OPERE EDIŢIE CRITICĂ DE G. ZÂNE şi ELENA G. ZÂNE EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA N. BALCESCU m ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL VOLUM ÎNGRIJIT DE DANIELA POENARU EDITURA ACADEMIEI R E PUBLI Cil SOCIALISTE ROMÂNIA 'U.;R'lTş;f^f7\1 9 8 6 EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA R 79717, Bucureşti, Calea Victoriei 125 PREFAŢĂ 9 B o mân ii supt Miliai YoeYod Viteazul ocupă prin cîteva însuşiri locul central între scrierile lui Nicolae Bălcescu. Întrecîndu-le pe toate prin erudiţie si întindere, cartea are arhitectura, respiraţia, claritatea, judecăţile profunde care definesc o capodoperă. Ea constituie examenul ultim pe care trebuia să-l treacă Bălcescu ca istoric şi scriitor. Entuziasmul, mesajul cărţii exprimă concepţia autorului despre istoria naţionala, ştiinţă a trecutului românesc, dar deopotrivă artă, influenţînd conştiinţele contemporane, şi instrument de îndrumare ă lor Către viitor. Potrivit principalei surse a cronologiei operei sale (corespondenţa), Bălcescu îşi anunţă mai întîi proiectul de a alcătui o lucrare „întinsă” despre Mihai Viteazul în scrisoarea către Vasile Alecsandri din 1 octombrie 1847. La acea dată opera proiectată trebuia să fie „o poema istorică”. Trebuie să înţelegem că lucrarea urma să fie scrisă în versuri? Autorul se pregătea printr-o documentare proprie căiţilor de ştiinţă şi în acest scop voia ca, după adunarea izvoarelor accesibile la Paris, să călătorească -„la Viena şi prin Ungaria şi Transilvania, ca să completez colecţia mea, şi apoi să mă întorc în ţară ca să mă pui pe lucru”. Am fi ispitiţi să credem că,,poemă” are aci înţelesul gr. Tîofojpoc (— operă, alcătuire), dacă Bălcescu însuşi n-ar fi folosit cuvîntul în sensul său curent în acelaşi an 1847, menţionînd ,,o poemă jalnică compusă de Aii Celebi” după bătălia de la Călugăreni. în orice caz, peste trei ani cartea este anunţată doar ca „o scriere asupra lui Mihai Vv. Viteazul”, iar asupra caracterului ei autorul îşi înştiinţează prietenii prin scopul mărturisit că ea trebuie să fie „piatra de temelie a unităţii naţionale”, ceea ce vădeşte sensul politic al operei, şi prin preocuparea obsesivă de a găsi şi folosi orice izvor istoric capabil să-i sporească informaţia, acribie impusă de o întreprindere ştiinţifică fără precedent în istoriografia românească. Deşi Bălcescu n-a putut consacra scrierii acestei cărţi mai mult de patru ani funul înaintea Revoluţiei, trei în timpul exilului), cu întreruperile frecvente datorate călătoriilor, activităţii politice şi bolii mereu mai necruţătoare, atît ideea ei directoare —unitatea naţională — , cît şi simbolul — Mihai Viteazul — erau mai‘dinainte motive statornice ale scrisului său politic şi istoric. Reformator al oasteiîn Puterea armată şi arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei pînă acum ; promotor a unei guvernări naţionale, prin eliminarea „grecilor ţarigrădeni şi rumelioţi” în Bomânii şi fanarioţii ; autor al faimosului aşezămînt pentru legarea rumânilor de moşiile pe care se aflau (Despre starea soţială a muncitorilor plugari); biruitorul de la Călugăreni (Campania românilor în contra turcilor de la anul 1595)? *6 PREFAŢĂ Mihai este referinţă continuă de istorie militară, politică, socială în mai toate studiile şi articolele din 1844—1847, ca si, de altfel, în acelea din ultima parte a publicisticii lui Bălcescu. Adesea numit, chiar de contemporani, ,,istoricul lui Mihai Viteazul”, Bălcescu anunţă din chiar titlul operei sale că n-a vrut, ca unii dintre înaintaşii lui, să trateze ,,biografia stăpînitorilor”. Aşadar, cartea lui are ca erou principal naţiunea, pe Românii supt Mihai voevod Viteazul. în prima pagină autorul precizează că va evoca numai opt ani din istoria românilor, „acele lupte urieşe pentru libertatea şi unitatea naţională, cu care românii, supt povaţa celui mai vestit şi mai mare din voevozii lor, încheiară veacul al XVI”. Mihai Viteazul este doar conducătorul, omul politic şi strategul care, în epopeea lui, „se inspiră de simtimentul naţional, se aprinse de această idee a, regeneraţiei naţionale” \\dar- centrul cărţii sînt românii si autorul,. :■ ; • • ■ • .. d ‘ ' ■ i. s O =.* PANIELA. Î-O^NARU . . • * • • ............... - (1 ,■ . ,• : ; \.}.v 5 I.. r:.: * ■* : ;: : .. . : . • ‘4 • ‘ •*" 4 ‘ • , u . , ■ i . v ' * ...i - . * *• ; * i ni- -.1. !.!■;• V •* fi -- I '' : ; u. . *'...........• ' ‘ *• di r. * 4 . -r..J . • ‘ ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL INTRODUCERE : .. , I : K-; ' li ■■ Sînt 18 secoli şi jumătate de cînd Hristos întreprinse a răsturna lumea 5 veche, civilizaţia pagină ce reprezenta principiul dinafară, obiectiv, al naturei şi al silei, substituind ţn loc o altă lume, o altă civilizaţie, întemeiată pe principiul subiectiv, dinlăuntru, pe dezvoltarea absolută a cugetării şi a lucrării omeneşti în timp şi în spaţiu, şi pe identitatea între esenţa naturei spirituale a omului şi esenţa naturei divine, el descoperi fiecărui in- io divid legea libertăţii, a demnităţii, a moralităţii şi a perfectibilităţi Absolute. După ce, în Evanghelie, Mîntuitorul ne arată legea morală, absolută, nemărginită, legea dreptăţii, şi aruncă omenirea pe calea nemărginită a unei dezvoltări regulate, progresivă, supuind natura, sila, lumea dinafară supt / preponderenţa absolută a minţii şi a cugetării, prin sîngele său văr- 15 1.5 sat, prin moartea sa, el ne arată legea practică, legea lucrării, legea jert-f ir ei, a iubire! şi a frăţiei, chipul cu care ne putem mîntui, putem învinge răul şi a împlini menirea morală a omenirei, adecă mai întîi prin euvînt, prin idee, pe urmă prin lucrare, jertfindu-ne individa familiei, aceasta patriei, patria omenirei, viitorului. 20 Legea evanghelică, descoperind spiritului cauza absolută, proclamînd menirea omenirei şi a lumei, împinse mintea omenească la demonstrarea şi realizarea ei. De atunci ştiinţa nouă, întemeindu-se pe conceptul legilor spiritului, pe observaţie, esperiinţă, calcul, au continuat zdrobirea lumei vechi, revoluţionarea sau perfecţionarea religiei, moralei, politicei, socie- 25 taţii întregi, nimicind / orice domnie individuală, supuind acţia omenească f*6 lege! absolute şi universale a libertăţii şi a ştiinţei, eăutînd realizarea în omenire a dreptăţii şi a frăţiei, aceste două temelii a ordinei absolute, perfecte, a ordinei divine. De atunci omenirea a intrat în calea care o duce gradat către perfecţia sa, către absolut, către nemărginit, către D [umnejzeu. 30 Care oare va fi rezultatul final al acestii căi ? Această mişcare de perfecţie va avea oare un termen ? Răul peri-va în tot din lume ? Omenirea va agiun-ge vr-odată a-şi identifica în tot esenţa sa cu esenţa divină ? Acesta mintea omenească nu-1 poate încă pătrunde. Aceea ce ştim este că, din transformaţii în transformaţii, omenirea merge într-un progres continuu, a 35 9 pe] prin // 18 adică // 19 jertfindu-ne] jertfind individul // 24 au] a // 32 în tot ] de tot // 31 acesta] acest mister mintea//35 omenirea merge din transformaţii în transformaţii// 35 lipsă continuu // 12 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUIi f.7 L8 f.9 f.10 Ml cărui mişcare e cu atît mai repede cu cit mai mult înaintează, că fiecare pas a vieţii omenirei / este un pas în această cale care o apropie de D [umne]-zeu; că fiecare pas al ei este un triumf al binelui asupra răului. Misia istoriei este a ne arăta, a ne demonstra această transformaţie 5 continuă, mişcare progresivă a omenirei, această dezvoltare a sintimen-tului şi a minţii omeneşti, supt toate formele dinlăuntru şi din afară, în timp şi în spaţiu. Supt ochiul providenţii şi după legile şi către ţinta hotărîtă de dînsa mai înainte, omenirea înaintează în evoluţiile sale istorice, io Prin împărţirea funcţiilor, naţiile în omenire, ca şi indi[vi]durile în soţietate, produc, chiar prin diversitatea lor, armonia totului, unitatea. / Orice naţie dar, precum orice individ, are o misie a împlini în omenire, adecă a concurge, după natura şi geniul său propriu, la triumful ştiinţei asupra naturei, la perfecţionarea înţelegerii şi a sentimentului ome-15 nese potrivit legei divine şi eterne care guvernează ursitele omenirei şi ale lumei. -'■ ’ 1(':- ’ -^'Z Dar pentru că este o providenţă care păstrează ordinea creaţiei şi care dirigează faptele omului, prin aceea nu urmează că omul este un instrument orb al fatalităţii, prin aceea nu se stinge libera lui voinţă. D [um-20 ne]zeu n-a înzestrat pe om numai cu mintehpre a deosibi binele din rău, arătîndu-i şi legile prin care să1 poată povăţui în călea binelui / şi învinge răul, dar încă el 1-a înzestrat cu voinţă, lăsîndu-1 liber în alegerea sa. Vai, dar, de acea naţie care calcă voia lui D[umne]zeu, care preferă răul la bine ! D[umne]zeu o părăseşte; viaţa ei se stinge în viaţa omenirei şi ea 25 espiază printr-un lung martir călcarea legei lui D[umne]zeu. Acest timp de espiaţin (ispăşanie), ce o naţie sau chiar omenirea întreagă sufere supt legile lui ZD[umne]zeu şi ale gîndirei, se pare adesea un repaos, o stare, în calea progresului, un pas înapoi, o oscilaţie istorică, dar mai adesea suferinţa este un bold mai mult către perfecţioiiare şi din excesul răului iese binele. 30 ,,Marşul general al omenirei, zice învăţatul istoric Cantu, în căile ce providenţa pregăteşte, aduce acele / minunate reînnoiri ce se fac pe pă-mînt şi scot binele din rău. Dar D [umnejzeu este răbdător, căci este etern, în vreme ce omul, care simte traiul său scurt, ar dori ca tot lucru să se îndeplinească în acest moment iute, în care el vine ca să sufere, să espieze, să 35 se amelioreze şi să moară. Aşa, astronomul ar dori ca cursul Uranului să se pripească, ca asfel fenomenele sale reproducîndu-se, să confirmeze adevărul calcurilor sale. Ignorantul numai crede că o cometă este accidentală, fiindcă nu vine în fiecare an. Viaţa adevărată se întemeiază în lucrare lui D[umne]zeu asupra zidirilor sale şi a omenirei colective asupra fiecărui 40 om în parte, în unirea materiei cu spiritul, al lui eu cu lumea dinafară, pentru aceea Pascal zicea că ,,toate părţile lumei sînt lănţuite / într-asfel de chip că este peste putinţă d-a cunoaşte una fără celelalte şi fără totul”. Mintea, înălţîndu-se prin umilinţă, ştie observa cu confiinţă şi respect cărările divine; ea poate mult, căci cunoaşte cît poate, şi în loc d-a-şi risipi 45 puterile împotriva unor stăvili nebiruite, ea le concentrează în drepte hotare şi asfel se face ajutătorul providenţii”. 5 lipsă continuă / această mişcare // 8 lipseşte către / hotărîtă de dînsa clapă înainte // 10 individ urile // 13 adică / dupe//21 lipseşte şi / se poate / şi] a învinge//26 lipseşte (ispăşanie) // 29 perfecţiune // 30 lipseşte istoric // 33 lucrul // 36 astfel // 42 peste] cu // INTRODUCERE 13 n Daca fiecare naţie are o misie evanghelică a împlini pe pămînt, să «cercetăm şi să întrebăm şi pe această naţie română, atît doritoare astăzi deiviaţă, ce a făcut f Ce lupte a purtat pentru realizarea legii lui D [uihne]-zeu, atît în sînul său, cît şi în omenire? Istoria, lumea are drept a-i cere această seamă : căci nu trebue a uita că, eu toată sfiinţenia/ dreptului său, astăzi nu e destul ca o naţie să-şi aibă un loc pe carta lumei, sau să-şi re-1 clameze acest loc şi libertatea sa în numele suvenirelor isterice; ca dreptul său să ajungă a fi respectat şi recunoscut de celelalte naţii, trebue încă ca ea să poată dovedi folosul ce a adus şi poate aduce lumei, trebue să arate fomula înţelegătoare şi soţială ce ea reprezentează în marea carte a înţe-xegerii şi a istoriei omenirei. ! Să aruncăm dar o ochire asupra trecutului acestii jiaţii române şi să vedem ce a făcut în aceste 18 seeoli de cînd se află statornicită în pămîntul său. Această ochire ne va da înţelegerea revoluţiilor ei ^iitoare. / III io 15 Adusă de marele Traian în Dacia după nimicirea locuitorilor ei, favorizată de împăraţii următori, de care atîrna d-a dreptul această ţară, colonia romană, în vreme de 160 ani, ajunse într-o stare foarte înfloritoare şi nna din cele mai frumoase provinţe ale întinsei împărăţii 'romane. Mai mult 20 de 70 cetăţi, împreunate cu drumuri minunate aşternută cu piatră, basili-cele, tempîurile, amfiteatrele, băile, apeductele, ale că [tor] ruine încă se găsesc, ne-o dovedesc îndestul. Dar alături cu această m^re civilizaţie materială, două rele mari care mistuia împărăţia şi care îi pregăti căderea : Tobia si proprietatea cea mare trebuiră a produce şi în noua colonie relele 25 lor, / înghiţind cu* încetul proprietăţile mici, ce fiecare colon dobîndise la început, şi substituind robii la oamenii liberi. Os[te]nită de atîtea rele ce o rodea întinsa, împărăţia romană trebui să cază, Unitatea falsă la care ea supuse prin silă lumea trebui să se sfarme ca să dea loc la organizarea progresivă a unei unităţi mai adevărate, produsă 30 prin armonia naţionalităţilor libere. D[umne]zeu atunci, ca să schimbe faţa lumei vechi şi s-o întinerească, împinse potoape de naţii barbare asu-pră-i. IY Aşezată la porţile împărăţiei şi în trecătoarea barbarilor, Dacia noas- 35 tră mai mult de 8 seeoli / îi văzu trecînd şi retrecînd pe pămîntul său. Colonii romani din această ţară nu pregetară a apăra cu bărbăţie ţara lor şi chiar împărăţia ce îi părăsise. Şi cînd se văzură copleşiţi de numărul duşmanilor, ei se traseră în Munţii Carpaţi, unde îşi păstrară naţionalitatea şi independinţa lor. Chiar în acele vremi furtunoase şi nenorocite, romanii 40 Daciei nu uitară că au o misie în ome ire Prin relaţiile lor cu barbarii 1 astfel // 20 provinţii // 22 cărora // 23 alăturea //' 24 mistuiau / lipseşte care /pregăteau // 25 noua] mica // 28 ostenită // 38 ce ] care// £.12 f.l 3 f .14 £.15 14 ROMANII SUPT MUTAI VOEVOD VITEAZUL introduseră între dînşii cele dinţii cunoştinţe de agricultură, artele folositoare şi cuviinţele vieţii civilizate. Şi prin legăturile de interes şi comerciu f.16 ei schimbară sălbăticia şi duşmănia lor asupra imperiului / roman într-o prietenie folositoare1 şi sili pe barbari a căuta a se statornici şi a se civilizai 5 Pe la 865, bulgarii, popol finez, prin romanii din Dacia nouă priimesc religia creştină şi împreună înfrăţiţi întemeiară un stat puternic, ălegîndu-şi regi dintre români. Pe la începutul secolului XI, acest regat, căzînd în turburări civile, se subjugă de Basile II, împăratul Orientului şi rămase supt puterea grecilor pînă la al XII [-lea] secol, cînd el reînvie mai puternic supt fraţii io români Petru, Asan şi Ioan şi, după o existenţă glorioasă de doi secoli, căzu la Ţ392 supţ turci. Romanii dinj Dacia veche, cînd putură răsufla de barbari, eşind din f 17 azilurile lor, întemeiară deosebite staturi mici, / pe la secolul X şi XI, care ia secolul al XIII fel XIY .se contopiră printr-o mişcare;de unitate în două 15 stătuţi neatîrnate, a Ţării Româneşti şi a Moldaviei, Cu întemeierea acestor state, evoluţiile istoriei românilor se fac mai lămurite, viaţa loi ne este mai bine cunoscută. •t •; - ■ r ; ‘X în cea dinţii ^pocâ a întemeierei Ţării Româneşti (1290) şi a Moldovei 20 (1356), state mai îiitîi ameninţate în naţionalitate şi existenţa lor politică cînd de unguri, cîn'd de poloni. După mai multe lupte îndelungate, aceste pretenţii cad zdrobite de vitejia românilor. în aceste războae ei se pregătesc ca într-o / [şcoală] pentru alte lupte mai mari ceri aşteaptă, cu o naţie şi mai barbară, şi mai puternică : turcii osmani, care pe la [1360] năvălesc 25 în Europa şi amerinţă a o cuceri. încă din anul [1370], Ladislav vv. al Ţării Româneşti se opune acestor barbari şi se încearcă a pune stavilă furiei lor de coprinderi. O luptă care trebuia să ţie mai patru secoli începu attinci, luptă în care românii văr sară şiroae de sînge şi se jertfiră ca nişte martiri pentru apărarea civilizaţiei în contra barbariei. împărăţia româno-30 bulgară cade subt izbirile turcilor (1392). Mircea cel Bătrîn, unul clin cei mai mari şi mai vestiţi voevozi ai noştri, reclamă de la turci această moştenire ; el voeşte a întrupa toată români mea într-un singur stat şi caută / [a dobîndi] Bulgaria şi Moldova. Acum întîiaşi dată vedem idea de unitate a se arăta, idee care va fi idealul seculilor şi a tuturor voevozilor noştri 35 cei mari. Strivit însă între unguri şi turci, Mircea este silit a părăsi o parte din concuisteie sale şi a priimi încă şi suzeranitatea Porţii. Tractatul ce el încliee cu Baiazet la 1393 asigurează românilor drepturile următoare : ; ' 1. Dreptul d-a profesa nesupăraţi religia lor, cl-a-şi alege voevozii 40 şi d-a se cîrmiii independent după legile lor. 1 Gibboii, The history of the decline artă fall of the Roman Empire, Volume thef ir st, cbap. XI- 5 popor / priimesc după finez // 7 dintre] intre // 8 Vasile //10 dupe // 13 secolii // 14 la] în secolii // 15 a] acela al // 19 în] încă din / după întemeierei ad principatelor // 20 după 1356 ad care coprinde tot secolul XIV de la 1290 — 1418 vedem aceste / lipseşte mai întîi / naţionalitatea //2l dupe H 23 lipseşte ca într-o // 26 lipseşte se // 29 lipseşte în // 34 secolilor // 40 dupe// INTRODUCERE 15 2. Dreptul d-a face război sau pace. îndatorirea românilor către turci sta îiitr-un uşure tribut aimal de 3 000 bani roşii. y în Moldova, Alexandru cel Mare, ce domnea în această Treme nesupărat încă de turci, apără vitejeşte / independinţa ţării sale de către poloni 5 119* * şi le răpeşte Pocuţia, care mai un secol rămîne întrupată cu \Moldova. / Cu aceşti mari domni, Mircea şi Alexandru, se indice aceaştă epocă. f.20 Ei completară instituţiile ţării lor. \ Să aruncăm o privire asupra acestora, căci organizaţia dinlăuntru a soţietăţii, singură,ne poate esplica evoluţiile istorice prin care naţia ro- io .mână trecu. ’ YI Domnul, ales în Ţara Eomânească, moştenitor în Moldova, cîrmuia ţara împreună cu un sfat de 12 boeri, întocmit în Ţara Eomânească de isTegru-vv. Orice act însemnat al cîrmuirei, precum şi orice danie, trebuia 15 .să-fie făcut cu învoirea sfatului şi suscris de dînsul. Puterea d-a face legi, d-a scoate dăjdii sta în Adunwrea sau Soborul a toată tara. Originea acestor adunări izvorăşte din municipalităţile romane şi din soboarele goţilor, care în lunga petrecere a lor în Dacia, lăsară multe urme şi obiceiuri între romani. / Aceste adunări se convocau de domn pentru facerea legilor, pentru orîn- 20 î.20* duirea dăjdiilor, pentru a hotărî război sau pace. Cînd tronul era vacant, atunci mitropolitul le convoca pentru alegerea1 domnului. Ele judecă asemenea în princinile de vini mari politice, ca Camerele Lorzilor şi a Pairilor in Englitera şi Francia. / Aceste adunări se compunea : / f 2q 1. Clirosul, adecă mitropolitul ca prezident, episcopii şi egumenii 25 f.21 monastirilor ; 2. De boeri, atît cei din slujbă cît şi cei din afară ; 3. De deputaţii breslelor. Clirosul, ca şi monastirile, n-avea privilegiuri deosebite la început şi era cu totul supt juridicţia statului. ? * 30 Boerii era slujbaşii ţării, adecă ofiţerii, capii puterii armatei, fiind ţara organizată ostăşeşte, nu era o clasă nobiliară, ca în Europa. Ei n-avea nobilimea feodală, concuistă de origină, nici dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moşteni titluri şi slujbe, d-a fi deosibiţi de legea comună pentru toţi. Aceste principe, care singura constituiază casta nobiliară, n-au 35 fost niciodată recunoscute în ţările noastre. Totdauna tot românu a avut dreptul a: se face / proprietar de pămînt şi a ocupa slujbele statului; ti- f.22 tlurile n-au fost decît pe viaţă, fără a lăsa drept la urmaşi. / Titluri nu era f.2?T 5 independenţa //10 societăţii //16 făcute / subscrise //17 origina // 24 după şi ad in / aceste] ele .// 25 de clirus^adică de I după prezident ad de / după şi' ad de // 27 lipseşte de' boeri / din] în.'//4ţ3:0 după stâtulutad -boedi nu. erau a clasă nobiliară ca în Europa // 31 boerii] ei / şlujbăşi' ai / adică ofiţeri/. capii], ai / armate // 32 ţara1 fiind / după Ostăşeşti ud eî // 31‘ P 33 după/'.erk pină. La pici, varianta ? ca, uoMHmea feudală a cărdfoHgiiiă - era 'concuistă,- de acekt şlnu hvea *ca dinsa // 35 singure // 36 româpul7/^38 titluri pu. era}, ele// * •'* ’ «• . 16 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL la început, căci nu se da deosibit, ci reprezenta numai numirea funcţiilor./ Boerii, ca toţi orăşanii, se numea jupani, adecă cetăţeni. Legea politică, civilă, ea şi criminală a fost aceeaşi pentru toţi. O singură deosibire se ivi mai tîrziu în legislaţia criminală. Se hotărî, ca boerul căzut în vină să se 5 spînzure mai sus cu un cot decît săracul. în urmă şe suprimă această-osîndă de tot pentru boeri. BresMe se alcătuia de oarecare slujbaşi mai mici ai ţării şi de dcosi-bitele categorii a burgeosiei, locuitorilor din oraşe şi a moşnenilor şi oamenilor libe/i. ie Oraşăle ce îşi dobîndiră şi îşi păstrară libertatea lor, constituindu-se pe principiul comunal, se ocîrmuia de o magistratură alesă pe fiecare an şi compusă de un judeţ şi 12 pîrgari. / Ţara ia o organizaţie ostăşească şi o centralizaţie puternică. Judeţele se dau supt comanda unui căpitan, care uneşte în rnîna lui puterea adminis-15 trativă, judecătorească şi ostăşească. Organizarea armatei permanente, a miliţiei şi a Landsturmului face din tot românul un soldat la nevoc şi singură păstrează independinţa ameninţată de streibi. Bacă vom trece la organizaţia economică a ţării, găsind pe cei mai mulţi locui lori moşneni sau rezemaşi, adecă liberi şi cu proprietăţile lor. 20 Dar lingă dînşii proprietăţi mari, pe care se află locuitori serfi, robi ai pământuri [lor] căci în urma năvălirii barbarilor, robii romani se transformară., pretutindenea în robi ai pămîntului. întocmai dupe [cum] în Europa se obişnuise / a se da actestor serfi numirea de romani, aşa şi la noi servagiul fu numit rumânie şi vecinătate, căci proprietarii din Ţara de Jos, unde mai 25 eu seamă era proprietăţile mari, îşi adusese colonii dihŢara de Sus şi din românii din ţările vecine. Robia completă a acestora veni foarte tîrziu,. căci la început stăpînul pămîntului făcuse 3 părţi din pămîntul său, din care-două le împărţi în părţi mici pe la colonişti şi cealaltă fu cultivată de aceştia în folosul stăpînului, prin mijlocul clădi, adecă a unui număr de zile-30 de lucru. Robia completă a lor veni însă foarte tîrziu, căci pînă în secoluL al XVII [-lea] ei putea a se muta de la o moşie la alta, plătind găleata de-eşire. • Dăjdiile era aşezate pe toţi deopotrivă. Acestea sînt liniile principale ale constituţiei ţării pe la începutul 35 secolului al XIV[-lea]. Idealul ce românii goniră în organizaţia lor era egalitatea în drepturi şi în stare. Dar în această organizare era viţiuri izvorîte din ideile feodale ale timpului şi care fu pricina zdrobirii acestii constituţii, în această republică războinică / se afla, deşi slabe la început, elemente-soţiale, monarhic, aristocratic şi democratic. / Puterea publică nu era de-4Q legată vremelniceşte de popor unor aleşi ai săi, dar se afla din drept în rnîna, papilor războinici ai ţării. Era fireşte ca aceşti capi, care concentra în mina lor puterea politică şi militară a ţării, să ia o prepo[n]derinţă deosibită asupra claselor de rînd. Lipsa de comerciu nedînd o dezvoltare stării de mijloc,., ea,ca şi poporul, se afla slabă în privinţa boeri lor şi, după or/ganizaţia mili- 1 1 după început ad nu esistau / deosebit // 2 adieă // 3 după şi ad cea / deosebire //15 organizaţia //17 amerinţată //18 găsim//19 lipseşte rezemaşi loc alb / adică // 20 pămîntului^ //22 cum //25 sus] jos // 26 lipseşte de la robia pînă la 27 la.// 29 adică//31 lipseşte* al//35 lipseşte al //36 viciuri//37 fură / după constituţii ad în care// 33 In această republică războinică după democratic // 40 din] dupe // 42 deosebită ff 17 EŞTRODtiCERE tară a ţării, în dependinţa do un soldat către şefei său. Atît boerii în slujbe, cîfe şi cei dinafară de slujbe, mazilii, fiind din drept membri ai adunărilor aceste ajungînd prea numeroase Boerii "dar* împreună eu cleru, eăutară mereu a se constitua într-o castă, dobîndindu-şi privilege, şi a concentra toate drepturile în mina lor. 5. Asemenea şi prin proprietăţile lor mari, a absorbi proprietăţile mici.- Domnii, ce reprezenta principiul mcmarliic, favorizaţi prin centralizarea statului, eăutară mereu a-şi întemeia puterea lor despotică asupra bourilor rezemaţi pe elementul popular şi a se face independinţi de dînşii, constituindu-se ereditari. / : Lupta: dar trebuia să înceapă între aceste trei elemente opozite şi vrăjmaşe. început ă încă din al XIV[-iea secol], ea se continua în al XV[-lea] şi al XYI[-lea]. Boborînd întîi elementul monarhic, aristocraţia doborî în urmă şi elementul popular şi, după aceste două ruine, ostenită, căzu si ea zdrobită supt o burgeosie streină, supt fanarioţi. Istoria noastră n-a fost, sau a fost rău scrisă pm-acum in luptele şi revoluţiile dinlăuntru, care au umplut secolul al XV[-lea] şi [al] XVI [-lea], istoricii noştri n-au văzut decît nişte lupte de pretendenţi la tron, iar n-au văzut principul şi interesele ce fiecare pretendent reprezenta. Intr-un stat 20 organizat ca al nostru, unde nici o familie n-avea dreptul de stăpînire, chestia dinastică nu putea avea loc dupe cum s-a presupus de istorici. îndată după moartea lui Mircea I, partidele în care ţara era împărţită / începură lupta între dînsele, fiecare puindu-se supt unul din fiii săi. Turcii şi ungurii găsiră prilej a se amesteca între deosibitele partide, susţi- 25 nînd cînd pe una, cînd pe alta, şi a călca libertatea naţiei. Puterea domnilor, însă, ajutată de elementul democratic eşi biruitoare din aceste lupte între duşmanii dinlăuntru şi cei dinafară. Vlad Dracula w. ţinu sus şi puternic frînele guvernului, dobîndind o glorie nemuritoare în luptele cu turcii şi zdrobind aristocraţia. Ţepos urmează înainte şi mai puternic pe calea sa ; 30 c-o asprime tiranică, dar dreaptă, el nimiceşte facţiile dinlăuntru şi respinge nenumăratele oarde turceşti ce Mahomet II conducea asupra românilor. Silit mai tîrziu de nevoi, el / închee un tractat cu turcii la 1460, care păstrează stipulaţiile celui de la 1393, ureînd tributul la 10 mii galbeni şi recunoscînd suzeranitatea sau supremaţia nominală. Acest tractat încă şi 35 astăzi formează dreptul public al ţării sau, cum se numeşte acum, capitu-laţiile ei cu Poarta. Aristocraţia se aruncă în braţele turcilor şi izbuti a * oamenii din stările de jos nn fură priimiţi în mare număr [text tăiat de autor J* * 30 2 lipseşte din li 3 aeeste] care / ajunseră a fi li 4 clerul//6 după propriei e ad ee.e// & — 9 asupra boerilor după popular //Îl trebui //12 început / din] în / secol //13 după XVI ad secol / după doborInd ad mai //13 doborînd mai întîi după monarhic/aristocraţie / doborî] el zdrobi // 14 dupe / ostenit/ /15 ea] el //17 pînă //18 al //19 nu / lipseşte au văzut // 23 dupe / în / între // 24 fiecare după puindu-se / săi] lui II 25 deosebitele // 29 după luptele ad sale /// 30 sa] lui a 31 cu//32 ce] pe care/ conduse// 35 după nominală ad a Turciei // 15 VII f.27 18 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL» goni clin ţară pe energicul domn, şi partida domnilor în braţele ungurilor. Poporul mai adesea rămînea indiferint într-aceste lupte, pînă cînd vedea libertatea ameninţată de vrăjmaşii dinafară; atunci alerga la apărarea, ţării supt steagul domnului. / Adesea ocrotit de domni, el încă era slab către celelalte partide, căci toţi capii ce eşea din popor intra, fireşte, şi se identifica cu una din partidele dominante. / Lupta, cu deoşibite alternative între ambele principe, continuă pînă la Badu cel Mare [1495 — 1508], care se încercă de o politică de conciliaţie, / fără a izbuti. El cercă atunci a balansa puterea boerilor, dînd putere clerului, dar, revoluţionîncl organizaţia democratică a clerului şi făcîndu-1 un corp privilegiat, îi crea interese conforme cu ale boerilor şi îi de te un auxiliar. Badu cel Mare [fu] clar un sprijin puternic al aristocraţiei. Cu acest domn se înch.ee această epocă. în Moldova asemenea, după moartea lui Alexandru cel Mare, boerii caută a doborî puterea domnilor, constituată acolo şi mai tare pe principiul ereditar. Polonii se amestecă în ambele partide, cu scop d-a domina şi d-a supune ţara. Din mijlocul acestor sfîşieri care amerinţa peire ese un om puternic care întoarce spiritul nestatornic al parti/delor către duşmanii dinafară. Acesta fu Ştefan cel Mare, 40 ani de-a pururea călare pe cîmpul bătăliei, el apără voiniceşte ţara şi creştinătatea. Moldavia e atunci în culmea sa şi trage mirarea lumei. Papa numeşte pe Ştefan soldatul lui Christos *. * Ceea ce urmează reprezintă un plan mai dezvoltat al problemelor pe care vroia să le trateze [Nota edit.]. [ ' * ’ * 7 \ V lipseşte şi după domnilor ad\s<£ -aruncă // 2 'îritr] în // ’4 domn / insfr'iditpălera. ad încă // •• 7 lipseşle-cn deosebite alternative //ÎL priVlleghial /igtşili] cărora^le // î%?dapă dar twT-fu // 17 sfîşieri] sfăfci/peirea /./?;!9 patrii^eci//-20-- 22 Moldaviilipseşte jj - ; v ’ Cartea I f.50 LIBERTATEA NAŢIONALĂ 9 (1593 - 1595 aprilie) ■ ■ I ■ Deschid sfînta carte unde se află înscrisă gloria României, ca să pun 5 înaintea ochilor fiilor ei cîteva pagine din viaţa eroică a părinţilor lor. Voi arăta acele lupte urieşe pentru libertatea şi unitatea naţionale, cu care românii, supt povaţa celui;mai, vestit şi mai mare din voevozii lor, încheară veacul al XYI[-lea]. Povestirea mea va coprinde numai opt ani (1593 — 1601), dar anii istoriei românilor cei mai avuţi în fapte vitejeşti, în pilde io minunate de jertfire către patrie. Timpuri d-o aducere aminte glorioasă ! timpuri de credinţă şi de jertfire ! cînd părinţii noştri, credincioşi sublimii îngenunchiau pe cîmpul bătăliilor, cerînd de la D[umne]zeul armatelor laurile biruinţei sau cununa martirilor, / şi asfel îmbărbătaţi, ci năvăleau, unul împotriva a zece, prin mijlocul vrăşmaşilor; şi D[umne]zeu le da ^ biruinţă, căci el e sprijinitorul pricinilor drepte, căci el a lăsat libertatea pentru popoare şi cei ce se luptă pentru libertate se luxată pentiu D[um-ne]zeu. - ' Moştenitori a drepturilor pentru păstrarea cărora părinţii noştri au făcut atîtea jertfe în veacurile trecute, fie ca a-ducerea aminte a acelor tim- 20 puri eroice să deştepte în noi simtimentul datorinţei ce avem d-a păstra şi d-a mări pentru viitorime această preţioasă moştenire. II Aron vodă domnea în ţara Moldovei şi Alexandru Bogdan în Ţara Românească. Robi tremurînd în mijlbcul desfătărilor, pe un tron cumpărat 25 cu bani, stau ocrotiţi, împotriva dreptei răzbunări a poporului, de paznici streini, turci şi unguri, prăda, chinuia şi îngrozea o ţară ce nu ştiau iubi. Mulţime de ianiceri şi arendaşi turci, de la care ei luaseră bani în camătă pentru cumpărarea domniei, îi însoţi în ţară. Spre a se despăgubi de banii lor, / unii din turci luară în arendă dajdiile xrablice, alţii umbla cu dăbi- 30 f.52i larii domneşti pentru stringerea dajdiilor, alţii ţinea drumurile şi prăda pe neguţători, şi, toţi, răzlăţindu-se prin toate unghiurile ţării, jăcuia şi chinuia pe bieţii ţărani, despuindu-i de tot ce aveau, ruşinîndu-le muerile şi fetele de faţă cu dînşii şi le răpea d-al zecelea din feciori spre a-i pregăti a recruta ienicerimea însuşi boerii şi giupînesele lor nu era scutiţi de omor 35 şi siluire. 7 7 uriaşe // 8 subt // 9 fără paranteze ][ 13 fără paranteze jf 15 fără paranteze // 20 făcut atîtea jertfe] luptat atîta// 26 după bani ad ei // 27 după nu ad o//34 d-al] al // 35 recrutarea ieniceriraei // 20 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL :î. 53 1.54 Veni o zi cînd aceste lăcuste sălbatice nu mai găsiră ce prăda ; atunci căzură toţi în sarcina domnilor. Aron voevod,.spre a se putea plăti de datornici, izvodi ca de tot omul din ţară să se dea cîte un bou, şi orîndui turci spre a strînge această nouă dajdic, care, luînd toate vitele de la cei [ce] 5 avea spre a împlini pentru acei ce nu ayea,jşleiră ţara şi de vite, aceste soaţe a muncii ţăranului, de rămaseră oamenii fără a avea cu ce se hrăni 2. Mult mai mare, de se poate, era asuprirea în Ţara Eomânească, unde domnul, silit fiind a plăti o dobîndă grea la creditorii turci, ce nu mai avea ce jăcui, urcă datoriile unei ţări sleită cu totul / la suma peste măsură de marc de io 10 povoare de aur 3. Toţi boerii Ţării Eomâneşti care scăpaseră de moarte şi pribegie, şi a căror inimă ofta după libertate, sîngera pentru suferinţele ţării, începură a se aduna, a se sfătui. După revolta nenorocită din Moldova a orheienilor şi a sorocenilor împotriva lui Aron, neîndrăznind a se bizui singur numai în sine, în stare de slăbiciune în care se afla ţara, cugetară ia 15 ajutoare şi protecţiuni streine. Spre aceasta se adresară ia republica Veneţiei, cerînd protecţia şi suzeranitatea ei, că să se mîntue de turci. Dar egoista republică, calculînd foloasele curaşi pagubile ce i-ar putea veni priimind această propunere,, găsi cu cale că interesul n-o sloboade a prii mi a mîn-tui o naţie chinuită, de la care puţin cîştig poate avea 4. 20 După înjosirea acestui act fără izbîndă, românii văzură că ce le măi rămîne a face este ă căuta însuşi a se mîntui şi că ţară lor a ajuns intr-unui din acele minute mari, cînd o naţie trebue să piară, sau, luînd inima din suferinţa şi desperarea sa chiar, printr-o silinţă mare şi puternică, / însăşi să se mîntuiasoă, împregiurări favoritoare dinafară nu lipsiră la dorinţa 25 oamenilor, nici oamenii nu lipsiră împregiurărilor. III în acel timp de chin şi de jale, strălucea peste Olt, în Craiova, un bărbat ales şi vestit şi lăudat pentru frumuseţea trapului său, prin virtuţile lui alese şi felurite, prin credinţa către D [umne]zeu, dragostea către patrie, 30 îngăduiala către cei asemenea, omenia către cei mai de jos, dreptatea către toţi deopotrivă, prin sinceritatea, statornicia şi dărnicia ce împodobea mult lăudatul său caracter5. Acesta era Mihai, banul Craiovii, fiu al lui Pătraşcu-w, care pentru blîndeţea cu care cîrmui ţara de la 15 [54 pînă la 1557], se numeşte cel Bun. 35 Strălucirea naşterii lui Mihai,'sfatul lui cel drept şi priceput, cuvîntul luiblîndşi îmbielşugat, iar mai cu seamă faptele cunoscute ale lui, îi cîştigă inima poporului şi trîmbiţa nume [le] lui în toate Părţile ţării. El administra 4 fără paranteze // 10 carii //XI pribegire / dupe // 14 singuri / în] pe // 18 să mîntue // 19 putea// // 20 dupe II22 trebuie // 29 fără paranteze // 33 voevod // 37 fără paranteze // LIBERTATEA NAŢIONALA 21 de eîtăva vreme banatul Craiovei şi aduse eu încetul această bănie / în starea ei cea veche de neatîrnare administrativă şi judecătorească şi ostăşească, fără altă legătură cu domnia ţării decît plata unui tribut. Asfel, îd minutul cînd armata ţării era dezorganizată de domnul ce se temea de dînsâ, el îşi organiză un trup de oştire prin care ţinea în frînă împilările 5 turcilor şi ocrotea pe supuşii săi. Soarta cea blîndă supt care se afla locuitorii banatului era pizmuită de locuitorii de dincoace de Olt, şi slujea a glorifica numele iui Mihai înaintea popolului. El ajunse a fi nădejdea tutulor, răzbunătorul atît de mult dorit şi aşteptat. io | ...... . IY .. - Crudul Alexandru vodă nu întîrzie a se înspăimînta de acel mare nume al banului Mihai. Yru să-l piarză cu orice chip şi, neîndrăznind a-1 prigoni de faţă, trimise ucigaşi spre ă-1 prinde şi a-1 aduce la Bucureşti, sau a-1 ucide prin taină. D ar banul / descoperi din vreme cursa ce i se gate- 15 şte şi, cu toată dragostea ce avea pentru dînsul poporul, necrezîndu-se sigur în Craiova, fugi spre Constantinopol, unde îl chemase socrul său, vistierul Ion, ce era capuchihaea al ţării 6. însă prins fiind în cale de oamenii liti Alexandru, ce îl pîndeă, el fu ădhs în Bucureşti, unde domnul, cătrănit de mînie, îl învinovăţi de trădător şi rebel şi îl închise în puşcărie, spre 20 a fi pus la caznă şi apoi ucis. Temîndu-se ca poporul să nu se ridice înfuriat şi să scape pe prinsul său. Alexandru vodă hotărî a-i grăbi moartea. într-o zi îl scoaseră din puşcărie legat şi îl porniră la locul osîndei. Mulţimea poporului urmărea pe osîndit, tristă, jalnica şi tăcută, văzînd că cea din urmă nădejde de mîn- 25 tuire i se va curma cu capul acelui june bărbat eroic. / în cale, trecînd pre lingă Biserica Albă, pe vremea liturghiei, spun că îl lăsară a intra în biserică şi mgîndu-se, se făgădui lui sfîntulMcolae, fiind hramul, că de-1 va mîntui, să-i facă mănăstire în numele lui, precum a şi făcut, de se numeşte acea biserică acum Mihai vodă7./ ’ 30 Sosind în locul unde trebuia a priimi moartea, gîdea, cu satirul în mînă, cu inima crudă, cu ochii sîngeroşi, se apropie de osîndit. Dar cînd aţinteşte ochii asupra jertfei sale, cînd vede acel/trup măreţ, acea căutătură sălbatică şi îngrozitoare, un tremur groaznic îl apucă, ridică satirul, voeşte a izbi, dar mina îi cade, puterile ei slăbesc, groaza îl stăpîneşte şi, 35 trîntind la pămînt satirul, fuge printre mulţimea adunată împrejur, stri-gînd în gura mare că el nu îndrăzneşte a ucide pe acest om. Asfel, în acele mari timpuri bătrîne, un cimbru barbar se înfioră de vederea măreaţă a lui Marius şi nu îndrăzni a ucide pe acel ce zdrobise tot neamul lui. / în zadar oamenii, ce prezida osînda, vrură a împlini porunca dom- 40 nească; nimeni nu se mai găsi care să vrea a lua locul gîdei. * 37 f.35 tm 156 157 157* 2 ostăşiască//3 unui] de un/ astfel // 8 sluj ia // 15 gătia//27 să intre// 29 monastire// 37 Astfel II 41 care să vrea] ce să voiască !> 22 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.57 Această întîmplare minunată înfioră mulţimea ca o mişcare electrică. Yăzu într-însa un semn ceresc, prin care D[umne]zeu voia păstrarea aces-tui om şi un glas detunător de milă şi ertare scăpă din peptul acelei gloate. Boeri şi popor luară pe osîndit în mijlocul lor şi ducîndu-se la palat, îna-5 intea voevodului, centră ertare. Vrînd, nevrînd, domnul fu silit a se îm-blînzi şi a-i dărui viaţa. Peste puţin prin mijlocirea vistierului Ion, Mihalţ împăcîndu-se de tot cu domnul, priimi iarăşi cinstea şi dregători a sa. Nu trecu mult clup-aceea şi bănuitorul tiran Alexandru începu iar a-1 io vîna cu moarte şi curse şi îl sili a fugi în Ardeal, unde zăbovi două săptă-rnîni la curtea lui Sigismund Bâthory, domnul ţării Ardealului. Acolo, prin mijlocirea lui Balthazar Bathorv, vărul domnului stăpînitor, dobîndi de la acesta, ce avea mare trecere la Poarta turcească, o scrisoare de recoman-daţie către vestitul vizir Şinan-paşa, prin care se recomanda de a fi ales 15 de domn în Ţara Românească, cum şi alta către Eduard Barton, solul Eli-sabetei, regina Engliterei, la Constantinopol, ce avea mare credit pe lîngă Poartă. împuternicit cu aceste recomandaţii, Miliai se porni de a doua oară ia Constantinopol, runde la sosirea sa fu bine priimit de vistierul Ioan. Acolo 20 sosi atunci şi o deputăţie de boeri jăluindu-se de asupririle lui Alexandru vodă ; se uniră cu Miliai şi îl cerură la sultanul pe dînsul de domn, arătînd că ţara toată îl vrea. Spre a izbuti mai sigur în cererile lor, trebuiră a asîm-159 păra / nesaţiul şi lăcomia de bani a turcilor. De aceea nevoia sili pe Miliai a lua, pe creditul vistierului Ion, 400 mii fiorinţi de la turci, greci şi ovrei,. 25 cu camătă grea. Din această sumă dete numai lui Sinan\ vizirul'20 mii galbeni ; ceailaltă o împărţi în daruri la sultanul şi ceilalţi miniştri şi asfel deschise calea cererilor sale 8. Sultanii!, în sfîrşit, priimi această cerere a ţării şi dete semnele domniei lui Miliai, iar oştirea ce boerii cerea a-i da spre a-lînsoţi, o refuză supt pretext că, de vreme ce ţara toată îl cere nu poate 30 avea nevoe de oaste spre a goni pe Alexandru 9 şi ca partida sa să-l pue pe tron. Miliai pleacă îndată, la 1592, către ţară, de unde Alexandru Bogdan, aflînd de mazilia lui, eşi ca să se întoarcă la Constantinopol. El abea domnise un an şi trei luni, dar această vreme îi fu de agiuns ca să tragă ura şî 35 blestemul poporului. Fărădelegile domniei lui se răsplătiră cu moartea lui. î.eo La 1597, în dumineca Floriilor, prin intrigile domnului /Moldovei, lere- rniea, al cărui tron căuta a coprinde, fu, din porunca sultanului, luat din casă sa şi, învestit în haine de paradă domneşti, azvîrliţ în mare 10. 2 2 fără paranteze //16 ce] care//19 Ion//20 sosiră / după şi ad doi deputaţi boeri spre â se jălui // 21 după vodă ad ei / şi-l // 22 a] să astîmpere // 24 patru sute // 25 douăzeci // 28 după // dete ad steagul şi sabia//29 subt//30 —31 lipseşte şi ca partida sa să-l pue pe tron// 32 după Mihai ad însoţit de partidul ce voia să-l pue pe domn // 33 lui] sa / abia // 34 ajuns // 35 lui tăiat j duminica // 37 după tron ad el // 38 şi împodobit cu manta de aur şi cu cele mai bogate veşminte domneşti de paradă, fu spinzurat // f.60 LIBERTATEA NAŢIONALĂ 23 VI într-acest chip Miliai yy. se urcă pe tronul Ţării Eomâneşti la 1593, fiind atunci în vîrstă de 35 ani. înălţarea lui fu priimită cu cea mai vie bucurie de toţi locuitorii ţării, mulţumiţi că au scăpat de tiraniile lui Alexandru ;/ arătară acea bucurie zgomotoasă, acele nădejdi fără margini, / făcîndu-şi iluziile nedespărţite în inima poporului român de orice domnie nouă, pentru care întotdeauha istoria ni-i arată că tot gata au fost. Mihai avea încă în ochii mulţimei meritul d-a fi fost un candidat popular, în care mai de mult ei nădăjduia. Dar cu toată statornicia, energia şi bunăvoinţa sa, noul dbmn se văzu cu totul în neputinţă d-a pune un capăt şi orînduială la nevoile şi anarhia în care se afla ţara. Ţara se afla împovărată [de] datorii grele şi împilată de mari nevoi şi trebuinţe. Turcii în/contra tractatelor vechi, acum uitate, începuseră a se aşăza în ţară, zidindutşi case şi geamii (meceturi)11. Pe lingă datornicii turci ce era în ţară supt Alexandru, se mai adăugiseră şi aAţii şi numărul lor se urca la 4 mii ianiceri şi alţi ofiţeri de cavalerie 12. Turcii de pe margine făcea, ca şi cei din ţară, mereu şi fără temeri, năvăliri şi jafuri prin ţinuturi; în toată luna cete de turci şi tătari venea în ţară şi, ca să poată hălădui lumea în pace era silit domnul a le ţine ta-berile iarna şi vara, a le da cele de hrană şi îmbrăcăminte de la ţară. Asfel, incit, nu numai că nu se putea plăti datoriile cele vechi, dar nici a birui şi a uşura daunele de faţă. Slujbaşii Porţii, în loc d-a da ascultare plîngerilor domnului, căuta prilejiul d-a stoarce bani de la dînsul sau de la duşmanii lui ce îl prigonea. O seamă de boeri, după vechiul obicei săpă pe domnul lîngă sultanul13. Alţii se însoţiseră cu turcii din ţară / şi îi ajuta în prădarea şi chinuirea poporului14. Armata ţării era dezorganizată şi mijloc nu era de a o înfiinţa ; energia poporului se tocise de aţîta chinxiire şi asuprire şi despera de o mîntuire. Mihai nu putea a se înţelege cu creditorii, lipsindu-i mijloace de a-i plăti. Vru a pune stavilă la răpirile lor, dar nu izbuti decît a-i întărită mai mult şi a-i revolta asupră-i. îneît, spre a scăpa de a fi ucis, fu silit a se închide în palatul său şi a sta mereu în stare de apărare, unde însă de mai multe ori turcii, năvălind, îl ocăra, arunca eu pietre în feres-trile palatului, răpea tot ce putea din mobilile sale, batea şi rănea de moarte pe toţi boerii săi ce le pica în mină15. în aceste minute dureroase, care ar fi desperat pe oricine, Mihai singur nu desperează şi văzînd că nu e nici un mijloc pacinic de mîntuire, hotărăşte a deştepta ţara, a o scula şi a ridica sabia răzbunătoare în contra barbarilor tirani. Evenimentele ce începuseră în. megieşie încuragia şi înlesni / vrednica sa hotărâre. . . : . Săj dăm o ochire acestor evenimente. , ;y .... 2 voevod // 6 după nouă ad aleasă // 7 întotdeauna] şi/ tot] întotdeauna // 8 demult //■ 9 ea // 11 ţara se afla]ea eraJ fără paranteze //13 după şv ad gă:Uftdu-se^'-:c^iai5i’aiaC:e--.'Şi i'f T5 subt / patru //16 dupe / temere// 17 veniau//19 astfel//21 daunele] acele.//22.........................................prilejul H 28 a pune] să pue// /-• ; ...... , 5 f.60/60v 10 f.61 15 20 162 25.. 30 35 f. 03 40 24 f.63v/63 î.63v 163 164 164v f.6!4 l.64T ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL YII împărăţia turcească începuse a apune din culmea mărirei Ia care ajunsese supt Soliman. Murad III *, care domnea de la 1575, era un duh slab şl supersti-5 ţios ; / dulce la taină, dar iute la mînie şi adesea atunci şi cu cruzime, / era. dat cu totul Ia misticism, poezie şi la voluptate, / amator de danţ şi muzică, de vorbe cu duh, bă încă şi de mucalitlîcuri, el iubea mecanica, ceasornicăria şi actele de reprezentaţie ; / el trăia încongiurat de tălmăcitori de vise,, astrologi, şeiei, poeţi şi femei, dănţuitori, de pitici şi nebuni, lăsînd domnia 10 în mîna femeilor saraiului. Supt o mină aşa slabă, corupţia intră în toate ramurile administraţiei împărăţiei16, acel duh de revoltă a oştirilor, care* era menit a zdrobi împărăţia, începu atunci nu numai între ianiceri, dar şi-între spahii. Spre a da o altă cale ( detourner) acest [ui] duh de insubordi-naţie, era nevoe a trimite ostile împotriva vrăjmaşului peste hotare. După 15 isprăvirea cu noroc a războiului Persiei, Divanul se chipzui mult dacă tre-bue a porni războiul contra Fezului, Maltei, Persiei, Spaniei, Veneţiei,, Eeapolului sau Ungariei. împărăţia / turcească coprindea afară de ţinuturile cele întinse ce stăpînea în Asia şi Africa, care era împărţite în 32 gubernii, coprindea încă 20 8 gubernii în Europa şi se întindea pînă la Eaab, corpinzînd ăsfel partea* cea mai mare din Ungaria, afară de cele 4 ţări tributare : Transilvania,, Valahia, Moldova şi Republica Raguza. Eu numai atît, dar chiar şi împărăţia Austriei şi rigatul Poloniei erau de mai multă vreme supuse la un tribut anual. 25 Un vezir vestit în războae, crud şi fioros şi duşman al creştinătăţii / Sinanpaşa, concherantul Tunisului şi al Iemenului, a cărui singură gmtlire era războiul în Ungaria, împinse prin toate mijloacele spre aceasta pC sultan / împinse pe sultanul spre război către împăratul Germaniei sau regele Yienei, cum îl numea turcii. so Fără declaraţie de război, pacea se călcă la 1592 de guvernorul Bosniei,, izbind nişte căsteluri din Ungaria (Carlovitz, Gora, Bihaci) ; dar fu oprit înaintea Sissekului, pe care iiu-1 putu lua şi pentru ca re îşi răzbună crud în contra creştinilor ce îi picară în mîini17 (oct. 15$2). Trei sute din acel nenorociţi prizonieri fură duşi în triumf înaintea lăcuinţei ambasadorului 35 împ[ărătesc]; înaintea lor, nişte muzicanţi care făcea să se audă sunetele* cele mai barbare, apoi o trupă cu / armele cîştigate.; pe urmă* venea carafe ncăreate empradăşi, îmsfîrşit, nenorocitele jertfe ale robiei; oameni, fe mei, copii, bătrmi era împinşi înainte, eu izbiri tare de bice sau toege, ca, nişte turme de vite proaste, în mijlocul chiotelor de bucurie sălbatică a* 40 turcilor, spre a fi vînduţi in tîrg (oct. 1592)18. / * în manuscris Murad II [Nota edit.J. 2 2 snbt // 4 — 40 lipseşte Bfurad .., oet. 1592// 25 LIBERTATEA. NAŢIONALA YIII Orînceniile, fărădelegile (Ies outrages) şi amerinţărUe.. turcilor ipişcară toată creştinătatea19. Scriitori însemnaţi clin toată Europa / începură, prin tipar, a mişca opinia publică şi a deştepta zeul cruciatelor religioase împotriva barbariei paginilor. / 5 Pe scaunul cezarilor Germaniei sădea în acea vreme Rudolf II. Cu un caracter şi cu virtuţi ce ar fi fost de lăudat într-o poziţie mai puţin înaltă, acest prinţ era un domnitorm nevrednic. El lăsa d-o parte trebile statului spre a se ocupa de ştiinţele naturale şi anticităţi, pentru care îşi sleise finanţele, iar mai cu jseamă de scrieri astrologice, Care umplură duhul său, io «din natură posomorit şi sfiicios, de o mulţime de superstiţii de rîs şi funeste./ Preocupat de aceste lucrări nevrednice de poziţia lui şi nencetat spăimîn-tat de proorocii absurde, el se făcu cu totul neapropiat supuşilor săi20. / încungiurat de minerale, de fosile, de medalii, de lunete, d-alambic, de fumuri, el sta închis în laboratoriul său, în vreme ce zavistia şi revolta înlă- 15 un tril şi războiul dinafară amerinţa zdrobirea împărăţiei lui. Crescut în Spania, în acea ţară clasică a papismului, el fu toată viaţa lui jucăria vicle-nelor uneltiri a iezuiţilor şi a sfaturilor pasionate a curţii Spaniei. / Ţipetele jertfelor turcilor pătrunse pînă în cabinetul lui Budolf II şi deşteptă indolenţa lui. El porunci să sune tocsinul în toată Sfîntă împă- 20 raţie Romană şi în Ungaria, ca să invite pe credincioşi, dimineaţa* la arniazi şi seara,, a invoca ajutorul ceriului în contra turcilor 21. într-aceeaşi vreme? solii săi alerga la Roma^la papa şi convocă pe toţi principii Gernîaniei la o adunare generală în Ratisbona, spre a lua măsuri pentru interesul comun al creştinătăţii.! 25 Clement al VIII[-lea], ce sădea atunci pe scaunul sfîntului Petru, priimi în audienţă, într-im consistoriu public, pe solii împărăteşti şi, ascul-tînd cu multă bunăvoinţă elocuentul cuvînt a lui Eodolf Lorenţio, cel mai însemnat din soli, hotărî, eu obştească învoire, a senatului, să ia toată partea 1-această faptă de bine public şi de cinste pentru D [umne]zeu. O 30 congregaţie de cardinali fu convocată din porunca pontifului, spre a se chipzui pentru treburile / acestui război şi, nemulţumindu-se a aduce numai ajutorul său, hotărî a invita în numele lui Ohristos şi pe alţi prinţi, pentru care şi porni îndată nuncii săi în Spania şi Italia. Posomoritul şi crudul Filip II, ce domnea în Spania, priimi bucuros şi făgădui agiutorul 35 său; iar în Italia, zelul religios fu mai puţin fierbinte, şi numai duca de Toscana, Ferdinand, şi duca de Mantova, Yicenzo, priimiră a da agintor. Duca de Ferrara se folosi de ocazie şi, pentru oarecare agiutor de bani dat, dobîndi trei oraşe de la împărat22. Tot atunci papa, însărcina pe canonicul de Andrianopol (Udriu), 40 2 2 lipseşte crinceniile // 4 cruciadelor // 5 păgine // 7 lipseşte şi //9 antichităţi // 10 scrieri] visuri //16 rezboiul //18 curţei // 19 ţipetile / pătrunseră // 20 deşteptară / se // 21 se // 30 la / fără paranteze // 32 chibjui // 35 ajutorul // 37 — 39 lipseşte primimiră .. . împărat // 40 lip-«eş/eUdriu il f.65 f.05v 165 165v 165 166 167 26 168 f.66v 169 169v 169 170 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL Comelius Denona, să meargă la marele principe de Moscovia, spre* a-1 îndemna a lua parte la rezbelul creştinătăţii , însărcinîndu-1 ca, la întoarcere, să treacă pe la Sigismund Bâthory, prinţul Transilvaniei şi pe la Aron, domnul Moldovei, ca să-i tragă şi pe dînşii în legătura domnilor republicei 5 creştine împotriva duşmanului comun, sculînd cu dînşii / toate popoarele de la Nistru şi Dunăre şi din vecina Polonie. Iar la Mihai i se porunci ca să nu se ducă, din pricina poziţiei critice în care acest domn se află, fiind [neţsiguri de scopurile lui, numai prin prinţul Transilvaniei să-1 îndemne a se înţelege cît mai în grabă cu boerii şi poporul său şi a se lega serios ca să io se poată mîntui 23. / Era acum a paisprezecea oară de la originea împărăţiei otomane că puterile creştine se unea împreună împotriva duşmanului moştenitor a legei lui Hristos, într-o cruciadă care, ca acea mai din urmă de la 1571, care se nemuri prin bătaia navală de la Lepante, se numi Liga sfîntă. / ix,^ ; :-.V': în vremea aceasta, prinţii Germaniei adunaţi la Batisbona în aprilie anul 1594 24, adunare convocată şi deschisă de împăratul în persoană, vă-zînd tristele întîmplări ale războiului, porunci a se ridica din Germania o» oştire de 20 mii pedestraşi şi 5 mii călăreţi25. / Se hotărî încă că mărirea sa 20 împărătească să* scrie şi să trimită soli la prinţii streini, spre a le cere agin-tor; ea ea să soliciteze asemenea nobilimea, care nu atîrna d-a dreptul si absolut de împărăţie, şi oraşele maritime ca să-l ajute. Se vorbi încă de chipul d-a impune şi a strînge dăjdiile şi se porunci ea în toate provinţele,, în toate oraşele, în toate tîrgurile şi în toate satele Germaniei să se pue un 25 trunchi .(tronc) la uşa bisericilor, şi ca preoţii şi predicatorii să aţîţe zelul poporului, spre a-1 îndemna a contribui la cheituelile războiului in contra păginilor ; se recomandă încă la preoţi şi predicatori d-a propovedui pocăinţa popoarelor şi ca în toate zilele să se adune la sunetul*clopotului, spre b rugăciune publică, pentru a cere o fericită izbiri dă 26. / 30 Şi trimiseră apoi soli, atît din partea împăratului cît şi de Ia electorii Brandenburgului şi Saxoniei, la adunarea staturilor polone din Cracovia, spre a îi îndemnă că să se ridice în ăgiutorul creştinătăţii. în Polonia, după moartea lui Ştefan Bâthory, trebuind a se face a nouă alegere de rege, mMţr stăpmitori, prin solii lor,; concurseră spre a fi 35 aleşi ; între aceştia, voturile polonilor se împărţiră între Sigismund, fiul Iui Ion, regele Sveţiei şi Maximilian^ arhiduca de Austria. Şi uifuLşi altul fură aleşi; dar partida cea / mai mare, avînd de cap pe vestitul Zamoiskyv cavalerul cel mare, ţinea cu suedezul. Maximilian,> văzînd că nu poate clo-bîndi tronul decît cu puterea, luă oaste de la frate-sau, împăratul Budolf 4o II şi intră deodată armat în Po[lonia], Zamoişky, priimind în agiutor călă-M rime din Ttansilvănia, de la Sigismund Bâthory, p-ă cărui soră avea de soţie, dete nemţilor bătae cu mare norocire, că le înfrînse cu totul armata 1 lipseşte principe loc alb [J 11 — 14 lipseşte Era ... sfîntă // 19 5 000 ...// 20 aiutor // 26 rezbo-iiilui // 30 lipseşte şi // 37 după aleşi ad şi / fură aleşi şi după şi 1 // 40 fără paranteze // 42* lipseşte cu mare norocire că // LIBERTATEA NAŢIONALĂ 27 şi însuşi Maximilian fu prins. Asfel Sigismund dobîndi coroana Poloniei. Maximilian, lepădîndu-se apoi de pretenţiile sale, fu slobozit şi o nepoată aîmp[ăratului], arhiducesa Ana, fata arhiduce [lui] Carol, unchiul împăratului], fu luată de soţie de Sigismund. Maximilian arhiduca, văzîndu-se slobod, pretinse că un act făcut în prinsoare nu poate avea ternei şi începu 5 a se intitula din nou rege al Poloniei. Tocmai în acest an cînd se porni deputaţii germani la Cracovia, Maximilian, după îndemnul papei, declară că renunţă 1-acest titlu. / Cezarul izbuti mai mult în Moscovia, unde trimisese pe un june silezian, anume Yarkusky, lingă marele duca Theodor sau Fedor I. Acest tri- io mis fu bine primit şi i se făgădui o mare sumă de bani, ce se va plăti pe tot anul, eu condiţie d-a nu face nici pace, nici treve cu turcul. Aci Yarkusky întîlni un ambasador al Persiei, care venise să propue o ligă în contra turcilor, cu care negoţie o alianţă, jurîndu-i în numele craiului că, dacă împ[ă-xatul] se va ţine de război, craiul Persiei nu va face pace cu turcii 27./ 15 , . . ; Silinţile împăratului fură mai norocite în Transilvania. Sigismund Bâthory de Şomlyo ţinea domnia acestii ţări. El era feciorul lui Ohristofor Bâthory şi nepot de frate vestitului Ştefan Bâthory, ce a fost mai înţîi prinţ şi apoi a strălucit pe tronul Poloniei. El fusese ales la 1581 a urma pe 20 tron dupe moartea tatăului său, fiind în. vîrstă numai de 9 ani. JSTumele strălucit şi iubit ţării, ce purta, singur numai îi dobîndi alegerea la tron, de la care nişte prevestiri sinistre se părea a-1 depărta, Se zicea, pntr-adevăr, că la naşterea lui, la 1572, turnul de la Oradea Mare se povîrnise şi că *ej să născuse / cu mîna plină de sînge 28. Imaginaţia poporului augurase 25 d-aci că acest prunc va fi peirea ţării lui, augur (presage, prophetie) care pînă în urmă s-au şi împlinit. în timpul istoriei de faţă, pe la începutul anului 1594, Sigismunjd, în vîrstă de 22 ani, slobod de orice epitropie, începu a-şi dezvăli caracterul său. Semeţ, viteaz şi războinic, calităţi înnăscute naţiei lui, dar fără ta- 30 lente ostăşeşti şi fără a şti a concepe şi a stărui, îl vom vedea în cursul acestii istorii, unde va juca o rolă mare şi însemnată, om crud, fără măsură, necumpătat, nestatornic şi neastîmpărat la minte29. Era tributar turcilor şi avu cîtăva vreme mare credit la Poartă, încît un minut nădăjduise că, prin protecţia ei, va dobîndi tronul Poloniei la moartea unchi-său, pentru 35 «care şi făgăduise 50 000 galbeni la vezir; dar nădejdile sale se înşălară, căci Poarta nu numai recunoscu pe noul crai ales de poloni, dar încă nu voi/ a-1 îngădui a lua de soţie pe fata marelui ducă de Toscana (octobre 1592) 30. 'Trimişii lui la Poartă era George Ravazdi şi loan Boldog, care trata cu Sinan prin mijlocul renegatului Grigore Yeresmarti, acum ceauşul Moha- 40 med şi sangiacul Lipei, vestitul Pavel Markhazy 31. De faţă cu Sennyei, ee îi trimisese în urmă Bâthory, Sinan se întinse asupra coprinderilor sale 3 3 arhiduce!// 5 prinsoare] închisoare // 3 fără paranteze f j il priimit / lipseşte se//12 trevă// 13 lipseşte în'//14 fără paranteze //18 lipseşte de Somlyo ţinea domnia acestii ţări;// 24 lipseşte ila naşterea 'Ini// 26 lipseşte presage prophetie // 20 dezveli // 36 vizir // 38 lipseşte a-l îngădui://40 Grigorie / lipseşte ceauşul // f.70T f.68 f.71 f.72 28 romanii supt mihai voevod viteazul de la Tunis, de la Guletta, din Arabia, Persia, Africa şi Georgia, adăogînd că, în iarna viitoare, va merge să dărîme Viena şi Praga. în sfîrşit ceauşul Mustafa aduse scrisori de la sultanul, de Ia marele vizir şi de la paşa de la Timişoara la staturile Transilvaniei şi la Bâtliory ; 5 acesta din urmă răspunse după obicei cu protestaţii de credinţă către sultanul32. Dar Sinan nu întîrzie a schimba tonul şi, prin înjurături şi aixie-1.73 rinţări, a îngrozi pe Sigismund. Cînd se înfăţişă înaintea / acestui vizir George Ravazadi şi îl rugă, în numele prinţului, a nu mai îngreuna provinţia, urcînd tributul peste ceea ce se da pe timpul lui Ioan Sigismund,. io el cu o nesuferită trufie şi cu o obraznică îngîmfare, ocărîndu-1 cu numirea, de cîine, îi zise să tacă, adăbgînd că Ion Sigismund era socotit ca un fiu aî Iui Soliman, în vreme ce acel ce eîrmueşte acum Transilvania] este sluga-şi supusul împ [aratului]; că aceasta stă în mînă-i a o dovedi. Temerea lui Sig[ismund] se ihai adăogă încă prin poruncă ce priimi ca să se gătească 15 cu o oaste de 50 mii lănceri şi cu toate materialurile de război, spre a merge la Belgrad să se unească cu oştirea turcească în contra împ [aratului]. Aceste ameninţări periculoase umplu de spaimă inima junelui prinţ 33. Aceste ; temeri ştiu bine a le esploata partizanii împăratului şi a îndupleca pe Sigis- mund a se ridica asupra turcilor. Sigismund avea lingă dînsul, ea duliov-f.73Y 20 nic] un iezuit, părintele Alfons Carilie, espagnol, / născut în ‘ provinţia, f.73/74 Alcala 34. / Acesta / îndemna mereu pe Sig [isinund] a intră în alianţă cu îhip[ăratul] şi cînd Teuffenbach, prefectul Casoviei, trimistil' împ [ăiatu-? lui] sosi în Transilţvania], găsi pe acesta cu totul dispus în favor [ul] cieş-174V ^ tinătăţii 35. / Sigismund începu a nu vorbi decît de libertate, de greutatea 25 jugului turcesc şi a plînge soarta creştinilor supuşi lor; într-un cuvinte toate vorbele (discours) şi toate faptele lui învedera hotărîrea lui d-a rupe f.74 legătura cu turcii 36. / Dar planurile lui Sigismund întîmpina o mare opo- ziţie în nobilii cei ihai însemnaţi, care, învechiţi în aplecarea lor către turci, nu voia nicidecum să se lepede de unirea lor cu turcii, tehiîndu-se de a se 30 arunca în şansele unui viitor nesigur şi să nu ajungă supt un jug mai rău 37. / 175 Sig[ismund] zicea : „La ce a slujit pîn-aci pacea cil turcul? A obicihiii pe nesimţite popoarele noastre nenorocite a se îhgreUia cu im jug nesuferit44. Mai bine dar să-l scuture şi a se uni cu împfăratul] şi ceilalţi prinţi creştini şi a se lepăda de alianţa cu turcii, pe atît de ruşionoasă, pe cît e primej-35 dioasă pentru mîntuire, şi că D[umne]zeu le va fi priincios la un proiect aşa drept. Aceasta zicea Sig[ismund] în public şi particular şi iezuviţii o insinuia la urechile tutulor celor ce spoveduiau, Nobilimea cea jună şi săracă intrară lesne în aceste planuri, se flăttant que la guerre pourait rendre leur fortune meilleure. Dar cei bătrîni şi bogaţi se împotrivea, zicînd : că nu trebue a părăsi maximele străbune, care era d-a nu lăsa niciodată alianţa cu turcul; că de o sută de ori ei au auzit aceasta din gura înţeleptului Ştefan Bâtliory şi cînd era prinţ al Transilvaniei] şi chiar după ce se urcă pe tronul Poloniei; că mâi bine este a urma acestor sfaturi decît a pleca urechea la 3 3 lipseşte ceauşul//5 acest// 8 îngreuia// 12,13,14,21 fără paranteze // 13 mină-i] mina lui // 15 lipseşte o / 50 000 //17 princip // 22 lipseşte Casoviei loc alb / fără paranteze // 23, 31r 33, 35, 36 fără paranteze // 30 şanselej sîngeîe/ subt / mai tăiat // 38 după planuri ad sperînd că răzbelul le va face o soartă mai bună // 38—39 lipseşte se flăttant . .. meilleure // 42 princip / fără paranteze/ dupe // 29 LIBERTATEA NAŢIONALA zadarnieile făgădueli a unor venetici (nouveauxvenus). „Transilvanii, adăuga ei, sînt oare destul / de puternici spre a se împotrivi singuri la toată puterea turcilor? De nu sînt, cine eliezăşueşte de acele ajutoare ce se făgădueşte ? începuturile războiului adesea sînt plăcute, dar sfîrşitul totdeauna este funeste. Cînd, un duşman atît de îngrozitor îşi va împlînta odată corturile 5 sale în mijlocul ţării noastre cît este de temut că aceste ajutoare depărtate, ce ni se laudă, să nu sosească prea tîrziu spre a ne mîntui ®8. /L-aceasta se adăoga şi ura şi neîncrederea în nemţi. / • Aceştia, văzînd că rugămintele lor sînt neputincioase, în contra sfaturilor iezuviţilor şi cererilor (lesa avis) papei, liotărîră a-1 detrona şi a 10 pune în locu-i pe altul plăcut lui Aniurat. Se zicea că ei se înţeleseseră în-tr-aceasta cu miniştrii Porţii şi că în vreme ce tătarii era să treacă din Podolia în Trans[ilvania], li se dedese o poruncă secretă d-a pune mîna pe Sig[is-mund]. Dar acesta se dete îm lături din vreme şi tătarii pustiiră Valahia şi Tr[ansilvania], fără a fi împiedicaţi de generalul oştilor, Bornemissa, 15 supt pretext ca să nu strice alianţa între Tr [ansilvania] cu turcii, în care sta mîntuirea ţării 39 • / Sig[ismund] convoacă o adunare mare de popor armată la Turda. Aci, opoziţia se arată, în capul căreia sta vărul său Baltazar Bâtliory, se arată aşa de tare şi înverşunoasă, încît Sig[ismund], speriindu-şe, abdică, 20 lăsînd puterea în mîna lui Baltazar Bâtliory, şi fugi spre Chiioara, decla-rînd pricina abdicării sale şi acuzînd pe opozanţi că vor să ,trade ţara turcilor. / Adunarea se mută atunci la Clujiu, unde Baltazar Bâtliory fu aclamat de prinţ. Scrisorile lui Sig[ismund] citindu-se în adunare, opiniile unora se schimbară. / Săcuii însă şi saxonii şi vro cîţiva din unguri declară opo- 25 zanţilor că ei nu voesc a cunoaşte alt prinţ, care neputînd a le sta împotrivă, / fu silită adunarea [a] se uni cu toţii a chema prin o deputăţie pe Sig[is-mund] înapoi; / şi în 28 avgust 1594, adunarea priimi [a se trimite] oştirea în contra turcilor. A doua zi, se arestuiră toţi capii opoziţiei, în număr, de 19 40: Baltazar Bâtliory şi fiastrullui, Ion litiu, Lupul Covaci, caneeler 30 Alexandru Kendi, prezident al senatului, / Gabriel şi Francisc Kendi, unchii lui, Grigorie Literatul, prefect de la A gria, Ion Forro, Grigorie Diacu, Ion Gerundie, Albert Lunai, George Salanciu, Baltazar Silvaşiu şi, după trei zile de închisoare, Sig[ismund] porunci a se omorî, după sfatul lui Ges-tio, Proşcaio şi Iojica. Lui Alexandru şi Gabriel Kendi, eu Ion Ilfiu, Grigo- 35 rie Diacu şi Ion Forro li s-a tăiat capul la Cluj. Pe cînd îi ducea la locul osîndei, Alexandru văzu pe Sigismund, care, stînd în picioare la o fereastră, îi privea şi îi strigă : „Nici o lege d[umne]zeiască sau omenească nu sufere osîndirea unui om fără a-1 asculta”. Aceasta însă nu mişcă întru nimic pe voevod, obicinuit fiind din copilărie a vedea vărsîndu-se sînge, fiind martor 4o la toate osîndele criminalilor. Stătu de faţă şi privi cu răceală această tragedie41. " ■■ ■: * i 1 lipseşte nonveaux venus // 5 funest HI— 17 lipseşte l-aceasta . . . ţării //18 fără paranteze i lipseşte mare // 19 lipseşte se arătă // 20 lipseşte şi înverşunoasă / fără paranteze // 24 princip / fără paranteze j/ 25 după schimbară ad' şi / lipseşte însă şi / declarară //26 voiesc / prin1 cip / cărora // 27 lipseşte adunarea / fără paranteze jf 28 fără paranteze // 30 19] patrusprezece/ lipseşte fiastrul lui loc alb // 34 fără paranteze/ dupe. /./ 38 fără paranteze / suferă // 40 lipseşte pe voevod // 40 — 41 lipseşte martor la toate osîndele criminalilor // 4i stătu] stat // f.75v'' f.74 f.74v f.74! f.74v f.74 f.76 î.76v' f.77 30 BOMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL 178 f.79 f .76 4.80 rl.80v :... .Un. ţigana • gîdele- obicinuit > al. loculuiy veni cu o sabie şi tăe capul lui Alexandru / Kendi. Ilfiu se urcă dupe dînsul pe eşafod, apoi Gabriil Kendi şi apoi Ion Forro, care mai ceru în zadar o altă sabie, căci a gîdei nu tăia, şi, în sfîrşit, Grigorie Literaţii. Poporul, nepăsător de certele celor mari, 5 privi in mărmurire această scenă. Bar cînd văzu deodată o ploae repede căzînd şi spălînd sîngele morţilor, strigă că nevinovaţi au fost ! Lupul Covaci şi cu Ealtazar Eâthory fură duşi la Uioara, unde, dupe cîteva zile, pe ascuns, după obiceiul turcesc, fură sugrumaţi42. Cînd gîdea veni in închisoarea lui Bal[tazar] Băthory cu laţul în mină, acesta îl întrebă cine este ! — 10 „Cel din urmă om cu care ai să vorbeşti în lume”, răspunse gîdea. Ealtazar, blestemînd amar pe Sigismund, după o lungă luptă cu gîdea fu sugrumat 43. Asfel peri, împreună cu Kendi şi Ion Bornemissa, vestit căpitan, căruia cînd i se vesti / căi-a sosit, ceasul, începu a ciuta un cîntec de jale şi apoi întinse grumazul gîdei44. Ceilalţi 4 prizonieri fură ertaţi prin mijlocirea prie-15 tenilor lor; numai bunurile li se confiscară 45. Asemenea, lui Andrei şi Ştefan Băthory, fraţii lui Ealtazar, care apucaseră de a fugire în Polonia, li se confiscară bunurile, declarîndu-se de trădători şi izgoniţi pentru totdeauna clin patria lor. * Dup-aceea, Sig[ismund], adunînd o armată de 40 mii oameni de tot 20 felul, trimise oştire spre Timişoara, de unde dezlipi o parte din armata lui, ca să pustiiască în preajma Oradiei şi să împiedice ca să nu meargă de acolo convoiuri la armia otomană. El scrise apoi lui Teuffenbaeh, ca să-l roage să se apropie de hotarele Transilvaniei], spre a-şi uni puterile şi a izbi împreună pe vrăjmaş 46. în vreme ce prin aceste trataţii papa şi împăratul se cerea a trage toate stăpînire [le] Europei într-o legătură împotriva turcilor şi dintr-altă parte scriitorii şi oratorii cei mai însemnaţi lucra asupra opiniei publice şi întărită popoarele pentru o nouă cruciadă în contra barbarilor, războiul 30 îşi urma furiile sale. în 15 iunie 1593 se dete o bătălie sîngeroasă între oştirea împărătească şi/ [armata Turciei], strînsă în unghiul unde Kulpa se uneşte eu Orclra, lîngă Sissek, unde peri eu totul armata turcească cu cei mai însemnaţi capi ai ei, Asan-Paşa şi junele Mahomet, nepotul sultanului. Anul în care se văzu o aşa mare învingere se chemă în istoria otomană anul 35 ruinei (peirei, prăpădeniei) 47. / Doi fraţi ai împ[ăratului], arhiduca Maxi-milian comanda armia din Croaţia, de 16 mii ped[eştri] şi 4 mii călăreţi, şi arhiduca Matei pe cea din Ungaria, de 20 mii ped[eştri], 2 mii călăreţi şi 2 mii dragoni 48, Matei lovi Hovigradul şi asedie în zadar Granul, de unde se trase ; 40 iar Max[imilian] fu mai norocit în Croaţia şi coprinse Petrina, castelul Chrastovitz şi în sfîrşit Sissekul, înd sosi Sinan cu armata lui în Ung[aria] 1 1 tăie//3 lipseşte şi / mai ceru după zadar // 8 dnpe> ff9 fără paranteze //12 lipseşte Borne-missa loc alb / căruia] şi care // 14 gramajul // 16 a fugire] fugiseră // 19 fără paranteze / 40 000 / lipseşte de tot felul / 21 în preajma] împrejurul // 23 fără paranteze // 27 fără paranteze jj 30 15] 29 // 31 — 17 lipseşte strînsă ...acum// LIBERTATEA NAŢIONALĂ 31 ,(şi arhiducii îşi uniră ostile, din porunca înip [aratului]49. / Dar această bătălie întări mai mult setea de răzbunare a turcilor şi fierosul Sinan, luă comanda unei oştiri numeroase de 100 [mii] turci şi 60 mii tătari50, asfel cum nu se mai văzuse altă din vremea lui Soliman şi porni în Ungaria /51, în vreme ce Cieala, amiralul turcesc, cu o flotă numeroa- 5 să, pustia coastele Siciliei şi răspîndea groaza în toată Italia52. / Această armie ingrozitoare, pe lingă care se uni hanul tătarilor, Gazi-Gherei, cu 40 mii tătari (17 iulie 1594), înainte în Ungaria lăsînd în cale-i urme de furia sa şi, dupe mai multe izbînzi parţiale eqprinse, în sfîrşit (august 1594), vestita cetate Raab, prin trădarea comandantului ei, contele 10 Hardek. / Cetatea Papa fu coprinsă şi ea şi vezirul se oşti împotriva Comor-nului, cu nădejde sigură d-a înainta în curînd spre Yiena. / Dar aceste izbînzi strălucite, care mări trufia lui Sinan şi îngrozi creştinătatea, apuseră îndată prin ridicarea unui nou campion al creştinătăţii, care îşi aruncă sabia puternică în cumpăna războiului şi, izbind în flancuri şi înapoi acea armată 15 îngrozitoare, schimbă faţa războiului şi chemă biruinţa supt steagurile creştinătăţii. Acest campion glorios fu naţia romană, care găsi acum / un Căpitan mare caMircea, Dracu, Huniad şi Ştefan, spre a-i comanda. E vreme acum să ne întoarcem în Ţara Românească. / 'XII ’ ’ '20 -1 ţ '■ • i' , i t ■ < ; ' • ‘ ' * ' • ’ r ! închis în palatul său de nevoia turcilor, ţipetele de jale ale poporului gonea somnul de la Mihai. Posomorit şi tăcut, el se depărta de toţi cei ce era pe lingă dînsul, spre a se gîndi zi şi noapte la mijloacele de a mîntui naţia sa. El asculta cu băgare de seamă veştile războiului din Ungaria. Se bucura cu inima la izbînzile creştinilor, se întrista la pierderilor lor53. / 25 Pe lingă relele ce făcea turcii în ţară, ea avea a suferi şi trecerea gloatelor armiei tătăreşti, care, pe la capătul anului 1593, călcîndu-o, trecu în Ungaria. Tot pe atunci, priimind porunca d-a trimite cară pentru artileria armatei turceşti în Ungaria, el trimise ca la 300 pentru campania şi asediarea Pesperinei. Xu trecu însă mult şi iată sosesc alţi noi trimişi ai 30 vizirului, ce se afla atunci la Belgrad, cerînd alte cară şi tributul. Cu toată silinţa ce puse domnul, earăle nu putură sosi la vreme, pîn-a nu pleca vezirul de la Belgrad şi îl ajunseră tocmai lâlănic. Oamenii lui Mihai, ce adusese 400 cară, tributul şi oarecare daruri, se înfăţişară înaintea lui Sinan. Dar crudul turc, furios de întârzierealor, porunci să-i ducă spre a le tăiai- capul 35 în priveala tuturor. Dar Mehmet-paşa, feciorul vizirului > ce se afla de faţă, rugă mult pe tată-său şi le scăpă viaţa. Sinaniînsă refuză darurile şi trimise răspun iui Mihai, din parte sultanuluică îndatăice va sfîrşi campania^ va purta războiul în.Ţara Românească, că era un lucru nevrednic d-a da • această provinţie în cîrmuire necredincioşilor ce-nu o1 merită. El ţinu pe 40 oamenii domnului prizonieri şi nu le dete drumul deeît cînd se întoarse la Belgrad54. / . 18 18 .Dracul //, 20 XII] cartea II, // 22 toţi . cei] tot-ce // 28 care // 29 el] -Miliar// 31 care // 32 câ-reie / vizirul // 33 adusesă // 36 lipseşte <\ar // 38 respuns / fără "paranteze // 41 cînd] diipe ce fi f .80 f.8QT f.80 f.80v f.86- f.81 f.82t f.82^ 5 10 15 20 25 30 35 40 32 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL Această vestire sili pe Mihai a nu pierde vremea, / cu atît mai mult că poporul din ambele ţări era atît de întărîtat, că s-ar fi revoltat asupra domnilor dacă aceştia nu se revolta asupra turcilor sr\,/ Cruzimile turcilor trecuseră peste măsură, în vreme ce eovîrşirea strîmbătăţilor suferite sleiseră răbdarea împilaţilor şi cereau o răzbunare strălucitoare. Poporul român se curtemura de turbare ca un leu rănit greu şi această, cutremurare parcă era larma înceată prevestitoare de o vijelie mare-/ ' Avahiiie turcilor sleise răbdarea poporului şi a lui Mihai, [care] se hotărî a lucra şi, unindtnse cu creştinătatea, să ridice acel jug greu al robiei dasupră ţării 58. Bl strînse atunci o adunare de toţi boerii mari şi mici din toată ţara şi se sfătuiră cum vor face să izbăvească B [umnejzeu ţara din mîinile turcilor; Mihai espuse adunării tirania turcilor, cruzimile ce făcea în ţară, ticăloşia poporului şi închee arătînd că alt mijloc de mîntuire nu este deeît d-a alerga la arme67. / Propunerea lui fu priiniită intr-un glas de toţi şi hotărîră ca să intre în confederaţie cu principii streini / şi să scuture nesuferitul jug al tiraniei5S. I Şi boerii începură a se găti de război. Mihai, potrivit cu hotărîrea ţării, âtunci se gîndi de a dobîndi agiutor şi. din alte părţi şi trimise pre clucerul Eadul Buzescu sol la'Sigişmund Bâthory, ba să se înţeleagă cu dînsul şi să-i dea oaste de agiutor. Asemenea t'rimiâe şi la Aron vv. în Moldova pe stolinicul Stroe Buzescu. Trimişii lui Mihai găsiră pe aceşti domni bine dispuşi şi bucuroşi a se oşti împreună ®». Sigismund trimise laMil^i pe Ştefan Iojica şi pe Pangratie Sennyei80 şi; Aron-vodă pe un boer al său61. în 5 noemvrie 1594 , un tractat formal de alianţă ofensivă şi defensivă se iscăli în Bucureşti între Mihai şi plenipotenţierii domnilor Transilvaniei şi Mol-daviei ®3. Dup-aeest trâetât, două inii ostaşi transilvani, supt comanda lui Mihai Horvat şi Ştefan Bekeş, trebueâ a sta pe ascuns la hotarul Ţării Bomâneşti, gata a inta la chemarea Iui Mihai Spre a pune dreptatea şi moderaţia în partea lor, prinţii aliaţi tihniseră sultanului o lungă listă de plîngerile lor (griefs), cerbul îndreptare şi chezăşuire temeinică de schimbarea sistemii pentru viitor. Iu numai aceste reprezentaţii rămaseră fără răspuns, dar încă o eeată de 3 mii ianieeri intră în ţară şi începu / a pune contribuţii pe ţărani şi a face tot feliul de rele (outrages)64. / Dup-aceste fapte nu mai era de întxrziat. XIII Un complot, întins atît în Ţara Eomânească cît şi în Moldova, hotă-rîse ziua de 13 noembrie în care să se dea semnalul insurecţiei, ucigind pe turci în toate părţile ţării unde s-or afla. Mihai trimise porunci la oştile transilvane de la hotare ca să intre în ţară, pe cînd şi o ceată de moldoveni, supt comanda hatmanului lui Aron, îi venea într-agiutor ®5. Turcii din Bucureşti, în nepăsarea lor şi netemerea lor, nu bănuia nimic de aceea ce li se 1 1 perde // 2 ţeri // 3 Turciei // 7 lipseşte o // 8 sleind // 9 să ridice] a ridica cu bărbăţie sabie asupra turcului, ca să sfarme// îl fără paranteze U 14 d-a] a//18 după gîndi ad atunci// 20 ajutor // 26 dupe / subt // 27 trebuia / pe ascuns j ascunşi / Române şi // 29 principii // 35 XIII] II // 37 noembrie (( 40 subt / ajutor // 41 lipseşte netemerea loc alb // 33 LIBERTATEA NAŢIONALĂ pregătea şi urma cu turburările lor. Mei o trădare din partea românilor nu veni a-i deştepta. într-o zi, cînd năvăliră din nou asupra palatului prinţului, acesta le eşi înainte şi, vorbindu-le cu multă dulceaţă şiblîndeţe, le zise : „De mă-ţi omorî, aveţi a perde toată datoria ce aveţi a lua ; dar ascultaţi şi faceţi ce vă zic. Mergeţi în cutare loc şi luaţi de acolo toată avuţia 5 ce'veţi găsi şi plătiţi-vă din ea.” Fu mare vrajbă şi neunire atunci între datornicii turci. în sfîrşit, după multă ceartă, vro 500 se despărţiră de ceilalţi şi merseră unde voevodul le arătase. Ei se întoarseră peste cîteva zile, dar avuţia ce găsiseră nu era de agiuns spre a plăti pe/deplin datoria. Fiind nevoe d-a face împărţeala în proporţie cu ce avea să ia fiecare, avură trebuinţă de cineva care să faqă reducţia. Se adresară spre aceasta la eadiul de la Giurgiu, / care era însărcinat a hotărî pricinile de judecată între turci şi creştinii din Ţ[ara] Bom[ânească6®.] / Dar acesta fiind bolnav, Aii- Gian veni la Bucureşti în locul lui. Se făcură atunci mari sfăzi între creditori şi datornici, pentru preţuirea mărfurilor date şi priimite. Asfel 15 merseră pînă în ziua de 13 noemvrie. în acea zi de dimineaţă, Ali-Gian, sfîrşind împărţeala şi dueîndu-se la conacul său, fu oprit în cale de un român, prieten al său, care îi zise : Ali-Gian-Hogea, cîţi ani sînt de cînd mănînc sarea şi pîinea ta? — Sînt douăzeci de ani, răspunse turcul. — Dacă e aşa, zise românul, spre recunoştinţă de pîinea şi sarea ta ce am mîncat, voi să-ţi 20 spui un cuvînt, de-i voi să mă asculţi. — Spune, îi zise Aii. — Au sta aci, adaogă el, pînă la 3 sau 4 ceasuri după amiazi; nu te opri nici la Giurgiu; sileşte-ţe să treci la Busciuc cît vei putea mai curînd. — Dar pentru ce? îi răspunse turcul. El însă, fără a-i spune mai mult, se depărtă. Întorcîn- 2g du-şi însă capul şi văzînd pe Aii stînd în cumpănă de ce trebuia să facă, îi zise : — Ia seamă la ce ţi-am zis ! / Turcul, preumblîndu-se prin oraş, băgă de seamă că e mai multă lume decît altă dată şi, îndoindu-se de ceva rău, fără a spune la nimeni nimic, se urcă în căruţa sa şi luă în grabă calea Giurgiului 67. Aceasta fu singura indiscreţie, cinstită şi măsurată, ce se făcu despre 30 tragica scenă ce se pregătea. XIY Poruncă domnească eşise ca toţi turcii ce se aflau în Bucureşti să se adune la casa vistierului Dan, spre a li se căuta şi răfui datoriile. îndată ce turcii se grămădiră în acea curte, Mihai cu boerii, cu ostaşii şi cu tot po- 35 porul setos de răzbunare ridică steagul libertăţii şi, încongiurînd curtea, puse de patru părţi de dete foc casei unde era turcii adunaţi şi îi puşcară cu tunurile cu care / îngrijise mai dinainte a împresura curtea şi casa. Izbirea aceasta neaşteptată, vîlvoarea focului ce îi încingea, bubuitul şi pus-tiirele tunurilor şi strigătile de răzbunare ale poporului ameţiră şi înspăi- 0 mîntară pe turci, care, deşi armaţi, pre obiceiul lor, neputînd a-şi face cale 2 3 2 principelui//4 mă] me//7 dupe / lipseşte de ceilalţi loc alb II 9 ajuns//'Îl reducţie şi// 13 fără paranteze // 16 noembrie // 18 prietin // 22 trei / patru / dupe // 28 lipseşte sa // 32 XIV] IV// 38 Împrejura // 41 prejdupe // f.85 f.85* f.85 f.85 f.87 3 — c. 362 34 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.S7T f.87 1.88 î.89 f.89v î.89 190 de eşire, fura siliţi a priimi moartea fără a o putea da. La două mii turei se* omorîră; din români puţini căzură. Stolnicul Stroe Buzescu se răni la mina stingă. / Pe lingă turci vr-o eîţiva ovrei fură măcelăriţi. Aceasta nu izvori dintr-o netoleranţă, dar căci ovrei atunci în mare favoare pe lingă turei 5 şi sultan, se împreunau cu turcii prădau ţara şi făceau stricăciuni. / Acesta fu cel dinţii act al războiului: ucidere făcută cu înşelăciune,, în adevăr, dar dreaptă [şi] meritată pentru toate suferinţele ce turcii adusese ţării68. Această măcelărire din Bucureşti fu semnalul care puse toată* ţara în picioare şi în toate părţile poporul, năvălind asupra turcilor răspîn-10 diţi, îi măcelări şi îi goni pînă îi scoase afară din ţară 69. A treia zi după această ucidere, la 15 noemvrie, Mihai porni în grabă, cu ostile sale şi cu transilvănenii ce sosiseră, la Giurgiu şi, năvălind cu iuţeală asupra / oraşului, fără a întîmpina vreo împotrivire, îi deteră foc şi trecură tot ce le eşi înainte supt sabie. Trei mii suflete aproape, bărbaţi şi 15 femei, fură ucişi sau prinşi. Din toţi turcii din oraş, numai doi putură scăpa,,, trecînd înot Dunărea. Unul din ei era Ali-Gian-Hogea, ce îl văzurăm scă-pînd iarăşi cu noroc din Bucureşti. El d-abia sosise la Giurgiu şi se afla povestind cadiului ceea ce i se întîmplase în Bucureşti, cînd fără veste năpădiră românii. Xeavînd alt chip de mîntuire, ştiind să înoate, se dezbrăcă. 20 şi ge aruncă în apă şi trecu de ceailaltă parte. Celălalt turc urmă pilda lui70. După arderea şi prădarea oraşului, Mihai ocoli cetatea şi începu a o* bate cu tunurile, dar, văzînd că n-o poate dobîndi, căci îi / venea ajutorii! arme şi bucate de la Rusciuc şi silit de greutatea ernii, o năpusti deocamdată şi se întoarse în scaun în Bucureşti71. Prinţ-aceasta, asfel zic cronicarii noş~ 25 tri, se făcu numai o începătură de vrajbă. XV Abia se întorsese Mihai de la Giurgiu, abia îşi aşăzase trupele în tabără aproape de Bucureşti, în bună poziţie, cînd fără veste intră în ţară şi veni la Bucureşti un cadiascher sau emir cu 2 000 turci oştire aleasă şi 50 paznici 33 ai trupului, ceauşi şi spahii. Emirii se privea de turci ca următori ai lui Mahomet, din fiica sa Patima şi era numai trei în toată împărăţia, avi ml putere vizirească şi, pe lîngă autoritatea mirenească, împreună şi pe cea, bisericească. Sarcina lor întîi era a fi sfetnici ai împ[ăratului], pe urmă tîl-cuitorii cei mai întîi a tot dreptului. / Cadischerii sînt judecătorii armiei. 35 Sînt numai doi: unul pentru Europa, care e şeful şi altul pentru Asia 72. / Emirul, al cărui gînd era sa caute a prinde pe Mihai, se făţărnici ca cum n-ar şti nimic din cele urmate puţin înainte. El intrase" în ţară cu mare* linişte, neaducînd nici o supărare / locuitorilor şi zicea că voeşte a erna în ţară. Intrînd în Bucureşti, el ocupă casele cele mai bune din oraş şi luă 40 cvartir într-o nouă monastire supt oraş, zidită pe rîul Dîmboviţa, aproape* stolnicii // 4 dintr-o] din loc alb de / favor // 5 Împreună // 6 înşălăciune//7 drept//11 no-embrie // 20 lipseşte în grabă loc alb fl 14 subt // 20 lipseşte şi se aruncă în apa / urmase; // 21 dupe // 31 fiică-sa // 32 împreună] împlinea // 33 fără paranteze fj 40 cfartir / subt // LIBERTATEA NAŢIONALA 35 <]e palatul domnesc. Trimise un om din parte-i la domn, ca să-i arate că, viind sâ erneze în ţară, cere să i se dea 10 mii florinţi şi bucate pentru oşti-irea lui. Apoi plecă însoţit de o mie pedeştri la palatul domnului, ca să-i facă vizită de cinste, iar în adevăr ea să-l poată prinde. Mihai, care simţise «cugetele viclene ale emirului, se sili a-1 birui în făţărnicie şi a-1 arunca în 5 cursele ce i le întindea el. Bl lăsase pe emir a intra nesupărat la oraş, dar vizita lui nu o aşteptă şi fugi în tabără. Emirul, negăsind pe Mihai, trimise în tabără de-1 întrebă pentru ce în timp de pace ţine în arme atîţia unguri? Domnul răspunse pentru ca să prinză pe Petru, fiul fostului domn Alexandru «care umbla a-1 răsturna din scaun şi că, pînă îl va prinde şi / îl va trimite la, io Constantinopol, el va căuta din banii publici să plătească şi să dea drumul oştilor. Emirul se prefăcu că crede şi înştiinţa pe domn că in dimineaţa viitoare îi va trimite un butoi (tonneau) de aur, spre a plăti ostile şi a le slobozi îndată, fiind împovărătoare ţării. Mihai se arătă că priimeşte cu multă 15 bucurie această propunere, dar hotărî a nu mai aştepta ziua de a doua-zi şi a pune capăt] acestui joc de înşelăciune cu turcul. în puterea nopţii aceleia, îşi găti ostile pe ascuns şi, însoţit de ostaşii curţii ce îi aşezase pe ascuns în vale, se apropie de oraş şi, pe cînd turcii dormea, din cinci părţi, eu foc şi sabie îi încinge. Turcii, la lumina flăcărilor care ardea conacele lor 20 şi la strigările răzbunătoare ale românilor, se deşteaptă îngroziţi şi, pe jumătate îmbrăcaţi, alerg şi se adună la palatul emirului, cu hotărîre de a se apăra pînă la moarte. Dar aci întîmpinară pe Mihai, [care] cu o parte din oştire împresurase palatul şi îl împroşca cu două tunuri. în zadar se ispitiră turcii a-şi deschide drum printre ostaşii români spre a intra în palat. 25 Bomânii îi împing înapoi şi îi ucid mai pe toţi. Două ziduri din palat se prăvălesc de izbirile artileriei. Emirul, în despe/rarea sa, părăsit de orice ajutor, începu a arunca pe ferestri aur şi giuvaerile sale, socotind că, în vreme ce ostaşii români s-or apuca de pradă, el va găsi mijloc de a fugi. Dar Mihai opreşte pe soldaţi de la pradă şi îi întărită spre a năvăli asupra 30 palatului. Emirul strigă şi se roagă cu făgădueli mari să-l lase să plece a se trage cu rămăşiţa gvardiei sale. Dar toate în zadar. Bomânii năvălesc în palat şi fără milă ucid pe toţi turcii ce scăpaseră din foc. Prada acestii biruinţi fu mare pentru soldaţi; doi cazaci găsiră două trăisti pline de aur, pe care domnul îl împărţi între soldaţi. Dup-această biruinţă, curăţindu-se 35 tot oraşul de turci, Mihai dete mulţemită lui D [umnejzeu şi apoi lăsă ostile se odihni73. * * tM f.92 3 o] una // 5 cugetile // 7 n-o // 14 lipseşte tonneau //16 lipseşte ziua // 17 înşălăciune //18 ostile *după asuns // 23 după Mihai aci ce // 26 împing] împinseră / uciseră / lipseşte mai // 28 ferestre // 30 a năvăli] năvală // 31 lipseşte să plece // 35 dupe// 36 mulţumită / fără paranteze Jj 37 odini // 36 ROMA Nn SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL XVI Mihai vodă, avînd oarecare împutăciune cu capii trupelor ajutoare din Transilvania, Mihai Horvat şi Bekeş Ştefan, care era foarte neuniţi între sine, îi trimise înapoi prinţului Transilvaniei, oprind ostile peste Care 5 trimise Sig[ismund] căpetenie pe Albert Kirâly 74, «bărbat viteaz, născut în provinţia Gemeri din Ungaria de sus şi prea vestit pentru multe fapte de război săvîrşite în războiul făcut de către Ştefan Bâthory, regele Poloniei, / în contra muscalilor 7S. Mihai cu Alb[ert] Kirâly se gătiră îndată de oaste. Şi mai întîi Kirâly, din porunca domnului, asedie Oraşul de Floci, [ce era] 10 neîntărit76, şi îl rase din temelie (10 dechem. 1594), după ce ucise pe toţi cei ce se închina în numele turcilor şi care nu apucaseră a fugi77. Dup-aceea, Mibai porni pe Dunărea îngheţată şi se apropiară de Hîrşova, oraş bogat şi întărit, cale de o zi de Brăila 78, pe care Carol şi Ludovic, regii Panoniei, îl împresurase cu ziduri79. Aci le eşi înainte o oaste de 7 000 turci, alcătuită 15 de garnizoana cetăţii şi de alţi turei din Bulgaria. Pe gheaţa Dunării se dete o bătae sîngeroasă de ambe părţile, în care turcii, în sfîrşit, fură sparţi şi împrăştiaţi80. Bomânii biruitori, puind scări, la 1 ghenarie 1595 săriră în cetatea Hîrşova, o arseră şi o prădară 81. Prada făcută în acest oraş fu aşa de mare, încît românii trebuiră şă treacă Dunărea spre a-şi duce avuţiile 20 ce îi împovăra, în ţară 82. După ce îşi mai întăriră puterile slăbite de frig, Mihai, cu ostaşii săi,, la 6 ianuarie, trece iarăşi Dunărea şi se îndreaptă spre Silistra, oraş mare şi frumos şi cu neguţători bogaţi, care era fără grijă, bizuindu-se în puterea / cetăţuiei83. După un asalt groaznic, în care asediaţii nu stătură mai puţin vitejeşte ca asediatorii, românii o coprinseră şi 25 o dete în foc şi pradă. Cetăţuia însă n-o putu lua, lipsindu-le artilerie 84. Bomânii găsesc atîta pradă în acest oraş, încît îşi dobîndesc vesminte pentru vecie, zice ,un contimpuran 86. XVII Aceste izbînzi ale românilor, pustiirea oraşelor de pe lingă, Dunăre 30 înspăimîntase într-atît pe turcii din partea locului, încît fugiseră mai toţi în Munţii Balcani. Cîrmuitorul de la Busciuc înştiinţă îndată Porţii răscoala lui Mihai şi izbînzile lui, cerînd ajutor, care întîrzie cîtva din nevoea iernii86. îndrăzneala lui Mihai miră şi supără pe sultanul, fără a-i da mari prepusuri, crezînd că lesne va putea potoli răscoala unui duşman aşa de slab. Trebuia 35 însă a se grăbi, spre a nu zăticni operaţiile războiului din Ungaria. într-adevăr, Turcia, spre a putea purta / acest război, avea nevoe de Ţara Bo-i mânească şi Moldova, cari era nu numai grînarul proviziilor armatei lor * 8 3 lipseşte Bekeş loc alb // 4 principelui // 5 fără paranteze // 5—6 bărbat viteaz după sus // 8 lipseşte Albert // 10 dupe // 12 lipseşte se // 16 bătaie //17 puind ] făcură // 22 carii // 25 deteră / putură // 29 de pe] dupe // 30 înspăimîntaseră // 31 în munţii] neuntru în // 35 jăti-cni // 37 care // LIBERTATEA NAŢIONALĂ 37 şi chiar a capitalei / (de vreme ce în toţi anii se încărca din acele dona ţări 150 corăbii cu făină, unt şi carne pentru Gons[tantinopol])87, / dar încă slujea de linii de comunicaţii pentru trecerea oştilor şi a proviziilor in Ungaria 88. Yalahia, numai, plătea atunci ia Poartă o tonă de aur 89, sau, după alţii,100 mii scuzi90, sau 70 mii galbeni91, afară de daruri pe la paşi şi minîş- 5 tri, / pentru orînduirea domnilor, aceea ce se urca de multe ori pînă la 300 mii galbeni pe an 92, / afară de 20 mii miei, 10 mii chile de grîu, alte atîtea de orz, 2 mii cai, unt şi miere cu îmbielşugare 9S. Moldavia plătea Porţii 62 mii scuzi şi hanului tătarilor pe tot anul 20 cară cu 4 boi, 50 iepe şi miere îndestulă 94. Prinţul Trfansilvaniei] plătea 15 mii sechini95. Pierderea aces- io tor foloase [costă mult pe Poartă], mai cu seamă într-o vreme cînd împărăţia se afla în nevoe de bani şi bucate şi preţul aurul [ui ] crescuse foarte mult de la războiul Persiei, încît se îndoise preţul unui scud în Const[antiriopol), aceea ce pricinui turburări din partea ianicerilor 96. / Afară de aceasta, Yal[ahia] şi Moldova era cămară plină de toate cele trebuincioase Oons [tan- 15 tinopolului]. Dintr-însele, acest oraş se îndestula de cărnuri proaspete şi sărate, de mulţime grîne şi alte lucruri ce, pe Dunăre, se ducea acolo ; chiar saraiul sultanului din aceste ţări se îndestula nu numai de cele trebuincioase vieţii, dar încă de cele spre lux şi desfătare 97. / Sultanul hotărî dar a potoli cît mai în grabă această răscoală, pîn-a 20 nu se întinde / şi a lua mai multă putere» Poarta numi atunci domn în Ţara Românească pe un Bogdan-Beizdade98, fiu al Tancului vodă Sasul, care zăcu neruşinat trei ani şi 7 luni pe tronul Moldovei (1570 — 1574), batjocorind-o şi, după mazilia sa, i se tăe capul în oraşul Liov din Polonia, din porunca regelui Ştefan Bâthory Acest june Bogdan se dusese în Constantinopol 25 cu familia sa, unde intră în casa lui Perhad-paşa şi, crescînd în casa lui, ajunsese a purta slujbă de hasnadar. El avusese de gînd a se turci, cînd crezu că favorul patronului său şi revolta domnilor îi deschid cale de a do-bîndi un tron 10°. v Muştafa paşa101, căruia i se luase paşalîcul Maraş 102, cu o seamă de 30 oşti, înţre care două mii ianiceri cu vreo eîţiva din agalele cele mai însemnate10?, şi pe lîngă care oştire se mai adăogă 14 mii turci ridicaţi din Bulgaria, fu poruncit să treacă Dunărea pe la Rusciue şi să ducă pe noul domn în tară104» într-aceeaşi vreme, Gherei, hanul tătarilor Perecopi, care eu 30 mii tătari se întorcea din Ungaria, priimi poruncă ca să treacă Dunărea 35 pelaYidin, şi asfel, din două părţi, să încungiure şi să izbească pe Mihai105. f.95v f.95 f.95v f.95 f.95v f.95 f.96 XYIII YeBtindu-i-se lui Mihai primejdia ce îl ameninţa, îşi strînse în grabă oastea pe lîngă dînsul106 şi împrăştie călăreţi în grabă în toate unghiurile ţării, strigînd că intră sabie de turci şi tătari în ţară şi să sae toţi cu totul 40 1 al./ fără păranieze // 2 fără paranteze //. 4 dupe // 5 100 000 / 70 000 / lipseşte afară // 6 — 7 lipseşte peutru ... pe an / 20 000 / 10.000 // 8 2 000 / îmbielşugare] de prisos // 9 62 000 //10 principele / Transilvaniei] ţării /.. 15 000 // 12 fără paranteze // 13 unei scude / fără paranteze U 15 Moldavia / lipseşte era / fără paranteze // 22 lipseşte Sasul loc alb / care] ce// 23 lipseşte o U 24 dupe II 31 vro // 32 14 000 // 38 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL împotriva duşmanului, încredinţîndu-se în ajutorul dumnezeesc107. Apoi purcese asupra Dunărei în 8 genarie (sîmbătă, s. n.) şi a doua zi se opri la sat la Pietri, gătindu-se să treacă Dunărea, să se lovească cu Mustafa-paşa pîn-a nu apuca acesta să calce ţara108 Acolo îi veni veste că hanul cu tătarii, 5 trecînd Dunărea pe gheaţă, au şi intrat în ţară, robind şi prădînd1G9. Această veste, îngrijă tare pe Mihai şi numaidecît se învîrteji îndărăt cu toate ostile şi puse tabără la sat la Hulubeşti, de unde trimise streji asupra tătarilor pre Eadul Buzescul cu fraţii lui, Preda Postelnicul şi Stroe Stolnicul şi Eadul Calofirescul cu o seamă de oşti alese110. Hanul, înaintînd spre io Giurgiu ca să se împreune cu Mustafa, jăfuind şi pustiind tot înaintea sa, îşi aşăză tabăra la o milă departe de Giurgiu, la satul Scărpăteşti Ui, puse streji în toate părţile şi trimise cîteva mii la prădat, ca să aducă hrană112. / f.98 Avangarda română, supt comanda Buzeştilor, înainta pînă la sat la Putinei, unde întîmpinînd pre avangarda tătărească, o izbi cu vitejie şi o înfrînse 15 (14 ghenarie), perind tătari mulţi şi vii prinzînd încă mulţi113. îndată ce află hanul această tristă veste, trimise pre un nepot al lui cu mulţime de tătari şi veniră pînă la sat la Stăneşti114, o milă d-alături de Giurgiu115. Buzeştii, mai căpătînd ajutor [de] oaste de la Mihai, le eşiră întru îatîmpi-nare şi se loviră de faţă la ghenarie în 16 (duminecă, s.n.), şi, dînd vitejaşte 20 într-înşii, îi biruiră, pe mulţi aşternînd Ia pămînt, pe alţii îi prind sau se predau înşii; o parte numai scăpă cu fuga spre hanul116. însuşi nepotul hanului peri în acea bătae117. Dup-aceea, Buzeştii izbesc mai multe cete ce umblă răspîndite dupe hrană şi cu cruzime le fugăreşte şi ucide. 7 mii prinşi creştini fură mîntuiţi atunci din munile tătarilor118. Hanul se afla 25 tot la Scărpăteşti, unde sosise şi Mustafa paşa cu Bogdan vodă şi se împreunase ambele oştiri, tătărească şi turcească119. Mihai, care sta rînduitde bătae la Hulubeşti 12°, prevăzînd toate şi luînd toate măsurile cerute de împregiurări ca un ducă viezător, cum prinse acea veste 121 socoti a nu mai întîrzia şi purcese în contra ambilor vrăjmaşi cu toată armata şi gloatele f.99 30 lui. în calea sa, ucide şi fugăreşte mai multe / cete de tătari, care, rupte din tabără de vro patru zile, se trăgea acum spre ordia cea mare. Dup-aceea, duminecă (23 ghenarie) în murgu serii, năpădeşte peste avangarda vrăjmaşului, ce se afla patru mile de tabără, compusă de 6 mii turci, între care 300 ianiceri şi o mulţime de tătari, invocînd cu încredere puternică, dupe 35 obiceiul, cu glas mare, numele lui Hristos. Tătarii, sumeţindu-se în numărul lor, nu băgară de seamă 1-aeeastă strigare, iar turcii o înţeleseră şi, încăle-cînd, caută a scăpa cu fuga, favorizaţi de întunerecimea nopţii. Ai noştri izbesc cu semeţie pe turci şi tătari şi îi ia în goană122; Avangarda noastră, supt comanda banului Manta, îi duce, gonindu-i, pînă în ordia cea mare de 40 la Scărpăteşti123. Spaima intră în tabăra vrăjmaşă, crezînd că Mihai însuşi a venit a-i izbi. Hanul, turburat de frică şi neîncrezîndu-să în puterile sale, chiar în noaptea aceea 124 se despărţi de Mustafa paşa şi de Bogdan 125 şi luă calea pustiilor sale. Aceştia, cu turcii lor, fugiră încă spre Eusciuc, goniţi şi tăiaţi fiind de Manta pînă îi trecu Dunărea126. / 2 2 lipseşte Dunărei / stil nou // 5 ghiaţă / aceste veşti / 6 îngrijiră // 18 căpătînd ajutor] primind / eşiră] veniră // 19 st. nou // 22 bătaie//23 7.000 //27 bătaie / prevăzînd] privind / lipseşte ca un ducă viezător loc alb // 29 lipseşte gloatele loc abl jf 32 duminică / vrăjmaşului tăiat / după tabără ad vrăjmaşului // 33 6.000 // 35 obicei // 39 subt // 43 după sale ad iar // LIBERTATEA NAŢIONALĂ 39 XIX f.ioo 15 20 25 f.101 Mihai sosi a doua zi, luni de cu noapte (24 ghenarie) şi îşi înfipse tabăra în locul părăsit de duşman la Scărpăteşti şi în ziua următoare, marţi des-de-dimineaţă, în 25 ghenarie, porneşte spre Eusciuc, unde, dupe cum aflase, Mustafa paşa, nedescurageat încă de atîtea învingeri, mai strîngea 5 oşti şi voea a-şi mai cerca norocul127. Fără a laşa lui Mustafa vreme de gă-tire, domnul se grăbeşte şi trece Dunărea pe gheaţă şi pe la Marotin 128 şi îşi înşiră ostile mai supt porţile Rusciueului. El avea cu dînsul numai 10 mii ostaşi, / âtît munteni, cît şi moldoveni129, j în vreme ce Mustafa paşa f.ioov /ioo avea 4 mii oaste aleasă şi 10 mii turci adunătură din Bulgaria130. El îşi io îndeamnă ostile a se lupta vitejeşte pentru gloria lui Hristos şi mîntuirea patriei131, şi cu frunte de leu şi bărbăteşte, mai repede decît ai gîndi, năvăleşte asupra turcilor, care d-abia apucaseră a eşi din cetate, cînd lupta se încăeră132. Bătaea ţinu cîtva şi fu sîngeroasă de ambe părţi pînă în noapte, cînd turcii, cu toate că mai numeroşi, trebuiră a se pleca furiei români /lor133. De la vreo 7 pînă la 8 mii căzură morţi 134; ceilalţi îşi căutară mîntuirea în fugă, dar ai noştri, urmărindu-i în întunecimea nopţii fără seamă, îi ucid sau îi prind mai pe toţi135. Mustafa paşa pierzînd calul, o luă pe gios la fugă ; o slugă îi dete apoi un cal, prost, pe care în zadar se sili a scăpa136; el fu ucis de ai noştri nu departe de locul bătăliei137. Domnişorul Bogdan fu mai norocit; reschirîndu-se de toţi ai săi şi însoţit de 20 oameni138, iar, dupe cum zic unii, numai 6 139, el fugi la Conştantinopol cu maică-sa şi două surori. Acolo, acest june pretendent fu, la 1597, prin intrigile lui lere-mia, domnul de atunci al Moldovei, din porunca turcilor, azvîrlit în mare. El măritase pe o soră a lui dupe un nobil veneţian, anume loan Zâne. Analistul italian X. Doglioni spune că ar fi văzut la acest Bogdan, în anul 1597, o sabie îngropată de mai mulţi ani, care se găsise în Moldova şi se prepunea că ar fi sabia ce Atila, vestitul rege al hunilor, biciul lui D[umne]zeu, purta în războaele sale. Tăiuşul săbiei, foarte bine lucrat, era de 7 palme in lungime şi patru în lăţime. / 30 XX f.102 După această strălucită biruinţă, Mihai puse de arse şi dete în pradă oraşul Busciucul. Un martor de faţă descrie astfel răzbunarea românilor asupra bieţilor locuitori ai Rusciueului: „Multă jale se făcu în ziua aceea şi plîngeriie se înălţau pînă la ceruri. Toţi s-au încărcat cu avere din destul, 35 robi şi roabe şi-au luat cu prisos ; nimica n-a scăpat din mina lor. Gingaşele * 29 2 de eu] în // 3 următoare ] viitoare // 5 nedescuragiat // 6 voia / încerca / fără] spre / după a ad nu // 7 ghiaţă // 8 subt /10.000 // 10 4 000 / 10 000 / lipseşte îşi // 14 bătaia / lipseşte fu sîngeroasă de ambe părţi // 16 vro / 8 000 / lipseşte îşi // 20 bătăii // 22 după 6 ad oameni // 25 după Zâne ad ce însuşi // 26 1-acest // 27 care se găsise după sabie // 28 fără paranteze // 29 şapte // 31 lipseşte XX // 40 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL U03 f.l03v f.103 f.lQ3v f.104 turcoaice mult răsfăţate, ce stau în veci închise, să le fi văzut atunci goale, desculţe, tăvălindu-se în zăpadă, unile tîrîte de păr, altile de mină; nu era ostaş care să nu ducă vro turcoaică” 14°. Cetatea însă nu putu fi luată, căci domnul era silit a se întoarce în 5 Bucureşti141, chemat fiind de trebile ţării142. El lăsă pe unguri, cazaci şi o seamă din românii lui Albert Kirâly, poruncindu-i a urma pustiirea oraşelor turceşti din Bulgaria143, şi, însoţit de ostaşii săi, / se întoarse, intră în Bucureşti, unde fu priimit în strigări de bucurie şi binecuvîntare a poporului pentru izbînzele sale. Dobînda care ostaşii aduseră cu dînşii fu foarte mare ; io din zece mii ostaşi ce îl însoţise, nu era nici unul care să nu se fi întors cu haine de măsate şi alte lucruri preţioase144. îndată după ce răsuflară puţin ostile, Mihai porni pe banul Mihalcea spre Silistra, pe care o arse şi o pustii din nou145, şi pe spătarul Preda şi comisul Badu asupra Hîrşovii. Turcii din acest oraş, aflînd de sosirea roma 15 nilor, se grăbiră a trece Dunărea şi a le eşi în întîmpinare, dar românii îi bat şi îi trec Dunărea în goană, tăindu-i foarte rău, pînă la Hîrşova, pe care o dau pradă focului. / Mihalcea apoi se întoarse de asedie Brăila, după ce prădă şi arse foburgul. Asediaţii găsiră mijloc d-a seri lui Musa, ceauş din Dobrogea, cerîndu-i agiutor. Musa strînse vro 4 mii oameni şi, trecînd 20 Dunărea pe gheaţă, izbi tabăra românească şi, omorîndu-le, după mărturia îndoitoare a turcilor, o mie oameni, îi sili a ridica împresurarea. Mihalcea se întoarse lingă Mihai140. / în vremea aceasta, vjteazulşi strălucitul A[lbert] Kirâly, cu o iuţime neauzită, cu foc şi cu fer, prădînd şi pustiind, îşi roteşte armele, fulgerînd 25 prin toată Bulgaria. Siştovul, Cernavoda, Basgradul, Babadagul şi Oblu-ciţa se mistuiesc de sabie şi foc şi, după ce îşi împinse oştirea, pustiind fot / pînă la gura Dunării în Marea Keagră 147 şi pînă la Yarna, apoi, trecînd munţii, ajung dincolo de Andrianopol, apropiindu-se pînă la 13 leghe de Constjantinopol], pustiind toată cîmpia şi împrăştiind mai multe cete de 30 turci şi tătari148. Albert apoi / îşi întoarse învingătoarea sa oaste, neatinsă şi cu multă pradă, la Mihai149. XXI Tot în acea lună (ianuarie), o ceată de români aflară prin spioni că Sinan se întoarce de la Belgrad la Constantinopol cu multe bogăţii, (ră-35 pite mai toate) din Ung[aria]. Bomânii trec în Bulgaria, îi pîndesc calea în munţii Emului şi năvălesc fără veste asupră-i. Sinan îşi lăsă bogăţiile în pradă, şi românii, lacomi după dînsele, lăsară pe Sinan de scăpă. Gesty Ferentz sosi cu o ceată de transilveni şi, uniţi împreună, coprind mai multe castele din părţile locului, trec munţii în Bumelia (Tracia), împrăştiind 3 vreo // 9 izbînzile // 12 dupe // 13 — 17 lipseşte din .. . focului//18 scrie //19 Dobrogia / 4 000 // 20 ghiaţă / română / dupe mărturisirea // 21 1 000 / împrejurarea şi // 22 după Mihai ad trimise, urmează 13 — 17 de la şi pe // 23 lipseşte Albert // 25 Babadag / după Obluciţa ad unde găsiră 14 tunuri, din care două purtau săpate armele lui Ferdinand II şi două ale lui Ioan Huniade // 28 mistuesc / dupe // 27 după la ad Marea Neagră şi la Cetatea Albă // 29 fără paranteze // 32 lipseşte XXI // 33 lipseşte ianuarie / 38 lipseşte şi uniţi loc alb // 41 libertatea naţională groaza în toate părţile şi îşi împing pustiirile lor pînă la porţile Constanti-nopolului 15°. I Dacă toată armia ar fi sprijinit cette heureuse pointe, sultanul ar fi avut mult a se teme de scaunul său împărătesc151. La întoarcerea sa în Ţara Românească, Ferentz întîlni un trup de 12 mii tătari, pe care îi împrăştie 5 şi îi sfarmă152. Toate aceste lupte, din luna lui ianuarie numai, umplură 15 cară de capete de turci, numai din cei mai însemnaţi, ce se aduseră în tabăra românească153. Aceste strălucite izbînzi ale românilor aprinse nădejdile popoarelor mult chinuite din Turcia şi începură a le deştepta din amorţeala în care de veacuri zăceau. Bulgarii fură cei mai întîi a se forma în cete şi io a lua armele. Un trup de 2 mii ţărani bulgari coprinde Sofia, capitala Bulgariei, în lipsa paşei d-acolo şi îi dau foc şi pradă; / dar neavînd destulă putere spre a o ţine, o las şi se trag154. Prada făcută se împărţi între dînşii şi fiecărui îi veni în parte aproape 300 scuzi155. Apoi, mai unindu-se alţii cu dînşii, se pun / de pustiesc ţara în toate părţile şi ajung trei zile departe 15 de Const[antinopol]. Ei întîmpină apoi un co[n]voi de un mare număr de cară, / cămile şi mai mult de 40 mii dobitoace, ce se ducea la oştirea turcească ; ei izbesc oastea ce îl ducea, o birue şi omoară două mii turci, luînd toată acea pradă 156. XXII' 20 Izbîndele nu fu deocamdată, în Moldavia, aşa de repezi şi strălucite ea în Ţara Românească. Aron-vodă, îndată ce se declară în contra Porţii, începu a-şi găti ostile şi vru să atace cetăţile moldoveneşti ocupate de turci din Basarabia. Dar pe cînd făcea acea gătire,în dechemvrie 1594, fără veste 14 mii de cazaci, / întru care două mii puşcaşi aleşi, supt trei steaguri. 25 unul cu vulturul negru şi cu mînunchiul de argint, altul cu vulturul alb cu mînun chiul iar de argint şi al treilea, dupe obiceiul lor, / supt o căpetenie, anume Lobodă, năvălesc în Moldova, prădînd şi pustiind prin foc şi sabie. Aron d-abia scăpă din Iaşi cu doi boeri ai săi şi cazacii coprind laşul, 30 pun mîna pe visteria domnului şi pun oraşul în flăcări şi în şînge. Mai tot oraşul fu mistuit de foc. Cazacii luară din Moldova 26 000 cai, 600 fete tinere. Ei găsiră 70 tunuri în capitală, din care / parte le luară parte le încuiară. Xeamaiavînd ce mai jefui în Moldova, trecură să facă asemenea în Polonia157. - 35 Văzîndu-se scăpat din nevoia aceea a cazacilor, Aron începu iarăşi a se pregăti de oaste împotriva turcilor. El priimi şi de la Bâthory, o seamă de oşti ajutoriu, supt comanda lui Borcea Andreiaşi158, şi se duse să izbească Benderul, dar fu respins de beiul oraşului, Mir-Ahmet159. / El însă se reîntoarse iarăşi şi începu a bate cetatea şi era gata a o lua, dacă cazacii 40 n-ar fi sosit etc. 16°. / Aron se întoarse apoi spre cetăţile Chilia şi Cetatea 3 cette heureuse pointe] această fericită naintare// 5 12 000 / carii // 8 aprinseră// Îl 2 000 //li —12 în lipsa paşei de acolo după coprinde // 12 lipseşte şi11 după şi 2 ad o // 13 lasă II16 fără paranteze / întîmpinară //1'7 care // 13 40 000 // 20 XXII] XII // 21 izbînzile / fură // 25 14 000 /2 000 / supt / 27 subt//31 visteriile // 32 Moldavia //33 după găsiră ad încă//38 subt II 39 — 41 lipseşte el ... sosit etc. JJ 1105 f.l05v f.105 f.106 f,106v 1106 f.107 f.l07v f.107 T 42 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.lOS f.109 f.UO Albă şi asedie pe aceasta din urmă, începînd a o bate puternic cu tunurile. Garnizoana, nemaiputînd sta mult împotrivă, ceru ajutor de la Gazi-Ghi-rai, banul tătarilor. Acesta sculă un număr mare de tătari şi puindu-le cap pe Adil-Ghirai, care zburară în ajutorul cetăţii161. Tătarii’ sosiră pe eînd 5 garnizoana cetăţii era gata să se dea (aux abois162). Aron, văzînd sosirea tătarilor, pricepu că e peste putinţă a urma asedierea în faţa unei asemenea oştiri şi se ridică d-acolo, trăgîndu-se spre ţară. / Tătarii, în cele dintâi zile ale lunei fevruarie, intrară în Moldova, urmărind pe Aron şi făcînd jafuri şi pustiiri, dupe obicei18 3, pînă eînd că-10 zură în cursa ce îi aştepta. Aron, care aflase de sosirea tătarilor mai nainte, nu perduse vremea; el îşi strînsese toate trupele, ridicase poporal în arme, făgăduindu-i prada duşmanului, şi tot poporul era în picioare; chemase în leafă o seamă de cazaci, carii inimaţi de pilda românilor, apucară armele în contra turcilor şi deputară la p[rinţul] Tr[ansilvaniei], cerîndu-i leafă 15 numai pe două luni, făgăduind că apoi se vor ţine cu prăzile lor şi că vor sluji cauza creştinătăţii cu credinţă şi stăruinţă (diligence)164, aceea ce Sig[ismund] priimi cu plăcere. Dintr-altă parte, Mibai, înştiinţat de Aron, se grăbi a alerga într-agiutor. El plecă din Bucureşti, luînd cu sine soţia şi copilul său şi se duse spre hotarul Moldovei cu oştirea sa. Ambii voevozi 20 meditară o stratagemă şi întinseră o cursă în care lesne căzură tătarii. Mihai, care se afla în faţa tătarilor, /se făcu ca cum s-ar fi înspăimântat de furia vrăjmaşului şi începu a se trage înapoi; tătarii se iau fără socotinţă dupe dînsul pînă eînd cad între ostile muntene ale lui Mihai şi oştirea mol-doveană a lui Aron, care sta ascunsă în păduri şi în spatele dealurilor. Atun-25 ei, deodată, românii iau ofensiva, muntenii izbind pe tătari în faţă şi moldovenii de dinapoi şi din coaste. De trei ori tătarii, văzînd primejdia în care se află, se raliază (sanghers) şi, în desperarea lor, ca nişte mistreţi izbiţi şi împresuraţi din toate părţile, îşi caută a-şi deschide [drum]. Dar românii se îmbărbătează mai presus de natura omenească şi se sileşte a nu le scăpa so din mină această pradă căzută în cursă. în sfîrşit, dupe o luptă înverşunată, armata tătărască se zdrobeşte şi se reschiră. 12 mii tătari zac morţi în locul bătăliei, afară de copii şi neveste163; mulţi încă sînt răniţi; mai toată călărimea lor prăpădită, fiul hanului însuşi rănit de moarte; 1 500 cai ungureşti, multe cară încărcate cu puşti, multe steaguri şi 1 000 creştini 35 mîntuiţi din robie fură trofeele aceştii biruinţe. Rămăşiţa tătarilor / luă în fuga mare calea pustiei lor166. Aceste învingeri ce Jsuferiseră tătarii in Yalahia şi Moldova în aceste două luni, rigoarea iernii făcu ca din armata lor de 80 000, ce năvăliseră în principate d-abia se întorsese 8 mii. îndată, pe lingă aceste pierderi, o foamete grozavă îi mai pustii în iarna aceea, 4o îneît ajunseră de lipsă că îşi frigea în frigare muerile copii de-i mînca167. După învingerea strălucită asupra tătarilor, ambii voevozi înştiinţară, de toate cele cu noroc săvîrşite, pe prinţul Transilvaniei] arătîn- * 12 4 lipseşte care//7 d — ] de // 14 principul / fără paranteze \j 16 lipseşte diligence // 17 fără paranteze //19 oastea // 21 spăimîntat // 27 lipseşte sanghers // 28 drumul // 29 silesc // 31 12 000 // 32 în locul bătăliei după neveste // 34 care // 37 Moldavia / după luni ad şi // 38 dej din / lipseşte ce năvăliseră în principate / 8 000 / lipseşte îndată // 39 perderi // 42 sevirşite / principul / fără paranteze // LIBERTATEA NAŢIONALĂ 43 du-i eă, de le va sosi în ajutor, dupe cum li se făgăduise, armata transilvană pînă la 29 ale aeelii luni fevruarie,168, ei vor stăpîni toată Dunărea [şi] se vor pune în cale spre Constantinopol169, fiindcă toate popoarele creştine din Turcia s-au sculat sau sînt gata a se scula împotriva turcilor 17°. XXIII 5 Bâthory, care sta în acea iarnă în nelucrare, ocrotit de izbînzile românilor, nu se prileji a răspunde eererei şi dorinţei domnilor români, căci ocupaţia viitoarei * sale nunţi ocupa atunci cu totul duhul său atît de uşuratic. / Părintele Alfons Carilîo, pe care îl trimisese la Viena, dupe cum am văzut, îi adusese făgădueli măreţe de la împăratul şi îngăduinţa căsătoriei io lui atît de mult dorită cu Maria-Christina de Austria, fiica arhiducii Carol, unchiul împ[ăratului], / soră cu Ana, atunci crăiasă în Polonia, cu toate că fusese destinată înainte pentru regele Spaniei171. / Aceasta făcu pe duşmanii lui Bâthory să zică că casa Austriei i-a dat o femee spre a-1 răsplăţi căci a călcat credinţa şi alianţa turcilor şi, drept zestre nevoea d-a purta război 15 cu dînşii172. Dup-aceea, Sig[ismund] trimise o ambasadă la împ[aratul], în capul căreia puse pe unchiul său Bocksai172 care ajunse în 14 dechemvrie (1594) la Yiena şi la 12 ianuarie (1595) la Praga, unde fu foarte bine priimită174. Aci se închee între împuterniciţii lui Sig[ismund] şi ai împ[ăratului] un 20 tractat de alianţă pe aceste temeiuri: că nu vor depune armele şi face pace cu turcii decît printr-o învoire reciprocă, că în tractatul cu turcii se va coprinde Transilvania], Yalţahia] şi Moljjdova], că toată Transilvania] şi partea regatului Ung[ariei], ocupate de Bâthory de Şomlyo, vor rămînea ■vecinie / acestui prinţ şi copiilor săi, parte bărbătească, cu dreptul celui 25 mai întîi născut între dînşii şi tot în chipul cu care se bucurase de aceasta prinţii loan, Ştefan şi Christofor, dar cu condiţie că va recunoaşte pe Rudolf şi următorii regi ai Ungariei ca suzerani ai Transilvaniei]; că dacă Bâthory va muri fără copii de parte bărbătească (mâles), Transilvania] şi ţările ce se ţin de dînsa (ses dâpendanees) vor rămînea pe seama împ[ăratului] 30 şi a următorilor săi şi că Bâthory şi staturile (Ies ordres) provinţiei vor făgădui printr-un giurămînt solenel îndeplinirea acestui articol; că în cazul eînd Tr[ansilvania] se va reîntoarce regilor Ungariei, împ[ăratul] şi urmaşii săi vor jura d-a păstra obiceiurile, privilegiurile, drepturile şi libertăţile şi d-a nu da cîrmuirea ţării decît la un domn (seigneur) din această pro- 35 vinţă; eă împ[ăratul] va recunoaşte pe Bâthory ea prinţ suveran, că îi va da titlu de strălucit, că va mijloci a i se da în căsătorie una din fetele arhi- * în manuscris : „viitoarelor” [Nota edit.]. 1 făgădui // 2 lipseşte ei / fără paranteze // 8 uşurel // 12 fără paranteze //15 nevoia //17 fără paranteze // 18 decembrie // 19 ghenarie // 20 încheie / fără paranteze // 22 tratatul // 23 fără paranteze / MoMavia / lipseşte că toată Transilvania // 24 Ungariei] unguresc / ocupată / lipseşte Şomlyo loc alb / vor] va // 25 princip // 26 lipseşte se bucurase // 27 principii //28 după următorii ad săi / fără paranteze J/ 29 lipseşte mâles / fără paranteze // 30 lipseşte ses dependances / fără paranteze // 32 jurmămînt / solemnei // 33 fără paranteze // 35 lipseşte seigneur •/ provincie // 36 fără paranteze / princip / că-i // f.lll f.lllv f.lll f.112 44 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD.: VITEAZUL f.113 f.114 f.115 ducii Carol, mort de curînd şi că va angaja (pofti) pe regele, Spaniei a-i da colanul mielului de aur / (toison d’or); că îi va da toate ajutoarele trebuincioase în oameni, bani şi muniţii de război; că va angaja pe papa a lua supt protecţia sa pe prinţul şi pe staturile sale; că Bâthory şi copiii săi se vor 5 crea prinţi ai sf[intei] împărăţii, dar fără a avea drept de şădere (assis-tance) şi vot (souffrage) în diete; că oraşele, cetăţile şi castelurile ce se vor lua de armata împ[ărătească] în război vor fi ale împ[ăratului] şi că cetăţile ce prea strălucitul prinţ al Transilvaniei] va coprinde (stăpîni) cu ostile şi cheltuiala sa vor rămînea lui, de care se va bucura supt titra de feud al io împărăţiei (sans prejudice des droits de fief dus ă Sa Majeste Imperiale * ; dar că daca aceste cetăţi vor fi din ale vechiului regat al Ung[ariei], acest prinţ va fi îndatorit a le da înapoi, cu o dreaptă despăgubire plătită de împ-[ărat]; că împ[ăratul] va plăti sumele trebuincioase pentru întărirea cetăţilor Transilv[aniei] şi că Bâthory, din partea să, nu va cruţa nici cheltueli, nici îngrijiri, spre a le apăra în contra duşmanului comun. 15 Se mai adăogă la acest tractat un articol ce se păru de un Şemn rău (de mauvais augure); el zicea că la întîmplarea cînd acest război nu va izbuti, dupe cum se nădăjduia şi că Bâthory va fi gonit din Tr[ansilvania], împ[ăratul] se îndatorează d-a-1 priimi / în staturile sale şi a-i da venituri de ajuns spre a ţine dignitatea sa şi mărimea casei lui; că, în sfîrşit, domnii 20 (nobilii) ce acest război are să-i pue în aceleaşi primejdii ca pe prinţul lor vor putea a se retrage cu dînsul în Germania175. Acest tractat, prin care împ[ăratul] semăna a se fi arătat foarte generos şi a nu fi oprit pentru dînsul decît dreptul onorific de suzeranitate şi eventualitatea, puţin probabilă la un prinţ aşa tînăr, de a dobîndi Trans[il-25 vania] în lipsă de moştenitori, era într-adevăr cîştigarea Transilvaniei] pe sigur de împ[ăratul], căci [era] un secret ce puţin în urmă se dete pe faţă, iar care era cunoscut atunci de toţi cei ce apropria pe Sig[ismund] şi prin urmare şi de iezuviţii ce îl vindea curţii austriace. Aceasta era neputinţa, constatată de doctori, a lui Sig[ismund] d-a împlini datoriile căsă-30 toriei176. Se zicea că el fusese legat prin farmecile unei babe fermecătoare, numită Ioana, care era a lui loan Koacoe177. Alţii prepuseră mai în urmă că muma lui Ştefan Bocskai, dorind ca Sig[ismund] să ia în căsătorie pe o fată a ei şi neizbutind, căci Sig[ismund], în vanitatea lui, / preferă pe nemţoaică, prin farmeci îl legă178. Sig[ismund], care îşi cunoştea starea sau 35 credea că prin ştiinţă doctoricească va putea vindeca neputinţa sau numai de vanitatea d-a se vedea aliat cu familia împ[ărătească], dori această căsătorie, care fu fatală ţării sale. După încheierea tract[atului], ambasadorii Tr[ansilvaniei] priimiră * 20 3 lipseşte în / subt // 4 principul // 5 principi / lipseşte sfintei // 6 dietă // 7 fără paranteze / împrărăţiei //8 princip / fără paranteze // 9titlu//10 lipseşte dus â //Îl fără paranteze // 12princip //13 fără paranteze //14 fără paranteze //15 -acest // 17 fără paranteze // 18 lipseşte împăratul// 20 principul// 22 fără paranteze jj 24 princip // 25 fără paranteze / moştenitor // 26 fără paranteze[ lipseşte pe sigur de împăratul loc alb / după puţin ad mai // 27 fără paranteze jj 28 acesta // 29 doctorii / lipseşte a / fără paranteze // 32, 33, 34, 36 fără paranteze // 38 dupe încheierea / fără paranteze II LIBERTATEA NAŢIONALA 45 daruri măreţe şi, dîndu-le audienţă de ziua bună (eonge), împ [aratul] le făgădui că va trimite peste puţin pe prinţesa Maria-Oristina, logodnica lui Bâthory ; dar curtea împ[ărătească] tot amină aceasta supt deosebite pricinuiri. Bâthory se plînse de mai multe ori şi staturile ţării, care se temea că această alianţă cu casa Austriei să nu le fie fatală, zicea în gura mare că 5 şi-au bătut nemţii joc de prinţul lor. Spre a astupa aceste zgomote, Ştefan Bocskai, care rămăsese la Praga, se duse în începutul lui martie la Gratz, capitala Stiriei, unde se căsători (însură) ca procurator * al stăpînului său, Bâthory cu Maria-Christina, faţă fiind arhiduca Masimihan, fratele / împ [ă-ratului] şi Ferdinand, fratele prinţesii Bocskai, printr-o ceremonie obici- 10 nuită în căsătoriile prinţilor, se puse în patul de nuntă. Xemţii însă tot nu trimise deocamdată pe mireasă la soţul ei, pînă în vară179. XXIV Domnii români nu pierd vremea aşteptînd armata lui Sigismund, ce nu veni şi caută a se folosi de izbînzile lor şi de spaima ce ele au adus 15 vrăjmaşului, în vreme ce ostile lui Aron coprinde Măcinul şi alte cetăţi şi răscoală toată Dobrogea — / unde două escadroane de moldoveni bate în două rînduri două cete însemnate de turci şi le ia două stindarde 180 — / ai cării locuitori, urmînd tirania turcilor, se ridicară cu toţii şi curăţiră ţara lor de dînşii. Apoi se învîrtejaşte şi ia cu sila Chilia, Benderul, / unde tae 20 în bucăţi pe beiul cu 600 turci, luînd multe turme de dobitoace181 / şi în urmă merge de asediază de a doua oară Cetatea Albă, arzîndu-i foburgurile, / după ce au resipit oştirea beiului acelii cetăţi, atît încît d-abia a scăpat teafăr, el al optălea, lăsînd în puterea mold[ovenilor] steagurile, tobele, trompetele şi cele mai multe avuţii ale sale182. / 25 Mihai, omorînd mai mult de o mie turci183, coprinde Ismailul, unde găsi 70 tunuri de baterie, două din care era însemnate cu armele împ[ăratu-lui] Ferdinand şi două cu ale lui Huniad Ioan. Aceste 4 tunuri Mihai le trimise în dar la pr[inţul] Transilvaniei]184../ Aceste tunuri se credea a fi fost de la Ştefan cel Mare în bătălia vestită ce cîştigă asupra lui Mathias 30 Corvin, regele Ungariei, la Baia185. / Şi după ce lăsă în Ismail o garnizoană de 2 mii români186, trecu apoi iarăşi Dunărea, pustiind oraşele turceşti ce mai rămăsese în Bulgaria. La întoarcerea sa în Ţara Bomânească, cu toate că curgea de trei palme apa pe gheaţa Dunării, („l’intrepide Valaque” — De Thou) viteazul domn mepriză o primejdie aşa de învederată şi trecu 35 eu toată prada sa de ceailaltă parte a rîului187, / în vreme ce tătarii năvălea în Moldova, Poarta numind de domn în Ţara Bomânească pe unul numit Ştefan, însărcinînd pe Capigi-Baka şi pe paşa Silistrei, cu multă putere de * în manuscris :,,procuror” [Nota edit.]. i------------------ 1 fără paranteze // 3 împăratului / subt // 6 ş-au / principul // 8 lipseşte Însura / procuror // 10 fără paranteze // 11 principilor //12 trimiseră lipseşte la soţul ci / după în nu mai avem text jj f.115 f,116T f.116 f.H6T f.116 f.U6T f.115 f.H6T f.117 f.H7r T 46 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.117 Î.117v 1117 1118 1119 turci, tătari şi ianiceri să-l ducă în scaun. Mihai, aflînd aceasta, trimise pe A[lbert] Kirâlv, care, întîmpinînd pe duşman la 16 martie18s, îl sparge şi îl fugăreşte şi cetăţuia Silistra, cruţată pîn-atunci, o asemănă cu pămîn-tul; apoi nemainîntîrziind, se învîrtejaşte la oraşul neîntărit Turtucaia, 5 cale de o zi de Rusciuc, îl aprinde, ucigînd mulţi din locuitori şi se întoarce în grabă spre Bucureşti, pîn-a nu dezgheţa de tot Dunărea, la Bucureşti? unde se afla Mihai189. Acesta îl porni îndată la Brăila, în ajutorul lui Mihalcea. / Atunci Mihai trimise de vro cîteva zile pe Mihalcea din nou ca să ia 10 Brăila / şi să-şi răzbune ruşinea ce a priimit, fiind silit, la cea dîntîi asediere a se depărta. Cetăţuia Brăilei era întinsă şi cu un zid gros, întărit cu pali-sade de pari I9°. Armata toată ce o împresura, români şi unguri, dupe mărturia de îndoit a cronicarilor turci, se urca la 20 mii, cu multă artilerie m. [ Garnizoana cetăţii era de trei mii turci192, şi nu le mai putea veni alt agiu-15 tor, căci Dunărea dezgheţase193. La apropierea creştinilor, garnizoana eşi din cetate şi începu a-i hărţui, dar fu îndată silită a se închide în cetate şi d-a / se apăra cu tunurile şi puştile. Asediatorii deschiseră şi duseră şanţurile (tranchee) prin trei locuri şi grăbiră mult asedierea, în 16 zile. în capătul acestui timp, la 30 martie, asediaţii, nemaiputînd a se împotrivi, 20 se sfătuiră a se preda â composition*, la care fură siliţi a se supune. Dar Mihalcea, ce era născut din Brăila, nu vrea a le da altă capitulaţie decît voia d-a eşi numai cu femeile şi copii lor, fără a lua nimic din avuţia lor. După rugămintele însă ale lui Kara Ceauş, Mehmet Beg şi Mustafa Ceauş, deputaţii garnizoanei, căpitanii unguri mijlociră şi jurară pe credinţa lor că 25 nu li se va face nici un rău (tort) şi că pot lua cu dînşii orice or vrea. Aşa, pîn-a nu trece dincolo Dunărea, ei îmbarcară pe corăbii aproape o mie cîntare de scule (mobile), ale lor şi începură a eşi din cetate, spre malul Dunării, plîngînd şi ţipînd tare194. Dar ai noştri, zărind că cu straiele lor duc şi bani şi încă şi în pîini ascunseră aur topit195 / orbiţi de dragostea jafu-30 lui, la care foarte mult se deprinseseră, cu paguba disciplinei, căleară credinţa dată şi capitulaţia şi se aruncară asupra sărmanilor turci, începînd a despuia pe unii, pe alţii mai însemnaţi a lua robi şi pe vro cîţiva a ucide. Kara-Ceauş, văzînd această călcare a capitulaţiei, le striga : „Mincinoşilor ! este oare vro religie care să erte ce faceţi?”. Atunci Albert Kirâly cu ce-35 lelalte capete ale armatei puseră săbiile în mînă spre a opri pe creştini d-a maltrata pe turci, uciseră vro cîţiva din cei mai îndărătnici şi ocrotiră trecerea acestor nenorociţi pe celălalt mal al Dunării196. /XXV în vreme ce Mihai se străduia cu atîta virtute împotriva duşmanului din afară, zavistia boerilor semăna sămînţa împericherilor dinlăuntru. * Prin capitulaţie [ Nota edit.]. LIBERTATEA NAŢIONALA 47 • o seamă de boeri, văzînd energia şi calităţile deosebite ce desfăşura Mihai, se temură ca acest om / eroic să nu curme puterea şi supremaţia lor în stat, f.120 «ce cu atîta nevoe izbutiseră a întemeia asupra puterii domneşti. începură a, vedea intr-insul un urmaş din acei domni ca Mircea, DracUla, Ţepeş, «care într-o vreme zdrobea pe duşmanul dinafară şi apăsa puternic, dimpreună cu facţiile, anarhia şi partidele dinlăuntru şi libertatea publică. Alţii, 5 «din descuragiare, socoteau că războiul început nu va putea fi aşa norocos pînă la sfîrşit; alţii încă [erau] minaţi ca totdeauna din patimi, ambiţii •şi uri individuale. Toate aceste facţii, în capul cărora era banul Manta, se uniră şi complotară ca să doboare pe Mihai şi să cheme pe turci. Complo- 10 tiştii băgară fără de veste în Craiova un trup de 5 000 sîrbi, strînşi în leafă de dînşii şi se sculară de faţă în contra domnului. Acesta trimite îndată un ■trup de oştire la Craiova, care năpădeşte în oraş zdrobindu-i tare şi goneşte pe duşmani pînă îi trece înot Dunărea. Mihai se purtă cu multă mărinimie «către/boeri, duşmanii lui. îi ertă pe toţi împreună cu capul lor, banul Manta, 15 f-121 «care, dupe cum spune Walther, trăia încă la 1598 197. Apoi acea oştire merse supt Albert Kirâly (Farkaş) de triumfă prin flăcări de oraşul ÎN icopoli. D upă atîtea isprăvi măreţe şi strălucite, românii încercară şi o pierzare. Farkaş, .avînd cu sine un trup de 3 mii români, sîrbi şi unguri, fu înşălat de doi cus-tozi români, cumpăraţi de turci cu 2 mii aspri, care îi asigurară că vro sută 20 de turci pradă pe locuitori în preajma Yidinului şi că-1 rog acei locuitori ,să alerge în agiutorul lor. Farkaş, încrezător, se duce şi cade în mijlocul unei armii de 30 mii turci, supt un agă. Cei mai mulţi din ostaşii săi, împresuraţi de vrăjmaşi, periră 19s. El numai cu puţini putu scăpa. XXVI 25 f.i22 Coprinderea Brăilei închee glorioasa campanie de iarnă de la 1595, fără asemănare în istoria lumei. Niciodată simtimentul libertăţii în inima unui popor mai puternic nu îmbărbătă. în patru luni, nesocotind rigoarea iernei şi numărul cel mare al duşmanului, pururea în cîmpul bătăliei, mereu ca nişte uriaşi s-au războit. într-o vreme aşa de scurtă, românii din ambele 30 ţări se luptară în 10 bătălii însemate cu duşmanii, le împrăştiară mai multe armate, coprinseră şi prădaseră / [ca] la 25 oraşe mari şi cetăţi puternice199 M22T şi mai multe mii de sate pustiiră / şi Constantinopolul însuşi îi văzu pustiind f122 'tot prin fer şi flăcări pînă la porţile sale. 48 HDMÂNn SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL. NOTE 1 După o veche lege a împărăţiei la care însă pînă atunci nu fusese supusă Ţara Romă' nească şi Moldova. Cantemir. t. I, p. 119 ; Hammer [Istoria imperiului otoman], p. 265 : Ureche. Cronicele române. 2 Ureche. 3 Walther ; De Thou, p. 507. 4 Pallas, p. 98. 5 Walther. 6 Walther. 7 Această biserică o zidi la 1598. Istoria tis Vlahis ..., p. 264. 8 Bethlen, t. IV, p. 274-277. 9 Mignot, t. II, p. 260-261. 10 ,,împodobit cu manta de aur. şi în cele mai bogate veşminte de paradă domneşti fu spînzurat” (Sa gr edo, p. 754) ; Walther şi alţii. 11 ,,Se găteau a face şi meceturi” (Walther, Ist. BXax., p. 264) ; ,,Mihai vodă după atîtea jelbi ce a dat la Poartă ca să dea nizam, neizbutind nimic, se sfătui cu boerii şi cerînd ajutor de oaste la Transilvania şi la Moldova etc.” (Ibid). / 12 Seadedin. 13 Walter. 14 Cronica lui Constantin Căpitanul. 15 Seadedin; Stavrinos Vistierul; Naima. 16 Hamer, t. II, p. 202 ; Sagredo, p. 705, face acest portret de Mahmet III : ,,Fu înfrînat în tinereţe, desfrinat şi cărnos (dat plăcerilor trupeşti) în vîrsta bărbătească. Se destramă pe dînsul spre a face alţii. Născu 50 feciori şi fete. Una din favorite [le] lui, mîngîindu-1, îi zise că în zadar se osteneşte, căci nu naşte oameni spre a lăcui lumea, dar spre a împopula mormintele. Trăi ani 56, în domnie 20. Muri de apoplexie; şi tremuratul lui împiedică ca să nu mai facă pe alţii mai mult a tremura. Fu supărător ... [Rupt mss]. Degeneră din vitejie ... [rupt mss.]. Nestatornic, temător, bănuitor, nehotărît, dar stăruitor în ceea ce întreprindea : asfel păstra legea, încît se opri pentru totd-auna de vin. Fu într-atît de interesat, încît îşi vindea pînă şi florile din grădină. Nu stima alte litere decît cele ce încungiura moneda. Fu crud şi scump, păcate originale a principilor din această ţară. Plăti cu nemulţumire slujbele cele mari şi viţiurile sale fură atît de multe, încît nu lăsară loc virtuţilor”. 17 Hammer, t. II, p. 269. 18 Hammer, ibid. 19 Hammer, t. II, p. 269. 20 Schiller. 21 Hammer, t. II, p. 269. 22 De Thou, p. 196. 23 Walther. 24 Istvânfi. 25 Tomasi, p. 7 si 8. 26 De Thou, t. XII, p. 192. 27 De Thou, t. XII, p. 206. 28 Bethlen, t. II, p. 256. 29 Bisselies. 30 Hammer, II, p. 267. 31 Bethlen,t. III, l[ivre] VII, p. 35, 44 et 62. 32 Ibid., p. 140. 33 Istvânfi, L. XXIX. 34 Herrera, III pârtie, p. 471. 35 Tomasi; Istvânfi. 36 De Thou, p. 233, XII. 37 Istvânfi. 38 De Thou, t. XII, p. 235. 39 De Thou, p. 234, XII. 40 Vezi în Spontoni, p. 20, chipul arestărei. 41 Bethlen, t. III, p. 471. 42 Istvânfi; Bethlen, livre VIII, t. III, p. 461—479. ) LIBERTATEA. NAŢIONALA 49 43 SpontonI ; Istvânfi. 44 Bethlen, t. III, p. 486. 45 Istvânfi. 46 De Thou, t. XII, p. 237. / 47 Hammer, p.270 ; Sacy,Histoire de Hongrie, t. II,p 101. 48 De Thou, p. 213. 49 De Thou, p. 214. 50 De Thou, p. 214. 51 Idem, p. 232. 52 De Thou, t. XII, p. 194. 53 Constantin Căpitanul. „Mag, ist.”, t. I, p. 228. 54 Seadedin, p. 76. 55 De Thou, p. 237. 56 Constantin Căpitanul,„Mag.ist.”,1.1, p. 228 şi t. IY, p. 277. 57 Kogălniceanu. 58 Walther. 59 ,,Magazin istoric”,!. IV,p.227. 60 Istvânfi. 61 Cronica română, în,,Magazin”, t. IV, p. 227. 62 Engel, p. 224 ; Filstich. 63 Walther. 64 Wilkinson. Voyaqe dans la Walachie ei la Moldav ie, p. 23. (N. B. El înţelege prin aceşti 3 miiianiceri [pe] cei ce se afla în ţară şi care fură ucişi la 13noemv.). 65 Fotino, t. II. p. 116. 66 Naima. 67 Seadedin, p. 91 — 94. 68 Walther; Bethlen, t. IV, p. 277. 69 Cronicele române. 70 Seadedin. 71 ,,Magazin istoric”, p. 278; Walther. 72 Cantemir, t. 1, p. 91. ?3 Walther. M .,,MâgâZ4n istoric”, p. 280, 75 Istvânfi. 76 Walther. 77 Istvânfiţ Walther« 7§ Walther. ^ Istvânfi. ** Engel, p. 23L 81 Istvânfi; Walther. 82 Walther. 83 Walther^ Istvânfi. . 84 De Thou> t. XII, p. 514 ; Baltazar Guerrin, p. 134; Montreux, p. 514^ 85 Montreux* p. 514 : Vezi în Doglioni o anecdotă. 86 Seadedin; Naima. 87 Guerrin, p. 171. 88 Esprinehardt. 89 Whlther. 90 Esprinchardt, p. 249. 91 Botero, p. 96. 92 Botero, p. 96. 93 Walther. 94 Esprinchardt, p. 249. 9$ Ibid. Despot vodă, la 1562, urcase tributul din 30 000 galbeni ee era mai înainte, îa 40 000 (Hammer, p. 111). La 1574, Moldova plătea 60 000 galbeni tribut şi sultanul ceru a-! îndoi; pentru aceea se revoltă Ion vodă (Hammer, p. 195). 96 Botero, t. III, p. 120 şi Hammer. 97 Gampana, Hist., II, p. 810. 98 Seadedin ; Naima ; Walther; Istvânfi.. ; 99 Ureche; Walther. 400 Seadedin; Naima. 50 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL 101 Seadedin; Naima; Doglioni; Gampana; Stavrinos; Cronicele române. Toate aceste bătălii din începutul anului 1595 sînt foarte încurcate de deosebiţii cronicari streini. De pildă» pe acest Mustafa paşa, Walther îl numeşte Ahmet paşa ; Istvânfi: Hafis paşa ; Guerrin, Dan-tiscani; Habrin-Hasan paşa ; Herrera : Assan paşa, fiul iui Ibraim-paşa. Cronicele turceşti, româneşti şi, italieneşti îl numesc Mustafa. 102 Seadedin; Naima. 103 Ibid. 104 Istvânfi; Walther. 105 Walther. 106 Cronicele române. 107 Walther. 108 Cronicele române. Herrera spune (p. 552) că împreunîndu-se 7 mii munteni şi moldoveni şi trecînd Dunărea, izbiră pe Asan paşa de Buda, pe care îl biruiră, omorîndu-i 4 mii turci, apoi pustiiră tot pînă unde se varsă Dunărea în Marea Neagră, luînd între alte locuri, Smilul, Ageman, Chilia, Menestro, Baba, Gasachi, Măcin, apoi Silistra şi Nicopole; apoi bate pe Ioan, fiul lui Ioan Bogdan, care venea cu Asan-paşa, fiul lui Ebraim paşa, apoi iau Teghina şi Alba. (Asemenea spune Campana, Hist. t. II, p. 857.) 109 Cronicele române ; Walther. 110 Cronicele române. 111 Serbăteşti, în judeţul Vlaşca : [Tunusli] Ist. tis Vlah., p. 264. 112 Walther. 113 Cronicele române; [Tunusli]. Ist ... p.264. 114 Ibid. 115 Walther. 116 Ibid. 117 Cronicele române ; Ist. tis Vlah.,ip. 264. 118 Walther. na Walther ; Cronicele române. 120 Walther. 121 Cronicele române. 122 Walther. 123 Cronicele române. 124 Walther. 125 Cronicele române. 126 Ibid. 127 Walther : Cronicele române. 128 Cronicele române. 129 Campana, Hist., t. II, p. 859. 130 Walther. 131 Walther. 132 Ibid. 133 Walther ; Doglioni; Istvânfi. 134 Campana, p. 36; Guerrin, p. 126; Montreux, p. 499; Iacobi Francus, p. 139. 135 waither; Seadedin ; Naima. 136 Istvânfi. 137 Cronicele române; Walther; Fessler, t. VII, p. 357. 138 Walther. 139 Doglioni, p. 9. 