ÂCÂDEMiA    REPUBLICII    POPULARE ROMÎNE
V.BABEŞ
OPERE ALESE
YOL. I
EDITURA ACADEMIEI
REPUBLICII POPULARE ROMÎNE 1954
OPERELE  ALESE  ALE  LUI  VICTOR BABEŞ APAR SUB ÎNGRIJIREA UNUI COMITET DE REDACŢIE
ALCĂTUIT DIN: Acad.  ST.  S.  NICOLAU, Redactor responsabil, M.   BABEŞ,   FL. HORODNICEANU
PRKFAŢA
de Academician ST. S. NICOLAU
Victor Babeş este socotit cu drept cuvînt cea mai de seamă personalitate pe oare a avut-o vreodată medicina ţării noastre, întemeietorul medicinei noastre ştiinţifice şi în acelaşi timp uoa din marile figuri ale ştiinţelor medicale.
Creator de ştiinţă nouă, precursor în bacteriologic şi inframicrobio-logie, descoperitor şi iniţiator al serotenapiei moderne, cercetător de primul, ordin în anatomia patologică şi histologie, întemeietor al metodei fizio-morfo-piatologice aplicate la studiul proceselor infecţioaise, parazitolog, descoperitor al bolilor denumite iazi „babesioze", higienist luminat, epi-demiolog eminent, făuritor de şcoală ştiinţifică medicală în ţara noastră, siavant animat de o înaltă gîndire filozofică materialistă, luptător pentru dreptatea socială, patriot înfocat, iată cîtevia din marile merite ale lui Victor Biabeş, cercetător oare a înscris strălucite pagini în medicina mondială.
In decursul vastei sale activităţi de cercetător ştiinţific, de nenumărate ori s-a ridicat savantul de la microscopul său şi de la experienţele sale luminoase, şi în scrieri şi în conferinţe al căror răsunet trebuia să fie înăbuşit, fiindcă tulburau apele regimurilor din trecut, a înfierat cu cuvinte aspre, cu calificări pline de înţelegere justă, lipsa totală de grijă a statului şi nepăsarea conducătorilor faţă de mizeria erînoenă în care era ţinută ţărănimea şi toată populaţia muncitoare nevoiaşă.
Im diferite congrese, în broşuri, îm conferinţele de la Ateneul din Bucureşti în 1900, la „Tinerimea Romînă" îm 1901, la Academia Romînă în .1907, înainte şi după această dată — care marchează răscoala ţărănească înăbuşită sîngeros de burghezo-moşierime — la Cluj în 1919, în noua Universitate de după primul război mondial, oa şi în tot restul vieţii, cu orioe prilej, omul de ştiinţă adevărat şi patriotul neclintit în opiniile sale democrate a încriminat „îmbogăţirea oligarhiei politice", a „afaceris-fhului politic", „nepotismul în situaţiile mari de conducere", „venalitatea
VICTOR SABE§
OPEEE ALESE
V
politicienilor", „nepăsarea criminală a conducătorilor ce întreţin boala, analfabetismul şi mizeria în popor" etc.
Oamenii muocii de pretutindeni, cercetătorii ştiinţifici din domeniul biologiei şi medicinei, intelectualii, medicii şi personalul sanitar din R.P.R., trebuie să cunoască, să pireţuiască şi să pună lia loc de cinste pe omul care ia muncit şi ia luptat dîirz, o viaţă lungă, întreagă, pentru progresul şi răspîndireia ştiinţei, pentru gomirea din ştiinţă ia misticismului şi idealismului dăunător, pentru descoperirea cauzei bolilor şi prevenirea lor, tpentru găsirea leacului multor infecţii, pentru tămăduirea bolilor din masele Largi ale poporului, pentru alinarea relelor pricinuite în ţară de regimurile burghezo-moşiereşti.
Cu atît mai mult trebuie să se insiste asupra deosebitelor merite laie savantului patriot, cu cît în timpul vieţii şi activităţii sale, puţini erau îm ţară cei ce-i cunoşteau şi-i preţuiau meritele deosebite. In acel timp, el a trăit, zile îndurerate: ia fost mereu stingherit, cînd nu a fost total împiedicat în realizarea planurilor sale creatoare; a fost boicotat, hulit, umilit. In jurul faimei bine-meritate ce-şi dobîndise prim descoperirile sale epocale, a bîzîit, veninoasă, calomnia; apoi s-a făcut conspiraţia tăcerii, ce a durat şi după 1926, anul morţii sale.
Muncitorimea 1-a preţuit şi atunci, şi 1-a cinstit pe B abeş. Cu prilejul morţii marelui savant, revista legală a Partidului clasei muncitoare „Cultura proletară" scria: „Prin condiţiile muncii lui, prin concluziile sociale ale observaţiilor lui ştiinţifice şi prin tragicul său sfîrşit, el poate fi socotit ca aparţinînd proletariatului romîn conştient"1).
Şi după moarte însă, conspiraţia tăcerii organizată de partidele politice şi de presa burgheză a funcţionat pînă la preluarea. puterii de stat de către clasa muncitoare.
Cuirînd însă după eliberarea Patriei noastre de către glorioasele armate sovietice şi îndată după preluarea puterii de stat de către clasa muncitoare, ştiinţa din ţara noastră a scuturat şi ea cătuşele intereselor meschine de clasă. Burghezo-moşierimea cu politicianismul ei veros, demascat şi denunţat vehement în numeroase prelegeri de Victor B a b e ş, nu mai putea pune surdină manifestărilor de dragoste şi admiraţie faţă de memoria savantului patriot oare luase viguros apărarea norodului, a celor ce „ştiau mai bine ce înseamnă a muri ca vitele, decît ce va să zică a trăi ca oamenii" 2).
Astfel că, reprezentanţii cei mai calificaţi ai ştiinţei medicale au luat în 1947 iniţiativa comemorării a 21 de anî de la moartea ilustrului învăţat. Cu sprijinul guvernului, într-o grandioasă ceremonie, la Facultatea de Medicină din Bucureşti, la 23 octombrie 1947, gloria ştiinţei patriei, pe care ura, egoismul şi interesele politicii burgheze, îngropate azi, au vrut să o înăbuşe în viaţă şi să o facă uitat după moarte, a fost scoasă din uitarea voluntară în care nu mai putea fi lăsat.
1) Cultura proletară, 15 noiembrie 1926, p. 143.
2) I. L. Car agi a le, Nuvele, povestiri, note critice. Ed. Scrisul romînesc, 1936, voi. I, p. 79.
Cu acest prilej, discursurile rostite — la oare s-au adăugat două elogioase articole scrise de doi mari savanţi, profesorul I. M. Moşkovski de la Moscova şi profesorul C. L e va d i t i de la Paris, au fost publicate într-un volum1). Un bust al lui Victor Babeş a fost aşezat la loc de cinste, în faţa Facultăţii de Medicină şi a fost dat astfel studenţilor de atunci, ca şi celor ce vor mai veni în Facultate; s-a exprimat convingerea că tineretul studios medical îl va iubi, îl va cinsti, va căuta spre el în elanurile de harnică învăţătură, urmînd exemplul pe care Maestrul 1-a dat, de muncă luminată, de dragoste patriotică şi de luptă pentru binele poporului.
In februarie 1948, o altă iniţiativă frumoasă a dovedit înalta preţuire, pe care conducerea muncitorească a ţării o acordă savantului nostru: Universitatea din Cluj a primit numele de „Universitatea Victor Babeş". Odată cu înlăturarea monarhiei, considerată că o piedică în dezvoltarea culturală a poporului nostru, numele monarhului ce nu avea nimic comun ,cu creaţia ştiinţifică şi culturală, nu mai avea nici un rost să stea pe frontispiciul instituţiei culturale clujene, menită să fie un focar de cultură progresistă. Partidul şi guvernul nostru au pus pe frontispiciul Universităţii din Cluj, simbolizînd astfel spiritul timpurilor noi, numele lui Victor Babeş, savant luptător pentru sănătatea şi bunăstarea oamenilor muncii.
Babeş fusese unul dintre fondatorii Universităţii romîneşti din Cluj, ajutîmd cu sfaturile sale preţioase la înjghebarea ei2).
Incepînd cu un articol publicat de „Scînteia" în 19473), au apărut, pînă în prezent, o serie de articole şi lucrări, îm ziare şi reviste, subliniind marea personalitate şi valoarea deosebită a operei ştiinţifice a lui Victor Babeş, a luptei ce a susţinut-o pentru interesele poporului, ana-lizînd gîndirea filozofică materialistă ce se degajă din scrierile sale4). . *
1) Volum omagial „Victor Babeş". Ed. de Stat, 1949.
2) Ba mai mult, el a vrut să fie. profesor la această Universitate, şi în primul an şcolar, la 5 noiembrie 1919, şi-a făcut prima lecţie de deschidere a cursului său de mierobiologie, anatomie şi histologie patologică. Este interesant de remarcat că în această lecţie inaugurală, mergîrid pe linia acceptată azi ca cea mai justă — linia concepţiei lui I. P. Pavlov — şi paralel cu adevărurile proclamate de genialul fiziolog sovietic, Victor Babeş a emis, aşa cum spune o gazetă de atunci, „cîteva păreri originale, aceea a cauzelor externe în geneza maladiilor, chiar a celor ereditare". (Patria, Cluj, 1919, an. I, 9 noiembrie)..
3) S. N i c o 1 a u, Marele savant romîn Victor Babeş despre trecutele regimuri de jaf şi exploatare. Scînteia, 24 octombrie 1947.
* 4) S. N i c o 1 a u, Cîteva revelaţii cu ocazia comemorării a 21 de ani de la moartea
ilustrului savant Victor Babeş. „Med. Rom.4', 1947, nr. 21, p. 271; S. I z s a k, Victor Babeş şi Universitatea din Cluj. Februarie, 1948; S. N i c o 1 a u, M. Fior ian şi M.
( Babeş, Despre gîndirea filozofică a savantului V. Babeş. Studii, Rev. de Istorie şi
Filosofie, an. 3, aprilie-iunie 1950, p. 47—62; C. I. Parhon, Victor Babeş, un mare savant-patriot. Scînteia, 23 octombrie 1951: S. N i c o 1 a u, Victor Babeş, un strălucit savant al poporului nostru. Contemporanul, 16 noiembrie 1951 ? etc,
VI
VICTOR BABEŞ
OPERE ALEbE
VII
S-iau ţinut conferinţe publice, s-au difuzat prin radio expuneri, făcînd cunoscută tuturor figura marelui nostru savant.
In 1951, comemorarea a 25 de ani de lia moartea lui Biabeş s-a făcut în cadrul umor şedinţe solemne la Academia R.P.R. şi la Filiialele sale, din Iaşi si din Cluj.
Im sesiuni ştiinţifice generale ale Academiei R.P.R., ca şi în Sesiunea lărgită a Secţiunii de Ştiinţe Medicale ia Academiei R.P.R. şi ia Ministerului Sănătăţii din 18—20 decembrie 1952, rapoarte importante iau cuprins pagini elogioase asupra rolului lui Victor Babeş în ştiinţa patriei şi în tradiţiile sale materialiste.
Im şedinţele publice de lucru ale Academiei R.P.R., s-au comunicat lucrări asupra priorităţii de care ştiinţa occidentală burgheză 1-a frustat, privitoare la descoperirea incluziilor rabice patognomonice în diagnosticul morfopatologic al bolii, la descoperirea principiilor seroterapiei moderne etc.
S-au comunicat de asemenea cercetări asupra rolului său îm combaterea holerei din 1913, asupra rolului şi atitudinii ştiinţifice, curajoasă, hotărîtă şi progresistă în procesul de „omor ritual" din 1882 de la Tisza-Ezslar etc.
S-a proclamat în Congresul Internaţional de Mierobiologie de la Praga (1950), prioritatea lui Babeş în descoperirea incluziilor rabice, denumite azi „corpii lui Babeş-Negri".
Im cuvîntarea rostită la 10 aprilie, cu prilejul Congresului învăţătorilor, tovarăşul Gh. G h eo r g h i u - D e j a cerut învăţătorilor şi profesorilor să cultive mîndria naţională pentru tradiţiile revoluţionare, progresiste, ale poporului nostru, interesul şi dragostea pentru opera unor mari învăţaţi, scriitori şi artişti, printre care 1-a citat pe Victor Babeş1).
Societatea ştiiinţelor medicale a ţinut conferinţe asupra operei lui •Victor B a b e ş, iar Societatea pentru răspîndirea ştiinţei şi culturii în R.P.R. a organizat în capitală şi în restul ţării conferinţe şi a editat în 1952 o broşură de popularizare a operei marelui savant2).
Prin sărbătorirea a 100 de ami dela naştere, evocînd viaţa şi opera unuia dintre cei mai falnici reprezentanţi ai ştiinţei patriei, cinstindu-i memoria — aşa cum a indicat Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 453 din 2 aprilie 1954 — regimul de democraţie populară proclamă încă odată marea valoare a renumitului savant romîn, repară nedreptăţile ce i s-au făcut în cursul vieţii şi după moarte, şi arată astfel tuturor, din nou, că muncitorimea din R.P.R. se dovedeşte demnă moştenitoare a tradiţiei luminoase ştiinţifice inaugurate în medicina ţării noastre de marele savant Victor Ba b e ş.
*) G h. Gh e o r g h i u-D e j, Articole si cuvintări. Ed. pentru literatură politică, ed. a IlI-a, 1953, p. 616.
2) S. N i c o 1 a u, Marele savant patriot Victor Babeş. Colecţia S.R.S.C., Ed. de Stat, 1952,
Academia R.P.R. editează cu acest prilej primul volum din Opere alese ale lui Babeş.
Volumul de faţă cuprinde, în ordine cronologică, cîteva din lucrările marelui nostru savant, publicate între 1877 şi 1900, alese pentru a se pune în evidenţă atît cercetări de mare importanţă, cît şi concepţiile sale filozofice şi sociale.
Gel de al doilea volum de Opere alese va cuprinde lucrări din perioada 1900—1926.
★
Victor Biabeş s-a născut la 28 iulie 1854. Tatăl său a fost Vi cent iu Babeş, un învăţat cu preocupări ştiinţifice şi filozofice, un patriot şi un luptător pentru libertatea poporului romîn din Transilvania, încătuşat şi oprimat de Imperiul Habsburgilor.
Timarul Victor Babeş îşi termină studiile iliceale la Budapesta, urmează în acest oraş un an la Facultatea de medicină, apoi 2 ani la Facultatea de medicină din Viena, unde funcţionează şi ca demonstrator la catedra de anatomie.
In 1872 trece din nou la Facultatea din Budapesta. Cunoştinţele ştiinţifice căpătate atît de timpuriu, îl indică pentru ocuparea unui "post de asistent la catedra de anatomie patologică, la vîrsta de numai 18 ani.
. In capitala Ungariei rămîne pînă în anul 1882, îşi ia diploma de doctor în medicină la Viena şi titlul de docent universitar la Budapesta, unde în 1885 este numit profesor de histologie.
înainte încă de 1885, tînărul cercetător, avid de învăţătură şi pasionat pentru cercetarea ştiinţifică, îşi însuşise bine două specialităţi: histo-patologia şi ba eteri ol o gia. Anatomia patologică o studiase amănunţit în decursul stagiilor ce le făcuse în vestite laboratoare la Viena, la Berlin, la Miinchen, la Heidelberg şi la Strasburg, alături de specialiştii reputaţi ai timpului, Langer, R o c k i t a n s c h i, B o 1 1 i n g e r, ' A r n o 1 d, Rekl in gh a u sen, Waldeyer şi Virchow; iar în bacteriologie îşi însuşise singur, cunoştinţe ample, completate alături de P a s t e u r şi de R ober t Koch.
înţelegerea sa deosebită şi cunoştinţele sale bogate în domeniul bacteriologici s-au manifestat din plin încă din 1885, cînd împreună cu Cornii, la Paris, a publicat primul tratat de bacteriologie apărut în lume. Ideile şi munca principală din această operă aparţineau în cea mai mare parte cercetătorului romîn, aşa cum reiese din însăşi mărturia scrisă a colaboratorului francez.
Peste un an apare a doua ediţie a acestui frumos tratat, căutat şi cercetat cu mult interes de toţi biologii vremii.
Pînă la sfîrşitul anului 1887, an^hotărîtor în viaţa savantului nostru, el făcuse numeroase cercetări deTănatomie patologică, de bacteriologie, de mierobiologie, de infriamicrobiologie,
VIII
VICTOR BABES
OPEKE ALESE
IX
Inspirat de lucrările lui Pasteur asupra turbării, Babeş începuse sistematic şi cu mult succes o serie de cercetări asupra acestei teribile boli, cercetări ce au atras atenţia lumii ştiinţifice.
De la primele sale publicaţii în ştiinţă, din'1877 şi pînă în 1887, tînărul cercetător dăduse la lumina tiparului peste 60 de lucrări de seamă, printre care două eu subiect filozofic.
Caracteristic în activitatea lui Babeş este faptul că el nu a izolat niciodată în mod metafizic ştiinţa laboratorului de ştiinţa filozofiei; el nu ia despărţit nici diferitele ramuri ale ştiinţelor medicale,'unele de altele; nu a separat ştiinţa de practică, teoria, de aplicarea ei, nu a fost rupt de viaţă şi de frămîntarea ei, în cercetările sale de laborator; nu a izolat misiunea savantului de a descoperi adevărul, de îndatorirea pe care savantul o are de a-şi pune toată activitatea în slujba maselor, pentru alinarea suferinţelor şi pentru asigurarea sănătăţii şi fericirii omului.
Babeş a rostit odată o minunată cugetare: „Cu cit un învăţat domineazâ mai mult ştiinţa sa, cu atît vederile sale devin mai largi, cu atît ele se întind mai mult peste paraginile înguste ale specialităţii sale".
Iată de ce Victor Biabeş, înainte de a împlini 30 de ani, ia publicat, pe lingă cercetările sale ştiinţifice originale, de specialitate, şi două lucrări cu subiect filozofic.
Gîndirea filozofică a savantului este interesantă pentru cel ce vrea să-r cunoască. Ea luminează şi explică scheletul solid al operei sale, fundamentul pe care el clădeşte, construieşte, creează.
Consideraţiuni asupra raportului ştiinţelor naturale către Filozofie este titlul primei lucrări cu conţinut filozofic, pe care Babeş a scris-o la vîrsta de 25 de ani1)- Nici o urmă de misticism în această lucrare, echivalentă cu o luare de poziţie faţă de problemele filozofice. Materialismul domină viguros în toate ideile expuse, în toate paginile lucrării. Autorul este pătruns de adevărul că ceea ce nu cunoaştem încă, va fi cunoscut cu timpul, prin. ştiinţă.
Microbiologia, explicînd cauza bolilor infecţioase, realizase pentru cercetătorul de laborator cinstit şi desprins de prejudecăţi, o etapă care, îndepărtîndu-1 de materialismul metafizic, îl apropiase de materialismul dialectic.
La 70 de ani, 45 de ani după luarea de poziţie cu cea dintîi lucrare filozofică şi după ce realizase peste o mie de lucrări ştiinţifice cu răsunet în toată lumea, Victor B a b e ş rosteşte într-o şedinţă publică a Ateneului Romîn, testamentul său filozofic, intitulat Credinţă şi Ştiinţă2), testament ce constituie o nouă lucrare cu conţinut filozofic. Vom reveni asupra acestui subiect.
Ţin să insist asupra firului roşu al unei concepţii filozofice materialiste, înşiruite de-a lungul unei lungi vieţi de gîndire şi activitate, asupra curajului savantului materialist de a-şi susţine viguros concepţia, într-o epocă de misticism deşănţat.
Dar să revenim la anul 1887, an în care a avut loc evenimentul hotărîtor în viaţa şi activitatea lui Victor Babeş.
împins îndeosebi de simţimintele sale patriotice, el sacrifică situaţia frumoasă ce i se crease la Universitatea budapestană şi vine la Bucureşti, unde înfiinţează la Facultatea de medicină învăţămîntul de anatomie patologică şi bacteriologie.
B a b e ş îşi organizează munca de creaţie ştiinţifică, construieşte institutul ce-i poartă numele, strînge în jurul său elevi, harnici şi pricepuţi, viitori savanţi şi ei. La începutul activităţii sale în ţară, el se bucură de un oarecare sprijin al guvernului de jatunci, ce era dispus să se împăuneze cu meritele ilustrului cercetător. Insă „...soarta savantului Babeş în societatea capitalistă este soarta tuturor adevăraţilor proletari conştienţi, oricîl de geniali ar fi — dacă nu devin codiţa politicianilor cu vază ai zilei"1). Politicieni veroşi din Romînia regilor-moşieri şi-au dat repede seama că marele savant — cu care ei vroiau să se fălească faţă de „străinătate" -— nu face cauză comună cu politica de jaf dusă de opresorii şi exploatatorii poporului muncitor. Ei scontau beneficii morale, politice, sprijinind instalarea lui Babeş în ţară, şi considerau ştiinţele naturii ca inofensive, ca domeniu îndepărtat de politică. S-au găsit însă, curînd, în faţa cercetătorului ştiinţific incoruptibil, cinstit, patriot, hotărît să-i combată fără nici o slăbiciune, pentru abuzurile lor criminale ce duceau ţărănimea la o sărăcire mai cumplită decît cea creată de „claca şi dijma din timpul robiei"2), la îmbolnăvirea ei prin pelagră — „boala mizeriei" — oare însemna pentru Babeş, „foametea cronică", la analfabetismul crîncen, la situaţia dezastruoasă a sănătăţii poporului.
Cu toată adversitatea arătată sub felurite aspecte de regimurile burghezo-moşiereşti, timp de 40 de ani, la Bucureşti, activitatea marelui savant a fost uimitor de mare, rodnică, de o varietate impresionantă.
La sfîrşitul vieţii sale, elevii săi au putut reconstitui o listă — încă .necompletă — totalizînd peste 1 200 de publicaţii ale marelui maestru.
Dacă totalul operei ştiinţifice a lui Babeş cuprinde lucrări aparent disparate, din pricina multilateralităţii domeniilor care au făcut obiectul preocupărilor sale, în fond această operă vastă conţine în ea unitatea unei concepţii medicale profilactico-curative, în slujba căreia cercetătorul emerit a pus marile sale posibilităţi de investigaţie.
într-adevăr, pionier al medicinii profilactice, Biabeş s-a străduit toată viaţa să evite bolile, să găsească vaccinuri, seruri, preventive, care -să poată pune la adăpost pe om de îmbolnăviri. Bacteriologul -căuta să transforme  microbii  patogeni  în  germeni  atenuaţi, slăbiţi,
») Revista ştiinţifică, 1879—1880, an. X,
2) Şedinţa publică a Ateneului Romîn din 4 iunie 1924.
1) Cultura proletară, 15 noiembrie 1926, p. 143.
2) V, Babeş, Boalele ţăranului rotnln, Bucureşti, Tip. Timpul, 1901.
X
VICTOR BABEŞ
"OPERE ALESE
XI
oare, injectaţi omului sau animalelor utile, urmiau să producă o rezistenţă contra bolilor date în natură de ia ceia şi microbi virulenţi.
Profilaxia era pentru Babeş o ţintă spre care şi-ia îndreptat sforţările nu numai prin lucrările sale ştiinţifice de laborator şi de teren, dar şi prin scrieri în care combătea organizaţia sanitară ia ţării din timpul lui.
Astfel, în lucrarea „Studii critice asupra actualei organizaţiuni sanitare în ce priveşte măsurile sanitare din comunele rurale" ]), el insista asupra creării unui Institut special sanitar pentru formarea personalului sanitar şi pentru specializare. „Medicul sanitar — spunea Biabeş — va fi cu iotul deosebit de medicul practic prin o specializare în medicina preventivă, pe cînd astăzi orice medic şi chiar orice om politic se crede competent pentru a dicta, discuta şi executa măsurile sanitare".
Experimentatorul Biabeş studia mersul bolilor la animalele de experienţă, căutînd leacurile pentru tămăduirea aceloraşi boli la om.
îmbinarea fericită a luptei pentru prevenirea bolii cu rezultatele obţinute pe cale experimentală şi cu munca pentru vindecarea bolii atunci cînd ea s-a declarat, dă operei lui Babeş unitatea profilactico-curativă a concepţiei sale medicale.
Pentru a ajunge la rezultatele glorioase ale cercetărilor sale, savantul a pus în joc mulţimea mijloacelor, a posibilităţilor şi a cunoştinţelor sale.
In cercetările sale de bacteriologie, Victor Babeş a studiat microbul, agentul cauzal al bolilor infecţioase, în funcţie de reacţia organismului, îmbolnăvirea fiind astfel considerată din punctul de vedere al interdependenţei dintre germen şi teren. In acest mod, vederile sale juste au scos bacteriologia şi anatomia patologică din preocupările strimte, analitice, ale cercetătorilor de pînă la el stiabilindu-le, prin interpretări sintetice, pe planul adevăratei lor folosiri în practică.
Astfel, în timp ce Pasteur şi Koch, ca şi alţi cercetători ai microbilor, studiau germenii în special în flacoane, baloane şi eprubete, B a b e ş şi-a îndreptat atenţia în mod deosebit asupra activităţii microorganismelor patogene în organismul uman sau în organismul animalului de experienţă. El a stabilit astfel — în decursul genezei a Iteraţiilor tisulare izvorîte din multiplicarea microbilor în ţesuturile ce se apără cu sau fără succes — legătura nemijlocită dintre cauză şi efect. Fizio-patologia morfologică, studiată la microscop de V. Babeş, a dus la lămurirea a numeroase probleme ale medicinii.
Metodele originale întrebuinţate în cercetări, tehnicile imaginate de el pentru rezolvarea necunoscutelor din experienţe, aparatele inventate de el, instrumentele făurite de el, au fost însuşite şi întrebuinţate. în laboratoarele din toată lumea. Iar legăturile între cunoştinţele ştiinţifice adunate în mănunchi de Babeş, gîndirea'sa de sinteză faţă de cuceririle dispa-
i) Şedinţa din 13 aprilie 1907 a Academiei Romine,
rate, analitice, din diferitele discipline medicale, au făcut ca un anumit domeniu al medicinii să fie lămurit prin altul.
In cercetările sale asupra structurii bacteriilor, Babeş a descoperit corpusculii zişi „metacromatici" la bacilul difteric, ceea ce ia uşurat şi uşurează diagnosticul bacteriologic al difteriei.
El a descris pentru prima oară nişte forme speciale „aetinomîcotice" la bacilul tuberculos şi la cel lepros, atunci cînd aceşti microbi sînt introduşi în creierul iepurilor de experienţă.
Biabeş este printre primii cercetători, care au descris variaţiile formei la germenii microbieni, mai jntîi la bacilul difteric şi la bacilul tuberculos, mai apoi la oolibacil.
El a reuşit să arate că unii microbi se pot înconjura de o capsulă, care îi apără faţă de mijloacele de luptă mobilizate în organism contra lor; a colorat cu metodele sale această capsulă.
A izbutit să coloreze cilii microbieni.
A realizat colorarea microbilor în stare vie (coloraţie vitală), ceea ce permite în anumite cazuri studiul lor mai amănunţit.
Clasificarea bacteriilor a utilizat observaţii interesante făcute de Babeş. Astfel, capacitatea de ramificare, pe oare savantul nostru a constatat-o la bacilul tuberculos şi la cel lepros (1882), a servit drept criteriu pentru crearea speciei de Mycobacterium.
Tot el a arătat că bacilul tuberculozei, al leprei sau al morvei, pot intra în organismul uman străbătînd pielea sănătoasă.
Biabeş a descoperit 50 de noi microbi.
A arătat că anumite asociaţii microbiene pot produce boli. A larătat, în urma unor constatări surprinzătoare privitoare la antagonismul micro-bian, că o boală microbiană va putea fi tratată cu ajutorul produselor ce iau naştere în corpul microbilor ce provoacă alte boli. In această problemă de o importanţă deosebită şi pe care a studiat-o Biabeş în 1885, se străvedeia ideea genială realizată aproape 60 de ani mai tîrziu, a tratamentului cu antibiotice.
Cercetările lui V. Babeş în ciumă, în holeră, în tuberculoză, în tetanos, în infecţia oarbonoasă, în dizenterie, în pneumonie, în rinosclerom, în morvă, în lepră, în difterie, în cangrena pulmonară, în febrele tifoide, şi paratifoide, în sifilis şi în alte boli ale omului, au adus un bogat material de bază în cunoaşterea şi combaterea acestor infecţiuni.
Cercetările în tuberculoză l-au dus, între altele, la rezultatele care i-au demonstrat nespecificitatea reacţiei la tuberculină, ceea ce se explică în lumina concepţiilor noi asupra alergici tuberculoase.
Biabeş a studiat infecţia tuberculoasă naturală şi experimentală, şi constatările lui au îmbogăţit vastul domeniu al ftiziologîei. El spunea că „problema tuberculozei este o problemă atît de importantă pentru omenire, încît nu trebuie să ne oprim de a încerca şi reîncepe experienţele
XII victor babes
pentru a interveni în mod eficace în contra acestei boale, atît de variate şi complicate" *). .
Pelagra, „boala mizeriei" — cum a numit-o Biabeş — a fost urna din marile sale preocupări. Studiile pe oare le-ia realizat în această problemă sînt, pînă în momentul de faţă, cele mai importante din lume. Demascînd cauzele sociale care favorizează pelagra, Biabeş a judecat cu toată asprimea regimul buirghezo-moşieresc, răspunzător'de existenţa şi menţinerea acestei „ruşini naţionale" datorită exploatării crîncene a ţărănimii muncitoare.
In domeniul turbării, descoperirile lui V. Biabeş au o valoare excepţională pe plan ştiinţific mondial, fiindcă sînt documente de bază în rabiologie. Prins în viitoarea problemei rabice deschise de P a s t e u r, trăind în 1883—1885 în Parisul controverselor pasionante din Academia de medicină, în care geniu Iul creator al microbiologici dărîma bucată cu bucată zidurile edificiului îmbătrînit al medicinii învechite, Biabeş asistă la saltul imens făcut de ideile noi pasteuriene, la reuşita tratamentului anti-rabic instaurat oficial în 1885, şi, în acelaşi an,' îşi începe cercetările sale proprii în problema turbării care interesa pe atunci o lume întreagă.
Cu competenţa sa deosebită de morfopatolog, el îşi începe strălucita sa carieră de rabiolog prin studii histo-patologice. Dezvoltînd şi completînd în special cercetările savanţilor ruşi P o k o t i 1 o v 2) K o 1 es n i k o v3), Va si 1 ie v4), Popov5), I va nov6) şi Gamaleia7), Babeş dă leziunilor parenchimatoase din sistemul nervos al omului sau al animalului de experienţă o importanţă cu atît mai mare, cu cît ele permit explicarea simptomelor capitale ale bolii.
El a descris sistematic caracteristica leziunilor localizate în nevrax şi în ganglionii spinali. In 1886 descoperă incluziile rabice, al căror specific îl precizează în 1893; aceste incluzii au fost redescoperite în 1903 de către cercetătorul italian Negri.
Prioritatea descoperirii incluziilor rabice, nedrept denumite timp îndelungat „corpii lui Negri", s-a decis în 1950 — în Academia R.P.R., precum şi în al 4-lea Congres de Mierobiologie de la Praga — că aparţine lui Babeş; incluziile patognomonice în turbare au luat numele de „corpii lui Babeş-Negri".
1) V. Babeş, Despre origina şi combaterea tuberculozei, Şed. Acad. Romîne, din 6 februarie 1904.
2) Pokotilov, Patolog. Anat. der Lyssa bei Menschen. J. der Moskauer Gesellschaft fur Chirurgie, 1875.
3) Kolesnikov, Patolog, Verănderungen im ■ Nervensystem bei der Wut-krankheit, Centralbl. fur d. Med. Wissenschaften, 1875, voi. 85.
4) V a s i 1 i e v, Ober die Verănderungen des Gehimes und der Herzganglien bei der Lyssa, Centralbl. f. d. Med. Wissenschaften, 1876.
5) Popov, Ober die Folgen der Unterbindungen der Ureterum und der Nie-renarterien bei Tieren in Zusammenhang mit einigen anderen Paiholdogischen Pro-zessen, Virchow's Arch., 1880, t. 82, p. 493—509.
6) I va nov, Ober die Patholog. Anat d. Central Nervensystem bei Rabiescanine, Dissert., Petersburg, 1882, Neurolog. Centralbl. 1883.
7) Gamaleia, Sur leş leşionş rabiques. Anii. Inşt. Paşteyr, IŞ87,
,6Mre AiMi HM
In 1889 B a b e ş găseşte alteraţiile de mielită rabică şi corpusculii elementari rabici; trei ani mai tîrziu, descrie în coarnele măduvei spinării formaţiunile patologice cunoscute azi sub numele de „nodulii lui Babeş", şi defineşte histologie turbarea oa o „poliomielită".
In 1898, el face studii asupra histogenezei leziunilor rabice, precizează rapotul între virus şi alteraţiile neuronului, sistematizează descrierea leziunilor celulare şi nucleare din neuron, precum şi a celor perineuronale.
De acord cu cercetările făcute de Babeş au fost chiar în acea epocă şi cercetătorii ruşi Grigoriev şi Ivanov1), care studiau turbarea experimentală la iepuri,
' In 1904, revenind asupra granulaţiilor fine (corpusculii elementari) găsite în 1889 în neuronii rabici, Babeş precizează colorabilitatea lor, sediul lor în celulă, dimensiunile lor de 0,1—0,2 ^. Era vorba de agentul etiologic al bolii, de virusul rabic.
In 1900, el dovedeşte că nodulii descrişi la animalele moarte de turbare de van G e h u c h t e.n şi N e 1 i s 2), nu sînt decît nodulii săi rabici, descoperiţi încă din 1892.
Aceste publicaţii de histo-patologie rabică, precum şi multe altele din acelaşi domeniu, dau măsura măestriei de histo-patolog a lui Babeş.
Nu mai puţin valoroasă este însă opera de experimentator a marelui savant, în domeniul turbării.
In 1886 şi 1888, rabiologul romîn descrie „febra premonitorie" din turbare.
Intr-o lucrare publicată în 1887, el arată sensibilitatea cobaiului faţă de turbare, ceea ce permite transformarea virusului de stradă în virus fix, după numai cîteva treceri, pe această specie animală, precum şi receptivitatea şobolanului inoculat pe cale cerebrală şi a şoarecelui infectat pe cale subcutanată.
Babeş descrie turbarea „abortivă" la cîine, şi descoperă forma recurentă a bolii.
Una dintre cele mai interesante serii de cercetări făcute în turbare este cea în care el a dovedit experimental propagarea virusului în organism, pe calea nervilor.
Experienţele au fost făcute „aproape în acelaşi timp" — spune Babeş — de el însuşi3) şi de autorii italieni Di Vestea şi Za-$ari4),' data ambelor' publicaţii fiind 1887. „Cred deci" — spune Babeş5) — „că proba transmiterii turbării pe calea nervoasă a fost adusă cam în acelaşi timp de Dnii Di Vestea şi Zagari şi de mine".
*) Grigoriev u. Ivanov, Pathol. Anat. Verănderungen im centralen und peripheren Nervensystem bei experimentaler Lyssy., Centralbl. fur alg. Path. und path. Anat., 1898.
2) Van Gehuchte.|i et N e 1 i s, Bull. Acad. Med. Bruxelles, t. 24, nr. 1.
3) V. Babeş, Tamulmanyok a veszettsegrol, august 1887.
4) Di Vestea et Zagari, Ann. Inst. Past., 1887, t. 1, p. 499; ibid., 1889, t. 3, p. 237.
5) V.  Babeş, C. R. Soc. Biol., 1908, p. 615.
Victor bAbas
5fERE* AlESE
XV
Şi totuşi, aceste lucrări de seamă ale marelui nabiolog romîn iau fost diate uitării, iar cercetătorii italieni au devenit celebri în urma lucrării lor !
Spiritul acaparator al mairilor ţări burgheze din apus ia dovedit încă odată ceea ce s-ia arătat cu prilejul revendicării priorităţii lui V. Babeş în descoperirea incluziilor rabice, şi anume, tendinţa spre monopolizare în ştiinţă a ţărilor capitaliste1).
Importanţa descoperirii migraţiei virusului nabic pe calea nervilor ia permis situarea turbării printre bolile sistemului nervos, a dovedit afinităţile neurotrope ale germenului rabigen, a prilejuit cercetarea altor virusuri ' neurotrope pe calea astfel deschisă; a dus mai tîrziu pe un elev al şcolii lui Biabeş la studiul „septinevritelor cu virusuri neurotrope"2), noţiune aplicată în patologia nervoasă umană de cercetătorii sovietici M. S. M a r g u 1 i s, B. N. M i h a i 1 o v, S p e r a n s l i şi alţii.
Multe alte rezultate de experienţă, obţinute de Babe ş, au îmbogăţit cunoştinţele asupra naturii virusului, asupra comportării lui în diverse ţesuturi, pe diverse specii animale, asupra rezistenţei germenului faţă de acţiunea unor factori fizici, chimici, biologici etc.
încă din 1887, Babeş a constatat că virusul nabic fix încălzit 2 pînă la 14 minute la 58° suferă o atenuare mai regulată decît cea obişnuită prin uscare sau diluţie. El a preparat un vaccin cu virus încălzit, care a constituit unul din factorii metodei de vaccinare eficace ce a luat numele de „metoda romîneascâ".
Alte cercetări l-au dus mai tîrziu la interpretarea paraliziilor după tratamentul turbării, ca intoxicaţii rabice datorite unor toxine, al căror efect ar fi favorizat de anumite predispoziţii particulare ale organismului.
In 1912, Babeş publică cartea sa despre turbare, un adevărat monument al ştiinţei rabiologice, de care nu se pot dispensa nici azi cercetătorii din acest domeniu.
Pînă spre sfîrşitul vieţii, marele nabiolog romîn continuă să facă cercetări în turbare, căutînd să perfecţioneze metoda de vaccinaţie, completînd lucrări mai vechi cu experienţe şi interpretări noi, făcînd studii comparative in turbare si în alte infecţii inframicrobiene neurotrope.
In lupta contra turbării, Babeş a luat cuvîntul în numeroase conferinţe, lămurind pe cei ce nu cunoşteau problema.
El a explicat că obiceiul de a cauteriza plăgile la cei muşcaţi de cîini turbaţi, este ineficace; s-a ridicat împotriva noţiunii de turbare spontană: „orice caz de turbare e datorit unei contaminări" a precizat el.
A recomandat, printre alte măsuri, instrucţiuni către popor, în şcoli, în colectivităţi, expoziţii de afişe indicînd pericolele ocazionate de cîini. Ar trebui — spunea el — ca în aceste afişe să se insiste asupra perversiunir spiritului anumitor indivizi care proteguiesc în mod fanatic animalele în detrimentul omului.
1) St. S. Ni col au şi M. Babeş, Bul. Ştiinţ. Acad. R.P.R., Seria: Ştiinţe Med. t. II, nr. 9, noiembrie 1950,' p. 1075.
2) S. Ni col au, O. Dimăncescu et I. A. G a 11 o w a y, Ann. Inst. Pasteur, [929, t. 42, p. 1—88.
împotriva bogătaşilor egoişti şi răi, pentru oare dinele lor este mai preţios decît omul muncitor, savantul democrat a declarat: „Anumiţi protectori ai animalelor — care nu ezită nici o clipă să omoare un mare număr de animate pentru hrană — sînt capabili să lipsească clasele cele mai nevoiaşe de lucrurile cele mai indispensabile existenţei lor, pentru ca să dea dinilor o viaţă de lux şi pentru ca să apere aceste animale de măsurile prevăzute de igienă".
Biabeş a consacrat turbării 90 din cele mai de seamă lucrări ale sale. Cercetările în domeniul rabiologiei i-au adus elogiul de a fi considerat „după Pasteur, ca primul între cei mai mari cercetători ai turbării" (Mo ş ko v ski) *).
Inafară de turbare, şi alte viroze l-au mai interesat pe Babeş.
In rujeolâ, în cursul cercetărilor făcute în 1881, el insistă asupra pneumoniilor postrujeoloase, iar într-o lucrare din 1913, asupra, incluziilor citoplasmice, pe oare le descrie în celulele epiteliului bronhie.
In febra galbenă a făcut cercetări histopatologice asupra ficatului si rinichiului (1883).
In variolă-vaccină a studiat bacteriile de asociaţie (1884), şi a recomandat acidul fenic 0,5% pentru purificarea limfei vaccinate (1910).
Scartatina 1-a interesat pe Babeş din punct de vedere etiologic. El spunea în 1893: „Trebuie să repet că n-am afirmat că streptococul e eduza scarlatinei, dar că cercetările făcute pînă acum nu sînt în stare să-l excludă".
Ceea ce afirma B a b e ş acum 60 de ani este încă valabil azi. O serie de alte cercetări au fost făcute de B a b e ş în gripă, în oare afirmă în 1918 că agentul etiologic este un virus; în veruci (1884), în pemfigus (1893), în jigodie (maladie du jeune-âge du chien; Distemper; Staupe), în rubeolă, în variola aviarâ, în pneumoenterita infecţioasă a porcilor, în care descrie incluzii cistoplasmice în plămîni şi intestin (1913), în febra aftoasă (1897), în hidropizia peştilor (1902—1903), în poliomielită, în care face cercetări morfo-patologice comparative cu turbarea (1905), în tifosul exantematic (1907) etc.
Iniafară de mulţimea datelor noi aduse de neobositul şi luminatul cercetător în inframicrobiologie în general şi în turbare în particular, prin lucrări ce-1 situează în fruntea cercetătorilor deschizători de drumuri, o metodă de lucru rodnică a fost inaugurată de el în studiul virusurilor: experienţa pe animal este urmărită paralel şi imediat urmată de interpretarea morfo-patologică a rezultatelor obţinute. Studiul genezei alteraţiilor rezultate din conflictul microorganism-macroorganism şi explicarea morfo-biologică a proceselor morbide în evoluţie — fie că este vorba de boala experimentală sau de cea din natură — constituie metoda de lucru, iniţiată şi preconizată de Babeş în studiul turbării şi al altor viroze. Este aceeaşi metodă pe care
l) S. D. M o ş k o v s k i, Victor. Babeş şi rolul său in evoluţia Microbiologiei contemporane. „Victor Babeş, volum omagial",  1949, Ed. de Stat. '
XVI
vîctoe babe$
OPERE ALESE
XVII
marele Mecinikov a întrebuinţat-o în aceeaşi epocă, în studiile sale de mierobiologie (holeră, sifilis).
Studiind diferite boli microbiene ale animalelor (cărbunele, holera găinilor, rujetul porcilor, pasteurela cailor, tuberculoza păsărilor, tifosul muirin etc), Babeş aduce contribuţii preţioase la lupta împotriva bolilor ce decimează animalele utile omului. Cu acelaşi prilej, el descoperă cauza-bolii importante ce omoară ovinele şi bovinele din cîmpia Dunării: este vorba de hemoglobinuria boilor şi de cîrceagul oilor. Agentul patogen al bolii bovine, un protozoar denumit azi Babesia bovis, a fost primul reprezentant al grupului Piroplasmelor. Descoperirea datează din 1888. Atît la bovine,, cît şi la ovine, infectate cu paraziţi din acest grup, Babeş a făcut studii clinice, histo-patologice, experimentale şi epizootologice* de mare importanţă.
Tot în domeniul protozoologiei, Babeş a făcut cercetări asupra malariei (1893); în colaborare cu elevul său Gheorghiu. „Descrierea paraziţilor şi a modificărilor provocate de aceştia în eritrocite este atît de caracteristică, încît permite să se recunoască cu multă uşurinţă categoriile de paraziţi care au făcut obiectul cercetării autorilor şi să se ia.î.ungă uşor la concluzii asupra distribuţiei sezoniere a diferitelor forme de malarie, precum şi asupra frecvenţei incubaţiei prelungite a malariei forma terţă. Autorii relatează de asemenea observaţiile lor privitoare la lipsa de reactivitate a chininei asupra formelor semilunare ale parazitului malariei tropice'' (Moşkovski).
In 1934, la Moscova, la o teză de doctorat în medicină — prilej cu care candidatul îşi ornează sala ceremoniei cu figurile maeştrilor preferaţi — locul de cinste 1-a avut chipul lui Victor Babeş.'Teza trata despre Coccidioză, iar savantul nostru compatriot, mulţumită lucrărilor însemnate, publicate şi asupra acestei boli parazitare, era socotit ca unul dintre cei mai de seamă parazitologi din lume.
In helmintiaze, Babeş s-a ocupat cu studiul trichinei, al botriocefa-lului si al altor viermi intestinali.
In vastul domeniu al imunităţii, încă din 1888, neobositul cercetător a pus bazele seroterapiei moderne, prin rezultatele experienţelor făcute asupra turbării. Babeş a inoculat serul sau sîngele unor animale imunizate împotriva turbării, la animale sensibile faţă de această boală. In decursul experienţelor, el a observat fenomenul transmiterii calităţilor imune ale acestor lichide, la animalele normale. Im acest mod el a descoperit o lege de mare importanţă a biologiei — imunizarea pasivă — şi totodată a pus bazele seroterapiei şi seroprevenţiei.
Dacă este adevărat că Mecinikov dovedise încă din 1887 l) călită-, ţile novice in vitro faţă de microbul omolog, al sîngelui animalelor imunizate împotriva cărbunelui, nu-i mai puţin adevărat că experienţele
1) I. Mecinicov, Ann. Inst. Pasteur, 1887, t. I, p. 42.
2) Hericourt et R i c h e t, C. R. Acad. Sci., 1888. t. 107,
p. 748.
lui Hericourt si Richet 2) în 1888 erau neconcludente; iar cele publicate de B e h r i n g şi K i t a s a t o în 1890, sau de B e h r i n g în 1892, au venit după publicaţiile făcute de Babeş asupra transmiterii rezistenţei specifice la animalele normale, prin sînge şi ser de animale imunizate1), 2). In aceste din urmă publicaţii este menţionat în mod clar că „celulele organismului devenind refractare, pot transmite imunitatea lor". Tot îm aceste lucrări se insistă asupra faptului că „trebuie admisă posibilitatea de a vaccina cu lichidele şi cu celulele animalelor făcute refractare".
Aceste cercetări, publicate de Victor Babeş în 1888—1889, nu sînt altceva decît generalizările observaţiilor experimentale la care ajunsese marele nostru cercetător, şi constituie prima formulare a principiilor certau la baza seroterapiei, principii injust denumite ulterior „legile lui Behring".
Prioritatea lui Victor Biabeş în stabilirea bazelor experimentale ale seroterapiei a fost recunoscută încă de multă vreme, între alţii de Emil Marx3), Pagei4), M. W a 1 d h e i m 5), Bouchard6), Â. Mărie7) etc. Recent, CI. Fermi8), dar în special savantul sovietic Moşkovski9), acordă din plin această prioritate ilustrului cercetător
romîn. .......
Istoricii burghezi ai medicinei au avut însă o atitudine injusta, Hrăpăreaţă, deposedînd pe Babeş de prioritatea descoperirii şi acredi-tînd pe'Behring în postura „creatorului'4 merituos al legilor ce-i poartă pe nedrept numele.
Tot îm domeniul imunităţii, Babe ş, prin metoda sa de subneutra-lizare de toxină şi antitoxină, a reuşit să producă un ser antidifteric cu titrul crescut. . w ..
A introdus principiul serovaccinaţiei şi a preconizat metoda vaccinam simultane, prin introducerea concomitentă în diferite puncte ale corpului a serului imunizant plus material infecţios. In acelaşi timp (1890), el a studiat o serie de legi ale imunităţii, printre care şi transmiterea ei de la mamă la făt. .
Pionier al seroterapiei, el a expus la Congresul de Igienă dm Paris în 1900, metoda sa rapidă şi economică de preparare a serului antidifteric şi a arătat cum, preparînd 'în mari cantităţi şi distribuind în mod gratuit
p. 286—320. -390.
1) V. Babeş, Ann. Inst. Path. et Bact., Bucureşti, 1888 şi 1889,
2) V  Babeş et L e p p, Ann. Inst. Pasteur, 1889, t. III, p. 384- ...
3) E Marx, Die experimentelle Diagnostik, Serumtheraphie und Prophylaxie der Infektionskrankheit Berlin 1902, cap. 6 (Diphterie), p. 139—140.
4) Pagei, Biographisches Lexicon der hervorragenden Artzte des neunzehnten Jahrhunderts, Berlin, 1901, p. 68.
5) M. W a h 1 d h e i m, Die Serum-Bakterientoxin und organ. Praparate, Viena-
Budapesia-Leipzig, 1901, p. 114.
6) Bouchard, Congres de Medecine de Bordeaux, 6 August 1895.
7) A. Mărie, L'etude experimental de la rage. (Recherches de Babes), Paris, 1909, cap. 15, p. 167; cap. 17, p. 195.
8) CI. Fermi, La Rabia, 1950 t. II, p. 981.
9) S. D. Moşkovski, V. Babeş şi rolul lui în evoluţia microbiologică contemporană. Ann. Rom.-Sov., 1948, voi. 2, nr. 7, p. 48.
XVIII
VîcfOR BABE§
OPERE ALESE
XIX
acest ser, a făcut să soadă mult mortalitatea prin crup şi angimă difterică. Ulterior, la Institutul Pasteur din Paris, serul antidifteric ia fost preparat timp îndelungat după metoda lui Biabeş.
Nu mai înşiruim descoperirile făcute de el în anatomia patologică. Studiile anatomo-patologiee asupra cancerului, leprei, tuberculozei, au arătat lumii întregi deosebita sa cunoaştere, părerile sale originale, iar descoperirile lui îm acest domeniu au îmbogăţit ştiinţa.
Cercetînd morfo-patologia difteriei experimentale, Babeş stabileşte asemănarea tabloului morfologic al procesului infecţios la animale de laborator şi la om.
Actinomieoza, antraxul, sifilisul, pesta, precum şi o serie de alte infecţii, au fost studiate de Biabeş din punct de vedere histo-patologic.
Im morvă, tot el a fost printre primii autori care au văzut microbul bolii în ţesut; la fel şi în dizenterie, în care el a descoperit bacilii îm peretele intestinal.
Babeş a înfiinţat învăţămîntul anatomo-patologic la Facultatea de Medicină şi la Şcoala Veterinară de pe vremuri; a înfiinţat de asemenea Societatea anatomică, şcoală minunată la care s-au forma", discipolii lui în această specialitate. • ?
Ca igienist, Babeş nu a putut realiza decît o mică parte din cele ce a propus pentru prevenirea şi vindecarea bolilor. El s-a străduit să înlăture bolile date omului de apele infectate ce erau puse lia dispoziţie colectivităţilor în oraşele ţării; a muncit să vaccineze preventiv populaţiile ameninţate de epidemii; a luptat să aplice carantina da frontieră atunci cînd holera putea pătrunde în ţară; a înfiinţat în Institutul pe care 1-a creat şi l_-a condus, serviciul de vaccinare antirabică, unde se aplica vaccinarea imaginată de el (metoda romîneaseă), şi serviciul de preparare a serului antidifteric, pe care-1 distribuia gratuit populaţiei sărace; ia perfecţionat metodele de preparare a vaccinului antiholeric şi a preconizat măsuri pemtru stăvilirea epidemiei de holeră în armată şi -populaţie în urma ruşinosului război imperialist organizat de burghezo-moşierime, în 1913, în Bulgaria. Multe îmbunătăţiri sanitare, cerute de el insistent, nu iau fost luate în considerare de conducătorii Statului, a căror preocupare de căpetenie era jaful şi politicianismul. „Acest politicianism — a spus Babeş — fiind cauza tuturor relelor, este o datorie patriotică să întrebuinţăm toate mijloacele pentru a-l nimici şi a-l înlocui cu o putere care să garanteze regenerarea şi progresul" l).
Este deajuns să pomenim că, atunci cînd igienistul luminat şi patriota denunţat pericolul apei de băut, primarul de atunci al Capitalei a cerut Primului ministru destituirea cutezătorului B ta b e ş.
Totuşi, mulţumită luptei ce a dat-o Babeş a reuşit să contribuie la alimentarea Capitalei cu apa curată si sănătoasă, pe care el o găsise la Ulmi.
l) Conferinţă la Universitatea din Cluj, 1919.
Avînd convingeri sociale înaintate, un patriotism fierbinte, o dragoste puternică de popor, Babeş a luptat pentru organizarea sănătăţii pe baze ştiinţifice. Ridicarea nivelului de trai al muncitorilor, condiţie capitală pentru prevenirea multor boli, întrebuinţarea oamenilor de ştiinţă pentru munca dusă în scopul îmbunătăţirii sănătăţii maselor populare, acestea erau ideile pe care şi-a axat marele savant numeroasele conferinţe publice, tot atîtea rechizitorii aspre aduse regimului de jaf şi exploatare, de corupţie şi de nepăsare al burghezo-moşierimii.
Cu prilejul unei conferinţe ţinute la 17 martie 1892, vorbind despre Măsuri de luat contra holerei, şi nesocotind interesele capitaliştilor doritori de a introduce cu orice preţ marfa lor şi cu ea holera în ţara noastră, Babeş v spune: „protestez energic contra tendinţei de a sacrifica locuitorii acestei ţări unor consideraţitini comerciale... Cred că sîntem în drept să renunţăm ta oarecare avantagii comerciale, dar nu avem dreptul să riscăm viaţa... locuitorilor noştri"... şi Babeş continuă:
„...să nu credem, fără rezerve, naţiunilor europene care condamnă carantina noastră, căci au interes mare să importe mărfurile şi oamenii lor la noi în ţară; să le răspundem că în această privinţă n-avem nevoie de luminile lor, că avem Institutul nostru de Bacteriologie, de unde au ieşit lucrările pe care şi celelalte Naţiuni bazează măsurile lor de apărare contra holerei".
Ce viguroasă critică făcută capitalismului şi ce frumoasă apostrofă cosmopolitismului! Adevărat patriot, Babeş a avut curajul să se pronunţe în 1892 în mod atît de deschis, pentru a demasca procedeele inumane folosite de capitaliştii cosmopoliţi din Romînia.
Ieşirile sale împotriva cosmopolitismului au fost multiple. Iată încă una, tot din anul 1892, cu prilejul conferinţei Despre bronşită.
„Pe cînd alte naţiuni se fălesc cu descoperirile lor şi le pun în aplicaţie pe o scară cît se poate de întinsă, la noi în ţară acela care face descoperiri utile este cîteodată persecutat şi împiedicat în aplicarea lor, chiar de către aceia care ar trebui să-i dea ajutorul, pe cînd orice descoperire sau comunicări, oricît ar fi ele de dubioase, care ne vin însă din străinătate, sunt primite la noi cu braţele deschise".
Legat de popor, V. Babeş îşi manifestă dragostea şi grija sa pentru bunăstarea şi sănătatea maselor muncitoare, în felurite chipuri. In 1901, vorbind despre, Bolile ţăranului romîn (Bucureşti, Tipo-litografiia „Timpul", 1901), el înfierează conducerea ţării şi pe exploatatorii boieri: „Proprietarul şi arendaşul exploatează ţăranul în mod extraordinar storcind de la dînsul un venit mai mare decît erau chiar claca şi dijma din timpul robiei"... „Toată legislaţia noastră a fost dominată de frica ca nu cumva să lipsească cultivatorilor mari, braţele necesare pentru marea cultură"... „Oameni competenţi sînt împiedicaţi să lucreze pentru îndreptarea răului, căci ar da de gol ignoranţa şarlatanilor şi egoismul dezastruos al claselor superioare, cerîndu-le imperios sacrificii ce aceste clase nu sînt de fel dispuse de a face",
XX
victor babeş
opere alese
XXI
Cu prilejul lucrărilor sale minunate din Pelagră, Biabeş explică un lucru în aparenţă ciudat, şi anume faptul că în lânii agricoli cei mai bogaţi, mizeria ţăranului e mai crîncenă ca de obicei, iar ca rezultat, numărul cazurilor de pelagră mult crescut.
Recolta fiind mai abundentă, munca ţăranului împilat e mai mare; bineînţeles munca pentru boier, pentru moşieri, iar nu pentru el şi familia lui. Munca pentru el mu şi-o putea face decît atunci cînd ultimul bob de grîu şi de porumb era strîns în hambarele boierului, însă în acel moment, grîmele nestrînse ale ţăranilor erau mucezite de ploaie pe cîmp, iar porumbul stricat din această cauză, dădea nenumărate cazuri "noi de pelagră •
Leacul pelagrei ? Al acestei boli a mizeriei ? Al acestei ruşini naţionale? „Vi-l dau eu — spunea Babeş în 1907 — împroprietărirea ţăranilor".
Apărînd astfel pe muncitorul sărac de pe ogoare, pe ţăranul nevoiaş exploatat şi îmbolnăvit de lipsuri şi mizerie, savantul patriot vrea să obţină ridicarea nivelului de trai al celor numeroşi şi oropsiţi, pentru ca astfel să realizeze pîrghia îmbunătăţirii sănătăţii poporului.
In capitolul Lupta dintre politicianism şi ştiinţă din discursul ţinut la Cluj în 1919, Babeş spunea: „Ceea ce caracterizează oligarhia de astăzi este deprecierea intelectualilor, asuprirea ştiinţei adevărate din partea politicianilor noştri, înlocuind-o cu pseudo-ştiinţâ şi pseudo-savanti. Aceşti arivişti ajunşi la putere, făcîndu-se slugi devotate ale putefnicilor zilei au [ost ridicaţi drept recompensă pe tind, de diferitele partide politice, la cîrma afacerilor obşteşti exasperînd ţara prin legile şi dispoziţiile nepregătite, ineficace şi inaplicabile, şi în mare parte îndreptate în contra sănătăţii publice, învăţămîntului şi stării economice a ţării...". ,
Şi mai departe:
...„Cu cît mai mult insist asupra reformelor necesare, cu atît mai mult dezvăluiesc pericolul politicianismului, cu atît mai mult îmi atrag ura şi persecuţia oligarhiei şi a politicienilor".
„In persecuţiile lor ei se folosesc mai cu seamă de calomnii vagi, bizantine".
Numeroase documente arată că viaţa marelui B a b e ş în Bucureşti sub regimul burghezo-moşieresc, a fost un calvar.
Dacă pe vremuri i s-ia făcut un Institut în care el a înfiinţat o şcoală — devenită şi ea ilustră — un învăţămîmt ce a reprezentat temelia ştiinţei medicale a Patriei, în oare el a creeat pentru omenirea toată o bună parte a microbiologici şi în care a organizat unul din primele servicii de vaocinaţie antirabică din lume, în spatele frumoasei faţade a Institutului, marele savant a trăit multe zile îndurerate.
Patriotismului său curat, sentimentelor sale profund democrate, luptei sale pentru ridicarea poporului muncitor şi muncii sale fără preget — în slujba progresului ţării îh general şi al ştiinţelor medicale în particular — li s-a răspuns cu persecuţii, cu calomnii „bizantine", umiliri, campanii de presă, boicotări; de mici una din toate aceste forme ale ticăloşiei
burgheze, din ţara Hohenzollernilor nu a fost scutit savantul patriot progresist, iubitor de popor. In acelaşi timp, pînă la moartea sa şi încă după moarte, s-a instaurat contra faimei sale de mare savant, conspiraţia tăcerii. Nu a existat un adevărat om de ştiinţă, fiu al poporului nostru mai hulit decît a fost V. B a b e ş, poate cel mai mare om de ştiinţă pe oare 1-a avut vreodată ţara noastră!
In ultimii ani ai vieţii sale, exact cu doi ani înainte de a-şi termina calvarul pe care i-1 creaseră regimurile burgheze, Victor Babeş a scris cea de a treia lucrare a sa de filozofie. Este vorba de testamentul său filozofic, intitulat Credinţă şi ştiinţă, rostit în şedinţa publică a Ateneului Romîn din 4 iunie 1924.
In această lucrare, el se ridică împotriva misticismului şi a superstiţiilor. Raportîndu-se la vremea ritului zeilor, critică „spiritul dominator şi 'speculativ al straturilor dominante ale popoarelor şi al persoanelor viclene care au acaparat zeii şi i-au cultivat în interesul lor şi al domi-naţiunii lor". „Astfel, — zice Babeş — s-au creiat profeţii, vrăjitorii şi preoţimea, care au schimbat religiile >tn- interesul lor şi al domnitorilor".
...„Religiunea catolică a devenit în mîinile iezuiţilor şi domnitorilor autocraţi o armă teribilă în contra dezvoltării civilizaţiei, ştiinţelor şi libertăţii". ...„Europa a suferit de exploatările exercitate de papism şi dinastii". ,
Catolicismul e calificat ele Babeş ca „o religiune stigmatizată de un. trecut oribil, pătat de toate crimele împotriva progresului umanităţii".
Credinţa religioasă reprezintă ...„un grad inferior în dezvoltarea inteligenţei şi neapărat" — afirma el — „nu cred în absurdităţile şi neadevărurile . care însoţesc credinţa diferitelor religiuni".
„Pentru mine" — adaugă el — „este un trist spectacol să văd pe toţi filosofii şi chiar oamenii de ştiinţă să intre în discuţiunea asupra raportului ştiinţei şi credinţei, ca noţiuni de valoare egală, cînd ştiinţa modernă din ce în ce arată mai mult binefacerile ei pe toate terenurile de activitate omenească. Ştiinţa este adevărul, este cunoaşterea şi întrebuinţarea forţelor naturii spre fericirea omului". „...Acestei arme, celei mai puternice a civilizaţiei s-a opus şi vrea să se opună credinţa".
★
In toată activitatea ştiinţifică, teoretică şi practică a lui Babeş, se poate admira continuitatea, unitatea şi logica clară, strîns legată de concepţia materialistă. 1
Poziţia filozofică luată de tînărul cercetător la 25 de ani a fost păstrată/toată viaţa, pentru ca 45 de ani mai tîrziu, la vîrsta de 70 de ani, bătrînuil savant înţelept să vină să susţină concepţia filozofică de la care a pornit şi care 1-a diriguit în lunga şi rodnica sa activitate. .Materialist convins, el a' pus totdeauna problema cunoaşterii pe o bază materială:, creierul „este baza materială pentru cugetarea ome-
XXII
victor babeş
OPERE ALESE
xxfii
nească"; în acest (punct, ideile lui merg paralel cu ideile marelui I. P. Pavlov.
El a susţinut că „prin mişcare se condiţionează activitatea, iar prin aceasta se afirmă, dezvoltă şi manifestă toate. Fără mişcare continuă, ar fi înţepenire, ghiaţă, moarte continuă, dacă ar putea fi cugetabilă existenta fără mişcare".
Babeş nu putea pune graniţe între materia anorganică şi materia vie; el spunea că „materia organică s-a produs în anumite împrejurări favorabile, din materia neorganică".
Mare admirator al lui D a r w î n, el face un pas mai departe şi, depăşind concepţia genialului biolog, afirmă că „dezvoltarea raselor şi speciilor perfecţionate s-ar putea face şi în mod brusc, şi nu numai în modul cum crede D arw in şi alţii, adică o specie sau o rasă întreagă trăind în anumite condiţiuni s-ar dezvolta încet la o treaptă mai înaltă de organizare". Babeş, necunoscător al marxismului, avea totuşi — după. cum se vede — intuiţia saltului calitativ. Concepţia sa înaintată, avea astfel, elemente de dialectică materialistă.
Doi ani după lucrarea sa filozofică expusă la Academia Romînă, la 19 octombrie 1926, Victor Biabeş a murit.
In moştenirea ştiinţifică lăsată, unul dintre elementele preţioase este format din pleiada elevilor săi, care au dus mai departe ştiinţa învăţată de îia marele maestru: prof. G h. M a r i n e s c u, prof. C. L e va d i t i, acad. St. G. N i e o 1 a u şi alţii, care la rîndul lor au devenit şefi de şcoală şi au făcut să crească încă opera uriaşă a întemeietorului ştiinţelor medicale din patria noastră.
Au trecut 28 de ani de la moartea sa. Regimul de democraţie populară a ridicat linţoliul de pe opera gigantică şi de pe personalitatea puternică a marelui dispărut. S-a proclamat şi se proclamă valoarea indiscutabilă a concepţiilor şi descoperirilor sale, se preamăreşte patriotismul lui, gîndirea lui luminată, liberă, justă, democrată. Se repară astfel nedreptăţile crunte ce i s-au făcut în timpul vieţii.
Din exemplul vieţii lui Babe ş, poporul muncitor înţelege bine că soarta marelui savant romîn Victor Babeş în societatea capitalistă a fost aceea a tuturor muncitorilor patrioţi cinstiţi şi luminaţi: o soartă cumplit de grea.
Cu prilejul mortii ilustrului om de ştiinţă, revista legală a partidului clasei muncitoare, „Cultura proletară" (loc. cit.) a discutat tristul eveniment şi a subliniat sensul progresist al muncii şi al luptei de o viaţă dusă de Babeş. In acelaşi timp, a arătat că ziarele au înregistrat moartea savantului-patriot ca un fapt divers, şi că la înmormîntare „autorităţile fiind cu totul absente, nu a fost nici atîta asistenţă cît ar fi avut un comisar de poliţie". *
Astăzi, sub conducerea Partidului Muncitoresc Romîn şi cu ajutorul dat în fiece moment de U.R.S.S., se înfăptuiesc acele mari reforme sociale şi sanitare la care visa Victor Babeş; se asigură condiţii necu-
noscute vreodată înfloririi ştiinţelor noastre medicale; se desfăşoară o acţiune vastă pe tartorul ocrotirii sănătăţii poporului nostru.
Marele exemplu al cercetătorilor din Uniunea Sovietică, precum şi acela al vieţii şi operei lui V i c t o r Babeş, inspiră pe oamenii de ştiinţă din ţara' noastră la o luptă necruţătoare împotriva orientărilor cosmopolite, pentru legarea ştiinţei de practică şi folosirea cuceririlor ştiinţifice în scopul ridicării nivelului de viaţă a oamenilor muncii.
Fie ca viaţa lui Victor Babeş să constituie un exemplu de urmat pentru miile de cadre ştiinţifice tinere ce se ridică azi în R.P.R., iar opera sa, care continuă si' azi să fecundeze ştiinţa medicală contemporană, să rămînă un model' de muncă pasionată pusă glorios în slujba ştiinţei, dăruită toată, din inimă, poporului şi patriei sale.
Intru împlinirea acestor ţeluri, Prezidiul Academiei R.P.R. a hotărît publicarea volumelor de Opere alese ale savantului patriot Victor Babe ş.
ASUPRA RAPORTULUI ŞTIINŢELOR NATURALE CĂTRE F1LOSOFIE
T
Are oare ştiinţa naturală vreun raport, vreo influenţă asupra filosofici şi dreptului de a se ocupa de aceasta, de a judeca chiar asupra ei?
întrebarea ni se impune cu atât mai mult, cu cât suntem siguri ca măreţul edificiu al ştiinţelor naturale este ridicat pe baza unei singure condiţiuni, care dacă s'ar dovedi că e o ficţiune, edificiul s'ar dărâma, s'ar preface în nimic.
Condiţiunea aceea unică este principiul realist1), oare sună: observările noastre sensuale2) corespund realităţii.
"•■ Dar se naşte la moment o altă întrebare mare şi critică; ce este adevărat sau real în observările şi cugetările noastre: In ce înţeles sau întrucât corespund simţurile noastre adevărului? Se poate zice precum s'a mai zis de oameni foarte însemnaţi că tot ce vedem şi experimentăm nu e decât un vis. Căci există visuri foarte vii, care ţin foarte lung timp, petre-cându-se în ele toate ca şi în starea noastră de veghiere.
Omul în vis poate naşte şi muri. Şi aşa să nu ne mirăm de întrebarea: oare cele ce se petrec în jurul meu nu cumva sunt un joc al simţurilor mele, al unei funcţiuni interne necunoscute şi nescrutabile?—• Cine este în stare să dovedească contrariul că numai singur eu exist, iar celelalte despre care se zice că există, sunt numai un joc variat ce se petrece înaintea simţurilor noastre ?
Forma cea mai critică a idealismului ne-o prezintă K»ant, prin tezia că: noi despre obiecte nu ştim, nu cunoaştem altceva decât modul sub care le observăm. In ce ar consista propriamente obiectele, ne''rămâne neştiut, un secret. .     n ; .
J) Materialist (Nota Red.). 2) Sensoriale (Nota Red.).
2
VICTOE BABEŞ
OPERE ALESE
3
Nu putem nega îndreptăţirea acestor teorii ideale1), ba chiar trebue să admitem formula lui K a n t, cu o modificaţie oarecare. Una însă trebue să ne conceadă oricare idealist şi aceea este, că observaţiunile făcute de noi cu conştiinţă, actele ce se petrec înaintea noastră cu caracter de realitate, se petrec pe deplin, ca şi cum lumea obiectivă, presupusă de ipoteza rea-listică, în adevăr ar exista. Şi pentru aceea noi credem, că lumea laceasta există pentrucă deja primul product al priceperii noastre de lucruri este — legalitatea, ordinea, cauzalitatea lucrurilor.
Despre aceasta nici cele mai sceptice spirite, serios cugetând, nu se pot îndoi.
Dacă printr'un anumit sunet ajungem totdeauna la acelaşi efect, dac'ă prin mişcarea ochilor noştri observăm că există în afară de noi lucruri, unele lângă altele, al căror raport reciproc nu depinde de noi, atunci venim Ia convingerea, că acele lucruri nu există numai pentru noi, ci că ele, independente de simţurile noastre, există pentru sine, într'un întreg continuu, unele lângă altele. Şi dacă lucrurile externe se schimbă fără de conlucrarea noastră, noi trebue să câştigăm spontan impresia unor puteri înafară de noi, care se opun individului observator, fiind ele ceva ce nu este el.
K a n t însuşi nu neagă, că există ceva înafară de noi. Dar tot rămâne întrebarea: oare lucrurile sunt aşa cum le observăm noi prin simţurile noastre? şi mai departe: oare adevărat să fie, că despre esenţa lucrurilor nu ştim nimica?
Merită să ne ocupăm de examinarea serioasă a acestei întrebări.
Noi, prin fiecare simţ observăm din lumea externă tot asemenea de mult. Obiectele îndepărtate de noi le observăm prin vibraţiuni; acestea pornesc dela obiect şi ajung la noi de ne ating aparatele periferice ale simţurilor. Vibraţiunile ne ating parcă le-am pipăi. Astfel oamenii ce se nasc orbi şi apoi prin operaţie, îşi recâştigă lumina ochilor, cred că toate lucrurile câte le văd, le ating ochii imediat.
Cum că există obiecte del3 care proced2) vibraţiunile, judecăm din impresiunile ce fac ele prin vibraţiuni asupra simţurilor noastre, judecăm din combinaţiunile acţiunii diferitelor sensuri, şi în fine, cum am atins mai sus, din legalitatea şi regularitatea ce observăm la impresiunile provenite dela ele.
Pentru a descoperi legalitatea,  cauzalitatea  impresiunilor asupra
J) Idealiste (Nota Red.). 2) Provin  (Nota Red.).
noastră, nu este absolut necesar să cunoaştem obiectele din toate punctele de: vedere. /Un orb îşi .închipue lumea externă mai tot. asemenea ca şi un mxmi vedere. Tot atât de sigur este, că nici noi cei cu toate simţurile sănătoase, nu observăm toate câte s'ar putea observa. Mai mult, trebue să1 presupunem, că există chiar simţuri, care nu sunt reprezentatei conştiinţa noastră, adică relativ la care conştiinţa noastră este defectuoasă. Trebue să presupunem că există simţuri pentru observarea vibraţiunilor de orice repeziciune 1}, lungime şi înălţime, pe când prin simţurile noastre observăm numai vibraţiuni de o iuţeală şi lungime foarte mărginită. Un simţ este în această privinţă mai desvoltat decât altul. Prin auzul nostru de exemplu, observăm vibraţiuni de 10 octave, observăm consonanţa lor şi sunetele superioare; pe când prin vedere observăm numai vibraţiuni de un sext, fără să avem simţ pentru consonanţă. Ochiul nu este în stare să facă diferenţă între vibraţiunile CF, DG, EA etc. Asemenea foarte imperfect este mirosul nostru în comparaţiune cu mirosul animalelor. întreg instinctul animalelor este mai vârtos bazat pe perfecţiunea simţurilor lor. Mirosul specific al animalelor, ce se manifestă prin efecte de natură plăcută sau neplăcută, influenţează sau chiar produce dispoziţiunile lor.
Mirosul specific al unui animal produce cu mirosul altui animal — un alt miros, neplăcut, deci animalul respectiv este inamic. Şi pentru oameni animalele inamice, de exemlplu răpitoarele, au un miros foarte neplăcut. Chiar şi apetitul în om şi animal se produce prin descompunerea corpului, care produce un miros anumit, ce cu materiile de calitate nutri-toare dă* un miros plăcut. La om însă fiind mirosul mult mai puţin desvoltat, decât lia multe animale, este natural că şi observaţiunile lui prin miros vor fi mult mai defectuoase.
Dar înafară de această defectuozitate a simţurilor noastre, trebue să considerăm că ceea ce observăm nu sunt obiectele însăşi, ci numai nişte semne şi efecte ale lor.
Da, lumea pentru noi este numai o sumă de semne, care numai prin regularitatea puterilor provenitoare dela ele, primesc caracterul realităţii. Şi totuşi nu putem zice cu K a n t, că despre esenţa lucrurilor nu ştim chiar nimica. Putem admite că dacă am avea simţuri miai desvoltate, acelea ar pătrunde mai afund în esenţa lucrurilor şi că aşa cum suntem, cunoştinţele noastre despre lucruri sunt foarte defectuoase. Dar cu asemenea îndreptăţire putem asemăna cunoştinţa noastră despre obiecte, cu observaţiunile oamenilor scurţi la vedere, sau ale oamenilor ce nu disting
]) Frecvenţă (Nota Red.).
VICTOR BABEg
colorile, ci privesc lumea ca o gravură. Aceşti oameni, şi chiar orbii, vor observa lumea ca şi noi, deşi unele însuşiri ale corpurilor le vor rămâne necuprinse, fiindcă le lipseşte în sensuri capacitatea recerută1). Evident că pentru cuprinderea lucrurilor nu se cere chiar o completă perfecţiune de sensuri. Dar numai din aceasta pricepem că omul pentru cuprinderea lucrurilor nu are lipsă de o perfecţiune completă de sensuri, ci mai avem şi alte probe. Fiecare om are în ochiul său un punct, un petec orb; şi totuşi el nu observă, că o parte a lucrurilor şi cea corespunzătoare acelui punct lanume orb în ochiul său — nu o vede; căci de sine i se fiace impre-siunea că la locul unde nu vede, este tot aceea ce este împrejurul aceluia.
Aşa este, şi cu observarea lumii. Noi pretutindeni completăm lumea prin experienţa ce o avem despre regularitate, despre ordine, precum le observăm acestea jur împrejur.
într'un cuvânt: locul orb în experienţele noastre despre natură, noi îl completăm prin cugetul nostru, după legalitatea experimentată în ea.
Ce este dar ştiinţa naturală ?
Este tot ce ştim despre natură. Ceea ce ştim însă despre natură nu este numai imensul material al percepţiunilor noastre, al memoriei noastre, al tradiţiunilor prin care simţurile noastre devin mai perfecte decât ale oricărui animal, ci lucrul cel mai sigur ce îl ştim despre natură este: legaţi-tatea, cauzalitatea, prin care suntem puşi deasupra tuturor animalelor.
Adevărat, că sunt imense locurile oarbe în cugetarea şi cunoştinţa noastră, dar tocmai exemplul de mai sus ne îndreptăţeşte să presupunem şi să suplinim şi acolo, aceea ce observăm jur împrejur, adică un ce real, care ne impresionează după aceleaşi legi naturale, ca şi lucrurile despre care avem ştiinţă imediată.
Ştiinţa naturală este chiar chemată a scruta legalitatea lucrurilor ce observăm. Este drept că şi cugetarea noastră este, am putea zice, un loc orb pentru ştiinţa naturală; dar şi ştiinţa naturală poate presupune [cu] aceeaşi îndreptăţire ceva care niciodată nu a înşelat-o sau amăgit-o, adică şi cugetării omeneşti [îi] corespunde un obiect, care ne impresionează după legile naturii.
Cunoştinţa în noi trebue să se nască şi să lucreze după aceleaşi legi, ca şi lucrurile dinafară. '
Dar mai înainte de a atinge relaţiunea ştiinţelor naturale către scopul mai înalt al psihologiei vom schiţa pe scurt căile prin care ştiinţa naturală tinde a ajunge până la a supună şi cunoştinţa legilor naturii.
OPERE ALESE
Prima treaptă la acest scop a fost isbutirea de a putea documenta, că în genere materia organică este supusă aceloraşi legi ale naturii, ca şi cea neorganică; că viaţa nu este decât o funcţiune supusă legilor naturii, însă aşa de complicată, ca şi elementele şi combinaţiunile din care constă materia organică; mai departe că materia organică, prin împrejurări favorabile, s'a produs după legile naturii, din materia neorganică.
Ca a doua treaptă putem considera documentarea că organismele sJau desvoltat treptat, începând dela cele mai inferioare născute din materii neorganice, şi până la producerea omului.
A treia treaptă ne-o prezintă embriologia, adică desvoltarea omului, începând dela ou, şi paralel cu aceasta stadiul de desvoltare a omului şi a omenirii, începând cu starea cea mai primitivă a barbariei şi până la civilizaţiunea de azi.
Să ne închipuim turmele sălbatice, în luptă continuă cu asprimea naturii, cu foamea şi cu fiarele răpitoare şi vom pricepe cum omul privitor, prin spaima sia de fenomenele grandioase şi inamice ale naturii, a ajuns la favoarea închipuirii despre fiinţa supranaturală. In cugetarea sălbaticilor abia există ceva mai memorabil decât lipsa totală de cauzalitate. Pentru atare fiinţe, nu există legi, nu există cauză naturală, lor li se impune numai supranaturalul. De aceea dela acest stadiu, şi până ia Grecii şi Romanii antici nu se poate observa cu acest respectl) vreun pas mare. Ştiinţele matematice, fizice, astronomia etc. erau înaintate, dar simţul de cauzalitate şi mai cu seamă metoda scrutării şi utilizării naturii era într'un stadiu de tot inferior. Iată de unde a provenit că acea cultură, bazată pe speculaţiuni, prin invaziunile barbarilor s'a şters mai de tot.
Altmintrelea în timpul mai nou, abia [după] ce Galilei începu a scruta natura în mod inductiv, şi după 50 de ani, Newton şi Leibniz descoperiră cele mai însemnate legi ale naturii.
Embriologia ne arată desvoltarea creierilor şi împreună cu aceasta baza materială pentru cugetarea omenească. Pentru a pricepe însă importanţa rezultatelor embriologiei trebue să trecem la:
A patra treaptă, adică la scrutarea creierilor omeneşti. Anatomia şi fiziologia au descoperit căile prin care impresiunile externe ■.intră în creieri, de aici întorcându-se iar la periferia corpului, mai cu seamă ta muşchi, aşa încât la anumite impresiuni dinafară, urmează anumite mişcări. La copil şi la animale, partea creierilor ce servă acestei conduc-ţiuni directe este foarte desvoltată; toate impresiunile dinafară proced
]) Cerută (Nota Red.).
VICTOR BABES
OFERE ALESE
7
pe aceste căi de-a-dreptul la muşchi. Astfel, zicem că funcţiunile copiilor sunt acţiuni de reflex, fără conştiinţă.
Intr'aceea mereu creşte şi se desvoltă o altiă parte a creierilor ce stă în conexiune cu acele căi de reflex, mai cu seamă aşa numita mantelă şi în ea coaja creierilor se desvoltă excesiv. Această desvoltare excesivă se află numai la om. Ea depinde dela ereditate şi dela o lucrare intensivă a chiar acestei părţi. Şi saci avem partea ce serveşte memoriei şi experienţei. Dacă miantela creierilor ia ajuns la o anumită mărime stau masivitate, se naşte o luptă, o clătinare, o sguduire între căile reflexului şi căile experienţei; în fine, impresiunile simţului de vedere, de auz etc. mai toate părăsesc căile reflexului şi se duc pe o altă cale, prin mantela creierilor şi aici transformându-se prin influenţa memoriei şi a experienţei, şi lăsând în acest depozit foarte extins şi foarte plastic, o nouă impresiune (un semn permanent al impresiunii dinafară) şi întorcându-se iarăşi la periferie, produc o anumită acţiune ştiută, cunoscută.
Anatomia modernă a descoperit cu destulă pozitivitate locurile de depozit pentru impresiunile simţurilor diferite. Aşa, suvenirile, experienţele despre unele mişcări ale extremităţilor superioare, se află în lobul frontal; cele pentru cuvinte şi semne de scrisoare1) se află în aşa numita insula lui Reil; cele pentru auz în lobul temporal; cele pentru impresiunile oculare în lobul occipital ş.a.m.d.
Meritul de a fi constatat această localizaţiune, compete2) mai cu seamă anatomiei patologice. Această ştiinţă a documentat că afecţiunile patologice, în anumite puncte ale creierilor, produc morburi ce corespund funcţiunilor acestor părţi. Dacă se află o degeneraţiune sau o tumoare în anumite puncte ale insulei, atunci individul va fi pierdut din memorie diferite grupe de cuvinte sau de silabe, sau anumite noţiuni care se exprimă prin vorbe abstracte, sau că acel individ nu va fi în stare a scrie anumite silabe sau vorbe. Toate aceste funcţiuni trebue deci să fie produse într'un mod foarte simplu, prin conlucrarea experienţei. Căile sunt cunoscute. Chimia încă are un rol mare la descoperirea procedeului cugetării. Până acum deja chimia ne arată că funcţiunea creierilor se cuprinde într'un schimb continuu şi foarte viu de materii chimice. Nu există organ în corp, care s'ar descompune aşa iute ca creierii, compuşi fiind ei dintr'o raassă de părticele chimice complicate şi variate. E prea verosimil că prin vedere, auz necontenit, se naşte o descompunere chimică, variată chiar
şi în nervii care conduc impresiunile la creieri. Dar mai vârtos. impreT siunile de dispoziţiune, de instinct, de simpatie, antipatie, precum şi apetitul, sunt produsele unor anumite descompuneri ale creierilor şi ale organismului peste tot
Acestea sunt deci, expuse pe scurt, căile mai însemnate ce au să ne conducă la cuprinderea naturală a cugetării şi mai cu seamă a cunoştinţei,
Trebue să recunoaştem că natura creierilor şi mai vârtos compoziţiunea lor chimică este foarte complicată, şi că ştiinţa abia a început a o scruta şi?constata; dar pentru puţinul timp de abia un deceniu de când ştiinţa naturală se ocupă' serios cu aceste scrutări, ea tot a dat la lumină rezultate surprinzătoare, care ne îndreptăţesc a presupune că există un lanţ material continuu, ce conduce până la cunoştinţă, la noţiuni abstracte, şi chiar ta idei.
A intra mai adânc în desvoltarea acestei afirmaţiuni, ar fi a ieşi din cadrul unui articol; de aceea voi mai latinge pe scurt numai ceea ce ştim despre mijlocul şi scopul mai însemnat al filosofici, adică despre desvoltarea şi lucrarea 1) cunoştinţei omeneşti.
II
Cum oare ştiinţa naturală consideră şi tratează cunoştinţa? Sau îndf de mai înainte să punem întrebarea aşa: Oare cunoştinţa omenească se ţine ea de domeniul ştiinţelor naturale? „Cogito ergo sum", sună renumitul dicton al lui Descartes; adică: Cugetarea mea este garanţia exis-tentei mele.
Adevărat că, dacă n'aş cugeta, n'aş şti că exist; prin cugetarea mea ştiu că exist, prin ea ştiu că există corpuri, că există o lume, şi în ea — eu, care cuget. Cunoştinţa şi cu ea cugetarea este, cum am atins deja, efectul eredităţii şi al unei anumite sume de experienţe. E prea probabil că, dintr'o anumită sumă de experienţe, naşte un fel de centralizare, de echilibru, al cărei fix punct de gravitate sunt eu. Aşa împreună cu cunor ştinţa mea se naşte şi conştiinţa de mine.
In acest sens trebue să se ocupe ştiinţa naturală de această tema. Dar când unii naturalişti, din fraza lui Descartes voiesc să deducă ca cunoştinţa omenească chiar aparţine ştiinţelor naturale, după mine, aceia nu sunt în drept. Conced că pe baza ştiinţei naturale suntem în drept a presupune — peste tot, obiecte materiale şi funcţiuni după legile naturii
J) Grafice (Nota Red.).
2) In cea mai mare parte (Nota Red.)
i) Activitatea (Nota Red.).
8
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
9
in formarea cunoştinţei; din acest motiv însă tot nu putem numi această presupunere o ştiinţă naturală. Unii naturalişti zic: din dictonul coglto ergo sum, urmează că ceea ce ştim mai sigur, este cunoştinţa de noi, prin" urmare că această cunoştinţă aparţine ştiinţelor naturale. După ia mea părere însă, dictonul lui Descartes este formula pentru relaţiunea cugetării mele către conştiinţa de mine, de unde nu ne poate fi permis a deduce încadrarea ei în ştiinţa naturală, într'o ştiinţă pozitivă. Procedarea acelor naturalişti nici că e metoda ştiinţei naturale, ci o procedere ha priori". Dar „a priori" nici despre un lucru nu se poate zice că s'ar cuprinde în ştiinţa naturală, ci mai întâi trebue să scrutăm, să experimentăm, să compunem chiar prin inducţiune elementele materiei necunoscute, şi apoi să statornicim legile naturale ale lacestei materii şi să aranjăm lucrul la locul său în ştiinţă. Până când însă scrutarea nu va ajunge la un rezultat pozitiv, şi prin urmare astăzi putem zice numai atâta, că ştiinţa naturală are datoria de a se ocupa de conştiinţă şi de filosof ie, întocmai ca şi de oricare alt obiect, necunoscut în esenţa sa. Atât şi nimic mai mult. Deci eu mă pun pe acest natural punct de vedere. Până acum mai prin tot trecutul s'a luat de bază la producţiunea conştiinţei, conlucrarea de un oarece, care nu este încă cunoscut. Numai astfel s'au putut construi sisteme întregi pe acest oarecare lucru necunoscut. Aşa Hart-miann, din iacei ceva neştiut şi necunoscut formă filosof ia sa, a necunoscutului. El crede că conştiinţa se naşte în acest mod : Prin impresiunile dinafară se produce o noţiune; în neştiinţa sau necunoştinţa noastră de această noţiune în noi, fără a fi voită de noi, suntem surprinşi. In acest moment, răsare conştiinţa.
Se poate admite şi această teorie; dar tot aşa de admisibile ar fi încă o sută de asemenea speculaţiuni. Atare speculaţiuni însă n'ar fi demne de ştiinţa naturală, nici nu convin spiritului ei. Sunt departe de a pretinde că naturaliştii nici să nu cugete asupra problemelor filosofiei, — măcar că de bună seamă, rezultatele cugetărilor lor asupra acelor probleme— nu vor apropia filosofia de ştiinţele maturate; din contră eu am convicţiunea, că scrutătorii ştiinţei naturale sunt chemaţi a descoperi pe deplin materialitatea obiectelor filosofiei, şi îmi întemeiez această convicţiune — iată pe ce. Ştiinţa naturală, ea, care nu speculează, ocupă mereu din terenul de până acum al filosofiei. Afară de aceasta, există genii care, agere şi versate în metoda de cugetare, la scrutarea naturii, dela materialul sec al acesteia, îşi ridică privirea lor profetică mai presus de rezultatele deja eluptate, deşi află şi pronunţă adevăruri, ce de comun numai
prin lucrare de secoli se descoperă şi constată de ştiinţa naturală. Şi acest avânt extraordinar în epoca modernă este mai puternic decât oricând altă dată. Cifez ca eclatant exemplu în această privinţă pe Lamarck, carele aproape 100 de ani înainte de Darwin, a formulat şi a anunţat legea de descendenţă l) dar n'a fost ascultat, căci pe atunci ştiinţa exactă nu era în stare să producă argumente sigure pentru, acea teorie.
Vin acuma ia expune pe scurt — tot pentru tema noastră — ştiinţa naturală, până unde a ajuns în scrutarea conştiinţei omeneşti.
Este ştiut că dintru început, ştiinţa naturală se silea a afla locul din creieri, unde se naşte cunoştinţa.
Frenologia lui  Gali   şi   L a v a t e r,   care din forma externă a capului credeau a putea explica actele de cunoştinţă, era numai spe culaţiune vagă': chiar frenologia nouă numai într'atâta are valoare, încât după forma externă a capului putem judeca întru câtva relaţiunile creierilor, unde se află cuprinsă materia cugetătoare.
La început se credea că locul în care se adună toate impresiunile şi din care răsare tot lucrul ştiut, adică aşa numitul „corp calos" ar fi locul unde se naşte cunoştinţa. Şi în adevăr, morbii acestei părţi turbură în mod eclatant conştiinţa. Totuşi în timpul mai nou, s'a experimentat că toate funcţiunile creierilor şi chiar nervii conlucrează la producerea cunoştinţei, dar cunoştinţa fiind produsă, înafară de cunoştinţa generală a omului pentru fiecare sens, mai există o cunoştinţă particulară, anumită, şi chiar pentru nervii dela periferie există o cunoştinţă locală, care ne arată unde atinge impresiunea din afară corpul nostru. Când facem ceva în cunoştinţă, atunci la acel fapt în prima linie conlucrează conştiinţa despre lucrul făcut, dar totodată conlucrează la susţinerea conştiinţe» noastre şi acea parte a creierilor, care se află latentă, adică depozitul cel mare al experienţelor ce păstrăm în memorie.
Dacă în creierii unui câine, extirpata locul unde se află depozitul împresiunilor dela lucrurile ce le-a văzut, câinele pierde întreaga memorie a acelor impresiuni şi totodată, toată experienţa lucrurilor acelora. Dacă unui om i se degenerează acea parte, el pierde cunoştinţa despre lucrurile văzute.
Câinele vede şi după operaţiune, dar nu mai cunoaşte pe stăpânul său; dacă îi oferim mâncări, el nu le atinge, până nu-1 vom face să le simtă cu mirosul său etc.
Asemenea experienţe face anatomia patologică la oamenii ale căror
i) A desvoltării, a evoluţiei (Nota Red.).
10
VICTOR BABES
OPERE ALESE
11
anumite părţi din creieri au degenerai Părţile creierilor şi acţiunile, noţiunile şi simţurile ce corespund acelor părţi sunt deja atât!.de bine cunoscute încât azi nu există alt organ în om, în privinţa căruia am putea să statornicim încă în viaţa individului, cu atâta preciziune locul, chiar punctul morbos. Ştim prin aceasta cu siguritate, că anumite locuri din creieri, corespund anumitelor noţiuni.
Prin urmare, mai cu seamă anatomia patologică este chemată a precizia căile care duc la cunoştinţă.
Cel mai însemnat lucru ce descoperim prin această ştiinţă este că anumite schimbări în anumite părţi ale creierilor, produc anumite rată-ciri în viaţa noastră spirituală.
Voi ilustra aceasta prin exemple.
Este cunoscut că somnul se naşte prin ostenirea simţurilor şi în piarte, a creierilor. Simţurile atunci încetează de a aduce la creieri im-presiuni dinafară. Insă se poate ca pe timpul când simţurile ostenite încetează a lucra, să se mai afle experienţe depuse în mantia sau coaja creierilor, experienţe ce, în stadiul de veghiere fiind într'o continuă mişcare, îşi urmă mişcarea mai departe. Deştepţi fiind, ştim că aceea ce se petrece în creieri, în regiunea memoriei, exista numai în noi; dar în adormire, în somn, fiindcă nervii sensuali nu mai funcţionează, vibraţiunile impresiunilor din creieri, tot aa şi cele ce ne vin dinafară, vor fi destul de puternice, pentru a face asupră-ne de asemenea ca şi cum ea ar veni dinafară. Aşa se naşte visuţ.
Dar în vis se petrec de multe ori lucruri într'un mod şi de acelea, cum în realitate nu s'ar petrece niciodată* S t r i c k e r aduce un astfel de exemplu. El visase, că ar fi făcut o invenţiune însemnată. Tot în vis el dintâi nu o credea. Compară însă toate experienţele sale, şi ajunge în fine a crede căi în adevăr, a făcut acea invenţiune. In momentul ce se deşteaptă, el recunoaşte că nu este adevărată invenţiunea sa, recunoaşte prin aceea că^şi aduce aminte de o împrejurare faptică, de care adormind, în vis adică nu dispunea, fiindcă n'o avea în memorie. A fost uitată.
In vis dar era împiedecată în funcţiunea sa o piarte ia memoriei, era împiedecată a conlucra la cugetare, şi aşa s'a născut ideea rătăcită. Şi nimeni să nu creadă că doar şi aaeastă explicare este numai o specul a-îiune. Nicidecât. Avem cele mai pozitive probe. Căci tot astfel de idei rătăcite, ca şi în vis, se petrec şi la alienaţii mintali. Secţiunea acestora şi examinările exacte ia [le] creierilor lor ne arată că o anumită parte a de-
pusementuluil) experienţelor, chiar aceea care ar fi putut să spună spiritului, că el se află în rătăcire, acea parte rectificatoare lipseşte sau este degenerată. La oameni stupizi (năucii), toată coaja creierilor se află mult puţin2) degenerată; aceşti oameni pierd toată memoria şi toate ideile.
Dacă numai într'un punct al coajei creierilor, de exemplu în aceea a depozitului experienţelor se află o iritaţiune, atunci individul va avea o impresiune ca şi cum funcţiunea acelei părţi ar proveni dinafară. Astfel se nasc halucinaţiunile; din acestea apoi ideile fixe, dacă adică împreună cu iritarea unei părţi din creieri, se mai află în jurul acestui loc şi o degeneraţiune; căci chiar în jurul locurilor destinate pentru experienţe se află şi depozitul acelor experienţe care sunt destinate de a servi pentru corectarea ideilor fixe. Dacă dar prin inflamiaţiunea unei părţi, se naşte o degeneraţiune a unui depozit de experienţe, individul nu e în stare a-şi îndrepta ideea sa fixă, şi el ni se va prezenta ca un smintit sau nebun.
Tot astfel se nasc ideile rătăcite despre o poziţiune oarecare înaltă a individului atacat în acele părţi ale creierilor. Adică printr'o mai extinsă iritaţiune a creierilor şi printr'o degeneraţiune secundară, individul pierde memoria lucrurilor acelora ce i-ar putea arăta şi corecta rătăcirea ideii sale. Dacă întrebăm de exemplu pe un nebun care îşi închipueşte că el e [fiu de] rege, oare tatăl său locueşte în palatul regal? Ne răspunde: „Nu; el e acasă". Apoi îl întrebăm din nou: dar sigur, el se poartă şi se îmbracă aa un rege? Ne răspunde iar: „Nu". Continuata interogatoriul nostru: „Ei bine, dar pentru ce crezi tu că tatăl tău e rege?" — După o pauză oarecare, pacientul cugetând răspunde, că nu-şi poate aduce aminte de toate circumstanţele care l-au convins că tată-său este rege; dar ştie că este rege.
Rătăcirea spiritului se naşte prin urmare aşa: unele funcţiuni prin iritaţiunea unei anumite părţi a creierilor, devin prevalente, pe când altele, oare ar fi să arate şi să corecteze rătăcirea, tot prin acest proces se distrug.
Secţiunea la indivizi de atare suferinţă, va arăta, într'un loc anumit al coajei, sau al proiecţiunii experienţei — o iritaţiune, pe când Ia un alt loc, condiţionat de acesta, vom afla o degeneraţiune. Exemple pentru aceasta se pot aduce nenumărate. Destul că, combinând acestea bine, nu trebue oare să ajungem la convicţiunea că nu e posibil să admitem
1) Depozitului (Nota Red.).
2) In cea mai mare parte (Nota Red.)
12
VICTOE BABEŞ
la vreo apariţiune supranaturală, când vedem că perturbaţiunea corespunde atât de precis anumitelor procese patologice, anumitelor legi naturale? Nu suntem oare în asemenea cazuri constrânşi a presupune — materialitatea precum a mijlocului aşa a subiectului, şi a obiectului cugetării, a minţii omeneşti, prin consecinţă: a cunoştinţei ei?
Şi în fine, după aceste experienţe, nu este oare îndreptăţită speranţa, că ne va succede a supune mintea omenească ştiinţei naturale?
E prea adevărat că conştiinţa omului este o formă de manitestare a unei puteri, ce este de tot diferită de celelalte manifestări ale materiei. Dar nu vedem oare în natură o mulţime de exemple, unde din combinaţiunile materiei se nasc materii şi puteri de tot diferite. Astfel o anumită combinaţiune de elemente produc deodată viaţa, o anumită celeritate a vibraţiunilor produce un fenomen nou — lumina.
Şi pentru ce n'ar fi posibil ca o combinaţiune şi chiar o complica-ţiune oarecare chimică, o massă imensă de impresiuni dinafară, o plasticitate infinită şi un câmp foarte extins în creierii omeneşti pentru completarea impresiunilor, în fine o armonie şi conlucrare a acestora să fie în stare ia produce acel fenomen al naturii în creierul omenesc, pe oare ît numim minte omenească, minte, care se frământă cu filosofia.
DESPRE BACTERIILE SUDORII ROŞII
S'a presupus încă demult că sudoarea albastră iar fi produsă de vi-brioni. Şi despre sudoarea roşie există numai date foarte incomplete. Aşa Hoffmann („Wien. med. Wochenschr.", 1873) ia găsit la o femeie cu sudoare roşie, ianume în axilă, pe părul de acolo, mas se roşii uniforme, fără să recunoască semnificaţia lor. Pick a găsit pe păr (Bericht d. Naturforscher Vers. zu Gratz, 1873), într'o boală de piele ce nu a fost descrisă mai de aproape, celulele ovale în diviziune şi grămezi de bacterii gelatinoase, incolore sau galben-roşcate. Eberth menţionează că în sudoare apar totdeauna bacterii, care de multe ori aderă la păr în formă de depozite ovalare, adesea fiind nadiare. El a găsit şi în sudoarea galbenă bacterii. De atunci aceste date. n'au mai fost valorificate.
In Octombrie anul trecut, mi s'au predat pentru examinare fire de păr din axila unei femei de 26 de ani. Ea se plângea de mâncărimi în iaxilia dreaptă, în .acelaşi timp pielea era uşor tumefiată şi înroşită. Sudoarea în acea axilă este roşie palid şi perii, cărămizii sau ruginii. Cămaşa se colorează în dreptul axilei în cără'miziu deschis. Ceea ce o nelinişteşte mai ales, este că din când în când se produce în cantitate abundentă o sudoare aproape de coloarea sângelui, care colorează cămaşa pe o întindere mai mare ,,oa şi cum ar fi sânge". Această transpiraţie bogata stă în legătură cu fenomenele nervoase ce pornesc din părţile genitale. Surorii ei, care a stat mâi multă vreme la ea, servindu-se de rufele şi patul ei, i-a apărut şi ei după aceasta o transpiraţie roşie în âxila dreaptă. I-am examinat şi ei părul din axilă, precum şi părul unui tânăr vânjos, care se plângea şi el de apariţia unei sudori aproape de coloarea sângelui mai abundentă câteodată  şi însoţită de mâncărimi. Cu puţine săpt&mâni mai înainte, primisem spre examinare şi părul din
14
victor babeş
axila unei prostituate, care deasemenea se plânsese de fenomene asemănătoare.
Rezultatul examinării a fost acelaşi în toate cazurile. Perii din axilă sunt subţiri, roşii palid, rigizi, fragili, înconjuraţi în cea mai mare parte de o teacă al cărui diametru depăşeşte grosimea părului, ovalară, cărămizie sau ruginie, tare aderentă şi care dă părului pe alocuri o grosime mai mare şi o suprafaţă aspră. Dimpotrivă, perii axilei în partea sănătoasă sunt normali.
Cu o mărire mijlocie găsim că teaca acestor peri bolnavi e formată din masse ovalare, contopite, suprapuse ca şi cristalele de sacâz, cu striaţiuni radiare fine cărămizii, care, de obicei, pornesc din terminaţiunile •răsfirate laie perilor isau în sfîrşit din părţile mai noduroase de-a-lungul perilor şi de aci se întind şi pe suprafaţa lor netedă.
La o mărire mai puternică se recunoaşte că striaţiunea nadiară este produsă prin dispoziţiunea de bacterii incolore rotunde sau ovoide, de un diametru de abia 1 fx, care sunt aglutinate în masse speciale de zooglee printr'o substanţă intermediară roşiatică omogenă.
In sudoare şi pe perii .axilei, bacterii asemănătoare, totuşi cu o substanţă intermediară incoloră, au mai fost descrise şi le-am observat şi eu în mai multe rânduri. Coloarea roşie este cea mai intensă în acele locuri din axilă din care pornesc formaţiunile ovalare care par a fi produse prin retractarea părţilor mai vechi de zooglee, odată cu distrugerea bacteriilor, pe când părţile cele mai periferice ale zoogleii sunt cele mai puţin colorate şi aci bacteriile se găsesc dispuse în mod neregulat şi mai lax.
Rădăcina părului nu are bacterii. Tumefiacţiile nodulare de-a-lungut părului sunt produse printr'o desfacere şi o parţială diviziune a firului de păr. Printre acestea, pătrund cu predilecţie massele de zooglee în interiorul părului. Se pare că aceste tumefacţii nodulare şi fragilitatea părului produsă de ele sunt în legătura cu invazia bacteriilor. Am găsit în însăşi1 sudoarea roşie ca şi pe firele colorate în roşu ale cămăşii numeroase depozite rotunde de zooglee, care amintesc foarte mult de massele de zooglee ale bacteriei prodigiosum.
Bacteriile se colorează intens prin colorile de anilină şi hematoxilină,. se prezintă mult mai precis când sunt tratate cu acid acetic siau potasă,. pe când atunci când sunt tratate cu alcool, eter şi terpentină zoogleea se retracta. Acidul sulfuric colorează substanţa roşie de unire la început,, într'un violet frumos şi apoi în albastru violet. Ţinută miai mult timp în
15
OPERE ALESE
acest acid, întreaga massă se carbonizează. Tratată cu amoniac, zoogleea devine galbenă deschis, recapătă însă iarăşi, după adăugirea de acizi coloarea originală mai palidă. O tratare prelungită cu alcool absolut disolvă materia colorantă proaspătă. Potasiul şi amoniacul sulfuric o distrug cu timpul aproape complet.
Cultivate pe albuş de ou fiert, bacteriile din sudoarea roşie proaspătă se înmulţesc numai încet, aşa încât după mai multe zile — chiar pe soluţia nutritivă1 sterilizată — împrejurimile lor apar colorate în roşu şi prezintă masse întinse de zooglee roşii.
In urma examinărilor mele de până acum mă cred îndreptăţit a formula următoarele eoncluziuni:
1. Sudoarea roşie localizată mai ales în axilă este produsă de prezenţa unei bacterii sferice cromogene;
2. înmulţirea acestei bacterii este legată de producerea unei transpiraţii mai bogate;
3. Aceasta pare că poate produce după împrejurări fragilitatea părului, mâncărimi şi mici înroşiri ale pielei;
4. Sudoarea roşie pare a fi transmisibilă;
5. Bacteriile ei se aseamănă morfologic pe de o parte cu acelea din transpiraţia şi de pe părul din zoogleea incoloră, pe de alta de celelalte bacterii cromogene şi an.ume de Bacterium prodigiosum, de care se deosebeşte apoi printr'o colorare mai cărămizie a substanţei intermediare;
6. Această bacterie se cultivă mai greu decât Bacterium prodigiosum, dă însă aceleaşi reacţîuni chimice cunoscute;
7. Materia colorantă roşie se înmulţeşte în timpul procesului vital al bacteriilor şi pare a fi legată de substanţa intermediară a zoogleei.
OPERE ALESE
17
CONTRIBUŢIUNI EXPERIMENTALE LA STUDIUL INFLUENŢEI SISTEMULUI NERVOS ASUPRA MODIFICĂRILOR PATOLOGICE ALE PIELEI
Ansamblul noţiunilor de clinică, de fiziologie şi patologie, care ne indică o oarecare dependenţă între îmbolnăvirea sistemului nervos şi aceea a pielei, ia ajuns astăzi la un nivel atât de înalt, încât însemnătatea îor nu va mai putea fi ignorată multă vreme.
Orientarea sceptică a cercetării noastre a înclinat însă întotdeauna, mai ales în lipsa unor observaţiuni precise, să atribue îmbolnăvirea concomitentă a sistemului nervos şi a pielei numai coincidenţei sau să aşeze pe primul plan, considerând-o ca primară, când o îmbolnăvire când pe . cealaltă, atribuind astfel celei din urmă un rol cu totul secundar; în acest mod, ne-am sustras totodată unei explicaţiuni dificile a relaţiei neapărat existente între cele două maladii." Şi nici nu ena stabilit în planul 'patologiei celulare să-şi însuşească cauze de boală atât de complicate şi histologie imprecis perceptibile.
Cazuri tot mai dese însă, în care modificările pielei luau naştere în mod vizibil sub influenţa sistemului nervos, au impus tot mai acut problema corelaţiei dintre îmbolnăvirea sistemului nervos şi a diverselor boa le de piele, precum şi a înţelesului modificărilor ce apar în unele regiuni ale sistemului nervos şi a regiunii cutanate corespunzătoare. Din cauza lipsei de constatări obiective, multă vreme se căuta să se răspundă acestei întrebări, numai prin speculaţii teoretice.
Testut *) a căutat să aducă, într'o disertaţie prezentată la Academia de Medicină, dovada că maladiile pielei sunt urmări ale turbură-
l) Leo Testut, De la symeirie dans Ies affections de la peau. Bull. de î'Acad, le Med., 1879, Nr. 17,
rilor trofice şi că sunt provocate de modificări organice sau funcţionale ale sistemului nervos central sau periferic. Astfel îşi explică1 el apariţia simetrică a modificărilor al cărui factor eficace este după părerea lui sistemului nervos vaso motor. Testut presupune în turburările trofice, numai deosebiri treptate, nu şi iniţiale. Exantemul maculiform, veziculele, pustulele, emoragiile, sunt considerate urmări treptat diferenţiate ale uneia şi aceleiaşi hiperemii active. Fiecare congestie are ca urmare, dacă persistă mai mult, turburărî trofice; astfel, apar după părerea sa, papulele, scuamele, nodulii şi secreţia exagerată. Acestor două grupe el le opune acele modificări obţinute prin anemie (ischemie) şi asfixie locală a extremităţilor.
D.owse1) comunicând câteva cazuri de boale cutanate, a menţionat că diferite boli ale pielei au o origine hotărît neurotică, adică neurotrofică. Petri, aminteşte faptul că a observat în cursul unor îmbolnăviri ale sistemului nervos central diverse erupţii cutanate. In acel aş seris se pronunţă Duh ring, Hutchinson şi Fox2) care au observat apariţia de modificări ale pielei pe bază neurotică. Fox consideră toate aceste modificări ca provenind din turburări trofice şi nu acordă nicio atenţie sistemului nervos vaso-motor.
In 1877, Lewin3) a încercat să facă împărţirea boalelor cutanate după principii fiziologice. El consideră că nu poate scăpa atenţiunii noastre faptul că procese morbide, care îşi au sediul în piele, coroborează cu astfel de simptome, ce sunt valabile pentru funcţiunea anumitor nervi prevăzuţi cu energie specială. Aici ca şi la îmbolnăvirea altor organe, întră în joc nervi sensitivi, motori, vaso-motori, secretori şi trpfici. W i t z e 14), un elev al lui Lewin, expune într'o disertaţie temeiurile pe baza cărora se presupune în cazul exemei o origine neurotică. Această presupunere este după cum se pare, întărită de rezultatele pe care acest cercetător le-a căpătat prin întrebuinţarea ergotinei precum şi prin observaţia atât de frecventă a apariţiei concomitente a exemei cu anumite boale nervoase, de exemplu Tabes dorsalis, Asthma bronchiale. Pentru această presupunere mai pledează influenţa binefăcătoare pe care o exercită electricitatea asupra părţilor cutanate respective.   W i t z e 1 pune
1) Brit. med. Journ., 1879.
2) Ueber den neurotischen Ursprung des Lichen planus. Colcott, Fox, Brit. Med. Journ. Martie 13, 1880.
3) Ueber den Einfluss der Nerven auf die Erzeugung und Entwicklung der Haut-krahkheiten. D. Zeitschrf. f. prakt. Med., 1877.
4) Ueber den nervosen Charakter des Eczems u. Behandlung desselben. Oscar Witzel-fnaug.-Dissert., 1879,
2. Opere alese
18
victor babeş
OPERE ALESE
19
un accent special pe corelaţia dintre exemă şi astmul bronşic, deoarece acesta, după părerea numai a câtorva autori, ia naştere sub influenţa vaso-motorie; în consecinţă, el consideră exema ca o urmare a influenţei exercitată de sistemul nervos vaso-motor. In cazurile unde nu s'a putut constata o corelaţie cu alte simptome"nervoase, Witzel, bazat pe succesele obţinute cu electricitate şi ergotină, presupune că exema ia fost produsă de turburări în partea periferică a sistemului nervos vaso-motor. Problema de a şti în ce stare de excitaţie se găseşte sistemul nervos vaâo-motor, dacă elementele vaso-constructive sau vaso-dilatatoare sunt acelea care participă în mod principal la proces, trebue rezolvată dela caz la caz. Aşa poate fi explicată de exemplu exema care apare în stadiul al IIMea de ataxie, prin paralizia nervilor vaso-motori. Pe când, dimpotrivă exema apare în isterie probabil prin excitaţia nervilor frenatori.
Aplicarea electricităţii a fost preconizată în terapia exemei de americanii Beard, Kinsman, Fitch. Rezultatul excelent pe care l-au obţinut pledează de asemenea pentru originea vaso-motorie a exemei. Ergotină produce, prin faptul că influenţează nervii musculaturii netede, o vaso-constricţie, Witzel însuşi ar fi obţinut la Clinica Prof. Lewin pe 30 de cazuri, succesele cele mai frumoase cu acest mijloc.
Originea neurotică a Herpesului-Zoster nu mai este pusă la îndoială de nimeni în stadiul actual al ştiinţei.
Charcot admite, pe baza experienţelor sale, că distrugerea mă-duvei spinale, dacă nu este urmată de o inflamaţie, nu influenţează tro-ficitatea părţilor paralizate, iar această afirmaţie este şi mai bine sprijinită de experienţele lui Brow n-S equard1). In speţă, Brown-S e q u a r d a dovedit prin numeroase experienţe pe animale că turbu-rările trofice ca de exemplu uîqeraţiile pielei, care se formează rapid după distrugerea măduvei spinale, apar tocmai de aceea, fiindcă animalul din cauza anesteziei şi paraliziei este incapabil săi se apere împotriva influenţelor dăunătoare dinafară.
Lucrurile se prezintă altfel atunci când nu este vorba de leziuni simple, atunci când lezarea măduvei atrage după sine şi o inflamaţie; aci apar „erupţii pe piele ce duc în mod regulat la ulceraţii sau gangrene chiar şi atunci când s'au luat măsurile cele mai scrupuloase de curăţenie 2).
J) B r o w n-S e q u a r d, Sur Ies alterations pathologiques qui suivent la section du nerţ scialique. C.R. de la Soc de Biologie, v. I.
2) Notes sur quelques cas d'affection de la peau, dependant d'une inţluence du systeme nerveux. Journal de physiol., 3, v. III, Nr. 5.
In acest sens, Mougeot *), un elev al lui C har cot, concepe desvoltarea afecţiunilor cutanate după lezarea nervilor periferici.
Charcot 2) şiBărensprung3) au observat că un proces inflamator limitat numai la ganglioni spinali şi nervi poate avea ca urmare apariţia de Herpes-Zoster pe porţîunea de piele corespunzătoare nervului afectat. C h a r cot a observat anume la oarcinomul coloanei vertebrale, unde în urma ramolirii vertebrelor corpurile vertebrale se prăbuşesc şi trunchiurile nervoase se inflamează! în găurile intervertebrale, apariţia Herpesului-Zoster pe teritoriul cutanat corespunzător plexului cervical drept. La autopsie, după deschiderea găurilor intervertebrale drepte, s'au găsit ganglionii spinali şi rădăcinile nervilor tumefiate şi de coloare roşie aprins 4).
Charcot ia observat deseori apariţia de erupţii papuloase şi li-chenoase, pe pielea picioarelor şi coapselor la tabetici, în timpul acceselor dureroase caracteristice.
La o femeie, au apărut papule urticariene, la o alta Zona Zoster. într'un caz, s'a desvoltă t de-ia-lungul traiectului nervului safen intern un exantem pustulos; erupţia a fost precedată de dureri sfâşietoare.
Pe baza acestor fapte, Charcot crede probabil că durerea sfâşietoare şi eflorescentele se raportează la aceeaşi cauză organică.
D u n c a n 5) într'un caz face legătura între desvoltarea unei Zone Zoster şi o afecţiune cerebrală. Zona a apărut pe coapsa paralizată aproape concomitent cu paralizia şi tot atât de concomitent a urmat şi regresiunea ambelor afecţiuni.
Nu este îngăduit să trecem cu vederea observaţiile lui Charcot şi Sa mu el, care se raportează la o anumită formă a escarei, care se formează în legătură cu afecţiunile grele ale creierului şi măduvei, şi a cărei desvoltare, după câte se pare, nu stă numai sub influenţa presiunii. Aceste forme de eseară se deosebesc de acelea care sunt independente de sistemul nervos prin apariţia lor concomitentă cu boala sistemului nervos central precum şi printr'o evoluţie rapidă. De asemenea, este ca-
J) B. A. Mougeot, Recherches sur quelques troubles de nutrition consecutifs aux affections des nerfs. Paris, 1867.
2) Charcot et Cotar d, Sur un cas de zona du cou avec alterations des nerfs du plexus cervical et des gangl'ions correspondants des racines spinales posterieures. Memoires de la Societe de Biologie.
3) V. B ă r e n s p r u n g, Beitrăge zur Kenntnis des Zoster. Archiv fur Anat. u. Physiol., 4.
4) Charcot et C o t a r d, Op. cit.
ş) Journ. of Cut. Med. Erasmus Wiîson.
20
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
21
racteristic pentru această formă că ea nu se observă decât pe partea paralizată. In sfârşit, mai există observaţiunile lui Chvostek B a 1-m e r 2) şi D e j e r i n e 3) care arată în mod hotărît legătura dintre pemfigusul acut şi îmbolnăvirile numai ale câtorva ganglioni cerebrali sau medulari.
Aceste observaţiuni precise şi importante provenite dela cercetătorii citaţi şi lalţi cercetători distinşi, au pus în afara oricărei îndoieli ca afecţiunile sistemului nervos pot provoca modificări ale pielei. După modesta noastră părere, dintre rezultatele comunicate în ultimul timp de unii cercetători, vor avea de aci încolo, importanţă pentru experienţele în această materie, acelea care iau constatat după moarte, modificări patologice în diferite puncte ale sistemului nervos, corespunzătoare stărilor patologice ale pielei observate în timpul vieţii. Considerăm necesar să subliniem încă de pe acum faptul că modificările observate pe piele şi modificările anatomice găsite într'un oarecare segment al sistemului nervos s'a dovedit constant în mai multe cazuri, astfel că este imposibil să nu se ia în consideraţie o relaţie mai strânsă între ele. Dorim de altfel să revenim asupra acestei probleme mai târziu.
J a r i s c h 4), plecând dela ipoteza că multe boale ale pielei ar fi poate numai simptome ale proceselor interne patologice sau urmări ale unei stări morbide existente în sistemul nervos central, a cercetat microscopic măduva spinală ia unei femei ce sufere de herpşsirîs, ce a murit mai târziu de pneumonie, după apiariţîa unei escare pe sacru.
La o bolnavă de 61 de ani a apărut, însoţită de cefalee şi anorexie, pe feţele dorsale ale ambelor mâini şi pe articulaţia cotului, o erupţie puternic pruriginoasă, care mai târziu s'a întins pe toată partea superioară a corpului; pielea capului şi a feţei era înroşită, tumefiată, acoperită cu cruste şi erupţii veziculare, în parte grupate, în parte izolate, pe un fond livid închis. In celelalte locuri corespunzătoare ca: pe braţ şi tantebraţ, pe piept şi pe abdomen, eflorescentele constau în parte din
1) Wien. med. Wochenschr., 1875, Nr. 32, In primul caz: paralizie dreaptă: la sfârşitul săptămânii a IV-a, apariţia de bule de pemfigus pe partea exterioară a piciorului paralizat, însoţite de dureri înţepătoare. In cazul al II-lea, s'a desvoltat pemfigusul acut, cu simptome mielitice.
2) Balmer, Arch. f. Heilk., t. XVI, Nr. 4. Apariţia pemfigusului în timpul atrofiei musculare progresive.
3) Dej er ine, Academie des Sciences, 1876; In ultimul stadiu al sclerozei laterale simetrice, a apărut cu 10—12 zile înaintea morţii pemfigusul, pe extremităţile superioare şi inferioare.
4) Jarisch, Ueber die Coiricidenz von Erkrankungen der Haut und der grauen Achse des Ruckenmarks. Sitzungsberichte der kais. Akad. d. W. Vierteljahrschr., Wien, 1880.
noduli albaştri închis, roşcaţi, de mărimea seminţei de in, sau grupe vezi» culare compuse în parte din vezicule mai mari până la mărimea unei alune. Pe mucoasa uscată, se aflau pete izolate, ulcerate, de coloare galben-roşie; temperatura 40°C. Urina conţinea albumină; splina mărită; în zona motorie şi sensitivă, nicio deviere dela normal. Moartea a urmat după 5 săptămâni, în urma unei pneumonii, după ce afecţiunea pielei retrocedase complet încă cu 14 zile miai înainte. Măduva fixată în acid cromic 1/10% şi în alcool, a arătat următoarele modificări microscopice:
Părţile mijlocii şi posterioare ale coarnelor anterioare erau în piarte dilacerate, în parte ramolite, şi în consecinţă în cupele efectuate la acest nivel se vedeau în piarte cavităţi simetrice, în parte focare de consistenţă laxă. Modificările ce se găsesc în măduvă se întind dela vertebra a IlI-a până la vertebra a VUI-a toracică, în timp ce erupţia se întindea din creştet şi până la ombilic. Examenul microscopic a arătat următoarele modificări: celulele ganglionare conţineau în unele locuri granule mari. Pe ici pe colo se observă prelungiri îngroşate de asemenea cu granule mari, în timp ce la alte celule prelungirea părea ruptă; înafară de acestea, s'au găsit masse grăunţoase ce trădau încă provenienţa lor din celulele ganglionare. Substanţa cenuşie forma un ţesut fibrilar, des împâslit, cu ale cărei fibre, unele celule stăteau în legătură prin mijlocirea unei prelungiri în formă de pensulă'; înafară de aceasta, se găseau focare care conţineau granule asemănătoare cu picăturile de mielină; pe alocuri, se putea vedea un reticul care prezenta o asemănare isbitoare cu anumite împâsliri sporogene; în sfârşit, se găseau în focare vizibile chiar macro-scopic, numeroşi corpusculi puternic coloraţi, rotunzi, în parte de mărimea leucocitelor, în parte mai mari sau mai mici.
După Stricker1), ia ceste modificări trebuesc privite ca inflamatorii; este vorba aci deci de o afecţiune inflamatorie a substanţei cenuşii în acele părţi ale măduvei în care, după Charcot2), se găsesc centrii trofici ai pielei. Totodată, vrem să amintim cercetările lui Jarisch întreprinse pe bolnavi sifilitici ca şi într'un caz de lupus eritematos şi de Psoriasis vulgaris. La cercetarea măduvei a găsit în bună parte aceleaşi modificări ale substanţei cenuşii. După părerea sa, aceste modificări precum şi localizarea constantă a procesului în părţile posterioare mijlocii Şi laterale ale coarnelor * anterioare, dovedesc cu certitudine că, între îmbolnăvirea pielei şi modificările din coarnele anterioare trebue să existe
1) Stricker, Vorles. uber allg. u. experim. Pathologie. Partea a IlI-a
2) Vortrăge uber die Krankheiten des Nervensystems. Partea I-a.
22
victor babeş
opere alese
23
un raport cauzal; că părţile mijlocii şi laterale ale coarnelor anterioare influenţează simţitor funcţia pielei.
Cazul descris mai sus este asemănător cu acela descris mai înainte de Kahler şi A. Pick1), în care în măduva unui copil sifilitic s'au găsit de asemenea modificări. Constatarea nu este de fapt identică cu cea de mai sus, prin faptul că în acest caz, focarul scleros se află în cordoanele laterale şi era prevăzut pe lângă un reticul fin fibrilar, cu vase bogat desvoltate. Nu a existat o degenerescentă secundară.
Tschirjew2) a găsit într'un caz de lepră anestezică modificări în măduva spinală şi în ale cărei segmente cervicale canalul central era umplut cu celule, iar celulele coarnelor posterioare se aflau în stare atro-fică. Pe baza cercetărilor de până acuma, s'a presupus în lepra anestezică modificări în substanţa cenuşie a măduvei. Neumann a văzut într'un caz de Pemfigus teprosus substanţa cenuşie transformată într'o massă coloidală. Steudener a găsit o ramolire a substanţei cenuşii a coarnelor posterioare; asemănător a fost cazul observat şi comunicat de Langhans unde boala se întindea şi pe coloanele iui Clarke. Prin aceste rezultate convingătoare, se dă o orientare determinată pentru explicaţia relaţiei între anumite boale ale sistemului nervos şi acelea ale pielei, şi de aceea ne-am pus întrebarea, dacă nu ar fi posibil să se explice mai în de aproape această corelaţie pe cale experimentală.
In cercetările noastre în această materie am folosit următoarea metodă: animalele întrebuinţate în experienţă erau câini, dintre care la unii obiectul experienţei îl constituia măduva, la alţii simpaticul.
La prima serie de experienţe, am excitat măduva animalelor în parte în mod traumatic, în parte prin injectarea unui lichid iritant. După ce animalul bine ras, este fixat pe masa de operaţie cu abdomenul în jos, am efectuat cu un bisturiu convex, la jumătatea distanţei între apofisa spinoasă şi apofisa articulară, o incizie cutanată de 2—3 cm. După dise-carea muşchilor se putea pătrunde pe lângă apofisa transversă în măduva spinării în care scop, bisturiul era condus câţiva milimetri înainte, puţin către linia mediană, în spaţiul format de apofise. La câini, spaţiul între apofisa spinoasă şi apofisa transversă este foarte pronunţat, în regiunea lombară a coloanei vertebrale şi se poate ajunge cu un cuţit îngust uşor până la măduvă. Partea superioară a coloanei este altfel formată; aci, spaţiul amintit este redus la minimum prin faptul că apofisele spinoase
1) Befund im Ruckenmarke eines syphilitischen Kindes. Prager Vierteljahrschr., 142.
2) Tschirjew, Affection des Ruckenmarks und der Haut in einem Falie von Lepra anaesthetica. Arch. f. physiol., t. VI, Nr. 5—6.
cât şi arcurile vertebrale se acoperă unul pe altul, astfel că nu mai poate fi folosit în scopuri de vivisecţie. (La un câine mic, distanţa între apofisa spinoasă şi apofisa transversă a vertebrei superioare este de 8—10 mm, la unul de talie mijlocie, 12—15 mm.). S'a ales acest procedeu pentrucă astfel se putea leza cu protejarea maximă a părţilor superioare, părţile anterioare şi laterale ale măduvei, ceea ce de altfel se plănuise. La unele animale ale acestei serii de experienţe s'a injectat în măduva spinării, prin spaţiul amintit, cu ajutorul unei seringi Pravaz, oleum sinapis. Prin acest procedeu, măduva spinală este lezată pe un loc circumscris, iar intervenţia însăşi, precum reiese din experienţe izolate, este relativ atât de bine suportată de animale, încât chiar din acest motiv, este mai avantajoasă decât metoda de a leza măduva, prin denudarea ei, prin ablaţia părţilor superioare ale vertebrelor corespunzătoare. Cu această ocazie, se poate leza cu mai multă precizie un loc determinat care se găseşte liber în faţa ochilor noştri. Dar intervenţia mare şi grea şi reacţia ce urmează (inflamaţie puternică şi supuraţie întinsă) dăunează exactităţii rezultatului. Despre simptomele ce apar în timpul şi după operaţie se va discuta în fiecare caz în parte. Mai trebue aci remarcat că operaţiile s'au efectuat fără narcoză, deoarece şi noi ne-am convins că faţă de cloroform câinii dovedesc o sensibilitate mai mare decât oamenii, astfel că numai o narcoză condusă atent şi îndemânatec ar menţine animalul în viaţă. Pe de altă parte, injectarea de opium în venă este un procedeu foarte anevoios. In timpul operaţiei, sângerarea era atât de neînsemnată încât putea fi oprită în câteva minute prin aplicarea de tampoane. După suturarea pielei, animalele primesc un pansament antiseptic, sunt desle-gate de pe masă şi închise într'o cuşcă.
In trei din numeroasele noastre experienţe din această serie, am obţinut rezultate net pozitive, şi pe acestea dorim să le comunicăm aci în toată întinderea lor, în timp ce restul, în care rezultatele au reieşit negative, vor fi menţionate numai pe scurt.
Experienţa Nr. 1
Un ogar de talie mijlocie, a fost operat la 19 Martie. Incizia cutanată de 3 cm s'a practicat la nivelul primei şi celei de a doua vertebre lombare. După disecţia părţilor moi, s'a injectat în dreapta în spaţiul descris mai înainte, cu ajutorul unei seringi Pravaz, o picătură de oleum sinapis. In timpul operaţiei animalul a fost cuprins de o tresărire.
După observare timp de 6 săptămâni, animalul a fost sacrificat, şi măduva a fost pusă în lichid Miiller în vederea fixării.
24
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
25
Experienţa Nr. 2
Animalul folosit a fost o căţea de talie mică. Operaţia la 26 Martie. De partea dreaptă a coloanei vertebrale s'a executat o incizie cutanată de 3 cm, la nivelul primei vertebre lombare şi a ultimei vertebre dorsale. După desfacerea planului muscular, am pătruns prin spaţiul cunoscut corespunzător primei vertebre lombare, cu un ac în partea anterioară a măduvei, şi am efectuat o mişcare de lateralitate. După aceasta, s'a îndepărtat instrumentul. La înţepare animalul a fost cuprins de o tresărire spasmodică, dar după îndepărtarea acului nu s'au mai observat spasme. Deoarece sângerarea a fost minimă, buzele plăgii au putut fi în scurt timp suturate. După aplicarea unui pansament antiseptic, animalul a fost deslegat de pe masa de operaţie. Imediat după operaţie, animalul era incapabil să se sprijine pe extremităţile posterioare.
In ziua operaţiei, animalul este foarte abătut, lasă hrana neatinsă şi păstrează tot timpul poziţia culcată. Incitat la mers este de abia în stare să se menţină ridicat pe extremităţile posterioare; este de remarcat slăbiciunea extremităţii drepte posterioare pe care animalul o ţine mereu flectată, astfel că în poziţie ridicată, partea posterioară a Corpului este mai joasă decât partea anterioară. In a treia zi dela operaţie, plaga este vindecată per primam, astfel că se poate îndepărta pansamentul. Animalul este foarte abătut, mănâncă foarte puţin,-la mers trage după el extremitatea posterioară puternic flectată. Urina se evacuează încet şi sacadat, animalul făcând eforturi vizibile cu această ocazie, prin înclinarea puternică şi apropierea corpului de podea. După îndepărtarea suturii, se pune un pansament nou.
In această stare, animalul rămâne timp de trei zile. In a 7-a zi, în profunzimea ranei, se observă o colecţie purulentă, în consecinţă rana a trebuit să fie redeschisă spre a se evacua puroiul; după spălare cu apă fenolată s'a suturat din nou şi sa aplicat un pansament proaspăt. După 2 zile deci în ziua IX-a după operaţie, marginile plăgii erau iar reunite şi nu exista supuraţie. Pielea deasupra muşchilor fesieri era acoperită de ambele părţi ale coloanei vertebrale, în regiunea vertebrelor lombare, pe un fond roşu, cu numeroase vezicule de mărimea unui bob de mei, până la mărimea unui bob de cânepă; pe partea dreaptă, s'au format grupe mai mari pe partea stângă însă nu existau decât câteva vezicule izolate.
După 5 zile, erupţia a regresat şi după un timp nu mai era indicată decât prin pete pigmentare. Şi la acest animal, sub locul leziunii s'a putut observa pielea atrofiată, mai bine evidenţiată pe partea dreaptă. Starea paralitică a rămas aceeaşi dar animalul a devenit mai vioi şi a căpătat poftă de mâncare mai bună. A fost lăsat în viaţă încă până la 1 Iulie, deci în total 9 săptămâni dela operaţie, când ne mai apărând alte modificări a fost sacrificat şi măduva a fost pusă în lichid Muller.
Experienţa Nr. 3
Animalul folosit aci a fost şoricar. Operaţia a fost efectuată la 7 Martie; incizia cutanată de 3 cm a fost practicată la nivelulprimei şi celei de a doua vertebre lombare. După disecţia muşchilor, s'a introdus în canalul rahidian prin spaţiul mai sus amintit, un tenotom şi cu ajutorul unei uşoare mişcări de lateralitate, se lezează măduva. La înţepare, animaiul tresare puternic, dar după depărtarea tenotomului nu au mai apărut spasme. Sângerarea a fost minimă. După aplicarea unei suturi, s'a pus un pansament steril.
Animalul deslegat este incapabil să se sprijine pe membrele posterioare şi, în timpul mersului, îşi târăşte partea posterioară a corpului. In ziua următoare, animalul este abătut, de abia atinge hrana şi stă tot timpul culcat; incitat la mers, nu se poate sprijini pe extremitatea stângă posterioară, care atârnă inactivă de corp şi talpa este răsucită puternic în afară. Extremitatea posterioară dreaptă este slabă, oboseşte repede şi se frânge în scurt timp. Urina picură în continuu.
In a treia zi dela operaţie, animalul este mult mai vioi dar nu părăseşte în mod spontan poziţia sa culcată; în poziţia ridicată, se sprijină numai pe cele două extremităţi anterioare şi extremitatea posterioară dreaptă. Dar şi aceasta este puţin flectată şi după ce a stat mai îndelungat, deficitează în funcţie. Extremitatea stângă este ţinută de animal flectată şi nu atinge cu ea solul. La mers, corpul se înclină de partea stângă, iar extremitatea stângă posterioară este târîtă, în timp ce talpa este îndreptată înafară şi în sus. După îndepărtarea suturii, se face un pansament nou. Rana s'a vindecat per primam şi ru era nici urmă -de colecţie purulentă. Timp de şase zile simptomele au rămas neschimbate, dar în a şaptea zi s'a constatat în profunzime o colecţie purulentă şi în consecinţă rana a trebuit să fie din nou deschisă. După spălarea acesteia, s'a suturat şi animalul a fost pansat. Se putea observa, că, sub leziune, întreaga piele era în mod marcat mai subţire. In timpul celor trei zile următoare, subţierea se accentua din ce în ce, iar în ziua a 12-a dela operaţie, se putea constata cu certitudine că pe partea stângă pielea era cu mult mai subţire decât pe partea dreaptă. La a 13-a zi dela operaţie rana era din nou închisă, s'a îndepărtat sutura şi s'a reînoit pansamentul. Animalul evacua şi acum urina numai cu eforturi mari. In a 15-a zi au apărut la. nivelul vertebrei a Il-a şi a IV-a lombare de partea stângă numeroase vezicule transparente de mărimea bobului de mei până la mărimea celui de linte. In ziua a IlI-a aceste vezicule s'au uscat şi nu au mai apărut. Simptomele s'au modificat mai târziu numai în măsura în care extremitatea stângă posterioară a trecut dinfr'o stare paralitică într'una paretică şi animalul se putea sprijini nu prea sigur şi pe această extremitate. După o observaţie de 10 săptămâni, animalul a fost sacrificat, iar pielea modificată şi măduva au fost puse în lichid Muller.
In experienţele mele ulterioare nu am putut obţine cu acelaşi procedeu rezultate pozitive nete.
înainte de a comunica rezultatele obţinute la cercetarea microscopică ia măduvei, nu putem să lăsăm neamintite încercările lui Leyden1) în scopul elucidării problemei: ce modificări anatomice se desvoltă în această cale experimentală de provocare a unei infecţii acute a măduvei spinale şi dacă se poate obţine scleroză pe această cale? Leyden injectează în măduva spinală a câinilor soluţia arsenioasă a lui Fowler, în urma căreia se desvoltă o mielită acută. Animalele au rămas numai câteva zile în viaţă cu excepţia unuia singur, la care s'a desvoltat în evoluţia ulterioară o e'scară, iar înafară de aceasta, i-a căzut părul. Acest animal a fost sacrificat şi s'a cercetat măduva spinării. Pe baza rezultatelor astfel obţinute, a ajuns Leyden la concluzia că se poate obţine pe cale experimentală
i) Leyden, Ueber experimentell erzeugte Ruckenmarks-Sclerosen der Ausgănge der akuten Mielilys. Arch. f. Psychiatrie, v. .VII.
26
victor babeş
opere alese
27
o modificare anatomică cu totul asemănătoare unei scleroze. Scleroza măduvei poate să derive prin urmare din inflamaţia acută a măduvei şi ar trebui deci să fie înţeleasă ca punct de plecare al unei mielite acute sau al unei mielite cronice.
In acest loc, trebue menţionat că în cazul al III-lea din experienţa noastră, starea paralitică după lezarea măduvei s'a îmbunătăţit încet, aşa că animalul în ultimele zile se servea relativ suficient de bine de extremitatea posterioară ce fusese paralizată. Fapte asemănătoare au găsit printre alţii şi Eichhorst1) şi alţii. . La isecţionarea transversală a măduvei, la un câine, a urmat în partea corpului, respectiv subiacentă leziunii, o paralizie totală. Cu toate acestea, animalul se putea ridica în picioare, încă în a patra săptămână, iar în a 26-a zi dela operaţie a făcut primele încercări de a merge, iar în a 35-a zi, putea să şi fugă.
Cercetarea măduvei a arătat deasemenea numeroase fibre nervoase de neoformaţie şi două celule mai mari. Pe baza acestor constatări Eichhorst declară că o regenerare parţială şi funcţională anatomică a măduvei a putut fi observată cu certitudine la animale tinere. Regenerarea funcţională se reflectă evident, mai cu seamă asupra conducerii nervoase. Regenerarea anatomică constă din neoformaţia de fibre nervoase, în timp ce neoformaţia de celule ganglionare, dacă este adevărat că ar fi fost cu siguranţă dovedită, este în orice caz foarte restrânsă.
Cercetarea măduvei proaspete şi fixate şi a pielei modificate, a animalelor noastre, a dat următoarele rezultate:
Animatul de experienţă Nr. 1
Măduva spinării este lungă de 40 cm. Locul de injecţie se află în partea periferică a jumătăţii drepte a măduvei, la 8 cm distanţă de capătul terminal. Partea dreaptă este complet distrusă pe o distanţă de 1 cm deasupra şi. dedesubtul leziunii. Numai cordonul anterior mijlocului de deasupra leziunii este de aspect normal. In locul injecţiei, lipseşte jumătatea posterioară (superioară) a cordonului lateral din dreapta, înafară de aceasta, cordoanele lui Goli şi jumătatea posterioară a cordonului lateral din stânga, sunt degenerate. La 1 cm sub leziune, cordonul lateral drept este degenerat în cel mai înalt grad; partea posterioară a cordonului lateral stâng arată încă la periferie o coloraţie palidă (degenerescentă).
La 2 cm sub locul leziunii, cordonul lateral drept cu excepţia părţilor învecinate cu cordoanele posterioare, precum şi partea periferică a cordonului posterior, şi partea anterioară şi posterioară a cordonului lateral stâng, sunt degenerate. La 3 cm sub leziune, cordoanele laterale sunt moderat degenerate, mai ales părţile lor posterioare periferice. La 6 cm sub locul de injecţie, este modificată numai periferia părţii posterioare
l) Eichhorst, Ueber Regeneration u. Degeneration d. Ruckenmarks, Zeitschr. f. Clin. Med, 1879, v. I.
a cordonului lateral. In capătul anterior al părţii distruse partea dreaptă a măduvei este aproape complet degenerată; pe marginea laterală a cordonului anterior drept, se găseşte o cavitate ,cu pereţi netezi, înconjurată de un halo, de formă rotundă, cu un diametru de 1,5 mm; numai partea mijlocie a cordonului anterior este brună (normală). Cu 2 cm mai sus,, modificarea este mai puţin intensă, dar are aceeaşi întindere ca cea precedentă; cornul anterior este remarcabil atrofiat. La 5 cm deasupra locului injecţiei, degenerarea este iarăşi mai pronunţată, desenul cornului .anterior drept este şters, iar fasciculul stâng ăl lui Goli este puternic degenerat. La 15 cm deasupra leziunii, modificarea cordonului lateral este mai mult limitată la periferie şi puţin marcată, degenerarea cea mai intensă se constată în fasciculul periferic din cordonul îui Goli, fasciculul meduîo-cerebelos stâng, este de coloare palidă. La 21 cm deasupra locului numit, ultimele părţi sunt mai întunecate. In sfârşit, în umflătura cervicală, numai o parte.din fasciculul lui Goli este degenerat. In bulb, părţile mijlocii ale piramidelor sunt cenuşii palide, iar mai sus, nu mai există modificări.
Animalul de experienţă Nr. 2
Măduva spinală are o lungime de 37 cm. Locul leziunii se găseşte la 6 cm de capătul terminal; în consecinţă, jumătatea dreaptă a măduvei şi partea posterioară a jumătăţii stângi, sunt complet distruse, astfel că numai cordoanele anterioare stângi şi părţile anterioare ale cordoanelor laterale precum şi cordonul anterior stâng, mai conţin elemente nervoase capabile de conductibilitate.
Imediat deasupra şi dedesubtul acestui loc, jumătatea dreaptă a măduvei este atrofică, în mod uniform colorată palid. Dedesubtul acestiii loc, partea mijlocie a jumătăţii stângi conţine fibre nervoase. La 2 cm dedesubtul leziunii, jumătatea dreaptă este încă atrofiată, cordonul posterior drept şi partea mijlocie a cordoanelor anterioare sunt însă brune, iar la trecerea în cordoanele laterale, brun-gălbui, palide. La 3 cm dedesubtul leziunii numai fasciculele piramidale încrucişate prezintă o degenerescentă întinsă şi sunt de coloare galben-cenuşie, în timp ce părţile anterioare ale cordoanelor laterale sunt deja brune La 1,5 cm deasupra locului leziunii jumătatea dreaptă atrofiată este degenerată în mod asemănător şi numai părţile mediane au o coloraţie brună. La 3 cm deasupra regiunii amintite, jumătatea dreaptă este înfundată pe o întindere de 3 mm şi pe o lăţime de abia 3 mm; părţile mijlocii sunt de fapt brune, dar în locul coarnelor anterioare şi a jumătăţii anterioare a cordoanelor laterale se află o cavitate de mărimea de 3 mm lungime, 18 mm diametru, cu pereţi netezi, şi cu câteva travee transversale izolate. Jumătatea stângă prezintă un aspect normal. La 5 cm deasupra aceluiaşi loc, părţile mediane ale jumătăţii drepte a măduvei şi anume fasciculul lui Goli şi cordonul anterior mijlociu sunt de coloare brună; o coloraţie asemănătoare prezintă de altfel şi restul părţilor cordonului anterior şi câteva părţi ale cordonului lateral învecinat cu axa cenuşie. La 15 cm deasupra locului lezat şi câţiva centimetri în sus şi în jos, se întinde dela coloanele lui Clark către periferia posterioară, o dungă galbenă cenuşie. In porţiunea cervicală numai partea periferică a fasciculului drept al lui Goli mai este palidă.
Animalul de experienţă Nr. 3
Măduva spinării este lezată la 5 cm de conul terminal; în stânga, toată jumătatea laterală este secţionată. Măduva, fixată în lichidul lui Muller, prezintă pe secţiune următoarele modificări: la locul leziunii substanţa cenuşie este distrusă, numai substanţa albă
28
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
29
a părţii drepte este menţinută şi este, cu excepţia părţilor laterale anterioare, de coloare brună închis; în stânga, în locul substanţei nervoase, a apărut o calozitate conjunctivă desvoltată din foiţele meningelor moi. La 5 cm mai sus, desenul măduvei spinării este neclar, şi anume jumătatea stângă a măduvei este atrofiată. De această parte, coarnele nu sunt bine delimitate, ci trec aproape imperceptibil în substanţa albă, ele fiind de asemenea de coloare galben-cenuşie. Nici în dreapta contururile coarnelor nu sunt pronunţate, substanţa albă arată însă la periferie o coloare'normală, întunecată. In fine, cordonul lateral drept este de coloare galben-cenuşie şi trece treptat în substanţa normală aşezată pciiferic. La 15 cm dedesubtul leziunii, întregul cordon lateral stâng, mai ales în părţile sale posterioare, este de coloare galben-cenuşie. Părţile anterioare ale cordonului drept sunt castanii iar lângă porţiunea treimii anterioare a fisurii posterioare se află un focar de ramolisment de mărimea unei gămălii de ac, bine circumscrisă, de coloare galben-cenuşie. La 3 cm dedesubtul leziunii, cordoanele lateral drepte şi stângi sunt moderat degenerate. La 10 mm deasupra locului leziunii au rămas normale numai cordoanele anterioare, partea anterioară a cordonului lateral stâng şi partea posterioară a cordonului lateral drept. Toate cordoanele posterioare sunt într'un înalt grad degenerate. La 1,2 cm deasupra locului numit şi partea posterioară a cordonului lateral stâng se comportă în mod normal. In stânga, în regiunea coloanelor lui Clark, şi dela 1 mm înafară, s'a format o cavitate vastă aproximativ rotundă, cu pereţii aparenţi netezi, conţinând un lichid turbure, c&vitate care este înconjurată de un halo de coloare cenuşiu-gălbuie. La 1,5 cm deasupra nivelului leziunii, sunt degenerate mai ales cordoanele posterioare în dreapta, partea posterioară a cordonului lateral este normală dar se observă o trecere imperceptibilă spre o degenerescentă moderată' a celorlalte părţi ale cordonului lateral. Ceva mai sus, degenerescenta fasciculelor posterioare, anume ale lui Goli, apare din ce în ce mai evidentă. La 10 cm deasupra secţiunii, de exemplu în afara fasciculelor lui Goli, în dreapta se poate observa o degenerare minimă numai lângă axa cenuşie, în partea antero-laterală. La 20 cm deasupra locului leziunii degenerescenta se întinde asupra părţilor celor mai anterioare ale periferiei cordoanelor laterale, iar posterior, se formează o pană joasă cu baza aşezată pe periferie de abia vizibilă în umflătura cervicală.
DATELE MICROSCOPICE
Constatările esenţiale şi anume, câteva care până acum nu au mai fost observate, iau fost următoarele: mai întâi s'au cercetat preparate proaspete de disociaţie în picro-carmin, cu care ocazie au reieşit, după cum modificările erau mai mult sau mai puţin pronunţate, imagini diverse. In locul cel mai puţin modificat, loc ce era cu mult mai întins decât se presupunea în urmia observaţiei macroscopice, şi anume câţiva cm deasupra şi dedesubtul locului lezat, în măduva spinării nu se găsea nicio parte care să fi păstrat complet structura normală. O modificare minimă consta în aceea că teaca de mielină era puţin turgescentă şi conţinea o imagine concentrică particulară; teaca a fost colorată slab cu hema-toxilină, şi totodată se iveau în ea formaţiuni asemănătoare nucleilor izolate plate şi concentrice. Cilindrul care era în unele locuri hipertrofie^
nevroglia întinsă în forma unui reticul fin fibrilar, vasele puternic injectate, pereţii într'o măsură mai mică uniform îngroşaţi, teaca vasculară prevăzută cu câţiva corpusculi grăunţoşi.
Acolo unde afecţiunea • era mai pronunţată, s'au găsit numai puţine fibre nervoase şi chiar şi acestea erau formate în cea mai mare parte dintr'un cilindru-ax puternic îngroşat şi palid. Nevroglia s'a transformat într'o reţea deasă, cu fibre groase, săracă în celule; vasele sunt contractate. Pereţii vasculari scleroşi, îngroşaţi. In substanţa cenuşie, substanţa intercelulară, s'a colorat în roşu închis, şi formează o ţesătură grăunţoasă, fin. împâslită, în care sunt împlântate elemente celulare mici, destul de asemănătoare cu celulele ganglionare sau celulele fusiforme şi în legătură cu reţeaua nevroglică prin prelungiri groase.
Afecţiunea foarte înaintată este caracterizată printr'un ţesut ce conţine fibre omogene siau ondulate, intens colorate şi vase sclerozate în care se găsesc numai din loc în loc celule nervoase anucleate, omogene, izolate, fin granulate, puţin gălbui de formă vacuolară, lucitoare, şi foarte numeroase celule mai mari cu unul sau doi nuclei, cu prelungiri fine stufoase, sau reticulare. Substanţa albă este substituită de asemenea printr'o reţea conjunctivă scleroasă în stare de degenerescentă, cu ochiuri liargi, care conţine elemente nervoase. Cupele din măduva fixată au fost tratate cu carmin şi hematoxilină, însă unele părţi au fost totuşi înainte de fixare, puse într'o soluţie de 72% acid hipefosmic, iar apoi în parte dilacerate în parte fixate în alcool şi de asemenea colorate în carmin. Unele preparate instructive tratate cu lacid acetie-carmin, iau fost conservate în glicerina, altele în lac de Damar. In preparatele cu acid hiperosmic, în locurile modificate din substanţa albă, numai celulele granuloase, în cantitate mică şi tecile medulare erau mai închis colorate; în substanţa cenuşie, s'a reuşit în schimb să se recunoască numeroase celule mici, amintite ca elemente nervoase asemănătoare cu elemente embrionare şi înglobate într'o reţea fibrilară.
Pe preparatele colorate cu carmin şi hematoxilină, s'au putut localiza mai bine imaginile corespunzătoare gradului de degenerescentă ce a fost deja perceput în preparatele de dil acer are. La aplicarea acestei metode, aşa zisa proliferare nevroglială între fibrele nervoase formează o reţea mai grosolană şi cu ochiuri mai largi decât reţeaua fibrilară ce apare la scleroza măduvei la om şi este formată din fibrile inegale ca grosime, în unele locuri cu cavitate centrală.
La preparatele cu hematoxilină, se poate constata că unele fibre medulare izolate reţin ^u toată întinderea lor substanţa colorantă şi anume cel
30
victor babeş
OPERE ALESE
31
mai puternic cilindrul ax şi unele formaţiuni izolate ordonate concentric, semilimar, pe secţiune, ce iau fost amintite mai înainte. In locurile mai puternic afectate, unde după tratări cu bicromat de potasiu apărea o coloraţie galben-cenuşie, fibrele medulare lipseau aproape complet şi în locul lor au apărut formaţiiuni mari, puternic conturate, einuoase, ce iau o coloare roz palid, respectiv albastră, şi în care se găsesc numai câte un cilindru ax şi acela în stare atrofică.
In alte locuri, în cea mai parte a măduvei, în locurile unde numitele reţele neurogliale iau locul fibrelor nervoase, apar cavităţi. Pereţii vasculari sunt îngroşaţi şi încărcaţi cu grăsime, iar în unele locuri şi anume în substanţa cenuşie, sunt înconjuraţi de o manta emoragică provenită dintr'o emoragie punctiformă proaspătă. Formarea cavităţilor amintite în măduvă, care a fost observată în toate cazurile noastre şi care după observaţia Iul Leyden apar regulat la câini, după lezarea măduvei, nu sunt aşa de fin conturate precum ne-am aştepta, după imaginea macroscopică. Aceste cavităţi sunt formate de cele mai multe ori dintr'o cavitate mare, şi mai multe mici, cavitatea mai mare s'a format de asemenea din confluenţa mai multor cavităţi a căror limită mai este indicată prin travee şi praguri.
Cele mai mici cavităţi se formează prin aceea că în locurile cele mai afectate, în ochiurile reţelei cu fibre grosolane, parenchimul existent se ramoleşte; fibrele nervoase sunt aci foarte turgesoente, cilindri axii hîpertrofiei. totodată cuprinşi de o liză vacuolară, ceea ce duce la ramolire într'o massă amorfă. Asemănător se lizează teaca medulară în direcţia transversală, astfel că prin aceasta ochiurile reţelei sunt umplute cu masse ce se aseamănă celulelor mari şi cari mai prezintă urme de cilindri axi. Intre timp şi reţeaua nevroglică trece în liză, care ar putea fi comparată cu aceea a masselor de fibrină. In alte cazuri formarea cavităţilor porneşte dela vase prin aceea ca mai întâi se lărgesc spaţiile perivasculare, şi par umplute de granule grăunţoase, în timp ce împrejurimile se lizează în modul amintit.
Rădăcinile nervoase ce provin din părţile cele mai puternic degenerate, sunt atrofiate. Pe preparate de dilacerare colorate cu picro-carmin se poate observa că fibrele nervoase în cea mai mare parte sunt înlocuite de un ţesut conjunctiv, ondulat, cu fibre fine, bogat în nuclei de formă alungită; acest ţesut conjunctiv trădează deseori natura sa'nervoasă prin dispoziţia deasă şi fusiformă a celulelor. Surprinzător este faptul că rădăcini nervoase ce provin din locuri puternic afectate, sunt formate dintr'un ţesut nervos complet normal. Ganglionii spinali erau în unele locuri şi anume în locul intervenţiei, distruşi, iar deasupra leziunii, erau de asemenea puţin atrofiaţi şi bogaţi în ţesul conjunctiv. într'un caz în care au fost
o
afectaţi numai ganglionii în timp ce măduva a fost intactă, nu au apărut niciun fel de afecţiuni cutanate.
Stratul epidermic al pielei atrofice este subţiat, papilele şterse, rădă-cinele piloase atrofice, corionul mai îngust şi străbătut de surprinzător de multe fibre elastice, nervii cutanaţi atrofiei.
Pe baza acestor încercări şi a rezultatelor obţinute, ajungem la următoarele concluzii: lezarea unilaterală a măduvei spinale a avut ca urmare o afecţiune cutanată de aceeaşi parte, şi anume o erupţie herpetică şi o atrofie a pielei. Atât în cazurile noastre cât şi în cele ale altor cercetători s'au găsit în măduvă şi în piele modificări ce scot la iveală unele puncte comune.
Experienţele lui Charcot şi cazurile de boală au demonstrat că lezarea numai a măduvei spinale nu poate determina o boală a pielei, dar că pentru aceasta mai este necesară apariţia unei inflamaţii nervoase sau mielite. In încercările noastre, erupţia herpetică şi atrofia pielei a apărut numai după trecerea câtorva zile, deci numai după ce, după cum s'a demonstrat şi din cercetarea microscopică, s'a desvoltat o inflamaţie întinsă. După observaţiile clinice de până acum maladii ale pielii au apărut numai în legătură cu o afecţiune medulară de durată şi suficient de întinsă, de unde se poate conchide că atunci când centrii pielii sunt localizaţi şi în măduvă, ei trebue să fie totuşi foarte răspândiţi şi că numai o afecţiune ce cuprinde mai multe din aceste focare, poate determina modificările amintite, înafară de factorii ce ne sunt încă necunoscuţi, pare să fie important şi faptul că se constată prezenţa unei boale destul de întinse ce afectează şi coarnele anterioare. Desigur, adesea, este suficientă o degenerescentă secundară, poate chiar o regenerare, o revărsare sanguină, ba chiar o simplă hiperemie sau anemie, pentru a provoca modificări patologice în regiunile respective cutanate, în timp ce pe de altă parte nu se poate elimina posibilitatea ca în urma unei maladii cutanate, întinse, să se poată instala secundar o degenerescentă a măduvei, aşa cum unul din noi (Babeş) a arătat că poate fi verosimilă, aceasta în mai multe cazuri de pemfigus (vezi lucrarea apărută a lui Schwimmer, Die neuropatischen Dermatosen, 1883). Astfel de consideraţiuni sunt desigur importante, cu privire la teorie, deoarece probabil multe dintre maladiile cutanate sunt de origine centrală şi că totuşi nimeni nu va presupune o inflamaţie sau distrugere a centrilor corespunzători; hiperemia sau anemia acestora sunt probabil suficiente să producă anumite afecţiuni cutanate şi că turburări şi mai grave sunt pe semne echilibrate prin regenerare sau compensare, sau prin desvoltarea unor căi laterale. In ce priveşte determinarea mai precisă a
32
VICTOR BABES
OPERE ALESE
33
acestor centri, asupra acestui lucru nu căpătăm nici o lămurire în cazurile în care au apărut modificări suficient de întinse. Se poate afirma că părţile mediane ale -cordoanelor anterioare şi posterioare, care într'un caz au rămas neatinse, cât şi ganglionii spinali şi nervii singuri, nu au influenţă asupra apariţiei afecţiunii cutanate. Ca un simptom particular trebue relevate micile abcese ce au fost găsite de fiecare dată în coarnele anterioare deasupra segmentului lezat.
Acestea din urmă ar putea corespunde spaţiilor vacuolare pe care şi J a r i s c h le descrie în coarnele anterioare. Cu această ocazie vrem să ataşăm cazului lui Jarisch câteva observaţiuni. Nu ne îndoim că în coarnele anterioare au existat în realitate focare de modificări patologice, numai că suntem de părere că explicaţiile date de J a r i s c h, constatărilor patologice, nu corespund întocmai. Unele focare de ramolisment sau lipsă ele substanţă, puteau să fie, după felul cum erau descrise, şi artefaete, aşa cum apar foarte des la prelevarea măduvei sau la o fixare insuficientă, tocmai în locurile descrise. La afecţiuni locale atât de importante ca cele descrise, trebuia să nu lipsească nici modificări mai discrete, mai întinse, despre care Jarisch nici nu pomeneşte. Nici asupra participării vaselor 3a procesul inflamator care se manifestă în orice caz printr'o îngroşare masivă a pertelui vascular, sau proliferare de celule în jurul acestora, nu găsim nimic menţionat. In fine, am aşteptat zadarnic indicaţiuni asupra ganglionilor spinali şi a nervilor, fapte care diminua destul de mult importanţa întregei descoperiri.
Rezultatele cercetărilor noastre pot fi rezumate pe scurt prin următoarele :
1. După lezarea traumatică unilaterală a măduvei, sau după injectarea unui lichid iritant, au apărut imediat numai paralizii corespunzătoare, clar nu şi boale de piele.
2. Numai după trecerea câtorva zile după ce s'a instalat în acest timp înflamaţia, au apărut de aceeaşi parte erupţii herpetice care, îri unele locuri şi anume acolo unde afecţiunea medulară a trecut şi de partea cealaltă, au afectat şi pielea.
3. Erupţiile au dispărut după un timp scurt (3—5 zile).
4. Odată cu erupţia şi aproape concomitent şi pe acelaşi teritoriu, ia apărut atrofia pielei, care ulterior a progresat din ce în ce mai mult
5. In măduva lezată, după 6—10 săptămâni, dela operaţie, se găsea imaginea de scleroză, totodată, s'au observat în toate cazurile, deasupra leziunii, în coarnele anterioare, de aceeaşi parte, formaţiuni cavitate.
6» Aceste cavităţi au apărut în urma degenerării şi confluenţei paren-
chimului inclus într'o reţea deasă neurogliala, precum şl sub^ influenţa unor modificări vasculare, dar nu din cauza supuraţiei.
7. La începutul degenerării fibrelor nervoase a apărut mai întâi, edemul tecii medulare, iar în ea însuşi formaţiuni particulare hialine, care cu hematoxilină se colorau albastru, ca şi teaca medulară. Apoi urma hipertrofia sau atrofia cilindrilor-ax, descompunerea lor în bucăţi, transformarea tecii medulare într'o massă hialină şi în sfârşit completa dispariţie a acesteia.
8. Pe lângă degenerare, s'au găsit şi incipiente de neoformare paren-chimatoase.
9. Leziunea ganglionilor spinali şi a nervilor fără cea a măduvei, nu a avut ca urmare niciun fel de îmbolnăvire a pielei.
Departe de a dori să tragem concluzii avansate din rezultatele puţinelor încercări, rezultatele obţinute trebue să incite la noi experienţe în această direcţie. Efectuarea numeroaselor încercări şi în consecinţă însuşirea unei pregătiri tehnice superioare, vor duce poate mai târziu la rezultate care vor fi îndreptăţite la concluzii sigure.
Mai rămâne discuţia problemei dacă aceste procese au apărut sub influenţă trofică sau vaso-motorie sau dacă în acelaşi timp turburaţi trofice şi vaso-motorii stau la baza îmbolnăvirii. Presupunerea mai veche întemeiată pe bază experimentală, localiza centrul vaso-motor în bulb. După experienţele lui D i t m a r, nervii vaso-motorii trec din bulb către rădăcinile nervoase anterioare în spre cordoanele laterale. Miai târziu, aceste presupuneri au suferit o smodif icare prin aceea că L e g a 11 o i s şi G o 1 z au găsit centrii vaso-motori reflexi nu numai în bulb oi şi în măduva spinailă. După cercetări mai recente, centrul vaso-motor este în legătură probabilă cu anumite părţi ale encefalului, ba chiar cu anumite teritorii din scoarţă. Prin cercetările iui E u 1 e n b e r ig şi Laodois1) s'a dovedit că o parte circumscrisă din suprafaţa seoarţei, care la om corespunde cu circumvoluţiuni anterioare -centrale conţine aparatul vasomotor al jumătăţii opuse a corpului.
. După cercetările lui A r p a d B o k a i2) scoarţa emisferelor cerebrale în special o parte a lobului occipital, exercită o acţiune termoregu latoare. In părţile scoarţei occipitale, se găsesc centrii oare influenţează centrii vaso-motori din bulb. Pe de altă parte, la câine prin excitarea anumitor locuri de pe scoarţă se neolizează o urcare a temperaturii. Aceste locuri corespund părţii mijlocii a circumvoluţiunii centrale şi a unei mici porţiuni a   circumvoluţiunii  sub-  şi  supraiacente. După părerea lui
1) Virchow's Archiv, 1876.
2) Der Einfluss des centralen Nervensystems attf die Warmeregulierung des Tnie"-hor pers Orvosi hetilap, 1882.
3. Opere Alese
34
VICTOR BABES
OPERE ALESE
35
Bokai, pe semne că influenţa secţiunii respective de scoarţă asupra ridicării temperaturii, este mijlocită prin sistemul nervos vaso-dilator.
Toate acestea arată suficient că turburări vaso-motorii pot fi produse atât prin partea periferică cât şi prin partea spinală siau cerebrală ia sistemului nervos vascular.
V u 1 pi a n *) ajunge pe baza experienţelor sale şi ale altora, la concluzia că diferite modificări ale pielei pot apărea nu numai sub influenţa afecţiunilor nervilor ;diar şi după leziuni ale centrilor nervoşi. El crede probabil că la apariţia Zonei Zoster mecanismul de producere a erupţiilor să fie în legătură cu modificări ale fibrelor vaso-motorii: şi dacă acea influenţă nu poate fi singura subscrisă nervilor vaso-motori, atunci acest rol ar cădea în sarcina nervilor proprii pielei, care conţin fibre sensitive. El tăgădueşte existenţa nervilor trofici specifici. Punctul de vedere #1 lui Vulpi a n este sprijinit de o observaţie a lui C he v a 1 ie r2) care se raportează la un bolnav la care pustulele nu au apărut decât pe o jumătate a corpului.
La un individ alcoolic în vârstă de 45 de.ani, care suferea de scleroză poliinsulară, extremitatea dreaptă superioară şi: inferioară prezenta o forţă musculară foarte scăzută, ; Sensaţia termică şi cea algică erau normale în aceste extremităţi. La 24 de ore după interna» temperatura s'a urcat mult, şi după trei zile, a apărut un, exantem pustular, care s'a desvoltat foarte mult pe partea dreaptă bolnavă, în timp ce pe partea stângă,, de abia se puteau găsi pustule. In dreapta,-veziculele au devenit emoragice; cu toate acestea, boala a evoluat normal* Chevajier explicăm apariţia- dermatozei pe partea bolnavă prin aceea.că-în urma afecţiunii cerebrale unilaterale s'a instalat paralizia pe o singură parte .a^nervltor vaso-motoriv Această paralizie, după părerea sa, a cauzat şi emoragiile. C h e val i e r citează; două cazuri ale lui V u lp ia n la^ care exista o afecţiune medulară gravă şi care era mai bine întipărită pe .partea dreaptă unde eritemul apărea întotdeauna de aceeaşi parte. - / .
: Aceste cazuri pledează deci mai;-mult pentru o influenţă vaso-motorie. Pe de altă parte se cunoaşte un număr destul de mare de afecţiuni în parte acute şi în parte cronice, care au luat naştere-mai probabil prin afecţiunea primară a sistemului nervos periferic sau: central.
Nu se poate trage deci o limită precisă între afecţiunile cutanate ce derivă din turburări vaso-motorii şi acelea cauzate de turburări trofice. In cele mai multe cazuri, rămâne; deschisă chestiunea dacă o anumită maladie cutanată s'a desvoltat sub influenţă vaso-motorie sau influenţă trofică.
H Legons sur l'appareil vasomoteur'(physiotogte et pathologie). Paris,11875.
2) Chevalier, Des eruptions cutanees chez Ies neurdpăthes These :d£'Paris, T878.
Prin experienţele celei de a doua serii de cercetări am vrut să studiem influenţa simpaticului asupra hrănirii pielei. Este cunoscut că simptomele de excitaţie sau paralizie corespunzătoare simpaticului cervical sunt conduse prin fibrele nervoase oculopupilare sau vaso-motorii. Excitarea fibrelor oculo-pupilare are ca urmare dilatarea pupilei şi rigiditatea irisului. Aceste simptome coincid întocmai cu rezultatele obţinute pe animale de Pourfour du Petit şi de Biffi care au secţionat sau au distrus simpaticul. Vulpian1) a secţionat de nenumărate ori ganglionul cervical al simpaticului fără a fi observat pe piele nici cea mai mică erupţie. In această privinţă, esţejrinteresantă o observaţie a lui M a r c a c c i 2); ^se referă la un individ de 70 de ani pană atunci: cu totul sănătos, la care o exemă a pielei capului s'a întins foarte rapid peste toata suprafaţa cutanată. In tot acest timp, nu s'a observat nicio ridicare a temperaturii. Funcţiunile psihice şi sensoriale erau normale. La început, exema părea că s'a ameliorat, dar în curând- s'a instalai o pierdere" remarcabilă a- forţei musculare iiăr ndupa patru?luni bolnavul a murit de edem pulmonar; Lâ autdpsie/ nu s-âu-găsit leziuni organice. Măduvă spinării era- hiper'emică;' -Hiperfemiâ- ganglionului cervical şi a ganglionului Cel iac putea!" fi constatata eu ochiul liber. 'Gerfce-tarea microscopica âarătiaft aglomerări masive de ntielei celulari. In mrnra presiunii exercitate de aceşti micM;: celulele nervoase' eraţi rflâr mici/ protoplasma turbure, spaţiile intercelulare :umpîtite -cir ^granule": de: pigment. M aT ca cc ir e de părere că ganglib^ te'stare
inflamatorfe: - - • " • "■■ '>■-'*- • ; - :::r :"     """T:>; "r---
Deşi patologia'simpaticului a fost studiată foarte lâcunarşi doitstată-rile citate nu sunt suficient de convingătoare, o astfeP de observaţie Iasă totuşi -sa: se presupună o corelaţie într^ffibolnăVifeâ: simpaticului--§i'unele afecţiuni^ cutanate. Confirmarea reznltâffieîor observaţiilor, speram^ Te obţinem pe cale ^experimentală; puţirlele'fibastre:"experienţa:-ntr'ii^-iâU15rd'irs încă; la niciun rezultat pozitiv, până acum, astfel că fektarelă lor în acest stadiu nu ar fi întemeiată.
In încheiere; socotim de datoria noastră să aducem rtmlţumirî sincere D-lui Prof. Se^a von Mi h a 1 k o v i cs,: pentru sprijiniri: pe; <3a££ iii-'Pk acordat şi pentru zelul cu oare ne-a; permis să întreprindem experinţele noastre-în;Jnsti&tul imperial:; de Anatomie şi: Embriologie;';::;:" 1
^Cercetările asupra măduvei! spinării .le-am efectuat; nr Institut ut de Histologie Patologică din: Budapesta. -v; •'.   n     ^ r >
.. ]) Cours sur l'appareil vasomoteur. Paris, 1875. ..        ,  . , ~2) O. M arc ac c i, Zur Kerititnis ier ■ Âjfebîidtiehdes "Sy ni path ieus^ L^Imparciaie,
OPEEE ALESE
37
STUDIU COMPARATIV AL BACTERIILOR LEPREI ŞI ALE TUBERCULOZEI
Marele merit al lui C o h n şi al lui K o c h este de a fi afirmat şi de a fi demonstrat, în parte, oă* bacteriile care produc anumite boale formează specii naturale diferite. Astfel, R. Koch, în remarcabila sa lucrare asupra bacteriei tuberculozei, insistând asupra analogiilor de formă şi de reacţiuni faţă de anumite substanţe colorante pe care le prezintă acest bacii cu acela al leprei, indică totuşi următoarele deosebiri între aceste două bacterii: 1° bacilul tuberculozei nu s'ar colora prin procedee simple cu colorile de anilină, pe când acela al leprei s'ar colora; 2° bacilul leprei ar fi mai dezlegat decât acela al tuberculozei; grosimea acestuia din urmă ar fi uniformă şi el nu ar prezenta, ca acela al leprei, extremităţile subţiate.
Mai târziu s'a constatat că bacteria leprei se colora prin metoda lui Ehrlich, ca şi aceea a tuberculozei.
Fără ia reveni asupra numeroaselor publicaţii apărute asupra acestor organisme, mă mulţumesc să menţionez că Lichtheim a pretins că bacilul tuberculozei s'ar colora prin acţiunea violetului de anilină, amestecat cu acid fenic. Spin a susţine ca el se colorează cu colorile simple de anilină.
Lucrările privitoare la acest subiect, publicate cam în grabă, nu au servii la elucidarea tuturor punctelor în chestiune: aceasta ne-a încurajat să controlăm experienţele şi să le completăm.
Pentru lepră ne-am servit în studiile noastre de tuberculii cutanaţi, de părţile mortificate din falange, luate dela indivizi vii şi în patru cazuri de porţiuni de viscere provenind din autopsia leproşilor.
Pentru tuberculoză, am examinat organele în 30 de autopsii; am studiat saliva şi urina tuberculoşilor şi, în câteva cazuri, leziunile articulare şi ganglionare în urma operaţiilor chirurgicale. Probele prelevat^ cât mai
de vreme posibil după moarte au fost studiate de îndată sau întărite în alcool sau lichidul lui Muller, tăiate cu ajutorul microtomului Thoma şi tratate prin metodele pe care le vom indica. Rezerv pentru următoarele publicaţiuni, morfologia şi topografia bacteriilor în ţesuturi şi organe şi mă limitez la precizarea în mod comparativ a unora din reacţiunile lor faţă de agenţii coloranţi.
Vom vedea că proprietăţile diferenţiale între aceste bacterii indicate de Dl. Koch nu există; însă sunt alte deosebiri caracteristice între aceşti doi bacili, purtând asupra reacţîunilor- chimice sau moleculare, asupra formei şi mai ales asupra dispoziţiei lor în ţesuturi.
1° In preparatele proaspete, în acelea care au fost tratate cu o soluţie foarte slabă de potasiu, sau în sfârşit în secţiunile colorate cu ajutorul metodei lui Ehrlich, făsate apoi puţin timp în alcool şi în sfârşit conservate în acetat de potasiu, bacteriile celor două boale prezintă dimensiuni ceva mai mari, însă forme mai puţin precise decât în preparatele dehidratate; în schimb, această metodă lasă să se recunoască amănuntele de structură invizibile pe preparatele dehidratate.
2° Bacilul tuberculozei nu se colorează cu un număr foarte limitat de colori de anilină, cu ajutorul metodelor simple. Mai ales — şi voi enumera în ordinea valorii — violetul 1 B, violetul de genţiană, violetul lui Poirier 170, 5 B şi 300. Insă chiar după o colorare energică a preparatului, bacteriile nu sunt totdeauna colorate. Dintre metodele simple cea mai bună1 pare să fie următoarea: într'o soluţie apoasă saturată, preparată la cald, cu violet 1 B, se lasă preparatele 24 de ore, se decolorează rapid în acid nitric pe sfert şi se montează în balsam de Canada. Astfel, mai ales pentru lichide se obţin preparate demonstrative, în care bacteriile tuberculozei sunt colorate în roşu-violet şi celelalte elemente în albastru. Bacilul leprei nu se colorează nu numai prin metodele simple pe care tocmai le-am indicat, ci şi printr'altele care nu colorează bacteria tuberculoasă. Aceste colori sunt roşul şi violetul de fuchsină, rosanilina, albastrul de metileri, eosina. Pentru a demonstra deosebirea care există între bacteriile tuberculozei şi acelea ale leprei, este suficient să tratăm timp de 24 ore, cu o soluţie foarte concentrată de fuchsină bazică şi să decolorăm apoi cu alcool sau cu un acid şi să montăm în balsam. După acest procedeu, bacilul tuberculozei rămâne necolorat, pe când bacteria leproasă fixează coloarea roşie.
3° Metodele lui Koch, Ehrlich, Weigert, Ziel etc, sunt complicate. Iată pe cele care îmi aparţin. Fac o soluţie de ulei de anilină, mai concentrată decât aceea a lui Ehrlich; încălzesc uleiul şi apa înainte de a filtra şi adaug
38
VICTOB BÂBEg
5/100 alcool absolut şi 5/100 dintr'o soluţie foarte concentrată de metil violet 1 B sau de fuchsină alcoolică. Acestor materii colorante le substitui câteodată violetul 5 B, violetul 170, violetul 300, 200 n, albastrul de metilen, eosina lui Poirier. Las 24 de ore în lichidul colorant. Uleiul de anilină poate fi înlocuit iavantajos prin piariatoluidină sau chiar prin orthotoluidină saii acid carbolic, deşi este mai puţin sigur, acidul nitric prin acidul acetic cristalizat, prin acidul hidrocloric sau prin acidul formic etc. In loc de a cufunda secţiunea într'un acid, ea poate fi supusă unei a doua colorări, foarte distinctă de prima, mai rezistentă la alcoolul care se fixează pe ţesuturi (albastru de metilen, hematoxilină, guinoleină, carmin, picrdcarmin; safrianină, eosină etc), însă care lasă bacteriilor prima lor coloare. Tot astfel, după acţiunea acizilor, pentru a. colora celelalte elemente, e util să supunem secţiunea acţiunii hematoxilinei. Dacă ne-am adresat unei colo-raţiuni albastre pentru ia colora bacteriile, e avantajos să supunem preparatele mai întâi acţiunii picro-carminatului sau safraninei, care rezistă agenţilor decoloranţi. Cu oricare din aceste metode, ambele bacterii se colorează, aceia a leprei urai viu decât aceia a tuberculozei. Bacilul leprei astfel colorat se decolorează mult mai greu sub acţiunea căldurii sau a acizilor decât acela al tuberculozei; Deşi demne de a fi relevate, aceste proprietăţi nu sunt suficiente pentru a constitui în genere o diferenţă esenţială, deoarece există pentru diferitele cazuri de tuberculoză inegalităţi considerabile în intensitatea coloraţiunilor şi în uşurinţa decolorărilor. Totuşi, există metode complicate care nu reuşesc să coloreze decât microbuL leprei, ca de exemplu acţiunea timp de o jumătate de oră a rosanilinei, urmată de decolorarea radicală prin acidul nitric -
4° Ambele bacterii se pot colora în ţesuturile care au suferit acţiunea acizilor sau alcalinelor, chiar în acelea care sunt putrezite, uscate de luni de zile, în acelea care au fost supuse acţiunii sucurilor din digestie său care au servit la practicarea inoculărilor. Bacilul' lepros, preparat prin metoda modificată a lui Ehrlich rămâne colorat după o imersiune de o oră în acidul nitric pur, şi numai în mod; Excepţional, bacilul tuberculozei (îii culturi şi în tuberculoză inoculiată) rezistă lia acţiunea acestui lacid timp de o jumătate de oră. In genere, ambii bacili îşi păstrează1 coloraţiuneâ mult timp după acţiunea acizilor organici, alcaliilor* a putrefacţiei şi a altor agenţi indicaţi mai sus.
COMPARAŢIE INTRE BACILII TUBERCULOZEI ŞI ACEIA AI LEPREI
(Elefantiasis la Greci)
într'o comunicare precedentă, am arătat deosebirile care există îritre bacilii tuberculozei şi aceia ai leprei, din punct de vedere al reacţiunii lor faţă de câţiva agenţi chimici.
Astăzi voi avea în vedere deosebirile pe cari le prezintă ei din punctul de vedere al formei lor şi lai sediului"lor.
1°: Examinând producţiile tinere ale tuberculozei şi ale leprei tubercul loase, din punctul de vedere al dimensiunii bacililor, aflăm următoarele dimensiuni (în ordinea frecvenţei); Pentru bacilul tuberculozei, lungime : 3,7ţi;2;4[x J'4>8[x;2^grosime; 0^4tx: 0;6[x;0,34(Jt; 0,7fx;0,3ţx. Pentru bacilut leprei, lungime: 4pi; 2?94ix; 5,6|x;3(jl grosime: 0,4fA'; Q?5ji; 0,32jx ; 0,45[x.
Din punctul de vedere al formei există deosebiri mai'notabile. Bacilul leprei e mai rigid, rectiliniu, uneori articulat, pe când acela ai tuberculozei prezintă linii ondulate sau curbe. Extremităţile bacilului leprei arata adesea îngroşări rotunjite, ca nişte spori;" acei ai tuberculozei nu pfezinta sau mi oferă decât rareori aceste îngroşări terminale.
Aceştia din urmă prezintă după lungimea lor câteodată îngroşări. ;' '2°: Ambii' se află măi întâi în celulele ţesutului conjunctiv; marile celule ale leprei conţinând bacteriile sunt mai ales celulele plasmatice, Miastzellen ale lui Ehrlich şPeeMele fixe; acelea oare conţin bacteriile tuberculozei sunt mai ales celulele care limitează fadiculeîe limfatice şi leucocitele migratoare. ' ° *
In celulele rotunzite, bacteriile sunt la periferie adesea în dispoziţie radiată; în elementele fuziforme, ele sunt paralele cu axa celulei. ' •
Bacilii tuberculozei formează grupuri neregulate sau sunt dispuşi ca degetele mâinii şi uneori surit împletiţi în protoplasma; reuniţi în masse mai
40
V10IOK BABES
OPERE ALESE
41
mari în afara celulelor ei descriu arabescuri şi tufe. Când bacilii leprei sunt reuniţi în masse, ei formează blocuri compacte, care se substitue totaî protoplasmei celulelor, sau se arată la periferia lor, constituind un fel de inel solid.
3° Cele doua specii de bacterii pot traversa învelişurile epiteliale precum am arătat anterior (Notă prezentată la Soc. de Biologie, la 2! Aprilie, 1883), aceia a tuberculozei mai uşor decât aceia a-leprei.
Bacteria tuberculozei se propagă mai iales prin căile limfatice de-a-lun-gul vaselor, aceea a leprei arată o oarecare predilecţie pentru propagarea de-a-lungul tendoanelor şi tubiîor nervoşi, Mai târziu, ambii barili pătrund în canalele glandulare şi în vasele sanguine obliterate.
Din trei cazuri de lepră anestezică pe care am avut ocazia să le examinez, n'am găsit decât într'un caz barili. Aceştia erau liberi sau în interiorul celulelor fixe ale tendoanelor inflamate dela un deget mortificat. Aceşti barili prezintă dimensiunile cele mai mici din cele indicate de mine.
4° In ţesuturile scleroase, se găsesc grămezi închistate de bacili, fie că e vorba de tuberculoză sau de lepră.
Ei suferă următoarele modificări: bacilii tuberculozei devin mai gra-nuloşi; ei se lipesc unii de alţii, se adună în fascicule paralele; în aceste grămezi, este greu de recunoscut beţişoarele, însă se pot distinge grăunţe bine colorate, rotunde sau cubice, apropiindu-se de aparenţa sarcinilor. Grămezile cu bacilul leprei deja vechi, mai ales acelea ce se găsesc în vasele obliterate, arată filamente înglobate, de-abia vizibile, în care se poate distinge un mare număr de beţişoare foarte scurte caracteristice. Massele îmuiate, cazeoase sau aproape petrificate ale leprei sunt constituite din mari aglomerări de bacili care au conservat câteodată forma celulelor. Cel mai adesea ele sunt confundate într'o massă omogenă şi granuloasa, prezentând spărturi care împart substanţa în fragmente, în care e greu de găsit urma microbilor.
5° In nodulii tuberculozei şi ai leprei, se găsesc adesea mici elemente rotunde care se colorează prin aceeaşi metodă ca şi bacilii. Aceste elemente au un diametru care variază dela 0,5 fx până la 1,5 |x ; ei oferă aspectul de mici grăunţe strălucitoare, formând mici grupe sau lănţişoare. Le-am găsit în anumite culturi şi în produsele tuberculoase după inocularea mai ales a acestor culturi. Le-am mai întâlnit şi într'un caz de lepră a pielei, într'un altul a testiculului, în două cazuri de tuberculoza meningelor, în pereţii vaselor, în tuberculii miliari, în două cazuri de tuberculoză faringee, în celulele gigante ale unei pericardite tuberculoase, în sfârşit în coagulul vaselor traversând focare tuberculoase sau ţeproase.
6° Cu aceeaşi metodă se colorează şi coccidiile care formează câteodată grămezi asemănătoare produselor tuberculozei; grăunţele rotunde, bastonaşele şi elementele în formă de haltere, care joacă un rol în desvoî-tare şi care sunt situate în interiorul sau în afara coccidiilor, prezintă adesea aceeaşi aparenţă ca şi grăunţele pe care le semnalăm în lepră şi tuberculoză. In anumite cazuri, se găsesc înafară de aceste elemente, mai ales la iepure, globule roşii sau grăunţe care par a fi produsul degenerescentei acestor globule şi se colorează după metoda lui Ehrlich. Perii, anumite celule din stratum corneum şi din diferite ţesuturi devenite cornoase sau care sunt atinse de un fel de degenerescentă hialină, prezintă aceeaşi reacţiune.
7° Bacilul tuberculozei se desvoltă mai repede în ţesuturi decât acela al leprei; eliminarea lui din organism este mai uşoară, deoarece el se află în parte în celulele migratoare, deoarece produsul tuberculos se distruge mai repede decât acela al leprei şi fiindcă el se află situat adesea în ţesuturi de unde poate fi expulzat în exterior mai uşor; în sfârşit, fiindcă des-trucţia unui nodul tuberculos serveşte la eliminarea bacteriilor. Intr'adevăr, găsim mult mai puţini bacili în produsele tuberculoase decât în acele ale leprei. Insă trebue notat că bacilii tuberculozei sunt relativ puţin numeroşi chiar în produsele tuberculoase din care eliminarea lor înafară nu e probabilă.
Pe când bacteriile leprei tuberculoase şi ai tuberculozei experimentale (Notă prezentată Soc. Anatomice la 27 Ianuarie 1883) prin numărul lor imens sunt suficienţi pentru a explica mecanic simptomele acestei boale, prezenţa şi propagarea barililor tuberculozei în ţesuturi la om nu sunt totdeauna suficiente pentru a ne da seama de simptome şi de anatomia patologică. Astfel, cu toate cercetările ingenioase ale lui Koch şi analogia baci-lilor celor doua boale, trebue admis un alt factor, care contribue la om la formarea produselor tuberculoase.
OPEBE ALESE
DEMONSTRAREA BACILULUI TUBERCULOZEI ÎN URINĂ LA TUBERCULOZA APARATULUI URO-GENITAL
Una din cele mai mari realizări ale epocii noastre este descoperirea barilului tuberculozei.
De atunci, adică de aproape un an, cei chemaţi, de pretutindeni, se ocupă insistent cu et, dar cu puţine rezultate, deoarece metoda care a dus la descoperirea lui a fost defectuoasă.
Când am vizitat în ultimele luni ale anului trecut mai multe universităţi din Germania, precum şi aci în Paris, demonstrarea barilului tuberculozei în ţesuturi nu reuşise; în mare parte, a fost nevoie să arăt eu specialiştilor respectivi metodele de preparare. Am constatat că metoda folosită de mine, care este o uşoiară modificare a metodei lui Ehrlich, duce la rezultate mai sigure decât procedeul original. Modificarea mea e simplă : folosesc o soluţie mai puternica de colorant, 1 : 10, secţiunile îe las 24 ore în lichiB. De curând, am obţinut rezultate întf'adevăr strălucite cu ajutorul unei alte metode. Ea constă în colorarea secţiunilor într'o soluţie apoasă suprasaturată de violet de metili B şi ulei de anilină. In felul acesta, secţiunile se colorează intens, în răstimp de o jumătate de oră, iar după decolorare, îşi pierd complet coloraţia, cu excepţia barililor. Aci în Paris domnii Cornii, Vulpian, Verneuil şi alţi cercetători, care văzuseră preparatele lui Koch şi E h r 1 i ch, iau declarat la cursuri şi mie că numai în urmia preparaţiilor mele s'au convins că tuberculoza se datoreşte răspândirii şi înmulţirii unui bacii caracteristic. Cu ajutorul metodei mele, am studiat bacilul din punct de vedere topografic, în ţesuturi, la oameni şi animale, şi am găsit raporturi care ne oferă lămuriri interesante asupra felului de pătrundere şi de răspândire a acestui parazit. îmi voi permite să public rezultatele cercetărilor mele într'o lucrare mai mare, dar nu vreau să întârzii cu comunicarea unei constatări noi, care, după convingerea mea,
este sortită să devină un important.-mijloc de diagontic. încă dela Budapesta m'am ocupiat cu bacilul tuberculozei. şLam tratat, după E h r 1 ich, sedimentul din urina trimisă spre cercetare în acelaşi fel ca şi la analiza sputei dela ftizie; spre surprinderea mea,, am găsit în. urină celule de puroi care conţineau bacilul caracteristic. Câteva zile înainte de plecarea mea per* soana respectivă ia murit; pe lângă o tuberculoză pulmonară de un grad redus s'a constatat prezenţa unei distrugeri tuberculoase foarte înaintate a rinichiului drept.
Substanţa cazeoasă era orientată spre basinetul rinichiului, a cărui mucoasă era îngroşată, injectată; pe ea, se găseau multe ulceraţiuni super? ficiale de mărimea unui bob de piper, cu margine protuberantă, cu bază cazeoasă. Uretera era permeabilă. n ... Am menţionat acest caz încă de atunci, adică din Octombrie, în faţa mai multor specialişti, dar, din pricina insuficienţei datelor nu l-am cornu* nicat la acea dată; de curând, am avut însă ocazie să examinez, an secţia medicului şef Balzer, un bolnav din Spitalul Saint Louis, în a cărui urină s'au găsit bacilii tuberculozei în număr raarev Bolnavul era de 30 ani, suferea de o tuberculoză pulmonara întinsă, care devenise acută şi la care se adăugase o pleurezie stângă; desvoltându-se un ;piopneumotorace, bolnavul a murit îh .15 Ianuarie, fa toracele stâng, se găsea aer şi puroi groş, stacojiu, pleura îngroşată, acoperit^ de pseudomembrane purulente, şfărâr micioaşe, filamentoase. Plămânul contractat, în partea superioară foarte aderent de coaste, pe suprafaţa inferioară se găseau unele locuri membranoase, de mărimea unui bănuţ, gălbui, sfârânţicioase,; puţin proeminenţe; la mijlocul unuia (dintre plămâni) se constată un orificiu de mărimea unei gămălii de ac, cu margine sfărâmicioasă, sfârticată. Prin acest orificiu cavitatea toracică comunică cu o cavernă1 cât un bob de piper, care se deschide spre .nişte bronhii destul de mari şi lărgite. Plămânul este complet .comprimat, conţine o reţea. întinsă cenuşie şi întărită, şi caverne mari, ce eomu« nică între ele şi au pereţi inegal cazeificaţi. De asemenea şi partea super rioară a plămânului drept este indurată şi conţine caverne. :;
Rinichiul stâng este ceva mai mare; jumătatea superioară proeminentă, e mai palidă şi mai consistentă. învelişul său este mai aderent.
Suprafaţa e netedă, substanţa corticală e mai palida, de nuanţă cenuşie, mai consistentă. Părţile centrale ale jumătăţii superioare sunt ocupate, pe o întindere de mărimea unei nuci mari, de un focar moale, cazeos. Acest focar e într'o descompunere puriformă, mai ales în părţile sale culminante, inflamate; comunică liber cu cavitatea: basinetului renal, iar părţile sale împrejmuitoare fac trecerea spre ţestul renal prin intermediul unui ţesut
44
VICTOR BABE3
OPERE ALESE
45
indurat, de nuanţă cenuşie. Corespunzând coloanelor lui Bertin, câteva bride indurate împart focarul în sectoare. Mucoasa basinetului este îngroşată, de nuanţă cenuşie, condensiată în formă de cicatrice în vecinătatea papilelor renale şi prezintă mai multe defecte de continuitate cu un diametru de 1 cm, superficiale, cu bază cazeoasă, cu margine în muchie. Celelalte papile şi restul basinetului sunt uşor injectate şi acoperite de mucozităţi groase, purulente. Ureterele sunt uşor lărgite, mucoasa lor e injectată, cu puncte în formă de înţepătură de ac, albicios-gălbuie, puţin proeminente, acoperite de mucozităţi groase, purulente. Vezica urinară e contractată, în ea se găseşte o cantitate mică de urină foarte turbure, cu reacţie acidă, cutele ei sunt foarte pronunţate şi rigide, nereductibile, mucoasa ei este intens turgescentă, injectată, de nuanţă cenuşie, acoperită de mucozităţi purulente. In regiunea triunghiului lui Lieutaud se găseşte o .uiceraţiune aşezată de a curmezişul, de dimensiunea 1/2 cm., ovalară, intens turgescentă şi granulată, cu o margine roşie închis ca mura, care pătrunde până la musculatură şi este acoperită de un strat cazeos; în vecinătate, mai ales spre partea posterioară, se găsesc mai multe focare cazeoase, de mărimea unui bob de mei, superficiale, în parte în descompunere unele din ele sunt aşezate, în vârf, pe părţi ale mucoasei intens turgescente şi injectate. Prostata este mărită, indurată, de nuanţă cenuşie; nici în ea nici în celelalte părţi ale aparatului genital nu s'au găsit modificări mai importante.
Am examinat microscopic conţinutul vezicii urinare şi l-am găsit plin cu celule de piroliferaţie. Tratându-1 după Ehrlich, sam găsitîaproiapeîn fiecare celulă de puroi unul sau mai mulţi bacili ai tuberculozei care se colorau frumos în albastru, pe când celelalte elemente se decolorau. Am fixat ulcerele vezicii urinare şi părţile cazeoase ale rinichiului în alcool, făcând din ele secţiuni fine pe care le-am tratat după metoda Ehrlich modificată!; m'iam putut convinge că mucoasa vezicală este locul de pătrundere a bacililor. In părţile mucoasei, care văzute cu ochiul liber păreau încă îndemne, aşa de exemplu în adânciturile dintre cute, lipsea în unele locuri epiteliul, iar celulele permanente superficiale ale ţesutului conjuctiv, denu-date, în special endoteliile căilor limfatice locale erau foarte turgescente şi pline cu bacili, în timp ce ţesutul interstiţial prezenta o hiperemie şi o uşoară reacţie inflamatorie. La baza ulceraţiunilor mai mari, am găsit de asemenea bacili în număr mare, în depozitele cazeoase; în marginea granulată a ulceraţiunilor, se pot observa în preparat, chiar cu ochiul liber, în reţeaua vasculară foarte dilatată şi plină, puncte albăstrui, pe când restul ţestului este decolorat. Acestea sunt compuse dintr'un ţestul reticular incolor, ale cărui elemente foarte hipertrofiate sunt înţesate cu bacili colo-
raţi în albastru intens. Aşa dar şi aci bacilii migrează spre ţesutul reticular, precum am dovedit că se întâmplă şi în alte organe, în căile limfatice, şi anume nu prin lumenul lor ci prin protoplasma celulelor endoteliale hipertrofiate; acestea se umflă formând tuberculi, aşa dar devin depozitele bacililor tuberculozei. Din cauza distrugerii şi a formării de ţesut cicatiiceal, circumstanţele sunt mai puţin clare la rinichi, dar focarul tuberculos este şi aci produsul unei aglomerări extraordinare a bacililor. Pe cât se pare papilele renale sunt poarta de pătrundere a bacililor. De aci ei ajung în ţesutul conjunctiv — care proliferează între canale — şi în celulele sale. In ţesutul rigid, cenuşiu, transparent, hotarnic cu substanţa cazeoasă, numărul celulelor gigante e mare; ele provin' în mare parte din ţesutul ganglioniar; nu am găsit în ele bacili, aceştia se află în schimb în mare număr în celulele gigante, care provin din endoteliu.
In zilele din urmă profesorul Verneuil mi-a pus la dispoziţie două probe de urină dela nişte bolnavi la care bănuia existenţa unei tuberculoze a aparatului uro-genital. In urina unuia din ei, lam găsit bacilul tuberculozei. Persoana respectivă este un bărbat de aproximativ 50 de ani, de constituţie slabă, care a suferit de o blenoragie cronică şi care în prezent are temperatură de tipul febrei ftizicilor; regiunea vezicei urinare e dureroasă, prostata e mărită, neregulată, veziculele seminale sunt de asemenea mărite şi indurate. Se plânge de polachiurie şi dureri spasmodice în timpul mic* ţiunii. In plămâni şi testiculi nu s'iau găsit modificări patologice. Urina e decolorată, turbure, cu câteva filamente muco-sanguinolente şi cu o cantitate mare de precipitaţie gălbuie, filamentoasă!. In ea se găsesc urme de albumină.
In schimb Ia noi în multe cazuri, bănuite şi ele, nu am găsit bacilul; dar chiar numai aceste trei cazuri mă îndreptăţesc să afirm că este cu putinţă să se depisteze şi în urină bacilul tuberculozei şi că această constatare constitue semnul tuberculozei uro-genitale; în consecinţă este posibil ca, mai ales în acele cazuri frecvente în care procesele tuberculoase se prezintă în formă de ulceraţiuni sau de produse cazeoase, să se pună, cu ajutorul examinării urinei, diagnosticul tuberculozei renale, care în alt mod adesea se recunoaşte cu greu.
Preparatele mele, care se referă la această chestiune, iau fost prezentate de mine Societăţii de Anatomie, în şedinţa din 26 Ianuarie (1883), cu prilejul unei Comunicări asupra topografiei bacilului tuberculozei.
OPEEE AiiESE
47
CONCURENŢA VITALĂ A BACTERIILOR; ATENUAREA PROPRIETĂŢILOR LOR IN MEDIILE NUTRITIVE MODIFICATE PRIN ALTE BACTERII. ÎNCERCĂRI DE ŢERAI^UTICĂ BACTERIOLOGICĂ
Am. vorbit, cu ocazia experienţelor lui....    a u 1 i n   şi   P a st e u r
despre concurenţa vitală care se stabileşte Jntre mueedinee şi bacterii.
Fenomene analoage se observă între bacterii de specii diferite. Rezultatul luptei pentru existenţa" oare se stabilşte între ele depinde, de jnu-.ni^o^fe^coridiţiuni,'' ţinând "de'feen sau de specia de bacteriii pe oare facem experienţa. Un nucleu nutritiv 'deja modificat pentru că a servit ca să nutrească o specie determinată/nu va mai fi favorabil germinării bacteriilor din'aceeaşi specie sau dintr'o specie diferită. Forţa germinatoare, energia specifică a unei bacterii va fi micşorată dacă ea a'fost slăbită mai întâi prntr'o nutriţie special ă sau prte-acţiunea prea intensă a căldurii. "Vom micşora progresiv .: proprietăţile speciale cromogene şi patogene ale îiriei bacterii făeândv culturi succesive pe^adelaşi mediu. '     : ? •• .;
Astfel, micrococcus indicus, cultivat de mai multe ori succesiv- pe gelatină, va continua să crească, dar culturile sale succesive, vor fi din ce în ce mai puţin roşii. Proprietatea cromatică specifică a acestui microb va scădea din ce în ce şi va ajunge un moment în care cultura sa va fi cu totul alba. Va fi suficient atunci de a-l însămânţa pe cartofi pentru „a-i reda prima sa coloare. _   , . .......
Tot astfel, de exemplu, proprietatea saprogenă a unor bacili se va pierde pe gelatină. . .
"Pentru a ' păstra proprietăţile ispeciale ale bacteriilor, trebue să' le cultivăm pe mediul care le este cel mai favorabil. S'au folosit culturile iri^erse pentru a - ie iatenuâ. Pentru a opri desvoltarea "bacteriilor, cel mai bun ittfjloc este acela tal concurenţei unor alte bacterii. Astfelyde exefîiplu, bacteriile dintr'o^specie -dată epuieează totdeauna- mediul pee dare cresc
şi, prin 'descâiup^ mediu; dau-n&ştere la corpi chimici care
le opresc desvoltarea şi împiedecă alte bacterii să se des volte alături de ele.
De aceea, întâlnim adesea, în unele lichide, d singură specie de bacterii;      :' —     ' ':r'; ' '     ; ' •'       ::       ■■■   ■       ; • ..■-^::r-
Natura pune astfel o piedecădesvoltării indefinite a bacteriilor şi se poate concepe în acest fel imunitatea dobândită contra unora dintre ele.
Unul dintre noi (Babe ş) a încercat să studieze experimental Modul în care bacteriile linei specii determinate pot fabrica substanţe chirilice sau modifica mediul de cultură astfel încât să vatăme altor bacterii; Daca am fi foarte avansaţi în studiul experimental al conflictului bacteriilor între ele, am ajunge probabil să tratăm unele maladii bacteriene prin alte bacterii.'"''     ■•-r        ' - ;
Efectele acţiunii reciproce a două bacterii, una asupra celeilalte, diferă după cum le vom însămânţa simultan sau succesiv, pe un teren nutritiv dat.       v ' :
Dacă se însămânţează două bacterii în acelaşi timp pe o placă de gelatină, cele două specii se desvoltă destul de bine. E adevărat că;sdacă una se desvoltă mai repede decât cealaltă, a doua va fi suprimată după puţin timp. In această cultură! simultană, unele bacterii nu ating niciodată coloniile speciilof însămânţate alături de ele şi-le evită. Dacă se tn$ă,mâri-ţează mulţi germeni deodată, coloniile care se vor desvoltă în acelaşi>4ri-terval de timp vor fi mult maî miei decât dacă am fi însămânţat un număr mic; aceasta se înţelege uşor deoarece fiecare germen găseşte pentru a se desvoltă un teren mai mic.
Acţiunea reciprocă a bacteriilor, una asupra alteia, este mai manifestă dacă se însămânţează una după alta. Prima bacterie însămânţată lucrează în două feluri" asupra celei care e însămânţată ^ulterior: 1) prin acţiunea sa chimică; 2) prin acţiunea sa vitală. Ne asigurăm de realitatea acestor două acţiuni distincte, sterilizând substanţa nutritivă conţinând o cultură dată. Dacă pe acest mediu sterilizat, se însămânţează o altă bacterie, aceasta se comportă cu tofiil altfel decât dacă o însămânţăm pe o sub. stanţă nutritivă conţinând prima bacterie vie, sau pe cale de germinare.
Se iau, ca exemplu; tuburi conţinând culturi de holeră, cărbune, microbii pneumoniei, bacterium prodigiosum, al laptelui albastru,1 al putrefacţiei şi stafilOcoc auriu. i: -Se sterilizează aceste tuburi prin căldură, "apoi se însămânţează bac terii de holeră.                         ;"     {i            '         " ^
Pe tuburile care conţineau o cultură de holeră, însămânţa rea bacililor holerici dă'-o cultufâv'ff6rmalâ şi bine desvoltată. Germinaţia holerei rnu a
48
yiCTOIţ BABES
OPEKE ALESE
49
deloc schimbată pe tuburile care au servit culturilor holerei însăşi, Tot astfel se observă o foarte uşoară încetinire a culturii de holeră, în tuburile care conţineau culturi de cărbune, lapte albastru, pneumonie şi stafilococ auriu. Dimpotrivă, o cultură veche de micrococcus prodigiosus într'un tub sterilizat, împiedecă complet desvoltarea; holerei. Tot astfel o cultură din bacteriile putrefacţiei împiedecă total geneza bacililor holerei.
După această primă serie de experienţe, s'a încercat acţiunea culturilor vechi vii asupra unei noi însămânţări. Pentru a reuşi, era imposibil să folosim plăci pentruca, după un oarecare timp, ele sunt acoperite de mucegaiuri din aer.
Ne-am servit de cutii mari, circulare, de sticlă, închise cu un capac. Ele au fost sterilizate şi apoi umplute cu agar-agar. Aparatul fiind sterilizat din nou de trei ori la etuvă, a fost înconjurat cu un inel de cauciuc pentru a-l închide bine. Pentru oa aerul să poată pătrunde, s'a pus sub inelul de cauciuc un mic tub de sticlă care intră sub închizătoare şi era închis cu vată.
Pentru a însămânţa agar-agarul, se răstoarnă aparatul astfel ca suprafaţa agarului să privească în jos, se inoculează cu un fir de platină, făcând un prim cerc mare cu substanţa de însămânţat. Se închide cutia şi se expune la temperatura necesitată de bacteriile inoculate. Se pot observa progresele desvoltării, cu o lentilă slabă, sub microscop. Cultura creşte, formând un cerc complet şi foarte net. Se lasâ astfel 8 zile, 15 zile sau o lună, după care se inoculează cultura unui âl doilea microb, în striuri puţin întinse, paralele cu primul cerc mare şi ocupând un segment radiind dela centrul său spre perilerie.
Procedăm tot astfel alături, cu o bacterie dintr'o altă specie şi aşa mai departe cu 8—10 specii de bacterii şi mai mult. Dacă primul striu, cel mai apropiat de marele cerc ocupat de cultura circumferenţială se desvoltă ca în stare normală, acest fapt arată că el nu este nici stânjenit, nici influenţat de prima cultură desvoltată pe marele cerc inoculat în primul rând. Dacă dimpotrivă, există o influenţă nocivă a acesteia asupra culturii însămânţate în striuri, se va putea aprecia la ce distanţă se exercită această influenţă, prin numărul de striuri a căror însămânţare a eşuat.
Mai mult, în această experienţă, vom putea aprecia influenţa primei culturi, aceea în cerc, după vechimea sa; după cum ea datează de 8 zile, de 15 zile sau de o lună, practicând striuri la aceste diferite epoci cu celelalte bacterii pe care vrem să le experimentăm.
Iată câteva rezultate ale acestor cercetări.
Formând primul cerc circumferenţial cu pneumonie şi însămânţând
după patru zile alţi microbi, nu se poate constata nicio influenţă exercitată de cercul cu pneumonie.
însămânţând în striuri microbii pneumoniei, patru zile după însămân-ţarea primului cerc, striurile se desvoîtau în aşa fel încât cele dintâi, strâmte, inhibate unele de altele, se întindeau curând prin extremităţile lor care prezentau ca un mugure de cultură, iar ultima, cea mai apropiată de centru, era foarte întinsă în formă de placă, deoarece putea să se des-volte liber.
Noi striuri practicate după! opt zile, cu pneumonie, s'au desvoltat mult mai puţin bine; striurile erau mai strâmte lângă marele cerc de cultură pneumonică şi nu se desvoîtau convenabil decât în ultimul striu, apropiat de centru. Dintre striurile cu culturi de cărbune, cel mai apropiat de marele cerc pneumonie se desvoltă foarte bine şi nu era deloc inhibat de el;.striul cel mai apropiat de centru se desvoltă de asemenea în mod exuberant, din striurile intermediare se jenau unele pe altele şi rămâneau subţiri.
Trasând dimpotrivă primul mare cerc cu cărbune, se constata că striurile de cărbune cele mai apropiate de cercul mare. nu dădeau aproape nimic, dar striurile de pneumonie vecine cu cercul mare că!rbunos nu puteau să se desvolte
Astfel, după această serie dublă de experienţe, microbul pneumoniei este mai puţin vivace decât al cărbunelui şi nu poate susţine concurenţa împotriva lui. Culturile de cărbune sunt formate de vecinătatea unora cu altele; tot astfel cele ale pneumoniei.
Dacă se inoculează lângă cărbune, micrococcus prodigiosus, el se desvoltă destul de bine şi nu e influenţat de cercul cărbunelui.
Dacă într'un cerc mare de pneumonie datând de 15 zile, se însămânţează pneumonie în striuri, aceste din urmă culturi rămân toate subţiri şi puţin desvoltate. Inoculările făcute cu holeră s'au desvoltat de asemenea foarte puţin. Se poate observa foarte bine că desvoltarea bacteriilor holerei este împiedecată de vecinătatea pneumoniei. Călrbunele arată numai departe de cercul pneumonie o uşoară desvoltare.
In acelaşi cerc pneumonie datând de 15 zile, se inoculează bacteria puroiului albastru. Ea se desvoltă slab, dar fără coloarea sa tipică. Bacilul laptelui aflbastru se desvoltă pretutindeni, fără a fi jenat de pneumonie, striurile laptelui albastru se inhibă numai unele pe altele, dar nu dă! loc la nicio coloare. Micrococcus indicus dimpotrivă produce coloarea sa caracteristica.
într'un mare cerc de microbi ai laptelui albastru, 15 zile după însă-
Opere alese
50
VICTOE BABEŞ
OPEEE ALESE
51
mânţare, bacilul laptelui albastru se desvoltă încet şi fără coloarea sa. Micrococcus indicus se desvoltă rău şi rămâne în totul alb.
Dacă se face un cerc cu stafilococul auriu şi dacă» se însămânţează după şase zile stafilococul, striurile sale dau culturi foarte subţiri şi abia colorate, pe când puroiul albastru, laptele albastru, pneumonia se desvoltă foarte bine. Stafilococul [vechi] împiedecă mai ales stafilococul [nou]. Indicus se desvoltă, dar coloarea sa nu apare decât în partea centrului. Cărbunele este de asemenea împiedecat de stafilococ.
într'un cerc de micrococcus indicus datând de 20 de zile, indicus nu e împiedecat decât în vecinătatea marelui cerc, dar e incolor.
Prodigiosus se desvoltă bine, dar e numai puţin roşiatic în centru. Microbii puroiului albastru şi ai laptelui albastru nu-şi mai arată coloarea.
Făcând un cerc cu puroi albastru şi însămânţându-1 după opt zile cu striuri de puroi albastru, acesta abia se desvoltă în vecinătate. La fel se întâmplă şi cu striurile de lapte albastru, de holeră, de pneumonie şi de cărbune, a căror germinare e împiedecată, pe când micrococcus indicus se desvoltă bine, însă rămâne cu totul alb.
O bacterie a putrefacţiei constituită din bastonaşe scurte, ale căror culturi nu lichefiază gelatina şi care degajează un miros de putrefacţie, împiedecă aproape absolut germinarea tuturor celorlalte, de exemplu celor de holeră!, cărbune, etc; ea are o mai mică influenţă asupra indicusului.
Dacă se face un cerc mare cu bacilul holerei şi dacă, după opt zile, se fac striuri cu acelaşi bacii, striurile sunt inhibate de vecinătatea primului cerc.
Dacă se însămânţează din nou holera, la 15 zile după însămânţarea primului cerc, abia se mai desvoltă. Laptele albastru şi puroiul albastru sunt de asemenea foarte puţin desvoltaţi.
Aceste cercetări trebue să fie repetate adesea pentru a da rezultate sigure, căci striul făcut cu o cultură nu conţine totdeauna o cantitate egală de microbi.
Putem fi siguri de rezultatul obţinut prin primul striu, pe care trebue să-1 facem totdeauna cât mai vecin de marele cerc şi care conţine constant un foarte mare număr de organisme, dar nu mai e tot astfel cu striurile care se practică apoi, cu acelaşi ac.
Prin aceste experienţe, putem să ne asigurăm că bacteriile au, unele asupra altora, o > .acţiune reciprocă foarte intensă. Putem fi siguri că, dacă un teren este de mult timp ocupat şi modificat de o bacterie, una nou venită va găsi pentru a se desvoltă acolo condiţii cu totul altele decât dacă ar.fi fost însămânţată pe un teren nou.
Am văzut că toate bacteriile venite pe un teren ocupat de mai mult timp de o bacterie de aceeaşi speţă, se desvoltă acolo foarte rău. într'o veche cultură de cărbune de exemplu, o nouă1 însămânţare reuşeşte foarte greu.
Alte bacterii, de exemplu acelea ale putrefacţiei, împiedecă desvoltarea celor mai mulţi microbi patogeni şi cromogeni.
Mai vedem de asemenea că nu numai desvoltarea bacteriilor este întârziată şi modificată de modificării^: terenului, dar de asemenea şi mai .ales, proprietăţile lor specifice, de exemplu funcţiunea lor de colorare. Indicus prodigiosus nu mai dă coloare.
însămânţarea într'o altă cultură împiedecă uneori proprietăţile patogene ale altor microbi.
Fiind dată o cultură veche de cărbune pe agar-agar, se face o însămânţare [nouă] de cărbune. Acesta se desvoltă, dar inocularea sa la animale, nu dă cărbune.
însămânţând o cultură modificată în acest tel pe un mediu nutritiv normal, se obţine din nou o cultură posedând toate proprietăţile sale patogene.
O cultură de cărbune astfel atenuată prin sărăcirea mediului nutritiv, nu dă moartea decât după cinci zile. Un al doilea şoarece, inoculat cu sângele celui dintâi, moare a doua zi; al treilea şoarece moare de cărbune după 24 de ore.
Oare în acest fel se produce imunitatea? E posibil, dar nu cunoaştem care sunt modificările chimice pe care germinaţia primelor colonii le determină în mediul nutritiv întrebuinţat.
In orice caz, aceste cercetări sunt interesante căci ele arată că o bacterie determinată împiedecă desvoltarea unei alte specii date. Astfel, micrococcus prodigiosus poate împiedeca desvoltarea barilului holerei. Unele bacterii nu se opun desvoltării unei alte specii, dar 6 împiedecă să-şi ia proprietăţile sale cromatice şi patogene.
Studiul continuu şi generalizat al acestei acţiuni reciproce a bacteriilor unele faţă de altele, va putea conduce la date terapeutice.
Cant as si1) a încercat să neutralizeze bacilii tuberculozei prin bacterium termo, făcând pe bolnavi să inhaleze pulverizaţii de lichid conţinând bacterium termo. înainte de a face aceste încercări, ar fi fost bine să se experimenteze cu culturi pure din aceşti doi microbi, pentru a studia mai întâi acţiunea lor reciprocă, unul asupra altuia, pe plăci de ser gela-tinizat.
"     0 Centralbl. f. H. med. Wissenschaften, 18 Iulie 1885.
opere alese
53
PREFAŢA
[la TRATATUL BACTERIILE ŞI ROLUL LOR IN ETIOLOGIA ANATOMIA ŞI HISTOLOGIA PATOLOGICA A BOALELOR INFECŢIOASE, ED. I-ia, PARIS 1885]
Desigur este primejdios a publica, aşa cum o facem astăzi, o carte cuprinzând întreg ansamblul cunoştinţelor noastre în bacteriologia medicală. Morfologia acestor [elemente] infinit de mici este departe de a fi stabilită' în botanică; terenul pe care ele cresc şi vegetează este încă destul de nesigur, cu toate încercările lui Koch de a-î da o consistenţă mai fermă; experienţele pe animale sunt delicate şi supuse controversei; metodele histologice aplicabile studiului lor în ţesuturi constituesc o tehnică nouă ale cărei colori strălucitoare nu compensează întotdeauna dificultăţile timpului lung pe care îl necesită. In sfârşit problemele privitoare la natura chimică şi la proprietăţile substanţelor produse de bacterii sunt de abia atacate.
- Cercetarea cauzelor boalelor, aplicarea rezultatelor dobândite prin studiul bacteriilor în patologie, au dat loc la o infinitate de lucrări în diferite limbi printre care adesea este greu de desprins adevărul. Buruienile, plantele agăţătoare şi scaieţii au crescut ca într'o pădure virgină, alături de ciupercile gustoase.
Din marea cantitate de memorii asupra acestor microorganisme publicate în ultimii doisprezece ani, sunt unele pe care nu vom şovăi să le neglijăm şi să le declarăm rele. Cerem dinainte scuze autorilor lor. De fapt, aci trebue să Tasăm de o parte orice amor propriu, căci într'o ştiinţă care este de origine atât de recentă, este natural ca mulţi, şi chiar dintre cei mai buni, să se fi înşelat.
Exploratorilor de ţări necunoscute le este permis câteodată să mai greşească drumul. Şi cu toate acestea ei rămân iniţiatorii preţioşi, ale căror erori folosesc câteodată ştiinţei, tot atât ca şi adevăratele descoperiri.
Ne-am dat silinţa să alegem lucrările cele mai serioase spre a ne servi ca bază, criticând în mod liber ceea ce ne părea îndoielnic sau inexact, punând puţină ordine într'o literatură de pe acum prea încărcată, aducând în multe chestiuni rezultatul cercetărilor noastre personale.
Cu toate aceste deziderate, cu toate aceste lacune, bacteriologia este de fapt o ştiinţă aparte, căci ea posedă metodele ei, tehnica ei specială, care sunt de o exactitate riguroasă graţie descoperirilor lui Pasteur şi K o c h. Cu ajutorul acestor metode, s'a reuşit până acum să se elucideze în mod complet etiologia şi patologia mai multor boale ale animalelor şi omului şi fiecare an vede răsărind noi descoperiri.
Bacteriologia este de pe acum o ştiinţă naturală destul de importantă şi destul de completă pentru a i se acorda partea mare ce i se cuvine în igienă, în etiologia şi în anatomia patologică!, atât în învăţământul teoretic, cât şi în aplicaţiunile practice ale acestor ramuri ale medicinei.
Aceasta este raţiunea care ne-a determinat să publicăm o carte cuprinzând tot ansamblul acestei ştiinţe şi al aplicaţiunilor ei în patologie. Ea va fi folositoare tuturor acelora care vor să se ţină la curent cu ceea ce se cunoaşte astăzi în această chestiune şi îi va scuti de cercetări destul de lungi, adesea infructuoase. Este prima încercare de întocmire a unei monografii destul de amănunţite asupra acestui subiect, a unui manual de bacteriologie pe atât de complet pe cât el poate fi, aşa credem noi, în această lună Mai 1885.
Am consacrat prima parte generalităţilor şi metodelor, cea dea doua, studiului special al boalelor bacteriene sau considerate ca atare. Prin critica şi excluderea a tot ce ne pare îndoielnic, noi credem că suntem folositori medicilor ferindu-le judecata de rătăciri.
Ne-am străduit în capitolele părţii întâia, în majoritatea celor din partea a doua şi în apendice să expunem tehnica, manipulările, într'un cuvânt tot ce este necesar pentru ca cititorul să poată întreprinde şi duce la bun sfârşit, singur, cercetări de bacteriologie. Anumite imperfecţiuni şi omisiuni ale capitolelor consacrate metodelor sunt corectate şi completate în apendice. Numeroasele desene intercalate în text şi planşele completează descrierile noastre.
In redactarea acestei cărţi ne-am condus adesea, în ce priveşte partea generală, morfologia şi clasificarea bacteriilor, de cărţile lui Zopf şi PJugge şi în tot volumul ne-am inspirat în mod constant de principiile stabilite de cei doi maeştri iluştri ai bacteriologici,  Pasteur sî.Koch,
Paris, 10 Mai, 1885
OPERE ALESE
55
PREFAŢA
[la MANUALUL SCURT DE BACTERIOLOGIE, 1886]
Când' lam hotărît cu Cornii, profesor de «anatomie patologică la Paris, să constituim din datele răsfirate, care se referă la bacterii şi la raportul lor cu boalele, completându-le cu cercetările noastre întregitoare şi de control, un întreg, pentru ca să punem astfel baza unei bacteriologii medicale ştiinţifice, ne-am abătut dela felul obişnuit de a redacta un manual. Manualele nu prezintă numai fapte şi legi bine stabilite ci adesea aduc cu precădere păreri proprii şi în ele se găseşte de multe ori tendinţa de generalizare şi schematizare.
In lucrarea mea de faţă, care în parte conţine contribuţia mea dm lucrarea mai mare, redactată cu Cornii, iar în parte conţine o prelucrare a mea independentă, mi-am impus ca principiu conducător, că, atât în text, cât şi în desene să redau numai faptele constatate sau controlate de mine şi să mă desbrac pe cât îmi este cu putinţă de orice fel de prejudecăţi şi astfel să privesc critic concluziile care rezultă din fapte.
Când vorbesc despre posibilităţi şi probabilităţi, nu am intenţia sa construesc ipoteze. întotdeauna am avut în faţa ochilor împrejurarea că fiecare fapt poate să aibă importanţă, că! fiecare schemă în mod necesar este denaturată şi că ipoteza întotdeauna spune mai multe decât ne arată experienţa. M'iam străduit să fiu concis fără a generaliza şi am pornit dela acea convingere că numai cunoşterea faptelor este în stare să evoce în noi impresia generală ce se apropie mai mult de situaţia adevărată a lucrurilor.
Condus de această convingere m'am străduit să introduc pe cititor mai întâi în spiritul general al ştiinţei noastre şi să-1 fac să cunoască
metoda de examinare a bacteriilor, aşa încât la studiul capitolelor următoare să fie întotdeauna în stare să deducă geneza rezultatelor.
Deşi sarcina mea principală a fost să descriu raportul bacteriilor cu boalele şi în primul rând cu ţesuturile bolnave, totuşi am considerat că este necesar să amintesc pe scurt şi acele bacterii care nu produc boale. Mai departe, când vorbesc despre acele boale care sunt mai puţin cunoscute la noi, am găsit că este nevoie să insist şi asupra simptomelor lor.
Deficienţele cărţii mele se datoresc mai ales proporţiilor ei reduse. Am crezut că le pot remedia întrucâtva dând în apendice o bibliografie pe cât se poate de selecţionată a bacteriologiei.
Nu pot să scap ocazia de a aminti cu recunoştinţă pe Dl. doctor Francisc H u t y r a, care a luat parte într'o măsură considerabilă la alcătuirea acestei cărţi.
Drept încheiere, exprim mulţumirile mele Societăţii de Editură Medicală că a făcut posibilă înglobarea în carte a desenelor în colori executate de mine. Acestea sunt necesare pentru înţelegerea şi completarea descrierilor. Cu foarte puţine excepţii, ele s'au făcut după preparatele mele. Aceste desene sunt mai concludente decât cele mai temeinice descrieri. Mai trebue să mulţumesc şi pentru faptul că revizuind textul lucrării mele, ea a putut să apară, potrivit împrejurărilor, şi din punct de vedere linguistic, într'o formă destul de precisă.
VICTOR BABEŞ
Budapesta, în luna Decembrie, 1886.
OPERE ALESE
ASUPRA UNEI RIDICĂRI A TEMPERATURII ÎN PERIOADA DE INCUBAŢIE A TURBĂRII
într'o Notă publicată în „Journal des connaissances medicales" din 26 Mai 1887, am semnalat la iepurele inoculat cu virusul de stradă o creştere destul de frecventă a temperaturii, pe care nu trebue să o confundăm nici cu febra, ce urmează trepanaţiei, nici cu cea care precede imediat simptomele nervoase terminale. Această febră apare de obicei dela 4 la 10 zile după inocularea intracraniană a. virusului de stradă, sau a unui virus fix modificat. Ea determină creşterea temperaturii dela 39,9° la 40,5° dar nu ţine decât o zi sau două, după care revine la normal. De obicei, această febră reîncepe de mai multe ori.
într'un studiu despre turbare („Virchow's Archiv", 1887, t. CX) am expus evoluţia acestei febre şi circumstanţele în care ea se manifestă, în Nr. 4 al volumului II, 1888, din „Annales de lTnstitut Pasteur", Dl. Hogyes constată de asemenea această ridicare de temperatură, dar crede că nu trebue să i se atribue vreo importanţă.
In primul rând, mi se pare greu de a nega a priori importanţa faptului, chiar atunci când el nu ar fi constant şi nu ar avea pentru moment o aplicaţie practică; nimic nu dovedeşte că el nu este de notat în chestiunea propagării şi generalizării virusului rabic.
Dl. Hogyes pretinde, e adevărat, că iepurii sănătoşi arată de asemenea câteodată o ridicare asemănătoare a temperaturii, dar eu nu aş accepta această obiecţiune, căci din 745 de iepuri sănătoşi în aparenţă, examinaţi din acest punct de vedere, nu am văzut decât de 7 ori ca temperatura să se ridice în perioada indicată şi încă într'o măsură variabilă şi nu s'a oprit peste 40°—40,5°, decât în două cazuri, în care animalul a avut după câteva zile o maladie intercurentă. Trebue să conchidem că sceastă ridicare de temperatură, foarte rară la iepure, este probabil tot-
deauna patologică. Într'o serie de 20 de iepuri, aduşi dintr'o călătorie lungă, doi prezentau această: febră şi unul din cei doi a murit la câteva zile după aceasta.
Nu aş confunda aceste feure rare şi efemere cu creşterea temperaturii frecvente şi regulate pe care am descris-o.
Un alt argument al lui Hogyes contra importanţei acestei febre este că aceasta nu e constantă. Putem spune acelaşi lucru nu numai pentru febra terminală a turbării, dar pentru majoritatea febrelor premonitorii şi e deajuns ca aceea despre care noi vorbim sâ se întâlnească în majoritatea cazurilor, într'o anumită epocă după inoculare, pentru ca să fim obligaţi să o luăm în considerare.
Printre cazurile în care am semnalat apariţia acestei febre, acelea din care am cea mai mare experienţă, sunt cazurile de inoculare intracraniană a virusului de turbare de stradă.
In ultimele mele cazuri de inoculare cu măduva diferiţilor câini morţi de turbare de stradă, am constatat în 23 de cazuri prezenţa acestei febre. Ea a început în nouă cazuri, la patru zile şi jumătate şi în cinci cazuri, la cinci zile şi jumătate după inoculare. In alte cazuri ea a început dela 6 la 10 zile după infecţiune.
In 20 de cazuri a fost intermitentă şi a produs două sau trei accese, de o durată de 12 ore până la două zile, cu intervale la fel de scurte, de una până la două zile.
In majoritatea cazurilor, toate aceste simptome premonitorii, au luat sfârşit la 10—12 zile după infecţiune şi temperatura redevenea normală, până în momentul când începea febra terminală sau simptomele nervoase.
Febra premonitorie începe în general, mai devreme la iepurii care mor dela 13 la 17 zile după inoculare, decât la iepurii care mor mai târziu.
După inocularea intracraniană a virusului fix, febra premonitorie lipseşte de obicei şi se obseivă aproape totdeauna o febră terminală ce precede imediat simptomele nervoase. Dimpotrivă la iepurii inoculaţi pe aceeaşi cale cu virusul de stradă, febra premonitorie este aproape o regulă, în timp ce febra terminală este mai puţin frecventă; a lipsit de nouă ori din 25 de eazuri.
Din şase iepuri sănătoşi examinaţi de două ori pe zi, unul singur n avut în 23 de zile, câteva ore febră, în timp ce alţii nu au prezentat nicio ridicare remarcabilă a temperaturii. Pentru a vedea în fine dacă febra ,,piemonitorie" nu se datoreşte trepanaţiei sau inoculării intracraniene, am trepanat doi iepuri, injectând între meninge, apă simplă. Aceşti iepuri examinaţi timp de o lună nu au avut febră. Inoculând în meninge sau în
58
VICTOR BABEŞ
cavitatea peritoneală substanţa cerebrală rabică, filtrată prin filtrul Pasteur-Chamberland, iepurii inoculaţi nu iau prezentat nici ei febră. Aceste experienţe iau fost repetate de mai multe ori şi totdeauna cu acelaşi rezultat. Animalele de control au fost puse în aceleaşi condiţiuni ca animalele inoculate cu virus rabic.
Diferenţa între temperatura animalelor sănătoase şi cea a animalelor inoculate cu virusul de stradă devine încă mai manifestă când se compară numărul examenelor de temperatură efectuate, cu numărul cazurilor în care s'a. constatat o ridicare a temperaturii. Astfel la 25 de iepuri inoculaţi cu virusul turbării de stradă şi observaţi de două ori pe zi, 782 de observaţii de temperatură ne-au dat 109 observaţii de febră „premonitorie" fără să socotim nici febra care urmează adesea trepanaţiei, nici cea care precede şi însoţeşte adesea simptomele nervoase, în timp ce la 10 iepuri diferit trataţi, dar fără a fi inoculaţi cu turbare şi examinaţi timp de 20 de zile în acelaşi fel, adică în total de 400 de ori, nu a existat decât de două ori o creştere a temperaturii, comparabilă cu febra premonitorie.
Acest fenomen este deci destul de regulat şi evident legat de acţiunea virusului. Importanţa lui creşte când ne gândim că el se manifestă în timpul unei perioade în care nu există alte simptome de turbare. Această febră premonitorie este fără îndoială expresia acţiunii virusului rabic în perioada de incubaţie, mult timp înaintea manifestării boalei.
DESPRE HEMOGLOBINURIA BACTERIANĂ A BOULUI
Această boală, endemică în România, mai ales în părţile joase şi mlăştinoase din apropierea Dunării, a fost confundată cu pesta bovină; însă, după eliminarea pestei de pe teritoriul românesc, această boală a rezistat mijloacelor poliţiei sanitare. Boala isbucneşte în fiecare vară în anumite locuri, de unde se propagă pe o rază limitată, unde face ravagii teribile. In anumiţi ani, 30.000—50.000 de boi viguroşi se prăpădesc de această boală, pe când vacile de obicei rezistă, iar viţeii sunt cu totul refractari. Am constatat focare de infecţie în jurul puţurilor rău întreţinute şi în jurul focarului primitiv al boalei. Ea se termină puţine zile după apariţia ei.
Simptomele consistă în prostraţie, pierderea poftei de mâncare, dificultate în a umbla. Febra este ridicată, respiraţia şi pulsul frecvente; urina roşiatică conţine albumină şi adesea hemoglobina; există când con-stipaţie, când diaree cu tenesme.
In acest grad al boalei, unele dintre animate se însănătoşesc; altele, mai numeroase, continuă să piardă puterea, slăbesc, rămân culcate, prezintă o accentuare a fenomenelor febrile, o urină de coloare roşie închis, aproape neagră, tremurături musculare, lăcrimare şi ouţin edem subcutanat.
La autopsie, găsim o uşoară hiperemie a faringelui şi laringelui, o congestie, însoţită de catar şi echimoze ale mucoaselor gastro-intestinale.
In caietă, lângă pilor se găsesc totdeauna sau eroziuni hemoragice, sau mici ulcere supreficiale, adesea acoperite cu un sechestru gangrenos. Mucoasa duodenului este foarte hiperemîată, umflată si adesea echimozatâ, acoperită cu un mucus dens cafeniu. Intestinul subţire conţine adesea mult lichid brun-roşcat şi nuclei emoragici cu pierderi din substanţa mucoasă, cauzate de Pentastoma denticulatum. Mucoasa intestinului gros este adesea echimozată şi acoperită cu un mucus gelatinos: cavitatea ei conţine masse fecale uscate, ca arse. Foliculii intestinelor sunt
60
VICTOR BABEŞ
OPEEE ALESE
61
puţin modificaţi, ţesutul subperitoneal, la nivelul părţilor modificate ale intestinului este edemiatos şi emoragic. Ganglionii peritoneali sunt tumefiaţi, injectaţi, moi. Ţesutul perirenal este totdeauna emoragic şi edemiatos. Rinichii sunt mari, de o coloare roşu-negrieioasă, fragili. Mucoasa basine-telor este echimozată şi acoperită cu mucus gălbui. Băşica este totdeauna plină cu urină roşu închis. Ficatul e mărit ca volum, palid, marmorat, fragil. Splina e umflată, negricioasă, cu pulp difluent.
Se vede că, cu toată asemănarea anumitor simptome cu acelea ale pestei bovine, sau ale febrei catarale maligne, avem de a face fără îndoială cu o boală cu totul deosebită.
In această boală, găsim în totdeauna o bacterie caracteristică, cu un diametru de aproximativ 0,5 [i împărţită în două printr'o linie în mijlocul ei, şi adesea în patru "printr'o altă linie transversală. Acest microb care seamănă cu gonococul, formează adesea diplococi. El se colorează prin colorile bazice de anilină, foarte rău cu metoda Gram şi se decolorează dacă se tratează cu alcool. El este bine vizibil pe preparatele uscate sau pe secţiunile colorate mai întâi cu albastrul lui Loffler, apoi cu o soluţie alcoolică concentrată! a aceleiaşi colori, şi în sfârşit cu ulei de anilină şi xilol. Dacă îl colorăm cu violet de metil, el e mai mare, cu o formă mai mult pătrată; cei doi indivizi formând un diplococ sunt legaţi in unghiurile lor printr'un filament intermediar.
In inimă şi în marile vase, ei sunt liberi, aderenţi la globulele roşii sau situaţi în interiorul lor. In edemele emoragice şi în rinichi, ei sunt mult mai numeroşi şi se constată bine prezenţa lor în interiorul celulelor roşii. Totuşi, aceste celule roşii sunt modificate, mai puţin colorate şi foarte puţin rezistente. Pe secţiunile din stomac, mai ales la nivelul micilor ulcere, ţesutul superficial necrozat nu se mai colorează. In interiorul glandelor există numeroşi bacili de diverse specii. Diplococii se găsesc în interiorul vaselor superficiale dilatate. In reţeaua plasmatică a ganglionilor mezen-terici se aflai mari masse de bacterii, mai mici decât cele din vase, formând mici grupe de patru sau mai mulţi indivizi'. Ficatul nu conţine de obicei bacterii. In părţile centrale ale lobulilor, celulele hepatice sunt omogene, gălbui, şi capilarele intralobulare sunt umplute cu resturi de celule intens colorate. Pulpa splinei conţine multe celule mari umplute cu pigment galben şi bacterii se află adesea în interiorul globulelor roşii, la periferia venelor capilare. Vasele capilare ale rinichilor şi glomerulii sunt foarte dilataţi şi, pe când aci nu se mai găsesc globule roşii intacte, aceste vase sunt pline de bacterii, înconjurate de o zonă care corespunde — ca formă şi mărime — globulelor roşii. Protoplasma celulelor epiteliale ale
tubilor este gălbuie, adesea umplută cu pigment; nucleii sunt puţin coloraţi sau chiar au dispărut. Tubii conţin masse granuloase intens colorate. In sfârşit, bacteriile sunt frecvente în micile artere şi în capilarele celorlalte organe şi ale muşchilor
Când se inoculează unui bou sănătos o doză mică din sângele unui bou bolnav, el de obicei nu capătă boala. Alimentarea boului cu produsele boalei nu produce decât o indispoziţie trecătoare cu febră. Inocularea sângelui, a lichidului edematos, a urinei sau a culturilor microbului la oi, la porci, la cobai, la găină sau porumbel, nu produce îmbolnăvire, pe când şobolanul şi şoarecele sunt mai susceptibile la inoculare. Insă, mai ales iepurele, inoculat cu sânge sau lichid edematos, capătă o boală febrilă, adesea mortală. La autopsie, se constată o hiperemie, edem şi echimoze ale peritoneului şi ale pereţilor intestinului, diaree şi adesea pericardită şi pleurită fibrinoasă. Bacteriile se află în vasele mici, mai ales ale ficatului şi în exudate şi edeme; ele sunt adesea închise în globule ce prezintă caracterele globulelor sanguine alterate.
Bacilii au fost cultivaţi pe substanţe nutritive, la temperatura corpului.
Cu toate că nu am reuşit să produc la bou o boală mortală prin injecţia cu sânge de bou bolnav, nu-mi apare îndoielnic că bacteriile descrise mai sus să nu fie agentul patqgen al acestei boale.
OPKltE ALESE
63
produs boala lia iepurii de casă şi la boi, prin alimentare, prin inocularea culturilor de microbi precum şi a sângelui provenit dela boii bolnavi.
Sperăm că, bazându-ne pe aceste rezultate, vom ajunge prin dispozi-ţiunile propuse din partea noastră la începutul anului curent ia face să dispară această păgubitoare enzootie.
Nu putem, în fine, trece cu vederea că Dl. Toma Starcovici, alegân-du-şi ca subiect de teză această maladie, ne-a dat un sprijin valoros la executarea şi culegerea cercetărilor din anul curent.
STUDII ASUPRA HEMOGLOBINURIEI BACTERIENE
A BOULUI
(Urinare cu sânge)
Boala de vite despre care tratează acest memoriu se iveşte în fiecare an în ţară la noi pe o scară destul de întinsă şi produce pagube foarte însemnate. Ea nu s'a transmis niciodată în alte ţări; ceea ce reiese din faptul că nu a fost constatată nici chiar în ţările unde exportul vitelor noastre s'a făcut pe o treaptă mare şi unde serviciul veterinar bine organizat, desigur, ar fi remarcat-o.
Această boală a fost unul din motivele principale pentru guvern şi consiliul sanitar să creeze Institutul de Bacteriologie, căci pierderile cauzate de ea sunt grave şi ireparabile; boii cei mai viguroşi cad victima ei, chiar în timpul când ţăranul are multă trebuinţă de dânşii.
Deşi nu există o statistică exactă despre pierderile produse de această boală, însă ştim că au fost ani (ca 1874) când cadavrele boilor infectau regiuni vaste şi în oare se prăpădeau zeci de mii de vite. Din datele culese de consiliul sanitar, reiese că, în fiecare an, boala face mii de victime, aşa că pierderile economice cauzate de ea, şi anume pentru popuîaţiunea rurală, sunt imense.
De aceea, numindu-se de către guvern o comisiune permanentă, compusă din trei medici veterinari: D-nii C. Gavrilescu, C. Starcovici şi N. Mihăilescu, sub conducerea mea, am sacrificat o parte mare din lunile calde în care domneşte boala, oa s'o studiem atât la faţa locului, cât şi la Institutul de Bacteriologie, ale cărui instalări complete ne-au permis reuşita cercetărilor noastre.
In urma studiilor ce am făcut, am constatat unde se îmbolnăvesc boii, la cât timp se declară boala după infectare, care e cauza boalei, în ce anume ţisuturi există microbul, şi prin ce se rănpândeşte; de asemenea am
INTRODUCŢIUNE
De mult timp există în ţară o boală enzootică care produce mari pierderi populaţiunii rurale şi despre care nu se găseşte mai nimic scris în literatura veterinară. Această boală a fost numită de medicii veterinari din ţară „gastro-entero-nefrită".
Miai înainte a fost în unele cazuri confundată cu pesta bovină, de care se deosebeşte, atât prin simptomele pe care le vom vedea mai departe, cât şi prin mersul şi modul apariţiunii sale. Boala de care ne ocupăm se iveşte în anume localităţi, unde rămâne limitată; aşa o vedem apărând de ordinar prin locurile unde există bălţi şi mocirle, atacând de preferinţă boii cei mai frumoşi şi făcând o mulţime de victime; cu toate acestea ea apare şi în unele localităţi muntoase pe unde se afla bălţi sau lacuri. Pesta bovină odată importată atacă toate vitele ce întâlneşte în cale fără distinc-ţiune de localitate, având un mers progresiv de-a-lungul căilor mari de comunicaţie.
Boala în chestiune a fost de mai multe ori obiectul cercetărilor ştiinţifice, pentru care onor. guvern a întocmit diferite comisiuni oa să o studieze, dar infecţiozitatea boalei nu s'a putut recunoaşte până în prezent. Unii, având în Vedere modul apariţiunii sale, o considerau ca o formă a malariei (pialudism). In anul trecut onor. minister de interne a binevoit a numi co-misiunea compusă din D-nii: C. Starcovici, inspector veterinar; C. Gavrilescu, profesor la şcoala superioară de medicină veterinară; şi N. Mihăilescu. medicul veterinar al judeţului Ilfov, sub preşedinţia mea, ca să studieze această boală. In campania anului trecut, comisiunea a examinat, pe de o parte modul apariţiunii boalei, iar pe de alta, a căutat în Institutul de Bacteriologie cauza ei, şi în urma studiilor făcute s'au putut stabili următoarele:
Boala aşa numită „gastro-entero-nefrita" este o boală cu caracter enzootie, a cărei apariţiune şi mers au oarecare asemănare cu acelea ale
64 VICTOR BABES
febrei tifoide şi ale febrei galbene, însă ea se propagă într'un cere mai restrâns în jurul celor dintâi cazuri.
în primăvara anului 1888, această boală ivîndu-se, a făcut multe victime la început; către finele lui August însă, când părea a înceta, ea reapăru din nou în mai multe comune din diferite districte.
Mai în fiecare comună, s'a văzut ivindu-se boala numai la un bou şi apoi după 2 sau 3 zile începeau a se arăta noi cazuri.
Comisiunea a constatat că cele dintâi animale bolnave au fost de multe ori prea ostenite de muncă; că înaintea curţii unde se ivea boala era de regulă o baltă! sau o fântână înconjurată de băltacuri, aşa că animalele fiind neglijate, mai cu seamă în timpul căldurilor mari, erau nevoite a se adăpa din acele băltacuri; în alte cazuri, curtea şi coşarele erau murdare şi umede. Animalele atinse de boală erau de regulă perechile vitelor care 'fuseseră întâi atinse sau aparţineau curţilor ce se aflau în jurul fântânilor şi bălţilor menţionate.
Boala se întinde dela un capăt al satului la celălalt, ajunge insă după-câteva zile până la un loc unde se opreşte, din cauză că vin curţi fără vite, sau că se termină şanţurile cu apă murdară, sau din cauze necunoscute; se întâmplă însă de multe ori ca animale din teritoriul ocupat de boală, care până atunci fuseseră neatinse, să cadă şi ele victima acestei enzootii'.
Se întâmplă de asemenea de multe ori ca fântâna în jurul căreia s'au ivit primele cazuri să se afle în drumul principal, astfel că boii din comunele vecin», trecând pe acolo, şi adăpându-se, se îmbolnăvesc ajungând acasă; locul ocupat de primul bou bolnav devine centrul unui nou focar de infecţiune, de regulă se îmbolnăvesc mai mulţi boi ai unui proprietar.
In alte cazuri, s'a constatat că [şi] comune care până atunci fuseseră scutite de bo;a.lă, dar care în urmă se legaseră prin căi de comunicaţiune noi, au fost şi ele invadate de boală.
Totdeauna s'au constatat apariţiunea subită, durata scurtă şi propagarea în cerc restrâns.
Nici locul comun de păşune, nici oboseala prin muncă care poate fi o cauză predispozantă, nici cauzele meteorologice sau telurice, nici prezenţa plantelor otrăvitoare sau alterate, nu au putut până acum, după cercetările noastre, produce boala.
De asemenea nu am aflat fapte care ne-ar fi probat ivirea boalei prin simplu contact, ci toate faptele observate probează că boii se îmbolnăvesc din cauza unor agenţi infecţioşi ce se găsesc în curţile unde stau, în puţurile sau băltacurile din vecinătate; că un bou bolnav sau mort de boală serveşte de centru sau de punct de plecare pentru îmbolnăvirea boilor
* OPERE ALESE * 6'&
perechi sau din vecinătate; ne arată acest mod de propagare în satele Jilava şi Buda-Prisăceni unde, din mai multe sute de vite, numai boii din o parte mică a satului s'au îmbolnăvit şi unde focarele boalei erau în jurul unor puţuri rău ţinute.
Totul ne forţează să presupunem că e o boală infecţioasă a cărei cauză necunoscută a format problema cercetărilor -noastre.
1. REZULTATUL UNOR ANCHETE FĂCUTE LA FAŢA LOCULUI
Focarele de infecţiune. Cercetările făcute la fata locului spre a afla condiţiunile în care boii se îmbolnăvesc, au avut rezultatul următor: In comunele Creţeşti, Sinteşti, Jilava, Buda, Butiman, Stoleneşti, Dărâşti, Cioranca, Ciorogârla, Fundeni-Mitreni, Popeşti-Drago-mireşti, Bragadiru, Pantelimon şi Bucureşti unde aceste condiţiuni au fost studiate mai de aproape, s'a constatat că există focare de infecţiune. Adesea, boala începe dintr'un punct anumit sau din mai multe puncte care rămân centre de infecţiune sau dela care se propagă boala la vecini/Afară de aceea există şi puţine cazuri de boală împrăştiate. Aşa, spre exemplu, s'a aflat la Jilava (unde era boala şi în anul trecut) în jurul unui puţ un focar cu 8 cazuri; din focarul acela, boala se propagă de-a-lungul drumului la vecini până la un punct unde se opreşte din cauza că vin curţi fără vite, sau o proprietate mare, bine ţinută. In aceeaşi comună, există un al doilea focar în jurul unui puţ rău ţinut lângă cazarmă, în jurul căruia s'au ivit 4 cazuri. Afară de aceste focare unde s'au îmbolnăvit 43 de vite sunt sute de case cu vite, dar fără boală.
La Buda, boala începe la capătul satului în jurul puţului celui mai vechi lângă şoseaua care duce spre Bragadiru unde există boala. Aici se ivesc două cazuri, de aici ea se propagă de-a-lungul drumului comunal unde putem distinge un focar situat în jurul unui puţ rău întreţinut şi unde s'au constatat 9 cazuri. Boala se propagă până la< un punct al satului unde vin case fără boi şi cu cai şi în partea opusă biserica şi şcoala^ Din 300 de boi numai boii din numitele focare în număr de 26 de cazuri âu căpătat boala.
La Sinteşti, a început boala lângă un baltac din care beau vitele dela 4 case vecine cărora le-au murit 4 boi, o vacă şi un taur. Un alt focar în apropiere de un puţ cu băltacuri conţine 6 case vecine cu 9 cazuri de boală, un al treilea focar mic de două case vecine cu trei boi morţi, şi un al patrulea afară din sat cu patru boi morţi. Cu totul s'au constatat 30 de cazuri de boală în două erupţiuni cu o distanţă de 16 zile; din aceste cazuri, 22 sunt în nişte grupe de case vecine şi numai opt mai răspândite în satul cu mai multe sute de case.
In comuna vecină Creţeşti, tocmai în primele case spre Copăceni unde sunt multe vite bolnave, au murit trei vite la doi vecini şi nu s'a ivit nicio altă îmbolnăvire.
La Fundeni-Mitreni, boala a apărut numai două zile înaintea sosirii comisiunu şi aici boala s'a născut începând dela o casă la periferia satului şi de aci s'au îmbolnăvit în şir boii caselor vecine şi de peste drum, cu totul 18 cazuri dela 13 case. In afară de aceasta, existau în sat două cazuri de boală mai departe, dar iar la vecini.
In Ciorogârla, erau două focare separate fiecare cu câte un puţ neglijat şi şanţuri cu apă murdară. Primul focar cuprinde trei case vecine cu patru cazuri de boală;
5. Opere alese
66
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
67
aproape de acest loc, a murit un alt bou venit din alt sat; cadavrul jupuit rămânând acolo câteva săptămâni, boala se ivi după aceea în numita comună.
Un alt focar cuprinde 3 case vecine cu 5 îmbolnăviri. Boala se opreşte acolo unde se sfârşeşte şanţul cu apă murdară.
Mai sunt şi alte case cu vite bolnave şi anume la capetele satului spre localităţi contaminate, tot lângă puţuri. Toate aceste cazuri, cu excepţiune de unul izolat, sunt la vecini, sau că s'au îmbolnăvit amândoi boii unui ţăran. Erau cu totul 17 cazuri în 13 curţi.
La Domneşti, boala a început lângă un puţ pe lângă care se formă un focar cu 6 cazuri în 6 curţi diferite, afară de acesta sunt încă 6 cazuri răspândite. Comuna cuprinde 270 de curţi cu 500 de boi.
Şi la Bragadiru, la Pantelimon şi la Bucureşti s'a constatat ivirea boalei la locuri jos situate cu lacuri sau băltacuri precum şi formarea unor focare de boală.
Infecţiunea boilor perechi şi a boilor vecinilor. Vedem din aceste exemple că boala este în legătură strânsă cu puţurile care sunt înconjurate de băltacuri şi de şanţuri cu apa stagnantă şi murdară a şoselelor. In jurul unor atare ape, se ivesc primele cazuri, formând focare din care se răspândeşte boala în curţile vecinilor. Va să zică!, în curţile şi în anumite puncte cu băltacuri împrejur, în şanţurile pline cu apă murdară, precum şi în unele eleştee pe cale de uscare unde se adapă vitele, zace pericolul infecţiunii şi propagării boalei.
O altă direcţiune de cercetări ne arată fapte de o importanţă tot aşa de mare. Vedem că perechile boilor bolnavi şi boii vecinilor sunt cei mai expuşi, ei dobândesc boala ori în acelaşi timp, ori căi perechea se îmbolnăveşte două-trei săptămâni, spre exemplu mai târziu, după îmbolnăvirea primului bou.
Aşa la Jilava între 43 de cazuri, 30 de boi bolnavi sunt perechi.
Cazurile sunt frecvente acolo unde un bou s'a îmbolnăvit la două—trei săptămâni după îmbolnăvirea boului prim din aceeaşi curte unde se aflau doi sau patru boi.
La cei 43 de boi bolnavi sau morţi niciun caz de boală nu e izolat; totdeauna putem observa că, într'un loc, cel puţin doi boi s'au îmbolnăvit sau în aceeaşi curte, ori la vecini.
La Buda, vedem acelaşi lucru. Intre 24 de boi bolnavi sau morţi, nouă sunt perechi sau din aceeaşi curte. Nu există niciun caz izolat.
La Sinteşti între 29 de cazuri sunt 30 de  perechi  îmbolnăvite şi există un singur caz izolat.
La Creţeşti au fost numai patru cazuri, între care trei, la vecini, iar la Bragadiru, Pantelimon şi Bucureşti, boala atinge de regulă mai mulţi boi dintr'o curte.
Este important de a constata că de regulă, boii perechi nu se îmbolnăvesc odată, aşa încât dacă comisiunea vine imediat după ivirea boalei nu găseşte decât câte un caz într'o curte. După câteva săptămâni însă, se ivesc cazuri noi în aceeaşi regiune, şi atunci se poate constata că sunt atinse perechile boilor care au avut boala mai înainte precum şi boii vecinilor,
Aşa la Fundeni-Mitreni ajungând comisiunea după ivirea primelor cazuri a aflat, de regulă, numai un caz într'o curte.
Din aceste constatări, la care am putea adăuga încă multe, se vede că, după o anchetă minuţioasă, se poate afla mult despre caracterul şi chiar despre cauzele boalei.
Direcţiunea îmbolnăvirii. Dar din anchetele noastre mai reiese şi un alt fapt important, adică vedem că trebue oarecare timp până când culturile microbului să se răspândească în apele stagnante, sau în teren. Vedem că, dacă se iveşte boala, de regulă ea nu se arată în acelaşi timp, la diferite puncte, ci în anumite cazuri are un mers regulat; aşa e spre exemplu la Buda şi la Fundeni-Mitreni, unde ea se propagă dela o casă la alta şi mersul ei durează mai multe zile până la o săptămână. Va să zică, germenii boalei încep să se înmulţească la un punct infectat şi se răspândesc într'o anumită direcţiune, uneori de-a-lungul apelor murdare din şanţurile şoselelor.
La Fundeni-Mitreni, două zile după prima îmbolnăvire (Nr. 1) se îmbolnăveşte boul vecinului (Nr. 2) şi boul vecinului din curtea de alături; în ziua următoare boul vecinului, Nr. 3, dupa două zile, boul vecinului de peste drum, Nr. 4, şi aşa mai departe, până la opt zile, când boala ajunge la o şosea largă unde nu se propagă mai departe.
2. SIMPTOMELE BOALEI
*
De ordinar, se îmbolnăvesc cei mai robuşti boi, rareori vacile şi niciodată viţeii. Animalele devin obosite, stau cu spinarea cocoşată, cu capul Şi urechile plecate, mănâncă puţin sau nicidecum, de ordinar nu se baligă sau câte puţin, de multe ori forţat şi cu dureri şi elimină multă urină de coloare roşiatică. Temperatura anală ajunge şi trece peste 40° centigrade, respiraţia şi pulsul frecvente, mucoasele vizibile nealterate sau puţin injectate.
In acest stadiu, care ţine până la două zile se însănătoşesc aproape . jumătate din vitele bolnave; celelalte, la care boala progresează, după a doua sau a treia zi încep să urineze roşu sau negru şi mai abundent. Animalul slăbeşte rapid, apare câteodată un fel de trism sau un fel de
68
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
69
strabism tonic, contracţiuni musculare, temperatura se ridică" de regulă peste 41°; animalele de abia se ţin pe picioare, se clatină şi cad foarte uşor, târăsc membrele posterioare, au constipaţiune sau diaree lichidă, mucoasă, roşu-brună şi câteodată sanguinolentă, urina rareori conţine globule roşii de sânge, de regulă însă conţine masse granuloase gălbui şi pigment sanguin în soluţiune; afară de acestea, conţine albumină şi epi-teliu din canaliculele urinare însă niciodată cilindri.
Trei sau patru zile după începutul boalei, animalul nu miai poate sta pe picioare, pulsul este foarte accelerat, respiraţia frecventă şi uneori sub-rezonantă. Unele animale mişcă maxilele fără însă a rumega, gura le e spumoasă, şi se învârtesc în cerc, apoi raza cercului învârtitor scade din ce în ce până ajunge la lungimea corpului. După ce au făcut mersul în cerc timp de 10—15 minute se opresc, întorc gâtul într'o parte, formează un airc şi mestecă din gură în semn ca şi cum iar voi să se lingă; din gură, le curge salivă amestecată cu materii alimentare.
Regiunea lombară e dureroasă lia presiune, din timp în timp, scot mugete dureroase, de multe ori, se observă, lacrimi în ochi. Câteodată animalul sucombă în acest timp; se arată spumozităţi la gură, temperatura scade din ce în ce, animalul începe să mănânce pământ, apar nişte mişcări convulsive ritmice şi contracţiuni terminale pun capăt acestor fenomene.
In cele mai multe cazuri însă, boala se prelungeşte, şase—şapte zile. In unele cazuri, după o însănătoşire aparentă, revine o recidivă mortală.
3. ANATOMIA PATOLOGICA
La autopsie, găsim de obicei următoarele leziuni: cadavrul slăbit, subfuziuni de materie colorantă a sângelui sub piele, ţesutul conjunctiv subcutanat edemaţiat mai cu seamă în regiunea umărului, a gâtului sau abdomenului, şi câteodată cu caracter emoragic. Organele gurii şi gâtului sunt puţin "alterate; mucoasa laringelui şi faringelui, injectată şi acoperită de multe ori cu spumă.
Ganglionii limfatici adesea tumefiaţi, până la mărimea unei alune, injectaţi şi suculenţi. Corpul tiroid hiperemic. Mucoasa traheală injectată şi de multe ori acoperită cu spume, pulmomii umflaţi şi pleura netedă şi palidă.
Ţesutul interlobular este sediul unui emfizem pronunţat care câteodată, se continuă în mediastinul anterior care e de multe ori edematos. -    In alte cazuri, există hiperemia părţilor inferioare ale pulmonului . care sunt mai consistente, de coloare roşu-cenuşiu, netede şi infiltrate cu uh lichid turbure şi puţin spumos, rareori atelectazice.
Sacul pericardului conţine 100—200 g lichid limpede; musculatura cordului, roşie palidă, mai fragilă, şi conţine pe lângă coaguli palizi, sânge roşu palid bătând puţin în brun translucid de o putere colorantă diminuată, însă care se coagulează uşor.
Pancreasul injectat şi de multe ori înconjurat de ţesut emoragic edematos.
Ficatul este considerabil, prezintă lobuli cu părticele centrale gal-bene-brune la periferie mai închise, pe când ţestul interstiţial e roşiatic şi translucid. De multe ori, organul e în totalitate galben-brun, iar în alte cazuri, roşu-brun închis şi bogat în sânge. Căile biliare sunt libere înafară numai de cazul când conţin distome. De multe ori, se află în ficat şi pulmon chisturi de echinococi, izolate. . ^
Vezica biliară este dilatată şi conţine bilă de coloare portocalie.
Splina e totdeauna mărită; coloarea sa este neagră sau aproape neagră bătând în roşu; capsula este întinsă, trabeculii îngroşaţi, substanţa foliculară de multe ori mărită, la a cărei "mărire contrîbue mai mult pulpa care este lichidă şi negricioasă.
Măduva oaselor e parţial injectată, embrionară, însă de regulă, e puţin alterată. Stomacul întâi de ordinar puţin dilatat, tot astfel şi al doilea stomac, foieta formează o massă consistentă şi conţinutul său constă uneori dintr'o substanţă foarte compactă, negricioasă şi de multe ori cu un miros fecal.
Caieta e totdeauna foarte hiperemiată, de regulă în partea pilorică găsim eroziuni emoragice, şi mai adeseori de-a-lungul plicelor pierderi de substanţă de 1—2 cm lungime, plate sau mai profunde, cu baza hemo-ragică şi acoperite cu o crustă brună-verzuie, ridicată care se poate detaşa cu mai multă sau mai puţină facilitate. In acest stomac se află rămăşiţe de alimente lichide şi câteodată sanguinolente.
Mucoasa este adeseori acoperită cu mucus gelatinos, pilorul tumefiat, de multe ori cu emoragii împrejurul mucoasei, de asemenea ţesutul profund al mucoasei este infiltrat de un lichid abundent gălbui, câteodată! turbure.
Sub peritoneu, la locul inserţiunii epiplonului pe stomac, ţesutul este adesea gelatinos şi infiltrat cu lichid roşu.
Duodenul e totdeauna hiperemic, mucoasa lui tumefiată şi de multe ori pigmentată cenuşiu, este acoperită cu mucus consistent galben-bruri şi prezintă adesea numeroase emoragii superficiale, punctiforme sau Uniforme. t::
In aceste cazuri, conţinutul este 'amestecat cu sânge sau cu coaguli negru-roşii.
70
VICTOR BABES
OPERE ALESE
71
Ţesutul conjunctiv care înconjoară locul de inserţiune al duodenului este de ordinar sediul unui edem abundent, sanguinolent, care câteodată înconjoară toată partea aceasta a intestinului.
In alte cazuri, se află pe suprafaţa peritoneului numeroase echimoze punctiforme. Vasele intestinelor subţiri sunt de ordinar foarte injectate, suprafaţa şi peretele lor foarte edermaţiat. In piartea opusă inserţiunii me-zenterului, se află! numeroase puncte emoragice de 1 cm diametru, rotunde/ în al căror centru de multe ori se află un corp ridicat, galben lungueţ; acest punct e de ordinar un pentastom denticulăt viu sau de multe ori calcificat.
De multe ori,, pentastomul se află în centrul punctului emoragic, în cazul acesta mucoasa prezintă o deschizătură rotundă de 2—3 mm diametru. Când viermele se găseşte în timpul perforaţiunii găsim o mică deschizătură pe suprafaţa mucoasei pe care se află un coagul de sânge. Printr'o uşoară presiune asupra mucoasei putem face ca pentastomul să intre cu capul înainte în interiorul intestinelor.
In unele cazuri, pentastomul se află între peritoneu şi membrana musculară fără ca mucoasa să prezinte vreo pierdere de substanţă.
Afară de acestea, se află adesea şi sute de embrioni ai acestor pen-tastomi în interiorul intestinelor subţire şi gros şi unii dintre ei sunt fixaţi în centrul unei pierderi de substanţe rotunde plate.
In ţesutul subperitoneal al intestinului, mai cu seamăl în apropierea inserţiunii mezenterului, se văd de multe ori numeroşi pentastomi vil pe cale de migraţiune fără însă ca ţesutul să fie mult alterat. In multe cazuri, nu găsim acele pete emoragice menţionate, însă în locul lor, constatăm pe mucoase pete mai mici de pigment negricios care adesea, prezintă la mijloc concreţiuni calcare şi mai de multe ori, numai ca un punct rotund mai alb şi de un diametru de 1—2 mm.
Mucoasa intestinului este hiperemică, câteodată cu numeroase echimoze punctiforme şi acoperită cu un strat de mucus galben-brun.
Intestinul de multe ori e flotant şi plin cu un lichid roşiatic închis, extremitatea intestinului subţire şi mai cu seamă valvula lui Bauhin e sediul unei emoragii difuze şi mucoasa ei e edemaţiată şi tumefiată. Colonul e foarte întins şi de multe ori hiperemic. Venele mucoasei coecale injectate, formând un fel de arborizaţiumi şi prezentând aspectul injecţiunilor făcute în scopul unui studiu anatomic. Conţinutul cecului e compus din materii alimentare amestecate cu materii biliare. Colonul şi părţile aderente ale colonului sunt câteodată ca şi duodenul înconjurate cu un ţesut edemaţiat şi emoragic infiltrat, pereţii lor sunt de asemenea de multe
ori infiltraţi de emoragii şi tumefiaţi, mucoasa roşiatică şi acoperită cu mucus gros consistent.
In interior, se arată masse lungueţe, negricioase, tari, friabile, formate prin contracţiunea intestinelor şi de multe ori cuaguli de sânge roşu.
Ulceraţiuni nu se pot vedea, cel puţin cu ochiul liber. In unele cazuri, se află în colon viermi subţiri (filării) de 6—8 cm lungime în număr mai mare. Mucoasa prezintă extravazate situate în jurul viermilor şi care par că sunt în legătură cu migraţiunea lor; în aceste cazuri, se află în colon şi filării vii în număr mai mare, libere sau în stadiu de încapsulare pe mezenter.
Rectul conţine de ordinar materii fecale sanguinolente şi lichide san-guinolente şi negricioase; mucoasa acestui intestin e puţin mai tumefiată şi roşiatică, cavitatea peritoneală conţine o mare cantitate de lichid limpede, gălbui, câteodată puţin roşiatic.
Peritoneul puţin injectat, ganglionii mezenterici sunt tumefiaţi, brun-roşii sau cenuşii, de multe ori degeneraţi într'o massă murdară negiu-brună; mai cu seamă cei de-a-lungul intestinului subţire sunt considerabil tumefiaţi şi la secţiune, se scurge mult lichid subţire roşiatic. O mare parte a ganglionilor e ramolită şi prezintă nişte puncte lichefiate de mărimea unui bob de mazăre cu conţinutul cenuşiu murdair şi având unul până la doi pentastomi, în alte cazuri, se află pe lângă prezenţa sau absenţa de viermi vii, numeroase masse lungueţe, calcifiate de mărimea unui bob de orez.
Ganglionii mezenterici mai depărtaţi de intestine precum şi ganglionii retroperitoneali, perihepatici şi renali sunt umflaţi, injectaţi, de o consistenţă moale, însă fără pentastomi. In toate cazurile, găsim în diferite locuri pentastomi în stare vie sau calcifiaţi, între lamelele mezenterului, pe capsula ficatului sau pe pleură unde există în număr mai mare; de multe ori în interiorul pleurei, locul unde ei există este îngroşat, difuz, de mărimea palmei sau şi mai mare, galben gelatinos; ici şi colo, se află în peritoneu filării capsulate vii sau calcifiate.
Rinichii sunt înconjuraţi de un ţesut emoragic edematos; de multe ori, recunoaştem locul şi volumul organului în cavitatea abdominală prin prezenţa unei masse mari sanguinolente roşu-neagră de un diametru cam de 20 cm. Edemul emoragic care e mai cu seamă pronunţat împrejurul originii ureterelor, e un ce constant, caracteristic la această boală.
Totdeauna se afla emoragii proaspete liniforme în mucoasa basinetului precum şi a ureterelor care e acoperita cu un strat de mucus gelatinos galben. Aceste cavităţi conţin urină roşie închis sau roşu-brunăt
72
victor babes
opere alese
73
Rinichii sunt considerabil măriţi, suprafaţa lor e netedă şi capsula lor se detaşează uşor. Substanţa corticală e roşu-negricioasă, fragilă şi la secţiune, se scurge un lichid sanguinolent abundent. Substanţa medulară, mai cu seamă papilele sunt mai palide şi din cele din urmă se scurge când le comprimăm un lichid gălbui sau roşiatic turbure. Vezica urinară e întinsă, conţine urină multă, neagră sau roşu-brună, de abia translucidă.
Musculatura corpului este în unele locuri lividă şi fragilă mai cu seamă iaceea ia spinării şi a şalelor.
Meningele encefalului şi măduvei sunt injectate. Sistemul nervos central hiperemic, câteodată ramolit emaciat însă fără alteraţiuni localizate.
Avem dar de a face cu o boală febrilă, care se vindecă în câteva zile sau se termină prin moarte şi care, în fond, e acompaniată de hiperemia caietei şi a intestinului, de ulceraţiuni caracteristice, de edeme emoragice împrejurul părţilor stomacale şi intestinale afectate, de tumefacţiunea splinei, ischemie, tumefierea şi hiperemierea rinichilor, edem emoragic extrarenal şi hemoglobinurie.
Aproape totdeauna se află numeroşi pentastomi în pereţii intestinali, ganglionii mezenterici şi în peritoneu.
Adesea se află şi filării în interiorul intestinelor şi pe peritoneu.
Patogenia boalei. Din cele constatate, devine foarte probabil că avem de a face cu o infecţiune prin calea digestivă, care produce ulceraţiuni în stomac şi pierderi de substanţă mai mici în intestine: prin această poartă de intrare germenul morbid pătrunde sub membrana seroasă a intestinului unde produce edemul descris; apoi, agentul ajunge în sistemul venei porte şi anume în ficat, în care determină schimbări piarenchimatoase considerabile, după aceea în cord şi în urmă în circulaţiunea mare.
Pulmonii de ordinar nu sunt atacaţi de germenul morbid, însă sângele se alterează în gradul cel mai mare. Modificările din splină sunt expresiunea acestei alteraţiuni.
De laltă parte, rinichii cu aparatul lor vasculiar complicat formează centrul unei infecţiuni energice care se transmite ţesutului extrarenal; de asemenea, trebue să mai luăm în considerare aici retenţiunea şi aglomerarea în sânge a agentului morbid care disolvă şi distruge globulele roşii, iar părţile distruse sunt eliminate prin rinichi şi produc astfel hemo-globinuria precum şi iritaţiuni întinse ale mucoasei şi ţesutului ce înconjoară basinetul.
Migraţiunea pentastomilor. Cercetările urmate confirmă această ipoteză. Insă înainte de ia continua pe această cale, să ne fie permis a face
unele observaţiuni asupra prezenţei constante a pentastomului denticulat în cele 30 de cazuri examinate.
In cele dintâi autopsii, am fost surprinşi de prezenţa colosală a acestor viermi în ganglionii limfatici, unde au pirodus o tumefacţiune considerabilă; apoi, numeroşi noduli emoragici şi ulceraţiunile intestinelor subţiri produse prin ei, ne-au făcut să credem că vom putea stabili o legătură între prezenţa lor constantă şi existenţa boalei, cu atât mai mult cu cât s'au găsit numeroşi pentastomi mergând între îndoiturile peritoneale şi anume, în păîrţile emoragico-edematoase.
Faptul, după părerea noastră, până acum necunoscut, e că pentastomul denticulat migrează, precum am putut constata aceasta în numeroase cazuri, în anume timp (cam prin August) în mare parte din ganglionii mezenterici şi perforează intestinul subţire, ajungând astfel împreună cu excrementele înafară; acest fapt a fost de un mare interes, însă ne-am putut convinge în scurt timp că în ţară la noi şi anume, în districtul Ilfov şi în alte locuri care se află în părţile băltoase dunărene se găsesc pentastomi în număr considerabil care cauzează într'un tîmp anumit aceleaşi alteraţiuni ca cele descrise. Nu am reuşit a urmări migrarea pentastomului prin pulmoni în căile respiratorii după cum susţine G e r 1 a c h.
Fără îndoială şi aici cauza de propagare este numărul cel mare al câinilor care conţin pentastomul tenioid şi furnizează astfel ouăle parazitelor.
Nu poate fi nicio îndoială că larvele pentastomilor pot cauza o alte-raţiune a organismului prin perforaţiunea intestinelor şi prin marele lor număr. Cel puţin trebue să presupunem că, în epocile migrării pentastomilor, vitele sunt mai susceptibile ca de ordinar, la influenţele lor vătămătoare asupra canalului intestinal.
Acelaşi lucru se poate presupune şi despre iritaţiunea produsă prin
filării.
4. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL AL BOALEI
După revista simptomelor şi alteraţiunilor trebue să mai repetăm încăodată că: trebue bine deosebită boala de pesta bovină care actualmente riu mai există în România.
Prostraţiunea animalelor, oboseala, lipsa de poftă de mâncare, lăcră-marea ochilor, poziţiunea plecată, salivaţiunea, febra înaltă şi chiair secre-ţiunea nazală sanguinolentă, sunt comune pentru amândouă, boalele. Dejecţiunile la pesta bovină isunt adesea emoragice, fetide, lichide, învelite
74
VICTOR BABES
OPERE ALESE
75
în mucus, pe când la boala de care ne ocupăm există tenesme, de ordinar oonstipaţie, şi la început, abdomenul btalonat; ceea ce este mai caracte-ristic pentru amândouă boalele sunt contracţiunile musculare şi convul-siunile.
Animalele slăbesc aici repede ca şi la pesta bovină şi sucombă dela a 4-a până la a 8-a zi.
La autopsie, leziunile corespund în multe puncte la ambele boale: aici ca şi la pesta bovină există alteraţiuni ale traiectului gastro-inte-stinal. Mucoasa la ambele maladii e tumefiată; tot astfel sunt şi alteraţiunile ficatului şi splinei. Analogiile acestea explică confundarea ambelor boale într'un timp când ele existau împreună. De când s'a înlăturat însă pesta bovină prin măsurile energice de poliţie sanitară veterinară, s'a putut deosebi cu preciziune tabloul clinic al hemoglobinuriei de acel al pestei bovine.
Măsurile care au avut efect asupra pestei bovine au rămas inofensive pentru hemoglobinurie. Cu toate acestea, unii cititori ar putea să creadă ca am avea de a face cu o formă a pestei bovine; însă deja dela început am insistat asupra diferenţelor esenţiale în comportarea epidemiologică a ambelor boale, afară de aceasta, există încă alte diferenţe absolut valabile.
Pe când pesta bovină atacă deopotrivă boii, vacile, viţeii, de hemoglobinurie se îmbolnăvesc aproape numai boii, rareori vacile şi niciodată viţeii. Pe când, după cum am văzut, peste bovină odată importată, începe dela un loc şi se propagă mai departe, hemoglobinuria apare anual şi izolat în diferite locuri ale ţării fără contact aparent între teritoriile infectate, dispărând subit după ce a fălcut mii de victime. Vom reveni asupra detaliilor acestor împrejurări. In ceea ce priveşte cursul acelor boale, o diferenţă esenţială o aflăm în hemoglobinuria abundentă ce nu lipseşte niciodată în cazurile mortale; o altă diferenţă esenţială o găsim în alteraţiunile patologice ale organelor.
Pe când la pesta bovină joacă rol principal tumefacţiunea considerabilă a sistemului limfatic ce aparţine traiectului gastro-intestinal, aici, ganglionii mezenterici şi retroperitoneali sunt puţin umflaţi, iar sistemul folicular al intestinelor e cu totul intact.
Tumefacţiunea şi procesele necrotice ale ileonului care sunt aşa de caracteristice pentru pesta bovină lipsesc cu totul aici precum şi depozitele pseudomembranoase; însă există la hemoglobinurie eroziuni mici şi ulcere plate la partea pilorică a caietei.
O' altă diferenţă absoluta mai este modul îmbolnăvirii, edemul emo^ ragic perirenal şi periureteral, emoragia mucoasei basinetelor, îngrămă-
direa considerabilă în rinichi, şi mai cu, seamă prezenţa unei masse mari de urină roşie sau negru-roşie în vezică.
Intre alte boale ale vitelor care au asemănare cu hemoglobinuria, putem cita:
Febra de Texas (în Mexic) caire corespunde regiunii febrei galbene, după cum boala noastră corespunde părţilor malarice ale ţării.
In hemoglobinurie, lipseşte icterul care caracterizează febra' de Texas; pe lângă aceasta, la animalele bolnave de febra de Texas, constatăm o perioadă de incubaţie care durează) 10 zile până la 6 săptămâni. In celelalte privinţe poate să aibă un asemenea parcurs, însă nu există totdeauna hemoglobinuria. S'a constatat încă la febra de Texas dependenţa boalei de solul murdărit de excrementele sanguinolente ale animalelor bolnave, precum s'a constatat şi imunitatea raselor indigene, împrejurări care se observă şi la hemoglobinurie.
Să vedem acum în ce raport stă boala noastră cu epizootia vânatului şi a vitelor a lui Bollinger.
Edeme emoragice se află la ambele, însă la boala vânatului acest edem e extern, subcutaneu, îi lipsesc însă alteraţiunile caracteristice ale rinichilor, ale ţesutului perirenal, precum şi hemoglobinuria care după cum am văzut este patognomonică la boala noastră. Afară de aceasta, sângele la epizootia lui Bollinger conţine masse mari de bacili fapt ce nu se observă în boala noastră.
O altă boală febrilă a vitelor, şi care se aseamănă întru câtva cu hemoglobinuria este febra catarală malignă a vitelor; aceasta apare sub formă de epizootie şi constitue o afecţiune febrilă generală, cu echimoze, emoragii, inflamaţiune intestinală, câteodată şi hemoglobinurie, însă această boală se distinge de hemoglobinurie nu numai prin aceea că atacă deopotrivă vacile şi viţeii, dar încă prin prezenţa unei hiperemii considerabile a cerebrului, prin conţinutul sanguin al ventriculilor cere-brului, prin roşeaţa considerabilă a mucoaselor nazală şi conjunctivală, prin turburarea corneei, pirin inflamaţia intensă pseudomembranoasă a faringelui care lipseşte la boala noastră caracterizată prin prezenţa constantă a hemoglobinuriei şi prin mersul ei tipic. Din cele ce preced, rezultă că e imposibil a confunda hemoglobinuria cu febra catarală malignă.
5. CERCETĂRILE HISTOLOGICE ŞI BACTERIOLOGICE
Cu toate părerile contrarii ale comisiunilor anterioare, după cercetările noastre stabilindu-se că şi hemoglobinuria trebue să fie o boală
76
VICTOR BABEŞ
opere alese
77
inîecţioasă, am îndreptat mal departe cercetările asupra descoperirii etiologici boalei.
Pentru acest scop, s'a procedat după principiile cunoscute în cercetarea boalelor infecţioase. înainte de toate, iau fost examinate organele, .atât proaspete, cât şi întărite, care proveneau dela 14 cazuri de boală; în trei cazuri, s'au sacrificat animalele bolnave fără speranţă de vindecare., după aceea s'au examinat organele imediat; în nouă cazuri s'a făcut autopsia imediat după moarte, şi în două cazuri a trecut un timp de 16—18 ore după moarte. Afară de aceasta, s'au examinat cinci animale, mai multe zile după moarte.
Examinarea secreţiunilor, excrementelor şi lichidelor din organe. In preparaţiunile făcute pe lamele din sângele proaspăt, s'a putut constata o diminuare enormă a globulelor roşii, apariţiunea de granule colorate în galben, o mică înmulţire a celulelor leucocite mononucleare, şi în fine, s'a constatat prezenţa multor corpusculi, aşa numite plăci de sânge şi leucocite.
La examinarea mai precisă, trebue să distingem de corpusculii de pigment gălbui neregulaţi, nişte granulaţiuni mai mici gălbui rotunde, lucitoare, care de multe ori, se află în interiorul sau pe globulele roşii de sânge.
Aceste granulaţiuni rotunde de diametru cam de 0,6 \i —0,8 [x nu au mişcare proprie, sunt izolate sau câte două împreună.
Sângele cordului, ca şi cel din vasele mari, conţine numai puţine din aceste corpuscule, în multe cazuri aceste corpuscule se află în edemele extra-intestinale, în rinichi, şi splină, când de multe ori se disting bine, iar în alte cazuri sunt mai greu de găsit.
Tratând cu eter-alcool sau prin încălzirea lamelor la 120° centigrade, după Ehrîich, se pot vedea globulele de sânge intacte, însă bacteriile se vor arăta mai puţin clare.
Prin coloraţîunea cu metilen, se pot observa în multe vase (aproape mai în toate) globule roşii şi în jurul lor nişte formaţiuni deosebite; acestea sunt libere în interiorul globulelor roşii.
In stare liberă colorate cu metil B, prezintă în jurul lor o zonă îngustă, palid colorată. Astfel colorate, ele apar mai mari (cam de 0,8 p), ca şi cum ar fi colorate cu albastru de metilen.
Unii indivizi au o formă specială, adică o formă de cuadrat, şi totodată stau în legătură prin o punte îngustă între ei şi care după procedeul în urmă indicat, nu se vede.
La coloraţîunea cu albastru de metilen, se observă în interiorul fiecărui individ rotund, o linie transversală colorată, formând astfel doi diplococi turtiţi al căror mijloc e necolorat, care însă apar coloraţi la unele părţi ale periferiei; astfel, au de regulă aparenţa că ar fi divizaţi transversal pe linia menţionată. De ordinar, două din aceste formaţiuni, formează un diplococ.
Trataţi cu metil B, se observă că aceşti coci cuadraţi sunt divizaţi printr'o legătură cu cei dintâi, de multe ori, numai la un colţ şi sunt astfel întorşi în jurul axei lor, încât apare un individ divizat transversal, iar celălalt paralel cu axa lor comună.
Prin această comportare a lor, căreia îi corespunde un tablou microscopic cu totul caracteristic, aceste bacterii se disting îndată de cele ce au fost cunoscute până acum.
Fiindcă preparatele pe lamele au dat în toate cazurile examinate aceleaşi rezultate, este incontestabil că boala stă în legătură esenţială cu invaziunea corpului, de către aceste bacterii.
Examinarea histologică a organelor. Să examinăm acum raporturile ce au aceste bacterii cu ţesuturile, poarta lor de intrare şi căile lor de propagare.
Deja examenul preparaţiunilor pe lamele ne arată că aceste bacterii nu se pot afla sigur în secreţiuni şi în conţinutul intestinal, ci le găsim în număr mai mare în interiorul globulelor roşii ale sângelui, sau libere în rinichi, în jurul părţilor intestinale infectate, şi în menţionatele edeme ale ganglionilor. De asemenea şi în profunzimea mucoasei stomacale şi intestinale, aceste bacterii se găsesc în număr destul de mare. Nu am reuşit însă a le constata cu siguranţă în ulceraţiuni sau în glandele tubulare.
Aceşti paraziţi îi aflăm în masse în ganglionii mezenterici tumefiaţi, aici însă sunt cu mult mai mici şi formează de ordinar grupe înafară de globulele roşii.
In ficat, de obicei nu s'au putut găsi bacterii deşi organul e considerabil alterat; numai în două cazuri care s'au terminat repede prin moarte, s'au aflat bacteriile în numeroase globule de sânge în vasele mai mari ale ficatului.
Tot aşa de puţin se arătau de ordinar în pulmoni şi în sângele cordului. In preparaţiunile din splină, cocii sunt de ordinar foarte numeroşi, de multe ori însă e foarte greu de a-i recunoaşte.
Totdeauna însă se află în masse colosale în rinichi şi anume în cele mai multe globule roşii, însă şi afară din' ele.
78
VICTOR BABES
OPERE ALESE
79
Foarte numeroşi sunt în capilarele musculaturii corpului, câteodată în măduva oaselor; nu s'au putut constata însă în creier şi măduva spinării.
In urină, nu prea sunt numeroşi, şi chiar lipsesc câteodată.
In secţiunile diferitelor bucăţi de ţesuturi întărite în alcool sau licoarea lui Muller sau Flemming, şi oare au fost colorate cu diferite colori de .anilină, s'a constatat că bacteriile nu se colorează după metodele obişnuite; iasă se vede că alcoolul extrage coloarea din ele. De aceea, am colorat întâi cu soluţiunea anilinizată sau în genere bazică (alcalină) apoasă, am deshidratat cu soluţiunea lalcoolică concentrată de aceeaşi coloare şi am continuat cu ulei de anilină şi xilol; şi le-am montat în balsam de Canada cât se poate de concentrat. Insă, şi prin această metodă tratând cu fuchsină şi cu violet de metil, bacteriile nu s'au putut bine distinge.
După metodele lui Gram, Weigert şi Ehrlich bacteriile nu se colorează. Numai printr'o soluţiune concentrată de albastru de metilen de Loffler combinată cu sus indicata procedură am ajuns la scop.
Cu toate că după cum am văzut, bacteriile în conţinutul intestinal nu se distingeau, deşi de asemenea în ulceraţiuni nu se aflau într'un număr şi o ordine astfel ca să poată fi aduse ca probă a invaziunii lor din acest loc, totuşi ne place a crede căi aceasta este incontestabil poarta lor de intrare.
Un număr mic de bacterii care se vede, că îşi află condiţiunile favorabile de nutriţiune, nu în pierderile de substanţă, ci in sânge, este suficient, ca de aici să infecteze organismul.
Prezenţa lor în capilarele şi arterele mici ale stomacului nu probează nimic în favoarea acestei presupuneri, fiindcă bacteriile pot ajunge şi aici precum au ajuns în genere în vasele cele mici ale corpului. într'un caz, vasele superficiale ale stomacului erau excesiv dilatate şi pline cu masse mari de coci, aşa încât necroza superficială a mucoasei se poate explica prin invaziunea ulterioară a bacteriilor.
Totuşi, suntem înclinaţi a lua în consideraţiune prezenţa mai cu seamă a masselor colosale de bacterii în ganglionii mezenterici tumefiaţi.
In ganglionii limfatici, mai întâi de toate există tumefierea foliculilor şi în acelaşi timp, ganglionul întreg este edemaţiat.
In secţiunile fine colorate cu albastru de metilen recunoaştem această stare edematoasă!, constatând anume o îngroşare considerabilă a reţelei protoplasmatice a substanţei reticulate. Aceasta e umplută cu bacterii ce formează grămezi mici de diplococi grupaţi în mod caracteristic, şi care au multă asemănare cu gonococii.
Şi în protoplasma celulelor care mărginesc crăpăturile limfatice, aflăm grămezi de bacterii, însă aici bacteriile, invadând din intestine, s'au aşezat mai întâi în ganglioni, unde s'au înmulţit în mod considerabil; aici încă n'au intrat în globulele roşii ale sângelui, ci părăsesc cu încetul dimpreună cu limfa, ganglionii, pentru a ajunge în circulaţiune.
S'ar putea zice că bacteriile s'au înglobat poate prin celulele limfatice şi s'au distrus.
Deşi această părere nu se poate absolut contesta, totuşi, se opune în contră-i împrejurarea că bacteriile nu arată nicidecum semne de degenerare, din contră, ele se află în reţeaua protoplasmatică care serveşte drept canalicule sucurilor, precum şi în celulele mononucleare mai mari unde le aflăm într'o ordine oarecare regulată ce corespunde modului de înmulţire a lor; trebue să mai ţinem socoteală în acelaşi timp şi de faptul că paraziţii, care se află pe globulele roşii sau în interiorul lor, abia au ocaziunea de a se debarasa de ele pentru a fi distruse chiar în ganglionii mezenterici.
Ne putem aştepta mai curând la o astfel de distrugere a bacteriilor în ficat, splină. şi măduva oaselor.
In ficat, aflăm într'adevăr nişte alteraţiuni curioase pe care le-am descris deja pe scurt macroscopiceşte. /
Pe secţiuni mari, putem deosebi totdeauna două feluri de substanţe cam astfel, ca la ficatul musoad; vasele mai mari apar dilatate, împrejurul lor şi anume în jurul ţesutului interstiţial, lobulii sunt bruni, iar la partea centrală sunt coloraţi gălbui. Cu o mărire mai mică, secţiunile colorate cu colori de anilină ne dau o imagine deosebită: vasele interstiţiale sunt dilatate, ţesutul interstiţial conţine celule migratice, şi celule mari Ehrlich. Afară de acestea, ţesutul e edematos umflat, celulele ficatului sunt infiltrate cu globule mici de grăsime, umflate, limita lor difuză, nucleii sunt palizi, numai conturul lor şi una sau două granulaţiuni în interior, sunt colorate; capilarele intralobulare sunt dilatate, şi în vasele mai mari, sângele conţine granule de pigment şi granule colorate; dar, mai cu seamă în capilare, aflăm în loc de sânge o massă omogenă gălbuie, cu pigment; vasul este înconjurat de o massă colorată, granulată, izolată printr'un lichid de celulele ficatului; pe lângă această massă, se află celule rotunde mononucleare mai mici sau mai mari, în a căiror protoplasma se află nişte corpusculi rotunzi sau lungueţi care se colorează prin colori de anilină.
După acest strat urmează spre centru o zonă, în care celulele ficatului nu mai conţin nuclei şi care e traversată de o reţea colorată nere-
80
VICTOR RABES
OPERE ALESE
81
gulat; între acestea, vasele intralobulare dilatate sunt pline cu o massă de corpusculi, granulaţiuni, detritus de celule, şi nudei intensiv coloraţi. In urmiâ acesteia şi în părţile periferice sale lobulilor, vasele sunt mai intensiv colorate, decât celulele ficatului. Cu mult mai clar se vede aceasta în partea centrală a lobulilor; aci în celulele ficatului care formează nişte grămezi izolate sau reunite, nu se mai colorează decât câteva granule în centru, arătând locul nucleului, centrul celulei e de ordinar necolorat, şi periferia uniform gălbuie. In celulă, se afla corpusculi pigmentări gălbui cu centrul rotunzît.
Celulele sunf înconjurate de menţionata massă de detritus tare colo-rabilă, care şi la o mărire mai mică se arată în forma unei reţele radiate tare colorată.
Până acum numai într'un caz am reuşit de a constata bacteriile în secţiuni.
In pulmonii care sunt puţin alteraţi, le-am căutat în zadâi, pe când aproape în toate celelalte organe, se pot afla; astfel se găsesc în mare număr în cele mai multe globule roşii ale capilarelor stomacului şi intestinelor; ei sunt foarte numeroşi mai cu seamă în capilarele musculare, muşchii sunt puţin alteraţi, însă ţesutul lor conjunctiv e mai bogat în celule ca de ordinar.
într'un alt caz mucoasa stomacală se află erozionată în unele locuri; glandele conţineau bacili groşi de 1 ^ cu extremităţi rotunzite, ţesutul mucos se colorează rău şi difuz, iar arterele superficiale erau considerabil dilatate şi pline cu diplocoei, oare se aflau numai parţial în globulele roşii de sânge.
Splina arată [o] mărire şi o înmulţire a elementelor foliculare, mai cu seamă a pulpei. Sistemul trabecular mai fin al organismului e mai depărtat şi întins, elementele foliculare rotunde sunt aşezate mai dens. In pulpă, ne atrage atenţiunea îndată numărul mare precum şi mărimea nucleilor celulelor care conţin pigment; acestea sunt rotunzite sau glo-bulate, la periferie conţin nişte spaţii care sunt pline cu grămezi rotunzite galben-brune, probabil rămăşiţele globulelor roşii.
Lucru de mirat e că splina conţine proporţional mai multe globule de sânge intacte, decât multe alte organe; totuşi, hematiile nu sunt nici aci aşa de dense ca de ordinar; cu toate acestea, putem lesne recunoaşte că o parte din ele conţin bacterii. Anume în părţile fără perete al vinelor vedem că globulele roşii care conţin bacterii, au o formă mai neregulată decât celelalte, ele se află în mare parte nu în axa curentului sanguin, ci în grupe mici la periferie în apropierea elementelor mononucleare umflate.
In curentul sanguin, mai aflăm şi elemente mai mari de o formă rotundă oare conţin vacuole precum şi masse neregulate, colorate uniform în albastru. Deşi întâlnim aici de multe ori numeroase bacterii în interiorul globulelor roşii şi înafară de ele, acestea sunt anume în raport cu globulele de sânge care conţin bacterii mai rare decât în alte organe. In rinichi, aflăm cel mai mare număr de bacterii.
Dacă examinăm acest organ, fără consideraţiune de bacterii, aflăm o dilataţiune excesivă a capilarelor fără a distinge într'însele globule de sânge bine vizibile.
Canaliculele substanţei corticale sunt distanţate fără ca să putem recunoaşte îndată cauza acestui fenomen. Endotefiile vaselor sunt înmulţite; în jurul vaselor mai mari, s'au depus leucocite uni- şi multinucleare. epiteliul capsulei este puţin hiperplaziat şi nucleii acestuia au pierdut mult din substanţa lor cromatică, pe când din contră, pereţii glomerulari de multe ori au aspectul ca şi cum ar fi infiltraţi cu o massă uniformă colorată.
Epiteliul canaliculelor e puţin deslipit şi granulat, colorat gălbui, iar nucleii mai palizi; de multe ori, numai conturul lor e colorat.
Canaliculele sunt de ordinar umplute cu o massă intensiv colorată, neregulată semilunară sau granulată. In canaliculele drepte, celulele conţin mult pigment galben. Colorând cu o coloare oarecare, vedem că toate capilarele care sunt foarte dilatate, precum şi ansele glomerulilor sunt umplute cu nenumărate bacterii care de multe ori, sunt aşa de strânse, încât spaţiul între diplobacterii corespunde numai diametrului unui globul roşu de sânge, câteodată chiar, găsim multe locuri unde bacteriile sunt şi mai dense, formând grupe mici. Această constatare extraordinară se poate explica, presupunând că o diplobacterie corespunde unui globul roşu, şi că aici nu toate globulele roşii conţin bacterii, şi că dintre acestea părăsesc globulele de sânge formând grupe mici libere. Câteodată reuşim a descoperi periferia unui globul roşu în jurul bacteriei.
In alte cazuri, care sunt mai vechi ea de cinci zile, alteraţiunile ţesutului rinichilor sunt mai pronunţate. In aceste cazuri, se formează aglo-meraţiuni de celule în jurul arterelor mici, precum şi în jurul capsulei lui Bowman. Nucleii epiteliului capsular sunt palizi, şi în el găsim prea puţine granule de substanţă cromatică. In spaţiul capsular, se află masse granulate, palid colorate. Protoplasma canaliculelor urinifere drepte, în aceste cazuri este aproape cu totul înlocuită printr'un pigment brun.
Dacă punem imediat bucăţi subţiri din organele animalului sacrificat în acid osimic, în soluţiunea lui Flemming sau Muller reuşim de multe
6. Oper alesee
82
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
83
ori foarte bine de a recunoaşte raportul între globulele roşii şi bacterii. Pentru acest scop, bucăţile din organe se pun timp de o ora în soluţiunea de metilen-Loffler, de aci în soluţiunea alcoolică de metilen, după aceea pentru vreo câteva secunde se pun în soluţiunea alcoolizată de eosină, în fine, în ulei de anilină şi xilol. Tot cu acelaşi succes bun putem întrebuinţa următoarea metodă: secţiunile se pun întâi în albastru de metilen-Loffler, după aceea în albastru de metilen alcoolic, de iaci în ulei de anilină şi în fine în esenţă de cuişoare care conţine fluoresceină şi eosină.
In aceste preparate, recunoaştem în adevăr că cea mai mare piarte ia globulelor roşii din rinichi sunt distruse; multe dintre ele liasă numiai conturul unui segment din circumferinţa lor; altele lasă să vedem alteraţiuni ale formei şi ale mărimii; ele sunt de multe ori, rotunde ca un glob, mai mici decât în stare normală şi primesc în licoarea lui Muller o coloraţiune verzuie, produsă desigur prin colorabilitatea lor slabă prin albastru de metilen. Aici distingem foarte bine că o mare parte din bacterii se află în interiorul globulelor roşii. Mijlocul acestor globule e mai palid şi partea periferică care e mai colorată înconjoară bacteriile în forma unui inel sau semicerc.
Pentru a obţine preparate bune din sucuri sau sânge, am încercat de a fixa mai întâi globulele roşii prin căldură (Ehrlich); însă nu am reuşit în toate cazurile a avea rezultatul dorit.
O metodă de preparaţie mai bună consistă în a trata sângele prin acid osmic: se ia o gută de sânge proaspăt, se pune în 5 g de acid osmic I %, agităm puţin şi lăsăm să stea după voinţă; însă am reuşit şi mai bine în modul următor: am întins sângele sau sucul într'un strat subţire pe lamele, care s'â uscat, le-am pus pentru un timp mai lung în o amestecătură de alcool absolut cu eter, lamelele s'au tratat după aceea cu albastru de Loffler şi eosină.
In urina negru-roşie a animalelor moarte s'au găsit de ordinar grămezi de corpusculi mici gălbui; ici colo masse granulate, foarte rar globule roşii de sânge ; însă s'a putut constata prin cercetare spectroscopieă precum şi prin analiză chimică, hemoglobina în cantitate mare.
Urina conţine, afară de acestea, albumină în cantitate moderată.
6. EXPERIMENTELE PE ANIMALE ŞI ÎNCERCĂRI PENTRU A CULTIVA MICROBUL
Experimentele acestea nu s'au putut termina în anul trecut, deoarece numai după încetarea enzootiei s'a aflat care anume dintre bacteriile
găsite se poate considera ca agentul producător al boalei, căci de ordinar s'au găsit prin culturi şi alte bacterii ce penetrase în corpul animalelor înaintea morţii prin ulceraţiuni, şi care de multe ori erau foarte patogene.
Chiar prin împrejurarea că [uneori] cantităţi mici din sângele boilor bolnavi sau morţi nu au fost deloc sau foarte puţin patogene pentru boii care au rămas sănătoşi după inoculare, şi prin faptul că bacteriile ce produc boala, sunt greu de cultivat, şi că boala numai la anumite specii de animale se poate produce experimental, am fost împiedecaţi în cercetările noastre.
Fără a ne ocupa cu detaliile lor, să ne fie permis de a schiţa şi a demonstra în scurt prin unele exemple cursul cercetărilor.
La 13 Iulie, făcându-se o emulsiune din substanţa rinichiului unui bou mort în acea zi la Dărăşti:
1) S'a injectat la un iepure de casă sub piele 1 g, după 15 zile iepurele a murit prezentând febră.
La autopsie, s'a găsit hiperemie în organe, mai cu seamă în peritoneu care conţinea mult lichid roşiatic, transparent şi coagulabil; afară de acestea puţine echimoze şi inflamaţiunea catarală a intestinelor.
In sânge, şi în capilarele organelor, precum în ficat, se găsesc atât în interiorul globulelor, cât şi mai cu seamă liberi, diplococii descrişi. Urina e limpede şi nu conţine hemoglobina.
Din organele boului s'au făcut numeroase culturi. In toate culturile nediluate s'au desvoltat pe agar şi pe cartofi, colonii plate translucide şi puţin saprogene, care constau din bacili sau diplobacterii groase 0,6 y., scurţi, de multe ori la extremităţi mai intensiv coloraţi sau cu vezicule mici, şi care se colorau rău după Gram. Aceste bacterii le numim A.
Numai în culturile diluate (făcându-se întotdeauna trei diluaţiuni), s'a desvoltat pe ser de bou şi rareori pe agar cu glicerina; la temperatura corpului, colonii cu totul transparente de abia apreciabile, superficiale, cu marginea granulată precum şi puţin precipitat gălbui în apa de con-densaţie, care ca şi coloniile constă din diplocoei a căror mărime şi colo-rabilitate corespundeau hematococilor caracteristici ai boalei. Aceştia sunt înconjuraţi de o capsulă palid colorată. Această bacterie o numim B.
. 2) S'a inoculat în ţesutul conjunctiv subcutanat un iepure cu 1 cg emulsiune din cultura pe agar-agar (bacteria A), şi a rămas sănătos.
3) S'au inoculat cu o emulsiune de culturi din diferite organe un bou, un berbec, un iepure, un gâscan şi o găină: toate aceste animale au rămas sănătoase afară de iepure, care a murit după 19 zile de o pleurezie fibrinoasă abundentă.
victor babeş
opere alese
85
4) Cu o emulsiune din cultura pe serum (bacteria B) s'au inoculat un berbec, o capră, doi iepuri, un porc, un gâsaan şi o găină (la fiecare câte un gram emulsiune).
Numai iepurii au arătat reacţiune, cel dintâi a murit după 14 zile, arătând febră (41° centigrade), şi prezentând ta autopsie aceleaşi leziuni ca la cel din experimentul 1); al doilea iepure a murit după 17 zile cu aproape aceleaşi fenomene şi leziuni.
5) Doi iepuri au fost nutriţi cu varză care a fost stropită cu o amestecătură de bacterii (A + B), ambii au sucombat, şi anume: unul după 13 zile, celălalt după 18 zile dela inoculare; cel dintâi cu hiperemie, echimoze şi diaree; cel din urmă cu o pleurezie şi o pericardită fibrinoasă abundentă, cu compresiunea aproape totală a pulmonului care arată şi o inflamaţiune interlobulară purulentă.
6) Din cultura bacteriei (A) s'a transportat pe diferite substanţe, şi bacteriile s'au desvoltat puţin mai bine decât la început pe agar cu glicerina sau chiar simplu agar; în gelatină cu glicerina sau desvoltat puţin mai târziu în profunzime. Pe cartofi însă, nu s'ia putut constata cu si-guraiîţă vreo desvoltare. Chiar şi în vid se desvoltă câteodată în bulion o mică turbureală.
Din a doua generaţiune, s'a inoculat la 19 August un iepure, acesta a murit la 30 Octombrie.
La 14 Octombrie, un iepure inoculat la ureche cu acul de platină, a sucombat în ziua următoare nearătând înafară de o hiperemie a organelor, nicio leziune apreciabilă.
In fine, s'ia inoculat un iepure dintr'o cultură pe agar cu glicerina, în a cincia generaţie şi a murit cu fenomene şi leziuni caracteristice la 18 Noembrie.
Dela un bou foarte bolnav sacrificat la 28 August în Sinteşti, s'au făcut numeroase culturi şi inoculări la animale.
întâi s'a injectat sânge, care conţinea numeroşi hematococi, la doi iepuri, un guzgan şi un şoarece alb. Unul dintre iepuri a murit după trei zile şi jumătate cu fenomene septice, găsindu-se echimoze pe suprafaţa membranelor seroase şi hiperemie considerabilă în organe.
La un guzgan care a sucombat a 12-a zi după infecţiune s'a găsit congestiune considerabilă în organe şi mai cu seamă în intestine.
Al doilea iepure care a rezistat unei infecţiuni anterioare cu o cultură mai veche din cazul precedent, a rămas şi acum sănătos.
In cazul acesta, nu s'a putut cultiva bacteria B pură, deoarece nu s'au făcut culturi diluate pe serum de bou.
Un bou a murit la 8 Septembrie în Stoieneşti.
1) Din sângele acestuia s'au inoculat un iepure şi un şoarece; din edemul extrarenal s'au inoculat un şoarece alb şi un porumbel. Din urină (5 g), s'a inoculat un iepure, şi din edemul din apropierea ficatului, s'a inoculat un porumbel.
După două zile, murind şoarecele infectat cu edemul extrarenal, şi făcându-i-se autopsia, s'au găsit congestiuni în peritoneu şi inflamaţia emoragică a intestinului. In sângele acestuia, s'au găsit coci caracteristici înafară de globulele roşii.
Un iepure a sucombat după 14 zile, neprezentând la autopsie, înafară de hiperemia organelor interne şi diaree, nimic important.
2) Din urina negru-roşie s'au injectat la o oaie sub piele 150 g, fără ca să se fi îmbolnăvit.
3) Cea mai mare parte din conţinutul caietei şi al intestinului subţire amestecat cu 500 g de sânge s'a dat ca mâncare la doi boi, care au prezentat două zile febră, dar nici hemoglobinurie, nici celeilalte simptome ale boalei.
Dintre animalele inoculate, iepurele căruia i s'au injectat 13 g urină a murit după trei zile, prezentând la autopsie echimoze în organele interne, fără însă să se fi putut constata în interiorul lor bacterii.
Celelalte animale au rămas sănătoase mai mult decât o lună.
4) Intre numeroasele culturi făcute, s'a găsit pe ser de bou o bacterie, cu caracterele bacteriei B.
Jilava, 19 Septembrie. Din sânge şi din sucul renal s'a injectat în ţesutul subcutanat la doi iepuri şi un şoarece alb câte 0,5—0,2 g emulsiune ; amândoi iepuri au murit după cinci zile; la unul dintre aceştia s'a format la locul de inoculare un abces gangrenos; s'a găsit o tumefacţiune considerabilă a splinei, care era aproape neagră, tot astfel şi ficatul, tumefiat, de coloare închisă; în jurul rinichilor, un edem emoragic.
In toate părţile s'au găsit bacili omogeni de 1 [i, cu spori mari la o extremitate, şi care se colorau intensiv, după Gram; aceşti bacili însă au penetrat în cazul acesta în glandele stomacului prin ţesutul dela baza ulcerelor.
Substratele întrebuinţate conţineau mai cu seamă culturile acestor bacili, precum şi colonii din bacteria A.
Iepurii inoculaţi cu aceste din urmă bacterii mureau de ordinar după 8—14 zile, şi prezentau pericardită şi pleurită fibrinoasă.
Deşi s'a putut izola, prin culturi pe plăci, un diplococ, care creşte în profunzimea gelatinei în formă de puncte fine, şi a cărui mărime corespunde cu aceea a hematococilor, totuşi, nu ne-am putut convinge pe deplin despre identitatea lor.
86
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
87
Un iepure inoculat cu aceşti coci, a sucombat după 14 zile.
Un altul, infectat cu o cultură pe agar, a murit după şase zile dela inoculare. La autopsie, amândoi prezentau leziunile produse prin bacteria B.
Un alt iepure care a fost infectat dintr'o cultură pe gelatină constând din forme care semănau cu ale bacteriei A, pe lângă care însă putea să fie şi bacteria B, a murit de asemenea după 11 zile, cu fenomenele ordinare produse de bacteria B.
Analiza unui caz ivit la 22 Septembrie în Butimian, a dat rezultate negative, cu toate că se aflau numeroşi hematococi. Nici injecţiunile de sânge la iepuri şi şoarece, nici acelea făcute sub pielea unui bou, nu ne-au dat rezultate.
Faţă cu aceste rezultate nu putem admite că o cultură pe agar cu glicerina dela acel bou şi care se prezintă sub formă de plăci subţiri transparente, plate şi compuse din bacili scurţi, 0,6 {l, câte doi paraleli, să fi omorît un iepure după şase zile, deşi acesta a prezentat febră, hiperemia organelor şi diaree.
Din cazul dela Buda la 23 Septembrie am obţinut mai bune rezultate.
Un iepure căruia i se injectase sânge dela bou, ia murit după 11 zile prezentând febră; la autopsia lui, s'a găsit exudat roşiatic în peritoneu, conţinând diplocoei, de asemenea hiperemia intestinelor iar conţinutul lor lichid în preparatele din splină şi ficatul iepurelui, s'au putut constata coci înconjuraţi cu o zonă deschisă.
O cultură pe serum arată modul de acţiune al bacteriei B, căci inoculată în ure.chia unui iepure, 1-a omorît în 16 zile, după ce urechea a arătat vreo câteva zile, o mică infecţiune.
O cultură corespunzând bacteriei A, nu a produs nicio îmbolnăvire, fiind inoculată.
Un caz examinat la 24 Septembrie în Buda, a dat aceleaşi rezultate, cu deosebire numai că unul dintre iepurii infectaţi cu sânge, a prezentat la autopsie pericardită fibrinoasă ; pe când celălalt, un rezultat mai puţin pronunţat.
La cel dintâi iepure, care a murit la 29 Septembrie, s'au putut constata în exudat pe lângă bacili scurţi 0,6 [x şi cu extremităţi difuze, şi nişte coci şi diplocoei. Inoculându-se un iepure cu exudat de acesta, a sucombat la 3 Octombrie cu aceleaşi alteraţiuni.
Un alt iepure căruia i s'a injectat din lichidul peritoneal roşiatic neinflamator, a sucombat după trei zile, prezentând numai hiperemia peri-toneulni.
Din acest din urmă iepure, s'au putut produce colonii care corespundeau acelora formate de bacteria B.
Din cercetările acestor cazuri, precum şi a altor 21, reiese că: hema-tococii sunt în stare, în unele împrejurări a duce o viaţă saprofitică.
Cercetările noastre asupra vitelor mari cornute, în vara anului 1888 au fost prea limitate pentru a ne permite o judecată asupra transplantării directe a paraziţilor în organismul vitelor.
In tot cazul, din cercetările făcute până în anul trecut reiese că bacteria din culturi şi direct dela animalele bolnave se poate transplanta la iepure. Câteodată iepurii inoculaţi par a fi prin aceasta imunizaţi în contra unei infecţiuni viitoare.
In corpul iepurilor, după cum se vede, cocii se comportă altfel decât in corpul boilor.
Pe lângă hematococ, se află în organele boilor sucombaţi şi alte bacterii care pot avea şi asupra iepurilor o acţiune patogenă şi cărora [li] se poate atribui pleurezia şi pericardită, care se desvoltă de multe ori după infecţiunea cu sânge sau culturi.
Alte animale ca : şoareci, guzgani şi cobai, sunt mai puţin susceptibili pentru infecţiune; totuşi, ele sucombă de multe ori, arătând aceleaşi leziuni ca şi iepurii.
Am văzut că hematococul se desvoltă foarte rău pe substratele artificiale şi anume, e dificil a obţine direct din animal culturi, care de altminteri par a fi destul de stabile, încât se pot apoi transplanta ceva mai uşor pe sub-strate proaspete. Forma caracteristică a culturii pe ser de sânge, la temperatura corpului este o placai subţire de abia apreciabilă, gălbuie, lucidă punctată la periferie, care creşte încet, de abia părăseşte striul — prezentând şi un mic precipitat gălbui în fundul lichidului de condensaţie. In genera-ţiunile consecutive se desvoltă asemenea culturi şi pe agar cu glicerina.
Conform acestor cercetări, se poate considera ca stabilit, că hemoglo^ binuria vitelor e o boală infecţioasă, cu caracter enzootie şi cu regiune de desvoltare limitată, cauzatăl printr'un diplococ deosebit, al cărui caracter esenţial constă în aceea că intră în interiorul globulelor roşii din sânge.
Aceşti diplocoei, în vasele cele mari se găsesc în număr restrâns pe când în oarecare organe parenchimatoase, sunt aşa de numeroşi încât aproape toate globulele roşii par a fi ocupate de această bacterie/Totdeauna numărul cel mai mare de paraziţi se află în rinichi. Hematococul distruge globulele roşii ale sângelui, cauzând astfel simptomul cel mai esenţial al boalei, adică hemoglobinuria.
De ordinat, hematococul nu părăseşte cu desăvârşire rinichii, numai rareori îl găsim în urină în număr însemnat. Prin prezenţa parazitului se pot uşor explica şi leziunile anatomice.
38
victor babeş
opere alese
89
Privitor lia etiologia boalei, trebue să presupunem că, în anumite împrejurări, paraziţii găsesc condiţiuni favorabile pentru a se înmulţi în bălţile de pe lângă fântânile rău ţinute; că ingeraţi cu iapă intră în conductul digestiv al boilor, din care, favorizaţi prin anumite împrejurări, pătrund mai departe în mucoasă, ganglionii limfatici, şi în sânge.
Momentele ce favorizează această infecţiune pot fi condiţionate: prin oboseala prea mare, prin prezenţa de leziuni pe mucoasa stomacală, prin turburări ale digestiunii şi poate, trebue să amintim aceasta, prin migra-ţiunea în massă a pentastomului denticulat, care ducându-se astfel în intestine, deschide căile între conţinutul intestinal şi ganglionii limfatici.
In urma acestor cercetări, am adresat la începutul anului 1889 D-lui ministru de interne mai multe adrese din care publicăm aici pe cele două următoare.
7. CORESPONDENŢA CĂTRE MINISTER Domnule Ministru,
Comisiunea însărcinată de Dvs. pentru studierea boalei numită „gastro-entero-nefrită" la vitele mari cornute şi „cârceagul" la oi, în urma întrunirii ce a avut în şedinţele dela 26 Februarie şi dela 5 Martie, având de bază rezultatele obţinute din studiul şi cercetările făcute în campania anului trecut, raportate Dvs. prin raportul Nr. 220 din 9 Octombrie 1888, a stabilit şi planul cercetărilor ce urmează a se face în campania viitoare pe care cu onoare vi-1 supun la cunoştinţa Dvs. împreună cu dezideratele urgente coprinse într'însul: Considerând că s'a apropiat campania viitoare, comisiunea crede necesar a lua din vreme toate măsurile necesare studiului şi cercetărilor ce i-au rămas a face, stabilind în acelaşi timp şi ordinea lor.
Pentru acest scop, ea îşi propune :
*1) A face experienţe pe o scară mai mare pentru a şti dacă această boală e contagioasă prin inoculaţie, prin contact, prin alimentaţie, sau dacă boala se transmite prin intermediul locului contaminat.
2) Să ni se pună la dispoziţie toate lucrările anterioare relative la această boală: rezultatul fostelor comisluni care au fost însărcinate a o studia şi statistica localităţilor şi mortalităţii în diferiţi ani.
3) Bazându-ne pe statistică, şi alegând localităţi unde boala apare mai de comun $i cu o intensitate mai mare, comisiunea îşi propune a destina asemenea localităţi ca staţiuni de cercetări sistematice, asupra meteorologiei, topografiei şi pentru experimente.
4) Fiindcă avem toată credinţa pe baza rezultatelor obţinute anul trecut că, prin înfiinţarea acestor staţiuni, vom putea ajunge a afla modul de a stârpi boala, rugăm să ni se pună la dispoziţiune toate necesarele şi suma trebuincioasă pentru a experimenta pe o scară largă.
Pe baza considerentelor expuse, şi fiindcă se apropie timpul când boala se iveşte, dorind a fi preparaţi dinainte, rugăm de urgenţă pe Dl. ministru, să binevoiască a dispoza să ni se procure datele statistice şi lucrările anterioare privitoare la studiul acestei boale, şi să ni se aprobe înfiinţarea unei sau două staţiuni temporale pentru obser-
vaţiuni şi experimentaţiuni precum şi 2.000 lei care să servească la cumpărarea de animale cornute mari pentru experimente.
Până acum, atare animale s'au cumpărat din fondurile Institutului de Bacteriologie, care totodată a furnizat toate celelalte animale şi tot materialul pentru cercetările făcute până în prezent.
Fiind însă indispensabil de a experimenta pe o scară mult mai întinsă, credem că nu putem accepta dela institut ca afară de animalele mici şi materialul necesar să cumpere şi animale cornute mari trebuincioase specialmente numai pentru studiul acestei boale.
Rugăm de asemenea pe Dl. ministru să binevoiască a da ordine autorităţilor administrative ca să ni se dea tot concursul pentru înfiinţarea staţiunilor şi funcţionarea lor, şi să ne încunoştiinţeze urgent şi direct pe cale telegrafică despre ivirea cazurilor de boala cunoscută în popor, sub numele „pişare cu sânge".
Domnule Ministru,
Comisiunea instituită pentru studierea boalei „hemoglobinuria bacteriană" (pişare cu sânge), are onoare a vă propune următoarele măsuri făcute în scopul de a se putea preveni ivirea din nou a acestei boale, rămânând ca pe baza noilor experienţe ce vom face să elaborăm un proiect de lege de poliţie sanitară veterinară, cu privire la această boală. Din studiile şi observaţiunile ce comisiunea a făcut în localităţile unde a existat boala pişare cu sânge, în vara anului trecut şi anume la Jilava, Buda, Sînteşti şi Creţeşti, rezultă cu multă probabilitate că locul de contaminaţiune sunt puţurile, şi cu deosebire băltacurile ce de regulă se află în jurul lor, şi poate şi acelea care se produc din ploi, în care apa stagnează, constituind astfel un mediu favorabil vieţuirei bacteriilor.
Comisiunea de asemenea a putut constata că boala se propagă mai departe, începând din locurile unde au fost animale bolnave, şi că perechile boilor bolnavi sunt foarte expuse de a se îmbolnăvi.
Prin urmare, faţă cu aceste observaţiuni, comisiunea are multă bază să presupună că animalele bolnave, coşarele, curţile, şi în general toate locurile unde au fost animale bolnave, se pot considera ca [fiind] cauze pentru propagarea boalei. Pentru a evita pe cât va fi cu putinţă ivirea din nou şi propagarea boalei în localităţile unde ea a bântuit în anii, trecuţi, comisiunea propune următoarele măsuri.
1) Ca băltacurile precum şi apa din ploi ce rămâne prin şanţurile şoselelor comunale să se dispozeze prin intermediul administraţiunii să li se dea scurgerea cuvenită.
2) Coşarele, curţile şi în general toate locurile unde au zăcut animale de această boală, care din studiile făcute, s'a stabilit că e infecţioasă şi datorită unui microb, hematococcus, să fie desinfectate deoarece acele locuri păstrând germenii boalei cu venirea sezonului, când ea îşi face apariţiunea, e multă bănuială că vitele care se vor introduce din nou în ele au să se îmbolnăvească.
Pentru a înlătura ivirea boalei, comisiunea propune ca gunoiul şi pământul pe care au stat animale bolnave să se scoată până la o adâncime de o palmă, şi apoi să se transporte afară la câmp, unde se va înjgropa la un loc nefrecventat de vite. Locul din care s'a ridicat, se va uda cu substanţe desinfeetânte compuse din acid fenic brut şi
90
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
91
acid sulfuric brut, din fiecare câte cinci părţi la 100 de părţi apă, şi în urmă se va pune la loc pământ adus din locuri pe unde nu au umblat vite. Această măsură se va executa sub privegherea şi răspunderea autorităţii comunale.
3) Să se atragă atenţiunea locuitorilor, cu toba, prin comună, precum şi prin consilii date de preot şi învăţător Duminicile şi sărbătorile, ca adăparea vitelor să se facă regulat de trei ori pe zi, şi mai cu seamă pe timpul căldurilor mari şi munci, la puţuri sau mai bine în apa curgătoare dacă se află în apropiere de comună, de suhat, sau de locul de muncă, căci neadăpându-se la timp sau deloc, cum de regulă se practică, vitele silite de sete, îşi satisfac această imperioasă trebuinţă în cel dintâi şanţ sau baltac ce întâlnesc.
Să se facă cunoscut tuturor locuitorilor care au vite că, îndată ce vor observa vreuna din vitele lor că s'a îmbolnăvit de boala pişare cu sânge să comunice imediat despre ivirea ei primarului, iar în cătune consilierului, care vor dispoza ca vita să fie separată la un loc izolat şi afară din raza comunei, pe care îl vor destina ca spital în condiţiunile după cum se prevede în legea de poliţie sanitară-veterinară raportând în acelaşi timp de urgenţă locului competinte spre a aviza la măsurile necesare.
Locul unde a stat vita bolnavă mai înainte de a fi izolată, se va curaţi şi desin-fecta după cum s'a arătat la articolul 2).
Să se atragă atenţiunea locuitorilor asupra pericolului la care sunt expuse vitele satului, dacă proprietarul vitei la care s'a ivit primul caz, nu face cunoscut imediat despre ivirea boalei, arătându-se că o atare neglijenţă poate să atragă după sine îmbolnăvirea şi moartea tuturor vitelor satului, şi în prima linie a vitelor sănătoase ale proprietarului vitei bolnave, fiindcă vita bolnavă molipseşte locul unde stă, puţurile şi toate obiectele cu care vine în contact.
4) In curtea unde s'a ivit un caz de boală, celelalte vite se vor sechestra timp de 10 zile putând veni în contact la păşune sau în alte părţi cu vitele celorlalţi locuitori.
5) Puţurile constatate ca centru de infecţiune, adică împrejurul cărora s'au constatat cazuri de boală se vor închide, sau dacă puţul este indispensabil se va interzice întrebuinţarea apei dintr'însul până la stârpirea baltacurilor din jurul lui.
6) In caz de moartea vitei de pişare cu sânge, cadavrul se va îngropa la spital cu piele cu tot, la o adâncime de doi metri, şi se va vărsa deasupra substanţe desin-fectante.
7) Locul care a servit pentru spital şi cimitir, după încetarea boalei, se va înconjura cu un gard sau un şanţ, şi se va interzice locuitorilor de a-şi duce vitele pe acolo timp de doi ani cel puţin.
8. CERCETĂRILE FĂCUTE ÎN VARA ANULUI 1889 LA FUNDENI-MITRENI
In ziua de 7 Iulie, comisiunea a fost anunţată telegrafic că, în comuna Fundeni-Mitreni printre vitele locuitorilor s'au ivit cazuri de boala hemoglobinurie bacteriană (pişare cu sânge). A doua zi, 8 Iulie, comisiunea s'a şi transportat în localitatea indicată, care e situată pe partea stâîigă şi la distanţa de 1 km de şoseaua judeţeană Bucureşti-Olteniţa, aşezată pe două ridicaturi de pământ formând la mijloc ca o albie pe unde trece drumul principal al comunei.
In partea dinspre şosea, unde este şi islazul comunei, se află un platou traversat de două mari şanţuri care s'au format prin scoaterea pământului pentru facerea şoselei, şi în care se grămădesc, atât apele de ploi, cât şi apele revărsate din Argeş, şi con-stitue nişte bălţi permanente unde vitele au toată ocaziunea să se adape.
După ancheta şi planul făcut asupra curţilor cu vite bolnave se constată că boala e localizată în partea satului dinspre islazul cu bălţi
Comisiunea transportându-se apoi, la locul destinat pentru spital, făcut din iniţiativa comunei şi care e situat la o distanţă de peste 2 km dela comună într'un loc izolat spre malul Argeşului, a găsit patru boi bolnavi dintre care doi într'o perioadă mai înaintată a boalei.
Boul Nr. 1, bolnav de 6 zile, e trist cu capul şi urechile plecate, din gură îi curg bale, secreţia nazală abundentă, conjuctiva injectată, temperatura 41,3° respiraţia frecventă şi profundă, pulsul 82 pe minut, apetitul dispărut, rumegarea suspendată, animalul bea apă, are diaree şi urina sanguinolentă.
Boul Nr. 2, bolnav de 3 zile gura spumoasă, apropie şi depărtează continuu maxi-lele însă deschiderea lor nu se poate face complect pentru a apuca alimentele deşi animalul caută să mănânce; urina cu sânge, pulsul accelerat, respiraţia sacadată, temperatura 40,8°.
A doua zi examinându-se din nou aceşti doi boi s'au găsit următoarele simptome:
Boul Nr. 1 stă culcat şi silindu-1, după multe sforţări se scoală. Excrementele diareice prezintă o culoare galben-măslinie, urinare cu sânge, temperatura corpului 41,2° secreţia nazală înmulţită, din gură îi curg bale, respiraţia scurtă profundă şi sacadată, pulsul 96 pe minut şi mici tremurături musculare.
Boul Nr. 2, apropierea şi depărtarea maxilelor încetate, gura spumează, animalul se învârteşte în cerc dela stânga spre dreapta, raza cercului învârtitor scade din ce tn ce până ajunge la lungimea corpului când animalul se opreşte. După ce a făcut mersul în cerc timp de 10 minute s'a oprit, a întors gâtul spre stânga formând un arc şi mestecând din gură în semn ca şi cum ar voi să se lingă şi curgându-i din gură salivă amestecată cu materii alimentare.
A treia zi după amiază boul Nr. 2 moare cu convulsiuni care au durat mai bine de o jumătate de oră.
La autopsie, s'au găsit următoarele leziuni:
Cadavrul slab, ridicând pielea se văd sufuziuni de materie colorată a sângelui la faţa internă a tegumentului; ţesutul conjunctiv subcutaneu infiltrat şi edemaţiat; muşchii de o nuanţă roză, flasci 'ca şi cum ar fi fierţi.
In stomac şi anume în foietă, vasele foiţelor injectate. In caietă, mucoasa congestionată pe alocuri şi cu deosebire în vecinătatea marginii libere a plicelor, pete emoragice.
Prin unele părţi, infiltraţiuni pigmentare negre foarte mici ca vârful de ac.
Mucoasa duodenală prezintă o îmbrăcăminte abundentă de mucus şi pe alocuri sufuziuni, sanguine. In toată întinderea mucoasei, o pigmentaţiune neagră.
La începutul jejunului, pigmentul dispare şi începe din nou dela jumătatea treimii sale mijlocii. In mucoasa coecală venele injectate formând un fel de arborizaţiuni care prezintă aspectul unei injecţiuni făcute în scopul unui studiu anatomic. Infiltraţiile pigmentare se arată din nou în acest intestin şi sunt dispuse în serii liniare.
Conţinutul cecului e compus din materii alimentare infiltrate de bilă. In mucoasa colonului, extravazate sanguine în forma arborescentă.
92
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
93
Splina congestionată şi substanţa ei foarte friabilă. Ficatul de o coloare galben-ceroasă ca şi cum ar fi fiert. Rinichii foarte congestionaţi şi anume substanţa corticală fragilă de o coloare ca vişina putredă.
Ţesutul conjunctiv perirenal, emoragic şi edemaţiat.
Ganglionii limfatici foarte pigmentaţi ca putrezi şi prezentând în unele locuri, mici concreţiuni calcare.
Pe toată întinderea intestinului, pete negre cu un ombilic în centru (urme de pentastome). Encefalul congestionat şi mai cu seamă emisferul drept şi cerebelul.
Murind în timpul nopţii boul Nr. 1 şi făcându-i-se autopsia a doua zi s'au găsit aceleaşi leziuni însă congestiunea encefalului lipsea.
Din jugularea boului Nr. 1, s'a inoculat un iepure în vena urechii, s'au preparat lamele, s'au făcut culturi pe diferite substraturi şi s'au pus din organe în alcool şi în licoarea lui Muller.
Culturi directe. Boul Nr. 1. Din jugulara boului mort la 9 Iulie, s'a luat cu seringa Pravaz 1 cm3 sânge şi s'a inoculat în vena urechii iepurele Nr. 1; apoi din sângele şi organele boului s'au făcut lamele precum şi însămânţări pe diferite substrate.
Studiul culturilor din organele boului. Făcându-se studiul culturilor, s'a constatat:
I. La acele din splină, pe cartofi, că suprafaţa e acoperită cu un strat ridicat, umed transparent, gălbui cu miros special.
La microscop: coci, diplocoei, dintre care mulţi necoloraţi 0,5 fx coloraţia mai slabă. Din această cultură, s'a făcut la 14 Iulie o emulsiune cu bulion din care s'a inoculat cu seringa Pravaz, în vena urechii iepurele Nr. 2.
Făcându-se studiul culturilor din rinichii boului, în acele pe ser simplu, s'a constatat: la suprafaţă, un strat rău limitat difuz, gălbui; la fund, puţin precipitat de asemenea gălbui; la microscop: coci, diplocoei, mărimea 0,8 pi — 1 jx coloraţia 3—4. Coci cu o zonă ecuatorială mai palidă.
II. In unele din culturi care au fost însemnate din organele boului Nr. 1 din Mitreni şi cărora li s'a făcut studiul s'a constatat: în culturile însămânţate din ficat pe ser simplu; la suprafaţă o placă lată neregulată albuie, ca seul.
La microscop: bacili scurţi cu vacuole, mărimea 1 y. , coloraţia 3—4.
In alte culturi 'însămânţate pe ser coagulat tot din ficat de bou, s'au constatat la partea superioară a substratului, colonii mici albui puţin concave; în lichidul de condensaţie, o peliculă şi precipitat alb-gălbui; la microscop, din coloniile albe: bacili lungi şi filamente omogene, mărimea 0,6 (x, coloraţia 4; unii indivizi cu spori în interior ovali; din pelicula de jos s'au observat la microscop: bacili scurţi rotunziţi omogeni puţin curbi, mărimea 0,4 jx— 0,5 fx coloraţia 4.
In culturile însămânţate din rinichii *de bou, cele pe ser simplu, s'a constatat un strat fin la suprafaţă, uniform limitat, puţin gălbui; la microscop: bacili scurţi rotunziţi, mărimea 0,7 p. '—> 0,8 ţi coloraţia 3—4.
In culturile făcute din sângele cordului s'a constatat în acele pe ser simplu: în lichidul de condensaţie, puţină turbureală; la microscop: bacili drepţi, lungi, omogeni, coloraţia 4.
III. Afară de diplococii şi bacilii ce am constatat în culturile însămânţate din organele boului mort la Mitreni, s'au mai constatat şi alţii care se deosebesc atât prin caracterele macroscopice ale culturilor, cât şi prin morfologia lor. Astfel în culturile
însămânţate, din splină de bou, pe agar cu glicerina s'a constatat: o bandă ridicată transparentă; în lichidul de condensaţie, puţine flocoane de coloare gălbuie; la microscop: bacterii mici 0,3 ţx, capsulate cu limită, capsulele bine arcate de mărime 0,8 (x -- 1 fx coloraţia 3.
In culturile însămânţate din ficat de bou, pe ser simplu, s'a constatat: suprafaţa serului lichefiată şi acoperită cu o peliculă; în lichidul de condensaţie, puţin precipitat transparent, puţin saprogen; la microscop: bacili şi filamente lungi uniform rotunzite, mărimea 0,8 ^ coloraţia 2—3.
Pe cartofi, s'a constatat o suprafaţă umedă puţin granulată, la microscop: coci ovali şi diplocoei de multe ori paraleli, cu mărimea 0.4 \i coloraţia 3.
In culturile însămânţate din pulmon pe ser simplu B, nimic apreciabil cu ochiul liber; la microscop: coci în grupe de 4, de diferite mărimi de la 0,8 tx — 2 ţx, coloraţia 4; precum şi coci de diferite mărimi 0,8 y, — 1 ţx coloraţia 2.
In culturile însămânţate din sânge din cord pe cartofi, s'a constatat, la suprafaţă, un strat abundent, ca cleiul, lichidul de condensaţie albui cu bule de aer, puţin saprogen; la microscop: bacterii mici ovale distanţate, diplobacterii puţin ascuţite şi distanţate, mărimea 0,2^—0,4 jx, coloraţia 2.
Experimente la animale. Iepurele Nr. I, care a fost inoculat la 9 Iulie în vena urechii cu 1 g sânge din jugulara boului Nr. 1 mort la Mitreni, şi căruia i s'a luat temperatura anală, s'a constatat că: dela 11—23 Iulie ea a variat între 39°—39,5°; la 24 Iulie seara, temperatura s'a urcat la 40,3°; la 25 Iulie dimineaţa 41,2°. Seara 38,2°, noaptea iepurele a şi murit.
Autopsia i s'a făcut la 26 Iulie dimineaţa, la care s'au constatat macroscopic următoarele leziuni: vasele mezenterice pline cu sânge; intestinele subţiri pline, parte cu substanţe alimentare, parte întinse de gaze; vezica urinară conţine urină de coloare galben-citrină; pe mucoasa vezicii se văd extravazate sanguine roşii deschis; ureterele dilatate, rinichii măriţi în volum, suprafaţa, lor prezintă o coloratjune roşu-grisă la secţiune, substanţa corticală are o coloraţiune grisă marmorată cu puncte roşii, substanţa medulară e de o coloare roşie mai închis; în mucoasa basinetului se văd, extravazate sanguine. Splina mărită în volum (1 şi l/2 ca în stare normală) îngroşată şi de coloare roşie-vişinie. 'Ficatul mărit în volum, coloraţie roşu-gălbuie, uniformă atât la suprafaţă cât şi la centru.
Pulmonii, puţin congestionaţi. Sângele, atât în cord cât şi în toate vasele organismului, e de o coloare roşie deschis, spălăcită. Din organe şi sânge s'au făcut lamele pentru studiul microscopic; s'au însămânţat pe diferite substrate, apoi organele s'au pus în alcool.
Studiindu-se la microscop lamele preparate şi colorate s'au constatat:
In rinichi: coci şi diplocoei, cu o bandă ecuatorială mai palidă, mărimea: 0,4 fx —0,8 [i cea mai mare parte afară din globulii roşii, de sânge, dar se văd şi în interiorul lor, sau în locurile corespunzătoare giobulilor roşii de sânge.
In splină, aceiaşi coci şi diplocoei, cu o formă aproape cuadrată; mai mulţi afară din globuli, mărimea 0,4 p. — 1 p coloraţia 4, — asemenea coci şi diplocoei se văd şi în lamelele preparate din ficat şi din sânge din cord.
Culturi desvoltate din organele iepurelui Nr. 1. 1) Făcându-se studiul culturilor din rinichi, pe gelatină simplă s'a constatat la suprafaţă o placă mică subţire transparentă albuie dela baza căreia porneşte un striu transparent format din colonii mici punctiforme albe; la microscop: coci şi diplocoei turtiţi, mărimea 0,1 p. —0,6^ colo-
94
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
95
raţia 3; uneori mai mari cu o linie palidă ecuatorială pare că ar fi constituiţi din 2 bacili paraleli, mărimea cocilor e de : 0,8 ţx coloraţia 3, aceştia din urmă sunt mai rari.
In culturile din rinichi, în bulion se constată că bulionul a devenit puţin turbure, la fund puţin precipitat alb-gălbui; la microscop: coci rotunziţi uneori cu o linie ecuatorială mai palidă şi diplocoei omogeni uneori cuadraţi şi înclinaţi unul spre altul; mărimea 0,7 fx —0,8 p coloraţia 3—4.
In unele culturi însămânţate tot din organele iepurelui Nr. 1 s'au mai constatat din rinichi, în agar simplu: în striu, un văl fin punctat şi la suprafaţă o placă izolată albă opacă mată fin punctată; la microscop: coci, diplocoei, unii mai mari cu o zonă ecuatorială mai palidă, mărimea 0,3 fx —0,8 p , coloraţia 3—4.
2) In unele culturi însămânţate din organele iepurelui Nr. 1 s'a constatat din rinichi pe agar simplu: un văl fin în profunzimea striului; la microscop: bacili rotunziţi puţin curbi, uneori cu capăt mai gros, mărimea 0,4 \i, coloraţia 4.
In bulion, s'a constatat că lichidul a devenit turbure, la fund puţin precipitat alb-gris; la microscop: coci mici, diplocoei în grupuri dense, mărimea 0,3 fx, coloraţia 4.
In culturile însămânţate din splină pe agar cu glicerina, s'au constatat: bande şi colonii rotunde confluente transparente şi un văl fin de-a-lungul striului în profunzime; la microscop: bacili rotunziţi uneori strangulaţi formând diplo, 0,4 [x —0,5 p coloraţia 4.
Boul Nr. 2. Studiindu-se culturile însămânţate la 10 Iulie din organele boului Nr. 2, mort la Mitreni în acele din rinichi pe ser simplu, s'au constatat: (Cultura 8 213), colonii mici confluente gălbui, fără miros, la microscop diplocoei şi grupe de 4, rău coloraţi confluenţi câteodată turtiţi, mărimea 0,7 p — 1 ţxcoloraţia 2—4.
Din această cultura, s'au făcut inoculări la animale.
3) Afară de cocii descrişi s'au mai constatat în unele culturi însămânţate din organele boului Nr. 2, următoarele: In culturile însămânţate din splină, pe ser simplu, s'a constatat că lichidul de condensaţie e turbure, la fund puţin precipitat gălbui; la microscop: bacili scurţi rigizi fiecare cu un spor în mijloc, mărimea 0,6 fx — 0,8 jx coloraţia 4.
In culturile pe gelatină s'a constatat: un striu fin în profunzime, mai pronunţat în sus decât în jos; la microscop: bacili rotunziţi cu spori în interior sau spori liberi; mărimea 0,4 fx — 0,5 (x coloraţia 4.
In culturile însămânţate din ficatul boului, în acele pe gelatină simplă există un striu fin în profunzime mai pronunţat în sus decât în jos. Bacili rotunziţi omogeni cu spori în interior, mărimea 0,4 [x —0,5 (x coloraţia 4 (intensă).
Pe glelatina însămânţată din rinichii boului, s'au desvoltat striuri foarte fine în profunzime; la microscop: bacili rotunjiţi omogeni cu spori în interiorul lor ovali şi puţini spori liberi; mărimea 0,6 p coloraţia 4.
Din cultura originală (8 213), însămânţată la 10 Iulie pe ser simplu, din rinichii boului Nr. 2, s'a făcut o emulsiune cu bulion din care s'a inoculat 1 g în vena auriculară, iepurelui Nr. 3, a cărui temperatură fiind luată înainte de inoculare a arătat 38° u. t. (14 Iulie).
La 15 Iulie iepurele a avut temperatura
16
17
18
19
20
D. 39,1°
D. 39,0°
D. 38,6°
D. 38,7°
D. 39,0°
D. 39,8°
S. 39,2° S. 39,1° S. 38,8° S. 38,9° S. 39,1° S. 40,5°
In noaptea de 20 spre 21 Iulie, iepurele moare.
Autopsia se face la 21 Iulie dimineaţa, când s'au constatat următoarele alteraţiuni anatomopatologice: vasele mezenterice pline cu sânge, intestinele groase extinse de gaze, rinichii măriţi în volum, de o coloare roşie, brun-violacee, substanţa corticală secţionându-se e foarte congestionată, asemenea şi cea medulară. Splina mărită în volum (odată şi jumătate mai mare decât normal) congestionată, de coloare roşu închis. Ficatul mai palid ca normal, de o colore gălbuie, către părţile marginale ale lobilor se vede o zonă roşie mai închis; la secţiune, prezintă o coloare palidă (ca fiert), uniformă. Pulmonii prezintă pe alocuri pete congestive mai cu osebire cel stâng, consistenţa ţesuturilor e mărită, la secţiune, lasă să se scurgă un sânge de coloare roşie spălăcită.
Din sânge şi organe, s'au făcut lamele pentru studiul microscopic; s'au însămânţat pe diferite substanţe, apoi organele s'au pus în alcool.
Studiindu-se lamelele, s'au constat la microscop în rinichi multe celule aparţinând sângelui precum şi tubilor; se văd de asemenea globule de sânge şi o substanţă granu-loasă în care se află o massă mare de diplocoei uneori de formă cuadrată atingându-se la colţuri; de multe ori, ei se găsesc chiar în globulii roşii.
In splină, se constată o massă fin granulată conţinând aceiaşi coci, uneori turtiţi, câteodată grupe mici, diplocoei, ici colo în globulele roşii. De asemenea s'au constatat şi pe lamelele preparate din ficat.
I. Făcându-se studiul culturilor desvoltate din organele acestui iepure, în acele din sânge (cord) pe agar cu glicerina, s'a constatat un văl fin în profunzimea striului; îa microscop, puţini coci, rotunziţi cu o bandă ecuatorială mai deschisa, mărimea 0,8 [i, coloraţia 3—4.
II. In culturile desvoltate din rinichi şi în acele pe ser simplu, s'a constatat: un strat subţire alburiu, opac, neregulat; la microscop: bacili omogeni rotunziţi, mărimea 0,4 fx coloraţia 4. De asemenea, s'au constatat bacili cu spori, mărimea 0,7 fx —0,8 [x, coloraţia 3, şi spori liberi.
In culturile desvoltate din ficat pe agar simplu s'a aflat un strat lucid, subţire transparent, alb-gălbui şi în striu un văl opac în formă de norişori ca lâna; la microscop bacili drepţi sau puţin curbi, lungi, cu extremităţile rotunzite, omogeni, uneori paraleli, mărimea 0,4 p coloraţia 4.
In cultura pe ser simplu, desvoltată din sânge, s'au constatat la suprafaţă bande compuse din puncte transparente şi câteva colonii puţin ridicate, transparente, lucide albui, lichidul de condensaţie turbure; la microscop: bacili rotunziţi cu puncte la extremităţi, mărimea 0,3 p —0,4 fx, coloraţia 2—3; de asemenea s'au găsit bacili groşi rotunziţi sau tăiaţi lungi uneori paraleli omogeni sau cu extremităţi mai colorate, mărimea 0,7 p — 0,8 p, coloraţia 3.
In cultura pe agar cu glicerina, desvoltată tot din sânge, s'a constatat: la suprafaţă colonii şi un strat albui-gris transparent şi la partea superioară nişte colonii ridicate albe-opace, altele mai mici; — la microscop: bacili scurţi rotunziţi cu extremităţi uneori mai colorate, mărimea 0,6 [x — 0,7 fx coloraţia 4.
Pe multe substrate, nu s'au desvoltat culturi.
Iepurele Nr. 5, s'a inoculat la 25 Iulie, în vena auriculară, cu 1 g emulsiune de bulion făcută din cultura originală (8 213).
La 26 Iulie iepurele a avut temperatura de 39,4° seara 40,1°.
96
VICTOfi BABEŞ
OPEEE ALESE
97
La 27 Iulie iepurele a murit când i s'a şi făcut autopsie la care s'au constatat următoarele alteraţiuni anatomopatologice: intestinele subţiri precum şi cele groase parte pline cu materii alimentare, parte cu gaze. Vasele mezenterice pline cu sânge de coloare roşie spălăcită. Rinichii măriţi puţin în volum, suprafaţa lor prezintă o coloare roşu-gris, la secţiune stratul cortical e congestionat de coloare roşie închis, de asemenea şi cel medular; pe basinet, s'au constatat extravazate sanguine. Splina puţin atrofiată, de coloare roşu-brună. Ficatul mărit în volum, congestionat plin cu sânge de coloare roşie spălăcită. Pulmonii, puţin congestionaţi. Sângele în cord, precum şi în celelalte vase ale organismului, de o coloare roşie spălăcită. Din sânge şi organe, s'au făcut lamele, şi însămânţări pe diferite substanţe, apoi organele s'au pus în alcool.
Studiindu-le ia microscop lamelele preparate din organele iepurelui şi colorate, s'a constatat': In rinichi, cocii şi diplococii de mărimea 0,6 p —0,8 p coloraţia 4, uneori se găsesc în globule coci care au o formă mai cuadrată şi cu o bandă ecuatorială mai palidă.
In splină, aceiaşi coci, dar mai puţini, în ficat de asemenea. Pe lamelele preparate din sânge din cord, s'au constatat aceiaşi coci în interiorul globulelor, mai des afară din globule.
Culturi desvoltate din organele iepurelui Nr. 5. Făcându-se studiul culturilor însămânţate din organele iepurelui s'a constatat:
I. Acele însămânţate pe agar cu glicerina, din sânge (cord) în profunzimea striului, un văl fin; la microscop: coci palizi cu un punct la mijloc sau la o parte, sau cu două părţi opuse, la periferie, mai colorate 0,6 p —0,7 p, coloraţie 1—2.
In cultura pe cartofi (din sânge cord) suprafaţa puţin grisă, umedă, granulată; la microscop: coci, diplocoei, rotunzi sau turtiţi, cu o bandă ecuatorială mai palidă, mărimea 0,7 p —0,8 p coloraţia 4.
In cultura din ficat pe ser simplu, văl îngust în profunzime, la fund, puţin precipitat gălbui; la microscop: coci cu bandă ecuatorială mai palidă, mărimea 0,7 p —0,8 p coloraţia 4.
In cultura pe cartofi, însămânţată din pulmonii iepurelui, s'a constatat: suprafaţa puţin umedă gris; la microscop: coci, diplocoei cu mijlocul mai palid cu o bandă ecuatorială mai palidă, mărimea 0,7 p — 0,8 p coloraţia 4.
II. In cultura pe agar simplu din ficatul iepurelui s'a constatat în partea de jos a striului o placă alburie transparentă; la microscop: coci ovali, palizi mici şi bacili rotunziţi cu puncte la extremităţi sau omogeni, mărimea 0,3 p — 0,4 p coloraţia 1—2.
In cultura din ficat însămânţată pe bulion s'a constatat: bulionul turbure, la fund puţin precipitat cam gălbui; la microscop: bacili palizi rotunziţi în grupuri sau diplo, mărimea 0,2 p —0,3 p, coloraţia 2. Asemenea, bacili scurţi, rotunziţi sau ovali, omogeni sau cu puncte la extremităţi, mărimea 0,4 p —0,6 p coloraţia 4.
Iepurele Nr. 6 s'a inoculat Ia 25 Iulie din cultura pe agar cu glicerina (8 312) care a fost însămânţată din cultura originală (8 213).
La 26 Iulie iepurele a avut temperatura D. 38,8° S. 38,9° „   27   „ „      „   „ „ D. 38,5°       S. 38,7°
„   28   „ „      „   „ „ D. 40,5°       S. 39,6°
In timpul accesului febril i se incizează vena urechii, din al cărei sânge se fac lamele în care, colorându-se şi studiindu-se la microscop, s'au constatat coci mai mici afară din globulele roşii; se găseau mai rar, în interiorul globulelor.
In noaptea de 28 spre 29 Iulie iepurele moare; la 29, i se face autopsia la care
s'au constatat următoarele leziuni anatomopatologice: extravazate sanguine în ţesutul celular subcufaneu, vasele cutanate şi ale mezenterului pline cu sânge roşu spălăcit; vezica urinară golită complectamente; rinichii măriţi în volum (de dotiă ori şi jumătate faţă de starea normală), de coloare roşu-grisă; la secţiune, stratul cortical congestionat; splina mărită de două ori decât în stare normală, congestionată, de coloare roşu-brună; ficatul mărit în volum de coloare roşu-brună suprafaţa lobilor mediu şi stâng prezintă nişte marmoraţii alb-grise mici, substanţa ficatului foarte friabilă; pulmonii puţin congestionaţi. Din sânge şi organe s'au făcut însămânţări pe substanţe, organele s'au pus în alcool.
Culturile desvoltate din organele iepurelui Nr. 6. Făcându-se studiul culturilor însămânţate din organele acestui iepure s'a constatat:
I. In cele din splină, pe agar simplu, se vede un văl fin în profunzime compus din coci şi diplocoei cu bandă ecuatorială mai palidă, mărimea 0,6 p — 0,8 p coloraţia 4. In cele din rinichi însămânţate pe gelatină simplă, s'a constatat la suprafaţă o mică placă albă gălbuie şi un striu gălbui format din colonii mici punctiforme; la microscop: coci, diplocoei puţin ovali sau turtiţi, mărimea 0,6 p —0,8 p, coloraţia 4.
II. In cultura însămânţată din splină, pe agar simplu, s'a constatat un strat galben deschis punctat sau granulat, opac şi mat. Diplocoei 0,4 p coloraţia 3—4.
In cultura însămânţată în bulion s'a constatat lichidul puţin turbure, Ia fund puţin precipitat alb-gris; la microscop: diplocoei mici formând lanţuri scurte, mărimea 0,5 p, coloraţia 4.
In cultura pe agar cu glicerina din rinichi se constată: un văl fin la partea inferioară a striului şi la suprafaţă un strat foarte fin transparent; la microscop: bacterii rotunzite, strangulate cu extremităţi mai colorate sau puncte, mărimea 0,3 p —0,4 p coloraţia 3.
Iepurele Nr. 7 s'a inoculat la 25 Iulie în vena auriculară cu o emulsiune dintr'o cultură însămânţată din cultura originală (8 213).
La 26 Iulie iepurele a avut temperatura >>   27 „ a 28 »♦ 29
D. 39,3° S. 39,2°
D. 39,2° S. 39,3°
D. 39,4° S. 38,1°
D. 39,0° S. 41,8°
La 30 Iulie dimineaţa, iepurele s'a găsit mort. I s'a făcut autopsia imediat şi s'au constatat următoarele leziuni anatomopatologice: Extravazate sanguine în ţesutul celular subcutanat, vasele pline cu sânge de coloare roşie deschis. Rinichii '■ măriţi în volum (de două ori ca în stare normală) de coloare grisă-roşiatică; la secţiune, stratul cortical congestionat mai mult, lăsând să se vadă pete de sânge. Splina mărită de volum (de două ori ca în stare normală) şi congestionată. Ficatul de asemenea mărit, de coloare roşie brună, pe suprafaţa lobului mediu s'au observat nişte pete roşii gris: ţesutul ficatului foarte friabil. Pulmonii congestionaţi. Sângele în cord precum şi în celelalte vase ale organismului e de coloare roşie spălăcită; din sânge şi organe s'au făcut msamânţări pe diferite substrate apoi organele s'au pus în alcool.
Culturile desvoltate din organele iepurelui Nr. 7. Făcân^u-se studiul culturilor acestui iepure s'a aflat:
7. Opere alese
98
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
99
I. In cultura din splină, însămânţată pe bulion, s'a constatat bulionul puţin turbure, la fund puţin precipitat alb-gris; la microscop: coci diplocoei rotunzi sau turtiţi, cu o zonă ecuatorială mai palidă, mărimea 0,6 p — 0,8 p coloraţia 4.
In cultura din rinichi, însămânţată pe bulion s'a constatat turbureală a lichidului fa fund foarte puţin precipitat alb-gris, la microscop coci, diplocoei în grupuri, turtiţi, cu o bandă ecuatorială mai palidă, mărimea 0,6 ţi — 0,8 p coloraţia 3—4.
In altă cultură însămânţată din ficat pe gelatină simplă, s'a constatat la suprafaţă o placă, formată din colonii mici, albă transparentă; la microscop: coci ovali palizi, diplocoei, în mărime 0,4  p —0,8 p coloraţia 1—2.
II. In unele culturi însămânţate din ficat pe cartof, s'a constatat un strat alb-gălbui ca smântână, lucid1); la microscop: bacili cu puncte colorate la extremităţi, rotunziţi sau bacili omogeni, mărimea 0,4 p —0,5    coloraţia 3—4.
III. In unele culturi însămânţate din pulmon pe gelatină simplă, s'a constatat lichifacţiune în formă de sac, turbure, şi la suprafaţă colonii mari izolate de coloare roză; la microscop: bacterii de forme diferite şi coci rotunzi, uneori ovali, în grupuri dense, 0,6 p — 0,8 p coloraţia 2—3.
Iepurele Nr. 8 s'a inoculat la 28 Iulie cu o emulsiune din cultura originală 8 213, în vena auriculară.
La 28 Iulie înainte de inoculare a avut temperatura S. 39,0°
„   29   „...................... „   „ „        D. 39,0° S. 39,
30   „ „ „        D. 38,6° S. 39,3°
"   31   „        ZZZZZZZ »   „ »        D- 38>9° s- 38>9°
"„    1 August Z........-......... »   » »        D- 40>°°
Seara a murit, făcându-i-se autopsia imediat, s'au constatat aceleaşi leziuni anatomo^ patologice ca şi la iepurii precedenţi, cu deosebire că aici, vezica urinară e foarte extinsă, plină cu urină, în care se aflau flocoane albuminoase.
In culturile însămânţate din organele acestui iepure, s'au constatat:
I. Coci şi diplocoei cu o bandă ecuatorială mai palidă, uneori în grupuri, mărimea 0,7 p — 0,8 (x, coloraţia 4.
II. In alte culturi însămânţate tot din organele acestui iepure, s'a mai constatat la microscop, bacterii, bacili cu extremităţile mai colorate, mărimea 0,4 fx — 0,6 pT coloraţia 4.
Din cultura pe bulion, însămânţată din cultura original (8213) s'au stropit foi de varză, care s'au dat să le mănânce unui iepure în zilele de 22, 24, 25 şi 26 August. De la 22—27 August temperatura iepurelui a variat între 38,4°—39,8°. La 28, arată febră şi seara a şi murit, făcându-i-se autopsia, s'au constatat leziuni anatomopatologice, ca şi la ceilalţi iepuri. Din organele lui, precum şi din sânge, s'au făcut lamele şi însămânţări pe diferite substanţe, apoi organele s'au pus în alcool.
Făcându-se studiul microscopic al lamelor preparate din organele proaspete ale acestui iepure, s'a constatat:
In rinichi se văd uneori puţini globuli roşii de sânge, adesea se vede o mas*să puţin granulată, în mijlocul căreia se văd cocii, diplocoei cu mărimea 0,4 p —0,6 p rău coloraţi; în alte câmpuri microscopice, se văd nişte fibre neregulate, ramificate, mai groase, care par a fi formate de fibrină.
i) Translucid (Nota Red.).
In ficat, mulţi coci cu mărimea şi dispoziţiunea hematococilor, dar nu se poate constata prezenţa lor în interiorul globulelor roşii. In lamele preparate din sânge (cord), globulele par a fi alterate aşa că în interiorul lor, se găsesc nişte vacuole şi corpusculi coloraţi, de mărime diferită. '
Culturile făcute din acest iepure. Făcându-se studiul culturilor însămânţate din organele acestui iepure, s'a constatat:
I. In cele din rinichi, pe agar cu glicerina, se vede un văl fin în profunzime; la microscop: coci, diplocoei, uneori cuadraţi cu o bandă ecuatorială mai palidă mărimea 0,7     — 0"    , coloraţia 4.
II. In cultura din rinichi pe ser simplu, la suprafaţă, o retracţiune mică; în profunzimea striului, un strat alb puţin gălbui; în lichidul lui, un precipitat alb dens; la microscop: bacili cu extremităţile mai colorate, mărimea 0,6 p, coloraţia 3—4.
In culturile însămânţate din sânge (cord) pe agar cu glicerina, s'a constatat o bandă subţire albuie puţin transparentă l) ridicată, puţin saprogen; la microscop: bacterii fine scurte, poate cu zonă, mărimea 0,2    — 0,3 p., coloraţia 3—4.
Cum se vede, atât din durata scurtă a boalei la aceşti din urmă iepuri, precum şî din bacteriile aflate în culturile făcute din organele lor (căci pe lângă hematococ se află şi bacteria septicemiei emoragice), se constată că aceşti iepuri au sucombat prin asociaţiunea bacteriănă în urma septicemiei emoragice care nu a lăsat timpul trebuincios pentru desvoltarea hematococului.
9. POPEŞTI-DRAGOMIREŞTI
Comisiunea. fiind înştiinţată la 14 Iulie a.c, că la comuna Popeşti-Dragomireşti, s'a ivit între vitele locuitorilor boala pişarea cu sânge, s'a transportat în localitate în ziua de 15, unde a constatat următoarele:
La cătunul Săbărenii, pendinte de numita comună, sunt mai multe vite bolnave la mai mulţi locuitori.
1) Ioniţă Marin, cel dintâi la care am văzut un bou mare, frumos, foarte greu bolnav, lungit jos în coşare, gemând, cu gâtul întors, căutând spre pântece, tremurături muschiularc, mişcări convulsive ale membrelor, după două ore animalul moare; făcându-i-se autopsia imediat, s'au găsit următoarele leziuni:
Bou mare de Moldova, etatea 6 ani, slăbit de boală, de altfel destul de cărnos.
După ridicarea pielei, musculatura se prezintă spălăcită şi colorată ca şi cum ar-fi fiartă, cu toate că animalul a murit fără efuziune de sânge.
Se găsesc edeme emoragice în diferite puncte ca: împrejurul rinichilor, împrejurul gâtului vezicei, stomacului al 3-lea în atingere cu splina. Ficatul mărit, de coloare gălbuie-roşie, friabil şi conţinând mulţi echinococi; vezica biliară destinsă de un lichid roşiatic de o consistenţă ca o marmeladă. Splina de asemenea mărită, dar pulpa sa nu tocmai ramolită ca de ordinar. Rinichii măriţi, roşii-vişinii, şi cu edem emoragic însemnat in ţesutul celular perirenal. Vezica urinară enorm destinsă, conţinând urină neagră. Stomacul al 4-lea şi intestinele congestionate. Ganglionii mesenterici măriţi, pulpa lor negricioasă conţine pentastomi vii. Cordul şi pulmonii normali, dar aceştia din urmă conţin numeroşi echinococi. Sângele mai decolorat, transparent.
l) Uşor transparentă (Nota Red.).
100
VICTOR babeş
OPERE ALESE
101
Din organe şi din sânge s'au făcut culturi pe diferite substanţe, s'a preparat lamele, apoi din organe s'au pus în alcool. Din sânge s'a inoculat 1 g în vena urechii unui iepure.
Cercetând prin comună am mai găsit vite bolnave pe o alxă linie a comunei, la locuitorii:
Vasile Băjescu căruia i-a murit un bou săptămâna trecută, bolnav de pişare cu sânge, are acum pe perechea sa bolnavă, nu într'un grad înaintat, căci boul a început să mănânce şi să bea, după ce i-a pus la piept spânz (helebor) după cum se vede din tumefacţia însemnată ce prezintă boul la partea anterioară a sternului.
La Nord, Marin Băjescu care are doi boi, unul de ieri nu mănâncă, stă trist, părul sbârlit, nu rumegă, temperatura arată 41,2°.
Tată celor doi fii de mai sus, are şi el patru boi, dintre care s'a îmbolnăvit unul.
Aceşti trei locuitori, Băjeşti, sunt vecini.
Niţă Radu are patru boi, dintre care doi boi mari de Moldova şi doi junei. Un june i-a murit, iar unul dintre boii cei mari se află acum bolnav greu, culcat jos, slăbit de boală, îi tremură muşchiulatura, e acoperit de muşte, după multe silinţe puse de noi, abia s'a putut ridica de jos, dar abia se poate susţine pe membre, a făcut câţiva paşi clătinându-se mai cu seamă pe trenul posterior, împleticind picioarele în toate sensurile şi mai mult târându-le decât le ridică, urina e roşie neagră, pulsul mai slab, respiraţia 54, temperatura 41,1°; în seara acelei zile a şi murit.
Din jugulara boului mort la 15 Iulie, s'a luat cu seringa Pravaz 1 cm3 şi s'a inoculat frTvena auriculară iepurele Nr. 4. Din sângele şi organele boului s'a însămânţat pe diferite substrate, apoi din organe s'a pus în licoarea lui Muller şi în alcool.
Culturile desvoltate din organele boului. Făcându-se studiul culturilor s'a constatat-:
I. In acele făcute din rinichi, pe ser simplu, suprafaţa substratului mată, la fund puţin precipitat alburiu; la microscop: coci rotunzi sau neregulaţi cu o bandă ecuatorială mai palidă şi cu două părţi rotunde sau neregulate cu o bandă" ecuatorială mai palidă şi cu două părţi opuse la periferie mai colorate; mărimea 0,5 p   — 0.8 jjl , coloraţia 2—3.
In cultura din ficat însămânţată pe ser simplu, s'a constatat în lichidul de condensaţie puţin precipitat alburiu; la microscop: coci de diferite mărimi, rotunzi sau neregulaţi, uneori cuadraţi, la două puncte opuse ale periferiei mai coloraţi, posedând la mijloc o bandă mai palidă; alteori, se vede o linie mai colorată la mijloc; mărimea 0,5 p —1,5 coloraţia 2—3.
In cultura pe ser din emoragia perirenală se află globule mici transparente şi un precipitat gălbui, diplocoei 0,8 p, coloraţia 2.
II. In culturile însămânţate' din emoragia perirenală, pe agar cu glicerina s'a constatat la suprafaţă un strat gris-gălbui transparent, puţin marmorat, lucid şi plat; la microscop: bacili rotunziţi, puţin strangulaţi sau drepţi cu extremităţi mai colorate, alteori cu extremităţi mai colorate, alteori cu extremităţi mai difuze, mărimea 0,4 p — 0,5 ţx coloraţia 3—4.
Iepurele Nr. 4, care a fost inoculat la 15 Iulie, cu sânge din jugulara boului mort la Dragbmireşti, a avut următoarele grade de temperatură în timpul vieţii:
: : !; La 16 Iulie a avut temperatura 38,9°
„ 17     „   „   „ „ 39,2°
„ 18     „   „   „ „ 39,6°
La 19 Iulie a avut tempe:
„ 20 „ „ „
„ 21 „ „ „
„ 22 „ „ „
„ 23 „ „ „
,, 24 „ „ „
„ 25 „ „ „
„ 26 „ „ „
„  27 „ „ „
„ 28 „ „ „
atura
39,6° 38,8° 37,6° 39,2° 39,4° 39,1° 38,9° 39,3° 40,7° 38,5°
La 29 Iulie dimineaţa, s'a găsit mort; făcându-i-se autopsia s'au constatat următoarele leziuni anatomopatologice: vasele mezenterice pline cu sânge roşu spălăcit, în cavitatea peritoneală lichid sanguinolent coagulabil, vezica urinară plină cu urină albă-gălbuie, rinichii măriţi în volum, de coloare roşu-brună, la secţiune se vede stratul medular mai congestionat ca cel cortical: splina nu prezintă nicio modificare; ficatul mărit în volum, congestionat, ţesătura friabilă; pulmonii puţin congestionaţi, sângele în cord precum şi în celelalte vase de coloare roşie spălăcită.
Culturile desvoltate din organele iepurelui Nr. 4. Făcându-se studiul culturilor dela acest iepure, s'a constatat:
I. In acele din rinichi, pe gelatină simplă, la suprafaţă, o placă albă-gălbuie mată, puţin ridicată, în profunzime striu fin format din colonii mici, la microscop: coci, diplocoei rotunzi, alteori cuadraţi mărimea 0,6 p — 0,8 p , coloraţia 4.
Culturile din cordul stâng pe agar cu glicerina, prezentau în profunzime striu şi văl fin; la microscop: coci rotunzi sau ovali, cu o bandă ecuatorială mai palidă,'uneori diplocoei sau dispuşi în grupuri; mărimea 0,7 p — 1 p , coloraţia 4.
II. In cultura din pulmon, pe agar la suprafaţa substratului un strat granulat opac, gris-deschis, alb-gălbui, puţin lucid; la microscop: bacili rotunzi lungi şi filamente, palizi cu spori în interior, alteori formând lanţuri lungi 0,5 p — 0,6 p , coloraţia 3—4.
III. In cultura însămânţată din rinichii iepurelui pe gelatină simplă s'a constatat: gelatina lichefiată în formă de sac, albuie; la microscop: bacili scurţi, rotunziţi la extremitate în formă de măciucă, având spori, omogeni, mărimea 0,5 p — 0,6 p, coloraţia 3—4.
10. CIOROGARLA-DARVARI
7 Septembrie 1889. La 5 Septembrie, medicul veterinar al judeţului Ilfov a fost încunoştiinţat telegrafic de subprefectură, că la comuna Ciorogârla sunt mai multe vite bolnave de pişare cu sânge.
La 7 Septembrie, comisiunea trecând în localitate a găsit mai multe vite bolnave şi una moartă. Făcând autopsia celei moarte s'au constatat leziunile următoare: epiplonul, mezenterul, suprafaţa intestinelor şi a stomacului roşcate, hiperemice în mare parte şi presărate de nişte pete mai mici precum şi de puncte emoragice, edem în jurul rinichilor care erau roşu-vişinii; splina mărită, de coloare neagră friabilă; vesica urinară destinsă de urină roşie neagră; ganglionii măriţi, negricioşi, conţinând pentastome în interior; pulmoni normali, sângele mai deschis.
Din organe, s'a pus în licoarea lui Muller şi alcool preparându-se şi lamele.
102
VICTOR BABES
OPERE ALESE
t03
Unul dintre rinichii acestui animal scoţându-se s'a adus la Institutul de Bacteriologie, apoi preparându-se o emulsiune (suc exprimat din rinichi) s'a inoculat din aceasta 15 g în jugulara unui bou galben, pe care Institutul îl cumpărase cu mai bine de două luni înainte pentru atare scop.
Din sângele din cord şi jugulara boului mort s'a inoculat un bou din localitatea Ciorogârla, în jugulară; boul fusese constatat mai înainte ca sănătos.
La 8 Septembrie, comisiunea trecând din nou la Ciorogârla şi vizitând vitele bolnave a găsit un bou care murise în acel moment; din rinichii lui s'a preparat iarăşi o emulsiune cu care s'a inoculat un alt bou sănătos. Temperatura ambilor boi inoculaţi luându-se reguiat până la 13 seara, nu a variat decât cu 1—2 diviziuni.
După aceasta, am mai vizitat în două rânduri, la intervale mari, aceşti boi, aşa că la cea din urmă vizită, 30 Septembrie, am găsit 38,7° şi 38,9°.
Din urina boului mort, s'au injectat la 9 Septembrie, 5 g unui iepure în cavitatea peritoneală.
11. CAZUL DELA INSTITUTUL DE BACTERIOLOGIE
Boiil inoculat în jugulară la 8 Septembrie cu 15 g emulsiune din rinichiul boului mort în comuna Ciorogârla, se afla cumpărat de mai bine de două luni pentru acest scop, în grădina Institutului de Bacteriologie, unde s'a examinat zilnic luându-i-se şi temperatura în rectum. Nu a prezentat nimic abnorm până în ziua de 21 Septembrie, când pare trist, nu mănâncă, nu rumegă şi refuză să bea, pulsul e foarte accelerat, respiraţia de asemenea accelerată şi laborioasă, temperatura rectală 42°, urina gălbuie întunecoasă, mersul animalului este leneş, trenul posterior pare înţepenit.
22 Septembrie. Starea generală aceeaşi ca în ziua precedentă, pare mai abătut, pus în mişcare abia înaintează din cauza unor contracţiuni ale muşchilor membrelor anterioare, gura încleştafă, trismus, nu bea apă nici nu poate să apuce iarba sau fânul; urina este de un roşu închis; temperatura 41,2° dimineaţa, 41,3° seara. Domnul primar al capitalei, Dl. director al serviciului sanitar, Dl. medic primar al capitalei şi Dl. cap al Serviciului Veterinar pe lângă Ministerul de Interne, au constatat simptomele boalei.
In timpul zilei a avut aproape de amiază nişte accese convulsive care l-au ţinut lungit jos cu extensiunea membrelor şi rotaţiunea globilor oculari părând ca în agonie, dar temperatura corpului era mărită; această stare a durat mai bine de o oră, după care animalul s'a sculat părând puţin mai ameliorat.
23 Septembrie. Animalul pare puţin mai vesel, mănâncă puţin şi a băut apă, respiraţia accelerată înmulţită, abdominală. Pus în mişcare merge cu mai multă uşurinţă decât în ziua precedentă, totuşi trenul anterior pare înţepenit; temperatura dimineaţa 40,1° seara 41,2° urina puţin mai închisă.
24 Septembrie. Azi animalul este mai trist, mănâncă foarte puţin, mersul este anevoios, urechile calde, respiraţia abdominală accelerată, aerul respirat mai cald, temperatura 41,2° dimineaţa, seara este mai trist cu capul plecat, nu rumegă şi îi curg bale din gură, urina devine neagră.
25 Septembrie. Aceeaşi stare ca în ziua precedentă, mersul însă mai greu, picioarele ţepene, le târăşte mai mult, secreţiunea lacrămilor şi a salivei mai abundentă, refuză a mânca şi a bea apă; către seară devine şi mai trist şi abătut; urina neagră, temperatura 41,2° dimineaţa, seara 41,1° şi urina mai închisă.
26 Septembrie. Vizitând boul pe la orele 7 dimineaţa, s'a găsit lungit jos pe ' partea stângă, lacrămile îi curgeau în abundenţă, pe nări i se scurge un lichid spumos roşiatic; respiraţia accelerată, profundă horăitoâre, tremurături ale masselor musculare din regiunea cervicală, ai spetei şi membrele ţepene în extensiune, coada murdărită cu excremente de culoare galben roşiatică; temperatura în rectum 38,9°. La ora 1 p. m. a început agonia care a durat până la orele 2 şi l/2 când animalul a murit.
Autopsia. Boul este slăbit, sub piele are puţin edem roşiatic, anume la părţile abdominale şi cervicale. Locul inoculării nu se mai recunoaşte, musculatura e palidă, mai fragilă, ca fiartă, mucoasele gurii şi conjuctivei sunt palide, acea a laringelui puţin injectată, acoperită cu puţină mucozitate şi cu spumă fină. Pulmonii sunt umflaţi şi palizi, în ţesutul interlobular se află pe alocurea puţine bule mici de aer. Părţile posterioare sunt puţin congestionate de o culoare roşiatică-vânătă, conţin încă în toata întinderea lor aer. In pericard, sunt vreo 50 g lichid pur, puţin roşiatic şi pe suprafaţa cordului există câteva pete echimotice. Cordul, a cărui musculatură e mai palidă şi mai friabilă, conţine mult sânge lichid de o culoare roşie palidă, transparentă.
Ficatul e de coloare brun-roşiatică cu locuri mai palide — gălbui şi friabile. Vezica biliară conţine bilă densă negricioasă. Peritoneul e presărat cu echimoze şi între lamele ligamentelor şi ale epiplonului se află un edem galben-roşiatic şi pe alocuri, infiltra-ţiuni de sânge rău limitate. Ridicând intestinele se constată în jurul rinichilor două pete mari roşii, emoragice în ţesutul retroperitoneal, corespunzând ca mărime suprafeţei acestor organe. Splina e mărită, mai groasă, de o coloare roşie închis, pulpa de coloare negricioasă, e mai moale şi se scoate cu uşurinţă. Stomacul al doilea e umflat şi conţine materii alimentare negricioase foarte compacte, uscate; caieta conţine puţin lichid mucos roşiatic, mucoasa ei umflată arată asupra plicelor echimoze şi emoragii mai întinse, în mijlocul cărora se află nişte pierderi de substanţă superficiale de o mărime până la 1 cm diametru, cu margini neregulate puţin ridicate, galbene, murdare, necrozate şi cu baza puţin ridicată şi acoperită cu un strat de asemenea natură. Aceste ulceraţiuni sunt mai frecvente în apropierea pilorului. Mucoasa duodenului e echimo-zată, umflată hiperemică, cu multe pete mici, grisă, cu un punct negricios în mijloc, acoperită cu mucozităţi dense gălbui aderente; intestinele subţiri sunt injectate, conţin substanţe verzui lichide, în peretele lor se află nişte noduli roşii produşi de pentastome.
In intestinul cecum şi în restul intestinului gros se află nişte substanţe fecale având forma intestinului contractat, fragmentate, negre cu totul uscate, învelite de o substanţă mucoasă roşiatică; mucoasa vecină este mai injectată şi câteodată edemaţiată. Rinichii sunt măriţi, de o coloare brun-negricioasă, înveliţi de un ţesut emoragic, roşu închis care se prelungeşte de-a-lungul ureterelor şi până sub mucoasa basinetelor. Capsula renală se detaşează uşor, suprafaţa rinichiului e netedă, substanţa corticală îngroşată e de aceeaşi coloare uniformă negru-brună, foarte hiperemică arătând un desen mai pronunţat. Răzând uşor suprafaţa de secţiune se scurge mult sânge amestecat cu o massă de glomeruli măriţi şi hiperemici. Piramidele sunt hiperemice de coloare vânătă; mucoasa basinetului acoperită cu un strat gros de mucozitate gălbuie-roşie e umflată, hiperemică şi echimozată. De asemenea sunt echimozate şi ureterele. Vezica urinară dilatată conţine multă urină de o coloare negru-roşiatică. Ganglionii limfatici ai mediastinului sunt umflaţi, alburii, puţin edemaţiaţi, cei mezenterial sunt mai mari, de o coloare grisatră, substanţa lor medulară e flască, edemaţiată şi conţine mulţi pentastomi.
104
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
105
Din rinichii acestui bou, s'a făcut o emulsiune din care s'au introdus 20 g în jugulara unui alt bou (Nr. 2). Tot din această emulsiune s'au mai inoculat 2 iepuri de casă primind fiecare câte 1 g, unul în venă şi altul sub pielea urechii.
S'au făcut lamele din organe; din acestea, parte- s'au pus în acid cromic, parte în alcool şi eter părţi egale, iar restul, s'a lăsat pentru coloraţiuni după metodele obicinuite. Fiind de faţă la acestea şi D-nii Dr. Felix şi Măgureanu, capul serviciului veterinar, au constatat leziunile descrise şi făcându-se preparaţiuni extemporanee au văzut hematococul în globulele roşii.
27 Septembrie. S'au inoculat Ia 2 iepuri de casă în vena urechii câte 1 g din sângele exprimat din rinichiul boului mort; de asemenea câte o jumătate gram subdermal îa 2 şoareci albi.
28 Septembrie. 3 din iepurii inoculaţi la 26 şi 27 din rinichii boului mort la 26, au murit azi; la autopsie, la 2 s'a găsit lichidul peritoneal sanguinolent. La toţi, rinichii erau congestionaţi, splina mărită cu pulpa moale. Ficatul decolorat, friabil, sângele spălăcit, cordul flasc; Ia cel inoculat la *27, pete echimotice negricioase pe pulmoni; la cel inoculat la 26 în vena urechii, urina era de consistenţă gelatinoasă.
Din organele acestor iepuri s'au făcut însămânţări pe diferite substanţe.
29 Septembrie. Şoarecii inoculaţi la 27 din emulsiunea făcută din rinichii boului mort la Institut, azi s'au găsit morţi. La autopsie, se constată: rinichii, ficatul şi splina congestionate, la unul dintre dânşii organele abdominale erau intrate în putrefacţie. S'au făcut lamele din organe şi însămânţări pe diferite substrate.
Examinându-se lamelele, se văd în cele din rinichi coci şi diplocoei liberi, câteodată şi în interiorul globulelor roşii.
30 Septembrie. Din sucul exprimat din rinichii boului mort la institut s'au stropit foi de varză cu care s'a nutrit un iepure două zile consecutiv.
6 Octombrie. Iepurele, inoculat la 9 Septembrie din urina boului mort la Ciorogârla-Darvari, murind azi, la autopsie se constată următoarele: rinichii congestionaţi, măriţi în volum, de coloare roşie închis, splina mărita, congestionată, de coloare roşu-brună. Ficatul congestionat, mărit în volum, decolorat. Sângele în cord precum şi în organe are coloare roşie spălăcită. Pe intestinele subţiri, pete emoragice. Din organe, s'au însămânţat substrate, apoi s'a pus din ele în alcool.
7 Octombrie. Iepurele care a fost hrănit cu varză stropită cu emulsiunea din rinichii boului mort la.Institut, azi e trist nu mănâncă, temperatura rectală, 41°.
8 Octombrie. Azi iepurele hrănit cu varza stropită cu emulsiune este mai. trist, în stare de torpoare, nu mănâncă nici nu bea apă, mersul este foarte anevoios, temperatura a scăzut la 36,3° (hipotermie).
Boul Nr. 2 dela institut inoculat la 26 Septembrie din emulsiunea rinichilor boului Nr. 1, azi a refuzat a bea apă însă apetitul nu-i lipseşte. Temperatura a fost 39,2°. Urina e galbenă închis.
- 9 Octombrie. Iepurele hrănit cu varză stropită cu emulsiune, azi este în aceeaşi stare ca şi în 8 Octombrie dar mai agravată; e atins de somnolenţă marcantă, capul în jos, secreţiune nazală şi lacrimală abundentă; mersul foarte dificil, spinarea ridicată, cocoşată, tremurături ale capului şi membrelor. Temperatura 36,4°.
Boul Nr. 2 azi a avut temperatura 38,2° dispoziţia generală bună, are apetit bea apă şi rumegă.
12. CAZUL DELA POVARNĂ BRAGADIRU
j La 17 Septembrie, comisiunea fiind anunţată că unul dintre boii puşi spre înv grăşare la povarnă D-lui Marinescu Bragadiru, proprietatarul fabricii de spirt din comuna Bragadiru districtul Ilfov, este bolnav de pişare cu sânge, s'a transportat îndată la această localitate unde găsi boul deja mort, iar un altul bolnav în convalescenţă.
Făcându-se autopsia celui mort, comisiunea constată că acest bou prezintă toate leziunile caracteristice ale hemoglobinuriei bacteriene a boului.
Comisiunea găsind că comuna Bragadiru este localitatea cea mai favorabilă unde s'ar putea face experienţe profitabile, a propus D-lui Marinescu Bragadiru ca să pună la dispoziţiune câţiva boi pentru experimente, la care propunere, d-sa cu toată bunăvoinţa a răspuns, punându-ne 10 boi la dispoziţie, pentru care-i aducem viile noastre mulţumiri.
Din aceşti 10 boi, cinci au fost inoculaţi în modul următor:
Boul Nr. 1. S'au injectat în jugulară 15 g sânge din cord, emulsiune făcută din rinichi, ficat şi splina boului mort.
Boul Nr. 2. S'au injectat în jugulara 15 g sânge din cord dela boul mort.
Boul Nr. 3. S'au injectat în jugulară 15 g emulsiune din organele boului mort.
Boul Nr. 4. Dela boul bolnav de pişare cu sânge, dar care acum era în convalescenţa, s'a scos cu seringa sânge din jugulară şi s'au injectat boului Nr. 4, 8 g în jugulară.
Boul Nr. 5. I s'a practicat acelaşi lucru tot dela boul în convalescenţă.
Ceilalţi cinci boi s'au aşezat în acelaşi loc cu cei inoculaţi punându-se printre aceştia. Boul Nr. 3, a doua zi după inoculare s'a arătat trist, nu mânca, părul sbârlit temperatura ridicată, continuând cu această stare până la 22 Septembrie când s'a restabilit starea de sănătate. Ceilalţi boi observaţi şi examinaţi zilnic nu prezintă nicio schimbare în starea lor generală până la 29 Septembrie când boul Nr. 1 părea trist, apetitul lipsea, părul sbârlit, conjunctiva injectată umedă, sensibilitate însemnată îa regiunea lombară, respiraţia accelerată, pulsul frecvent şi mic, temperatura 40,2°. Urina roşie închis.
Boul Nr. 2, aceleaşi simptome ca şi cel Nr. 1, temperatura însă 40,9° şi urina puţin roşiatică.
30 Septembrie. Boul Nr. 1 are temperatura 39,5°, celelalte simptome ca în ziua precedentă, urina mai închisă.
Boul Nr. 2 părea mai trist, temperatura 41,3°, urina ca şi în ziua precedentă.
/ Octombrie. Boul Nr. 1, temperatura 39,8° trist, abătut, excrementele tari crotiniforme acoperite cu puţin mucus; abia se ţine pe picioare şi abia poate să umble, urina negru-roşie, nu conţine globule roşii, dar conţine multă hemoglobina.
Boul Nr. 2, temperatura 41.1°, foarte trist, mersul dificil vaccilând şi târând extremităţile posterioare, contracţiuni spasmotice ale muşchilor gâtului şis spetei, urina roşiatică, umblă cu mare greutate.
3 Octombrie. Boul Nr. 1, temperatura 40,3°, starea generală puţin ameliorată, are puţin apetit, e mai atent la ceea ce se petrece în jurul său, urina devine mai deschisă.
Boul Nr. 2, temperatura 41,1°, starea generală ca în ziua precedentă dar mai slăbit, mersul aproape imposibil, urina puţin mai închisă, sensibilitatea mare în regiunea lombară.
106
VICTOR BABES
OPERE ALESE
107
Dela 3 şi până la 8 Octombrie, boul Nr. 1 a mers spre vindecare pe când (boul) Nr. 2 a mers agravându-sq astfel că nu se mai scoală de jos în cele 2 zile din urmă, urina neagră, pulsul e frecvent 41,3°-41,5°. Dela 2 până la 10 Octombrie boala începe a descreşte şi la boul Nr. 2, aşa că la 10, apetitul este revenit, boul mănâncă, rumegă, temperatura a scăzut la 39,4°; boul Nr. 1 are temperatura 39,3°, mănâncă bine, rumegă. Urina acum a devenit aproape normală.
Studiile şi experimentele campaniei anului prezent au confirmat rezultatele anului trecut. Am găsit anume că prin însămânţarea sucului de rinichi pe ser de bou, se obţin la temperatura corpului, în câteva zile, culturi sub forma de mici plăci transparente, puţin granulate la periferie şi în striu, precum şi un pirecipitat puţin gălbui în profunzimea substanţei nutritive. Aceşti microbi se desvoltă cu dificultate pe cartofi sub forma unei plăci trianspiarente, puţin aparentă, brunatră.
Pe geloză, se produc câteodată plăci imici cu totul trianspiarente. Pe gelatină, cultura nu reuşeşte decât în mod excepţional sub forma unui striu albicios de-a-lungul înţepăturii.
Microbii de regulă pierd cu înlesnire pe aceste substanţe vitalitatea şi proprietăţile lor patogene, pe când în unele cazuri, au rămas vii mai multe luni după însămânţare.
In culturi, microbul se prezintă sub formă de coci sau de diplocoei turtiţi cu caracterele microbilor din sânge, ei sunt înconjuraţi de o zonă mai puţin colorată. Pe lângă aceşti microbi, se găsesc adeseori, în cazurile de infecţiune naturală, în organele boilor morţi şi alţi microbi, printre care cei mai frecvenţi se prezintă sub formă de mici bastonaşe 0,4 [x —0,6 cu extremităţile mai colorate şi care se desvoltă pe substanţele nutritive sub formă de colonii plate, albicioase, transparente şi e puţin saprogen. Acest microb, inoculat în sânge sau sub pielea iepurelui de casă, produce o febră trecătoare siau chiar moantea animalului în 2—3 săptămâni cu inflamiaţiuni fibrinoase laie pleurelor, pericardului siau peritoneului. Deoarece o parte din iepurii de casă inoculaţi cu sânge de bou, arată pe lângă leziunile caracteristice şi aceste exudaţiuni inflamatorii, trebue să presupunem că aceştia au sucombat prin o infecţiune mixtă produsă prin microbul hemoglobinuriei şi prin bacilul care se asociază adesea cu hematococul în cursul maladiei boului.
Atât inoculaţiunile făcute ia iepurii de casă cu culturi sau chiar cu sânge de boi morţi de hemoglobinurie cât şi alimentaţiunea cu o hrană amestecată cu culturi sau cu suc din organe de bou mort de maladie, produc moartea animalului după 9—11 zile, cu o febră destul de înaltă şi o prostraţiune generală oare durează una sau două zile..La autopsie,
se găseşte o hiperemie a organelor interne, echimoze mai cu seamă pe peritoneu, în rinichi şi pe mucoasa basinetelor. Cavitatea peritoneala conţine un lichid roşiatic care se coagulează câteva secunde după deschiderea abdomenului. Peritoneul şi mucoasa intestinelor sunt totdeauna congestionate, adesea echimozate şi acoperite de multă mucozitate. Conţinutul intestinelor este adesea lichid. Urima nu conţine deloc hemoglobina.
In sânge, mai cu seamă în al rinichilor, se află la animalele inoculate acelaşi microb dar el este mai puţin frecvent în interiorul globulelor roşii decât la bou.
Adesea, iepurii inoculaţi cu o cantitate mai mare de cultură, cu sânge sau cu suc renal, sucombă a doua zi după infecţiune, prezentând echimoze şi uneori o enterită emoragică. In aceste cazuri, se găsesc de asemenea o mulţime de microbi în sânge, dar ei sunt prea rari în interiorul globulelor roşii 5 g de urină roşie delia un bou bolnav, injectată sub pielea iepurilor de casă produce moartea animalului în 3 zile cu" echimoze generalizate şi hiperemii mai cu seamă în mucoasa intestinală.
Experimentele făcute asupra boului au fost tot astfel de demonstrative. Boul ca şi iepurele devine o bolnav, după alimentare sau după ino-culaţiune cu imaterial infecţios. Astfel doi boi oare au fost lalimentiaţi cu conţinutul intestinal şi cu sânge dela boii morţi de hemoglobinurie, au căpătat după opt zile o febră trecătoare care a durat două zile. Un bou inoculat, (injectându-i-se în vena jugulară) cu 1 g de sânge dela un bou bolnav, a căpătat 12 zile după injecţiune o febră care dură trei zile, dar fără hemoglobinurie. Deoiarece hematococii există mai cu seamă în sângele rinichilor, am făcut o emulsiune din rinichi din care am inoculat 6—15 g în vâna jugulară a unui bou.
Acest bou a fost sănătos timp de 14 zile, a I5-a zi el avea febra cu 40° temperatură, a încetat a mânca, s'a culcat, arăta o sensibilitate exagerată în regiunea rinichilor şi o slăbiciune remarcabilă cu deosebire a trenului posterior. Urina era de un galben roşcat şi conţinea hemoglobina. Ziua următoare simptomele au fost mai pronunţate încă, animalul nu mai poate umbla, el cade după primii paşi, are convulsiuni musculare şi un fel de trismus precum se observă de multe ori în maladia naturală, cantitatea de urină este diminuată ea ia devenit roşie închisă, negricioasă, conţine multă hemoglobina, albumină, nu conţine nici globule roşii nici cilindri ci numai granulaţiuni de pigment gălbui. Materiile fecale sunt mai tari, negricioase.
După o amelioraţiune aparentă, care nu a durat decât o zi, animalul nu se mai poate scula, urina sa devine din ce în ce de culoare mai închisă;
108
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
109
animalul nu mai mănâncă deloc, slăbeşte continuu şi moare cam în a 8-a zi de maladie, cu oarecare mişcări convulsive. La autopsie, se găsesc leziunile clasice ale maladiei, echimozele peritoneale, edemul emoragic peritoneal şi perirenal. Splina şi rinichii sunt umflaţi congestionaţi; rinichiul este de coloare aproape neagră; pe mucoasa chiagului se găsesc echimoze şi mici eroziuni. Mucoasa intestinală este congestionată şi echimozată.
Sângele conţine masse de hematococi în interiorul globulelor roşii şi în particular sucul rinichiului e amestecat cu masse de glomeruli care cad din capsulele lor cu cea mai mare uşurinţă, şi conţine mai în fiecare globulă roşie hematococii caracteristici.
într'o altă serie de experienţe, 2 boi erau inoculaţi în modul următor: unul a primit 5 g sânge dela un bou bolnav şi celălalt ~ g de suc din rinichi.
Amândoi au prezentat o febră trecătoare şi slăbiciune la câteva zile după inoculaţiune. într'o a treia experienţă, doi boi au primit în vâna jugulară 15 g de sânge dela un bou bolnav în reconvalescenţă, trei alţi boi au fost inoculaţi în vâna jugulară cu aceeaşi cantitate de suc din rinichii unui bou mort de hemoglobinurie. Cei doi boi inoculaţi cu sângele boului bolnav, au prezentat o febră uşoară numai la opt zile după inoculaţiune.
Unul din boii inoculaţi cu sucul rinichilor, a căpătat o maladie destul de gravă două zile după inoculaţie, consistând din febră, lipsă de apetit şi slăbiciune, dar fără hemoglobinurie; după 3 zile de maladie el s'a restabilit. Celălalt bou inoculat cu sucul rinichiului, precum şi cel inoculat cu sângele boului mort căpătară maladia clasică, 13 zile dela inoculaţiune, cu lipsă de apetit, o febră de 41° slăbiciune extremă, simptome nervoase şi hemoglobinurie. Boul inoculat cu sucul rinichiului se restabileşte după 6 zile de maladie pe când celălalt după o amelioraţiune aparentă devine din ce în ce mai slab dar se ridică din nou şi se vindecă după 8 zile de maladie.
CONCLUZIUNI
Experienţele din urmă precum şi constatările făcute în anul trecut, ne dau certitudinea asupra naturii infecţioase a acestei maladii aşa de importantă, atât din punctul de vedere economic, cât şi din punctul de vedere microbiologic. Cercetările noastre indică de asemenea mijloacele potrivite pentru a preveni maladia prin măsuri de poliţie sanitară! şi poate chiar prin vaccinaţiune.
Deocamdată ar fi bine să se aplice măsurile necesare pentru ca boii să nu poată lua boala nici dela boii bolnavi sau morţi, nici din locurile sau din apa care stau într'o legătură intimă cu ivirea şi răspândirea ei.
Microbul trăieşte în sânge şi în toate organele boului bolnav siau mort, trebue să se găsească de asemenea în substanţele organice din locurile unde a zăcut boul bolnav precum şi în apa murdară care stagnează în jurul acestor locuri.