140 Stavrinos. 141 Istvânfi; Walther; Cronicele române. 142 Istvânfi. 143 Walther; Istvânfi. 144 Engel, t. II, p. 272. 145 Ibid. 146 Seadedin, p. 100 — 130; Naima. 147 Campana, Hist., p. 857. 148 Guerrin, p. 115. 149 Istvânfi; Walther; Cronicele române. 150 DeTou, t. XII, p. 507; Guerrin, p. 121; Montreux, p. 500. 151 Montreux, p. 500. De Thou, p. 507 ; Guerrin, p. 121; Montreux, p. 500. LIBERTATEA NAŢIONALĂ 51 153 Montreux, p. 500. 154 De Thou, t. XII, p. 593. 155 Guerrin, p. 133; Campana, p. 36. 158 Guerrin, p. 118; Herrera, p. 557. 157 Guerrin, p. 116 ; Iacobus, t. V., p. 110. 158 „Mag. ist”, t. IV, p. 281. 159 Seadedin; Naima. 160 Epistola lui Aron Vodă către principele Transilvaniei, Reusner. Ep. Turc., p. 122. 161 Seadedin; Naima. 162 Seadedin. 163 Seadedin. 164 De Thou, t. XII, p. 568 ; Bethlen, l[ivre] VIII, p. 578. 165 Reusner, Ep. Turc., p. 122. 168 Montreux, p. 500 ; Guerrin, p. 123 ; Dantiseani, p. 213 ; Jacobus Francus, p. 137. 167 Guerrin, p. 133; De Thou, t. XII, p. 513. 168 Guerrin, p. 126. 169 Miron Costin. 170 Guerrin, p. 126. 171 Sagredo, p. 699. 172 De Thou, t. XII, p. 239. 173 Istvânfi. ■ 174 Montreux, p. 496. 175 De Thou, t. XII, p. 501 — 2; Montreux, p. 490; Sacy, t. II, p. 112; Bethlen, t. III, p. 513 — 530 ; Campana, Hist., t. II, p. 858 ; Du Mont, Corps dipl., t. V, part. I, p. 514. 176 De Thou, t. XII, p. 503 ; Tomasi, p. 61; Spontoni, p. 51. 177 De Thou, t. XII, p. 503. 178 Spontoni, p. 52. 179 De Thou,.t. XII, p. 503. 180 Ep. lui Aron, Reusner, Ep. Turc., p. 122. 181 Doglioni, p. 206. 182 Ep. lui Aron, Reusner, p. 122. Herrera, p. 557, spune că la Smil coboară mai mult de 2 000 turci şi găsiră 34 tunuri, din care unele de Ia Huniad şi lăsară garnizoană 2000 români, fiind cetatea tare. Zice că Smilul să luă de Andrei Borestay.Zice că Albert Kiraly, la IO sau 6 mai, după ce cu o trupă de români a bătut 3 000 turci ce venea prin Moldova, omorîndu-le 2 000 de oameni, luă lesne Silistra şi apoi veni la Brăila cu multă pradă (Campana, Hist., p. 861)*. 183 Beyerlinck, t. II, p. 225, 184 Bethlen, t. III, p. 534. 185 Miron Costin. 186 Guerrin, p. 124 şi 1234; Montreux, p. 500 şi 514; De Thou, p. 514. 187 De Thou, t. XII, p. 514. 188 Walther; Frachetta, p.3. 189 Walther. 190 Walther. 191 Seadedin. 192 Guerrin, p. 134. 192 Seadedin. 134 Seadedin. 195 Montreux, p. 114. 196 Seadedin ; Naima ; Hammer. 197 Walther. 198 ibid. 199 Oraşul de Floci, Brăila, Giurgiu, rtusciucul, Măciriul, Turnul, Isaccea, Hirşova, Silistra, Ismailul, Chilia, Benderul, Cetatea Albă, Baba, Şistovul, Cernavoda, Obluciţa, Ras-graduî, Provata, Dobricea, Zagora, Turtucaia, Nicopolea, Vracea, Yidinul. f. 90 Cartea a doua CĂLUGĂRENII (aprilie 1595 — decemvrie 1595) I io f.91 20 f.91v/91 25 încă de la cele dintâi triumfuri ale românilor din această iarnă, spaima şi groaza ce coprinsese tabăra şi ţinuturile de margine ale împărăţiei turceşti intrară şi în Constantinopol şi pătrunseră pînă şi în seraiul unde trăia trai desfătat şi fără grijă desfrînatul sultan Murad III. Yaetele şi cîrtirile poporului, demoralizarea ostaşilor, a ianicerilor chiar, carii nu mai vroiau a merge la război supt prieinuire că nu li se plătesc lefile, îl infioră de frică şi îl sili a se gîndi şi la trebile împărăţiei sale. Yisteria fiind sleită cu totul, el fu silit a lua din casa sa bani spre a mulţămi ostile ce cîrteau cu obrăznicie, făcînd adesea şi răscoale. Spre a îmbărbăta duhurile spăimîntate ale ostaşilor dupe margine, le trimise steagul cel sfînt ce se zicea a fi fost a proorocului Mahomet, şi care, luat de mai nainte de la Bghipet, fusese pînă în acea iarnă cu sfinţenie păstrat la Damasc. Dar fiinţa de faţă a steagului proorocului chiar nu putu încuraja pe ostaşi, carii acum, cu totul demoralizaţi, nu mai îndrăzneau a da faţă cu duşmanul. / Sultanul porunci atunci a se face rugăciuni publice în piaţa cailor (at-meidan, hippodrome), în dosul arsenalului; vezirii, şeicii, legiştii şi prezidenţii cancelerii stătură acolo de faţă din porunca lui1. Yeştile ce mai veniră de la Dunăre adăo-gară / amarul inimei sale şi îi pricinuiră/ moartea 2 pe care el o presimţi mai dinainte şi o grăbi printr-o temere superstiţioasă. Saatgi-Haşan (Haşan ceasornicarul), comisul său favorit, visă un vis în care ginea o rolă eu sultanul Suleiman, şeieulEmir-Eştilei şi sultanul Murad. Yisul acesta era aşa 5 — 21 în iarna aceasta atit de crudă şi amară pentru turci, pricina războiului, se schimbă şi stăpînirea la Contantinopol. în iarna aceea, stegul cel sfint, unul din obiectele alese preţioase a concuistei Egipetului, ce pînă atunci se păstrase la Damasc, fu pentru întîia dată adus de ianicerii Siria la Const [antinopol] şi d-acolo trimis la armia din Europa pentru a o încuraja. Dar fiinţa de faţă a sfîntnlui steag nu putu a îmbărbăta duhul oştirilor descuragiarea lor. Demoralizarea crescu încă prin svonurile ce se răspîndiră de boala suit [anului]. El rămăsese în urmă cu plata lefilor oştilor. Marele vizir Sinan ceruse o împrumutare de 5 milioane aspri din lefile oastei; suit [anul] chezăşuind cu starea lui pentru întoarcerea acestei sume. Sultanul trimise 1 milion ; această sumă nu era deajuns. Ianicerii ce se puseseră la drum înfăţişară jălbi în care declară că nu vor face un pas mai mult pînă nu li se va plăti simbria rămasă neplătită. Nevoea era grabnică; 600 000 galbeni fură îndată porniţi la Belgrad. în aceeaşi vreme, rugăciuni publice se porunci a se face în piaţa cailor, în dosul arsenalului ; vezirii, şeicii, legiştii şi prezidenţii cancelariei stătură acolo de faţă din porunca sultanului. Mîhnit peste măsură de nevoile ce se [abătuseră] asupra îm[părăţiei], turburat şi înspăimîntat de unirea creştinilor şi deizbînzile lor, această întristare îi grăbi moartea // calugărenh 53 de ciudat, incit el nu se putu opri a-I descri stăpinului său. Duhul superstiţios al lui Murad III se impresiona foarte de acest vis şi trei zile dup-aceea, apucîndu-1 cîrcei la stomah, crezu că i s-a apropiat ceasul morţii. El porunci atunci comisului său să jertfească cincizeci şi două oi, din care patru negre, opt pestriţe şi patruzeci albe, după cum spusese moşul său Soliman în visul 5 lui Hasan; şi spre a-şi împrăştia posomorîta-i melancolie, se duse în gradinele seraiului, şi se odihni în chioşcului zidit de curînd de Sinan-paşa pe malul Bosforului, de unde din două părţi se vedea sosind corăbiile în port. Acolo, peste obiceiul său, porunci muzicanţilor odăii sale să zică un cîntec de jale ce începe prin aceste cuvinte : / „8înt împovărat de sarcina relelor 10 mele. O, moarte ! fii într-această noapte mereu alături cu mine I”. îndată, două galere eghiptene înaintară spre port; tunurile lor, salutînd, curmară aceste cîntări jalnice, făcînd să plesnească geamurile chioşcului şi să cază în bucăţi. / Această împregiurare foarte naturală fu privită de Murad ca un semn rău. / ,,Odinioară — zise el — tunurile flotei întregi n-a făcut nici *5 o sminteală acestor ferestre, şi acum tot se zdrobeşte la zgomotul artileriei ■acestor galere; văz că s-a sfîrşit cu viaţa mea, ca şi cu chioşchiu !” Şi lacrămi inundară obrajii şi barba sa. / Sculîndu-se apoi d-acolo, el intră în odaia sa, unde se azvîrli pe o sofa, cu inima apăsată de temere şi mîhnire. / Chiar în noaptea aceea îşi 20 dete sufletul (16 ianuarie 1595) 3. Moartea lui fu ţinută secretă pînă sosi ■fiul său Mahomet de la Magnesia (23 ianuarie 1595), care fusese la vreme înştiinţat de mumă-sa, veneţianca Baffa. îndată ce dezbărcă la chioşcul lui Baiazid, tunurile seraiului şi pristavii în pieţe vestiră moartea lui Murad III şi înălţarea lui Mahomed IÎI. Toţi slujbaşii alergară spre a-i aduce închi- 25 naţiune 1 Noul sultan era un prinţ crud, afemeiat şi înmuiat de tot prin plăceri, care îl făcură de perdu înfocarea ce avea mai întîi spre război. După se săvîrşi îngropăciunea tatălui său cu multă pompă, Mohamed III porunci să-i aducă înainte pS tqţi fraţii săi, în număr de nouăsprezece. Aceşti feciori şi douăzeci şi şapte / fete rămăseseră numai din o sută doi copii ce avusese 30 Murad III cu deosibite neveste. Mahomed, cu o făţarnică milă, mîngîe temerile fraţilor săi şi faţă cu dînşii dete porunci pentru ceremonia tăerii lor împregiur; dar dueîndu-i apoi în camere despărţite, / pentru ca vaetele lor să rămîie tăinuite, trimise muţi cu fatalul laţ de-i sugrumă / pe toţi5. Din aceste nenorocite jertfe ale unui obicei barbar, patru luaseră oarecare 35 grad de dezvoltare, fiind crescuţi cu multă îngrijire. Acela ce da mai multe nădejdi era sultanul Mustafa, împodobit,, cu cunoştinţi literale, care aflînd moartea tatălui său, esprimă presimţirea soartei sale într-un distic elegiac 6. Dup-aceea, sultanul porunci să arunce în mare şaptesprezece roabe însărcinate ale tatălui său. / A doua zi el puse de aduse înainte-i trupurile fra- 40 192 192* 192 f.92* 192 193 193* 193 193* 12 — 13 lipseşte curmară ... jalnice // 13 să plesnească] plesniră / să cază] care căzură // 14 — 15 lipseşte această .. . rău // 19 — 20 lipseşte Sculîndu-se ... mîhnire // 21 îşi dete sufletul] muri / lipseşte 16 ianuarie 1595 // 23 după Baffa ad r 26 — 27 Noul ... război / după ce ad el // 26 noul sultan] Mahomed // 32 lipseşte şi faţă cu dînşii // 33 lor] împregiur a lor / camere] odăi // 33 — 34 pentru ca vaetele lor să rămîie tăinuite] şi ca lupta în contra morţii şi blestemele jertfelor să rămîe acoperită de mister // 37 sultan / împodobit] înzestrat //39 după // 39 sultanul] Mahomed / 17 // 40 — 1 trupurile morţilor fură aduse a doua zi înaintea .sultanului care le închise // 1 sicrie] coşciuguri / le împodobi cu] împodobite de // 54 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL, f.93 Î.93T 193' 194 195 f.95v ţilor săi omoiiţi, le închise în sicrie / de chiparos 7, le împodobi cu turbaniirî şi pene de erodiu şi cu alai mare le duse de le îngropa lingă tatăl său 8. II Această nouă stăpînire, care începea printr-un aşa de sîngeros ospăţ 5 de fraţi, fu priimită de osmanlii cu o tristă presimţire. / Niciodată pîn-atunci împărăţia otomană nu se aflase în aşa cumpănă de peire. / Oştirile dinCon-stantinopol, nemulţumite că sultanul fără ştirea lor s-a urcat pe tron, îl priimiră cu o răscoală înfricoşată, prădară oraşul, vrură a izbi şi saraiul şi, d-abia cu vărsări / mari de bani ce li se făcu, se liniştiră 9. Dinafară, îni-10 părăţia era pustiită de români, bulgari, sîrbi, unguri răsculaţi, a căror pildă toate celelalte popoare creştine din Turcia sta gata a urma. Armatele musulmane, demoralizate cu totul, fugea de bătae, în vreme ce sta semeţe şi adesea se răscula asupra căpiteniilor lor. Pe lingă aceasta, o foamete cumplită coprinsese atît taberile de margine, cît şi Constantinopolul10, şi, ca 15 cum paharul relelor nu era destul de plin, îngrozitoarea ciumă îşi împreunase pustiirile sale 11. Atunci, în acele grele şi amari minute, turcii, aceşti crunţi şi trufaşi concheranţia şaptezeci de popoară, sta înmărmuriţi şi eu durere întorcea ochii către pustiile Asiei, de unde a venit şi unde cred că sînt meniţi a se întoarce. Proorocii ce de mult circula printre mahometani 20 făceau pe acest popor fatalist, mistic şi crezător în minuni a crede că acel ceas atît de temut acum a sosit. Se zicea într-adevăr că prooroculMahomet,, murind, fu întrebat cîtă vreme va ţinea statul şi religia sa şi că el, nerăs-punzînd nimic, ridică numai mîinile sale în sus arătînd cele zece degite, aceea ce sectatorii Coranului tîlmăciră că va să zică zece, o sută sau o mie 25 de ani. Apoi celelalte două soroace trec-înd, rămăsese sorocul fatal de o mie de ani, care tocmai atunci se împlinise12. Se credea şi se zicea încă, că precum oraşul Constantinopolului şi-a tras mărimea de la un Constantin şi apoi a fost luat şi zdrobit supt un alt Constantin, şi precum împărăţia romană a început a înflori mai cu seamă supt / un August şi se perdu supt im 30 alt August, asemenea şi oraşul Constantinopolului şi împărăţia grecească,, coprinse de un Mahomet, are să se zdrobească şi să se prăpădească supt un alt Mahomet. Şi toţi bănuia că acest nou sultan cu numele Mahomet va fi cel preursit pentru căderea împărăţiei. / Se mai zicea încă că la anul 1543, cînd s-a luat Constantinopolul de sultan Mahomed II, se ivise o 35 proorocie care spunea că acest oraş va intra iarăşi în stăpînirea creştinilor 2 lipseşte şi // 4 — 5 ospăţ de fraţi] praznic // 5 osmanlii] turcii // 5 — 6 lipseşte niciodată ... peire// 6—7 oştirile din Constantinopol nemulţămite] ostaşii nemulţumiţi // 7 s-a urcat pe tron] s-a ales // 8 lipseşte înfricoşată / prădară] prădînd / vrură a izbi] vrînd să atace // 8—9* saraiul, dar paşii cei mai însemnaţi îi liniştiră împărţindu-le bani // 9 lipseşte dinafară era /după pustiită ad pînă în capitală // 10 lipseşte unguri / lipseşte a căror pildă // 11 lipseşte din Turcia sta /după urma ad pilda lor//11 — 16 Toată armata demoralizată şi refuzind a merge la război şi revoltindu-se mereu; şi ca o urmare a crudului război, lipsa de bănişi foamete în Constantinopol şi în sf îrşit pe lingă aceste nenorociri, ciuma îngrozitoare îşi împreunase pustiirile sale//16 atunci] aceşti// 16—17 lipseşte în ... crunţi şi// 17 şaptezeci] douăzeci după înmărmuriţi ad acum // 18 întorc // 19—20 printre mulţime îi făcea să creadă că // 21 acum a sosit ]a sunat / după adevăr ad între turci / Mahomed proorocul // 23 lipseşte sale / 10 degete ale mîinilor // 24 Coranului] Alioranului / lipseşte zece, o sută sau// 25—26 Apoi acest termen tocmai se împlinise atunci // 26 lipseşte şi se zicea / după încă ad de vreme ce un Mahomed a luat Constantinopolul0 supt acest sultan tot cu numele Mahomed are să-l piarză // 29 perde // 31 are] trebue asemenea // 33 — 4 lipseşte Se mai ... turceşti // CALUGĂRENII 55 după 12 ani — luni — socoteală arabică după care într-un an-lună vine 12 ani d-ai noştri — adecă după 12 ori 12 ani sau după 141 ani. Aceşti ani, adăogîndu-selal453, dau anul 1597, ce era preursit pentru căderea împărăţiei turceşti13. / Mult mai multe şi mai curioaze erau proorocirile ce circulau printre creştini şi înflăcărau de nădejde imaginaţiile lor. Era nişte 5 proorocii vechi ale lui Metodie, episcopul de la Patras, ale lui Leon împăratul, filozoful cu tablourile profetice ce i se atribuia şi care vestea surparea împărăţiei turceşti de către un om de viţă veche : „Iată păstorul, zicea această din urmă proorocire, care va ucide pe lupul ce dorea să mă-nînee oaea; păstorul îl va ucide şi îl va găsi om. Astei va pierde cel ce a stă- io pînit prin silă” 1h Apoi venea proorociile lui Merlin, care zicea că unul încoronat cu trei coroane va zdrobi împărăţia turcească şi că înainte de această dărîmare va cădea asupră-i o boală urîtă şi groaznică (precum era ciuma de atunci)15. în sfîrşit, cea mai răspîndită proorocie era a astrologului Antonie Torquat de la Ferrara, care trăise pe la 1480, pe tim- 15 pul lui Matei Corvin, craiul Ungariei. El pretindea că împărăţia otomană va cădea cînd va ajunge la al 13 [iea] sau al 14[lea] sultan şi nu va trece mai mult de anul 1598; căci atunci i se va întîmpla un ce groaznic şi de moarte, din pricină că murind sultanul domnitor, se vor ivi atîtea certuri şi / lupte între cei mai mari ai statului, încît se vor sfîşia unii pe alţii 20 şi asemenea vor păţi şi de către streini. Atunci creştinii vor lua înapoi Ungaria şi vor face multe năvăliri în împărăţia turcească, care va fi încă necăjită şi de o mare ciumă şi de o foamete crudă. Apoi creştinii, îmbărbătaţi şi îndrăzneţi, eu atîta înfocare, grabă şi puteri vor trece marea, încît toată creştinătatea se va vedea deodată în arme la răsărit, unde 25 parcă mai mult ar fi zburat deeît trecut. Atunci turcii se vor creştina, şi ambele biserici şi ambele împărăţii se vor face una supt un singur împărat creştin16. Apoi pe lingă aceea că Mahomed III se întîmplase a fi al 13-lea sultan după Osman cel dintîi, ciuma, foametea, războiul, moartea sultanului Murad, răscoala oştirilor, sfîşierile celor mari, între partidele se duşmane ale vizirilor Sinan şi Ferhad, toate se împreunase spre a da temei acestii prooroci. Dar cea mai bună proorocie, observează foarte bine un analist contimpuran, ar fi fost sabia şi unirea creştinilor17; nenorocire numai că această din urmă, ca întotdauna cînd se făcu asemenea legături în contra turcilor, lipsi, şi asfel toate proorociile rămaseră zadarnice 35 şi eşiră de minciună. / * 18 195 196 5 şi înflăcărau ] aprindeau / lipsetşte lor//7 lipseşte profetice / după atribuia ad tot lui j/ surparea] căderea//8 lipseşte către// 8—9 Iată că acea proorocie, păstorul care va ucide lupul fl 10 — 11 stăpinit prin silă] ocupat //11 lipseşte venea//12—13 Împărăţia, că această ruină va fi precedată de o // 15 care] ce // 16 craiul] regele / el pretindea] care zise // 17 sultan] prinţ // 18 după 1593 ad (după socotinţa altora 1615) // 19 că murind sultanul domnitor] pricina aceasta // 20 lupte] războae // 21 şi de către străini vor fi asemenea // 22 după multe ad scurte II după în ad Grecia (Rumeîia) // 23 lipseşte şi/apoi ] şi // 24 atîta] aceeaşi / dapă înfocare ud cu atîta // 27 face una] se vor uni într-una // 28 pe lingă aceea] se asigură / se întîmplase] era // 29 sultan ] împ[ârat] / Osman] otoman // 29 — 32 lipseşte dintîi ... dar // 32 — 33 lipseşte observează foarte bine un analist contimpuran // 33—36 creştinilor ; dar din nenorocire, acuma ca şi mii-nainte aceasta lipsi, cum şi ptoorociile se zădărniciră, după cum vom vedea // 56 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.97 f.98 f.99 III Cîteva zile după întronarea noului sultan, 8inan-paşa fu scos din vizirat şi surghiunit la Malgara, iar în locu-i se numi rivalul său Ferhat paşa (16 fevruarie 1595), care totdeodată priimi şi comanda mai presus a 5 armatei, cu poruncă d-a porni asupra Ţării Româneşti18. Se zicea că Ferhat ar fi izbutit a surpa pe Sinan paşa încredinţînd pe sultanul cum că Mihai vodă şi Sigismund Râthory s-a revoltat numai din ura ce avea către Sinan, iar nu din ura lor către turci19. Ferhat paşa, poreclit Characlan (şerpele negru) 20, era de origină arnăut 21. El fusese crescut în sarai şi, io deosibindu-se în toată vremea prin vitejia şi înţelepciunea sa, ajunse iute în cele mai mari slujbe ale, împărăţiei, şi, acum pentru a doua oară fu învestit cu puterea vizirească 22. Noul mare vizir adună îndată la divan pe toţi vizirii, pe muftiul, pe cadiascheri, [pe] nisangiui, pe cei patru defte-dari, precum şi pe agii ienicerilor şi ai butucilor, spre a se sfătui dacă tre-16 bue să se îndrepteze spre Buda, sau spre Ţara Românească. Divanul / se învoi 1-această din urmă părere 23. Yizirul porunci la toţi paşii vecini a-şi concentra oştirile la Rusciuc, unde să se adune şi materialurile cu lucrătorii trebuincios! spre a face pod pe Dunăre; paza acestui post pînă la sosirea sa fu încredinţată lui Lala-Muhamed paşa, beilerbei de Anatolia,, 20 care şi porni îndată spre Dunăre. Beilerbeiui Rumeliei, Hasan paşa, care se numise în locul lui Muhamed paşa, feciorul lui Sinan paşa, şi care tot într-o vreme comanda cetatea Yidinului, a priiinit poruncă să pregătească această trecere 2^. Pe cînd marele vizir se ocupa cu multă activitate în Constantinopol cu pregătirile îngrozitoarei sale espediţii în contra 25 Ţării Româneşti, o răscoală a spahiilor, aprinsă prin zizaniile vrăjmaşilor săi Sinan paşa şi Cicală paşa, turbură liniştea capitalei şi erap-aci a-1 răsturna din vizirat şi a-i răpune şi viaţa; dar prin vărsări de bani şi sprijinul ce avu de la ieniceri, putu lesne a o risipi (21 aprilie 1595). După domolirea acestii răscoale, marele vizir eşi cu alai din Con-30 stantinopol joi în 26 aprilie şi tăbărî la D aud paşa, ducînd / cu sine zece mii ianiceri, supt Zagargi paşa, şi toată călărimea cu leafă ce rămăsese la Poartă şi călărimea streină atît din aripa dreaptă, cît şi din aripa stingă. Corturile armatei se scoaseră cu cîteva zile mai nainte; şi se armase zece galere pe care, încărcîndu-le cu tunuri şi alte muniţii, le porniră la Y ar na, 35 de unde pe Dunăre să se urce pînă la Rusciuc 25. Al doilea vizir, Ibraim 2 Cîteva zile după întronarea noului sultan] După acest sîngeros praznic // 3 iar ] şi // 4 lipseşte 16 fevruarie 1595/ lipseşte totdeodată / după priimi ad într-aeeeaşi vreme / după presus ad (supremă)//5 cu] şi / porni asupra] pleca spre Ţara Românească// 5—12 lipseşte se., .vizirească// 12 noul mare vizir] Ferhat-paşa / lipseşte îndată //14 lipseşte pe // 15 îndrepte / spre] către //15—16 lipseşte divanul se învoi 1- //16 după părere ad se priimi //17 unde să se adune şi J precum de a pregăti / după materialurile ad trebuincioase cu salahori (ouvriers)//23 marele vizir] Ferhat / cu] de // 26 săi] lui Kogia / după paşa 1 ad fostul vizir / paşa2] zade Sinampaşa // 27 era] fu / lipseşte şi 2 // 29 — 30 Dup-această răscoală, marele vizir, cu ceremonial, joi în 17 aprilie a tăbărît la Daud-paşa, eşi din Constant [inopol], ducînd // 30 10// 31 după ce admaă / la Poartă] în Constantinopol JJ 32 lipseşte din aripa // 33 lipseşte armatei,/ scoseseră cu cîteva zile mai nainte] din cele dinţii zile ale lunei lui aprilie / se armase] armaseră încă /10 // 34 lipseşte alte /porniră] trimiseră// 35 pe Dunăre să se] să intre în Dunăre Şi să JJ CÂLUGĂRENH 57 paşa, fu numit caimacan în lipsa lui Ferhat şi rămase în Constantinopol împreună cu aga ianicerilor pentru paza oraşului şi cîrmuirea trebilor împărăţiei. Caimacamii era duşman tainic al vizirului şi, deşi în public se arăta că se ocupă cu pregătirea şi adunarea oştilor şi a armelor spre a le trimite lui Ferhad, în faptă însă se silea cît putea de risipea toate pregăti- 5 rile făcute 26. Văzînd Ibraim paşa că vizirul trimitea din cale curier dupe curier, scriind sultanului că se apropie de hotarele Ţării Româneşti cu o mînă de soldaţi rău armaţi şi că îl roagă a-i trimite îndată ostile ajutătoare27, se puse de arătă sultanului că pricina pentru care ostile se adună încet şi merg / cu greu către hotar nu este, dupe cum se zice, căci lor 1-e teamă a 10 merge împotriva românilor, dar căci ele urăsc pe Ferhat paşa şi nu vor a se bate supt dînsul cu duşmanul. Spre adeverirea ziselor lui, el scoase de martori, înaintea sultanului, pe muftiul Bostan-Zadeh, pe cadiascherul Baki, pe vezirii Gerrah paşa, Hasan paşa şi pe feciorul lui Cicală-paşa, toţi partizani ai lui Sinan, cumpăraţi de dînsul cu vro cîteva pungi de se- 15 chini, şi care toţi adeveriră arătarea, lui Ibraim. Acesta începu a face impresie asupra duhului sultanului28. în vreme ce aceste intrigi în Constantinopol urzeau peirea lui Ferhat paşa, el înainta în calea sa. Plecînd de la D aut paşa în 30 aprilie, ajunse la Ciur li, unde porunci de a forma un trup de o mie de oameni puşcaşi şi 20 dete lui Husein bei comanda spahiilor. Acei o mie puşcaşi se lua din tot locul unde tăbăra armia, şi cei ce se înrola saluta în toate zilele pe marele vizir înaintea cortului său, pe la trei sau patru ceasuri după-amiazi. în cele dintîi zile ale lunei lui mai, ajunse vizirul la Andriano/pol şi dete poruncă că va zăbovi acolo zece zile. în 13 mai, pîn-a nu pleca din Andria- 25 nopol, vezirul, potrivit veche! şi statornicii dorinţi a Porţii, şterse drepturile ce principatele Moldova si Ţara Românească îşi păstraseră prin capi-tulaţiile lor şi le declară provinţii ale împărăţiei turceşti (ijaleti). Bl numi de paşă în Moldova pe Giafer paşa, fostul beiler bei al Servanului, şi în Ţara Românească pe Satîrgi-Mekemet paşa,29, şi luînd în privire nădej- 30 dea viitoarelor lor venituri, li se puse condiţie ca să aibă a ţinea fiecare cîte o mie soldaţi cu cheltuiala lor 30. Fiindcă acum ambele principate era reduse în starea celorlalte provinţii ale împărăţiei, vezirul dete slujba de deftedar în ambele ţări lui Mehmet bei de la leni-Seher şi într-aceeaşi vreme hotărî douăsprezece mii oameni în leafă drept garnizoană acolo sl. 35 * 21 3 clapă împărăţiei ad Ibraim /public] vileag // 5 în faptă însă] da, în adevăr //6 după făcute /angeruri] y punales (pumnaluri) // 25 — 27 Românii coprinseră de la duşmani steaguri^ două tunuri, prăzi şi destule muniţii şi multe instrumente de fer, dar neputînd lua nimic cu dînşii fură siliţi a le arunca în apă // 28 Nieopol / scot] conosc // 29 după flăcărilor ad // 30 înflăcăraţi] aprinşi / ce îi favoriza ei] lor jj 36 chiar după cetăţii /izbutiseră // 31—32 o spărtură lîngă poarta cea mică după oameni //33 a vărsa] a-i puşcări /din tunurile şi puştile lor des-cărcături omorîtoare] cu putere şi pierzînd ai noştri // \ 67 CALUGĂRENII tri, văzînd că perduseră vro 50 sau 60 oameni, lăsară cetatea şi trecînd Dunărea, se întoarseră în ţară, veseli de norocita lor espediţie 82. ix , . Această espediţie a românilor la Xicopol se mări foarte mult de unii din analiştii contimpurani, carii o transformară intr-o bătălie generală cu 5 toată oastea lui Ferhat paşa, în care acesta rămase învins c-o perdere foarte mare 83. Chiar turcii, duşmanii lui Ferhat paşa, răspîndiră această veste neadevărată, ca să-l poată perde mai cu înlesnire. Xoi însă deterăm mai mult crezămînt raportului lui Albert Kirâly către stăpînul său, ce se potriveşte cu arătarea unor analişti ai timpului. Pierderile turcilor încă io nu fură aşa de nenonrocite precum credea creştinii şi turcii chiar, căci în puţine zile luntrile se făcură şi se adunară la loc. Se vede că Mihai vru încă a face cu aceste ceea ce făcuse cu celelalte ; el trecu vro mie de oameni lîngă Xicopol ca să pue mîna pe acele vase ce se pogorau pe Dunăre spre schela Eaveh, unde Hasan paşa, beilerbeitil Rumeliei, însărcinat cu con- 15 strucţia podului, le aduna. Românii se duseră ascuns şi le pîndea trecerea; dar a doua zi dimineaţa, ostile Rumeliei şi Segban-B aşi generalul ianiee-rilor, care păzeau acele luntri, plecară spre dînşii şi aflînd în cale de la un prins / starea şi aşezarea lor, se ascunseră toată ziua aceea într-un loc pri-incios; şi a doua zi, eînd se crăpa de ziuă, izbiră fără veste turcii pe ai 20 noştri cu atîta noroc încît îi învinseră şi îi puseră în fugă Însfîrşit, după şapte săptămîni de la plecarea sa din Constantinopol, Ferhat paşa sosise acum în Rusciuc, pe la jumătatea lui iunie 85, unde găsi lemnele pentru facerea podului gata86. Pricina zăbovirei lui în cale fu, dupe cum ştim, întârzierea adunării soldaţilor şi greutatea ce întîmpina 25 întru stringerea muniţiilor şi a bucatelor, din partea duşmanilor săi rămaşi în Constantinopol 87. îndată ce sosiră vasele de la Xieopol, în 6 iulie, se apucară de lucru podului. Un român ce pică atunci în mîinile turcilor şi oare se vede a fost trimis într-adins de Mihai vodă le spuse că acesta priimise ajutoare din Ardeal şi Ungaria şi că se afla în Bucureşti în capul a şaptezeci 30 mii ostaşi. Segban-B aşi fu însărcinat a trage linia podului cu vro cîţiva bei de Rumelia, care / trebuia să meargă înainte. Marele vizir sta la capul podului supt un chioşc susţinut de opt stîlpi, de unde putea să vază şi 2 lipseşte veseli de norocita lor espediţie//4 lipseşte mult // 5 care / după într-o ad mare / lipseşte generală fl 6 lipseşte paşa / rămăsese / 7 lipseşte paşa//8 lipseşte neadevărată / cu înlesnire] curînd // 9 — 10 lipseşte ce .. . timpului // Îl precum] cum / lipseşte] chiar // 13 ceea Eusciue // 5 ajunse pe vizir] îi ajunse / oştirile // 6 — 9 lipseşte porni . . . calea // 9 trecînd / lipseşte Balcanii II10 ajunse] apoi pe // 11 lipseşte d-acolo la / lipseşte Rasgrad // 12 după Dobrogei ad unde tăbărî şi de unde / lipseşte îndată / înainte] mai înainte / sosi] ajunse,./ lipseşte în 5 august (s.n.) in tabăra de//13 după Rusciuc ad vizirul a ajuns în 17 iulie în tabăra de la Ru-sciuc / aci] unde / înarmate] cu arme // 14 venise // 15 după izbiseră ad de*curînd / fusese / după dînsul urmează în text nota 112 cu mici diferenţe / De la 1462 de] Din vremea //. 16> 17 năvăli în ţara noastră după Mahomet II fi 11 după mare ad şi //18 lipseşte ca cea de acum / o ame-rinţase]1; amerinţa Ţara Românească//18 — 20 lipseşte într-adevăr ... lucrători / după vestiţi ad şi mai meşteri in războae // 21 armie] oştire // 22 după Rumeliei ad cel/în] de la II 23 după el ad era // 24 lipseşte războaele / lipseşte şi se privea de toţi//24—25 cel mai bun căpitan al Turcii şi după el era r.23 //25 ostaşilor] de ostaşi // 26 după veselă ad El fusese orînduit la începutul acestui război la Belgrad ca să oprească traversarea Dunării de români, apoi se mutase la Vidin. Se zicea de dînsul că e menit să fie cel mai mare căpitan al Turciei// 27 lipseşte (şatrar mare) / lipseşte el//28 despre] de // 29 după duşmani ad în bucăţi / numai după satir // 30 lipseşte Alţii . . . măcelar // f.129 f. 130 72 ROMÂNII SUPT MJHAI VOEVOD VITEAZUL 1131 1132 prin isprăvile sale din Moldova la 1589, cînd îndatora pe poloni a plăti ttibnt turcilor116. Apoi venea Mustafa paşa, feciorul lui Aîas paşa, Husein paşa beiul OSTicopolului, Carainian paşa şi alţi mai mulţi paşi şi bei, toţi ostaşi învechiţi şi meşteri îii războae. între ei toţi se deosibea un român, 5 un trădător de ţâră şi lepădat de,lege. Fecior al lui Alexandru vodă II, Mihnea II sau Mihai urmă tatălui său în domnieşi < cîrmuiŢara Eornâ-neasca de la 1577>pînă la 1583. Domnirea lui nu lu decît un şir de ■) tiranii şi stoarceri de bani, pînă cînd strigările poporului făcu pe sultanul a-1 mazili şi a-1 surghiuni la IripolisePeste un an Insă, Mihnea II pentru a iQ doua oară se întoarse domn în Ţara Românească, chinuind-o şi mai cumplit aproape de cinci ani (1586 — 1591), cînd fu iarăşi depărtat cu urgie şi adus in Constantinopol. Aci, în minutul d-a porni în esil, temîndu-se câ turcii să nu-1 omoare spre a-i lua avuţia, ceru să se turcească, zicînd că de mai multe ori i s-a arătat în somn proorocul Mahomet ,îndemnîndu-l. Turcii 15 se îhgîmfară de aceasta, privind-o ca o minune a religiei lor. Sultanul aduse pe moul musulman înainte-i, se dezbrăcă de haina sa spre a-1 acoperi, îl încinse cu încingătoareâ sa împodobită cu pietre scumpe d?: şi îl numi paşă al Aicopolului şi curînd dup-aceea al Vadului 118. Acum lepădatul Mihnea povăţuia armia otomană, care venise să înjunghie patria sa. / 20 xn în vremea în care Sinan sosise la Eusciuc şi‘se pregătea a trece Dir-nărea, Sigismund B âthory sărbătorea nunta sa cu arhiducesa Maria-Chris-tina, care în sfîrşit, după atîta aşteptare şi amînări, venise în Ardeal pe la capătul lui iulie. B âthory pofti şi pe Mihai vodă să vie la nunta sa, ce 25 hotărîse a se săvîrşi la 7 avgust. Dar Mihai vodă, care de o lună de zile se străduia a stânjeni clădirea podului dupe Dunăre de turci, amerinţât acum şi mâi mult de Sinan paşa, nu-i putu împlipi cerei’şa. El trimise în locu-i pe boerii săi Stroe Buzescul şi Eadul Galofirescul119 cu daruri scumpe de nuntă, însărcinîndu-i sa roage pe Bâthory ca să grăbească a-i veni într-agiutor, căci duşmanul comun s-a apropiat şi a puS gînd, după 30 ce va robi şi va pustii Ţara Eomânească, să treacă prin Ardeal în TJngaria120./ I II I prin] de / Moldavia / lipseşte la 1589 // 2 lipseşte apoi' venea // 2 — 3 Mustafa paşa, feciorul lui Aias paşa după Ni cop olului // 3 lipseşte Garaiman paşa // 4 lipseşte şi meşteri / lipseşte ei / după toţi ad aceşti paşi // 5— 13 trădător, care în două rînduri stătuse domn rău în Ţară Hoinărească (1577— 1583 şi 1585 — 1591) supt numele de MiUnea II sau Mihai şi apoi ^depărtat prin urgie pentru fărădelegile lui. Mihnea se temuse ca turcii să nu-1 omoare spre a-i lua bogăţiile spre a şi le asigura lăsă legea creştină şi se turci. Spre a se asigura de temerea şi scopul la turci, răspîndise mai nainte vorbe că de //14 îndemnîndu-1] şi de aceea îmbrăţişează aceasta II 14 — 15 ţurcii seîngîmfară de aceasta privind-o] aceasta îngîmfă pe turci, care o povestea II15 — 16 lipseşte aduse pe noul musulman înainte //16 după acoperi ad şi cinsti pe renegat şi / îl încinse după scumpe // 18 Mihnea] de lege şi de ţară / 19 otomană] duşmanului / care venea / în-jungie] piarză / sa] lui //21 —22 Pe cînd Sinan se apropia de hotarele noastre // 23 venise] sosise/Ardeal] Transilvania//23 —24 pe la capătul] la sfîrşitul //24—27 El poftise la nunta ■sa şi pe Mihai, dar acesta, care de mai mult de o lună de zile se străduia a zăbovi operaţiile turcilor şi construcţia podului şi se pregătea de apărare în contra duşmanului ce se apropia, nu primi această poftire şi trimise // 28 scumpe de] preţioase pentru // 29 se apropie //30 a pus] are de / robi] zdrobi / lipseşte va2 //31 Ardeal] Transilvania // 31 după Ungaria ad unde să reîn-ceapă lupta întreruptă prin ridicarea românilor // 73 CĂLUGĂRENn Vestea aceasta turbură veselia nunţii. B âthory trimise pe mireasa , sa la Samos-Ujvar 121 şi grăbi a porni o seamă de oşti, ce avea gata, în Ţara Bomânească. Bintr-altă parte, pe cînd el chema în tabără pe toţi ostaşii şi solii săi alerga cu grabă la împăratul ca să-i vestească primejdia în care se află şi să-l roage a trimite cît mai iute agiutor 122, după vechiul obicei al Ardealului, o lance, şi o sabie încruntate în sînge era purtate din loc în loc de un călăreţ de le ţinea în sus, în vreme ce alt om merge alături pe jos strigînd : „Iată, vine duşmanul ţării; fiece casă să-şi dea oniul spre a ne scăpa din această primejdie obştească”123. Mihai vodă asemenea se îngrijise pe cît putuse de oaste şi de apărare. Pornindu-şi familia cu tot ce avea mai scump la Sibiiu în Ardeal, el eşi din Bucureşti cu opt mii ostaşi şi merse de înfipse tabără în drumul Giurgiului,1 a satul Măgureni, două mile departe de Bucureşti. Acolo el adună lingă sine pe capetele armatei şi împreună cercară sfat cum să apere mai bine ţara124. Lucru era cu greu, fiind peste putinţă / a opri intrarea turcilor în ţară, din anevoinţa d-a strejui toate hotarăle ei cele deschise atît despre Dunăre, cît şi despre Moldova. într-adevăr, pe cînd Sinan umbla să treacă Dunărea pe la Buseiuc, alte cete turceşti se ispitea a o trece printr-alte vaduri, iar mai tiu seamă pe la isf ieopol, unde se află un trup însemnat de turci, care din porunca vizirului,«rezidiseră cetatea carh sfărîmată de români, cheltuind pentru âceasta mai miilt de 70 mii ioachimi125. Dintr-altă parte, se zicea de sigur^că hanul tătarilor are să năvălească prin Moldova în Ţara Bomânească. în această nevoe, sfatul ostăşesc chip-zui că, spre a închide duşma^ nului calea d-a intra în ţară, sau spre a-1 putea stăvili îndată ce va apuca să intre, să se împartă armata în cîteva trupuri, care să se aşeze în locurile cele mai importante d-a lungul hotarelor, dar fiind aproape şi stînd gata a se uni cu domnul, câte, oul cei opt mii ostaşi ce avea pe lîngă el, să se aşeze în centru opefaţiildr, într-un loc comod, de unde să poată da agiutor ori şi în ce parte va cere trebuinţa şi să nu poată fi cu înlesnire izbit şi respins de" duşman 12(v/' ■ îndată după ce sosi la Busciuc, Sinan paşa se puse cu multă silinţă şi înfocare de a sfîrşi podul, / a cărui clădire ţinu 60 mii talere127. / Cu toate că într-acest loc Dunărea este lată de o jumătate de leugă128j dar insula cea mică din partea stingă a rîului, unde turcii ajunseră lesne prin mijlocul flotilei lor şi unde reîntăriseră cetăţuia cam zdrobită de români, îi ajută foarte mult129. Sinan însuşi merse de vizită şi cercetă acea cetăţuie 13°. 3 f.133 5 10 15 1134 20 25 30 1135 f.!35v/135 35 3 pe cînd] în vreme ce / lipseşte ei cheamă în tabărăpe toţi ostaşii şi.//4 solii] trimişii / alergă cu grabă ] alergă // 5 în care se află] aliaţilor săi / a trimite cît mai iute] grăbi a le // 6 Ardealului] Transilvaniei] încruntate în sînge] sîngerate//7 alături după jos/gios // 10 lipseşte vodă / îngrijise] pregătise / lipseşte pe cît putuse de oaste şi // 11 Ardeal] Transilvania] // 13 departe] cale//14 şi împreună cercară sfat cum] sale şi se chipzuiră împreună asupra chipului cu care // 15 lucru era greu fiind poziţia critică / peste putinţă după ţară era // 16 din anevoinţa d-]; din vreme ce trebuia / lipseşte ei cele deschise// 17 după Moldova ad hotare cu totul deschise / umbla să treacă Dunărea pe la] se îndrepta spre // 1& după Rusciuc ad ca să treacă p-acolo Dunărea / a o trece] să treacă // 20—21 lipseşte cheltuind pentru aceasta//21 — 22 lipseşte se zicea de sigur că / tătarilor are] se pregătea// 23 ostăşesc chipzui ] fu silit a hotărî că//24 lipseşte putea // 25 după intre ad tre-bue / cîteva trupuri] mai multe corpuri//26—27 lipseşte dar ...uni // 27 acei / pe lîngă el J cu dînsul //29 ori şi în ce parte] unde//29—30 cu înlesnire izbit şi respins] (forc6) gonit lesne/ după duşman ad cap XIII // 31 Sinan îndată după sosirea sa la Rusciuc se apucă cu//32 de a sfîrşi podul] pentru sfîrşirea podului / lipseşte a cărui ... talere // 34 lipseşte a rîului // 35 cetatea // 36 merse] se duse // 74 f.136 f.137 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL Cn o activitate rară la vîrsta sa, bătrînnl vizir prezida la facerea podului, a cărui cap era ocrotit, ca de o palancă, de cetăţuia din insulă, şi laturile prin galere m. Mihai, dupe malul sting al rîului, se s silea cit putea de împedeca clădirea podului; dar la sfîrşit se văzu amerinţat pe la spate 5 de o ceată de turci ce izbutiseră a trece rîul două zile mai departe, în vreme ce alţii îl trecură pe corăbii chiar în faţa Giurgiului, deşi cu multă greutate. Ocolit asfel de vrăjmaşi şi în neputinţă d-a mai stînjeni trecerea lor, el lăsă malul Dunării cu gînd ca tîrîndu-i dupe sine, să se folosească de cea mai bună ocazie spre a se lupta cu dînşii. Atunci Sinan, nemaifiind supărat io de nimeni, se grăbi a sfîrşi podul132, şi în 9/19 avgust, trecînd Dunărea cu toată armata sa, călcă şi eoprinse ţărmul românesc 133. / ; xiri ; V V Drumul care merge de la Giurgiu spre Bucureşti trece printr-o cim-pie şeasă şi deschisă, afară numai dintr-un loc, două postii departe de 15 această capitală, unde el se află strîns şi închis între nişte dealuri păduroase. între aceste dealuri, este o vale largă numai de un pătrar de milă, acoperită de crîng, pe care gîrla Xeajlovului ce o îneacă şi pîraele ce se scurg din dealuri o prefac într-o baltă plină de nămol şi mocirlă. Drumul acolo trece în lungul acelii văi, parte pre o şosea de pămînt, parte pre un pod de lemn, 20 care amîndouă sînt aşa de strimte, încît d-abia poate coprinde un car în lărgimea lor134. Această strîmţoare, ce locuitorii numesc Vadul Gălugă-renilor135> fu aleasă de Mihai vodă spre a sluji de Termopile românilor. Astăzi această vale se află întocmai dupe cum ne-o descrie analiştii acelor timpuri. Xici un monument nu ne arată că acolo fu lupta cea crîncenă 25 pentru libertate136. Atît sîntem de nesimţitori la gloria naţională ! Bomânul acum trece cu nepăsare printr-aceste locuri sfinte, fără ca nimic să-i aducă aminte că pămîntul ce calcă e frămîntat cu sîngele părinţilor săi / şi acopere oasele vitejilor ! Vai ! scriam aceste rînduri în anul 1847. Cine îmi vrea fi zis atunci 30 că abia un an va trece, şi inima-mi va fi şi mai crud de durere ispitită. Era în vremea unei frumoase deşteptări naţionale, atunci cînd un popor întreg jurase că va muri pentru patrie şi libertate. Turcul, vecinicul duşman, »se pornise tot de la Giurgiu spre a ne răpi aceste bunuri scumpe. Mă aflam într-o adunare populară, cînd sosi vestea că păgînul a tăbărît la Călugărleni, 35 călcînd cu picior batgiocoritor sfînta ţărînă a părinţilor noştri, glorioşii martiri ai libertăţii naţionale. O, amar mare ! Atîta fu uitarea religiei suve-nirilor ; atîta fu încrederea tutui or în vorbele necredincioşilor sau atita 2 palancă] îngrădire // 3 laturile] flancurile / după galere ad facerea acestui pod costisi pe turci 60 mii ioachimi // după Mihai ad însă/rîului] apei//4 de] a/la] în / ameninţat // 5 rîul] Dunărea / lipseşte mai // 6 lipseşte îl / pe corăbii după greutate // 7 — 8 Asfel văzîndu-se ocolit, Mihai lăsă// 8 tîrîndu-i] tîrînd pe vrăjmaşi / se folosească] profiteze// 9 spre a se lupta] ce i se va înfăţişa ca să se lupte // 9—10 lipseşte nemaifiind ... podul // 10 putu în pace sfîrşi podul cu grăbire //10 — 11 lipseşte trecînd Dunărea cu toată armata sa // 11 ţărmul] malul // 15 această capitală] Bucureşti / lipseşte el / între] în//16 pătrariu/mili-ariu / acoperită] plină // 17 gîrla] apa//19 pre] pe // 20 lipseşte amîndouă //21 ce locuitorii numesc] numită/22 v[oe]v[od]//26 aceste] acele // 27 lipseşte aminte/este // 29 — 6 lipseşte Vai ! scriam... ne-au blestemat // \ CĂLUGĂRENH 75 fu mişelia lor, încît această veste îî lăsă reci şi în nepăsare ! în zadar glasu-mi unit cu al unui mic număr strigă ,,război şi răzbunare” !. IST ici un ecbo puternic nu-i răspunse în mulţime. îmi ascunsei atunci ocbii cu mîinile mele ca să nu mai vază această umilitoare privelişte şi din inima-mi zdrobită scăpă aceste cuvinte : ,,D[umne]zeul părinţilor noştri ne-a părăsit! Păr 5 rinţii noştri ne-au blestemat” 137. Mihai vodă vru a se folosi de poziţia şi strîmtoarea Vadului Călu-gărenilor, în care nu se putea destinde în front mai mult de 12 mii oameni, ca să facă tnulţimea turcilor nefolositoare şi ea să se poată asfel lupta cu dînşii cu puteri / deopotrivă. Pentru aceea el tăbărî acolo cu ostile sale, 16 pilind cete de strajă în deosibite părţi, ca să vază de nu vor umbla turcii a trece printr-alt loc138. Dar Sinan, vrînd a înainta spre Bucureşti, era nevoit a trece pe la Gălugăreni139, fiind acesta drumul cel mai scurt şi temîndu-se că, dîndprin-tr-altă parte, să nu lase în urma sa un vrăjmaş aşa de întreprinzător şi 15 îndrăzneţ ca Mihai. Îngîmfarea sa şi mulţimea oştilor sale îl făcea a crede că va birui lesne. Într-adevăr, armata lui era, cum ştim, de 180 mii ostaşi, mai mult decît de zece ori mai mare ca a lui Mihai vodă, care cu toate ajutoarele ce priimi din Moldova şi Ardeal d-abia se urca la 16 mii oameni şi 12 tunuri140. Sinan nu bănuia poate că numărul creştinilor ar fi aşa de 20 mic, dar tot ştia că armata lui e mult mai mare decît a lor. Deşi puţini, ostaşii creştini era însă plini de foc şi de dorinţă de a se măsura cu duşmanul. Exaltaţia şi înfurierea soldaţilor crescu atît, încît — înţelegînd că unii din căpitanii lor, cătînd la mulţimea, puterea şi rîn-duiala paginilor, erau de părere a se trage înapoi spre a nu primejdui în 25 norocul unei / zile slava şi reputaţia cu greu dobîndită — începură a face multă larmă în tabără, strigînd că în orice chip ei vor să încerce o bătae, ca să scape, cum zicea ei, odată, prin prăpădirea oştirei duşmane ce se afla acum toată la un loc, de acest război şi să zdrobească de tot jugul nesuferitei tiranii turceşti141. Vrînd-nevrînd, trebuiră şi capii oştilor cu toţii a 30 se învoi de a aştepta acolo sosirea duşmanului. 7 * * * * * * * * * * * * * 1.138 f.139 7 v[oe]v[od] // 7 —8 Vadul Călugăreuilor] acelui loc// 8 lipseşte in care ... oameni //10 deopotrivă] egale // aceasta // 11—12 părţi, spre a opri pe turci d-a trece // 12 etapa ioc ac? Era mare furia soldaţilor şi dorinţa lor de a se măsura cu vrăjmaşii, încît — auzind că unii din căpitani sînt de părere d-a se trage înapoi la locuri mai gre[le] d-a nu primejdui in norocul unei zile slava şi reputaţia dobîndită, mai cu seamă că nu ştiau bine numărul duşman, puterile şi rînduiala lui; începură a face larmă zicînd că în orice chip ei vor să încerce o bătae şi să scape, cum zicea ei, cu ruina oştirei duşmane adunate toată de cele mai mari primejdi ale războiului şi să zdrobească tot jugul al nesuferitei tiranii turceşti varianta r. 22 — 31) // II13 vrînd] trebuind//16 oştirei / să crează //17 — 19 armata lui era de douăsprezece ori mai mare decît a lui Mihai j căci dupe cum ştim ea trecea peste 180 mii luptători, în vreme ce a lui Mihai, cu toate ajutoare ce priimisă din Moldavia şi Transilvania // 19 oameni] ostaşi //20 lip- seşte şi 12 tunuri //20 — 31 bănuia acest număr mic al armatei lui| Mihai, fiind înşelat de acesta asupra numerului oştirii sale, dar tot ştia că armata lui e mult mai numeroasă // 22 — 31 vezi variantă r. 12 după loc // 5 10 15 20 25 30 76 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL» XIY După ce trecu Dunărea, marele vizir dete comanda avangardei armiei lui Satîrgi-Mehemet paşa şi la ariergardă orîndui pe Hasan paşa, bei-lerbeiul Eumeliei142, iar pe beii Salonicului şi Kicopo [lu]lui îi însărcină cu paza şi apărarea podului143. Cele zece galere ce se urcaseră pe Dunăre pînă la Ruseiuc fură descărcate de tot feliul de arme şi muniţii144 şi priimiră poruncă d-a rămînea pe loc spre a păzi podul145. Apoi, în 11/21 avgust, Sinan porni cu armata sa spre Bucureşti. în cea dintăi noapte, turcii conăciră într-un sat ruinat un dreptul Cărnuri şi a doua zi;(12/22nvgust) sosiră în capul Yadului Călugărenilor146j / trecînd rîul Salcia pe trei poduri 147, Oălărimea uşoară, care manevra la avanposturi, înaintă pînă la intrarea strîmtorei şi sta acolo odihnindu-şi şipăscîndu-şi caii, cînd un nor mare de pulbere îi vădi apropierea românilor 148. Ba fu îndată izbită eu putere şi fugi înspăimântată pînă în tabără 149j Spahii înaintară spre a sprijininăvă-lirea călărimei române, pînă cînd să apuce vizirul a-şi pune armata; în rînduială150. Sinân se uita plin de mirare la puţinul număr al creştinilor, care cuteza a aştepta şţ încă a izbi o armată aşa de numeroasă 15t. Cu toate aceste,; nedespreţuind pe vrăjmaşii săi şi temîndu-se de vred cursă, el îngriji de tot ce i-ar putea fii spre folosi P entru aceea, porunci beilerbeiului Rume-liei a înainta spre stingă eh oştile sale şi cu şapte tunuri, şi a merge drept către ai noştri, în vreme ce el însuşi, în capul; spahiilor, urmînd după artilerie, puse, în lipsă de pod, de aruncă scînduri pe mocirla^ de lîngă pădure ce avea înaintea sa, spre a o put ea trece152, Dihtr-altă parte, Segban-Buşi, cu douăsprezece mii ianiceri, se aşeză în pădure coprinzînd posturile cele mai importante şi, urcînd / 12 tunuri mari ^într-un deal înalt, le îndreptă spre armia noastră şi începu a tuna asupră-i153. într-această întocmire puternică şi îngrozitoare îhaintînd turcii, ai noştri începură a se trage înapoi mai la strimt o are, dar cu multă rînduială [şi] luptîndu-se nencetat^ Pedestrimea însă, strînsă în urmă şi prea de aproape de turei, fu respinsă în pădure şi dete înapoi în lungul strîmtorei mai iute şi cu oarecare nerînduiâlă, dar fără â încerca vro pierdere simţitoare. Era atunci de la 3 la 4 ceasuri după-amiazi şi turcii mulţămiţi că au împins înapoi năvălirea creştinilor, nu îndrăzniră a înainta mai mult în * 23 2 Trei zile după//2 —3 avangardei armiei aripei drepte a armatei cu trupele Siriei // 6 fură descărcate] după [ce] le descărcară /felul / lipseşte şi // 7 spre a păzi podul] pentru paza podului H 7—8 în ziua de 11 avgust porni spre Bucureşti după Miliai //9 conăciră] tăbărîră/ după avgust ad toată armata turcească sosi la // 10 Salcia ]Neajlovul //12 lipseşte acolo // 13 după putere ad de ai noştri // 15 călărimei române] românilor//17 a izbi şi a aştepta întîmpinarea unei armate aşa//18 vro// 20 lipseşte cu oştile sale şi// 21 in vreme ce] şi// 23 înaintea sa] înainte-i / după Başi ad generalul ianicerilor // 25—26 dintr-un deal după şi //25 mari după 12//26 spre armia noastră] asupra armiei noastre / tuna asupra-i] o puşcări //27 întraceastă rînduială înaintînd//28 cu multă rînduială după înapoi / lipseşte dar //29 lipseşte în urmă şi prea//30 lipseşte de turci / dete înapoi] începu a se retrage // 31 lipseşte mai iute şi / după nerînduiâlă adera // CALU găreniî 77 acea strîmtoare necunoscută, unde îi putea aştepta vro cursă. Vizirii! îşi aşăză corturile într-o poziţie foarte bună, pe o înălţime la intrarea strîmtorei, ţinînd oştile înarmate şi avînd toată noaptea masalale aprinse la cîte patru colţuri ale taberii 154.Mihai vodă luase poziţie dincolo de rîu 155, pe o înălţime, două mile de tabăra turcească 156, ocupînd strîmtoarea des- 5 pre Bucureşti137. Asfel armatele protivnice se afla aşezate pe două înălţimi faţă în faţă, fiind despărţite numai de pădurea din vale, ce nu le oprea a se vedea158. / Bomânii avea înaintea dor o turmă de bivoli cu steaguri15^-şi toată tabăra lor era plină de focuri mariy în mijlocul cărora petrecură toată noaptea aceea, viermuind şi mişcîndu-se necurmat, cîntînd, chiuind *o şi hăulind, dupe natura lor veselă în mijlocul.nevoilor şi supărînd şi hăr-ţuind pe turci cu numeroase avanposturi160. Ambele armate aşteptară asfel ziua cu nerăbdare şi cu acea neodihnă ce simt oştile în ajunul unei mari bătălii. Turcii, îngîmfaţi de mica izbîndă ce dobîndiseră, cătau în rîs la români şi aveau desigur că a doua zi se va vedea triumful islamismului, 15 prin zdrobirea luiMihai şi a armatei lui. / Lor le părea rău numai că românii nu sînt îndestul de mulţi ca să facă biruinţa lor mai glorioasă. / Ai noştri se pregătea a apăra cu bărbăţie aceâ strîmtoare care era cheia ţării lor şi a Europei creştine. Ei ştiau cît sînt de puţini pe lingă duşman, dar, credincioşi înfocaţi, inima lor ardea de dorinţa d-a-şi da viaţa pentru patrie 20 şi lege şi d-a merita cununa martirilor 161. XV în sfîrşit, soarele veni să lumineze această mare zi de miercuri 13/ 23 avgust, menită a fi briliantul cel mai strălucit al cununei gloriei române, înaintea zorilor încă, Mihai vodă trimise o seamă de pedestrime cu puşti 25 de se aşăză la intrarea pădurei şi îşi puse tunurile într-o bună poziţie, pe o înălţime 162. în Vremea aceea, turcii îşi lua poziţia în preajma podului, de ceea / parte163. Sfîrşindu-şi pregătirile, Mihai înălţă împreună cu ostaşii săi rugăciuni către D[umne]-zeu. Apoi, îndreptîndu-se către dînşii, le zise : Să-şi aducă aminte de vechea lor vitejie, căci ocazia de acum este frumoasă 30 şi de o Vor perde, anevoe o vor mai căpăta. Turcii, le zicea el, sînt uimiţi de atîtea perderi, cetăţile lor din toate părţile sînt coprinse ; din cîte capete au avut armatele lor, numai unul a rămas care mai îndrăzneşte a ţine frunte creştinilor, că cu dînsul au a se lupta şi gloria d-a-1 birui va fi foarte mare. Mulţimea vrăjmaşilor nu trebue să-i sperie, de vreme ce Sinan â lăsat cele 35 7 * * * * * * * * 1 vezirul // 2 poziţie după bună // 3 ţinînd oştile] trupele stînd / lipseşte şi // 4 lipseşte vodă. f 7 â] d-a II 11 viermuind şi mişcîndu-se necurmat cîntînd] într-o mişcare continuă // 11 hăulind] strigînd tare//12 anavposturi] avangarde / aşteptau //13 lipseşte / asfel/care simt ■armiile în // 14 — 21 dobîndiseră, nădăjduia că vor putea răzbuna atîtea rele ce le pricinuise Mihai şi zdrobind armia lui îşi vor deschide calea spre Bucureşti. Românii se pregătea a apăra cu bărbăţie acea strîmtoare care era cheia ţării. Mihai ştia că sînt puţini, dar era plini de credinţă şi nădejde în D[umn]zeu în sfinţenia pricinei şi în vitejia lor // 24 fi] deveni // 25 lipseşte încă / lipseşte vodă // 26 puse] aşăză // 27 lipseşte o / poziţie // 28 Sfîrşind aceste pregă- tiri domnul rădică împreuntă // 29 După ceea ce îndrepta // 31 pierde / le zicea] adăuga ,//32 de] d- /coprinse după lor / lipseşte sînt//33 lipseşte care// f.142 f.l42T f.142 f.143 78 BOMÂHII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f .144 f«H45 mai bune oşti ale sale în garnizoane prin cetăţi şi a adus cu dînsul numai oameni carii vor tace măi mult zgomot decît vătămare. Pe lîngă aceasta, locul de bătae nu putea fi mai bine ales, de vreme ce mulţimea lor aci le va fi nefolositoare. El le zise însă să-şi aducă aminte de cruzimea vrăjma-5 şului, care nu iartă niciodată pre cei biruiţi, cu atît mai mult pre cei ce s-au revoltat; că nu este destul că au scutiirat jugul robiei, că au înnoit vechile legături cu împăratul şi că s-au pus supt ocrotirea Ardealului,, daca, printr-o faptă strălucită ei nu vor căuta a întemeia această vrednică hotărîre; că a venit vremea de a se lupta puternic pentru libertate, iar 10 mai cu / seamă pentru cinstea legei, ca să dovedească turcilor că, de le-au călcat ei înainte patria, a fost numai din pricina neunirei lor.; dar că acum, cînd toate popoarele vecine stau în bună înţelegere împreună, trebue & dobîndi prin unire aceea ce au perdut prin zavistie şi împerecheri şi a goni pe aceşti cruzi tirani dincolo de strîmtoarea lor (Dardanele) ; că toţi vecinii 15 şi-au făcut datoria lor, cînd bătîndu-i, cînd gonindu-i din cele mai bune cetăţi ale lor, astfel îneît ei prăpădiră cea mai bună parte din acea mare armie ce Sinan dusese în Ungaria. în sfîrşit închee zieînd că acum pot şi românii dobîndi o asemenea glorie, căci toate dovedesc că vor avea aceeaşi norocire164. 20 Apoi domnul se îndreptă către oastea ungurească şi o îndemnă a se lupta cu inimă, aducîndu-i aminte că ea e depozitara vechei vitejii ungureşti 165. / XVI Asfel vorbi Mihai, ne-nspăimîntatul voevod; şi ostaşii, inimaţi foarte 25 împotriva turcilor, învăpăiaţi şi de aceste cuvinte, dar jaluzi încă mai mult d-a eclipsa printr-o biruinţă strălucită toate glorioasele biruinţi ale vecinilor, răspund învîrtind în mîini paloşele şi lăncile şi, prin strigări mari de o războinică veselie, cer de la domnul lor ca să-i ducă îndată către duşman166. Atunci Mihai, plin de încredere în energia armatei sale, trece* 30 podul în capul a opt mii ostaşi şi se lasă cu furie asupra osmanliilor167, în vreme ce focul iute şi bine ţinut al puşcaşilor din pădure şi al tunurilor pustiesc armata turcească, oborîndu-i la pămînt lume multă168. Cîteva * 17 1 oştiri după sale//2 care // 5 pe //7 ocrotirea Ardealului] protecţia Transilvaniei //8 să. întemeeze / după vrednică ad (generoasa) //9 vreme // 10 legei] religiei lor / lipseşte le //11 lipseşte ei / patria] ţara lor //14 redoblndi / zavistie şi împerecheri] discordia (zavistia) lor // 17 armată / zicîndu-le //18 românii] ei // 20 apoi] dup-aceea / îndreptîndu-se / lipseşte şi // 21 lipseşte eâ / depozitară a // 24 vorbeşte / ne-nspăîmîntătorul după inimaţi ad fiind // 25 — 26 turcilor, precum slut toate popoarele cînd scutură jugul săbiei, îneuragiaţi şi de cuvintele domnului lor, dar jaluzi încă mai mult ca d-o biruinţă strălucită să eclipseze glorioasele //27 după vecinilor ad îi / lancele // 28 — 29 cer domnului să-i ducă spre duşman] cerură cu bucurie şi strigare mare domnului lor să-i povăţuiască către vrăşmaş // 29 lipseşte plin . . . sale //30 lasă];! aruncă // 31 al] a // 32 turcească şi o face a încerca pierderi însemnate // 79 CĂLUGĂRENII ■ XXI De două sute de.ani, din zilele lui Mireea vodă cel Bătrîn, Tîrgoviş-tea era mereu scaunul ţării. De puţină vreme numai creşterea Bucureştilor şi importenţa Jui comercială făcuse pe domni a lua obicei a petrece o 5 parte din iarnă în acest oraş. Era atunci Tîrgoviştea oraş foarte mare, împodobit şi populat ; şi se întindea frumos pe malul drept a! lalomiţiî, ocolit de mulţime de grădini, vii şi livezi de pomi / roditori251. Scriitorii contimpurani de feliurite naţii se minunează de frumuseţea acestui oraş,. declarîndu-1 că e vrednic d-a fi capitala unei ţări şi locuinţa unui domn io mare 252. Acel oraş populat astăzi d-abia e un orăşel. Ale lui măreţi zidiri vremea le-a ruinat şi le-a asemănat cu pămîntul. Un singur turn, rămăşiţă din vestita Curte domnească, se înalţă trist şi singuratec pe dasupra acelor grămezi de ruine, întocmai ca acele mari cruci de piatră înfipte in vîrful pleşuvelor movili, mormîntul vitejilor căzuţi în bătae. Acest turn, ce muş-15 chiul numai, cu verdeaţa şa, împodobeşte, e scump românilor ca un monument care le vorbeşte de timpii lor de glorie şi de mărire. El a fost martor 1-atîtea triumfuri! El a văzut, unul după altul, pe Mireea cel Bătrîn,.. Dracula vodă , Vlad Ţepeş, Badul cel Mare, Badul de la Afumaţi, Mihai Yiteazul şi Matei Basarab, toţi voevozii noştri cei mari şi vestiţi în pace şi 20 în război. Umbrele acestor eroici războinici parcă le vezi învoltîndu-se-singuratice şi tăcute împregiur acestii ruine ; adierea vîntului ce suflă din. Carpaţi, şuerînd în pustiul turn, / ne pomeneşte numele lor, şi undele măreţe ale lalomiţei pare a cînta necontenit un cînbec de mărire la gloria lor.. Asfel i se năluceşte oricărui român cu inimă simţitoare cînd cată 1-aceas-25 tă mult elocventă ruină ; şi el nu se poate opri d-a simţi durere amară şi d-a ofta după vremea trecută. Dar nimeni n-a simţit aceasta mai puternic şi n-a esprimat în cuvinte mai frumoase simţirea sa, ca tine, Cîrlovo, floare a poeziei, june cu inimă de foc. Ca o cometă trecătoare tu strălucişi un minut peste Bomânia uimită şi îneîntată de lucirea ta. O moarte crudă te 30 răpi fără vreme, dar apucaşi a ne lăsa o lăcrăma fierbinte pentru gloria trecută 253 şi o seîntee dătătoare de viaţă pentru viitor 254. Oîntarea ţa. sublimă asupra ruinelor Tîrgoviştei puse pecetea veciniciei asupră-le şi. ni le va păstra chiar cînd pustiirile anilor le va şterge cu totul dupre pa-mînt. / 2 2 lipseşte vodă] //3 puţină vreme] curînd / Bucureştiului // 4 importanţa comercială a acestui oraş silise pe domni a petrece // 5 acest oraş] Bucureşti / după oraş ad Tîrgoviştea însă singură se socotea capitala ţării / Tîrgoviştea] acest // 6 lipseşte împodobit / lalomiţei // 7 după roditori ad Acest oraş care esista încă din vremea romanilor fusese împodobit mai mult de cînd ajunsese capitala ţării// 7—8 Toţi scriitorii contimpurani de orice limbă şi naţie se minunează//9 declarînd//10 după mare ad Tera maesiva strigă un italian mirarea / sa e după astăzi / Acele ziduri măreţe vremea //12 vestitul palat al voevozilor noştri se înalţă //12—13 * lipseşte pe deasupra acelor grămezi de ruine //13 lipseşte de piatră înfipte // 14 mormîntul] în care zac oasele // 16 care le vorbeşte de] ce le arată //16 — 17 lipseşte El a fost martor 1-atîtea triumfuri //17 după văzut ad perindjlipseşte unul după altul //18 după Mare ad Neagoe- 89 CĂXiU GĂRENII XXII Tiircii găsiră Tîrgoviştea părăsită de locuitori şi pustie 255. Sinan porunci îndată să se apuce de întărirea oraşului ca la Bucureşti. El prefăcu o monastire, ce era aproape de Curtea domnească, în cetăţile 256. / Curtea domnească era atunci zidită în formă de un mare castel, de putea încăpea 5 într-însa de la 4 la 5 mii ostaşi şi era încinsă cu un zid şi cu turnuri 257. / Sinan mai întări zidul cel gros dimpregiurul acestui palat din amîndouă părţile cu pămînt şi cu un val de palisade de copaci amestecaţi cu pămînt 258.... Apoi încungiurară oraşul cu tln zid de pietre şi cu grinzi lipite cu humă şi pămînt cleios, pe care îl rezemă cu un val de pămîht de 12 picioare de lat259 şi îl ocoli cu un şanţ foarte adînc 26°, de 12 picioare de larg 261, lăsînd cetăţii numai o poartă în faţă şi alta mai mică în dos, ambe legate cu fer, şi făcînd înlăuntru, din apa rîului, trei fîntîni 262V Aceste lucrări urmară zi şi noapte 'supt priveghierea de aproape a lui Sinan 263 şi se sfîrşiră în treizeci de zile 264. 15 s Dar Sinan, cînd văzu lucru aproape de sfîrşit, hotărî să nu-şi mai piarză vremea în nelucrare. El lăsă în Tîrgovişte două tunuri mari, patru culevrine şi alte tunuri de cîmpie cu muniţiile şi proviziile trebuincioase pentru hrană, dînd eomapda cetăţii lui Aii bei, fiul lui Haidar paşa, bei de Ciourin, pe care îl declară beilerbei de Trapezunt / (Trepizonda), ala- 20 turîndu-i pe Kotzi bei d’AmaSia 265 şi lăsîndu-le şi 1 500 oameni cu însărcinare d-a săvîrşi lucrul întăririlor cetăţii ; iar el porni cu toată oastea către munţi, în urma lui Mihair vodă 266. Planul lui era ca, ajungînd oştirea românească, s-o: înfrîngă şi, călcînd-o în picioare, să pătrunză în Ardeal,; ca să combineze operaţiile sale cu ale armiei ce fiul său, Muhamed paşa, 25 comanda în Ungaria 267. Dar Mihai vodă, aflîndu-se în tabăra de la Stoe-Besti, întărită atît prin natură, cît şi prin artă, nu era lesne de înfrînt. Cu totul dimpotrivă însă se întîmplă. Sinan venise de tăbărî nu departe de strîmtoarea în care sta Mihai şi în faţa taberii lui, pe un loc înalt, de unde putea vedea ambele taberi. El sta şi se mira de îndrăzneala alor noş- 30 tri, care în aşa mic număr, se încumăta încă a-1 aştepta fără frică 268• Mihai însă se feri d-a se apuca în bătălie generală cu duşmanul, dar fu neobosit a-i hărţui armata şi a-i coprinde liniile de comunicaţie şi proviziile. 3 Continuare subsol p. 88 v[oe]v[od] II 19 Viteazul] cel Viteaz // 19 — 20 lipseşte toţi . .. război // 20 umbra / lipseşte eroici / războinici voevozi ni se pare că încă că să învoleşte singuratice // 21 împregiurul / suflă] vine // 22 în pustiul turn] furios // 23 cîntec] imn / gloria] slava 24 — 27 Asfel. . . tine] La cîte glorii şi triumfuri, martor el a fost şi iată pentru care orice român cu inimă şi simţire poate acum vedea această mult elocventă ruină fără a simţi dureri, fără a ofta după gloria trecută. Dar nici unul n-a simţit aceasta mai puternic şi n-a esprimat în cuvinte mai frumoase simţirea lor decit tine,o // 28 lipseşte o // 29 lucirea] strălucirea 3 prefăcu] preface // 4 Curtea domnească] palatul voevodului // 3 — 6 lipseşte Curtea . . . Sinan // 7 întăreşte / acestui palat] palatului // 8 lipseşte cu // 9 încungiură // 10 pe care îl rezemă cu] rezemat de // 11 îl ocoli] apoi // 12 după alta ad dindărăt / lipseşte în dos legate după fer // 13 după urmară ad necontenit // 16 lipseşte dar / după Sinan ad însă // 17 El lasă în Tîrgovişte] şi lăsînd acolo // 19 pentru] de / dînd] dete // 20 după declară ad atunci / lipseşte (Trepizonda)// 21 lipseşte şi //22 lucrarea / lipseşte cetăţii / iar] şi / oştirea //23 în urma lui] după / lipseşte vodă // 23 — 26 ajungînd pe Mihai să-l birue şi călcînd în picioare armata românilor să intre în Transilvania ca să combineze operaţiile sale cu ale armatei turecşti din Ungaria // 26 lipseşte vodă // 27 înfrînt] biruit // 31 mic] puţin / lipseşte încă // 32 duşmanul ] turcii / lipseşte-i // 33 după armata ad lor, a-i tăia // f.167 1 167^ f.167 L168 1169 1169v 1169 1170 90 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL Uneori întărită o ceată de turci, o trăgea dupe sine în locuri grele şi eî necunoscute, unde o sfărîma cu înlesnire; / alteori cuteza a izbi pe turci chiar în tabăra lor 269. Mai adesea, prin gonacii lui cu cai uşori, punea mina» pe mulţi duşmani şi dobîndea de la dînşii pradă multă, cai nenumăraţi 5 şi peste o sută de cămile 27°. „Asfel acest eroic războinic — zice Walther — nici de dosirea nestatornicilor ostaşi ce îl părăsise, nici de mulţimea vrăjmaşilor nepierzîndu-şi inima” 271, printr-un război parţial osteneşte pe duşman şi îi închide calea Ardealului, dînd timp lui Bâthory d-a-şi aduna oastea şi d-a-i veni într-agiutor. io Dar chiar / de nu i-ar veni acesta într-agiutor, Mihai acum putea fi sigur că ţara lui e mîntuită de turci, căci aceştia, neputînd a-1 scoate din pdziţia de la Stoeneşti, fiind şi demoralizaţi prin învingerile ce încercaseră, nu vor mai putea nici trece în Ardeal, nici sta mult în ţară, mai cu seamă că şi iarna se apropia, cetăţile făcute la Tîrgovişte şi Bucureşti 15 nefiind o ocrotire temeinică, după cum vom vedea. Aşijderea în acele trei îngrozitoare espediţii ce făcuseră mai dinainte turcii în Ţara Bomânească,, povăţuiţi chiar de sultanii lor, Baiazid I (1397), Mahomed I (1416) şi Maho-med II (1462), învingători sau învinşi, ei nu putură sta mult în ţară, căci românii se trăgea în poziţiile lor din munţi, unde duşmanul nu-i putea 20 ajunge şi de unde ei îi da harţă neîncetat, îi răpea proviziile şi îl ostenea prin lupte mărunte, incit [îl] silea a lăsa cîmpia pustiită şi a deşărta ţara. / XXIII în mijlocul vremilor acestor, Sigismund Bâthory, după a-tîta întîrziere, era acum viitor spre hotarăle Ţării Bomâneşti, cu oşti grele. 25 Amerinţarea unei primejdii obşteşti sculase în picioare şi unise împreună» pe toate popoarele războinice ce locuiesc Ardealul. Duminecă în , 17/27 avgust 272, el eşise din Alba-Iulia însoţit numai de gvardia sa ce se alcătuia de două mii oameni pedestrime, alţi atîţia călări/me şi cu multe bagaje de război 273, şi a doua zi ajunse la Sas-Sebeş (Miercurea). Chiar în aceeaşi 30 zi (18/28 avgust) priimi olăcariul trimes, cum ştim, de Mihai vodă din tabăra de la Călugăreni în 13/23 seara, spre a-i vesti strălucita izbîndă şi a-1 ruga a grăbi a-i veni într-agiutor. Această glorioasă veste o scrise Si- * 27 1 lipseşte grele şi ei // 2 cuteza] îndrăznia // 3 lipseşte cu cai uşori // 4 dobîndi / lipseşte de la dînşii / 5 lipseşte zice Walther // 6 dosirea] fuga / ostaşi] războinici// 8 duşman] vrăjmaş // 8 — 9 calea Transilvaniei pînă cînd sosi prinţul Bâthory // 10 — 21 lipseşte Dar . . . ţara // 23—25 în sfîrşit Sigismund Bâthory se apropia de hoterele Ţării Româneşti cu o armată numeroasă. Primejdia comună sculase // 26 Dumineca în 17 / 27 avgust] în 27 avgust (s.n.), // 27 lipseşte însoţit / de] cu / sa] lui // 29 lipseşte (Miercurea) / acea // 30 lipseşte (18/28 avgust)/ olăcariul ] curierul / lipseşte vodă// 31 —32 Călugăreni cu trei zile înainte (13/25 avgust), care îi vestea izbînda cea strălucită şi îl ruga // 32 glorioasă veste] veselă ştire o scrise după Sigismund / CĂLU GĂBENH 91 gismund îndată împăratului 274. A doua zi el priimi încă altă veste de bucurie : luarea cetăţii Lipova 275. După o robire de 44 ani supt turci, această cetate căzuse, în 23 avgust, tot într-o zi cu bătaea de la Călugăreni, în mîinile lui Borbely, care, dupe cum ştim, de cîtăva vreme o ocolise şi o bătea. Dar aceea ce îl mulţămi şi mai mult pe Bâthory fu ştirea 5 •ce-i veni că tătarii, care era să vie să năvălească prin Moldavia în Ardeal, sosindpînă laMpru, fură siliţi a se întoarce înapoi, căci aflară cum că cazacii şi cu muscalii au dat năvală în ţara lor, şi că avangarda tătărească ce pătrunsese în Moldova fusese asfel înfrîntă de moldo/veni şi de munteni, încît făcu pe ceilalţi a pierde pofta de a le mai veni într-agiutor. 10 Aşa, Bâthory, putea acum fi sigur că nu va fi supărat printr-alte năvăliri în operaţiile sale împotriva lui Sinan 276. El fu silit a zăbovi la Sas-Sebeş o lună de zile, ca să dea timp oştilor, chemate din toate părţile, ■a se aduna 277. El trimise înainte pe comiţii Baltazar Bogaţi, Benedict Min-centi şi Lupul Corniş la cele opt scaune săcueşti, ca să cheme pe vitejii * * * * 15 16 * * * săcui la arme. Dar acest popor răspunse că nu se va duce la război pînă nu i se va da mai întăi înapoi libertatea ce i se răpise pentru o revoltă ce făcuse cîtva timp înainte 278. Aceşti săcui fiind cei mai mulţi ţărani, libertatea ce vroia era d-a nu mai fi iobagi la nobilii locului. Cererea lor puse în mare cumpănă şi ameţeală pe Bâthory, căci el era fireşte mai plecat către 20 nobili, care îl slujiseră cu credinţă şi se ridicaseră cu toţii în oaste, şi nu vroia a recunoaşte atîtea jertfe ale lor făcindu-i să piarză veniturile ce trăgea / de la iobagi şi ruinîndu-i. Se temea încă de pilda urîtă ce va da în ţară dînd săcuilor libertatea, aceea ce văzînd ceilalţi iobagi, se vor îndemna şi ei a o cere pentru dînşii, revoltîndu-se împotriva nobililor. Dar inte- 25 resul patriei şi amerinţarea vrăjmaşului vorbi mai puternic, decît interesele aristocratice, le birui, şi săcuii dobîndiră libertatea cerută 279. De la Sas-Sebeş, Bâthory porni către locul hotărît pentru concentrarea oştilor în cîmpiile Bîrsei, la Dealul ÎTegru (Feke-tehalom), în preajma Braşovului, unde ajunse în 4 octomvrie (s.n) în şase tabere 280. 30 Aci sosind 14 755 săcuţ armaţi281, li se proclamară în tabără libertatea lor, întărind-o cu mare credinţă şi giurămînt 282. Pentru această libertate ce li se dete, săcuii se îndatorară ca să dea la trebuinţă de război pînă la 40 inii 1 lipseşte el // 2 de bucurile] bucuroasă / Lipovei // 2—5 După ... bătea] care căzu în mîinile Iui Borbely, ce ştim că o asedia în 28 avgust, de 44 de ani această cetate era în mîinile tur- cilor // 5 lipseşte pe Bâthory //5 — 6 ştirea ce-i veni] vestea // 6 Ardeal] Transilvania // 7 fu- seră / înapoi] îndărăt // 8 dat năvală] năvălit / şi2] iar // 9 fură într-atît bătuţi // 10 de a] d-a // 11 Aşa] Asfel / putea după acum // 12 lipseşte el fu silit // 13 după Sebeş ad trebui a zăbovi // 16 — 17 Dar săcuii răspunseră că nu se vor bate în contra vrăjmaşului pînă nu li se va da mai intîi libertatea ce li se // 17 făcuseră //18 cîteva vreme // 18 — 19 lipseşte Aceşti . .. locu- lui // 19 Cererea lor] Aceasta / 20 —23 căci cei ce se plîngea era mai mulţi ţărani iobagi nobililor locului. Apoi pe lingă paguba ce cererile săcuilor aducea domniei, ele ruina pe aceşti nobili, care printr-aceasta pierdea iobagii lor şi veniturile ce trăgea din urma lor. Si-g[ismund] voia să necăjeze pe nobili, către care era plecat şi care în mare parte îl slujise cu 'Credinţă şi se ridicase cu toţii în oaste în contra duşmanului şi a cării credinţă nu voia a răsplăti ruinînd-o // 24 — 25 urîtă, acordînd săcuilor nişte drepturi pe care văzînd iobagii 'Ceilalţi vor fi şi ei îndemnaţi a face o asemenea reclamaţie, revoltîndu-se // 26 amerinţarea] nevoe//28 Sigismund porni de la Sas-Sebeş către//29 —30 in preajma] lingă//30 Braşov// 31 sosiră // după armaţi ad şi după ce / li se proclamară după tabără //32 întărind-o] şi / după giurămînt ad li s-au întărit // 32 — 33 Pentru această libertate ce li se dete] Din parte-le// 33 dea la trebuinţă] ţie la nevoe de război // f.171 f,172 92 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.173 T173v f.173 f ,174 oameni cu cheltuiala lor, ca să plătească în toţi anii prinţului, de fiece casă, un ioachim, o măsură de grîu şi alta de ovăz ; şi, de se va naşte lui Sigismund un fecior, fiecare să-i aducă un bou îngrăşat în curte 283. îndulcindu-se atunci săcuii de libertatea dobîndită, trinliseră de mai adunară şi alţi 5 ostaşi, şi asfel numărul lor în tabără se urcă la 24 mii oameni, din / care 9 200 puşcaşi, iar ceilalţi lănceri şi săgetari 284. / 16 mii săcui, ce rămînea din numărul de 40 mii ce se învoiseră a da, trebui să rămîe în Ardeal spre a apăra ţara de vro năvălire ce i-ar putea amerinţa din partea polonilor ce se afla în Moldova 285. / Apoi veniră în tabără nobilii Ardealului, , care io puseseră în picioare 13 mii oameni : prusianul loan Veiher, fiul lui Ernest, cu 1 600 cavaleri teotoni 286, armaţi c-o puşcă şi un pistol, pe lingă care avea şi arc şi săgeţi 28?, şi 80 cazaci din Polonia 288 ; 300 cazaci încă ai lui Bâthory, armaţi asemenea cu o puşcă şi un pistol 289 ; Ştefan Bocskay cu 800 lănceri de la Oradea Mare şi 1 200 arcobuzieri pedestri; 4 000 pedes-15 traşi cu puşti, rădicaţi cu cheltuiala saşilor, din care 1 000 învestiţi în negru, şi pentru aceea numiţi negrii, cu cheltuiala sibienilor, 1 000 învestiţi în albastru, ou cheltuiala braşovenilor, 1 000 în verde, cu cheltuiala mediaşenilor, şi 1 000 în roşu, eu cheltuiala bistriţenilor 299. Adunîndu-se toate aceste oştiri, Bâthory porni cu dînsele de veni lingă vama Branului, 20 la Turzburger-Paşs, castel zidit de Ludovic, craiul Ungariei, şi apoi mai adăogat cu întărituri de Hunyad, şi care în acea vreme se afla supt paza braşovenilor291. Aci sosi Ştefan Băzvan, domnul Moldovei, cu 2 300 pedestraşi, 800 călăreţi şi 22 tunuri mari pe care. El nu putuse veni d-a dreptul pe la săcui, de teama tătarilor, şi fu silit a face încun/giur. în drumu-i, 25 el se întîlnise cu o ceată de poloni, ce năvălise în ţară şi ţintea a-I zăbovi în drum, pe care foarte rău tăindu-i şi spărgîndu-x, luîndu-le şi multă pradă, îşi urmă calea, trecu munţii şi pătrunse în Ardeal 292. îndată sosi veste în tabără că hatmanul Poloniei, Zamoisky, aflînd că Băzvan vodă a plecat în Ardeal, a intrat în Moldova fără ştirea craiului său şi â pus 30 domn pe un Ieremia Movilă. Această veste turbură foarte pe; Bâthory şi pe Ştefan vodă, dar se văzură siliţi a o suferi deocamdată 293 şi a-şi urma calea luată, căci Sinan paşa amerinţa şi săcuii era neodihniţi şi cîrtitori pentru că nu li se dedese încă diploma întăritoare a drepturilor de curînd dobîndite 294. Această \ diplomă, scrisă pe pergament, li se dete în sfîrşit 35 în mînă şi îndată o seamă dintr-înşii porniră înainte în Ţara Bomâneaseă 295. Cum sosi acest ajutor la Ştoeneşti, Mihai, deşi mult mai slab deeît duş- 20 1 că vor plăti // 2 şi2 ] în sfîrşit / că născînd // 3 fecior] fiu / îi va duce / curtea lui-// 3 — 4 Ei îndulcindu-se de aceasta trimiseră alţii // 5 lipseşte ostaşi / lipseşte în tabără // 6 — 9 lipseşte 16 mii .. Moldova//9 lipseşte în tabără / Ardealului] Transilvania jll2:după cazacioc/ armaţi // 13 lipseşte un // 16 lipseşte şi pentru aceea numiţi negri // 19 Bâthory] Sigfismund] // 20 craiul] regele//21 după care ad era / lipseşte se afla//23 cară // 24 de teama] din frica drumu-i] cale-i // 25 lipseşte ei / năvălise] intrase // 26 — 27 care măcelărindu-i şi împrăş-tiindu-i şi luînd multă pradă de la dînşii, îşi // 27 trecînd / şi pătrunse în Ardeal] în Transilvania // 27 — 28 îndată se află atunci veste neplăcută că // 28 lipseşte vodă // 29 Ardeal] Transilvania] / craiului său] regelui Poloniei//30 Bâthodry] Sig[ismund]//31 ştefan vodă] Răzvan / se văzură] fură jj^32 lipseşte paşa // 33 —34de curînd dobîndite] ce se acordase // 34 — 35 în sfîrşit după mînă / porni / lipseşte înainte //36 la Ştoeneşti] în tabăra lui / deşi nu avea multe oştiri, dar // GĂLUGĂRENn 93 mânui, dar plin de nădejde în D[umne]zen şi de încredere în yoinnii săi, puse gînd să-şi cerce norocul şi să dea o bătălie generală cu turcii. Insă Bâthory poruncise săcuilor săi ca să nu se încumete fără înţelepciune în noroc şi să nu întreprinză nimic pînă va sosi el însuşi. Drept aceea, silit fu Mihai a aştepta sosirea lui Bâthory 296. 5 * . '7" XMV .. în 7 octomvrie (s.n), Sigismund Bâthory, împărţindu-şi ostile în 9 trupuri 297, îşi clăti tabăra cu multă greutate, din pricina drumurilor noroioase şi, trecînd înălţimile Oarpaţilor, ajunse în povîrnişul acelor munţi, la satul Bucăr, în coprinsul hotarelor Ţării Bomâneşti, unde, în io stricătoare de munte, îşi puse .tabăra 29S. Pe cînd ostaşii îşi întocmea acolo tabăra şi îşi întindea corturile şi pavilioanele, un vultur negru şi foarte mare, luîndu-şi zborul dupe muntele, vecin numit Piatra Craiului, pluti cîtva în aer pe deasupra taberii şi apoi se aruncă cu multă iuţeală şi re-pegiune asupra cortului prinţului Ardealului. Greutatea trupului său 15 neiertîndu-l a se scula lesne ca să zboare, ostaşii ce se afla aproape, văzîn-du-1, alergară iute, îl prinseră şi îl duseră la pretoriul prinţului. înlesnirea cu care prinseră această pasăre, dumesnicia şi nespăimîntarea ei de sunetul armelor şi de strigările taberii, făcu ca ostaşii să privească acestă întîm-plare ca o minune şi ca un augmrii. Unii ziceau că / vulturul arată pe 20 Sinan paşa, care are să cază în mimile creştinilor. Alţii mai fricoşi bănuiau că acest auguriu vesteşte că creştinii vor fi învinşi, de vreme ce vulturul esta pajora împărăţiei nemţeşti2". lezuviţii ce însoţea pe Bâthory se încercară a esploata această întîmplare în folosul propagandei lor. le-zuvitul Alfons Cariile scria atunci de la Bucăr în Ardeal că mulţi,|văzînd 25 această minune d[umneJzeească, au venit la credinţa papistăşească 30°. Bâthory fu silit a zăbovi la Bucăr o săptămînă pînă trecură căile cele grele şi înguste ale acelor munţi numeroasele cară cu praful, muniţiile şi bagajele armatei 301; căci această trecere de la Tlirzburg este una din cele mai grele ale Ţării Româneşti : muntele este rîpos şi repede şi 30 căile înguste, de fură nevoiţi a slobozi carăle cu funiile la vale 302. Aci sosi şi ajutoarele împărăteşti ce se aşteptau de atîta vreme : silezianul Albert Bajbici, unul din cei mai vestiţi căpitani de călărime, trimis de arhiduca Maximilian de la Casovia cu 1 600 cuirasieri nemţi, ce se chema Eeiteri 1 1 — 2 şi încredere în vitejia a lor săi, se găti spre a da o bătălie generală duşmanului // 2 după însă ad prinţul // 3 lipseşte săi // 4 Drept] De Jj 5 după Mihai ad vodă / d-a / Bâthory] Sig[is-mund] jj 7 lipseşte Bâthory // 11 ostaşii] soldaţii jj 12 după tabără ad o întărea / întindea] aşeza // 14 iuţeală] repegiune // 15 d-asupra jj 16 văzindu-1] o văzură şialergînd //18 îl1,a] o jj 18 lipseşte cu jj 18 — 19 care o prinseră, nespăimintarea nici de sunetul armelor, nici de strigări şi dumesniarea paserii mirară pe ostaşi şi îi făcură a privi aceasta // 20 auguriu] lucru ce prevestea ceva. Aceasta îi aruncă în deosebite păreri / zicea //21 bănuia // 23 Bâthory] Sig[ismund] // 24 în folosul propagandei lor] natura //25 după Rucăr ad unde venise/Ardeal] Trans [ilvania] jj 27 o săptămînă] opt zile /j 28 lipseşte cele jj 29 bagagiurliîe / trecere] intrare// 31 după căile ad atît / de fură nevoiţi] incit trebuiră//32 lipseşte împărăteşti/ aştepta j după vreme ad de la împăratul//33 arhiducele // 34 după Casovia ad împreună şi cu o sutăcincizeci cazaci din ţinuturile Poloniei, frumos echipaţi;/ ce se chema] numiţi// f.175 f.17'6 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL î.1'77 î.178 î.179 9 4 în acel / timp, şi cu 150 cazaci din ţinuturile Poloniei, frumos echipaţi 303, şi Silvio Piccolomini cu 75 cavaleri florentini, trimişi de marele duca de Toscana cu poruncă ca să erneze în Ardeal304. Bâthory trimisese întru întîmpinarea lor pe Francisc Theke, ca să le îngrijească de conace şi să-i 5 călăuzească pînă la tabără 305. Pîn-a nu pleca din Eucăr, prinţul Ardealului făcu căutare armatei sale, care se urca la 32 mii pedestraşi, 22 mii călăreţi şi 54 tunuri.306 apoi, clătindu-şi tabăra, merse şase mile mai nainte şi, trecînd Dîmboviţa, ajunse la sat la Stoeneşti, unde cu mare dorinţă fu întîmpinat de Mihai io vodă, ce îl aştepta, cum ştim, acolo, avînd cu sine oaste a sa 8 mii oameni şi tunuri 22 307. Numărul oştirilor împreunate se urcă atunci la 62 mii ostaşi şi 76 tunuri. Bâthory tăbărî la Stoeneşti, spre a lăsa ostile sale a se odihni şi întrăma puţin 308. / XXV 15 Armiele protivnice se afla acum aproape una de alta, Ostaşii lui Bâthory, care era mai mult adunătură, neobicinuiţi cu războiul şi speriaţi de numărul şi de vitejia turcilor, avuseseră vreme a se deprinde cu încetul a-i vedea mai fără frică şi a lua curagiu. De la sosirea săcuilor în tabăra de la Stoeneşti, după care urmară curînd şi alte cete, unele după 20 altele, ei începură a întîlni pe turci cînd. mergea după furagiu. Lupte mărunte se înhăţa între unii şi alţii, şi în aceste lupte mai adesea creştinii biruia. Emulaţia întră atunci între aceştia ; cetele ce mergea după furagiu se mai măriră şi din zi în zi luptele se făcură mai dese. Aceste bătăi mărunte îi îmbărbătă pînă în urmă într-atît, încît ei aştepta acum cu nerăb-25 dare ocazia unei bătălii generale cu turcii. Dimprotivă, aceştia, demoralizaţi de învingerea de la Călugăreni, de puţina izbîndă ce dobîndiseră pîn-atunci în toată acea campanie, acum, cînd văzură pe creştini cu puteri aşa de însemnate, pierdură de tot / inima şi dorinţa de a se mai bate 309. Aceasta fu pricina care făcu pe Sinan, cum văzu înglotirea oştilor la Stoe-30 neşti, de plecă de acolo şi-şi mută tabăra lîngă Tîrgovişte. Scopul lui era să caute â prelungi cît va putea mai mult războiul, fiind sigur că, în vreme ce armia lui e întru toate îndestulată din ţară, armia creştină, avînd lipsă de bucate şi de bani nu va putea mult sta adunată şi va fi nevoită a se risipi 310. Generalii creştini, înţelegînd acest plan al lui Sinan, hotărîră a 35 grăbi cît mai mult operaţiile războiului şi spre aceasta a porni îndată după turci spre a-i sili să priimească o bătălie. 3 3 Ardeal] Transilvania // 4 lipseşte le // 5 la] in / tabăra lui // 6 Ardealului] Bâthory / căutare] revistă // 8 clătindu] mişcîndu / şi mergînd / miliare / lipseşte mai / înainte // 9 ajunseră / satul // 10 lipseşte cum ştim / după acolo ad In tabăra întărită / lipseşte avînd cu sine oaste a sa / opt / oameni] ostaşi aleşi // 11 22 după şi //12 Sigismund se aşăză aci lăsînd ostaşilor timp spre a se //15 Armatele / acum]atunei // 16—21 războiul şi avînd temere de vitejia şi numărul turcilor, începură cu încetul a se deprinde a-i vedea mai fără frică şi a lua curagiu. în toate zilele ei întîlnea pe turci cînd mergea după furagiu. Lupte parţiale începea între unii şi ceilalţi şi în aceste lupte biruinţa era mai adesea a creştinilor // 23 din zi în zi după dese // 23 — 24 Aceste lupte îi încuragiară în sfîrşit atît// 24 acum după ei// 25 dimpotrivă după aceştia // 27 pînă/putere // 28 lipseşte de1 / inimă] curagiu // 29 făcu] sili // 29 — 30 lipseşte cum ... de // 30 a pleca şi a-şi / lîngă] Ta // 30 — 36 Ducii creştini bănuind că scopul lui Sinan este să prelungească războiul, ca să silească oştirea lor a se îmbrăţişa din lipsa proviziilor de hrană, în vreme ce el se află îndestulat de toate din ţară, porniră îndată după dînsul // CALUGĂRENn 95 în 15 octomYrie de dimineaţă un semn ceresc veni a mai îmbărbăta pe creştini şi a mări nădejdile lor de biruinţă. Pe nn cer senin şi cu toate că soarele răsărise, ei văzură în vreme de nn ceas, dasupra taberii lor, o cometă strălucitoare. Această stea fu privită de dînşii ca nn înger vestitor de biruinţă 311. Armia creştină, ce fusese cale de şase ceasuri numai de 5 Tîrgovişte, se clăti de acolo şi în aceeaşi zi de 15 octomvrie merse de tăbărî în tr-o / cîmpie mare, eu un mii departe de Tîrgovişte 312 şi cu un sfert de leugă de tabără lui Sinan 31S, cu liotărîre d-a-i da bătălie în ziua următoare, de va voi s-o priimească 314. Armia creştină sosi într-acel loc, abia călăreţii începuseră a descă- 10 leca şi pedestraşii a pune armele jos, cînd o mare turburare ameţi toată tabăra. Nişte streajări ce se aflaseră puşi la pază în tr-o pădure în noaptea trecută, auzind de departe un zgomot făcut de alţi ostaşi creştini care tăiau lemne, îşi închipuiră că acolo trebue să fie toată armia turcească, care vine drept către dînşii; şi frica făcîndu-i să vază aceea ce nu era, ei o luară 15 la fugă spre tabără. Ostaşii ce-i văzură sosind speriaţi, întrebîndu-i pricina, aflară de la dînşii cum că au văzut armia vrăjmaşă viind să-i lovească. Yestea aceasta se răspîndi iute în toată tabăra ; semnalul de bătae se dete îndată şi toţi ostaşii, alergînd la arme, umblau învălmăşiţi, făcînd larmă mare, fără a se putea întocmi la rîndul lor şi a-şi găsi steagul şi 20 căpitănia lor. în acea / neorînduială, spaima făcîndu-i să auză bubuiturile de tun vrăjmăşesc, fiecare începu a se gîndi numai la mijloace de scăpare, în sfîrşit, avangarda, alcătuită de români şi ostaşii nemţi, izbutiră a se aşeza mai întîi în rînduială şi sta gata a priimi pe turci, cînd se desluşi lui Bâthory pricina acelii turburări. El trimise atunci de spuse în toate 25 părţile că să se însenineze şi să se liniştească duhurile turburate şi spăi-mîntate; dar neputîndu-se stîmpăra larma, fu silit a pune să strige prin trîmbiţe ea fiecare să tacă supt pedeapsă de moarte. Numai printr-această straşnică poruncă ostaşii se liniştiră 315. Era între ambele taberi vrăjmaşe şi în tr-o depărtare numai de o 30 alergătură de cal şi de una şi de alta un deal mare tăiat prin mijloc, în poalele căruia curgea Dîmboviţa. P-acest deal spun să se fi urcat Sinan ca să privească bine armia creştină. Yăzînd-o mult mai numeroasă decît socotea şi bine rînduită, auzind şi vestea răspîndită că se aşteaptă şi arhi-duca Maximilian Cu o mulţime de soldaţi / italieni, eătînd şi la demorali- 35 zarea armiei sale, temerea îi coprinse inima şi nu se mai gîndi la altceva 1 f.180 tist f.182 1 după octomvrie ad cind ai noştri se află cale de 6 ceasuri de Tîrgovişte//! —2 a-i îmbărbăta şi a îe mări nădejdile // 2 ceriu // 3 ei văzură] creştinii priviră // 5 Armata creştinească / 5—6 lipseşte ce . .. octomvrie // 7 miliar // 8 după Sinan ad şi // 10 Abia armata / într] în / începuseră] apucaseră // 11 ameţi] seîntîmplă în //12 după tabăra ad lor / streajari] oameni de strejă / lipseşte se / lipseşte puşi // 13 care tăiau] ce merseră să tae // 14 armata // 15 lipseşte şi //17 lipseşte cum / armata vrăşmaşilor care vin // 20 mare după făcînd// 21 lipseşte în acea neorînduială / după făcîndu-i ad încă // 22 vrăjmăşesc] ale duşmanului // 25 atunci] îndată // 27 după larma ad el // 30 — 31 Aproape de tabăra creştinilor şi într-o distanţă numai de o alergătură de cal, era un deal//32 după spun ad că //33 armata / după creştină ad Scopul lui Sinan era să prelungească războiul, fiind sigur că atît din pricina bucatelor, cît şi a banilor, armata creştină va fi silită a se împrăştia / lipseşte mult // 34 şi după rînduită / ce se răspindise / arhiducele // 35 eătînd şi la] văzînd // 36 armiei] oştirei / temerea] frică / lipseşte mai / A 5 10 15 20 25 30 96 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL decît la fugă. Adunmd un sfat de război, el umblă a-şi ascunde gîndul d-a fugi supt ideea unui plan ce-ar fi făcut. Bl zise că socoteşte să nu priimeas-că bătălia şi s-o amine pe altă dată ; că acum se va trage puţin îndărăt, lăsînd pe Aii paşa spre a apăra Tîrgoviştea ; că apoi, cînd va vedea pe creştini ocupaţi cu asedierea cetăţii, el va năvăli într-o noapte asupră-le şi lesne îi va birui 316. în urma acestora, înzestrară cetatea Tîrgoviştei cu 40 tunuri şi cu muniţie îndestulă, puse o garnizoană de 3 500 la 4000 ostaşi, parte pedestrime, parte călărime, supt comanda lui Aii paşa de Irape-zunt, pe lîngă care lăsă pe Mihnea-vodă şi vro cîţiva bei, iar dînsul în zori de ziuă (6/16 octomvrie), cu toată ceailaltă oaste, părăsindu-şi tabăra, fără a-şi mai da timp a-i strica întăririle, o întinse cu grabă spre Bucureşti317./ XXVL. . : ' în aceeaşi zi (6/16 octomvrie), la răsăritul soarelui, Bâthory, neşti-ind că Şinan se trage acum spre Bucureşti şi aşteptîndu-se la o bătălie generală, puse să zică din trîmbiţe ca fiecare ostaş să se rînduiasca supt steagul său. Apoi împărţindu-şi armata în şapte trupuri, care toate se urca la numărul de 26 mii călăreţi şi 35 mii la 40 mii pedestraşi, numi după dînsul general mai mare peste toată oastea pe Ştefan Bocskai, ntt atît pentru virtuţile lui militare, cît pentru că-i era unchi după mumă şi unul din cei mai însemnaţi şi măi avuţi nobili ai Ardealului 318. • Cer cînd apoi sfaturile domnilor români şi ale lui Bocskai, el întocmi rîndul bătăliei asfel : la avangardă se puse Mihaij vodă, avînd cu sine 4 mii călăreţi ai săi cu lănci, bine învăţaţi, la care se adaogă cohortele lui Albert Kirâly şi scadroanele lui Ştefan Ciaki. La aripa dreaptă se aşăză două turme de cei mai buni călăreţi de / 5 mii lănceri. La stînga tot acelaşi număr de lănceri şi în acelaşi rînd. La centru era pedestrimea, atît cea pretoriană, cît şi a secuilor, cu coase şi suliţi, avînd lîngă sine toată artileria. în urma acestora, venea călărimea germană în a doua linie. în a treia linie, venea un corp de 12 mii călăreţi lănceri, care ducea steagurile aurite, şi apoi altă ceată, care apăra persoana lui Bâthory, în urma cărora venea rămăşiţa armatei cu carăle şi bagajele, fiind asfel întru [tot şapte pînze de * 16 1 după decit ad numai / umblă] căuta// 3 după acum ad el / lipseşte puţin // 6 — 11 După ce lăsă dar în Tîrgovişte ca la 4 mii ostaşi călărime şi pedestrime peste care puse comandant pe susnumitul Aii- paşa de Trapezunt, mai lăsîndu-i şi cîţiva bei — un bei de Albania — între care şi Mihnea vodă — şi înzestră cetatea cu 40 tunuri şi cu muniţie trebuincioasă pe trei ani; Sinan, în zori de ziuă ridieîndu-şi de acolo oştirea şi-şi părăsi tabăra, fără a-şi da timp a-i strica întăririle şi o întinse cu grabă spre Bucureşti, avînd la ariergardă pe Maud-paşa, în 16 octomvrie//13 în aceeaşi] A doua / lipseşte (6/16 octombrie)//14 se trage acum spre Bucureşti] a fugit // 15 zică] sune // 16 trupuri] corpuri // 17 treizeci şi cinci la patru-zeci/după pedestraşi ad ei//19 lui militare cît] şi vitezia lui dar / lipseşte după mumă // 20 avuţi] bogaţi / Ardealului] Transilvaniei / Gercînd] Povăţuit//22 lipseşte vodă //23 lipseşte ai săi // 24 escadroanele / aşăză] puse//25 după de ad cîte / după lănceri ad iar / acelaşi] atîta // 26 La] In // 27 avînd lîngă sine toată artileria după r 28 germană // 27 — 28 în urma acestora înainte de venea // 28 venea călărimea] şi la spatele lor era şalanga // 29 ducea] povă-ţuia // 31 carele j bagagiurile // 31 — 1 lipseşte fiind ... oşti // CĂLUGĂRENII 97 oşti318Ms. Dup-aeeea,Bâtliory puse' do sluji înaintea tutulor o liturghie so-•lenâla, se cuminecă cu sfirita grijanie şi o trecu din mină în mină cu multă evlavie la mulţi din capii oştirei şi soldaţi, de făcură asemenea 319. Toate aceste pregătiri luară cîtăva vreme, pînă dup-amiazi, cînd doi creştini, carii se ziceau scăpaţi din mîînile turcilor din cetatea Txrgoviştei, sosiră 5 în / tabără. Ei vestiră cum că Şinan paşa s-a tras cu grabă, lăsînd pe Aii paşa cu Mihnea vodă în Tîrgovişte; că de două zile garnizoana cetăţii e foarte spăimîntată şi că ianicerii însuşi chibzuia u se trage, daca un paşă nu i-ar fi ţinut cu sila 320, / dar că, cu toate aceste, două sute din ei tot scăpaseră şi se împrăştiaseră, / Capii armiei nu se încrezură în această 10 arătare şi, teniîndu-se de vreun vicleşug din partea lui Sinan, spre a-i trage în vro cursă, porunciră ostaşilor să se ţie toată noaptea aceea în întocmire de bătae, fără a-şi strica rîndurile şi a pune armele jos, şi tri-miseră gonaci şi iscoade în toate părţile ca să afle adevărul şi ce s-a făcut Sinan. Armia creştină petrecu veghind înarmată toată noaptea aceea şi 15 a doua zi (17 octom.) pînă spre amiazi. Atunci sosiră cîţiva alergători, aducind veste că turcii erau puţin departe, arătîndu-se că vor a se bate. Ai noştri se pregăteau eu inimă a le sta în frunte, cînd sosiră alţii cu veste mai sigură că Sinan se trage spre Bucureşti, iar că acele oşti turceşti ce se văd era ariergarda de patru mii călăreţi supt Hasan paşa, care mergea 20 * * * * trăgînclu-se încet şi eu bună rînduială, îngri/jindd-a nu priimi în coadă .vro sminteală din partea noastră321. Această spăimîntare şi fugă a lui Sinan miră foarte pe ai noştri, socotind cu cît armia lui era mai numeroasă decit a lor şi cum această grabnică retragere va demoraliza de tot pe turci 322. Alte iscoade veniră atunci de arătară lui Bâlhory că vro patru mii români, 25 bărbaţi şi femei, de deosibită vîrstă, robiţi, îi duc o ceată de turci spre Dunăre. Prinţul porunci îndată la 500 ardeleni pedestri să alerge să tae calea acelor turci şi să mîntue pe acei sărmani robi 323. îndată armia creştina merse, chiar în acea zi (7/17 octomvrie), de ocupă fără nici o împotrivire. tabăra părăsită a lui Sinan 324, unde găsiră numai vro o sau 6 turci, 30 care eşiţi fiind de mai nainte din tabără, d-abia se întoarseră acum, cînd picară în mumie creştinilor şi fură îndată înjunghiaţi 325. Creştinii găsiră tabăra turcească ticsită de multe mobile, corturi, praf, ghiulele, tunuri, bucate, dobitoace, cămile, catîri şi alte lucruri 366, şi fură foarte mîhniţi că această pradă bogată nu fu preţul vitejiei lor 327 . / Aceasta dovedea 35 1—3 Sigismund apoi, bigot şi superstiţios, împreună cu sfetnicii lui se pregăti atunci de bătaea ce era să aibă, prin spovedanie şi preccstanie // 4 amiazi] prinz // 5 ce se zicea // 6 lipseşte că / lipseşte paşa // 7 lipseşte Mihnea vodă // 8 chibzuia] delibera d- // 9 — 10 lip- seşte dar... împrăştiaseră // 10 — 11 Ducii creştini nu sc încrezu 1-aceste arătări // 12 poruncii / după aceea ad pînă a doua zi // 13 bătălie //14 lipseşte şi iscoade //15 Armata / petrecu] şezu în/veghind înarmaţi după aceea // 16 lipseşte (17 octom.) // 16 —19 pînă cînd se întoar- seră gonacii adueînd ştire că Sinan fuge în grabă spre Bucureşti // 23 —24 miră tare pe creş- tini, de vreme ce armata lui era mult mai numeroasă decît a lor, gîndind încă că această //25 români] creştini // 26 virsta după de / de turci după robiţi / după ceată ad din aceştia U 21 ardeleni] transilvăneni] / a tăia // 28 a mintui / sărmani robi] nenorociţi prizonieri / îndată] Dup-aceea / armata // 29 lipseşte merse / ziua aceea (17 oct.) / lipseşte de / 30 lipseşte părăsită / lipseşte sau//31 cinci] şi / 32 şi fură îndată înjunghiaţi] care îi înjunghiară // 32 — 33 Creştinii găhţră tabăra turcească] Tabăra se găsi//33 după praf ad şi //34 după catîri ad încălţăminte // 31 — 35 lucruri care toate căzură in mîinile creştinilor // 35 dovedea] arăta // f.185 f.185* f.185 f.186 f.186* ? — €. 3:62 98 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL graba cu care turcii fugiseră şi greşeala ce făcuseră creştinii d-a nu înainta* mai iute spre a-i lovi pîn-a nu se depărta../ f.187 XXVII f.188 1189 Bâthory chemă atunci la sfat pre cei mai de frunte căpitani ai 5 armatei şi pe nunciul monsinior Alfons Visconti 328, pe care îl trimisese papa cu o sumă însemnată de bani pentru trebuinţele războiului 329.~ Aci se propuse că, de vreme ce armia turcească, plină de frică, s-a tras spre Bucureşti, ce sfat ar fi mai bun : a urma fără întîrziere pe duşman,, silind în acea spaimă a lui a-1 ajunge şi a-1 birui undeva, sau a lua mai în t îi io cetatea Tîrgoviştea, unde lăsase el garnizoană şi gătire, din care se înţelegea că voeşte a se apăra acolo multă vreme. Unii din generalii ardeleni, plini de încredere în curagiul lor şi în noroc, crezînd să singura nefericire ce li se poate întîmpla e d-a lăsa timp lui Sinan să scape, erau de părere d-a nu se mai opri nici o zi la această cetate, a cării dobîndiro nu o preţuia întru 15 nimic, şi a se lua îndată după Sinan, siguri fiind că, îndată ce-1 vor birui, cetatea va cădea negreşit fără nici o osteneală a lor, unde dimpotrivă, consumîndu-şi puterile lor împregiurul aeestii şandramale (bicoque), armata lui Sinan îşi va lua puteri, va tăbărî în loc tare şi, avînd vreme de agiuns, îşi va îndrepta trebile sau cel puţin se va trage în / siguranţă şi, 20 crescîndu-şi apoi puterile cu nouă ajutoare sau găsind mijloc d-a se uni cu tătarii, va da creştinilor mult mai mult de lucru şi va aprinde din nou flăcările cele acum mai stinse ale războiului 330. Mihai şi Albert Kirâly stătură împotrivă 1-această părere. Ei ziseră că ar fi cu primejdie a înainta, căci s-ar espune între garnizoana cetăţii, 20 care ar putea a le tăia liniile de comunicaţii şi proviziile, şi armata lui Sinan 331. Silvio Piccolomini rezemă şi el această părere prin cuvintele; următoare : ,,Duşmanul — zise el — sau s-a tras de temerea taberii noastre, sau spre a găsi loc mai bun de bătae ; dar şi într-unul şi în celălalt caz, el a apucat înainte cu o zi şi o noapte şi a putut a-şi pregăti lucrurile sale,, so încît nu-1 vom găsi nepregătit, nici în loc d-a nu se putea mult folosi ele graba noastră. Dintr-altă parte, ne vom afla în mijlocul a doi vrăjmaşi, de vom lăsa înapoi cetatea, de unde vom fi necurmat supăraţi, mai cu seamă despre muniţii ce se aşteaptă din Ardeal. Apoi a se pune într-o asemenea primejdie este împotrivă a oricărui temei de război şi a oricărui 35 obicei al unui înţelept căpitan. Se adaogă încă şi această privire / impor-t antă, că noi sîntem cît se poate de osteniţi şi slăbiţi de drum şi, urmînd cu grabă pe duşman, îl vom găsi acum odihnit şi în rînduială şi ne vom afla în primejdie d-a fi cu toţii înfrînţi. Dar dacă el, din întmplare, s-a traa cu gînd d-a fi mai departe de hotaiăle Ardealului şi prin urmare într-uni I II I — 2 ei făcuseră de nu înaintaseră mai // 3 lipseşte XXVII // 4 — 22 îndată atunci ducif se adunaiă la sfat de război unde veni şi nunciul papal şi Silvio Piccolomini ca să chipzuiască de trebue să profiteze de înfocarea ostaşilor lor şi de descuragiarea turcilor ca să-i izgonească sau de nu e mai bine să caute a coprinde cetatea Tîrgoviştei//23 după Mihai ad v[oe]v[od] II 23 — 24 stătură . .. primejdie] deteră părerea lor că ar fi primejdios // 26 rezemă şi elj se; uni cu U 26 — 14 lipseşte prin ... să facem // CĂLUGARENH 99 loe unde noi vom avea mai puţină înlesnire de hrană şi alte trebuincioase, în vreme ce el, învecinîndu-se cu Dunărea, v$, putea, prin mijlocul acestui î'iu, a se îngriji mai bine, apucîndu-ne noi ă bate cetatea, îl vom sili, ca să nu-şi piarză reputaţia, a veni într-agiutorul alor săi, şi atunci vom găsi foloasele noastre a ne înhăţa la luptă. De se va hotărî însă el a aştepta 5 în Bucureşti, ce folos mare vom avea oară de vom merge să-l lovim mîine, şi nu după două sau trei zile ? Încît spre a se uni Sinan cu tătarii, e lucru cu neputinţă, aflîndu-ne noi între dînşii, afară de aceea că tătarii nu sînt în loc de unde să poată trece cu atîta iuţeală în această parte”. Piccolomini închee zicînd că, deşi nu e de părere d-a se lua cu atîta nerînduială după 10 duşman şi a sta, cum vor unii, în arme toată noaptea aceea, dar crede că ar fi bine ca o bandă din cavaleria noastră să meargă să supere ariergarda duşmanului, fiindcă afară / de neodihna ce-i va pricinui, vom putea «ă avem limbă de mişcările lui şi să ştim mai bine ce să facem 332. Sigismund Bâthory şi toţi ceilalţi capi se priimiră bucuroşi la una 15 ca aceasta şi tot sfatul hotărî bătaea Tîrgoviştei 333. Fără îndoială — şi urma va dovedi — că aceasta n-a fost cea mai bună părere, căci întîrzierea creştinilor prileji mîntuirea lui Sinan. Se luase hotarirea a tăbărî în oarecare post, aproape de Tîrgovişte, văzut de Piccolomini mai dinainte, şi, spre aceasta, trimiseră un număr de * călăreţi ca să ţie xînduiala, spre a merge oştile fără amestec a-şi lua locurile de aşezare 334. îndată dup-aceea, pre obiceiul războiului, eerură ca cetatea să se predea 335. Paşa comandant al cetăţii, cătînd la fuga lui Sinan, la numărul armatei ce-1 ocolise, la lipsa de nădejde d-a fi agiutat, sta în chipzuire să închine cetatea spre a se mîntui el şi toţi ai săi, dar ianicerii 25 ce era în cetate în număr de două mii se împotriviră, fiind mai bucuroşi a se apăra, dupe cum cerea cinstea lor şi făgăduiala dată lui Sinan 336. într-aeeea, creştinii, tăbărînd comod chiar în acea seară (7/17 octomvrie), se duse Piccolomini să vază cetatea şi apoi puntară tunurile spre dînsa 337. XXVIII 30 în noaptea aceea soldaţii făcură băştii, pre obiceiul lor 33S. în dimineaţa următoare (8/18 octomvrie)339, după ce, prin meterezuri, şanţuri acoperite şi tăbii de lemne amestecate cu pămînt, se apropiară ai noştri du ziduri 310 şi aşezară baterii de tunuri, cu multă înverşunare, de trei părţi deodată, începură a bate cetatea 341. Strălucitul Eăzvan vodă, avînd cu 35 15 — 16 Sigismund plecîndu-se şi el îndată 1-această părere se hotărî de sfat asediul cetăţii şi sfatul hotărî asedierea Tîrgoviştei //16 — 22 lipseşte Fără îndoială ... aşezare // 22 dup-aceea, pre] după / de război / eerură ca] somară // 23 să se predea ] a se da / comandant .. . la] care comanda cetatea văzînd / după Sinan ad izbînzile creştinilor // 24 lipseşte la1’2/ armatei] oştirei / ocolise] încungiura / d-] de // 25 chipzuire] cumpănă // 26 în cetate după unii // 26 — 29 se împotriviră ... dînsa] nu se învoiră, poftind mai lesne a se apăra, după •cum cerea cinstea făgăduelii lor general [ului]. Creştinii aflînd aceasta se apucară chiar în acea zi de asedierea cetăţii // 30 XXVIII] XXVII//31 Chiar înainte de in / soldaţii după obiceiul lor făcură întăriri // 31 — 32 lipseşte în ... după // 33 şi tăbii] băşti / amestecate cu] spline de / 32 — 33 şanţuri acoperite după pămînt / lipseşte ai noştri // 34 Zidurile cetăţii / şi după tunuri//35 Strălucitul] Meşterul în războae / v[oe]v[od] // 1190 un f .191v 1.191 1.192 1.193 100 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL sine moldovenii săi şi cn legioanele săcnilor. se aşezase despre răsărit, pe drumul Bucureştilor, şi batea partea de sus a cetăţii cu 10 tunuri S42. Dintr-altă parte, neînvinsul Mihai vodă eu inimosul Bâtliory, / care acum pentru întîiaşi dată vedea războiul, / şi cu eroicul Kirâlv, se aşeză despre 5 munţi şi rîul Ialomiţa, la o monaştire 343 (care fu atunci stricată şi mai apoi dreasă)344, departe de cetate de o bătae de săgeată 345. Ei ridicară acolo două movili în formă de turn 346 şi, cu două baterii de cîte zece tunuri fiecare, din aceste două părţi încep, prin sloboziri neîntrerupte, a-pocni puternic zidurile 347. Mergînd apoi intr-alt templu mult mai aproape / de 10 cetate, fără întrerupere grăbesc lucrările asedicrei 348. Era cu greu însă de a se apropia de cetate, căci, afară de întăririle şi şanţul ce o încungîura, avea şi încă nişte bălţi împregiur 340. Apoi turcii dinlăuntru se apăra cu cele mai de pre urmă puteri ale inimei lor. De mai multe ori, prin tunurile lor, ei împinseră înapoi pe asediatori, ce umbla să treacă şanţurile eu 15 luntri; răsturnară cu puştile lor pre cei ce, izbutind a trece şanţul, cerca acum a pune scări pe ziduri sau aducea foc la tălpile zidului de lemn spre a-1 aprinde ; şi nu uita nimic de ee trebuia spre apărarea cetăţii 350. Văzînd ai noştri eă nu izbutesc astfel, se mărginiră a urma cu tiină-rirea înfricoşătoare de bombe şi ghiulele, cătînd a sparge laturile zidurilor 20 (battre en breche Ies murs). Fumul acestor dese slobozituri ele arme ale asediatorilor şi asediaţilor ajunse de întunecă aerul şi ascunse şi la unii şi la alţii vederea duşmanilor lor 3S1. Săcuii căutară a se folosi de această negură. Ei aduseră lemne uscate, catran, răşină, buşteanuri aprinse, / torţe şi alte materii aprinzătoare, şi, aţîţînd bine focul, începură a-1 arunca 25 pre streşinile caselor cetăţii şi căutară a aprinde întăririle ei 352. Dar fiindcă bîmele de care erau făcute acele întăriri erau încă verzi şi prin urinare umede, şi huma după (linsele nu se uscase, nu se puteau lesne aprinde de focul ce li se punea pe [de] desupt 383. Pe lingă aceasta, prin desele puş-căriri ale artileriei creştine, sfărămăturile caselor cetăţii începură a cădea 30 pe capul celor ee se afla supt zid, căutînd a-1 prinde, şi asfei îi sili a se trage îndărăt. Apoi duşmanii, luptîndu-se vitejeşte, nu-i mai lăsară a se apropia de ziduri, incit izbînda rămase cu totul în îndoială 354. 1 1 aşeză //2 bătu // 3 — 4 Dintr-altă parte Mihai, Sigismund şi Kirâlv // 5 lipseşte o / mona ştirea Dealului // 6 Ei ridicară acolo] şi ridicînd // 7 lipseşte şi // 8 lipseşte aceste / încep] inchizînd pe vrăjmaşi//8 — 9 slobozituri de tun deloc neîntrerupte, cu multă înverşunare zidurile pocnesc //10 cetăţue // 10 — 11 Cetatea însă era anevoe de apropiat, căci // 11 — 13 incun-giura, era încă împresurată de nişte bălţi. Turcii însă se apăra din toate puterile cu bărbăţie; împing îndărăt de mai // 14 lipseşte ei împinseră înapoi // 15 după luntri ad ea,să pătrunză în oraş / răsturna / lipseşte lor / izbind ea / după şanţul ad şi // 16 să pue / după scări ud pre a se urca / sau ] şi pre acei ce / zidurilor// 16 — 17 spre a-1 aprinde] ca să le aprinzâ / /17 uita] ne îngrijea / nimic spre a se apăra şi a apărea cetatea /,/ 18 — 20 Asemenea ai noştri urma puşcăriille de bombe şi tunuri spre a sparge costiş laturile zidurilor, asfei incit fumul // 20 dese după arme // 21 asediaţilor şi asediatorilor // 21 — 22 ascunse de la unora şi alţii // 22 — 23 vremea acestii negure săcuii aduseră // 24 torţe după răşină / 24 — 32 aprinzătoare cu tot ce trebuia spre a aţîţa focul; ei aruncară în foc sarcini de lemne, şi începură a asedia cetatea din toată puterea lor, căutînd a-i da fac, aruncîndu-le pe streşinile caselor şi pe fortificaţii. Dar fiindcă zidurile cetăţii erau făcute de bîrne verzi şi prin urmare prea umede şi că huma nu era încă uscată nu se puteau aprinde zidurile din focul ce li se punea pe dedesupt. In sfirşit, sfărămăturile cetăţii prin desele puşcăriri, cădea peste capul celor ce se afla pe dedesupt, umbiînd a prinde focul şi făcea izbirea a lor noştri foarte anevoe şi cu îndoială de izbîn-dă. Duşmanii încă prin lupta lor vitejească ţinea pe asediatori în depărtare şi asfei în acea zi izbirea nu izbuti // CAtUGĂRENH 101 XXIX Văzînd Bâthory şi cu ceilalţi capi descuragiarea oştilor de atîta silinţe zadarnice ce făcuseră, se duseră de îndemnară pe săcni a da dovadă că-şi aduc aminte de libertatea de cnrînd dobîndită, a nu se descuragia de anevoinţi şi primejdii şi a se arăta că sînţ bărbaţi cu inimă şi vrednici/ de libertate 355. Săcuii se formară atunci în cohortă şi începură a duce o mai mare mulţime de lemne uscate, spre a da foc zidului. Mulţi din ei căzură supt loviturile duşmanilor, dar despreţuind orice primejdie, vitejii săcui izbutiră în sfîrşit a aprinde zidul. La vederea flăcării ee se întindea în toate părţile, ei strigară toţi într-una „Iesus ! Maria !”, şi care cu scări 356, cei mai mulţi fără scări, deteră năvală spre a sări zidurile 357, în vreme ce o parte dintr-înşii purta focul într-alte laturi ale cetăţii 358 * Artileria, din locul ei, aruncînd ghiulele arse de cele invenate de craiul Ştefan Bâthory, laprinde 'acoperişurile caselor, şi dărîmăturile lor, prin mijlocul flăcărilor, cad pre capul asediaţilor 359. Acum zidul peste tot luase foc şi turcii, încinşi de flăcările cele groaznice de mari, ce mereu creşteau, sînt nevoiţi, o parte dintr-înşii, a lăsa apărarea zidurilor spre a încerca/ a stinge focul 360. Ai noştri se folosesc de acest minut şi dau voiniceşte asalt, şi în vecinătatea serii, din toate părţile izbucnesc în cetate 361. Turcii, lipsiţi de sfat 362, ameţiţi de flăcări şi de vrăjmaşii ce îi împresurase, neiiiai-avînd vreme a capitula 36S, spre a se mîntui de primejdie şi de o prăpădenie desăvîrşită 364, es cu toţi pe portiţa despre deal, necunoscută la ai noştri, căutînd scăpare 365. Dar căîărimea creştină, care pre obiceiul războiului^ sta gata pentru orice mtîmplare a luptei şi aştepta călare eşitiil izbire!, îi vede, îi ia eu caii în goană, le tae calea, pe unii ucid, pe ceilalţi prind; puţini numai, favorizaţi de noapte, prin păduri putură scăpa 366 ; şi aceştia încă, pînă mai apoi fură găsiţi şi ucişi 367 ; şi din toată garnizoana, numai trei turci, fiind bine călăriţi, ajutaţi şi de întunerecimea nopţii, avură noroc să scape şi se îndreptară spre Bucureşti, ca să ducă lui Sinan vestea acestii nenorociri 368. 5 f.194 10 15 1195 20 25 30 1 XXIX] XXVIII // 2 — 3 A doua zi în 18 octombrie, Sigismund şi ceilalţi duci creştini se duseră să îndemne pe săcui // 4 îşi/ dobîndită] dată / şi să nu se descurajeze // 5 să se arate bărbaţi / inima // 6 Săcuii se formară] Aceştia formîndu-se / lipseşte şi // 7 — 9 Mulţi . .. sfîrşit ] şi îndată, cu toate că aceasta nu se putu face fără ca mulţi din ei să cază supt loviturile duşmanului izbutiră//9 după vederea ad acestii//10 săcuii începură a striga tare //10 —11 care cu scări] în mare parte puind scări se urcă pe ziduri / 11 — 20 mulţi insă, fără scări se arunca asupra zidurilor şi căuta a pătrunde în cetate. Cealaltă parte duce foc într-alte laturi ale cetăţii şi acum din toate părţile zidul a luat foc. Tot într-o vreme prin ghiulele aprinse inventate de Ştefan aprind acoperişurile lor şi dărâmăturile lor cad pe capul asediaţilor. O parte lasă apărarea zidurilor spre a încercă a stinge focul. După amiază ai noştri izbiră din toate părţile. Vrăjmaşii încinşi în orăş de flăcările cele groaznice de mari ce mereu creşteau, nu ştia de trebue să caute a stinge focul sau să împingă năvălirea a lor noştri. în sfîrşit, lipsiţi//20 lipseşte de j ce+i / după împresurase ad acum de toate părţile // 21 — 22 o prăpădenie desăvîrşită] moarte completă // 22 lipseşte despre dea 1/ la ai] a lor // 23 creştină] noastră / care de pe // 24 eşitul] rezultatul // 25 le tae calea, îi sfarmă pe cei mai mulţi ucid, pe//26 — 30 lipseşte şi aceştia . . . nenorociri // f.196 f.!9Sr f.196 f.197 M98 102 KOMÂNÎI SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL Săetiii, intrînd în cetate, făcură mare vărsare de sînge. Dărîmînd şî scotocind în cele mai ascunse locuri ale cetăţii după pradă — lucru la care foarte sînt deprinşi, spun analiştii timpului — ei găsiră intr-un loc tainic ascunşi/pe Aii paşa, comendantul cetăţii, şi pe Mehemet bei. Zic 5 unii că aceşti turci nu eşiseră din cetate, mai bucuros vroind o moarte glorioasă decît a fugi 369; alţii spun că erau răniţi şi de aceea rămăseseră pe loc 370. Săcuii îi duseră la Bâthory. /între prinşi se mai afla doi alţi bei: Turan, beiul de Bucureşti, şi Sussim, bei de Tîrgovişte; la toţi li se ertă viaţa. Lepădatul Mibnea vodă întîmpină în cetate o moarte norocită, io ce i s-ar fi căzut a-i veni prin gîde, de cădea în mîinile creştinilor; trupul lui se găsi între cei morţi 371; asemenea şi al cadiului de Avlona 372./ Prada ce săcuii, mai cu seamă, făcură în oraş, şi care toată li se lăsă, fu cu deosibi-re mare 373. Se găsi în cetate două tunuri mari, care arunca ghiulele de 56 livre 374, şi alte 42 mai mici, bani mulţi şi multe scule de aur şi argint, 15 ou muniţii şi provizii de hrană pentru trei ani, căci Sinan acolo îşi aşezase magaziile 375. în această asediere, din turci, ca la o mie fură trecuţi supt sabie376. Din ai noştri periră numai 60 ostaşi, dar mult mai mulţi se răniră377/. XXX Bucuria ce simţiră creştinii pentru luarea Tirgoviştei se mii adaogă 20 cu vestirea unei alte izbînzi asupra vrăjmaşilor. Ceata ce cu două zile înainte Bâthory pornise ca să tae calea turcilor, carii duceau patru mii robi şi turme mari de vite spre podul de la Giurgiu, călăuzită fiind de oameni de ţară, care cunoşteau bine căile munţilor şi a pădurilor, trecuse înaintea turcilor şi, coprinzînd strîmtorile pîn-a nu sosi ei, îi izbiră cu putere, îi 25 sparse rău, ucise mai pre toţi, dobîndi înapoi toată prada lor şi mîntuî robii 378. |A doua zi după luarea Tirgoviştei (9/19 octomvrie) 379, generalii creştini se adunară la sfat de război şi porunciră a le aduce înainte pe Aii paşa, pe care îl siliră prin făgădueli şi amerinţări a arăta ceea ce ştie despre 30 planurile şi numărul ostaşilor lui Sinan, întrebîndu-1 încă cum a îndrăznit el a se împotrivi în cetate cu aşa puţină oştire la o armată atît de numeroasă . L-aceste întrebări Aii răspunse cu respectul cuviincios, dar cu multă netemere şi fără a-şi schimba /faţa, că ,,Sinan n-avea cu dînsul fără numai 1 — 9 Aii paşa, Mehmed bey, nevrînd să iasă din cetatea ce fuseseră însărcinaţi a apăra, preferind la fugă o moarte glorioasă sau din alt cuget n-au vrut să iasă din cetate şi cum săcuii intraseră dărîmînd tot şi făcînd mare vărsare de sînge, scotocind în cele mai ascunse locuri ale cetăţii după pradă lucru la care era foarte deprinşi, îi găsiră ascunşi într-un loc tainic şi îi duseră prinţului//9 v[oe]v[od] / 10 ce i s-ar ...creştinilor] ce i-ar fi venit prin gîde d-ar fi căzut prins // 11 lipseşte asemenea . .. Avlona // 12 cu deosebire] foarte // 14 după livre ad două culevrine de 54, 40 tunuri mai mici / lipseşte şi alte . . . argint // 15 — 16 lipseşte căci. . . magaziile // 16 asediere, periră din ai noştri 60 soldaţi, mult mai mulţi fură răniţi. Din turci mai mult de o mie fură trecuţi supt sabie // 19 lip iede mii // 23 vrăşmaşului // 22 vite] dobitoace / călăuzită fiind de oameni] povăţuită de călăuze //23 trec// 21 coprind / izbeşte// H 25 sparse rău ] reschiră / ucide / pe / dobîndesc / lipseşte lor / mintuesc // 23 robii] prizonierii // 2 7 dnpe / dupi Tirgoviştei ad in / 9/19] 19 / generalii] ducii//28 a aduce pe// C AL.U GĂBENII 103 de la douăzeci şi opt la treizeci mii ostaşi, fiindcă şi-a risipit oastea prin oraşele şi cetăţile ţării şi îi e peste putinţă ea s-o poată aduna în puţină vreme 3S0, că daca hanul cu tătarii ce se aşteaptă din zi în zi nu-i va veni într-agiutor, el crede că Sinan, aflînd luarea Tirgoviştei, va părăsii Bucureştii şi se va trage spre Giurgiu ca să treacă Dunărea îndărăt; în sfîrşit, că de 5 vor creştinii a pune mîna pe dînsul, trebue să se grăbească a coprinde şi a sfărîma acel pod dupe Dunăre. Sinan — urmă Aii — plecînd, îmi lăsă numai puţine oşti pentru apărarea Tirgoviştei, dar mă făcu să nădăjduesc că Ieremia, domnul Moldovei, va băga în cetate un agiutor de cinci mii ostaşi, afară din zece mii ce îmi făgăduia el însuşi, zicînd că are să vie 10 * * * * mai apoi să gonească pe creştini de lingă cetate. El mă asigură încă că armia creştină nu este numeroasă; că cei mai mulţi ostaşi sînt săcui, pe care azi-mîine e sigur să-i întoarcă în partea sa. Blestematul! m-a înşălat şi m-a espus la o moarte mai de tot sigură. O vrăjmăşie veche e pricina ce l-a făcut a se purta asfel cu mine. Sinan a fost vrăjmaş de moarte / tată- 15 lui meu, care s-a arătat cu slujbe mari împărăţiei; dar fiindcă tatăl meu n-avea nici o temere de dînsul şi el nu-i putea face nimic, trădătoriul s-a folosit de această ocazie ca să verse asupra nenorocitului fiu ura ce purta tatălui 381”. >Tu se ştie dacă Aii era sincer sau vorbea asfel numai ca să-şi tragă 20 compătimirea lui Bâthory 392. Era însă de necrezut ca Sinan să aibă cu dînsul numai atîtea oştiri cîte arăta el, de vreme ce, cînd a plecat de la Tîrgovişte, armia lui întrecea mult în număr pe a creştinilor, după cum mărturisesc toţi analiştii contimpurani. Văzînd Ali-paşa puţinul efect ce fac plingerile sale, propuse să se răscumpere cu o sută mii talere de aur 383 ; 25 dar Piecolomini se împotrivi de a i se da libertatea. El avea interes a ţine prins un om aşa de însemnat, ca, întîmplîndu-i-se nenorocirea să cază în miinile turcilor, să-l poată schimba cu dînsul. Şi fiindcă acest şiret italian se făcuse stăpîn pe duhul lui Bâthory, î hotărî lesne a nu priimi propunerea turcului 384. Prinţul, după ce răspunse / cu puţine vorbe lui* Aii paşa, î 30 trimise supt pază pînă la gazda sa 385 şi după aceea, împreună cu alţi ofiţeri turci, îl porni pe la Braşov la Cluj, în Ardeal 386. în urma acestora, capii armiei ascultaiă şi raportul iscoadelor ce trimiseseră ca să ia limbă despre turci şi, văzînd oarecare potrivire cu arătarea celor prinşi, hotărîră a porni îndată după armata turcească 387« 35 Din nenorocire trebuiră a mai sădea pe loc încă o zi, parte spre a împuternici oastea muncită de drum şi de hătae, parte spre a aştepta muniţiile şi bucatele ce se aducea din Ardeal în tabără 388. 1 răsipit//2 oraşiile//8 oştiri //12 armata //16 după împărăţiei od otomane supt trei su- ltani // 20 astfel//22 lipseşte cîte arăta el//23 armata / p-a// 23 —24 dupe cum atestează mai mulţi isterici // 25 — 26 aur ; dar toate fură zadarnice şi ei nu putu dobîndi libertatea // 27 ca la întîmplare de i se va întîmpla nenorocirea să cază//28 şiret] artificios // 29 Bâthory] Sig[ismund] / îl hotărî după Ieşene// 29 — 30 a nu priimi propunerea turcului] să refuzeze propunerile prinsului / Prinţul] Si / lipseşte cu / lipseşte paşa // 31 gazda sa] conacul său / / 30 — 32 şi apoi îl porni împreună cu alţi bei şi ofiţeri turci prinşi supt bună escortă pe la Braşov, la Cluj în Transil [vania]//33 Dup-aceea generalii ascultînd şi raportul//35 după turcească ad ca să se bată cu dînsa oricînd o vor întîmpina // 36 — 2 lipseşte Din ... greşalele lui // f.199 f.200 f.201 £.202 104 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL ^ Aceste întîrzieri fatale mîntuiră pe Sinan paşa. cu toate greşaleie lui. în ziua aceea (9/19 octomvrie) către seară, vro patru mii turci, care după încredinţarea dată de Sinan că va zăbovi lingă Tîrgovişte încă două săptămîni, lăsaseră de vro cîteva zile tabăra şi se duseseră departe de acolo 5 după hrană, furagiu şi pradă, se întoarseră aducînd cu dînşii 60 mii boi, ce răpiseră din munţii şi mănoasele cîmpii ale / Ţării Româneşti. Intra turcii în tabără, mînînd înaintea lor convoiul de vite, fără a bănui de fuga ruşinoasă a lui Sinan ; şi nu fură dezamăgiţi decît cînd din acele corturi ce ei credea pline de ianiceri, văzură azvîrlindu-se românii şi săcuii, care io năvăliră asupră-le şi îi tăiară rău şi fără milă. Această întîmplare neprevăzută răspîndi bielşugarea în tabăra creştină, încît un bou ajunse a se vinde pentru un preţ de nimic 389. XXXI Sinan paşa, după cum ştim îşi părăsise tabăra de lingă Tîrgovişte 15 în dimineaţa de 6/16 octomvrie şi luase cu grabă calea Bucureştilor.Hasan paşa, care rămăsese în urmă cu patru mii călăreţi drept ariergardă, îndată ce văzu din înălţimea munţilor pogorîndu-se steagurile creştine spre Tîrgovişte, grăbi- cit putu la drum spre a ajunge tabăra 39°. După o cale de o zi, vezirul tăbărîse, cînd începu a se auzi urletele tunurilor creştineşti / dinain-20 tea Tîrgoviştei. ,,Tunullui Mikal-ogli”391! striga turcii prin tabără, îngheţaţi de spaimă 392. Sosiră atunci nişte trimişi din partea garnizoanei Tîrgoviştei, cliemînd pe vizirul înţr-agiutorul cetăţii; dar acesta, cătînd la spăimîn-tarea oştilor, sta în îndoială 393. într-aceea o ceată de vro 300 creştini ce se arătară la intrarea unei păduri vecine de tabăra lui îl sili a lua o hotărî-25 re. Ostile Rumeliei, din porunca lui, merseră asupră-le ;dar creştiniile le bătură, le răriră rîndurile foarte sile puseră în goană *, din cei ce se întoarseră, nu era unul care să nu fie rănit394. Un delir de spaimă coprinse atunci toată tabăra 395. Mulţi din soldaţi începură a dezerta şi a se răspîndi eete-cete ; capii umbla învălmăşiţi fără să ştie ce să facă ; unii sfătuia a se întoarce la so Tîrgovişte, lucru ce era cu neputinţă din pricina demoralizării armiei 396. Sinan scrise îndată lui Aii paşa la Tîrgovişte să apere cît va putea cetatea ; iar văzîndu-se în cea mai de apoi primejdie, să se tragă cu oastea sa spre 2 lipseşte (9/19 octombrie) // 5 şi după hrană / lipseşte pradă / se întoarseră] întorcîndu-se atunci//6 — 7 Turcii intrară în tabără avînd înainte convoiul de vite; ei nici nu bănuiră fuga U 8 după Sinan ad paşa // 9 care ] Aceştia // 10 rău şi fără milă] în bucăţi / neprevăzută] extraordinară // 12 după nimic ad Siguri că vor găsi armata turcească pe loc şi noaptea oprin-du-i d-a vedea că acolo acum se afla creştini, căzură în mijlocul acestora, care omorîră pe mai mulţi dintr-înşi, pe alţii prinseră, puţini numai putînd scăpa cu fuga, ajutaţi de întunecimea nopţii. Jaful lor tot căzu în mîinile creştinilor // 1 ^lipseşte dimineaţa de 6 // 15 — 16 Hasan-paşa, care era la ariergardă, îndată // 19 după auzi ad în tabăra turcească // 19 — 21 tunurilor cu care creştinii bărea Tîrgoviştea. ,,Auzi tunul lui Mikal-ogli” strigară deodată turcii înspăimintati // 21 nişte] în tabără // 22 cătînd la] văzînd //23 sta la îndoială] sale, nu cuteza a o face într-aceeaşi vreme / trei sute // 24 lui] turcească / să ia vreo // 25 lipseşte din porunca lui//26 foarte după răriră / după foarte ad mult / le2] îi / şi din acei ce f/27 Un delir de spaimă] spaimă groaznică / atunci după tabăra // 29 capii] căpeteniile / învălmăşite ii 30 lucru ... armiei] dar starea de demoralizaţie a armatei o făcea cu neputinţă // 32 văzîndu-se la cea din urmă estremitate să se tragă // CĂLUGĂRENn 105 podul de la Dunăre. Aceste scrisori n-ajunseră pînă / la Aii, fiind prinse de către ai noştri 397. Vezirul apoi îşi urmă retragerea spre Bucureşti, unde ajunse în două zile 390. / în acea demoralizare a armiei sale, Sinan, în [oc să se grăbească a o trece cît mai curînd peste Dunăre, spre a o mîntui, nădăjduind o apărare mai îndelungată din partea Tîrgoviştei, / se încumetă 5 a se mai zăbovi la Bucureşti. El obşti că va sădea armia acolo 15 zile şi porunci ca nici o oştire, nici un negustor n-are să treacă podul Giurgiului pînă Ia acel soroc; şi pentru aceasta orîndui o gvardie la pod cu poruncă straşnică să nu lase pe nimeni a trece. Pe lingă acestea, se silea în tot chipul spre a linişti duhurile şi a le da curagiu 399. în vremea aceasta, cei io trei călăreţi scăpaţi cu mare greu de la luarea Tîrgoviştei sosiră în Bucureşti, vineri dimineaţa în 10/20 octomvrie, aducînd vestea căderii cetăţii in mîinile creştinilor 400. Mări acea stă ştire peste măsură spaima şi ameţeala (confusion) în tabără401. Sinan atunci, păzind că deseuragiarea oştilor creşte mereu în loc d-a scădea, cum află şi de luarea Tîrgoviştei, se sperie 15 şi el atît demult, încît, eu toate că întărise oraşul Bucureştilor şi monastirea lui Alexandru vodă mai bine deeît Tîrgoviştea, nu se mai / încrezu în acea apărare şi nu mai îndrăzni a aştepta acolo pe biruitorul duşman 402. El porunci să pue în pivniţile acelii monastiri o mare mulţime de praf de puşcă pe care-1 acoperi cu pae, aşăzînd un fitil lung care să arză cu încetul, 20 lăsînd şi oameni spre a-i da foc, ca asfel, cînd vor intra creştinii în acel loc, monastirea deodată să fie zvîrlită în aer cu o mare putere şi dînşii să piară ca vai de ei supt acele ruine 403. în toată ziua aceea (20 octomvrie), eu grabă mare Sinan strînse tunurile şi muniţiile de război şi le încarcă în cară 404 ; apoi dete foc fortificaţiilor şi oraşului Bucureştilor ; şi la miezul 25 nopţii (20 spre 21) 405, luminat de flăcările acestui pîrjol ce prefăcu în cenuşă tot om şui eu 22 biserici ce avea atunci 406? împins de desperare, / ca cum ar fi avut pe duşman în spatele său, / se puse ruşinos pe fugă şi cît mai iute a putut a întins-o spre Giurgiu407. Asfel, mai mult fugind deeît făcîncl o retragere 408, merse Sinan 14 ceasuri mereu şi nu tăbărî deeît după ce 30 trecu strîmtoarea Călugărenilor; dar tunurile şi muniţiile de război nu putură ajunge în acel loc deeît în 24 ceasuri 409 .Cînd sosiră / toate şi se strînse armia întreagă, plecară eu toţii eu aceeaşi grabă spre Giurgiu 410, unde, eu toată silinţa ce pusese la dram, din pricina neorîndueîii în care se afla ostile, nu putură sosi deeît tocmai luni în 13/23 oct., făeînd asfel 35 trei tabere de la Bucureşti pînă la Giurgiu 411. în acea fugă prăpăstioasă 1 1 lipseşte piuă // 2 lipseşte către 1(3 — 6 lipseşte In acea . .. Bucureşti // 6 îndată ce sosiră, vezirul puse de obşti că o să şază armata / lipseşte şi // 8 l-a cel //10 de curagiu] îmbărbăta II 10—11 cei trei] vro cîfiva // 11 greu] nevoe // 11 — 12 lipseşte in Bucureşti . .. octomvrie // 12 căderii cetăţii] că această cetate a căzut // 13 — 14 Această veste mări peste măsură spaima în tabără // 14 după Sinan ad însuşi //16 lipseşte oraşul Bucureştilor şi // 17 Tîrgoviştea] Bucureşti // 17 18 nemai încrezîndu-seîn apărarea sa şi nu // 18 biruitorul duşman) Vrăjmaşul biruitor // 19 acelii monastiri] acestui templu//22 monastirea] biserica / dînşii] ai noştri//23 — 25 Apoi fără a mai întîrzia atunci in graba cea mai mare strîngind tunurile şi muniţiile de război şi toate vasele le îneăreă // 26—27 prefăcu în cenuşă] arse // 27—22] 20 (lipseşte atunci / desperaţie // 28 lipseşte c& cum ... său / s-apus / după cit ad a putut // 29 iute] tare / lipseşte Asfel // 30 retragere, vezirul grăbind în drum merse paisprezece // 32 după ceasuri ad şi / sosiră] agiimseră // 33 strînse] împreună toată / armată / lipseşte întreagă // 34 —36 cu toată ... Giurgiu] ajunseră în cea mai mare ncorînduială // 36 prăpăstioasă] grabnică// 1203 f.2Q3T 1203 ; 1204 1204¥ 1204 1205' 106 ROMANII SUPT M3HAI VOEVOD VITEAZUL Î.206 f .207 turcii semănară drumul cu armele lor şi cu un număr însemnat de tunuri, cămile şi bagajuri, deosibit de ce năpustiseră în Bucureşti. Spaima lor era aşa de mare, incit, prin strîmtori şi pe poduri, ajunseră a se omorî unii pe alţii ca să treacă care de care mai nainte412. în această stare de spaimă 5 şi groază se aflară ei mai cu seamă cînd trecură strîmtoarea de la Călugă-reni. în orice copaciu li se părea a vedea un duşman, în orice minut se aştepta să vază strălucind înaintea ochilor lor sabia fulgerătoare a lui Mihai. Este de luat în seamă că în toată această campanie, a carii glorie io analiştii creştini în mare parte o dau lui Bâthori, ca unuia ce comanda toată armia creştină, analiştii turci nici că pomenesc de dînsul. Spaima turcilor, acela ce îi îngrozea, îi gonea şi le amerinţa mereu cu moartea era „afurisitul (le damne)/ Mikal-ogli”. Aducerea-aminte a groazei ce Mihai insuflă atunci turcilor pînă azi încă se păstrează în popolul român 15 şi musulman, printr-o mulţime de legende, tradiţii şi cîntece populare. Unul din c'ei mai buni poeţi ai noştri încadra una din aceste tradiţii în această frumoasă strofă : „Spun că în urma luptei, în Asia bogată, Dacă mahometanii vedeau cîte o dată, 20 Un armăsar ce în preajmă-i căta el sforăind, Coprinşi d-adîncă spaimă, ziceau cu-nfiorare Că el a văzut umbra aceea îngrozitoare A lui Mihai Viteazul asupră-le viind” 413. XXXII 25 Bâthory după ce puse de drese cetatea Tirgoviştei şi o înzestra1 cu o garnizoană tare414, în 11/12 octomvrie des-de-dimineaţa, se îndreptă cu toată armia în urma lui Sinan, spre Bucureşti41S. în cale, creştinii întîl-niră mai multe cete de cîte 3,4 şi 5 sute turci, care se rezlăţiseră de tabăra lui Sinan sau rămăseseră în urmă, şi toţi fură ucişi, asfel îneît cîmpiile so şi livezile din drum, era / semănate cu trupuri moarte de turci418. După ce luară o bucată bună de drum, ei întîlniră trei fugari unguri, care le spuseră că Sinan, temîndu-se de sosirea lor, fugise în grabă, lăsînd în Bucureşti 1 1 semănară drumul cu armele lor şi cu] pierdură // 2 — 3 lipseşte deosebit . .. mare // 3 incit] căci /după poduri ad ei//5 se aflară ei] trebuiră a se afla / Gălugărenilor / dapâ Călu-gărenilor ad acest ioc atît de amar şi îngrozitor pentru dînşii // 9 luat] băgat // ţ0 analiştii] scriitorii/o dau! au atribuit-o/10 —11 lipseşte ca unuia .. .creştină // 13 lipseşte (le damne) / după ogl'i ad asfel îl numesc ei// 14 lipseşte atunci / se păstrează după turcilor / lipseşte pînă azi / poporul//15 prin mai multe poveşti//15 — 17 Inspirat de acestea, unii din poeţii noştri de astăzi scrise această frumoasă strofă // 21 XXXII] XXX // 25 după XXXII ad După greşala ce făcuse Bâthory d-a pierde două zile pentru a coprinde Tirgoviştea, făcură greşeala şi mai mare d-a perde alte două zile după această cuprindere şi prin această întîrziere de a goni în urmă pe Sinan, prilejui naintarea lui şi a armatelor sale//25 — 27 în 21 octomvrie des de dimineaţă, Bâthory, care pusese să dreagă cetatea Tirgoviştei, înzestrînd-o ca o garnizoană tare, se îndreaptă cu mari forţe împreună cu toată armata în urma // 28 trei, patru şi 500 / lipseşte sute // 29 după Sinan ad fugind ca să scape / şi pe toţi îi uciseră // 30 drum] cale / lipseşte de turci//30—31 După ...ei] Na merseră mult şi creştinii//31 după întîlniră ad în cale//32 lăsînd] că lăsase// CĂIiU G ABENII 107 multe bagaje, bucate, muniţii, robi, cămile şi eîteva tunuri pe care nu le putu lua, fiind osiile şi roatele sfărîmate; că în cale el mai lăsase alte bagaje ; că groaza armiei întregi era atît de mare, îneît, fără îndoială, cînd va sosi în locuri grele, în strîmtorile înguste şi băltoase de la Călugăreni, se vor răni între sine ca să poată trece unul altuia înainte. Bâtbory, neîncre- 5 zîndu-se pe arătarea acestor fugari, trimise pe căpitanii Mcolae Sennyei şi George Farcaş cu o sută de călăreţi ca să facă o recunoaştere spre Bucureşti şi să ia limbă. Aceştia, întorcîndu-se spre seară, întăriră raportul fugarilor417. Aceasta hotărî pe generalii creştini a merge d-aci înainte în marş foree, ca să 10 mărească temerea şi groaza duşmanului în fuga sa 418. Ei aflară atunci că Sinan, în calea sa de la Bucureşti la Giurgiu, tăia toate podurile dupe rîuri, / punea piedece la treceri, strîmtori şi vaduri, / ardea şi pustia toate / f.207v/ 207 satele, ca asfel lipsa bucatelor şi piedecile drumului să întîrzie goana ce-i 1208 da armia creştină 419. Generalii se sfătuiră atunci şi hotărîră a schimba dru- ^ mul şi a lua altul mult mai spre dreapta de Bucureşti 420. Acest drum, pe lîngă aceea că avea folosul d-a nu fi călcat şi smintit de duşman, scăpa încă pe creştini de cursa ce le întinsese Sinan în monăstirea lui Alexandru-vodă din Bucureşti,/ care săltă atunci şi se spulberă în aer fără a vătăma î.208v pe nimeni421; / dar el făcea un încungiur cu deosibire lung şi eră plin de 20 f.208 mocirlă şi jumătate de crîng şi aşa de greu de umblat, îneît se întîrzie foarte mult mersul armiei, iar mai cu seamă al artileriei, care mai toată rămase înapoi 422. în cale, armia mai întîmpină nişte oşti turceşti rămase în urmă, pe care foarte le snopi şi le zdrobi, îneît multe mii de trupuri de om, de cai şi de cămile zăcea în lungul drumului, şi aerul se împuţi de o 25 mare / putoare 423. Dar turcii, în ameţeala fugei lor, uitaseră cîteva poduri î-209 netăiate; asfel creştinii avură noroc a găsi nesfărîmat podul de la Argeş, pe care trecuseră turcii, şi putură şi ei înainta fără zăbavă 424. Cînd ajunseră Ia o depărtare de două mile de Giurgiu, priimiră veste că Sinan, aflînd prin oameni de loc de sosirea lor, trecuse cu o zi înainte 30 Dunărea cu cea mai mare parte din ostile sale, că rămăsese încă dincoaci de rîu o mulţime de caia, bagaje, o pradă însemnată de tot feliul, cu un mare număr de robi, spre paza cărora lăsase opt mii turci, care nu trecuseră încă, căci nu îndrăznea a încerca podul, ce era foarte slab, cu o greutate aşa de mare ea a carelor şi a tunurilor, pîn-a nu trece mai întîi pedestrimea 35 şi călărimea 425. 1 1 lipseşte bagaje . . . citeva // 2 fiind] căci / după roatele ad era / cale-i / lipseşte el / după lăsase ad multe // 3 bagajuri / atît] aşa / îneît] eă // 5 între sine] unii pe alţii / unul altuia înainte] mainainte // 7 — 8facă . .. limbă] recunoască tabăra duşmanului // 10 după creştinii ad a grăbi calea şi / d-aci înainte in marş foree] mereu înainte //12 lipseşte tăia toate podurile dupe riuri // 14 — 15 satele şi tot ce întîmpină, ca foametea şi lipsa bucatelor să oprească pe armia creştină d-a veni pe acelaşi drum şi tăia podurile in urmă, ca creştinii să n-aibă înlesniri a-1 goni // 15 — 18 Aceasta ii sili să lase Bucureştii lamina stingă şi aleseră altă cale mai lungă, dar pe care duşmanul nu o smintise. Aceasta, deşi îi întîrzie puţin, dar îi scăpă de cursa ce Sinan le-o întinsese în cetăţuia monastirei lui //19 lipseşte atunci / aer] vînt//20 nimeni] nici un creştin // 20 — 23 lipseşte dar el ... înapoi // 23 lipseşte armia / întâmpinară // 24 pe care o zdrobi] Ie tăiară asfel // 25 lipseşte de2 // 26—27 lipşete Dar... asfel // 27 La Argeş inainte de creştinii / să găsească / lipseşte de // 28 şi] asfel / 28 zăbavă] a mai zăbovi // 29 miliare // 30 loc]ţară / lor] creştinilor // 32 bagajuri / felul // 33 că lăsaseră spre paza lor opt // 5 10 15 20 25 30 108. ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL Bâthory atunci, sfătuindu-se cu toţi generalii, îşi întocmeşte armata de bătae. Mihai, ce se aflase mereu la, avangardă, porni iute. înainte cu românii săi să dea hartă vrăjmaşului şi să-l împiedice a trece podul pînă / să sosească Bâthory cu toată armia. Înaintînd românii către Giurgiu, întîm-pină în cale o seamă de turci furagieri ce ducea nişte turme de dobitoace, îi împrăştie îndată, ucid pe cei mai mulţi, pe ceilalţi prind şi îi trimit îndărăt lui Bâthory, căruia deteră aceleaşi ştiri despre Sinan. Acum Bâthory grăbi şi mai mult la drum, părîndu-i tare rău că o împreunare de împregiu-rări fatale l-au făcut să piarză mult timp şi prileji scăparea lui Sinan. într-această vreme Mihai vodă sosise la Giurgiu şi ajunsese pe turci (15/25 octomvrie) 426. XXXIII Oraşul Giurgiului, afară de un zid slab ce îl încungiura, era ocrotit de castelul Sîn Giorgiu. Acest castel avea o poziţie foarte tare. Arta şi natura contribuiseră a-1 întări. El era aşezat pe un ostrovel foarte frumos, numit Slobozia, format de un mic braţ al Dunării, care se desparte puţin mai deasupra şi, încungiurînd un spaţiu de două jugăre, cade iarăşi în matca rîului 427. Asfel / castelul, acoperind cu totul mica insulă pînă în marginele ei, părea a pluti pe deasupra undelor 428. După temeliile lui, ce astăzi încă se văd, acest castel nu e îndoială că a fost zidit de romani. Dărîmat în vremea năvălirilor barbarilor, el fu rezidit pe la anul 1000 dupe Cristos de genovezi, de la care luă şi numele de Sîn Giorgiu, patronul acelii neguţătoare republici 429. Pe la sfîrşitul veacului al XlII-lea, Xegru vodă, duca al Făgăraşului, întinzîndu-şi stăpînirea peste toată Ţara Românească pînă la Dunăre, mai întări castelul Sîn Giorgiu. La 1418, cînd Maho-met I năvăli în Ţara Românească de pustii o parte dintr-însa, între alte cetăţi dupe Dunăre ce coprinse fu şi acest castel, pe care îl mai întări 43°. Puţin dup-aeeea, românii îl luară înapoi supt vestitul domn Dan III Dra-cula. La 1431, împăratul Sigismund, regele Ungariei, mai întări acest castel cu fortificaţii şi alte zidiri, cînd el trimise pe un vestit general, Ioan Maro-tius, în agiutorul lui Dracula vodă împotriva lui Radu, poreclit Prasnaglava, 1 toţi generalii] toate căpeteniile // 2 afla / după Mihai ad v[oe]v[od] / porneşte / lipseşte iute // 3 ca să hărţuiască pe vrăjmaşi //4 a sosi / armata / Înaintîndu-se / întîmpinară // 6 îndată după dobitoace / ucide / după prind ad îi // 8 împregiurările //9 lipseşte fatale / după şi ad asfel // 10 lipseşte vodă / după turci ad că creştinii ajunseră la Giurgiu în 28 oct. (Her., p. 575) // 10-11 lipseşte (15/25 octomvrie) // 12 XXXIII / XXXI // 13 slab ce îl ] ce o // 14 Aşezarea acestui castel era foarte tare // 15 El ] Acest castel // 17 după spaţiu ad pe pămînt // 18—19 Asfel acea eetăţuie coprinzînd mica insulă pînă în margine, încungiurată de ape, părea // 19—25 Acest castel care dupe temeliile sale se vede a fi fost zidit de romani, fu rezidit de genovezi pe la anul 1000 dupe Cristos. Este ştiut că aşezămintele de comerţ şi colonişti ce genovezii făcuseră atunci în Chersonea sau Crîmul de astăzi şi pe Dunăre le dedesră ei în administraţia vestitei bănci a Sf. Gheorghe, ce a esistat pînă la 1815. Asfel acest castel trebui a priimi numele de Sîn Giorgiuş ce era numele acelii bănci şi patronul republicei Genovei. Mai tîrziu, Radu Negru, cînd îşi întinse stăpînirea pînă la Dunăre mai întări acest castel. La 1418 // 26 după parte ad mare/ dintr-însa] din ţară şi coprinse mai multe cetăţi dupe Dunăre, coprinse şi Giurgiu şi îl mai întări // 28—29 înapoi, în vremea lui Vlad Ţepeş, toate cetăţile de la turci // 29 Pe la / după Ungariei ad ziduri fl calugărenii 109 care intrase în ţară cu agiutorul turcilor 431./ Căzînd după aceea iarăşi. în inimile turcilor, castelul Sîn Giorgiu le fu răpit împreună cu celelalte cetăţi do către Vlad-vodă Ţepos 432. Bar dupe moartea acestui domn de crudă şi vitepjză aducere-ajminte, turcii îl luară înapoi la 1479, fiindu-le dăruit de Ylad VII, pe care ei numiseră domn fără alegerea ţării 433 ; dar 5 îl perdură curînd dup-aceea şi românii îl stăpîniră pînă la annl 1544, cînd turcii îl luară iarăşi, împreună cu Brăila şi Tumul. De atunci el fusese mereu în stăpînirea turcilor pînă în acest an 1595 ; şi apoi, după moartea lui Mihai mda, pică iar în mîinile lor şi fu în stăpînirea lor pînă la tractatul de la Andrianopol (1830), în urma căruia se dărîmă eu totul şi oraşul io intră în stăpînirea noastră. Pe vremea de care povestim, era acest castel foarte tare prin poziţia sa, prin întăririle sale şi prin ocrotirea ce priimea de la cetatea Busciucuhii, incit dobîndise reputaţie de a nu putea fi luat 434. El era atunci fabricat dupe obiceiul vechi, de ziduri tari, dar fără valuri de pămînt şi fără flancuri 15 / la ziduri, avînd numai turnurelc împregiur, şi înîăuntru un turn mare ţdonjon) 435. Mergea atunci podul făcut de Sinan de la capul cel dc lingă -oraşul Giurgiului, loc unde se varsă două rîuii în Dunăre 436, pînă la poalele castelului, undo, trecînd o întindere de pămînt de zece păsuri, se unea cu celălalt braţ al podului, cel mai lung, care ducea la insula cea mare şi 20 d-aeolo în malul Ruseiucului 437. XXXIY Sinan paşa, ajungînd la Giurgiu (23 octom.) cu armata in cea mai mare neorînduială, obşti că va sădea acolo trei zile şi asfel mai adaogă încă o greşală la ci te făcu pin-atunci în această retragere 43s. Pricina a ceştii nouă 25 .zăbăvi ce puse la trecerea armatei sale peste Dunăre fu o măsură finanţială a administraţiei turceşti. Fiindcă turcii pustiiseră şi prădaseră toată ţara pînă în hotarele Ardealului, luînd mai multe mii de robi, o eătăţime nenumărată do vite, ce se vînduseră la mezat în tabără, şi aiîta pradă incit / încărcaseră cu dînsa ca la 10 mii cară 439, vezirul puse la intrarea 30 podului un inspector şi un scriitor, însăreinîndu-i a cere de la neguţători, care ducea dobitoacele şi celelalte mărfuri şi lucruri cumpărate, legiuitul drept de 1 la 5 (pentzik) pe seama sultanului -A0. în vreme ce se urma aeeas- * 20 31 — 11 în agiutorul lui Vlad III Dracu de goni din ţară pe Radul poreclit Prasnaglava, care stăpînea în ţară ajutat fiind de turci şi sprijinit de români. Luată de turci la 1479, ea căzu iar în urmă în manile românilor, cînd la 1514 turcii o luară iarăşi dimpreună cu Brăila şi Turnul, Acest castel se dăriml cu totul in zilele noastre în urma tractatului de la Andrianopol // 12 — 13 Castelul acesta era atunci foarte tare prin zidirile şi poziţia sa şi prin ocrotirea // 14 îneît dobîndise] şi avea / reputaţia d-a // 14 — 17 lipseşte El era .. . (donjon) // 17 lipseşte capul cel de lingă // 18 Giurgiu / lipseşte loc unde se varsă două rîuri în Dunăre // 20 lipseşte braţ al / pod//20 —21 care se întindea pînă în ostrovul cel mare şi pînă în malul Ruseiucului // 22 XXXIV] XXXII // 23 după Giurgiu ad în // 23 — 24 lipseşte cu armata în cea mai mira naorîniuială // 24 obştise // 24 - 25 lipseşte şi asfel .. . retragere // 25 lipseşte nouă // 26 lipseşte sale peste Dunăre//28 Ardealului] Transilvaniei/ câtime] cantitate .// 30 zece // 31 negustori //32 lipseşte mărfuri şi / legiuitul] obicinuitul //33 1 la 5 ] 5 la sută // f.212 f.2ia f.214 1.215 f .216 1 110 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL tă nenorocită lucrare, iată ajunge veste (24 octomvrie) că Mihai se apropie in capul armiei sale şi că acum nu e departe 441. Măsura fiscală fu îndată părăsită442; şi mai întîi Siuan paşa trecu singur în noaptea aceea (24 spre 25 octomvrie) podul 443. După d în sul, toată noaptea pînă la crăpatul zilei, tre-5 cură mereu pe pod la Rusciuc pavilionul vizirului cu corturile şi ianicerimea şi cu o parte din tunuri şi muniţii de război 444 ; dar coloanele cele mai mari rămăseseră încă pe malul românesc 445 ; asemenea rămăsese năpăstuite multe tunuri şi bagajele cele grele, căci în acel grozav amestec şi spaima-ce stăpînea pe / toţi, nimeni nu vroia să ajute pe soţul său 448.. Se dedese io voe atunci soldaţilor şi neguţătorilor a trece cum va putea ca să scape 447 ; şi soldaţii stricîndu-şi rîndurile, neguţătorii pără-sindu-şi avuţiile încărcate în cară, se repeziră toţi cu totul şi în amestec spre pod ’448. O mulţime fără seamă de oameni şi de vite se îngbesuiră pe pod în cea mai mare ne’orînduia-lă. O spaimă panică stăpînise toate duhurile şi pretutindeni era- Cea mai 15 mare dezorganizaţie 449, cînd, fără veste, pe la patru ceasuri :după-amiazi (25 octomvrie), oastea lui Mihai se arătă şi intră în şesul dinaintea Giurgiului (l’esplanade), unde tăbărî4S0. Dar fără a perde vreme, românii, împingînd înaintea lor şi deschizîndu-şi drum printre mulţimea turmelor de vite mari şi miei şi printre un mare număr de robi451, cad peste tabăra şi baga* 20 jele turcilor 462, îi izbesc în spate cu atîta- iuţeală, îneît pe toţi îi răschira,, pe unii tae fără milă, pe alţii prind, pe alţii pun în goană spre pod şi mîntue vreo 5 mii români, afară de femei şi copii, ce fuseseră robiţi în Ţară Românească şi Moldova 433. Aceşti români, scăpînd asfel din robie, să armară cum putură şi deteră mină de ajutor fraţilor lor împotriva duşmanilor 454„ 25 O despărţire din / oastea lui Mihai înainta pînă la malul Dunării şl alte patru scadroane cu pedestrime armată cu puşti începură a slobozi asupra podului 455 ; apoi Mihai îşi aşeză tunurile pe un deluşor vecin şi? asfel, de o parte cu tunurile, de alta cu muschetăria, făcu să plouă un pîrîu de foc asupra turcilor 456. în toată lungimea podului se vedea atunci 30 o gloată adîncă, îndesită, amestecată, de ostaşi, neguţători, femei, copii? cai, cămile şi alte dobitoace, tunuri şi cară, împingîndu-se, îmboldindu-se, strivindu-se unii într-alţii, fiecare om îngrijitor de mîntuirea sa eăutînd a lua pas înaintea vecinului său, unii călcaţi în picioarele cailor, alţii rănin-du-se în armele celorlalţi, apoi primejdia şi temerea crescînd din ce în ce.. 1 ajunge] se aude / după veste ad în // 2 sale] lui / lipseşte acum / lipseşte îndată / după. părăsită ad atunci // 3 mai întîi fnainte de singur / trecînd / singur după aceea / lipseşte (24 spre 25 octomvrie) // 4 — 12 Dete voe soldaţilor a se scăpa care cum va putea. Atunci părăsiră toţi bagajurile încărcate în cară şi se repeziră toţi cu mare neorînduială spre pod. Pavilionul vizirului cu corturile şi ianicerii trecură toată noaptea pînă la crăpatul zilei (25 oct.) la Rusciuc, cu o parte din tunuri şi muniţii de război, dar coloanele cele mai mari ale armiei rămăsese încă pe malul românesc. Asemenea rămăsese năpăstuite] multe tunuri şi bagazurile cele* grele, căci în acea groaznică amestecătură şi spaimă ce stăpînea pe toţi, nimeni nu vroiau să ajute pe soţul său. Armia se îndesă pe pod // 14 panică] năpraznică / pretutindenea //1& fără veste] deodată // 16 după Mihai ad vodă // 17 lipseşte (Pesplanade) / tăbărîră // 17 — 2 4 îndată se asvîrliră cu iuţeală asupra taberii şi bagajurile turcilor pe care Ie deteră in jaf // 25 lipseşte din oastea lui Mihai // 26 escadroane / după slobozi ad costiş // 27 Mihai îşi aşeză/ aşezînd // 28 muşchetărie după asfel / d-o / lipseşte cu / d-filta / făcea // 29 pîrîu] torent / Atunci se văzu în toată lungimea podului // 30 lipseşte femei, copii // 32 lipseşte sa // 33 lipseşte său / picioare / lipseşte cailor / după picioare ad asvîrliţi în apă // 34 Lipseşte din ce în ce/A 111 CĂIiU GĂRENII Ineepînd a se bate şi a se ucide între sine. Din această grozavă îmbulzeală de oameni şi de vite, se auzea uneori o murmurare ce zbîmîia înecat, alteori o larmă mare amestecată de gemete şi groaznice blesteme. Aceeaşi îmbulzeală şi aceleaşi nevoi se petrecea / la capul podului între cei ce, simţind în spate paloşul românesc, se munceau să apuce a intra pe pod. Sinan, 5 din malul Eusciucnlui, privea această chinuire a armatei sale fără a-i da nici un agiutor 457. / Garnizoana castelului numai, prin tunuri şi puşti, începu a vărsa o ploae de gloanţe şi ghiulele asupra românilor 548. Dar aceştia, fără a se spăimînta de această furtună, iuţiră şi mai mult focurile lor, / încît neorînduiala şi spaima turcilor ajunseră în culme şi o groaznică io desperare îi coprinse 459. Cei dupe pod, neputînd răzbi înainte şi nemaivă-zînd alt mijloc de scăpare, se puseră să arunce artileria şi carăle în Dunăre, *ca să-şi facă loc şi ca să nu cază şi ele în mîinile creştinilor 460 ; apoi mulţi din ei se azvîrliră în apă, chemînd în agiutor numele lui Alah, şi cercînd a scăpa înot461. Dar unii din neştiinţa de a înota, alţii din vîrtejurile 15 rîului ce avea a trece în toată lărgimea lui, periră înghiţiţi de unde 462 ; ^ceilalţi fură ucişi, căci îngrozitorul Mihai îmbărbăta pe ai săi şi îi îndemna la bătae cu graiul, cu mina şi cu pilda 463. Prin artileria sa, el izbuti în sfîrşit a rupe podul prin mijloc în două 464. Un geamăt de groază umplu .atunci aerul şi prăpăstiosul adînc al rîului, cu gura căscată, sorbi şi înghiţi 20 într-o dată gloate de vrăjmaşi 465./ XXXV în vreme ce o parte din armata musulmană se zbuciuma şi se lupta asfel împotriva valurilor rîului şi perea sau de unde, sau de gloanţele «ce le trimitea creştinii, fără a căpăta de nicăiri agiutor, sosi pe loc şi Bâthory 25 cu ostile sale 466. Turcilor care rămăseseră pe malul românesc, închişi ^ntre jumătatea podului sfărîmat şi ai noştri, li se, tăiase tot mijlocul de scăpare şi nu mai aveau alt ce face decît a se lupta, sau a se îneca sau a se preda 467. Ei încercară un minut a se apăra supt ocrotirea unei baricade de cară legate în mare număr, strîns unul lingă altul, pe care îl făcuse 30 Sinan la capul podului, spre a stăvili năvălirea călărimei creştine 488. mare după o// nevoi] lucruri//4 —5 intre acei ce umblă să apuce pe pod. Aceştia văzînd «sosire grabnică a duşmanului îşi stricase toate rîndurile şi grăbiră în neorînduială spre pod ;//5—16 în mulţime foarte mare se afla îndesiţi, împreună cu o grămadă de tunuri, cară şi baga-:zuri şi dobitoace ; fiecare îngrijindu-se numai de mîntuirea sa, căuta a lua pas înaintea vecinului, încît ajunseră a se înţepa unul în armele altuia. Şi apoi primejdia şi temerea crescînd mai mult, începură a se bate între sine în vre[me] ce Sinan îi privea de la celălalt mal fără a le da nici un ajutor. Neorînduiala şi spaima turcilor ajunseră în culmea lor şi focul românilor fu aşa de iute încît o groznică desperare îi coprinse şi nemaivăzînd alt mijloc Ue mîntuire, după ce aruncară artileria şi bagazurileîn Dunăe, ca să nu cază în mîinile creştinilor ; mulţi din ei se azvîrliră în apă invocind agiutorul lui Alah//17 ucişi] omorîţi)lipseşte îngrozitorul / lipseşte îmbărbăta pe ai săi şi // 18 izbuteşte / prin artileria sa după sfîrşit fl 2 0 atunci] deodată/şi vîrtejul apei, cu gura//21 într-o dată] deodată//25 căpăta de tnicăiri] putea [să] întîmpine vrun agiutor//26 — 29 Acei ce rămăseseră pe malul ro-mînesc închişi între jumătatea de pod şi ai noştri, trebuiră a se lupta, a se îneca sau a se §preda // 29 —1 Bâthory care sosise şi el atunci cu armata cea mare, orîndui // f.217 f.217* f.217 Î.21S 112 ROMÂNII SUPT MEEÎAI VOEVOD VITEAZUL f.219 1.220 Î.221 Dar Bâthorv, îndată ce sosi, orîndui o ceată de pedestrime aleasă de sfarmă această baricadă 460. Apoi trimise pe cei mai buni din puşcaşii săi, carii căzură cu furie asupra duşmanilor osteniţi de luptă, răniţi / şi slăbiţi,, măcelărindu-i groaznic 47°. Acei ce putură scăpa cu fuga dinaintea crudului 5 şi neîmblînzitului paloş creştinesc, în desperarea lor, se aruncară în rin, încercîndu-se în zadar a~l trece înot; asfel mai mulţi îşi afiară moartea în valurile Dunării471. Atunci se prăpădi eu totul acolo vestita ceată a echingiilor, care două veacuri stătuse groaza Ungariei şi a Germaniei; ei se aflaseră puşi de pază la capul podului pe malul românesc şi nici unul io dintr-inşii nu putu scăpa 472 ; asemenea nici un om nu mai rămăsese pe lingă Hasan-paşa, la ariergardă 473. în izbînda aceasta se deosibi mai cu seamă pedestrimea aleasă a secuilor ce purta numirea de picciăari, suliţaşi, vestită de vitează 474. Dunărea se umpluse de trupuri moarte de turci şi undele ei se roşiseră de sîngele 15 vărsat 475. Afară de leşurile turceşti, ce sta aşternute şi grămădite ca nişte movili pe uscat, o mulţime de alte leşuri, de oameni, de cai şi de cămili se afla în braţul Dunării ce desparte insula Sin Giorgfu de malul românesc, grămădite şi / încleştate asfel unele de altele, incit în acel loc Dunărea abia putea a-şi urma cursul său; şi cînd, după bătălie, vroiră creştinii să 20 adape dobitoacele, nu putea scoate apă de acolo fără a scoate deodată vrun trup de om sau de cal. Mult mai mulţi turci încă se vedea plutind pe unde, în cursul apei, plini de răni, jumătate morţi, gemînd şi văitîndu-se cu jale 476. Urîcioasă şi îngrozitoare privelişte de omor 477 !Turcii care trecuseră în insula cea mare eăutară să ajute pe ticăiţii lor fraţi47s. Satîrgi-25 Mehemet-paşa puse d-acolo de îndreptă tunurile spre tabăra creştinească,, dar loviturile n-ajungea 479, sau din neştiinţa tunarilor, sau din reaua poziţie, şi nu putură vătăma pe ai noştri; în vreme ce aceştia, avînd buni tunari şi favorizaţi şi de poziţie, nu slobozea nici o împlutură în sec. Printr-aeest mijloc ei putură coprinde două din cinci corăbii ce avea turcii atunci aco-30 lo pe Dunăre, celelalte trei seăpînd cu fuga 48°. Martori ce au văzut cu ochii spun că peri într-aeeastă bătae de la trecerea Dunării ca la 18 mii / turci481. Deosibit de robii ce mîntuiră, creştinii dobîndiră o mare parte din artileria vrăjmaşilor, steagurile lor, baga-jurile, o mulţime de dobitoace şi şase mii cară încărcate cu pradă 482^ 1 — 2 ca să sfarme baricada de cară, legate in mare număr, strîns unul lingă altul, ce Sinam făcuse la capul podului, ca să staviîeze năvălirea călărimei creştine şi supt ocrotirea căreia; turcii ce n-apucaseră pe pod şi rămăseseră pe malul nostru, umbla a se apăra, Sfărîmă-îndu-se această baricadă, Bâthory trimise // 2—3 carecăzînd // 4 măcelăriră // 4 — 5 crudului ... creştinesc] peirei paloşului al creştinilor // 7 cu totul] de tot // 8 achingiilor / după care ad fură / lipseşte stătuse // 9 află / pază] streajă Jj 10 lipseşte asemenea // lila] în / după ariergardă ad care scăpă şi el cum putu // 13 pixidari şi era foarte vestiţi prin vitejia lor / dej ; ale //14 turcilor // 15 lipseşte de // 16 lipseşte de / cămile / insula] cetăţuia jj, 17 românesc] nostru II18 lipseşte în acel loc / după Dunărea ad acolo // 23 Priveliştea acestii cărni îţi era urîcioasă şi îngrozitoare // 24 căuta / ticăiţii lor] nenorociţii // 25 lipseşte d-acolo // 27 putu / după vătăma ad deloc // 28 slobozea] da // 29 lipseşte acolo // 31 Martori oculari au spus că periră // 32 lipseşte ca la / după mii ad de // 32 — 34 Afară de aceasta creştinii dobîndiră o mare parte din artileria turcească, tunurile lor, bagagiurile, o mulţime de dobitoace, şase mii cară încărcate de cu jafuri îşi mîntuiră din mîiniîe acestora de la 4 la 5 mii, afară de femei şi copii creştini, robiţi de dînşii în Moldova şi Ţara Românească // 31—34 nota 2 Numărul morţilor 1-această trecere este încă nesigur; in vreme ce unii îl fac numai de 6 mii (ist.), alţii, îl urcă la 30 mii. Noi am priimit de 18 mii, cifra dată de Walther, care se apropie de Sieur . d'Ambry şi alţi autori ce spun că au perit 16 mii turci, iar Sacy, 17 mii. // CALUGARENII 113 Analistul turc contimptuan Seadedin îneliee descrierea ce face-ele această bătălie, aşa de nenorocită pentru ai săi, prin aceste cuvinte : „Covirşirea amestecului şi a spaimei fu aşa de mare, incit putem zice că niciodată nu se văzu o asemenea desăvîrşită înfringere (une parei 1 le deroute)’\ XXXVI ■ 5 După ce creştinii împedecară pe barbari în trecerea lor, sfărîmîncl podul ce ducea la insula Sin Giorgiu şi făcînd atîta peire intr-inşii, vrură unii dintr-înşii să coprinză îndată şi al doilea pod, care ducea ele la poalele ' castelului la insula cea mare 483, şi să stăpînească această insulă, ucigînd şi aruneînd în rîu pe turcii ce se afla acolo. Două steaguri din / pedestrimea io domnului Moldaviei, cu o înfocată îndrăzneală se repeziră pe acest poci. Turcii din insula cea mare, văzîncl aceasta, foarte se îngroziră şi teniîn-clu-se ca toată armata să n-aibă acelaşi gînd, începură a tăia cu secuii capul podului din partea lor. Dar ceilalţi ostaşi creştini nu îndrăzniră a însoţi pe inimoşii moldoveni, ca să nu se espue între armata lui Sinan ci-o io parte şi focul castelului de alta 484. Ei nu ştia că acest castel nu-i putea supăra, îipsindu-i praful de puşcă. Sinan încărcase patra cară cu lăzi cu praf ce poruncise a se duce în castel, dar, din învălmăşeala in care picară turcii la sosirea creştinilor, aceste cară nu. apucaseră să treacă podul in castel. Ele luară apoi, către seară, din întîmplare, foc, prin creştinii ce 2a rătăcea printre rîndurile carălor spre a jefui, şi săltară deodată, cu mare zgomot, în coloane de fum în aer; lucru minunat, încă, că nimeni nu în rănit 485. Deci acei viteji moldoveni, nevăzîndu-se ajutaţi de nimeni % fură nevoiţi a lăsa îndrăzneaţă lor întreprindere, care ar fi fost atît de frumoasă şi folositoare armiei şi ar fi înlesnit mult cuprinderea castelului. / Acestea petreeîndu-se asfel pînă înnopta, armia creştină, nemaiavînd vreme a tăbărî, se hotărî a bivuaca pe loc 486. Călărimea de sineşi arăta vroinţa de a sta înarmată toată noaptea aceea, temîndu-se ca nu cumva duşmanii, folosindu-se de întunerieimea nopţii, să treacă din insulă cu corăbii ca să vie să-i izbească. Pilda eălărimei fu urmată de toate eelelal- 30 te oşti şi asfel armia întreagă veghe înarmată toată noaptea, puind în 2 lipseşte aşa de i. .săi/prin] cu//4 lipseşte (una pareille deroute)//5 XXXVI] XXXI11//6 creştinii] ai noştri / sfărîmînd] pe partea // 7 podului // 7 şi făcînd .. . inşii] coprinzînd-o şi sfărimînd-o cum am văzut cu atîta stricăciune a turcilor jj 8 lipseşte dintr-înşii / îndată] sau să zdrobească // 8—10 la poalele cetăţuei spre malul turcesc// 11 lipseşte cu o înfocată îndrăzneală j după repeziră ad cu inima // 12 Turcii din insula cea mare] Barbarii de peste Dunăre jj 13 acelaşi] acest / începu //14 lipseşte Dar jj 16 castelului] cetăţuei d-alta / această cetăţue/ poate H 17 îipsindu-le jj 18 castel] cetăţuie / dar] şi // 19 a trece // 19 — 20 podul in castel] în cetăţue//20 ce] care // 21 între//23 Deci] Asfel / lipseşte de nimeni// 24 fură siliţi a lăsa întreprinderea lor // 26—27 lipseşte armia ... loc jj 27 — 28 sineşi se boari a sta supt arme toată noaptea jj 29 după să ad nu jj 30 după izbească pe creştini. Toată armata creştină urmă / 30 — 31 lipseşte fu ... întreagă / înarmată] în arme// 8 — e . 3 62 f.222 122a 114 ROMÂNII SUPT MIHAI VOE.VOD VITEAZUL 4.224 î.224v 4.224 f.224v 4.224 4 225 4.225v 4.225 toate părţile streji spre a priveghea mişcările turcilor 487. Aceştia atunci se afla, cea mai mare parte, trecuţi pe malul Rusciucului; vro 5 mii dintr-înşii tăbărîseră, din porunca lui Sinan, în insula cea mare 488 ; alţii, din spaima ce le dedese creştinii, scăpaseră şi se traseră supt castel, la intrarea podului 5 ce ducea la această insulă, de unde fu trimisă o altă mînă de soldaţi spre paza acelui pod şi spre a da putere garnizoanei castelului 489, care se urcă atunci la numărul de 800 ostaşi 49°. A doua zi (26 octomvrie), Bâthory, încredinţîndu-se / că nu mai are nimic de temut, purcezînd din locul unde petrecuse noaptea, ceva mai io nainte îşi aşăză tabăra 491, apoi îndreptară asupra castelului Sîn Giorgiu chiar tunurile luate de la turci la Tîrgovişte 492. / Loviturile cele dese şi neîntrerupte ale artileriei, în puţine ceasuri, fac o spărtură în ziduri, care socotindu-se îndestul de largă, / îndată ce alese de tot cortul cite doi soldaţi, şi formîndu-se asfel o ceată bună, i se porunci a da asalt, / tre-15 cînd braţul Dunării pe vase, căci podul era sfărmat 493. / Această ceată era alcătuită nu numai de pedestraşi, dar şi de călăreţi, care, lăsîncLu-şi caii, cerură a merge la asalt şi cu sabia în mînă, se repeziră cu inimă d-asupra zidurilor, prin ruine. Dar nenorocita pedestrime ungurească, atît de vitează în multe rînduri, nerăbdătoare d-a intra în castel, se repezi cu multă nebă-20 gare de seamă şi cu curagiu înainta pînă în vîrful spărturei, unde fu izbită c-o neprevăzută furtună de gloanţe, care trînti morţi pe acele dărâmături ca la două sute ; mulţi alţii fură răniţi; ceilalţi învinşi şi împinşi înapoi494. Garnizoana castelului, într-adevăr, ocrotită de tăria zidurilor, se apără cu o îndărătnică bărbăţie, aruncînd asupra creştinilor nu numai cu puştile 25 din care trăgea rar, avînd lipsă de praf, dar din care trăgea de aproape foarte şi drept la / ţintă, ci încă cu săgeţi, lănci, suliţi, gereturi, pe care le arunca cu mîna, şi în sfîrşit cu mari bolovani de piatră 495. Ea priimi mai apoi praf şi alte ajutoare din insula cea mare, prin mijlocul podului ce lega acea insulă cu castelul 496. în acea insulă ştim că era o tabără de so cinci mii turci, care începură acum a supăra prin tunurile lor rău pe ai noştri 497, şi, atît prin aceasta, cît şi prin ajutorul necurmat ce da castelului, zădărnicea toate silinţele ce făcea creştinii d-a-1 coprinde. / Afară de aceasta, Sinan, pe lingă mal, luîndu-se cu corăbiile, veni pînă în dreptul castelului şi d-acolo, cu balimezuri de cele mari, numite doubles faulconeaux, duplices 35 falcones, trăgea neîncetat asupra creştinilor cu mare vătămare a tutulor, mai cu seamă a acelor ce bătea cetatea sau se urca la asalt 489. / Se judecă 1 după părţile ad bune / turcilor] duşmanului//2—7 se afla parte cu sinan pe’maiut nuseiu-cului, parte in] insula cea mare, afară numai de 800 oameni ce rămase ca să apere castelul Sîn-Giorgiu // 8 după zi ad tn // 10 lipseşte castelului / Giurgiului //11—12 lipseşte cele dese şi neîntrerupte ale // 12 lipseşte în puţine ceasuri // 13 largă după spărtură / lipseşte care soco-tindu-se îndestul de//12 după ziduri ad şi//13 ce alese] alegîndu-se//14 lipseşte şi ...! se/primiră poruncă ca să dea asalt cetăţii trecînd //15 — 16 Această trupă se alcătui nu numai // 16 —17 lăsîndu-şi caii] descălecînd//18 pedestrime] infanterie//19 multe] atîtea / /castel] cetate//20 curagiu] inimă//22 două sute după morjd / lipseşte ca / la ndărăt // 23 — 24 Turcii se apărară cu curagiul desperării aruncînd asupra a lor noştri nu ' numai // 25 rar, din pricina lipsei ce avea de praf de puşcă si de tunuri mari, din intîmplarea ce am văzut dar din // 26 drept la ţintă după trăgea / şi înainte de de / după încă ad şi // după săgeţi ad şi / după lănci ad şi / pe care] ce//27 Ei priimiră însă//28 praf] iarbă//28—29 mare, unde Sinan pusese cinci mii turci care supărau cu tunurile lor pe ai noştri, prin mijlocul podului ce unea acea insulă cu cetăţuea // 32 d-acest // 34 după cele ad mai // 34 — 35 lipseşte numite ... falcones // 35 creştinilor] noastră // 36 seamă care asedia cetatea // 36 — 2 lipseşte Se judeca ... ajutoare // CĂLUGAKENII 115» atunci a fi de mare tiebiiintă pune o stavilă între castel şi insula de unde îi venea ajutoare. Pentru acea se hotărî să se tae partea de lingă castel a podului ce ducea la insulă4". Cu toate că acest lucru era cu primejdie, dar Silvio Piccolomini, care priimise comanda a toatei artilerii, se încumetă a-1 săvîrşi cu bine. El se puse însuşi în capul unei cete şi merse spre pod, 5 dar fiind nevoit a trece supt castel, a-şi espune oastea descoperită la focurile lui şi încă a se apuca şi la harţă cu turcii ce sta de pazărîn acel loc, el perdu mulţi ostaşi; şi noapte apucîndu-1 cînd d-abia puţin din pod se tăiase, fu silit a se trage. Asiei această întreprindere, / făcută cu mai f.22$ multă vitejie decît înţelepciune, nu izbuti500. 8e chipzuiră atunci a arde 10 podul prin tunuri şi prin focuri fabricate501 şi acest mijloc fu norocit cu izbînclă 502./Un bun număr de turci, carii venea atunci pre acel pod în f.226T ajutorul asediaţilor, se înecară 503. / Bup-aceea creştinii îndreptară toată 1226 artileria asupra zidurilor castelului504. Această artilerie era puţin numeroasă, căci, din greutatea drumului, cele mai multe şi mai mari tunuri rămăseseră 15 în urmă; şi cu toate că se aştepta în tot ceasul, încă nu sosiseră 505. Cele mai mari tunuri ce avea ei atunci în tabără d-abia purta ghiulele de 30 livre 506. Curînd însă înaintarea nopţii sili şi tunurile să tacă 507. XXXVII La miezul nopţii începură din nou tunurile a bubui 508 şi tunară cetatea 20 pînă puţin după miezul zilei (27 octomvrie), cînd se făcu o bună spărtură (breche) cu o crăpătură de patru braţuri de ziduri 509. Piccolomini judecă că această spărtură e destulă spre a putea intra în castel, cu atît mai mult că descoperea între apărători temerea şi confuzia510; dar ungurii, speriaţi de cea dintîi a lor /neizbutire, nu vroiră a se urca la asalt supt pricinuire 25 1.227 că spărtura nu e destul de largă511, cu toate că italienii trebuia să meargă înaintea lor 512. Piccolomini atunci se întoarse către ai săi şi îi îndemnă : „a-i face cinste şi a păstra reputaţia naţiei şi a lor însuşi, cîştigate în multe alte întreprinderi mult mai primejdioase, dar nu într-o cauză nici mai puţin dreaptă, nici despre care mai mult pot nădăjdui ajutorul ceresc, de vreme 30 ce se luptă împotriva vrăşmaşilor făţişaţi ai legei creştine” 513. Zicînd aceste, împreună cu cavalerii săi îmbărbătaţi de cuvintele lui, năvăleşte vitejeşte cu sabia în mînă şi se urcă peste micile dărămîturi ale acelii spărturi514. Ion Veichir, lăsînd caii, alergă şi el cu ai săi, inimos, 4 — 11 Silvio Piccolomini ce avea supt comanda sa toată artileria, vru a da foc acelui poar dar pentru aceasta trebuind a-şi espune oastea supt focurile artileriei castelului, el perdu un mare număr de soldaţi. Yăzînd această primejdie se hotărî să strice podul cu tunurile, să arză podul cu foc artificial şi să continueze a bate castelul şi acest//12 — 13 lipseşte Un bun ... înecară // 13 lipseşte creştinii / 14 asupra] în contra // 15 drumurilor / lipseşte şi mai mari // 16 lipseşte cu . .. ceasul //16 — 18 lipseşte Cele . .. însă / înaintarea] Apropierea // 19 XXXVII] XXXIV II 20 Dar înainte de La // tunară] puşcară//21 pînă se făcu bine ziuă, luni (27 oct.), cînd se văzu în ziduri o mare spărtură // 22 — 24 lipseşte Piccolomini ... dar // 24 după ungurii ad însă // 26 — 31 lipseşte cu toate ... creştine // 32 Piccolomini însă, însoţit de cavalerii lui năvăleşte // 33 — 34 şi ... spărturi] în acea spărtură // 34 alerga şi el] se urcă asemenea // 116 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL la asalt 515. Alţi ostaşi se mai luară după dînşii şi, năvălind cu toţii cu furie mare, se urcară pe o parte de ziduri şi înfig un steag 516. Dar turcii se apăra / f.221v1227 cu energia desperării 517? / aruncînd în creştini grenade şi pietre 518. De o jumătate de ceas ţinea acum lupta pe ziduri cu o deopotrivă înverşunare 5 între asediatori şi asediaţi, cînd Pieeolomini, văzînd că puţinii ostaşi ce se f.22S urcaseră / la asalt nu vor putea izbuti de nu vor fi îndată sprijiniţi de oştiri proaspete, se întoarse cu iuţeală către unguri519 şi le strigă : ,,îtu sînt oare acolo italienii puşi în primejdie pentru mîntuirea patriei voastre şi spre a încerca tot o soartă cu voi, spre nimicnicirea duşmanilor universali, to iar ai voştri particulari împilători? Puteţi oare suferi a-i vedea acum sau trăgindu-se înapoi, părăsiţi fiind de voi, sau însemnînd cu sînge locul şi întemeindu-1 cu moarte, întru vecinică aclucere-aminte viitorimei de nobila lor înfocare şi de puţina recunoscătoare a voastră moliciune” 529. Ungurii făcură atunci de ruşine aceea ce temerea îi oprise d-a întreprinde, 15 şi cu multă fierozitate alergară a reînnoi asaltul521. Comandantul castelului, văzind această nouă năvălire ce-1 amerinţa şi spăimîntarea oamenilor săi, desperă de a se mai putea apăra şi dete tristul semn că voeşte a parle-manta şi a se preda. Piccolomini porunci îndată oştilor sale a sta în loc şi se gătea să asculte propunerile turcului, cînd deodată ungurii şi săcuii, î. 229 20 nerăbdători acum a răzbuna pierderea soţilor lor, se / reped furioşi în castel, făcînd multă larmă 522 şi împingîncl înainte pe italieni, carii, aflîn-du -se asfel striviţi între soţii lor şi vrăjmaşi, suferiră foarte, rănindu-se mulţi dintr-înşii 523. După oarecare împotrivire a vrăjmaşilor, creştinii coprind castelul către seară şi turcii care scăpară de cea dinţii furie a 25 soldatului biruitor se închiseră în tumul dinlăuntru. Dar nici în acest post nu se putură ei mult apăra şi, coprinzîndu-1 creştinii şi pe el cu asalt, mai pe toţi turcii cîţi se afla acolo îi trecură prin ascuţitul săbiei524. în acest loc se răniră cîţiva din ai noştri, cei mai mulţi de petre, iar tunurile şi puştile din insula cea mare vătămară pe ungurii ce se afla despre acea par-30 tejşi le omorîră ca la patruzeci oameni 525. Săcuii trecură tot ce întîmpinară, fără milă, supt sabie, necruţînd nici sex, nici, vîrstă526. Acei din turci ce fugiseră afară din castel fură măcelăriţi sau se înecară în Dunăre 627. 2—3 cu furie mare] vitejeşte//2 se urcă//3 energia desperării] vitejie / creştini] ai noştri // 3 — 5 lipseşte De o ... cînd // 5 — 13 văzînd că italienii săi au puţini ostaşi ce îi urmase, nu vor putea izbuti de nu vor [priimi şters] îndată întăririi proaspete alergă la unguri, ii rugă să nu părăsească pe soţii lor şi să caute a se folosi de slăbiciunea şi încercuirea asediaţilor pînă nu vor veni în simţiri //14 de ruşine] din bunăcuvinţă // 15 — 17 şi hotărîră a merge spre spărtură. în vremea aceasta, comandantul turcesc, desperînd d-a se mai putea apăra, dete semn că // 18—19 ostaşilor săi a face halt şi gătea a asculta // 21 după larmă ad atunci cînd mai nimeni nu se apăra din asediaţi, care se aşăzaseră în locuri sigure şi puţini numai mai sta^ la locul lor // 21 împing / care // 22 asfel] acum / foarte] tare // 23 — 24 După oarecare împotrivire a vrăjmaşilor după castelul // 24 lipseşte către seară / de] din II 25 — 32 înlăuntru. într-un mic bastion menit dinainte spre a le sluji de scăpare. Acest post fu asemenea luat cu asalt şi toţi cîţi se afla acolo periră ca vai de ei, alţii care fugiseră afară din castel, în insulă fură măcelăriţi. / după Dunăre ad Săcuii trecură tot ce întîmpinară iară milă supt sabie, fără deosebire de sex şi vîrstă // calugarenii 117 Vro sută dintr-nşii pogorîn.du-se dupe ziduri, vrură să fugă într-o galeră <îe era acolo la ţărm, dar urmaţi fiind de aproape de ai noştri, săriră cu toţii împreună / pe galeră şi, ucigînd ai noştri pe turci, rămase acea corabie în ’stăpînirea noastră?38. Ea fu cunoscută a fi una din acele ce în anul trecut luaseră turcii cu dînşii cînd au plecat de la Comorii 529. Altă galeră ce se 5 afla între insulă şi pod şi pe care era 2 500 turci şi tătari, zdrobită fiind de lovirile artileriei, se afundă mergînd în cursul rîului; numai vîslaşii (cMourme) putură scăpa 530. Din opt sute turci ce alcătuia garnizoana numai unul se mîntui631. El se aruncă in Dunăre spre a o trece înot şi, cu toate că fu ochit de ai noştri, oare azvîrliră o mulţime de gloanţe dupe 10 dinsul, avu minunat noroc de ajunse neatins, tot înot, pînă în tabăra lui Sirian de la Busciuc 532. Din creştini căzură la această luare a castelului 250 oameni şi mulţi se răniră 533. în castel se găsi 39 tunuri 534, din care două foarte mari, două culeyrine de 38 şi celelalte mai mărunte S3S. Prada ce pică atunci în 15 mâinile ostaşilor fu nepreţuită. O mulţime de bani, arme scule şi alte lucruri scumpe, o eătăţime nemăsurată de grîu şi un mare număr de capete de vite, cămile, catîrî, cai frumoşi ce Sinan luase din Ţara Bomânească şi n-apucase a-i trimite, cum vroise, la Constantinopol, şi care era atît de numeroşi, incit, după ce luară / pre cei mai buni. nefiind destui oameni 20 spre a încăleca pe ceilalţi, îi mina cu cîrdul amestecaţi cu vitele538. în toate părţile se vedea fluturînd steaguri musulmane, stofe de aur, braţare scumpe, pavilioane de mătase care contrastau cu hainele cele proaste ale românilor şi ale săcuilor 537. în acea bucurie generală, italienii numai se arătară foarte mîhniţi, căci ungurii, năvălind în castel tocmai cînd turcii era gata 25 a capitula, le-a răpit gloria acelii coprinderi; dar prinţul Bâthorv cu minerul papei şi internuneiul împărătesc îi mîngîie cu cuvinte dulci, cu laude şi cu daruri53S. / Trofeele acestii campanii, deosibit de mai multe mii de robi mîntuiţi, fură 27 steaguri 539, ca la 120 tunuri s4°, din care unile de o mărime nemăsurată, şi, de la 18 octomvrie, luarea Tîrgoviştei, pînă la 30 27 ale aceliaşi luni, atît la Tîrgovişte, cit şi în goana ce creştinii deteră turcilor pînă la Giurgiu, într-aeeastă din urmă bătae şi la luarea castelului turcii pierdură peste tot ca la/26 mii oameni541. 1 — 8 lipseşte Vro ... scăpa // 9 unul putu scăpa, care trecu Dunărea înot şi //11 lipseşte avu minunat noroc de / ajunse teafăr şi sănătos tot înot pînă în tabăra // 13 Din ai noştri muriră la asalt //14 după răniră ad Dup-aceea toţi soldaţii de rînd se puseră a scotoci Una din corăbiile pregătite de turci spre a le înlesni fuga, fu prinsă de o ceată de^ creştini; ea îu cunoscută că ar fi fost luată cu un an înainte de turci de la insula Germenului; altă galeră ce se afla între insulă şi pod pe care era 2500 turci şi tătari fu înecată cu lovirile tunurilor, numai o parte dintr-înşi putură scăpa. Se găsi în castel// 15 38] 36/ după două ad tunuri / celelalte] altele / după mărunte ad cu multe bucate şi multe lucruri, mai cu seamă //15 — 18 lipseşte Prada ... catîri // 18 — 26 Românească ca să-i trimiţă la Constfantinopol] şi n-apucase a o face din grabnica sosire a creştinilor]; apoi catîri, cămile, pavilioane şi multe alte lucruri, multe lucruri (robe), arme şi cai şi mlntuiră mulţi creştini robiţi. Italienii fură |foarte mtlmiţi că ungurii cu năvala lor, tocmai cînd turcii era a capitula, le-a răpit gloria a lor, dar prinţul // 26 lipseşte cu // 27 după împărătesc ad ce se afla în tabără // 28—29 în toată această campanie, creştinii dobindiră de la turci 27 stindarde, a 100 tunuri // 30—34 mărime minunată, în toate părţile se vedea fluturînd steagurile musulmane, stofele de aur, forăţarele preţioase, pavilioanele de mătase, făcea contrast cu hainele proaste ale românilor 1230 1231 1231v 1232 11S ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL Acest sfîrşit nenorocit avu acea îngrozitoare espediţie a lui Sinan în Ţara Românească, care amerinţase că va înghiţi pentru tdtdauna naţia română şi cu dînsa şi creştinătatea, pe care ca mai puternic o ocrotea atunci. Eroilor de la Călugăreni se cuvine mai ales cinstea izbînzii în această 5 glorioasă campanie. Venirea lui Bâthory nu făcu alt decît reschiră şi goni un duşman învins şi demoralizat, şi care şi fără aceasta ar fi fost curînd nevoit a deşerta ţara. Datoria şi gloria lui Bâthory era a nu lăsa nici un picior de turc a eşi din ţară ; şi ar fi putut-o, de nu umbla aşa moale şi cu sfială ; chiar şi zdrobirea turcilor la podul după Dunăre o fură creştinii 10 datori mai mult iuţimei lui Mihai şi a românilor săi. Pentru aceea putea acum aceştia, cu o dreaptă fală, să strige lui Sinan, împreună cu un poet al lor popular : „Ce te-ai făcut, mare vizir? Unde-ţi sînt voinicii, paşo cui trei tuiurl? Vîntul împotrivirei sfarmă zăbalele armăsarilor tăi; năvala se trase înapoi spăimîntată de pepturile goale ale vitejilor !”. 15 XXXVIII Sinan, dupe malul drept al Dunării, privi cu jale trista soartă a armiei sale şi coprinderea castelului Sîn Giorgiu, blestemînd în desperarea sa ceriul şi pe Mahomet 542. El, Marius al osmanliilor, el, triumfătorul Asiei,. Africei şi al Europei, el, Sinan cel nebiruit, care în trufia şi zădărnicia 20 sa despreţuia pe toată lumea şi credea că ea trebue să robesacă capriţiilor şi ambiţiei lui54s, să se vază el acum, la o vîrstă trecută de optezci anif f.233 după o carieră / atît de strălucită, răsturnat din culmea gloriei sale, biruit de nişte domni tineri şi fără barbă, dupe cum arăta el mai ales pe Bâthory544 r Şi armia lui, acea frumoasă şi numeroasă [armie, groaza lumei, atît 25 de puternică, atît de bine îngrijită şi înzestrată cu bani, cu arme, tunuri şi muniţie din destul, să o vază acum fără steaguri, fără tunuri, fără baga-juri, fără corturi, cu totul demoralizată şi adusă într-o asemenea stare / i.233v de nişte oşti adunate în pripă, slabe şi rău armate 545 ! „Sinan — zice Sagredo — ostaş desprins în războae şi învechit în 30 arme, nu avu atîta putere de suflet spre a suferi nenorocirea sa, şi, obicinuit a birui, el se plînse amar că norocul la bătrîneţe îşi luă înapoi favoarele sale"’ 546. urmare subsol p. 117 şi săcuilor : o mare mulţime de grîu şi capete de vite, cămile, catîri şi cai atît de mulţi incit ne-fiind soldaţi, după ce luase pe cei mai buni destui oameni spre a i încăleca pe ceilalţi, îi mina cu cîrdu, amestecaţi cu vitele. Apoi bani, scule, pavilioane şi alte multe. Şi de la 16 octombrie, cînd se duseră creştinii spre Tîrgovişte, pînă la 27 la luarea cetăţii turcii perdură, peste tot unde^ îl întîmpina creştinii, 26 mii oameni (ar fi mai bine a cita aci paragraf lui Ist.) // 1 — 14 lipseşk Acest . . . vijelios // 15 XXXVIII] XXXIV //16 armatei // 20 despreţuia pe ceilalţi // 20—21 care mîndru de puterile sale nesocotea pe ale celorlalţi şi gîndea că toată lumea trebue să se supue capriţiilor şi ambiţiei sale, să se // 21 lipseşte trecută // 22 dupe^ // 23 lipseşte dupe // 24 — 28 Şi eu o oştire adunată în pripă să vază armia sa zdrobită în ce& mai mare parte, lipsită de toate bagazurile sale // 29—32 lipseşte Sinan . . sale // CĂLUGARENn 119 Nenorocitul vizir fu silit îndată a-şi trage tabăra dupe malul Dunării ne Ia Eusciuc, căci creştinii, cum dobîndiră castelul, îndreptară gurile tunurilor dupe ziduri spre tabăra turcească şi începură a tuna a-supră-i 547. La Eusciuc el făcu căutare armatei sale ca să vază ce i-a mai rămas; alese pe Satîrgi-Mehemed paşa şi pe Segban-başi-Ianin-aga pentru paza 5 şi apărarea Yidinului şi îi trimise cu o mie de oameni călă/rime, supt comanda agă! lor, Gruciuk-Osman. Apoi puse garnizoane prin toate cetăţile din lungul Dunării 548 şi, împărţindu-şi ostile în cete puţin numeroase 549, îşi rădică tabăra şi luă cu grabă calea Easgradului, cu toţi neguţătorii armatei. Acolo lăsă pe Haşan paşa, dîndu-i titlu de serascher, cu vro 10 cîţiva sangiaci din ostile Eumeliei, pe Zagargi başi, cu muniţiile de război şi tunurile, dînd poruncă ofiţerilor să ierneze la Sumla. într-acest loc află prin scrisori din Ungaria, de la fiul său, Melimed paşa, izbînzile creştinilor intr-acea ţară şi luarea vestitei cetăţi Granul de armata împărătească 550. Vestea coprinderii acestii cetăţi adăogă foarte mîîmirea lui Sinan s51./ 15 El se grăbi a scrie sultanului, spre a se dezvinovăţi şi spre a micşora perderile «ale, zicîndu-i că creştinii n-au stricat deeît bagajurile şi puţinei oameni de cei nedeprinşi din ariergardă, dar că nervul oştilor e cu dînsul; că dacă iarna ce se apropie şi asprimea timpului nu mai dă cale izbîndirei, el şi-o păstrează pentru primăvara viitoare, cînd sau va muri,/ sau îşi va îndrepta 20 învingerea ce din întîmplare i-a venit şi îşi va izbîndi de la inimă prin prăpădirea lui Bâthory şi a iui Mihai. în această scrisoare, el îşi vărsa mai cu seamă focul asupra lui Mihai vodă. Dar sultanul nu se mulţămi cu aceasta, şi, chemînd pe muftiul, află de la dînsul mărimea pierderii şi purtarea cea neînţeleapta a lui Sinan 552. Groaza domni în Constantinopol 30 & f .234 f .235 f.236 & Nenorocitul vizir] El//2 lipseşte de la Rusciuc // 3 începu / tuna asupră-i] o puşcâri //4 Ticăitul vezir făcu atunci la Rusciuc revizia armatei // 7 Apoi după puse // 8 şi] printr-o retragere -ce sămăna mai mult la o fugă // 9 lipseşte cu grabă //10 armiei // 11 lipseşte cu //12 într-acest loc] Acolo //13 de la fiul său Mehmed-paşa după scrisori // 14 lipseşte intr-acea ţară / lipseşte vesti--stei cetăţi / Granului / după împărătească ad care acum supt povaţa vestitului comite “Mamfeld luase cu izbindă ofensiva şi chemase biruinţa supt steagurile împărăteşti//15 — 25 Această veste mai mări mîhnirea sa şi cu inima plină de durere şi plină de temere de ceea ce i se poate intîmpla, însoţit de patru escadroane, el luă calea Gonstantinopolului. Sinan, soldat Teprins in războae şi învechit în arme, nu avu atîta statornicie spre a suferi nenorocirea şi obicinuit cu biruinţele se plinse că norocirea la bătrîneţ:e îl lasă în favorul său (priinţa sau prinoasele) racă cu ceapcăn şi în locul crucei // 24 după patria ad sa / liturghiile] rugăciunile // 24 — 26 Voinicia cu care se arătă popa Fareaş făcu că Mihai v[oe]v[od] il înălţă îndată în treapta de agi sui gyicral de infanterie//27 în multe alte rînduri] întotdeauna // 28 şi după slujbele/ către DitrieJ vitejia ij 28 —29 căuta la naştere şi la stare//30—1 Mihai v[oe]vfod] după •luarea Nicopolului trece spre Vidin, neaflînd încă de predarea acestei cetăţi // 124 ROMÂNII SUPT M2HAI VOEVOD VITEAZUL f.245v f.245 f.246 f.246v î.247 toţi din toate părţile de i se îneliinară581. Vitejiile acestui domn aprinsese toate duhurile popoarelor chinuite de turei; /locuitorii din Serbia, Bulgaria, Bosnia, Macedonia, Albania şi mai multe părţi ale Greciei alerga din toate părţile supt steagurile lui / şi toate popoarele acestor provinţii 5 îşi întoarseră privirea spre dînsul ca către un înger de mîntuire. De atunci ele începură a-i numi Steaua lor de la răsărit 582. Aceste din urmă birainţi de la Nieopol şi Vidin încununară frumos minunata şi nemuritoarea campanie de vară a anului 1595, întru toate vrednică de cea de iarnă. Rădicarea românilor ca un viscol de rnînie pur»' io tase fierul şi pîrjoîul peste toată întinderea împărăţiei turceşti de Ia Dunăre / pînă Ia Constantinopol, zdrobise şi doborîse la pămînt mai mult de trei sute mii turci şi tătari, carii, în cîteva rînduri şi în deosibite trupuri de armie, în zadar se ispitiseră a-1 stăvili. Puterea şi energia ce într-acest an desfăşurară nişte ţări mici şi de multă vreme slăbite ca Ţara Românească, 15 Ardealul şi Moldova, numeroasele şi minunatele fapte de vitejie ale acestor popoară, văzute astăzi, în starea de apunere în care ele se află, şi prin mulţimea grămădită a anilor, ni se par fabuloase şi am simţi greutate a Ie da crezămînt, dacă istorici vrednici de credinţă, eontimpurani şi martori de faţă, şi mai toţi protivnicii noştri, nu s-ar învoi întru ară-20 tarea şi mărturisirea lotşi dacă n-am şti / cîte minuni este în stare să producă patima unui popor întreg răsculat împotriva streinului, pentru altarele patriei şi ale eredinţei sale. Dacă veciniinoştri făcea atunci asemenea jertfe ca ale noastre, sau măcar de ne-ar fi sprijinit ceva mai bipe, daca nemţii nu se arătau aşa ele molatici în purtarea războiului şi aşa de nestator-25 nici în făgăduelile lor, dacă polonii nu ne puneau mereu stăvili, arătîndu-se cu atîta vrăjmăşie către noi, şi daca Bâthoiy n-ar fi fost aşa de uşure şi nestatornic în .faptele lui, / de atunci turcii, acei cruzi duşmani ai civilizaţiei, a căror barbarie cu veacuri mtîrzie luminarea şi libertatea iurneL ar fi fost azvîrliţi în pustiile lor asiatice şi Europa Orientală ar fi avut 30 o altă soartă !! 1 — 9 Aci locuitorii din Bulgaria, minunaţi de vestea acestui domn, alergară din toate părţile' de i se închinară ; recunoscindu-1 de mîntuitor al creştinătăţii. Cu luarea Vidinului şi a Nico-polului se înebeea campania a doua a acestui an 1595. Rădicarea //9 purtă //10 lipseşte fierul şi/ lipseşte întinderea // 10 — 12 împărăţia turcească pîn în Constantinopol şi răstoarnă şi zdrobeşte mai mult de trei sute mii păgini care în acest an în mai multe rînduri //13 armate se ispitiseră // 14 — 15 ce desfăşură în acest an nişte ţări mici şi slăbite de atîta vreme ca Transilvania*. Ţara Românească//15 ale] a//16 lipseşte ele/ şi) patria noastră//Ţ7 simţii avea// după credinţă aci de feliurite neamuri // 19 lipseşte şi mai toţi protivnicii noştri//20 - 21 sti atotputernicia ideii libertăţii cinci ea încinge inima unui popor // 22 — 30 Dacă s-ar fi ţinut strins aceste popoare unele la altele în contra duşmanului şi dacă ambiţia şi lăcomia nu le-ar fi făcut a întoarce armele unul împotriva altuia, uitind datoria lor de atunci, turcii, acei duşmani cruzi ai civilizaţiei şi a căror barbarie cu veacuri întîrzic luminarea şi libertatea lumei, ar fi fost azvirlită în pustia lor şi lumea orientală ar fi avut o altă soartă // CALU GAR3SNII •125 NOTE 1 Hammer, t. II, p. 272 şi 273. 2 D’Ambry, p. 800. 3 Naima ; Seadedin ; Hammer, t. II, p. 274 ; Jouannin, p. 177. 4 Hammer, t. II, p, 276. 5 Hammer, p. 276 ; De Thou, t. XII, p. 500. 6 Naima. 7 De Thou, p. 500. 8 Hammer, t. II, p. 277. 9 D’Ambry, p. 813 ; Jouannin, p. 178. 10 Montreux, p. 513 ; D’Amforv, p. 813. 11 Montreux, p. 513. 12 Esprinchardt, p. 208; Montreux, p. 596; D’Amhry, Tableaux propheliqiies, p. 113. 13 Cuspinianus, p. 143. 14 D’Ambry, Tableaux'prophetiqu.es, p. 76, 104 şi 112. 15 Ibid. Vezi şi Historie de la vie, miracles et propheties de Merlin, Paris, 1498, t. III. 16 D’Ambry, Tableaux prophtUqîies, p. 112; Montreux, p. 499; Frachetta, p. 6. 17 Montreux, p. 596. 18 Hammer, t. II, p. 277. 19 Esprinchardt, p. 266. 20 Ibid. 21 Seadedin. 22 Ibid. 23 Hammer, t. II,p. 277. 24 Naima. 2,5 Seadedin ; Hammer, t. II, p. 277. 26 Naima. 27 Seadedin; Naima. 28 Naima; Seadedin. 29 Seadedin; Naima. 30 Naima. 31 Seadedin; Selaniki. 32 „L’odeur de cette proie tire ces lions de leurs antres et Ies pousse â toute extremi te pour îa poss6der” (Montreux, p. 521). 33 Ibid. 34 Dc Thou, t. XII, p. 537—538; Bethlen, t. III, p. 582 — 585; Sieur d'Ambry, p. 814; Campana, p. 876; Frachetta, Tărkische und siebenbiirgische Viktorien etc. 35 De Thou, t. XII, p. 511 — 513; Montreux, p. 505. 36 Montreux, p. 519. 37 Montreux, p. 503; Guerrin. 38 De Thou, t. XII, p. 509. 39 Ibid. 40 Montreux, p. 504. 41 De Thou, t. XII, p. 510. 42 Bethlen, t. III, p. 552. 43 Montreux, p. 526. 44 Engel, t. II, p. 239. 45 Cronicele româneşti, în „Magazin”. 46 Engel, t. II, p. 239 ; Historia von den Emporungen, p. 71. 47 Cronîdtle române, în „Mag. ist.”, t. IV, p. 281; Historia von den Emporungen, p. 71. 48 Cronicele române, în „Mag. ist.”, t. IV, p. 28Î. 49 Heidenstein, p. 315 ; Walther ; Bohomolec; Niemcewitz. 50 Heidenstein, p. 315 ; Bohomolec. 51 Kovachicii, t. I, p. 209. 52 Heidenstein, p. 315; Bohomolec. 53 Heidenstein, p. 315 ; Bohomolec. 54 Reusner, Ep. Turc., p. 128. 55 Montreux, p. 526 ; Campana, Histoire, p. 868 ; lacobus Franeus, anul 1595, p. 3 56 Vezi scrisoarea împăratului, în Reusner, Ep. Turc., p. 114. 57 Cronicele române, în „Magazin”, t. IV, p. 281. 38 Bethlen, t. III, p. 560. 39 Montreux, p. 525; Cronica lui Fuchsie. 126 ROMÂNII SUPT; MIHAI VOEVOD VITEAZUL 60 Ibid. 61 „Mag. ist.”, t. IV, p. 281. 62 Vezi tractatul întreg la sfîrşitul tomului. 63 Bethlen, t. III, p. 571; Katona, t. 27, p. 188; Fessler, t. 7, p. 355; Miron Costin. 64 Vezi Bisselie, Fraclietta şi alţii. 65 După Sigismund Bâthory, prinţii următori păstrară ideea lui de crăia Daciei. Astfel fu cardinalul Andrei Bâthory, Gabriel Bâthory şi Bethlen Gabor, care la 1628 ceru de la sultanul Murad a-i recunoaşte titru de crai al Daciei. 66 Bethlen, t. III, p. 572; Katona, p. 189. 67 Scrisoarea lui Albert Kirâly din tabăra de la Colintina (iunie 1595) către Sigismund Bâthory, în Reusner, Episiolae Turcicarum, p. 132. 68 Ibid. ; Frachetta, p. 3. 69 Scrisoarea lui Kirâly; Herrera, Gampana şi Frachetta spun că era numai 508 luntri. 70 Frachetta, p. 3. 71 Frachetta, p. 3 ; Herrera, p. 559 ; Gampana, Historie, p. 863. 72 Kirâly, ibid. 73 Montreux, p. 549. 74 Kirâly ; Herrera ; Gampana ; Frachetta. 75 Kirâly. 76 Kirâly ; Gampana, p. 863. 77 Herrera, p. 559 ; Gampana, p. 863. 78 Kirâly. 79 Ibid. 8* Frachetta; Gampana, Hislorie, p. 863; Herrera, p. 559. 81 Kirâly; Frachetta. 82 Kirâly. 83 Sagredo, ed. fr., t. V, p. 20; Montreux, p. 567; Iacobi Franeus, anul 1595, p. 16; Historia von den Emporungen, p. 71; Ortelius, p. 253. 84 Seadedin. 85 Hammer, t. II, p. 278. 86 Seadedin. 87 Herrera, p. 559. 88 Seadedin; Naima. 89 Seadedin. 90 Naima. 91 Ibid. 92 De Thou, t. XII, p. 535. 93 Seadedin; Naima; Selaniki; Hammer, t. II, p. 279. 94 Ibidem. 95 Seadedin. 96 Guerrin, p. 158; Baudier, p. 564; Montreux, p. 569; D’Ambry; Iacobi Franeus, an 1595, p. 34; Sacy, 1. II, p. 110. 97 Seadedin ; Naima ; Guerrin, p. 157 ; Montreux, p. 569 ; Esprinchardt, p. 265. . 98 Esprinchardt, p. 265. 99 Seadedin. 100 Seadedin. 101 Montreux, p. 569 ; Guerrin, p. 157. 102 Senkowski. 103 Esprinchardt, p. 211. 104 Walther. 105 Stavrinos Vistierul. Hammer, t. II, p. 272. 107 Sagredo, p. 724. 108 Guerrin, p. 162. 109 Seadedin. 110 Istvânfi, p. 411. 111 Seadedin. 112 Numărul armiei turceşti e cam nehotărît. Analiştii turci, dupe care se luară şi unii analişti italieni, o scad la 70 mii oameni numai; dar Hammer ne spune a nu ne încrede în bule-tinurile turcilor. Istvânfi spune că armia turcească trecea peste 100 mii, iar Filstich o face de 200 mii oameni. Noi am priimit numărul de 180 mii, dat de Walther, care fiind pe atunci CĂLU GĂRBNII 127 ţară şi curînd dup-aceea la Gonstantinopol, ni se pare a fi mai exact. Iacobi Franeus pretinde că Fer bat adunase 150 mii oameni în tabăra sa. Apoi Sinan ştim că a mai adăogat multe oşti pe lingă cele adunate de Ferhat. 113 Esprinchardt, p. 212. 114 Ibid., p. 213. > 115 Esprinchardt, p. 212. 116 Esprinchardt, p. 214 ; Senkowski. 117 Sagredo, p. 675. 118 Hammer, t. II, p. 265 ; Cronica lui Fuchsie. 119 De la această solie în Ardeal, documentele istorice pierd din vedere pe viteazul Radu din Calofireşti, pe care îl văzurăm înapoi strălucindu-se în războiul cu tătarii ; dar un cîntec vechi popular ni-1 arată rivalizînd necurmat în vitejii ,,cu Buzeştii amîndoi şi cu Clăpeştii cîte-trei, fruntea boerilor şi domnii războiului”, pînă in zilele lui Radu vodă, feciorul lui Mihnea Turcitul (1611). Atunci, întîmplîndu-se ca tătarii să vie să robească moşiile, casa şi pe mama bătrînă a lui Radu din Calofireşti, el alergă la domn cerînd agiutor pe Buzeşti şi pe Clăpeşti. Domnul refuzîndu-i agiutor, atunci el, însoţit de dreapta sa slugă Nedea şi cu vro cîţiva oameni, se aruncă asupra tătarilor. în bătae, Nedea striga stăpînului său : ,,Tae, că nu e pe boerie, ci este pe vitejie. Tae marginile şi-oi tăia mijloacele !” Tătarii fură învinşi şi Calofirescul îşi mîntui pe mumă-sa. La întorsul său, întîmpină în cale pe Buzeşti şi pe Clăpeşti, care îl omoară şi duc trupul lui Radu Mihnea-vodă, zicîndu-i că de trăia ii scotea din domnie. Muma lui Calofirescu, aflînd de uciderea fiului său, alergă la domn cu multe zapise, prin care se dovedea că Calofirescu îi era frate. Atunci domnul, făcînd divan, judecă pe Buzeşti şi pe Clăpeşti de li se tae capul. Dintr-acest cîntec se vede dar că Calofirescul a fost fecior lui Mihnea-vodă Turcitul, care însoţi pe Sinan în Ţara Românească. Poate fiul şi tatăl şi-au încrucişat unul cu altul paloşele la Călugăreni fără a se cunoaşte ; poate glonţul sau paloşul Calofirescului trlnti la pămînt pe lepădatul Mihnea la luarea Tîrgoviştei. 120 „Magazinul istoric”,!. IV, p. 282 ; Filstich ; Cronicele române. 121 Bethlen, t. III, p. 593. 122 ,,Magazinul istoric”, t. IV, p. 282. 122 Dogliani, p. 116 ; Ascanio Centorio, Stor ia di Transilvania, p. 100. 124 Walther. 125 De Thou, t. XII, p. 538. 126 Sieur D’Ambrv, p. 815. 127 IIist. v. den Emporungen, p. 78. 128 Walther. 129 Ibid. 130 Seadedin. 131 Walther. 132 Ibid. 133 Seadedin. 134 Walther; Iacobini; De Thou, t. XII, p. 539 ; D’Ambry, p. 815. 135 Cronicele române, în ,,Magazin”, t. IV, p. 282. 136 Crucea de piatră ce se află la Călugăreni este făcută de Şerban vodă Cantacuzino, spre vec| ni cir ea unui pod ce îl făcu pe apa Neajlovului, dar nu priveşte bătălia. 137 Acestea s-a petrecut într-un club la Mitropolie, cea dintîi şi din urmă oară cînd am stătut de faţă la seanţele acelui club. Trebue a şti că puţini oameni din popor se afla 1-această adunare şi părerea mea e că poporul cel de gios, mai cu seamă al Bucureştilor, şi-a împlinit datoria revoluţionară şi naţională, declarîndu-şi, deşi cam tîrziu, vroinţa de a apăra revoluţia cu paloşul; iar clasele de sus, guvern, boeri, negustori, junime, s-au aflat mult mai prejos şi nevrednice de misia lor şi de poporul ce conduceau. 138 D'Ambry, p. 815. 139 Ibid. ; Iacobini ; De Thou, p. 539. 140 Walther ; Iacobini ; Filstich ; Engel: t.I, p. 236. Alţi analişti pretind că oastea lui Mihai se urca la 20 mii, dar ei n-au putut cunoaşte mai bine aceasta ca Walther şi Iacobini, ce se aflară atunci în faţa locului. 141 Cesar Gampana, Histoire, t. II, p. 890. 142 Seadedin. 143 Ibid. ; Naima. 144 Naima. 128 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL 145 Seadedin. 146 Seadedin. 147 Walther, cu greşeală, confundă rîul Salcia cu Neajlovul. 148 Seadedin; Naima. 149 Ibid. 150 Naima. 151 „Sinan admirat la patience, ou plustost ia resolution des Christens qui avec ques un si petit nombre avaient toutes fois Tassurance de Pattendre de pied ferm [au combat], luy qui avait une si puissante armee” (DIAmbry, p. 816); Iacobini. „Le Bascha jettant sa vue dans le câmp du Palatin, considerant le peu de gehs qu-il avait en comparaison de son armee, arresta longtemps sa pensee sur l’admiration de la hardiesse du Palatin d’oser avec une poignee d’hommes attendre de pied ferme un si grand nombre d’ennemys. Mais celui-lâ lui fournira tantost un plus grand sujet d’admiration, quand il mettra une pârtie de ses, gens en pieces, le reste en fui te et le reduira luv mesme â un tel point qu’il se verra dans la boue jusqu’aux orei!les”(Baudier, p. 540). 152 Seadedin; Naima. 153 Seadedin; Hammer; De Thou; Iacobini; D’Ambry, p. 816. 154 Seadedin. 155 Naima. 156 Walther. 157 Seadedin. 158 Iacobini; Istvânfi ; De Thou. 159 Seadedin. în al XVI[-lea] veac, românii, în bătăliile lor, se slujeau de bivoli, precum cei vechi de elefanţi. Vezi „Mag. istoric”, t. II. 160 Seadedin; Naima. 161 To.ut le rest de ce jour se passa aux occupations de se considerer Ies uns Ies autres. Les Turcs se mocquaient des Valaques et n’avaient que ce deplaisir de ce ceux-ci n’etaient en plus grand nombre pour rendre la victoire plus glorieuse. Mais les Valaques, serieusement attentifs â ce qu-ils devaient faire le lendemain, portaient leurs yeux et leurs coeurs au clei pour impetrer du secour, sans lequel ils sentaient bien leurs forces trop debiles pour soute-nir une si nombreuse multitude d’ennemis. Michel, leur Palatin, Ies exortait genereusement au combat” (Baudier, p. 541); Waîther ; Seadedin ; Frachetta ; Hammer ; Scrisoarea lui Bâthori către împăratul din Sas-Sebeş, 2 avgust, în Reusner, Ep. Turc.; Cron. roum., in „Mag. ist”, t. IV, p. 282. 162 Seadedin. 163 Naima. ' 164 Sieur D’Ambry, p. 816. 165 Bethlen, t. III, p. 593. i«« Sieur D’Ambry, p. 816. 487 Walther. ies xjaima. 189 Seadedin. 170 De Thou, p. 531. 471 Walther. 472 Ibid. 173 Seadedin ; Naima ; Hammer. 174 Naima. 175 Walther ; Cronicele române, în „Magazin”’, t. IV, p. 282 ; Conspectns historiae Yatachiae. 176 Epistola lui Bâthory către împăratul. 177 Walther; Seadedin ; Naima ; „Magazin”, t. IV, p. 282. 478 Engel, t. I, p. 237. 179 Montreux, p. 569 ; Larichianus, p. 219. IS® Seadedin. 181 Bethlen, t. III, p. 584; D’Ambry, p. 816 ; Iacobini ; Montreux, p. 569. 182 „Turcii pugnabant adjunti multitudine et numero. Valaclii, îortitudino et audacia ” (Iacobini); Conspectns historiae Valachicae. 483 Walther. 184 Istvânfie; Conspectus historiae Valachicae. 185 Walther ; Cronicele române, in „Magazin”, t. IV, p. 282. 186 Walther; Fessler, t. 7, p. 358; Engel, t. î, p. 2. îs? Walther ; Engel; Fessler, t. 7, p. 358 ; Fotino, t. II; Kogălniceanu, p. 152. 188 Sieur D’Ambry, p. 817. CAL U GĂKENII 129 î8§ Naima; Seaclcdin. Naima. 191 Walther. 192 Sagredo, p. 724 ; Istvânfi, p. 412. 193 Seadedin ; Naima ; Hammer ; t. II; Iacobini; Istvânfi, p. 412. 194 Naima. 195 Seadedin ; Naima ; Conspectus hist. Valachicae ; Stavrinos; Hammer, t. II; Iacobini; Istvânfi, p. 412; Scrisoarea lui Bâthorv; Sagredo. ed. fr., t. IV, p. 35; Jouannin, p. 178 ete. Î9S Ibicl. 197 Seadedin. 198 Stavrinos ; De Thou, t. XII. 199 Walther. 293 tov eTrtaac (Stavrinos Vistierul). 291 Walther. 292 w'alther; D’Ambry, p. 817. 293 Sagredo, p. 724 ; Conspectus historiae Valachicae ; Iacobini ; Bethlen, t. III, p. 595 ; Scrisoarea lui Bâthory, în Reusner. 284 Walther. 293 D’Ambry, p. 846, urcă numărul turcilor morţi la 10 mii. Alţii încă au exagerat şi mai mult, urciudu-1 la 25 mii. Vezi Campana, Hist., p. 890. 23,3 Sieur D’Ambry, p. 816 ; De Thou, t. XII, p. 539 ; Walther, din contră, pretinde că din ai noştri căzură numai vro cîteva sute. 29? Walther ; Cronica română, în ,,Magazin”, t. IV, p. 282. Guerrin. Naima. 210 Sieur D’Ambry, p. 816 ; Iacobini; Campana, Hist., t. II, p. 890. 211 Stavrinos. 513 Seadedin. 213 Seadedin ; Naima. 214 Hammer, t. II. p. 279. ars Walther. 318 Stavrinos Vistierul; Cronica lui Constantin Căpitanul, in ,,Magazin”, t. I, p. 231. 317 Walther; Campana. 318 Walther ; ,,Magazin”, t. IV, p. 283 ; Iacobini; Bethlen, t. II. p. 595. 219 Sagredo, p. 724 : Iacobini; Conspectus hist. Valachicae. 220 Walther. 321 Ibid. ; Historia von den Emponmgen, p. 71. 222 Walther; Istvânfi, p. 412. 323 Walther. 224 Istvânfi, p. 412. 225 ,.Magazin istoric”, t. IV, p. 283; Filstich. zm Walther; Istvânfi, p. 412 ; Seadedin. 227 Walther; Sagredo, p. 724 ; Istvânfi, p. 413. 223 ,,Magazin istoric”’, t. IV, p. 283; Filstich. 2 25 Seadedin. 230 Ibid. ; Naima. 231 DA.mbry, p. 817. Analiştii turci nu pomenesc nimic din aceste oşti ce unii din analiştii creştini spun că rămăsese peste Dunăre. Aceea ce ne face a priimi aceasta cu îndoială, căci credem că, de ar fi fost cu temei, turcii n-ar fi uitat-o spre a îndrepta pierderea bătăliei. 234 EngeDt. I, p. 238. 23r* Seadedin, 233 Seadedin ; Naima. 237 Seadedin. 338 Seadedin : Naima. 239 îbid. 240 Seadedin ; Naima : Iacobini. Mi Cran.rom., ,,Magazin”, t. IV, p. 310, şi pisania monasticei Radul vodă. 242 Naima. 243 Seadedin. 244 Naima. 245 Seadedin. 348 Istvânfi, p. 412. 9 — c. 312 130 ROMANII SUPT MIHAI VOEVGD VITEAZUL 247 Seadedin. 248 Ibid. 249 Hammer, t. II, p. 279. 250 Seadedin. 251 Seadedin. 252 „Est autem Tergovesta arx Valachiae munitissima el viro principe dignr quaro Voyvodae olim mansionis, suae sedem elegerimt” (Beyerlinck, t. II, p. 220). Vezi Şi Bolero, t. III, p. 94; Montreux; „Tergovist welchcs eine schcne und.veste StadW '(Ortelius, p. 290). 253 Odă la ruinele Tirgovişlci. 254 Marşul Oda la oştiri a ; emană. 255 Seadedin ; Nairna ; Sagredo, cd. Ir., t. V. p. 34. ' 256 Campana, Historia del rrondo .. . , t. II, p. 801 ; Herrera, p. 574 ; De Theu, t. XII,, p. 543; Montreux, p. 569. 257 H istorica reiat io dc stătu Yalaehicac, în Magazin isteric”, t. Y. p. 6(J si 'f/9. 258 Walther. , . 259 Istvânfi, p. 412. 260 Seadedin. 261 Istvânfi, p. 412. ■ .262 Walther. 263 Istvânfi, p. 412. 1 264 Seadedin. 265 Seadedin. 266 Istvânfi, p. 412 ; De TIiou, p. 543 ; Engei, t. I, p. 238. 267 Fessler, t. 7, p. 360 ; Engei, p. 238. 268 „Mirabatur Sin an Yalachcs vise suo exercitu non fugae, ied sc uiue ilare” (Ccn-spectus historiae Yalachicae) ; Istv anii, p. 412. 269 Conspectushistoriae Ya[ achicae ; Iiron.ti.ll9p. 196. 270 Walther. 271 Walther. 272 Istvânfi, p. 412 ; Scrie oarea lui Bâthory către împăratul din ' 28 avgust 1595 ; Con~ spectus hist. Yalachicae. 273 Bethlen, t. IV, p. 597. 274 Scrisoarea lui Bâthory către împăratul, de la Sas-Sebeş, din 28 august, în Rcuner, Epistolae Tiircicarum, p. 156. 275 Bethlen, t. III, p. 589 ; Istvânfi, p. 412 : D-’Ambry, p. 817. 276 Bethlen, t. III, p. 597 ; Conspectus hist. Yalachicae ; IBAmbry, p. 817 ; Istvânfi, p. 412.. 277 Conspectus hist. Yalachicae. 278 Bethlen, t. III, p. 601 ; D’Anibry, p. 818; Conspectus hist. Yalachicae.' 279 D’Ambry, p. 818. 280 Istvânfi, p. 412; Bethlen, p. 598; Iacobini ; Conspectus hist. Yalachicae : D’Atebry, p. 818. ■ “ , • 281 Conspectus hist. Yalachicae ; Istvânfi, p. 412. 282 Bethlen, t. III, p. 603. 283 Bethlen, t. III, p. 602 ; De Thou, t. XII, p. 542. 284 Istvânfi, p. 412 ; Conspectus hist. Yalachicae. 285 Historia von den Empdrungeipp.ll. 286 Walther. 287 Istvânfi, p. 413. 288 Walther. 289 Conspectus hist. Yalachicae ; Engei, p. 238. 230 Conspectus hist. Yalachicae ; Istvânfi, p. 413. 291 Istvânfi, p. 413. 292 Istvânfi, p. 413; Iacobini; Conspectus hist. Yalachicae. 293 Istvânfi, p. 413; Iacobini. 294 Conspectus hist. Yalachicae; Istvânfi, p. 413. 295 Ibid. 296 Iacobini; Bethlen, t. III, p. 599. 297 Istvânfi, p. 413 ; Conspectus hist. Yalachicae. 298 Iacobini; Istvânfi, p. 413 ; Bethlen, t. III, p. 603. 299 Sieur D’Ambry, p. 818 ; Iacobini; Bethlen, t. III, p. 604; De Thou, t. XII, p. 544 ; Beyerlinck, t. II, p. 226; Dantiscani, p. 129; Sagredo, p. 725 ; Montreux, p. 566 : Nene ungă-rische und siebenbiirgische Kronik şi toii istoricii contimporani ce au pomenit de aceste tnUrnplări. CĂLU GĂRENII 131 oO° f).antiscani, p. 130. 301 Iacobini; Beihlen. t. III, p. 604 ; IstvânH, p. 413 ; D’Ambry, p. 819. 333 Isivârrfi, p. 413 ; Conspectul ldstoriac Yalcchicac. 301 Bethien, 1. III, p. 005 ; Campana, IIistoria, p. 900. 384 Iacobini; Eelhlcn, p. 005 : Conspccius hist. Ycdcchicue ; De Thou, p. 527., 355 Iacobini; Bethien, p. 599. 303 Sagrcdo, p. 724. ■3o? Walther ; Iacobini; Istvânfi, p. 413. 808 Iacobini; Bethien, t. III, p. 605. 309 Sieiir D’Ambry, p. 819 ; Iacobini ; Istvânfi, p. 413 ; Sacv, t. II, p. 127. 318 Ibid. ; Frachetta. 311 D’Ambrv, p. 821; Iacobini ; Dantiscani, p. 113; Guerrin, p. 165 ; Frachetta, p. 23; Bethien, t. III, p. 603; lacobi Francus, p. 39; Historia von den Emporungen, p. 78; Ortelius, p. 281 şi alţii. 312 Sieur D’Ambry, p. 821 ; Iacobini ; Campana, p. 300. 313 Guerrin, p. 165. • 314 D’Ambry, p. 821 ; Iacobini. 315 D’Ambrv, p. 819; Iacobini; Istvânfi, p. 413; Bethien, t. III, p. 609. 216 D’Ambry, p. 820 ; Tomasi, p. 22 ; Istvânfi, p. 413 ; Iacobini; Bethien, t. III, p. 611. 317 Walther; De Thou, p. 543; D’Ambry, p. 820; Istvânfi,p. 413 ; Iacobini; Montreux, p. 567 ; Dantiscani, p. 114 ; Historia von den Emporungen, p. 78 ; Nene ungarische und sieben- , «burgiscle Kronik, p. 149. şiş xTAmbry, p. 820 ; Iacobini; Istvânfi, p. 413. şiş iii s iaCobini; Istvânfi, p. 413; Bethien, t. III, p. 613. 318 Spontoni, p. 39 : Guerrin, p. 165 ; Fessler, t. 7, p. 360 ; Engel, t. I, p. 238 ; Ortelius, p. 291. 320 Guerrin, p. 167 ; Spontoni, p. 39 ; Dantiscani, p. 114 ; Francus, p. 39 ; Istvânfi, p. 413 ; Bethien, t. III, p. 615 ; Iacobini. ; 321 Campana, Historia, p. 902; Iierrera, p. 574. ■ ' 322 D^mbry, p. 820 ; Bethien, t. III, p. 612; Frachetta. 323 Guerrin, p. 167 : Historia von den Emporungen, p. 78 ; Montreux, p. 578; Dantiscani, p. Ho. - 324 Guerrin, p. 167 ; Historia von den Emporungen, p. 78; Ortelius, p. 292 ; Dantiscani, ,p. 115. 3'r! Istvânfi, p. 413. 326 Guerrin, p. 167 : Dantiscani, p. 115 ; Historia von den Emporungen, p. 78'; Ortelius, ■p. 293. 327 Sacy, t. IT, p. 127. 328 Campana, Historia, p. 901. 328 Spontoni, p. 14. 330 Campana, Historia, p. 901. 331 Istvânfi, p. 414. 332 Campana Historia, p. 902. 333 Istvânfi, p. 414. 334 Campana, Historia, p. 902. srm Guerrin, p. 167 ; Dantiscani, p. 115 ; Montreux, p. 578. 338 Guerrin, p. 168 ; Dantiscani, p. 116 ; Historia von den Emporungen, p. 78 ; Montreux, p. 578. 337 Campana, Historia, p. 902. 338 IstvApfi, p. 414. 339 Campana, Historia, p. 902. 348 Nicolae Costin. 341 Istvânfi, p. 414. 342 Walther; Iacobini; Istvânfi, p. 414 343 Walther; Istvânfi, p. 414. 334 Walther/ 345 Istvânfi, p. 414. sie Walther. 347 Istvânfi, p. 414 ; Walther. Walther. 349 Guerrin, p. 182. 350 Istvânfi, p. 414 ; Sacy, t. II, p. 129, 132 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL 351 îbid. 352 Istvânfi, p. 414 ; Nicolae Gostin ; Sacy, t. II, p. 129. 353 Istvânfi, p. 414. 354 Ibid. 355 Istvânfi, p. 414. 356 Ibid. 357 Iacobini. 358 Istvânfi, p. 414. 359 Iacobini; D’Ambry, p. 829 ; Niemcewicz. 360 Istvânfi, p. 414; Sacy, t. II, p. 129. 361 Campana, Historia, p. 902. 362 Istvânfi, p. 414. 363 D’Ambry, p. 821. 364 Iacobini. 365 Istvânfi, p. 414; Iacobini; D’Ambry, p. 821. 366 Istvânfi, p. 414; Walther; Iacobini; D’Ambry, p. 821 : Bethlen, t. III, p. 617, 367 Tomasi, p. 22. 368 Campana, Historia, p. 902. 369 Istvânfi, p. 414; Iacobini; Bethlen, t. III, p. 618; D’Ambry, p. 821. 370 Campana, Historia, p. 902. 371 Montreux; Guerrin; Historia von den Emporungen, p. 78. 372 Walther. 873 Istvânfi, p. 414 ; Walther ; Iacobini. 374 Walther; Istvânfi, p. 414. 375 Walther ; Historia von den Emporungen ; Dantiscani, p. 116. 376 Tomasi, p. 22 ; Ncue ungarische und siebenbiirgische Kronik, p. 149. 377 Istvânfi, p. 414. 378 De Thou, t. XII, p. 543 ; Guerrin, p. 167 ; Montreux, p. 578. 379 Guerrin, p. 169; Iiist. von den Emporungen, p. 78. 380 Aceasta e o fabulă pe care sau că capii creştini o acreditase, căci Mihai vodă, Ia Călii-găreni, încă o repetă ostaşilor săi, cum am văzut, spre a încuragia ostile, ascunzîndu-le numărul cel mare al turcilor, sau că e născocită de istoricii [turci]. 381 D’Ambry, p. 822 ; De Thou, t. XII, p. 544; Walther; Iacobini; Guerrin, p. 164 — 171; Dantiscani, p. 117 şi 118. 382 Ibid. 383 Ibid. : Ortelius, p. 292. 384 De Thou, t. XII,p. 545. 385 D’Ambry, p. 822. 386 De Thou, p. 545 ; D’Ambry, p. 822. 387 Ibid. 398 Campana, Historia, p. 903. 389 Sacy, t. II, p. 128; Dantiscani, p. 119; Hisf. von den Emporungen, p. 78; Guerrin 4p. 171. 390 Tomasi, p. 22. 391 Mikal-ogli (prinţul Mihai), asfel îl numeau turcii. 392 Seadedin; Naima. 393 Naima. 394 Seadedin; Naima. 395 Seadedin ; Naima. 396 Naima. 397 Montreux, p. 576 ; Historia von den Emporungen, p. 78 ; Guerrin, p. 166; Dantiscani», p. 115. 393 Seadedin ; Naima. 399 Seadedin. 400 Campana, Historia, p. 902 ; Tomasi, p. 27. 401 Seadedin ; Campana, p. 902. 402 Istvânfi, p. 414. 403 Ibid. 404 Seadedin; D’Ambry, p. 821 ; Istvânfi, p. 414. 405 Seadedin. 406 Istvânfi, p. 414. 407 Iacobini; Istvânfi, p. 414 ; Seadedin ; Tomasi, p. 27. CALtTGARENH 133 408 Campana, p. 40. 409 Seadedin. 410 Seadedin. 411 Campana, Historia, p. 903. 412 Walther; Engel, p. 239. 413 Alexandrescu, Odă la oştirea română. 414 Montreux, p. 579. 415 Guerrin, p. 171; lacobi Francus, p. 44 ; Hist. von den Emporungen, p. 78 ; Dantisearsi, p. 120: Ortelins, p. 293. 416 Guerrin, p. 171. 417 Istvânfi, p. 414; Campana, Historia, p. 903. 418 'Waither; Istvânfi, p. 414. 419 Istvânfi, p. 414 ; Sieur D’Ambry, p. 822; Fracheţţa, p. 23; Campana, p. 903. 420 Campana, p. 903 ; Istvânfi, p. 415 ; D’Ambry, p. 822 ; Frachetta, p. 23. 421 Iacobini. 422 Campana, Historia, p. 903. 423 Guerrin, p. 172. 424 De Thou, t. XII, p. 545: Campana, Historia, p. 903. 425 Istvânfi, p. 415. 426 D’Ambry, p. 822. 427 Istvânfi, p. 415; Iacobini; Bethlen, p. 621 ; Dantiscani, p. 122. 428 Iacobini. 429 „Magazinul istoric”, t. II, p. 67. 430 Cant emir, Histoire de VEmpire othoman, t. I, p. 266. 431 Istvânfi, p. 415; Hammer; Engel, p. 166. ^ 432 Cantemir, t. II, p. 216. 433 Engel, t. I, p. 179. 434 Guerrin, p. 183. 435 Campana, Historia, p. 904. • 436 Guerrin, p. 173 ; Dantiscani, p. 122 ; Hist von den Emporungen, p. 78. 437 Iacobini; Istvânfi, p. 415. 438 Seadedin. 439 Seadedin. 440 Hammer ; Seadedin ; Naima. 441 Seadedin ; Naima. 442 Seadedin. 443 Naima. 444 Seadedin. 445 jvjajjyja. 440 Seadedin. 447 Naima. 448 îbid. 449 Îbid. 450 Seadedin ; Naima. 451 Istvânfi, p. 415. 452 Seadedin ; Tomasi, p. 23. 453 Istvânfi, p. 415 ; Campana, p. 903; Campana şi Tomasi spun că numărul robiţilor mîntuiţi se urca, deosebit de femei şi copii, la 10 mii; ITerrera îl face de 12 mii, iar Istvânfi, Walther şi Sagreelo îl fac la 4 la 5 mii. 484 Sagredp. 455 Seadedin. 456 Seadedin; Naima. 457 Hammer, t. II, p. 280 ; Istvânfi, p. 415; Iacobini. 458 Campana, Historia, p. 904. 459 Iacobini; Seadedin. 460 Hammer, t. II, p. 280. 461 Seadedin ; Iacobini. 462 Istvânfi, p. 415; Walther ; D’Ambry, p. 823. 463 Mieliaeiis imprimis voce, mânu exemploque, suos ad pugnam cohortante, Istvânfi, p. 415. 464 Naima; Walther; Selaniki; Hammer, p. 282. 465 Naima. 134 HO MANII SUPT MIHÂI VOEVOD VITEAZUL 4sc istvânfi, p. 415; Iacobini ; Bethlen, t. III, p. 623. 487 Guerrin, p. 173. 468 D’Ambry, p. 823 ; Iacobini; Bethlen, 1. III, p. 023.. 469 Istvânfi, p. 415. 470 Naima ; Istvânfi, p. 415 ; D’Ambry, p. 823. 471 Naima. 472 Naima; Seadedin ; Hammer, t. II, p. 280. 473 Seadedin. ''T 474 Iacobini; Bethlen, p. 623; D’Ambry, p. 823. - 475 Hammer, p. 280 ; D’Ambry, p. 823 ; Iacobini; Bethlen, p. 623 ; 476 Iacobini; Betlilen, p. 624 ; D’Ambry, p. S23 ; Istvânfi, p. 415. 477 Iacobini; Bethlen, p. 624. 478 Seadedin; Iacobini; D’Ambry, p. 823 ; De Thou, t. XII. 479 Seadedin; * - ! 480 Iacobini; Bethlen, p. 624; D’Ambry, p. 823; De Thou, t. XII. 481 Numărul turcilor morţi 1-această bătălie este iarăşi nesigur. In vreme ce Istvânfi şi Frachetta îl face numai de 6 mii, Montreux îl urcă la 30 mii. Noi am priimit de mai dreaptă cifra de 18 mii, dată de Walther, care se apropie de cea de 16 mii, .dată de Sieur d’Ambry si alţi analişti, şi de cea de 17 mii, ce ne dă istoricul Sacy. 482-Walther; Istvânfi, p. 415; Sagredo, p. 725. 483 Iacobini. 484 Iacobini; N. Costin; Bethlen, t. III, p. 625 ; D’Ambry, p. 823. 485 Iacobini; Walther ; Bethlen, p. 626 ; Istvânfi, p. 415 ; D’Ambry, p. 823. 486 Campana, Historia, p. 904. 487 Iacobini; D’Ambry, p. 824; Herrera, p. 575. 488 Tomasi, p. 23. 489 Campana, Historia, p. 904. 480 Istvânfi, p. 415 ; Herrera, p. 575. Alţii spun că garnizoana castelului, era.numai de 700 inşi; alţii încă o scad la 600 numai. 491 Iacobini. 492 Walther; Iacobini; D’Ambry, p. 824. 493 Guerrin, p. 182; Spontoni, p. 40; Iacobini; Istvânfi, p. 415; Betlilen, p. 626. 494 Istvânfi, p. 415 ; Spontoni, p. 40 ; Tomasi, p. 23 ; Campana ; De Thou, p. 545 ; Orte-lius, p. 294. 495 Istvânfi, p. 415. 498 jQe xhou, t. XII, p. 545 ; Herrera, p. 576 ; Campana, p. 904. 497 Tomasi, p. 23; Spontoni, p. 40. ' ' 498 Guerrin, p. 174; Dantiscani, p. 122. 499 Campana, p. 904. 500 Campana, Historia, p. 904 ; De Thou, t. XII, p. 545. 501 Herrera, p. 576 ; Campana, p. 904 ; De Thou, t. XII, p. 546. 502 De Thou, p. 546. sos Frachetta, p. 23. 304 Herrera, p. 576; De Thou, p. 548. 505 Guerrin, p. 173. \ 508 Campana, p. 904. 507 Gubrrin, p. 173 ; Dantiscani, p. 122. 508 Guerrin, p. 174 ; Dantiscani, p. 122. . - 509 Campana, Historia, p. 905. 510 Ibid. 511 De Thou, p. 546 ; Campana, Historia> p. 905. 512 Campana, p. 905. 513 Ibid. Se deosibise şi se vestise atunci in războiul Ungariei generalii şi ostaşii italieni, mai presus decît toate ostile celorlalte neamuri. 514 Tomasi, p. 23; Spontoni, p. 40; Campana, p. 905. 515 Walther. 518 Guerrin, p. 174; Dantiscani, p. 122. 517 De Thou, p. 546. 518 Guerrin, p. 174; Dantiscani, p. 122. 519 De Thou, p. 546 ; Campana, p. 905. 520 Campana, p. 905. 521 De Thou, p. 546 ; Campana, p. 905. 135 CALUGARENII 522 Spontoni, p. 40; Tomasi, p. 23; Campana, p. 905. 523 Tomasi, p. 23; Campana. 524 DeThou, p. 546 ; Guerrin, p. 174; Campana, p. 905. 525 Campana, p. 905. 526 Spontoni, p. 40. 527 Guerrin, p. 174; De Tlxou, p. 546. 528 Campana, p. 905; De Tliou, p. 546. 529 Guerrin, p. 175 : Campana, p. 905 ; Dantiscani, p. 124. 530 De Tliou, p. 546; Hi st. von den Empdrungen, p, 78; Guerrin, p. 175; Dantiscani, p. 123; Campana, p. 906. 531 Walther; Istvanfi, .p. 415. 532 Istvanfi, p. 415. 533 Guerrin, p. 175 ; Hist. von den Empdrungen, p, 79 ; Dantiscani, p. 124. 534 D’Ambrv, p. 823; Dantiscani, p. 124; Hist. von den Empdrungen, p. 79; Orteîius, p. 294. • 535 Istvanfi, p. 415. 536 Guerrin, p. 175; Herrera, p. 576; Dantiscani, p. 126 ; Orteîius, p. 295; Hist. von den Empdrungen, p. 79. 537 Sacy, t. II, p. 131. 538 Spontoni, p. 41. 539 Fracbetta, p. 23. 540 lacobi Francus ; Orteîius, p. 295 ; Hist. von den Empdrungen, p. 79. Alţii scad numărul tunurilor la 100 şi la 80. 541 Guerrin, p. 175 ; D’Ambry, p. 823 ; Iacohi Francus, p. 44 ; Hist. von den Empdrungen, p. 79 ; Dantiscani, p. 124. 542 Tomasi,' p. 23. 543 Istvanfi, p. 415, se esprimă in aceste cuvinte asupra lui Sinan : „Astfel Sirian, care fnlăuntru şi dinafară niciodată mi-şi plecase capul, a cărui trufie şi zădărnicie despreţuia pe toţi ceilalţi, care, mlndru de puterile sale, nesocotea pe ale celorlalţi şi gindea că tot trebue a sluji capriţiilor şi ambiţiei sale, izgonit din Ţara Românească peste Dunăre, fu cu dreptate pedepsit de cutezarea şi nesocotinţa sa : şi Giurgiu, această cetate atît de tare, care de mai multe veacuri ţinea de turci, fu luat înaintea ochilor săi de un cap nou şi de nişte oştiri adunate în pripă. Armata lui, zdrobită în cea mai mare parte, lipsită de toate bagajurile sale, se îndreptă spre Constantinopol, printr-o retragere ce semăna mult la fugă, în trupuri deosibite şi puţin numeroase’’. 544 Tomasi, p. 23. 545 Istvanfi, p. 415 ; Frsehetta. 546 A cita textul original în notă aci. [,, Sinano Soldat o agguerito einvecchiato nelT armi non liebe assai di costanza per foîlerare iî disastro ; e assuefatto alle vittorie, pareagli, ebe la fortuna valesse, nell’etta sun decrepita abhar.don ario de suoi favor!” — Sagredo, p. 496.] 547 Guerrin, p. 174 ; Seadedin : Naima ; Dantiscani, p. 123 ; Hist. von den Empdrungen, p. 79. 548 Seadedin. 549 Istvanfi, p. 415. 550 Seadedin. 551 Seadedin. 552 Sagredo, p. 726. 053 Harmner, t. II, p. 281. 584 Sagredo, p. 12%. * 555 Selaniki; Hamroer, t. II, p. 281. 558 Spontoni, p. 44. 557 Jbid. 558 Tomasi, p. 24ţ\Guerrin, p. 176. 539 Spontoni, p. 44. 560 Guerrin, p. 176 ; Dantiscani, p. 125. 581 Iacobini; Istvanfi, p. 416 ; De Thom p. 546 ; Walther ; Tomasi, p. 24 ; Guerrin, p. 176. 562 D’Ambry, p. 824 ; De Tliou, p. 547. 583 Spontoni, p. 41. 584 Guerrin, p. 184. 585 Walther; Montreux, p. 579. 566 Walther; Istvanfi, p. 416. 567 Walther; Cronica română in „Magazin”, t. IV, p. 284. 568 Walther. 589 570 571 572 573 574 575 578 577 578 579 580 5S1 5S2 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUU Istvânîi, p. 416. îstvânfi, p. 416. Guerrin, p. 183 ; Montreux, p. 585. Ortelius, p. 285 ; Montreux, p. 583. Montreux, p. 583. D’Ossat, t. I, p. 226 ; Spontoni, p. 14. Guerrin, p. 185; Dantiscani, p. 136. Vezi Frachetta, Tarducci şi alţii. Montreux, p. 587 ; Historia von den Empdnmgen, p. 80. Cronica română, în ,,Magazin”, t. I, p. 233. Ibid.; I$Topict T7je fik&yixţ, p. 266. Fotino, t. II, p. 128. Stavrinos : Kcu ayo BlStjvt- ; Cronica română, în „Magazin”, t. I, p. 234. „Stello loro orientale” (Spontoni, p. 171). f. 26& Ca r t e a ! II SERYÂGIU ! (decemvrie 1595 — aprilie 1599) . . ,;,;i , ‘' : : Ani.văzut că la propunerea ce împ [aratul] Germaniei făcuse regelui 5 Poloniei d-a intra în legătura creştină în contra turcilor, acesta îi răspunse într-un cliip rece şi nehoţărît, adăogincl că trebue a consulta dieta şi c-a-tunci îi va,.da răspuns. în 7 fevruarie 1595 se descinse dieta Republice! [sic] Polonia la Cracovia. Papa trimisese acolo legaţii săi, pe Amiibal ele Oapua, arhiepiscop al ATeapolnlni1, care împingea pe rege şi poloni a se io alia cn împăratul şi cu toate popoarele creştine în contra1 duşmanului comun al creştinătăţii. Această treabă importantă se dezbătu cu multă înfocare 2. Regele era aplecat spre această unire şi acei ce ţineau de Curte sfătuia alianţa cu împ [aratul], în numele religiei ce o poruncea 3. Ceilalţi declară că nu e prudent d-a rupe o. pace de TO ani cu turcii4 şi a pune in 15 primejdie mîntuirea patriei lor, spre a face slujbă streinilor; că războiul va naşte multe. .rele, care anevoe se vor/putea vindeca 5; că, în lipsă de arme şi bani, trebue mai întîi a aduce ţara într-o stare înfloritoare şi puternică 6. Partizanii războinlui propunea a pune un bir de nn scudin ele tot capul de ovrei, precum se făcuse Ia 1578, în războiul cu muscalii7. 20 Ion Sarius Za-moisky, cancilerul regatulni şi marele hatman al coroanei 8, care avea. mareînrâurire în dietă şi întorcea inima regelui cum voia, ura pe nemţi şi se lupta în contra lor 9, sprijinind că ar fi cu primejdie a se amestecă in acel război şi adesea repetîncl vorbele Ini Ştefan Bâtliory : că republica polonă, cită vreme va fi aliată cu turcii, va păstra toată mări- 25 rea sa10. Acestea se.petrecură înainte de sosirea Ini Stanislas Pavlovici, episcopul Olmiitzului, şi Yenceslas Berka, soli din partea împăratului], şi Dimitrie Hapradj, prepozitul Aradului. Mcolae Socol şi Mihai. Kele-riieşi, trimişi din partea dietei IJngariei11, pelingă care se uniră şi deputaţii lui Bâthory, prinţului Transilvaniei}/., şi al lui Mihai, dornul Ţării Romă- 30 neşti12, şi ai Moldovei. Dieta se prelungise spre a aştepta sosirea acestor 1 : Heidenstein, p. 312'; NiemceWicz. 2 De Thou, t. XII, p. 510. 3 Niemcewicz ; De Thou, p. 509. 4 Piasecius, Ia anul 1595. 5 De Thou, p. 509. 6 Niemcewicz. 7 De Thou, p. 510. 8 Ihid. 9 Jstvanfi. 1? De Thou, p. 510. 11 De Thou, p. 510. 12 Beyerlinck, t. IL p. 22S. f.. 269 i. 270^ 138 ROMÂNII SUPT MIHAI VGEVOD VITEAZUL f. 271 f. 271v f. 271 f 272 f. 273 soli. Solii din partea electorului Biandeburgului, Ion Costitz şi Ion Ben-kendorf de Wardin, şi din partea electorului Saxoniei, Mcolae Beusner şi Christofor Brokendorf sosiră asemenea în Cracovia pe la sfîrşitul lui martie, spre a îndemna pe poloni a-şi.iuii puterile lor cn ale împ[ăratu-5 lui], spre a apăra o cauză aşa dreaptăl3. Legatul papei, Malaspina, îşi îndoise obicinuita sa activitate. îl vedeau alergînd mereu în toate părţile, cînd la rege în audienţă particulară cu solii, cînd la cei mai de căpetenie nobili şi la senatori, ce vizita îndeosebi, împingîndu-i, îndemnîndu-i, si-lindu-i pe toţi a nu sta de lături din această cruciadă în contra paginilor 14 15 16. io Dar toate aceste / căzură înaintea urei ce Zamoisky avea pentru nemţi şi aplecării ce avea pentru pacea cu turcii. Şi cn toate că, spre a nu descu-ragia pe soli şi a le lăsa nădejdea putinţei unei în vocii, se numise o comisie din senat spre a cerceta condiţiile tractatului propus de împfarat]î5, dar nu se închee nimic, trăgănînd la vreme, pînă la sosirea unui ceauş turc, cu 15 scrisori din partea suit [anului] către rege şi din partea iui Ferhat paşa către senat, cerînd de la poloni păstrarea păcii, priimind un răspuns favori-torlf>, toate nădejdile solilor se curmară şi ei fură siliţi a se întoarce la locui lor fără nici o ispravă. II 20 în vreme ce Sinan paşa se apro pia de Dunăre ca să năvălească peste ţările române şi se vestise că şi tătarii are să năvălească în Moldova în ajutorul turcilor, Băzvan vodă, văzîndu-şi ţara slăbită de atîtea nevoi / a războaelor, a domnilor tirani şi răsipitori de ţară, / ce încercase toată Ţara de Jos pustiită, locuitorii descurageaţi şi risipiţi fugind înspăimîntaţi 25 de sila ce le făcea d-a fi războinici şi d-a-şi apăra vetrele, boerii, în capul cărora se afla unul numit îfedelcu, / om cu mare autoritate, desperînd de mîntuirea ţării lor, trăgîndu-se de dînsul şi năzuind în ajutoare streine, fu silit a se adresa la poloni, cerînd alianţă şi agiutor împotriva paginilor17. Băspunsul ce dobîndi fu că, de vreme ce nu e în stare a [-şi] apăra ţara, să 30 se lepede de alianţa cu creştinii şi să se supue mai bine turcilor18. Asfel, strÎHîtorat din toate părţile, Băzvan vodă, pe care Sig[ismund] Bâthory îl chemă într-agiutor, văzînd că singur nu îşi va putea apăra ţara, atunci, la nevoe de a veni tătarii, hotărî a se duce în tabăra lui Bâthory, în contra lui Sinan. De aceea, luîndu-şi soţia şi încărcîndu-şi avuţiile în cară, cu 35 oastea^ ce avea luă calea Transilvaniei19. îndată ee se află în Polonia de plecarea lui Băzvan, marele hatman al Poloniei, Zamoisky, care se afla nu departe de graniţă 20, hotărî a se folosi de războiu dintre români şi transilveni cu turcii, spre a coprinde ţara Moldo vii, rămasă fără / stăpîn, a o smulge de supt influinţa prinţului 13 De Thou, p. 510; Istvânfi, p. 398. 14 Niemcewicz. 15 De Thou, p. 510; Niemcewicz. 16 Heidenstein, p. 304; Niemcewicz. 17 Heidenstein, p. 315. 18 Heidenstein, p. 316. 19 Ibid. 20 Niemcewicz. SEBVAGIU 139 Tr[ansilvaniei] şi a iBip[ăratiiliii] Germaniei şi a- aşeza în acea ţară vechile pretenţii de supremaţie ale Poloniei, / Aceste pretenţii că Moldova ar ii fost vreodată un feud al Poloniei era. / Pentru aceea luînd de pretext că, de vreme ce se aude că tătarii au trecut Boristenul şi se apropie de Moldova pe drumul numit îfegru, apoi această apropiere a tătarilor puţind, aduce 5 vătămare .provinţiilor .polone mărginaşe, cum Poeuţia, Eutenia şi Podolia, e nevoe ca el să ia poziţie în Moldova, spre asigurarea Poloniei. Avînd puţine oştiri pe lingă dîîisul, ei se : adresă la cazaci, cliemîndu-i in agiutor, dar aceştia supăraţi, căci Zamoisky Ic refuzase d-a le plăti leafă şi le declarase că, de vor supăra sau jefui vmn oraş turceşc, îi va, privi ca duş- io mani ai Poloniei, în loc d-a-i veni într-agiutor, năvăliră în Polonia şi deteră în jaf provinţiile Yolinia şi Podolia. Trimişii lui Zamoisky către., rege, cerîndu-i ce să facă, îi aduseră acest răspuns : ,,Poartă-te dupermpre-giurări! 2Î. Hatmanul, fără a aştepta o liotărîre lămurită din partea regelui, îşi urmă planul său. Spre. ,a se descărca ;• oarecum de* răspunderea ce 15 putea să cază asupră-i, el, / convoca un sfat ostăşesc, ;în care pofti pe toţi senatorii, din tabără şi din vecinătate şi'îi făcu să: priimească hotărirea • lui 21 22. Spre., a nu pica în vrăjmăşie eutureii prin această demonstraţie, trimise un sol la Sinan paşa cu declaraţie că Polonia, fiind legată de veacuri d-o--prietenie strînsă cu Poarta , otomană, doreşte a o păstra - nesiluită; 20 că această* prietenie nu s-a clădit priir năvălirea de curînd a tătarilor în Polonia,; că intrarea ce fac polonii acum în Moldova ţinteşte numai a pune supt ocrotire hotarele poloneze în contra tătarilor ce se apropie ele dînsele ; * că organizaţia ce are să ia Moldova * nu,va fi împotrivi toare drepturilor Porţii, ci, din contră, această ţară va. rămînea ca şi mai înainte o mijlo- 25 iCiţoare între Tucia şi Polonia, punînd asfel distanţă între hotarele lor, .depărtînd orice pricină de război şi chezăşuind prieteşugul acestor două naţii23. III în 27 avgust, Ia facerea zilei, Zamoisky porunci să zică trîmbiţele 30 şi trecu însuşi, eu armia iui, Bnistra, care era foarte scăzut atunci, pripi trei.locuri şi înot2'! Armata / polonă era veselă şi plină de încredere în generalul său. îndată văzură; cu bucurie că sosi şi Zotkiewsky cu rămăşiţa regimentelor Liovului25. în Hotin, cetate a Moldovei pe marginea Poloniei, era numai 35 o garnizoană de două sute unguri26. îndată ce locuitoriiafIară de plecarea lui Băzvan şi intrarea lui Zamoisky, temîndu-se d-a trage asupră-îe răzbunarea polonilor sau a turcilor, prin silă şi amerinţări izbutiră a scoate 21 Niemcewicz. 22 Vezi Montreux, p. 514, cele vorbite în sfat. 23 Niemcewicz ; Heidenstein, p. 316. 24 La 1 oct. Zamoisky trecu cn armia Iui Nistru şi sosi a doua zi ia Hotin, care se închină ele popor la marele cancelar, şi puse acolo comandant pe graful Beîtzen cu o garnizoană. Cinci zile dup-aceea, el merse la Iaşi, rezidenţa Moldaviei. unde fu priimit cu multă cinste. Craiul Poloniei trimise prin contele Lyblin încă 1 500 călăreţi şi 2 mii pedestraşi, oameni cu cura gin (Hist, von den Emp orungen, p. 76). 25 Heidenstein, p. 317 ; Niemcewicz. 26 Heidenstein, p. 315; Niemcewicz. ■ • 273v f. 273 f. 27 f. 275 140 romanii supt mihai voevod viteazul f. 275v f. 275 1 276 f. 277 f. 278 din această cetate garnizoana şi a-i deschide cale spre a trece în Transilvania. / Zamoisky atunci puse în cetate garnizoană polonă şi comandant pe corniţele Beltzan 27. / O deputăţie numeroasă de locuitori cerînd protecţia regelui Poloniei, numai să-i scape să nu cază în mîinile turcilor, 5 boerii ce însoţiseră pe Zamoisky din Polonia îi îndemnă a cere un domn 28. între candidaţii ce se arătă era un grec oarecare ce ţinea pe fata unui fost domn, Alexandru Bogdan, şi trăise în Polonia; dar acesta fu depărtat căci moldevenii ura pe greci şi pe domnii streini 29. Ceilalţi candidaţi fură Luca Stroici şi vistierul Ieremia Movilă, ce se afla în tabăra /lui io Zamoisky. Ei emigraseră din Moldova cu Petru vodă Şchiopul, la 1591, cînd acesta preferă a se lepăda mai bine de domnie decît a mări haraeiul ţării, după cum cerea turcii 30. în vremea petrecerei lor în Polonia, pentru dragostea ce arătară către acea ţară şi slujbele ce făcuseră, ei dobîndiseră titra de nobleţă în Polonia 31. Ieremia, prin bogăţiile şi moşiile sale şi prin 15 alianţele sale cu cele mai însemnate familii polone, fu mai favorizat, şi Zamoisky de sineşi îl numi domn, cu aceste condiţii: ca el să trimiţă o deputăţie la regele Poloniei ca să-l roage ca să priimească pe Moldova supt ocrotire şi ca un feud al regatului Poloniei; că el se va bucura de ţara Moldovei socotindu-se cu titra şi rangul de palatin al Poloniei; că, întîmplm-20 du-se cumva ca creştinii să birue pe turci, atunci Moldova va rămînea supusă singur numai Poloniei; iar daca pacea cu Poarta se va păstra, Ieremia va cîraiui ţara cum / au cîrmuit-o şi cei mai dinainte domni, păstrînd, în orice caz, credinţă regelui Poloniei. Movilă priimi aceste condiţii şi, întă-rindu-le prin giurămînt, trimise solie regelui 32. 25 Familia Movileştilor, care acum pentru peirea Moldovei se urcasă pe scena politică, începu a se face cunoscută din vremea lui Ştefan vodă cel Mare. Cînd acest viteaz domn merse de întîmpină la Schee, pe Şiret, pe Hroiot, ungurul ce năvălise în ţară, îi căzu calul ucis în bătae. Atunci un Purice-aprodul dete calul lui domnului său ; iar Ştefan vodă nu putea în-30 căleca în grabă, fiind om mic, şi îi zise Purice aprodul: „Doamne, eu mă voi face movilită şi vino de te sue pe mine şi încalecă”. Şi suindu-se pre dînsul, Ştefan vodă au preîncălecat pre cal, zieîndu-i : „Sărace Purice, de-oi scăpa eu şi tu, atunci ţi-i schimba numele din Purice, Movilă !”. Şi vrînd Dumnezeu [şi] izbutind în bătae Ştefan vodă, şi scăpînd şi el 35 şi aprodul, îl făcu boer armaş mare şi dintru acest Purice se trase neamul Movileştilor 33./ în vremea aceea sosi la Hotin Ambrosie Casquida, din partea lui Sig[ismund], prinţul Transilvaniei, cu scrisori către Zamoisky, prin care îl poftea să lase Moldova, că e a lui, şi îi anunţa că Sinan trecuse Dunărea 40 cu mari oştiri, adăogînd ca să se unească împotriva vrăşmaşilor comuni şi să oprească năvălirea tătarilor. Zamoisky răspunse că moldovenii sînt foarte întărîtaţi asupra lui Eăzvan, pentru care aleseseră ei alt domn; 27 Guerrin, p. 192. 28 Heidenstein, p. 317; Niemcewicz. 29 Heidenstein, p. 317. 30 Ureche, p. 205; Heidenstein, p. 317; Bohomolec. 31 Heidenstein, p. 317 ; Bohomolec ; Niemcewicz . 32 Niemcewicz; Heidenstein, p. 317. 33 Letopiseşul vornicului Ioan Neculce. SERVAGIU 141 că el nu poate singur a vorbi despre alianţă şi că trebue a se înţelege în-tr-aceasta cu regele 34. Zamoisky, intrînd în grijă de venirea tătarilor, începu a căuta o poziţie bună, în care la nevoe, să se poată apăra cu oastea sa, ce spun că era numai de zece mii 35, împotriva norilor de tătari şi, pogorîndu-se la 5 vale, găsi un loc cum dorea şi îşi aşeză tabăra între rîul Prutului şi rîul laşa (Jijia), încongiurînd-o, după obiceiul polonez, cu o îngrădire de cară. Ambele rîuri nu numai că apăra tabăra, dar încă slujea spre a transporta mai lesne bucatele 36./ După ce sfîrşi de a-şi întocmi tabăra, Zamoisky f. 27D îşi lepădă vesmintele sale de hatman, se îmbrăcă ca un simplu soldat şi 10 intră pe ascuns în Iaşi, vrînd să vază cu ochii daca castelul acestui oraş poate a se întări în grabă ; dar găsi oraşul stricat şi ars de curînd de cazaci, du pe cum am văzut, şi înfăţişînd o tristă privelişte de grămezi înnegrite. Castelul numai sta în picioare, zidit fiind din piatră tare, precum şi trei biserici greceşti, una armenească şi alta catolică, toate de piatră, şi zidi- 15 rea băilor d-o arhitectură orientală minunat de frumoasă. Zamoisky se încredinţa îndată că acest oraş, fiind cu totul sfărîmat, nu se poate întări Intr-o vreme scurtă şi fără mari eheltueli. Dar fiindcă Iaşii era capitala ţării, Zamoisky vru să ducă acolo pe noul domn şi să-l pue in scaun cu multă soienitate ; el porunci la trei regimente de gvardie d-a însoţi pe domn 20 la / intrarea lui în oraş. Cînd bieţii locuitori văzu pe noul domn în capul f. 280 unei cavalcade măreţe intrînd în oraş, eşiră din mi jlocul ruinelor şi din găurile unde stau ascunşi pană atunci şi îl întîmpinară, ocolindu-1 cu strigări de bucurie, şi după obiceiul locului, aruncîndu-i roade îmbelşugate, cum ^picuri de grîu şi struguri. Oînd se apropie domnul de biserica cea, mare, 2s nare era supt palat, îl întâmpină vlădica în capul diresului său, purtând «crud şi icoane, şi îl duse în altar, unde, sfîrşindu-se ungerea obicinuită, îl urcă pe scaunul domnesc din biserică. După ce se sfîrşi rugăciunea, eşind de acolo, merse la palat, unde Zamoisky, luîndu-l de mină, îl duse la tron, pe care şezu ca un prinţ suveran; iar Zamoisky îi adresă aceste cuvinte : 30 *,Prinţe ! Armele poloneze te-au pus pe acest tron, aceleaşi arme, pe cît X)[umne]zeu o va îngădui, te vor ocroti şi te vor apăra. Te-ai făcut vasal, nu ca odinioară, a unor tirani barbari, dar a unui rege peste un popol liber ,şi măriminos. Pii-le dar credincios şi recunoscător în toate faptele tale” 37./ IY 35 f. 28t «Cînd sosi la Varşovia veste că Zamoisky, de capul lui, fără împuternicirea regelui, intrase în Moldova, se turbură foarte mult duhurile şi se scorni multă larmă din partea celor ce îl ura. Mitropolitul L. Kankowski, vechiul primat, fu cel dinţii a cărui mînie izbucni în contra hatmanului. El adună îndată nobilimea marei Polonii şi trimise o scrisoare, în numele 40 acestori dietine adunate, arătînd mirarea lor cea mare ca un singur cetăţean să îndrăznească a intra în capul unei armii într-o ţară streină, şi 34 Heidenstein, p. 317. 35 Miron Costin. 30 Heidenstein, p. 318 ; Niemcewicz. 37 Heidenstein, p. 318; Niemcewicz. 142 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f. 282 5 10 15 i. 283 20 25 f. 283v 30 î. 283 35 î. 284v aceasta fără învoirea, staturilor, generale. într-aceeaşi vreme, afla la curtea Poloniei arhiducesa (Maria?), muma reginei, care.după ce vizitase pe ceilaltă fiică, rprincesa Transilvaniei, sosise acum la Yarşovia., Această arhiducesă, cu totul, plecată. la interesele împ[aratului] şi ale prinţului Transilvaniei, se sili, prin fiica, sa, ca să facă pe,rege-:/ ca să cheme Înapoi pe Zamoisky. Regele, însă, deşi turburat .despre rezultatul unei aşa: de îndrăzneţe întreprinderi, nu îndrăzni a displăcea lui Zamoisky şi partidei lui,, cărora era, dat or tronul,- şi lăsă această treabă în.hotărîrea senatului ce era să se^ adune 38. , . D ar h atmanul însuşi, în tabăra sa , era cuprins de temere şi se gîndeă cum vaceşi cu cinste din acest pas greu ce'făcuse şi unde puse in primejdie armia şi răspunderea sa.- El scrisese toi Sinan, precum şi sangiacului de la Tighina, că'Polonia- im voeşte a rupe prietenia cu Poarta şi că ea doreşte numai -să adăpostească de tătari: hotarăle sale- din jartea5 Moldovei 39. Bl rugă încă pe Sinan d-a nu se împotrivi la înălţarea lui Movilă, făcuta în folosul comun al turcilor şi polonilor, ei să-l sprijinească eu: creditul său lingă sultanul, după făgăduelile noului voevod d-a plăti tribut îndoit (50 mii lire, în loc de 25} 40. Dar trufaşul Sinan,;ce se afla Atunci în Talah-ia, plin încă de nădejde că va birui pe creştini, răspunse / că cugetul st Spinului său nu se mvoeşte eu intrarea polonilor în Moldova, fiind destul de puternic spre a ; apăra ale sale41; că suit [anul] dispozase de Moldova, şi căra-are trebuinţă de armia polonă- ca să pue în stăpînire-a acestei ţări pe cela caria a dat-o 42. Un îăspuns aşa de mandra băgă in multe griji pe Zamoisky. El se temu încă de ocazia ce da acum vrăjmăşiei duşmanilor săi din-Polonia spre'am face rău. în acest pas greu în care nesocotinla sa-îl aruncase, neavînd cu sine decît 10 inii oameni43, el căuta a scăpa prin virtutea- sa şi hotărî a se împotrivi bărbăteşte la- armia nenumărata- a tătarilor ce s-apropia44. în tr-adevăr, Gherei, hanul Cri imului, / avu acelaşi gînd că Zainoisky. El nu se prea grăbise a veni în agiutoral toi Sinan, dupe cum fusese poftit,, dar socoti a se folosi de acele turburări spre a coprinde Moldova,- şi a o împopula cu tătari. Pentru aceea se sculă / împreună cu fratele său, Fedc Gherei, şi cu nepotul său şi totdeodată cu cumnată-său, sangiacul Teghi-nei, şi plecase spre Moldova 45, cu 70 mii tătari, cu copiii şi nevestele lor, şi 2 mii ianiceri46. El pretindea că, după făgăduiala şi învoirea Porţii el trebuc să stăpînească toată Moldova, afară de partea despre hotarul Poloniei,, care se va stăpîni / de nepotul său de soră, Adil Gherei47, sangiacul Tighi- 38 Niemcewicz. 39 Heidenstein, p. 318; Niemcewicz. 40 Montreux, p. 584; De Thou, p. 540 ; Hist. von den Emportingen, p. 76. 41 Montreux, p. 584; Hisf. von den Emporunc/en, p. 76. 42 De Thou, p. 540. 43 Ibid. u Niemcewicz. 45 Niemcewicz. 46 Miron Costin, Numărul oştirei tătare e încă nehotărit. Cronicarii poloni, ni se pare cu esageraţie, îl urcă la 70 mii. Hanul, în scrisoarea sa către Zamoisky, spune că vine cu 20* mii numai. Iar alţi autori pun numărul oastei tătăreşti de 30 mii (Guerrin, p. 192). 47 Senkowski. SERVAGIU 143 r~ nci .şi Bj Chiliei48, supt titlul ele paşă49. Aceasta însă nu era adevăr [at] că i ş-ar fi îngăduit de Poartă, căci soiii ce trimise el pentru aceasta la Poartă, dupe intrarea în Moldova, sosind d-abia după desăvîrşita învingere a lui Sinan, se întoarseră fără nici un răspuns din partea suit [anului]50. / în 9/19 oetomvrie51, Zamoisky, aşteptlnd venirea■ tătarilor, şi-a mutat tabăra din acel loc şi, trecînd eu armia Prutul, din partea de unde se aştepta tătarii52, se aşeză la Ţuţora53, în nişte cîmpii întinse, udate de două părţi de cotitura apei54, şi îşi întări tabăra cu valuri şi şanţuri adinei din părţile cele două deschise, făcînd tăbii de pămînt ca nişte turnuri şi io alte întăriri, departe de tabără de o lovitură de tun, unde puse balimezu-rilq, lăsîiid taberii patru porţi înzestrate eu tunuri 55. în 10/20 oetomvrie, avantposturiîe polone întîmpinară pe avantgarda tătărească şi, încăerîn-du-se puţin la luptă, luară cîţiva prinşi, pe care îi aduseră lui Zamoisky. PliIar în ziua aceea, hanul înştiinţă pe hatmanul că va sosi a doua zi cu 15 oastea Ini. Zamoisky chemă îndată / pe polcovnicii cei mai deprinşi la război în cortul lui şi le spuse că în ziua dintâi voeşte a se feri d-a izbi pe duşman, ţiindu-se în defensivă şi hărţuind numai pe duşman adesea cu cete iniei, pînă să apuce ostile a se obicinui cu acei nori de tătari şi a se îmbărbăta, dupe obicei. A doua zi, în 11/21, hanul, după făgăduială, se 20 apropie de tabăra poloneză şi Vlanicki, în capul brigadei sale, zbură întru înţimpinarea lui. în această luptă, carabinierii poloni trîntiră dupe cal ■vro cîţiva tătari, iar Turecki, un ofiţer polon, fu prins de duşman. Coloanele tătăreşti începură atunci a urma una dupe alta şi, după obiceiul acelui neam, călăreţii răspîndiţi în cîmpie căuta a se bate îndeosebi. Sangiacul 25 începu a puşcări cu vro 500 ianiceri, cu carabinele lor cele lungi ce duce gloanţele atit de departe, incit uciseră şi calul pe care se afla călare Zamoisky, Ia poarta taberii. Hanul, văzînd că polonii se ţin bine si că răniră mulţi din ai săi, porunceşte fratelui său, Fede Gherei, să treacă Prutul pe / de la vale eu două corpuri de armie din cele mai viteze. într-aceeaşi vreme, 3o din partea polonilor porniră cîteva regimente întru întâmpinarea sa. Hanul “văzînd aceasta, mai porneşte coloane nouă, care să atace pe poloni în flanc şi să-î arunce înPrut. Zamoisky, văzînd aceste manevre, îşi găteşte armata, 'porunceşte de deschide porţile taberii şi, scoţînd înainte din toate părţile pe carabinieri56, atît poloni cit şi unguri57, salută pe barbari eu atîtea 35 gloanţe, incit doboară o mare parte la pămînt şi sileşte pe ceilalţi a se retrage 58. Fede Gherei se şi trase în grabă, pierzînd mulţi din ai săi. Atun'cj 48 Beyerlinck, p. 229. 49 Niemcewicz. 50 Naima ; Seadedin ; Hammer, p. 2S0. 51 Miron Costin. 52 Niemcewicz. 53 Miron Costin. 54 Niemcewicz. 55 Miron Gostîn ; Niemcewicz. 56 Heidenstein ; Niemcewicz. 57 MontreuK, p. 580. i5S Ibid. \ 283V f. 284 t 285 f. 286 f. 287 î. 288 f. 289 144 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL sangiacul trimise o trompetă şi cern a parlamenta; se numiră spre acest sfîrşit parlamentari din ambele părţi războit oare ? dar noaptea opri orice înţelegere şi lucrare. A doua z^ / Iranul şi sangiacul, sau spre a speria pe poloni arătînd îndrăzneala lor, sau că vrură să-şi scliimbe poziţia din lipsa 5 păşunei, puseră de defilă în coaste toate trupele lor înaintea taberei polone. A orii nenumăraţi a acestor oarde ascunsese plăcuta vedere a frumoaselor livezi, verdeaţa nu se mai vedea, ci în toate părţile numai o gloată îndesită de oameni şi de cai; cei mai vechi dintre războinicii Ieşi nu-şi aducea aminte să fi văzut vrodată o armie aşa numeroasă£9. Zamoisky se temu'că tătarii io să nu vroiască a trece Prutul şi a merge spre Iaşi; de aceea, poruncind a puşcării cu tunurile defileaoa duşmanului, ^totdeodată porneşte o seamă de oşti cu artilerie, ca, în întîmplare eînd tătarii vor apuca spre Ieşi, să arză podul după Prut eu ghiulele aprinse e^r/ Dar hanul nu vroia a merge spre Ieşi, ci numai* se silea a scoate pe Ieşi din tabără în cîmpie; unde credea 15 că lesne îi va birui* 60 61; căci tătarii, obicinuiţi a se bate în cîmpie şi călare, nu vroiră a se lupta pe gios şi a ataca fortificaţiile 62. Asfel şi unii şi alţii, neputînd a şe vătăma, veniră la nevoea a căuta a se înţelege. Sangiacul ceru din nou a parlamenta. ; Tunurile tăcură şi se deschise coiiferiiiţele între capii poloni şi capii tătarilor 63. 20 - ■ - *.-■ VI ‘ . ; Poziţia lui Zamoisky, într-adevăr ajunsese foarte primejdioasă; departe de ţara sa, fără nădejde de agiutor, fără bucate, împresurat de o parte de o gloată de nenumăraţi tătari, ide dincolo, din partea Tării , BOmâneşti, avînd temere ca să nu fie izbit de turcii de la Brăila, el se temea 25 încă ca nu.cumva tătarii, lăsindu-1 în tabără, să / iă calea Poloniei, spre a o pustii în lipsa lui şi pe cirul el nu i-ar putea goni în urmă în acele locuri. 63 Niemcewicz ; Heidenstein, p. 322 ; Piaseţki, p. 128. 60 lbid. * In manuscris ,,şi nu numai”. [Nota edit.j.' 61 Miron Costin. , 63 Niemcewicz. îbicl. ,,La 13 oct., cancelarul strinse armia ca să-i vestească că tătarii vin cu gloata... Mulp se speriară şi cerea să se întoarcă în Polonia : mulţi încă preferară a muri cu dinsul, decît a fugi înaintea duşmanului. îndată cancelarul alese un loc pe ţărmul apei şi întări tabăra c-u o baricadă de cară. într-aceea sosi un cazac din partea şefului tătar, cu un bilet cu această co-prindere : ,,Tu, cîine bătrîn, daca eşti un viteaz, războinic, nu fugi de mine, căci în trei zile-voi ff negreşit lingă tine !”. Acelaşi cazac aduse o scrisoare de la sangiacul de Tigbina, care se zicea că e paşă în Moldova şi Vaiahia, care îi zicea că sultanul dedese ţările întregi ale Yalfaliiei] şi Mol[dovei] la tătari, pentru bunele lor slujbe; că el, Zamoisky, trebue-îndată să încalece, să iasă Înaintea banului, a se umili şi pleca şi să atingă cu fruntea lui, picioarele lui, nefiind alt mijloc de scăpare pentru dînsul. în 18 oct., tătarii sosiră piuă în tabără polonilor, dar se traseră îndată. în 20 se întoarseră 10 mii tătari asupra taberei polone, împotriva eărora întoarseră artileria cea mare şi pentru a doua oară fură puşi în fugă şi răsipiţi. A doua zi tătarul ceru o armistiţie spre a se înţelege de pace, care fu priimită. Se făcu o învoire pe şase luni şi tătarul se învoi a da steagul său de domnie lui Ieremia, pentru dragostea craiului Poloniei. Din partea tătarilor rămăsese pe loc mai mult de 3 mii, din care mulţi însemnaţi. Numărul tătarilor se urca pînă la 70 mii, cu femei şi copii. Sangiacul de Tegbina avea .8 mii cu dînsul. Mulţi dintre tătari se întoarseră la Torna şi cancelarul lăsă o mie călăreţi în Moldova, şi eu ceilalţi 18 mii el plecă dupe cazaci, ca să-i supue şi să prinză pe trădătorul Nalipo-Waicaf” (Hist. von den Emporungen, p. 77). SER VAG IU 145 deschise, cu artileria şi călărimea grea, nişte cete aşa ele uşoare şi sprintene ca ale tătarilor 6b leremia MoTilă Yedea primejdia în care se afla polonii, nu dormise în vremea acestor zile de bătae, ci veghie spre a-i mîntui pe ei şi pe sine 65. El trimisese daruri hanului, dîndu-i acele o sate ce pînă astăzi se numesc 5 satele Hăneşti şi legîndu-se a-i da pe tot anul miere supt numirea de Baltzi Paşaliki şi altele, şi asfel se apropiam tătarii de învoire cu polonii, cum am văzut, şi, dîndu-şi zăloage din ambe părţi, începură a trata 66. Condiţiile păcii, dupe cronicarii poloni, fură aceste: I. Ca sangiacul să depug dignitatea sa de paşă a Moldovei ; 2. leremia Movilă, pe care îl vor locui- 10 lorii, să fie păstrat de domn; 3. Armiile tătărească şi turcească să se întoarcă / tot pe unde au venit si în trei zile să iasă din Moldova, fără a face nici o nedreptate ; 1. Prinşii de război să se întoarcă de la unii la alţii fără nici o răscumpărare ; 5. Hatmanul să tragă graţia regelui, banului şi san-giacului pentru cele făcute de dînsii; 6. Aceştia făgăduesc şi se îndatorează 15 că sultanul va trimite steagul şi tuiurile de domn cu hatişerif lui Ier etnia ; 7. Hanul să trimiţă o ambasadă regelui Poloniei 67. Acest tractat pe care cronicarii poloni 1-au uiumit glorios (elrvalebne przymierz), observeazâ tare bine un învăţat polon, d. Senkoivsld,.nu arată în ce sta această pretinsă glorie. Mai întîi că condiţia dinţii, prin care sangiacul depune dem- 20 nitatea.,ce îşi arogase de paşă al Moldovei, este o absurditate şi 1111 joc al tătarilor cu Zam[oisky], de vreme ce el cu aceasta nu perdea nimic, 11-avea nici un drept asupra Moldovei, căci divanul nu vroise a priimi cererea lui şi lăsă pe trimişii / hanului a pleca fără nici un rezultat. „Priimirea unei asemenea condiţii din partea lui Zamoisky — zice 20 d. Senkowski — dovedeşte numai că în tabăra polonă nu se ştia nimic lămurit şi că toate se făcea pipăind prin întunerec” 6S. Afară de acestea, cronicarii poloni, pentru gloria lui Zam[osky], nota aceste condiţii: 1. Că leremia nu numai că se recunoaşte tributar al turcilor, mărind tributul, dar, încă se recunoşate încă tributar către hanul si împarte pămintul 30 Moldovei, dîndu-i satele de care s-a vorbit; 2. Că oştirile polone să iasă şi să nu mai intre în Moldova ; şi al 3-lea, că regele Poloniei să trimiţă un sol la împ[ărăţie] spre întărirea prieteşugului între ambele puteri69; / 4. Că polonezii să-şi unească puterile cu tătarii împotriva cazacilor de la Nistru, ce făcea război turcilor şi tătarilor şi nu mai trimitea acestora darurile 35 obicinuite 70, / Afară d-aceasta cronicarii poloni mai uită —- zice d. Sen-kowski — „că Zamoisky dedese asigurare deosibită tătarilor că donaţia ce Ie se făcuse supt regele Ştefan I (1578), ce sta în zece inii galbeni şi un număr oarecare de blăni de jder şi samur, să li se plătească / d-aci înainte pe tot anul. Istoricul Naima-Efencli, voi. I. p. 338, pomeneşte lămurit 40 despre aceasta şi această singură îmxaregiurare e de ajuns spre a tălmăci grabnica bunăvoinţă cu care tătarii încheiară acest tractat. L-această naţie a tătarilor, pricina sultanului era cu totul deosebită d-a lor. în toate răz- u Niemcewicz. 65 Miron Costin. 66 Ihld. 67 Heidenstein, p. 322; Piaseţki, p. 128; Niemcewicz. 68 Senkowski. 69 Miron Costin. 70 Scrisoarea hanului către regele Poloniei, in Rensner; Montreux, p. 594. f. 290 f. 291 f. 29lv' f. 291 f. 292 IQ — c. 3«2 146 ROMÂNII SUPT MIHAÎ VOEVOD VITEAZUL f. 292 f. 294 Coaiele hanii * ma viiiduf decit folosul lor si d-acilea vine că ei era gata a încheea un tractat de pace, Îndată ce duşmanul lor le dă un cîştig mare” etc. „Celelalte condiţii ale acestui pretins tractat sînt obicinuite şi asemenea tutulor celor ce s-a făcut în toate tractatele glorioase Bău neno-5 rocite cu turcii şi cu oardele Crimei. Astei, redueînd acest tractat la dreapta lui valoare, vedem că strălucirea lui şi calificaţia ce îi dau erbnicarii de tractat glorios piere în faţa nepărtinirei şi a criticei sănătoase.” / . După iscălirea condiţiilor tractatului, Zamoisky dărui sangiaeului o haină de mătase cusută cu aur şi lui Ahmet aga o cupă de aur. Hanul *0 dărui asemenea pe zăloagele poloni ce eră la dînsul cu haine de mătase aurită şi a cloiia zi se trase cu oştirea 71 sa, îndreptîndu-se către Orîiii. Zamoisky plecă asemenea spre a se întoarce în Polonia, lăsînd în leafă lui Ieremia, după cererea lui, trei mii ostaşi poloni72, subt comanda liii Ioan Potocki, starostele Cameniţii, şi lui Stanislas Chanski73. Ieremia însuşi 15 se duse de şe aşeză în scaun în Suceava 71 Hanul, pin-a nu se depărta, scrisese regelui Poloniei, trimiţîhdu-i o ambasadă, prin care îi cerea să întărească pacea încheată cu hatmanul Zamoisky, adogînd că, de nu vor pedepsi polonii pe cazaci, apoi va rupe negoţiaţiile şi va reîncepe războiul75. Trimisul tăt [arului] dărui regelui / un cal şi o săgeată din part ea 20 hanului. Eegele scrise hanului şi, dăruind solului o frumoasă blană ele ca-com, îl porni înapoi76. „Toate acestea — spune un analist contimpuran— nu fu decît o umbră de pace într-un soare ce roşea de războae” 77. VII Sigismund Bâthory umpluse Europa de plîngerile sale în contra po-25 Ionilor, pentru faptele lor în Moldova. El îi acuza cu cuvînt că au intrat într-această ţară fără nici un drept, fără a fi provocaţi, ca s-o smulgă de supt ascultarea sa şi s-o reducă iar supt jugul turcilor, de care se mîntuise cu atîtea jertfe. împ[ăratul] şi papa, la care se plînsese seriindu-le îndeosebi, trimiseră îndată soli şi scriseră în pricina aceasta regelui Poloniei /. î. 295 30 împăratul scrise în 30 oetom[vrie] [şi] rugă pe rege ca să strice trac- tatul făcut cu păgînii în contra prinţului Transilvaniei] şi să lase Moldova în stăpînirea lui Eăzvan 78. Papa scrise în 8 noemvrie 1595 la regele Poloniei, într-un chip foarte aspru, o scrisoare pe care acesta o priimi în dechemvrie. „Cu condei de durere — începu el — vă scriu că cele făcute în 33 Moldova crud m-au întristat”. îi impută apoi că în loc d-a asculta rugăciunile ce mereu i-a făcut de a se unii cu creştinii în contra turcilor ; [sic] că nădăjduia că, cel puţin, daca consideraţii particulare îl oprea d-a se declara pe faţă împotriva turcilor şi a le face război, încai nu va aduce stăvili * în manuscris „hanul”. [Nota edit.J. 71 Niemcewicz. 72 Miron Costin; (patru mii după Piaseţki). 73 Miron Costin; Niemcewicz. 74 Miron Costin. 75 Scrisoarea hanului către reaele Poloniei. 76 Montreux, p. 594; Cainpana, Hist., p. 900. 77 Montreux, p. 594. 78 De Thou, p. 542; Campana, Hist., t. II, p. 897, dă copie de scrisoare împăratului. SERVAGIU 147 şi opoziţie scopurilor prinţilor federaţi şi im va turbura cursul fericit a armelor loiydupă cum lămurit o. făgăduise atît către dinsul, cit şi către împ [arat] şi SigŢismund]; că cu faptă Ini a întărit pe tnrci în puterile şi nădejdile lor şi au slăbit pe creştini, „Toţi te învinovăţesc/~ zice papa—că te-ai confedereat cu .turcul şi tătarul împotriva prinţilor federaţi şi mai 5 cu seamă împotriva, prea iubitului nostru fiu Sigţismund], pr [intui] Tr [aiisiîvaniei], căci, spre a-1 vătăma, ai numit alt domnînMoîd[ova], făgăduind a-1 apăra nu ajutorul turcilor şi tătarilor”. Această faptă papa o califică de .nevrednică şi închee propuind arbitragml său pentru diferentul dintre regele Poloniei şi cumnatul său, pr [inţul] >'Tr [ansilvaniei], „ca: să io stîrpească:dintre dîiişli toate rădăcinile amari de prigonire şi-vrăjbi, să le smulgă şi să le arunce în foc” 70., MuIC mai, aspră. fu scrisoarea ce papa adresă,‘tot în aceaji, către .Zamoisky : „Fapta ta din Moldova va trage defăimarea şi., bula .tuturor • oamenilor cinstiţi care trăesc astăzi şi care vor fi în viitorime. Ce prieten.al binelui public, ce om înflăcărat de dragostea 15 lui I) j umnejzen nu va tîngui că chiar in acel moment cînd se făcea turcilor, ..aceşti • duşmani, veciniei şi. nc/îmblînziţi a creştinilor, un război sfint şi trebuincios pentru mîntuirea şi libertatea poporului creştin şi apărarea credinţei, atunci cînd, ocrotiţi într-un chip minunat de mina lui D [urnire.]-zeu, dobîndiră' izbînzi asfel îneît nici n-am văzut, nici n-am auzit altele 20 asemenea, nici în anii aceştia, nici în veacurile trecute,pine, zic, nu va tîngui că chiar în acel minut cînd se nădăjduia atît a izbind-a,, se. făcu în Moldova tot ce putu uşura şi întări pe duşmanii crac ei şi a lui Hristos si dimpotrivă se opri şi se slăbi în cursul biruinţelor lor apărătorii credinţei, se turbură rezultatul războiului şi [se] puse tot în primejdie ete.” 79 80. îl amerinţa apoi 25 pentru relele poveţi ce da regelui şi pentru această ,,crimă şi scandal împotriva creştinătăţii” 81 82. / Papa scrise asemenea cardinalului Bâthory, mustrîndud'părinteşte pentru că aţîţă pe poloni în contra vărului său, prinţul Transilvaniei], şi poruncindu-i să vie Ia Borna S2. / Miliaf vv. trimise şi el atunci o ambasadă la regele Poloniei, / care sosi la Cracovia 30 şi în 14 noemvrie 1595 fură primiţi în audienţă de .rege 83 84. Istoricii tac despre misia acestii deputăţii, dar se dau cu socoteala că ea privea tot în pricina Moldovei. VIII Viteazul Eăzvan nu aşteptă să vază isprava acestor tractaţii, de la 35 care puţin se nădăjduia, şi hotărî cu armele în mină a-şi redobîndi tronul ce i se răpise. Cu puţin agiutor ce luase de la Sigismund Bâtliory, el purcese spre Moldova la 27 noemvrie S4, el trecu munţii Oituzului ce despart Ţara Săcuiască de Moldova, în 29 noemvrie 1595, şi, aflînd veşti despre starea duşmanului, văzîndu-se mai slab cu numărul, trimise îndată la Bâtliory, 40 ce-rînd un adaos de oaste şi mai cu seamă un mai mare număr de călăreţi; 79 Montreux, p. 590. 80 Reusner, p. 170. 81 IhidMontreux, p: 590. 82 Montreux, p. 584. &3 Dantiscani, p. 145; Montreux, p. 584. 84 Cron. rom., în „Mag. istV% t. IV, p. 284. f. 29a f. 297 . 297v' f. 297 î. 298,. 148 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL, f. 299 10 f. 299v ^299/300 15 20 25 f. 301 30 35 î. 302 40 dar pin-a im sosi aceştia ia hotarăle Moldav iei, Ieremia vodă eu polonii se grăbesc a izbi pe Răzvan 85. Oştirea polonă se afla răspîndită în deosi-bite staţii în ţară, cînd deodată,Chanski, care se afla pus de /Potocki eu despărţirea lui în garnizoană la Suceava, înştiinţa pe Potocki că Răzvan se apropie în grabă şi drept spre Suceava în capul unei numeroase oştiri86. Ieremia îndată adună oştire de ţară cît putu 87 şi porunci lui Potocki de adună în grabă regimentele sale, şi grăbi de se uni cu ceata lu Chanski, d-abia cu două ceasuri înaintea bătăii88. Era într-o duminecă, 5 dechemvrie, cînd Răzvan sosi aproape de Suceava89. Oastea lui se alcătuia de patru mii pedestraşi, cea mai mare parte vechii săi ostaşi, cu puţini ce înrolase de curînd şi apoi săcuii ce îl însoţiseră din porunca prinţului Bâ-thory, şi o mie de călăreţi armaţi cu lance, tot d-ai prinţului Transilvaniei90. Armia lui Răzvan vodă înainta pe dealuri prin nişte locuri mai nalte decît acela unde se afla oastea împrotivnică / , asfel încît ea vedea mai lesne de către aceasta. / El îşi întocmi rînduiala bătăliei / asfel: la stînga sa, care era apărată prin cară şi tot aparatul de război, era cinci sute de călăreţi ; la dreapta, care era apărată de un zid, ce începea de la şanţurile ta-berii şi se întindea mult departe pînă la tabăra polonă, era asemenea călă-rime ; în centru, două batalioane pedestrime, după care urma alte zece pe urmă, rămăşiţă de călărime şi pedestrime, ca o rezervă. în toate părţile se vedea steaguri fluturînd; steagul călărimei era cel mai împodobit; el purta o frumoasă inscripţie care spunea că Moldova s-a dat lui Răzvan de Transilvania 91. Ieremia vodă eşise înainte la satul Areni, unde îşi aşăzase ostile sale, iar pe oştirea polonă o rîndui la Schei, despre cimpie, şi sta ea la pază de supt un mal care e d-alături şi aproape de drumul Băii92. / Rînduiala ei.era în coloane treptate asfel: înainte sta ca avangardă, în lipsă ele călărime uşoară, 100 moldoveni; după dînşii venea două batalioane a lui/ Stanislas Minski şi ISTicolae Zobrzydowski; era aşezate puţin mai.la dreapta, din pricină că poziţia era mai bună şi spre a fi ferite de vînt, asfel [că] batalioanele lui Tworzanski şi Milewski, ce se afla la stînga, era puţin mai nainte decît dînsele, dar mai nainte încă se afla batalionul lui Zavrowski, ce nu se vedea de celelalte, fiind ascuns de fortificaţii; la centru era Pory-cki, cu regimentul său, avînd de reazăm trupele lui Potocki, comandantul Cameniţii, a fratelui său Ştefan, si la stînga pe al treilea frate, Iacob ; după dînşii, tot la mijloc, venea apoi o trupă de puşcaşi a lui loan Tomas Droho-jewski, şi lingă dînsa pedestrimea, supt comanda lui Albert Yitoslawski şi Andrei Klopocki. La stînga, împregiurul zidului de care am pomenit mai sus, se aşezase nişte tunuri mari şi altele de cîmpie, / care ameninţa dreapta lui Răzvan şi ocrotea pedestrimea moldovenească şi pe cazaci93. 85 Istvânfi, p. 416. 86 Heidenstein, p. 323 ; Niemcewicz. 87 Miron Castin. 88 Heidenstein. 89 Miron Costin. 00 Heidenstein. 91 Heidenstein, ibicl., p. 323 ; Niemcewicz. 92 Miron Costin. Heidenstein, p. 323 ; Niemcewicz. # SERVAGIU 149 Pin-a nu se apropia oştile de bătaiapuştilor, poloniidescăivară de două ori tunurile în oştirea lui Răzvan • una dintr- însele răsturnă pe Yalen-ţin Giieglie, unul din capii pedestrimei lui Răzvan 94./ IX Ieremia era la biserică, ascultînd liturghia, cînd avangarda lui Răzvan 5 $e apropie de oştile ţării; şi cînd eşi Ieremia de la biserică, îndată se încadrară moldovenii lui Răzvan cu ai lui Ieremia. Lupta între ambe aceste două oşti nu ţinu mult, căci urînd, se vede, a-şi vărsa sîngele frate cu frate, şi unile şi altele se traseră din luptă 95. Polonii atunci, din dealul de unde era despre Setei, se repeziră io asupra săcuilor96. Zobrzydowski cu trupa sa şi a lui Chanski, căci acesta se afla atunci lingă Potocki, şi Christofor Broniewski se azvîrlă peste dreapta lui Răzvan ; mais Zobrzydowski, cu toată bărbăţia ce arătă, rănindu-se la obraz şi la braţ, nu putea sprijini izbirea lui Răzvan şi ar fi perit eu oastea sa, de nu grăbea Potocki a-i veni într-agiiitor. într-aceeaşi vreme, Porycki, cu infan/teria şi cu puşcaşii lui Viersbowski, izbeşte cen- 15 trul lui Răzvan, în vreme ce batalioanele lui Tworzanski şi Milewski se azvirlă asupra dreptei, In agiutor lui Zobrzydowski. Toate izbirile împreunate ale acestor cete sfarmă rîndurile săcuilor, care se trag înapoi puţin şi asfel polonii pătrund în tabără 97. Răzvan-vodă, care cu toate că se văzuse mai slab mult cu numărul şi cu valoarea oştilor de duşman, nu numai 20 că nu se ferise de bătae, dar o căutase cu bărbăţie 98 99? se afla atunci lingă infanteria sa; el se credea apărat de cavalerie, cînd aceasta, deodată, părăsind tunurile, o ia la fugă. în zadar Răzvan omori cu mina lui mai mulţi, ca să-i întoarcă înapoi; silinţele lui fură zadarnice. Polonii coprin-seră tunurile89. Săcui, văzînd fuga călărimei, întoarseră şi ei spatele100. 25 Răzvan, părăsit de oştire, rămîind numai cu puţini din ai săi, se luptă/multă vreme încă eu cel [mai] mare curaj ce putu101; doi cai fură ucişi supt dîn-sul102, el sări pe un al treilea cu multă sprintenie şi izbea de moarte pe toţi citi întîmpina paloşul său. / „Ce mai viteaz !” striga, minunîndu-se de atîta curagiu, atît ai lui, cit şi duşmanii ce-1 vedeau. / Dar, In sfîrşit, 30 părăsit de ai săi şi de noroc103, văzîndu-şi toată tabăra coprinsă, oştirea rezîeţita fugind în toate părţile, cu inima sfîşiată de durere, el se lăsă a se trage de puţinii credincioşi rămaşi pe lingă el, care vrea a-1 mîntui; ei o luară cam spre stînga şi se înfundară104 în păduri105, Polonii lăsară regimentele lui Drohojewski în tabără şi toate celelalte se luară a goni pe ostaşii 35 94 Heidenstein, p. 323. 95 Heidenstein, p. 323 : Istvânfi, p. 416 ; Miron Costin. 96 Miron Costin. 97 Heidenstein, ibid. ; Niemcewicz. 9a Istvânfi, ibid. 99 Heidenstein ; Niemcewicz. 100 Istvânfi, ibidem. 101 Fortiter, quam potuit; Istvânfi, ibidem. 102 Istvonfi; Montreux, p. 587. 103 Sed tandem a suis et ab infesta fbrtuna desertus; Istvânfi. 104 Heidenstein; Niemcewicz. a05 Heidenstein. f. 302v f. 302 f. 303 f. 304 f. 304v f. 304 150 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL» f. 305 f. 304 f. 305 f. 306 f. 30 6V f. 306 f. 307 f. 30 7 v f. 307 lui Băzvan. Aceştia fugind răspîndiţi şi rătăcind în voia întîmpîării prin* munţi şi prin păduri,, cei mai mulţi căzură în mîinile/duşmanilor 10rv foarte-puţini fură aceia ce putură ajunge a trece, munţii..în Transilvania,.106 107 108./ Ei. coprinseră o mare pradă, cîteva tunuri de cîmpie, toate stindardele şi 5 toată averea ce Băzvan dobîndise de la Aron vodă, şi prada dobîndită de la turci la Tîrgovişte şi Giurgiu i0S. X ;! f . - Sărmanul Băzvan, după ce rătăci multă vreme cu.soţii săi, ajunse spre seară intr-un sătuleţ, unde se adăposti puţin,.scliimbîndu-şi şi hainele, io şi se depărta sub ocrotirea nopţii. .îndată sosi .în sat nişte poloni, trimişi, d-ai lui Ieremia, ee alerga după B ăzvan; gazdele acestuia, speriaţi ele vecini, care îi mustra că .au priimit .un. duşman în. casă, fură siliţi a mărturisi calea încotro.a apucat fugarii. Asfel aceşti nenorociţi fură îndată ajunşi în cale şi prinşi,, nu fără o luptă bărbătească, în care Băzvan fu rănit şi 15 ungurul Matei Sekiel, ce comanda peste 400 călăreţi şi Elie Kakoci, vechiul soţ a lui Băzvan în oastea lui Aron-vodă, căzură morţi împreună cu alţii.. între prinşi se afla fratele lui Băzvan, un boer mare anume Calotă, vistierul; şi logofătul/ domnului, împreună cu alţi boeri şi capete,din unguri. Aduşi înaintea lui Ieremia, Băzvan şi cu soţii lui se pur tară, în cumplita 20 nenorocire, eu toată vrednicia şi bărbăţia cuvenită. La toate Întrebările ce ii.se făcu, ei toţi păstrară o tăcere minară şi dispreţuitoare109. Cîteva zile dup-aceea, pe la jumătatea lui- dechemvrie 110 111, crudul. Ieremia, nesocotind şi legile războiului, care sfinţeşte persoana unui prins şi legile omenirei, osînclii pe toţi prinşii la moarte. Printr-o cruzime înspăi-25 mîntătoare, el porunci - a pune pe'Băzvan la caznă, apoi îi tăie nasul şi. buzele 1U, şi dup-aceea puse de-1 trase în ţeapă 112,/ esptiindu-1 astfel — privelişte de jale ! — la armie şi la locuitorii ţării113. / în minutul în care-mult nenorocitul Băzvan vodă gemea de dureri pe ţeapă [cu] d crudă barbarie aduseră pe fratele său înaintea lui de-i / tăiară capul. L-această ve-30 dere, durerea morţii fratelui sau adăogîndu-se lă a sa, Băzvan deodată se ridică, ţişni pe ţeapă, întinse braţile către dragul său frate şi într-această mişcare îşi dete sufletul114. Să întoarcem mai bine ochii de la această cruntă privelişte care răscoală inima, / crimă urîcioasă ce va rămînea o pată ve-cinică / de necinste asupra numelui de Ieremia Movilă, ce o porunci şi 35 asupra polonilor, ce o suferiră fără împotrivire, eu atît mai mult că Băzvan, era prinsul lor. 106 Istvânfi, ibid., Hcidenstein, ibicl. 107 Istvânfi, ibid. 108 Heiclenstein. 109 Hcidenstein. 110 Piaseţki, p. 152. 111 Istvânfi, p. 416. 112 Hcidenstein; Niemcewicz; Istvânfi; Miron Coslin. 113 Istvânfi. 114 Hcidenstein; Niemcewicz. SERVAGIU 151 îii dramul ce merge de la Suceava Ia / Baia şi pîna astăzi se arată şi se pomeneşte movila Iui Băzvan vodă 115, loc unde zac, neuitate de popor, oaseîe: viteazului domn. /' Asfel de cumplită moarte avu acest bărbat, pe care meritul său şi nenorocirea ;îl înălţase din pulbere pe tronul patriei sale. Născut ţigan, 5 dintr-iin neam osindit de veacuri la robie, el fu încă o dovadă puternică ea Iii ochii providenţii nu sînt popoare alese şi popoare osîndite, că ea răspîn-deşte deopotrivă îndurările sale peste toţi oamenii, / fără osebire de naţie şi clasă, puind pe fruntea fiecărui pecetea dumnezeirei şi declarîndu-1 cu drepturi deopotrivă ca toată omenirea, la libertate, la egalitate,1 la virtute 10 şi. la adevăr. _ - XI Cumplita moarte a lui Eăzvan întrista foarte nu numai pe prinţul Transilvaniei, dar şi pe împăratul şi pe papa Clement11B. Bâthory hotărî să-şi ia satisfacţie cu armele în contra polonilor, şi împăratul, părtaş al 15 xnîniei sale, hotărî a-1 ajuta şi a lua parte la răzbunarea aeestii insulte a polonilor, ee le era comună la amîndoi117. Pontiful, însă, temîndu-se cu tot dreptul că acest război între creştini va fi vătămător războiului cel cu noroc început în contra turcilor şi va putea încă arunca creştinătatea în vro primejdie mare fără nici un leac de mîntuire, / se puse între părţile 20 prigonitoare, propuind mijlocirea sa părintească, ca prin creditul său să împece aceste certe şi să aducă unirea şi o norocită împăcare118. Bl trimise spre acest sfîrşit în Polonia pe episcopul de Caserta, Alfons Yisconti, milanez, la regele Poloniei şi la prinţul Transilvaniei119. Sigismund III, regele Poloniei, mişcat de aceste mustrări, trimise la Borna pe Florian Gembicki, 25 secretarul coroanei, ca să arate pontifului că armele polone în Moldova făcuse mare slujbă creştinătăţii, scăpînd această ţară de tătari şi totdeodată oprind pe aceştia d-a năvăli asupra Ungariei şi a staturilor împărăteşti 12°. Zamoisky scrise şi el papei, în 10 ianuarie 1596,arătîndu-i aceleaşi şi indreptîndu-şi cu multe sofisme şi neadevăruri faptele salei21. Spre a 3(> îmblînzi mai lesne pe papa, ce era foarte întărîtat în contră-le, şi a-1 trage in partea / lor şi a-i dezarma minia, regele Poloniei şi Zamoisky îi trimise, din partea sinodului de legea grecească, doi episcopi ruteni, ca să [i se] închine şi să recunoască supremaţia papei. într-adevăr, această fapta, ce nu izbuti pînă în urmă, făcu mare plăcere papei122, incit se amină cu totul 35 satisfacţia ee aştepta Bâthory de la poloni şi mîhni pe acesta într-atît, încît căzu în greşeli mari, foarte vătămătoare creştinătăţii123. Zamoisky fu atacat cu multă înverşunare în dieta de la Cracovia de duşmanii lui, care 115 Miron Gostin. 116 Istvânfi, p. 416: Miron Gostin. 117 Ibid. 118 Istvânfi, ibid. 119 Ossat, t. I., p. 226. 120 Niemcewicz; Hiat. von den Empbrungen, p. 81. 121 Vezi scrisoarea în Reusner, Ep. Turc., p, 171 —176. 122 Piaseţid, anul 1595; Niemcewicz; Ossat, t. I, p. 197. 123 Istvânfi. f. 307v f. 307 f. 308 f. 309 f. 310 152 ROMANII SUPT MIHAI VOEVQD VITEAZUL f. 311 f. 312 f. 312V f. 312 f. 313 îl acuza cu mult drept că a implorat şi a cumpărat pacea de la tătari. Bl se scuză dînd faptelor colora ce vru şi foarte neadevărată124. Senatorii regatului scriseră atunci, în 24 mărtie 1596, împ[ăratului] Budolf, ară-tîndu-i / că ei simt că datoria comună este ea să se împedece pe turci a 5 reduce în paşalîe principatele Mold[ova] şi Valfahia]; că neputînd prin-[ţul] Transilvaniei] a le apăra, e nevoe ca polonii să le ia supt protecţia lor * că pentru această slujbă creştinească ce ei vor să facă,' -cer ea împăratul] să le dea o sută ipii florinţi şi să depărteze pe Mihai din Ţara Românească, căci nu-î pot apăra fără a rupe de faţă-pacea cucturcii i25. io Această scrisoare sucită şi plină de viclenii, vrînd să zică ceva şi intr-adevăr nezicînd nimic, nu dovedea altceva — zice un contimporan — deeî't dorinţa polonilor d-a pune ei în Ţara Românească alt doimi in locul lui Mihai126. Asta fu cel dintîi semn de ură ucigătoare ce polonii purtam eroului nostru. / 15 XII ■' Mihai Modă, după luarea Vidinului, unde îl lăsarăni, se întoarse [lâj Tirgovişte127. / întoarcerea sa în ţâră este un marş triomfal; toţi ostaşii sînt încărcaţi de prăzi; poporul îl primeşte cu eîhteee de veselie si vrăjmaşii tremură de numele Iui128./ El începu îndată a se ocupa să vindece 20 rănile şi. ticăloşia ce pustiirile războiul [ui] adusese astipra ţării. într-adevăr, starea ei era vrednică de jale. Populaţia se micşorase'foarte mult prin moarte, prin pribegia locuitorilor în ţări streine şi robirile turcilor ; numai în această din urma campanie Sinan robise douăzeci inii locuitori şi . aplicase a-i trece Dunărea 129. Grasele şi satele' erau ruinate şi prefăcute în 25 cenuşă; cîmpurile era părăsite, viile smulse, grînele călcate de oştirile ce şerpuiseră prin toată ţara, nu putuseră da rod130, dobitoacele moarte sau răpite de vrăjmaşi, care apucaseră a trece peste Dunăre inai mult de 60 mii vite131. Românii jertfiseră pentru dezrobirea iiidependinţii şi a libertăţii lor, dar aceasta e un bine atît de mare, incit cu nici o jertfă, 30 fie cit de grea, nu e scump cumpărată. Mihai vodă / trimise in Transilvania, cu multă cheltuiala — fiind şi acolo mare lipsă, căci negoţul încetase cu totul din pricina războiului — de cumpără grîne, făină, vin, sămînţă şi toate cele trebuincioase, de împărţi între popor, care, Ia glasul domnului său, părăsi pădurile şi vizuniile 35 munţilor unde se trăsese şi începu a rezidi oraşele şi satele pe ruinele celor vechi şi a se apuca de lucrul pămîntului; şi putu îndată să preţuiaseă foloasele independinţii ee dobmdise cu atîtea jertfe 132. Iar ca ostaşii fără de 124 Reusner, Ep. Turc., p. 176. 125 Reusner, Ep. Turc., p. 182. 12s Ibicl., p. 184. 127 Walther ; Stavrinos. 128 Stavrinos. 129 Walther. 130 Ibicl. 131 Guerrin, p. 171. 132 Walther. SERVAGIU 15; «esersiţie să 1111 se înmoaie şi eorupă la lene şi neluerare, domnul dete voe la vro ci te va mii să treacă Dunărea şi să necăjească pe vrăjmaş. Aceştia năpădesc peste Pelinul, oraş întins, şi, după ce au ucis mai mulţi locuitori, îl prefăcură în cenuşă şi, robind o femee cu o fată şi un băiat a unui din cei mai bogaţi şi înseninaţi locuitori, anume Miclial-olgu, îi aduse în dar domnului, care tratîndu-i cu multa omenie, întoarse pe femee cu copii înapoi / la soţul ei pentru o răscumpărare de 50 mii galbeni (aur). Nenorocirea espediţiei lui Sinan desperă pe sultanul ci-a putea învinge făţiş pe Miliai vodă. El se încredinţa că spre a-1 vătăma trebue a alerga la intrigi, a lucra mai întîi spre a-1 desface de aliaţii săi, împăratul Germaniei şi prinţul Transilvaniei, şi a aţîţa în ţară partide în contra lui. Spre acest sfîrşit, prin begler-beiul de la Pesta, făcu propuneri foarte bune înip[aratului], numai ca acesta să se tragă de Miliai şi să-l considereze ca un rebel către Poartă ; dar împ[aratul] depărta cu mînie aceste necinstite condiţii ce i se propunea 133. Sultanul atunci în trebuinţă alte mijloace spre a ajunge la scopul său. Trimite mai intăi un agă în Ţara Românească, ca să aţîţe pe boerii nemulţumiţi şi a-i scula în contra Ini Miliai şi în favorul Porţii, şi deodată dă poruncă paşilor dupe / margine şi hanului tătarilor să stea gata a intra în ţară spre a ajuta partida ce era a se revolta în favorul turcilor. Tot întro vreme, sultanul trimise la Sig[ismund] Bâthory un ceauş cu făgăduială că-i va lăsa Transilvania fără nici un tribut, decît vasele de argint ee era obicei de se da cînd se plătea tributul, îndato-rindu-se încă a-i da şi Ţara Românească, dacă el va priimi a goni pe Miliai şi a se trage din confederaţia cu împ [aratul] Eudolf134. Bâthory, după ce ţinu cîtva pe ceauş la sine, îl trimise înapoi, zicîndu-i să spne stăpînului său că el, prinţ al Transilvaniei, niciodată nu va lăsa partea creştinilor, spre a se uni cu duşmanul lor135; şi, prin povaţa nunciului papei şi a lui A. Carilio 136, plecă la 4 fevruarie cu 11 trăsuri şi 20 cai de călătorie la •Praga, spre a se întâlni cu. împăratul şi a dobîndi agiutoare de război137. / XIII Sultanul, ce nu putu izbuti lingă împ [arat] şi Bâthory spre a vătăma pe Miliai, fu mai norocit pe lingă români, de la care dobîndi ceea ce nu putuse avea de la streini. Aga trimis în ţară găsi între boeri aceea ce totdeauna a fost lesne a găsi : oameni corupţi, carii pentru o mîrşavă ambiţie şi lăcomie de bani sta gata a vinde domnul şi ţara lor. O conspiraţie întinsă şi groaznică se formă, în capul căria sta din boerii cei mai de. frunte unul anume Dumitru, cel mai bătrîn din sfetnicii domnului şi logofătul Chiesar cu un fiu al său. Şase mii tătari din Dobrogea, eu care se unise şi trei mii turci, trebuia a năvăli fără veste în ţară, spre a ajuta pe conspiratori, ce se uniseră cu turcii pentru ca să mîiitue ţara, cum zicea ei, a perde peMihai, dîndu-1 în mîinile duşmanului. Dar acesta află printr-uii chip minunat 133 Reusner, Ep. Turc., p. 101. 