Boii bolnavi răspândesc prin secreţiunile şi excrementele lor saguino-lente microbul şi infectează terenul. Din acest teren, materialul infectat se strecoară până în băltacurile care se află înaintea curţii, şi de aici, se poate infiltra chiar în puţurile rău ţinute. Astfel, se nasc focare de infecţiune, dela care porneşte o nouă infecţiune.
Modul cel mai simplu pentru înlăturarea pericolului, este cel propus în adresa noastră din Februarie 1889, pe care îl putem rezuma în modul următor :
Boii bolnavi trebue izolaţi cât se poate de curând, după ivirea boalei, la un loc unde nu vin vite. Locurile unde au stat vitele bolnave trebue desinfeetate; băltacurile dinaintea curţilor trebue curăţite şi dacă e cu putinţă fără inconveniente pentru alimentarea localităţii cu apă, săi se recomande închiderea puţului care se află în focarul infecţiuniL Boii morţi de această boală constitue pericolul cel mai evident, căci prin hrănirea animalelor cu alimente amestecate cu sângele boului mort, sau prin inocularea sângelui sau sucului din organe se produce boala. Ar trebui dar ca boii morţi să fie îngropaţi cu piele cu tot la locul izolat unde au murit, căci luându-se pielea sau carnea, sângele se răispândeşte şi poate infecta satul întreg. Aceste măsuri, după convingerea noastră nu vor fi prea severe şi păgubitoare; ele vor înlătura infecţiunea prin sânge şi prin locurile contaminate, şi rezultatul lor ne va arăta dacă afară de acest mod de infecţiune, există şi alte circumstanţe care concurg la producerea boalei.
întocmai ca pentru orice boală, chiar pentru cea mai bine cunoscută aşa şi pentru hemoglobinurie rămâne încă mult de studiat şi este imposibil să prevedem ce va mai putea rezulta din cercetările noastre în viitor. Insă faţă cu calamitatea produsă de boală, este cu atât mai puţin indicat să mai aşteptăm alte cercetări cu cât şi rezultatele obţinute până acum justifică în deplin dispozitiunile propuse de comisiune. Rezultatul măsurilor luate ne va indica direcţiunea în care vom avea să urmărim cercetările noastre. Astfel, înaintează ştiinţa; progresele ei dau statului indicaţiuni de utilitate practică, iar efectul dispoziţiunilor luate orientează ştiinţa asupra direcţiunii cercetărilor noi.
OPERE ALESE
111
CONCURENŢA VITALĂ A BACTERIILOR CU PRIVIRE LA TUBERCULOZĂ
Odată cu studiul asociaţiunilor bacteriene în tuberculoză era important să se cerceteze prin experimente ce lacţiune au asupra bacilului tuberculozei bacteriile cu oare se găseşte asociat în cele mai multe cazuri de tuberculoză la om. într'un studiu anterior l) am determinat condiţiunile în care unele bacterii sau produsele lor exercită o acţiune sensibilă asupra altora, acţiune consistând în oprirea desvoltării sau în atenuarea bacteriilor care intră în concurenţă cu altele. D-nii Garre, Pavlovsky, Flugge, F r e u d e n r e i c h şi lalţii iau reluat aceste cercetări.
In nota menţionată, arătasem că înainte de a începe o aşa zisă bacte-rioterapie, trebue constatată acţiunea reciprocă ia bacteriilor care aveau să fie întrebuinţate cu scop terapeutic şi a celor patogene; să mai luăm în con-sidenaţiune apoi cazurile foarte dese de boale bacteriene complicate, în care lesne se înţelege că efectul aceste* tenapii va ii problematic.
Deocamdată m'am mulţumit să examinez împreună cu Dl. Puşcariu, din acest punct de vedere, influenţa bacteriilor, care se asociază cu bacilul tuberculozei. Iată în câteva cuvinte rezultatele obţinute însămânţând în striuri, pe agar glicerinat, microbii din această asociaţie, precum şi alte bacterii. *
Bacteriile însămânţate singure se desvoltă bine. Peste câteva săptămâni se însămânţează, în striuri paralele, şi microbul tuberculozei. Se vede atunci că în culturile unde se inoculase dinainte oarecare microbi, bacilul tuberculozei se desvoltă foarte puţin sau deloc; alţi microbi nu împiedecă deloc desvoltarea bacilului; pe când inocularea acestuia în agar glicerinat pur, mulţumită metodei D-lor Roux şi Mo c ard dă totdeauna rezultate
]) Journal des connaissances medicales, 1885.
pozitive. Se poate zice că, în general, bacteriile care intră mai adesea în asociaţiune cu tuberculoza, cum sunt streptococii de diferite virulenţe şi microbul lanceolat al salivei, nu împiedecă desvoltarea bacilului, pe când cei mai mulţi din alţi bacili au oarecare influenţă asupra desvoltării lui; astfel stafilococii întârzie desvoltarea bacilului.
Multe bacterii împiedecă cu totul desvoltarea bacilului şi se observă chiar dispariţia bacililor tuberculozei peste o săptămână dela însămânţarea lor.
Astfel sunt bacilii fini care seamănă cu cei ai difteriei şi care se găsesc în unele cazuri de ulcere ale pielei, bacilii aflaţi în produsele scorbutului gangrenos, bacilii capsulaţi saprogeni şi patogeni, mai mulţi bacili cu spori, precum şi bacilul cartofilor, cei mai mulţi dintre bacilii intestinelor şi mai ales bacilii saprogeni.
Se mai poate constata influenţa acestor bacterii asupra bacilului tuberculozei şi când se sterilizează cultura microbilor însămânţaţi mai înainte, aşa că atunci produsele chimice împiedecă desvoltarea bacilului. Cu toate acestea, influenţa culturii moarte asupra bacilului este totdeauna mai slabă decât a culturii vii şi în toiul desvoltării.
Experienţa inversă, adică inocularea diferitelor specii de bacterii pe un teren ocupat de bacilul tuberculozei, dă rezultate deosebite, în acest sens că cele mai mari bacterii care împiedecă desvoltarea bacilului nu sunt împiedecate sensibil de acesta în creşterea lor. Rezultatele obţinute până acum aratăi într'adevăr că stafilococul, bacilul fetid, bacilul virgulă al lui Koch şi al lui Finkler, bacilul cărbunelui, al puroiului albastru, tetra-genul, microbul lui Friedlănder se desvoltă bine nu numai în vecinătatea bacilului tuberculozei ci şi în terenul acoperit de dânsul. Unii microbi, cum este de exemplu al lui Finkler, se desvoltă sub stratul coloniei tuberculoase, o ridică şi-i dau o coloare brunatră. Alţii, ca al cărbunelui de exemplu, se desvoltă rău pe suprafaţa ocupată de colonia tuberculoasă, dar la microscop, nu se constată! vreo degenerescentă apreciabilă a celor doi bacili. Bacilul holerei găinilor, streptococul şi microbul lanceolat se desvoltă rău pe lângă cultura tuberculozei, mai ales dacă microbii enumeraţi sunt atenuaţi mai dinainte; în acest caz uneori se constată formarea unor grămezi de cristale radiate, drepte la limita celor două culturi. Aceşti microbi se desvoltă şi mai rău în mijlocul culturii tuberculoase.
Rezultă! din aceste cercetări că există oarecare antagonism între mai multe specii de bacterii patogene şi bacilul tuberculozei; dar pe când o parte din bacteriile care cauzează boalele acute, împiedecă pulularea baci-
112
VICTOR BABEŞ
lului tuberculozei, tuberculoza instalată în organism, ca şi cultura bacilului, nu are aceeaşi facultate.
Streptococul şi microbul lanceolat neopunându-se invaziunii bacilului tuberculozei, leziunile produse de acest streptococ (inflamaţie a pielei, a mucoaselor şi a seroaselor, erizipel, flegmon, anghina, pleurită, artrită, abcese etc.) şi de microbii lanceolaţi şi capsulaţi (pneumonie, inflamaţie a seroaselor) favorizează probabil o invaziune secundară a bacUului lui Koch.
Aceşti doi microbi se asociază dar uşor cu bacilul tuberculozei. Aceste rezultate sunt în mare parte de acord cu analizele asociaţiunilor bacteriene ale tuberculozei umane şi se înţelege de ce microbul tuberculozei se poate folosi de căile de comunicaţie pe care i le deschide invaziunea streptococului sau a microbului capsulat al lui Pasteur.
DESPRE CORPUSCULELE CROMATICE ALE BACTERIILOR
Văzând că studiile mele despre colorabilitatea unei părţi din diferite bacterii pirin una şi aceeaşi substanţă colorantă, anume prin albastru de metilen Loffler l) sunt puţin cunoscute, lucru de care m'am convins de curând din studiul lui P. E r n s t asupra bacilului de Xerosis şi formaţiunii sporilor lui2) deoarece apoi materialul bogat, la care am avut ocazia a vedea numitele formaţiuni, mi-a dat oarecare date noi asupra conştituţiunii tor morfologice şi asupra însemnării lor, fie-mi permis a raporta alte fapte despre aceste formaţiuni.
In şedinţa dela 1 Noembrie 1884 a societăţii anatomice din Paris am observat, că la bacilii holerei, viu coloraţi, se găsesc formaţiuni terminale, rotunde, intens colorate, care se separă de ele şi pot creşte până la bacili. Acest proces se putea observa direct prin cultura bacililor în picătură colorată şi se găseşte reprodus în „Progresul Medical" din 6 Decembrie 1885. Aici am mai putut observa că aceste formaţiuni sunt mobile, prelungindu-se bacilii, o parte din ele pătrund în mijlocul lor. Aici se face mai întâi o diviziune transversală, după care apoi şi bacilul se subţiază şi se divide, fără îndoială această formaţiune joacă un rol însemnat în procesul de diviziune a bacililor.
In raportul meu asupra holerei în Ungaria se găseşte următorul pasaj : In culturi mai vechi pe gelatină în care nu se află nici o lichefacţie vădită, ci numai pomenitul canal, se găsesc bacili mai mult arciformi decât în formă de virgulă! deseori şi spirale sau fire mai scurte, tratate cu albastru de metilen (în soluţiune concentrată după Loffler), se recunosc acum foarte regulat ta extremitatea bastonaşetor colorate în albastru deschis nişte sfe-
1) Referat despre holera în Ungaria la Congresul al Vl-lea internaţional de Higiena, apoi studiile mele asupra turbării (Virchow's Archiv, 1887, v. CX).
2) Zeitscfîr. f. Hygiene, 1888, t. IV, fasc. 1.
8. Opere alese
114
VICTOR BABEiŞ
OPERE ALESE
115
rule roşii închis sau violete, care nu întrec grosimea bastonaşelor. Când bastonaşele au ajuns lungimea dublă, se găsesc una sau două sferule în mijloc. In firele mai lungi, aceste formaţiuni sunt aproape regulat înserate la terminaţia lor. In stare necolorată, aceste formaţiuni libere ici şi colo, nu sunt particulare nici printr'o putere de refringenţă mai mare (în unele cazuri ele erau lucioase) nici prin forma lor.
Aceste formaţiuni se găsesc în diferite medii nutritive, lângă ele se află totdeauna bacili. In culturi vechi de multe luni pe agar-agar nu le-tam putut vedea. In culturi pe gelatină, care încep a muri, o lunăi siau două după preparaţie, ele se găsesc în condiţiile descrise şi îndată după aceea cultura e moartă. După experienţele mele e probabil că aceste formaţiuni intră în „arthrosporii" lui Huppe. După cum am putut proba stadii de desvoltare la foarte multe bacterii, în culturi mai vechi, în care apar prin albastru de metilen nişte formaţiuni violet închis în punctele de terminaţie şi diviziune, adică în acele puncte în oare se desvoltă spori La bacteriile sporogene, tot aşa şi la bacili virgulă se formează o substanţă cromatică. Ca şi la alte bacterii nesporogene procesul acesta nu duce la o stare rezistentă dar separaţiunea acestor formaţiuni poate continua.
Apoi am zis în alt loc :
In ceea ce priveşte forma bacilului virgulă, s'a găsit o formaţiune sferutară particulară faţă cu reactivii, care e aşezată la extremitatea sau in mijlocul bacilului prelungit şi arthrosporii lui Huppe nu reprezintă o Jormă rezistentă adevărată, aceştia din urmă părând a fi un stadiu de desvoltare mai înaintată a formaţiunilor găsite de mine. In citatul articol asupra turbării am pomenit de această! reacţiune la. descrierea unui bacii cultivat din creier. E vorba de colonii care cresc pe agar-agar în forma de plăci cam albe, transparente, proeminente, rotunde, nu sunt saprogene şi lichefiază încet gelatina. Coloniile se compun din bacili uşor curbaţi, de o grosime variabilă (0,6 pi — 0,8pi ) câteodată moniliformi sau ca haltere. In interiorul acestor formaţiuni, se află în grămezi mai mari, câteodată în puncte mai mici, mai mult aşezate în mijlocul umflăturilor, uneori de o grosime mai mare decât aceea a bacililor, alte formaţiuni rotunde, colorate în roşu închis, prin albastru de metilen. Acest bacii, introdus prin trepanaţie între meninge, produce o exudaţie abia distinsă ca un depozit pseudomembranos fin şi moartea animalului în una sau două zile. In alte cazuri, bacilul nu produce nicio maladie animalului.
întrebarea e apoi, dacă formaţiunile descrise de mine, de Huppe şi de Ernst sunt identice. Sferulele colorate în stare vie, judecând după cercetări comparate, sunt numai parţial identice cu cele colorate în violet
închis de albastrul de metilen. Formaţiunile care au fost tratate după procedeul lui Hfippe trebue socotite ca „arthirospod", câteodată nu au coloare deschisă, pe când de fapt punctele închise pot corespunde „arthrosporilor", Cine compară desenele lui Ernst cu preparatele mele sau cu descripţia citată, nu se poate îndoi un moment de identitatea acestor formaţiuni.
Ceea ce e curios este numai reacţia în aparenţă deosebită; pe când eu am reuşit a căpălta o coloraţiunje de contrast foarte intensă numai prin albastru de metilen, E ir n s t se servă în acest scop de o substanţă colorantă specială. E foarte uşor a da şi bacteriilor colorate de mine, ce conţin sferule, o altă coloare, dar n'am crezut aceasta necesar, bacilul albastru deschis contrastând în destul de clar cu sferulele roşii închis sau violete închis. Părţile din bacterii colorate mai mult difuz albastru închis se pot deosebi uşor de sferule. Ernst încălzeşte preparatul pe când eu n'am socotit aceasta necesar, ceea ce depinde de diferenţe în preparatul de albastru de metilen sau din deosebirea tehnicii de coloraţiune.
Şi bacilii care se colorează foarte greu cu albastru de metilen, ca de exemplu bacilul leprei se putea colora în modul acesta. Regret că nu am avut la dispoziţie un preparat proaspăt de „bacii de Xerosis"; analogia acestuia cu alte bacterii examinate de mine, mă face a crede indubitabil că şi acesta se prezintă în acelaşi chip. Ernst spune de altfel că sferulele se văd la diferite bacterii, şi că scopul principal al articolului său era descripţia şi studiul acestor sferule descoperite de dânsul, oare crede că sunt nişte spori.
Tratând bacteriile cu o coloare de contrast, uşor ne convingem că sferulele neschimbate sunt albastre închis. Altfel sferulele din tabela alăturată la articolul lui Ernst, nu sunt de fapt albastre ci violet închis, ca cele descrise de mine înainte.
Metoda după care am colorat sferulele este foarte simplă: albastrul lui Loffler, foarte concentrat, se pune eu picătura pe placa de sticlă ce conţine bacteriile în stare aproape uscată, şi se lasă oa la un sfert de oră până ce începe să se usuce, apoi este uşor spălat şi examinat în apă sau balsam de Canada.
Dar dacă nu e nicio îndoială că descrisele formaţiuni sunt acelea ce au fost descrise mai târziu de Ernst, nu reiese după părerea mea din pomenitul articol că ele sunt spori. După cum am zis la descrierea acestor formaţiuni, totdeauna trebue să ţinem seama că lângă aceste formaţiuni există şi alte părţi, care în unele cazuri opun o rezistenţă mai mare decât culturile ce conţin sferule. In multe cazuri însă, cum am putut constata, culturile ce conţin sferule nu sunt mai rezistente decât
116
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
117
altele ce nu le conţin. Reacţiunea găsită de mine şi de Ernst nu ne învaţă însă nimic lasupra însemnării sferulelor, şi dovedeşte numai că avem înaintea noastră o formă particulară de bacterii faţă cu reactivii care se poate vedea şi la bacterii ce conţin spori în locuri, unde sporii se desvoltă de obicei. Dar şi la bacterii sporogene, găsim adesea aceste formaţiuni în condiţiuni în care nu se poate întâmpla formaţiunea sporilor.
La niciuna din multele bacterii nesporogene, la care se găsesc sferule, nu m'arrr. putut convinge de rezistenţa lor absolut mai mare la uscăciune şi căldură. Chiar când câteodată culturi care conţineau sferule, s'au găsit mai rezistente decât altele, nu se putu hotărî dacă formaţiunile acestea fac rezistenţa mai mare. Contra însemnării acestor formaţiuni ca stări rezistente era circumstanţa că, în culturi rezistente, nu se puteau descoperi sferulele. Toate observaţiunile lui Ernst asupra sferulelor nu sunt în stare a explica acest fenomen şi proba în aparenţă pozitivă, pe care autorul acesta o aduce despre natura de spori a acestor formaţiuni, anume faptul că culturi vechi, ce conţin sferule inoculate, cer mai mult timp pentru a se consuma decât cele tinere, şi că numărul coloniilor corespunde cu numărul sferulelor, faptul acesta nu este hotă rît or deoarece în culturile vechi, se pot găsi nu numai sferule. ci şi alte formaţiuni mai puţin clare, dar care pot reprezenta o formă rezistentă. De fapt, se găsesc lângă sporii adevăraţi, sferule violete închis şi spori mai puţin clari la coloraţiunea cu albastru de metilen oa sferulele. îmi pare deci prematur a considera sferulele ca spori.
Totuşi, sunt de aceeaşi părere cu Ernst, că reacţiunea găsită de mine şi acest autor, nu trebue trecută cu vederea, însă până când prin studii ulterioare vom afla date mai exacte asupra însemnării lor embriologice, mă mălrginesc a studia starea lor morfologică.
Sferulele roşii închis se găsesc foarte frumoase la aşa numiţii bacili difterici (bacilii lui Loffler). Dar aşa numitul bacii de Xerosis, asupra însemnării căruia în procesul de Xerosis actele nu s'au sfârşit încă, prezintă analogii marcante cu acesta, precum şi cu un bacii găsit în conjunctiva normală1). Am mai găsit în trei cazuri de conjunctivită granuloasă un bacii foarte analog ce creşte de asemenea mai bine în serum sanguin la temperatura corpului, şi care trecut pe agar-agar, formează colonii în formă! de puncte, şi în fundul lichidului de conden-saţiune un depozit alburiu.
l) Fick, Mikroorganismen im Conjunctivalsack, 1887.
Acesta nu e patogen, pe când în două cazuri de difterită primară a conjunctivei s'a văzut un bacii analog, care însă era identic cu bacilul lui Loffler, deoarece pus pe conjunctiva iepurelui de casă a produs o inflamaţie pseudo-membranoasă şi adesea moartea animalului.
Fie-mi permis a observa aici în scurt că contrariu cu părerea lui Penzold1) care a cultivat bacterii cu totul diferite în difterie, totdeauna am reuşit a cultiva în 42 de cazuri bacilul lui Loffler din pro-funditatea mucoaselor inflamate difterice (după moarte), că deci experienţele mele, oare în piarte au fost publicate2) concordă în totul cu ale lui Loffler. Câteodată am găsit bacilul lui Loffler la nedifterici, odată ca de Hofmann3) în rujeolă cu ulcere Iaringeale. Acest cercetător a găsit însă, în mucoasa faringiană normală, un bacii ce creşte pe agar-agar mai bine decât bacilul lui Loffler, nepatogen, semănând mult cu bacilul difteriei. Aceste bacterii precum şi următoarele, găsite în cursul cercetărilor mele, aparţin unui grup hotărît, care în mare parte, creşte mai bine în serum sanguin la temperatura corpului şi se prezintă identic faţă cu reactivii şi sub microscop. Toate aceste bacterii sunt de o formă şi mărime foarte variabilă şi aceasta explică întrucâtva cum autorii au descris atât de diferit, de exemplu „bacilul de Xerosis".
Totuşi, pare probabil că diferiţi examinatori au avut înaintea ochilor lor bacili diferiţi. Fick descrie un bacii sporogen de asemenea „pestriţ" al mucoasei conjunctivale normale analog cu aşa numitul bacii de Xerosis. Un astfel de bacii sporogen am găsit în două cazuri de difterită umană4); acesta inoculat în mucoasa conjunctiva!ă a iepurelui de casă produce o inflamaţie vie şi formaţiunea de pseudomembrane. In gelatină, creşte foarte anevoie, formează însă prin albastru de metilen nişte umflături violete închis, şi apoi în locul lor spori adevăraţi, colo-rabili după metoda lui Bienstock. Dacă nu am reuşit apoi a produce spori la acest bacii, dealtfel analog cu bacilul lui Loffler socotesc că bacilul sporogen trebue deosebit de cel al lui Loffler.
Cum se prezintă dar terminaţiunile moniliforme ale bacililor din această grupă faţă cu reacţiunea noastră ? Ernst crede că pe când cu alte metode se colorează terminaţiunile moniliforme ale bacilului de Xerosis, cu metoda noastră nu se reprezintă decât sferulele ce el conţine. Aceasta ar fi o stare, cum am descris-o, pentru actinomyceta, ale cărei
1) Deutsche Archiv f. klin. Med., 1887, v. XVII, 1—3.
2) Societe Anatomique şi Progres medical.
3) Wien. med. Wochenschr., 1888, v. III, 4.
4) Societe Anatomique, 20 Ianuarie 1886.
118
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
119
extremităţi în formă de buton color abile după Gram, sunt învăluite într'o calotă ce se vede cu soluţiunea safranino-iodată, această din urmă calotă dă extremităţilor aspectul moniliform particulari). Regret însă că nu m'am putut convinge de valoarea absolută a acestui fapt la grupul bacilar de miai sus, deoarece bacilii cu extremităţi moniliforme par tot astfel şi cu albastru de metilen, pe când la alţi bacili de aceeaşi natură, câteodată în acelaşi preparat, care conţin sferule şi nu se termină moniliform, nu se poate vedea prin nicio metodă aceste umflături. Unul şi acelaşi bacii prezintă) câteodată într'o cultură umflături, în alta este neted şi se termină cu sferule proeminente. In trei cazuri de tonsilită foliculară la adult, la care s'a putut cultiva un bacii patogen cu totul analog bacilului difteriei, s'au găsit bacili moniliformi şi care conţineau puncte violete mici.
Un alt bacii analog din acest grup găsit în gangfena mucoase? laringelui şi traheii după tuberculoză, ce creşte şi pe gelatină, tratat cu albastru de metilen, arată nişte t'erminaţiuni moniliforme, care se divid adesea în firicele şi la vârful lor sau excentric lângă noduli sunt punctele închise. In alte cazuri, acele nodule chiar sunt colorate în violet închis. Deşi vederile lui Ernst asupra raportului sferulelor cu nodulele nu iau o valoare generală, totuşi relaţiunea observată de Ernst se întâlneşte deasemenea, dar în cazurile observate de mine sferulele nu se găseau de regulă în mijlocul nodulelor,
Sferulele, cum am pomenit deja în (lucrarea mea asupra holerei, se găsesc în multe feluri de bacterii, dar sunt anumite grupe de bacterii, la care ele se găsesc de preferinţă.
Aici aparţine apoi citatul grup de bacterii ce formează nodule. Foarte analog se prezintă punctele la bacili, probabil identici cu cei de sus, şi care.au fost găsite la tonsilită foliculară a adultului, şi nu se pot confunda cu bacilii pseudodifteriei ai lui de Hofmann, deoarece acestea au produs depozite pseudo-membranoase pe conjunctivă şi moartea purceilor de India inoculaţi. Bacilt cu totul analogi, care au o acţiune mai puţin patogenă, s'au găsit într'un caz de sifilis ereditar la marginea unui ulcer faringian şi în interiorul splinei şi a pulmonului. In culturi proaspete pe serum sanguin se găsesc forme analoage.
Bacilii din grupul acesta nu se puteau transporta totdeauna la început şi cu uşurinţă pe agar-agar, dar când aceasta reuşi, ei erau aici mai rezistenţi decât pe serum sanguin şi nu pierdură patogenitatea lor.
După cum am văzut, bacilii se găsesc cei mai mulţi pe mucoase, dar unii dintr'înşii, mai rar poate bacilul lui Loffler, se găsesc şi în interiorul organelor. Un ce interesant din alt punct de vedere este un fapt găsit la lepră. Aici s'a găsit opt ore după moarte, un bacii -care se desvoltă mai bine şi repede la temperatura corpului pe glicerină-serum sanguin, formând colonii distincte, alburii, bacii care pe de o parte seamănă cu bacilul leprei descris de B o r d o n i U f f r e d u z z i, pe de altă parte cu bacilii din grupul citat.
Cultura se compune apoi din bacili foarte subţiri de un diametru de 0,3 p, puţin curbaţi, uşor umflaţi la extremităţi, înconjuraţi de o linie de contur ca de o capsulă; lângă acestea, alţi bacili mult mai mari, neregulaţi, cu noduli mari coloraţi în roşu închis, aceştia din urmă trecând în bacilii cei mici. Bacilii nu se colorează după Ehrlich şi numai nodulii mai mari rezistă influenţei acizilor decoloranţi.
într'un caz de pneumonie lobară obişnuită s'a obţinut în cantitate mare din pulmon şi pe serum sanguin pe lângă un coccus capsulat în formă de lanţetă şi un streptococcus, un bacii foarte analog cu bacilul Loffler. Bacilii nu erau mortali pentru purceii de India, dar produseră pseudo-membrane pe conjunctiva iepurelui de casă. Faptul acesta pare cu atât mai curios, cu cât în 42 de cazuri de difterităfnumai odată s'au găsit mai multe colonii de acest bacii alături cu streptococi virulenţi în profunditatea ţesuturilor în stomatita gangrenoasă. Bacilii produseră pseudomembrane şi inoculate sub pielea unui purcel de India i-au cauzat moartea. într'un caz de difterie adevărată, s'au găsit în ţesutul subcutanat flegmonos al gâtului, bastonaşe analoage cu bacilul lui Loffler, dar ceva mai mari, cu sferule roşii închise mai mult proeminente la extremităţi, pe când alte sferule mai mici sunt închise în grosimea bastonaşelor.
Bacilul formează spori terminali, ovali, mari care sunt înconjuraţi de un câmp roşu. El se desvoltă pe serum sanguin în formă de raze mici, cenuşii, fine, rotunde, sub care substratul dispare mereu. Pe gelatină el creşte foarte încet şi o lichefiază cu încetul.
Rezervându-mi dreptul de a reveni mai pe larg asupra grupului de forme interesante ce am arătat, fie-mi permis a schiţa pe scurt câteva bacterii, care, neaparţinând la acest grup, prezintă de asemenea sferule.
Am mai putut constata prezenţa lor la diferiţi bacili în virgulă şi spirili. Foarte frumos le-a prezentat bacilul holerei, cum am zis1). Şi bacilul descris de Finckler şi de Denecke şi Muller prezintă câteo-
]) Untersuchungsmethoden. Virchow's Archtv, 1886, v. CV.
l) Raport asupra holerei.
120
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
121
dată sferule roşii, Foarte frumoase erau sferulele la un bacii virgulă găsit adesea în creierul animalelor sucombate de rabie, anume la purceii de India1). Poate că e vorba de diferite varietăţi. într'o cultură de opt zile, am găsit sferule întrecând grosimea bacililor. Când doi bacili sunt lipsiţi în formă de S, cele două sferule se găsesc la locul de diviziune.
De altfel ele sunt de regulă terminale. In alte cazuri, bastonaşele curbate din rabie erau groase de 0,6 —0,8 ţi şi conţineau câteodată rânduri întregi de sferule mici violete.
într'o cultură de bacterii aparţinând grupului proteus, găsită în exu-datul meningitei tuberculoase, ele păreau că au o acţiune uşor patogenă.
Relaţiunea lor cu substanţele nutritive este următoarea: Pe agar-agar, bacilul formează colonii rotunde, uşor proeminente, mari în centru puţin gălbui şi granuloase. Pe gelatină), se produce la suprafaţă o colonie alb-gălbuie, dinţată, pe când în profunzime în lungul locului inoculat se produc nişte expansiuni groase în formă de raze, analoage acelor din septicemia şoarecelui, de care se deosebesc prin aceea că devin din ce în ce mai scurte în profunditate. într'o cultură de şase zile pe agar-agar, pe lângă formaţiuni numeroase rotunde cu puncte negre inegale, de formă neregulată, s'au desvoltat în centru fire şi formaţiuni groase fusiforme. In firele cilindrice, punctele roşu închis, sunt aproape regulat încadrate în lungul lor, pe când în firele umflate sunt aşezate sferule roşu închis de mărime diferită la extremitate sau mai mult excentric. înafară de acestea se gălsesc aci în nodule nişte formaţiuni inegale, necolorate şi altele analoage, dar de o formă mai regulată şi aşezate regulat în lungul firelor (probabil spori).
Un alt grup de bacterii foarte fine e caracterizat prin existenţa unor terminaţiuni ascuţite în anumite stadii de desvoltare. Aici se găsesc adesea sferule închise în mijlocul bastonaşelor. într'o cultură căpătată din perii axilei, care creşte pe agar-agar în formă de colonii mici gălbui în jurul cărora substratul e turbure, bacilii sunt foarte fini, ascuţiţi, şi în mijlocul lor se află unul sau două puncte roşu închis. Bacili analogi foarte patogeni s'au gălsit în organe la keratomalacie cu terminaţie în septicemie letală.
La bacilii cultivaţi în gelatină din interiorul organelor în septicemie, parte în interior, parte la extremităţile bacililor, s'au găsit puncte mici roşu închis.
La un bacii anaerob, găsit la gangrena emfizematoasă, care lichefiază
gelatina în profunditate, mai cu seamă în spaţiul gol de aer, erau spori şi excentric puncte roşii închis. Lângă acesta, s'a găsit un bacii mai mic, ascuţit la vârfuri, ce se desvoltă şi la aer, cultivat pe gelatină întocmai ca" cultura de antrax, de asemenea cu puncte mici la extremităţi. In gangrena multiplă a pielei, s'a găsit un bacii analog, dar patogen, care inoculat la şoareci, produce ulcere gangrenoase'). Culturile lor se prezintă ca acele de staphylococcus aureus, dar sunt transparente. In două cazuri de disenterie s'au găsit în profunditatea glandelor intestinului gros nişte masse mari de bacili care se prezintă pe substanţe nutritive artificiale ca proteus vulgaris şi care sunt foarte patogeni pentru şoareci2). In culturi de una-două săptămâni pe agar-agar se găsesc lângă ba,stonaşele tipice scurte, bacili mai lungi şi fire cu sferule roşu închis terminale sau închise în grosimea lor.
La un preparat cu bastonaşe analoage cu bacilul fânului, am văzut relaţiunea acestor formaţiuni cu adevăraţii spori. In fine se aflau sferule mici roşii închis anume în locuri strâmtate, pe când sporii ocupă obişnuit locuri mai groase în mijlocul lor. La un pol al sporilor liberi se mai pot găsi şi sferule. In fine, să mai cităm un spiril, care formase, pe agar-agar cu glicerina şi pe serum sanguin colonii mici superficiale, plane şi transparente. In locurile de diviziune şi la extremităţi, se găsiră sferule foarte frumos colorabile. Pe serum sanguin din contră se formase în interiorul spirililor nişte spori mici rotunzi, necoloraţi. Acestea nu sunt patogene.
. Dacă mai observ că faptele citate s'au obţinut în scurt timp în cursul examenelor bacteriologice sistematice, şi că pretutindeni unde m'am ocupat mai de aproape cu un bacii, pe vreuna din substanţele nutritive, după un timp anumit, obişnuit imediat după însămânţare, apar sferulele, atunci probabilitatea emisă de mine că sferulele se găsesc la cele mai multe bacterii, devine siguranţă. Aceste formaţiuni se află şi la forme rotunde de bacterii. Nu-mi pare exact a socoti cocii colorabili în roşu, ce am descris în lucrarea citată asupra turbării canine, şi cocii particulari mari, care sunt descrişi acolo, şi din care unele segmente se colorează în roşu sau chiar violet închis, nu par că aparţin aici; dar şi alţi coci mari prezintă sferule rotunde aşezate în centru, sau mai mult excentric. Le-am putut găsi apoi ca E r n s t la sarcină*, voi să mai adaug însă, că obişnuit ele sunt despărţite printr'un câmp clar de partea colorată în albastru. Această sarcină formează pe agar-agar plăci sferice de o coloare alb-gălbui şi creşte şi
*) Virchow's Archiv, v. CX.
J) Orvos cgylet, 26 Febr. 1887. 2) Ibidem.
122
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
123
în profunzimea substratului nutritiv. Ea a fost obţinută din splina şi rinichiul unui iepure de casă sucombat cu fenomene septice şi este patogenă.
într'un caz de disenterie, s'a izolat din ganglionii mezenterici un streptococ, compus din coci de un diametru de 0,8 p şi în centrul lor s'au găsit sferule închise. Colonia este pe geliatină după şiase zile de o coloare oa crema, plană lucioasă şi produce o lichefacţie înceată. In rabie, s'au cultivat foarte des coci din creier cum s'a zis. Aceştia cresc pe agar-agar încet în formă de depozite rugoase, uscate şi lichefiază încet gelatina. Ei formează lanţuri scurte de puncte roşu închis într'o substanţă bazală albastră. La edemul glotei, s'ia izolat din profunditatea ţesuturilor un strep-tococus mic de 0,3 pi în diametru, care inoculat pe conjunctiva iepurelui de casă produce o inflamaţie purulentă. Inoculat, el formează pe gelatină, agar-agar sau serum de sânge în patru zile colonii măricele, albe lucioase şi rotunde. In cursul şi la extremitatea lanţurilor groase care fac impresia de bacili, se găsesc sferule regulate late de 0,5 ţi colorate în violet închis.
In scarlatină, se găsesc adesea în organele interne streptococi. Un asemenea streptococ patogen pare că stă într'o învelitoare cilindrică, abia colorată. Părţile au form.a turtită, caracteristică. In lanţuri ne izbim adesea de formaţiuni necolorate ovale şi lângăl ele sau singure, se găsesc sferule mici, roşu-închis.
Putem dar susţine că aceste formaţiuni particulare care au frapat deja de sigur pe mulţi cercetători, dar care cu alte metode nu se pot vedea sau se văd împreună cu alte formaţiuni sunt răspândite în toate formele de bacterii. Ele trebue deci să fie privite ca ceva interesant în stadiile de desvoltare. Obişnuit, ele se găsesc, cum observă Ernst, acolo unde bacteriile se află în substanţe nutritive nefavorabile pentru desvoltarea lor. In asemenea substanţe, se pot desvoltă spori fără îndoială, dar tot aşa de bine sau mai sigur, nişte forme de degeneraţie.
Ordinea şi observaţia în stare vieţuindă îmi dau probabilitatea că aceste formaţiuni nu sunt forme de degeneraţie, ci că stau în oarecare legătură cu procesul de diviziune, şi probabil şi cu formaţiunea de spori, regret însă că nu am putut găsi niciun fapt indubitabil care să mă auto-rize, să.-i socotesc de spori. Dacă-i privim ca spori, revenim la uzul criticat chiar de Ernst, a considera puncte închise în bacterii ca spori. Prin aceasta, nu voiesc să zic că formaţiunile descrise sunt identice cu toate punctele acelea care s'au socotit înainte de spori, dar am văzut, şi Ernst o susţine de asemenea, că sferulele descrise sunt foarte răspândite la bacterii; dacă aceste sferule sunt spori, cele mai multe bacterii devin sporo-gene şi multe în înţeles îndoit, deoarece ele conţin spori adevăraţi necolo-
rabili şi formaţiunile colorabile după alte metode. Dacă admitem însă^că de exemplu bacilii holerei produc spori pe gelatina în oare formează câteodată sferulele în chipul cel mai frumos, atunci, cade tocmai criteriul cel mai interesant, cel embriologic al noţiunii de spor, forma rezistentă hotă-rîtă. După părerea mea, trebue să se aducă argumente cu mai multă greutate şi mai puternice pentru rezistenţa formaţiunilor, pentru desvoltarea de bacterii dintr'însele, înainte de a voi să dăm acestor formaţiuni o altă însemnare decât acea propusă de mine.
Deocamdată! ne putem mulţumi a fi găsit o parte bine hotărîtă morfo-logiceşte a celor mai multe bacterii, a cărei însemnare e rezervată însă cercetărilor ulterioare. Formaţiunile găsite de mine şi de E r n s t se prezintă dar în următorul chip:
La extremităţile şi în locuri de diviziune a celor mai mulţi bacili se găsesc în anumite substanţe nutritive şi într'un stadiu înaintat de desvoltare nişte formaţiuni rotunde mici, care întrec însă câteodată grosimea bacililor. Ele ise pot separa sau deveni libere în alt mod. La bacilii sporo-geni, se formează adesea în locuri unde stau obişnuit sferulele, dar ele s'au putut găisi lângă spori şi chiar la un pol al sporilor liberi.
In unii, se formează nişte formaţiuni de formă neregulată, având reacţiunea sferulelor. Ele se găsesc mai des la bacilii sporogeni pe substanţe nutritive, unde nu se formează spori. Umflăturile moniliforme ale bacililor lui Loffler şi ale altor bacili analogi dau aceeaşi reacţiune pe când în alte cazuri apar sferule, în sau lângă noduli; şi anumiţi coci şi sarcine conţin adesea sferule.
Reacţia acestor sferule constă că dânsele se colorează după procedeul meu în roşu închis cu albastru de metilen, pe când celelalte părţi ale bacteriilor apar albastru deschis. Ernst le colorează, încălzind preparatele tot cu albastru de metilen şi apoi cu brun de Bismark. De fapt sferulele sunt colorate mai clar după ultimul mod, pe când metoda mea mai simplă da mai mult unele nuanţe ale colorării . Astfel apar după această metodă unii coci şi bacili coloraţi în roşu peste tot; tot astfel se recunoaşte coloarea roşie a câmpului sporilor.
Sferulele se colorează câteodată şi după procedeul lui Erlich şi sunt mai rezistente faţă cu acizii, ca alte părţi ale bacteriilor dar totdeauna mai puţin rezistente decât bacilii tuberculozei şi leprei. Trebue să se observe că, dacă voim să colorăm sporii după procedeul lui Bienstock, şi îi colorăm apoi cu albastru de metilen, sferulele se pot colora în roşu prin albastru de metilen pe când celelalte părţi al bacilului apar albastre. Aşa se poate masca tabloul adevăraţilor spori.
124
VICTOR BABEŞ
Sferulele nu trebue confundate cu locurile colorate în albastru prin albastru de metilen şi mai intens prin alte substanţe colorante, locuri care se găsesc adesea în multe bacterii mărginite destul de clar, obişnuit însă neclare, laceste locuri corespund numai în mică parte sferulelor.
Circumstanţele în care s'au găsit aceste sferule, precum şi observaţia directă ne fac să credem că ele stau în legătură cu procesul de diviziune al bacteriilor. Raportul lor cu adevăraţii spori fiace pe de saltă piarte să se 'admită că ele joacă un rol şi în formaţiunea sporilor; cercetările de până acum nu au putut însă proba că ele sunt spori.
CERCETĂRI ASUPRA VACCINĂRII ANTIRABICE
Vaccinarea antirabică a omului, dă în mâinile lui Pasteur şi ale elevilor săi, rezultate sigure. Dela începutul vaccinării antirabice la Bucureşti, din Mai 1888 la Mai 1889, făcută la 146 de cazuri de muşcături de câini turbaţi, a căror turbare a fost confirmată în 102 cazuri în institutul nostru, noi nu am avut niciun insucces.
Totuşi rănile grave la cap, produse de lupii turbaţi rezistă uneori la tratament.
împotriva muşcăturilor de lup, se întrebuinţează peste tot un tratament mai intensiv, injectând cantităţi mult mai mari de vaccin, repetând de mai multe ori seria inoculărilor până la măduva forte de două zile şi chiar de o zi.
In anumite staţiuni, se dau în timp de câteva zile 12 până la 24 cm3 dintr'o emulsiune destul de concentrată de măduvă rabică, şi tratamentul durează mai puţin de o lună.
Ne-am întrebat la ce doză maximă de măduvă rabică putem ajunge fără să periclităm viaţa şi dacă nu iar existia un vaccin eficace şi în acelaşi timp inofensiv.
Cercetări în lacest sens, puteau lămuri şi dacă vaccinarea acţionează chiar prin virus, sau printr'o substanţă chimică şi dacă celulele organismului devenite refractare pot transmite imunitatea lor. într'o comunicare făcută în 1887 în „Virchow's Archiv" unul din noi a constatat că nici substanţa virulentă filtrată prin filtrul Pasteur, nici substanţa virulentă expusă mult timp la temperatura de 75° centigrade, nici extractul alcoolic evaporat la o temperatură înaltă nu dă turbarea şi nu sunt capabile de a vaccina. Rezultate asemănătoare au fost obţinute de asemenea de alţi experimentatori.
Aceste cercetări au fost urmărite şi desvoltate în felul următor:
126
VICTOR BABES
OPERE ALESE
127
I
Am căutat mai întâi să determinăm puterea vaccin antă a măduvelor uscate după vârsta lor.
a) Doi câini şi doi iepuri au fost vaccinaţi în timp de 7 zile cu măduvă de 14 zile. Câinii primeau în fiece zi 30 g, iepurii 10 g de emulsie de 2 mm de măduvă într'un gram de bulion.
Iepurii şi câinii, în acelaşi timp cu un câine de control, au fost inoculaţi cu virus de stradă, 6 până la 8 zile după sfârşitul tratamentului şi toţi au murit de turbare la 15 şi 18 zile după inoculare.
b) Aceeaşi experienţă repetata cu măduva de 13 şi 10 zile a dat acelaşi rezultat.
c) Am constatat apoi, în miai multe reprize că măduva noastră de 6 zile, nu dă turbarea, dar că ea determină adesea, dupăi inoculaţia intracraniană la iepure, febra premonitorie.
Acest fapt odată stabilit, am vaccinat doi câini injectându-le 8 g de emulsie de măduvă de 6 zile, în timp de 8 zile consecutive. Cinci zile după aceea, aceşti câini, în acelaşi timp cu un câine de control, au fost inoculaţi prin trepanaţie cu virus de stradă. Unul din câini a murit după 8 zile, din cauza unei boale intercurente; câinele de control a murit turbat în a 18-a zi, în timp ce al doilea câine vaccinat, este încă în plină sănătate 6 luni după experienţă. Un iepure, inoculat de asemenea cu aceleaşi măduve de 6 zile, a rămas sănătos.
d) Doi câini iau fost vaccinaţi în prima zi cu 4 g de măduvă de 10 zile şi 4 g de măduvă de 8 zile, ziua următoare cu măduva de 8 şi 7 zile, a treia zi cu cele de 6 şi 7 zile şi în cele următoare, în fiecare zi, de două ori cu măduvă de 6 zile. După 15 zile, cei doi câini, ca şi cei doi iepuri de control au fost inoculaţi cu virus de stradă; iepurii au murit după 12 şi 13 zile, unul din câini la 19 zile după trepanaţie, cu simptomele turbării, în timp ce celălalt câine vaccinat a rezistat.
Deoarece vaccinaţiunea, chiar cea cu măduvă foarte virulentă, nu prezervă întotdeauna câinii împotriva inoculaţiei virusului de stradă introdus prin trepanaţie, rezultatul obţinut prin vaccinarea cu măduve ce nu mai sunt mortale prin trepanaţie, ni se pare destul de bun.
II
Ne -am întrebat apoi dacă vaccinaţia prin substanţe chimice poate produce imunitatea. Experienţele pe care Dl. Pasteur le-a făcut prin Dl. V i a 11 â, fiac laceste rezultate foarte probabile. Am constatat însă în
1887 („Journal des connaissiances medioales", Mai) că temperatura de 63°—70° C omoară virusul rabic şi că, prin inoculaţia a 10 g de măduvă încălzită la 70°, iepurii nu deveneau refractari faţă de trepanaţia cu virusul de stradă.
Am continuat aceste experienţe în felul următor:
a) O emulsie a întregului creier al unui iepure mort de turbare cu virus fix, a fost încălzită în aceeaşi zi în baia marină până lia 80°, şi inoculată în două reprize, la un câine. Aceeaşi încercare a fost repetată timp de 7 zile. Şapte zile după aceea, câinele a fost inoculat prin trepanaţie cu virus de stradă. El sucombă 15 zile după aceea, de turbare.
b) Doi câini au fost vaccinaţi în acelaşi fel fără a se infecta după aceasta. Ei au murit, fără simptome de turbare, la 17 şi 12 zile după sfârşitul tratamentului, cu slăbiciune generală şi fără să prezinte leziuni apreciabile.
c) O experienţă analoagă a fost făcută pe 2 câini care au primit în timp de 12 zile, fiecare zi emulsia făcută cu un creier a unui iepure de trecere. Ambii au murit 4 şi 6 zile după sfârşitul tratamentului, fără simptome de turbare şi fără leziuni anatomice.
d) Constatând că vaccinaţia cu doze considerabile de substanţă rabică produce de obicei moartea animalului prin slăbirea generală şi că acest procedeu nu prezervă contra turbării, noi am încercat în comun cu Dl. P u ş c a r i u, de a prepara mai întâi organismul câinelui prin doze mai uşoare din acelaşi vaccin încălzit astfel:
Trei câini au fost vaccinaţi timp de 10 zile. Prima zi fiecare din ei, a primit 5 g, ziua următoare 10 g, a treia zi 15 g, şi zilele următoare 20, 25, 30, 35, 40 şi 45 g, această ultimă doză reprezentând jumătatea unui creier de iepure, mort de turbare cu virus fix.
La 5 zile după sfârşitul tratamentului, 2 din aceşti câini, în acelaşi timp cu un câine de control, au fost inoculaţi prin trepanaţie cu virus de stradă. Unul din câinii vaccinaţi şi trepanaţi sucombă de turbare 14 zile după trepanaţiune, ca şi câinele de control, în timp ce celălalt câine vaccinat şi trepanat şi câinele vaccinat şi netrepanat trăiesc încă trei luni după infecţiune. Măduva încălzită la 80° şi care nu este virulentă poate da imunitate.
III
După ce s'a constatat că o massă considerabilă din substanţa cerebrală a iepurelui turbat, încălzită la 80° poate de asemenea produce
128 VICTOR BABEŞ
moartea animalului, noi am întreprins alte experienţe pentru a preciza maximul dozei inofensive pentru câine.
a) Doi câini vaccinaţi timp de 8 zile, în fiecare zi cu 50 g de lichid, conţinând 5 mm de măduvă, şi care au primit astfel mai multe serii de măduvă dela 12 zile până la 1 zi, au murit începând dela 14 zile până la o lună după vaccinaţie, fără simptome de turbare, dar cu slăbire şi stare de slăbiciune.
Bulbul câinelui inoculat la iepuri nu dă turbare,
b) Un câine a primit consecutiv 3 zile 100 g dintr'o emulsie făcută cu 1 cm3 de măduvă şi încălzită timp de 12 ore la 60°C. El a murit 14 zile după aceea cu aceleaşi simptome descrise mai sus.
c) Un extras acid şi alcoolic din creierul de turbaţi, filtrat evaporat la vid şi care dădea reacţiile ptomainelor, a provocat moartea a doi iepuri şi a unui şoarece, în câteva zile, fără paralizie şi fără simptome de turbare. Noi am putut constata că şoarecii inoculaţi cu mici cantităţi de extras de turbare, conţinând 0,1 g de substanţă fixă, mor adesea în 12—30 de ore. Iepurii inoculaţi cu cantităţi mai mari (mai multe grame) mor în câteva zile, cobaii inoculaţi cu aceeaşi cantitate mor în ziua următoare, înlocuind în peritoneui cobaiului, în două rânduri, un lichid conţinând 0,1 g de (substanţe fixe, animalul devine trist şi moare în aceeaşi zi, fără leziuni apreciabile. Cu extractul creierului animalelor sănătoase, inoculaţi în aceleaşi condiţiuni noi nu am observat niciun accident. Trebue adăugat că doi şoareci, ce au fost inoculaţi cu mici cantităţi (0,5 g) de extract de turbare, au supravieţuit şi au rezistat de asemenea câteva zile după aceea la inoculaţiile cu doze mai mari, care au omorît un şoarece de control.
d) In timp ce inoculaţia acestor extrase sau a marilor masse de substanţă vaccinatorie este toxică, inocularea ia 24 g pe zi a vaccinului comun (măduva dela 12 zile la o zi) în timp de 14 zile a fost suportată de un câine. In alt caz, câinele inoculat în acelaşi fel a murit la douăzeci de zile după sfârşitul inoculaţiei, cu slăbiciune, fără leziuni apreciabile, şi fără ca măduva să fie virulentă.
e) Doi câini au fost vaccinaţi, timp de 30 de zile, fiecare zi cu 20 g de emulsie de 1 mm de măduvă pentru 1 g de bulion. Ei au primit în prima zi, măduvele de 12, 11, 10 şi 9 zile, a doua zi măduvele de 8, 7, 6, 5 zile; a treia zi măduvele de 4, 3, 2, şi 1 zi. Această serie a fost repetată de 10 ori. Cei doi câini sunt încă sănătoşi 5 luni după vaccinaţie.
Aceste cercetări, arată deci că la câine putem ajunge până la o cantitate destul de mare fără ca acţiunea toxică a substanţei rabice să se
OPERE ALESE 129
manifeste. Pentru a fi siguri că nu vom avea niciun accident, e de preferat de a se începe inoculaţia cu doze uşoare.
IV
Experienţele precedente arată de asemenea că putem vaccina cu substanţe ce nu dau turbarea, şi care nu sunt toxice, în doze mici. Numai că pentru a produce imunitatea cu aceste substanţe, trebue întrebuinţate doze mari care nu sunt inofensive.
Ne-am întrebat dacă lichidele şi celulele animalelor devenite refractare, nu devin vaccinuri şi nu pot apăra alte organisme. Am văzut de-a-lungul cercetărilor noastre, că această problemă, a fost studiată pentru diverse boale experimentale şi aceasta ne-a încurajat să urmărim această idee.
Am procedat astfel:
a) Doi câini vaccinaţi şi irevaccinaţi au furnizat material vaccinai. Se iau timp de 6 zile, în fiecare zi câte 2 seringi cu 5 g de sânge din vena lor jugulară şi se injectează la alţi câini. A şaptea zi, aceştia din urmă, în acelaşi timp cu altul care servea de control, au fost inoculaţi prin trepanaţie cu virus de stradă. Animalul de control, la fel ca unul din câinii vaccinaţi, a murit a 16-a şi a 20-a zi după operaţie, în timp ce al doilea câine vaccinat a trăit încă şase luni şi jumătate după trepanaţiune.
b) Doi iepuri primiră timp de 7 zile în fiecare zi 4 g de sânge de câine vaccinat. Aceşti iepuri, în acelaşi timp cu alţi doi iepuri de control au fost inoculaţi sub piele cu virus de stradă. Cele două animale de control au murit la 18 şi 21 de zile după inocularea subcutanată, în timp ce cei doi iepuri vaccinaţi au murit a 50-a, a 60-a şi a 2-a zi, după inoculare; ei au murit din cauza boalelor intercurente, bulbul lor inoculat nu a dat turbarea.
c) Repetând aceleaşi experienţe, dar inoculând animalele vaccinate cu un virus pe cale de a se fixa, animalele vaccinate nu au rezistat.
d) Patru câini, cărora li s'a ras capul, au fost puşi în cuşca unui câine turbat care le-a muşcat capul. Doi din aceşti câini serveau de control şi alţi doi dintre ei fuseseră vaccinaţi cu sânge timp de 7 zile. Cei doi câini de control au contractat turbarea după 16 şi 28 de zile dela muşcătură: unul din câinii vaccinaţi a murit la o lună după muşcătură, fără simptome de turbare, şi fără ca bulbul inoculat la iepure să fi produs turbarea; celălalt câine trăeşte încă după peste două luni.
9. Opere alese
130
VICTOR BABEŞ
CONCLUZIUNI
1. Aceste rezultate confirmă, miai întâi, eficacitatea şi inofensivitatea tratamentului antirabic după sistemul D-lui Pasteur, şi mai ales după ultimele modificaţiuni aduse acestui tratament; noi putem adăuga că ne-am convins de mai multe ori, că câinii muşcaţi la cap de câini turbaţi au fost salvaţi prin aplicarea tratamentului nostru, în timp ce alte metode, de exemplu vaccinaţia cu substanţă atenuată prin căldură sau cu o diluţie din substanţă rabică fixă, dă rezultate puţin constante. Această ultimă metodă, recomandată din nou în ultimul timp, ne-a dat odată turbare în loc de imunitate.
2. Experienţele noastre mai tind să demonstreze că se poate vaccina cu substanţe ce sunt la limita acţiunii lor patogene, care nu produc prin ino-culaţie intrameningeală decât o febră trecătoare, dar niciodată moartea animalelor. Este chiar posibil să putem vaccina cu substanţe ce nu conţin deloc virus viu, numai că nu putem uita că în experienţele D-lui Pasteur, la fel ca şi în ale noastre, nu putem exclude o oarecare acţiune vitală a virusului turbării. De asemenea, aceste substanţe a căror acţiune vitală nu este dovedită, au o acţiune vaccinantă foarte puţin stabilă şi ni se pare că trebue să întrebuinţăm întotdeauna doze mari pentru a produce imunitatea contra inoculaţiei intracraniene.
3. Alte substanţe, din care virusul este complet eliminat, astfel substanţa tabică filtrată prin filtrul Pasteur sau încălzită la 100°, sau încălzită mai mult la 80°, sau în sfârşit extrasul alcoolic al acestei substanţe, nu produc nici turbarea nici imunitatea.
4. Substanţa rabică, chiar după sterilizare este toxică în cantităţi mari şi trebue evitat de a o întrebuinţa prea mult pentru vaccinare. Totuşi putem obişnui organismul pentru doze mari de vaccin, începând cu doze mici; dar această proprietate nu are nicio legătură cu vaccinarea aotirabică.
5. Trebue admisă posibilitatea de a vaccina cu lichide şi celule de animale făcute refractare.
Revenind Ja problemele pe care ni le-am pus la începutul acestei lucrări, suntem dispuşi să admitem, eficacitatea nu numai a vaccinării printr'un virus viu sau chiar cu un virus atenuat care nu produce turbarea, dar de asemenea posibilitatea vaccinării prin celule vii provenind dela animalele făcute refractare; ni se pare din contră puţin probabil să se poată ajunge la întrebuinţarea cu folos, a substanţelor pur chimice provenite dela animale turbate.
CERCETĂRI ASUPRA PATOLOGIEI TERMINAŢIUNILOR NERVOASE ALE MUŞCHILOR
Deşi autorii s'au ocupat de mult de patologia fibrei musculare, geneza şi natura leziunilor muşchilor sunt departe de a fi bine stabilite.
Se cunoşteau unele degenerări ale muşchilor în atrofiile musculare, în febra tifoidă, în boalele cordului; în anii din urmă însă, învăţaţii şi în particular neurologii au aprofundat studiul acestor leziuni, întemeiaţi pe cunoştinţa fibrei musculare normale.
Dar deşi aceste leziuni sunt deja destul de bine cunoscute, până acum nu se constataseră leziuni ale terminaţiunilor nervoase ale muşchiului omenesc. Cauza acestei lacune destul de simţită! de toţi învăţaţii care se ocupă de patologia sistemului muscular şi nervos, trebue să fie atribuită dificultăţii tehnice care împiedecă aceste studii subtile.
Am căutat să ne întrebăm dela început dacă avem o metodă sigură pentru a fixa terminaţiunile. Fără a trece în revista toate metodele încercate dela introducerea fixării elementelor prin argint, aur, acid osmic, putem constata că cele dintâi metode erau prea puţin sigure; iar-aflarea plăcilor terminale colorate atârna mult de voia întâmplării. Pe lângă aceasta trebuia să se întrebuinţeze muşchi cu totul recenţi, din care cauză studiul terminaţiunilor la om era aproape cu neputinţă. E adevărat că putem lua cu uşurinţăi mici fragmente de muşchi dela omul viu, însă fără ca să putem găsi terminaţiuni în aceste fragmente. <
Metoda lui Lovitt, consistând, după cum se ştie, dintr'o preparaţie prealabilă şi tratarea cu acid formic după clorului de aur, modificată de R an vier şi Bremer, a dat în mâinile abile ale acestor doi din urmă învăţaţi, rezultate mai statornice.
Noi ne-am convins că, cu această metodă, care consistă în. tratarea de mici fragmente de muşchi cu suc de lămâie, apoi cu clorului  de ;aur
132
VICTOR BABES
OPERE ALESE
133
1:100—1:300, şi în fine în păstrarea pieselor într'o soluţiune destul de tiare 5—20 părţi de acid formic în 100 părţi de apă glicerinată, ajungem a colora cu preciziune toate terminaţiunile motrice la om şi animale, chiar dacă se examinează la mai multe ore sau zile după moarte. Se pot chiar păstra în glicerina mici bucăţi de muşchi ce voim a examina mai târziu.
Pentru a obţine preparaţiuni instructive am întrebuinţat cu mare folos o coloraţie îndoită a prepsraţiunilor cu violetul de metil B întrebuinţat în soluţiune apoasă diluată imediat înainte de a închide definitiv piesa în glicerina. Am început a examina muşchii şi punctele unde se pot afla mai bine aceste terminaţiuni.
Studiile însemnate ale lui W. Krause şi R a n v i e r, ale lui Bre-m e r şi [ale] altora, au arătat care sunt aceste puncte la animale, iar Krause a desemnat terminaţiuni în muşchii oculari ai omului. Noi am găsit în mod constant la om, terminaţiuni în număr destul de mare în tem-porial, intercostali, muşchii laringelui şi ai antebraţului, micul aductor şi in dreptul anterior al abdomenului; dar tot aşa de lesne se găsesc şi în alţi muşchi, cu condiţia de a căuta macroscopiceşte cei mai mici nervi musculari şi de a tăia mici bucăţi de muşchi în jurul acestor nervi.
O expunere mai pe larg a metodelor întrebuinţate o vom face într'un memoriu mai complet.
După ce am găsit o metodă prin care e lesne a pune sigur în evidenţă structura terminaţiunilor nervoase ale muşchilor, am studiat întâi terminaţiunile normale ale omului şi ale câtorva animale. Fără a intra cu această ocaziune în discuţiunea chestiunilor ridicate asupra unor detalii de structură a plăcilor terminale, dăm aci descrierea concisă a celor ce am aflat şi desenat cu cea miai mare exactitate posibilă, cu ajutorul unei bune camere clare, care, cu oarecare modificări aduse aparatului nostru Zeiss„ ne dă imagini tot aşa de fidele ca fotografia.
Nu putem aplica fotografia, din cauza grosimii relative a preparaţiu-nilor care nu se poate înlătura decât expunându-ne ia deranja topografia ';ş] legătura ^elementelor. - : ' Cu toată dificultatea, DI. Damaschino a avut amabilitatea de a fotografia cu o mărime slabă unele din preparaţiile noastre care prezintă leziuni ale terminaţiunilor, ce se văd destul de bine în aceste fotognafiî.
LEZIUNILE MUŞCHILOR LA OM ŞI ANIMALE
înainte de a intra în amănuntele constatărilor noastre, trebue să notăm că- în- cercetările noastre am avut grija de a studia împreună cu. leziunile
terminaţiunilor nervoase şi pe acelea ale vaselor, ţesutului conjunctiv şi «ale fibrelor musculare; ultima lucrare a unuia din noi (Babeş, Myopaihies primitives. Arch. Roum., 1889, t. I), trebuia să fie privită ca o pregătire pentru studiul nostru de faţă. In această lucrare, sunt relatate metodele destinate a arăta leziunile fibrei musculare şi ale vaselor în miopatii. Aceste cercetări vorbesc mult pentru originea vasculară a miopatiilor primitive, arătându-ne în acelaşi timp detaliile leziunilor musculare şi unele leziuni ale terminaţiunilor nervoase în fibra musculară.
1. Leziuni bacteriene ale muşchilor. In publicaţiunî mai vechi (Babeş, Arch. de Physiologie et Journ. d'Anat., 1884) se constatase deja care sunt leziunile musculare de origine bacteriană şi se vede că aceste leziuni adesea acute au acelaşi caracter ca şi miopatiile. Astfel se poate constata că în carbonul simptomatic experimental, în jurul focarului de edem, fibrele musculare devin uniforme, fragile, adesea hialine şi se vede o desintegrare sub formă de corpusculi rotunjiţi şi confluenţi, între care pătrund bacilii specifici.
In acelaşi timp, găsim bacilii în spaţiile interstiţiale în junii vaselor limfatice dilatate şi într'unele vase capilare aproape de fibrele alterate.
In holera găinilor experimentală produsă prin injecţiune în muşchiul pectoral, Dl. Cornii semnalase leziuni ale fibrelor musculare ale pectoralului găinii. Unul din noi a găsit în aceşti muşchi o striaţiune longitudinală adesea întreruptă a fibrei sau încă bande transversale lucitoare, hialine, între care sareolemul e umplut de o substanţă granulată palidă. Microbi pătrund uneori în interiorul sarcolemului.
2. Leziuni în miopatiile primitive ale omului. Leziunile fibrei musculare în miopatiile primitive ale copilăriei au fost în parte bine descrise de Cohnheim, Charcot, F. Schultze şi alţii, însă aceşti autori distinşi nu au întrebuinţat pentru cercetările lor metodele recente şi lentilele de o putere superioară, de care ne servim de câţiva ani.
In planşele noastre, am arătat într'adevăr multe detalii ce nu sunt fără importanţă în histogenia leziunilor musculare puse în evidenţă prin întrebuinţarea noilor sisteme microscopice (Babeş, Myopattîies primitives, 1889, Janv.). Astfel, într'o secţiune transversală de muşchi, provenind din gemenul extern al unui copil atins de paralizie pseudo-hipertrofică, colorând cu picro-carminat, se văd fascicule mai mult sau mai puţin închistate ale fibrelor musculare de un diametru foarte diferit, ale căror secţiuni cu totul rotunde şi închise, reprezintă fibre drepte şi lucitoare înconjurate de mici vase şi ţesuţ embrionar; ţesutul interfascicular arată în acelaşi timp otrans-ormare grăsoasă a venelor oare sunt înconjurate de mult ţesut embrionar
134
VICTOR BABES
şi de mari lacune limfatice. Arterele au pereţii proliferaţi şi sunt adesea astupate de coaguli hialini. Se văd pe o secţiune longitudinală detaliile leziunii musculare, izolarea, calibrul diferit, abnormităţile striaţiunii, degenerescenta hialină în zig-zag şi diviziunea longitudinală a unor fibre drepte.
Observând aceste fibre cu o mărime mai mare, se constată pe lângă aceasta că asupra bandelor hialine există o striaţiune transversală.
într'o altă preparaţiune se observă leziunile musculare, în urma colo-raţiunii cu safranină anilinizatăi, cu fibre hialine colorate în roşu.
Noi avem o preparaţiune care reprezintă o fibră dreaptă tare colorată şi înconjurată de mulţi nuclei. O laltă preparaţiune arată modul de resorp-ţiune a fibrei musculare de către o reţea de vase de nouă formaţiune. într'o altă preparaţiune, se prezintă detaliile unei fibre musculare drepte, bandele hialine, modificările striaţiunii, forma celulelor înmulţite ale sarcolemului şi locul unei plăci terminate cu înmulţirea nucleilor.
într'o altă preparaţiune, se observă leziuni deja descrise ale fibrelor musculare foarte fine şi embrionare. într'o altă preparaţiune, am putut constata leziunile micilor nervi musculari, care consistă în prezenţa unei substanţe uniforme sclerotice între fibrele nervoase foarte împuţinate. O altă preparaţiune arată aceleaşi leziuni mai puţin pronunţate într'un nerv mic.
într'o altă preparaţiune, se vede proliferarea unei fibre musculare printir'un fel de înmugurire, şi în acelaşi timp, printr'o ramificaţiune cu producerea de fibre embrionare.
într'o altă preparaţiune se vede o pseudo-hipertrofie musculară cu degenerescentă. Intr'alta, se arată o resorpţiune vacuolară a fibrei musculare hialină şi fragmentată; în acelaşi timp, o massă de celule mari fusiforme acoperă aceste fibre degenerate. într'o altă preparaţiune, se vede, pe lângă leziunile descrise, o izolare a elementelor musculare sub formă de cutii pătrate formând serii longitudinale şi transversale. In pseudo-hipertrofia musculară având tipul scapulo-humeral juvenil, s'au putut constata aceleaşi leziuni.
3. Aceeaşi formă de leziune s'a gătsit într'un caz de pseudo-hipertrofie juvenilă.
4. Leziunile mai înaintate se aflau într'un caz de pseudo-hipertrofie musculară a adultului din serviciul d-lui Kjalinderu, a cărui descriere mai detaliată o rezervăm pentru un memoriu pe care îl vom prezenta Academiei.
Leziunile musculare în acest caz sunt următoarele: Există diferite grade şi chiar diferite direcţiuni de modificări. Ţinem a accentua asupra acestui din urmă punct. Nu e vorba de o serie continuă
OPEBE ALESE
135
de leziuni ale fibrei, ca în alte cazuri de pseudo-hipertrofie musculară, dar unii muşchi au o stare patologică particulară. E important de a constata că muşchii cei mai alteraţi în atrofia musculară progresivă sunt aici cei mai intacţi, astfel muşchii mâinii, tenarul, unii muşchi ai antebraţului şi ai gâtului, pe când muşchii cei mai modificaţi sunt în parte acei care sunt atinşi în pseudo-hipertrofie sau în atrofia musculară infantilă sau juvenilă primitivă. Insă pe când în pseudo-hipertrofia copiilor, leziunile musculare cele mai pronunţate se găsesc în muşchii dorsali, lombari, fesieri, în muşchii coapsei şi ai gambei, în cazul nostru muşchii humerali profunzi erau cei mai modificaţi. Subscapularul supra- şi infraspinosul arată aceeaşi des-trucţiune totală a fibrei musculare ca şi marele fesier.
Deltoidul, muşchii coapsei sunt mult mai puţin modificaţi, dar chiar aceştia arată leziuni mult mai pronunţate decât leziunile cele mai grave ale pseudo-hipertrofiei musculare a copiilor.
Leziunile unui alt.grup de muşchi, ale pectoralilor, deltoidului, sterno-cleido-mastoidianului, ale cuturierului şi ai gambelor corespund aproape leziunilor aflate în pseudo-hipertrofie, însă ele se deosebesc mai cu seamă prin rolul mai puţin însemnat al ţesutului grăsos, ca ţesut înlocuitor şi prin leziunile particulare de tromboză, de scleroză, de degenerescentă hialină şi amiloidă a vaselor. De aceea, în muşchii mâinii şi picioarelor, antebraţului, în omo-hioidian l) se pot recunoaşte pe lângă leziuni vasculare, modificări ale fibrelor corespunzând celor din pseudo-hipertrofie, tendinţa de izolare, inegalitatea calibrului, fibre hialine rigide arătând o striaţiune foarte fină etc.
Din contră bicepsul, cum şi muşchii din primul grup, nu intră în acest cadru. Acest muşchi foarte dur, rigid şi hipertrofiat arată în acelaşi timp un ţesut interstiţial omogen, o dilatare a vaselor mici şi scleroza şi degenerarea arterelor, o leziune specială a fibrelor musculare izolate care în mare parte au păstrat striaţiunea lor, fiecare fibră fiind înconjurată de o teacă foarte groasă ondulată, care se colorează foarte bine cu colorile de anilină, luând aparenţa unei teci elastice. Prin prezenţa acestei teci, care fără îndoială nu e decât o hipertrofie particulară a sarcolemei, muşchiul ia un aspect foarte singular. Acest caz e însemnat mai ales prin leziunea vasculară generalizată, care consistă în degenerarea amiloidă şi hialină şi într'o scleroză foarte pronunţată a arterelor în parte şi a venelor în diferitele organe, mai ales în nervii cei mari, în glandele salivare, mamare şi în testicule. Sistemul nervos central arată în substanţa sa cenuşie şi mai ales în măduvă o stare vacuolară datorită unei dilatări a spaţiilor limfatice perivasculare şi pericelulare.
l) Digastric (Nota Red.).
136
VICTOR BABEŞ
5. Leziunile musculare într'un caz de polinevrită sunt următoarele: atrofie simplă cu conservarea striaţiunilor, care de altfel au devenit adesea foarte fine; inegalitatea grosimii fibrelor musculare.
Pe când în miopatiile primitive iam observat că fibrele drepte sunt cele mai modificate, aici fibrele prea ondulate sunt hipertrofiate, colorate intens prin safranină anilinizată. Fibrele musculare sunt înconjurate de mulţi nuclei şi mai ales vasele cele mici şi sarcolemul arată adesea un aspect embrionar.
In hipertrofia cordului se pot adesea constata aceleaşi leziuni, aşa că din punct de vedere histologie s'ar putea da acestor leziuni numele de pseudo-hipertrofie. In muşchiul papilar, se găseşte o scleroză a ţesutului interstiţial, o stare embrionară a vaselor mici, inegalitatea fibrelor, fibre uniforme, altele devenite fibrilare şi mai ales bande hialine transversale, pe alocurea cu îngroşări ca ale trestiei în nivelul inelelor sale.
7. Leziunile muşchilor netezi în metrită sau în vecinătatea tumorilor uterine sunt cu totul aceleaşi. Astfel se vede aici o izolare a fibrelor musculare printr'un ţesut fibros sau şi embrionar în jurul vaselor, fibre musculare individualizate şi de ordinar mai groase; pe alocuri chiar se constată fibre imult miai groiase, fusiforme, cu una sau miai multe îngroşări produse prin bande sau discuri hialine.
Se pare deci că această hipertrofie cu formarea discurilor transversale e răspândită în toate formele de fibre musculare şi în cele mai multe leziuni acute şi cronice. In toate aceste leziuni, sistemul vascular joacă un rol aşa de important, luând cana eterul unei leziuni mult. mai vechi decât a fibrei musculare, încât în lucrarea citată, ne-am pronunţat pentru originea vasculară a miopatiilor zise primitive, presupunând că, în miopatiile primitive, avem de a face cu o anomalie a părţii musculare a sistemului vascular, care la un moment dat, devine insuficient pentru nutriţiune şi pentru transportul produselor de combustiune ale muşchilor, producând în acelaşi timp hipertrofii compensatorii ale fibrelor, fără ia le da stabilitatea fibrei normale. Din acest punct de vedere, aceste miopatii s'ar putea compara cu rahitismul, cu proliferabilitatea sa exagerată, cu produsele sale atipice de o parte, cu caducitatea produselor sale de altă parte.
LEZIUNILE NERVILOR MUSCULARI IN MIOPATII
Nu am pierdut din vedere că fibra musculară fiind în legătură cu sistemul nervos, şi că o mare parte din miopatii fiind în legătură cauzală evidentă cu leziuni nervoase primitive, sistemul  nervos trebue  să aibă
OPERE ALESE
13?
de asemenea un rol esenţial în leziunile musculare observate de noi. Deja în lucrarea citată, unul din noi constatase că nervii musculari nu sunt cu totul normali. Se găseşte mult ţesut fibros cu celule fixe între fibrele nervoase care sunt distanţiale şi de un calibru inegal. Chiar într'unele puncte ale fibrei musculare sunt plăci palide înconjurate de multe celule care corespund terminaţiunilor nervoase cu înmulţire considerabilă a nucleilor fundamentali.
Alţi observatori neagă chiar participarea nervilor la producerea leziunilor şi nimeni nu descrisese starea terminaţiunilor nervoase în aceste afecţiuni.
Deoarece metoda descrisă la începutul acestei comunicări ne dăduse imagini foarte demonstrative, rămânea de ştiut: 1. care sunt formele şi varietăţile normale ale terminaţiunilor nervoase mai ales la om; şi 2. care sunt diferitele grade în leziunile acestor terminaţiuni.
TERMINAŢIUNILE NORMALE ALE NERVILOR IN MUŞCHI Făcând o preparaţiune dintr'un mic nerv pentru a studia ramificările sale terminale la iepurele sănătos (muşchii gambei), cu o mărire slabă se vede că cilindrii-ax în trunchiul nervos sunt de un diametru aproape egal, pe când segmentele interanulare diferă în lungime. Se constată uşor că în ramificările terminale, segmentele devin mai scurte, şi în fiecare există nuclei rotunzi.
De asemenea se poate aprecia frecvenţa nucleilor tecii lui Henle. Adesea ramificarea terminală se bifurcă înainte de a intra în placă, sau mai bine zicând în ramificarea terminală. Aici se deosebesc după feluri de substanţe, una tare colorată prin aur şi alta palidă formând în aparenţă o substanţă uniformă fundamentală. Există de asemenea două feluri de nuclei: nuclei mai mici, mai rotunzi, mai tare coloraţi prin metil B şi care sunt identici cu nucleii segmentelor interanulare şi alţii mai mari, mai palizi, ovali, care se găsesc în prelungirea tecii lui Schwann. Aceiaşi nuclei se găsesc de asemenea în destul de mare cantitate la periferia ramifi-caţiunii terminale şi sunt în legătură mai intimă cu substanţa fundamentală.
Substanţa impregnată de aur formează în ramificarea terminală o reţea cu crose terminale.
Muşchiul însuşi arată o striaţiune longitudinală mai pronunţată; în unele locuri, se vede un nucleu oblong în striu. Striaţiunea transversală arată adesea structura sa intimă.
Prin metodele noastre de coloraţiune, se pot vedea amănuntele pe care autorii nu le-au descris din cauza tehnicii întrebuinţate, care nu per-
138
VICTOR BABES
OPERE ALESE
139
mitea colorarea în acelaşi timp a nucleilor şi a reţelei terminale. Am văzut foarte bine dispoziţiunea nucleului interanular situat la suprafaţa cifindrului-ax. Acesta din urmă e fusiform, cu limite sinuoase; nucleii tecii externe sunt mai rari şi devin mai frecvenţi la intrarea nervului în terminaţiune. Se poate vedea bine cum nervul, intrând în terminaţiune, se ramifică de ordinar în trei ramuri, din care fiecare se termină prin crose care conţin adesea nuclei rotunzi şi închişi. Ramificaţiile acestea au încă ramificări laterale, de asemenea în formă de crose, sau încă formând arcade şi anastomoze cu celelalte ramuri.
Nucleii fundamentali se găsesc mai ales la baza terminaţiunii; ei sunt ovali sau chiar rotunzi, dacă îi privim în faţă, pe când în profil ei sunt fusiformi sau oblongi.
Aceşti nuclei sunt înconjuraţi de o reţea formată de substanţa puţin colorată prin aur. In placa normală nu se poate constata vreo legătură între elementele nervoase şi între substanţa musculară.
Totuşi, disociind puţin placa, obţinem imagini instructive, în ceea ce priveşte structura elementelor care constitue placa. Privind cu o mărime slabă terminaţiunile nervoase ale şopâriei, vedem imaginile bine cunoscute, cu ramificări ale cilindrului-ax în fibrele nervoase izolate şi ramificarea, formarea unei reţele şi a croselor în placa însăşi; dar pe alocuri, se vede şi o striaţiune radiară plecând dela crosele terminale.
Cu o mărire mai mare se constată amănunte instructive. Se vede starea sinuoasă a cilindrului-ax şi se pare căi starea aceasta dă impresiunea ca şi cum segmentele terminale ar fi striate. Segmentul se împarte în două ramuri ale căror nuclei sunt la extremitatea periferică. Fiecare ramură se divide în două sau trei; în fiecare ramificare, există un nucleu esenţial mic şi bine colorat, nucleul ramificării închise. Ramificările se termină în crose sau formează chiar anastomoze. Celulele turtite de pe teaca exterioară a nervului se prelungesc până la suprafaţa muşchiului. La periferia ramificării nervoase, există o coroană formată din marii nuclei fundamentali, iar între celule există o reţea cenuşiu-roşie cu prelungiri periferice care uneori, comunică cu nuclei de ai sarcolemului.
Observând aceeaşi placă disociată cu o mărire puternică (Apochrom. Zeiss imm. horn), se vede că cilindrul-ax pare a fi format din două substanţe: o substanţă palidă care se prelungeşte în substanţa fundamentală şi o substanţă negricioasă care se prelungeşte în reţeaua negricioasă. Substanţa aceasta posedă două ramificări sinuoase cu prelungiri subţiri sau în crose care intră în substanţa palidă. In substanţa negricioasă' există mai mulţi nuclei întunecoşi, dar ramurile închise nu se termină cu aceşti
nuclei. Se pare din contră că ramificările întunecoase recunosc ca conti-nuaţiune substanţa palidă care le înconjoară, iar la terminarea ramurilor, se găseşte adesea o îngrămădire a substanţei palide care conţine nuclei fundamentali. Dar se pare că există şi o substanţă palidă independentă de substanţa negricioasă precum şi ramuri simple şi terminate printr'o îngro-şare care conţine unul sau mai mulţi nuclei fundamentali. In starea normală e igreu de a urmări prelungirile substanţei oare înconjoară nucleii fundamentali şi care probabil intră în substanţa musculară.
Trecând la terminaţiunile normale ale omului nu aflăm o diferenţă esenţială. Vom zice numai că terminaţiunile la om sunt mai simple decât la animalele amintite. Aici, ca şi la animal, fibra nervoasă se bifurcă adesea înainte de a intra în terminaţiune; se văd aici foarte bine nucleii cilindrului-ax şi împărţirea în mai multe ramuri. Aceste ramuri formează însă crose terminale fără, siau cu foarte puţine anastomoze sau arcade. Substanţa fundamentală şi nucleii fundamentali sunt prea puţin numeroşi, fiecare ramificare negricioasă are nucleul său şi din aceşti nuclei pleacă de ordinar crose terminale.
Nu vom aminti cu această ocaziune ceea ce autorii anteriori au constatat asupra terminaţiunilor normale; ajunge să constatăm că o mare parte din descrierea noastră corespunde cu datele autorilor; noi am adus descrierea relaţiunii nucleilor cu substanţele care reduc aurul în terminaţiune, precum şi descrierea plăcii terminale normale a omului, astfel cum se constată cu metoda noastră, ceea ce ne va fi de folos în aprecierea leziunilor aflate în diferite maladii.
LEZIUNI EXPERIMENTALE ALE TERMINAŢIUNILOR MOTRICE
Iată mai întâi ceea ce am constatat în leziunile experimentale ale muşchilor iepurelui de casă şi şopârlei. După diferite încercări, am preferat a face secţiunea sciaticului pentru a produce leziuni ale plăcilor terminale.
Aceleaşi experienţe au fost făcute deja de Krause, R a n v i e r, şi Gessler; prin cercetările noastre am putut confirma din nou mai ales rezultatul obţinut de R a n v i e r, adică constatarea începutului leziunii prin plăci. Amănuntele date de Gessler nu au fost confirmate în toată întinderea lor şi se pare că tocmai neîntrebuinţarea metodelor perfecţionate, sau poate numărul restrâns al experimentelor, au împiedecat pe acest experimentator de a ajunge la rezultate mai conchizătoare.
36 de ore după secţiunea sciaticului iepurelui, se constată puţine modificări în trunchiul nervos, pe când în fibrele izolate se constată bine că
14® VICTOR BABEŞ OPERE ALESE 1U
segmentele interanulare sunt mai scurte din cauza unei diviziuni a segmentelor, în acelaşi timp cu o diviziune a nucleilor lor. Dar procesul de diviziune nu e regulat, sunt fragmente rotunde, ovale ale cilindrului-ax fără nuclei şi nuclei fără substanţa negricioasă (închisă). Aproape de terminaţiune, cilindrul-ax se găseşte împărţit în elemente piriforme, fiecare cu nucleul său. Leziunea cea mai înaintată se găseşte în terminaţiunea însăşi. Ea consista într'o dispariţiune aproape totală a reţelei închise (negricioase), în locul ramificărilor se văd celule piriforme întunecoase a căror parte mai groasă prevăzută de un nucleu rotund e îndreptată către nervul terminal. Se „ vede deci că avem de a face cu o reintrare a reţelei în stare de celule izolate.
In alte aparate terminale, se văd pe lângă aceste celule câteva elemente în formă de filamente sau crose subţiri şi palide. In alte plăci, nu există decât puncte neregulate negricioase în interiorul unei substanţe fundamentale uniforme. In placă, se disting în locul reţelei negricioase granulaţiuni lucitoare formate poate din grăsime. Substanţa fundamentală e palidă şi nucleii fundamentali bine vizibili. Nucleii sunt umflaţi şi probabil înmulţiţi, mai mult rotunzi şi înconjuraţi de o zonă de granule fine şi de substanţă fundamentală. Sunt plăci în care reţeaua negricioasă pare a fi înlocuită de nucleii fundamentali. Muşchiul însuşi arată, de abia, modificări. Leziunile sunt mult mai înaintate după două zile dela secţiune.
Ei prezintă o individualizare sau chiar o diviziune în mici fragmente celulare chiar în trunchiurile nervoase mici. In acelaşi timp, cilindrul-ax se colorează mai slab prin aur. Nucleii care se găsesc mai în fiecare segment interanular oval sau fusiform sunt situaţi adesea la extremitatea segmentului. In filamentele izolate care merg la terminaţiuni, există o adevărată fragmentare neregulată a cilindrului-ax cu puţini nuclei şi cu o înmulţire a nucleilor tecii lui Schwann. La suprafaţa cupolei terminale, se văd încă pe alocuri celulele nervoase piriforme descrise, dar nervul însuşi se termină adesea într'un singur nucleu, Substanţa fundamentală e granulată la mijloc, iar nucleii fundamentali sunt în mare parte dispăruţi. Pe alocuri, se constată un fel de densificare a substanţei fundamentale care devine în acelaşi timp mai întunecoasă.
La periferia inferioară, se găseşte adesea o massă de prelungiri granulate mărunte radiate care par a pătrunde în substanţa musculară.
In preparaţiile noastre am găsit un mare număr de fuse musculare cu o striaţiune bine pronunţată şi compuse din mai multe celule subţiri, striate, şi arătând pe alocuri urme de multiplicare indirectă a nucleilor. In muşchii extirpaţi trei zile după secţiunea unui nerv, era foarte dificil
de a afla terminaţiuni nervoase; se pare că filamentele nervoase terminale sunt mult atrofiate la această epocă. Aceasta ne făcea a crede că fibre noi nervoase, cu caractere embrionare, plecau către placa terminală formată la această epocă din câţiva nuclei fundamentali conţinuţi într'o substanţă negricioasă; opt zile după secţiunea nervului, leziunile iau deja un caracter cu totul diferit. Degenerescenta a fost aproape cu totul înlocuită printr'un prooes de regenerare. Se văd încă părţi negre în nerv, dar ele sunt în plină resorpţiune şi substanţa nervoasă e aproape înlocuită cu elemente de nouă formaţiune.
Pe alocuri, se văd şi forme de măciuci prezentând proliferarea vechilor elemente nervoase; de ordinar însă, fibrele nervoase palide sunt constituite din elementele fusiforme celulare, sau încă din filamente de o fineţe extremă.
In locul plăcilor terminale, se găsesc adesea formaţiuni speciale care consistă într'o diviziune a fibrelor în fascicule iradiate, umbelate şi aproape fiecare din aceste fibre se termină în acelaşi plan printr'un singur nucleu care corespunde unui fascicul muscular sau încă unei fibre musculare.
In alte locuri, există adevărate plăci în care se termină filamentele nervoase cu nuclei izolaţi sau şi în interiorul unui mic grup de celule având forma celulelor nervoase ganglionare; în jurul acestor celule, sunt nuclei analogi acelor din substanţa fundamentală. In sfârşit, sunt fibre care se termină într'un fel de substanţă uniformă, negricioasă, având forma unei plăci, muşchiul însuşi păstrase striaţiunea sa, iar între fibrele musculare, mai ales în jurul vaselor mici, se afla o grămadă de celule fixe.
A doua zi după secţiunea nervului obţinem imagini instructive. Trunchiul nervului precum şi toate ramificările terminale sunt embrionare la această epocă şi formate sau de celule fusiforme fără parte negricioasă, sau de filamente extrem de fine care leagă aceste celule. O zonă clară fără celule se găseşte în locul tecii nervoase. Filamentele terminale ale nervului se termină adesea într'un filament foarte fin cu un singur nucleu rotund la extremitate.
Adesea un mic fascicul de fibre nervoase se împarte într'un singur punct sub formă de con, dar fără a arăta terminaţiuni. Uneori un mic con de asemenea rezultă dintr'o diviziune a unei fibre terminale într'un fascicul de mici digitaţiuni compuse de celule fusiforme. Aceste grupe radiare de fibre terminale merg de ordinar la fasciculele musculare, unde se unesc cu o parte negricioasă ca o placă mare şi înconjurată de un cerc de nuclei fundamentali. Se găsesc adesea fuse musculare în legătură cu mai multe fibre nervoase terminale. O mare parte a fusului e formată în aceste cazuri de o substanţă negricioasă uniformă, ca substanţa fundamentală, cu mai
142
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
143
multe plăci. Pe lângă aceste formaţiuni, se găsesc terminaţiuni precise, dar care prezintă detalii de structură interesante. Astfel în aceste plăci, fibrele terminale nu se termină în reţea, dar arată câteva ramificaţiuni simple, fine, din care fiecare se termină într'un nucleu rotund sau piriform.
De asemenea, teaca lui Schwann pe cale de formaţiune, se termină în nuclei oblongi. Nu se află urmă de reţea terminală şi placa e formată din câţiva nuclei rotunzi, ca iai ramificaţiunilor şi dintr'o substanţă uniformă siau puţin granulată. Cu toate acestea se observă în unele plăci că această substanţă fundamentală e compusă din miai multe celule turtite, având formia celulelor epiteliale sau chiar ganglionare a căror protoplasma uniformă e negricioasă; limitele celulelor sunt precise, nucleii lor rotunzi sau chiar puţin ovoizi, corespund nucleilor fundamentali.
Placa prezintă la această epocă aspectul unui mic ganglion nervos şi ar fi posibil, după această imagine, ca placa terminală împreună cu aceşti nuclei să nu fie (altceva decât un grup de celule nervoase care se diferenţiază într'un mod particular. împreună cu aceste modificări remarcabile ale nervilor există puţină modificare a fibrelor musculare, în care găsim totuşi o massă neobişnuită de fuse musculare, iar vasele muşchilor precum şi siaroo-lemul lor sunt bogate în celule embrionare.
A zecea zi după secţiune am găsit de miai multe ori leziuni bine diferenţiate.
Starea embrionară a nervilor şi vaselor e puţin pronunţată, fibrele nervoase foarte subţiri arată în traiectul lor îngroşări fusiforme celulare, a căror protoplasma e înlocuită pe alocuri de substanţa negricioasă caracteristică ia cilindrului-ax.
Teaca lui Schwann posedă nuclei puţin turtiţi şi terminaţiunea însăşi se poate bine aprecia.
Cu toate acestea, nu distingem înca nici nucleii terminali, nici reţeaua, plăcii normale. Aici avem de a face cu o placă uniformă puţin ridicată în. formă de con, tare impregnată cu aur, cu prelungiri care acoperă o parte din fibra musculară. Nucleii tecii lui Schwann se întind la suprafaţa plăcii, pe când partea inferioară, baza plăcii, e limitată de un strat destul de dens-sau şi de o coroană de nuclei mari, având aspectul nucleilor fundamentali..
Fibra musculară însăşi e puţin modificată.
A douăsprezecea zi după secţiune sau ceva mai târziu, aspectul muşchilor cu terminaţiunile lor e aproape normal. Ni se pare că segmentele interanulare sunt şi mai scurte, fusiforme şi nucleul lor mai mare. Plăcile arată detalii oare pot fi interpretate ca o diferenţiere ia plăcii uniforme*, descrisă mai sus.
In locul plăcii uniforme, se găsesc elemente fusiforme dense, negricioase, fiecare cu un nucleu esenţial în mijlocul lor. Aceste elemente se găsesc în legătură cu elemente fusiforme, negricioase, care de altminteri dau impresiunea celulelor sarcolemului şi care sunt destul de depărtate chiar de placă. In acelaşi timp, reţeaua palidă devine vizibilă. In ochiurile acestei reţele se găsesc nucleii fundamentali în număr destul de miare. Muşchiul însuşi e bogat în celule fixe cu caracter embrionar.
E mai anevoie a urmări leziunile produse, prin acelaşi procedeu, la şopârlă: două-trei săptămâni după secţiunea nervului nu se văd adesea leziuni apreciabile, poate segmentele interanulare sunt mai scurte, mai palide, puţin granulate şi nucleul lor mai mare sau chiar înmulţit; teaca mielinică e mai uniformă, cu o proliferare a nucleilor săi; dar astfel de anomalii se găsesc de asemenea foarte des în starea normală. După această epocă însă, 25 de zile sau o lună, spre exemplu, după secţiune se văd în unele grupe de muşchi leziuni bine pronunţate. Am văzut ce imagine clară ne dă terminaţiunea normală la şopârlă. Nervul lezionat se prezintă sub un aspect cu totul diferit. Cilindrul-ax a devenit mult mai subţire, ceea ce se poate aprecia bine comparând leziunea cu starea normală a nervului, sub o mărire mai slabă. Nu se mai disting nuclei, nici segmente, nici teacă; adesea nervul se împarte imediat înainte de intrarea sa în placă, iar ramurile se termină în mici butoni negricioşi. Nu se imai distinge nici reţeaua negricioasă, nici substanţa fundamentală. Sunt câţiva nuclei foarte mici sau mai bine fărămituri de nuclei la suprafaţa plăcii, care e destul de largă, turtită şi compusă din granule rotunde sau piriforme, negricioase, fără legătură între ele sau cu filamentul terminal.
Se pare că fiecare din aceste granule e înconjurată de o zonă palidă. Intre aceste granule se găsesc adesea mici granule de grăsime sau altele colorate prin colorile de anilină. Nu se vede proliferare celulară nici în jurul vaselor, nici în sarcolem. Muşchii au pierdut în parte striaţiunea lor.
Se vede deci că leziunile terminaţiunilor, pe care le putem produce artificial sunt următoarele:
1. Proliferarea şi hiperplazia nucleilor fundamentali; starea celulară a elementelor negricioase în placă1, începutul fragmentării şi proliferarea nucleilor cilîndrului-ax sub forma de pară sau de măciucă în fibrele izolate aproape de placă.
2. Degenerescenta elementelor celulare ale nucleilor şi a reţelei în placa terminală. Stare granulată şi resorpţiune a substanţei negricioase a cilindrului-ax şi înlocuirea prin nuclei şi prin filamente foarte fine în fibrele terminale; începutul fragmentaţiunii în micile trunchiuri ale nervilor mus-
144
VICTOR BABES
OPERE ALESE
145
culari. Stare embrionară a micilor nervi musculari care sunt formaţi de serii ale elementelor celulare fusiforme care nu reduc aurul şi de filamente foarte subţiri.
3. Formaţiunea de fascicule umbelate compuse din nervi de nouă formaţiune, terminaţi la nivelul unui fus sau al unei fibre musculare. Terminaţiunea fibrei nervoase foarte subţiri printr'un nucleu sau printr'unul sau mai mulţi butoni negricioşi. Formaţiuni de grupe dense de celule cu aspectul celulelor ganglionare înconjurate de nuclei.
4. Protoplasma elementelor fusiforme ce constifuesc fibrele nervoase devine negricioasă, placa comunică cu nervul printr'un filament foarte subţire înfăşurat într'o teacă deosebită.
Nervul se termină într'o placă uniformă negricioasă bine limitată, şi a cărei bază este formată de nuclei cu caracterul nucleilor fundamentali. Plăcile sunt acoperite de o prelungire a tecii externe cu aceşti nuclei.
5. Puţină proliferare a fibrelor nervoase, diferenţiere în placă, formarea reţelei negricioase de către celulele fusiforme dense care comunică în parte cu nucleii sarcolemului şi în parte cu fibra terminală. Formarea unei reţele palide în substanţa fundamentală, ale cărei ochiuri conţin nuclei fundamentali.
6. La şopârlă, am constatat o modificare a nervilor musculari şi a plăcilor care consistă într'o atrofie excesivă a cilindrului-ax şi o fragmentare, în granule mai mult sau mai puţin rotunzite, formând serii lungi ale reţelei negricioase, în acelaşi timp cu fragmentarea şi dispariţiunea nucleilor în placă.
LEZIUNILE TERMINAŢIUNILOR LA OM
După aceste constatări, trecem la leziunile terminaţiunilor nervoase ale muşchilor în diferite maladii care ating sistemul muscular. La început, am examinat plăcile în atrofiile simple şi în starea de edem. In atrofia extremă la un diabetic nervii cei mici ne păreau a fi mai subţiri, pe când terminaţiunile se găseau în parte întro stare de proliferare.
Observând terminaţiunile nervoase într'un muşchi intercostal, am constatat că fibra nervoasă intră adesea în placă sub forma unei fibrile subţiri terminată într'un buton negricios de care se prinde un nucleu esenţial. Placa însăşi e formată din câteva puncte negricioase, dintr'o grămă-dire a nucleilor mari şi palizi şi dintr'o placă uniformă, subţire şi negricioasă, care pare că susţine elementele amintite. Fibra musculară a
cărei striaţiune nu e apreciabilă, e acoperită de nuclei oblongi în nivelul plăcii.
In muşchiul marele aductor, se constată o grosime foarte diferită a fibrelor musculare care sunt acoperite de un număr destul de mare de nuclei; fibrele nervoase terminale sunt subţiri, cu o teacă care. se colorează foarte bine în roşu prin aur. Terminaţiunea arată particularităţi interesante. Placa e mai tareîmpinsă în fibra musculară, segmentul terminal se termină într'un nucleu adesea turtit şi de aici pleacă ramuri radiate şi ramificate. Ramificările se termină sau în crose negricioase sau chiar în nuclei. Aceşti nuclei însă sunt destul de depărtaţi de centrul plăcii, aşa că avem impre-siunea că fibrele nervoase comunică cu nucleii sarcolemului. Uneori ramificările fibrei terminale ating partea opusă a fibrei musculare pentru a se termina aici într'un mic nucleu care se găseşte fără îndoială în interiorul sarcolemului.
într'un caz de edem al ţesutului celular şi al muşchilor, în nefrita paren-chimatoasă cronică se constată starea următoare a terminaţiunilor. Muşchii intercostali puţin atrofiaţi şi edemaţiaţi arata puţină proliferare celulară în jurul vaselor sarcolemului şi mai ales al micilor nervi musculari.
Aproape de terminaţiune se găsesc adesea doi nuclei într'un singur segment interanular scurt. Cilindrul-ax însuşi arată părţi mai negricioase şi altele mai palide. De asemenea nucleii tecii nervoase sunt înmulţiţi şi găsim de ordinar doi nuclei destul de mari de cele două părţi ale fibrei terminale la intrarea sa în placă.
Placa însăşi e constituită de o terminaţiune a filamentului terminal în buton sau în nucleu.
Din acest nucleu pleacă mai multe crose terminale care sunt situate în substanţa omogenă palidă.
La periferia plăcii, se găsesc uneori nuclei mari ca acei din substanţa fundamentală. Am studiat mai multe cazuri de febră tifoidă pentru a constata leziunile acute ale terminaţiunilor nervoase în această maladie, unde leziunile musculare sunt bine cunoscute şi unde slăbiciunea generală, chiar dela începutul maladiei, e tipică. Se găsesc puţine leziuni în muşchiul intercostal: striaţiunea e păstrată, capilarele cele mici arată o proliferare a nucleilor lor, fibra terminală devine foarte subţire înainte de a intra în placă; nucleii tecii externe sunt ceva mai mari şi placa terminală foarte negricioasă conţine unul sau doi nuclei esenţiali. Ea este acoperită în parte de câţiva nuclei ai tecii în stare de proliferaţiune.
Muşchiul temporal arată aproape aceleaşi leziuni: capilarele şi sarco-lemul sunt mai bogate în elemente fixe. Intr'unele capilare, se văd bacili
Opere alese
146
VICTOR BABES
OPERE ALESE
147
care sunt probabil microbi de putrefacţiune. Fibrele nervoase sunt mai mult siau mai puţin izolate arătând pe lalocuri diviziuni ale segmentelor interanulare. Aproape de placă, fibra nervoasă se transformă într'un filament foarte fin terminat în nuclei siau chiar într'o diviziune dicotomică, a cărei fiecare.ramură se termină într'un nucleu. Dela acest nucleu, pleacă crose sau ramificări terminate în crose subţiri şi palide. Se vede puţină substanţă fundamentală şi puţini nuclei în interiorul plăcii. Există celule * plasmatice ale lui Ehrlich aproape de terminaţiuni şi poate în oarecare legături cu placa.
Făcând preparaţiuni dintr'un muşchi care arăta degenerarea lui Zenker cu dispariţiuriea parţială a striaţiunii, pentru a studia terminaţiunile, ceea ce ne atrage înainte de toate atenţiunea, este lungimea filamentului terminal, care a devenit foarte subţire. Ultimul segment interanular e mult atrofiat; de asemenea placa terminală e modificată.
Se vede pe alocuri, împreună cu o proliferare a nucleilor tecii externe, o reducţiune a plăcii sub formă de câteva crose foarte mici. In alte plăci, substanţa negricioasă e mult diminuată. Se pare că filamentul terminal se împarte de ordinar în două ramuri în interiorul plăcii, fiecare ramură se termină într'un mic nucleu, şi dela acest nucleu, pleacă câteva mici crose palide, dispuse ca nişte raze. In alte cazuri, placa e oarecum disociată în zig-zag cu mai mulţi nuclei. Substanţa palidă precum şi nucleii săi sunt puţin vizibili. In muşchii aductori ai coapsei, amănuntele descrise sunt tot aşa de apreciabile. Muşchiul e mai puţin modificat, dar se vede foarte bine atrofia ultimului segment interanular; într'o altă preparaţiune placa e aproape normală, iar în altă parte, putem constata diviziunea filamentului terminal înainte de intrarea sa în placă. Fiecare împărţire se termină într'un nucleu, de unde pleacă crose palide şi radiate.
Metoda de coloraţiune cu violet B pune mai bine în evidenţă toate aceste detalii. Astfel într'un alt caz de febră tifoidă s'a văzut o proliferare a nucleilor sarcolemului, câteva fibre în stare vitroasă, altele cu granulaţiuni grăsoase sau albuminoase la unghiurile musculare. Vasele musculare mici arată o înmulţire a nucleilor endoteliali. Nervii cei mici sunt cam disociaţi, segmentele terminale ale cilindrilor-ax arată vacuole sau chiar picături în interiorul lor. Fibra terminală e subţire şi se divide de ordinar în mai multe ramuri în interiorul plăcii. Fiecare ramură se termină într'un nucleu bine colorat şi dela fiecare nucleu pleacă câteva crose terminale negricioase, aşa că partea periferică a plăcii pare a fi formată de o glo-riolă compusă din aceste crose.
Aceste crose sunt despărţite de restul fibrei musculare printr'o zonă clară şi puţin granulată. La o bună distanţă dela placă se găsesc nuclei de ai sarcolemului, uneori dispuşi în formă de coroană în jurul plăcii Nu e probabil că aceşti nuclei corespund nucleilor fundamentali.
După aceste studii preliminare ajungem la partea cea mai esenţială a lucrării noastre, adică la cercetarea stării acestor terminaţiuni nervoase în maladiile mai mult sau mai puţin localizate asupra sistemului muscular sau mai bine asupra aparatului nervo-muscular.
In ceea ce priveşte nervii musculari, tratarea cu aur pune în evidenţă multe detalii ale leziunilor lor. Dar cu deosebire în miopatiile secundare leziunile sunt bine pronunţate. Astfel într'un caz de amiotrofie a lui Charcot, nervii cei mici musculari sunt sclerotici. Nu numai teaca lamelară e îngroşată, dar şi ţesutul conjunctiv dintre fibrele nervoase e înmulţit, a devenit mai mult sau mai puţin uniform, cu celule turtite sau fusiforme destul de abundente. Printr'o hiperplazie mai accentuată s'au produs îngroşări, mici tumori fusiforme de-a-lungul nervului. Fibrele nervoase sunt aşa de împuţinate sau, încă au devenit aşa de subţiri, încât ne dau impre-siunea că nervul nu ar fi decât un traiect solid de ţesut fibros, în care se găsesc câteva fibre nervoase. Ca şi fibrele musculare, asemenea şi fibrele nervoase ale nervului arată un calibru foarte diferit. Cele mai hipertrofiate sunt aproape vizibile cu ochiul liber şi au un diametru de 0,05 mm, spre exemplu:
Ele sunt cilindrice, segmentele interanulare sunt lungi.
într'un nerv destul de mare, nu se găseşte decât o singură fibră de acestea colosale, pe când restul e aşa de subţiat, încât nu se poate constata natura lor nervoasă decât cu o mărire puternică. Cu toate acestea, aceste fibre subţiri sunt înconjurate de o teacă miielinică sau mai bine [zis] sclerozată, foarte groasă, oare se colorează în roşu prin aur. Intre fibrele cele groase şi între aceste fibre extrem de subţiri de abia se găsesc intermediare. In aceşti nervi astfel modificaţi se observă adesea o adevărată împărţire dicotomică a fibrelor nervoase mari. Degenerarea fibrelor nervoase mari consistă.în aceea că ele devin foarte palide confundându-se cu ţesutul sclerotic vecin. Se poate uşor forma convingerea că fibrele nervoase extrem de subţiri merg la fibrele musculare, pe când fibrele uriaşe se termină de ordinar în elemente de natură parablastică,
Aproape aceleaşi leziuni ale nervilor mici au fost constatate într'un alt caz, care trebue să fie clasat printre nevritele periferice cu participarea
148
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
149
măduveil). In acest caz se constată aceeaşi scleroză a nervului, aceleaşi îngroşări fusiforme, aceeaşi hipertrofie colosală a unor fibre, diviziunea fibrelor nervoase; diar pe lângă degenerescenta fibrelor prin atrofie excesivă sau prin ştergerea contururilor şi prin pierderea color abilităţii lor cu aurul, se mai vede încă o degenerescentă vacuolară şi o fragmentare a cilindrului-ax cu o hiperplazie a nucleilor.
E foarte anevoios de a vedea terminaţiunile musculare la noul născut şi chiar pe muşchii copiilor mici. Se pare că aici terminaţiunile nu s'au întins în diferitele puncte ale sistemului muscular şi că ele sunt limitate la vecinătatea trunchiurilor celor mai mari; de asemenea în aceste părţi nervii izolaţi sunt formaţi mai ales de nişte filamente foarte fine şi anevoios de deosebit. Din această cauză nu am avut ocaziunea de a constata leziunile terminaţiunilor în pseudo-hipertrofia musculară infantilă. In orice caz, leziunile nervilor mici descrise de Dl. Grigorescu şi publicate la societatea de biologie nu există. Tot ceea ce am constatat în mai multe cazuri examinate, este starea embrionară a filamentelor terminale şi lipsa reţelei negricioase, precum şi o proliferare a nucleilor la periferia plăcii.
Rezultatele obţinute în cercetările noastre asupra afecţiunilor analoage la adult sunt mult mai conchizătoare. Ni s'a dat ocaziunea de a examina un caz de maladia lui Thomsen. E vorba de un agricultor... de 24 de ani, căsătorit, părinte a doi copii, fără predispoziţiune ereditară; fraţii săi au început a umbla foarte târziu.
Maladia a început acum doi ani la extremităţile inferioare; câteva săptămâni mai târziu, voind să taie lemne, mâna ce o ridica rămânea în această poziţiune, într'un fel de spasm tetanic care dura câteva momente. In urmă fiecare mişcare bruscă era împiedecată dela început printr'un asemenea spasm. Mai târziu chiar limba se opunea când începea să vorbească; bolnavul prezenta încă un fel de contracţiuni ondulate în unii muşchi şi reacţiunea electrică specială a lui Erb; se mai constată pe lângă acestea un mers târâş chiar după disparaţiunea spasmelor iniţiale; muşchii vaşti ai coapselor sunt puţin hipertrofiaţi, forţa mâinilor e păstrată.
In acest caz, chiar nervii muşchilor arată o adevărată hipertrofie a fibrei nervoase, ceea ce se poate lesne aprecia comparându-le cu fibrele
l) Maladia observată, debuta brusc cu febră, călduri în membre, edeme ale membrelor superioare şi inferioare, cu un eritern difuz. După dispariţiunea febrei, trei săptămâni dela începerea boalei, apăru o paralizie a membrelor urmată de o atrofie generală a tuturor muşchilor extremităţilor. Şase luni dela începutul maladiei, atrofia e extremă, edemul persistă în parte; nu există leziuni de sensibilitate, nici anestezie, nici dureri, nici anomalii ale simţului de temperatură. Reflexele rotuliene sunt dispărute, reacţiunea de degenerescentă e clasică şi tipică în toată întinderea muşchilor atrofiaţi.
normale. Dar mai ales placa terminală este atinsă de o hipertrofie destul de evidentă. Placa e mai largă şi mai înaltă, uniforma şi formată dintr'o substanţă negricioasă. Ramificările precum şi crosele sunt diforme şi mari, pe când se văd foarte puţini nuclei şi substanţă fundamentală. Limita plăcii e difuză. într'un caz foarte remarcabil de hipertrofie musculară generalizată a adultului cu puţine modificări medulare, care se va publica în detaliu, leziunile terminaţiunilor erau foarte evidente, deşi foarte variate. In acest caz, am examinat muşchiul drept abdominal, ale cărui leziuni au fost descrise mai sus. Se văd anume terminaţiuni nervoase în păiţile mai bine conservate ale muşchiului. Muşchiul pierduse în mare parte striaţiunea sa? prezentând adesea o proliferaţiune a nucleilor; vasele cele mici ale muşchiului sunt în parte amiloide, trunchiurile cele mici conţin fibre nervoase aproape normale, dar care se termină într'un mod anormal. Segmentele cilindrului-ax sunt foarte scurte şi foarte inegale în filamentele terminale şi uneori se poate lesne constata că filamentul terminal se termină într'o fibră foarte fină, care se pierde în puţină substanţă palidă şi omogenă, fără ca să se poată deosebi elementele care constituesc plăcile. Această substanţă palidă e încadrată de o linie fină, care pleacă dela teaca, externă a fibrei. De ordinar, nervul se termină într'o placă cu nuclei terminali, dar fără să nepoată constata crose terminale. Se vede din contră o augmentare a unor nuclei. Astfel nucleii tecii acoperă în mai multe straturi placa, al cărei conţinut esenţial pare a fi redus la câteva granulaţiuni grăsoase. Se mai vede încă o altă modificare însemnată, adică, continuarea cilindrului-ax de-a-lungul fibrei musculare sub forma unui şir de celule fusiforme, a căror protoplasma' nu mai precipită aurul. Această continuare dincolo de placă pare a forma încă o reţea subţire cu fibre vecine, a căror semnificare ne scapă. Imagini analoage s'au descris la broaşte.
Am putut constata, într'adevăr, o placă terminală formată de-a-lungui filamentului terminal. In această placă intercalată, se pot distinge doi nuclei terminali: unul care aparţine filamentului central şi celălalt aparţinând filamentului periferic.
In filamentul periferic, care se termina din nou într'o placă, se vede o înmulţire a nucleilor segmentelor şi ai tecii externe. Cilindrul-ax devine puţin câte puţin palid, o parte a segmentelor interanulare are o formă de spirală rudimentară. Se poate zice în general că, în terminaţiunile nervoase din acest caz, segmentele devin foarte palide la intrarea lor în placă şi placa însăşi nu conţine deloc sau numai prea puţin crose terminale negricioase.
150
VICTOR BABEŞ
PE ORE ALESE
151
într'o altă piarte mai bine conservată ia acestui muşchi pseudohiper-trofic, muşchiul nu mai arată striaţiunea sa transversală ci numai urme de striaţiune longitudinală. Se constată în terminaţiune o paliditate a segmentului terminal, înmulţirea nucleilor tecii externe aproape de termina- '-• ţiune, fibra terminală sfârşeşte într'un nucleu, de unde pleacă câteva crose terminale, între care se găsesc mici nuclei lucitori fundamentali, evident multiplicaţi. Se distinge o substanţă fundamentală granulată, prevăzută # cu o massă de nuclei. In acelaşi muşchi, am aflat şi o placă dublă prezentând aceleiaşi detalii descrise.
Leziunile terminaţiunilor precum şi ale nervilor musculari sunt mult mai pronunţate în miopatiile de origine nervoasă sau centrală. Astfel într'un caz mai sus descris, leziunile nervilor mici musculari într'un caz de scleroză laterală amiotrofică, precum şi terminaţiunile sunt tot aşa de modificate ca şi trunchiurile.
într'un caz de leziuni ale terminaţiunilor nervoase consistând într'o atrofie însemnată a filamentelor, se pot lesne urmări fibrele nervoase atrofiate ale trunchiurilor până la terminaţiuni; astfel cineva se convinge că nervul ce are aspectul sclerozat poate totuşi să mai conţină fibre nervoase, însă din cauza fineţii lor şi a slabei lor colorabilităţi prin aur, nu sunt vizibile.
Insă, când se separă pentru a ajunge la fibrele musculare, cineva le poate din nou distinge. Ele sunt totuşi mult mai subţiri decât fibrele normale, sărace în nuclei, şi se termină prin intermediul unui filament lung şi foarte subţire într'o formaţiune conică colorată uniform cu aur. Baza acestei terminaţiuni nu e netedă, dar pare că se prelungeşte într'o reţea fină puţin colorată, corespunzând ca întindere, aproape mărimii unei plăci normale.
Vom vedea că câteva fibre colosale ce se găsesc în trunchiurile nervoase nu se termină în muşchi.
Am văzut că, într'un caz remarcabil de polinevrită ascendentă' cave copleşise măduva, a cărei descripţiune detaliată ne-o rezervăm, leziunea nervilor celor mici seamănă mult cu aceea găsită în scleroza amiotrofică, însă terminaţiunile musculare arată în această leziune detalii diferite. In câteva fibre nervoase ceva mai bine conservate decât în cazul precedent se constată leziunile următoare: pe când teaca mîelinică a fibrelor e bine pronunţată şi chiar proliferată, cilindrul-ax e rău limitat şi formează fuse distanţate şi legate prin lungi filamente foarte subţiri. Pe alocuri, partea fusiformă a cilindrului-ax e fragmentată. Segmentul interanular nu conţine întotdeauna nuclei. Terminaţiunea în acest caz e proliferată. Fibra
terminală se termină într'un filament foarte subţire, placa nu conţine reţeaua negricioasă, dar o substanţă uniformă, palidă, există mulţi nuclei oare sunt adesea limitaţi la o parte a periferiei lor prin puţină substanţă negricioasă, ceea ce reprezintă poate o tendinţă la regenerarea plăcii. Muşchii care au mai păstrat striaţiunea lor, cei mai mulţi sunt prevăzuţi de o terminaţiune rudimentară. Fibra terminală e formată de un lung filament uniform şi extrem de subţire, 0,001 mm de exemplu, dar care e înconjurat de o teacă destul de largă şi arătând la periferia sia nuclei destul de voluminoşi. Filamentul se termină într'un mod foarte diferit. Astfel terminaţiunea poate fi formată de un fel de nucleu cu aspect vacuolar şi pe lângă care există puţină substanţă negricioasă sau limitată, câţiva nuclei ovali şi un filament negricios care se termină la o oarecare distanţă de aceşti nuclei într'un nucleu mai colorat.
In unele preparaţiuni am constatat o terminaţiune sub forma unei ramificaţiuni, cu crose terminale de o formă anormală între care se găsesc câţiva nuclei ovali.
In alte preparaţiuni, am constatat terminaţiunea într'o fibră subţire analoagă fuselor musculare. Fibra însăşi, îngroşată puţin în nivelul termi-naţiunii e puţin striată. Terminaţiunea filamentului terminal, extrem de subţire, e formată de un nucleu rotund, dar pe lângă acest nucleu există mai multe crose foarte mari ce conţin nuclei bine coloraţi, pe când crosele terminale ale omului nu conţin de ordinar nuclei. In alte preparaţiuni se vede şi mai bine tendinţa la transformarea nucleilor foarte lungi în crose, Anume se vede că fibra terminală arată încă caracterul cilindrului-ax, dar segmentele interanulare prezintă în interiorul lor lungi nuclei şi fibre se termină într'un alt nucleu lung, vacuolar, sub forma unei crose. Această terminaţiune e însoţită de mai mulţi nuclei oblongi având aceeaşi direcţiune ca şi crosa.
TERMINAŢIUNI NERVOASE IN TENDOANE, APONEVROZE, IN PERETELE VASELOR  ŞI  IN ŢESUTUL CONJUNCTIV
In urma lucrării lui G o 1 g i se cunosc destul de bine terminaţiunile nervilor în tendoanele omului. Alte terminaţiuni există în vasele şi apo-nevrozele muşchilor. Examinând asemenea terminaţiuni la animale, se pot constata uşor şi în tendoanele muşchilor, după secţiunea nervilor. Se pare că ele sunt chiar mai mari şi mai evidente în acest din urmă caz. Astfel examinând aceste terminaţiuni 25 de zile după secţiunea sciaticului, am constatat următoarele: segmentele interanulare sunt fusiforme, cu
152
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
153
nucleii lor bine vizibili, uneori dubli; aproape de terminaţiune, fibra se împarte adesea în două ramuri, din care fiecare dă naştere la un sistem de prelungiri şi de o reţea negricioasă ce se întinde într'un mod neregulat sau radiar, având un diametru de 0,04—0,1 mm. In interiorul ramifica* ţiunilor, precum şi la extremităţile lor, se găsesc nuclei oblongi şi de ordinar terminaţiunea nu se duce la polii nucleilor, ci la partea care e îndreptată către terminaţiunea nervoasă. Terminaţiunea se lărgeşte în jurul nucleului sub formă de cupolă krgă, oare acoperă o parte ia nucleului. Se pare că în acest mod, o mare parte din celulele tendoanelor e prevăzută cu terminaţiuni nervoase.
La om am studiat terminaţiunile ţesutului conjunctiv al muşchilor în febra tifoidă. Anume, se văd fibre nervoase izolate foarte precise, care se desfac de trunchiul muscular şi care se duc la unele celule sau nuclei, care au caracterul nucleilor esenţiali. Uneori fibra, după ce a devenit foarte subţire, formează un fel de cupolă sau pâlnie, a cărei cavitate e ocupată de nucleul terminal. De ordinar, se găseşte încă unul sau doi mici nuclei în apropiere de terminaţiune. In talte cazuri fibra, după îngroşare, se termină de-ia-dreptul cu nucleul terminal. Dar şi îm acest caz, fibra devenită moniliformă, înconjoară nucleul.
Alte terminaţiuni se apropie mult de terminaţiunile mai simple în fibrele musculare. Astfel se vede adesea diviziunea în două ramuri a filamentului terminal; fiecare ramură se termină în mijlocul unei substanţe palide ca substanţa fundamentală a unei plăci terminale. Uneori, fibra terminală sfârşeşte la un grup de crose, în care se găseşte şi un nucleu bine colorat. In fine, există un fel de terminaţiuni sub forma unui mic nucleu terminal, dar care e înconjurat de o aureolă de crose palide şi mici, aşa că avem impresiunea unei celule cu protoplasma negricioasă.
Adesea fibra nervoasă se împarte în două ramuri, ce se termină fiecare într'un mod deosebit.
In leziunile de natură miopatică, primitive sau secundare, se găsesc şi formaţiuni cu totul deosebite. Astfel în apropierea unei artere o asemenea formaţiune seamănă cu o placă terminală colosală. Această placă e compusă din ramurile terminale ale unei singure fibre groase şi negricioase. Aceste ramuri se împart într'o massă de filamente ramificate ce se termină într'o massă de crose mari. Fără îndoială avem de-a-face în acest caz, cu o terminaţiune colosală hiperplazică în ţesutul conjunctiv. O asemenea terminaţiune se găseşte într'un fascicul de natură fibroasă, poate un tendon, în cazul descris de scleroză laterală amiotrofică.
Se poate bine constata că fibrele nervoase gigante, ce le găsim în trunchiurile nervoase ale acestui caz, duc la nişte asemenea terminaţiuni colosale. Fibra nervoasă, sau mai bine [zis] eilindru-ax, ce aparţine termina-ţiunii, e de o grosime într'adevăr colosală (de 0,2 mm). Ea se împarte într'un fascicul de terminaţiuni din care fiecare are 0,05 mm. Aceste ramuri se termină în parte printr'o massă de rămurele finale cu crose terminale, dar mai multe din aceste fibre se „continuă încă de-a-lungul fibrelor conjunctive, dând o massă de ramuri laterale terminate în crose negricioase, aşa că terminaţiunea e formată de o mare massă de ramuri şi de crose. Diametrul terminaţiuni! este de 0,06—0,1 mm. Fibra cea groasă e însoţită de alte fibre nervoase hipertrofice. Se poate aprecia bine hipertrofia excesivă a fibrei nervoase, dacă o comparăm cu fibrele atrofiate musculare ale aceluiaşi muşchi.
Aceste două din urmă cazuri arată deci că, pe lângă atrofia excesivă a terminaţiunilor nervoase ale muşchilor, unele terminaţiuni în ţesutul conjunctiv, probabil în tendoane şi în apropiere de vase, sunt excesiv hipertrofiate, aşa că se poate presupune că aceste hipertrofii au semnificaţia unei compensaţiuni şi poate că exagenaţiunea reflexelor tendi-noase în aceste cazuri e în legătură de cauză cu această hipertrofie excesivă a terminaţiunilor în partea ţesutului conjunctiv (fibre, artere şi tendoane) al muşchilor.
CONCLUZIUNI
1. Rezultă din această lucrare că studiul terminaţiunilor nervoase este uşor, dacă ne servim de metodele descrise.
2. Acest studiu e destinat a releva nu numai detalii importante asupra histologiei patologice a terminaţiunilor, dar ne va permite de a pătrunde şi în etiologia unora din aceste leziuni.
3. Fără a reveni asupra detaliilor leziunilor aflate, ne mărginim a constata că cele mai multe leziuni produse pe cale experimentală corespund în general cu leziunile aflate într'unele maladii ale sistemului muscular al omului.
4. In fibrele terminale ale omului, mai distingem o serie de leziuni, precum: atrofie, hipertrofie, segmentaţie, fragmentare, stare embrionară sau chiar dispariţiunea totală a fibrei nervoase izolate.
5. In placa terminală, diferitele elemente ce o compun: reţeaua negricioasă cu crosele, micii nuclei bine coloraţi ai fibrei nervoase, substanţa şi nucleii fundamentali, arată leziuni asemănătoare şi din numeroasele combinaţiuni rezultă abnormităţi ale acestor părţi constitutive ale plăcii.
154
VICTOB BABEŞ
6. Astfel găsim, spre exemplu, în atrofia musculară simplă, o atrofie uneori cu proliferare a nucleilor; în hipertrofia unor muşchi în maladia lui Thomsen, se află o hiperplazie a substanţei negricioase a plăcii. In degenerescenta şi în regenerarea fibrelor musculare, pe care le întâlnim în febra tifoidă, se găseşte o simplificare a plăcilor şi adesea substituirea fibrei terminale în paintea sia periferică, printr'un firişor foarte fin. In pseudo-hipertrofia musculară, se găseşte -în piarte o dispariţiune a părţii negricioase, nu numai în placă, ci adesea în ultîmile segmente interanulare. In acelaşi timp, există adesea o proliferaţiune ia nucleilor fundamentali. In scleroza '.amiotrofică există o atrofie excesivă ia fibrelor musculare şi a plăcilor terminale, care sunt în mare parte negricioase, uniforme şi rău limitate. într'un caz de polinevrită, periferică ia lui Leyden lam găsit în general aceeaşi stare, dar se vedeau în acelaşi timp şi semne de o neofor-maţiune şi uneori chiar o proliferare excesivă ta nucleilor plăcii.
7. E important de a observa că în cele două din urmă maladii în care reflexele tendinoase au fost exagerate, fibrele nervoase şi terminaţiunile ţesutului conjunctiv aparţinând muşchiului sunt excesiv hipertrofiate.
8. In miopatiile primitive, leziunile muşchilor, ale vaselor ce aparţin muşchilor, ale nervilor, ale ganglionilor şi ale centrilor nervoşi, care au fost descrise în parte de unul din noi şi despre care am dat un rezumat, sunt în legătură cu leziunile terminaţiunilor nervoase.
Rezultă din studiul miopatiilor primitive că leziunile sistemului vascular al muşchilor joacă un rol foarte important în etiologia boalei.
In miopatiile secundare există alteraţiuni grave ale nervilor a căror formă tipică am descris-o.
Continuăm aceste cercetări, pe care le recomandăm a se practica ca un compliment necesar pentru studiul maladiilor musculare.
STUDII ASUPRA TURBĂRII
ISTORICUL
Este meritul nemuritor al D-lui Pasteur de a fi elucidat patologia turbării, de a fi dovedit că sediul maladiei este sistemul nervos central, fapt pe care Brown Sequard şi Duboue l-au susţinut prin probe clinice deja mai înainte de a fi determinat metoda de reproducere a boalei pe cale experimentală l) şi de a fi regulat în acelaşi timp mersul ei2).
In şedinţa Academiei de Ştiinţe din Februarie 1884, Pasteur aminteşte că acei câini care au rezistat la prima inoculaţie adeseori s'au arătat imuni faţă de infecţiunile ulterioare. Dânsul a putut să producă la câini prin inoculaţiune în sânge turbarea mută iar prin inoculaţiune sub durală, forma furioasă a acestei boale.
într'o publicaţiune ulterioară3) susţine că întreg sistemul nervos al animalului mort de turbare este virulent, constatând totodată că partea inferioară a măduvei spinale devine virulentă înaintea părţii superioare şi anume a măduvei oblongate. Tot în această publicaţiune, pretinde că sângele şi substanţa măduvei oblongate dela animalele moarte de turbare se deosebesc într'un mod caracteristic de starea normală prin aceea că conţin o mare cantitate de nişte granulaţiuni rotunde, foarte mici. Pasteur credea, că a putut să obţină o cultură pură de aceste granulaţiuni, injectând substanţă medulară virulentă în sistemul vascular al unui câine bolnav de turbare; în acest caz zicea dânsul, elementele nervoase
1) Academie des Sciences, 30 Mai 1881.
2) Academie des Sciences, 11 Decembrie 1882.
3) Academie des Sciences, Februarie 1884.
56
VICTOB BABEŞ
OPEEE ALESE
157
dispar după câteva ore rămânând numai o substanţă fin granulată, ce se colorează uşor cu colorile de anilină. Mai departe arată că şi prin injec-ţiune intravenoasă, se poate produce turbarea furioasă, dacă se injectează doze minimale de substanţă virulentă; apoi că prin diluări însemnate virusul se poate slăbi cu destulă regularitate; însă virusul astfel atenuat nu poate servi ca vaccin. Tot în această comunicare aminteşte că,, atât câinii, cât şi iepurii de casă pot prezenta fenomene de turbare, care dispar pentru a reapare mai târziu din nou. La găini, turbarea în genere nu e mortală. Dânsul exclude transmisiunea virusului rabic prin căile nervoase, deoarece şi în urma injecţiunii nu se declară boala.
In fine arată că posedă un virus care produce boala la iepuri în 7—8 zile; iar la purceii de India, în 5—6 zile.
într'o altă publicaţie J) face cunoscută metoda sa de atenuare a virusului rabic, treeându-1 prin maimuţe şi posibilitatea de a vaccina sigur câinii cu ajutorul acestui virus atenuat. Se pare că primele vaccinaţiuni preventive le-a făcut, parte cu sânge dela animalele moarte de turbare, parte cu substanţa medulară a iepurilor infectaţi cu măduva mai puţin virulentă dela maimuţă. Generaţiunile ulterioare de iepuri infectaţi succesiv cu această măduvă produceau virus din ce în ce mai forte.
Se ştie că Pasteur la începutul cercetărilor sale2) a izolat o bacterie din saliva unui copil mort de turbare şi credea că acest microb poate fi pus în legătură cauzală cu turbarea; este însă identic cu microbul salivei descris de Sternberg şi Fraenkel.
Deşi toate aceste comunicări au contribuit foarte mult ca să elucideze patologia turbării şi să îndeplinească cerinţele unei cercetări ştiinţifice asupra boalei, totuşi ne lasă impresiunea că unele chestiuni nu sunt destul de probate.
Un fapt foarte important reiese din ele, anume că e posibil de a face refractare animalele în contra infecţiunii cu virus rabic.
De aici înainte P a s t e u r şi colaboratorii săi s'au pus exclusiv pe acest teren. In şedinţa Academiei de Ştiinţe dela 20 Octombrie 1885, Pasteur face cunoscut că a părăsit cu totul metoda, după care a vaccinat până: acuma şi că dispune de un alt mijloc mult mai simplu şi mai sigur. Dânsul a putut, trecând virusul rabic succesiv prin iepurii de casă să-1 fortifice din ce în ce astfel că după vreo 50 de generaţiuni omoară aceste animale după o incubaţiune de şapte zile. Astfel a ajuns să fixeze virusul
]) Academie des Sciences, 29 Mai 1884. 2 Academie des Sciences, 29 Ianuarie 1881.
rabic; măduva animalelor moarte după infecţiune cu virus fix era virulentă în toată întinderea ei şi de aceasta s'a servit pentru vaccinaţiune.
Pasteur a constatat că sub influenţa temperaturii de 20°—25°C şi în aer uscat măduvele îşi pierd cu încetul virulenţa aşa că la a 14-a zi sunt cu totul nevirulente. După cercetări numeroase dânsul stabileşte următoarea pradatiune în virulenţa măduvelor după zilele de uscare: măduvele de 14—7 zile inclusiv nu mai sunt virulente, măduvele dela 6 zile până Ia cele de o zi sunt toate virulente proporţional cu etatea lor aşa că măduvele de 1 şi 2 zile omoară iepurii trepanaţi Supă o incubaţiune de 7 zile, cele de 3 şi 4 zile produc moartea după 8 sau 9 zile, cele de 5 şi 6 zile după 10—15 zile. Cu seria de măduvă astfel preparate a putut să imunizeze câinii contra virusului rabic-
La 6 Mai 1885, a început tratamentul la om.
Cercetările pe care le-am făcut asupra turbării se bazează în mare parte pe punctele principale ale comunicaţiunilor lui Pasteur; nu am neglijat însă de a le repeta *).
Materialul întrebuinţat la început spre acest scop a fost următorul:
1) Măduva oblongată a unui copil mort de turbare la 13 Noembrie 1885. 2) Creierul unui câine mort cu simptome de turbare la 13 Decembrie în institutul D-lui profesor Hogyes; câinele fusese infectat din acel copil. 3) Sistemul nervos central şi alte organe, provenite dela un tânăr, a cărui autopsie s'a făcut în spitalul Rochuis. 4) Măduva oblongată a unui câine mort Ia 18 Februarie 1886 de turbare la şcoala veterinară din Lyon. 5) La 15 Martie, măduva spinării dela un iepure, infectat în institutul D-lui Hogyes cu măduva unui câine mort de rabie. 6) Un iepure adus Ia Institutul de Igienă berlinez de către Dl. profesor I s z 1 a i, care iepure fusese infectat cu virus fix dela P a s t e u r. 7) Un iepure infectat cu virus fix, pe care ni l-au trimis dela Pasteur la 14 Octombrie 1886. 8) Mai mulţi câini de stradă morţi de turbare.
Prevăzut cu acest materia], am reuşit să produc turbarea pe cale experimentală; totuşi pentru păstrarea şi perpetuarea virusului am ales cazul dela 13 Noembrie 1885, precum şi virusul fix provenit dela Berlin şi Paris.
Pe când substanţele virulente, injectate cu ajutorul seringii lui Pravaz sub pielea animalelor dau rezultate nesigure, deoarece aceste animale şi anume: câinii, iepurii de casă, purceii de India, şoarecii, şobolanii şi pisicile foarte adeseori nu căpătau boala, inoculaţiunea în corpul sticlos sau sub meninge la aceleaşi animale produce totdeauna turbarea. O altă
i) Virchow's Archiv, 1887, v. CX.
158
VICTOR BABBS
OPEEE ALESE
159
condiţiune pentru conservarea virusului este infectarea mai multor animale deodată spre ia nu pierde virusul, în cazul când un animal ar muri din cauza traumatismului sau din cauza infecţiunii prin plagă.
In cursul cercetărilor numeroase am adus următoarele modificări metodei de trepanaţiune: 1) în locul coroanei de trepan am întrebuinţat un burghiu solid, oare producând un orificiu în formă de pâlnie, expune o suprafaţă mai mică posibilităţii de a se infecta şi scurtează mult timpul operaţiunii. 2) Narcotizarea iepurilor am aflat-o cu totul superfluă. Este de ajuns, după ce extremităţile s*au fixat bine, să se comprime uşor cu o mână partea anterioară a capului; şi astfel animalul stă cu totul imobil. Cu chipul acesta s'a redus mortalitatea animalelor, din cauzele arătate mai sus, sub 1 %.
Deoarece şi alte maladii prezintă unele din simptomele turbării, am ales cu multă îngrijire animalele destinate pentru transmiterea boalei, având în vedere fenomenele nervoase, adeseori ridicarea temperaturii sau scăderea greutăţii corpului animalului bolnav.
NATURA VIRUSULUI RABIC
In prima linie, am căutat să elucidăm natura virusului care produce turbarea. Spre acest scop ne-am folosit de organele şi în special de sistemul nervos central, provenite dela cazurile arătate mai sus, şi am întreprins mai multe serii de cercetări.
CERCETĂRI BACTERIOLOGICE
Dela început am căutat să obţin cultura artificială de virus rabic, întrebuinţând pentru acest scop organele şi în special sistemul nervos central al animalelor moarte în urma infecţiunii cu turbare de diferite provenienţe; oa substanţe nutritive am întrebuinţat: agar-agar, gelatină şi ser de sânge gelatinizat, dela diferite animale; mai departe cartofi, agar-agar cu glicerina, ser cu glicerina şi în fine diferite substrate solide şi lichide, preparate din creier de om şi de iepuri de casă sau amestecate cu această substanţă. Substratele însămânţate au fost ţinute unele la temperatura corpului sau a odăii, altele la adăpost de oxigen. într'un număr mare de experimente (peste 800) nu am observat diferenţe mari între rezultatele obţinute cu diferite substanţe. Cel mai adesea am obţinut rezultate pozitive pe agar-agar şi la temperatura corpului; căci în 150 de cazuri, pe lângă cea mai mare precauţiune luată la însămânţare, s'a desvoltat tot-
deauna unul şi acelaşi microb, care însă transplantat, creşte şi pe alte medii nutritive şi chiar şi la temperatura ordinară.
Microbul acesta formează colonii în profunzime, iar de-a-lungul striului se desvoltă sub forma unor puncte sau ca o creastă puţin abundentă, cenuşie ca un praf fin. Coloniile sunt compuse din nişte coci de diferite mărimi, dela 0,4 ji — 0,6 ţi de diametru, globuloşi, uneori sub formă de diplocoei sau de lanţuri scurte şi dense, cel mai adesea ori aşezaţi în grămezi neregulate. Grupele sunt mai dese în centru decât la periferie, se colorează slab cu colorile de anilină. In mijlocul unor coci se vede adeseori un striu transversal, pe~care cade de multe ori un alt striu perpendicular, iar segmentele formate de aceste linii se colorează diferit cu substanţele colorante. In genere, cocii aceştia se colorează cu colorile de anilină luând o nuanţă diferită de ceilalţi coci; aşa, de exemplu, cu albastru de metilen nu se colorează în albastru ci cel puţin parţial în violet. Uneori o parte a cocului a devenit violetă, cealaltă albastră.
Din culturile acestea, obţinute prin însămânţare cu virus fix, s'au infectat în meninge 8 iepuri de casă şf 6 purcei de India; numai doi din iepuri au murit după 1—14 zile cu fenomene de turbare; alte animale infectate cu creierul lor s'au îmbolnăvit de asemenea de turbare. Dintre purceii de India unul a murit după şapte zile cu fenomene caracteristice, un al doilea după 14 zile a prezentat fenomene pronunţate, însă în urmă s'a restabilit complet. Doi iepuri de casă inoculaţi cu culturi de virus fix au prezentat de asemenea simptomele caracteristice precum febră şi un început de paralizie, dar animalele s'au restabilit complet. Dintre doi iepuri a căror temperatură şi greutate se măsurau zilnic, unul a avut o febră uşoară în a şaptea zi, celălalt nu a avut deloc febră; amândoi însă au rezistat. Alţi doi iepuri au murit din întâmplare la câteva zile după inoculaţiune; celelalte animale au rămas sănătoase.
In mai multe cazuri s'a desvoltat pe agar-agar din măduva spinării la suprafaţă o crustă uscată sbârcită, mai târziu metalică prelungindu-se şi în profunzime iar la microscop prezentând aspectul descris mai sus. Din aceste culturi, s'au inoculat sub meninge doi iepuri de casă şi doi purcei de India, însă fără rezultat. Numai odată ne-a succesl) să producem turbarea cu o cultură albuie, puţin transparentă şi foarte proeminentă la suprafaţa agarului care lichefiază gelatina cu încetul şi nu este saprogenă. In această cultură, la microscop am constatat nişte bacili puţin curbi, inegali (0,5 fx —0,8 ţi), groşi, uneori umflaţi la o extremitate.
]) A reuşi (Nota Red.).
OPERE ALESE
161
160 VICTOR BABEŞ
In interiorul acestor-bacili, se văd nişte formaţiuni rotunde, colorate în roşu închis cu albastru de metilen, dispuse uneori în grupuri mai mari, alteori ca nişte puncte mici, adeseori mai groase decât bacilul; dintre doi iepuri de casă, infectaţi cu această cultură, a murit unul din cauza infecţiunii prin plagă, pe când celălalt a pierit cu fenomene caracteristice după opt zile; un iepure infectat dela cel dintâi a murit iarăşi după o zi iar din creierul lui, s'a desvoltat aceeaşi cultură. Era vorba prin urmare de un bacii care produce infecţiune prin plagă si care poate să determine moiartea. Pe lângă dânsul s'a introdus fără îndoială şi virus rabic, care a omorît pe cel de al doilea iepure.
Din acest din urmă, s'a infectat un alt iepure de casă, care a murit de virus.
De mai multe ori s'au desvoltat pe agar-agar la suprafaţă, după câteva zile, nişte plăci izolate, depărtate de punctul de inoculare, turtite, lucide, cenuşiu transparente, puţin aderente; iar la microscop, s'a văzut că sunt formate de nişte bacili având multă asemănare cu bacilul virgulă al lui Koch. Cu toiate acestea sunt ceva mai subţiri şi miai lungi, fiac o curbură mai mare, extremităţile sunt ascuţite şi prezintă mai adeseori forme de 5 şi de spirale. Pe gelatină, cresc la suprafaţă ca şi în profunzime şi nu lichefiază; inoculate la animale nu au produs niciodată fenomene de turbare.
In mai multe cazuri, pe lângă taceşti microbi s'iau desvoltat şi alţii deodată şi s'au izolat, care însă proveneau sau din infecţiunea cu care era asociată turbarea sau erau numiai impurităţi.
Peste 400 de însămânţări nu iau dat niciun rezultat.
Mai remarcabilă este descoperirea cocilor descrişi în primul rând şi oare s'au desvoltat cam în a cincia piarte din cazuri; ce-i drept nu am putut să stabilesc legătura lor cu turbarea, însă cercetările care se vor mai face asupra lor sunt destul de motivate.
Poate că acest coc a fost aflat şi de alţii însă din descrierile lor nu reiese acest lucru. Ceea ce ia iafLat Gibier1) nu intră deloc în cadrul bacteriilor; de asemenea nu m'am putut convinge de prezenţa bacteriilor descris de Dowsdewell2); în fine formaţiunile descrise de Fol3) în fibrele nervoase cu siguranţă nu sunt microbi.
0 These, 1888.
2) The veterin. journ. 1886, v. XXIII, p. 18.
3) Acad. des Sciences, 14 Decembrie 1885.
Nu este sigur dacă cocii, obţinuţi de Fol în culturi, aparţin la una şi aceiaşi specie, precum nici simptomele la care au dat naştere nu sunt descrise într'un mod care să excludă orice îndoială.
Relativ la cele aflate de R i vo 11 a l) nu am putut niciodată să aflu bacterii în secţiunile de peste 100 de cazuri tratate după metoda lui. In tot cazul se naşte însă întrebarea dacă nu cumva pe lângă virusul rabic s'ar putea afla în organele animalelor moarte de turbare şi oarecare bacterii, care ise pot cultiva uşor, de asemenea dacă turbarea obţinută prin culturi nu este produsă de o substanţă, ce se află împreună cu acele bacterii, dair oare nu poate fi pusă în evidenţă prin mijloacele de care dispunem astăzi.
Experimentul următor însă pare a pleda contra acestei ipoteze. Am infectat de trei ori iepuri de casă sub meninge cu substanţă nutritivă, în care s'a însămânţat ţesut nervos dela animale moarte de turbare şi pe. care nu s'a desvoltat nimic; altă dată am inoculat substanţă nutritivă, care conţinea bucăţi de măduva spinării, rămase sterile. In fine am introdus chiar măduvă sterilă după 8—10 zile dela inoculare, sub meninge. Toate animalele acestea au rămas sănătoase. Cu toate acestea, suntem dispuşi a crede că virusul rabic este dependent de un microorganism, care nu se poate demonstra morfologiceste şi care se păstrează şi se înmulţeşte în substanţe nutritive în condiţiuni până acum necunoscute. Mai puţin probabilă e presupunerea că cocul aflat în mai multe cazuri stă în legătura cauzală cu turbarea, însă prin culturi artificiale virulenţa lui se slăbeşte foarte mult. Mai probabil este că aceşti microbi au fost inoculaţi împreună cu virusul rabic, că ei pot trăi mai mult timp în organism fără să producă alteraţiuni si că se pot reinocula la mai multe generaţii împreună cu virusul rabic.
EXPERIMENTE CU SUBSTANŢA VIRULENTA2)
Neputând obţine microbul turbării în culturi, am căutat să studiem însuşirile virusului rabic în măduva animalelor moarte de această boală, şi am constatat că faţă de diferitele substanţe desinfectânte [el] se comportă întocmai ca microbii, cu deosebire numai că este mult mai rezistent
O emulsiune făcută din măduvă şi sublimat corosiv în soluţiune de 1:1.000 sau cu acid-fenic 1:100 nu-şi pierde virulenţa decât numai după vreo 2—4 ore.
J) II virus rabido. Giorn. di Anat. Fisiol. s. e. Pat., 1886, v. XVIII. 2) Virchow's Archiv, 1887, v. CX.
11. Opere alese
162
VICTOR BABEŞ
OEEEE ALESE
163
Emulsiunea de măduvă filtrată prin fitrul lui Pasteur, îşi pierde cu totul virulenţa.
O emulsiune făcută cu alcool slab şi filtrată nu mai este virulentă.
Virusul rabic e mai puţin rezistent la căldură decât multe bacterii; astfel că la temperatura de 62°C, timp de 10 minute se distruge cu totul, iar la 58° în timp de o oră se distruge de asemenea. In contact cu aerul atmosferic şi la temperatură ordinară emulsiunile nu mai sunt virulente după vreo 5—6 ore.
In diferite cazuri, afară de oxigen, se păstrează mult timp virusul rabic, aşa de exemplu în eprubete cu acid carbonic după mai multe luni nu-şi pierduse însuşirile sale.
Frigul conservă bine virulenţa măduvelor, temperatura între 0°—12°C este cea mai potrivită pentru a le păstra. De asemenea şi în glicerina sterilizată se conservă bine vreo patru săptămâni, chiar şi la temperatura ordinară.
Diferitele experimente făcute pe câini, pentru a afla cât timp după muşcătură se poate preveni boala prin desinfecţiunea plăgii, au dat rezultate puţin Încurajatoare. Aşa, arderea profundă cu fier roşu are efect numai în primele cinci minute după muşcătură şi după zece minute în-târziază manifestarea boalei. Acidul nitric pur, cinci minute după muşcătură nu are efect preventiv.
ANATOMIA PATOLOGICA
La autopsia indivizilor morţi de turbare nu se găsesc leziuni macro-scopice caracteristice. In ceea ce priveşte animalele, şi în special câinii, se presupune adeseori că ei au murit de turbare, când în stomacul lor se găsesc corpi străini ca paiele, bucăţi de lemn, etc; cu toate acestea, eroarea este posibilă, fiindcă animalele au putut înghiţi acei corpi împreună cu alimentele, iar pe de altă parte, prezenţa acestor corpi străini nu are nicio legătură etiologică cu turbarea.
Am examinat cu cea mai mare atenţiune organele şi în special sistemul nervos provenit dela mai multe cazuri de turbare, şi am constatat că cercetările pătohistologice ne dau puţine desluşiri în această privinţă.
La câini, în membranele subţiri ale creierilor şi măduvei spinării se găsesc alteraţiuni inflamatorii, precum: hiperemie, edem, acumularea unei substanţe reticulate, aici şi colea ieşirea leucocitelor şi a sângelui din vase, pe când sistemul nervos poate fi aproape normal.
. Tn două cazuril) la om am aflat epanşamente sanguine, simetrice în stratele superficiale ale fosei romboidale şi câteva focare mici nesistematice de ramolisment alb-cenuşiu, aşezate longitudinal Astfel de focare am aflat în măduva şi în bulbul câinilor morţi de turbare. In multe cazuri, cu tot examenul minuţios ce l-am făcut, a fost imposibil de a constata leziuni microscopice în măduva spinării.
Micile emoragii superficiale, dispuse simetric în măduva oblongată a oamenilor şi câinilor morţi de turbare, cele dela suprafaţa creierului şi mâi cu seamă dela baza ventriculului al patrulea adeseori nu erau libere ci limitate de teaca vasculară externă, dilatată. Cu microscopul, am observat celule migratrice în jurul vaselor, care pătrund în creier şi al căror endoteliu era adeseori umflat; spaţiile limfatice din jurul vaselor erau adeseori umplute sau cu celule periteliale care prezentau uneori figuri de kariokineză sau cu o massă fibrinoasă şi chiar cu globule roşii de sânge. Ventriculii cerebrali şi canalul central conţineau de regulă o substanţă hialină, particulară, care se colorează după metoda lui Gram; alteori conţineau şi globule roşii în cantitate mai mare sau mai mică.
Adeseori, aşternutul canalului central lipsea/ iar substanţa aceea a hialinei, descrisă mai sus pătrundea în lacune şi chiar în substanţa gelatinoasă! dimprejur. Această din urmă substanţă precum şi vasele învecinate prezentau mici alteraţiuni emoragice şi inflamatorii; teaca elementelor nervoase în unele locuri era sediul unui edem inflamator, .conţinând uneori picături de grăsime, alteori fiind granuloasă şi colorată în galben. Cilindrul-ax l-am aflat câteodată hialin şi tumefiat.
Celulele nervoase din câţiva nuclei ai măduvei oblongate şi din coarnele anterioare ale măduvei spinării erau pe alocuri atrofiate, mai lucide ca de obicei; fără nuclei, uneori cu margini scobite şi adeseori înconjurate de celule migratrice. înafară de aceasta, rareori lipseşte prolife-raţiunea celulară în jurul vaselor din substanţa cenuşie, şi avem impre-siunea că toată substanţa fundamentală ar fi mai uniformă decât în stare normală.
Pe lângă aceste alteraţiuni, am aflat adeseori în membranele subţiri ale creierului şi în stratele superficiale ale substanţei corticale, nişte glo-buli mari granuloşi sau nişte celule cu granulaţiuni gălbui, lucitoare; între aceste celule, erau multe ale căror granulaţiuni se colorau după metoda de colorare a lui Gram. Granulaţiunile acestea făceau impresiunea unor diplocoei groşi de 0,5 ţi—0,7 [x.
i) Babeş, Virchow's Arehiv, 1887, v. CX-.
164
VICTOB BABEŞ
OPERE ALESE
165
Leziunile sistemului nervos cenitnal lia animalele moarte de virus îix sunt identice, dar mai puţin înaintate.
Leziunile anatomopatologice au fost studiate şi de alţi scrutători* între care avem:
Profesorul Golgi („Arch. italiennes de biologie'4, t. VIII, 1888), într'o comunicaţie făcută Societăţii Medieo-Chirurgicale din Pavia arată rezultatul cercetărilor sale asupra alteraţiunilor anatomice ale turbării, întreprinse asupra unei serii de iepuri inoculaţi prin trepanaţie cu virus rabic dela un iepure turbat, procunat de colegul său prof. Perroncito.
Iată rezultatele ce a obţinut:
Din piesele tratate cu lichide întăritoare uzitate, făcând secţiuni pe oare ie-a colorat cu safranină sau violet de genţiană, a constatat că, în diversele elemente celulare care iau parte la constituţiunea organelor centrale, se pot vedea pe o scară întinsă modifieaţiunile succesive şi caracteristice ale strucurii nucleare care caracterizează diviziunea indirectă (kariokineză). D-sa a putut constata aceste fapte în următoarele părţi:
1. In elementele constitutive ale pereţilor vasculari:
2. In elementele nevroglice;
3. In celulele epiteliale ale ependimului ventriculilor cerebrali şi în canalul central al măduvei spinării;
4. In celulele nervoase.
Ordinea în care s'au descris aceste elemente serveşte şi ca măsură a gradului de alteraţiune, primele fiind cele miai interesate iar ultimele cele mai puţin.
In privinţa celulelor nervoase D-sa nu se pronunţă într'un mod definitiv, aşteptând a-şi completa observaţiunile. Cu toate acestea adaugă că pe când formele kariokinetioe caracteristice erau nare, a găsit o mare cantitate de celule care prezentau o alteraţiune foarte evidentă ia nucleului lor. Această alteraţiune de un caracter nedeterminat eria reprezentată prin existenţa unei masse nucleare neregulată, cu un diametru mult miai considerabil decât cel normal, fără structură definită cu contur adesea dantelat şi colorându-se intens cu substanţele care au o acţiune electivă pronunţată asupra cromatinei (mai cu seamă safranină). Pentru un număr oarecare de elemente alterate în acest mod n'a putut stabili dacă sunt celule nervoase sau elemente ale nevrogliei.
Această star,e patologică interesa toate părţile sistemului nervos central, adică diversele regiuni ale cerebrului, ca: scoarţa regiunilor frontală, parietală şi occipitală, cornul lui Amon, corpii striaţi, lobii olfactivi, apoi cerebelul, măduva oblungată şi măduva spinării.
Alteraţiunea aceasta nu era uniform diseminată, ci dispusă în focare. Rareori a întâlnit secţiuni care să nu prezinte această alteraţiune.
In ceea ce priveşte cerebrul, regiunea bazilară i-a părut mai atinsă. In măduva spinării cele mai interesate erau coarnele posterioare.
Schăffer („Annales de l'Institut Pasteur", 1889, Nr. 12) întărind măduva în lichidul lui Muller, a observat microscop iceşte în cele mai multe cazuri nişte focare de ramolisment ale substanţei grise ce se întindeau şi la coarnele anterioare şi posterioare pe care le deformase. Substanţa albă prezenta o degenerescentă în formă de striuri sau de mici insule mai pronunţate în regiunea dorsală la limitele dintre cordonul lui Goli şi Burdach. In genere toate elementele măduvei erau atinse de un proces inflamator.
Microscopiceşte a găsit o abundentă emigraţiune de leucocite în substanţa albă, şi mai cu deosebire în cea grisiă, formând chiar grămezi în coarnele anterioare, corespunzând distribuţiunii vaselor sau celulelor ganglionare. In unele cazuri, numeroase leucocite pătrunseseră până în canalul central pe care îl împărţiseră în două.
Vasele sanguine prezentau o bogată infiltraţiune periadventiceală, tunica adventice în multe cazuri era hialină şi îngroşată, epiteliul ici şi colo umflat. In interiorul unor vase, se aflau coaguli şi filamente de fibrină, iar altele fiind prea încărcate cu sânge, dăduseră loc la emoragii.
Celulele nervoase prezentau formele de degenerescentă cele mai interesante şi cele mai variate astfel: unele sufereau o atrofie pigmentară, adesea cu formaţiune de vacuole; altele, o degenerescentă granuloasă a protoplasmei şi a nucleului. O formă s'a manifestat prin formaţiunea de mici vezicule rotunde sau minime vacuole, de preferinţă în jurul nucleului, a cărui confluenţă da protoplasmei perinucleare un aspect segmentat.
O /modifieaţiune observată frecvent în câteva celule ale coarnelor anterioare de cele mai adeseori la iepuri turbaţi, consistă într'o infinitate de granulaţiuni mici, dând astfel impresiunea ca şi cum ar fi fost o disolu-ţiune granuloasă a protoplasmei. In alte cazuri, celula bine limitată luase un conţinut cu totul omogen, cu luciu hialin, şi având câteodată) una sau două vacuole.
In fine, în protoplasma multor celule nervoase a observat nişte fibrile mergând paralel cu suprafaţa lor, colorate mai tare sau mai slab prin carmin şi eosină, cu nucleul puţin colorat şi cu nucleolul descompus în granulaţiuni. Forma definitivă a acestei degenerescente era o transforma-ţiune a corpului celulei, a nucleului şi a nucleolului într'o massă de granulaţiuni, pe când fibrilele prelungimentelor apăreau încă precise.
166
VICTOR BABEŞ
Spaţiile pericelulare le-a găsit mărite.
Substanţa albă a măduvei suferea de asemenea schimbări. In urmia ^procesului inflamator s'au găsit cilindri-ax foarte hipertrofiaţi, granuloşi, se colorau mâi slab, aveau un contur mai pal şi mai indecis, şi erau înconjuraţi de o teacă care se colora forte prin carmin, colorându-se şi prin metoda Weigert; care teacă câteodată era tumefiată şi umflată în formă de băşicuţă. Aceste modificaţiuni erau mult mai marcate în cordoanele posterioare şi pe alocuri în cordoanele anterioare şi laterale, unde se mai găseau uneori şi emoragii.
Rădăcinile posterioare în raport cu măduva lezată aveau cilindri-ax denudaţi şi răsuciţi în spirală, existând simultan modificaţiuni analoage şi în cordoanele posterioare.
Nervii periferici în raport cu locul muşcăturii arătau o infiltraţiune însemnată, şi alteraţiunile descrise erau mult mâi pronunţate în segmentul măduvei în care pătrundeau aceşti nervi.
Ga alteraţiuni ale bulbului a descris infiltraţiuni şi injecţiuni. Infil-traţiunea a observat-o în sinusul romboidal, în nucleii hipoglosului, în regiunea sensibilă a nervului vag, în fasciculului respirator şi solitar al lui Stilling şi mai cu seamă în diferite rădăcini ale nervului acustic. Adesea, în aceste puncte şi în particular pe teritoriul ganglionului acusticului, existau emoragii,! diverse forme de degenerescentă celulară şi chiar ici colo, scleroasă. Puntea şi ganglionii bazilari i-a aflat foarte injectaţi, dar mai puţin infiltraţi. In stratul cortical, toate aceste alteraţiuni erau puţin manifeste, a văjzut cu toate acestea numeroase celule piramidale cu vacuole, care se colorau mai puţin, cu contururi înecate şi cu numeroase fante pericelulare.  ■• c       > ;
Din cele descrise mai sus, Schăf fer crede că, în turbare, măduva sufere de o mielîtă acută, ale cărei leziuni sunt mai manifeste în segmentul superior al măduvei, când muşcătura a fost la membrele superioare şi contrariu pentru cele inferioare. • -•
Popoff („Virchow's Arehiv", 1890, v. CXXII) la autopsia unui individ mort de turbare a găsit următoarele caractere macroscopice: dura mater şi pia mater foarte hiperemiate, cea din urmă în regiunea scizurii lui Rolando cam turbure, fiind infiltrată cu un exudat bogat în celule limfatice. La baza creierului {şi în fosa silviană vasele sunt pline cu sânge, dar nealterate. Massa cerebrală şi mai ales substanţa albă, cerebelul şi protuberanta'sunt foarte roşii şi injectate. Meningele măduvei şi substanţa .sa de asemenea hiperemiate.
OPERE ALESE
167
Prin examenul microscopic, a putut să constate numeroase emoragii, umplerea vaselor cu globule de sânge, masse de exudate plasmatice şi de elemente migratrice împrejurul vaselor şi o infiltraţiune densă a pereţilor lor.
Fibrele nervoase prezentau o îngroşare varicoasă a mielinei, cilindrul-ax nu participa la aceste modificări, ci era împins spre periferie. In alte fibre 1-a aflat umflat în formă de fus, corespunzând îngroşării tecii mielinice. Mai departe găsim ciiindru-ax hipertrofiat în diferite grade şi mielina redusă la un strat subţire şi chiar lipsind cu totul, când el este atunci lipit de nevroglia înconjurătoare.
Spaţiile pericelulare nu sunt bine pronunţate, celulele nervoase erau lipite de ţesutul înconjurător, aveau forme mai mult sau mai puţin rotunde şi adeseori lipsite de prelungiri. In protoplasma lor, i s'au prezentat grămezi de un pigment granulos galben-brun, aşezat uneori la unul din polii celulei, alteori împrejurul nucleului. Adeseori a întâlnit celule în care granulaţiunile pigmentare ocupau întregul corp, lăsând liber numai stratul periferic, în care nu se mai puteau distinge nici nucleu nici corpusculi nucleari, pe când în altele se vede nemodificat, deşi întreaga celulă ena compusă numai din granulaţiuni pigmentare. A mai observat grămezi libere de pigment, care prin dispoziţiunea lor, conservau forma celulelor distruse din care au provenit. Nucleii celulelor nervoase erau de asemenea alteraţi, contururile lor neregulate, colţurate, substanţa lor devenea granuloasă şi în fine dispăreau lăsând în urma lor o grămadă de pigment.
Aceste alteraţiuni le-a aflat răspândite într'un mod uniform în tot sistemul; nervos central, dar mai vizibil în unele părţi ca, în coarnele anterioare, în toată lungimea măduvei spinării şi de preferinţă, în regiunea cervicală; în bulb, în nucleii perechilor a IX-a, a Xl-a, ale căror celule erau reduse la o massă pigmentară, a IV-a, a Vî-a şi a XII-a şi nucleul motor alperechii a V-a erau atinşi într'un grad însemnat. In ce priveşte nucleiî acustici, celulele erau bine conservate şi nu se deosebeau de cele normale decât printr'o cantitate mai mare ide pigment în protoplasma. Alteraţiuni de asemenea foarte marcate i s'au prezentat în centrii sub cor-tioali şi în marile celule din lobii frontali şi paraoentrali.
Pentru examenul histologie al protuberantei şi bulbului, Meynert şi Gombault au găsit o infiltraţie de celule migratrice în peretele extern al vaselor.
In afară de acestea, au găsit la copii o tumefacţie simplă a ganglionilor situaţi de partea muşcăturii şi o hiperplazie marcată a foliculilor faringelui şi amigdalelor. Nervii care puneau în comunicaţie partea muşcată cu centrii nervoşi erau aproape sănătoşi, uneori puţin injectaţi şi edema-
168
ViCTOR BABEŞ
OPERE ALESE
169
ţiaţi. In glandele salivare, au observat o migraţiune de celule limfatice în jurul vaselor, un edem tal ţesutului conjunctiv al glandelor şi o stare turbure granuloasă ia celulelor epiteliiale din fundurile de sac glandulare. Dar aceste leziuni, iar fi miai mult datorite exeitaţiunii funcţionale ia centrilor nervoşi şi ia glandelor decât turbării.
Ga male ia („Annales de l'Institut Pasteur", 1887, Nr. 4), pe 8 autopsii făcute la spitalul municipal din Odesa, la indivizii sucombaţi de turbare, în urma muşcăturii de câini şi de lupi turbaţi, a găsit asupra măduvei următoarele leziuni macroscopice :
Dura mater nu prezenta nicio modificare vizibilă. Pia mater foarte hiperemiată şi uneori a găsit între dura mater şi pia mater un lichid seros abundent.
Regiunea cervicală în nivelul umflăturii sale, prezenta leziuni mai mult sau mai puţin întinse; astfel, în trei cazuri prezenta un ramolisment al substanţei albe în formă de focare; în două cazuri, fasciculii laterali, în aproape toată întinderea lor, prezentau un ramolisment alb-cenuşiu; în alte două, era edemaţiată făcând hernie la secţiune, iar într'un caz, a găsit în substanţa grisă, la limita dintre coarnele anterioare şi posterioare, o revărsare considerabilă de sânge.
Regiunea dorsală a prezentat ramolisment în trei cazuri, mai cu seamă foarte marcat în unul, măduva era edemaţiată şi hiperemiată făcând hernie la secţiune, în altul a găsit un focar vascularizat.
In regiunea lombară, într'un caz, fasciculii laterali s'au găsit ramoliţi, în altul prezenta deasupra umflăturii lombare două porţiuni umflate, separate printr'o strangulaţiune, în care ţesutul mâduvei era ramolit în toată grosimea lui.
Din cele de mai sus descrise, .Ga m a 1 e ia deduce că toate aceste cazuri au prezentat leziuni macroscopice determinate, şi anume un ramolisment alb al cordoanelor laterale <şi posterioare, şi deoarece acest ramolisment e un fenomen consecutiv, conchide că leziunile medulare ale turbării sunt caracterizate' prin focare de necroză, la care adaugă că asemenea focare trebue să se găsească şi în celelalte părţi ale sistemului nervos central, dar al căror sediu precis nu se poate indica.
Pentru completarea studiului anatomopatologic am întreprins o nouă serie de cercetări la Institutul de Bacteriologie din Bucureşti asupra materialului abundent, pe oare am avut ocaziunea să ni-1 procurăm. Cercetările s'au făcut atât la animale cât şi la om
') Aceste lucrări au fost expuse în teza d-lui Mihăiiescu  S t e II a n, 1890.
Cercetările pe animale
Cazul I. Pe [un] iepure sucombat în urma inoculaţiunii cu virus rabic fix constatăm următoarele:
In secţiuni din măduva spinală luate la diferite înălţimi, vedem că meningele sunt îngroşate şi infiltrate cu o substanţă uniformă granulată şi amestecată câteodată cu granulaţiuni mai hialine. Rădăcinile nervoase nu arată nici în cilindri-axi, nici în mielină leziuni pronunţate, numai teaca mielinică este puţin umflată şi edemaţiată. Canalul central este dilatat; în unele părţi conţine o substanţă granuloasă iar în altele este gol. Substanţa albă este modificată numai prin aceea că există între fibrele nervoase nişte masse rotunde de o substanţă uniformă hialină, ce nu se colorează cu picro-carminat, de o grosime de mai multe sutimi de milimetru, care rupe parte din substanţa aibă. Această massă de substanţă este mai cu deosebire frecventă pe parcursul fibrelor nervoase ale rădăcinilor anterioare.
In ceea ce priveşte celulele motrice din coarnele anterioare, mai multe din ele au un aspect normal, dar în protoplasma lor există mai multe fragmente de o substanţă colorată, cu direcţiunea fibrelor intracelulare. Alte celule sunt mai mici şi fără^ prelungiri, spaţiile pericelulare fiind aproape umplute de celule polinucleare. Aceste leziuni sunt mai clare în celulele dela partea cea mai anterioară a coarnelor anterioare, de unde pornesc rădăcinile modificate. In mijlocul coarnelor, există mai multe celule nervoase atrofice cu protoplasma difuză şi înconjurată de celule embrionare. Leziunile acestea sunt destul de evidente, dacă le studiem comparativ cu secţiuni de măduvă
normală. :
In măduvă, mai putem observa o proliferaţie celulară de-a-lungul vaselor şi anume a celor care intră în rădăcinile anterioare, pornind dela vasele coarnelor anterioare.
Leziunile coarnelor anterioare se văd mai bine în urma coloraţiunii cu fuchsină lui Loffler. Toate celulele nervoase ale coarnelor anterioare sunt pline de granulaţiuni, ca şi cele ce le observăm în urma coloraţiunii cu picro-carminat: unele celule sunt atrofiate şi în parte înlocuite cu celule mici rotunde, altele sunt umflate, granulate, dar granulaţiunile sunt mai mici; aceste celule nu mai conţin nucleu, ci numai nucleol. Astfel de celule se găsesc mai de preferinţă în apropierea canalului central.
După coloraţiune, prin metoda lui Gram, celulele nervoase nu mai arată granulaţiunile lor, ci sunt nişte masse uniforme, rotunzite în substanţa albă, care se colorează bine prin această metodă.
Cu albastrul lui Loffler, căpătăm o" coloraţiune aproape izolată a gr anulaţi unii or neregulate din interiorul protoplasmei celulelor nervoase; aşa că putem zice că prin acest procedeu celulele nervoase se pot vedea şi cu ochii liberi. Granulaţiunile acestea albastre sunt neregulat dispuse de-a-lungul striaţiunilor celulare formând o reţea punctată, şi lângă celule, există nişte grupe de corpusculi mai mari ca nişte diplocoei. In măduva normală, nu se vede nicio urmă din aceste granulaţiuni în interiorul celulelor.
Cu metil alcoolic, se observă în interiorul celulelor, aceleaşi granulaţiuni care se întind şi în interiorul prelungirilor nervoase. Unele celule mari granulate au forma unor corpi stelaţi, ce se unesc prin prelungiri cu alţi corpi de aceeaşi natură.
Cu procedeul lui Ehrlich, granulaţiunile nu rezistă, totuşi sunt mai conservate decât restul ţesuturilor. .
Cu carmin nu se văd granulaţiunile, ci se constată numai că spaţiile pericelulare sunt mai mari şi celulele au nişte margini sinuoase.
170
m<m>R. BABKS
•OPERE ALESE
171
Pe o secţiune din proiuberanţmmÂmi câ aeveductul prezintă în apropierea tuberculelor patru gemene o proliferaţie a celulelor endoteliale; mai departe, substanţa gelatinoasă dimprejur este mai bogată în celule, şi substanţa grisă arată toate semnele unei proliferaţiuni celulare de natură diferită; vasele sunt înconjurate de celule embrionare,:; şi celulele nervoase, a căror protoplasma e granuloasă şi bine colorată, sunt câteodată în stare de proliferaţiune. In jurul arterelor mari dela suprafaţă şi cele care pătrund în protuberantă se găsesc leziuni remarcabile, ce constau într'o proliferaţiune a celulelor fixe şi o îngrămădire de celule migratrice. Intre meninge şi creier,, există o substanţă granuloasă, cu un exudat fibrinos, cu multe corpuri rotunde sau hialine.
In ceea ce priveşte celulele mari ale oulbului, centrul pneumogastricului şi acusticului, celulele sunt câteodată umflate, cu nucleul puţin colorat, altădată nucleul şi nucleoîul bine colorat. Unele celule aproape de vase sunt mai colorate şi cu nucleii mai puţin aparenţi, altele umflate, palide şi fără nucleu sau nucleol vizibil. In locuî nucleului, se vede în acest caz o reţea fină, roşie punctată; o astfel de reţea se vede şi în părţile periferice, uneori mai deasă şi fina. Cu imersiune vedem că, sub ependim, sub celulele cilindrice, există un strat vascular printre care prelungirile celulelor pornesc în profunzime; pe lângă aceste prelungiri se află şi nişte puncte fine, rotunde, ca un fel de diplocoei, sau mai multe puncte formând nişte lanţuri foarte difuze de 6,2 jx.
Pe secţiuni din cerebru trecând prin ventriculii laterali, se constată că celulele epifeliale din ependimul ventricular sunt proliferate şi mărite; această proliferare este mai pronunţată spre partea mediană. Asemenea şi plexul coroidian al ventriculului lateral se află într'o stare de proliferare celulară şi este totodată infiltrat de o reţea de natură fibrinoasă.
In tunica adventice a vaselor, mai cu seamă a arterelor, observăm o înmulţire celulară. Celulele nervoase mari şi mici din ganglionul superior (sau nucleul intra-ventricular al corpului striat) sunt modificate, aşa că multe par mai mici, uniforme, se colorează mai bine, cu nucleul puţin aparent. Ganglionul care se află dedesubt şi înafară de precedentul (sau nucleul lenticular extraventricular) este constituit de celule mai mari poliunghiulare şi cu mai puţine leziuni. Vasele în aceasta regiune inţer-gănglionară conţin un mare număr de celule, leucocite, -fragmente celulare şi corpuri mici rotunde hialine,. foarte colorate. Leziunile celulelor ganglionare menţionate sunt formate de granulaţiuni neregulate, colorate, ce se află în. protoplasma lor.; In cele mai- multe 'din aceste celule există nucleu, numai puţine sunt umflate, palide, fără nucleu, şi în spaţiile pericelulare câteodată dilatate se află câteva celule mici rotunde. In regiunea vaselor mai mari, care penetrează în axul circumvoluţiunilor cerebrului, există mai cu seamă o proliferaţiune celulară foarte evidenţă, însoţită întotdeauna de dilataţia lor. .
La suprafaţa substanţei corticale a creierului, observăm un strat destul de gros, uniform şi superficial, infiltrat de celule rotunde, care se continuă de-a-lungul vaselor ce pătrund în creier. Stratul superficial al substanţei corticale este uneori ;subţiat şi spaţiile, limfatice perivasculare sunt dilatate şi însoţite de o hiperplazie a ;endoteliului lor, iar multe din micile vase sunt pline cu leucocite. Celulele nervoase în toată întinderea creierului par a fi puţin modificare; se observă însă că în spaţiile pericelulare se află de multe ori lângă ele, câte un nucleu rotund, probabil un leucocit. Substanţa albă a devenit cu totul vacuolară (poate că din cauza alcoolului în care a fost piesa întărită). Meningele îngroşate, infiltrate şi acoperite de o massă de nuclei foarte mici,
puţin curbi şi oblongi (asemănându-se cu o luntre) în grosime de 1 p ce nu pot fi decât globule roşii artificial modi^cate. In. stratul, mai profund, se află de asemenea globule modificate polinucleare precum şi celule plasmatice. In interiorul vaselor, aflăm aceleaşi forme de globule sanguine, colorându-se o parte foarte intens cu rubinul lui Loffler.
La partea bazilară a creierului mare, se află în mai multe locuri o îngroşare foarte remarcată a meningelor care provine din înmulţirea şi îngroşarea celulelor fixe, ce sunt palide şi formează un ţesut, destul de dens. Vasele mai mari ale meningelor conţin o substanţă granuloasă, câteodată viu colorată, altădată globule roşii normale.
Comparând secţiunile făcute din creier rabic cu cele făcute din creier normal, din aceleaşi regiuni şi colorate prin aceleaşi procedee, nu s'a putut constata pe creierul normal niciuna din leziunile descrise.
In rezumat, leziunile aflate sunt de natură vasculară şi nervoasă, corespunzând în totul celor de mai sus. Putem însă adăuga aici loca-. Uzările   leziunilor,   făcând  un   examen   sistematic   al  creierului   şi al măduvei.
înainte de toate trebue constatat că, în cazul de faţă, mai tot sistemul nervos central este alterat, mai mult însă părţile motrice, şi anume coarnele şi rădăcinile anterioare ale măduvei 'spinării.
In ceea ce priveşte leziunile, ele nu par a prezenta nimic special: o stare embrionară a vaselor sau o hiperemie evidentă cu o exudaţiune din aceste vase, exudaţiune parte seroasă (dilataţiunea căilor mici .limfatice denotă această exudaţiune), parte fibrinoasă sau hialină.
Leziunile nervoase sunt foarte neînsemnate în ceea ce priveşte fibrele nervoase şi mult mai evidente în celulele nervoase de natură motrice.
Acestea din urmă prezintă, cum am văzut, o deranjare, câteodată o dispariţiune a nucleului şi a granulaţiunilor protoplasmatice. Leziunea cea mai evidentă observată în celule, pare a fi dilataţiunea spaţiului peri-celuîar şi grămădirea celulelor embrionare în acest spaţiu.
S'au mai aflat puţine leziuni şi anume o proliferare în apropierea rafeului ependimar, un exudat fibrinos asupra ependimului, precum şi în meninge ale căror vase sunt hiperemice şi în parte embrionare.
Cazul II. Iepure sucombat îri urma inoculaţiunii cu virus rabic de stradă.
Măduva spinală. Pe secţiuni colorate prin procedeul lui Gram, s'au observat o proliferare celulară şi o mică emoragie pe părţile laterale ale coarnelor anterioare.
Celulele nervoase nu se prezintă aici cu o coloraţiune aşa de închisă ca în măduvele întărite în alcool (aceasta fiind întărită în licoarea lui Muller).,
Prin procedeul lui Ehrlich rămân colorate unele din fibrele nervoase, care formează o reţea în interiorul substanţei grise; iar altele sunt dispuse în lanţuri, ce par a fi formate de corpi ovali umflaţi şi nodulari.
Cu rubin, vedem că celulele nervoase din coarnele anterioare sunt umflate şi fără urmă de nucleu, sau sunt sinuoase; în cazul din urmă, spaţiile pericelulare sunt umplute cu celule îotunde mononucleare. Acesfea formează câteodată grămezi în formă de cuiburi; toate au o protoplasma rarefiată şi reticulată, însă nu vedem nicio celulă hialină.
172
VICTOR BABEŞ
Cu picro-carminat, protoplasma ia o colonaţiune   roşiatică  punctată,  pe când nucleul devine brun şi cu mai mulţi corpi mici inegali în jurul său.
Bulb şi protuberantă. In jurul acveductului şi sub ependim, se află grupe neregulate de celule formând nişte noduli mici; din aceste celule unele sunt mici, stelate, câteodată cu mai mulţi nuclei, iar altele rotunde mononucleare şi aşezate împrejurul vaselor. Celulele cilindrice ale ependimului sunt acoperite cu uri strat destul de mare, format de un număr de vezicule egale, de un diametru de 5 p, având o îngroşare semilunară, ce priveşte spre celulele numite şi care se colorează în brun. Noduli inflamatori, asemenea celor menţionaţi mai sus, umplu partea, cea mai mare a acveductului. In nucleii nervilor motori, se observă o uşoară proliferare. Celulele nervoase conţin în proto-r- plasma lor o reţea fină, colorată; iar în interiorul unor vase din această regiune se găsesc masse hialine.
Cu albastrul de metilen se vede mai bine proliferaţia unora din celulele cu prelungiri din jurul vaselor precum şi granulaţiunile din protoplasma lor. Aceste granulaţiuni sunt mai pronunţate la periferia celulelor, pe când centrul de multe ori a devenit palid şi nucleul difuz, în multe cazuri numai nuoleolul mai rezisţ(ă. Granulaţiunile însuşi sunt mai mult sau mai puţin dense, de multe ori inegale, formând masse mai mari, neregulate şi uniforme; câteva celule au în interiorul lor şi mici vacuole. Se găsesc trei grupe de celule mari [la] originea nervilor motori cerebrali, unde deranjamentul substanţei cromatice, este bine vizibil, şi care constă în dispariţiunea reţelei cromatice în centrul celulei, însoţită de multe ori de dispariţiunea nucleului şi a substanţei cromatice, rămânând numai la periferia ei într'o stare densificată şi neregulată. In locul nucleului se află câteodată o grupă neregulată de granulaţiuni mari stalactiforme. Prin alte procedee de coloraţiune, leziunile nu sunt apreciabile. Pe secţiuni din protuberantă găsim că, în întreaga substanţă grisă centrală, există unele celule cu modificările descrise la substanţa cromatică.
In rezumat, în acest caz, leziunile seamănă cu cele din cazul precedent, cu diferenţa că aici aflăm mai mulţi noduli embrionari, analogi cu cei pe care îi vom descrie la om.
Am studiat natura acestor noduli, care sunt sau perivasculari sau formaţi în jurul unor celule nervoase distruse. Vedem că ei sunt formaţi de elemente mononucleare rotunde şi de elemente stelate, câteodată poli-nucleare, cu caracterul celulelor stelate ale nevrogliei.
Am mai intrat în detaliul granulaţiunilor protoplasmatice ale celulelor nervoase şi ale modificaţiunilor lor, detalii care se pot constata numai dacă întrebuinţăm procedeul D-lui profesor Babeş, adică coloraţiunea cu albastrul de metilen a pieselor întărite în alcool, după o tratare prealabilă scurtă cu lichidul lui Muller, sau fără cel din urmă.
Cazul III. Câine sucombat de turbare de stradă.
Măduva spinală. In regiunea lombară, leziunile sunt foarte evidente, ele consistă din focare inflamatorii, atât în substanţa albă, cât şi în cea grisă, focare care pornesc dela vasele regiunii, ce sunt inflamate, sau din diferite puncte izolate. In substanţa albă, există un focar în zona rădăcinilor anterioare drepte şi un alt focar tot în dreapta, între cordonul lui Burdach şi Goli. In substanţa grisă, focarele sunt din contră la stânga, şi anume două focare, unul la partea antero-Iaterală şi altul la partea postero-laterală a cornului anterior.
OPERE ALESE
173
O leziune foarte pronunţată se află în -regiunea centrală, unde există o destrucţiune a substanţei gelatinoase, pornind dela canalul central, printr'o substanţă granuloasă, fin colorată; iar împrejur, se găseşte o inflamaţiune. In general, substanţa grisă e mai bogată în celule, şi împrejurul vaselor din coarnele anterioare, există grupe mici de elemente embrionare. Substanţa granuloasă, care pare a fi reliculată, este compusă din elemente foarte neregulate, între care se află o massă de celule rotunde. Focarele inflamatorii, mici, difuze, miliare, sunt compuse de regulă din elemente rotunde mononucleare.
In regiunea dorsală, observăm pe lângă o proliferare celulară mijlocie şi o hiperemie în jurul vaselor, nişte focare inflamatorii mici la partea anterioară şi laterală a cornului anterior stâng. Celulele nervoase sunt vacuolizate, altele palide şi uniforme, iar altele umflate.
In regiunea dorsală superioară, ambele coarne anterioare sunt modificate şi inflamate, vasele dilatate şi înconjurate de multe celule, formând nişte noduli mici, celulele nervoase sunt umflate şi multe din ele vacuolizate sau sinuoase. In interiorul focarelor, afară de leucocite, se află şi celule1 ceva mai mari vacuolizate şi palide, iar printre ele, vedem o rarificare a ţesutului cu spaţii sinuoase, care corespund fără îndoială unei dilataţii a vaselor limfatice. Acelaşi lucru se observă şi în jurul celulelor nervoase sinuoase. Substanţa albă nu prezintă focare inflamatorii.
In regiunea cervicală, se află un focar inflamator în partea laterală a cornului anterior stâng, la ieşirea rădăcinilor. In substanţa albă, nu sunt focare inflamatorii, decât observăm o scleroză a rădăcinilor anterioare, care constă dintr'o îngroşare şi o coloraţiune mai pronunţată a nevrogliei cu umflarea celulelor din cornul anterior; vasele sunt dilatate şi pereţii au suferit o uşoară proliferare a elementelor lor; iar în jurul celulelor nervoase, care sunt mai palide şi puţin sinuoase, există mai multe elemente embrionare.
Bulb. Aici, ca şi în măduvă, există o proliferaţiune celulară însemnată în jurul vaselor. De-a-lungul rafeului median se găsesc nişte locuri, care sunt mai colorate cu safranină, unde se vecie o reţea şi câteodată nişte canale fine cu pereţi paraleli, colo-rându-se în roşu-portocaliu şi având nişte filamente curbe în interiorul lor. Nu putem observa însă nicio localizare, decât în jurul unor celule nervoase din substanţa reticulată aproape de rafeu, care celule sunt şi ele sinuoase; asemenea modificări puţin pronunţate le întâlnim şi în ultimii nuclei ai nervilor cerebrali.
In rezumat. In acest caz, vedem cam aceleaşi leziuni ca la iepurii de casă, poate cu această deosebire că sunt mai puţin difuze, sunt mai mult localizate sub formă de noduli mici inflamatori, rareori în substanţa albă, de regulă în substanţa coarnelor sau rădăcinilor anterioare ale măduvei spinale. Aceşti noduli se află de regulă în jurul unei grupe de celule nervoase distruse şi comprimate de celule embrionare.
Ţesutul din jurul elementelor embrionare este modificat numai printr'un fel de exudaţiune seroasă, prin care spaţiile limfatice devin dilatate, comprimând elementele nervoase ale substanţei cenuşii.
Trebue să mai remarcăm că leziunile deşi mai limitate, totuşi oeupă toată întinderea măduvei la dreapta şi la stânga; aşa că nu putem admite localizarea pretinsă de Schăffer („Annales■ de l'Institut Pasteur", 1889, Nr. 12) la locul unde nervul lezionat intră în organul central.
174
VICTOR BABES
OPERE ALESE
175
Cazul IV. Câine sucombat de virus de stradă.
Măduva spinală. In regiunea lombară, prezintă o proliferare celulară foarte însemnată, mai cu deosebire la partea laterală a coarnelor anterioare, pe când substanţa albă nu prezintă decât în cordonul lui Goli puţin edem al tecii mielinice, mai pronunţat spre centru. In ceea ce priveşte leziunile inflamatorii, dacă le observăm cu o mărire mai puternică, vedem că avem în unele locuri nişte focare inflamatorii de multe ori peri-vasculare, iar în alte locuri câte un vas de natură sanguină dilatat şi umplut cu un fel de fibrină lucidă şi vacuolizată, în interiorul căreia există celule mononucleare şi rareori grupe de polinucleare. Peretele acestor vase este foarte îngroşat, ceea ce se constată prin prezenţa endoteliului şi periteliului lor proliferat. In interiorul unora din aceste vase, se văd în afară de leucocite, nişte celule de mărime foarte diferită şi uneori mai mari decât leucocitele, cu aspect cu totul particular, al căror contur coio-rându-se prin fuchsină mai palid decât nucleul lor, formează în jurul acestuia o zonă largă periferică.
In regiunea dorsală, leziunile au aceleaşi localizaţiuni dar cu o iritaţie mai mare a celulelor nervoase din coarnele anterioare. La partea dorsală superioară, găsim mai mulţi noduli inflamatori mai cu seamă în substanţa grisă, aşezaţi în modul următor: un nodul în apropierea comisurii anterioare mai spre stânga, un altul în partea anterioară, mediană, un nodul în partea laterală a coarnelor anterioare, un nodul în apropierea comisurii anterioare spre dreapta şi altul în partea laterală a cornului anterior drept. Nodulii din dreapta sunt mai mari.
In regiunea dorsală inferioară, găsim noduli inflamatori la stânga, în mijlocul cornului anterior. La partea dorsală medie, cornul anterior drept aproape în toată întinderea sa e ocupat de un focar inflamator şi în acest focar, există şi o reţea formată din linii rigide, foarte colorate, lucide, dar neregulate şi nu se pot vedea în toată întregimea lor. In interiorul substanţei grise, se observă nişte corpi neregulaţi cu periferia mai colorată, ce se impun ca nişte vacuole. Tot în această regiune dorsală, se mai găseşte şi un edem al tecilor mielinice.
In regiunea cervicală se vede aceeaşi stare a celulelor nervoase, ca şi cea descrisă mai sus.
La 10 cm dela bulb, se văd noduli inflamatori, în jurul canalului central cu partea dreaptă şi stângă a cornului anterior mai pronunţaţi la stânga; iar celule sau grupe de celule nervoase formează centrul nodulului.
La 15 cm leziunile sunt mai pronunţate la stânga, în partea antero-îaterală a cornului anterior, sub forma unei infiltraţiuni vasculare foarte întinse şi a unor noduli, ce câteodată sunt confluenţi în jurul celulelor. Celulele nervoase sunt uniforme şi de regulă fără nucleu, cu borduri sinuoase, care sinusuri conţin leucocite câteodată în destrucţiune. Celulele menţionate sunt înconjurate de o membrană granuloasă fin colorată. .
In bulb, nu se văd adevărate focare ca în măduvă, decât în jurul vaselor mari, mai cu deosebire de-a-lungul rafeului bulbar, unde există infiltraţiune celulară foarte însemnată.
înainte de WtK T ^ înStrUCtiV ^ CaUZa nodu,iIor inflamatori, înainte de toate trebue observat că formarea de noduli aşa de mici nu se
Inîl% Y    SiStemU'Ui "erV0S nU CU"0a tem «Ido sta e
-nflamatone a măduvei, în care fibrele nervoase să fie aşa de bine conservate
iar vasele atât de alterate. Putem vorbi cu drept cuvânt de o leziune pur inflamatorie, mărginindu-se la hiperemie, diapedeză, cu puţină hiperplazie a elementelor fixe de natura ţesutului conjunctiv. -■....„.
Lucrul cel mai caracteristic la aceste leziuni este formarea focarelor inflamatorii tocmai în jurul unor celule nervoase motrice, pe care le-am putea asemăna cu leziunile produse în atrofia musculară progresivă; cu diferenţa esenţială însă că, la turbare, avem de a face totdeauna cu leziuni acute.
In ceea ce priveşte distribuirea leziunilor, iar nu putem zice că ar corespunde locului pe unde virusul a intrat în măduvă, căci aflăm focare la dreapta şi la stânga şi anume în regiuni motrice.
In bulb, leziunile ca şi în cazul precedent, sunt în apropierea rafeului.
Cercetările la om
Cazul I. In ziua de 25 Februarie 1890, făcând autopsia copilului Petcu Stan, sucombat de turbare în Serviciul de clinică al D-lui profesor Dr. Sergiu, am constatat o hiperemie marcată a meningelor şi a substanţei cerebrale şi spinale. La partea interioară a regiunii dorsale şi în cea lombară, am aflat în meninge mici focare emoragice. Mucoasa laringelui şi a traheii era congestionată, de asemenea pulmonii. Din partea celorlalte organe, nu am putut găsi nimic anormal.
Cercetări histologice. Măduva spinală. In toata întinderea măduvei se observă, cu un măritor mic, obliteraţia canalului central prin celule cu aspectul celor endoteliale, care celule se întind şi peste regiunea canalului în interiorul substanţei gelatinoase. Intre aceste celule proliferate, se află şi o massă de corpusculi mici neregulaţi, punctiformi sau oblongi. Arterele centrale de pe lângă canalul central, sunt înconjurate cu un strat gros de leucocite. Aceste leziuni se pot urmări şi în jurul vaselor coarnelor posterioare.
In secţiunile colorate prin procedeul lui Gram, se observă şi mai bine corpusculii neregulaţi dintre celulele proliferate ale ependimului, din cauză că se colorează mai bine decât celulele. Substanţa grisă este mai bogată în celule decât în starea normală. In regiunea coloanelor lui Clarke, se află nişte noduli inflamatori compuşi din leucocite, care pornesc din jurul vaselor mici şi se întind printre substanţa nervoasă. Limitele acestor noduli nu sunt precise, celulele care îi compun, sunt mononucleare sau polinucleare, şi în parte, ne dau impresiunea unor celule endoteliale umflate, cu o dispo-ziţiune regulată la limitele vaselor. Unii din nucleii acestor celule sunt fragmentaţi, granuloşî, iar între celule, se văd şi mai multe puncte şi fire scurte şi foarte subţiri, având aspectul unor bacili foarte fini dar rău limitaţi şi foarte neregulaţi. Celulele nervoase nu sunt modificate, abia se vede în apropierea unora din ele câte o celulă migratrice. Substanţa albă şi meningele par a fi normale.
Bulb şi protuberantă. In general, în regiunea bulbului şi a ventriculului al IV-lea, pereţii ependimari sunt proliferaţi şi această proliferare se întinde spre rafeul median şi în profunzimea ţesutului, sub forma unor cuiburi de celule endoteliale embrionare. Aici ca şi la măduvă, se poate observa că nucleii sunt înconjuraţi în unele părţi de nişte fibre fine şi fragile, foarte bine colorate, dând câteodată aspectul unor bacili. Sub ependim, putem observa nişte grupe de celule embrionare, fără raport cu centrii
176
VICTOR BABEŞ
nervoşi. Vasele bulbului sunt de multe ori înconjurate cu leucocite, ale căror nuclei sunt în unele cazuri înconjuraţi de numeroase puncte colorate, care au aspectul ca şi cum ar proveni dela ei. Afară de aceasta, există şi în protoplasma unor celule nervoase masse mari de corpuscule rotunde sau turtite, cu aspectul unor diplocoei de mărime foarte diferită, care se colorează foarte bine cu rubinul lui Loffler şi dându-ne impresiunea ca şi cum protoplasma celulei ar lipsi cu totul, fiind în parte înlocuită prin aceste granulaţiuni. In alte p^ărţi celulele cu granulaţiuni au aspectul unor celule plas-matice, şi în fine sunt altele cu protoplasma conservată, dar fără nucleu. Aceste celule cu granulaţiuni cromatice se află numai în anumite regiuni unde nu găsim celule nervoase pigmentate, pe când în alte locuri celulele sunt pigmentate; aceste modificaţiuni le întâlnim mai de preferinţă în apropierea rafeului median.
Cu metoda de coloraţiune a lui Gram, vedem că există în părţile superioare ale protuberantei, celulele nervoase mari cu două sau mai multe prelungiri şi cu pigment galben, care corespund în parte granulaţiunilor ce se observă în preparaţiunile cu rubin; dar, afară de acestea, în fiecare celulă există încă o massă de granulaţiuni mai mari, rotunde, formând grupe de doi indivizi şi de o mărime aproape de 1 ^, care se colorează în violet cu această metod,ă.
Pe o secţiune în regiunea rădăcinilor ascendente ale trigemenului, la partea superioară a ventriculului al IV-lea, găsim vasele dilatate fără o proliferaţie celulară în jurul lor, pe când vasele din profunzimea protuberantei, şi anume în apropierea rafeului bulbo-protuberanţial, arată o proliferaţie celulară foarte pronunţată. De asemenea există adevăraţi noduli embrionari în interiorul unor nuclei de nervi, şi anume în regiunea celulelor nervoase care se află în mijlocul acestei părţi, de-a-lungul rafeului, corespunzând lacveosului.
-'     Pe o secţiune din bulb, pe la mijlocul ventriculului al IV-lea celulele sunt puţin proliferate.
Nucleul hipoglosului este modificat în modul următor: reţeaua protoplasmică normală este retractată spre periferie şi mijlocul este ocupat de o massă de corpuscule rotunzite sau puţin ovale, având mărimea aproape de 1 —2 pJ} şi de coloraţiune cam brună. Pereţii vaselor în această parte sunt puţin îngroşaţi prin proliferarea elementelor lor. Hipoglosul în parcursul său pare a fi edemaţiat, adică teaca mielinică este mai mare şi vacuolizată, pe când cilindrul-ax nu arată nicio leziune apreciabilă.
Rădăcina ascendentă a pneumogastricului cu nucleul său arată cea mai pronunţată leziune, care constă dintr'o proliferaţiune celulară în jurul vaselor şi a celulelor nervoase şi într'un număr însemnat de globule mai mari hialine, ce se colorează în violei cu rubin; aceste globule sunt frecvente şi în alte regiuni. Nucleul superficial al pneumogastricului arată în interiorul său granulaţiunile descrise şi pigmenţi, fără o proliferaţiune mai însemnată.
Nucleii funiculilor posteriori ne arată deasemenea leziuni apreciabile. Celulele olivelor, corpul restiform şi căile funicuîare laterale ascendente, nu par a fi modi-iicate, pe când piramidele prezintă oarecare proliferare a nevrogliei.
Pe o secţiune care cuprinde începutul fosei romboidale până spre mijlocul protuberantei, vedem că vasele mai mari sunt înconjurate de un strat gros de celule embrionare. La suprafaţa ventriculului al IV-lea sau în apropiere, există o dilataţie nu numai a vaselor mari, dar şi a celor mici, însoţite în acelaşi timp şi de o proliferare a endoteliului lor.
OBERE ALESE
177
In regiunea aceasta, nu se observă leziuni distincte în ceea ce priveşte rădăcinile nervilor ce se află la baza ventriculului al IV-lea, ca nucleul acustic dorsal şi median, şi nucleul facial superficial. Insă, regiunea nucleului acustic dorsal prezintă mai multe celule embrionare în jurul celulelor nervoase, şi chiar acestea sunt mai palide şi câteodată fără nuclei.
In regiunea rădăcinii anterioare a acusticului, sub nucleul acustic dorsal, se află o infiltraţie cu celule embrionare mononucleare a ţesutului nervos într'o întindere difuză, şi lângă vase. Afară de elementele menţionate, se mai văd nişte celule mari de 30^ —40 pt cu protoplasma uniformă şi hialină, compusă din globule hialine confluente şi cu nucleul excentric.
In substanţa reticulată, exist,ă în unele locuri masse mari de celule embrionare, înconjurând vasele, care sunt foarte dilatate şi în parte globulele roşii le-au părăsit formând nişte mici emoragii.
In partea superficială, aproape de suprafaţa protuberantei, precum şi în jumătatea grosimii ei, şi în corpul trapezoid, substanţa nervoasă este aproape normala, numai vasele sunt puţin dilatate. Astfel putem zice că corpul trapezoid formează limita între partea lezionată şi partea relativ normală.
In genere, observam că vasele sub ependimul ventriculului al IV-lea sunt înconjurate cu o zonă de celule, poate periteliale, bine limitate şi aşezate în interiorul unei substanţe hialine, în care se află totdeauna globule roşii. Toate aceste elemente împreună formează vaselor un perete îngroşat şi destul de uniform.
In toată întinderea cerebrului, spre exemplu în părţile corticale în regiunea psi-homotrice, există o proliferaţie celulară în jurul vaselor iar celulele nervoase conţin în protoplasma lor o massă de granulaţiuni fine, care se colorează foarte tare cu rubin anilinizat. Granulaţiunile acestea examinate cu un măritor mai mare, au forme variate, ca nişte diplo-bacterii turtite, sau ca nişte grupe de patru bacterii.
In rezumat, vedem aici că leziunile în măduvă nu sunt aşa nodulare ca la câine; leziunea principală, dar puţin caracteristică, este proliferarea ependimului canalului central, adică o leziune care se află de multe ori chiar fără a fi dat simptome în viaţă. Cu mult mai importantă este proliferarea vasculară, anume în coarnele anterioare şi în coloanele lui Clarke. Numai în aceast,ă din urmă regiune se află noduli embrionari propriu zişi.
In ceea ce priveşte elementele nervoase constatăm iarăşi lipsa de leziuni neînsemnate secundare ale tubilor nervoşi şi leziuni grave totdeauna acute ale celulelor nervoase, leziuni produse prin iniţiativa aparatului vascular propriu al celulelor. Cu mult mai evidente şi mai întinse sunt leziunile strâns perivasculare.
In ceea ce priveşte localizarea leziunilor am constatat că regiunea cea mai atacată este baza ventriculului al IV-lea şi profunzimea bulbului până la jumătatea inferioară. Leziunile par a fi mai însemnate în regiunea nucleilor nervilor cerebrali şi anume în jurul celulelor mari motrice, începând cu ale facialului, urmând cele ale hipoglosului şi ale accesorului.
Am notat natura leziunilor celulare, dar suntem departe de a putea interpreta însemnătatea diferitelor granulaţiuni ale celulelor. Anumite leziuni trebue bine notate, având fără îndoială o importanţă mare tocmai pentru funcţionarea   acestor  centri, adică deranjarea granulaţiunilor cromatice,
12. Opere alese
178
VfCTOR BABEfc
OPERE ALESE
179
starea vacuolară şi sinuoasă şi invaziunea elementelor embrionare cu compresiunea celulelor nervoase.
Nici aici nu suntem în stare să constatăm vreo leziune localizată la locul unde nervii regiunii muşcate intră în centrul nervos.
Cazul II. In ziua de 2 August 1889, făcând autopsia sergentului de oraş Tudor Ilie sucombat de turbare în Serviciul D-lui Dr. Florea Teodorescu, am constatat o hiperemie întinsă a meningelor cerebrale şi spinale. Mucoasa traheii şi a laringelui injectată şi la partea posterioară sub glotă, se vedeau trei mici focare emoragice superficiale.
Pulmonii hiperemici, mai cu seamă cel stâng. In cord se află sânge negru şi necoagulat. Ficatul, de asemenea hiperemiat.
Cercetări histotogice. Măduva spinală. Canalul central, comprimat. Celulele din partea anterioară a coarnelor anterioare, puţin proliferate; fibrele motrice ce traversează aceste coarne, sunt de regulă monilifome. Celulele nervoase din coarnele posterioare sunt pigmentate.
Substanţa albă nu prezintă leziuni apreciabile.
Bulb. Pe o secţiune din bulb în mijlocul ventriculului al IV-lea, vedem epen-dimul normal; în apropierea rafeului median, sub ependim există nişte vase mai mari astupate şi înconjurate de elemente mononucleare şi de o zonă clară, desemnând o exudaţiune seroasă
La partea profundă a nucleului central superior al hipoglosului, se află nişte noduli inflamatori rău limitaţi, rotunzi şi cu proliferarea elementelor fixe, compuşi mai cu deosebire din elemente mononucleare fără legătură cu vasele. In mijlocul acestor noduli, precum şi la periferia lor, se văd mai multe celule nervoase al căror nucleu nu se mai poate aprecia cu protoplasma uniformă, gălbuie, nu se mai colorează bine, şi este în parte înlocuită prin elemente mononucleare. In nucleul profund al hipoglosului, celulele sunt de asemenea modificate, vacuolare, uneori uniforme, difuze; iar vasele din această parte dilatate şi înconjurate de zone groase de elemente embrionare mononucleare. Fibrele hipoglosului sunt groase şi fără leziuni.
In nucleul trigemenului ascendent, găsim celulele umflate cu nucleu puţin periferic şi fără leziuni.
Vasele nucleului superior lateral al pneumogastricului sunt puţin proliferate şi unele din ele sunt înconjurate de multe celule embrionare. In profunzimea nucleilor hipoglosului, vasele sunt înconjurate de o zonă groasă de elemente embrionare, pe când în regiunea nucleilor pneumogastricului, inflamaţiunea este cu mult mai puţin pronunţată.
Nucleii funiculilor posteriori prezintă puţine semne de iritaţiune vasculară, iar celulele sunt mai pigmentate. Piramidele şi substanţa reticulată nu par a prezenta nimic anormal.
In piesele colorate cu carmin se poate aprecia, însă în interiorul piramidelor, existenţa unui exudat între fasciculele nervoase, colorat în roşu şi cu aspect granulos, fiind probabil de natură fibrinoasă; acest exudat porneşte dela elementele fixe ne-vroglice sub formă radiată, pătrunzând şi între tubii nervoşi, nervii însă nu sunt atinşi.
Protuberanta. Se observă în unele părţi o proliferare celulară.. La partea superioară, în apropierea corpilor patrugemeni, corespunzând nucleului motor al trigemenului, se văd nişte noduli inflamatori mai difuzi, iar vasele sunt învăluite de mai multe-strate celulare. Nodulii inflamatori nu depind de vase, şi întotdeauna se află în nivelul lor celule nervoase, a căror protoplasma şi spaţii perivasculare sunt substituite de elemente migratrice. Asemenea noduli inflamatori şi vase inflamate se află în mai multe locuri, corespunzând substanţei grise şi între fibrele transversale în apropierea piramidelor. Această substanţă este în genere foarte modificată, şi anume există o stare vacuolară, printre care fibrilele nevroglice şi nervoase sunt deranjate şi comprimate, iar spaţiile pericelulare sunt foarte mărite şi sinuoase. Această leziune este mai pronunţată în jurul nodulilor inflamatori,, corespunzând cu ea şi un edem. r
In rezumat. In cazurile de turbare la adult, lucrurile stau altfel decât la copii. La adult, afară de compresiunea canalului central, leziune puţin importantă, nu vedem decât puţină proliferare mai cu seamă, a celulelor motrice din coarnele anterioare.
Leziuni mai importante există în linia mediană, a bulbului prelun-gindu-se dela suprafaţa fosei romboidale spre rafeu; o hiperemie şi în parte o astupare a vaselor cu elemente mononucleare, împreună cu o proliferare a peretelui vascular, înconjurat cu o zonă de exudaţiune seroasă.
Leziuni însemnate se mai văd la originea profundă a nervilor cra-. ..... nieni şi anume a nucleilor răspândiţi, ai accesorului şi chiar la originea
trigemenului şi pneumogastricului sensitiv.
Leziunile sunt şi aici cele observate până acum, cu diferenţa că există o pigmentaţiune şi pe alocuri o atrofie celulară, ceea ce nu se poate atribui turbării ci etăţii; căci la adult, chiar creierul normal conţme. multe celule astfel modificate. Leziunea cea mai însemnată se prezintă ^şi aici sub formă de focare miliare embrionare perivasculare sau perinucleare.
Fiindcă în cazul de faţă muşcătura era la mâna dreaptă, nu putem constata nici aici vreo localizare a leziunilor la punctul de intrare al nervului infectat căci tocmai măduva spinării arată în toată întinderea sa foarte puţine leziuni. - .. c?-   * •
Cazul III. Individul Ion Grigore, în etate de 37 de ani, sucombă de turbare în ziua de 19 Decembrie 1888, în serviciul D-lui profesor Dr. Kalinderu. La autopsie, s'a constatat o hiperemie însemnată a substanţei şi a meningelor cerebrale şi spinale. Mucoasa laringelui puţin congestionată, de asemenea şi pulmonii. In celelalte organe, nimic anormal. :: ' •
Cercetările histotogice. Măduva spinală. Canalul central este ocupat de celule proliferate şi de câteva globule hialine bine colorate cu rubin. Vasele dela dreapta şi stânga acestui canal au pereţii puţin îngroşaţi, cu puţină proliferare celulară şi cu mici emoragii în jurul lor. Celulele nervoase par a fi puţin mai uniforme, iar în unele locuri le lipsesc prelungirile. In substanţa albă, se observă în unele părţi, între tubii nervoşi, o substanţă uniform^. '
Bulbul. Către mijlocul fosei romboidale, ependimul nu prezintă nimic anormal, pe când imediat sub el, găsim puţină proliferare a nevrogliei.  Nucleul central al
180
victor babes
hipoglosului din dreapta are un aspect mai uniform, celulele nu prezintă nimic anormal în ceea ce priveşte mărimea, forma şi nucleii.
Nucleul hipoglosului din stânga este mai rău limitat, celulele nervoase mai difuze sau vacuolare, nucleul lor puţin (distinct, rău delimitat şi cu nucleolul mai aparent. Cu picrocarminat se observă mai multe celule atrofiate, uniforme şi fără nucleu. Rădăcina hipoglosului în parcursul său în bulb nu prezintă nimic anormal, afară de unele vase din jurul său care sunt foarte dilatate.
In nucleul superficial şi superior al pneumogastricului, celulele sunt foarte inegale, protoplasma lor conţine puncte, reţele cromatice şi pigment, iar nucleul lor este bine pronunţat, şi prelungirile celulare de regulă conservate. O parte din aceste celule sunt înconjurate de o zonă de leucocite embrionare.
In nucleul funiculilor posteriori observăm celulele pigmentate cu nucleul şi nucleolul bine conservat şi cu o uşoară proliferaţiune a elementelor fixe. Vasele acestei regiuni sunt hiperemice. Fibrele arcuate, cele transversale, olivele şi piramidele nu prezintă leziuni generalizate, dar în unele părţi ale piramidelor, există o îngroşare a nevrogliei cu infiltraţie de o substanţă uniformă ce se colorează bine. Celulele olivelor sunt mai uniforme, mai lucide, şi totodată pigmentate.
Protuberanta. Pe o secţiune din protuberantă cuprinzând şi corpii patrugemeni posteriori, vedem că ependimul la nivelul lor este intact. Nucleii acestor corpi sunt foarte pigmentaţi şi protoplasma celulelor nervoase conţine una sau mai multe granulaţiuni cromatice mari şi egale. Vasele pe alocuri dilatate şi înconjurate de puţine elemente embrionare. Unele vase sanguine în regiunea ansei prezintă nişte mici emoragii. Prin procedeul lui Weigert observăm că celulele nervoase din substanţa reti-culată, regiunea superioară a protuberantei, în profunzimea corpilor patrugemeni posteriori, prezintă în protoplasma lor, granulaţiuni cromatice colorate în roşu-negru. Nu observăm nicio modificare atât în fibrele nervoase din apropierea rafeului median, cât şi în cele longitudinale şi transversale.
Cu picro-carminat observăm că celulele nucleului median al trigemenului sunt puţin mai lucide şi mai uniforme.
In rezumat. Nici aici nu există vreo leziune însemnată a măduvei spinării.
Leziunile sunt iarăşi localizate la regiunea rafeului şi la nucleii hipoglosului. Părţile mai laterale ale bulbului sunt mai puţin alterate, aşa nucleii pneumogastricului prezintă puţine modificări, pe când în părţile şi mai laterale în regiunea nucleilor funiculilor posteriori şi mai sus în regiunea nucleului motor al trigemenului şi în corpul restiform, aflăm din nou aceleaşi leziuni dar mai marcate. Vedem şi aici ca în mai multe alte cazuri, tendinţa la formarea globulelor şi în genere a exudatelor hialine.
Cazul IV. Zamfir Nicolae, de 7 ani, fiind muşcat de un câine turbat la 28 August 1890, intră în căutarea serviciului de clinică a D-lui profesor Dr. Sergiu cu fenomene de rabie la 10 Septembrie, adică după 23 de zile dela data accidentului şi sucombă după 24 de ore dela ivirea primelor simptome.
La autopsie, am observat la suprafaţa creierului şi a măduvei spinării o injec-ţiune însemnată, substanţa nervoasă era moale şi edemaţiată. Meningele cerebral şi spinal foarte hiperemiat, iar în regiunea lombară, între dura mater şt pia mater
opere alese
181
exista un larg focar sanguin. Mucoasa laringelui roşie şi congestionată. Pulmonii şi ficatul de asemenea uşor hiperemiaţi. Restul organelor în stare normală.
Cercetări histotogice. Măduva spinală. Regiunea cervicală '(piesa înDărită în alcool). Secţiunile colorate prin albastrul Iui Loffler ne arată canalul central liber, endoteliul proliferat şi peretele infiltrat de celule mici embrionare mononucleare. In unele locuri însă, canalul conţinea masse de corpuscule mici cu nucleii palizi, şi în acelaşi timp nişte granule mici neregulate, foarte bine colorate. Vasele mici în jurul lui sunt astupate, cu endoteliul proliferat; cele mai mari, dilatate, umplute cu sânge -şi înconjurate de celule embrionare, precum şi de nişte corpusculi foarte coloraţi, cu mult mai mici decât nucleii. de formă ovală sau neregulată, aşezaţi în mici grupe cam de 1 p.
Celulele nervoase sunt câteodată uniforme, hialine. Cele ale coarnelor anterioare sunt înconjurate de regulă de un număr destul de mare de elemente mononucleare, aşa încât periferia lor prezintă de multe ori un fel de coroană, formată de aceste elemente. La partea internă şi anterioară a coarnelor anterioare se află câteva locuri rău limitate, cu semne de degenerare parenchimatoasă. In alte locuri în apropierea canalului central, există o proliferare a ţesutului, mai cu deosebire în jurul vaselor, şi care se manifestă printr'o înmulţire a elementelor fixe. Vasele din interiorul acestor părţi sunt şi ele înconjurate de corpusculele descrise mai sus.
La periferia măduvei se vede o infiltraţiune cu elemente mononucleare pornind dela meninge.
Pe secţiunile colorate cu fuchsină, se văd mai bine proliferaţiunile celulare, mai cu seamă în jurul canalului central, şi dilatarea vaselor mici din coarnele anterioare.
Cu picro-carminat, nu se poate bine distinge proliferaţia celulară şi vasele par a fi puţin înconjurate de o massă uniformă hialină, în care numai cu greu putem recunoaşte celulele.
Regiunea dorsală. In urma întăririi cu lichidul lui Flemming şi a coloraţiunii cii fuchsină, se poate constata bine teaca mielinică, care pare a fi puţin inegală, dar fără semnele unei îngroşări sau degenerări mai însemnate. Vasele care intră în comisura anterioară şi posterioară sunt în parte astupate prin chiaguri hialine amestecate cu nişte corpuscule mici neregulate, ca cele descrise. Câteodată aceste vase posedă o teacă largă, uniformă şi bine colorată.
Regiunea lombară.  Prin procedeul de coloraţiune cu albastrul lui  Loffler, se constată că leziunile sunt şi mai puţin pronunţate. Lângă celulele nervoase numai ici-colo se află câte un element mononuclear. Canalul central şi aici conţine corpusculi ' mici şi destul de neregulaţi, rotunzi, oblongi, ascuţiţi,  de mărimi foarte diferite şi cu aspect hialin.
In urma coloraţiunii cu fuchsină se poate observa în interiorul unor fibre nervoase mari, în regiunea rădăcinilor posterioare, nişte granulaţiuni mai regulate de 0,5 fjţ, —0,6 p. câteodată având aspectul diplococilor sau formând lanţuri bine distincte şi pornind dela partea internă a tecii mielinice.
Celulele nervoase sunt puţin modificate, totuşi în unele locuri, precum m părţile anterioare şi laterale, există multe celule uniforme, hialine sau granuloase, puţin gălbui şi fără nuclei.
Bulbul. Pe secţiuni din terţul inferior al acestei părţi şi colorate prin fuchsină, observăm că,-canalul central este înconjurat cu grupe de elemente embrionare, corespunzând traectului micilor vase limfatice. Vasele mai mari din substanţa gelatinoasă
182
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
183
surii: înconjurate, iar cele din substanţa grisă astupate de celule mononucleare şi cu resturi din sfărâmături de nuclei. Celulele nervoase par a fi destul de bine conservate şi leziunea este localizată în jurul vaselor formându-le teci groase de ţesut embrionar.
Prin mijlocul de coloraţiune cu albastrul lui Loffler se vede că celulele nervoase au o protoplasma plină de granulaţiuni fine, pe când altele deşi foarte rare sunt pigmentate. Vasele sunt puţin varicoase şi ici-colo există câte unul care conţine corpusculi ca aceia despre care am vorbit.
Leziuni mai însemnate se află în comisura anterioară, înaintea încrucişării piramidelor, unde există adevăraţi noduli de ţesut embrionar; de asemenea şi în unele grupe de celule ale coarnelor anterioare care sunt puţin umflate şi cu nucleii conservaţi. In părţile unde această leziune este mai pronunţată, spaţiul perkelular este umplut de leucocite mono- şi polinucleare, celula nervoasă îşi conservă încă nucleul şi nucleolul său. Prin urmare modificaţiunile şi cu această metodă de coloraţiune apar mai pronunţat în jurul vaselor cărora le formează, ca şi mai sus, o teacă de ţesut embrionar. In interiorul lor, câteodată şi afară de ele, se văd corpusculele mici neregulate pe care le-am descris, formând grupe cu aspectul unor fragmente de nuclei. Cu un măritor mai forte şi în regiuni mai laterale, întreg ţesutul pare a Fi o massa de granulaţiuni mici rotunde; celulele nervoase devin uniforme, se colorează mai bine şi sunt umflate dimpreună cu nucleii şi prelungirile lor.
Pe secţiuni din terţul mediu al bulbului colorate cu fuchsină, se pot urmări foarte bine fibrele transversale care pornesc dela suprafaţa ventriculului al IV-lea. Vasele superficiale sunt câteodată astupate cu leucocite, iar în apropierea rafeului median se află, nişte emoragii mici în jurul unor vase obliterate prin masse hialine. Aceste emoragii sunt în parte mărginite prin teaca vasculară, în parte însă pătrund în substanţa nervoasă. Pe unele părţi în marginea lor se află grupe de granulaţiuni fine, bine. colorate, formând lanţuri mai mici şi mai neregulate decât streptococii. Asemenea granulaţiuni se află ici-colo şi în interiorul vaselor astupate cu masse hialine; chiar acelea în care s'au produs emoragii sunt obliterate de depozite hialine.
.Celulele nucleilor pneumogastricului sunt puţin alterate, cea mai însemnată alteraţiune constă în aceea, că nucleul se pierde, protoplasma celulei devine reticulată şi granuloasă, iar între ele, există nişte grupe de corpusculi mici ca nişte coci dispuşi în formă de lanţuri. •,
Astfel de .formaţiuni se află şi în jurul vaselor mici şi în interiorul unor spaţii libere, de regulă împreună eu leucocite. Aceste formaţiuni stau în strânsă legătură cu părţile cele mai alterate, aşa, de exemplu, ele se găsesc într'o abundenţă destul de mare în substanţa gelatinoasă, care se află sub endoteliul ventriculului al IV-lea .şi anume al rafeului median. In interiorul vaselor aceste granulaţiuni sunt mai mari şi au • mai mult aspectul unor formaţiuni organizate, pe când înafară de ele, sunt mai mici formând grupe neregulate sau lanţuri rău limitate.
Meningele este îngroşat şi infiltrat cu celule embrionare de regulă mononucleare. In jurul vaselor, se găsesc câteodată emoragii formate de globule roşii amestecate cu fibrină ^uniformă sau puţin granuloasă. Leurocitele în interiorul acestor vase au nucleii foarte fragmentaţi şi conţin câteodată pigment. In afară de acestea, sunt formaţiuni semănând cu leucocitele, cu protoplasma uniformă, în care se află nişte „corpi asemenea cocilor mai mari, lanceoiaţi, cu polii mai coloraţi şi cu centrul clar, sau nişte formaţiuni rotunde cam de 0,5 p —2 ţx, formând o coroană în apropierea
periferiei celulei, cu o coloraţiune mai mult sau mai puţin brună sau palidă. Pentru a aprecia aceste leziuni, trebue secţiuni fine şi bine colorate.
Prin procedeul lui Weigert se văd mai bine massele hialine, dar nici granulaţiunile descrise, nici fibrele care pornesc din ventriculul al IV-lea nu se pot bine distinge.
Protuberanta. Alteraţiunile observate pe secţiuni din protuberantă, cuprinzând şi corpii patrugemeni sunt aceleaşi ca şi în bulb, cu singura deosebire că aici părţile înconjurate de emoragii şj umplute de masse hialine sunt mai rare, iar granulaţiunile descrise nu par aşa de evidente; aceasta poate din cauză că secţiunile n'au fost fine ca cele din bulb.
Rezumat. întărirea şi coloraţîunea pieselor ne-a permis a găsi în cazul de faţă nişte elemente, care până acum nu le-am putut bine observa, înainte de toate, am constatat leziunile aflate şi în celelalte cazuri, adică: proliferaţiune celulară în jurul vaselor, în apropierea canalului central şi al ventriculului al IV-lea, emoragii, masse hialine în interiorul vaselor modificate, invaziunea elementelor embrionare în spaţiul perkelular mai cu seamă a celulelor coarnelor anterioare, precum şi a nucleilor dela baza ventriculului. al IV-lea. In a doua linie, am observat leziuni ale celulelor nervoase şi ale meningelor.
Văzurăm încă aici nişte formaţiuni particulare sub formă de elemente lanceolate sau rotunzite, de mărime 0,5 ţi —2 p, anume în interiorul unor celule sau afară de ele, precum şi în interiorul vaselor sanguine sau în jurul lor, mai cu seamă acolo unde există emoragii sau inflamaţiune. Asemenea elemente mici se află şi în interiorul tecii mielinice a unor fibre nervoase mai groase din regiunile motrice.
Din cercetările acestea se pot trage următoarele concluziuni:
1. Leziunile histologice în'centrul nervos la turbare sunt în genere oale descrise de Gombault şi de noi1) şi confirmate' în parte de S c h ă f î e r.
2. Pe când Gombault nu află nimic caracteristic, din cercetările noastre rezultă căi, în regiunile alterate care sunt de regulă în substanţa cenuşie şi de natură motrice, există leziuni particulare.
3. Aceste leziuni sunt:
a) Hiperemie, diapedeză şi proliferare celulară perivasculară, cu—o exudaţiune seroasă şi dilataţiunea pronunţată a spaţiilor limfatice;
b) Emoragii mici la baza ventricului al IV-lea, în apropierea canalului central medular şi în coarnele anterioare, vasele fiind de multe ori dilatate şi astupate cu celule sau cu masse hialine;
c) Anumite granulaţiuni în interiorul leucocitelor şi în stare liberă în interiorul vaselor, în jurul lor şi anume în emoragii, în parcursul unor fibre nervoase şi asupra ependimului;
i) Babeş,   Virchow's Archiv, 1887, v. CX.
VICTOR BĂBE8
OBERE ALESE
185
d) Formarea de noduli miliari embrionari în jurul vaselor sau în jurul unor anumite celule nervoase motrice, iarăşi cu dilatarea spaţiilor limfatice şi cu formarea unei reţele lucide cromatice;
e) Leziuni ale celulelor nervoase motrice de o natură particulară, de regulă! cu o stare vacuolară şi sinuoasă, cu deranjamentul reţelei şi granulaţiunilor cromatice cu degenerarea pigmentoasă sau granuloasă şi cu invaziunea elementelor embrionare în spaţiul pericelular şi chiar în interiorul celulelor;
/) Lipsa de leziuni miai pronunţate ale tubilor nervoşi.
4. Din contră, n'am putut confirma specificitatea unor granulaţiuni protoplasmatice şi nucleare descrise de Schăffer, precum nici localizarea exactă a leziunilor la locul pe unde intra nervii din regiunea muşcată în centru nervos.
SIMPTOMELE TURBĂRII LA OM
La om, turbarea se produce mai (adeseori în urma muşcăturilor animalelor atinse de această boală; cu toate acestea, virusul rabic poate să se introducă şi numai printr'o mică escoriaţiune linsă de un animal etc. Boala se declară după o incubaţiune care poate varia între două săptămâni şi doi ani, şi consistă în exagerarea excitabilităţii centrilor motori spinali; în fine, într'o hipterestezie generală însoţită de fenomene psihice ca iluziuni şi halucinaţiuni, şi terminând prin paralizii.
Adeseori, premerg oarecare simptome locale ca durere, tumefacţie şi roşeaţă a locului muşcat, alteori oarecare fenomene nervoase ca nelinişte, melancolie, febra, etc; în fine, de multe ori, boala începe brusc.
Simptomul principal, şi stea* putea zice caracterul îacestei bosale este spasmul respirator ce însoţeşte deglutiţiunea cu deosebire a lichidelor, spasm care se produce printr'o lumină mai intensă, prin vânt, prin schimbarea bruscă de temperatură etc. Bolnavul observând că încercările de deglutiţiune dau naştere acestui spasm, capătă oroare pentru lichide (hi-drofobie) şi este de ajuns ca dânsul să vadă sau numai să se pronunţe în faţa lui cuvântul de apă, de exemplu, pentru ca imediat săi apară acest simptom. Temperatura de regulă este puţin ridicată, pulsul variabil, către sfârşit devine foarte frecvent, filiform, setea mărita, apetitul conservat, secreţiunea salivei şi a lacrimilor augmentată. Inteligenţa bolnavului fiind cele mai adeseori conservată până în momentele din urmă, şi dânsul cunoscând terminaţiunea boalei, excitaţiunea psihică creşte până la furie; totuşi, îşi revine repede, mai cu seamăi prin vorbe rezonabile.
La copii, predomină fenomenele convulsive care apar sub formă de accese la cea mai mică excitaţiune.
Perioada ultimă a boalei care durează numai câteva ceasuri, şi în care se declară fenomenele paralitice, nu este totdeauna destul de marcată. Spasmul încetează, bolnavul poate să bea, pupilele se dilată, privirea adeseori fixă, bolnavii pot avea diplopie. Terminaţiunea survine sau în urma unui nou acces de excitaţiune psihică însoţit de spasmuri, sau după o perioadă comatoasă scurtă, sau moartea este cu totul bruscă.
Dăm aci pe scurt observaţiuni de turbare la om :
Observaţiunea /. Fata Stanca a lui Ion Greruş, în etate de 14 ani, din judeţul Putna, a fost muşcată în noaptea de 28 Iulie 1888 împreună cu .alţi 20 de oameni de un lup turbat. Dânsa prezenta în ziua de 31 Iulie, când a fost adusă la Institutul de Bacteriologie, numeroase plăgi' profunde la faţă şi la cap, precum şi enuclearea ochiului drept. Până în ziua de 23 August, starea pacientei era foarte bună, plăgile în cea mai mare parte erau cicatrizate fără nicio complicaţiune. In dimineaţa zilei de 23 August la vizita matinală, bolnava era internată în spitalul Brâncovenesc; s'au observat oarecare schimbări în aspectul bolnavei, dânsa era palidă, agitată, privirea îi era speriată; apropiindu-ne de dânsa curentul care s'a produs prin mişcarea noastră i-a provocat spasmul laringelui, ceea ce a făcut pe bolnavă să se retragă cu spaimă. Acelaşi efect 1-a produs asupra dânsei vederea unui pahar cu apă ce i s'a dat să bea.
E de remarcat c,ă boala în acest caz s'a declarat brusc fără niciun fenomen premergător.
Pe lângă hidrofobie, bolnava acuza dureri violente pe traiectul trigemenului. Din partea aparatului circulator nu am constatat nimic deosebit, pulsul regulat, bătăile cordului destul de puternice.
Din partea aparatului digestiv, am constatat că bolnava avea puţină poftă de mâncare, ar fî dorit să ia ceva alimente, însă frica de spasme o reţinea, deşi alimentele solide le putea ingera cu oarecare sforţare.
Fenomenele acestea s'au agravat în zilele următoare, bolnava era foarte agitată, în acelaşi timp însă manifesta o deosebftă afecţiune pentru persoanele care o îngrijeau.
La 25 August, bolnava începe să aibă accese de delir. Dânsa nu se mai putea scula decât cu greutate din pat, cea mai uşoară mişcare de aer, lumina, vederea lucrurilor lucitoare deşteptau spasmul şi accesele de delir. La 26 Augtist dimineaţa, a murit.
Observaţiunea ÎL Stan Spânu, plugar, din judeţul Prahova, în etate de 40 ani, a fost muşcat în noaptea de 22 Septembrie 1888 de un lup turbat. După patru zile, a fost adus la Institutul de Bacteriologie, având pe frunte o plagă de 10 cm, profundă până la os, precum şi alte multe plăgi mai mici pe faţă, pe cap şî pe conjunctiva ochiului drept.
A 19-a zi dela venire s'au declarat fenomenele turbării cu hidrofobie, aerofobie. Şi fotofobie. Deja cu trei zile mai înainte bolnavul era trist, cam îngrijat de starea lui se temea de moarte. Temperatura luată înainte precum şi după declararea boalei a fost normală.
In ziua declarării boalei. Stan Spânu a fost internat în spitalul Filantropia,
VICTOR BABES
OPERE ALESE
187
Dânsul şi-.a conservat inteligenţa completă până în momentul din urmă; ba ceva mai mult, prezenta o exagerare a activităţii cerebrale; de unde mai înainte era tăcut şi gânditor, în timpul boalei vorbea cu o luciditate admirabilă, dictându-şi testamentul într'un mod clar şi cu ordine...
Este de notat şi insomnia care a mărit şi mai mult .suferinţele acestui nenorocit. Bolnavul a sucombat brusc în noaptea de 25 Septembrie.
Observaţia III. In ziua de 13 Decembrie 1888* s'au declarat fenomenele de turbare la ciobanul Ion al lui Grigore Manea, în etate de 37 de ani, din Transilvania. Dânsul fusese muşcat în noaptea de 11 Octombrie de un lup turbat producându-i mai multe plăgi profunde la faţă, cap şi mâini.
La institut, a venit tocmai la 26 Noembrie, adică după 46 de zile dela muşcare, speriat fiind de moartea altor patru tovarăşi muşcaţi de acelaşi lup.
Fenomenele prime care s'au observat la dânsul au fost: cefalalgie frontală violentă, dureri la epigastru, greaţă, vărsături şi hidrofobie. Peste noapte, fenomenele s'au agravat în acel sens că individul a 'evenit foarte iritabil, şi cea mai mică contrariere îl făcea furios. Cu multă dificultate l-au putut îndupleca să meargă la spital.
A treia zi, inteligenţă era foarte mult alterată, avea halucinaţiuni şi accesele de delir se succedau în intervale foarte scurte. Simţul gustului deveni pervers şi pe când dânsul refuza orice aliment, mânca cu lăcomie săpun.
Boala în total a durat şase zile. încă de a doua zi a trebuit să fie pus în cămaşa de forţă şi ţinut până în ziua din urmă când au început fenomenele paralitice.
Observaţia IV. Petcu Stan, în etate de 14 ani, a fost muşcat în ziua de 2 Februarie 1890, de un câine turbat. La 22 Februarie, adică după 20 de zile, a intrat în spitalul de copii, serviciul D-lui Dr. Sergiu, prezentând îa partea dreaptă a feţei, în sfera nervului maxilar superior, o plagă de 4 cm lungime, cu direcţiune transversală înconjurată de o zonă roşie inflamatorie, dureroasă la presiune.
Pacientul cu o înfăţişare speriată era foarte neliniştit, îşi schimba locul continuu, avea salivaţiune abundentă şi vărsături din când în când, se plângea de o durere de cap violentă. Respiraţiunea era grea şi întreruptă, cel mai mic curent îi provoca spasmul laringo-faringian. Fenomenul de hidrofobie nu era foarte desvoltat, căci pacientul după puţină ezitaţiune, putea să ingereze oarecare cantităţi de lichide. Facultăţile intelectuale intacte şi , dânsul istorisea clar accidentul, numai cu oarecare întrerupere din cauza jenei în respiraţiune. La 24 Februarie a sucombat după o perioadă scurtă de paralizare.
Observaţia V. Sergentul de oraş Tudor Ilie intră în spitalul Filantropia, serviciul D-lui Dr. Florea Teodorescu, în ziua de 30 Iulie 1889, purtând urmele mai multor plăgi prin muşcătură la degete şi pe partea dorsală a mâinii drepte.
Pacientul era neliniştit şi cam agitat, facultăţile intelectuale de altfel le avea intacte, istorisi clar că în ziua de 8 Mai a fost muşcat de un câine turbat, că de atunci nu a avut nimica până la 29 Iulie, când a simţit dureri în braţul drept pornind dela cicatrice, căldură în tot corpul şi imposibilitatea de a bea apă.
In spital, s'a constatat îa intrare salivaţiunea abundentă, fotofobie, hidrofobie şi aerofobie. Cea mai uşoară suflare de vânt, vederea apei, lumina prea intensă îi produceau accese de sufocaţie, redeşteptând spasmul laringo-faringian. In seara de 31 Iulie, sucombă aproape brusc fără să prezinte fenomene cerebrale mai alarmante.
SIMPTOMELE TURBĂRII NATURALE LA GĂINI La acest animal, boala poate îmbrăca două tipuri deosebite cunoscute sub denumirea de turbare furioasă şi turbare mută.
Forma primă este caracterizată prin accese de furie, în 'care animalul caută să muşte tot ce-i vine în calea sa. Cu toate acestea, accesele de furie pot lipsi la început chiar şi în forma aceasta, ceea ce poate să inducă foarte uşor în eroare şi cauzează atâtea nenorociri. La început animalul este trist, tăcut, caută singurătatea, nu îşi află nicăieri locul In acest moment, animalul devine foarte periculos pentru om şi animalele dim-prejurul său, pentru care are acuma o afecţiune mai mare ca.de obicei, afecţiune care caută să şi-o manifeste lingându-le.
In această stare, animalul recunoaşte ,pe stăpânul său. Cu cât maladia progresează apar alte fenomene; câinele muşcă fără cauză în jurul său, ochiul e trist, uneori lucitor, lumina pare că îi face rău.
Auzul şi mirosul sunt modificate. Gustul adeseori este depravat; câinele rupe cu dinţii obiectele ce le întâlneşte şi înghite bucăţi din ele. Dacă în această fază îl excităm lovindu-1 cu un băţ, el apucă cu dinţii băţul şi numai cu greu i-1 putem scoate din gură: semn foarte important pentru fiacerea diagnosticului. Hidrofobiia mu este un simptom constant; câinele bea apă, mai cu seamă la începutul boalei, cu destulă înlesnire; lucrul acesta a fost şi este cauza atâtor accidente, căci văzând câinele bând apă, ideea de turbare este eliminată cu multă uşurinţă. Cantitatea şialivei secretate este variabilă; adeseori gura animalului este uscată şi numai când, prins de un acces de furie, muşcă şi rupe ce-i vine în oale, satunci balele se secretă în mare cantitate.
Lătratul câinelui are ceva particular: după câteva lătrături cu un ton gnav repetă două-trei urlete cu timbru ascuţit, plângător. Vocea e răguşită. Un fapt particular şi de mare importantă este efectul ce-1 produce asupra lui vederea unui jalţ câine; imediat se repede lia dânsul, îl muşcă, fiind cuprins de o furie nedescriptibilă.
Când boala s'a confirmat, toate aceste simptome se exagerează, animalul muşcă chiar şi pe stăpânul său, dispare de acasă pentru mai multe ore, sau chiar pentru totdeauna.
Terminarea boalei este tot prin paralizie, care începe cu partea posterioară şi cuprinde corpul întreg. In toate fazele boalei câinele este un pericol mare, atât pentru om, cât şi pentru celelalte animale.
Turbarea mută./Câinele atins de această formă de turbare, nu poate muşca din cauza paraliziei maxilarului inferior; gura e întredeschisă, saliva
188
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
189
curge în abundenţă, limba scoasă afară este adeseori uscată, albăstruie şi acoperită cu un strat murdar. Saliva animalului este însă virulentă şi nu arareori se întâmplă, şi am avut în tratamentul Institutului de Bacteriologie persoane care, crezând că s'a înnecat cu vreun os, au căutat să-1 scoată afară şi s'au rănit la degete.
Moartea câinilor şi în aceste cazuri este produsă tot prin progresul paraliziei.
Durata turbării declarate este de 4—8 zile.
Câteva exemple vor dovedi şî mai bine cât de greu este uneori a face diagnosticul turbării la câine.
La 8 Septembrie 1888, s'a adus la Institutul de Bacteriologie un câine negru, de talie mijlocie, în etate de 6 luni, care a muşcat în interval de vreo 6 zile, 8 persoane din Bucureşti, între care 6 copii. Când am văzut câinele, nu era deloc agitat, nu muşca nici chiar atunci când îl iritam sau îl loveam cu băţul. Mânca şi bea apă cu destulă uşurinţă. Ceea ce ne-a făcut însă să-1 bănuim ca turbat, au fost nişte accese epileptiforme, care veneau la început foarte rar, dar către seară devenirăi din ce în ce mai dese şi animalul muri peste noapte. Un iepure inoculat din bulbul acestui câine a murit după 14 zile cu fenomene caracteristice de turbare.
La 4 Octombrie 1889, o doiamnă din Bucureşti ia adus în braţe un căţel mic, de lux, să-1 arate, fiindcă de vreo două zile era cam indispus. Animalul nu era deloc agitat, nu muşca, era însă trist şi abătut. După două zile, câinele a murit brusc fă(ră să fi fost posibil a face diagnosticul boalei; numai după ce un iepure infectat din bulbul lui a murit de turbare, s'a putut şti cauza morţii câinelui.
Am avut ocazia să vedem vreo 3 câini aduşi la institut de stăpânii îor, care credeau că [şi] câinii [lor] s'au înnecat cu un os. Animalele aveau gura deschisă, fiind maxilarul paralizat, erau triste însă nu prezentau niciun alt simptom până după două sau trei zile când începea paralizia membrelor cu partea posterioară şi celelalte semne ale turbării mute.
SIMPTOMELE BOALEI PRODUSE IN MOD ARTIFICIAL CU VIRUS DE STRADA Febra premonitorie. Prin nenumărate experienţe făcute la Institutul de Bacteriologie, am ajuns să ne convingem că turbarea se desvoltă cu siguranţă dacă se injectează virusul rabic nu numai sub meninge sau în vene ci şi în muşchi sau în ochi. Boala se declară după un timp variabil între 12 zile şi 4 săptămâni. Din Botoşani, ni s'a trimis creierul unui câine care a muşcat pe un copil Nicolae la 25 Octombrie; iepurele infectat cu
acest creier a murit după 9 zile; acesta este unicul caz de o violenţă aşa de excepţională.
Experienţele cu virusul de stradă se fac la institut de regulă cu iepuri de casă. Aceste animale prezintă cele mai adeseori forma paralitică descrisă mai sus; foarte rar iepurii de casă sunt furioşi şi muşcă. Un fenomen care nu lipseşte aproape niciodată şi constatat de noi1) este febra premonitorie ce apare în cursul perioadei de incubaţiune a boalei.
Vom da aici o serie de observaţiuni cu mersul temperaturii la iepurii infectaţi cu virus de stradă de diferite provenienţe.
1) La 30 Octombrie 1887, din creierul unui copil, mort de rabie în spitalul de copii, serviciul D-lui Dr. Sergiu, s'au inoculat prin trepanaţie 3 iepuri subduraL Nr. 1, 2, 3.
La 5 Noembrie, iepurele Nr. 1 a avut temperatura 40,2°; a doua zi, a revenit la 39,9°, s'a menţinut cu mici oscilaţiuni până la 9 Noembrie, când a scăzut la 37,6° dimineaţa, iar după amiază 37,1° mergând în descreştere până în dimineaţa de 13 Noembrie, când a murit cu simptome caracteristice de turbare.
La 6 Noembrie, iepurele Nr. 3 a avut temperatura 40,5° dimineaţa, după amiază 41,5°, a doua zi după amiază a revenit la 39,9°, s'a continuat astfel până la 13 Noembrie, când s'a suit temperatura la 40,7°; la 14 Noembrie a scăzut la 37,8° şi la ,15 Noembrie, a murit cu simptome caracteristice de turbare.
La 7 Noembrie p. m., [iepurele] Nr. 2 a avut temperatura 40,5°; a doua zi p. m., a scăzut la 39,8° şi s'a continuat până la 13 Noembrie, când s'a urcat la 40,2°; la 14 Noembrie p. m., a scăzut la 35,7°, continuând a scădea temperatura până la 15 Noembrie, când s'a găsit mort.
Iepurele cu Nr. 4 inoculat prin trepanaţie la 5 Noembrie din creierul unui lup, la 9 Noembrie p. m., a arătat 40,7°, a doua zi dimineaţa 40,4°, p. m.. 41,3°, ia 11 Noembrie 40,6°; la 12 Noembrie a. <m. 40,5°, p. m. 41°; la 13 Noembrie a. in. 40,9°, p. m. 41°; îa 14 Noembrie a. m. 37,8°, p. m. a" murit după ce a prezentat simptome caracteristice de turbare.
Iepurii inoculaţi la 15 Noembrie din Nr. 3 cu Nr. 7, 8; în ziua de 16, Nr. 7 arată la termometru a.m. şi p.m. 41,5°, Nr. 8, 39,8°; la 17 Noembrie, Nr. 7 arată 40,1°; Nr. 8, 39°; îa 18 Noembrie, Nr. 7 revine la 39,1°, Nr. 8, la 39,5° şi se continuă astfel până la 25 Noembrie, când temperatura la Nr. 7 scade la 38,9°, iar Nr. 8, se menţine Ia 39,7° a.m. şi după amiază Nr. 8 arată 40,7°; la 26 Noembrie ambii au avut 39° şi câteva diviziuni, oscilând până în cele din urmă, când a scăzut simţitor subnormal, astfel că Nr. 8 a murit la 5 Decembrie cu simptome caracteristice de rabie; iar Nr. 7 la 10 Decembrie cu aceleaşi simptome.
2) La 6 Decembrie s'a adus la institut câinele ce muşcase 8 indivizi, între care şi pe Vicarul Mitropoliei; din bulbul său s'au inoculat prin trepanaţie 2 iepuri cu Nr. 34 şi 35 şi un câine; îa 11 Decembrie p.m. Nr. 35 a arătat 39,9°; la 12 Decembrie, a scăzut la 39,2°; Ia 14 Decembrie a.m. s'a urcat la 40,1° şi a durat o zi, după care a scăzut iarăşi la 39,1°, menţinându-se astfel 3 zile, după care iajăşi s'a urcat la 40 4° o zi şi a doua zi a scăzut la 39,2° a. hl, la 38,5° p. m., mergând astfel în descreştere
i) Babeş, Annaîes de l'Institut Pasteur, 1888, Nr. 7, p. 374 şi Buletinul Societăţii de Medicină.
190
VICTOR BABES
OPERE ALESE
191
până la 20 Decembrie, când a murit cu simptome caracteristice de turbare. Din bulbul lui, s'au trepanat alţi doi iepuri. Unul din iepurii aceştia moare de turbare la 6 Ianuarie 1888; din bulbul lui se trepanează un cobai, din al doilea iepure mort de paralizie la 7 Ianuarie nu s'a trepanat mai departe.
Purcelul de India trepanat la 6 Ianuarie, a murit la 13 Ianuarie; din bulbul lui s'a inoculat subdural un alt cobai, care a murit neobservat în noaptea de 19 spre 20 Ianuarie.
Câinele trepanat la 6 Decembrie a murit de turbare furioasă la 3 Ianuarie. Din bulbul lui, s'au trepanat 4 câini care au fost vaccinaţi şi un câine de control care a murit cu fenomene caracteristice de turbare la 29 Ianuarie, Acest caz nu s'a mai urmărit. E de notat că doi din câinii vaccinaţi şi trepanaţi cu acest virus la 3 Ianuarie 1888 trăiesc şi azi refractari turbării.
3) La 9 Ianuarie 1888, s'a trimis dela Craiova un câine presupus turbat, din măduva căruia s'au inoculat prin trepanaţie subdural 2 iepuri cu Nr. 103 şi Nr. 104. Nr. 103 a arătat la 18 Ianuarie a.m. 39,9°, p.m. 40°; la 19 a.m. 40,2°, p.m. 40,6°, după care a revenit la normal până la 26 Ianuarie când a început a scădea sub normal, şi s'a continuat astfel până la 28 Ianuarie când a murit cu simptome caracteristice de turbare; iar Nr. 104 nu a arătat niciun simptom .de boală şi trăieşte încă.
4) La 19 Ianuarie, Dl. medic-veterinar al judeţului Suceava înaintează institutului un creier de câine presupus turbat care a muşcat 7 persoane, din care se inoculează prin trepanaţie 2 iepuri cu Nr. 117 şi Nr. 118. Nr. 118 la 25 Ianuarie p.m., arată la termometru 40°; la 26, arată 40,6° a.m., 40,3° p.m.; la 27 continuă starea de febră; la 28 a.m. 39,5°, p.m. 39,9° menţinându-se astfel până la 30 Ianuarie p.m., când s'a urcat iar la 40° şi a durat până la 3 Februarie. De aici începu a descreşte sub normal până în seara de 5 Februarie când a şi murit cu simptome caracteristice de rabie. Nr. 117, la 26 p.m., a arătat 40°, iar a doua zi a revenit la normal şi s'a menţinut până la 31 Ianuarie a.m., când a arătat 38,5° şi descrescând succesiv până la 3 Februarie a.m., a murit cu simptome pronunţate de rabie.
5) La 22 Ianuarie sa adus la institut un căţel al D-lui Şendrea presupus turbat, care căţel muşcase o copilă a D-sale. La 23 Ianuarie, căţelul prezenta paralizia membrelor posterioare în grad pronunţat. Murind căţelul la 24 Ianuarie, din bulbul lui sau făcut inoculaţiuni prin trepanaţie la 2 iepuri cu Nr. 126 şi Nn 127. Nr. 126 arată la termometru, în ziua de 28 p.m. 40,9°, iar dimineaţa de 29, a revenit la normal, continuându-se astfel până la 2 Februarie, când a reînceput febra şi a durat până la 4 Februarie. Dela 4 la 7 Februarie, a revenit iarăşi la normal. La 7 Februarie, a reînceput febra, şi s'a continuat până la 9 Februarie p.m., când a început a descreşte, iar în dimineaţa de 11 a murit cu simptome de turbare. Nr. 127, la 29 p.m., a arătat 40°, şi a continuat astfel până în dimineaţa de 3 Februarie, când a revenit la normal Dela 9 Februaiie, a început a merge descrescând până la 10 Februarie, când a şi murit seara cu simptome caracteristice.
6) La 4 Februarie s'a adus la institut un câine ucis ca turbat în Capitală, în al cărui stomac s'au găsit corpi străini (paie). Din bulbul lui s'a inoculat subdural prin trepanaţie un câine, care trăieşte încă, fără să fi prezentat ceva anormal până la 22 Iunie, când a fost inoculat sub piele dintr'un virus din Călăraşi (vezi cazul 26).
7) Tot la 4 Februarie, s'a trimis din Covurlui creierul unui câine presupus turbat. Din acest creier s'a inoculat prin trepanaţie un câine, care a murit la 2 Martie, cu simptome caracteristice de rabie.
8) La 9 Februarie, Dl. medic-veterinar al judeţului Ilfov ne trimite cadavrul unei pisici, ucisă ca turbată, care muşcase doi copii şi un câine. Din creierul pisicii, ş'au inoculat prin trepanaţie subdural doi iepuri cu Nn. 144 şi Nr. 145.
Temperatura iepurelui Nr. 144 în ziua de 16 Februarie p.m. era 40,1°, ceea ce a durat până la 18 Februarie a.m. când temperatura a devenit iar normală; p.m. iarăşi 41,1°. Astfel s'a continuat până la 20 [Februarie], când a avut după amiază 40,2°; la 24 Februarie temperatura a scăzut sub normal, adică 38,4°, şi a mers descrescând până la 25 Februarie, când a murit cu simptome caracteristice. Nr. 145, la 15 Februarie p.m. a arătat 39,8° până la 18 Februarie a.m. când a fost normal, iar după amiază a avut iarăşi 39,8°, temperatura aceasta s'a menţinut până la 22 Februarie, când a devenit normal. De aici până la 24 Februarie a mers descrescând, când a şi murit cu simptome de rabie.
9) La 12 Februarie, comuna urbană Galaţi ne trimite creierul unui câine presupus turbat, din care s'a inoculat un câine prin trepanaţie, care a murit la 3 Martie cu simptome caracteristice de turbare. .
10) Tot la 12 Februarie; s'a mai adus un câine presupus turbat în al cărui stomac s'au găsit corpi străini, ca paie şi care a muşcat o fetiţă în strada Brezoianu. Din bulbul lui, s'a inoculat în ziua de 13 Februarie prin trepanaţie un câine care a murit la 4 Martie cu simptome caracteristice de rabie. Creierii acestui câine amestecaţi cu ai celui dela cazul 7 (Covurlui) s'au întrebuinţat pentru experimentul făcut la câini cu emulsiune filtrată prin filtrul lui Pasteur-Chamberlancl. Din măduva acelui câine, păstrată în glicerina, s'a mai inoculat la 20 Februarie un iepure cu Nr. 158, care la 24 Februarie.p.m. a avut temperatura de 40°, iar la 25 a.m., a revenit la normal. La 28 dimineaţa a avut febră 40,1°, ce s'a continuat până la 1 Martie a.m. când a avut iarăşi temperatura normală, Dela 6 Martie a.m., a început temperatura a scădea sub normal până la 10 Martie, când iepurele a murit cu simptome caracteristice de rabie. O porţiune din bulbul câinelui mort îa 12 Februarie s'a păstrat la ghiaţă în glicerina sterilizată până la 15 Martie când s'a trepanat şi infectat subdural un alt câine. Acesta la 31 Martie prezintă- paralizia membrelor posterioare, privirea îi e rătăcită, ochii injectaţi, vocea răguşită, dar nu e furios. Moare cu simptome caracteristice de paralizie îa 2 Aprilie; din bulbul lui, s'a trepanat un alt câine.
La. 12 Aprilie, câinele trepanat la 2 ale aceleiaşi luni prezintă simptome de agitaţie, tremurături musculare, cel mai mic sgomot îl face să se ridice, dar membrele posterioare refuză serviciul lor pentru a sta, corpul se clatină şi cade. Inapetenţă. In ziua următoare, fenomenele se accentuează; paralizia completă. La 14 Aprilie sucombă. Din bulbul lui s'au trepanat iepurii Nr. 170 şi Nr. 171, care au primit două serii de injecţiuni cu filtrele (Pasteur) şi un câine. Din câinele mort la 14 Aprilie s'a trepanat în ziua următoare un altul, care a supravieţuit până la 1 Iunie când a fost din nou trepanat din iepurele Nr. 320 mort de paralizie de virusul ce se descrie la cazul 25 (Stavrescu).
11) La 15 Martie am primit în glicerina un creier de câine presupus turbat trimis de D. medic veterinar al oraşului Brăila. Din cazul acesta s'au inoculat prin trepanaţie doi iepuri cu Nr. 176 şi Nr. 177.
Nr. 176 în ziua de 19 Martie prezenta temperatură de 40,1°, redevenind normală iarăşi la 20 Martie. La 28 Martie, temperatura se urcă până la 41°, la 30 Martie scade la 38°, paralizia animalului e clasică, iar la 31 Martie sucomba.
Nr. 177 are febră premonitorie tot la 19 şi la 20 Martie, temperatura terminală
192
victor babes
OPERE ALESE
193
începe la 29 Martie, se urcă până la 41,5°, scade la 31 Martie şi sucombă de paralizie la 1 Aprilie.
12) Dl. medic veterinar al judeţului Dâmboviţa ne trimite la 19 Martie un creier de câine turbat, din care noi am trepanat doi iepuri Nr. 178 şi Nr. 179.
Iepurele Nr, 179 a murit subit în noaptea de 24 Aprilie fără să fi prezentat febră sau simptome de paralizie; soţul său a supravieţuit două luni;
13) Din Buzău, la 19 Martie primim din partea D-lui medic veterinar un creier de pisică presupusă turbată, trimis în alcool. Din bulbul ei, s'au trepanat doi iepuri, Nr. 180 şi Nr. 181. Acesta din urmă a murit peste noapte subit. Iepurele Nr. 180 la 3 Aprilie prezintă febră până îa 41,7°, iar la 5 Aprilie, moare cu fenomene paralitice şi hipotermie, care a durat 30 de ore.
Tot din bulbul acestei pisici' s'a conservat o porţiune în glicerina sterilizată la ghiaţă până la 23 Martie, când s'a trepanat din eî încă un iepure Nr. 184, care trăind până la 25 Mai a fost trepanat încă odată sub Nr. 285 (vezi cazul 21).
14) In ziua de 8 Aprilie, am primit din partea D-lui medic veterinar al judeţului Tulcea un creier de câine presupus turbat, din care s'au inoculat subdural doi iepuri Nr. 189 şi Nr. 190.
Iepurele Nr. 190 la 15 Aprilie prezintă fenomene de slăbiciune musculară, inape-tenţă şi moare cu hipotermie, fără să fi avut mai înainte febră, sau paralizie clasică. Iepurele Nr. 189 a sucombat de paralizie la 23 Aprilie, după ce a avut 3 zile temperatură până la 41°.
15) Dl. medic veterinar al urbei Brăila ne trimite la 18 Aprilie un creier de câine presupus turbat. Din acest creier, s'au inoculat prin trepanaţie în aceeaşi zi iepurele Nr. 209 şi un câine.
In ziua de 2 Mai, atât iepurele, cât şi câinele inoculat din acest caz prezintă fenomene de turbare; iepurele are temperatura 40,7°, tremurături de cap, agitaţie, opis-totonos uşor, câinele e furios, muşcă fierul până îşi sângerează gura.
In zilele următoare 3 şi 4 Mai, fenomenele de agitaţie ale animalelor menţionate se accentuează, iar la 5 Mai simptomele paralitice ocupă locul tuturor simptomelor terminând prin moartea iepurelui la 5 Mai iar a câinelui Ia 6 Mai.
Din bulbul câinelui mort la 6 Mai, s'au trepanat 5 câini din care 4 s'au vaccinat după metoda Babeş (amestecături cu repetiţie) iar unul a rămas de control. Acest câine moare cu simptome de turbare furioasă în ziua de 28 Mai.
16) La 5 Mai s'a trimis de către D. medic al urbei Bacău creierii şi bulbul unei femei sucombate cu semne suspecte de turbare, fiind muşcată înainte cu două luni de un căţel presupus turbat. Ea nu făcuse niciun tratament antirabic.
Din acest bulb s'a trepanat în aceeaşi zi un iepure Nr. 231 şi un câine. Iepurele la 11 Mai prezenta 40° temperatură, îa 12 Mai 39,9°. In 19 Mai 35,8°, iar la 20, moare de paralizie caracteristică.
Câinele s'a îmbolnăvit de turbare la 19 Mai,- cu fenomene furioase şi a sucombat la 22 Mai.
17) Dl. medic primar al urbei Tulcea mi-a trimis la 7 Mai 1888, un bulb de câine presupus turbat. Din el, s'au trepanat doi iepuri Nr. 235 şi Nr. 236.
Iepurele Nr. 235 prezintă la 18 Mai temperatură de 40°, care apoi după amiază redevine normală. Tot astfel şi la iepurele Nr. 236 această ridicare de temperatură fugitivă s'a observat în ziua de 16 Mai dimineaţa, ea revine normală; iepurii au supravieţuit, ca probă că acel câine a fost sănătos.
18) La 12 Mai 1888, institutul nostru primeşte din partea serviciului sanitar al urbei Brăila un creier de câine presupus turbat, din care s'au inoculat subdural doi iepuri Nr. 249 şi Nr. 250.
Iepurele Nr. 250 prezintă febră premonitorie la 18 şi 19 ale lunii iar la 29, sucombă cu fenomene paralitice, iar Nr. 249 a sucombat la 22 Mai fără să prezinte vreun simptom apreciabil al turbării.
Acest câine a muşcat de mână pe Alex. Sterghiu care a fost în tratamentul antirabic 17 zile în institutul nostru şi azi se află bine.
19) In ziua de 17 Mai s'a primit din Brăila un creier de câine presupus turbat, din el s'au trepanat doi iepuri Nr. 262 şi Nr. 263.
Iepurele Nr. 262 prezintă febră premonitorie (40°) în zilele de 24, 25 şi 26 Mai, iar Nr. 263 la 24 şi 25 Mai (40,2°), ambii iepuri mor cu paralizie fără febră terminală la 1 Iunie.
Acest câine a muşcat de mână pe D. Cimone Phoca, care tratându-se 16 zile în institut azi se află bine.
20) Primăria urbei Giurgiu trimite institutului un creier de câine presupus turbat. Inoculându-se din el subdural în ziua de 21 Mai doi iepuri Nr. 275 şi 276, primul iepure prezintă în ziua de 30 Mai temperatura până la 40,9°, care la 31 Mai devine
I normală până la 7 Iunie când scade sub 37° în acelaşi timp având fenomene de pa-
ralizie pronunţate, la 8 Iunie sucombă. Al doilea iepure are febră premonitorie de 40,8° la 30 Mai, hipotermie la 6 Iunie şi sucombă la 8 Iunie cu aceleaşi semne paralitice.
Acest câine a muşcat de eminenţa hipotenară pe Pândele Dimitrescu şi de antebraţ pe Petre I. Rădulescu care tratându-se în institut primul 17 zile, al doilea
^ 24 de zile, azi sunt sănătoşi.
i , 21) In ziua de 25 Mai primim din Bârlad un creier de câine presupus turbat
care a muşcat de antebraţ pe femeia Safta Farzenahe care s'a supus tratamentului antirabic dela~ 29 Mâi până la 11 Iunie (azi sănătoasă).
Din aceşti creieri, s'au trepanat în ziua de 25 Mai doi iepuri Nr. 285 şi Nr. 286. Iepurele Nr. 286 a murit după 5 zile fără fenomene apreciabile şi fără temperatură ridicată, Nr, 285 (fost 184 vezi cazul 13) nu prezintă în întreaga perioadă de incubaţiune nicio ridicare de temperatură"şi în ziua 7 şi 8 Iunie e foarte excitabil, temperatura normală, în ziua de 9 începe opistotonul şi în zilele următoare paralizia stăpâneşte întregul corp şi animalul sucombă la 12 Iunie fără febră terminală.
22) Câinele presupus turbat care a muşcat de pulpă pe fetiţa Lina Ianoş şi de genunchi pe Bela Szarvasi a fost adus sub observaţie în ziua de 31 Mai, cu simptome pronunţate de turbare, nu mănâncă, muşcă lemnul, fierul roşit în foc. Extremităţile posterioare slăbite, părţile inferioare ale picioarelor sunt insensibile. După 5—6 zile, aceste fenomene nervoase se mai calmează puţin, animalul începe a mânca câte ceva, dar e foarte slăbit. La 15 Iunie, moare subit. In stomac i s'a găsit carne nedigerată şi păr. Celelalte organe erau într'o stare de congestiune intensă..
23) La 5 Iunie 1888 s'au inoculat subdural doi iepuri Nr. 306 şi Nr. 307 din creierii unui câine presupus turbat care a muşcat pe femeia Elena Teodorescu (stăpâna câinelui) şi pe Grigore D. Creţu din comuna Bucium judeţul Iaşi, vaccinată preventiv contra turbării în institutul nostru. Crierii fiind în stare de dscompunere, ambii iepuri au murit după o zi. Inoculându-se un al treilea iepure şi acela a sucombat în ziua următoare. Diagnoza deci nu s'a putut confirma prin experiment.
13. Opere ales*
194
VICTOR BABEtf
OPERE ALESE
195
24) Dl. medic veterinar al judeţului Vaslui ne trimite la 7 Iunie un creier de câine presupus turbat de care a fost muşcată ţăranca Simina lui Lazăr, tratată în institut. Din acest caz se trepanează doi iepuri Nr. 312 şi Nr. 313. Acesta din urmă moare de traumatism, iar Nr. 312 prezintă la 14 şi 15 Iunie febră până la 40,7°C; după ce febra cedează, urmează fenomene paralitice care omoară iepurele la 20 Iunie seara.
25) Din creierii unui câine presupus turbat mort la şcoala veterinară şi care a muşcat pe infirmierul de acolo Nae Dumitrescu, pe Mariţa Ştefan din strada Polonă şi pe Dl. medic veterinar Petre Stavrescu, trataţi în institut, s'a inoculat subdural la 10 Iunie un iepure Nr. 320, iar la şcoala veterinară s'au inoculat doi câini din care unul a murit de turbare furioasă, şi altul de turbare paralitică.
Iepurele Nr. 320, prezintă febră de 40°C la 26 şi 27 Iunie; 40,2° la 28 şi 29 Iunie împreună cu fenomene de paralizie; sucombă la 1 Iulie.
Din bulbul acestui iepure, s'a trepanat un câine la 1 Aprilie (cazul 10) şi a rămas sănătos. Acest câine a supravieţuit şi de astă dată mai mult de un an.
26) Din' creierii trimişi din Călăraşi dela un câine care a muşcat pe Costică Tache Ion şi Iancu Dumitru, trataţi pe urmă în institut, la 12 Iunie s'au trepanat doi iepuri Nr. 325 şi 326. Amândoi iepurii au rămas sănătoşi fără a prezenta nicio boală mai multe luni, când au fost întrebuinţaţi pentru alte experimente.
Tot din acest virus păstrat la ghiaţă s'a inoculat la 22 Iunie sub piele un câine care fusese trepanat la 4 Februarie dintr'un caz suspect din Bucureşti (vezi cazul 6).
27) In ziua de 19 Iulie, a fost inoculat sub dura mater, un iepure Nr. 383 cu o emulsiune din creierii unui câine presupus turbat care a muşcat pe femeia Constantina Stancu din Bucureşti, care a făcut tratamentul preventiv în institut. Acest iepure nu s'a îmbolnăvit de turbare.
28) Din câinele care a muşcat pe Carol Borze şi pe Adolf Kaufmann, locuitori din Bucureşti, s'a inoculat subdural un iepure Nr. 388 la 21 Iulie. Acest iepure nu s'a îmbolnăvit de turbare. Persoanele muşcate au făcut tratament preventiv, azi se află bine.
29) La 19 Iulie, am trepanat un iepure Nr. 385 şi. infectat subdural dintr'o emulsiune de creieri de câine turbat sosiţi din Tulcea împreună cu indivizii Sabina Săndulescu, Catinca Porubszki, Constantin Văleanu şi Gheorghe Sălceanu, medic veterinar, toţi muşcaţi de acel câine la mâini. Pacienţii au fost supuşi tratamentului preventiv.
Iepurele inoculat prezintă la 29 şi 30 Iulie temperatură de 40°—40,6°C iar în zilele următoare ea devine normală. La 6 August, încep fenomenele de paralizie însoţite de hipotermie; animalul sucombă la 8 August.
Cu acest virus s'au mai infectat în 19 Iulie subdural doi iepuri care au fost trataţi 8 zile cu măduvă uscată de 13 zile. Iepurii au murit de turbare după 20—22 de zile.
Tot din acest virus au mai fost infectaţi subdural la 22 Iulie doi câini din care unul a rămas de control iar celălalt vaccinat, precum şi alţi doi câini la 23 Iulie, care s'au vaccinat cu cel dela 22 Iulie.
Câinii au sucombat toţi cu fenomene de turbare între 12 şi 16 August.
30) Din creierii unui câine turbat trimis din Piatra s'a inoculat la 1 August 1888, iepurele Nr. 409.
Acest iepure nu a contractat boala.
31) La 6 August 1888, un câine a muşcat în strada Griviţei persoanele tratate sub Nr. 49, 50, 51, 52. Fiind adus mort la institut, din bulbul lui s'a inoculat prin trepanaţiune un câine.
Câinele a murit cu simptome paralitice la 9 Septembrie. Din bulbul lui, s'a inoculat în aceeaşi zi prin trepanaţiune iepurele Nr. 501. La 18 Septembrie, iepurele prezintă febră de 40,5°, după ce temperatura devine normala până la 24 Septembrie când febra reapare urcându-se la 40°C, durând două zile apoi scade sub normal. Paralizie clasică. Iepurele moare la 27 Septembrie.
32) La 11 August 1888, s'a adus la institut un câine mort probabil de turbare care a muşcat în Bucureşti (caiea Văcăreştilor) indivizii vaccinaţi' sub Nr. 53, Nr. 54 şi Nr. 55; din bulbul lui s'au trepanat iepurii Nr. 434 şi Nr. 435.
Iepurele Nr. 434, în ziua de 18 August seara prezintă temperatură de 40,3°C, la 19 August 40,2° apoi ea devine normală până la 27 August, când apar semnele de paralizie şi hipotermie. Animalul moare la 27 August.
Nr. 435 prezintă numai febră terminală în zilele de 22 şi 23 August (40,3°). El moare cu fenomene de paralizie la 26 August.
33) Din creierul unui câine bănuit turbat trimis din Brăila la 23 Augusf, s'au inoculat prin trepanaţiune doi iepuri Nr. 460 şi Nr. 461.
Iepurele Nr, 460 în zilele de 2, 3 şi 4 Septembrie prezintă febra de 39,9°—40,4°, după aceea, temperatura devine două zile normală, apoi subnormală, însoţită de paralizie. Animalul sucombă în noaptea de 9 Septembrie.
Iepurele Nr. 461 prezintă temperatura de 40°—40,6° în zilele de 31 August şi 1 Septembrie. Sucombă de paralizie la 7 Septembrie.
34) Din bulbul unui câine omorît ca turbat ce am primit din Tulcea la 27 August, s'a trepanat un iepure cu Nr. 471.
Acest iepure la 30 August a contractat un erizipel al capului prezentând febră înaltă şi a murit cu aceste simptome la 7 Septembrie.
La 17 August s'a trepanat un câine şi s'a inoculat subdural cu emulsiunea făcută din creierul câinelui sus menţionat.
Câinele contractă boala la 24 Septembrie şi prezenta fenomene clasice de turbare furioasă, şi sucombă după trei zile de maladie.
35) Virus de stradă din Bucureşti. Din bulbul unui câine mort presupus turbat s'a trepanat la 27 August un câine.
Acest animal a fost şters din control şi trecut între cei sănătoşi după 6 luni dela inoculare.
36) Din creierul unui câine din Putna presupus turbat, s'a trepanat la 27 August iepurele Nr. 472.
Iepurele infectat nu s'a îmbolnăvit de turbare.
37) La 31 August 1888, ni s'a trimis din Vălenii-de-Munte, judeţul Prahova, bulbul unui câine presupus turbat Din el s'a inoculat subdural iepurii Nr. 479 şi 480 şi un câine (vezi registrul de tratament Nr. 71 şi 72).
Iepurele Nr. 479, după 7 zile prezintă febră premonitorie 40°, la 8 Septembrie febra se urcă la 40,4°, apoi temperatura revine normală până la 14 Septembrie, când se urcă din nou la 40,5° şi încep fenomene paralitice, se menţine două zile, la 16 Septembrie o găsim subnormală, la 17 Septembrie animalul moare de paralizie.
196
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
197
Iepurele Nr. 480 prezintă febră premonitorie la 7 zile după inoculare (40,1°) care durează o zi, apoi dispare. La a 13-a zi de incubaţiune, survin simptome paralitice fără febră care se accentuează din ce în ce şi după 3 zile de boală, animalul sucombă cu hipotermie.
Câinele trepanat şi infectat subdural în aceeaşi zi cu iepurii descrişi a contractat boala dup,ă 12 zile şi a murit de turbare după 26 de zile dela infecţiune.
38) La 3 Septembrie 1888, am primit din Fălticeni creierii câinelui care a muşcat pe individul tratat sub Nr. de registru 85 şi în aceeaşi zi am trepanat un câine şi cu emulsiunea făcută din bulb l-am infectat sub dura mater.
Câinele a sucombat cu fenomene caracteristice de turbare în ziua de 24 Sept,
39) Un câine din Bucureşti, strada Colţea, fiind omorît ca presupus turbat şi adus la institut la 29 Septembrie, din bulbul lui s'au inoculat sub dura mater un câine şi un iepure cu Nr. 534.
Animalele au murit la două zile după operaţiune având creierii putrefiaţi. La 30 Septembrie, s'a inoculat din nou subdural un alt iepure Nr. 538, care de asemenea a sucombat după două zile.
40) Tot la 29 Septembrie s'a inoculat subdural iepurele Nr. 536, din bulbul unui câine, presupus turbat, din Bucureşti, Calea Victoriei Nr. 99.
Iepurele, după 6 zile, prezintă febră de 40,1° şi moare de paralizie fără febră terminală după 20 zile dela inoculare.
41) Din creierii câinelui primit din Galaţi s'a trepanat iepurele Nr. 542 şi Nr.. 543 în ziua de 2 Octombrie 1888.
Iepurele Nr. 542 prezintă semnele de paralizie după două zile fără febră şi sucombă după 24 de zile dela inoculare.
Iepurele Nr. 543, în ziua de 10, 11, 12 şi 13 Octombrie prezintă febră până la 40,5° care cedează apoi şi încep simptomele paralitice şi animalul moare de turbare după 17 zile dela trepanaţiune. •
Câinele dovedit turbat a muşcat persoana tratată sub Nr. 102.
42) In ziua de 7 Octombrie 1888, am primit din comuna Poiana, judeţul Suceava, creierii unui câine carie muşcase grav la figură pe căpitanul Sterie, tratat sub Nr. 105. Din bulbul câinelui, s'au trepanat doi iepuri Nr. 557 şi Nr,. 558.
Iepurele Nr. 557, după 5 zile prezintă temperatură de 40,2°, după 14 zile ea scade subnormală însoţită fiind de fenomene paralitice cu care moare animalul în ziua a 16-a.
Paralel cu tratamentul intensiv al pacientului s'a, vaccinat,.sub piele, un iepure, care a trăit două luni, după ce a fost trepanat cu virus de stradă la 7 Decembrie, la care însă nu a putut "rezista murind de turbare după 20 de zile dela trepanare.
Iepurele Nr. 558 a murit subit după 11 zile dela trepanaţiune.
43) La 12 Octombrie s'a trepanat un iepure (Nr. 573) din bulbul câinelui din Burdujeni (judeţul Botoşani) care a muşcat persoana tratată sub Nr. 118.
^ Iepurele după 10 zile de incubaţiune prezintă febră de 40,6°, 'care se menţine două' zile, apoi dispare când apar fenomenele paralitice cu hipotermie. Animalul sucombă în ziua a 14-a dela inoculare.
44) Dintr'un creier de câine presupus turbat, trimis din Târgovişte (Vulcana), ia 29 Noembrie, s'au iioculat subdural doi cobai. Acest câine a muşcat persoana tratată sub Nr. 143.
UnuLdin cobai a murit de turbare la 6 Decembrie, celălalt la 8 Decembrie.
45) La 3 Decembrie, s'au trepanat doi purcei de India şi s'au inoculat subdural din bulbul unui câine din Ştefăneşti (Ilfov) presupus turbat, care a muşcat persoana tratată sub Nr. 140.
Unul din cobai a murit cu fenomene paralitice la 13 Decembrie, iar celălalt la 16 Decembrie. •
46) Tot la 3 Decembrie s'a trepanat un purcel de India din creierul câinelui din Galaţi care a muşcat persoana tratată sub Nr. 142.
.Purcelul de mare a murit cu semne caracteristice de turbare la 16 Decembrie.
47) La 6 Decembrie, s'a adus de hingher pentru experienţele institutului uri câine străin sănătos, care după trei zile s'a îmbolnăvit de turbare şi a murit cu fenomene caracteristice.
48) La 19 Decembrie, s'a inoculat subdural un purcel de India din bulbul unui câine din Cordăreşti (Dorohoi), care a muşcat persoanele tratate sub Nr. 144 şi Nr. 145.
Purcelul de India a murit cu semne clasice de turbare la 24 Decembrie.
49) La 25 Decembrie, s'a inoculat subdural iepurele Nr. 711 din creierul unui câine care la Pantelimon (Ilfov) a muşcat persoana tratată sub Nr. 146.
Iepurele a sucombat la 7 Ianuarie 1889, fără febră cu semne certe de paralizie.
50) Din bulbul unui bou mort de turbare suspectă, s'a inoculat un purcel de India în camera anterioară, la 17 Decembrie 1888.
Animalul inoculat a murit cu semnele turbării la 26 Decembrie.
EXPERIMENTELE FĂCUTE CU VIRUS DE LUP
A. Controlul virusului de lup
Cazul I. In ziua de 1 August 1888 s'a trepanat şi infectat un iepure sub dura mater cu o emulsiune făcută din creierii unui lup turbat care a muşcat 14 persoane din judeţul Putna. Tot în aceeaşi zi s'a trepanat un câine.
Iepurele a murit după 10 zile cu temperatură înaltă, pe care deja o avea a 3-a zi după trepanaţiune, fără paralizie. Câinele trepanat din acest caz, a murit cu fenomene de turbare la 24 August.
Cazul II. Din creierul lupului care a muşcat 7 oameni din Lieşti (Putna) în ziua de 10 August, s'au trepanat la 13 August doi iepuri Nr. 441 şi Nr. 442, infec-tându-i sub dura mater, de asemenea şi un câine.
Temperatura iepurilor a continuat a fi normală până la 22 August (a 9.-a. zi), când s'a ridicat la 40°. Iepurele Nr. 441 la 30 August prezenta temperatura de 38°, la 31 August 34° şi la 1 Septembrie sucombă de paralizia care s'a ivit la 29 August. Iepurele Nr. 442 are hipotermie (36,4°) la 2 Septembrie şi moare, de paralizie pronunţată la 30 August, în ziua de 3 Septembrie.
' La 14 August, s'a inoculat subdural tot din cazul acesta un al treilea iepure Nr. 445:
Temperatura iepurelui a rămas normală până a 9-a zi după trepanaţiune când se ridică la 39,9° şi iarăşi scade până la a 14-a zi, când, însoţită de fenomene paralitice, se urcă la 40,9°C; a 16-a zi scade la 36° şi 18 zile după trepanaţiune, animalul sucombă de paralizie.
Câinele trepanat la 13 August din virusul de lup din Lieşti a sucombat de turbare la 2 Septembrie; din bulbul lui s'a inoculat prin trepanaţiune la 3 Septembrie un purcel de India.
Purcelul de India a murit cu simptome paralitice la 12 Septembrie.
198
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
199
Cazul III. La 11 Octombrie 1888, s'a trepanat şi inoculat subdural un iepure, Nr. 567, şi injectat în camera anterioară un purcel de India din creierii unui lup care a muşcat 11 oameni din Budeşti (Ilfov).
Iepurele, a 8-a zi după trepanaţiune, prezintă febră 40,6°; a 9-a zi 40,1°, apoi temperatura devine normală până la 25 Octombrie, când o găsim subnormală, fenomenele de paralizie se generalizează şi animalul sucombă a 17-a zi după infecţiune.
Purcelul de India a murit de paralizie îa 4 Noembrie.
Cazul IV. La 29 Octombrie 1888, am primit din comuna Chiojdu, judeţul Buzău, un creier de bou care a turbat, muşcat fiind de un lup împreună cu 14 oameni, care s'au tratat în institutul nostru.
Din aceşti creieri, s'a trepanat la 30 Octombrie un iepure cu Nr. 610. La 9 Noembrie, animalul prezintă temperatură de 40,3°C, după aceea devine normală până la 19 Octombrie, când o găsim subnormală; la 21 sucombă de paralizie.
Cazul -V. La 11 Ianuarie 1889, s'a trepanat un câine din creierii unui îup care a muşcat pe Aiexe Bogdan.
Acest câine a murit cu fenomene de turbare îa 27 Ianuarie.
Cazul VI. Serviciul sanitar al urbei Târgovişte ne trimite la 24 Februarie 1889 doi creieri de câini care, la 29 Ianuarie au fost muşcaţi de un lup turbat şi care muşcase în acelaşi timp 2 persoane tratate apoi în institut sub Nr. 179 şi Nr. 180 din condica vaccinaţilor. Aceşti doi câini au fost omorîţi îa 13 Februarie înainte de a prezenta fenomenele turbării.
Din fiecare creier s'a făcut câte o emulsiune din care s'au infectat doi iepuri cu Nr. 839 şi Nr. 840.
Iepurele Nr. 839, după 6 zile dela infecţiunea subdurală, prezintă febră până îa 40,2°C, care durează două zile. A 13-a zi febra revine, atingând 40,8°C, a 15-a zi se coboară la 39,8°C, a 16-a zi şi a 17-a zi iarăşi se urcă peste 40°, când fenomenele paralitice sunt manifeste; urmează după asta o hipotermie şi moare prin paralizie a 22-a zi după trepanaţiune.
Iepurele Nr. 480 trepanat la 24 Februarie din creierii celuilalt câine omorît în perioada de incubaţiune a boalei, a 6-a zi prezintă febră de 40°; a 9-a şi a 10-a zi, temperatura revenită normală se urca iarăşi până la 40,6°C, apoi scade şi animalul sucombă de paralizie după 13 zile şi jumătate.
Cazul VIL Din bulbul unui lup presupus turbat, care a muşcat pe persoana Nr. 190 din condica trataţilor, s'a trepanat şi inoculat subdural un câine la 22 Martie 1889.
Acest câine a murit de turbare la 8 Aprilie.
Cazul VIII. Din bulbul unui lup care a muşcat 7 persoane (Nr. 216—Nr. 222) din judeţul Buzău, a fost trepanat un câine în ziua de 7 Aprilie 1889. Acest câine a murit cu fenomene de turbare paralitică la 25 Aprilie.
Cazul IX. Din bulbul unui îup presupus turbat, trimis de serviciul sanitar al judeţului Putna, s'au trepanat un iepure la 11 Iulie şi un câine la 14 Iulie 1889. Acest lup a muşcat pe fetiţa de sub Nr. 344.
Iepurele a început a prezenta fenomene caracteristice de paralizie la 10 August şi sucombă cu aceste fenomene la 11 August.
Câinele trepanat nu a contractat turbarea în timp de 13 luni când, îmboină-vindu-se de scabie, a fost reformat1).
Din iepurele mcrt de paralizie la 11 August s'a trepanat în ziua de 13 August încă un iepure. Acest iepure a murit cu fenomene clasice de turbare la 29 August.
Din iepurele mort la 29 August, în aceeaşi zi, s'au inoculat sub dura mater alţi doi iepuri, formând al II-lea pasagiu din iepure în iepure al virusului de lup.
Unul din iepurii trepanaţi la 29 August a început să prezinte fenomene de turbare la 5 Noembrie. murind cu semne clasice de paralizie la 7 Noembrie. Din bulbul lui imediat s?a trepanat şi inoculat subdurai un iepure (pasagiul al III-lea) şi un cobai.
Purcelul de India inoculat la 7 Noembrie, moare de paralizie rabică la 3 Decembrie; din bulbul lui se trepanează un iepure (pasagiul al IV-lea). Iepurele inoculat la 7 Noembrie a rămas sănătos.
Iepurele inoculat la 3 Decembrie a murit subit fără semne de paralizie la 5 Ianuarie 1890. Din el nu s'a trepanat mai departe, deoarece trecerea prin cobai a virusului de lup nu a dovedit că poate să exalteze virulenţa lui după cum se face aceasta atât de precis cu virus de stradă provenit din câine.
Cazul X. La 26 Iulie 1889 am primit din Râmnicul Sărat un creier de îup presupus turbat care muşcase două persoane din comuna Pueşti, trataţi în institut sub Nr. 362 şi Nr. 363. Din creierii lupului se trepanează în aceeaşi zi un iepure.
Cazul XL Din creierii lupului care a muşcat pe Ion Butoi (Nr. 379) din Dobro-gea s'a trepanat la 13 August un iepure.
Acest iepure a murit cu semne caracteristice de turbare la 28 August.
Cazul XII, La 22 Septembrie 1890, s'au trepanat doi iepuri din bulbul unui lup turbat din judeţul Ialomiţa, care a muşcat pe persoanele de sub Nr. 776. Unul din iepuri a murit de a doua zi cu febră înaltă.
Al doilea iepure a murit cu fenomene rabice ia 11 Octombrie. Din bulbul lui, s'au trepanat în aceeaşi zi alţi doi iepuri (al 11-lea pasagiu).
Unul din aceşti iepuri a murit cu semne caracteristice de turbare paralitică ia 31 Octombrie; celălalt iepure a sucombat tot de paralizie la 5 Noembrie.
Din bulbul iepurelui mort la 31 Octombrie s'au trepanat în aceeaşi zi alţi doi iepuri (al III-lea pasagiu).
Unul din aceşti iepuri a murit de fenomene paralitice la 22 Noembrie. Al doilea iepure a murit după 6 săptămâni cu fenomene dubioase.
Din bulbul iepurelui mort la 22 Noembrie, s'a trepanat în aceeaşi zi un alt iepure.
Acest iepure moare de paralizie la 8 Decembrie; din bulbul lui s'a trepanat un alt iepure şi un purcel de India pentru a se trece virusul prin el;
Purcelul de India sucombă cu simptome caracteristice de paralizie la 17 De-cembriei Din cauza lipsei de animale, bulbul cobaiului s'a pus în glicerina sterilizată şi a fost păstrat sub 0°.
*) Scos din experienţă  (Nota Red.).
16
200
VJCTOR BABES
OPERE ALESE
201
Din acest bulb s'a trepanat şi inoculat subdural, la 3 Ianuarie 1891, un alt purcei de India. Acest animal a trăit până la 15 Martie fără să fi prezentat niciun fenomen de turbare, când a murit după 3 zile de indispoziţie şi inapetentă. La autopsie am găsit ficatul foarte mare de volum şi organele interne hiperemiate. Cazul nu s'a'mai urmărit.
B. Controlul virusului de lup trecut prin om
1. La 21 August 1888, a murit în spitalul Brâncovenesc individul Crăciun Marin, a 24-a zi după muşcături grave de lup turbat. Din bulbul lui s'au inoculat prin trepanaţiune doi iepuri Nr. 457 şi Nr. 458.
Iepurele Nr. 457 după 10 zile prezintă febră de 40,3°C, care se menţine şi în ziua a 11-a, apoi temperatura revine normală până la a 16-a zi, când scade sub normal, însoţită de paralizie şi animalul sucombă în ziua a 18-a după inoculare.
Iepurele Nr. 458, îşi păstrează temperatura normală până în a 17-a zi după trepanaţiune când prezintă hipotermie şi fenomene paralitice, şi sucombă la,finitul acestor fenomene în ziua a 19-a. In aceeaşi zi, adică la 10 Septembrie, din bulbul lui s'a trepanat un alt iepure cu Nr. 500 care, fără să prezinte febră, moare de paralizie caracteristică la 29 Septembrie.
2. La 23 August 1888, a murit de turbare în spitalul Brâncovenesc individul Va-
sile Androne Soare, muşcat de cap cu 25 de zile mai înainte de un lup turbat. Din
bulbul lui, s'au trepanat în ziua de 24 August doi iepuri Nr. 463 şi Nr. 464.
Amândoi iepuri au supravieţuit 3 luni fără să prezinte nici febră, nici fenomene suspecte de boală.
3. La 27 August 1888, s'a trepanat şi inoculat subdural un câine, din bulbul individului Ştefan Vasile Soare, muşcat de un lup turbat la 28 Iulie şi mort de turbare Ia 25 August în spitalul Brâncovenesc.
Acest câine a început să prezinte fenomenele turbării la 15 Septembrie şi a murit îa 18 Septembrie.
4. La 10 Septembrie, a murit în spitalul Brâncovenesc copilul Al. Hodorogea, muşcat de un lup turbat.
Din nervul optic al copilului, s'a trepanat la 10 Septembrie un câine. Din corpul vitros, tot la 10 Septembrie s'a trepanat un iepure cu Nr. 502. Din pancreas, s'a făcut o emulsiune şi s'a trepanat la 13 Septembrie un iepure cu Nr. 508,
Iepurele Nr. 502 (corp vitros) după 3 zile prezintă febră de 40,2°C, pe urmă temperatura se regulează şi rămâne normală până la 30 Septembrie, când scade sub normal, fenomenele paralitice se prezintă în mod caracteristic.
Animalul moare în noaptea de 2 Octombrie.
Câinele trepanat din nervul optic a murit cu simptome de paralizie la 8 Octombrie. Iepurele Nr. 508 (pancreas) a murit după 81 de zile cu fenomene de agitaţie şi paralizie suspectă. »
Din bulbul lui s'a trepanat în aceeaşi zi, 3 Decembrie, un alt iepure cu Nr. 673 şi un cobai.
Iepurele Nr. 674 nu a mai contractat boala.
Cobaiul a murit după  13 zile cu fenomene caracteristice de paralizie.
PREPARAREA VIRUSULUI FIX
înainte de a obţine virusul fix dela  Pasteur,   am  încercat să fortificăm virusul de stradă în diferite moduri 1). Din măduva oblongată a unui copil mort de turbare la 13 Noembrie 1885, am moculat doi iepuri de casă, unul în ochi, celălalt sub* piele, la ureche. Iepurele infectat în ochi a murit după 18 zile; din măduva spinării dela acesta am inoculat în aceliaşi mod ia Iţi trei iepuri şi, dintre laceştiia, lam întrebuinţat pentru transmiterea boalei pe lacela care ia prezentat fenomene mai caracteristice. In chipul acesta, am ajuns după vreo 10 generaţiuni, să obţin un virus, care omoară iepuri de casă în 12 zile; trecând acest virus prin purceii de India, lam ajuns repede lia un virus care omoiairă laceste (animale în 6 zile, iar iepurii de oasă în 9—10 zile. Fortificând din nou virusul prin iepuri, iam ajuns ca generaţiunea a 22-a, a 23-a şi a 24-a, să se comporte întocmai ca şi cu virusul fix ial lui Pasteur: a 4-a sau ia 5-ia zi apărea febna, ia>r moartea survenea în termen mediu cam a 8-a zi.
Gam aici lajunsesem cu chestiunea laceasta,. când am primit virus fix dela Pasteur. Cu acest virus iepurii mureau cam în 7 zile şi opt ore după infecţiune; mai totdeauna apare la sfârşitul zilei ia 4-ia sau lia începutul celei de a 5-a o febră cu durata de o jumătate de zi — două zile jumătate. Am constatat că iepurii cu o greutate de 1000—2000 g prezintă mersul cel mai regulat al fenomenelor, pe când la cei mai mari sau mai mici se văd adeseori nereguLarităţi. Iepurii mici mor miai repede, cu toiate acestea au febră a 4-a zi, suportă mai greu trepanaţiunea şi rezistă; mai puţin la diferitele infecţiuni accidentale; la ei simptomele turbării sunt câteodată puţin pronunţate, nu arareori febra lipseşte, tot la ei se văd fenomenele boalei prelungindu-se foarte mult.
Am ajuns la producerea virusului fix în timp relativ scurt infectând deodată mai multe animale şi alegând pentru transmiterea maladiei pe acelea care conveneau mai bine. Transmiterea succesivă a virusului rabic odată ne-a adus mai repede, altădată mai încet, la producerea virusului fix, ceea ce se poate atribui numai împrejurării că virusul de stradă pentru iepuri nu are totdeauna aceeaşi virulenţă.
Bazat pe cercetările lui A r 1 o i n g, C o m e r i n şi T h o m ia s 2) din care rezultă câ, prin adăugarea unei cantităţi oarecare de acid lactic, o cultură atenuată de cărbune simptomatic îşi recapătă virulenţa, am căutat
J) Babeş, Virchow's Archiv, 1887, v. CX. 2) C. R., 29 Noembrie, 1886.
202
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
203
să fortificăm virusul de stradă prin adăugarea acidului lactic; rezultatul a fost însă negativ. într'un caz prin adăugarea de 1% acid lactic s'a distrus acţiunea virusului fix1).
Un alt procedeu pentru producerea virusului fix este acelia, despre oare am amintit imiai sus. Am «aflat că, dacă se infectează cu un virus oarecare nefixat un purcel de India sub meninge, animalul moare dupa un timp variabil; dacă din măduva lui se infectează alţi purcei de India aceştia mor mult mai iute, astfel că după câteva generaţiuni moartea survine dela a 6-a sau a 7-a zi, iepurii infectaţi din. aceşti purcei mor după o incubaţiune scurtă, ceea ce se menţine şi la generaţiunile următoare.
Evoluţiunea aceasta repede corespunde pe deplin tipului virusului fix. De două ori, am ajuns să producem virus fix pe această cale deja după două—trei generaţiuni. Trecerea virusului prin corpul purceilor de India are şi alt avantaj şi anume în cazurile când din diferite împrejurări se văd oarecare neregularităţi în mersul fenomenelor la iepurii infectaţi cu virus fix e de ajuns a-l trece odată sau de două ori prin purceii de India pentru a-i reda regularitatea şi stabilitatea necesară.
După cât am constatat, purcelul de India este mai sensibil faţă cu virusul rabic decât iepurii de casă şi în cazurile dubioase, când, de exemplu, nu dispunem decât de creierul sau măduva unui animal presupus turbat, [în stare] uscată sau intrată deja în putrefacţie, atunci chiar în acel caz putem constata turbarea inoculând un purcel de India. într'un atare caz, un iepure de casă a avut ce-i drept febră a ÎD-a şi a 18-a zi după trepanaţiune, iar în urmă, puţină scădere a temperaturii şi a greutăţii corpului, însă s'a restabilit, pe când un purcel de India inoculat în acelaşi timp a murit după 16 zile cu fenomene tipice de turbare.
SIMPTOMELE BOALEI PRODUSE PRIN VIRUSUL FIX
In primele trei sau patru zile animalele se află bine, mănâncă şi beau ca şi mai înainte, temperatura lor e normală. Către sfârşitul zilei a patra sau a cincia, temperatura lor se ridică peste 40° şi febra durează o zi şi jumătate până la două zile şi jumătate. Deja în ziua a şasea încep fenomenele paralitice din partea trenului posterior. Uneori iepurii, a şasea şi a şaptea zi, sunt agitaţi, aleargă prin cuşcă fără niciun scop; mai niciodată nu muşcă. Moartea survine de regulă a opta sau la începutul zilei a noua. La fiecare iepure se măsoară temperatura şi greutatea, fiind acest
l) Babeş,   Virchow's Archiv,  1887, v. CX.
procedeu controlul cel mai bun pentru eficacitatea virusului. Mersul tenv
peraturii la iepurii trepanaţi cu virusul fix este:
TABLOUL Nr. 1 Iepurele cu Nr. 329, trepanat la 4.VI, ora 5 p. ni.
Data
Ora
Temperatură în°
îunic 15
„ 16
„ 17
„ *8
» 19
„ 20
.. 21
22
9 dimineaţa
9
9
9
6 seara
9 dimineaţa
6 seara
9 dimineaţa
6 seara
9 dimineaţa
6 seara
9 dimineaţa
La 22. seara, a murit. Greutatea înainte de trepanaţiune 050 g dupâ moarte 870 «
39
39.2
39.5 39,8
40.6 41,0 40,0
40.3 40,0 39,8
38.4 36
Nr. zile
TABLOUL Nr. 2 Iepurele cu Nr. 598, trepanat la 26.X, ora 11 a. m.
Data
Ora
Temperatura
Nr. zile
Octombrie 27 28' 23
30
31
Noembrie 1 3
9 dimineaţa
9
9
9
6 seara
9 dimineaţa
6 seara
9 dimineaţa
6 seara
9 dimineaţa
9
La 3 Noembrie dupâ prânz, a murit. Greutatea înainte de trepanaţiune 1.200 g după moarte 3.030 g
38.7 38,9 39,2
39.8 41,0 40,6 41,0 40,6 41,0 39,6 37,6
204
VICTOR BABEŞ
bine^Sos:^:^f::r;T^fmoară tocmai a ^ * ^ mai
n, teb.a ,a hpsit numai o singură dată, dar genera-
TABLOUL Nr. 3 Iepurele cu Nr.570, trepanat la 11.x. ora 11 a. m.
Octombrie 12	9 dimineaţa
13	• 9 „
14	9
15	9
	6 seara
10	9 dimineaţa
	6 seara
17	9 dimineaţa
	6 seara
18	9 dimineaţa 9 „
19	
La 19, dimineaţa, moare. Greutatea înainte de trepanaţiune 1.015 g după moarte 700 ^
40,0 39,8 39,6 37,0
Data	Ora	
Octombrie 15	9	dimineaţa
16	9	
17	9	
18	9	>>
	6	seara
19	9	dimineaţa
	6	seara
20	9	dimineaţa
Temperatură j în°	Nr. zile
38,8	1
39,1	2
38,9	3
40,0	4
40,6	
41,5	5
40,0	
36,0	6
----—iiiuai e.
Greutatea înainte de trepanaţiune 1.007 g după moarte 800 g
tiunile următoare au prezentat Hîn «
institut întrebuinţăm n rna   ac    ien"       ^ In Ia
tipice. ' 31 aCei le?un au prezentat fenomenele
OPERE ALESE
205
CAILE DE PROPAGARE ŞI DE LOCALIZARE ALE VIRUSULUI RABIC1)
Epoca apariţiunii turbării variază după locul pe unde s'a produs infecţiunea organismului. Inocularea virusului fix sau de stradă, fie în meninge, fie în ochi sau în muşchi produce boala cu siguranţă. După inocularea virusului fix în ochi, febra şi moartea survin cu o zi mai târziu decât dacă s'ar fi introdus virusul sub meninge. Fenomenele nervoase diferă într'atâta, că animalul inoculat intrabulbar ţine capul de regulă în opistotonos, extremităţile anterioare devin miai paralitice şi animalul merge îndărăt. Creierul acestor animale a produs în două cazuri turbarea mult mai repede decât extremitatea anterioară a măduvei spinării. Examinând ochiul şi nervul optic provenit dela atare cazuri nu am putut afla nimic deosebit nici din punct de vedere bacteriologic, nici din punct de vedere anatomopatologic. La acele animale, care au fost inoculate în corpul sticlos, am aflat uneori nervul optic deja a 4-â zi virulent; un iepure, inoculat sub meninge cu acest nerv optic, a murit a 14-a zi de turbare, pe când un altul a prezentat numai febra premonitorie a 10-a şi a, 11-a zi, febră care s'a mai repetat odată, iar animalul a 30-a zi s'a însănătoşit. Dintre doi iepuri de casă, oare iau fost inoculaţi cu conus terminalis tal iepurelui, mort în urma infecţiunii intnaoculare, a rămas sănătos unul, iar celălalt a prezentat a 7-a, a 8-a şi a 9-a zi o febră uşoară, dar nu a murit.
Corpul vitros şi nervul optic, dela animalele inoculate în meninge, sunt tot aşa de virulente după moartea lor ca şi creierul; însă, pe când măduva spinării este deja a 5-a zi virulentă, corpul vitros la această epocă este nevirulent. Coada de cal, care, după Pasteur, devine mai repede virulentă după infecţiunea intracraniană decât restul sistemului nervos central, nu am aflat-o virulentă a 3-a zi după inocularea cu Virusul fix. Atât coada de cal cât şi conul terminal nu le-am aflat cu totul virulente nici după 4 zile dela infecţiune, pe când a 5-a zi în patra cazuri'aceste"părţi le-am aflat tot atât de virulente ca şi restul măduvei spinării; într'un caz deja a"4-a zi conul terminal era virulent.
Nervii animalelor moarte de turbare sunt la ieşirea lor din măduva spinării tot aşa de virulenţi ca şi aceasta. Am constatat însă, că nervii mai mici nu sunt de regulă virulenţi, deşi Pasteur pretinde că întreg sistemul nervos iar fi infecţios.' Rezultatele acestea nu sunt în contra ipo-
») Babeş,  Virchow's Archiv, 1887, v. CX.
206
VICTOR. BABEŞ
OPERE ALESE
207
tezei mele că adică nervii sunt căile pe care se propagă virusul rabic; deoarece este de ajuns a presupune că într'un caz special este un anumit nerv prin care se face conducerea virusului şi este foarte greu de a-l afla tocmai pe acesta pentru a experimenta cu dânsul. Numai în două cazuri, unde am tăiat sciaticul şi am inoculat chiar în plagă, am găsit toată partea centrată a acestui nerv virulentă I). In aceste cazuri, turbarea s'a declarat mai repede decât după injecţiunea sub piele. Rezecţiunea nervului după inoculare nu a putut opri desvoltarea boalei.
Inocularea cu celelalte organe de regulă nu produce turbarea. Mai multe animale inoculate subdural cu emulsiuni de rinichi, ficat, splină, capsula suprarenală, muşchi, nu s'au îmbolnăvit de această maladie. Glandele salivare conţin totdeauna virus; glandele mamare, pancreasul, glandele lacrimale, conţin adeseori. Am aflat pancreasul virulent şi la om2).
Sângele nu l-am aflat niciodată virulent; am experimentat cu sângele luat în diferitele perioade ale maladiei precum şi după moartea animalelor infectate şi niciodată nu am putut produce turbarea. De notat este însă că deşi animalele inoculate cu sânge nu mor de rabie, totuşi prezintă o mişcare febrilă între a 6-a şi a 12-a zi după inoculare, febră care durează vreo două—trei zile şi care se caracterizează printr'o ridicare de temperatură dela 39,9°C până la 40,2°.
Unul din experimente credem că prezintă un interes deosebit pentru chestiunea localizării virusului rabic. Un iepure a fost inoculat prin injec-ţiune cu virus fix în vena jugulară. După cinci zile a fost omorît şi din splina lui, s'a inoculat un alt iepure de casă sub meninge. Acesta din urmă a prezentat a 7-a zi o febră moderată (40,7°) după care a reintrat în starea normală. După 14 zile prezintă o stare de iritaţiune violentă; aleargă lovin-du-se cu capul din colţ în colţ. După patru zile au dispărut şi aceste feno-* mene şi animalul s'a restabilit complet.
Două alte inoculări intrameningeale cu splina dela iepuri de casă, morţi de turbare fixă, nu au dat niciun rezultat; într'un alt caz însă iepurele a murit după 14 zile fără febră dar cu fenomene nervoase caracteristice. Un iepure de casă, infectat în meninge cu splina unui alt iepure de casă, care fusese inoculat în venă cu virus rabic şi murise după 10 zile, a rămas sănătos.
In 4 cazuri, s'au injectat emulsiuni de măduva «spinării în vena jugulară: doi iepuri au murit după 8 zile fără febră însă cu fenomene nervoase
*) Babeş, Virchow's Arhiv, 1887, v. 2) E r em i a, Teză, 1888.
CX.
manifeste; al treilea a prezentat un mers regulat însă fără fenomene nervoase, în fine la al patrulea iepure boala s'a declarat tocmai a 14-a zi dar într'un mod caracteristic.
In trei cazuri, am inoculat substanţa cerebrală fără meninge şi fără lichid ventricular, iar iepurii au murit cu fenomene de virus fix. In câteva din aceste cazuri, fenomenele au diferit de tipul normal prin aceea că animalele nu aveau numai tendinţa de a cădea înlături, dar şi de a se rostogoli în jurul axei .lor longitudinale.
In multe cazuri, am studiat sângele iepurilor infectaţi, în stadiul de febră, pentru bacterii sau alte formaţiuni caracteristice şi am putut să constatăm că globulele roşii ale sângelui, la această epocă, prezintă oarecare anomalii în ceea ce priveşte forma şi mărimea lor; în globulele albe s'au observat adeseori nişte granulaţiuni lungi, mobile de protoplasma; mai departe am constatat că în sânge se află mai multe celule, granulaţiuni protoplasmatice şi pigmentare precum şi mai multe globule albe oa de obicei.
Afară de aceasta, am văzut adeseori un bacii de 0,4 \± — 0,5 [x grosime, foarte flexibil, mobil, având la o extremitate un punct lucitor, dar pe care nu l-am putut cultiva pe substanţe artificiale. In general sângele nu conţine bacterii cultivabile. Prin urmare, este foarte probabil că această bacterie a intrat în sânge în timpul febrei, dar nu are legătură cu turbarea; cu atât mai mult, că nu am putut produce această boală nici cu sângele, nici cu splina animalelor cu febră. Chiar sângele acelor animale, care au căpătat turbarea prin inoculare intravasculară, nu e de regulă virulent.
ATENUAREA VIRUSULUI RABIC ATENUAREA DUPĂ PROCEDEUL PASTEUR
j Pentru cetrcetările în această direcţiune, am întrebuinţat măduvele acelor iepuri care aveau greutate de 1000—1200 g. Atenuarea virusului pentru o serie de experienţe s'a făcut după procedeul lui Pasteur. Animatele moarte de virus fix, cu fenomene tipice, se jupoaie de piele; apoi li se deschide abdominale şi toracele, se scot organele afară şi se examinează cu atenţiune; după aceea, întreg animalul se spală cu o soluţiune de sublimat 1:1000 sau de acid carbolic 3:100.
Craniul şi coloana vertebrală se deschid cu instrumente sterilizate prin căldură, şi se scoate aproape toată măduva în două bucăţi care se suspendează cu ajutorul unor fire de platină într'un flacon sistem Devilie, având capacitatea de 1 1  şi pe fundul căruia se pun 100—200 g potasă
208
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
209
caustică. Această operaţiune se face în fiecare zi La unu, doi sau chiar trei iepuri. Flacoanele se conservă într'un termostat cu temperatură de 18°—21° timp de 14 zile.
DIFERITE EXPERIMENTE PENTRU CONTROLAREA SUBSTANŢELOR VACCINALE
Virulenţa măduvelor astfel preparate s'ia examinat şi se examinează foarte des la institutul nostru.
Am căutat del-a început ia determina puterea vaccinală a măduvelor uscate urmându-le etatea, şi am obţinut rezultatele următoare:
Iată câteva experienţe în acest sens:
a) La 7 Iulie 1888, cu măduva de 14 zile s'au făcut 80 g emulsiune (1 cm măduvă la 10 g bulion) şi din aceasta s'au injectat la 2 câini câte 30 g şi la 2 iepuri câte 10 g, urmându-se astfel 7 zile. La 22 Iulie, cei 2 câini împreună cu un altul sănătos care să servească de control, au fost trepanaţi şi inoculaţi subdural cu virus de stradă; la 8 August, câinele Nr. 1 prezintă simptome de rabie şi a treia zi moare; la 11 August câinele de control moare tot cu aceleaşi simptome.
12 August. Câinele Nr. 2 prezintă simptome de rabie, şi cu o zi în urmă moare şi acesta.
22 Iulie. Cei 2 iepuri fură trepanaţi cu virus de stradă. 10 August. Unul- din iepuri moare de rabie. August. Moare şi celălalt. b) 14 Iulie. Cu 5 cm3 măduvă de 13 zile se face o emulsiune în 50 g bulion, din care se injectează la 2 câini câte 30 g şi la 2 iepuri câte 10 g urmându-se cu această metodă 7 zile; la 21 Iulie atât câinii cât şi iepurii fura trepanaţi cu virus de stradă; la 9 August iepurele Nr. 1  sucombă cu caracterele tipice de rabie; la 12 August câinele Nr. 1 prezintă simptome de rabie şi a doua zi moare; Ia 16 August atât iepurele cât şi câinele rămas, mor de rabie.
c) 6 Septembrie. Din măduve întregi de 6 zile s'a făcut o emulsiune concentrată şi s'au injectat la 2 câini câte 50 g şi totodată s'a trepanat şi un iepure de control; la 16 Septembrie, câinele Nr. 1 moare, însă nu de rabie; la 17 Septembrie, al doilea câine e bolnav; prezintă simptome de paralizie şi membrele posterioare aproape le târâe în mers; la 20 Septembrie, pare a fi mai bine şi membrele posterioare sunt puţin mai întărite, aproape nu oscilează în mers decât foarte puţin; Ia 22 Septembrie îi este iarăşi rău, însă fără a prezenta simptome de turbare; la 24 Septembrie, animalul e foarte prostrat şi o ulceraţiune se desvoltă la locul de inoculaţiune; la 8 Octombrie moare, însă nu de rabie; la 4 Octombrie moare şi iepuraşul de control cu simptome bănuitoare de turbare. - . ,
d) 19 Septembrie. Cu măduvă de 6 zile câte 8 g pe zi se vaccinează 2 câini în timp de 8 zile. La 1 Noembrie, aceşti câini fură trepanaţi şi injectaţi subdural cu virus de stradă şi tot în aceeaşi zi, după o oră, se trepanează şi un câine sănătos, de control; la 9 Noembrie, câinele Nr. 1 sucombă de o maladie intercurentă; la 18 Noembrie, animalul de control rnoare de rabie; cât despre celălalt câine rămas, trăieşte şi astăzi.
e) 6 Noembrie. Doi câini se vaccinează după cum urmează:
. i •       • ii o ™       râtp 4 o- cu seringa Pravaz Pentru fiecare din cei doi caim 11 a.m.      cate 4 b
5 p.m.        „   „ "  >' »
7 Noembrie Idem
8 Noembrie Pentru fiecare câine
11 a.m. 5 p,m.
măduva de 10 zile 8 „
11 a.m.        „   ,, ,,■ „ « „
5 p.m. „ ,,       „ ,, 6 „
La 9, 10, 11, 12, 13, 14 şi 15 Noembrie se urmă acelaşi mod de vaccinaţiune ca cel dela 8'Noembrie; la 1 Decembrie aceşti câini împreună cu doi iepuri de control fură trepanaţi şi injectaţi intrameningeal cu virus de stradă; la 12 Decembrie, un iepure din cele două animale de control moare de rabie; la 14 Decembrie, moare şi al doilea control tot cu aceleaşi simptome; la 19 Decembrie, câinele Nr. 1 moare cu fenomene rabice.  Cât despre celălalt câine rămas,  se găseşte în bună stare încă
10 luni după trepanaţiune.
14 Decembrie. Alţi 2 câini sănătoşi au început   să  fie vaccinaţi   în modul
următor:
Ora măduvă de
10 a.m.      câte 4 g cu      seringa Pravaz       10 zile
Pentru fiecare câine
15 Decembrie Pentru fiecare câine
16 Decembrie Pentru fiecare câine
4 p.m.
10 a.m. 4 p.m.
4„ „
4 emulsiunea ,, 4
8 7
7 6
1.0 a.m.        „ 4 4 p.m.        „   4 „      „ „
In zilele de 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23 şi 24, au primit fiecare câte 8 g emulsiune din măduva de 6 zile (în proporţiuni de 2:10).
La 9 Ianuarie, câinele Nr. 1 se trepanează cu virus de stradă şi la 28 Ianuarie moare cu îenomeneîe rablei paralitice; la 9 Ianuarie, câinele Nr. 2 se inoculează de asemenea intrameningeal cu virus de stradă şi la 8 Februarie moare şi acesta.
Concluziuni. Din rezumatul acestui capitol ni se demonstrează destul
de clar următoarele puncte:
1. Măduvele uscate de 14 şi 13 zile chiar în doze mari ca 30 g pentru câini şi 10 g pentru iepuri, nu îi omoară, dar în laoeliaşi timp nici nu-i prezervă contra treipamaţiunilor ulterioare, căci inoculându-i intriamenin-geal cu virus de stradă, sucombă după un interval de 15—18 zile.
2. Măduva de 6 zile nu omoară iepurii, dată în doză mică, ci numai le determină după inoculaţiune o uşoară febră premonitorie; în doză mare însă., îi face a sucomba după o incubaţiune de 30—35 de zile.
14. Opere alese
210
VICTOR BABES
Pentru câini, cărora li se dă o doză ca de 8 g nu le face niciun deranj, pe când o doză exagerată «ca de 50 g îi omoară după o incubaţiune îndelungă şi variată, însă nu de rabie ci mai mult cu simptomele unei prostra-ţiuni de mult continuată. .
3. Câinii vaccinaţi cu măduve uscate, începând cu cea de 10 zile şi terminând cu [cea de] 6, sunt prezervaţi în parte contra trepaniaţiunilor ulterioare.
VACCINAREA ANIMALELOR CU VIRUS ATENUAT DUPA PROCEDEUL PASTEUR
Pentru ia proba eficacitatea vaccinului s'au făcut două soiuri de experienţe la institutul nostru, asupra câinilor, şi anume: 1) s'au vaccinat animalele şi în urmă li s'a introdus virus rabic sub meninge; 2) mai întâi s'au trepanat animalele şi li s'a injectat virusul şi după aceea s'a început tratamentul.
Pentru ia face ca gradaţiunea între diferitele măduve să fie mai sigură, am introdus amestecurile de măduve de diferite etăţi.
Dăm aici câteva serii din aceste experienţe foarte „numeroase oare s'au început dela 20 Decembrie 1887.
S'au luat 6 câini şi la fiecare s'a injectat câte 1 g din emulsiunile făcute cu amestecuri de măduve, în ordinea următoare.
La 20 Decembrie
Prima zi
Orele
Măduva de
Fiecare din    ^ a* m' câte 0 stingă Pravaz   14 + 13 zile
cei 6 câini
12V2 p. m. 27. 4V.
La 21 Decembrie (aceiaşi 6 câini)
Orele
A doua zi
12 + 11 10+9 8+7
Măduva de
Fiecare din cei 6 câini
9V2 a. m. câte o seringă Pravaz    7 + 6 zile
11V* lVa p. m
373    „ /
5 + 4 4 + 3 2+ 1
La 22 Decembrie (aceiaşi 6 câini)
Orele
97a a. m. câte o seringă Pravaz    4 + 3 ziTe
A treia zi
Măduva de
Fiecare din cei 6 câini
llVs 172 p. m.
3 + 2 2 + 1 1
OPERE ALESE
211
La 28 Decembrie, s'a operat la aceşti câini o a doua serie de inocu-laţiuni (subcutanate) preventive contra rabiei, precum urmează:
La 28 Decembrie
Orele Măduva de
91/* <<■ m. câte o seringă Pravaz
Prima zi
La 29 Decembrie
A doua zi
Fiecare din cei 6 câini
n72 »
17a P- m-
372 »
Orele
Fiecaic din cei 6 câini
9l/2 a. m. câte o seringă Pravaz
ii72   „    „ „ •>
1V2 p. m.   „ „
37,
7 + 6 zile 5 + 4 „ 4 + 3 „ 3 + 2 „
Măduva de 4 + 3 zile 3 + 2 „ 2 + 1 „
1
Din aceşti 6 câini, care au primit două serii de injecţiuni (subcutanate) preventive contra rabiei, 5 s'au trepanat la 3 Ianuarie şi s'au injectat subdural cu virus de stradă din creierul unui câine turbat. In timpul anesteziei pentru executarea trepanaţiunii, unul dintre câini a murit; un al doilea, căruia i s'a scăpat sula trepanului în creier, a murit a doua zi. Dintre cei 3 rămaşi, unul a murii la 26 Ianuarie cu simptome caracteristice de rabie, iar 2 se bucură de cea mai perfectă stare de sănătate.
La această serie s'au luat 2 câini ca martori: unul, cel de al 6-lea din serie rămas netrepanat (pentru acest scop) şi un al doilea care s'a trepanat mai în urmă cu o zi şi care nu primise injecţiunile (subcutanate) preventive.
Acest al doilea câine a murit în ziua de 29 Ianuarie cu simptome caracteristice de rabie, iar celălalt, care a primit numai injecţiuni subcutanate,
se află perfect sănătos.
La 1 Februarie, s'a început o nouă serie de inoculaţiuni (subcutanate) preventive asupra a 5 câini, dintre oare unul este cel care a primit injecţiunile subcutanate cu seria întâia. Injecţiunile s'au operat în modul următor:
La 1 Februarie
Prima zi
Orele Măduva de
^V2 a. m. câte o seringă Pravatz (1 g) 13 zile
Fiecare din               ^      ^   ^ >9         ,,     12 + 11 „
cei 5 câini       1.1/* p/m.   „   „ »         „10+9 „
37g    „      »   » »      8 +   7 "
212
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
213
La 2 Februarie
A cloua zi
La 3 Februarie
A treia zi
Fiecare din cei 5 câini
Fiecare din cei 5 câini
Orele			
9Va a.	m.	câte 0 serin	şă Pravaz
11V2	„		
IV, P-	m.	„	
37.			
Orele			
~&î% a.	m.	câte 0 sering	ă Pravaz
"7a			
IVa P,	m.	,, jy	
37»	>	„ ,,	
Măduva de 7 4-6 zile 5 + 4 „ i + 3 „ 5 + 2
Măduva de 4 + 3 zile 3 + 2 „ 2 + 1 „ 1
La 15 Februarie, ;aoeşti cinci câini au primit ia doua serie de inocu-laţiuni, precum urmează:
La 15 Februarie
Prima zi
La 16 Februarie
A doua zi
Fiecare din cei 5 câini
Fiecare din cei 5 câini
Orele					Măduva &e
9l/3 a.	m.	câte 0 seringă	Pravaz	(i g)	7 + 6 zile
.»7l		»   >> »			5 + 4 „
17a P-	m.	»» 99			4 + 3 „
37,			»	»	2 + 2 „
Orele					Măduva de
97^ a.	m.	câte 0 seringă	Pravaz	(i g)	4 + 3 zile
117,		»   >>    • »			3 + 2 „
17a P-	m.	»>   » 9,		> >	2 + 1 „
37*				„	1
La 20 Februarie, dintre aceşti 5 câini care au primit două serii de injecţiuni subcutanate, 4 s'au trepanat, inoculându-se subdural cu virus de stradă delia un câine turbat; cel de ial cinci!-ear ia rămas oetrepamat, ca control. Toţi aceşti câini inoculaţi se află perfect de bine până iazi; diar voi nota că unul dintre ei, lia 16 Martie, a arătat oarecare -simptome de nervozitate (o excitaţiune), care a ţinut 3 zile, după care a continuat calmul, continuând a fi bine. Cu două zile în urmă., adică la 22 Februarie, s'a trepanat un alt câine care nu primise injecţiuni subcutanate (preventive), inocufându-se subdural cu acelaşi virus de stradă, care era însă puţin mai slab, spre a servi ca martor (control), împreună cu celălalt (dintre cei 5) rămas netrepanat (tot ca control). Câinele trepanat şi care nu primise injecţiuni preventive a murit la 31 Martie cu simptome caracteristice pronunţate de rabie; iar al doilea, se află cu ceilalţi patru în perfectă stare de sănătate.
La 21 Februarie, s'a început o nouă serie de inoculaţiuni (subcutanate) ca preventiv, după ce se inoculase subdural prin trepanaţiune virus de stradă, la patru câini.
Primul câine a fost trepanat în dimineaţa de 21 Februarie, la orele 11, şi a primit injecţia întâia imediat după trepanaţiune cu o seringă Pravaz (1 g) din amestecătura măduvelor de 12, 11, 10, 9, 8 zile; după o jumătate de oră, a primit o injecţiune cu seringa Pravaz (1 g) din amestecătura măduvelor de 9, 8, 7, 6 zile; după o jumătate de oră încă o injecţiune cu seringa Pravaz (1 g) din amestecătura măduvelor de 7, 6, 5, 4 zile. După două ore, a primit o alta injecţiune cu seringa Pravaz (1 g) din amestecătura măduvelor de 5, 4, 3, 2, 1 zile. După amiază, la 3 ore a primit o injecţiune subcutanată cu seringa Pravaz (1 g) din 'amestecătura măduvelor de 12, 11, 10, 9, 8 zile. La 5 ore p. m., a primit o injecţiune cu [seringa] Pravaz (1 g) din amestecătura măduvelor de 7, 6, 5, 4 zile. La 7 ore p. m., a primit o injecţie cu [seringa] Pravaz (1 g) din amestecătura măduvelor uscate de 5, 4, 3, 2, 1 zi.
Acest câine a primit a doua zi, adică la 22 Februarie, o serie de injecţiuni subcutanate cum urmează:
Zilele
Orele
11
1 p. m.
3
9 7 5 3 1
9 a. m. o injecţie cu seringa Pravaz din măduve de 12 + 11
»  10'+ "
„ ,,' 99 „ ' „ „ 8 +
„      „       „ 9,       „        „        „    6 +
- „ „ „ „ „ „ 99 „ „4+'
7     „    „       „      „       „ „       „        „        „2 +
A treia zi, adică la 23 Februarie, a primit o serie de injecţiuni subcutanate ca şi cele din ziua precedentă.
Al doilea câine a fost trepanat la 11 ore şi jumătate a. m., tot în ziua de 21 Februarie. După trepanaţiune, a primit o serie de injecţiuni subcutanate după cum urmează:
O seringă Pravaz din amestecătura măduvelor de 12 + 11 zile După 2 ore „     „ .. „ „ „ 10 + 9
2 2 2 2
■8 + 7 6+5 4 + ■ 3 2 + 1
La 22 şi 23 Februarie, se operează întocmai acelaşi lucru ca la 21, cu diferenţa numai că injecţiunile au început la orele 9 a. m. şi s'au urmat consecutiv la intervale din două în două ore.
Al treilea câine a fost trepanat în ziua de 21 Februarie la orele 12 din zi, şi 3 ore după trepanaţiune a primit o seringă Pravaz (1 g) din amestecarea măduvelor de 12;, H, 10, 9, 8 zile.
După două ore, a primit o injecţiune cu seringa Pravaz din măduvele de 7, 6, 5, 4 zile.
După două ore, a primit o injecţiune cu seringa Pravaz din măduvele de 4, 3, 2, 1 zile.
214
VJCTOB BABEŞ
OPEKE ALESE
215
A doua zi adică la 22 Februarie, a primit injecţiuni subcutanate:
Orele Zilele
9 a. m. o seiirigă Pravaz (1 g) din amestecătura măduvelor de 12 + 11
H    »    » „       „     „         „                 „ „10+9
1 P- m. „ „                                                        )t         t9   g + 7
», 6+5 „ 4+3 „2+1
A treia zi, 23 Februarie, i s'au aplicat întocmai aceleaşi injecţiuni ca în ziua de 22 Februarie.
Al patrulea câine a fost trepanat la 21 Februarie, orele 12 şi jumătate p. m. şi i s'a făcut prima injecţiune; a doua zi, adică la 22 Februarie:
Orele
9 a. m. o seringă Pravaz (1 g) d: 11     „ „ 1 p. m. „
Zilei?
3
5 7
n măduvele de 12 + 11 10+9 8+7 6+5 4+ 3 2+1
A treia zi după trepanaţiune i s'au aplicat întocmai aceleaşi injecţiuni ca în ziua a doua.
La toţi aceşti patru câini în zilele de 27, 28 şi 29 Februarie, îi s'au aplicat injecţiunile subcutanate următoare:
Orele
9 a. m. câte o seringă Privaz di 11
1 p. m. „
Zilele
dm f mtstetătura măduvelor do 12 + 11
„10+9 8+7 6+5 4 + 3 ! + 1
Dintre aceşti patru câini trepanaţi, al patrulea care a primit injecţiunile preventive subcutanate a doua zi după trepanaţie, a murit la 7 Martie cu simptome caracteristice de rabie.
Al treilea câine care a primit injecţiunile preventive subcutanate la trei are după trepanaţie, ia murit la 9 Martie cu simptome caracteristice pronunţate de rabie mută.
Câinii întâi şi al doilea însă sunt, în prezent, perfect sănătoşi. Unul din ei, cu toate acestea, pe la a 23-a până la a 25-a zi după trepanaţie, a prezentat simptome de agitaţiune nervoasă, care însă au dispărut.
Un câine care a fost trepanat o zi mai în urmă, adică ]a 22 Februarie în iaoelaşi mod şi cu iace!aşi virus ca şi N. 1, 2, 3 şi 4, fără însă sa primi injecţiunile subcutanate preventive, a murit cu simptome caracteristice de turbare a 20-a zi după trepanaţiune.
PUTEREA VACCINALA A MĂDUVELOR PREPARATE DUPA PROCEDEUL PASTEUR x)
Doi câini şi doi iepuri au fost vaccinaţi timp de şapte zile cu măduvă de 14 zile. Câinilor li se injectau în fiecare zi câte 30 g, iepurilor câte 10 g. de emulsiune din 2 mm măduvă pentru 1 g. de bulion. Intre sa 6-& şi a 8-a zi după terminarea tratamentului, toate aceste animale împreună cu un câine de control au fost infectate cu virus de stradă, şi au murit de turbare între a 15-a până la a 18-a zi după inoculaţiune, împreună cu controlul. Experienţa ia ceasta repetată cu măduvă de 10 şi de 13 zile a avut iacei aşi rezultat.
In mai multe rânduri, am constatat că măduva noastră de şase zile nu mai produce turbare, dar inoculat la iepure de casă în meninge, adeseori dă naştere la febra premonitorie. Bazaţi pe aceste fapte, am vaccinat doi câini, injectându-!e câte 8 g de emulsiune de măduvă de şase zile, iimp de opt zile consecutiv. După trecere de alte cinci zile, amândoi aceşti câini împreună cu un ial treilea de control i-am trepanat şi inoculat cu virus de stradă. Unul dintre cei doi câini a murit după opt zile de o boală intercurentă; animalul de control a murit a 18-a zi de turbare, iar câinele celălalt a rezistat şi este sănătos.
Un iepure inoculat cu aceleaşi măduve de şase zile, a rămas în viaţă.
Doi câini au fost vaccinaţi în modul următor: în ziua întâi cu câte 4 g. măduvă de 10 zile şi 4 g. măduvă de opt zile; ta dona zi, aceleaşi doze din măduvele de opt şi şapte zile; a treia zi cu măduvele de şase şi şapte zile, şi în cele şapte zile următoare în fiecare zi de câte două ori cu măduvă de şase zile. După 15 zile, ambii câini precum şi doi iepuri de control au fost inoculaţi cu virus de stradă; iepurii muriră după 12 şi 13 zile, unul dintre câini după 19 zile dela trepanaţie, iar celălalt a rezistat.
ATENUAREA VIRUSULUI RABÎC PRIN CĂLDURA
VACCINAŢIUNE CU SUB STAN CHIMICE2)
Ne-am întrebat dacă vaccinaţiunea prin substanţe chimice poate produce imunitatea. Experienţele ce Dl. Pia st eu r ;a pus să se facă de Dl, V i a 1 1 a arătau acest rezultat ca foarte probabil. Noi constatasem deja in 1887 („Journal des Cbnnaissances medicales", Mai) că temperatura
') Babeş et L e p p, Annales  de l'Insti'ut Pasteur, 1889.
2) Babeş et L e p p, Recherches sur la vaccination antirabique. Annales de l'Institut Pasteur, Nr. 2.
216
VICTOR BABEŞ
de 63°—73°C, ucide virusul rabic, şi că prin inoculaţiunea cu 10 g de măduvă încălzită la 70°, iepurii deveneau refractari în contra trepanaţiunii cu virusul de stradă. Am continuat aceste experienţe în chipul următor:
a) O emulsiune a creierului întreg al unui iepure mort de turbarea fixă a fost încălzită chiar în aceeaşi zi lia baia-marină până la 80°, şi a fost inoculiată în două rânduri unui câine. Aceeaşi încercare a fost repetată timp de şapte zile. După şapte zile câinele fu inoculat prin trepanaţiune cu virusul de stradă. El sucombă după 15 zile de turbare.
. b) Doi câini au fost vaccinaţi în acelaşi chip fără să mai fie infectaţi în urmă. Ei muriră fără. simptomele turbării, 17 şi 12 zile după finitul tratamentului, cu o slăbiciune generală şi fără a prezenta leziuni apreciabile.
c) O experienţă analoagă a fost făcută asupra a doi câini care primiră în timp de 12 zile, pe fiecare zi, emulsiunea făcută cu un creier de iepure de pasagiu. Amândoi au sucombat lia patru şi cinci zile după finitul tratamentului, fără simptome de turbare şi fără leziuni anatomice.
A) Constatând că vaccinaţiunea cu doze considerabile de substanţă rabică produce de ordinar moartea animalului prin slăbiri generale, şi că acest procedeu nu preservează în contra turbării, ne-am încercat, împreună cu Dr. Puşcariu de a prepara mai întâi organismul câinelui prin doze mai slabe din acelaşi vaccin încălzit în chipul următor:
Trei câini fură vaccinaţi în timp de 10 zile. Prima zi fiecare dintr'înşii primi 5 g., ziua următoare 10 g., a treia zi 15 g., şi zilele următoare 20, 25, 30, 35, 40 şi 45 g; această doză din urmă reprezentând jumătatea unui creier de iepure mort de turbare fixă.
La cinci zile după finitul tratamentului, doi din aceşti câini, în aceiaşi timp cu un câine de control, au fost inoculaţi prin trepanaţiune cu virusul de stradă. Unul din câinii vaccinaţi şi trepanaţi sucombă de turbare la 14 zile după trepanaţiune, precum şi câinele de control, pe când celălalt eâine vaccinat şi trepanat şi câinele vaccinat şi netrepanat trăiesc încă trei luni după infecţiune. Măduva încălzită la 80° şi care nu mai este virulentă, poate deci produce imunitatea.
După ce am constatat că o massă considerabilă din substanţa cerebrală a iepurelui rabic încălzită la 80°, poate de asemenea produce moartea animalului, am întreprins alte experienţe pentru a preciza maximul dozei inofensive pentru câine.
a) Doi câini vaccinaţi în timp de opt zile, pe fiecare zi cu 50 g. de lichid conţinând 5 mm3 de măduvă, şi primind astfel mai multe serii de
OPERE ALESE
217
măduve dela 12 zile până la o zi, au murit între 14 zile până la o lună după vaccinaţiune, fără simptome de turbare, dar cu o slăbiciune şi pierderea forţelor. Bulbul câinilor, inoculat la iepuri, nu producea turbarea.
b) Un -câine primi trei zile una după îaltia 100 g. dintr'o emulsiune făcută cu 1 cm de măduvă şi încălzită timp de 12 ore la 60°C. El muri după 14 zile cu aceleaşi simptome ca miai sus.
c) Un extract acid şi alcoolic de creieri rabici, filtrat, evaporat în vid şi dând reiacţiunile ptomainelor, produce moartea ia doi iepuri şi a unui şoarece în câteva zile, fără paralizie şi fără simptomele turbării.
Am putut constata că şoarecii inoculaţi cu mici cantităţi de extract rabic, conţinând 0,1 g. de substanţă fixă, mor adesea în 12—30 de ore. Iepurii inoculaţi cu cantităţi mai mari (mai multe grame) mor în câteva zile; cobaii inoculaţi cu aceeaşi cantitate sucombă în ziiia următoare/Inoculând în peritoneul cobaiului, în două rânduri, un lichid conţinând 0,1 g. de substanţe fixe, animalul devine trist şi moare în aceeaşi zi fără leziuni apreciabile.
Cu extract din creier dela animale sănătoase, inoculat în aceleaşi cbn-diţuni, nu am observat niciun accident.
Trebue să adăugăm că doi şoareci care au fost inoculaţi cu mici cantităţi (0,5 g) din extractul rabic, au continuat a trăi şi iau rezistat de asemenea cu câteva zile mai în urmă inoculâţiunilor cu doze mai mari, care au ucis un şoarece de control;
d) Pe când inoculaţiunea acestor extracte sau a marii masse de substanţă vaccinatoare este toxică, inoculaţiunea a 24 g. pe zi de vaccin obişnuit (măduve de 12 până la o zi) în timp de 14 zile a fost suportată,de un câine. într'un alt caz, câinele inoculat în acelaşi chip, muri la 20 de zile după finitul inoculâţiunilor, prin slăbiciune, fără leziune apreciabilă, şi fără ca măduva să fie virulentă.
e) Doi câini au fost vaccinaţi în timp de 30 zile pe fiecare zi cu 20 g. de emulsiune de 1 mm de măduvă pentru 1 g. de bulion; ei primiră în prima zi măduvele de 12, 11, 10 şi 9 zile; a doua zi măduvele de 8, 7, 6 şi 5 zile; a treia zi măduvele de 4; 3, 2 şi 1 zi. Această serie a fost repetată de 10 ori. Cei 2 câini sunt încă cinci luni sănătoşi după vaccinaţiune.
Aceste cercetări arată deci că, la câine, putem merge până la o cantitate destul de mare fără ca acţiunea toxică a substanţei rabice să se manifeste. Ca să fie cineva sigur că n'o să aibă vreun accident, e preferabil a începe inoculaţiunea cu doze slabe.
218
VICTOR BABES
VACCINAREA CU SÂNGELE ANIMALELOR IMUNIZATE
Experienţele precedente arată de asemenea că se poate vaccina cu substanţe care nu produc turbarea şi care nu sunt toxice în doză. mică. Insă, pentru a produce imunitatea cu aceste substanţe trebue să întrebuinţam doze mari, al căror uz nu e cu desăvârşire inofensiv.
Ne-am întrebat dacă lichidele şi celulele animalelor devenite refractare nu au devenit cumva vaccinuri, şi dacă nu pot prezerva de asemenea alte organisme.
Am văzut în timpul duratei cercetărilor noastre că această problemă era studiată pentru diferite boale experimentate, ceeace ne-a încurajat să urmărim această idee. Am procedat în modul următor:
a) Doi câini Vfaccimaţi şi revaccinaţi au dat imaterialul vaccinai. S'au luat în timp de şase zile pe fiecare zi două seringi de 5 g. de sânge din vena lor jugulară, şi s'au injectat la alţi doi câini.
A şaptea zi, aceşti doi câini din urmă. în acelaşi timp cu un altul care servea de control, au fost inoculaţi prin trepansaţiune cu virusul de stradă. Animalul de control precum şi unul din câinii vaccinaţi, muriră în a 16-a şi a 20-a zi după operaţiune, pe când cel de al doilea câine vaccinat trăieşte încă şase luni şi jumătate după trepiamaţiurte.
b) Doi iepuri primiră în timp de şapte zile, pe fieoare zi 4 g. de sânge dela câinii vaccinaţi. Aceşti iepuri, în acelaşi.timp cu doi iepuri de control, au fost inoculaţi sub piele cu virusul de stradă. Cele două animale de control muriră la 18 şi 21 de zile după inoculaţia subcutanee, pe când cei doi iepuri vaccinaţi mureau la 50 şi 62 de zile după inoculaţie; ei sucombau de maladii intercurente; bulbul lor inoculat nu a produs turbare.
c) Repetând aceleaşi experienţe dar, inoculând animalele vaccinate cu un virus pe cale de ia se fixa, animalele vaccinate nu au rezistat.
d) Patru câini care fuseseră raşi la cap fură băgaţi în colivia l) unui câine turbat care îi muşcă la cap. Doi din aceşti câini serveau de control, şi doi dintr'înşii fuseseră vaccinaţi cu sânge timp de şapte zile. Cei doi câini de control turbară la 16 şi 28 de zile după muşcătură; unul din câinii vaccinaţi muri la o lună după muşcătură, fără simptome de turbare şi fără ca bulbul său inoculat iepurelui să producă turbarea; celălalt câine trăieşte încă după ce a trecut mai mult de două luni.
J) Cuşcă  (Nota Red.).
OPERE ALESE
219
ATENUAREA VIRUSULUI  RABIC PRIN DILUŢIUNI
Un alt procedeu întrebuinţat de noi pentru atenuarea virusului rabic, au fost emulsiunile foarte diluate cu substanţă virulentă1). Pentru acest scop, s'a făcut o emulsiune cu 1 g. 3e măduvă proaspătă virulentă şi 10 g. apă sterilizată. Din această emulsiune s'au făcut diluţiuni în proporţie de 1 g. emulsiune cu 300 g. apă, 1:151, 1:128, şi din fiecare s'ia injectat la doi câini sub piele câte 1 g. A doua zi, aceiaşi câini s'au vaccinat cu diluţiuni în proporţie de 1:128, 1:64 şi 1:16; cantitatea injectată la fiecare a fost 1 g. A treia zi li s'a dat câte 1 g. de diluţiunile 1:64 şi 1:16, şi în fine din emulsiunea originală. Unul din câini, vaccinaţi în chipul acesta, a murit după 21 de zile dela trepanaţiune cu virus de stradă; celălalt, la care revaccinarea s'a început după 14 zile dela trepanare, a rămas sănătos. Iepurii de casă nu au putut fi imunizaţi prin acest procedeu.
EXPERIENŢE ASUPRA VIRUSULUI RABIC FIX PRIN LIMFA BROAŞTEI ŞI PRIN SÂNGELE ANIMALELOR
IMUNIZATE
Una din noile direcţiuni ale ştiinţei noastre este de a căuta influenţa lichidelor şi a elementelor formate în organism, asupra virusurilor. După ce s'a examinat puterea sângelui animalelor vaccinate asupra virusului rabic2), era indicat de a întreprinde experienţe pentru a examina acţiunea celulelor şi a lichidelor animalelor refractare în mod natural, asupra virusului rabic.
Noi am ales broasca ca subiect al experienţelor noastre, pentrucă până astăzi nu e probat că ea poate să capete turbarea. E adevărat că D. Hogyes publicase (Acad. din Budapesta, 1885) nişte experienţe ce păreau a dovedi că broasca poate să capete turbarea ; dar nişte experienţe ulterioare făcute de unul din noi şi de D. H 6 gy e s însuşi au dovedit că se înşelase. Unul din noi a mai constatat că broasca expusă chiar la o temperatură mai înaltă de 30° nu contractă această boală3), pe când ea capătă tetanosul4), de exemplu, dacă o ţinem la această temperatură ridicată.
Putem diviza aceste experienţe în trei serii, şi fiecare serie în două subserin
1) Babeş, Virchow's Archiv, 1887, y. CX
2) Babeş et L e p p, Annales de l'Institut Pasteur,  Iulie, 1889.
3) Babeş, Virchow's Archiv, 1886. #
4) Babeş u. P u ş c a r i u, Centralbl.  f. Baktenologie, 1891.
220
VICTOR BABES
OPERE ALESE
221
I. EXPERIEXŢE FĂCUTE PENTRU A ARATA GRADUL DE ATEXUARE CE ÎNCEARCĂ VIRUSUL RABIC ÎX SACUL LIMFATIC AL BROAŞTEI
La 2 Decembrie 1890, am început a introduce în fiecare zi în sacul limfatic lai unei siau sa două broaşte, măduvă şi bulb dela un iepure mort de turbare fixă, astfel ca să putem avea virus fix de diferite, vechimi păstrat pe broască.
Scoatem din sac în diferite zile mici cantităţi din această măduvă, le emulsionăm cu puţin bulion şi injectăm sau sub meninge, prin trepanaţiune, sau sub pielea coapsei la iepuri.şi la câini.
A. La 4 Decembrie se trepanează un iepure A şi i se inoculează puţină emulsiune de bulb şi de măduvă, state două zile în sacul broaştei.
La 6 Decembrie se inoculează iepurele B în acelaşi mod cu măduvă şi bulb, state 4 zile la broască.
La 7 Decembrie, se inoculează iepurii C şi D cu măduvă şi bulb, state 5 zile la broască.
La 8 Decembrie se inoculează iepurii E şi F cu măduvă şi bulb, state 6 zile la broască. ....
La 9 Decembrie, se inoculează iepurii G şi H cu măduvă şi bulb, state 7 zile la broască.
La 10 Decembrie, se inoculează iepurii I şi J cu măduvă şi bulb, state 8 zib la broască.
La 11 Decembrie, iepurii K şi L se inoculează cu măduvă şi bulb, state 9 zile la broască.
La 19 Decembrie, un iepure M cu măduvă şi bulb, state 17 zile, şi un iepure N cu măduvă şi bulb state 13 zile la broască.
Iepurii A şi B mor la 11 zile după inoculare cu convulsiuni şi paralizia trenului posterior.
Iepurii C şi D mor după 9 zile, şi iepurii E şi F după 8 zile, toţi cu aceleaşi fenomene.
Iepurele G moare după 3 zile, si iepurele I după 5 zile, amândoi fără fenomene de turbare.
Iepurele H moare după 8 zile, şi J după 7 zile, tot cu fenomene de turbare. Iepurele M moare după 36 de zile, şi N după 30 de zile, cu aceleaşi fenomene, înainte de a descrie a doua subserie, vom arăta modificaţiunile ce le-am găsit la o măduvă ce a stat 5 zile în sacul dorsal al broaştei.
Cu ochiul liber se văd nişte flocoane roşii închis mai consistente, şi o massă maie de limfă sanguinolentă.
La microscop, se văd globule roşii nemodificate, un mare număr de leucocite ce formează partea periferică a flocoanelor, un mare număr de celule mai mari decât globulele roşii, dar care sunt rotunde, vedem în fine ramificaţiuni protoplasmatice. Ici şi colo câte o celulă mare polinucleară, cu foarte puţina mielină, câteva granulaţiuni lucide, neregulate, dar care nu sunt microbi. Există de asemenea şi câteva celule mononucleare având în protoplasma lor granulaţiuni de 0,5 colorate violaceu prin violetul de metil B.
B. 1) La 7 Decembrie se inoculează un iepure 1-a cu 1 cm3 de emulsiune de măduvă şi bulb, care au stat cinci zile în sacul dorsal al broaştei, şi un câine I cu 2 cm3
din aceeaşi emulsiune.
Iepurele a trăit până în luna Martie, când se întrebuinţează   pentru   o altă
experienţă.
Câinele a fost inoculat din nou la 5 Ianuarie cu 2 cm3 emulsiune de virus fix proaspăt; acest câine moare la 16 Februarie fără ca să prezinte fenomene de turbare.
2) La 8 Decembrie, se inoculează sub piele un iepure 2-a, cu 1 cm3 emulsiune de măduvă stată şase zile la broască şi un câine II cu 2 cm3 de emulsiune.
Iepurele moare după 19 zile cu fenomene de turbare.
Câinele după 13 zile prezintă o stare de prostaţiune şi nu mănâncă nimic, după a 15-a zi moare. La autopsie se găseşte numai o congestiune a organelor.
3) La 9 Decembrie, se inoculează un iepure 3-a şi un câine III cu aceleaşi doze de emulsiune d*-. măduvă stată şapte zile la broască. La 10 Decembrie se inoculează din nou cu emulsiune de măduvă stată 5 zile, la 11 Decembrie cu măduvă stată 5 zile, la 12 Decembrie cu măduvă stată 4 zile, la 13 Decembrie cu măduvă de 3 zile, la 14 Decembrie cu măduvă de 2 zile, la 15 Decembrie cu măduvă de 1 zi, la 16 cu virus fix proaspăt.
Iepurele moare la 17 Decembrie, adică după 8 zile, cu fenomene de turbare.
Câinele continuă de a trăi, şi la 5 Ianuarie este din nou inoculat cu virus fix proaspăt. Cu toate acestea, el continuă de a fi sănătos. La 19 Februarie se inoculează prin trepanaţie cu virus de stradă. La 1 Martie se arată indispus; la 2 Martie moare fără paralizie sau alte fenomene rabice. La autopsie, nu găsim decât o congestiune a organelor. Pentru a ne asigura, am inoculat prin trepanaţie un iepure cu emulsiune din bulbul său şi din măduva sa. Acest iepure moare după 24 de zile dela trepanaţiune, şi la autopsie găsim: pneumonie stângă, ficat muscad, rinichii albicioşi. Două zile înainte de a muri a avut diaree.
4) La 10 Decembrie am inoculat un iepure 4-a şi un câine IV în acelaşi mod cu măduvă stată 8 zile la broască. La 11 Decembrie, cu o măduvă stată 7 zile. La 12 Decembrie cu o măduvă stată 6 zile. La 13 Decembrie cu o măduvă stată 5 zile. La 14 Decembrie, cu o măduvă stată 4 zile. La 15 Decembrie cu o măduvă stată 3 zile. La 16 Decembrie, cu o măduvă stată două zile. La 17 Decembrie, cu o măduvă stată o zi. La 18 Decembrie iepurele moare cu fenomene de turbare, şi câinele primeşte virus fix proaspăt. I se mai face o nouă inoculaţiune cu virus fix la 5 Ianuarie. La 25 Ianuarie, l-am inoculat prin trepanaţiune cu virus rabic de stradă. Cu toate acestea, continuă de a fi sănătos.
5) La 11 Decembrie, am inoculat un iepure 5-a şi un câine V în acelaşi mod, cu măduvă stată 9 zile la broască. Zilele următoare până la 20 Decembrie, i-am inoculat cu măduvă stată la broască dela 8 până la 10 zile. Iepurele moare la 22 Decembrie, adică după 11 zile dela prima inoculaţiune. Câinele e sănătos, şi la 5 Ianuarie primeşte o nouă inoculaţiune de măduvă proaspătă. La 25 Ianuarie, l-am inoculat prin trepanaţiune cu virus de stradă.
Până în prezent acest câine este sănătos.
6) La 12 Decembrie am inoculat un iepure 6-a şi un câine VI în acelaşi mod cu măduvă stată la broască 10 zile. In zilele de 13—21 Decembrie i-am inoculat cu măduve state 9—10 zile la broaşte.
222
VICTOR BABES
Iepurele moare la 26 Decembrie, adică dup.ă 14 zile dela prima inoculaţiune cu fenomene de turbare.
Câinele e sănătos. La 25 Ianuarie l-am inoculat din nou cu o emulsiune de virus fix.
La 19 Februarie l-am inoculat prin trepanaţie cu virus rabic de stradă. Ei continuă însă de a fi sănătos până în prezent.
2. EXPERIENŢE PENTRU A ARĂTA PUTEREA VACCINATORIE A VIRUSULUI TRECUT PRIN BROASCĂ
A- Iepuri inoculaţi prin trepanaţie cu emulsiune de măduvă şi bulb stat în sacul limfatic al broaştei 11—20 de zile
1) La 31 Decembrie am inoculat în modul arătat un iepure cu măduvă şi bulb state 11 zile la broască. Acest iepure sucombă după 8 zile cu fenomene de turbare.
2) Cu măduvă stată 12 zile la broască, am inoculat un iepure la 1 Ianuarie. El moare după 8 zile cu fenomene de turbare.
3) Cu o măduvă stată 14 zile la broască, am inoculat un iepure la 1 Ianuarie şi un altul la 16 Ianuarie. Amândoi mor după 9 zile dela inoculaţie cu fenomene de turbare.
4) Cu o măduvă stată 15 zile la broască am inoculat un iepure la 2 Ianuarie şi un altul la 18 Ianuarie. Primul moare după 13 zile, al doilea după 8 zile, amândoi cu simptome de turbare.
5) Cu măduvă stată 16 zile la broască, am inoculat 2 iepuri. Amândoi mor după 9 zile dela inoculaţie cu fenomene de turbare.
6) Cu măduvă stată 18 zile îa broască, am inoculat un iepure care a murit după 9 zile.
7) Cu măduvă stată 19 zile la broască, am inoculat un iepure care moare după 6 zile, prezentând un edem al regiunii cervicale anterioare, şi la autopsie am găsit o peritonită cu membrane false purulente, care făceau să adere ansele intestinale între ele. Ficatul gras şi mărit, pulmonii congestionaţi. Pleurele aderente ia pericard.
8) Cu măduvă stată 20 de zile în sacul dorsal al broaştei, am inoculat un iepure la 22 Ianuarie, care moare la 15 Februarie, adică 24 de zile după inoculaţie, prezentând puţină parezie a trenului posterior.
B. Iepuri şi câini inoculaţi sub piele cu măduvă staiă în sacul dorsal al broaştei 23 — 24 de ziîe
1) La 1 Ianuarie, începem a inocula iepurele I cu măduve state 23—15 zile. Acest iepure moare la 15 Ianuarie, adică 15 zile dela prima inoculare, fără fenomene de turbare. La auotpsie, am găsit lobul inferior al pulmonului stâng înlocuit prin 2 mari echinococi, pleura acoperită de puroi, restul pulmonului stâng precurn şi pulmonul drept erau hepatizaţi ficatul congestionat, ansele intestinale lipite între ele. O mică perforaţiune a segmentului iliac. In acest punct, vezica e aderentă cu intestinul. Ea este foarte dilatată şi conţine aer la partea sa superioară şi urină la partea declivă. Această dilataţiune denotă până la un oarecare punct că era şi pareziată.
2) Un iepure II se inoculează la 1 Ianuarie cu măduve care au stat la broască 15—23 de zile. Moare după 18 zile cu paralizia trenului posterior şi convulsiuni.
OPERE ALESE
223
3) Un iepure III se inoculează începând tot la 1 Ianuarie cu măduve state la broască 3—23 sile. Moare după 31 de zile cu aceleaşi fenomene de turbare.
4) Iepurii IV şi V sunt inoculaţi, începând dela 16 Ianuarie, cu măduve state la broaşte 23—î 2 zile. Iepurele IV moare după 34 de zile, şi iepurele V moare după 41 de zile dela prima inoculaţie cu fenomene de turbare şi anemie. La iepurele V am mai găsit coccidii pe mesenter.
5) Doi câini A şi B au fost inoculaţi, începând dela 1 Ianuarie, cu măduve state la broască 23—3 zile. La 28 Mai au fost inoculaţi sub meninge prin trepanaţie cu virus rabic de stradă. Continu,ă însă de a fi sănătoşi.
Dozele de emulsiune de măduvă inoculate în fiecare zi au fost aceleaşi ca şi în
prima serie.
In rezumat, am inoculat în total 41 de iepuri, dintre care 30 prin trepanaţie şi 11 numai sub piele, şi opt câini, toţi sub piele, cu măduve de iepure mort de turbare fixă, şi care au stat 23 de zile în sacul dorsal al broaştei.
Iepurii au murit mai toţi de turbare. Data morţii a variat între 7 şi 41 de zile.
Iepurii inoculaţi prin trepanaţie numai cu o singură măduvă stată la broască 2—12 zile, au căpătat turbarea fixă. La aceia care au fost inoculaţi cu măduve state 13—17 zile, perioada de incubaţiune a fost mai lungă, variind între 9 şi 30 de zile. In fine, la aceia care au fost inoculaţi cu măduve state 17—20 de zile, incubaţiunea a fost încă şi mai lungă. Putem zice că măduvele state la broască 20—25 de zile sunt la limita virulenţei.
Iepurii inoculaţi sub piele cu o singură măduvă stată 5 sau 6 zile la broască mor sau de turbare sau mai târziu fără turbare. Acei care au fost inoculaţi totdeauna sub piele dar cu o serie de măduve, a căror şedere în sacul dorsal al broaştei a variat dela 15—23 de zile, dela 23—13 zile, dela 10 zile, 9 zile, 1—8 ziîe, mor totdeauna de turbare. Dar acei care au fost inoculaţi cu măduve state 15—23 zile, 13—23 şi 3—23 zile la broască, au sucombat după o lună dela prima inoculaţiune.
3. EXPERIENŢE RELATIVE LA ACŢIUNEA LIMFEI SCOASE DIN BROASCĂ SĂNĂTOASĂ ASUPRA VIRUSULUI FIX
Ca să ne asigurăm de efectul limfei broaştei asupra virusului rabic, am introdus bucăţile de spongie sterilizată în sacul limfatic dorsal al mai multor broaşte. In ziua următoare, erau deja infiltrate de limfă; s'a scos şi s'a stors această limfă într'o cantitate egală de emulsiune de virus fix, filtrată prin hârtia de filtru. După mai multe ore dela amestecare, am introdus din acest amestec prin trepanaţie sub meningele mai multor iepuri.
Iată câteva rezultate obţinute cu acest procedeu:
A. 1) La 18 Februarie am introdus câte o bucăţică de burete în sacul limfatic a două broaşte şi am cusut plaga pentru ca să nu pătrundă în sac apa din vasul
224
VICTOR BABES
OPERE ALESE
225
în care stătea broasca. La 19 Februarie, adică după 24 de ore, am desfăcut suturile, am scos buretele şi cu pensa bine sterilizate l-am stors într'un pahar sterilizat, apoi am amestecat-o cu cantitate egală de emulsie filtrată şi după o. oră am introdus-o prin trepanaţie sub meningele unui iepure.
Acest iepure moare la 6 Martie, adică după 16 zile, după ce prezentase cu trei zile mai înainte o temperatură scăzută până la 36° şi pareză generală.
2) La 23 Februarie se inoculează un alt iepure în acelaşi mod ca şi celălalt Acest iepure moare la 27 Februarie, adică a patra zi, fără fenomene de turbare.
B. 1) La 25 Februarie inoculăm un iepure, dar de astădată după 6 ore dela amestecarea limfei cu emulsie de virus fix. Acest iepure la a şasea zi are temperatură puţin ridicată, dar această ridicare de temperatură nu durează decât două zile şi pe urmă.,.revine la normal. De atunci este sănătos şi acum. 8 .2) La 21 Mai, am inoculat în acelaşi mod doi iepuri tot cu amestec stat şase ore după amestecare.
Unul din aceşti iepuri moare după a treia zi din cauză că i s'a. desfăcut sutura, bătându-se cu. tovarăşul său, şi a căpătat o meningită. Celălalt este însă foarte bine.
3) La 26 Mai, am inoculat un alt iepure tot în acelaşi mod. Acest iepure este de asemenea bine.
In rezumat s'au inoculat prin trepanaţie sub meninge 6 iepuri cu limfă dela broască, amestecată cu emulsie de virus rabic fix, filtrată prin hârtie sugătoare. Din aceşti 6 iepuri, la 2 inoculaţia s'a făcut la o oră după ce s'au amestecat cele două lichide, iar la 4 după şase ore. Dintre cei 2 dintâi, unul moare a patra zi fără fenomene de turbare, al doilea după 15 zile cu fenomene de turbare.
Dintre cei 4 din urmă, 3 trăiesc şi 1 a murit de altă boală decât turbarea. Din aceste experienţe rezultă că limfa de broască amestecată cu virusul fix cel mult după 6 ore de şedere împreună, atenuează cu totul virusul fix, căci din 4 iepuri inoculaţi cu acest amestec nu moare niciunul de turbare, deşi la unul au trecut 4 luni de când este inoculat.
4. EXPERIENŢE RELATIVE LA ACŢIUNEA SÂNGELUI DE CÂINE IMUNIZAT CONTRA TURBĂRII, ASUPRA VIRUSULUI RABIC FIX
Dispunând de un număr de câini deveniţi refractari contra turbării prin vaccinaţie cu emulsiuni din seria măduvelor vaccinale, am căutat să profităm de aceasta pentru a studia experimental acţiunea sângelui acestor câini asupra virusului fix.
Aceste experienţe se divid în două serii. In seria întâi, a căror experienţe au fost făcute de unul din noi, împreună cu Dl. L e p p şi repetate de Dl. Tălăşescu în modul următor: S'au inoculat trei serii de câini şi de iepuri, una cu sânge mai întâi şi lapoi cu virus fix s;au cu virus de stradă; a dona cu sânge şi virus fix, în acelaşi timp şi a treia mai întâi cu virus, şi pe urmă cu sânge. In seria a doua, am inoculat la iepuri uniamestec de sânge şi emulsiune filtrată de virus fix după ce au stat mai multe ore împreună.
Iată cum s'au făcut aceste experienţe:
A. Prima serie. 1) La 4 Decembrie se scoate sânge din vena jugulară a unui câine imunizat, şi din acest sânge se injectează 1 cm3 sub pielea unui iepure. In ziua următoare i se injectează încă 1 om3 de sânge proaspăt, şi îndată după aceasta se inoculează sub meninge prin trepanaţie cu virus fix.
La 8 Decembrie, i se mai injectează 1 cm3 de sânge, şi la 11 Decembrie a murit
cu fenomene de turbare.
La 10 Ianuarie, s'a luat sânge din vena jugulară a unui alt câine imunizat. Din acest sânge, s'au injectat sub piele doi câini şi doi iepuri sănătoşi, fiecare cu câte 1 cm3.
La 11 Ianuarie, li se dă din nou câte 2 cm3. Unul din iepuri e imediat trepanat după inoculaţie şi infectat sub meninge cu virus fix.
La 12 Ianuarie, li se inoculează câte 3 cm3, iar după inoculaţie se trepanează şi injectează al doilea iepure cu virus fix.
La 13 Ianuarie, li se inoculează câte 4 cm3 de sânge, iar după inoculaţie se trepanează şi injectează tot sub meninge şi cei doi câini.
La 14 Ianuarie li se da câte 5 cm3 de sânge.
Iepurii mor la 19 Ianuarie cu fenomene de turbare, adică unul care primise 3 cm3' de sânge înainte de infectare, şi 12 cm3 după infectare, moare la nouă zile după infectare; al doilea care primise 6 cm3 înainte şi 9 cm3 după infectare, moare a 8-a zi dupfă infectare.
Dintre câini, unul a murit cu fenomene de turbare, iar unul trăieşte. 2) a) La 4 Decembrie se amestecă 1 cm3 de sânge cu emulsiune de virus fix în proporţie de 1 : 10 şi se injectează în jurul plăgilor unui câine, făcute pe conjunctiva
palpebrală şi la ureche.
La 5 Decembrie, se inoculează 4 cm3 sânge tot împrejurul plăgilor. La 6 Decembrie, i se inoculează 4 cm3 sânge sub piele.
La 8 Decembrie i s'au inoculat din nou 4 cm3 sânge împrejurul plăgilor. El moare la 27 Decembrie, adică după 23 de zile, cu fenomene de turbare.
b) La 3 Ianuarie s'au inoculat prin trepanaţie patru câini cu virus de stradă, şi imediat trei dintre ei au fost inoculaţi sub piele cu câte 4 cm3 sânge dela un câine imunizat, iar al patrulea câine s'a lăsat fără inoculaţie, pentru a servi de control. Dela 4—8 Ianuarie li s'au inoculat în fiecare zi câte 4 cm3 sânge la fiecare dintre ei,
Câinele control moare la 27 Ianuarie de turbare.
Dintre cei trei trataţi cu sânge, unul moare după 52 de zile, cu fenomene de turbare, un al doilea după 63 de zile tot cu fenomene de turbare, iar cel de al 3-lea trăieşte şi astăzi. Prin urmare inoculaţiiîe cu sânge nu numai au întârziat manifestaţia turbării, dar chiar au oprit-o la unul.
c) La 7 Ianuarie, s'a trepanat şi injectat un iepure sub meninge cu virus fix şi imediat i s'au inoculat sub piele 1,50 cm3 sânge dela un câine imunizat. In cele două zile următoare i s'au inoculat din nou câte 1,50 cm3 de sânge. El moare după 6 zile cu turbare fixă.
d) La 10 Ianuarie, se injectează un alt iepure sub meninge cu virus fix şi imediat î se inoculează 2 cm3 de sânge dela un câine imunizat sub piele.
La 11 Ianuarie, se inoculează cu 3 cm3. La 12 Ianuarie, cu 4 cm3. La 13 Ianuarie, cu 5 cm3.
15. Opere alese.
226
VICTOR BABES
OPERE ALESE
227
Acest iepure moare după 7 zile dela infecţiune cu fenomene de turbare. 3) La 8 Ianuarie, se injectează sub meninge cu virus fix un iepure. La 9 Ianuarie, se infectează un alt iepure tot în acelaşi mod.
La 10 Ianuarie li se inoculează sub piele la fiecare câte 2 cm3 de sânge. La 11 Ianuarie, câte 3 cm3. La 12 Ianuarie, câte 4 cm3. La 13 Ianuarie, câte 5 cm3. La 14 Ianuarie, câte 6 cm3.
Ambii iepuri mor cu fenomene de turbare după 8 zile dela infecţiune.
B. A doua serie. La 25 Februarie scoatem 2 cm3 de sânge dela un câine imunizat, îl amestecăm cu o cantitate egală de emulsiune de virus fix şi lăsăm să stea amestecul împreuma 6 ore. După aceasta, trepanăm doi iepuri şi le introducem acest amestec sub meninge.
Unul din ei moare după 30 de zile fără fenomene de turbare. La autopsia lui, am găsit în ficat nişte concreţiuni calcare. Pentru a avea o probă mai evidentă, dacă a murit de turbare sau nu, din creierul şi măduva lui am inoculat sub meninge la un alt iepure. Acest iepure trăieşte încă.
Al doilea iepure rezistă la infecţiune.
CONCLUZIUNI Din aceste experienţe, putem conchide:
1. Ca virusul fix qste atenuat prin şederea sa în sacul dorsal al broaştei, încet şi destul de neregulat, deşi celulele migratrice ale broaştei invadează puţine zile după introducerea lui în măduva nabică.
2. Putem zice că măduva conservă mai mult virulenţa sa rămânând în saculT)roaştei decât la aer liber. După 15 zile de şedere în sacul dorsal, începe să se atenueze puţin, deşi neregulat, dând turbarea mai târziu.
3. Nu putem vaccina iepurii printr'o serie de măduve state un timp diferit în sacul dorsal al broaştei. Am constatat însă că iepurii inoculaţi cu serii de măduve state 23—15 zile, 23—13 şi 23—3 zile la broască, au rezistat mai mult de o lună.
4. Cu toate acestea, măduva conservată în sacul dorsal al broaştei devine un vaccin destul de puternic pentru câine, căci din 8 câini inoculaţi, afară de 2 care au murit de alte boale, 6 sunt sănătoşi, deşi la 6 am inoculat sub piele măduve state la broască 23—3 zile, la unul, măduve de 20 zile, la unul de 9 zile, la unul de 8 zile, şi la unul de 7 zile, şi pe urmă toţi au fost inoculaţi prin trepanaţie cu virus rabic de stradă.
5. E probabil că virusul fix trecut prin broască poate să producă la om laceliaşi efect vaccinai cia şi iasupra câinelui, şi imiai cu seiamă faptul că toţi câinii vaccinaţi cu acest vaccin trăiesc, chiar după tirepamaţiune cu virusului de stradă, anată înofensivitataa şi eficacitatea acestui tratament.
6. Sângele de câine inoculat înainte sau după infectare cu virus nabic nu (atenuează virulenţa virusului nabic lia iepuri fie că el este inoculat sub piele înaintea infecţiunii, fie în timpul şi după infecţiune, fie numai după infecţiune cu virusul rabic, căci toţi iepurii inoculaţi mor în timp de 6—8 zile cu fenomene de turbare.
7. La câini însă, sângele atenuează virusul fix, căci din 5 câini care au fost infectaţi cu virus rabic prin trepanaţiune şi vaccinaţi cu sânge dela un câine imunizat, numai după infecţiune, 3 mor de turbare după 52 şi 63 de zile, adică de o turbare întârziată, iar 2 trăiesc încă. Câinii de control mor de turbare.
8. Că sângele de câine imunizat contra turbării, amestecat în cantitate egală cu virus fix şi inoculat sub meningele iepurilor, după o şedere
de 6 ore împreună a amestecului, dă acestor iepuri imunitate. Din 2 iepuri inoculaţi cu acest amestec, niciunul nu moare de turbare.
Aceste cercetări probează din nou afirmaţiunea noastră, că lichidele şi celulele animalelor imunizate, sau natural refractare în contra turbării, sunt în stare să transmită imunitatea la alte animale. Am putut determina care sunt condiţiunile sub care putem imuniza şi am aflat o cale pentru a aplica constatările noastre la vaccinarea antirabică.
Considerând anume stastistica puţin încurajatoare ce ne dă metoda lui Pasteur, faţă cu muşcăturile teribile de lup la cap, âm adaus la o serie de 26 de oameni, muşcaţi de un lup turbat la cap, la tratamentul lui Pasteur şi tratamentul cu sânge dela oameni şi animale imunizate. Cei mai grav muşcaţi au căpătat de 4—6 ori câte o injecţiune de 10 g. de sânge de om şi de câini imunizaţi. Rezultatul a fost că în timpul tratamentului a murit o singură persoană, vaccinată cu sânge. O singură persoană grav muşcată care nu a venit la Bucureşti spre tratare a murit de asemenea de turbare. Acest rezultat ne încurajează a repeta pe o scară mai mare vaccinaţiunea cu lichidele şi celulele animalelor sau oamenilor imunizaţi.
T A B L O U
arătând dura'a incubaţiei turbării la iepurele,
Specificarea cazului	Data inoculării	Specia şi	numărul de animale inoculate		Durata incu	
		Iepure	| Câine	Cobai	Iepure	
Copil muşcat de un câine					I) 14	zile
		3			II) 16	
turbat la Buc.	30. X. 1887				III) 15	
Câine	6. XII. 1887	2	1		I) 14	
Câine din Craiova	9. I. 1888	1			I) 19	
	19. I. 1888				I) 17	
Câine din Suceava		2	—		II) 15	
					I) 18	
Câine din Bucureşti	24. L	2	—	—	II) 19	
					I) 16	
Pisică din Bucureşti	9. II. 1888	2	—	—	II) 15	
Câine din Galaţi	12. II.	'—	1	—		
Câine din Bucureşti	13. II.	1	2		I) 18	
					I) 16	
Câine din Brăila	15. III.	2		—	II) 17	
Câine din Buzău	19. III.	1	—.		I) 17	
Câine	4. II	—	1	—		
Câine	8. IV	1		—	I) 15	>»
Câine	18. IV	1	1		I) 18	>f
Creerul unei femei moartă						
la Bacău	5. V	1	1	—	I) 14	
Câine din Dumbrăveni						
(dep. Botoşani)	24. X. 1890	1	—	—	I) 9	»
Câine din Brăila	12. V	1	_	—	I) 17	..
					I) 14	t>
Câine	17. V	2	—	—	II) 14	9*
Câine din Giurgiu	21. V	2,	—	—	I) 18	tf
Câine din Bârlad	25. V	1	—	—,	II) 18	99
Câine din Vaslui	7. VI	1	—.	,—	I) 17	99
Câine	10. VI	1			I) 13	99
					I) 20	99
Câine	19. VII	3	2		I) 20	99
					II) 20	99
Câine	6. VIII	__.	1	__	III) 22	99
					I) 18	99
Câine	11. VIII	2	—		II) 15	)T
					I) 17	99
Câine	23. VIII	2	—	—	II) 15	»
Durata medie	—		_	—	16 zile	
COMPARA T I V
câinele şi cobaiul inoculaţi cu virusul turbării de stradă
baţiei (prima trecere)		Durata incubaţiei (cea de a doua trecere)			Durata incubaţiei (cea de a 3-a trecere)	
Câini	Cobai	Iepure	Câini	Cobai	Iepuri	Cobai
I) 28 zile	—	I) 25 zile II) 20 „ I) 17 „ II) 18 „	I) 26 zile	—	—	I) 7 zile
I) 19 „ I) 18 „ 11)19 „	—	-	I) 12 „			
I) 26 „						
I) 19 „	—	—	I) 22 „	j |		
l) 16 „						
		I)   9 „			I) 8 zile 1	
I) 24 r, II) 28 „ 1) 34 „	j	I) 18 „ 1		1	|.	
23 zile      i        —        |        17 zile      |     20 zile
TABLOU
Hodorogea
Stan Costea V. Tudor
Nicolae Iorcha3)
Soare
Durata medie a incubaţiei
19 zile
19 zile
A. 20 zile*)
B. 20 „ •) G. 56   „ 6)
10
23 zile
HVa zile
!l)   Iepurele care a sucombat după 21 zile a fost inoculat cu corp vitros. 2) Iepurele care a făcut turbarea   după  27 zile dela inoculare, primise o emulsie de nevroptic. I3)   Rezultatul obţinut în ' cazul acesta nu a fost luat în consideraţie pentru durata medie a inoculării, căci nu s'a luat creierul   drept material pentru inoculare. 4)   Iepure inoculat cu nerv sjubo-bitar. I5)   Glandă submaxilară. |6)   Suc pancreaţic.
Buzău Budeşti Chiojdeni Dobrogea
Târgovişte
Buzău
Putna
Dobrogea
Ialomiţa
Cernăuţi
Calfa (Dobrogea)
16 zile
18 zile
Durata medie a incubaţiei
18 zile
13
12
I-a a II-a
a m-a ;;
15 zile I-a trecere:
a II-a trecere: a IlI-a trecere : a IV-a „ 19 zile
I-a trecere :
a II-a „
trecere : 30 zile 16 „
29 28 20 22 16
18
19
20
I-a trecere : a II-a a IlI-a
20 zile
21 „ 15 ..
*) Ca material pentru inoculare s'a întrebuinţat creierul a doi câini, muşcaţi de un lup turbat şi omorîţi la 13 zile după muşcătură.
DESPRE VAMABILITATEA ŞI VARIETĂŢILE BACILULUI FEBREI TIFOIDE
Pe când cercetările lui Klebs1), Eberth2) şi Koch3) asupra bacilului febrei tifoide se referă numai la morfologia sa şi la raportul său cu ţesuturile, lucrarea lui Gaffky4) formează o bază mai bună pentru cunoaşterea bacilului şi afară din organismul omului. Chantemes se şi Widal5) au precizat şi mai bine caracterul bacilului în cultură. Pe baza acestor caractere [ei] au afirmat prezenţa bacilului febrei tifoide în apă.
Şi alţi autori au constatat în urmă asemenea bacili în apa de băut» în canaluri şi în dejecţiuni şi s'au pronunţat, pe baza unor anumite semne, asupra naturii bacililor aflaţi. In cursul acestor cercetări, se va vedea însă, că cele mai multe din semnele stabilite de aceşti autori pentru bacilul febrei tifoide nu sunt valabile în mod absolut.
Există în adevăr în unele boale ale intestinelor, în organele, în dejec-ţiunile oamenilor şi animalelor, există de asemenea şi în apă etc. bacili, care fără nicio îndoială trebue deosebiţi de bacilul febrei tifoide, cu toate că prezintă toate caracterele atribuite până acum acestuia din urmă. In adevăr, descripţiunile cele mai minuţioase ale bacilului lasă încă multe de dorit. Autorii amintiţi mai în urmă nu dau descripţiuni şi desene exacte asupra formei şi grosimii bacililor în culturi; iar lungimea bacililor variază astfel în culturi, încât din raportul între lungimea şi grosimea lor nu se poate scoate niciun semn caracteristic.
Chantemesse şi Widal greşesc când susţin că aceşti bacili care au o lungime de 2pt—3[iar fi de două sau trei ori mai lungi decât groşi,
') Arch. f. exp. Pathol. u. Pharmakol.,  1880—1881, v. XII, XIII, XIV.
2) Virchow's Archiv, 1880—1881.
3) Kaiserl. Gesundheitsamt, 1881, v. I.
4) Ibidem, 1884, v. II.
5) Arch. de physiil., 1887 v. I.
232
VICTOR BABES
OPERE ALESE
233
deoarece în cazul acesta, grosimea lor ar fi de 0,7^ —1 ^ceea ce ar da o grosime îndoită decât e în realitate. Nici chiar mobilitatea bacililor, după cum se ştie, nu are valoarea unui criteriu absolut.
Pe când în organe bacilul prezintă locurile mai palide şi mai întunecoase descrise, acest semn e mai puţin caracteristic în culturi. • Bacilii diferă ca aspect şi ca mărime după natura substanţei nutritive şi a temperaturii la care au crescut, şi după cum cultura a fost mai târziu sau mai curând examinată. Chiar nici modul de desvoltare a bacililor pe cartofi, pus în evidenţă de autori nu este caracteristic.
însemnătatea vacuolelor terminale şi a nucleilor cromatici ca semn caracteristic, după cercetările lui Buchner1), precum şi după ale mele2), a devenit îndoelnică, căci am putut constata aceste formaţiuni în aceeaşi dispoziţiune şi la mai multe alte bacterii saprogene.
Afară de aceasta, numeroase bacterii saprogene se colorează tot aşa slab prin procedeul lui Gram ca şi bacilul febrei tifoide şi unele din ele prezintă mişcări tot aşa de energice. Comportarea bacililor pe diferite substrate nutritive nu e mai bine caracterizată. Forma culturilor pe gelatină precum a fost descrisă de Gaffky şi fotografiată de Chiantemesse şi R o u x, nu are nimic caracteristic, deoarece multe bacterii intestinale cresc în acelaşi mod. S'a mai zis că culturile pe gelatină devin brune în profunzime şi la congresuligienic internaţional din Viena s'au prezentat nişte culturi, izolate, din apa de băut şi considerate ca bacilii febrei tifoide, care arătau în profunzime o coloraţiune aproape negru-brună. Această coloraţiune însă niciodată nu devine aşa pronunţată la bacilul febrei tifoide ca la alte bacterii cu totul diferite. Nici despicarea gelatinei în culturi vechi, pe care unii autori pun mult preţ, nu e caracteristică.
In cultura bacilului pe agar-agar şi pe ser, nu s'a afirmat nimic caracteristic, pe când toţi autorii pun mare pond pe forma culturii pe cartof. Se pretinde că pieliţa lucidă, transparentă, greu apreciabilă şi în câtva rezistentă ar fi caracteristică. Cu toate acestea, se poate vedea că bacilul nu se desvoltă întotdeauna astfel pe cartof, şi eu m'am putut convinge ca şi P f u h 1, că unii bacili din apă, din intestine, sau din organe şi din vezica urinară la alte boale se desvoltă pe cartof întocmai ca bacilul febrei tifoide.
Şi producţiunea de acid s'a considerat ca un semn de diagnostic pentru acest bacii, dar ea s'a putut constata şi la alte bacterii asemănătoare.
1) Centralbl. f. Bakteriologie, 1889.
2) Ober isolîert fărbbare Antheile von  Bakterien. Zeitschr.  f. Hygienc, 1889.
Gradul producţiunii de acid, aşa se vede, depinde şi de energia desvoltării bacilului şi se găsesc bacterii care se apropie şi din acest punct de vedere, ca în toate celelalte privinţe, mai mult de bacilul febrei tifoide, decât bacteriile întrebuinţate de P e t r u s k il) pentru comparaţiune.
însămânţând în acelaşi timp din aceeaşi cultură mai multe eprubete cu substanţe preparate cu turnesol m'am putut convinge că, fără nicio cauză apreciabilă, se desvoltă mai curând şi mai mult acid în unele eprubete decât în altele.
Rezistenţa la acţiunea acidului îenic 1 : 400, relevată de Chante-messe şi Wi d a 1, nu a putut fi constatată, deoarece acest adaus la culturile noastre a modificat şi adesea a împiedecat întru atât desvoltarea • bacililor, încât ia trebuit să renunţăm de ia-1 întrebuinţa. De altfel, varietăţile bacilului tific se comportă faţă de acest adaus, ca şi faţă de cel al lui T h o i n o t2), întocmai ca bacilul tipic.
Mai de curând s'au descoperit de Loffler la bacilul febrei tifoide, nişte formaţiuni foarte interesante, ca nişte flagele, care par a porni dela bacili. Nici aceste fire, studiate mai de aproape de mine, nu se pot taxa de criteriu absolut pentru a distinge bacilul febrei tifoide, deoarece se pot găsi asemenea flagele şi la alte bacterii mobile asemănătoare cu ale febrei tifoide.
Acţiunea patogenă a bacilului nu ne poate nici ea servi ca semn de deosebire, deoarece acţiunea patogenă specifică a bacilului febrei tifoide e încă problematică şi deoarece eu am aflat bacili asemuitori care pot avea acelaşi grad de patogenitate ca şi bacilii febrei tifoide sau încă şi mai mare.
Faţă cu aceste fapte trebue să ne întrebăm dacă în general suntem în stare să recunoaştem bacilii, cultivaţi din cadavrul unui om mort de febră tifoidă, drept bacili ai febrei tifoide ? Trebue mărturisit că nu e uşor a răspunde la această întrebare, şi chiar cred că pot afirma, că descrip-ţiunile de până acum ale bacilului nu sunt în stare a ne da în această direcţiune deplină siguranţă.
In adevăr am reuşit, dintre 12.000 de culturi examinate în timp de 2 ani, să cultiv, odată din organele unui dizenterie, altădată din organele unui şoarece mort dintr'o cauză necunoscută, şi odată din apă murdară, bacili. care prezentau toate proprietăţile amintite ale bacilului febrei tifoide; iar pe de altă parte, am putut, între numeroase culturi făcute din 12 cazuri de febră tifoidă, să aflu bacili, care arătau toate însuşirile atribuite de autori bacilului febrei tifoide, dar care cu toate acestea nu erau identici
1) Centralbl. f. Bakteriologie, 16
2) Gazette des Hooiteaux. 1887.
9, v. VII, p. 24.
234
VICTOR BABES
OPERE ALESE
235
între ei. Aceste rezultate m'au determinat a compara cu deamănuntul culturile desvoltate din cazurile de febră tifqidă şi am reuşit să găsesc bacili, care prezintă diferenţe mai mult ori mai puţin constante de culturile tipice.
Astfel de varietăţi s'au aflat în majoritatea cazurilor* de febră tifoidă pe lângă bacilul tipic, şi într'un caz mai vechi chiar fără el.
Ele au fost adeseori cultivate în mod comparativ cu culturi de ale bacilului tipic şi chiar cu culturi originale din Berlin.
Deoarece aceste varietăţi intră în cadrul descripţiunilor făcute de Gaffky şi Chantemesse, să facem înainte de toate descripţiunea acelor caractere ale bacilului febrei tifoide, care până acum n'au fost deloc sau au fost numai puţin observate şi care-1 disting de varietăţile sale.
Bacilii cultivaţi pe agar-agar la 37°C capătă în timp de 3 zile o grosime de 0,4 (jl —0,5 [xşi o lungime diferită, 1 [i— 3[x. Adeseori, se găsesc indivizi strangulaţi, ceva mai groşi şi mai intens coloraţi decât ceilalţi. Dacă însemnăm colorabilitatea bacteriilor prin violet de metil B cu numerele de 0-—4, atunci coloraţîunea bacililor febrei tifoide corespunde la 3. După procedeul lui Gram, se colorează' palid. Se găsesc totdeauna în culturi bacili, care se colorează mai intens, alţii mai slab.
Coloraţîunea corpului bacilului e destul de uniformă, se află totuşi la periferia bastonaşului o zonă foarte palid colorată. Extremităţile sale sunt şi ele colorate mai palid, de multe ori difuze, puţin ascuţite sau nedistincte.
Alţi indivizi au la extremitate o veziculă mică, care însă nu e mai groasă decât bastonaşul; în alte cazuri, unii bacili au o extremitate puţin mai groasă, rotunzitgt şi mai intens colorată. Bacilii sunt de ordinar dispuşi paralel, şi între fiecare două bastonaşe se află un spaţiu intermediar îngust şi palid colorat.
Dacă colorăm bacilii cu cerneala lui Loffler şi cu rubin alcalin, se
poate observa reţeaua descrisă de L 6 f f 1 e r. Examinând-o de aproape m'iam convins că ceasta reţea e formată de cilii bacilului.
Filamentele pornesc sau dela bacii sau dela o capsulă necolorată şi bine limitată printr'o linie final. Uneori aceste fire îşi iau originea dintr'un punct intens colorat. Ele sunt grupiate într'un mănunchi la o latură ia bacilului sau în apropierea unei extremităţi, pe care de obicei o înconjoară sau sunt dispuse destul de neregulat pe laturile şi uneori la una din extremităţile bastonaşului.
Numărul flagelelor e diferit; unii bacili scurţi au numai un flagel terminal, iar la lalţii, s'au putut număra 5—10—20 de fire. In cazul când cilii se află în număr mare, ei se grupează într'un mod particular. Aşa de
exemplu, se găsesc adesea douăi flagele mai mari în apropierea unei extremităţi oa nişte coarne ondulate, îmbrăţişând de ordinar extremitatea; la cealaltă extremitate a bacilului, se află de multe ori de asemenea două flagele mari, oare sunt îndepărtate însă în direcţiunea extremităţii opuse â bastonaşului. Intre aceste fire mai mari, se află apoi dispuse de-a-lungul bacilului celelalte flagele mai subţiri, mai palide şi mai scurte.
Flagel ele cele mari sunt de 3—5 ori mai lungi decât bacilul şi prezintă 3—5 îndoituri spirale. Grosimea lor e cam de 0,1 a . Se mai văd de obicei şi numeroase fire libere în câmpul microscopului. într'un mod cu totul altul se comportă flagelele bacililor celor miai scurţi şi paraleli; aici ele par a porni dela o capsulai ce învălue un întreg grup de bacili.
In ce priveşte structura bacililor, în culturi cu totul proaspete, nu aflăm nici vacuole, nici corpusculi cromatici; putem însă deja de pe acum constata, cu toate afirmaţiunile contrare ale lui B a u m g a r t e n, prezenţa de filamente scurte, mai groase decât bacilii cei mai scurţi, curbe, cu îngroşări fusiforme la mijloc şi mai colorate. Mai târziu, deja după una până la două săptămâni, bacilii devin pe agar-agar puţin mai subţiri şi mai lungi şi sunt separaţi unul de altul printr'o zonă de substanţă palidă.
Pe alte substanţe nutritive şi în culturi mai vechi, se găsesc de multe ori formele veziculoase descrise de autori; nu m'am putut însă convinge despre prezenţa unor bacili cu extremităţi tăiate, precum sunt figuraţi de multe ori bacilii febrei tifoide. Uneori se găsesc în culturi pe gelatină sau cartofi bacili mai mari, până la 0,7 pi diametru.
Bacilii sunt mobili, şi cu deosebire în culturi tinere, abundente, mişcarea lor e foarte vîe. Mişcarea lor nu se poate numi şerpuitoare, ci corespunde mai mult descripţiuniî făcute de Chantemesse şi Widal. De ordinar ei execută o mişcare de pendulă şi se mişcă perpendicular pe axa lor longitudinală. Indivizii mai lungi execută şi mişcări şerpuitoare. Aşa se vede căi diferenţa în mişcare stă în legătură cu dispoziţiunea variată a flagelelor, care dau direcţiunea mişcării după direcţiunea în care ele sunt mai desvoltate.
Să studiem acum desvoltarea culturilor bacilului. Culturile în plăci prezintă toate caracterele descrise de Gaffky, Chantemesse şi Widal.
Desenul ce ni-1 dă Chantemesse, care se potriveşte foarte bine pentru unii bacili asemănători şi mai cu seamă pentru anumite alte bacterii saprogene, se observă mai bine la varietăţi decât la bacilul tipic. In culturile prin înţepătură în gelatină de 10%, se desvoltă la temperatura de 18°—20°C, după vreo 3 zile, la suprafaţă o colonie de unul până la mai
236
VICTOR BABES
mulţi milimetri lăţime, cu margini neregulate dar bine limitate şi înclinate, pliate sau puţin ridicate, lucii, albui, străvezii; iar în profunzime, apare de-a-lungul împunsăturii o dungă cenuşiu-albuie punctată care, în părţile mai profunde, prezintă granulaţii mai vizibile şi mai mari decât în apropierea suprafeţei.   Granulaţiile sunt mai mici decât sămânţa de mac.
Baumgarten pretinde, dimpotrivă, că coloniile se desvoltă mai rău în profunzime ca la suprafaţă1). Cultura desvoltă, mai cu seamă pe agar-agar, un miros slab dar particular de putrefacţiune.
Nu m'am putut convinge despre datele autorilor cum că cultura ar arăta dela început tendinţa, să se întindă la suprafaţă ca un văl până în apropierea marginilor substanţei şi am constatat, în contra celor susr ţinute de Chantemesse şi Widal, că în timpul acesta nici colonia dela suprafaţă nici striul n'a devenit gălbui sau brun. După mai mult timp, cam după vreo 14 zile, după ce culturile s'au întins, ele devin în acelaşi timp mai netede şi mai groase, ceva mai albe, mărginite prin dinţaturi şi mai târziu prin nişte reţele, lăsând să se vadă nişte insule mici din suprafaţa gelatinei. Faţa inferioară a coloniei arată de multe ori o foarte slabă nuanţă brunatră. In profunzimea striului coloniile sunt puţin mai mari şi la lumina transmisă se vede, mai cu seamă la partea inferioară, o coloraţiune slabă brunatră. Vreo câţiva milimetri sub suprafaţă se desvoltă, uneori chiar de pe acum, de obicei după mai multe săptămâni sau luni, unul sau mai multe mănunchiuri de cristale alb-gălbuie, dense, circumscrise, care nu trec peste diametrul de 3—4 mm.
Cristalele rămân şi prezintă o ramificaţiune densă. Totodată stratele superioare ale gelatinei capătă o coloare galbenă mai intensă.
Mai târziu gelatina prezintă crăpături şi numai atunci formarea cristalelor se întinde şi în profunzime.
Turburarea gelatinei la suprafaţa culturilor mai vechi, precum a fost descrisă de Chantemesse şi Widal, s'a putut constata la bacili saprogeni asemănători, dar nicidecum la bacilii febrei tifoide.
In bulion, bacilul formează o uşoară turburare uniformă şi puţin sediment dens, alb-gălbui, pulverulent.
Substanţele nutritive colorate prin turnesol iau o coloraţiune roşiatică palidă după ce cultura s'a desvoltat; în cercetările noastre însă, produc-ţiunea de acid nu a fost întotdeauna aceeaşi ca în experimentele făcute de Petruski. O altă reacţiune descrisă de Salkowsky, adică absenţa reacţiunii indolului, care a fost în timpul din urmă bine controlată şi con-
l) Lehrbuch...
OPERE ALESE
237
firmată de Kitassato1) şi care, după afirmaţiunea acestui autor se poate constata la multe alte bacterii — nu se observă însă la bacteriile aflate în dejecţiuni şi apă, oare seamănă cu bacilii febrei tifoide.
Nefiindu-ne dată descripţiunea acestor din urmă bacterii, e greu de a aprecia până la ce punct ele se aseamănă cu bacilul febrei tifoide.
Astfel   Kitassato   aminteşte, că ele cresc pe cartofi într'un chip
cu totul, diferit ca bacilul tific.
Prin această metodă nu am putut afla nicio diferenţă între cele mai multe varietăţi şi bacilul febrei tifoide.
In plăcile de gelatină colorate cu roşu de phloxin, coloniile bacilului tific se prezintă în formă de puncte roşii închise cu o zonă mai deschisă; dar în acelaşi chip se comportă şi alţi numeroşi bacili mai mult sau mai puţin asemănători. Reacţiunea indicată de Noeggerath2) şi Grancher, şi care constă în amestecul de colori de anilină, e în adevăr foarte recomandabilă, nu a fost însă în deajuins probată de susnumiţii cercetători.
Pe agar-agar înclinat şi la temiperatura corpului, bacilii se desvoltă după 3 zile în formă de colonii de mărimea unui bob de linte, turtite, bine limitate, rotunde, alburii, străvezii, cu un reflex puţin brun, ele confluează la partea de jos, formând un strat subţire, neted şi opalescent.
In profunzimea substratului de asemenea se desvoltă abundent în formai de masse brune granulate şi străvezii. Apa de condensaţiune la fundul tubului e de abia turbure şi conţine foarte puţin precipitat gălbui. Cultura răspândeşte un miros slab dar particular de putrefacţiune.
După mai multe săptămâni, se produc câteodată şi în profunzimea gelozei, cristale lungi aciforme. Pe agar-agar cu glicerina, bacilul se desvoltă în acelaşi chip, dar cultura este mai abundentă, mai proeminentă şi prezintă după mai multe luni o suprafaţă mai puţin netedă); cultura la suprafaţă devine subţire şi turtită, puţin mai opacă, căci opalescenţa ei crescând paralel cu uscarea suprafeţei, dă naştere unui luciu metalic bru-natru. Cultura arată totodată tendinţa de a se întinde, marginile ei devin neregulate ca o figură geografică şi formând de multe ori o reţea mare. Ea rămâne întotdeauna bine limitată şi cu margini înclinate.
Desvoltarea culturii pe ser de sânge e puţin pronunţată, formând de-a-lungul striului plăci mici sau mai mari plate, transparente, lucitoare, rotunde, de multe ori confluente iar lichidul din fund e turbure.
1) Zeitschr. f. Hygiene, 18&
2) Fortschritte der Medizin,
v. VI.
238
VICTOR BABEg
Pe cartofi, tăiaţi în formă de plan înclinat şi puşi în eprubete cu puţină apă, după metoda lui Globig, cultura se desvoltă după trei zile numai pe ia treia piarte superioară a cartofului în formă de colonii mici, trianspiarente, puţin brunatre, la mijloc puţin ridicate şi la periferie puţin granulate, până la 1 mm în diametru; ele devin curând confluente şî coloarea lor de abia se distinge de coloarea cartofului. La partea mijlocie a suprafeţei coloniilor confluente, formează acel strat uniform, subţire, transparent, lucid, rezistent, de abia apreciabil, care a fost descris de autori. La partea inferioară a cartofului, acest strat lucid devine mai umed, alburiu şi puţin mai abundent. Apa la fundul eprubetei devine foarte puţin turbure. După un timp miai îndelungat, stratul lucid devine din ce în ce miai aparent puţin brunatru, mai inegal şi, împotriva autorilor oare pretind că şi cartoful capătă o coloraţiune brună manifestă, trebue să accentuăm că, după experienţele noastre, numai partea superioară a cartofului, care în timp de c săptămână nu-şi schimbă coloarea,, se colorează mai târziu numai foarte puţin în brun. După un timp mai îndelungat, cartoful e acoperit cu un strat lucid care se aseamănă cu un strat subţire, transparent de lac brun.
Un bacii aflat de Karlinski1) în dejecţiuni, foarte asemănător bacilului febrei tifoide, ale cărui caractere însă nu s'au descris, s'ar distinge numai prin creşterea sa deosebită pe plăci de cartofi acidulate şi anume în forma unei brazde albe bătând în albastru. Despre mărimea, forma, mobilitatea etc. a bacilului, nu aminteşte nimic. Acest mod de cultivare pe cartofi acidulaţi nu-mi pare îndestul de doveditor, deoarece trebue încă luat în considerare, pentru a caracteriza cultura, şi felul cartofului şî gradul lui de umiditate. Modul de desvoltare pe cartofi cu gelatină, după metoda lui Holtz2), n'a arătat, precum vom vedea, nicio deosebire caracteristică între bacilul tipic şi varietăţile sale pe de o parte şi între acestea şi alţi bacili asemănători pe de altă parte.
Cu toate acesteia, dacă acum ne-am pune înainte toate caracterele enumerate ale bacilului, caractere care de altfel nu se pot numi decât relative, vom căpăta totuşi o imagine caracteristică pentru bacilul febrei tifoide.
Pe când, după caracterele descrise de Gaffky, Chantemesse şi Widal şi de alţii, nu suntem în stare de a distinge cu siguranţă bacilul febrei tifoide de alte bacterii ce stau aproape de el.
Astfel de bacili se află afară de locurile amintite anume de multe ori chiar în cadavrele tifice. Chiar şi reacţiunile şi caracterele bacilului tific
1) Centralbl. f. Bakteriologie, 1889, v. VII Nr 3
2) Zeitschr. f. Hygiene, 1890.