134 Bcthlen, t. < Y, p. 14 ; Katona, p. 271 ; Frachetta, p. 43. 133 Bcthlen, ibicl. im De Thou, p. 570. 137 Montreux, p. 596; Or< elius, p. 301 ; Hisi. von den Emporungcn, p. 83. 154 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f. 317 f. 317' f. 318 f. 319 f. 320 f. 320' f. 320 din vreme planurile, nemature încă, ce urzeau / nelegiuiţii boeri in contra lui şi a ţării: El puse streji. lingă Dunăre, ea să priimească pe duşman > ce era gata a năvăli, şi puse de tăie pe trădătorii Dumitru, Ghiesar şi cu /317 fiul său, / , ca nişte vicleni de domnie şi stricători de ţară, / Patru. zile 5 după pedeapsa conjuraţilor, cei 9 mii turci şi tătari trec Dunărea; domnul mai trimite un agiutor de trei mii pedestraşi şi 300 călăreţi oştirei trimisă de mai nainte ia graniţă, care, izbind pe duşman intr-o luptă norocită, îl birue, coprinde tunurile şi bagajurile lor şi pe cei mai mulţi îi omoară sau îi prind robi138. Tot în acele zile, cu patru mile mai gios de la locul io acestii bătălii, alte trei mii turci, tot în înţelegere cu conspiratorii din ţară, trec Dunărea, dar fură îndată întâmpinaţi de către' locuitorii ţărani adunaţi, şi de către păzitorii marginilor şi fură învinşi, deşi nu fără puţină pagubă a românilor.159./ în vremea aceasta (fevruarie 1596), hanul Gherei intrase în Moldova-15 cu 30 mii tătari140 şi patru mii turci141 cu tunuri împărăteşti. El avea poruncă a sultanului a intra în Valahia, dar, neîndrăznind,:, vru a.. încerca să înşăle pe Mihai vodă. El se adresă Iui leremia vodă al Mdldovew care îl priimise cu 'drag' ca pe un prietin şi aliat, şi ii făgădui două mii galbeni deva voi a favoriza planul său ale, a înşăla.pe Mihai, făeîndu-î să priimească. 20 a se supune Porţii'. Domnul Moldavei făcu cunoscut lui Mihai vodă că hanul are deplină putere, de Ia sultanul d-a închea pace între romani şi turci, puind condiţie ca Mihai să gonească trupele-streine luate în .leafă de dînsu.1, care. zicea hanul, nu numai că -pustie.se ţara turcească, dar încă sînt o sarcină-pentru ţară. Hanul,trimise totdeodată lui Mihai vodă, spre 25 mai mare încredere, doi din cei mai însemnaţi tătari, / ea-zăloage, cerînd , numai, pentru slujba sa, eîteva mii galbeni,..Mihai vodă- avea trebuinţă de cîtăva. vreme de pace ..după atîtea zdruncinări şi suferinţe .de războaele trecute, eu atît mai mult că Bâthory pornise: la Praga şi nu putea" aştepta agiutor de Ia dînsul, ba încă vestea se răspîndise că acesta vroia a abdica 30 cîrmuirea staturilor sale şi drepturile dobîndite asupra Ţării Eomâneşti împăratului fiudolf. Aceste priviri înduplecă pe Mihai a priimi mijlocul ce i se înfăţişa a intra în împăeăciuire măcar vremelnică cu turcii. El trimise hanul [ui] solii săi cu un dar către dînsul, ea să trateze despre condiţiile propusei păci; totdeodată dete drumul trupelor transilvane. Cum află 35 hanul că Mihai căzuse în cursa ce i- o întinsese, îşi luă masca dupe obraz şi năvăli deodată cu / toată armata sa în şesul dintre Buzău, Brăila şi Bucureşti, unde tăbărî, trimiţînd cete în toate părţile, care mai mult de opt zile călcară tara, arzînd oraşele, Iirăpind bucatele, robind pe locuitori, pustiind tot şi căutînd în tot chipul a pune mina pe Mihai. / Prăpădiră 40 mai multe oraşe şi sate, trâtînd pe locuitori intr-un chip grozav şl. fără omenire/ 142 . Două sute de cazaci, care era de pază la graniţă, supt comanda lui Kozesa, Kirecki, Siemanowski şi Bilecki, cum văzură apropierea tătarilor, trecură în partea lor în Moldova, după ce jefuiră pe ţăranii şi satele, ce era însărcinaţi a apăra ; mima 40 dintr-inşii îşi păstrară .datoria 338 338 Walther. 133 Ibid. 140 Walther : Guerrin, p. 215; (Melim, p. 304. 141 Guerrin, ibid. 142 Ortelius, p. 304. SER VAG IU 155 şi giiirămintuî şi,văzînd 'ea nu e cliip de împotrivire la o aşa mulţime de tătari, grăbiră de alergară a vesti domnului această năvălire neaşteptată. Poziţia acestuia- era foarte grea. Pară bani, fără5 :oştire, căci oştirea ţării •ce rămase era răspîndită în ţară şi în cfartirurile de iarnă, încungiurat de nevoi, nesigur daca duşmanii / boeri nu-1 vor trăda în mîinile duşmanilor, umbla rătăcit căutînd mijloace de a mintui pe el şi ţara de această mare primejdie. „în acele nevoi'mari — zice Walther — eroicul său suflet scoate cea mai de apoi virtutem lui’7. într-un scurt timp el adună 6 mii oameni şi, sprjinindu-se în agiutorui lui D [umnejzeu şi în mîngîerea că să luptă pentru buna cauză, porneşte intru întîmpinarea infioroasei mulţimi a tătarilor, izbeşte, tae, şi pune în goana nişte cete mari de' tătari ce se- răzleţiseră după pradă şi,! gonindu-f, merse la oraşul Gherghiţa, unde găsi greul ordiei tătăreşti. Planul rămase încremenit la o îndrăzneală aşa de inare din partea lui Mihai şi, cu toate că oştirea sa era mai mult de 6 ori mai mare, nu îndrăzni a priimi bătaia şi se trad ruşinos spre ţara sa143. Spun că atît în luptele• parţiale, unde îi bătu Mihai, cum şi in goana ce îi dete hanului, îi omorî ca la opt mii tătari144. / Mihai coprinse apoi oraşul Brăila-, pe care o cuprinsese tătarii, făeînd multe grozăvii. Mihai omorî pe toţi tăunii şi turcii ce găsi vii, afară de cai; pe Uruiţi turci spînzură afară din oraş. Unii care vtuseră să treacă Dunărea, goniţi fiind eu multă iuţeală, se înecară; puţini numai putură scăpa f. 321 10 15 20 f. 32 D 145 XIY f. 322 Vicleana cursă ce i-o întinsese tătarul făcu pe Mihai foarte neîncrezător către turci şi a nu mai vroi a trata cu dînşii146. De aceea, cînd în aprilie sultanul îi trimise doi ceauşi, vorbindu-i de pace şi rugîndii-1 a-1 lăsa a trece cu oştirile în Ungaria, el nici nu vroi a-i primi147, ba încă, spre a-şi răzbuna despre ocara făcntă de tătarii ee îi călcase ţara, dete dramul la vro citiva ostaşi ai săi să treacă Dunărea ca să prade pe turci 148. / 1 200 haiduci loviră oraşul Xicopoli şi prinseră pe Buraş, beiul — cu femeea şi -copii săi şi cu multă avuţie a lui — care de curmd sosise de la Adrianopol, numit fiind de împăratui în acest post. Ei pustiiră tot locul numit Plenia şi omorîră tot ce se împotrivea trecerii lor; rămăşiţa fu dată flăcărilor, întorcîndu-se din această espediţie, ianicerii din Xicopol, în număr de 1 800, îi izbiră şi, după o luptă tare, haiducii biruiră. Xumăral turcilor ucişi în aceste deosebite locuri se urcă la 3 000. Haiducii se întoarseră cu multă pradă (Tiirkische nnd siebenburgische Victorien). / Dup-aceea, Mihai vodă trimise la mai 6 pe Velicieo cu 1 300 haiduci la Baba, în Bulgaria, oraş neînchis, bogat şi mare ca de 20 mii case, cele mai multe de meşteri, o bătură şi o coprinseră şi încăreară 150 cară de avuţie dobîndită, luînd prinşi şi pre mulţi turei însemnaţi cu muerile 54 25 30 f. 322v f. 323 40 54™ W alther. 144 Campana, p. 51. 145 Ortelius, p. 304. im Waltlier. 14f Guerrin, p. 228 ; 34* Walther. Hisi. von den Emporunţ/cn, p. 86. 156 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f. 324 f. 323 f. 325 f. 326 f. 327 f. 327v şi copiii. Ei şezură acolo trei zile, dinei foc oraşului şi sfărîmîndu-1, luară calea înapoi spre Dunăre cu toată dobînda; iar turcii se strînseră din toate părţile în număr de 12 inii supt un paşă şi ajunseră pe Velicico cu oastea lui la un loc ce se cheamă Comisul. Haiducii, văzînd aceasta, începură a 5 se hărţui zi şi noapte cu duşmanul, pînă cînd, văzînd că le va fi cu anevoe a scăpa, tăiară pe toţi prinşii, / prefăcură în cenuşă tot ealabalîcul lor şi prada făcută şi, recomîndîndu-se ia D[umne]zeu, se aruncară cu furie asupra duşmanului şi mai toţi căzură morţi; dar supt dînşii, în loc, zăcea patru mii turci149. io Mihai vodă foarte se întrista150 şi înştiinţă pe prinţul Transilvaniei} 14 zile dup-aceea151./ Acesta atunci se întorsese de la Praga. El sosise în acest oraş în 4 fevruarie şi fu foarte bine priimit de toţi domnii curţii, îndată dup-aceea căzu bolnav greu de lingoare, fiindu-i viaţa în primejdie. Cînd începu a se însănătoşi, îl duseră la catedrală ea să asculte liturghia. 15 Aci se făcu / un cuvînt plin de laude pentru dînsul. Bâthory răspunse foarte frumos în limba latinească, asigorînd că el va stărui cu statornicie în partida ce luase şi că niciodată nu se va dezlipi de casa Austriei şi de împărăţie, dar că nădăjduia că şi împăratul şi împărăţia nii-1 vor părăsi; că e încredinţat că, de i se vor da ajutoarele făgăduite, va dobîndi eu spri-20 jinul lui D [umnejzeu mai mari biruinti asupra duşmanului numelui creştinesc decît cele dobîndite pîn-aeum. împăratul, dîndu-i apoi o audienţă particulară, îi dete slobozenie a se întoarce, după ce îl încarcă de daruri şi făgădueli. I se făgădui trei mii pedestraşi şi două mii călăreţi, pe care împ[aratul] să-i ţie trei luni eu cîte 24 mii scuzi pe lună, de care să dispo-25 zeze după plac. Papa îi făgădui 40 mii galbeni pe lună şi însărcina pe Francisco Murio del Monte să siringă pentru / dînsul ostaşi în Italia. După ce îşi luă ziua bună de Ia împ [aratul], Sigismund se duse la Yiena. în toate părţile fu priimit eu aceeaşi fală şi, spre a-1 îndatori şi mai mult la urmarea războiului, iezuviţii colegiului Yienei îi făcură un 30 cuvînt în public şi vorbiră de dînsul canin al doilea Iosua. Cugeta Bâtliory să treacă de acolo la Gratz, spre a vizita pe soacră-sa, arhiducesa Maria de B avaria, cînd află că în Transilvania săeuii, supăraţi căci în dieta din urmă li se luase drepturile ce li se dedese cînd se porniră împotriva lui . Sinan şi întăiitaţi de cardinalii * Andrei şi Ştefan Bâthoreşti ce se afla 35 proscrişi şi fugari în Polonia, se revoltaseră. Această împregiurare îl făcu a-şi schimba hotărîrea şi a porni spre Transilvania. Pîn-a nu ajunge el în această ţară X51bis, unchiul său, Ştefan Bocskai, potolise răscoala, / îne-cînd-o în sînge şi pedepsind pe şefi cu mare cruzime, căznind pe unii, la alţii tăind capul, pe alţii spînzurmd şi la alţii tăindu-le nasul şi urechile 152„ 40 Cum sosi în Transilvania, Sig[ismund] îşi adună oastea şi plecă să bată Temişoara (9 iunie) ; după ce luă două mici / cetăţi, Fillaek şiCzeuad,, cu o mare perdere de turci, la 10 ale lunei iunie izbi Temeşvarui prin trei 149 Cran. rom., în „Mag. ist.”, t. IV.. p. 285 ; fîiierrin, p. 287 : De Thou, t. XII, p. 587 ; Iansnnius. 150 Cron. rom., ibicl. 151 Guerrin, ibid. * In manuscris „cardinalul”. [Nota edil.]. i5ibis j}e Thou, p. 570. 152 Montreux, p. 596. SERVAGIU 157 părţi153./ înaintea acestui oraş sosi şi Mihai vodă, chemat de Bâthory, *• cu 4 mii luptători si o mulţime de boeri154. Dup-o asediere de zece zile, la sfîrşitul lunii, /fu izbit de turci şi de tătari, în număr de vro 40 mii, f. care venise prin Bulgaria în Banat. Dupe o luptă sîngeroasă de amîndonă părţile, Sigismund fu silit a ridica asedierea, căci nu numai ajutoarele făgă- 5 duite de împ[ărat] nu sosea 155, ba încă însuşi trebuia / a merge cu două- f-zeci mii ostaşi spre a se uni cu arhiduca Maximilian, ca să întîmpine puternica oştire turcească ce însuşi sultanul povăţuia în Ungaria156, iar Mihai se întoarse spre a-şi apăra ţara. / ' .XV. 10 Lala Mahomet, ce se numise vezir, surghiunîndu-se Sinan, murise trei zile dup-aceea şi această în/tîmplare păru turcilor un semn ceresc ce poruncea d-a numi din nou pe Sinan in locul său. Asfel acest neîmpăcat duşman al creştinilor fu scos din esil şi din nou, pentru a cineea oară, fu învestit cu slujba vezirească. / Toată grija lui 15 atunci fu să-şi răzbune ruşinea ce îi făcu creştinii. El avu curajul si energia să insufle sultanului hotărîrea d-a merge însuşi la război, urrnînd pilda lui Şuleiman cel Mare. Armia, poporul, şeicii în predicaţii şi provinţiile de margine în jelbile lor cerea încă aceasta ca singurul mijloc d-a niintui împărăţia. Hotărîrea sultanului d-a merge la oaste în primăvară se obştise 20 şi pregătirile de război se făcură cu grabă mare în toată iarna. Sinan în-tîmpină însă acum un rival în ambiţia Ini, pe vechiul său prieten, cumnatul sultanul [ui], Ibraim, fostul caimacan, care, dorind viziratul, spunea de faţă că bătrmeţele fac pe Sinan nevrednic. L-aceste vorbe, / furiosul Sinan striga faţă cu sultanul însuşi: ,,Spune că sînt bătrîn şi slăbit ; daca 25 zice aşa Ibraim, iasă cu mine în curte, să ne luptăm în suliţi şi in sabie împreună !” şi zicînd acestea, apuca pe Ibraim de brîu de-1 tîra afară din sală 15 7. La începutul primăverii, în minutul cînd se măgulea cu nădejdea de a-şi răzbuna asupra creştinilor şi d-a se încorona cu lauri noi, crudul 30 arnăut muri într-o miercuri (3 aprilie 1596), zi rea în ochii mosliinilor. / Acest ministru, de un caracter aspru şi lacom, lăsă avuţii foarte mari, adunate în campaniile şale în Ungaria, Yalachia, Georgia şi lemeniil158. / Ibraim se numi atunci vizir şi serascher al armiei Ungariei. Trei zile după numirea lui sosiră la Gonstantiiiopol cărţile / şi solii/ [trimişi] de Mihai 35 si boerii Ţării Bomâ/neşti, cerînd a se face împăciuire. / Aceasta era învoirea ce făcuse cu hanul, pe care o trimisese spre întărire la Constantinopol, pîn-ahu-şi da tătarul pe faţă viclenia sa. / Hogea Seadedin, istoricul ce ne-a fost at-ît de folos în această scriere, citi aceste corespondinţe în divan în locul lui Beis EHernii, şi o dispută înfocată se aprinse între, muftiul şi 4o 153 Die Warbaftige newe Zeitung. î54 Tomasi, p. 36. 155 De Thou, p. 574 ; Die Warbaftige newe Zeitung. 150 Tomasi, p. 36. 557 Naima : Haranier, t. II, p. 282. 158 Jouamiin, p. 179. 327 327v 327 f. 328 f. 328v f. 328 f. 329 f. 329v f. 329 329Y/329 330/330v f. 330 158 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL hogea, Acesta era de părere ca să primească pacea, daca Mihai va da pe fiul său drept zălog (otage)y şi muftiul Bostansade era împotrivit or, zicînd că nu se poate trata cu Mihai. Fiindcă muftiul se sculă îndată şi eşi afară, Seadedîii se;supără, dar îşi luă seama şi, folosindu-se de lipsa protivnicului lui, înduplecă pe Beis Effendi să facă un răspuns luiMihai şi boerilor ţării intr-un înţeles favoritor, după cum vrea 159. .Dar aceasta nu sluji cu nimic, căni Mihai, cum ştim, neîncrezător acum, după înşalăciunea hanului, refuză d-a mai trata eu turcii. Aceştia însă / nu îndrăzniră a-1 mai izbi atunci, speriaţi de atîtea învingeri, şi hotărîră a purta războiul în Ungaria, unde însuşi sultanul să meargă. / Depărtarea sultanului la oaste era foarte neplăcută mumei lui, veneţianea / Baffa, care era sufletul cîrmuirei şi făcea pe fiul său să facă toate dupe placul ei. Hotărînd să facă orice numai ca să oprească această depărtare, care putea să slăbească influinţa ei, ea rupse toate legăturile cri- credinţa părinţilor ei şi propuse o măcelărire generală a tuturor creştinilor. Aceste comploturi din norocire nu izbutiră. Sultanul se mulţami a goni din Constantinopol cu ferman pe toţi grecii neînsuraţi, puindu-le un soroc de trei zile 160. Sultană mumă (valideaua), văzîiid ca a perdut stăpînirea pe inima fiului său, căută a se folosi de farmecul celii mai frumoase roabe din serai, spre a-1 redobîndi. Mahomet se părea la început că căzuse în cursă ; el răspunse la dezmierdările roabei cu amorul cel mai înfocat; dar cînd ea deschise gura ca să-l roage să rămîe în Const[antinopol.], Mahomet, chiar / în pat, centru al plăcerilor sale, puse mina pe cuţit şi ucise fără milă acea jertfă nevinovată a ambiţiei mumăsii161, fapt ce dovedeşte mai mult o inimă fioroasă, decît curajoasă. El puse apoi ele mai înecă cîteva femei, supt pretext că n-au ţinut postul162 5 apoi, în 21 iunie (1596), se puse în cale spre Ungaria, însoţit de un alai măreţ şi cn toată oastea, ducînd cu dînsul dervişi, femei, icioglani, eunuci, cîini de vinătoare şi şoimi163. Ambasadorii Francii şi Engliterii priimiră poruncă a însoţi pe sultan în 30 această espediţie în contra creştinilor 164. XVI îndată după luarea Grăanului, in anul trecut, feldmarşalul împărătesc din Ungaria, Mansfeld, muri (14 avgust 1595), şi cu dînsul şi disciplina din armia nemţească. Ţăranii din Austria, împovăraţi de desxioerile f. 333 35 şi jafurile nobililor de o parte şi a trupelor / de alta, se adunară între Claus şi rîulEns şi se revoltară. Această revoltă crescu şi se mări foarte şi fu cumplită nu numai nobililor, dar şi împărăţiei. Oştirile ce se trimise1 în contra lor, nemulţumite căci nu li se plătise simbria, se revoltară şi ele şi începură a prăda oraşele şi satele ce scăpaseră neprădate de ţarani. Aceste întîm-40 plări opriră cursul fericit al izbînzilor în contra turcilor şi cităva vreme 1 330v f. 330 f. 331 10 15 20 25 159 Naima ; Ilamnicr, t. II, p. 283. 160 Hammer, p. 283. 161 Sagredo, p. 743 ; Sacy, t. II, p. 135. î{l- Sa greci o, p. 743 ; Hammer, p. 283. 163 Sacy, t. II, p. 136; Sagredo, p. 744 ; De Thou, p. 578 şi 579. 164 De Thou, p. 579 ; Sagredo, p. 744. SERVAGIU 159 puse Austria într-o anarhie grozavă, de care d-abia scăpă, ajutată de neunirile şi lipsa de disciplină a revoltanţilor 165. îndată ce împ [aratul] înţelese de pregătirile ce turcii fac împotriva Ungariei, trimise solii săi la papa şi la prinţii Europei, rugind să caute a-1 ajuta în această primejdie comună a creştinătăţii166. Papa se sili din 5 nou ă reînsufleţi zelul pentru război, cu totul slăbit, al7 prinţilor italieni, căută în zadar a face pe esp[anioli] şi, francezi a înceta războiul între dînşii şi a întoarce armele către turci, şi, eunoscînd c atoată lumea de ce mare folos ar.fi Polonia cînd ar priimî a intra în legătura creştină, hotărî a mai face o încercare şi trimise pe cardinalul Henric Oaetan în calitate de legat 10 înPoloiiia, casă silească, cîiid se va aduna dieta, ca să îndatoreze pe rege şi pe cei mari ai crăiei a-şi um puterile cu ale împărăţiei167. Papă 'scrise îndeosebi şi erăiesii Poloniei şi puse şi pe arhiducesa Maria di Grazzo, muma ei, şi pe soră-sa, prinţesa Transilvaniei], să-i serie ea să îndemne pe regele într-această faptă, spre slujba lui B [umne]zeu şi în obştescul 15 interes' al creştinătăţii168. Legatul papei ajunse în Yarşovia cu episcopul de Breslaw, ambasador al împ [aratului], şi, dobîndind audienţă de la dietă, îi espuse într-un frumos cuvînt, ce s-ă tipărit atunci, misia /'lui, arătînd jertfele ce papa a făcut pentru creştinătate şi datoria polonilor d-a ajuta pe creştini, căci fără dînşii puterile împărăţiei Germaniei întregi 20 nu sînt în stare a sta împotriva puterii eelii peste măsură mare a păgî-niior169. Episcopul ce prezida dieta răspunse că această propunere cere o mare şi coaptă dezbatere. ,,Polonezii—zice un analist contimpuran — vroia pace cu duşmanul păcii şi nici o price cu pricinuitorul gîlcevelor” P°. Ura veche şi naturală a polonilor si mai-cu seamă a lui Zam[oisky] eătră 25 casa Austriei izbuti şi legatul papei plecă fără a dobîndi nimic m. Intrigile Ersglitcrii nu puţim/ slujiră spre a împiedeca această unire apolorilcr cu împ [aratul] in contra turcilor. Ambasadorul englez, ce sosise în iarnă aceea în Constfantinopol], răspîndise vestea că misia lui este d-a uni pe turei şi poloni în contra voevozilor Ţării Eomâneşti şi Transiiva- 30 niei 172.: Simpatii însă şi agiutoare clintr-altă parte veni a încuragea pe creştini în războiul greu ce purta. / Ţarul muscalilor, Eedor I, şi şahul perşilor trirniseiă ambasadori la Fraga de încheiară alianţă cu împ[ăratul] în contra turcilor, şi vro eîteva cete de ecosezi vin pe la Dantzig în Transilvania, spre ndua parte la război173; şi deputaţi din partea popoarelor clin Her- 35 ţegovina şi alte locuri supuse turcilor reclamă în zadar agiutoare de Ia împ[ărătul] spre a se revolta 174. f. 334 f. 335 f. 335^ f. 336 ^ Le Thou, t. XIT, t. 548. 366'M'ontreiix, p. 615.' ' 107 De Thou, p. 581. 368 Tomasi, p. 44. 169 De Thou, p. 581. 170 Montreux, p. 625. 171 De Thou, p. 582 ; Montreux, p. 623. 172 I-Iammer, t. II, p. 283. 373 Tomasi, p. 48. 174 Montreux, p. 615. 5 10 15 20 25, 30 35 40 160 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL XYII în vremea aceasta, sultanul, cu două sute mii oameni şi 300 tunuri mari şi mici, sosise la Belgrad şi d-acolo merse la Bucla, unde ajunse în 2 sept.175. înapoia lui, Miliai izbea ariergarda şi răpea proviziile oştirei. El coprinsese (avgust) pe Dunăre 6 corăbii mari încărcate de muniţii, ce [se] ducea la Belgrad, omorîse / 1 200 turci ce le însoţea, luase tot ce era în corăbii şi pe dînseie le dete afund 176. Cu puţine zile mai înainte, la 16/26 iulie, trimisese Miliai vodă o seamă de oşti alese ca să ia Yidinul, puindu-le cap pre aga Earcaşiu. Românii trecură Dunărea pre la Sdegla, Turcii însă le prinse de veste şi, aciunîndu-să în mare număr, nu eşiră să se lovească de faţă, ci se ascunseră de făcură meşteşug. Aşa, mergîncl ostile lui Mihai vodă fără teamă, turcii le lovi de faţă şi fără veste şi, dupe un război tare ce ţinu multă vreme, biruiră turcii pe ai noştri şicîţi fură călări printr-înşii scăpară cîte ceva, însă puţinei, iar pedestraşii peiră eu totul177. Această pierdere scîrbi tare pe Mihai vodă şi, văzîndu-se în lipsă de soldaţi, / ţara fiind foarte despopulată, trimise prin ţări streine să strîngă în leafă voinici viteji şi aduse o seamă de Ieşi şi cazaci şi altfel de oameni care îi era de folos178. Iar sultanul, de la Bucla, merse de tăbărî înaintea cetăţii Erlau, la 21 sept. / , a carii izbire se hotărîse într-un sfat de război. După ce sultanul, potrivit unei porunci (precepte) a Coranului, soma garnizoana cl-a îmbrăţişa islamismul şi d-a preda cetatea, începu asedia, şi, după şapte zile, capitulă ; cetăţuia nu întîrzie a urma această pildă. Puţină vreme după această importantă coprindere, (J-iafer paşa întîlni în ci mp ia Keresztes armia creştină, comandată de arhiduca Maxi-milian şi prinţul Sigismund al Transilvaniei; sosiţi prea tîrziu spre a scăpa Erlau[1], ei vrură încai să-şi răzbune printr-o biruinţă de percLerea acestui oraş. Trei lupte aproape una de alta se făcură şi, în cea din urmă, otomanii, cu toată îndărătnica lor împotrivire, fură respinşi şi perclură vro mie de oameni şi 40 tunuri. Această neizbîndă mai crescu / dorinţa ce de mai multă vreme arăta sultanul Mahomecl d-a se întoarce la Constantinopol. în sfatul ce se ţinu pentru aceasta, se hotărî, după părerea lui Hogea Seadedin, că fiinţa de faţă a padişahului era trebuincioasă spre a îmbărbăta pe ostaşi. în 26 oct., nemţii şi ungurii izbesc trupul de armată unde se afla sultanul, care se trase supt cortul lui Ionis-Bei, capul muteferica-lilor, aşezat în dosul bagajelor. Bătălia era acum perdută pentru otomani, artileria lor era în puterea duşmanului, corturile sultanului era în jaf si oamenii casei sale nu stăvilea lăcomia biruitorilor, fără numai cu o nefolositoare împotrivire, cînd o izbire făcută la timp de vizirul Djigala, care era pus la pînclă, / puse neorînduială (embuseade) între creştini sile srnnlse biruinţa; cincizeci mii oameni supt paloşul musulmanilor sau în mocirlă. Djigala, căruia sultanul îi era dator izbînda, fu numit mare vizir în locul lui Ibrahim paşa 179. 1(0 Montreux, p. 625 ; De Thou, p. 580. 176 Ctuerrin, p. 288; De Thou, p. 586; Monlreux, p. 625 ; îansonâ. 177 Cron. rom., în „Mag. ist”, i. IV, p. 285. 178 IbicL, p. 286. 179 Jonarmin, p. 179. SEltîVAGUCT 161 Spun că mai mult âe 50 mii creştini periră în baltă sau de sabia tătarilor, iar turcii numai 20 mii. Zece mii galbeni în aur şi 97 tunuri fură prada biruitorilor în această bătălie, ce analiştii lor aseamănă cu cea de la Mohaci şi de la Cialdirau. /„Asfel fu — zice Sacy — această bătălie de la Keresztes, pe care creştinii o cîştigară prin curagiul lor şi o pier- 5 dură prin lăcomia lor; pildă îngrozitoare care arată generalilor că vitejia poate izbîndi a dobîndi foloase, dar că numai disciplina le poate păstra” 180. / Dup-această învingere strălucită, sultanul se întoarse la Constan-tinopol181. io XYIII Cînd turcii dupe margine văzură trecerea sultanului cu atîta oştire asupra Ungariei, începură a se semeţi şi ă eşi din Ţara Eom[ânească] pe marginea Dunării, şi prinseră a prăda şi robi182. Mihai vodă îşi strînse atunci ostile şi, dupe sărbătoarea Sf. Mihail, purcese cu 2 mii oameni 15 asupra turcilor 183. Mergînd prin ţară, domnul întîlni o seamă de turci pre apa Teleormanului, robind şi stricînd ţara ; el îi izbi şi îi prinse pre toţi vii, apoi merse de ocoli cetatea Turnul, o bătu şi o arse184. Dup-aceea trecu Dunărea şi izbi cetatea Xicopolul, în 12 noemvrie, ucise pe toţi turcii ce îi stătură împotrivă, coprinse un bulevard, pe care îl asemănă cu pă- 20 mîntul, şi pe însăşi cetăţue era să coprinză, cînd află vestea nenorocitei bătălii de la Keresztes 185, care îl întristă foarte. Sangiacul JSTicopolului, ce era închis în cetate, trimise / atunci domnului stofe ţesute cu aur şi argint, samuraii frumoase, zece cai cu harşale de argint, rugîndu-1 să lase de a mai bate cetate şi a nu mai întărită mînia sultanului, care acum birui- 25 tor, se întoarce din Ungaria şi se aşteaptă la Sofia. Paşa încă se făgăduia că va mijloci ca Mihai să-şi aibă pacea de la turci şi ca sultanul să-l recunoască pe el şi pe fiul său de domn moştenitor al Ţării Eomâneşti. Domnul căta mult mai puţin la aceste făgădueli frumoase, cît la puterea zidurilor cetăţii şi la vestea întoarcerii sultanului, care putea năvăli asupră-i. Se 30 prefăcu dar că e înduplecat de sfaturile sangiacului, prîimi cererea sa şi, * ridicîndu-se de acolo, unde zăbovise 5 zile trecu Dunărea 186, Domnul trecuse rîul în ţară de dimineaţă, şi însoţit numai de 6 inşi din căpetenii, apucase fără grijă înainte, urmat într-o lungă depărtare de 50 călăreţi şi, în şfîrşit, / mai departe încă, venea toată oastea după rînduiala ei. Asfel 35 mergînd în cale, domnul şi eu soţii lui întîlniră doi turci pe care îi prinseră şi aflară de la dînşii că fac parte dintr-o bandă de 500 turci, care bîntuie satele acelui judeţ, arzînd şi jăfuind, şi că această ceată nu e departe. Cum află aceasta, viteazul domn se repede iute cu cei 6 soţi ai săi către cei cinci sute turci, îi ajunge şi îi izbeşte furios. Spun că omorî paisprezece 40 180 Sacy, t. II, p. 141. 181 Hammer, p. 285 ; De Thou, p. 582 şi 583 ; Sacy, p. 141 ; Sagredo, p.780. 182 Cr. r. „Mag.", t. IV. p. 288. 183 Ibid., ; Walther. 184 Cron. rom., „Mag.”, t. IV, p. 288. 185 Ibid. 186 Walther; Cr. /•., t. IV, p. 288 ; D’Ambry, p. 846 ; Bauclier, p. 580. 11 f. 339 f. 339* f. 339 f.340 f. 341 f. 342 11 — c. 3.82 162 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL inşi cu mina lui, pînă cînd apucă de îi yeni agiutor din oaste, de-i prinse pe toţi cîţi scăpară de moarte. După această faptă de o semeaţă şi de o nesocotită vitejie, eroul se duse la Tîrgovişte, spre a se odihni şi a se bucura în pace de triumfurile sale187. 5 XIX f. 343 i.344 1.345 Dar intrigile şi vicleniile ticăloşilor boeri ai ţării nu-1 lăsă în repaus multe zile şi a îngiji de treburile ţării. în cele dintîi zile ale hii/decemvrie, potrivit făgăduelilor şi învoelei făcute cu sangiacul Xicopolului, sultanul se grăbi a trimite lui Mihai o deputăţie de 20 inşi, eu steag roşu, spre io semn de pace188. Boerii, duşmani ai domnului, se folosiră îndată de-aceasta, spre a învinovăţi pe Mihai vodă către prinţul Transilvaniei], cum că ar fi botărît a se trage din legătura cu dînsul şi cu creştinii, spre a se lega cu turcii. Băthory, slab de minte şi bănuitor, adună îndată sfetnicii săi spre ase chibzui despre ceea ce trebue a face în aceste împregiurări, cu 15 atît mai grele că el nu era în stare a ataca de faţă pe Mibai. Acesta află bănuelile ce boerii băgaseră în capul lui Băthory şi toată intriga ţesută spre pierzarea lui, şi îndată înştiinţă pe acesta că, întărit prin nevinovăţia sa, el a hotărît să meargă în capitala lui să-l întîlnească numai cu o mică suită şi nădăjdueşte / că va da de minciună pe cei ce l-au pîrît şi 20 va arăta că e credincios giurămintelor sale. Această hotărîre îndrăzneaţă a lui Mihai înmărmuri pe duşmanii lui şi ridică dupe inima lui Băthory toată bănuiala189. Mihai lăsă supt îngrijire şi pază pe deputăţia sultanului pînă la întoarcerea sa'190.'Apoi, luînd cu dînsul pe Mihalcea banul, Radul Buzescul şi 25 puţini alţi boeri, porni în Transilvania191 şi aţjunse la Belgrad în 30 ale* lui decemvrie. Băthory îi trimisese înainte pe secretarul său de stat, Pan-gratie Sennyei, cu 40 trăsuri de paradă şi o mulţime de nobili192; el însuşi îi eşi înainte cu un sfert de leugă din oraş, linguşindu-1 cît putu cu dragostea193. Asfel cu cea mai mare pompă fu priimit Mihai vodă în capitala 30 prinţilor Transilvaniei. A doua zi, în cea din urmă zi a lui decemvrie, Băthory trimise o seama de călăreţi lui Mihai vodă, ca să-l însoţească la curtea sa. Acolo, de faţă / cu cei mai de căpetenie domni ai ţării Ardealului şi eu nunciul papei, ambii domni vorbiră ca la două ceasuri; pe urmă Mihai vodă fu dus cu multă cinste la casa sa, gătindu-se Băthory a-I 35 ospăta a doua zi cu toată fala cuvenită unui asemenea domn. în ziua cea dintâi a anului nou, Mihai vodă se duse cu multă solenitate la biserică, pe urmă merse la prinţul Transilvaniei, care îl ospătă măreţ, şi la patru ceasuri se întoarse la cvartirul său. în 2 ianuarie, voevodul fu ospătat la casa caneelerului Iojica, unde banchetul ţinu pînă la 7 ceasuri 40 seara. 187 Walther; D’Ambrv, p. 846; Baudier, p. 580—581. 188 Guerrin, p. 333; Ortelius, p. 344. 186 Cr. r., „M.”, t. IV, p. 286 ; Kogălniceanu, p. 168. 180 Guerrin, p. 333; Montreux, p. 641 ; Ortelius, p. 344. 191 Cr. /•., ibid. 192 Ibid. 193 Guerrin, p. 333. 163 SERVAGIU în 3 ianuarie, ofiţerii şi pajii prinţului Transilvaniei aduseră Ia Mihai yodă, din partea lui Băthory, şase pahare mari de aur smălţuite, un ibric şi un lighean de argint. Oamenii domnului fură asemenea trataţi după/ obrazul fiecăruia. Mihai vodă trimise şi el prinţului Băthory daruri frumoase, ce sta în vro cîteva blăni de mult preţ şi haine bogate, / o blană 5 de samur şi haine ţesute cu aur 194,/ ce fură primite cu aceeaşi bunăvoinţă eu care fură trimise. în 5 ianuarie, Mihai vodă merse dc îşi luă ziua bună de la Băthory, spre a se întoarce în ţară195. Atunci Băthory făcu cunoscut lui Mihai vodă : că inima lui e foarte amărîtă, căci autoritatea papei şi făgăduelile ce a 10 dat împ [aratului] îi leagă mîinile şi nu-1 lasă a-şi lua satisfacţia şi răzbunarea ce i se cuvine despre poloni; că Polonia nu numai că e hotărîtă a ţine supt protecţia ei pe Moldavia, dar încă voeşte a o întinde şi asupra Talahiei; că împ [aratul] nu-i dă agiutoarele făgăduite în bani şi oameni şi asfel că el se află în nevoia sau de a se ruina cu totul, sau de a face pace/ 15 cu turcii ; că într-o asemenea poziţie şi ostenit de atîtea griji ale puterii, a hotărît a abdica şi a-şi lăsa ţara în stăpînirea Austriei, după tractatul încheat cu această putere la ... ian[uărie] 1595 ; că spre acest sfîrşit pleacă la Praga spre a negocia 196. Mihai, care vru să ia parte la acele deliberaţii şi negociaţii, arătă lui Sig [ismund] că doreşte şi el a trimite un sol 20 la Praga. Spre acest sfîrşit, lăsă lingă Băthory pe banul Mihalcea, ca să-l însoţească la Praga 197. Bl zise lui Sigismund şi însărcina şi pe solului său d-a spune împ [aratului] Rudolf II, că el va sta mijlocitor, de va voi să facă pace cu Poarta, îl va ajuta, de va voi război. Dar că în acest din urmă caz arată împ [ăratului] ca nu cumva să-l mai înceapă pînă nu va uni 25 puterile tuturor prinţilor creştini; că atunci trebue a izbi deodată şi cu toţii/ împreună şi că asfel o sigur do biruinţă198. Dup-aceea Mihai vodă se întoarse în Ţara Românească, şi Băthory, însoţit de banul Mihalcea, plecă spre Praga cu 40 trăsuri, unde ajunse în 17 fevruarie (1597), fiind prii mit şi tratat cu mare fală şi cinste în toată 30 călătoria sa prin staturile Austriei. XX îndată ce Mihai vodă se întoarse în capitala ţării, asemănat cu înţelegerea ce avusese cu Băthory, chemă pe ceauşul turcesc ce îl aştepta, priimi de faţă steagul de pace ce îi adusese din partea sult[anului] şi îi dete 35 194 Ortelius, p. 354. 190 Guerrin, p. 333 si 334 ; Ortelius, p. 344. Mihai-vodă merse în Transilvania] să roage pe Sig [ismund] ca să continueze războiul cu turcii, zicînd că nici o provinţie nu e mai espusă şl mai trebuincioasă la război ca Valabia. Prinţul îi răspunse că priimeşte cu bucurie voinţa sa şi că o va împărtăşi împ [ăratului]. Mihai îi dete un boer al său, ca să meargă la împ[ărăţie] să facă aceeaşi rugăciune ce a făcut prinţului Sig [ismund]. (Herrera, p. 719). 196 Tomasi, p. 53 ; Spontoni, p. 48. 197 Cr. r., „M.”, t. IV. P. 287. 498 Guerrin, p. 334; De Thou, t. XIII, p. 187. f. 346 f. 346v f. 346 f. 347 134$ 164 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL î. 349 î. 350 f. 351 Î.352 un răspuns mulţămitor, aşezînd asfel pace cn turcii. Această pace fu cu atît mai mult în nevoe a o priimi atunci, că aflase că o. armie puternică se aduna la Sofia, gata a năvăli în Ţara Eomânească şi că acum Transilvania, ca şi împărăţia, / nu se îndemîna a-i sta în agiutor 199. Această pace 5 nu era alt decît o încetare de vrăjmăşii (ostilităţi) şi n-avea nici un caracter definitiv. Asfel, supt umbra acestii păci, Mihai căută a se pregăti pentru război. El se înţelesese cu Bâthory ca acesta să dobîndească agiu-toare de la împ[ărat] şi, cu pregătirile ce va face şi el, să năvălească împreună în Turcia, siguri că multe popoară creştine, se vor rădica la vederea io stindardelor lor. într-adevăr, Mihai, prin agenţii săi, şi mai cu seamă prin vestea vitejiei şi a triumfurilor sale, pregătise popoarele, supuse turcilor spre a scutura greul şi ruşinatul jug ce le apăsa. Un complot întins în toată Turcia, al cărui cap era episcopul de la Tîrnova, se formase. / Sîrbii şi bulgarii se făgădui lui Mihai că, îndată ce va trece Dunărea, se vor rădica 15 cu toţii din toate părţile, vor tăia toate garnizoanele turceşti, îi vor da Sofia în mînă şi îl vor trece Baleanul 20°. Mihai începu cu multă activitate a se găti de oaste; el începu a strînge oameni de ţară la oaste şi începu a chema în leafă oştiri streine, după obiceiul de atunci201. Din nenorocire, Ieremia vodă din Moldova, duşman al creştinilor şi partizan al turcilor, 20 nu numai că deschise cale tătarilor prin ţara sa, dar încă se opuse la trecerea a 6 mii cazaci ce venea în slujba lui Mihai-202. Dintr-altă parte, Sigis-mund Bâthory cîştigă numai făgădueli mari, dar nici bani, nici oştiri de la împ[ărat] 203. Asfel creştinii nu putură fi gata la vreme 204 şi turcii care / nu se amăgea asupra gîndurilor ostile ale lui Mihai 205, descoperiră 25 complotul bulgarilor, şi episcopul/de la Tîrnova, împreună cu mulţi alţii, fură prinşi, chinuiţi groaznic şi tăiaţi în bucăţi 206. Zece mii sîrbi atunci, desperaţi, vor să se scoale; în iunie trimit soli lui Mihai vodă, numindu-1 cap al lor şi făgăduindu-i că vor coprinde cetatea Yasiţa şi Cladova şi că nu vor cruţa nici sîngele, nici viaţa lor pentru dînsul şi pentru a scutura 30 acel trist jug al barbarilor împilători. Mihai vodă le răspunse să mai aştepte cîtva, pînă să vie o ocazie mai priincioasă, care să înlesnească mai mult izbutirea unei aşa de primejdioase întreprinderi. Deşi acest plan de izbire asupra turcilor se nimicnici deocamdată, Mihai îşi urmă pregătirile sale. La începutul lui iulie (1597)/ el făcu căutare armiei sale, care era de 35 15 mii oameni, şi dete de fiecare ostaş cîte 5 talere. El mai aştepta încă 6 mii ostaşi silezieni, trimişi în agiutor de împ[ărat]. Tot în acea lună, Henric Lesota, un ofiţer al împ [ăratului], sosi în Tîrgovişte ca să plătească, în numele stăpînului său, leafă pe toată luna la patru mii aleşi călăreţi d-ai lui Mihai vodă 207. 199 Engel, p. 243. 200 Tomasi, p. 57. 201 Engel, p. 243. 202 Torhasi, p. 57. 203 De Thon, p. 187. 204 Tomasi, p. 57. 205 Walther. 206 Tomasi, p. 57. 207 Walther. SERVAGIU 165 XXI Yăzînd greutăţile ce întîmpina din partea aliaţilor săi ca să facă o espediţie puternică şi serioasă în contra turcilor, Mihai vodă se încredinţă că nu va izbuti nimic contra turcilor cită vreme nu va fi destul de tare spre a se lupta singur cu dînşii, fără a mai năzui la agiutor strein, care cînd 5 nu vine, cînd trebue a-1 cumpăra cu jertfe scumpe, dupe cum i se întîrn-plase cu Bâthory. El se încredinţă că o naţie, spre a / cîştiga şi a-şi păstra independinţa, trebue s-o pue supt ocrotirea puterii sale, iar nu a streinului, oricît de blînd şi dulce s-ar arăta. El căută dar care sînt elementele de putere ale patriei lui şi nu-i fu cu anevoe a le găsi. io Potopul de naţii barbare şi furtunele veacurilor ce trecuseră peste pămîntul vechei D acii, de la descălecarea lui de romani, nu-1 putură deşărta de aceşti locuitori, care prinsese rădăcină puternică şi adînc înfiptă aci. Eomânii se păstrară dar în toate întinderea Daciei, cu limba, cu obiceiurile străbune, cu caracterul lor naţional, fără a se împestriţa cu alte nea- 15 muri streine; [în] Valahia şi Moldova se păstrară locuitorii în cea mai mare omogenitate ; în Transilvania însă, pe alocurea, se aşezară, în puţin număr, săcuii, saşii şi ungurii, precum şi / sîrbii în Banat, dar în toate locurile majoritatea era români. Timpul viforos al veacului de mijloc împărţise pămîntul românesc în trei ţări: Transilvania cu Banatul, Moldova şi 20 Ţara Românească; dar în inimile tuturor românilor rămase neştearsă tradiţia unui trai comun şi dorinţa d-a-1 înfiinţa din nou. în acele timpuri grele a năvălirei barbarilor, în două rînduri ţările Moldova şi Ţara Românească se pustiiră, locuitorii trăgîndu-se la munte şi în Ardeal, de unde, cînd barbarii deşertară locurile, ei se reîntoarseră supt domnii lor la vechile 25 lor vetre. Dar multă vreme încă, pînă la 1467, domnii Ţării Româneşti păstrară stăpînire peste ducaturile Omlaşului, Făgăraşului şi Rodna în Transilvania, precum şi / domnul Moldovei stăpîni mai multă vreme ducatul Maramureşului. Întîmplările păstraseră aceste ţări, Transilv [ania], Ţara Romanească] şi Moldova, singure, izolate, slobode, între împ[ără- 30 ţia] turcească, Ungaria şi Polonia, care toate ameninţa cotropirea lor. Era dar firesc lucru ca orice voevod din aceste trei ţări [ce] se simţea în putere să caute a le uni într-un singur stat şi asfel a reîntemeia vechiul regat al Daciei. Daca vedem această idee intrînd adesea în capul domnilor ungureşti din Ardeal, cu atît mai mult ea trebui să intre în capul acelor 35 mari voevozi români care se inspirară de simtimentul naţional şi personificară individualitatea naţională a românilor. Raţionalitatea, deşi nu avea a-tunci acel caracter mintos şi ideal ce a dobîndit în zilele noastre, dar era mult mai întinsă / şi mai puternică ca simtiment. Toţi istoricii veacului de mijloc se miră de puterea cu care românii îşi păstrează obiceele romane şi 40 simtimentele lor naţionale, trăind în mijlocul barbarilor, fără a se amesteca cu dînşii. ,,Ţin ei — zice Tomasi, autor contimpuran al lui Mihai vodă — de ocară numirea de valah, nevrînd a fi chemaţi altfel decît români, glorificîndu-se (lăudîndu-se) că să trag din romani” 208. Mircea cel Bătrîn fu cel dintîi domn român care se luptă pentru uni- 45 tatea naţională. Yru să coprinză Transilvania şi aţîţă un război cu f. 352 f. 354 f. 355 f. 356 208 Tomasi, p. 74. 166 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.357 5 10 15 î. 358 20 25 f. 358¥/358 f.359 30 Sig[isnmnd], regele Ungariei, ce dete pas turcilor a se amesteca în mijloc şi sili pe Mircea, la 1393, de a se declara vasal al lui Baiazid. Apoi Mircea îşi întoarse armele asupra acestuia şi, după ce coprinde Moldova şi o răpeşte de la Iuga vodă, reclamă moştenirea împărăţiei româno-bulgare de la turei şi îşi întinde stăpînirea pînă la Balcani 209. Dar / isprava acestor silinţi ale marelui Mircea fu pînă în urmă întemeierea suzeranităţii turceşti asupra ţării. Ştefan cel Mare al Moldovii calcă pe păsurile lui, coprinde Ţara Românească, pe care n-o poate ţinea, şi trage prin aceasta asupra-i furia turcilor. Apoi dobîndeşte de la învinsul său de la Baia*, vestitul rege român al Ungariei, Matei Corvin, în proprietate Cetatea de Baltă şi Cieeiul din Transilvania. Acest dar mai tîrziu sileşte pe un urmaş din osul lui, pe Petru Rareş, a se amesteca în trebile Transilvaniei şi a vroi a coprinde această ţară, şi cade şi el jertfă acestii ambiţii naţionale. Dar cu cît această idee dobîndea martiri mai mari, cu [cît] costisea mai mult pe români, cu atîta, după caracterul lor stăruitor, ţinea ei la dînsa. în zilele lui Despot vodă (1572) în Moldova, acest zvînturatic / de geniu, trei îngeri, se zicea în popor, s-a arătat domnului în vis în dimineaţa Crăciunului, cu coroane de aur, proorocind că el va stăpîni curînd peste Moldova, Ţara Românească şi Transilvania] 21°. Marea idee a unităţii naţionale era dar pre acele vremi un simtiment popular. în ochii poporului, ea era aceea ce e astăzi un drept şi o datorie, singurul mijloc d-a se mîntui de supt stăpînirea streinilor, d-a intra în întregimea drepturilor sale naţionale şi d-a le păstra nevătămate de bîntuire duşmanilor. Spre a o realiza, ce trebuia oare? O sabie românească puternică. Românii acum găsise aceasta, în capul Ţării Româneşti sta un domn român tînăr, îndrăzneţ, ambiţios, cu minte înaltă, cu inima aprinsă spre fapte vitejeşti, vestit şi meşter în războae. El se inspiră de simtimentul naţiei, se aprinse de această idee / a regeneraţiei naţionale / şi, eu puternica lui voinţă, hotărî a nu pregeta / pînă la moarte întru îndeplinirea ei. împrejurările politice îi fură favori-toare şi deschidea un cîmp întins la îndrăzneţele sale proecte’V XXII Machinaţiile şi intrigile de atîta vreme pregătite de curtea Austriei aduseră isprava lor. Sigismund Bâthory, povăţuit de duhovnicul său, 35 iezuvitul Cardio, şi de Silvio Piccolomini, amîndoi vînduţi curţii Austriei, fu tîrît spre Praga, cum ştim, unde ajunse în 17 fevruarie 211. Acolo, după o priimire strălucită, care era pregătită, împăratul în numele craiului Spaniei, îi dete ordinul Mielul de aur, ce atîta îl dorise; zădărnicia acestui 209 A cita în notă aci titlu lui Mircea după hrisovul adus de Fotino. [„Drept-credincio-sul întru Hristos Dumnezeu, pietosul şi iubitorul de Dumnezeu Mircea cel Mare, domn cu mila lui Dumnezeu şi singur stăpînitor a tot pămîntul Ungro-Valahiei şi de dincolo de Munţii Gar-paţi, pînă la pămîntul tătărăsc, Herţog (duce) Almaşului şi Făgăraşului, domn al Banatului, despre apus, stăpînitor ambelor laturi ale Dunării pînă la Marea Neagră şi domn cetăţii Dris-torului şi al tuturor ţărilor şi oraşelor pînă la hotarele Adrianopolei”]. * în manuscris „Piatra”. [Nota edil]. 210 Hammer, t. II. p. 114. 211 De Thou, t. XIII, p. 187 şi 293. SERVAGIU 167 prinţ uşure la minte fu foarte măgulită şi fu plecat a asculta / aceea ce îi insufla partizanii Austriei. în conferinţele ce se deschise, B âthory propuse ca, de vreme ce neputinţa lui fizică nu-1 iartă a avea moştenitori, voeşte a se lepăda acum de stăpînirea Transilvaniei şi a o da Austriei, împăratul, învăţat de ai săi de a fi viclean, se prefăcu mai întîi a se mira 5 de aceasta propunere şi a n-o priimi; dar se îmblînzi îndată şi se în chec Cu Bâtliory aceste condiţii: ca împ [aratul] să-i dea, pe viaţă, în schimb pentru Transilvania, ducatele Oppeln şi Eatibor din Silezia; ca să-i dea încă pe tot anul o pensie de 50 mii scuzi de aur, plătiţi la Veneţia, la Borna sau la Genua; că, fiindcă are de gînd a se călugări, să urmeze despărţire io între el şi soţia lui, care va păstra titru de princesă a Transilvaniei] ; că de va intra în ordinile bisericeşti, să i se dea un venit în vro monăstire şi să mijlocească la papa spre / a-1 face cardinal; că, în orice vreme şi caz, împăratul să-i dea titru de prea-strălucit212. Depărtîndu-se de Praga, B âtliory hotărî cu împ [aratul] ziua în care[|i5 acesta să trimiţă ambasadori la dietă, ca să priimească stăpînirea Transilvaniei], după care faptă apoi, arhiduca Maximilian, fratele împ[ăra-tului], să fie trimis spre a cîrmui ţara 213. După încheerea acestor capete, care se hotărîse a fi ţinute secrete21^, Sig[ismund] Bâthory se întoarse în Trans[ilvania] şi îndată convocă sfaturile la Alba-Iulia pentru 17 apri- 20 lie, unde ceru cheltueli pentru război, care i se şi decretă. Dar vorba se răspîndise de oarecare învoeli făcute între Sig[ismund] şi împ [aratul]; şi, deşi staturile nu ştia desigur feliul acelor învoeli, dar le bănuia şi începură / a se plînge cu oţerime că de două ori Sig[ismund], fără învoirea ţării, se dusese la împ [aratul]. Toţi se aduna şi îşi împărtăşea în taină 25 temerile lor, căci nu îndrăznea a se aduna, şi a vorbi de faţă,.spăimîntaţi fiind de păţirea nobililor din anul 1594. îşi aducea aminte suferirile ce ţara păţise de la nemţi în zilele lui Ferdinand şi nu se îndoia că, de va cădea iar supt jugul [lor], va păţi acum şi mai rău. Sig[ismund] însă, nesocotind şi dieta şi drepturile ţării, se purta în toate dupe placul lui215, sau mai bine 30 dupe cum îi şoptea iezuviţii vînduţi Austriei, ce îl încungiura. După sfatul lui Carilio 216'şi a partizanilor Austriei, trimise în 27 sept. pe Ştefan Iojica să asedieze Temişoara, dar, din pricina ploilor, fu silit a lăsa cetatea, în 17 noemvrie, şi a se întoarce în Ardeal217. XXIII 35 Călind însă la caracterul uşure şi nestatornic a lui Sig[ismund], nimeni nu era sigur despre ceea ce va face pînă la urmă. Aci se arăta că se căeşte de cele încheate cu împăratul şi declara că, de nu se vor împlini făgăduelile de agiutor ce i se făcuse, va strica toate îndatoririle sale 218 212 Istvânfi, p. 434 ; Spontoni, p .56. 213 Istvânfi, p. 434. 214 Bethlen, t. IV, p. 35. 215 Bethlen, t. IV, p. 35. 216 De Thou, t. XIII, p. 187. zi7 Bethlen, ibid. 818 De Thou, p. 157. f. 360 f. 361 f. 362 168 RCXWAKflI SUPT SOMAI VOEVOD VITEAZOT. f. 363v f. 363 f. 364 f. 365 f. 366 f. 367 şi va face pace eu turcii, aceea ce sperie atît pe curtea Austriei, incit îi trimise o solie noua, / pe episcopul deAgriea, baronul Adangelo Popeb Brun, împreună cu contele Sigismund della Torre, / spre a-i linişti şi a-L. păstra în aplecarea către Austria 219 220. Aci se lăsa cm totul de urma dupe 5 sfaturile vătămătoare ale iezuviţilor. Apoi, temindiui-se că unirea celor mai însemnaţi ai ţării să nu fie o stavilă- neînvinsă planului lui d-a închina ţara Austriei, căuta in mintea lui, în veci turburată,, mijloacele d-a împiedeca acea unire. Spre acest sfîrşit scrise intr-o zi lui / Gaspar Corniş *. ,,Iată voinţa mea r cînd voi eşi din Trans [ilvania]r tu să nu laşi domnia io la nimeni altul, ei s-o iei pe seama ta ;; pentru aceea te-ani făcut cap peste; armiile ţării”. într-altă zi luă departe pe unchiu-său Ştefan Bocskai şi îi zise : ,,Te'sfătuesc,, de îţi trebuie domnia Ardealului,, să nu laşi să ţi-o-ia oarecare român”' (dînd a înţelege pe lojica). Apoi propune domnia lui lojica chiar. , 15 Ştefan lojica, cancelarul Transilvaniei, era român. Meritul său sin- gur îl ridicase din pulbere în cea mai însemnată slujbă a ţării. D-abia intrat în vîrsta bărbătească, lojica avea minte sănătoasă, împodobită cu multă învăţătură înaltă, iscusită, vioaie, ambiţioasă de mărime (putere) şi de fapte miari şi lăudate. El dobîndise atîta înfluinţă asupra tînărului 20 şi fără de esperiînţă prinţ, Incit se putea zice într-adevăr că ei era / adevăratul stăpîn al ţării. învăţătura şi Hmbuţia lui îl făcea de unea favorul şi dragostea tutulor. El ajunse intr-o aşa poziţie înaltă, incit cei mai mari domni ai Transilvaniei] privea, ca o mare fericire d-a merita, cu multă închinăciune şi jertfire, favorul şi creditul său 22&. Asfel Sigpsmund] puse 25 în rivalitate pe cîte trei aceşti bărbaţi puternici şi aruncă între clînşii seminţele! dihoniei: şi a vrăjmăşiei. Obicinuit do demult a. semăna vrajbă între curtezanii săi, în acest minut, încă mai mult, el nu se credea în siguranţă decît văzînd pe toţi ceilalţi a nu se încrede unii într-alţii. Dar lojica priveghea cu luare-aminte la toate gîndnrile prinţului. îl încuragia în hotă-30 rîrea d-a părăsi tronul, dar îi zicea a / nu-1* lăsa pe mina nemţilor, dar a i-1 da lui. El îndrăzni în public a se arăta ca candidat la tron şi a căuta a dobîndi voturile poporului. El zicea sau pune pe prietenii săi să zică că curagiuî şi cinstea îl făcuse a merita acest post înalt la întîmplarea abdi-caţiei lui Sigpsmund]. îndrăzneala şi influînţa ce avea în ţară mîmicni-35 cise nădejdile tuturor competitorilor săi. Bâthory, intr-un moment de căinţă, închee cu dînsul o învoială asemenea celia ce încheiase, la 1594,. cu Baltazar Bâthory. El porneşte la Poartă un trimis secret ca să ceară să se trimită, după obicei, lui lojica, întărirea domniei Transplvaniei] prin steag şî buzdugan^ 40 Dup-aceea, ca lucru mai sigur să izbîndească, lojica, prin înţelegere cu Sigpsmund], scrise la vice-craiul de la Casovia, / ca nici el,, nici cezarul să nu să grăbească d-a intra sau d-a trimite comisari în Tlansil[vania.],. căci nu s-a hotărît pîn-acum nimic despre eşirea prinţului Sigpsmundî din Transplvania] şi staturile ţării nu vor ca Transplvanîa] să cază în 45 mîini streine. Aceste scrisori, trimise de lojica, vice-craiului le espeeffiaza îndată la împăratul, care se hotărî atunci a trimite fără pierdere de vm-me- 219 Montreux, p. 655; Tomasi, p. 53. 220 Bethlen, t. IV. * în manuscris „n-o”. [Nota edil.]. SERVAGIU 16fî ;în Trans [ilvania ] pe arhiduea Maximilian; şi pînă a se găti acesta de drum, numi trei comisari ai săi ea să meargă înainte să îndatoreze pe Sig[ismund] a se ţine de învoiala făcută şi a le preda în mînă guvernul ţării221. Comisarii numiţi era Ştefan Zuehaia, episcop de Yacia, Francise XŞTadazdi şi Bartolomeu Petz, consilier de război; dar fiindcă Xadazdi / îşi ceru ertăciune a nu primii, fiind bolnav, se numi în locu-i Mcolae Xstvânfi, vice-palatin al Ungariei 222, autor mai pe urmă a mult lăudatei istorii a acelor timpuri, care ne fuse mult de folos şi lui îi cîştigă măguli-âoarea numire de Tite-Live al Ungariei 223. XXIY în vremea aceasta Mihai vodă — văzînd că Sig[ismund], de temerea turcilor, umblă să-şi dea ţara. împăratului 224 / şi că caută a se împăca eu tecii 225 226 ; / că împ [aratul] însuşi, / desperat de o nouă şi mai îngrozitoare revoltă a ţăranilor, / umbla a se împăciui cu turcii, / speriaţi şi ei de revolta ianicerilor, şi, puţin dup-aceea, deschidea conferinţe de pace la Weizen 228 / — gîndi şi el a căuta a încheea o pace hotărîtoare cu turcii, pace ce îl va lăsa slobod a lucra la planul ce îşi închipuise în mintea lui. El priimi bine pe Hali-Masser-Ceauş, ce veni la dînsul în vara acelui an, 1597, din partea sultanului, ce se spăimîntase de pregătirile ce auzise că face Mihai vodă. / Pricinile cate silea pe sultan a face pace [erau] două: revolta ostaşilor, lipsa şi foametea 227. Desele răscoale ala ianicerilor la Const [antinopol] opri pe turci d-a întreprinde ceva însemnat în acest an (15 9 7)228./ Solul aduse domnului din partea sultanului scrisori şi feliuri de făgădueli măgulitoare, unde, cu vorbe dulci, i se arăta că sultanul nu a vrut a-i porunci, ci l-a rugat şi îl roagă d-a se face prieten al său, că îi făgădueşte că tătarii nu vor mai încerca a trece prin Ţara Eomânească, numai Mihai să se unească cu turcii împotriva creştinilor, sigur fiind că, de vor fi comandaţi de un general viteaz ca dînsul, turcii vor fi nebiruiţi. Mihai vodă răspunse că priimeşte pace şi prieteşug cu turcii, dar că niciodată nu se va lupta cu dînşii împotriva creştinilor, că tot ce poate făgădui este d-a sta neutru 229 230. Sultanul fu foarte vesel şi de această ispravă, la care nu se aşteptase, şi îndată, dnpăpovaţa lui Ibraim paşa vezirul 23°, se grăbi a trimite o ambasadă mai strălucită decît toate cele trecute. / Ţăranii din Austria — călcaţi (fouMs) prin trecerea necurmată a oştilor şi a nin câţi în desperaţie de garnizoane, care, supt pricinuire că nu li se plăteşte (li se mănîiaeă lefele de capi), jăfuia în toate părţile — care 221 Bethlen, t. IV. 222 Istvânfi, p. 439; Spontoni, p. 55. 223 Hammer, t. II. 224 Katona, p. 397. 225 Tomasi, p. 53; Montreux, p. 647; Frachetta. 226 Hammer, t. II, p. 288. Vezi Frachetta, p. 115, Tomasi, p. 53, şi Ossat, despre tra-taţiile împ {aratului} şi lui Sig[ismund] cu turcii atunci. 227 Vezi, în Montreux, p. 642. 228 De Thou, t. XII, p. 187. 229 Walther; Engel, p. 243. 230 „Mag. ist.”, t. I, p. 234. 5 f. 368 10 f. 368v f. 368/368v f. 368/368v 15 f. 363 20 f. 369v f. 369 25 30 f. 370 35 170 romanii supt mihai voevod viteazul t. 370T f. 371 î. 371T f. 371 f. 372 se rădicaseră în celălalt an, se revoltară cu totul în acest an (1597), puind în capul lor pe unul dintr-înşii numit George Bruner. Bi se plîngea între altele că, fiind împovăraţi de biruri şi reduşi în robie de nobleţă, nu mai era în stare a suferi aceste jefuiri şi că ei nu putea ni [ci] să muncească, 5 nici să semene pămînturile, de vreme ce îi lua mereu de la munca lor; că după ce da stăpînilor a treia parte din toate productele, apoi era şi es-puşi la prada soldaţilor. / Bi adăoga că nu stau împotrivă a plăti dăjdiile pentru războiul cu turcii, la care gata sînt să meargă însuşi, însoţind pe stăpînii lor. io Aceste plîngeri nefiind ascultate, revolta se destinse cu furia răzbu- nării multă vreme înăbuşită. Oştirea imp[ăratului] fu silită a lăsa pe turci d-oparte, spre a îneca cu greu şi c-o luptă lungă dreapta sculare a bieţilor ţărani231./ în 13 avgust (1597) 232, sosiră în Bucureşti doi ceauşi, solii sulta -15 nului, adueînd pentru Mihai vodă şi fiul său Pătraşcu, atunci în vîrstă de 13 ani, uu firman de domnie po viaţă — / neoerînd decît jumătate tributul ce plătea domnii mainainte — / o lance şi un buzdugan, semnele puterei 233, şi alte multe daruri de mare preţ, scoase din haznaua împărătească : douăzeci caftane ţesute cu fir de aur, sabie cu teacă de aur împodobite cu pietre 20 scumpe, un surguci lucrat cu mare mnestrie, împodobit cu briliante, rubine şi mărgăritare, o coroană de diamante, caii împărăteşti cu harşale şi frîne aurite şi altele. Mihai priimi pe soli cu mare cinste, eşind întru întîmpinarea lor cu multă fală şi pompă domnească, căci „mult îl prindea domni”, zice un 25 eontimpuran. Silii i se închinară şi îl salutară cu vorbe dulci şi cu hainele de / aur împărăteşti l-au înveşmîntat, cu sabia strălucită l-au încins şi coroană încă i-au dat să poarte. Domnul făcu asemenea mare cinste solilor, îi pune a sădea Ungă dînsul, porunci d-aduse caftane de-i înveşmîntă, precum şi alte daruri multe le făcu ; apoi ospătîndu-i frumos şi dăruindu-i, 30 îi trimise înapoi 234. Cu îhcheerea acestii păci cu turcul, închee şi Walther interesanta biografie ce ne-a lăsat despre Mihai vodă şi plecă’la Oonstantinopol. El petrecuse cîtăva vreme în Ţara Românească, chemat fiind a îngriji de învăţătura lui Pătraşcu, feciorul cel mare al lui Mihai. în ziua de Sf. Petre 35 anul 1^97, acest învăţat bărbat dete şcolerului său un compliment în versuri cu această coprindere : /Elegia in generosae indolis du. dn. Petri Palatinidis Moldawiae Transalpinae natalem ipso divorum Petri ac Pauli festo Targowistae anno MDXOYII scripta et exhibita 40 Anuus assvetum quando ÎJatalis honorem Posceret, et promptas ad pia festa manus : Flore caput viridi veteres omare solebant, Et dare thuricremis annua liba focis. 231 De Thou, t. XIII, p. 180 — 182. 232 Walther. 233 Ibid. 234 Stavrinos; „Mag. ist.”, t. I, p, 234. SERVAGIU 171 Suavisonis tenues mulcebant eantibus auras, Fundebantque suas ore favente preees : Coepta juvarcntur felicibus omnia fatis : Et superum firma protegerentur ope. Yana celebrabant devotae îtumina gentes, Dum fuit a vero mens aliena Deo. Qnp magis, ut solitum renoves gaudebis, lionorem Annua festa, dies dum genialis agir. Qua prodire tibi sub coeli contigit nomen acquis. Inque salutiferis sumere nomen aquis. Qua sacer expansis famulus te fovit in ulnis, Eatidico miscens vota precesque sono. Salve pavre puer, felicibus edite stellis : Egregia pollens indole cresce puer. -îlomine Petrus eris, constanţi pectore Petrus : Eobore petra animi, robore petra manus. At velut âd petram valido fundamine nixam Saeva proeellosi volvitur unda maris : Sic animum, quamquam divino ÎTumine fiiltum Fata fatigabunt inferiora, scias, Ferrea, dan te Deo, rumpuntur vin cula Petro: Aspera tu vinces fata, juvante Deo. Ergo dies dum grata redit, quam laeta Diones Stellula purpureis reddidit orta comis : îlon hove mactato Cbristum, non tbure merove. Sed pietate colas, sed sine labe fide. Bos mortale notat corpus : thus ardua coi dis Vota : sed in ipsa, gaudia, mente merum. Ara tibi tenero sub pectore sacra paret-ur : Qua tua solemnis munera flamma cremet. Ac ubi thura feres pingues facientia flammas : Inque pio fusum fulserit igne merum : Poplite perge Deum curvato, anomoque fideli Ad pia sublata dona rogare*manu. Tutelaeque tuae vitae sortisque parentum Larga recordatus munera, gratus ades. Ac inopes releva potuque ciboque : Eedemtor Facta SIBI, viva, talia, voce refert. Fautior utque dies îlatalis saepe recurrat : Funde verecundo pectore et ore preees. Ut patria augescas felix virtute, gerendis Eebus, ut et baeres Martia signa re gas. Hoc generose tibi Waltheri Musa precatur Petre, det omnipotens, qui regit astra Dens.] 235 în prefaţa scrierii sale, ce o tipări la Gorlitz în anul 1599, încă trăind Mibai vodă, Walther spune că ea fu tradusă de dînsul în latineşte dupe 5 10 15 20 25 30 35 40 45 235 A. Papin-IIarian, Tesauru de monumente istorice pentru România. I, 1862, p. 50—51. 172 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f. 374 f. 375 f. 375v f. 375 un original românesc, scris de un logofăt al domnului, în luna iulie 1597 şi aprobat de dînsul chiar. Acest original românesc încă nu s-a putut găsi. XXV 5 Sigur acum că nu va fi supărat de turci, Mihai se dete cu totul întru înfiinţarea planului său. în vreme ce în Transil[vania], prin înţelegerea cu lojica, lucra spre a opri pe nemţi a apuca acea ţară şi a o lua el în stă-pînire sau prietenul său lojica, agenţii săi în Moldova pregătea duhurile în favorul lui. El vru încă înainte, mai nainte de toate, a coprinde Mol-io dova şi a-şi răzbuna asupra lui Ieremia Movilă şi asupra polonilor. în-tr-adevăr, polonii de mai de mult nu mai ascundea vrăjmăşia lor către/ Mihai vodă; ei mereu lucra a-1 strica cînd cu împ [aratul], cînd cu sultanul. Ei propuseră în mai multe rînduri papei şi împ [ăra tulul ]că se vor învoi a da agiutor împotriva turcilor, de-i vor lăsa a goni pe Mihai şi a lua stă-pînirea acestor două ţări române ; şi, văzînd că propunerile lor nu sînt 15 priimite, ei se adresară cu asemenea propuneri la Poartă (sept. 1597), făgăduind că vor da tributul obicinuit al acestor ţări şi agiutor în contra creştinilor 236. Ieremia vodă, creatură a polonilor, îşi dezvălise vrăjmăşia către Mihai, cum am văzut, în mai multe rînduri şi domnia lui era o pri-20 mejdie mare pentru Ţara Românească. Moldovenii, care învăţaseră a cunoaşte pe Movilă şi ura domnia lui asupritoare şi jugul tot dauna greu pentru Moldova al influinţei polonilor, / se înveseliră cu inimă cînd le veni veşti şi făgădueli de mîntuire de la Mihai vodă, pe care îl slăvea ca pe un viteaz şi îl cinstea ca pe un erou român şi de la care aştepta mîntui-25 rea naţiei întregi / şi supt steagurile căruia mulţi dintr-înşii alerga spre a lupta. / Ei priimiră bucuros a-şi uni ţara cu Ţara Românească, supt cîr-muirea unui aşa mare domn, care le aducea aminte pe Sf. Ştefan vodă, a cărui pomenire neştearsă era din inima lor. Mihai vodă, asigurîndu-se de aceste bune aplecări ale moldovenilor, începu a se pregăti în acea iarnă 30 pentru a intra în Moldova în primăvară (1598) şi înştiinţă pe prinţul Transilvaniei că moldovenii îl doresc de stăpînitor şi ca să-i stea şi el într-agiu-tor, spre a goni pe Ieremia Movilă şi a-şi izbîndi asupra polonilor 237. XXVI Dar Sig[isrnund] Bâthory acum căzuse iarăşi supt influinţa nem-35 ţeaScă şi, ui tind făgăduelile şi legăturile de curînd făcute cu lojica, se hotărî a se ţine mai bine de cele încheate cu împ [ăratul]; şi aflînd de sosirea comisarilor împ[ăratului], convocă, la începutul lui aprilie, dieta la Alba-Iulia; şi, ascunzîndu-i cu mare îngrijire planurile lui, se prefăcu a-i cere bani pentru urmarea războiului cu turcii. * 337 236 Hammer, t. II, p. 294. Polonii încheeaseră acum pacea cu turcii. Aceştia trimiseră un agiutor de oaste lui Ieremia, spre a putea rezista lui Mihai. Prin mijlocirea ambasadorului englez, turcii făcea feliuari de făgădueli mari lui Mihai, nu numai să se lepede de prieteşugul transilvanului şi să asculte de turci (Herrera, p. 735. 337 Bethlen, t. IV, p. 160. SERVAGIU 173 Era atunci în Transilvania, lingă prinţul Bâthory, un nunciu al papei, episcop de Cervice. Acesta prinsese cu cancelerul lojica un mare prieteşug şi asfel aflase toate planurile sale. Dar, ambiţios şi prieten mincinos, călugărul, care nu-şi îndrepta căile decît spre mijloacele cele mai sigure d-a dobîndi favorul papei, socoti că pentru aceasta va ajunge mai 5 lesne scopului său prin împ[ărat], decît prin lojica. Se hotărî dar a trăda prieteşugul şi încrederea lui lojica şi, eşind /la Turda înaintea comisarilor împărăteşti, le spuse că lojica umblă prin toate mijloacele a dobîndi tronul şi a nu lăsa pe nemţi a stăpîni ţara ; că el, prin influinţă şi făgădueli, a tras în parte mulţi din deputaţii dietei şi că, prin îndemnurile lui, dieta io nu voeşte a recunoaşte de bune învoelile făcute între Sig[ismund] şi cezarul, fără ştirea ei. Deputaţii, auzind acestea, îşi umară drumul către Alba-Iulia, unde Sig[ismund] îi priimi cu cinste şi le dete bunăfăgăduială că îşi va ţine cuvîntui către împ[ărat]. / în conferinţa ce avu Sig [ismund] eu deputaţii, faţă fiind şi Bocskai, se chipzuiră despre mijloacele d-a sili 15 pe deputaţii îndărătnici a priimi învoirea făcută; hotărîră a dobîndi de la dînşii prin spaimă aceea ce nu credea că pot dobîndi cu voe. Se învoiră dar a izbi o lovitură puternică, jertfind vreunul din cei mai puternici magnaţi, spre a îngrozi pe ceilalţi. Jertfa aleasă chiar de Sig [ismund] fu sărmanul lojica. Inima duşmană de ungur se dete pe faţă prin această ale- 20 gere. Sig [ismund] luă cuvîntui şi arătă că lojica merită pedeapsa etc. (după Istvânfi). / Inima lui lojica se umplu de grijă cînd văzu sosirea neaşteptată a comisarilor împ [ăratului], de la care nici un bine nu putea aştepta. A doua zi des-de-dimineaţă, plin de acel neastîmpăr, presimţire a unei neno- 25 rociri ce ne amerinţă, lojica, sau spre a se linişti şi a se gîndi de scăparea sa, sau spre a se chipzui / despre trebile ce era să se trateze în dietă, încă-lepă pe un cal ce il dăruise de curînd Sig [ismund] şi vru să iasă din oraş, însoţit numai de vro cîteva din slugile sale. Pe cînd trecea pe poarta Sf. George, calul său, împiedecîndmse de pod, ce era stricat, căzu asfel, încît 30 p-aci era să sfarme capul lui lojica. Dar acesta, nespăimîntîndu-se, se urcă îndată pe cal şi înaintă cîtva în cîmpie ; apoi acelaşi neastîmpăr îl întoarse în oraş. Dar pîn-a nu sosi el, Sig [ismund], în vreme ce staturile, după obicei, merse în biserica cea mare spre a ţine seanţa lor, le trimise poruncă d-a 35 se aduna la palat. Deputaţii ascultară de porunca prinţului şi, fără a bănui nimic, intră în palat. în vremea aceasta lojica sosind, intră şi el cu dînşii. Dar îndată văzură că eşirea li se închide de pretorieni. îndată intră în sală comisarii împ [ăratului], care, arătînd adunării / cărţile de împuternicire ce avea de la împ[ărat], espuseră prin grai misia lor, zicînd că au venit 40 ca să pue în lucrare tractatul încheat între Sig [ismund] cu împ[ăratul] şi că acum rămîne ca staturile să întărească prin jurămînt această învoire. Sig [ismund] întră şi el atunci în sala adunării şi mărturisi că a făcut cu împ[ăratul] schimbul Transilvaniei pentru ducaturile Ratibor şi Oppeln. Pentru aceea porunceşte staturilor ca să asculte, căci de nu, are la poartă 45 lictori ca să pedepsească neascultarea lor. f. 377 f. 377t f. 377 f. 378 f. 379 174 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL XXVII f. 380 f. 381 f. 381v f. 381 f. 382 îndată ce prinţul sfîrşi cuvîntul său, comisarii împărăteşti scoaseră scrisorile trimise de lojica. la vice-craiul de la Casovia, de care am pomenit înapoi, şi le arătă adunării, zieînd că e de tînguit că între magnaţii Tran-5 silvaniei se află unul care să îndrăznească, prin macliinaţiile sale turburătoare, a ruina alianţa şi învoelile încheate de atîta vreme. între cezarul şi Sig[ismund] şi a băga vrăjmăşia între dînşii. Auzind aceasta, Bâthory vru să depărteze d-asupra-i bănuiala de nestatornicia sa şi, cu o mîrşavă / viclenie, descarcă toată vina,pe lojica, io zieînd că aceste scrisori nu sînt prin ştirea lui, că lojica este autor acestor masehinaţii şi acestii conspiraţii ascunse, duşman al cezarului şi al repu-blieei, că are comunicaţii secrete cu Mihaivodă şi că el nu poate suferi ca o asemenea crimă să rămîe nepedepsită 238. Apoi porunci lui Ştefan Bocskai de arestui chiar în adunare pe bietul lojica, ce rămăsese înmărmurit vă-15 zînd şi auzind o asemenea neruşinoasă trădare. El fu dat în paza lui Ştefan Lazăr, cel întîi căpitan al pedestraşilor palatului, care îl puse în fiare 239 240 241 şi îl duse în temniţă M0. Căderea unui aşa însemnat om, favoritul pîn-atunei al prinţului, şi fără martori şi judecată, produse efectul care se aştepta de uneltitori. / Spaimă intră în inimile tuturor, îneît priviră înmărmuriţi 20 şi în tăcere această privelişte m. Spre a insufla şi mai mare groază în inimile deputaţilor, Sig[ismund] puse de arestui pe un ostaş ce [se] deosebise foarte mult, atît în război, cit şi în pace, anume Toma, supt prieinuire că i s-a spus de nişte pîrîtori cum că el ar fi vorbit oarece despre împilarea libertăţii; apoi, spre noapte, fără judecată, puse de-1 spînzura în vileag 242 243. 25 „Toate aceste fărădelegi — zice un istoric ungur — insuflă tutulor o mare durere şi se văitau încet, zieînd că nişte oameni liberi, care, după vechiul decret al strămoşilor lor şi după legile patriei, nu se putea nimeni atinge de persoana lor, nu se cădea a fi pedepsiţi asfel / dupe capriţul unui om, cu spînzurătoare şi cu tăere de cap. / fără pricină şi fără să li se lase 30 un minut ca să cunoască învinovăţirea ce li se aducea; că, daca e un lucru groaznic şi criminal d-a omorî pentru orice pricină un om care n-a fost / cercetat, ni [ci] învinovăţit, nici osîndit, era tot asemenea nedrept a-I arunca în temniţă. Dar aceste plîngeri zadarnice era ; nimeni nu îndrăznea a vorbi în public pentru legile patriei, ştiind foarte bine, că, îndată ce o 35 vorbă liberă va eşi din gura lui, vor trimite laţuri, securi, lictori şi călăi ca să-l omoare 24s. XXVIII Sig[ismund] publică atunci un decret prin care îndatora pe tot proprietarul de un domen dăruit de stăpînire sau cumpărat, cum şi pe tot 40 proprietarul de un oficiu municipal, a jura credinţă lui Eudolf, împ[ăra- 238 Bethlen, t. IV, p. 63—64 ; Istvânfi, p. 437. 289 Bethlen, t. IV, p. 64. 240 Istvânfi, p. 439. 241 Bethlen, t. IV, p. 65; Istvânfi, p. 440. 242 Bethlen, t. IV, p. 65. 243 Bethlen, t. IV, p. 65— 66. SERVAGIU 175 tul], craiul Ungariei, adăogînd că cel ce nu va priimi aceasta se. va privi ca unul ce a băgat sabie şi foc în ţara sa şi va fi pedepsit cu moarte şi con-fiscaţie 244./ Acest amerinţător decret fu priimit, de toţi într-o adîncă şi tristă tăcere; nimeni nu murmură, nimeni nu arătă că se învoeşte. în sfîrşit, deputaţii îndrăzniră a face o încercare fricoasă. Ei trimiseră 5 Ia Sig[ismund] pe Erancisc Theke, unul din cei [mai] însemnaţi nobili, spre a-1 ruga în numele tuturor d-a nu părăsi ţara într-un asemenea minut, d-a cumpăni cu minte coaptă hotărîrea ce va lua, d-a nu se lăsa în „asemenea însemnate lucruri a fi povăţuit de capriciu, dar de judecată; «că, dacă în orice lucru semeţia şi graba sînt rele, ele sînt mai primejdioase io decît oricît eînd se amestecă cu primejdia patriei; că, de i s-a urît atîta cu naţia şi poporul, îneît voeşte, fără ca nimeni să i-o ceară, să-şi lase slujba sa, cel puţin să lase nevătămată şi curată / libertatea de care tot-dauna ţara s-a bucurat, d-a-şi alege prinţii şi să păstreze neclintit drepturile ţării de la Sf. Andrei, regele Ungariei, pe care a jurat el cu toţi cei- 15 lalţi prinţi şi nobili a le păzi. Bâthory răspunse necăjit la această solie : „că el nu vrea a umbla după placul altora, ci dupe al său”. Ducînd Erancisc Theke acest răspuns la deputaţi, aceştia, desperaţi şi îngroziţi de ceea ce păţise lojica, nu mai îndrăzniră a sta împotrivă şi, pleeîndu-se împre-.giur arilor, se hotărîră a asculta nedreapta poruncă a prinţului şi a consuma 20 .astfel, prin învoirea lor, mişeleasca trădare de ţară a lui Bâthory. / Senatorii mai întîi, apoi cei mari şi ceilalţi deputaţi ai staturilor făcură jurământ lui Eudolf, mai mult din gură decît din inimă. Dup-aceea comisarii împăratului, în numele lui, jurară paza drepturilor Transilvaniei. Esemplare ale jurămintelor deputaţilor şi copia 25 învoirei între Sig[ismund] şi cezarul s-au pus în păstrare la Sibiiu şi un esemplar de jurămîntul transilvănenilor se trimise împăratului 245. într-.acest chip Transilvania fu trădată Austriei. XXIX Magnaţii şi nobilii căută atunci să capete o răsplată a laşetăţii lor. 30 lEi trimiseră la Sig[ismund] pe Erancisc Theke / şi pe Albert Liiveg, jude din Sibiiu, ca să-l roage să scoaţă din temniţă pe lojica, un om aşa de însemnat şi care se rudea cu cele mai dinţii familii, chiar şi cu a prinţului; că de a făcut vro crimă, să fie judecat în calea legii, şi că Sig[ismund] nu se cade să risipească aşa, de pe faţă, libertatea nobililor, şi adăogînd 35 că ei stau gata a chezăşui pentru lojica. La aceste Sig[ismund] răspunse că lojica acum e în puterea comisarilor împărăteşti, cărora el a dat ţara şi puterea d-a face dreptate 246. Chiar în noaptea aceea, tîrziu, Cristofor Kereszturi porunci să scoaţă pe lojica din casa unde era arestuit. Acesta, ureîndu-se în trăsură, faţă cu Eus- 40 tatie Gyulasi, zise : „Iată preţul prieteniei / crailor !”. Atunci Kereszturi 11 dete în mîna lui Bartholomeu Petz, care se întorcea la împ[ăratul]. Acesta îl duse în închisoare la Szathmar. Toată averea lui lojica fu con- 244 Ibid., p. 67. 245 Bethlen, t. IV, p. 67-88. 246 Bethlen, t. IV, p. 84. f. 383 f. 384 f. 385 f. 386 f. 387 f:* 388 f. 389 f. 390 f. 391 176 ROMÂNII S'VPT MUiAI VOEVGD VITEA^tJÎi fiscată. Se găsi la dînsul nişte cupe de argint, pe care Iojica pusese de săpase aceste cuvinte, presimţitoare a soartei ce îl aştepta : ,,Tu nn m-ai înălţat atîta, Dumnezeul meu, decît ca să mă faci să cad de mai sus”. / XXX 5 Predarea Ardealului de Sig[ismuîid] în Utînă Austriei fu peste voia [nu] numai a locuitorilor din ţară, ei încă şi a acelor ce se afla espatriaţi. Ştim că între aceştia era şi cardinalul Andrei Bâthory, care petrecea în Polonia. El se credea fireşte chemat a moşteni tronul dupe Sig[ismund] şi află cu părere de rău că acesta, după ce l-a prigonit, l-a izgonit din ţară io şi i-a răpit averea, acum îi răpeşte şi nădejdea ce avea d-a se urca într-o zi pe tronul Ardealului. El scrise o scrisoare lui Sig[ismund], care, fireşte, avu puţin efect; apoi îndrăzni să intre să facă vreo mişcare, dar, găsind pe nemţi întemeiaţi, se văzu silit a eşi îndată 247, alergă în grabă lingă regele Poloniei şi, ştiind că împ[ăratul] nemţesc era să dea Ardealul în 15 stăpînirea arhiducii Maximilian, ce păstra încă titra de rege al / Poloniei, se sili cu acesta cît putu spre a întărită pe craiul Poloniei asupra împăratului şi a frăţine-său. „Xu e destul — îi zise el — pentru casa Austriei, care crede că tot îi este ertat, d-a călca toate tractatele şi d-a vrea să uzurpeze toate coroanele; ea întrebuinţează astăzi nu puterea, ci şîrîtenia şi 20 înşălătoria cea mai meşteşugită, spre a despuia pe nişte vecini, aliaţii Poloniei. Ambiţia ei e pricina că astăzi toată Ungaria, geme supt jugul păgînilor; asfel va ajunge şi Transil[vania], vremea de nu se vor grăbi a lua armele spre a înfrîna dorinţele ambiţioase ale unei familii a cării lăcomie n-are margini”. 25 Xunciul papei, ce se afla atunci la curtea Yienei, afiînd de proeetele cardinalului, povăţui pe curtea Austriei ca arhiduca Maximilian să lepede titra ce / încă purta de crai al Poloniei, ca prin această satisfacţie dată polonilor să-i îndatoreze a nu lăsa pe card[inalul] Bâthory a face turbu-rări în Ung [aria] 248. Dar craiul Poloniei nu sta atunci a sprijini preten-30 ţiile cardinalului Andrei. El se gătea pentru nesocotită şi nenorocita espe-diţie ce făcu în anul acela în Sveţia. E ştiut că, moştenind după moartea tatălui său crăia Sveţia, el nemulţămise poporul acestii ţări, vrînd, după sfaturile cele rele ale iezuviţilor, să silească pe acest popor protestant a priimi legea catolică. Ţara atunci se răsculă, puind în capul guvernului 35 pe Carol, duca de Sudermahia, unchiul craiului Sigismund. / XXXI Pîn-a nu se depărta din Transilvania], Sigismund Bâthory trimise c-o ambasadă solenelă pe Sarmasagi la Mihâi vodă în Ţara Românească, despre care aflase că s-a turburat foarte priimind vestea abdicării sale în favorul 40 împ fătatului]. El îi trimise scrisori în care îi seria că ar fi vrut a-i trimite pe Bocskai, dar, fiindcă comisarii cezarului sînt acolea, el are trebuinţă de 247 Bethlen, t, IV. 248 De Thou, t. XIII, p. 294. SEHVAQIţJ 17 7 dînsul şi pentru aceea îi trimise în loc pe Sarmasagi, ca pe cel mai credincios ai casei sale pe care ar fi putut trimite, şi că doreşte ca Mihai să aibă toată încrederea într-însul. Afară din aceste scrisori, prin zisul deputat făcu cunoscut lui Mihai vodă că el nu voeşte a lăsa Transil[vania] fără nădejde de a se mai [întoarce, dar că / crede că prezenţa sa poate 5 aţîţa pe prinţii creştini a lua armele în contra turcilor toţi împreună şi deodată; că crede că, fiind de faţă, mult mai bine va putea înlesni toate pregătirile de bani şi armii şi cîte trebue la război, decît lucrînd prin deputaţi • iar daca nu va izbuti a aţîţa (a împinge), a arma pe creştini asupra turcilor, cum doreşte, va lucra atunci a aşăza o pace generală între toţi ia creştinii şi barbarii, pace care, după asigurarea lui, va coprinde şi pe Ţara Românească. Tot atunci răspunse la cererea ce Mihai vodă îi făcuse mai nainte d-a-1 ajuta spre a coprinde Moldova, că îl povăfrueşte să stea. liniştit, căci atît papa, cît şi împ[ăratuî] sînt hotărîţi a opri / orice război: între munteni, moldoveni şi poloni, intrînd în mijloc spre a-i împăciui la 15 nevoe. Iluziile de care se hrănea sau le arăta numai Bâthory era cu totul copilăreşti. Depărtat de tron, putea el oare avea mai multă influinţă în Europa decît cind era pe tron, strălucind de slava biruinţelor sale? Stavila care oprea legătura creştină d-a izbuti era temerea tuturor stăpînilor 20 Europei despre ambiţia şi mărimea casei Austriei. Popoarele Europei nu voia a-şi vărsa sîngele, banii şi sudoarea lor pentru un război al cărui eîş-tig era să fie pentru Austria. De atunci esistiîiţa Turciei se privea ca neee-sarie echilibrului european, / ea o stavilă naturală ambiţiei Austriei, precum aceasta era o stavilă ambiţiei Turciei. Iată pricina pentru care Polo- 25 nia, Prancia şi Englitera nu numai că nu voiră a intra în legătură în contra turcilor, ba încă ajutară pe aceştia, / căutînd a le dobîndi pacea cînd îi văzu în grea nevoe. / Chipul cu care Austria lua în mînă Transilvania şi abdicarea prin Inşălaire a lui Bâthory mai mări în Europa dreptele temeri 30 despre nesăţioasa uimbiţie a curţii Austriei. XXXII într-aceCa, Sig[ismund] se găti a pleca spre Silezia. El nu luă pe soţia lui cu dînsul, de care hotărîse a se despărţitei o lăsă ea să cîrmu-iaseă tronul împreună en comisarii împ[aratului]. în 17 mai, el ajunse la Zaurim, care, din neîngrijirea turcilor, de curînd căzuse prin apucare fără 35 de veste în mina oastei împ [aratului]. Arhiduea / Matei veni acolo a doua zi să-1 întîlnească pe Bâthory cu un cortegiu pompos. După o şădere de trei zile, în care nemţii se siliră cît putură să facă pe Bâthory a-şi petrece prin turnire (turnois) şi alte petreceri, se duseră ambii la Viena şi apoi la Breslati, şi în toate locurile fura primiţi cu cea mai mare cinste, după porun- 40 cile într-adins ale împ[ăratului]. 249/ Pe la sfîrşitul lui iunie, Sig[ismund] se duse la Oppeln şi Ratibor, unde ambasadorii împ[ăratului] îl instalară în norii său stătuleţ 250/. Petrecerea lui Bâthory în Austria produse un en- 1---------------- 249 De Thou, t. XIII, p. 295. 250 De Thou, p. 295. 12 f. 392 L 393 f. 394 394v f. 394 f. 395 12 — C. ®60 178 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL tuziasm pregătit şi aţîţat de curte, care ţintea a-şi acoperi maşinaţiile cu t. 395 care îl despuiase de tron /. Austriaeii urcară pînă în slava cerului această lepădare mărinimoasă a lui Sig[ismund] de un tron întărit prin atîtea izbînzi slăvite. Triumful lui Bâthory asupra lui însuşi, zicea ei, este mai 5 presus de biruinţele ce pîn-atunci strălucise viaţa sa. Toate artele se între-cură spre a consfinţi memoria acestui eveniment. Vestitul Sadeler, zugrav f. 396 împărătesc, din porunca lui Rudolf, / făcu portretul prinţului şi îl împodobi cu figuri alegorice privitoare la abdicarea lui. Se vedea o ancoră de care se ţinea trei coroane cu această deviză : Soio cui credidi. io Aceste coroane arăta Transilvania, Mold[ova] şi Val [abia], pe care Bâthory le dase împ[ăratului], p-aceste două numai cu numele; dede-suptul portretului se săpă aceste versuri: [Magnus es, ingenti cum Marte tot agmina fundis Barbara, et aequata est, tune, tua fama Ooelo ; 15 At maior dum te superas, tuaque omnia tecum, Sacrati subdis Caesaris Imperio; Masimus, et verse surges virtutibus clim, Et tua perpetuus facta loquetur Honor.] în ţările streine mai întîi nu vrură a crede lepădarea lui Sig[ismund] 20 de tron. Oamenii ambiţioşi se mira cum să-şi lepede el asfel ţara şi tronul. Toţi oamenii cu minte nu se puteau domiri cum el, domn stăpînitor, să f. 397 rîvnească / după o pălărie de cardinal. Abdicarea lui li se părea un amestec de mărime şi slăbiciune, mai mult un capriţiu decît o faptă cumpănită şi serioasă 251. Din aceasta se putea lesne bănui că, mîine poate, acest om uşure, ascultător la alt capriţiu sau la alte inspiraţii contrarii, se va căi 25 şi va lucra cu totul în contra faptei de acum. xxxm Vestea prefacerilor din Transilvania şi ambasada lui Sarmasagi turbură foarte pe Mihai vodă. Singur, izolat, ţintă a vrăjmăşiei turcilor, po-f 397v/397 30 Ionilor, / care tocmai atunci înnoiră pacea cu turcii, a tătarilor / şi a lui f. 398 Ieremia Movilă, lipsit de bani şi. mijloace d-a ţine o oştire mare / în picioare spre a se apăra în contra atîtor duşmani puternici, pîn-aci el îşi răzimase spatele şi armele de Transilvania. Prin aceea numa că această ţară pică supt stăpînirea Austriei, Mihai vodă cu ţara trebui totdeodată să cază supt 35 influinţa acestii împ[ărăţii]; chiar şi daca Sig[ismund] nu ar fi tratat pentru Val[ahia], lăsînd drepturile protectuitoare dobîndite de dînsul Austriei, Mihai putea tare lesne a nesocoti această dare, ce n-avea nimic serios, de vreme ce vitejiile lui Mihai rupsese tractatul de la mai 1595. Dar putea el oare, aflîndu-se încungiurat de atîţi duşmani, sigur că turcii !■ 399 40 caută prilej a reîncepe războiul, a se strica acum cu Austria ? / El văzu că proectul său asupra Transilvaniei se nimicnici, că nădejdea sa cea iubită de a coprinde Moldova trebue amînată deocamdată. începu să creadă că, 251 Sacy, t. II, p. 480 şi 143. SERVAGIU 179 alăturîndu-se pe lingă împărăţia Austriei, va putea izbuti a face pe aceasta a înţelege importanţa d-a organiza şi d-a întemeia un stat român mare şi puternic supt protectoratul ei şi care să fie sabia şi bulevardul ei şi a creştinătăţii în contra Orientului. Credea însă mai mult într-însul. El nu părăsi proieete[le] lui, ci amînă numai îndeplinirea lor. 5 Spre a arăta bunăvoinţa sa către împ[ărat], se grăbi a trimite către comisarii împ [ără teşti] în Ardeal doi soli, pe Elie Oacucin, săcui, şi pe Petre Oermeny, ea să le zică că, după plecarea lui Sigpsmund], el nu ştie ce să facă şi în cine să se razeme, /neavind bani de ajuns spre a plăti oştirea trebuincioasă spre război; că neştiind ce au de gînd cez[arul] şi comisarii, io trimise să-i întrebe de-i pot trimite bani acum, sau de se îndatorează a plăti mai pe urmă banii ce el va lua împrumut, zălogind averea lui; că, spre a se înţelege de toate - aceste, s-ar fi dus însuşi la dînşii, dar că n-a putut, fiindcă îşi scrîntise un umăr la vînătoare, căzînd dupe cal. Comisarii gîndiră că cu orice preţ trebue a ţine în partea Austriei 15 pe acest îndrăzneţ şi întreprinzător războinic şi a nu-1 supăra şi ă-1 sili să treacă la duşman, şi îi răspunseră să aibă puţină răbdare şi să fie sigur că toate se vor închea după dorinţele sale; că despre toate aceste ei se vor înţelege prin oameni aleşi sau însuşi vor veni la dînsul; că îndată ce prinţul Maximilian, ce se aşteaptă, va / să vie, nu va uita nimic din cele 20 de trebuinţă spre a-1 apăra şi întări în puteri, ci încă îi va trimite cinstiri (demnităţi) mari, care vor creşte şi înălţa slava lui. Mihai vodă aşteptă cîtăva vreme, dar văzînd că arhiduca Maximilian nu mai soseşte, trimise o nouă solie, pe spătarul Eadu şi logofătul Mirişte, ca să arate comisarilor că el nu mai poate aştepta şi cere un răspuns hotărît. Ambii comisari 25 împărăteşti, episcopul de Yeitzen şi Istvânfi, ţiind sfat cu unii din cei mai însemnaţi ai Transilvaniei] şi iăsînd oameni aleşi spre a purta tre-bile Ir[ansilvaniei] în lipsa lor, plecară însuşi spre a veni la Mihai vodă în Ţara Eomâneasca, luînd cu sine pe Gaspar Corniş şi Pangratie Sen-nyei, / cunosouţi bine ai lui Mihai din deosibite ambasade ce avură la 30 dînsul. / Luînd de la Sibiiu şi Braşov, ei trecură munţii pe la Eucăr şi / ajunseră la Tîrgovişte peste şase zile după plecarea lor din Alba-Iulia. Mihai vodă, aflîndu-se tot bolnav, trimise înaintea lor pe fiul său Pătraşcu cu mai mult de trei mii soldaţi şi îi aduse cu mare cinste în Tîrgovişte. După ce conferinţele se prelungiră trei zile, se închee un tractat cu coprin- 35 derea următoare 252 : . XXXIV ,.Mihai, voevodul Ţării Eomâneşti şi sfetnicul maiestăţii sale împărăteşti şi crăieşti etc., dinpreună cu Eftimie mitropolitul / Tîrgoviştei, vornicul Dumitru, banul Mihalcea, clucerul Eadu, logofătul Teodor, vis- 40 tierul Andronachi, spătarul Xegru, logofătul Mirişte, banul Calotă, sfetnicii lui şi reprezentanţi ai Ţării Eomâneşti, sînt hotărîţi să-şi unească ţara lor cu coroana Ungariei. Spre acest sfîrşit, înţelegîndu-se cu vrednicul de cinste Ştefan Szuhay, episcop de Yeitzen, prefect al camerei ungureşti 252 jstvânfi, p. 444. f. 400 f. 401 f. 40P f. 401 f. 402 f. 40a 180 HO MÂNU SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f. 404 f. 405 f. 406 f. 406v f. 407 de la Presburg, şi [cu] prea strălucitul Nicolae Istvânfi de Kisasaszonfalva, propalatinul regatului Ungariei şi căpitan al cetăţii Oedenburgul, legaţi plenipotenţieri şi comisari împărăteşti în Transilvania] şi Ţara Eomânească, au încbeat cele următoare : / 5 1. împ[ăratul] se îndatorează a da leafă la 5 mii soldaţi d-ai lui Mi- bai; cît pentru alţi 5 mii oameni, călărime şi pedestrime, ce cere Mibai, comisarii să se silească a face ca împ [aratul] sau a-i trimite oaste, sau a le da leafă pentru ţinerea şi armarea lor, însă vara leafa întreagă, iar iarna pe jumătate. Afară d-aceasta, avînd Mibai nevoe absolută de un mai mare io agiutor, împ[ăratul], sau în numele lui, arhi [duca] Maximilian, se îndatorează a-i veni în agiutor cu ostile Ardealului şi din alte părţi. Asemenea şi Mibai se îndatorează d-a se sili d-a împinge mereu pe turci din partea locului şi a merge în agiutorul Transilvaniei] şi a părţilor vecine ale Ungariei, cînd nevoia o va porunci. 15 2*. Mibai şi fiul său Pătraşcu şi toţi următorii lor în linie / bărbătească să stăpînească Ţara Eomânească cu toate veniturile, drepturile şi hotarele ei, ca vasali ai împ[ăratului], fără a plăti vreun alt tribut decît să dea în tot anul la împ [ărăţie] un dar de cinste, după voia şi alegerea sa. Moşiile cumpărate de Mibai şi fiul său cu banii lor să fie ale lor şi 20 să aibă voe d-a face cu dînsele ce le va plăcea. 3. Întîmplîndu-se ca Mibai şi Pătraşcu să moară fără moştenitori, măria sa împ [ăratul] să aibă a întări pe domnul ce se va alege prin învoirea obştească a boerilor, staturilor şi rîndurilor ţării. Măria sa va da domnului, oricare ar fi, în Ung [aria] sau în Trans-25 [ilvania], o cetate cu venituri îndestule spre ţinerea lui. 4. Făcătorii de rele şi dezertorii /ce din Ţara Eom/[ânească] trec în Transilvania] şi Ung[aria] să se poată prinde şi aduce înapoi. 5. Neguţătorii din Ţara Eomânească vor avea slobod cornerciu cu Transil[vania], fără însă a vătăma privelegiurile cetăţii slobode din această 30 ţară. în Ţara Eom[âneaseă] negoţul va fi slobod, plătind taxa botărîtă. 6. Eeligia şi biserica română să fie slobode, ocrotite şi neatinse de nimeni. 7. Euncii şi ambasadorii ce domnul ţării va trimite la împ [ăratul] sau la arb[iduca] Max[imilian] să aibă îndată audiinţă şi să fie trataţi 35 dupe cum cere cuviinţa. / Acest tractat se încbee în 9 iunie 1598, în biserica Sf. Nicolae din Tîrgovişte” 253. XXXV în aceeaşi zi (9 iunie), înainte de încheerea tractatului, Mibai vodă 40 în aceeaşi biserică a Sfîntului Mcolae, depuse jurămîntul de credinţă lui Eudolf al II[-lea] şi urmaşilor lui şi dupe dînsul jură mitropolitul Eftimie şi toţi boerii. 253 Originalul acestui tractat în latineşte se află tipărit în Pray, Annales veteres Hun-norum etc., p. 155—158. SERVAGIU 181 Fin-a nu pleca din Ţara Românească? comisarii deteră domnului preţul de 17 500 florinţi de Ung [aria] pentru pregătirile de război; zece mii florinţi îi plătiră în monedă, şi pentru ceilalţi şapte mii Mihai vodă priimi un inel cu un mare diamant şi alte treizeci şi şase diamante mai mici 254. 5 Acest tractat a fost mult lăudat de unii din istorici. Ţara Eom-fânească] singură? zis-au ei? nu putea / a-şi păstra neatîrnarea ei; cum putea dar face mai bine decît a se închina Austriei? cu asemenea favoritoare condiţii ? Alăturîndu-se de Austria? românii din Ţara Românească se alătura deodată şi de atîţia români? fraţi ai lor din Transil[vania], Banat şi părţile io orientale ale Ungariei. Moldovenii încă n-ar fi întîrziat a se lipi de Austria cu aceleaşi condiţii ca muntenii. Prin lipirea cu Austria? românii înceta d-a face parte din Orientul barbar şi se unea cu apusul luminat şi asfel sporea iute şi ei în calea civilizaţiei. încet cu încet? împregiurările ajutînd? românii? supt ocrotirea Austriei? se întărea şi? dobîndind unitatea naţio- 15 nală, dobîndea putinţa d-a cîştiga cu vremea / neatîrnarea lor şi intra în toate drepturile naturale ale naţiilor. Toate aceste consideraţii sînt frumoase şi ar fi fost adevărate? daca din norocire * sinceritatea s-ar putea afla vrodată în învoirile făcute între o parte slabă şi alta mai puternică? totdauna plecată a abuza de puterea 20 şi protecţia ei; daca firea împărăţiilor? care sînt nişte adunături de staturi şi naţii fără nici o asemănare şi legătură între [ele]? strînse şi ţinute laolaltă într-un stat numai prin silă? s-ar putea învoi cu ideea naţionalităţii şi a independinţii naţiilor. Austria dar ar fi abuzat de protecţia ei? aceea ce ar fi silit pe români a se arunca din nou în braţele ţuicilor spre a scăpa 25 de nemţi? după cum făcuseră în vremea lui Mircea / spre a scăpa de unguri. Apoi chinuiţi şi de turci? ar fi ajuns fireşte acolo unde au ajuns? a se arunca în braţele muscalilor spre a scăpa de turci? pentru un veac? după care să se arunce în braţele turcilor spre a scăpa de protectoratul împilător al muscalilor. Oscilaţii nenorocite? dar neapărate cînd un mic 30 stat se află între altele mai mari şi smîţit de dînsele. Asta este soarta nenorocită /a naţiilor care se bizuesc în streini? iar nu în ele însăşi; asfel a fost şi va fi soarta / ţărilor române? cîtă vreme nu se vor împuternici prin unitatea naţională. în acest tractat vedem încă că Mihai vodă ţinti încă a face tronul 35 ereditar şi a întemeia o dinastie. Mulţi din voevozii noştri cei mari? înainte şi în urma lui Mihai vodă? visară ereditate şi? printr-o fatalitate? de minune? acest vis [făcu] să se stingă cu sunet moştenirea lor. / Mircea cel Bătrîn visă ereditate şi? pîn-a nu muri? avu durere să vază pe numeroşii săi fii legiuiţi şi bastarzi a sfîşia ţara prin pretenţiile lor la tronul de [la] 40 care tatăl lor** îi gonea. Seagoe Basarab visă ereditate şi pretenţia fiului său d-a domni răsculă ţara şi o aruncă în nişte războae civile şi o anarhie grozavă? care dete prilej turcilor a face tara paşalîc; şi ar fi perit? daca din norocire ţara nu îşi alegea domn pe Radul de la Afumaţi? care o mîn-tui? iar fiul lui Neagoe vodă muri pribeag şi în ticăloşie la Constantinopol. 45 Mihai vodă visă ereditate şi fiul său muri pribeag în pămînt strein? fără 254 Pray, p. 156. Acest autor dă asemenea şi jurămîntul lui Mihai vodă în latineşte. * în manuscris „nenorocirile”. [Nota edit.j. ** în manuscris „tatăl său”. [Nota edit.]. f. 408 f. 409 f. 410 ;. 410v 410 f. 411 182 BOMANH SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f. 412 f. 413 f. 414 f. 415 f. 415v f. 415 a-şi mai vedea ţara după moartea tătîne-său. Şerban Cantacuziuo visă ereditate şi bău otrava vărsată de chiar rudele sale de aproape, iar fiul său rătăci izgonit în ţară streină. Brîncoveanu vodă visă / ereditate şi, pîn-a nu muri, văzu capetele a cîte patru fii ai săi rostogolindu-se la picioa-5 rele sale, tăiate de sabie turcească. Pretenţie nebună, intr-adevăr, d-a întemeia stabilitatea unei dinastii într-un pămînt ce se mişcă şi se cufundă în mijlocul furtunelor dese ce de dinafară îl cutrieră, în mijlocul unor oameni ce lesne se prefac şi se schimbă. Moldovenii începură statui lor prin erditatea domniei, dar îndată caracterul nestatornic al poporului io îl aduse a face domnia alegătoare. La un popor de un caracter schimbător şi nestatornic trebue instituţii în analogie cu caracterul său, care să reguleze această nestatornicie, fără a pretinde a o înăbuşi. Un asemenea popdr are trebuinţă de instituţii libere, alegătoare, republicane. XXXVI 15 Cuprinderea Transilvaniei de austriac! şi tractatul lui Mihai cu dînşii supără foarte pe turci şi îi hotărî a nu suferi aceasta şi a se oşti din nou asupra Transil [vaniei] şi a Ţării Eomâneşti, pînă se afla încă în ameţeala prefacerii de stăpînire. Satîrgi-Mehemet paşa, al doilea vizir, ce se afla în Ungaria, priimi poruncă a intra în Transilvania, şi paşii după margi-20 nea Dunării trebuiră a-şi împreuna puterile spre a năvăli în Ţara Românească. Mihai, împuternicit prin agiutorul ce luase de la comisarii împăratului], se pregătea acum a face o nouă campanie cu turcii, cinci o-întîmplare neprevăzută de nimeni curmă proiectele sale, aruncă Ungaria. Transilvania şi Valahia în valuri noi şi în sfîrşit deschise cale dorinţei 25 iniinei sale. / în palatul din Ratibor, în Silezia, Bâthory, în loc de acea linişte filosofică de care îşi făcuse o icoană aşa de îneîntătoare, găsi neplăcuta uniformitate a unei vieţi fără lucru şi urîtul stăpîni inima sa. Ca toţi domnitorii care de bunăvoe se pogorîse dupe tron, el se hotă-30 rîse a o face stăpînit fiind de ambiţia de a minuna lumea prin dispreţul măririlor omeneşti şi printr-o faptă neobicinuita. Dar, deodată ce acest minut trecu, începu a dori dupe tronul pierdut. în mijlocul plăcerilor din Ratibor, trăind o viaţă molatică, fără trebi dinlăuntru, fără griji dinafară, i se făcu dor de larma taberilor şi de acel cort deschis în care aerul bătea 35 în toate părţile. / Fiindcă din puterea şi gloria militară nu preţuise decît vanitatea lor, trufia lui suferea, căci n-are cui da destule porunci şi inima lui ofta dupe războae care hrănea dragostea d-a auzi pe toţi slăvind numele lui v*5./ El începu a blestema, acum în zadar şi tîrziu, pe acei ce îl sfătuiră 1-aeeastă lepădare dupe tron, ruşinoasă şi pricinuitoare de atîtea 40 nenorociri. Şi, cu aceeaşi uşurinţă, cu care veni în Ratibor, gîndi să se întoarcă în Ardeal 255 256. / însă mai întîi ispiti daca duhurile în Transil [vania] îi sînt spre favor şi adresă o scrisoare unchiului său, Ştefan Bocskai, prin-tr-un trimis într-adins, espuindu-i ca un copil urîtul ce îl coprinsese şi rugîn-du-1, prin jurăminte, ca să lucreze pentru dînsul, să poată scăpa din acel 45 grozav esiliu 257. în Transil [vania], eîrmuirea comisarilor împ[ăratului]/ 255 Sacy, U. II, p. 147. 256 De Thoii, t. XIII, p. 295. 257 Bethlen, t. IV., p. 132. SERVAGIU 183 şi oarecare prefaceri ce ei încercară a face nemulţumise pe acei aspri magnaţi unguri, / care de atîta vreme învăţase a urî pe nemţi. Ei era atunci f. 416 foarte îngrijaţi de amerinţările turcilor din Banat de a năvăli fără veste nsupră-le, fără a fi gata de împotrivire. De vreme ce Maximilian arliiduca ora hotărît a lua stăpînirea Trans[ilvaniei], magnaţii trimiseră la dînsul 5 să-l roage a veni cit mai în grabă cu oaste, ca să ia guvernul ţării şi s-o apere de duşman. Dar Maximilian, încurcat în războiul cu Ung [aria], da zi peste zi şi nici el nu venea, nici oaste nu trimitea. Locuitorii transilvăneni îngrijaţi, începuseră a cîrti asupra împ[ăratului], zicînd că nu-şi împlineşte făgăduelile făcute / cînd i s-a închinat Transilvania. / Bocskai cîrtea I0f.4i6v/4ia mai mult deeît toţi, părîndu-i rău că, [prin] abdicarea nepotului său, Bâthory, perduse toată importanţa şi puterea ce avea în ţară 25S. Cînd priimi scrisoarea lui Sig[ismund], el o comunică lui Demetrie Xaprasdi, episcop de Transilvania], opozant al guv[omului] împ[ărătesc] şi care avea de prieteni pe Gaspar Corniş şi Lupu Oorniş, unii/din cei mai însem- 15 f. 417 naţi săcui, şi, în înţelege [re] cu dînsul, răspunse lui Sig[ismund] ca să fie plin de nădejde, că lucrează pentru dînsul şi să se grăbească a veni în Transilvania] 258 259 260. XXXVII Cum priimi Bâthory această scrisoare, fără a mai întîrzia, începu a se găti de plecare. Temîndu-se ca duhovnicul său, părintele Carilio, al cărui zel pentru Austria îi era acum cunoscut — aducîndu-şi aminte cu cîtă înfocare îl povăţuise a se lepăda de tron — să nu-i aducă vro împiedecare, se gîndi a-1 trimite la împ[ărat], ca să-i arate că sorocul cînd trebuia a i se plăti pensia hotărîtă a trecut şi încă n-a priim.it nimic, şi să-l roage ca să i se adaoge în stăpînire Lactemişiu, / moşie a doamnei Maria Marica, fosta soţie a [lui] Vratislau Prenestein, vicar de Boemia, care avea un frumos şi mare palat, ce se zice că semăna cu vestitul, palatul Pitti din Florenţa, sau alt loc frumos de locuit, plîngîndu-se că în statul lui nu are casă care să-i placă de locuit. Părintele Carilio plecă şi în puţine zile se întoarse, dobîndind ambele cereri de la împărat. Dar Sig[ismund] nu aşteptase întoarcerea lui şi, puţine zile după plecarea-i2(i0, însoţit numai de doi inşi şi îmbrăcat, după cum zic unii, călugăreşte, plecă pe ascuns din Eatibor şi, lăsînd drumul mare, spre a nu cădea în cursele lui Max-[imilian], se îndreptă pe altă cale mai lungă, pe lîngă hotarul Poloniei şi, în timp de noapte, ajunse fără veste la Cluj, în Transilvania 261, în 20 ale lunei lui avgust 262. îndată ce sosi se îndreptă către Mihai Katonai, ce era prefect / al oraşului, care îi spuse că şi soţia lui se află sosită cu o zi înainte în oraş /, spre a aştepta venirea arhiducei, care acum era în Caso-via, şi trimisese o mie de călăreţi spre a o însoţi în Germania 263. / El îi porunci să meargă la dînsa să-i spue că a sosit şi s-o saluteze în numele 20 25 f. 418 30 35 f. 419 f. 419T 40 f. 419 258 Spontoni, p. 61. 259 Beţhlen, t. IV, p. 132. 260 Spontoni, p. 62. 261 De Thou, t. XIII, p. 295; Tomasi, p. 61. 282 Istvânfi, p. 446; Betlilen, t. IV, p. 159. 263 Tomasi, p* 61. 184 romanii supt mihai voevod viteazul f. 420 f. 421 f. 422 f. 423 î. 423v [lui]. Princesa se afla la biserică, făcîndu-şi rugăciunea, cînd i se aduse această veste neaşteptată ce o miră şi o turbură foarte. Ea răspunse că îndată ce se va săvîrşi slujba bisericei, şi că nu leapădă o convorbire faţă cu martori. Sig[ismund], îndată ce se întîlni cu soţia lui, simţind cît îi va 5 fi de trebuinţă în acele împregiurări, o trase spre sineşi cu mîngîeri prefăcute şi făgădueli pe aceasta sărmană femee, lipsită de sfat şi agiutor, pe care o nesocotise şi o urgisise mai nainte. Dup-aceea, fără întîrziere, porni pe Benedict Macedius şi pe Ştefan Lazarius, cap al soldaţilor palatului, care avea cheile cetăţii, la Alba-Iulia, unde intrară fără a afla comi-io sării / împ[ăratului] şi duseră lui Bocskai scrisoarea lui Bâthory. Acesta, chiar în noaptea aceea, luînd cu sine o trupă de soldaţi, se duse la cortul lui Gaspar Corniş, ce se afla tăbărît lingă Sebeş, cu oastea ţării adunată pentru apărarea despre turci, şi îi vesteşte sosirea lui Sig[ismund] la Cluj, cu soţia lui, şi îl îndeamnă cu cuvinte scurte şi aspre a-1 recunoaşte de 15 prinţ. Corniş, după oarecare îndoire şi amerinţări ale lui Bocskai, se învoi. Moise Săcuiu trase îndată pe săcui, ce alcătuia cea mai mare [parte] din oştire, în conspiraţie, făgăduindu-le libertatea. Pilda săcuilor trase şi pe celelalte oşti, care recunoscură de cap pe Bocskai. Comisarii împărăteşti, părăsiţi de oşti şi de Corniş, trimiseră cărţi cetăţilor săseşti şi la clujeni 20 spre a le aduce [aminte] jurămîntul făcut împ[ăratului]. Ei trim/iseră şi lui Maximilian trei plicuri de scrisori tot într-un fel, ca să-i zică să grăbească a veni pînă n-a apuca duşmanul a se întări. Dar aceste scrisori n-avură nordcu a merge la adresa lor. Un plic ce se dedese lui Gheorghe Palatici fu dat de acesta lui Bocskai, ca să-i tragă favorul. Altul se luă de 25 la Xicolae Honol pe cînd acest curier îşi schimba calul la Turda, cu mare primejdie a vieţii sale. Iar al treilea, loan Marcul, raguzanul ee-1 ducea, trădat de soţii săi italieni, fu silit a-1 înghiţi cînd, în vremea nopţii, aprozii, bănuind ce avea, încungiurară casa şi umbla a sparge uşile spre a intra. A doua zi des-de-dimineaţă, Bocskai eşi din tabără cu Corniş şi se 30 duse la deputaţii împ[ăratului], de la arătă scrisorile lui Sig[ismund], ce îi cheamă la dînsul. Aceştia răspunseră că vremea îi va sfătui. Bocskai atunci puse pază / la palatul unde se afla comisarii şi, întorcîndu-se în tabără, chemă o adunare, unde se plînse de nemţi că sînt grei şi scumpi, că nu trimiseseră pîn-atunci nici oştiri, nici bani, nici ajutoare; că Max-35 [imilian] nu îndrăzneşte a veni în provinţie; că pînă în acea zi ei fusese purtaţi de deputaţi cu nădejdi zadarnice; că nu trebue a mai aştepta nimic de la dînşii; că duşmanii sînt în arme, primejdia de faţă, nevoia e neapărată d-a-şi întoarce dorinţele asupra celui prinţ ce mila d[umne]-zeiască aduse înapoi şi că trebue a-i da înapoi sceptrul. Toţi aclamară 40 aceste cuvinte şi urară ani mulţi fericiţi prinţului şi trimiseră deputaţi la Cluj, spre a-1 felicita. Deputaţii cezarului fură aspru păziţi 264. XXXVIII Sig[ismund] după ce priimi jurămîntul locuitorilor Clujului, trimise în toate părţile în Transfilvania], spre a înştiinţa pe popor de sosirea lui. 45 Toţi se supuseră. Saxonii numai stătură în cumpănă cîtva. Ei zicea că 264 Istvânfi, p. 446. SERVAGIU 185 nu pot a-i face jurămînt, din pricină că tot el le poruncise d-a jura împăratului şi că înainte trebue a-i dezlega de acest jurămînt 265. Cetatea Oradea Mare, ce era comendată de Georgie Kiraly, singură rămase de nu vroi a se supune lui Sig[ismund] şi a călca jurămîntul făcut împ[ăratului] 266. / în 22 avgust, Sig[ismund] scrie arhiducelui Maximilian, ce era în 5 cale ca să vie în Transilvania], că, văzînd însuşi cu ochii că principatele Oppeln şi Eatibor, ce i se dedese spre compensaţie pentru Transilvania] şi Val[ahia], era de o valoare mult mai neînsemnată decît ceea ce i se arătase, găsise de cuviinţă, pentru aceste drepte şi puternice cuvinte, a se întoarce în ţara sa; că acum e stăpîn peste Cluj, capitala Transil[va- io nici], că e hotărît a se sili cit va putea ca să păstreze ce e a lui, împotriva oricărui ce ar năvăli asupra-i. De aceea roagă pe Maximilian d-a nu-şi mai urma înainte călătoria, ca să nu-i pue în reaua nevoe d-a se apăra şi d-a supăra pe cei ce caută a îndatora; că, în orice chip, / el e hotărît a cruţa totdauna şi caută, după cum se cade, cinstea şi protecţia împ- 15 [aratului] şi a casei Austriei, d-a respecta sf. împărţire, dupe cum totdauna a făcut, şi d-a sprijini; interesele lor pe cit ii va sta în puţinţă 267. După-aceea Sig[ismund] se duse la Turda cu soţia lui, unde convocă dieta şi trimise cărţi poruncitoare, iscălite de dînsul şi de soţia lui, la comisarii cezarului, amerinţîndu-i că-i va aduce cu sila de nu vor voi a veni 20 de voe. Pentru aceea comisarii, însoţiţi de o trupă de călăreţi, fură aduşi la Turda şi, după cinci zile de la sosirea lor, Sig[ismund] îi aduse înainte-i şi, depărtînd orice martor afară'de soţia lui, le zise cu vorbe prefăcute/ că este tare mîhnit că a < supărat cezarul prin întoarcerea sa din Silezia, dar că a fost silit fără voe a o face, căci locul acolo nu era plăcut de locuit; 25 că păstrează1 încă cezarului vechea sa credinţă, numai acesta să nu-f facă război şi Max[imilian] să nu caute a-1 goni din ţară; că crede că n-are a se teme de una ca aceasta de la nişte prinţi aşa de buni şi înţelepţi. Dar că, daca din întîmplare va vedea că pregătesc împotrivă-i vro vrăjmăşie, va aduna puterile şi ale altor prinţi şi se va pregăti de apărare. Apoi făgă- 30 dui comisarilor că îi va slobozi îndată ce supuşii săi i-o vor erta 268. / îritr-aceea Maximilian, ce sosise la Casovia, prinse cîteva cară ale prinţului Transilvaniei], ce venea din Silezia încărcate cu mult aur în bani şi bucăţi şi alte lucruri preţioase şi pe care era mulţi oameni din suita prinţului. Max[imilian] duse aceste care în oraşul cel mai apropiat. Cum 35 află aceasta, Sig[ismund] declară că nu va da drumul comisarilor pînă nu i se vor întoarce carăle. Din aceasta începură vorbe mai aspre între dînsul şi curtea Austriei. El striga tare împotrivă-i, acuzînd-o că a întrebuinţat rău credinţa sa cea lesne şi încrederea lui. L-aceste cuvinte, casa Austriei răspunse tare că Sigţismund] adaogă obrăznicia la viclenia sa 269. / 40 XXXIX jReurcarea pe tron a lui Bâthory, ca şi abdicaţia lui, trebui să fie fatală unui om ce îl slujise cu atîta credinţă şi fu jertfit de dînsul cu o cruzime atît de vicleană. Iojica, cum ştim, zăcea în închisoare la Szathmar, 265 De Thou, p. 295 şi 296. 266 Spontoni, p. 62; Tomasi, p. 61. 267 De Thou, t. XIII, p. 296. 268 Istvânfi, p. 447. 289 De Thou, t. XIII, p. 296. f. 424 1 425 f. 426 f. 427 186 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f 428 f. 429 î. 430 f. 430v I. 430 f. 431 cînd împ[aratul], turbat de mînie că Sig[ismund] îi răpi Transilvania] r vru să-şi răzbune asupra cuiva şi să înfricoşeze cu aceasta pe împotrivnicii transilvăneni. El trimise îndată la Szathmar pe Ioan Marin, dalmat d& la Eaguza, ca să omoare pe Ştefan Iojica. Acesta, ce fusese rudit cu Io-5 jica, temîndu-se a nu fi acuzat că s-a purtat nelegiuit cu un aşa mare omr chemă vro eîţiva inşi spre a-1 judeca, pîrîndu-1 că a pretins la domnia Trans [ilvaniei] şi că e vinovat de lese-majestate, căci a aţîţat pe cei mari şi poporul şi a vrut a dobîndi o ţară» ce împ[ăratul] o hotărîse pentru/" Maximi[lian.]. Iojica suferi cu multă mărime nedreptatea soartei. Sigur io despre soarta lui, el despreţui orice apărare, nu priimi nici avocat şi nici nu vroi a răsturna multe cuvinte mincinoase şi nedrepte ale pîrei; şi nu vroi a cere nici de la judecători, nici de la împ[ărat] revizia procesului. El fu osîndit la moarte 27°. Singură femeia lui numai, ce era şi ea româncă, fostă doamnă în Ţara Eomâneaseă, făcu oarecare rugăciuni-şi ispitiri 15 zadarnice a mîntui pe soţul său 271. Osînditul fu mai întîi pus la caznă, apoi îl duseră la poarta cetăţii, unde, după ce rosti cîteva cuvinte spre-apărarea sa şi ceru după obicei ertăeiune la mulţimea / de oameni adunată,, fu izbit cu securea de un prins turc şi capu-i se rostogoli la pămînt. S-a băgat de seamă că Iojica fu omorît în aceeaşi lună şi zi cînd, patru ani 20 înainte, prin inspiraţia lui, a lui Gesti şi Bocskai, se sugrumară Baltazar Bâthory şi Wolfgang Kovatzius. El fu înmormîntat fără nici o cinste într-o biserică din cetăţuie şi d-abia acoperit cu pămînt, aceea ce văzînd-o un prieten a lui Iojica, ceru voe căpitanului din Szatlimar ca să-l îngroape mai bine. Yoia i se dete şi el puse de-1 înmormîntară după cuviinţă 272. 25 Asfel fu sfîrşitul acestui bărbat, unul din cei mai mari ai românilor din Ardeal. Dacă norocirea ar fi ajutat meritul şi ambiţia lui, el ar fi / ajuns să domnească în patria lui şi soarta fraţilor săi români ar fi fost cu totul alta. Yina lui fu că dori independinţa patriei sale. El peri nevinovat şi ucis fără de lege de Austria, căci ea n-avea drept asupră-i, nefiind supusul 30 ei, / vina ce se imputa fiind săvîrşită înainte de a ocupa Austria Ardealul. / Averea sa fu confiscată de împărăţie. Lăsară numai soţiei sale şi junelui său fiu cîmpul Gerend, spre a putea suferi amărăciunea stării de faţă şi a îndulci dorul stării trecute. Yremea însă întoarse o parte mare din moşiile lui Iojica la fiul său 273. Urmaşii drepţi ai lui Iojica şi pînă azi se ţin în 35 bunăstare şi treaptă; dar, cu totul deosibiţi de străbunul lor, ei trădară naţionalitatea română pentru a îmbrăţişa pe cea maghiară, şi trădară şi-pe aceasta, dînsu-se cu / totul în partida casei Austriei, duşmana Ungariei şi ucigaşa străbunului lor. XL Se auzi atunci că al doilea vizir Mehemet-Satîrgi-paşa se apropie-de hotarăle Transilvaniei], că împresurase Cenadul şi îl luase, după ce* 270 Bethlen, t. IV, p. 161. 271 Tomasi, p. 61. 272 Bethlen, t. IV, p. 162. 273 Bethlen, t. IV, p. 84. SERVAG IU 187 bătuse pe comandantul cetăţii, Francisc Lugaci, şi oştile sale; că într-o alergătură coprinsese Aradul şi Năglaciul, care fusese părăsite de oştile împărăteşti, şi că acum se îndrepta spre Oradea. Sig[ismund] trimise la Satirgi pe Matei Borbeli, cerînd să-i trimiţă patru deputaţi la Lipova, ca să trateze de o alianţă. El făgădui încă că, de vor voi turcii, le va da în 5 mină pe deputaţii / împăratului, numai să facă pace. Dar Satîrgi îi răspunse d-a se adresa la Con st [antinopol] de voeşte a contracta alianţă. Acest răspuns spăimîntă pe Sig[ismund] şi văzînd că alt chip decît a căuta a se împăca cu împ [ăratul] [nu este], începu a trata mai cu omenire pe deputaţii şi porni la Casovia, la Max[imilian], pe Gavril Helleriu şi Luca Traus- io neriu, cetăţeni din Cluj, spre a pipăi gîndurile arhiducei. Deputaţii îi aduseră cuvinte blînde de la Maximilian şi făgăduiala d-a-i întoarce carăle şi oamenii prinşi, de va da drumul deputaţilor pînă în 9 zile. Sig[ismund] vesel de acest răspuns neaşteptat, se grăbi de trimise pe deputaţi la Caso-via, lingă Max[imilian], pe care îl găsiră greu bolnav 274. 15 Era învederat că Austria, în acel minut cînd turcii c-o nouă furie se pornise spre război, nu îndrăznea a deschide război cu transilvănenii / ,şi va prefera mijloace pacinice de învoire. Această încredinţare încurajă pe Sigţismund] de porni la Praga pe episcopul Albei, ÎSTaprasdi, şi pe Ştefan Bocskai, împreună şi eu contele Sig[ismund] della Torre, care fu însăr- 20 cinat de la Praga d-a trece la papa Clement la Eoma. Deputaţii era însărcinaţi a cere reînnoirea alianţei de la 1594 275. Sig[ismund] trimise într-aeeeaşi vreme pe Ştefan Bodoni la Mihai vodă, de care simţea cît are trebuinţă Transilvania, ca să-l roage a închea un tractat de alianţă şi totdeodată să-i ceară şi un agiutor de oaste îm- 25 potriva gloatei turceşti ce se înainta spre a pustii Transilvania], Mihai : vodă se temu că, nepriimind alianţa lui Sigţismund] şi de nu i-ar sta în agiutor, l-ar putea sili pe acesta a se arunca în / braţele turcilor, aceea ce ar fi o mare primejdie pentru Ţara Românească, căci turcii o ar putea izbi şi din partea Dunării şi din partea munţilor. Pentru Ţara Românească, so lupta cu o armie ce vine despre Dunăre e peste putinţă de nu va putea a se rezema în siguranţă pe munţi. Alianţa Transilvaniei, în acest caz, îi este dar neapărată. Mihai ştia încă că împăratul caută împăciuire cu Sigismund; de aceea nu se îndoi a priimi alianţă, puind condiţie cu gin-irămînt că, cită vreme Sig[ismund] va sta pe tron, nu va lăsa pe turci a 35 intra în această ţară. Această condiţie priimindu-se, Mihai vodă spuse lui Sig[ismund] că nu va putea priimi rugăciunea ce îi face ca să vie însuşi într-agiutor, din pricină că însuşi e amerinţat de turci din partea Dunării, dar la trebuinţă îi va trimite oricît agiutor va putea 276. / Fără multă întîrziere, Mihai vodă trimise lui Sig[ismund] trei mii voinici arehe- 40 buzieri pedeştri, învestiţi ungureşte, toţi într-o formă, şi cinci sute călăreţi cazaci cu paloş, arc şi archebuză 277, puindu-le cap pe aga Leca 278. Ei sosiră în Cluj, unde era adunată armata lui Sig[ismund], ce priveghea mişcările turcilor ce batea Oradea 279. f. 432 f. 433 î. 434 f. 435 274 Ist van fi, p. 447. 275 Istvânfi, p. 452; Tomasi, p. 65 ; Spontoni, p. 66 ; De Thou, p. 297. 276 Bethlen, t. IV, p. 164 şi 171 ; Engel, p. 246. 277 Tomasi, p. 65. 278 „Mag. ist.”, t. IV, p. 289. 279 Tomasi, p. 65. 188 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL .-.-XLI Hafiz-Ahmet paşa, fostul beglerbei în Bosnia, [ce] se afla de curînd numit paşă la Yidin cu însărcinarea d-a apăra şi a strejui ţermurile Dunării, priimise poruncă să se unească cu Mehmet paşa de la Silistra, ca să năvă-i. 435v 5 lească în Ţara Românească. /Mihai vodă, aflînd aceste gătiri ale turcilor f. 435 îşi strînse ostile şi le porni spre Ricopoi, unde se puseră a pîndi pe / Hafiz paşa, care împreună cu Ramazan Zaci eh, bei de Adana, şi cu alţi bei ce i se dedese în agiutor, eşi din Yidin şi luă calea Rusciucului şi Silistrei, f. 436 spre a se uni cu Mehmet paşa. / Oînd ajunse Hafiz paşa în cimpia Senau- f.436v/436 io din, lingă Ri copoi, / la satul Chiseleşti 280 / vornicul Dimu sau Dumitru, capul oştirei române, se prefăcu că e însărcinat cu Mihai spre a trata pace, şi supt pretext că aduce carăle cu tributul, el apropie de tabăra turcească tunurile sale acoperite cu postav roşu; douăzeci mii români deteră deodată şi fără veste năvală asupra turcilor, ce era d-abia trei mii, care, foarte 15 puţin stînd împotrivă, deteră dosul şi scăpară în Tîrnoviţa 281. Yornicul Dimu se întoarse la.Mihai, în Caracal, cu două tuiuri ce luase din acea izbîndă. Mihai trecu atunci cu toată oastea sa Dunărea, mai presus de Sico-pol, şi întîmpină pe Hafiz paşa, care, cu oşti ce căpătase din Dobrogea şi 20 Zagre 282, în număr de 13 mii, venea să-şi răzbune învingerea. Mihai vodă i. 437 izbeşte / de faţă pe turci, îi birue, pe mulţi ucide, pe alţii îi împrăştie, le coprinde tunurile şi toată tabăra 283. Spun că în această învingere Hafiz-Ahmet paşa pierdu tot, încă şi hainele sale şi turbanul, şi că Mihai, viind să-şi rîdă de dînsul, îmbrăcă o babă bătrînă cu hainele şi turbanul paşii 25 şi o arătă armiei sale, zicînd : „Iată serdarul; l-am prins. Cel puţin nu e deosibire de la unul pînă la altul” ; şi rîdea zicînd acestea 284. Mihai vodă se apucă apoi a bate cu tunurile cetatea Mcopolei şi sîmbătă, în 10 septemvrie, dete un asalt mare, dar nu putu intra în cetate, căci turcii zidea noaptea aceea ce spărgea românii ziua. După ce mai şezu 30 Mihai vodă acolo trei zile, arseră oraşul şi plenui ţara împregiur, [apoi] purcese cu toată oastea în sus, spre Yidin. Sangiacul ce rămăsese acolo f. 438 trimise degrab de strînse toţi turcii / din ţinutul Yidinului, trimise şi ia beiul de la Baia de veni cu oşti într-agiutor şi eşi întru întîmpinarea lui Mihai vodă în şesul Yidinului. Războiul ţinu tare şi multă vreme ; în cea 35 de apoi, fură biruiţi turcii, cu multă peire a lor; puţini scăpată în cetate, ceilalţi fură tăiaţi, goniţi, risipiţi. în goana ce dete turcilor, Mihai, ce după obicei se afla în fruntea oştilor căutînd a se bate singur ca un soldat, precum făcea eroii vechime!, învăpăiat de bărbăţia sa, fără să simtă se văzu singur, rezlăţit de oamenii 40 săi. O ceată de turci, văzîndu-1, se întoarseră cu mare furie asupra-i ; Mihai se apără vitejeşte, ucide vro eîţiva din duşmani, cînd un turc cu suliţa o îin-pdnţişă asupra lui Mihai şi i-o înfipse puţin în pînteee. Dar domnul, văzînd f. 439 primejdia, se grăbi a apuca suliţa cu amîndouă mîinile de fer şi / căută. 280 Engel, p. 246. 281 Seadedin; Hammer, t. ÎI, p. 290 şi 299; „Mag. ist.”, t. IV, p. 289. 282 Seadedin. 283 „Mag. ist”., t. .IV, p. 290; D’Ambry, p. 849. 284 Seadedin. SERVAGIU 189 în toate părţile ea să-i vie cineva din boeri în agiutor, să-l izbăvească de peire. Alţi boeri mai aproape nu se aflară, fără numai Preda Buzescul şi frate-său, Stroe stolnicul, care grăbiră de tăiară capul turcului şi pre celelalte soţii ale lui şi izbăviră pre domnul lor, care le fu totdauna recunoscător pentru bărbăţia ce arătară atunci 285. 5 După această bătălie, şezu Mihai vodă supt cetate 10 zile deplin, urzind împregiur toată marginea ţării turceşti, apoi cu toate ostile şi cu toată dobînda, plecă spre a trece Dunărea, pe la Buşava, în ţară. însă cînd fu ostile jumătate trecute, se lăsă un vînt cu vifor pe Dunăre, incit fu silită ceilaltă jumătate din armie a aştepta zece zile pînă / se potoli vîntul, în io care vreme oştirea a tot plenuit şi a ars ţara turcească împregiur. Dup-a-ceea trecu şi ea şi se adunară în 5 noemvrie, iar domnul, cu toţi boerii, se întoarse în scaun în Tîrgovişte 286. El aduse în ţară 16 mii creştini de aiiîbe sexe din Bulgaria, cu averea lor, pe care îi aşăză în ţară, dîndu-le pământuri, spre a umplea locurile pustiite de turei 287. Apoi, cum ajunse 15 în capitală, trimise în dar lui Bâthory, din dobînda lui, pe fratele paşii de Anatolia, ce prinsese în bătae, un steag mare aurit cu o coroană de argint poliit şi un hanger turcesc intr-o teacă de aur 288. / XLII Aceste strălucite izbînzi ale lui Mihai vodă spăimîntă pe turcii ce 20 se lupta în Ungaria şi încurajă pe creştini. Satîrgi-Mehemet paşa — care, dupe cum ştim, cu o puternică oaste bătea Oradea Mare de şapte săptă-mîni prin mine şi dese asalturi, ce era vitejeşte apărată de locuitori — cum află vestea că trei casteluri mici în Ungaria picară în mina nemţilor, că Buda e asediată şi în sfîrşit, că Mihai vodă a bătut pe Hafiz paşa, se ridică 25 cu oştirea şi se trase spre Solnoe 289. Sig[ismund] Bâthory / se întoarse la Cluj, unde licenţie oştirea, plecă cu principesa în preumblare prin ţară 290./ Băsuflînd atunci de temerea ce avusese de turci, începu a-i fi frică ca nu cumva împ[ăratul], folosindu-se de / învingerea turcilor, mai sigur şi slobod în mişcările sale, să nu voiască a-i impune aspre condiţii. începu 30 a se căi din nou că s-a urcat pe tron şi scrise deputaţilor săi la Praga ea să caute cel puţin a dobîndi ea să i se adaoge, pe lingă principatele Oppeln şi Batibor, ţinutul Kremmer în Moravia, cu o penşie de 50 mii scuzi de aur şi amnistia despre revoluţia aceasta a Transilvaniei] 291. în vreme ce ambasadorii săi lucra cu inimă la Fraga şi izbutiră pînă in sfîrşit a dobîndi 35 condiţii foarte favorabile de la împ[ărat] şi asfel cum nu se aştepta a dobîndi, partida contrarie Austriei, care acum era foarte mare în Transilvania], lucră mai cu grabă. Eolosindu-se de orice zgomot, ea făcea pe Sig[ismund] a-şi schimba părerea, arătîndu-i neîncetat că tractatul lui / 285 „Mag. Ist., t. IV., p. 290. 286 „Mag. istoric”, t. IV, p. 291. 287 Bethlen, t. IV, p. 173 ; D’Ambry, p. 849. 288 Bethlen, ibid., p. 92. 289 Hammer, t. II, p. 290. 290 Tomasi, p. 61. 291 De Thoii, t. XIII, p. 327. f. 440 f. 441 f. 441v f. 441 f. 442 190 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f. 443 f. 444 ff. 445 f; 445 v f. 445 t. 446 cu împ[ăratul] este o mare-ocară pentru dînsul şi va fi o pată vecinica pentru familia lui; că din prinţ suveran a ajuns rob al Austriei; că de va pune în îndeplinire un asemenea tractat nedrept, trebue să se teamă de viaţa lui şi că, în sfîrşit, Transilvania] are să fie în primejdie d-a fi năpă-5 dită de turci, care nu vor suferi niciodată Casa Austriei să stăpînească această ţară -292. Ei zicea că ţara e ostenită de război şi că singura mîntuire pentru dînsa e alianţa cu turcii. Dar, fiindcă Sig[ismund] are legături prin giurămînt cu Mihai vodă d-a nu se dezlipi de imp[ărat] şi d-a nu încliea alianţă cu turcul, e bine ca Sig[ismund] să abdice în favorul vărului său, io cardinalul Bâthory, pe care să-l cheme din exiliu 293. Şi închea făcîndu-i un tablou / îngrozitor de primejdia la care se espune însuşi, de nenorocirile care vor împovăra patria sa, jurîndu-1 să priimească mai bine dragostea rudelor sale decît jugul nesuferit al Casei Austriei. Aceste poveţi auzea adesea Sig[ismund] de la cei ce-1 încungiura 294, 15 acestea i le scria şi hatmanul Zamoisky, cumnatul său din Polonia 295. Un iezuit, anume Kaboşi, izbuti în sfîrşit a îndupleca pe Sig[ismund] ca să cheme din Polonia pe vărul său, cardpnalul] Andrei Bâthory 296. Acesta, cum i se vesti că poate a se întoarce în Transilvania, unde îl aşteaptă un tron, merse la Cracovia de luă sfatul regelui Poloniei şi [al] lui Zamoisky 20 şi apoi, sub hainele de negustor, ajunse în Trans [ilvania] în luna lui fevrua-rie 1599 297 şi merse la Sibiu, unde se afla sosit Sig[ismund] cu soţia din / preumblarea prin ţară şi unde, fiind la hotarul Ţării Eom[âneşti], Mihai vodă trimisese boeri de-1 complimentă 298. XLIII 25 Sigfismund] priimi foarte bine pe cardinalul şi îi arătă multă dra- goste. El vărsă multe laerămi îmbrăţişîndu-1, crezînd cu aceasta să şteargă aducerea-aminte a trecutului. / Se umili fără demnitate înaintea duşmanului său, / îl rugă să-i erte nebunia ce făcuse, împins de sfaturi rele şi oarbă patimă ce îl pornise a face atîta rău familiei sale, îl jură în numele 30 M D[umne]zeu să priimească, ca o ştergere a acelii ocări, această deschisă destăinuire ce face şi d-a nu păstra despre aceea nici o mînie 299. Cardinalul, stăpînit de dorinţa de a se urca pe tron, închise în inima lui pentru un minut toată duşmănia sa împotriva făţarnicului său văr şi răspunse la făţărnicia lui cu o asemenea / făţărnicie şi semne de dragoste 30°. 35 Ei plecară împreună la Alba-Iulia, unde Sigfismund], spre a trage mai mult prieteşugul şi încrederea vărului său, îl opri să şadă în casă-i. Se minuna toţi oamenii văzîndu-i în toate zilele primblîndu-se împreună într-aceeaşi trăsură şi arătîndu-şi atîta dragoste, cum aceşti duşmani de atîţia ani începură îndată a se iubi atît de mult 301./ 292 De Thou, t. XIII, p. 327. 293 „Mag. ist.”. 294 De Thou, t. XIII, p. 327. 295 Istvânfi, p. 452. 298 De Thou, p. 297. 297 Istvânfi, p. 452. 298 Tomasi, p. 79. 299 De Thou, t. XIII, p. 297. 309 Istvânfi, p. 452. 301 De Thou, t. XIII, p. 298. SERVAG IU 191 Sig[ismund] re învoi eu cardinalul ca să-i plătească în tot anul M mii rcuzi de aur, să-i dea în stăpînire cetatea Bistriţa, cu pămîntul; ău şi a zecea parte din venit, şi alte cetăţi mai mici şi venituri 302. Apoi ambii / plecară la adunarea dietei, ce se convocase la Mediaş în luna lui martie. Acilea mai întîi se revocă osînda împotriva izgoniţilor din tară. Cardi- 5 naiul şi cu partizanii săi căpătară * cu cinste puşi iarăşi în rangul şi avuţia lor, făcîndu-se întru aceasta un edict, prin care se poruncea ca toţi care au vrun esemplar din actul de osîndă făcut înainte / exilaţilor să-l aducă guvernului spre a fi arse, cu pedeapsă de o gloabă de două sute scuzi de aur pentru acei ce va călca această poruncă 303. Se propuse apoi la dietă io să se aleagă cardinalul de prinţ al Transilvaniei], şi toată nobilimea ungurească grăbea cît putea această alegere. Sig[ismund] ţinu, în treaba aceasta, un lung euvînt în limba ungurească. El vorbi mult despre slujbele ce cardinalul a făcut creştinătăţii şi faptele, cele mari ce tatăl său ( ?) Ştefan făcuse în vreme de pace şi război. Yorbi încă şi mai mult de tot ce 15 el însuşi făcuse pentru binele statului şi, după ce a arătat primejdiile în care era Tians[ilvania], zise că, vrînd a o feri de toate acele calamităţi, nu vede alt mijloc mai bun şi mai lesne decît să pue pe card[inal] în locul lui, dîndu-i sarcina cîrmuirei / ce el nu se mai simte în stare d-a purta. ,,Cunoaşteţi — adăogă el — şi primejdiile în care m-am aflat m-a 20 învăţat, că noi avem deopotrivă a ne teme de puterea ambilor împ[ăraţi], vecinii noştri, în contra cărora am avut a ţine atîtea războae. Este peste putinţă să ne bucurăm de pace de nu vom găsi mijloacele d-a cruţa (ico-nomisi) într-aceeaşi vreme p-amîndoi aceşti stăpînitori. Unchiul meu, politic iscusit ca şi căpitan viteaz, de mai multe ori mi-a zis-o, cînd eram 25 copil; dar dacă n-am urmat acele sfaturi înţelepte, voi încai a drege toate relele ce nesocotinţa mea a făcut şi a lăsa locu-mi vărului meu, care singur numai, poate priveghea la păstrarea acestii provinţii şi să-i aducă pacea. El are curagiu şi statornicie şi se bucură de o sănătate desăvîrşită. Slujbele cele mari ce a făcut la ambele împărăţii îl fac a fi cinstit de dîn- 30 sele şi el are încă de prieten de aproape pe craiul Poloniei, / acest puternic vecin, în cît, oricum s-or întoarce trebile, domnia acestui prinţ va fi fericită. Transilvania, sleită şi ostenită de atîtea pierderi, are trebuinţă de pace şi numai cardinalul o poate iconomisi cu ambele puteri vecine. Polonia şi Moldavia, care are mare credit la Poartă, fiind în interesele noastre, 35 va fi lesne d-a ţine pacea cu turcul. Şi nici despre partea împăratului nu e mai greu; acest prinţ n-are nimic a se plînge de cardinalul, care apoi are protecţia papei, şi cînd curtea Romei va priimi alegerea sa, împ [aratul] nu va mai îndrăzni nici a mişca. Cît pentru mine — adăoga el — sînt bolnăvicios. Părul meu cel alb, cu toate că sînt într-o vîrstă puţin înaintată, şi boalele ce simt în trupul 40 meu mă silesc a lăsa cîrmuirea statului. însufleţit d-un adevărat zel pentru patria mea, dau de bunăvoe sceptrul la un om / care are puterile trebuincioase ale duhului şi ale trupului spre a purta această sarcină. Abdicarea mea nu e nepilduită. Carol al V[-lea] şi vro cîţiva alţi regi, a căror 45 aducere-aminte totdauna va fi vrednică de cinste, după ce multă vreme 302 Istvânfi, p. 452. * Şters ,,fură“ şi corectat „căpătară”. [Nota edit.]. 303 De Thou, p. 327. f. 446t f. 446 f. 447 f. 448 f. 449 f. 450 192 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL î. 450V 4. 450 î. 451 î. 452 şi după legi au cîrmuit pe popoarele lor, au preferat mîntuirea patriei lor la interesele lor particulare şi o depărtare de bunăvoe de grijile cînnuirei”. Dupe aceea, el acordă o amnistie generală despre trecut şi puse pe toţi deputaţii, oameni obicinuiţi din cele trecute ă priimi toate poruncile 5 cu supunere şi răbdare, de jurară credinţă cardinalului. Acesta, / după ce făcu şi el giurămînt deputaţilor 304, / mulţumind lui Bâthory şi la toţi deputaţii ţării, trimise îndată unul din ofiţerii săi la Poartă, ca să capete o trecere slobodă la ambasadorii săi care să trateze cu sultanul. / Acest trimes căpătă de la turci o vestă de mătase ţesută cu aur, io după cum se obicinuieşte, şi fu însărcinat a spune stăpînului său că poate, pînă în cele patru următoare luni, să trimiţă pe miniştrii şi darurile lui 305. Această revoluţie din Transilvania fu privită de români ca un complot pentru peirea lor şi a domnului lor 308. Cronicele româneşti acuză cu acrime viclenia făcută de Sig[ismund] âbdicînd în favorul cârd [malului], 15 numai ca să poată face pace cu turcii, de la care el eră oprit de giurămintul făcut lui Mibai, şi prin aceasta să-l înşele. Cea dintîi abdicare a lui Sig-[ismund] silise pe Mihai/vodă a se închina nemţilor şi întărită pe turci asupră-i, şi cînd, primejduindu-se a supăra pe nemţi, Mihai vodă priimeşte alianţă eu Sig[ismund], acesta, prin a doua abdicaţîe, dă cîrma ţării în 20 mîna prietenului turcilor, polonilor şi lui leremia vbdă, coaliţie duşmană de moarte a lui Mihai vodă, [care] punea în primejdie mare ţara şi tronul său. Drept aceea, cum află Mihai vodă^ de nouă revoluţie a Transilvaniei, puse mîna pe sabie./ 304 Istvânfi, p. 452. 3i 329. 306 „Mag. ist.”, t. IV, p. 291. ,î.l Cartea a patra UNITATEA NAŢIONALĂ (aprilie 1599—iulie 1600) ■ I- ' • ■ Pe culmea cea mai naltă a munţilor Oarpaţi, se întinde o ţară mîndră 5 şi binecuvîntată între toate ţările semănate de domnul pre pămînt. Ea seamănă a îi un măreţ şi întins palat, cap d-operă de arhitectură, unde sint adunate şi aşezate cu măestrie toate frumuseţile naturale ce împodobesc celelalte ţinuturi ale Europei, pe care ea cu plăcere ni le aduce aminte. Un brîu de inunţi Ocolesc, prefcum zidul o cetate, toată această io ţară, şi dintr-însul, ici-colea, se dişface, întinzîridu-se pînă în centrul ei, ca nişte valuri proptitoare, mai multe şiruri de dealuri nalte şi frumoase, măreţe pedestaluri înverzite, căre varsă urnele lor de zăpadă peste văi şi peste lunci. Mai presus de acel brîu muntos, se înalţă două piramide mari de munţi, cu creştetele încununate de o vecinică diademă de nin- 15 soare, care, ca doi uriaşi, stau la ambele capete ale ţării, eătînd unul în faţa altuia. Păduri stufoase, în care ursul se plimbă în voe, ca un domn stăpînitor, umbresc culmea acelor munţi. Şi nu departe de aceste, locuri care îţi aduc aminte natura ţărilor / de miază-noapte, dai ea la porţile Bornei, peste eîmpii arse şi văruite, unde bivolul dormitează alene. Asfel, 20 miazănoapte şi miazăzi trăesc într-acest ţinut alături una de alta şi armo-hizînd împreună} Aci stejarii, brazii şi fagii trufaşi înalţă capul lor înspre ceriu; alături te afunzi într-o mare de grîu şi porumb, din care nu se mai vede calul şi călăreţul. Oriîncotro te-i uita, vezi colori feliurite ca un întins curcubeu, şi tabloul cel mai încîntător farmecă vederea. Stînci prăpăsti- 25 oase, munţi uriaşi, a căror vîrfuri mîngîe norii, păduri întunecoase, livezi mirositoare, văi răcoroase, gîrle a căror limpede apă lin curge pîntre cîmpiile înflorite, părae repezi, care mugind groaznic se prăvălesc în cataracte printre acele amerinţătoare stînci de piatră, care plac vederii şi o spăimîntează totdeodată. Apoi, în tot locul, dai de rîuri mari, cu 30 nume armonioaser a căror unde port aurul. în pîntecele acestor munţi zac comorile minerale cele mai bogate şi mai felurite din Europa : sarea, ferul, argintul, arama, plumbul, mercurul, zincul, antimoniul, arsenicul, cobaltul, tuteaua, teluriul şi, în sfîrşit, metalul cel mai îmbelşugat decît toate, aurul, pe care îl vezi strălucind pînă şi prin noroiul drumurilor1. 35 Asfel este ţara Ardealului. / Dar nu numai artistul şi naturalistul au, ci încă strategicul, politicul şi arheologul au de multe a se minuna într-acest împodobit ţinut. Cel dinţii va privi şi va cerceta cu mirare această puternică şi întinsă cetate 13 f.2 f.3 1 Gerando, La Transylvanie, Paris, 1845, t.I, p. 35. 13 — c, 3m 194 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL, Î.3V 13 13v f.3 1.4 f.4v naturală, scăparea neamurilor în epocile grele ale istoriei lumei. / De oriunde vei veni, ai să urci mult spre a ajunge la dînsa şi nu poţi intra fără numai prin şapte porţi întărite de natură, lesne de apărat, foarte anevoie de coprins. / Politicul va admira felurimea naţiilor şi a religiilor 5 adunate din toate colţurile lumei pe acest pămînt, unde / D [umnejzeu însuşi pare a le fi chemat, întinzînd înaintea lor o masă aşa de îmbelşugată, / cum şi minunatele instituţii democratice ce au ocrotit aceşti munţi, pe cînd despotismul le mătura din toată Europa. / în sfîrşit, istoricul-arheolog va cerceta cu interes suvenirile şi rămăşiţele dacilor, a acestui io viteaz şi nenorocit popor, cea din urmă odraslă din acel neam minunat al pelasgilor, care se arătă la leagănul civilizaţiei tutulor popoarelor şi formă vîrsta eroică a omenirei. El va întîlni încă la tot pasul urmele de uriaş ale poporului crai aici, romanii, domnii lumei, căci Ardealul e cea mai frumoasă parte a Daciei ferice (felix Dacia), draga ţară a cezarilor. / 15 Aci era Apulum, Salinae, Napoca, Patavium, Praetoria Augusta, Aquae, Auraria, frumoase şi însemnate colonii romane, din care patru cu drept italic, şi cea mai vestită decît toate, Sarmiseghetusa Regia, capitala lui Decebal, numită apoi Ulpia Traiana, de a cării ruine plină e şi astăzi valea Haţegului 2. 20 Rămăşiţele templurilor, bazilicelor, apeductelor, băilor dau şi astăzi puternică dovadă de cultura cea mare în care ajunsese Dacia supt romani. / f.5 .. II . /V,.. ‘ Dar nu ţinu nici două veacuri înflorirea Daciei, şi împăratul Aure-lian, la 274, îşi retrage legiunile dintr-însă şi o lăsă în mîinile goţilor. 