OPERE ALESE
239
aflate în timpul din urmă, deşi sunt în stare de a-l distinge de alte bacterii mai depărtate, se potrivesc însă tot aşa de bine pentru bacteriile ce se aseamănă cu el oa şi pentru el însuşi.
In general, semnele diferenţiale care disting bacilul febrei tifoide de bacteriile asemănătoare, sunt de mai multe categorii: sau se pot transforma în caracterele bacilului tipic, sau există la bacilul tipic numai în mod excepţional sau persistă în culturile succesive şi se accentuează chiar din ce în ce mai mult. Un caracter izolat dintre acestea de abia ne va îndreptăţi de a considera o bacterie suspectă drept o varietate a bacilului febrei tifoide.
Uneori se găsesc numai puţine asemenea caractere diferenţiale; pe când în alte cazuri putem recunoaşte multe semnificative. Intre aceste semne, are o mare importanţă mărimea bacilului. Astfel, am aflat într'un caz un bacii care întotdeauna şi pe toate substanţele rămâne mai mic decât bacilul tipic, nu ajunge niciodată mărimea de 0,4 (i, pe când alţii întrec limita maximă de grosime a bacilului tific. Pe de altă parte, există multe bacterii saprogene oare au exact forma şi mărimea bacilului febrei tifoide.
Şi deosebirea de colorabilitate, adăugată la alte caractere, poate avea valoarea de semn diferenţial, deoarece unele varietăţi se colorează totdeauna şi pe toate substanţele nutritive într'un mod mai intens decât
bacilul febrei tifoide.
In privinţa detaliilor ce se pot recunoaşte la bacili, formele curbe, rigide, cu extremităţi tăiate, cu îngroşări veziculoase bine vizibile la extremităţi, trebue deosebite de bacilul tipic, tot aşa acelea care nu prezintă, mai cu seamă în culturile pe agar-agar, o zonă palidă colorată dar dis^ tinetă. De asemenea constitue o distincţiune de bacilul febrei tifoide, formarea de spori, ceea ce de altminteri se găseşte numai la specii mai depărtate.
Formaţiunile grupate în mănunchi şi asemănătoare cililor ce se observă la bacilul febrei tifoide, se văd mai puţin distincte şi erau uneori mai scurte la bacilii atipici studiaţi de mine. Unii bacili au numai doi cili terminali, alţi bacili numai unul. In fine, se văd bacili care cresc ceva mai abundent numai pe cartofi şi ale căror formaţiuni ciliare sunt cu totul particulare.
Aşa, alături cu bacilii lipsiţi de cili, se văd alţii dispuşi în grupe rotunzite, mici, neprecise, şi care posedă cili lungi, frumoşi, ce se aseamănă întrucâtva cu spirocheţii din depozitul dentar; aceştia se găsesc adeseori şi liberi.
într'un caz de variolă emoragică, s'a văzui eu deosebire bine asemenea dispoziţiune în culturi pure din organe.
24 O
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
241
E posibil ca, în acest caz, să avem a face cu un organism aparte, deosebit de bacilul însuşi. Unele din aceste iormatiuni au mişcări mai lente decât bacilul febrei tifoide.
Colorabilitatea mai intensă precum şi colorabilitatea pronunţată după metoda lui Gram, constitue de asemenea un semn de deosebire între bacilul febrei tifoide şi varietăţile sale. De asemenea chiar şi bacilul tipic, mai cu seamă din culturi proaspete, nu se arată întotdeauna rezistent faţă de coloraţîunea după Gram.
Modul de dezvoltare a diferitelor bacterii constitue o bază cu mult mai bună pentru diagnosticul lor.
E de observat că deosebirile ce urmează, au fost observate nu numai odată şi în culturi pe substanţe dferite, dar în toate culturile studiate în mod comparativ şi însăimânţate deodată pe substanţe preparate în acelaşi timp şi repetate de mai multe ori.
Voi aminti aici numai acele caractere, care s'au constatat întotdeauna prin modul acesta de comparaţiune. Diferenţele acelea cărora e supusă una şi aceeaşi cultură prin diferitele transplantări nu le voi lua în* considerare.
Pe când toate bacteriile în chestiune ne arată caracterele, descrise de autori la bacilul febrei tifoide, s'au putut nota următoarele diferenţe la varietăţile ce vor fi descrise mai jos.
Pe gelatină de 10% anumite varietăţi cresc în profunzime mai bine, altele mai rău decât bacilul tipic.
Trebue să notăm însă aici, că bacilul febrei tifoide provenit din Institutul de Igienă din Berlin diferă într'aceea de culturile obţinute la noi, [prin faptul] că se desvoltă de regulă la suprafaţă ceva mai plat şi mai bine, şi arată în profunzime un striu uniform alb-cenuşiu foarte fin granulat, a cărui granulaţiune devine numai în părţile mai profunde ceva mai distinctă, pe când în culturile noastre acest striu e format de globule mici dar distincte şi la părţile superioare, dar mai ales însă în profunzime. Unele varietăţi, care de altminteri corespund în toate bacilului tipic, cresc rău îa suprafaţă, iar altele mai abundent.
La unele varietăţi, granulaţiunile din striu devin mai mari, uneori chiar foarte mari, peste mărimea unei seminţe de mac şi capătă o coloare brună închis, iar cultura dela suprafaţă devine puţin gălbuie şi se desvoltă mai bogat.
Diferenţele devin cu deosebire caracteristice după mai multe săptămâni sau luni. Unele varietăţi se desvoltă la suprafaţă în formă de colonie mai ridicată, mai gălbuie, cu marginea mai ridicată, mai opacă,
granulată sau umflată, alte colonii au o margine bine limitată ovală sau circulară; altele sunt din contră cu marginile înclinate sau compuse din straturi ce se suprapun ca nişte trepte, mai mult sau mai puţin difuze sau elegant şi fin dinţate, câteodată ca un văl, cu totul transparent, sbârcit sau puţin mai mat, şi fin granulat. Unele nu produc cristale, iar altele produc diferite forme de cristale ca de exemplu grupuri mai mici dense albe şi lucii. La unele, formaţiunea de cristale se întinde până la extremitatea striului pe când la altele se arată numai în apropierea suprafeţei. Chiar şi mirosul e mai intens sau diferit la unii bacili atipici. Pe plăci de gelatină, coloniile acestor bacili sunt adeseori mai sbârcite sau lobulate şi cu margini umflate, uneori însă mai mici, mai opace decât ale bacilului tipic.
Aici însă e în general mai greu de a stabili o diferenţă fără un studiu comparativ minuţios. O cultură atipică, cu timpul turbură gelatina în jurul ei, pe când aceasta nu se produce la cel tipic.
Pe agar-agar, culturile atipice se pot recunoaşte după câtva timp, pe când la început, culturile tipice şi atipice pot arăta diferenţe în desvoltarea lor.
Culturile atipice rămân uneori subţiri, rotunde, cu totul transparente sau alburii, lucitoare ca la început, capătă de nituite ori însă un lustru alb metalic, uneori devin granulate sau mai groase decât cele tipice; lustrul metalic, se desvoltă numai în centrul lor. Marginea acestor culturi se confundă de multe ori pe nesimţite cu nivelul suprafeţei agarului. Unele culturi atipice formează bande netede de-a-lungul striului, iar altele îşi păstrează chiar şi după câteva luni forma lor, compusă din colonii rotunde convexe; pe când coloniile tipice, precum se ştie, confluează formând un strat plat, neted, neregulat ca o figură geografică, care însă nici chiar după un timp mai îndelungat (precum aminteşte de exmplu Baumgarten) nu se întinde asupra întregei suprafeţe a agar-agarului închegat în pozi-ţiune înclinată, ceea ce se poate observa câteodată la culturile atipice. Apa de condensaţiune la fund se turbură de multe ori mai tare. Mirosul mai pronunţat sau cu totul particular al culturilor atipice pe agar-agar e cu deosebire caracteristic. Formaţiunea de cristale în formă de ace lungi se găseşte în anumite culturi atipice mai des şi mai abundent decât în culturile tipice.
Pe cartofi, diferenţele între culturile tipice şi atipice sunt mai puţin pronunţate.
In unele culturi, coloniile rămân mai mult izolate la partea superioară a cartofului. De ordinar acestea sunt mai mari şi formează straturi ceva
16. Opere alese.
242
VICTOR BABEŞ
mai groase, uneori rămân puţin umede mai transparente, şi mai puţin brune. Mai târziu, culturile atipice devin de multe ori foarte asemănătoare cu cele tipice. Câteodată ele se pot recunoaşte prin mirosul lor mai intens. Pe suprafaţa cartofului aşezat orizontal, pe care coloniile confluează repede, diferenţele se recunosc mai greu.
Unele sunt puţin mai ridicate, mai brune sau mai puţin brune decât culturile tipice; la unele, se turbură apa la fundul eprubetei, la altele cartoful capătă scurt timp după însămânţare o coloraţiune închisă.
In privinţa experimentării cu animale, s'a putut constata, în 10 cazuri, toxicitatea culturilor proaspete prin introducerea în cantităţi mari în peritoneu şi în sânge lia şoareci si iepuri de casă; animalele, care au fost inoculate cu bacili atipici, au sucombat de multe ori cu aceleaşi simptome şi de multe ori mai sigur şi mai repede, iar într'un caz, mai târziu decât cele inoculate cu culturi tipice. In organele animalelor sucombate s'au găsit de regulă bacilii inoculaţi. Cele mai multe culturi atipice patogene au produs în organe aceleaşi modifiaaţiuni ca şi cele tipice.
EXAMENUL BACTERIOLOGIC AL CÂTORVA CADAVRE TIFICE, IN CARE S'AU GĂSIT BACILI CE SE DEOSEBESC DE BACILUL FEBREI TIFOIDE
Aproape în toate cazurile examinate s'au putut constata în culturile căpătate din organele oamenilor morţi în urma febrei tifoide, pe lângă culturile tipice şi una sau alta din cele atipice. Vom înşira aici unele din aceste culturi, căci nu vom indica cazurile decât pe scurt. Notăm aici de asemenea că vom face, pentru comparaţiune, afară de descripţiunea varietăţilor care se disting prin caracterele mai sus menţionate, şi descripţiunea altor bacili aflaţi în cadavrele tificilor, mai deosebiţi de bacilul febrei tifoide şi dintre care unii arată reacţiunea indolului, alţii o reacţiune acidă mai pronunţată decât bacilul tipic.
Cazul I, 22 Mai 1889. Muncitor; hipertrofia mai consistentă a splinei, cu periferia granulată roşu închis şi dură, parcă ar fi compusă din infarcte confluente, şi cu centrul pulpos moale şi de coloare roşu palid. Ulcerele intestinale sunt acoperite cu sechestre abundente; ganglionii mezenterici tumefiiaţi, puţin mai consistenţi, roşu-bruni şi suculenţi.
Din splină, s'au cultivat pe plăci de gelatină în cristalizoarele mele1) un bacii care, fără îndoială, e bacilul tipic dar care diferă de cultura originală provenită din Institutul de Igienă din Berlin în aceea că culturile sale pe agar-agar rămân mai subţiri şi mai transparente, că nu arată după mai multe luni un lustru metalic evident,
]) Cunoscute sub numele lui P e4 r i.
OPERE ALESE
24^
şi că coloniile se prezintă în profunzimea gelatinei sub formă de globuli mai mari decât în cultura originală.
Culturile acestui bacii devin cu timpul puţin brune; şi culturile pe cartofi sunt
ceva.mai proeminente şi mai brune.
Un iepure inoculat în cavitatea peritoneală cu 1 g emulsiune făcută din această cultură, arată după două zile o febră trecătoare, iar un şoarece inoculat cu 0,3 g emulsiune moare după 14 zile cu splina mărită puţin şi puţină hiperemie în celelalte organe. Din organele lui s'a desvoltat acelaşi bacii, pe când din ganglionii mezenterici s'a cultivat un bacii care diferă mult în unele caractere de bacilul tipic. Coloniile pe agar-agar sunt mai mici şi mai transparente, rămân izolate, nu arată cu timpul niciun lustru metalic.
Bacilii din aceste colonii degenerează curând umflându-se şi transfo^mându-se în formaţiuni ovale ca nişte capsule. Pe gelatină, se formează după câteva zile un strat ce se întinde ca un văl fără limite precise aproape până la marginile substanţei. Nici chiar după mai multe luni nu se arată formare de cristale. Coloniile în profunzime devin evident brune (II).
Cazul II. O lucrătoare de 30 ani, moare la două săptămâni după începutul boalei. Abdomenul puţin balonat acoperit cu pete de purpură. Autopsia s'a făcut la 14 Iunie 1889. Splina 20 cm lungă, 8 cm lată şi 5 cm groasă. Capsula ei întinsă, pulpa difluentă, roşie închis. Rinichii flasci, suculenţi, substanţa corticală e palidă. Ganglionii mezenterici sunt mari, de consistenţă medulară, în unele locuri aproape pulpoşi. Plăcile lui Peyer tumefiate sunt sediul unei infiîtraţiuni medulare. Uterul în invoîuţiune după avort, în splină şi ficat s'au constatat sub microscop focare de bacili ai febrei tifoide. Ganglionii mezenterici conţin un bacii care se aseamănă mult cu bacilul tipic; dar de care se deosebeşte prin cultura sa fin dinţată pe gelatină, prin coloraţiunea brună mai pronunţată în profunzimea gelatinei, prin mărimea granulaţiilor din profunzime (mai mari decât sămânţa de mac), prin coloniile izolate şi rotunde în cultura pe agar-agar, prin aceea că cultura pe cartof e mai abundentă, confluează mai târziu şi îşi pierde după câteva săptămâni lustrul, în fine prin mărimea bacilului pe toate substanţele nutritive şi prin colorabilitatea sa mai mare.
In cazul acesta, s'a mai căpătat din rinichi o cultură, care se deosebeşte de cultura tipică prin aceea că se prezintă sub forma unei brazde mai proeminente, gălbuie, mai mată, care devine după câteva luni puţin granulată bine limitată printr'o margine ridicată ca un burelet; iar în profunzime se văd colonii globul oase, brunatre, mai mari şi cristale mici.
Cultura pe agar-agar, e mai granulată, transparentă, mată sau cu lustrul de grăsime.
S'a putut însă cultiva din ganglionii mezenterici bacilul tipic amestecat cu un bacii atipic.
Din aceste culturi, s'a inoculat un şoarece şi un iepure de casă. Şoarecele a murit după 12 ore şi din organele sale s'au căpătat culturi care diferă esenţial de cultura tipică: astfel pe agar-agar, ele au limite difuze, sunt transparente şi abia dacă mai au foarte puţin lustru metalic; iar cultura pe gelatină devine după câteva luni granulată, sbârcită, îh profunzime formând globuli mai mari, bruni şi nu produce cristale. Cultura pe agar-agar devine cu timpul mată, cu totul transparentă, de abia metalică (V).
In culturile pe plăci în cristalizoare, s'au desvoltat din ganglionii mezenterici două feluri de colonii, dintre care una tipică şi alta, care deşi tot caracteristică, prezintă
244
VICTOR BABES
OPERE ALESE
245
sub microscop nişte prelungiri laterale ondulate, care însă pot şi lipsi. Această cultură se comportă pe diferitele substrate ca şi culturile tipice, însă cu următoarele diferenţe: Cultura pe gelatină are formă de văl, difuz limitată; după mai multe luni, cultura nu arată crăpături şi formează un strat lucid difuz, coloniile din profunzime sunt brune, fără formaţiune de cristale. Cultura pe cartof e mai distinctă. Suprafaţa şi peretele uterului nu conţin bacterii.
Din cultura tipică, precum şi din cea din urmă atipică s'au inoculat în cavitatea peritoneală câte 0,3 g emulsiune la 2 şoareci şi în vena urechii unui iepure de casă. Animalele au sucombat în timp de 14 ore; iepurele prezenta hiperemia ficatului, diaree şi tumefacţiunea plăcilor lui Peyer, iar şoarecii, afară de aceasta mai prezentau tumefacţiunea splinei şi injecţiunea intestinelor. Din organe s'au desvoltat bacili inoculaţi.
Cazul III. O bucătăreasă de 36 de ani, sucombă după 12 zile de boală. Spleni-zaţiune şi început de gangrena a pulmonilor. Splina 19 cm lungă, capsula, trabeculii îngroşaţi, pulpa consistentă. Plăcile lui Peyer pigmentate cu ulceraţiuni curate, ganglionii mezenteriali însă sunt încă mari, de consistenţă medulară roşii-cenuşii. Nici în splină nici în rinichi nu s'au putut vedea sub microscop bacterii.
In culturile făcute din organe, s'au desvoltat trei forme de bacterii, între care una din splină ce seamănă mult bacilului tipic. Aceasta se distinge de cultura lui Gaffky prin aceea că colonia la suprafaţa gelatinei rămâne mai muie zile de mărimea unui [bob de] linte şi în profunzimea substanţei e mai abundentă şî formată de globule ceva mai mari. Mai târziu, se întinde cultura uneori difuz şi formează un strat de abia vizibil, cu totul transparent cu formare de cristale, mai cu seamă la suprafaţă (VII).
Pe cartof, cultura la început tipică, devine mai târziu ceva mai abundentă şi mai puţin brună decât cultura tipică. Pe agar-agar, e mai puţin desvoltată la suprafaţă şi de multe ori cu timpul, neapreciabilă. Bacilii sunt de multe ori mai subţiri, 0,3 ^#
In culturile pe placi, însămânţate din ganglionii mezenterici, s'au desvoltat colonii mici rotunzite, de abia granulate, cu un reflex brun. însămânţate în tuburi cu gelatină, de abia s'a desvoltat la suprafaţă.
Pe agar-agar, însămânţarea produce colonii abundente, ridicate şi albui la centru, foarte străvezii la periferie, compuse de bacili mici, palizi de 0,2 ţi —0,3 grosime. După mai multe luni cultura apare convexă, netedă, lucidă  transparentă, metalică.
Din această cultură, s'a însămânţat din nou pe gelatină şi s'au căpătat culturi care au la suprafaţă mărimea abia a unui bob de linte şi în care bacilii sunt mai mici decât în culturile tipice. Odată cu aceasta s'au mai făcut şi alte culturi pe gelatină şl pe cartofi. Cultura pe cartofi e tipică, poate puţin mai abundentă, devine însă după mai multe luni brună mai închis decât culturile tipice. Pe gelatină, cultura s'a întins îa suprafaţă, ceva mai mult decât mai înainte, a rămas însă transparentă şi rău limitată; în profunzime, s'au desvoltat colonii mai mari globuloase şi brunatre, fără cristale. Cultura pe agar-agar devine cu timpul difuză, foarte lucidă şi transparentă.
O altă cultură atipică s'a căpătat din ficat. Ea se distinge de cea tipică pe toate substratele. Pe agar-agar, e mai abundentă, mai târziu cu lustrul de grăsime şi cu miros mai pronunţat de putrefacţiune. Pe cartofi, stratul e ceva mai desvoltat şi mai .puţin albui, însă cu toate astea de abia vizibil. In gelatină, coloniile din profunzime sunt mai abundente, mai mari şi confluente. Bacilii apar puţin umflaţi, 0,8 p groşi mobili.
Cazul IV. Bărbat de 26 de ani, a murit trei săptămâni după începutul boalei, cu peritonită în urma perforaţiunii ulceroase. Hiperemie ipostatică a pulmonilor. Splina puţin mai mărită, mai consistenta, roşu-brună. Ulceraţiunile intestinelor, corespunzătoare plăcilor lui Peyer, care sunt tumefiate, injectate şi cenuşiu-roşiatice, sunt încă în parte acoperite cu sechestre friabile şi de coloare galben-brună.
In ficat şi în splină s'au găsit puţine grupuri de bacterii asemănătoare bacilului tipic care însă par mai mici. In cazul acesta, bacilul tipic lipseşte.
Din pulmoni s'au desvoltat culturi care se disting mult de bacilul tipic, şi care dau o reacţiune de îndoi pozitivă; nu le vom descrie aici.
Din rinichi s'au desvoltat pe agar-agar, de-a-lungul striului, bande late, ceva concentrice, ridicate şi alb-gălbuie, care mai târziu devin metalice şi asemănătoare culturilor tipice, însă mamelonate. Pe cartofi se arată sub formă de colonii umede, cu timpul mai abundente şi de coloare gălbuie, la partea superioară ceva mai mate, şi compuse din bacili mici de 0,2 ţi — 0,3 p groşi.
Din splină am obţinut colonii care se desvoltă mai abundent pe agar-agar, rămân şi mai târziu ridicate, convexe şi în profunzime formează uneori gaze; răspândesc după mai multe luni un miros semănând cu al ozenei şi mor după 3—4 luni. Pe gelatină, se desvoltă colonii în profunzime şi puncte de abia vizibile la suprafaţă, pe cartofi, devin cu timpul mai circumscrise, abundente şi brune închis.
Culturile în plăci făcute din splină au dat, între altele, nişte colonii opalescente, mici, sferice şi puţin lobulate.
In tuburi de gelatină, coloniile se deosebesc prin aceea că sunt compuse la început numai de bacili ceva mai mari decât de ordinar, 0,6 y.. După câteva luni, răspândesc un miros care se apropie de mirosul brânzei stricate, colonia la suprafaţă e rotunzită, bine limitată, ridicată şi transparentă, iar striul e format de globule mai mari, brune şi confluente; cristale nu formează. In profunzime se produc uneori vezicule de gaz. Cultura pe cartofi e mai circumscrisă, ceva mai ridicată decât cea tipică.
Cazul V. Un comerciant, de 20 de ani, moare în a 14-a zi de boală. In plămâni, recunoaştem hiperemie ipostatică şi edem cronic cu echimoze; lobul inferior al pulmonului drept este hepatizat, roşu-gris, foarte fragil şi suculent.
Ganglionii mezenterici sunt tumefiaţi, de consistenţă medulară sau ramolită, roşu-cenuşii. Plăcile lui Peyer şi mai mulţi foliculi solitari sunt acoperiţi cu sechestre necrozate, brun-gălbuie, aderente, sub care ulceraţiunea apare încă cu o infiltraţiune medulară.
In splină şi ficat, au fost descoperite masse mari de bacterii. Se găsesc bacili de asemenea în unele vase şi alveole din regiunile hepatizate ale plămânilor; afară de asta însă în alveole mai există pneumobacterii numeroase de ale lui Pasteur-Fraenkel,.
Din splină am obţinut în acest caz o bacterie atipică care se deosebeşte puţin; de cea tipică.
In culturi pe agar-agar, e de remarcat numai o turburare lactoasă a lichidului de condensaţie. Coloniile rămân şi după luni întregi ceva mai ridicate, izolate şi cu totul transparente, fără lustru metalic. Se formează cristale lungi.
Pe cartofi, fiecare colonie e ceva mai distinctă ca de obicei, formând picătureie ridicate, transparente. Mai târziu se aseamănă foarte mult cu culturile tipice.
246
VICTOR BABES
Pe gelatină, e remarcabilă chiar dela început tendinţa culturii de a se întinde la suprafaţă şi netezimea ei. In toate mediile, bacilii sunt ceva mai groşi 0,5 p—Ofi ^ In culturile transplantate bacilii apar iarăşi mai mici 0,4 .
Abnormitatea bacililor începe mai cu seamă la culturile vechi de mai multe luni, culturile pe agar-agar devin mai difuze, mai groase, mai uniforme, până aproape de margini. Imediat sub ele, se desvoltă mănunchiuri mari, albe de cristale. Coloniile în profunzime apar ca globi mari, bruni.
Din ganglionii mezenteriali s'au obţinut culturi tipice şi animalele, iepurii şi şoarecii inoculaţi din aceste culturi, mureau după 1—2 zile prezentând în organele lor interne aceiaşi bacili tipici. Din ficat am putut cultiva afară de culturile tipice, culturi ce se aseamănă acestora, care însă, cam după 8 zile cresc bine pe agar-agar, iar pe cartofi formează colonii abundente transparente, brun-cafenii, comparabile cu culturile de morvă.
Din rinichi şi pulmoni obţinem culturi tipice.
Cazul VI. Un rândaş la cai, în etate de 18 ani, moare după 14 zile dela începutul boalei cu simptomele de peritonită prin perforaţiune. Plămânii sunt hiperemiaţî şi prezintă în părţile marginale inferioare edem până la atelectazie.  într'o întindere de câţiva centimetri, lobulii pulmonari sunt măriţi, mai rezistenţi, infiltraţi cu lichid turbure sanguinolent. Mucoasa intestinală e brunatră, edematoasă injectată.
Plăcile lui Peyer umflate, flasce, mamelonate, cu ulceraţiuni rotunde, care în parte sunt acoperite cu sechestre, în parte în formă de crater, înconjurate cu o substanţă medulară.
/Din focarele ipostatice ale plămânilor, s'a cultivat pe lângă bacteria lanceolată a lui Pasteur-Fraenkel încă o bacterie foarte apropiată de bacilul tifosului. Coloniile pe agar-agar sunt abundente şi prezintă, chiar după 3 luni, o suprafaţă ridicată, convexă, cu luciu metalic. Un şoarece inoculat din această cultură a sucombat după 10 zile; din sângele şi splina acestuia s'au desvoltat la suprafaţă culturi atipice mai subţiri, mai  transparente ca de  ordinar, uşor mamelonate şi fără formaţiuni   de cristale. Şi culturile pe agar-agar   sunt abnorme  întrucât în loc de coloniile rotunde se desvoltă în lungul striului benzi, care rămân alburii şi lucide şi răspândesc un miros mai aromatic. Culturile pe cartofi la început sunt abea vizibile şi brunate, după câteva -săptămâni însă devin mai "abundente decât culturile ele tifos şi răspândesc un miros tare de spermă. ^ Culturile pe gelatină sunt fin dinţate. Inoculate cu acul sub pielea şoarecilor şi în peritoneul iepurilor omoară animalele după puţine zile. Chiar şi după câteva luni culturile păstrează această1 proprietate.
O cultură atipică interesantă a fost obţinută în cristalizoare duble din ganglionii mezenterici.
Cultura era de 1 mm lată, opalescentă, brunatră, translucidă, fin granulată, ridicată la mijloc, în totul asemănătoare unei culturi tipice. Pe agar-agar, cultura se desvoltă mai mult în formă de benzi destul de late, decât în formă de plăci izolate; lichidul dela bază e puţin turbure, cultura însă corespunde cu toate astea unei culturi tipice. Numai după câteva luni devine mai abundentă, mai proeminentă, cu dinţaturi fine pe margini, mai lucidă şi mai puţin metalică. Cultura în gelatină la început este tipică, mai târziu însă va fi mai abundentă, cam gălbuie, cu burelet pe margini. Des- ) voltarea cristalelor începe deja cam după 8 zile şi se întinde regulat în profunzimea I striului.
247
OPERE ALESE
Pe cartofi, cultura este uneori mai abundentă decât cea tipică, uneori însă se prezintă mai ridicată şi puţin granulată. Cartofii sunt mai bruni decât în culturile tipice.
Cazul VII. Un băiat de 13 ani, a murit de peritonită în urma perforaţiunii după o boală de 12 zile. La autopsie, s'au găsit afară de asta o hiperemie a plămânilor, intumescenţă acută a splinei, umflătura plăcilor lui Peyer în stare de regenerare, cu mai multe ulceraţiuni mici, rotunde, cu borduri subţiri subminate şi bază subţire, care era perforată într'un loc. La examenul microscopic, nu s'au găsit bacili în organe.
In cristalizoarele însămânţate din ganglionii mezenterici s'au desvoltat nişte plăci mici asemenea coloniilor tifice, care pe agar-agar se deosebesc după un timp mai îndelungat prin micşorimea, prin dispoziţia izolată, lustrul pronunţat, transparenţa şi prin mirosul lor care ne reaminteşte cultura de holeră. Pe cartofi, se desvoltă într'adevăr un strat sub\ire brunatru, care însă prin contopire se transformă în plăci de 1 mm diametru. Cartofii cu timpul devin foarte bruni. Pe gelatină, cultura se întinde iute în formă de pieliţă fină cu un lustru slab de grăsime. Coloniile în profunzime sunt
mai mari decât un grăunte de mac.
Alte colonii mici, brune, mai puţin translucide, opalescente se desvoltă de asemenea ca bacilul tific.
Culturile pe agar-agar se întind însă mai mult, rămân foarte transparente şi umede. Culturile pe cartofi sunt compuse din colonii ceva mai mari şi mai bogate, lichidul din fund e turbure aproape ca laptele. Coloniile mai mari, cât o linte, cam opace, dar totuşi semănând celor ale bacilului tific prezintă de asemenea deosebiri mai mari, pe când culturile în gelatină au un aspect puţin gelatinos, sunt mai ridicate, au limite rotunde şi o zonă ridicată în vecinătatea bordului, difuză şi alburie. In profunzime, creşterea e mai bogată decât la culturile tipice.
Culturile pe agar-agar sunt mai transparente şi cu lustru, cultura pe cartofi începe cu formaţiune de picături confluente mai transparente, mai mici, mai ridicate, şi prin confluenţa acestora se capătă un strat mai abundent şi cu o transparenţă caracteristică.
Culturile pe gelatină după mai multe luni sunt încă şi mai atipice, deoarece cele dela suprafaţă se prezintă mai groase, gălbui, limitate de burelete, iar cele din profunzime sunt brune; în lungul lor, apar cristale care se deosebesc esenţial de cele ale culturilor tipice, prin aceea că nu formează  mănunchiuri  ramificate,  ci dense, albe lucii, peniforme lucide cu mult mai mici şi se întind pană în profunzimea striului.
Culturile directe din splină au dat un bacii care se comportă cu totul identic cu bacilul tipic.
Culturile pe cartofi sunt poate ceva mai bogate, sedimentul în bulion este ceva mai brun, bacilii se colorează mai intens. Pe gelatină se desvoltă la început culturi cu totul caracteristice, care însă devin pe urmă mai groase, gălbui, cu limite bine rotunzite, pe când coloniile din profunzime întrec mărimea unui grăunte de mac şi devin cu totul brune. Formaţiunile de cristale nu se găsesc în lungul striului ci superficial şi departe de striu.
Transplantarea pe gelatină prezintă aceleaşi culturi care însă la început se comportă în totul egal cu culturile tipice. Bacili asemănători în totul sau poate identici am putut obţine din apa de Dămboyita la ieşirea ei din Bucureşti.
248
VICTOR BABES
ORPEEALE SE
249
Cazul VIII. In cazul acesta, se găsesc culturi tipice din organele parenchimatoase pe când din ganglionii mezenterici se desvoltă culturi atipice-care pe cartofi se recunosc uşor ca atare. Trebue însă pentru aceasta să aşezăm oblic cartofii. Numai atunci se recunosc culturile cu totul izolate, care în cazul acesta întrec mărimea unui bob de linte, iar la periferie apar plate, fin distanţate, mate, alburii, ridicate şi brune cafenii în mijloc. Dacă însă cu metodele întrebuinţate coloniile confluează iute, se formează un strat mai subţire brunatru, mai lucid întocmai ca în culturile tipice. După mai multe săptămâni se recunoaşte şi aici că suprafaţa devine ceva mai granulata şi mai mată decât în culturile de tifos. Ele răspândesc un miros de spermă.
Pe agar-agar, culturile se deosebesc prin faptul că, în lungul striului, apare o
bandă cu un reflex albui cam uniformă, care rămâne şi mai târziu alburie şi lucidă.
Bacilii sunt încet mobili şi desvoltă puţin acid.
Cazul IX. Un colportor în etate de 17 ani, a murit în a 16-a zi de boală, după ce
a prezentat un erizipel al jumătăţii stângi a feţii (lângă pacient zăcea în acelaşi timp
un erizipelatos), s'a găsit un edem turbure al pleoapei stângi, al glotei şi al părţilor
moi dimprejur.
Lobul inferior al plămânului tâng este îngroşat, hiperemic, suculent, bronchiile mici conţin dopuri de mucus. Intumescenţă acută considerabilă a splinei. Ficatul mărit brun palid.
Ganglionii mezenterici foarte măriţi, roşu-cenuşii puîpoşi, plăcile lui Peyer medulare, însă puţin roşu-cenuşii sau alburii cu numeroase locuri galbene, necrotice, adezive.
Din splină sau ficat, s'au putut obţine bacili tipici; din ficat, piele şi ţesutul celular edemaţiat al gâtului un streptococ (piogen ?).
Un şoarece injectat în peritoneu cu 0,3 g a murit după 10 ore prezentând, în organele interne, bacili care ,se desvoltă pe agar mai abundent decât cei tipici, culturile rămân transparente răspândind lin miros intens şi semănând cu acel răspândit de cultura de holeră. Bacilii sunt mai mari decât cei tipici, de 0,8 jx grosime. Şi culturile pe cartofi vor fi cu vremea mai abundente decât culturile tipice.
Bulionul abia se turbură cu foarte puţin sediment floconos. Deoarece microorganismul cultivat din organele şoarecelui nu se trăgea din cadavrul tific, putem considera acest caz ca unicul, în care, pe lângă bacilul tipic nu am putut descoperi alţi microbi asemănători. Bacilul izolat din corpul şoarecelui reprezintă al doilea microorganism care nu e originar din cadavrul tific, şi care abia se deosebeşte prin semnele comune de bacilul tipic.
Cazul X. Acest caz îl amintesc numai din cauza localizării speciale a bacilului tipic. E vorba de un om tânăr la care procesul s'a prelungit, murind cu o parotidă flegmonoasă intercurentă.
La autopsie, s'a găsit un edem inflamator al gâtului şi al mediastinului. Plămânii hiperemici, în parte edematoşi. Splina considerabil mărită roşu-brună, destul de consistentă. Ulcerele tifoide cu bază curată pigmentată. Ici colo începând pe la baza ulcerului se găsesc focare de necroză ce se întind până la peritoneu. Rinichii sunt puţin măriţi, substanţa corticală puţin îngroşată şi brună palid. In acest caz, se găsesc în ţesutul flegmonos al gâtului şi al mediastinului stafilococul auriu şi streptococul piogen. In părţile splenizate ale pulmonului, o bacterie saprogenă şi un bacii asemenea bacilului difteriei, mai puţin patogen care nu creşte pe gelatină.
Substanţele nutritive, însămânţate din splină şi ficat, ganglionii mezenterici şi rinichii au rămas sterili, numai din urină am putut obţine în cultură pură un bacii corespunzător bacilului tipic al febrei tifoide.
Cazul XI. La 13 Octombrie, moare pe neaşteptate în clinica profesorului Kalin-deru un pacient cu febră, albuminurie, simptome de peritonită şi de uremie însemnată. La autopsie, s'a găsit: edem pulmonar acut, splina considerabil mărită, brună închis, de consistenţă masivă; rinichii umflaţi, capsula se desface uşor, suprafaţa injectată pe o bază brună palidă, substanţa corticală mai lată, cu desen mai grosolan, brună palid, fragilă, suculentă, piramidele mai închise roşu-brune. In intestine se găsesc ulceraţiuni rotunde de 1 cm lărgime, corespunzând plăcilor lui Peyer, cu bază subţire neinfiltrată şi cu margini subminate foarte pigmentate.
Din ficat, splină şi rinichi s'a putut obţine streptococul piogen în culturi pure, pe când în ţesutul peretelui intestinal, s'a găsit un bacii care în multe privinţe seamănă cu bacilul tific, dar de care se poate deosebi uşor prin aceea că culturile sale pe cartofi sunt compuse de colonii ridicate, de lăţime până la 8 mm, desvoltă acide, dar în cantitate mai mare ca bacilul tific (cam 12% Petrusky), nu d,ă reacţiunea indolului, turbură bulionul în mod marcant şi produce un sediment abundent şi floconos de coloare alburie.
Cazul XII. La 15 Ianuarie 1889, moare în Serviciul D-lui profesor Petrini, un lucrător de 18 ani, în stadiu de reparaţiune a ulcerilor şi în adevăr se găsesc la autopsie sechestrele eliminate, dar baza şi marginile ulcerilor erau încă medulare, foarte injectate şi infiltrate cu lichid turbure. In plămâni, s'au găsit infarcte roşii închis sau gălbui în centru, necrozate.
Prin culturile făcute de noi din sângele inimii drepte şi infarctele pulmonului, s'a găsit în stare pură stafilococul auriu, pe când organele celelalte s'au constatat sterile. Numai în ganglionii tumefiaţi şi ramoliţi ai mezenterului s'a găsit un microorganism ce seamănă mai mult cu bacilul tific, de care însă se deosebeşte bine prin puţina sa mobilitate, prin abundenţa, proeminenţa, prin transparenţa mare a culturilor albe, mamelonate pe agar-agar şi pe cartofi.
CONCLUZIUNI
Scopul principal al acestui studiu comparativ este de a arăta existenţa unor bacterii care, ţaţă de reacţiunile cele mai întrebuinţate, se comportă în mod cu totul identic ca bacilul tific, aşa că numai punând în relief unele din caracterele lor, până aici puţin sau deloc observate, ne pot permite a le deosebi de bacilii tiflei.
Totodată este de remarcat faptul curios, că mai ;ales organele interne ale cadavrelor tifice dau asemenea varietăţi.
Cu toate că nici într'un caz nu iam reuşit să tranform cu siguranţă o varietate oarecare în forma tipică, lam putut totuşi să constat la unele din ele tendinţa de a-şi pierde unele din semnele diferenţiale.
La altele din contră, această diferenţă se pronunţă din ce în ce mai mult.
250
VICTOR BABES
Trei din aceste varietăţi sau alte bacterii foarte asemănătoare s'au putut găsi şi în afara de cadavrul tific; pe când bacilul tipic, oare se poate găsi în toate cazurile proaspete alături cu varietăţile, se găseşte numai la această boală.
Folosul acestor cercetări mi se pare a consta în aceea că ne face a fi precauţi în diagnoza bacilului tifos.
Căci nu este de ajuns să identificăm un microorganism obţinut din afară de corp cu bacilul cultivat dintr'un cadavru tific, pentru ca să-1 putem considera ca bacilul febrei tifoide şî în special, când e vorba de asemenea bacii provenind din apă, din dejecţiuni, va fi bine să ne folosim la stabilirea diagnozei de toate semnele arătate aici.
Nu pot în deajuns accentua că semnele date mai sus de mine nu pot fi numite absolute, căci se poate întâmpla de exemplu, ca nici bacilii tipici să nu formeze cristale pe anumite substanţe nutritive sau ca, în profunzime, cultura să devină mai oacheşă ca de regulă, saiî ca pe agar-agar, să nu prezinte lustrul metalic caracteristic ori să se prezinte cu forme ceva mai mari. Prin cercetări paralele şi comparative, vom putea însă urmări întodeauna tendinţa culturilor atipice de a se diferenţia în direcţiuni anumite şi totalitatea acestor deosebiri ne va pune pe noi întotdeauna în poziţiunea să putem cunoaşte varietăţile.
Asemenea cercetări precise vor trebui să fie executate pentru controlul tuturor descoperirilor de până aici la examenul apelor.
Se ridică aici în mod natural o întrebare şi anume ce însemnează prezenţa bacteriilor atipice sau ma* bine zis a bacteriilor foarte apropiate de bacilul tific în cadavrele tifice şi în apă. Cauzează ele febră tifoidă sau nu?
La această întrebare, trebue să răspundem, în general, negativ, deoarece în toate cazurile recente, pe lângă aceste bacterii s'a găsit şi bacilul tipic şi deoarece bacilii sunt diferiţi. Nu se poate determina deocamdată, dacă unul sau altul din aceşti bacili are vreo acţiune specifică. Cu toate acestea însă e foarte probabil că1 aceşti bacili, al căror efect patogen asupra animalelor mai mici este, cu puţine excepţiuni, acelaşi ca al bacilului tipic şi de regulă tot atât de inconstant, tot atât de mult în legătură cu dozele mai mari, trebue să fi luând vreo parte oarecare în geneza procesului tific. Efectul bacililor atipici în culturile proaspete este mai energic decât mai târziu, întocmai ca şi acel al bacilului tipic; şi într'un caz şi într'altul se poate întâmpla ca organele animalelor experimentate sa nu conţină bacili sau să conţină bacili inoculaţi.
Trebue însă să atrag în această privinţă atenţiunea asupra unei particularităţi şi anume: dacă într'un organ, se găsesc bacili tipici şi atipici,
OPERE ALESE
251
şoarecele inoculat din sucul organului, moare adeseori sub acţiunea bacilului atipic.
Bacilii atipici fac parte fără îndoială dintr'un grup comun cu bacilul tipic, au aceleaşi condiţiuni de viaţă, ei trăiesc în acelaşi loc, şi-1 însoţesc până în interiorul organismului. Nu e exclusă posibilitatea ca ei să ajute bacilii tipici în acţiunea lor destructivă, precum de asemenea, eu sunt înclinat a admite, că bacteriile ce se găsesc în masse mari în organele interne ale cadavrelor proaspete, trebue să fi avut o influenţă nocivă asupra organismului. Deoarece bacteriile atipice de obicei seamănă mult celor tipice şi deoarece chiar bacilii tipici variază în mod însemnat, cu greu vom putea reuşi să-i recunoaştem pe cei atipici în interiorul organelor.
E de prisos a vorbi despre modul cum se nasc varietăţile; să-mi fie permis numai a atrage atenţiunea asupra diferenţelor ce există între culturile bacilului original din Institutul de Igienă din Berlin, care trăieşte deja de mult timp pe medii artificiale şi între culturile noastre proaspete din cadavru. 1 g de emulsiune de bacii din Berlin nu prea omoară şoarecele, nici chiar prin injecţiune intraperitoneală; pe când culturile noastre proaspete, ca şi cele ale lui Chantemesse şi Widal sunt patogene.
Dacă însă inoculăm cultura din Berlin deodată cu cultura noastră, şoarecii mor şi organele lor conţin, pe lângă bacilul nostru tipic şi bacilul din Berlin, care, deci, ne face impresiunea unei varietăţi a bacilului activ de aici.
In acelaşi chip, se comportă şi faţă cu unele varietăţi obţinute aici; deosebirea stă însă numai într'aceea că acestea se deosebesc cu mult mai mult de bacilul tipic de aici, decât cel din Berlin, ceea ce rezultă de acolo ca varietăţile de aici în parte nu-şi trag originea din bacilul tipic, formând astfel varietăţi naturale, sau fiindcă au vegetat mai mult timp ca saprofite.
Pentru aceste cazuri putem menţiona şi părerea lui Fliigge despre slăbirea organismului. După părerea acestui autor, se vor diferenţia varietăţi printr'un fel de selecţiune a indivizilor mai apţi. Una din aceste varietăţi e destinată a produce febra tifoidă, dacă va fi ajutată de anume condiţiuni de loc şi de timp, care să fie în stare a-i mări virulenţa. Unii bacili, aparţinând acestui grup, diferă considerabil de bacilul tific şi sunt ca atare consideraţi ca varietăţile cele mai depărtate. Eu am voit să demonstrez că există' un lanţ de trecere între bacilul tific şi bacilul saprogen comun şi că nu se găsesc totdeauna pe lângă bacilul febrei tifoide numai unul şi acelaşi microb, bacilul comun al intestinului bunăoară, cum cred unii. Nici acesta chiar nu este de altfel destul de caracteristic şi chiar el /se poate separa în mai multe varietăţi naturale.
Culturi de patru luni, însămânţate in acelaşi timp cu bacii tific şi cu bacili asemănători, căpătaţi din cadavre
tifice.
Fig. 1.— Culturi de bacilul febrei tifoide, provenind din Institutul de igienă din Berlin.
Fig. II. — Bacilul febrei tifoide cultivat din unul din cazurile noastre*
Fig. III. — Un bacii căpătat din pulmonii unui cadavru tific semănând mult cu bacilul febrei tifoide, dar care nu produce cristale, care prezintă ridicaturi la suprafaţă, e mai translucid şi foarte patogen pentru şoareci şi iepuri de casă.
Fig. IV. — Plăci căpătate din acelaşi pulmon. Cultură mai abundentă la suprafaţă, cu margini ondulate şi cu cristale din distanţă în distanţă până în profunzime.
Fig. V. — Un bacii mai depărtat. Cultură mai abundentă la suprafaţă, mărginită prin colonii proeminente. Cultura devine brună în profunzime cu mănunchiuri dese de cristale cuneiforme.
Fig. VI. Din ganglionii mezenterici ai unui cadavru tific. Colonie rotunzită, proeminentă la suprafaţă, cu margine fină. Colonii mari, brunatre în profunzime. Formaţiune de cristale imediat sub suprafaţă.
Fig. VII. — Bacii mai depărtat, provenind din splină.  întindere uniformă în suprafaţă, cu  dinţaturi fine pe margini, cristale numai la suprafaţă; desvoltare foarte abundentă, în profunzime.
r \
v-'- *******
STUDIU ASUPRA NEFRITEI SCARLATINOASE CU PRIVIRE LA ETIOLOGIA SCARLATINEI
ISTORICUL
Anasarca a fost: menţionată deSennert, SimionS eh u 11 z şi D o r i n g pe la jumătatea secolului al XVII-lea. Aceşti autori au arătat relaţiunea ce există între scarlatină şi anasarcă.
In cursul secolului al XVII Mea alţi autori ca'Navier, C a 1 v o din Florenţa, Rosenstein au constatat acelaşi lucru.
Pe la sfârşitul secolului, P lene iz arăta diferitele particularităţi ia le urinei.
W e 1.1 s şi B 1 a c k a 11 au semnalat la începutul acestui secol coincidenţa ian as arcei cu prezenţa unei materii coiaguliabile în urină.
Reil descrie pe la anul 1805 inflamaţiunea rinichilor.
Fischer, în anul 1824, sa stabilit raporturile amasarcei şi ia lalbumi-nuriei cu alteraţiunea rinichilor.
Iii anul 1840, Rayer a descris pentru prima oară nefrita albumi-noasă acută, pe care a deosebit-o de cea cronică, arătând că nefrita acută este cauzată de scarlatină.
Alţi autori ca M i 11 e r, B e g b i e şi Gubler au crezut că albu-minuria există aproape constant în scarlatină în timpul perioadei de erupţie.
rJarthez, analizând urinele copiilor seiarliatinoşii, care iau trecut în timp de 20 de ani prin serviciul său la spitalul Saint-Eugenie, ajunge la concluzia, că albuminuria lipseşte adeseori în timpul perioadei de erupţie (Sanne). Diferiţi medici distinşi şi anatomopatologişti ca Cornii şi Brault, Lancereaux, Charcot, Kelsch, Klebs, Fried-lănder, Lahghans, Obrzut, etc. au făcut studii asupra acestui subiect.
254
VICTOR BABES
OPERE ALESE
255
Albuminuria după Labadie-Lagrave este o complicaţie frecventă ia scarlatinei. Ea se poate arăta în două perioade bine distincte ale maladiei: în perioada de erupţie, sau din contra în timpul convalescenţei, după 15 zile.
Autorii diferă în păreri asupra gradului de frecvenţă a albuminuriei în timpul perioadei iniţiale a scarlatmei. Pe când G u b 1 e r o consideră ca [fiind] constantă în timpul perioadei de erupţie, B a r t h e z a văzut-o lipsind aproape totdeauna în numeroasele cazuri, ce a observat. Cadet de Gassicourt nu a observat-o decât de două ori: în primul caz ea a debutat a 3-a zi după erupţie şi a durat 4 zile; în al doilea caz ea a debutat a 6-a zi şi a durat 8 zile.
Căpitan raportează de asemenea două exemple în teza sa (obs. Nr. 19 şi Nr. 20).
După Wagner, această formă iniţială ar fi mai bine numită albu-minurie scarlatinoasă decât nefrită scarlatinoasă. Afară de albuminurie şi de prezenţa cilindrilor în urină ea nu se manifestă prin niciun alt simptom, şi ar trece neobservată, dacă nu s'ar examina în toate zilele urina scarla-tinoşilor. Fără ca să fie posibil de a afirma [aceasta, totuşi;] caracterele acestei albuminurii prezintă multe puncte de contact cu acelea ale nefritelor infecţioase.
Nefrita care se observă în scarlatină. la sfârşitul săptămânii a doua sau în săptămâna a treia, sau chiar la o lună după începutul maladiei, este după C o r n i i şi R a n v i e r, cea mai intensă din toate nefritele albu-minoase trecătoare. Ea devine câteodată cronică, durează câteva luni, un an şi chiar mai mult. In aceste condiţiuni, ea poate încă să se termine prin vindecare. Ea se distinge de celelalte nefrite ale febrelor prin aceasta, că se însoţeşte adeseori de edem mai mult sau mai puţin generalizat, de uremie, de inflamaţia fibrinoasă sau purulentă a marelor seroase, astfel că bolnavii sucombă câteodată din cauza acestui grup de accidente grave.
In fine nefrita scarlatinoasă trece câteodată în stare de nefrită permanentă, incurabilă. Vom găsi dar în această formă nişte stări ale rinichiului foarte variate şi toate intermediarele dintre nefritele trecătoare şi nefritele permanente.
Anatomia patologică şi patogenia. Friedlănder dă descrierea anatomopatologică a nefritei scarlatinoase în cazurile, în care searîatina a omorît încă în primele săptămâni. După el, rinichiul este hiperemiat la început, apoi această hiperemie dispare şi substanţa corticală devine puţin turbure la microscop, tumefacţia turbure a epiteliilor făcând loc, în a doua săptămână, granulaţiilor grăsoase.
L e p i n e descrie încă din punct de vedere anatomic o nefrită septică, observându-se din prima săptămână până la a patra săptămână şi neoferind nimic special1) cu scarlatină.
Anatomia patologică a nefritei scarlatinoase comune a dat loc la numeroase discuţiuni. Această nefrită a servit de bază la cele mai multe descrieri ale nefritei acute.
Pusă altădată printre nefritele parenchimatoase, ea a fost un moment considerată ca tipul nefritei interstiţiale acute. In fine, nişte noi lucrări i-au dat adevăratul său loc şi au arătat că ar îi o nefrită parenchimatoasă la început, dar că elementul interstiţial ar lua o mare parte la inflama-ţiune, în gradele înaintate ale maladiei.
Bartels, Lecorche, Lancereaux   aşează nefrita scarlatinoasă în grupul nefritelor parenchimatoase.
Din contra Klebs, Biermer, Kelsch, Charcot, Coats cred că joacă rolul predominant ţesutul conjunctiv interstiţial, mai ales acela al glomerulului. Leziunile parenchimatoase pentru ei nu ar fi decât secundare.
Friedlănder admite în asemenea cazuri existenţa unei glomerule nefrite.
Apoi veniră faptele contradictorii ale lui Litten, în care leziunile predominau din contra, în epiteliul glandular. Cadet de Gassicourt2) raportă trei cazuri de nefrită scarlatinoasă, unde examenul istologic, făcut de Gombault şi Bal zer, a probat leziuni ale glomerulilor, consistând într'o exudaţiune leucocitică abundentă intra- şi extiacapsulară, dar unde epiteliile tubilor contorţi şi a tubilor drepţi prezentau alteraţiuni nu mai puţin importante.
Aceşti autori ajung la concluziunile următoare: „aceste cazuri diferă în mod evident de nefrita scarlatinoasă descrisă de autori, nefrită care ar fi interstiţială. Se poate întreba dacă în scarlatină, ca în celelalte febre grave, nu pot să se producă nefrite epiteliale, parenchimatoase. Cazurile pe care le-au examinat vin în sprijinul acestui mod de a vedea, din cauza leziunilor epiteliale pe care le prezintă. Este adevărat, că natura specială a nefritei scarlatinoase se arată în mod evident în leziunile glomerulare şi perivasculare" 3).
Pe de altă parte lucrările lui W e i g h e r t, L a n g h a n s, Cornii şi Bria uit arată că leziunile glomerulare ale lui Klebs şi Kelsch pot să
l) Asemănător  (Nota Red.).
2!) Trăite des maladies des enfants, t. II.
3) C a d e t  de  Gassicourt,  t. . II, p. 468.
256
VICTOR BABES
OPERE ALESE
se arate şi în alte afecţiuni, nu numai în scarlatină, şi complicate de alte nefrite, în mod manifest parenchimatoase.
Pare dar stabilit astăzi, că nefrita scarlatinoasă trebue să fie aşezată printre nefritele parenchimatoase, sau mai bine printre nefritele difuze mixte.
Iată ce se constată la autopsia indivizilor, care au sucombat în urma unei nefrite scarlatinoase.
După Wagner, aspectul macroscopic este adeseori acela al unui mare rinichi alb al lui Bright, cu sau fără emoragii interstiţiale.
După Le i c h t e n s t eir n *), citat de Lepine, rinichiul scarlatinos ar putea prezenta din punct de vedere macroscopic cele trei tipuri următoare: tip de hiperemie difuză, tip anemic, tip emoragic.
Tipul de hiperemie difuză ar putea de asemenea să se dividă în două varietăţi: în prima varietate, rinichiul este mare, dur, întins, partea corticală este roşie viu în mod uniform, în a doua varietate rinichiul este mai mic, roşu-închis, şi seamănă cu rinichiul cardiac. Emoragiife sunt constante în glomeruli şi în canalkuli.
Rinichiul anemic ar prezenta de asemenea două varietăţi: într'o varietate rinichiul este mare, foarte edematos, se întâlneşte în forma supra-aeută cu lanurie; în cealaltă varietate rinichiul este dur, lardaceu lia tăietură, şi se observă de preferinţă (nu exclusiv) în cazurile unde urina este palidă, abundentă albuminoasă şi pielea de un alb ca albastru.
In fine, ceea ce caracterizează al treilea tip sunt hiperemiile localizate, de aspect pătat ale rinichiului; hiperemia există când în vasele inter-îobulare, când în glomeruli.
Leziunile histotogice. Ele sunt variabile, după gradul de intensitate al nefritei, şi mai ales după cum bolnavul a supravieţuit mai mult sau mai puţin timp. Ele variază de asemenea în diferite puncte ale rinichiului. Aceste diferenţe sunt mai ales însemnate pentru glomeruli.
După Wagner, unii glomeruli sunt mari, vasele lor sunt foarte injectate sau goale de sânge; alţi glomeruli prezintă numai o uşoară tume-facţiune a epiteliului suprafeţei interne; în alţi glomeruli acest epiteliu este pe cale de proliferaţiune, sau împrejur sau urmând o suprafaţă falci-formă şi reţeaua glomerulului este comprimată.
Altă dată există o proliferaţiune însemnată a nucleilor (glomerulo-nefrita lui Klebs): în formele emoragice, se găsesc numeroase globule roşii; în formele neemoragice există numeroase globule albe între capsula şi
x) Deutsche med. Wochenschr., 1882, Nr. 13, 18 şi urm.
reţeaua glomerulară1. Din partea canaliculelor, câteodată, epiteliul este tumefiat, turbure, albuminos, leziunile sunt de asemenea variabile. In cavitatea caniculelor, se găseşte albumină coagulată, cilindri hialini; altădată ele sunt umplute cu globule roşii sau cu globule albe. Altădată epiteliul este foarte tumefiat, poliginal, turbure, în parte detaşat de pereteVîn general atunci nu există cilindri (Wagner).
Leziunile epiteliale s'ar putea explica după Li'tten în două moduri: sau prin eliminarea unei substanţe nocive prin rinichi sau prin leziunivas-culare, aducând o necroză de coagulaţiune, câteodată chiar concreţiiini calcare.
Stroma este în general numai injectată, foarte vasculară. La un grad mai înaintat, există o proliferare a micilor celule ale ţesutului conjuctîv după unii, iar după alţii o exudaţie abundenta de leucocite. Când această exiidaţie este foarte pronunţată, ea constitue forma pe care Wagner o descrie sub numele de' formă limfomatoasă acută1).
In această formă, rinichii sunt mari, foarte friabili. La suprafaţă el sunt presăraţi de pete gris-gălbui, care se găsesc de asemenea la incizie; Piramidele sunt foarte infiltrate de sânge.
Alteraţiunile histologice sunt mai pronunţate decât în celelalte forme. Leichtenstern crede că rolul principal îl joacă edemul acut al rinichiului în cazurile de anurie completă.
Pe lângă această formă, rinichiul scarlatinos mai poate încă prezenta, după» Wagner, alteraţiunile hemoglobinuriei sau ale combinaţiunilor acestei forme cu forma acută emoragică a boalei lui Bright.
Cadetde Gassicourt crede că sunt acolo diferitele grade al^ unei evoluţiuni succesive: „Alteraţiunile superficiale produc'albuminuriile trecătoare; alteraţiunile de intensitate mijlocie aduc albuminuriile de o durată mai lungă dar curabilă; alteraţiunile profunde cauzează albumi-nurii cronice";
De când Klebs a semnalat leziunile anatomice din glornerulii Mal-pighi, ca un fenomen Independent sau dominant în nefrita post-scarlalî-noasă, glornerulii au rămas şi rămân încă subiectul numeroaselor cercetări. Cu toate că opiniunea lui Klebs asupra originii leziunilor a părut greşită, această formă de nefrită este admisă astăzi aproape în unanimitate. Câţiva autori întind ipoteza lui Klebs asupra originii leziunilor până acolo, încât admit că, în glomeruli, îau naştere toate leziunile rinichilor în cursul boalei lui Bright, precum şi accidentele clinice ca: albunii-nuria, anuria şi uremia.
*) Deutsch. Arch. f. jl. Med., v. XXVIII, p. 543 şi Ziemssen's Handbuch.
!7. Opere alese.
258
VICTOR BABES
OPERE ALESE
259
Cu toate cercetările numeroase ce s'au făcut, această chestiune este încă * astăzi la ordinea zilei şi formează obiectul unei vii discuţiuni. Din nefericire este puţină speranţă ca aceste discuţiuni să ajungă la rezultate decisive: căci în privinţa inflamaţiunii nu s'a zis încă ultimul cuvânt. Nu sunt şanse ca o asemenea problemă să se resolve vreo dată pe un teren aşa de dificil ca acela al glomerulilor lui Malpighi, din cauza particularităţilor lui histologice şi fiziologice.
Metoda de examinare histologică în patologia rinichilor este mai importantă decât în alte organe. Diferenţele sunt atât în leziunile observate asupra glomerulilor, cât şi în explicarea naturii lor.
Toate cercetările, făcute până în prezent, par incomplete din două cauze: mai întâi fiindcă ele se ocupă prea mult de leziunile iniţiale ale maladiei, nedându-se decât puţină importanţă perioadelor posterioare atât de importante pentru a aprecia bine caracterul general al glomerulonefritei; al doilea, fiindcă s'a dat puţină atenţiune leziunilor capsulei lui Bowmann şi diverselor procese care se petrec împrejurul său, mai ales la suprafaţa sa internă. Singurii Cornii şiBrault1) consacră capsulei lui Bowmann mai multă atenţiune decât alţi autori.
Cât despre leziunile primitive ale glomerulonefritei, Klebs a remarcat deja proliferarea şi descuamarea epiteliilor, care acoperă vasele glomerulilor şi suprafaţa internă a capsulei lui Bowmann. El pune augmentarea numărului nucleilor în relaţie cu această proliferare a epiteliilor şi cu infiltraţia micilor celule rotunde în ţesutul conjunctiv, care uneşte ansele buchetului vascular. Cercetările posterioare nu au confirmat existenţa ţesutului conjunctiv în stare fiziologică, astfel că originea acestui ţesut, care joacă un rol atât de important în obliterarea anselor vasculare, a rămas obscură până în prezent.
Chiar creşterea numărului nucleilor, semnalată de cei mai mulţi autori ca un simptom constant al, primelor grade ale inflaţiunii glomerulilor, a fost şi este încă subiectul numeroaselor controverse. Cei mai mulţi din autori, consideră proliferarea epiteliilor ca una din cauzele acestui fenomen; dar diferite opiniuni se manifestă, când este vorba de natura altor celule rotunde, ovale şi fusiforme, care se găsesc de ordinar pe glomerulul inflamat. Câteodată1, s'a crezut câ aceste celule derivă din proliferarea endoteliilor vaselor capilare; altădată nu se considerau decât ca globule albe emigrate din sânge. Se presupunea sediul lor nu în vasele capilare, sau mai bine în lumina lor, ci în spaţiile care există între ele;
]) Etudes sur la pathologie du rein, Paris, 1884.
pentru aceasta, s'a aşezat glomerulonefrita printre inflamaţiunile inter -stiţiale.
^Leziunile anatomice, observate în lumina vaselor capilare sau pe pereţii lor, nu aveau pentru autori mare importanţa, şi nu li se atribuia decât o semnificaţie secundară, presupunând că ele pot influenţa, într'un mod mediat numai, mersul ulterior al procesului, făcând mai dificilă circula-ţiunea sanguină.
Dar Dl. Ribbert1), Langhans2), Friedlănder3) şi; Nauwerk4) au fixat atenţiunea asupra leziunilor intracapilare şi le-au arătat importanţa.
Langhans îşi atribue cu drept cuvânt meritul că el a definit în mod clar procesul despre care este vorba aici şi a separat leziunile care au loc în epiteliile glomerulul ui şi capsulei, de leziunile care se desvoltă în lumina capilarelor.
El a creat astfel o bază solidă pentru cercetările ulterioare. O b r z u t a urmat aceeaşi cale şi a cercetat în detaliu, în fiecare parte a glomerulilor leziunile pe care le-a remarcat în cursul glomerulonefritelor.
Cât despre epitelii, toţi autorii, dela Klebs, sunt de acord asupra proliferaţiunii şi descuamaţiunii lor, în cavitatea glomerulară. Chiar după Ribbert, glomerulonefrita consistă numai în aceste leziuni. Prin această opiniune, Ribbert înclină către doctrina lui Virchow asupra inflamaţiunii „parenchimatoase".
Adeseori, proliferarea predomină astfel asupra descuamaţiunii epiteliilor, încât vasele.glomerulare se acoperă cu mai multe straturi de aceste celule. Langhans admite tot nişte asemenea leziuni în capsula lui Bowmann, ceea ce Nauwerk nu a întâlnit niciodată.
Cornii şi Brault5) zic de asemenea,că, „în unele cazuri capsula poate fi sediul modificaţiunilor patologice destul de importante, fără ca glomerulul să ia pairte", opiniune care nu a fost apreciată de autorii germani după cum merită.
Cât despre modificaţiunile vaselor glomerulare, tocmai ele sunt cele care au fost obiectul cercetărilor particulare făcute de autorii citaţi mai
1) Nephritis und albuminure.
2) Virchow's Archiv, v. LXXVI, LXXXV şi XCIX.
3) Fortschritte der Mediein, 1883, Nr. 3.
4) Ziegler's Beitrăge zur pathol. Anatomie, t.. I, p. 64
5) I. c, p. 79.
260
VICTOR BABES
OPERE ALESE
261
sus. (Langhians, F r i e d 1 ă n d er, N a u w e r k) şi cu oare s'a unit Hausemann1) în ultimul timp.
Aceşti autori, înafară de Hausemann, sunt de acord că vasele sanguine glomerulare şi mai ales endoteliile lor, joacă rolul principal. Sub influenţa excitaţiunii inflamatorii aceste celule se multiplică. In stare -fiziologică, numărul endoteliilor vaselor glomerulare este foarte restrâns. In timpul inflamaţiunii numărul lor creşte astupând în mod complet lumina vaselor capilare. Ca o consecinţă a acestei proliferaţiuni, rezultă în primul caz îngroşarea peretelui vascular prin stratul protoplasmatic cu nuclei împrăştiaţi pe el în mod regulat; în celălalt caz, rezultă obstruc-ţiunea completă a luminii prin endoteliile proliferate (Langhans).
Fenomenul, care ar justifica acest mod de a vedea, relativ la modifi-caţîunile endoteliale, şi anume figurile kariokinetice în nuclei, nu s'a observat de niciunul din aceşti autori, nici chiar de Langhans, cu toate că el a dispus de un număr considerabil de cazuri.
Grămezi fine granuloase, umplând lumina vaselor, care nu sunt pentru Langhans decât, protoplasma endoteliilor proliferate, au fost văzute mai înainte de R îbber t şi F r i e d 1 â n d e r; dar aceşti autori explică în alt mod semnificaţia lor. Ribbert în particular consideră aceste grămezi ca globule albe de sânge descompus, care ca tromboza albă, se acumulează în lumina vaselor, în cantitate aşa de mare, încât determină impermeabilitatea totală.
Apoi Hortoles a remarcat de asemenea o acumulaţie analoagă a globulelor albe în interiorul capilarelor.
Aceste modificaţiuni, care au ca sediu vasele capilare, după Langhans ar fi cauza a două simptome clinice foarte importante în cursul nefritei acute: albuminuria şi împuţinarea urinei. Ele sunt, după acest autor, fenomenul anatomic constant în toate formele nefritelor acute; şi între ele şi restul leziunilor parenchimului cenal, există un fel de paralelism;
Ideile lui Langhans au fost contrazise de Hausemann. Obrzut şi-a format o opiniune asupra acestui obiect prin examenul microscopic al cazurilor de nefrită scarlatinoasă, pe care le-a avut la dispoziţie. Numărul acestor cazuri deşi nu a fost considerabil, dar ele au fost examinate cu atenţiune, şi studiate după metodele cele mai bune. D-sa s'a grăbit a ridica rinichii cadavrelor îndată ce ele i s'au adus la institut, prin urmare foarte puţin timp după moarte. Restul autopsiei s'a făcut mai târziu.
l) Zur pathologischen Anatomie der Matpigischen Korperchen der Niere. Vir-chowis Archiv, v. C, p. 52.
Pentru întărirea preparaţiunilor, Obrzut s'a servit în toate cazurile de soluţiunea lui Fleming, de acid cromic 0,2%, de soluţiunea lui Muller şi de alcool. Nu s'a servit de acestea din urmă decât pentru contra-probă. Din toate soluţiunile citate, D-sa a găsit cea mai bună soluţiunea lui Fleming. Această metodă de întărire are însă inconvenientul că pătrunde cu greu în interiorul părţilor; pentru a evita aceasta, a tăiat cu un cuţit foarte tăios bucăţi de 1 mm grosime şi de 0,50 cm lungime.
Asemenea secţiuni sunt pătrunse de lichidul lui Fleming în 48 de ore în mod uniform şî complet, astfel că toate elementele histologice sunt foarte bine fixate, ceea ce nu se obţine prin alte metode.
Prejparaţiunile alcoolice, în comparaţiune cu acelea ale soluţiunii lui Fleming, pot fi numite cu drept cuvânt caricaturi ale realităţii. Bucăţile întărite în timp de 48 de ore în lichidul lui Fleming, apoi spălate timp de 3 ore în apa care curge sub robinetul apeductului şi întărite în urmă timp de 48 ore în alcool, primesc o consistenţă aşa de convenabilă, încât se pot obţine secţiunile cele mai subţiri posibile. Incluziunea în parafină este de prisos; în acest scop e bună celoidina. Glornerulii nu se dislocă şi nu cad din aceste secţiuni, oricât de subţiri ar fi.
Scopul principal al lucrării lui Obrzut era de a controla rezultatele autorilor sus citaţi, mai ales pe acelea ale lui Langhans, şi rezultatele negative ale lui Hausema'nn. Chestiunile ce şi-a propus de a le rezolva sunt următoarele:
1. Dacă glomerulonefrita există în realitate în nefrita scarlatinoasă;
2. Care sunt modificaţiunile anatomice ale glomerulilor malpighieni care constitue această formă de nefrită, anume modificaţiunile din glomeruli chiar, adică: a) epiteliile lor, b) pereţii vaselor capilare cu celulele lor endoteliale, şi în fine alteraţiunile al căror sediu este lumina vaselor glomerulare;
3. Leziunile capsulei lui Bowmann;
4. Care din aceste leziuni fac parte integranta din fiecare nefrită acută.
5. Care este influenţa leziunilor citate mai sus, din punctul de vedere histologie, asupra distrugerii definitive a glomerurilor malpighieni, şi care este evoluţiunea temporara, succesiunea cronologică a acestor leziuni.
Obrzut citează observaţiunile sale de nefrită scarlatinoasă, care, după cum am zis, sunt mai puţine decât ale lui Hausemann, care a dispus de vreo 120 de cazuri. Cu toate acestea, rezultatele cercetărilor sale sunt departe de a fi aşa de negative ca ale lui Hausemann, care nu a remarcat nici alteraţiuni ale capsulei, nici alteraţiuni ale capilarelor oricât de caracteristice au fost şi unele şi altele.
262
VICTOR BABEŞ
Gauza ia fost fără îndoială, siau un examen uşor lai tuturor cazurilor sale, sau o metodă mai puţin proprie pentru a descoperi nişte leziuni aşa de delicate, decât metoda de care s'a servit Langhans.
Obrzut, trecând în revistă sistematică' toate alteraţiunile observate în cazurile sale, analizându-le de aproape şi comparându-le cu alteraţiunile descrise de alţi autori, parvine poate ia înţelege valoarea lor patogenică în inflamaţiunile gilomerulilor malpighieni. El, în urma acestui examen minuţios, ajunge la rezultatul următor:
î. Este constatat că, în perioada de convalescenţă a scarlatinei, o nefrită localizată în glornerulii malpighieni formează o speţă distinctă. Este constatat de asemenea, că sunt microorganisme, de care organismul se debarasează prin căile urinare, care provoacă această inflamaţiune.
Cercetările noastre bacteriologice au arătat în adevăr, că prezenţa streptococilor sau a productelor lor toxice în rinichi, produce nefrita scarlatinoasă.
II. Trebue a separa de procesul inflamator propriu zis, alteraţiunile degenerative care rezultă şi a nu considera ca simptome esenţiale inflamatorii decât următoarele: hiperemia, acumulaţiunea globulelor albe pe marginile pereţilor vasculari, emigrarea lor la interstiţiile intercapilare şi noua formaţiune a ţesutului conjunctiv peri şi intravascular, la care participă mai cu seamă. Rolul pasiv al endoteliilor capilare nu permite de a le atribui o parte oarecare în acest proces plastic. Este posibil, dar nu s'a demonstrat încă [faptul], ca alteraţia lor să aibă o legătură importantă cu sus zisa al-teraţie inflamatorie a vaselor, dar soluţiunea acestei probleme aparţine viitorului. Proliferarea stratului perivascular (epitelial) este totdeauna urmata de descuamarea epiteliilor. Celulele detaşate şi căzute în cavitatea glomeru-lară, fiind suspendate într'un lichid bogat în albumină, pot, împreună cu globulele albe şi roşii emigrate din sânge să ia. parte la producţiunea fi-brinei (glomerulonefrita fibrinoasă).
După ipoteza lui Mosso, emoragiile în cavitatea glomerulară ar avea o mai mare valoare în această privinţă.
III. Epiteliile capsulei, proliferând şi descuamându-se, nu au mai mare importanţă decât ale stratului perivascular; pe când inflamaţia productivă dela faţa internă a capsulei poate singură determina distrugerea completă a glomerulului, şi poate singură forma substanţa glomerulonefritei.
IV. Bazându-se pe observaţiunile sale, Obrzut nu e în stare de a rezolva chestiunea de a şti, dacă toate nefritele acute se complică de inflamaţia glomerulilor şi dacă ele debutează prin acestea. Aceasta nu-i pare probabil, dacă se face abstracţiune de proliferarea, de descuamarea epitelii-
OPERE ALESE
263
lor şi de emoragii şi dacă se restrânge procesul inflamator la fenomenele
cu teoria lui Cohnheim.
V. Din capsula lui Bowmann ca şi din buchetul vascular, poate rezulta procesul inflamator (glomerulocapilarita şi glomerulocapsulita). Productul acestei inflamaţiuni aduce de ordinar obliterarea totală a glomerulului. Acest proces productiv nu diferă de alte inflamaţiuni plastice decât prin aceasta că ţesutul conjunctiv de recentă formaţiune sufere mai des degenerescenta zisă hialină sau vitroasă.
Etiologia. In marea majoritate a cazurilor, nefrita scarlatinoasă nu apare mai înainte de a 15-a zi a afecţiunii exantematice;' este dar un accident al convalescenţei. Asupra acestui punct, clinicienii cei mai eminenţi, Rayer, Trousseau, Barthez şi R i 11 i e t, G. S e e, G e r h a t d t, etc. sunt perfect de acord. Cele dintâi manifestaţiuni ale nefritei pot a nu isbucni decât în cursul săptămânii a patra după erupţia scarlatinei.
O mulţime de clinicieni atribue nefritei scarlatinoase o cauză ocazională, frigul. Cadet de Gassicourt1) crezând că elementul infecţios joacă rolul principal, acordă cu toate acestea o parte mare frigului, oa [fiind] cauza ocazională a nefritei scarlatinoase, Bar te Îs, Gerhardt, T horn a s în Germania; Trousseau, Barthez şi R i 11 i e t, G. S e e în Franţa, neagă această influenţă acordată pretinselor cauze ocazionate.
Wagner consideră influenţa frigului ca problematică.
Fiihrbringer o neagă complet.
Trousseau2) arată că anasarca, în perioada de descuamaţie a scarlatinei, se observă în mod indiferent la acei care se expun la frig, precum şi la acei care au fost înconjuraţi de îngrijiri şi nu au părăsit camera lor.
După Barthez şi Rilliet o a cincea parte- dintre scarlatinoşi prezintă anasarca simptomatică a unei nefrite acute.
Este mai just de a susţine cu Bartels că proporţia variază dela o epidemie la alta. Astfel, medicul din Kiel a întâlnit pentru prima oară (1853—1854) 22 de cazuri de nefrită din 180 de scarlatinoşi. într'o epidemie posterioară, el a văzut 13 scarlatinoşi din 84 sucombând în urma compli-caţiunii renale. In alte epidemii, abia s'au numărat câteva exemple dintr'o sută de bolnavi. Astfel, Bar te 1 s crede că nefrita scarlatinoasă ar fi o afecţiune specifică ca şi scarlatină însăşi.
Din 136 de observaţiuni de scarlatină adunate dela spital, Cadet de Gassicourt a constatat de 40 de ori prezenţa albuminuriei şi de 96 de ori lipsa ei.
1) Trăite clinique des maladies de Venjance.
2) Lecon cliniques.
264
VICTOR BABES
Diverse teorii au fost emise pentru a explica nefrita scarlatinoasă; iată principalele :
. 1. Compljcaţiunea renală face parte integrantă din scarlatină; ea este -repercusiunea exantemului asupra învelişului epitelial al rinichilor (enan• -tem). Dar singurul fapt al apariţiunii tardive a nefritei ridică toată valoarea acestei opiniuni.
2. Teoria mecanică, susţinută de B ohn: nefrita ar fi faptul unei fiu-xiuni colaterale către rinichi, această fluxiune colaterală ar fi determinată prin-alteraţiunile pielei, ea fiind acoperită de un strat gros de exudat şi de epiderm descuamat. Dar Fii hrbri n-ger remarcă [faptul] că, atunci când supravine o nefrită la dermatoze, ea apare în momentul când erupţia este la apogeul său, iar nu în momentul descuamaţiunii.
Aceleaşi obiecţiuni se aplică la teoria care asimilează această nefrită cu leziunile renale ale arsurilor tegumentului extern; acolo, de asemenea, inflamaţiunea renală se arată dela început.
3. In fine, a treia teorie, cea mai recentă, este aceea ia noastră, în care se pune nefrita pe contul unui'agent morbid-specific, unui streptococ, care, prin prezenţa sa sau a productelor sale toxice în rinichi, produce nefrita scarlatinoasă.
'După Leichtenstern, otrava morbidă, existând în piele în timpul exantemului, ar fi resorbită în urmă prin căile limfatice şi intensitatea leziunii renale ar depinde şi de gradul de virulenţă al otrăvii morbide şi de resorpţiunea sa.
Fuhrbringer admite de asemenea această teorie, dar crede că otrava morbidă, pentru a lucra asupra rinichiului, trebue să încerce o modi-ficaţie analoagă aceleia ce încearcă sifilisul, trecând dela primele două perioade la a treia.
Care este natura initimă a acestei otrăvi ?
După unii ca F ii h r b r i n g e r ar fi un ferment solubil.
Noi credem că ar fi datorită unui microorganism, unui streptococ şi nefrita scarlatinoasă trebue să intre în cadrul nefritelor infecţioase pro* priu zise.
In două cazuri, Bouchard a constatat prezenţa microbilor, precum şi o albumină retractilă în urina scarlatinoşilor.
Cercetări bacteriologice. Este probabil, că toate nefritele trecătoare, observate în scarlatină ca în toate febrele infecţioase, sunt datorite prezenţei bacteriilor în sânge, acţiunii speciale a acestor bacterii asupra rinichiului şi eliminării lor prin urină.
OPERE ALESE
265
i Se poate admite că urina indivizilor'sănătoşi nu conţine organisme inferioare. Pasteur. a arătat că urina adunată cu toate precauţiunile necesare, lăsată în.contact cu aerul pur, se. conservă nedefinit, fără ca să dea loc la fermentaţiunea amoniacală şi. fără să dea naştere la organisme. Acest fapt a fost confirmat de către R o b e r t s, Meissner, Caseneuv.e, •Livon şi Leube. Cu toate acestea, aceste experienţe nu sunt absolute, căci s'ar putea întâlni în urină germeni în mic număr, care nu determină fermentaţiuni şi care nu găsesc mediul nutritiv propriu desvoltării lor: Kia n nen b erg pretinde din contră, că urina oamenilor sănătoşi conţine bacterii1).
Pentru a aduna şi examina urina, trebue a lua o cantitate mai puţină .decât o picătură/pe o lamelă subţire în momentul emisiunii, cu precauţiunea de a spăla în mod prealabil extremitatea uretrei. Acest procedeu de a lua urina este mai bun decât de a lua-o sondând pe bolnav, căci s'ar putea introduce ;astfel microorganisme din aer în băşică. Urina femeilor este totdeauna necurată, când se adună astfel, prin introducerea în ea a microbilor care se găsesc la vulvă. Asia că e miai bine de a se. fia ce examenul cu urina bărbatului. Urina întinsă pe una sau mai multe lamele şi uscată, este apoi colorată cu licoarea lui Ehrlich sau cu violetul B.
Profesorul Bouchard sa desvoltat în mai multe comunicări această idee generală câ, în scarlatină, ca în toate maladiile infecţioase (rujeolă, erizipel, osteomielită, lamigdialită, angină difterică etc), urina conţinea microbii speciali ai acestei boale, împreună cu o varietate particulară de albummâ; albumină neretractabilă; din contră, în albuminuria nefritelor cronice, albumină este retractabilă după ce a fost coagulată prin căldură, şi s'a lăsat să repauzeze în tubul de experienţă.
Kannenberg, care urmărea în acelaşi timp cercetări analoage, a întâlnit câteodată în urinele proaspete microorganisme de formă sferoidă, sau în formă de bastonaşe scurte; dar în toate maladiile acute şi mai ales în maladiile infecţioase, numărul bacteriilor este crescut, după acest autor.
Dacă nu se descoperă adesea bacterii în rinichiul scarlatinos 2), aceasta provine din faptul că se face autopsia mult timp după debutul maladiei, atunci când rămân numai leziuni ale parenchimului, consecutive acţiunii microorganismelor.
. In autopsii, se găsesc adeseori, în vasele rinichilor, bacterii care s'au desvoltat de multe ori în ultimele 24 de ore ce urmează după moarte; dar atunci vasele nu sunt dilatate şi nu se observă nici în vecinătatea lor ime-
1) Zeitschr. f. klin. Med., v. I.
2) Cornii et Babes, Les bacteries, v. 111.
266 VICTOR BABES OPERE ALESE 267
diată, nici în teritoriul lor nutritiv leziuni apreciabile; pe când atunci când depunerea bacteriilor a avut loc în timpul vieţii, există aproape constant: congestiuni, echimoze, leziuni foarte manifeste ale ţesutului conjunctiv şi ale celulelor epiteliale, o mortificaţiune a celulelor, diapedeza globulelor sanguine, inflamaţiuni consecutive acţiunii bacteriilor.
Experienţele demonstrează că acţiunea locală asupra rinichiului a bacteriilor injectate în circulaţia generală este mai intensă atunci când există deja în acest organ o turburare a nutriţiunii. Va fi suficient pentru a demonstra, de a produce în mod experimental la animale o nefrită sau prîntr*o intoxicaţie cantaridiană, sau în orice alt mod, şi în urmă de a injecta în sânge un microb patogen.
In virtutea unui mecanism analog, Heubner a legat vasele băşicii, şi ia provocat astfel un fel de mortificaţie locală a mucoasei vezicale la animal, apoi a injectat virus difteric şi a provocat apariţiunea unei diiterii, localizată în băşică. In acelaşi fel, s'ar obţine în mod foarte sigur o nefrită, bacteriană, legând mai întâi pentru câteva ore vasele rinichiului, apoi injectând animalului astfel preparat, microbi patogeni.
Rinichii, fiind alimentaţi de artere foarte groase relativ cu volumul lor şi care emană direct din aorta abdominală, sunt irigaţi printr'o cantitate considerabilă de sânge, ceea ce-i face a servi ca un filtru pentru toate materiile solubile ale sângelui; aşa dar funcţiunea lor fiziologică chiar îi predispune la nefrite bacteriene. In acelaşi tim'p, când presiunea laterală a sângelui este foarte mare în arteriolele rinichiului, aparatul glomerular încetinează cursul lui în micile vase ale glomerulilor sau în arterele lor aferente, unde bacteriile se acumulează de preferinţă. Aceste organe sunt aşezate în mod admirabil, pentru a reţine accidental pentru un timp variabil, corpii străini, microparaziţii ce ar conţine sângele în timpul trecerii sale prin rinichi. Aceştia din urmă au. totdeauna tendinţa de a se elimina prin urină.
Dacă secreţiunea este oprită dintr'o cauză oarecare, bacteriile se depun în vase, se pot multiplica acolo şi cauza astfel leziuni ale ţesuturilor.
Un alt motiv al depunerii bacteriilor consistă în marea massă a microorganismelor, care pătrund la un moment dat în organism şi de care rinichiul nu se'poate curaţi aşa de repede. Parenchimul şi vasele se umplu atunci cu o mare cantitate de bacterii.
In general, retenţiunea urinei constitue o predispoziţie manifestă a rinichiului la nefrita scarlatinoasă, ca la toate maladiile infecţioase, şi un pericol foarte mare în cursul oricărei infecţiuni septice.
In ceea ce priveşte nefritele scarlatinoase intecţioase, în care nu se găsesc bacterii în rinichi în momentul morţii, trebue a presupune că, la un moment dat, au existat bacterii, care au avut o influenţă deleteră directă asupra rinichilor şi care au produs o nefrită prin acţiunea lor chimică sau prin trecerea lor.
Se poate presupune că glornerulii au fost atunci atinşi de glornerulii ă şi de inflamaţie perivasculară şi că celulele au suferit o degenerescentă consecutivă trecerii bacteriilor, care nu se mai găsesc în momentul morţii. Ceea ce se întâmplă după cum am zis "ia autopsia indivizilor morţi de nefrita scarlatinoasă. Nu există atunci bacterii în rinichi, pe când mai înainte s'ar fi putut recunoaşte un mare număr la examenul urinelor in timpul vieţii.
In două observaţiuni de nefrită scarlatinoasă complicate; cea dintâi cu o difterie^a doua cu o febră tifoidă anterioară scarlatinei, cu anasarca şi uremie mortală, am văzut, în sângele vaselor capilare ale rinichiului, o cantitate enormă de mici diplocoei puţin lungăreţi de 0,25 p. la 0,3 p. grosime, foarte coloraţi prin colorile de anilină, şi reuniţi câteodată în lanţuri de patru indivizi. Existau foarte puţine bacterii în celelalte organe. Aceste microorganisme nu erau caracteristice, nici ale febrei tifoide, nici ale scarlatinei, nici ale difteriei. ])
Efectul constant al bacteriilor, mai mult sau mai puţin accentuat după numărul lor, este de a dilata vasele sanguine în care există ele, de a determina o congestie sau o obliterare parţială a vaselor, o mortificaţie a celulelor epiteliului, sau o inflamaţie parenchimatoasă, echimoze, emoragii, hematurii şi albuminurii. Când procesul e repede şi intens, abundenţa lor în vase explică anuria şi fenomenele uremice. In cazurile când acţiunea lor este puţin energică, se 'produc sau abcese consecutive trom-bozelor locale, sau o degenerescentă vitroasă a ţesuturilor (Weigert) şi o inflamaţie consecutivă a epiteliului tubilor şi a ţesutului conjunctiv. Este probabil că, în nefrita scarlatinoasă, bacteriile care ocupă rinichiul, trec de asemenea în urine.
In anul 1886—87 toate cazurile de decese, din spitalul de copii din Pesta s'au supus, pe lângă un examen detaliat al cadavrelor, unor cercetări bacteriologice sistematice. Am făcut în acest timp 112 autopsii, între care şi 14 cazuri de nefrită scarlatinoasă, care erau în legătură cu procese septice. Metoda cercetărilor a fost simplă şi s'a bazat pe aceleaşi principii care s'au observat la examinări bacteriologice la animale.
*) B a b e s, ContribuHons ă l'etude des lesions aigues des reins liees a la prese nce des microbes. Arch. de physiol, 15 Noembrie, 1883.
268
VICTOR BABEg
OPERE ALESE
269
Deschiderea cavităţilor mari seroase s'a făcut cu instrumente încălzite, după secţiunea prealabilă a pielei.
Pentru examinarea organelor s'a întrebuinţat spălarea cu sublimat, uscarea cu hârtie sugătoare sterilizată, arderea suprafeţelor cu instrumente incandescente, secţionarea suprafeţei prin diviziune sau .spintecare.
însămânţări s'au făcut din ^profunzimea organelor. S'au inoculat de obicei din organe chiar animale ca: şoareci, iepuri de casă, purcei de India, şobolani.
Afară de aceasta, s'a pus o părticică de organ mai întâi în substanţele gelatinoase, şi apoi de aici s'au preparat diluţiuni în eprubete. In fiecare eprubetă se trag trei dungi paralele şi longitudinale, care pătrund, şi în profunzime. In eprubetă a patra şi anume în ultimele dungi, nu se mai desvoltă de regulă nicio cultură, pe când în eprubetă a treia, se desvoltă de obicei culturi izolate.
Ca substanţă nutritivă, s'au preparat agar-agar cu serum de sânge, cu sau fără glicerina şi zahăr; câteodată cu lichid ascitic uman sau serum sanguin uman; de regulă, s'a întrebuinţat şi gelatina.
In gelatina lichefiată, s'a trecut substanţa de examinat, s'au preparat 1—2 diluţiuni şi s'au turnat în sticle duble mici şi plane, recomandate de unul din noi.l)
Din culturile obţinute în felui acesta s'au inoculat alte animale. Din productele patologice, şi după moarte din organe, s'au inoculat iarăşi alte animale şi substanţe nutritive.
Prima sau a doua generaţiune a culturii se întrebuinţa de obicei
pentru inoculaţiune, după ce se aflase, că nu numai bacteria capsulată
ianceolată a salivei, ci şi streptococii şi alte bacterii pierd de multe ori foarte repede patogenia lor.
Din organele oamenilor şi ale animalelor întrebuinţate s'au făcut preparate din ţesuturile proaspete şi din cele întărite. întărirea s'a făcut de obicei în alcool şi în soluţiunea lui Fleming, aceasta din urmă conservând bine capsulele bacteriilor şi diviziunile celulelor.
Secţiunile fine s'au colorat cu soluţia de rubin apoasă, sau cu anilină şi după procedeul lui Gram; în cazul din urmă am găsit nimerită colorarea dublă cu safranină şi descrierea ţesuturilor, unde nu se notează vreo altă metodă specială s'a făcut cu colorarea dublă cu safranină şi violet după Gram.
Spre a studia ţesutul şi modificările sale s'a întrebuinţat şarlach, safranină şi picro-carmin şi s'a examinat în balsam sau în glicerina.
Metodele mai noi ale lui/Weigert şi Kuhne s'au întrebuinţat cu succes în cazurile examinate mai târziu. Aceleaşi metode s'au întrebuinţat şi în observaţiunile noastre. Cu fiecare din aceste metode s'a constatat de cele mai multe ori prezenţa bacteriilor, care posedau proprietăţi mai mult sau mai puţin patogene pentru animale.
In unele cazuri, nu s'a putut exclude posibilitatea că unele din bacteriile găsite au pătruns în corp după moartea individului, în cele mai multe cazuri însă s'a reuşit a se avea imediat după moarte probe din organe, aşa încât aici nu se poate admite această posibilitate.
După experienţele noastre în această privinţă, credem că, în timpul iernii, la om şi la animale mai mari, care au sucombat de accidente sau fără maladie anterioară, organele interne rămân mult timp lipsite de bacterii şi chiar vara trec 4—10 ore după moarte făiă ca să se prezinte bacterii în organele interne.
In scarlatină, ca în Cele mai multe maladii infecţioase, lucrurile se întâmplă în felul acesta. Aici am reuşit totdeauna a cultiva* colonii de bacterii din organele bolnave. Fără îndoială cele mai multe din aceste bacterii sunt în legătură cauzală cu leziuni generale sau locale, şi ar fi de mare interes a se determina exact natura, localizaţia şi topografia lor, a studia acţiunea lor patogenă şi a da multă atenţiune la coexistenţa particulară a multor forme de aceste bacterii.
* Examenul celor 14 cazuri citate mai sus de nefrită scarlatinoasă r) cât şi multe altele anterioare şi cele consecutive, dovedesc [faptul] că nefrita în scarlatină şi după scarlatină nu prezintă entitate anatomopato-iogică. Cazuri cu totul analoage de nefrită s'au găsit odată după varicelă, şi odată după difterită pură. Am văzut că la toate s'a găsit un mers mai mult sau mai puţin acut, modificări inflamatorii în vecinătatea vaselor mari, alteraţiuni parenchimatoase şi interstiţiale, descrise cele din urmă anume în interiorul şi în jurul glomerulilor, câteodată schimbări inflamatorii în părţile periferice ale rinichilor.
Deşi în alte forme nu am putut prevedea aşa de des prezenţa trombelor hialine în vase şi în glomeruli, totuşi nu le putem da încă vreo mare însemnătate. Credem însă că trebue să ţinem seama de fenomenul particular că, deşi numai în patru cazmi din 14 s'au găsit histologiceşte strep-
]) Cornii et Babeş, Les bacteries, 1885.
i) V.   Babeş,  Cercetări bacteriologice şt patologice, 1889.
270
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
271
tococi în rinichi, ei au fost văzuţi în 13 cazuri prin cultură, singuri sau împreună cu alte bacterii, şi anume cu cocul lartceolat.
De aceeaşi însemnătate, credem faptul că, pe lângă maladia de rinichi, ; existau totdeauna şi alte leziuni depărtate, care de mai multe ori repre- * zentau focarul primar al unei infecţiuni septice, dar iarăşi depindeau mai des de alteraţiuni patologice cronice (bronşectazie, tuberculoză). Strepto- S cocul s'a găsit atunci nu numai în rinichi ci în tot organismul, şi anume în splină, precum şi adeseori în acele focare inflamatorii * din care a pornit infecţiunea generală mortală.
Afară de aceasta, de obicei s'a mai putut constata uşor, că alte bacterii, care de asemenea au fost adeseori patogene, trebue raportate mai totdeauna la o infecţiune secundară.
Relativ la streptococ am văzut că, el fiind inoculat la animale, chiar în prima cultură, produce adeseori numai fenomene locale, pe când în două cazuri streptococul găsit a fost foarte virulent. într'un caz acesta pierduse virulenţa după două generaţiuni, în alt caz tocmai după 6 şi chiar atunci în mod incomplet, după ce după câţiva ani o cultură a sa s'a găsit încă virulentă.
In toate cazurile de inoculări în urechea iepurelui, s'a putut observa o roşeaţă şi o tumefacţiune trecătoare a pielei şi mai adesea febră.
Cu toată varietatea în raporturile streptococului, ne pare că totdeauna lavem de ia face cu aceeaşi bacterie. Când cel miai virulent streptococ şi-a pierdut virulenţa prin cultură, el se prezintă întocmai ca formele puţin virulente dela început.
Nu e timpul de a intra în chestiunea dacă streptococul, care joacă un rol atât de mare în maladiile consecutive procesului scarlatinos, şi anume în nefrita scarlatinoasă, care a putut fi cultivat în două cazuri din 10 cazuri de scarlatină pură din profunzimea pielei şi în două cazuri din 10 cazuri din tonsili, stă în legătură cauzală cu maladia. In orice caz credem că nu avem nicio bază de a susţine, după cum fac cei mai mulţi * cercetători ca Groote1), A. Fraenkelşi Freudenberg2), Loffler3), Heubner şl B a r t h 4), că acesta are o influenţă numai asupra afecţiunilor secundare.
O atare susţinere este tot atât de puţin fundată, dacă nu mai puţin, decât aceea că streptococul stă în legătură cauzală cu procesul scarlatinos.
1) Fortschr. d. Med., 1885, Nr. 20.
2) Centralbl. f. klin. Med., 1885, Nr. 45.
3) Mittheil. aus d. k. Gesundheitsamte,» v. II, p. 421.
4) Beri. klin. Wochenschr., 1884, Nr. 16, p. 44.
Intr'adevăr, dacă admitem că provocatorul scarlatinei este un streptococ, care, aparţinând marelui grup de streptococi septici, se introduce în organismul omenesc în condiţiuni hotărîte, de altfel a păstrat însă caracterele grupului streptococilor, atunci fenomenele maladiei se pot explica în destul.
Streptococii sunt bacterii foarte diferite, care variază în acţiunea lor mai mult decât cele mai multe alte bacterii, şi pot fi foarte uşor atenuaţi. In unele maladii ce dânşii produc, ei se pot găsi uşor în interiorul organismului, în alte maladii se pot gafei mai cu greu de exemplu, numai prin culturi, aşa în nefrita scarlatinoasă ei se găsesc mai des prin cultură decât prin microscop. Ei se întâlnesc de obicei în masse colosale în abcesele şi inflamaţiunile purulente după scarlatină, în erizipel, mai, cu seamă în flegmoane, precum şi în abcese în productele endocarditei ulceroase sau ale peritonitei puerperale. Se mai pot găsi şi în alte afecţiuni. Aşa noi i-am putut vedea în inflamaţiuni intense ale amigdalelor şi mai cu seamă ale laringelui, o afecţiune analoagă a organelor faringiene se găseşte regulat în scarlatină. Şi aici am putut găsi în faringe streptococul în două cazuri nemortale.
Pe lângă aceasta, streptococul a fost găsit la cadavru în cele mai multe cazuri în profunzimea ţesuturilor. Se înţelege că dânsul se găseşte mai totdeauna lângă bacilul lui Loffler în cazuri de complicaţie cu difterită. Am putea dar să ne închipuim astfel geneza procesului scarlatinos, admiţând că e vorba aci, în tocmai ca într'o epidemie de erizipel, de o invazie a unui streptococ cu acţiune virulentă dintr'o cauză oarecare.
Virulenţa lui s'ar fi putut obţine totdeauna prin cultură^ naturala pe un mediu nutritiv favorabil. Acest streptococ ar putea căpăta astfel facultatea de a pătrunde în mucoasa faringiană predispusă prin tuberculoza ganglionilor limfatici sau prin hiperplazia tonsililor etc. pentru a produce apoi amigdalita caracteristică şi de aici o invazie în ganglionii limfatici retro-faringieni, în ganglionii gâtului, ai mediastinuilui şi în rinichi şi a produce astfel nefrita scarlatinoasă.
Chestiunea este acum, cum acţiunea patogenă variabilă a streptococului ar fi de explicat cu tabloul clinic al nefritei scarlatinoase. S'ar putea întâmpla aici ca [şi] cu alte bacterii patogene, care în urma culturii pe substanţe nutritive favorabile, desvoltă o oarecare acţiune patogenă, căreia îi corespunde mersul normal al maladiei produsă de dânşii. In cazuri în care virusul e mai energic, s'ar putea admite, sau că el e dela început mai virulent, sau că, prin faptul că se localizează în corp, anume în locuri unde sunt deja modificări patologice mai vechi, el se măreşte mereu. Am arătat
272
VICTOR BABES
OPERE ALESE
273
deja că, pentru unele bacterii, trebue sa admitem că ele se întăresc astfel, că intrând în organism ele se localizează pe locurile deja bolnave, = pe de altă parte prin intoxicaţia mai întâi a părţilor vecine şi mai târziu a or gat nismului întreg, ele îl prepară poate pentru o invazie generală. Unui asemenea mers ar corespunde faptele în multe cazuri de nefrită scarlatinoasă care termină mortal.
De fapt se poate observa că, în asemenea cazuri, există sau o locali-zaţie a streptococilor şi obişnuit încă a altor bacterii cu mers septic consecutiv, sau dela început o formă acută. Pe când în primele cazuri, streptor cocul s'a găsit puţin virulent pentru animale, cazurile din grupul al doilea erau tocmai acelea, care au dat streptococi foarte virulenţi.
Documente
Observaţia I. Un băiat de opt ani fusese primit în spital cu un exantem în parte emoragic, faringită înaintată la eare se adaugă îndată un depozit difteric al faringeluk Părţile moi din regiunea submaxilară, mai mult însă ganglionii limfatici, sunt mult tumefiaţi, rezistenţi şi roşiţi. Existase febră septică şi urina/ îfi mică cantitate, conţinea multă albumină şi cilindri hialini. Autopsia, făcută în 13 Noembrie 1886, a arătat în interiorul ţesutului flegmonos submaxilar nişte abcese sinuoase, care conţineau un puroi fetid. *
De aici se prelungesc nişte ganglioni limfatici pulpoşi, tumefiaţi în ţesutul me-diastinal. Aici, s'au găsit mai mulţi ganglioni limfatici cazeificaţi până la mărimea unei alune. Splina e mult mărită, roşie-înehis, foarte moale. Rinichii erau puţin măriţi, palizi, capsula mai greu de ridicat, suprafaţa neregulată, substanţa corticală brună deschis, fragilă, umedă,, tumefiată, piramidele roşcate, papilele conţin o mare can* titate de o substanţă analoagă cu puroiul. In stratul intern al vaselor renale mai mari, se găsesc masse omogene uşor colorate în roz cu safranină sau şarlaeh. In jurul vaselor, sunt depuse mai multe celule rotunde mono- sau polinucleare. Glornerulii sunt mai mult modificaţi, atât periteliile cât şi endoteliile apar mărite şi în lumenul tubilor se găsesc pe* alocuri îngrămădite leucocite polinucleare. Unii glomeruli sunt foarte mici, atrofiaţi, prezentând destrucţiunea şi scleroza capsulei şi mai cu seamă a tubilor, ai căror pereţi s'au îngroşat şi au devenit omogeni, pe când altele sunt micşorate mult, fără degenerescentă caracteristică. Capsula lui Bowmann e de regulă îngroşată, bogată în celule, epiteliul ei e adesea tumefiat, multiplicat şi conţine ici şi colo câteva hematii. Mai cu seamă împrejurul capsulei, mai'frecvent la hilul glomerulilor sunt îngrămădite celule rotunde, care pătrund şi în ţesutul interstiţial. Epiteliul tubilor contorţi e neregulat, 4ci şi colo proliferat şi îngrămădit. Tratându-1 după pro--cedeul lui Gram şi apoi colorându-1 cu safranină, nu s'a putut descoperi nicio bacterie, pe când în lumenul canalelor urinare s'au găsit cilindri hialini coloraţi parte în albastru, parte în. roşu.'
In secţiuni de ganglioni limfatici dela gât, coloraţi după Gram sau cu violet de metil, s'a găsit ţesutul palid, colorabil cu greu, părţi întinse văzute cu ochiul liber ca puncte galbene, moi, sau colorate în violet închis şi constau numai din streptococi îngrămădiţi. Afară de aceasta sunt nişte spaţii în toată întinderea ganglionilor ca
nişte lacune limfatice umplute cu streptococi. In fine se găsesc ici şi colo risipiţi în ţesut nişte bacili scurţi, uşor coloraţi de 0,6 tx —0,8 fx lărgime cu extremităţi rotunde şi intens colorate.
Din abcese, ganglionii limfatici pulpoşi şi tuberculoşi din splină şi rinichi, â'âu făcut inoculări în pielea unui şoarece alb şi unui iepuraş, precum şi în substanţe nutritive.
Pe toate substanţele s'au produs colonii şi anume din abcese culturi de streptococul piogen, apoi bacilul puroiului verde, care, injectat în mai mare cantitate şoarecilor, îi omoară cu simptome septice, în fine culturi ale unui bacii saprogen. Acesta era bastonaşul descris, care pare că formează adevăraţi spori pe serum sanguin, produce acolo un depozit lat, lucios şi brun, pe agar-agar culturi rotunde, proeminente, concentrate, opalescente, nelichefiabile pe gelatină, identice, dar întrecând câteodată nivelul substanţei nutritive, saprogene şi producând în profunzime vezicule.
Pe cartofi, el produce straturi proeminente transparente, nedistinse bine. Bacilul inoculat în ţesutul subcutanat al şoarecelui îl omoară în 3—4 zile. In interiorul organelor, anume în ficat, se găsesc puncte galbene întrerupte, în care vasele erau umplute de aceşti bacili, pe când ţesutul dimprejur se colorează difuz cu anilină. Splina e mărită, pulmonii sunt plini de sânge; şi din ei se pot obţine culturi de bacili.
Observaţia II. O fată de 8 ani făcuse două săptămâni înainte de moarte o scarlatină, fusese primită în spital pentru o nefrită scarlatinoasă cu albuminurie şi anasarca, 3 zile înainte de moarte se adaugă un crup lâringeu pur. La autopsia din 16 Mâi 1886, s'a mai găsit un catar bronhie cronic cu bronşectazii, bronşită crupoasă în lobul superior şi în părţile periferice ale lobului inferior stâng. Rinichiul e uşor mărit, capsula se deslipeşte uşor, substanţa corticală puţin mărită, galben-brună. Din productele crupoase, din ganglionii bronhiei tumefiaţi din productele inflamate ale pulmonului precum şi din ţesutul celular subcutanat edematos şi din rinichi, s'au obţinut culturi. Din productele crupoase s'a desvoltat pe serum sanguin bacilul lui Loffler şi un streptococ, din părţile celelalte numai streptococul. Anume, în apropiere de vasele renale mai mari, s'a găsit ţesut granulos în cantitate mare, pe când glornerulii sunt mai puţin afectaţi, aici se găsesc mai cu seamă endoteliile tubilor tumefiaţi şi în lumenul lor, leucocite. Epiteliul tubilor contorţi e uşor inflamat, în interiorul lor se găsesc prin safranină cilindri roşii închis.
Observaţia III. La o fată de 5 ani apăruse o anasarca 10 zile înainte de moarte, după o scarlatină a cărei descuamaţie exista încă. Urina se secretase în mică cantitate, roşie-tulbure, greutate specifică 30, conţine albumină multă, cilindri hialini şi sânge. Autopsia (10 Iulie 1886) dădu tuberculoză cronică a ganglionilor bronhiei, scleroza vârfului pulmonului drept, pleurită fibrinoasă şi seroasă în aceeaşi parte. Rinichiul e mult mărit, suprafaţa e alb-gălbuie, capsula se deslipeşte uşor, marginile transparente, substanţa corticală foarte întinsă, friabilă, suculentă. Piramidele sunt divizate în mănunchiuri. Examinate la microscop, multe grupe de vase renale mai mari, mai cu seamă ale piramidelor conţin un perete degenerat amiloid, şi în aceleaşi locuri sunt vase mai mici umplute cu un ţesut fibrinos hialin şi des. In alte vase mici din această regiune se văd grupe dese de streptococi. Asemenea masse astupă unele vase ce duc la glomeruli. Endoteliile vaselor par câteodată mărite şi deslipite dela peretele lor. Glornerulii sunt modificaţi în diferite chipuri, sau numai atrofie şi sclerotic, sau înconjuraţi numai de o capsulă sclerozată şi micşorată, formaţi în
18. Opere alese.
274
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
275
cea mai mare parte din tubi cu degenerarea amiloidă al căror lumen e obliterat sau ocupat de masse hialine. In alte cazuri, vasele sunt mai mult modificate la intrarea in glomeruli. Alţi glomeruli nu sunt amiloizi, ci atât capsula, cât şi tubii sunt transformaţi într'un ţesut de celule fusiforme analog cu ţesutul cicatriceal tânăr. Din interiorul capsulei lui Bowman pare că pleacă o formaţiune de celule fusiforme.
Modificările parenchimului rinichiului sunt variate. Pe când o mare parte din tubii contorţi prezintă in tumefacţie turbure şi de exemplu degenerescentă grăsoasă, în alte locuri, se găsesc neoproducţiuni de epiteliu cu mitoze numeroase şi bine conservate. Curios e că, în modul acesta, nu se înmulţesc numai celulele tinere din interiorul vasului, ci se găseşte o diviziune de nuclei în partea periferică a celulelor ce tapisează canaliculii, pe când partea lor centrală prezintă un amestec de celule cu nuclei mari, gălbui, lucioase sau fragmentate. In lumenul tubilor colectori se găsesc mai cu seamă cilindrii coloraţi în albastru, dar unii din ei, lipsiţi cu totul de epiteliu, sunt umpluţi cu cilindri groşi brun-gălbui. In ţesutul interstiţial, s'au depus pe alocur» concreţiuni calcare concentrice lucioase, până la un diametru de 0,05 mm. Din toate productele patologice s'a făcut culturi pe serum şi agar-agar. Din rinichi, s'au desvoltat în profunzime şi la suprafaţa culturii pe agar, puncte fine transparente, care constau din cocul capsulat în formă de lanţetă, care a ucis iepuraşi în 24 de, ore. pe când streptococul a produs numai un uşor edem inflamator local. Un şoarece inoculat cu acesta a rămas sănătos.
Observaţia IV. La o fată de 9 ani, care înainte cu o lună jumătate făcuse o scarlatină, apăruse o anasarca cu 17 zile înainte de a fi primită în spital* La intrarea în spital, existase încă descuamaţia şi o pneumonie stângă. In urină, s'a găsit puţină albumină» şi câţiva cilindri hialini. La autopsie, în 20 August 1886, s'a găsit pneumonie lobară a lobului superior stâng în stadiul de hepatizaţie roşu-cenuşie. Modificările în rinichi erau puţin pronunţate, aceştia sunt abia uşor măriţi, substanţa corticală este gălbuie, mai rigidă şi mai friabilă, piramidele roşcate. Cordul stâng este dilatat, pereţii lui îngroşaţi. Formaţiunea celulară în jurul vaselor mai mari era puţin pronunţată, totuşi s'au găsit în apropierea numeroşilor glomeruli zone întinse de celule rotunde mononucleare. Glornerulii însăşi sunt manifest bogaţi în celule, acestea umplu complet capsula. Epiteliul capsulei chiar e multiplicat şi adesea se găsesc între aceasta şi glomerui un strat de exudat nuclear. Plecând din superficia organului se întinde în profunzime o formaţiune interstiţială bogată în celule rotunde, pe alocuri formând nişte cuie în formă de infarcte, în care epiteliul tubilor urinari, conţinuţi acolo s'a tumefiat şi a pierdut nucleii, pe când în alte locuri din contră, ei par umpluţi cu totul de celule tinere epiteliale. Se mai găsesc afară de acestea foarte mulţi cilindri hialini foarte laţi care conţin celule lungăreţe, pe când epiteliul e cu totul comprimat de dânşii. Alte canalicule conţin masse ganglionare, lucioase, colorabile după procedeul lui Gram, lângă care celulele epiteliale par multiplicate'. Din rinichi şi splină s'a putut cultiva în culturi pure un streptococ patogen; din depozitul pleuretic şi din pulmori, din contră, s'a putut cultiva pe lângă aceasta bacteria capsulată în formă de lanţetă.
Din pulmon s'a desvoltat încă, în fine, o a treia formă de bacterii, anume nişte puncte aurii pe' suprafaţa şi în profunzimea agarului, un cocus analog cu streptococul piogen; el se desvoltă pe gelatină la temperatura camerei; oferă o creştere superficială mai clară decât streptococul, nu lichefiază gelatina şi nu e patogen.
Observaţia V. Pe lângă albuminurie cu numeroşi cilindri hialini şi celulari în urină, apoi anasarca, apăruse în cazul acesta o pleurită fibrinoasă şi o peritonită purulentă. Rinichiul e mărit, substanţa corticală palidă, friabilă, suculentă, piramidele livide, în vecinătatea vaselor mai mari se găseşte frecvent îngrămădit ţesut granulos.
Mai caracteristic se vede faptul în apropierea multor glomeruli, pe când epiteliul canaliculelor pare înmulţit la hilul lor. Epiteliul capsulelor lui Bowmann este foarte mărit, în interiorul acestora se găsesc pe lângă aceasta de muite ori sânge şi substanţe nucleare amorfe. In interiorul vaselor glomerulilor, se găsesc adesea nişte dopuri constituite din leucocite şi o substanţă cu nuclei mici, pe când altele sunt umplute cu o massă hialină. Epiteliul canaliculelor urinare este congestionat şi "conţine frecvent masse de leucocite sau cilindri hialini, care sunt înconjurate de celule epiteliale mărite. "Afara de aceasta se găsesc în rinichi ici şi colo noduli miliari, care constau din ţesut interstiţial multiplicat şi din canalicule urinare umplute cu sânge.
Din toate organele, anume din exudatele inflamatorii, s'a putut cultiva citată bacterie în lanţetă şi din rinichi şi streptococul în cantitate mică. Prima injectată sub pielea unui iepuraş, omoară animalul în doua zile cu fenomene septice şi cu formaţiunea de inflamaţiuni exudative uşoare ale seroaselor mari.
; Observaţia VI. Cu două săptămâni înainte de primirea în spital, pacientul făcuse o scarlatină. Examinat la intrarea în spital se constată ascita, anasarca. Urina e în mică cantitate, de o coloare galbenă ca paiul, acidă, conţinând multă albumină; două zile după aceea bolnavul muri, după ce prezentase fenomene de edem pulmonar, cianoză, dispnee. La autopsie, s'a găsit o pneumonie lobulară circumscrisă plecând dela ganglionii bronhiei tuberculoşi, o hipertrofie excentrică a cordului stâng, un ficat muscad şi o inflamaţiune cronică a splinei. Rinichii erau uşor măriţi, substanţa corticală mai mată, bătând în galben de o structură mai puţin fină, fragilă, piramidele roş-albăstrii. Pe alocurea s'a găsit o multiplicaţie celulară în regiunea vaselor mijlocii. Glornerulii sunt mai congestionaţi. In unele canale urinare epiteliul se vede congestionat, în altele proliferat, acestea conţin ici. şi colo cilindri hialini. In papile s'a, putut constata o înmulţire însemnată a elementelor, fixe din ţesutul interstiţial. Cui-, turile din rinichi dădură streptococi patogeni în mică cantitate; pe- când din focarele pulmonare s'au mai putut cultiva afară de acestea colonii de coci capsulaţi.
Observaţia VII. La un copil de 7 ani şi jumătate se ivise cu 11 zile înainte de moarte o erupţiune ici şi colo emoragică cu tonsilită, aceasta din urmă luând îndată caracterul difteric. In regiunea submaxilară se desvoltă apoi o tumoare cât un ou de găină, care supurează 3 zile înainte de moarte, pe când locul împrejur era infiltrat flegmonos. La autopsie în 19 Octombrie 1886, s'a găsit un abces sinuos umplut cu puroi şi un flegmon al regiuni submaxilare, cuprinzând şi vasele mari ale acestei regiuni, anume vinele erau umplute de trombusuri descompuse, purulente. S'au găsit infarcte emoragice în pulmon şi splină; aceasta din urmă era mărită şi mai moale. Mai existase o peritonită purulentă şi rinichiul era de un volum îndoit, capsula ei -se ridică cu anevoie, suprafaţa netedă, cu câteva focare depresive, alburii, transparente, de mărimea unei seminţe de grâu. Substanţa corticală este galbenă deschis, pe alocuri prezintă injecţiuni liniare, este întinsă, striată, suculentă şi fragilă, pe când piramidele par livide şi la bază fragmentale. Vasele mari ale rinichilor sunt înconjurate cu un înveliş gros de ţesut granulos, în mare parte constituit de celule polinucleare, care pătrund şi între canalele urinare vecine, acestea din urmă luând din cauza aceasta
276
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
277
caracterul embrionar. In interiorul vinelor mari, se găsesc risipiţi sau în grupe mai mari nişte streptococi, de obicei aşezaţi pe pereţi. Afară de aceasta, mai sunt vase numeroase mai mici mai cu seamă la marginea substanţei medulare umplute cu germeni. Şi în părţile acestor vase umplute cu globule roşii, streptococii se continuă în formă de lanţuri lungi şî sinuoase. In vecinătatea acestor focare epiteliul canalelor urinare este mat şi fără nuclei. Glornerulii sunt bogaţi în celule şi la hil se află mult ţesut granulos. In interiorul capsulei lui Bowmann precum şi în multe sisteme de canale urinifere se găsesc nişte masse hialine colorate în albastru. Epiteliul acestora e tumefiat şi în degenerescenta grasă. Intre canalicule se găsesc nişte focare întinse de multiplicaţie celulară.
Din ţesutul purulent submaxilar s'a inoculat un şoarece alb şi un iepuraş. Şoarecele a murit după.o zi, iepurele după 10 zile, amândoi <cu simptome septice. Un alt şoarece inoculat din organele şoarecelui a murit a doua zi. Din organe, s'au putut cultiva streptococi puii. Culturile directe din infarctele splinei, din flegmonul submaxilar, din exudatul pleuretic şi din rinichi au dat culturi pure ale streptococului. In exudatul purulent peritoneal, s'a mai găsit afară de aceasta, un micrococ în tetrade fără capsula, care se colorează după procedeul lui Gram, are un diametru cam de 0,7 j/, —0,8 şi formează pe gelatină şi agar nişte plăci subţiri superficiale şi mate. Acesta ucide şoarecii în 2—4 zile cu fenomene septice. Streptococul obţinut din organe în culturi pure, inoculat cu acul de platină, fusese patogen pentru animale, roşeaţa şi edemul apărând în vecinătatea locului   indculat.  Şoarecii   pieriră după
2— 6 zile cu fenomene septice, pe când la iepuraşi, apare o tumefacţie întinsă a pielei, precum în inoculări în cartilagiul urechii un edem inflamator intens' şi animalul piere în
3— 6 zile. La autopsie, se găseşte totdeauna o tumefacţie însemnată a splinei şi adesea un exudat uşor fibrino-seros al cavităţilor seroase.
Streptococul conservă acţiunea sa foarte patogenică în 6 generaţiuni şi în timp de 75 de zile, pe când generaţiuni posterioare nu produc decât fenomene locale şî numai rareori moartea animalului. O alta cultură cultivată mai departe regulat timp de doi ani s'a găsit foarte virulentă.
Observaţia VIII. Un băiat de 5 ani, suferise o scarlatină cu o lună jumătate înainte de a fi primit în spital; 3 săptămâni înainte, apăruse o anasarca. Cantitatea diurnă de uiină e de 600 cm3, urina e roşie deschis, conţinând multă albumină şi corpusculi roşii. Afară de aceasta erau e'pitelii renale şi numeroşi cilindri hialini. Moartea apăruse cu fenomene uremice. Autopsia făcută în 22 Octombrie 1886 arătase tuberculoza cronică a ganglionilor bronhiei. Un ganglion bronhie din dreapta era pe lângă aceasta cât un ou de porumbel, pulpos, de coloare cenuşie murdar, sfacelos. Plecând de aici, tot lobul pulmonar inferior drept era hepatizat, roşu deschis, granulos Ia secţiune, uscat, destul de dur, pe când în lobul superior din pulmonul stâng se afla un focar periferic, de mărimea unei nuci, infaretiforrri, cazeos, circumscris, supurat în centru. In pulmon, ficat şi splină s'au mai găsit afară de acestea nişte noduli tuberculoşi împrăştiaţi, submiliari, în parte cazeificafi în centru. Rinichiul e foarte mărit, capsula se ridică uşor. Suprafaţa netedă, alb-roşcată, cu vase injectate. Pe suprafaţă se recunoaşte o substanţă fundamentală alburie, transparentă, pe care se văd nişte puncte galben-deschise, opace, aşezate în ordine regulată. Substanţa corticală posedă o structură mult mai puţin fină ca în stare normală, e mult mai mare, fragilă şi suculentă. Arterele mai mari sunt umplute cu sânge, peretele lor
îngroşat şi înconjurat pe alocuri cu mult ţesut granulos, care se prelungeşte de aici între canaliculele urinare. Ţesut analog se găseşte şi în vecinătatea glomerulilor, care pătrunde de asemenea în formă de coardă sau noduli în ţesutul intercanalicular. Multiplicaţia celulară constă în mare parte din celule mononucleare, în parte ovoide, care apar, câteodată aşezate concentric regulat, precum şi din celule ceva mai mari cu nucleu palid de formă veziculară.
Peretele glomerulilor e bogat în celule, în interiorul lor se găseşte în parte sânge, în parte sunt umplute cu corpusculi rotunzi de un diametru de 1 ţi, colorabili în albastru deschis după procedeul lui Gram, pe când în alte locuri se găsesc în-tr'însele picături hialine de 10 jx. Epiteliul capsulei lui Bowmann e proliferat, de acolo [pornesc] formaţiuni mate în spaţiul capsulei. Frecvent găsim capsula îngroşată concentric, bogată în celule turtite, pe când şi vasele glomerulilor sunt deşarte şi pereţii lor sunt îngroşaţi. Epiteliile canaliculelor urinare sunt tumefiate, turburi, în mică parte grăsoase şi fără nuclei, protoplasma lor se continuă în forma unei reţele veziculare în interiorul lumenului şi [îl] umple pe acesta în parte. Grupe numeroase de canalicule urinare sunt umplute cu cilindri hialini albăstrui sau conţin picături hialine colorate în roşu. In unii tubi colectori drepţi, se găsesc nişte corpusculi particulari, aşezaţi în lanţuri scurte, coloraţi în violet, groşi de 1 p, rotunzi (probabil un detritus nuclear particular aranjat).
In ganglionii tuberculoşi s'au găsit, lângă câţiva bacili tuberculoşi în celule gigantice, streptococi, anume în spaţii limfatice în cantitate mică. Atât din rinichi precum şi din urină s'au putut cultiva streptococi în culturi pure, pe când însă acei din rinichi prezintă toate caracterele streptococului piogen, cel din urină e mai puţin anaerob, se desvoltă plăci mai albe, mai întinse şi pe suprafaţă, prelungirile lor sunt mai mari rotunde şi nu aşa de apropiate ca cele ale celui dintâi. Afară de aceasta s'a cultivat din rinichi o mulţime mare de culturi de bacterii foarte subţiri, de 0,3 ji, în formă de lanţetă care pe agar-agar formează colonii groase, lucioase, cremoase şi nu par a fi patogene. Din focarele pneumono-cazeoase ale pulmonului s'a introdus o părticică sub pielea pântecului unui purcel de India, după care s'a produs după câteva zile un abces mare, care se încapsula; pe când dela dânsul se întinse o tuberculoză a peritoneului şi a organelor abdominale, care omoară animalul după o lună. Din cultura streptococului obţinut din rinichi (a doua generaţie), s'a inoculat un iepuraş la ureche, după care urechea se tumefiă, deveni edematoasă, caldă şi roşie, pe când temperatura se urcă la 40°. După 3 zile, procesul trecuse.
Observaţia IX. Un băiat de 3 ani suferise de o scarlatină cu două luni înainte de moarte. De 10 zile survenise un edem generalizat al pielei. Cantitatea zilnică de urină era de 800 g, urina este brună închis, acidă, turbure, conţine multă albumină, cilindri granuloşi şi epiteliu renal în grupe.
La autopsie, în 9 Noembrie 1886, se găsi tuberculoză cronică cazeoasă a ganglionilor bronhiei, căreia i se adaugă o pericardită sero-fibrinoasă recentă şi o pleurită. Rinichiul era macroscopic puţin schimbat, puţin mai rigid şi mai fragil decât normal, pe când substanţa coiticală era brună deschis, mai puţin fină şi mai palidă decât substanţa medulară. Din pericard şi splină, s'au putut obţine culturi pure de bacterie capsulată lanceolată, patogenă pentru iepuraş, pe când din riniefii nu s'a putut căpăta prin cultură nicio bacterie.
278
VICTOR BABES
OPERE ALESE
279
Observaţia X. Un caz de scarlatină cu terminaţie letală prin crup laringeu, cu puţină albumină şi sânge în urină. Din rinichi, s'a putut cultiva un streptococ care, inoculat în prima generaţie în cartilagiuî urechii unui iepure, a produs uşoare fenomene de iritaţie.
Observaţia XI. La o fată de 3 ani, apăruse după scarlatină o difterită, care se vindecase, dar rămăsese în diferite articulaţiuni exudate seroase şi purulente, precum şi puţină albumină cu uşoare tumefacţii edematoase, care duseră la moarte cu fenomene septice. Autopsia (4 Noembrie 1886) dovedi o tonsilită cronică îndurată, artrită supurată a diferitelor articulaţiuni, precum şi rinichi mari albi. Substanţa corticală e palidă, cu vine superficiale injectate, friabilă, suculentă, mai puţin fină, pe când substanţa medulară e violetă-deschis. Rinichiul nu s'a putut examina microscopiceşte. Atât din cavităţile articulare, precum şi din rinichi, s'a desvoltat cunoscutul streptococ în culturi pure. Acesta injectat în urechea iepuraşului produse o roşeaţă trecătoare, pe când introdus în articulaţia lui produse o tumefacţie însemnată a articulaţiei şi febră.
Observaţia XII. Un copil de 4 ani [moare] în 30 Ianuarie 1887, cu fenomenele unei pneumonii catarale şi albuminurie cu cantitatea urinei micşorată, puţină albumină şi câţiva cilindri hialini, o uşoară anasarca cu fenomene septice. La autopsie, s'a găsit lobul pulmonar superior drept, lipit de pleura costală şi pulmonul, îndurat în această parte, prezintă o cavitate bronşectazică sinoasă şi cu conţinut purulent, mai mare ca o nucă, comunicând cu bronhii dilatate. Ganglionii bronhiei vecini erau măriţi, pulpoşi şi sfacelaţi. Aici se găseşte un bacii saprogen scurt cu extremităţi boante, gros de 0,8 {/, , eolorabil cu greu, aproape în cultură pură, care pe gelatină se desvoltă repede in forma unui cui proeminent, pe când în profunzime apar bule gazoase, care după câteva zile iarăşi dispar. Pe cartofi, e^ formează puţine depozite proeminente, alburii, lucioase.
Pe agar-agar, el creşte bine la temperatura camerei sau a incubaţiei. Generaţia a doua s'a inoculat unui şoarece, care sucombă ziua următoare; organele lui nu erau infecţioase şi bacilii nu s'au putut cultiva dintr'însele. Inoculări repetate ale culturii produseră acelaşi efect. Din celelalte organe, s'a putut obţine, atât acest bacii, cât şi streptococul din focarele pneumonice catarale ale pulmonului stâng, streptococul în culturi pure.
Rinichii sunt uşor măriţi, galbeni-deschis, foarte friabili, injectaţi la suprafaţă, substanţa corticală e mai puţin fină, uscată, piramidele roşu-cenuşii. In jurul vaselor mari se găseşte o multiplicaţie celulară bogată. Capilarele renale sunt foarte bogate în sânge, pe când celulele fixe ale ţesutului interstiţial apar Înmulţite. In interiorul capsulei lui Bowmann, al cărei epiteliu e multiplicat, se găsesc leucocite polinucleare. In jurul capsulei se găseşte de regulă o multiplicaţie celulară bogată şi într'însa canale închise cu epiteliu tânăr, care fac impresiunea unor canale urinare neoformate. In canalele ce pleacă de aici, epiteliul este de asemenea proliferat. In unele canale tortuoase se găsesc masse particulare,  colorate în  roşu-închis, confluente, lucioase şi în jurul lor epiteliu proliferat stratificat, pe alocuri cu figuri kariokinetice. De altfel epiteliul canalelor urinare este în mare parte inflamat şi în unele părţi se găsesc adesea cilindri hialini, albasTrui, prin care epiteliul e turtit. Mai mulţi tubi colectori sunt umpluţi cu sferule palide hialine şi lângă acestea cu corpusculi particulari fusiformi sau triunghiulari albaştri închis, omogeni, laţi de 1 p.
Observaţia XIII. O fată de 4 ani, care o lună înainte suferise de scarlatină, prezintă de două săptămâni o anasarca şi în regiunea submaxilară o pierdere de substanţă, largă, superficială, acoperită cu cruste murdare. Cantitatea zilnică de urină este de 400 g, urina e roşiatică, turbure şi conţine puţină albumină. Moartea a apărut cu scăderea secreţiunii urinare şi cu fenomene uremice, trei zile înainte de moarte se diagnosticase o pleurită exudativă. La autopsie s'au găsit modificări tuberculoase cronice în ganglionii bronhiei  şi mediastinali, un  exudat pleuretic  serofibrinos de ambele părţi, un catar bronhie purulent. Rinichiul e uşor mărit, suprafaţa alb-cenuşie, puţin transparentă, cu echimoze cenuşii şi roşu-brune punctiforme numeroase. Substanţa corticală e puţin fină, proeminentă, friabilă, umedă, piramidele cenuşiu-roşcate. In jurul vaselor mari ale rinichiului se găseşte o uşoară multiplicaţie celulară, ţesutul interstiţial este edematos, glornerulii precum şi ţesuturile din jurul lor sunt adesea multiplicate, în unele grupe de canale urinare se găseşte sânge sau pigment, pe când epiteliul e adesea inflamat şi lumenul e umplut de cilindri urinari albaştri. Din rinichi s'a putut căpăta streptococul în cultură pură, care inoculat la cobai, produce o roşeaţă . şi o tumefacţie circumscrisă. Acelaşi efect produce injecţiunea masselor renale. Din exudatul pleuretic, s'a găsit lângă streptococul pe agar-agar la temperatura sângelui, diplococul lanceolat în forma unui cerc transparent.
Observaţia XIV. La o fată de 4 ani care 14 zile înainte de moarte făcuse o scarlatină, apăruse de 40 de zile o difterită, care se vindecase lăsând nişte tumori cicatriceale. In ultimele 8 zile, existase multă albumină, urina era cam turbure şi conţinea cilindri hialini. Moartea se ivi cu anurie şi cu fenomene uremice. La sfârşitul boalei s'a mai adăugat încă un catar intestinal. La autopsia din 18 Februarie 1887, s'a găsit pe lângă aceasta o hipertrofie însemnată şi o tuberculoză cazeoasă cronică a ganglionilor mediastinali şi bronhiei, focare cazeoase de infarcte cuneiforme în pulmoni, pneumonie lobulară circumscrisă, în parte cazeoasă şi rinichii măriţi, din care fiecare cântărea 115 g. Capsula e îngroşată, încărcată cu grăsime, tare injectată, şi se ridică foarte uşor. Suprafaţa prezintă nişte ridicaturi plane, e pe alocuri mult injectată cu fund omogen cenuşiu-gălbui, cu pete roşu-brune. Substanţa corticală este mărită, omogenă, întocmai ca şi carnea de peşte, foarte friabilă, proeminentă pe planul de secţiuni şi trecând succesiv în substanţa piramidală, care e cenuşie-deschis, foarte suculentă, lăsând să scurgă prin presiune un lichid cremos. Tot ţesutul renal e transformat într'o formaţiune analoagă ţesutului granulos, dar se găsesc într'însul grupe de celule mononucleare, care ţin de canaliculele urinare neoformate. Ici şi colo se recunosc  glomeruli,  care par a  fi  transformaţi  în  grămezi de celule  rotunde şi care trec fără limite hotărîte în substanţa fundamentală multiplicată. Vasele conţinute în ţesutul multiplicat, sunt de asemenea umplute de leucocite mono- şi polinucleare, precum şi lumenul câtorva canale ce se mai recunosc. O părticică din aceşti rinichi s'a introdus sub pielea unui şoarece, care nu a suferit nimic. Din rinichi, s'a obţinut streptococul în cultură pură, care, inoculat în prima generaţie în urechea iepurelui de casă, a produs o uşoară roşeaţă,. Şi din splină şi pleură s'a putut căpăta acest cocus, pe- când un abces mic sinuos al gâtului conţine pe lângă streptococ un cocus grupat în tetrade de o mărime de 0,8 p , care, cultivat pe agar-agar, formează la suprafaţă nişte puncte fine, lucioase, transparente şi nu e patogen pentru animale.
Obsevaţia XV. Un copil de 10 ani prezentase o ascită şi o anasarca însemnată, o hipertrofie însemnată  a cordului  stâng. La  autopsie,  se  găseşte  rinichiul mărit,
280
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
281
galben palid, neted la suprafaţă, injectat, substanţa corticală mai groasă şi palidă, mai puţin fină. D<in papile, se scurge un lichid gălbui, purulent. Microscopiceşte se recunosc ţesuturi granuloase în jurul multor vase mai mari, o multiplicaţie nucleară a glomerulilor cu inflamaţia epiteliului şi descuamaţia epiteliului capsulei. La intrarea vaselor în glomeruli, se găsesc de obicei îngrămădite celule poli- sau mononucleare. Canalele conturnate au un epiteliu inflamat, în parte fără nuclei şi descuamat, lumenul unor grupe <ie canalicule e umplut cu masse granuloase vacuolare sau cu cilindri hialini, pe când multe grupe de tubi de ai lui Henle conţin cilindri albaştri. In capsula lui Bowmann, în unii glomeruli şi ici şi colo în ţesutul interstiţial edematos, în capilarele şi chiar în unii canaliculi între celulele epiteliale, se găsesc lanţuri izolate de streptococi, în mai marc număr în locurile mai mult modificate.
Observaţia XVI. Un caz observat în Bucureşti de scarlatină pură cu terminaţia letală este următorul: Rudolf Petz în vârstă de 7 ani, se îmbolnăvi la 10 Aprilie 1888 de scarlatină, care avu un mers tipic, dar a patra zi se termină cu moarte după o febră crescândă şi o roşeaţă foarte întinsă a pielei cu fenomene septice, temperatură ridicată, delir şi cefalalgie. La autopsie, în 14 Aprilie, se găseşte un exantem intens în părţile laterale ale gâtului, ale cefei, pe piept şi părţile externe ale extremităţiloi superioare, cu un început de descuamaţie. Mucoasa faringiană şi anume amigdalele sunt tumefiate, palide, colorate în verzui, edematoase cu un miros gangrenos caracteristic. O coloraţie şi un miros analog se găseşte încă pe mucoasa puţin edematoasă a epiglotei şi la intrarea laringelui. Părţile moi ale gâtului, anume ţesutul lax din jurul laringelui şi traheii sunt gălbui, gelatinoase, tot aşa e şi ţesutul mediastinului anterior. Unii ganglioni bronhiei şi mesenteriali sunt tumefiaţi, până la mărimea unui bob, roşii, înmuiaţi şi într'înşii se găsesc ici şi colo nişte focare cazeoase mici gălbui. Plăcile lui Peyer sunt tumefiate şi injectate. Splina este puţin mărită, moale şi pulpa ei se poate racla mai uşor decât în stare normală. Ficatul e mare şi în multe locuri gras.  Rinichii cenuşii-roşcaţi, capsula se ridică uşor, substanţa  corticală ceva mai palidă decât piramidele, mai consistentă.
In ţesutul retrofaringian edematos se puteau dovedi ici şi colo streptococi printre fibrele conjunctive. Din toate organele s'a însămânţat pe diferite substanţe şi mai cu seamă pe agar-agar, serum sanguin şi gelatină.
După două zile se desvoltă pe agar-agar cu glicerina, în profunzimea punctului inoculat precum şi pe suprafaţă, streptococul în formă de puncte transparente de 1 mm lărgime mai albe în mijloc şi mai palide la periferie. Mai curat s'a găsit în mucoasa laringiană, în splină şi în profunzimea tonsililor. Membrii streptococului de 0,4 p^ sunt grupaţi câte doi, turtiţi; ei formează nişte lanţuri lungi, flexuoase şi într'însele se găsesc câteva părţi rotunde ceva mai mari, colorate în negru-roşcat cu albastrul lui Lpffler, pe când altele tot mai mari, ovale, rămân necolorate. Inoculat în urechea iepurelui de casă, se formează a doua zi o roşeaţă întinsă şi tumefacţie cu febră şi animalul sucombă după 3—4 zile. Organele interne, anume splina, e tumefiată şi hiperemică. Din urechea, splina şi ţesutul lax al rădăcinii urechii s'au obţinut aceiaşi streptococi, pe când culturile rinichilor rămaseră sterile.
Observaţia XVII. In ziua de 25 Noembrie 1888, intră în cura spitalului de copii, Serviciul D-lui profesor Sergiu, pacientul Petre Ianoş, în etate de 12 ani, ...născut în Făgăraş, domiciliat în Bucureşti, în calea Dorobanţilor.
Diagnoza clinică. Anasarca consecutivă scarlatinei.
Observaţiuni. La 28 Noembrie s'au constatat în urină, albumină 5 g. [la] %0. In-toxicaţiune urinoasă. Fenomene cardio-pulmonare. A sucombat la 6 Decembrie 1888, ora 1 p. m.
La necropsie s'a constatat: în regiunea retrofaringiană dreaptă un abces, care pătrunde până la os în apropierea tubului lui Falope.
Pulmonii sunt umflaţi şi infiltraţi cu un lichid roşiatic şi spumos. Partea inferioară a lobului mediu şi a celui inferior este tumefiată, atelectazică şi de coloare vânătă, roşu-brunatră cu secţiune granuloasă umedă.
Ficatul este foarte mărit de volum, cu marginile rotunzite; suprafaţa sa este granuloasă gălbuie.
Stomacul este contractat. Mucoasa duodenului hiperemiată.
Splina este foarte mărită, capsula îngroşată; substanţa hiperemică, trabeculele hipertrofiate, pulpa destul de tare.
Rinichii foarte măriţi şi îngroşaţi. Capsula se desface uşor; îa suprafaţă, sunt multe pete emoragice. Substanţa corticală foarte îngroşată şi de o structură mai pronunţată. Piramidele sunt distanţate şi partea lor periferică de o coloare roşiatică, iar centrul lor e palid. Peritoneul intestinelor este puţin injectat.
Diagnoza anatomopatologicâ. Abces retrofaringian. Angină simplă cu hipertrofia simplă a amigdalelor. Pneumonie ipostatică a lobului inferior. Hipertrofie simplă a cordului. Hipertrofie interstiţială a splinei şi a ficatului. Nefrită hipertrofică acută, emoragică. Emoragia mucoasei vezicei urinare. Hidropizie. Ascită. Anasarca. Puţin hidropericard. *
Examenul histologie. Celulele ficatului foarte proliferate; în centrul lobulilor, vasele capilare sunt dilatate. In ţesutul interstiţial sunt noduli mici de celule embrionare şi în mijloc o celulă cu mai mulţi nuclei, de provenienţă biliară poate.
In rinichi, se află ţesut embrionar în jurul capsulelor şi chiar glornerulii sunt foarte bogaţi în celule. In alte locuri, e tendinţă la scleroză a glomerulilor şi a capsulelor. Tubii contorţi de multe ori sunt dilataţi, conţinând uneori sânge în anumite grupe. Ici colo se vede câte un cilindru hialin.
Splina este hiperemiată, mai ales pulpa care mai conţine multă substanţă granuloasă, iar foliculii sunt bine pronunţaţi.
Cercetări bacteriologice
Vezi protocolul Institutului dela Nr. 24T—268
Sub piele agar simplu ag. s. Prima însămânţare
A.
Idem Gelatină simplă
g. s. Prima dilutiime
B.
Poate la fundul înţepăturii puţina creastă, streptococi. Nu s'a desvoltat nimic.
282
Amigdala ag. s.
A.
Idem g. *.
B.
Idem ag. s.
C.
Idem gel. s. B.
mediast. ag. s.
A.
Idem gel. s,
B.
Pulmon ag. s.
A.
Idem g. s.
B.
Idem ag. s.
C.
Pericard ag. s. A.
Idem ag. s.
Cortf ag. s. A.
.F/cer* ag. s.
A.
Idem
gelatină -f glicerina (g + gl)
B.
VICTOR BABES
Puncte fine, lucide, ridicate, puţin albui şi creastă
Coa, poate streptococi grosime 0,5 «x coloraţiune mijlocie (3).
Globi mici în profunzime.
Acelaşi lucru, poate şi lanţuri cu membri turtiţi.
Poate nimic nu s'a desvoltat.
Sânge din jugulară ( Idem ag. s. I A.
J
Nu se vede nimic.
Creastă, mai cu seamă jos, formata din streptococi.
Nu s'a desvoltat nimic.
Nimic nu s'a desvoltat.
Idem
Idem
Creastă jos.
Nimic nu s'a desvoltat. S'au spart.
Poate jos puţine flocoane. Nu se vede nimic.
OPERE ALESE
283
Splină ag. s.
A.
Idem
g. + gl.
B.
Rinichi ag. s.
A.
Idem
g. + gl-
B.
Creastă.
Lanţuri de bacterii ovale, diplo sau bacterii puţin ascuţite lanee-olate, 0,5 p, coloraţia 5.
Câteva puncte foarte fine.
Creastă, în profunzime streptococi 0,5 p puţin ascuţiţi, coloraţîunea 4.
Nu se vede nimic.
Din cultura pe agar simplu din amigdale s'a inoculat un iepure la 21 Noembrie, la urechea stângă.
Iepurele a murit la 22 Noembrie. Făcându-se autopsia s'au constatat următoarele; în cavitatea peritoneală, puţin lichid turbure şi prea puţin sanguinolent. Intestinele subţiri puţin edemaţiate şi peritoneul visceral uşor injectat. In rinichi substanţa corticală injectată. Ficatul puţin mărit şi de coloare închisă. La cord şi la pulmoni, nu s'a observat nimic anormal. Partea posterioară a splinei e subţiată şi anemică.
Făcându-se culturi din toate organele iepurelui mort nu s'a constatat nimic în ele, afară de ficat care a dat rezultatul următor:
Ficat ag. s.
A.
Idem g. s.
B.
Poate puţină creastă.
Lichefacţiunea la suprafaţă sub formă de mici globi, de-a-lungul striurilor, globi mici. In profunzime globi şi mai mici.
In rezumat, în acest caz avem de a face cu o nefrită scarlatinoasă care s'a desvoltat mult timp după scarlatină; vedem în adevăr că rinichii prezintă leziunile unei nefrite mai cronice, de asemenea şi ficatul şi splina sunt îndurate prin îngroşarea ţesutului interstiţial. Avem şi hipertrofia cordului, care indică o oarecare cronicitate a cazului. Insă afară de aceste leziuni cronice, există şi alte leziuni, care indică o iritaţiune acută şi o invazlune baeteriană, astfel sunt: angina, abcesul retrofaringian şi forma nefritei hipertrofice şi emoragice. Chiar şi cercetările histologice, confirmă presupunerea unei afecţiuni cronice urmată de o nouă afecţiune, arătând pe lângă leziunile cronice ale rinichilor şi leziuni acute interstiţiaîe şi parenchimatoase. Cercetările bacteriologice ne indică o invaziune generalizată în tot organismul a 2 microbi: unul care corespunde streptococului puroiului şi un alt microb, care produce moartea iepurelui, semănând mult cu microbul pneumoniei.
Observaţia XVIII. Gheorghe Petre, în etate de 4 ani, născut în comuna Brăneşti, intră în cura spitalului de copii la 12 Noembrie 1889. Diagnoza clinică. Nefrită scarlatinoasă.
Observatiuni. Albuminurie, anasarca intensă. Sucombă cu fenomene cardio-pulmonare la 17 Noembrie 1889, orele 5 p. m.
La necropsie, s'a găsit: mucoasa laringelui injectată şi acoperită de mucozităţi. In centrul pulmonului drept, aproape de hil, există câţiva ganglioni tuberculoşi
OPERE ALESE
285
284
VICTOR BABES
eu totul cazeosi; către pleură găsim mai multe infilţraţiuni pneurnonice miliare. Pulmonul stâng e presărat de mai mulţi noduli vineţi, cărnoşi şi atelectaziaţi.
In pericard, 100 g. de lichid. In jurul vaselor mari, mai multe pete emoragice.
Ficatul puţin mărit de volum în unele psărţi; lobulii gălbui, transparenţi, pe când ţesutul interstiţial mai roşcat.
Stomacul contractat conţine o substanţă cafenie lichidă.
Rinichii la suprafaţă lobulaţi, de coloare gălbuie injectată; substanţa corticală aproape gălbuie, puţin injectată, fragilă cu un desen pronunţat; în piramidele hi-peremice, foîiculi tuberculoşi.
Intestinele cu mucoasa palidă.
Amigdalele umflate, mai cu seamă cea dreaptă.
Ganglionii mezenterici măriţi, centrul lor cazeos şi periferia sclerozată.
Examenul histologie. Rinichii sunt mai alteraţi în ceea ce priveşte leziunile parenchimatoase, şi anume protoplasma celulelor tubilor se continuă în interior ca într'o reţea, care umple lumina canaliculilor; nucleii de multe ori nu se mai colorează. In alte părţi degenerarea parenchimatoasă este şi mai pronunţată şi constă dintr'o destrucţie sub forma unor masse hialine miici, galbene, lucide ale conţinutului întreg al tubilor. Elementele glomerulare sunt proliferate şi glornerulii conţin o massă de fragmente colorate, poate ele provenienţă nucleară. Nu se observă leziuni interstiţiale în acest caz.
Splina conţine substanţă pigmentară în interiorul celulelor, câteodată chiar în interiorul arteriorelor mici. Ţesutul splinei pare a fi mai bogat în ţesut fibros. Foliculii sunt mai pronunţaţi.
Cercetări bacteriologice
Vezi protocolul Institutului dela Nr. 1368—128?
Edem sub dermă ag. s. Prima însămînţare A.
Creastă fină în profunzime. Streptococi mici.
Amigdala ag. s. Prima însămânţare
A. Idem
ag. s.
B.
Idem gel. s.
C.
Sus poate creastă şi îa suprafaţă nişte plăci mici transparente, afară de aceasta nişte plăci late, plate, puţin gălbuie, în mijloc puţin ridicate, transparente şi nişte colonii confluente albe.
In B, se văd nişte plăci gălbui, aurii, opace.
In creastă există nişte microbi lanceolaţi, uneori lanţuri 0,5 p coloraţiune 2 (?).
In plăci coci de mărime f. diferită aproape 1 p — 1,5 p uneori de tot necoloraţi, unii au strii ecuatoriale, uneori diplo, alteori puţin ascuţiţi; mai există lanţuri f. fine.
In plăcile mici transparente coci, poate stafilococi 0,4 p coloraţiune 3. In coloniile gălbui transparente iarăşi stafiloc. Nimic.
Pulmon ag. s.
A.
Idem gel. s.
B.
Idem cartof
C.
Cord ag. s.
A.
Idem ag. s.
B.
Ficat ag. s.
A. Idem g. s.
B.
Ganglion hepatic ag. s. A.
Splina ag. s.
A.
Idem g. s.
B.
Rinichi ag. s.
A. Creasta izol.
Idem g. s.
A. Idem ag. s.
C.
Urina ag- s. A.
O creastă foarte fină şi jos la fund nişte plăci gălbui, albe, mai mult difuze, opace şi ridicate. Stafilococi de mărime inegală de la 0,6 ţi, 0,7 p — 1 p coloraţia 4, în creastă streptococi, câteodată lanceolaţi.
Nimic nu s'a desvoltat.
Nu se vede nimic.
O creastă foarte fină, jos la fund cu nişte plăci alb-gălbui, mai mult
difuze, opace şî ridicate. Poate un striu în profunzime şi puţin precipitat.
Bacili de mărime diferită, compuşi din nişte părţi mai mici ovale şi cu o substanţă intermediară, extremitatea lor uneori mai colorată ; uneori diplo. Sunt şi forme mari groase, piriforme poate 0,8 p colorat. 2.
Nimic nu s'a desvoltat.
{
Idem Idem
Un striu foarte fin. Nu se vede nimic.
Sus o creastă; în profunzime şi jos plăci albui limitate, rotunde şi
ridicate, în mijloc umede puţin precipitate, puţin saprogen. In plăci bacterii ovale, poate capsulate 0,8 p col. 3—4. Un punct alb în profunzime, diplo şi streptococi 0,5 p.
Poate creastă.
Nu se vede nimic.
Din cultura pe gelatină ,1 pe cartofi din plăci s'a inoculat cu seringa 1 cm3 unu. iepure la 27 Noembrie s>au constatat urma-
28Ş
VICTOR BABES
OPERE ALESE
2b7
Intestinele subţiri, umflate şi edemaţiate. Vasele mezenterului injectate. Splina, mică, nu prezintă nimic particular. Rinichii puţin măriţi; substanţa corticală mai palidă decât substanţa medulară pe care se desemnează 3 zone cu nuanţe djiferite: cea periferică roşie mai închis, zona centrală roşie mai palidă, pe când zona -corespunzătoare papilelor este aproape albă. Pulmonii hiperemici. Ficatul mărit de volum, de coloare roşu-brună.
S'au făcut culturi din splină şi din suprafaţa peritoneală a iepurelui mort şi nu s'a desvoltat nimic în ele.
Din sânge, din cord, din ficat şi din rinichi făcându-se culturi s'au constatat următoarele:
Rinichi ag. s. A.
Ficat ag. s. A.
Sânge din cord ag. + gl. A.
|   In profunzime ceva.
1
[   Poate la fund se vede ceva.
Foarte mult lichid la fund, cu precipitat şi în profunzime puţină tur-burare.
Filamente uniforme mici, rigide, cu spori mai mari, de asemenea spori se văd la extremitatea unor bastonaşe mici.
Acest caz arată din nou dependenţa nefritei de alte leziuni anterioare; nu numai în ganglionii limfatici dar chiar în rinichi există tuberculi.
Afară de aceasta s'a desvoltat şi o pneumonie descuamativă destui de intensă, pornind după cum se vede din regiunea ganglionilor tuberculoşi. Rinichiul prezintă leziuni aproape pur parenchimatoase şi anume în mai multe locuri o substituire a celulelor parenchimului prin nişte corpusculi livizi.
Analiza bacteriologică ne arată o invaziune în ţesutul amigdalelor a unui mi-crococ lanceolat, care nu creşte pe gelatină. Şi în pulmoni se constată prezenţa acestor microbi, care se pot identifica cu microbul lanceolat âl pneumoniilor. De asemenea şi rinichiul conţine microbi, care însă diferă de cel de mai sus, desvoltându-se şi pe gelatină.
Observaţia XIX. Petre Stăncescu, de 5 ani, născut în comuna Debului (Roma-naţi) domiciliat în Bucureşti, strada Sabinelor Nr. 15, intră în cura spitalului de copii la 21 Noembrie 1889.
Diagnoza clinică. Nefrită scarlatinoasă.
Observaţiuni. Uremie. La 22 Noembrie urina în cantitate de 350 cm3 de coloare roşiatică, conţine globuli sanguini. Albumină 1%. A sucombat la 23 Noembrie 1$89, orele 12 noaptea.
La necropsie s'a găsit: Ţesutul profund al gâtului, mai cu seamă în regiunea submaxilară, umflat şi infiltrat cu un lichid turbure purulent.
Mucoasa laringelui injectată. Timusul mărit de volum. Ganglionii mediastinali foarte măriţi, cu totul cazeoşi; de asemenea şi ganglionii bronhiei.
Pulmonut drept hepatizat la centru şi cu un aspect uniform cu carnea; cel stâng presărat de asemenea focare lobulare brun-roşiatice.
Cordul stâng mărit, cu muşchii bruni-palizi, în cavitate se află sânge coagulat.
Ficatul foarte mare, roşu-vânăt, mai deschis la secţiune şi se scurge mult sânge lichid; suprafaţa secţiunii, granulată şi aproape muscadă; lobulii de coloare gns-gălbuie; ţesutul interstiţial roşiatic. Vezicula biliară cu puţină bilă.
Stomacul dilatat, mucoasa îngroşată şi acoperită cu mucozităţi albe; partea pilo-rică presărată de ridicaturi miliare, foliculare, albe şi foarte pronunţate.
Splina mărită, negricioasă; capsula îngroşată şi foliculii aproape albi şi foarte
hipertrofiaţi.
Rinichii puţin măriţi; capsula se degajează cu uşurinţă; suprafaţa mai palidă; substanţa corticală de asemenea granulată din cauza glomerulilor care se văd cu ochii liberi, piramidele hiperemice.
Amigdalele hipertrofiate, de coloare roşiatică şi de consistenţă aproape medu-Ioasă. In regiunea retrofaringiană se află un abces de mărimea unei alune, înconjurat de ţesut infiltrat cu puroi şi conţinând un puroiu galben bine legat.
Examenul histologie. Rinichii întăriţi în acid osmic prezintă vasele dilatate şî umplute cu globule de sânge, conţinând mai multe leucocite decât în stare normală'. Glornerulii sunt mai bogaţi1 în celule; celulele endoteliale sunt umflate. Tubii au o protoplasma modificată în diferite sensuri; de multe ori, protoplasma este umplută cu o massă de corpuscule brune închis şi nucleii dispăruţi; altă dată protoplasma formează o reţea, care intră şi în interiorul tubilor. In jurul vaselor mari, există ţesutul embrionar. Splina arată o proliferare în celulele pulpei şi un mare număr de celule foarte mari cu nucleu mare. Venele sinuoase, umplute cu leucocite fragmentate.
Cercetări bacteriologice
Vezi protoeota! Institutului dela Nr. 351—367
7.XII. In profunzime şi îa suprafaţă, se văd colonii dense, albe şi flo-coane la fund şi o creastă pronunţată; la dreapta şi la stânga colonii mici, transparente, albăstrui, sus colonii gălbui şi puţine cristale.
Colonia dela suprafaţă a devenit gălbuie la mijloc. In coloniile superficiale stafilococi până la 1 [x coloraţia 4 (colonii mici albastre). Streptococii mai mari, mai rigizi, turtiţi 0,8 p. In  puncte acelaşi lucru.
Creasta pronunţată în profunzime şi plăci mari rotunde a]b-ga)bui, mai ridicate şi mai opace la mijloc ca la periferie care e opalescentă, lichid turbure puţin brunatru? Puncte fine albăstrui. In plăcile mari: bacili fini, drepţi, poate tăiaţi, paraleli, uneori cu veziculă 0,3 p coloraţi 3—4 (puncte fine). Bacili rotunzi, cu extremităţi uneori palide şi mai difuse, ovali, paraleli, uneori câte un filament cu extremităţi mai difuse 0,3 p coloraţia 3.
Sânge din cord
Pulmon ag. s. A.
Idem g. s.
B.
Idem ag. s.
C.
Nimic nu s'a desvoltat.
Idem.
288
VICTOR BABES
Ficat ag. s. A.
Rinichi ag. s.
A.
fdem g. s.
B.
Idem ag. s.
C.
Splina ag. s. A.
Flegmon cervical ag. s.
A,
Idem
g. + gl.
B.
Abces retrofaringian ag. s. A.
Idem g. s.
G. Idem ag. -f gl. C.
Ganglion submaxilar stâng ag. s. A.
Idem ag. s. B.
Un striu opac în profunzime (murdărie). Microbi în destrucţiune.
Poate nimic, poate nişte microbi rotunzi necoloraţi 0,5 p.
Nimic nu se vede.
Idem.
Flocoane la fund, poate şi puţină creastă (nimic).
Fio coane în profunzime foarte pronunţate. Diplocoei, poate cu zone (?) sau capsulă, formează uneori câte un lanţ de 4 membrii 0,4 p—0,5 p, coloraţia 4.
Un striu foarte fin, dar nu e punctat ci difuz grisatru. Diplocoei foarte mari, uneori lanţuri mici, forme puţin ovale şi uneori chiar ascuţite 1 p9 coloraţia 4.
Puncte foarte mici, ridicate, albe ş[ nişte colonii rotunde gălbui, la periferie transparente şi nişte plăci rotunde albe, la mijloc puţin ridicate, părţile periferice mai transparente. In profunzimea striurilor un striu alb opac, lichid turbure, la fund e precipitat. In colonii galbene, coci distanţaţi printr'o substanţă palidă, uneori şi lanţuri scurte, câteodată ovale sau puţin ascuţite. In punctele albe, bacterii albe sau coci mai difuzi, ovali, mai puţin ascuţiţi, diplo 0,5p — 0,6p, coloraţia 3.
In plăci bacili scurţi, drepţi, paraleli, destul de umflaţi, rotunzi sau tăiaţi, sau piriformi 0,5 p coloraţia 4.
Nimic.
La fund, flocoaÂe foarte dense şi albe, dar nimic altceva. Diplocoei mici, turtiţi şi grupe 0,4 p, coloraţia 3. La suprafaţă stafilococi 0,5 p, coloraţia 4.
7.XII. Toată suprafaţa acoperită cu mici colonii albe, ridicate şi lucide, uşor transparente, jos confluente şi altele pe marginile organului mai transparente.
Nimic.
Dm cultura pe gelatină cu glicerina din flegmonul cervical, s'au inoculat diplocoei unui iepure, care a murit la 13 Decembrie şi la autopsie s'au constatat următoarele-
Ectopia rinichiului stâng care se găseşte pe coloana vertebrală cu vreo 6—7 cm mai jos de starea normală.
OPERE ALESE
289
Aorta abdominală foarte dilatată. Rinichii palizi; substanţa medulară de coloare rozatră. Ficatul normal. Splina palidă şi mică.
Apendicele vermieular, foarte destins prin gaze şi materii fecale semilichide, este puţin injectat. Intestinul subţire, gol şi turtit. Pulmonii puţin congestionaţi.
S'au făcut culturi din ficatul şi din splina iepurelui mort şi nu s'a desvoltat nimic în ele.
Din rinichi făcându-se culturi s'au constatat următoarele:
Rinichi ag. s.
A. Idem g. s.
B.
Nu s'a desvoltat nimic.
Suprafaţa acoperită cu un strat grisatru, uniform lucid, în jos difuz
In rezumat, în cazul de faţă, avem de a face iarăşi cu un proces supurativ în regiunea faringiană. Inflamaţiunea amigdalelor s'a asociat cu un abces retrofaringian, din care porneşte un flegmon al ţesutului cervical profund. Pulmonuî, aşa se vede, că s'a îmbolnăvit succesiv, cel puţin sediul pneumoniei, în părţile mediane aproape de mediastinul infiltrat, vorbind în favoarea acestei origini. Nu se poate decide dacă rinichiul s'a îmbolnăvit înainte sau după formarea abcesului, însă considerând că scarlatină cauzează în prima linie inflamaţiunea regiunii faringiene, suntem dispuşi a admite, că leziunile faringiene sunt anterioare nefritei şi nefrita nu e numai sub dependenţa procesului scarlatinos dar şi sub aceea a leziunilor secundare inflamatorii şi septice. Acest mers şi această legătură între leziuni, se dovedeşte şi prin examenul bacteriologic, arătându-ne un microb special lanceolat în amigdale ca în abcesul retrofaringian, în flegmonul gâtului, în ganglionii mediastinali şi în puîmoni.
Acest microb nu s'a găsit cu siguranţă în rinichi, care însă prezintă o alteraţiune gravă parenchimatoasă şi interstiţială destul de acută.
Observaţia XX. Nicolae Gheorghe, în etate de 2 ani, născut în Galaţi, intră în cura spitalului de copii la 10 Decembrie 1888. Diagnoza clinică: anasa/că scarlatinoasă.
ObservaţiunL La 12 Decembrie urina în cantitate de 175 cm3 e de coloare roşiatică, albumină 0,50 cg. îa %0. A sucombat la 19 Decembrie 1888, orele 2 p. m. cu fenomene de intoxicaţie urinoasă şi cardio-pulxnonară.
La necropsie s'a găsit:
Edem însemnat al substanţei albe a creierului. O bronşită însemnată.
Părţile posterioare şi inferioare ale pulmonilor sunt roşu-vinete, hepatizate, infiltrate cu lichid puriform sanguinolent şi din bronhii se scot cu uşurinţă dopuri fi-brinoase.
Cordul mare şi dilatat; musculatura ventriculului stâng e îng oşată şi rigidă.
Ficatul puţin mărit şi cenuşiu-galben.
Splina mărită, de coloare roşu-brună cu foliculi măriţi.
Intestinul subţire, ileonuî cu mucoasa hipertrofiată, de asemenea plăcile lui Peyer precum şi aparatul folicular mai cu seamă. Ganglionii bronhiei tumefiaţi.
Rinichii mici, rezistenţi, substanţa corticală este mai palidă.
10. Opere alese.
290
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
291
Diagnoza anatomopatotogicâ. Edemul creierului. Nefrită subacută, puţin pronunţată. Hipertrofia cordului. Ascită. Anasarca. Hidrotorax. Bronşită subacută, în parte fibrinoasă. Pneumonie ipostatică. Hipertrofia glandelor mediastinale şi a aparatului folicular din intestine.
Examenul histologie. Rinichii, prezintă o infiltraţiune embrionară în ţesutul interstiţial şi anume la părţile periferice ale organului.
Splina. In pulpa ei, se disting leucocite fragmentate cu substanţe cromatice şi prezenţa unor corpi foarte coloraţi, embrionari, mai mici, cu nuclei. In vasele mai mari, există mai multe leucocite decât în stare normală.
Cercetări bacteriologice
Vezi protocolul Institutului dela Nr. 539—544
Pulmon      ţ   Pe suprafaţă, plăci sferice foarte proeminente, lucide şi altele foarte
ag: s* |        mici, cu totul transparente, stafilococi mari.
A. .
Idem j   La fundul striului turbureală albicioasă, streptococi.
B. (
Ganglion cervical ag. s. A.
Plăci ca lămâi
Pe suprafaţă şi în striuri, plăci albe şi opalescente, confluente, proeminente şi lucide şi alte plăci mai proeminente, izolate, în mic număr, de un galben ca lămâia şi puncte mici. In punctele mici sunt streptococi 0,6 p, coloraţia 3.
{Bacili scurţi, omogeni, 0,8 p, coloraţia 3, la extremităţi părţi palide (spori?).
Rinichi J Pe suprafaţă plăci albe, transparente şi plăci punctiforme rotunzite, izo-a^s-       l       late, lucide.
\   Bacterii cu extremităţi palide şi cu capsulă, diplo 0,5 p.
Din cultura pe agar + glicerina din plăci opalescente s'au inoculat 2,50 cg emulsiune, unui cobai, care a murit după 12 zile şi la autopsie s'a găsit peritoneul parietal injectat. Rinichii măriţi puţin de volum şi injectaţi. In ficat şi în splină, nu s'a observat nimic anormal. Pulmonii puţin congestionaţi.
Examenul bacteriologic. S'au făcut culturi dîn peritoneul, pulmonul şi splina cobaiului mort şi nu s'a desvoltat nimic în ele. Făcându-se culturi din rinchi s'au constatat următoarele:
Rinichi ag. s. B.
La suprafaţă, între striuri, puncte, foarte fine transparente, diplocoei foarte fini, mici, capsulaţi? foarte puţini.
In rezumat, în acest caz, nefrita era însoţită de o bronşită, de o pneumonie intensă, precum şi de o tumefacţiune a întregului aparat reticulat limfatic. Această tumefacţiune pare a fi o manifestaţiune proprie a procesului scarlatinos, căci la alte infecţiuni eruptive nu vedem leziuni în această întindere.
Credem dar că, în acest caz, a durat încă acţiunea directă a virusului scarlatinos. Totuşi rinichii nu arată vreo reacţiune vie, numai paliditatea substanţei corticale şi, sub microscop, starea embrionară a părţilor periferice,  indică leziunea.
Examenul bacteriologic iar ne arată prezenţa a două feluri de streptococi, unii care nu sunt probabil decât piogeni şi alţii, anume cei din rinichi, care se apropie mai mult de diplococul lanceolat.
Observaţia XXI. Alexandru Gheorghe, în etate de 14 ani a sucombat în serviciul D-lui profesor Stoicescu, în urma unei nefrite scarlatinoase, la 25 Aprilie 1888. La necropsie s'a găsit:
Edem pronunţat al meningelor; între ele se află mult lichid alb curat. Spaţiile dintre circumvoluţiuni sunt dilatate. Ingroşarea meningelor de-a-lungul vaselor injectate. Substanţa albă a creierului edemaţiată şi retractată în regiunea circumvolu-ţiunilor.
Pulmonul stâng umflat, la secţiune se scurge un lichid abundent şi spumos conţinând vezicule mici; partea postero-inferioară puţin congestionată; totul e aerat. Pulmonul drept: părţile inferioare sunt flasce, brun-rozatre în mod uniform, cu foarte mult lichid sanguinolent şi fără aer.
Bronhiile conţin mucozităţi purulente; la suprafaţă, se desenează bine limfaticele. ;       Cordul e mărit având musculatura flască, de coloare galbenă.
Ficatul puţin mărit cu marginile rotunzite.
Splina mărită, foarte fragilă cu coloare roşie palid.
In cavitatea peritoneului, se află puţin lichid.
Stomacul are mucoasa puţin edemaţiată dar palidă.
Un. pachet de intestin subţire aproape de cecum are un mezenter mai lung, puţin congestionat şi pigmentat cu nişte pete şi reţele albe tendinoase.
In regiunea inghinală stângă, se află o cicatrice reticulată, pigmentată de 4 cm diametru, care e vestigiul unui canal herniar (i s'a făcut operaţia radicală de D-î Dr. Leonte).
Rinichiul drept. Mărit, de volum dublu; capsula se desface uşor, suprafaţa congestionată, vasele dilatate. La suprafaţă se văd mici noduli alb-gălbui; puţin radiculî ce merg în profunzime. Substanţa corticală injectată alb-gălbuie, neregulată cu un aspect marmorat.
Părţile periferice ale piramidelor sunt de un roşu-cenuşiu; părţile centrale gălbui; din papile, se scurge un lichid gros.
Rinichiul stâng. Ceva mai mic decât cel drept, dar cu aceleaşi leziuni.
Diagnoza anatomopatotogică. Nefrită subacută hipertrofică amixtă. Anasarca. Furuncule pe occipital, pe gât şi pe antebraţul drept. Edem acut al meningelor şi al pulmonilor. Restul unei hernii inghinale operate.
Examenul histologie. In rinichi, există leziuni inflamatorii sub formă de noduli, şi leziunile cele mai însemnate se află în jurul glomerulilor şi a unor Vase aproape de glomeruli; glornerulii sunt mici şi constituiţi din puţine anse, adeseori pline cu o substanţă hialină. Capsula este îngroşată printr'o cantitate mare de celule mono-şi polinucleare. De multe ori, în interiorul capsulei, sunt nişte strate multiple de celule epiteliale, care comprimă glornerulii. Tubii contorţi conţin de multe ori cilindri hialini, pe. când epiteliul lor e puţin comprimat, dar se poate colora şi nucleii se pot distinge. Pereţii vaselor uneori sunt hialini şi înconjuraţi de celule embrionare. In tubii din jurul ţesutului embrionar şi între celulele stratelor, se află leucocite ce umplu lumina lor.
292
VICTOR BABES
Fical ag. s. A.
Idem ag. + gl.
A.
Pulmon cartof.
B.
Idem ag. + gl.
A.
Rinichi ser. s.
B.
Idem ag. + gl. A.
i
1
Cercetări bacteriologice
Vezi protocolul Institutului dela Nr. 1T61
Bande şi un strat alb, p]at, transparent, amestecat cu un strat punctat,
opac, cu m.ros plăcut, aromatic. Bacili mici, puţini curbi. Nimic vizibil.
Acoperită cu o substanţă brună ca ciocolata, lucidă şi nişte colonii rotunde, ceva ridicate, tot brune, cu un ombilic, saprogen. Bacili foarte rău vizibili, mici.
Strat subţire, opac, punctat şi precipitat albui în apa de condensaţie. Bacili cu spori mari, 0,6 p.
Nimic vizibil cu ochii liberi.
Bacili fini puţin curbi, uniformi 0,3 p, coloraţia 3.
Bande albe subţiri, plate, transparente, mate. Bacili şi diplobacterii cu vezicule la extremităţi.
In rezumat, acest caz e mai complicat decât cele de mai înainte, se vede că a trecut mult timp după scarlatină şi în adevăr nu mai aflăm streptococi nici în rinichi nici în celelalte organe. Vedem un alt microb, un bacii puţin curb, ocupând organismul şi rinichiul a cărui legătură cu procesul morbid nu s'a putut descoperi.
Observaţia XXII. Şandor Ceapringa, în etate de 7 ani, a sucombat în serviciul D-lui profesor Petrini-Galaţi, în urma unei nefrite scarlatinoase la 27 Septembrie 1888.
La necropsie s'a găsit: cadavrul de o statură mijlocie dar foarte slăbit.
Ţesutul sub-dermic al gâtului edemaţiat şi infiltrat cu un lichid gălbui pur; edemul se întinde între muşchii gâtului. Angina este foarte însemnată şi o amigdali^ă, care s'a transformat într'o substanţă pulpoasă şi gangrenoasă.
Mucoasa faringelui e foarte injectată şi acoperită cu un strat purulent.
Amigdalele sunt de mărimea unei alune şi înconjurate de un strat edematos; iar partea acoperită de mucoasă este într'o stare ramolită, pulpoasă, de coloare gălbue-verde şi murdară.
Mucoasa bronhiilor este injectată, acoperită cu puţină mucozitate. Glandele bron-hice sunt negre, mărite de volum, ramolite şi foarte injectate.
Pulmonul drept prezintă aderenţe aproape în toatjă întinderea sa. In părţile sale centrale se află o induraţiune şi o infiltraţiune sero-purulentă lobulară, formând noduli ca de 3 cm diametru mărime.
Ganglionii  bronhiei din  acest  pulmon se  pot urmări   până   în profunzimea pulmonului.
Ficatul puţin mărit, palid şi fragil.
Splina este de asemenea mărită. La suprafaţa sa se constată o hiperemie în formă de pete, care se prelungesc în mod difuz până în interiorul organului.
Rinichii. Suprafaţa lor palidă, capsula se degajează uşor. Substanţa corticală e mai groasă şi mai fragilă. Cea medulară e puţin mai colorată. Din papile se scurge puţin lichid turbure.
In pericard se află vreo 50 g de lichid turbure.
OPERE ALESE
293
Diagnoza anatomopatotogicâ. Scarlatină. Amigdalită pulpoasă şi gangrenoasă. Flegmon al ţesutului subcutanat şi profund al gâtului şi edem al mediastinului. Ade-nită cronică şi acută a ganglionilor mediastinali. Pneumonie lobulară, limitată la pulmonul drept. Pleurită adezivă în aceeaşi parte. Tumefacţia ganglionilor intestinali. Nefrită scarlatinoasă puţin desvoltată.
Examenul histologie. Rinichii. In jurul capsulei lui Bowmann şi anume în interiorul vaselor, se află ici şi colo o îngrămădire de leucocite. Ansele glomerulare sunt bogate în celule. Capsula este îngroşată şi inflamată în unele părţi; epiteliul capsulei e hipertrofiat şi chiar proliferat. Tubii drepţi în general sunt plini cu o substanţă granuloasă, lucidă şi epiteliul însuşi este umflat şi granulos.
Amigdalele. Epiteliul, dela suprafaţa amigdalelor este umflat şi reprezintă un strat superficial infiltrat cu globule de sânge. Stratul lui Malpighi este foarte vascular. Vasele sanguine şi limfatice ale mucoasei sunt dilatate şi în jurul lor se află o infiltraţiune de celule mononucleare. Vasele sanguine sunt astfel în parte pline cu fibrină sau cu o massă albuminoasă, lucidă, gălbuie şi granuloasă. Foliculii se află în apropiere imediată cu epiteliul turtit. Vasele foliculilor sunt dilatate îa periferie, iar foilcuili sunt formaţi dinr'o massă densă de celule rotunde mononucleare. Criptele epiteliale prezintă un epiteliu mărunt şi sub epiteliu, sunt vase dilatate şi înconjurate de un ţesut embrionar. împrejurul ţesutului dintre foliculi există un ţesut fibros foarte bogat în celule mononucleare, vase sanguine dilatate şi conţinând multe leucocite. O mare parte a foliculilor prezintă în mijlocul lor cavităţi neregulate, formate de ţesutul folicular devenit mai palid şi infiltrat cu o substanţă fibrinoasă, prezentând microbi, grupe dese, compacte, rotunde, formate de streptococi 0,5 p . O substanţă palidă, care conţine bacterii de o grosime de 0,1 p . Mai găsim un strat în care celulele se turtesc puţin şi nucleii formează ţesutul celulelor hipertrofice cu un singur nucleu. In muşchii retrofaringieni, găsim o infiltraţie celulară.
Din amigdale, din ţesutul cervical profund, din pulmoni şi din rinichi s'a izolat streptococul piogen.
In rezumat, în cazul de faţă există o legătură evidentă între nefrită şi între leziunile inflamatorii şi ganglionoase ale gâtului, care datau fără îndoială dela începutul scarlatinei. Procesul întreg decurge sub imaginea unei septicemii subacute şi streptococii aflaţi în ţesuturile gâtului şi în celelalte organe precum şi substanţele toxice provenite din gangrena ne explică îndestul nefrita.
Observaţia XXIII. In ziua de 1 Martie 1889, intră în cura spitalului de copii, în serviciul D-lui profesor Sergiu, pacienta Dumitra Ştefan, în etate de 9 ani... domiciliată în Bucureşti, Str. Şerban-Vodă 142.
Diagnoza clinică. Anasarca scarlatinoasă.
Observaţiuni. Plăci gangrenoase pe coapsa stângă; hipertrofie cardiacă. La 2 Martie, urina examinată conţine o cantitate enormă de urate şi puţină albumină, urme numai. La 3 Martie, cantitatea urinei 150 g de coloarea romului cu un strat gros de sedimente, probabil compus din uree şi uraţi. La 4 Martie, urina nu se poate colecta din cauza expulziunii simultane cu materiile fecale. La 12 Martie urina, conţine 1 g albumină. Bolnava a sucombat la 26 Martie 1889, orele 10 p. m.
La necropsie am găsit:
La partea anterioară a coapsei stângi există o uîceraţiune mare, pielea însă se degajează într'o întindere de vreo 10 cm dela marginea pierderii de substanţă; aceasta se produce din cauza unei supuraţii a ţesutului subcutanat, care e acoperit
294
VICTOE BABEŞ
OPERE ALESE
295
cu un fel de pseudomembrană crupoasă. Asemenea ţesut piogen se mai află şi pe unde pielea nu este ridicată şi pe muşchi, adică pe o întindere mare a coapsei.
Meningele anemice şi edemaţiate, în ventriculii laterali ai creierului, există vreo 20 g de lichid, destul de pur.
Corpul tiroid este mic.
In cavitatea pleuralâ se află un lichid abundent.
Pulmonii „congestionaţi, ţesutul interlobular este îngroşat; lobulii sunt bine pronunţaţi, atelectaziaţi şi de o coloare roşu-grisă, puţin granulaţi, transparenţi şi ridicat la suprafaţă. Alţii sunt tumefiaţi, cu un aspect de carne.
Cordul este îngroşat. In pericard vreo 20 g de iichîd roşu pur. Cordul stâng hiperemiat. Cel drept dilatat, musculatura cordului stâng e de 1,50 cm. Endocardul e galben şi cavitatea cordului este mărită.
Ficatul este mărit de volum şi are o coloare brun-roşie, la suprafaţă cu un aspect marmorat, prezentând pete alb-gălbui ce corespund lobilor şi puncte alb-gălbui diseminate. La secţiune, se scurge mult sânge şi se pot distinge nişte noduli albui uneori ridicaţi în reţeaua interstiţială, care se ridică la suprafaţă. In 'interiorul lobulilor, se disting părţi emoragice şi altele galben-portocalii.
Splina e îobulată şi neregulată; capsula îngroşată; substanţa rigidă şi brun-vânătă. Trabeculii îngroşaţi şi corespunzând unor retracţiuni superficiale; se află câteva infarcte cronice.
Stomacul contractat, mucoasa îngroşată, şi la partea pilorică roşu-brunatră şi aici se ridiqă nişte foliculi mici de 2 mm diametru, înconjuraţi de o zonă brună; toată mucoasa acoperită de mucozităţi aderente.
Rinichii. Capsula lor se desface uşor, suprafaţa e mai injectată. Părţile periferice ale piramidelor injectate, cele centrale mai albui.
Intestinele sunt flasce, conţin un lichid gălbui mucos; foliculii îngroşaţi şi înconjuraţi de o zonă de congestie. Mucoasa intestinului gros e edemaţiată şi presărată de puncte emoragice. In interiorul intestinelor se află o substanţă murdară verzue şi cu un miros urât.
Ganglionii peribronhici drepţi formează o grupă şi fiecare ganglion are mărimea unei alune, de o consistenţă mai moale şi infiltrat cu un lichid turbure de coloare roşie murdară. Cei mai mari conţin şi noduli caseoşi.
Amigdala dreaptă este îngroşată, având o coloare murdară verzuie şi ia presiune, ies prin nişte găuri, dopuri purulente de un miros gangrenos.
In rinichiul drept, la suprafaţă, se află o pată galbenă, lată, care intră în profunzime.
Diagnoza anatomopatologică. Tonsilită foliculară dreaptă cu abscedarea unor foliculi, conţinând o substanţă purulentă ihoroasă. Pleurită sero-fibrinoasă subacută cu bronhopneumonie şi atelectazia pulmonului stâng. Intumescenţă parenchimatoasă şi tubercule cronice ale ganglionilor mediastinali. Pneumonie hipostatică catarală dreaptă. Intumescenţă şi induraţia splinei. Catar cronic şi folicular al stomacului. Rinichii palizi şi induraţi (scarlatinoşi). Infarcte cronice ale splinei şi ale rinichilor. Hipertrofie excentrică a cordului. Pierdere de substanţă foarte întinsă a pielei dela coapsa stângă după gangrena. Infiltraţiune flegmonoasă şi sinovită simplă seroasă a genunchiului stâng. Enterită subacută şi foliculară a colonului. Hidropizie, ascită şi anasarca.
Examenul histologie. Pielea, Stratul cornos este foarte îngroşat; stratul lui Malpighi arată o proliferare şi o infiltraţiune cu leucocite, părţile superioare sunt mai uniforme, cu nuclei foarte palizi. Vasele capilare sunt dilatate şi conţin sânge sau leucocite cu nuclei fragmentaţi. Dermul este infiltrat cu leucocite sau cu celule fixe proliferate şi glandele sudoripare sunt proliferate şi anume celulele glandulare sunt embrionare. In profunzimea pielei, se află un strat gros de ţesut necolorat, semigranulat, formând o reţea, semănând cu o reţea fibrinoasă şi fiind înconjurată cu un ţesut cu foarte multe vase embrionare şi cu ţesut embrionar. In interiorul ţesutului necolorat, se află fragmente de nuclei şi spre centru se văd masse hialine, confluente, care căptuşesc cavitatea, ce este umplută cu asemenea substanţă granuloasă, necolorată cu fragmente de nuclei; în ţesutul care mărgineşte această cavitate sau abces, se văd multe feluri de micrococi, formând grupe de stafilococi şi grupe de streptococi, coci ovali formând lanţuri scurte şi ovale de 0,5 p .
. Rinichii prezintă în ţesutul de sub capsulă, la suprafaţă, mai multe grupe de ţesut embrionar. Glornerulii sunt puţin embrionari; endoteliile vaselor mici sunt fragmentate şi în interiorul vaselor mici se văd nişte corpi ovali şi rotunzi de diametru de 0,4 p— 0,5 (ji; aceşti corpi sunt izolaţi între globulele roşii, câteodată formând grupe. Aici nu se văd microbi.
Ficatul prezintă puţină proliferaţiune a ţesutului interstiţial; o dilataţiune vasculară la partea periferică a lobulilor cu o coloraţiune mai intensă a protoplasmei celulelor ficatului în această regiune, pe când celulele din centrul lobulilor sunt umplute şi infiltrate cu gute mari de grăsime şi cu pigment. Nicăieri nu se văd microbi.
Pulmonul arată o îngroşare a septelor şi o infiltraţiune cu leucocite. In interiorul alveolelor câte una sau mai multe celule mari cu protoplasma pigmentată, gălbuie, lucidă; în alte părţi alveolele sunt umplute cu o substanţă palidă granuloasă şi cu celule mari. In alte părţi ţesutul interstiţial în jurul vaselor mai mari conţine o massă de celule mari şi pigmentate, negre. In fine există alte locuri, unde septele sunt foarte hiperemice şi alveolele conţin sânge sau o substanţă granuloasă, gălbuie, nuclei palizi în destrucţiune şi nişte bacili scurţi sau diplobacterii de un diametru de 0,4—0,5 p.
Rinichii ag. s. A.
Idem ag. s.
B. Idem g. s.
C.
Cercetări bacteriologice
Vezi protocolul Institutului dela Nr. 1268-1280
Sus o creastă; în profunzime şi jos, plăci albui, limitate, [ rotunde ş
ridicate, în mijloc umede. In plăci bacterii ovale, poate capsulate 0,8 p coloraţia 3,4. Un punct
alb în profunzime, diplo şi streptococi 0,5 p.
Poate creastă.
Nu s'a desvoltat nimic.
296
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
297
Pulmon ag. s.
A.
Idem ser. s.
B. Idem cartof.
C.
Cord ag. s.
A.
Idem g. s.
B.
Amigdala ag. s. A.
Idem ag. s. B.
Idem gel. s. C.
In rezumat,
O creastă foarte fină şi jos la fund nişte plăci alb-gălbui, mai mult difuze, opace şi ridicate. Stafilococi, de mărimi inegale dela 0,6 p, 0,7 [x- lp, coloraţia 4, în creastă streptococi câteodată lanceloaţi.
Nu s'a desvoltat nimic.
Idem.
O creastă fină (foarte), jos ia fund cu nişte plăci alb-gălbui, mai mult
difuze şi ridicate. In creastă streptococi lanceolaţi 0,5 p. Poate un striu în profunzime şi puţin precipitat.
Bacili de mărime diferită compuşi din nişte părţi mai mici ovale şi cu o substanţă intermediară. Extremitatea lor uneori mai colorată. Uneori diplo. Sunt şi forme mai groase, piriforme poate 0,8 p, coloraţia 2.
Sus poate creastă şi la suprafaţă nişte plăci mici puţin ridicate, transparente, afară de aceasta nişte plăci late, puţin gălbui, în mijloc puţin ridicate, transparente şi nişte colonii confluente albe şi două culturi cu coloare galben-auriu, pe suprafaţa lor având nişte plăci gălbui, aurii, opace.
In creastă se văd nişte microbi lanceolaţi uneori lanţuri 0,5 p, color. 2.
In plăcile gălbui coci de mărime foarte diferită aproape lp —1,5 p uneori de tot necoloraţi, unii cu striuri ecuatoriale, uneori diplo, alteori puţin ascuţiţi. Mai există lanţuri foarte fine.
In plăcile mici transparente coci, poate stafilococi, 0,4 p, coloraţia 3.
In colonii galbene transparente iarăşi stafilococi 0,4 p — 0,5 p, coloraţia 3.
în cazul de faţă avem de-a-face cu un proces supurativ cu miros urât gangrenos în amigdale. Un alt proces de supuraţie s'a mai găsit pe o mare întindere a coapsei; în pulmoni o congestiune cu lobuli atelectaziaţi.
Examenul histologie arată în rinichi, sub capsulă, un ţesut embrionar; iar în interiorul vaselor nişte corpi ovali şi rotunzi, mai mari decât bacteriile. In piele s'a găsit, în jurul unui abces, un ţesut cu mai multe feluri de micrococi, formând grupe de stafilococi şi grupe de streptococi.
Examenul bacteriologic ne indică o invaziune în interiorul amigdalelor a unui microb lanceolat, care nu creşte pe gelatină. Şi în pulmoni se văd asemenea microbi, care se pot identifica cu microbul pneumoniilor. Asemenea microbi se găsesc şi In rinichi.
Fără îndoială că, în acest caz, invaziunea a pornit dela amigdalele inflamate şi avem de a face cu o septicemie cauzată de un microb, care seamănă mult şi este probabil identic cu bacteria lanceolată a pneumoniei. Fără îndoială există relaţiune cauzală între această invaziune şi între nefrită.
Observafia XXIV. In ziua de 10 Noembrie 1889, intră în serviciul D-lui profesor Sergiu, pacientul Nicolae loan, în etate de 6 ani, domiciliat în Bucureşti, strada Foişorului...
Diagnoza clinică. Nefrită scarlatinoasă.
Observaţiuni. Albuminurie. Urina conţine albumină 2 g la %. A sucombat.cu fenomene cardio-pulmonare la 16 Noembrie 1889.
La necropsie s'a găsit cadavrul bine desvoltat. Buzele livide. In sacurile pleurale o mare cantitate de lichid citrin. Emoragie edematoasă a ganglionilor retrofaringieni.
Pulmonii sunt comprimaţi analogi cărnii. Bronhiile mici sunt astupate cu mucozităţi.
Ganglionii mediastinali sunt măriţi şi suspecţi.
Ficatul este mare şi hiperemic.
Splina mărită,.
Stomacul puţin injectat.
In intestine, sunt o mulţime de tricocefali.
Rinichii sunt mari, cu suprafaţa injectată. Substanţa corticală lăţită şi mai palidă decât cea meduară.
Urina roşiatică murdară.
Diagnoza anatomopatotogicâ. Amigdalită, bronşită şi bronşiolită cronică cu începutul putrefacţiunii. Intumescenţă amigdalelor şi a ganglionilor retrofaringieni cu emoragii. Edem al ţesutului retrofaringian. Hidrotorax. Hidropericard şi puţină ascită. Nefrită hipertrofică subacută. Carnificarea parţială a pulmonilor.
Examenul histologie. Rinichii conţin sânge amestecat cu fibrină, în parte hialină. Ţesutul interstiţial mai bogat în celule fixe. Glornerulii sunt măriţi şi conţin mai multe celule de natură diferită şi anume o proliferaţiune a endoteliilor glomerulare.
Canaliculele arată puţină îngroşare a celulelor, cu nuclei bine conservaţi şi lumenul este câteodată cu o reţea albuminoasă şi nişte resturi de nuclei. Ţesutul interstiţial câte odată formează în jurul capsulelor şi în alte părţi, nişte noduli mici embrionari. Bacterii nu se află în rinichi. In interiorul vaselor mici, se află un număr mare de globi mici, rotunzi, bine coloraţi între globulele roşii, de diametru 0,3 p —0,4 p. Ganglionii bronhiei. Trabeculele îngroşate, foliculii măriţi, difluenţi în mijloc, urmaţi de celule limfatice dense. Vasele sanguine dilatate.
Splina. Pulpa ei conţine mai multe celule mari cu protoplasma galbenă. Câteodată cu mai mulţi nuclei. Venele capilare sinuoase, există o massă de corpusculi, de fragmente protoplasmatice. Sângele vaselor mai mari conţine mai multe leucocite uninucleare.
Ficatul prezintă puţine modificaţiuni şi anume vasele intralobulare conţin ici colo celule, leucocite cu nuclei fragmentaţi. Nu se văd microbi. Celulele ficatului arată câteodată o infiltraţiune grăsoasă.
Rinichi ag. s.
A.
Idem
g. + gl.
B.
Amigdală
ag. s. • A. Idem g. s. B.
Cercetări bacteriologice
Vezi protocolul Institutului dela Nr £41—259
Creastă şi în profunzime streptococi 0,5 p puţin ascuţiţi, coloraţia 4.
Nu s'a desvoltat nimic.
Puncte fine, lucide, ridicate, puţin albui şi creastă. Coci, poate streptococi de 0,5 p, coloraţie 3.
Acelaşi lucru, poate şi lanţuri cu membrii turtiţi.
298
VICTOR BABEŞ
Splina ag. s.
A.
Idem
g. + gî-
B.
Ganglioni scrof. med. ag. s. A.
Idem g. s. B.
Creastă.
Lanţuri de bacterii ovale, diplo sau bacterii puţin ascuţite, lanceolate
0,5 p — 0,6 [X, coloraţia 4. Câteva puncte foarte fine.
Creastă mai cu seamă jos, formată din streptococi.
Nu s'a desvoltat nimic.
in rezumat, şi în cazul de faţă vedem că nefrita scarlatinoasă nu este izolată, ci este asociată cu alte leziuni din partea bronhiilor, amigdalelor, ganglionilor retrofaringieni etc. z
Examenul histologie arată glornerulii rinichiului măriţi şi conţinând celule de natură diferită. In interiorul vaselor mici, o mulţime de globi mici, rotunzi, bine coloraţi de diametru de 0,2 p—0,4 p,.
Examenul bacteriologic ne indică o invaziune în organism a 2 streptococi: unul corespunzând microbului pneumoniei, altul care corespunde streptococului puroiului. Şi în acest caz ca în toate celelalte există o leziune care formează o legătură între scarlatină şi nefrită. Va să zică nu avem trebuinţă să impunem în aceste cazuri o leziune renală consecutivă acţiunii virusului scarlatinos; ci putem privi aceste nefrite ca nefrite infecţioase, cauzate de streptococii şi microbii ^nceolaţi cu o putere septică excepţională. Aşa, în cazul de faţă, microbii lanceolaţi au intrat în mucoasa farin-giană şi bronhică; acestea erau deja slăbite şi predispuse prin procesul scarlatinos, au produs gangrena, au resorbit şi microbii şi productele lor putride, şi este foarte probabil că aceste producte şi bacterii septice generalizate au cauzat nefrita. Nu trebue însă să uităm că frecvenţa nefritei după scarlatină fiind cu mult mai mare decât după alte procese septice ale copiilor, ne arată că scarlatină ca atare trebue să con-tribue Ia desvoltarea nefritei în sensul unei slăbiri şi predispuneri pentru infecţiunea septică.
PLANŞA II
Glomerulonefrita scarlatinoasă, formă proliferativă. (Fixare cu licoarea lui Flemming, mărit: aprox. 400 diam.). Glomerulele q prezintă o proliferare fibroblastieă   foarte accentuată, cu hipertrofie. Celulele care căptuşesc canaliculii sunt slab modificate. In interiorul tuburilor t se văd picături uniforme, de o coloare palidă.
Rinichi mare alb, scarlatinos; (întărirea cu alcool pur; coloraţia : safranină şi Gram; mărit: aprox. 100 diam.). Masse de celule embrionare în jurul venelor şi al glomerulilor. Ele sunt mai dense în jurul nilului glomerulului, e, şi în jurul vaselor mici pline de streptococ, m, colorate în albastru prin metoda Gram. Ţesutul interstiţial este dilatat edematiat, cu numeroase celule embrionare, în consecinţă umflat; deseori în stare embrionară. Glomerulele înseşi, g, sunt proliferate.
iiS. 3. — Proliferare  fibroblastieă   mai  veche  într'un  rinichi  mare,  de o colorare cenuşiu-roşiatică. Capsula glomerulului este alcătuită din mai multe straturi de celule fusiforme. Dar proliferarea cea mai vie, p, are loc în epiteliile capsulare şi se însoţeşte de aspecte de kariokineză, k.
Fig. 1.
Fig. 2. -
Fig.
Fig. 4._ Giomerulita subacutâ, jrS^-ie a^o-ru-
Prlliferare moderată a ^iVv^eSnl de dopuri Măline h. Proliferare
Fig
ig. 5. — Nefrită cronică cu slabe leziuni macroscopice. Leziuni microscopice limitate. Coloraţia Gram şi safranină (mărit: cea 150) arată un început de scleroză a glomerulului şi masse hialine colorate în albastru, care ob-struează primii canaliculi şi produc o dilatatie excesivă a tubului, astfel că epiteliul şi membrana bazală formează, din loc în loc, inele în jurul acestor masse. Un alt cilindru albastru, într'un mic tub drept. Tubii contorţi sunt obstruati în parte de celule mărite ca volum, în parte, de masse granuloase. Canaliculii dilataţi sunt înconjuraţi de un ţesut embrionar, pe cale de organizare.