25 D-aci înainte cumplite nevoi, în vreme de mai multe veacuri, copleşiră Dacia. Aflîndu-se în calea barbarilor, peste dînsa se vărsă mai întîi ^cel îngrozitor popor de neamuri care înecă toată Europa. După goţi, hrinii cei groaznici, gepizii, avarii, bulgarii, pacinaţii, comunii etc. . trecură asupră-i, pînă către sfîrşitul veacului al IX[-lea], dar fără a o putea însă 30 îneca, fără a putea sili pe locuitori a-şi părăsi patria., în acele vremi grele, Ardealul mai cu seamă fu scuti torul naţiei române. în munţii lui scăpă locuitorii Ţării Româneşti şi ai Moldovei cînd se văzură năpădiţi de barbari. De unde, cînd se mai limpezea locul de duşmani, ei se scobora la şesuri, către căminele lor. Era atunci, în veacul IX de la căderea ava-35 rilor, Dacia liberă, şi în vreme ce în Dacia Inferioară se întemeia banatul Craiovii, în Dacia Superioară se întemeia mai multe staturi, române libere. / - : , : f.6 Pe la începutul veacului al X-lea domnea peste Ardeal, Banat şi Bihor ducii români Gelu, Menomorut şi Glad, cînd un nou neam barbar 40 din Asia năvăliră asupră-le. Românii stătură puternic împotriva acestui nou potop. După două lungi războae, ducele ungurilor, Arpad, încă nu putu coprinde Bihorul, ţara lui Menomorut, şi tocmai după moartea acestuia intră în stăpînirea ei cu drept de moştenire, fiindcă fiul său?. Zolta, luase în căsătorie pe fiica ducelui Menomorut. Gelu, domnul tomâ-45 nilor din Ardeal, încă se împotrivi eroiceşte ungurului Tuhutum şi muri 2 „Magazinul istoric”, t.I, p. 19; t-III, p. 97. UNITATEA NAŢIONALĂ 195 în bătae de o moarte glorioasă pentru patria sa (904). „Atunci românii văzînd moartea domnului lor, dederă mina cu ungurii de bunăvoia lor şi îşi aleseră domn pe Tuhutum, tatăl lui Horca^’. Aşfel, românii, nu învinşi şi coprinşi fiind, dar printr-o unire politică, priimiră pe unguri în ţara lor. într-acest chip, dupe un război sîn- 5 geros intrară ungurii şi în Banat, unde domnea Gladiu. Dintr-un început a domnirei ungurilor, soarta românilor fu mai blîndă. Ei îşi păstraseră / constituţiile lor provinţiale cu ducii lor proprii. / Românii era soţi ai ungurilor, iar nu supuşii lor. / Tot Ardealul nu încăpuse încă în stăpînirea ungurilor şi pe lîngă hotarele de miazăzi se afla ducaturi 10 româneşti cu totul libere, precum era cele ale Făgăraşului şi Omlaşului. în celelalte părţi ale Ardealului, supuse ungurilor, aceştia era foarte puţini; mai mult o armată decît o populaţie. Afară de dînşii se mai afla atunci în Ardeal nişte oarde din acelaşi neam, ce locuia munţii de către răsărit. Aceştia era săcnii, ce se cred a ii rămăşiţe din ostile lui Atila. / Ei era 15 împărţiţi în scaune şi avea o organizaţie cu totul democratică./ Mai tîrziu pe la anul 1143, o colonie germană veni în Ardeal, chemată fiind de craiul Gheiza II şi aşezată de dînsul în pămîntul numit crăesc. Cu toţi ungurii, săcuii şi saşii, românii, cu toate că mulţi din ei trecuseră în vecinele principate, rămaseră însă tot în mai mare număr în Ardeal 20 şi îşi păstraseră, pînă în al XlII-lea veac, împreună cu simtimentul dreptului lor de moşteni ai ţării, încă multe drepturi şi pămînturile lor 3. Dar zaluzia naţiilor ce vecuiau cu dînşii într-aceeaşi ţară, / iar mai cu seamă de cînd ducii ungurilor se urcară la vrednicia de crai şi introduseră iobăgia, începură a trata pe români ca o naţie coprinsă şi, după dreptul coprinderilor 25 de atunci, a-i despoea de pămînturile lor, spre a şi le împărţi între sine şi a reduce pe moştenii ţării în starea de iobagi. Românii nu suferiră în tăcere tirania şi reducerea lor din stare de naţie liberă la starea iobăgiei; dar norocul nu-i ajută şi toată răscoala nefericită îngreuia mai mult jugul lor. Asfel, încă din vremea lui Ştefan, 30 craiul Ungariei, în Banat, Optuin, nepotul ducelui Glad, văzînd tendinţele tiranice ale ungurilor, chemă poporul la arme şi, dupe un înfricoşat război numai prin trădarea ginerelui său, Cinad, fu învins. Apoi, mai tîrziu, cînd jugul ajunsese şi mai greu, românii reduşi acum toţi în stare ţărănească, se sculară în mai multe rînduri în veacul al XII[-lea], al XlII-lea 35 şi al XlV-lea. Istoria Ardealului / şi a Ungariei dupe acele timpuri e plină de aşa-nuinitele răscoale ţărăneşti (tumultus rustieorum). Aceste răscoale nu era numai rădicarea iobagului către stăpînul său, dar mai mult răscoala simtimentului naţional al unui popor chinuit de alt popor. De atunci ura neamurilor luă proporţii mari şi, în vreme ce această deosibire 40 a sîngelui slujea împilătorilor de pretext la tirania lor, în inima împilaţilor ea hrănea vecinica dorinţă a neatîrnării. f.7 f.7v/7 f.7r f.7 f.8 f.9 III Jugul românilor din Ardeal ăe îngreuia mai mult pre an ce trece nu numai din partea nobililor unguri, ci încă şi din partea popilor catolici. / 45 Vezi diplomele lui Andrei II din anul 1211 şi 1222. 196 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.9v 19 110 110v 110 111 112 Era o întreită tiranie : religioasă, politică şi soţială. La 1366, Ludovic I, regele Ungariei, dedese voe nobililor să stîrpească de tot naţia română4. Această cruntă prigonire ajunse / atît de nesuferită, incit, la 1437, românii apucară cu toţii armele împotriva tiranilor. Ei îşi aleseră povăţuitor pe 5 Antonie Magnu. Ungurii chemară într-agiutor pe secui şi pe saşi, se conjurară împreună şi făcură legătură spre apărarea comună şi stîrpirea românilor, întărind eu jurămînt a lor legătură în 17 sept. 1437. / Această, legătura o mâi întăriră încă în 2 fevruarie 1438 şi fu temelia constituţiei ce a domnit în Ardeal pînă în anul 1848. Dar ţăranii români, ajutaţi şi io de puţinii nobili din neamul lor ce se mai păstrase, ţinură războiul mai bine de doi ani şi tocmai la 1439,'căzmd astipă-le toată puterea Ungariei,, ei se liniştiră, / după ce însă craiul Albert le dete libertatea de a se strămuta în veriee loc şf vericînd le va plăcea. / înălţarea românului loan Huniade la guvernul Ungariei şi aceea a lui fiul său Matei la demnitatea 15 de crai opri furia ungurilor d-asupra românilor. Matei pedepsi încă cu crîncenie pe eerbicoşii nobili unguri din Ardeal, rebelaţi în contră-i, sdpt pricinuire că nu vor a se supune la un crai român. Yrîffd să dea satisfacţie cererilor poporului român de la 1437, el îl scăpă de'dijmele ce plătea la popii catolici şi îl apără de asupririle nobililor. Craiul Matei, ca şi tatăl 26 său, loan Huniad, spre a rădica naţia lor apăsată, nu ştiu face altceva decît â înmulţi numărul nobililor români. Această măsură fu slabă în adevăr, căci aceşti nobili sau iera săraci şi neputincioşi a ţine frânte numeroşilor nobili, sau,/de era bogaţi, dobîndea interese potrivnice mulţimei şi se îneca în aristocraţia maghiară, pierzîndu-şi naţionalitatea. Adevăr e 25 că Corvinii, înălţaţi în mărimea lor prin unguri, care îi priveghea de aproape, ştiindii-i de sînge român, nu putea face mâi mult. Ei nu putea şi de ar fi avut acele idei şi ar fi vrut să desfiinţeze regimul feoclâi sau să gonească pe unguri din pămîntul românilor şi să despartă acestora, din crăie, ţară deosibită. Cu totul împotrivă, ţintirile lor era să îhgloteze 30 pe toţi românii în acelaşi stat cu ungurii; pentru aceea ispitirile lor nenorocite de â coprinde Ţara Eomânească şi Moldova. Dar cu craiul Matei muri şi dfbptatea, dupe spusa şi de astăzi a poporului în Ungaria şi Ardeal, şi asuprirea ţăranilor români crescu din zi în zi. La anul 1514 izbucni acea revoluţie a ţăranilor din Ungaria supt 35 Doja, îngrozitoare prin crîncenia faptelor ei şi a pedepselor ce trase asu-pră-i. Românii din Banat, precum şi chiar nobilii români din Maramureş, luară parte 1- această revoluţie. Ţărânii români din Ardeal, ce nu se xniş-caseră, împărtăşiră pe/deapsa celorlalţi şi per dură dreptul de a se muta dupe o îhoşie pe alta. Apoi se introduse şi cartea de legi a lui Yerbozy, 40 care legiuia : că ţaraniil n-are nimic afară de simbria pentru munca sa (rusticus praeter mercedem laboris sui nihil habet). Pedeapsa d[umne]zească nu intirzie a izbi pe aristocraţii unguri. Cînd puternicul sultan Soliman năvăli asupra Ungariei, ţăranii nu vroiră a se scula spre a apăra o patrie unde nu li s-a lăsat nici un drept; 45 şi Ungaria căzu pentru totdauna, împreună cu craiul său, în bătălia memorabilă de la Mohaci (29 avgust 1526). Banatul de atunci căzu cu totul în stăpînirea turcilor şi Ardealul rămase supt prinţi unguri, aleşi şi vasali 4 Katona, t. X, p. 375. UNITATEA NAŢIONALA 197 ai Porţii. Această nouă epocă în care intră Ardealul fu şi mai fatală românilor atunci se iviră acele legi batjocoritoare pentru români prin care veneticii unguri şi soţii lor ocăresc numele şi neamul lor şi religia lor numai o suferă, vremelniceşte şi pe dînşii îi declară de hoţi şi tîîhari, vagabonzi în ţara moştenită de la părinţi, / legi care cu totul depărtează de slujbe 5 f.13 civile, nu le ertă a umbla cu sabie, paloş şi altă armă, pedepsindu-se cu tăere de mîna dreaptă pe acela la care se va găsi o puşcă; legi prin care nu ie este ertat a purta haine de postav, nici pantaloni, nici cizme, nici pălăria de un fiorin, nici cămaşa supţire; apoi alte nenumărate legi despre iobăgia veşnică, etc. io Ura naţională a românilor în contra tiranilor unguri se întrupă atunci în oarecare individualităţi puternice, care fără a simţi poate, se făeuise organul ei. Asfel Ştefan Mailat, român din ţinutul Făgăraşului (1537—1591), mai apoi Gaspar Bekeş de ia Caransebeş (1573—1575) / Şi f.i2v Pavel Macikaşi (1586) / clătiră forţa discordiei peste capetele ungurilor 15 f.13 şi învălniră greu prin răscoalele şi războaiele ce aţîţară. Asfel viteazul domn al Moldovei, Pătru Eareş (1518—1544) de zece ori năvăli în Ardeal pustiind cînd pe saşi, cînd pe săcui, cînd pe unguri şi reclamînd moşie părintească în acea ţară. Şi în urmă îndată după aceea Alexandru vodă al Moldovei şi Petru 20 vodă al Ţării Bomâneşti (1550—1553 ; 1556—1557) : intrară de mai multe ori mijlocind între deosebitele partide şi totdeauna pedepsind pe unii din Asupritorii românilor. / Aceste întîmplări făcură ca / în acest veac românii dintr-o parte şi f.i4/i4v dintr-alta a Carpaţilor se frecară unii cu alţii, îşi vărsa durerile şi îşi aduseră 25 aminte tradiţiile unui trai comun şi doriră reînfiinţarea lui. De atunci / de cîte ori un steag românesc se ivea fluturînd în vîrful f.14 Carpaţilor, Ardealul întreg se înfiora : românii de nădejde, tiranii lor de spaimă. IV 30 Am văzut în cartea din urmă cum, schimbîndu-se lucrurile şi vremile, ajunse Ardealul în stăpînirea cardinalului, prietenul polonilor, al turcilor şi a lui Ieremia-vodă Movilă din Moldova, toţi duşmani înverşunaţi ai lui Mihai-vodă. Cea dintîi grijă a noului stăpînitor fu d-a trimite un sol la Poartă, spre a închea pacea, şi Poarta, după ce întoarse pe sol cu ras- 35 puns favoritor, nu întîrzie a trimite în Ardeal un ceauş spre a trata de pace. Cardinalul se arătă dintru-ntîi că voeşte a sta neutru şi a fi totdeodată prieten şi cu turcii şi cu nemţii5, cumpănindu-se asfel între ambele aceste părţi războitoare pînă să vază care îi va da mai mari foloase. Pentru aceasta hotărî a trimite o solie la împăratul. Acesta priimise bine 40 pe solii tri/mişi de Sigismund şi îi pornise înapoi cu condiţii moderate6. U5 Abia eşiseră ei din Praga, cînd împăratul află de revoluţia din Transilvania. Mîniat foarte, văzîndu-se înşălat asfel de uşurinţa sau viclenia ungurilor, el porni îndată pe doctorul Petzen cu poruncă să arestuiască 5 Tomasi, p. 75. 6 Istvânfi, p. 452. 198 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL £.16 £.17 £.18 pe soli, oriunde îi va găsi ?. Aceştia, ajungînd la Tkorn, aflară că Sigismund, cu „obicinuita sa uşurinţă de minte” 7 8, lăsase Ardealul cardinalului, şi hotărîră să nu meargă mai departe, pînă să afle voinţa cezarului9. Acolo îi ajunse Bartolomeu Petz şi îi puse să facă giurămînt de credinţă împă-5 râtului, şi ei nu se întoarseră în Ardeal decît mai tîrziu, dupe moartea cardinalului10 11. Dar în Ardeal, acesta revocase pe soli din însărcinarea lor şi trimise în locul lor la împăratul pe Kamutliie, care fu arestuit de Petzen la Yiena, iar cărţile lui i se luară şi se trimiseseră împăratului n, io Petz, sosind în Ardeal, găsi interesele stăpînului mult mai rău decît bănuia. Nobilii şi popoarele era foarte întăritate împotriva Austriei / şi era cu toţii încredinţaţi că era mult mai bine pentru dînşii d-a se bucura de dulceţile păcii supt un prinţ pămîntean, care avea învoirea şi ocrotirea turcului, decît a avea de stăpîn un strein, care să-i arunce fără îndoire 15 într-un război şîngeros 12. Cu toate aceste, cardinalul, căutînd a cîştiga vreme, scrise lui George Basta, generalul împărătesc/rce se afla cu oastea sa la Casovia, şi îl rugă d-a nu-1 supăra şi lovi nici într-un chipr căci el voeşte a întări toate cele încheate cu solii lui Sigismund de împăratul; că el n-avea alte ţintiri decît păstrarea păcii şi a bunei rîndueli în Ardeal; 20 că asfel umbletele lui nu vor fi neplăcute şi nu va fi nevoe a întrebuinţa sila către un prinţ aliat al împărăţiei13. Basta ascultă bucuros această rugăciune şi dete poruncă la ai săi d-a nu supăra nimeni hotarăle Ardealului14. Petzen se întoarse la Praga pe la sfîrşitul lui aprilie. Cardinalul îi dedese o scrisorea către împăratul, prin care ruga pe mţajestatea] s[a] 25 a crede că el e gata / la orice slujbă, mai cu seamă în ce priveşte interesul comun al creştinătăţii; că spre a sfîrşi în pace pricea ce s-a ivit, el va trimite îndată soli cu deplină împuternicire15. El propunea încă ca, spre a strînge şi mai mult legătura sa cu împăratul, să i se dea în căsătorie prinţesa Maria-Cristina, care acum se 30 învoise a se despărţi de Sigismund Bâthory/16. Această jună şi frumoasă prinţesă, jertfită prin o politică perfidă ca să fie soţia lui Bâthory, după patru ani de suferinţe, acum, prin învoire cu soţul său, iscălise acturile prin care cerea papei a strica unirea lor. Prieinuirea fu neîmplinirea căsătoriei. Aceste acturi se atestară de cardinalul Andrei şi de alţi trei martori 35 din partea prinţului şi patru din a prinţesii, între care era duhovnicul amînduror şi două dame din casa sa, de cele mai aproape de persoana sa17. Atunci se ivise în public multe fabule spre a tîlmăci neputinţa fizică a lui Bâthory. Unii / zicea că el fusese legat prin farmecile unei babe fermecătoarea, numită Ioana, care era a lui Ioan Koaeock 18. Alţii prepuseră că mu- 7 De Thou, t. XIII, p. 329 ; Ortelius, p. 433. 8 ,,Solită mobilitate iristabilis animi,, (Istvânfi, p. 452). 9 Istvânfi, p. 452; De Thou, p. 329; Bethlen, t. IV, p. 248; Ortelius, p, 433. h* Jstvânfi, ibid. 11 Bethlen, t. IV, p. 248. 12 De Thou, t. XIII, p. 330. 13 Ibid; Ortelius, p. 432; Doglioni, Theatro de'principi, t. II, p. 744. 14 Spontani, p. 83. lâ De Thou, t. XIII, p. 330 16 Tomasi, p. 76. 17 Ossat, t. II, p. 74. 18 De Thou, t. XIII, p. 503. UNITMvEA' 3^TIONAL!Ăt: - / / : 199 ma lui Ştefan Bocskai, dorind ca Sigismund să ia în căsătorie pe o fiică a eif şi neizbutiM, căci vanitatea Ini îl făcn a prefera pe nemţoaică, prin far-meci îl legă 19. Cardinalul porni atunci la Eoma pe secretarul său Tomasi, mai pre urmă autorul a două scrieri despre acele timpuri, ca să vestească papei înălţarea sa pe tronul Ardealului şi să-l roage a-i da ertare spre a se 5 putea cununa cu Maria-Cristina. Papa, priimind actele de despărţenie, strică căsătoria în 14 iulie (1599), într-un consistoriu 20 ; dar Maria-Cristina era dezgustată de lume şi sătulă de suferinţe şi, nepriimind propunerile cardinalului, lăsă Ardealul şi se întoarse la Gratz, lîngăpărinţii săi. D e acolo se trase fără înţîrziere în monastirea Santa Maria d’Halla la Insbruck, unde io se călugări. Ba avea d-abia 25 ani. Era o femee frumoasă, cuminte, împodobită cu învăţături, iubeaţă, dar avu nenorocirea a fi născută arhiducesă şi / osîndită din naştere a sluji de instrument orb politicei familiei sale. f.19 Ea fusese mai întîi hotărîtă ă se căsători cu posomoritul bătrîn, tiranul Filip II, craiul Spaniei; apoi i se schimbă nenorocirea, dînd-oîn căsătorie 15. după Bâthory. Asfel, în acea monăstire, periră îngropate supt văl atîtea daruri strălucite ce împodobi acea nenorocită femee, lăudată şi căită de toţi cîţi au cunoscut-o 21. V împăratul nu răspunse la scrisoarea ce îi trimisese cardinalul Ba- 20 thory prin Petzen şi porunci generalului Pasta să se grijeaseă de oaste, spre a intra în Ardeal22. Asemenea, priimind scrisori de laMihai vodă, cum că el se teme de o trădare din partea lui Andrei şi că ar dori să se oştească în contra lui, îi trimise printr-un raguzean o bună sumă de bani23. Cardinalul, văzîndu-se ameninţat din toate.părţile cu mai multă grabă decît prevăzuse 25 el şi îngrijat de / primejdia in care se afla, ceru un (saufconduit) [bilet de liberă trecere] şi trimise pe Gaspar Corniş la Basta, spre a cîştiga vreme. Acest trimes arătă că : dacă împăratul nu priimeşte o învoire pe care stă-pînul său totdauna a dorit, acest prinţ va fi nevoit, pentru apărarea să, a-şi căuta un puternic protector ; că el roagă pe m[ajestaţea] s [a] î [pipăratul] 30 să declareze curat de voeşte a trata pe cardinal că un aliat sau ca un duşman^ că un ceauş al Porţii, ce era lîngă dînsul îi făgăduia ajutorul şi prietenia sultanului, fără a cere mai mult de /10 mii galbeni tribut anual, în loc de 15 mii ce era mai nainte, / şi că,, nepuţînd şta fără protecţie, se va declara pentru Poartă ; dar ca cardinalul, gîndind mâi mult la ceea ce cereau 35 de la dînsul rangul şi calitatea sa, dorea inai bine sa se unească cu împăratul împotriva duşmanului comun a numelui de creştin, decît a se arăta că jărtfeşte intereselor sale particulare cauza religiei şi mîntuirea şi libertatea patriei sale ; că multe era mijloacele de împăciuire şi că trebuia a mai strînge nodurile printr-o nouă căsătorie cu casa Bathorilor, asupra căreia 40 casa Austriei a vărsat atîtea faceri de bine ; că / cardinalul, văr primar cu Sigismund, se va sili d-a merita această alianţă prin jertfirea şi credinţa sa; şi că el dorea ca împ [ăratul] să binevoiască a-i da în căsătorie pe prinţesa f.20 f.20v f.20 1.21 19 Spontoni, p. 52. 20 Tomasi, p. 75; Spontoni, p. 86. . ? 21 Spontoni, p. 86; Bethlen, t. IV, p. 249; Istvânfi: Tomasi. p. 76. 22 De Thou, p. 330. 23 Tomasi, p. 77. 200 1 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.22 10 15 20 Maria-Cristina; că alunei acest prinţ, rezemîndu-se pe această augustă căsătorie, va privi de aci înainte ca duşman nu numai pe turc, acest crud bici al creştinilor, dar încă pe toţi cîţi vor izbi casa Austriei. Basta fu puţin atins la inimă de aceste cuvinte şi, încredinţat fiind că, cardinalul nu lucra cu bună-credinţă, răspunse trimisului cu aceeaşi prefacere : că stăpînul său trebue a nădăjdui mult de la buna voinţă a împăratului; că el va face îndată cunoscut m[ajestăţii] s[ale] aplecările în care se afla cardinalul, şi că crede că va asculta bucuros propunerile acestui prinţ ; că, afară de aceasta, el le va rezema cu tot creditul său 2V Cardinalul, într-adevăr nu era de bună-credinţă. Prieten al Poloniei, căreia era mult în/datorat, el nu putea să voiască serios alianţa cu împăratul. El ştia acum că căsătoria ce cerea era peşte putinţă. El credea mai mult în turci, care îi mulţumea dorinţele şi îi făgăduia şi Tara R omânească24 25. Lui îi trebuia însă oarecîtăva vreme spre a se înţelege bine cu turcii, polonii şi Movilă şi a se întemeia în ţară, a se îngriji de oaste şi a dobîndi ajutoare de la aliaţi. El trimise spre acest sfîrşit în Polonia pe Gavriil Banfi, unul din senatori, şi pe Ştefan Cacasiu de la Cluj, şi în Moldova pe Ioan, cu numele îfagy (Mare) din oraşul Korobany a. Acesta era însărcinat d-a negoţia o căsătorie între unica fată a lui Xeremia-vodă cu Xoan Iffiu, fratele său din mumă 26. / f.23 : YX • ■* Acum cardinalul, crezînd că a înşelat şi a adormit pe împăratul, vru să adoarmă şi să înş.ale şi pe Mihai vodă, de care simţise că nu e iubit, precum nici el nu-1 iubea. Mihai vodă, într-adevăr, înţelesese bine cît de 25 primejdios e pentru dînsul urcarea cardinalului la domnia Ardealului. El desperase cu totul de a se mai putea acum împăciui cu turcul27, şi a se bate cu dînsul, avînd Ardealul duşman, îi era foarte cu greu. El începu a preveghia cu luare aminte toate mişcările cardinalului şi află acurat : că acesta făcuse alianţă cu polonii, turcii şi Ieremia, şi că, înainte de toate, 30 aliaţii asupra Ţarii Româneşti şi asupra capului lui vor năpădi, că turcii se învoiseră a lăsa lui Andrei Transilvania şi Ţara Românească, scăzînd şi tributul cu 5 mii galbeni, şi că, după povaţa şi sfaturile cardinalului, Poarta urzea acum curse private spre a-1 perde. Mihai înştiinţa de toate aceste pe împăratul, făgăduind că va goni pe cardinalul din Ardeal 28. 35 Afară de primejdia / cu care îl amerinţa cardinalul, lui Mijhai îi era ciudă mare, cum un popă (cum îi zicea el) să domnească peste o ţară aşa de frumoasă, de care el se credea mult mai vrednic şi pe care o iubea foarte 29. Cardinalul trimise la Mihai vodă pe Gaspar Corniş, pe care îl numise general mai mare peste toată oastea sa. Acesta fusese unul din sfetnicii 40 lui Sigismund la anul 1594, cînd se ucise nobilii. El ura pe cardinalul Bâ-thory şi partida turcească şi se temea de răzbunarea lui. Cu puţine zile înainte, el priimise o înfruntare grea de la junele Iffiu, fratele vitreg al car- 24 De Thou, t. XIII, p. 331 ; Bethlen, t. IV, p. 269 ; Ortelius, p. 445 ; Siaa? von Sieben-biirgen etc. ; Doglioni, t. II, p. 744. 25 Bisselie. 26 Bethlen, t. IV, p. 269 — 273. 27 Cronica lui Fuchsie. 28 Bisselie. 29 Spontoni, p. 88. UNITATEA NAŢIONALA 201 finalului şi al cărui tată perise în acea ucidere de la 1594. Corniş avea drept a'-fee teme că amnistia şi uitarea făgăduită de cardinalul nu va fi ţinută în seamă. Asfel inspirat, Corniş, spun că întîlnindu-se cu Mihai vodă, îl mai întărită încă asupra cardinalului, încredinţîndu-1 de gîndurile vrăjmăşeşti ale acestuia, şi îl / întemee măi mult în proectul său d-a intra în Ardeal, întorcîndu-se lingă cardinalul, C orniş îl asigură că Mihai vodă nu hrăneşte 5 nici un cuget de duşmănie asupra-i şi nu bănueşte nimic 30.\Nu mult după aceea, cardinalul trimise la Mihai vodă alţi doi soli, pe bătrînul Ceorge Bavazdi, unul din senatori, şi pe IsTicolae Viteaz, bărbat însemnat şi care cunoştea limba românească, „spre a-i făgădui prietenie şi raport de bună vecinătate, cerînd şi de la dînsul ase- io menea” 31. Mihai, necunoscmd încă deplin cugetile împăratului şi crezînd în sinceritatea cardinalului, se înduplecă a închea cu acesta un tractat, puind în condiţie : ca cardinalul să nu se dezbine de împăratul, nici să se alieze cu turcii, ci, unindu-şi armele împreună, să poarte război împotriva lor. Acest tractat încheat lă 14 aprilie 1599 se iscăli de Mihai şi de 15 zece boeri ai săi, şi prin giurămînt pe Evanghelie se întări. Apoi solii ardeleni, după o zăbovire de două luni în Ţara Bomânească, se întoarsără acasă 32. : Dar nu trecu multă vreme şi Mihai vodă se încredinţă de viclenia cardinalului către dînsul. El prinse un trimis al cardinalului ce mergea la 20 turci şi, din cărţile ce se găsi la dînsul, se dovedi cum că cardinalul în-chease pace şi alianţă cu turcii şi cu Irimia vodă şi voia să-l răstoarne din tron, să-l prinză, pentru care sfîrşit chipzuiau fiecare a-şi aduna ostile în tabără 33. Mihai, văzînd că este asfel înşălat, se hotărî d-a le apuca înaintea vrăjmaşilor lui, a izbi pînă a nu fi ei în stare să-l izbească. Deci 25 începu a aduna şi a scrie soldaţi numeroşi, parte mare din poloni, cazaci, sîrbi 34. El scrise împăratului toate faptele cardinalului, arătînd că va să-l răzbune despre dînsul şi să coprinză Ardealul* cerînd pentru aceasta de la maiestatea sa^ să contribuiască cu 30 mii / talere pentru plata oştilor şi 10 mii puşti. în vremea aceasta, spre a nu insufla bănueli cardinalului, 30 răspîndi vorbă că aceste gătiri de oaste le face împotriva turcilor 35. VII Cu toate aceste, faima, adesea prevestitoare adevărată a nenorocirilor ce amerinţă, începu a se lăţi, aţîţînd toate vorbirile, spăimîntînd toate feţele, vestind că acele pregătiri de război ale lui Mihai vodă nu 35 se fac împotriva turcilor, ci împotriva Ardealului 36. Atunci prinţul Andrei porni un sol la Casovia, spre a întreba pe generalul Basta daca e adevăr că Mihai vodă pregăteşte o revoluţie şi fierbe în duhul său proectul d-a-1 30 Bethlen, t. IV, p. 279; Istvânfi, p. 452. 31 „Amicitiam et boni vicini officium sollicitando eandemque vicissim ab illo expetendo” ITstvânfi, 4, p. 452). 32 Bethlen, t. IV, p. 283. 38 Bisselie, t. XI; Guerrin, p. 495. 34 Cronica lui Fuchsie. 35 Spontoni, p. 89. 3« Bethlen, t. IV, p. 289. f.25 f.26 202 BOMÂNII ŞţJPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL î.26v f.27 f.27v f.27 goni şi d-a stăpîni Ardealul. Basta, ascultînd vorbele acestui trimis, răspunse foarte simplu că gîndurile lui Mihai îi sînt necunoscute şi că cardinalul îl poate întreba pe el însuşi de ceea ce pregăteşte 37. Cardinalul se hotărî atunci a trimite la Mihai vodă pe senatorul Pancratie Senney, 5 spre a iscodi gîndurile lui. Mihai priimi pe sol cu multă bunăvoinţă şi cinstiri, în palatul său de la Tîrgovişte, încungiurat fiind de soldaţii săi. Sennyei ceru de la dînsul: d-a nu lăsa pe prinţul Andrei în cumpănă între temere şi nădejde; d-a împrăştia printr-o declaraţie cu inimă curată zgomotul rău ce alerga nu numai în Ardeal, dar încă în toate părţile dinafară. Mihai, io văzînd proectele sale descoperite, se simţi în nevoe d-a înşăla pe duşmanul său, spre a nu fi însuşi înşelat şi perdut de dînsul. El protestă eu multă înfocare, înaintea lui Sennyei, împotriva nedreptelor bănueli ce cardinalul are asupră-i; el aduse aminte de giurămîntul ce a făcut că va păzi pace şi prieteşug cu Ardealul şi că aceasta i-o povăţueşte şi interesul său; el 15 adăogă protestaţii şi giurăminte că asfel va urma şi în viitor, declarînd în sfîrşit că el stă gata a trimite în Ardeal / pe soţia sa şi pe fiul său, Pătraşcu, ca zăloage ale credinţei sale, numai cardinalul să trimiţă pe frate-său, Ştefan Bâthory, la Turnu-Eoşu, lingă hotarul / Ţării Bomâ-neşti, spre a-i priimi, şi să se îndatoreze că va pune pe fiul său să înveţe 20 limba latinească şi că va purta grijă pentru siguranţa şi buna petrecere a familiei sale, după cum o cere datoria şi prieteşugul 38. Istoricul Bethlen, în cuvîntul ce pune în gura lui Mihai în această împregiurare, pretinde că el ar fi zis că, de va intra în Ardeal, să-l ducă Dumnezeu a mînca trupul femeii sale şi a bea sîngele fiului său. Nouă ne vine cu greu a crede la 25 acest jurămînt, cînd ştim cît de mare era credinţa sa şi cît de puternic inima sa, ca toate inimile de leu, îşi iubea familia. Credem mai mult sau că / aceste cuvinte sînt nişte esageraţii ale analiştilor unguri contimpurani, sau că Sennyei chiar, / care şi el era tainic duşman al cardinalului, a adaos de la sine aceste cuvinte, spre a insufla călugărului o încredere oarbă în 30 Mihai vodă. Gaspar Corniş încă declara că el îşi pune capul că Mihai vodă n-are nici un gînd de vrăjmăşie. Asfel crezuţii prinţului Andrei slujiră mai mult a-1 înşăla decît chiar duşmanul său Mihai vodă 39. într-acest chip Andrei Bâthory se înşăla; şi, încredinţat acum că Mihai vodă nu cugetă rău asupră-i, îi dete voia cerută d-a cumpăra în 35 oraşele săseşti arme, praf, trîmbiţe, steaguri şi tot ce-i trebuia pentru război şi de a le trece în Ţara Eomânească 40. Asemenea el îngădui la vro cîţiva unguri, precum George Mako şi frate-său Grigore, Franeisc Lugaciu, războinici viteji şi cercaţi, şi la mulţi alţii a intra în slujba lui Mihai vodă, dorind ei a se bate supt dînsul41. Dar această încredere ce avea în Mihai 4o nu opri pe cardinalul d-a lucra şi cu mai multă înfocare eu aliaţii săi pentru înfiinţarea planurilor comune. El se învoi pentru încheerea păcii şi alianţei cu turcii prin Mustafa, solul turcesc, şi ceauşul Uşaim, care de cîtăva vreme se afla în bună cinste petrecînd la curtea lui; dintr-altă parte se înţelese cu Ieremia-vodă şi cu polonii ca fiecare, strîngîndu-şi ostile 37 Bethlen, t. IV, p. 289 ; Istvânfi, p. 452. 38 Bethlen, t. IV, p. 291 — 296. 39 Ibid., p. 296. 40 Bethlen, t. IV, p. 299 ; Istvânfi, p. 453. ulbid, p. 299. UNITATEA NAŢIONALA : - ‘ 20£ ii taberi, să stea gata a-i veni într-âgiutor 4V El însuşi îşi adună ostile, pilind tabără / la Sas-Sebeş, şi aştepta numai sosirea aliaţilor săi* spre a s& porni împotriva lui Mihai. v: în vreme ce cardinalul, fără grijă, pînă să-i vie aliaţii, îşi petrecea timpul plimbîndu-se prin munţi, vînînd, la păstrăvi şi desfătîndu-se prin 5 mîncări şi băuturi, armia lui, ce sta în nelucrare la Sas-Sebeş, începu a cîrti şi a se plînge, mai cu seamă nobilimea. Fiecare după caracterul său striga şi zicea că-şi pierdeau vremea într-o nelucrare nefolositoare şi ruşinoasă; că se ruina acolo nefăcînd nimic; caii slăbea şi ei nu puteau merge să îngrijească trebile casnice ale lor; că e necuviincios lucru, în io vreme ce erau în siguranţă, fără duşman de nicăiri, de a-şi petrece vara închişi în tabără, topindu-se în moliciune. Cei mai limbuţi, nu respecta nici pe prinţul, nici pe sfetnicii săi; ei striga că cardinalul era fricos, nesocotit, nehotărît şi leneş, şi că, obişnuit fiind la trindăvie călugărească şi la o viaţă delicată şi singuratică, el nu ştia ce trebue unei armii şi ceea 15 ce cerea interesul statului; că el a luat domnia fără să ştie ce ar putea mîntui republica şi cum şi cu ce se face războiul. Cardinalul cum auzi aceste eîrtiri ale ostaşilor, se îngriji foarte, şi îndată, lăsînd în tabără numai pe pretorieni şi trupele mercenare, dete la toate celelalte oşti voe de a se întoarce pe la casele lor 42 43. Asfel, nu oarba încredere în Mihai vodă, 20 ci temerea sa de cîrtirile oştenilor săi făcu pe cardinal a strica lagărul şi a se dezarma deocamdată. VIII în vremea aceea sosi în Ardeal la Alba-Iulia (20 aug. 1599) germanu Maiaspina, episcopul de Caserta, ca nunţiu apostolic pe lîngă cardinalul44. 25 Aceste fusese, cum ştim, în aceeaşi calitate în Polonia, unde, din reaua-credinţă a lui cu care se purtă, îşi trase hula tutulor, şi polonezii făcură un joc pe numele lui, ce însemna spin rău, zieînd : ,,Niciodată nu poate fi spin bun, măcare deşi ar fi trimis de la Eoma” 45. El era într-adevăr un ambiţios şi intrigant mare, căutînd prin toate chipurile a dobîndi pălăria 30 de cardinal, ce foarte mult o dorea. După o şedere de cîţiva ani în Polonia, desperînd de a-şi vedea dorinţa împlinită, trecu în Ardeal, pe care teatru atunci se petrecea multe intrigi. El dorea în tot chipu, să cîştige favorul împăratului, ca printr-însul să dobîndească cardinalatu 46. El se sili a face pe Andrei Bâthory să înţeleagă cît este de urît şi ocărîtor pentru dînsul, 35 fiind creştin şi cardinal încă, să se alieze cu turcii împotriva creştinilor şi a papei; că el trebue a se teme de mînia papei şi a sfîntului colegiu şi de răzbunarea împăratului şi a tutulor creştinilor. / El îi făgăduia încă că va mijloci 1a papa ca să-i dea voe a se căsători, ca să nu se stingă 40 familia Bâthoreştilor. / 42 Bisselie. 43 Bethlen, t. IV, p. 303-304. 44 Istvânfi, p. 452; Bethlen, t. IV, p. 288; Piasecins, p. 205; Engel, t. I, p. 249. 45 „Nonquam erit bona spina,licet mittatur de Roma” (Piasecins, p. 200). 46 Ibid. f.28 f.29 f.29v 204 îtOMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.29 5 10 f.29/30 15 20 25 30 f.31 35 40 Un analist ungur dupe atunci, anume Szamoskozi, pretinde că prinţul Andrei se lăsă a se convinge de aceste cuvinte ale lui Malaspina şi se făgădui că va strica alianţa cu turcul, cu atît mai mult că aceştia pretindea ca să le dea înapoi cetăţile de margine Lipova, Ieneu şi alte treceri vecine. Zicea numai că temîndu-se de împotrivirea lăcuitorilor, voia ca să ţie acesta secret pînă la epoca adunării dietei47, iar pentru în-cheerea acestei alianţe, porni îndată pe Ştefan Cacasiu la împăratu48;/ şi că apoi, chemînd la sine pe solii turci, le declară că voeşte război cu Poarta. Istoricul Bethlen face bine de a se îndoi, observînd că ceilalţi analişti tac despre aceasta şi că solii săi lingă sultanul, Kicolae Gavay şi Prancis Budai, nu se întoarseră de la Poartă decît după intrarea lui Miîiai-vodă în Ardeal./ Urma însă ne va arăta că / Andrei Bâthory nu era de loc sincer în făgăduelile sale. O dovadă despre aceasta încă este că, în vreme ce el protesta de hotărîrea lui d-a se alia cu împăratul, el scria lui Ioan Za-moisky, cerînd poyeţi şi protestînd de voinţa lui de a ţine cu Polonia. Zamoisky îi răspunse, în 23 septemvrie (1599), ca să se grăbească a trimite o ambasadă la staturile Poloniei, cerînd protecţia lor pentru dînsul şi pentru provinţia sa49. Este adevăr că toţi actorii acestii scene umbla căutînd a se înşăla între sine unii pe alţii: Andrei Bâthory înşăla pe împăratul, pe Mihai, pe Basta şi pe Malaspina; împăratul înşăla pe cardinalul, pe al căruia trimis, Cacasiu, îl priimi foarte bine la Pilsna, unde se dusese, şi-i dete nădejdi că va închea în curînd tractatul cerut, şi în-tr-aceeaşi vreme trimitea instrneţii tainice la Mihai vodă şi la generalul Basta, ca să se înţeleagă împreună spre a intra cit mai în grab în Ardeal şi a goni d-acolo pe cardinalu. El încă înşăla şi pe Mihai vodă, lăsîndu-1 a nădăjdui mult, dar bine hotărît a se sluji de dînsu ca de un instrument şi a nu-1 lăsa a se întemea în stăpînirea Ardealului. Mihai vodă căuta a înşăla pe cardinalul şi în tr-aceeaşi vreme voia a înşăla pe Basta, intrînd în Ardeal înaintea lui, cum şi pe împăratu, fiind hotărît a păstra această ţară supt cîrniuirea lui. Basta asemenea voia să silească în toate chipurile spre a dobîndi el, iar nu Mihai, cîrmuirea Ardealului; în sfîrşit Malaspina umbla să înşăle pe toată lumea, vînînd în toate părţile mult / dorita pălărie de cardinal. Acest chip viclean de a lucra — deşi în ziua de astăzi, cînd ideele morale sînt mult mai dezvoltate, este oarecum ertat, decorîn-du-se cu numirea de diplomaţie şi înşălăciune de război — datoria istoriei, această conştiinţă a neamului omenesc, este de a-1 osîndi. Mihai vodă, din toţi, este mai lesne de ertat; el era ameninţat cu viclenie în cîrmuirea şi patria sa şi era nevoit a se apăra cu aceleaşi arme cu care era izbit; ambiţia lui încă avea un scop mult mai nobil şi mai înalt decît a celorlalţi ; el ţintea a regenera naţia sa. IX Mihai vodă, aflînd de tabăra cardinalului de la Sas-Sebeş, trimise în Ardeal pe banu Mihalcea, sfetnicul său de-aproape, şi pe George Raţ, 47 Betlilen, t. IV, p. 304 — 310. 48 Ibid. ; Istvânfi, p. 452. 49 Bethlen, t. IV, p. 317. UNITATEA NAŢIONALA 205 sîrb cu neamul şi cu numele, spre a cerceta puterile şi gîndurile lui Andrei. Sosind lingă acest prinţ ei îi declară că Mihai vodă voeşte să năvălească în Bulgaria, in vreme ce Ibraim-paşa războia în Ungaria, după cum făcuse eu izbîndă în anul trecut, si că ar dori pentru aceasta să nu i se întîmple în lipsă vro primejdie din partea Ardealului. Cardinalul încredinţa pe 5 trimişi că Mihai vodă poate fi sigur că nu i se va aduce nici o stînjenire Ia întreprinderile sale; pe lingă acest răspuns, trimişii raportuiră lui Mihai că în tabăra de lingă oraşul Sas-Sebeş Andrei avea numai nişte pretorieni şi oarecare oşti mercenare, iar oastea ţării din pricina sărbătorilor [se licenţiase] * şi fiind fără grijă de vrăjmaşi. io în acele zile, Mihai vodă trimise lingă Budolf cezarul unul din boerii .săi, anume Stoica, boer ales, înţelept şi de cinste al ţării, ca să dea poruncă lui George Basta cu ostile sale ea să se unească / la Caso via cu garnizoanele t.32 germane şi, cu Ştefan Bocskai, împreună cu ostile Yaradinului, să cază eu toţii asupra Ardealului, în care el, Mihai, va năvăli într-aceeaşi vreme, 15 şi asfel Andrei, silit fiind a-şi împărţi ostile, să nu poată respinge şi pe unui si pe celălalt duşman. Cezarul trimiţînd pe Stoica la Szăthmar, îi răspunse că va afla voinţa sade la vice-craiu de la Casovia. Cu toate acestea, trimise cărţi lui Moise Szekeli, căpitanul Szathmarii, poruncindu-i d-a da la vreme tot ce va fi* trebuincios * 50. Generalul său George Baţ aduse încă lui 20 Mihai o sumă de bani din partea împăratului şi el se puse atunci a-şi aduna oastea şi a-şi pregăti expediţia ce avea în gînd, răspîndind mereu vorba că se găteşte împotriva turcilor51. Autorii contimpurani vorbesc asf el de armata lui în această epocă : „Slujescde soldaţi acestui voievod, afară de români, a căror vitejie o 25 cunosc bine turcii din vremea viteazului lor căpitan Dracola, mulţi unguri, ardeleni, cîţiva arnăuţi, greci, bulgari şi sîrbi. Are puţini puşcaşi, de care se afla în lipsă şi ardelenii, căci aceste popoare şi mai seamă ungurii se bat mai voios cu săbiile şi călări cu suliţile, şi cu mare îndrăzneală arăt faţa la vrăjmaşi”52/. 30 Mihai îşi iubea ostaşii şi cea dinţii a lui îngrijire era pentru dînşii. f.32v Totdauna în mijlocul lor, făcîndu-le necurmat căutare, cercetînd trebuinţele lor, arătîndu-le familiaritatea unui camarad, cînd vorbindu-le cu puterea şi mărimea unui domn, cînd cu dragostea unui părinte, el fermeca şi răpea mintea şi inimile ostaşilor. Yitejii din toate părţile şi din toate 35 naţiile alerga cu entuziasm supt steagul unui erou care le făgăduia biruinţă slăvite, căci ei ştia bine că el îşi ţine făgăduiala şi înfocarea lor era aşa de mare cît şi încrederea lor. Cu un asemenea căpitan ei erau gata a întreprinde tot, siguri că vor izbuti. Ei era mîndri de dînsul şi mîndri de ei înşişi, gîndind că fac parte dintr-o armie nebiruită. Bomânii, precum 40 şi moldovenii, îl urma îmboldiţi mai mult din datorie şi dragoste către patrie, pe care el o făcuse atit de glorioasă şi făgăduiala a o face pe atît de mare. Sîrbii, bulgarii, grecii, arnăuţii alerga la dînsul ca către un înger de libertate şi de mîntuire pentru neamul lor. Cazacii, polonezii, ungurii se întocmea supt steagul lui, unii povăţuiţi prin admirarea lor pentru un 45 * Loc alb în manuscris. [Nota ecUt.l. 50 Bethlen, t. IV, p. 314-317. 51 Bethlen, t. IV, p. 319. 52 Lazaro Soranzo, p. 147. 206 ROMÂNU SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL Î.32 f.33 134 135 mare erou, alţii împinşi prin dragostea războiului şi a foloaselor ce aducea ostaşilor, alţii, ea mai toţi vitejii* căci inima lor era aprinsă de acea nobilă dragoste a gloriei, care împinge pe om la moarte ca să dobîndească nemurire53. / : 5 într-aceea, în cursu lui septemvrie, Mihai vodă trimise alţi doi boeri, anume unul vistierul Damian şi celălalt Preda, ca să ceară, în numele lui, o trecere sigură prin mijlocul Ardealului în Ungaria, / unde îl cheamă împăratu în ajutor împotriva puternicului Ibraim paşa, făgăduind a trece prin Ardeal fără a vătăma pe nimeni. Dar cardinalu răspunse că nu crede io că vro primejdie aşa mare amerinţă creştinătatea, încît să aibă trebuinţă de ajutorul lui Mihai, îndemhîndu-1 în orice caz a trece mai bine cu armia sa Dunărea, în Bulgaria, după cum îi era gîndul, şi va face prin aceasta o diverSie mult mai folositoare creştinilor 54. D-abia se întoarseră aceşti boeri lingă Mihai vodă şi el trimise din 15 nou cardinalului pe Mihaleea, baiiul Craiovii, şi pe George Raţ, căpitanul gvardiilor sale, spre a-i vesti că, după povaţa ce i-a dat el, este gata să treacă Dunărea spre a pustii Bulgaria 55. Dar cu toate acestea, Andrei nu se încrezu şi porni la Mihai pe George Palatici, om foarte dibaci, ca să-I încredinţeze că pacea încheată cu turcii şi eu tătarii este numai o prefacere,. 20 pînă să-i vie bine a se declara duşmanul lor, aceea ce nădăjduieşte a o putea face curînd ; şi că el voeşte a cultiva cu dînsul sfintele drepturi a unei bune vecinătăţi şi a unui prieteşug nesiluit; Mihai, care ştia acum ce temei au cuvintele lui Andrei, răspunse că şi el voeşte să trăiască în bună unire cu prinţu Andrei. Mihai lucră eu atîta taină, încît, impărţin-25 du-şi armia în deosebite locuri, nu lăsă lui Palatici să vază fără numai trei sute pedestraşi din gvardiştii săi56. Întorcîndu-se lîngă cardinalul, Palatici îi raportă răspunsul lui Mihai, adăogînd / că n-a văzut la dînsul nici o pregătire de război57. Cardinalul, sigur acum că Mihai va sta în linişte şi că a cîştigat asfel 30 timpul trebuincios pentru înfiinţarea proectelor sale, crezu că va putea acum a-şi căuta şi a se desface de împotrivnicii săi dinlăuntru şi a răzbuna uciderea fratelui său Baltazar. Cu toate că la alegerea sa de prinţ el jurase, pentru dînsul şi pentru fratele său Ştefan, uitare desăvîrşită şi ca nu va căuta nici răzbunare, acum umbla a prigoni supt alte pricinuri pe acei 35 ce-i credea ca sfătuitori ai acestii ucideri; asfel era Ştefan Bocskai, Gaspar Corniş, George Ravazdi şi alţii. Puind pricină că Bocskai nu a intrat în Ardeal cînd a fost chemat, cardinalul ocupase cetăţile Deva şi Gorghiu, ce era în stăpânirea Iui Bocskai. Asemenea Ştefan Bâthory trăgea la judecată pe sus însemnaţii sfătuitori ai osîndei lui Baltazar, cerînd ca să-i 40 întoarcă starea acestuia, ce Sigismund Bâthory / o împărţise între dînşii. Drept aceea cardinalul convocă dietă pentru 18 oct. (s.n.), ziua Sf. Luca, la Alba-Iulia, spre a hotărî despre aceste pretenţii ale lui şi ale fratelui său58. în vremea aceea Sigismund Bâthory, după o petrecere d-abia de 53 A cita pe Campana, p. 49. 54 Istvânfi, p. 453 ; Bethîen, t. IV, p. 320. 55 Istvânfi, p. 453. 56 Bethlen, t.IV, p. 322. 57 Bethlen, t.IV, p. 322. 58 Bethlen, t IV, p. 323 — 326. UNITATEA NAŢIONALĂ 207 cîteva luni în Polonia, scrise cardinalului că i s-a urît cu traiul în ţară gtreină şi doreşte a intra în Ardeal, spre a trăi o viaţă liniştita. Cardinalul, temîndu-se cu tot dreptul de un om atît de neastâmpărat, îi răspunse printr-un catren (în patru versuri), povăţuindu-1 a sta liniştit, şi îi refuză cererea59. 5 X" : într-aceeaIeremia vodă dinMoldova făcu ştire cardinalului că Mihai vodă voeşte a intra înÂrdeal eu oşti grele. Şi tot într-o vreme, loan Maro, sîrb de neam, dar născut şi crescut în Ardeal, care cunoscînd bine limba românească şi latinească, se afla în slujba / lui Mihai vodă ca secretar şi io cunoştea proectele lui, scrise cardinalului că să nu crează încredinţările lui Mihai, căci el are de gînd a năvăli în Ârdeal şi a coprinde această ţară, pentru care sfîrşit îşi adună toate ostile 60. Andrei Bâthory porni îndată la Mihai vodă în solie pe Tomas Osomortany, om ager la minte, ca să caute prin toate chipurile a descoperi proectele lui Mihai61. / Csomortany sosi 15 la Bucureşti spre sîmbătă seară, 11 octombrie, şi îndată avu audienţă de la Mihai vodă, şi după cîtăva vreme de vorbă, luînd cuvîntul domnului, se întoarse a doua zi, duminecă, către cardinal cu un răspuns pacinic 62. / Despre această solie analiştii contimpurani se deosebesc între sine. Cronica română şi unii din analiştii unguri pretind că cardi- 20 naiul însărcină pe Csomortany; a spune lui Mihai a-şi lăsa ţara şi scaunul, căci apoi de nu, va fi izgonit de dînsul şi de turci şi va încăpea in mîna acestora63. Se vede că cardinalul îşi dete asfel pe faţă gîndirea sa, sau pentru că credea că, peste puţin va fi în stare a o pune în lucrare, ] fiindcă îi sosise acum nişte cete de polonezi şi moldoveni într-agiutor 64./ 25 sau ică a vrut a speria peMihai şi a mai dobîndi un repaos pe cîtva timp. Aceiaşi analişti Unguri spun că Mihai vodă, auzind vorbele lui Csomortany, se înfuriară şi era cît p-aci a da morţii pe aducătorul acestii obraznice / solii, dar că, stăpînindu-şi mînia, el gîndi că e mai bine a respecta dreptul gintelor şi a căuta a răzbuna acest afront asupra lui Andrei, de la care 30 i-a venit decît asupra solului. Pentru aceea răspunse acestuia cu vorbe dulci şi bune, făgădui a fi îngăduitor întru toate şi nu-1 lăsă a descoperi pe fizionomia lui nici un semn care să-i arate cugetul. Asfel, acest minunat bărbat ştia, cînd vroia, a se stăpîni pe sineşi şi a-şi învăli asfel proectele, încît uimei să nu le poată pătrunde 65. 35 Dar un alt analist, Ambrosie Simigianus, pretinde: că Andrei propuse lui Mihai a-i da azil în Ardeal dacă turcii vor voi a-1 goni din Ţara Românească, şi piuă să-şi facă pace cu dînşii; că Gaspar Corniş, duşman cardinalului, răstălmăci altfel vorbele acestuia — în înţelegere fiinctaeu Csomortany, care şi el era tainic partizan al lui Mihai, în slujba 40 59 Ibid., p. 326. 60 Bethlen, t. IV. 61 Bethlen, t. IV. 62 Bethlen, t. IV. După scrierea lui loan Csindi, ungur vestit, ce slujea atunci în oastea lui Mihai vodă. 63 ,,Mag. ist.”, t. IV, p. 292; Bethlen, t. IV, p.329. 64 Bisselie. 65 Bethlen, t. IV, p. 330, După analistul Ştefan Szamoskozy. f.36 f.36v f.36 f.36v f.36 f.37 208 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.38 f.39 căruia comandase nişte oştiri ~ puse pe acesta a spune Ini Mihai capi se porunceşte d^â eşi îndată din Ţara Românească, / altmintrelea va fi prins, de turci, fiind el o stavilă între alianţa cardinalului cu turcii Simigianus ca şi Szamoskozy bănuesc că Gaspar Corniş cu Pancratie 5 Sennyei, unul din senatori, şi cu mulţi alţi din cei mari ai Ardealului,, mai cu seamă din cei compromişi cu Sigismund Bâtliory în uciderea nobililor la 1594, temîndu-se d-a cădea jertfă lui Andrei şi Ştefan Bâtko-reşti, chemară pe Mihai-vodă a intra în Ardeal. Cel din urmă analist pretinde că adesea mulţi au auzit pe Gaspar Corniş ziicînd„Cînd tai io un cap din Bâthoreşti, îndată se iveşte altul în loc, dar voi face asfel de bine că m-oi mîntui pentru totdauna de această peire” 66. Aceste învinovăţiri, precum şi altele ce vom vedea mai la vale, nouă, dupe cum sii altor istorici unguri şi streini, nu ni se par destul de temeinice ca să putem închea şi acuza pe Corniş şi pe soţii lui de trădare către neamul 15 lor. Fără îndoială că aceştia nu iubea pe cardinalul, de care avea a se teme, dar mai toţi ungurii simţea ca dînşii; şi de la / simtimentul de ură pînă la trădare e încă mult. XI f.40 Mihai vodă, iarăşi- nu avea trebuinţă de ajutorul unor trădători 20 dintre nobili, cînd avea în parte-i pe toate popoarele Ardealului. Românii, poporul cel mai numeros dintr-aeeastă ţară, de mult aţintise ochii spre dînsul cu credinţa nădejdii şi îl aştepta ca pe un mîntuitor, spre a-i scăpa de tirania aristocraţilor unguri. într-adevăr, printr-o fatalitate a lucrurilor, asuprirea ungurilor ardeleni asupra iobagilor lor români se adăuga 25 într-o progresie crescătoare de ce se mai apropia ceasul ursit spre pedeapsa ei. într-o cronică săsească dupe acele timpuri, citim, la anul 1592, acestea „Foarte adevărat este ceea ce zice Livie (în cartea IY, decada 4), îmbuibarea cu zgîrcenia sînt ciumele care răstoarnă toate împărăţiile cele mari., în ambele acestea se deprindeau nobilii foarte tare, mai ales Cîndieştii 30 atîţia bani storceau de la iobagi, îneît nimănui nu-îi era ertat a lua bani împrumut sau alte soiuri de hrană / decît numai de la ei. Apoi vinurile ce le da iobagilor era foarte acre, fără gust şi nici de d treabă; ademenea şi griul era muced şi tărîţos, şi totuşi cu preţ mare; carnea de bou, de oae, sau era de vită bolnavă, sau de mortăciune, pe care iobagii, măcar 35 că nu le putea nici gusta, era siliţi a le plăti cu preţ destul de mare; nu căuta nime la milă, nu la sărăcia plebei cei mai ticăloase, nu la D [um-ne]zeu, ci făcea fiecine ce voia. Fiecare era crai sau principe etc. Cîndeştii, spre a-şi asigura lucrurile sale, trimitea scrisori în toate părţile, ca principii, pe aceştia îi urma alţii, astfel îneît şi cei mai trenfii-40 roşi nobili deprindeau tiranie şi răutate asupra sărmanilor ţărani ş.c.l.,. ş.c.l. Te uiţi, doamne, şi rabzi! Faimos a fost şi Francis Alardi, ce locuia la Murăş lingă Sîn Paul, şi bătrînul Bogăţie, cămătari şi sfărnari foarte avuţi, carii au întreprins cea mai mare tiranie cu ticăloasa plebe” 67, / 66 Bethlen, t. IV, p. 330 — 332. 67 Cronica lui Fuchsie, p. 100. UNITATEA NAŢIONALĂ 209 Aceste se urma Ia 1592, înaintea războiului. De 7 ani de cînd urma neîncetat războiul, chinurile şi nevoile românilor crescuseră peste măsură, îneît inima lor acum fierbea de dorinţa d-a-şi vărsa focul răzbunării peste capetele tiranilor lor, domnii Ardealului. Deosibit de români, pe care în lipsă de alte pricini, legătura sîngelui 5 i-ar fi silit a sta mai bine cu fraţii lor din ţară decit eu neam strein, chiar saşii şi săcuii era cu totul în favorul lui Mihai vodă. Oraşăle săseşti, ostenite şi nemulţumite de domnia ungurească, aplecate din natură către împăratul Germaniei, spăimîntate încă/ de cîtăva vreme de ura cea mare ce le hrănea cardinalul şi de ţintirile lui d-â-i reduce cu sila la legea papis- io tăşească — dupe făgăduiala ce dedese papei, nădăjduind a intra asfel în favorul acestuia — sau a-i stîrpi cu totul — se pleca bucuroşi către Mihai vodă, care zicea că coprinde ţara pentru împăratul. / Ei aflaseră că Ia Alba se şi ridicase în piaţă 7 ţepi, în care Andrei vroi să tragă pe cei 7 judecători saxoni înainte de 18 octomvrie, ziua hotărîtă pentru 15 deschiderea dietei, la care aceştia trebuia să se afle. Albert Huli, corniţele saşilor şi unul din cei mai mari din bărbaţii lor, descoperind acest groaznic proect, hotărî a-şi mîntui compatrioţii de tirania unui popa crud şi fanatic. El se grăbi a seri lui Mihai, rugîndu-1 a grăbi a veni în agiutor, făgăduind a xuscula toată naţia în favoru-i 68. 2a Mihai, spre a Ie da dovadă de încrederea s% într-înşii, alesese pe Chriitofor Heriely, cetăţean de la Braşov, frate cu judele acelui oraş, pe care îl trimisese Ia Praga la împăratul cu cărţi în care se trata de gonirea cardinalului din Ardeal. Se zice că Herzely făcu aceasta călătorie supt pretext de comereiu şi că Mihai dete lui Herzely pentru drum 100 galbeni 25 de aur, si împăratul, după ce l-a răsplătit cum se cade, îl trimise înapoi la Mihai69. Săcuii asemenea, dupe cum ştim avea o ură fieroasă împotriva, nobililor şi mai ales asupra familiei Băthoreştilor. / Purtarea cea înşelătoare a acestora, dîndu-le libertatea cînd avea nevoe de dînşii şi răpindu- m le-o îndată ce trecea primejdia, chipul cumplit prin care cea din urmă răscoală a lor (1596) fusese pedepsită îi făcuse nerăbdători de a scutura jugul, stînd a da mînă de ajutor oricărui duşman al casei Băthoreştilor. Aşa, toate popoarele Ardealului ura pe cardinalul, aştepta cu nerăbdare şi sta gata a ajuta pe Mihai spre a răpi din mînă-i ţara Ardealului. 35 Mihai, dar, în Ardeal, era nădejdea şi sprijinul intereselor popoarelor împotriva aristocraţiei şi a domnirei ungureşti. Vai! pentru ce necunoscu el această frumoasă misie şi trase asupră-i pedeapsa meritată acelor ce calcă menirea cu care providenţa i-a însărcinat! / Dar afară de popoare, ştim că o mare parte din cei mai mari nobili 40 ai Ardealului, nemulţămiţi de Bâthoreşti, chema în dorinţa inimei lor pe Mihai; deşi, în lipsă de dovezi temeinice, nu credem că această dorinţă a mers pînă la trădare şi că ei ar fi înlesnit cu ceva la triumful lui Mihai. Asfel, cursoarea ce tîra pe Mihai şi îl împingea în Ardeal, era puternică, nebiruită, providenţială. / 45 68 Seivert, p. 186 şi 187. 69 Bethlen, t. IV, p. 332. f. 41 f. 42 42V;' f. 43: f. 44 14 — C. 362 210 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VrTEAZUI. î. 45 XII f. 46 î. 47 f. 47v f. 47 A doua zi, după pornirea lui Csomortany spre Ardeal, luni în 13 oetomvrie 1599, Mihai vodă adună la Ploeşti o parte mare din ostile sale. Toată gloata ostaşilor români şi sîrbi era aşăzaţi în piaţă şi pe uliţi, iar 5 călăreţii gvardiei sale, numiţi curteni, şi o ceată de cazaci şi de polonezi îi răspîndi împrejurul oraşului. Generalului Baba-Xovac, care avea supt comanda lui 5 000 oameni pedestrime precum şi pe haiducii din Ungaria, îi deţe porunca de a-şi întocmi ostaşii săi armaţi în cinci rînduri, din piaţă pînă la curtea palatului domnesc. Asfel fiind posturile aşazate, aduseră io înaintea lui Mihai mai întîi pe viteazul George Mako cu ceilalţi căpitani de oaste, Ştefan. T ascuni, Ion Tamasfalvi, Grigore Kiş şi pe toţi ofiţerii unguri ce slujea în armata sa. Domnul le luă mîinile lor în ale sale şi-i puse să jure că-1 vor urma oriunde îi va povăţui, mai ales în espediţia ce el pregătea, că vor asculta şi vor îndeplini toate poruncile şale şi că 15 nu vor trăda steagul său nici de faţă, nici într-ascuns. După ce dete asfel drumul lui Mako şi oştilor sale, aduse asemenea: de la satul Floreşti 500 călăreţi linguri comandaţi de Dimitrie, ce-i zicea cel Mare, şi de locotenenţii săi Gqorgie Horvath, loan Kiş, Petru Kidel, Ioan Sindi şi cîţiva alţii. El aduse încă şi pe beşlii, de care avea două sute în oastea lui. 20 Această ceată de călăreţi, supt această numire turcească, era întocmită de Mihai vodă. Ei avea o plată deosebită şi ajunseră fruntaşii vitejilor. Capul lor era Ştefan Petnahazi. Mihai vodă îi aduse pe unul după altul spre a face jurămîntul. Fură unii care / se îndoiră puţin a face un jurămînt orb şi cam nehotărît. Către care întorcîndu-se Mihai, le zise cu oarecare 25 asprime : ,,Faceţi, căci datoria soldaţilor este a urma pe general, iar [nu] a generalului a urmă pe soldaţi; mie se cade a porunci, vouă a asculta ! ”. Mihai, căutînd mereu a ţine cît mai ascuns proiectul său, răspîndise vorbe, ca mai nainte, că această gătire de război se face asupra turcilor. Dar o seamă de boeri pătrunseră proiectele sale. Era mulţi din boerii săi 30 cei mai iubiţi, cărora nu prea plăcea ţintirile ambilor Mihai, cum se zicea atunci, adecă ale domnului şi ale banului Mihalcea, care mereu aţîţa ambiţia şi pofta de domniri şi de coprinderi a domnului. Aceşti boeri iubea ţara şi pe domn, dar voia să vază pacea şi se împotrivea espediţiei în Ardeal, ca una care poate avea pînă la urmă sfîrşit rău, aţîţînd mulţi 35 duşmani asupra ţării şi zădărnicind nădejdea de a o vedea împăciuită şi culegînd rodul de atîta / sînge vărsat. Intre aceşti boeri era şi Teodosie logofătul, boer bătrîn, ales, de cinste, şi priceput la sfat. Folpsindu-se de lipsa banului Mihalcea, ce se afla încă în Ardeal, lingă cardinalul, acest boer vru să facă o silinţă spre a întoarce pe Mihai vodă / din hotărîrea 40 sa d-a intra în Ardeal. / [El] trase în gîndul [său] pe soţia lui Mihai, doamna Stanca*. Era o femee aleasă această doamnă, ale cării calităţi chiar duşmanii soţului ei nu se putură opri a le încununa cu laude entuziaste. Bună, blîndă, supusă, înger de mumă şi de soţie, ea adesea domolea iuţimea şi asprimea caracterului soţului său, şi într-aceeaşi vreme 45 inimă eroică, ea împărtăşea de multe ori primejdiile bărbatului său, însoţindu-1 în războae şi pînă pe cîmpul bătăliilor stînd la coasta lui. Ca logofătul Tudosie, ea nu iubea pe banul Mihalcea, pe care îl învinovăţea * în manuscris „doamna Florica”. [Nota edit.]. UNITATEA NAŢIONALĂ * " 211 că sfătueşte rău pe domn. Fie un presimtiment de nenorocirile ce coprin-derea Ardealului /-va trage asupra familiei sale, fie numai nişte scrupuluri nobile şi poruncite oricărui e în poziţie d-a asculta numai glasul inimei sale, fără a âvea alte datorinţi mai înalte a împlini, ei i se părea că e nedrept lucru a purta războiul în Ardeal. Cu inima stăpînită de aceste 5 simţiri, ea se duse lîngă soţul său, silind prin rugăciuni şi lacrămi a-1 întoarce din hotărîrea sa. Ea îi aduse aminte azilul ce le dedese Ardealul atunci cînd erau amîndoi pribegi, prigoniţi de tiranul Alexandru, ajutorul ce îi dedese prinţul Sigismund spre a se face domn şi mai pre urmă spre a mîntui ţara de năvălirea lui Sinan paşa; şi îl jura peD [umnejzeu, pe io sf. Mihai şi pe Sf. Nicolae, patronii casei lor, d-ra nu purta războiul într-o ţară de la care priimise numai bine, / spre a nu trage asupră-i osînda nemulţămitorilor 70. înfocatele şi elocuentele cuvinte, precum şi lacrămile ei fură zadarnice; ele nu putură, clăti hotărîrea soţului său. Şi oare s-ar fi căzut ca el să lase tocmai acum, în minutul d-a o îndeplini, o idee care 15 de multă vreme frămînta în inima sal în ce oare se arăta el nemulţămi-tor? Daca Sigismund Bâthory l-a ajutat oarece prin creditul său spre a căpăta domnia, el nu i-a răsplătit însutit această mică facere de bine prin cîte foloase biruinţele sale a adus Ardealului şi care sporiră gloria lui Sigismund? Trebue oare a uita la cîte umilinţe supuse Sigismund pe Mihai şi 20 patria lui? Trebue a uita că pata ruşinosului tractat de la 1595 nu era încă ştearsă? Daca Sigismund a venit a-1 / ajuta împotriva lui Sinan, nu era oare spre a ajuta pe sineşi şi Ardealul, ce era deopotrivă amerinţate? Atîta numai că, în loc să aştepte pe turei în Ardeal, veni să-i întîmpine în Ţara Românească şi feri prin aceasta Ardealul de pustiirile războiului. 25 Apoi, chiar de ar fi avut Mihai şi românii datorie de a fi recunoscători lui Sigismund, acesta mai cîrmuia acum Ardealul? Nu-1 lăsase, pentru peirea lui Mihai, în mîinile cardinalului ; Acesta apoi nu era vădit de duşman al nostru % , Trebuia oare a-i lăsa timp a ne izbi şi a ne pune în stare d-a nu-i putea sta împotrivă? Şi chiar de ar fi fost altfel purtarea 30 cardinalului, chiar de ar fi avut Mihai datoria de a se arăta recunoscător către dînsul, recunoştinţa personală a unui domn poate oare stinge dreptul şi datoria unei naţii ? Putea el dezerta cauza naţională pe care se făgăduise a ajuta? Ardealul, / a carii gloată a populaţiei sînt români, nu este el o ţară românească? Trebuea oare a mai lăsa în stăpînirea ungurilor toată 35 această ţară care, după dreptul naturei şi dreptul oamenilor, este a românilor? /Mai ales cînd chiar populaţia de alt sînge îi chema? Ce fiindcă ne tragem din acel glorios popor, stăpîn al lumei, care întemeie cea mai minunată şi mai colosală unitate cunoscută în cartea istoriei omenirei, fi-^om noi osîndiţi a trăi alături frate cu frate în veci 40 strein unul de altul? Sîntem noi osîndiţi a ispăşi mărimea strămoşilor noştri şi jugul supt care ei osîndiră lumea, trăind vecinie izolaţi unul de alţul supt un deosebit jug barbar? D [umnejzeu nu ne-a dat şi nouă oară un acelaşi drept ca celorlalte naţii şi o aceeaşi datorie, o misie a împlini in omenire? / Dar întreprinderea de a crea unitatea naţională e grea; 45 ea va aţîţa mulţi duşmani asupră-ne şi eurînd sau mai tîrziu ne va fi fatală, precum fu lui Mircea, Ştefan cel Mare şi Petru Rareş. Ce, pentru că o datorie naţională, o datorie de viaţă şi de moarte e anevoe, sîntem 70 Bethîen, i. IV, p. 337 -339. f. 48 f. 49 \ f. 50 f. 51 f. 51v f. 51 212 ROMÂNII SUPT MIKAI VOEVOD VITEAZUL oare în drept a ne apăra de dînsa? Se poate oare naşte ceya în lume fără jertfe şi dureri? Eroul va eădea într-adevăr supt această grea sarcină. El va adăoga un nume glorios mai mult la şirul martirilor unităţii naţio-nale; dar silinţele lui, sîngele său vărsat, pînă şi greşalele lui vor lumina 5 calea generaţiilor viitoare, şi o zi va veni, cit de tîrziu, cind ursitele glorioase ce el a visat pentru naţie se vor împlini./ f. 52 XIII :î. 53 Pîn-a nu intra în Ardeal, Miliar se chipzui a feri, în lipsă-i Ţara Bomânească de năvălirile turcilor. Spre acest sfîrşit, după spusa luiBetli-10 len, le trimise soli vestindu-le că povăţueşte o armie împotriva cardinalului, care a încheat pace cu împăratul, şi că se va sili în tot chipul a-1 aduce la ascultare şi a-1 face credincios sultanului. Spre a da mai mult credit acestii fabule în ochii turcilor, el lăsă în Tîrgovişte un ceauş însărcinat a priimi în lipsa lui un tribut pentru sultanul71. Adesea turcul ca 15 şi Mihai au căutat a se înşăla unul pe altul prin asemenea fabule groase, la care nimeni nu putea crede. Şi fără îndoială că şi acum, daca turcii nu năvăliră în ţară, era mai mult din neputinţă, decît de încrederea în vorbele iui Mihai. Slujindu-se cu asemenea vorbe, acesta nu vătăma decît caracterul său şi îşi trăgea asupră-şi, din partea duşmanilor săi, eu oarecare 20 temei, învinovăţirea de a fi om viclean (ruse), prefăcut şi fără credinţă. / înainte de a eşi din ţară Mihai aşeză pe bătrîna sa mumă, Teodora, pentru care era plin de dragoste şi de îngrijire, ca într-un loc de siguranţă, la monastirea Cozia, clădită în poalele Carpaţilor, ca să şază cîtă vreme va ţine războiul. Această bătrînă doamnă, care văzu şi presimţi cu inima 25 nestatornica norocire a fiului său, fericirea şi restriştea lui, pînă şi tristul său sfîrsit, muri în aceeaşi monastire, cinci ani după această espeditie (1603). ' Doamna Stanca *, neizbutind a întoarce pe soţul său de a întreprinde espediţiahotărîtă, vru a-1 însoţi în Ardeal, şi împreună cu fiul său Paso traseu, ce avea atunci 15 ani, a împărtăşi primejdiile soţului ei72. / XIY Mihai vodă nu se mulţumi, ea un general harnic, a învălui espediţia sa de cel mai mare secret, dar încă adoptă un plan de operaţii a cărui idei strategice cu drept poate minuna. în înţelegere fiind cu saşii, sigur 35 d-a trage pe săcui în parte-i, el hotărî a intra cu oastea principală pe la Yăleni şi pasul Boza în Ardeal, a se aşeza între saşi şi săcui, a ţine pe aceia în supunere, a trage pe aceştia în partea lui şi a închide calea prin care ajutoarele de poloni şi de moldoveni putea sosi cardinalului73. Tot 71 Betlilen, t. IV, p. 339 ; Engel, t. I, p. 251. * în manuscris ,,doamna Florica7’ [Nota edit.]. 72 Betlilen, t. IV, p. 340. 7*- De Thou, t. XIII, p. 331 ; Gucrrin, p. 495; Ortelius, p. 452 ; Nene ungarische and .siebenbiirghebe Kronik, p. 160. unitatea naţionala 213 intr-o vreme el trimise peste Olt, la B adu Buzescul şi la banul Udrea, ca să sae şi ei cu toate ostile Craiovei, ale Jiului şi cu ale Mehedinţilor, să-i iasă înainte către luncile Sibiiului şi, ocupind acest oraş aliat, să ţie calea deschisă către Alba-Iulia, capitaia Ardealului şi punctul obiectiv al operaţiilor / războiului 5 Asfel toate întocmind şi prevăzînd, trei zile după depunerea jură-mîntului oştilor, la 16 oct., Mihai vodă porunci ungurilor săi să meargă, a tăbărî în poalele Carpaţilor ce despart Ţara Bomânească de Ardeal. Acolo chemă în grabă toată mulţimea ostaşilor, ce era împrăştiaţi prin-pregiur în batalioane, puse prin glasul erolzilor de proclamă : / ca toate io trăsurile să rămîe în urmă; fiecare să-şi poarte bagajul; lucrurile cele mai grele să se încarce pre cai de cărăuşi, puţine trăsuri rămase pentru femeile şi avuturile boeriior /; ca să încarce lucrurile taberii pe cai uşori de munte, lăsînd tot ce e greu de purtat; că prinţul Andrei a făcut pace şi alianţă cu turcul ; că oastea va trece prin Ardeal, căci cezarul i-a dat loc de 15 întîlnire în Ungaria; că el voeşte ca în această cale căpetenii şi soldaţi să fie unul lingă altul, soţi de drum. Asfel poruncind, el se pune cu toată oastea a trece munţii, îndreptîndu-se către pasul Boza. înainte trimise o ceată; aleasă spre a ocupa trecătoarele şi a stăpîni strîmtorile, ca să nu lase pe duşman / să răstoarne pe drum copaci, lucru ce lesne se face 20 intr-acele locuri, şi asfel să-i tae drumul să-i întinză curse în strîmtorile de dincoace şi, că de se va găsi, să le strice ca să înlesnească trecerea armiei. El se luă pe urma acestii cete cu atîta iuţeală, încît într-o zi şi o noapte trecuse Alpii mai cu toate ostile sale, pîn-a nu merge încă vestea în Ardeal că el a pornit din Ţara Bomânească74 75. Această extraor- 25 dinară iuţeală dovedeşte lămurit că acest mare războinic, fu poate cel dinţii în Europa care simţi zisa, comună acum, ,,că secretul tacticei stă în picioare”. Timpul uscat şi arzător al verii trecuse, şi acela al toamnei din acest an favoriza întreprinderea lui Mihai, căci nici cerul nu fu ploios, după 30 cum adesea se întîmplă în această lună, de face pămîntul noroios, nici zăpada, nici frigul şi nici o altă turburare a cerului nu întîrzie această espediţie76. „Un geniu favoritor lui Mihai, împotriva ungurilor — zice Betlilen — îi făcuse tot lesne de îndeplinit. Drumurile nu era închise prin copaci răsturnaţi, nici apărate prin oştire; el nu întîlni nici o oaste care 35 să-l oprească în cale şi trecu Alpii / cu mai mare iuţeală decît odinioară Anifoal”7*'. f. 55 t 55v f„ 55 f. 56 f. 57 După ce a trecut munţii, găsind un loc priincios pentru hrana şi odihna oştilor la trecerea din Ţara Eomânească în Ardeal, numită Boza, 40 Mihai vodă tăbărî acolo în acea zi, care era o sîmbătă 78 (18 octomvrie) 79. 74 Cr. română, ist.”, t. IV, p. 293. 75 Bethîen, 1. IV, p. 343. 76 îbid. 77 Beihlen, t. IV, p. 344. 78 îbid. 79 Cronica Iui Fuchsie. I. 58 f. 58v f. 58 f. 59 21-4 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL îndată porni pe George Mako, Ioan Tamăsfalvi, Ştefan Haraly şi un alt Ştefan Gomos, toţi săcui de neam, ca să îndemne pe săcui la revoltă. Ajungînd lîngă concetăţenii lor, aceştia se siliră cît putură ca să-i aducă eu gloata în tabăra hii Mihai. Ei le făgăduită mari răsplătiri şi rriai ales 5 o libertate temeinică, pentru care d-atîtea ori ei se sculaseră şi trăseseră asupră-le cumplite pedepsi de la prinţii Bâtborieni şi cei mai dinaintea lor ; ei îi povăţuiră d-a scutura acum acest jug nu numai ruşinos, dar şt nesuferit; să nu gîndească că vor fi în siguranţă de nu vor îmbrăţişa nici o parte, nici pe alta; să se socotească că lîngă Mihai vor fi îndată răsplă-io tiţi prin redobîndirea libertăţii şi că n-au nimic a nădăjdui de la prinţul Andrei, un B âthory şi un popă; că mai bine este a scutura odată o nevrednică robire, decît a se lăsa a trăi vecinie supt împ ilare j ei şi neamul lor. Auzind aceste vorbe şi altele, secuii care locuia Csikul şi Gherghiul răspunseră că ei nu vor lua armele şi nu se vor duce la Mihai pînă cînd 15 cetăţuia Verhegy, zidită dasupra capetilor lor de Ioan / Sigismund, co fusese ales crai al Ungariei, nu va fi dărîmată ; că dacă Mihai eşind biruitor, voeşte a priimi această condiţie şi să le dea libertatea, făgăduese d-a alerga îndată lîngă dînsul şi d-a urma steagul său. Înştiinţîndu-su Mihai d-aceasta, priimi cererile lor, şi săeuii, cum aflară răspunsul dom-20 nului, se adunară în mare număr lîngă cetăţuia Yarhegy şi o deteră pradă flăcărilor; apoi vro mie dintr-inşii alergară la arme. 1 în vreme ce aceştia se gătesc a se duce lîngă Mihai vodă, sfărîmînd şi arzînd palaturile nobililor, ceilalţi săcui, în pilda lor, năvăliră cu atîta furie asupra palaturilor celor mari, îneît mai nici unul nu scăpă de omor80. / 25 între aceste palate fură arse şi palatul şi posesiile lui Ion Boldi din să~ cuime, pe care cu greşeală spun unii că se arseră de Mihai vodă 81. / într-aceea, ridieîndu-şi tabăra de la Boza, Mihai o aşăză duminică (19 octombrie) lîngă Prasmar, oraş din Ţara Bîrsei sau ţinutul Braşovului82. Mihai vodă nevrînd a lăsa în urmă-i un oraş aşa de important ca 30 Braşovul, care ar fi putut a-1 izbi în spate, a ridica oştiri sau a-i tăia linia de comunicaţie şi proviziile 83, chemă îndată în cortul său pre cei mai de căpetenie ai oraşului, între care judele Valentin Kersely, om ales prin calităţile şi prin avuţiile sale, şi le zise ca să-i dea oraşul şi să-i jure credinţă, fiind mai bine pentru dînşii, a-1 sprijini decît a-1 mînia 84. Judele 35 se consultă cu magistratul oraşului şi, nu atît pentru orăşeni, cît pentru Ţara Bîrsei, ce le era supusă, hotărîră şi se învoiră cu toţii ca să facă pe voia lui Mihai, supt condiţie daca va coprinde ţara. Aşadar în 20 octomvrie,, eşiră deputaţi din partea oraşului / Chirilă Greissing, senator şi bătrîn respectat prin părul său cel alb, şi prin înţelepciunea sa 85, împreună cu 40 Luca Hirscher, oratorul comunităţii, şi cu alţi doi cetăţeni juraţi, însoţiţi şi de cîţiva soldaţi. Apropiindu-se ei de tabără, le eşiră întru întîmpinare cîţiva cazaci carii îi duseră la cortul domnului86. Ei îi prezentară un car cu cojoace, trebuincioase soldaţilor spre a se feri de frig, şi bucate mu!tef. 80 Bethlen, t. IV, p. 345, 346—347. 81 Istvânfi, p. 483. 82 Bethlen, t. IV, p. 347. 83 Ibid. ; Cronica lui Fuchsie. 84 Bethlen, f. IV, p. 347. 85 Bethlen, t. IV, p. 355. 86 Cronica lui Fuchsie. UNITATEA NAŢIONALĂ 215 şi îl rugară să tracteze oraşul Braşovului cu milostivire, căci populaţia, fiind puţin războinică şi cu totul dedată la industrie, nu-1 poate întru nimic vătăma 87. Mihai le răspunse că ei, prin înscris întărit cu pecetea cetăţii, să se îndatoreze cu credinţă împăratului nemţesc, căci de nu, el va da în pradă cetatea cu tot ţinutul ei. L-aceste cuvinte, deputaţii, 5 văzînd primejdia, îşi cerură trei zile spre a se ehipzui 88. / XYI în noaptea acelei zile, luni spre marţi (20 spre 21 oct.), după miezul nopţii, pe o ploae şi o grindină grozavă, Mihai dete semnalul d-a rădica .tabăra de la Prasmar^9 şi merse de tăbărî la Codlea (Zsunyog-szeg?)90. ; io în ziua următoare (21 oct.), sosiră în tabără solii braşovenilor, anume Pavel Kertz, doctorul cetăţii, Mathei Eronius şi Ion Hirscher, juraţi, cu / cîţiva din şutaşi, / spuind că comunitatea n-a mai vrut a aştepta f. pînă în sorocul de trei zile ca să aducă răspuns şi că i-a însărcinat ca Bă roage pe Mihai-vodă a se mulţămi cu făgăduiala că-i vor fi credincioşi, 15 cle-1 va ajuta D [umne]zeu a izbuti asupra lui Andrei; că de vreme ce le ~voeşte binele, după cum zice, să se îndure asupră-le şi să nu-ipue în primejdie de a peri prin răzbunarea lui Andrei91; cu toate acestea, ei făgăduia de acum a nu unelti nimic împotrivă-i, nici de faţă, nici pe ascuns, şi că vor sta în linişte desăvîrşită, numai şi domnul să fie binevoitor locuitorilor tîrgu- 20 rilor şi locului din împregiur 92. Mihai îi ascultă cu luare-aminte şi le răspunse asfel : / Văd că voi vă temeţi şi de mine şi de principele vostru, şi nu fără cuvînt. Deci eu sînt mulţemit cu făgăduinţele voastre, numai să rămâneţi statornici” 93. în 22 oct., Mihai trece cu toată oastea sa peste măgura Codlei, şi 25 încă în aceeaşi zi ajunse la Şărcaia, o moşie de ale Braşovului94. Trecînd armia prin pădurea numită Dracon, care se întinde la 16 mii de păsuri, nişte veliţi poloni din avangardă, întîlnind nişte negustori ce venea cu marfă, îi prădară şi îi uciseră 95. Alţi soldaţi în cale aprinseră cîteva sate, între care Feldioara şi Măghiuruşul96, prădară cîţiva preoţi şi rădicară 30 mai ales toţi caii şi bucatele ce găsiră prin sate. Asemenea rele, care făcură pe analiştii şi istoricii unguri a urla şi a se văita de fărădelegile oştire! lui Mihai, chiar şi astăzi, cînd armiile sînt bine disciplinate şi administraţia proviziilor organizată, / sînt foarte comune la o oştire care năvăleşte în pămînt strein şi este nevoită a se hrăni cum şi unde va putea. Apoi îndărătnicia 35 locuitorilor de a-şi ascunde bucatele minia pe ostaşi. Mihai se silea cît putea a ţine în frîul disciplinei pe ostaşi, dar străşnicia lui nu putea vedea şi pedepsi tot. Aşa, cînd plecă oastea dinPrasmar, nişte ostaşi puseră foc •J—---------------- 87 Bethlen, t. IV, p. 356. 88 Cronica lui Fuchsie. 89 Bethlen, t. IV, p. 358. 90 Cronica lui Fuchsie. 91 Ibid. 92 Bethlen, t. IV, p. 356. 93 Cronica lui Fuchsie. 94 Ibid. 95 Bethlen, t. IV, p. 358. 96 Cronica lui Fuchsie. f. 60 60v/60 f. 61 f. 62 216 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL tîrgului, Mihai cum află, sări şi puse oamenii săi să stingă focul, ^jurîndu-se — spune o cronică vrăşmaşă lui — cum că cu voia lui nu se fac acestea, însă el nu e în stare a ţine în frîu o astfel de mulţime de ostaşi furioşi 9L El află mai apoi că nişte ostaşi izbiseră castelul de la Heltii şi era p-aci să-l coprinză şi îndată trimise poruncă straşnică de-i opri de la această întreprindere97 98. Aceste sînt destule spre a nimicnici neruşinatele hule ale istoricilor unguri, care învinovăţesc pe Mihai nu numai că n-a făcut nimic spre a înfrîna ostăşimea, ci încă a îndemnat-o „la hoţie, tîlhărie, pustiire, aprinderi şi omor” 99. Era cu greu, într-adevăr, / a nu se întîmpla oarecare eccesuri şi a păstra o straşnică disciplină într-o armie numeroasă, compusă în mare parte de ostaşi mercenari de feliurite naţii. Spre a-şi închipui cineva ce fel era armiile atunci, trebue să-şi aducă aminte cum era ele cîţiva ani mult mai în urmă, în războiul de 30 ani. Armia lui Mihai trebuia să semene eu acea împărătească a vestitului Wallenstein. în 23 oct., Mihai / scoase afară o proclamaţie, vestind că el a venit ca să ţie pe locuitorii Ardealului în credinţa şi supunere ce ei juraseră mai nainte împăratului şi a scoate din scaun pe Andrei B âthory, care,, lăsînd partida creştinească, va să predea Ardealul turcilor. Dup-aceea el f porni de la Şărcaia spre Făgăraş, „nevătămînd pre nime —- zice aceeaşi cronică citată mai sus — nici prădînd satele, pentru că de bunăvoe, îi deteră cele trebuincioase spre hrană”, şi chiar într-aceeaşi zi ajunse la Cherţişoara 100. în cale, în toate părţile Mihai / revoluţiona popoarele şi îi silea, mai ales pe saşi (pe care nu voia a-i lăsa în urma sa în stare de a se arma), a se uni cu armia sa101 102./ Mihai făcea; toate cu o grabă mare, încredinţat fiind că Andrei se află cu totul fără putere, încît el credea că, silind la drum, îl va putea ajunge pîn-a nu apuca el a-şi strînge armia şi că lesne îl va putea nimicnici 162. / xvii ; ' La Alba-Iulia, dieta se adunase chiar în aceeaşi zi în care Mihai-vodă tăbârîse în strîmtorile Alpilbr. Ea se apucase îndată, după cererea prinţului,, de a face proces lui Bocskai, care nu vroise a se înfăţişa în persoană îna-inte-i, după cum fusese citat. După două zile, iată soseşte un curier trimes de Valentin Herschelv de la Braşov cu cărţi către cardinalul, pe care-deschizîndu-le sfetnicul său Gaspar Corniş, văzu că se vesteşte că deocamdată tot e liniştit şi sigur, afara numai că s-a văzut rătăcind într-o trecere în vecinătatea Bozii nişte companii de veliţi polonezi, dar că ei nu făcuseră nici uh rău nici oamenilor, nici viţelor, şi că de se va întîmpla ceva măî însemnat o vor face îndată cunosciită. Dar curierul care adusese scrisorile,, cînd eşise din Braşov, văzuse avangarda lui Mihai întinsă de bătae în preajma oraşului. Ajungînd la Alba-Iulia încă galben de frică şi socotind că în cărţile sale / se pomeneşte de năvălirea lui Mihai, nu spuse nimic* 97 Cronica lui Fuchsie. 98 Jbid. 99 Bethlen, t. V, p. 357. 100 Cronica lui Fuchsie. 101 Bisselie, t. XI; Ortelius, p. 452. 102 Bethlen, t. IV, p. 349. UNITATEA NAŢIONALĂ 217: lui Gaspar Corniş, dar răspîndi această veste printre orăşeni, îneît tot oraşul se umplu şi ferbea pe uliţi vorbind de aceasta, cînd cei mari nu ştia încă nimic. Un căpitan de călăreţi pretoriani, anume Gaspar Libek, dueîndu-se la Corniş, ii făcu cunoscut zgomotul răspîndit în oraş de curier. „Ajută-ne, doamne!” strigă Gorniş tremurînd 1-această groaznică ştire, 5 şi îndată, adueînd înainte-i pe curier, se asigură de adevăr şi, după ce îl mustră rău, alergă la prinţul Andrei spre a-i spune primejdia ce îl ameninţă. Cine ar fi văzut turburarea şi spaima lui Gorniş atunci s-ar fi încredinţat că acest om nu putea fi trădător, dupe cum l-a bănuit; unii din analişti103. f 10 Spun că Andrei B âthory dintru-ntîi nu vru să crează, tratînd această veste de fabulă şi glumă, mai ales că solii lui Mihai, banul Mihalcea şi George Baţ, se afla la Alba, lîngă dînsul, şi îl încredinţa a nu se îngriji, căci toate or eşi / cu bine 104. Cu toate acestea, ţiind după obicei îndată sfat cu cei mari, porunci să trimiţă fără întîrziere în toate părţile Spre a 15 chema pe lăcuitorii la arme. Jntr-aceea, nobilimea săcuilor, mai aproape fiind de rău şi credincioasă prinţului Andrei, trimitea curier peste curier, spre a-i vesti că Mihai vodă a trecut Alpii şi a sosit cu o armie însemnată la Prasmar ; că a aprins nu numai castelul lui Ion Beldi, ce se afla atunci la dietă, dar încă a purtat flacăra şi sabia prin toate satele şi oraşele ce 20 a înfîmpinat pînă la Foltvar. Spune Ambrosius Simigianus că mulţi din nobilii voitori de rău ai prinţului Andrei prindea scrisorile ce-i era adresate şi oprea pe curieri d-a se înfăţişa înaintea lui ; pe lîngă aceasta, vorbile despre sosirea duşmanului se împotrivea una altia şi ei se silea prin multe, cuvînţări a-1 încredinţa că 11-are a se teme de nimic. Cu toate acestea 25 zice Bethlen, precumvalul goneşte valul, d-asemenea o vorbă despre sosirea lui Mihai mărea şi întemeia pe ceilaltă vorbă şi umplea urechile tutulor. A doua noapte după sosirea curierului de la Braşov, se duse Ştefan ]Bâthory, Gaspar Gorniş, Pancratie Sennyei şi Ştefan Bodoni lîngă prinţul Andrei, pe care îi găsiră meditînd, şi cîntînd dintr-un instrument 30 de muzică, pe cînd ţara era în foc. Ei îl deşteptară din meditaţia sa, des-eoperindu-i adevărata stare a lucrurilor. Andrei, fără a se prea grăbi şi fără a-şi perde cumpătul105, / dă drumul dietei şi, numind pe Gaspar Gorniş iocotenent al său peste toată armia106, / trimise îndată porunci straşnice în toate părţile crăiei107, spre a se purta, pre obicei, în tot locul 35 o sabie cruntată în sînge 108, şi a vesti ca, fără zăbavă şi cu cea mai mare iuţeală, toata nobilimea, toată breasla / ostăşească să se adune în grabă înarmată la Sas-Sebeş, căci o primejdie obştească amerinţă şi nu sufere nici o întîrziere; că toţi aceea ce nu se vor grăbi a veni vor fi priviţi ca nişte trădători şi dezertori şi se vor pedepsi cu moartea cea mai 49 cruntă109. El scrise asemenea şi la săcui, care era scutiţi de slujbă ostăşească de cînd fuseseră despuiaţi de libertatea lor, că, într-o primejdie atît de grea, să-şi unească şi ei puterile Spre a goni din patrie pe duşmanul f. 66 f. 66v t 66 f.67 103 Bethlen, t. IV, p. 349. 104 Cronica lui Fuchsie. 105 Bethlen, t. IV, p. 352. 106 Isivânfi, p. 453. 107 Bethlen, t. IV, p. 352. 108 Cronica lui Fuchsie. 109 Bethlen, t. IV, p. 352. 218 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL comun, făgăduind a da libertate la toţi aceia ce-i vor sta într-ajutor; că era mult mai bine şi mai sigur pentru săcui d-a-şi dobîndi libertatea de la un prinţ ales de dînşii, care are aceeaşi naţie, limbă şi obiceiuri ea şi ei, decît a lua armele în favorul unui strein, împotriva aceluia ce 5 este os din osul lor şi sînge din sîngele lor. Şi pentru ca să-i facă să se lupte cu dînsul şi fără voia lor, Andrei luă măsuri aspre în ţara săcuilor dintre rîurile Mureş şi Crişul (odinioară rîul Aurit). Una din aceste măsuri era punerea în lucrare a unui obicei vechi, întrebuinţat de schiţi şi apoi şi în Ungaria pe la începutul acestii erăii. Acest obicei era ca, la o primejdie io mare cu care amerinţa vrun duşman strein ţara, acel locuitor ce nu se scula îndată după poruncă, spre a lua armele împotriva duşmanului, era legat cu funii prin mijlocul trupului şi cu multă ruşine pedepsit110 111. Dar f. 68 ura săcu/ilor asupra lui Andrei era atît de mare, încît nici amerinţările, nici făgăduelile lui nu-i putură îndupleca a lua armele în favorul lui m. 15 în urma acestora, cardinalul merse de întîlni pe Malaspina, ce se afla bolnav, îi espuse primejdia în care se află şi dobîndi de la acesta făgăduiala că va sta mijlocitor spre a-1 împăciui cu Mihai vodă. Ei se chip/miră de a trimite mai nainte pe un nobil, Isac Csejtie, la Mihai, spre a afla cererile lui şi a căuta a-1 aduce la simtimente pacinice. Dar Mihai, fără a da nici 20 un răspuns, opri la sine pe 1 sac Csejtie pînă după bătae. Fără a mai perde vremea, cardinalul, urcîndu-se într-o trăsură, eşi din capitala sar ce nu mai era s-o vază, ursit a fi o privelişte ticăloasă a lunecoaselor lucruri omeneşti. El lăsă în locul său în Alba-Iulia pe fratele său, Ştefan Bâthory, şi pe Ladislas Gyulasi, şi se duse la Sas-Sebeş, unde se făcea adunarea f. 69 25 oştilor112. / Aci aflînd Andrei că Mihai înaintează repede spre Alba, fără a aştepta toate ostile ce soseau încet, îşi rădică tabăra de acolo. El porunci ca cei ce vor sosi să-l urmeze şi, lăsînd dop arte Făgăraşul, unde avea garnizoană, se îndreptă cu mare grabă spre Sibiiu 113. unde ajunse a treia zi114, în 24 oct.115. Locuitorii Sibiiului, care împreună cu căpetenia lor, 30 ‘: Albert Suveg, era aliaţi cu Mihai îl priimiră reci, fără a-i da datoriile de credinţă cuvenite 116. xy iii într-aceea, Mihai înainta cu grabă spre Sibiu, socotind să ajungă acolo înaintea lui Andrei. în 25 octoinvrie, el ajunse lîngă tîrgul Tălma-35 ciului cu oastea, soţia şi familia sa. Ţinta lui era a înlesni unirea cu armia sa a şase mii ostaşi olteni, ce-i aducea pe la Turnul Koşu, Eadu Buzescu şi banulUdrea, pe care îi aştepta în tot minutu şi care sosiră tocma a doua zi, în 26. Armia lui Mihai se mai adăogase în cale cu o seamă de săcui, saşi şi alţi partizani ai săi din Ardeal, mai ales români ee-i venise 110 Jbid., p. 354. 111 Cronica lui Fuchsie. 112 Bethlen, t. IV, p. 360. 113 Istvânfi. 114 Bethlen, t. IV, p. 362. 115 Cronica lui Fuchsie. 116 Bethlen, t. IV, p. 363. UNITATEA NAŢIONALĂ 219 într-ajutor117. Asfel împreunîndu-şi oastea, Mihai vodă, mai naintînd spre Sibiu, îşi aşază tabăra la sat la Yeştem 118, tiindn-şi asfel armia între cotiturile munţilor, pînă va socoti c-a venit vremea ca s-o scoată la cîm-pie 119; / v . ■ s . ■ : ■ între strîmtorile munţilor era un spaţiu şes îndestul de mare, unde 5 Mihai putea tăbărî şi a-şi întocmi ostile. Acolo el ascunse ceata femeilor, tot ce după vîrstă şi după sex nu era în stare d-a se lupta, împreună cu bagajele şi o mare mulţime de cară 120. Miercuri în 17/27 oct., strejile ambelor armate potrivnice se arătară şi se văzură unele cu altele. Dar, atît pentru că tunurile noastre rămaseră în urmă cale d-o zi, cît şi pentru io că în acea zi era sărbătoarea evanghelistului Luca, pe care românii îl cinstea foarte mult, Mihai hotărî a-şi ţine ostile în strîmtorile munţilor şi d-a nu da bătae în acea zi121. ; Cardinalul, văzînd apropierea armiei lui Mihai, intră în grijă mare, căci, nesosindu-i încă ajutoarele de la Lipova, leneu, Caransebeş şi ale 15 săcuilor din scaunele Arianos şi Mureş, el se socotea mai slab în puteri nu numai eu numărul, dar şi cu calitatea oştilor. „într-adevărj— zice Bethlen — românii care de mai mulţi ani se află în război necontenit cu turcii, obicinuiţi cu munca şi cu primejdiile, era priviţi de toţi ca mult mai buni ostaşi decît ungurii” 122. / între aceste oşti româneşti, mai de- 20 prinse la izbîndă şi mai vestite, era cetele ce se chema Buzeştii şi Băţeştii, pre numele căpitanilor săi, fraţii Buzeşti şi George Eaţ 123. / Cu toate că, într-adevăr, ostile lui Mihai era mai bune decît ale lui Andrei, în care se afla mulţi ţărani rău armaţi şi nedeprinşi cu războiul 12% dar cu numărul nu se deosibea mult între dînşile 125. Fiecare armie număra 25 ca / la 25 mii luptători126 ; artileria lui Andrei era mai bună şi mai nu- 117 Bethlen, 1. IV, p. 363. Acest autor greşeşte puind aci numele lui Baba Novac. în locul lui Radu Buzescu şi banul Udrea. NUvac cu haiducii săi intrase în Ardeal împreună cu Mi a hi vodă . 118 „Mag. istoric”, t. IV, p. 293. 119 Bethlen, t. IV, p. 366. 120 Ibid. ■ 121 Bethlen, t. IV, p. 367; Istvânfi, p. 453. 122 Bethlen, t. IV, p. 367. 123 Cronica lui Miron Gostin, p. 220. 124 De Thou, t. XIII, p. 352. 125 Istvânfi, p. 453. 126 Un analist ungur, anume Szamoskozy, martor de faţă, citat de Bethlen, vorbeşte asfel despre numărul oştilor lui Mihai vodă : „Este anevoe d-a spune acurat cîte oşti era, căci căpeteniile înşişi n o ştiâ : fiecare după patima sa ridica sau scădea numărul cum vrea. Românii însuşi, care vor să se arate mai curajoşi, arăt un număr necrezut de mic. Iar noi, fără patimă, vom arăta ceea ce am văzut cu ochii noştri. Acei ce vorbesc mai mult urcă la 30 mii pedestraşi şi călăreţi numărul ostaşilor lui Mihai. Acei ce spun mai puţin, 20 mii. Românii spun numai 8 mii. Acei ce ţin mijlocul spun 25 mii. Atîta sau mai atîta mi se pare a fi mai de crezut. Acei •ce pun mai mult sau mai puţin fac abuz de calcul şi fără cuvînt se arată darnici în cifre. Nimeni nu poate tăgădui că aceasta fu un potop mare de oameni, ca cum toată Ţara Românească, smulsă de la vetrile sale, căzuse peste noi. O parte mare era volontiri, ce alergaseră la dînsul traşi prin nădejdea d-a putea prăda, şi nu atît puterea lor reală, cît mulţimea lor insufla groază. Este încă de sigur (certain) că Mihai vodă îşi adăog'ă numărul oştilor sale, după ce a intrat în Ardeal, atît pentru că mulţi de la sine alerga în tabăra lui, împinşi de nădejdea pradei, cît şi pentru că Mihai, în toate părţile pe unde trecea, poruncea să proclame, într-o parte şi într-alta, că el va privi ca duşman şi îşi va răzbuna ca de un asemenea pe oricine care, fiind In stare a purta armele, nu va urma înarmat oastea sa. El lucra într-acest chip atît ca să sperie f. 70 f. 70v f. 70 f. 71 f. 72 f. 73 220 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL meroasă deeît a lui Mihai; ei număra mai mult de 40 tunuri, în vreme ce Mihai avea numai 18 bucăţi, mari şi miei127. Cardinalul, în tabăra sa, adună pe lingă sine senatul şi alţi oameni încercaţi, spre a se sfătui cum să poarte mai bine războiul. Părerile fură împotrivite; unii sfătuia d-a 5 prelungi războiul şi a nu lăsa să hotărască soarta şi norocu unei Singure bătălii. Ei zicea că această prelungire va/ dezorganiza armata lui Mihai prin foamete, Ostenelile războiului, lipsa banilor şi nedisciplina ostaşilor; că, cu cît vor întîrzia mai mult, cu atîta armia lor va creşte în număr, în vreme ce a lui Mihai va slăbi. Alţii zicea că trebue a rezema toată io tabăra de zidurile Sibiului şi s-o întărească prin metereze făcute cu care legate împreună ; că asfel, unind tabăra cu oraşul, or putea avea îndestulare despre hrană şi respinge pe duşman prin lovituri de tun, de s-ar ispiti eî să-i lovească; că trebue a potoli focul duşmanilor, prelungind războiul prin amînări, făgădueli, înşălăciuni si solii; că asfel puterile duşmanului 15 ge vor moleşi şi se vor slăbi prin aşteptare şi prin izbiri parţiale, mai alea eu un om ea Mihai, iute, îndrăzneţ şi nerăbdător; asfel închea ei, Eabius pe Anibal şi craiul Matei triumfă lîngă Yratislav de silinţele a doi puternici crai, alPolonlii şi alBoemiii. Emeric Sziczsai, unu din credincioşii prinţului Andrei, îl rugă îndeosebi d-a-şi căuta un azil înaintea luptei, spre a se 20 feri de primejdiile războiului, aducîndu-i aminte nenorocirile de la Vama şi Mohaci. La acestea Andrei răspunse: ,,D-aş fi în locul tău şi eu• aş face-o; dar ştiindmmă cap al acestii armii, nu voi să fiu fugar şi să dezertez p-ai mei’’. Dar alţii, pe care bănuitorii cronicari ii numără între duşmanii lui 25 Andrei, povăţuia a nu se trage înapoi şi a nu lăsa a trece ocazia d-a? stăvili năvălirea duşmanului ş-a opri răul d-a se întinde mai mult; că cu cît mai mult vor întîrzia, / armia lui Mihai va creşte prin unirea să-cuilor ce-i mai aşteaptă să vie ş-a altor partizani ai săi; eă duşmanii va fi mult mai de îngrozit atunci cînd îşi va uni toate puterile. Pentru aceasta 30 nu este vreme de perdut; trebue a lua armele pentru patrie şi pentru libertatea copiilor săi şi a cerca norocu războiului128. Acest sfat era şi cel mai bun, căci orice prelungire a războiului ar fi fost în paguba lui Andrei şi în folosul lui Mihai, de vreme ce popoarele Ardealului ţinea cu acest din urmă. La acest sfat se uni şi Andrei şi hotărî a-şi cerca no-35 roeul129. Mai înainte el vru să sleiască toate mijloacele de împăciuire. „O ! (Urmare subsol p. 219) duhurile cu mulţimea, eît spre a nu lăsa în spate-i nimic diii care să se poată organiza batalioane, Aceea ce, la vedere mărea oastea voevodului era un număr foarte mare de cară, pe care împotriva unei straşnice porunci a domnului, fiecare tîra cu sine, precum făcuse voevodi?! şi toţi boerii, purtînd nevestele, copiii, toată starea si avuţia, ca cum ar fi avut de gind de a schimba pentru tetdauna pămîntul de locuinţă : pricina era căci se temeau ca, în lipsa domnului şi a armiei din ţară, turcii sau tătarii să nu cumva să năvălească spre a o prăda'" (Bet-hlen). Despre armia lui Andrei, analiştii unguri o scad peste măsură, făcînd-o de 9 mii; alţii încă numai de 5 mii. Dar mai mulţi istorici şi analişti streini, precum : De Thou, t. XIII, p. 352, Guerrin, p. 497, Ortelius, p. 453, Bisselie etc. o fac de 25 mii. Istvânfi, asemenea, zice că numărul oştilor era mai deopotrivă de ambe părţile. Din aceasta se lămureşte că, deşi poate a fost oastea românească mai mare deeît cea ungurească, deosebirea era însă neînsemnată. 127 DeThou,p. 352 : Guerrin, p. 495 ; Ortelius, p. 452. 128 Bethlen, t. IV, p. 368—375. 129 Jbid., t. IV, p. 375. UNITATEA NAŢIONALA 221 nepricepută minte omenească ! zice unul din cronicarii noştri; cită vreme fu de a tocmi ţara şi a face pace, şi nu vru ; ci vru să tocmească cînd nu fu de nici un folos5’130. XIX Mihai vodă, precum am văzut în urmă şi din pricinile arătate, ne- 5 vrînd a da bătae în acea zi de miercuri 17/27 oct., spre a îndatora pe duşman a nud izbi, se socoti a-1 ocupa în acea zi eu negoţiaţii. Trimise dar soli la Andrei, cerîiidud ca să-i descliiză calea pentru el şi armia sa, spre a merge să se unească / cu nemţii împotriva turcilor, căci de nu, apoi ş-o va deschide el cu sabia; că el n-a intrat cu gînduri vrăjmăşeşti 10 în Ardeal; că de s-a făcut vro pustiire prin sate şi oraşe, a fost fără porunca lui. Andrei, doritor de pace, ascultînd solii îi trimise înapoi la Mihai, împreună cu doi ai săi, cu acest răspuns: că Mihai vodă trebue să se tragă în Ţara Românească tot pe drumul pe unde a venit şi să se despăgubească toate relile ce au făcut ostaşii săi şi apoi să facă o nouă le- 15 gătură de pace şi alianţă temeinică împreună. Mihai, ascultînd propunerile deputaţilor, se arătă a le priimi în de bine, şi spre a insufla mai multă nădejde de pace lui Andrei, el închee cu aceiaşi deputaţi o încetare de arme pentru acea zi, şi pentru care ceru zăloage, făgăduind de -a ;trimite-şî din parte-i. Andrei se grăbi a 20 trimite pe Moise Săcuiul şi pe Mşihior Bogathie131, cel dinţii căpitan vestit, cu cinste, cunoscut de Mihai pentru campaniile sale în Ardeal, celălalt june, ales prin naşterea şi calităţile sale. Mihai îi trimise doi boeri străluciţi, postelnicii Preda şi George, cu care Andrei vorbi şi se plînse cu viiciune de purtarea iui Mihai către dînsul132. 2a într-această vreme sosi, în tabăra lui Andrei, Malaspina, legatul papii, pe care îndată prinţul îl porni lîngă Mihai-vodă, ca să se silească în tot chipu spre a-1 aduce a face pace 133. Xunţiul, infăţişîndu-se înaintea lui Mihai, nu şe temu d-a necinsti caracterul său de episcop şi de sol, pogorîndu-se pînă / a minţi într-un chip neruşinat. Prefăcîndu-se că vine 30 de la curtea împăratului şi slujindu-se cu numelem[ajestăţii] s[ale] i[mpe-riale] de la care spunea că are carte la mină, el porunci lui Mihai să iasă îndată din Ardeal, fără a face nici o vrăjmăşie. Cerînd Mihai să i se arate porunca împăratului, nunţiul răspunse că ea se află în mîinile prinţului Andrei, căruia a lăsat-o, dar că peste puţin poate să i-o aducă. Malaspina 35 fu nenorocit în înşălăciunea sa, căci Mihai îl dete de minciună, scoţînd o carte a împăratului cu totu dimpotrivă, prin care i se poruncea să izbească pe cardinal fără întîrziere, declarînd că la această poruncă voia să asculte. Xuiiţiul îl înconjură în numele lui Dumnezeu că să nu facă nici o mişcare în ziua aceea, pînă ce va vorbi cardinalului ca să-l aducă re la alte sentimente. Mihai nu mai răspunse nimic nunţiului13^ şi acesta se întoarse chiar în acea zi la Andrei135. Din partea lor, Moise Săcuiu şi 130 „Mag. ist.”, t. IV, p. 293. 131 Bethlen, t. IV, p. 367-377 ; De Thoii, p. 352 ; Guerrin, p. 495 ; Ortelius, p. 452 ; Ortelius, p. 452. 132 Betlilen, t. IV, p. 377. 133 ibicl. ; Istvânfi, p. 453. 134 De Thou, p. 332 ; Guerrin, p. 495; Ortelius, p. 453 ; Wicquefort, p. 779. 135 Bethlen, t. IV, p. 378. f. 74; f. 75 222 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f. 76 £. 76v f. 76 f. 77 f. 77v Melliior Bogathie se siliră prin multe cuvinte a aduce pe Mihai la sentimente pacinice şi binevoitoare către Andrei, zicîndu-i cu înşălăeiune că un tractat de pace s-a şi încheat între acesta şi împăratul şi rugîndu-1 ca, privind nestatorniciile lucrurilor omeneşti, să se mulţumească pe poziţia 5 sa de acum şi să n-o jertfească la ambiţia sa şi la un viitor nesigur 13®. La aceasta iată care fu răspunsul lui Mihai: „Am jurat lui Hristos pe turci să nu slujesc, şi voi pe ei iubiţi; cum oare să mă încred vouă ? De aceea / hotărît-am a vă coprinde ţara, a muri ca un creştin, sau peste voi a domni” 137. El adăogă că alianţa ce spun ei c-au îneheat cu împăratul io este o pricinuire deşartă, spre a ocoli greutăţile de faţă şi mai mult spre a rupe pacea decît a o face; că e mai bine a hotărî prin arme decît a mai face tractat de pace. „Încît pentru nestatornicia norocului, ştiu — zise el —■ că sînt om, dar ştiu încă că Dumnezeu ajută războaele drepte, Cram luat armele pentru lege; că el va întări pe cei ce se luptă pentru 15 dînsul, va prigoni pe cei ce-1 vind” 138. ^ Joi, în 18/29 oct., zi consfiinţită după carindarul nou la apostolii Simon şi Iuda 139, des-de-dimineaţă, Mihai vodă trimise înapoi lui Andrei pe Moise Săcuiu şi pe Melhior Bogathie, cu următorul ultimatum : „Andrei Bâthory, ca un partizan al turcilor şi vînzător al pricinii creştinătăţii, să 20 se lepede de stăpînirea Transilvanii, să îmbrace haină popească, să sc ducă în Polonia şi să lase prinţipatul pe seama lui Sigismund Bâthory, sau să hotărască puterea armelor ^° ; / că atunci elj domnul Ţării Româneşti, se leagă că îl va face ă dobîndi milostivirea împăratuliii/’’. Cardinalul înţelese atunci că trebue a se pregăti de război şi trimise înapoi zăloagele 25 lui Mihai. El se gîndi să mai trimită o dată pe Malaspina lingă Mihai; spre a mai face o cercare de pace. Urcîndu-se într-o trăsură şi însoţit v de o mică escortă, Malaspina intră în tabăra lui Mihai, dar acesta nu vru să-l priimească, şi, fiindcă Malaspina se apucă în tabără a vorbi / ofiţerilor şi ostaşilor, îndemnîndu-i să lase armele ca să nu se verse sînge creştin, 30 Mihai, văzîndu-1 călcînd asfel de a doua oară datoriile sale de sol şi încă că nu-i adusese porunca împăratului făgăduită, îl chemă înainte-i, îl mustră puţin pentru înşălăciunea lui şi, fără a vătăma întru nimic respectul cuvenit obrazului său, îl trimise, pînă la a doua poruncă, la arest în coada tâberii, puindu-1 supt paza fiului său Pătraşcu, ca să nu i se întîmple 35 nici un rău141 . Fără cuvînt au bănuit unii unguri că şi Malaspina, vrînd să cîştige favoru împăratului şi a dobîndi prin mijlocirea lui dignitatea de cardinal, lucră în secret în favorul lui Mihai şi că de bunăvoe el rămăsese în tabăra lui142. / Polonezii mai ales, urînd pe Malaspina, umplură Europa de în-40 vinovăţirile lor, zicînd că el a fost un spion al împ [aratului] şi a înşălat şi perdut pe cardinal1^3. Această bănuială a venit căci, în urma bătăliei, i*® Bethlen, t. IV, p. 379. 137 Stavrinos ; Bethlen, t. IV, p. 381. 138 Bethlen, t. IV, p. 380- 381. 139 „Mag. ist.”, t. IV, p. 293; Bethlen, t. IV, p. 381 ; Istvânfi; Bisselie şi alţii. 140 Bethlen, t. IV, p. 382 ;Engel, t. I, p. 253 ;Die neueroffnete ottomanische Pforte, p. 339. 141 Wicquefort, p. 799: De Thou, p. 332; Bethlen, t. IV, p. 383; Guerrin, p. .495; Or-telius, p. 497. 142 Bethlen, t. IV, p. 384 ; Wicquefort, p.779. 143 Piasecius, p. 205. UNITATEA NAŢIONALA 223 Malaspina se arătă plin de zel pentru Mihai şi împăratul. Dar este de crezut că el se arătă asfel căci se comprometase foarte mult în ochii lor prin focul cu care apărase pe Andrei înaintea bătăliei. Aceea ce silise pe Malaspina ă sta în favorul cardinalului era căci acesta, cîtva înainte, făgăduise în secret papei a-i închina Ardealul, nădăjduind asfel a-1 avea, 5 la nevoe, sprijin împotriva împăratului şi a putea păstra această ţară ca un feud atîrnător de sf. scauii1^. / în vreme ce Andrei şi ungurii sta în cumpănă între temere şi nădejde şi aştepta întoarcerea Malaspinii, ca să vază de le aduce pace sau război, Mihai îşi ia toate măsurile pentru bătae. El îşi întocmeşte armia^ îşi aşază 10 tunurile, pune tot lucru la locul său şi, înaintînd spre Sibiu, trimite un erold cardinalului ca să-i spue că el voeşte să cruţe sîngele creştinilor, că el nu vine ca să-l verse, dar ca, în numele împăratului, să-i asigureze învoirile ce i se dedese şi i se jurase de Sigismund, cum şi să-l facă a intra în stăpînirea aeestii ţări; că cardinalul ţinea un prinţipat / ce nu 15 era al lui ; îl declara în sfîrşit că, de nu va lăsa mai curînd armele spre a se supune la m[ajestatea] s[a], el îl va goni dupre urmă cu foc şi cu sînge pînă îl va scoate afară din ţară1^6. < XX ;j.i i- La această vestire trufaşă, prinţul Andrei, pierzînd nădejdea de 20 împăciuire cu care în zadar se măgulise, mîniat peste măsură, trimise înapoi pe erold144 145 146 147, încălecă calul şi porunci lui Gaspar Corniş, general-en şef, d-a forma rîndurile şi d-a întocmi armia de bătae. Locul unde armia fu întocmită era o cîmpie nu prea bună, aşăzată între oraşul Sibiu şi tîrgul Şelimberg; această cîmpie este din natură aşa de nepotrivită, încît 25 pămîntu se pleacă din partea Şelimbergului şi dimpotrivă se ridică din partea oraşului Sibiului; întinderea ei este d-aproape 4000 paşi. Mihai era spre răsărit, urmînd rîul Cibin * ; Andrei era de ceilaltă parte a rîului, spre apus. Armia lui Andrei fu întocmită asfel că ea ocupa partea cea mai de jos a cîmpiei, închisă de ambele părţi între oraş şi rîul Cibin. Mihai, 30 din contră, răspîndise ostaşii parte în şes, cea mai mare parte pe înălţimile care, din sus de Sibiu şi de Şelimberg, se ţin de munţi. Asfel încît, după împrejurări, voevodul putea alege, sau după natură, / sau după voinţă, un loc mai priincios, în vreme ce prinţul Andrei n-ar fi putut lua decît unul mai rău. 35 întocmirea armiei lui Andrei era asfel: la centru o mie călăreţi, al căror cap era viteazul Moise Săcuiul, avînd de locotenenţi pe Francisc Sevri şi cei doi Toma, numit unul Csomortanv, celălalt Becz, ambii săcui şi vestiţi în război; pe lingă dînşii era trei sute polonezi armaţi cu arcuri, puşti şi săbii, comandaţi de un nobil şi voinic polon. La dreapta era aşăzaţi 40 144 De Tliou, p. 332. 145 Bethlen, t. IV,; p. 3S4; Wicquefort, p. 779. 146 De Thou, p. 332 ; Guerrin, p. 495 ; Ortelius, p.; 452 ; Neue ungarische und siebenbiir-gische Kronik, p. 161. 147 De Thou, p. 332. * In manuscris „Sibiu”. [Nota edit.]. f. 77 f. 78 f. 79 224 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL i. 80 f. 81 f 81v f. 81 f. 81v f. 81 40 •f. 82 pedestraşii luaţi din garnizoane şi o mie saşi; această aripă o comanda Ştefan Lazăr, războinic harnic, care se slăvise în războaele cu muscalii din vremiile lui Ştefan, craiul Poloniei; acestuia se dete George Aradi, ungur, căpitan al pedestraşilor Braşovului, ce se afla pe lîngă Andrei 5 dinaintea năvălirei hii Mihai. La stînga venea întîi 600 pedestraşi preto-rieni, zişi albaştri, dupe uniforma lor ; capul acestii cete alese era Matei Pereseth, voinic îndărătnic, avînd de locotenent pe Francisc TurL După dînşii venea o armie ajutătoare, povăţuită de Petre Huszar şi Ştefan Tahi, ambii unguri din Ungaria, care fuseseră pentru vestea vitejiei lor io chemaţi de prinţul Sigismund în Ardeal. Huszar priimise de la Andrei comanda / întregei aripe stinge. Alături cu oastea lui Huszar, tot la stingă, venea cei măi de căpetenie magnaţi şi nobili, Melhior Bogathie, Nicolae Zalasdi şi mulţi alţii; şi la stînga lor era Andrei Barcskai, banul Lugojului, cu o călărime voinică, Gaspar Sibrik, căpitan al călărimei pretoriene, şi 15 junii nobili ce slujeau la palat, al căror regiment se urca la 400 oameni, adăogat încă cu mai atîţi pedestraşi aleşi, veniţi, cum se zicea, de la porţile comitaturilor. în a doua linie, venea falanga sau corpul armiei de rezervă, formată de oamenii comitaturilor şi nobilime. Capii era : Ion Iffiu, numit Junele, după vîrstă-i, ce era frate vitreg prinţului Andrei, 20 Ştefan Toldi, George Eavazdi, Ştefan Bodoni, dintre senatori, Baltazar Corniş, asemenea senator şi fiu al lui Gaspar Corniş, şi mulţi alţii. Capul tutulor era Gaspar Corniş, dar fiindcă, ca generai-en-chef, el comanda toată armia, Pancratie Sennyei comanda în locu-i această trupă. La spatele ei venea ca la 600 călăreţi, a căror capi era Benedict Menzenti, *25 Mihai Szemere, Wolfgang Petki şi Ştefan Besenie. Asfel întoemindu-se armia, Andrei se apropie de capi şi le ţinu / un cuvânt lung, plin de patimă, fără demnitate şi cuviinţă în care se împleteşte semeţia şi obrăznicia ce mai totdauna a întrebuinţat ungurul către român. El nu se mulţumeşte numai a imputa lui Mihai / mustrările 30 obicinuite atunci de unguri, adecă / că s-a arătat ingrat către unguri, care l-a ajutat a se face domn şi l-a mântuit de Sinan, dar încă aruncă înjurături groase şi nevrednice asupra lui şi a naţiei române : /, .Mihai — zicea Andrei — e un şarpe pe care l-a hrănit în sinul său şi al cărui venin umblă să-l otrăvească. / Fraţii lui pasc şi astăzi porcii şi caprele In pădurile Ţării 35 Româneşti. El seamănă mai mult unui dobitoc furios, decît unui om. El s-a unit cu tâlharii şi cu ţăranii, semenii lui din toate ţările, spre peirea noastră. 5Pu vă temeţi, adăugă el, de această naţie proastă şi defăimată de veacuri dajnice Ungariei, naţie de robi pe care se cuvine a-i bate mai bine cu nuele şi beţe decît cu ferul148. Apoi, spre a aprinde şi mai mult mânia ostaşilor săi către Mihai şi să ie dovedească reaua lor credinţă, el puse de ceti tractatul de alianţă ce acesta încheiase cu Eavazdi şi Viteazul şi îl întărise prin jurământul lui şi al boerilor. Andrei uită numai a spune că el a fost cel dintîi care călcă şi rupse acest tractat, prin comploturile sale împotriva/lui Mihai şi prin 45 pacea ce închease cu turcii. Dup-aceea cardinalul se aşăză la dreapta falangei sale, pe un loc rădicat, spre a priveghea la toate întîmplările războiului, şi, pentru ca locul său să poată fi văzut de către ai săi, puse înainte-i un steag mic pe care era ţesut cu aur litera A. El purta platoşă 148 Betlilen, t. IV, p. 390 — 394. 225 ■ i UNITATEA NAŢIONALĂ Ostăşească şi încăleca un cal negru şi generos, ce îl avea in dar de la #igismund Bâthory; lingă dînsul sta Ştefan Csaki, din magnaţi, George Falatiei şi vin ci ţi va alţi nobili dintre sacul149. A- : * : ; ■: ■ .... " .. XXI -f* Mihai cată la întocmirea oastei lui Andrei şi după dînsa îşi întocmi 5 ţie a sa. El văzu’ că Andrei întărise mai bine cu oşti aripa stingă, apoi centru, iar aripa dreaptă era cea mai slabă; deci el hotărî a-şi concentra Silinţele şi izbirea asupra acestii din urmă aripe a duşmanului, şi a centrului, refuzînd a înhăţa bătae între dreapta lui şi stînga duşmanului. Pentru aceea el întări bine stînga sa, faţă cu dreapta lui Andrei, puind 10 acolo pe / Baba Novac, vestit general pre acele vremi 15°, cu catanele sale şi haiducii151; la dreaptă era calarimea sîrbească152, o ceată de cazaci şi alta de moldoveni153. La centru era ungurii, avîncl cap mai mare pe George Mako; iar capii cohortelor era Efancisc Lugaşi, Dimitrie, numit cel Mare, George Horvath, Mihai Gyulai, Lupul ÎSToak şi alţii, care co- 15 manda batalioane sau companii; în dosul lor era polonezii şi o seamă de cazaci / şi numeroasa călărime românească. în sfîrşit venea Mihai cu falanga sa, o trupă de o mie săcui, împreună cu boerii şi miliţiile lor154. Trei cruci mari întregi de aur era înaintea lui Mihai, şi îndată după cruci venea eroica lui soţie, doamna Stanca *155. / 20 : Pîn-a nu se înhăţa ostile la luptă, Mihai protestă, prin un erold ce trimise în tabăra lui Andrei, pentru sîngele ce are să se verse; că împotriva voinţei sale cardinalul îl sileşte a se bate. Apoi declară că el dă ertare tutulor ce vor voi a recunoaşte pe împăratul de stăpîn 156. El propuse încă de a se cruţa viaţa celor ce vor voi a fugi dintr-o tabără 25 întreita, sau căci nădăjduia că un mare număr din soldaţii lui Andrei * vor trece la dînsul, precum se şi întîmplă, sau că voia a da ardelenilor un semn de bunăvoinţă lui către dînşii157. Mihai, trecînd în fruntea oştilor, le vorbi puţin, cu cuvinte scurte şi energice, asfel cum trebuia unor ostaşi doritori de a se bate158. Purtînd 30 în dreapta şi în stînga trapul, ochii şi braţele sale, domnul, mai mult prin gesturi espresive decît prin cuvintej îndemna pe ai săi, zicîndu-le : „Aicea (şi arăta tabăra sa), aicea este dreptatea, aicea pricina cea bună, tocmelile, legăturile şi giurămintele de pace, împăratul şi D[umnei]zeu. Grăbiţi dâr, căci cu biruinţa vă aşteaptă o slavă mare şi o bogată pradă. 35 Iar duşmanul (întorcîndu-şi mîna către dînsul), ce are oară pe seamă-i, fără numai credinţa călcată în picioare şi giurămîntul batgiocoritor, lipsa de orice bărbăţie, vicleniile, cursele, sfaturile oţărîtoare cu turcii şi nele- 149 Bethlen, t. IV, p. 395. 150 „Baba Novac, quoqne famosus Id temporus dux” (Bethlen, t. IV,p.363). 151 Bethlen, t. IV, p. 396: Stavrinos. 153 Bethlen, t. IV, p. 396. 153 Stavrinos. , . 154 Bethlen, t. IV, p. 396. * In manuscris ,,doamna Florica”, [Nota edit,]. 153 Stavrinos. UG Guerrin, p. 495 şi 497; Ortelius, p. 452 şi 453. ’ti, 437 De Thou, p. 333. 138 Bisseîie. . 15 — C. 362 LS2W f.82 f.83 ÎM 1.84 î.85 î.S5v î.85 f.85v 185 186 1.87 226 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL giuirea unor legături vinovate ASupt un cap chemat la cele sfinte, soldatul e pîngărit,; supt / opurpură sfîntă e un. piept nevrednic şi răzvrătit, către cer. De lă unii ca aceştia ce mai e de aşteptat! fără numai aceea ce ei ne arată : inimi îndoite, tremurai trapului lor, blesteme femeeşti şi prin 5 urmare fuga mai nainte de a se bate”189. Asfel scurt cuvîntă Mihai, şi grăind, chipu-i fulgerează, ochii sein-teează şi focul inimei sale aprinde în inimile ostaşilor săi un eroic entuziasm. Ei sînt siguri acum că vor birui160. Domnul porunci îndată a se invoca în toată tabăra de trei ori sf. nume al lui Isus161. O strigare marele se înălţă deodată la ceriuri; semnul de bătae se dete şi trînibiţele începură a suna din ambele taberi162./ XXII ■ . ; I ■■ ‘ i « ' ■> ' : ;■ i ; ' ‘ ■' - i - ■' : ' ■ ' - ' Era zece ceasuri de ,dimineaţă (18/28 octomvrie) cînd; începu bătălia prin / o furioasă tunărire din ambele părţi:!63. Sunetele trîmbiţilor, urletele 15 trmurilor, înfiorătoarea şuierare a ghiulelelor ce se încrucişa în aer, clincăitul păloţşelor, strigările luptătorilor, fumul prafului înzgomota aerai şi întuneca ceriul,, răspîndea în toate părţile spaima morţii / -şi curma vieţi fără număr164. / Tunurile lui Mihai vodă era aşezate pe un loc mai bun decît al ungurilor şi ar fi făcut mult rău acestora , de ar,, fi avut tunari mai 20 meşteri, căci ghiulelele, aruncate prea sus, trecea peste capetele ungurilor, lovea numai vîrful lan celor şi făcea mai multă spaimă decît vătămarews. D-abia se începuse bătaia,, cînd un nobil român din oastea lui Andrei, anume. Daniil Zalasdi, îşi lăsă postul ce 1 se încredinţase şi, dînd pinteni calului, trecu- în tabăra» noastră. Talentele sale şi favoarea prinţilor Bâ-. 25 t horeşti / rădicase pe Zalasdi dintr-o treaptă de jos la aceea de nobil. El făcuse Bâthoreştilor multe slujbe, care strălucise numele lui. Cinstea şi slujbele făcute şi priimite l-ar fi îndatorat a rămîne credincios lui Andrei, dar glasul sîngelui îl împinse, cu marea mirare şi întristare a ungurilor, în tabăra lui Mihai. Spun că eT făcu cunoscut lui Mihai poziţia armiei 30 vrăjmaşe. Dn an dup-aceea, vom vedea cum ungurii răsplătiră cu moarte cumplită lui Zalasdi pentru :această faptă166. Cea dinţii izbire o făcU Baba-Xovac cu reeea-i vitejie, în capul călăreţilor săi, asupra lui Ştefan Lazăr, pe câre îl avea în faţă ; dar cu toate silinţele ce puse; el fu respins înapoi de voinicii pedestraşi ai'aees-35 tuia, îndată Mihai îi trimise în ajutor o trapă de călăreţi armaţi cu lande ; era călăreţii unguri-şi săcui, comandaţi de George Mako.* Aceştia, âjuingînd în mijlocul ostaşilor lui Baba/’ uimiţi de neizbîndâ lor, îi îmbărbătează din nou şi împreună, împingîncl / înainte caii lor, cad peste oştile lui Lazăr şi ale lui Andrei; apoi, despărţindu-se în două trupuri, unul se lasă asupra- J-----------—-----, ’ 159 Bisselie. 160 Bisselie. 161 Guerrin, p. 497; Ortelius, p. 453. 162 Bisselie. 163 Tomasi, p. 80; Betîilen, t. IV, p.'397; Bisselie; Spontoni. 164 Bethlen, t. IV, p. 397; Bisselie. 165 Bethlen, t. IV, p. 397. 166 Bethlen, t. IV, p. 397 şi 398. UNITATEA NAŢIONALA 227' pedestraşilor care siliră pe Baba a da înapoi, îi măcelăreşte groaznic, călcînd pe uniiîn picioarele cailor lor, lovind pe alţii cu lăncile. Acolo peri .Ştefan Lazăr, ce comanda această aripă. El se jertfi-din bunăvoe morţii? azvîr-lindu-se în mijlocul măcelnlni Soldaţilor săi şi strigînd : oVoi să mor, ca să nu maislujesc am popă nemulţămitorr care mi-a răpit cinstea şi 5 vredniciile mele”. . - ** , • *’ '• * Celălalt trup căzu peste oastea lui Moisi, ce era în faţă. Aci se făcu P mare ucidere, 4 căci fiind punctul principal al bătăii, şi o'parte şi alta se purta cu bărbăţie şi se vătămară greu. ,,Ungurul — zice Bethlen era îU luptă cu ungurul ; unul se batea spre a apăra patria, celălalt spre a o 10-rdbi”. în sfîrşitvdupă ce se luptară cîtva’eu puteri dopotrivă, trimiţînd Mihai încă un ajutor la ai săi, Moise Săcuiu fu împins Înapoi de Mako şi perdu multă lume in retragerea sa. Un steag învestit cu semnele Bâtho.; xeştilor fu răpit de lă oastea sa; stegarii Toma, numit Grecul,. Ştefan Şzeplaki şi Tudor Colbaz fură omor îţi. : 4 ' ‘ 15 Petre Huszar, din aripă stingă, văzînd oastea lui Moise c-a dat înapoi şi că bătălia este perdută, grăbi a alerga / intr-ajutorul lui Moise cp Voinica trupă de lăncieri ce comanda şi, dînd asupra sîrbilor şi ringurilor Iui" Mihai, osteniţi de o lungă luptă, îi respinse. înapoi. Yăzînd aceasta;, Mihai, cu rămăşiţa călărimii sale ungurească şi românească,, şi cea mai 20 mare parte din rezerva sa, alergă însuşi asupra lui Petre Huszar, dă ajutor ungurilor şi sîrbilor săi şl, după o multă vărsare de sînge, respinge înapoi toate trupele lui Huszar, încremenite de’atîta voinicie 167 168. Mihai însuşi alerga ca un leu prin mijlocul vrăjmaşilor, ţiind în mină sabia sa mare, groaznică şi amerinţătoare, cu care dobora în dreapta şi în stingă pe citi 25 mtîmpina 16S. / El nu se mulţămi însă a inima pe ai săi prin pilda ce le da, ei încă prin cuvinte îi / îndemna, îi împingea, îi îmbărbăta spre a se folosi d-acest minnt priincios, ca să spargă de tot armia duşmană 169. / XXIII Ungurii acum perduseră bătălia ; armia lor în., risipă fugea în . toate 30 părţileprezerva numai singură mâi ţinea. Această trupă numeroasă şi curajoasă, care încă nn dedese în bătae stătu în ajutor la celelalte, oşti, le opri din fuga lor şi le sili a se întoarce spre armia împrotivnieă. Andrei Barcsai, Moise Săcniu, Ştefan Tahi, Petre Huszar şi ceilalţi capi, temîndu-se ca izbînda lui Mihai să nu se prelungească şi spre a pune staAdlâ furioaselor 35 sale izbiri, se 'îndeamnă şi se îmbărbăteazăunii pe alţii, îşi pun în orîiU dtiială batalioanele a căror orînduială era stWcătă şi,s cu energia desperării, cu o numeroasă călărime de lăncieri şi cU'toată pedestrihiea gA^ardiei; furios se aruncă asupra lui Mihai, mîndru Şi sigur acum de izbînda sa. Lupta1 reîncepu atunci-cu mare înverşunare' din-' &m%dodă?'păPţîle şi ajunge 40 îngrozitoare, desperată. ;/ Românii şi ungurii se^Sfîşie unii pb alţii ca nişte tigri ştiind bine că preţul biruinţei e frumoasa şi mănoasa ţară a Ardealului. Unii se luptă, s-o ţie, ceilalţi ca să ia înapoi moştenirea părintească. / f.SS f.SST f.SS f .89 f.89r 167 Bethlen, t. IV, p. 399-402. 168 Stavrinos. 189 Bethlen, t. IV, p. 401. 22a ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL tm■■ î.89 1.90 191 Birainţa multă vreme stătu nehotărîtă, pînă cînd silinţele desperate ale ungurilor şi împrospătarea oştilor lor sparseră oastea ostenita a lui Mihai şi o siliră a da dosu. / Cea mai spăimîntătoare nerînduială intră atunci în rîndurile acelor ostaşi care oitva timp înainte era biruitori. / 5 Euga lor fu atît de repede, încît *; cu mare greu Mihai izbuti a-i opri în loc. Călare pe un cal spumegător, plin de foc, acoperit de sudoare şi de praf, el alerga într-o parte şi într-alta, întrebiunţind cînd îndemnărileT cînd amerinţările, cînd loviturile, spre a întoarce pe ostaşi la bătae. El izbuti mai întîi, prin autoritatea persoanei sale, a opri steagurile; apoi io pe lingă dînsele, se nevoi a opri / pe fugari, strigîndu-le : „Ce va să zică această mişelie ? Ce va să zică această spăimîntare neobicinuită care vă face să lăsaţi să vă scape din mîini o biruinţă, câştigată? Yoi vă trageţi dintr-o luptă cu noroc începută; yoi daţi pas unui duşman îngrozit şi pus în risipă a-şi aduna puterile. Unde sînteţi yoi, vitejii mei soldaţi, care odini-15 oară aţi pustiit Bulgaria, care aţi zdrobit armiile lui Caraiman şi ale lui Ahmet, care aţi îmbogăţit Ţara Românească pe jafurile barbarilor î Pentru ce puterile Yoastre sînt acum topite, mîinile voastre slăbite şî inimile voastre fără bărbăţie ? Şi — aceea ce este ruşinos de spus, nevrednic de făcut — pentru ce mîinile voastre armate cheamă în ajutora lor picioarele 20 voastre nearmate? Asfel oare o să biruiţi şi să luaţi voi Ardealul? Asfel o să umpleţi casele voastre de dobîndă? Pentru ce dar nu vă opriţi ; Xu vreţi oară mai bine a dobîndi astăzi slava deeît o vecini că necinste?5’. Prin asemenea cuvinte îi apostrofa Mihai. Dar spaima era mai puternică cleeit ruşinea. Ea biruia nu numai cuvintele, ci încă rănile şi loviturile. 25 în dosul taberii românilor era im deal năltişor, îneunjurat cu şanţuri,, lingă satul Heltau170. D-abia în acel loc, numit tufişul Cisnădiei171, Mihai izbuti a opri fuga ostaşilor, a-i întocmi în orînduială şi. a-i întoarce cu faţa> către duşman 172. XXIY 30 Ungurii făeuseîă un pas mare spre biruinţă şi ar fi putut, .izbuti a sparge cu totul şi a răzleţi oastea noastră spăimîntată şi pusă în goană şi a înlpedeca / pe Mihai vodă a întocmi din nou, daca acei ce comanda rezerva ar fi dus-o în ajutorai lui Barcsai şi Moise, care izbutiră a înixînge armia română; dar Corniş şi Pancreatie Sennyei ţinură în nemişcare 35 rezerva ce era supt comanda lor. în vremea aceea, Mihai îşi clăti ostile din nou asupra vrăjmaşului. El porni înainte două cete de polonezi ce nu dedeseră încă [lupta] în acea zi, care năvăliră cu furie asupra ostaşilor lpi Barcsai şi Moise, ucigînd si răsturnînd tot înaintea lor. Moise şi Barcsai sprijiniră cîtva această furtunoasă izbire; dar văzînd că nimeni nu le 40 vine într-agiutor, că flancul lor descoperit e ameninţat de Mihai, se-tragr cu grabă spre rezervă. Atunci o ceată de poloni, ee slujea în armia hii Andrei, vă zînd f uga ungurilor şi crezînd că bătaia e perdută de dîn sin 170 BetMen, t. IV, p. 401-405. 171 „Mag. ist.”, t. IV, p. 218. 172 Bethîen, t. IV, p. 405. UNITATEA NAŢIONALA 229 trec lingă compatrioţii lor, în armia noastră m. în vreme ce se petrecea aceste, Gaspar Comiş, generalul-en-ehef al duşmanului, vrînd să facă o recunoaştere spre / dreaptă, ca să vază ce e de făcut în starea de atunci a luptei, fu fără veste ocolit de escadroanele moldovene ce slujeau în armia noastră, prins şi adus înaintea lui Mihai, care cunoscîndu-1 de mult 5 din soliile lui şi respectînd virtutea şi vrednicia ce împodobea pe acest lăudat războinic, îl trată bine şi îl puse în loc sigur, ca să nu i se întîmple nimic173 174. „Au fost unii — zice Bethlen — vrăjmaşi ai cinstei şi ai reputaţiei lui, care au zis că Comiş de bunăvoe şi într-adins s-a lăsat prins şi dus io la Mihai, fiind de partida împăratului”175. Analiştii streini stau încă m îndoială despre aceasta176. Prinsoarea fără veste a generalului-en-chef, dezertarea polonilor, spargerea oştilor lui Moise şi a lui Barcsai încremeniră de spaimă pe Andrei şi pe ostaşii săi, incit ei nu mai îndrăzniră a ţine lupta eu Mihai177, în vreme ce acesta, reîmbărbătînd pe ai săi, se aruncă 15 puternic înainte, tae, turbură şi pune în nerînduială Cetele ungureşti178. / Era acum trei ceasuri după-amiazi. Andrei, care de la 7 ceasuri dimineaţa stătuse în acel loc, văzînd acum, după o bătae de 5 ceasuri, armia, sa îh risipă,, fără nădejde a mai îndrepta bătaia, gîndi la sine spre .. a mîntui prin fugă, după povaţa unora; şi, înainte de scăpătatul soarelui, 20 el îşi părăsi postul179 * 181 şi armata, luînd fuga, însoţit fiind de o sută călăreţi l8°, între care era frate-său Ioan Iffiu, Ion Gerendi, George Palatici, Ioan Beldi cu fiii săi Pavel şi Clement, Toma Csomortany, Mcplae Mico şi mulţi alţiilsX. Oastea lui Andrei, / părăsită asfel de prinţul său şi lipsită de generalul său robit, căută a mai ţine pînă la sosirea nopţii, ce nu era 25 departe, ca sa se poată trage în siguranţă. Obosirea armiei noastre o ajută întru aceasta. Noaptea acum sosise şi bătaia tot mai ţinea. / Pancreatie, Sennyei, Moise Săcuiu, Ştefan Toldi, Petre Huszar mai sprijină încă mai multe izbiri ale lui Grigorie Mako, cînd, pe la 8 ceasuri, Mihai, / înţelegînd de 30 fuga lui Andrei şi văzînd eă bătălia nu mai e nehotărîtă şi că rămîne numai a o sfîrşi, împinge înainte cîteva cete din oastea sa, zieîndu-le: „Feţii mei, mai opintiţi încă o dată; biruinţa e a noastră; vitejia voastră mi-o ehezăşueşte”. ..Năvala acestor cete sparge eu totul rămăşiţa oştilor lui. Andrei şi le pune, pe fugă.” Ei so trag în, tăcere — zice Bethlen —cu 35 paşi grabnici şi fără rinduială, părăsind românilor tabăra, biruinţa şi patria”182. Ai noştri se aruncară îndată în tabăra ungurească,unde găsiră şi prădară mult aur, argint, haine, cai, corturi; multe steaguri şi 45 tu- nsa Î.93 194 1.94t f.94 173 pethlen, t. IVf; p. 408. ; i 174 Bethlen, t. IV, p. 406—407; Spontoni, p. 91; Tomasi, p. 80. 175 Bethlen, t. IV, p. 407. 1,8 Tomasi, p, 80; Spoiitpni, 91. 177 .Bethlen, t. IV, p. 409. ..... ţ78 Ţoniasi, p. 80. 179 Bethlen, t. IV, p. 410; Istvânfi, p. 453. 189 Ibid.; Tomasi, p. 81. 181 Bethlen, t. IV, p. 410; Istvânfi, p. 453. 182 Bethlen, t. IV, p. 418. BOMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.94v f.94 f.94v f.94 f.95 £.96 f.96v f.96 £.97 230 nuri 183. j Ostaşii noştri $ petrecură noaptea aceea ]kădîMMabăra; ungurească şi sărbătorind biruinţa lor prin mese, eîntece şi chiote de veselie 184 185 186. / * ? Armia lui Andrei lăsase^pe câmpul bătăliei 2 027 morţii şi aproăpe la 1 000 răniţi şi-prinşi18?./intre aceşti din urmă, afară de generalul ă Gomiş?; căzuse.; şi George Bavazdi/ pe caic săcuii, urîndu-1 de moarte pentru tirania cu-care pedepsise revolta lor* îl omorîră a doua zi de bătălie..- Asemenea păţi de către români-şi sociniaiiul Woifgang Comiş. .Toţi ceilalţi prinşi cu mărinimie de Mihai fură liberaţi. / Perderea noastră a trebuit încă să fie însemnată,- deşi mai .mică dccît- a ungurilor 1S6. io Dintre ai noştri încă rămaseră morţi m$i«mult ostaşi de rînd, în vreme ce din unguri pică mulţi mobili, între care afară de cei--mai sus însemnaţi, / fură Erancişc Thoidalasi, Xoan Lascoyius,-Mihai Culpenius, ce purta steagul gvqrdiei, loan Berendei, Daniil Bako şi alţii187. a* . Multe rnueri unguroaice —'zice Stavrinos —-rămaseră, văduve 15 ziua. aceea turburaţii-s-a, soarele şi. ziua s-a întunecat; praful de aer se înălţa şi pămîntub tot s-a roşit de sîngele vărsat... Să fi tâzuc-acolo trupuri moarte şi tineri viteji cum zăceau în ţarină, goi, fără suflare’’. Leşurile ce stau mormane în cimpic fură adunate de locuitorii, Sibiiului şi îngropate toate laolaltă. Asfel cei ce cu puţin înainte erau duşmani’ inver-20 sunaţi, mijlocind natură, se lăsară fără împotrivire a fi împreunaţi într-'* acelaşi mormînt. Fiindcă groapa făcută nu putea coprinde afcîţia morţi, grămădiră trupurile unul peste altul, puind între fiecare / din ele o mină de iarbă, asfel îneît se făcu o movilă mare, ce se întindea la un mii 25 de oraş, şi „care va fi — zice dureros Bethlen — pentru veacurile viitoare, un monument" vecinie de peirea Ardealului'’î88. . , . Asfel fu bătălia'de la Sifeiiu, una dintre cele mai vestite în analele . gloriei române. / Ea fu mult mai mare prin rezultaturile ei, căci ne făcu îndată stăpîni ai Ardealului./ / *■ o-.u XXV : p i 't ■; " so . A doua zi, vineri,29 oct,, la?răsăritul soarelui, Mihai porni în deosebite direcţii numeroase'cete, spre• a?- lua im goană pe duşman. El le porunci ca să fie cu mare îngrijire, ea nu cumva duşmanul să umble â se adima undeva şi a întinde vro cursă. Spre a studiaăbine starea lucrurilor, el trimise spioni în toate părţile, mai ales spre Alba-Xulia, poruncindude d-ad raportul îndată189. intr-adevăr, eşise vorbă că spre Alba şi Cluj 35 prinţul Andrei făcea pregătiri de război şi că şi rădicase un măre număr de soldaţii Mihai însă află) în dată că nicăirinu se află oşti care să îndrăznească a sta sau de faţă, sau pe ascuns împotriva / lui, biruitor, şi hotărî 183 Guerrin, p. 97; Ortelius, p. 454; Bisselie, t. XIII; De Thou, p. 335. După Bethlen, p. 425, însă numai 32 tunuri găsiră ai noştri în tabără. r )• 184 Bethlen, t. IV, p. 419. ; 185 Guerrin, p. 97; Ortelius, p. 454. După aceşti autori, morţii lui Mihai nu treceau peste 200 oameni, aceea ce e anevoe de crezut, într-o luptă aşa de lungă şi de invierşunată. Bethlen pretinde că din ambe părţi împreună periră 2 000 ostaşi. Ist vânfi spune că din oastea cardinalului periră numai 1 118 ostaşi. De Thou şi Bisselie numără 3 000 oameni petduţi de Andrei. Apoi Montreaux esagerează acest număr, ureînduTl la 12 mii. ; : 186 Bethlen, t. IV, p. 421. 187 Bethlen, t. IV, p. 422; Ist vânfi, p. 453. 188 Bethlen, t. IV, p. 422. 1 - 189 Ibid, p., 420. : f UNITATEA NAŢIONALA 231 a-şi duce armia drept spre Alba-Iulia, spre a Stăpîni această capitală a Ardealului şi, împreuna eu dînsa, şi toată ţara190. într-aeeeaşi vreme, făcu deobşte cunoscut prin proclamaţii şi prin erolzi: că în orice parte se va arăta Andrei Bâthory, să-l prinză şi să i-1 aducă la Alba, viu sau mbrt, făgăduind o bună răsplătire pentru o ase- 5 menea slujbă si declarmd că va pedepsi straşnic pe acei ce îi vor da lăcaş sau îl vor scăpa 191. K1 porunci încă a,se închide toate trecerile şi pomi 1 200 oameni din. oaste de împănară toate drumurile, căutînd pe Andrei192. La Alba-Iulia, Ştefan Bâthory şi Ladislau Gyulasi, pe care Andrei io li însărcinase cu administraţia ţării, cum aflară de bătălia nefericită pentru dînşii de la Sibiiu, luară ce avea mai scump şi, cu o mică suită, fugiră, Gyulasi la Cseh193, Ştefan Bâthory mai întîi Ia Cluj, apoi la cetatea Hosta, pe hotarul Poloniei. / Acolo aşteptă cîtva, / dar pierzînd nădejdea d-a î.97v/97 căpăta ajutoare de la poloni, el se duse la, Somlyo, loc de unde se trage ig casa Bâthoreştilor194. / ; , . , Cum se văzură slobozi prin fuga lui Ştefan Bâthory, albanii se f.98 grăbiră a pomi înaintea iui Mihai trei deputaţi, oameni înţelepţi şi elor clienţi, anume Martin Turi, Ştşfan,, ceri; zicea Sartorius, şi George Xagi-labu. Aceştia găsiră pe Mihai tăbărît nu, departe de Sibiiu şi, înfăţişinduni 20 nişte cupe de aur şi alte daruri scumpe, îl rugară „ea să fie mai mult cu îhdurare decît cu,asprime, d-a nu pustii un oraş biruit, care se predă fără împotrivire, şi d-â nu dâ în jaf o capitală unde el are să locuiască; că ei sta gata, pentru protecţia, ce 1© va da, a se jertfi, ei şi tot ce au, pentru dînsul”. L-âceasta răspunse Mihai „că el n-a întreprins acest război spre 25 ă strica acea ţară şi că iubeşte mult niai biiîe â o vedea semănată şi plină de avu turi şi bucate decît a o pustii şi ruina cu cruzime ; că el a' vrut numai să aducă pe‘locuitori la credinţa către împăratul, ce ei îi jurase, şi apoh şi-au călcat jurămîntul nesocotind legile d[umne]zeeşti şi omeneşti; că gîndul lui, coprinzînd ţara, n-a fost altul fără numai d-a 30 înfrînge pe rebeli, a / da pacea şi liniştea popoarelor; pentru aceea, el nu 199 vă face nici o sminteală nici locuitorilor. Albei, nici la toţi acei ce vor recunoaşte autoritatea sa, ba încă el îi va însoţi cu toată bunătatea sa eîtă vreme îi vor fi credincioşi”193. ■ u XXVI 35 într-aeeea, Mihai-vodă ridicmduşi tabăra de la Sibiiu, înainta cu încetul spre Alba-Iulia 196. Prin toate: oraşele pe unde trecu în Cale, locuitorii alerga înainte-i cu darari, slobozind puşti în semn de vpseliş şi priimindu-1 cu mare dragosţe şi entuziasm197. Apropiindu-se de Alba, locuitorii oraşului şi ai judeţului îl înţîmpinară cale de o leugă înainte 190 Bethlen, t. IV, p. 420. TL,M -t VTTT ^ l* X V 5 Pi 191 Ibid., t. XXII, p. 421. 192 De Thou, p. 333; Ortelius, p. 454; Guerrin, p. 498; Bisselie. !93 Bethlen, t. IV, p. 425. 193 Bethlen,’t. IV, p. 425. 194 De Thou, p. 333; Guerrin, p. 459; Ortelius, p. 454 ; Bisselie. 195 Bethlen, t. IV, p. 427. 186 Ibid., p. 431. 1»7 - - - 1 Ibid., p. 431. Ortelius, p. 454; Guerrin, p. 497. 40 232 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL 5 f.100 10 f.!00v 15 f.100 f.l01/101v 20 25 f.101 - ' i 30 35 f.102 40 cu multă cinste şi daruri198. în capul lor era episcopul catolic Dimitrie ÎTaprasdi, încungiurat de tot clerul său. El fericită în numele poporului pe domn de sosirea sa, urîndu-i tot feliul de fericiri, o domnie vecinică asupra ţării Ardealului, ce el dobîndise cu sabia, o viaţă îndelungată şi izbînzi multe, care să se adaoge unile peste altile. ■ în / aceeaşi zi, luni 1 noemvrie (s.n.). Mihai vodă intră cil mare pompă în capitala Ardealului. Dorinţa ce adesea avea d-a face întipărire popoarelor printr-o strălucită privelişte, adăogîndu-se la vesela îmbătare a unei izbînzi de atîta vreme dorită, făcu pe Mihai de puse în această intrare triumfală b:pbdbabă;neşuzită îp părţile noastre. Intrarea s-a făcut prin poarta Sf. Georgv / De la această poartă pînă la palatul domnesc, sta înşiraţi ostaşii de ambe părţile uliţei^ îp mai multe rîaduri, în dosul cărora se grămădise mii de mii de popor. înainte venea episcopul şl clerul său, isnafurile (corporaţiile) oraşului, apoi o bandă muzică ce s-Vcompunea de opt trîmbiţe, care cu multă armonie modula sonurile lor, de atîţea tobe de oţel pre obiceiul turcesc, de un bun număr de flaute şi flaşinete. / în urma acestei orchestre, venea Mihai, călare pe un măreţ cal alb. Opt paji învestiţi cu mare eleganţă încungiura calul domnului, înaintea / lui / opt seizi duceau de f rîu opt cai acoperiţi eu şelc preţioase, lucrate cu aur şi argint, şi împodobiţi eu pene mari. Mihai purta pe cap un calpac unguresc împodobit cu o egretă de pene de erodiu legate cu o [copcă] de aur; o manta lungă albă de mătase ţăsută cu fir, avînd pq.de lături ţesuţi, vulturi de fir ;s tunică albă de aceeaşi materie ; lungi ciorapi de măt ase albi, garnisiţi cu petre scumpe şi botine de saftian galben; de brîu atîrna o pată ele Taban împodobită eu aur şi rubine. : ,0 ceată de zece lăutari ţigani urma îndată după doniu, cîntînd imnuri naţionale. Apoi venea / o mulţime: deboeri şi ofiţeri străluciţi, toţi călări, şi o număroasă trupă de soldaţi. Lingă domn se ducea steagurile lui Andrei Bâthory: luate în bătălie.. Eîe; erau desfăcute şi plecate spre pămînt, spre semn că Ardealul e supus. v Asfel, în mijlocul concertului ţrîmbiţilor, tobelor şi altor instrumente, la sunetele clopotelor şi vuetul tunurilor, la care se unea strigările de bucurie ale poporului, intră Mihai în capitala Ardealului şi trase la palatul domnesc. în cale, pîn-a nu ajunge la acest palat, Mihai spun că se îndreptă către un nobil ungur; Ştefan Bodoni, ce căzuse prins în bătaia de la Sibiu, şi îl întrebă unde-ar fi mai bine să tragă. „Fără îndoială — zise Bodoni — în palatul prinţului Andrei’5. La care vorbe Mihai răspunse : „Ce, nu sînt încă biruitor?55 199. /Toată ostăşimea se împărţi în /linişte şi cu orînduială prin birturi şi case publice, fără a face nici o pagubă sau vătămare locuitorilor. Mmeni n-ar fi îndrăznit a face yrun rău, ştiind pe straşnicul domn acolea 20044. 198 Ibid. 199 Bethlen, t. IV. 200 Bethlen, t. IV. ' UNITATEA NAŢIONALĂ . - 233. Pilda albenilor fu urmată de locuitorii tutulor oraşelor ţării, care se grăbiră a trimite deputaţi la Mihai — spre a-i aduce supunerea şi credinţa lor şi a cere mila şi ocrotirea lui?0!. Cetatea Clujului, la cea dinţii somaţie ce i se făcu, se închină în 4 noemvrie şi priimi în garnizoană 1 000 soldaţi supt comanda banului Mihalcea. Mihai porni 3 000 soldaţi 5 spre a aduce la supunere toată ţara de jos 202.,.şi întnaeeeaşi vreme scoase un decret deosibit, prin care făgăduia mila şi ertarea sa la toţi. deopotrivă, de orice treaptă ăr fi, carii vor depune armele / şi vor asculta de dînsul şi de slujbaşii săi. El obşti acest decret în toate părţile prin obicinuiţii curieri2Q3. Asfel, toată ţara Ardealului, pînă la Solnecul din acest ţinut, io era acum supusă lui Mihai-, deosibit numai de cetăţile Husta şi Cioara 201. / Mihai începu a purta titlul următor : „Mihai, voivodul Ţării Româneşti, al sfinţitei maiestăţi cezar o-crăieşti consilier şi locoţiitor asupra Ardealului, şi a oastei maiestăţii dincoace de Ardeal şi de părţile lui supuse căpitan ete.” 205. / 13 XXVII , Oare c6 s-o fi făcut nenorocitul Andrei Bâthory ? Din ziua în care, cu desperarea în inimă, el fugi din cîmpul bătăii de la Sibiiu, i s-a perdut urma. Nimeni nu putea spune unde se află. Rămas-a încă în ţară oprit de vro nădejde, sau că, pierzînd tronul, îşi părăsi şi patria, silind numai 20 a-.şi mîntui viaţa ! Izbutit-a încă într-aceasta ? început-a oare în ţară streină tristul şi descoloratul trai al pribegiei, acea suferinţă crudă care Usucă pe om fără a-1 omorî? Asfel se întreba toţi în Ardeal, biruitori şi biruiţi. Vai! în vreme ce trufaşul său biruitor intra cu o pompă măreaţă / în capitala sa, sărmanul Andrei, în colţul împotrivitor al ţării, răsplătea 25 printr-o moarte cruntă nenorocirea de a domni. El se trăsese, cum am văzut, din cîmpul bătăii, însoţit d-o sută inşi călări, / trecu pe lingă Sibiiu şi luă direcţia Sighişoareî (Seghesvar), vrînd să se / îndrepteze prin Moldova în Polonia, unde să aştepte vro ocazie priincioasă spre a-şi dobîndi tronul perdut. / El ajunse într-o fugă so la Oltzina. Acolo calul său căzu în noroi şi el trebui să-l lase, împreună cu multă avuţie ce era pe dînsul, ca să scape cît mai iute în cetatea Odor-hei 206, în săeuime, unde soţii săi îl povăţuiră a merge; aci el cercetă pe unde e mai bine a trece în Moldova 207. El dete aci porunci spre a ţine în datoria supunerii pe săcui, de nu s-a revoltat încă, făgăduindu-le uitarea 35 revoltei lor că le va da vechea libertate. Dar toate era zadarnice. Poporul săcui îl ura de moarte 208 ; nobilii săcui, numai, care fusese la bătae şi t—-----. -------1 201 Ibid. 202 Guerrin, p. 499; Ortelius, p. 455. 203 Bethlen, t. IV. 204 Guerrin, p. 499; Ortelius, p. 455. 205 Cronica lui Fuchsie; ,,Mag. ist.,,? t. II. Noi nu cunoaştem bine care a fost natura iegămintelor dinainte între împ [arat] şi Mihai despre Ardeal. Este însă prea de crezut că acest titlu Mihai nu şi Ea luat de la sine şi că Austria i-1 făgăduise. 206 Gerando, t. II, p. 22. 207 Bethlen, t. IV. 208 Istvânfi, p. 454. f.103 Î.1G3V f.103 f.104 f.l04v f.104 f.l04v 234 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.lGP f.105 f.!05v f.105 f.î06 aceea cA îi găsi pe la casele lor priimiră bucuros a-1 însoţi şi a ocroti fuga sa. Ei se temea /a rămîuea în ţară de Mihai, iar mai cu seamă de ura înverşunată ce avea supră-le compatrioţii lor; ruinaţi prin libertatea ce Mihai-vodă dedese ţăranilor săcui, ei dorea încai să-şi poată scăpa 5 viaţa fugind în ţară streină. r Pregătirile ce nobilimea trebui să facă pentru fuga sa sili pe prinţul Andrei a aştepta pe loc trei zile, şi această zăbavă fu peireă capului sălii Văzînd el această întîrziere şi gîndind că mulţimea soţilor săi să nu vădească mai mult duşmanului fuga sa, el hotărî a se despărţi / de dînşii. El io lăsă în cetăţuia Odorhei pe George Palatici, apoi, alegînd un număr oarecare din nobili spre a-1 însoţi, dete dramul celorlalţi, mulţămindu-le de credinţa ce i-a arătat şi povăţuindu-i să meargă a se închina biruitorului Mihai, de la care crede că vor priimî ertare, şi să aştepte în linişte vremea care Dumnezeu, ce ţine în mina sa ursitele împărăţiilor, va însemna pentru 15 mîntuirea Ardealului din puterea acestor biruitori streini,209. De acolo Andrei, / lăsîndu-şi bogatele sale vestminte de purpură spre a pune haine ţărăneşti2l0, / se îndreptă spre Moldova, depărtîndu-se mult de drumul cel mare, luînd potecile şi făcînd ocoluri, spre a-şi ascunde şi mai bine fuga. După cîtăva cale, ajunse într-o vale unde găsi un izvor cu apă dulce 20 şi îmbelşugată; vederea locului plăcîndu-i cu deosebire, el se opri acolo, apoi deschizînd sacul unuia din soldaţii săi, luă puţin vin şi pîine, spre a potoli oarecum foamea şi setea sa şi a st impara amarul inimii sale. Făcînd acest mie ospăţ, el se adresă către acei ce-1 înconjura şi le zise : „Precum mîntuitorul Hristos, înainte d-a se da jertfă morţii, făcu cina 25 cea din? urmă cu ucenicii săi şi fu vîndut de Iuda, unul dintr-înşii, cave îi întinsese cursă, asemenea şi eu, căzut în nenorocire prin trădători, poate fac astăzi cea din urmă cină cu voi, pe care o consfinţesc morţii mele”. Această presimţire a morţii ce îl aştepta şi pe care o şi în/tîmpină în ziua următoare mişcă foarte inima sa ca şi a tutulor celor ce îl, asculta. Plecînd. din acest loc, ei ajunseră a doua zi în vederea munţilor celor mari 30 ce ţin pînă la hotarele Moldovei, în capătul ţinutului oraşului săcuesc numit Osik, şi sosesc la un loc pe care locuitorii îl numesc Sf. Thomâs, după o biserică ce îi e consfinţită. Acolo, în a şasea zi după nenorocita bătălie, se opri Andrei, gîndind că în aceste locuri va fi mai în siguranţă 35 împotriva curselor săcuilor. Aceste locuri, ca toate cele ce încunjur Ardealul, sînt aspre, muntoase, paduroase 211. . ... xxyiix r ,s ; Era între săcui un nobil din neamu lor, anume Blasie Ordog, care prin facerile de bine ale cardinalului, ajunsese din stare săracă la o avuţie 40 însemnată. El nu vrusese să meargă la bătae, luînd de pricinuire starea cea rea a sănătăţii sale; dar îndată ce auzi despre învingerea şi fuga lui Andrei, el puse să tragă clopotile, spre a aduna, după cum este obiceiu la ţară, rudele sale, cîăcaşii şi compatrioţii săi şi începu a-i aţîţa spre, a 209 Bethlen, t. IV. ^ 210 Istvânfi, p. 454. : 211 Bethlen, t. IV, p. 437-443. ; 235 • UNITATEA NAŢIONALA lua vrăjmăşeşte îngoană pe Andrei.^El zicea cu o mare furie, la o naţie acum destul de înfuriata, g,căeitrete să arestuiaseă / pe Andrei, unei-titorul atîtor rele, ca să merite binevoinţa lui Mihai; că numele Bâthory vecinie a hrănit nenorocirile publice şi private şi că este bine a-1 stîrpi din ţară; că trebue a ucide p-acest popă nevrednic în pace şi în război, 5 ca să nu mai rămîe nimeni din această afurisită familie, spre a chinui ţara prin tirania sa5’; Mei că făcea trebuinţă de multe îndemnăriţ săeuii fiind insuflaţi de o ură omorîtoare ^asupra numelui Bâthoreştilor, căci maf iutii Ştefan Bâthory. şi Sigismund Bâthory în .anii trecuţi le răpise nu numai orice- libertate j ci încă îi pedepsise foarte aspra pentru revolta 10 lor şi apoi îi supusese nobilimii ca nişte robi vînduţi. Ei căuta toate mijloacele spre a scăpa de această robirepentru aceea ei mutase asupra lui Andrei toată ura ce hrănise către cei, mai' dinainte Bâthoreşti şiişi (--făgăduia prin' moartea sa d-a-şi redobîndi libertatea şi a se mîntui de o robire o car ît oar e.. Pentru aueeâ ei; vroiră::mai :Mne să piarză pe prinţul 15 Andrei şi nobilimea săeuie, decît să piară ei însuşi şi să fie vecinie robi. Ei alergară.toţi din toate părţile,-bătrîni şi juni,.care cu arme, care fără arme, unii împinşi de furie şi de îndrăzneală, alţii de nădejdea jafului, închipuindu-şi că Andrei cu nobilii ;ee-l însoţeau trebue să aibă multe avuţii cu dînşii. întruvaceasta:?nădejdea dor^nu !era cu totul inşălatăv 20 Prinţul Andrei şi suita sanfiaseră^ că sîntrgoniţi de: o ceată, de săcui, dar nu o credea îndestul de mare spre a-i putea vătăma. Cu toate acestea, Andrei, nevrind: a fi întîrziată; suita sa de bagajele cele multe, vrea să le -■ părăsească^,;,; dintr-altă parte, strîmtorile mocirloase nu-1 ■ lăsa a se prea grăbi. ; m ' 25 Numeroasa ceată a săeuilbr izbi pe fugari în .poalele muntelui Sf. Thoxnas. Cînd se apropie prinţul Andrei cu soţii săi d-acest loc, pe aproape de scăpătatu soarelui, dete peste nişte strimt ori, şanţuri, găsiră drumul acoperit de copaci si vro sută de săcui stînd în loc şi aşteptîndu-i. ■ Ei întărise aşa de bine acea strîmtoare, îneît era' siguri că nimeni nu va putea 30 răzbi printr-însa. La stînga acelui loc era un munte foarte nalt, ale cărui povîmişuri era pline de păduri şi de mărăcini. Cînd suita lui Andrei apucă de intră în acele strîmtori, cătînd mai mult la fugă decît la bătae, săcuii o izbiră cu strigări mari deodată în faţă şi în dos. Fugarii se opresc atunci bărbăteşte şi se întocmesc spre bătae. Săcuii, văzînd micul număr al po- 35 trivnicilor lor, năvălesc cu mai mare foc asupră-le, descăreă în ei puştile ce aveau, apoi încep a ăzvîrli într-înşii cu săgeţi, / suiiţi, durde şi lănci; alţii, ca duşmanul să nu-i poată lovi, fiind el călare şi ei pe jos, răstoarnă s caii, tîrînd plopi pe pămînt, dezrădăcinînd alţi copaci şi silindu-se în tot chipul spre a face lupta deopotrivă. Nil cu mai puţină înfocare nobilimea 40 îşi apără viaţă şi; pe prinţul’ său şi respinge cît poate izbirile ţăranilor; mulţi căzură din ambele părţi, dar mult mai mult din partea lui Andrei, într-adevăr, căzînd fără veste în cursă, încurcaţi de bagajele lor, ei nu putea a se sluji cu folos de caii lor si nu le-venea lesne a-şi întrebuinţa, armele împotriva duşmanului. Deosebit de aceasta, ei era foarte puţini 45 şi săcuii mai mult de opt sute. Pentru aceea. Andrei şi nobilii, răzbiţi de mulţime, încep a se trage înapoi răzlăţiţi; unii perzmdii-şi caii,' se aruncă pe jos, între stejari şi erînguri şi fug încotro pot. Ţăranii săcui, mai ageri la picior şi cunoscînd locurile, se urcă mai cu înlesnire prin strîmtorile 1.107 f.108 f.109 236 ROMANII SUPT MIHAI VOKVOD VITEAZUL f.110 f.lll f .112 şi asprimile munţilor, caută, găsesc şi ucid pe nobilii ce nu cunoştea căile şi sîngerează pînă în departe toate acele locuri de uciderile lor 212. / XXIX > Prinţul Andrei, rugat fiind de ai săi ca să fugă, să scape pînă eînd 5 ei mai ţinea frunte duşmanului, se şi trăsese cu un mic număr, lăSînd drumul mare şi luînd-o prin cotiturile muntelui. Bupă ce a făcut ca vro două mii de paşi, el fu silit, din pricina prăpăstiilor ş-a greutăţiior drumului, a-şi lăsa: eălăria, cu atît mai mult că ea nu mai putea umbla, fiind cu totul obosită. Deci el începu pe jos a securea pe munte, ajunge cum poate io în locuri anevoe de apropiat şi îşi îndreptează fuga spre părţi nelăcuite. Lepădînd tot ce ar fi putut întârzia fuga sa, eu patru soţi ce din întîmplare găsise, el pătrunse pînă în adîncul munţilor. Prin aceşti munţi, Ştefan, numit Xegrul, era foarte trebuincios prinţului, cunoscînd bine căile, dar fiindcă sîngele ce curgea din rana ce priimise îi luă puterea şi simţirile. 15 Andrei şi soţii săi, temîndu-se ca duşmanii ce îi gonea să nu-1 găsească şi să-l răpească puţina viaţă ce-i rămăsese, îl culcară mai mult mort într-un loc umbrit şi-l acoperiră eu frunze uscate. Vmdecîndu-se dup-aceea şi prin multe primejdii întoreîndu-se la casa sa, el /povesti această barbară măcelărie. 20 După acest fel de îngropare a lui Xegru, Andrei mai înaintă cîtva, doborît de sete, de căldură şi de drum; în sfîrşit, făeîndu-se din ce în ce mai mult noapte, el şi singuru soţ ce-i mai rămăsese, un nobil credincios, anume Mcolae Mico, zăriră lucind în depărtare un foc. Ei se îndreptară ' spre acest locnum.it Xascalat, care se străluci de atunci prin crunta dramă 25 al căria fu teatru. Sosind lingă acest foc care ardea în coliba unui păstor, Andrei, obosit de osteneala drumului, nu mai putea face un pas, şi, murind de sete, ceru de la ţăranul ce găsi într-acel bordei să-i dea de băut. Ţăranul neavînd altceva, îi dete puţin zer. Prinţul Andrei luă cupa şi mai întîi o întinse lui Mcolae Micu ca să guste, zicîndu-i : ,,Să bem aceste amără-30 ciuni cu care viclenii şi trădătorii ne-au adăpat îndestul”213 *. El înghiţi puţin, apoi trimise îndată pe ţăran să-i caute puţină apă, dîndu-i un / galben de aur unguresc, numai şă vie mai curînd m. Eşind atunci din colibă, Andrei se duse de se întinse pe iarbă supt un copaci vecin îşi rezemă capul de un trunchi pe jumătate putred şi însăreină pe Micul să 35 stea de pază, în vreme ce el se va odihni puţin, ca să poată apoi a-şi urma drumul, făgăduind că va sta şi el la rîndul său de streajă pînă cînd Micul va odihni 2l5 216. Zăcînd asfel pe pămîntul gol, Andrei luă breviarul în mină, se puse a citi la lumina lunii ceasurile canonice şi îndată osteneala biruindu-1, somnul pe nesimţite îl coprinse m. 40 în vremea aceasta trupa săcuilor, iirmînd deosebitele cotituri şi locuri grele pe unde Micul şi Andrei fugiseră, sosesc cu o iuţime minunată şi cad asupra ţăranului, strigînd: „Oe procleţi de nobili ăi priimit în 212 Bethlen, t. IV, p. 443- 449. »» Bethlen, t. IV. Bethlen, t. IV, p. 451; Istvântj, p. 454. 21* Bethlen, t. IV, p. 452. 216 Spontoni, p. 91. UNITATEA NAŢIONALA 237 gazetă ? De mii ni-i vei da îndată, te vom ucide, după ce te vom face mai Întâi a suferi mii de chinuri, calăule”. Spăimîntat foarte şi neştiind feb vrea ei să facă, ţăranul le spuse : „că doi inşi intrase la dînsul, şăzuse puţin ş-apoi eşise; că el nu ştie de loc cine era ei şi că gîndeşte că sînt ascunşi p-acolo aproape”. Mieu, auzind zgomotu acelor ce sosea şi între-/ 5 bările ce făcea ţăranului, se duse spăimîntat de sculă pe prinţul Andrei şi îi vesti că duşmanii i-a călcat, rugîndu-1 să caute a scăpa cUm va putea. Dar luna, ca cum s-ar fi temut a lumina / fărădelegea, se ascunse supt negrii nori, şi / in acel întunerec, Andrei, care nu cunoştea locurile, n-avea * - Acesta îl făcu, că el, după ce'domoli setea de răzbunare a ţăranilor români, nu le dete libertatea, spre a nu vătăma interesurile nobililor. Ade- 15 văr că el nu putea lucra în Ardeal împotriva de ce făcuse în Ţara Românească. Nenorocitul asezămîni de rumănie da un butuc îl ţinea în lanţ şi-l tîra spre perzare. El dedese libertatea săcuilor nevoit fiind-şi fiindcă aceştia numai de puţină vreme o perduseră şi o dorea cu / înfocare. Dar românii de mai multe veacuri îşi perduse libertatea şi fiind şi 20 mai numeroşi, paguba ce ar fi simţit nobilii unguri ar fi fost mult mai simţitoare. / Apoi săcuii era o populaţie foarte războinică, în vreme ce românii supt,împilare, uitaseră pînă şi întrebuinţarea armelor ce stăpînii -lor nu le lăsa să aibă. Apoi, Mihai, ca toţi 'războinicii,1 credea mai mult în soldat decît în popol; duhul lui era mai mult de concherant decît de 25 naţionalist. Nobilii, în ochii lui, era reprezentanţii popolului, naţia armată, şi pe arme voia a se întemeia./ Mihai socoti să urmeze în Ardeal, în privinţa românilor, politica Corvinilor,, adecă a uşura oarece sarcinile ţăranilor, a-i ocroti în contra abuzurilor nobililor şi.a înălţa mai mulţi dintr-înşii în treapta de nobili, 30 ea asfel naţia să fie reprezentată în dietele ţării. Dar am văzut mai înapoi că această ;sistemă nu adusese mari foloase românilor, căci nobilii lor, dobîndind interese împotrivitoare gloatei poporului, se alia cu ceilalţi nobili unguri şi se lepăda şi de naţionalitatea lor. Datoria lui Mihai ar fi fost de a da românilor libertatea din obăgie şi proprietate de pămînt, 35 spre chezăşuirea ac elii libertăţi şi a da naţiei o reprezentare deosibită în dieta celor trei naţii. Asfel el ar fi dat stăpînirii sale în Ardeal o temelie neclintită./ Niciodată ocazie mai bună pentru aceasta nu se înfăţişă ca acum, îndată după bătălia de la Sibiiu, cînd ungurii îngroziţi, amorţiţi cu totul, se mulţumea de li s-ar fi lăsat măcar viaţa. Mai tîrziii Mihai în 40 zadar vru; anevoinţele crescuseră prea mult; ocazia trecuse. Şi nu trebue a crede că noi aci judecăm pe Mihai după ideile de democraţie ale veacului nostru, iar nu dup-acele a veacului său ; căci urma ne va dovedi că aceste idei era bine simţite atunci şi chiar de Mihai. / • De asemenea idei inspirat, Mihai vodă deschise la 22 noemvjrie] 45 în Alba-Iulia, aduhârea generală, în care el făgădui că va păstra constituţia ţării şi toate privelegele, libertăţile- şi daniile nobililor, afară de cele făcute 261 f.126 f.127 f.!27v f.127 f.!27v f.127 261 Bethleu, t. IV. 244 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOB VITEAZUL f.128 f.!28T f.128 £.129 î.130 de Sigismund, Reprezentanţii depuseră jurămîntu de credinţă şi, spre răspuns la cererile domnului d-a i se da provizii şi bani pentru ţinerea oştilor, s-a orînduit ca de fiecare casă sau poartă (cum să zice în Ardeal) să se dea cîte opt măsuri de făină şi opt măsuri de ovăz sau orz şi de la 5 10 case cîte o vită de tăiat, şi, fiind omul sărac, :în lipsă / de vită, să dea trei oi. Asemenea se hotărî ca, de vreme ce s-a dat libertatea săeuilor, aceştia să aibă a da, după vechiul lor obicei, cînd se schimbă domnul sau cînd se însoară, din şase boi unul pe seama domnului. Această dare se numea de secui friptura ăe hou. Încît pentru bani spre purtarea războ-îo iului, se hotărî ca să se dea de fiecare casă, fără aii nimeni scutit, nici domnu, nici boeri, cîte şase florini; trei florini să se dea pînă în 25 zile, socotindu-se din ziua publicării decretului, iar ceilalţi trei, cu 25 de zile mai tîrziu. Toate celelalte articole [ce] se încheiară atunci şi fură coprinse în actul general al dietei, ce se înt ări de Mihai vodă şi se publică 252, pri-15 vesc numai interosurile nobililor: dă voe unora dihtr-înşii a se întoarce în ţară, asigură libertatea săeuilor, iar pe români, fără nici o uşurare, îi lasă în starea de obagi ai nobililor. Asfel Mihai trăda / misia sa în Ardeal şi merită d-a cădea. / " XXXIV ' ;':' 20 în vremea aceasta se răspîndi faima în Ardeal cum că o oştire tur- cească ar fi intrat în Ţara Românească pe la începutul lui decemvrie, ş? mulţi se îngrijiră; dar aceasta peri îndată, lamurindu-se cum că turcii, ce într-adevăr intraseră în ţară, cu toate că bine armaţi, după / obiceiu lor, era însă puţini şi veniseră numai ca să cumpere miere şi unt, aceea ce 25 făeind, eşiră din ţară fără a vătăma pe nimeni. €u toate acestea, Mihai îngrijindu-se, porni o mie de călăreţi în Ţara Românească, care să împedice asfel de veuiri ale turcilor şi să apere ţara 253. Scurt după aceea, Mihai porni şi pe fiu-său Pătraşeu în Ţara Românească, cu o seamă de oaste, spre a eîrmui ţara în locul lui, şi-i dete de curator pe Pancreatie Sennvei, 30 pe care, însă, după o lună îl rechemă înapoi, nu se ştie din ce pricină'254. Mihai poruncise la o seamă coprinderea acestii ţări, cînd aflară ea Mihai a şi izbutit a coprinde această ţară fără a mai aştepta ajutorul lor 264 265. Cu toate acestea, Basta hotărî a 5 intra cu armia sa în Ardeal, cu pretenţie d-a cîrrnui ţara in numele împăratului. Bavid Ungnad, sfetnic însemnat al împăratului, strălucit prin multe solii la Constantinopol şi într-alte părţi, apucă înaintea lui Basta şi, însoţit de Petre Laşii, sosi în 12 noemv[rie] la Alba-Iulia, spre a curteni pe Mihai vodă despre norocita sa biruinţă. Acesta le dete audienţă a io doua zi, în 13, la 8 ceasuri de dimineaţaţ priimindu-i foarte bine. Bupă aceea le trimise acasă capul Iul Andrei Bâthory, pe care îl bălsămisei Ungnad puse îndată de scoase un portret după cap, foarte asemănat. în .17 noemvrie, cînd Ungnad voi să plece, Mihai, care prîimise în dar de la dînsul un ban de aur mare, pe care era 10 portrete ale împăratului, îi 15 trimise şi el, printr-unul din cei mai mari ai săi ofiţeri, b harşa frumoasă, rugindu-l s-o priimească ele bunăvoinţă. / Ungnad primii acest dar ară-tîncl o mare mulţămire şi apoi porni din Ardeal 263. / Mihai vodă, aflîhd de venirea Ini Basta, trimise îndată vro mie de oameni către cetatea Hnstadupe; Mureş, care e cheia eUumului ce din 20 Polonia, Ung [aria] şi Moldova duce în Ardeal. în această cetate era o garnizoană de 19 companii de trabanţi, cărora se poruncise d-ă se ţine bine acolo pînă la cel din urmă om ; dar ei, văzînd cetatea ocolită şi izbită, pierdură curagiul şi se închinară, eu condiţie că li se va cruţa viaţa. Întrînd valonii lui Mihai în cetate, puseră mina pe avuţii nepreţuite, căci acolo 25-Bâthorii şi mulţi nobili îşi lăsase averile lor. Spun că aceste avuţii se urca la 10 milioane 266. Tot atunci Mihai coprinse şi Lipova şi alte oraşe din Banat. 267 *. / Basta, intrînd în Ardeal, prinse la Somlyo pe Ştefan Bâthory, care fugise acolo de la cetatea Husta.- ’Elli făgădui ca îi vă dobîndi ertare de 30 la împăratul daca va mijloci predarea cetăţii Uioară, cea mai ■ puternică a Ardealului, şi unde era atnnci în garnizoană 2000 trabanţi eu multe arme. Ştefan Bâthory primi a-şi cumpăra libertatea prin predarea Uioarei. Mihai se grăbi a trimite o garnizoană în acea cetate. Asfel acum, prin predarea acestii din urmă cetăţi, Ardealul întreg căzu supt stăpînirea 35 lui Mihai 288. - r ; Atunci pentru întîiaşi dată se întîlni în faţă Mihai cu Basta, a cărui nume era menit â fi înscris cu sîngele său în istoria vieţii sale. Ei nu se plăcură ; după ce îşi arătară antipatia lor în public prin vorbe amari şi împungătoare ce unul zicea supra altuia şi muşcîndix-se prin satire, îm- 40 prejurările îi aduse îndată a şi-o arată prin fapte 269. Să ne oprim puţin asupra acestui geniu fatal al eroului român. George Basta era de neamul lui arnăut, dar născut într-un sat La Bocea, lingă Tarent, la anul 1547. Tatăl său, Bimitrie, nobil din Albania, 264 Guerrin, p. 500; Ortelius, p. 455. . ,. 265 ,Guerrin, p. 507; Ortelius, p. 458 şi 459. 263 Guerrin, p. 500 ; Ortelius, p. 459; Beyerlinck, t. II, p. 282. 237 Guerrin, p. 502. 2(58 Guerrin, p. 501; Ortelius, p. 455; Bisselie; De Thou, p. 334. 269 Spontani, p. 95; Bisselie. f.136 î.13 6 f.136 I.13S f.l3Sv M38 f,138v f.138 248 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL îşi. părăsise ţara împreună eii alte familii, spre a scăpa de tirania otomană,, şi trecuse în Pnglia, supt umbrirea craiului Spaniei, care îi făcuse o pensie anuală şi îi dedese comanda unei companii de lăncieri, tot ărnăuţi, cu care îl trimise la Milan. El luă de soţie o damă din Alexandria .şi avu doi feciori,. 5 din care cel mai mare, Mcolae, / ajunsese loeotenent-general de cavalerie în armia craiului Spaniei. Cel d-al doilea, George Basta, intră la 14 ani ca soldat în compania tatălui său, apoi, după moartea lui, trecu ca stegar în compania fratelui său. El ajunse curînd locotenent în acea companie, pe urmă căpitan de archibuzieri călări, căpitan de lăncieri, sfetnic. de io război. El comanda un regiment de călărime de arnăuţi, cînd ducă de Parma fu numit cîrmuitor în Ţările de Jos, ia 1579, şi el se perfecţiona în meseria armelor supt acest mare căpitan, care, recunoscînd meritul lui Bast% îl făcu comisar general de călărime la anu 1580. El se deosebi în asedierile cetăţilor Anvers (1584) şl Buona (1588):, însoţi în Franţa pe 15 duca de Parma în ajutorul Ligei, în anul 1590 şi 1592; asemenea făcu parte din espediţia comtelui Caroi de Mansfeld în Franţa, la 1593. Pupă aceea merse de făcu cîteva campanii în Ungaria, se întoarse iarăşi în Ţările de Jos la 1596 şi, la 1597, fu cerut de împăratul la Eilip II, craiul Spaniei* ca să-l lase să intre în slnjba sa, şi, dobîndind[u-l], îl numi general de 20^ artilerie şi gubernator al cetăţii YienMr.şi- apoi ;:general iu oasteararhiducei. Maximilian, fratele împăratului. El era mare şi plin la trup, gras la faţă, ochii mari şi privirea, aspră* gura potrivită, dar buza de sus cam ridicată, faţă măslinie; -caracterul fizionomiei lui arăta viclenie ; iar caracterul lui moral lăsa ca faptele lui 25^ să ni-1 vedească 270. / XXXYII r Miliai vodă / se supără de venirea lui Basta, nu voi în nici un chip a-1 cunoaşte ca general-căpitan al ţării, zicînd că el este numit căpitan general şi prinţ vasal şi tributar al împăratului /. [El] făcu cunoscut lui so Basta că, de vreme ce a biruit pe cardinalul fără ajutorai nimănui, va putea păstra prea bine ţara în supunere, şi el ar face bine a se trage în Ungaria de Sus, căci n-are trebuinţă nici de dînsul, nici de ostile sale 271. Dar Basta, care era sigur a dobîndi el de la împăratul cîrmuirea Ardealului, nu numai că nu voi a asculta cererea lui Mihai, dar încă pretinse să pue 35 garnizoane nemţeşti prin cetăţile Ardealului, / silind pe Miliai, în numele împăratului, a priimi aceasta măcar pe o vreme, pînă cînd Ardealul va fi cu totul liniştit şi nu va mai avea a se teme de năvălirea streinilor 272. / Miliai vodă, care priimise în numele împăratului, şi numai ca locotenent al lui, jurămînţul de credinţă al ţării Ardealului, jurase asemenea că va 40 păstra toate priveleghiurile şi drepturile acestii ţări. El era hotărît a-şi 270 Spontoni, p. 58, 59 şi 336 şi 337; Sirtori; Bavle, t. IV, p. 495. Basta e autorul a două scrieri despre arta militară : I. Maestro di Campo generale, Veneţia, 1606, in—4°; ?. Go-verno della Cavalleria leggiera, Francfort, 1612, in-fol. Cea dinţii din aceste scrieri se află în Biblioteca de la Sf. Sava în Bucureşti, împodobită, cu un portret a lui Basta; cea de-a doua am găsit-o în Biblioteca Naţională din Paris. 271 Ortelius, p. 460. 272 De Thou, p. 356. 1 UNITATEA NAŢIONALĂ 249 taie, jurămîntul chiar împotriva împăratului, al cărui scop înţelese că era a reduce ţara intr-o provinţie a împărăţiei, iar nu a o ţine ca o ţară ■deosebită, liberă şi numai dajnică coroanei sale, după cum se făgăduise iutii* Afară de aceasta Mihai nu voia a lăsa din mînă-i guvernul Ardealului, _p,e care-1 cîştigase cu sabia, şi a-1 vedea mai ales trecînd în mîinile lui 5 Basta, pe care de acum nu-1 putea suferi. ^ l?este puţin,: ura acestor doi oameni se vădi publicului într-o ciocnire care fu p-aci a aprinde flăcările războiului între dînşii. Basta, spre a începe Îndeplinirea voinţii sale d-a pune garnizoane din / oştirea sa; prin cetăţi, trimise o ceată de germani ca să intre în cetatea Husta după Tisa, Dar 10 comandantul român ce Mihai pusese în, acea cetate nu voi să priimească înăuntru. oamenii lui, “Basta şi, închizîndu-le porţile cetăţii, îi respinse înapoi cu vorbe răstite.; Oastea împărătească fu nevoită a petrece noaptea aceea în cîmp pe o brumă şi un frig mare şi pe urmă a se întoarce îndărăt. Basta, aflînd aceasta, se înfurie foarte şi îndată începu a se găti 15 de război, trimiţînd să-i vie călărimea din Silezia şi pedestrimea după marginile vecine ale Ungariei şi întocmmdu-şi asfel o numeroasă oaste supt arme. Mihai nu se lăsă mai în urmă şi îşi5 strînse şi el pe lingă sine toate puterile; • Amîndouă taberile era acum gata a începe război între dînsele şi a se dumica una pe alta. Dar jurisconsultu Petz, om îndemînatec, 20 ce se afla atunci in Ardeal, alergînd cînd la Mihai, cînd la Basta / şi ară-tîndu-le primejdia în care se espune creştinătatea deschizîndu-se între [ei] un război civil, pre cînd Ibraim paşa, în Ungaria începu a amerinţa prin mişcări războinice, / izbuti, prin autoritatea cuvintelor lui, a-i împăca, :Şi, deşi ei urmară a se urî în inimă, dar în vederea oamenilor trăia în 25 'pace 273.5 ;: . ;; Mai apoi însă, rugat de Petz, Mihai priimi în 24 dechemvrie, în cetatea Husta, pe lîn^ă garnizoana românească, şi 200 de soldaţi ai împăratului. în oraşele Tatta şi Somlyo încă era nişte cete de nemţi 274. Iar în celelalte cetăţi, Mihai nu lăsă să intre garnizoane împărăteşti, zicînd 30 ♦că aceasta este împotriva priveleghiurilor şi / libertăţilor ţării 275 276 şi că acum războiul încetînd într-această ţară, el n-are trebuinţă d-alte puteri, decît d-ale lui27G. Aflînd el prin comisarul; împărătesc Petz că împăratul voeşte a da uîrmuirea Ardealului lui Basta, se mînie foarte de înşălăciunea nemulţu- 35 mirea şi perfidia împărătească şi strigă tare că în această revoluţie Ardealul a dobîndit mai mult un stăpîn puternic, al cărui jug nesuferit o va împovăra, decît un apărător împotriva puterii turceşti 277. Mihai impută încă prin vorbe amari cruzimea^ scumpetea şi obrăznicia cu care puţin mai nainte oamenii împărăteşti trataseră Ardealul 278. în urma acestora, 40 domnul făcu sfat cu toţi boerii români şi nobilii Ardealului, arătîndu-le lupta ce are cu oamenii împărăteşti pentru drepturile ţării. La acest sfat toţi fură de părere şi îndemnară pe Mihai ca să ţie domnia acestii ţări, fiind numai tributar către împăratul. Spre a face cunoscut împăratului această hotărîre a ţării, Mihai îi trimise îndată doi soli, pe banul Mihalcea 45 f.139 f.l 39T f.139 £.140 273 Bisselie. 274 Guerrin, p. 550 : Orteliiis, p. 460. 275 De Thou, p. 335. 276 Guerrin, p. 510 ; Ortelius, p. 460. 377 De Thou, p. 335. 278 Istvânfi, p. 454. t!40Y î.140 f .141 1.142 250 ROMANII SUFTMIHAI VQEVOD VITEAZUL, şi pe logofătul Stoica, cei mai străluciţi din sfetnicii lui 279. Aceştia, sosind în 13 ianuarie (1600) la Pilsen, înfăţişară mai întîi împăratului, din partea*, lui Miliai vodă, sabia, buzduganul şi steagul lui Andrei Bâthory, precum şi calul ce el încălicase în bătălie280./ (A vedea în text un pasaj ce nu s-a. 5 pus aci, fiind anevoe de înţeles. Acest pasaj trebe adăogat aci). / Apoi ei îi făcură cunoscut că Miliai vodă nu se priveşte în Ardeal decît ea / un guvernator spre a administra ţara şi a o păzi de năvălirile duşmanilor şi că supt acest titlu el voeşte ca împăratul să i-o încredinţeze ; al doilea cerea să se hotărască ce să facă cu oraşul Clujului, care de mai multe ori neeu-10 noscuse şi trădase autoritatea împărătească şi merita o pedeapsă pilcliii-toare ; şi, în sfîrşit, cum să se poarte cu acei nobili din Ardeal care fugiseră şi acum cerca ertare, vrînd a se întoarce înapoi. Solii, diipâ ce fură-ascultaţi, eu multă bunăvoinţa de împăratul şi după ce mfajestatea] s[a] ţinu sfat, fură bine dăruiţi şi trimişi înapoi cu mare eiîistey cu acest răspuns : ,,Că 15 : împăratul va trimite, comisarii săi în Ardeal şi că printr-înşii va face cunoscut lui • Miliai voinţa sa”281. în vremea aceasta, sosise la curtea împărătească scrisori secrete ale lui Basta împotriva lui Miliai vodă, prin care el făcea cunoscut sfatului împărătesc că acest prinţ voia să uzurpeze suveranitatea ţării;; eă omenirea 20 ce acest om barbar afectează şi dragostea ce el arată că are pentru popoarele învinse măresc bănuelile şi e de temut ca rugăciunile cele vii ce el face împăratului, pentru, păstrarea privilegiurilor ţării şi spre: a-1 îndemna a nu trimite într-rînsa oştiri streine, să nuUaseanză gîndiri ambiţioase282 283 284. Aceste scrisori aruncă în deosebite păreri sfatul împărătesc, sau mai bine 25 acea camarilă de femei şi de iezuviţi ce cîrmuia împ/ărăţia în locul slabului şi leneşului Rudolf al II[-lea]. Unii, cîştigaţi cu totul în favorul lui Miliai, strigarea Basta scrie ca;un rival şi ca un pizmaş al gloriei sale; că Miliai esţe; mult credincios: impăratului şi un căpitan cu merit şi cu vitejie sublimă. Dar alţii,>şi a căror părere birui; ziseră eă trebue a da mai mult so erezămînt lui Basta, căpitan credincios şl cu sfat înţelept, decît lui Miliai,, a cărui nesăţioasă ambiţie de a domni este deobşte cunoscută 28 XXXVIII Miliai, sigur acum că, după ce l-a ajutat norocul ca să copmizu Ardealul, îl va ajuta ea să-l şi stnpînească, aştepta cu o veselă nerăbdare 85 sosirea comisarilor împăratului şi urmă a administra Ardealnl ca pe o* ţară a sa. La 9 fevruarie. el convocă dieta ţării2S4, unde, după zisa unui cronicar sas, nu făcură alta decît ,,mîncară, băură şi numărarâ banii lui vodăV 285. Iar după mărturia istoricnlui BetMeii, această sesie se vede* a fi fost mai serioasă ; eăci Mihai, începînd a se deziluziona de nobilii 279 „Mag. istoric”, t. IV, p. 295. 280 Ortelius, p. 461. 281 Ortelius, p. 462 ; Bcthlen, t. IV, p. 4S3; Guerrin, p. 502. 282 De Thou, p. 334; Doglioni, t. II, p. 745. 283 Spontoni, p. 95 şi 96. 284 Bethlen, t. IV, p. 484. 285 Cronica lui Fuehsie. 251 UNITATEA NAŢIONALĂ * TOiguri ? şi vrîndăvfăee oarecare uşurări poporuluiţ aceştiu teeepură a-1 xuga ci-a nu se atinge de privilegiurile lor. / Ei îndrăznea a vorbi de pri-velegiiirile lor, atunci cînd, cu orice jertfă, trebuiau- unii pe toţi locuitorii ţarii spre a apăra privilegiurile tării ce erau ameninţate ele nemţi. / Domnul, furios de aceasta, răspunse lovind cu mîna minerul săbiei sale şi 5 sţrigîndu ,,Iată ^privilegiul vostru !”. Din nenorocire el amerinţă numai, «dar nu lucră. / într-adevăr, acum era mai greu d-a o face decît îndată după bătălia de la Sibiiu. El apucase, din nenorocire, a jura paza constituţiei ţării şi, credincios jurămintului, ca un domn constituţional, el‘nu putea preface nimic în ţară fără învoirea dietei. El nu vroia încă să'facă 10 ca Sigismund, şă silească dieta prin împilare a-i împlini voinţa. Asfel, acum, ca şi mai pe urmă, ne vom încredinţa că buna-credinţâ îl perdu pe el şi tocmai această virtute,rîi tăgăduiră duşmanii săi. / Ungurii îl învinovăţiră atunci că el / ar di vrut să stingă nobilimea şi că ar fi făcut-o, daca Dimitrieţ arhiepiscopul bulgarilor, nu s-ar fi dus cu biblia,la dînsul, 15 ca să-l întoarcă din acea liotărîre. Yom mai vedea în .urmă această învinovăţire repetîndu-se de mai multe ori, la care singurul răspuns ce istoria poate da spre a o nimicnici este că Miliai a avut multe ocazii d-a o face, ba încă şi împrejurările l-au îndatorat spre aceasta, şi tot n-a făcut-o. Ademenea smtem la îndoială de arătarea ce singur numai Bethlen face, 20 <3um că Miliai ar fi poruncit în acea vreme lui George Eatz, Comandantul cetăţii Deva, a arunca în Mureşul îngheţat pe junele loan Iffiu, ce se afla acolo la închisoare 286. / Mihai era nn om iute la mînie, dar nu era irnd. Viaţa lui ne dovedeşte. Cii ce generozitate l-am văzut puftîndu-se îmr-atîtea rînduri către boerii din Ţara Eomanească ce complotase peirea 25 Iui ! Apoi am văzut dorinţa lui d-a trage prin bunătate inima ungurilor rŞi îl vom vedea în privinţa lor generos pînă la nesocotinţă. / într-aceea Mihai, spre a păstra memoria birainţii sale în Ardeal? pusă de tăie o medalie, care se află în cabinetul împărătesc de la Viena* bătută în aur şi trăgînd 10 galbini. Pe faţa principală se vede portretul o0 lui Mihai. Atît împregiuriil portretului, cit şi pe cealaltă parte, se cuprinde titlul lui în latineşte asfel : „Michael Valehiae Transalpinae Woiveda, Sacrae Caesareae Eegiae ’Majestatis Coiisiliarius per Transylvaniam Locuiiitenensr‘ cis transilvania'm patium eins super exerciţii Generalis Capitaneus”. Şi în .mijloc : -,.a Deo vigilantia,. virtute et armis .victoriana naclns (1600)” 287. . ,,Şi în tr-adevăr — zice loachim — vegherea lui era neobosită* Ea nu-l părăsea niciodată şi el a arătat în toate îmxiregiurările că ştia să se păzească de cele mai mici lucruri ce l-ar fi putut vătăma; vitejia lui era în tot chipul încercată şi într-aceasta duşmanii săi cei mai înverşunaţi îi 4xJ dreptate. în sfîrşit, născut, ca să zicem aşa, în tabără, crescut supt 'Corturi, mînuind armele mai bine clecit orişicine clin ai săi, el nu dete de 28-3 Bethlen, t. IV, p. 485. ? 287 „Mihai, voevodul Ţării Româneşti, consilierul majestăţii sale imperiale, eră esc îoco-ţiilor al Ardealului şi general căpitan peste armia din părţile cele dincoace de Ardeal, dobîndind •de la Dumnezeu biruinţă prin veghere, virtute şi arme, 1600.” Acest titlu dovedeşte că această anedalie nu s-a tăiat după coprinderea Moldovei, precum au bănuit unii din istorici. f.!42v f.142 f.î42y f.142 f.143 f.l44T f.î43v 252 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL 5 f.143 10 15 f.!43v/l43 1.144 20 25 30 f-144v î.144 35 î.1.45 minciună deviza sa” 288. în sfîrşit, împreuna întrdnsul virtuţile eeim poet cînta despre un alt erou : „Labor impiger, aspera virtus, Vis animi excellens, ardor, vigilentia, cura Et durura tractandis robnr in armis.” / Mihai vodă/, care mai demult făgăduise că se va duce la Braşov şi fusese împiedicat prin venirea solilor şi prin alte trebi, se duse, în sfîrşit*. în acest oraş la 1 martie, unde intră cu mai mult de 6 000 călăreţi şi pedeştri şi cu o pompă necrezută. La 9 martie ajunse în Braşov un sol de la împăratul turcesc, paşa de la Timişoara 289, bătrîn venerabil, numit Huraia-agă. Mihai îi eşi înainte cale de o jumătate de mii 290 291 de oraş, la Ghimbav cu o cavalcadă măreaţă. Cînd se întîlniră, şi unul şi altul se deteră jos după cal şi, după ce se îmbrăţişară, aga luă de la Mihai o pală persieneaseă ce acest domn purta la coasta sa şi îi dărui alta turcească, împodobită cu aut şi pietre scumpe. Pe lingă aceasta, îi mai dete292/ un steag verde, spre semn de protecţia otomană 293, / mai multe pene de erodiu din cele mai frumoase, spre a face egrete; şapte cai de preţ şi un foarte bun şoim. Aceste daruri fără / purtăte înaihtea lui Mihai şi asfel et intrară amîndoi în Braşov, în zgomotul artilerii întregi 294. Trimisul turc se sili în tot chipul spre a îndupleca pe fchai d-a se dezlipi de împăratul Germaniii, spre a se alia cu sultanul. Mihai îi răspunse cu bunăvoinţă, dar îi declară curat că el niciodată nu va recunoaşte altă autoritate decît p-a împăratului creştinesc 295. Tot atunci sosi şi trimişii împăratului către Mihai vodă, neamţul David TJngnad şi ungurul Mihai Sekeli, căpitanii Şathmarii 296. Ei fură martori la această; primire făcută solului turcesc* Lui Apliai îi para bine d-aceasta ; el nu se îndoi că o privelişte aşa de nouănu-i va pune în grijă şi că bănuelile ce-i va coprinde îi vă face a fi mai înduplecători. Cu toate acestea, el le dete să înţeleagă că ei nu trebue ă se scandaliza de ce văzu--sdra; că el im putea a nu priimi cu cuviinţă un ambasador şi de a-i face cinstea ce i se cădea, fără a îi privit de toţi ca cel mai puţin politicos din toţi prinţii 297. / Mihai porni înapoi pe solul turcesc, făcîndu-i multe daruri şi cinste mare, trimiţînd sultanului vorbe paciniee şi în secreţi făgăduind munţii de aur, cum: se zice 298. / Agenţii împărăteşti, înfăţişîndu-şe înaintea domnului, îi ziseră : „ca cezarul, pentru atîta credinţă şi slujbe memorabile ale lui, îi făgădueşte toată clemenţa şi toată bunătatea să împărătească. Dar fiindcă împregiurările şi starea Ardealului o cer, el îi porunceşte d-a se / întoarce îndată în Ţara Românească şi d-a păzi hotarele împotriva 288 Ioaehim. Das neuerdffnete Miinz-Kabinet 289 Cronica lui Fuchne. 290 De Thou, p. 508; Doglloni, t. II, p. 745. 291 Cronica lui Fuchsie. 292 De Thou, p. 508. 293 Spontoni, p. 97. 294 De Thou, p. 508. 295 Orteîius, p. 463. 296 Cronica lui Fuchsie; Bethlen, t. IV, p. 486; De Thou, p. 508. S?97 De Thou, p. 509. 298- Bisselie. ; tmiTATJEA NAŢIONALA 253 turcilor.” Spre dovadă de favorul cezarului, ei îi înfăţişară o carte împ§* lăţească cu această coprindere m. •' XXXIX „Budolf II, din mila lui Djumnejzeu împărat al romanilor, pururea august. 5 Xoi recunoaştem şi facem a se cunoaşte prin cuprinderea acestora tutulor : ' După ce din mila atotputernicului Djumnejzeu (pentru gloria căruia ne luptăm împotriva naţiiloi păgîne şi barbare) Ardealul a fost supus puterii noastre şi strălucitul Mi hai-vodă din Ţara Bomânească, înflăcărat io de un mare zel, pentru creştinătate, a supus pe sine şi ţara sa maiestăţii noastre şi ne-a dovedit credinţa sa către noi prin fericitele şi curagioasele sale întreprinderi împotriva turcului şi m Ardeal, unde a tras această ţară de supt domnirea nedreaptă a cardinalului Bâthory şi a dobîndit o mare biruinţă. Atît pentru îngrijirea ; cu caro priveghem la păstrarea 15 posesiilor noastre, cît pentru bunătatea şi dărnicia noastră obicinuită / către supuşii şi vasalii noştri, am vrut să mărturisim că statornica credinţă a strălucitului voevod Mihai către noi şi slujbele sale ne-au fost plăcute, încredinţaţi nu numai că strălucitul voevod va urma a fi credincios, precum a fost, dar încă că urmaşii vor imita această lăudată pildă de credinţă 20 şi de euragiU. Pentru aceea, din chiar voinţa noastră, după ce am chipzuit îndestul, priimim în credinţa şi clientela noastră şi aceea a următorilor noştri crai ai Ungariei pe numitul Mihai voevod şi copiii săi şi ţinutul său Ţara Bomânească, precum o mărturisim prin aceste cărţi. Asfel, de cîte oii va fi trebuinţa, precît vom pntca, noi îi vom da agintor, pentru: ca 25 domnia apeştii Ţări Bomâneşti să treacă.regulat de la persoana strălucitului Mihai la legiuiţii săi copii de sexul bărbătesc, de la cel dinţii născut la cel dinţii născut, cu această condiţie însă că* de cîte ori se va înfăţişa un nou caz de moştenire, acel ce va moşteni va face nouă şi următorilor noştri jurămintul de credinţă ce Mihai ne-a făcut. Spredovadă: acestor 30 cărţi scrise cu mina noastră şi la care s-a pus pecetea noastră. Datu-s-a în oraşul nostru Pilsen, în 11 fevrnarie, anul domnului 1600, al 24-lea al stăpînirei noastre ca; crai al romanilor, al 28-lea ea crai/ al Ungariei şi al 24-lea a sţăpîiiirei noastre ca crai al Boemiei. Bod Ol f 5 Prin porunca sfinţitei maiestăţii şale împărăteşti îon Barvitins” 300 Mihai vodă, auzind aceea ce îi spuneau agenţii cezarului în numele său, nu-şi putu ţine rnînia şi le răspunse îndată de faţă : / ,,că el nu va * 369 299 Bethlen, t. IV, p. 487. 369 Acest act, spune Bethlen, care cel dinţii l-a scos Ia Imninăp era scris pe parşemin şi se afla în păstrare în biblioteca lui Gabriel Bethlen, prinţul Ardealului, şi la moartea lui trecu la corniţele Ştefan Bethlen, fratele său. f.146 f.147 f.147^ 25.4 ROMÂNII SUPV(? MIHAI VOEVQD VITEAZUL f 147 Î.147v 1.147 î.148 1.148v 1.148 iă:sa Ardealul spre a-; se întoarce în Ţara Românească'/'şi mi va face pe voia împăratului; că, deşi cezarul i-a plătit în boţi anii o subvenţie,-'dar că prin toate ostenelile şi primejdiile ce a suferit de la duşmanii cezarului luptîndu-se pentru dînsui, el meritase guvernul Ardealului, care după 5 dreptate şi legiuit i se cuvine’7 ^// dîPd a înţelege că numai puterea armelor, cu care cîştigase această ţară, îl va putea îndatora a o întoarce înapoii#2.-*ri : : o î.- ■ ■■ *.■•>•4, . u . . - . A hm.u■.. . Apoi Mihai de a doua oară adună la sfat boerii, care toţi fură : de părere „că îi este prin înţelepciune poruncit a păstra-pe seamă-i Ardealul; io că el suindu-se pe scaunul Ţării Româneşti, ţara era ocolită' de vrăjmaşi, şi eă-D [umnejzeuii puse in mină Ardealul ca, cu puterile unite a „ambelor tarif .el;să se poată apărat203. Mihaiţ văziiicl -că simtimentele boarilor şi nobililor Ardealulu i eonglăsuesc ■ cu ale sale, se întemeie şi mai mult în hotărîrea sa d-a ţine Ardealulnîn 15 martie el deschise’dieta, pe care o 15 chemase la Braşov. Cu două zile înainte, el vruse s-o amine1 şi- să-i schimbe locul la Sibiiu, dar fiindcă depaitaţiinveniseră din toate părţile*,rîl rugară a o'continua. (Toată sfătuirea dietei ţinu numai unreeas; aruneind o con-z tribriţie; de 4 fiorini de cap.' Toţi se aştepta la o contribuţie mult ihai aspră; apoi, auzind aceasta, o priviră ca o binefacere deosebită şi se în-20 voiră ţu toţii 304. / ■ < ; - a 5 . ' în 16 martie, la 7 ceasuri, porni din Braşov la Sibiu şi d-acolo la Alba 305, dueîmb şi pe agenţii împărăteşti cu sine. Aci, după ce îi ţinu cîteva săptămîni şi îi mâi zăbovi şi Ia Cluj, îi trimise înapoi la împăratul Rudolf cu acest răspuns : / „că de nu ii va trimite subvenţia anuală, şi 25 aceasta în grabă,> el va; duce asupra împăratului ini numai oameni, dar încă mii de mii de demoni ; că el n-are trebuinţă de agiutorul streinilor ; r că are destui soldaţi, numai bani ii lipsesc spre a-i putea ţinea” El rugă Încă pe agenţi d-a sili caumpăratul să numească altă persoană în locul lui Basta, care îi era bănuitor din deosibite cuvinte şi pentru ca 30 sfăzile lor particulare să nu turbure liniştea ţării întregi 307.7 El înviiio-văţeâ mai ales pe Basta că, in locul să grăbească a-imduce ajutorul ce eră dator cardinalului, îşi petrecuse vremea dn zadar în [cuvînt indescifrabil] * ele nimic,; încă se prefăcuse că e bolnav,j pentru că? priintise o sumă mare de bani de la cardinal, prin mijlocul lui Corniş, câ să nu-1 35 vateme şi j>entru aceea el se mişcase prea cu încetul cu oastea sa spref Ardeal, lăsînd să scape ocazia- d-a intra împreună cu dînsui în acea ţară 30S. / Deosibit de acestea, Mihai făcu a se propune pe de lături agenţilor împăratului : că de vreme ce Ardealul i se face din ce în ce mai iubit, el doreşte ca să-l stăpînească şi după dînsui să treacă la fiul său, prin drept 40 de moştenire ; că pe lingă. Ardeal să i se adaoge încă Oradea Mare, ŢŢusta, îfagybania (Baia Măre) 'şi părţile dinafară ale hotarului Ungariei, care mai nainte ţinuse de Ardeal; şi că tot ce va mai cişţig.a cu vreme, ţări şi 301 302 303 301 Bethlen, t. IV, p. 490. 302 Spontoni. ^ ist.” t.UV, p. 294 ; FilstifcîM 304 Cronica lui Fuchsie. 303 Cronica lui Fuchsie. 300 Bethlen, t. IV, p. 491. 307 De Tliou, p. 509. . : • [lucruri, deşarte] ştex?s. 303 Spontoni, p. 96. j UNITATEA NAŢIONALĂ 255 oameni, să rămîie pe seama lui şi a fiului său; ca să i se dea bani pentru a rădica oşti şi aceleaşi pensii şi aceeaşi cinste de care se bucurase Sigis-mund Bâthory 309, / între care a fi făcut,princip al sfintei împărăţii şi a i se da ordinul Mielul de aur 310; / că împăratul şi ceilalţi principi creştini care ţin de împărăţie să se îndatoreze d-a-1 răscumpăra cu bani de la turci, întîmplîndu-se să cază prins în mîinile lor.; că întîmplîndu-se a fi gonit de duşmani din Transilvania sau. Ţara Românească, împăratul să aibă a-i plăti o sută mii talere pentru traiul său în Ungaria de Sus. El adăoga, spre a pipăi mai bine * plecările deputaţilor împăratului, că nădăjdueşţe că nu i se vor ceru înapoi cetăţile Ardealului pe care le şi luase în stăpînire. Apoi, din parte-i, se îndatora către împăratul a-1 privi ca un puternic prinţ; că niciodată nu va umbla a-i smulge ţările ce: el îi credinţase, ci, dimpotrivă, a i le păstra prin slujbe credincioase ; precum asemenea şi celelalte, părţi ale Ardealului, ce sînt ale mărirei sale, eu partea de ţară pînă la Tisa, el le va coprinde şi le va supune împăratului. Dacă, toate aceste, dăruiri le va dobîndi el de la bunătatea şi dărnicia împăratului, făgădueşte d-a face pentru intuirea creştinătăţii mal multe izbînzi si coprinderi asupra /• duşmanului, comun decît se făcu vrodată de cineva ;:şi că de i se va da numai atîţia bani cît se cheltuia pe fiecare an în Ungaria pentru armie, se leagă că va supune împăratului toată ţara , de la Marea Keagră pînă la Ofen],, Sthhlvpissenburg şi Solnoc;?11. r. Deşi aceste cereri ale lui Mihai era mult mai prejos de condiţiile . ee< Împăratul dedese lui Sigismund Bâthory prin tractatul der la 24 ian. 1595, ele se părură peste măsură de mari agenţilor împăratului şi, aprinşi încă de Başt# împotriva lui Mihai, se întoarseră foarte rintărîtaţi şi cu inimă bănuitoare lingă • împăratul, căruia; însuflarâ ,aceleaşi bănueli 312y Mihai nu-şi mai făcea iluzii acum asupra nemţilor; elînţelesese că debunăvoe ei nu yor da nimic, ci numai siliţi de dînsui şi de; împregiurări. EL se gindi a se împăciuinu duşmanii săi, ca să:încete odată acest îndelungat război şi spre a putea fi slobod, la întîmplare, în faţa nemţilor. / Pentru aceea trimise fo solie la craiul Polopiei, pentru a ancliea pace şi alianţă 3I3. Yorba eşi atunci că Mihai propuse si lui Irimia, domnubMol-daviei, ca să-şi dea pe fie-sa după Pătraşcu, fiul lui Miliâi, ca aşa Ardealul, Pplouia, Moldova şi Ţara Românească, fiind una, să n-aibă temere nici de tătari, nici de turci, cu mult mai puţinMe nemţi 314. /Dar o nouă dorinţă de doinuire ce coprinse pe nestatornicul Sigismund Bâthory îm-Lpedecă orice trataţieşşi aprinse din noix flăcările războiului315. / - 5 10 15 20 2,5 30 35 ‘! s t ţ;i; xl ■ *rf; ;; ^ ;, ' ‘Cînd Sigismtind Bâthory. află tragica moarte a..yarului său Andrei, alergă îndată către cumnatu-săit, loâii Zamoisky, marele eanţelar al 40 309 Ortelius, p. 463; De Thou, p. 509. 310 Spontoni, p. 96. 311 Ortelius, p. 463 si 464 : De Thou, p. 509; Dogîioni, t. II, p. 745. 312 De Thou, p. 509; Bethlen, t. IV, p. 491. 313 „Mag. ist.”, t. IV, p. 296; Cronica lui Fuchsie. 314 Cronica Iui Fuchşie. 315 Istvânfi, p. 459. ; f.l4Sv f.149 f.150 î.151 f.l51v M51 256 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZU-L f.l51V f.151 f.152 f.!52v f.152 f.!52v f.152 f .153 erăieiFoloniei, ca să-l roage s'ă-i vie intr-agiutor, spre a redobîndi Ardeahi şi a goni dintrdnsu pe Mihai-vodă. Din nenorocire pentru dînsu, în acest drum- i se ,aprinsă donatrăsuri, care arsără împreună cil mai lîrnlţi cai şircn tot ce ayea mai scump 31A Zamoisky nu-i tăgădui agiutorul său!. 5 Asfel Sigismund, pe care nişte emigraţi din Ardeal, anume Francisc Jerrei, Gabriel Bethlen şi alţii îl aţîţau mereu spre a răzbuna moartea cardinalului317, făcu confederaţie cu IremiaAoăă din Moldova/şi cu Zamoisky. -Se zicea că el se dnvoise cu acesta pe următoarele baze : ca Zamoisky sad ajute pe SIgismund ! clin toate puterile cu bani şi oameni, io spre a-l restatornici pe tron ; Sig[ismundJ să ia în călătorie o fată a Mi Zain[oisky], sau pe oficine alt, numai să nu fie nemţoaică. ; De vă Uăiiri fără feciori, atunci domnia Ardealului să cază în moştenire da fiul lui Zamoisky, născut din Giriselda, sora lui Sig[ismund]. întot cazul, Sig[is-mund] şi Ardealul să fie cu totul desfăcuţi de nemţi318./ 15 A; f Sigismund şi Irimia vodă se adresară la sultanul,! cerînd bahi şi oaste într-agiutor. / Sultanul nu îndrăzni a se declara de faţă împotriva lui Mihai, refuză a le da bani, /> dar în taină era cu dînşiif el mijloci mult prin^ scrisori ca polonii să le stea puternic în agiutor şi le trimise o seamă de oaste în agiutor, care de faţă se privea ea volentiri319. Zamoisky ase-20 menea îşi puse toate silinţele spre a hotărî- pe erai la acest război şi prin aceasta dete o bună ocazie sveţilor de a se scăpă de acest crai al lor, pe care nud mai voia. Asfel craiul Sigismund îşi perde drepturile sale din Sveţia, spre a călca pe ale vecinilor săi 32°. / Aliaţii pusă asfel în picioare o armie de 25 mai mult de 40 000 ostaşi 3^ compusă de moldoveni, linguri, poloni, tătari şi turei 32A Ei se apropiară de hotarul Ardealului [şi] sta acum sgata a năvăli asupra lui Mihai vodă* - Mihai află furtuna ce îl amerinţa şi începu a se pregăti în grabă a o stăvili eu toată puterea ambilor ţări ce stăpînea. Bl / în inima sa se 30 bucură de noua ocazie ce duşmanii săi îi dă, său mai bine de silinţa ce ei îi fac d-a-şi îndeplini proeetul său cel vechi cl-a coprinde Moldova, precum eoprinseŞe Ardealul* < EI / era sigur de ostaşii săi şi popdârele sale şi avea toată credinţa întrînşii. Săcuii îi era cu totu jărtfiţi pentru drepturile ce căpătase deda dînsul; cazacii, sîrbii şi bulgarii sta gata1 a 35 muri pentru dînsu, căci ei îi îmbrăcase, îi înarmase, îi căuta adesea şi le plătea simbrii! bunei i Trupurile lor cele mari, barbele cele dungi, strălucirea veşmintelor şi a armelor lor insufla groaza. Dar Mihai punea temei mai mult pe iubirea oştilor româneşti, viteze şi cercate în atîtea războae; şi apoi se întemeia el pe dragostea poporului român din ambele ţări, care în 40 răpirea entuziasmului ce avea pentru eroul său nud numea altfel decît „Macedon al nostru” 323. Moldovenii însuşi iubea mai mult pe Mihai şi cu atît mai mult pre eît ura / acum de moarte pre Ierimia, pentru asprimea cîrmuirei sale şi pentru dăjdiile nesuferite ce el scosese. într-adevăr, el 316 Ortelius, p. 461 ; De Thou, p. 334. 317 Istvânfi, p. 454. 318 Cronica lui Fuclisie. 319 Ortelius, p. 468; De Thou, p. 510. 329 Bisselius, t. XXII. 321 Spontoni, p. 98. 1 822 De Thou, p. 510; Doglioni; t. II, p. 745 ; Ortelius, p. 468. 823 Bethlen, t. IV, p. 492; Heidensteia; Eugel, t. II, p. 246. UNITATEA NAŢIONALĂ 257 pusese o dajdie de un soldiu de aur pe lună şi toţi banii ce-i strîngea îi trecea în Polonia, spre a avea cu ce trăi acolo lanevoe; căci el nu se întemeia în puterile sale şi încă mai puţin pe dragostea supuşilor săi 324. Mihai îşi avea armia asfel împărţită în deosebite părţi ale Ardealului: săcuii rămăseseră în ţinutul lor; ungurii mercenari, în număr de 1500, 5 era aşăzaţi lîngă oraşul Braşov, pe malurile rîului Bîrsa, prin satele şi castelurile nobililor, ca într-un loc mai lesne de hrană; iar pe cazaci îi aşăză în tabără într-un tîrg numit Arany, pe ţărmul Mureşului, lîngă cetatea Deva 325. Mihai, sau din dorinţa de a se feri de război şi de a înfiinţa planul io alianţii între Ardeal, Moldova, Ţara Românească şi Polonia, ce îşi închipuise, sau că, desperînd de a putea împiedeca războiul, vroia numai să cîştige vreme ca să se poată găti şi izbi pe duşman fără veste, deschise tractaţie, după cum avea obicei de a vorbi tot de pace pe cînd se pregătea cudinadinsul la război. El trimisă un sol la Sigismund, propuindu-i că îi 15 va întoarce Ardealul, daca el va lua în căsătorie pe fiica sa, Florica, făgăduind că nu va păstra pentru sine decît oraşul Braşovului / şi cetatea Făgăraşului. Sigismund era gata a priimi această propunere, dar Balthazar Szilvasi şi Hertelius, carii era pe lîngă dînsu, îl făcu a schimba părerea326, cu atît mai mult că de această propunere a lui Mihai se ţinea şi alta ca 20 acesta, tot cu aceeaşi ocazie, făcuse lui Ierimia. Mihai îi cerea să dea pe fie-sa după fiul său Pătraşcul şi apoi de bunăvoe să se tragă în Polonia, lepădîndu-se de domnia Moldovei, care să rămînă pe seama lui Mihai, ca de acolo să aibă ocazie a goni pe tătari de la Dunăre pînă la Cetatea Albă şi Mstru şi asfel să-şi mărească statul 327. 25 XLI Xegoţiaţiile cu Sigismund şi cu Ierimia nu izbuti. Mihai, văzînd că ■» nu va putea încungiura războiul, vru încai a se sili să slăbească cît va putea mai mult duşmanul. Spre acest sfîrşit, trimisă la sultanul un sol, anume Mihai Torok, spre a-i vorbi de dorinţa lui de a ţine pace cu turcii 30 şi a-i cere semnele întăririi domniei sale asupra Ardealului 328. Asăminea trimisă o solie şi la craiul Poloniei, poftindu-1 ca să nu sprijinească pe duşmanul său, Ierimia Movilă, nici să dea ocrotire emigraţilor din Ardeal, între care era şi Thomas Csomortany. Această solie nu numai că nu fu ascultată 329, / dar încă craiul Sigismund înştiinţă pe Ieremia de liotărîrea 35 lui Mihai d-a-1 izbi, ca să ia măsurile cuviincioase, să gătească provizii pentru armia polonă şi să întărească cetăţile Suceava şi Hotinul 33°. / 1 324 De Thou, p. 510; Ortelius, p. 468; Doglioni, t. II, p. 748. 325 Bethlen, t. IV, p. 493. 326 Bethlen, t. IV, p. 494. 327 Bethlen, t. IV, p. 495 ; Cronica lui Fuchsie. 328 Bethlen, t. IV, p. 491: „Mag. istoric”, t. IV, p. 296. 329 Engel, t. J, p. 258. 230 Heidenstein ; NiemceWicz. f. 154 f. 154* 17 — c. 362 258 ROMÂNII SUPT M1HAI VOEVOD VITEAZUL f. 154 f. 155 5 f. 155v 10 f. 155 15 20 f. 156 25 30 35 40 f. 157 45 Mihai se turbură foarte văzînd pe poloni declaraţi cu totul şi de faţă vrăjmaşi ai săi. El îşi închipui atunci un plan de uriaş/; el vru a năvăli în Polonia, a se folosi de simpatiile ce avea în poporul acelii ţări, spre a face o revoluţie, a răsturna craiul, a pune pe altul sau a opri acea erăie pe seamă-i. într-adevăr, o parte mare din lăcuitorii Poloniei şi popoarelor Rusiei, speriaţi de unirea religioasă la care craiul Sigismund, împreună cu iezuiţii ce-i cîrmuia, îl silea a face cu religia catolică, chema pe Mihai din toată inima lor. „Eu era acum de temut — zic cronicarii poloni — de perderea unii singure provinţii, dar de schimbarea guvernului pentru toată crăia5 5 331. / Mărturisesc încă unii din analiştii poloni că el merse şi mai departe, că vrusese a dezmădula crăia Poloniei, fărădelege împotriva sfîntului drept al naţiilor, care din norocire nu întina atunci sabia română, rămîind ca să fie, în zilele noastre, povara ruşinoasă a crailor Europei. / Spre îndeplinirea planului său asupra Poloniei, Mihai se pusă în corespondinţă cu patriarhul de la Constantinopol, mitropolitul de la Kiev, marele duca al muscalilor şi Oarol, duca de Suderman, care cîrmuia crăia Sveţiei. El făgădui la acei doi arhiepiscopi că, de-1 vor ajuta cu mijloacele ce le sînt prin putinţă, el va cuprinde Polonia, va întemea acolo religia Răsăritului şi o va întinde mai departe în Europa 332. Stăpmitorilor propunea o alianţă pentru împărţirea Poloniei pe aceste baze : casei Austriei să se dea Polonia cea mare; muscalului, Lituania; Sveţiei, Livonia, iar celelalte provinţii le oprea pe seama sa 333. Mai înainte însă de a-i sosi răspunsurile de pe în toate locurile de unde trimiseră soli, / Mihai îşi pusă ostile în mişcare asupra Moldovei Această grabă a lui îi fu folositoare într-aceea că îi înlesni repedea cuprindere a Moldovei; dar îl vătămă mult apoi, căci, nefiind sigur de aliaţii săi, el nu îndrăzni a trage foloasele izbînzilor sale, năvălind în Polonia, ca să schimbe soarta aceştii ţări sau s-o silească a încheia pace. Era într-adevăr o mare greşeală din partea lui Mihai pe care o plăti scump, de a întărită pe toate puterile vecine împotrivă-i, lăsîndu-se pe sine fără nici un aliat. De ar fi apucat încai a se învoi cu împăratul pentru Ardeal, ea să fie sigur că nu va fi izbit în lipsă-i, sau de ar fi dat în Ardeal de temelii stăpînirei sale întreaga mulţămire a poporului român; dar el jărfc-fise pe acesta nobililor, a căror dragoste tot nu-şi putu trage şi care acum şi ei complota peirea lui. Mihai, într-adevăr, prevăzuse multe din aceste, el căutase să amine şi acest război ca [de] o fatalitate era tîrît. Hotărîndu-se a-i face, el nădăjduia că, pe lîngă aceea că-şi împlinea o veche dorinţă a inimei sale, coprinzînd Moldova, această nouă izbîndă va putea încă sluji a învinge îndărătnicia Austriei şi a o sili, fără voe chiar, a-i acorda toate cererile sale în privirea Ardealului; şi într-aceasta nu se înşălă. El nu ştia însă că această împărăţie nu uită niciodată aceea ce i s-a smuls prin silă, nu iartă pro cei ce au făcut-o şi că perfida ei politică, cumplită în setea-i de răzbunare, nu alege mijloacele. / Mihai înştiinţă însă pe împăratul că elvoeşte a face o espediţie împotriva Moldovii spre a goni de acolo pe emigranţii din Ardeal, 331 Piasecius, p. 223 ; Rethlen, t. IV, p. 495, 332 Bethlen, t. IV, p. 532. ş.a. 333 Heideristein, p. 355 ; Niemcewicz. UNITATEA NAŢIONALĂ 259 partizani ai lui Andrei Bâthory şi ai familiei lui, dîndu-i mult a nădăjdui. Spre a se asigura că nobilii unguri din Ardeal nu toi* face nici o mişcare, porni la fiul său Pătraşcu, în Ţara Românească, treizeci din cei mai de oăpitenie nobili, ca să fie ca nişte zăloage 334. El nu voi să ia în agiutor nici pe Basta, nici vreo ceată din oastea împărătească, sau dintr-adins, 5 sau din graba cu care era silit a năvăli asupra duşmanului 335. / (A intercala aci un capitol deosebit de descriere a Moldovei) /. XLII Adunîndu-şi în grabă oştele sale străine din cvartirurile lor, Mihai le împreună cu armia sa şi cu a Ardealului. Ese din Alba-Iulia 336 şi, la io 1 mai, îşi aşază tabăra lîngă orăşelul Preşmăr 337. Acolo poronci la toţi săcuii să se scoale în arme şi să-l urmeze338. El făcu cunoscut atunci armiei că are să intre în Moldova spre a răzbuna moartea lui Ştefan vodă Răzvan, aliatul său, pe care Ierimia vodă îl omorîsă cinci ani mai nainte, într-un chip crud, ruşinos şi împotriva obiceiurilor creştineşti 339. Armia lui Mihai 15 spun că trecea peste 50 000 ostaşi, din care 38 000 puşcaşi, 3 000 cazaci, ■4 000 călăreţi sîrbi, 4 000 săcui şi 4 000 volontiri supt comanda lui Baba-Xovac 34°. Cea mai mare parte din această / armie trebuia a se pogorî din Ardeal în Moldova pe la Trotuş; ceailaltă să treacă din Ţara Românească pe la Focşani341. 20 în 6 mai 1600, Mihai, lăsîndu-şi soţia în Ardeal, porni spre Moldova 342 ; şi vrînd a sosi chiar înaintea vestii sosirei sale, cu o grabă de care toţi s-au minunat, fără a da răsuflare oştilor sale, trecu munţii nu prin drumul obişnuit, pe unde ştia că-1 aşteaptă duşmanul, ci urcîndu-se prin munţii cei mai grei, printre stînci şi strîmtori aspre. Pe acolo armia 25 avu a suferi mult, mai cu seamă din lipsa proviziilor ce nu găsiră nici pe acolo, nici în părţile Moldovii, pe care duşmanul le pustiise mai înainte. Caii nu avură păşune, şi ostaşii fură siliţi a se hrăni cu foi de copaci. Ostile însă nu murmurară deloc împotriva acestii răpegiuni. într-adevăr, Mihai le dedese încredinţare că vor birui şi le făcuse a nădăjdui mult în 30 îînbelşugarea şi gloria ce vor dobîndi prin biruinţa cîştigată fără nici un aliat 343. Ostile vrăjmaşe orînduite spre baza acelor munţi, văzînd cu mirare şi spaimă că duşmanul, trecînd prin prăpăstii, i-au ocolit, se traseră spre sasul Moldovei, către tabăra lor cea mare 344. Sigismund Bâthory şi Ieremia vodă, care se afla atunci la o nuntă 35 în oraşul Trotuş, luînd veste că Mihai a trecut munţii cei mari şi că acum, 334 Bethlen, t. IV, p. 495. 335 Bisselie, t. XXII. 336 Bethlen, t. IV, p. 496. 337 Cronica lui Fuchsie. 338 Bethlen, t. IV, p. 496. 339 Bethlen, t. IV, p. 495. 340 Ortelius, p. 467. 341 ,,Magazin istoric”, t. I, p. 237. 342 IbicL, t. IV, p- 296. 343 Spontoni, p. 98; Bisselie; Ortelius, p. 467. 344 Bisselie. !. 157* f. 157 f. 158 260 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL *. 159 f. 159T I. 159] f. 160 rînduit de bătălie, se apropie de dînşii, rămaseră încremeniţi 345. / îrt groaza ce îi coprinse, ei gîndiră că aceea ce e mai sigur pentra dînşii este d-a se trage înăuntru ţării; şi fără zăbavă sculîndu-se eu toată armia, se îndreptară spre Suceava 346. Mihai vodă, neîntîmpinmd în faţă-i pe 5 duşman, dupe cum se aştepta, se luă după dînsul cu aceeaşi iuţeală cu care trecuse munţii. Armia lui avu şi aici a suferi mult de sărăcia locului, mai ales că duşmanul pustia tot în cale, spre a întîrzia goana ce-i da ai noştri 347. Dar ostile lui Mihai, biruind aceste suferinţe, se îmbărbătară şi mai mult, siliră la drum şi în sfîrşit agiunsără pe ostile vrăşmaşe la io un loc anume Iciscea şi le nevoiră a sta de război 348. Avangarda duşmanului, alcătuită de cîteva regimente poloneze bine armate, izbiră avangarda noastră, alcătuită de cîţiva români şi sîrbi, şi o sparseră. Mihai trimise îndată de chemă o seamă de unguri din Ardeal, carii se afla mai în urmă, şi îi zvîiii asupra polonilor din avangarda duşmanilor, care, 15 după o puţină apărare, se întoarseră în resipă, lăsînd în loc ca la 200 morţi dintr-înşii 349. / între aceştia era şi un viteaz polon, anume Dy-dynski 35°. / îndată după această luptă de avangardă, ambele trupuri de armii potrivnice se arătă unul în faţa altuia. Ele cătară cîtva una cătră alta,, 20 ca şi cum ar fi aşteptat ceva. Ce va face armia moldavă ? Lupta-se-va ea alăturea cu polonii pentru un domn pus de dînşii şi nesuferit ţării, / împotriva fraţilor lor de sînge şi a unui erou, fala tutulor românilor ? Moldovenii nu stătură mult în cumpănă. într-o clipă, 15 000 dintr-înşii, pumdu-şi cuşmele în vîrful lăncilor, cu mari strigări de bucurie trecură în tabăra, 25 lui Mihai351. Ierimia nu mai avu atunce alt ce face decît a fugi cît mai in grabă, împreună cu oastea ce-i rămăsese, spre Hotin 352. Agiungmd la Suceava, el nu îndrăzni să intre în cetate, neîncrezîndu-se în lăcuitori353. ,,Era aşa de groaznic Mihai vodă şi vestit de războae în toate aceste părţi — zice Miron [Costin] — cît îndată ce au sosit la Suceava i s-au închinat 30 cetatea Sucevii şi a Neamţului şi pusă în cetăţi o seamă de ai lui pedestraşi 354Cronicarul polon Heidenstein bănueşte că comandantul Sucevii,. un polon anume Trzaska, ar fi trădat cetatea, cîştigat fiind printr-o mică răsplătire 355. Mihai vodă apoi pripi aşa de aproape Ierimia, încît avangarda sa agiunsă nişte haiduci pedeştri cu cîteva cară din ariergarda luî 35 Ierimia. Haiducii stătură cu inimă la război, apărîndu-se cîteva ceasuri, dar, înglotindu-se oastea lui Mihai, ei fură sparţi şi deteră dosul. Această luptă stătu lingă rîul Jijia, la un sat anume Verbia, irnde sta o movilă mare peste trupuri, făcută după aceea de Ierimia 356. 345 Bethlen, t. IV, p. 496. ,,11 Moldavo e Sigismondo rimasero attoniti e stupefiaţi della spedita celeritâ con la quale il Valacco si duro viaggio compila havero” (Spontoni, p. 98). 346 Bethlen, t. IV, p. 497. 347 De Thou, p. 510. 348 „Magazin istoric”, t. IV, p. 296. 349 Bethlen, t. IV, p. 497. 35° Niemcewicz; Heidenstein, p. 351. 351 Niemcewicz; Heidenstein, p. 351. 352 „Magazin istoric”, t. IV, p. 297. 353 Niemcewicz; Heidenstein, p. 357. 354 Miron Costin, p. 222. 355 Heidenstein, p. 351. 356 Miron Costin, p. 222. UNITATEA NAŢIONALĂ 261 în sfîrşit, duşmanul, agiungînd la Nistru, la cetatea de margine a Moldovii numită Hotinul, pe care Ierimia o grijisă foarte bine cu slujitori de ai săi / nemţi 357, hotărî de a se opri acolo spre a da bătae 3S8, nădăjduind că va putea izbuti a birui oştile lui Mihai, obosite de atîta cale 359. Numărul ostaşilor ce-i aveau aliaţii cu dînşii se urca încă la 30 000 36°. 5 în 18 mai sosi şi Mihai pe loc şi îndată se înhăţă bătaia la Otani, lingă Hotin 361 362 363. Bătălia ţinu de la 10 ceasuri dimineaţa pînă în seară şi, cu toate că duşmanul se purtă mai vitejeşte în această bătălie, dar nu fu mai norocit decît altă dată. / Mihai, cu o furie mare, cade asupra armiei duşmane, care după o lungă împotrivire, perde cîmpul de bătae, pe care io îl roşeşte şi îl udă cu valuri de sînge /; 8 000 din vrăjmaşi zăceau în cîmpul bătăliei, iar în oastea noastră numai 2 000; mulţi duşmani încă periră ca vai de ei, înecaţi în rîul Nistrului. Românii cîştigară o pradă bogată 382 ; iar duşmanii ce scăpară se închiseră cu toţii în cetatea Hotinului 36S. XLIII 15 Mihai începu a bate cetatea. / Ghiulelele lui, spune Miron, se cunoştea în zidurile cetăţii pînă la surparea ei 364. / Şi după o asedie de trii zile, văzînd că nu o va putea sparge36S, căci îi lipsea tunuri mari 366, puse un trup de pază împregiurul cetăţii 367 şi, lăsînd în capul oştilor pe Udrea, împreună cu Deli Marcu şi Baba-Novac, el se întoarsă la Su- 20 ceava 368 369 şi de acolo la Iaşi, / unde intră cu triumf, se sui în tronul domnilor Moldovei, priimind într-o ceremonie solenelă giurămîntul de credinţă al boerilor aeestii ţări 309. De atunci el începu a se întitula şi a se scrie: „Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului” 37°. / Ierimia vodă, văzînd că îl vor scoate din cetate, fugi într-o noapte, 25 pe furiş, cu toţi boerii lui în Polonia 371. Mihai, / deşi cunoştea bine cît de mulţi partizani are Polonia întreagă, iar mai cu seamă că vecina ţară a Poloniei, care era de lege orientală, îl chema şi îl aştepta cu mare bucurie spre a i se închina lui 372, tot nu / îndrăzni a trece peste hotar în Polonia, spre a sfîrşi războiul, încheind pace sau îndeplinindu-şi planurile sale în 30 357 Miron Costin, p. 222. 358 „Mag. ist.”, t. IV, p. 297. 359 De Thou, p. 510. 360 De Thou, p. 511 ; Ortelins, p. 461; Bisselie. 361 Mai toţi analiştii pun această bătae pe Nistru, insă unii la Hotin, alţii la un loc, aproape pe care nu 11 scrin tot un fel. Aşa, De Thou scrie Orthein ; Ortelius, Dogiioni şi alţii Ort-bun; Bisselius, Orthano. Acest din urmă se aseamănă cu numele satului Otani de lingă Hotin, unde credem că s-a dat această bătălie, necunoscînd vrun loc acolo al cărui nume să se apropie mai mult de acel dat de istorici. 362 Ortelius, p. 468 ; De Thou, p. 511 ; Bisselie ; Doglioni, t. II, p. 728. 363 „Mag. ist”., t. IV, p. 297. 364 Miron Costin, p. 222. 365 „Mag. ist.”, t. IV, p. 499. 366 Bethlen, t. IV p. 499. 367 „Mag. ist”., t. IV, p. 297. s«8 Heidenstein, p. 351. 369 Spontoni, p. 98. 370 „Mag. ist.”, t. IV, p. 297. 371 „Mag. ist.”, t. IV, p. 297. 372 Miron Costin, p. 223. f. 161 f. X61v f. 161 f. X61v 161 f. 161T I. 161 f. 161v t 161 282 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL I. 164 ft 164Y 5 10 15 .» 20 f. 183 25 30 f. 163T 35 f. 163/162 40 acea ţară, din pricină că el încă nu era / înţăles bine cu aliaţii săi, că nu putuse cuprinde cetatea Hotinul şi că trebi grabnice îl cliema în Ardeal. / Aceasta fu o mare greşeală a lui Mihai, căci vecinatele provinţii era fără oşti şi, cu simpatia popoarelor, şi fără aliaţii săi el ar fi putut impune voinţa sa în Polonia 37s. El scrise craiului Poloniei că a luat armele şi a intrat în Moldova spre a opri izbucnirea' unui complot rău ce Ieremia urzise împotrivă-i 374. Era atunci polonii strînşi la dietă la Varşovia, sfătuind oaste împotriva Sveţiei, silind mult craiul ca să i se dea mijloace a-şi redobîndi crăia de moştenire S75. Eşişe vorba cum că Mihai dobîndise de la Poartă întărirea nu numai de domn al Moldovei, ci încă i se dedese o diplomă scrisă cu litere de aur, prin care i se întărea stăpînirea peste toate provinţiile polone ce va putea coprinde. Toate aceste aţîţara mari dispute în dietă. Slăvitorii şi partizanii lui Mihai, carii era mulţi, tăgăduia adevărul acestii din urmă vorbe şi, lăudînd faptele eroice ale lui Mihai împotriva turcilor, încredinţa că el va fi un om foarte folositor republieei şi că pregătirile războinice ce vor să facă împotrivă-i sînt de prisos. ,,Siguranţa crăiei Poloniei — zicea ei —• nu se reazămă pe Moldova. Ce ne pasă nouă şi ce perde sau cîştigă republica, daca va domni în acea ţară Ieremia sau Mihai? De trebue a apăra pe Ieremia, apere-1 aceia care au cîştig dintr-aeeasta şi cărora le place orice pricinuire, numai să poată face război”. ,,Această din urmă / observaţie batea în Zamoisky şi în ambii fraţi Potocki 376. Cel clintîi era patronul lui Ieremia, pe care îl pusese pe tronul Moldovei şi făgăduise a-1 apăra; ceilalţi era rudiţi cu Ieremia prin căsătorie. Partida lui Zamoisky striga împotriva partidei lui Mihai, învinovăţind-o de a fi duh austrian şi prietenă a religiei Răsăritului. O greşeală se făcu atunci din partea noastră. Baba-Novac intră în Pocuţia, provinţie a Poloniei, cu gînd ca să tragă pe cazaci în partea lui Mihai. El pustii acolo moşiile lui Ştefan Potocki 377. Fără îndoială că avea drept a intra în Polonia, care ne făcuse război pîn-atunci; aveam drept a intra în Pocuţia, care este o veche provinţie a Moldovei, fiind cumpărată la 1431 de Alexandru vodă cel Bun şi Bătrîn de la craiul Poloniei, Vladislau, într-o mie de ruble de argint 378 şi apoi multă vreme ea stătu o pricină de războae necurmate între poloni şi moldoveni. / Mihai cunoştea aceasta şi reclama acum drepturile Moldovei asupra Pocuţiei. / Dar nefiind hotărît Mihai / a purta îndată războiul în Polonia, intrarea în Pocuţia era o greşală, căci întărită mai mult pe duşmanii săi din Polonia şi le dete cuvînt împotriva partizanilor noştri. Partida lui Zamoisky începu într-adevăr a striga tare că Baba-îfovac a pustiit Pocuţia prin foc şi sabie, ducînd în robie o mulţime de oameni, femei şi copii, prin mijlocul oraşelor şi satelor aprinse. Cu toate aceste dieta nu voi a slobozi.bani pentru pregătirile de război. Zamoisky nu se descurajă de acestea, nici se lăsă clin hotărîrea sa. El cîştigă pe craiul, asupra căruia ştim că avea mare influinţă, zicîndu-i mereu prin scrisori şi prin grai că unchiul şi vrăjmaşul 373 Piasecius, p. 223. 374 Heidenstein; Niemcewicz. 375 Ibid. ; Miron Cost in, p. 222. 376 Heidenstein; Niemcewicz. 377 Ibid. 378 ureche p. 107. UNITATEA NAŢIONALĂ 263 său, duca de Suderman din Sveţia, se va bucura mult şi se va întări în puterea sa văzînd că streinii calcă ţara Poloniei nepedepsiţi. în înţelegere dar cu craiul, Zamoisky dete poruncă hatmanului Zotkiewsky de a se duce în grabă, cu cîte oşti va putea a aduna mai curînd, ca să se aşeze pe Nistru, spre a apăra hotarul şi a observa mişcările lui / Mihai 379. 5 Acesta, văzînd atunci că polonii nu sînt încă în stare a-i face vreun rău, că ei se mulţămesc a sta în poziţie de apărare, socoti pînă una-alta să se întoarcă în Ardeal, spre a pune capăt la pricea ce era între dînsul şi împăratul pentru stăpînirea Ardealului. El trimisese curieri la cetăţile acestii ţări, spre a vesti triumfurile sale în Moldova, şi tot Ardealul îşi io arătă veselia prin descărcături de tunuri şi alte ceremonii 38°. Asemenea, Mihai pornise curieri la împăratul, ca să-i facă cunoscut cuprinderea Moldovei şi a i-o închina din partea sa şi a fiului său, Pătraşcu, păstrînd însă pe seamă-i stăpînirea ei381.-/ XXIX 15 Apoi, spre a-şi trage, dragostea poporului Moldovei, îi ertă birul şi îl adusă a făgădui că, cîtă vreme se va păstra această ertare, cu mijloacele lor vor apăra ţara de tot felul de duşmani 382. El oprise asăminea prin straşnică poruncă jaful în oraşe şi sate, hotărînd a fi osîndiţi la bătae toţi ostaşii români cari o vor călca; iar pe ostaşii unguri, fiind mai deprinşi 20 la pradă, îi osîndea la moarte. Din nenorocire, nobilii unguri, care striga-sără atît de mult-asupra relilor ce făcea ostaşii lui Mihai în Ardeal, găsea că este pre natural ca ostaşii lor să prade în Moldova nepedepsiţi. într-o zi şapte unguri din oamenii lui Pancratie Sennyei şi Giorgi Sibrik, nobili însămnaţi din Ardeal, fură prinşi jăfuind şi aduşi înaintea lui Mihai. O 25 mulţime de nobili alergară atunci şi se rugară de domn, în numele întregii armii ungureşti, de a da drumul vinovaţilor. Mihai le dete / drumul eu vorbe neliotărîte, şi cum plecară nobilii, îndată trimise poruncă să omoare pe cei şapte prinşi. începură atunci ungurii a murmura, zicîncl că fără dreptate au fost aceştia ucişi. 30 •'Nişte intriganţi ambiţioşi, precumMoisi"Secuiul şi Ştefan Czaki, se folosiră de ocazie spre a întărită pe nobili împotriva eîrmuirii lui Mihai şi a-i aduce a trimite pe ascuns deputaţi cătră Sigismund Bâthory, care se auzise că se afla. la marginea Podoliei, în tabără cu Ioan Zamoisky, canţelarul crăiei Poloniei, spre a se sfătui cu dînsul şi eu Zamoisky despre 35 chipul eu care ar putea să intre mai lesne în Ardeal spre a goni pe Mihai, făgăduind că ei îi vor sta întru agiutor şi că poporul îi va priimi cu mare bucurie. Siglshrand le răspunse că: ,,D[umne]zeu e bun şi că, de va voi să-l cheme iarăşi Ia cîrmuirea Ardealului, el nu va lăsa să-i scape clin mină ocazia, de temere ca să nu stea împotriva voinţii lui Dumnezeu. 40 Dar că acum trebui a suferi cu răbdare toate relile la care ca oameni sîntem supuşi, şi a aştepta vremea hotărîtă de Dumnezeu pentru sfîrşitul 379 Heidenstein; Niemcewic7; Ortelnis, p. 480. 380 Cronica lui Fuchsie. şei Qrteîius, p. 468; De Thon, p. 511. 382 Cronica lui Fucfasie. î. 162v f. 164 f. 165 264 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f. 166 5 10 15 166v/166 20 f. 167 25 f. 167T 30 f. 167 35 tiraniei lui Miliai”. Zamoisky încă făgădui ca, la vreme, va da agiutor aliatului său Sigismund 383. Boerii Moldaviei se rugară de Miliai ca să le dea domn, spre a-i cîrmui în locu-i, pe fiul său Mcolai. Miliai le făgădui întîi a face pre voe şi porni numaidecît pe Badul / Buzescu şi pe postelnicul Stoica, cu o suită de 300 inşi, ca să meargă să aducă din Ţara Românească pe fiul său Mcolai. Dar pe urmă se socoti cum că fiul său este prea tînăr şi nu va putea cîrmui o ţară de margine, mai ales că avea încă a se teme de Ierimia şi de poloni, şi îşi schimbă hotărîrea, orînduind o comisie vremelnică de cîrmuire pentru Moldova, alcătuită de patru generali ai săi, anume hatmanul Udrea, vistierul Androni, armaşul Sava şi spătarul "Negrea 384. Apoi, în 27 iunie, părăsind Moldova 385, trecu pe la Oituz în Ardeal 386 şi veni la Braşov, însoţit numai de 400 călăreţi cazaci, şerbi şi valoni 387. El poruncise ca armia să-l urmeze, rămîind în Moldova numai 6 000 pedestraşi şi călăreţi, supt comanda unui boer strălucit în războae, anume Mîrza, şi a lui Moise Săcuiu, pe care îl numisă în această espediţie căpitan-general al ungurilor 388. La Braşov, Miliai petrecu cinci zile. Aice, năcăjindu-se pe braşoveni pentru nişte vorbe deşarte ce auzise de la dînşii, îi ameninţă că le va prăda cetatea, dar rugat de unii din oamenii săi / şi mai ales de Moise Săcuiu, care îl însoţise din Moldova, / se îmblînzi şi îi ertă, căci el ades avea asămine mînii prefăcute 389. El îşi împărţi apoi armia în Ardeal asfel: pe unguri supt poroncile lui George Mako şi Ştefan Tarkany, în Ţara Bîrsei; pe sîrbi, în scaunile saşilor de la Cohalom şi Sinea, pe poloni şi pe cazaci asăminea în scaunele săseşti de la Sighişoara şi Mediaş, şi cu toată cealaltă oaste intră în triumf în Alba-Iulia, / în cele dinţii zile ale lui iulie, şi hotărî ziua de 20 a aceliaşi luni pentru a se aduna acolo dieta ţării 39°. XLV Cînd se vesti coprinderea Moldovei, toată lumea rămase uimită de mirare. / Acel căpitan care umblă şi izbeşte cu iuţeala trăsnetului, acei minunaţi ostaşi care sufere în tăcere marşurile cele mai repezi, osteneala şi foamete cumplită, trăind numai de entuziasm şi de glorie, bătîndu-şi joc de puterile naturei, ca şi de ale oamenilor, buna rînduiala, disciplina şi jertfirea ce ei păstrară în această campanie, / strălucitele triumfuri care încununară strădaniile lor fură slăvite şi trîmbiţate în toate părţile. Acel veac nu arătase încă în Europa o asemenea armie şi un asemenea general, în toate părţile se zicea că Mihai a coprins Ardealul în 11 zile şi Moldova numai în 8 391. Toţi duşmanii săi se îngroziră. Ei se încredinţară că singuri nu pot face nimic împotrivă-i, ci numai coalizîndu-se toţi împreună. 383 Bethlen, t. I V, p. 500 — 504. 384 „Mag. ist.”, t. IV, p. 297. 385 Cronica lui Fuclisie. 386 BetFlen, t. IV, p. 504. 387 Ortelius, p. 471; De Thou, p. 511. 388 Betlilen, t. IV, p. 504. 389 Cronica lui Fuclisie. 390 Bethlen, t. IV, p. 505. 391 Cronica lui Fuchsie. UNITATEA NAŢIONALĂ 265 Miliai ajunsese acum în culmea slavei şi a mărimei ce el visase. Cinci ani abia trecuse de cînd el trăsese sabia spre a apăra ţara sa de tirania turcească şi, după o mulţime de eroice triumf mi, respinse potopul turcesc departe de dînsa şi de Europa creştină. îfu numai atît. El voi a-şi crea o patrie mare pe cit ţine pămîntul românesc; şi norocul ajutîndu-1 5 în cîteva luni Ardealul, Moldova şi o parte din Banat sînt unite cu Ţara Românească. Rămăsese numai Timişoara cu ţinutul ei, ce se afla supt turci şi Oradea Mare, cu părţile orientale ale Ungariei, pe care el le cerea de la împăratul cu dreptul că ele fac parte din Ardeal, precum ţinuse şi supt Sig [ismund] Bâthory. Aceste mici ţinuturi dobîndite unitatea naţio- io nală era completă. / Independinţa absolută ar fi urmat fără îndoială. / f.168V Mihai realizase acum visarea iubită a / voevozilor cei mai mari a românilor, f. 168/168V Acum românul s-a înfrăţit cu românul şi toţi au una şi aceeaşi patrie, una şi aceeaşi cîrmuire naţională, asfel precum ei n-au fost din vremile uitate ale vechimei. Statul acesta nou are hotare naturale de minune, el 15 e destul de puternic, pămîntul său destul de bine cuvîntat de ceriu, locui- tării săi numeroşi şi în mare parte omogeni ; el poate trăi, a sta dâ sineşi şi a se apăra împotriva năvălirilor streinilor. Mihai avea destulă înţelegere spre a constitua acest stat, a cărui hotară le trăsese cu sabia sa. ;iI)âr spre a aşeza bine temeliile şi a usca tencuiala acestii zidiri prea grabnic 20 făcută, îi trebuia vreme; şi vremea îi fu de lipsă. El n-apucase încă a încununa zidirea sa d-abia ridicată, şi iată glasul eobitor al clopotului restriştei sună cu tărie, şi din / toate părţile, înverşunaţi, aleargă duşmanii f. 170 săi mii de mii şi toţi într-una spre a-1 dărîma. Yai, căci nu ne-arn putţjt opri aci, în culmea triumfului naţiei române, oprind împreună cu noi şi 25 timpul şi istoria ! Pentru ce, după draga povestire a atîtor norocite şi mari izbinzi. să , Ţ fim osîndiţi a descrie şi cruntele noastre nenorociri? ,' ■ , ■ :x, . \- ': : ' ■-*' /;v • " * ' ', 5» * 3 3!.. ^ It/îJ 5 5 10 15 2y 20 25 30 35 Cartea a cincea MIRISLĂU (iulie 1 600—i an u a r i e 1601) I Îndată după întoarcerea lui Mihai în Alba-Iulia, sosiră acolo olaci de la împăratul, aducîndu-i urări pentru norocita izbîndă din Moldova şi înştiinţîndu-1 ca să se mulţămească cu Ţara Eomânească şi cu Moldova şi să lase Ardealu pe seama împăratului. Mihai nu se putea învoi cu aceste propuneri, neîndurîndu-se a lăsa Ardealu; el porni îndată la curtea împărătească doi soli, pe Tudosie Logofătul şi pe Gaspar Corniş, spre a ruga pe Eudolf II ca să-i lase Ardealu, căci l-a dobîndit cu sabia şi cu atîta sudoare, osteneli şi sînge, şi să-l sloboadă asupra turcilor, să meargă a lua mai întîi de la dînşii Temişoara, pe care s-o închine împăratului1. Gupă aceea Mihai schimbă cîrmuirea vremelnică din Moldova şi orîndui acolo în locul său pe Marcu, fiul lui Petru vodă Cercel, trimeţînd împreună cu dînsul şi pe Preda Buzescu 2 3. întru aceea, Mihai, la 20 iulie 1600, deschisă dieta în Alba-Iulia, spre a consulta despre deosăbite tre/buinţi ale ţării./ El o puse din nou de-i jură credinţă. / încă nu se spărsesă dieta, şi Mihai, aflînd că doctorul Barţholo-meu Petz, trimis de împăratul către dînsul sosise la Sathmar în 'Ardeal, trimisă doi ardeleni, pe Erancis Alard şi Andrei Barcsai la Cluj, ca să se împreune cu banul Mihalcea, ce era acolo, ca să meargă tustrei la Sathmar, lingă acest ambasador, spre a-1 invita să vie la Alba, unde îl aşteaptă dieta cu nerăbdare, a aduce banii ceruţi într-atîte rînduri împăratului de Mihai şi, în sfîrşit, spre a trata despre trebile Ardealului şi ale cîrmuirii sale. El le zisă că la întîmplare cînd solul, bănuitor cum se aude s-ar teme să vie, ei să rămîie la Sathmar zăloage pînă la întoarcerea sa. Ajungînd aceştia la Sathmar, înduplecară pe Petz a merge la Alba şi ei rămaseră în acel oraş 8. Petz fu adus în cîmpia Albii în mijlocul mulţimii de popor şi încungiurat de un strălucit cortegiu de pedestraşi şi de călăreţi; pe urmă după un măreţ cuvînt de urare ce îl ţinu Pancratie Sennyei, fu dus la palat, unde Mihai îi eşi întru întîmpinare pînă în mijlocul rîndurilor. Bartholomeu Petz, fiind asfel priimit, aduse domnului, în numele împăratului, daruri scumpe, titlul de locţiitor al său în Ardeal, acela de sfetnic împărătesc şi o sumă însemnată de bani pentru / plata oştilor 4, pe care însă o lăsase la Sathmar, sau din pricina nesiguranţei drumurilor, cum 1 „Magazin istoric”, t. IV, p. 297. 2 Ibid., p. 208 ; Cronica lui Fuchsie. 3 Bethlen, t. IV, p. 505 ; Ortelius, p. 479. 4 Bethlen, t. IV, p. 506— 507. MIKISLĂU 267 da el a înţălege, sau pentru că nu vroia a da aceşti bani în mina lui Mihai pînă a nu se asigura mai înainte bine de shntimentele sale 5 6. Mihai, după ce primii bine pe solul împărătesc îi trimisă răspuns prin Gaspar Oorniş şi Pancratie Sennyei: „ea să binevoiaseă a se întoarce îndată lingă cezar, spre â-i cere, pentru dînsul şi îh numele său, ca să-i 5 "dea Ardealul şiipt nişte nouă condiţii şi să-l roage d-a trimite răspuns craiului Poloniei ca să hu-1 izbească cu puterea în Moldova, pentru ca ei cu ostile ardelene, moldovene şi munteneşti şi acele ce avea în leafă de la împăratul, să poată cu mai multă grabă şi siguranţie merge împotriva turcilor, a trece Dunărea şi a ameninţa Oonstantinopolul”. Auzind aceste, io Bartholonieu Petz le răspunsă în taină i ^,că el ştie că, după pornirea sa, Mihai nu vă împlini nici una din fagâduelile sale, eă înşalătoria lui este acum deplin cunoscută5; dar — zisă el — treaba voastră este de a priveghea toate faptele'lui, şi, de-l veţi vedea că proiectează ceva împotriva împăratului, daţi îndată1 de ştire maiestăţii sale 6M. Aceste cuvinte ale lui Petk ne 15 dezvăleşte caracterul adevărat al misii sale; eu toate aceste el făgădui d-a sprijini 'înaintea împăratului cererile lui Mihai. Asfel se întoarsă Petz, după ce în cîteva zile fu tractat cu mare cinste de cătră Mihai şi umplut de daruri. îh această vreme Mihai începu a:şi lua umiătorul titlu : / 'Mihai voevoda Ţării Româneşti, al Moldovii, sfetnic al sfinţitei majestăţi împă- 20 răteşîi şi crăeşii şi locotenentul său în Ardeal7. înţr-aceea, dieta hotărî o contribuţie de şase fiorini de fiecare poartă pentru ţinerea oştilor domnului, poruncind la toţi a fi gata spre a pleca la război la porunca domnească 8. în vremea aceasta, nobilii din Ardeal ce fuseseră / trimişi in Ţara Eomânească, la Pătraşcu, se întoarseră înapoi9. / 25 IŢ închiindu-se dieta, vestiră lui Mihai eă un sol de la marele vizir Ibraim se apropie de Braşov eu darurile ce-i trimite împăratul turcesc. De îndată el porni intr-acolo cu o escortă numeroasă. Aflînd sosirea solului, el eşi din oraşul Braşov în cîmpie, spre a-1 întâmpina împreună cu toţi guardiştîi 30 săi şi alte oşti, ducînd înainte, prin seizi, cîţiva frumoşi cai. El se pogorî de pe cal, priimi steagul sultanului, plecîndu-se şi îmbrăţişîndu-1, pe urmă, salutînd cu mult respect pe sol, priimi de la dînsul sabia şi cuca, pe care i-o puse pe cap. Pe urmă, încălecînd, puse pe sol la stînga sa (aceea ee pentru turci este un loc mai de cinste decît dreapta), pe urmă îl dusă în oraş, în 35 mijlocul descărcaturilor a tutulor tunurilor şi bombardelor ce se afla în Braşov, şi îl priimi, în această lungă procesie, eu toate semnele putincioase de bucurie, şi cu toate graţiile unei gazde recunoscătoare. După ce l-a tratat măreţ, l-a împovărat cu daruri şi l-a ţinut eîtăva vreme la sine, / Mihai îi dete drumul şi se întoarsă la Alba-Iulia10. 40 5 De Thou, p. 511 ; Ortelins, p. 479. 6 Bethlen, t. IV, p. 507-508. 7 Bethlen, t.'IV, p. 508-509. 8 Jbid. ; Cronica lui Fuchsie. 9 Bethlen, t. IV, p. 510. Bethlen, t, IV, p. 509-510. î. 174 f. 174t I. 174 î. 175> 268 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f. 175T f. 175 i, 176 împreună cu solul turc, Mihai trimisă iu solie la marele vizir Ibraim, care batea atunci cetatea Kaniscba, pe vornicu Dima sau Dumitru, spre a trata despre trebile Ungariei. După luarea Kanischei pe la începutul lui septemvrie (1600), vizirul Ibraim trimise la Constantinopol pe ambasa-5 dorul român cu Iazid Sade, reis-efendi al taberii, spre a se înţelege acolo cu divanul şi sultanul. Hafiz paşa eunucul, văzînd pe Dima, care îl înşă-lase şi îl biruise la Mcopol în anul 1598, cum am văzut înapoi, vru să-şi răzbune. El dobîndi de la mufitul Sanollah o fetură care declara că solul unui domn viclean ca Mihai este afară de dreptul neamurilor. Pe această io fetură rezămîndu-se, eunucul puse mina pe Dima şi îl bătu la falangă pînă ce îşi dete sufletul în groazinice dureri. Această urîeioasă călcare a dreptului solilor trase asupra lui Hafiz paşa mînia tutulor, chiar şi a turcilor. Ibraim paşa mai ales se supără foarte şi scrise într-aceasta la sultana Valide. Hafiz paşa fu îndată depărtat din slujba de caimacam11. Această 15 întîmplare însă mînie foarte pe Mihai şi din nou îl întărită împotriva turcilor. / într-aceea Mihai, aflînd că polonii adună oaste pe hotarul Moldovei şi că ş-au aşezat tabăra lîngă Nistru, în dreptul Hotinului12, scrisă îndată generalului împărătesc din Ungaria de Sus ca să-şi ţie armia gata, ca 1a-20 trebuinţă s-o poată avea supt mină13. Era Basta care comanda această armie. Din porunca împărătească el se trăsăsă din Ardeal la Oasovia, capitala. guvernului său, cu durerea în inimă că lasă Ardealu în mîna lui Mihai. El avea însă poruncă de a sta gata de a agiuta pe Mihai la orice cerire14. Dar aceste favoruri ce împăratul făcu lui Mihai ascundea o vicleană 25 trădare. Am auzit vorbele lui Petz cătră Corniş şi Sennyei şi am observat că ele vădesc adevărata misie a lui. într-adevăr, el fusese însărcinat ca, 1 pe de o parte să aducă lui Mihai împlinirea cererilor, iar pe de alta a pregăti elementele prin care să poată trage răzbunare asupra lui Mihai pentru siluirea ce stăruinţa sa făcuse împăratului. în lipsă de oaste spre a putea 30 scoate prin silă pe Mihai din Ardeal, cezarul, care se temea de ambiţia lui ca el să se alieze cu turcii şi să se proclame neatîrnat de împărăţie, /hotărî a-1 adormi, dîndu-i cererile sale, şi, într-aceeaşi vreme, cunoscîhd ura nobililor unguri cătră Mihai, prin tainice instrucţii ce dete lui Petz şi lui Basta îi însărcină a se folosi de această ură, a o aţîţa şi a o lăţi şi mai mult şi, cînd 35 va izbucni răscoala, a o agiuta cu putere împotriva lui Mihai. Petz şi Basta nu pregetară într-aceasta; elemente găsiră cu prisos. Cunoaştem viclenile uneltiri ale lui Moise Secuiu şi Ştefan Csaki în Moldova. . Cu tot favorul la care îi avea Mihai pe amîndoi, cinstea şi darurile ce le-a făcut, ei îşi urmară în taină comploturile lor. Moise Secuiul lăsase pe Mîrzea 40 în Moldova şi însoţise, cum am văzut, pe Mihai în Ardeal. La întoarcerea sa, el se opri cîtăva vreme în ţinutul Bîrsii, în oraşele Eoldvar şi Botfalva; el se înţălesă acolo cu G-eorge Mako şi cu ceilalţi căpitani ce comanda pe ostaşii unguri despre întoarcerea lui Sigismund şi de revolta împotriva lui Mihai, aţîţîndu-i a sta şi ei una spre a mintui naţia lor supt domnirea unui 45 aşa de rău stăpîn15. După aceea el trecu la Sighişoara (Sasburg) supt S-—............— 11 Hammer, t. II. 12 Heidenstein; Niemcewicz ; Ortelius, p. 480 ; De Thou, pţ 51 lg 13 Ortelius, p. 480 ; De Thou, p. 511. 14 Spontoni, p. 96—100. 45 Bethlen, t. IV, p. 505. MIRISLĂU 269 cixvînt ca să-şi vază femea şi pe ginerele său, Wolfgang Corniş, şi, şăzîncl puţin acolo, fugi în Polonia la Zamoisky, ca să-i ceară agiutor de oaste împrotiva lui Mihai* îndată ce acesta auzi de dezertarea lui Moise şi în-ţălesă uneltirile lui, porni la Sasburg / pe George Eacz ca să prindă pe Wolf-gang Corniş şi să îl aducă în fiară la Alba-Iulia. Pe cînd se săyîrşea aceasta, 5 secuii din scaunul Odorheiului, aflînd vicleniile nobililor, pe care atît îi ura, jiuseră mină pe doi nobili, anume Franeisc Farcaş şi Mihai Szemere, şi îi ueisără acolo, în Sighişoara. Unul din complotişti, anume Ioan Petki, ce se afla acolo, luă fuga; dar domnul, spre pedeapsă, îi confiscă avuturile, iar pe Wolfgang Corniş, după ce fu adus la Alba-Iulia, îlpuseră la închisoare, io Uciderea acelor doi nobili şi arestuirea acestui din urmă dete pricină intriganţilor a aţîţa şi a spăimînta lumea şi a pregăti şi întinde complotul lor. Ei striga niai ales mai tare — şi la aceasta se părea că au oarecare cu-vînt — asupra relilor ce făcea ostaşii în ţară şi zicea că aceştia ar fi omorît :in preot sas din tîrgul numit Insula Creştină şi că ar fi jăfuit pe alţii. Bar 15 aceea ce pricinui mai multa turburare fu fapta ce se întîmplă în oraşul JBanfy-Hunyad. Mihai trimisese în acest oraş o sută de pedestraşi români «pire a fi hrăniţi acolo. Lăcuitorii nu prea era mulţemiţi de purtarea lor; cînd într-o zi de duminică, dimineaţa, pe cînd ei mergea în mare număr la biserică, iată ce văd în piaţă mai mulţi ostaşi români beţi, făcînd feluri de 20 rele şi necăjind oamenii, / luîndu-le marfa. Larma şi strigările neguţi-torilor şi a soldaţilor auzindu-se în biserică, lăcuitorii ce se afla înlăuntru, neştiind ce se petrece afară, eşiră înspăimîntaţi din biserică şi se siliră a împăca cearta; dar întărîtîndu-se şi mai mult şi unii şi alţii, românii cheamă pe soţii lor într-agiutor şi urmează a prăda şi a face multe rele; lăcuitorii, 25 din partea lor, se adună mulţime multă, iau armele şi năvălesc asupra românilor şi îi ucid pe toţi, afară de un mic număr ce putu scăpa. Aflînd aceasta, Mihai se turbură foarte şi, în aprinderea mîniei sale împrotriva lă-cuitorilor Hunyadului, vrînd a face o straşnică pildă, porunci lui Ştefan •Osaki, căpitan-general peste toată armia ţării, să ia cită oaste îi va trebui, 30 ca să meargă să spargă oraşul, să ucidă pe lăcuitori sau să-i aducă prinşi. Osaki, neîndrăznind a sta împotrivă poroncii domneşti, plecă spre a o îndeplini; dar apucă înainte de trimisă pe ascuns un om care spusă lăcuiturilor primejdia ce-i amerinta. Lăcuitorii se grăbiră atunci a fugi cu familiile lor şi cu tot ce avea mai scump la munţi; un mic număr numai de ne- 35 norociţi, crezînd că nu li se va întîmplă nimic, rămasără pe loc şi oraşul rfu ars împreună cu dînşii16. III Vestindu-se toate acestea în ţară, se spăimîntară peste măsură nobilii, îneît mulţi (ca la o sută dintr-înşii), încărcînd în care familiile şi cu tot 40 ce avea mai scump, se silea a se mîntui prin fugă 17. Aflînd Mihai aceste mişcări ale nobilimei [şi] dezertarea lui Moise Secuiul, spre a opri ca din această fierbire să nu se aprinză un foc mai mare, plecat mai mult a întrebuinţa mijloace blînde decît aspre cătră nobili, trimisă oficial în palaturile 16 Bethlen, t. IV, p. 511—515. 17 Bethlen. t. IV, p. 516; Ortelius, p. 481. . 177 f. 178 f. 179 270 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL t. 180 f. 181 f. 182 şi locuinţele lor pe N'ieolai Viteazul, un român din Ardeal, vestit orator pre acele timpuri» Yiteazul, supus şi jertfit cu totul domnului, priimi cu bucurie însărcinarea ce-i dete, închindu-i-se plecat, şi se duse la fiecare nobil îndeosebi. Întrebuinţînd deosebite argumente după duhul celor la care 5 se adresa, el se silea a-i încredinţa de strălucitele proiecte ce are domnul pentru creştinătate. Adesea sfîrşea euvintul său zicînd că „Mihai iubeşte mai presus de orce mîntuirea şi păstrarea creştinilor; că zi şi noapte el se gîn-deşte numai cum ar putea sluji mai cu credinţă pe împăratul, a întinde hotarăle creştineşti, a doborî puterile turcilor, în sfîrşit a păstra ardeleni-îo lor, a căror vitejie o preţuise în cea de eurînd biruinţă asupra lui Ieremia, vechile lor legi şi privilegiuri. / Că ei n-are nimic mai scump ea sîngele nobililor, nimic care să iubească mai mult ca naţia ungurească şi că nu va întreprinde nimic împotriva legilor obşteşti a acestii patrii, precum de eurînd o încred,inţasă lui Bartliolomeu Petz, solul împăratului. Că nime mi 15 trebue să se turbure de fuga lui Moise Secuiul, care în cea din urmă expediţie din Moldova făcuse parte dintr-o conjuraţie al cărei scop era .de a omorî pe domn, spre a da prinţipatul lui Sigisinund, şi că el, prin fuga. sa în Polonia, scăpase de dreapta pedeapsă a vicleniei sale. Oă.deşi doi oameni Însemnaţi (Erancisc Fareaş şi Mihai Szemere) fuseseră ucişi la. Sighişoara , 20 prin furia secuilor, aceasta foarte a fost neplăcută domnului şi el asigureazâ că uneltitorii morţii lor se vor pedepsi îndată cu moartea, iar pentru .vătămarea ce soldaţii domnului au făcut, fără ştirea lui, lăcuiturilor, după o cercetare şi.o preţuire făcută, se va plăti pînă la o para”. Prin aseminea cuvinte şi giurăminte personale, Nicolai Viteazul, părîndu-se a fi domolit 25 înfierbîntarea nobililor, se întoarse triumfător lingă Mihails. / Mobilii unguri erau însă împărţiţi în deosebite păreri şi partide. Acei -veniţi din Ungaria, care numai de cită va vreme se statorniciseră în Ardeal şi care nu împărtăşeau ura naţională a nobililor ardeleni către români, .se lipiseră din inimă de Mihai. Ei vedea de atîţia ani, de la nenorocita inso frîngere de la Mohaci, draga lor patrie, Ungaria, se află robită şi sfîşiată de către turci şi nemţi. Ei vedea acum că n-au altă nădejde dm mîntui patria lor şi a reîntregi în libertatea şi unitatea sa decît în Mihai. Într-însu! ei îşi pironise toate nădejdile lor; ei îl încungiura, îl aţîţa, îl îndemna, îl linguşea, dîndu-i titlu de crai, titlu cu care îl salutase şi viziru Ibraim 19, 35 şi rugîndu-1 de a scăpa crăia Ungarii din mîinile turcilor şi a nemţilor şi a, [o] opri pe seamă-i, adueîndu-şi bine aminte că cele mai strălucite timpuri ale acelii crăii au fost cînd ea era cîrmuită de familia română a Corvinilor. Aceste nădejdi nu erau deşarte; ele coprindea o mare idee, care fu-40 sese visarea bărbaţilor celor mari, unguri şi români, în trecut şi care a rămas de atunci pînă astăzi şi va fi încă în viitor idealul oamenilor de stat a acestor două naţii, deopotrivă viteze şi generoase. Intr-adevăr, lăcuincl în parte pe acelaşi pămînt, singure numai deosibindu-se cu sîngele de celelalte neamuri dimpregiur, deopotrivă amerinţate şi bîntuite / de puternicii© 45 împărăţii ce le ocolesc, aceste naţii dintru început semăna menite a-şi uni viaţa printr-o legătură frăţească, spre mîntuirea şi dezvoltarea comună şi spre a forma un stat mare şi puternic între Adriatica şi Marea Neagră. Mai îs BetMen, t. IV, p. 516—519. 19 Bethlen, t. IV, p. 523. 271 MIRISLAU. mulţi crai ai Ungariii, precum Ştefan cel Mare, Carol Bobert, Sigismund I şi Ludovic I, precum şi Corvinii doriră şi se ispitiră a înfiinţa această idee; dar, înfăţişători a ideilor veacului lor şi a geniului sumeţ şi iubitor de dom-nire a ungurilor, în loc d-a vorbi românilor de frăţie şi egalitate, cerea ca să li se supue şi să [rejcunoască supremaţia lor. Aceste smintite şi neno- 5 recite pretenţii aţîţă în inima românilor, înfocată atunci pentru libertate, o ură mare împotriva ungurilor; şi încercările crailor Ungariei şi năvălirile lor în Ţara Bomânească şi în Moldova fură greu pedepsite. Ambiţia lui Mihai zîmbea la proeetele nobililor din Ungaria; el întrevedea poate in viitor o zi în care se va ispiti întru îndeplinirea lor; dar deocamdată se io vede că, deşi amerinţa prin vorbe Austria, ca s-o aducă a-i împlini cererile, dar în adevăr nu avea de gînd a ridica război asupră-i spre a-i smulge drepturile ei asupra crăiii Ungariei, după cum îl învinovăţesc unii din istorici -. Kevoia şi înţelepciunea sa îl silea spre aceasta. încungiurat de atîţia duşmani, el nu putea ridica sabie şi asupra Austriei, cîncl toată nă- 15 dejdea / lui de sprijinire o avea numai într-însa. IY Cu totul altele era sentimentele nobililor unguri din Ardeal către Mihai. Un mic număr numai dintr-înşii, recunoscători pentru purtarea ceea blîndă a lui Mihai către nobili, se lipise de dînsul şi îl slujea în dreptate. 20 Ei vedea bine că de vor scăpa de stăpînirea lui Mihai, vor cădea supt nemţi, turci sau supt Sigismund Bâthory şi vor fi mult mai rău. Cei mai mulţi însă ura în Mihai un domn român. învăţaţi a urî şi a despreţui naţia română in iobagii lor ţărani, lor le venea cu ciudă a-şi pleca trufaşul şi sumeţul cap sUpt un stăpîn român. Ei se temea încă, cu mare cuvînt, / de relele urmări ce 25 poate avea pentru dînşii întemeierea unei stăpîniri româneşti în Ardeal. Ei se temea de o schimbare de politică a lui Mihai, de o zi cînd el va înceta d-a fi generos, ocrotind pe ei şi privilegele lor cu paguba românilor. Se temea încă că chiar cei mai mulţi dintr-înşii, cîştigaţi de domn sau minaţi de duhul slugăriei şi al ambiţiei, să nu se lepede cu încetul de naţionali- 30 tatea lor şi a se români. Aceea ce se petrecea în Ardeal de cîtva timp da temei mare temerilor lor. Mihai începuse a favora cu deosibire pe români şi a cată cu ochi bănuitor către nobilii unguri, pe care îi învinovăţea de a fi nemulţămitori către dînsul, / iar mai ales către nobilii săcui, pe care îi ştia duşmanii lui, pentru 35 libertatea ce dedese poporului20 21. / El înălţă din românii ardeleni la treapta de nobili, silise pe unguri a face oarecare uşurare ţăranilor şi ocrotea pe aceştia împotriva / abuzurilor 22. Deosibit de acestea, începuse a umplea Ardealul, deşert în mare parte de locuitori, cu colonii de români din Ţara Românească şi de bulgari, şi nu se încredea decîţ în acei nobili unguri care 40 adoptaseră cu totul obiceiurile şi învestmînţarea românească 23,/Beosi-bit de acestea, Mihai, spre a, plăcea românilor, le zidise mitropolie în Alba- 20 B3hlten, t. IV, p. 523. Bethlen, t. IV. 22 „Mag. ist. ”, t. III, p. 220. 33 Bathlen, t. IV. f- 183 f. 184 f. 184v f. 184 f. 185 f. 185 v 272 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f. 185 f. 186 f. 187 f. 188 f. 188v f. 188 f. 189 Talia şi o înzestrase cn multe averi24. Un baston de argint, dăruit de dînsul mitropolitului Ion al anul 15 Si9, se păstrează pînă astăzi la Blaj 25 26. Toate acestea dovedea în Mihai planul d-a români eu încetul Ardealul. Toate acestea îngrija tare pe nobilii unguri; ei vedea că se stinge cu totul 5 supremaţia lor în Ardeal, care se va preface într-o ţară ales românească. Aceste temeri le aţîţa si le mărea încă micul număr de complotişti pe care i-am văzut in lucrare încă din espediţia în Moldova. După fuga lui Moise-Săcuiu, / soţul său Ştefan Csaki rămăsese capul complotului. Csaki se trăgea dintr-una din cele mai strălucitefamilii ungureşti clin Ardeal. Era el io om ager la minte, harnic, cu falnică înfăţişare, dulce la limbă, dar viclean la inimă şi ambiţios peste măsură ; el îşi îneliipuise d-a aduce răsturnări în Ardeal, ca da de va putea dobîndi pe seamă-i tronul acestii ţări. El începuse prin a se face cu totul curtizan al lui Miliai, imit-înd in toate gesturile şi obieeele lui, apărînd cu înfocare faptele şi proeetele lui, înălţîndu-l pînă 15 la ceriu şi comparîndu-I eu cei mai mari eroi ai lumei, a căror mari fapte slăveşte istoria. Prin aceste chipuri, mai ales prin vitejia ce arăta în espediţia Moldovei, Mihai îl luase foarte la inimă, îi arăta mare / încredere, îi numise căpitan-general al toatei armiei sale şi îi dăruise mai multe moşii însemnate în Ardeal2G. Csaki trăda cu nevrednicie încrederea domnului 20 şi bunătăţile lui către dînsul şi profită de favorul ee avea ea să comploteze fără temere şi să surpe pe făcătorul său de bine. Pe lingă aceea că povăţ/ula prppag'anda rebeliei în Ardeal, el era în corespondinţă necurmată cu generalul Ba sta, către care se arăta cu totul jertfit Austriei şi că lucrează numai, pentru dînsa, şi într-aceeaşi vreme, prin Moise Săcuiu, sta în relaţii cu polq-25 nezii, [cu] Sigismund Bâthory şl [cu] Ieremia Movilă. Aceasta se puse atunci în raport cu tătarii şi cu turcii, ceiînd ajutor împotriva lui Mihai. Şi / unii şi alţii fuseră voioşi a intra în coaliţie. Turcii trimiseră îndată,* cu taină, 40 000 galbeni de aur, sumă însemnată pe acele timpuri, la Ieremia Movilă, ca să facă oşti asupra lui Mihai, şi hatişerif de domnie nescMin-30 bată în Moldova, lui şi seminţiei lui27. într-aceeaşi vreme, adună oşti în Bulgaria, gata a năvăli la vreme în Ţara Bomâneaseă. Asfel o coaliţie puternică şi îngrozitoare se pregătea asupra capului lui Mihai. Austriacii, ungurii polonii, Ieremia eu partida sa în Moldova, turcii şi tătarii, / toate aceste popoare, care fuseseră umilite prin triuinfu-35 rile noastre, călcate prin ostile noastre, acum înţelegîndu-se din mină In mină împreună, se înfiora de mînie şi de nădejde şi se gătea a năvăli intr-tina mii de mii, / ca o vijelie furioasă, spre a doborî la pămînt un singur om;_ dar* acest om era Mihai / Viteazul, domn al vitejilor români. 40 i Mihai nu bănuia nimic de furtuna ce îl amerinţa. El se în credea încă în steaua sa şi în fatalitate, această superstiţie a oamenilor cărora mult le-a slujit norocul. El vedea bine că polonii sau turcii nu-1 va lăsa mult în odihnă,, dar Socotea că, cu sprijinul Austriei, de care nu se îndoia, va putea lesne- 24 „Magaz. ist.”, t. II, p. 238; MLron Costin, p. 221. 28 Ibidt. III, p. 229. 26 Bethlen, t. IV, p. 547. 27 Miron Costin, p. 223. mibislău 273 a pedepsi îndrăzneala duşmanului. Se vede că Mihai se ţinea de hotărîrea sa d-a porni împotriva turcilor ca să le ia Banatul, dupe cum se făgăduise Austriei. El nădăjduia că, pe lingă folosul d-a uni Banatul cu celelalte ţări române, printr-acest răzlooi va cîştiga încă cu totul încrederea Austriei, temătoare ca el să nu se alieze cu turcii. Spre acest sfîrşit, Mihai aveanevoe 5 d-a fi sigur că nu va fi izbit de poloni. Pentru aceea / trimise la craiul Poloniei doi soli, pe George Batz şi Stroe Buzescu, boer însemnat, spre a-i arăta pricinile care l-a silit a coprinde Moldova, asigurîndu-1 că „nu are de gînd a face nimic împotriva, Republice! Poloniei şi a craiului ei, că încă el se pune la voia craiului, îmbiindu-1 cu prietenie şi bună vecinătate, nu- 10 mai să voiască a se uni cu creştinii şi a se lepăda de alianţa turcească”. Pretinde Bethlen că această solie era o prefacere din partea lui Mihai, ca să înşele pe craiul Poloniei, dupe cum înşelase pe Andrei Bâthory şi pe Ieremia Movilă, şi a-1 izbi fără veste şi fără a fi gata de apărare ; iar că scopul lui Mihai era de a subjuga Polonia; că solii săi, sosind la Sathmar, 15 spuseră în numele lui Mihai, la ofiţerii împăratului ce găsiră acolo, că Mihai are mare prietenie către arhiduca Maximilian şi are de gînd să-l facă crai al Poloniei; că întru aceasta are corespondinţă tainică cu duca ţării muscă-1 eşti, / pentru ca muscalii de o parte, Mihai de alta şi Maximilian de a treia parte, într-aceeaşi vreme să izbească Polonia ; că pe urmă, comunieînd la 20 acei ofiţeri solia lor către craiul Poloniei, ei asigura că merg la dînsul numai spre a-i da mai multă încredinţare de gîndurile lui Mihai ; dar într-adevăr proectele acestuia ţintea întru a goni, de se va putea, pe craiul Poloniei, pe urmă a da mai lesne deoparte pe Maximilian şi a-şi asigura pentru sine crăia Poloniei. 25 Solii, sfîrşind treaba lor 1a, Sathmar, plecară spre Muncaci 28. Este cu greu a crede că Mihai, pe care aceşti istorici streini îl arat atît de ascuns şi prefăcut în gîndurile sale, să şi le [fi] dat pe faţă cu o asemenea nesocotinţă. Credem că multe din aceste sînt bănueli; că Mihai / se mulţumea pe eîte ţinuturi coprinsese, ca să voească a mai răpi şi altele de la poloni, 30 şi că ar fi fost mulţămit daca polonii l-ar lăsa a stăpîni în pace Moldova, dorinţa lui fiind acum d-a-şi mări ţara, coprinzînd locuri, ţări şi cetăţi de la turci, iar mai ales Banatul Temişian şi cetăţile Ghiula şi Solnocul din Ardeal, ce se afla în xnîinile turcilor 29. YI 35 Dar cu toate asigurările ce Mihai dedese nobililor unguri prin RTicolae Viteazul, ferberea tot domnea între dînşii. Aceasta începu a neodihni pe domn. O rază de tristă îngrijire — presimţire a viforului ce urla în depărtare, nmerinţîndu-1 — intră în cutezătoarea şi voinica sa inimă. / Crezînd ca toţi contimpuranii săi, în înrâuriri misterioase ale maturei asupra omului, 40 în astrologi şi ghicitori, el întrebă pe mumă-sa, ce era meşteră în a ghici viitorul, care îi răspunse că „termenul puterii sale se apropie”. Fără a se îndupleca la această dezvălire a viitorului, Mihai, într-o zi cînd un mare număr de nobili se afla adunaţi la Alba-Iulia, puse de alese juni sprinteni Bethlen, t. IV, p. 531-533. 29 Bethlen, t. IV, p. 540. f.190 f*191 f.192 f.193 18.— c. 362 274 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.194 f.195 f.196 f.l96v 1.196 români şi unguri, spre a-i pnne să se lupte înaintea Ini, ea si prevază prin eşitnl bătăii daca pînă în sfîrşit triumful va răminea pe lingă naţia română sau pe lingă cea ungară. Se alese dar atîţia români cit şi unguri şi îi armară numai cu darde şi ciomege. lîîndiiindu-se în bătae în faţa domnului, lingă 5 rînl Ompolv, junii luptători români şi unguri se înhăţară la luptă cu o potrivită îndrăzneală şi se luptară multă vreme, ţiind biruinţa în îndoială, nevrind a se lăsa unii altora. în / sfîrşit, ungurii, carii era mereu umiliţi prin cuvintele ocărîtoare cu care românii se obicinuiseră a întrebuinţa cînd le vorbea, văzînd şi că unii din pedestraşii români se amestecă printre lupte tutori, năvăliră, cu mînie mare cu dardele lor asupra românilor şi izbutiră a-i pune pe goană la porţile cetăţii. Domnul, după ce a lăudat pe junii unguri pentru izbînda lor, îi chemă în curtea palatului său şi puse de le dete cu îmbelşugare pîine şi vin şi apoi le de te drumul. Pe cînd junii unguri eşeadin curte, feri citaţi de mulţi că în această luptă s-au arătat mai 15 voinici ca românii, soldaţii români ce păzea la poartă, supărîndu-se de îngîmfarea lor, puseră mina pe unul dintr-înşii şi începură a-1 bate cu nuele şi ciomege, Soţii lor, mai luînd îndrăzneală din vinul ce băuseră, alergară în agiutpr şi încăerară din nou lupta cu ostaşii români, pe care îi răsipiră 30. în aceleaşi zile, altă întîmplare veni de mai adaogă ura între cefele 20 ostaş3Şti. Yro sută de ofiţeri cazaci veniseră la Alba/Iulia spre a-şi priimi leafa. Aci în oraş, unul din cazaci găsi o femee publică şi o luă la sine * Amorezul acestii femei, care era din curtea domnului, aflînd aceasta, se duse de-şi luă cu sila amoreza înapoi. Cazacul, mîniat asupra românului, chemă pe soţii lui într-agiutor, românul chemă pe pedestraşii români şi îndată se 25 încăerară la lupta cu armele. Aflînd căpitanii cazaci că soţii lor în oraş se află în primejdie, es cu armele, ucid şi rănesc mai mulţi români. Aceştia se 1 adun atunci în mai mare număr şi dau năvală cu puştile în cazaci; şi îndă-rătnicindu-se şi unii şi alţii, ţinură bătaia ca la trei ceasuri, îneît peri din ambe părţi ca la 100 oameni. Auzind aceasta, ceilalţi cazaci din tabără se 30 ridic cu toţii şi sosesc înglotiţi lingă Alba, amerinţînd românilor. Aflînd domnul aceasta se grăbi a trimite oameni de-i împănară şi liniştiră pe unii ea pe alţii, prin amerinţări şi făgădueli 31. Aceste dezbinări arătau slăbiciunea unei armii compusă de oşti de / feliurite naţii, neînfrînarea, gelozia, pizmuirea şi vrăjmăşia unor cete 35 către altele şi da curagiu [la] duşmani în uneltirile lor cele tainice în contra lui Mihai. YII într-adevăr, nobilii ce complotau se foloseau de orice spre a aţîţa lumea şi a o îmbărbăta spre a o aduce la o revoltă de faţă împotriva lui Mihai. 40 Spre a trage prin spaimă pe toţi nobilii în sfaturile lor viclene, ei răspîndea mereu vorba că Mihai are de gînd să-i pue supt sabie pe toţi. / Prin asemenea vorbe intrigoase, ei aţîţa patimile, deştepta pizmele, hrănea spaima între nobili. / ÎToi am arătat înapoi viclenia acestii mincinoase veste şi cuvintele ce depărta pe Mihai de la o asemenea urmare. Analiştii unguri, so Bethlen, t. IV, p. 519-521. 81 Bethlen, t. IV, p. 521-523: Ortelius, p. 481. MIKISLĂU 275 earepun temei pe această bănuială, nu aduc nimic spre a o întemeia prin dovezi, fără numai aceste două fapte, care încă şi ele au trebuinţă de a fi adeverite. Ei spun că, într-o seară, Mihai, aflîndu-se în palatul clin Alba-Iulîâ, în camera numită Veres Bărsonyos (căci supt vechi principi zidurile erau / îmbrăcate de purpură), unde pre obiceiul său se odihnea (reposa) 5 pe perne şi perniţe puse unile d-asupra altora, după moda turcească numită keremij chemă la sine pe un ofiţer ungur, anume Ştefan Hadnagy, din le-gionul mercenarilor unguri, ce se afla în cvartir în Ţara Bîrsei. După ce l-a pus de a jurat pe icoana Maicii Domnului, ce era spînzurată pe zid, Mihai spun că-i vorbi asfel : ,,îţr aduci aminte, Ştefane, tot ce am făcut pentru io creştinătate în Ţara Românească, ce primejdii am înfruntat spre a supune Ardealul rebel craiului romanilor şi spre a birui pe cardinalul care dobîn-dise,. peste voia împăratului, prin îndemînarea şi înşălătoria prinţului Sigis-mund, domnia acestii ţări. C.ît,pentru voi, pe care ceilalţi principi [vă] nesocotea, nedîndu-vă nici bani, nici cinstirile cuvenite vitejiei voastre, 15 dărnicia mea v-a încărcat de faceri de bine; ajutînd D[umne]zeu şi norocirea, v-am făcut din săraci, bogaţi, din pedestraşi călăreţi, din necunoscuţi vestiţi şi faimoşi, fiind eu singurul prinţ care caută mai puţin la naştere, avere şi altele — lucruri ce ceilalţi prinţi cinstesc mai cu seamă în supuşii lor —■ deeît la vitejie şi la fapte frumoase ... Am cîştigat trei / frumoase 20 provinţii, Ţara Românească, Ardealul, Moldova, pe care le-am luat cu mare greii de.la prinţi puternici. Ce ne mai rămîne oare să dobîndim, după părerea chiar a împăratului turcilor, fără numai diademă crăiască ? Împăratul creştin ne-o va acorda Ieşene, mai cu seamă după ce va încerca puterile noastre, de vreţi voi. După dărnicia mea cea veche către voi, atunci cînd 25 n-aveam atîtea mijloace, puteţi a vă închipui ce cinstiri vă aşteaptă pe tine şi pe soţii tăi. Dar, iubite Ştefane, avem o stavilă, pe nobilii ardeleni, obicinuiţi a trăi în desfătări casnice, ţiindu-se de lucrarea pămîntului, vînă-toria, negoţul şi alte petreceri. Puţin doritori de slavă, de triumfuri asupra naţiilor streine, d-a mări hotarele ţării lor, ei se mulţumesc pe starea de 30 acum a lucrurilor. Ei au purtat cu părere de rău armele pîn-aci împotriva turcilor, a căror alianţă le-a slujit d-a petrece cîtva timp în desfătări. Dar fiind opriţi prin credinţa ce au făgăduit într-atîtea rînduri împăratului, ei privesc ca o fărădelege d-a întreprinde ceva împotrivă-i, sau de faţă, sau pe taină. Aşadar, numai zdrobind şi pierzînd pînă / la cel mai din urmă 35 pe aceste trîndave trunchiuri ale creştinătăţii, vom putea noi dobîndi adevărata glorie a unei mari vitejii şi mărginile dorite a celor mai bogate ţări. Trebue să-i zdrobim pe toţi, al meu Ştefane. Aleargă îndată către ungurii noştri lăsaţi în ţinutul Bîrsei şi zi-le în numele nostru ceea ce ai auzit. Ei ucişi şi ţara umplîndu-se de sîrbi şi români, atunci lesne vom putea pune 40 mina pe hotarăle Ungariei şi cu încetul vom putea merge pînă la Praga. Acum priimeşte 200 colonate, preţ al credinţei tale, şi, de ne va ajuta norocul, vei priimi şi mai mult”. Aceste zi cînd dete drumul lui Hadnagy, priimind de la dînsul făgăduiala că îi va fi credincios şi va împlini însărcinarea sa 32B i Ca Mihai să se fi plîns adesea de nemulţămirea către dînsul a nobililor 45 unguri, ca el să-i fi amerinţat poate că-i va pedepsi de vor urma comploturile lor este lesne de înţeles. Dar ca el să fi avut hotărîre a-i ucide, aceasta/ n-avem destul temei] a crede. El totdeauna a tăgăduit aceasta. De ar fi f.197 f.198 f.199 f.200 3* Bethlen. t. IV, p. 524-529. î.201 f.202 f.203 276 KOMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL avut el o asemenea hotărîre, cum de nu-i ucise într-atîtea rînduri, cînd îi avea pe toţi adunaţi la un loc, cu ocazia dietelor, sau pentru alte pricini ? Spre îndeplinirea acestui scop, el nu avea trebuinţă d-a cîştiga pe Hadnagv sau chiar pe cei 1 500 unguri ce forma legionul ce se afla în ţinutul Bîrsei, 5 avînd destui soldaţi în jertfirea cărora avea deplină încredere. Apoi chiar în lipsă de soldaţi, spre a se curăţa de nobili, n-avea decît să închiză ochii şi să lase pe ţăranii români din Ardeal şi pe săcui a-şi împlini înfocata lor răzbunare asupră-le. A doua faptă adusă de unguri împotriva lui Mihai este o scrisoare io ce el, spunea, a scris lui lamasfalvi. Acesta era de neam săcui şi de mai mult slujea în armia lui Mihai, care, pentru vitejia ce arătă la bătălia de la/ Sibiu, îi mărise leafa şi îl făcuse prefect mai mare şi căpitan peste săcuii din scaunul Mureşul. în campania Moldovei, fiindcă jăfuise o monastire, Mihai poruncise să-i tae capul dar apoi îl ertă. Tamasfalvi, cum vom vedea, 15 fu nevrednic de încrederea şi generozitatea domnului său. Scrisoarea ce spun că Mihai scrise lui Tamasfalvi suna aşa : „Tamasfalvi i în cele mai mari greutăţi, în minutele cele mai critice, noi am încercat şi hîigiMat|).«a: ne-am îndoit de jertfirea'ta pentru noi, cunoscînd vitejia ta, talentele tale şi credinţa ta. Cînd vei vedea această carte, desfăşu-20 ră-ţi steagurile şi pune-te în cale cu ostaşii tăi; pe unde vei afla că se află vro tabără de nobili, du-te acolo în grabă şi ucide-i pînă la cel mai dupre urmă. Tu vei priimi peste puţine zile o mare şi însemnată dovadă de recunoştinţa mea”-33. Scrisoarea aceasta, adevărată fiind, nu dovedeşte aceea ce au cugetat ungurii a o face a dovedi. Ea se vede scrisă după / 25 răscoala nobililor, şi atunci Mihai era în drept a porunci de a risipi taberile * nobililor şi a-i ucide. YIIX într-aceea, George Mako, capul legionului de unguri ce se afla în Ţara Bîrsei, după înţelegerea ce am văzut că avusese cu Moise Săcuiul, nu numai 30 J că lucra mereu a face pe ostaşii legionului ce comanda a se revolta împotriva lui Mihai, dar încă îndemna de faţă şi pe alţi prieteni ai lui a sta gata a se răscula. Unul din aceşti prieteni trimise lui Mihai vodă o scrisoare ce îi scrise Mako, în care spunea : „Să ai de sigur că nelegiuitul Mihai vodă conspiră moartea tuturor nobililor. De aceea trebue prin toate chipurile, 35 prin înşălare sau silă, de se poate, a-1 pierde mai dinainte ... lată-mă eu, chiar de m-ar chema el lîngă dînsul, nu mă voi duce, [ci] cu soldaţi aleşi, pe care cred a-i aduce lesne ca să apere sîngele lor şi patria lor, voi apăra naţia mea pînă la cel din urmă suspin împotriva cruzimei / acestui tiran. TSu mă îndoese că vei face asemenea”. Aflînd apoi Mako că această scri-40 soare a picat în mina lui Mihai, scrise lui Ştefan Halmagyi, nobil ungur, * prieten al său, care se afla- în slujba prea de aproape a domnului, d-a-i trimite cum va şti acea carte scrisă în glumă, fiindu-i teamă a lăsa în mina lui Mihai acea dovadă materială, cu care putea fi tras în judecată. Dar Halmagyi, şi el prieten necredincios^ spuse tot domnului şi se sili prin multe 45 cuvinte a-1 face a întoarce acea carte a lui Mako; unul din cuvintele sale 33 Bethlen, t. JV, p. 529-530. MIRISLĂXJ 277 «era că „dînd înapoi acele cărţi,. va rădica orice neîncredere de la Mako şi că, liniştindu-l şi mintnmdii-l.de temerea pedepsii ce îl aşteaptă, va putea lesne a-1 trage la curte”. Dar Mihai vodă răspunse : „ÎTu se poate, fătul meu, nici se cuvine a da o scrisoare atît de obraznică şi atît de primejdioasă la cel care a scris-o. Ea e o dovadă a vicleniei lui împotriva mea şi o mărturie 5 temeinică a dreptei pedepsi ce am hotărît a-i face”. Cu toate aceste, junele Halmagyi înduplecă pe domn a rupe o parte / pe care să o ţie ca o dovadă de dreptatea pedepsii ce îi hotărîse şi să-i dea pe celelalte, pe care să le trimită înapoi lui George Mako. Halmagyi duse aceste scrisori lui Mako, asigurîndu-1 că domnul nici le citise, nici le văzuse. Dar-Mako, băgînd de io seamă că-i lipseşte din ele, îi crescu temerea şi, cu toate că domnul îl chema prin scrisori a veni cu soldaţii în tabăra sa, el rămase statornic pe lingă ho-tărîrea sa de mai nainte de a nu merge. El nu stătu însă în nelucrare si în toată ziua răspîndea vorba prin soldaţii săi că Mihai voeşte a ucide pe toţi ungurii, vorbă care se mărea tre- 15 cînd din gură în gură, fiecare după obicei, mai adăogind ceva de la sine; şi se silea a aduce pe ostaşii, mîniaţi prin aceste vorbe, a se revolta împotriva domnului lor. Dintr-altă parte, Mihai îl chema mereu prin cărţi a veni la Alba cu ostile alese şi nobilii ce avea supt poruncile, fiind / gata a întreprinde o espediţie împotriva turcilor. Văzînd însă că supt nici un cuvînt 20 mu poate birui îndărătnicia lui George Mako, Mihai, plecat mai mult spre mijloace blînde şi împăcătoare, chemă la sine pe Grigore Mako, fratele lui George Mako, ostaş euragios, mai dulce la caracter decît frate-său, pe care îl avea în de bine, fiindu-i foarte credincios, şi îl trimise cu însărcinare ea să caute a îndupleca pe frate-său şi să-l aducă la Alba-Iulia. Acesta se 25 duse lingă frate-său, dar nu izbuti într-altceva fără numai că făcu pe George Mako de trimise domnului, în numele legionului întreg, pe Martin Vereş şi George Borsai cu însărcinare să-i zică : ,,că ostaşii nu pot veni lîngă domn pînă-nu li se va trimite leafa pe patru luni, ce nu li se plătise încă ; că. afară de aceasta, ei se roagă ca domnul să ia în băgare de seamă că ei l-a slujit 30 eu bărbăţie şi / că acum s-a răspîndit o groaznică vorbă cum că domnul pe toţi i-a hotărît jertfă morţii; că soldaţii, spăimîntaţi de aceasta se tem a se împreuna cu ostile taberii ; că chiar daca acest zgomot nu are temei, el făcuse însă o aşa mare întipărire asupra duhului oştilor, că supt nici o pricinuire ei nu vor merge la dînsul, de nu le va trimite mai nainte cărţi 35 care să declare de mincinos acest zgomot.” Auzind Mihai acestea de la deputaţi, rămase încremenit de mirare şi de ciudă de aceste nevrednice zgomote răspîndite de voitorii de rău. El răspunse, jurîndu-se pe tot ce avea mai sfînt, pe viaţa sa, norocirea sa, fe-meea sa şi copiii săi, că niciodată el n-a meditat un asemenea proect. „Ar 40 trebui — zicea el — a avea o inimă de fer spre a nu recunoaşte meritele şi faptele lor cele bune ; ar fi cea mai mare nemulţămire de a trata pe nişte veterani ce l-a slujit aşa de bine, pe el şi pe copiii lui, ca nişte făcători-de-rău, prin pedepsi. Deci să nu se mai teamă nimeni de acest zgomot mincinos, semănat / de turburătorii păcii obşteşti şi prin duşmanii norocirei sale. 45 Că el le va da cărţi de încredinţare, unde le va arăta gîndurile lui; asemenea le va plăti şi leafa ce avea a lua” 34. f.204 f.205 f.206 f.207 34 Bethlen, t. IV, p. 533-539. 278 KOMÂNII SUPT MIHAI- VOEVOD VITEAZUL, f.208 f.209 f.210 Dar aceste asigurări curate şi sincere zadarnice era, căci Mako ca şi nobilii care ştia bine că acele zgomote era mincinoase era bine hotărâţi a duce complotul pînă la sfîrşit. • IX ■ 5 Toate aceste fapte de care atinserăm pin-acum într-această carte se petrecură în cursul Iun ei lui avgust (1600). Pe la capătul acestii luni, -fiind lucrurile într-această stare între domn şi George Mako, Ştefan Osaki cu vro cîţiva magnaţi, conjuraţii lui, se adunară la Cluj, unde ţinea sfaturi tainice cum vor face spre a împărtăşi proectele lor nobilimei şi a scula ţara:; io şi hotărîră a trimite veste tainică la fiecare d-a se afla într-o zi hotărâtă în cîmpiile vecine oraşului Turda. Mihai vodă, / aflînd această adunare a nobililor fa Cluj şi bănuind din cele ce ştia despre complotul unor nqbili în Moldova, ca să cheme pe Sigismund şi pe Zamoisky, şi din scrisorile lui Mako — că este oarecare mişcare în Ardeal, trimise răspuns acestor nq-15 bili adunaţi în Cluj să. vie îndată la curtea lui. Dar aceştia, ştiindu-şe vinovaţi, se temură, se escuzară cu deosibite pricinuiri şi îndată se răspîndiră. în vreme ce acestea se petreceau în Ardeal,; Miliar priimi veste sigura din Polonia că Zamoisky, Ieremia Movilă şi Sigismund Bâthory, cu o puternică oaste stau gata a intra în Ardeal35. îndată el porni olăcari spre Ca-20 sovia, către George Basta, ca, dupe cum îi era poruncit prin cărţi de arhi-duca Matei, ca să-l invite cu cea mai mare grabă a veni împreună cu oastea sa spre a se împreuna cu dînsul la Alba-Iulia, rugîndu-1 foarte că, de va verdea că nu poate ajunge la vreme cu pedestrimea, să-i trimiţă înainte cit mai curînd două mii călăreţi 36. / 25 Trimişii lui Mihai întâmpinară pe Basta, două marşuri de Oasovia, în cale spre Ardeal37. Printr-o coincidenţă lesne de înţeles din cele ce ani văzut înapoi, pe cînd nobilii se aduna la Cluj şi hotăra ziua izbucnirei revoltei, Basta se mişcase şi el din Casovia 38, în 2 sept. (1600) 39, şi luase calea spre hotarele Ardealului. El avea cu dînsul pe colonelul Rotowitz, 30 cu o mie călăreţi reitri, un regiment de o mie pedestraşi toţi din Silezia, regimentul lui Pezzen, de trei mii nemţi, apoi o seamă de oşti din partea locului, cu patru companii numai de nemţi de călărime de rînd şi compania gvardiei sale de călărime valonă, cu vro cîţiva husari şi haiduci. Peste tot oastea se urca la 7 mii oameni pedestrime şi călărime şi 9 tunuri, din care 3o trei de baterie şi şase de campanie, cu toate cele trebuincioase 40 41. Basta, / înaintea trimişilor lui Mihai, se prefăcu că are mare prietenie către domnul lor şi se arăta'foarte voios a-i veni într-agiutor a. El le zise că nu poate, fără a face o mare nesocotinţă şi a se pune în primejdie, a trimite înainte călărimea, cum cerea Mihai, de care are nevoe spre a 40 sprijini pedestrimea prin cîmpiile pe unde are a trece şi unde poate fi izbit 35 Spontoni, p. 100. 36 Spontoni, p. 100 ; Tarducei. 37 Spontoni, p. 101. 38 Bethlen, t. IV. 39 Spontoni, p. 101. După Tarducei, în 4 sept. 40 Spontoni, p. 101. Tarducei şi Istvânft spun că erau 6 mii ostaşi şi opt tunuri. 41 „Simulata amiciţia, ac mittendarum copiarum prompţi tu dina e Vayvodae ostensar^ etc. (Bethlen, t. IV, p. 541). MIRISLĂU 279 de turci, poloni sau tătari dar făgăduia că, cu cea mai mare grabă puţin-cioasă, va alerga cu toată oastea spre a da ascultare poruncilor cezarului şi a sluji pe Mihai într-o aşa frumoasă ocazie42 43. Trimişii se întoarseră spre a aduce acest răspuns lui Mihai, şi Basta, trecînd rîul Tisa şi cîmpia Kalo cu o iuţime neauzită, îşi duse oastea pe la Sathmar la hotarăle Ardealului, 5 la satul Maitin, unde se opri spre a priveghea cele ce se petrecea în Ardeal4S. X Mihai vodă, nădăjduind că Basta va veni în agiutorul său, poruncise la toţi ai ţării d-a veni armaţi în/tabăra de lingă oraşul săsesc numit Sas-Se-beş. Aci se adunară îndată toţi ostaşii, românii, polonezii, cazacii şi săcuii io toţi, deosebit de călăreţii din scăunel®: Mureşul şi Aranyos. Dar nobilii unguri, după cum li se dedese cuvîntul de magnaţii conjuraţi, se adunară cu toţii lîngă oraşul Turda, în cîmpia numită Keresztes, lingă rîul Aranyos şi tăbărîră acolo. Yăzînd Mihai că nobilii nu înaintează mai încolo de Turda, începu a le da zor şi le porunci ca în trei zile să pornească spre Alba-Iulia. 15 Dar nobilii dînd de azi pînă mîine, îi trimiseră pe Gabriil Banfi ca să arate domnului cuvintele ce îi oprea d-a veni la Sas-Sebeş, din care cea mai de căpetenie era : că în ţinutul Albei şi al Sebeşului, fiind pustiit prin atîta soldăţime şi prin oamenii curţii ce alerga mereu într-o parte şi într-alta, au pot găsi nutreţ de cai, în vreme ce la Turda era livezi şi izlazuri de vite 20 şi de cai îndestule şi că viaţa oamenilor e mai lesne; că toţi comiţii ce se / afla duşi ca să strîngă contribuţiile hotărîte de dietă încă n-a sosit; dar că ei stau gata la cel dintîi semn al domnului să meargă unde le va porunci. j „Asfel — zice Bethlen — nobilii, ca nişte păsări care au să fie prinse în cursă, vîltora în pregiurul laţurilor ce pe ascuns ei întinseseră lui Mihai”. 25 Acesta păru a se domoli prin cuvintele lui Banfi şi făcu cunoscut magnaţilor şi nobililor ca să vie la Alba-Iulia fiecare cu cîte o slugă, lăsînd celelalte oşti ale lor în tabără, / fiindcă împregiurările cerea ca să le comunice lucruri de interes public. / Pretinde Bethlen că această chemare era cu gînd 30 ca să-i omoare; că banul Mihalcea dedese acest sfat, pe care îl aprobase cea mai mare parte din boeri, / care zicea că va peri domnul de nu va face să piară nobilimea. / Dar Badu Buzescu, care era aplecat către unguri, căci „slujise odinioară ca stolnic pe Ştefan Bâthory, cînd era el prinţ în Ardeal, fu de părere d-a întrebuinţa mijloace blînde către nobili, fiind mai bine a le Cîştiga dragostea decît a le insufla temerea 44. 35 Este anevoe de înţeles cum Mihai să poată crede că nobilii, care nu voia a veni la dînsul cu oştile lor, să vie fără oşti. Fără îndoială că acum nu .mai / era de întîrziat. Trebue a merge asupra acelor nobili care îndrăznea a nu da ascultare poruncilor domnului lor, a le împrăştia oştile încă nehotă-rîte şi neadunate toate şi a pedepsi pe capii conjuraţi. Iar de apuca ei a 40 „se întemeia în puteri, a face un apel poporului, români şi săcui, şi, la însu- 42 Spontoni, p. 101. 43 Bethlen, t. IV, p. 541 ; Spontoni, p. 109. 44 Bethlen, t. IV, p. 542—544. f .211 f.212 I.212t f .212 î.212w f.212 f.213 f.213v f.213 f.214 f.214v f .214 f.215 f.216 280 ROMÂNIE SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL, recţia nobililor, a răspunde printr-o insurecţie populară. Cu această pîrghie puternică în mină şi / sprijinind cu oastea sa regulată, ce avea în leafă armia, naţională, /Mihai ar fi fost sigur d-a nimicnici orice putere duşmană în Ardeal. 5 Adevăr că furia poporului ar fi cucerit toată nobilimea. Fie ! Fiară ! căci şi-au meritat peirea. Din nenorocire, Miliai, nu pricepu niciodată că în popol şi numai în popol e adevărata lui putere, adevăratul său sprijin. El îl căutase cînd în nobili, cînd în armie şi în ostile mercenare, cînd în Austria. Deşi, încă apăsînd poporul sau nefăcînd nimic pentru dînsul, el îi io depărtase inima de la dînsul, dar poporul, în care simtimentul naţional vecinie şi curat trăeşte, era încă gata a se scula la chemarea lui. Cînd însă Mihai se hotărî a / o face, era prea tîrziu. ? O fatalitate orbeşte pe Mihai, / sau mai bine el este tîrît şi pedepsit prin urmările neapărate ale greşelelor sale. / El care a minunat pe toată 15 lumea prin îndrăzneala sa, prin iuţimea prin care apuca de izbea pe duşman pîn-a nu prinde acesta de veste, el care a zdrobit atîţi puternici duşmani, acum stă ameţit înaintea răscoalei a unor nobili. în loc d-a porni asupră-i el stă în nelucrare, măgulindu-se cu nădejdea că cu vorba îi va aduce la cunoştinţă. Asigurarea că Basta îi va veni în agiutor şi că asfel nobilii, aflîndu-se 20 prinşi între două armii, nu vor îndrăzni a face nimic, singură numai poate tălmăci purtarea lui. Asfel, ca şi cum şi-ar fi "pus în gînd, 6u paguba sa, a, arăta neadevărul calomniilor analiştilor unguri asupră-i, în loc d-a porni oaste asupra nobililor, trimise în tabăra lor doi unguri, pe Ioan Kemeny, un senator, şi Ştefan Petki, războinic ales (acesta căzînd în vină mare,, 25 fusese osîndit a i se tăia capul, dar Mihai, după rugăciunea senatorilor şi mai ales a episcopului Ardealului, Xaprazdi, luînd / în privire că el se punctase vitejaşte la Lipova şi intr-alte părţi, îl ertă), spre a afla ce vor ei şi a căuta a-i împăca prin făgădueli 45. XI 30 Aceşti doi trimişi unguri trădară încrederea ce Mihai puse într-înşii.. Sosind în tabăra nobililor, ei auziră plîngeri, tînguiri ascunse, văzură pe unii vărsînd lacrămi. Cu toate că toţi nobilii adunaţi în tabără era împotriva domnului, nu era nici o unire între dînşii, nici unul nu îndrăznea a se încrede la altul. Xumele numai al lui Mihai îi amuţea pe toţi şi, deşi ştiau că sufer 35 toţ d-o durere, nimeni nu îndrăznea a descoperi rana comună. „Corturile răsuna de suspinuri şi vaete; ar fi zis cineva [că sînt] nişte oameni izbiţi fără veste de focul trăsnetului, spăimîntaţi de zgomotul tunetului, care arată însă printr-o cătare neghioabă că o otravă de o duhoare puturoasă i-a pătruns”46. Puţini / era care îndrăznea a-şi vărsa mînia ce fierbea în 40 inima lor, şi aceia, vorbind încet şi numai către prieteni, zicea : „că voevo-dul este un înşălător, un adevărat turc, că trebue a se mîntui de această petre prin orice mijloc”. Cu toate că puseseră în capul oştilor lor pe Ştefan Csaki, dar ştiindu-1 favorit şi entuziast de Mihai, nimeni nu avea încredere într-însul şi nimeni chiar din prietenii săi, nu îndrăznea înaintea lui a spune 45 ceva împotriva domnului, chiar în glumă. 45 Bethlen, t. IV, p. 545 şi 546. 46 Bethlen, t. IV, p. 546 şi 547. MTRISL.ĂU 281 în această stare de spaimă şi neîncredere reciprocă în care se afla mobilii, ar fi fost foarte lesne a-i resipi, daca Mihai, pe lingă solie şi vorbe bllnde, ar fi înaintat îndată spre dînşii cm armia sa. Ar fi fost asemenea cu putinţă, atunci la început, a-i împăca şi prin vorbe şi făgădueli, daca trimişii lui Mihai, în loc d-a căuta a face pace, nu aţîţa încă mai mult pe nobili 5 şi [nu] îi apropia unul de altul. Csaki, înţelegînd inima lui Ioan Kerneny şi Petki, trimişii lui Mihai, fi văzîndu-se obiectul neîncrederii tutulor, se adresă către dînşii, zicîndu-le : „îndrăzni-voi a vorbi cu siguranţă înaintea voastră5". / „Şi noi înainte-ţi?” răspunseră ei. Csaki le-o asigură, dîndu-şi cuvîntul şi mina dreaptă. Atunci io aceştia îl îndemnară a nu perde vreme. Conjuraţii toţi, care era înţeleşi unii cu alţii, se adunară 47 *. Ei convocară o adunare generală a nobililor, în nare Csaki luă cuvîntul şi îi îndemnă cu multă elocvenţă” a scutura jugul urnii domn strein, barbar şi tiran, care a jurat peirea lor, şi pentru aceasta a se folosi de ocazia de faţă, cînd se află toţi adunaţi la un loc şi armaţi şi 15 cinci oastea cezarului nu e departe”. Şi sfîrşaşte propuind : ,,ca să trimiţă adunarea soli la Basta, generalul Ungariei de Sus, care acum se află la hotar spre a-î chema într-agiutor , arătîndu-i că a venit vremea ca să dobîndească Ardealul pe seama împăratului şi a-şi izbîndi despre Mihai şi totdeodată pe dînşii să-i mîntuiască de tirania lui55 4S. 20 Avu mare putere cuvîntarea lui Csaki asupra nobililor adunaţi, nu spre a creşte ura lor către Mihai, dar spre a-i hotărî spre răzbunare 49. / îndată ei aleseră din sînul lor pe Francisc Alard şi pe Gabriil Haller ca să meargă lingă Basta, însărcinîndu-i „ea să-l roage de a le da agiutor spre a-i inîntui de jugul şi cîrmuirea cruntă a lui Mihai; să-i spue că voevodul 25 este aliatul tainic al turcilor; că d-abia dedese drumul trimisului împăratului Budolf, cînd priimi cu mare pompă pe trimisul turc, care îi dedese, spre întărirea domniei, semnele de la împăratul turcesc; că ei făgăduesc o vecinică credinţă împăratului Budolf, către care sînt şi de mai nainte legaţi; ■că primejdia grăbeşte, paloşul domnului amerinţă acum capetele unguri- 30 lor; că după nimicnicirea lor, acest trufaş barbar va merge cu sabia şi focul în mină să-şi cerce norocul spre Casovia, dupe cum o făgăduise la marele vizir Ibraim paşa50; că daca Basta nu le va da ajudorul nădăjduit, •ei care sînt hotărîţi a nu mai suferi pe Mihai, / se vor vedea nevoiţi sau a chema pe Sigismund ce era la hotar cu oaste puternică, sau a cere ajutorul 35 sultanului turcesc” 51./ Mmic nu era mai neadevărat decît aceste învinovăţiri ce aducea ungurii lui Mihai. în loc de a se arăta tiran către nobili, el le mîntuise viaţa de furia săcuilor, şi românilor; în loc d-a-i ucide, dupe cum făcuse Sigismund, pe care ei dorea a-1 avea domn în locul lui Mihai, acesta nu pedepsise pe 40 nimeni fără vină şi judecată, ba încă pe mulţi din cei osîndiţi ertă. El păstrase starea şi privilegiurile lor cu paguba românilor şi scăderea sa; păstra cu seumpătate constituţia ţării, nu făcu nici o schimbare în legi, nu scoase nici o dajde fără învoirea dietei şi nu silui hotărîrile dietei, după cum în-fr-atîtea rînduri o făcuse Sigismund. Pe lingă aceasta, e învederat că nu el, 45 f.217 f.218 f.219 f.219v 47 Bethlen, t. IV, p. 547—549. 4S Spontoni, p. 102 şi 103. 49 IbicL, p. 103. 50 Bethleii, t. IV, p. 550. 51 Spontoni, p. 103. 