Fig. 6. — Nefrită scarlatinoasă albă cronică, cu hipertrofie amiloidă.
a) vas dilatat cu peretele interior amiloid; /) fibrină, în apropierea vasului; s) capilar plin de streptococi; t) tub urinar; c) cilindru hialin. Intre aceste formaţiuni, ţesutul conjunctiv este mărit şi embrionar.
Fig.  7. — Nefrită scarlatinoasă parenchimatoasă, cu celule deosebite (leucocite în fragmentare?), în interiorul tubilor, /.
Fig. 8. — Nefrită scarlatinoasă parenchimatoasă, cu formaţiuni deosebite, ca nişte serii de coci mari în canaliculele drepte.
Fig.  9. — Modificarea protoplasmei canaliculelor la începutul nefritei scarlatinoase.
Se vede în io striare a protoplasmei, care devine vacuolară în spre partea centrală.
Fig. 10. — Rinichi amiloid (mare, albicios) după scarlatină.
Se văd masse amiloide pe peretele interior a J arterei glomerulului: a) ansele glomerulare sunt şi ele în parte amiloide şi. ceva mai mult, aceste anse sunt pline de masse cu aspect hialin, dar colorate în galben prin safranină. Capsula glomerulul h, îngroşată lamelar. In câteva canalicule, se vede o descuamare activă şi figuri de diviziune indirectă     U tub mic drept.
Fig. 11. — Rinichi mare scarlatinos de coloare cenuşiu-roşiatică.
Nefrită descuamativă — gt glomerul cu proliferare a membranei exterioare şi a endoteliilor, iv; e, exudatie intracapsulară, cu proliferare a epiteliilor capsulare şi dilatare a primelor căi urinare, prin exudatie granuloasă şi vacuolară; tp, canalicul dilatat, plin de celule epiteliale proliferate, în parte în kariokineză; d, canalicul cuprinzând câteva globule roşii de sânge.
ETIOLOGIA UNEI ENZOOTII A OILOR DENUMITĂ IN ROMÂNIA CÂRCEAG
Am avut onoiarea să expun Aoadenrei, în luna Noembrie 1888, etiologia celei miai răspândite şi miai grave boale ia boilor în România, pe care lam denumit-o hemoglobinuria microbiană a boilor. De atunci- m'am convins că epizotiia, poate cea mai gravă ia boilor în America, febra din Texas, are drept cauză un parazit analog, descris mai târziu de Dl. T h. S m i t h. Parazitul posedă cele mai multe din caracterele bacteriilor, însă aspectul lui în stare vie, sediul lui în globulele roşii, imposibilitatea sau marea dificultate de a-l cultiva, precum şi anumite din caracterele sale morfologice, reamintesc protozoarele cele mai simple: am propus clasificarea acestui microb într'un grup intermediar între bacterii şi protozoare, dându-i un loc apropiat de acela al bacteriilor. Acest grup ar cuprinde hematococul hemoglobinuriei boului şi pe acela al febrei din Texas, foarte apropiată poate chiar identică.
Astăzi sunt în măsură de a putea mări numărul acestor paraziţi curioşi şi de mare importanţă economică. Am găsit un nou reprezentant al acestor paraziţi, într'o boală a oilor, care ocupă în România un teren mai restrâns decât hemoglobinuria boului, însă cu care coincide în anumite localităţi. Această boală numită cârceag este limitată la părţile mlăştinoase ale Dunării de jos, şi mai ales la insulele foarte fertile şi adesea inundate ale Dunării. Acolo vin cu turmele lor, nu numai ciobanii din România, dar şi aceia din Transilvania, aşa încât se găsesc acolo totdeauna sute de mii de oi.
In anumiţi ani, mai ales în lunile Mai şi Iunie se observă la aceste oi o mare mortalitate: e foarte comun ca o zecime şi chiar o cincime din turme să piară de o boală febrilă, începând prin frisoane, prin lipsa de
302
VICTOR BABES
poftă de mâncare, prin prostraţie. Oile stau culcate, se tânguesc, au scaune emoragice, adesea diareice şi câteodată o adevărată hemoglobinurie. Cam jumătate din animalele bolnave mor a doua, a treia zi de boală, pe când restul se restabileşte încet, prezentând o convalescenţă de mai multe săptămâni.
Făcând autopsia animalelor răpuse, se observă adesea un fel de edem galben al ţesutului conjunctiv şi mai ales al mediastinului şi al peritoneu-lui. Musculatura scheletului şi a inimii e palida, flască şi friabilă. Mucoasele faringelui, ale stomacului şi intestinului subţire sunt hiperemiate şi adesea emoragice. Plămânii prezintă lobuli periferici, pneumoniei. Splina e puţin hipertrofiată şi moale, hiperemică. Ficatul şi rinichii sunt palizi şi friabili. Peritoneul, pleurele şi pericardul sunt de obicei presărate cu echimoze. Mucoasa intestinală e hiperemică şi echimozată. Rectul conţine masse de fecale, tari sau moi, amestecate cu sânge; mucoasa lui e totdeauna sediul unor eroziuni emoragice de-a-lungul îndoiturilor a căror bază este adesea acoperită cu o escară de ţesut necrotic, pulpos sau sec, de o culoare brun închis murdar. E vorba deci de o boală acută, febrilă cu emoragii şi edeme, şi mai ales cu o inflamaţie emoragică şi adesea necrotică a rectului. Examinând sângele, se găseşte în circulaţia generală puţină leucocitoză; într'o parte din celulele roşii, există coci rotunzi, imobili, care se colorează bine cu violet de metil, mai puţin cu albastru de metilen, cu un diametru de 0,5 [x — 0,6 ^ , prezentând câteodată o linie transversală, ca un început de divizare; rareori, se găsesc doi corpusculi într'o hematie. Hematiile conţinând parazitul sunt frecvente mai ales în splină şi în edemele emoragice ale seroaselor. In splină, mai ales globulele roşii care înconjoară marile celule ale pulpei sunt acelea care conţin paraziţii. Printre leziunile fine vom menţiona o nefrită parenchimatoasă, cu masse coagulate în lumina tuburilor şi o anumită cantitate de leucocite în jurul vaselor rinichiului şi ficatului.
Trebue observat că mieii nu capătă boala şi că oile indigene sunt mai refractare la îmbolnăvire decât acelea care vin din regiunile în care nu există această boală.
Inoculând 10 g de sânge din splină la patru oi am obţinut la două dintre acestea, a noua şi a zecea zi după inoculare, o febră de 40,5°—41° şi o stare de prostraţie ca şi în boala naturală. Sângele în circulaţie conţinea totodată globule roşii infectate de parazit.
Şoarecii şi iepurii inoculaţi cu sângele animalelor răpuse de boală au supravieţuit; numai doi iepuri au prezentat opt zile după inoculare puţină; febră.
OPERE ALESE
303
Cu toate încercările noastre repetate, nu am reuşit să cultivăm acest paraS I^ urma cercetărilor noastre, este probabil că anumite cond^n Iteorolo^ favorizează .apariţia baalei şi cultura parazrtului in mtas «u.
din .aceste cercetări că hematococul oii, deşi foarte aproba de acela al boului, prezintă câteva deosebiri în ce priveşte morfolog.a, localizarea şi mersul boalei pe care o provoacă.
OPERE ALESE
305
NOTA DESPRE APĂRAREA ROMÂNIEI ÎN CONTRA HOLEREI ÎN 1892
România a ştiut să se apere în contra invaziunii celor trei din urmă epidemii de holeră, apărând în acelaşi timp şi Peninsula Balcanică în contra flagelului din partea de nord şi de răsărit.
In aceste epidemii, boala se apropia de frontierele României fără a putea trece peste ele. Trebue deci să ne întrebăm în ce consistau mijloacele de apărare ale ţării noastre. înainte de a intra în materie îmi voi permite de a rectifica o eroare, care s'a strecurat în raportul către Academie al D-lui P r o u s t, asupra holerei. Dl. P r o u s t, indus în eroare prin svonuri false, pretinde că în ultimia epidemie iau fost cazuri de holeră în România, ceea ce este cu totul neexact, lucru care se poate vedea de altminteri, examinând diatele chiar tale raportului în care Dl. Proust zice că au fost la Rotoşani 50 de cazuri într'o singură zi şi numai 5 decese pe săptămână. Este evident că o astfel de boală nu putea fi holera. Era vorba, într'adevăr, numai de o diaree a copiilor. Tot astfel, am constatat că un copil mort la Giurgiu şi citat de Dl. P r o u s t, a suferit de aceeaşi boală şi nicidecum de holeră.
Măsurile luate contra holerei în România se pot împărţi în măsuri luate la frontiere şi altele în interiorul ţării.
In ceea ce priveşte ultimele măsuri, ele erau absolut insuficiente pentru a garanta oraşele şi satele noastre contra lăţirii boalei. Civilizaţiunea noastră este cu totul recentă şi principiile de igienă n'au pătruns încă în moravurile populaţiunii... Oraşele: şi statele noastre nu dispun, în mare pante, nici de apă bună de băut, nici de o canalizaţiune raţională şi în cele mai multe
| comune mu  există  nici  latrine.  Poliţia  sanitară  este  rău executată,
!" mai ales din cauza insuficienţei numerice a corpului nostru medical, şi
! care la noi nu a primit o instrucţiune practică cu privire la salubritatea
» publică, aşa că izolarea şi desinfectarea raţională ar fi fost grele de exe-
cutat. Numai în ultimele timpuri medicii în funcţiuni publice au fost trimişi I periodic la Institutul bacteriologic din Bucureşti pentru a-şi completa aci
cunoştinţele practice asupra principiilor de higiena modernă şi pentru a i învăţa diagnosticul bacteriologic al holerei şi al altor boale infecţioase.
; Pentru a îmbunătăţi starea sanitară a comunelor, Institutul de bacterio»
j logie construise încă aparate de desinfectare prin vapori sub o presiune
!■ slabă, fixe şi ieftine, care au fost instalate într'un mare număr de localităţi.
In fine, institutul nostru, constatând posibilitatea sterilizaţiunii apei prin j precipitare cu ajutorul unor substanţe ca alaunul (piatra acră), construise
aparate în acest scop şi care au fost asemenea distribuite în ţară, mai ales la gări, în şcoli, cazărmi, în fabricile de apă gazoasă etc. In fine se ordonase, după o inspecţie amănunţită din partea directorului serviciului sanitar, Dl. Felix şi a inspectorilor sanitari, măsuri de urgenţă pentru asa-i narea oraşelor.
I In vederea acestei stări puţin asigurătoare a comunelor noastre con-
j siliul sanitar superior s'a declarat în favoarea unei apărări energice în
contra holerei, care era la frontierele noastre, începând prin instalarea la 6 Iulie a unei carantine de 5 zile la Sulina contra provenienţelor din porturile Mării Negre şi închizând toate celelalte porturi maritime.
După apariţia holerei la Odessa, această carantină a fost ridicată la 11 zile şi o misiune sanitară ulterioară a fost organizată în celelalte porturi mari ale Dunării.
Contra holerei care se întindea în acelaşi timp în Basarabia şi mai ales în Polonia, trebuiau luate măsuri şi pe uscat. Se organiză deci un cordon militar foarte serios de-a-lungul întregii frontiere, se închiseră toate punctele de trecere, afară de câteva, unde se instalară misiuni sanitare, sub direcţiunea medicilor.
Holera însă, care cuprinsese toată Basarabia şi secera de-a-lungul hotarelor noastre, cerea măsuri mai serioase: se instala deci o carantină de [ 8 zile la punctele de intrare şi mai ales pentru provenienţele fluviale la
t Ceatar-Ismail şi pentru provenienţele terestre la Ungheni.
\ In momentele în care holera ameninţa ţara noastră din partea Podoliei
, şi a Galiţiei, se decise stabilirea unei carantine şi la Burdujeni, la frontiera
f, austriacă, închizându-se astfel punctele de trecere în Bucovina.
|
20. Opere alese.
306
VICTOR BABES
OPERE ALESE
307
La 5 Septembrie, holera apăru la Buda-Pesta şi după cum demonstrasem pentru ultima epidemie, ea se propagă de-a-lungul Dunării apropiindu-se de fruntariile noastre. In faţa acestui pericol, se organiză o carantină de 5 zile la frontiera ungară şi sârbă, la Predeal şi la Vârciorova, precum şi pe Dunăre pentru provenienţele fluviale austriace şi sârbe. La această epocă, prin luna lui Septembrie, România a fost înconjurată din toate părţile de epidemie, care '.atinge pretutindeni frontierele no.astire. E într'adevăr important de a constata că epidemia, care făcea victime la Porţile de Fier, la Leova, la Hotin, la Odessa, s'a oprit drept la fruntariile noastre.
Este imposibil de admis aci o întâmplare fericită; trebue cu totul să atribuim acest rezultat măsurilor luate... lia frontiere.
Să examinăm deci un moment în ce consistau carantinele noastre. Nu pot să afirm că ele enau perfecte. Lăsau de dorit mai ales din punctul de vedere al confortului călătorilor. Primul lor efect era de a reduce comunica-ţiunea şi prin urmare pericolul aproape dela 10 la 1. Călătorii, după ce au trecut o revizie sanitară, au fost internaţi în pavilioane izolate, prevăzute cu o instalaţie pentru desinfectare, latrine şi o apă bună. Un pavilion izolat a fost destinat pentru cazurile de boală. Călătorii au fost zilnic vizitaţi de doctor. A cincea zi, călătorii îşi puteau urma călătoria. In acelaşi timp, rufele călătorilor au fost desinfectate prin vapori.
S'a încercat câteva zile, până la stabilirea carantinei, de a se face o simplă revizie a călătorilor şi de a-i urmări şi a le examina starea de sănătate timp de 5 zile. Dar lipsa de medici, lipsa unei poliţii rurale şi obiceiurile ţării făcură imposibilă aplicarea acestei măsuri, aşa că [în mod neapărat] carantina se impunea.
In acelaşi timp cu carantina se opreau mărfurile suspecte din regiunile contaminate, rufele murdare, pieile brute, fructele, brânza, untul, sdren-ţele etc. Alte mărfuri se desinfectau. Institutul de bacteriologic, făcând noi cercetări asupra puterii unor alimente şi a altor substanţe de a conserva germenii de holeră, permise ca să se limiteze şi mai mult lista mărfurilor oprite. La 30 Octombrie, se reduse durata carantinei către Austria, şi la 23 Noembrie aceea dela Ismail; la aceeaşi dată, se permise importarea mărfurilor germane.
In luna lui Decembrie se ridicară cordoanele militare şi carantinele.
Carantina şi cordonul nostru militar au fost într'adevăr foarte serioase. Doi contrabandişti care încercaseră să străbată cordonul au fost împuşcaţi din greşeală şi aceste cazuri au inspirat o mare groază, aşa încât de atunci nimeni n'a îndrăsnit să braveze acest cordon. Tot astfel, un vapor
care a încercat să intre în braţul Sulina, a primit o salvă dela canoniera noastră, care îl sili să intre fără întârziere în carantină.-
Dar chiar presupunând că, dintre 100 de călători ar fi putut scăpa unul de carantină, cu această mare reducere a comunicaţiei creată de carantină, pericolul invaziei holerei era redus cu cel puţin 100 la 1.
Trebue deci să recunoaştem că această măsură a fost mai eficace decât oricare altă măsură sanitară destinată a stinge şi a preveni o boală in-fecţioasă.
In timpul cât a durat carantina, un singur caz de holeră s'a arătat chiar în carantina dela Sulina. Acest caz a fost imediat izolat. Toate cazurile de diaree suspecte, care s'au arătat în România au fost izolate şi produselor lor au fost examinate la Institutul de bacteriologie. Niciunul din* aceste cazuri nu era holeră.
Sfârşind această expunere scurtă, trebue să ne întrebăm dacă nu era justificată carantina în România în faţa acestui rezultat absolut al apărării noastre în timpul celor trei epidemii, faţă cu insuficienţa stării sanitare a oraşelor noastre, care nu se poate remedia decât încetul cu încetul.
Carantina n'a adus pagube prea mari comerţului nostru care consistă mai ales în exportaţiunea produselor noastre agricole. Importaţiunea mai ales a suferit din cauza prohibiţiunilor exagerate de mărfuri.
O probă în favoarea utilităţii şi puţinei pagube cauzate de carantină este popularitatea de care se bucură această măsură printre locuitorii ţării. Nu atât ţara cât străinătatea a condamnat-o, ale cărei interese comerciale au fost lovite prin carantină.
Nu trebue pierdut din vedere că vechile carantine ineficace au fost nişte instituţiuni barbare, fără orientaţiune, o îngrămădire de călători în locuri nesănătoase. Carantina noastră, din contra, dirijată de medici bine instruiţi, consista din barace izolate, foarte higienice, cu o desinfecţiune raţională, latrine şi o apă bună. Ea a fost bazată pe cerinţele ştiinţei, relative la împiedecarea invaziunii baccilului holerei, ale cărei condiţiuni de propagare le cunoaştem.
DL Proust: Rapoartele ca're-mi fuseseră adresate din România, în anul trecut, semnalau cinci cazuri de holeră într'o comună din această ţară. Dl. Babeş pretinde că informaţiile date erau neexacte; D-sa locueşte în această ţară şi fiindcă nu am motive pentru a mă îndoi de acelea culese de D-sa, primesc până la informaţiuni mai exacte, această rectificare.
Ceea ce însă nu pot să admit este că poate veni cineva la această tribună şi să recomande carantinele şi mai cu seamă carantinele de uscat
VICTOR BABEŞ
ca un mijloc de profilaxie la frontierele statelor europene, astfel precum au fost practicate în România. Aceasta este o chestiune acum rezolvată şi pretutindeni carantinele de uscat sunt condamnate, căci ele sunt cele mai 'de multe ori agenţi de răspândire şi de întărire a epidemiilor şi că, împinse la extrem, ele conduc la mijloace atât de barbare ca împuşcarea despre care vorbi Dl. B a b e ş.
De altminteri opiniunea D-sale îi este proprie chiar în România, căci la conferinţa sanitară dela Dresda, delegaţii oficiali ai României, Dl. Dr. F e 1 i x şi G h i c a, s'au asociat la reprezentanţii celor mai multe alte naţiuni, la măsurile cu totul diferite pe care noi le-am propus. Mai ales pentru chestiunea măsurilor de luat la portul Sulina, chestiune al cărei .raportor am fost eu, am fost cu toţii de acord pentruca navele neinfectate să primească vizita medicală şi desinfectarea, iar printr'o derogaţiune specială, pentru vasele care provin din ţări contaminate şi prea apropiate, dela Odessa de exemplu, la o izolare de trei zile cu desinfectare.
Mă simt deci dezolat că trebue să protestez aci în contra acestei mani-festaţiuni retrograde în favoarea unor procedee demne de o altă epocă şi aşa de mult condamnate
Dl. Larrey: îmi voi permite să adaug că într'o Comunicare lia Academia de Ştiinţe, primită de curând cu atâta favoare, Dl. Brouardel a stabilit lămurit că principiul carantinei aproape şi-a trăit traiul.
DL Babeş: Am voit, prin Comunicarea mea, să eonstiat miai întâi ceea ce a făcut România în 1892 pentru a se apăra de holeră. Nu pretind câtuşi de puţin că acelaşi lucru ar fi raţional sau posibil în ţările occidentale mai civilizate. Cred, de altminteri că [această] chestiune a carantinei nu e cu totul rezolvată. Din contra, bacteriologii cei mai distinşi ai Franţei admit că în unele condiţiuni, ca acelea în care se găseşte România, o carantină modernă, bazată pe cunoştinţele noastre igienice şi bacteriologice, este justificată.
Cazul celor două persoane împuşcate nu era deloc legal. Aceşti contrabandişti an fost omorîţi din greşeală de soldaţii cordonului, dar cu toate acestea acest fapt a inspirat o groază salutară.
In rezumat, eu nu sunt carantinar şi nu cred posibilă o carantină în ţările Europei occidentale, dar trebue să constat ceea ce s'a produs în ţara mea, lucru ce probează posibilitatea şi valoarea unei carantine în unele condiţiuni determinate.
APĂRAREA ROMÂNIEI ÎN CONTRA HOLEREI
DL Brouardel, în şedinţa din 19 Septembrie a Academiei de Medicină, răspunzând D-lui Babeş şi presupunând că Dl. Babeş ar fi organizat carantinele din România în contra holerei, aprobând modificaţiunile, aduse vechilor sisteme carantinare, condamnă sistemul suprimării carantinelor acolo unde ele nu pot fi înlocuite prin alte măsuri şi, în special, prin măsurile indicate de conferinţa sanitară dela Dresda. Dl. Brouardel socotind că Dl. B a b e ş ar cunoaşte imperfect aceste măsuri le comunică cu această ocaziune şi Academiei.
DL Babeş răspunde acestei note în şedinţa dela 10 Octombrie 1893. DL Babeş: Mulţumind D-lui Brouardel pentru binevoitoarea apre-ciaţiune ia Comunicaţiilor mele anterioare asupra holerei în România îmi voi permite de a rectifica oarecare afirmaţiuni ale distinsului meu coleg.
In prima linie, mă întreb, de unde Dl. Brouardel a putut conchide că n'aş cunoaşte decât imperfect noile măsuri adoptate de conferinţa dela Dresda. Poate că s'a întemeiat pe informaţiile sale private după care nu s'ar fi făcut în România nimic pentru a o feri de holeră. Dar ţin încă dela început să stabilesc că. nu posed în România nicio putere administrativă, astfel încât măsurile luate sau care s'au neglijat de a se lua, nu-mi pot fi atribuite şi nu dovedesc nimic nici pentru, nici contra cunoştinţelor mele
în materia aceasta.
Nu eu am organizat în anul trecut carantinele. România a urmat numai hotărîrile conferinţelor anterioare inspirate de Dl. Fauvel, precum şi practica conferinţei internaţionale dela Constantinopol; prin consiliile mele am contribuit numai să se amelioreze vechiul sistem în ceea ce priveşte vizita sanitară, starea igienică a instalaţiunilor carantinare, desin-fecţiunea, izolarea şi reducţiunea duratei carantinelor.
Precum însă nu s'a ţinut socoteală de opiniunea mea. asupra carantinelor, era posibil că şi în anul prezent să nu se admită oarecare din con-
310
VICTOR BABEŞ
siliile mele relative la măsurile de luat şi care concordau în parte cu cele ce le recomandase şi conferinţa dela Dresda.
Cu toate acestea, Dl. Brouardel exagerează când zice că în anul acesta nu s'a făcut nimic contra holerei. Din contra, administraţia centrală a desfăşurat o mare activitate pentru ca să oprească flagelul. S'a organizat la hotare o vizită sanitară a călătorilor şi o observaţiune de trei zile la Sulina pentru vasele infectate.
Tot ceea ce pot zice, după călătoriile de studiu făcute în locurile infectate, e că, chiar măsurile ordonate de administraţie, mai ales desinfecţia şi izolarea, au fost în mare parte rău aplicate, sau neglijate, mai ales din pricina numărului insuficient de medici, imperfecţiei poliţiei sanitare, starea insalubră a oraşelor noastre şi din cauza opoziţiei populaţiei.
Tocmai imposibilitatea aplicării imediate a măsurilor indicate de conferinţa dela Dresda, ar fi trebuit să ne impună o carantină întemeiată pe datele ştiinţifice actuale. Socot chiar că conferinţa delta Dresda iar fi trebuit să ţină seama de faptul că măsurile destinate a substitui sistemul caran-tinier cer o stare igienică şi o organizare sanitară, care în unele ţări nu sunt încă realizate.
Termin, exprimând speranţa că în câţiva ani guvernul nostru..., va ajunge, prin lasiamareia oraşelor noastre, prin executarea noii noastre legi sanitare, ia legii relative la impozitele municipale şi ia jandarmeriei rurale, în sfârşit, prin mărirea treptată a numărului medicilor şi prin instrucţiunea lor specială mai completă, să poată combate holera, fără a recurge la măsurile carantiniere oare aduc, fără nicio îndoială, piedici comerţului.
Mai târziu, voi cere permisiune Academiei să-i expun istoria completă a epidemiei în România, atunci când va fi dispărut cu totul.
DL Henri Monod: Dl. Brouardel, oare a fost silit să părăsească sala, dar care avea cunoştinţă de Nota D-lui Babeş, m'a însărcinat să spun Academiei că n'are nicio obiecţie de făcut ideilor principale expuse în această Notă. Rezervându-şi, în modul cel mai expres, opiniunea sa asupra carantinelor terestre, D-sa crede, împreună cu DL B abeş, că rezoluţiile conferinţei dela Dresda nu vor putea fi aplicate de naţiunile actualmente carantiniere decât pe măsură ce ele îşi vor completa mecanismul administraţiunilor lor sanitare; dar crede, de asemenea, că faptul votului acestor rezoluţiuni şi al executării lor de marile puteri europene, va avea ca rezultat să forţeze prin presiunea opiniei publice, ţările, insuficient prevăzute, de a se organiza astfel încât să poată suprima carantinele.
CERCETĂRI SCARIjATINEI
LJbliVAU JL *.----
Studiile noastre asupra septicemiei şi nefritei l) în urma scarlatinei au fost citate mult şi discutate în literatura acestei boale şi mai mulţi savanţi an presupus ca eu privesc streptococul, ce se găseşte adesea în rinichii copiilor morţi de nefrita scarlatinoasă ca pricina scarlatinei. Această credinţă a fost bazată pe oarecare pasagii din lucrările mele, în care protestez contra afirmaţiunii apodietice a celor mai mulţi autori, care neagă orice raport posibil între unii streptococi şi scarlatină ! Deoarece demonstrasem deja în 1882 că, în scarlatină se găseşte aproape totdeauna un streptococ în amigdalele bolnave, şi deoarece găsisem uneori acest streptococ şi în sângele bolnavilor şi foarte adesea în rinichiul scarlatinos, m'am întrebat num^i dacă, în faţa acestor constatări, avem dreptul a nega a priori un rol posibil al streptococului în aceasta boala.
Mai mulţi autori ca R a s k i n, K u r t h, Behring, Klein etc, pretind ca streptococii găsiţi în boalele consecutive scarlatinei, diferă de ceilalţi streptococi. Eu însumi, în cercetările mele comparative asupra streptococilor de provenienţe diferite, am constatat că streptococul cel mai frecvent în scarlatină e format din diplobacterii turtite, destul de mari, formând lăn-\isoare lungi, desvoltandu-se mai uşor în profunzimea substanţelor nutritive (geloza şi gelatina) şi de ordinar pu\in patogeni pentru iepuri, la oare determină după inoculaţiunea unei cantităţi minime, roşeaţă, puţin edem şi febră. " 3^§§ j
Totuşi acest microb este adesea asociat cu un alt microb mai virulent, care seamâna mult cu microbul lui Pasteur- Fraenkel, câteodată chiar şi cu alţi microbi
i) Les bacteries, 1885 şi Septische Prozesse des Kindesalters, 1889.
312
VICTOR BABES
OPERE ALESE
313
!n unele cazuri, se găseşte în loc de streptococul lung, un altul mai scurt, mai rigid, cu membri mai mari la extremităţi şi care se desvoltă greu pe această substanţă, pe când, după mai multe transplantări, culturile pe gelatină devin mai abundente. In fine, sunt cazuri în care rinichii, deşi sunt foarte alteraţi, nu conţin microbi.
Diacă mai mulţi lautori iau găsit mai rar streptococii în rinichi, cauzia e probabil metoda lor de însămânţare.
Se găsesc într'adevăr rar streptococi în secţiunile microscopice ale acestui organ, şi mai rar încă în însămânţările prin înţepătură; dar dacă introducem în tubul cu agar-agar o bucată mică (cât un bob de linte) de rinichi bine sterilizaţi, şi dacă amestecăm apoi bine cu substanţa şi facem de aici alte însămânţări în striuri, obţinem de ordinar rezultate pozitive *).
Numai în câteva cazuri de infecţiune generală scurtă, streptococul lung izolat a fost mult mai virulent decât în cazurile mai puţin acute şi şi-a păstrat mai multe luni această proprietate !
In cele 23 de cazuri pe care le-am examinat, de 11 ori am aflat streptococul singur în rinichi; de cinci ori streptococul iamesteciat cu un microb din grupul bacilului septic al lui Pasteur, de două ori acest microb septic singur; de două Gri streptococul amestecat cu alţi microbi; şi în trei cazuri rinichii au fost sterili. Cazurile în care era streptococul în rinichi au fost complicate de inflamaţiuni adeseori gangrenoase ale amigdalelor sau ale ţesuturilor vecine şi într'însele am aflat aceiaşi microbi.
In cazurile în care rinichii conţineau microbul septic, există de ordinar o pneumonie, pulmonii conţinând acelaşi microb singur sau amestecat cu alţii. Au fost cu toate acestea şi cazuri unde rinichii conţineau streptococul, pe când celelalte organe dau microbul lui Pasteur.
Tn cazurile în care rinichii nu conţineau microbi cultivabili, celelalte organe nu erau întotdeauna sterile; astfel pulmonii infiltraţi conţineau microbul septic al lui Piasteur-Friaenkel dar care nu ena generalizat în organism. In patru cazuri, numai microbii din rinichi şi mai cu seamă glornerulii conţineau nişte masse hialine, sau mai bine nişte corpusculi rotunzi sau anguloşi cu reacţiunea hialină. In două cazuri, unele tuburi conţineau şi leucocite cu o fragmentaţiune particulară, semănând cu cele ce se găsesc în difterie.
In ce priveşte leziunile miacroseopice iale rinichilor scăriatinoşi, nu este îndoială că rinichiul mare sau alte forme de nefrită mtanifestă sunt nare în
]) Această metodă, pe care am indicat-o în 1887 la Congresul de Igienă din Viena, pentru constatarea microbului holerei în rinichi nu trebue neglijată în analiza bacteriologică a organelor...
saceastă .afecţiune. Ceea ce se găseşte de ordinar este un rinichi destul de mic fără, sau cu puţine aderenţe capsulare, cu suprafaţa brună palid, cu desen venos mai pronunţat, cu substanţă corticală abia îngroşată, fragilă, mai palidă şi cu un desen mai pronunţat decât al piramidelor. Câteodată se văd glornerulii mai pronunţaţi lia secţiunea rinichiului.
Sub microscop, am găsit într'un mod constant în aceste cazuri (Septische Prozesse, 1889) o stare embrionară împrejurul vaselor mai mari, o proliferare a ţesutului interstiţial mai cu seamă în părţile periferice ale organului, o mărire moderată a celulelor fixe şi epiteliale ale capsulei lui Bowmann şi o proliferare mai mult sau mai puţin pronunţată a diferitelor celule care intră în formaţiunea glomerulului; cu toate acestea, trebue să ţinem seama de starea normală la copii, unde glornerulii sunt bogaţi în celule.
De asemenea, găsim foarte adesea masse hialine în rinichi, în ansele glomerulare şi cilindri subţiri hialini, precum şi o stiaire turbure ia epiteliilor canaliculare, dar fără dispoziţiunea nucleilor. In această formă, nu am găsit prin examen microscopic nici microbi, nici leziuni profunde ale pereţilor vasculari, al^ ţesutului interstiţial sau parenchimatos, ceea ce aflăm, din contra, în formele mai rare în care rinichii arată o nefrită bine pronunţată. Un alt fapt important în seria mea de experienţe e constatarea unei leziuni mai vechi în cele mai multe cazuri de nefrită scarlatinoasă, anume a amigdalelor, a bronhiilor, a ţesutului faringian, cervical, mediastinal sau pulmonar, care servă de intermediar între scarlatină şi leziunea rinichilor.
Scarlatină determină, spre exemplu, nişte abcese sau o pneumonie mai mult sau mai puţin latentă, care prin productele infecţioase sau toxice, pot determina o leziune mai pronunţată în rinichii, deja alteraţi de virusul scarlatinos.
In faţa acestor constatări pe o scară întinsă, nu au valoare publicaţiu-nile bazate pe un singur caz de scarlatină. Astfel, sunt autori care, bazaţi pe analiza bacteriologică a unui singur caz, constată, ceea ce constatasem deja acum 6 ani, că nu se găsesc streptococi în rinichi dar numai în ţesutul amigdalelor şi de aici conchid că streptococul nu ppate fi cauza scarlatinei.
E regretabil că pot ieşi astfel de publicaţiuni incomplete, ale căror concluziuni nu sunt sprijinite pe fapte dm institutele de bacteriologie. Chiar afirmaţiunea că rinichii nu conţineau streptococi, adesea nu e bazată pe un examen bacteriologic exact. Tot asemenea nu putem aproba pe autorii care, bazaţi numai pe câteva fapte, descriu în această boală o singură specie de streptococi.
314
OPERE ALESE
ASOCIAŢIUNILE BACTERIENE ALE BACILILOR TUBERCULOZEI CU MICROBII EMORAGIEI
Emoragiile strâns legate sau mai independente de leziunile tuberculoase, constitue o complicaţiune frecventă a tuberculozei. Se considerau chiar aceste emoragii ca aparţinând tuberculozei, afirmându-se că unele manifestaţiuni ale tuberculozei sunt neapărat asociate cu emoragiile. In Comuniaaţiunile noastre la Congresele de tuberculoză, în 1889 şi 1893, lam insistat asupra formelor emoragice de tuberculoză, produse printr'o aso-ciaţiune bacteriană pe care trebue să le distingem bine de accidentele emoragice datorite acţiunii distructive a bacilului tuberculozei.
In deosebi trebue să distingem: 1) Emoragiile ca rezultat mecanic al tuberculozei chiar, cum se întâmplă în caverne, unde e vorba de uzura şi dilataţiunea arterelor care se găsesc în focarul tuberculos; sau al emora» giilor consecutive turburărilor mecanice sau iritaţiunilor mai mult sau mai puţin depărtate; 2) emoragiile care pornesc dintr'un focar tuberculos în putrefacţie şi care însoţesc fiecare focar tuberculos nou căruia emoragiile îi sunt mai mult sau mai puţin asociate; 3) cazurile unde o distrucţiune difuză, mai cu seamă a mucoaselor, printr'o erupţiune tuberculoasă, servă ca poartă de intrare a unei infecţiuni emoragice, cu sfârşit letal datorit infecţiunii emoragice cu purpura.
Cazurile următoare represinta exemple demonstrative de această complicaţiune destul de frecventă, menţionată în Comunicaţiunile noastre şi asupra căreia atrag din nou atenţiunea.
I. I., 65 de ani, cismar, e primit în Spitalul Brâncovenesc la 22 Martie, într'o stare gravă, cu diagnosticul: purpura emoragică; el sucombă la 23 Martie.
OBSERVAŢIA I
Tuberculoza asociată la o infecţiune emoragică
Serviciul D-lui Dr. Buicliu
Cazul din 24 Martie 1892
316
VICTOR BABES
Anatomie patologică. Cadavrul brun palid, având mici pete de purpura, mai cu seamă la trunchi şi părţile superioare ale membrelor; sistemul osos bine desvoltat; gâtul lung, toracele lărgit şi bombat; abdomenul escavat, venele superficiale injectate; meningele sunt subţiri, circumvoluţiunile turtite şi largi, şanţurile strâmte. Meningele se desface moale. Podeala ventriculului al IV-lea e puţin transparentă, gelatinoasă şi de coloare cenuşie.
In cavitatea peritoneală, se găseşte puţin lichid clar roşiatic. Ţesutul conjunctiv al mediastirului e edematos.
In cavitatea pleurală stângă, 1 1. de lichid sanguinolent turbure amestecat cu flo-coane fibrinoase.
Plămânul umflat la partea anterioară. Se găsesc la partea posterioară focare cu un diametru de 4—5 cm, confluente, de coloare lividă. Lobul inferior este tumefiat, boselat, cu marginile subţiri şi flasce, atelectazice. Suprafaţa e acoperită de false membrane fibrinoase, recente. Suprafaţa de secţiune prezintă în lobul superior tuberculi cazeoşi, risipiţi împrejurul micilor bronhii, în unele locuri aceşti tuberculi sunt confluenţi şi înconjuraţi de o zonă emoragică. Aceia care ating volumul unui bob de linte, prezintă în mijloc abcese circumscrise, uneori de o zonă cenuşiu-brună, sau cenuşie granuloasă. In alte regiuni (la partea superioară a lobului inferior) s'au produs prin confluenţa acestor noduli, nuclei *) cu un diametru de 1 cm, de o consistenţă pulpoasă, galbenă. Restul lobului inferior, este atelectazîat, hiperemic şi presărat cu o mulţime de mici nodozităţi peribronhice.
Plămânul drept e şi el umflat, anemiat. Prezintă la suprafaţă, şi în interior» depărtate unele de altele, pete emoragice, brune sau roşu-negricioase. La secţiune, se găseşte lobul inferior presărat cu infiltraţiuni lobulare, de 2—3 cm, confluente, proe-minând la suprafaţă, roşii, brune, carnificate, conţinând nodozităţi cenuşii sau galbene,, miliare sau submiliare, confluente, formând noduli neregulaţi.
Mucoasa laringelui este palidă, acoperită cu puţine mucozităţi. Ficatul brun negricios; partea centrală a lobulilor e roşie-negricioasă. Există aderenţe între unghiul drept al colonului şi vezicula biliară. Splina puţin mărită, capsula e îngroşată şi albă.
Mucoasa stomacului e acoperită de o mucozitate galbenă, groasă; e injectată, mamelonată. Căile biliare sunt libere; Bila e galben-brună, opacă.
Ganglionii mezenterici măriţi.
In intestinul subţire, foliculii ating mărimea unui bob de linte, cei mai mari sunt cazeoşi şi prezintă o mică ukeraţiune centrală. Rinichii sunt mari, capsula se desface cu uşurinţă; suprafaţa rinichilor prezintă o injecţiune pe o bază cenuşiu-brună, cu puncte emoragice roşii. Substanţa corticală e mai largă, galben-cenuşie; piramidele sunt de un roşu palid dar mai injectate decât stratul cortical.
Diagnostic anatomopatologic. Peribronşită tuberculoasă subacută, cu mici caverne; disoluţia purulentă a tuberculilor confluenţi; atelectazie cu pneumonie descuamativă a lobilor inferiori ai celor doi pulmoni. Edem inflamator al mediastinului. Tuberculi foliculari cu ulceraţiuni primitive ale intestinului. Tuberculoză foliculară pornind dela intestinul subţire. Nefrită parenchimatoasă subacută. Pleurezie sero-fbrinoasă emoragică stângă, emoragie pulmonară, purpura.
J) Regiuni de condensare a nucleilor (Nota Red.).
OPERE ALESE
317
Examen histologie. Plămâni. Infiltraţiune celulară a ţesutului interstiţial mai cu seamă împrejurul micilor bronhii, care prezintă o descuamare a epiteliului, ale cărui celule au devenit mai palide cu nuclei puţin coloraţi; lumenul acestor bronhii conţine o massă granuloasă. In unele locuri, alveolele sunt dilatate şi umplute cu o massă de celule endoteliale, cu leucocite, cu un reticul fibrinos, alocuri alveolele sunt dilatate şi pline cu sânge. In fine, găsim noduli cazeoşi, uniformi, cu o coa-gulaţiune vitroasă sau granuloasă, înconjuraţi de o zonă de nuclei şi de masse pigmentare, şi apoi de un ţesut fibro-plazic; în aceşti noduli, şi mai cu seamă la periferia lor,  există  bacili tuberculoşi. Se  constată încă, prezenţa  unui streptococ.
Examen bacteriologic. Culturile făcute din infiltraţia roşie a pulmonului pe agar glicerinat: Colonii mici cu diametru până la î mm albe transparente, rotunde precise, având la centrul lor un punct alb proeminent. In fundul lichidului de concentraţie, există un precipitat noros, o creastă de punc+e mai mari opace. La microscop, se văd aceste colonii formate de streptococi cu membrii dubli şi comprimaţi, de 0,8 jx;
coloraţia 4.
Soluţiunea pe gelatină simplă, nimic.
Culturi făcute din bronhii. Pe agar glicerinat: la suprafaţă câteva puncte cu diametrul până la 1 mm; desvoltarea s'a făcut mai bine în profunzime, unde coloniile sunt mai mari, opace; precipitat floconos la fund. Se văd la microscop, mai ales streptococi comprimaţi, rigizi, mari sau mici, uneori în lanţuri mai dense din care ies pseudoramificaţiuni mai subţiri.
Membrii sunt uneori ovoizi, inegali, dela 0,6 p. până la 1 p, coloraţia 4. Prima diluţiune pe agar glicerinat da o massă de puncte cu totul izolate, abia aburii, şi o creastă de vinete fine; puţin precipitat noros. Se văd streptococi mai mult paraleli, cu membre rotunzite uneori oblongi, de 0,8 p diametru, coloraţia 4. Ei se colorează bine prin metoda lui Gram. Ei turbură bulionul formând granulaţiuni fine.
A.ceieaşi colonii se desvoltă pe agar însămânţat cu tuberculi pulmonari confluenţi, dar punctele sunt puţin mai mari, alburii; creasta formată de puncte în profunzime; precipitat mai abundent. La microscop diplo- şi streptococi, comprimaţi, neegaîi, cu diametru 0,7 p —1 p, coloraţia 3—4.
Abces pulmonar. Pe agar glicerinat, aceeaşi massă de puncte mai pronunţate, foarte mici şi cu totul izolate. Creastă pronunţată mai cu seamă în jos. Precipitat foarte puţin ca un nor. Strepto- şi diplocoei de mărimi diferite uneori ascuţiţi. împrejurul lor se observă un reticul ca acela al fibrinei. O diluţiune pe agar glicerinat a dat acelaşi lucru.
Pleura. Ag. + gl. Puncte foarte mici abia vizibile, la suprafaţă. Precipitat puţin abundent. O creastă de puncte foarte mici, mai pronunţată în jos. Strptococi lungi, egali, ttrHe lanţuri mai rigide, 0,8 jjl.
Diluţiune de gelatină. Numai în profunzime o massă de puncte albe mai mari Diplocoei şi streptococi cu membrii rotunziţi, 0,8 p, coloraţia 4.
Mediastin. Ag. 4- gl. Precipitat puţin abundent, floconos, brun prin transparenţă în jos. In sus, câteva puncte albe formând o creastă. Streptococi în foarte mic număr cu membrii neegali, având o dungă transversală sau chiar longitudinală.
In diluţiune pe Ag. + gl. nimic.
Splină. Ag. + gl. Mari puncte albe, neregulat aşezate în substanţă, la suprafaţă nimic. Streptococi formaţi în parte din membri ovali şi ascuţiţi, în parte prin membri rotunziţi, îndepărtaţi unii de alţii, diametrul 1 p,, uneori mai mari, coloraţia 4.
318
VICTOR BABES
Ficat. Ag. + gl. La suprafaţă nimic, în fundul lichidului un precipitat alburiu floconos; creastă în profunzime. Streptococi în lungi lanţuri, mai dense şi comprimate, 0,9 jx, coloraţia 4.
In diluţiune pe gelatină, nimic.
Rinichii. Ag. + gl. Un flocon alb neregulat în profunzime, format de bacili uniformi semănând cu aceia ai antraxului.
Culturile făcute din peritoneu şi din emoragiile pielei au rămas sterile.
Un iepure inoculat sub piele, cu o cultură din bronhii moare după patru zile; la autopsie, se constată o congestiune intensă a rinichiului şi ficatului, splina mărită, plămânii hiperemiaţi. In toate aceste organe, s'au găsit aceiaşi streptococi.
ConcluziunL In acest caz, noi putem aprecia bine, distribuirea microbului asociat tuberculozei şi care a cauzat, fără îndoială, infecţiunea generală emoragică.
E vorba de un streptococ destul de mare, care se desvoltă greu în profunzimea gelatinei. Ca probă de efectul patogen al acestui microorganism se poate invoca prezenţa sa în cultură pură în mai toate organele alterate, şi efectul său asupra iepurelui producând o septicemie mortală; microbul există în bronhii în cultură pură. Acest fapt pare a proba că infecţiunea septică şi emoragică secundară a pornit din bronhii care reprezintă calea naturală pentru invaziunea microbilor în pulmon. E de observat că abcesele plămânului conţin înafară de streptococ, un microb puţin diferit, care seamănă mai degrabă cu pneumococul.
OBSERVAŢIA II
Tuberculoza pulmonară acută. Purpura emoragică
Ana B..., în etate de 10 ani, intră în Serviciul D-lui Prof. Sergiu la 20 Ianuarie 1890. Rezultă din anamneză că acest copil suferise cu trei săptămâni mai înainte de un catar al mucoaselor însoţit de o erupţiune de mici pete roşii, neregulate pe faţă, membre şi corp, febră intensă: fusese atinsă probabil de rujeolă. Fenomenele morbide nu dispăreau şi starea copilului agravându-se din ce în ce, mama se decide a-l aduce la spital. La primirea sa, se constată o febră intensă, cu o temperatură de 39,5°—40,5°, pulsul varia, 124 dimineaţa, 140 seara; raluri sibilante şi subcrepitante la cei doi pulmoni, lipsa de apetit, scaune diareice. La 5 Februarie, apar pete emoragice la partea anterioară a coapsei drepte care se generalizează repede.
Starea copilului s'a agravat prin apariţiunea unei surdităţi şi a prostraţiei. La 7 Februarie, copilul moare.
Autopsia făcută la 9 Februarie: cadavrul emaciat; toracele îngust turtit; gâtul lung, subţire, părul blond, pupilele dilatate. La părţile anterioare ale coapselor şi pe abdomen, mai cu seamă la dreapta se văd pete emoragice. Oasele bolţii craniene subţiri, meningele edemaţiate, infiltrate de sânge la dreapta în regiunea lobilor optici şi a scizurii lui Sylvius; se văd deasemenea pete emoragice mai difuze în dreptul circumvoluţiunilor sfeno-temporale.
Substanţa cenuşie e puţin roză, substanţa albă cam moale. Meningele sunt aderente la regiunea plicei curbe, şi la partea inferioară a circumvoluţiunilor centrale de ambele părţi.
Glanda tiroidă e mică, palidă. Mucoasele laringelui şi ale traheii injectate şi acoperite  de  abundente mucozităţi purulente.  Plămânul  stâng e aderent  de părţile
OPERE ALESE
31
inferioare ale peretelui toracic, e mărit de volum, mai consistent; părţile posterioare sunt indurate, cianotice. Plămânul e presărat cu numeroşi tuberculi miliari, gălbui, până la mărimea unui bob de mei; plămânul este brun roşiatic hiperemiat, conţinând o mare canitate de lichid turbure; partea superioară a lobului inferior e hepatizată, fragilă, dând prin raclare puţin lichid clar, sanguinolent; se observă la partea inferioară a acestui lob, aceeaşi infiltraţiune, plămânul având o coloare roşie închis puţin granuloasă la secţiune, rigid şi atelectazic având aspectul de infarct hemoragie. Mucoasa bronhiilor e injectată; bronhiile conţin o mucozitate purulentă. Plămânul drept e aderent la toată întinderea prin false membrane puţin solide; el e comprimat, mai rezistent, dar conţine pretutindeni aer. La partea posterioară şi inferioară, sunt mai mulţi noduli tari cenuşiu-roşii bine limitaţi, proeminenţi cu un diametru de mai mulţi centimetri uneori confluenţi, uşor granulaţi cu puncte gălbui, semănând cu tuberculii.
Ganglionii bronhiei şi mediastinali hipertrofiaţi şi cea mai mare parte atinşi de cazeificaţiune, unul cu deosebire, e cu totul înmuiat, formând un fel de sechestru înconjurat de capsula glandei cu totul netedă având aspectul vaselor cu pereţii bine precizaţi. Alţi ganglioni sunt înmuiaţi, conţinând un puroi dens, înconjuraţi de o substanţă cazeoasă sau pulpoasă." In interiorul vaselor, nu se văd tuberculi.
Pericardul conţine aproape 20 cm3 de lichid clar; împrejurul marilor vase, există puncte de purpură; inima puţin mărită, musculatura ventriculului stâng puţin îngroşată brună palid; ventriculii conţin chiaguri gelatinoase. Ficatul mărit cu marginile rotunjite de coloare cenuşiu-gălbuie, suprafaţa de secţiune are aspectul marmorat, presărată cu o massă de tuberculi miliari, puţin mai mari cenuşii sau gălbui. Splina e mare, capsula destinsă, pulpa roşie închis destul de consistentă, granuloasă, presărată cu tuberculi miliari; se vede o splină accesorie de mărimea unei alune fixată la hilul organului.
Stomacul e dilatat, umplut cu un lichid verzui; mucoasa foarte palidă. Intestinul gros e puţin contractat, mucoasa e injectată.
Rinichii sunt lobulaţi, suprafaţa lor e injectată pe un fond cenuşiu-gălbui; se găsesc de asemenea puncte emoragice, şi altele gălbui difuze. Substanţa corticală prezintă un desen mai pronunţat, piramidele sunt palide.
Diagnostic anatomo patologic. Tuberculoză cazeoasă cronică, cu distrucţiunea puriformă a ganglionilor bronhiei şi mediastinali. Tuberculoză miliară şi submiliară a pulmonilor, ficatului, splinei şi venelor. Pneumonie descuamativă lobulară a lobului inferior stâng; induraţiunea şi infiltraţiune tuberculoasă şi emoragică a pulmonului drept cu bronşită purulentă. Purpura emoragică. Emoragii în meninge; meningoencefalită începând la partea inferioară a lobului central şi la părţile posterioare ale circumvoluţiunilor frontale
Examenul bacteriologic. Culturile pe agar glicerinat şi pe gelatină, făcute din sângele venei jugulare, din splină, pleură, bronhii, pulmon, au rămas sterile. Ganglionii supuraţi ai mediastinului, au dat pe agarul glicerinat, colonii neregulate, confluente, albe ca seul la centru, transparente la periferie, bine limitate, formate prin bacili sau bacterii ovoide, umflate cu părţi veziculoase şi puncte colorate, formând un fel de zooglee; 0,7 jjl diametru, coloraţiune intensă.
Emoragiile meningee au produs la suprafaţa agarului glicerinat, un strat sbârcit mat, format prin bacili mai lungi, reniformi puţin distanţaţi, cu diametrul 1 p, , coloraţiune foarte intensă.
320
VICTOR BABES
OPERE ALESE
321
Concluziuni. In acest caz, s'a desvoltat în urma distrugerii tuberculoase a ganglionilor mediastinali, care probabil e în raport cu rugeola, o adevărată purpură cu emoragii în meninge sub forma unei meningoencefalite emoragice. Nu s'a găsit microbi, în cea mai mare parte din organe.
Nu se poate acorda o mare importanţă, bacililor pe care i-am constatat în ganglionii supuraţi şi în emoragiile meningee, cu atât mai mult cu cât în cazul prezent nu s'au făcut experienţe asupra animalelor. E probabil că ei sunt în raport cu supuraţiunea mai acută a regiunilor unde ei au fost găsiţi. In ceea ce priveşte emoragiile !e putem considera sau ca o consecinţă a substanţelor solubile sau a pro-duşilor chimici ai bacilului tuberculozei, sau a altor microbi localizaţi în vreo parte a organismului, sau ca rezultat al leziunilor sistemului nervos central.
OBSERVAŢIA III
Tuberculoză pulmonară emoragică. Pete emoragice pe luetă, în pulmon, pe intestine şi peritoneu
Serviciul D. Prof. Petrini-Galatz I. D..., în etate de 12 ani intră în Serviciul medical al D-lui Prof. Petrini-Galatz la 24 Februarie 1888. Diagnosticul clinic a fost: tuberculoză pulmonară. La 15 Martie sucombă. La autopsie găsim:
Amigdala dreaptă ulcerată de o coloraţiune cenuşiu-verzuie, exalând o odoare fetidă; marginile u'ceraţiunii neregulate. Lueta este edemaţiată, emoragică în unele locuri şi acoperită cu un exudat cenuşiu aderent. Cartilagele lui Wrisberg şi Santorini mărite de volum, epiglota îngroşată, coardele vocale, mai cu seamă cea dreaptă, tumefiate şi de coloare verzuie murdar. Mucoasa traheală prezintă o coloraţiune variată, grosimea sa e aproape normală, se văd pete verzui închis unde mucoasa lipseşte, aceste plăci ocupă mai cu seamă linia mediană posterioară, şi ele devin mai întinse, pe măsură ce ne apropiem de bifurcaţiunea bronhiilor, unde mucoasa e cu totul verzuie.
La vârful pulmonului stâng, găsim o mare cavernă formată de un sistem de cavităţi sinuoase, comunicante.
Peretele e cenuşiu şi infiltrat de un lichid puriform puţin consistent şi fetid. Restul plămânului e semănat cu tuberculi confluenţi. Aceşti tuberculi sunt circum-scrişi de o zonă emoragică roşu-negricioasă. Se observă încă în unele locuri câteva cavităţi mai mici decât cele dela vârf.
Plămânul drept prezintă în lobul mediu o cavernă cu diametrul 4 cm, cu pereţii cazeoşi. Ganglionii bronhiei corespunzând plămânului stâng sunt negri, înmuiaţi şi răspândesc un miros fetid, acei care corespund plămânului drept sunt mai puţin afectaţi. Ganglionii retrofaringieni sunt foarte măriţi de volum, puţin cazeoşi şi de o coloare cenuşie.
Pe peretele posterior al  faringelui  încă există ulceraţiuni   analoage  cu acelea de pe amigdale.
Peritoneul prezintă mici pete emoragice roşii, ganglionii mezenterici foarte măriţi, cazeoşi, înconjuraţi cu o zonă emoragică. Pe mucoasa intestinală, se văd vaste ulcere lungi transversale, cu marginile subţiri şi murdare, care au distrus în unele locuri peretele  intestinal. Aceste ulcere intestinale sunt infiltrate de sânge  şi înconjurate
de echimoze. Ansele intestinale ale ileonului sunt aglutinate la nivelul ulceraţiunilor prin aderenţe slabe şi lesne de desfăcut. Mai multe din aceste ulceraţiuni au perforat în acelaşi timp, cele două anse ale intestinului alipite şi au produs fistule mucoase.
Se" mai constată la partea inferioară a colonului ascendent o vastă ulceraţiune, cu marele diametru transversal cu fundul murdar, acoperită cu o substanţă ihoroas^ă, fetidă.
Ficatul mărit, palid, mai consistent, e presărat cu tuberculi miliari difuzi. La suprafaţa rinichilor, se văd mici pete alb-gălbui, difuze, prelungindu-se în profunzime sub formă de mici conuri.
Victor Babeş trepanând un iepure cu virus rabic. El a introdus freza în locul coroanei de trepan pentru trecerile de virus rabic în vederea obţinerii virusului fix.
Diagnostic anatomopatologii Tuberculoză granuloasă a ganglionilor limfatici ai gâtului, mediastinului şi mezenterului. Tuberculoză emoragică cazeoasă a părţilor centrale ale plămânilor şi cavernă gangrenoasă a plămânului drept. Gangrena amig-dalei drepte, a bronhiilor, a traheii, a laringelui şi a faringelui cu câteva ulceraţiuni superficiale. Ukere tuberculoase, uneori emoragice şi gangrenoase ale intestinului eu perforaţiuni şi aderenţe ale anselor intestinale. început de peritonită generalizată. Câteva mici Aubercule în rinichi. Emoragii diseminate pe suprafaţa peritoneală. Emoragii în ganglionii mezenterici.
Histologie patologică. Ingroşarea ţesutului periferic al ganglionilor cu infiltraţie de celule embrionare; bacili tuberculoşi în capsulă la nivelul foliculilor şi împrejurul vaselor sanguine. Ficat. Granulaţiuni tuberculoase sub capsula lui Glisson şi în ţesutul conjunctiv peritoneal.
Hepatită interstiţială limitată cu hipertrofia canaliculelor biliare. Bacili tuberculoşi într'un tubercul cazeos al ficatului.
Cercetările bacteriologice. Insămânţările făcute din trahee pe serum ne-au dat în lungul striurilor, plăci confluente albe, mate,  saprogene. La microscop, se văd
21. Opere alese.
322
VICTOR BABES
bacili semănând cu aceia ai febrei tifoide, uneori umflaţi la extremităţi şi mai bine coloraţi, cu.un diametru de 0,4 ^ ,
In diluţiune pe agar glicerinat, s'a desvoltat în jos, o bandă albă strălucitoare şi puncte transparente saprogene formate din diplobacterii de 0,3 [x, bine colorate. A doua diluţiune pe gelatină simplă produce un bacii foarte subţire (0,1 pţ, ) colo-rându-se slab şi producând în lungul striului mici colonii abundente, alb-gălbui.
Insămânţările făcute din ficat pe serum au produs mici puncte transparente. Culturile din rinichi s'au desvoîat la suprafaţa serului, sub formă de plăci rotunde proeminente alburii şi câteva plate cu marginile neregulate transparente saprogene, formate din bacili semănând cu acei ai febrei tifoide, cu mici spori la extremităţi.
Diluţiunea B, pe serum, dă bacili semănând cu aceia ai difteriei, dar mai mari sau în diplo, formând la suprafaţă plăci proeminente, izolate. Diluţiunea C, pe gelatină, produce chiar în substanţă, corpusculi rotunzi izolaţi, formaţi din bacili foarte fini cu diametrul 0,2 p.
Culturile făcute din suprafaţa intestinală pe serum sunt constituite din mici colonii confluente, strălucitoare, transparente, proeminente, granuloase, formate de bacili scurţi, coloraţi în mod neegal, de 0,4 (x, de o colorabilitate intensă, dispuşi în grupe.
La 2 Aprilie, s'a inoculat cu cultura C din trahee, un şoarece la baza cozii. Moare după 5 zile. La autopsie, se constată splina mărită de coloare închisă, aderentă la peritoneu, parenchimul ei e transformat într'o substanţă cazeoasă compactă şi alb-verzuie; partea splinei în contact cu stomacul e plină cu tuberculi cazeoşi.
Rinichii sunt mari, roşii, cenuşii şi înmuiaţi. Ficatul de asemenea mărit de volum şi roşu-brun. La locul de inoculaţie (baza cozii), se observă un edem. Plămânii plini de aer şi coloraţi în roşu deschis.
S'au făcut următoarele culturi din organele acestui şoarece:
Din sânge pe serum, mici colonii albe, puţin proeminente, rotunde compuse din coci streptococi cu diametrul 0,4 p , intens coloraţi, sau stafilococi de 0,5 p . Pe agar-agar, la suprafaţă puncte şi colonii mici, albe rotunde, «constituite de stafilo-san streptococi cu diametrul 1,4 jx , bine coloraţi. Din splină, pe agar-agar, la suprafaţă şi în lungul striului, o mulţime de mici colonii confluente, transparente alburii, şi unele albe mai proeminente şi puncte fine. Coloniile mici alburii sunt formate de stafilococi 0,3 jx —0,4 p, de o colorabilitate intensă; coloniile proeminente, albe sunt formate de bacili amestecaţi cu coci. Punctele fine sunt streptococi comprimaţi cu diametrul 0,4 jx-
Diluţiunea B produce la suprafaţa serului mai multe mici colonii rotunde, alb-gălbui cu centrul proeminent, strălucitoare şi unele albe, rotunde proeminente şi mici puncte transparente. Coloniile albe sunt formate de stafilococi 0,4 jx, foarte bine coloraţi; coloniile galbene de stafilococici cu diametrul 0,6 şi punctele mici din streptococi turtiţi de ,0,4     în lanţuri scurte de o coloraţiune infensă.
Diluţiunea C făcută pe agar-gîicerinat, e constituită de o massă de mici colonii proeminente, rotunde, albe, opace şi de numeroase mici puncte. Primele conţin coci ovoizi puţin ascuţiţi, în grupe, de 0,8 ^ , coloraţiune foarte intensă; secundele, streptococi în lanţuri scurte 0,3 a , coloraţiune intensă. Culturile din ficat pe agar-glicerinat sunt formate din puncte şi mici colonii alburii, rotunde, strălucitoare, des-voltându-se şi în profunzime, formate din coci şi streptococi de .0,5 , coloraţiune intensă.
OPERE ALESE
&>3
• Un iepure, inoculat la 5 Aprilie dintr'o cultură pe gelatină, transplantaţîune a culturii -A din trahee, a murit la 3. Mai. S'au găsit la autopsie pleura şi peritoneul injectate, rinichii măriţi şi aproape de rinichiul stâng, un abces. S'au făcut culturile următoare:
Din abces, s'a produs pe gelatină o lichefacţiune în formă de placă subţire alburie, opacă, cu precipitat alb-gălbui la fund şi cu mici flocoane înnotând în * lichid saprogen. Această cultură e constituită prin bacili scurţi rotunziţi sau piriformi cu diametru 0,6 jx > colorabilitate foarte intensă.
Din rinichi, s'a desvoltat la suprafaţa gelatinei o mică placă netedă, transparentă alburie, cu margini neregulate, concentrice, având o mică depresiune la centrii. Baza acestei plăci se prelungea în profunzimea gelatinei printr'un striu subţire şi în care observăm din distanţă în distanţă câţiva globuli rotunzi. Saprogen. La microscop acelaşi microb, neproducând gaze.
Concluziuni. Cazul prezent e reprezentantul unui mare grup în care tuberculoza devine emoragică prin intermediul unei gangrene. E foarte probabil că microbii care au produs această gangrena s'au desvoltat în interiorul unei caverne, apoi ei au infectat mucoasele deja tuberculizate şi ganglionii limfatici ai aparatului respirator.
Fără îndoială că infecţiunea emoragică însăşi, s'a servit de aceleaşi căi. S'au găsit în ulceraţiunile gangrenoaşe bacili semănând cu aceia ai difteriei şi alţii semănând cu aceia ai febrei tifoide, şi, în fine, câţiva alţi bacili subţiri particulari, strepto-şi stafilococi.
Trebue să presupunem că rolul ,acestor microbi este următorul: Bacilii semănând cu aceia ai difteriei, care produc ia animale pseudomembrane, aveau probabil aceeaşi acţiune la om, producând1 în acelaşi timp câteva toxine speciale. Bacilul saprogen semănând, cu.-acela al febrei tifoide, ar fi elementul saprogen al gangrenei, şi probabil cauza emoragiilor, pentrucă a fost găsit totdeauna în părţile emoragice. Ceilalţi microbi, streptococii sau stafilococii, singuri sau asociaţi pot produce un fel de pseudotuberculoză la şoarece. S'a găsit, bineînţeles, şi bacilul tuberculozei în leziunile tuberculoase ale acestui cadavru.
REZUMAT
Aceste trei cazuri prezintă aproape formele cele mai comune ale com-plicaţiunilor tuberculozei cu infecţiunea emoragică.
Primul caz e cel mai lămurit, aci se vede pătrunzând în organism prin bronhiile alterate, un streptococ analog cu acela pe care l-am descris ca agent al unor forme de infecţiune emoragică şi care a fost regăsit de Hanoi şi alţii. Acest microb septic pentru iepuri s'a asociat cu bacilul tuberculozei, producând o purpură emoragică în acelaşi timp cu necrobioza unor focare tuberculoase.
Al doilea caz reprezintă o formă de tuberculoză cu purpura, mai greu de interpretat. Deoarece există cazuri de,purpură în care nu se găsesc microbi în regiunile unde se află emoragiile, s'ar putea presupune că în acest caz în care nu s'au găsit microbii emoragici... emoragiile ar fi conse-
324
VTCTOK BABES
cinţa unei acţiuni chimice a produselor microbului tuberculozei asupra organismului stabilit, sau că e vorba de acţiunea unui microb greu de cultivat, sau care se găseşte la un punct limitat al organismului ce s'a sustras atenţiunii noastre.
AI treilea caz, în fine, concerne o asociaţiune mai restrânsă între bacilul tuberculozei şi microbii septici şi emoragici. Aceşti microbi, au făcut inva-ziunea lor probabil prin amigdalele modificate, care servă adesea ca poartă de intrare a infecţiunilor emoragice.
Aci vedem bacilul pseudodifteric care nu lipseşte decât foarte rar din complicaţiunile gangrenoaşe ale tuberculozei, un bacii saprogen semănând cu acel al febrei tifoide şi care e în strânsă legătură cu gangrena şi emoragiile, un bacii fin şi microbii banali ai supuraţiunîi: streptococi şi Stafilo-coccus aureus.
Adesea găsim în cazurile de gangrena cu infecţiune generalizată emoragică, asociaţiiunea microbilor enumeraţi; ceea ce e de observat în acest caz e proprietatea patogenă a bacilului pseudodifteric şi întinderea limitată a microbilor puroiului.
In acest caz, trebue să presupunem că microbii puţin virulenţi de ordinarf au dobândit în produsele putride ale criptelor amigdalelor calităţi patogene, producând o gangrena întinsă şi emoragii generalizate pe când microbii banali ai puroiului şi septicemiei, care au intrat în urma lor în organism, au avut un rol secundar şi limitat.
ASUPRA TRATAMENTULUI NEURASTENIEI, MELANCOLIEI ŞI EPILEPSIEI ESENŢIALE PRIN INJECŢIUNI CU SUBSTANŢĂ NERVOASĂ NORMALĂ
In numărul 30 din „Deutsche Medicinische Wochenschrift" 1892, aminteam că am fost condus la tratamentul boalelor nervoase, cu substanţă nervoasă, prin observaţiunea, că neurastenicii sau melancolicii, dintre persoanele tratate în contra turbării, se vindecau în acelaşi timp şi de boala lor nervoasă. Am tratat deci, mai mulţi bolnavi în acelaşi mod, însă cu substanţă nervoasă normală. Dl. Dr. C o n s t a n t i n Paul, întemeiat pe cercetările mele a desvoltat acest mijloc terapeutic.
In prima mea Comunicare, am putut arăta puterea terapeutică a acestei metode la mai toţi neurastenicii şi pe o mare parte din epilepticii în tratare. Din nefericire, rezultatele nu erau întotdeauna aceleaşi şi în particular în epilepsie am văzut adeseori recidive, mai mult sau mai puţin timp după suspendarea tratamentului. Dar pentru melancolie rezultatul era foarte evident şi de durată lungă.
Contraindicaţiile tratamentului rămân aceleaşi ca acelea expuse în precedenta mea Comunicare. In special în maladiile cu iritaţiune nervoasă, în maladiile acute, degeneraţiuni sau inflamaţiuni ale nervilor sau celulelor sistemului nervos central, injecţiunile trebue evitate.
In maladiile nervoase cronice, desvoltate pe o bază ereditară sau embrionară, apoi în demenţă, isterie, la bolnavii cu modificaţiuni materiale profunde, injecţiunile nu pot da decât o amelioraţiune a stării generale cel mult, fără a influenţa asupra boalei însăşi.
326
VICTOR BABES
OPERE ALESE
327
înainte de a da descrierea pe scurt a câtorva cazuri caracteristice fie-mi permis de a aminti procedeul de urmat în prepararea emulsiunii nervoase. Se ia o parte de substanţă cenuşie dela un berbec de curând tăiat, strivită cu 5 părţi de bulion sau apă sărată 70%, apoi se filtrează prin mai multe strate de gaz de pansament. Nu am decât să repet că, în tot timpul acestei operaţiuni, trebue să lucrăm în mod strict aseptic şi că trebue să întrebuinţăm o seringă Straus-Colin de 5 g, sterilizabilă în apă fierbinte.
I. CAZURI DE NEURASTENIE
1. N. L., funcţionar, de 35 de ani, sufere mai ales de lipsă de apetit, insomnie, dureri musculare variabile şi are sensaţiunea unei slăbiciuni generale fizice şi psihice. Chiar cetirea oboseşte foarte curând pe bolnav. In timpul nopţii are senzaţiuni de arsură şi bătăi în arterele capului. Bolnavul este foarte iritabil. Dela 4 Septembrie până la 20 Decembrie 3 injecţiuni de câte 5 g pe săptămână. Dela mijlocul lui Octombrie toate simptomele boalei s'au ameliorat. Până la finele tratamentului amelioraţiunea continuă şi rămân numai accese periodice maladive, dar incomparabil mai slabe.
2. D.G., 40 de ani, funcţionar. Este primul caz din Comunicarea anterioară. Amelioraţiunea tuturor simptomelor persistă trei luni. După un nou tratament de două luni fenomenele maladive au dispărut, dar bolnavul nu se simte aşa de bine ca după primul tratament.
3. D. G., 27 de ani, regizor de teatru, sufere de 7 ani de dureri frontale continue, cu exacerbaţiuni în regiunea supraorbitară, slăbiciune generală şi depresiune; este cu totul
schimbăcios şi câteodată incapabil de orice muncă intelectuală. Tratat,......după a
patra injecţie se arată_o amelioraţiune notabilă, care persistă până la 1 Septembrie, când bolnavul se plânge de dureri musculare în extremităţile inlferioare în timp de câteva zile, după care toate simptomele dispar, aşa că bolnavul se consideră ca vindecat.
4. N. C, 28 de ani, gazetar, se plânge de 3 luni de dureri de cap, leşinuri, ameţeală, amorţire a extremităţilor, insomnie, nervozitate. La aceasta se adaugă după o lună şi jumătate slăbiciune a memoriei, vâjâituri în urechi, tremurături ale membrelor şi o sen-saţiune de slăbiciune mare. Bolnavul slăbeşte fiziceşte şi intelectualiceşte. Tratamentul începe la 27 August. După a cincia injecţie memoria revine; bolnavul care mai înainte citea cu greutate, acum citeşte uşor. După 12 injecţiuni, toate simptomele dispar; bolnavul e considerat ca vindecat. După două luni, vindecarea persistă.
In timpul tratamentului, bolnavul a avut într'o zi dureri de cap foarte mari, atunci i se făcu o injecţie, şi după o jumătate de oră durerile dispărură pentru totdeauna.
5. N. P., 23 de ani, student la universitate, sufere de 3 ani de dureri de cap, ameţeli, sensaţie de apăsare în regiunea fronto-occipitală, imposibilitate de a-şi fixa atenţiunea, se oboseşte foarte repede, de abia poate ceti o jumătate oră fără să obosească, iritaţiune şi agitaţiune generală. Gastralgii continue, adeseori colici şi diaree. După 4 injecţii, se poate observa o amelioratie însemnată care persistă. După două luni, bolnavul poate studia continuu fără oboseală şi fără turburări ale digestiunii. Două luni după tratament, bolnavul este perfect sănătos
fcff>
II. CAZURI DE MELANCOLIE, MANIE PARALITICĂ ŞI PSEUDO-PARALIZIE
1. B. D., 35 de ani, sufere de melancolie, hipocondrie, mutism, insomnie, se nutreşte cu greu. După tratamentul cu 35 de injecţii insomnia dispare, mănâncă cu poftă, este comunicativ şi starea şpriţului său este cu totul ameliorată.
2. R. L, 30 de ani, melancolie cu stupoare, indiferenţă şi apatie, somnul şi apetitul destul de bune. După tratamentul cu 35 de injecţii nu se observă nicio amelioratie notabilă în starea psihică a bolnavului, dar e mai bine nutrit, mănâncă şi doarme mai b«ne decât înainte.
3. V. D., 30 de ani, melancolie şi stupoare, apatie şi indiferenţă, mutism; bolnavul este slăbit şi fără apetit; 60 de injecţii în serii de câte 15 la interval de zece zile. Deja după prima «erie, bolnavul este mai vioi, vorbeşte, mănâncă şi doarme bine, e bine nutrit. Această stare persistă câtva timp după tratament şi în urmă bolnavul cade în starea sa de mai înainte.
4. S. G., o femeie foarte slăbită, 32 de ani; melancolie cu stupoare, mutism absolut de 2 ani. Ea se decide cu greu să mănânce, aşa că trebue nutrită cu sonda. După 60 de injecţii în serii de câte 20 cu 10 zile interval, nutriţiunea este foarte ameliorată, starea spiritului rămâne aceiaşi.
6. S. P., 22 de ani, melancolie puerperală, tristeţe mare, apatie, indiferenţă, evită contactul cu oamenii. Percepţiune foarte dificilă, turburări ale memoriei, lipsă de apetit, trebue forţată pentru a mânca, insomnie şi slăbiciune generală. In urma unui tratament cu 35 de injecţii bolnava devine mai veselă, mai comunicativă, percepţiunea mai uşoară, dar ceea ce este surprinzător, este creşterea greutăţii. Bolnava mănâncă şi doarme bine, este mai veselă şi mai comunicativă; percepţiunea îmbunătăţită.
7. S. I. V., 36 de ani, manie paralitică, slăbiciune a memoriei şi a judecăţii, percepţiunea slăbită, tremurături ale limbii, inegalitatea pupilelor. Reflexul pupilar exagerat. După 30 de zile de tratament, amelioratie însemnată a stării fizice şi psihice, bolnavul este vesel şi capabil de a lucra.
9. R. B., 35 de ani, pseudoparalizie generală, după 20 de injecţii iese vindecat.
III. EPILEPSIE COMUNĂ
La cea mai mare parte din epilepticii care au fost trataţi mai înainte* în institutul nostru şi pe care i-am citat în prima mea Comunicare, amelioraţiunea a fost de durată lungă. Aici vom cita alte cazuri, care au fost tratate din nou.
1. N. G., 21 de ani, student la universitate, a mal fost tratat; după suspendarea injecţiilor accesele au început din nou, dar mai rar, la un interval de 3—4 luni. Tratamentul, care a durat 4 luni, nu a putut distanţa accesele.
328
VICTOR BABES
OPERE ALESE
329
2. V. P., 18 ani, a primit în Iulie, din cauza acceselor care se repetau în fiecare zi, injecţiuni în timp de 10 zile, după care nu a avut niciun acces timp de 5 săptămâni; dar după o mare oboseală şi iritaţiune, ele au revenit de mai multe ori în timpul zilei. După un tratament repetat dela 9 Septembrie până la 7 Noembrie, accesele au fost mai rare şi mai slabe.
3. G. S., 31 de ani, funcţionar, sufere de 5 ani de epilepsie. O lună înaintea primului acces căzu de pe cal. Accesele fură, în ultimul timp mai dese, repetându-se de mai multe ori pe săptămână. Nicio depresiune craniană sau altă parte sensibilă. Dela 20 Iunie până la 20 Iulie a primit 15 injecţii. In tot timpul acesta un singur acces uşor. La 25 Septembrie se începe o nouă serie de injecţiuni dar accesele, deşi mai slabe, se repetă la fiecare' 14 zile.
4. N. C, 32 de ani, funcţionar contabil, epileptic de 16 ani, puţin slăbit şi foarte iritabil. In timpurile din urmă, accesele se repetau la fiecare două luni. Tratamentul, care a durat două luni, nu a putut modifica acest interval. Accesele însă au devenit mai slabe, fără a fi abătut şi fără a avea durerile de cap de mai înainte,
5. T. W., alcoolic, epileptic dela vârsta de 14 ani. Primul acces îi veni îndată în urma unei muşcături de câine la gamba dreaptă. După 9 luni, accesele devin mai tari şi mai dese, la fiecare 2 sau 3 zile. Ele încep printr'o sensaţiune de furnicătură în coapsa dreaptă şi cu dureri precordiate. Bolnavul se plânge de dureri de cap şi ameţeli. Hiperestezie dureroasă în regiunea tuberozităţilor frontale şi occipitale. Dela 9 Octombrie când a început tratamentul, accesele au dispărut, dar au început din nou după o lună. In urmă, se mai răriră şi deveniră mai slabe, dar nu putură fi suprimate cu tot tratamentul continuu.
6. G. F., 38 de ani, muzicant, sifilitic şi alcoolic, a suferit, sunt acum 20 de ani, de o paralizie incompletă a extremităţilor; epileptic de 12 ani. In timpul celor doi ani din urmă, avea accese în fiecare săptămână, dar în timpul unei luni de tratament nu a avut decât un acces.
9. M. N., 30 de ani, sufere dela vârsta de 2 ani de epilepsie, la început cu accese în fiecare zi, mai târziu mai rare şi de un an odată sau de două ori în fiecare lună. In acelaşi timp este abătut şi slăbit. In timpul tratamentului, dela 16 Septembrie, până la 30 Noembrie, două accese slabe.
După suprimarea injecţiunilor bolnavul a crescut în greutate, se simte bine şi nu mai are dureri de cap.
10. A. D., 21 de ani, părinţi sănătoşi, dar toţi fraţii au suferit de crampe şi de accese nervoase, bolnav de doi ani. La început, accesele s'au manifestat sub forma de dureri gastralgice aşa de tari încât erau urmate de pierdere de cunoştinţă. Accesele sunt zilnice de 4-5 ori pe zi. Tratat dela 1 Septembrie până la 20 Noembrie, dela începutul tratamentului accesele devin mai slabe. După două luni de tratament ele devin mai rare, dar la sfârşit revin la interval de 3-4 zile.
11. E. G., 23 de ani, bolnavă de 7 ani, fără cauză apreciabilă. Din hipocondrul stâng pleacă accese de durere, coincizând cu menstrele. Mai înainte, 3-4 accese pe luna, de un an încoace, sunt mai dese aproape în fiecare săptămână şi foarte tari. Bolnava se plânge de ameţeli; regiunea parietală sensibilă la lovituri. Dela 14 Octombrie până la 23 Decembrie, 32 de injecţii. La început, chiar în timpul tratamentului, accesele erau tot aşa de dese ca mai înainte, după 2 sau 3 injecţii pe lună mai slabe. Ameţeala şi slăbiciunea deja după a patra injecţiune ameliorate şi fa sfârşitul tratamentului dispar cu totul.
înafară de aceste cazuri, în institutul nostru, au fost tratate 12 cazuri de epilepsie pe un teren isteric sau cu deformaţii craniene, sau cazuri de epilepsie cu accese la intervale mari. De asemenea.... s'au întreprins expe-renţe pe o serie de epileptici cu turburări psihice şi în special maniaci. La toţi s'a putut, cel mult, să se amelioreze starea generală fără a schimba boala.
Prin această Comunicaţiune cred că am reuşit să precizez mai exact indicaţiunile tratamentului meu. Şi deşi speranţele asupra influenţei sale terapeutice asupra epilepsiei comune (esenţiale) nu au putut fi complet realizate, totuşi cred că trebue din nou să atrag atenţia medicilor asupra injecţiunilor cu substanţă nervoasă şi să le recomand în special în neurastenie, melancolie, epilepsia esenţială, precum si în alte boale analoage.
OPERE ALESE
331
NOI ÎNCERCĂRI ASUPRA VACCINAŢIUNILOR ŞI ASUPRA VINDECĂRII BOALELOR INFECflOASE
Vaccinaţiunea se produce în diferite moduri, ori prin microbii atenuaţi, ori prin substanţe chimice produse de microbi. E adevărat, că cu producte chimice nu putem vaccina decât în contra productelor chimice laie microbilor, dar considerând că în multe boale, nu microbul produce boala, ci substanţele chimice produse de dânsul şi vaccinaţiunea chimică va fi eficace.
Sunt cunoscute metodele obişnuite, prin care ajungem la vaccinare în contra variolei, cărbunelui, holerei găinilor, turbării, rujeţului porcilor, pneumo-enteritei porcilor etc. Să trecem dar la metodele şi la vederi mai noi pe acest teren.
Putem constata, în adevăr, că anul trecut a produs nişte descoperiri epocale, care au transformat în totul metodele şi efectele vaccinării. De când s'a descoperit de R o u x, Y e r s i n şi C r i s t m a s, că se pot extrage din culturile microbilor nişte substanţe albuminoase, care reprezintă o mare parte din acţiunea lor, s'a examinat efectul acestor substanţe ca vaccin şi anume H a n k i n a arătat că, prin precipitare simplă cu alcool sau cu sulfat de amoniac, se pot obţine substanţe albuminoide, care în cantităţi mici vaccinează în contra efectului microbilor din care s'au născut.
Insă vaccinaţiunea prin aceste substanţe avea multe inconveniente şi pentru multe boale era cu totul ineficace. Aşa spre exemplu, deşi se ştie că bacilul tetanosului nu lucrează decât prin toxinele ce produce, totuşi nu suntem în stare a vaccina cu aceste toxine. S'a aflat însă, că toxinele devin vaccine mai eficace, dacă se tratează într'un anume mod, care diferă pentru diferitele boale infecţioase.
Prin tratarea productelor bacteriene cu suc de pancreas, cu pepsină sau cu extras din glanda timus obţinem substanţe vaccinate mai bune, dar toate acestea nu se pot compara cu vaccinele puternice, ce se desvoltă în urma vaccinării în organismul animalelor imunizate.
Cercetările şi rezultatele mele, obţinute cu sângele animalelor vaccinate şi revacciniate, publicate în analele lui [Institutului] Pasteur în 1889, au fost punctul de plecare pentru o metodă de vaccinare şi de terapie cu mult mai eficace.
Mai cu seamă Behring, B r i e g e r şi Ehrlich (Behring, Bluf ser umtherapie. Berlin, 1892, v. I şi II) au perfecţionat mult această metodă. Vom urmări aici aceste cercetări.
Substanţa vindecătoare a sângelui e una şi aceeaşi din punct de vedere calitativ, oricare ar fi animalul, din al cărui ser provine şi pe orice cale s'a imunizat animalul.
Ea nu se găseşte decât în serul animalelor imunizate, nu preexistă în sânge. Pentru a susţine această din urmă posibilitate ar trebui dovedit că sângele animalelor neimunizate conţine toxine şi apoi că aceste toxine pot preveni scut vindeca boala, ceea ce nu s'a făcut.
Despre natura substanţei vindecătoare a tetanosului, tot ce se afirmă e de domeniul speculaţiunii. Argumentele aduse chiar de Behring până acum, de Tizzoni şi alţii în favoarea naturii albuminoide a acestei substanţe, n'au valoare pentrucă substanţa vindecătoare nu s'a izolat încă şi pentrucă reacţiunile obţinute se petrec şi cu alte corpuri, care nu sunt albuminoide şi mai presus de toate pentrucă singurul reagent x) pozitiv — până acum — pentru caracterizarea acestor substanţe nu e decât organismul viu al unui animal infectat.
Nu o putem pune nici în grupul substanţelor intermediare „Alexinele" lui B u c h n e r, de care se deosebeşte radical printr'o sumă de proprietăţi; îşi "păstrează săptămâni întregi acţiunea sa specifică, când o punem într'o soluţie de 1% lacid carbolic 2) şi ani întregi într'o soluţie 1/2% acid carbolic, sau când o diluăm cu milioane de părţi de apă, sau când o tratăm cu alcool şi chiar după ce serul ce o conţine a intrat în putrefacţie.
Care e reacţiunea în virtutea căreia această substanţă se naşte din elementele albuminoide ale sângelui individului tratat, se va putea cerceta atunci, când vom avea substanţa în stare de puritate.
Această calitate nu o îndeplineşte substanţa lui Behring, cu atât mai puţin pulberea precipitată din sânge a lui T i z z o n i.
') Reactiv (Nota Red.). 2) Fenic (Nota Red.).
332
VICTOR BABES
OPERE ALESE
333
In ce priveşte imunizarea sau vindecarea oamenilor cu ser de animale imunizate trebue să observăm din capul locului că :
1) Un ser, care nu poate vindeca animalele predispuse pentru tetanos, nu are nicio acţiune specifică asupra omului.
2) Un ser, care vindecă şoareci de pildă, va trebui întrebuinţat la om într'o cantitate cu. atât mai mare, cu cât greutatea omului e mai mare decât a şoarecelui.
Aceasta odată stabilită, mai trebue constatat care e doza minimă de ser, cu care putem vindeca un om tetanic, care fără tratament ar muri. Pentru asta, trebue să ştim doza de vindecare a serului pentru un animal oarecare şi atunci putem uşor determina doza pentru om. Dar pentru a stabili această putere trebue să cunoaştem puterea de imunizare a aceluiaşi ser pentru acelaşi animal. Această putere de imunizare se determină la animale prin experimentaţiune şi înţelegem prm ea cantitatea de ser suficient, pentru a imuniza de pildă un şoarece adult împotriva unei cantităţi de otravă tetanică, care ar putea ucide animalul în 3—4 zile.
Tratamentul boalelor infecţioase cu sângele animalelor imunizate are caracterul specificităţii: fiecare boală cere un sânge altfel preparat pentru a putea servi ca mijloc de vindecare. Pentru tetanos, difterie, pneumonie, holeră, pentru diferite stări febrile provocate de streptococi, cercetările de laborator iau arătat calea în această direcţiune. Pentru sifilis, malarie, tuberculoză, etc. rămâne ca demonstrarea să se facă.
încercările lui R i c h e t şi Hericourt de a vindeca tuberculoza cu sâmge de câine şi acelea ale lui Babeş („Spitalul", 1890), Pick Berlin cu sânge de capră nu au caracterul specificităţii, ci sunt, precum singuri autorii declară, baziate, oa şi metodele lui Brown-Sequard, pe principiul activării nutriţiunii organismului. încercările de a prepara din sângele animalelor, refractare în mod natural în contra unei boale infecţioase, un agent specific, care să se adreseze direct cauzei provocatoare a boalei, reprezentate prin produsele otrăvitoare ale microbilor, nu au dat până azi niciun rezultat pozitiv.
Vaccinarea cu ser de sânge se deosebeşte şi de a lui P a s t e u r şi de a lui Koch. Metoda lui Pasteur are de scop numai de a produce imunitatea; metoda lui Koch lucrează nu de-a-dreptul, dar produce reacţiuni specifice în organism, al căror rezultat ar fi vindecarea; metoda imaginată de CharrinşiBabeş, şi perfecţionată de B e h r i n g, se adresează direct cauzelor provocatoare ale boalei, pe care le paralizează producând imunizare la cei sănătoşi, vindecare la cei bolnavi.
Serul animalelor vaccinate şi imunizate are două proprietăţi cu totul deosebite de ale vaccinurilor obişnuite şi care au o foarte mare valoare din punct de vedere terapeutic: 1) Nu orice cantitate (cât de mică de ser, ca în vaccinul variolei) e suficientă pentru a produce vindecarea, ci cantitatea trebuitoare stă în legătură cu greutatea corpului animalului de vindecat. De aceea, pentru a procura serul trebuitor pentru tratarea omului a trebuit să se adreseze la animalele mari (cal, oaie); 2) Puterea de vindecare a serului creşte cu cât animalul a fost mai mult t'mp şi mai intensiv imunizat. Imunizarea se face la început cu vaccin, mai târziu ea se întăreşte prin introducerea în organism a unor cantităţi mari de substanţe foarte virulente. Câteva zile după introducerea substanţei virulente scade imunitatea animalului şi numai după mai multe săptămâni valoarea vaccinală a sân-. gelui creşte din nou. Animalul, care după câteva săptămâni de imunizare dă un ser care în doză de 1 g poate vindeca un animal de 100 g, va da după mai multe săptămâni sau luni un ser, care tot în doză de 1 g va putea vindeca un animal de 500—1000 g. In acest mod, au imunizat în timp de un an cai, care dau un sânge cu o putere de imunitate de 1 : 1.000.000, ceea ce revine că 1 g de ser era în stare să imunizeze 1000 de animale cu 6 greutate de 1000 g fiecare. Iar dacă serul trebuia să fie utilizat pentru vindecare, atunci trebuia dat în doză de 1000 de ori mai mare, adică serul care are putere imunizatoare 1 : 1.000.000 va avea puterea vindecătoare de 1 : 1000. Aşa dar dintr'un asemenea ser va fi nevoie de 75 g pentru un om cu o greutate de 75 kg şi aceasta numai în cazurile uşoare, la cazuri mai grele trebue cantitate mai mare. In observaţia lui Rotter un bolnav cu tetanos intens s'a vindecat, după ce a primit 250 g de ser în 5 şedinţe.
Şi noi am vindecat mai multe cazuri de tetanos la om prin acest procedeu. Am aflat însă că serul nostru, care posedă o putere vaccinală mai mică decât acela al lui Behring vindecă numai tetanosul mai puţin acut.
Putem zice în general că, chiar cu serul lui Behring, vom putea vindeca numai boale cu mers mai lent şi începând tratamentul la începutul boalei, căci altfel un ser oricât de eficace, nu va avea timpul necesar pentru a produce schimbările necesare ale organismului.
Deşi este greu a prevedea viitorul acestei metode, totuşi credem că ea însemnează un progres imens în prevenirea şî vindecarea boalelor.
CERCETĂRI ASUPRA MALARIEI
Frigurile palustre sunt legate de prezenţa oairecăror formaţiuni îameboîde în sânge şi mai cu seamă în globulele roşii. Aceşti corpusculi se găsesc în toate cazurile de malarie; dar forma lor diferă mult în diferite cazuri. Se găsesc formaţiuni mai mult sau mai puţin asemănătoare şi în sângele diferitelor animale. Afară de aceasta, într'un grup de boale ale boilor şi oilor, observate în România şi în America, cu simptome deosebite de acele ale paludismuluî, am găsit în globulele roşii ale sângelui paraziţi, ce se deosebesc de ai malariei şi se apropie dimpotrivă mai mult de bacterii.
S'a născut în urmă o tendinţă de a privi ca forme ale malariei toate boalele, la care se găsesc paraziţi în globulele roşii.'Acest mod de a vedea e puţin justificat şi va putea produce uşor confuziuni.
Precum nu avem dreptul de a confunda la un loc toate boalele în care se găsesc paraziţi într'un anumit ţesut sau într'un anumit grup de celule, tot aşa nu suntem îndreptăţiţi a identifica diferite stări morbide, în care se găsesc paraziţi în hematii.
Ne pare cu atât mai înţelept de a păstra, pe de o parte, numele de malarie numai pentru boala umană datorită unui anumit parazit, cu cât această boală nu se poate transmite animalelor; iar pe de alta, de a da nume deosebite paraziţilor foarte diferiţi ce se găsesc la animale, mai vârtos dacă ne gândim că animalele cu paraziţi nu prezintă cele mai dese ori niciun semn de boală. Vom putea însă să facem un grup aparte a paraziţilor animali, deosebindu-i bine, cu toate acestea de un al doilea grup de paraziţi intraglobulari ce am aflat la bou şi la oaie în hemoglobinuria microbiană a boului, în febra de Texas şi în cârceagul oilor, paraziţi, care se deosebesc în mod absolut de acei din primul grup. In aeest studiu ne vom ocupa numai de parazitul malariei, adică a boalei proprie omului.
OPERE ALESE
335
Laveran (Acad. de Med., 1880) are meritul de a fi descris, cel dintâi, parazitul malariei. Prin cercetarea metodică a unui număr mare de cazuri, acest autor a isbutit să găsească în sânge formaţiuni protoplasmatice pigmentate, pe care el le consideră ca forme diferite ale unuia şî aceluiaşi parazit. In- timp ce Laveran crede că parazitul ar fi lipit de globului roşu, Riehard erede dimpotrivă, că este închis.în interiorul globuluiui.
Fără a ne ocupa de primele cercetări incomplete ale lui Marchia-fava şi C e 11 i, trecem la observaţiunile lui Golgi (,,Arch. per le Sc. Med.u, 1886, v. X, IV), oare nu numai că a arătat ciclul de desvoltare a parazitului, dar mai face încă o deosebire lămurită între diferitele forme, ale parazitului după forma boalei.
într'o lucrare mai de curând, M a r c h i a f a v a şi CeHi („Atti della Acad. Med. di Roma", an. XVI, v. V) au mai descris o formă particulară a parazitului în frigurile estivo-autumnale. Marchiafava şi Bignami de altă parte, au găsit deosebiri constante în febra cotidiană şi terţă,
Laveran distinge 4 forme principale ale parazitului :
1) Corpurile sferice incolore, hialine, cu mişcări ameboide de 1 [i —8 p şi chiar mai mari. In interiorul lor, se găseşte pigment adesea în mişcare şi care se înmulţeşte pe măsură ce parazitul creşte. Aceste formaţiuni sunt uneori libere, uneori lipite de hematii, pe socoteala cărora se hrănesc. Chestiunea nucleului şi a modului de desvoltare nu a fost lămurită de acest autor.
2) Corpii flagelaţi sunt tot asemenea corpuri libere, prevăzute cu filamente lungi, ondulate, mobile, terminate de ordinar printr'o mică nodozi-tate. Numărul lor e variabil dela 1—4. Filamentele se desprind la un moment dat de corpul parazitului şi devin libere.
3) Corpii în semilună, cu extremităţile subţiate. Substanţa lor e transparentă, incoloră, cu granulaţiuni pigmentate către mijloc. Ei n'au nucleu şi diametrul lor variază dela 2 [x până la 8 \l —9 [i. Au o limită precisă, reprezentată printr'o linie dublă în preparaţiunile uscate şi colorate. In partea lor concavă, se vede adesea o linie curbă, subţire, unind extremităţile parazitului. Ei sunt adesea liberi şi uneori lipiţi de globulele roşii. Aceste formaţiuni n'au niciodată flagele, sunt imobile; se găsesc cele mai deseori în formele caşectice şi în recidive.
4) Pe lângă aceste corpuri, se mai găsesc încă elemente ovale, care se trag din corpii semilunari şi care s'ar fi transformând în corpi sferici.
5) Corpii în formă de rozetă sau segmentaţi, sferici, înnoată liberi în plasma sângelui. Pigmentul lor aşezat la centru e format din mai mulţi corpusculi rotunzi sau ovali.
336
VICTOR BABES
După părerea lui L ave r a n, ciclul de desvoltare a parazitului începe cu corpusculii cei mai mici, lipiţi de globule şi fără pigment încă. Laveran nu găseşte niciun raport între diversele forme ale malariei şi formele diferite ale parazitului. Am văzut că autorii italieni, dimpotrivă, admit un asemenea raport.
Astfel Marchiaf ava şi Bignami admit patru varietăţi pentru parazit şi două grupe mari pentru frigurile palustre.
1) Frigurile uşoare văratice şi primă văr atice cu două tipuri: a) cu tip cviart în care febra e legată de evoluţiunea unui iparazit ce se desvoltă în trei zile; b) cu tip terţ, în care febra e legată de evoluţiunea unui parazit, ce se desvoltă în două zile.
2) Frigurile grave estivo-auitomniale cu două siau trei subdiviziuni: a) frigurile cotidiene; b) frigurile terţe maligne şi c) frigurile pernicioase şi subcontinue.
Punctele principale ale însemnatei lucrări a lui Gol gi, în ce priveşte legătura dintre paraziţii cu tipul febrei, sunt următoarele :
1) Fiecare acces febril este în raport strâns cu ciclul de desvoltare a unei generaţiuni de paraziţi.
2) Accesul coincide cu ajungerea la maturitate a unei generaţiuni de paraziţi.
3) Intensitatea accesului e în legătură cu numărul paraziţilor.
Dacă examinăm de pildă desvoltarea parazitului febrei cvarte, vom vedea că, în dimineaţa primei zile de apirexie, globulele închid forme pigmentate, de 5—6 ori mai mici decât globului roşu, ele sunt mobile şi granuloase la periferie.
Cu 6—10 ore înaintea accesului următor începe reproducţiunea parazitului, care Ia această dată, umple globului roşu cu un pigment răspândit neregulat în toată protoplasma sa.
Puţin câte puţin pigmentul se îngrămădeşte la centru sub formă de masse neregulate sau stelate, ce se confundă la urmă într'o massă rotundă uniformă.
In acelaşi timp, protoplasma parazitului se împarte într'o direcţiune radiată, formând în jurul centrului pigmentat 8—10 corpusculi rotunzi sau piriformi şi reproducând prin aceasta aspectul unei rozete. In fine, foile rozetei se depărtează una de alta, se împrăştie, devin libere şi dispar aproape în timpul fiorului şi al căldurii. Acum e timpul apariţiei acelor formaţiuni mici, nepigmentate, intraglobulare, ce se mai regăsesc în primele ore ale apirexiei.
OPERE ALESE
337
Desvoltarea parazitului febrei terţe seamănă modului descris mai sus; deosebirea stă numai într'iaceea că [laceşti] corpusculi mici intnaglobukri au mişcări cu mult mai energice. încetul cu încetul apar nişte grăunţe de pigment în aceste formaţiuni, iar globului roşu, se alterează puţin. A doua zi după acces, paraziţii sunt mai mari, ocupă 1/2—2/3 din globului roşu, sunt granuloşî, pigmentaţi, au limite .precise şi mişcări încete. In acelaşi timp, globulele roşii se decolorează până într'atât, încât la începutul noului acces sunt cu totul decolorate.
In ziua accesului următor, parazitul se pregăteşte pentru segmentare sub formă de rozetă. Această segmentare coincide cu noul acces şi se încheie la 3 ore după terminarea accesului.
G o I g i deosebeşte trei forme de segmentaţiune în această formă de malaria. Astfel, sau parazitul capătă repede forma unei rozete, având în centru o massă pigmentată şi izolată ca printr'o ^membrană, de partea periferică, ce se divide în 10—15 corpusculi mici dispuşi la periferie ca foile unei rozete, sau pigmentul nu se grămădeşte la centru şi segmenta-ţîunea se face într'un mod neregulat, ori înfine pigmentul se grămădeşte nu la centru, dar la o parte periferică a corpusculului parazitar devenit liber, iar în restul corpului parazitului, se produce o vacuolă, în care apar două globule analoage unor segmente. G o 1 g i nu neagă posibilitatea unui rol oarecare al massei pigmentate în desvoltarea parazitului.
Alte forme ale parazitului, semnalate de către Marchiafava, Cel li, Antolisei, Golgi, Canalis etc, dominând mai mult toamna, se deosebesc prin gravitatea, prin durata lor lungă, aproape 24 de ore, prin lipsa unei periodicităţi stricte, prin fenomenele cerebrale la care dau naştere, prin frecvenţa cu care recidivează şi prin anemia profundă ce produc. Ele nu se vindecă niciodată în mod spontan, şi se prezintă chiar cu forme apiretice sau cu temperatură subnormală.
In această formă de malarie, se găsesc de obicei paraziţii ameboizi alături cu cei în semilune. După părerea lui Canalis („Arch. per le Sc. Med.", 1890, v. IV, Nr. 5) în aceste forme, parazitul semihmar se desvoltă după două tipuri diferite, unul mai repede şi unul mai lent.
B a r b a c c i rezumă diferenţele între parazitul terţei şi cvartei. Vom menţiona din aceste deosebiri pe acelea, pe care nu le-am pomenit încă. Aşa de pildă în cvartă, parazitul ar fi având tendinţa de a se contracta, în terţă dimpotrivă de a se umfla. Protoplasma ca şi pigmentul e mai fin în terţă decât în cvartă. Corpusculii de diviziune sunt mai numeroşi în terţă decât în cvartă. Deosebirile între febra cotidiană şi terţa estivo-autumnală se pun în evidenţă puţin înaintea accesului.  Parazitul cotidianei are
22. Opere alese
338
VICTOR BABES
OPERE ALESE
339
totdeauna pigment, parazitul terţei este mai mare şi are mişcări mai încete. Generaţia nouă naşte aproape imediat după accesul cotidian.
Am văzut că italienii fac deosebire între terţa benignă primăvăratică şi între terţa estivo-autumnală. Deosebirile între paraziţii acestor două forme sunt următoarele: ,
Parazitul formei benigne e mai mare, cu pigment mai mult, e mai mobil, segmentaţiunea sa mai neregulată, segmentele de diviziune mai mari, sporii mai numeroşi. In fine, parazitul febrei benigne nu produce semilune.
Nu găsim în literatură date lămurite asupra modificărilor sângelui ca organ în malarie. Studiul hemoglobiniiriei boului, în care am găsit leziuni însemnate ale sângelui, leziuni confirmate de Smith pentru febra de Texas, m'a îndemnat să studiez aceste leziuni în malarie.
Precum se găsesc leziuni în ţesuturi în toate boalele infecţioase, în urma mvaziunii bacteriilor, tot aşa am crezut că aceste leziuni nu pot să lipsească nici în malarie.
Prin analogie cu hemoglobinuria bacteriană („C. R. de l'Acad. des Se", 1888; „Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie", 1888—89 şi „Virchow's Archiv") ne pare probabil că paraziţii invadează globulele roşii tocmai acolo unde ei se regenerează, adică atunci când sunt pe cale de desvoltare. E dar lesne de înţeles că desvoltarea sângelui trebue să fie profund turburată de acest parazit. S'au descris bine în adevăr, leziunile hematiilor, oare conţin paraziţii; mu trebue însă să se neglijeze leziunile hematiilor libere şi ale leucocitelor, care prezintă interes nu numai din punct de vedere morfologic, dar prin valoarea lor de diagnostic şi prin aceea că ne indică până la un oarecare punct, leziunile diferitelor părţi ale organismului, ce ia\* parte la hematogeneză.
Vom vedea că aceste leziuni interesează hematiile, diferitele feluri de leucocite şi plăcile lui Bizzozero.
Dăm mai la vale rezumatul observaţiunilor făcute asupra unui mare număr de cazuri. In cele mai multe cazuri, am urmat procedeul lui Laveran, adică am examinat preparatele sângelui întins într'un strat foarte subţire (abia vizibil) pe lamele, apoi uscate puţin prin flacără şi fixate printr'o gută de alcool cu eter în părţi egale. După coloraţîunea cu albastru de metilen, lamelele s'au uscat şi le-am examinat sub microscop fără a mai adăuga balsam, sau am examinat preparatele proaspete într'un termostat-microscop, reglat la temperatura corpului. In alte cazuri, am întrebuinţat, dar cu mai puţin succes, toate metodele date de diferiţi autori, pentru a colora şi conserva preparaţiunile. Am început cercetările noastre în
toamna anul iii 1891 şi le-am continuat până în vara anului 1892. In acest timp, am examinat 60 de bolnavi suspecţi, dintre care 55 erau atinşi de paludism. Hematozoarul a fost găsit în 43 de cazuri, lipsea în 12 cazuri cronice. Printre cazurile cu rezultate pozitive am avut 21 cu tip cotidian; 2 cazuri de febre tifo-palustre; 11 cazuri de febră terţă; 5 de febră cvartă şi 4 depiâtludism cronic. Cei mai mulţi bolnavi erau din Bucureşti şi am jamit grijă de a alege pentru observaţiunile noastre, mai mult copii. ^Am găsit în aceste cazuri de 38 de ori, corpi sferici; de 28 de ori, corpusculi mici; de 11 ori, corpusculi cu pigment mult; de 10 ori, rozete; de 7 ori, semilune; de două ori, corpi cu flagele.
; Pentru a putea judeca pe de o parte divergenţele dintre autorii fran-pezj.şi italieni, iar pe de alta faptele observate de noi, trebue să mai rezumăm în scurt opiniunile şi punctele obscure privitoare la parazitul malariei.
Nu mai încape nicio îndoială că boala e datorită prezenţei în sânge a unui parazit probabil din clasa protozoarelor. Acest parazit unîcelular, protoplasrnatic, hialin are un nucleu veziculos. Acest protozoar se divide direct, fără a trece prin faza de kariokineză şi dă naştere la spori. Opinia Jui Laveran, cum că parazitul ar fi numai întâmplător lipit de globului roşu, nu mai poate fi susţinută. O chestiune mai grea de deslegat e aceea a polimorfismului sau unităţii parazitului. Laveran nu admite niciun raport între caracterul polimorf al parazitului şi formele clinice ale boalei; în timp ce Golgi, Councilmann şi alţii, găsesc 6 deb* ^şbire mai mare între parazitul febrei cvarte, terţe şi febrei neregulate eştivo-autumnale.
Unii autori fac deosebiri chiar între diferitele forme maligne ale malariei.
Ciclul de desvoltare a parazitului malarie e acel descris de Golgi şi anume: nişte mici corpusculi .nepigmentaţi şi ameboizi pătrund la începutul accesului în hematii, aceştia cresc, produc pigment şi în timpul accesului se reproduc prin segmentaţiune regulată sau neregulată. Fiecare tip de febră e datorit ciclului de desvoltare a unui parazit. Corpii cu flagele ar fi, după autorii italieni, forme de degenerare, iar semilu-nele forme sterpe ale febrei estivo-autumnale.
Pentru a ne forma o opinie asupra acestei afirmaţiuni am întreprins împreună cu D-l Dr. Gheorghiu o serie de cercetări, ale căror rezultate sunt cele următoare.
Avem de a face cu un parazit, al cărui loc nu e bine hotărît în sistemul fiinţelor organice. La început avem de a face cu un corpuscul micy
340
VICTOR BABES
rotund de 1 [x —2     în diametru, liber în sânge, cu o structură foarte simplă, ce se reduce la o vacuolă înconjurata  cu o membrană fină, uniformă, refringentă şi care nu se colorează prin colorile de anilină. Aceşti corpusculi pătrund în globulele roşii şi acolo se desvoltă în jurul membranei puţină protoplasma omogenă, ce se colorează palid cu albastrul de metilen. In acelaşi timp, în partea opusă a protoplasmei, apar câteva grăunţe mici de pigment. Protoplasma se depărtează adesea într'atâta de nucleu încât pare numai legată de el printr'o prelungire subţire. 15e pare însă că corpusculii vacuolari ar putea, până la oarecare punct, să se desvolte şi în afara globulului roşu. Desvoltarea parazitului vacuolar se poate face în chipul următor: protoplasma se măreşte pe măsură cu nucleul pe care îl înconjură, sau nucleul se înmulţeşte singur, sau în fine massa protoplasmatică se împarte în mai multe bucăţi, din care fiecare sau unele cel puţin posedă vacuole. Câteodată, mai cu seamă dacă paraziţii sunt numeroşi, mai mulţi corpusculi vacuolari se găsesc în interiorul unei singure hematii.
In unele cazuri, corpii ameboizi şi mai cu seamă protoplasma mobilă cu pseudopode numeroase au cuprins tot globului roşu, fără să producă la început mult pigment. Apoi prin creşterea protoplasmei, hematia sau se umflă (tipul terţ) sau, dacă desvoltarea parazitului ţine mai mult, hematia se retractează în jurul massei protoplasmatice, în care pigmentul devine mai gros (tipul cvart). In timp ce parazitul creşte în mod energic, globului rar degenerează, se umflă, devine mai plastic şi îşi schimbă uşor forma. Am întâlnit aceste faze de desvoltare mai cu seamă la începutul accesului, dar fiindcă erau amestecate cu alte forme, nu credem că se poate considera ca absolută legea stabilită de Golgi.
De asemenea, se pot vedea forme de diviziune ale parazitului deja îa început sau după acces. Această diviziune e în adevăr regulată sau neregulată şi în febra terţă sau cotidiană, se găseşte un număr mai mare de segmente de diviziune decât în febra cvartă. In cazurile de febră terţă sau cotidiană examinate de noi, am găsit 10—12 segmente şi numai 6-7 în cazurile de cvartă. Segmentaţiunea se face printr'o îngrămădire a pigmentului la centru şi o diviziune a protoplasmei la periferie şi a nucleilor vacuolari în acelaşi timp, fapt ce nu găsim pomenit de diferiţii autori. Câteodată, se întâlnesc forme în rozetă particulare, oblonge cu foi mai depărtate unele de altele, cuprinzând fiecare puţin pigment şi două vacuole.
In febra cvartă, segmentaţiunea este foarte regulată şi forma de floare de margaretă foarte pronunţată, în alte forme de febră, dimpotrivă.
opere alese
341
avem a face mai mult cu o massă de corpusculi, ce înconjoară în mod neregulat şi pigmentul central.
In alte cazuri şi uneori chiar într'unul şi acelaşi caz se găseşte câteodată o segmentaţiune ce diferă de aceea descrisă, prin faptul că segmentele sunt dispuse n regulat iar pigmentul nu s'a adunat la centru; aşa că segmentele rămân pigmentate.
In ce priveşte pigmentul, e incontestabil, că în febra terţă el este mai fin şi de coloare matj'desehisă decât în febra cvartă.
Totuşi, se găsesc uneori chiar în febra cvartă paraziţi cu pigment fin. In această formă şi uneori şi în febra terţă se găseşte pigmentul dispus sub forma de bastonaşe fine, ce seamănă cu nişte bacili; în timp ce de obicei în febra cvartă pigmentul seamănă mai mult cu nişte micrococi sau diplocoei de 1 p ~ 4 ţi în diametru.
Afară de acest ciclu de desvoltare se găseşte, în diversele cazuri de im-paludism, o formă particulară de degenerare a parazitului, adică nişte masse de coloare galben-arămie mai pronunţată, cu centrul puţin colorat, pigmentate şi prezentând o pigmentare neregulată în urma coloraţiunii cu albastru de metilen. In fine am găsit uneori forme flagelate a căror însemnare n'o cunoaştem.
Ne pare probabil ca formele maligne neregulate şi uneori afebrile estivo-autumnale să fie datorite unor forme particulare ale parazitului.
In adevăr, mai cu seamă în acest anotimp, am găsit formele semi-lunare. Totuşi, nu suntem în stare a face o deosebire lămurită între febrele pernicioase cotidiene şi terţe, deşi nu încape îndoiailă că, în aceste din urmă forme, se găsesc mai multe semilune şi mai puţine forme rozacee decât în febra cotidiană. Forma în semilună rezultă după experienţele noastre dintr'o formă ameboidă, ca toate celelalte forme, numai ameba se contractează, formând un corp triunghiular turtit, sau rămâne rotundă, nucleul său creşte, devine periferic; în timp ce protoplasma şi pigmentul se contractează în partea opusă a vacuolei. Din aceasta, rezultă un fel de semilună foarte curbă. Mai târziu, protoplasma se concentrează, se rotunjeşte, îşi schimbă forma pe care o urmează şi globula roşie, care devine crenelată. Hematia dispare cu încetul şi rămâne numai nucleul vacuolar cu puţină substanţă galbenă la partea concavă a parazitului. In locul semilunelor se găsesc adesea forme ovale, oblongi, care par a fi o fază de desvoltare mai înaintată a parazitului. In această formă, se găseşte cu deosebire o dispoziţie particulară a pigmentului, care pare a fi separat în două printr'o linie mediană, nepigmentată. Credem a fi observat încă o formă de desvoltare a semilunelor, care consistă dintr'o sporulaţiune
31
342
VICTOR BABES
OPERE ALESE
343
particulară din care rezultă segmente oblongi, câteodată chiar în formă de semilună şi a căror desvoltare ar putea da naştere semilunelor lui Lia v er a n. Semilunele sunt :mai refringente, uniforme şi coloarea albastră e mai pronunţată la poli, în timp ce restul e colorat în galben. Am observat • la semilune în mod constant o particularitate, ce constă în dispoziţiiinea pigmentului la centru. Acest pigment negru şi gros are uneori aspectul unei kariokineze; mai cu seamă reproduce forma de butoi sau diaster cu 5—6 anse de fiecare parte. Fiindcă am găsit în mai multe cazuri foarte grave numai formele în semilune, nu ne vom decide de a le considera ca forme cu totul sterile. Ne întrebăm dacă îngrămădirea pigmentului la centrul semilunelor şi lărgirea semilunelor nu reprezintă un fenomen analog cu preparaţiunea de segmentare regulată a parazitului în celelalte forme ale boalei. S'ar putea susţine această posibilitate dacă am presupune că segmentarea se petrece în profunzimea organelor.
Unele fapte observate de noi, cum a fost acel al celor două semilune scurte, suprapuse, cu pigmentul dispus sub forma unei mitoze aproape de punctul lor de contact, ar putea fi interpretate ca o diviziune a semilunelor în două. Fără îndoială ar trebui mai multe observaţiuni pentru a ne putea pronunţa asupra acestor forme curioase.
Rezultă dar din cercetările noastre :
1) Paludismul e datorit prezenţei în sânge a unui parazit, descoperit deLaveran.
2) Acest parazit a fost găsit în toate cele 43 de cazuri de paludism bine stabilit, observate de noi, afară de câteva cazuri cronice afebrile. Numai lipsei de exerciţiu în asemenea cercetări se datoreşte faptul că parazitul nu s'ar fi găsit de unii în unele cazuri.
3) Parazitul paludismului se prezintă sub formă de corpusculi plas-matici cu nuclei vacuolari, palizi. Desvoltându-se şi pătrunzând în interiorul globulului roşu, el dă naştere la forme diferite: rotunde, ameboide, rozacee, semilunare şi flagelate.
4) Modul de acţiune a acestui microorganism, care produce diverse simptome clinice, este necunoscut.
5) Dacă ne gândim la frecvenţa corpilor mici puţin pigmentaţi şi a formelor rozacee, compuse la rândul lor din corpi mici plasmatici, care se găsesc mai cu seamă în timpul accesului, ne credem îndreptăţiţi să conchidem la existenţa unei legături între accesele de febră palustră şi înmulţirea parazitului în sânge.
6) Rezultă din cercetările nosastre că există în adevăr o reliaţiune între forma paraziţilor şi diferitele forme clinice, şt anume:
a) In febrele cotidiene, de toamnă am observat în mai multe rânduri corpi sferici şi uneori semilunari în toate fazele lor de desvoltare. Cei dintâi încep prin corpii mici până ce ajung la formele rozacee. Cei de al doilea sunt amestecaţi cu forme ovale.
In formele cotidiene tifo-palustre de toamnă am găsit mai multe forme semilunare în diferite stadii de'desvoltare; în unele cazuri, am aflat forme intraglobulare cu atrofia şi coloraţiunea mai închisă a hematiilor, care le conţineau.
b) în febrele cotidiene de iarnă, am observat paraziţi rotunzi, mari, intraglobulari şi liberi, câteodată mai mari decât globulele roşii, cu pigment fin.
In câteva cazuri, s'au aflat şi forme rozacee compuse dm 9—12 corpusculi mici, vacuolari, puţin pigmentaţi.
c) In febrele cotidiene de primăvară, am întâlnit forme mari sferice, intraglobulare sau libere, cu pigment fin. In unele cazuri, leucocitele erau înmulţite.
d) In febra terţă de toamnă, s'au găsit globulele roşii modificate, paraziţi semilunari şi ovali cu caracterele celor semilunari deja desvoltaţi şi făra nicio legătură vădită cu globulele roşii. Intr'un caz, am găsit şî forme sferice intraglobulare cu pigment fin.
e) Există câteodată forme semilunare şi în febra terţă de iarnă, însă amestecate cu forme rotunde cu pigment fin. In cele mai multe cazuri, s'au observat forme sferice intraglobulare, cu pigment fin cu umflarea hematiilor.
/) In febrele terţe de primăvară, am observat globulele roşii de volum diferit şi paraziţi sferici intraglobulari şi liberi. Hematiile, care conţineau „ ^ paraziţii, erau modificate. Unele globule ca şi paraziţii erau pe cale de degenerare.
g) In febrele cvarte de primăvară şi iarnă am observat, afară de diferenţa de volum a globulelor roşii şi forme sferice intraglobulare mai mult ori mai puţin mari, cu pigmentul în formă de grăunţe mari, uneori dispuse în formă liniară şi producând o atrofie sau contracţiune a globulului, ale cărui limite devin mai precise şi mai refringente.
In timpul accesului, s'au găsit forme rozacee, compuse din lobi mai puţini, dar miai volumimoşi decât în alte fosrme de febre. .   ! In câteva cazuri de paludism cronic fără febră, am găsit paraziţi liberi, de obicei în sânge siau chiar în globulele roşii, oare devin latrofice.
Nu rămâne îndoială, prin urmare, că există o legătură între forma clinică a boalei, tipul parazitului şi anotimp, precum   şi între numărul
VICTOR BABEŞ
paraziţilor şi intensitatea cazurilor. Deosebirile observate de aloi, deşi destul de stabile, nu sunt totuşi atât de absolute, cum pretind autorii italieni şi nu ne dau încă dreptul de a stabili specii diferite de paraziţi pentru diferite forme ale paludismului.
Ar fi posibil ca o parte din deosebirile ce prezintă parazitul în diferitele sale forme, să depindă de energia sa vitală în diferitele anotimpuri şi de rezistenţa organismului.
E asemenea posibil ca febrele terţe şi cele cvarte, precum şi febrele terţe pernicioase estivo-autumnale să recunoască drept cauză nişte varietăţi ale parazitului, dar nu suntem în deajuns de lămuriţi dacă există o varietate aparte pentru febra cotidiană şi asupra modului cum trebue interpretate febrele terţe, produse prin diferite generaţiuni de paraziţi. Nu ştim de asemenea dacă avem de a face cu nişte varietăţi naturale sau trecătoare iale parazitului.
Ceea ce ne opreşte de a pp'mi fără restricţiune părerile autorilor italieni, e mai cu seamă faptul că se găsesc adesea diferite stadii de desvoltare a, parazitului în unul şi acelaşi caz şi una şi aceeaşi perioadă a boalei, precum şi faptul că se găsesc cazuri în care o febră cu un tip oarecare îşi schimbă cu totul tipul când boala recidivează.
7) Tratamentul cu chinină produce dispariţia semnelor morbide, dar după mai multe zile de tratament. Semilunele sunt formele care rezistă mai mult la acţiunea remediului.
8) In cazurile de pialudism cronic şi în cazurile de recidive, miai rar în cazurile de primă invaziune, s'a observat o înmulţire mai mult ori mai puţin pronunţată a leucocitelor polinucleare şi mai adesea a celor mononucleare.
9) Globulele roşii, miai cu seamă în cazurile de recidivă, sunt adesea inegale şi am găsit adeseori hematii colorate (hematii cromatice), ceea ce ne face a presupune că, în aceste cazuri, există în formaţiunea globulelor roşii, în interiorul cărora pătrund, turburând procesul de hematogeneză.
10) Febrele palustre fiind frecvente în anumite regiuni ale ţării şi având forme variate şi de multe ori larvate se impune şi la noi cercetarea microscopică a sângelui, precum şi răspândirea cunoştinţelor noastre asupra formelor, sub care se prezintă parazitul malariei.
1   1   ' diametre.
PLANŞA III
9. 10.
12.
13.
14.
15.
16.
17. 18
19, 20
21.
Globul roşu normal. •
Globul roşu mic palid.
Globul roşu mare plastic.
Hematie  oblongă ascuţită.
Hematie palidă cu marginile ondulate.
Hematie mare puţin colorată în albastru la centru (hematii cromatice).
Hematie mică închisă. Hematie mare rotundă. Leucocit mononuclear mic.
Leucocit polinuclear cu sâmburele in formă de S. , Leucocit polinuclear cu sâmburele fragmentat. . Leucocit mare (mielogen). . Sâmbure de leucocit liber, fragmentat. Nucleu de leucocit, reticulat palid. Celulă palidă cu sâmburele reticulat.
Mic parazit corpuscul vacuolar incolor în interiorul unei hematii. a). Mici corpuscule vacuolare (spori ?) liberi;  b) Mici plăci colorate libere în plasmă. Mici corpusculi cu puţină protoplasma colorată. Desvoltarea pigmentului.
şi 22. Corpuscule vacuolare înconjurate de protoplasma colorată.
Koa.Bxpl.oa^pl^r^ a«       |u£ ^^^^ ce a fost publicat în Analele Institutului dc 1 atoio.ie , partea a IlI-a (Nota Red.).
346
VICTOR BABEŞ
23, 24 şi 25. Modificarea formei protoplasmei parazitare.
26. Corp rotund cu sâmburele vacuolar central.
27. Parazit oblong cu sâmburele periferic.
28. Diviziunea neregulată a protoplasmei şi a sâmburelui in interiorul hematiei: a) un mic corp neregulat, puţin pigmentat, liber.
29. Hematie invadată de două parazite vacuolare.
30. Parazit rotund cu două vacuole;
30 a) Protoplasma parazitului, retractată, dând loc la formaţiunea
unei mari vacuole; 30 b) Fragmentarea transversală a unui mare parazit rotund.
31. Diviziune prin segmentare în febra cotidiană.
32. Umflarea şi decolorarea hematiei sub influenţa parazitului
febrei terţe.
33. Deformarea unui globul roş conţinând parazitul.
34. Distrugerea globulului printr'un parazit ameboid în cotidiană.
35. Amebă pigmentată la periferie cu pseudopode şi două vacuole.
36. Corpul flagelat colorat în stare proaspătă. 37 şi 38. Corpuri rotunde hipertrofice, ale terţei.
39. Formă particulară a segmentaţiei.
40. Segmentaţia cu pigmentul central în febra terţă.
41. Segmentaţia cu pigment diseminat în febra terţă.
42. Segmentaţia în pernicioase.
43. Formaţiunea de semilune în terţa autumnală.
44. Semilună endoglobulară cu o vacuolă la dreapta şi cu pigment
în mijloc sub forma kariokinezei.
45. Formaţiunea de semilune (?) prin vacuole excentrice în autum-
nala pernicioasă.
46. Semilune foarte curbe într'un alt caz asemănător.
47. Semiluna ordinară cu vacuole şi pigment central.
48. Corpul ovalar cu pigment sub formă de mitoză;
48 a) Două corpuri ovalare formând o semilună cu pigment apropiat de punctul de contact (diviziune?).
49. Hematie atrofiată arămie cu un corp rotund într'o febră
pernicioasă.
50. Corp rotund cu pigment gros producând o atrofie a hematiei
în febra cuartă.
51. Hematia normală.
52. Corpul rotund endoglobular cu pigmentul  dispus sub formă
de baston. .
53. Corp rotund cu pigmentul gros în dipio.
54. Segmentarea endoglobulară în formă de floare de margaretă
(cuartă).
55. Corp segmentat liber (cuartă).
PLANŞA IV
Am ales mai multe cazuri pentru fiecare tip febril şi am desenai 8-9 elemente conţinute în sânge, şi anume; globule roşii egale sau inegale, după caz; leucocitele poli- sau mononucleare au fost reprezentate numai în cazurile când erau înmulţite şi formele de paraziţi cele mai des observate de noi.
J. Reprezintă un caz de febră cotidiană hibernală în care sângele a fost examinat înaintea accesului şi care prezintă o diferenţă de volum a hematiilor. Unele sunt mai puţin voluminoase ca în starea normală, altele din contra sunt mai mari şi colorate în albastru (hematii cromatice); globulele albe polinucleare şi mononucleare înmulţite; parazitele sunt câte odată voluminoase, extra-globular fin pigmentate.
II. Un caz de febră cotidiană autumnală : Globulele roşii puţin modificate; forme neregulate palide provenind din distrugerea leucocitelor; un mare număr de parazite, dintre care unele libere sunt foarte mici şi sărace în pigment, pe când altele sunt încă mai mici, dar închise în interiorul hematiilor. Se observă încă forme pe cale de diviziune; unele libere în formă de rozete, altele prezentând o diviziune neregulată în interiorul hematiei.
III. Un caz de febră tifo-palustră pernicioasă, observat în timpul toamnei: Globulele roşii puţin modificate, unele sunt mai mici decât de obicei; nu există leucocitoză. Parazitele sunt câte odată sferice, endoglobulare fin pigmentate şi globulele care le conţin sunt atrofiate; alteori ele afectează forma de semilună, închise în interiorul globulelor roşii care au devenit pentru aceasta crenelate
şi alungite; câte odată semilunele sunt libere şi foarte curbe.
/V. Un caz de febră cotidiană hibernală : Globulele roşii egale în cea mai mare parte; leucocitele sunt puţin multiplicate, dar se dis.ting de oarecare formaţiuni neregulate, palide, care corespund cu sâmburii modificaţi ai leucocitelor polinucleare. Parazitele sunt variabile ; unele sunt sferice, endoglobulare, fin pigmentate, pe când globulele pe care le conţin sunt crenelate şi hipertrofiate, altele sunt oblongi, libere, fin pigmentate; rozete libere cu nouă lobi se găsesc
asemenea.
PLANŞA III
348
VICTOE BABEŞ
V. Un caz de febră cotidiană de primăvară : Globulele roşii de volum variabil şi în parte colorate în mod diferit; aceste leucocite sunt înmulţite, mai cu seamă mononuclearele; parazitele sferice sunt voluminoase şi fin pigmentate, sau mai bine mai mici   cu pigment
şi prelungiri subţiri (flagele).
VI. Un caz de febră terţă hibernală ; Globulele roşii de volum foarte diferit; există mai multe mici globule de 4—5 [i diametru; globulele care conţin parazitul sunt puţin mărite în volum, palide, crenelate; leucocitele polinucleare sunt foarte înmulţite; ele posedă în parte sâmburi fragmentaţi, mononuclearele sunt mai puţin înmulţite. Parazitele sunt rotunde endo- şi extraglobulare, fin pigmentate, sau mai bine ele afectează forma de semilune voluminoase  şi libere.
VII. Un caz de febră terţă de primăvară : leucocitele nemultiplicate, globulele roşii de volum diferit, unele voluminoase şi puţin colorate în albastru (hematii cromatice), altele sunt fusiforme. Parazite sferice endoglobulare; pe măsură ce ele se măresc, hematiile se hipertrofiază, devin crenelate;  unele parazite sunt
libere, mici şi puţin pigmentate.
VIII. Un caz de febră autumnală terţă : Globulele roşii egale, leucocitele nemultiplicate; paraziţi în semilună în  oval sau mai
bine liberi.
IX. Un caz de febră cuartă hibernală : Inegalitate de volum a hematiilor, unele sunt voluminoase, puţin Colorate în albastru; parazitele sferice endoglobulare posedă un pigment gros şi provoacă o atrofie uniformă a hematiei; alteori, pigmentul se găseşte dispus
sub formă de bastonaşe. Se observă şi pigment în centru.
X. Un caz de febră cuartă de primăvară : Globulele roşii modificate, leucocitele polinucleare puţin multiplicate ; parazitele rotunde, endoglobulare, cu pigment gros; se   găsesc   de asemenea  formele în
rozetă cu 5 — 6 lobi.
X/. Leucocitemie pe un fond paludic : Diminuare însemnată în numărul hematiilor; leucocite foarte multiplicate, leucocite polinucleare, prevăzute adesea cu sâmburi fragmentaţi, leucocite* mono-nucleare şi eosinofile. Parazitul malariei nu a putut fi descoperit.
7-5'.
i
30ş
2! 0
37.........;.......,
9 9
9
3$
h5
34-
40
Elementele găsite în sâng
ele indivizilor atinşi de malarie.
i
COMUNICARE FĂCUTA ACADEMIEI ROMÂNE ASUPRA INFLUENŢEI BRONŞITELOR, INFECŢIUNII EMORAGICE ŞI STREPTOCOCILOR
Ca şi în anul trecut, voi avea onoarea şi de astădată a expune în scurt conţinutul „Analelor Institutului de Patologie şi de Bacteriologie", din care volumul IV a ieşit zilele acestea de sub tipar, sperând că prin aceasta voi da oarecare noţiuni asupra direcţiunii, în care căutăm să conlucrăm Ia desvoltarea ştiinţelor reprezentate în acest institut.
Lucrările institutului devenind din ce în ce mâi întinse şi multiple, a devenit imposibil să publicăm în analele noastre toate aceste lucrări şi a trebuit să mă mărginesc astădată la publicarea unui singur grup de studii sfârşite în secţiunile de bacteriologie şi de patologie ale institutului, rămânând ca, în viitor, să dăm preferinţă lucrărilor de anatomie patologică, de imunizări şi de chimie patologică.
Tomul prezent conţine la întâiul loc o lucrare asupra etiologiei influenţei. Făcând în anul 1890, studii întinse asupra acestei boale am făcut în străinătate o serie de publicaţiuni, arătând că în această boală există o serie de microbi, conlucrând fiecare prin proprietăţile sale speciale la desvoltarea şi la simptomele boalei.
In cursul acestor studii, am descoperit următoarele fapte noi de mare importanţă :
1. La influenţă, există întotdeauna o asociaţiune de mai mulţi microbi patogeni.
2. Unul din aceşti microbi, descris de mine, este important din cauza că este cel mai virulent microb din toţi cei cunoscuţi până acum. Este suficient să atingem cu o urmă de cultură nasul unui iepure de casă, ca acest iepure să capete o pneumonie cu pleurită şi să moară peste câteva zile.
350
VICTOR BABES
OPERE ALESE
351
3. In toate cazurile proaspete de influenţă, am găsit un microb particular, prezentându-se sub forma unui bastonaş foarte fin şi aflându-se cu predilecţiune în interiorul unor celule.
Acest microb a fost descris 2 ani mai târziu de P f e i f f e r, asistentul D-lui Koch la Berlin şi dânsul vede în el microbul influenţei, pe când eu m'am exprimat în mod foarte rezervat asupra însemnătăţii acestui bastonaş. Nici astăzi nu pot admite fără rezervă interpretarea D-lui P f e i f f e r căci bacilul acesta nu produce influenţa la animale de experienţă şi bacili foarte asemănători cu el se mai găsesc şi în alte boale decât în influenţă.
4. In cursul cercetărilor mele, am avut .ocaziunea să constat că, între microbii ce produc infecţiunile septice, erizipelul sau flegmonul adică între streptococi şi între microbii ce produc pneumoniile, există o serie de microbi intermediari, care fără îndoială prezintă varietăţi naturale ale unuia sau altuia din aceşti microbi. Acest fapt explică şi formele septice ale unor pneumonii de o parte şi pneumoniile produse de streptococi de altă parte.
5. In fine, am descoperit o serie de microbi cu însuşiri particulare, adică producând mucozităţi şi având o structură particulară. Aceşti microbi care joacă un rol mare în bronşită, producând mucozităţile caracteristice pentru aceste boale, formează un grup particular de microbi cu caractere biologice deosebite.
Al doilea memoriu, publicat de mine în colaborare cu Dl. Dr. B e 1 d i-m an tratează asupra bronşitelor.
Am insistat înainte de toate asupra importanţei mari a bronşitelor care constitue boalele cele mai frecvente şi periculoase. Bronşita complică cele mai multe boale generale acute şi cronice şi de altă parte ele constitue o predispoziţiune pentru multe boale grave, precum este pneumonia, influenţa, tuberculoza, emfisemul etc.
Insă cu toată gravitatea sa, bronşita nu era studiată din punctul de vedere al etiologiei şi al bacteriologiei sale.
Cauza acesteia era, în parte cel puţin, publicaţiunea D-lui Besser care pret?nde că [toate] căile aeriene în stare normală conţin o cantitate de microbi patogeni, aşa încât o cercetare bacteriologică a bronhiilor nu ar avea şanse de reuşită.
Noi însă, controlând această lucrare am găsit că este greşită şi că, la omul sănătos, căile aeriene profunde nu mai conţin microbi. Cercetările lui Besser s'au făcut însă la oameni cu boale de plămâni şi de bronhii.
Am început dar un studiu sistematic al microbilor bronhiilor în diferitele lor afecţiuni, depunând rezultatele noastre în această lucrare.
Am găsit anume că există : 1) bronşite cauzate de acţiunea unor microbi speciali, care se găsesc în bronhii în stare de cultură pură; 2) în alte cazuri de bronşite avem deaface cu microbi care lucrează în asociaţiune cu alţi microbi. Aşa spre exemplu sunt bronşite cauzate de un streptococ, care determină o inflamaţiune vie a bronhiilor, pe când un alt microb asociat produce o cantitate mare de mucozităţi care astupă bronhiile. In alte cazuri avem aface cu un diplococ special, descoperit de mine, producând o mare congestiune şi emoragii pe mucoasa bronhiilor. Am putut stabili împreună eu acesta o bronşită emoragică de o gravitate particulară- şi care prin generalizarea, microbului şi al productelor sale determină o boală generală; o purpură emoragică, de multe ori mortală.
De asemenea, am putut stabili o altă formă importantă de bronşite şi anume bronşita cu peribronşită granuloasă cu leziuni semănând cu acele ale tuberculozei, însă fiind produse de microbi particulari. Această formă este foarte gravă şi omoară indivizii cu simptomele unei tuberculoze acute.
Unul din rezultatele cele mai importante ale acestei lucrări este constatarea că, de multe ori, microbii ce produc şi întreţin bronşitele se pot generaliza la un moment dat producând apoi infecţiuni generale.
Importanţa acestui memoriu constă dar în elucidarea etiologiei bronşitelor, în descoperirea formelor noi de bronşite şi a microbilor lor şi în fine în demonstrarea pericolului anumitelor forme de bronşite pentru organismul înlreg. Fiindcă microbii bronşitelor sunt destul de uşor de combătut prin mijloace specifice, adică ce se adresează direct acestor microbi, lucrarea de faţă ne indică şi direcţiunea în care trebue să lucrăm pentru a combate aceste boale.
A treia lucrare se ocupă cu nişte boale generale,, foarte frecvente la noi, foarte periculoase şi care au caracter comun: prezenţa de emoragii, eşire de sânge din vase, determinând de ordinar moartea.
Vreau să vorbesc de infecţiunile emoragice, a căror etiologie era foarte obscură până la cercetările noastre-
Am examinat cu Dl. Dr. Pop un mare număr de cazuri şi am putut stabili înainte de toate că există infecţiuni emoragice de natură diferită, şi anume: 1. infecţiune emoragică pură produsă de microbi specifici. Am descris în anul 1888 atare microbi; în anul următor, mai mulţi autori străini au constatat de asemenea nişte microbi emoragici. Am putut constata trei feluri de atare microbi: a) forme pure emoragice fără simptome septice;
YICTOR>BAB£S
OPERE ALESE
353
b) forme emoragice septice; c) boale bine cunoscute (variola, pneumonia etc), complicate şi agravate prin invaziunea unor microbi emoragici; 2. Infecţiuni provocate de microbi saprogeni, adică de putrefacţiune asociaţi cu microbi patogeni. In aceste cazuri, se produce înainte de toate un focar de inflamaţiune sau de gangrena; în acest focar, se cultivă microbi şi se obişnuesc la condiţiunile organismului, până ce devin în stare de a penetra în ţesuturile vii şi să se lupte cu celulele sănătoase ale organismului. In acest moment, îşi desfăşură calităţile lor patogene producând substanţe toxice, care au o acţiune vătămătoare mai cu seamă asupra vaselor sanguine producând astfel ieşire de sânge împreună cu o stare gravă generală. Aici aparţine şi microbul descoperit de mine al scorbutului. 3. Al treilea grup de infecţiuni emoragice este produs de lanume microbi ai puroiului şi ai septicemiilor, îm întâia linie de streptococi.
Precum am văzut în difterie, întâiul lucru, pentru ia ajunge lia vindecarea boalei pe o bază exact ştiinţifica, este descoperirea microbului boalei, apoi bazat pe acesta, căutăm mijloacele de a-l combate chiar în interiorul corpului bolnavului. Rolul nostru în aceste cercetări era mai modest decât al acelor care au făcut aplicaţiunea practică a celor aflate de noi, însă este evident că cercetările etiologice sunt cel puţin aşa de importante ca şi descoperirea tratamentului bazat pe aceste cercetări.
Altfel căutăm şi noi să profităm de descoperirile noastre şi lucrăm la propagarea substanţelor potrivite pentru a combate infecţiunea emoragică.
In fine publicăm, împreună cu Dl. G. Pro ca, un studiu asupra streptococilor.
Streptococii, adică microbii rotunzi, formând lanţuri, sunt microbii cei mai importanţi pentru producerea boalelor febrile septice, ce bântue în ţările civilizate în timpurile când nu există epidemii prppriu zise.
Totuşi, cunoştinţele noastre asupra streptococilor sunt foarte obscure; nu ştiam dacă există un singur fel de streptococi sau mai multe specii sau varietăţi naturale
Am căutat să conlucrez pentru lămurirea acestei chestiuni şi am ajuns la rezultatul că, deşi există o legătură intimă între diferitele forme de streptococi, deşi suntem în stare a produce în mod artificial diferite variaţiuni, deşi forma streptococilor e puţin stabilă, putem admite grupe distincte ale acestor microbi. Nu admitem însă gruparea lui Behring şi a altora după lungimea lanţurilor, ci am grupat streptococii examinaţi, după totalitatea caracterelor găsite.
Afară de aceasta, am găsit că există epidemii legate de anotimpuri, fapt necunoscut până acum.
Am găsit că, în anume anotimpuri, toate boalele au tendinţa a se complica cu febre grave, cu semne septice, cu flegmoane etc. şi toate aceste complicaţiuni sunt cauzate de streptococi.
Se credea mai înainte că în erizipel (brâncă), în flegmon, în scarlatină, s'ar găsi întotdeauna unul şi acelaşi streptococ, am documentat însă că la fiecare din aceste boale, se pot găsi diferite specii de streptococi.
Să-mi fie permis a mai zice câteva cuvinte asupra metodei întrebuinţate la cercetările conţinute în volumul de faţă.
înainte de toate, le poate observa că toate boalele examinate au o legătură strânsă între ele, adică [acele] cazuri de influenţă, de bronşită, de septicemie emoragică şi cele amintite la studiul asupra streptococilor au oarecare elemente comune. Influenţa se prezintă de regulă ca un fel de bronşită şi chiar ca o bronşită emoragică, al cărei element patogen este un streptococ; din acest punct de vedere, volumul acesta reprezintă un singur studiu asupra boalelor cu diferite manifestaţiuni dar cu o etiologie care nu poate fi bine despărţită.
Toate lucrările din acest volum fiind bazate pe sute de autopsii, pe mii de culturi şi de experimente, reprezintă dar un corp compact de studii pentru a elucida, nu o singură boală, ci boale foarte diferite în aparenţă, a căror unitate sau ale căror diferenţe se găsesc precizate tocmai prin multilateralitatea cercetărilor.
Aceste consideraţiuni ne explică până la un punct pentru ce tocmai boale aşa grave şi aşa frecvente ca cele expuse în lucrările volumului nostru au rămas obscure până în timpul din urmă. Numai un institut bine dotat şi multilateral ca al nostru a putut analiza, prin toate mijloacele de investigaţiune, complexitatea fiecărui- caz, care se pricepe numai în legătură cu multe alte cazuri. Această legătură şi asociaţiunea nu există la boalele exotice care ne încearcă din timp în timp sub formă de epidemie, nici chiar la alte epidemii periodice, căci în aceste cazuri este uşor să distingem microbul patogen, lăsând la o parte toate complicaţiunile. In boalele însă ce ne înconjoară neîncetat tocmai complicaţiunile şi asociaţiunile boalelor epidemice devin factori principali, care pot fi apreciate şi analizate numai pe baza unei largi experienţe şi ia unei organizaţiuni ca acea de care se bucură institutul nostru.
23. Opere alese.
OPERE ALESE
355
STUDIU ASUPRA STREPTOCOCILOR
Chestiunea identităţii sau a neidentităţii streptococilor ia fost discutată mai ales de Roserrb.ach,   care, după ce a constatat prezenţa unui streptococ în flegmon, a căutat deosebiri între microbul aflat în acesta şi cel al lui Fehleisen. Dar încă din 1882, noi am  constatat existenţa streptococilor în scarlatină şi morb iii, iar în 1883 în febra galbenă şi deosebite boale septice, looaliziaţi miai ales în rinichi. In 1884, noi enumerăm   (Cornii — B ia b e ş, Les bacteries) o serie de streptococi me-vătămători şi streptococi patogeni, cum e streptococcus sau leuconostoc mesenteroides, cu capsulele lui mari, un streptococ mai mult aerob în fermentaţiuneia urinei, streptococul vinului mucos (vin ffiant—Piasteur), la care mai adăugăm streptococul scurt din intestine descriind caracterele lui de cultură.
Printre streptococii patogeni, descriem Mlcrococcus bombycis, un streptococ găsit de K o c h în necroza progresivă a şoarecelui, un streptococ septic pentru animale aflat de C h ia r r i n, streptococul erizipelului lui Fehleisen şi al flegmonului (al lui Rosenbach), streptococul febrei puerperale (Pasteur — Doleris); streptococii găsiţi de unul din noi în nomă şi care produc o necroză la şoareci; streptococii răspândiţi în organism în cazurile de septicemie; streptococii lungi şi denşi, ovali, aflaţi în febra galbenă, în sfârşit streptococii fosforescenţei şi ai putre-facţiunii cadaverice.
Pentru câţiva din aceşti streptococi, admitem că sunt identici, de exemplu cei din unele cazuri de erizipel şi cei ai flegmonului. Dar cultivând o parte din deosebiţii streptococi enumeraţi mai sus, ne-am pronunţat pentru neidentitatea câtorva, pe când pentru alţii, nu am găsit caractere diferenţiale bine pronunţate. E regretabil că lautorii oare srau
ocupat de atunci încoace de această chestiune, nu au luat în seamă aceste constatări ale noastre, precum şi altele datând dintr'o epocă anterioară.
In lucrarea unuia din noi asupra proceselor septice la copii (Babeş, 1887) am descris nişte streptococi puţin virulenţi pentru animale, aflaţi în; organe la nefrita scarlatinoasă şi în alte procese septice, streptococi cu lanţuri lungi foarte virulenţi pentru iepure şi şoarece, păstrându-şi această virulenţă şi în culturi şi aflaţi în organe în unele cazuri de septicemie scarlatinoasă, streptococii giganţi găsiţi în diferite boale inflamatorii ale pielei, un streptococ virulent capsulat şi un streptococ lichefiant descris acolo în detaliu. In acea lucrare, insistam cel dintâi asupra următoarelor puncte:
. 1) In cea mai mare parte de septicemii se găsesc streptococi în organele interne; 2) Dimensiunile şi forma streptococilor variază mult după diferitele medii de cultură; 3) Streptococii care provin din procese inflamatorii foarte grave sunt totdeauna mai virulenţi pentru animale decât cei care provin din leziuni de mai^ mică importanţă sau care sunt asociaţi cu microbii altor boale şi se găsesc în organele interne; 4) Sunt streptococi virulenţi care, după ce cresc pe substanţele nutritive, îşi pierd repede virulenţa, pe când alţii o păstrează chiar după un mare număr de treceri pe aceleaşi substanţe.
In alte publicaţiuni, am mai constatat că, pe când streptococul erizipelului pare a forma o unitate mai mărginită, pentru streptococii puroiului, trebue să admitem varietăţi destul de îndepărtate.
In lucrarea lasupra influenţei (Centralbl. f. Biakteriologie, 1890) unul din noi a putut constata cel dintâi că: 1) Există o serie de transiţie neîntreruptă între streptococi şi pneumoeoeul lui Fraenkel; 2) Acest din urmă microb este numai una din varietăţile microbilor, care produc pneumonia fibrinoasă şi alte procese inflamatorii ale pulmonilor şi ale seroa-selor; 3) Se găsesc în diferite procese inflamatorii cu sau fără influenţă streptococi de o patogenitate foarte deosebită, unii formând şiruri lungi, alţii lanţuri scurte şi masse în care se poate distinge că microbii se află aşezaţi în lanţuri mici, paralele; 4) Aceşti din urmă streptococi nu se desvoltă de ordinar pe gelatină, sunt adesea patogeni şi formează trecerea la pneumocoei; 5) Şi pentru streptococii care formează lanţuri se găsesc forme care nu cresc la temperatura camerei, unii patogen1' şi alţii flepa-togeni pentru animalele de laborator. Unul din noi (Babeş) descrisese deci, fără a putea forma grupe, o serie de varietăţi naturale sau de Specii distincte ale acestor microbi. .
356
VICTOR BABES
OPERE ALESE
357
In anii din urmă, s'a reluat chestiunea identităţii streptococilor şi autorii s'au silit să găsească deosebiri definitive între streptococii de provenienţă diferită. Asfel K u r t h deosebeşte 3 grupe de streptococi; 1) Streptococii lungi care nu turbură bulionul, ci formează un depozit de masse conglomerate, foarte patogeni şi găsindu-se în cazurile de scarlatină. Unul din noi descrisese în 1889 acest streptococ virulent în câteva cazuri de scarlatină, dar nu acest streptococ se află de cele mai multe ori în cadavrul searlatinoşilor; 2) Un al doilea streptococ ar fi de asemenea lung dar mai puţin virulent, neturburând bulionul şi formând depozite mai mult mucoase; 3) In sfârşit, un al treilea streptococ se prezintă mai mult în lanţuri scurte şi nu este virulent.
Chestiunea identităţii sau a deosebirilor streptococilor posedă o importanţă capitală în faţa faptului demonstrat ele lucrările noastre că, mai ales streptococii, lungi sau scurţi, produc prin virulenţa lor complicaţiunile grave, septice şi adesea mortale ale boalelor. Un alt fapt important în această ordine de idei este constataţiunea substanţelor vaceinale în culturile streptococilor şi acţiunea vaccinatoare şi terapeutică a sângelui animalelor imunizate în contra acţiunii streptococilor virulenţi.
Tot din experienţele lui Behring reiese că sângele animalelor vaccinate contra unui streptococ foarte virulent este eficace şi pentru a preveni şi vindeca animalele contra infecţiunii cu un streptococ de virulenţă mai slabă.
Mai cu seamă Behring şi Lingelsheim, bazaţi pe lucrarea lui K u r t h, s'au pronunţat de curând pentru neidentitatea streptococilor pe care îi aflăm în boale diferite. Totuşi probele aduse de aceşti autori în sprijinul elasificaţiunii lor ne par slabe. Chiar distineţiunea pe care o fac între streptococii lungi şi scurţi nu ne pare destul de clară, căci cunoaştem exemple numeroase unde un streptococ se poate prezenta sub formă de lănţişoare de lungime foarte variabilă. Un al doilea punct în sprijinul distincţiunii lor este dat — pentru aceşti autori — de patoge-nitatea microbilor şi Lingelsheim încearcă chiar să grupeze streptococii după cantitatea de cultură ce trebue pentru a omorî şoarecii, ceea ce ne pare puţin justificat după numeroasele noastre experienţe asupra variabilităţii patogenice a streptococilor.
. Fără să se preocupe de modul cum se comportă diferiţii streptococi pe diversele substanţe de cultură, precum şi de aerobio<za lor, de coloarea, reacţiunea, etc, aceşti autori insistă numai asupra desvoltării în bulion. Ei disting streptococi care turbură bulionul, alţii oare nu-1 turbură şi printre aceştia sunt de mai multe feluri: unii care produc la fundul lichi-
dului un precipitat mucos, alţii care formează pelicule mici şi, în sfârşit, alţii care produc masse conglomerate mai groase. Cu cât aceste masse ar fi mai mari, cu atât streptococii care le formează ar fi mai virulenţi pentru şoarecii albi.
Alţi autori, oa S i e b e r, Schumof f, află streptococi care produc acid lactic inactiv (Streptococcus pyogenes), sau care dau naştere în solu-ţiuni zaharate la acid lactic activ (Streptococcus erysipelatis), sau, în fine, care descompun salolul, pe când alte specii nu-1 descompun (Streptococcus scarlatinqe).
Deoarece găsim în aceste diferite boale lănţişoare care nu se comportă în acelaşi mod ca cele din celelalte grupe ne pare că ar trebui să conchidem că -aceste diferite boale sunt produse de streptococi diferiţi sau că reacţiunea chimică studiată se produce în condiţiuni ce nu sunt inerente microbilor.
D'Espine şi Mar ignac au cultivat din sângele unui scarlatinos un streptococ lung, (mai subţire şi prezentând membri mai izolaţi decât microbul descris de K u r t h. Coagulează repede laptele şi nu e patogen pentru iepure şi şoarece. Având în vedere că acest microb a fost găsit o singură dată şi îa sângele obţinut printr'o înţepătură a pielei, considerând absenţa de patogenitate şi de caractere particulare, nu-i putem da nicio importanţă.
Bărbier găseşte, la streptococii din angina difterică, nişte caractere particulare. Aceşti microbi se decolorează în parte prin metoda lui Gram (?), formează lănţişoare destul de lungi care, se desvoltă greu pe gelatină şi produc precipitate mucoase la fundul bulionului. Numai la iepure produc inflamaţiuni locale. Ar fi prea cu putinţă ca diferenţele constatate de deosebiţi autori să fie produse de diferitele moduri de cultură şi de coloraţiune.
De M a r b a i x, bazat oe comparaţiunea diferiţilor streptococi, ajunge la concluziuni asemănătoare căci găseşte streptococi foarte virulenţi, spre exemplu în endocardită, care n'au caracterul lungului Streptococcus conglomeratus al lui Kurth. Acest autor a reuşit de asemenea să fortifice diferiţi streptococi prin treceri la animale, încât devin toţi muricizi, ceea ce ar fi după Lingelsheim caracterul unei singure specii de streptococi. Desvoltarea în bulion poate să rămână invariabilă pe când patogenitatea microbului se schimbă.
Aceste constatări coincid, cum se vede, cu afirmaţiunile noastre anterioare; era important însă să ne convingem de stabilitatea sau varia-bîlitatea formei de cultură a streptococilor în bulion.
358
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
339
; O lucrare şi mai recentă, a lui Pasquale, ajunge aproape la aceleaşi rezultate. Ca şi Hartmann acest autor găseşte că microbul erizipelului poate fi perfect virulent pentru şoareci. In deosebite boale, totdeauna grave, găseşte nişte streptococi lichefiianţi, formând colonii colorate şi care par a forma o grupă naturală. Deşi Pa s q u a 1 e-admite până la un punct oarecare o diferenţă' între streptococii lungi şi scurţi, constată de asemenea că există nişte lănţişoare; lungi nepatogene şi viee-versa.
La sfârşitul lucrării sale, dă o clasificaţie a streptococilor din.punct de vedere filogenetic, în care face să intre şi diplococul pneumoniei. Pasquale a procedat în lucrarea sa într'un mod mai general decât autorii germani, cultivând streptococi pe diferite substanţe şi examinând culturile şi proaspete şi vechi, aşa că merită toată atenţiunea noastră.
In faţa acestor contradicţiuni, şi mai ales bazaţi pe lucrările noastre anterioare, am examinat cu atenţiune toţi streptococii pe care i-am găsit în organele oamenilor şi animalelor a căror autopsie am făcut-o în timp de o lună, arătând în acelaşi timp frecvenţa şi varietăţile streptococilor în diferitele boale. * ,
Fără să avem pretenţiunea de a rezolva prin această lucrare chestiunea unităţii sau a multiplicităţii streptococilor, credem că putem contribui cu nişte elemente utile la studiul acestei chestiuni.
Examenul bacteriologic aî streptc cucilor
Streptococul I, cultivat dintr'un focar pulmonar gangrenos într'un caz de febră tifoidă în stadiul de eliminaţiune a sechestrelor, cu bronşectazie şi gangrena pulmonară-a lobului inferior drept. Pneumonie iposta'ică a părţii posterioare stângi. Ulcer gangrenos al laringelui. Hipertrofia subacută a splinei.
Pe agar cu glicerina, formează o massă de colonii punctiforme destul de dense de-alungul striului, devenind din. ce în ce mai mari, cu mijlocul mai ridicat. Creastă pronunţată în profunzime. -
La microscop: un fel de zooglee mai compacte, formate de diplo şi lanţuri scurte, paralele 0,6 jx, coloraţia 4.
Pe gelatină, plăci foarte fine, confluente la suprafaţă şi creastă punctată mai pronunţată în profunzime.
La microscop: microbii mai mult în grupe, cu puţină substanţă intermediară şi puţin roşiatică din care se detaşează şiruri cu membri 'turtiţi; în mijlocul lanţurilor, membrii lungiţi ca nişte bacili, extremităţi mai mari.
In bulion, turbureală în toată substanţa, jos' puţin precipitat granulos (de asemenea în bulion de 24 de ore). .. _   : • , ;■
La microscop: streptococi mai mici, lanţuri scurte, diplo mai distanţaţi şi grupe, lanţuri curbe şi mai lungi, până la 20 membri, de regulă membri rotunzi; la extremităţi există grupe de coci mici; mărime inegală1 până Ta 1 tx • ";' "''
însămânţat din nou în bulion şi examinat peste 5 zile, lichidul e clar, la fund precipitat peliculos larg. . ;
La microscop, se văd în această cultură streptococi lungi, ondulaţi, membrii puţin turtiţi, de multe ori izolaţi; 0,8 ^—0,9 ^.
Produce coagulaţiunea laptelui. ;     Cultivat pe ser de bou, acest streptococ se desvoltă bine sub formă de puncte formate de lanţuri lungi, până la 60 de membri, foarte inegali, uneori foarte fini, dela D,6 ţi —1,2 jx, colorându-se bine prin procedeul lui Gram.
La 16 Noembrie, un iepure sur se injectează subcutan la ureche; La 18 Noembrie, un iepure alb se injectează subcutan la ureche; La 29 Noembrie, se injectează în vena urechii un iepure alb 0,5 cm3 bulion cultură de 11 zile.
Acesta din urmă moare peste 3 zile. La autopsie, se găseşte splina mică, rinichii şi ficatul congestionaţi, puţin- exudat fibrinos în peritoneu.
Din peritoneul, splina şi ficatul acestui iepure se obţin în culturi pe agar cu glicerina colonii mai mici, punctiforme, sau mai mari până la 2 mm diametru, rotunde, cu zonă transperantă, în mijloc convexe, opace. Creastă confluentă. Lichid clar, puţin precipitat floconos.
La microscop: Mai mult zooglee destul de regulate, lanţuri scurte, subţiri, de membri turtiţi 0,6^—0,7 yjy câte un membru mai mare până la 1 • Ceilalţi 2 iepuri trăiesc încă.
Streptococul  II,  cultivat  din  pulmonii  unui  individ   la   autopsia   căruia se
găseşte :
Panariţiu cu infiltraţiunea purulentă a policelui drept, cu periostul şi cartilagiul articular distrus, fistule cu edem inflamator al mâinii întregi. Artrită seroasă a cotului. Pleurezie adezivă cu edem acut şi atelectazie a pulmonului. Pericardită" cu exudat sero-fibrinos puriform în cantitate abundentă, cu degenerescentă parenchimatoasă a cordului. Ficat muscad. Intumescenţă cronică a splinei. Catar gastric. Abcese metastatice în rinichi, cu nefrită infecţioasă acută.
In culturile din organe, se află stafilococul auriu; în peri-card şi articulaţia policelui, bacili saprogeni şi, în fine, streptococul din pulmoni.
Făcându-se însămânţări pe agar cu glicerina, se desvoltă numai la fundul lichidului o massă de flocoane ca un nor. La microscop, se văd streptococi lungi, ondulaţi, formaţi din câte 2 membri.
In bulion. In primele 24 de ore, turbureală floconoasă; la fund, un precipitat uşor albui. După 48 de ore, lichidul clar cu nişte puncte fine albui; la fund, un precipitat care acopere fundul şi nişte rozete albe.
La microscop, streptococi ca mai sus, mijlocii ca lungime, formaţi de membri rotunzi, mărime inegală dela 0,7 ^ —1 .
In gelatină, puncte fine la suprafaţă, confluente. Creasta foarte fină în profunzime.
egală sus şi jos.
La o nouă însămânţare în gelatină, creasta bine desvoltata în toată întinderea, mai tu seamă jos.
La microscop: lanţuri scurte, foarte inegale, de. diplo turtiţi şi grupe. La extremităţi, membri mai mari. Coagulează laptele.
360
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
361
Din cultura în bulion de două zile se injectează 0,5 cm3 unui iepure alb, Ia 29 Noembrie. La 19 Ianuarie, se injectează subcutanat unui alt iepure 0,5 cm3 bulion cultură de 60 de ore; peste 24 de ore, nicio reacţiune locală, temperatura 39,3°, amândoi iepurii trăiesc.
Streptococul III, cultivat din bronhii dintr'un caz de emoragie cerebrală în regiunea talamului optic, a capsulei interne şi a nucleului caudat drept, cu bronşită şi cicatrice profundă în ficat cu micşorarea de volum a organului.
Insămânţările din bronhii arata, pe lângă streptococul descris, şi stafilococul auriu cu mulţi membri veziculoşi, ca spori.
Pe agar cu glicerina, creşte ca o massă de puncte fine albui transparente, creasta pronunţată, lichid clar, la fund puţin precipitat ca un nor.
La microscop: streptococ mai scurt, de o mărime limitată, dispus mai mult în diplo, mărime foarte diferită, la extremităţi de multe ori un membru mai gros.
Transplantat pe agar glicerinat dă nişte puncte albui neregulate, însă ridicate, lucide. Creasta pronunţată mai ales jos, compusă de pete mici. Lichid clar, la fund precipitat ca un nor mai compact.
La microscop: streptococi foarte fini 0,2^—0,3 p, puţin oblongi, compuşi mai mult de diplo.
In bulion, lichidul clar, la fund mai mult precipitat floconos destul de des, lipit de fundul tubului.
In gelatină, colonii punctiforme abia vizibile, albe la transparenţă, mai precise, nimic în profunzime.
La microscop: în cultura din bulion, se vede un streptococ fin, compus de membri mai puţin oblongi sau de diplobacterii, dar sunt şi diplocoei paraleli. Coagulează laptele.
Streptococul IV, cultivat -din pericard într'un caz de pericardită cu caverne mari gangrenoaşe în partea posterioară a pulmonului drept; cu pleurită stângă şi peritonită sero-purulentă, cu degenerescenta parenchimatoasa a ficatului şi a rinichilor, cu emoragii punctiforme în rinichi; cu intumescenţă cronică a splinei, cu abces deschis la coapsa dreaptă şi stângă, cu edem inflamator întins.
Insămânţările din organe arată două feluri de streptococi: streptococul V (din abcesul coapsei, urmărit mai departe) şi streptococul IV (din pericard) care se găseşte în cultură pură în rinichi, ficat, splină şi peritoneu. In culturile din pulmoni (caverne) acest streptococ este însoţit de un pseudodifteric. In sângele venei cave, pe lângă streptococul IV, se află şi nişte bacili mai lungi, puţin ondulaţi, inegali ca coloraţiune, uneori umflaţi, de 0,3 p —0,4 p., crescând pe agar glicerinat sub formă de colonii mai abundente, albui, cleioase cu margini fin dinţate şi mai subţiri; lichid mucos precipitat ca brânza. Vezica urinară nu conţine streptococi, ci numai un saprogen mai gros şi mai distanţat, semănând cu bacilii febrei tifoide, de 0,8 p,.
Pe agar glicerinat, streptococul IV formează colonii punctiforme, albui transparente, lucide, diseminate. Creastă pronunţată mai ales în profunzime. Lichid clar, puţin precipitat albui, dens.
La microscop: zooglee compactă cu membri pătraţi, mai mult sau mai puţin rombici, în grupe paralele; ici colo câte un lanţ scurt. Mărimea 0,8 p —0,9 p .
Pe gelatină, puncte albui transparente, izolate la suprafaţă.  Striu punctat, jos poate mai pronunţat.
La microscop: membri rombici, cubici, atingându-se cu colţurile, mai mici, mai mult diplo şi chiar oblongi; de regulă diplo şi grupe, mai rar lanţuri.
In bulion, în primele 24 de ore, turbureala puţin floconoasă. La fund, mai mult precipitat albui ca praful. După 48 de ore lichidul clar, ţinând în suspensiune nişte puncte mai mari grise; jos flocoane rrai mici şi un precipitat alb-grisatru la fund.
Coci paraleli, formând şi lanţuri, membrii mai izolaţi, mai rotunzi, 0,7 ^. Sunt şi lanţuri mai mici, ondulate în mod neregulat. Nu coagulează laptele. Cultivat pe ser, abia formează lanţuri foarte distanţate şi grupe de 4, mai mult un fel de zooglee foarte distanţate; lanţurile de regulă foarte scurte.
Iepurele căruia i s'au injectat în sânge 0,5 cm3 bulion cultură de 3 zile, la 30 Noembrie, trăieşte încă.
Streptococul V, pe agar cu glicerina, formează o bandă mai mult uniformă subţire, numai la periferie compusă de puncte transparente, confluente. Creasta cu margini rotunzite mai fine. Lichid clar, foarte puţin precipitat, albui.
Streptococi scurţi, mici, mai mult diplo, paraleli 0,6 p.
In gelatină, creasta subţire, destul de compactă în profunzime; la suprafaţă puncte fine formând striuri foarte subţiri.
Streptococi mai groşi cu tendinţă la ramificaţiuni, 0,8 p,—0,9 p.
In bulion, în primele 24 de ore turbureala uniformă şi puţin precipitat ca praful la fund. Lichidul clar, numai la fund puţin precipitat, mai puţin întins pe fundul tubului.
Streptococi mai scurţi, dar şi lanţuri mai lungi, dar mai drepte, formate de membri rotunzi diplo şi grupe de membri mai mari. Coagulează laptele.
Cultivat pe ser formează lanţuri mai scurte, destul de fine şi diplo turtiţi; membrii izolaţi sau în grupe mai mari, până la 1,2    sau 1,3 jx •
La 30.XI se injectează în vena unui iepure alb 0,5 cm3 bulion cultură de 3 zile. A doua zi, animalul murind, prezintă la autopsie: rinichii palizi, splina mică,
ficatul poate puţin hiperemic.
Insămânţările din ficat, splină şi rinichi, fac să se desvolte pe agar cu glicerina colonii punctiforme mai mari, cam difuze;' creasta confluentă şi puţin precipitat albui la fundul lichidului.
La microscop, se văd lanţuri scurte şi masse mai dese de coci paraleli. Lanţurile sunt formate de diplo puţin oblongi sau ovali, foarte inegali ca mărime, aşa că într'un lanţ se află unii coci foarte fini şi turtiţi, iar alţii care trec peste 1 pi şi 1,2 . La extremitatea lanţurilor, se afiâ membri mai groşi, umflaţi sau grupe de coci. In culturile din rinichi, streptococii sunt lungi, ramificaţi compuşi din diplo turtiţi.
Streptococii VI, VII şi VIII cultivaţi dintr'un caz de endo- şi parametrită cu abces în partea posterioară stângă a uterului, cu flebita şi tromboza plexului uterin inferior şi a ligamentului larg. Intumescenţă cu puţina hiperemie şi echimoze ale extremităţii inferioare stângi cu o coloare vânătă mai pronunţată a părţilor posterioare. Uşoară carnîficaţiune a părţii posterioare a pulmonului stâng cu bronşită muco-purulentă. Câteva depozite recente lameîoase asupra valvulelor aortice. Pahi-meningită acută emoragică la început. Câteva infarcte mai recente în rinichiul drept. început de degenerare parenchimatoasa a cordului, a ficatului şi a rinichilor. Intumescenţă subacută a splinei. început de dizenterie a colonului ascendent. Septicemie.
362
VICTOR BAIES
Prin însămânţările din acest caz, se obţin culturi pure de streptococi din ficat, splină (streptococi VI), rinichi (streptococi VII), coapsa' stângă, muşchi, ţesut celular subcutanat şi piele, precum şi din puroiul din uter (streptococi VIII).
Culturile din bronhii şi pulmonul carnificat conţin, stafilococi mici, inegali, de 0,4 .'{a .formând ..plăci citrine lucide pe agar glicerinat. Acelaşi stafilococ se află în culturile din artera pulmonară, pe lângă streptococi şi un mycogen.
Sângele din vena iliacă nu conţine streptococi. Peretele uterin şi puroiul din venele trombozate dau în culturi, pe lângă streptococii aflaţi în celelalte organe, 3 sa^ progeni deosebiţi.
Streptococul VI, se desvoltă pe agar cu glicerina numai la fundul lichidului clar puţin precipitat ca un nor (cultura originală).
La suprafaţa agarului glicerinat în culturile următoare formează colonii pune i-forme, mai mari, cu zonă transparenta, cu un punct albui ridicat în mijloc. Lichid
clar, creastă pronunţată şi compactă.
La microscop: streptococii inegali, uneori mai lungi, alteori scurţi, ondulaţi; formaţi uroori de membri oblongi. Nu se poate distinge bine că sunt diplo care formează lanţurile.
In gelatină, puncte fine distincte în profunzime, formate de streptococi ca mai înainfe.
In bulion, la fund, nişte nori galbeni care ocupă tot fundul până la o înălţime de 1 cm.
La microscop: lanţuri scurte foarte inegale, membri mai izolaţi; lanţuri mai mult drepte, paralele, membri mai mici. Coagulează laptele.
La 14 Noembrie se* injectează subcutan unui iepure 0,5 cm3 bulion cultură de 24 ore.
Peste patru zile,  animalul moare şi prezintă la  autopsie: ficatul foarte mărit, palid, granulat, dur, plin de abcese mici al căror puroi conţine coccidii capsulate.
Splina mărită, asemenea şi rinichii, substanţa corticală hiperemica, ţesutul celular infiltrat îh locul inoculaţiunii cu un puroi consistent.
Culturile din sânge (cordf splină, ficat şi rinichi sunt formate din streptococi, uneori lanceolaţi, alteori turtiţi; unii membri veziculoşi; lanţuri paralele şi ondulate care formează pe agar glicerinat colonii mici punctiforme, albe, lucidei , ridicate. Creasta în profunzime.
Streptococul VII, pe agar cu glicerina, se desvoltă la fundul lichidului formând un precipitat ca nor sau puţin gelatinos (cultură originală) şi la suprafaţă o bandă de colonii albui mici, jos mai mari, de 1 mm, în mijloc cu un punct mai ridicat.
La microscop: zooglee fine şi dense compuse din membri mai palizi, paraleli şi strepococi mai lungi sau mai scurţi, cu membrii turtiţi, diplo destul de denşi. .
In bulion, în primele 24 de ore, turbureală, după 13 zile lichidul cu totul clar, la fund precipitat mai mult plat, floconos, mai mult alb-brunatru. -Streptococi lungi, ondulaţi, compuşi de diplo puţin turtiţi. Uneori, în mijlocul unui lanţ, formaţiuni de bacili provenind, aşa se vede,  dintr'o diviziune foarte repede a microbilor; membri egali 0,8 ţx , coloraţia 4.
In gelatină, colonii punctiforme, uniforme, albe transparente, în mijloc mai ridicate; punctele mai mari jos. Creasta bine desvoltată. >x . Coagulează laptele.
OPERE ALESE
363
La; 14 Noembrie,. se injectează în vena urechii unui iepure alb 0,5 cm3 bulion de 24 ore.
La 19 Noembrie, animalul murind prezintă la autopsie: •      Splina, ficatul şi rinichiul  puţin mai mari.  Substanţa   corticală   a rinichilor
palidă.
Culturile din -cord, rinichi, ficat şi splină sunt formate de streptococi lungi, cu membri groşi inegali, uneori rotunzi sau chiar turtiţi, alteori puţin oblongi, care cresc pe agar glicerinat sub formă de colonii punctiforme mai largi, albe transparente, cu un punct ridicat în ■mijloc; la fundul lichidului de condensaţiune, puţin precipitat gelatinos.
'Streptococul VIII, pe agar cu glicerina formează colonii punctiforme, dar mari, cu periferia difuză şi transparentă, în mijloc un punct albui ridicat. La fund, un precipitat albui-destul de compact. Creasta mai jos.
La microscop: streptococi scurţi paraleli, în masse compacte, de mărime foarte inegală, mari, cu o zonă difuză. In primele 24 de ore, turbureală produsă prin un praf fin; apoi în bulion lichid clar, precipitat fin ca un praf mai puţin abundent; pe peretele părţei inferioare flocoane mai mici.
In gelatină jos, puţină lichefacţiune şi o peliculă galben-portocalie. Colonii sus punctiforme, puncte în profunzime, mai mari jos, brunatre, devenind puţin gălbui.
La microscop: streptococi paraleli, uneori grupe de 4, membri inegali, uneori
ascuţiţi.
Coagulează laptele.
La 30 Noembrie,' se injectează în venă unui iepure negru 0,5 cm3 bulion cultură de 10 zile.
!   La 10 Decembrie animalul moare. La autopsie prezintă:
Splina mică şi palidă; rinichii palizi; ficatul, de coloare mai închisă, prezimă atât la suprafaţă cât şi în profunzimea parenchimului câteva abcese de mărime variabilă — dela un bob de linte până la un bob de mazăre — cu un conţinut cazeos.
Vezica plină cu urină clară.
Culturile de rinichi, splină ficat, peritoneu şi urină rămân sterile. Reînsămânţând pe agar glicerinat şi gelatină, se obţine:
Din lichid pe agar cu glicerina, la suprafaţă ca o rouă de puncte de o fineţe extrema.
Creastă subţire şi la fund un precipitat portocaliu abia vizibil. La microscop: un streptococ mare, lung şi gros, uneori niş+e forme -ca de bacili curbi' 'in1 mijlocul lanţului, de aceeaşi dimensiune ca memorii lanţului.
■    Pe gelatină (din lichid) formează bande mai largi, portocaliu-roşiatice, cu periferia puţin rnai ridicată.
: La microscop: membri mai izolaţi, ovali şi bacili curbi de aceeaşi dimensiune. Uneori, baciiii ' sunt lungi, uniformi 0,8 rx ■ Ici-colo, lanţuri de coci, mai mult bacili. n
-Din striu pe gelatină,   bandă mai compactă, înconjurată de o zonă  cu totul transparentă. Creastă în profunzime.
•   Lâ microscop acelaşi lucru ca mai sus. ■Streptococul IX cultivat din pleură într'un caz de pleurifă la un individ cu tumori mixte, probabil carcinomatoase, în ambele regiuni parotidiene şi: a ganglionilor
364
VICTOR BABES
cervicali, cu metastaze în ficat. Bronşită şi bronhiolită muco-puruîentă. Pleurită sern-fibrinoasă, aderenţe vechi limitate ale pulmonului drept de coaste şi ale vârfului cordului de pericard. Perispîenită cronică.
Insămânţările de pleurită dau în cultură pură streptococul descris (streptococul IX); în culturile din bronhii, stafilococul auriu şi un proteu semănând cu Baccilus subtilis şi forme umflate, puţin distanţare, dela 0,2 p, —.1 p, crescând pe agar glicerinat sub formă de plăci mai mici rotunzite, convexe, albe, opace în mijloc. In pulmonul drept, se afla stafilococul auriu şi un pseudodifteric cu crose. Pe. agar cu glicerina, streptococul IX se desvoltă sub formă de creastă albuie grisatră în profunzime. Lichid puţin turbure, precipitat alb la fund.
Streptococ foarte fin într'o substanţă intermediară formând zooglee, 0,3 p —0,4 p, coloraţia 3; câteodată,, nu se pot distinge bine diplo în zooglee.
In bulion, turbureala uniformă a lichidului şi numai jos puţin precipitat alb fin dens limitat.
La microscop, se văd streptococi cu membri umflaţi şi palizi, uneori turtiţi şi lanţuri ondulate.
In gelatină, la suprafaţă o placă abia vizibilă, puţin mai albă la periferie, Striu mai gris, mai transparent, mai fin. , ;i
La microscop: lanţuri scurte, mai groase şi grupe.
Reînsămânţat pe agar glicerinat, formează o bandă largă, cu margini mai albui, poate puţin granuloase. In profunzime, desvoltarea începe mai jos, ca un striu cu margini rotunzite. Lichidul puţin turbure şi precipitat uşor alb la fund.
La microscop: o reţea de lanţuri paralele mai mult, membri puţin oblongi, 0,6 p, poate şi grupe reticulate. Coagulează laptele.
La 30 Noembrie, se injectează în vena urechii unui iepure sur 0,5 cm3, bulion cultură de 3 zile.
La: 8 .Decembrie, animalul moare şi prezintă la autopsie: rinichii puţin măriţi şi congestionaţi, splina mică. Pulmonul stâng hepatizat, lobul superior drept hiper-emiat. Emoragii punctiforme şi mai mari în mucoasa stomacală.
Culturile din splină, rinichi, ficat şi urină rămân sterile; insămânţările din pulmoni rămân transparente.
Streptococul X cultivat din peritoneu într'un caz de enteriţă ulceroasă şi gangrenoasă a intestinului gros — colon ascendent — cu abcese mari multiple ale ficatului.
Insămânţările din peritoneu arată, pe lângă streptococul descris, şi o placă de stafilococ auriu; culturile din splină şi basinet sunt sterile; în puroiul din abcesele ficatului se găseşte un saprogen mai gros şi mai lung decât bacilii febrei tifoide, cu extremităţi mai difuze, mai palide; pe lângă aceasta, se află şi un diplococ mai mare, bine colorat, cu membrii turtiţi. Lanţuri scurte de streptococi se mai găsesc numai în culturile din bronhii şi pleură, împreună cu stafilococul auriu şi cu levure.
Pe agar şi glicerina, streptococul X formează o rouă de puncte fine la suprafaţă, cu totul transparente. Creasta în profunzime, la fundul lichidului, puţin praf.
La microscop: diplo cubici sau rotunzi, lanţuri scurte, grupe dense, 0,5 p —0,6 p.
In bulion, turbureala uniformă şi un precipitat fin ca praful la fund.
Cultivat pe ser şi colorat prin procedeul lui Gram se arată la microscop ca streptococi cu membri ovali sau ascuţiţi, <de multe ori diplo oblongi, poate ca bacili chiar, grosime inegală până la 1 p.
OPERE ALESE
365
'    In gelatină, creşte greu sub formă de puncte mici albui-transparente în profunzime.
Coagulează laptele.
La 30 Noembrie se injectează subcutan unui iepure sur 0,5 cm3 bulion cultura de 3 zile.
Animalul moare la 8 Ianuarie, prezentând la autopsie: splina mică, dar congestionată, rinichii şi ficatul mai palizi, pulmonii hiperemici.
Streptococul XI cultivat din splină într'un caz de artrită sero-purulentă a genunchiului stâng cu flegmon difuz supurat al gambei stângi; aderenţe vechi fibroase ale ficatului de splină; hipertrofia considerabilă cronică a splinei; nefrită, septicemie.
Insămânţările din articulaţia genunchiului dau, în culturi, stafilococul auriu şi un streptococ — zooglee şi lanţuri scurte asemenea cu cel cultivat din splină; în culturile din bronhii şi pulmoni, se  află un saprogen  semănând cu bacilii febrei
tifoide şi un mucogen.
Pe agar cu glicerina, streptococul XI formează puncte foarte fine, cu totul diseminate, lichid clar, precipitat ca nor sau globulos.
Un fel de zooglee de coci mai mari, paraleli, uniformi.
In gelatină, o bandă foarte subţire, abia vizibilă, numai la periferie se disting puncte fine. O creastă foarte fină în profunzime.
In bulion, turbureala difuză, albuie. La fund, flocoane fine destul de abundente.
'Streptococi cu un fel de capsulă largă, ca o zonă clară, altfel mici, 0,8 p şi grupe înconjurate de un fel de capsulă.
Pe ser, lanţurile devin mai lungi, compuse de membri foarte mari până la 2 p..
La 13 Decembrie, se injectează 0,5 cm3 bulion cultură de 48 de ore, sub pielea; unuî iepure alb. Animalul moare la 7 Ianuarie, prezentând la autopsie:
Splină mică, rinichii puţin măriţi de volum, substanţa corticală hiperemică; ficatul de coloare brună palidă; pulmonii foarte congestionaţi.
Culturile din organe rămân sterile.
Streptococul XII cultivat din puroi — articulaţia umărului — într'un caz medico-legal cu fractura oaselor craniene, meningită, poliartrită supurată, infarct pulmonar, septicemie.
Insămânţările din articulaţia umărului, meninge, infarct pulmonar, rinichi dau streptococi în cultură pură sau însoţiţi de stafilococul auriu şi de un bacii saprogen semănând cu bacilii febrei tifoide.
Insămânţările din ficat şi splină rămân sterile.
Pe agar cu glicerina (cultură de origine), streptococul XII formează colonii punctiforme mici, periferia difuză, mijlocul ridicat. Creastă, puţin precipitat ca un nor.
Lanţuri lungi, dar foarte subţiri, membri diplo şi turtiţi, sunt şi zooglee dense.
In gelatină, la suprafaţă, o placă foarte subţire mai albă, punctată în mijloc şi îa periferie. Creastă de puncte mai evidente jos.
In  bulion, lichidul clar ţinând în  suspensiune flocoane mici;   puţin precipitat
albui la fund.
Streptococul [în lanţuri] mai lungi, de 14—20 de membri rotunzi, diplo, purtând uneori la extremităţi grupe de coci, 0,8 pt j_ pi.
Pe ser, lanţurile devin şi mai lungi, având până îa 30 de membri, cu pseudo-ramificaţii; membri inegali, ajung până la 1,5 p,, aecoloraţi cu totul în mijlocul lanţurilor. De altfel se colorează bine priri procedeul lui Gram.
366
VICTOR BABES
OPERE ALESE
367
Un iepure inoculat subcutan cu 0,5 cm3 bulion cultură la 13 Decembrie, moare la 3 Ianuarie, prezentând la autopsie: abdomenul foarte retractat, splina mică, .rinichii palizi şi puţin măriţi, ficatul de coloare brună palid.
însămânţările din organe rămân sterile.
Streptococul XIII cultivat din ventriculul lateral drept, într'un caz de hidrocefalie congenitală (30 Noembrie Dr. Boicescu) cu infecţiunea lichidului. însămânţările din ventricul şi din pulmoni dau în cultură streptococul de mai jos singur (ventricul) sau însoţit de stafilococul auriu (pulmoni).
In agar cu glicerina (cultură originală), colonii punctiforme : sau puţin mai'mari, cu periferia difuză, subţire, în mijloc ridicate, albe. Creastă bine pronunţată, formată de flocoane mai confluente. Puţin praf mai gros la fund.
Mai mult zooglee, cu membri fini, diplo, lanţuri mici, confluente, 0,5  jj, - 0,7 ^ In gelatină, puncte de o fineţe extremă la suprafaţă; în striu şi mai ales jos, punctele puţin mai mari.
Pe ser de bou, lanţurile devin mai mari, ondulate uneori, compuse de membri inegali, mai mult diplo şi grupe de diplo.
In bulion lichidul clar, jos mai turbure din ce iii ce. Precipitat mai compact. In primele 24 de ore de desvoltare există o turbureală puţin floconoasă sau ca praful şi flocoane mici, jos mai dense şi aderente la fund. La microscop, lanţuri ondulate compuse de diplo, cu membri mai groşi.
Iepurele inoculat subcutan, cu 0,5 cm3 bulion cultură la 13 Decembrie, trăieşte încă (14 Ianuarie).
Streptococul XIV cultivat -din bronhii într'un caz; de tuberculoză pulmonară cu caverne; tuberculi cazeoşi în splină şi peritoneu; degenerescenta parenchimatoasă a ficatului şi a rinichilor.
însămânţările din bronhii dau în culturi, pe lângă streptococul studiat, şi un saprogen.
Streptococul XIV formează pe agar cu glicerina (cultură originară) o massă de puncte mici neregulate, albui la transparenţă. Lichid clar, la fund puţin precipitat ca un coagul. Creasta grisă bine pronunţată jos. -
La microscop: un fel de stafilococ cu membri distanţaţi, uneori lanţuri scurte paralele, 0,8 ^ .
In gelatină, puncte fine la suprafaţă, neconfluente, transparente şi creasta în profunzime.
La microscop: un fel  de zooglee mai dense, foarte fine,   membri palizi mai distanţaţi, 0,6 u.
In bulion, lichid clar, la fund precipitat mâi dens, albui, lipit la fund.
La microscop: lanţuri scurte, la extremităţi câte un membru mai mare. Lanţurile sunt foarte dense, până la 20 de membri în lanţ; unele şi mai lungi, streptococii au tendinţa a forma bastonaşe. Se află unii mai mari, ca îămâia, de 1 |x, ceilalţi 0,8 ^
Pe ber, lanţurile devin lungi, subţiri, cu membri inegali, în general, mici, uneori mai groşi, dar netrecând niciodată peste l'ţx. Lanţurile au dela 20—30 de membri.
Iepurele inoculat subcutanat cu 2 cm3 bulion cultură la 4 Ianuarie, trăieşte încă-(14 Ianuarie).
Streptococul XV cultivat din emoragii punctiforme la Suprafaţa pulmonului într'un caz de septicemie emoragică, pornind dela gangrena amigdalelelor, cu emoragii
mici- subcutanate precum şi în ţesutul conjunctiv profund intermuscular al toracelui, cu purpura emoragică punctiformă a pulmonilor şi rinichilor; cu degenerescenta parenchimatoasă a rinichilor şi ficatului, cu intumescenţa într'un grad mijlociu a splinei şi în fine cu transsudaţie seroasă în pericard, peritoneu şi ţesutul retro-peritoneal.
Streptococul studiat se găseşte în cultură pură în bronhii, emoragiile dela suprafaţă şi din  interiorul pulmonilor, în pericard, ventriculul drept,  cava inferioară,
în rinichi, splină şi ficat.
In culturile din amigdală şi din vezica urinară streptococul XV es4e însoţit de stafilococul auriu şi de un saprogen semănând cu bacilii febrei tifoide.
Pe agar cu glicerina, streptococul XV formează colonii punctiforme albui transparente, creastă pronunţată. Lichid destul de clar.
Streptococii formând mai multe zooglee cu membri paraleli mai groşi la o extremitate a lanţurilor, 0,8    —1 -
In gelatină, puncte albui la suprafaţă şi în profunzime, streptococi ca mai sus
cu tendinţa de a deveni mai mari.
In bulion, în primele 24 de ore, turbureală difuză, uniformă. După 3 zile, lichidul clar, la fund câteva flocoane conglomerate mici, puţin transparente.
Streptococii compuşi de diplo, puţin turtiţi, lanţuri ondulate, destul de mari, peste 1 .
Pe ser, lanţurile sunt destul de lungi, puţin curbe, membri inegali, până la !   . Se colorează bine prin procedeul lui Gram.
Iepurii inoculaţi subcutan cu 2 cm3, emulsiune de rinichi, mor peste 2 zile, prezentând" Ia autopsie: splina mărită, rinichii şi ficatul congestionaţi, hiperemia însemnată a ţesutului celular. subcutanat împrejurul locului de inoculaţiune, precum şi emoragii punctiforme şi difuze în pulmoni.
1 cm3 din emulsiunea de rinichi, injectat în peritoneu produce o peritonită fi-brinoasă; splina e mărită şi congestionată ca şi rinichii şi ficatul. Pulmonii prezintă
de asemenea emoragii.
însămânţările din organele acestor animale dau streptococul în cultură pură.
Injectând 2 cm3 bulion cultivat de 23 de ore, a Il-a generaţie, sub pielea abdomenului unui iepure, animalul moare peste 3 zile, dar numai cu mărirea splinei şi hiperemia organelor, emoragiile lipsesc.
însămânţările din organele acestui iepure dau acelaşi streptococ în cultură pură.
Streptococul XVI, cultivat din ficat într'un caz de septicemie emoragică cu atrofia ficatului.
Amigdalele, pulmonii, splina şi ficatul au dat în culturi un streptococ cu următoarele caractere:
Pe agar cu glicerina, formează colonii mici, punctiforme, albui mai ales la transparenţă, în profunzimea substanţei creste fine. Lichidul de condensaţiune a devenit turbure, la fund, precipitat floconos.
Pe gelatină nu se desvoltă.
In bulion, turbură lichidul şi produce un precipitat floconos mai abundent la fund.
La microscop: coloniile de pe agar se văd compuse mai mult de diplo oblongi formând grupe şi lanţuri de 10—20 de membri, unele şi mai lungi, ondulate, cu pseudo-ramificaţii, de 0,8 pi,
In bulion, se văd streptococi egali, membri rotunzi, lanţurile sunt de asemenea destul de lungi, uneori cu pseudoramificaţii, mărimea 0,8 pi .
368
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
369
Inoculat subcutan în doză de 2 cm3 bulion cultură de 24 de ore produce un abces local întins şi moartea animalului. Organele animalului conţin microbi care nu se află decât în puroiul abcesului, prezentând caracterele streptococului descris mai sus.
Streptococul XVII, cultivat din pulmoni în al 3-lea caz de septicemie emoragică cu gangrena bronhiilor. Acelaşi streptococ se găseşte în cultură pură în bronhii şi pleură.
Pe agar cu glicerina, el formează colonii punctiforme alburii, destul de opace, mai ridicate în mijloc, la fundul lichidului de condensaţie puţin precipitat ca un nor.
La microscop, se văd lanţuri mijlocii ca lungime, de 12—14 membri rotunzi sau turtiţi, diplo, mai mari la extremităţi, de 0,8 pi
La suprafaţa gelatinei oblice acest streptococ formează o bandă largă puţin granuloasă, compusă din puncte transparente, foarte dense, dar nu confluente.
In bulion produce turbureala şi la fund puţin precipitat grăunţos.
La microscop, se văd lanţuri mai lungi, ondulate, uniforme, uneori diplo şi grupe sau membri izolaţi. In lanţuri, membrii sunt de 0,8 pt     pe când diplo trec peste I ^
Inoculat subcutan la iepuri, acest streptococ nu omoară animalele, nici nu produce o reacţiune locală mai intensă. -
Streptococi izolaţi dela indivizi în viaţă
Streptococul XVIII, izolat din sputa unui bolnav cu pneumonie formează pe agar cu glicerina colonii mai mici sau mai mari, punctiforme, albui prin transparenţă, în mijloc poate mai ridicate, lichid clar, precipitat floconos la fund.
Transportaţi pe agar cu glicerina formează la suprafaţă nişte colonii abia vizibile, fine şi izolate, cu totul transparente. Creasta densă şi mai limitată.
La microscop: streptococi foarte fini şi foarte scurţi,. 0,5 ţx .
In gelatină, puncte fine albui la suprafaţă, striu bine pronunţat în profunzime.
La microscop: grupe mai dense de coci mai mari, mai mult. diplo; sunt şi lanţuri scurte de diplo.
Streptococi foarte inegali, scurţi, paraleli, uneori şi zooglee, cu tendinţă la destrucţiune devenind foarte palizi cu membri umflaţi. Microbii se divid în lanţuri chiar transversal la direcţiunea acestora. Se văd uneori lanţuri cu mijlocul palid şi cu îngroşări colosale la extremităţi (cultura de 3 zile).
In bulion, terţul superior clar, terţul mediu plin cu flocoane mai mari, la fund strat clar.
La microscop: streptococi foarte mari în lanţuri scurte, mai mult diplo.
In bulion a doua oară, puţină turbureala, la fund precipitat alb mai dens.
La microscop: streptococi mari, groşi, scurţi, rotunziţi, aproape cubici şi alţii subţiri foarte fini şi foarte scurţi, mai mult drepţi. Nu coagulează laptele.
La 5 Decembrie, se injectează subcutan unui iepure 1 cm3 bulion cultură de 17 zile.
Animalul moare peste 22 de zile prezentând la autopsie: splina mică, rinichii palizi, ficatul puţin congestionat.
Insămânţările din organe rămân sterile.
Streptococul XIX, spută, bronşită. Inoculat în traheea unui iepure, omoară animalul şi se găseşte în puroiul unui ganglion, în cultură pură.
Pe agar cu glicerina, formează colonii mici punctiforme, puţin gălbui, precise, lucide. Creastă în profunzime. Lichid clar, jos puţin precipitat albui.
La microscop: streptococi, în aparenţă ramificaţi, formând şi zooglee, cu membri inegali de multe ori, de 0,8 p.
In bulion, turbureala uniformă.
La microscop: streptococi scurţi, destul de groşi, 0,8 p , lanţuri rare. Coagulează laptele.
La 5 Decembrie, se injectează subcutan unui iepure alb 1 cm3 bulion cultură de 8 zile.
La 3 Ianuarie, animalul moare, prezentând la autopsie: splina mică, ficatul şi rinichii palizi, urina sanguinolentă.
Culturile din organe şi urină rămân sterile.
Streptococul XX (angina Ludowici) formează pe agar glicerina colonii mici punctiforme, rotunde, albe, precise, creastă, lichid clar, puţin precipitat floconos.
Grupe ca de stafilococi, dar microbii distanţaţi mici, destul de bine coloraţi în centru, de acolo se detaşează lanţuri scurte. Formează zooglee în care membrii sunt dispuşi în şiruri paralele de diplo 0,6 p, .
In gelatină, nimic la suprafaţă. Striu fin în profunzime. Lanţuri foarte scurte de microbi izolaţi, foarte inegali, curbe; în a doua însămânţare, în gelatină, la suprafaţă, se desvoltă o placă compusă de puncte fine. Striu fin grisatru în profunzime.
In bulion, în primele 24 de ore, lichiduH turbure, mai ales jos, unde sunt flocoane mai mari.
La microscop: lanţuri mai lungi cu membri dubli egali,'de 1 p. Pseudorami-ficaţiuni.
Coagulează laptele.
Cultivat pe ser, acest streptococ formează lanţuri mai scurte, mai mult diplo, mari, la extremităţile lanţurilor, se află de multe ori membri mai mari.
La 5 Decembrie, se injectează unui iepure alb 1 cm3 bulion de cultură. Animalul trăieşte încă la 14 Ianuarie 1893.
Streptococul XXI, dintr'o pseudomembrană difterică dela un copil, formează pe agar cu glicerina la suprafaţă, puncte fine transparente, lichid clar.
Pe ser, streptococi scurţi, de mărime foarte diferită: unii 0,8 p. , alţii 0,7 jx—0,8 pj, membri uneori lanceolaţi.