282 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.219 f.220v f.220v î.220 f.221 ci tocmai era tainic aliat al turcilor nobilii, care în faţa se arăta jertfi ci împăratnlni, iar pe ascuns îşi da mina cu Sigismund, polonii şi turcii, ale căror viclene urmări nu întîrziară a eşi la iveală. Pe nădejdea lui Sig[is-rnund] şi a polon [ilor] mai mult se sculaseră ei, şi daca acum se adresa la 5 Basta era de nevoe, căci Sig[ismund] şi polonii era încă departe şi vegeta încă şi le era teamă d-a nu fi izbiţi de Mihai în grabă; pentru aceea se adresară la Basta, eare-1 ştia aproape şi gata a-i ajuta. / Gîndind nobilii că Basta va voi un act de credinţă publică, deteră deputaţilor spre a-i duce cărţile iscălite cu inimile tutulor stărilor şi pecetluite cu pecetea lor, în care îşi da credinţa lor cezarului Budolf52. XIX După ce porniră p-aeeşti deputaţi la Basta, nobilii trimiseră alţii lui George Mako, ca să-l roage, de-i este scumpă mîntuirea patriei, să vie îndată la dînşii cu ostile ce el comanda. Aflînd aceasta, Mako lăsă ţinutul 15 Bîrsei şi se îndreptă spre oraşul Mediaş. Cînd priimiră veste nobilii de sosirea lui la Mediaş, îi trimiseră pe Xicoîae BogatM, ca să-i făgăduiaseă, între alte lucruri, că ei nu-şi vor mai aduce aminte de relele ce el Ie-a ifăcut de curînd, că nu-i vor lua niciodată fără despăgubire şi fără o judecată mai dinainte moşiile ce voevodul ii încredinţase şi încă îi vor dărui leafa 20 pe două luni. Şi spre a da mai mult temei acestor făgădueli, îi trimiseră în acelaşi oraş, unde încă se afla, pe loan Kemenv / şi Ştefan Petki, care veniseră la dînşii de la Miliai, şi îl rog d-a-şi aduce aminte de naţia ungară din care şi el se trage, de a urma ceea ce a început, d-a veni în tabăra de la Turda,, ă-şi uni puterile sale cu ale lor, spre a depărta din ţară un tiran crud, d-a 25 nu se teme de un popor căruia norocul a slujit mai mult decît curagiul. în vremea acesta, curierii vestiră lui Miliai că Mako, stăruind în îndărătnicia sa, în loc d-a merge cu oastea sa la Âlba-Iulia, dupe cum îi poruncise, s-a dus la Mediaş. Ţiindu-se de hotărîrea sa d-a umbla cu binele şi a-i linişti şi domoli mai mult cu mijloace împăciuitoare, Miliai găti două 30 solii, una către soldaţii lui Mako, puind în capu-i pe loan Semeş, cu însărcinare de a astîmpăra duhul oştilor şi a le rădica orice bănuială, / plîngîn-du-se de răscoala lor, ehemîndu-i la datorie, pentru ca în acest minut greu pentru creştinătate să nu-1 pue în nevoe a-i pedepsi, el, care totdauna a fost binevoitor către dînşii, şi pentru ca ei să nu fie o stavilă la bunele şi 35 cuvioasele sale strădanii. / Ceailaltă, compusă de Pancratie Sennyei şi vistierul Stoica — român, ispravnic al palatului, care de curînd se întorsese de la Pilsna, unde fusese trimes ambasador către împăratul Budolf — / la tabăra nobililor la Turda. Ei era însărcinaţi să dea de minciună zgomotul răspîndit între nobili că el voeşte peirea lor. Cu aceştia dete împreună şi 40 pe trimisul către Mako, spre a-1 prezenta nobilimei. Ajungînd eu toţii la Turda, aceşti deputaţi, înaintea tutulor nobililor adunaţi, faţă fiind şi doi deputaţi trimişi de George Mako, îşi împlinesc Misia ce li se încredinţase. Făeîndu-se tăcere, vistierul Stoica, cu gravitatea sa obicinuită asfel cuvîntă: „Cu mare părere de rău a aflat domnul 45 răzvrătirea lui George Mako şi răscoala legionului său, răscoală ce el n-a 52 Betlilen, t. IV, p. 550. MXRISLĂU 283 întărîtat prin nici o nedreptate, fiind mnlţămit de bunele slujbe ale ei pînă acum; că el nu cunoştea pricina unei aşa'de fără veste dezghinări; că bănuia- că poate ea ar fi eşitul unei mişcări pricinuită printr-un zgomot mincinos mai mult decît printr-o veste sigură. Daca ei au fost îndemnaţi 1-aceas-tă îndîrjire nesocotită căci le-a rămas simbrie neplătită, iată că le-a trimes 5 prin loan îsTemeş simbria pe patru luni întregi; de au altă temere, s-o pară / sească, căci domnul le-a trimes cărţi de încredinţare, la care tot creştinul trebue să crează. Daca sînt în ceva vinovaţi în legătura făcută cu Sigismund, domnul îi îmbiază cu o uitare şi o iertare deplină. Cu mai mare părere de rău a aflat domnul că nobilimea s-a turburat de oarecare larmă răzvră- 10 titoare, care dă domnului gînduri mincinoase şi nelegiuite; că el ia de martor pe D [umnejzeu şi pe sfinţi că n-are nimic mai scump ca sîngele nobililor, gă nimic nu are mai la inimă fără numai de a păstra legile lor cele vechi şi ale patriei, şi că el stă gata a răsplăti fiecăruia după meritele sale”. Abia sfîrşi Stoica cuvîntul şi cei doi trimişi ai lui George Mako stri- 15 gară: ,,eă soţii lor de arme nu vor să meargă a se împreuna cu domnul, că ei nu mai vor să slujească supt steagurile lui; că ei vor mai bine să treacă îndată în Ungaria, unde vor găsi vechea libertate a patriei, administraţia dreptăţii, siguranţă pentru viaţa lor şi milostivirea împăratului; că în zadar Stoica osteneşte urechile lor prmtr-atîtea vorbe, căci Mako / a şi hotărît 20 a trece în Ungaria”. Deputaţii români, văzînd îndărătnicia lor, nebănuind nimic nici de înţelegerea lor cu nobilii, nici de hotărîrea acestora d-a rădica cap şi sabie împotriva domnului, crezînd vorbele trimişilor lui Mako şi gîndind că acesta se va îndrepta spre Cluj, ca să freacă în Ungaria, se duseră acolo spre a-1 25 mtîmpina. Ei avea de gînd să laude lui Mako şi oştilor sale milostivirea domnului, d-a se sili a domoli mînia lor şi a-i aduce în tabăra domnului, sau, de nu izbutea cu vorbe, d-a scula în numele domnului pe ţărani şi d-a ucide pe soldaţi pînă la unul. Aceasta fusese şi dorinţa lui Mihai. O asemenea hotărîre ar fi trebuit a o lua la vreme şi a o întinde pe toată ţara. 30 Din nenorocire, nu se făcu nici în acest caz în parte. Deputaţii, mergîndla Cluj, aşteptară acolo în zadar, mai multe zile, sosirea oştilor lui Mako şi, văzînd că nu mai vin, se întoarseră la Alba-Iulia, lingă domn, / fără să fi făcut nimic. Asemenea lui loan Xemeş, ducîndu-se la George Mako, îi spuse tot ce-i zise voevodul, dar văzînd că chită înaintea unui surd pierzînd toată 35 nădejdea, se întoarse şi el lingă Mihai53. : XIII. într-aceea, deputaţii nobililor trimişi la generalul Basta ajunseră la Martin, unde se afla acesta, şi, spuindu-şi însărcinarea lor, fură cu multă bunăvoinţă şi dragoste priimiţi54. / Basta se arătă mult vesel şi prea gata 40 a-i sluji, şi le făgădui ajutorul şi sosirea sa 55. / Sînt însă unii analişti care, nebănuind că Basta avea instrucţiuni tainice de la împăratul, instrucţii provocate fără îndoială de ura lui, spre a lucra întru surparea lui Mihai, 53 Betlilen, t. IV, p. 551— 556. 54 Ibid.a p. 556. 55 Ibid. f.222 f.223 f.224 f.224r f.224 284 ROMÂNII supt mihai voevod viteazul f.226 f.227 f.228 pretind eă Basta stătu puţin în cumpănă cînd priimi solia nobililor Dar şi de e această îndoire a Ini Basta adevărată, e învederat că ea era o prefacere. Mai mulţi analişti şi istorici mai noi nu se îndoesc că Basta* ar fi putut îndrăzni a nn asculta porunca împărătească, de nu ar fi avut 5 tainice instrucţii d-a lucra în contra poruncii de faţă. Dar cMai* daca curtea Austriei e nevinovată, daca Basta, minat numai de ura sa către Mihai,. a lucrat în contra poruncei împăratului său, acesta, nepedepsind neascultarea lui, n-a luat oare asupră-i toată răspunderea şi nu dă drept temei la orice bănuială ? io Basta, spre a acoperi răspunderea sa personală şi aceea a curţii împă- răteşti, ale cării tainice instrucţii nu putea arăta armiei sale şi caria spusese că o duce în agiutorul lui Mihai, spun că convocă un sfat de război, propuin-du-i de a-şi da părerea de trebue a agiuta pe Mihai ori pe nobilii revoltaţi-Trei fură părerile în care se împărţiră mădularii acelui sfat. Unii era de pă-15 rere d-a nu ajuta nici o parte, nici pe alta şi să aştepte să vază eşitul şi a dobîndi nouă porunci de la împăratul. / Alţii că, potrivit poruncilor cezarului, trebue a da ajutor lui Mihai şi să nu dea ascultare la acei oameni răzvrătiţi la Turda, rîvnitori mereu de lucruri nouă şi pe atît streini de împărăţia cezarului, pre cit sînt îndărătnici şi duşmani lui Mihai vodă; că 20 ei nu cer agiutorul lui Basta- pentru că iubesc mai bine pe împăratul decît pe Mihai, ci numai siliţi fiind de greşala răscoalei lor a chema ajutorul cel mai vecin. Ei adăoga : că bine este ca voevodul a înfrîna trufia revoltau-ţilor, fiind nişte oameni îndrăzneţii cu duhul şi pururea gata la lucruri nouă. Asfel apoi, cînd se va lepăda Mihai de Ardeal, această ţară va fi mai 25 lesne şi mai în pace cîrmuită de miniştrii cezarului. Urma va dovedi că această părere era cea mai înţeleaptă. A treia părere, pe care Basta o inspiră lâ un june cu totul jertfit lui, corniţele Tomaso Cauriclo, strejar-maior general, şi care, o sprijini era : că trebue a se uni cu revoltanţii şi a se folosi da această ocazie spre a răpi Ardealul din mîinile uzurpătoare şi tirane ale Ini 30 Mihai ; că / deşi poruncă au de a agiuta pe acesta, dar împăratul nu ştia, cum le-a aflat ei, înşălăciunea cu care Mihai voeşte a prăpădi oastea lor şi a se rebela împotriva cezarului; că prin ajutorul ce vor da nobililor şi mîn-tuindu-i de Mihai, vor îndatora şi mai mult pe aceştia la credinţă către împăratul ; că cu oastea lor şi cu cei 12 mii şi mai bine de luptători ce spun că 35 au nobilii, şi prin aceea că Mihai nu cunoştea scopurile ce au şi îi aşteaptă a-i veni întru agiutor, vor putea lesne a-1 izbi pe neaşteptate şi a-1 birui 56 57 * * Sfatul, care era întocmit de Basta mai mult de oameni siguri ai Ini, aprobă această părere a comitelui Tomaso Cauriolo. Şi Basta, care „era. de mai nainte hotărit la aceasta” 5S, îndată ee priimi din nou de la solii 40 nobililor jurămîntul că vor fi pururea credincioşi cezarului Budolf/9, chemă Ia sine pe Bothalt, capul celor patru companii de rînd nemţeşti din eălărimea Ungariei de Sus, şi îi porunci în secret d-a se pune îndată în cale cu eălărimea sa spre Turda şi, de va găsi acolo lucrurile sigure, / asfel dupe cum făgăduiseră solii, să se unească cu nobilii, asigurîndu-1 eă eeialaită oaste, 45 în vro cinci zile, se va împreuna cu dînsul. El îi porunci să cânte a bate 56 Tarducci ; Spontoni, p. 104. 37 Spontoni, p. 105—107. 38 „II general Basta che a questa sentenza era giâ risolnto” (Spontoni, p. 107). 39 Spontoni. p. 107 ; Bethlen, t. IV, p. 557. MUtlSLĂU 285 locurile şi a lua limbă uncie e Mihai şi cu ce puteri se află ; că daca clin în-tîmplare el, apueînd înaintea gîndurilor altora, se Ta fi unit şi împăcat cu nobilii, să-şi schimbe hotărârea şi să meargă la dînsul să-i spue că, potrivit poruncilor cezarului, armia vine în ajutora-i60. Asfel Basta, după împregiurări, sta gata a trăda sau pe Mihai, sau 5 pe nobilii ardeleni. El chemă apoi pe deputaţii nobililor şi stărui mult ca nobilii să nu dea bătae voevodului pînă nu va apuca să sosească şi dînsul; că dacă, după natura locurilor, fără voia lor vor fi siliţi a veni în luptă, să se tragă mai bine spre Cluj. într-aceeaşi vreme, să facă ştire tutulor nobililor Ardealului, la toate breslele de ostaşi, d-a-şi aduce aminte de credinţa ce au io jurat împăratului Kudolf, d-a părăsi pe voevocl şi d-a veni în tabăra lor 61./ XIV Întorcîndu-se deputaţii în tabăra nobililor, le spuse cîte le zise Basta. Deci ei îndată, ascultînd sfatul acestuia trimit deputaţi la săcuii ce ţinea cu Mihai, ca să-i îndemne a se uni cu dînşii. Dar săcuii, recunoscători către 15 Mihai pentru libertatea ce le dedese şi temîndu-se că, de vor veni ungurii iar la putere, nu numai că o vor perde cu vreme, dar încă că vor căuta a-şi răzbuna asupra-le pentru mulţi nobili ce omorîsera, răspunseră : „că ei sînt mulţumiţi de un domn aşa mare ca Mihai”. Tot intr-o vreme trimiseră nobilii la cazacii lui Mihai pe Balthazar Yereş şi pe Ioan Zoltai, jurisconsult, 20 ca să-i invite a se uni cu dînşii cu bune şi sigure condiţii. Cazacii însă era cu totul jertfiţi lui Mihai. Slujind în dobîndă şi iubitori de bogăţie, ei dobîndiseră mult de la Mihai şi nădăjduia încă a dobîndi. Mihai, cum am arătat, avea multă îngrijire pentru ostaşii săi. Adesea, la mese, el dăruia cazacilor, ca şi celorlalte oşti, bani, cai, haine cusute 25 cu / fir, ce luau vederile prin feliurimea coloarelor şi a florilor. Asfel toată armia sa era frumos împodobită şi mîndră de strălucitoarele ei costumuri, cit şi de vitejia ei. Adesea Mihai, cînd le da daruri sau leafa, îi îndemna să stea credincioşi pe lingă prietenia şi norocirea lui şi le zicea : „Mai adăstaţi puţin, ostaşi, şi vă voi duce într-o ţară unde se găseşte cu îmbelşugare 30 mătase, aur, diamante şi tot feliul de araţii”. Aceste făgădueli şi bunăvoinţa ce Mihai arăta oştilor lipiseră cu totul inimile cazacilor de dînsul şi, cînd deputaţii nobililor se duseră să-i îndemne să se tragă din partea lui Mihai, înfuriaţi, ei uciseră îndată pe Balthazar Vereş şi duseră domnului toate cărţile ce le trimisese nobilii. Soţul lui Balthazar Vereş, jurisconsultul 35 Ioan Zoltai, d-abia scăpă *,f‘ pe eînd el se silea a dovedi cazacilor că, potrivit legilor lui Justinian, ei au drepte cuvinte de a părăsi pe Mihai, aceştia năvăliră asupră-i suduindu-1, hătîndu-1 şi rapîndu-i hainele, încît cu greu apucă de scăpă în strîmtorile munţilor. / Fură mai norocoşi nobilii cu alte oşti. Ei rugaseră încă să vie Ia dînşii 40 pe pedestraşii pretoriani ai voevodului, carii era în număr de 700, şi pe călăreţii beşlii, ambele cete compuse de unguri; dar pedestraşii arară anevoinţă a fugi, căci domnul, simţind gîndul, îi sili a sta în frîul disciplinei, ucigind cîţiva centurioni ai lor şi îi închise pe toţi într-o grădină îngrădită cu ziduri, f.229 î.230 f.231 60 Spontoni, p. 107. 61 Bethlen, t. IV, p. 557. 286 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.232 î.233 f.233v f.233 ce se afla lingă camerile sale. Această grădină, în care Mihai zidise o bae frumoasă^ fu mai tîrziu făcută cetăţue de prinţul Ardealului Gabriil Be-thlen. Cîţiva din aceşti pedestraşi, care putură scăpa, fură ucişi în cale prin paznicii orînduiţi de streajă de Miliai şi foarte puţini, făcînd un mare ocol 5 ajunseră tîrziu, şi tocmai dupe bătae, în tabăra nobililor. Călăreţii beşlii izbutiră mai bine. într-un semn hotărît, ei se sculară cu toţii şi se duseră la Turda a se uni cu nobilii. Pe lingă dînşii se luă şi loan Iacobini, un tînăr cu duh, ce era secretar al cancelariei domnului'62. El fusese mai nainte, în aceeaşi calitate, pe lingă Sigismund Bâthory şi, însoţind pe acest prinţ în io espediţia sa în Ţara Bomânească împotriva lui Sinan vezirul, la 1595, descrise această campanie. / XY Xobiliî trimiseră asemenea, încă din 2 septemvrie, scrisori la saşii din Braşov şi Sibiiu, spre a-i trage in partea lor, părăsind pe Miliai. Saşii 15 însă, necunoscînd mărimea mişcării împotriva lui Miliai şi temîndii-se de puterea acestuia^, spre a se arăta cu slujbă şi credinţă către dînsul, îi trimiseră acele cărţi. încă nu sosiseră acestea în mîna domnului, şi braşovenii precum şi sibienii priimese şi alte cărţi de la nobili, în care se coprindea pre larg tot planul dezghinării ungurilor. Braşovenii îndată porniră aceste cărţi 20 cu un om întradins la domnul, iar sibienii, spre a se arăta şi mai cu bunăvoinţă, plecară mai mulţi în persoană spre a duce cărţile, luînd cu dînşii şi pe omul trimis de braşoveni. Era ei mai să intre în curtea domnului, cînd r aflară de la unii oameni ai curţii că celelalte cetăţi săseşti s-a lepădat de credinţa lor către Miliai, precum şi că toţi ungurii ce se afla în tabăra aces-25 tuia a fugit şi s-a împreunat cu nobilii, cîştigîndu-şi mai întîi amnistie deplină pentru cîte făcuseră cînd se afla supt poruncile lui Mihai, / lucra ce nobilii bucuroşi le acordară, mai ales nădăjduind că eu modul acesta vor putea trage în partea lor şi pe să cui. Acestea în ţelegînd sibienii se întorc din drum la ai săi şi trimit la braşoveni nouă scrisori ale nobililor, cu altele 30 ce priimiseră de la germani şi unguri şi de 1a- oamenii şi generalii împăratului, îndemnătoare de revoltă, vestindu-le că şi ei, în 10 sept., s-a răsculat, şi nigîndu-i d-a sta împreună cu dînşii. / Saşii n-avea nici un temei a se revolta. Ei, împreună cu săcuii, chemaseră pe Mihai în Ardeal. Acesta nu numai că îi mîntui de tirania lui Andrei Bâthory, dar încă îi favorase cu deosibire în 35 toată vremea, dar saşii nemulţămitori şi mişeii cit bănuiră slăbiciunea făcătorului lor de bine şi văzură că împăratul e împotrivă nu pregetară a-1 părăsi şi a răsplăti prin trădare mîrşavă binele ce le făcuse românii. / ■ ; Braşovenii, cum priimiră aceste scrisori de la sibieni, încă atunci seara, duminică 11 sept., toţi cu mare aplaus se învoesc a se dezbate de supt 40 Miliai şi îndată, în acea noapte, prind şi pun la închisoare pe toţi românii pe citi putu pune mîna, între carii era vistierul Yistelie şi George, fratele banului Mihaleea ; pe alţii iarăşi îi ouxorîră, ,,căutîndu-se românii în toate unghiurile şi văile şi dîndu-se morţii fără nici o cruţare” 63. Dup-aceea-, în 62 Bethlen, t. IV, p. 557—560, 63 Cronica lui Fiichsie. MXRISLĂU 287 zadar se ispitiră ei în eîteva locuri a pătrunde pînă la tabăra nobililor, căci oştile lui Mihai îi stăvili u. Ei fură siliţi a-şi mărgini revolta în ţinutul / lor şi a urma a ucide mişeleşte pe români, dupecum începuseră. Saşii de la Bistriţa numai putură trimite cîtevă sute de pedestraşi în tabăra nobililor. Aceştia se adresară cu rugăciune şi la clujeni, zicîndu-le „că voevodul a 5 hotărît d-a nimici de tot naţia lor ; că trebue a ajuta patria amerinţată de o asemenea soartă; că clujenii, fiind singurii care au arătat virtute în împre-giurări grele, generozitate la trebuinţele patriei, pentru aceea cer de la dînşii de a le da o mie de puşcaşi şi 700 talere împrumut”. Clujenii, după ce răspunseră numai prin eîteva cuvinte de nepriimire la deputaţii nobililor, io porniră îndată lingă domn, printr-un lung îneungiur, pe concetăţenii lor loan Hosszu şi Toma Litteratu, spre a-i spune cererile nobililor şi a se lega către dînsul printr-o nouă legătură de credinţă; şi spre răsplătirea credinţei lor, ei cerea să li se dea numai un singur tîrg. După ce i-a lăudat foarte, domnul le făgădui a le împlini cu prisos cererea, de îi vor rămînea credin- 15 cioşi. Bl dete ştire deputaţilor d-a face un mare îneungiur şi d-a se întoarce în grâbă către concetăţenii lor, căci pe drumul / cel mare ei vor putea să cază în mîinile ungurilor. Dar nobilii tăiară toate drumurile, ca domnul să nu ştie nimic de starea lor, şi deputaţii, cu toate că urmaseră sfatul iui Mihai, luînd un drum cotit, tot fură prinşi de nobili şi aduşi goi în tabără, 20 de unde li se dete apoi dramul ca sa se întoarcă la concetăţenii săi. Clujenii rămaseră pe lingă Mihai. Unul dintr-înşii numai, anume loan Darabos, ridică cîţiva călăreţi şi îi duse în tabăra nobililor, zicîndu-le: „Aideţi să ne luptăm cu inimă supt steagul împăratului, căruia am jurat credinţă ! ” şi protestând împotriva lui Ştefan Sereş, magistratul Clujului, care oprea 25 orice răscoală 64 65. Asfel, mai iiihlt în numele împăratului se făcea răscoala. Prin viclenia ungurilor, care se arăta în faţă supuşi împăratului, luă insurecţia întindere si putere mare şi încinse pe Miliai de toate părţile, / în vreme ce, de ar fi sculat poporul cum trebuia, el ar fi putut încinge asfel pe duşman şi 30 nu i-ar fi dat vreme a se întări în putere şi a-i dezorganiza armata sa cu încetul. în pept inima ni se frînge de ce înaintăm cu povestirea către acea catastrofă grozavă, la care ne tîrî aceste greşeli; căci de aci izvorîră nu numai nenorocirile acestui bărbat mare, unul dintre cei mai minunaţi ai istoriei 35 omenirei, dar încă şi nenorocirile naţii române, care, dintr-atîta mărire şi glorie, căzu, împreună cu eroul" său, într-o prăpastie spăimîntătoare, de unde două veacuri şi jumătate de suferinţe nu o au putut încă mm tui. XVI în vremea aceasta, George Mato, încheind cu deputaţii nobililor con- 40 diţiiîe de alianţă, plecase de la Mediaş şi sosise cale de cinci mile de tabăra rebelilor, într-un loc numit Bogatz, îmbelşugat de vin, unde dete soldaţilor săi voe să bea. Cu toate vorbele mincinoase asupra lui Mihai ce răspîndise între ostaşi de atita vreme, el nu era încă sigur că va / putea a-i face a se revolta, uitîndu-şi credinţa jurată domnului şi bunătăţile lui pentru dînşii. 45 64 Bethlen, t. IV, p. 560. Bethlen, t. IV, p. 561 şi 562. f.23 4 f.235 f.236 î.237 288 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f.238 tf.239 f.240 Drept aceea îşi opri ostaşii într-acest loc, crezind prin ameţeala beţiei a-i tîrî în tabăra nobililor. El trimise credincioşi de ai săi, din ofiţeri şi soldaţi, prin toate cîrciumile unde se afla ostaşii deşertînd pahare, care începură a cîrti cu dispreţ şi a ameninţa împotriva lui Mihai. „Trebue — zicea 5 ei — să gonim pe această fiară pînă la hotarele Ţării Româneşti; trebue să murim pentru patrie şi să alegem între unguri domn de sîngele nostru. Decît să ţinem cu Mihai pentru o păcătoasă leafă ce ne dă mai mult de trebuinţă decît de dragoste, mai bine să ne unim cu George Basta, din armia căruia se zice că au şi sosit cîteva mii de ostaşi fruntaşi!”. Şi fiindcă nimeni io nu vorbea împotriva acestora, sîngele ostaşilor se aprindea din ce în ce, bînd. George Mako, temîndu-se ca a doua zi, potolindu-se focul vinului, să nu se schimbe părerile, fără a aştepta a se ivi de ziuă, dete armiei sale semnul de plecare, trece Mureşul, pe urmă / opreşte un minut în loc pe ostaşi şi le grăeşte asfel: ,,Soţilor, nemuritorul D[umne]zeu ne-a dat ieri la toţi o 15 aceeaşi gîndire şi toţi fără osebire vă uniţi împotriva acelii peire a naţiei noastre, acel stricător a legilor noastre care medita cu cruzime moartea noastră a tutulor, împotriva lui Mihai voevod ! Yoi aţi luat armele pentru apărarea acestii provinţii, ce prin vitejia noastră Mihai a supus-o tiraniei lui; voi v-aţi pus să apăraţi at-îtea fecioare curate şi nevinovate împotriva 20 dobitocirei şi cruzimei barbarilor. Sigur că astăzi vom putea a răzbuna relele ce domnul prin voi a făcut ungurilor, întăriţi prin alianţa d[umne]-zeiască, aideţi în tabăra lor şi să unim soarta noastră cu a lor”. Soldaţii răspunseră acestui cuvînt a lui Mako printr-o murmurare mînioasă. Uitînd vorbele de eri, cei mai mulţi viindu-şi. în fire din ameţeala 25 vinului, îşi aduseră aminte datorinţa lor şi începură în gura mare a lăuda facerile de bine ale voevodului, osîndind o aşa ruşinoasă / nemulţămire din parte-le. Ei [îşi] aducea aminte că a fost goi şi că Mihai îi îmbrăcase, că era pe gios şi că el le dedese cai şi îi înălţase din starea de călăreţi de rînd la ranguri mai nalte ; că era o necinste neperitoare, o faptă vinovată înaintea 30 lui D[umne]zeu d-a trage sabia asupra unui aşa de mare făcător-de-bine, care, afară de leafa ce le-a plătit, le-a făcut atîta bunătăţi. Yro cîţiva comandanţi încă îşi despărţiră ostile de ceilaltă armie, protestînd în gura mare asupra trădătorului George Mako. Acesta era perdut acum, daca din norocire-! nu-i sosea în acel minut în agiutor Wolfgang Kamutki, trimes de 35 nobili spre a birui îndoirea ostaşilor. Acest deputat, june cu curagiu şi cu mare elocvenţă, ţinu un cuvînt ostaşilor, în care reînnoi şi întări în numele nobilimei toate cele făgăduite de îTicolae Bogathi şi adăogă: ,,eă George Basta este să vie cu o puternică armie în agiutorul ungurilor, că el e la hotar, că o mare temere a coprins pe voevod, / că Ştefan Csaki vine asemenea îhtrii 40 înfîmpinarea lor cu magnaţii ţării spre a-i fericita-, că era mult mai cu cinste, de va voi aşa norocul, a cădea apărînd viaţa sa şi mîntuirea patriei, decît a mai sluji, puţin timp încă şi într-o spaimă necurmată, un tiran”. Prin aceste şi alte vorbe, el cîştigă pînă în urmă duhurile turburate ale soldaţilor. George Makp, văzînd ostaşii aprinşi, dete semnul şi, după ce 45 mustră pe acei ce nu-1 vor urma, puse armia în mişcare, şi chiar aceia care pînă atunci îi era împotrivitori fură siliţi a-1 urma. îndată Ştefan Csaki, .: în capul unei părţi din ostile nobililor şi a celor mai însemnaţi capi, într-un strălucit costum, călare pe un cal măreţ înşăuat, eşi pentru întîmpinarea legioanei lui Mako, sunînd trîmbiţele, tobele şi dînd toate semnele de veselie. 50 Ambele oşti oprindu-se în loc, Csaki le făcu un cuvînt pompos şi apoi MmiSkĂti 289 din ambe părţi îşi dau mina, se îmbrăţişează. Toţi ungurii laudă / pe soldaţii lui Mako, că au preţuit, mai mult pe D[iimne]zeu, patria, legea, decît prietenia românilor. Dup-aceea îi duc în tabără unde nobilii le dau la toţi mese, le dantesc o cîtirne îndestulătoare de grîu şi nutreţ pentru cai şi leafa pe două'luni66 â ' ; 5 Asfel se împlini trădarea lui Mako şi a legioanei sale. XYII Mihai vodă, cu toate că nii aflase încă nimic despre trădarea [lui] Basta, dar cunoscînd acum puterile nobililor, începu cu tot dinadinsul a se găti de oaste. El chemă j>e lingă dînsul toate ostile, chiar şi p-acele din io oraşele de margine, precum Ieno, Lipova, Lugoş şi Caransebeş, supt povaţa lui Andrei Barcsai. Scrise încă şi lui Fetraşcu a-i aduce o oaste însemnată din Ţara Românească. / Afară de aceasta, strîngea arme, muniţii şi tot ce era de trebuinţă pentru un lung război67. / Deşi el se gătea de bătae, dar dorinţa lui era statornică d-a o încungiura. / Pentru aceea, el chemă la sine 15 doi preoţi, părintele George Vâsârhelly din societatea lui lisus, om bun şi predicator de minune, şi pe loan Ungvari, alt predicator elocvent al reformaţilor din Alba, care ştia adînc din cărţi, şi îi trimite pe amîndoi la Turda,, fiind ei de religii deosibite, să poată sta fiecare pe lingă cei de credinţa lor, însărcinîndu-i a propune pace şi ertare nobililor şi a-i îndemna a-şi 20 uni mai bine puterile împreună spre a se lupta împotriva turcului; că daca el sau soldaţii lui au făcut vro greşală, s-o spue de faţă şi slobod ; în sfirşit, să-i încredinţeze că, prin căinţa lor şi milostivirea sa, această răscoală se va putea ispăşi printr-o vecini că uitare. Dar cînd aceşti deputaţi sosiră la tabăra nobililor, nu fură nici ascultaţi, nici priimiţi 68. / 25 într-aceea, Rothalt, urmînd poruncilor generalului său, Basta, se apropie de Turda şi, aflîncl starea nobililor acolo, porni înainte cu călărimea sa în tabăra lor, unde fu priimifc cu mari demonstraţii de bucurie 69. El asigură nobililor că generalul său, doritor d-a-i ajuta şi a-i mântui de tirania lui Mihai, în cinci zile va veni a se împreuna cu dînşii şi pentru aceea l-a 30 trimes pe dînsul înainte cu călărimea sa, spre a le fi spre slujbă pînă atunci. El trimise apoi răspuns înapoi la Basta ca să-i dea de ştire de aceea ce a făcut şi porni vro zece sau doisprezece călăreţi uşori, ca să bată drumul nu numai spre Alba-Iulia, dar în toate părţile, ca să descopere unde se afla atunci Mihai. Doi din aceşti călăreţi fură prinşi de / paznicii acestuia şi de 35 la dînşii el află că chiar în acea zi Basta trebue să-şi împreune armia cu a nobililor 70. Basta, în adevăr, / pornind de la Maitin, veni la Tuşnad, în-dreptîndu-se către Ardeal pe drumul numit Mesesia, din pricina varului de care se află acolo mulţime, sau a nisipului alb 71 *, se opri apoi puţin la / oraşul Zilah din poalele muntelui Meszes, la hotarul Ardealului, de unde, 40 66 Bethlen, t. IV, p. 563 — 567. 67 Spontoni, p. 108. 68 Betlilen, t. IV, p. 567. 68 Spontoni, p. 107 şi 108. După Bethlen, capul aceslii călărim! nu era Rothalb ci Ra-dislau Peto. 70 Spontoni, p. 108. 71 Istvânfi, t. IV, p. 468. f.241 f.241* f.241 f.242 f.243 f.244 f.244T f.244 13 — c. 362 290 ROMANII SUPT MIHAI VQEVOD VITEAZUL f.245 1.246 f.247 în două marşuri, sosi la Cluj cu armia sa şi bagajele sale72, la 13 septemvrie73. Aci fu primit cu pompă de locuitori, care îi eşiră pentru întîmpinare. Tabăra de la Turda se mărea pe tot ceasul. Trădătorul Tamasfalvi, de care am pomenit înapoi, sosi şi el eu 400 călăreţi săcui din scaunul Mureşului, lăudîndu-se că a venit nechemat ca să dea mină de agiutor împotriva tiranului şi arătînd nobililor scrisoarea ce-îi trimisese Mihai şi a cării co-prindere am văzut mai sus. Mai veniră încă o seamă de săcui din scaunul Aranyos. Aceşti săcui din scaunele Aranyos şi Mureşul totdauna ş-a deosi-5 bit / simtimentele şi cauza de fraţii lor din celelalte scaune. Mai iubitori de linişte, ei s-au ţinut în veci departe de revoluţii, ţiind mai adesea cu puterea ce li se părea mai legiuită; aşa ei au fost cu Andrei împotriva lui Mihai; pe urmă stătură cu nobilii, căci aceştia se arăta că sînt supuşi împăratului, în zilele noastre încă, ei a ţinut pre partea împăratului împotriva tot nea-10 inului lor, rebelat asupră-i. Clujenii, şi ei, văzîndu-se în mîinile armiei lui Basta? trebuiră să se supue şi ei a trimite nobililor ostile şi banii ce le ceruseră. într-aceea, în tabăra de la Turda zbura în toate corturile vestea sosirei lui Basta şi, tot veselindu-se, cîştigară inimă şi se arătară mai aprişi împotriva domnului, începînd a striga de faţă : la arme ! şi înştiinţînd, la 15 scăpătatul soarelui pe împrotivnicii lor, prin descărcări de arme, semn obicinuit la soldaţi în tabără, înfocarea / lor şi dorinţa d-a veni la luptă. După ce dete la Cluj o zi de odihnă ostaşilor săi, Basta sosi într-o singură zi la tabăra nobililor, departe de două mile. El fu priimit cu semne mari de bucurie şi salutat cu mare respect de toate stările ce îi eşise întru 20 întîmpinare. El tăbărî dincolo de podul dupe rîul Aranyos, în locul unui sat de curînd ars de cazaci, numit Keresztes. îndată Ştefan Csaki şi ceilalţi magnaţi îi dau comanda tutulor oştilor Ardealului, ce era în număr de 12 mii ostaşi căl[ări] şi ped[eştri] şi 4 tunuri, se supun ei toţi ai lor la poruncile * lui şi îl îndăstuîează cu grîu şi bucatele trebuincioase 74. 25 , . XVIII Aflînd Mihai vodă sosirea lut Basta în tabăra nobililor, trimise în această tabără unul din cei mai dintîi boeri, şi anume Andrei Postelnicul,, şi pe Buca Trausner, dîndu-le trei / solii: Cea dintâi pentru George Basta, căruia îi însărcină să-i zică : „că-30 de vreme ce n-are nici o poruncă de la împăratul să năvălească în ţinutul său, s-o plece, dîndu-i pace. Să-şi aducă aminte de trudele şi eheltuelile sale împotriva turcilor în interesul creştinătăţii şi cu ce greutate a supu& Ardealul/ împăratului, răsturhînd pe cardinalul Andrei, ce avea sprijin şi putere în Polonia, Moldova şi Ardeal; aceea ce cu greu ar fi putut face 35 împăratul, de nu era el; apoi ar fi nedrept a răspunde la atîtea slujbe prin-• tr-o purtare duşmană”. A doua însărcinare era pentru nobili, la carii el vrea să li se zică : „ca să-şi aducă aminte că ei a fost toţi în puterea lui atunci cînd a supus-Ardealul, că el ar fi putut a-i ucide pe toţi, dar că el fusese atît de milostiv,. 72 Bethlen, t. IV, p. 468. 73 Ortelius, p. 481. 74 Betîilen, t. IV, p. 568-570. MIRISLĂU 291 de nu le făcu nici un rău la sfîrşitul războiului, dar încă îi păstră în legile şi privilegile lor, cînd, după dreptul războiului, ar fi putut a desfiinţa şi nimicnici toate acele legi şi privilege ; că el e gata a le da tot ce e drept şi a păstra în armie o aspră disciplină; şi că / se miră de ce ei Yor să se revolteze împotrivă-i, căci trebue să gîndească că D[umne]zeu obicinueşte a sprijini 5 pricinile drepte”. A treia însărcinare era pentru ostaşii ce îl părăsise, cărora puse să le zică: „că ei trebue să-şi aducă aminte că el îi rădicase din starea proastă la trepte mai nalte ; 'că el, şi nu altul, în Ţara Eomânească şi Ardeal, le de-dese cai, haine, arme şi alte podoabe ce ei avea ; că în toate ocaziile el le-a io arătat binevoinţa sa ; că supt poruncile sale, în Ţara Eomânească, ei au în-frînt pe turci şi a eîştigat reputaţie, bogăţii şi că, atunci cînd ei se umplea de dobîndă de la duşman, el nu oprea nimic pe seamă-i, lăsînd tot la dînşii şi tratîndu-i totdauna nu ca nişte slujbaşi, dar ca nişte copii ai săi; să se ! socotească împotriYa cui au să rădice armă, şi de ruşinea cu care va fi ' 15 pătaţi pe toată viaţa ce le rămîne ; că pentru dînsul, el jură pe tot ce arc mai scump că se va purta cu dînşii cu bine şi cu dragoste ca / şi mai înainte, de se vor întoarce la datoria lor”. Dar cînd deputaţii sosiră în tabără, nu li se dete voe d-a arăta în public aceste propuneri. / ‘ 20 Dar Mihai nu-şi mai făcea acum iluzii asupra duşmanilor şi, în vreme ce aştepta întoarcerea acestor deputaţi, de sîrg el se găteşte ca să pornească împotriva nobililor şi a lui Basta. în noaptea înaintea zilei în care era să iasă din Alba-Iulia, el văzu în vis o mare şi groaznică furtună, care se rădică despre Turda, se opri şi se sparse tunînd groaznic dasupra Albei; pe urmă 25 trăsnetul îl izbi pe el însuşi. Minunat de acest vis şi deşteptîndu-se fără veste, Mihai sări din pat, aprinde o luminare şi porunceşte să vie îndată la clînsul Pancratie Sennyei, Ştefan Bodoni şi vro cîţiva din cei mai [de] căpetenie boeri. Aceştia, alergînd iute, găsiră pe domn turburat foarte de visul / oe avusese, pe care îl destăinui şi lor, spuindu-le că acesta îi prevesteşte nene- 30 rociri. Cu greu boerii izbutiră a-1 linişti75. Urma ne va arăta că acest vis. fu, vai! cu prisos profetic. XIX. , A doua zi, Mihai, rădicînd tabăra de la Alba-Iulia, dete poruncă armiei 35 să se aşeze la vale de oraşul Aiud (Enyed), în cîmpia numită Tinod 76« într-aceeaşi vreme, Basta, după ce dete o zi de repaos oştilor sale obosite de iuţimea cu care veniseră la Turda, în 16 septemvrie 77, împreună cu oastea nobililor, rădică tabăra de la Keresztes [şi] merseră de o aşezară într-o •cîmpie udată de rîul Mureş din ţinutul de Maros-Ujvar 78, pe care Mihai o 40 dedese banului Mihalcea 79. De aci, / în dimineaţa viitoare, 17 [septem- 75 Bethlen, t. IV, p, 570—574. 76 IbicL., p. 575. 77 Spontoni, p. 108; Tarducci; Ortelius, p. 481. 78 Bethlen, t. IV, p. 575 ; Spontoni, p. 109. 79 Bethlen, t. IV, p. 575. £.248 £.249 1,250 f.250T 292 ROMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL 1.250 f.250v/251 5 f.251v f.251 10 15 20 1.252 25 30 1253 35 Trie]80;/ rînduindu-şi armia de bătae, porni împreună eu toate bagajurile sale spre Aiud, cu gînd d-a tăbărî în mai siis-numita eîmpie Tinod ; dar aflînd că Ivliliai l-a întrecut în ocuparea acestui loc, el se opri lîngă satul Mirislău. / El întâmpină aci pe Mihai cu tabăra aşezată / într-o eîmpie alăturată* numită Holtmaros 81. Mirislău e un sat două leghe dincolo de Alba-Iulia 82. El e aşezat în capătul de dincoaci a unei cîmpii lungi de şase mile aproape, dar de o lărgime nepotrivită, fiind ţărmurită de o parte de munţi, iar de cealaltă de Mureş, / rîu plutitor, care din ţara săcuilor trece prin mijlocul Ardealului,, soseşte la Lipova, în Banat, şi se varsă în Tisa, / asfel îneît în unile locuri lărgimea cîmpiei e de un mii, în vreme ce de ce vine încoa spre sat se strîm-tează de ajunge de o jumătate mii, încă şi mai puţin. Satul era aşezat asfel între dealuri şi rîul Mureşul, încălecînd drumul cel mare, care, pe la poalele dealurilor, duce de la Alba-Iulia la Cluj. Bincoacide sat se întindea o eîmpie cultivată de mărimea unui mii, care e sfîrşită de un pîrîu adînc mult, ce din dealuri se varsă în Mureş. Pe acest pîrîu era un pod, pe unde drumul cel mare şi alte două mai mici, unul din sat şi altul de la Mureş, trec spre Alba-Iulia 83. * Dincoaci de acest pod şi pîrîu era tăbărît Mihai. Ei lăsase de la corturi la pîrîuri numai atîta loc cît îi era trebuinţă pentru piazza *' de arme, spre a-şi mînui armia 84. / Era poziţia taberii noastre atît de temeinică şi în loc aşa de bun, îneît nu putea avea a se teme de nimic şi nici un chip nu era ca vrăjmaşul să ne poată izbi sau sili la bătae fără voia noastră 85 86; căci aripa dreaptă, care era despre rîul Mureş, era ocrotită ele o mare pădure, care şi dînsa se ocrotea de zăgazuri şi ţermurile rîuiui. La aripa stingă se înălţa necurmat dealuri şi munţi, care încongiură pînă şi spatele taberii noastre. Spre a trece printr-aceşti munţi, nu se putea decît printr-un urcuş, care era o potecă strimtă, şi aceea foarte bine păzită, şi cu tunuri întărită ; în frunte era pîrîul adînc de care am pomenit, pe al cărui strimt pod, care şi el lesne se putea rupe, anevoe şi cu mare perdere ar fi putut trece ostile duşmane. în tot lungul acestui pîrîu, Mihai aşezase baterii de tunuri 85. El trimisese încă dincolo de Mureş, pe un deal nalt lîngă satul Gombas, 300 călăreţi spre a observa rînduiala oştilor duşmane şi ce făcea ele87. Yăzînd / că duşmanul înaintează spre satul Mirislău, el scoase din tabără o trupă de două mii călăreţi poloni88 şi îi trimise dincolo de sat, spre a recunoaşte oştirea duşmanului89. îndată această trupă înhaţă o luptă) cu avangarda duşmană, compusă de călăreţi ardeleni supt comanda lui Ştefan Csaki. Lupta ţinu cîtva îndoită, căci cînd unii, cînd alţii dovedea şi din nou se întorcea la luptă 90. Aflînd Basta de această luptă ce urma la __________________) 80 Spontoni, p. 109. 81 Bethlen, t. IV, p. 575. 82 N.B. După Tarducci, iar după Istvânfi, trei mile de Alba. Lucru trebue verificat, căci, după cartă e mai mult. Spontoni, p. 109 ; Tarducci. * Loc rezervat pentru arme. [Nota edit.]. 84 Spontoni, p. 109. 85 Spontoni, p. 109 ; Istvânfi, p. 463 ; Bethlen, t. IV, p. 576. 86 Spontoni, p. 109 ; Tarducci. 87 Bethlen, t. IV, p. 575. ss Spontoni, p. 109. După Bethlen, însă, era o trupă de cazaci. 89 Spontoni, p. 109. 90 Bethlen, t. IV, p. 576. MIRISLĂU 29 3 avangardă, împreună cele dona regimente nemţeşti, alini Pezzen şi cel din Silezia, făcînd dintr-însele nn batalion mare, ea nn lung pătrat cn două mîneci, de cinci sute muşchetari fiecare, şi în mijloc puind pe suliţaşi, lăsînd deşert atîta cît încăpea cele şase tunuri de eîmpie, pe care le puse acolo cu muniţiunea lor, tîrîndu-le pedestrimea cu mîinile. în această rînduială, 5 deschizîndu-i ceailaltă oaste drum, înainta acest batalion pînă la cele dinţii oşti de la avangardie, unde, luîndu-şi poziţie într-un loc înălţat, văzu pe poloni stînd, formaţi în escadroane, în eîmpie, / puţin departe de sat, ne-hotărîţi ce să facă. îndată, la un semn dat, se deschise în două aripi fruntea de suliţi a batalionului, şi tunurile se sloboziră drept în poloni, doborînd io gloanţele atîţi oameni şi cai, îneît ceilalţi, şpăimîntîndu-se, căzură în confuzie şi nerînduială. Fără a Ie lăsa vreme a se dezmetici şi a se pune în rînduială, Basta înainta spre dînşii cele două mîneci de muşchetari, care începură a slobozi focuri în poloni, îneît aceştia fură siliţi a se trage înapoi, în retragerea lor, ei puseră foc de patru colţuri satului Mirislău, pentru ca 15 duşmanul să nu se poată aşeza într-însul. Dincoaci de sat, ei deteră peste o ceată de husari unguri, care trecuseră gîndind să-i ia pe poloni pe la spate, dar fură ei prinşi în mijloc de poloni de o parte, şi de alta de o ceată trimisă de Mihai în agiutorui polonilor. Asfel aceşti husari fură toţi snopiţi acolo, fără ea Basta, care privea această măcelărire, să voiască a le da agiutor, 20 pricinuind că fără / poruncă ei se duseră acolo91. XX ! - Ungurii, văzînd această îzbîndă alor săi, voia ca Basta să unească îndată puterile lor spre a izbi tabăra lui Mihai. Ştefan CsăM cu loan Micloş şi vro cîţiva magnaţi se duseră la Basta ca să-i spue această dorinţă a nobi- 25 Iilor şi a soldaţilor lor. Basta le răspunse : ,,Caut la’aşezarea locului şi văd că voevodul şi-a pus tabăra într-un loc prea tare, îneît nti-1 vom putea trage spre bătae fără a perde mulţi d-ai noştri; pe lîngă aceasta se apropie seara şi vremea d-a ne bate a trecut astăzi. Voevodul întrebuinţează meşter-şug, deci trebue a lucra împotrivă-i cu multă minte. Cu toate acestea, de 30 socotiţi că trebue să începem astăzi bătaia», nu stau împotrivă; căci chiar cinci această parte a armiei împărăteşti o peri, cezarul, preamilostivui meu stăpîn, mai are şi alţi ostaşi nemţi; dar daca — ferească D[umne]zeu ! — vom fi biruiţi, cea mai mare primejdie / va amerinţa vouă şi acestii ţări ce va cădea în peire. Socot dar că e bine să petrecem liniştit în noaptea 35 viitoare şi nădă jduiesc că voevodul se va trage în această noapte sau, de va avea gînd a se bate, el va veni spre noi. Pentru aceea, gîndesc să aşteptăm ziua de mîine, care nădăjduese că ne va fi fericită”. Acest sfat a Iui Basta fu priimit de toţi92. Cerea unii de la Basta ca să intre în sat să caute a stinge focul şi a-şi aşeza acolo tabăra ; dar din mai multe pricini, mai ales din iu- 40 ţimea focului ce era anevoe de stins, Basta nu priimi. El îşi aşeză oştirea dincolo de Mirislău, Ia apus, aproape de sat, într-un loc care parte se întindea în eîmpie, parte se urca frumos pe deal. El despărţi din oaste trei trupuri mari de gvardie, aşezîndu-Ie la cele trei intrări ale satului, de către 91 Spontoni, p. 110. 92 Betlilen, t. IV, p. 577 şi 578. î.254 1.255 f.256 f.257 f.258 f.253 f.260 294 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL tabăra noastră : unul de unguri, în vîrful unui deal, unde era o biserică ce domina satul, altul de ardeleni, dincoaci de sat, lingă drumul cel mare, şi al 7 treilea, alcătuit de toată pedestrimea nemţească şi de toată artileria, supt comanda strejărului general-maior contele Tomasi Cauriolo, brescian, 5 pe malul Mureşului, de mina stingă, care era vecină de tabăra noastră o bătae de tun. Acolo rădicară nemţii o tabie între rîu şi sat şi deodată ambele părţi începură a tuna una asupra celiilalte 93. Pe la cea dintîi mutare a sentinelelor de noapte, prinseră nemţii patru din şase români, care au nesocotită îndrăzneală, vrînd să calce vro sentinelă, io căzură într-o cursă pusă de corniţele Cauriolo la povîrnişul rîului. Ei fură îndată duşi la cortul lui Basta şi amerinţaţi de dînsul cu ştreang de nu vor mărturisi adevărul; spuseră că dincolo de pîrîu a tăbărît Mihai cu mai mult de treizeci mii luptători şi 40 tunuri mari şi de cîmpie şi că din ceas în ceas aşteaptă pe fiul său /Pătraşeu cu deosibit agiutor94. Deşi aceşti 15 prinşi, sau din neştiinţă, sau din nevoinţă, nu spuseră adevărul despre numărul oştilor lui Mibai, dar era adevăr numai că Mibai aştepta pe fiul său. Această pricină făcea pe Mibai a nu se prea grăbi la bătae. Yăzînd că duşmanii stau liniştiţi, îşi închise şi el ostile în tabără, aşteptînd ziua de a doua zi, să vază ce va face duşmanul. 20 XXI Pe la miezul nopţii aceleiaşi zi (17 sept.), însă, el cbemă pe unul din cei mai viteji căpitani ai săi, Petre Armeanul95 96 *, şi îl trimise în tabăra duşmană cu cărţi către Basta şi unguri, în care el lua de martori pe cel înalt şi * toţi sfinţii : „că el nu e pricina acestîi nenorociri pentru creştini; că acest 25 foc nu s-a aprins din greşala lui, ci din neastîmpărul şi răutatea a doi-trei nobili numai; că nici a gîndi vrodată să ajungă treaba la / o bătălie între creştini, 1-acea cruzime d-a-şi vărsa sîngele între dînşii ; că de vreme ce el e credincios împăratului, ce cată Basta cu ostile împărăteşti în tabăra rebelilor ? întoarcă-se dar toţi mai către dînsul şi meargă cu toţii să bată Timi-so şoara sau să se lupte cu turcii, oriunde îi vor găsi; ar fi aceasta creştinesc lucru d-a nu trage sabie între sine; ar fi aceasta slăvit pentru maiestatea sa împărătească”. Basta şi ardelenii răspunseră îndată lui Mibai : „că mai întîi ei nu-1 cunoscuseră; că şi lor li se părea crud lucru d-a vărsa atîta sînge creştin, 35 orişicare parte ar triumfa ; dar că e prea tîrziu spre a da un răspuns ho tăiat într-o pricină aşa de însemnată, pentru care trebuia sfatul şi chipzuirea a tutulor stărilor ; că vor face aceasta noaptea şi că a doua zi des-de-dimi-neaţă îi vor da răspuns” 98. Acest răspuns era înşălător, căci nici o.botă-rîre nu luară ungurii, nici răspuns nu deteră / lui Mibai a doua zi dimineaţă. 40 Ei îl făcură numai a hrăni în Mibai acea fatală nădejde ce mereu avu că 93 Spontoni, p. 110 ; Tarducci. 94 Spontoni, p. 111. 95 Ibid. ; Tarducci. 96 Bethlen, t. IV, p. 578—580. După Spontoni şi Tarducci, Basta detelui Mihai prin Petre Armeanul un răspuns : zise ca să lase îndată ţara Ardealului şi să se tragă în Ţara Românească, făgăduind a nu-1 supăra în retragere ; că, dup-aceea, puse pe Petre xArmeanul supt pază, pînă îl scoase din tabără. Mihai, auzind, foarte se mînic şi eu vorbe de amerinţare şi de dispreţ porunci, cu toate că era încă noapte, să zică din trîmbiţe şi tobe, obştind bătălia pe dimineaţă. MERISLĂU 295 va putea a veni la pace şi a se feri de bătae. Mihai-intr-adevăr o voia aceasta din toată inima. Fie oarba-i încredere în Austria şi dorinţa nenorocită ce pururea a avut d-a se arăta credincios către dînsa, fie acea letargie morală care stăpîneşte mintea unui om mare şi îi întoarce toate păsurile în greşeli, cînd providenţa a hotărît surparea lui, Mihai era îndoitor, nehotărît, fără 5 voinţă statornică. ,,E1 se lupta cu inima jumătate — zice biograful său — căci nu voia a se bâte cu henlţii^ ca să« nu se arate trădător” 97. Apoi nici un minut nu fu mai critic, mai însemnat în viaţa lui ca acesta. Niciodată ca acum el n-avusese nevoe de a desfăşura cele mai din urmă puteri ale sufletului său ; niciodată nu fu el mai mult îndatorat a birui. Biruit, era 10 pentru dînsul o ruină completă, după cum şi fuse. Biruitor, el scăpa deodată şi de legăturile sale cu Austria şi de acelea cu ungurii* Aristocraţia ungurească perea / pentru totdauna în Ardeal şi această ţară cu peirea ungurilor şi a saşilor rămînea o ţară ales românească. Austria, amerinţată de turci, neavînd altă armie spre a-i opune, s-ar fi văzut silită a lăsa orice 15 pretenţii asupra Ardealului şi a părţilor ce se ţin de dînsa şi a recunoaşte independenţa noului stat românesc. Polonia n-ar mai fi îndrăznit atunci a ne supăra sau, deşi o făcea, Mihai ar fi căzut asupra-i cu toate puterile sale, cu farmecul numelui său de nebiruit, cu simpatiile ce avea în populaţiile ei, şi amar de dînsa ! De atunci, naţia română, încungiurînd toate 20 nenorocirile ce o bîntuiră în urmă, s-ar fi constituit în întregimea drepturilor sale, în unitatea şi libertatea sa şi s-ar fi apucat a îndeplini cu putere mare misia de libertate şi civilizare ce providenţa i-a menit în orientul Europei. Cită mărire, cîtă glorie şi fericire o ar fi întîmpinat în această cale ! O biruinţă, şi toată această visare, tot acest frumos ideal naţional 25 de atunci se înfiinţa ! / XXII A doua zi dimineaţă, 8/18 septemvrie, Mihai nu se mişcă din tabăra sa, hotărît fiind a aştepta în acel loc puternic întărit de natură, sigur fiind că va zdrobi pe duşman de s-ar ispiti a trece pîrîul spre a-1 izbi98 99. Generalul 30 Basta, în aceeaşi dimineaţă, îşi destinse armia în rînduială de bătălie [sub formă] lunară, dincoaci de satul Mirislău, în cîmpia cea cultivată, cu hotărîre statornică a înhăţa lupta cu Mihai". Neîncrezîndu-se însă numai pe arătarea ungurilor, care pretindea că e foarte lesne a trece pîrîul, vru să meargă a vede lucru cu chiar ochii săi. El se asigură atunci de primejdia 35 învederată la care s-ar espune de ar izbi pe Mihai în acel post bine ocrotit, atît de pîrîul anevoe de trecut, ce apăra fruntea şi o parte de flanc, cît şi de o înălţime din mîna stîngă, de unde artileria mătura tot locul coprins între tabăra' lui Mihai şi sat100. Spun că privind aceasta, Basta / încreţi sprinceana şi zise : „Prietenii 40 mă făcea să fiu acum şac-mat, din dorinţa ce au de a-şi răzbuna, de nu cătam lucru aci cu ochii mei”, dînd a înţelege pe unguri, care îi zisese 97 Stavrinos. 98 Spontoni, p. 112. 99 Ibid. 100 Ibid. ; Tarducci. f.2ei f.262 1.263 296 ROMANII SUPT MIHAI- VOEVOD VITEAZUL f.263v f.263 f.264 f.265 f.265v f.265 f.266 că e lesne şi comodă trecerea' pîrînlui101. Deci, armat şi călare cum se afla, el chemă sfatul de război şi cu bune cuvinte dovedi primejdia la care s-ar espune armia lor, de s-ar ispiti a trece pîrîui spre a izbi pe ai noştri, încheind că era de trebuinţă a face altceva. Părerea lui era ca să se tragă înapoi 5 puţin, ca Mihai, înşălînclu-se de prefăcătoria acestii fugi părute, se va lua în urmă-le şi va perde folosul ce îi da acea cetate a locului. Ungurii răspunseră 1-această părere cu inima răsculată : ca e lucru foarte necinstitor şi vătămător de a face o retragere în faţa unui duşman numeros şi îndrăzneţ, / căci a se retrage, spre a se feri de bătae, după părerea locului, nu e 10 alt decît a fugi şi a-şi rupe însuşi oastea, tăind inima la ai săi şi mărind-o la duşman; / că părerea lor era ca, nesocotind acea mică greutate, cu vitejie să treacă rîul, izbind / pe duşman, sau să se închiză în acel post unde se află, aşteptînd o ocazie priincioasă de a se lupta1G2, Bas ta se sili să le dovedească că aceea ce propune el nu e retragere, 15 nici mai puţin vrun fel de fugă, ci o stratagemă militară, spre a scoate pe duşman din acel loc ca o cetate, asigurîndu-le că el cu nemţii săi se va pune la ariergardă, spre a nu se perele nici un om 103. Se făcea acest sfat de război, cum s-a zis, în cîrnpie şi călare, făcîncl toţi capii un cerc împregiurul lui Basta, cătînd a-1 păzi de loviturile tunu-20 rilor româneşti, grindinmd din toate X3ărţile, îndreptate fiind într-acea parte de capul tunarilor lui Mihap un italian de Mantua, anume Yincenzo. într-acea, un soldat ungur doritor d-a afla şi el ce era hotărît în sfatul / de război, apropiindu-se de cerc, ţiinclu-şi coiful în mină, iacă că o lovitură ele tun, îndreptată; la semn spre a lovi în acea adunare de ofiţeri călări, zboară 25 acelui soldat coiful din mină,, fără a-1 răni nici pe dînsul, nici pe cal, care < îndată- se puse pe fugă, trecînd gMuleaua alături cu contele Tomaso * Cauriolo, care într-acea parte închidea ocolul sfatului, cu primejdie de moarte pentru el. Această împregiurare făcu că sfatul se sparse deodată, tîrîndu-se şi 30 ungurii în grabă către părerea lui Basta 10h Îndată, ridieînd strejile, / trăgînd tunurile după fortificaţii, cotind pedestrimea din preajma satului şi puincl focla sat105, / îndreptară avan-gardia către un pod peste Mureş ; după aceea venea tot bagajul cu alte care, apoi toată pedestrimea şi călărimea din Ardeal, deosibind clintr-însa 35 numai două mii călăreţi spre întărirea ariergardei, la care rămăsese tunurile si toată pedestrimea şi călărimea ger/mană, împreuna şi Basta cu cele două cete de muşchetari, patru companii de călărime de rînd din Ungaria de Sus şi compania de valoni, gvardia sa, avînd încă cu sine mai mulţi nobili cavaleri nemţi, unguri, francezi şi italieni106. în această rînduială, toată 40 armia sa îndreptă către satul Decs, de unde veniseră în trecuta zi107. 101 Spontoni, p. 112. 102 Spontoni, p. 112 şi 113 ; Tarducci. 103 Tardncci ; Spontoni, p. 113. * în manuscris ,,CamiF? [N. ed.j. 104 Spontoni, p. 114. 405 BetMen, t. IV, p. 583. 108 Spontoni, p. 114 ; Tarducci. 407 Betiilen, t. IV, p. 583. MIRISLĂU V , -297 XXIII Des-de-dimineaţă, Mihai, eşind din tabără, îşi / întocmise armia şi aştepta să vază ce face duşmanul, / eînd strejile şi spionii îi raportară lui că tabăra duşmanului s-a rădicat şi că merge acum înapoi spre partea de unde a venit. Întru-ntîi lui îi veni cu greu a crede aceasta, dar văzând că . aşa era, îşi închipui — fatală orbire! — că într-adevăr Basta fuge108, 5 şi zîmbind, zise : ,,Unde fuge eîinele de italian? Xu ştie el că în tot locul îl voi ajunge”109 ? Deci, îndată părăsind postul său atît de sigur, se puseJn goană dupe duşman cu mare furie şi nu cu mai puţină neorânduiala110 111. în-doindu-se însă că nu va putea ajunge pe duşman ia vreme cu toată oastea, el porni înainte o mare parte din călărimea sa, cu cîteva trupe de cazaci, io ea să recunoască pe duşman şi să-l supere şi întîrzieze / în retragerea sa. Dar cele clouă cete de muşchetari, care se opriră în loc, schimhîndu-se eînd una, eînd alta în luptă, ajutate de artilerie şi de călărimea uşoară, ţinu în depărtare pe călărimea noastră. Duşmanul însă din pricina acestor izbiri, se trăgea încet, şi aceasta 15 plăcea lui Mihai, doritor să sosească însuşi cu toată oastea, spre a se destinde de bătae dincolo de Mirislău, în acea spaţioasă eîmpie, crezînd mereu că duşmanii fug de o întâlnire. Basta însă începu a se mişca şi mai ineet, ca să înşale pe Mihai, dîndu-i nădejde că îl va putea ajunge, şi depărtîndu-1 de sat eît putea mai mult. Inima lai sălta de bucurie eînd văzu că, după cală- 20 rime, ese din sat şi căruţele de artilerie română, semn că Mihai părăsind de tot postul său, înainta cu toate puterile sale. El îşi înseninase dinainte un loc bun şi destul de mare, care, în parte, puţin clte puţin, frumos se ridica, rămîind încă pentru călărime destulă eîmpie. De acest loc apropiin-du-se Basta-, întorcîndu-se, privea mişcările lui Mihai1U. / 25 Acesta crezînd mereu că duşmanul fuge şi dorind foarte d-a-1 ajunge la timp, silea pedestrimea Ia drum şi tot într-o vreme porunci să-i aducă înainte un cavaler ungur, ce fusese prins, numit Baltazar Bornemissa, căruia făcu multe întrebări despre persoana lui'Basta, de dînsul bine cunoscută, zicîndu-i cam în glumă, de crede el că; Basta îl va aştepta sau că fuge 30 întins în Casovia. Bornemissa răspunse lăudînd talentele ostăşeşti ale lui Basta şi adăogînd că crede că el va primii bătaia şi că această retragere nu e fără vreun mister. Mihai fu foarte vesel 1-aceste cuvinte, arătîndu-se cu mare dorinţă de a se bate112 şi ajungînd în eîmpie, ca la / cinci sute paşi dincolo de Mirislău, porunci armiei a se opri în loc şi a se întocmi înrînduială 35 de bătae 113. Basta, văzînd aceasta, se opri şi el 500 paşi departe de Zvlihai114, lingă satul Dees şi îşi întoarse armia spre dînsul115. Băgând de seamă Mihai că duşmanul se oprise în loc şi pentru întîiaşi dată bănuind că fuga lui fusese’poate o stratagemă, se urcă pe un deal vecin ea să vază mişcările 40 108 Betlilen, t. IV, p. 581; Spontoni, p. 115. 109 Spontoni, p. 115. Ibid.; Bethlen, t. IV, p. 584. 111 Spontoni, p. 115 ; Tarducci. 112 Spontoni, p. 115. 113 Tarducci. Ibid. 115 Betlilen, t. IV, p. 584. î.266^ î.265 f.267 f.269 293 BOMANII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL lui şi zise către Andrei Barcsai, generalul său : „Ce gîndeşti că vor duşmanii?”. „Vor să dea bătălie”, răspunse acesta. Atunci Mihai, din nou stăpînit de îndoirile şi nehotărîrile duhului său, îi zise: „Să facem pace cu dînşii, domnule Barcsai” — „E cam tîrziu acum, strălucite doamne — f.270 5 răspunse acesta — / pune-ţi platoşa, rîndueşte soldaţii de bătălie şi să ne pregătim de luptă” 116. XXIV f.27i f.271Y f.271 1.272 îndată Mihai se puse a-şi întocmi ostile de bătălie117. El făcu din toată armata o singură frunte deopotrivă, destul de îndesită pentru îngus-10 timea cîmpiei, întinzîndu-se de la dealuri pînă la rîpa rîului Mureş118, în aripa dreaptă, începînd de la Mureş, venea mai întîi toţi cazacii, care era arcaşi şi archebuzieri călări, împărţiţi în patru scadroane, lingă care venea două scadroane de lăncieri români119. Xumărul acestii cete de călăreţi români şi cazaci se urca la 4 500 şi era comandaţi de Ştefan Tahi, care 15 arsese Aradul, şi Francisc Lugasi120. Alături cu călărimea venea un batalion mare de pedestrime de săcui, sîrbi şi români, avînd în frunte patru tunuri mici, ocrotit din partea stingă / de un alt escadron de lăncieri poloni şi moldoveni. Peste toată această aripă dreaptă era mai mare Baba Xovac, cel mai întîi general al eălărimei, ,,om — zice Spontoni — deşi bătrîn, dar 20 cu mare foc şi curagiu şi cu o deosibită esperiinţă?î 121. La aripa stingă, care era ţărmurită de munte, venea rămăşiţa eălărimei, împărţită în cinci escadre ane122, în număr de 4 000 români, sîrbi şi săcui, a căror capi > era George Buclai şi Petre Odobaşa123, împărţită la laturile a două batalioane * de pedestrime săeue, română, sîrbă şi moldavă, care era întărită cu cîteva 25 tunuri de cîxnpie; asfel, că această aripă se sfîrşea întinzîndu-se încovoită pe drumul cel mare ce ducea la Alba-Iulia12i. / Toată cealaltă artilerie o aşăză dintr-această parte, pe drumul cel mare, înaintea liniei de bătălie125. / în centru venea cîteva mii de pedestraşi săcui, comandaţi de Paner atie Sennyei, Ştefan Bodoni şi Andrei Barcsai128. Aci era şi Mihai cu o trupă 30 strălucită, alcătuită de boerii săi şi de toată acea nobilime ce îi rămăsese credincioasă în Ardeal şi care îl însoţea din Mol/davia şi Polonia127; dar pre obiceiul său, el nu sta la un loc, ci mereu alerga printre deosibitele rînduri128. în dosul acestii linii, ca rezervă, venea supt George Farcaş, căruia de puţin timp domnul îi luase comanda cetăţii Lipova, trei mii 35 călăreţi săcui şi un număr însemnat de ţărani pe gios, români şi săcui, pe ii® Bethlen, t. IV, p. 584. Ibid. 113 Tarducci; Spontoni, p. 115. 119 Spontoni, p. 115; Tarducci. 420 Bethlen, t. IV, p. 585. 121 Spontoni, p. 115. 122 Spontoni, p. 116. 423 Bethlen, t. IV, p. 585. 124 Spontoni, p. 116. 125 Tarducci. 426 Bethlen, t. IV, p. 585. 127 Spontoni, p. 116. 428 Bethlen, t. IV, p. 585. MIRISLĂU 299 care Mihai armase eu puştile ce îi trimise împăratul; Eudolf, cum şi o seamă de sîrbi, care cu puţin mai nainte părăsiseră- ţara turcească şi venise în mare număr a se aşeza în Ardeal. Scopul lui Mihai —după cum spun ungurii — amerinţînd pe ungurii ardeleni: să-i pue în loc, trimiţînd şi o parte în Ţara Eomânească. în urma. acestora venea opt sute gvardişti pe 5 gioş, supt comanda ungurului Mathei Gyarmathy 129. JS’umărul oştirei lui Mihai, după mărturia chiar a istoricilor unguri, se urca / aproape la 22 mii oameni130 şi 2*7. tunuri, mari cu mici, după f.273 Tarducci, iar după Bethlen de 32 tunuri. Era aceşti ostaşi ai lui Mihai din cei mai de rînd ce avusese, căci ostile cele mai bune se afla, înf Moldova şi io } în Ţara Eomânească. Xatura acestor soldaţi era asfel că ei nu-şi ţinea bine şireagul şi se da într-o parte şi într-alta, dupe cum le venea, fără nici o rindiiială. Aci într-o săritură se azvîrlea prea. departe şi apoi; se trăgea înapoţ131.. • ,• îiitocmindu-şi ostile, Mihai le ţinu un cuvînt, le lăudă mult132, 15 porunci la două mii pedestraşi archebuzieri săcui aleşi şă seurce pe cel mai vecin deal ce se ridica lingă drumul cel mare133 şi dete semnul de bătae. Soldaţii răspunseră cu mari strigări134, şi tunurile de la cele trei batalioane dupe drum începură deodată a tuna şi a grindina asupra oştirei duşmane135 20 în locurile pustii. /. XXV f.274 Basta, cătînd întocmirea armiei lui Mihai, îşi întocmi şi el pe a sa într-o singură frunte, paralelă la a lui136. El aşeză în capătul aripei drepte, asupra dramului cel mare, un scadron de pedestrime din Ardeal şi Ungaria137. Alături venea o ceată de 2 000 călăreţi lăncieri, supt comanda lui 25 Ştefan Csaki, Ladislau Petke şi George Mako 138. După dînşii venea pedestraşii săcui din scaunul Mureşului, pedestraşii clujeni şi bistriţeni, avînd de cap pe Erancise Turi1S9. Apoi venea o ceată de 1 500 călăreţi rai-teri din Silezia, supt povăţuirea lui Melhior Eottowitz şi Io an Seprawitz. Peste toată această aripă era cap mai mare Ştefan Csaki 14°. La aripa stingă, 30 pe rîpa Mureşului, sta două cete de lăncieri ardeleni, lingă care era într-o ceată călărimea lui Propostvari / şi în coasta ei un scadron de pedestrime f.275 din Ungaria şi Ardeal, comandată de Sigridie Prunitz, moravul, flăncuită de călărimea ungurească din Ungaria de Sus, comandată de Eagozzi, i----------------- 129 Bethlen, t. IV, p. 586. 120 Istvânfi, p. 464. Bethlen însă o face de 25 mii, iar analiştii italieni esagerează şi mai mult, urcînd armia peste numărul de treizeci mii. l8i Bethlen, t. IV, p. 586. 132 Ibid. 133 Ibid. ; Spontoni, p. 116. *34 Bethlen, t. IV, p. 587. 135 Spontoni, p. 116. 136 Tarducci. Spontoni arată cu greşală că Basta de1e liniei sale de bătălie o formă lunară. 137 Tarducci ; Spontoni, p. 116. 138 Bethlen, t. IV ; Spontoni, p. 116. 139 Bethlen, t. IV. 140 Spontoni, p. 116. 300 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL lingă care venea un alt scadron de raiteri supt povăţuirea lui Baltbazar Bottowitz, văr al lui Melhior141. în centru venea batalionul de două regimente de pedestrime nemţească, comandate de colonelul loan-Henric Baptist Petz 142, avînd 1a- dreapta cîţiva călăreţi armaţi uşor supt poruncile 5 lui Ştefan Petki143. între centru şi aripa stingă sta Basta cu cei o sută valoni aleşi şi cavalerii streini144. El ţinea de rezervă cele patru campanii de rînd de călărime nemţească din Ungaria de Sus, comandate de Bothalt, puind în acest escadron şi stindardul împărătesc, ţinut de un june cavaler ungur145. Tot înapoi venea încă două sute călăreţi supt poruncile lui loan, f.276 io numit Cel din Urmă 146. Ioan Tamasfalvi, cu 400 / călăreţi săcui din scaunul Mureşului şi Mathei Pereset, cu cîteva mii de ţărani, încungiura, învăluind toată armia147. în sfîrşit, artileria fu aşăzată înaintea centrului, pe părţile cele mai ridicate ale cîmpiei148. Pe un car se vedea stînd George Borbelv, strălucit prin biruinţele cîştigate la 1595 asupra turcilor la Lipova, 15 Csannad şi lena. Xeputîndu-se sluji cu manile şi picioarele sale din pricina reumatismelor articulare de care suferea, el fusese poftit a sta privitor al luptei, sfaturile lui fiind preţioase.149. Oştirea toată ă lui Basta cu a ungurilor se urca, dupe istoricii unguri, peste numărul de 18 mii150, iar după Spontoni, panegirist al lui Basta, 20 era de 20 mii, din care 12 mii pedestrime de deosibite naţii, dar toţi de o vitejie încercată, opt mii călărime şi trei tunuri de baterie şi 12 de cîmpie. Asfel întocmind armia, Basta dete semnul de bătae, în numele lui lesus-Maria 151(. 1.211 , XXVI 25 Era după-amiazi cînd începu bătălia152 printr-o furioasă puşeărire din ambe părţi. Artileria duşmanului ne supăra puţin, precum şi puştile noastre pe dînsul; dar artileria noastră dupe drum îl vătăma greu153'. El se clătise din loc şi se apropie eu pas încet spre linia noastră, care sta frumos neclintită, aşteptîndu-1m. Artileria noastră urma furtunînd de 30 peste toată linia cu mare pagubă a duşmanului; şi i-ar fi pricinuit stingere multă, daca nepotrivirea locului nu-i slujea pe alocurea de zid de apărare împotriva ghiulelor, care se îngropa în pămînt. Atunci, dintre vrăjmaşi, 444 Spontoni, p. 118 ; Tarducci. 142 Tarducci; Spontoni, p. 116; Bethlen. 443 Bethlen; Ibid. 144 Ibid.; Spontoni, p. 116. 145 Spontoni, p. 116. 446 Bethlen, t. IV. 447 Bethlen, t. IV. 148 Spontoni, p. 118; Tarducci. 443 Bethlen, t. IV. 150 Istvânfi ; Tarducci; Spontoni, p. 114. Din istoricii unguri, Bethlen numai, cu esage-raţie, scade armia la 12 mii oameni. 454 Spontoni, p. 117. 152 Spontoni, p. 119. 463 Bethlen, t. IV. 154 Spontoni, p. 117. MIRISLĂU 301 peri, izbit de o ghiulea de culevrină, Ştefan Borseny, unul din cei mai însemnaţi nobili unguri155. Pe la două ceasuri după-amiazi156 desperarea duşmanilor de pustiirile ce Ie făcea artileria, română aşezată / pe drum inspiră strejarului-m aior general Cauriolo o idee fericită, care hotărî soarta bătăliei. El se înfăţişă 5 înaintea lui Basta şi îi zise că el se leagă că, cu o bună mînă de muşchetari aleşi, Ta putea pune mina pe artileria duşmană, aşăzată pe drum, care âţît de vătămătoare este armiei lor. Plăcu lui Basta această propunere şi îndată scoase dinrînduri trei sute din cei mai buni muşchetari şi îi dete lui Cauriolo. Acesta apucă cu vro cincizeci paşi mai nainte de aripa dreaptă io şi, luindu-se pe lingă dealuri, ascuns şi apărat de cotiturile lor, înaintează repede asupra gvardiei de săcui şi sîrbi ce era lăsată spre apărarea artileriei noastre157 158. Mihai, văzînd acea ceată de muşchetari înaintînd cu hotărîre, se îndoi de vro stratagemă şi porunci la cel mai vecin scadron de lăncieri, 15 în număr de trei mii călăreţi, ca să împresure pe duşman, izbind în / coastă pe muşchetarii povăţuiţi de Cauriolo. Basta însă văzu acea divizie de lăncieri stînd gata a se pune în mişcare şi, bănuind menirea lor, porunci lui Melchior Bottowitz ca, cu toţi raiterii săi, să grăbească a întîmpina pe iăncierii noştri şi a-i izbi cînd se vor mişca pînă a nu apuca ei a izbi pe 20 muşchetari. într-aeeea, artileria românească îşi urma pustiirile sale în rîndurile duşmanului. încă cei două mii archebuzieri săeui, ee se afla aşezaţi pe înălţime, văzînd că duşmanii înaintează spre dînşii, sloboziră asupră-le toţi într-un foc de rînd ; dar puţin îi vătăma, căci nu măsurase bine dis- 25 t&nţa şi era vro două sute de paşi departe de dînşii. în acelaşi timp se mişcă înainte şi acel divizion de lăncieri mai sus pomenit, în care Mihai pusese nădejdea şi de care Basta foarte era în grijă ; dar pîn-a. nu ajunge a izbi pe muşchetari, pe care i-ar fi zdrobit cu totul, Melchior Bottowitz se grăbi a sprijini furia lor, împresurîndu-i cu raiterii săi / şi,, după ee se tăiară 30 unii cu alţii cîtva, fură Iăncierii noştri respinşi înapoi. într-aeest chip scăpînd muşchetarii de izbirea lăncierilor români, năvăliră spre paznicii artileriei noastre. Aceştia, din pricina norilor de fum şi de pulbere ce întuneca pînă în depărtare aerul, nu vedeau apropierea duşmanului, cînd acesta, ajungînd la bătae, începu a trage într-înşii, Itiîndu-i 35 pe la spate. Asfel izbiţi fără veste şi fiind în mai puţin număr paznicii ^artileriei, tot ce făcu spre apărarea lor fu zadarnic şi mai toţi căzură morţi peste carate artileriei, care pică asfel în mîinile duşmanului. îndată Cauriolo porunci de întoarse gurele tunurilor, asfel coprinse, către linia noastră 15s. / 40 . XXVII îndată; ce Basta văzu izbutirea lui Cauriolo, porunci ca pedestrimea şi călări mea ardeleană, ajutate de (batalionul) divizionul de pedestrime 155 Bethlen» t. IV. 156 Tarducci. 157 Spontoni, p. 117. 158 Spontoni, p. 117 si 118. Tarducci. f.278 f.27* f.280 1.281 302 1,282 =■ f.2S2v f.282 1.283 1.284 1.285 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL nemţească, să năvălească asupra aripei stinge a noastre. Dar furia duşmanului întîmpiriă un curagiu deopotrivă de mare înfpedestrimea noastră, care sta ţeapăn, fără a-şi strica linia. Mmic n-ar fi putut isprăvi aci duşmanul şi ar fi fost respins cu ruşine şi perdere înapoi, daca artileria, noastră eo~ 5 prinsă de dînsul, slobozind în ai noştri, nu ar fi făcut în rîndurile lor adinei şi îngrozitoare pustiiri159. Acestea îi aduce în nerînduială şi pînă în urmă îi sili a-şi strica rîndurile şi a se .răschira leo. Mihai [şi] căpitanii săi, între care generalii Kadu şi aga Leca, chior d-un ochi, dar viteaz mare, alergară înaintea/ostaşilor ce se răzleţea, silind au opri în loc şi îndemnîndu-i cu , io vorba, cu gestulaseîntoarce la bătae; dar văzînd că silinţele sale sînt zadarnice161, se duse la centru, clătit şi el prin perderpa., artileriei- şf/.-resi-. pir ea aripei stinge, / spre a sprijini pe Basta, ee înainta către acea parte. Mihai sta căutînd a inima pe ai săi şi tot nădăjduia că va putea îndrepta bătălia, cînd văzu că şi aripa dreaptă dă eu încetul înapoi. Ea fu izbită r -15 deodată de călărimea lui Eagozzi, de pedestrimea ungurească a lui Prunitz : şi de rămăşiţa călărimei ardelene şi din Silezia; şi cu tocită puternica. împotrivire şi minunata purtare de vitejie a lui Baba Eovac, fu silită a se pleca acestor izbiri împreunate162. Cazacii, mai întîi de toţi din această aripă, se azyîrliră iu / rîul Mureş, unde mulţi dintr-înşii se înecară163. 20 Văzînd ostaşii din centru că şi aripa stîngă s-a spart, încep şi ei a-şi părăsi rîndurile, prăvălindu-se în nerînduială, în voia întîmplării 164. Mihai şi generalii săi se silesc din toate puterile a opri pe fugari, împingîndu-i spre bătae, pe unii prin cuvinte pe alţii cu ruina, pe alţii cu pavăza sa. Zadarnică trudă !165. Mei o putere omenească nu mai putea 25 acum opri din fugă pe reschiraţii şi spăimîntaţii soldaţi. Părăsit asfel de soldaţii săi şi de duşmanul noroc, Mihai rămăsese singur cn cîţiva ofiţeri *şi călăreţi pe acest nenorocit cîmp de bătae166. El strînsese pe lîngă sine steagurile, nădăjduind că armia se va aduna pe lîngă aceste semne glorioase. Duşmanii se apropia să-l împresure, şi Mihai, eu inima despicată / de durere, 30 nu se putea smulge din acel loc. Toţi respecta acea tăcută (sornbre et sinistre) durere; cu toate acestea, duşmanul se apropiase. Trebuie a fugi! aceasta strigă eu rugare către Mihai soţii săi. El, Mihai ... el să fugă? Oh ! nu ... Generalii săi, prietenii săi iubiţi îl încungiură, îl roagă, îl îndeamnă, îl tîrăse. El se hotărî în sfîrşit. Mai întîi însă porunci să-i aducă 35 steagul cel mare, steagul ţării. Acest steag foarte vechi şi privit de români ea sfînt era de damasc alb, avînd zugrăvit un corb pe un cîmp verde, pur-tînd în cioc o cruce îndoită roşie. Mihai puse de-1 scoase după lancia pe care era atîrnat şi îl vîrî în sînul sau, dînd asfel pildă la ofiţerii săi de făcură asemenea, spre a scăpa cît mai multe steaguri se putea167. Dup-aceea, dînd 40 pinteni calului, lăsîndu-i slobod Mul, luă fuga, însoţit de ofiţerii săi, cîţiva poloni / şi alţi călăreţi ce putură scăpa, căci duşmanii împresurase pe Mihai \ ■""-*** 169 Spontoni, p. 118. 160 Istvânfi, p. 464. 161 Istvânfi, p. 464. 162 „Con tutto che il General della caval!eria Babba Novacco mirabilmente s’adoperasse” (Spontoni, p. 118). ie3 Bethlen, t. IV. i64 Ibid; Istvânfi, p. 464. ies Bethlen, t. IV. 166 istvânfi, p. 464. 167 Spontoni, p. 118 ; Tardncci. 303 MIRISLĂU şi trupa sa şi era p-aci să-i închiză din toate părţile în mijloc şi pe toţi să-i iprinză, de mai întîrzia puţin. Mihai fu gonit de aproape în fuga sa de călă-i'imea valonă şi de alţi călăreţi şi cavaleri din duşmani, avînd toţi mare dorinţă să aibă cinstea a-1 aduce prins lui Basta. XXVIII • într-acest chip, necurmat şi de aproape gonit de duşmani, Mihai ajunse la malul Mureşului, în vecinătatea arsului sat Mirislău; rîul era dat,-adine şi plin de trupurile ostaşilor care se încumătase, se ispitiseră a-1 trece; cu toate aceste^ nu era alt de făcut, căci duşmanul era în spate. Mihai nu stătu de loc în cumpănă; el se azvîrli în apă, încrezîndu-se în puterea iutelui său armăsar. Credinţa lui nu fu înşălată ; generosul armăsar, / deşi obosit de truda acelii zile, / se luptă împotriva talazurilor întă-rîtate ale rîului, / înotînd cu putere şi, ferind pe călăreţul său de orice primejdie, îl depuse pe celălalt mal al rîului. / Dar acolo el se opri sleit de puteri şi Mihai văzînd neputinţa călărie! sale, descălecă şi, recunoscător pentru slujba ce-i făcuse, eu acea dragoste ce are călăreţul pentru armăsar, soţul său iubit, el îl mîngîie, îl trase de moţ, îl sărută şi apoi îi dete drumul slobod pe cîmpie168. Acest cal, frumos cu deosibire, roib înfocat, de viţă turcă bastardă 169, fusese trimes în dar lui Sigismund Bâthory, cînd era prinţ în Ardeal, de Vicenzo, duca de Mantua. De la Sig[ismund] el încăpuse în sţăpînirea lui Mihai şi, părăsit fiind / asfel de dînsul, pică în mîinile ostaşilor lui Basta, carii mult se minunară de frumuseţea lui170. Încălecînd Mihai pe alt căi, se întoarse şi aruncă o ochire asupra cîm-piei de bătae, unde se vedea ruinele armiei sale, toată reschirată, gonită şi tăiată de duşmani171. Oh ! cine ar putea spune eîtă durere sorbi inima lui in acea ochire ! Apoi se îndreptă spre Alba-Iulia. în cale, el ajunse peosta-îşii săi ce fugiseră, îi puse în rînduială pe cit putu şi împreună cu dînşii „intră. în Alba. Aci, pîn-a nu sosi el, se aflase prin fugari de învingerea românilor. Soldaţii ce era puşi de pază la cetăţuia principală eşiseră de acolo ; Wolfgang Corniş, care se afla acolo în închisoare, se pogorî în curtea eetă-tuiei; vro cinci-şase / paznici ce rămăseseră acolo, văzîndu-1 plimbîndu-se singur (căci slugile ce avea pe lîngă sine alerga prin palatele baerilor, spre a jefui), puseră mîna pe dînsul şi, trăgîndu-1 printr-o. mică poartă a cetăţii ii despre grădină, îi aruncară mai întîi o săcure pe frunte, pe urmă îi făcură alte trei răni cu sădirea şi în sfîrşit îl omorîră172. Mihai nu se zăbovi la Alba-Iulia decît piuă îşi schimbă calul şi îşi Juă ce avea mai scump, apoi îşi urmă drumul spre cetăţuia Făgăraş 17K Asfel fu bătălia de la Mirislău, această întîi nenorocire, începătura şi pricina tutulor celorlalte. Astfel nestatornicul noroc, în cîteva ceasuri, ne răpi aceea ce ne dedese într-atîţi ani şi după atîtea mari strădanii. Vai ! cîte nădejdi frumoase înşălă el, cîte proecte mari nimicnici! v----——■—•—- '■ 188 Spontoni, p. 119. , ] 169 Ibid.; Târducci. , _ 170 Spontoni, p. 119. ; ui ibid. r ' U2 Bethlen, t. IV. us Ibid.; Istvânfi, p. 464. 5 10 f.285v/285 î.285t f.28i 15 20 I.2S7 25 30 f.28S 35 40 f.289 f.289v f.289 £290 £291 1.292 301 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL. Mirislău! Mirislău ! blestem asupra / ta, loc de peire, loc afurisit ! Ce de sînge eroic sorbişi tu în această zi pustie ! Amar nouă ! Acest sînge îl vom izbîndi curînd. Biruinţele strălucite de la Gorăslău (3 avgust 1601), de la Braşov (17 iulie 1603), de la Petersdorf (12 iulie 1611) ne vor răzbuna 5 cu prisos asupra viclenilor unguri; ele însă nu ne vor putea întoarce mărimea perdută în această zi; / şi nenorocitele noastre sfîşieri cu ungurii, de atunci pîn-aeum, nu vor folosi decît despoticelor împărăţii, duşmar/ile noastre comune. / M se cade a vărsa lacrimi amari asupra acestii niaii nenorociri de la Mirislău; dar să nu învinovăţim de Ioc providenţa. Soi io care robisem pe fraţii noştri ţărani din Ţara Românească şi păstrarăm în robia ungurilor pe cei din Ardeal, mai meritam noi oare atunci mărimea.şi fericirea 1 XXIX Armia noastră se răschirase în toate părţile. Spun că de la Mirislău 15 spre Alba, ca la două mile de loc, era cîmpiiie şi drumurile semănate cu trupuri de morţi şi murinzi174. După mărturisirea cea mai dreaptă şi a / mai multor, în această nenorocită bătălie noi per durăm 4 000 oameni, 12 tunuri şi toate bagajele 175. Basta, folosindu-se de biruinţa sa, pornise îndată călărimea sa uşoară,, 20 însoţită de o mie din călărimea lui Csald, spre Alba-Iulia, în urma ostaşilor lui Mihai, din carii pe mulţi întîmpinînd, îi uciseră sau îi prinseră i76. Ajun-gînd aceştia-în. Alba-Iulia, cu toate că toţi ai noştri se depărtaseră, ei, însă, luînd de pretest că încă a mai rămas lucruri d-ale românilor, deteră în pradă * oraşul şi uciseră mai mulţi nevinovaţi locuitori. Ei puseră acolo mina pe 25 armele / trimise de împ [arat] lui Mihai177. Basta poruncise Ia toţi gonacii săi ca să păstreze viaţa Ia toţi acei săcui ce de bunăvoe vor depune armele, gîndind să-i cîştige în partea sa 178. Această bunovoinţă a lui Basta cătră săcui fu pricina că, chiar în noaptea bătăliei, neunirea intră între dînsnl şi unguri, care, în loc d-a se lăsa mina [ţi] de dînsul, îi arătară că el le-a 30 slujit de instrument numai. Ştim că Mihai aşezase pe un deal ce domina locul bătăliei două mii archebuzieri săcui,/oameni aleşi, socotind eă prin înălţimea poziţiei vor putea face multă vătămare duşmanilor cu necurmata grindină a arclie-buzelor lor. Aceştia, fiindu-le poruncit d-a nu se mişca din loc fără numai 1,4 Spontoni, p. 119. 175 Ortelius, p. 481 ; De Thou, p. 503; loachim, t. II, p. 18; Neuroffnele ottomamsche Pforie, p. 340; Fotino, t. II, p. 142. Betblen, t. IV, din contră, spune ca Basta însărcinind pe locuitorii Aiudului d-a aduna într-un mormînt toate trupurile acelor căzuţi în bătae, ei însărcinară cu această treabă pe unul din concetăţenii lor, care, făcînd-o raportă, după spusa analelor ungureşti, că pe cel mai mare deal era 9 mii de trupuri şi în cel mai mic două mii, din ambele tăberi, dar cei mai mulţi era săcui şi români. Rîui Mureşul strică mai tîrziu cel mai mare din aceste dealuri. în acest număr nu se socoteşte cei înecaţi. De ar fi temeinică această arătare, că noi, perzînd de la 4 la 5 mii oameni, încă două mii săcui ucişi după bătălie (cum se va vedea), urmează că duşmanul să fi perdut mai mult de 4 mii oameni. Italienii Tarducci şi Spontoni esagerează cu deosibire numărul ucişilor. Gel dinţii zice că noi perdnrăm 10 mii ostaşi şi Basta 40 numai; cel d-al doilea, că perdurăm 18 mii, afară din cei înecaţi în Mureş, şi 30 tunuri, mari şi mici, iar Basta numai 40 inşi. 176 Spontoni, p. 120; Tarducci. 177 Spontoni, p, 122; Tarducci. 178 Spontoni, p. 122. , MIRISLĂU 305 fiind chemaţi, văzură priveliştea lăerămoasă şi fură privitori a nenorocitei bătălii, nemişcîndu-se din locul lor. După ce văzură măcelărirea soţilor lor, temîndu-se şi ei de viaţa lor, făcură de mai multe ori semne cu bandie-rele că vor să se predea. Basta înţelese semnele lor şi îi priimi în milă şi cu omenire le dărui viaţă şi libertate. Dar, în acea noapte chiar, care din întîm- 5 plare era foarte întunecoasă, Csaki179 * 181, care începuse a şe îngîmfa, zicînd că el şi cu ungurii săi au cîştigat bătălia, iar nu Basta 1SD, chemă la sine pe nobilii şi credincioşii săi dintre ungurii din Ardeal şi începu a se plînge de Basta, căci „a priimit în milă pe acei săcui, carii era tocmai din acei ce se răsculase cu plebea împotriva nobilimei, ispitindu-se a o stinge cu 10 totul; într-acest chip, ei, carii, cu obicinuita lor vitejie, dobîndiseră / o aşa de strălucită biruinţă, să nu-şi poată lua, drept răsplata ostenelilor lor, satisfacţia, deşi mică, despre nişte duşmani aşa de neîmpăcaţi. Deci el era de părere că nu se cade a lăsa nepedepsiţi pe acei şeleraţi (procleţi); dar că, în acea noapte chiar, să pue sfîrşit duşmăniei şi vieţii acelor oameni, de o 15 partidă ce le e cu atîta supărare împotrivitoare şi duşmană. Oît pentru general, lesne se pot îndrepta înainte-i, cu cuvîntul că ei n-a făgăduit nimic săcuilor, şi prin urmare n-a greşit nimic scoţînd din lumina zilei pe aceşti turburători ai odihnei comune44181. Plăcură foarte cuvintele lui Csaki Ia acele inimi întărîtate de necazu- 20 rile păţite, din natură nemilostive şi peste măsură nesăţioase de răzbunare182. Deci toţi deobşte hotărîră ca pe la miezul nopţii să ucigă pe acei nenorociţi, carii, pe parola dată lor de Basta, neputînd bănui o asemenea barbară întreprindere asupră-le, fără grijă sau dormea, sau nearmaţi veghea. / în puterea nopţii, în tăcerea cea mai mare, nobilimea ridică din cvartirele lor 25 cîteva mii de pedestrime saşi şi unguri, povăţuiţi de căpitani dintre nobili, duşmani de moarte a săcuilor, şi încungiurară locul despărţit unde aceşti nenorociţi avuseseră poruncă a tăbărî. La un semn dat între nobili, din deo-sibite părţi ei năvăliră cu ostaşii, lor în mijlocul săcuilor şi, cu vicleană şi aspră cruzime, cu iuţeală şi fără preget îi înjunghia şi îi ucidea unde şi 30 precum îi afla. Prin această groaznică jertfă se stîmpără sufletele nesăţioase ale nobililor cu moartea a două mii nenorociţi săcui, toţi oameni aleşi şi floarea naţiei lor. „Faptă cu atît mai crudă şi barbară — zice Spontoni — că se săvîrşea de oameni de aceeaşi naţie, legi şi obiceiuri” 183. Asfel de cinste (loyaute) şi inimă curată avea aristocraţii unguri, duşmanii noştri. / 35 Desplăcu foarte cruda răzbunare la toată armia împărătească şi mulţi începură a povăţui şi a striga lui Basta d-a pedepsi pe acei ce au necinstit toată armia şi pe generalul, ei; dar Basta, deşi amărît de aceasta, nu îndrăzni a face, nici a zice nimic. Aceasta dete şi mai multă îndrăzneală lui Csaki şi, puind mîna pe cîteva tunuri şi pe o parte de muniţii, din do- 40 bînda bătăliei, fără voia lui Basta Ie trimise la castelul său de la Almaş. A doua zi după bătălie, Basta pomi pe corniţele Tomaso Cauriolo la curtea împărătească, ca să ducă bandierile şi steagurile cîştigate în bătae. în zece zile ajunse acesta la curte şi fu îndată priimit de împăratul, care 179 Spontoni, p. 120. l8® Istvânfi, p. 464. 181 Spontoni, p. 121. 182 „Piacquero a quegFammi alteraţi per a la giâ ricevute offese, e di natura nemici della clemenza, e oltre modo avidi di vendetta, le parole del Cl^accM” (Spontoni, p. 121). 183 Spontoni, p. 121. f. 293 f. 294 î. 295 20 — c. 362 306 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL t 296 f. 296v f. 298* f. 297 j f. 298 se înveseli mult de izbîndă, dărui bine pe trimes şi lăudă mult fapta lui Basta 184. Asfel se dovedi complicitatea curţii în purtarea generalului ei în Ardeal. / într -aceea, Basta şi ungurii, fără a mai întîrzia, alergă la Alba-Iulia, 5 unde găsiră oraşul prădat de oamenii lor şi trupul lui Wolfgang Comiş ucis. Ei poruncesc să-i pue trupul într-un cusciug, spre a-1 înmormînta mai ^tîrziu şi, / nefăcînd nici o răscumpărare bieţilor locuitori despre paguba făcută de soldaţii lor, ei fără / a mai perde vreme, se luară după Mihai18S. XXX io Mihai, obosit şi plin de grijă [şi] întristare, cu puţinii oameni ce îl însoţea186, lăsînd de lături Sibiiul187, merse la Făgăraş188, unde avea în cetate femeea şi multe lucruri preţioase 189. Aci se apucă a-şi aduna rămăşiţele spăimîntate ale oştirei, care alerga cătînd scăpare în acest loc sigur. Intre aceşti ostaşi se arătă şi Baba Novac, rănit, cu barba şi părul capului 15 arse, cu faţa înnegrită de pulberea sîngeroasă a bătăliei, căci el îşi făcuse cumsecade / datoria lui în ziua luptei şi împlinise totdeodată şi slujba unui căpitan prevăzător şi a unui voinic soldat 19°. Înfăţişîndu-se el înaintea domnului său, îi zise suspinînd şi întristat: „Sîntem biruiţi şi abătuţi doamne, mai mult de împotrivnicul nostru noroc decît de armele duşmanului; şi 20 pentru ca el să nu rămîe cu totul mîngîiat prin moartea ta, încalecă-ţi calul şi mîntuieşte-te, trecând în Ţara Bomâneăscă. Acest loc nu e atît de sigur i cît să nu poatăfi luat de biruitorul Basta, care mereu goneşte răspîndite [le] rămăşiţe ale ticăitei noastre armii. Şi într-adevăr, să mă crezi că aş fi vrut mai bine să rămîi mort între atîţi viteji soldaţi, ucişi în bătălie, decît, fu-25 gihd, să mai trăesc, după o perdere atît de nenorocită şi vrednică de lacrămi, de n-aş fi dorit a îngriji încă de siguranţa / ta şi a te sluji pînă la cei din urmă suspin. Fugi dar cu lucrurile ce ai mai scumpe, căci duşmanii peste puţin vor sosi aci, vor asedia această cetăţue şi atunci va fi peste putinţă a pleca. Eu însă voi rămînea aci spre a aduna pe nenorociţii răspîndiţi şi a 30 sta pînă la moarte împotriva duşmanilor” 191. Mihai iubea şi stima foarte pe bătrînul său general Baba Novac şi hotărî a urma povaţa lui. Şi, deşi Baba Novac stăruia ca să rămîe cu cîţiva soldaţi spre apărarea acelii cetăţui şi a ţine în loc pe duşmani pînă să apuce Mihai să scape, vrînd asfel a-şi jertfi viaţa pentru mântuirea stăpînului său, 35 dar Mihai în nici un chip nu vroi să plece fără dînsul192. Deci împreună intrară în Ţara Bîrsei, în 23 sept., şi tăbărîră la Oodlea 193. Aci Mihai intim- 184 Spontoni, p. 121 şi 122. 185 Bethlen, t. IV. l8S Spontoni, p. 122. 187 Istvânii. 188 Spontoni, p. 122 ; Istvânîi, p. 464; Bethlen. 189 Spontoni, p. 122. 190 „Havendo fatto nel di del conflitto il debito suo, con haver essercitato in un tempo istesso Tofficio di provido Capitano e di valoroso soldato” (Spontoni, p. 122). , * 191 Spontoni, p. 122 şi 123. 192 Spontoni, p. 123, 193 Cronica lui Fuchsie. MIRISLĂU 307 piiiă trupele ce, după porunca lui, îi aducea / fiul său Pătraşeu din Ţara Bomâneaseă şi cele ce-i venise în agiutor dinMolclova184. ~ V ■ - XXXI' : Ţara Bîrsei fusese teatru de scene sîngeroase. Braşovenii, în 12 sept., a doua zi dupe răscoala lor, rădicară furci în mijlocul pieţii, unde acăţa 5 pe orice român putea pune mîna. în aceeaşi zi aflară că o trupă de români sînt aproape de hotarul Bîrsei, la Eucăr, vrînd a intra în Ardeal. Această ştire o întări eîţiva bărbaţi fruntaşi din oastea română, carii venea înainte şi mergea fără bănuială, neştiind nimic de trădarea braşovenilor. Bosno-venii însă fără veste cad asupră-le, şi, prinzîndu-i, îi duc în cetatea Braşo- io vului, unde, după puţină cercetare, fură îndată omorîţi, păstrînd numai pe un agă eu viaţa. în aceeaşi seară, pe la 4 ceasuri, eşiră braşovenii ca / să întîmpine pe românii ce veneau. Dar aceştia văzîndu-se mai slabi cu numărul, se traseră. Puţini picară în mîiniie duşmanilor şi fură ucişi fără milă, u. ■ 15 în 13, sept., pe la amiazi, braşovenii, merg de pun tabără la Preşmăr, ca în ziua următoare să năvălească asupra acelor români ce se aştepta să vie din Moldova, pe la Oituz. Pe lingă dînşii se uniră a doua zi 150 pedestraşi unguri cu puşti. în acea zi, 14 sept., ei năvălesc asupra românilor, care începeau a se arăta. Dar ai noştri îi respinseră cu o asfel de tărie, îneît 20 pe mulţi omorîră, pe alţii răniră şi capul tunarilor lor priimi printr-o bombă o asfel de lovitură, îneît n-a rămas pele pe trupul lui care să nu fie arsă. Către seară, umblară braşovenii mai bine, căci luară de la români un tun ; dar a doua zi, aflînd că vine din Moldova armaşul Savâ cu o trupă de moldoveni, năpustiră tot / şi fugiră de se închiseră în Braşov. 25 în aceeaşi zi săcuii dupe lîngă Olt, se ridic asupra saşilor şi aprind Orisbavul şi Bodila. A doua zi, în 16, se adună românii cu moldovenii, între carii era şi armaşul Sava, şi cu săcuii, la Preşmăr, de unde, mai nainte de a începe ceva, trimit o deputăţie la senatul din Braşov ca să ceară următoarele : „1 întreabă pentru ce nui-a lăsat să treacă în pace, ci le-a făcut feliuri 30 de stricăciuni, omorînd mulţi dintr-înşii şi luîndu-le şi maşinile de război; 2 Cer ca să li se dea toţi nobilii cîţi s-ar afla la ei şi mai ales cei ce s-a împreunat în ziua trecută cu ei în contra românilor, asemenea şi tunul luat de dînşii”. Acestea le cer printr-un braşovean pe care l-a fost prins în ziua trecută. Săcuii amerinţă braşovenilor cu foc, de nu le vor da pe nobili şi 35 tunul. Braşovenii răspunseră că de vor da foc, ei vor omorî femeile şi copiii românilor şi a săcuilor, carii se afla spre siguritate în Braşov. în urmarea acestora, în 17 sept., trecură ai noştri în pace prin Ţara / Bîrsei, nefăcînd altă stricăciune decît că aprinseră un sat românesc ce se ţinea parte de Braşov, parte era moşia unui nobil. Spun că numărul celor 40 carii trecură se urca peste cinci mii. într-acest timp, braşovenii priimesc scrisoare de la ungurii de la Turda, ca să înehiză toate drumurile şi să taie toate podurile * * de către Moldavia şi Eomânia, ca să nu poată veni oaste ajutătoare lui Mihai. Dar braşovenii n-avură timp a face nimic, căci [în] dimineaţa de 18 sept. aflară printr-un român, anume Eascie, ce venea din 45 iLj4 i et t IV * „fădu’ilp" în manuscris. [Neta edit.]. f. 299 f. 300 f. 301 . 302. 308 ROMÂNII SUPT MIHAI VOEVOD VITEAZUL f. 303 f. 304 f. 305 î.305v f.305 f.306 Ţara Eomânească şi care picase în mîinile lor, cmn că Pătraşcul, fiul lui Mikai, e aproape cu o armie de 29 000 şi că românii sînt hotărîţi a deprăda toată Ţara Bîrsei şi a o nimici prin foc şi prin sabie. Lucru de care să şi încredinţară braşovenii, căci pe la amiazi o seamă de români, aflînd că fe-5 meile lor lăsate în Braşov s-ar fi omorît de braşoveni, deteră deodată foc la satele următoare : / Preşmărul, Hermanul, Bodul, Sîntu-Petru, Heltiul, Noul, Feldioara, Eotbavul şi Măgheruşul. Braşovenii nu omorîseră însă pe femeile românilor, ci numai le adunaseră du prin oraş, unde sădea împrăştiate, şi le încinseseră în casa sfatului, ca să le opună acelor ce vor năvăli io asupra cetăţii. în 19 sept., românii se apropie de cetate şi aprind într-o suburbie trei case, dar, fiind foarte puţini, se traseră înaintea năvălirei oştenilor. în 20 sept. Pătraşcu, care sosise cu armia sa, trimite prin ameninţări şi făgădueli scrisoare orăşenilor, îndemnîndu-i a se supune lui Miliai. Tot in acea zi, 15 nouă cete eşite din săcuime în Ţara Bîrsei prefac toate în pulbere şi cenuşă, aprind satele de-a rîndul, încît seara ardea şi Codlea. Braşovenii, spăimîn-taţi de aceste pustiiri s-ar fi supus îndată ; dar a doua zi (21 sept.) prinseră veste cum că.Miliai a fost bătut la Mirislău. Ştirea aceasta îi îndîrji spre apărare195. 20 ţ Acestea fură pustiirile ce căşunară pe Ţara Bîrsei pînă în 23 sept., cînd sosi Miliai la Codlea, pustiiri care nu fură întrecute decît de înfricoşatul război civil de la 1848 şi 1849. / XXXII Miliaf, intrînd în Ţara Bîrsei, aprins de mînie asupra saşilor pentru 25 trădarea lor, porunci de dete flăcărilor toate tîrgurile pe unde trecea196. Soldaţii săi de la Mirislău, adunîndu-se pe lingă dînsul şi împreunîndu-se cti ostile venite din Ţara Eomânească şi Moldova, el se văzu iarăşi în capul unei armii puternice, pe care autorii poloni o urcă la 50 mii197. De ar fi adevărat spusa cronicarului sas Fuchsie că Pătraşcu venise cu 29 mii şi 30 că armâşul Sa va adunase 5 mii supt comanda lui, adăogîndu-se acestuia cu vro 15 mii scăpaţi de la Mirislău, arătarea polonilor n-ar fi o exageraţie. Oricum, Miliai avea acum destule ca să poată crede că va putea a-şi izbîndi desprea Basta / şi unguri şi a-şi redobîndi puterea asupra Ardealului. El îşi aşezase ostile la Bod şi Preşmăr şi aştepta sosirea nemţilor şi a un-35 gurilor, care acum era pe la Şercaia, ca să le dea bătae, cînd, în 3 oct., îi sosi ştirea că hatmanul Zamoisky cu Sigismund Bâthory şi Ieremia Movilă au intrat în Moldova cu o foarte numeroasă armie compusă de poloni, turci şi tătari şi că se apropie ca să năvălească în Ardeal198. Polonii trecuseră Nistru în Moldova în 30 sept. Ştim că cu cîteva luni înainte, încă aflîn-40 du-se Miliai în Moldova, din porunca lui Zamoisky, Zolkiewicz cu armia sa îşi aşezase tabăra înaintea Mstrului, în dreptul Hotinului, / unde tăbărau românii199. / Întîlniri particulare începură de atunci între ostaşii ambelor taberi. Polonii, încuragiaţi de nişte mici lupte / în care fuseseră norocoşi, 195 Cronica lui Fuchsie. 196 Bethlen, t. IV. 197 Heidenstein, p. 360. 198 Cronica lui Fucîisie. 199 Heidenstein; Niemcewicz. MERISLĂtr 309 cerea capului lor să-i lase să treacă rîul. Zolkiewicz scrise lui Zamoisky, între-bîndu-1 de-i dă voe a trece Nistru înainte de sosirea lui. Zamoisky îi răspunse că să lasă pe înţelepciunea sa, recomandîndu-i d-a nu espune cu uşurinţă acele oşti ce are şi care, pierzîndu-se nu vor mai putea fi puse la loc, din ura ce are ţara pentru dăjdii. 5 Zolkiewicz, încuragiat prin acest răspuns al lui Zamoisky, se urcă pe o înălţime, de unde putea vedea tot ce se petrecea în tabăra noastră. într-o zi, văzînd că la noi nu e aşa de mare privighere, dupe cum era totdauna, trecu rîul fără veste şi făcu o izbire puternică cu tunuri mari asupra fortificaţiilor taberii noastre, care, vătămîndu-se greu, ai noştri io fură siliţi a se aşeza în altă tabără, un mii mai departe în dosul celii dintîi. Polonezii fură siliţi îndată a trece rîul înapoi. Tot ce cîştigară prin această izbire fu că comunicaţia pentru transportul bucatelor se făcu mai lesne. într-aceea, polonii mai luară inimă şi nădejde de izbîndă, văzînd că sosi în tabără şi Ieremia vodă. El îşi lăsase 15 femeea şi copii la Cămieneţ şi venise de se uni cu Zolkiewicz, ducînd cu sine o mie călăreţi şi cinci sute pedestraşi 200 201. Generalii noştri din Moldova scriseră lui Zolkiewicz, întrebîndu-1 pentru ce a trecut Nistru şi de aduce război sau pace f Polonul răspunse că această întrebare din partea celor ce a vărsat sînge polon e o nouă ocară; 20 că războiul şi pacea atîmă de la crai; că el propune o armistiţie de treizeci zile, ca să meargă un trimis din partea noastră a se înţelege despre aceasta cu craiul. Această armistiţie, / pe care ai noştri făcură greşeala a o priimi, o închee Zolkiewicz, în înţelegere fiind 1-acesta cu Zamoisky, numai cu acel 25 scop ca să dea acestuia timp să sosească cu armia sa 2fll. XXXIII * 200 Niemicewicz» 201 Niemicewicz. * Aici se sfîrşeşte manuscrisul lui Bălcescu [Nota edit.] f. 307 f. 303 310 /iAy^/r y .* yy «*&»..*<*- - %«. ■ >< •• * y,v .. A, y,. >• ... a: ^v. >•.,.*.. - :/#,* - *hVA * A *■::■*'■>'/: ■& ■•■ a a «A „.*/»*/, ** /,. **' *''•''** > <' ^ .. A . ... *. .... ff />y;;< % - ' V ^ Ax" {'■>•**?'• -‘V Mt1’’/ . < ■>—‘A -vA , V -'Ax, ~-. ^ î! X A ■ y. V'^f A>;X^tWw V X.<>. ;* ;*4. & y*-»« 'SA ( .; A ' x>, a k ^ ' A " A' ^ , - V - r ' <- /**>'-'< ■» " W>- " . j*jţ.** a. ,......, » ţvy« ^ f*j ***« > >< ~/î* yi o A4 X/Y/A y<* <-y Ar-- W v«*. ’" A ^ ^ -/ AVA . x ^ ;Ys ^4/j# •* A -X x '-A'' y» -*•/» ,v A ; ’.* '*"•>>/-:;.-,, > }**>■>' .y,^ 4-Â.y' &* , A <* v-«, / - _, Ax >, A> /, „ ,. ............ ........ <....;; •:. ' yy' '<*? * -V' - ? ,V', , - ' *'/. ^ «XX , t r x/ y s M/ + A VA' A ..... ...-AAA A' A 4 " A ^» v 'A-^"- AA V '' ^ A' ■" '*' A; ^ " - ' '' < ' * ' - ** ->^ /Tv«, a\„V;A/4 , y-. - * A / •■ •.-. '' Ao/ , * '* * 'V C X- - X' X , ^ , J' ■yyy.u...yy.' ^ > •• /< t 'y ^ ..-A .>.' ,.c- < ,v.x x ,y ,• x->x< / .x.- •/' x ' v .•iovi................... .A ,y ... . x.^v-A..;..>,,. v, :: A.;:': <. f;.™.;•; •/<.•;••• ■ ;;-.;:;:.-.v.::::.■. ::v:z'..............J V-oîx-f -■xX>Oxf>...^..„4V- - /* ^ VIA^ ' - X 4#.^ /x O. . i , yxxx /\'y AV:^ 5."/"VrA;AA A"V ‘A" y > -xxx „, '^- - 4 ''mAmpAm asSeaAsîsf 'V- *•• '/••/.■•/a ’j:/r • i ' '"V - - ^ .....V^ .' ,,,/.„; r. .....,..4V.,„v ^ - Ax. A /;;^ ^yn-SS * * *> -■' m (S*. '^m(AAî*:yy$mmyM&y-'>:? A -:' .f - v (?..y /'v' ''< ?*,.S.t..ş'.J*_*.<.a '• '■■' .r ''• z't- y'o'' A < A / .< -•. v c'' < A5y'A >, * - -W' x ( A ' ' •*l.y<; f V.. Românii supt Mihai voevod Viteazul, Cartea ms. rom.'77, f, 50. A' : Românii supt Mihai voevod Viteazul. Carte II, ms. rom. 79, f. 109. " At Românii supt Mihai voevod Viteazul. Cartea ms. rom. 77, f. 107. 311 Jflomânii supt Mihai voevod Viteazul. Cartea IV, ms. rom. 78, î. 94. Românii supt Mihai voevod Viteazul. Cartea V, ms. rom. 78, f. 171. Românii supt Mihai voevod Viteazul. Cartea V, ms. rom. 78, f. 304. l xx ii %■?''-Ş %*> >.< i? y' V*' ■>, „ £'-o f y ' ^ • ■ V ■ ?«r > VŞ ■ ^or^W i ■ ■ iv " ^ * ; ». ' v<^, s&rt 'V-ysf ^ jS* » <■' - -W, ^ ' ' ^ v ^ f .. *r***'**\^ r;s>* ' ~ ‘ ^ ../«^ s.U*',.. i . ./> *’ '*" =• '“ * ţ v>' *' ^ --a •%., *-**»*.S"!' WB: « > - -.< ‘ ^ -X - <. ••* .£.■**. f. *%v,Vy, ,>,0,, â-: /*■ <',yx-' - ' ^ #- ; ' / *, -/v <' v'> /< ^ ■ i i- v £~S4* >■/, ^ * * "* Vj ' '- ^ - • cf ^ >î , ,, , /‘S'W V- ^*/v - -"" - - ''' '-4*#/; r**V ‘*î/î 312 Mihai Viteazul. Gravură în aramă 241 X 162 mm de Aegidus Sadeler, Praga, 1601. Mihai Viteazul. Gravură în lemn 120 X 100 iubi, în Von der Schlacht Sigismund Bâthori mit âem Michael Wagdci auss der Wallachey ..Nurc-berg, 1601 (După A. Veress, Documente VI, p. 428). Luptele lui Mihai Viteazul cu turcii în 1595. Fragment din harta Hungarie sampt den ganzen Donam Fluss von Wein an biss hinder Comtanîl-nopel im Schwarizen Mehr. 313 'Turcii construiesc un pod peste Dunăre la Giurgiu în iulie 1595. Gravură în aramă 104 X 148 mm de Theodorus de Brv, în Pannoniae historiac chronologica : Res Ungă-riam, Transylvaniam . . Francfurt am Main, 1598. Bătălia de la Găîugăreni. Gravură in aramă 253 X 333 semnată P. M. u Bătălia de la Tîrgovişte 8/18 octombrie 1595. Gravură în aramă 135 X 200 mm de Franco. Recucerirea Tîrgoviştei în octombrie 1595. Gravură în aramă 106 X 140 mm, în Syben-buergische Chronica und Kriegshaendel zu Wasser und Lande . Walistatt, 1596. 315 Sigismund BâUiory. Gravură în aramă 200 X 135 mm de Franco, în Effiggie naturali dei maaqior prencipi ci piu valoroşi căpitani ‘ * Venetiis, 1608. % ' Sigismund Bâthory. Gravură in aramă 170 X ’ * i3o mm, in Sgbsnbuerghische Chvotiica. •. ■> Walistatt, 1596. 316 !«; k&mîrc no w mavmîit imfil IoanZamoiski. Gravură în aramă 200 X 135 mm de tranco, în Effiggie naturali dei maggior pren-czpz e/ pâz valoroşi căpitani . . ., Venetiis,-1608. Sinan Paşa. Gravură in aramă 204 x 135 mm de Franco, în Effiggie naturali dei maggior prencipi et piu valoroşi capilarii .. Venetiis, 1608. 17 Retragerea turcilor la Giurgiu în octombrie 1595. Gravură in aramă 105 x 149 mm de Theodorus de Bry după desenul lui I. I. Boissardus, în Pannoniae historiae chronologica : ' JRes Vngariam, Transylvaniam . . ,, Francfurt am Mai n, 1596. Călăreţ valah din oastea lui Milrai Viteazul. Gravură în aramă 102 X 77 mm după [Bruyn], Diversarum gen-tium armatura equestris .. [Amsterdam, 1601], 318 Lupta de la Giurgiu. Gravură în arama 115 X 140 mm, desenată de I. A. The-lot, gravată de G. A. Wolfgang, în Die Neu eroeffnete Ottomanische Pforie . . . de Ricaut şi Giovanii Sagredo, Âugspurg, 1694. Lupta de la Şelimber. Gravură de aramă 108 x 139 mm, desen de I. A. Tlieold. lucrată de G. A Wolfgang şi publicată in Die Neu eroeffnete Ottomanische Pforte ..., de Ricaut şi Giovanni Sagredo, Âugspurg, 1694. 319 Planul bătăliei de la Mirislău (8718 septembrie 1600). Schiţă în peniţă făcută după un italian contemporan şi martor ocular, A. Veress, Documente ..voi. IV, p. 297. Alt plan al bătăliei de la Mirislău. Gravură în aramă 110 X 156 mm, în Successo delte fat-tioni occorse nelVgario ... 16QChJDeserite de Achille Tarducci Veneţia, 1601. 320 wtMm$ îimxxiţm ueurn; m\ nuzn, Nicolae Bălccscu. Istorici românilor sub 'Michcdu vodă Viteazul. însoţite ce o pre-cuvintare şi note de A. I. Odobesce. BucnrescL Tipografia Societăţii Academice Române, 1878. Ediţia princeps. mMiM n&îA%^%< 321 N. Bălcescu, Românii sub Mihai voevod Viteazul, Ediţie îngrijită de Stelian Seme-clrescu, Bucureşti, „Cugetarea”, 1940. CLASICII ftOAVVsi fmWMAfl .t^P.TARFiV - . C’ -OPfilE COMPLETE -.ROMANO:::;; ;• MUIA! VOEVOD/'■ ; , L vmtt »' - XX K)l*x\ '-i-At &*&***''* ]■/$*?:■ • i^W i NOTE Şl MATERIALE Lucrarea s-a tipărit după manuscrisele care şe află la Biblioteca Academiei R. S. România, cu cotele ms. rom. 77, 78, 79 astfel : Introducerea, ms. 77, autograf, f. 4 —31, cu varianta după ms. 79, copie, f. 1—20; Cartea I, Libertatea naţională, ms. 77, autograf, f. 50—122, variantă după ms. 79, copie, f. 22—86; Cartea a doua Călugărenii, ms. 79, autograf, f. 90—247, cu variantă după ms. 77, autograf, f. 123—267; Cartea III, Servagiu, ms. 77, autograf,!. 268—452; Cartea a patra, Unitatea naţională, ms. 78, autograf şi copie cu corecturi autografe, f.1—170; Cartea a cin-cea, Mirislău, ms. 78, autograf, f. 171—308 (neterminat). Nicolae Bălcescu a făcut un plan al lucrării Românii supt Mihai voevod Viteazul, concepută în şase părţi, insă boală nemiloasă nu i-a dat răgaz s-o termine, oprind-o la Cartea ăbincea, cap. XXX I1L In ms. 77, f. 1—3 se cuprinde acest plan pe care 11 reproducem mai jos : „INTRODUCŢIE lf. Part. I — Idea progresului, legea istorică, tablou despre istoria românilor de la început pînă acum. Partea II — 1. Care este calea noastră naţională. Unitate naţională; 2. Scopul soţia] care este ; încotro trebue a alerga ; 3. Revoluţia soţială. Chestia proprietăţii. 4. Revoluţia politică ; libertatea individuală; egalitatea şi speciile ei ; votul universal; Suveranitatea naţională ; juriul ; Tiparul; asociaţii ; 5. Puterea au guvernul ; Camera şi demnul; 6. Legile : judecătoria ; 7. Puterea armată; 8. Dajdii; 9. Educaţie; instrucţie; 10. Bunurile mănăstireşti; 11. Comunicaţii. TABLA TOMULUI ÎNTÎI f2 Precuvîntare Cartea întîi Libertatea naţională— 1593—1595 aprilie (scrisă la Paris, iarna anului 1851, ian. şi fevr.) Cartea a doua Călugărenii — aprilie 1595 — dechemvrie 1595 (Paris 1851 martie şi aprilie) Cartea a treia Robirea ţăranului — dechemvrie 1595 — aprilie 1599 (Viile d’Avray 1851 mai — avgust) Acte adaose TABLA TOMULUI AL DOILEA Cartea a patra ' f 3 Unitatea naţională — aprilie 1599 — iulie 1600 (Hyeres 1852 martie şi aprilie) v 324 f. 31 f. 32 f. 33 f. 34 f. 35 î. 36 f- 38v f 38 f. 37 NOTE ŞI MATERIALE Cartea a cincea Mirislo — avgust 1800 — ianuarie 1601 (Constantinopol 1852) Cartea a şasea Goroslo ianuarie 1601 — septemvrie 1601 Acte aclaose Lista izvoarelor acest ii istorii’ \ Introducerea de la sfirşitul capitolului VII, ms. 77, f. 31 (Ştefan ia proectul . . .) şi pînă la sfîrşit (Gap. IX), f. 48, reprezintă mai mult note, ce urmau să fie prelucrate de autor. De aceea nu le-am introdus în lucrare şi le reproducem în continuare : ,,Ştefan ia proectul lui Mircea şi caută a uni ţările, dar spiritul individual al românilor zdrobeşte întfepfindefea lui. Intr-adevăr boerii ţătii etc. pierderea mării. In aceste timpuri fraţii noştri din Transilvania, deşi Huniad şi fitil său cîrmuiră soarta Ungariei, pierd drepturile lor etc. Dacă acest secol fu pentru români un secol în care începură luptele din lâuiitru, dacă rezultatul /lui fti stingerea democraţiei, dar fii încă secolul cel mai glorios, secolul prin care se nemuriră şi se luptară puternic pentru libertate. Cei [riiai] maţi bărbaţi, care produse acest secol în omenire, fu românii Draculâ vv, Vlad Ţcpeş, Ioan ÎTtiniâd şi fiul său Matiaş şi in sfîrşit Ştefan cel Mare ; [ei] plană asupra acestui secol gidrios etc. Boerii ţării, recrutîndu-se tot mereu din elementul popular, desfăşoară pe lingă dorinţa d-a constitui libertatea lor asupra tronului, o vitejie rară împotriva vrăjmaşilor din afară etc. ,, Dar izolîndu-sc de popor, încet cu încet, fac pe acesta apatic; ţara slăbeşte şi turcii îndrăznesc mai mult şi in secolul [următor ea] cade cu / totul supt domnirea lor. VIII După moartea iui Ştefan în Moldova, Bogdan fiul său şi Petru Răreş calcă pe păsurile lui* ţin cu străşnicie liniştea în lăuntru şi apără şi întind hotarăle ţării de duşmanii din afară. Dar, presuraţi de dinşii, ei caută de se învoesc de bunăvoe cu cel mai puternic* cu turcii, cu condiţii încă mai favorabile decit muntenii. Dar boerii caută a zdrobi puterea domnilor ; ca să izbutească nu se apără nici de asasinaUnici de trădare, se aliază cu turcii şi izbutesc a lua preponderenţă toată în ţară şi a face tronul electiv şi cu totul la dispoziţia lor. Ţara cade în grozave sfîşieri şi abuzuri. Lăpuşneanu răzbună crud ţara asupra boerilor. j In aceste sfîşieri, nişte streini favorizaţi de popor, In ura asupra boerilor, iau puterea. Despot voeşte a civiliza. Unul din aceştia, Ion vodă, caută a se rezema în contra boerilor şi a turcilor, declarînd război acestora. Trădat, el cade glorios în luptă. Ţara cade atunci cu totul supt puterea turcilor şi în prada lor, care răpeşte pină şi dreptul d-a-şi alege domnii şi aceştia ajung mai puţin de [cit] un paşă. în Ţara Românească, după Radu cei Mare, [Mihnea] ia cu putere, înţelepciune şi patriotism cîrma ţării, dar boerii nu-1 pot suferi slăvind în capul lor pe Basarabeşti sau Pîrvu-leşti, numiţi asfel după banul Pîrvu, izbutesc / prin ajutorul turcilor a4 depărta, ba încă a-1 şi ucide în Ardeal, unde se trăsese. Pirvuleştii numesc pe Vlădnţ domn, dar, vâzînd pe acesta că voeşte a se libera de epitropia lor, îl ucid şi dau puterea unuia dintr-înşii, [lui] Neagoe Basarab. Bun, blînd, acest domn face pe popbl a erta trinînful boerilor, dar el dezvoltă şi mai mult privilegiurile boerilor şi clerului. El robeşte o mare parte a ţării monastirllor şi o mare parte a monastirilor la metoasele streine greceşti. După moartea lui, partidele se răscoală ; fiecare îşi numeşte un domn şl turcii intervin cu multă îndemînare, pun mina pe ţară şi o declară paşalîc. Această izbire deşteptă pe români ; primejdia îi uni) şi supt Radu de la Afumaţi se luptă pentru drepturile naţionale şi triumfară. De la moartea acestui domn, 1552—1592, lupta această continuă cii deosebite alternative. Poarta începu a numi singură domnii; tributul se mări nemăsurat; dăj diile asemenea ; ţara ajunsese într-b ticăloşie şi mergea cu paşii pre o ruinare totală, cînd braţul de fer al lui Mihai o opri la marginea prăpastiei. Lupta pentru independenţă reîncepu cu glorie. După ce aceasta se asigură, Miiiai întreprinde unireâ roîhânilor. / Spiritul şi individualitatea naţiei se întrupă într-însul etc./, Mai norocit decit Ştefan ei izbuteşte dar bade în aceasta în-tîmpinînd vrăjmăşia Austriei, care / scoală pe unguri împotriva românilor. Aceste naţii gene- HOTE ŞT MATERIALE 325 roase, cărora aiilea interese Ic impun datorinţa d-a trăi. frăţeşte împreună, se zdrobeşte una pe alta în folosul Austriei. . Miliai cade ucis hoţeşte de austriaei şi cu dînsul cade şi puterea românilor şi speranţele ce creştinătatea şi toate naţiile orientului pusese în români, pe care îl numea steaua lor de la răsărit, j , In toate aceste două secole, românii se arătară vrednici de dinşii şi de misia lor. Clasa hoerilor mai cu seamă, întinerită tot mereu prin elementul energic ce eşea din popor şi, se absorbea intr-insa făcu ţării şi omenirii slujbe mari. Vitează, roditoare în fapte eroice, în exemple sublime de jertfire, ea reprezintă simţămîntul războinic a naţiei şi udă cu sîngele său lauriie patriei. Naţia în care simtimentu prevalează, dacă nu slujesc oamenire[a] prin dezvoltarea minţii, ca frfancezii], en[glezh] şi nfemţii], dar prin lucrare, prin jertfire, îi egală şi îi întrec şi le dă repausul d-a lucra. Astfel Djumnejzeu împarte funcţiile între naţii şi prin lucrare comună, omenirea se desăvîrşeşte. / De la începutul secolului al XV [-lea] lupta începuse între principiul libertăţii, care voia a mărgini puterea prinţilor şi principiul autorităţii, care voia a o întări. / în Europa această luptă fii cîştigată şi despotismul regilor fu un mare principiu de Unitate şi de conservaţie, in vreme ce la noi izbinda aristocraţiei aduse slăbieiiînea puterii. Doxi ă chipuri sînt d-a avCa un guveîn puternic : trebue sau ca pricipiul autorităţei ce el repreziLtă să-şi aibă izvorul ele sus sau de g'ios din popor; intr-un cuvint nu sînt * decît două guverne puternice : despotismul şi democraţia. Orice principiu intermediar este un principiu de slăbiciune. Despotismul totdeauna a fost şi este peste putinţă între români, nu numai căci respectul cătră cel mare ** ci căci sînt o naţie foarte nobilă, care nu putea suferi alt guvern decît cel întemeiat pe caracterul naţionalg cei care organizează egalitatea, adică democraţia. / Ajutaţi adesea de principiul popular ce ei reprezentau, libertatea birui pe la capătul acestui: secol, dar boierii biruitori făcură din această libertate Un privilegiu al lor. Ei / eăutară a se forma în castă privileghiată ; a-şi întemeia puterea şi feiidirea lor pe robirea gloatelor. Izvo^ rită din popor, iar nu din principiul concuisieip ea nu putu a seaeonstitua pe bazele aristocraţiei feudale europene, ea nu putu în drept viola egalitatea ; ea îşi mărgini dar naţia sa în rînduialâ economică. A înghiţi proprietăţile cele miei concentrindu-le în proprietăţi mari a răpi deodată cu proprietatea şi libertatea individuală a ţăranilor prefăcîndu-i în şerfi, a do-bîndi dreptul de ă se scuti de cele mai multe dăjdii, asta fu ţinta ei. Asfel, prin reformarea legilor economice ale ţării, o ţară întreagă ajunsese roabă unor particulari. La sfirşitul acestui secol robia devenise completă. Mihai vv silit de aristocraţi, făcu acel / aşăzămint, ca fiecare ţăran p-a cui moşie se va fi aflînd să rămîie rob veşnic. De atunci robia fu completă etc. (ea în ari. din „Mag.”) / Clasa războinicilor se întemeiază d-asupra mănăstirilor. / Această fărădelege a hoerilor fu espiaiă cu pierderea ţării. Osînda o urmă de aproape. / Societatea întreagă se alcătuieşte pe un şir de priviiegiuri şi clase- fiecare clasă are priviiegiuri deosebite : fiecare individ are privilegiu ; întins eşafadagiu de tiranii superposi e una asupra alteia şi toate apă-sind pe ţăranul muncitor. / Cine va yeni să zdrobească această clasă apostată care eşind din sinul poporului robi pe fraţii şi părinţii lor şi care ocăra omenirea ? Iaiă-i că sosesc ; sînt şi ei nişte robi şi pentru ca pedeapsa şi ruşinea să fie mai mare sînt nişte robi streini. / - f. 37T f. 37 f. 38^ f. 37 f. 38 f. 39 f. 39v/39 f. 39v f.39 f. 40 IX Ce sînt aceşti streini care vin să revoluţioneze şi schimbe soarta unei naţii întregi? Cum nişte streini pot ei doborî o soţi etate puternic întemeiată? Ce principiu de interes vital al saţietăţii reprezentează? Pjln ce luptă, prin ce mijloace ajung la putere şi la domnie asupra românilor? t- - După căderea imperiului orientului întreg supt puterea turcilor, mulţi greci din Gon-stantinopol şi Rumelia îşi cântară o scăpare în principate, care se bucurau de libertate. Săraci, ei se apucară de negoţul mărunt şi ele industrie1. Ei a juri g a lua asfel în mină toată industria şi comerciul ţării şi a alcătui o burghezie bogată. îmbegăţindu-se se însoară / cil pămintence, f. 41 * Iii text este [Nota ’ediij-** Cuvint indescifrabil. [Nota edit.]. 1 Hrisovul lui Ştefan Racoviţă. 32 6 NOTE ŞI MATERIALE f. 42 f. 43 f. 44 f. 45 f. 46 f. 46v f. 46 f. 47 dobmdesc asfel drepturi şi încap în boerie. Ei se înalţă Ia putere după cum s-a înălţat burghezit în Europa ; se fac apărătorii pop olului 2 împotriva apăsării aristocraţilor şi căutau a le doborî privilegiurile. i Asîel îşi fac partida puternică in ţară şi încep lupta1 în contra boerilor pămmteni. Răi, intriganţi etc. (tablou despre dînşii); ei n-au decît o ţintă fiscală. Vor să doboare toate privilegiurile, să pue mina pe stat, să emancipeze pe ţărani de boeri, ca să-i poată despuia ei în numele statului. Dar popolul nu-i cunoaşte ; vede că ei sint vrăjmaşii boeril or ce-i tiranizează şi îi reazemă. încă din vremea lui Miliai vv, grecii se făcuseră nesuferiţi pămîntenilor, Aceea ce nise dovedeşte etc. (după „Magazinul”). în Moldova ... Domnia lui Brincoveanu mai pre larg, el reprezentează spiritul boerilor. Aristocraţia nu mai reprezenta nimic, pierduse virtuţile militare, se corupsese. Despuerile poporului cu birurile, stricarea armatei spre a face clăcaşi etc.; Gază dar această aristocraţie infamă ! Vie fanarioţii care să răzbune suferinţele poporului. Şi oricît de rău ar aduce ei ţării, cînd poporul va vedea că misia lor de zdrobire s-a sfirşit, va şti a-i mătura din ţară şi naţionalitatea va eşi biruitoare, mai frumoasă şi mai puternică./ ............G................... ...................................... ...... 1................... • * .......* * * *—................................................................................ După moartea lui Miliai, Radu Şerban răzbună vitejeşte pe români asupra ungurilor şi moldovenii, supt Tomşa, pedepsesc pe poloni care, protejînd pe Movileşti se încearcă a-şi redobîndi influenţa asupra Moldovei. Aceste lupte slăbesc puterea şi a românilor şi a ungurilor şi a polonilor şi le pregăteşte comuna nenorocire. Radu Mihnea al X [dea] se urcă pe tron la 1611. EI fu cel dintîi domn care veni în scaun însoţit de o mulţime de greci. Roerii pămînteni se tulbură î-această vedere şi la neorînduelile grecilor şi formează comploturi împotriva lor şi a domnului. Stolnicul Bărcan de la Mărăcineni se pune în capul acestor comploturi; dar capul [său] şi cu al soţilor săi cad sup securea gidei şi / o luptă înverşunată, care ţinu doi secoli, începu atunci între greci şi boeri. Cinci ani dup-aceea vestitul paharnic Lupu şi căpitanul Buzdugan pradă şi măcelăreşte pe toţi grecii din ţară. Dar supt domniile următoare de la 1618—1631, grecii favorizaţi iarăşi să înmulţiră şi cătară a-şi răzbuna. Boerimea atunci în disperanţă se revoltă. în zadar Leon vv la 1631 izgoneşte pe toţi grecii din ţară, căci era prea tîrziu. Boerii izbutiră a alege domn pe Matei Basarab, capul partidei boerilor. Tot atunci în Moldova boerii ajutaţi de popor gonesc i pe greci şi Alexandru vv Iliaş şi Vasile Lupii se numeşte domn. Dorinţa de unire a ţărilor aprinde din nenorocire un resbel crud între ambele ţări surori / şi gătesc slăbiciunea lor. Supt impresia uneltirilor grecilor d-a desnaţionaliza pe români, Matei şi Vasile caută a întemeia puternic naţionalitatea; limba românească se introduce în şcoli, biserici şi administraţie; şcoli se ridică, tipografii se întemeiază şi ţările se dotează de condică de legi. Din nenorocire interesul egoist al boerilor îi făcu să uite interesul naţional. în Ipc d-a uşura pe popor, ei îl împovărară cu dăjdii şi condica nouă întăreşte şi mai mult robia. Poporul suferă şi strigă ; armata se revoltă şi ţară cade în cea mai groaznică anarhie militară. Constantin Basarab izbuteşte, prin ajutorul strein a stinge anarhia, desfăcînd armata şi slăbind ţara. / Un grec, Mihnea vv se urcă atunci pe tron, la 1658, şi răzbună cumplit purtarea cea neomenoasă a boerilor către popoi. în domnia acestuia, a lui George şi Grigore Ghiea şi a lui Radu Leon, grecii se înmulţiseră iarăşi în ţară şi cu dînşii şi suferinţele ei. La 1669, boerii ajutaţi de popolul se ridică din nou asupra grecilor şi izbutesc a-i goni din ţară şi a dobîndi un domn ales de dînşii, dar pentru scurt timp, căci la 1672 cu Grigore Ghica şi în urmă cu Duca vv, grecii iarăşi se reîntoarseră / . în Moldova, în acest an, boerii, supt comanda Hînceştilor, caută a goni pe greci din ţară împreună cu Duca vv, dar sint biruiţi de dînşii cu agiutorul turcilor. Acest patronagiu, ce le da turcii aruncă privirile lor către nemţi şi poloni. / însă puterea lor nu ţinu mult. Ajutaţi de turci, boerii izbutesc a numi domn pe Şerban Cantacuzino. Supt domnia acestuia şi a lui Brincoveanu în T[ara] R[omânească] şi a Gan-temireştilor în Moldova, intrigile grecilor se precurmară şi boerii stăpîniră ţara în pace de dînşii, în vreme de mai mult de 30 ani. Din nenorocire, / boerii nu ştiură a se folosi de acest timp. în loc d-a se uni între dînşii şi a se apropia de popor, d-a căuta a-1 ridica pînă la dînşii ei se izolară de dînşii. Corupţi şi degradaţi, ei perduseră pînă şi virtuţile militare cu care se făleau odinioară şi nu mai reprezentau nici unul din simţămintele poporului. Puterea armată a ţării în vremea Brîncoveanului, se dezorganizează ca să-i facă clăcaşi pe la moşii. în loc d-a căuta putere în popoi împotriva turcilor, de din ce în ce se făceau mai asupritori, călcînd legămintele ţării, mărind tributul şi globind-o în toate chipurile, ei alergară după falsa protecţie, cînd a nemţilor, cînd a ruşilor. Afară de aceasta caracterul lor mobil şi nestatornic bagă discordia [intre prinţ] şi între dînşii. Odioşi ţării, bănuiţi turcilor, ei sint lesne surpaţi de fanarioţi, din care 2 Letopiseţul Mold. de log. NOTE ŞI MATERIALE 327 -^niiv precum Mavrocordaţii, care acum hiasefă o mare influenţă pe lingă Poartă şi asfel / capetele celor mai însemnate familii a ţării cad sub securea turcilor sau sint silite a scăpa la jruşi şi la nemţi/ unde împreună cu Gantemir merg să concure puternic la civilizarea acestei colosale împărăţii care era ursită a atîrna atit de puternic în viitorul nostru. / Şi fanarioţii ' Toţi slujbaşii vor fi ai luminăţiei sale, nu ai voievodului, şi fiecare din ei îşi va primi titlurile aşa : voievodul transalpin va fi înscris între consilierii luminăţiei sale şi ai urmaşilor săi. Voievodul nu va putea trata şi discuta nimica prin legaţi sau prin vreun alt chip cu nici un popor sau principe din afară fără îngăduinţa şi voia luminăţiei sale şi a urmaşilor săi, ci dacă îi va fi de trebuinţă va fi dator să întrebe de luminăţia sa şi de urmaşii săi şi ei vor trebui să discute cauza voievodului şi a întregii ţări şi să trateze şi să-i sprijine interesele. Dacă unul din ostaşii Ungariei san ai altei naţiuni îl va fi nedreptăţit pe vreunul din locuitorii acelei ţări, din partea aceluia va fi numit pe loc un căpitan ai luminăţiei sale, după importanta vinei şi-a faptului; dacă dimpotrivă unul din ostaşii voievodului sau din locuitorii provinciei i-ar face rău unui ostaş al luminăţiei sale, din partea aceluia voievodul însuşi, prin mijlocirea vornicului, va trebui să judece fără nici o întirziere pricina. Gel care însă va ataca obrazele şi curţile boiereşti împotriva dreptului şi a legii, să fie pedepsit cu capul. , Să nu poată fi între cei doisprezece boieri juraţi cineva de neam grec şi nici să poată căpăta vreun rang sau vreo slujbă legată de cîrmuirea ţării. Ospăţul şi darurile care se obişnuiesc să se facă în vremea Paştilor şi la sărbătorirea celor trei regi [Bobotează] să se facă din veniturile publice ale ţării. Voievodul şi toţi slujbaşii se vor lega cu lăgămînt de credinţă faţă de luminăţia sa şi urmaşii săi preş tind jură mint de credinţă, după acordul şi înţelegerea aceasta, atunci cînd-va fi încredinţat voievodului st eagul ostăşesc.; Iar luminăţia sa făgăduieşte că va apăra împotriva tuturor duşmanilor principatul transalpin cu toate puterile, cu bani, maşini dc război, praf de puşcă şi în sfîrşit cu toate cele trebuitoare războiului, că îi va da ajutor şi că va cîrmui după acordul şi înţelegerea aceasta şi că urmaşii săi vor face aşişderea. întru încredinţarea şi veşnica amintire a acestui lucru, întii luminăţia sa şi apoi noi mai sus pomeniţii delegaţi de amindouă părţile pentru încheierea acestora am întărit şi iscălit acordul şi înţelegerea aceasta prin subscrierea cu mina noastră şi atîrnarea sigiliilor noastre obişnuite. Făcut la Albă Iulia, în ziua şi anul scrise mai sus”. ; La f. 176v, ms. 77, se află nota autorului : ,,Carnp[ana], Hist., t. II, p. 890 spune că Sinan nu priimi cu plăcere bătălia de la Gălu-găreni, căci avea o parte de oşti încă peste Dunăre ; că oastea creştină de sirbi, rom [ani], mold[o-veni], transilvăneni] era de 40 000 ; că periră în bătae 25 mii turei”. Cînd vorbeşte de cetatea lui Negru vodă N. Bălcescu face o notă la f. 194L ms. 77 ; ,,a căuta o descripţie de acea cetate”.; La f. 214v, ms. 77, descrie aşezarea taberelor — a creştinilor şi a lui Sinan — lingă Tirgovişte la 15 octombrie ; N. Bălcescu notează („Vezi în note pe Beţhleii, altfel”) şi mai departe „Câmp., H., p. 300 zice că.în 15 nişcavai creştini spre Tirgovişte şi în dimineaţa se află NOTE ŞI MATERIALE 331 că Sirian văzînrî pe ai Iui mult spăimuitaţi, căci nu-i au încă pe tătari şi auzind pocniri în tabăra duşmanului îşi ridică tabăra etc//. ; în ms. 77, f. 225, povestind asaltul săcuiîor asupra cetăţii Tirgoviştei adaugă in paranteze drepte „Săcuil începură a striga tare invocînd numele mintuitorului Hristos şi a sfintei fecioare Maria”. ■: - La f. 242v, nu. 77, N. Bălcescu notează : „după Hammer la 1416 veni MahOmet L Dar aceştia după moartea lui Ţepeş, in 1479, luară îndăr [ăt] cetatea Giurgiu de la domnul Vlăd VII, pe care îl numiră ei domn fără alegerea ţării, dar o perdură însă dup-aceea pîriă la 1544 cînd ăurcii, etc. (Engel, p. 779)” . ; Despre sfîrşitul campaniei contra lui Sinan avem o notă la f. 284v, ms. 77 : „După învingerea lui Sinan, Mihai vodă trimise oştirile la Tova Budei şi bătînd-o o cuprinse. Gu alte oştiri a trimis pe aga Farcaş să izbească Vidinul şi singur Mihai vodă se duse la turci şi bătîndu-i a luat cetatea şi trecînd Dunărea au bătut Nicopole şi ă pustiit toate; serliaturile turceşti de dincolo de Dunăre pînăla Vi din.' (Ist. pXayia£ p. 286)”. Pentru finalul cărţii a doua „Călugărenii”, N. Bălcescu mai scrie o variantă : „A. Dacă jertfele românilor ar fi fost ajuns deopotrivă de popoarele vecine sau măcar d-ar fi sprijinit ele silinţele lor, dacă nemţii nu s-ar fi arătat aşa de noi in lucrările şi făgăduielile lor şi polonii cu atita duşmănie împotriva creştinătăţii; de atunci turcii, acest crud duşman al civilizaţiei şi a căror barbarie cu veacuri intîrzie luminarea şi libertatea lumei, ar fi fost azvirliţi in pustiile lor asiatice şi lumea ...” (Ms. 77, f. 268v). NOTE LA CARTEA lîl La f. 338—339, ms. 77, se află o altă redactare a bătăliei lui Giafer paşa cu arhiduca Maximilian, pe care o reproducem : „Maximilian, arhiduca care era numit generalisim al impjarăţiei] şi prinţul Transil[va-fiiei] ce se unise cu dinsul, sosiră prea tîrziu în ajutorul Erlaului. Ambele armate protivniee se întilniră atunci în preajma acestei cetăţi, în cimpia numit Keresztes, unde riul Gincia se varsă în bălţi, pîn-a nu se uni cu Tisa ; după o luptă înverşunata de trei zile (23, 24 şi 25 oct. 1596), oastea creştină cîştigă bătălia, în ziua de 26 oct.; 109 tunuri căzură în miinile lor; turcii erau scoşi din tabăra lor şi puşi în fugă. Izbînda era / acum ;a creştinilor, dar, din nenorocire, nu ştiură a se cumpăta şi, călcînd porunca lui Maximilian d-a nu jefui, se aruncară pe corturile sultanului în neorinduială, strigînd biruinţă. Atunci paşa Cicală, care era la ariergardă, văzînd netocmeala creştinilor, îi izbi cu călă-rimea sa, în minutul cînd, nemţii şi ungurii înfigeau steagul crucei şi dănţuia în triumf împre-giurul acelii bogate prade. în mai puţin de o giumătate de ceas el împinse în baltă călări mea creştină, care trecu peste pedestrime şi fu şi ea nimicnicită. O groază panică coprinse armata creştină; ea se împrăştie in toate părţile, fiecare ostaş fugind încotro vedea cu ochii, fără să ştie unde. Maximilian fugi spre Caşovia, Sfigismund] Bâthory spre hotarul ţării sale”. La f. 396, ms. 77 după „aceste versuri/* N. Bălcescu menţionează doar în paranteze „/vezi in textul notelor”. * / Traducerea textului lui Walter, de la p. 170 — 171 reprodusă după A. Papiu-Ilarianu. Tesauni ele monumente istorice pentru România, I, 1862, p. 50—51 : „Elegia la aniversarea naşterei domnului D. Petru, fiiul (voevodului Ţării Româneşti *şi al Moldovei), scrisă şi prezentată chiar în ziua dumnezeieştilor Petru şi Paul, în Tirgovişte, anul 1597. Cei vechi, cînd celebrau aniversarea naşterii, ou onoarea uzitată şi cu festivităţi religioase, ornau capul cu flori şi cu verdeaţă şi ardeau sacrificiile lor în profumul altarelor, făcînd să răsurie eterul de cîntece suave, recitind urări şi rugind zeii să le vină intr-ajutor şi să conducă f.338 f.339 332 NOTE ŞI MATERIALE toate cele începute la imn rezultaţi Vane divinităţi adorau pietcşi gentili, mintea lor necunos-eînd încă pre adevăratul Dumnezeu. Cu cit mai mult ai a te bucura Tu, rcînnoind sărbătoarea zilei în care, născîndu-te, văzuşi lumina Cerului, şi afundat în mîirtuitcarele ape priimişi numele de la servitorul lui Dumnezeu, care, ţinîndu-te pre braţe, între rugăciuni-şi făcu urările de bine. Te salut, prunc fraged, născut sub o stea favoriteare; creşti mate, că eşti dotat cu ln-dole rară. Numelc-ţi e Petru, de Ixi peatrăi auguriu de constanţă, de inimă' tare şi de braţ robust. Vei şti însă că, precum asupra pietrei se răstoarnă furioasele unde ale mării turburate, aşa şi inima ta, deşi tare prin speranţa pusă în Dumnezeu, va fi zguduită de valurile acestei lumi. Dar, precum voind Domnul, se frînscră fearăle lui Petru, aşa vei învinge şi iu, eu ajutorul lui, şi cele mai mari fatalităţi. Deci, cînd luceafărul dimineţii, în razele-i purpurie,* ţi-anunţă dorita aniversare, vi adera .pe Cri st cu pietate şi în credinţă curată, iară nu arzînd boi, profil muri şi vin. Bcul înseamnă corpul muritor, profumul dorinţele ini mei asuprite, vinul bucuria. Sub tînăru-ţi piept, vei prepara alt arini pre care să ardă solemnele tale daruri, şi cînd vei oferi miresme ce îngraşă flacăra şi vinul turnat va scăpăra în sacrul foc, atunci cu genunchiul plecat, cu inima devota şi cu mîiuile tinse în susp roagă-te lui Dumnezeu, cer în d apărămîntul său ţie şi părinţilor, de la carii ai primit atîtea binefaceri. Nu uita a adăpa pre cei setoşi, a nutri pre cei fîărnînzi. Crist zice că LUI însuşi se fac toate acestea. Roagă-tc în toată modestia ca aniversarea naşterei să?ti revină de nenumărate ori tot mai fericită. Odată pre tronul părintesc, să. porţi cu onoare .semnele lui MaiTep adăugîndmţi patria şi făcînd-o tare şi ferice prin virtuţi. Acestea, generoase Petre, urează Musa lui 'Walthcr, să-şi dea au tot putinţele ce dirige toate” NOTE LA CARTEA A PATRA La f. 103v, ms. 78, N. Băîcescu face urmat darea notă : ,,A urma citind capitolul XVI din Bisseliuş sau parte din el”. Reproducem acest capitol din cronica lui Bisselius tradusă de A. Pap iu-II ari anu în Tesqur de '‘monumente istorice pentru România, î, 1862, p. 136—137 : „După care Mibai, învingînd şi supunind tot Ardealul, pre cînd se părea că afară de constanţă, nimic altă nu mai lipsea gloriei sale, trimise împăiatului şi Cheile Dacielor, însemn ele deplină supunere. Iară împăratul, oonsiderînd mulţimea şi mărimea evenimentelor petrecute cu succes, atît de ferice, intr-un răstimp atît ele scurt, a tresăltaţ de bucurie şi prin epistole şi cărţi împărăteşti a celebrat tntr-un mod magnific faptele ducelui român către sep-temvirii şi mai marii imperjiului roman. Numele ducelui eiştigă prin aceasta o mărime şi o celebritate neînchipuită, care-1 răspîndi preste tcată faţa pămîntuiui, incit toată lumea era plină de acest nume, nemaiindoinclu-se de mărimea lui nici turcii, nici tătarii, care toţi tremurau de puterea armelor Iui. Dar din cauze mai aproape, Mibai era în mare stimă la popoarele creştine, care eu plăcere şi aplauze comentau faptele şi virtuţile lui. Ce să mai zicem? După ce stinsese pe rebelii din Dacia şi împăcase turburăriie şi neliniştea popoarelor ei, prefăcuse în cenuşă coloniile turcilor şi devastase satele şi oraşele lor, după ee, în fine, culcă la pămint şi zdrobi atita mulţime de barbari, românul prin numele său, deşteptă în inimile muritorilor numele şi memoria arhanghelului Mihail, ducelui oştilor cereşti, care tfîntise şî alungase cindva din ceriuri pre balaurul, luceafărul diavolilor, împreună cu toţi demonii, soţii rebeliunei lui. Pentru aceea, în mintea popoarelor creştine se fermă cu încetul părerea că, cu prea puţină schimbare de cuvinte, s-ar putea aplica foarte bine la..Mibai vedă vechea chitare de biruinţă a bisericii şi mai ales aeea parte în care preoţii şi sacrul cor cîntau : „Lăudaţi şi preamăriţi pre toţi ostaşii în genere, iară mai presus de toţi pre M i h ai, ducele castei învingătoare, care sfărîmă Bosforul prin puterea şi virtuţile sale”. ediţii — Istoria românilor supt Mihai voieved Viteazul, „Revista română pentru ştiinţe, litere şi arte”, I, 1861, p, 89- 96, 117-192, 273 - 288, 37Q - 384, 403 - 480, 639 - 650. 755 — 768 ; II, 1862» aprilie, p, 83—106; iunie, p. 281 — 303; III, 1863, aprilie, 81 — 104; iunie — august#Ap. 365 — 374. Reproducere parţială. NOTE $1 MATERIALE 333 Istoria românilor sub MichaUi vodă Viteazul, urmată ele scrieri diverse. Publicate de pre decisiunea Societăţii Academice -Române şi însoţite cu o precuvintare şi note de A. I. Odobescu, Bucureşti, Tinografia Soeietăţei Academice Române (Laboratorii români), 1878, XX -f 678 p. + 1 pl. portr. Cuprinde : Precuvintare de Al. Odobescu ; Introducere, Cartea î — V. Ediţia a II-a. Bucureşti, Tipografia Academici Române (Laborat. români), 1887. XX-f 710 p. -f* 1 pl. portr. Istoria lomânilov sub Miliaiu vodă Viteazul. însoţită de o precuvintare şi note de Al. 1. Odobescu. 3 voi. Bucureşti, Editura librăriei Socec & Comp., 1894 (Autori'români, vechi şi contemporani, edil in ne şcolară), 276 p. + 1 pl. portr. (I); 248 p. -f 1 pl. (II): 194 p. + 1 pl. (III). ' Cuprinde : voi. I: Precuvintare ; Introducere, Cartea I, Cartea II, Note : 1. Despre planurile bătăliilor lui Minai Viteazul (Despre evenimentele din vara anului 1595, Călugărenii, Tirgoviştea, Bătălia de la Teleajen, 1600); 2. Despre poetul V. Cirlova, Ruinele Tirgovistei, Marşul; voi. II; Cartea II, Cartea III, Cartea IV, cap. I - XXVI; voi. III; Cartea IV, cap. XXVII - XLV; Cartea V. Pe coperta voi. III este menţionat anul 1895, iar pe foaia de titlu anul 1894, Ediţia a II-a, 2 voi. Bucureşti, Editura librăriei Socec & Comp., 1898, (Autorii români, vechi şi contemporani, Ediţiune şcolară). 276 p. (I); 248 p. -j- 1 pl. (II). Cuprinde : voL I, Precuvintare de Al. I. Odobescu, Introducere, Cartea Ip Cartea II, Note : 1. Despre planurile lui Mihai Viteazul, 2. Despre poetul V. Câriova ; voi. II, Cartea Itl, Cartea IV (cap. I - XXVI). Pe foaia de titlu verso a volumului II este menţionat : ediţia a II-a. Pe copertă anul 1900, la ambele voltime. Opere compleţi. VoL I, Istoria românilor sub Mihai vodă Viteazul. [Precuvintare de A. I. Odobescu], Ediţiunea Minervei. Bucureşti, Institutul de arte grafice şi editură Minerva, 1902. XVI + 411 p. + 2 pl. (Biblioteca scriitorilor români). Pe copertă anul 1901. Ediţiunea II-a. 1910. 447 p. (Biblioteca scriitorilor români). Istoria românilor sub Mihaiu-vodă Viteazul. [Precuvintare de A. I. Odobescu]. Ediţia a Xll-a [Operă completă], Bucureşti, Cartea românească [1929], 384 p. (Clasicii români). Ediţia a TWa. Operă completă, Bucureşti, Cartea românească, 1937, 387 [— 391] p. Ediţia a V-a. Bucureşti, Cartea românească, 1942, 387 [— 391] p. Românii sub Mihai vodă Viteazul. Ediţie nouă făcută pe seama tinerimii şcolare şi adausă eu XVI naraţiuni istorice.-Din zilele de cădere ale lui Mihai vodă Viteazul (18 sept. 1600 — 19 aug. 1601— 17 iul.' 16.03) de Alex. Lăpedatu, Bucureşti, Inst. de arte grafice Caro! Gobl,T90S. XV + 380 p. + 84 p. + 8 pl. Cuprinde : Precuvintare de Alex. Lăpedatu ; Lista scrierilor ce au servit la alcătuirea Istoriei românilor sub Mihai voevod Viteazul; Introducere, Cartea I— V; Naraţiuni istorice. Descrierea Ardealului. „Universul literar”, XXVII, 1910, nr. 40, oct. 4, p. 7. Cucerirea Ardealului — de către Mihai Viteazul (Cu o prefaţă a d-lui P. Locusteanu şi o poezie de d-1 Mircea Rădulescu), Bucureşti, Editura X, 1914, 127 p. Cuprinde : Cârtea IV— Unitatea naţională (cap. I— XLÎIÎ). Istoria românilor sub Mihai vodă Viteazul. însoţită ele o precuvintare şi note de Al. I. Oclo-bescu, Bucureşti, Editura „Librăria noua” Car ol P. Segal, [1914], 240 p. -f i pl. Cuprinde : Precuvintare de Al. I. Odobescu (1877); Introducere (cap. I — IX), Cartea I, Libertatea naţională (cap. I — XXVI), Cartea II, Călugărenii (cap. I— XL); Note, Despre planurile bătăliilor lui Mibai Viteazul ; Glosar. Din istoria lui Mihai Viteazul. Libertatea şi unitatea naţională. Călugărenii., Ţara Ardealului. Cu o prefaţă de Ion Ghiea, [Bucureşti], Cartea românească, [1921], 32 p. (Pagini alese din scriitorii români, iu\ 39). Cuprinde: ion Ghica despre N. Bălcescu ; Libertatea naţională (cap. î — V), Călugărenii (cap. I — VII), Ţara Ardealului (cap.T, XII-pârţiaL numai despre doamna Stanca). HOTE- ŞI MATERIALE Din scrierile lui Bălcescu. Scăparea de Ia moarte a lui Mihai vodă Viteazul. Ardealul. ^.Adevărul literar şi artistic-, VI, 1925, nr. 221, mart. 1, p. 2. Istoria românilor sub Mihai vodă Viteazul. Ediţie completă publicată de AL Odobescu. Bucureşti, „Universala” Alcalay & Co, [1930], XVIII 4- 723 p. -f 1 pl. (Biblioteca pentris toţi, nr. 1206—1213). Cuprinde : Precuvîntare de Al. Odobescu (1877); Introducere, Cartea I — V. La sfîrşitul ediţiei: „Cartea aceasta s-a tipărit sub privegherea de apreape a d-]m V_ Demetrius”. .; Opere complete, voi. I, Românii sub Mihai voievod Viteazul. Cil un studiu ; biobibliografic, prefaţai şi glosar de Stelian Semedrescn, Bucureşti, Cugetarea — Georgescu Delaîras. [1940], 455 [—456] p. (Clasicii românii comentaţi, Cugetarea). Cuprinde : Prefaţă de Stelian Semedrescu ; Viaţa şi opera lui Nicolae Bălcescu ; Românii sub Mihai; Bibliografia lucrărilor folosite de Nicolae Bălcescu (reprodusă din ediţia din 1902); glosar. Istoria românilor sub Mihai Vivteazul.[Bucureşti], Editura „Muncă si lumină” [Gorjan]~ 1943, 441 [— 444] p. ' Cuprinde : Prefaţă de ,,Muncă şi lumiha” ; CarteăT — V. Românii sub Mihai-vodă Viteazul, lucrate publicatădupă mcartea lui N. Bălcescu. în -. Opere. [Bucureşti], E.S.P.L.A., 1952, p. 204—231. (Clasicii români)."' Cuprinde : Introducere (cap. I — IX); Cartea II (cap. XIII), Cartea III (cap. XXI,. XXXV, XLV), Cartea IV (cap. XXXII), Cartea V (cap. VII). Istoria românilor subt Mihai vodă Viteazul. Pagini alese. [Bucureşti]; Editura tineretului a C:C. al U.T.M., 1953, 210 [- 215] p. (Biblioteca şcolarului).’ Cuprinde: Cartea I, Libertatea naţională (cap. I— VI) ; Cartea II, Călugărenii (cap. I— XL); Cartea III, Robirea ţăranului (cap. XLIV),.Cartea IV, Unitatea naţională (cap. I, XIII - XXXIII, XLII - XLV), Cartea V, Mirislău (cap. XXVI - XXVIII). — ■ ■ ' Die Rumănen unter dem Woiwoden Mihai dem Tapferen Nach dem Tode. des Verfassers erschienen). [Textauswahl]. în : N. Bălcescu. Ausgewăhlte Schriften [Bukarest], Staats-,verîag fur Kunst und Literatur [1953], p. 66 — 113. Aus dem Rumânischeri iibersetzt von Ru doîf Lichtendorf. Cuprinde: Introducere (cap. I — IX); Cartea a Il-a (cap. XIII), Cartea a IlI-a (cap. XXI, XXXV, XLV), Cartea a 1 V-a (cap. I, XXXII), Cartea a V-a (cap. VII). Istoria românilor sub Mihai vodă Viteazul. în -. Opere, voi. II [Bucureşti], Editura Academiei R.P.R., 1953, 377 [— 380] p. (Academia Republicii Populare Române). Cuprinde: Introducere, Cartea I — V. Anexe, Tratatul încheiat între Sigismund Bâ-thory şi Mihai Viteazul la 20 mai 1595 ; Lista operelor citate în lucrare. Românii supt Mihai voevod Viteazul. Cartea a Il-a, Călugăreai (aprilie 1595 — dechembrie 1595). în: N. Bălcescu. Scrieri alese. Cu o prefaţă de V. Cheresteşiu [Bucureşti]r E.S.P.L.A., [1955], p. 149-257 (Biblioteca pentru toţi, 18). A romănok tortenete Vitez Mihâhj vajda uralkodâsa idejen (Reszletek). [Istoria românilor supt Mihai voevod Viteazul (Fragmente)]. în : N. Bălcescu. Vâlogatolt munkăi. Csszeâllitotta eloszdval 6s jegyzetekkel ellâtta Balogh Edgar [Introducere, note şi ediţie de Balogb Edgâr], Allami irodalmi es muvszeti kiado, [1956], p. 218 — 278 (Halado hagyomâny-aink, 19) [Tradiţii progresiste, 19]. Cuprinde : Cartea a Il-a, Călugărenii (cap. I —IV, rezumat, VI—VIII, XII — XVIII* XXI - XXV, XXVII - XXIX, XXXI), Cartea a IV-a, Unitatea naţională (cap. I, XI, XXXII). Românii sub Mihai vodă Viteazul. In : N. Bălcescu. Scrieri militare alese [Studiu introductiv, culegerea textelor, redactarea lor şi glosarul de colonel Eugen Bantea şi maior. Mircea îoanid], Bucureşti, Editura militară, 1957, p. 212—534 (Biblioteca ofiţerului). Cuprinde : Cartea I (cap. I, VI - VII, XI - XXVI), Cartea a Il-a (cap. I — XL), Cartea a III-a (cap. II- IX, XII, XIV - XVI, XXI, XXIV - XXVI, XXXI - XXXVI, XL - XLIII, Cartea a IV-a (cap. IV - IX, XII - XXVI, XXXVI - XLV), Cartea a V-a (cap. I - XXXII). JMOTE şi materiale ; 335 Românii supt Mihai voievod Viteazul. în: Bălcescu. Opere alese. Ediţieîngrijită de Andrei Rusu. Cu o prefaţă de Gli. Georgescu-Buzău> voi. II, Bucureşti, E.S.P.L.A., 1960, 459 [— 464] p. (Scriitori români).' Cuprinde : Prefaţă de Gh. Georgescu-Buzău, Introducere, Cartea I — V ; Glosar ; Bibliografie ; Tablă ilustraţiilor. ( Românii sub Mihai voevod Viteazul. Pagini alese. Ediţie îngrijită de Andrei Rusu. Prefaţă de Gh. Georgescu-Buzău, Bucureşti, E.S.P.L.A., 1960. XXXVI [— XXIX] -f 405 [—407] p. 4-1 pl. (Biblioteca pentru toţii 18). ^ Cuprinde : Prefaţă de Gh. Georgescu-Buzău ; Nota asUpra ediţiei; Cartea I— Y. Românii supt Mihai voievod Viteazul. Prefaţă şinote finale de PăuLCornea^Ediţie îngrijită şi note lexicale de Andrei Rusu. 2 voi. [Bucureşti], Editura tineretului [1963] (Biblioteca şcolarului, 57). c'■ 172;[—176] p. + 1 pl. (I) ; 227 [-231] p. (II). Cuprinde : vdlll: Prefaţă de Paul Cor-nea ; Cartea I — II; voi. II: Cartea III — V ; Aprecieri critice ; Tablou biobibliografic ; Teme. Reproduce textul apărut în ediţia Bălcescu. Opere alese, voi. II, 1960. A romănok Vitez Mihăhj vajda idejeben [Românii supt Mihai voievod Viteazul]. [Forditotta V. Andrăs, Jânos Al. Piru eloszavâl. Traducere de V. Andrâs, Jânos, NOTE de Al. Piru]. Bukarest, Irodalmi konyvkiado, 1963, 427 [—432] p. Cuprinde : Prefaţă de Al. Piru ; Cartea I — V ; Listă de nume şi glosar. Românii supt Mihai voievod Viteazul. Prefaţă de Paul Cornea. Ediţie îngrijită şi note lexicale de Andrei Rusu. 2 voi. [Bucureşti], Editura tineretului [1965] (Biblioteca şcolarului, 57). 172 [-176] p. -f 1 pl. (I); 227 [-231] p. (II). Cuprinde : voi. I: Prefaţă de Paul Cornea ; Cartea I Libertatea naţională ; Cartea II, Călugăerni; voi. II: Cartea III, Servagiu ; Cartea IV, Unitatea naţională ; Cartea V, Mirislău ; Aprecieri critice ; Tablou biobibliografic ; Teme. Reproduce textul apărut în ediţia Bălcescu, Opere alese, voi. II, 1960. Românii supt Mihai voievod Viteazul. Prefaţă şi note finale de Paul Cornea, 2 voi [Bucureşti], Editura tineretului [1967], (Lyceum 1 — 2). [155] - 159 p. (I) ; 242 ( [- 247) p. (II). Cuprinde : voi. I: Studiu introductiv de Paul Cornea : Introducere ; Cartea I — II; voL II: Cartea III — V ; Aprecieri critice ; Tablou biobiografic. Reproduce textul apărut în ediţia Bălcescu, Opere alese, voi. II, 1960. Studiu introductiv de Paul Cornea. Ediţie îngrijită, glosar şi bibliogiafie de Andrei Rusu. Ediţia a Il-a, Bucureşti, Albatros [1973], XXXI -f- 478 [—480] p. (Lyceum 1 — 2). Românii supt Mihai voievod Viteazul. Ediţie îngrijită de Andrei Rusu. Prefaţă de G. C. Nicolescu, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1967, 451 [.— 455]p. -j- 1 pl. portr. (Colecţia Minerva). Românii supt Mihai voievod Viteazul. Ediţie îngrijită de Andrei Rusu. Prefaţă de G. C„ Nicolescu, Bucureşti, Minerva, 1970, 449 [—455] p. Reproduce textul apărut în 1967 în Editura pentru literatură colecţia Minerva. Românii supt Mihai voievod Viteazul. In : N. Bălcescu. Scrieri alese. Ediţie de Andrei Rusu_ Prefaţă de Paul Cernea. Cronologie de Horia Nestorescu-Bălceşti, Bucureşti, Minerva 1973, p. 131-286. Cuprinde : Introducere (cap. I — IX) ; Cartea I, Libertatea naţională (cap. I — IV, XI — XV, XVIII - XX, XXVI); Cartea II, Călugăreni (cap. I- III, VI, X„ XIII - XVII, XXI, XXIII, XXXI, XL); Cartea a III-a Servagiu (cap. VIII-XII, XIX-XXI, XXXV, XLI-XLIII); Cartea a patra,. Unitatea naţională (cap. I - III, VI - VII, IX, XI-XII, XX-XXIV, XXVI, XXXII-XXXIII); Cartea a V-a Mirislău (cap. X - XI, XIV— XV,. XXI, XXVII - XXVIII). Românii supt Mihai voievod Viteazul. In : Scrieri. Antologie şi prefaţă de D. Păcurariu, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1974 (Biblioteca şcolarului 80), p. 85 — 204. Cuprinde : Cartea I, Libertatea naţională ; Cartea II, Călugăreni; Cartea a IV-a, Unitatea naţională (cap. I — XXXI). 336 NOTE ŞI MATERIALE — A Romunok Vilei Mihâhj Yajda idejeben. [Forditatta V. Andrâs Jânos, A]. Pini elszavâval], Mâsodik'Kiadas, Bucureşti* Kriterion, 1974, 440 [-^ 444] p. Cuprinde : Prefaţă de Al. Piru ; Cartea I — V, Listă de nume şi glosar. — Românii supt Mihai voievod Viteazul. [Ediţie îngrijită şi repere istorico-literare de Andrei Rusu], Bucureşti, Minerva, 1975, 485[—488] p. (Patrimoniu). — Ediţia a Il-a. .Bucureşti, Minerva, 1982 (Patrimoniu), 510[ — 512]p. — Românii sub Mihai voievod Viteazul. Ediţie îngrijită : de Andrei Rusu, Bucureşti, Minerva, 1977, 546 [—551] p. -r 1 pl. portr. — Românii supt. Mihai voievod Viteazul, Pagini aleşe. Bucureşti* Editura militară 1981 .236 [—239] p. (Columna). -v ; Cuprinde : Prefaţă de Teodor Vârgolici: Cartea I (Cap. I — VI) -. Cartea III (cap II — III, XXI, XXXIII - XXXV); Cartea IV (I- XXXIII, XXXVI, XL -XLV) ; Cartea V (cap. I- IV, X,; XIII *- XV, XVIII - XXI, XXVI -XXVIII). LISTA SCRIERILOR FOLOSITE ÎN LUCRARE MANUSCRISE Uîeche, Grigore, Letopiseţul Ţârii Moldovei de cînd s-cm descălecat ţara şi de- cursul anilor şi de domniilor car ea scrie de la Dragoş vodă pină la Avon vodă. Cosim, Miron, Letopiseţul Ţârii Moldovei de la Aaron vodă încoace, de unde este părăsită de Ureche vornicul de Ţara de Gios, scoasă de Miron Costin vornicul de Ţara de Gios, în oraşu în Iaşi în anul de la zidirea lumei 1183. iară de la naşterea Mintuitorului lumii lui Isus Hristos. 1675. Meseţa . . . dni ... Neeulce îon, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija voevod pînă la domnia lui loan Mavro-cordat, cu o samă de cuvinte ce sînt auzite din om în om de oameni vechi şi bătrîni şi în letopiseţe nu sînt scrise, ce s-au scris aice după domnia lui Ştefăniţă vodăt înaintea domniei Dabijei vodă (1661 — 1743). CĂRŢÎ Ambry, Embry D*, vezi : Chalcocondylas Laoniees. ■Băleescu, Nicolae, Puterea armată şi arta militară la moldoveni în timpurile mărirei lor. in : ,,Magazin istoric pentru Dacia'’, II, 1846, p; 36—64. Basta, Giorgio, II governo della cavalier ia leggiera, tractato che concerne anche quanto basta alia grave per intelligenza ele capilarii, Fran-coforti, 1612,in-4°. Basta, Giorgio, II mastro di campo generale di Giorgio Basta, conte d’Hust, Generale per Tlm-peratore nella Transilvania : et hora Luogotenente Generale per la Maestâ Sua, Et per lo Serenissimo Arciduca Matthias degli Eserciti neW Ungaria, In Veneţia, 1606, 18 f. -P 146 [-168] p. Bati&ier du Languedoc, Michel, Inventaire de THistoire generale des Turcz. Ou sont descriptes Les Guerres des Turcz, Leurs conquestes, seditions et choses remarquables . . . Avec la Mort et Belles actions de plusieurs Chevaliers de Malte, et autres Gentitshommes et Sei-gneurs Frangois, par Le Sr Michel Baudîer du Languedoc. Seconde Edition revue et augmentee par le mesme ..., Paris, 1620. Bayie, Pierre, Diclionnaire historiqus et critique, Roterdam, 1697,2 voi. in-fol. Batiilen* Wolffgangus, Wolffgangi de Bethlen Gelsissimi Principis Transsylvaniae consiliarii intimi, Supremi comitis comitatus Albensis, nec non regni cancellarii, Historia de rebus Transsylvanicis. Editio Secunda, I — IV, Gibinii, 1782—1793, 6 voi. Beyerlinck, Laurentius, Opus chronographicum orbis universi a mundi exordio usque aci annum 1611. Continens historiam, icones, et elogia, summorum pontificum, imperatorums regum, ac virorum illustrium; in duos Tomos divisum. Prior Auctore Petro Opmeero Amstel-mdamo Batavo ă condito Orbe ad suam usque aetatem bono publica ă Petro Fii evulga- 22 — c. 362“ 338 LISTA SCRIERILOR FOLOSITE IN LUCRARE tas. Posterior A udare Laurentio Beyerlinck cive et canonica Antuerpiano, Antverpiae. 1611,. 12 f. 4-516 [- 548], p. (I), 339 p. (II). Bisselius, Ioaimes, Ioannis Bisselii e Societate Jesu, Aefatis nestrae gestorum eminentium Medii!!a Historica. Per aliquot Septennia digesia, Septennium-I. Ab amno MCDI usque adAnnum MDCVII inclusive, I — III, Ambergae, 1729, 3 voi. Bohomolec, Zycie Iana Zamogskiego Kanclerza g Met mana Wilkiego Koronnego ... In : Zycict slawngch Polakou), tom II, Edycya Tadeusza Mostowskiego, Varşovia, 1805, in — 8°. Botero, Giovani, Relationi universali di Giovcini Botero bene se Divise in guattro Parti. -Nova-mente reviste, Corrette et ampliate dalUIstesso Auttore. Et aggiontovi in guesta ultima Imprss- sione la figurata Descrittione intagliata in Rame, di tutti i Paesi del Mondo, [Voi. I — IV],. Brescia, [1598 — 1599], 4 voi. Campana, Cesare, Compendio historico, delte guerre ultimatnente successe tra Christiani, & Tur- chi, & tra Turc hi, & Persiani : Ne quale particolarmente si descrivorno quelle falie in Ungher ia, et Transilvania, fino al presente Anno MDXGVII. Doue per piu facilita de’ Lellori si e posta in disegno essa Ungher ia, & Transilvania : con tutte le sue Provincie, cittă, fortezze, monti, Icighi. & fiumi; il tutto situato a suo luogo, come si pud vedere per la Scala delle-miglia Italiane, che in essa figura si contiene. Con un Sommario delTorigine de Tur-chi. e Vite di tutti i Prencipi di Casa Ottomana ; et un’arbore, nel guale si contengono tutti gli Jmperatori di detta Casa. Di Cesare Campana. Con privilegio. In Vinegia, 1597.. 4 + 65 f A 1 h A 1 pl. Cant emir. Dimitrie, Histoire de l’Empire Othoman, oii se voijenl Ies causes de son aggrandi&se meri el de sa decadence. Avec des Notes tres instructives. Par S.A.S. Demetrius Ca «ti mir, Prince de Moldavie. Traduite en Francais par M. de Joncquercs, TI— IV, A Paris, 1743. Căpitanul, Constantin, Istoriile domnilor Ţării Rumăneşti scrise de Constantin Căpitanul, în „Magazin istorie pentru Dacia”, I, 1845, p. 83—114, 147—186, 211—250, 279—326. 343- 379. Cent ori o, Ascanio. Commentarii della guerra di Transilvania, del Signor Ascanio Centorio elegii Hortensii. Ne guali si contengono tutte le cose, che successero nell’ Ungher ia dalia roti-a del Re Lodovico XII sino all’ anno 1553. Con la tavoîa delle cose degne di memoria [Voi. I - II]. In Vinegia, 1566, 20 f. -f 266 p. (I) ; 16 f. -f 298 p. (II). Chaîeoeondylas, Laonieos. L’Histoire de la Decadence de l’Empire Grec el establissement de celuy des Turcs par Chalcondile Alhenien, De la traduction de B. de Yigenere. Bourbonois et illustree par lug de curieuse recherche trouuces de puis son deces. Avec la Conţinuation de la mesme Histoire depuis la ruine du Peleponese iusques ă Van 1612, Par Thomas Artus Sr. d’Embry, I — II, A Paris, 165C, 2 voi. Gonspectus historiae Valachicae auxilio cum divino ab anno repar atac Salutis 1595, în : Geschichte der Moldau und Walachey. Nebst der historisehen und statistischen Literatur Leyder Lănder, Von Johaan Christian von Engel. Erster Tlieil, Halte, 1804, p. 106-121. Costin, Neculai, Leatopisiţut Ţârii Moldavii de la Ştefan sin Vasilie vodă de unde este părăsit de Miron Costin logofătul, de pe izvoadele lui Vasilie Dămian ce au fost al III-lea logofăt, . a lui Tudosie Dubău logofătul, şi altora, de Neculai Costin, carele au fost logofăt mare în Moldova (1662—1711). în: M. Kogălnieeanu. Letopisiţile Ţării Moldavii, tom. II, Iaşi, 1846, p. I - 130. Cronicele române, în „Magazin istoric pentru Dacia”, tom. I (1845) : Istoriile Ţării Rumâneşli scrise de Constantin Căpitanul, tom. IV (1847): Cronica Ţârii Rumâneşli dela anul 1689 încoace, continuată de un anonim. Cuspinianus, Joannes, De Turcarum origine, Religione, ac immanissimci eorum in Chrisiianos lyrctnnide: Deque viis, per quas Christiani Principes Turcas Profligare et in-vadere facile possent; Liber olim ad utilitatem Reipublicae Christianae editus, Joan-ne Cuspiniano autore, Lugduni Batavorum, 1654. 2f. 4- 298 [— 302] p. Dantiscani, Gotardi Artus. Historia Chronologica Pannoniae. Res per Hungariam et Transil-uaniam, iam inele â constitulione Regnorum iilorum usque ad invictiss. Rom. Imp. Ro-dol-phum II . . . Ad Annum usque MDCVII continuata & deducta, Studio & opera M. Gotardi Artus Dantiscani . . Francofurti, 1608. Die Neuer offnete Ottomanische P for te . . . , vezi Ricaut, Sir Paul. LISTA SCRIERILOR FOLOSITE ÎN LUCRARE 339 Doglioni, Gio. Nicolo, UUngheria spiegata da Trio. Nicolo Doglioni. Ove chiaramente si leggono , tutte ie cose succese in quel Regno,^da che prima fii cosi nominato, sino alV anno corrente 1595. Con la Tavola capiosissima di tutto quello, che di degno, et di memorabil vi si legge. E nel .fine un cataloga di tutti i Re, che v’hanno regnato, con i suoi tempi et millesimi. Eţ_ insieme la figura in disegno distintaf et particulare di tutte le Cittâ, Castella, et lu~ oghfdi quelle Regioni, In Veneţia, 1595, 16 1\ -f 209 [—211] p. -p 1 h. Doglioni, Gio. Nicolo, Del Theatro universale de’ Prencipi, et di tutte VHistoire del Mondo, di Gio. Nicolo Doglioni, Voi. I— II, In Veneţia, 1606, 58 f. -f 695p.(I); 43 f. + 814 p. (II). Du Mont, J. Corps Universel Diplomatique du Droit des Gens ; contenant un Recueil des Traitez d' Alliance, de Paix, de Treve, de Neutrali te, de Commerce, d’ Echange, de Proiection et de Garanţie, de toutes Ies Conventions, Trcmsactions, Pctctes, Concorclats, et autres Contracts, qui ont ete faits en Europe, depuis le Regne de VEmpereur Charlemagne jusques â presant ; avec Ies Capitulations Imperiales et Rogales : Ies Sentences Arbitrales et Şouveraincs dans Ies Causes importantes ; Ies Declarations de Guerre, Ies Controls de Mariage des Grands Princes, leurs Testamens, Donations. Renociations, et Protestations; Ies Investitor es des grands Fiefs; Ies Erections des grandes Dignites, celles des grandes Compag-nies de Commerce, et en general de tous Ies Titres, sous quclque nom qu’on Ies designa, qui peuvent servir ă fonder, etablir ou justifier Ies Droits et Ies Interets des Princes et Etats de VEurope; Le tout lire en pârtie des Archives de la Tres-Auguste Maison d’Autriche, ei en pârtie de celles de quelques autres Princes et Etats ; comme ctussi des Protocolles de quelques Grands Ministres ; des Manuscrits de la Bibliotheque Rog ale de Berlin ; des meilleurs Collections, qui ont dejâ păru tant en Allemagne, qu’en France, en Angleierre, en Hollande, et ailleurs ; sur tout des Ades de Rgmer ; et enfin Ies plus estimes, soit en Histoire, en Politique, ou en Droit; par Mr. J. Du Mont, Ecuier, Conseiller, et Histo-riographe de Sa Majeste Imperiale et Catholique, tom. I — VIII, Amsterdam, La Hye, 1726, 13 voi. Du Mont, J., Cours complet d'histoire universelle, de geographie historique et d"histoire litteraire, par MM. Du Mont, Burette, Gaillardin, Gharpentier .. . Bngel, Johann Christian von, Geschichte der Moldau und Walacheg. Nebst der historischen und statistischen Literatur beijder Lănder, erster und zweyter Theil, In: Halle, 1804, 3 î. -f-+ VIII -f 382 p.(I): 2 f. -r 362 p. (II). în: Gescliichte des Ungrischen Reichs und seiner Nebenlânder, Vierten Theils, I. und II. Abth.) Esprinchard, Jacques, Histoire des Ottomans ou Empereurs des Turcs jusqu’ă Mohamet III, re-vue et augmentee depuis la premiere impression. A la fin est ctdiouste un traicte des forces de VEmpire Ottoman, des desseins des empereurs et des mogens d’g obvier. Item un bref discours de la derniere guerre de Perse, Le tout par Jacques Esprincbard, Paris, 1609, in-8°. Fessler, Ignacz Aurel, Die Geschichte der Ungaern und ihrer Landsassen, Erzâlilet von Dr. J. A. Fessler, I — X, Leipzig, 1815—1825, 10 voi. Fiîstich, Johannes, Schediasma Historicum de Yalachorum Historia Annalium Transilvanensium multis in Punctis Alagistra et Ministru Disserit lohannes Fiîstich. Ggmnasii Coronens. Transilva. Rector, lenae, 1743. Fotino, Dionisie, ISTOPIA TH2 AAKIAS TA, NTN TPAHSIABANIAS, jBAAXIAS KAI M0AAATIA2. Fraehetta, Girolamo, Delle Orationi scritte a diverşi Prencipi per la guerra contra ii Turco . .. Roma, 1598, in — 8°. Fraehetta, Girolamo, II seminar io di governi, di stato et di guerra, Veneţia, 1603, in-fol. Fraehetta, Girolamo, Tre oratoini al sereniss. et pielosiss. Sigismondo Battori, Prencipe di Transilvania, Vallcichia et Moldavia, conte de 'Siculi ele. Del Signor Girolamo Fraehetta, Verona, 1596, in —4°. Francus, Iacobus, Historicae Relationis Continuatio. Wahrhaftige Beschreibung alter gedenck-wurdigen Hgstorien so sich hin und wider durch Europa als hoch und nider Teutschlan-den, Auch Franckreich, Enggellandt, Irland, Italien, Sicilien, Hispanien, lndien, Hun-gern, Crabaten, Polen, Schweden, Dennemarck, Siebenburgen, Wallacheg, Moldaw, Tiir-ckeg, ctc. Hiezwischen nechst verschiener, Wallstatt, 1597, 4 f. -f* 152 p. Fuchs, [Simon], Cronica, vezi Trausch Joseplius, Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum . . . 340 LISTA SCRIERILOR FOLOSITE IN LUCRARE [Fum£e, Martin], Historia von den Emporungen, so sich im Konigreich Ungarii, auch in Sie-benburgen, Moldaw, in der Bergische Walachey und andetn orthern zugetragen hctben. In welcher Historia Warhafftig und sein ordentlich, von jahr zu jahr, ja tage zu tage erzehlt werden, die Wunderbartiche und Gedenckwiirdige Sachen und Geschihten, so in obermeiten Konigreich Ungarn und Landschafţten sich zugetragen haben und gescheben seina, seid-hero des jahrs der minderen zahl 16 bis auff diese jeztlauffende Zeit. Colin, 1596, 2 f. -f* 87 p. -f 10 h. -f 4 f. + 69 p. Gerando, A. De, La Transylvanie et ses habitans, I — II, Paris, 1845, 2 voi. Gibbon, Edward. The Histonj of the Decline and Fcdl of ihe Roman Empire, With notes by the rev. H. H. Milman, I— VIII, Paris, 1840, 8 voi. Guerrin, Baltliasar Sieur du Montei, Histoire du Royaume de Hongrie, contenant sa descriptivii, Ies villes, Ies roys qui ont regne et Ies troubles, contenant sa description, Ies villes, Ies roys qui ont regne, et Ies troubles advenus suscites par divei ses nations, principalemenî par Ies Turcs, avec Ies succes de la derniere guerre contre Amur al h, Mohamet et Alunei, grands seigneurs, par Tempereur Raoul II, orne d’une carte de Hongrie et autres figures des si-eges et reconfres plus memorables par Baltliasar Guerrin, Sieur du Montei, Nancy, 1604. Hammer, Joseph De, Histoire de VEmpire Ottoman, depuis son origine jusqu’ă nos jours, par J. de Hammer. Traduit de l’allemand sur la deuxieme edition, par M. Dochez, I — XVIII, Paris, 1835 - 1843, 18 voi. + Atlas. Heidenstein, Reinhoîd, Reinholdi, Heidensteinii. Secretarii Reggi. Rerum Polonicarum ab tx~ cessu Sigismund Âugusli, Libri XII, Francofilrti ad Mbenum, 1672. Herrera y Tordesillaş, Antonio de, Historia general del mundo de XLVI anosdetiempo de Felipe II desde el ano hasta el de 1598, tom. I — III, Madrid, 1601—1612, 3 voi. Historia von den Emporungen ..., vezi Fumee, Martin. Iacobinii s Clan di opolit anus, loannes, Rerum in Transsylvania â Sigismundo Battorio Primige Anno 1595 gestarum narratio, auctore Ioanne Iacobino Claudio Politano. In: Rerum memorat Uium in Pannonia sub Turc arum Imperatoribus, a capta Constantinopoli usque ad hanc aetatem nostram, bello, militique gestarum. Exegeses sive narrationes illustres variorum et diversorum auctorum. Recensente Nicolao Reusnero Jurisconsulto et Comite Palatino Caesareo, Consil. Sax., Francofurti, 1603, p. 211“ 227. lansonius, P. A., M un dus furiosus sive narrationes rerum a mense Aprilis anno 1596 usque ad autumnum anno 1597 tot a Europa gestarum libris tribus comprehensa, Coloniae, 1598, in 8°. Ioachim, lohann Friedricb, Das neu ordfnete Miinzcabinet, clarinnen merkwiirdige und vide bishero noch nirgends mitgetheilte Gokl - und Silbermiinzen zu finden, die richtig in Kup-fer abgebildet, beschrieben und erldutert werden, von D. lohann Friedricli Ioachim, Theil I — IV, Niirnberg, 1761, 4 voi. Jouânnin. Turquie. in L’Univers, histoire et description de tous Ies peuples, Paris, 1840, in —8°. Istvânfy, Nieolaus, Regni Hang ar ici, Historia ... Libris XXXIV ... descripta a Nicolae îsi-huanffio Pannonio .. . Accedit hac postrema et novissima editione .. . Usque ad Annum MDCCXVIII & ultimam pacis Passarovicensis conclusione, Quo totum hoc Himgariae Regnum victoricibus hujus Austriacae Triadis armis gloriose devictum, & Turcicis mani-bus potentissime ereptum, cum iota Transylvania, Dalmaţia, Bosnia, Moldavia, ServiaSz pacificae nune vivit libertăţi. Libris XV. Sincero, veraci ac nitidissimo stylo descripium, Per R. D. Joannem Jac o im m Ketteler, Illustris Collegiatae S. Gereonis Coloniae, Vica-rium, Coloniae Agrippinae, 1724. Katona, Stephanus, Historia Critica Regum Hungaricte. Stirpis Arpadinae. Ex fide domesiico-rum et exterorum scriptorum concinnata, a Stephano Katona in Regia Universitate Bu-densi historiarum Doctore, Archidioecesis Sirigoniensis Presbytero. I — XLII, Pestini Bu-dae, 1779 - 1817, 42 voi. Kogălniceanu, Mibai, Histoire de la Valachie, de la Moldauie et des Vcdaques Transdanubiens9 par Michel de Kogalnitchan, tome premier, Histoire de la Dacie, des Valaques Transdu-nubiens et de la Valachie (1241—■ 1792), Berlin, 1837. Kogălniceanu, M.. Letopisitile Tării Moldavii publicate pentru iniâiaşi dală, I — III, lassi. 1845— 1852, 3 voi. LISTA SCRIERILOR FOLOSITE IN LUCRARE 341 Kovaehieh, Martiniis Georgius, Scriptores rerum hungaricarum minores hmterms-imditî $gmel®amy-ant proxime coaevi quos e cedicibus autographis, pârlim etiam apogî'&phis inter se rite eollatis, desumtos et collectos. Ampiciis Eminentissimi S.R.E. Presbyterî Cardinalis, ei S. JR.I. Principis Josephi de Bathyan Archiepiscopi Strigoniensis ef Primatis. ExGramma-iophylacio Szechenyiano Instituit Diplomatico-Historici, edi dit Marti uns Kovachich Sene-quiciensis, tom. I — II, Budae, 1798. 8 f. -f XXXII -f- 350 p« -f I pl. (I) ; XXXII -f-444 p. XH). Lorichianns, Gaspar, Ungarische Chronologie, Coloniae, 1605, in — 4°. „Magazin istoric pentru Dacia”, tom. I (1845), Istoriile Ţârii Româneşti, scrise ele Constantin Căpitanul, tom. IV (1847), Cronica Ţării Rumâneşti de Radu Popescu, tem. V (1847), Istoria Ţării Româneşti dela anul 1689 încoace, continuată de un anonim. Merii n, Histoire de ta vie, miracles, enchentemens et piopheties, de Merlin, Paris, 1494, 3 voî., in -f ol. Mignot, Histoire de VEmpire Oitoman, Depuis son origine juiquala paix de Betgrade en 1740, par M. Mignot, Abbe de Seeliers ... I — IV, A Paris, 1771, 4 voi. Montreulx, N. de, Histoire universelle des Guerres du Turc, depuis l’an 1565. Jusques ă la Trefve : fa iele en Tannee 1606. Oii sont compris le Siege de Malte, Bataiîle de Lepante, Prise de Cypre, Divers combats et prises de villes tant en Hongrie, Dalmatie et Transilvanie gu’au-tres provinces de VEurope, soubs divers Empereurs & Chefs de guerre. Chrestiens & Turcs contre Ies Perses, Eihiopiens & Giorgiens. Avec Ies Exploicîs el Hauts Faits d’Armes de PhUippe Emanuel de Lorraine Duc de Mercoeur, Lieulenant General de VEmpereur, contre le&mesmes Turcs, Enrichis deleurs portraits et figures Tome Seeond, par N. de Montreulx, sieur du Mont Sacre, gentilhomme du Mâine, A Paris, 1608. Naima, Anuals of the Turkish Empire from 1591 io 1659 of the Christion Era. Translated from the Turkish by Charles Fraser, voi. I, London, 1832, XVII + 467 p. [Vezi şi Senkow-scki, S.J. Neue Ungarische und Siehenbiirgische Chronick, Oder Kurtz verfasste HLtorische Beschreibung dess Konigreichs Ungarn, zugehorigen Lăndern, und Provintzen, dessen Ursprung Namens, FrucMbarkeit, cler Inwohner Sitten Gebrauch, ordentlicher Succession und Folge, aller, insonderheit ober der Cliristlichen Kdnige, und was sich unter derselben Regierung, zu Kriegs-und Friedens — Zeiten Denck — und Merckwurdiges zugetragen. Wie auch der vornehmten Stadie, Vestungen und Schlosser Vestiirm — und Eroberung. Darinn zugleich eine weitere Aussfiihrung und Continuation dess nechsl herauss gegcmgenen Tiircken-Greuels, dessen . allen, mas sich biss auff gegenwertige Zeit Begeben, begriff en. In eine richtige Ordnung, . verstandîiche Erzehlung dem Teutschen Lesei aiiss den bemelirtesten Scribenten zusammen geţragen, mit annehmlichen Kupfer-Stiicken unterschiedlicher Stădt und Vestungen auss-.geziert Franckfurt am Maijn, 1664, 2 f. -f 296 p. -f 7 pl. Niemcewiez, J. U., Dzieje Panowănia Zygmunta III, Kiola PohkUgo, I — III, Warsz&wja. 1819, in 8°. Niemeewiez, J. U., Spiewy histoiyczne z muzyka, rycinami i Krotkim dedaikiem zbione hisioryi polskie, wedlag uwag Lelewela poprowionym, Krakow, 1835, in — 8°. Ortelius, Hieronymus Augustanus. Chronologia oder Hislorische Beschreibung aller Kriegsempo-rungen und Belăgerungen der Stătt und Vestungen, auch Scharmiitzeln und Schlachten so in Ober und Under Ungem auch Siebenbiirgen, mit dem Tiirken von A 1395, biss auff ge-gemvărtige Zeitt Gedenckwiirdig geschehen. Alles grundtlich und ordenlich (Vergleichen vor niemals in Druck ausgangen ) zusammen verfasst, und mit Fleiss beschriben, durch Hierony-mum Ortelium Augustanum, Auch mit schonen Kupferstiicken sampt einer Mappen oder Landtaffel so darzu gehorig gezieret, I — III, Niirnberg, 1602, 3 voî. Gssat, Cardinal d\Letires ă Henri le Giand et ă M. de Wielleroy, depuis 1594 jusqu’en 166.4, Paris* 1627, in— 4°. Palia, E., Histoire abregee de VEmpire Oitoman, depuis son origine jmqu'ă nos jours. Paris, 1825, in - 8°. Piasecki, Paul, Chronica Gestorum in Europa singularium ă Paulo Piasecic Episcopo Pi aemisliensi, Aecurate ac fideliter conscripta. Ad ulilitatem publicam divulgata, & Typis expietsa, Cracovia, 1645. 342 LISTA SCRIERILOR FOLOSITE ÎN LUCRARE Prav, Gcorgius, Annales Regum Hungariae ab amio Christi CMXCVII ad annum MDL XIV. deducti ac maximam partem ex scriptoribus coaevis, diplomatibus, tabulis publiciş. et id genus litterariis instrumentis congesti opera et studio Georgii Praij, S. J'.' Şâcer dofls, Pars I— V, ’ Vindobonae, 1764 — 1770, 5 voi. ‘ Pray, Georgius, Dissertationes historico-cristicae. In: Annales veteres Hunnorum, Avaîorum et Hungarommy VindobonsLe, 1774, in-fol. Pred eseu, Eugenie. Memorialul vistierului Stavrinos.'îa „Magazinu istoric pentru''£)acia’% T. I, 1845, p. 251-276. : - ; Reusner, Nicolaus. Selectissimarum Orationum ei Consultationum de Bello Turcico văriorum et diversorum auctorum Volumina Quatuor. I Ad Caesares et Principes Ordinesque Impe-rij in Comitijs Augustalibus inde â Frederico III. Imperatore, usque ad Rudolphiim II. Augustum. II. Ad. Pontifices Romanos et Sacrum collegium Cârdinalium. aliasque pro-ceres Italicie. III. Ad Reges et Principes Tolius orbis Christiani. III. Ad cosdem Principes Christianos una cum consilijs quibusdam et disputationibus sive discursibus de ratione belii Turciei administrandi, Recensente Nicoiao Reusnero Leotino, Jurisconsulte et Gonsiliario Saxonico, Lipsiae, 1595—1596, 4 voi. ^ Keusneur, Nicolaus, Epislolarum Turcicarum văriorum et diversorum Authorum, Libri XIV. In quibiis Epistolae de Rebus Turc ic is. Summorum Pontificum, Imperatorum, Regum, Principum, aliorumque mundi Procerum, iam inde ă ptimordio regni Saracenici el Turciei usque ad hac nostru tempora ultro citroque scriptae leguntur. Opus non tam ad historiarizm de rebus Turcicis cognitionem quam a consultat iones nostrarum temporum maxime utile ctc necessarium. Ex. recensione Nicolai Reusneri Leorini Ic Gomitis Palatini Caesaret, el Gonciliarij Saxonici, I — IV, Francofurti ad Moenum, 1598 — 1600, 4 voi. Reusner Nicolaus, Rerum memorcibilium in Pannonia sub Turcarum Imperatoribus, a capta Constantinopoli usque ad harieaetatem nostram Bello Militiaq; gestarum exegeses sive Narra-tiones illustres văriorum et diversorum auctorum. Recensente Nicoiao Reusnero. luris-consulto et Comite Palatino Gaesareo Consil. Sax., Francofurti, 1603, in 4a. Ricaut, 3ir Paul, Die Neueroffnete Ottomanische Pforte, Bestehend : Erstlichen, In einer Grund — richiigen, und cius eigener Erfahrung gezogenen Beschreibung Dess gantzen Tiirckischen Staats und Gottesdienst; Daraus zu ersehen : Dieses grosseş Reichs Macht und Gewali. beson-dere Regiments-Form, Politische Maximem und Reglen, deren Convenientz mit ' der Mahu-metischen Religion, alte Staats— Hoţ— Kriegs — und Justiz-Bediente, dero Aemier und Verrichtungen, alte Gubernamenten und Provintzen samt deren jăhrlichen Intraden. son-derheitlich die Erzieh- und Vnterweisung, der in die Sclaverey gebrcichten lugend, dess gantzen Serrails Beschaffenheit, und dess Frauenzimmers Art zu Leben, auch von ihrem Un-ierricht und Bedienung, etc. etc. Die vornehmste Stiick und Artickut der Mahmuetischen Lehre, darunter verbogene Politische Griffe, Art der Mosqueen, Gottes-Hăuser, tind deren Einkunsste, die vornehmsten Ceremonien dess Gebetts, der Beschneidung, Feste. AHmoseR, Wallfahrien, etc. nicht minder alte unter den Tiircken befindliche Secten und Orden. Bevorab die gantze Tiirckische Kriegs- Verfassung, der Militz Vorzug und Măngel, zusamat einer schr verniinfftigen durchgehenden Beurteitung, worinn die Stârcke und Schwăche dess gantzen Staats bestehe. liber setzt, A as dess hochberuhmten Herrn Ricaut, in Englischer. Sprach verfassten, und zu unterschiedlichen mahlen ins Frantz'osische gebrachten Buch. Zweytens, Einer wotgefassteii Aussfuhrtlichen Histori, Der vornehmsten Geschichten aller Ottomanischen Monavchen, von ihrem ersten Ursprung an biss auf gegenwărtige Zeit. Aus dess vortreflichen Venetianischen Cavalliers und Senatoren Giovanni Sagredo. Italiănischer Beschreibung und gemelitm Ricaut ebenmăssig ubersetzt. Woraus der unberschreiblich — schnelle Wachs-thum dieser Oltomanischen Macht, dero grausame Tgrannen, und jămmerliche Verwustung, so vielţr edler Reiche und Stadie, blutige Kriege, Wachsamkeit und Ktinste, sich der Christen imgliickseeliger Uneinigkeit und Spcdtangen zu ihrem Vortheil zu bedienen. Hingegen auch vieîer tapfferer Christlichen Helden und Potentaien Ruhmwiirdige Thaten, Zug und Siege wider diesen Erb- Feirtd, neben nuLzlichen und klugen Poliiischen Anmerckungen zu er-lemen. Alles durch und clurch mit vortrefflichen eingedruckten Historischen Kupffern. und atier Tiirtkiseher Kagser Gonterfaiten gezlehret, und denen Kunst — und Geschicht — Lie-i bendenzu Natz and Ergotzung, zusammen zu edernen, Augspurg, 1694, 8 f. -f 150 -f 569 [- 641] p. +1 pi. Sacy, Glaude-Louis Michel, de, Histoire generale de la Hongrie, depuis la premiere [nvasion des Huns, jusqu’ a â nos jours, Par M. de Sacy, Genseur Royal .... I — II, A Paris, 1783, 2 voi. 342 LISTA JSCRIERILOR FCLOSITE IN LUCRARE Sagredo, Giovanni, Memorie istoriche de monarchi Oitomani, di Gi ova mii Sagrego, Cavalier e Procurator di S. Marco, Veneţia, 1673. Sa-gre'do Giovanni, Histoire de TEmpire Ottoman traduit de Vitalian, Amsterdam, 1724, 7'voi. Schiller, Histoire de la guerre de trente am, par Schiller, Traduite en Franşais, Paris, 1846. Schwandtner, Johann Georg, Scriptores rerum hungaricarum veteres, ac genuini, part im primum ex tenehris eruti; partem antehac quidem-editi; nune vero exmss. codicibus, et rarissimus edi-tionibus, Bibliothecae Augustae Vindobonensis, ab innumeris mendis vindicati, plurimis mriantibus lectionibus, et necessariis, hinc inde quibusdam notis illustrati: part im eiiam ad nostra usque tempora continuaţi, multisque in locis auctiores redditi antiquissimis dem-uţn icunculis exornati et cum amplissima praefaiione Matfhiae Bellii, nec non instructis-. şipio rerum verborumque indice, in nitidissimam hancformam redacti, Cura et studio . Ioan-nis .Georgii Schwandtneri Austriac! Stadelkirchensis, tom. I — II, Vindobonae, 1746,. ‘ 3î. + XXIV + 888 [- 934] p. -j- 1 pi. (1); 2f. + XXXIV + 859 [-900] p. + 1 pi. (II). Seadedin[Saad-Eddin (Mehemet Hassan)], L’Histoire Othomane, ecrite par Saad-Eddyn Meliemef Hâssan, plus connu chez Ies Tures sous Ie nom de Cogia Eîfendi, mise enfranc^ais par Ant.. . Galîand. Mss. in Bibi. Imper. din Paris. Seivert, Johann. Nachrichten von Siebenbuigischen Gelehrten und ihren Schriften, Pressburg, 1785. Seîaniki, T ar ichi-Seîaniki [Istoria Tesalonicionului, incepînd cu ultimii trei ani ai domniei Iui Suleiman şi sfîrşind în anul 1008(1599)], 843 p., in-fol. Citat după Hammer [de Purgstall] Joseph, Histoire deV Empire Ottoman .. .,t. I, p. 584. Senkowsk+S, Dziejopisow Tureckich, Varşovia, 1824, in ~S°. Sirtori, Gieronimo, Oratione al Serenissimo Massimiliano Arhiduca d’Austria . . . Conte âi Tirolo . . . Fatta da Gieronimi Sirtori, nellamorte det Conte Giorgio Basta, in - 4. Soranzo Lazaro, VOttomanno di Lazaro Soranzo, Dove si da pieno ragnaglio non solamente delict Potenza del presenţe Signor de Turehi Mehemeto III, de glinteressi, che’ egli ha condi-versi Principi & di quanto machina contra il Christianenmo Si di quello che aWinconlro si porteble ă suo danno oprar da noi: ma amncora di varij Popoli, Siti, Cittâ, e viaggi, con altri particolari di Stato necessarij âssapersi nella pr esenţe querra d’Ongheria. Alia San-lita di N. Sig. Clemente VIII, in Ferrara, Per Vittorio Baldini Stampatore Camerale, Con licenza de’Superiori, Milano, 1599. Spontoni, Cir o, H istoria della Transilvania Raecoita dai Cavalier Ciro Spontoni, E Registrata dai Cavalier Ferdinando Donno. Veneţia, 1638. 16 f. + 351 p. [Exemplarul Bibliotecii Academiei de sub cota A 23Î0, are pe foaia de titlu (verso), următoarea însemnare autografă : „N. Bălcescu. Cumpărată la Roma de mine în aprilie 1847”]. Staat von Siebcnburgen, Wallachey und Mcldau [1701], 89 + 46 [—48] p. + 1 f. portr. + 1 lab. Stawinos, Vitejiile prea piosului şi prea viteazului AIilmi-voievod (1593 — 1601), în limba greacă. Szamoskozius, Stephanus, Rerum Hungaricarum Pentades VII (Citat fragmentar în Bethlen, Wolfgang^ de, Historia de Rebus Transsilvanicis, Cibinii, 1789). Tarducei, A chile, Achilis Tar duce i Turca Vincibilis in Ungaria Nune primum Latinitate donatus a Iac. Geudero ab Herolzberga in îacobus Geuderus Turca NIKHTOS Franco-furti, 1601, p. 191-307. Tarducei, A chilie, Suecesso delte Fattioni occorse nelTOngaria vicinno â Vacia, ne! AP D. XCV1I. Et la Baitaglia fatta in Transilvania contra il Valacco net 1600. Dat Signor Giorgio Basta Generale deWArmi in Ongaria Superiore per sua Maesia Cesarea. Descritte da Achille Tarducei da Corinaldo della Marca d’Ancona. Con le figure ai suoi luoghi, et la descrittione deî sito di esse Battaglie, Veneţia, 1601, 40 p. Thou, Jaeques- Auguste de, Histoire universelle de Jacques-Auguste de Thou, depuis 1543 jusqu’en 1607, Traduite sur Tedition latine de Londres, I — XVI, Londres, 1734, 16 voi. Tomasi, Georgio. Dell querre es rivolgimenti del regno d' Ungaria, e della Transilvania, con succesi d'altre parii; seguitti sotto V imper io di Rodolfo, e Mathia Cesari; sino alta creatione in imperatore di Ferdinando II Arciduca d’Austria. Di Alonsignor Georgio Tomasi Veneto9 Pronolario Appostolico et Secretar io del Prencipe Sigismondo Battori, In Veneţia, 1621. 344 LISTA SCHIORILOR FOLOSITE ÎN LUCRARE Tomasi, Giorgio, La Battorea, distirita'in dae libri, neîla quale si contengono le attionihsroiche dl Sigismondo de Battori, Conegliano,' 1609, in - 4. Trausch, Josepiius. Chronicon F ac h $ io-Lnpino-0 Ilar dinam, sive Annales Hangarici et Transsil-vanici, opera et studio Clarissimv'um doclissimn.jramqae viroram Simonis Massae ei Mărci Fuchsii, Pastorum Corone tu ian, mc non Christiani Lupini et Joannis Oltard, Pas-torum Cibiniensiam, coneinnati, qaibm ex luc rabat io nibus Andreae Gunesch, Pastoris Sabaesiensis, allisque Manmcriptis fidedignis adjecit Ziegler, Schenkensis Pastor in Dis~ trictu Bistriciensi Neovillemis. Edidit. Josepiius Trauseli Coranensis. Pars I. Complectens Annales Ann. 990 — 1630, Pars II, Complectens Anales Ann. 1630 — 1699, Gorotiae, 1847, V-f ; 24p.(l); VI-f 307p.(II). Tunuşli, fraţii ’lcrropta itoXmifîj >cal yzcoYpocfiydi olko rîjs âpyxiom-vqc aoL% xaTaaTd&ascaţ sobQ xou 1774 erou:;. NoV îTp£>-ov aiXoTiaco Sa7rdcvy) kx.$oO-sr^a t&jv Kal cptXoYSvâv awra$sXY TouvoooXîj. ’Ev Efcsvv/] xpc ’Aoosrpla^. IIxox Tscopyi^ 1806. Tărckische und Siebenburgische Vietorien mit Lippa, Temeswar und andern Orten 1694,'in —4°. "Walth'crs, Baltliassar. Breois reram a Mic hâde Moldawiae sive Transalpinae sive Walaehiae Palatino Michade gestarum descriptio, Auctore Balthassare Walthero, in Nicol-aus Reusne-rus, Rerummemorabilium in Pannonia, Francofurti, 1603, p. 227— 255. Die Warhafftige newe Zeitung am Siebenburgen, 1596, in - 4°. Wicquefort, Joaehim. Vambassadenr oder Slcmls Bothsehaţfter und des-sen Iwhe foncîiom ... . -RmnMert, 1682, in- 4. "Wilkinspn, [William], Yoijage dam la Valachie et la Moldavie, contenant ce qiiii ţj a de plus remarquable dans ces contrees, Ies moeurs des habitaris, la r dig ion, Ies mages, Sciences, com-merce, etc. par WUkinson, Paris, 1831, VIII -f~ 355 p. i INDICE DE NUME* Adangelo Popel-Brun, episcop de Agria 168. Adil-Gherei (Adil-Ghirai), căpetenie de oşti tătărăşti, sangiacul Tighinei şi Chiliei, nepot de soră şi cumnat cu Gherei 42, 142. Afiş paşa vezi Hafiz Ah med paşa. Ahmet aga, chihaiaoa capigiilor 68. Ahmet aga 146. Ahmet, armiile lui — 228. Aias paşa 72. Alah 84, 85, 111. Alardi, Francis 281; cămătar, 208 ; — trimis de Mihai Viteazul să-l întîmpine pe Bartolomeu Petz 266. Alhert de Habsburg, rege al Ungariei (1438 — 1439) 196. Alexandru al Il-lea, fiul Iui Mircea III (1509 — 1510) şi nepotul lui Mihnea cel Rău, domn al Ţării Româneşti (1568-1574, 1574-1577), fiul lui — 72, 87; mănăstirea — 87, 105, 107. Alexandru cel Bun, fiul lui Roman, domn al Moldovei(1400-1432) 15, 18,197; ~aeum-părat Pocuţia cu o mie ruble de argint 262. Alexandru cel Mare (Macedon), rege al Macedoniei (336—323 î.e.n.), 122, 256. Alexandru cel Rău, fiul lui Bogdan Lăpuşneanu, domn al Ţării Româneşti (aug.1592 — sept. 1593) 19, 23, 211; — prigoneşte pe Mihai 22; fiul lui — 35; fata lui — 140. Alexandru, Iliaş, domn al Moldovei (sept. 1620 - oct. 1621; dec. 1631 - apr. 1633), domn al Ţării Româneşti (nov. 1627 — oct. 1629), 326. Aii, Gelebi, după înfrîngerea turcească de la Călugăreni compune o poemă jalnică 120. Aii, paşa de la Trapezunt, fiul lui Haidar paşa bei de Ciourin 104, 105, 327; — numit comandant al cetăţii Tîrgoviştei 89; — lăsat de Sinan paşa să apere Tîrgo-viştea 96, 97; ~ făcut prizonier 102; trimis in Ardeal 103. Ali-Gian-Hogea, ajutor de cadiu (naib) la Giurgiu, apoi in 1595 cadiu la Bazargic (Dobrogea) 33, 34. Amat, paşa de la Timişoara 63. Ambrosius, Simigianus, cronicar contemporan cu Mihai Viteazul 207, 208, 217. Amurat vezi Murat III. Ana, arhiducesă, fata arhiducelui Carol, unchiul împăratului Rudolf al Il-lea, soră cu Maria-Cristina, soţia regelui Sigismund al Poloniei 27, 43. Andrei II, regele Ungariei (1046—1060) 175. Andrei postelnicul, trimis de Mihai Viteazul la G. Basta 290. Andreiaşi, Borcea, comandă ostile trimise de Sigismund Bâthory în Moldova 41. Andronic vistier vezi Gantacuzino Andronic. Anguisciola, Luigi deir comite, camerierul papei Clement al VlII-lea 122. Annihal de Capua, arhiepiscop al Neapolului, delegatul papei 137. Arâdi, George, căpitanul pedestraşilor din Braşov, participă la lupta de la Sibiu 224. Aron cel Cumplit (Aron Tiranul), fiul lui Alexandru Lăpuşneanu, domn al Moldovei (sept. 1591 — iun. 1592; sept. 1592 — apr. 1595)19, 26, 32,41, 61, 150, 327; — măreşte dările 20; — se pregăteşte să atace cetăţile moldoveneşti ocupate de turci 42; — cuprinde Măcinul 45; — dus în Ardeal şi închis la Vinţ 61, 62. Arpad, fondator al dinastiei arpadiene (889 — 907) 195. Asan (Petru, Asan şi Ioan), fraţi români, regi 14. * Izvoare generale*: Constantin C. Giureseu, Dinu G. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi pînă astăzi, Buc., 1971; Nicolae Stoieeseu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova sec. XIV—XVII, Buc., 1971; Nicolae Bălceseu, A romanok Vitez Mihâly vajda idejeben, Buc., 1974 (ediţie îngrijită şi note de V. Andrâs Jânos); Documente privind istoria României. Introducere, voi. I, Buc., 1956; Istoria României, voi. II, red. resp. A. Oţetea, Buc., 1962; Ştefan Ştefănescu, Bănia în Ţara Românească, Buc., 1965; Literatura română veche (1402—164 7), Intro ducere, ediţie îngrijită şi note de Gh. Mihăilă şi Dan Zamfi-rescu, Buc., 1969 (Texte), Epopeea lui Mihai Viteazul ..., prezentare, traducere şi note de Aurel Decei, Dan Zamfirescu ş. a.). 346 INDUCE DE NUME Asan paşa, moare tu bătălia de Ungă Sissek (15 iun. 1593) 30. Atila 195> saibia lui ~ 39. August (Caius Iulius Caesar Octavianus Augustus) (27 î. e. n. — 14 e. n.), Imperiul roman ajunge la apogeu 54. August (Romulus Augustulus (475 — 476), ajunge la 16 ani pe tron şi este gonit de Odoacru după un an 54. Aurelian, împărat roman (270—276), retragerea lui — din Dacia 194. i Baba Novac, căpitan vestit în oastea lu Mihai Viteazul, omorit la 1601 de nobilii Clujului 210, 306; comandă armata în lupta de la Şelimber 225 — 227; campania din Moldova 259, 261, 262; — intră în Pocuţia 262; —comandă toată aripa dreaptă a armatei în lupta de la Mirăslău 298, 302. Baffa veneţianca, sultana, mama lui Mahomet al IlI-lea 53, 158. ai azed I Ildîrîm, sultan otoman (1389 — 1402) 9 0, 166; tratatul încheiat între — şi Mircea cel Bătrîn (1393) 14; chioşcul lui — 53 Baki, cadischerul, partizanul lui Sinan paşa 57. Bako, Daniil, moare în lupta de la Şelimber 230. Banii, Gavriil, senator 279; — trimis de Andrei Bâthorv în Polonia după ajutoare 200. Barcsai, Andrei (Barcskai), banul Lugojului, s general 289, 298; — participă la lupta de la Şelimber 224, 227 — 229; — trimis in întîmpinarea lui Bartolomeu Petz 266; — comandă săcuii la Mirăslău 298. Bartacuti, Nicolae, prins şi omorit mai tirziu de săcui 239. Barton, Eduard, ambasador englez la Con-stantinopol 22. Barvitius, Ion 253. Basarabeştii 324. Basile II(Vasile II „Bulgaroctonul”), împărat al Bizanţului (976 — 1025), cucereşte statul bulgar 14. Basta, Dimitrie, tatăl lui George Basta 247. Basta, George (1550—1607), general imperial 198-202, 204, 205, 246, 249, 250, 254, 259, 268, 272, 278, 280-282, 284, 285, 288-290, 303, 306, 308; date despre — 247, 248; oastea lui — 278, 290, 299, 300; — soseşte cu oastea în Ardeal 279, 283; lupta de la Mirăslău 292—297, 300 — 303; — se îndreaptă spre Alba lulia 304, 305. Basta, Nicolae, fratele lui G. Basta* locotenent general de cavalerie la spanioli 248. Bâthory, familie de nobili unguri 65, 199, 203, 208, 209, 214, 226, 227, 231, 235, 247. Bâthory, Andrei (1562 — 1599), fratele lui Baltazar Bâthory, vărul lui Sigismund Bâthory, cardinal, principe al Transilvaniei (1599) 30, 61, 156, 176, 198, 200, 208, 209, 213 — 218, 228, 230, 231, 233* 238-241, 245, 253, 273, 286, 290; f scrisoarea papei către — 147; — soseşte în Transilvania (februarie 1599) 190; — trimite un sol ia G. Basta 201; — duce tratative cu Mihai Viteazul 202 — 207; oştile lui —219, 224-226, 229, 230, 338; — se luptă cu Mihai vodă la Şelimber 220—223; înfrînt in luptă—fuge însoţit de o sută de călăreţi 229; steagurile lui — capturate la Şelimber 232; fuga lui — 234—236; — este prins şi omorit 237 , 238; capul lui — dus la Alba Mia 239, 240, 247: partizanii lui — 259. Bâthory, Baltazar, vărul lui Sigismund Bâthory 22,168,186, 206, 240; — arestat şi sugrumat în închisoarea de la Gherla (1594) 29. Bâthory, Christofor (1530-1581), fratele lui Ştefan Bâthory, principe ■ al-Transilvaniei (1576 — mai 1581), tatăl lui Sigismund Bâthory, 27, 43. Bâthory, Ioan 43. Bâthory, Sigismund, fiul lui Christofor Bâthory, principe al Transilvaniei (1581 — 1597, 1598-1599, 1601, 1601 - 1602), 22, 26, 27, 30, 32, 36, 42-45, 86, 90-94,102,103,106,108, 111, 114, 117-122, 138, 140, 146, 147, 151, 153, 154, 156,157,160, 162-167,172-176,179, 186, 187,197-200, 208,211, 222-225, 235,240, 251, 254-256,259, 263-265, 268, 270-272, 275, 278, 281-283, 286, -303, 308, 327—329, 331, —ajută cu călărhne pe Za-moisky 26;— hotărăşte să rupă alianţa cu turcii 28; —abdică la tronul Transilvaniei, apoi rechemat ca prinţ la 28 august 1594, 29; —trimite o armată de 40 oameni spre Timişoara 40; — trimite oşti lui Aron vodă în Moldova 41; nunta lui—eu Maria-Cristina 72, 73; — face pregătiri de luptă contra turcilor 96 — 98; —' hotărăşte asedierea Tîrgoviştei 99—101; —luptă la Giurgiu 112; —renunţă la tratatul din 20 mai 1595,124; deputaţii lui — 137; — pleacă ,, să bată Timişoara” (9 iunie 1596) 156; — renunţă la tronul Transilvaniei 167 — 169, 177, 178; — se instalează în palatul din Silezia 182; — revine în Transilvania 183 ,v — se întîlneşte cu soţia la Cluj (august 11) 184; — nu este recunoscut de George Kirâly, convoacă dieta 185; — primeşte daruri de la Mihai vodă 188; — abdică din nou în favoarea lui Andrei Bâthory 190 — 192; — doreşte să revină 206; vistieria lui — pusă sub pază de Mihai Viteazul 244. Bâthory, Ştefan (1533 — 1586), voievod (1571 — 1575); principe al Transilvaniei (1575 — 1583) şi rege al Poloniei (1575— lo36), 26-28, 30, 36, 37, 43, 62, 101, 137, INDICE DE NUME 34 7 145, 156,; 191, 202, 206, 208, 217, 218, 224, 231, 235, 238, 247, 279. Băleeseu, Nicolae 323, 328, 330-332. Bărean, stolnic din Merişani, mare vistier al lui Mihai Viteazul în Transilvania şi Moldova (mart. 1600—18 august 1600) 326; (N. B. : stolnic din Mărăcineni). Becz, Toma (Besz), ofiţer, participă la lupta de la Şelimber 223; ~ îl însoţeşte pe A. BâtHory, prins şi omorit 239. Bekeş, Ştefan, căpitan, 32, 36. Beldi, Clement, fiul lui Ioan Beldi, îl însoţeşte pe-Aiidrei Bâthory 229. Beldi, Ioan (Boldi), sfetnicul lui Andrei Bâthory, 214, 217; ~ îl însoţeşte pe A. Bâthory 229; aprins şi omorit (3 noiembrie 1599) 239. Beldi, Pa vel, fiul lui Ioan Beldi, îl însoţeşte pe Andrei Bâthory 229; prins şi omorit (3 noiembrie 1599) 239. Beîtzan, comite polon, pus de Zamoiski comandant'al cetăţii Hotin T4Q. Benkendorf de Wardin, Ion, solul electorului de Brandenburg 138. Berendei, Ioan, moare în lupta de la Şelimber 230. J Berka, Venceslâs, solul împăratului Rudolf al II-lea, 137. Besenie, Ştefan, căpitan de cavalerie în armata lui Andrei Bâthory la Şelimber 224. Besz, Emefie, este omorit odată eu Andrei Bâthory 239. Bethlen, Gabriel (1580 — 1629), principe al Transilvaniei (1613 — 1629), diplomat iscusit, consilier al lui Sigismund Bâthory, ~ emigrează din Ardeal în Polonia 256; ~ prinţ 286. Bethlen, Wolffgang de (1639-1679), istorie maghiar, 202, 204, 212, 213, 217, 219, 227, 229, 230, 250, 251, 273, 279, 299, 330. Bileeki, comandant al cazacilor 154. Bîsselius, Ioaneş, istorie, 332. Boaeec, Ioan 44. Bocskaî, prinţesă 45. Boeskai, Fecdinand, totele prinţesei Bocsfeai 45. Boeskai. Ştefan (1557—1606), principe al Transilvaniei (1604—160.6); locotenent general al lui Sigismund Bâthory, unchiul lui Sigismund Bâthory, a fost conducătorul partidei antiotomane 121, 168, 173, 174, 176, 182, 184, 186, 187, 205, 206, 216; ~ trimis ambasador la Împărat, încheie tratat de alianţă (ian. 1595) 43; mama lui ~ 44, 199; ~se căsătoreşte, ca procurator al lui Sigismund Bâthory, cu Maria-Cristina 45; ~ vine în tabără cu lăneierii 92numit ,,general mai mare peste toată oastea” 96; ^ potoleşte revolta săcuilor 156; ^ regretă abdicarea lui-Sigismund Bâthory 183. Bodoni, Ştefan, senator 187, 232, 244, 291 p luptă lâ Şelimber în armata de rezervă* 224; ~ comandă pedestraşii săcui la Mirăslău 298. Bogâti, Baltazar (Bogathi), comite ungur (1595) 91. Bogâthi, Nicolae 282, 288. Bogâthie, Melhior, magnat şi nobil de origine română 208, 222, 224. Bogdan (j 1597), fiul lui Iancu Sasu 37, 324 t numit de Poartă domn în Ţara Românească 38; ^ fUge la Constantinopol 39. Boldog, Ioan, solul lui Sigismund Bâthory la Poartă 27. Borbeli, George, generalul lui Sigismund Bâthory 58; cucereşte cetatea Lipova 91 ^ comandă artileria lui Basta la Mirăslău 300. Borbeli, Matei, trimis de Sigismund înaintea lui Satîrgi Mehemet ,,ea să trateze o alianţă” 187. Borea, logofăt, semnează actul din mai 1595* 64, 328. Bornemissa, Baltazar, nobil ungur 297. Bornemisa, Ion, general (f 1594), general^ căpitan de artilerie în armata poloneză a lui Ştefan , la Sigismund Bâthory generak 29,30. Borsai, George 277. Borseny, Ştefan nobil ungur, moare4a Mirăslău? 301. Bostansade (Bostan Za deh), muftiu 158;: ~ partizanul lui Sinan paşa 57. Bragadini, comandantul cetăţii Guleti 70. Brîncoveanu, Constantin, domn al Ţării Româneşti (1688-1714), 182, 326. Brokendorf, Christofor, solul ' electorului Saxoniei 13 Broniewski, Christofor, comandant de oşti 149. Bruney, George, conducătorul ţăranilor austrieci răsculaţi 70. Rudai, Franeisc 304. Budai, George, comandă aripa stingă a armatei Ia Mirăslău 298. Buraş, beiul de Nieopoî, prins de haiduci 155. Buzdugan, căpitan, pradă şi măcelăreşte pe toţi grecii din ţară (1616?) 326. Buzeştii, familie de mari boieri olteni, avangarda fraţilor ~ învinge avangarda tătarilor. (14 ianuarie 1595) 38; cetele ~ 219- Buzescu, Preda, mare postelnic în domnia lui Mihai Viteazul, 63, 64, 189, 206, 221 „ 328; ~ luptă contra tătarilor 38; — atacă Hîrşova 40; ~ trimis împreună cu Mareu, fiul lui Petru Cercel în Moldova 266.. Buzescu, Radu, mare spătar, mare clucer în domnia lui Mihai Viteazul 64, 162, 179*. 213, 218, 264, 279, 328; ~ trimis după ajutor la Sigismund Bâthory 32; ~ luptă ^48- INDICE DE NUIME -^ eoiî^^ătetler^118; iiîisova 40 solul lui Mihai Viteazul la comisarii împăratului 179. Biizeseu, Stroe, mare stolnic în domnia lui Mihai Viteazul 34, 72, 189, 273 ; ~ trimis de Mihai vodă la Aron vodă după ajutor 32; ~ luptă contra tătarilor 38. Cacasiu, Ştefan, senator, trimis de Andrei Bâthory în Polonia după ajutoare 200; ~ trimis la Rudolf al II-lea 204. Cacucin, Elie, săcui, solul lui Mihai Viteazul la împărat 179. Caetan, Henric, legatul papei în Polonia 159. Caîomfireseu, Radu (Calofirescu), postelnic, vestit căpitan al lui Mihai Viteazul 72 : ~ trimis contra tătarilor 38. Calotă, vistier şi logofăt, fratele lui Ştefan Răzvan, omorît de îeremia Movilă 150. Calotă^ din Lipova, mare ban, rudă cu doamna Stanca a lui Mihai Viteazul 179. Campana, Cesare, istoric italian 330. Cantacuzino, Andronachi (Androni) (1553 — 1600), vistier, l-a sprijinit pe Mihai Viteazul la urcarea pe tron, 179, 264. Cantacuzino, Şerban, fiul postelnicului C. Cantacuzino, domn al Ţârii Româneşti (1679—1688), 182, 326. Cânte mir. Dimitrie, domn al Moldovei (1710-1711) 327. Cantemireştii 326. Cantu, istoric, 12. Capigi, Baka 45. Caraczoni, Mihai, căpitan de artilerie, ~ omorît odată cu Andrei Bâthory 239. Caragea, George, postelnic, fratele banului Mihalcea 221, 286. Caragea, Mihalcea, grec, mare ban; vestit comandant al armatelor româneşti, sfetnic al lui Mihai Viteazul 162, 179, 206, 210, 217, 233, 266, 279, 286, 291; ~ arde şi pustieşte Brăila şi Silistra (1595) 40; ^ născut în Brăila 46; ~ trimis de Mihai Viteazul la Praga (febr. 1597) 163 ; ^ trimis de Mihai vodă la Andrei Bâthory 204; ^ trimis la împărat cu- trofeele cucerite de la Andrei Bâthory (13 ian. 1600) 249- Caraiman paşa (Karaman) 72; (omorît de Mihai Viteazul în lupta de la Călugăreni 81; armiile lui ~ 228. Carillo, Alfonso (Garilie, Carilio, Carilo), (1553 — 1618), călugăr iezuit spaniol, duhovnicul lui Sigismund Bâthory din 1591 şi sfetnic credincios âl Habsburgilor, 28, 43, 93, 153, 168,167, 183. Carol, arhiduce, unchiul lui Rudolf al II-lea, 43, 44. Carol al V-lea de Habsburg, împăratul ger-'•^mnstior '(l'M-9—1556), în 1556 renunţă la tron, 191. ; Carol, /duca de Suderman, --unchiul oralului Sigismund al Poloniei, 176, 258. Carol de Mansfeld, comite 248. Carol cel Mare, împăratul Franţei^88 —814), istoriograful împăratului ~î2i. Carol I Robert d’Anjou (1288 —1342), rege al Ungariei (1308—1342) 271; ~ întăreşte cu ziduri cetatea Hîrşova 36. Gasquida, Ambrosie, solul lui Sigismund Bâthory 140. Castaldo, Giovanni (1500—1562), general imperial de origine italiana, conducătorul armatelor transilvane (1551—1552) 61. Cauriolo, Tomaso, comite, strejar general-maior 284, 294, 296; ~ participă la bătălia de la Mirăslău 301; ~ pleacă la împărat ,,ca să-i ducă bandierele şi steagurile cîşti-gate In bătae’4 305. Cecale, Zade Sinan (Cicală), paşă 56, 331; ^ născut la Messina 70; fiul lui .^.-partizanul lui Sinan paşa 57. \ Caesar, Iutius (101 — 44 î.e.n.) 122, 240. Chanski, Stanislas, comandant polon 148, 149; ^ rămîne cu îoan Potocki in Moldova 146. Chisar din Leoteşti (Chiesar), mare logofăt apoi mare vornic, a făcut parte din conspiraţia contra lui Mihai vodă 153, 154; a făcut parte din solia care a încheiat tra-tatiir de la Alba Iulia 328. Giaki, Ştefan vezi Csâki. Cicală, amiral turc 71; — pustiieşte cu flota Sicilia 31. Cinad, ginerele lui Optum pe care îi trădează 195. Gîndeştii, familie de nobili români din Hunedoara 39, 40, 208. Cîrlova, Vasile, poet român (1809—1831), N. Bălcescu citează poeziile lui ^ ,, Rui-nurile Tîrgoviştei şi ,,Marşul oştirii române” 88. Clement al VlII-lea, papă (1592-1605) 25, 151, 187. Cocea (Coci Nicolae), arnăut; mare postelnic; mare ban; căpitan în oastea lui Mihai Viteazul 80, 81. Gogia, Sinan paşa sau Sinan paşa cel băirîn 70. Cogia, Murad paşa 82. Golbaz, Tudor, stegar în armata lui Andrei Bâthory, moare în lupta de la Şelimber 227. Constantin I cel Mare (306—337) fondează Constantinopolul (324) 54. Constantin XI (sau XII) Paleologul (1449 — 1453), căderea Gonstantinopolului sub ~ 54. Constantin Şerban Basarab, domn al Ţării Româneşti (9 apr. 1654—februarie 1658) 326. Gorniş, Baltazar (1581 — 1610), senator, fiul lui Gaspar Gorniş, a luptat în armata de rezervă la Şelimber 224. INDICE DE NtJMî 349 Comis, Gaspar (1555 — 1601), săcui, conducător de oşti, sprijinitorul partiduhii antiotoman al lui Sigismund: Bâthory, numit general de Andrei Bâthory, Mihai Viteazul îl învinuieşte de trădare şi îl omoară 61, 168, 179, 183, 184, 200, 202, 206-208, 216, 217, 267; ~ trimis de Sigismund Bâthory la Zamoiski 62; ~ numit general de Andrei Bâthory 199; ~ trimis la Mihai Viteazul 201; ^ comandă toată armia cardinalului la Şelimber 224; ~ luptă la Şelimber 223, 224, 229, 230; solul lui Mihai Viteazul la Kudolf al II-îea 266. Comis, Lupu (Kornis Wolfgangus, Farkas), comite, săcui, ginerele lui George Maka 91, 183, 230, 254, 268; — fuge în Polonia 269; ~ închis la Alba lulia este omorît de paznici; trupul lui — 305. Corvinii, familia 19$, 243, 270, 271. Costin, Miron (1633 — 1691), cronicar, mare logofăt 260, 261. Costitz, Ion, solul electorului Brandenburgului 138. Covaci, Lupul vezi Kovatzius. Csâki, Ştefan, căpitan-general ungur 225, 2-63, 268, 278, 280, 281, 288, 290, 292, 293j ~ trimis de Mihai vodă să pedepsească locuitorii Huedinului 269; ~ capul complotului contra lui Mihai Viteazul 272; ^ comandă călăreţii lăncieri în armata tui Basta la Mirăslău 299; călărimea lui ~ 305. Csejtie, Isac, nobil ungur 218. Csomortany, Thomas, nobil 210, 257; ^ solul lui Andrei Bâthory la Mihai vodă 207; ~ luptă la Şelimber 223; ~ îl însoţeşte pe cardinal 229; ^ este singurul din suita prinţului care reuşeşte să scape cu viaţă 239. Culpenius, Mihai, moare In lupta de la Şelimber 230. Uaczo, Francisc, comandant 61. Damian, vistier 206. Ban al II-lea, fiul lui Dan I, domn al Ţării Româneşti (august 1420 — februarie-martie.. 1431 cu întreruperi) numit in text şi Dracula 108. . Danilovici, Dan, mare vistier; ,,trădătorul din bătălia de la Călugăreni”; înverşunat duşman al lui Mihai Viteazul 64; iii casa vistierului ~ sînt ucişi toţi creditorii turci 33 ; ~ trădător 84; ~ a făcut parte din solia care' a semnat actul de la Alba lulia 328. Dambos, Ioan 287. Daud paşa 56, 57, 70. Deeebal, 194. Deli Hasan Batakgi vezi Hasan spahiul- Denona, Gomenius, canonic de Adrianopol, trimis de papă la principele Moscoviei, la Sigismund Bâthory şi Aron vodă ca să-i atragă în lupta contra turcilor 26. Despot vodă Eracîid (Heraclid), domn al Moldovei (noiembrie 1561— noiembrie 1563) 166. Diacu, Grigore, arestat şi omorît la Cluj din porunca lui Sigismund Bâthory 29. Dimitrie, arhiepiscopul bulgarilor 251. Dimitrie, ce-i zicea cel Mare, comanda 500 călăreţi unguri în armata lui Mihai Viteazul 210, 225. Dimu (Dima) sau Dumitru, vornic, se bate cu turcii (1598) 188; ~ omorît de vizirul Ibraim 268. Djigala, vizir, numit mare vizir în locul lui Ibraim paşa 160. Doglioni, N., istoric 39. Doja, Gheorghe, răscoala lui ~ 196. Domăs, Ştefan, săcui 214. Dracula, Dracu vezi Vîad Dracul. Dragomir, comandant sub Ladislau 85. Drohojewslri, Ioan Tomas, comandant, regimentele lui ~ 148, 149. Duca, Gheorghe, domn al Moldovei (1665— 1666, 1668-1672, 1678-1683), domn al Ţării Româneşti (1673—1678) 326, Dumitru din Cepturi, mare logofăt, mare vornic, a fost uimi din dregătorii cei mai de seamă ai lui Mihai Viteazul 179; ^ a fost membru al soliei care a încheiat tratatul de la Alba lulia (mai 1595) 64, 328; conspiraţie contra lui Mihai vodă condusă de ~ 153, 154. Dydynski, ofiţer polonez, moare In lupta de la îascea 260. Eftimie, mitropolitul Tîrgoviştei (1593—mai— iunie 1595,159.. .1605), face parte din solia care a încheiat tratatul de la Alba lulia 63, 328; ^ depune jurămînt de credinţă împăratului Rudolf al II-lea 180. Elisabeta, regina Angliei (1558--£603) 22. Engel, Johan Christian von (177Q—1814), istoric german, 331. Ernest, prusac, 92. Fabius, Maximus t Verrocosus Gunctator (275 î.e.n. — 203 î.e.n.), om politic roman 220. Farcaş, Francisc, nobil maghiar 270;^iicis de săcui la Sighişoara 269. Farcaş, George (popa Stoica), căpitan din Brabova,, căpitan în oastea Iui Mihai Viteazul cucereşte Vidimil 1231 ^trimis cu ,,o seamă de oşti alese” ca să ia Vidimil (septembrie 1596) 160, 328, 331. Farcaş, George, căpitanul Iui Sigismund Bâthory 107; comandă armata de rezervă la Mirăslău 298. Fatima, fiica lui Mahomet 34. 350 INDICE DE NUME Fede, Gherei vezi Gherei. Feodor I (Theodor), ţarul (1584—1598), făgăduieşte ,,o mare sumă de bani“ 27; ~ trimite ambasadori la Praga 159. Ferdinand de Habsburg, împărat (1556 —1564), rege al Ungariei (1526 — 1563) 45, 167, 241. Ferdinand, duce de Toscana (1549 — 1609), făgăduieşte ajutor lui Rudolfal II-lea 25. Ferhat paşa (Ferhad), mare vizir; comandant al oştilor turceşti (1595); pregăteşte campania împotriva lui Mihai Viteazul; arnăut de origine, poreclit Gharaclan (Şarpele negru) 37, 55, 57, 63, 65, 67-69, 71, 138, 327; ^ numit mare vizir 56; armata lui 58. Filip al II-lea rege al Spaniei (1556 — 1598), exponent al absolutismului monarhic şi al reacţiunii catolice 199, 248; ~ făgăduieşte ajutor împăratului Rudolf al II-lea 25. Florica, fata lui Mihai Viteazul 257. Foldossi, Gaspar, comandant de oşti 65, 66* Forro, Ion, nobil ungur, arestat, de Sigismund Bâthory şi omorît la Cluj 29, 30. Francisc, numit cel Mare, face parte din suita lui Andrei Bâthory, omorît odată cu acesta 239, Fronius,--Matei, jurat din Braşov de origine germană, a continuat lucrarea lui I. Hon-terus despre drepturile saşilor în Transilvania Statuia iurium mumei palium Saxo-rum in Ţranssyloania în 1583, 215. Fuschie, cronicar sas 308. ©arau, Nicolae, comandant ungur, a năvălit în Ţara Românească la 1342 85. Gavay, Nieolai 204. Gherei, Adil vezi Adil Gherei. Gherei, Fede, fratele lui Gherei; ^ se luptă cu polonezii 142, 143. Gherai-Gazi Ghirai al II-lea zis Bora Viforul : hanul tătarilor din Crimeea (1588 — 1594, 1596—1608) 42, 142; ~ se uneşte cu Sinan paşa (17 iulie 1594) 31; ~ trece Dunărea pe la Vidin 37; ~ intră in Moldova (februarie 1596) 154. Geîu, ducele românilor şi slavilor, voivodatul de pe Someş (896) 194. Gembicki, Florian, secretarul coroanei Poloniei, trimis de regele Poloniei la Roma 151. Gcorge postelnicul vezi Ca ragea. Gereb, Francisc, face parte din suita lui Andrei Bâthory, prins şi omorît mai tîrziu 239. Gerendi, Toii, !l însoţeşte pe Andrei Bâthory 229. Gerrah paşa, vizir, partizanul lui Sinan paşa 57. Gerundie, Ion, arestat ia Cluj (1594) 29. Geszthy, Ferene (Gestio, Gesty) (1545—1595), credincios al familiei Bâthory, unul din conducătorii partidului antiotoman, coman- dantul cetăţii Deva, căpetenie de oşti în armata lui Sigismund Bâthory 29, 186; ~ vine cu o ceată din Transilvania 40; — ~ se bate cu 12 mii tătari 41. Gheghe, Valentin, căpitanul lui Răzvan vodă 149. Gheza II (Gheiza) (1141 — 1162) rege al Ungariei ; ^ aduce o colonie de germani în Ardeal (1143) 195. Gherei vezi Gâzi. Ghica, George, domn al Ţării Româneşti (20 noiembrie 1659 — 1 septembrie 1660); domn al Moldovei (3 martie 1658 — 1 noiembrie 1659) 326. Ghica, Grigore, domn al Ţării Româneşti (1 septembrie 1660 — noiembrie 1664, februarie 1672 — noiembrie 1673) 326. Ghiafer, paşa, fost beilerbei al Servanului, 160 331; ^ ,,eunuc, ungur de neam”, fost paşă de Tanris 71 ; ^ numit pasă în Moldova (1595) 57. Glad, voievod în Banat (896) 194, 195. Grecul, Toma, stegar în armata Tui Andrei Bâthorv; — moare în lupta de la Seîimber 227. Greissing', senator din Braşov 214. Griselda vezi Zamoiski, Griselda. Gritti, Aloisio, veneţiân în sliujfoa Porţii 241. Guciuk-Osman, aga 119. Guerrin, analist 121. Gyulaffy, Lestâr (Enstatie Gyulasi) (1557 — 1607) 175. Gyulaffi, Lâszlo (? — 1605) (Ladislas GyUîasi), in-1999 a fost comandantul cetăţii Alba Iulia, eonducător de oşti, 218, 231. Gyarmathy, Mathei, ungur, comandă ,,opt sute gvardişti pe gios“ la Mirăslău 298. Gyulai, Mihai, ungur, conducător de cohorta în oastea lui Mihai Viteazul 225. Hadnagy, Ştefan, ofiţer ungur 275—277. Hafiz paşa eunucul 268. Kafiz Ahmed paşa (Afiş), beglerbeg de Bosnia 328;anumit paşă de Vidin 188; Udrea „foarte i-a tăiat si i-a spart oastea” lui ~ 123. Haidar paşa, beglerberg de Si vas 71, 79, 89 ; ~ ucis în timpul luptelor de la Călugăreni 81. Hali-Masser-Ceauş, solul sultanului la Mihai Viteazul In vara 1597 169. Haller, Gabriil 281. Hammer, Porgstall Josef, baron von (1774— 1856), istorie şi orientalist german 331. Hannibal (Anibal) (247 i.e.n.-m î.e.n.), conducător militar şi om dfc stat cartaginez 213, 220. Haraly, Ştefan, săeiii 214. Hardek, conte, comandantul Cetăţii Raab, 31. INDICE DE NUiME 351 Hasan paşa, beilerbeiul Rumeiiei; născut în Hertzegovina, fiul lui Mahomet Socoliul 59, 67, 68, 71,76, 80; —’ pregăteşte trecerea armatelor turceşti peste Dunăre 58; —' partizanul lui Sinan paşa 57; ~ participă la lupta de la Călugăreni 82, 86 ; —' se retrage cu armata spre Bucureşti 97; —' luptă la Giurgiu 104, 112; —' făcut serasher al Rasgradului 119. Hasan spahiul = Balatagin, Deli Hasan; mîntuitorul din Balta; salvează pe Sinan, căzut într-o mlaştină, in bătălia de la Călugăreni, ajunge căpitan al deliilor, 82. Hasan-Efencli, şeicul din schitul Mnstafa paşa,^ face ,,slujbe şi rugăciunea turcească” în mitropolie la Bucureşti (1595) 86. Heidenstein, cronicar polon 260. Baller, Gâbor (Helleriu Ga vrii) (1550 — 1608), cetăţean din Cluj, trimis de Sigismund Bâthory la arhiduca Maximilian 187. Hersc-hely, Valentin, curier 216. Herteiius 257. Herzely, Christofor, originar din Braşov, trimis de Mihai Viteazul la împăratul Rudolf al II-lea la Praga 209, Hirscher, Ion, jurat din Braşov 215. Hirscher, Luca, oratorul comunităţii din Braşov 214. Hînceştii, familie de boieri moldoveni, caută să-i gonească pe greci din ţară 326. Honol, Nicolae 184. Horea, fiul lui Tuhutum 195. Horea 241. Horvât, Mihai, căpitan ungur, —' comandă ostaşii transilvăneni din armata lui Mihai Viteazul 32, 36. Horvâth, George, locotenent ungur în armata lui Mihai Viteazul 210; —' conducător de cohortă 224. Hosszu, Ioan din Cluj, trimis de clujeni la Mihai Viteazul, omorît de nobili 287. Hristea, vornic 64. Hroiot, ungur, năvălise în Moldova în timpul lui Ştefan cel Mare 140. Huet, Albert (Huli) (1537 — 1607), corniţele saşilor, a fost consilier orăşenesc al Sibiului; a jucat un rol important în timpul lui Bâthory 209. Huniade, Ioan (îancu) de Hunedoara, voievod aH Transilvaniei (1441 — 1446); guvernator al Ungariei (1446-1453), 31,. 45, 92, 196, 324. Huraia* agă, paşă la Timişoara, —* vine în solie la Mihai Viteazul Ia Braşov 252. Hurmuzald, E. 328. Husein bei, primeşte comanda spahiilor (30 aprilie 1595) 57. Husein paşa, comandant al cetăţii şi sahgia-cului de Nicopol 72, 79; —' ia parte la bătălia de la Călugăreni, ucis în timpul luptelor 81. Huszar, Petre, ungur, comandă o armie ajutătoare a lui Andrei Bâthory în lupta de la Şelimber 224, 227, 229. lacob vezi Pbrycki. îacobinus, Ioannes Clau di opolitanus (1574 — 1603), istoric, secretarul cancelariei Transilvaniei (1598); a murit în lupta de la Braşov (1603) 286. Îancu Sasul, fiul lui Petru Rareş, domn al Moldovei (noiembrie 1579— septembrie 1582) 37. lazid-Sade, reis efendi 268. Ibraim paşa, numit caimacan la Constanti-nopol; cumnat al sultanului; numit vizir si serascher al armatei Ungariei 56, 57, 68, 120, 157, 160, 169, 205, 206, 249, 267, 268, 270, 281. Ibraim, ceauşul, vine la Sigismund Bâthory cu ,,caftane şi scrisori” de la sultan 63. Ibraim paşa, tunar, a luat crucile de pe bisericile din Bucureşti, 86. loachim stolnicul 251. Ioan, prinţ vezi Bâthory, Ioan. Ioan cel din Urmă, comandă doua sute de cală» reţi 300. Ioan II Sigismund, „rege ales” al Ungariei (1540-1551, 1556-1571) 28, 214. Ioana, babă a lui Ioan Coacec 44, 198. loanis bei 160. Ioan vistierul vezi şi Cantacuzino Ia ne, îl ajută pe Mihai Viteazul să ajungă domn 21, 22. Iffiu Ioan (Uf iu), fiastru lui Balthazar Bâthory, arestat şi omorît la Cluj (1594) 29, 30. Iffiu, Ion, fiul lui Ioan Iffiu, fratele vitreg al lui Andrei Bâthory, 200 ; — comandă armata de rezervă la Şelimber 224; —'îl însoţeşte pe Andrei Bâthory 229; —' prins şi închis la Deva 239, " 240; —/ omorît Ş51; (N. Bălcescu confundă relaţia tată-fiu. lojica, Ştefan (Josika) cancelarul şi sfetnicul lui Sigismund Bâthory, omorît la 1598, 29, 32, 64, 162, 167, 168, 172, 173,. 185, 328. Ion, regele Suediei 26>. Ion de Prislop, mitropolit în Bălgrad din 1599 ; izgonit în 1601; restabilit de G. Bast&,272. Ion vodă cel Viteaz, fiul lui Ştefăniţă, domn.al Moldovei (februarie 1572 — 13 iunie 1574) 324. ■ ■■ -• Istvânfi de Kisasaszonfalva* Nicolae (1538 — 1615), om de stat şi istoriograf maghiar 173; —' propalatinul regatului Ungariei şi căpitanul cetăţii Oedenburg 179, l8d; — vicepalatin al Ungariei 169. Iuda 222, 234. . Iustinian, împărat bizantin (527—565), legile lui ~ 285. 352 INDICE DE NUME Jerrei, Franci se, emigrant din Ardeal în Polonia 256. Josua, Sigismund Bâthory considerat ca un ai doilea ~ 156. Juga zis Ologul (1399 — 1400) 166. Kabosi, Ştefan, iezuit, înduplecă pe Sigismund Bâthory să-l cheme pe vărul său Andrei din Polonia 190; ~ prins odată cu Andrei Bâthory, omorît mai tîrziu 239. Kakoci, Elie, din garda lui Răzvan vodă 150. Kamuthie 198. Kamuthi, Farkas (Kamutki) Wolfgang (f 1626), diplomat, comandant de oşti la Andrei Bâthory, apoi la Mihai Viteazul 288. Kankowski, L., mitropolitul Poloniei 141. Kara ceauş, deputatul garnizoanei Brăila 46. Katonai, Mihai, prefect la Cluj 183. Kelemeşi, Mihai, trimis la Cracovia din partea dietei Ungariei 137. Kemeny, Ioan, senator 280—282. Kendy (Kendi), Alexandru, prezident al senatului, unchiul lui Sigismund Bâthory, ~ arestat şi omorît la Cluj (1594) 29, 30. Kendy (Kendi), Francisc, unchiul lui Sigismund Bâthory, voievod al Transilvaniei împreună cu Ştefan Dobo (vara 1553 — 1556); ~ arestat (1594) 29. Kendy (Kendi), 'Gabrişl, unchiul lui Sigismund Bâthory, arestat si omorît la Cluj (1594) 29, 30. Kereszturi, Cristofor 175. Kersely, Valentin, judele Braşovului 214. Kertz, Pa vel, doctorul cetăţii Braşov 215. Kidel, Petru, locotenent ungur în armata lui Mihai Viteazul 210. Kirâly, Albert, născut în provincia Gemeri din Ungaria, căpitan, ia parte la bătălia de la Călugărehi sub comanda lui Mihai Viteazul 36, 65, 67, 84, 98, 100; ^pustieşte oraşele turceşti din Bulgaria şi Dobrogea ptnă dincolo de Adrianopol 40; —^ îi fugăreşte pe turci 46; ~ pradă Nicopolul 47; cohortele lui ^ 96; ~ ~ capturează două tunuri la Călugăreni 79 — 81. Kirâly, Georgie, comandantul cetăţii Oradea Mare 185. Kirâly, Georgie, comandantul cetăţii Oradea Mare 185. Kirecki, comandant de cazaci 154. Klş, Grigore, căpitan ungur in armata lui Mihai Viteazul 210. Klş, Ioan, locotenent ungur în armata lui Mihai Viteazul 210. Klopoeki, Andrei, comandantul pecjestrimei 148. Koacock, Ioan vezi Kovatzius. Kovatzius, Farcaş (Lupul Corniş, Volfgang Kovatzius, Koacock) (1540 — 1594), cancelar al Transilvaniei, istoric 186, 198; ^ arestat de Sigismund Bâthory 29; ~ sugrumat în închisoarea de ta Gherla (1594) 30; escadroanele lui ~ 96. Kotzi bei d’Amasia 89. Kozesa, comandant de cazaci 154. Ladislau I (Vlaicu vodă), fiul lui Nicolae Alexandru, domn al Ţării Româneşti (16 nov. 1364 — circa 1377) 85. Lala, Mahomed (Mu ha med) paşa, beilerbei de Anatolia, vizir, 56, 120, 157. Lascovius, Ioan moare în lupta de la Selimber 230. Laşii, Petre, trimis de împăratul Rudolî aî II-lea la Mihai Viteazul (12 noiembrie 1593) 247. Lazăr, Emeric, omorît odată cu Andrei Bâthory 239. Lazăr, Ştefan (Lazarius), căpitan al pedestraşilor palatului lui Sigismund Bâthory 174, 184; ~ luptă la Selimber, moare în bătălie 224, 226, 227. Lazăr, Wolfgang, fuge cu Andrei Bâthory,. este prins şi omorît mai tîrziu 239. Lăpuşneanu, Alexandru, domnul Moldovei (1552 — 1561, 1564-1568) 324. Leca, agă, căpitan de cazaci, ~ trimis de Mihai Viteazul cu oastea lui la Sigismund Bâthory 187; Leca, Radu, unul din generalii lui Mihai Viteazul la Mirăslău 302. Leon, împăratul filosof (886 — 912) 326; tablourile profetice ale lui ^ 55. Lesota, Henrie, ofiţer al împăratului, soseşte la Tîrgovişte (iul. 1597) cu leafa pentru 4 000 de călăreţi ai lui Mihai Viteazul 164. Libek, Gaspar, căpitan de pretorieni 217. Grigorie Literatul, prefect de la Agria, arestat la Cluj şi decapitat (1594) 29, 30. Lobodă, căpetenie a cazacilor, cazacii suU comanda lui ~ năvălesc în Moldova 41. Lorenzio, Rodolf, solul împăratului Ia papa Clement al VIII-lea 25. Luea, episcopul Buzăului (1587—1605) 63 ^ 328. Ludovic I de Anjou cel Mare, rege al Ungariei (1342-1382) 85, 92, 196, 271; ~ întăreşte cu ziduri Hîrşova 36. Lugaciu, Francisc (Lugaşi) 202; ~ comandantul cetăţii Cenad 187: conducător de eo^ bortă în oastea lui Mihai Viteazul la Selimber 225; ~ comandă împreună cu Ştefan Tahi călăreţii în lupta de la Mirăslău 298. Lunai, Albert, arestat la Cluj (1594) 29. Lupu, paharnic, „pradă şi măcelăreşte pe toţi grecii din ţară” (1616) 326. Liiveg, Albert, jude din Sibiu 175. INDICE DE NU» 353. Maeedius, Benediet 184. Maeedon vezi Alexandru cel Mare. Macikasi, Pa vel 197. Madu, generalul lui Mihai Viteazul, luptă la Mirăslău 302. Magnu, Antonie 196. Mahomed (Mohamed), profet al Islamului 52, 54, 72, 118. Mahomed (Mahomet)I, sultan otoman (1413-1421), fiul lui Baiazid 90, 108, 331. Mahomed al II-lea (Mahomet), sultan otoman (1444-1446; 1451-1481) 54, 71, 90, 327. Mahomed al III-lea (Mahomet), sultan otoman (1595-1603), fiul lui Murad III, 53, 55, 158, 160. Mahomet, emirii urmaşi ai lui ^ 34. Mahomet, nepotul sultanului, moare in bătălia de lingă Sissek (15 iunie 1593), 30. Mahomet Socoliul, vizir, tatăl iui Hasan paşa 71. Mailat, Ştefan, voievod şi principe al Transilvaniei (1534 — 1539); împreună cu Emeric Balassa (1539-1540) 197. Mako, George (f 1603), conducător de oşti săcui din armata lui Mihai Viteazul, apoi trece in tabăra adversă 202, 214, 264, 268, 276-278, 281-283, 287 — 289; — căpitan în armata lui Mihai vodă 210; ~ comandă un corp de armată la Selimber 225—227, 229; ~ comandă călăreţii lăncieri în armata lui G. Basta la Mirăslău 299. Mako, Grigore, fratele lui George Mako 202, 277. Malaspina, episcop de Caserta, delegatul papei, 138, 204, 218; ~ soseşte la Alba Iuîia ca nunţiu apostolic pe lingă Andrei Bâthory (20 aug. 1599) 203; ~ duce tratative între Mihai Viteazul şi Andrei Bâthory 221 — 223; ~ ajunge la Roma, papa ,, îi porunceşte să se tragă în episcopatul său” 246; Mihai vodă trimite lui ~ capul lui Andrei Bâthory 240. Mansfeld, Carol de, comite, feldmareşal împărătesc din Ungaria, ^ numit comandantul oştilor împăratului din Ungaria, ridicat la rangul de principe 60; -—- moare la 14 august 1595 158. Manta, mare ban ; comandă oşti. româneşti la bătălia de la Şerpăteşti (1595), ~ îi fugăreşte pe turci şi tătari ,,pînă îi trecu Ehihărea” 38; ~ participă la complotul împotriva lui Mihai Viteazul 47. Marcu, fiul lui Petru Cercel lăsat de Mihai Viteazul să eîrmuiască vremelnic Moldova 266. Marcu Deli 261. Marcul, Ioan (Marin) raguzan, 184 ; ~ trimis de împărat să-l omoare pe Joijca 186. Maria di Grazzo, de Bavaria, arhiducesă, soacra iui Sigismund Bâthory şi mama reginei Poloniei 142, 156, 159. Maria-Gristina (1564 — 1621), arhiducesă de Austria, principesă a Transilvaniei (19 apr. — 22 aug. 1598); soţia lui Sigismund Bâthory, 43, 45, 72, 198-200. Marico, Maria, fosta soţie a lui Vratislav Preveztein 183. Marius, Caius (157 î.e.n. — 86 i.e.n.), vestit comandant roman 21; Sinan paşa numit şi — al osmanlîilor 70, 118. Markhazi, Pavel, sangiaeul Lipovei 27. Maro, Ioan, secretar al lui Mihai Viteazul, trădător, prins şi dat ,,pe mina călăilor” 245 207. Marotius, Ioan, general al lui Sigismund, regele Ungariei (1431) 108. Martinuzzi, Frâter Gyorg'y (Martinuţie) (1482 — 1551), guvernator al Transilvaniei, cardinal, 240; ~ucis la Vinţ în închisoare 61. Matei, arhiduca Austriei, fratele împăratului Rudolf al II-lea 30, 59, 122, 177, 245, 246, 278. Matei Corvin (Mateiaş), rege al Ungariei (1458 — 1480), fiul lui Ioan ITuniade 55, 166, 196, 220, 324; — bătut Ia Baia de Ştefan cel Mare 45. Matei Basarab (Basaraba), doimi al Ţării Româneşti (1632-1654) 88, 326. Mavrocordaţii 327. Maximilian de Cassovia, arhiduce de Austria, fratele împăratului Rudolf II 45, 93, 95, 157, 160, 167, 169, 179, 180, 184, 187, 246, 248, 273, 331; ~ candidat la tronul Poloniei 26; ~ cade prizonier şi renunţă la tronul Poloniei 27; — comandă ,, armia din Croaţia” 30; ~ va guverna Ardealul 176, 183; Sigismund Bâthory îi scrie lui ~ să nu mai vină în Transilvania 185 şi trimite o solie la ~ 187. Mehmet paşa, fiul lui Sinan pasa 31, 56. 89, 119. Mehmet beg, deputatul garnizoanei Brăila 46.. Mehmed bei de la Ieni Seher defterdar în Ţara Românească şi Moldova 57. Mehmet paşa de la Silistra 188. Mehmed paşa, comandantul garnizoanei turceşti din Tîrgovişte (1595), făcut prizonier la Tîrgovişte 102. Mehmed Satîrgi paşa vezi Satîrgi Mehemed.. Meîhior 300. Menumorut, duce al Bihariei (896) 194. Menzenti, Benediet, comandă 600 de călăreţi în lupta de la Selimber 224. Merlin, proorociile lui ~ 55. Metodie, episcop de Pa tras, proorocirile Iul — 55. Michal -oglu, locuitor din Pelin (Bulgaria) îşi răscumpără familia cu 50 mii galbeni 152°- 354 INDICE DE NUME Micloş, loan 293. Micu, Mihai, fiul lui Nicolae Micii 240. Micu, Nicolae, 236, 238, 240; — face parte din suita lui Andrei Bâthory 229; — este prins odată cu cardinalul şi omorît 237, 239. Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (sept. 1593 — aug. 1601); al Transilvaniei (1599 — 1600) si al Moldovei (mai — sept. 1600) 26, 35, 37, 38, 40, 42, 46, 56, 60, 63, 64, 66-70, 72-75, 77-84, 87-90, 93, 94, 96, 98, 100, 106, 108, 119-121, 122, 123, 137, 152, 154, 156, 158, 161, 164, 165, 171, 172, 174, 179, 181, 188, 189, 190, 192, 197, 200, 202-209, 214, 231, 233-235, 238-245, 247-249, 251-258, 266-273, 275, 277-279, 281-284,286, 288, 290,306,323-329, 331-332;— ban al Craiovei 20,21;—prins şi condamnat la moarte de Alexandru vodă 21; — reprimeşte bănia 22; — pleacă la Constant inopol, obţine domnia şi se reîntoarce în ţară 22, 23; — trimite tributul lui Sinan paşa la lanic 31; — se pregăteşte de război contra turcilor 32; — dă foc casei unde erau adunaţi creditorii turci; ,,ridică steagul libertăţii” şi pleacă cu ostile spre Giurgiu 33; — asediază şi arde Hîrşova 36; — face tabără la Scărpăteşti 39; împreună cu Aron vodă ii bate pe tătari 42; ~ — cucereşte Ismailpl 45;— încheie eu Sigismund Bathory tratatul de la Alba îulia (20 mai 1595) 64 — 66; —se retrage spre rîul Argeş 85; — aşteaptă sosirea lui , Sigismund Bathory la Stoeneşti 86; — 1 soseşte la Giurgiu, lupte 109 — 111; — „preface* * tratatul din 20 mai 1595 121; — : cucereşte „cetăţile dupe ambele ţărmuri ; . ale Dunării” 123; — trimite o ambasadă la Cracovia (14 nov. 1595) 147; — îi bate <3 pe tătari lingă Gherghiţa; cucereşte Brăila 155;— vine în ajutorul lui Sigismund Bathory la asediul Timişoarei (hm. 1596) 157, — se luptă cu turcii 160; jsjkltanul trimite lui — „o deputăţie cu steag roşu, spre semn. de pace” 161: — Aine la Sigismund la Alba îulia, ^(ian. 1597) 162, 163; — face pace cu turcii (vara 1597), rămîne neutru 169; — primeşte firman de domnie pe viaţă (13 aug. 1597) 170; — află de abdicarea lui Sigismund 176 — 178; — încheie un tratat cu împăratul (9 iun. 1598) şi depune, jurămmt de credinţă 180;— face alianţă cu Sigismund 187; — porneşte cu oaste spre Nicopol 188; —„spăimîntă pe turci* * 189; —trimite scrisori împăratului „că ar vrea să se obştească” în contra lui Andrei Bâthory 199; — se convinge de „viclenia cardinalului * * 201; — încheie un tratat cu împăratul (4 apr. 1599) 201; — se pregăteşte pentru campania din Ardeal 210 — 213; — trece cu armata în Ardeal (18 oct. 1599) 213; — trimite pe G. Mako,< I. Tamasfalvi ş. a. să-i aducă pe săcui „cu gloata în tabăra lui * * 214;— primeşte jurămîntul Braşovului 215; —pătrunde cu ostile în Ardeal (Braşov, Făgăraş, Sibiu) 216 — 219; armata lui — 229, 261, 285;—se luptă cu Andrei Bâthory la Şelimber 221 — 229; — eliberează pe toţi prizonierii luaţi la Şelimber 230; intrarea triumfală a lui — în Alba îulia 232; — trimite o solie împăratului (ian.1600) 250;— „taie o medalie” în memoria biruinţei sale din Ardeal 251; P. Sennyei aduce lui —, în numele împăratului, titlul de locţiitor al său în Ardeal şi bani pentru plata oştilor 266; — Mihai cucereşte Moldova 259 — 261; nobilii unguri fac o coaliţie contra lui — 272, 274, 276, 278, 280, 284, 285, 289; alcătuirea oştirii lui — la Mirăslău 298, 299; — porneşte contra lui G. Basta 291 — 292; lupta de la Mirăslău 293 — 302; ostaşii lui — 304, 306-308; înfrînt la Minăslău— fuge ,,cu steagul, cel mare, steagul ţării” 302, 303. Mihalcea vezi Caragea Mihalcea. Mihnea al II-lea (Mihnea Turcitul), fiul lui Alexandru al II-lea, domn al Ţării Româneşti (sept. 1577 — iul. 1583 ; apr. 1585 — mai 1591); 72, 80, 82, 84, 96, 97y 328; — moare la Tîrgovişte în luptă 102. Miiewski, comandant, batalionul lui — 148, 149. Minceti, Benedict, comite ungur 91. Minski, Stanislas, comandant polon 148. Mir-Ahmet, beiul oraşului Bender 41. Mircea cel Bătrîn (Mircea I), fiul lui Radu I, domn al Ţării Româneşti (sept. 1386 — ian. 1418) 15, 17, 31, 47,' 88, 165, 166, 181, 211, 324; — încheie tratat cu Baiazid 14. Mircea al III-lea, fiul lui Radu cel Mare (mart. 1545 — nov. 1552, mai 1553 — îebr. 1554; ian. 1558 - sept. 1559) 87. Mirişte, logofăt, — solul lui Mihai Viteazul la Rudolf al II-lea 179. Mitrea, vornic, a făcut parte din solia care a semnat actul de la Alba îulia (20 mai 1595) 64, 328. Mîrzea (Mîrza), mare vornic; mare spătar; căpitan muntean în armata lui Mihai Viteazul şi a lui Ştefan Tdmşa 264, 268. Mohisediri, şeic, predicator (1595) la Sf. Sofia din Constantinopol vine la Bucutesti (1595) 12). Molia med ceauşul vezi Grigore Veresmarti. Moise Săcuiul (Szekeli) (1550 — 1603), căpitan, conducător al nobililor unguri, a jucat un rol important în viaţa politică a Transilvaniei de la sfîrsitul secolului XVI; principe al Transilvaniei (mai 1603 — 17 iulie 1603)184, 221-223, 228, 229, 263, INDICE DE NUME 355 264, 268 — 270, 272, 276; ^'căpitanul cetăţii Satu Mare 205; ~ ia parte la luptele de la Şelimber 227 Movileştii, familie de boieri (Moldova), istoricul familiei — 140; 326. Movilă, Ieremia, domn al Moldovei (aug. 1595 - mai 1600, sept. 1600 - iun. 1606) 22, 39, 103, 121, 142, 145, 146, 148-150, 154, 164, 172, 178, 192, 197, 200, 202, 207, 255-^257, 259, 260, 272, 273, 278, 308, 309; ~ numit domn al Moldovei de poloni 92, 140; ~ vrea să-l ,,răstoarne din tron” pe Mihai Viteazul 201; luptele lui ^ cu Mihai 261, 262, 264; ~ primeşte bani de la turci ca să lupte contra lui Mihai Viteazul . 272. Muri o del Monte, Francisco 156. Murad al III-lea (Amurat) sultan otoman (1574-1595) 24, 29, 52, 53, 55, 327; moartea lui■ ^ (ian. 1595) 53. Mtisa, cehuş în Dobrogea, vine în ajutorul Brăilei atacată de români 40. Mustafa, fiul lui Murad al III-lea, omorît de Mahomed al III-lea 53. Mustafa, ceauş turc, deputatul garnizoanei Brăila 46. Mustafa, schitul lui ~ paşa 86. Mustafa paşa, heglerbeg de Sam 38; ^ trece Dunărea pe la Rusciuc 37; ~ ucis în bătălia de la Rusciuc (ian. 1595) 39. Mustafa paşa, fiul lui Aias paşa ~ moare in bătălia de la Călugăreai 81; 72, 79. Mustafa paşa 70. Mustafa, sol turcesc 202. Nâdasdy, Franeisc (Nadazdi) (1555—1604), comisar imperial; comandant al cavaleriei regale 169. Nagilbau, George, îl întîmpină pe Mihai Viteazul cu daruri din partea locuitorilor din Alba îulia (1599) 231. Nagy, Ioan, din oraşul Korobango, trimis de Andrei Bathory în Moldova 200. Naima Mustafa (1652—1715), istoric turc 145. Naprâdi, p>imitrie (Naprâsdi) (1556—1619), episcop de Alba îulia şi apoi al Transilvaniei 137, 187, 242, 280; ~ opozant al guvernului împărătesc 183; ~ îl primeşte pe Mihai Viteazul la Alba îulia ,5eu multă Cinste şi daruri” 232. Neagce Basarab, fiul lui Basarab cel Tînăr, domn al Ţării Româneşti (ianuarie 1512— septembrie 1521), 181, 324. Nedeleu, boier moldovean 138. Negrea, spătar 264. - Negru, spătar, locotenent domnesc în Moldova (mai—iunie 1600) 179. Negru vodă, după tradiţia populară Întemeietor al statului muntean 15, 108, 327, 330. Negrul, Ştefan, face parte din suita lui Andrei Râthory, rănit grav este singurul care scapă eu viaţă 236. Nemeş, Ioan 283. Nias, Pavel 246. Nicolae Pătraşcu, fiul lui Mihai Viteazul; domn al Ţării Româneşti (1599 —1600) 179, 202, 212, 222, 240, 244, 255, 257, 259, 263, 264, 267, 289, 294, 307, 308, 331, 332; căsătorit cu Ana, fiica lui Radu Şerban, ~ primeşte firman de domnie pe viaţă (13 august 1587) 170; ~ depune jurămînt de credinţă împăratului Rudolf II 180; ~ vine la Braşov cu oşti din Ţara Românească 306. * Nicolae, Viteazul, român din Ardeal 224, 270, 273; ~ trimis de Andrei Râthory sol la Mihai Viteazul 201. Noac, Lupu, ungur, conduce o cohortă în oastea lui Mihai Viteazul in lupta de la Şelimber 225. Odobaşa, Petre, comandă aripa stîngă a armatei la Mirăslău 298. Ornir 82. Optum, nepotul lui Glad 195. Or dog, Blasie, nobil, săcui 234; r- îl prinde şi îl omoară pe Andrei Bâthory 235; ~ vine la Alba îulia cu capul cardinalului 239; din ordinul lui Mihai Viteazul i se taie capul lui ~ 241. Ormeny (Germeni) Petre, solul lui Mihai Viteazul la împărat 179; ^trimis, la Praga să ,,vestească împăratului norocita biruinţă asupra lui Andrei Bâthory” 245. Osman I (Gasiu), sultan (1299/1300—1326) 55. Palatici, George 65, 184, 225, 234; — solul lui Andrei Bâthory la Mihai Viteazul 206; ~ 11 însoţeşte pe cardinal 229; Palosi, Gaspar; prins odată eu Andrei Bâthory şi omorSt mai tîrzki 239. Pa piu, Ilarian, A. 331, 332. Pascal 12. Pavlovici, Stanislas, episcop de Olmutz, solul împăratului 137. Pătraşcu cel Bun, fiul lui Radu Paisie, domn al Tării Româneşti (martie 1554—dec. 1557) 20. Perecopi, tătarii ^ 37. Pereseth, Matei, comandantul pedestraşilor şi pretorienilor din armata lui Andrei Bâthory la Şelimber 224; ~ comandă , ,eîteva mii de ţărani” tn armata lui George Basta la Mirăslău 300. Petke, Ladislau, comandă călăreţii lăneieri în armata lui George Basta la Mirăslău 299. Petki, Ioan, săcui 269. 358 IHBICS BE NOM3E. ■' Fetid, 'vŞtelto* (Ţ572—A8'12), ■-. sacul. de .,..yază, politician şi diplomat, ^ comandă , ?clţiva călăreţi” în armata iui George Bas ta la. Mirăslău 300; 280-282. Petki, Wolfgang, căpitan de cavalerie în armata lui A. Bâthory la Şelimber 224. Petnahazi, Ştefan, ungur, conducătorul ofiţerilor unguri din armata lui Mihai Viteazul; depune jurămînt de credinţă împreună cu toţi ofiţerii 210. Petre Armeanul, căpitan in armata lui Mihai Viteazul 294. Petru, fiul lui Alexandru vodă cel Hău 35. Petru, Cercel, fiul lui Pătraşcu cel Bun, domn al Ţării Româneşti (iulie 1583 — aprilie 1585), fiul lui — 266. Petru, Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (iun. 1527 — sept. 1538, -febr. 1541 - sept. 1546) 166, 197, 211, 324. Petru, Şchiopul, frate cu Alexandru al II-lea domnul muntean; domn al Moldovei (ian. 1574 — nov. 1577, ian. 1578 — nov. 1579, sept. 1582 - aug. 1591) 240. Petru cel Tînăr, fiul lui Mircea Ciobanul, domn al Ţării Româneşti (21 sept. 1559 — iunie 1568) 197. Petz, Bartolomeu, jurist consult, comisar imperial, consilier de război 169, 175, 198; — caută să aplaneze conflictul dintre Mihai Viteazul şi George Basta 249; — solul lui Rudolf II la Mihai Viteazul 266, 268, 270. Petz, loan — Hernie Baptist, colonel, comandă batalionul de pedestrime nemţească Ia Mirăslău 300. Pezzen (Petzen) 197, 199; regimentele nemţeşti ale Iul — 278, 293. Piccolomini, Francesco Silvio, comandant al unui detaşament de cavaleri florentini din armata lui Mihai Viteazul (1595) 94, 98, 99, 328; — trimis de ducele de Toscana, comandă artileria la Sin Giorgiu 115, 116, 121; — partizan âl curţii Austriei 166. Pitti, palatul lui — la Florenţa 183. Pîrvu, banul 324. PîrvuJeştii, familie de boieri munteni descendenţi din banul Pîrvu 324. Pompeius (106 î.e.n. — 48 î.e.n.)i general şi om de stat roman 240. Porycki, polonez, comandant de oşti; frate cu Ştefan şi lacob, regimentele lui — 148,149. Porycki, lacob, polonez, comandant de oşti 148. Porycki, Ştefan, polonez, comandant de oşti 148 Potocki, polonezi, fraţii —262. Potocki, loan, starostele Cameniţei, 14, 148, 149; — rămîne cu oaste ,;în leafa lui Ieremia” 146. Potocki, Petru, polonez 14. Potocki, Ştefan 262. Preaestein, Vratislav, vicar -de-Boemia 183. Propostvari, călări mea lui — 299. Proşcaio, sfetnicul lui Sigismung Bâthory 29. Prunitz, Sigride, morav, — comandă un esca-dron de pedestrime în armata lui George Basta la Mirăslău 299, 302. Purice, aprod, boier al lui Ştefan cel Mare 140. Putoiana, Maria 69, 327. Radu cel Mare, fiul lui Vlad Călugărul; domn al Ţării Româneşti (apr. 1495 — apr. 1508) 18, 88, 321, 324. Radu de la Afumaţi (Radu al VII-lea), fiul lui Radu cel Mare; domn al Ţării Româneşti (iunie 1522— apr. 1523, ian. 1524, sept. 1524 — apr. 1525, aug. 1525 — ian. 1529) 87, 88, 181. Radu, Leon, fiul lui Leon, domn al Ţării Româneşti (1664-1669) 326. Radu, Mihnea, fiul îuî Mihnea Turcitul şi nepotul lui Alexandru vodă II, domn al Ţării Româneşti (sept. 1601 — mart. 1602, 1611, 1611-1616, 1620—1623) şi al Moldovei (1616-1619, 1623-1626) 87, 326. Radu al II-lea Prasnaglava (Chelul sau Pleşuvul), fiul lui Mircea cel Bătrîn; domn al Ţării Româneşti mai—nov. 1421, vara 1423, toamna 1424, mai 1426, ian — primăvara 1427) 108. Radu, Serhan, domn al Ţării Româneşti (1602-1610, 1611), 326. Ragozzi, Sigismund (1544—1608), comandantul cetăţii Egri (1587); principe al Transilvaniei (1606—1608), — comandă călărimea ungurească din Ungaria de Sud ia Mirăslău 299, 302. Rajbici, Albert, silezian, căpitan de cavalerie, trimis de arhiduca Maximilian la Mihai Viteazul 93. Ramazan, Zadeh, bei de Adana 188. Rascie, român 307. Ratz, George (Raez, Raţ), sîrb, căpitan general al lui Mihai Viteazul; căpitan in oastea lui Mihai Viteazul: apoi în slujba lui Ştefan al II-lea Ţomşa 204-206, 217, 273; cetele lui -—- 219 ; comandantul cetăţii Deva 251;—trimis să-l prindă pe W. Corniş 269. Ravazdi, George senator, 206; solul lui Sigismund Bâthory la Poartă, 27, 28; ^ comandant al cetăţii Gherla 64, 328; — sol al lui Andrei Bâthory la Mihai Viteazul 201; — participă la bătălia de la Şelimbăr 224; — omorît de săcui a doua zi după luptă 230. Răzvan vodă (Ştefan Răzvan), domn al Moldovei (aprilie—august 1595) 61, 62, 99, 120, 138-140, 146, 327; —numit de Sigismund Bâthory, domn în Moldova, sub numele de Ştefan 62; — soseşte cu oşti INDICE DE NU1ME 357 : >y aju torulluidVIihai ; ^^pleacă ■ sa-şi redobîndească tronul 121, 122; ^ intră în Moldova 117; lupta lui ^ cu Ieremie Movilă, 148, 149; înfrîngerea lui ~ 150; moartea lui ~ 150 —151; Mihai Viteazul răzbună moartea lui ^ 259. Meis, Effendi 157, 158. H&usner, Nicolae (Nicolaus), istoric, solul electorului Saxoniei 138. ftomany, Franeisc, comisul lui Andrei Bâthory prins şi omorît odată cu cardinalul 239. Bothalt 289; ~ ,,capul celor patru companii” de călăreţi din Ungaria de Sus 284, 300. Kottowitz, Balthazar, vărul lui Melhior Kottowitz, comandă un escadron de ralieri” la Mirăslău 300, 301. Rottowitz, Melhior, colonel în armata lui George Basta, ~ vine ,, cu o mie călăreţi raiteri şi un regiment de o mie pedestraşi” din Silezia 278, 299. Rtîdeanu Teodosie, logofăt, a fost unul din cei mai de seamă dregători ai lui Mihai Viteazul 64, 210, 240; a alcătuit cronica oficială a primei părţi a domniei lui Mihai Viteazul (1593 — 1597); a făcut parte din solia care a semnat actul de la Alba lulia (mai 1595) 328 ; ~ solul lui Mihai vodă Ia Rudolf ÎI (1600) 266, ^Rndolf al II-lea de Habsburg, împărat al Austriei (1570-1612) 25, 43, 152-*-154, 183, 174, 175, 176, 180, 205, 241, 250, 251, 254, 266, 281, 282, 284, 285, 299; ~ dă oşti arbiducăi Maximilian ca să dobîn-dească tronul Poloniei 26; senatorii şi deputaţii Transilvaniei ,, făcură jurămînt” faţă de — 175. Saatgi, Hasan (Haşan ceasornicarul, comisul lui Murad III, 52, 53. Sacy, Clâude — Louis Mickel de 161. Sadeîer, Aegidius (1570—1629), pictor 178. ;SaIanciu, George, arestat la Cluj (1594) 29. Sagredo, Giovani 118. Sanollah, muftiu 268. Sarmasagi, solul lui Sigismund Bâthory la Mihai Viteazul 176-178. Sartorius, Ştefan îl întîmpină pe Mihai Viteazul cu daruri din partea locuitorilor din Alba lulia (1599) 231. ^atîrgi (Saţurgi), Mehemed, paşa, comandant al corpului de ieniceri, luptă împotriva lui Mihai Viteazul la Călugăreni 68, 71, 75, 79, 81, 112, 182, 186, 187; ~ numit paşă al Ţării Româneşti 57, 58; ~ rămîne să păzească Vidinul 119; ^ ,,cu o puternică oaste bătea Oradea Mare” 189. Sava, armaş, locotenent domnesc în Moldova (1600) 264, 307, 308. Seadedin, Hogea, istoric turc 113,157,15'fe, 160. Segban, -rBasi • laninugene^baP ienicerilor, 67, 76; rămîne ,,pentru paza şi apărarea Yidinu lui” 119. Sekeli, Mihai, ungur, căpitanul cetăţii Satu : Mare 246, 252. Sekiel, Matei, ungur, comandă călăreţii lui Răzvan vodă 150. Senkowski, învăţat polon 145. Sennyei, Pangratic (Senney) (? — 1614), senator, secretar de stat 107, 179, 208, 217, 224, 244, 263, 266-268, 282, 291; solul lui Sigismund Bâthory la Poartă 27; ~ sol ia Mihai Viteazul 32; ~ secretar de stat al lui Sigismund Bâthory 162; ~ trimis de cardinal ca sol la Mihai Viteazul 202; ~ comandă toată armia de rezervă de la Şelimber 224, 228, 229; ~ comandă săcuii la Mirăslău 298. Seprawitz, loan, comandă călăreţii raiteri la Mirăslău 299. Sereş, Ştefan, magistratul Clujului 287. Sevri, Franeisc, locotenent în armata lui Andrei Bâthory la Şelimber 223. Sibrik, Gaspar, căpitan al eălărimii pretoriene, în lupta de la Şelimber 224. Sibrik, Giorgi, nobil ardelean 263. Siemanowski, comandant de cazaci 154. Sigismund I de Luxemburg, regele Ungariei (1387-1437) 108, 165, 271. Sigismund III, fiul lui Ion al III-lea, regele Suediei, rege al Poloniei (1587—1632) prinţ suedez, Sigismund Vaşa, prin sprijinul Iui loan Zamoiski şi a partidei cancelarului a ajuns pe tronul Poloniei 151, 176, 256 — 258; ~ candidat la tronul Poloniei 26; ^ dobîndeşte, ,, coroana Poloniei” 27. Sigismund della Torre, conte 168, 187. Silvaşiu, Baltazar, arestat la Cluj (1594) 29; ■ pleacă lingă Sigismund al Poloniei 257. Simeon, Megheşel, comandant ungur, năvăleşte în Ţara Românească ia 1342 85. Simion, apostol 22. Sinan paşa (Koca Sinan paşa), născut la Tapoiano, sangiacatul Prevezei, mare vizir: ,,Marius al osmanlîilor” 22,,24, 27, 28, 53, 55, 58, 59, 69, 75, 77-79, 81, 83, 84, 86, 87, 89, 90, 92-94, 98, 99. 101, 112, 114, 117-119, 122, 138-140,-142, 152, 153, 156, 157, 211, 224, 286, 327, 330, 331; ~ vine cu armată în Ungaria 30; ~ ameninţă pe Mihai Viteazul că ,,va purta război ”în Ţara Românească 31; ~ atacat de români la întoarcerea de la Belgrad 40; ~ surghiunit la Malgara 56, 120; ~ numit mare vizir în locul lui Ferhat (6 iulie 1595) 68; ~ porneşte spre Bucureşti 76; ~ cade de pe pod la Călugăreni 82; — întăreşte cetatea Tîrgoviştei 89; ~ ,,o întinse cu grabă spre Bucureşti” 95, 97; ~ pleacă 358 INDICE DE NUME din Bucureşti spre Dunăre 105, 107 — 111 ; eşecul expediţiei lui ~ 118. Sindi, Ioan, locotenent ungur în armata lui Mihai Viteazul, 210. Socol, Nicolae, boier , ~ trimis la Cracovia din partea dietei Ungariei 137. Soliman I Magnificul, sultan (1520—1566) 24, 28, 31,52, 53, 70, 157; năvăleşte in Ungaria (1526) 196. Spontoni, Cibo, istoric 298, 300, 305. Sta mate, postelnic 64. Stanca doamna, soţia lui Mi hai Viteazul, 210, 212, 225, 240. Stavrinos, vistier 230. Stănilă, postelnic, semnează actul de la Alba lulia (mai 1595) 328. Stoica, popa vezi Farcaş. Stoica, postelnic, locotenent domnesc (1601). Stoica logofăt, sfetnic, ^ trimis în solie cu banul Mihalcea la împăratul Rudolf II, 205, 250. Stoica, vistier 282; 283. Stroici, Luca, logofăt din Moldova; ~ candidat la domnia Moldovei 140. Suleiman, vezi Soliman. Sussim, bei de Tîrgovişte, făcut prizonier la Tîrgovişte 102. Siiveg, Albert din Sibiu 218. Szamoskdzy, Ştefan (circa 1565 —1612), istoriograf .transilvănean 208, 255, 256, 262— 264 ; îl sfătuieşte pe Andrei Bâthory să ceară protecţia Poloniei pentru dl şi ,,provinţia sa5’ (23 sept. 1599) 204. Szekeli, Moise, vezi Moise Săcuiul* Szemere, Mihai, nobil ungur, căpitan de cavalerie, ia parte la lupta de la Şelimber 224 ; ~ ucis de săcui la Sighişoara 269, 270. Szeplaki, Ştefan, stegar în oastea lui Andrei Bâthory, omorît la Şelimber 227. Sziezsai, Emerit*, „unul din credincioşii lui Andrei Bâthory” 220. Szilvasi, Balthazar vezi Silvasi. Szuhay, Ştefan, episcop de Veitzen, prefect al camerei ungureşti de la Presburg 179. Ştefan, numit domn al Ţării Româneşti In 1595 de Poartă 45. Ştefan I al Poloniei vezi Bâthory Ştefan. Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al 11-lea, domn al Moldovei (14 apr. 1457 — 2 iulie 1504) 18, 31, 45, 140, 166, 172, 211, 324. Ştefan, Răzvan vezi Răzvan Vodă. .Ştefan, Torasa, domn al Moldovei (1503 — ’ 1564) 326’. Ştefan I cel Sfînt, rege al Ungariei (997 — ’ 1038) 195, 271. Talii, Ştefan, ungur, comanda o armie ajutătoare a lui Andrei Bâthory în lupta de la Şelimber 224; ~ comandă 4 500 călăreţi români şi cazaci la Mirăslău 298. Tamasfalvi, Ioan, săcui, căpitan în armata lui Mihai Viteazul 210, 214, 289; Mihai Viteazul l-a făcut ,,prefect mai mare şi căpitan peste săcuii din scaunul Mureşul”' 276; ^comandă 400 călăreţi săcui in armata lui Basta 300. Tarducei, Achile 299. Tarkanv, Ştefan 264. Tascuni, Ştefan, căpitan ungur în armata», lui Mihai Viteazul 210. Teodor, logofăt 179. Teodora, mama lui Mihai Viteazul, 212. Teodosie vistier vezi Rudeanu Teodosie. Teofil, episcopul Rîmnicului (c. 20 martie* 1592— c. 1601), a făcut parte din solia care s-a dus la Sigismund Bâthory la Alba; lulia (mai 1595) 63, 328. Teuffenbach, Gristof, prefectul Casoviei, trimis de Rudolf al ILlea la Sigismund Bâthory pentru o alianţă antiotomanâ 28 ; Sigismund Bâthory il cheamă pe ~ cu ostile 30. Theke, Francise, nobil, 94, 175. Theodor vezi Feodor I. Tholdalasi, Francise, moare in lupta de la Şelimber 230. Thou, Jacques-Au guste 45. Timon, istoric 246. Titus Livius (59 î.e.n. —17), istorie latin;* imitat de scriitorii din Transilvania; N. Istvanfi este numit ~ ai Ungariei 169^ 208. Toîdi, Ştefan, nobil ungur, senator; ~ luptă la Şelimber în armata de rezervă, 224r 227, 229; ~ îl prinde pe Maro şi-l duce la Alba lulia 245. Toma, ostaş, arestat odată cu Şt. lojiea şi apoi spînzurat 174. Toma Litteratu din Cluj, trimis de concetăţenii săi la Mihai Viteazul; la întoarcere omorît de nobili 287. Toinassi, Georgia, secretarul lui Bâthory*. 165, 199. Tomşa, Ştefan, vezi Ştefan Tomşa. Tdrok, Mihai, solul Iui Mihai Viteazul sultan 257. Torguat, Antonie, astrolog de la Ferrava; prorocirile lui ~ 55. Traian, împăratul romanilor (§8—117) 13. Trausneriu, Luca, originar din Cluj; ~ trimis de Sigismund Bâthory la arbidxîea Maxi miliar 187; ~ solul lui Mihai Viteazul în tabăra nobililor^ la George Basta 290. Trzaska, polonez, 265. Tudosie, logofăt, vezi Rudeanu, Teodosie. Tuhutum 194, 195. Tur an, beiul de Bucureşti, făcut prizonier la Tîrgovişte 102. Turecki, ofiţer polon, prins de tătari (oct. 1595)* 143. INDICE DE NUsMSE 359 Turi, Francise, locotenent la pedestraşii pre-torieni din oastea lui Andrei Bâthory de la Şelimber 224, 299. Turi, Martin, îl întîmpiaă pe Mihai Viteazul cu daruri din partea locuitorilor din Alba lulia (1599) 231. Vworzanski, polonez; batalionul lui^!48,149. Udrea, ban din Băleni, mare ban (1598—1599), comandant vestit al armatei româneşti, locţiitor de domn în Moldova lăsat de Mihai Viteazul (1600) 123, 213, 218, 261, 264, 328. CJngnad, David, consilier imperial, sfetnic al împăratului, soseşte la Alba lulia (12 nov. 1599) împreună cu Petre Laşii 247; ~ vine la Mihai Viteazul 252. lingvari, Ioan, „predicator elocvent al reformaţilor din Alba’* 289. Uşaim, ceauş 202. Valide, sultana 268. Varkusky, silezian, Ţrimis de Rudolf al Il-lea la ţar după ajutor 27. Vasarhelly, George (1562 — 1623), preot catolic, mare orator, a scris mai multe opere religioase în limba maghiară 289. Vasile, Lupu, domn al Moldovei (apr. 1634 — 8 iulie 1653) 326. Veiher, Ioan (Veichir), prusian, fiul lui Ernest, vine cu cavalerii teutoni în Ţara Românească 92; ~ împreună cu cavalerii trece la asaltul castelului Sîn Giorgiu 115. Velicico, cu haiducii lui este trimis să se bată cu turcii (6 mai 1596) 155, 156. Verbdzy, legile lui ~ 196. Vereş, Balthazar 285. Vereş, Martin 277. Veresmarti, Grigore (ceauşul Mohamed) 27, •28.- Vincenzo, duca de Mantua 296, 303; ^ făgăduieşte ajutor lui Rudolf al Il-lea 25. Viersbowski, puşcaşii iui ~ 149. Vintilă, clucer, adversar al lui Mihai Viteazul, refugiat în Polonia (1599 — 1600) 64; ~ a semnat actul de la Alba lulia (mai 1595) 328. Visconti, Alfons, episcop de Caserta; nunciu papal 98; '—'trimis de papă la regele Poloniei şi la Sigismund Bâthory 151. Vistelie, vistier 286. Vitoslawski, Albert, comandantul pedestrimei 148. • Vlad VII, domn al Ţării Româneşti, turcii iau înapoi cetatea Giurgiu de la numit de ei domn, fără alegerea ţării 109, 333. Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrîn, domn al Ţării Româneşti (1436-1442, 1443— 1447) 17, 31, 47, 88, 205, 324. Vlad Ţepeş, fiul lui Vlad Dracul, domn al Ţării Româneşti (1448, 1456-1462, 1476), „Zdrobea prin biruinţele sale pe cruntul Mahomed IP% 17, 47, 88, 109, 324, 331. Vlad cel Tînăr, sau Vlăduţ, fiul lui Vlad Călugărul, dome al Ţârii Româneşti (1510-1512) 324. Vladislau (Wladislowo) II Jagello, regele Poloniei (1386 — 1434) şi mare cneaz al Lituaniei (1377-1392) 262. Vlanicki, polonez, comandant de brigadă 143, Wallenstein, Albercht (1583—1634), comandant al trupelor imperiale în războiul de 30 de ani, 216. Waltker, Balthazar, silezian; alcătuieşte o cronică asupra evenimentelor contemporane lui Mihai Viteazul (1599) 47, 82, 90, 155, 331, 332; —' s-a ocupat de instruirea lui Pătrascu, fiul lui Mihai Viteazul 170, 171. Zagorgi paşa, comadă 1000 de ianiceri, 56,119. Zalasdi, Daniil, conte de origine română, trece în tabăra lui Mihai Viteazul 226. Zalasdi, Nicolae, magnat şi nobil 224. Zamoiski, Griselda, sora lui Sigismund Bâthory soţia lui Ion Zamoiski 62, 256. Zamoiski (Zamoisky) Ion Sarius (1541 — 1605), mare hatman ai coroanei şi cancelarul Poloniei 62, 92, 137-139, 142, 145, 146, 159, 190, 269, 278, 308, 309; ~ îl bate pe arhiduca Maximilian 26; ^ îl pune domn pe Ieremia Movilă 140; ^ face tabără între Prut şi Jijia 141; ~ se luptă cu tătarii 143, 144; —' asigură pe tătari că le va plăti anual donaţia stabilită de Ştefan I; scrisoarea papei către —'147, 151. Zamoisky Ioan, vezi Szamoskozy, Ştefan; în text: Ioan Zamoyski; N. B, a preluat referinţa din Miron Costin care dă forma Jane Zamovschii; lecţiunea şi confuzia s-a menţinut în toate ediţiile Bălcescu. Zâne, Ioan, nobil veneţian 39. Zavrowski, polonez, batalionul lui —' 148. Zobrzydowski, Nicolae, comandant polonez 148,149. Zolkiewicz (Zotkiewsky), hatman, general polonez 139, 263; —' „cu armata sa îşi aşezase tabăra înaintea Nistrului”. Zolta, fiul lui Arpad, căsătorit cu fiica lui Menumorut 194. > Zoltai, Ioan 285. Zuchaia, Ştefan, episcop de Varna, comisarul împăratului 169. INDICE DE NUMIRI GEOGRAFICE* Abrud (Auraria) 194. Adana, bei de — 188. Adrianopol (Adrianopol, Odriu, Udriu), oraş în Turcia 40, 57, 71, 100, 101, 128, 155; canonicul de — 25; tratatul de la — 109. Africa 24, 28, 118. Afumaţi, sat 87. Agria (Agriea) 29 episcop de — 168. Aiud (Enyed) 291, 292, 298. Alba lulia (Apulum, Bălgrad, Belgrad, 58, 61, 90, 122, 172, 173, 179, 190, 194, 203, 206, 209, 213, 216 — 218, 230, 231, 238-240, 243-245, 247, 254, 259, 264, 267, 269, 271, 274, 275, 277, 278, 282, 283, 289, 291, 292, 298, 303, 304, 328, 330. Albania 247 ; locuitorii din — 124. Aleala, provincie în Spania, 28. Alep 70. Alexandria, oraş în Egipt 248. Almaş, sat lingă Huedin, castelul lui Ba sta din — 305. Alpii vezi Carpaţi. Alţina (Oltzina), sat, jud. Sibiu, 233. Anatolia 189. Andrianopol vezi Adrianopol. Anglia (Englitera) 15, 22, 177; ambasadorii — 158, 159. Anvers 248. Apulum vezi Alba lulia. Aquae vezi Călan. Arabia 28, 70. Arad 137; — ocupat de turci 187. Arâny (Uroiu), sat înglobat oraşului Simeria, 257. Aranyos vezi Arieş. Ardeal vezi Transilvania. Areni (azi Arinii), sat, jud. Suceava, bătălia dintre Răzvan vodă şi Ieremia Movilă 148. Argeş, rîu 85, 86; podul de pe — 107. Arieş (Aranyos, Arian os, Aranos), scaun secuiesc 219, 290; ostaşii din — 279. Arieş (Aranyos), rîu 279, 290. Asia 24, 34, 54,106,118, 194; oştirile din —71. Auraria vezi Abrud. Austria, casa de — 43, 45, 61, 156, 159, 168,. 176, 177, 185, 186, 190, 200, 258; arhiduca de — 26; statele din — 163; revolta ţăranilor (1595) din — 159; ţăranii din — 169; partizanii — 167; 24, 43, 158, 166, 175— 179, 181, 183, 187, 189, 198, 271, 272, 273* 280, 284, 295, 325. AvJona, ca din de~, mort Ia Tîrgoviste (1595), 102. Baba (Babadag), oraş, cetate turcească în nordul Dobrogei 155; ~ cuprinsă şi prădată de ostile conduse de Albert Kirâly (1595)» 40. Baia, cetate în Moldova 148, 151, 166; bătălia de la — 195; Baia, beiul de — 188. Baia Mare (Nagybania) 254. Balcani, Munţii 36, 66, 71, 120, 164, 166. Banat, provincie istorică situată între Carpaţîi Meridionali, Dunăre, Tisa şi Mureş, 58, 157,, 165, 183, 194-196, 247, 265, 273,’292, 327. Banfy-Huniad vezi Huedin. Basarabia, cetăţile turceşti din — 41. Bălgrad vezi Alba lulia. Belgrad (R.S.F. Iugoslavia) 28, 31, 40, 68; armatele lui Sinan paşa de la—58; sultanul soseşte cu armatele la — 160. Bender vezi Ti ghin a. Bihaci, castel în Bosnia 24. Bihor 194. Bistriţa oraş, cetate 191, 287. Bîrsad, rîu 257. Bîrsa vezi Gîmpia Bîrsei şi Ţara Bîrsei. Blaj 272. Bod (Botfalva), sat, jud. Braşov, 268, 308. Bodila (azi Budila), jud. Braşov, 307. Boemia 60, 220; adunarea staturilor — 59; vicar de — 183; craiul — 253. Bogatz (azi Băgaeiu), sat lingă Mediaş 287. Bokcsa, castel cucerit de Matei Borbeli 58. * Izvoare generale : Constantin C. Giurescu, Tîrguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul al X-lâa pînă la mijlocul secolului al XVI-lea, Buc., 1967; Nicolae Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România 2 voL, Buc., 1970 ; Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, 2 voi., Buc., 1967; Marele dicţionar geografic al României, 5 voi.. Buc.,. 1898 —1902 ; Dicţionar statistic al României, 2 voi., Ruc., 1915. INDICE DE NUMIRI GEOGRAFICE 361 iBor-isten, provincie, tătarii au trecut ^ 139. Bosfor, strimtoare 54, 332. Bosnia 188; guvernatorul ~ atacă „nişte casteluri din Ungaria** 24; locuitorii din — 124. Botfalva vezi Bod. Buza, pasul, Mihai vodă trece o parte din armată prin ~ 212-214, 216. Bran, vama ^92. [Brandenburg, electorii de ^ 26; electorul de — 138. Braşov 91, 103, 121, 122, 179, 209, 214-217, 224, 252, 254, 257, 264, 267, 286, 303, 307, 308. Bratislava (Presburg, Vratislav), 22, 180; adunarea staturilor Ungariei (8 febr. 1595) la ~ 59. Brăila, oraş, cetate 47, 109, 144, 154, 330; ~ asediată de banul Mihaleea şi cucerită 40, 46; ~ ocupată de turci 86; turcii fug din ^ 123; luarea ~ de Mihai Viteazul 155. Breslau 177; episcopul de ambasador al împăratului la Varşovia 159. Bucureşti, capitală 21, 33, 40, 42, 46, 65, 67, 73-77, 85-90, 97-107, 121, 154, 327; semnarea tratatului de alianţă între cele trei ţări (5 nov. 1594) la ^32; măcelul turcilor la ~34; sosesc la ^ doi ceauşi cu firman de domnie pe viaţă pentru Mihai vodă şi fiul său Pătraşcu (13 aug. 1597) 170; soseşte Cosmortany solul lui Andrei Bâthory la ~ (11 oct. 1599) 207, Budapesta (Buda, Pesta) 56, 160, 189; begler-beiul de la ^ 153. Bulgaria 14, 36, 37, 40, 41, 45, 87, 120, 155, 157,, 205, 206, 228, 272, 328; locuitorii 123; Mihai Viteazul aduce în ţară 16 mii de creştini din ^ 189. ©nona, cetate în Ţările de Jos, G. Basta participă la asediul cetăţii ~ 248. ,Buzău 154; episcopul de ~ 328. Cameniţa (Gamenieţ) tîrg în Podolia (Polonia.) starostele ~ 146; comandantul cetăţii ^ 148; familia lui Ieremia Movilă refugiată M ~ 308. Cărnuri, sat 76. Capa ciochia 71, 81. Caracal 188. Caramania (Asia Mică) 71. Caransebeş 58, 197, 219, 289. Calina ba d (Kamovo), localitate în Bulgaria 71. Ga-rirowitz vezi Karlowitz. Carpaţi (Alpii) Munţii 13, 88, 93, 193, 197, 212, 213, 216, 217. Caserta, episcop de ~ 203. Caso via vezi Kosice. Cârlan (Aquae), localitate in jud. Hunedoara 194. Căiugareni, sat pe drumul ce duce de la Giurgiu la Bueureşti, 86, 91, 94, 105—107, 118, 121, 122, 323, 327, 330, 331 ; bătălia de la ^ 74, 75, 82; ,,românii scriseră cu sabie şi cu sînge paginea cea mai strălucită din analele lor’* la ~ 83. Cenad (Gzenad, Gsannad), cetate în Banat pe Mureş 58, 300 ; luată de Sigismund Bâthory (iun. 1597) 156 împresurată de Mehemet Satîrgi paşa 186. Cernavoda, arsă de A. Kirâly 40. Gervice, episcop de nunciu papal pe lingă Sigismund Bâthory 173. Cetatea Albă, oraş, cetate, 40, 41, 257. Cetatea de Baltă 166. Cherţişoara, sat, jud. Sibiu, 216. Ghiioara (Ghioar), cetate. Sig. Bâthory fuge la — 29. Chilia, tîrg ,cetate pe Dunăre 41, 45; sangiacul — 143. Chiseleşti, sat 188. Ghrastovitz, castel in Croaţia, cucerit de arht-duca Maximilian 30. Gialdiran, lupta de la ~ 161. Cialicavak (Cialicavain, Gialicavac), strîm-toare în Munţii Balcani 71. Cibin, rîu 223. Ciceu, cetate 166. Gincia, rîu 331. Ciourin, bei de ~ 89. Cipru (Chipru), insulă în Marea Mediterană, războiul din ^ 70. Cisnădie (Heltau, Heltii, Heltiul), comună lingă Sibiu 216, 228, 308. Giurli, localitate în Bulgaria, Daud paşa ajunge la ~ 57. Ompia Bîrsei 91. Cladova, schelă pe ţărmul sîrbesc, în faţa Turnului Severin 164. Glaus, rîu 158. Cluj, (Napoca), 29, 103, 183, 185, 187, 189, 194, 200, 230, 231, 233,250, 254, 266, 278, 283, 285, 290, 292; Balthazar Bâthory „aclamat de prinţ” la adunarea de la ~ 29; conjuraţia nobililor contra lui Mihai la ~ (aug. 1600) 277 ; magistratul ~ 287 ; Sigismund primeşte jurămîntuî locuitorilor din ~ 184. Csdlea (Feketehalom), localitate lingă Braşov, 308 ; ~ loc de adunare a trupelor creştine care aveau să lupte cu turcii 91; Mihai Viteazul face tabără la ~ (23 sept. 1600) 306; Măgura — 215. Cohalom, scaun, 264. Comisul, localitate în Bulgaria, Velicic© se luptă cu turcii la — 156. Comorn, cetate, asediată de Sin an paşa 31; corabie luată la ~ 117. Constantinopol 21, 22, 35, 37, 39-42, 47, 117, 119, 120, 124, 157-160, 170, 181, 187, 247, 267, 268, 324, 327, 328; intrigi împotriva lui Ibraim paşa la ~ 157; catedrala Sf. Sofia din ^ 120; Mahomed se întoarce la ~ 161; răscoala ianicerilor din ~ 169; patriarhul de la ^ 258. S62 INDIC® DE NUMIRI GEOGRAFICE Copăeeni, sat, jud. Ilfov, Sinan paşa „tăbărî în eîmpieU la ~ 86. Cozi a, mănăstire 212. Cracovia 27, 138, 190; adunarea staturilor polone la ~ 26; dieta de la ^ 137, 151; ambasada lui Mibai vodă la ^ 147. Craiova, 20, 21, 47; banatul — 194; banul — 206; ostile — 213. Crimeea (Grîm), banul ~ 142; hanul se retrage spre ~ 146. Grisul Aurit, rîu 218. Crisbav (azi Crisbav), sat lingă Braşov 307. Croaţia, armata din ^ 30. Csanad vezi Cenad. Cseh (Cehul Silvaniei) 231. Csik 214, 234. Dacia--13 —15, 61, 65, 165, 194, 332. Damasc 52. Dantzig 159. Dardanele, strîmtoare 78. Dealul Negru vezi Codlea. Decs (Diecs, Dieci), sat in comitatul Aradului 296, 297. Deva, oraş, cetate 206, 251, 257; închisoarea din cetatea ~ 240. Dîmboviţa, rîu 34, 85, 94, 95. Dîrostor vezi Silistra. Dobrogea 40, 45, 71; tătarii din ^ 153; oşti turceşti din ^ 188. Draeon, pădure lingă Şercaia 215. Dunăre 26, 34, 36 — 38, 40, 43, 45 — 47, 52, 58, 66, 67, 72, 73, 83, 97, 99, 103, 108-112, 114, 116-124, 138, 140, 152-156, 164, 182, 187-189, 206, 257, 267, 327-331; Mihai trece ~ pe ghiaţă 39; gura ~ 40; construcţia podului peste ~ 56;. armatele lui Sinan paşa trec — 74, 76; podul peste ^ 105; românii trec ^ (sept. 1596) 160, 161. . Egipt (Eghipet) 52, 70. Emir-Eştila, şei cui din ~ 52. Emul, munţi în Bulgaria 40. Englitera vezi Anglia. Eus, rîu 158. Enyed Vezi Aiud. Erlau, cetate 331; sultanul face tabără lingă ~ şi cucereşte ~ (21 sept. 1596) Î60. Europa 14-16, 24, 25, 30, 34, 65, 77, 83, 118, 122, 124, 146, 159, 177, 193, 194, 213, 222, 242, 258, 264, 265, 295, 325, 326. Făgăraş, oraş, cetate 108, 197, 216, 218, 257, 303, 306; ţara — 165, 195. Făget, cetate în Banat 58. Fărcăşani, sat, jud. Romanaţi, 123. Feldioara (Foldvar), comună lingă Braşov, 215, 268, 308. Ferrara, ducat în Italia 55; duca de ~ dă un ajutor în bani lui Rudolf. al II-lea 25. Fez, oraş în nordul Marocului, 24. Fillaek, cetate în Banat luată de Sigisimmcl Bâthory (iun. 1596) 156. Florenţa 183. Floreşti, sat, jud. Dîmboviţa, 210. Focşani, tîrg 259. Foldvar vezi Feldioara. Franţa (Francia), ambasadorii ^ 158; 15, 177r 248. Gemeri, provincie în Ungaria 36. Genova (Genua), banca din ~ 167. Georgia 28, 70, 157. Gerend, moşie lăsată familiei lui Ştefan tojic® 186. Germania 25, 26, 44, 112, 183, 252; împăratul ^ 24, 137, 139, 153, 159, 209; prinţii ~ 26r 60. Gherghiţa, tîrg, jud. Ilfov 121, 155. Gherghiul 214. Gherla (Szamosujvâr, Uioara) 73, 240, 328 ; închisoarea de la ~ 30 ; cetate 233 ; "cucerită de Mihai Viteazul 247. Ghimbav, comună lingă Braşov 252. Ghiula (Gvula, Giula), cetate în Ungari® 58, 273. Giurgiu, tîrg, cetate 34, 38, 74,103,105,107, 108, 150, 327, 328, 331 ; cadiul de la ^ 33 r drumul ~ 73; podul de la ~ 102 ; lupta de-la 109, 110, 117. Gombas (azi Gîmbas), sat lingă Aiud 292. Gora, castel în Ungaria 24. Gorăslău vezi Gurăslău. Gorghiu (Georgius) sat, jud. Mureş, 206. Gorlitz, oraş în Germania Ia graniţa cu Felonia 171. Gran (Graan), cetate 158; ^ asediaţă de arhiduca Matei 30; ~ cucerită de creştini 119. Gratz, capitala Stiriei 45, 156, 199. Grecia, beilerbeiul ^ 59; locuitorii ^ 124. Guletta, cetate în Cipru 28, 70. Guruslău (Gorăslău) lupta de la ~ 303, - 324. Daliei (Haliei-Volinia), cnezat Haţeg, valea ~ 194. Hăneşti, sat în Moldova, Ieremia Movila dăruieşte hanului satele ^ 145. . Heltau vezi Cisnădie. Heltiu (Heltii) vezi Cisnădie. Herman (azi Hărman), comună lingă Braşov 305. Herţegevina, provincie in Iugoslavia, popoarele din ^ 159. Hîrşova, cetate 36; ^ prădată şi arsă de-Albert Kirâly 40. Holtmaros, cîmpie, G. Basta „se opri”. în eîmpia ^ 292. Hosta, cetate la hotarul Poloniei 231. Hotin, tîrg 139, 140, 257, 260 - 262, 268,.,308. Hozargrad vezi Rasgrad. Huedin (Bânîy-Huniad, Hunyad), oraş 281U 363 INDICE DE NUMIRI GEOGRAFICE Hulubeşti, sat, Mihai face tabără la — 38. finnyad vezi Huedin. îHusta, cetate pe Tisa 233, 249, 254; — cucerită de valonii lui Mihai Viteazul, pun ,,mîna pe avuţii nepreţuite ale Bâthoreşti-lor şi ' nobililor*' 247. fîyeres, oraş în sudul Franţei 323. Ialomiţa, rîu 85, 88, 100. lame 31. laşa vezi Jijia. lascea, Mihai Viteazul ii bate pe polonezi la —260. Iaşi (Ieşi) 61, 141, 144, 261: ~ prădat de cazaci *41. J femen 24, 157. leneu . (Ieno), cetate în Banat 58, 204, 219, 289, 300. însbruck 199. Insula Creştină (azi Cristian), sat lingă Sibiu 2,89. fofo, oraş în Ungaria, trecut „prin foc şi sabie'’ de turci (1595) 58. Ismail, oraş pe Dunăre, cetate, cucerit de Mihai Viteazul (1595) 45. Italia 25, 31, 156. «Jijia' (laşa), rîu 141, 280. «Jiu, ostile din — 213. Kalo,. cîmpie în Ungaria 279. Kanischa, cetate asediată de Ibraim paşa (sept. 1600) 268. Xarlowitz (Carlowitz, Carlevitz), oraş în R.S.F. Iugoslavia, castel 24. Iveresztes, cîmpie lingă Turda 160, 290, 331 ; bătălia de la — din 26 oct. 1595 161; nobilii unguri se adună în — „şi tăbărîră acolo” 279; nobilii ridică tabăra de la — 291. Kiev, mitropolitul de la — 258. Kdrobânya, oraş în Ungaria 200. Kosiee (Casovia, Caşovia), oraş în Cehoslovacia 93, 183, 187, 201, 205,' 246, 247, 268, 278, 281, 297, 331 ; viceeraiul de la — 168, 174; arhiduca Maximilian soseşte Ia ~ 185; G. Basta se află cu oastea la — 198. Kremmer, ţinut în Moravia 189. Xulpa, rîu în Iugoslavia 30. Uactemişiu, moşie, Sigismund Bâthory solicită împăratului Hudolf II stăpînirea — 183. La Roeca, sat lingă Tarent, s-a născut G. Basta 247. Lepanto (azi Naupaktos), bătălia navală de la — 26. Liov 37 : regimentele de la —139. Lipova (Lippa, Lipa), oraş, cetate pe Mureş 58, 187, 219, 280, 289, 292, 298, 300, 304 ; sangiacuî de — 27 ; — cucerită (23. aug. 1595) de Borbely 91; — cucerită de Mihai Viteazul 247. Lituania 258; ' . Livonia 258. . U Lugoj (Lugoş) 58, 289; banul de — 224. Luzacia, provincie 60. Macedonia, provincie în R.S.F. Iugoslavia, locuitorii — 124. Magnesia 53. Maitin, sat 283, 289; Basta „se opri” cu oastea la — 279. Malgara, Sinan paşa exilat la — 56, 120. Malta, insulă 24. Mantova (Mantua), ducat 296, 303; duca de — 25. Maramureş 165, 196. Mar as, paşalîc 37. Marea Adriatică 270. Marea Neagră, 40, 81, 256, 270. Maros-Ujvâr 291. Marotin, localitate la Dunăre 39. Măcin, cetate, luată de Aron vodă 45. Măgheruş (Măghiruş, Măghiuruş), sat, jud. Braşov 215, 308. Măgureni, sat lingă Bucureşti 73, 327. Mărăcineni, sat 326. Mediaş, oraş, cetate 264, 282, 287 Sigismund şi Andrei Bâthory participă la dieta convocată la — (mart. 1599) 191. Mehedinţi, ostile — 213. Mercurea (Szeredahely), comună 90, 238. Mesesia, G. Basta vine pe drumul numit — 289. Messina, oraş în Italia, Cicală paşa născut la —70. Meszes, munţii 238, 289. Milano (Milan) 248. Mirăslău (Mirislău, Miroslo), bătălia de la — (8 sept. 1600) 266, 292, 293, 295, 297, 303, 304, 308, 324. Mohaci, lupta de la — (29 aug. 1526) 161, 196, 220, 270. Moldova (Moldavia) 14, 15, 18—20, 22, 26, 32, 36, 39, 41, 43, 45, 91, 110, 120, 121, 124, 137 - 142, 145 - 148, 151, 152, 154, 163 - 166, 172, 177, 178, 191, 194, 196, 197, 200, 233, 234, 239, 247, 255 -259, 261 - 268, 270 - 273, 275, 276, 278, 290, 298, 299, 306 - 309, 324, 326 -329, 331 ; valoarea tributului — către Poartă 24; — pustiită de tătari 42; — prădată de cazaci 45 ; declarată provincie a Imperiului otoman 57; ajutoare din — 75; domnul — 103, 113, 165. Moravia 60, 189. Moscovia vezi Rusia. Mim căci 273. 364 INDIC® B& NUMERI GEOGRAFICE Mureş (Murăs) rîu 61, 208, 218, 238, 247, 251, 257, 288, 291, 292, 294, 296, 298, 299, 302, 303; scaun secuiesc 219, 276, 289, 290,300 ; ostaşii din ~ 279 ; pedestraşii săcui din — 299. Naglaci (azi Nădlac, jud. Arad) ocupat de Satîrg'i Mehemed paşa ~ 187. Nagybania vezi Baia Mare. Napoca vezi Cluj. Nascalat, sat, Andrei Bâthory a făcut ultimul popas la ~ 236. Neajlov, rîu 74, 82. Neamţ, cetate 265. Neapol, regat 24, 137. Negru, drumul ~ in Moldova 139. Nicopole (Nicopol), oraş, cetate în Bulgaria 47, 66, 67, 68, 72, 73, 76, 81, 188,'268, 327, 328, 331; Mihai vodă şi banul Udrea ard ^ 123, 124 ; „haiducii loviră oraşul” ~ 155; asediat si ars 161, 188; sangiaeul — 162. Nipru, fluviu 91. Nistru, fluviu 26, 139, 145, 257, 260, 261, 263, 268, 308, 309. Noul (azi Noul Săsesc, jud. Braşov), sat 308. Novigrad, asediat de arhiduca Matei 30. Obluciţa, cetate arsă de A. Kirâly 40. Ocna Mureş vezi Salinae. Odorhei, oraş 233, 234 ; ~ scaun săcuiese 269. .Oedenburg, cetate 180. Ofen 256. Oituz, pas, 264, 307 ; munţii ~ Răzvan vodă trece munţii ~ (29 nov. 1595) 147. Olmiitz (azi Olomouc din R. S. Cehoslovacă), episcop de ^ 137. Olt, rîu 20, 213, 307. Oltzina vezi Alţina. Omlaşul, ţara 165, 195. Ompoly, rîu 274. Oppeln (azi Opolia în R. P. Polonă), ducat 167, 173, 177, 185, 189. Oradea Mare, oraş, cetate 27, 30, 92, 187, 247, 254, 265; ~ refuză să se supună lui Sigismund Bâthory 185; trupele turceşti se îndreaptă spre ~ 187; ^ asediată de turci 189 ; episcopul ~ 241. Oraşul de Fiocî, jud. Ialomiţa, asediat de Albert Kirâly si ras din temelii (10 dec. 1594) 36. Ordra, rîu 30. Orşova vezi Ruşava. Osma, rîu 66. Otani, sat lingă Hotin, bătălia de la ~ 261. Panonia, regii ~ 36. Papa, cetate în Ungaria, cucerită de Sin an paşa 31. Parma, duca de ~ 248. Pata viu m vezi Turda. Patras, oraş în Grecia 55. Paris 323. Pelin, localitate lingă Şiştov, prădată cfe ostaşii lui Mihai Viteazul 153. Persia 24, 28, 37, 70, 71; ambasador al ~ la Moscova, propune o ligă antiotomană 27.- Pesperina, cetate, asediată 31. Pesta vezi Budapesta. Petersdorf (Petersberg, Simpetru) lingă Braşov, cetate 303. Petrina, castel în Croaţia cucerit de arhiduce Maximilian 30. Piatra Craiului, munte 93. Pietri, sat lingă Dunăre 38. Pil sen (Pilsna) 204, 246, 250, 253, 282. Plenia, haiducii „pustiiră tot locul numit”" — 155. Pîoeşti, Mihai Viteazul adună ostile la ~ 2102 Pocuţia, provincie 15, 139, 263. Poarta vezi Turcia. Podolia, provincie 29, 139, 263. Polonia 24, 26, 27, 28, 30, 36, 37, 43, 69— 62, 92, 94, 140 - 142, 144, 146, 147,. 151, 156, 159, 163, 165, 176, 177, 183, 190, 191, 200, 203, 204, 207, 220, 222„ 231, 233, 247, 255 - 258, 261 - 263,. 267, 269, 270, 273, 278, 290, 295, 298; alegerea noului rege al ~ 26 ; regele ~ 60,. 137, 220, 224, 246, 256, 272, 146, 147, 151, 156, 159; cazacii din ~ 92; marele' hatman al ^ 138. Poîtvar 217. Portugalia, monede de aur numite de ^ 244. Praetoria Augusta 194. Praga 28, 43, 45, 121, 122, 154, 158, 159*. 163, 166, 167, 187, 189, 197, 209, 245* 275; adunarea staturilor Boemiei (9 febr. 1595) la ~ 59; 60; Sigismund BâthoTy pleacă la ~ (4 febr. 1596) 153. Presburg vezi Bratislava. Prejmei' (Presmăr, Presmăr), sat lingă Braşov, cetate 217, 307, 308; tabăra .de Im ™ 215; armia lui Mihai vodă la ~ 259. Prevezei, sangiacat 70. Prusia 238. Prut, rîu 141, 144; Fede-Gherei trece ~ 143^ Puglia (Spania) 248. Putinei, sat lingă Giurgiu, bătălia dia 18 ian. 1595 cu tătarii 38. Maab, cetate 24; ^ cucerită de Sinan paşa (aug. 1594) datorită trădării contelui Hardel 31. Raguza (azi Dubrovnic In R. S. F. Iugoslavia) 186; republica ^ tributară turcilor 24. Rasgrad (Hozargrad), oraş în Bulgaria, 71, 119; cetate ~ arsă de Albert Kirâly .40. Ratibor 177, 189; ~ ducat în Silezia, 167* 173, 185 ; Sigismund Bâthory părăseşte* palatul din ^ 182, 183. sm imxc® de mjtmRi gedgbajp^ce Ratisbona (azi Regensburg), adunarea generală a principilor germani (apr. 1594) la — 25, 26; dieta de la — 60. Raveh (Ralioya), schelă pe Dunăre 67. Kîmmc 63; episcopul — 328. Rodna, ducat 165. Roma 25, 151, 167, 187, 191, 193, 199, 203, 246 ; bisericile din — 122 ; papa 11 cheamă pe Andrei Bâthory la — 147. Roman, tîrg, jud. Neamţ. Romanâţi, judeţ 123. România 19, 88, 307, 331, 332. Rotbavul, sat lingă Braşov 308. Rucăr, sat lingă Ompulung Muscel 179, 307, 327; tabăra lui Sigismund Bâthory (1595) la —93, 94. Rumelia (Tracia) 40, 67, 68, 71, 76, 325 ; ostile —82, 104, 119. Ruşava (Orşova) 189, 328. Ruseiue, oraş în Bulgaria, cetate turcească 33, 34, 36 - 39, 46, 56, 67, 68, 70 - 73, 76, 109 - 111, 114, 117, 119, 188, 327. Rusia (Mbscovia) 26, 27, 258. Rutenia, provincie 139. Salcia, rîu 76. Saîinae (azi Ocna Mureş) 194. Salonic 76. Santa-Maria d’Kalla, mănăstire la Insbmck, se retrage soţia lui Sigismund Bâthory 199. Sarmizeghetusa Regia 194. Sasburg vezi Sighişoara. Sas-Sebeş 90, 91, 217, 239, 327; Ieremia Movilă îşi „adună ostile” la — 203; tabăra cardinalului la — 204, 205; tabăra lui Mihai Viteazul la — 279. Satu Mare (Sathmar, Szathmar, Satmari) 205, 252, 266, 273, 278; închisoarea de la — 175, 185, 186. Saxonia, electorii — 26; electorul —138. Scărpăteşti, sat lingă Giurgiu, Mustafa paşa face tabăra lâ —38; tabăra lui Mihai Viteazul la — 39. Sehei (Sehee), sat pe Şiret lingă Arinii (Areni) 140 ; oştirea polonă îl aşteaptă pe Răzvan vodă ia — 148, 149/ Sdegla 160. Sebeş 184; ţinut 279. Senaudin, cîmpie lingă Nicopol 188. Serbia, locuitorii din — 124. Servan,- beilerbei al — 57. Sf. Tbomas, munte 234, 235. Sibiu (Sibii, Sibiiu), oraş, cetate 73, 175, 179, 213, 219, 220, 223, 231 - 233, 238, 241, 251, 253, 276, 286, 306; Andrei Bâthory se întîlneşte la — cu Sigismund Bâthory 190; locuitorii — 218, 230; bătălia de la — (28 oct. 1599) 243, 245. Sicilia, atacată de flota turcă 31. Sighişoara (Sasburg, Seghesvar) 233, 264, 268 — 270. Silezia, Sigismund Bâthory pleacă spre — 177; bştiie din —278; 60, 167, 182, 185, 249, 293, 299, 302. Silistra (Dîrostor), cetate turcească în Bulgaria 40, 188; — asediată de români 36! paşa de — 45, 188. Sîndominic (Szent Bomokoş), sat, a fost omorît Andrei Bâthory 237. Sin Giorgiu (Sin Georgiu) insulă în faţa Giurgiului 327; —cetate 68; cucerirea castelului — 108, 109, 112 - 114, 118, 120, 121. Sin Paul, sat lingă Mureş, 208. Sintu Petru, sat lingă Braşov. 308., Şiret, rîu 140.. Siria, trupele din —69, 71, 79. Sissek, oraş în R. S. F. Iugoslavia, cetate 24; — cucerit de arhiduca Maximillam 30. Sivas (Capadochia) 81. Slobozia, jud. Ialomiţa 108. Sofia, două mii de ţărani bulgari ard şi pradă — 41. Solnoc, oraş in R. P. Ungară, cetate 189, 233, 256, 273. Spania 24, 25; regele —43, 44, 60, 166,' 199, 248. Stănileşti, sat lingă Giurgiu, bătălia de la — cu tătarii (1595) 38. Stiria -45. Stoeneşti, sat pe apa Dîmboviţei 327; tabăra lui Mihai Viteazul la — 85, 86, 89, 90, 92, 94. Stuhlweissenberg 255. Suceava 146, 148, 151, 257, 260, 261. Sndermania, ducat 176, 258, 263. Suedia (Sveţia) 26, 176, 256, 258, 263; regele — 60, 262. SzamosujvâT vezi Gherla. Szathmar vezi Satu Mare. Szeredahely vezi Mercurea. Sercaia (Şărcaia), sat lingă Făgăraş 215, 216, 308. Şelimberg, sat lingă Sibiu 223. Şinca, scaun secuiesc 264. Şiştov, tîrg în Bulgaria „pustiit de Albert Kirâly 40. Somlvo (Simleui Silvaniei). 27, 43, 231, 247, 249. Şumla, cetate turcească in Bulgaria 71, 119. Tapoiano, sat în san-giacatul Prevezei, s-a născut Sinari paşa 70. Tarent 247. Tatto 249. Tauris (azi Tabriz), oraş in Iran, paşă de-— 71. Tălmaci, sat lingă Sibiu, Mihai Viteazul ajunge la 25 oct. 1599 cu oastea la — 218. Teleorman 161 (N.B. greşit apa —). 366 INDICE DE NUMIRI GEOGRAFICE Termopile, „a sluji de ~ românilor'’ 74. Thorn vezi Tîrnava Mare. Tighinâ (Bender), tîrg, cetate, lovită de oştile lui Borcea Andreiaşi 41} ^ arsă 45; sangiacul de la ~ 142. Timişoara (Temişoara, Temeşvar) 30, 58, 63, 156, 265,5 266, 294; paşa de ~ 28, 2521 ~ asediată de Sigismund Bâthory (10 iun. 1596) 156} ~ asediată de Ştefan Iojica (sept. 1597) 167. Tinod, cîmpie lingă Aiud, oştile lui Mihai Viteazul fac tabără Ia ~ 291, 292. Tisa, rîa 249, 255, 279, 292, 331. Tîrgovişte, oraş, cetate 62, 64, 103, 106, 114, 117, 150, 152, 170, 179, 189, 202, 212, 327 — 331} Mihai Viteazul ajunge la ~ 85, 87, 88, 162, 164} Sinan paşa întăreşte ~ 89, 90, 96 — 99} Sinan paşa îşi „mută tabăra lingă” ^ 94} „Armia creştină” tăbărî „cu un sfert de leugă de tabăra lui Sinan” 95} Sinan paşa pleacă din ~ spre Bucureşti 104, 105} se încheie tratatul: între Rudolf II şi Mihai Viteazul la ~ 180 : ^ cucerită de la turci 190. Tîrnava Mare (Thorn) 198. Tîrnova, episcop de ~ conduce „un complot , întins în toată Turcia” 164. Tîrnoviţa 188. Toscana, duca de ~ 25, 27, 94. Totvaragia, ostaşii lui Sigismund Bâthory pustiiesc ^ 58. Tova Budei 331. 'Tracia 40. Transilvania (Ardeal) 26 - 28, 30, 36, 41, 43 - 45, 58, 60, 61, 63 - 65, 67, 68, 72, 73, 78, 84, 86, 89, 90, 92 - 94, .96, . 98, 103, 109, 120 - 122, 124, 138, 140, 150, 153, 156, 159, 160, 162, 164 - 168, 172 - 180, 182 - 187, 189 - 192, 194 - 213, 216, 218, 220 - 224, 227, 230 -232, 234, 238, 242 - 247, 249 - 257, 260 - 268, 270 - 272, 275, 276, 278 -281, 284 - 286, 289 - 292, 295, 296, 299, 303 - 305, 307, 308, 324, 327 -329, 331, 332} Mihai Viteazul fuge în ^22} ^ ţara tributară turciloră 24} ~ pustiită de tătari 29 ajutoare din ~ sosesc la Călugăreni 75, 80} prinţul ^ 137, 139, 140, 146 — 148, 151 - 153, 156, 159, 162, 163} prinţesa^142, 159} Mihai vodă cumpără alimente din — 152} Sigismund Bâthory schimbă ^ pe ducatele Ratibor şi Oppeln 173} luarea ~ de austrieci 182; descrierea^ 193, 194; Mihai Viteazul supunere ~ 233. Trapezunt (Trepizonda, azi Trebzon) oraş în Turcia 89, 96. Tripolis 72. Trotuş, tirg 259. Tunis 24, 28, 70. Turcia 14, 17, 22, 23, 27, 29, 30, 36, 37, 41, 43, 54, 59, 71, 120, 139, 142, 143, 153, 164, 168,: 172, 177, 191, 192, 197‘ 199, 200, 204, 262, 324, 327. Turda (Patavium) 173, 184,f 194, 278, 279, 284, 286, 289, 291, 307; adunare convocată de Sigismund Bâthory la ~ 29; dieta convocată la ~ 185; tabăra de lâ ~ 290. Turnu (azi Turnu Măgurele) cetate în faţa Nieopolului 109, 328; ~ cucerită de spătarul Udrea 123; Mihai vodă „o bătii şi o arse” 161. Turnu Roşu 202, 218. Turtucaia, cetate turcească în Bulgaria 46. Tiirzburger-Pass (Trecătoarea Bran) 92, 93. Tuşnad 289. Ţara Bîrsei 214, 264, 268, 275, 276, 282, 306-308. Ţara Românească (Valahia) 14, 15, 19, 20, 22, 31-33, 36, 41, 45, 56 - 61, 64, 68, 71-73, 84, 85, 87, 90, 92, 93, 104, 108, 110, 117, 118, 120, 124, 137, 142, 144, 152, 154, 157, 159, 161, 163-166, 169, 170, 172, 176, 177, 179, 182, 185-188, 190, 194, 196, 200-202, 207, 208, 211- 213, 221, 222, 224, 228, 233, 242, 244, 246, 251-255, 259, 261, 265, 267, 271, 272, 275, 286, 288, 289, 291, 299, 306-308, 326—329, 331; ~ tributară otomanilor 24; ~~ pustiita de tătari 29, 43proclamată provincie a Imperiului otoman 57; sultanul trimite un sol în -—' 153. Ţările de Jos 248. Ţuţora, Zamoiski îşi aşează tabără la ~ 143. Ui oara vezi Gherla. Ulpia Traiana vezi Sarmizeghetusa. Ungaria 24, 25, 31, 36, 37, 40, 43-45, 55, 55, 58, 59, 67-72, 78, 85, 89, 92, 108, 112, 119, 169, 175, 176, 180-183, 186, 189, 195, 196, 205, 206, 210, 213, 214, 218, 224, 245, 247 - 249, 253, 254, 256, 265, 268, 270, 271, 275, 283, 299, 324, 328, 329; ~ de Sus 246,[248, 255, 268, 281, 284, 296, 299, 300; Sinan paşa soseşte cu armată în ~ 30, 31; adunarea staturilor —> 59; dieta ~ 137; regele ~166; Ibraim paşa numit vizir şi serascher al armiei ~ 157; ^ cade în stăpînirea turcilor 196. Uranus, planetă 12. Vacia, episcop de ^ 169. Vadul, paşă al ~ 72. Vadul Călugăreai lor 7 4 — 76. Valahia vezi Ţara Românească. Varadinul, oştile ~ 205. INDICE DE NUMIRI GEOGRAFICE 367 Vama 40, 56 : localitate in Bulgaria, lupta de la ~ 220. Varscors, castel cucerit de Borbeli 58. Varşovia 141, 159, 262. Vasiţa, cetate 164. Văcăreşti, sat lingă Bucureşti, Mihai Viteazul îşi aşează tabăra la ~ 85. Văleni 212. Veneţia 24, 167; Aron vodă solicită ajutor republicii ~ 20. Vecs (azi Brîncoveneşti), cetăţuie lingă Reghin 244. Verbia, sat pe apa Jijiei, lupta dintre Mihai Viteazul şi ostile lui Ieremia Movilă 260. Verhegy, cetate arsă de săcui 214. Western, sat lingă Sibiu, Mihai Viteazul ,,işi n aşază tabăra la sat la*’ -^219. Vidin, oraş, cetate turcească în Bulgaria 37, 47, 56,119, 123, 124, 152, 160, 188, 328, 331. Viena 24, 28, 31, 43, 59, 122, 156, 177, 198, 245, 246, 248, 251; asediul — (1528) 70; curtea din ~ 176. Viile d’Avray (Franţa) 323. Vinţ, easteluî 61. Volinio, provincie 139. Vormia (Prusia), episcop de ~ 238. Vratislav vezi Bratislava. Wardin 138. Weizen (Veitzen), conferinţa de pace între Rudolf II şi turci 169; episcopul de ~ 179. Zagreb (Zagre), ostile din ~ 188. Zalău (Zilali), oraş 289. Zaurin, Sigismund Bâthory părăseşte Transilvania şi ajunge la ~ 177. mi SUMAR Prefaţă ........... . 5 Notă asupra ediţiei volumului III ..................9 Românii supt Mihai voevod Viteazul ... 11 Introducere................................. 11 Cartea I. Libertatea naţională (1593—1595 aprilie) 19 Cartea a doua. Călugărenii (aprilie 1595—decembrie 1595) . . . 52 Cartea III. Servagiu (decembrie 1595—aprilie 1599) 137 Cartea a patra. Unitatea naţională (aprilie 1599— iulie 1600)...................................... 193 Cartea a cincea. Mirislău (iulie 1600—‘ianuarie 1601) 266 Ilustraţie . . *...................................... 310 Note şi materiale .... ............. 323 Lista scrierilor folosite în lucrare ....... 337 Indice de nume.................................... 345 Indice de numiri geografice........................... 360 Redactor : BEATRICE BUDESCU Tehnoredactor : MAGDALENA IACOB Bun de tipar 3 LV.1986. Format 26/70X200. Coli de tipar 23. Planşe lf C.Z. pentru biblioteci mari : 9(498){081)r 3(498){081)y 333(498X081) 859-^94 CJZ. pentru biblioteci mici: 9{498)(081). c. 362 L P. Informaţia str. Brezoianu nr. 23—25, Bucureşti