In bulion, lichid clar, flocoane mai mari la fund.
în gelatină, nu se desvoltă.
Nu coagulează laptele.
Un iepure inoculat subcutan cu 1 cm3 bulion de cultură moare peste două săp* tămâni prezentând îa autopsie: congestiunea ficatului şi a mucoasei intestinale, mult lichid citrin în peritoneu, splina mică, rinichii palizi.
Insămânţările din peritoneu şi organe rămâne sterile.
Streptococul XXII, din artrita genunchiului, formează pe agar cu glicerina colonii mici punctiforme, plate, în mijloc cu un punct ridicat, albui transparente. Streptococi scurţi, şi diplo izolaţi, membri inegali.
In gelatină, la suprafaţa gelatinei, puţină depresiune ca un început de iiche-facţiune, la suprafaţă o placă mică, plată, alb-gălbuie; în profunzime un striu mai bine desvoltat către suprafaţă.
24. Opere alese.
370
VIOT.GR BABEŞ
OPERE ALESE
371
La microscop: diplocoei mari, izolaţi, uneori lanţuri de 3, 4 sau şi-mai lungi, membri inegali, peste 1 p , rotunzi, lucizi, foarte tare coloraţi.
In bulion, lichidul abia turbure. : ;
La microscop, coci mari, izolaţi sau diplo, unii membri până la 1,5 p,:.-In bulion de 3 zile, lichid clar, puţin precipitat albui. Nu coagulează laptele.
Un iepure inoculat subcutan cu 1 cm3 bulion de cultură moare peste 25 zile. La autopsie prezintă: splina mică şi palidă, rinichii măriţi puţin  de volum şl mai palizi, ficatul congestionat.
Insămânţările din organe rămân sterile..
Streptococul XXIII, streptococ provenind dela animale, izolat din ficatul unui câine mort de jigodie, formează pe agar cu glicerina colonii punctiforme mai mari cu zonă precisă transparentă, în mijloc cu un punct ridicat; precipitat la fundul lichidului.
In gelatină, desvoltare foarte fină la suprafaţă ca un striu abia vizibil, puţin opac. Nimic în profunzime.
La microscop: mai mult zooglee, membri distanţaţi, regulaţi, diplo, şi lanţuri foarte scurte, 0,7 p .
In bulion, lichid clar, la fund. precipitat destul de dens, sub formă de con-glomerate de 2 mm diametru, depărtate unele de altele şi puţin lipite la fund.
La microscop: un fel de zooglee compuse de diplo, destul de compacţi, membri inegali şi. lanţuri mici izolate, 1 ?/v, membri mai rotunzi. Nu coagulează laptele.
In culturile pe ser de bou, lanţurile sunt foarte fine, conglomerate, uneori lungi cu membri turtiţi de 0,5 p —0,6 p, coloraţiune inegală.
Se colorează bine prin procedeul lui Gram.
Iepurele inoculat subcutanat cu 2 cm3 bulion de cultură la 4 Ianuarie, trăieşte încă (14 Ianuarie).
Streptococul XXIV, cultivat din pulmonii unei pisici moarte de aceeaşi boală, formează pe agar cu glicerina colonii albui punctiforme izolate, ridicate, cu totul transparente. Creastă în profunzime, jos mai puţin pronunţată. In lichid, un precipitat uşor brunatru.
In gelatină, colonii punctiforme foarte ridicate, cu totul transparente. Creastă fină şi punctată în profunzime.
La microscop, dispuşi mai mult în diplo, mici, paraleli şi grupe, un fel de zooglee.
In bulion, produce puţină turbureala şi un precipitat formând membrană fină lipită de sticlă.
Nu coagulează laptele. Nu se colorează prin procedeul lui Gram.
Un iepure căruia i s'au injec'at subcutan 2 cm3 bulion cultură, moare peste 3 zile. prezentând la autopsie:
Splină mare şi hiperemică, rinichii palizi, ficatul uscat; pericardită şi pleurită purulentă.
Aceste cercetări capătă o importanţă capitală prin faptul că, în toate aceste 20 de autopsii de boale infecţioase, făcute în timp de 30 de zile (Noembrie 1892), organele interne conţineau streptococi. Putem adăuga, bazaţi pe cercetările noastre bacteriologice, sistematic făcute în timp de
8 ani, că există anotimpuri în care maladiile infecţioase se sfârşesc, aproape fără intervenţia asociaţiunilor bacteriene, pe când în alte anotimpuri' se observă predominarea când a stafilococului auriu, când a microbilor saprogeni (grupul typhocoli), şi-, în fine, asociaţiuni de streptococi coincizând cu epidemii de variolă, de difterie, scarlatină, influenţă eţc.: în aceste anotimpuri, aproape fiecare boală infecţioasă prezintă caracterele unei infecţiuni mai mult sau mai puţin septice cu streptococi în organele interne.
Tabloul comparativ alăturat aici ne permite să ne dăm seama de analogiile şi diferenţele pe care le prezintă streptococii aflaţi în deosebitele cazuri examinate şi care pot fi divizate în septicemii primitive cu streptococi şi în asociaţiuni cu streptococi. Trebue observat că, uneori, ara găsit deosebite specii sau varietăţi de streptococi într'un singur caz.
: Streptococi aflaţi în asociaţiune cu microbii jigodiei şi un streptococ cu colonii colorate portocaliu şi lichefiante, reprezintă forme mai depărtate; decât ceilalţi streptococi.
.   Avem ia face cu streptococi determinând pericardite, pleurezii, piâ-rametrite, bronşite, enterite cu abcese ale ficatului, meningite, poliartrite, septicemii simple şi emoragice, aflate în scarlatină (angina Ludowici) difterie, pneumonie, febră tifoidă, pulmon gangrenos, şi în jigodie (câini şi pisici).
Trecând în revistă aceşti streptococi, din punctul de vedere al ca^ radierelor clasificaţiunii lui Kurth-Lingelsheim, Behring, întâlnim:
1) Streptococi care se prezintă câteodată în lanţuri scurte, dar mai des ca streptococi lungi, în bulion după 24—73 de ore în cazurile: noastre I, III, IV, VII, XII, XIV, XV, XVIII; printre aceste cazuri, se găseşte o altă serie de culturi în bulion cu streptococi scurţi în cazurile I, III, IV, VII, XIV, XV, XVIII; adică, aproape în toate aceste cazuri se desvoltă în oarecare condiţiuni necunoscute lanţuri scurte în bulion, aşa că lungimea streptococilor nu poate servi de criteriu pentru clasificaţiunea acestor microbi. Dacă ne gândim că, în aceleaşi cazuri microbii cultivaţi pe alte substanţe se prezintă, când în lanţuri foarte lungi, când izolaţi sau formând mici mătănii, nu putem atribui în laoeste cazuri o prea miare importanţă acestui caracter de distincţiune. Aşa sunt lanţuri lungi în culturile pe alte substanţe decât în bulion în cazurile VII şi XIV.
Dintre streptococii care se desvoltă adesea în bulion în lungi lanţuri numai streptococii I, III, VII, XII (?), XIV, XV şi XVIII (?), adică 4 au o patogenitate bine marcată; printre aceşti streptococi patogeni, III, XII, XIV, XV şi XVIII (?) nu turbură bulionul, formând în cazul III,
372
VICTOR BABES
OPERE ALESE
373
flocoane mai abundente, puţin mucoase la fundul lichidului, şi în celelalte cazuri un precipitat dens, dar puţin abundent şi lipit de fundul tubului. Restul streptococilor lungi, cultivaţi în bulion, turbură această substanţă foarte pronunţat în primele 24 de ore.
Aceşti streptococi nu intră în clasificaţiunea lui Lingelsheim care pretinde că streptococii lungi nu turbură bulionul, pe când B e h r i n g în lucrarea sa care completează, sau mm bine zis, distruge clasificaţiunea elevului său, stabileşte, că există streptococi lungi care turbură bulionul şi alţii care nu-1 turbură. Ceea ce e grav şi distruge şi clasificaţiunea lui Behring, e că uneori streptococii, într'o serie de experienţe", turbură bulionul, pe când dacă sunt cultivaţi, după mai multe treceri, în acelaşi mediu nutritiv, nu-1 turbură.
Autorii pretind de asemenea, că coagulaţiunea sau neeoagulaţiunea laptelui poate da lămuriri utile pentru a deosebi diferiţii streptococi. Printre streptococii noştri, care formează adesea lungi lanţuri în bulionul alcalin, microbii I, III, VII, XII coagulează laptele, pe când streptococii IV şi XVIII nu-1 coagulează. Se poate dar zice, că maii cu seamă streptococii patogeni lungi coagulează laptele.
Nu se poate admite nici clasificaţiunea după virulenţă, căci autorii şi noi înşine am constatat că aceşti microbi nu sunt virulenţi dela început, şi că acei care sunt virulenţi, au un grad foarte deosebit de virulenţă şi pierd repede proprietăţile lor patogene, din contră, această virulenţă e împuternicită când streptococii trec prin corpul animalelor.
Dacă se procedează în modul indicat de unul din noi, adică inoculând ţesutul bolnav chiar, se obţine, mai cu seamă pentru şoareci, o patogeriitate şi mai mare, de asemenea dacă se injectează culturi în venele animalelor; aşa că nu suntem dispuşi a admite ca bază a clasificaţiunii virulenţa unui streptococ, exceptând streptococii lungi, oare păstrează virulenţa lor mult timp în culturile artificiale (Streptococcus perniciosls, Babeş, Septische Prozesse, 1889).
Cât priveşte morfologia streptococilor lungi, ne pare din contra justificat de a ţine socoteală, în oarecare limite, de forma şi mărimea coloniilor lor şi ale indivizilor. Aşa mi s'a întâmpilat adesea, că am cultivat din acelaşi caz şi pe aceleaşi cristalizoare doi streptococi, care se disting fo'arte bine chiar cu ochiul liber; aşa de pildă, se găsesc plăci opace de 1 mm cu mijlocul ridicat, alburiu, lângă un alt streptococ care nu formează colonii decât de 0,2—0,3 mm, şi absolut transparente, diferite ca structură de cele dintâi.
O altă bază şi mai puţin solidă pentru a distinge streptococii este provenienţa lor, căci se găsesc în erizipel, în flegmon, în scarlatină, streptococi mai mult sau mai puţin lungi, mai mult sau mai puţin virulenţi, turburând sau nu bulionul.
Streptococii noştri lungi nu provin nici din anghine, nici dela erizipele, nici din septicemie puerperală, nici flegmoane propriu zise, nici dela scarlatină ca aceia ai lui Lingelsheim, Kurth şi Behring, dar dela o gangrena pulmonară, o bronşită, o pericardită, o parametrită nepuerperală, o artrită septică, o tuberculoză pulmonară, o pneumonie şi o septicemie emoragică.
Ni se pare deci că provenienţa acestor streptococi nu poate fi limitată şi că fiecare autor va găsr diferiţi streptococi în noi afecţiuni, precum şi streptococi diferiţi de cei care au fost descrişi în boalele enumerate de autorii citaţi.
Se poate arăta acelaşi lucru pentru streptococii care, în experienţele noastre, formau lanţuri scurte în bulion. Sunt printre aceşti microbi unii care formează în parte lanţuri de o lungirrie medie, aşa că ar fi dificil a-i aşeza după lungimea lanţurilor. Aşa sunt streptococii II, XIII, XVI şi XX, care au câteodată 10—12 membrii şi care pe alte substanţe formează lanţuri şi mai lungi. Dar şi restul streptococilor: V, VI, VIII, IX, X, XIX, XX, XXI, XXII, XXIII, XXIV deşi mai scurţi în cinci încercări comparative de culturi în bulion, cultivaţi pe alte substanţe nu au totdeauna acest caracter. Aşa streptococii II, VI, XVII, XXIII formează lanţuri lungî pe agar cu glicerina. Aceşti streptococi intermediari provin dintr'un pulmon pneumonie într'un caz de pneumonîe cu pericardită, dela o meningită desvoltată după puncţiunea unui hidrocefal, dela o septicemie emoragică şi un flegmon al gâtului consecutiv scarlatinei. Streptococii scurţi în bulion provin dintr'un caz de pericardită, cu abces periartieular al gambei (în abces, se află un streptococ scurt, în pericardită un streptococ lung), un caz de parametrită (splina şi cavitatea uterină, pe când streptococul găsit în rinichi, trebue să fie clasat printre streptococii lungi), un caz de pleurezie, de enterohepatită supurată (peritoneu), de o septicemie (splină, pe când puroiul din arti-culaţiuni cuprinde un streptococ lung) şi un caz de bronşită.
Primele colonii sunt formate din lanţuri lungi şi groase, altele din lanţuri lungi şi parte fine, mai puţin ondulate cu indivizi puţin oblongi, parte inegale. In planşă, se văd streptococi care rămân subţiri pe diferite substanţe de cultură, ca streptococul I şi II, şi adesea sunt aceeaşi care prezintă de multe ori membri mult mai mari la extremitatea lanţurilor,
374
VICTOR BABEŞ
OPERE Aii E SE
375
sau mai bine cresc lanţuri compuse din membri turtiţi, mărindu-se; spre extremităţile lanţului.
Şe găsesc adesea membri prelungiţi în bastonaşe cu extremităţile rotunzite sau ascuţite.
Unii din aceşti streptococi lasă să se vadă, chiar în culturile recente, indivizi vacuolari, membri metacromatici, sau mai bine filamente groase, palide, cu mici globule bine colorate sau metacromatice. In unele culturi ale aceloraşi microbi în bulion se constată adesea numai diplocoei turtiţi, mai mari şi mai coloraţi decât lanţurile. Mai trebue notat încă, că unii din iaceşti streptococi posedă facultatea de ia forma pe ser de bou lanţuri monstre de 2 tx —3 ţi grosime. ■ : Se vede deci că în acest pretins grup de streptococi lungi (în bulion) intră microbi foarte feluriţi ca formă şi ca proprietăţi biologice, că şi oanac-terul de a forma lanţuri lungi şi de a turbura sau nu bulionul, precum şi patogenitatea lor, sunt foarte variabile (streptococii găsiţi în difterie, -artrită purulentă, jigodie, La câine şi pisică).
Printre streptococii intermediari, sunt unii /foarte patogeni pentru iepure şi şoarece, ca streptococul XV, pe când streptococul XVI, din acelaşi caz, este puţin virulent pentru iepure şi se află după moartea laniimialului riumalMr'un abces, si streptococul XVM, cultivat; paralel, nu e patogen nici pentru iepure, nici pentru şoareci.
< Printre streptococii care se prezintă miai mar în lanţuri mai. lungi, se găsesc: de asemenea patogeni şi nepatogeni, aşa. streptococul. VI-este foarte virulent:pentru iepure şi streptococul VIII, un streptococ cu coloniile, portocalii, şi' lichefiante, produce o boală mai îndelungată şi iepurele inoculat njoşrşidupă; 10 zile cu organe sterile. De altfel, e o regulă generală, după ]e^ţ>ş|jien|ele noastre că,; dacă iepurii mor mai târziu decât 6 până la.8 zile (dţipă infecţiunea cu: streptococii, organele lor sunt sterile. Acest caz'pro-ihţază, ie .asemenea, contrariu opiniunii susţinute de Pasquaîe, căstrep-tpcocM coloraţi nu sunt. totdeauna cei mai patogeni; astfel streptococii IX, ;X;^i:X,Ir.XIX, XXI şi XXII au o patogenitate slabă pentru iepure, pe când şţrepţpcpcii XXIII, şi XXIV sunt foarte virulenţi pentru iepuri. < -
Bulionul e turburat prin streptococii intermediari II, formează flocoane mari,, prin XIII; streptococii XVI, XVII şi XX turbură lichidul într'un mod difuz.
'e vi*rîntrV streptococii 'mai cu seamă scurţi, VII turbură lichidul sub formş'de praf fin, streptococii IX, X, XI, XIX într'un mod difuz, XXI şi X)?iriasă lichidul clar cu flocoane mai mari la fund, tot astfel streptococul XXHfî; streptococul XIV abia turbură lichidul,     ; .
Streptococii scurţi produc coagularea laptelui cu excepţiunea streptococilor XXI, XXII, XXIII şi XXIV. In aceste cazuri, coagulaţiunea laptelui n'are niciun raport cu patogenitatea microbilor, căci câţiva streptococi coa-gulatori, precum şi câţiva printre cei necoagulatori sunt patogeni şi viceversa. Făcând .abstracţie de laceste caractere iasă de puţin stabile, se poate totuşi distinge printre aceşti streptococi varietăţi nete bazate pe proprietăţi mai stabile. Aşa streptococul VIII a cărei cultură ia o coloare portocalie şi lichefiază gelatina, nu e aşa de patogen ca streptococul lichefiant septic (B a b e ş) sau streptococii descrişi de Pasquaîe. Streptococii -aflaţi la boala câinilor tineri au de asemenea particularităţile lor consistând mai cu seamă în aerobioza lor pronunţată, pe când toţi ceilalţi streptococi sunt mai cu seamă anaerobi.
Alţi streptococi scurţi se desvoltă foarte rău pe gelatină la temperatura de 20°, pe când unii streptococi, care trebue să fie piriviţi aa specii diferite, se desvoltă încă la o temperatură de 14°.
Chiar forma coloniilor ne inspiră mai multă confienţă ca un caracter distinctiv decât de pildă patogenitatea sau lungimea lanţurilor. Aşa streptococul XXIV cu culturile sale absolut transparente şi formând aproape globi la suprafaţa gelatinei şi discuri uşor de ridicat pe agar, desvoltarea sa restrânsă în profunzimea substanţei, coloarea brunatră a precipitatului, toate aceste caractere în totalitate ne dau fără îndoială mai multe garanţii decât cele admise de K u r t h, Behring şi Lingelsheim. Cu toate acestea, examinând forma acestor streptococi pe diferite substanţe se găsesc deasemenea, printre marile variaţ'uni ale indivizilor, oarecare caractere mai stabile; ar trebui să distingem streptococii subţiri (XVII), streptococii lanr ceolaţi, lichefiind încet gelatina (XVI), streptococii subţiri formând mai cu seamă zooglee (IX). Unii din aceşti streptococi posedă facultatea-de a deveni enormi pe serum de bou (XV, XX).
Gradul de coherenţă între indivizi, fiind foarte variabil, nu poate servi de bază absolută pentru această clasificaţiune, precum forma celulelor la organismele mai superioare nu servă de bază pentru clasificaţiunea lor.
Nu e îndoios că e mult miai lesnicios de a studia câteva caractere distinctive, decât de a studia totalitatea caracterelor şi mai cu seamă din cauza aceasta, unii autori condamnaseră, fără examen prealabil şi aprofundat, afirmaţiunile unuia din noi asupra unor microbi foarte apropiaţi de microbul febrei tifoide şi care se găsesc în cadavrul tific. Credem deci, că nu suntem în stare de a da o clasificaţiune definitivă a streptococilor, dar că putem foarte bine distinge diferite varietăţi naturale sau chiar specii de streptococi.
376
VICTOR BABES
OPERE ALESE
377
Diviziunea streptococilor în lungi şi scurţi nu e absolută, căci, de pildă, sunt streptococi scurţi între care sunt diferenţe mult mai pronunţate decât cele care există între oarecare streptococi lungi şi alţii scurţi.
Mai mult, sunt streptococi care, la un moment dat, pot forma în bulion lanţuri lungi, după ce au dat mai înainte lanţuri scurte sau vice-versa, Aşa desvoltarea în bulion e supusă la multe variaţiuni care nu sunt totdeauna inerente mediului de cultură. Aşa am găsit că, la un moment dat, un streptococ, care nu turburase bulionul, poate să înceapă a-1 turbura. Recomandăm deci de a studia bine mai cu seamă diferitele caractere ale unei forme date de streptococi şi dacă acest streptococ prezintă oarecare caractere constante, bine distincte, să facă o realitate normală. Numai după ce s'a stabilit pe această bază un număr suficient de varietăţi sau specii, am putea încerca să le grupăm.
Ne vom permite să expunem câteva din constatările noastre asupra streptococilor descrişi aici sau în lucrările anterioare, anume:
L In diferitele boale cu streptococi nu se găsesc aceeaşi streptococi: aşa se pot găsi în erizipel, flegmon, scarlatină, diferiţi streptococi;
2. Diviziunea streptococilor în lungi şi scurţi nu e justificată, căci:
a) Există un mare număr de streptococi care se desvoltă, când în lanţuri lungi, când în lanţuri scurte;
b) Printre streptococi, sunt unii care se prezintă în lanţuri scurte cu forme şi caractere mult mai depărtate decât acele care există între cea mai mare parte a streptococilor lungi şi celor scurţi în genere. Aşa coloraţiunea, lichefaeţiunea gelatinei, temperatura desvoltării, anaerobioza etc, şi totalitatea unor astfel de caractere trebue privite ca [acele] caractere mult mai stabile decât lungimea lanţurilor;
c) Streptococii lungi, de o parte şi pe de alta cei scurţi nu posedă alte caractere absolute oare ar putea justifica diviziunea streptococilor în două mari grupe, căci sunt streptococi scurţi şi streptococi lungi, care turbură bulionul, care formează flocoane mai mult sau mai puţin mari, câteodată acelaşi streptococ poate turbura sau nu acest lichid; patogeni-tatea streptococilor scurţi poate fi tot aşa de pronunţată ca şi aceea a streptococilor lungi. E adevărat că, în experienţele noastre, erau mai mulţi streptococi virulenţi printre aceia care formau de obicei lanţuri lungi, tot astfel coagulaţiunea laptelui nu poate servi de reazem pentru această distincţiune.
3. Sunt  specii   (sau varietăţi  naturale)   printre  streptococi. Aşa există :
a) Streptococi în lanţuri1 de obicei lungi, cu indivizi mai mult rotunzi sau turtiţi, care pierd uşor virulenţa lor, care turbură sau nu bulionul şi se află în diferite maladii inflamatorii sau septice;
b) Alţi streptococi care nu sunt probabil decât varietăţi ale celor dintâi, nu sunt virulenţi şi se desvoltă prin diferite substanţe în lanţuri lungi sau scurte, ei turbură sau nu bulionul şi se află în diferite boale septice;
c) Alţi streptococi formează mai cu seamă lanţuri lungi, sunt foarte virulenţi pentru iepure şi şoarece ş; păstrează virulenţa lor, nu turbură de obicei bulionul, formând particule destul de consistente în fundul lichidului, şi se desvoltă bine pe gelatină la temperatura camerei (Streptococcus longus septicus găsit în scarlatină 3e Babeş în 1889, Kurt, Lingelsheim etc);
d) Alţi streptococi formează lanţuri foarte subţiri, lungi sau scurte, de obicei nepatogene şi care se desvoltă mai cu seamă la o temperatură înaltă. Unii din aceşti streptococi, formează pe serum de bou lanţuri monstre ca lungime şi grosime;
e) Alte substanţe n'au această facultate; e posibil ca aceşti streptococi să nu fie decât varietăţi mai mult sau mai puţin trecătoare ale aceleiaşi specii, dar e cu putinţă că în seria altor microbi se ascund felurite specii, totuşi necaracterizate prin pretinsele proprietăţi distinctive ale autorilor citaţi, dar prin alte caractere care nu sunt bine stabilite.
Se găsesc streptococi care se prezintă mai des sub formă de lanţuri scurte, dar care formează de asemenea adesea, lanţuri lungi.
Caracterele distinctive ale unora din aceşti streptococi* consistă într'o formă particulară foarte variabilă, lanceolată, indivizi cu umflături sau îndoituri terminale, cu pseudoramifieaţîuni; cu toate acestea, am văzut că o mare parte din streptococi pot să se desvolte în oarecare condiţiuni sub îormă lanceolată sau în bastonaşe;
f) Streptococii la care aceste forme sunt mai mult sau mai puţin stabile, formează probabil un grup a parte;
g) Un alt grup e format de streptococii lanceolaţi, când lungi, când scurţi, care lichefiază gelatina;
h) Se pot privi ca varietăţi mai stabile, streptococii capsulaţi şi patogeni, precum şi Streptococcus septicus llqueţacens necolorat (Babeş), desvoltându-se la 14°;
i) Streptococii cu colonii colorate şi lichefiante formează specii aparte; unii streptococi, care se desvoltă rar în lanţuri şi de obicei în zooglee fine, trebue de asemenea să fie separaţi. Aceste forme se deosebesc în parte prin proprietatea de a forma colori numai la temperatura de peste
378
VICTOR BABES
20°. Primele prezintă forme intermediare între streptococii propriu zişi şi pneumocoei.
Printre aceşti microbi, trebue să distingem pe acei care lichefiază puţin gelatina de:
k) acei care nu ianată urmă de liehefiaeţie;
l) de altă piarte, streptococii oare provoiacă sau complică unele boale ale animalelor, formează lanţuri când mai lungi, când mai scurte, reprezentând o serie de varietăţi naturale sau specii deosebite;
4. Suntem în stare să examinăm din punctul de vedere al puterii lor vaccinatorii nu numai streptococii care nu se disting decât prin caracterele puţin stabile luate ca criteriu în clasificaţiunea lui Behring şi Lingelsheim, dar tot aşa şi cei care prezintă diferenţe mai esenţiale;
5. Trebue să admitem că sunt streptococi care produc leziuni şi chiar moarte fără a se localiza în organe; această posibilitate e probată prin marea serie de experienţe unde streptococii cu o virulenţă mai mică au cauzat moartea mai târziu decât o săptămână dela infecţiune, fără leziuni locale manifestate şi unde nu se puteau găsi în nicio parte streptococi inoculaţi. Această constatare ar putea servi poate la explicarea unor boale analoage cu alte afecţiuni produse prin streptococi, dar în care nu se găsesc microbi, de exemplu unele cazuri de atrofie galbenă a ficatului, de nefrite etc;
6. Noi presupunem că streptococii câştigă în aceste condiţiuni dependente de anotimpuri, o patogenitate particulară, aşa că produc în unele anotimpuri nu numai complicaţiunea celor mai multe boale infecţioase, dar de asemenea a boalelor septice, plăgi aparente şi chiar a septicemiilor primitive. Constatarea de către unul din noi (Babeş) a frecvenţei uimitoare a streptococilor în unele anotimpuri, fapt pentru care această notă dă un exemplu, vorbeşte pentru unitatea genetică1 a streptococilor.
PLANŞA V.
I. Streptococ cultivat din un focar pulmonar gangrenos. a) Cultura în gelatină de 72 de ore; 6) culturi pe agar cu glicerina din organele iepure iui inoculat cu acest streptococ; c) cultivat pe ser. d) cultivat în bulion de 24 de ore; e) cultivat în bulion de 48 de ore; /) cultivat în bulion de 72 de ore; g) cultură origi nală pe agar cu glicerina; h) cultivat în bulion de 24 ore.
II. Streptococ cultivat din pulmoni (septicemie).
a) Cultivat în bulion de 24 de ore; b) cultură originală pe agar cu glicerina ; c) cultivat în gelatină.
III. Streptococ cultivat din bronhii (bronşită).
a) cultivat în bulion de 72 de ore; b) cultivat în bulion de 48 de ore; c) cultivat în bulion de 72 de ore; d) cultură originală pe agar glicerinat.
IV. Streptococ cultivat din pericard (pericardită).
a) a') cultură în bulion de 24 şi 28 de ore; b) cultură originală pe agar cu glicerina; o) cultivat în gelatină.
V. Streptococ cultivat dintr'un abces al coapsei (pericardită). a) Cultivat în bulion de 24 de ore; b) cultivat pe ser.
VI. Streptococ cultivat din splina (septicemie).
a) Cultivat pe agar glicerinat din organele animalului inoculat cu acest streptococ; b) cultură originală pe agar cu glicerina; c) cultivat în gelatină; ă) cultivat în bulion; e) cultură de 12 ore în bulion; /) cultură în bulion de 24 de ore; g) cultură în bulion de 72 de ore; h) cultură pe ser de 72 de ore; i) cultură pe agar.
VII. Streptococ cultivat din rinichi (septicemie),.
a) cultură pe ser de 24 de ore; b) cultură originală pe agar cu glicerina; c) cultură pe agar glicerinat din organele animalului inoculat cu acest streptococ; d) cultura în bulion ; e) cultura pe agar cu glicerina din organele animalului inoculat.
IX. Streptococ cultivat din pleură (pleurită). a) cultură originală pe agar cu glicerina.
X. Streptococ cultivat din peritoneu (enterită ulceroasă), o) cultură pe ser de 24 de ore; b) cultura originală pe agar cu glicerina.
XL Streptococ cultivat din splină (septicemie). a) cultură originală pe agar cu glicerina; b) cultura pe ser; c) cultură în gelatină.
PLANŞA VI
VIII. Streptococ cultivat din uter (septicemie). a) Cultura originală pe agar cu glicerina, b) cultură în bulion de 24 de ore; c) cultură în bulion de 72 de ore; d) cultură pe agar; e) cultură în gelatină.
XII. Streptococ cultivat din articulaţia umărului (septicemie).
o) Cultură în bulion de 24 de ore, ;6) cultura originală pe agar cu glicerina; c) cultură în gelatină, d) cultură pe ser, e) cultură pe ser.
XIII. Streptococ cultivat din ventriculul lateral drept. Cultură originală pe agar şi cultură în bulion de 24 de ore.
XIV. Streptococ cultivat în bronhii (tuberculoza pulmonară), a) Cultură în bulion, b) cultură pe agar cu glicerina, b') 24), c) cultură pe ser.
XV. Streptococ cultivat din pulmoni (septicemie emoragică).
a) Cultură în bulion, 6) cultură pe agar cu glicerina, c) şi d) cultură pe gelatină, e) cultură pe agar şi g) cultură pe ser, li) şi i) culturi din organele animalului inoculat cu acest streptococ.
XVI. Streptococ cultivat din ficat (septicemie emoragică). o) Cultură pe agar cu glicerina, 6) cultură din abcesul animalului inoculat.
XVII. Streptococ cultivat din pulmoni (septicemie emoragică). a) Cultură pe agar, b) cultură în gelatină, c) cultură pe ser, d) cultură în bulion de 24
de ore.
XVIII. Streptococ cultivat din spută (pneumonie).
o), 6 şi c) cultură în bulion, d) cultură pe agar, e) cultură în gelatină, /) cultură originală pe agar cu glicerina.
XIX. Streptococ cultivat din spută (bronşită). Cultură pe agar cu glicerina.
XX. Streptococ cultivat din amigdale (angina Ludowici).
a) cultura în bulion, (1) şi pe ser, (2), 6) cultura în gelatină, c) cultura pe agar cu glicerina, d) cultură veche în bulion.
XXI. Streptococ cultivat din o pseudomembrană difterică (difterie). a) cultură pe ser, 6) cultură pe agar cu glicerina.
XXII. Streptococ cultivat din articulaţia genunchiului (artrită). a) cultură în bulion de 24 de ore, 6) cultură în bulion de 72 de ore, c) cultură pe agar.
XXIII. Streptococ cultivat din ficatul unui câine (jigodie). a) cultură în bulion, 6) cultură în ser.
XXIV. Streptococ cultivat din pulmonii unei pisici (jigodie). a) cultură pe ser de 24 de ore, b) cultură în bulion de 24 de ore.
s
t/l
•1,
■ir
<2
DESPRE DESCOPERIREA SEROTERAPIEI
Se numeşte de obicei legea lui B e h r i n g (G (i n t h e r, Blutserumthe-rapie, Deutsche medizmische Woehensehrift, Novembrie, 1893) proprietatea ce o are sângele şi serul sanguin al animalelor imunizate în mod artificial în contra unei boale infecţioase, de a transmite, prin injecţiune la celelalte animale susceptibile, imunitatea contra acestei boale.
Totuşi, pe când Behring şi Kitassato au făcut prima lor comu-nicaţiune asupra tetanosului în 1890 („Deutsche med. Wochenschr.", 1890, Nr. 49) am stabilit încă din 1889 în colaborare cu Dl. Lep p („Annales de rinstitut Pasteur41, Julie) acelaşi principiu pentru o boală infecţioasă nu mai puţin importantă. Am reprodus datele relative la această chestiune în „Deutsche medizinische Woehensehrift" în 1892. Dl. Gunther, care cunoştea bine lucrarea mea, o menţionează într'o notiţă mică, fără însă a-i da importanţa ce merită.
Eu însumi credeam, din eroare că, deja în cursul primelor mele cercetări, nişte savanţi francezi stabiliseră acest principiu şi acum în urmă Dl. R.o.ux (Les serums antitoxiques. Congresul din Budapesta, 1894) cade în aceeaşi eroare arătând că D-nii Richet şi Hericourt sunt cei dintâi oare iau imunizat ianimiale contra unei septicemii experimentale cu ajutorul serului de animale imunizate.
. Am citit din nou lucrările D-lor Richet şi Hericourt şi am găsit, spre irnarea mea miraire, că taceşti savanţi n'au tratat iepurii lor infectaţi, cu sânge de câine imunizat, ci cu sânge de câine care nu suferise un tratament anterior. Mult mai târziu (1890) aceşti autori distinşi au între-buinţiat sângele câinilor imunizaţi contra tuberculozei, în încercările lor de tratament al tuberculozei. Prin urmare, primele lucrări ale savanţilor francezi, foarte interesante de altminteri, n'au nicio legătură cu seroterapia
382
VICTOR BABES
V OPERE ALESE
383
actuală. Rezultă prin urmare de aci, că eu am fost cel dintâi care am întrebuinţat cu intenţiune celulele şi humorile — sângele — animalelor imuni zate în contra unei boale infecţioase pentru a imuniza alte animale, care au receptivitate pentru această boală.
Rămâne întrebarea, dacă eu am lucrat în bune condiţiuni ca să-mi asigur nişte rezultate sigure. Observasem deja mai înainte (Studieri uber die Wuthkrankheit. Virchow's Archiv, 1887, v. X) că, graţie descoperirilor lui Pasteur, posedăm în virusul fix, cu toate că nu cunoaştem agentul 6 turbării, un mijloc experimental de un efect aproape matematic, ale cărui proprietăţi patogene variază mai puţin decât ale culturilor celor mai îngrijite. Animalele pot fi imunizate cu siguranţă cu vaccinul preparat din acest virus şi s'a stabilit în urma cercetărilor lui Pasteur şi alor mele: 1) că se poate întări imunitatea într'un grad mare, când injectăm animalului nu un vaccin, dar substanţa cea mai virulentă, pe care o obţinem prin trecerea virusului fix prin cobai; 2) că imunitatea este cu atât mai tare cu cât cantitatea substanţei injectate a fost mai mare şi cu cât a fost mai lung timpul pentru-imunizarea animalului (Cornii et Biabeş, Les bacteries, 1890). :;
Tot lui Behring i se atribue şî descoperirea acestor premize de o mare importanţă. Dar deja din comunicările noastre din 1889 şi 1890 rezultă că am mărit valoarea imunizatoare â sângelui câinilor noştri'prin vaccinaţiuni mai abundente după metoda lui Pasteur, printr'o repetiţiune mai frecventă a metodei şi prin injecţiunea repetată a virusului fix, precum şi prin introducerea acestui virus între meninge, mijlocul cel mai eiergic de infecţiune. Am întrebuinţat de asemenea pentru tratament, masse suficiente de sânge de animale imunizate, aşa încât, şi în această privinţă, cercetările noastre au fost exacte.
Cu toată aserţiunea D-lui T i z z o n i („Deutsche med. Wochenschr.", 1892) nu se poate nega că noi am întrebuinţat metoda noastră pentru vindecarea turbării. Acest autor a scăpat din vedere o serie de experienţe reproduse în lucrarea noastră din 1889 şi rezumate precum urmează:
„Patru câini cărora li se răsese capul au fost puşi în cuşca unui câine turbat, care i-a muşcat la cap. Doi din aceşti câini au servit ca martori şi ceilalţi doi au fost vaccinaţi cu sânge în timp de 7 zile"' (5 g de sânge de câine imunizat pe fieoare zi).
„Cei doi câini de control căpătară turbarea după 16 şi 28 zile dela muşcătură; unul dintre câinii vaccinaţi muri după o lună dela muşcătură; fără simptome de turbare (substanţa cerebrală a lui nu era virulentă).;
celălalt trăieşte încă după mai mult de două luni". Acesta a trăit mai mulţi ani.
D. T i z z o n i nu poate deci să susţină că n'am obţinut niciun rezultat după injecţiunile făcute, căci unul din cei doi câini infectaţi şi trataţi cu sânge a fost scăpat pe când celălalt a murit mai târziu decât martorii şi fără să fi avut turbare. B e h r i n g care consideră tratamentul pasteurian al turbării ca o „metodă curativă" (Heilverfahren. Deutsche med. Wochenschr, 15 Iunie, 1893) trebue să recunoască faptul că cei doi câini ai noştri trataţi după procedeul nostru reprezintă primele animale vindecate prin seroterapie.
Am condus continuu şi sistematic aceste cercetări şi deja în 1890 am făcut la om injecţiuni imunizatoare de sânge. Reclamăm deci ca descoperire a noastră :
1. Că se poate transmite animalelor susceptibile imunitatea contra unei boale infecţioase (în cazul nostru turbarea) prin mijlocul sângelui de animale imunizate tare contra acestei boale (1889).
2. Că această metodă împiedecă isbucnirea boalei chiar la animalele cărora li s'a inoculat virusul într'un mod eficace înainte de tratament (1889).
Pasteur accentuase deja că, pentru a obţine o imunitate puternică este necesar un „tratament intensiv", care consistă în mărirea cantităţii vaccinului şi creşterea continuă a virulenţei sale. Eu însumi am fortificat imunitatea contra unei infecţiuni tari la câine şi om (muşcături grave de lup) prin injecţiunea de substanţă foarte virulentă (1890). Apoi D. Roux şi eu am stabilit că se pot imuniza câinii contra turbării numai prin injecţiuni repetate de virus fix. !
Am continuat apoi cercetările noastre asupra tratamentului cu ser şi fam ajuns cia şi T i z z o'n i şi Cattan ia rezultate remarcabile. Comunicările lui Behring şi Ehrlich ne-au învăţat mijlocul de a ne măsura valoarea imunizatoare şi curativă ia serului câinilor noştri. De asemenea, am învăţat mult dela aceşti savanţi asupra fortificării imunităţii, aşa încât suntem acum în stare să preparăm un ser mult mai activ decât la începutul cercetărilor noastre.
Departe de mine intenţia de a susţine că Behring s'a inspirat din descoperirea mea, pe care poate nici n'a cunoscut-o, departe de mine Menţiunea de a nega importanţa epocală a lucrărilor lui Behring, Fnaenkel, Kitas'sato, Ehrlich, Buchner, Roux şi ale celorlalţi pentru desvoltarea şi generalizarea seroterapiei.
384
VICTOR BABEŞ
Aceşti savanţi şi-au pus nişte ţinte înalte, greu de atins şi le-au ajuns prin sforţări neobosite- Fără dânşii descoperirea mea ar fi rămas mult timp inca trecută cu vederea.
Totuşi cred că sunt în dreptul meu de a reclama prioritatea des-coperin, şi a demonstrării stiinţificeşte exactă a acţiunii imunizatoare a sângelui de animale imunizate şi de a fi pus temelia acestui solid şi puternic edificiu, pe care l'au ridicat Behring şi colaboratorii săi
STATUL IN FAŢA NOILOR CERCETĂRI BACTERIOLOGICE
A îngriji de păstrarea sănătăţii constitue astăzi una din sarcinile statului şi anume a administratiunii interioare şi a politiei.
Deoarece sănătatea este cea dintâi conditiune a fericirii individului şi a desvoltării energiei omeneşti, nu mai încape îndoială, că ea trebue să fie t^lul la care să ţintească în prima linie organizarea statului.
Toti sociologii sunt înţeleşi asupra faptului că statul are dreptul de a se amesteca numai în partea medicinii referitoare la sănătatea publică; dar toti recunosc în acelaşi timp că această sănătate publică, cu toată însemnătatea sa cea mare, a rămas partea cea m-'v* neglijată în adminis-traţiunea internă a statelor Europei.
Voi căuta să lămuresc pricinile acestei si î-.rl de lucruri întristătoare, care atmge cel mai mare bun al omului, ace! bun fără care toate celelalte ii'au niciun pret; şi apoi voi cerceta care ar fi mijloacele iprin care s'ar putea da sănătăţii publice locul, ce i se ar ine în stat.
L PRIVIRE ISTORICA1)
Cred că cerinţele unei desvoltări igienice a statului n'au fost înţelese decât dc popoarele înzestrate de o mare vitalitate şi la care spiritul public era pătruns de chestiunile practice şi vitale.
E isbitor faptul că statele vechi s'au îngrijit de sănătatea individului şi de igiena publică relativ mai mult decât statul din ziua de astăzi.
Chiar cele mai vechi popoare culte au considerat ca o datorie a obştei de a se îngriji de sănătatea individului. Şi anume popoarele care
!) Să se vadă: Haesser, Hirsch, Fînkelnburg etc. 25. Opere alese»
386
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
387
au dovedit cea mai mare vitalitate, acelea cărora trebuia să li se recunoască cel mai mare merit în propăşirea culturală, sunt tocmai acelea în ale căror legislaţiuni s'a pus în acelaşi timp şi cea mai mare grijă pentru păstrarea sănătăţii.
E neîndoios lucru că, nu numai la Spartani, dar şi la vechii Egipteni şi la Israeliţi legile se amestecau în viaţa individului, cu scop de a garanta păstrarea sănătăţii, cu mult mai mult decât legile de astăzi.
Şi cu toate acestea, aceste legiuiri n'aveau nicio temelie sigură, ele izvorau numai din tradiţiuni şi din rutină, şi, conform cu spiritul religios al timpului, trebuiau să fie prezentate sub o formă religioasă ori politică pentru a fi ascultate.
Suntem datori să irecunoiaştem că începuturile de cultură ia popoarelor celor vechi n'au putut fi garantate decât prin nişte astfel de legiuiri oare opreau risipia fără .socoteală a puterilor naturale şi constrângeau pe individ ca să guste numai cu măsură din plăcerile vieţii.
De bună seamă că, în aceste legiuri, se atingeau chestiuni care după modul de a vedea de astăzi sunt lăsate în seama individului. Infec-ţiunea pe cale genitală şi desfrânarea sexuală bunăoară erau atunci combătut^ cu mai mare asprime decât azi.
Lepra, care a ameninţat atât de mult pe cele dintâi popoare culte, a fost combătută prin măsuri mai raţionale decât cele ce se aplică astăzi împotriva altor boale tot atât de înspăimântătoare sau încă incurabile.
Aceste măsuri iau durat până în timpul nostru, influenţând legiuirile moderne. Legile lui Moise au fost, precum se ştie, numai nişte precepte religioase, dar tocmai religiunea este aceea care în tot timpul s'a amestecat foarte mult în viaţa familiară a popoarelor. înţelepciunea cea mare a legislaţiunii mozaice reşade nu numai în principiile sale, dar şi în modul de a populariza cele stabilite şi de a le face să pătrundă adânc în viaţa de familie.
Preceptele severe privitoare la oţelirea corpului prin exerciţiu, care au făcut faima constituţiunii de fier a celor vechi, regulamentările privitoare la modul de îmbrăcăminte, acele privitoare la spălarea şi îmbăierea corpului, atât de importante chiar din punctul de vedere modern, iau fost neglijiate în legiuirile de astăzi. Această nepăsare a fost totdeauna îndreptăţită prin afirmaţiunea că sănătatea individului nu cade în sarcina statului decât numai întrucât ea poate influenţa obştea.
Iar de aci încolo a-şi îngriji de sănătate este, după vederile statului modern, treaba individului. Dar dacă în fiaţa acestei axiome ne amintim
că libertatea individuală este înnăbuşită de interesul religiunii, în interesul claselor stăpânitoare şi bogate, în interesul tradiţiunii şi a cerinţelor convenţionale, va trebui să recunoaştem, că această mărinimie a statului de a lăsa individului neştirbit dreptul la boală, dreptul de a se îngriji cum îl taie ciapul când e bolnav, dreptul de ia răspândi boala, nu-şi are originea în principiul respectului pentru libertatea individuală.
Dar şi în altă direcţiune, în ce priveşte combaterea cauzelor generale ale boalelor, statele cele vechi ne-au dat exemple bune.
Deja de mult s'au făcut conducte de apă şi canalizări cu cheltueli mari, s'a întreprins uscarea bălţilor, s'a .întrebuinţat pe o scară întinsă focul pentru combaterea boalelor, cum a fost cu ciuma din Atena, şi pentru distrugerea produselor de descompoziţiune- Şi arderea cadavrelor trebue socotită tot ca o măsură de igienă. Iar principiile igienei au fost răspândite prin conferinţe publice.
Cu toată centralizarea cu mult mai mare a statului şi cu toată des-voltarea nemăsurată a tehnicii în timpurile de azi în cele mai multe state nu se egalează nici măcar în parte, în raport cu numărul populaţiunii, stabilimente de igienă publică ale celor vechi.
In vechea Romă, igiena publică a atins o desvoltare încă şi mai mare decât la popoarele orientale; acolo încă mai înainte s'au introdus conducte de apă şi canalele de scurgere. Băi publice erau la Roma atât de numeroase încât orice cetăţean putea face zilnic baie fără nicio cheltuială. Asemenea stabilimente se aflau în cele mai mici şi mai îndepărtate sătuleţe ale domniei romane. Nu e scopul meu de a enumera toate regulamentările statului şi comunei romane privitoare la zidiri, la plantaţiuni, la îngrijirea cadavrelor, la organizarea serviciului sanitar şi mai cu seamă acele privitoare la armată...
Creştinismul şi migraţiunea popoarelor iau distrus o mare piarte din aceste instituţiuni şi organizaţiuni minunate. Săracul a avut să tragă folos pentru moment din luptele generoase pentru egalitate, întreprinse în numele creştinismului, dar a fost condamnat la degenerarea fizică îndată ce, deosebirile de clasă s'au restabilit, deoarece însuşi creştinismul ştersese până şi urma vechilor instituţiuni igienice, mai ales întrucât acestea erau în legătură cu credinţele religioase căzute.
Ascetismul creştinesc se găsea într'o contradicţiune strigătoare cu ideile vechilor Greci şi Romani, care dădeau corpului toate îngrijirile igienice. Statul vechi, având în scop fericirea pământească a cetăţeanului, a stabilit ca bază a acestor fericiri sănătatea şi frumuseţea corpului, iar
388
VICTOR BABES
OPERE ALESE
389
religiunea îi servea numai ca o formulă cu ajutorul căreia preceptele igienei au putut fi impuse credinţii.
Creştinismul s'a crezut îndreptăţit să răstoarne aceste principii şi să ia grija de buna stare corporală din sarcina statului, lăsând-o pe seama cetăţeanului.
înlocuind prin iubirea aproapelui, egoismul din timpul imperiului roman, făcând un merit din calicie, propovădu'nd fanatismul şi posturile fără sfârşit la care e supus până şi copilul de ţâţă la unele popoare orientale, creştinismul a avut urmări triste pentru igienă* Dacă mai adăugăm că nişte state alcătuite pe asemenea baze trebuiau să combată orice măsură impusă de vechea igienă, că aceste state, hărţuite necontenit în lupta generală a popoarelor pentru existenţă, i-au osândit să se grămădească pe întinderi foarte mici de pământ, se vor putea atunci explica epidemiile groaznice, jertfa cărora iau căzut generaţii întregi. Numai unde şi unde, în mănăstiri şi în universităţile din mâna întâia se mai găsea un predicator dare să vorbească nu numai despre medicii cei mari greci şi arabi, dar şi despre igiena publică.
Mai cu seamă în părţile unde statele s'au bucurat de mai multă linişte şi bună stare, cum a fost în Italia de sus, populaţiunea având răgaz de a studia puţin arta şi ştiinţă celor vechi au ajuns la măsuri înţelepte. A început să se facă observaţiunea că ciuma se ia dela oameni şî de pe hainele infectate. De aceea, oamenii bogaţi se refugiau şi se izolau pentru ă scăpa de ciumă. Tot de aceea s'au luat măsuri în consecinţă, cum de pildă „carantinele" şi s'au instituit autorităţi sanitare cu puteri labsolute în unele oraşe ale Italiei de isus.
Iri Veneţia, mai cu seamă, consiliul sanitar a avut o acţiune salutară, autoritatea mare ce şi-a căpătat asupra celor privitoare la sănătatea publică, la lazarete, la controlul străinilor şi mai cu seamă al cerşetorilor şi âl mijloacelor de trai. Tot acest consiliu a început o statistică a morţilor şi a cauzelor morţii.
Pe măsură însă ce epidemiile s'au stins, puterea acestui consiliu a slăbit pâna când s'a şters cu totul.
Cu toate acestea, Italia şi vestitele sale scoale de medicină au căutat totdeauna să recunoască însemnătatea principiilor unei igiene de stat, dar la început, condiţiunile politice erau aşa de încurcate şi aşa de schimbătoare, încât n'a putut fi vorba de adevărate măsuri de stat până la unificarea şi întărirea Italiei.
îndată însă ce Italia s'a constituit în stat omogen, atenţiunea sa a fost îndreptată asupra instrucţiunii medicale şi a căutat să se ridice din
starea de plâns în care se găsea din punct de vedere igienic. De fapt, Italia a fost supusă epidemiilor mai de mult decât oricare alt stat, din pricina legăturilor sale comerciale întinse. Bălţile cele mari, hrana neîndestulătoare, boalele izvorîte din raporturile sexuale, au istovit puterea poporului.
De aceea, legea din 1866 şi aceea din 1888 „Sulla tutela della igiena e dellia sianita publica" l) ia avut o foarte mare însemnătate din punct de vedere naţional şi a putut sluji ca pildă tuturor celorlalte state ale Europei, afară de Anglia, poate.
Numai în această lege se dă autorităţii sanitare locul ce i se cuvine. Pe lângă un consiliu sanit?r superior se institue consilii sanitare provinciale, care fac din propria lor iniţiativă toate propunerile la chestiunile de igienă şi oare trebue să fie consultate ori de cât ori se ia o dispoziţiune sanitară. Aceste consilii sanitare au putere executivă şi nu sunt întru nimic dependente de funcţionarii administrativi şi toate măsurile cerute de aceste consilii trebue să fie aduse la îndeplinire de către prefect numaidecât.
In Anglia.-., unde spiritul public s'a putut desvoltă mai de timpuriu, principiile igienice au pătruns mai întâi adânc în obiceiurile poporului şi numai pe urmă cu încetul s'au sistematizat, s'au ridicat la gradul de instituţiuni de stat şi au ajuns la o însemnătate, care le-a asigurat o eficacitate mare şi aprobarea tuturor.
Descentralizarea comunală şi sistemul parlamentar al acestei ţări şi-au dat roade şi în această ramură. încă de mult s'au înfiinţat comisiuni pentru regularea apelor, iar comunele au acordat autorităţilor sanitare dreptul de a hotărî cum vor crede de cuviinţă.
Şi aici ca şi în alte ţări, epidemiile au fost piatra de încercare a stării sanitare. Mai întâi s'au instituit comisiuni care să studieze în ce raport stă mortalitatea cu calităţile solului, cu aglomeraţiunea, cu meseriile, cu calităţile aerului, ale apei etc.
Lucrările acestor comisiuni au dat rezultate importante mai cu seamă în chestiunea muncitorilor, care a căpătat o însemnătate mare prin înmulţirea fabricilor.
„Public Health iaot" 2) din 1848 stabileşte o întreagă lege de orga-nizaţîune. In această lege, se regulamentează tot ce s'a crezut referitor la sănătatea publică după starea ştiinţei de atunci; iar eficacitatea legis-
1) Sub tutela igienei şi a sănătăţii publice (Nota Red.).
2) Act de sănătate publică (Nota Red.).
390
VICTOR BABES
liaţiunilor ia fost întărită prin instituirea unui oficiu sanitar independent şi suveran.
Faptul că cu toată vanitatea acestui popor s'a putut înfiinţa o asemenea autoritate numai pe baza datelor statistice, e o mărturie despre desvoltarea la care ajunsese spiritul public. Autorităţile locale sub conducerea unui medic aveau putere executivă şi dreptul de a impune dări pentru acoperirea cheltuelilor necesitate prin instalarea de conducte de apă, de canalizări etc.
Din nenorocire însă şi laici, îndată ce s'a tajuns la o stare sanitară mai bună, măsurile luate au fost neglijate, oficiul sanitar desfiinţat, în schimb însă s'a dat o putere şi mai mare autorităţilor sanitare focale, a căror existenţă însă nu era obligatorie.
In 1871, se înfiinţează un minister al carităţii publice, al igienei şi administraţiunii pieţelor şi toată ţara e împărţită în districte sanitare. Fiecare district are un funcţionar sanitar bine plătit, care depinde de autoritatea sanitară locală şi de autoritatea centrală şi care este controlat de inspectorii autorităţii centrale. In înţelegere cu acesta lucrează inspectorul „of Nuisianoes" *). Aceste autorităţi precum şi un chimist sunt în raporturi continue cu autorităţile superioare şi au dreptul de a hotărî cele ce vor crede de cuviinţă pentru combaterea epidemiilor.
Şi în Germania a trebuit să vină o epidemie ca să deştepte energia «medicilor şi ia fizicienilor 2) şi să tacă să se «acorde acestora dreptul de a lua dispoziţiuni.
Şi în Prusia administraţiunea a avut un caracter absolut şi birocratic. Mai întâi s'a înfiinţat Colegium Medlcum, iar când cu epidemia de ciumă un Colegium sanitatls, însărcinat anume cu prevenirea boalelor infecţioase la om şi animale. Fizicienii şi medicii oraşelor şi ai circum-scripţiunilor depindeau de acest colegiu-
Diferitele provincii au căpătat în anul 1862 colegii de sine stătătoare ce nu depindeau de colegiul sanitar superior. Acesta din urmă avea să supravegheze cele referitoare la sănătate şi la îndepărtarea boalelor la om şi animale şi camerele aveau grija de a aduce la îndeplinire deciziunile colegiului.
După ce epidemiile cele înspăimântătoare au scăzut graţie acţiunii unor asemenea instituţiuni, atribuţiunile organelor sanitare au fost restrânse în folosul intereselor personale şi comerciale şi administraţiunea
1) Inspector însărcinat a constata abaterile dela prevederile legii în cazul când acestea aduc un prejudiciu public (Nota Red.).
2) Farmaciştilor (Nota Red.).
OPERE ALESE
391
centrală şi-a întins sfera de autoritate   asupra  comisiunilor sanitare.
Aceasta se întâmplă întotdeauna în statele birocratice, care nu pot suferi
desvoltarea liberă a unei instituţiuni cu menire specială.
De aceea asistăm mai întâi la contopirea colegiului medical cu cel
sanitar, iar medicii practici influenţi îşi întind sfera lor de acţiune şi
asupra măsurilor sanitare.
Mai apoi colegiul sanitar şi medical îşi pierd jurisdicţiunea lor ,şi
rămân numai ca nişte .autorităţi consultative.
Dar ad seori, mai cu seamă când epidemiile deveneau ameninţătoare se acorda din nou mai multă libertate de acţiune autorităţilor sanitare, pentru a fi reduse mai pe urmă iarăşi la un rol subordonat de consiliu consultativ. Aceleaşi condiţiuni se întâlnesc în cele mai multe state germane; numai la câteva state mici din Sudul Germaniei se găsesc dispoziţiuni mai raţionale, în puterea cărora administraţiunea sanitară are atribuţiuni mai întinse. In Austria, există dela 1870, un consiliu sanitar superior de care depind autorităţile sanitare, care n'au decât vot consultativ, dar oare pot face propuneri din propria lor iniţiativă.
Printre legile sanitare ale statelor. mai mici, aceea a României capătă un loc mai însemnat numai dela 1873 încoace.
In puterea acestei legi, direcţiunea serviciului sanitar şi un consiliu sanitar consultativ se află în relaţiuhi cu medicii de districte şi de oraşe pe care-i controlează prin inspecţiuni lanuale. Aceşti medici ca şi cei de spitale sunt recomandaţi de consiliul sanitar, din nenorocire însă acest consiliu este numai consultat şi n'are nicio putere activă. Autorităţile administrative nu sunt subordonate medicilor. Consiliul sanitar e secundat de comisiuni veterinare şi farmaceutice şi de un institut chimic. Din nenorocire şi noua lege sanitară a subordonat la noi pe medici administraţiunii politice.
In Franţa grija de sănătatea publică stă foarte rău. Cu toate şcoalele renumite şi academiile, cu , toate descoperirile mari pornite din această ţară, corporaţiunile, competente din punct de vedere ştiinţific, abia au vot consultativ în chestiunile de igienă şi de organizaţie.
Chiar în timpul epidemiilor, când numai un medic instruit ar putea lucra în cunoştinţă de cauză, toate hotărîrile sunt luate de autorităţi fără nicio competinţă, de prefecţi şi de primari. Consiliile de salubritate sunt consultate numai când prefectul binevoeşte- Cu toate acestea, există în sânul academiei o instituţiune adeseori consultată de guvern, dar activitatea acestei corporaţiuni se pierde în cea mai mare parte în discuţiuni academice. Chiar comitetul consultativ de igienă are puteri prea mărginite
392 393
VrCTOR BABEŞ OPERE ALESE
r
şi-i redus numai la rolul de corporaţiune consultativă, aşa că grija de sănătatea publică e lăsată până azi în Franţa în mâinile unor oameni neoompetenţi.
Dacă mai amintim încercările, isbutite în parte, pentru a apăra statele occidentale ale Europei prin dispoziţiuni şi măsuri luate pe căile mari de comunicare dintre patria epidemiilor şi occident, dacă amintim încercările făcute în unele state de către stat chiar de a introduce în organizarea statului, pe lângă laboratorii tehnice pentru medicina legală şi chimie, instituţiuni pentru cercetări medicale, am arătat toate dispo-ziţiunile luate de stat pentru a combate cauzele boalelor.
Vom vedea că cele mai raţionale şi mai eficace măsuri sanitare au fost combătute şi desfiinţate în timpurile moderne sub cuvânt că aduc daune autorităţilor administrative, ori comerţului şi comunicaţiunii. Chiar şi dispoziţiunile internaţionale pentru combaterea epidemiilor au fost luate în timpul din urmă adeseori în mod arbitrar în vederea intereselor comerţului şi comunicaţiunii statelor mari şi în parte în dauna statelor mici şi mai înapoiate din punct de vedere igienic.
II. MEDICUL FAŢA CU STATUL
Vedem aşa dar că, în multe state, oamenii de specialitate nu au dreptul de a lua hotărîri în vederea epidemiilor, ba, în cele mai multe state, sunt împiedicaţi de a atrage atenţiunea asupra pericolului unei epidemii, pericol pe care numai ei îl pot bine aprecia.
Trebue, în fine, să recunoaştem că există o tendinţă de a înlătura investigaţiunea ştiinţifică, chiar acolo unde fusese introdusă de oameni de stat prevăzători. Şi cu toate acestea s'a desvoltat în timpul din urmă o ştiinţă care ar trebui să pătrundă direct în viaţa publică şi să servească de fir conducător autorităţilor sanitare în acţiunile lor.
E surprinzător pentru noi medicii că, deşi toţi oamenii de stat recunosc cea mă* mare însemnătate a bunei stări materiale nu numai publice dar şi individuale din care rezultă cea publică, totuşi dreptul de a hotărî în această privinţă nu e în mâna specialiştilor şi că organizaţiunea sanitară a rămas mai îndărăt decât orice altă ramură administrativă sau poliţienească.
Eu îmi explic acest fapt pe de o parte prin aceea că medicii fiind prea împovăraţi de munca intelectuală n'au nici timpul, nici autoritatea de a impune factorilor statului convingerea lor, iar pe de altă parte, prin aceea că aceşti factori n'au încă conştiinţă de însemnătatea cea
mare ce a căpătat medicina preventivă prin progresele ştiinţei şi cât de tare a crescut prin aceasta răspunderea statului.
De aceea e regretabil că clasele privilegiate ale societăţii se devotează atât de puţin medicinei deşi nicio altă ocupaţiune nu procură omului un câmp de activitate mai fertil decât aceea de a apăra legile şi dispoziţiunile chemate a asigura cel mai mare bun al popoarelor.
Atracţiunea cea mai mică a funcţiunilor statului pentru med:ci e pricinuită de educaţiunea incomplectă şi de remuneraţiune mică. Dacă statul doreşte să ceară dela consilierii sanitari o educaţiune conformă cu ştiinţa modernă, trebue să-i plătească cu mult mai bine decât acum şi să l,e interzică în schimb de a se ocupa de medicina practică. In asemenea condiţiuni, acestor medici trebue să li se dea cea mai înaltă poziţiune în poliţia sanitară, trebue a-i investi cu putere executivă pentru a putea lucra asupra prejudiciilor familiare dăunătoare salubrităţii, pentru a putea influenţa asupra culturii poporului şi a combate mizeria prin măsuri sanitare, acolo unde ea este izvorul celor mai multe boale şi unde din pricina ei nu se poate stabili o poliţie sanitară raţională.
In fine, precum spune Giaxa, statul ar mai trebui să-şi asigure concursul acelor medici, oare sunt în stare prin personalitatea lor să lucreze la desvoltarea statului şi să aibă grijă ca medicii funcţionari să aibă ocaziunea de a pătrunde în spiritul sociologiei, al artei de a legifera, al economiei naţionale şi al statisticii.
III. INSTITUTE SANITARE DE STAT Cea dintâi şi cea mai principală condiţiune pentru a ridica nivelul medicilor este ca statul să le dea ocaziunea de a atinge cea mai înaltă treaptă în instrucţiunea lor specială.
Aceasta se poate face numai în aşezăminte înfiinţate de stat cu anumitul scop de a servi aa instituţiuni de cercetări şi investigaţiuni.
In Germania, s'a încercat în 1876 înfiinţarea unui asemenea aşezământ; dar lipsa de inteligenţă şi de bani n'a permis acestei instituţiuni înalte ca să-şi ajungă însemnatul său scop.
Oficiul sanitar imperial nu mai posedă azi nici dreptul acordat la început de a supraveghea toate măsurile sanitare medicale şi veterinare şi instrucţiunea medicală; nici n'are posibilitatea de a răspândi principiile sanitare ştiinţifice prin laboratorii corespunzătoare şi bine înzestrate. In fine, oficiul de sănătate are o activitate mărginită de instrucţiune.
O asemenea instituţiune nu se mai afla în nicio altă ţară decât în România. In alte ţări există numai aşezăminte de instrucţiune, în piarte
394
VICTOR BABEŞ OPERE ALESE 395
bogat înzestrate, sau instituţiuni private pentru studiul boalelor infecţioase, subvenţionate numai de stat.
Să-mi fie permis să schiţez în câteva vorbe organizaţiunea institutului din România. înfiinţarea acestui institut în 1887 a fost necesitată de epizootiile ce se iviseră în România şi de întinderea din cale afară mare a turbării. Pe lângă asta, a mai contribuit şi faptul, că nu exista niciun institut de anatomie patologică, de patologie şi de bacteriologie.
Din nenorocire însă, nu s'a acordat institutului nicio atribuţiune oficială, aşa că rezultatele practice ale cercetărilor institutului sunt puţin luate în consideraţiune de administraţiunea sanitară şi numai rareori institutul e întrebuinţat pentru cercetările oficiale.
Institutul este bogat înzestrat şi se achită de sarcinile sale ştiinţifice şi didactice prin lecţiuni practice şi teoretice făcute medicilor în funcţiuni publice, veterinarilor şi studenţilor, în vederea de a preveni şi a combate boalele infecţioase, asupra patologiei şi bacteriologici.
In secţiunea veterinară, s'a descoperit, între altele, natura epizotiilor din România (hemoglobinuria epidemică, enzootia oilor, tifosul calului) iar pentru alte boale, s'ia găsit mijlocul de diagnostic şi vindecare (mor-vina), în fine, s'a studiat asociaţiunea dintre bacilul brâncei şi al pneurno-enteritei porcului, agentul febrei tifoida a calului şi al difteriei porumbelului şi s'a constatat moştenirea fenomenelor difterice la aceste păsări.
In secţiunea de vaccinaţiune, s'a redus mortalitatea turbării la om, la un minimum de 5%0.
Urmărind acest tratament, am avut ocaziunea de a face cunoscut încă din 1889 puterea preventivă a sângelui animalelor imunizate într'un grad mare şi am putut lămuri modul cum lucrează otrava rabică, precum şi leziunile cerebrale caracteristice pentru diagnoza boalei. Am putut de asemenea să studiem influenţa substanţei nervoase normale asupra unei boale nervoase şi să constatăm reacţiunea particulară a leproşilor faţă cu tuberculina.
In secţiunea bacteriologică, am constatat existenţa şi lăţirea leprei şi formele sub care se prezintă malaria în România.
Am mai constatat natura infecţiunilor bilioase a abcesului ficatului, a unor forme de infecţiuni intestinale şi a unor forme particulare de pemfigus. Apoi cercetările noastre asupra influenţei ne-au permis să constatăm pe lângă bacilul descris mai întâi de noi şi apoi recunoscut de P f e i f f e r ca specific al influenţei, o întreagă serie de asociaţiuni bacteriene care joacă un rol însemnat în bronşită. Tot în această secţiune
s'au stabilit microbii infecţiunii emoragice, ai scorbutului, ai rîomei etc. şi s'au găsit mijloace eficace de desirifecţiune pentru unele boale infecţioase, mai cu seamă pentru difterie. In fine, am studiat structura fină a bacteriilor şi asociaţiunile bacteriene atât de importante în mai toate boalele infecţioase.
In secţiunea chimică, a institutulufs'a studiat cu de-a-mănuntul principiile instalaţiunii apei şi mai cu seamă s'a stabilit principiul sterilizării prin precipitare. S'au mai făcut în această secţiune studii întinse asupra produselor de secreţiune ale bacteriilor.
In secţiunea patologică s'a făcut, cu rezultate surprinzătoare, studiul atât de trebuincios al cadavrelor dela spitale. Prin acest studiu, s'a elucidat numărul neaşteptat de mare al asociaţiuni]or bacteriene, precum şi faptul invaziunii bacteriene în boalele neinfecţioase. Din investiga-ţiunile făcute în această secţiune am mai putut trage încheeri asupra varietăţilor şi limitelor de variabilitate a bacteriilor, care au fost studiate mai de aproape din acest punct de vedere în septicemii, în pneumonii, în scarlatină, în febră tifoidă şi în infecţiunile emoragice.
Din toate acestea, am căpătat convingerea că cu toată activitatea întinsă a institutului nostru, studiul bacteriilor, la cadavru cu deosebire, şi chestiunile dependente de aceste studii sunt aşa de numeroase încât numai o parte din problemele ce se prezintă zilnic au putut fi deslegate.
In fine, în secţiunea patologică s'au mai făcu* studii amănunţite asupra patologiei sistemului nervos şi asupra histologiei patologice a ter-minaţiunilor nervoase în muşchi, asupra naşterii tumorilor precum şi a altor diferite boale.
E bineînţeles, că nu putem enumera până la una toate lucrările noastre: dar cele spuse sunt deajuns pentru a arăta în ce direcţiune trebue să tindă un institut de stat pentru a-şi face datoria faţă de serviciul sanitar şi de ştiinţă. Dacă mai gândim, că institutul nostru a avut de luptat cu diferite neajunsuri, că colaboratorilor le trebuia mai întâi făcută edueaţiunea primă, se va înţelege atunci pe de o parte imperfecţiunea lucrărilor noastre, iar pe de altă parte, însemnătatea unor asemenea instituţiuni în centrele de cultură.
Să-mi fie permis a atrage atenţiunea asupra faptului, că România e un pământ virgin pentru asemenea instituţiuni şi pentru cercetările în această ramură.... In această ^ară unde s'a creat din nou şi s'au experimentat atât de multe instituţiuni de stat a fost posibil ca şi institutul nostru să se desvolte .... şi să-şi pună în evidenţă însemnătatea sa.
396
VTCTOE BABES
Rezultatul cel mai însemnat al activităţii institutului e desigur de ordin didactic. Nu numai studenţii şi medicii practici funcţionari, care din nenorocire numai în număr mic urmează cursurile institutului, au căpătat încetul cu încetul o bază solidă pentru meseria lor; dar înţelegerea principiilor igienice referitoare la educaţiune, la locuinţă, la hrană, la obiceiurile şi ocupaţiunile zilnice, la măsurile speciale pentru prevenirea boalelor încep a pătrunde în clasele culte ale populaţiunii. Universităţile şi cele mai multe institute de patologie, bacteriologie ! şi anatomie patologică din străinătate, abia dacă au vreo legătură cu interesele generale ale populaţiunii şi cu serviciul sanitar; şi aceste institute precum şi acele de igienă sunt aşa de puţin numeroase şi direcţiunea în care ele lucrează e atât de tare limitată | asupra unui fel special de cercetări şi mai cu seamă asupra ocupaţiunilor didactice, încât nu mai poate fi vorba despre o activitate a lor, care să cuprindă în întregime domeniul întins şi bogat al cercetărilor noi,.
In timpul de;faţă, nu există nicio legătură neapărată între aşa de mulţi bolnavi ori cadavre şi între îndatorirea întrebuinţării acestora.
Cea mai mare parte a acestui material se pierde, pe când datoria statului ar fi ca să utilizeze, pentru binele populaţiunii, toate foloasele care ar putea rezulta din situaţiunea de faţă.
Tot astfel de despărţită este activitatea* de laborator în ştiinţe felurite, dar care totuşi sunt strâns legate, cum e patologia, anatomia patologică, igiena, bacteriologia, chimia patologică, şi are deci neajunsul, de toţi simţit, al lipsei unei activităţi laolaltă în aceste ştiinţe în vederea unor rezultate cu totul speciale, fragmentate, pline de lipsuri şi, de obicei, lipsite de o întrebuinţare generală.
Dar cel mai mare neajuns al acestui fel de institute izvoreşte din convincţiunea autorităţilor administrative, ma? cu seama, dar în parte şi a conducătorilor lor, că nu e nevoie ca activitatea lor să iasă din zidurile universităţii şi să aibă înrâurire asupra vieţei populaţiunii.
Nu a ajuns încă să fie o convingere generală că medicina şi-a stabilit o nouă doctrină, oare va influenţa toate dispoziţiunile într'un stat, că are în vedere buna stare a populaţiunii, şi de multe ori sunt nesigure în domeniul bacteriologici şi igienei, totuşi temelia pe care stăm e destul de solidă şi posedăm adevăruri nediscutabile, dar care n'au părăsit încă laboratoriile noastre, deşi ele cer o întrebuinţare cât de repede pentru binele populaţiunii. Dar chiar aceste măsuri care sunt bazate pe cunoştinţele noastre pozitive numai cu o mare probabilitate, trebue totuşi introduse în practică, pentru ca să înlocuiască acele măsuri învechite care nu
DIE STELLUNG DES STAATES
mwmm mm
ELFTER INTERNM10NAL-MEDIZ1NISCHER CONGRESS
(ZWEITE ALLGEMKINE SITZUNC)
ROM
BUCHDKUCKEEEI DES ABGEORDNETENHAUŞES (bjpamonti-colombo)
1895.
i făcute de Victor Babeş la cel de al Xl-lea
Coperta ori&a —««^W        «orna (1894)
867463
398
VICTOR BABES
miai iau o temelie ştiinţifică, şi pentru ca acestea să se poată adeveri prin piatra de încercare a practicii.
Neapărat, le va fi greu acelora care sunt obişnuiţi cu o activitate mărginită şi închisă, ca să admită o astfel de concepţiune şi să facă faţă la obligaţiunile legate de ea.
Că cheiituelile pentru un (astfel de scop nu sunt prea mari şi că o astfel de activitate e neapărat folositoare pentru stat şi chiar pentru interesele instrucţiunii, au arătat mai multe institute care conlucrează în acelaşi sens. Nu e numai decât trebuincios ca un astfel de institut să fie din capul locului pe deplin înzestrat, spiritul care domneşte în el poate până la un oarecare punct să înlocuiască lipsa de mijloace şi material, dar totuşi, în această direcţiune, poate să lucreze şi cel mai puţin înzestrat intelectual, dacă acestuia îi stă la îndemână un institut mare şi bogat cu un anumit cerc de activitate.
Şi K o c h, care mai întâi a lucrat într'un cerc cu totul restrâns, a cucerit încetul cu încetul un teren care mai întâi cuprindea igienă, bacteriologie şi chimie patologică, apoi şi acesta fu prea restrâns faţă de însemnătatea noii ştiinţe, şi acest cercetător dobândi un institut pentru boalele infecţioase, cu o secţiune clinică, anatomie patologică, patologie şi bacteriologie precum şi ocaziune suficientă pentru a putea utiliza rezultatele sale îndată» spre binele omenirii. Deşi acest institut e cel mai bine înzestrat, cercetătorii de acum nu se pot opri de a spune că mijloacele de care dispun sunt nesuficiente, deci nu le pot permite de a utiliza practic însemnatele lor rezultate.
E de dorit ca un astfel de institut să fie zidit totdeauna în legătura cu un spital pentru boalele infecţioase, iar bolnavii şi cadavrele să poată fi liber utilizate sau alese de institut.
Institutul însuşi ar trebui să fie divizat în 5—6 secţiuni strâns legate :
1. Secţiune pentru tratament şi cercetări la patul bolnavului.
2. Secţiune pentru anatomia patologică, bacteriologia şi patologia, experimentală.
3. Secţiune pentru boalele infecţioase la animale.
4. Secţiune pentru chimie.
5. Secţiune pentru statistică, redacţiune şi bibliotecă.
6. Amfiteatru, muzeu şi administraţie.
Edificiul ar trebui să fie făcut dintr'o zidire esenţială şi mai multe pavilioane. In zidirea principală, vor fi laboratoriile. Dacă institutul ar fi zidit afară din oraş, ar trebui să fie o zidire alăturată destinată pentra
OPERE ALESE
399
locuinţele directorului, personalului şi servitorilor. Un pavilion întreg trebue să fie rezervat pentru inoculaţiuni la oameni, vreo trei alte pavilioane pentru cercetări la animale şi mai multe construcţii pentru prăsirea animalelor.
Personalul institutului ar trebui să fie: un director, vreo 4 şefi de secţiuni, 8 asistenţi, funcţionari statistici, bibliotecar, intendent şi 8—10
[oameni de serviciu].
Cheltuelile pentru construcţiuni şi amenajare ar trebui să se ridice la
1.000.000 franci.
Directorul institutului şi lajutoiarele sale ar trebui să ţină cursuri practice şi demonstraţiuni asupra bacteriologiei, etiologiei, prevenirea şi terapia boalelor infecţioase la oameni şi animale, cu specială consideraţiune a poliţiei sanitare în cel imai larg sens, pentru medici în serviciul public, pentru doctoranţi, arhitecţi, ingineri, funcţionari administrativi şi studenţi.
Institutul pentru Patologie şi Bacteriologie va sta, sub Ministerul Sanitar sau Ministerul de Interne, în orice caz ar trebui să funcţioneze ca un serviciu sanitar, deci va fi îndatorat să facă statistica boalelor infecţioase, inocularea pentru deosebite boale infecţioase, apoi cercetări şi aprobări asupra tuturor acelor chestiuni care stau în legătură cu boalele infecţioase şi bacteriologia şi institutul mai trebue să aibă dreptul de a propune măsuri ori a prepara legi pe baza cercetărilor proprii, nu numai pentru autorităţile sanitare, dar şi pentru deosebitele autorităţi administrative, întrucât acestea poartă grija instrucţiunii sanitare ori a stării sănătăţii
supuşilor statului.
Un astfel de institut va corespunde aproape oficiului sanitar german cu cercul său de activitate iniţial, dar să mai aibă relaţiuni intime cu bolnavii şi cadavrele unui spital pentru boalele infecţioase şi să servească ca institut didactic pentru medicii slujbaşi, într'o măsură mult mai întinsă decât oficiul sanitar german.
Evident sar trebui ca institutul să ocupe un loc constant şi esenţial în serviciul sanitar, care serviciu ar avea iniţiativa şi puterea executivă.
Cu o aşa organizaţie, aceste institute ar deveni şcoli practice superioare, mai cu seamă pentru funcţionarii sanitari, şi odată pentru totdeauna, iar trebui admişi pe treptele superioare ale ladministriaţiunii sanitare numai cei care au absolvit aceste şcoli. Concursurile pentru dobândirea unui post, cum sunt prevăzute în România de exemplu, nu dau nicio garanţie de capacitatea acestor medici, căci înafară de considera-ţiunile personale, juriul este astfel constituit că obiectele cele mai importante nu sunt reprezentate printr'un  specialist, dar  chiar comisiunile
400
VICTOR BABES
examinatoare cele mai bune alese nu vor putea înlocui lipsa şcolilor speciale.
Afară de aceste institute, mi se pare absolut necesar ca statul să întemeieze şcoli speciale numeroase şi bine înzestrate pentru funcţionarii sanitari inferiori şi desinfectorii, cele dintâi de altfel trebuie a fi inspectate din partea institutului sanitar.
Va fi tot aşa de necesar de a răspândi principiile fundamentale igienice în toate şcolile în mod obligatoriu, special însă în şcolile rurale, prin profesori speciali educaţi şi încercaţi.
Nu ar trebui nici zidirile publice, nici conductele de apă şi canalizările să fie executate de persoane care nu au trecut prin astfel de şcoli, j Tot astfel nu ar trebui niciun funcţionar sanitar să fie numit fără această şcoală. ■   ■ •
O altă îndatorire a acestor instituţiuni va fi preocuparea cu chestiunile cele mai importante igienice şi medicale, care chiar în institutele cele mai bine organizate astăzi nu pot fi tratate decât necomplet. Neapărat chiar cu organizaţiune completă nu pot fi toate chestiunile luate în cercetare, totuşi oricare din aceste institute va putea să se" ocupe cu mai multe specialităţi.
Dacă ar fi cu putinţă să se întemeieze astfel de instituţiuni mari, dacă s'ar generaliza convincţiunea că în timp de pace, lupta pentru sănătatea oamenilor e datoria cea mai însemnată şi cea mai fructiferă a omului, şi că aceasta poate fi  dusă numai de specialişti „căci conţinutul ştiinţei  sanitare, nu poate fi dat  decât  de ştiinţă şi .medicină", dacă tinerii nobili chiar   din   cele  mai  înalte cercuri ale societăţii, nu ar dîspreţui această ramură de activitate, periculoasă dar onorifică, atunci în un timp nu prea depărtat, ştiinţa medicală şi mai cu seamă acea ramură a ei, care are datorie organizaţiunea stării sanitare atât de neglijată, ar dispune de un personal bine desvoltat în felurite ramuri, numeros, demn, influent şi competent. Numai o astfel de educaţiune pregătitoare va face cu putinţă ca ştiinţa sanitară să-şi asigure locul său ca una din cele mai însemnate ştiinţe ale statului.
IV. SITUAŢIUNEA ŞTIINŢEI DE STAT IN FAŢA CERINŢELOR ŞTIINŢEI SANITARE
In a doua linie, trebue să ne întrebăm dacă ştiinţa noastră e în fapt atât de înaintată, ba chiar astăzi se îndreptăţeşte o organizaţie de stat largă, şi dacă foloasele câştigate stau în legătură directă cu sacrificiile.
OPERE ALESE
401
Oamenii-de stat moderni nu vor să permită, din deosebite motive, ştiinţei de stat o prea mare putere, motive dintre care notez următoarele: Ei bine, poate că nu este datoria statului ca să îngrijească de întreţinerea sănătăţii şi pentru recâştigarea ei, pentrucă statului îi lipsesc mijloacele, pentrucă o astfel de activitate periclitează libertatea personală a individului, pentrucă starea de faţă a ştiinţei nu poate să ne dea o bază sigură pentru o imtervenţiune administrativă, fiindcă adesea condiţiunile recunoscute ale ştiinţei pentru apărarea şi vindecarea boalelor nu pot, ori cu greu pot fi realizate prin puterea omenească.
In sfârşit, se susţine că statul de multeori e silit să se mărginească în stabilirea măsurilor sanitare, pentrucă executarea măsurilor cerute face Imposibilă împlinirea altor datorii de stat, atât de importante sau poate să tragă după sine urmările pentru stat (L 6 h n i n g).
a) LIBERTATEA INDIVIDUALĂ
De altfel chiar oamenii de stat nu sunt de acord asupra limitelor în care libertatea personală a individului trebue să fie respectată de stat, şi în Englitera sunt şcoli, care nu voesc în niciun chip să o mărginească, pe de altă sparte, cum am văzut, tot în Englitera autorităţile sanitare lovesc în această libertate mai mult decât alte state.
Neputinţa statului de a limita libertatea individuală e motivată prin aceea că (Mohl) îi lipseşte dreptul să silească pe cetăţeni ca să urmeze măsurile restrictive, când cel nesupus nu-şi face decât numai lui rău.
împotriva acestora, S t e i n susţine că sănătatea în adevăr e un ce personal dar din zi în zi se certifică mai mult faptul că „tocmai această sănătate în jumătatea cazurilor e determinată de condiţiuni care izvorăsc din reliaţiunile întregei vieţi".
In fapt, cercetările bacteriologice şi patologice au descoperit atâtea cauze de boale şi asociaţiuni bacteriene care determină un grad de infec-^ ţiozitate mai mic ori mai mare, că de abia se mai poate vorbi.de boale care ating numai pe unul şi unui altuia nu, poate să-i aducă vătămare, şi prin aceasta, aceia care nu pot îngădui dreptul personal de a se îmbolnăvi şi de a se lecui după bunul său plac, câştigă o bază juridică solidă.
Tot aşa de nedrept e fanatismul unor igienişti în principiul neintervenţiei statului; pe de o parte prezintă dispoziţiunile engleze ca model şi pe de alta, se revoltă la intervenirea statului prin medic în sanctuarul vieţii de familie, sau când aceşti igienişti identifică stabilirea unei boale infecţioase şi măsurile pentru asigurarea familiei bolnavului, cu drep-
402
VICTOR BABEŞ
turile individului de a refuza o amputaţiune, când aceasta nu poate aduce niciun pericol pentru ceilalţi oameni.
Dacă statul nu e îndatorat să respecte inviolabilitatea casei unui criminal, care e mult mai puţin vătămător concetăţeanului său şi care de multe ori face delictul pentru a-şi mulţumi cele mai stricte nevoi ale vieţii, cu atât mai mult nu e îndatorat să_ nu intervină în familia vreunui bolnav de sifilis ori tuberculoză, pe care, de obicei, numai certitudinea că nu va fi pedepsit îl îndeamnă la răspândirea fatalei boale, în urma căreia generaţii întregi suferă moral şi material. în faţa acestor fapte, a vorbi de sanctitatea familiei, e a face fraze goale.
In genere, noţiunile juridice învechite pe care se bazează principiul neintervenţiunii în familie pentru apărarea sau vindecarea de boale, sunt din epoci când nu existau vederi precise asupra infecţiozităţii în deosebite boale, aşa că aceste noţiuni juridice în urma noilor < cercetări şi mai cu seamă în urma cercetărilor bacteriologice, ar trebui să fie schimbate potrivit cu faptele. Vom vedea că una din pricinile însemnate pentru care, în vederea acestui nobil scop, suntem opriţi de a interveni în familie, e numai neştiinţa noastră asupra cauzei şi mijlocului pentru vindecarea boalelor infecţioase.
Dar chiar dacă nimic nu am şti sigur asupra boalelor infecţioase, totuşi legile celor vechi şi efectul aplicării lor ne-ar putea mai bine instrui.
Un alt motiv, şi nu neînsemnat, pentru neintervenirea statului a fost puţin luat în seamă de către cei cu erudiţiune de stat, deşi el a dat de gândit oamenilor de stat: anume e abuzul care poate fi făcut de adminis-traţiune, prin intervenirea sa în familie, pentru scopuri politice sau personale. Cât timp starea sanitară va depinde de un minister politic şi de ajutoarele sale, un astfel de abuz va fi totdeauna de temut, aşa că şi din acest punct de vedere, ar.fi de cea mai mare importanţă un minister de sine stătător, nesupus modificărilor de partid şi care ar avea ajutoare destinate pentru intervenţiuni sanitare. t
Trebue socotit ca un progres îmbucurător faptul că dreptul şi datoria statului de a îngriji de sănătatea particularilor, când mijloacele şi puterile sunt neîndestulătoare, a fost de curând de multe ori confirmat practic.
b) DIVIZIUNEA PUTERII ŞI MIJLOACELOR STATULUI
Mult mai grea decât soluţia acestei probleme e a aceleia dacă statul dispune de putere şi de mijloace băneşti suficiente pentru a asigura sănătatea atât a întregii populaţiuni cât şi a inşilor.
OPERE ALESE
403
Obiecţiunea cea mai de căpetenie, care trebue făcută celor mai multe state e executarea neriguroasă a măsurilor sanitare. In oricare altă ra-rnură a administraţiunii găsim măsuri energice şi un personal organizat şi mai bine instruit. Tocmai din pricina unui astfel de personal, măsurile sanitare rămân, în mare pante, măsuri aparente, cum eu am putut constata aceasta de mai multe ori prin propria experienţă. O altă cauză a acestei stări rele, e că activitatea pr gătitoare e mică. Aşa noi în timpul holerei nu am avut nici medici îndestul, nic1' ajutoare instruite. Totuşi, s'au dat ordine peste ordine care trebuiau să fie executate de personalul sanitar care nu există, ori ena nepreparat. Nicăieri însă nu e mai periculoasă o activitate în aparenţă, nicăieri o administraţie birocratică decât în lupta cu puterile naturii.
Acestea nu se pot combate decât printr'o activitate conştientă, un personal organizat milităreşte, gata de luptă, suficient şi independent.
O altă obiecţiune însemnată, care se poate face tuturor statelor, e economia neîndreptăţită, acolo unde e vorba- de interese sanitare.
Bugetul statului e în deosebite ţări, deosebit distribuit pentru ministerele în parte. In cele mai multe state mari, ministerele de război şi de culte sunt cele mai bine înzestrate, la celelalte ministere bugetul atârnă mult de energia şi influenţa ministrului respectiv.
Cum însă serviciul sanitar stă sub Ministerul de Interne, care nu e un specialist şi ca atare pune interesele de partid şi puterea administraţiunii politice deasupra intereselor sanitare, şi de multe ori e susţinut în aceasta de funcţionarii sanitari servili, pe această cale, dar, e puţină nădejde de ameliorare. Cu mult mai lesne s'ar putea aduce această îmbunătăţire anume printr'un minister sanitar cu un specialist ca titular, natural cu condiţiune ca acest minister să stea înafară de politică şi să nu fie supus schimbărilor de partid.
îndată ce libertatea personală va trebui să fie mărginită în interesul sănătăţii generale, statul va trebui să se silească ca să desvolte un simţ comun raţional şi în special să deştepte înţelegerea pentru necesitatea mărginirii drepturilor individuale în faţa binelui comun.
Am văzut că statelor primitive nu le-a lipsit mijlocul pentru dobândirea celor necesare atunci; pe când bugetul statelor culte e în aşa chip încărcat prin cerinţele peste măsură de mari ale armatei că, pentru alte scopuri, mai nimic mu rămâne, decât o mică parte a acestui buget precum şi puterea armatei s'ar utiliza pentru apărarea' celui mai mare bine al
404
VICTOR BABEŞ
omenirii, s'ar putea acoperi uşor toate eheltuelile urnei administraţiuni sanitare întinse.
Dacă punem sănătatea generală oa um iscop al statului, în faţa acelui scop cerut de pacea înarmată a Europei, ni se oferă o confirmare tristă ia nesocotinţei omeneşti*).
Pe când pacea înarmată paralizează activitatea civilizatoare şi binefăcătoare a celei mai puternice părţi a populaţiunii, pe când prepararea de război a naţiunilor de zeci de ani, acumulează puteri latente, care sunt chemate de a năvăli nimicind, peste naţiuni şi civilizaţia lor, li se sustrage tuturor ramurilor activităţii statului cu mult mai importante, mijloacele pentru desvoltarea lor, în special însă acele oare ar fi fost potrivite să asigure sănătatea cetăţenilor, când printr'o înţelegere internaţională loială a statelor s'ar putea reduce această activitate bolnăvicioasă la o proporţie mai raţională.
Nu ar fi cu putinţă ca să se silească chiar armata la aplanarea acestor vrăjmăşii, dar trebue de gândit că prepararea pentru război a naţiunilor mai durează decimi2) de ani şi că milioane de cetăţeni din cei mai puternici îşi pierd timpul într'o aşteptare deşi nu trândavă, totuşi, în parte umplută cu forme.
In acelaşi timp însă, armata e expresiunea ... unei organizaţiuni cât se poate de riguroasă, care e de o mare importanţă pentru combaterea cauzelor boalelor şi a boalelor.
Pentru acest scop s'ar putea să se instruiască special cel puţin o parte din armată, conform unei înţelegeri internaţionale. De abia e de admis însă că această instrucţie, pentru a creia ajutoare sanitare, va urma a fi făcută pe socoteala însuşirilor militare ale armatei, întrucît şi fără aceasta, în urma sistemului de război modern, serviciul sanitar în armată ar trebui să ia o foarte mare desvoltare.
Că armata se pretează în special pentru aşa scopuri, arată influenţa măsurilor sanitare într'o armată bine organizată.
Dar nu numai armata, ci şi alte instituţiuni, aşa acele pentru cult şi justiţie pot ajuta mult administraţiunea sanitară.
Asigurarea proprietăţii şi înlăturarea crimelor sunt în sarcina unui minister anumit, a tribunalelor şi poliţiei, a unui mare corp de funcţionari, pentru aceasta sunt mijloace care întrec cu mult pe acelea ale serviciului
*) Zeci ^N%^RedlUl ^       ""^ °erCet0ri bacteriol°^ Pactul a (Nota Red.).
OPERE ALESE
405
sanitar, deşi pierderile suferite printr'un delict sunt neînsemnat de mici faţă cu acelea datorite boalelor. La 1000 de morţi prin boale infecţioase vine deabea un mort prin crimă.
Din aceste consideraţiuni, urmează că serviciul sanitar e neglijat de stat, pentrucă mijloacele lui sunt întrebuinţate pentru alte scopuri mai puţin folositoare şi fiindcă puterea organizată, care stă în serviciul statului, nu e întrebuinţată pentru serviciul sanitar în sensul larg al cuvântului, aşa că şi obiecţiunea că statului îi lipsesc puteri şi mijloace pentru o intervenţiune energică, se poate înlătura printr'o repartizare mai proporţionată a mijloacelor statului, cu atât mai mult cu cât datoriile statului şi cu dânsele resursele cresc neîncetat şi chestiunile arzătoare sociale ale timpului de faţă sunt strâns legate cu grija pentru sănătate,
e) IMPORTANŢA SĂNĂTĂŢII FAŢĂ CU CELELALTE DATORII ALE STATULUI
O altă obiecţiune mult mai des repetată este aceea că, dacă statul are prea de aproape în vedere sănătatea şi înlăturarea boalelor, neglijează alte datorii ale statului.
Nu se poate tăgădui că interesele comerciale, care contribuesc la buna stare a populaţiunii, atât de necesară pentru buna sănătate publică, sunt vătămate prin măsuri de carantină. M'am convins însă că cu acele măsuri de carantină care sunt potrivite cerinţelor moderne această vătămare se reduce la un grad neînsemnat, pe când invaziunea epidemiei strică mult mai mult statului *).
Renunţarea la măsurile de carantină se motivează şi prin inutilitatea lor.
Nu e locul aci de a examina această afirmaţiune, totuşi trebue să afirm că în fapt de exemplu neeficacitatea carantinelor şi măsurilor de desinfecţiune radicală la hotarele ţării nu stă în natura epidemiei, dar în cunoştinţa insuficientă a cauzelor boalelor sau în execuţiunea neexactă a măsurilor de apărare.
Acolo unde astfel de măsuri nu pot fi executate cu organizaţiunea sanitară de astăzi a noastră atât de defectuoasă, jiu ne putem gândi la o închidere a graniţelor, dar prin nicio dispoziţiune sanitară nu se poate îndreptăţi măsura ca să ridice măsurile de, apărare eficace o ţară care până atunci s'a apărat printr'o carantină raţională împotriva inva-ziunii şi în care organizaţiunea internă nu a progresat în atâta ca să poată omorî în germen o epidemie.
]) Vezi Note la Statul în faţa noilor cercetări bacteriologice, punctul b (Nota Red.).
406
VICTOR BABES
OPERE ALESB
407
..... Trehue stabilit că aceste carantine constitue, pentru persoanele bănuite, o măsură de apărare eficace, ştiinţific îndreptăţită, care, deşi împiedecă relaţiunile, numai atunci trebue părăsită, când se poate înlocui printr'o alta. tot atât de eficace, căci noi nu putem calcula de mai înainte, ce pustiiri şi stricăciuni ireparabile poate face o epidemie pe un teren nepreparat,
Una din sarcinile cele mai însemnate ale statului e instrucţia publică, cu toate acestea nu trebue să stăm la îndoială de a închide şcoalele în timpul epidemiilor, dar nu atunci când ele sunt în puterea lor, ci îndată după invaziune, lucru care va fi binefăcător pentru elevi atât de surmenaţi. Apoi unele state au în vedere nu numai interese culturale când e vorba de.educaţia copiilor, diar prin întemeierea institutelor de îngrijire a lor au în vedere şi scopuri politice.
Cercetările bacteriologice precum şi statistice ne spun că cea mai mare morbiditate şi mortalitate se află printre copii. De aci, urmează că copii sunt decimaţi prin boalele infecţioase, care se întind de la copil la copil, tocmai în anii când ei sunt siliţi să stea împreună în institutele pentru îngrijirea lor1)/
Alţi oameni de stat se tem de intervenirea pentru paza sănătăţii, din alte motive mai greu de susţinut, pentrucă preţuesc mai mult chestiunile de competenţă rău înţelese sau necesitatea unei administraţiuni uniforme pe -socoteala independenţei specialiştilor, sau pun scopuri de stat morale sau tradiţionale pe deasupra intereselor stării sanitare.
V.  SITUAŢIUNEA  CERCETĂRILOR  BACTERIOLOGICE MODERNE CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA STATULUI
a) GRIJA PENTRU APĂ ŞI PĂMÂNT
După ce ştiinţa modernă a, probat netăgăduita însemnătate â apei de băut în producţiunea şi propagaţiunea epidemiilor pustiitoare, după ce s'a descoperit, prin metode potrivite, în ultima epidemie holerică, bacilul holerei, în apele rele de băut, ba încă şi grupele de bacili saprogeni care joacă un rol însemnat, după cercetările noastre, în tifosul abdominal şi dizenterie, după ce s'au„aflat bacteriile puroiului în apa de băut, după ce în urma celor mai noi cercetări ale noastre, trebue admis că paraziţii malariei fac în apă unul din stadiile lor de desvoltare, e o datorie imperioasă a statului ca să îngrijească, înainte de toate de o apă bună de băut. Numai în cazurile extreme şi când educaţiunea personalului e perfectă, vom putea admite curăţirea apei prin filtrarea prin nisip. In toate
*) Vezi Note la Statul în faţa noilor cercetări bacteriologice, punctul c (Nota Red:).
celelalte cazuri, apa trebue procurată prin deschiderea izvoarelor de sub sol sau din apă de munte. Şi descoperirea noastră că, cu cantităţi foarte mici de alaun, iapa nu numai că se clarifică dar se şi sterilizează, va avea poate, cu timpul întrebuinţare practică pentru procurarea apei. Nu e însă dreaptă afirmarea generală că prin filtrare prin nisip, putem dobândi apă bună de băut; asemenea şi deosebitele filtre de casă sau sterilizatoare, în urma celor mai noi cercetări, trebue înlăturate.
Curăţirea pământului trebue să consiste, înainte de toate, în secarea mlaştinilor, care, în multe ţări, se întârziază atâta, deşi cheltuelile se acoperă repede prin cultivarea locurilor astfel uscate.
Mai importantă însă e canalizarea oraşelor, care, cu toate studiile numeroase, trebue privită ca o chestiune deschisă, căci soluţionarea ei, în aparenţă raţionabilă, prin irigare, a dat naştere de curând la infecţiuni neprevăzute.
După cunoştinţele noastre de astăzi, e de preferat pentru comunele mici sistemul cu butoaiele unite cu desinfecţiunea regulată, pe când, pentru oraşele mari se va întrebuinţa irigarea numai cu rezerve, scurgere într'un râu în josul oraşului şi departe de locuinţele omeneşti, numai în acele cazuri când dispunem de un râu puternic. Mai cu seamă cu ocazia epidemiei de holeră din anul trecut în România, am putut stabili faptul demn de a fi observat că flora bacteriană îşi schimbase caracterul său cu totul, puţin mai jos de oraşul infectat, şi că mai cu seamă în mijlocul curentului, chiar la o raică depărtare în sus de oraş, apa Dunării era cu totul sterilă; aceasta mai cu seamă în regiunile Dobrogei pe unde trec puţine vapoare, şi deasupra Sulinei. Mi se pare deci foarte puţin probabil că populaţiunea unui oraş ar putea fi infectată prin necurăţenia apei datorită unui oraş aşezat cu mult mai deasupra; cercetările mele pun însă înafară de îndoială că epidemia de holeră în oraşele româneşti şi bulgăreşti s'a întreţinut şi s'a răspândit prin infecţiunea constantă şi întrebuinţarea imediată a apei de Dunăre infectată în regiunea oraşului infectat. Şi anume, am putut găsi în"ea bacilii holerei de mai multe ori.
b) INFECŢIUNEA AERULUI; SPITALELE
Infecţiunea aerului se face numai prin praf, pe când încărcarea lui cu gaze felurite determină boale felurite şi dispunerea la boală; există întrebarea, dacă [din] punctul de vedere ştiinţific, cheltuelile făcute de curând cu ventilaţiunile stau în raport direct cu foloasele lor şi dacă banii cheltuiţi cu dispoziţiile complexe pentru desinfecţiunea în spitale nu ar fi
408
VICTOK BABES
OPERE ALESE
409
putut să fie întrebuinţaţi mai cu folos pentru o asepsie şi o antisepsie mai întinsă, mai cu seamă pentru o izolare mai suficientă decât se crede azi de cuviinţă. Din punctul de vedere al cercetărilor moderne, deabea se pot îndreptăţi sălile mari de astăzi pentru bolnavi, cu numeroase paturi şi cu dispoziţiunile numeroase pentru ventilare, chiar când aceste săli nu sunt destinate pentru boalele infecţioase. In secţiunile pentru medicina internă, găsim sălile ocupate şi cu tuberculoşi, pneumoniei, bronhitici precum şi cu bolnavi care, pe lângă boala esenţială neinfecţioasă, prezintă asociaţiuni bacteriene ale acesteia. De fapt, din 850 de boale determinate ca neinfecţiotase, deabea am putut găsi 50 la care să nu fi existat asociaţiuni bacteriene şi o mare parte a bolnavilor au murit în urma acestora. Dintre acestea, pe câteva le-am comunicat, în asociaţiune cu Dl. Cornii, celui din urmă congres.
Statistica noastră denotă în aceste cazuri, ca cele mai dese compli-caţiuni: infecţiuni locale sau generale, septice sau piemice, precum şi gangrena, pneumonie şi infliamiaţita membranelor seroiase. Aceste infecţiuni sunt oauziate: 1) Prin seria bacililor putrefacţiunii care începe dela bacili asemenea în formă cu iacei iai febrei tifoide şi constitue o serie neîntreruptă până lia bacilul Colii, şi mai depiarte încă )lia bacili mai saprogeni, dintre care mulţi sunt mai saprogeni decât ai tifosului; 2) Prin grupe de streptococi şi pneumococi; 3) Prin stafilococul auriu; 4) Prin protei; 5) Prin bacili pseudodifterici,
Pentru mine e înafară de îndoială că multe din aceste bacterii sunt în stare să treacă prin contact, dela un bolnav la altul, căci am dovedit că mulţi din ei pricinuesc enzootii printre animalele în experienţă (cum sunt formele descrise de mine sub numele de proteus septicus şi bacilus transparens septicus). Cele mai noi cercetări iale mele mi-au diat eonvinc-ţiunea că în anumite epoci, anumite bacterii capătă un mare grad de virulenţă şi influenţează în rău cele mai multe boale. Aşa, nu numai în timpul epidemiei de influenţă, mortalitatea e foarte mare, dar o asociaţiune bacteriană identică însă mai puţin localizată poate să fie determinată de alte bacterii, de exemplu streptococi sau stafilococi.
Sunt luni în care în toate cazurile de moarte din spitale se văd asociaţiuni de streptococi, alteori asociaţiuni de stafilococi. Astfel de constatări ar trebui să dea statului mai multă siguranţă în intervenţiunea sa în spitale şi pe de alta, să demonstreze necesitatea unor cunoştinţe speciale la cei ce dirig spitalele. In fapt, e penibil a vedea aşa de des că administraţiunea spitalului nu e încredinţată medicilor. Progresele ştiinţei moderne şi, prin urmare, dificultatea de a înţelege esenţialul în
administraţiunea spitalului, ar trebui, odată pentru totdeauna, să stabilească principiul că cu această administraţie să fie însărcinaţi oameni de profesie, şi de a nu sacrifica esenţialul, formei administraţiunii,
c) MIJLOACE PENTRU A COMBATE UNELE BOALE
Una dintre cele mai grozave şi mai profund înrădăcinate din boalele noastre molipsitoare e tuberculoza. Congresul Periodic de Tuberculoză dela Paris se ocupă cu studiul naturii acestei boale, şi găsirea unui mijloc de prezervare şi combatere a ei.
Cu toate că cerinţele acestui congres sunt modeste şi cuprind cu stricteţe cunoştinţele condiţiunilor de infecţiune a tuberculozei, totuşi ele au fost desaprobate şi combătute de către serviciul sanitar chiar în Franţa, îndată ce ştiinţa a dovedit că tuberculoza e o boală infecţioasă, produsă prin biacilul lui Koch, putând fi transportată în anumite condiţiuni; îndată ce s'a demonstrat, că această boiailă este una din cea mai esenţială piedecă ia eiviliziaţiunii şi reprezintă în centrele de inteligenţă1), poate cea mai răspândită boală şi cauză de moarte, boala ce se înmulţeşte progresiv şi a început să se întindă şr la ţară în massa poporului, devine o datorie a statului să ia măsuri contra răului.
Bineînţeles că statul cu mijloacele sale de azi nu contribue decât prea puţin în prevenirea boalelor, aşa că faţă de tuberculoză chiar legile sanitare şi organizaţiunea de azi s'au dovedit ca foarte defectuoase şi ne îndeamnă în mod serios la reforme grabnice şi mai eficace. Dar chiar igieniştii cei mai competenţi nu îndrăsnesc a propune mijloace radicale şi par a crede ei înşişi — lucru curios — că boala ar putea fi stârpită prin obişnuirea bolnavilor de a expectora numai în scuipători.
Dacă n'am putea stăpâni răul curând, chiar pe lângă cea mai mare bunăvoinţă şi mijloacele de care dispunem, dacă ar trebui chiar să sufere una sau două generaţii pentru binele generaţiilor viitoare, totuşi din partea statului se cere neapărat o disciplină puternică.
S'ar putea obiecta, că viitorul apropiat poate va aduce un leac sigur contra tuberculozei, aşa că sacrificiile aduse se vor dovedi ca netrebuin-cioase, după părerea mea însă nu există azi un specific eficace contra ftiziei, şi mult timp încă nu se va descoperi, deoarece tuberculoza din cauza relaţiunilor sociale din care ea rezultă, graţie sediulu^ său, a mersului său lent, a complicaţiunilor atât de importante precum şi a asociaţiunilor bacteriene, graţie în fine, nenumăratelor pericole de infecţiune şi
"       O Culturale (Nota Red.).
410
VICTOR BABES
OPERE ALESE
411
anume în familii chiar nu este accesibilă unei metode de vindecare generală şi eficace.
După cum n'a putut să câştige o aprobare şi recunoaştere generală limfa lui Koch, pe care a comunicat-o congresului din urmă cu atâta căldură, tot aşa şi toate metodele încercate de noi şi chiar injecţiunile eficace de prevenire şi vindecare cu ser de sânge, încercate de mine la tuberculoză şi alte boale, nu vor aduce încă multă vreme nicio îmbunătăţire, mai cu seamă din cauza dificultăţii de imunizare a animalelor.
Dacă am putea introduce într'un timp apropiat o reformă radicală a stării sociale şi anume în condiţiunile de viaţă a clasei muncitoare cam după exemplul Engliterei, intrând însă şi mai adânc în mizeria socială, ar fi chiar acesta un mijloc radical pentru combaterea tuberculozei, deoarece însă oraşele noastre sunt foarte molipsite, va trebui ca pe lângă această reformă eficace să dispară mai multe generaţiuni, până să s^e ajungă la rezultate palpabile.
Dacă se va decide odată în înţelegere internaţională, ca să se procure mijloace noi pentru state în viitor, s'ar putea în acelaşi timp cu atât mai mult păşi spre stăvilirea acestui rău, cu cât nu avem dreptul ca în aşteptarea oricăror descoperiri să stăm indiferenţi, când posedăm deja astăzi mijloace sigure contra celui mai mare inamic al civilizaţiunii noastre şi al fericirii omeneşti.
Nu putem aci — bineînţeles — să desvoltăm planul general de luptă ce ar trebui să întreprindem în acest scop. Neapărat că ar trebui să începem cu reglarea relaţiunilor sociale, în înţelesul să ise asigure tuturor cel puţin dreptul la viaţă şi la muncă. Ar trebui să impunem în familii şi şcoli, instrucţiuni pentru prevenirea boalelor infecţioase şi să prive-ghem îndeplinirea lor.
Statul ar trebui să construiască ospicii întinse şi în special pentru primirea, îngrijirea şi izolarea tuberculoşilor. N'ar trebui să permită ca mamele tuberculoase să lăpteze — ca îngrijirea copiilor să se facă de către tuberculoşi — nici chiar locuirea acestor copii în sânul familiilor tuberculoase nici în fine căsătoria între tuberculoşi.
Tot astfel ar trebui ca animalele tuberculoase să fie recunoscute, izolate şi întrebuinţate pentru anumite scopuri care nu pot da loc la nicio infecţiune.
Instituţiunile de stat ar trebui în acelaşi timp să fie avizate de a căuta stârpirea în mod sistematic a bacilului după locul lui de găsire şi după mijloace.
Aceste măsuri ar trebui cu atât mai puţin schematizate cu cât însăşi
boala este complicată, iar modificările necurmat propuse de către institute spre completarea acestor măsuri trebue să fie examinate de către o comisiune internaţională pe baza faptelor găsite.
Tot atât de necesar se simte amestecul statului faţă cu boalele vene-riene şi anume faţă cu sifilisul.
Faptul că nimenea nu se gândeşte la măsuri energice contra acestor boale, arată iarăşi defectuozitatea organizaţiunii sanitare a Statului şi nu e justificată susţinerea iară temei a igieniştilor, că sifilisul nu aduce pagube generale.
Alte boale sunt prevăzute în legile sanitare ale multor state, şi în timpul din urmă, cu ocaziunea noului proiect de lege german, precum şi în Academia de Medicină din Paris — formară obiectul unei discu-ţiuni amănunţite. Astfel ar trebui mai întâi de toate să fie denunţată holera, febra petehială, frigurile galbene, pesta şi variola care reclamă amestecul statului.
Holera importată prin diferite căi de comunicaţie fiind o boală eminamente epidemică prin faptul înmulţirii bacilului, şi din cauza apelor murdărite mai cu seamă prin dejecţiunile holericilor, a fost combătută şi prevenită în mod eficace graţie bacteriologiei. Mai de mult diferitele epidemii nu puteau fi împiedecate, bineînţeles din cauza măsurilor de carantină cu totul defectuoasă; nu suntem însă în drept să condamnăm fără nicio dovadă ştiinţifică, cu indignaţiune autoritară, ca asiatică şi medievală, eficacitatea unei carantine stabilite pe baze moderne, deoarece cu ajutorul unei asemenea carantine şi cu o bună organizaţie   a poliţiei sanitare, se poate împiedeca cu cea mai mare probabilitate, introducerea unor epidemii, întocmai după cum se face faţă cu multe boale ale animalelor, folosindu-ne de măsuri analoage. îndată ce omenirea va fi pătrunsă de înalta importanţă a sănătăţii, vor trebui să ajungă la ordinea zilei astfel de măsuri de apărare şi care nu trebue mărginite numai la frontiere ca acelea de mai înainte. E foarte trist, că tocmai unii igienişti sunt cei mai mari fanatici în privinţa aceasta. Ignorând rezultatele cele mai importante ale cercetărilor bacteriologice, apără adeseori interesele claselor privilegiate ale guvernului şi comerţul înlesnind astfel isbucnirea şi lăţirea celor mai teribile boale.
Astfel guvernul englez cu concursul celorlalte puteri mari, trebue să supravegheze izvoarele de infecţiune ale holerei şi de aci să oprească lăţirea ei printr'o controla severă a emigraţiunilor în massă. E neîndoios că boala se poate înnăbuşi în germenele ei chiar; avem la îndemână mijloace suficiente şi energie îndestulătoare. Alte locuri /în care s'a în-
412
VICTOR BABES
cuibat şi s'a ascuns holera, pot fi descoperite uşor şi însănătoşa în timpul cel mai scurt printr'o supraveghere deosebită a consulatelor şi prin îndatoririle internaţionale ale statelor în chestiune. Pe lângă toate aceste, se mai adaugă bineînţeles, organizaţiunea sanitară puternică, despre care am vorbit aci; azi însă, când interesele comerciale şi consideraţîuniîe politice sau personale pun pe planul al doilea cerinţele sanitare,... când în fine măsurile la frontieră, nu pot fi aplicate cu destulă rigurozitate de către poliţia sanitară, este puţin de aşteptat dela aceste măsuri.
Rămâne pentru mine neînţeles, pe ce bază susţin chiar cei mai buni igienişti ai noştri, că o reviziune sanitară a călătorilor, la părăsirea unei ţări sau la intrarea într'o alta, ar fi îndestulătoare pentru a combate holera la graniţe. Aceşti igienişti nu iau în considerare nici incubaţiune» boalei, nici infecţiunea rufariei şi ia alimentelor călătorilor *).
Mai cu seamă în ţări cu o stare sanitară internă imperfectă şi unde observarea şi desinfecţiunea iraţională a călătorilor, e posibilă, ea chiar trebue făcută, şi invaziunea poate fi oprită cu o mare probabilitate prin mijloace de desinfecţ:e naţional întrebuinţate, prin izolarea bolnavilor în barăci, construite şi amenajate după cerinţele igienei moderne. Se poate lesne înţelege că acest control şi închiderea punctelor de trecere mai puţin însemnate printr'un cordon militar riguros, constitue măsura cea mai eficace şi cea mai raţională pe care o putem lua pentru înlăturarea boalelor infecţioase.
In ţările unde traficurile sunt complexe şi starea igienică îngrijită,, aceste măsuri pot fi înlocuite printr'o organizaţie internă raţională. Cât de eficace e însă şi aci oprirea şi observarea persoanelor bănuite şi a obiectelor, au probat în mod strălucit măsurile luate în Germania pentru controlul navigării pe râuri. In genere, pentru mine nu e clar, dece igieniştii fac o deosebire atât de mare între carantinele de uscat şi cele de mare.
Dacă o carantină de mare e rău aşezată, cum de multe ori se întâmplă, şi nu e combinată cu o desinfecţiune raţională, ea poiate infecta uşor apa,, mai uşor decât ar putea face o carantină raţională, dar mai depărtată, sau bastimentele pot părăsi carantina într'o stare infectată.
Dacă odată o boală a intrat într'o ţară, trebue constatate cele dintâi cazuri, şi pentru aceasta, e neapărat trebuincios de a apela la locurile competente pentru orice caz bănuit. Nicio chestie de competenţă ori teamă de greşeli, care nu pot strica, drept vorbind, nu pot să ne oprească dela ') Vezi Note la Statul în faţa noilor cercetări bacteriologice, punctul d (Nota Red.) ~
OFERE ALESE
413
această strictă cerinţă, a cărei necesitate va trebui să fie recunoscută treptat cu desvoltarea tuturor straturilor sociale.
Dacă astăzi medicul funcţionar e insuficient preparat şi plătit, ba chiar poate fi socotit ca concurentul medicului practic, în urma unei educaţiuni speciale obligatorii în unul din institutele sanitare mari şi a plăţii corespunzătoare, în curând va trebui să ia un loc aşa că toa,te celelalte neînţelegeri se vor înlătura.
Acestor specialişti li se vor putea încredinţa diagnozarea, izolarea şî desinfectarea în anumite cazuri şi serviciul poliţienesc li se va pune la disipoziţiune.
Cât priveşte mijloacele de desinfecţiune şi felul acţiunii lor, va fi o sarcină specială a institutelor sanitare de a fi experimentate pe o scară mult mai întinsă decât s'a făcut până acum, cât priveşte influenţa lor specifică.
In inspecţiunile mele pe timpul holerei în România, m'am putut din nou convinge ca ar fi fost uşor să învingem epidemia pe baza cunoştinţelor noastre bacteriologice, căci, apa din port constituind un focar de infecţie, procurarea apei de băut din locurile aşezate deasupra oraşului şi oprirea întrebuinţării apei de port ar fi stârpit epidemia deodată.
în Bulgaria, unde sfaturile mele au fost executate fără întârziere, epidemia circumscrisă care era nutrită prin apa de Dunăre infectată, s'a. putut deodată suprima după ce s'a împiedecat procurarea acestui fel de apă.
Specificitatea strictă a bacililor holerei aduşi de aiurea, care trebue menţionată, cu toate numeroasele forme de bacili asemănătoare, ne uşurează lupta în contra epidemiei, pe când pentru combaterea tifosului abdominal, conform experienţei, trebue întrebuinţate toate mijloacele care pot înlătura infiltrarea în apă de băut sau de întrebuinţat a evacuărilor umane sau a materiilor putrescibile, sau infectarea prin ele a altor mijloace de alimentare.
Rudenia strânsă arătată de mine şi formele de trecere între bacilii tifici locali şi bacilii de putrefacţie, arată că putem combate febra tifoidă prin măsuri îndreptate împotriva infecţiunii prin bacilii de putrefacţie şi în special bacilii materiilor fecale.
Bacteriologia bacililor tifici e mai nesigură decât aceea a bacililor holerei şi ca concluzie, combaterea anume a bacililor tifosului mai grea. Nici împotriva holerei, nici împotriva tifosului abdominal nu cunoaştem până astăzi mijloace active, specifice la om, dar e probată pentru amândouă
414
VICTOE BABES
OPEEE ALESE
415
boalele,, posibilitatea unei terapii specifice pentru prezervare şi vindecare; Suntem departe însă de a cunoaşte acţiunea productelor bacterice respective sau a sucurilor animalelor imune asupra omului sau de a le întrebuinţa. Măsurile profilactice pentru amândouă boalele sunt de cea mai mare importanţă, mai cu seamă curăţenia substanţelor evacuate, dispo-ziţiuni raţionale şi bine executate pentru îndepărtarea acestor substanţe şi procurarea apei bune de băut; însă studiul modului de vindecare a boalei trebue rezervat institutelor de stat şi sanitare. Dizenteria endemică provine din pricini identice şi cercetările noastre recente au probat că ea e ■datorită numiai în parte prezenţei amebelor, în parte e ocazionată de alte microorganisme înrudite, fie cu bacilii de putrefacţie, fie cu aceia ai supuraţiuoii şi inflamaţiei ulceroase a intestinului însoţită de abcese hepatice, afecţiune deasă în orient, datorită aceloraşi cauze. împotriva acestei boale, va trebui ca, în general, să se întrebuinţeze acele măsuri profilactice ca şi pentru cea precedentă.
O grupă deosebită o constitue boalele eruptive infecţioase, dese la copii, asupra pricinii cărora suntem puţin orientaţi.
Experienţa ne-a arătat multe fapte în privinţa felului răspândirii acestor boale şi mijloacele pentru înlăturarea lor. Aşa, vaccinarea împotriva variolei e de cea mai mare însemnătate şi e ruşinos pentru starea actuală a organizaţiunii sanitare, că cu toată specificitatea vaccinaţiunii, în mai multe ţări civilizate, mortalitatea şi morbiditatea de variolă e aşa de mare. La acestea, ar trebui să se gândească cercetătorii care caută toate mijloacele de vindecare într'un tratament specific al boalelor. Nici prin cel mai bun tratament sau prin cea mai raţională vaccinaţiune, nu vom putea combate o epidemie faţă cu organizaţia actuală sanitară aşa de defectuoasă.
Armata germană ne probează că şi în această privinţă, numai prin dispoziţiuni generale, inteligente şi puternice, se poate obţine un rezultat bun.
Intre boalele copiilor, difteria e cea mai teribilă şi cea mai grea de evitat în oraşele mari mai cu seamă.. La ţară, trebue să fie mai uşor de a ne stabili un sistem de izolare de desinfecţie.
Descoperirea bacilului, a productelor şi proprietăţilor sale biologice, ne-au dat deja indicaţiuni asupra combaterii boalei, deşi desinfecţiunea faringiană, a cărei acţiune a fost probată prin cercetările noastre şi ale lui L 6 f f 1 e r, şi terapia cu serum sanguin care, în urma experimentelor la animale făcute în Institutul de Boale Infecţioase din Berlin, până acum la om nu a putut da rezultate destul de demonstrative. Probabil
că, după starea actuală a ştiinţei, e mai uşor să oprim o epidemie prin injecţiune cu serum terapeutic la copii sănătoşi şi periclitaţi, decât prin încercări terapeutice. Cum procedeul e nevătămător şi cantitatea serului foarte mică pentru a apăra de difterie pe mai multe săptămâni, cred că e indicat să se facă astfel de inoculări preventive în regiunile ameninţate.
Măsuri identice din partea stalului, după propunerea lui R o u x, sunt îndreptăţite şi împotriva tetanosului.
In vederea pericolului din partea scariatinei şi mai cu seamă a tifosului petehial e neapărat trebuincioasă o izolare şi desinfecţie energică şi aceasta e datoria statului.
Bacteriile, care se asociază cu boalele exantematice, sunt de acelea oare trăiesc în formă atenuată în cavitatea bucală sau faringiană. Aşa, am probat că bronşita din rujeolă e datorită obişnuit streptococilor, pneu-mococilor, bacteriei mucogene şi stafilococilor, şi pneumonia din rujeolă, pneumonia şi nefrita scarlatinifoirmă se datoresc streptococilor sau pneu-mococilor. Noma, care constitue una din cele mai teribile eomplieaţiuni e pricinuită de protei sau alte bacterii, de curând aflate de mine.
Alte boale se pot înlătura mai lesne prin antisepsie mai cu seamă procesele septice, în special acelea care nasc în timpul stării puerperale.
Fiindcă noi în laboratoare cunoaştem din ce în ce mai multe boale decât în domeniul infecţiunii septice, atenţiunea noastră trebue să se îndrepteze asupra măsurilor aseptice sau antiseptice la patul bolnavului şi nu cerem prea mult, dacă pedepsim neglijenţa din partea medicilor sau altor persoane însărcinate cu tratamentul, care ar duce la astfel de eomplieaţiuni.
După cum o rană, cu un tratament neglijat, rău făcut, poate să dea naştere la supuraţie, erizipel, gangrena, sepsie sau tetanos, tot aşa cunoaştem pentru invaziunea bacteriilor care ocazionează aceste cazuri, alte multe momente predisponente, între care slăbiciunea organismului prin boală şi mizerie ocupă primul loc1).
E vorba deci la cele mai multe boale de un lanţ de cauze maladive mai îndepărtate sau mai apropiate, ale căror elemente pot fi combătute prin felurite măsuri, care cad în domeniul instituţiunilor sanitare de cercetare şi instrucţiune, a organizaţiunii sanitare executive, precum şi a ştiinţelor sociale propriu zise.
Tot aşa de inactive ca şi vreo mixtură întrebuinţată împotriva ftisiei ca ultim cuvânt al relei stări sanitare, pot fi toate speranţele şi promi-
i) Vezi Note la Statul în fata noilor cercetări bacteriologice, punctul e (Nota Red.).
416
VICTOR BABEŞ
siunile acelor cercetători, care necunoscând înlănţuirea cauzelor ce ocazionează boalele, aşteaptă totul dela un tratament specific.
Boalele pricinuite prin mizeria socială au, de obicei, caracterul boalelor infecţioase. De mult încă Vir chow a arătat că cel mai bun mijloc pentru prevenirea tifosului e înlăturarea mizeriei sociale.
Acelaşi lucru îl putem spune de diareea copiilor mici, tuberculoză, pelagră, lepră, scorbut, al căror bacii l-am descris de curând şi care e un locuitor obişnuit al cavităţii; bucale şi în urma nutririi insuficiente devine patogen. In genere, toate aceste boale se sprijină pe o slăbiciune ia organismului, pe o hrană nesuficientă şi printr'o invaziune a elementelor pricinuitoare de boale în organismul slăbit.
Natura unei mari grupe de boale infecţioase e bine stabilită, cu toate acestea, nu ia reuşit până acum a găsi măsuri eficace contra acestora. Se ştie numai că unele din cauzele lor predisponibile sunt accesibile influenţei statului. Astfel bronşitele, pneumoniile, emfisemele, meningita, peritonită sunt adesea cauza morţii, tocmai din cauza predispoziţiunii Ia aceste boale, în urma altor boale infecţioase petrecute sau neglijarea acestora.
Se înţelege că frecvenţa lor ar putea să fie redusă dacă statul ar avea grijă să supravegheze boalele în general, să ajute individului, care nu se poate căuta singur şi să prevină boalele predispuse, ca tuberculoza, exantema acută, etc. Prin astfel de măsuri, s'ar putea slăbi chiar acţiunea influenţei al cărei agent a fost descris pentru întâia oară de mine la 1890 şi cultivat în urmă de R. P f e i f f e r; căci tocmai boalele precedente ale aparatului respirator sunt acelea care facilita extensiunea şi cauzează gravitatea acestei boale.
O grupă importantă de boale* infecţioase şi pe care statul le poate preveni este aceea ce omul contractează dela animale şi pentru acest scop, se cere ca veterinarii să conlucreze cu medicii funcţionari ai statului.
Nu se cunoaşte încă destul frecvenţa diferitelor forme de morvă la om, deoarece un mare număr de atare cazuri nu sunt bine diagnozate.
Am preparat în acest scop din culturi de morvă, o substanţă ana-loagă tuberculinei, maleina, pe care am întrebuinţat-o pentru diagnosticul boalei. Această substanţă a fost mai întâi întrebuinţată în acelaşi scop, în Germania, Franţa şi Rusia. Tot astfel şi tuberculina ar putea să contribue la prevenirea tuberculozei, dacă aceasta ar fi întrebuinţată de stat la animale pe o scară mai mare.
Cea mai teribilă boală ce contractăm dela animale e fără contrazi-
OPERE ALESE
417
cere turbarea. Numai Germania, graţie măsurilor raţionale şi riguroase de poliţie sanitară, s'a putut face stăpână pe această boală; în celelalte ţări însă, spiritul public şi organizaţiunea sanitară se află pe o seară atât de puţin desvoltată încât nu se recunoaşte statului, dreptul de a reglementa sănătatea câinilor, cu atât mai puţin aceea a oamenilor.
Astfel ca nişte mijloace mai costisitoare şi mai puţin eficace, vaccinaţiunea antirabică a lui Pasteur, [trebue] să ţină deocamdată locul altor măsuri mai raţionale.
In această direcţiune, avem de înregistrat în timpul din urmă mari progrese. Intre altele, semnalăm vaccinaţiunea intensivă şi aceea practicată pentru prima oară la Institutul nostru cu ajutorul serului de sânge al animalelelor tare imunizate şi care ne-a condus la descoperirea unei metode nevătămătoare de a garanta câinii în contra turbării.
Aceasta a fost prima încercare reuşită de a combate o boală naturală (spontană) prin serul de sânge al animalelor imunizate.
întocmai ca şi contra turbării nu poate statul, din aceeaşi cauză, să isbutească, contra altor boale transmise de câini aşa de exemplu echi-nococoza.
Aceste puţine exemple ajung spre a demonstra că un stat organizat în spiritul propunerilor mele, ar putea să garanteze sănătatea cetăţeanului mai mult decât astăzi, şi pe o scară mult mai înaltă, numai prin mijloacele cercetate în laborator şi prin experienţă, şi că crearea de institute sanitare pentru complectarea şi înmulţirea acestor mijloace e absolut necesară. Vedem că nimic nu justifică separarea sănătăţii publice de aceea a individului. Şi tocmai pentru aceasta, îndatoririle statului se măresc într'atâtea încât se impune o reformă radicală a stării sanitare.
Dacă comparăm aceste păreri cu acelea ale sociologilor, vedem că aceştia din urmă în clasificarea atribuţiunilor statului nu iau îa consi-deraţiune în destul importanţa stării sanitare. Cu toate că această considerabilă importanţă a fost întotdeauna recunoscută, se dă cu toate acestea prioritate altor interese ale statului care împiedecă realizarea intereselor sanitare; numai sub anumite condiţiuni se lasă îngrijirea individului în sarcina statului şi intervenţiunea acestuia în sânul familiei în interesul sănătăţii generale este totdeauna privită cu groază.
Ştiinţa medicală nu va remedia răul cât timp nu va reuşi să dobândească mijloace spre a pune în practică şi în mod convingător rezultatele
cercetărilor moderne.
Pentru a ajunge aci, ne incumbă datoria ca noi înşine să ne desbrăcăm
27. Opere alese
418
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
419
de toate interesele străine de ştiinţă şi să lăsăm altora grija de a apăra interesele comerţului, ale industriei, politicii, armatei şi ale familiei.
E necesar ca medici cu o educaţie -specială şi neîmpedeoaţi de clientelă să răspândească în cercurile de sus, în special în parlament, con-vincţiunea de însemnătatea achiziţiunilor ştiinţei noastre, pentru ca orga-nizaţiunea sanitară să dobândească acel loc care îi aparţine graţie marii însemnătăţi pe care ea o are pentru fericirea cetăţenilor.
Prima consecinţă a unei astfel de interveniri ar fi înfiinţarea de institute ale statului, înzestrate cât se poate de bogat, în care lucrările de laborator ar fi completate şi să se tnagă din ele consecinţe practice şi care în acelaşi timp, să constitue o şcoală superioară pentru oamenii de stat, conducătorii stării sanitare şi ai spitalelor, precum şi a personalului didactic, medical şi tehnic.
Aceste persoane .-astfel instruite ar trebui să transforme fundamental statul pe o biază sigură, în sensul unei reforme internaţionale şi sociale, şi anume trebue afirmat principiul că sănătatea individului nu poate fi despărţită de cea generală, că sănătatea unei clase e condiţionată de a alteia şi că anume, sănătatea claselor inferioare are cea mai mare însemnătate. Condiţiunile sănătăţii claselor de jos stau mai întâi îintr'o lipsă nedreptăţită a cerinţelor celor mai primitive ale vieţii şi sănătăţii, şi numai în a doua linie, în grija defectuoasă a statului pentru institute generale igienice şi în grija insuficientă pentru sănătatea individului; soluţiunea chestiunii sociale e deci o condiţiune esenţială pentru sănătatea publică.
Şi grija internaţională pentru sănătate ar consta în a pune interesele sanitare ale populaţiunii lucrătoare deasupra intereselor capitalului şi concurenţei, şi apoi prin unirea statelor, a înlătura o parte din instituţiunile costisitoare care slujesc de apărare unora împotriva altora, şi anume armata, pentru scopuri sanitare.
In administraţiunea sanitară, întâlnim cerinţe nu mai puţin importante între care ridicarea serviciului sanitar în ierarhia funcţionarilor, ca să ocupe primul loc, în acelaşi timp ar trebui ca întreaga administraţiune sanitară să se îndrepteze asupra cunoştinţelor speciale azi aşa de defectuoase.
Administraţiunea sanitară trebue să aibă o egală autoritate cu a ministerului, dar fără să aibă nesiguranţa politică, şi în cazurile urgente drept liber de deciziuni.
Funcţionarii trebue să fie inamovibili, mai numeroşi, sus puşi, bine plătiţi şi depărtaţi de orice activitate politică sau medicală.
In aşa împrejurări, chestiunile sanitare pot fi ordonate într'un mod
competent şi pe o bază ştiinţifică şi se poate afla măsura în care statul poate interveni în starea sanitară generală sau individuală.
Pe când pe de o parte progresul reclamă libera desvoltare intelectuală a individului, ar trebui ca, condiţiunile desvoltării corporale, care constau în evitarea influenţelor externe vătămătoare, să cadă tot mai mult în domeniul activităţii statului.
Un stat aşa perfecţionat e îndreptăţit şi obligat să intervină mult? mai mult în libertatea manifestaţiunilor individului decât a făcut până acum, căci cercetările moderne au recunoscut că această limitaţie e o condiţie pentru desvoltarea tuturor în bune condiţiuni.
Cu toate că administraţiunea noastră sanitară e imperfectă chiar în ţările cele mai bine organizate, în cele mai multe ţări însă e cu totul inactivă, totuşi câteva măsuri raţionale au putut fi aduse la îndeplinire, arătând cât de folositoare ar fi răspândirea lor.
îndată ce însă vreo măsură sanitară a fost recunoscută ca practică, îndată ce a fost descoperit vreun adevăr aplicabil la îmbunătăţirea sau realizarea bunei stări sanitare e o datorie a statului să o adeverească, utilizeze şi generalizeze.
Numai astfel starea sanitară va deveni obiectul unei; ştiinţe şi anurpe al celei mai pozitive ştiinţe de stat, iar statul realizând unul din scopurile sale cele mai însemnate va deveni statul sanitar.
OPERE ALESE
421
PROLIFERĂRILE CELULELOR FICATULUI IN DIFERITELE LUI AFECŢIUNI
CONTRIBUŢIUNE LA STUDIUL ANATOMOPATOLOGIC AL FICATULUI
La 1819 Laennec separă ciroza de celelalte boale ale ficatului şi face astfel un mare progres în patologia ficatului. Cu totul incidental şi cu ocaziunea unui bolnav atins de „pleurezîe emoragică în partea stângă, cu aşcită şi boală organică a ficatului" Laennec dă următoarea descriere : „ficatul, redus la a treia parte din volumul său, era ascuns în regiunea pe care o ocupă; suprafaţa externă, uşor mamelonată şi sbârcită, avea o coloare cenuşiu-gălbuie; tăiat, părea cu totul compus de o mulţime de granulaţiuni de mărimea unui bob de cânepă sau de mei, galbene sau gălbui-roşîatiee", iar în notă, „o voi numi ciroză din cauza colorii sale (xiPP^> roşu); desvoltarea sa în ficat este una din cauzele cele mai comune ale ascitei. Un ficat care conţine ciroze, pierde volumul în loc să se mărească"1). Deşi Laennec consideră cirozele ca nişte neoplazil, părerea lui a fost rectificată, dar separaţiunea acestei boale a fost fecundă în cercetări ulterioare.
Numirea de ciroză, dată de Laennec, se păstrează probabil graţie potrivirii cu numele scleroză, sub care se înţeleg astăzi toate înduraţiunile produse prin desvoltarea ţesutului conjuctiv.
Cercetările lui Kierman2) asupra structurii ficatului iau demonstrat existenţa anormală ia unui schelet conjunctiv, care înconjoară şi pătrunde lobului hepatic, şi desvoltării acestui schelet conjunctiv îi satribue el desvoltarea cirozei. O publicaţiune anterioară, dar rămasă fără răsunet, este a
1) Trăite d'ascultation medicale, 1819.
2) Philosophical transactions, 1833.
Iui B o u 11 a n d (1826), care, combătând doctrina lui Laennec, arătase că, în ciroze, nu este producere de ţesut accidental, dar numai o disociere a elementelor glandulare ale ficatului prin desvoltarea ţesutului vascular.
Andrtal1) şi Becquefel 2) mai: în urmă, bazaţi pe o cunoştinţă incompletă a anatomiei ficatului, ajungeau la idei cu totul eronate în privinţa boalelor acestui organ.
Totuşi B r i g h t3), încă din 1827, descrie câteva cazuri de ciroză, face şi trei planşe macroscopice, arătând desvoltarea ţesutului interstiţial şi explicând prin aceasta producţiunea ascitei.
După Kiernan, Hallmiann4) din Prusia tarată că ficatul'cirotic, din cauza hiperplaziei conjuctive, dă mai multă gelatină prin fierbere. In fine Op pol zer din Praga 5) precizează şi rmai mult, servindu-se de microscop, ca şi H a 11 m a n n, şi descrie desvoltarea ţesutului conjunctiv şi astuparea venelor porte fie din cauza unei flebite, fie din ectazia biliară, germenul actualei diviziuni clasice a cirozelor.
In 1846 şi 1849 Requin6) publică cel dintâi două observiaţiuni de ciroză cu hipertrofia ficatului, insistând asupra faptului că ciroza nu aduce necesarmente atrofia organelor.
Morgagni însă de mai înainte descrisese un caz de ciroză hiper-trofică, dar fără să tragă nicio concluziune 7). Requin merge şi tmiai departe, şi la 1851, în suplimentul la dicţionarul dicţionarelor scrie liniile următoare: „Ciroza e datorită hipertrofiei scheletului vasculo-celulos al unui număr mai mult sau mai puţin mare de granulaţiuni hepatice. Aceste granulaţiuni nu se hipertrofiază toate deodată, dar succesiv şi atrofiază granulaţiunile sănătoase. De aici, de regulă, sbârcirea şi atrofia massei generale a ficatului. Dar în unele cazuri se poate întâmpla, se înţelege uşor, ca numărul granulaţiunilor hipertrofiate să fie considerabile şi să constitue o hipertrofie generală ia viscerului". Monneret8) protestează contra ideilor lui R e q u i n, dar în anul următor, G u b 1 e r în teza sa de agregaţiune, făcând cunoscute în Franţa cercetările lui K i e r n a n şi ale celorlalţi autori străini, a stabilit definitiv istoria anatomică a cirozei. El caută să deose-
1) Precis d'Anat path., 1829, v. II.
2) Arch. gen. de med., 1840.
3) Report of med. cases.
4) De cirrhosi hepatis, Berlin, 1830.
5) Vierteljahresschrift f. d. prakt. Heilk., 1844, v. III.
6) Path. med., 1846, t. II, p. 749 şi Mesn et, Union medicale. 1849, p. 182.
7) A 36-a scrisoare, „ficatul era mare peste măsură, deşi nu era de coloare urâta pe dinafară, înăuntru era de un brun cam palid, şi dacă-1 priveam cu atenţiune şi înăuntru şi în afară era peste tot presărat de nişte puncte brune şi era mai dur decât de ordinar. Splina era de două ori mai mare".
8) Arch. de med., 1852.
422
VICTOR BABES
bească, ceea ce făcuse R e q u i n mai înainte şi ceea ce bănuise C r u v e i 1-h i e r, o ciroză atroficâ şi alta hipertrofică.
La 1857, Todd1) emite părerea că ciroza hipertrofică nu e numai o fază iniţială transitorie a sclerozei hepatice, dar o boală specială şi fără nimic comun cu ciroza atrofică. El descrie 3 forme, dar în toate nu vede leziuni active decât în ţesutul interstiţial.
La 1859, Charcot şi Luys confirmă această diviziune a cirozelor în atrofice şi hipertrofioe (după ce se publicaseră în acelaşi sens observaţiu-nile lui Lacaze, Miliard, Genouville). Prim examen histologie stabilesc diviziunea. La 1871, apare memoriul lui 011 i vier2) aşezând ciroza hipertrofică în cadrul nosologic.
In Germania, după H a 11 ni a n n şi O p p o 1 z e r, autorii care se ocupă mai mult de patologia ficatului sunt: Wagner3), Liebermeister4), care admit o ciroză unică, atrofică cu un prim stadiu de hipertrofie; Firerichs5), Bambergeir şi Rokitansky6) care împărtăşesc aceeaşi opiniune. Birch Hirschfeld, în tratatul său de anatomie, adoptând această opiniune, se pronunţă categoric în contra unei forme hipertrofice speciale a cirozei.
Prin medicii francezi din Algeria, prin cei englezi din Indii cunoaştem afecţiunile tropicale ale ficatului. Microscopul ne introduce în intimitatea leziunilor de structură.
Cu progresele histologiei patologice se lămuresc mai hirte şi leziunile ficatului. Treptat, ele se precizează, simptomele care le corespund devin mai clare şi se stabilesc entităţi morbide acolo unde mai înainte nu era decât haos.   Ciroza dă ocaziune la o mulţime de lucrări de mare valoare.
Cărţile luiBudd, Murchison, Frerichs, arată progresul imens în această ramură a patologiei. Cu toate acestea, deşi cunoaştem mult în patologia ficatului, suntem încă departe de a avea noţiuni bine determinate şi o clasificare nosoîogică a acestor afecţiuni.
E curios cum şi în anatomia microscopică ca şi în cea macroscopică studiul cirozelor este mai neglijat; pe când în cancere se insistă mult asupra turburărilor parenchimului însuşi, în ciroze nu se cercetează decât starea ţesutului interstiţial lăsând parenclr'mul propriu zis, lobului, celulele ficatului, în ultima linie, dându-le un rol cu totul pasiv.
') Med. Times and Gaz., 1857, p. 571. 2* Union medicale, p. 361
3) Arch. der Heilk., 1862.
2 £?!Yr ?ur Path- Anat u"d Klin. der Leberkr., 1864
5) Klin. der Leberkr., 1861, v. 2, p 11
6) Path anath., 1862, v. III
OPERE ALESE
423
Astfel, în lucrările mai importante asupra diferitelor leziuni ale ficatului, nu am aflat menţionat mai nicăieri vre-un semn de proliferare activă a ţesutului hepatic. In bibliografia destul de întinsă ce am avut la dispo-ziţiune.... nu am găsit descrise atare leziuni decât pentru prima oară la 1864 de Griesinger şi Rindfleisch l) într'un caz de adenom, F r I e-dreich şi Hoffmann (1861 şi 1867 „Virchow's Archiv") în cazuri analoage. E b e r t h arată cam în acelaşi timp, că ţesutul adenomatos derivă din trabeculele ficatului. In ciroze faptul e observat tocmai la 1874 de D. Hayem („Arch. de physiol", t. I, p. 126), care descrie două cazuri cu autopsie şi arată că nu a văzut transformarea celulelor ficatului în celule conjunctive, cum a aflat Wickham Legg („Rev. des se. med.", t. II, p. 102). „Dar mi-ar fi imposibil să resping ipoteza că celulele ficatului sunt înmulţite, căci câţiva lobuli în observaţia II păreau prea voluminoşi şi cu trabecule celulare de o bogăţie remarcabilă, cu celulele mai mici decât în stare normală. Se poate dar ca hiperplazia celulelor ficatului să joace un rol oarecare în această leziune hipertrofică*' (p. 143).
Mai în urmă, în 1878 şi 1879 în două memorii D-nii Kiener şi Kelsch2) au atras atenţiunea anatomopatoîogiştilor asupra unei leziuni, pe care au numit-o hepatită parenchimatoasa miliară cronică. Asupra acesteia autorii nu sunt încă de acord din cauza confuziunii care domneşte încă asupra hepatitei parenchimatoase în general. Această leziune constă în nişte hiperplazii epiteliale câteodată mici, miliare şi vizibile numai la microscop, câteodată voluminoase proeminând sub capsulă cu adevărate granulaţiuni hepatice; unele nu se disting de parenehimul înconjurător decât printr'o coloraţiune specială,  prin  schimbarea dispozîţiunii trabeculelor şi prin volumul mai mare al celulelor. D. C h. Sabourin3), socotind că faptul a fost observat de D-nii1 Kiener şi Kelsch numai la impaîudaţi, publică observaţiunile a 3 tuberculoşi şi a unul cardiac, care prezentau aceeaşi leziune, pe care autorul o numeşte hiperplazie epitelială, ca să elimine ideea de inflamaţiune şi o consideră ca efectul obstrucţiunii biliare.
In 1881, Sabourin   îşi face teza inaugurală  asupra aceluiaşi subiect.
In rezumat, putem deosebi în istoria patologiei hepatice 3 perioade : I-a în care toate leziunile sunt confundate şi descrise în mod vag sub nume
l\ Kitner et'Kelsch, Affeclions paludeennes du foie. Arch. de physiol., 1878 Ş' 18^)' Arch. de physiol., 1880, p. 924.
424
VICTOR BABES
deosebite; ia Il-a începând cuBayle, Cayol şi L ia enn e c (1812—1840), este perioada de studii serioase anatomopatologice macroscopice, în care se separă cancerul şi ciroza, sifilisul, tuberculele; în fine a IlI-a perioadă a cercetărilor fine, microscopice, începând cu Oppolzer, Hallmann etc, caută a preciza mai bme leziunile şi a le deosebi unele de altele.
Toate lucrările în care se menţionează despre proliferaţiunea ţesutului propriu al ficatului au avut puţină înrâurire, căci astăzi încă rar se aminteşte această proliferare în cărţile clasice. D-nii Cornii şi R a n v i e r, în tratatul D-lor de histologie patologică, tratează ceva mai pe larg despre aceste leziuni, dar le consideră ca [fiind] complicaţii.
Ne propusesem întâi a studia numai cancerul primitiv al ficatului, a cărui frecvenţă la noi în ţară ne atrăsese atenţiunea. Dar cercetarea câtorva cazuri de adeno-carcinome ne-a arătat proliferarea particulară a celulelor ficatului şi transiţiunea dela adenom la carcinom. In aceste cazuri de adeno-carcinome am văzut foarte clar că, în unii lobuli, cu aspect normal, câteva trabecule proliferau şi iave.au tendinţa de a formia mici insule sadenomatoiase. Atunci, cercetând mai multe cazuri de ciroze atrofice, mixte şi hipertrofice, tocmai din acest punct de vedere, am ajuns la o vedere generală, pe care o expunem în această lucrare.
CERCETĂRI EXPERIMENTALE ASUPRA PROLIFERĂRII FICATULUI
Proliferarea elementelor biliare, a fost observată întâi de Wagner în 1862, la un ficat cu ciroză atrofică şi a fost numită „formaţiune în formă de vase" apoi de Liebermeister 1864 şi descrisă ca „şir de nuclei" care stau în legătură cu vasele sanguine. Zenker, Waldeyerşi. Kleb.-s le-au privit*ca dependente de parenchimul atrofie al ficatului sau de căile biliare. Pentru întâia oară însă, aceste formaţiuni tubuliforme au fost demonstrate de Cornii l) ca nişte canalicule biliare. Charcot şi Q o m-b ia u 112), H ia n o t3), K i e n e r şi K e 1 s c h 4), F r i e d 1 ă n d e r, A c k e r-m a n n, A r n o 1 d, Klein, T c e n i a e v şi alţii, prin cercetări experimentale şi observaţiunea atentă a cirozelor atrofice şi hipertrofice, au admis proliferarea căilor biliare şi au considerat formaţiunile menţionate ca nişte canalicule biliare neoformate.
1) Arch. de physiol., 1874.
2) Arch. de physiol., 1876.
3) Th. de Paris, 1876.
4) Arch. de physiol., 1886.
OPERE ALESE
425
In sânii din urmă W. v. Pod w y s s o o k i, jun. l) a întreprins o serie de cercetări asupra ficatului pisicilor, purceilor de India şi iepuraşilor. Traumatizând organul şi sacrificând animalul după câteva zile, a observat fenomene de proliferaţiune vie a parenchimului, & căilor biliare şi a vaselor; transformare embrionară a celulelor, figuri de kariokineză, înmulţirea nu-cleilor, etc.
Aceasta fiind întâia lucrare prin care se demonstrează proliferabilitatea celulelor ficatului, am întreprins şi noi experienţe de control şi am produs un traumatism hepatic la un iepure, iar după cinci zile, am scos fragmentul de ficat traumatizat, asupra căruia am făcut prima observaţiune.
OBSERV AŢIUNI
Iepure, inciziune pe ficat, piesă scoasă după 5 zile.
Observaţiunea Nr. 1. Pierderea de substanţă e umplută cu un fel de reţea fibri-noasă amestecată cu sânge, apoi un strat de sânge la periferie şi, dela marginile acestei pierderi de substanţă, un strat subţire de celule fusiforme bine colorate, de unde porneşte în interiorul sângelui o reţea de atare celule.
Apoi urmează pe alocuri o zonă de celule ale ficatului cu totul palide şi rigide,
necrotice şi cu vase dilatate.
In alte locuri, vedem, la   marginea ficatului distrus, câteva canalicule biliare şi în jurul lor, nişte celule fixe, umflate, proliferate; nicăieri nu există leucocite.
Celulele ficatului, împrejur sunt puţin modificate, arată însă ici colo câte o figură de kariokineză. In unele locuri, în mijlocul acestui ţesut proliferat, cu celule ovale sau fusiforme şi cu câte o celulă cu kariokineză, se observă nişte formaţiuni lucide, rigide, aproape de mărimea unor celule de ficat, dar sunt celule conjunctive.
Observaţiunea Nr. 2. După 8 zile, la acelaşi iepure, s'a produs o deranjare în dispoziţiunea celulelor, cu semne de proliferare a lor şi cu figuri kariokinetice, dar nu sunt tocmai bine păstrate.
Iepure, inciziune şi cauterizare a ficatului cu NO$H, piesă scoasă după 10 zile. Observaţiunea Nr. 3. In regiunea traumatizată, există o emoragie şi o izolare, în unele puncte a celulelor hepatice. In apropierea emoragiei, celulele sunt totdeauna colorate.
Aflăm aici semnele unei proliferări evidente: nucleii sunt mai măriţi şi cu mai multă substanţă cromatică; de regulă, se află 2 nuclei într'o celulă şi rareori, există în interiorul celulelor o figură de kariokineză. Alte celule din această regiune devin, din contră, mai palide, cu nucleu veziculos, palid.
Celulele conjunctive nu arată nicio proliferare.
"p^^tion der Drăsengtwebe. Beitrâge von Ziegler und Nauwerck, 1886.
426
VJCTOR BABES
OPERE ALESE
427
Observaţiunile noastre confirmă rezultatele lui Podwyssozcki, demonstrând proliferabilitatea mare a celulelor ficatului, care s'a arătat ma; mare chiar decât a ţesutului conjunctiv din acelaşi organ.
In acest capitol, al cercetărilor experimentale hepatice, avem de citat, în ce priveşte proliferarea parenchimului hepatic, cercetările lui Ziegler şi Obolonski controlate de Wolkow1). După aceşti autori, în cazurile de otrăvire prin arsenic în mod experimental, la animale, se constată degenerare grasă şi procese necrotice alături cu semne de proliferare, cu cariomitoze, care însă, sunt mai puţin numeroase decât celulele degenerate. Nu s'a stabilit încă dacă aceste fenomene sunt expresiunea unui început regenerativ sau sunt datorite acţiunei directe a arsenicului asupra celulelor, cum crede Ziegler şi Obolonski.
Cercetările experimentale ale D-lor Charcot şi Gombault prin legarea coledocului iau fost repetate acum în urmă deJanowski 2) care arată, pe lângă necroza periferică a loburilor, din distanţă în distanţă fenomene de proliferare a celulelor ficatului, manifestate prin înmulţirea celulelor şi prin diviziunea nucleilor; pe alocuri celulele ficatului sunt turtite şi pigmentate. G e r h a r d t şi D i e t r i c h 3) în aceleaşi experienţe, pe lângă focarele necrotice, află o neoformaţiune de canalicule biliare pe contul celor vechi şi poate şi pe contul celulelor ficatului, ceea ce autorii cred că nu pot susţine cu multă bază.
PROLIFERĂRI OBSERVATE IN FICATUL CE CONŢINE PARAZIŢI
(Coccidii, Echinococ)
Rezultatele, obţinute în mod experimental la animale şi care arată puterea de proliferare foarte întinsă a ficatului, nu se pot generaliza şi la om, deoarece aici sunt foarte rare cazurile de rezecţiuni parţiale al»e ficatului 4). Totuşi alteraţiunile aflate la animale şi la om în ficatul conţinând paraziţi, arată întotdeauna aceeaşi putere de proliferare.
Astfel, într'un caz de coccidioză a ficatului la iepure am observat următoarele:
1) Ueber das Verhalten der degenerativen Vor gange in der Leber bei Arsenik-vergiftung. Virchow's Archiv, v. CXXVII, p. 477.
2) Beitrăge zur path. Anat. der biliăren Leber cir rhose. Ziegler's Beitrăge, v XI, p. 344.
3) Arch. f. exp. Path., v. 30, p. 1—20.
4) Cazul studiat de Ponfick şi cel publicat de Karî-Hess, Virchow's Archiv, v. III.
Ficat de iepure cu coccidii.
Observaţiunea Nr. 4. Proliferarea căilor biliare se poate studia mai bine la coccidioză iepurilor de casă, unde coccidiile determină o proliferare vie, la început tubulară, după aceea papilomatoasă a căilor biliare. Se produce în aceîaş timp o proliferare a ţesutului dimprejurul căilor biliare, o înmulţire a elementelor fixe în peretele vaselor mici, înconjurate de zone largi de un ţesut embrionar, de regula mono-nuclear. Apoi ţesutul conjunctiv interstiţial este în- starea unei scleroze sau câte odată a unei umflări edematoase sau poate chiar mucoase, producându-se câtodată un adevărat ţesut mixomatoo.
Este interesant de studiat cum iritamentul coccidiilor produce în mod indirect, adică fără invaziunea lor, o proliferare foarte vie a căilor biliare. Această proliferare porneşte câteodată dela periferia lobulilor, însă fără să se poată observa trecerea celulelor ficatului în canalicule, încât e foarte probabil că provine numai din căile biliare deja existente.
Coccidiile pătrund în canalicule sub formă, aşa se vede, de indivizi bine formaţi, încapsulaţi într'o membrană granuloasă, şi se desvoltă în interiorul acestor canalicule al căror epiteliu e mai turtit, dar arată chiar aici figuri de kariokineză. In acelaşi timp, ţesutul dimprejur e foarte proliferat şi embrionar. Se vede că infecţiunea epi* teliului se face într'un stadiu mai înaintat, adică în acelaşi timp cu proliferarea vie şi papilomatoasă; în acest caz figurile de kariokineză sunt şi mai frecvente.
Aceea ce trebue remarcat aici este că coccidiile desvoltate nu există numai în interiorul căilor biliare ci şi în jurul lor, în mijlocul ţesutului interstiţial, probabil în mare parte în spaţii preformate, limfatice, formând grupe de formaţiuni clare şi ovale, semănând cu îobulii grăsoşi, însă cu atenţiune observăm totdeauna structura coccî-diei. Focarele acesteia interstiţiale pot deveni foarte mari, formând nişte noduli mai mari, şi pătrunzând între celulele ficatului şi comprimându-le produc o proliferare a parenchimului sub forma unei înmulţiri a celulelor cu dispoziţiune la periferia tra-beculelor şi cu tendinţa la formare de tubi, care intră şi în ţesutul conjunctiv. Câteodată, celulele ficatului ajungând până în apropierea imediată a coccidiilor, proliferează în sensul unor celule gigante cu nuclei multipli.
La periferia lobulilor, e incontestabil o proliferare, dar nu ştim întrucât intră ia formarea canaliculelor biliare. In mai multe locuri, s'au produs emoragii în interiorul chisturilor. Nu numai la periferie, dar şî in interiorul parenchimului e o proliferaţiune, dar nu se văd figuri de kariokineză.
Ponfick1) raportează şase observaţiuni de echinococ al ficatului, în care Îobulii sănătoşi arată o proliferare, aranjarea radiară a ştreangurilor nu mai există, celulele sunt aşezate fără niciun plan; capilarele prezintă sinuozităţi multiple; celulele glandulare neoformate la periferia acinului sunt mult mai mici decât în stare normală, forma celulelor e schimbată. In conductele biliare, se observă desvoltare de muguri axiali şi laterali; aceşti muguri intră în substanţa acinului spre a restabili legătura între canalele mai mari şi teritoriile glandulare neoformate. In cazul nostru am aflat următoarele:
Observaţiunea Nr. 5. Diagnosticul anatomic. Chist hidatic al ficatului cu gangrena peretelui inferior subţiat, cu formarea unui abces între ficat şi colon ascendent, l) Ueber Recreation der Leber beim Menschen. Fesischr. d. Asist. f. Virchow, 1891.
OPERE ALESE
429
428 VICTOR BABEŞ
cu perforaţia intestinului. Peritonită cronică cu abcese multiple încapsulate şi perforând intestinul în mai multe locuri, anume în apropierea splinei, formând un abces stercoral între splină şi colonul descendent; un alt abces între vezica urinară şi ansele intestinale vecine.
Ficatul mărit, conţine în lobul drept un chist hidatic mare, întinzându-se până aproape de suprafaţa inferioară a ficatului. Peretele rămas între chist şi această suprafaţă este gangrenat. Intre peretele inferior al chistului şi unghiul format de colonul ascendent cu cel transvers găsim un abces stercoral plin cu o materie de o coloare galbenă bilioasă, fecală. In acest loc, aflăm o perforaţiune a colonului din abces spre interiorul intestinului.
Examen histologic. Pornind dela peretele chistului constatăm, după membrana hialină a echinococului, un strat tot lamelos, uniform, colorându-se în mod difuz, nu conţine celule ci o substanţă granuloasă, gălbuie. Apoi vine un strat particular, mai mult papilar, de o grosime de 0,2 mm, uniform roşu, ca o substanţă hialina, având în interior o reţea fină de spaţii oblongi, ocupate de o substanţă galben-brună, granuloasă, un fel de pigment. Apoi un strat conjunctiv ondulat, sclerotic, dar cu mai multe celule fixe şi cu vase cu pereţi sclerozaţi, paralele la suprafaţă. In fine un strat subţire embrionar, în care, afară de celule embrionare şi fixe, oblongi, se află şi celule ale ficatului izolate, şi infiltrate cu grăsime şi câţiva globi hialini Acest ţesut interstiţial îngroşat, pătrunde ici colo în interiorul lobulilor vecini. In privinţa acestor lobuli trebue observat, că la marginea echinococului nu sunt izolaţi [ci se prezintă] ca un strat continuu format de celule hepatice ca şi când am avea de a face cu un singur lobul imens, întins la suprafaţa chistului. In acest strat paren-chimatos, trabeculele celulelor sunt aproape paralele cu suprafaţa şi arată ici colo infII-traţiune cu globule de grăsime, pe alocuri cu tendinţă la dispoziţiune glandulară sau cu dedublarea nucleilor în interiorul trabeculelor, formând câte două şiruri la periferia trabeculului. In fine vedem din distanţă în distanţă, în interiorul lobulilor, nişte globuli mici de celule embrionare mononueîeare. Nu vedem aici kariokineze.
Restul ficatului e mai mult modificat, adică partea periferică a lobului este infiltrată cu grăsime şi lobulii presăraţi cu multe celule embrionare sau cu leucocite, poate. Trabeculele ficatului sunt mai distanţate de regulă şi în mai multe locuri se vede o proliferare a nucleilor şi o dispoziţiune la periferie sau simplă hipertrofie şi proliferare a nucleilor în jurul venei centrale. Ţesutul interstiţial e proliferat, adică infiltrat cu celule embrionare.
In acest caz, vedem diferitele straturi ale capsulei formate de un ţesut sclerotic în jurul echinococului şi, după dispoziţiunea lor, putem constata că înainte de toate se formează un ţesut embrionar din care apoi se nasc aceste straturi, din care unele sunt cu totul hialine, cu o reţea de spaţiuri, sau poate celulară, în care se depun granulaţiuni pigmentare. Parenchimul ficatului se întinde la suprafaţa acestei capsule arătând semne de proliferare câteodată în sensul formării de tubi, în alte cazuri este orientată spre formaţiunea de noduli mici în mijlocul parenchimului. Mai departe arată degenerarea grasă şi semne de proliferare parenchimatoasă şi interstiţială.
Du ring1) descrie „hipertrofia suplimentară a ţesutului hepatic" aşa de des prezentă la echinococul ficatului, la 17 cazuri. Creşterea de volum se arată, de regulă,
l) Ueber die vikariierende Hypertrophie der Leber bei Leberechinococcus. Munch, med. Abhandl. I Reihe, 13 Heft.
nu numai în lobii atinşi de echinococ, ci chiar în grad şi mai mare în partea scutită, deci mai ales în lobul stâng, căci în majoritatea cazurilor echinococul atinge partea dreaptă. Şi lobul pătrat şi al lui Spiegel iau parte la formaţiunea nouă de ţesuturi. Hipertrofia poate să fie cauza că, cu toafă distrugerea întinsă a parenchimului ficatului, adesea viaţa se păstrează mult timp. Ocaziune la cercetări i-au dat lucrările citate ale lui P o n f i c k despre refacerea ficatului la animale precum şi reformaţiunea de ţesut hepatic observată ia cazul de ruptură cercetat microscopiceşte şi descris de Karl Hess.
ABCESUL FICATULUI
Studiind inflamaţiunile acute ale ficatului am aflat de asemenea proliferarea celulelor glandulare. Vom da aici descrierea unui singur caz. Pentru celelalte se va face o lucrare aparte l) din alt punct de vedere şi cu această ocaziune se vor vedea mai pe larg leziunile. Nefîind semne de proliferare mai intensă şi în sensul cercetărilor noastre, aceste cazuri nu pot intra în cadrul lucrării de faţă.
Observaţiunea Nr. 6. Ion Mogeanu, 21 ani, măcelar, intră în serviciul d-lui profesor Dr. Stoicescu la 26 Octombrie, pentru o hepatită supurată de care şi sucombă la 30 Octombrie.
Autopsia făcută de unul din noi arată: enterită ulceroasă a colonului ascendent, complicată de un abces al ficatului care a perforat organul deschizându-se în peritoneu. Icter. Peritonită generalizată.
Ficatul e mai gros, faţa superioară ridicată în formă do calotă, suprafaţa inegală, granulată cu granule foarte mari; la secţiune, suprafaţa e destul de netedă, gălbue, de consistenţă flască, dar destul de rezistentă. In unele regiuni, se vede o injecţiune destul de însemnată a ţesutului interlobular. In interiorul organului, o parte întinsă este înlocuită de o substanţă groasă, cremoasă, neregulată continuându-se fără margini bine limitate în ţesutul ficatului. Substanţa aceasta a perforat ficatul pătrunzând în peritoneu. In pereţii abcesului, cauzat prin distrugerea - parenchimului, există trabecule constituite de vasele care au rezistat destrucţiunii. Vezica conţine bilă galben-verzuie care se scurge uşor prin căile biliare.
Examenul histologic. In peretele abcesului, se disting mai multe straturi şi începând dinăuntru spre ţesutul sănătos, există un prim strat în care se află formaţiuni diferite: nişte nuclei umflaţi şi puţin coloraţi, pigment biliar, nişte fibre rupte, umflate, hialine, nuclei vacuolizaţi şi în fine nişte formaţiuni particulare, foarte colorate şi codate, poate productele unor fragmentaţiunî celulare particulare. Al doilea strat e mai fibros, apoi un strat areolar cu nişte vase, în interiorul cărora există granulaţiuni de 1 —2 stratul următor, se află nişte insule formate de celule mari epiteliale, probabil din căile biliare şi în: mijlocul lor există formaţiuni hialine necolorate, cu câte un nucleu hialin colorat; asemenea formaţiuni există' şi în mod liber. Un vas din acest strat e "umplut cu formaţiunile codate ca
i) Vezi articolul V. Babeş şi V. Zi gura, Enterohepatita.
430
VICTOR BABEg
OPERE ALESE
431
cele descrise şi înconjurate de nuclei umflaţi. In intervalul acestor formaţiuni şi între celulele ficatului, există un fel de infiltraţiune uniformă, roză. După aceste straturi vin celulele ficatului mai mult izolate sau legate prin; nişte prelungiri. In definitiv se găseşte în acest caz:
Inflamaţie vie şi în mai multe puncte, inflamaţia trece într'o necroză, care, ramolindu-se, produce abcesele. Nu se vede aici vreo inflamaţiune particulară, cu grămădire de celule limfatice la marginile abceselor. In tot ficatul, se pot distinge 3 elemente: celule hepatice aproape cu totul distruse, formând nişte trabecule izolate sau nişte grupe în apropierea venei centrale, despărţite de această venă printr'un strat gros de ţesut embrionar; par+ea periferică a lobulului hepatic este ocupată de un ţesut palid, compus de celulele ficatului şi un exudat fibrinos, granulos între aceste celule. Celulele necrotice sunt turtite şi eşite din legătură cu alte celule. La marginile abcesului câteodată s'au aglomerat celule de diferite provenienţe: cuiburi de celule mari cu nucleu mare, cu reţea cromatică, celule fragmentate, celule mononucleare, părţi cromatice provenind din celulele distruse; ici colo grupe de elemente hialine de 10 (jl, diametru, piriforme, formând şiruri, de formă neregulată, cu prelungiri numai într'un sens. Aici se mai află grupe mici de celule endoteliale hipertrofice sau hepatice. In mijlocul acestor grupe de celule, se află reţele fine, rău colorate. Altă dată se observă aici nişte elemente rotunde ca celule mari cu nuclei mici la periferie şi protoplasma foarte granulată, sau cu aspect uniform, cu nucleu hialin sbârcit în mijloc.
SIFILISUL FICATULUI
Sifilisul poate produce în ficat o proliferare vie a celulelor glandulare, ceea ce ar explica în parte hipertrofia organului într'unul din lobii săi când celălalt este ocupat de o leziune distrugătoare, gomă sau scleroză.
într'un caz din Serviciul d-lui profesor Kalinderu, e foarte evidentă această proliferare.
Observaţiunea Nr. 7. N. Popescu, bibliotecar, intră în serviciul D-lui profesor Kalinderu, cu ficatul mărit, ascită, etc. a suferit de sifilis. La autopsie se constată un sifilom mare al ficatului.
In fig. m. din planşa I-a este reprezentată o secţiune la marginea sifilomului. Se vede aici proliferarea ţesutului hepatic în vecinătatea gomei.
Celulele ficatului sunt mai mult izolate, şi dela periferia lobulilor, pleacă o proliferare cu celule, care se prelungeşte, formând o reţea densă, semănând cu "im fel de ţesut embrionar, care se întinde în mijlocul ţesutului sclerotic format mai cu seamă de vase obliterate cu pereţii foarte îngroşaţi, sifilitice. Natura epitelială a acestui ţesut celular reiese din pigmentul biliar şi din nişte formaţiuni hialine care se află în mijlocul acestui ţesut şi în jurul cărora celulele sunt dispuse sub formă glandulară sau acinoasă.
In apropierea părţii necrotice a sifilomului celulele devin fragmentate.
Sifilisul secundar ar produce, afară de icter, care este un accident benign, o degenerare parenchimatoasa acută a ficatului (Lebert, Fournier, Charcot etc). In aceste cazuri, examenul microscopic nu arată decât celule degenerate; dar
atrofia acută nu este o boală care să depindă direct de sifilis. Sifilisul joacă numai rolul de agent provocator.
Sifilisul terţiar, căpătat sau moştenit, ia două forme în ficat: sifilomul difuz şi sifilomul circumscris. Leziunile elementare sunt aceleaşi: scleroză perivasculară, infiltraţiune cu celule embrionare care se organizează în ţesut fibros sau se grămădesc şi degenerează formând gomele.
Chaufard1), Hutinel şi Hudelo2), descriind mai amănunţit leziunile microscopice, spun că au aflat celulele ficatului în stare normală sau disociate şi înconjurate de ţesut fibrinos (Malass'ez).
Cazul citat este un sifils terţiar cu forma selero-gomoasă, leziune caracteristică, specifică. Pe lângă caracterele obişnuite ale sifilisului asupra cărora nu ne-am întins, am aflat în acest caz proliferaţiunea particulară a celulelor ficatului. Această observa-ţiune e cu atât mai interesantă cu cât nu a fost încă făcută de autori.
După F r e r i c h s (p. 553), în sifilisul hepatic, se produce o hipertrofie parţială a organului, dar datorită unei hepatite interstiţiale.
Ren du (Fote. Dict. encycl, 1878, v. 2, seria IV, p. 647), vorbind de leziunile celulare aflate în boalele ficatului, nu pomeneşte nimic de proliferarea lor. Descrie numai compresiunea şi atrofia lor, infiltraţia grasă, degenerarea amiloidă şi alteraţiunea pigmentară.
J u 11 i e n nu dă decât părerea lui Mal as s e z, pe care am arătat-o. Ziegler nu pomeneşte nimic despre starea parenchimului, din acest punct de vedere. In tratatul de medicină 3) e reprodus .un rezumat din lucrarea lui Hudelo.
Friedlănder 4) consideră neoformaţiunile aflate la sifilisul ficatului ca proliferări epiteliale atipice. B r i e ge r 5) din contră consideră ştrean-rile de celule epiteliale ca rezultate din celulele hepatice atrofiate prin presiunea şi invaziunea lobulilor de către ţesutul conjuctiv proliferat. In cazul nostru, 'nu este o atrofie ci, din contră, o hiperplazie a celulelor hepatice care tinde a invada ţesuturile vecine. Fie sub influenţa iritaţiunii lente şi continue cauzate de leziunea sifilitică, fie sub influenţa distrugerei unei mari părţi a parenchimului, se manifestă această proliferaţiune cu caracterul unei reacţiuni vitale sau al unei tendinţe de refacere a organului.
CIROZELE FICATULUI
Din istoricul făcut la începutul lucrării noastre, se vede că ceea ce a preocupat mai mult pe autori în studiul cirozelor a fost raportul dintre
l) Charcot-Bouchard, t. III. 2^ Epithelwucherung und Krebs. Strasburg, 1876.
3) Charcot-Bouchard, t. III.
4) Epithelwucherung und Krebs. Strasburg, 1876. Tvvxr
5) Beitr z. Lehre von der Fibr. Hepatitis. Virchow's Archiv, 1873, v. LXXV.
432
VICTOR BABEŞ
parenchim şi ţesutul interstiţial. Dacă au dat oarecare atenţiune formei acestui ţinut interstiţial, s'au mulţumit a trece foarte repede asupra parenchimului, menţionând în treacăt că e normal sau degenerat.
D-nii Cornii şi Ranvier, bazaţi pe publicaţiunile anterioare, descriu, numai în a II-a ediţiune a manualului D-lor de histologie patologică *), şi printre complicaţiunile cirozei, proliferarea celulelor glandulare. Dl. C h a r c o t 2), vorbind de turburările celulare ale ficatului, menţionează hipertrofia numai la diabetici, în leucemie şi. adenie; în mod excepţional şi parţial, câteva elemente par a se hipertrofia în câţiva lobuli ca să suplinească distrugerea unui număr oarecare din aceste elemente. După Dl. Ren du 3), celulele ficatului rămân întrucâtva pasive în evoluţiunea fenomenelor patologice; în ciroza atrofică sunt strânse, grămădite, aproape toate mai mult sau miai puţin deformate, dair nu sunt distruse şi mai cu seamă „elles ne semblent pas le siege d'une proliferation active" 4), în ciroza hipertrofică celulele se turtesc, se atrofiază la periferia lobulului lăsând centrul câteodată intact.
Dl. Hianot 5), descrie celulele ficatului în ciroza hipertrofică şi spune că le-a aflat cu totul nemodificate şi în formă şi în volum; în aceeaşi lucrare însă, pe pagina următoare, spune că le-a aflat hipertrofice, dar rar cu câte 2 nuclei. In lucrarea aceluiaşi autor cu Dl. Dr. S c h a c h m a n n 6) şi apoi în teza D-lui Schachmann 7) găsim menţionată dispoziţiunea celulelor câte 5—6, formând un cerc, care aminteşte secţiunea unui canal glandular şi înconjură un orificiu umplut cu bilă; dar D-lor nu dau nicio .importanţă acestui fapt, utilizându-1 numai pentru a explica originea canaliculelor biliare. Mărimea de volum a ficatului o explică, prin mărirea volumului celulelor şi dilatarea canaliculelor intralobulare (p. 112).
In ultima ediţiune a Tratatului de Anatomie patologică al D-lui Z i e-g 1 e r 8) lucrul este lafirmiat în mod clar. Astfel D-oa ia observat; la om în stările patologice, proliferări şi ale trabeculelor ficatului şi ale conductelor biliare; ele ar juca un rol important nu numai la restabilirea ficatului după degenerările provocate de intoxicaţiuni, dar se întâlnesc mult mai des în leziunile traumatice şi însoţesc o parte din boalele puse între hepatitele
!) Mart. d'hist. path., 1884, p. 38.
2) Legons sur le mal du foie, etc. 1882, p. 23 şi 24.
3) L. c., p. 654.
4) Ele nu par a fi sediul unei proliferări active (Nota Red.).
5) Cirrhose hypertr. Paris, 1892, p. 153.
6) Arch. de physiol.
7) Contrlb. ă l'etude d'une forme de cirrh. hep., avec ictere chronique, 1886, p. 28.
8) 1892, v. II, p. 593 şi 600.
OPERE ALESE 433
cronice, anume cele ce se prezintă cu o mărire de volum a ficatului. Mărimea şi bogăţia în cromatină a unor nuclei şi mărimea celulelor fac probabilă o proliferare a celulelor ficatului în procesul cirozei, ceea ce este în acord cu creşterea colosală a massei ficatului, care nu poate fi explicată prin neoformaţiune conjunctivă; uneori, se văd forme de nuclei care nu pot fi considerate decât ca diviziuni nucleare rău făcute.
D-nii Kelsch şi Wiannebroucq1) admit ca şi pentru nefrite, o ciroză vasculară, interstiţială — atrofică granuloasă şi alta epitelială — cu ficat miare neted.
Pe noi însă ne-a isbit aspectul macroscopic al unor ciroze atrofice, care nu prezintau o granulaţiune, ci o adevărată lobulaţiune. De multe ori, se observă un adevărat ţesut neoplazic în locul lobulilor hepatici. Examenul microscopic în aceste cazuri a arătat întotdeauna o proliferare mai mult sau mai puţin intensă a celulelor proprii.
In expunerea cazurilor de ciroză observate, vom începe cu acelea în care această proliferaţiune era mai puţin marcată şi vom ajunge astfel, în mod treptat, până la cazurile unde proliferarea devine cu totul evidentă, constituind tumori adenomatoase sau. carcinomatoase.
Ingroşarea sclerotică a ţesutului interstiţial cu compresiunea lobulilor
Observaţiunea Nr. 8. D. Şerbănescu, 58 de ani, agricultor cu antecedente sifilitice, intră în serviciul D-lui profesor Kalinderu la 26 Octombrie 1891 cu ascită, subicter, circulaţiune subcutanată abdominală şi atrofie a ficatului. Cu 6 luni înainte, fusese în acelaşi Serviciu şi ieşise aproape vindecat de aceste turburări prin tratamentul antisifilitic. La 9 Noembrie, sucombă.
Diagnosticul anatomopatologii Ficat granulos atrofie.
Examenul histologie. Ţesutul interstiţial îngroşat, cu noduli mari de ţesut embrionar, înconjuraţi cu zone de pigment ce par resturi de lobuli distruşi. Căi'le biliare par puţin hipertrofice.
Mulţi lobuli foarte micşoraţi şi comprimaţi prin ţesutul sclerotic uniform, anular, pe când celulele sunt difuze, granuloase cu nucleu neapreciabil şi multă infiltraţie grăsoasă. Vena centrală nu se poate observa în interiorul acestor lobuli. La suprafaţă capsula lui Glisson se prelungeşte ca ţesut embrionar gros pi intre Îobulii atrofiei. Tip de ficat granulos cu atrofia foarte apreciabilă şi inegală a lobulilor.
Infiltraţiune peri- şi intralobulară cu celule embrionare; degenerare grasă şi infiltraţie pigmentară a celulelor ficatului
Observaţiunea Nr. 9. Roza Lechel, 26 de ani, intră în Serviciul D-lui doctor FI. Teodorescu şi sucombă îa 16 Mai 1888. Simptomele principale: icter, ascită, albu-minurie.
*) Arch. de physiol., 1880, p. 830. 28. Opere alese .
434
VICTOR BABES
OPERE ALESE
435
Necropsia. Pulmonii, în părţile inferioare neaeraţi, de consistenţa şi aspectul splinei. Cordul stâng dilatat; musculatura atrofiată, palidă, flască, friabilă, gălbuie; pereţii cordului drept subţiaţi, galben-bruni, degenerarea parenchimatoasă.
Ficatul dur şi compus de lobuli ridicaţi la suprafaţă, cu 2—5 cm diametru între ei fiind un ţesut retractat. La suprafaţa secţiunii, sunt ridicaturi galben-portocalii, între care se află un ţesut transparent, cenuşiu.
Mucoasa stomacului palidă, edematoasă, prezentând nişte găuri ca un ciur, adică nişte eroziuni emoragice cu precipitat brun la fund. Splina e ceva mai moale, capsula mai groasă, pulpa mai moale şi de o coloare brun-neagră. Rinichii cam umflaţi, bruni; capsula se desface uşor; substanţa corticală mai groasă, injectată inegal şi friabilă.
Diagnosticul anatomopatologa. Ciroză atrofică cu lobulaţiuhe a ficatului. Degenerare parenchimatoasă a cordului dilatat şi a rinichilor. Eroziuni emoragice în stomac; edem al intestinelor, ascită şi icter.
Examen histologic. Hipertrofia ţesutului conjunctiv interstiţial, neofcrmaţiune de canalicule biliare, infiltraţiune perilobuîară şi intralobuîară cu celule mici, degenerare grasă a celulelor hepatice şi infiltrarea lor de bilă, îngroşarea şi obliteraţiunea venei centrale.
Proliferaţiune vie cu formaţiune de lobuli cu celule mici.
Stare embrionară a ţesutului interstiţial; invaziunea lobulilor de acest ţesut
Observaţiunea Nr. 10. Ioniţă Haralamb, de 27 ani... sobar, intră în Serviciul D-lui doctor FI. Teodorescu la 12 Martie cu caşexie palustră, megalospienie si purpura; moare după două zile. '
Necropsia. Diagnostic. Ficat atrofie, granulat şi iobulat.
Intumescenţa cronică foarte însemnată de natură malari ă a splinei. Icter grav. Pete emoragice diseminate pe suprafaţa corpului, pe toate seroasele şi mucoasele. Hipertrofia şi degenerarea parenchimatoasă a rinichilor (autopsie incompletă).
Suprafaţa corpului este galbenă, de asemenea şi conjunctivele. Pete emoragice pe toată suprafaţa corpului şi a organelor.
In pericard, există vreo 2 1 precum şi în fiecare cavitate pleurală câ+e 1 I lichid roşiatic. Musculatura cordului pătată cu mici pete emoragice. Pulmonii sunt umflaţi la partea anterioară, congestionaţi la partea posterioară.
Ficatul mai mic, dar şi gros, având o formă rotundă, este Iobulat, fiecare lobul de câte 2 cm de coloare gălbue şi la secţiune, lobulii se văd mai bine. Intre lobuli se află ţesut interstiţial verde. De-a-lungul vaselor este o reţea şi mai groasă de ţesut, alb, cicatriceal. Splina mult mărită, 1250 g are o formă turtită, este consistentă, de o coloare roşie închis la periferie roşu-negricioasă ca nişte infarcte emoragice confluente. Rinichii sunt măriţi, de coloare brună, substanţa corticală gălbuie, basinetele acoperite cu o massă de echimoze.
Examenul histologic. Intre lobuli, ţesutul e plin cu celule embrionare; canaliculele biliare sunt foarte proliferate. In interiorul lobilor, ficatul e foarte diferit: unii lobuli sunt distruşi şi înlocuiţi cu ţesut embrionar, cu celule mononucleare, aşa că abia se văd câteva urme de celule mari, brune, pigmentate, şi asta e tot ce a rămas din lobuli. In alte locuri, lobulii sunt constituiţi de un ţesut aproape normal.
Inflamaţiune difuză bitioasâ şi perivascularâ; celulele ficatului palide, necrozate, fără nuclei.
Observaţiunea Nr. 11. I. M., 12 ani, intră în Serviciul D-lui profesor Sergiu, pentru ascită cu icter intens. Cazul dela 20 August 1888; ficatul şi splina mărite. Diagnostic clinic: caşexie palustră.
Diagnosic anatomopatologic. Ficat cirotic, mărit de volum, uşor granulat.
Examenul histologic. Inflamaţie bilioasă difuză şi scleroză perivascularâ.
Ţesutul interstiţial este uneori sclerozat şi de aici se întinde în interiorul lobulilor o dilataţie însemnată a vaselor cu compresia celulelor ficatului, având aspectul de ţesut cavernos. Scleroza interstiţială e marcată şi în jurul canaliculelor biliare, iar celulele lor sunt embrionare, canaliculele multiplicate. Leziunea mai însemnată pare a fi o hiperplazie însemnată a celulelor ce căptuşesc venele intralobuîare, pe când de altă parte celulele ficatului sunt palide, confluente, omogene, puţin lucide şi de multe ori, nu mai conţin nuclei. Spaţiile biliare intralobuîare sunt dilatate şi pline cu o massă granuloasă ce se colorează rău prin safranină. Inflamaţiunea difuză şi totuşi de natură biliară şi interstiţială; uneori, scleroză perivascularâ în jurul venelor mari.
Scleroză interstiţială, neoformaţiunea de canalicule biliare; atrofie si degenerescentă pigmentară a celulelor ficatului
Observaţiunea Nr. 12. C. I., 52 de ani, intră în Serviciul d-lui dr. Teodorescu pentru ascită, coloraţiune subicterică a conjunctivelor, jenă în circulaţiunea abdominală. Cazul dela 3 Mai 1888. Sucombă la 1 Iunie.
Diagnosticul anatomopatologic. Ciroză atrofică granuloasă; capsula ficatului foarte mult îngroşată.
Examenul histologic. Capsula lui Glisson îngroşată, compusă din fibre conjunctive şi puţine celule embrionare. In unele părţi, imediat sub capsulă, ţesutul hepatic lipseşte sau nu se vede din el decât numai celulele atrofiate şi pigmentate. Fn general, celulele ficatului sunt foarte alterate, atrofiate şi infiltrate de pigment biliar. In unele părţi chiar, aceste celule sunt distruse. Lobulii ficatului nu mai prezintă configuraţiunea lor normală; sunt mai mici, neregulaţi şi despărţiţi prin bande de ţesut conjunctiv fibros, ce conţine multe celule embrionare. Spaţiile porte foarte îngroşate şi există o scleroză foarte manifestă împrejurul caniculelor biliare. Venele suprahepatice sunt câteodată dilatate. De asemenea, observăm uneori canale biliare de nouă formaţiune.
îngroşarea ţesutului interstiţial; semne de proliferare în celulele ficatului
care sunt degenerate
Observaţiunea Nr. 13. Anica Nicolae de 40 de ani, intră în Serviciul d-lui profesor Stoicescu pentru o pleuropneumonie dreaptă având şi icter foarte intens; ficatul mare, nu are ascită. Cazul dela 25 Februarie 1888.
Diagnostic anatomopatologic. Ciroză hipertrofică a ficatului cu forma lobulară; degenerare grasă, hipertrofia canaliculelor biliare, infiltraţia celulelor cu pigment biliar.
436
VICTOR BABES
OPERE ALESE
437
Examenul histologie. In general, Îobulii ficatului îşi păstrează configuraţia lor deşi prezintă forme variabile; cu toate acestea, venele suprahepatice nu se mai observă în centrul acestor lobuli. Trabeculele conjunctive ce pleacă dela capsula lui Glisson sunt îngroşate şi formează inele groase în jurul mai tuturor lobilor. Pe traiectul acestor trabecule, se văd leucocite diseminate şi mici grupe de celule hepatice de un aspect mai mult sau mai puţin normal, mai cu seamă sub capsulă. Numărul celulelor hepatice ce formează aeest grup este mic şi se poate număra. Canaliculele biliare sunt proliferate, celulele ce compun Îobulii propriu zişi sunt transformate în vezicule gr,ăsoase şi din celulele hepatice nu se mai vede decât nucleul împins îa periferie, unde se vede pigment biliar în cantitate mare. Pereţii canaliculelor biliare de un ordin mai înaintat, sunt mai groşi şi înconjuraţi de o zonă de celule embrionare.
Proliferarea, celulelor hepatice; stare embrionară a ţesutului interstiţial
Observaţiunea Nr. 14. Bolnavul V. S. intră în Serviciul d-lui dr. Teodorescu pentru ascită cu icter şi slăbiciune generală. Cazul dela .13 Martie 1888. Sucombă la 15 Martie.
Diagnosticul anatomopatologic. Ciroză atrofică lobulată.
Examenul histologie. Ţesutul interstiţial foarte îngroşat printr'un ţesut embrionar. Acest ţesut e plin cu vase, cu canalicule biliare de nouă formaţiune, înglobând şi grupe mai mici de celule ale ficatului pline cu pigment, corespunzând uneori unor lobuli distruşi. Nucleii nu se mai colorează, celulele devin confluente şi mai mari. In locul venei centrale, aflăm un nodul embrionar dens. Parenchimul organului formează nişte grupe mai mari de lobuli cu celule mici, bine colorate, cu nuclei mari, cu figuri de kariokineză, proliferate şi Îobulii fiind cu mult mai mici şi mai confluenţi decât în stare normală. Vena centrală de multe ori nu este apreciabilă şi în locul ei se află nişte celule galbene pigmentate, mai mici decât celulele ficatului' şi nişte nuclei de leucocite; şi aici celulele sunt foarte palide şi de regulă numai nucleolul se colorează mai bine.
Invaziune de ţesut embrionar în interiorul lobulilor, distrugerea acestora, spre centru grupare glanduloasâ a celulelor hepatice
Observaţiunea Nr. 15. Bolnavul Petre George, de 48 de ani... intră în Serviciul d-lui dr. Teodorescu îa 12 Septembrie şi moare la 15 Octombrie cu diagnosticul clinic dizenterie cronică.
Diagnostic anatomic. Ciroză atrofică lobulată a ficatului.
Atrofie sclerotică a rinichilor. Ascită şi anasarca. Anemie generală şi atonia intestinală. Emfizem cu aderenţe pulmonare.
Descrierea ficatului. Ficatul micşorat în toate dimensiunile; lobul stâng nu este atrofiat, marginile nu au dispărut cu totul. Suprafaţa e foarte granuloasă, cu granulaţiuni fine şi mai groase, până la mărimea unui bob de mazăre. La secţiune, e mai dur şi deasemenea granulos şi galben; ţesutul interstiţial este îngroşat. Splina e puţin mărifă, capsula îngroşată ca şi trabeculele, pulpa palidă şi se scoate anevoie.
Examenul histologie. Ficatul e lobulat; Îobulii sunt bine limitaţi prin ţesut conjunctiv proliferat, embrionar, ţesutul interstiţial prezintă anume mai multe feluri de
celule; se vede o proliferare a limfaticelor cu înmulţirea endoteliilor; există o proliferare nu aşa însemnată a canaliculelor biliare; sunt noduli de aspectul unor foliculi limfatici, care participă la îngroşarea ţesutului interstiţial. Acest ţesut intră, în lobuli de-a-lungul vaselor, producând o distrucţie completă a celulelor ficatului, în mare parte infiltrate cu grăsime. Spre centru, masse de celule hepatice cu tendinţa de a se grupa în glande, adică trabeculele sunt formate din şiruri duble de celule cu nuclei, formând şiruri îa periferia trabeculelor. Câteodată, se văd în mijlocul ţesutului embrionar interstiţial grupe de celule hepatice, formând trabecule şi având aspectul glandular.
Inflamaţiunea ţesutului interstiţial periportal şi în jurul canaliculelor biliare; proliferarea celulelor ficatului
Observaţiunea Nr. 16. Lazăr Wolf, de 64 de ani, intră la 8 Februarie 1892, în Serviciul d-lui dr. Buicliu şi sucombă după 13 zile. In timpul vieţii, a prezentat dureri hepatice, mărire de volum a ficatului, uşoară ascită, icter şi slăbiciune mare.
Diagnosticul anatomopatologic. Ciroză hipertrofică, ficat netetî.
Examenul histologie. Ţesutul interstiţial foarte îngroşat şi embrionar, cu mult pigment amorf în jurul vaselor. Peretele venei porte îngroşat şi ţesutul interstiţial pătrunde în unii din lobuli între celule, care devin atrofiate şi pigmentate, marginile lobulilor fiind deranjate. De ordinar însă ţesutul embrionar nu pătrunde în lobuli. In interiorul lor vedem celule proliferate; nucleii au devenit mai mici, mai mulţi şi ocupă partea periferică a trabeculelor, pe când capilarele sunt umplute, nu numai cu pigment dar şi cu masse hialine, vena centrală e de multe ori comprimată şi ocupată sau înconjurată de pigment. Există, deci, un proces înafară formând un fel de capsulă. Totodată, există şi o scleroză a pereţilor portali, scleroză înconjurată cu ţesut embrionar, care există şi în jurul canaliculelor. Epiteliul e destul de bine conservat.
Ţesut intermediar între celulele hepatice şi canaliculele biliare
Observaţiunea Nr. 17. Anghel Iorgulescu, de 55 de ani, funcţionar, intr,ă în Serviciul d-iui profesor Kalinderu la 21 Septembrie 1887 cu ascită, ficat mare, îndurat, granulos; splină mărită, fără icter, şi i se pune diagnosticul ciroză mixtă. In Noembrie, sucombă şi făcându-i-se necropsia s'a adus ficatul la Institut.
Descrierea macroscopicâ. Ficatul e mărit de volum, de coloare brun-gălbuie; capsula îngroşată; mai dur. Aspectul tăieturii ficatului este abnorm întrucât Îobulii sau grupe de lobuli prezintă o coloare galbenraurie, iar ţesutul interstiţial formează o reţea groasă, albă şi foarte dură.
Descrierea microscopică. Piesele colorate cu safranină şi hematoxilină arată celulele hepatice în genere atrofiate, izolate, lucitoare şi prezintă o coloare gălbuie şi adesea granulaţiuni de pigment galben, brun sau negru. Nucleul celulelor e distrus în cea mai mare parte sau în locul nucleului se află nişte puncte fine, grămădite, bine colorate prin safranină. împrejurul venei centrale, ţesutul conjunctiv este îngroşat, tendinos, prezentând în câteva locuri celulele embrionare grămădite. Se poate constata în unele locuri că ţesutul interstiţial pătrunde de-a-lungul vaselor în interiorul lobulului. Leziunile cele mai interesante se află în regiunea venei porte. Vasul însuşi e comprimat şi peretele îngroşat şi înconjurat de celule embrionare în număr neînsemnat. In zona
438
VICTOR B4BEŞ
ce urmează după peretele vasului se află canaliculele biliare de asemenea comprimate, cu luminile aproape obturate, înconjurate de un strat concentric de ţesut conjunctiv fibros, având şi un număr mai mare de celule embrionare, cari însă sunt mai numeroase la periferia acestui strat. Stratul, care conţine canalele biliare, este urmat de alt strat care pare a fi de nouă formaţiune şi care trece fără o limită precisă înăuntrul îobulului. Acest strat e format pe de o parte din ţesut conjunctiv fibros sau omogen (sclerotic)  de altă parte dintr'o reţea prelungită şi paralelă cu periferia îobulului, având nişte prelungiri terminale ascuţite, mai cu seamă în direcţiunea venei. Ramifi-caţiunile acestea sunt compacte şi formate din celule multiunghiulare, mai mici decât celulele hepatice, fiind comprimate reciproc şi prezentând nucleoli bine coloraţi prin hematoxilină. In câteva locuri, se poate constata o legătură între aceste ramificaţiuni şi celulele hepatice. Unele din aceste traiecte arată o dispoziţiune paralelă celulelor, şi în alte locuri se văd nişte infarcte bilioase, omogene, brune, de o mărime până Ia 1/20 mm. In cazul acesta, se poate constata deasemenea că infarctele se află într'un conduct, limitat de celulele descrise. La marginile lobulilor hepatici, ţesutul conjunctiv sclerotic pătrunde de-a-lungul vaselor în interiorul Îobulului formând trabecule şi insule de celule hepatice care se confundă, devin uniforme şi pierd gradat nucleul. In zona aceasta se constată câteodată o formaţiune nouă de celule hepatice, adică insule limitate consistând din celule hepatice, mult mai mici, care prezintă nuclei bine coloraţi şi în stare de muftiplicaţiune. Prin procesul descris,  nişte grupe de traiecte şi de celule hepatice degenerate sau de formaţiune nouă se rătăcesc în ţesutul interstiţial. In alte părţi ţesutul interstiţial nu pătrunde pretutindeni în interiorul lobului, ci, intrând până la un punct anumit în interior, formează o capsulă pentru partea centrală numai a îobulului, pe când partea periferică mai puţin alterată, se află în mijlocul ţesutului conjunctiv interstiţial, formând straturi paralele cu suprafaţa părţii încapsulate,
Proliferarea cu hipertrofie şi cu înmulţirea celulelor, nucleii la periferia trabeculelor
Observaţiunea Nr. 18. Ghiţă Ionescu, de 52 de ani, intră în Serviciul d-lui profesor Kalinderu la 30 Octombrie 1892. Alcoolic şi tuberculos, mai ales la vârful pulmonului drept; are ficatul granulos şi puţină ascită; fenomene de paraplegie datând de mult, meningită a bazei cu paralizia oculo-motoruîui comun drept. Moare la 10 Noembrie acelaşi an, prin meningită tuberculoasă.
Necropsia. Se verifică leziunile aflate la clinică: tuberculoză pulmonară, ascită cu ficatul puţin micşorat, granulos pe suprafaţă, capsula îngroşată. La secţiune, ficatul e mai dur, lobulii bine izolaţi printr'un ţesut intersiţial mai lat, cenuşiu, cicatriceal; lobulii au o coloraţiune alb-gălbuie, sunt mai mari şi proeminenţi.
Examenul histologic. Lobulaţiunea în cazul de faţă e produsă de un ţesut interstiţial îngroşat şi pe alocuri sclerozat şi infiltrat cu celule embrionare mai mult mononucleare şi cu spaţii limfatice între fibrele umflate şi rigide. In mijlocul ţesutului de granula-ţiune, se vede câte un loc palid granulos,* format de celule necrozate, dar fără caracterele tuberculozei (fără celule gigante sau epiteloide).
Lobulii sunt foarte neregulaţi în ce priveşte direcţiunea trabeculelor. In jurul venei centrale, se află acelaşi ţesut embrioplazic ca în interstiţii, dar nucleii sunt mai fragmentaţi. Celulele ficatului arată semne evidente de proliferaţiune şi anume, se află într'un singur lobul, câteodată într'o parte, spre exemplu partea periferică, trabecule
OPERE ALESE
439
mai Subţiri şi cu un.-număr foarte mare de nuclei mici corespunzând unei înmulţiri însemnate a celulelor, pe când în alte părţi aflăm celule mult mărite, şi unele conţinând 2, 3 şi chiar mai mulţi nuclei foarte, mari, tripli sau quadrupli ca cei din regiunea proliferată. Aceste celule mari şi cu mulţi nuclei se află în unele părţi ale lobulilor şi cu infiltraţiunea grasă. Lângă celulele grase se văd câteva celule ale ficatului, neconţinând grăsime. Nicăieri,nu se observă o degenerare a celulelor ficatului.
Numai ici .colo, ■ excepţionalmente, se vede o canalizare a părţilor periferice în sensul de a forma canalicule biliare. Cu mult mai comună este în acest ficat tendinţa .nucleilor de a se aranja în două şiruri la periferia trabeculelor, lăsând partea axială a trabecuîului fără nuclei. Celulele la periferia lobulilor, fără să prezinte granulaţiuni pigmentare, sunt totuşi gălbui în mod difuz. Sunt puncte unde ţesutul conjunctiv şi vasele fac invaziune în interiorul lobulilor dela periferie, producând o deranjare însemnată a trabeculelor, aşa încât atare trabecule devin în mijloc un ţesut sclerotic, dar şi aici sufere o reacţiune în sensul unei proliferaţiuni mai mult decât o degenerare.
Hiperplazie pronunţată a celulelor ficatului cu tendinţă a forma canale
Observaţiunea Nr. 19. Anton Radu, de 40 de ani... tâmplar, intră în Serviciul d-lui dr. FI. Teodorescu la 27 Decembrie 1892. Diagnoza clinică, ciroză mixtă. Urina conţine pigmenţi biliari şi zahăr, în cele din urmă a scăzut la 300 cm3 în 24 de ore. Bolnavul a sucombat la 25 Ianuarie 1893.
Autopsia. Diagnostic anatomic. Ciroză granuloasă a ficatului fără atrofie, cu o cicatrice profundă la hil, de natură probabil sifilitică. Scleroza jumătăţii superioare a rinichiului drept probabil de aceeaşi natură, cu nefrită parenchimatoasă stângă. Hidro-torace, anasarcă, ascită, intumescenţă cronică a splinei. Edem acut al pulmonilor.
Ficatul Iobulat, cu un ţesut dur; la suprafaţă, nu se prea manifestă granuîaţiunile, mai cu seamă că capsula este îngroşată. Vezica biliară e dilatată, bila verzuie lichidă, căile biliare libere. O cicatrice la hilul ficatului. Ficatul e gros, diformat, nu e micşorat. Ţesutul interstiţial îngroşat, nişte granulaţiuni proemină şi sunt de coloare alb-gălbuie şi alte părţi de coloare verzuie. Cicatricea este hipertrofică şi cu noduli izolaţi mai profunzi, gălbui, având caracter radiat.
Rinichiul drept foarte mic, partea inferioară conservată, cea superioară eu totul atrofiată şi acolo capsula se desprinde cu substanţa corticală. Atrofia s'a' întins şi asupra substanţei medulare. Calicele dilatate, vin până la periferie, înlocuind pierderile de substanţă. Rinichiul stâng foarte mărit, capsula se desface uşor, suprafaţa- e de coloare brun-gălbuie. Substanţa corticală mai transparentă, pe margini are *u.ri luciu particular, mai dură. Splina mai palidă, roşie deschis, cărămizie, consistentă.
Examenul histologic. Cicatricele sunt sclerotice şi mai conţin câteva' grupe de celule embrionare la periferie. In mijlocul ţesutului conjunctiv, se văd nişte noduli, formaţi parte din vase dilatate, varicoase, în interiorul cărora (şi anume la cele mai mici) există o massă de granulaţiuni negre în nişte celule probabil endoteliale şi pe de alta parte din ţesutul dintre vase cu celule embrionare, dar mai mari şi câteodată pigmentate. De aici pornesc vase dilatate în interiorul Îobulului. Aceste vase sunt însoţite de puţin pigment negru şi e de remarcat că, în regiunile pigmentate, există nişte lobuli care nu sunt aşa bine limitaţi şi unde celulele sunt atrofiate şi izolate, cu nucleul bine păstrat.
440
VICTOR BABES
OPERE ALESE
441
Ţesutul intersiţial care înconjoară grupurile de lobuli e îngroşat şi conţine puţine celule. Canaliculele biliare abia înmulţite; vasele sunt înmulţite şi în acest ţesut rigid, sclerptic. Lobulii înşişi sunt mult măriţi şi prezintă b hiperplazie pronunţată, adică trabeculii mai largi, mai groşi decât în stare normală, fiecare celulă cu mai mulţi nuclei dispuşi mai mult la periferia trabeculului.
Lobulaţiune congenitală a ficatului cu distrugerea unor lobuli şi hipertrofia altora
Observaţiunea Nr. 20. Petre Groşilă de 20 de ani... măcelar, intră în Serviciul d-lui dr. Stoicescu la 29 Noembrie 1892, cu ematemeză şi i se pune diagnosticul de ciroză atrofică palustră. La 3 Decembrie, sucombă şi i se face necropsia de personalul Serviciului. La Institutul de Patologie, s'a adus numai un fragment din ficat, care arată o scleroză a ţesutului interstiţial cu lobulaţiune.
Examenul microscopic. Ficatul e format de lobi bine pronunţaţi ca nişte ficaţi mici uniţi între ei printr'un ţesut fibros. şi constituiţi la rândul lor de lobuli hipertrofiaţi, necrozaţi în cea mai mare parte; celulele cele mai multe sunt fără nuclei, vitroase, cu infiltrare de fragmente de nuclei necrozaţi. La periferie, se mai vede ţ^sut hepatic colorat. Ţesutul interstiţial sclerozat, prezentând în unele locuri focare de ţesut embrionar cu un mare număr de canalicule biliare de neoformaţiune. Chiar în mijlocul acestui ţesut sclerotic, se mai văd câteva trabecule de ţesut hepatic colorat şi cu nuclei,- dar fără semne de proliferare.
Avem dar de a face cu o lobulaţiune congenitală a ficatului, cu distrugere totală & unor părţi dintr'însul prin ţesut de cicatrizare şi cu hipertrofia altor grupe de lobuli încapsulaţi şi necrozaţi în cea mai mare parte.
Lobulaţiune congenitală cu hiperplazie intensă a celulelor hepatice
Observaţiunea Nr. 21. Bolnavul Petre Neacşu, de 60 de ani, grădinar, intră în Serviciul d-lui profesor dr. Măldăresou la 9 Noembrie pentru o ciroză atrofică cu aterom arterial şi moare la 14 Decembrie 1892.
Autopsia făcută la 16 Decembrie 1892 de noi, dă ca diagnostic anatomopatologic: Ciroză atrofică granuloasă a ficatului cu endarterită cronică deformantă generalizată. Ascită.
Descrierea autopsiei. Cadavru masculin, slăbit; coloraţie subicterică, pupila dreaptă puţin mai mică; gât lung, torace strâmt.
Abdomen balonat, fluctuent. Substanţa cenuşie a creierului palidă, cea albă consistentă. Arterele la bază abia puţin îngroşate. Corpul tiroid mai brun-cenuşiu. Mucoasa laringelui şi faringelui injectată, de coloare brună, acoperită de o substanţă brună-roşie. Pulmonul stâng puţin umflat la partea anterioară, hiperemic, infiltrat, cu mult lichid sanguinolent. Pulmonul drept aderent la periferie, retractat. Pericardul conţine puţin lichid. Cord mare, flasc, mai cu seamă ventriculul stâng, musculatura palidă, fragilă; cordul drept acoperit cu multă grăsime. Valvuîele aortei puţin retractate, orificiul strâmtat, cu plăci de aterom sau calcare. Aorta ascedentă normală, netedă, puţin îngroşată.
Ficatul micşorat în volum în toate dimensiunile, cu suprafaţa foarte inegală, cu granulaţiuni mai mari şi altele mai mici. La secţiune, suprafaţa e granuloasă, cu
granulaţiuni inegale, galben-palide, înconjurate de un ţesut conjunctiv hiperemic îngroşat. Splina foarte aderentă la diafragm, acoperită cu plăci groase, tendinoase; la secţiune, trabeculele îngroşate, pulpa lucidă, se scoate cu greutate şi e granulată. Stomacul conţine mucus brun; în apropierea pilorului mai îngroşat; duodenul conţine un lichid brun-roşiatic. Coledocul astupat cu un dop de mucus. Căile biliare libere; bila negricioasă, mucoasă, bine legată. Ţesutul peripancreatic şi retroperitoneal mai dens şi de asemenea ţesutul gras mai tare. Capsula rinichiului se desface uşor, suprafaţa granuloasă, grisa, cu cicatrice; substanţa corticală mai palidă, puţin groasă şi lucidă. Artera splenică ondulată şi ateromatoasă. Peritoneul injectat şi acoperit cu pseudomembrane fibrinoase. Mucoasa intestinală injectată şi edemaţiată. Pe aorta abdominală, plăci de aterom care dispar la iliace şi apar la femorale.
Examenul histologie. Ţesutul interstiţial cu totul sclerotic, lărgit, ca massă uniformă cu puţini lobuli bine coloraţi cu colorile de anilină şi pigmentaţi. La periferia din spre lobul se află ici colo nişte celule hepatice.
Celulele ficatului nu sunt tocmai degenerate, însă sunt deranjate, nu mai formează trabecule radiate, sunt mai mici, în proliferare vie, formând la periferie adevăraţi muguri de nuclei, dintre care mulţi vacuolari. In centrul lobulilor, este iarăşi un ţesut fibroplazic, fără a se putea vedea vena centrală şi celulele dimprejur sunt izolate şi foarte pigmentate.
Atrofie prin scleroză şi de altă parte proliferare foarte vie, producând lobuli mari de nouă formaţiune cu celule hepatice mici, având aspectul unui sar corn
Observaţiunea Nr. 22. N. Simionescu, 30 de ani, precupeţ, intră în Serviciul d-lui profesor dr. Măldărescu la 20 Noembrie 1892 şi i se pune diagnosticul: ciroză cu ascită. Bolnavul sucombă la 13 Ianuarie 1893, i se face autopsia de personalul Serviciului, iar la Institutul de Patologie, se trimit numai ficatul, rinichii şi pancreasul.
Descrierea macroscopicâ. Ficatul micşorat de volum, lobulat, Îobulii mai mari şi cu granulaţiuni mici. Ficatul consistent, în unele părţi ţesutul ficatului e distrus, rezultând un fel de cicatrizare a organului. Nodozităţi mai mari, până la 3 cm diametru se ridică la suprafaţă, cu structura ficatului, de coloare galben-portocalie, uneori confluente, în mijloc cu un lumen probabil al unui vas sanguin. Afară de aceşti noduli sunt alţii mai mici, care trec în restul ţesutului hepatic ca granulaţiuni fine şi intră în profunzime în ţesutul ficatului fără a avea structura organului, ci a unui ţesut sclerotic uniform. In vezica biliară, puţină bilă. Rinichii măriţi, substanţa corticală îngroşată, capsula se desface uşor. Pancreasul mai palid, uniform, mal consistent.
Examenul histologie. Ficatul lobulat, unii lobuli au devenit foarte mari printr'o proliferare vie a celulelor, pe când ceilalţi sunt degeneraţi în mod difuz. Ţesutul conjunctiv îngroşat fără proliferare celulară, canalele biliare puţin înmulţite. O proliferare Vie a lobulilor cu diferite forme şi diferite stadii, la început celulele devin mai mari pe când unele se distrug prin vacuolizare şi devin mai izolate. Alte grupe de celule proliferează, producandu-se în locul unui şir simplu un şir dublu şi nucleii se aşează îa periferia trabeculelor, lăsând mijlocul liber aşa încât se manifestă o tendinţă la canalizare. In acelaşi lobul mare, se află apoi alte feluri de proliferare, anume înmulţirea şi consecutiv micşorarea însemnată a celulelor ficatului, care, prin presiunea reciprocă, prin micşorarea nucleilor, capătă aspectul unui ţesut embrionar sau sarco-
42
VICTOR BABES
OPERE ALESE
443
matos fascicular Şi aici prin urmare e necroză cu o proliferaţiune cu totul particulară. Ici colo sunt celule pigmentate, altă dată pigment între celule; uneori nuclei mai hialini (fig. 2 şi 3 planşa II).
Distrugerea biliară şi edematoasă a celulelor la periferie cu proliferare vie, poate adenomatoasă, a parenchimului
Observaţiunea Nr. 23. George Mitea, de 60 de ani... plugar, intră în Serviciul d-lui dr. FI. Teodorescu la 20 Decembrie 1892 şi i se pune diagnosticul: ciroză cu albu-minurie uşoară. Eritem la partea superioară a coapselor. Sucombă la 30 Ianuarie 1893.
Autopsia. Cadavru masculin, slăbit, pupila dreaptă mai contractată, toracele bombat; abdomenul flasc, fluctuant. Oasele craniului fragile, diploia foarte desvoltată, tablele subţiri; meningele injectate, substanţa cerebrală palidă. Corpul tiroid mic, galben coloid. Mucoasa laringelui şi faringelui palidă. Pulmonul stâng aderent prin pseudomembrane vechi, mai flasc şi mai fragil, conţine aer; lobul inferior mai consistent, are aspectul cărnii, subînnoată în apă. La secţiune, se scurge mult lichid spumos; marginile anterioare puţin emfizematoase. Pulmonul drept aderent, micşorat în volum ca şi cel stâng; din bronhii, iese un mucus spumos, bronhiile la periferia pulmonului dilatate. In pericard cam 150 cm3 lichid citrin. Cordul micşorat în volum, acoperit cu o substanţă gelatinoasă, musculatura ventricului stâng brună închis, subţiată, cu ţesutul conjunctiv desvoltat; vasele cordului varicoase. Cordul drept acoperit cu grăsime, pereţii subţiaţi, cavitatea goală. Două trei plăci mici, galbene la baza aortei şi pe aorta toracică; la origine, aorta puţin dilatată. Splina mărită, capsula foarte îngroşată şi sbârcită, formând nişte îndoituri groase. Pulpa de coloare brună-închis, cu trabeculele desvoltate, se rade uşor.
Ficat foarte mic, mai cu seamă lobul drept sbârcit, flasc, nu prea tare, de coloare brună închis. Capsula puţin îngroşată. La secţiune, se prezintă puţin granulos şi colorat diferit şi anume părţile mai ridicate sunt mai palide, iar cele deprimate mai închise. Caile biliare libere, bila de coloare portocalie, fluida. Stomacul contractat, mucoasa îngroşată, mamelonată, acoperită cu o substanţă mucoasă bine legată etc.
Diagnostic anatomopatologic. Ciroză flască portală.- Stază biliară şi limfatică intra-lobulară. Distrugere biliară şi edematoasă a celulelor hepatice la periferie şi proliferare vie, poate adenomatoasă, a parenchimului.
Examenul histologic. Ţesutul interstiţial e destul de uniform cu puţine celule, un fel de ţesut conjunctiv flasc, dar care există mai cu seamă în jurul venelor portale mai mari; de altminteri, în general nu observăm o îngroşare a ţesutului interstiţial. Numai sub capsulă se află un strat de ţesut embrionar, dar nici acesta nu e continuu. Vasele subcapsulare au pereţii foarte îngroşaţi.
In ce priveşte parenchimul, este foarte pigmentat în unele locuri, celulele fiind ocupate de pigment brun. Spaţiile între trabecule sunt mai mari şi ocupate de regulă de un lichid în care se disting şi puţine globule roşii. Celulele hepatice sunt totuşi bine conservate, cu nucleii de o mărime foarte diferită: mari vacuolari, mari, foarte coloraţi, mici cu dispoziţiunea celulelor la periferia trabeculelor; toate acestea denotând o proliferare mai vie a ficatului. In unele locuri, se văd în mijlocul lobulilor nişte insule sau părţi destul de izolate, unde celulele ficatului au un caracter particular, nu mai sunt pigmentate, formează trabecule mai scurte, neregulate, groase, rotunzite mai mult, mai largi, cu celule totdeauna dispuse pe două rânduri, la periferie, cu tendinţa de a forma canale.
In jurul acestor insule, trabeculele vechi sunt comprimate şi foarte pigmentate, încât totul face impresiunea unor insule de nouă formaţiune. Afar,ă de aceasta, există ici colo lobuli întregi cu caracterul acestor insule. De altă parte nu se observă prolife-raţiunea căilor biliare.
In interiorul ţesutului interstiţial îngroşat, se văd nişte spaţii umplute cu o substanţă granuloasă, brun-roşie, bine colorată prin safranină, care cu o lentilă mică face impresiunea unor microbi; cu o lentilă mai mare se văd nişte granulaţiuni inegale, de o coloare brună, probabil pigment. Aceste granulaţiuni cu o lentilă şi mai mare se arată ca nişte formaţiuni rombice, scurte, rotunjite la colţuri cu un diametru de 0,5 [x—1,0 ţx, de coloare roşu-brună.
Lobuli adenomatoşi
Observaţiunea Nr. 24. Pena I. Nicotescu, de 57 de ani... intră în Serviciul d-lui dr. Buicliu la 29 Februarie şi sucombă la 12 Martie cu diagnoza clinică cancer al ficatului.
Diagnostic anatomopatologic. Ciroză atrofică a ficatului. Bronşită cronică; pleurită adezivă. Hipertrofie şi dilataţie a cordului stâng cu vegetaţiuni globuloase a lui Laennec. Endocardită fibrinoasă parietală. Miocardită cronică. Hidropizie, ascită, anasarcă. Puţină pleurezie dreaptă. Carnificaţia părţii inferioare şi posterioare cu câţiva noduli emoragici ai pulmonilor.
Examenul histologic. îngroşare mai mult sclerotică a ţesutului interlobular formând grupe de lobuli mai mult sau mai puţin izolaţi. In interiorul ţesutului sclerotic câteva grupe de celule embrionare în jurul vaselor, precum şi o uşoară proliferare a canaliculelor biliare.
Lobulii modificaţi în mod însemnat: celulele dela periferie aproape normale, dar mai mari şi mai colorate, cu nucleii mai mari, cu cromatina augmentată, am putea zice proliferate; spre centru celulele şi nucleii devin din ce în ce mai palizi, vasele capilare dilatate, celulele hepatice pigmentate, cu nucleul la periferie, cu picături de grăsime şi endoteliul capilarelor umflat. Vena centrală lipseşte în cei mai mulţi lobuli. In interiorul lobulilor, se mai văd ici colo, în mijlocul ţesutului distrus, noduli mici, bine limitaţi, formaţi de o reţea de celule hepatice mai bine conservate, dar mai mari, grupate după un tip diferit de al Îobulului, cu semne de proliferare, cu nuclei mari şi bine coloraţi, reprezentând un mic lobul de nouă formaţiune în interiorul unui lobul degenerat. In unele locuri, în mijlocul lobulilor, vasele sunt dilatate şi pline cu sânge, formând un fel de ţesut cavernos.
In primele cazuri din această serie de observaţiuni, mai ales ţesutul interstiţial e desvoltat; iar celulele proprii ale ficatului suferă o atrofie cu degenerare grasă sau infiltraţiune pigmentară, ceea ce le-ar face să intre în cadrul vechii descripţiuni. In cazurile din urmă, însă, vedem apărând între aceste celule degenerate nişte grupe de celule mai mici, bine colorate cu nucleii mari şi de multe ori în mitoză, adeseori câte doi nuclei într'o celulă, păstrând încă reacţiunile şi aspectul general al celulelor hepatice.
Aceste insule de neoformaţiune au uneori o form,ă globuloasă şi comprimă trabeculele vechi ale ficatului, arătând astfel desvoltarea lor excentrică, proliferaţiunea vie a lor. Că originea acestor grupe de celule e în ţesutul hepatic preexistent o pro-
444
VICTOR BABES
bează constatarea, făcută de atâtea ori, a continuităţii cu unele trabecule ale lobului.
Altă dată, şi acest fapt are o mare importanţă generală, într'un acelaşi lobul se văd semnele proliferării spre centru bunăoară, degenerarea la periferia iobulului sau din contra centrul degenerat şi periferia cu semnele proliferaţiunii.
Limita între partea proliferată şi elementele degenerate ale Iobulului nu este* o limită bine determinată, nu sunt celulele comprimate de elementele în proliferaţiune, ci o continuitate, o trecere insensibilă: un trabecul format din celule degenerate la un capăt, prezintă, îa extremitatea opusă, celule cu semne de proliferare. Acest fapt probează că, înainte de a fi fost degenerate, celulele Iobulului proliferaseră, că necroza a apărut într'un lobul proliferat şi s'a întins treptat dela centru spre periferie sau dela periferie spre centru. Interpretarea aceasta a faptelor este sprijinită mai bine de aceea că în părţile necrozate celulele mai păstrează dispoziţiunea celor proliferate, adică formează şiruri duble, nucleii spre periferie etc. Pe lângă aceasta avem şi un caz de ciroză (observaţia Nr. 27) unde nu se puteau constata degenerări.
Dispoziţiunea celulelor proliferate are aceasta particular, că nu mai sunt aşezate ca în trabeculele normale ale ficatului;. ele formează nişte trabecule mai groase, mai ondulate şi părând mai scurte pe secţiuni; numărul celulelor dintr'un atare trabecul e mult mai mare decât în stare normală; nucleii celulelor au tendinţa de a se aşeza la periferie lăsând un lumen central, producând un fel de canalizare, cum se şi observă în unele cazuri. Intr'adevăr, am putut constata de mai multe ori un lumen central mic, ocupat uneori de pigment biliar, altă dată de un lichid, în alte cazuri cu totul liber şi având un strat unic de celule la periferia canalului astfel format. Această dispozi-ţiune reaminteşte structura embrionară a ficatului. Ca toate ţesuturile în proliferare, şi lobului hepatic trece prin stadiul embrionar.
După raportul dintre partea degenerată şi partea proliferată a Iobulului, s'ar putea distinge două moduri de începere a proliferării; sau lobului proliferează întâi sub influenţa unei cauze oarecare şi apoi degenerează, sau degenerează întâi şi apoi începe a prolifera. Amândouă aceste procese se petrec în acelaşi timp în ficat, dar credem că cel primitiv e proliferaţiunea care adesea se observă singură. Prezenţa nodulilor proliferaţi în Îobulii degeneraţi s'ar putea explica printr'o degenerare incompletă a unui lobul în proliferaţiune, în care mai rămân câteva celule în bune condiţiuni de nutriţie spre a continua proliferarea mai departe, împingând şi comprimând celulele degenerate.
Proliferarea celulelor ficatului prezintă mai multe forme, care adeseori se observă la acelaşi caz. Aceste forme se pot reduce la un tip, cu izolarea celulelor, mărirea volumului şi înmulţirea lor, pe când altele devin vacuolare şi dispar; un al doilea tip — care e cel mai comun — este tendinţa de a forma tuburi, trabeculele îngroşându-se, nucleii aşezându-se la periferie; al treilea tip, care ar fi manifestaţiunea unei proli-feraţiuni mai vii, e reprezentat prin înmulţirea celulelor, micşorarea volumului lor, gră-mădirea şi apăsarea reciprocă a celulelor care iau aspectul unui sarcom sau al unor muguri de nucleu.
Ultimele trei observaţiuni prezintă, pe lângă insulele de proliferaţiune din Îobulii degeneraţi, lobuli întregi cu arhitectura schimbată cu totul şi care au aspectul lobulilor adenomatoşi. Cu aceste cazuri — al căror diagnostic este imposibil de făcut numai microscopiceşte — facem în mod natural transiţiunea la adenomul ficatului, care nu e .decât un grad mai mare al aceleiaşi leziuni.
OPERE ALESE
445
CONSIDERAŢIUNI ASUPRA CIROZELOR
înainte de a trece mai departe în studiul proliferaţiunilor, care fac obiectul principal al cercetării noastre, să ne oprim un moment asupra cazurilor de ciroză pe care le enumerarăm.
Pe aceste 18 cazuri, se înţelege, că nu vom avea pretenţiunea a face un studiu complet, totuşi, profitând de descrierea leziunilor aflate, am putea încerca o clasificare, cu atât mai mult că până acum toate clasificările lasă mult de dorit.
Aranjarea acestor 18 cazuri într'un tablou în care să se vadă simptomele clinice 'principale, anatomia patologică macro şi microscopică va fi în tot cazul de oarecare utilitate. Socotim, însă, că pe această cale, ar fi de întreprins un studiu special, cu numărul mare de ciroze ce se observă la noi.
Din acest tablou, se. poate vedea că am avut forme cu ficatul mare şi altele cu ficatul mic, anume 12 ciroze atrofice şi una cu ficatul de volum normal.
Simptomele prezentate în timpul vieţii se pot grupa în: ascită fără icter, 5 cazuri; cu icter bine pronunţat, 8 cazuri, din care unul fără ascită; cu icter mai puţin pronunţat, încă 5 cazuri. Un prim fapt îl putem stabili de acum, adică sunt ciroze atrofice cu icter (în tabloul nostru 9 cazuri, dacă socotim ca ciroză atrofică, cazul Nr. 12), precum şi ciroze hipertrofice fără icter (1 caz). Celelalte 4 cazuri de ciroze hipertrofice au fost însoţite de icter precum şi 4 cazuri de ciroze atrofice n'au avut icter.
După aspectul macroscopic al ficatului, cazurile noastre se împart în: ciroză atrofică cu ficat lobulat (8 cazuri), ciroză atrofică cu ficat granulos (3 cazuri) şi un caz de ficat atrofie neted, flasc; ciroză hipertrofică cu lobulaţiune, 4 cazuri; ficat neted 1 caz, unul uşor granulat. Nu aflăm legătura evidentă între lobulaţiune şi icter, căci găsim icterul la 4 cazuri cu lobulaţiune, două lobulate cu subicter şi două fără icter; totuşi observăm predominanţa icterului la ficatul lobulat, căci cirozele granulate, chiar acele cu lobulaţiune şi granulate, cum e cazul Nr. 3 nu au dat loc decât la coloraţiune subicterică, ceea ce indică [faptul] că granulaţiunea reprezintă un
proces mai mult venos.
Dacă mergem mai departe şi căutăm relaţiunea dintre aspectul macroscopic şi microscopic al cazurilor noastre, aflăm mai întâi în ce priveşte venele portale, că sunt în genere cu pereţii îngroşaţi sclerotici, uneori cu o stare subacută, cu celule embrionare în jurul lor, uneori însă dilatate. Şase cazuri de ciroză atrofică lobulată, două cazuri de ciroză hipertrofică
446
VICTOR BABES
OPERE ALESE "
447
tot lobulată şi două cazuri de ciroză atrofică granuloasă prezintă o stare sclerotică a venelor. La cirozele granulate, tradusuri conjunctive, de cele mai multe ori embrionare, pornind dela venă, pătrund în interiorul lobulilor. într'un caz de ciroză cu păstrarea volumului normal al organului aflăm venele dilatate, varicoase; de asemenea în cazul de ciroză atrofică flască venele erau dilatate. In cazul menţionat cu varice esofagiene şi ema-temeză precum şi în alte două cazuri, care au fost studiate la institut, leziunea cea mai mare se află în capsulă. De aici pornesc fâşii conjunctive care comprimă vasele şi produc acea jenă mare în circulaţiunea portală.
Canaliculele biliare sunt mai mult sau mai puţin înmulţite în cazurile de ciroză atrofică cu lobulaţiune; în cazurile de ciroză granuloasă, foarte puţin sau mai des nu oferă niciun semn de proliferare. In cazurile de ciroză hipertrofică le-am aflat înmulţite, cu pereţii îngroşaţi şi înconjurate de o zonă embrionară.
Ţesutul conjunctiv interstiţial este în genere hipertrofiat, sclerotic, şi prezintă uneori o infiltraţiune difuză cu celulele embrionare, alteori noduli formaţi de atare ţesut, alteori este embrionar numai în jurul lobulilor. In cazul de ciroză flască portală şi în două cazuri de ciroză atrofică granuloasă, conţine pigment şi urme de ţesut hepatic distrus.
Raportul între ţesutul conjunctiv interstiţial şi între lobulii hepatici, căruia i se dă atâta importanţă în tratatele clasice, nu are atâta însemnătate după tabloul nostru sau reiese cu totul altceva dintr'însul. In toate cirozele lobulate, atât atrofice cât şi hipertrofice, ţesutul conjunctiv formează inele în jurul lobilor mai mari şi, pornind de aici, în jurul lobulilor, şi câteodată intră şi în lobuli; în cirozele granuloase, pătrunde mai des în interiorul lobulilor şi scleroza e mai difuză, nu mai formează inele peri-lobulare.
Suntem departe de schema clasică a cirozelor venoase de o parte, cu formele imono- şi bi-venoase şi de cirozele biliiare, etc.
Luând acum în consideraţiune parenchimul, starea celulelor ficatului, în diferite cazuri studiate de noi, aflăm cum am arătat mai înainte, o proliferaţiune vie caracterizată printr'o mărire a nucleilor, bogăţie mai mare în cromatină, înmulţirea lor şi figuri de kariokineză.
Aceste semne de proliferaţiune le găsim bine pronunţate în 11 cazuri şi anume: în patru cazuri de ciroză atrofică lobulată, în trei cazuri de ciroză hipertrofică, tot cu lobulaţiune, în două cazuri de ciroză granulată şi în cazul de ciroză flască portală. In genere, observăm că acolo unde vine în contact ţesutul interstiţial cu lobulii şi este în stare embrionară, se află şi o proliferare celulară; dacă însă ţesutul imediat în contact cu lobulii e sclerotic
se observă o necroză prin compresiune la periferia lobulilor şi în acest ţesut necrotic există în cazuri anumite, noduli în proliferare vie.
Dar, un fapt observat mai înainte de Charcot şi Gombault şi verificat în urmă prin multe cercetări, e concomitenta leziunilor celulare cu icterul. Astfel, în toate cazurile unde a fost retenţiune biliară, celulele sunt pigmentate, necrotice. Aceasta nu însemnează că acolo unde nu a fost icter nu va fi distrugere a celulelor. In cazurile noastre, aflăm atrofia celulelor la cinci ciroze atrofice fără icter; într'un caz de ciroză hipertrofică sunt atrofiate, în celelalte patru sunt proliferate. Totuşi într'un singur caz sunt numai proliferări, în toate celeilalte proliferiaţiunea celulelor se observă în acelaşi timp cu semnele degenerării. In unele cazuri, degenerarea1 ocupă unii lobuli pe când alţii proliferează; altă dată, într'un lobul degenerat se văd noduli de proliferaţiune, aşezaţi fără nicio regulă; alteori, degenerarea ocupă periferia Îobulului iar centrul proliferează pe când în alte cazuri, din contra, centrul Îobulului e palid, iar periferia în stare embrionară.
Această concomitentă des observată şi mai ales aflarea unor cazuri unde, deşi degenerate, celulele arată o dispoziţiune neobişnuită în lobul (trabecule scurte, sinuoase, cu multe celule, cu nucleii spre periferia ştreangurilor celulare) şi anume asemănată cu a celulelor proliferate, ne-a făcut să [admitem că proliferiaţiunea celulelor pasrenchimiatoase e comună în ciroze şi scapă des observaţiunii tocmai din cauza degenerării pe care o sufere în urmă.
Din observaţiunile de mai sus, înafară de proliferarea celulelor hepatice pe care am demonstrat-o de ajuns credem, reiese, din punctul de vedere al studiului cirozelor că, clasificaţiunile clasice şi în special cea propusă de Dl. Chsauffsard lacum în urmă în tratatul de medicină1) nu sunt tocmai practice.
Pentru mai multă lămurire dăm aici această clasificare :
Toxice
/   Prin otrăvuri înghiţite (alcool, etc.)
I    5> „      produse în organism (guta, etc.)
1. Vasculare
2. Biliare
3. Capsulare
Infecţioase
„   microbism direct (impaludism, sifilis) .,   toxi-infecţiune | localâ Arterioscleroză
extra-hep atică
Distrofice
Prin retenţiune biliară (calcul).
Prin angiocolită radiculară (cir. hipertr. Hanot).
Prin perihepatită cronică-localizată. Prin perihepatită cronică-generalizată,
i) Charcot-Bouchard.
448
VICTOR. BABES
Este într'adevăr o frumoasă vedere de spirit, o frumoasă schemă, dar autorul însuşi recunoaşte că e departe de realitatea faptelor. In toate cazurile noastre, aflăm unul sau două cazuri, cu oarecare sforţare, pot intra în această clasificaţiune.
Cazurile noastre ne autoriză să facem mai multe diviziuni şi din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere clinic am avut: 1) ciroze cu ficat mic cu ascită şi fără icter (tipul cirozelor atrofice ale lui Laennec, aşa cum a fost schematizat de Dl. Charcot); 2) ciroze cu ficat mic, cu ascită şi cu icter; 3) ciroze cu ficat mare şi un icter cronic (ciroza hipertrofică a D-lui H a n o t) fără ascită; 4) ficat mare, ascită fără icter, şi 5) ficat mare, icter şi ascită.
Din punct de vedere anatomic macroscopic avem: 1) ciroze lobulate; 2) ciroze granulate; 3) în unele cazuri ambele forme amestecate, fie ciroza atrofică sau hipertrofică.
Din punct de vedere al histologiei patologice avem multe elemente de considerat; totuşi, după cum am văzut, elementul cel mai constant şi în legătură cu forma macroscopică a ficatului, sunt tocmai leziunile parenchimului. Astfel, în câte cinci cazuri de ciroză hipertrofică, avem hiperplazia celulelor ficatului, în două însă cu degenerare, dar păstrând încă semnele unei proliferaţiuni preexistente. In cirozele atrofice, procesul distrugător pare mai intens decât neoformaţiunea celulară.
Ca etiologie, aflăm în cazurile noastre foarte puţine date, ceea ce ne autoriză a presupune cauzele banale invocate de diferiţi autori. Prin aceasta, nu vrem să negăm că, pe lângă leziunile ficatului, s'au aflat în unele cazuri alcoolism sau malarie, dar într'o formă nu mai pronunţată decât la cele mai multe autopsii la noi în ţară, unde impaludismul este atât de răspândit. In două cazuri, s'au aflat ca antecedente sifilisul, dar numai unul a avut cicatrice sifilitice şi cu un raport între ciroză şi sifilis. Dar aceste diferite elemente etiologice nu ne pot servi de bază pentru împărţirea leziunilor care sunt diferite în cazurile cu aceeaşi etiologie. In tot cazul, atare antecedente cu mult mai pronunţate, de regulă, nu provoacă ciroza ficatului. Aşa că, pentru majoritatea cazurilor unde nu există aceste antecedente, trebue să căutăm originea sau cel puţin predispoziţiufiea pentru boală în altceva. In această privinţă, ne dau nişte indicaţiuni preţioase tocmai constatările histologice. Aceea ce ne isbeşte înainte de toate în cele mai multe cazuri de ciroză, e starea lobară l) a ficatului cu producere de lobi rotunzi
l) Aspect lobat (Nota Red.).
OPERE ALESE
449
destul de mari, care, dacă s'ar ivi în orice alt organ, s'ar privi fără ezita-ţiune ca nişte adenoame, adică formaţiuni glandulare parenchimatoase.
Şi am putut constata că tocmai în urma desvoltării acestor tumori se atrofiază restul ficatului pe când caracterul adenomatos al acestor formaţiuni e probat prin proliferarea vie şi neoformaţiunea parenchimului ficatului. Din aceste constatări, rezultă că un moment important la producţiunea jenei grave a circulaţiunii venoase sau biliare, care se află la ciroze, depinde în mare parte de formaţiunea sau de desvoltarea acestor tumori. Nu este îndoială că avem totodată şi semne de inflamaţiune în aceste cazuri de ficat lobulat; dar ştim că orice tumoare, dacă produce jenă, este însoţită de ţesut embrionar analog.
Dacă privim astfel majoritatea cazurilor noastre, trebue să stabilim alt element etiologic care ar fi acelaşi ca pentru alte tumori, anume tumori adenomatoase multiple, adică p proliferabilitate enormă, cauzată probabil printr'un viciu în planul architecturii ficatului. Acest element, ca şi pentru alte tumori, va rămâne latent mult timp fără să dea naştere la o ciroză în cazurile când ficatul nu va fi expus la cauze mai apropiate de iritaţiune, alcoolism, malaria etc; în alte cazuri încă se poate ca abnormitatea aceasta să se desvolte sub forma de ciroze lobulare fără niciun alt element mai ■apropiat, iaşia că, din «acest punct de vedere, cauzele invocate de sautori tar veni în planul al doilea şi etiologia celor mai multe din ciroze, cel puţin ale noastre, s'ar rezuma într'o desvoltare vicioasă a ficatului ca element pre-dispunător sau chiar şi determinant, dându-se cauzelor determinante admise astăzi o importanţă mai mică.
Această vedere se confirmă chiar prin faptul că, la foarte mulţi indivizi, aceleaşi cauze toxice sau infecţioase, chiar mai intense, nu dau naştere la ciroză, pe când la indivizii predispuşi, aceeaşi cauză, într'o intensitate mult mai mică, determină boala.
închizând acest capitol trebue să recunoaştem insuficienţa cunoştinţelor noastre despre ciroze şi trebuinţa de a se lucra mai mult în această direcţiune, cam neglijată actualmente.
ADENOMUL FICATULUI
In cazurile menţionate mai înainte, neoformaţiunea era mai diseminată, producându-se în puţini lobuli; în cazurile următoare, este mult mai comună, este leziunea predominantă, constituind adevărate tumori.
Dacă numele de adenom e nou, se cunosc fapte care au fost în mod deosebit interpretate de mai multă vreme. Rokitansky (1855) a sem-
29. Opere alt se
450
VICTOR BABES
OPERE ALESE
451
nalat cel dintâi existenţa unor tumori circumscrise, uşor  de enucleat, compuse din ţesut hepatic de nouă formaţiune. Wagner (1861), Klob (1865) şi F r i e d r e i c h au descris cazuri analoage, sub numele de hiper-plazie nodoasă multiplă a ficatului. Griesinger (1863) a descris un caz de tumori adenoide ale ficatului, întâiul caz studiat microscopiceşte de Rindfleisch. Lancereaux (1867) a publicat şase cazuri de tumori maligne. F o r s t e r, W a ldeyer, Thierfelder observaseră în unele cazuri de icter grav nişte nodozităţi galbene, cu contur mamelonat, proeminente pe un fond de induraţiune brună, şi pe care ei le considerau ca părţi mai puţin atinse; dar la 1877, Leviţki şi Brodowsky x) au găsit în asemenea nodozităţi semne de proliferare a celulelor ficatului, în acelaşi timp diapedeză, formaţiune nouă de canalicule biliare şi de vase sanguine încât considerară procesul ca inflamator, ca o hepatită parenchimatoasă acută. Orth nu admite ca hepatite productive decât cirozele; nodulii hiper-plazici sunt numai semnul unei neoformaţiuni compensatoare sau anomalii congenitale de desvoltare; adenomul după D-sa este o tumoare malignă ca şi epiteliomul2). In 1876, 1878 şi 1879, în trei memorii succesive, d-nii Kelsch şi Kiener3) precizează studiul hepatitei parenchimatoase, analogiile şi diferenţele ei cu adenomul, punându-le ca grade deosebite în aceeaşi serie de leziuni. Puţin în urmă (1880), S abourin a arătat că, în tuberculoză, se vede această evoluţiune nodulară, dar ajunge la ciroză (Hanot, Lauth). După D-nii Kiener, Kelsch,  precum  observase  şi DL Strauss mai înainte, această proliferare a parenchimului ar preceda neo-formaţiunea fibroasă.
Dl. C h. S ta b o u ir i n în teza D-sale 4) conchide asupra naturii inflamatorii a adenomului, contrar opiniunii lui O r t h care îl consideră ca epiteliom. Adenomul ar deveni numai atunci malign, când perforează pereţii vaselor şi produce tumori metastazice. Aceasta ar constitui transiţia între adenom şi carcinom.
Proliferare vie a celulelor cu formaţiune nouă de lobuli în care celulele au tendinţa a, forma tuburi sau sunt mici, dense, cu protoplasma puţină
Observaţiunea Nr. 25. Nae Vasilescu, de 45 de ani, intră în Serviciul d-lui profesor dr. Stoicescu la 10 şi sucombă la 12 Februarie, 1893. Diagnosticul clinic a fost simfiză cardiacă. Bolnavul prezenta ascită, subicter, dureri hepatice, oaşecsie.
Anatomia patologică. Ficatul nu prezintă numai granulaţiuni, dar nişte lobuli mai
1) Virchow's Archiv, v. CXX.
2) Kiener et Kelsch, Mal. d°,s pays chauds, p. 666.
3) Arch. de physiol.
4) Contrib. ă Vetudes des Ies. du parench. hep. dans la cirrhose. Paris, 1881.
mari, ridicaţi la suprafaţă şi compuşi din lobuli mai mici de mărimea unui bob de mazăre sau alune. Atrofie neregulată şi prin aceasta ficatul e lobat; lobii însă sunt boselaţi, au ridicaturi mai mari decât la ciroza atrofică. Organul nu e mai tare decât în stare normală, cum e cel atrofie. Pe secţiune, se văd insule distanţate, separate de un ţesut uniform, rozaceu. In jurul vaselor un ţesut cicatricial care devine mai rar spre periferie şi în mijlocul acestui ţesut formaţiuni rotunde, dar comprimate aşa că formează poligoane la secţiune. Fiecare lobul are un aspect diferit: unii galbeni aproape ca sulful şi alţii verzui şi între aceştia, toate nuanţele de coloare. Ca mărime, unii sunt ca alunele, alţii ca mazărea. Toţi sunt bine capsulaţi şi cu cea mai mare înlesnire se pot scoate aceşti lobuli ce formează ca o substanţă cremoasă, ca un fel de pomadă aproape cazeoasă. Are mai mult aspectul şi consistenţa unui chiag vechi în stare de necroză, de distrucţiune. Aceşti lobi nu au vitalitate mare, sunt palizi ca foile veştede. Afară de micşorarea de volum a ficatului nu are nimic a face cu ciroza atrofică.
Ţesutul cicatriceal porneşte dela vase, iar ceea ce reprezintă ţesutul ficatului nu arată nici urmă de structura ţesutului ficatului. Se vede că au mai fost elemente răspândite ici şi colo deoarece vezica e plină cu bilă. Un caracter există aici şi care nu se vede în cazurile de asemenea natură: a) înlocuirea ficatului aproape în întregime cu ţesutul nou, şi b) ficatul e micşorat în timp ce în cazurile când ficatul este înlocuit cu asemenea ţesut totdeauna e mărit de volum.
Pe suprafaţa mucoasei esofagiene, se văd foarte multe eroziuni mici, miliare, în unele părţi, mucoasa e semănată cu puncte fine negre, formate din sânge macerat. Pe toată suprafaţa, se desemnează în mod foarte vizibil, un număr mare de vene, foarte dilatate şi foarte sinuoase. :;
Examenul histologic. Capsula îngroşată, endoteliul peritoneal foarte îngroşat, a devenit aproape cubic şi formează mai multe straturi. Sub capsulă, care e destul, de uniformă, vine un strat de ţesut embrionar destul de gros în care există im număr mare de canalicule biliare, apoi ţesutul embrionar se prelungeşte în profunzime, formând câteodată adevăraţi noduli, şi circumscrie nişte lobuli ai ficatului ajungând uneori până în contact imediat cu celulele ficatului. Unii lobuli prezintă o infiltra-ţiune a celulelor cu mult pigment; arhitectura Îobulului e deranjată; vena centrală nu se mai poate observa; nucleii celulelor ficatului sunt destul de bine conservaţi. Intre trabeculele celulelor există spaţii mai mari, ce conţin celule endoteliale şi leucocite în număr mai mare.
Ţesutul interstiţial în general e foarte îngroşat şi conţine noduli embrionari. în mijlocul cărora există vase şi canalicule biliare cu proliferaţiune a epiteliului. In alte părţi, vedem în mijlocul nodulilor embrionari câteva trabecule sau o reţea mică de celule epiteliale pigmentate cu nucleii conservaţi. In mijlocul organului însă, -aspectul lobulilor e de multe ori cu totul diferit şi anume între trabeculele subţiate şi foarte pigmentate se văd grupe de celule care au toate semnele unei proliferaţiuni şi unei organizaţiuni noi, constituind nişte formaţiuni aciniforme la secţiune sau probabil tubi, şi celulele devin aproape cilindrice.
Alţi lobuli arată proliferaţiuni cu totul în sens diferit adică celulele ficatului devin mult mai mici, devin mai dese şi formează trabecule mai scurte şi mai groase Şi pot ajunge ca celulele limfatice, mici, cu puţină protoplasma şi cu nucleu bine colorat.
452
VICTOR BABES
La periferia Iobulului, sunt celule cu nuclei umflaţi, vacuolizaţi.
Alţi lobuli în fine, cu mult mai măriţi, arată o proliferaţiune în sensul ca nucleii trabeculelor sunt dedublaţi, formând două şiruri de celule mai mici la periferia trabeculelor care sunt mărite.
Proliferare însemnată a celulelor hepatice producând canalicule biliare noi şi lobuli atipici globuloşi, capsulaţi, care comprimă restul ficatului
Observaţiunea Nr. 26.... Dumitru Ch..., de 48 de ani... locuind în Cerna-Vodă, intră în Serviciul D-lui profesor Kalinderu îa 15 Noembrie 1890. Cu patru luni mai înainte au început dureri în epigastru, cu sensaţiune penibilă de greutate în abdomen, apoi dureri în abdomen şi dureri în umărul drept. Cu încetul s'a desvoltat ascita, circulaţiunea venoasă subcutanată a devenit evidentă. Coloraţiune subicterică a conjunctivelor, coloare brun-galbenă a pielei. Stare de slăbiciune generală. Ficatul trece cu 10—12 cm sub coaste şi începe dela mamelon; marginea dură, neregulată: suprafaţa acoperită cu ridicaturi mai mari şi granuloasă; freamăt particular datorit perihepatitei. Splina trece de 4—5 cm sub coaste şi e dură, netedă. Turburări digestive, constipaţiune; mici tumori hemoroidale; scaune colorate. Urina icterică, nu are albumină nici glucoza, dar multe urate. Al doilea timp la baza cordului, în focarul aortei, mai isbucnitor. Arterioscîeroză pronunţată. In trecutul bolnavului nu aflăm decât impaludismul; ereditate bună. La 13 Decembrie deodată, bolnavul se simte rău, ascita creşte repede şi moartea vine cu semnele unei emoragii interne. Diagnosticul clinic, cancer al ficatului.
Autopsia (făcută de unul din noi când era internul acelui Serviciu). Cadavru bine desvoltat, rigiditatea persistă încă după 24 de ore dela moarte; coloraţiune subicterică a pielei şi conjunctivelor. Pupilele dilatate. Torace lăţit, abdomen desvoltat; venele subcutanate aparente. Ţesutul celular subcutanat infiltrat cu puţină serozitate gălbuie; muşchii atrofiei, palizi, decoloraţi.
Din abdomen, se scurge o mare cantitate de lichid seros întâi, apoi din ce în ce mai roşiatic, amestecat cu sânge, care ocupă părţile declive; la urmă curge mult sânge necoagulat.
Pulmonii cenuşiu-bruni, cu o reţea subpleurală neagră bogată, sunt la secţiune mai pigmentaţi. Ganglionii mediastinali conţin de asemenea mult pigment negru. In pericard 40—50 g lichid seros, foiţa viscerală prezintă câteva placi albe, tendinoase. Cordul contractat, cu pereţii rigizi, brun-gălbui, nu conţine decât prea puţin sânge; valvulele subţiri.
Ficatul mării, de două ori cât volumul normal. Suprafaţa neregulată, acoperită cu noduli de mărimi diferite, dela un bob de linte până la un ou de găină. Ficatul întreg e lobulat sau mai bine lobat; nicăieri nu se vede un loc unde ţesutul hepatic să nu fie atins de această ilobulaţiune. Dacă facem abstracţiune de tumorile (mai mari, ficatul prezintă aspectul ficatului lobulat al copiilor sau al unui ficat cirotic cu noduli foarte mari şi foarte bine limitaţi; dar această distincţiune e cu atât mai greu de făcut, cu cât transiţiunea între Îobulii cei mai mari şi tumori este abia sensibilă. Pe «când Îobulii cei mici au aspectul unui ficat uşor cirotic, nodulii mai mari devin mai palizi, mai alburii, câteodată rozaţi şi de o consistenţă mai moale, difîuentă sau păstoasă, cu aspect ateromatos. Tumorile sunt unele bine limitate, ca încapsulate, pe când altele sunt, din contră, rău limitate.
OPERE ALESE
453
Lobul stâng este foarte hipertrofiat prin prezenţa unor tumori mari, confluente, - care înîocuesc ţesutul hepatic. Tumorile cele mari prezintă o mare diferenţă de consistenţă şi de degenerare între ele; dar  mai multe au aspectul gălbui, cazeos, cu adevărat infarcte. Intre aceste tumori se întinde un ţesut fibro-tendinos care este, ca şi cel ce separă Îobulii ficatului, cirotic. In acest ţesut se găseşte încă un altfel de tumori diseminate, de mărimea unui bob de linte şi mai mari, care nu formează ridicaturi la suprafaţa de secţiune, de o consistenţă mai mare, ca o carne, de o coloare cu totul neagră. Printre tumorile cele mari se observă câteva care au focare emoragice şi printre cele mai superficiale se vede unul care a dat loc, prin ruptura capsulei, la revărsarea sanguină din cavitatea peritoneală.
Vezicula biliară conţine puţină bilă negricioasă, care se scurge liber în duoden. Mucoasa stomacului şi a intestinului palidă.
Splina de 2—3 ori mai voluminoasă ca obişnuit; capsula sbârcita, îngroşată, cu perisplenită veche; substanţa de coloare brună, mai tare, trabeculele mai groase.
Examen histologie. Ficatul arată sub microscop un aspect cu totul particular, este anume lobulat şi ţesutul interstiţial, foarte îngroşat, se prezintă ca un ţesut cu totul sclerotic, fără celule, cu fibre groase, cu canalicule şi vase obstruate. Câteodată, se vede în loc de vase, pigment galben sau chiar negru. Câteva vase au un endo-teliu umflat cu masse hialine granuloase care astup.ă lumenul şi peretele trece fără margine vizibilă în ţesutul conjunctiv. Acest aspect se schimbă într'un mod foarte vizibil la periferia lobulilor; aici, s'a format o cantitate mare de canalicule, aşa că ocupă mai mult decât jumătatea ţesutului, fiind în legătură cu straturile periferice ale celulelor hepatice. Canaliculele acestea sunt căptuşite cu epiteliu cilindric aproape . cubic şi lumenul lor este mai uniform; câteodată se văd trabeculele hepatice în mijlocul ţesutului interstiţial. de  unde pornesc atare canale. Ţesutul interstiţial arată însă, la periferie, o proliferare embrionară foarte însemnată precum şi o dilatare a capilarelor, formând între lobuli un neregulat ţesut angiomatos.
Leziunea cea mai bătătoare la ochi există în interiorul parenchimului. Putem zice că acest parenchim e de două feluri: sunt lobuli hepatici şi grupe de celule hepatice învelite de straturi groase de ţesut conjunctiv ca  la ciroza atrofică, dar celulele păstrând forma şi integritatea lor. In alte locuri, ţesutul conjunctiv a com-• primat Îobulii într'un sens  numai, încât sunt turtiţi, cu celule comprimate. Intre aceşti lobuli mai mult sau mai puţin normali, există într'un mod destul de difuz un alt sistem de lobuli iar formaţi din celule hepatice, dar învăluite cu o capsulă de ţesut conjunctiv mai groasă,  care împreună cu capsula  lor, comprimă parenchimul ficatului, desvoltându-se pe contul său. Lobulii aceştia, de mărimea lobulilor hepatici, câteodată mai mari sau mai mici, au o formă rotunzită prin proliferarea elementelor constitutive. De multe ori, când devin confluente mai multe, se nasc focare de ra-moliţie în mijlocul lor pe când dela centru spre periferie, există o continuă proliferare spre ţesutul conjunctiv. La periferie, ţesutul conjunctiv al capsulei e cu totul liber de celulele hepatice, nu conţine nici vase şi comprimă puţin celulele neoformate. Lobulii aceştia sunt formaţi din grupe de celule mult mai groase decât trabeculele de celule ale ficatului, mai mult rotunzite şi cu oarecare tendinţă  de a se grupa la periferie ca o glandă, dar nu prezintă niciodată un lumen.
454
VICTOR BABES
Aceste grupe de celule câteodată formează şi reţele sau trabecule dar totdeauna mai groase, câteodată cu îngroşărî, colorate în violaceu cu hematoxilină; având un aspect particular şi prin mărimea celulelor şi prin coloraţiunea intensă a protoplasmei şi prin neregularitatea dispoziţiunii lor, neţinând l) tipul radiat şi formând reţele sau noduli rotunjiţi fără nicio regulă. Intre ele, există foarte puţin ţesut, numai câte o linie dublă, indicând vasele capilare care se află în jurul lor.
In unele locuri, putem constata lobulii ficatului în mijlocul cărora există o proliferare a celulelor, cu tendinţa de a forma nişte tubi sau nişte globi în sensul celor descrişi şi care dela centru, se propagă spre periferie comprimând celulele ficatului, producându-se în acelaşi timp îngroşarea şi sclerozarea capsulei de neoplazie. Pe când în unele locuri — se şi observă cu ochii liberi — sunt focare de acest ţesut ramolit, putem constata cu microscopul că aceşti lobuli degeneraţi sunt intim amestecaţi cu lobulii ficatului nedegeneraţi în acest sens.
Nu este îndoială în acest caz, că avem de a face cu un ficat Iobulat cirotic primitiv, cu pigmentaţie particulară a ţesutului interstiţial, cu obstruarea vaselor; o proliferare foarte însemnată a elementelor hepatice, care devin de multe ori canalizate şi produc, în mijlocul chiar al unui lobul, atipia particulară a elementelor Îobulului, care devine globulos, capsulat şi comprimă restul ficatului.
Dacă în primul  din .aceste cazuri, dîstincţiunea între ciroză şi adenom, ar fi dificilă, în cel din urmă iar fi greu de făcut diagnosticul între adenom şi cancer. In primul caz, ficatul are aspectul macroscopic foarte asemănător cu al cirozei lobulate, cu deosebirea numai că lobulii sunt miai mari, miai palizi şi uneori înmuiaţi la partea lor centrală; de «altfel, ţesutul interstiţial e bine desvoltat, ca în ciroză, înconjurând şi formând o capsulă strânsă lia grupe de lobuli şi la lobulii izolaţi. In al doilea caz, hiperplazia ta mers miai departe, ajungând â constitui, ici colo, nişte tumori de mărimea unui ou; făcând abstracţiune de aceste câteva tumori mai mari, restul ficatului tare un aspect identic cu cel dinainte. Se vede bine însă transiţiunea dela lobulii aproape normali, până la cei mai mari. Tumorile cele mari ar fi greu de deosebit de nişte tumori canceroase. Un element important este încapsularea şi prezenţa celorlalte leziuni, care indică natura tumorilor.
Din punctul de vedere al histologiei patologice, în amândouă aceste cazuri aflăm aceleaşi elemente ca şi în ciroză. Proliferarea celulelor hepatice este aci mai intensă şi atinge aproape toţi lobulii. De altminteri, găsim şi aici aceleaşi forme de proliferaţiune pe care le-am descris cu ocaziunea cirozei.
]) Nerespectând dispoziţia (Nota Red.).
OPERE ALESE
455
CANCERUL PRIMITIV AL FICATULUI
Deşi Sabourin cel dintâi l) a expus mai clar şi a demonstrat originea inflamatorie a adenomului şi strânsa lui rudenie cu cancerul, totuşi Brissiaud 2) a publicat întâi istoria unui bolnav de 72 de ani, la care s'a desvoltat un cancer, începând cu mulţi ani înainte prin ciroză. D-sa dă mai multe figuri histologice, cam schematice, arătând apariţiunea ţesutului adenomatos în sânul cirozei şi apoi desvoltarea cancerului din ţesutul adenomatos, prin metatipia epiteliului şi formaţiune de alveole din dispozi-ţiunea anterioară care era tubulară. După acest autor, este incontestabil că cirozele — ca şi gastrita cronică — orice aspect ar lua, sunt în stare să se transforme în cancer; în evoluţiunea lor către malignitate, adenomul e
linia de unire necesară.
Această părere nu este admisă de autorii clasici. Totuşi în privinţa originii, Z i e g 1 e r, O r t h, Weichselbaum, ca să cităm pe cei mai noi, admit că se poate desvoltă cancerul procedând3) sau din canaliculele biliare, sau din celulele proprii ale lobului hepatic. D-nii H a n o t şi G i 1-bert 4) într'un studiu întins asupra tumorilor ficatului, admit o singură origine, din celulele ficatului, nu şi din canalele biliare. Ca şi autorii citaţi D-nii H a n o t şi G i 1 b e r t deosebesc macroscopiceşte 3 feluri de cancer primitiv al ficatului; cancerul masiv, cancerul modular şi adeno-carcinomul sau cancerul cu ciroză; din punct de vedere histologic deosebesc două forme: alveolară şi trabeculară.
Vom reveni mai pe larg asupra acestor diviziuni după ce vom fi expus cazurile noastre. De pe acum, putem spune însă că, din studiul nostru, reiese că originea carcinomului poate fi şi în canaliculele biliare. Formele macroscopice observate de autorii de mai sus le-am aflat şi noi, dar adenomul, pe care D-nii HanotşiGilbert îl pun între cancere, l-am descris în capitolul precedent. In ce priveşte dispoziţiunea histologică a diferitelor elemente, am aflat forme variate precum se va vedea din expunerea cazurilor.
Relativ la patogenie, părerea abia emisă de Sabourin, susţinută de Dl. B r i s s a u d printr'un singur caz, credem că este în mare parte cea adevărată şi, cu oarecare îndreptări, va putea fi bine documentată prin cazurile noastre. Prin numeroasele cazuri aduse de noi, sperăm că vom atrage atenţiunea anatomopatologiştilor în această direcţiune.
1) Th. de Paris, 1881.
2) Arch. gen. de med., 1889, p. 129.
3) Cu   punct  de  plecare   (Nota Red.).
4) Etudes sur Ies  maladies  du fote. 1888.
456
VICTOR BABEŞ
OPEEE ALESE
457
Pentrucă teoria parazitară a cancerului e mult răspândită astăzi, am căutat a nota cu băgare de seamă toate formaţiunile neobişnuite aflate în diverse cazuri şi am reprodus pe planşa I-a mai multe atare formaţiuni, care poate vor avea vreun rol oarecare în desvoltarea carcinomei. Totuşi, unele din ele fac mult impresiunea unor celule alterate, care e natural să se afle în regiunile unde există o proliferare aşa de vie a elementelor preexistente.
Vom începe descrierea cazurilor cu o observaţiune de adenocarcinom, unde nu mai e adenom, unde alături cu leziunile cirozei se află o proliferare celulară, care nu mai are limite precise, nu mai e capsulată, care este atipică şi metatipică, dând şi tumori metastazice.
Toate cazurile noastre sunt cancere primitive. Am exclus cu îngrijire pe toate acelea unde primitivitatea cancerului ar fi fost îndoioasă.
Proliferarea celulelor hepatice constituind tumori formate din trabecule atipice,
cu celule polimorfe
Observaţiunea Nr. 27. Iorgu Săulescu, de 29 ani, intră în Serviciul D-lui Dr. Buicliu la 14 Mai şi sucombă la 19 Mai 1892. Autopsia se face de personalul Serviciului, iar la institut, s'a adus numai un fragment din ficat. Ficatul era mare, cu capsula îngroşată şi conţinea mul'e tumori de mărimi variate, dela 1 cm până la 5—6 cm diametru, gălbui, dure, fără margini bine determinate, dând un suc eremos prin răzuire. In celelalte organe nicio urmă de neopîazie.
Histologia. Partea examinată e relativ mai intactă, deşi ficatul e granulos, cu o capsulă îngroşată. Sub capsulă, este un ţesut embrionar ce separă capsula de lobuli. In mijlocul acestui strat sunt mulţi lobuli mici, foarte bine izolaţi ca în ciroza atrofică, însă celulele au nuclei inegali, de multe ori cu semne de proliferare. Tot la periferie, se află trabecule de celule hepatice ce intră în ţesutul interstiţial cu tendinţă îa proliferarea nucleilor; alţi lobuli au infiltraţie grăsoasă mai cu seamă la periferie.
Aproape de ţesutul carcinomatos, ţesutul interstiţial este îngroşat, vasele sanguine şi limfatice dilatate, canaliculele biliare înmulţite şi în mijlocul ţesutului interstiţial ţesut embrionar dispus ca nişte foliculi. Lobuîii cu celulele comprimate, fiecare cu câte o picătură mare de grăsime, sunt separaţi printr'o capsulă de ţesut conjunctiv şi prin celule hepatice turtite.
Tumoarea e compusă de un fel de acini sau de trabecule turtite care sunt formate de mai multe straturi de celule; cele periferice radiate spre centru, cu o formă cilindrică, adică, cu oarecare tendinţă de a forma glande sau tuburi. Alteori, trabeculele sunt formate de un singur şir de atari celule, unde se poate distinge bine baza celulelor, pe când partea lor liberă e limitată de o membrană fină ce pare a fi endoteliul unor capilare mici. O particularitate faţă cu ţesutul ficatului e că partea tumorii se colorează mai bine  în albastru. Tumorile mai vechi lasă a se distinge
mai greu structura lor. Celulele foarte mari, ce se văd în unele trabecule neoplazice, au mai mulţi nuclei neregula-ţi; substanţa cromatică se grupează in jurul unui nu-cleol roşu palid sub formă de picături roşii închis, pe când nucleolii altor celule se colorează în roşu închis. Se află locuri unde ţesutul a intrat mult în lobuli producând un ţesut sclerotic uniform în care se află grupe de celule hepatice turtite sau izolate. Pe lângă părţile neoplazice, mai mult sau mai puţin trabecuîare, există tumori cu forma tubulară, cu lumen mic dar tot cu bande ondulate pe care s'a grupat câte un strat de celule cilindrice.
Este interesant de studiat începutul unor mici tumori în interiorul unor lobuli sănătoşi. Aceste tumori se recunosc prin coloraţia albastră a nucleoluîui unor grupe de celule în interiorul unui lobul, iar celulele hepatice dimprejur sunt deja puţin comprimate deşi în unele locuri avem impresiunea ca şi când celulele de nouă formaţiune nu ar proveni din celulele ficatului ci ar fi datorite unei invaziuni de celule din spaţiile biliare între celulele hepatice. In alte părţi, se poate constata direct trecerea celulelor ficatului în celule neoplazice, adică un trabecul se prelungeşte spre tumoare, nucleii celulelor devenind mai mari, cu nucleol mai uniform,   de coloare vânătă, trabeculele devin mai mari decât cele hepatice normale, cu celule mai mari, mai distanţate, iar spre centru, celulele devin cilindrice. Nucleolii neoplazici în toate părţile se disting de cei normali prin colorabilitate, prin mărime şi prin multiplicitatea lor. Abia se văd, între trabeculele tumorii, mici fascicule reduse la o linie pe care se grupează celulele. Pe când îa început nucleii sunt mari, veziculoşi, mai târziu sunt mai retractaţi, mai mici, dar totdeauna păstrează nucleolul bine colorat.
Proliferarea celulelor ficatului formând tuburi cu epiteliu cilindric, neregulat; metastaze la hi tul ficatului
Observaţiunea Nr. 28. Velicu Stan, de 52 de ani, cismar, intră în Serviciul D-lui Dr. FI. Teodorescu la 1 Octombrie 1890. La început, prezenta numai ficatul mărit fără. dureri; după puţin timp, ficatul a crescut şi mai mult şi a devenit dureros. Ma-titate începând cu un deget sub mamelon şi trecând cu două degete sub coaste; latura dreaptă a toracelui mai bombată; venele superficiale dilatate. Cu două luni înaintea morţii au început a se simţi tumori pe suprafaţa ficatului, a apărut o co^o-raţiune icterică pe* conjunctive şi puţină febră seara. In urină, nu s'a aflat albumină; patru puncţiuni exploratoare au rămas negative. La 17 Ianuarie 1891, bolnavul sucombă.
Autopsia. Cadavru masculin, de constituţie mediocră; musculatura atrofică; gâtul mai lung, subţire, părul cărunt; toracele larg puţin ridicat; abdomenul întins, foarte • puţin escavat, conţine 2 1 lichid clar citrin. Corpul tiroid, mic, palid, conţine puţină substanţă coloidă. Mucoasa laringelui, faringelui şi traheei palidă, acoperită cu puţină, mucozitate. Pulmonii prezintă aderenţe la pereţii toracici, mai ales îa dreapta, unde aderă uşor şi de diafragm; marginile anterioare puţin umflate; părţile posterioare şi superioare infiltrate cu mult lichid clar puţin roşiatic amestecat cu mult aer. Pericardul conţine foarte puţin lichid clar. Cordul mic, contractat; în locul mantalei de grăsime este acoperit mai ales la stânga cu un fel de ţesut gelatinos gălbui. Cordul stâng, puţin dilatat, musculatura puţin atrofică. Inelul fibrocartilaginos al aortei este îngroşat şi puţin calcaros. Stomacul foarte atrofie, contractat, mic ca un
458
VICTOR BABES
OPERE ALESE
459
intestin, abia având lumen. Există, puţine aderenţe între stomac şi ficat, unde s'a format un coagul de 6—7 cm diametru, brun, mai palid la periferie, iar Ia centru mai roşu, de consistenţă pulpoasă.
Lobul drept al ficatului e aproape substituit în părţile convexe de o tumoare rotunzită, având un diametru de 18 cm care se ridică la suprafaţă ca o emisferă cu limite puţin lobulate, sau chiar drepte, uniforme.
Tumoarea e de coloare vânătă, cea mai mare parte e gris-verde, compusă din mai mulţi lobi confluenţi de aceeaşi coloare, dând un aspect mai mult marmorat. Unii lobi ai tumorii au o coloare de sulf, apropiindu-se de consistenţa unui chiag, pe când restul e de consistenţa cărnii, aproape pulpoasă. in jurul tumorii celei mari, sunt tumori mai mici diseminate, care devin de altfel de aceeaşi consistenţă cu cea mai mare, dar uneori sunt mai hiperemice; la o distanţă mai mare devin din ce în ce mai mici. Căile biliare sunt libere. Pe faţa inferioară este o tumoare ce aderă de peretele vezicii biliare. Splina puţin mărită, sbârcita, mai consistentă.
Rinichiul mic, de coloare roşu-brun, puţin mai consistent; intestinele subţiri contractate; mucoasa şi peritoneul injectate, conţin puţine fecale.
Diagnostic anatomopatologic. Cancer primitiv masiv al ficatului cu metastaze locale.
Examen histologic. In părţile neocupate de carcinom, vedem ţesutul interstiţial puţin îngroşat şi o proliferare a canaliculelor biliare. Lobulii prezintă o dilatare însemnată a capilarelor intralobuîare cu îngroşarea pereţilor, celulele ficatului fiind distruse şi înlocuite, în parte de pigment, în parte cu o proliferare evidentă a nucleilor.
In mijlocul lobulilor se nasc tumori microscopice producând o compresiune a celulelor ficatului dimprejur. Aici, se poate urmări cu mare preciziune cum de o parte celulele trabeculelor ficatului proliferează, intrând în tumoare şi fo-mând în mijlocul lor un lumen tubular, iar pe de altă parte, cum proliferează endoteliile capilarelor intralobuîare. Prin acest proces, se naşte ţesutul tumorii, format de o parte de nişte tuburi conturnate căptuşite cu un fel de epiteliu cilindric, uneori foarte larg şi precis.
Intre celulele proliferate ale acestor trabecule canalizate, se află formaţiuni ovale de un diametru până la 5/100 mm cu o membrană precisă şi având o protoplasma vacuolară, semănând mult cu sporospermiile, nu se poate însă exclude şi posibilitatea că ar fi nişte nuclei foarte hipertrofici.
Dacă examinăm tumorile mai mari, putem să le recunoaştem aceeaşi origine şî structură ca la nodulii mici. Anume, putem constata bine şi aici prezenţa formaţiunilor ovale descrise. Aceste formaţiuni nu dau reacţiunea celulelor, ci mai mult a unor nuclei colosali şi se vede adesea, în locul unui nucleu, o grupă de nuclei în interiorul unei protoplasme uniforme.
Legătura intimă a tumorii cu celulele ficatului nu permite nicio îndoială că tumoarea aceasta s'a format dintr'o proliferare vicioasă a celulelor ficatului producând formaţiuni tubulare mai întâi, sau trabeculare şi care constitue ţesutul tumorii celei mari şi a tumorilor mici. Şi acest fapt vorbeşte pentru originea primitivă a tumorii constatată şi macroscopiceşte.
Credem că această origine ne dă dreptul a presupune că tumoarea a început cu un adenom şi îi putem da prin urmare numele de adeno-carcinom. Nu ne putem pronunţa însă asupra însemnătăţii celulelor şi a nucleilor giganţi, care, existând dela începutul desvoltării tumorii, poate să aibă oarecare rol primitiv la formaţiunea ei.
Ficat Iobulat, ţesut interstiţial sclerotic; proliferaţiune vie a celulelor ficatului, invadând spaţiile preexistente ale ţesutului interstiţial şi formând tuburi neregulate
Observaţiunea Nr. 29. — D. X., din clientela D-lui profesor Kalinderu, sucombă la 25 Mai. La 26 Mai — prin stăruinţa D-lui profesor — s'a făcut necropsia şi s'a trimis ficatul la Institutul de Patologie.
Ficatul e mare, marginile îngroşate, suprafaţa marmorată din cauza unor tumori mici până la 1 cm diametru, albe, fără să proemine, uneori confluente şi între ele, coloarea ficatului roşu-brună. Acelaşi aspect marmorat la secţiune; părţile albe se pierd fără margini bine determinate în ţesuturile vecine şi dau prin răzuire un suc lăptos.
Cercetare histologică. In cazul acesta vedem că ţesutul ficatului este înlocuit în mod difuz de un ţesut de neoformaţiune care însă s'a substituit în parte trabeculelor de celule hepatice, lăsând aproape intact ţesutul interstiţial precum şi scheletul aşa zicând fibros, îngroşat, al lobulilor. Acolo unde mai există celulele ficatului şi dispo-ziţiunea ficatului încă apreciabilă, constatăm înainte de toate o îngroşare sclerotică foarte însemnată a ţesutului interstiţial, cu puţine celule destul de distanţate, turtite şi cu proliferarea pe o scară mai limitată a canaliculelor biliare. Trabeculele celulelor ficatului sunt mult deranjate în sensul că lobulii întregi sunt neregulaţi ca formaţiune, au pierdut forma rotunzită şi au devenit lungueţi, cu  margini confluente. Celulele sunt mai mult păstrate la periferie pe când spre centru, pornind dela vena centrală, s'a format un ţesut conjunctiv uniform care ocupă jumătate din lobul. In mai multe locuri, şi anume acolo unde se prepară invaziunea neoplaziei. vedem în mijlocul ţesutului interstiţial sclerotic producându-se o proliferare mai vie a celulelor şi o infiltratiune.de ţesut embrionar. Trabeculele celulelor ficatului sunt distanţate iarăşi printr'un ţesut conjunctiv, care se   desvoltă la periferie de-a-îungul  capilarelor intralobuîare, spre centru, spre ţesutul conjunctiv pornit dela vena centrală. Ţesutul conjunctiv produce o distanţare a celulelor, care altfel nu sunt modificate mult; apoi vine o zonă. intermediară de celule cu o cantitate mare de grăsime; la periferie, trabeculele sunt iar distanţate din cauza invaziunii ţesutului conjunctiv şi a unor elemente embrionare.
Putem zice că nu există niciun lobul al ficatului care să nu fie atins de neo-plazie, dar într'un grad foarte diferit. Se vede că invaziunea elementelor tumorii începe la periferia lobulilor şi prima impresiune, pe care o căpătăm din raportul celulelor ficatului cu ale tumorii, este că celulele ficatului se transformă în elemente ale tumorii, adică vedem, că în apropierea tumorii desvoltate, unele grupe de celule hepatice proliferează şi din această proliferare se nasc elemente mai mici, mai izolate, cu nucleii mai coloraţi, cu mai puţină protoplasma, colorată puţin în albastru nu în roşu ca celulule ficatului, cu tendinţa de a forma canale; dar se poate totuşi observa că celulele ce se nasc din celulele ficatului au încă o coloare roşiatică, care însă dispare din ce în ce mai mult, în raport cu diferenţierea. In acelaşi timp, trabeculele devin
460
VICTOR BABES
OPERE ALESE
461
mai largi încât celulele care există la periferia trabeculului lasă un lumen mai mic sau mai mare; celulele însă, la început cel puţin, nu formează o căptuşeală regulată, cu suprafaţa egală din partea îumenului, ci sunt distanţate, aşezate neregulat.
Afară de aceasta, printr'o proliferare neregulată, există celule chiar în interiorul acestui lumen, şi aici anume se pot observa celule cu kariokineze. Mai departe, există aici şi alte celule ceva mai mari cu protoplasma palidă, cu nucleu mai mic, foarte colorat, înconjurat de corpusculi cam de 1 p, rotunjiţi, înconjurând nucleul, câte 5—6 într'o celulă. In acelaşi timp cu această proliferare a celulelor hepatice, se constată şi o invaziune de elemente mici, migratoare, rotunde, cu nucleu unic sau fragmentat, în jurul, sau chiar în interiorul lobulilor hepatici.
In mai multe părţi, se văd celulele neoplaziei invadând în mod secundar, unii lobuli ,şi elementele ficatului care degenerează în urma acestei invaziuni. Se poate observa că şi această invaziune secundară se servă mai mult de trabeculele preexistente, pentrucă vedem în acestea elementele tumorii amestecate cu elementele ficatului în degenerare, cu granulaţiuni grase, cu nucleii pigmentaţi.
Pe această cale, se întâmplă ca cea mai mare parte a lobului ficatului conţine, în loc de celule hepatice, celule modificate, adică cu tendinţa de a forma canale cu atât mai pronunţate cu cât mai departe se află ţesutul neoplazic de originalul din celulele hepatice şi, examinând invaziunea acestor elemente în interiorul trabeculelor aproape normale, abia mai aflăm o analogie între celulele neoplaziei şi ale ficatului, care în urmă şi aici prezintă o reacţiune, sub formă de vie proliferare celulară, faţă cu această invaziune.
Trebue notat aici că ţesutul conjunctiv intralobular se modifică în mod evident }{ caracteristic sub influenţa neoplaziei, colorându-se mai bine cu hematoxilină, devenind mai rigid şi mai gros fără însă ca acest caracter embrionar pe care-1 prezenta la .început sau înaintea invaziunii" carcinomatoase să fie menţinut.
Cazul acesta ne prezintă o formă particulară a carcinomului care, fără îndoială, era precedat de o ciroză însemnată (o lobulaţiune) a ficatului, căci tumoarea ca atare se află în toate părţile, chiar acolo unde carcinomul e desvoltat, e foarte vechi. Aici vedem mai clar decât la orice alt az că elementele carcinomului se pot substitui elementelor ficatului şi numai în unele locuri putem constata (că originea acestor elemente vine din celulele hepatice. Cu cât mai mult se depărtează proliferaţiunea de tipul celulelor hepatice, cu atât mai mult capătă caracterul tubular, întrebuinţând însă tot mereu ca stromă sau schelet ţesutul conjunctiv îngroşat al ficatului, pe care îl modifică însă într'un mod particular, fără a-i da un caracter embrionar. Numai la începutul invaziunii, vedem o reacţiune din partea ţesutului sub formă de proliferare, din partea parenchimului precum şi din partea ţesutului conjunctiv.
Ar fi greu de decis care e geneza sau mai bine care este îndemnul formaţiunii carcinomului. Rămâne însă foarte probabil că starea anormală, sclerotică, lobulaţiunea ficatului să fi produs la un moment dat o reacţiune atipică a parenchimului din care, fără îndoială şi-a luat originea neoplazia. Suntem cu atât mai autorizaţi a admite o atare geneză considerând că tot ficatul şi aproape fiecare lobul este invadat de neoplazie şi arată chiar o proliferare în sensul producerii tumorii.
Ici colo,' s'au aflat nişte corpusculi particulari în jurul nucleului, care ar putea fi interpretaţi ca nişte paraziţi, cazul însă nu este propice, nu se pretează la o urmărire .în sensul parazitismului.
Cancer cu ciroză, proliferare vie a celulelor hepatice, mai puţin pronunţată
a canaliculelor biliare
Observaţiunea Nr. 30. Constantin S----, de 40 de ani, muncitor, intră în Serviciul D-lui profesor Dr. Kalinderu la 18 Octombrie 1889, suferind de ascită, cu mărire de volum a ficatului şi a splinei, datând de 3 luni; ficatul e dur, cu suprafaţa neregulată, dureros la presiune, bolnavul e slăbit şi are icter. Se pune diagnosticul: Neoplasm al ficatului cu ciroză. Necropsia se face de noi la 11 Noembrie.
Autopsie. Cadavru de constituţie mediocră, sistem osos bine  desvoltat, musculatura atrofiată. Gâtul lung şî slab, toracele destul de ridicat însă scurt. Pupilele inegale: cea dreaptă contractată, cea stângă dilatată. Craniul bine conformat, oasele craniene îngroşate, diploeîe îngroşat, lama vitroasă injectată, cu  puţine emoragii; suturile oaselor nu se mai văd decât pe părţile laterale; în locul suturilor s'au format chiar nişte osteofite. Meningele foarte edemaţiate. Cerebrul este format, mai ales în lobul frontal, de circumvoluţiuni cu mult mai ridicate decât în  stare normală, şanţurile însă sunt mult mai late şi conţin mult lichid meningeal. Circumvoluţiunile . sunt palide, meningele se desfac uşor, afară de o mică porţiune foarte limitată unde substanţa cerebrului a aderat la meninge. Substanţa cerebrului mai puţin consistentă. Straturile optice, corpul striat, protuberanta şi pedunculii cerebrali sunt ca şi în stare normală. Artera carotidă  internă în  interiorul  cavităţii craniene se taie cu greutate, cea stângă e dilatată, pereţii săi infiltraţi  cu un fel de subctanţă calca-roasă, dură.  Arterele dela  baza craniului  prezintă plăci  gălbui, parte calcaroase, parte ateromatoase. Artera silviană, d°şi calcificată, se rupe uşor. Corpul tiroid puţin mărit, brun-roşiatic, granulos la secţiune. Mucoasa faringelui şi laringelui, injectate.
Pulmonii palizi, marginile anterioare puţin mai injectate; părţile posterioare aderente, părţile inferioare flasce ca pielea, comprimate, de coloare vânătă şi conţin încă puţin aer. La suprafaţa pulmonilor, se desenează destul de clar reţeaua limfatică interlobulară. Pulmonul stâng conţine mai mult sânge decât cel drept; în mijlocul său, se observă o porţiune în care parenchimuî e puţin umflat, cu o suprafaţă granulată, se ridică puţin deasupra nivelului secţiunii conţinând mai mult sânge şi nu mai pluteşte în apă. In jurul bronhiilor, părţi congestionate difuze. La dreapta, părţile posterioare ale pulmonului sunt ma'i flasce, de coloare vânătă, aproape neagră, puţin hiperemice, cu o suprafaţă de secţiune granuloasă.
Pericardul conţine puţin lichid seros, limpede; cordul mic, venele de pe suprafaţă dilatate, ondulate; arterele înconjurate de un ţesut cenuşiu; la suprafaţa cordului, plăci albe tendinoase. Musculatura de grosime normală, de coloare brună, mai palidă. Auriculul stâng conţine sânge semicoagulat. Valvulele sunt ca şi în stare normală. Apendicele xifoid e ridicat şi formează o escavaţie. Peritoneul parietal injectat, cavitatea lui conţine lichid limpede, citrin. Splina mărită, capsula îngroşată, sbârcită; substanţa cu aspect uniform, pulpa de coloare brună închisă, se scoate cu greu. Stomacul dilatat, conţine resturi de substanţe alimentare verzui, mucoasa acoperită
462
VICTOR BABES
OPERE ALESE
463
cu mucozităţi foarte aderente albui, suprafaţa mamelonată, prezintă în acelaşi timp eroziuni mici, cu margini subţiri, albe, cu puţină roşeaţă împrejur şi acoperită cu un precipitat ca drojdia de cafea; sunt însă şi ulceraţiuni cu o bază mai galbenă, netedă, de o lărgime de l/2 cm înconjurate cu o zonă de reacţiune destul de evidentă. Mucoasa piloruîui de o coloraţie ardoazată negricioasă, musculatura sa îngroşată de o luciditate de slănină, puţin mai transparentă. Comprimând vezica biliară, bila străbate cu înlesnire căile şi se varsă în duoden. Mucoasa intestinului gros e de coloare uniform cenuşie, plicele mai lungi, mai flasce, ţesutul submucos mai flasc, puţin îngroşat. Restul intestinelor prezintă îngroşarea musculaturii şi a mucoasei.
Ficatul mai mărit în diametrul vertical, care e de 13 cm, suprafaţa neregulată, . noduroasă; nodozităţile mai pronunţate în lobul drept. Restul ficatului e dur, granulat, cu pete şi noduli mici de mărimea unui bob de linte, alb-gălbui, în mijloc injectate. Nodulii mai mari au în mijloc o depresiune şi o injecţiune şi pătrund în profunzime sub forma unei tumori alb-gălbui, de consistenţă dură, rău limitată, şi din care obţinem, când radem cu cuţitul, un lichid roşiatic cremos. Cea mai mare parte a ficatului e substituită de aceste tumori confluene în profunzime. Restul ficatului e puţin granulat, mai flasc, mai rezistent la tracţiune, de coloare gălbui-brună. La hilul ficatului, ganglionii limfatici sunt măriţi, de coloare albuie, cu un conţinut suculent lăptos. Nici vezica biliară, nici conductele secretorii, nici pancreasul nu arată vreo urmă de neoplazie.
Rinichii de mărime normală, capsula se desface uşor, suprafaţa puţin injectată, mamelonată, de coloare vânătă; substanţa corticală şi medulară destul de uniformă, brune palid. Capsulele suprarenale au o suprafaţă de secţiune foarte caracteristică; o linie dreaptă din care porneşte un fel de ramificaţiuni cu o gaură în centru şi cu două feluri de substanţe.
Examenul histologic. Ficatul în genere prezintă aspectul unei ciroze cu îngroşarea şi proliferarea ţesutului interstiţial în mai multe locuri şi anume în apropierea tumorilor. Pe când într'o depărtare oarecare dela tumoare mai cunoaştem bine trabeculele celulelor hepatice, cu nuclei puţin proliferaţi şi cu protoplasma plină cu pigment, cu dilatarea însemnată a vaselor şi anume a căilor biliare intralobuîare şi cu compresiunea venelor centrale, apropiindu-ne de tumoare vedem că îngroşarea ţesutului interstiţial devine din ce în ce mai mare nu numai prin apariţia unui ţesut embrionar abundent care pătrunde între trabeculele celulare periferice, dar putem nota, pornind probabil dela căile biliare, o proliferare de celule eplteliale, câteodată cilindrice, altă dată globuîoase, care curând formează massa cea mai mare a ţesutului interstiţial, formându-se din aceste celule dopuri dense sau ramificate,   sau insule în mijlocul acestui ţesut. La marginile tumorii, se observă mai bine modul  de formaţiune a neoplaziei: aici se vede că aceasta nu e totdeauna interstiţială şi de multe ori putem urmări degenerarea celulelor hepatice în mijlocul lobulilor. Câte un tra-becul mai izolat începe a prolifera, aşa încât în loc de 10 celule cel puţin, cât formează această ramificaţie, se naşte prin înmulţirea  celulelor o formaţiune rotundă comprimând celulele dimprejur, constituită la periferie de celule neregulate prin compresiune reciprocă, bine colorate, cu mult mai mici, cu nucleu bine colorat, de multe ori în kariokineză. In mijlocul acestui focar ramolit, aproape cistic, există b massă
7\
de celule mai mult libere, rotunde, de aceeaşi provenienţă. De multe ori, putem constata că aceste formaţiuni încep cu apariţia kariokinezei în interiorul unui trabecul de celule hepatice.
In alte locuri, neoplazia se formează la periferia Îobulului şi cu concurenţa foarte activă a ţesutului embrionar. Trabeculele cu toată proliferarea celulară, devin canalizate, formând în acest caz nişte canale neregulate cu celule comprimate la periferie, ramificate şi înconjurate cu un ţesut embrionar dens. Aceste canale de nouă formaţiune se disting totdeauna foarte pronunţat de canalele biliare normale sau chiar proliferate.
Un alt mod de formaţiune al tumorii şi care se află alături de celelalte, constă într'o proliferare mai mult uniformă a unui lobul întreg. Lobului se măreşte considerabil, devine rotund, înconjurat cu o zonă groasă de ţesut embrionar şi toate celulele hepatice sunt proliferate, aşa că abia se mai cunoaşte protoplasma, încât avem numai reţele formate de celule dense, cu nucleu oval, de multe ori în mitoză, abia cu urme de protoplasma.
In alte părţi, iar avem o concurenţă de invaziune a ţesutului conjunctiv de-a-iungul vaselor în interiorul lobulilor şi o proliferare foarte neregulată, dar generală a celulelor hepatice. Probele pentru această origine a elementelor careinomului ne sunt date prin prezenţa multor lobuli hepatici în care putem urmări, începând dela centru, proliferarea celulelor hepatice aproape generală, lăsând- numai câteva grupe mici de celule neatinse, pe când spre periferie nu vedem decât o proliferare vie păstrând însă caracterul celulelor hepatice.
Aşa dar vedem aici, reprezentate mai multe forme şi grade ale proliferaţiunii ţesutului hepatic pentru formarea careinomului. într'un grad cu totul secundar, vedem participarea canaliculelor biliare, pe când esenţa sau partea cea mai mare a elementelor neoplaziee e produsul unei proliferaţiuni vii a celulelor ficatului însuşi. Şi aici putem distinge o proliferare centrală şi alta periferică, cea periferică fiind întotdeauna însoţită de proliferarea embrionară a ţesutului interstiţial.
Splina. Ţesutul conjunctiv e format din celule abundente, fusiforme, e destul de compact, şi comprimă foliculii; spaţiile venoase devin subţiri şi se prezintă mai mult sub forma de vase cu margini paralele.
Alveole semănând cu  canaliculele biliare,  dispuse uneori  în mod radiat;
celulele polimorfe
Observaţiunea Nr. 31. Costache Marin, de 40 de ani, intră în 1888 în Serviciul D-lui profesor Kalinderu. Bolnav de 3 luni, caşectic, cu icter, ascită şi edem al membrelor inferioare; ficatul mare. In trecut a suferit de sifilis şi reumatism; boala actuală a început cu turburări dispeptice.
Autopsia. Pielea colorată în galben, abdomenul umflat şi în formă de bisacl) printr'o linie deprimată, transversală, care trece pe sub ombilic. In pleura stângă puţin lichid sanguinolent. Pulmonul foarte congestionat, cu 2—3 tuberculi cretacei la
i) Desagi (Nota Red.).
464
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE.
vârf; la dreapta aderenţe pleurale, congestiune mai puţin intensă a pulmonului şi câţiva tuberculi cretacei la vârf. In pericard puţin lichid sanguinolent. Pe suprafaţa cordului puţină grăsime. Miocardul e gelatinos, de coloare brun-verzuie şi foarte friabil. Valvulele colorate de pigmenţii biliari, mitrala are marginea liberă puţin îngroşată. Lichid sanguinolent se scurge la deschiderea cavităţii abdominale. Epiplonul, verde închis, aderă de foiţa parietală a peritoneului.
Ficatul e mărit şi de o coloraţiune negru-verzuie, cu totul diformat, fiind semănat cu mici proeminenţe printre care se văd nişte nodozităţi galbene. Volumul acestora variază dela un bob de mazăre până la dimensiunile unei portocale. La secţiune, se. vede ficatul înţesat de tumori de diferite mărimi, galbene şi foarte numeroase de o formă variabilă, unele sunt dure iar altele, mai voluminoase, sunt degenerate şi înmuiate la centru. La hilul ficatului vena portă e obstruată de o substanţă grun-ţuroasă, galbenă moale, care se întinde în interiorul ficatului într'un focar de aceeaşi natură. Vezica biliară proemină şi conţine multă bilă. Canalul cistic este astupat la origine printr'un proces inflamator, care pare a proceda din vena portă foarte dilatată la acest nivel. Canalul coledoc e permeabil în toată lungimea sa şi la îmbucătura în duoden.
Stomacul contractat, nu prezintă nicio modificare notabilă; pilorul şi cardia normale; mucoasa puţin tumefiată şi acoperită cu un strat de mucozităţi. Pancreasul, colorat în verde e normal. Splina mărită- prezintă alteraţiunile exterioare ale unei perisplenite. Rinichii congestionaţi, coloraţi puţin în verde, capsula se desface uşor. Intestinul subţire, mezenterul şi jumătate din intestinul gros nu prezintă nicio modi-ficaţiune. In regiunea sigmoidă mucoasa începe a deveni congestionată şi umflată şi porţiunea rectală a intestinului gros e semănată de exulceraţiuni superficiale neregulate. S'a căutat în toate organele fără să se găsească vreo urmă de leziune ana-loagă cu a ficatului.
Examenul histologie. Există o îngroşare însemnată a ţesutului interlobular şi o infiltraţiune de pigment în lobul, mai pronunţată la periferia Iobulului, formând trom-busuri foarte mari, galbene uniforme în interiorul spaţiilor preformate şi uneori grupate chiar; pe de altă parte, sunt trombusuri vizibile chiar, cu ochiul liber în interiorul canaliculelor de un diametru de 0,5 mm. In aceste canalicule, se găsesc şi celule epiteliale fără nuclei, gălbui şi altele mai uniforme, lucide, iar infiltraţia biliară se continuă în vecinătatea acestor canalicule.
La periferie; elementele sunt grupate în mod concentric în jurul nodulilor.
Ţesutul intralobular e constituit de celule hepatice confluente granuloase, infiltrate cu pigment galben şi care şi-au pierdut nucleii. Vena centrală este abia vizibilă. La periferia lobulilor, se află un strat de celule embrionare între care există un număr mare de canalicule biliare de nouă formaţiune şi grupe de celule hepatice izolate. Ţesutul interlobular este uniform şi conţine puţine celule şi vase dilatate, dar în mai multe locuri se văd grupe rotunde de celule embrionare; câteodată în jurul vaselor se constată noduli formaţi de un ţesut embrionar. Afară de aceste elemente, de multe ori se văd nişte vase a căror natură e greu de precizat, de mărimi diferite, conţinând masse dense de globule hialine, mari de Spf coloraţie foarte intens prin safranină.
Canaliculele biliare sunt înmulţite, pe când celulele epiteliale ce le tapetează sunt degenerate. Aproape de lobuli, de multe ori se constată o ditataţiune a lor şi
înmulţirea celulelor epiteliale, dar nu se poate constata trecerea lor imediată în inte^ riorul carcinomului. Nodulii tumorii mai mici, mai neregulaţi, sunt formaţi din alveole care se aseamănă cu canaliculele biliare, cu celule mai mici, mai bine colorate, cilindrice-sau poliedrice, polimorfe şi de multe ori aceste alveole au un lumen central* Alveolele sunt dense şi despărţite una de alta printr'un ţesut embrionar, însă starea aceasta embrionară a nodulilor se modifică şi anume printr'o proliferare endogenă, adică din peretele alveolelor trec vase fine în interiorul alveolei, învelite de -un strat de celule cilindrice, aşa că prin acest procedeu se formează alveole mai mari, în iute-1 riorul cărora se află o dispoziţie radiată, încât prin aranjamentul prelungirilor papili-forme cu vase, ne dau aspectul de lobul hepatic.
De multe ori acest aspect de lobul hepatic e format de lobuli carcinomatoşi ale căror celule nu se mai colorează, ci devin uniforme şi confluente. In afară de aceste elemente se găsesc şi formaţiuni noi, canaliculate ce formează grupe dense de cana-licule cu totul identice cu canaliculele biliare, însă cu un epiteliu mai mic, mai neregulat, însă mai bine colorat. Unele grupe de aceste canalicule trec adesori în interiorul lobulilor descrişi mai sus.
Proliferarea vie a canalelor biliare cu formaţiune de canalicule neregulate, uneori umplute cu celule polimorfe
Observaţiunea Nr. 32. Adolf Speier, de 40 de ani. .., bolnav de 3—4 luni, intra în Serviciul D-lui profesor Măldărescu în 1887. Caşectic, icteric, hipocondrul drept mai proeminent; ficatul trece cu 4 degete sub coaste şi e dur şi neregulat, dureros la presiune. Urina scăzută, icterică, fără albumină*
Necropsia. Cadavru foarte slăbit, de coloraţiune galbenă; membrele inferioare şi abdomenul, tumefiate, contrastează cu membrele superioare şi toracele ce sunt atrofiate, oasele malare proeminente, ochii duşi în fundul orbitelor. Dura mater icterică, cu puţină serozitate în meninge. Substanţa cerebrală consistentă şi anemiată.
Cordul e turtit, flasc şi în interior coagule moi, negre. Endocardul colorat verzui, valvulele normale, însă cele mitrale mai îngroşate. In pericard puţină serozitate. Baza pulmonului drept congestionată şi mai rezistentă, iar pe pleura diafragmatică se găsesc mici noduli. Deschizând abdomenul, ai cărui pereţi sunt subţiaţi, se scurge o cantitate însemnată de lichid galben.
Ficatul e mărit, dur şi toată suprafaţa sa e presărată de tumori de diferite mărimi, ajungând până la aceea a unei mici portocale. Aceste tumori de coloraţiune galben-verzuie, formează uşoare ieşituri la suprafaţa organului, mai abundente pe faţa superioară. La secţiune, substanţa tumorilor e de o coloraţiune gălbuie, destul de moale, prezentând în unele părţi puncte verzi. Aceste tumori sunt mai mari şi mai numeroase în lobul drept. Ţesutul ficatului e colorat în verde de bilă. Vena cavă e cuprinsa în ţesutul ficatului, dar e liberă. Vena portă prezintă aproape de-hilul ficatului un coagul negru, moale. Canalul coledoc e puţin mai dur şi dedesubtul îmbucăturii canalului cistic,se găseşte lumenul său dispărut printr'o compresiune exterioară exercitată de un ganglion hipertrofiat. Deasupra acestui punct, se găseşte atât canalul coledoc, cât şî canalul hepatic şi cistic, dilatate şi pline cu o bilă verde îngroşată. Canalul hepatic, îa intrarea sa în lobul drept, prezintă o ieşitură fungu-oasă, colorată
30. Opere alese.
466
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
467
în verde şi produsă prin substituirea unei părţi din peretele său de ţesutul canceros, provenită din contactul cu c tumoare canceroasă de mărimea unei nuci, moale, des-voltată în parenchimuî hepatic. Vezica biliară foarte întinsă, conţine o bilă consistentă, pereţii ei nu oferă nicio a-lteraţiune. Ganglionii dela hilul ficatului măriţi Îk volum şi în atingere *cu vasele.
Pancreasul e puţin indurat şi colorat în verde. Splina nu e mărită, capsula e puţin îngroşată. Stomacul contractat prezintă vase dilatate sub mucoasă. Intestinele dilatate de gaze, fără leziuni. Pe peritoneul perihepatic, se găsesc mai multe nodozităţi canceroase mici: vezica biliară şi toate celelalte organe din abdomen nu au tumori canceroase.
Examenul histologic. Caracterul cel mai însemnat ce se observă cu microscopul este 'forma difuză a neoplasmului, ceea ce de altminteri se observă şi cu ochii liberi. Părţile ce par mai puţin atacate sau chiar neatacate deloc, trec fără margine bine limitată în interiorul neoplasmului. Câteodată pete albe care se află în ţesutfurile mai sănătoase în aparenţă, de o mărime diferită, câteodată abia vizibile, sunt precum se constată sub microscop, deja atinse de neoplazia canceroasă. In ceea ce priveşte geneza boalei şi a neoplasmului, examenul microscopic ne dă mai multe desluşiri. Studiind ţesutul care nu este încă atacat de neoplasm, găsim leziunile următoare:
Lobulii de regulă sunt mai mici decât în stare normală, pe când ţesutul interlo-buîar e foarte îngroşat, diametrul lobulilor fiind de 81 \x\ vena centrală e câteodată obliterată şi alteori dilatată.
In jurul venelor suprahepatice, celulele hepatice sunt de regulă infiltrate cu granulaţiuni galbene pigmentare şi afară de aceasta, între celule se află spaţii dilatate, unde se vede că vasele intralobuîare sunt umplute cu trombusuri de granulaţiuni amorfe de pigment de mărimi deosebite. Partea periferică a lobulilor pare a fi normală, dar cu totul la periferie, se mai află aceeaşi leziune ca în centru. De multe ori, o parte din lobuli e deranjată, sau, cu alte cuvinte, un segment al lobulilor este substituit de un ţesut străin, care prin lipsa aranjamentului radiat şi prin lipsa de pigmentaţie, bate la ochi chiar cu o mărire mică. Dacă studiem punctele unde se întâlneşte acest ţesut anormal cu ţesutul lobulilor, observăm că celulele hepatice, caracterizate prin pigmentaţie şi prin dispoziţiunea lor, nu trec în celulele neoplasmului ci formează o reţea care devine tot mai rară, deş^ celulele rămân, prin prelungiri, în legătură una cu alta şi celulele neoplasmului se afla numai în găurile formate de aceste celule, aşa încât trebue să presupunem că nu celulele hepatice au devenit canceroase, dar că dela periferie la centru a avut loc o invazie de celule carcino-matoase intercelulare. Trebue să ne întrebăm, dacă nu cumva vasele limfatice sau cele biliare conţin în interiorul lobulilor celule canceroase. Părerea noastră e că celulele de nouă formaţiune se află în interiorul vaselor, pentrucă pe de o parte se vede o proliferaţiune a celulelor plasmatice care mărginesc aceste vase şi pe de altă parte, canaliculele biliare intralobuîare sunt de regulă umplute cu pigment biliar, aşa încât dacă elementele carcinomatoase ar fi în interiorul acestora, ar trebui ca ele să se afle imediat în vecinătatea masselor pigmentate, pe când se poate constata că totdeauna sunt despărţite, de o parte, de celulele hepatice şi de altă parte, de massele pigmentate, printr'o membrană continuă, ce corespunde peretelui vascular.
Altfel  se   petrece  desvoltarea  ţesutului  neoplazic  în ţesutul  interstiţial. Aici constatăm înainte de toate nu numai o îngroşare foarte însemnată prin ţesut fibros,
prin noduli formaţi de un ţesut embrionar şi care se află imediat în jurul vaselor, dar partea cea mai însemnată a hipertrofiei este cauzată printr'o hiperplazie a canaliculelor biliare şi prin tumoare, adică putem constata că tumoarea se află la început în ţesutul interstiţial, trecând după aceea în modul descris mai sus în interiorul lobulilor. Câteodată putem urmări începutul formaţiunii neoplasmului din nişte canalicule interlobulare. Anume vedem uneori că canaliculul hiperplazie ramificat, apro-piindu-se de periferia lobulilor, se dilată şi celulele ce tapetează canalul devin mai neregulate, embrionare şi astupă îumenul, iar în interiorul lumenului se văd adeseori celule cu figuri kariokinetice. Forma şi mărimea celulelor corespunde celulelor carcinomatoase. Este dar probabil că tumoarea se poate desvoltă dintr'o transformaţiune a epiteliului canaliculelor biliare, dar totdeauna se vede că neoformaţiunea, ajunsă la o anumită desvoltare, părăseşte aceste canale şi intră în interiorul lobulilor fără a transforma celulele hepatice care se privesc ca epiteliul canaliculelor biliare, din contră, le comprimă şi intră de sine stătătoare în spaţiile preformate ale ţesutului lobular.
Dacă căutăm a studia tumoarea deja formată, vedem uşor că avem aface cu formaţiuni ce imitează glandulara. De regulă avem aface cu alveole, cu canale de un diametru foarte diferit, tapetate de celule de regulă mici, de un diametru foarte inegal, dela 8 la. 15 pt. Aceste celule permit totdeauna să recunoaştem forma cilindrică, câteodată mai lungă, alte ori mai mica, formând o serie simplă la suprafaţa internă a alveolei, adică suprapusă formaţiunii canaliforme. Insă şi Îumenul alveolelor de multe ori conţine celule, şi anume de regulă sunt mai mari, conţinând nuclei cu forme kariokinetice. Mulţimea acestor forme kariokinetice ne arată că tumoarea este într'o proliferaţiune foarte vie, ceea ce. a contribuit fără îndoială mult" la pronunţarea acută, în timpul din urmă, a simptomelor generale şi la mărirea organului.
Afară de aceste celule se află, ca la mai multe carcinome, un număr mare de celule de o mărime şi o formă străină. In interiorul alveolelor, lângă celulele carcinomatoase, vedem de multe ori formaţiuni mult mai mari, cu protoplasma colorată, de o formă foarte diferită, rotunde, ovale sau piriforme, câteodată cu un nucleu oblong! Credem că aceste formaţiuni, ce constitue o parte însemnată a tumorii şi se află şi în locurile unde începe infiltraţia carcinomatoasă, observate în mai multe cazuri de carcinom, au o importanţă esenţială în procesul informativ al neoplasmului. In figura i a planşei VII a e figurată o atare formaţiune cu reţea cromatică desvoltată şi cu două vacuole, conţinând nişte nuclei cromatici hialini; asupra lui există o celulă cu figura kariokinetică, iar restul figurii e format de peretele unei alveole, tapetat cu celule cubice de nouă formaţiune.
Lângă aceste formaţiuni, de multe ori se văd celule cu forme kariokinetice şi-câteodată în jurul lor, se află un fel de substanţă omogenă. Figura j din planşa VII a arată un cuib format din 4 celule foarte mari, cu un diametru de 30 jx, cu protoplasma omogenă, necolorată, ocupând un spaţiu preformat într'un ţesut normal sau aproape normal, cu nuclei mari granuloşi şi formând partea cea mai avansată a cancerului în ţesuturile vecine. In afară de formaţiunile acestea, se mai văd în interiorul alveolelor masse mai mari de o substanţă hialină foarte tare, colorată prin safranină.
Stroma, adică {esutuî celular ce se află între alveolele neoplasmului, este de o natură foarte diferită. Unde tumoarea se desvoltă în ţesutul interlobular, alveolele vor
468
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
469
fi înconjurate de acest ţesut, compus din fibre rigide strălucitoare; unde tumoarea se află într'unuldin nodulii inflamatori sau formaţi de celule embrionare în ţesutul interstiţial, alveolele vor fi înconjurate de un ţesut embrionar. In locurile însă unde tumoarea e mai compactă şi formează noduli mari, se înţelege dela sine că o parte mare din tumoare se va afla în locurile ce corespund lobulilor. Şi aici vom putea constata că stroma e pigmentată şi formată mai cu seamă de urmele celulelor hepatice şi de puţin ţesut conjunctiv ce corespunde pereţilor vaselor sau canalelor în care se află neoformaţiunea.
Nu e fără interes ca să studiem în cazul de faţă şi dispoziţiunea celulelor care prezintă kariokineză. Putem zice în general că se prezintă în această tumoare în mod neregulat, dar totuşi putem constata un fapt comun, adică de regulă figurile kariokinetice se află acolo unde tumoarea este mai înaintată în acea direcţiune şi de ordinar direcţia kariokinezei e transversală pe peretele alveolei ceea ce se poate constata prin faptul că lamele sau coroana figurii e paralelă cu această direcţiune.
E de remarcat că, în multe locuri,. în interiorul tumorii, se află vacuole mai mari, care corespund dilataţiunii însemnate a canaliculelor biliare, tapetate cu un epiteliu cilindric şi în interiorul lumenului, se ridică papile lungi de asemenea cu un epiteliu lung, cilindric şi căpătăm aceeaşi impresiune ca şi când am avea de a face cu vacuolele şi chisturile produse la iepurii de casă prin prezenţa coccidiilor. Acest aspect e cu atât mai just cu cât şi aici de multe ori, celulele cilindrice sunt înlocuite de massele mari protoplasmice despre care am vorbit mai sus. Peretele acestor formaţiuni este compus de un ţesut fibros rigid, conţinând puţine celule, ici şi colo grupe de celule embrionare; dar în interiorul acestui ţesut, anume în apropierea vacuolelor amintite, se văd lobuli întregi, formaţi de alveole glandulare, tapetate cu celule cilindrice. Aici se află mai multe celule degajate şi intrate în lumenul glandelor oi kariokineză în sensul descris.
Am putea zice că această dispoziţiune adevărat chistică se află în apropierea venei porte şi corespunde nodulilor celor mai mari. In interiorul ţesutului conjunctiv ce separă aceste grupe glandulare se află mai multe canalicule cu epiteliu foarte regulat.
Formaţiune glandulară atipică şi proliferare vasculară pornind din ţesutul interstiţial
Observaţiunea Nr. 33. Anica G. Vlad, de 30 de ani, muncitoare, intră în Serviciul D-lui profesor dr. Măldărescu la 3 Octombrie' 1890 şi i se pune diagnosticul de insuficienţă mitrală; sucombă la 13 Octombrie.
Necropsia arată un cancer primitiv al ficatului.
Ficatul foarte mărit, prezintă pe suprafaţă, noduli albi, care prin secţiune lasă pe lama cuţitului un suc alb cremos; în centru, se găsesc porţiuni cu totul înmuiate şi transformate într'o massă galbenă-cenuşie cremoasa, care conţine granulaţiuni mai dure. Marginile organului cam neregulate. Există şi părţi cu consistenţa mărită pe care Îobulii ficatului se desenează bine, limitaţi de un ţesut interstiţial îngroşat, puţin roşiatic/ In aceste părţi suprafaţa ficatului e granulata, în profunzime organul e congestionat, vasele din centrul lobulilor foarte dilatate.
Examenul histologie. Sub microscop, aspectul ficatului e foarte variat; sunt lobuli cu vase foarte dilatate, cu aspect angiomatos3; alţi lobuli şi-au pierdut colorabilitatea cu colorile de anilină; în alţii celulele par a fi pe cale de proliferaţiune. Ţesutul interstiţial e şi mai modificat, anume în toată întinderea ficatului se constată tendinţa spre proliferare a căilor biliare; această proliferare se poate urmări atât în apropierea tumorii, cât şi în interiorul lobulilor cu proliferaţiune vasculară, aşa că tumoarea e constituită prin concursul unei formaţiuni glandulare atipice şi a unei proliferări de ţesut vascular pornind din ţesutul interstiţial al ficatului. In mijlocul tumorii, nu se mai poate constata provenienţa masselor epiteliale neregulate şi abia despărţite de ţesutul inter? stiţial vascularizat.
Proliferare vie a celulelor hepatice, alături cu o neoplazie de origine necunoscută
Observaţiunea Nr. 34. Sevastiţa Georgescu, de 50 de ani, intră în Serviciul D-lui dr. Fi. Teodorescu la 14 Mai 1891. Diagnoza clinică, ciroză hipertrofică. Sucomba la 19 Mai, printr'o pneumonie dreaptă.
Autopsia. Diagnostic. Carcinom masiv primitiv colosal al ficatului. Icter. Câteva emoragii cutanate şi pe mucoasa stomacală.
Descriere. Cadavru femerin, de constituţie iriijlocie, slăbit, tegumentele galben-verzui; extremităţi inferioare edemaţiate. Mucoasa faringelui şi laringelui palidă. Pulmonii aderenţi, palizi, flasci; cel drept mărit în volum, mai dens,4 infiltrat cu o serozitate aierată gălbuie. Cordul mărit, flasc; musculatura cordului stâng brun-cenuşie, fragilă. : * J / " '
Ficatul considerabil mărit, are o formă mai mult triunghiulară, vâHuttriunighiului corespunzând extremităţii drepte; diametrul transversal cel mare e de 36 cmy $ar cel antero-posterior de 11 cm. Parenchimul organului abia se mai poate recunoaşte şi e substituit de o substanţă de o coloare galbenă ca sulful, care în părţile centrale, ia un aspect reticulat şi e compusă din, mai mulţi lobi având până la 10 cm diametru. Numai la marginea dreaptă, mai există resturi din parenchimul ficatului. Suprafaţa lui e netedă, Îobulii sunt mai mari, de coloare cenuşiu-gălbuie. Ţesutul interstiţial, care îl separă, formează o reţea roşu-grisă. Nişte noduli carcinomatoşi mici şi masivi se află la stânga vezicii biliare, alţi noduli confluenţi ocupă convexitatea lobului drept. Splina puţin mărită, capsula mai groasă, zbârcită.
Stomacul dilatat, mucoasa injectată; în apropierea pilorului sunt şi echimoze mici. Căile biliare sunt libere. Vezicula conţine o bilă decolorată. Intestinele contractate, mucoasa lor ici colo injectată; intestinul gros conţine materii fecale galbene sere*-fluide. Rinichii mici, flasci; substanţa corticală gălbui-palidă, foarte fragilă; vasele mari injectate. Uterul aderent la trompe şi părţile vecine, organul e tare, vasele ateroma-toase. Vezica urinară dilatată. Oasele foarte fragile, măduva difluentă, transformată într'o substanţă cenuşie cremoasa.
Examenul histologie. Ceea ce a mai rămas din ţesutul ficatului e modificat - într'un mod particular: înainte de toate observăm o deranjare completă a dispoziţiunii lobulilor, produsă nu numai prin compresiune din partea tumorilor şi printr'o congestiune foarte însemnată, cu dilataţiune a vaselor mici şi mari, dar şi prin intercalarea unui ţesut conjunctiv de nouă formaţiune. Leziunea constă aici mai cu seamă în apariţiunea unui ţesut conjunctiv de-a-lungul venelor porte şi centrale   (supra-hepatice) în interiorul
470
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
471
căruia, se află o massă, de insule lungueţe formate din celule hepatice fără tendinţă a se forma canalicule biliare. Totuşi, mai cu seamă în jurul vaselor mai mari; există o proliferare a căilor biliare cu o proliferare evidentă a celulelor glandulare sau epite-li.ale (nucleii sunt înmulţiţi şi se colorează mai intens cu violet). Mare parte din ţesutul ficatului are aspectul unui angiom, celulele ficatului fiind cu totul suprimate şi nerămânând decât vasele intralobuîare dilatate, ici colo căptuşite cu celule mari şi pigmentate, câteodată umflate, cu nucleu mic, periferic. Celulele hepatice, care se mai pot recunoaşte la periferia lobulilor, au aparenţa a forma nişte trabecule în mijlocul vaselor dilatate.
In interiorul altor lobuli, se formează nişte noduli foarte mici rotunjiţi, cari nu sunt aitceva decât celule mici polinucleare semănând cu leucocitele şi cari învelesc trabeculele apropiate ale celulelor hepatice. Unele chiar intră în interiorul acestor celule, care au devenit uniforme, mai lucide şi pigmentate.
In. interiorul altor lobuli, se. află părţi circumscrise, noduli de altă natură, iar rotunjiţi, şi care ocupă un segment al Îobulului. Aceşti noduli sunt ■ formaţi dintr'o reţea de celule hepatice care se află pe cale de proliferaţiune, celulele fiind mai mici şi cu nucleu bine colorat în mijloc, ochiurile acestei reţele fiind formate din vase dilatate. Considerând dispariţiunea aproape totală a celulelor din lobul, aceste insule bine limitate de celule hepatice în proliferaţiune devin foarte bătătoare la ochi.
Tumorile propriu zise sunt totdeauna limitate de nişte straturi de celule hepatice comprimate. Se disting foarte bine prin coloarea lor particulară, adică nu numai celulele în. proliferare sunt mai bine colorate, dar chiar ţesutul conjunctiv are o structură aparte şi se colorează bine în albastru cu hematoxilină. Marginile nodulilor spre ficat sunt toarte precise şi formate din ţesut lamelos care încapsulează cu totul tumoarea; dar în unele părţi, limita nu este aşa de bine marcată şi avem impresiunea ca şi când celulele ficatului ar trece în celulele tumorii. Dacă însă examinăm mai în de aproape limita tumorii căpătăm impresiunea că celulele tumorii s'ar servi numai de trabeculele ficatului pentru propagarea lor. Nu putem ignora că, în apropierea tumorii, există o proliferare particulară a celulelor ficatului, adică aceste celule formează grupe şi trabecule mai mici dar mai groase şi se poate constata o proliferare a celulelor în sensul formării unui tub glandular, nucleii proliferaţi retrăgându-se la periferie şi partea subţire a celulelor rămânând spre centru, unde se vede câteodată şi un lumen mic. Câteodată, se vede că un atare trabecul transformat e întâmpinat spre tumoare de un alt trabecul de celule ale tumorii. Aceste celule sunt mult mai mici decât ale ficatului, cu nuclei mari, puţin oblongi, cu substanţă reticulată mai densă, cu puţină protoplasma, aşa că se disting bine de celulele hepatice cu nucleii lor veziculoşi şi cu protoplasma lor abundentă şi bine limitată.
Insă se vede că această cale a elementelor tumorii nu e cea ordinară şi se pare că, de regulă, elementele neoplazice se propagă pe alte căi, poate de natură limfatică, aşa încât ele se află lângă trabeculele hepatice.
Prin creşterea lor, elementele neoplazice au tendinţa a forma masse rotunde, mari, compacte, comprimând ţesutul dimprejur şi formându-se în acelaşi timp în jurul lor, un ţesut conjunctiv particular. Acest ţesut e format iar din trabecule de un ţesut conjunctiv mai mult uniform, sclerotic, cu puţine celule, cu fibre umflate şi cu rigiditate particulară. Pe când celulele neoplaziei, acolo unde nu sunt înconjurate de o cantitate mai mare de acest ţesut sclerotic, au tendinţa de a forma masse compacte, în interiorul
acestei strome, formează trabecule neregulate, mai rotunjite decât trabeculele ficatului. In interiorul masselor neoplazice mai mari există întotdeauna nişte masse mari de celule neoplazice; se vede că avem de a face cu un ţesut ramolit şi pe cale de sechestrare. De multe ori, în interiorul acestor părţi, există emoragie.
Celulele neoplazice, acolo unde sunt pe cale de proliferare vie, arată câteva celule în cariomitoză şi altă dată vedem între elementele rotunde câte o formaţiune lunguiaţă ca un bastonaş cu extremităţi rotunzite foarte colorat, şi aşa pare, în libertate între celule, ceva mai mic decât nucleul.
Trebue să ne întrebăm în cazul de faţă, dacă leziunile aflate în acest ficat în părţile neafectate de carcinom sunt cauzate de carcinom sau dacă existau înaintea careinomului. E greu să ne pronunţăm în această privinţă mai cu seamă fiindcă acest carcinom e de o dată lungă şi fiindcă stroma careinomului are caracterele unei formaţiuni vechi. Leziunile ficatului constau aici mai cu seamă într'o proliferare a ţesutului interstiţial, în parte cu o proliferare a căilor biliare în jurul vaselor, şi în parte cu o distanţare a celulelor ficatului la periferia Îobulului prin atare ţesut. Rămâne întrebarea dacă neo-formaţiunea celulelor hepatice în mijlocul lobulilor, cu tendinţa a forma aşa zicând lobul în lobul, însemnează o proliferare în sens neoplazic? La marginea tumorilor mai mari, nu putem judeca originea careinomului, neaflând începutul nici chiar acolo unde nu sunt încapsulate căci în atare părţi, avem de a face mai mult cu perforarea, cu irupţiunea ţesutului carcinomatos prin capsulă în interiorul ţesutului ficatului şi este interesant a constata drumul pe care 1-a ales invaziunea, adică în parte vasele limfatice şi în parte trabeculele de celule ale ficatului, care, faţă cu invaziunea, prezintă o proliferare însemnată cu kariokineză, ceea ce nu trebue confundat cu desvoltarea neoplaziei.
In genere putem zice că, în acest caz, celulele neoplazice se abat cu totul dela celulele ficatului încât bănuim că- chiar neoplaziile intralobuîare aflate precum şi proliferarea trabeculelor modificate nu sunt de aceeaşi natură cu tumoarea principală. Noi credem că trebue să distingem aici două feluri de neoplazii: una a cărei origine nu se poate urmări, formată de o stromă şi celule cu totul deosebite de celulele ficatului şi o altă neoplazie produsă prin iritaţiunea cronică produsă de tumori şi care se manifestă tocmai prin proliferarea vie a celulelor ficatului şi formarea în interiorul lobulilor a unor noduli care s'ar putea numi adenomatoşi.
Proliferarea celulelor hepatice şi a ţesutului conjunctiv
Observaţiunea Nr. 35. Anica Castriş, de 45 de ani, intră în Serviciul D-lui profesor Stoicescu la 29 Aprilie 1892 cu o stare generală rea, cu icter, ascită şi un ficat enorm. I se pune diagnosticul de carcinom al ficatului. La 8 August sucombă;"
Diagnostic anatomic. Carcinom primitiv al ficatului cu metastaze în pulmoni; uşoară pahîmehingită acută emoragică.
Descrierea autopsiei. Cadavru femenin, pupile egale, gât lung. Puţină coloraţie icterică. Lama internă a durei mater la nivelul circumvoluţiilor ascendente, acoperită cu pseudomembrane fibrinoase, subţiri, galbene şi emoragice. Substanţa corticală a protuberantei de o coloare cenuşie foarte pronunţată, substanţa medulară a cerebrului mai consistentă.
472
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
473
Cavitatea peritoneală conţine chiaguri de sânge şi în părţile declive sânge lichid. Corpul tiroid mare, palid. Mucoasa faringelui injectată, vânătă. Pulmonii liberi semănaţi cu noduli pănâ la 3 cm de coloare galben-citrin, de consistenţă pulpoasă, emoragici la periferie. Prin răzuire, se capătă un lichid cremos, galben-roşiatic; pe lângă aceştia mai există alte tumori, mai mici, aproape difluente galbene, bine limitate; asemenea noduli există şi la suprafaţa pulmonului stâng şi în plus un nodul mai mare în massa organului. Cordul flasc, brun, palid, fragil, conţine sânge lichid şi foarte transparent.
Ficatul se întinde mai jos de ombilic, iar nişte tumori aderente de ficat se întind până Ia regiunea iliacă stângă, cuprinzând aproape toată cavitatea abdominală şi deranjând dispoziţia intestinelor, valvula ileo-cecală fiind dată spre stânga. Diametrul transversal cel mai mare al organului e de 49 cm, cel antero-posterior de 37 cm, iar diametrul vertical de 35 cm. Organul cântăreşte 6,420 g. Are o coloraţie brun-cenuşie palidă marmorată; destul de rezistent, ţesutul conjunctiv este îngroşat pro ducând în parte o induraţie difuză, în parte formaţiune de mici puncte galbene, ţesutul interstiţial fiind injectat. Pe când părţile acestea (lobul stâng al ficatului) nu prezintă decât un mic nodul în partea inferioară; partea dreaptă a lobului drept ocupată de tumoare de 30 cm lungime pe 26 cm lărgime şi 13 cm grosime, boselată, lobulată, compusă din mai mulţi noduli pulpoşi, galbeni închis, unii emoragici, care ajung până Ia suprafaţă unde au determinat emoragia peritoneală descrisă. Căile biliare dilatate; vezica conţine bilă negricioasă, mucoasă. Mucoasa lor, însă nu e atinsă de tumoare.
Stomacul contractat, mucoasa puţin injectată nu conţine nicio tumoare, tot aşa şl duodenul. Intestinele dilatate de gaze conţin fecale compacte, Colonul transvers aderă de faţa corespunzătoare a ficatului şi prezintă o perforaţie prin care a pătruns şi proemină în interiorul intestinului un nodul dependent de ficat. Rinichii mari, capsula se desface uşor; substanţa corticală brun-gălbuie închis; vezica urinară contractata conţine urină galbenă închis şi turbure.
Examenul histologie. In părţile nealterate de cancer, ficatul prezintă un aspect particular: ţesutul interstiţial e mult îngroşat printr'un ţesut scleros cu puţine celule, prezentând la margine o proliferare însemnată de canale care sunt în legătură evidentă cu celulele hepatice şi provin probabil din ele; celulele epiteliale sunt mai mult embrionare, dense, cu nuclei bine coloraţi. In mai multe locuri, se văd însă grupe de celule analoage cu aceste traiecte, aflându-se între celulele hepatice şi corespunzând adică mai mult unor vase mici capilare, pe când celulele hepatice foarte pigmentate se pierd în interiorul ţesutului sclerotic. Este de remarcat că şî în interiorul unor atare traiecte există masse de pigment. Avem impresiunea că atare traiecte sau canale de nouă formaţiune provin şi din celulele hepatice, pigmentul lor devenind apoi liber în mijlocul canalului nou format şi pe de altă parte, se produc şi între celulele hepatice, în interiorul unor vase a căror natură nu o putem preciza.
La periferie, dispoziţiunea lobulilor e destul de conservată deşi celulele sunt proliferate, cu nucleii inegali. Spre centru, partea cea mai mare a lobulilor a suferit o transformare particulară, desvoltându-se în jurul celulelor hepatice care devin din ce în ce mai izolate, pigmentate sau grase, un ţesut conjunctiv mai mult granulos, uniform, format din fibre foarte fine şi punctate, semănând cu fibrina mai mult, şi în mijlocul acestei substanţe, există vase capilare dilatate.
In interiorul tumorii, tipul se schimbă cu totul şi abia mai observăm ceva ce ar reaminti structura ficatului. Vedem înainte de toate o stromă foarte groasă, destul de bogată în celule, formată din straturi fibroase ce alternează cu altele mai mari, reticulate, conţinând celule şi ici colo câteva tuburi cu un epiteliu neregulat şi puţin pigmentat, brunatru, şî de regulă fără lumen, nucleii foarte coloraţi. Acest ţesut se prelungeşte şi se lăţeşte de multe ori formând un fel de noduli, de focare, între fibrele ţesutului fibros însă, aceste focare nu au nici limite precise, nici nu se poate observa în ele structura spre exemplu a lobului hepatic. Avem de a face de o parte mai mult cu un ţesut fibrinos poate, sau fin reticulat sau uniform cu totul, care formează iar un fel de stromă şi care probabil nu este altceva decât un ţesut de nouă formaţiune, care s'a desvoltat între celulele ficatului comprimând aceste celule, izo-lân4u-le şi producând în parte o proliferare a lor, rău pronunţată, trabeculară sau tubulară. In tot cazul, însă, avem de a face cu o îngroşare colosală a lobulilor ficatului din cauza acestui proces. In alte părţi, vedem la marginea acestor lobuli sau focare neoplazice, o infiltrare abundentă de celule embrionare. In alte părţi Îobulii tu-moarei sunt formaţi dintr'o massă mare de celule mai mici decât celulele ficatului, rotunzite sau turtite, fără nuclei, conţinând gute mai mari sau mai mici de grăsime şi colo-rându-se în roşu cu eosină şi violet de metil. De multe ori, vedem la periferia acestor focare încă aceste celule mici, fără grăsime, cu nuclei rotunzi destul de mari, câteodată veziculoşi. Nodului întreg, de o mărime de mai mulţi milimetri sau chiar 1 cm, este încapsulat de un ţesut fibros sclerotic, dar şi în interior, se vede o stromă fină care împarte massa celulară, în insule neregulate.
Nu există numai lobuli de mărimea aceasta, dar cei mari sunt înconjuraţi de mulţi noduli mai mici, neregulaţi, formaţi de regulă din două feluri de substanţe: 1) Reticul gros, format aproape numai de elemente rotunde embrionare şi conţinând nişte masse de pigment galben; câteodată, se vede că celulele acestea formează un cerc în jurul unei masse hialine, puţin galbenă, totul având aspectul, ori al unei celule gigante ori al unui tub glandular şi aceste formaţiuni sunt cu afât mai evidente cil cât sunt înconjurate cu celule grăsoase care le izolează de restul ţesutului; în interiorul lor se mai vede câteodată câte o celulă rotundă. 2) A doua parte constitutivă -a acestor lobuli este o substanţă intermediară uniformă colorându-se albastru palid, adică nu ca ţesutul conjunctiv hialin care se colorează în roşu-violet.
Nicăieri nu putem constata cu siguranţă o trecere între aceste celule mici embrionare şi între celulele proliferate. De altă parte, recunoaştem într'o întindere mare a tumorii o proliferare energică a celulelor hepatice mai cu seamă acolo unde sunt amestecate în mod intim cu ţesutul conjunctiv. Acolo au aspectul aproape al unui carcinom simplu spre exemplu al mamelei, ea insule mici de celule proliferate ale ficatului, ici colo cu tendinţă a forma tuburi, celulele fiind de multe ori infiltrate cu grăsime.
Se pot rezuma cele aflate în următoarele: există înainte de toate o proliferare de un ţesut fibros de o parte şi de alta de un ţesut mai uniform reticulat sau hialin; iar din partea ţesutului conjunctiv, care pătrunde de-a-lungul vaselor în interiorul lobului, se produce o disociere, o izolare a celulelor ficatului. Aceste celule proliferează şi din concurenţa acestor două ţesuturi se naşte o parte mare din tumoare, având aspectul unui carcinom. Insă de alta parte, se văd focare intense de neoplazie care nu pare a fi în legătură cauzală cu celulele ficatului, având mai mult aspectul unor
474
VICTOR BABES
OPERE ALESE
475
celule de grăsime, formând nişte noduli mari, capsulaţi şi grupe mai mari de celule, şi în interiorul capsulei existând massă mare de septe fine conjunctivale. Asemenea focare mai mici există şi în interiorul ţesutului conjunctiv, necrozate sau încă tinere, în stare de proliferare.
Pulmonii (metastază). Alveolele umplute cu elementele tumorii, rotunzite sau turtite, cu nuclei mai mari, rotunzi, protoplasma conţine de multe ori puncte cromatice. Toată partea infiltrată are aspectul unui cancer medular cu stroma formată de peretele alveolelor, dar infiltraţia se prelungeşte şi în ţesutul interlobular, ocupând acolo anume spaţiile limfatice şi producând nişte alveole mai mici, lunguieţe în interiorul unei strome abundente. în genere, ţesuturile neoplazice au mai mult caracterul unor epitelii, deşi dispoziţia lor în formă de mugur cu multe figuri kariokinetice, apoi legătura intimă cu peretele alveolelor face mai mult impresiunea că avem de a face cu originea endotelială a acestor celule. Tumoarea se află în multe locuri în stare de degenerare.
CONSIDERAŢIUNI ASUPRA CANCERULUI-PRIMITIV-AL FICATULUI
Din tabloul precedent, rezultă că din punct de vedere simptomatologie, în toate cazurile noastre am avut icter cu ascită, consumpţiune şi mărire de volum a ficatului, care era dureros; într'un caz, bolnavul avea febră seara; un alt bolnav a sucombat prin emoragie abdominală; un altul a prezentat pete emoragice sub piele şi în organe.
Ca forme anatomopatologice putem distinge macroscopiceşte: un cancer masiv, o tumoare mare, unică, cu puţini noduli mai mici ocupând mai ales lobul drept al ficatului, un cancer nodular, în care observăm tumori multiple de mărimi deosebite dela un ou până la o portocală; un cancer format din tumori mici, până la 1 cm diametru, care nu proemină la suprafaţă, dând ficatului un aspect marmorat; această formă ar corespunde, formei portale a lui Ziegler; în fine, o a patra formă în care ficatul are aspectul unei ciroze; ficat granulos, capsula îngroşată etc. şi cu tumori mici proeminente care constitue o transiţiune dela lobuli la tumorile ceva mai mari ce se observă în acelaşi timp.
Ziegler admite numai trei forme, tot astfel şi D-nii H a n o t şi Gilbert; totuşi pe când Ziegler pune în prima categorie, a cancerului masiv şi cancerul nodular al autorilor citaţi, aceştia nu menţionează deloc forma portală a lui Ziegler, cancerul cu tumori mici, multiple, fără proeminenţă la suprafaţa ficatului, care e netedă marmorată.
Din punct de vedere histologic, în două cazuri avem, pornind din celulele hepatice, o formaţiune de tuburi neregulate căptuşite cu epiteliu cilindric. In cazul Nr. 1, un cancer trabecular, fiecare trabecul format din
mai multe straturi de celule, din care cele periferice au direcţiunea radiată; în mai multe cazuri, există combinate formaţiuni trabeculare şi canali-culate; în trei cazuri, tumoarea e constituită mai ales din ţesut conjunctiv care înconjoiară celulele hepatice puţin proliferate.
Putem stabili oarecum o legătură între aspectul macroscopic şi microscopic al ficatului prin aceea că forma trabeculară am găsit-o la ficatul cu aspect cirotic; forma tubuloasă, am aflat-o la un caz de cancer masiv şi la unul nodular, ambele din aceeaşi grupă după Ziegler; forma mixtă numai în cancerul nodular.
D-nii Hanot şi Gilbert admit o altă diviziune histologică. D-lor disting o formă alveolară, o formă trabeculară şi o formă mixtă. In prima grupă, sunt cazuri cu celule polimorfe, cu celule mici poliedrice, cu celule gigante şi celule cilindrice; forma trabeculară o mai numesc tubulată sau acinoasă, deşi uneori poate lua cu totul aspectul formei alveolare. Aceşti autori au luat ca punct de plecare în diviziunea lor, raportul între celule şi ţesutul conjunctiv, dispoziţiunea celulelor şi caracterele lor, luate izokt. In diviziunea noastră, noi am luat ca element principal celulele, modul lor de grupare în tuburi cu lumen sau în ştreanguri pline şi suntem de acord cu D-nii Hanot şi Gilbert numai în ce priveşte epiteliomul trabecular care ar fi mai des legat cu cancerul cu ciroză. D-nii Ziegler, Orth etc, află că celulele cancerului formează cuiburi pline, uneori cu dispoziţiune radiată la periferie, cu celule cilindrice, rămânând un lumen central: cum se vede, diviziunea noastră în parte e mai aproape de a acestor autori.
Ca origine, putem distinge tumori constituite de o proliferaţiune vie exclusivă a celulelor hepatice; o proliferare exclusivă a căilor biliare; origine mixtă din celulele hepatice şi canaliculele biliare din celule hepatice şi ţesutul conjunctiv interstiţial. Şi în această privinţă avem acelaşi rezultat din observaţiunile noastre ca şi autorii germani citaţi, diferind de D-nii Hanot şi Gilbert care admit o singură origine, celulele hepatice.
Din cazurile noastre de cancer, un fapt rămâne general în toate, atipia în proliferarea celulelor. Această atipie se manifestă în sensul de a forma tuburi sau glande pornind, sau dela canaliculele biliare, sau dela celulele hepatice. Caracterul fiecăreia din aceste proliferaţiuni e determinat prin complicaţiunile din partea ţesutului conjunctiv, care poate fi simplu proliferat, proliferat cu tendinţă neoplazică şi proliferat cu neoformaţiune
476
VICTOR BABKŞ
vasală. Pusă sub forma de tablou, clasificaţiunea noastră va fi urmă-
glande
Din celulele ficatului   ţes, conj. simplu prolif.
,,      „   prolif. cu neopl. „      „   cu prolif. vase. „   prolif. simplu
...        I l Din canaliculele biliare „      „      „    cu neopl.
Atipic „
I .,      „   neoform. vase.
I [ Din celulele ficatului proliferaţie simplă
a forma     II , .
I „ neoplazie
tuburi < „ vasculară
Din canaliculele biliare ţes. conj. simplu prolif.
„ „ neoplazie „      „ vasculară
Mai multe din cazurile noastre îşi pot găsi bine locul în acest tablou. Sunt însă două cazuri pentru care am aflat două feluri de neopliazii şi anume o proliferare celulară pornind din celulele ficatului şi alta pornind din canaliculele biliare sau o neoformaţiune a cărei origine nu am putut-o cunoaşte, alături cu o proliferare a celulelor ficatului. In ultimul caz, din tabloul sumar de mai sus, proliferarea conjunctivă formează cea mai mare parte a tumorii, pe când celulele proprii ale ficatului iau o parte slabă la neoformaţiune.
Ţesutul conjunctiv care în cele trei cazuri din urmă ia o parte marş la constituirea tumorilor, le formează în mod exclusiv îri următorul caz, diagnosticat cancer al ficatului până la examenul microscopic, care a arătat ca este un sarcom.
Cazul prezentând mult interes prin raritatea lui cât şi prin sprijinul ce-1 dă teoriei sarcomului, teorie vasculară emisă de unul din noi, am crezut util a-l pune în această lucrare, deşi are legături mai depărtate cu subiectul tratat, precum am făcut cu cirozele unde am pus şi câteva cazuri care ieşeau oarecum din cazul tezei tratate, tocmai ca să punem în relief ideea principală a lucrării noastre.
SARCOMUL FICATULUI -  Cele mai multe cazuri de sarcoame primitive publicate ar fi după D-nii H a n o t şi G i 1 b e r t cazuri de sifilis ereditar, producţiuni epiteliale primitive, neoplasme secundare sau chiar tumori situate în alte organe ale abdomenului, nu în ficat.
H o r u p din Copenhaga (analizat în „Jahresbericht" a lui V i r c h o w şi Hirsch, 1867, v. I, p. 365), Dl. Lan cerea ux (Trăit, d'anat. path.,
OPERE ALESE
477
1875, v. I, p. 365) şi Windr ath (Diss. inaug. 1885 Freiburg) au avut norocul să întâlnească cazuri de sarcom primitiv al ficatului. Hor tip 1-a aflat la o femeie de 26 de ani; Lancereaux la un bărbat de 28 de ani, sub formă de nodozităţi şi la o femeie cu o tumoare cât uri cap de adult, ocupând o mare parte a abdomenului; Win d r a th la un băiat tânăr, sub forma de nodozităţi şi cu origine histologică probabilă, din tunica advehtice a ramurilor venei porte.
S'iau observiat de D-nii Cornii şi C ia z ia 1 i s (1872), de Dl. Lian-cereaux (1871) şi cazuri de mixom şi de fibrom primitiv al ficatului. Ca forme secundare, s'au aflat mai toate felurile de tumori: fusosarcom, gliosarcom, mixosarcom, osteosarcom, condrosarcom şi leio-miosarcom. D-nii Hanot şi Gilbert relatează numai un caz de felul din urmă, secundar unui sarcom primitiv al cotului.
Cazul nostru este lin sarcom fusicelular primitiv.
Observaţiunea Nr. 36. Iancu Stoenescu, de 36 de ani, cismar, intră în Serviciul D-lui profesor Kalinderu la 12 Aprilie 1892 şi sucombă îa 18 Mai acelaşi an. In timpul vieţii, prezenta o coloraţiune icterică, cu ascită, ficat mare, dureros, neregulat pe suprafaţă, producând un fel de crepitaţiune când era apăsat (a se vedea „Spitalul"* 1892, p. 326).
Necropsia s'a făcut de personalul Serviciului şi s'a aflat ficatul mare, fără semne de perihepatită, umplut cu tumori de mărimea unei portocale, de coloare cenuşie .închis, ramolite în centru şi dând scurgere la un lichid coloid.
Examenul histologie. Ţesutul ficatului e cu totul deranjat. Celulele şi trabeculii sunt turtiţi, totuşi posedă încă multă protoplasma. Ceea ce ne atrage mai mult atenţiunea este îngroşarea mare a membranei proprii şi a ţesutului din jurul căilor biliare mici. Celulele devin din ce în ce mai comprimate, mai mici şi mai pigmentate cu cât ne apropiem de tumoare; nu se vede nicăieri trecerea dela celulele ficatului la tumoare.
- In tumoare, se observă o structură cu totul deosebită. Trabecule groase colorate în roşu deschis conţin vasele, care sunt de multe ori dilatate; afară de aceasta o reţea mai îngustă, formată de o substanţă granuloasă sau reticulată, fibrinoasă poate, indică lumenul unor vase foarte neregulate şi comunicante, peretele acestor vase fiind reprezentat de tumoare însăşi, şi format de un ţesut gros în straturi concentrice de celule fusiforme. Prin proliferarea acestui ţesut, se produce o massă de muguri ce se comprimă reciproc şi produc un lumen ocupat de substanţa fibrinoasă. Diagnosticul acestei tumori e deci, angiosarcom fusicelular proliferant.
Ajunşi la sfârşitul lucrării noastre să facem o repede privire retrospectivă pentru ia putea să scoatem faptele generale, concluziunile ce iau rezultat dintr'însa.
La început, am căutat a stabili proliferabilitatea celulelor ficatului, controlând experienţele altora şi adăugând şi pe ale noastre. Am demonstrat apoi proliferarea acestor celule în diverse afecţiuni ale ficatului.
478
VICTOR BABES
Am insistat cu deosebire asupra cirozelor, adenomului şi asupra carcinomei, oaire sunt afecţiunile cele mai frecvente şi cele mai interesante sale ficatului. Am -avut ocaziunea ia vedea deseori ficatul alterat în urma afecţiunilor de cord, ficatul atins de angiome şi ficatul cu granulaţiuni tuberculoase; am întâlnit şi un caz, de limfadenie cu formaţiune de ţesut reticulat în interiorul ficatului. Am găsit o proliferaţiune destul de însemnată a celulelor în ficatul cardiac şi am şi pus în planşe două figuri unde se poate vedea, pe lângă celelalte leziuni, şi o proliferare a celulelor ficatului. La angiomele ficatului am constatat adeseori o hiperplazie a endo-teliilor intralobuîare cu compresiunea celulelor glandulare şi câteodată şi proliferarea acestora; dar în aceste afecţiuni, procesul în chestiune e pe un plan cu totul secundar. Tot aşa în tuberculoză şi în limfadenie.
Astfel, am mărginit subiectul tezei noastre, şi am ajuns la nişte constatări importante. Am aflat întâi proliferabilitatea celulelor în mai toate atingerile cu tendinţă la distrugerea ficatului.
Tendinţa de refacere, de regenerare a ficatului e foarte puternică şi evidentă în mai toate cazurile de ciroză încât ne lasă să întrevedem putinţa de a ajunge odată la vindecarea acestei boale.
Mai departe, în cancer, am găsit o proliferare vie, iarăşi, dar atipică a celulelor.
Pentru noi, cancerul nefiind decât rezultatul unei direcţiuni vicioase în planul de desvoltare, viciu embrionar, nu mai poate fi vorba de parazitism. Totuşi am notat toate formaţiunile ce ne-au părut anormale, le-am pus chiar în comparaţiune cu atare 'formaţiuni aflate în cancerul mamelei pentru ia stabili o apropiere oarecare. Dar, cum se vede pe planşe, aceste formaţiuni sunt foarte asemănătoare cu producte celulare sau cu celulele sau cu nucleii alteraţi.
Proliferarea celulelor ficatului, care formează cum am arătat, una din leziunile esenţiale ale cirozelor, devine predominantă în adenom, formând tumori de mărimi diferite, formate dintr'un ţesut cu aspect glandular. In carcinom nu e decât un grad mai înaintat în această proliferaţiune, care devine atipică, invadează ţesutul interstiţial constituind tumori difuze şi metastaze depărtate.
Există o predispoziţiune congenitală pentru acest fel de reacţiune a ţesutului hepatic. Predispoziţiunea aceasta e manifestată printr'un fenomen evident: aspectul Iobulat al ficatului. Se ştie că lobuliaţiunea ficatului este un caracter embrionar. Persistenţa acestei lobulaţiuni la adult e semnul unei opriri în desvoltare şi ca orice viciu embrionar, constitue un loc
OPERE ALESE
479
mai slab, o dispoziţiune la îmbolnăvire. E destul atunci o cauză mică să lucreze asupra unui ficat astfel pregătit şi vom avea o reacţiune morbidă, proliferare a ţesutului conjunctiv, proliferarea celulelor proprii ale ficatului. Aceste două elemente le vom găsi alături mai totdeauna; de o parte ţesutul conjunctiv interstiţial cu tendinţa de a înăbuşi elementele parenchimatoase care de multe ori se necrozează şi de alta parte desvoltarea mare a celulelor parenchimatoase care împing ţesutul interstiţial, constitue lobuli mari, cu caracter embrionar, uneori adevărate tumori şi în fine în alte cazuri, leziunile ţesutului interstiţial devin neglijabile faţă de desvoltarea, intensă şi atipică a celulelor hepatice propriu zise.
Limitele impuse de împrejurări ne împiedecă de a expune tot ceea ce ne-ar sugera lucrarea de faţă. Ne propunem a urmări mai departe acest stadiu.
CONCLUZIUNI
1. Pe când cei mai mulţi autori au neglijat proliferarea şi regenerarea parenchimului propriu în descrierea celor mai multe leziuni ale ficatului, noi am întreprins, din acest punct de vedere, un studiu întins asupra diferitelor stări patologice ale ficatului. Din acest studiu reese că celulele proprii ale ficatului posedă o proliferabilitate vie.
2. Proliferabilitatea aceasta, cu tendinţa a regenera parenchimul distrus, a fost de curând constatată numai pentru traumatisme experimentale la animale şi la ficatul cu echinococ al omului, mai înainte a fost întrevăzută la oarecare forme de ciroze palustre, la intoxicaţiunea cu arsenic şi la unele forme de adenoame.şi carcinoame, fără totuşi să fie probată prin constatarea kariokinezei şi schimbării planului arhitectural al lobulilor, fără să i se fi dat importanţa generală ce avea.
3. Cercetările noastre au probat că această tendinţă este generală la orice stare de degenerare sau de iritaţiune mai îndelungată a ficatului. La toate cirozele, şi mai cu seamă la cirozele frecvente şi încă nestu-diate, care se prezintă cu o lobulaţiune a ficatului, la abcesele ficatului, în sifilis şi cu deosebire la adenomul şi la carcinomul primitiv al ficatului, proliferaţiunea celulelor proprii are un rol esenţial.
4. Proliferarea canaliculelor biliare, căreia i s'a atribuit mai înainte un rol însemnat regenerativ la anume procese morbide ale ficatului, are un rol neînsemnat faţă cu proliferarea parenchimului în cele mai multe cazuri.
480
VICTOR BABES
5. Această proliferare, aşa cum am constatat noi începe cu o înmulţire prin kariokineză a nucleilor dintr'un trabecul cu dispoziţiunea lor la marginile trabeculului, cu tendinţa de a se forma tuburi, schimbându-se astfel cu totul arhitectura lobulilor, producându-se lobuli şi lobi de formaţiune nouă. Alteori, începe cu o izolare a celulelor şi hiperplazia lor.
6. Regenerarea şi proliferarea parenchimului hepatic, ca un proces primitiv şi de sine stătător, se poate manifesta împotriva structurii şi funcţiunii normale a ficatului. O astfel de tendinţă la proliferare cu pro-ducţiune de lobuli* neoplastici, este de multeori congenitală şi constitue o predispoziţiune pentru diferite forme de ciroze hepatice.
7. Am aflat, într'adevăr, că o mare parte din cirozele atrofice ale ficatului s'au desvoltat pe baza unei lobulaţiuni. Cauzele reputate ca producând ciroza, precum ar fi alcoolismul, sifilisul, malaria, arterioscle-roza, etc, nu s'au putut constata sau le-am aflat într'un mod puţin pronunţat în cazurile noastre. In cele mai multe cazuri, am constatat lobu-laţiunea ficatului cu proliferabilitatea parenchimului, care constitue fără îndoială o predispoziţiune morbidă, reacţionând cu desvoltarea unei ciroze în urma oricărei iritaţiuni chiar neînsemnate, pe când aceleaşi iritaţii chiar într'un grad mai mare nu au putut produce leziuni fără această predispoziţiune.
8. Tot din studiile noastre, reese că hiperplazia nodoasă, adenomul şi carcinomul primitiv al ficatului pot fi bazate pe aceeaşi stare congenitală de lobat sau lobulat. Diferenţa între cirozele lobulare şi tumori e mai mult cantitativă decât calitativă şi depinde probabil şi de felul iritaţiunii. In mai multe din cazurile noastre de carcinom, am constatat prezenţa unor forme particulare, protoplasmatice probabil parazitare, care, fiind localizate în zonele cu proliferarea cea mai vie, au putut influenţa poate direcţiunea proliferării parenchimului într'un sens atipic.
9. Predispoziţiunea embrionară, manifestată prin lobulizarea congenitală a ficatului şi prin proliferabilitatea energică a parenchimului sub influenţa unor iritaţiuni neînsemnate, e ideea generală a lucrării noastre. Această concepţiune nouă în patologia generală a ficatului explică mai bine multe particularităţi, obscure până acuma, în geneza cirozelor şi a tumorilor primitive, atât din punct de vedere clinic, cât şi al anatomiei patologice.
PLANŞA VII
Fig. a-/i. — Formaţiuni putând fi luate drept parazite în oarecare forme de carcinom al mamelei şi al ficatului.
Fig. a. — Carcinom al mamelei. O celulă mare, ovală, în mijlocul ţesutului carcinomatos; această formaţiune are un diametru de 30 u,, este puţin granulată şi conţine la periferie un fel de vacuole sau corpuri rotunde, lucide; în mijloc, există o figură cromatica particulară, semănând cu o figură kariokinetică abnorma, şi constă din trei discuri probabil, sau stele suprapuse, între care sunt linii fine acromatice. In jurul acestui corp, există ţesut conjunctiv şi câteva celule mononucleare. (Prep. proaspătă, picro-carm. 800 d).
Fig. b. — Carcinom al mamelei. In mijlocul ţesutului carcinomatos, într'un spaţiu probabil limfatic, căptuşit cu celule oblongi, se vede un corp rotunjit, chistic, conţinând un alt corp piriform, protoplasmatic, cu multe g ranulaţiuni,   de 2fx — 3y. diametru
rotunde.
Fig. c. — Arată, într'un alt caz de carcinom, nişte formaţiuni necolorate, încapsulate, cu nucleii ovali, din care una există în interiorul unei celule mai mari cu nucleul turtit şi colorat. O altă asemenea formaţiune, mai mare, cu structura puţin concentrică, are un nucleu hialin în mijloc.
Fig. d. — La stânga un corp izolat,  radiat;   la dreapta, ţesutul carcinomatos cu o celulă mare în kariokineză şi un corp particular refringent, cu faţete.
Fig. e. — Carcinom  al   ficatului.   Se vede în  mijlocul carcinomului un vas umplut cu o massă  protoplasmică colorată, granuloasă.
Fig. f. — O massă mare striată în mod concentric şi reticulată, în mijlocul celulelor carcinomatoase ale ficatului.
Fig. g. — Două corpuri asemenea, bine colorate, cu o reţea cromatică şi în mijloc un fel de concentrare a cromaticii (nucleu ?,) iar la poli nişte filamente ca un fel de cili.
Fig. h. — In mijlocul carcinomului, se găseşte o massă uniformă» puţin colorată prin picrocarminat, conţinând un corp mare, rotund, în care observăm un fel de nuclei incolori (spori?), înconjuraţi fiecare de o zonă clară (capsulă?) aşezaţi ca o coroană la periferia corpului rotund.
SI. Opere alese.
i
482
VICTOR BABES
Fig. L adeno-carcinom primitiv al ficatului (Ob. Nr. 33). Un ca-nalicul al tumorii prezintă celulele epiteliale întrerupte de un corp mare, neregulat, reticulat şi granulos, tare colorat prin saîra-nină. Acest corp conţine, în două vacuole, două corpuri hialine. Deasupra corpului reticulat, se găseşte o celulă carcinomatoasă deslipită şi în kariokineză.
Fig. /. Carcinom primitiv al ficatului (Ob. Nr. 33). O parte a ficatului încă conservată, în care pătrund câteva elemente de neo-plazie sub formă de celule mari, cu protoplasma uniformă, cu nuclei colosali, simpli sau dubli şi având o structură reticulată şi granuloasă.
Fig, k. — Ficat muscad. Se vede în părţile centrale ale îobulului capilarele dilatate, umplute cu sânge şi se află sânge şi între capilare în locul trabeculelor celulare. Celulele plasmatice ale vaselor sunt umflate şi foarte/colorate prin safranină. Trabeculele celulelor hepatice, în vecinătatea părţilor congestionate* sunt proliferate.
Fig. L — Abces al ficatului (Obs. Nr. 6) (Safranină anilinizâtă, 800 diam.). Spre stânga, se vede peretele abcesului cu formaţiuni particulare codate, probabil fragmente de nuclei, nişte nuclei mari ficşi.umflaţi, îh parte vacuolizaţi; pigmenţi; câteva vase conţin globi Mălini. In profunzime — spre, dreapta, pe planşe — se vede mai întâi un strat foarte palidde fibre şi de o infiltraţiune fi-brinoasă. Apoi vine un strat cu elemente fixe, foarte umflate, palide. Lâ partea inferioară a acestui strat, se văd grupe de celule mari, poate canalicule biliare proliferate, al căror lumen e ocupat cie un corp hialin rotund cu uri mic nucleu hialin, sbârcit. In sus, se vede un capilar plin cu corpuri codate, care seamănă puţin cu spermatozoizii.
Aceste formaţiuni se găsesc şi libere în ţesut în acelaşi imp cii nişte corpuri mari, rotunde al căror mijloc e ocupat de o coroană de globule hialine bine colorate. După acest strat, urmează   câteva celule hepatice mari, cu protoplasma galbenă.
Fig. m. — Ficat sifilitic (Obs. Nr. 7). Proliferaţiunea ţesutului hepatic în vecinătatea unei gome. In jos, se văd celule hepatice cu protoplasma infiltrată de pigment biliar şi de aci porneşte o proliferaţiune de celule mici, tinere şi dispuse în formă de canalicule care descind din celulele ficatului. Aceste celule formează o reţea în jurul vaselor, ai căror pereţi sunt foarte îngroşaţi prin scleroza sifilitică. T»e alocuri, în : apropierea părţii necrotice a gomei, aceste celule mici, embrionare, dar de origine epiteliană, formează focare în care aflăm pigment biliar, şi masse hialine înconjurate de celule ca şi cum ar fi vorba de canalicule   astupate   de aceste
masse.
<
y    - , -
PLANŞA VIII
Fig. 1. — Ciroză (Obs. Nr. 22). Centrul Iobulului (c) înconjurat cu mult ţesut conjunctiv ; celulele Iobulului (e) arată la periferite o adevărată înmugurire (b). Ţesutul interstiţial (z), foarte îngroşat, arată la limita lobulilor zone de ţesut embrionar (e).
Fig. 2. — Ciroză hiperplazie nodoasă (Obs. Nr. 23). Umflarea nucleilor în centrul Iobulului (u), cu transformare hialină (h), cu hipertrofie mare a celulelor. De aci, începe o proliferare manifestân-du-se printr'o dublare a celulelor în trabecule (d), celulele devenind din ce în ce mai mici (m) şi spre periferia Iobulului, luând caracterele mai mult ale unei ţesături sarcomatoase.
Fig. 3. — Ciroză (Obs. Nr. 23). Regiunea corespunzătoare nodulilor hiperplastici. Dublarea celulelor (d) cu formaţiunea unui canal median (c). E foarte manifestă originea acestor formaţiuni prin proliferare, arătată prin figuri kariokinetice (k). Capilarele intralo-bulare (v).
Fig. 4. — Ciroză mixtă lobară (Obs. Nr. 9). Formaţiune difuză ade-nomatoasă (a) cu tendinţa a forma canalicule, prezentându-se în mod difuzat (d) sau în noduli (e), pe comptul lobulilor vechi cari se află la periferia lobulilor de nouă formaţiune (v) şi sînt comprimaţi. In jurul acestor formaţiuni, ţesutul interstiţial e constituit din celule embrionare (e) mai cu seamă în jurul vaselor sanguine (s) şi  dintr'o proliferaţiune a canaliculelor biliare (b).
Fig. 5. — Ficat  muscad.   Izolarea  şi hiperplazia celulelor ficatului (h);   dilataţiunea vaselor sanguine   (v) şi a  spaţiilor limfatice (/).
Fig. 6. — Adenom (Obs. Nr. 27). Comparând-o cu figura 4 vedem multă analogie. Şi aci vedem ţesutul interstiţial (z) foarte abundent, cu puţină proliferare în jurul vaselor. Apoi restul ţesutului hepatic (r) înconjurat de mult ţesut de neoformaţiune, de unde porneşte o neoplazie lăsând să se vadă bine trecerea din celulele ficatului în tumoare (f). In alte tumori, unde vedem o dispoziţiune trabeculară rudimentară (/'), nu mai putem observa elementele vechi ale ficatului, ci numai nişte celule mai mici şi în vie proliferare.
Fig. 7. — Reprezintă un carcinom al ficatului (Obs. Nr. 31). La (c) se mai află trabecule vechi ale ficatului, care spre tumoare (/) proliferează prezentând dispoziţiunea de dedublare a celulelor în trabecul cu aranjarea lor la periferie, prin mijlocirea multor fi-
i
484
VICTOB BABES
guri de kariokineză (k). Cu cât ne apropiem mai mult de tumoare, trabeculele acestea transformate capătă caractere de tuburi (Q. In capilarele ţesutului interstiţial se văd celule cu fragmentaţiune particulară a nucleilor (/) şi afară de acestea nişte formaţiuni rotunjite, vacuolare în grup sau izolate (v) a căror interpretare e încâV obscură. Ele pot fi nuclei transformaţi sau alte formaţiuni în legătură cu carcinomul, cu atât mai mult cu cât spre ţesutul nemodificat sunt înlocuite de nucleii caracteristici (n) ai celulelor
fixe.
DESPRE MIELITELE INFECŢIOASE
Ţesutul de sprijin al măduvei spinării, nevroglia, diferă de ţesutul conjunctiv în genere prin structura sa intimă, prin originea şi raporturile sale intime cu elementele nobile, cu ependimul şi cu vasele părţii rahidiene a sistemului nervos. De aceea şi leziunile sale inflamatorii au un aspect şi o formă particulară. Se resfrâng asupra parenchimului medular şi ating într'un grad neînsemnat ţesutul conjunctiv propriu zis, cauzele flogogene l) se localizează nu numai pe teritoriile indicate de fibrele nervoase ci şi în regiuni limitate ale zonei vasculare.
Diacă se admite natura vasculiară a infltamtaţiunii, tapoi foarte rar mielita e de natură pur şi simplu inflamatorie; cu toate acestea, cei mai mulţi autori bagă degenerarea parenchimului nervos între mielite. Trebue oricum să recunoaştem că această degenerescentă e mai totdeauna însoţită de oarecare {alteraţiuni inflamatorii ale ţesutului conjunctiv şi ale măduvei. In mielitele iacute, şi cu formă degenerativă, laltenaţiunile nevrogliei sunt secundare şi numai mai târziu, în stadiile înaintate ale procesului, vor deveni leziunea principală.
In ce priveşte sclerozele centrilor nervoşi, patologiştii s'au înţeles astăzi să admită că sunt de natură nevroglică, deşi noi suntem de părere că pentru desvoltarea lor nu numai că nu e nevoie de intervenţiunea ţesutului conjunctiv, dar că îşi iau chiar originea în sistemul vascular.
într'un cuvânt, diversitatea cea miare de forme sub oare se prezintă mielitele în genere, numărul mereu crescând al pricinilor cunoscute ce pot să le dea naştere, sunt de pricină că o definiţie exactă a mielitei e aşa de grea şi ne constrâng să le admitem o origine şi leziuni consecutive foarte variate.
») Inflamatorii, care produc inflamaţii (Nota Red.).
486 VICTORB ABEŞ
Simptomatologia şi anatomia patologică a mielitelor au fost studiate pe larg, în vreme ce etiologia lor specială, neglijată câtva timp, ia atras luarea aminte ia patologiştilor numai în ultimul timp.
Cu toate cercetările numeroase întreprinse în acest sens, cunoştinţele noastre asupra acestui capitol interesant de patologie nervoasă sunt foarte incomplete; şi definiţia atât de discutată a mielitelor, rămâne să fie dată de aici în colo.
Cuvântul mielită care ne deşteaptă ideea unei inflamaţiuni cu leziune vasculară, cu diapedeză şi exudaţiune, cu scleroză, în cazurile înaintate, n'ar putea fi potrivit pentru boala lui Friedreich, pentru scleroza laterală amiotrofică, pentru numeroasele cazuri de scleroză în plăci. In adevăr, toate aceste afecţiuni reprezintă mai mult nişte leziuni de conformaţiune sau neoplazice, aşa că expresiunea de mielită e improprie pentru caracterizarea proceselor de neuroglioză sau de degenerescentă pură.
O constatare de mare importanţă care tinde a se confirma din ce în ce mai mult şi care atribue alteraţiunile mielitice unei infecţiuni sau intoxica-ţiuni, pare că va ajuta mult ca să lămurească concepţiunea patogenică şi clasificaţiunea raţională a mielitelor. Desigur că măduva sufere, sub influenţa microbilor sau toxinelor lor, modificări analoage,: în cea mai mare parte, cu alteraţiunile mielitice produse prin intoxicaţiuni minerale sau vegetale (saturnism, latirîsm, ergotism).
- Toate aceste chestiuni, de mare interes ştiinţific, au determinat mai deunăzi comitetul de organizare al Congresului de Medicină Internă dela Bordeaux să pună mielitele infecţioase la ordinea zilei, în rândul întâi. Raportorii au fost D-nii Gras set şi Va Ml ard. Dl. Gr as set, în raportul său, face mai mult bibliografia şi clinica mielitelor; D-sa lasă la o parte grupul, foarte important, al mielitelor sifilitice şî tuberculoase, şi cu toate acestea, studiul acestor mielite infecţioase e menit a arunca multă lumină asupra chestiunii. Dl. Grasset în aprecierea critică â cazurilor de mielite apărute în cursul, sau pe urma boalelor infecţioase, încearcă să facă o deosebire între îndoielnice şi cele bine stabilite; totuşi, suntem de părere, că nu e destul de metodic, deoarece cazurile citate de mielită post* dizenterică (Delioux, Savignac 1879, Hoffmann, etc), de scleroză în plăci postholerică (Joffroy 1869) de paralizie infantilă post-dizenterică (Reyer D a m a s c h i n o 1871) nu sunt exemple neîndoioase de mielite infecţioase.
Numai după ce M a r i e, după exemplul lui Kahler şi Picq (1876), a constatat frecvenţa sclerozei în plăci, în urma boalelor infecţioase, numai
^t||xtK OPEEE A&ESE
f S^T atunci a început a se înclina spre originea infecţioasă a unor boale ale :. măduvei. "   1 "
Ne pare totuşi că scleroza în plăci nu poate sluji ca tip de; mielită; dimpotrivă, găsim în această boală elemente neoplazice aşa de numeroase încât nu s'ar putea susţine că ar fi datorită unui proces pur şi simple inflamator.
Mai târziu, Mărie şi-a întins argumentarea asupra /altor boale şi maj vârtos, asupra unor mielite adevărate cu mers febril şi produse în cursuî unei infecţiuni. Acest autor insistă din nou asupra originii vasculare iş acestor alteraţiuni; pe când publicaţiunile ulterioare, precum şi raportul din Bordeaux neagă tocmai rolul sistemului vascular în mielitele infecţioase, Charrin a încercat să explice paraliziile din infecţiunea piocianică printr'o mielită infecţioasă, în timp'ce B o u "c h a r d le atribuia leziunilor
articulare. ': Până la publicaţia unuia din noi („Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie", Bucureşti, 1888—89 şi Les bacteries, 1890) chestiunea post hoc propter hoc era cu totul nelămurită.
E drept, îri cazurile lui W e s t p ha 1, Bourguet (1884), ale lui Laveran (1885), ale lui B arlow (1886), C ur schmann (1886), Joffroy Achard (1887), B e 11 e 1 h e i m (1888), era vorba de mielite ivite'în urma boalelor infecţioase; dar aceşti autori nu dovedeau prin nimic legătura cauzală dintre infecţiune şi mielită.
Cazurile de felul acesta nu sunt nici destul de dese, nici d-estiil de strâns legate de boala infecţioasă primitivă ca să putem avea dreptul de a atribui fără discuţie mielita acţiunii' unui virus ori unei otrave micro-biene. In toate aceste cazuri, mielita ar fi putut foarte bine să inii fi fost decât urmarea supramuncii şi oboselii ori a unei turburăr produse de infecţiune în nutriţiunea şi calorificaţiunea sistemului'nervos.
Dacă mai ţinem seamă că în asemenea cazuri avem de a face cu oameni susceptibili de o oarecare desechilibrare a nutriţiunii şi desvoltării sistemului nervos în urma uner boale infecţioase ori de altă natura, atunci ipoteza unei infecţiuni ori mai bine a unei intoxicaţiuni nervoase prin agentul infecţios cade dela sine.'
Era dar nevoie de dovezi foarte puternice pentru a fi putut afirma existenţa mielitelor infecţioase propriu zise.
Când zicem mielită infecţioasă, zicem că leziunea medulară e de natură infecţioasă, adică virusul are o acţiune electivă asupra măduvei şi că aceasta reacţionează la rândul ei, sub forma clinică şi anatomica a unei inflamaţiuni,
488
V1CT0B BABES
Până în 1890, se cunoştea un singur exemplu de o asemenea boală, anume turbarea, a cărei alteraţiune a fost demonstrată macroscopiceşte de Ga maici a („Annales de l'Institiit Pasteur", 1886) şi microscopiceşte de G o m b a u 11, unul dintre noi („Virchow's Archiv", 1887), S c h a f-f e r etc.
Iată în adevăr o boală infecţioasă care se manifestă aproape numai printr'o înflamaţiune a sistemului nervos central. Se găsesc în această boală alături cu leziuni vasculare şi exudaţiune, o diapedeză şi proliferaţiune a elementelor fine şi alteraţiuni ale celulelor nervoase. Dar, chiar aceste din urmă, au un caracter inflamatoriu, căci în jurul celulei e o zonă embrionară înăuntrul căreia sunt vase limfatice şi sanguine. Celula nervoasă din mijlocul acestui focar, e fatalmente alterată, dar nu este dovedit că acea leziune celulară să fie cea primitivă; dimpotrivă, în turbare, alte-raţiunea vasculară e aşa de întinsă şi leziunile celulare fără alteraţiuni vasculare aşa de rare, încât pare probabil că leziunile rabice sunt prin excelenţă inflamatorii, vasculare prin localizaţiunile lor caracteristice în jurul unor celule nervoase, purtătoarele bănuite ale virusului rabic.
E dar greşit de a considera, după exemplul lui Vai 11 ard, (Congres de Bordeaux, 1895) ca un caracter absolut al mielitelor infecţioase, lipsa desăvârşită de leziuni inflamatorii ale pereţilor vasculari; se poate zice, dimpotrivă, că mielita infecţioasă cea mai tipică e caracterizată tocmai prin prezenţa leziunilor vasculare.
Totuşi trebue să admitem că leziunile medulare experimentale, toxice şi traumatice de pildă provocate de unul din noi („Viertetljahrschrieft f. Dermatol.", 1882) oa şi cele produse de diferiţii autori (Roget, Gilbert, L i o n, V i d a 1-B e s a n ţ o n) prin acţiunea microbilor şi toxinelor lor, se manifestă, mai cu seamă, prin degenerescentele celulelor nervoase şi în parte a fibrelor.
In experienţele noastre, am găsit, mai întâi, o degenerare şi apoi o proliferare ia nevrogliei care înlocuia parenchimul pierdut şi în cazul când destrncţîunea era prea întinsă se formau cavităţi mai mult sau mai puţin mari, de ordinar lungăreţe.
Experienţele făcute au dovedit că irîfecţiunea cu un:i microbi, şi mai cu seamă cu streptococi, provoacă uneori leziuni medulare; dar n'au produs — afară de ce priveşte turbarea experimentală — mielite, propriu zise.
Greşeala autorilor e datorită confuziunii acestor leziuni experimentale cu mieîitele infecţioase ale omului.
Mielita acută a omului se desvoltă, desigur, pe un teren preparat, datorit unei iritabilităţi particulare a ţesuturilor măduvei şi-probabil
OPEBE ALESE
489
in
primul loc, al vaselor; această ipoteză ar explica leziunile inflamatorii vasculare observate la om; dar oricare ar fi interpretarea faptului, rămâne bine stabilit că mielita acută la om este în cele mai multe cazuri o leziune inflamatorie bine pronunţată, şi e greu de înţeles cum această noţiune bine cunoscută a scăpat din vedere autorilor citaţi.
S'ar putea zice, că mieîitele omului, unde participă şi sistemul vascular, nu sunt mielite adevărat infecţioase; dar o astfel de opiniune ar fi în desacord cu experienţa şi cu rezultatele dobândite.
Din moment ce leziunile medulare şi infecţioase ale turbării, ale tuberculozei, ale sifilisului se manifestă ca mielite esenţial vasculare, cum să nu admitem mielite infecţioase adevărate ?
Vom vedea că mieîitele ce le vom descri arată adesea localizaţiuni anumite care depind, pe de o parte, de felul agentului infecţios şi pe de alta, de starea măduvei, de virulenţa virusului şi de receptivitatea organismului.
Este deci riscat a afirma, cum a făcut Gras set, că mieîitele infecţioase n'au nimic caracteristic; trebue din contră, să admitem că leziunile variază după felul virusului care le provoacă.
Dacă nu ajungem pe cale experimentală să distingem acţiunile diferiţilor microbi asupra măduvei, aceasta probează numai insuficienţa metodelor noastre actuale şi marea greutate ce avem de a provoca mielite adevărate pe animalele noastre de laborator.
Degenerările provocate cu toxinele unor anumiţi microbi vor fi, de bună seamă, mai puţin caracteristice decât acţiunea unor anume infecţiuni specifice ale omului. Cazurile examinate de noi vor contribui poate să determine rolul diferitelor ţesuturi în mieîitele infecţioase. Vom vedea că localizaţiunea leziunilor e determinată, mai cu seamă, de distribuţiunea vasculară a măduvei; în unele infecţiuni, sistemul vascular sanguin, în altele cel limfatic, cară elementul virulent sau toxic; dar în amândouă cazurile, leziunile vor atinge substanţa cenuşie, care e mai bine nutrită şi în legătură mai strânsă cu vasele. Vom vedea în ce constă această alteraţiune şi vom încerca să analizăm leziunile primitive, inflamatorii ori degenerative în raportul lor cu nevroglia pentru a ajunge pe această cale la aprecierea leziunilor cronice şi a sclerozelor infecţioase.
In sfârşit, conduşi de experienţele noastre, vom atinge chestiunea dacă mieîitele infecţioase sunt datorite toxinelor microbilor, cum spun autorii, sau, în parte, prezenţei acestor microbi în măduvă.
Nu încape îndoială că toxinele produc, în anume condiţiuni, degenerări ale elementelor medulare; dar suntem de părere că aceste degenerări expe-
490
VICTOR BABES
OPERE ALESE
rimentale nu sunt mielite adevărate; ele reprezintă o formă de mielită care nu se potriveşte cu cele mai multe dintre mielitele infecţioase ale omului; am putea deci să ne întrebăm dacă anume particularităţi ale mielitelor nu sunt legate, la om, de prezenţa virusului însuşi în măduvă;
Astfel virusul rabic.şi acel al tetanosului determină leziuni medulare grave, dar în tetanos bacilul nu există în măduvă, în timp ce există în turbare.
Leziunile tetanice, interesând mai cu seamă celulele, se deosebesc de cele rabice, care sunt de natură inflamatorie; suntem în drept a presupune că acest fapt e datorit lipsei virusului tetanic şi prezenţei celui mâbic în măduvă. In cazurile publicate de mielită cu microbi în măduvă, descrierea leziunilor particulare e de obicei mai tipică decât în acelea în care elementul infecţios lipseşte. Aşa, în cazul unuia din noi (Babeş) de infecţiune produsă printr'un proteu: curb, în cazul lui Marin e s c u şi O e 11 i n g e r, în cazurile de turbare, în tuberculoză şi sifilis, leziunile medulare prezintă un caracter particular aşa că trebue să admitem, în contra afirmaţiunilor lui Gr a sset, că există infecţiuni care imprimă măduvei leziuni specifice.
Ne vom mărgini a publica în acest memoriu câteva cazuri de mielită în legătură strânsă cu microbii şi care au particularităţi diferite, după microb sau virusul patogen. Credem aceasta cu atât mai important, cu cât primele noastre cazuri nu sunt bine cunoscute şi cu cât nu există în literatură de cât două-trei observaţiuni de mielită tipică la om, unde să fie surprinsă legătura dintre leziunile medulare şi virus.
Se va vedea că nu numai microbii asociaţi, dar şi acei ai boalei principale pot să se găsească în măduvă şi să determine mielite.
Unul dintre noi (B a b e ş) ta publicat cel dintâi două aazuri de mielită produsă de microbi aflaţi în secţiunile microscopice şi cultivaţi din măduvă. Aceste fapte sunt semnalate în „Analele Societăţii de Medic'nă din Bucureşti" (1888) şi în „Analele Institutului de Bacteriologie" (1888-89) precum şi în tratatul de bacteriologie de Cornii şi Babeş (1890)^ Regretăm că aceste observaţiuni au scăpat din vederea acelora care s'au ocupat de mielitele infecţioase (cu atât mai mult, cu cât aceste observaţiuni au fost publicate în franţuzeşte).
Iată rezumatul cercetărilor făcute atunci :
R R., de 34 ani, spălătoreasă, moare la 23 Ianuarie 1888, după ce prezentase semne de mielită acută cu paraplegie ascendentă completă. Câteva zile înainte de a fi apărut fenomenele mielitice, se manifestaseră acelea ale unei septicemii lacute cu febră mare continuă, oare ia ucis bolnava după 14 zile
IŞ, La autopsie, am observat o mielită acută transversă, reprezentată
i?7 printr'un focar fusiform, -aşezat la 8 cm, deasupra eonului terminal, în # S/ dreptul ultimelor trei vertebre lombare. Acest nodul mielitic era format ' ^\      de o substanţă ramolită difluentă, parte galbenă, parte cenuşie puriformă.
Ramoliţiunea galbenă corespunde, mai cu seamă, coarnelor anterioare şi i v j       cordonului antero-lateral stâng. Degenerescenta cenuşie ocupă* mai cu \7-^       seamă, cordoanele lui Goli şi fasciculele piramidale încrucişate şi, deasupra 7-       focarului principal, se întinde la fasciculele lu? Burdach. Se mai găsea o escară sacrală, o cistită difterică şi gangrenoasă, intumescenţă splinei şi bronşită difuză.
Examenul tmăduvei mai sus de partea ramolită arată o înmulţire a nevrogliei pe socoteala fasciculilor piramidali şi în jurul coarnelor anterioare; dar mai cu seamă coarnele anterioare sunt edemaţiate, fibrele lor nervoase rău colorate şi bogate în celule nevroglice cu multe prelungiri. Aceste celule surit în raport intim cu venele ai căror pereţi sunt îngroşaţi şi t omogeni. Aceste vase, ca şi capilarele, sunt lărgite, conţin globule roşii
şi numeroşi bacili în virgulă, semănând cu acel al lui Koch, de 0,6 p în :        lărgime cu vacuole uneori şi decolorându-se prin metoda lui Gram. Ce-U        lulele cele mari nervoase şi-au pierdut, în parte, prelungirile, sunt foarte pigmentate, fără nuclei, au protoplasma omogenă degenerată.     . ;
Alte celule sunt mai puţin alterate cu nuclei palizi şi cu nueleol foarte colorat. Deasupina părţii acesteia alterate, măduva e mai puţin bolnavă, se mai vede o ramificaţiune a substanţei grise, microbi în vasele acestei substanţe şi o .degenerare cu înmulţire, în acelaşi timp, a celulelor rotunde dela periferia măduvei şi în fasciculele lui Goli, mai cu seamă, în jurul vaselor.
Din partea ramolită, nu e cu putinţă de a face secţiuni.
Prin cultură, am descoperit în măduvă un microb special. Creşte pe agar sub formă de plăci proeminente, netede, uscate, concentrice, puţin saprogene, formate de bacili omogeni, puţin curbi, cu extremităţi rotunjite şi înconjuraţi de o zonă palidă. Se prezintă adesea ca bacterii mai scurte, alte ori cu filamente destul de lungi, de 0,7 [x — 0,8 fx ; se colorează bine cu colorile de anilină şi se decolorează prin iod. In acelaşi chip, creşte pe gelatină, în timp ce pe cartofi, formează un strat neted, subţire, abia vizibil, şi indivizii au la extremităţi nişte globi palizi groşi cât bastonaşele şi cu aspectul unor spori. V".. Am infectat cu o cultură pură a acestui bacii un şoarece alb, unul
negru, o pisică şi un iepure. După 24 de ore, urechia iepurelui infectat e hiperemică, umflată şi temperatura corpului ridicată. A doua zi urechia
OPERE ALESE
4^3
492
VICTOR BABES
e foarte edemaţiată şi atârnă în jos. După trei zile umflătura urechii a mai scăzut, dar conjunctiva ochiului corespunzător e hiperemică şi tumefiată. Şoarecele alb a murit la patru zile dela infecţiune, cu edem în jurul locului de inoculare şi hipertrofia splinei. Un şoarece negru infectat cu sucul organelor şoarecelui precedent a murit cu aceleaşi simptome. Iepurele moare la şase zile după infecţiune cu hepatizaţiune lobară. Emul-siunea organelor a servit la inocularea altui iepure care moare după 4 zile cu fenomene afraloage.
Culturile din organele celor 2 şoareci au dat bacilul găsit în cadavrul femeii care face subiectul obervaţiunii noastre, iar în organele iepurelui nu s'a găs't decât un streptococ de 0,6 formând lanţuri lungi. Acest dîn urmă microorganism se găsea şi în organele femeii, dar n'a putut fi izolat şi numai prin injecţiunea bâcililor, nepatogeni pentru iepure, «am isbutit să-1 căpătăm în cultură pură; la şoareci, se petrecea lucrul tocmai dimpotrivă: animalele erau ucise de bacii, iar streptococul dispărea. In toate celelalte organe ale femeii s'a găsit, prin examenul direct şi prin culturi, acelaşi bacii.
Bacilul, izolat şi cultivat în cazul nostru, reprezintă aşa dar un nou agent patogen pentru om. Desvoltarea acestui microorganism a fost urmărită sub microscop şi ne-am convins că formează, la început, indivizi sferici, care se lungesc în mod gradat pentru a se preface în bacili şi chiar în filamente.
Un al doilea caz de mielita albă, însoţită de pielonefrită cu abcese reniale mari, ia fost studiat pe o măduvă provenind dela un bolnav din Serviciul D-lui Dr. Buicliu. S'au constatat în acest caz, în basinete şî în vene, două bacterii diferite, în t'mp ce focarul mielitei şi celelalte organe erau sterile. Rinichiul atins de nefrită parenchimatoasă, era semănat cu focare inflamatorii în care vasele enau astupate cu bacili ce se colorau bine cu şarlsah. Aveau 0,8 ţx şi formau pe agar, colonii mici confluente, turtite, strălucitoare, transparente şi saprogene. Bacilii erau scurţi, omogeni, cu extremităţi difuze şi greu de colorat, nu erau patogeni pentru iepure şi şoarecele alb. Basinetul conţinea, în cultură pură, un stafilococ, ce forma pe agar, plăci mici confluente de 0,6 ţi.
Am avut dar a face în primul caz cu unul şi acelaşi bacii, caracteristic prin proprietăţile morfologice şi biologice şi prin patogenitatea sa; aşa că, după memoriul lui Mărie (1884) unul din noi (Babeş) a fost cel dintâi care a publicat fapte confirmatoare ale legăturii posibile dintre mielita şi infecţiune.
1 #~
Turbarea studiată de B e n e d i c t, G a m a 1 e i a, S c h a f f e r etc. a fost subiectul unor cerţeflri minuţioase din partea unuia dintre noi (Babeş, Annales de l'Institut Pasteur, 1892). Iată rezultatele acestor studii:
I. Animalele moarte de turbare prezintă o congestiune şi un edem acut al meningelor cerebrale şi medulare, apoi emoragie cu reacţiune inflamatorie perivascularâ.
II. Proliferarea epiteliulul central cerebro-spinal; focare emoragice în substanţa cenuşie primprejurul canalului central şi mai cu seamă la nivelul podişului nişte tromboze microscopice. Focarele emoragice sunt limitate în cea mai mare parte prin teaca limfatică perivascularâ. Canalul central e plin de sânge şi de mase hialine.
III. Leziunile cele mai constante sunt de natură microscopică şi constau în hiperemie, acumulaţiune de celule embrionare, periteliale sau migratorii în jurul vaselor.
IV. Leziunile celulelor nervoase sunt caracterizate prin aceea că o celulă mare e înlocuită prin mai multe celule mici; pe lângă aceasta, ele suferă o degenerescentă vacuolară cu dispoziţia nucleilor.
V. Substanţa albă e normală afară de un uşor edem al tecii mielinice. într'o altă lucrare făcută cu M i h ă i 1 e s c u, unul din noi (Babe ş)
a constatat că protoplasma celulelor sufere modificaţiuni ce-i dau un aspect reticulat. Această reţea se pune bine în evidenţă cu albastru de metilen şi constitue o leziune caracteristică a turbării.
B a b i n s k i şi C h a r r i n au descris paralizii oare au survenit în urma infecţiunii bacilului piocianic.
Enriquez şi Haillon au provocat leziuni medulare, chiar şi scleroze, injectând la animale toxine difterice.
Gilbert şi Lion au observat paralizii la iepuri infectaţi cu cultura unui microb găsit într'un caz de endocardită. Această experienţă a fost reprodusă de Tho in o t şi Masselin în 1895 cu stafilococul auriu.
Oettinger şi Marine seu într'un caz de mielita varioloasă, au găsit numeroşi streptococi răspândiţi în măduvă şi leziuni medulare ce le vom rezuma mai jos.
In fine Vidai şi B e s a n 5 o n au «publicat de curând (în „Annales de l'Institut Pasteur") un studiu asupra mielitelor infecţioase experimentale. Ei au experimentat cu streptococi de diferite provenienţe: streptococi din gura normală sau patologică, dela erizipel, dela scarlatină, dela rujeolă, anghina flegmonoasă, pseudo-membranoiaşă, âifterică,
494
VICTOB BABE$
OPERE AXESE
495
dintr?tm duoden normal, din infecţiune puerpenală, din limfamgită etc. Rezultatul ia fost că, din 116 iepuri infectaţi, 7; iau prezentat paralizii, 3* din contră au fost atinşi de contracture. In.-*4 cazuri, aceşti autori numai prin examenul microscopic au putut să-şi dea seama de leziunile mielitice difuze şi degenerative ce atinseseră simultan ambele substanţe. Alteraţiunile celulare erau mai puţin pronunţate la nivelul umflăturii lombare şi atingeau cu deosebire celule mari motrice. Acestea erau granuloase vacuolare, atrofiate şi prelungirea lui Deiters dispăruse; unele din celule erau tumefiate şi' atinse de degenerescentă vitroasă.
Ceea ce atrage mai tare atenţiunea sunt leziunile vasculare foarte întinse.
In conformitate cu rezultatele anterioare ale unuia dintre noi (Babeş, Vierieljiahrschr. f. Derimatol., 1882), Vidai şi Besan^on au constatat că vasele comisurilor şi ale coarnelor sunt dilatate şi pline de sânge. Pereţii lor fără a fi inflamaţi sau îngroşaţi sunt adesea rupţi din loc în loc şi sângele se găseşte revărsat sub formă de   focare emoragice. Cordoanele şi mai cu seamă ale lui Goli şi Burdach sunt degenerate. Aceşti autori ajung la concluzia că streptococii produc la iepuri o amio-tirofie progresivă, paralizii flasce sau spastice şi că mielitele experimentale sunt reproducţia mielitelor difuze spontane la oameni dacă cele două caractere proprii anatomice ale mielitelor acute, adică ipertrofia nevroglică şi acumulaţia de celule rotunde în jurul vaselor, n'ar lipsi constant în cazurile experimentale. On alt fapt demn de a fi observat şi care reiese din lucrarea lui Vidai şi Bes anton, trebue să adăugăm că, după aceşti autori, leziunile mielitice sunt de natură toxică, că ele sunt datorite acţiunii toxinelor asupra sistemului nervos şi că în cazurile lor erau pure parenchimatoze fără participaţia vasculară.
Ipoteza care atribue toxinelor, oricare ar fi natura lor, puterea de a produce alteraţiuni permanente ale sistemului nervos a primit azi numeroase confirmări experimentale.
Astfel, Babinski şi Chiar rin au produs paralizii spastice ale jumătăţii posterioare injectând la animale culturi sterilizate din bacilul piocianic. Aceasta dovedeşte evident că produsele de secreţiune ale acestor nrcrobî sunt în stare de a provoca nrelită, fără să necesiteze intervenţia microbului însuşi.
Bouchard a reluat aceste experienţe şi ia injectat la animale urina altor animale atinse de maladie piocianică, după ce se convinsese că această Urină conţinea principii toxice. ~
lilllif:
Dar aceste fapte de o înaltă valoare ştiinţifică nu-şi găsesc nicăieri o confirmare,aşa de perfectă ca în difterie. In adevăr, în această maladie, ale cărei leziuni rămân localizate în îaringe sau în alte regiuni, fenomenele generale nu pot fi raportate decât la resorpţia toxinelor fabricate la nivelul focarului infecţios; căci se ştie că bacilul lui Loffler nu pătrunde
în torentul circulator.
In 1889, Roux şi Yersin („Annales de TInstitut Pasteur") au izolat din culturile acestui bacii o diastază apoi urmând exemplul lui Bouchard au provocat paralizii prin injecţiunile urinelor sterilisate dela difteriei.
Observaţiunea I. Mielită vasculară acută la un sifilitic.. La acest bolnav sifilitic, cu fenomene medulare mai vechi, s'au produs, după un abuz de alcool, o mielită acută cu dispariţie completă a motilităţii, sensibilităţii şi reflexelor membrelor inferioare. Fenomenele de paralizie merg progresând, însoţindu-se şi de turburări trofice şi bolnavul moare în 25 de zile.
Prin examenul microscopic al unui mare număr de secţiuni din măduvă, din regiunea cervicală superioară, umflătura cervicală, regiunea dorsală inferioară şi umflătura lombară, s'au constatat pe lângă focare multiple de scleroză veche, o formă particulară de inflamaţiune acută. Focarele cronice multiple, caracterizate prin dispariţiunea aproape completă a fibrelor nervoase, prin hiperplazia mare a nevrogliei devenită scleroasă, uniformă, cu celule puţine şi mici, sunt răspândite în toată măduva şi ocupă mai cu deosebire comisura posterioară, care e reprezentată în unele părţi, în regiunea dorsală mai cu seamă, printr'o pată galbenă de 2 mm diametru, vizibilă şi cu ochiul liber.
In focarele mielitice acute sunt atinse mai mult elementele coloanelor cenuşii: celulele sunt atrofice în degenerare pigmentară, şi-au pierdut nucleul cu totul sau în parte, prelungirile lor sunt rupte. Aceste alteraţiuni se întâlnesc toate pe aceeaşi celula sau pe diferitele celule ale aceluiaşi grup. In regiunea dorsală, celulele motorii mari lipsesc cu totul şi sunt înlocuite printr'o reţea largă datorită probabil edemului nevrogliei proliferate. Nucleul dorsal al lui Stilling, formează un nodul de celule umflate hialine, pigmentele la periferie fără nucleu ori cu nucleul împins la periferie. Substanţa albă e mult mai bine păstrată; totuşi fibrele nervoase sunt edemaţiate, disociate, monoliforme, cu cilindrul-ax umflat şi necolorabil. In unele locuri, fbrele nervoase sunt dispărute şi înlocuite prin mase negre, rezultate din fragmentaţiunea- mielinei şi altele roşii hialine provenind din destruoţiunea cilindrului-ax.
Leziunea principală, însă, concernă vasele. Fără urmă de diapedeză leucocitică, totuşi vasele sunt alterate în mod particular. In ambele substanţe, dar mai evident în cea cenuşie, venele sunt foarte dilatate şi pline cu sânge. Peretele arterelor foarte gros, infiltrat cu multe celule fixe, a suferit o degenerare particulară: a devenit uniform cu aspect gelatinos sau mucos; lumenul arterelor şr al spaţiilor limfatice perivasculare foarte dilatat şi în multe părţi astupat cu endotelii proliferate. In unele locuri, peretele vaselor astfel alterat s'a rupt producând focare de emoragii, care măresc încă compresiunea şi disociarea produsă asupra fibrelor nervoase prin hiperplazia şi edemul nevrogliei.
496
VICTOR BABES
Ohsemaţiunea //. Mielita acuta. Un bolnav cu fenomene de mielita acută, cu temperatură oscilând între 37°—39° moare în 20 de zile. Leziunile cele mai. pronunţate sunt în regiunea dorsală şi anume în partea posterioară a cordonului lateral stâng. Aici, în lungul rădăcinii, există o zonă de 4 mm semilunari, cu concavitatea externa pe care nu se mai fixează lacul cromo-, cupro*, hematoxilic. Se mai vede abia nevrogîia, totul e înlocuit printr'o massă granuloasă groasă şi sfărâmituri de mielină. La periferia acestei zone, nevrogîia e proliferată şi semănată cu fibre nervoase rare reprezentate numai prin teci de ale lui Schwann şi cilindru-ax. Deasemenea focare mai mici, totuşi vizibile cu ochiul liber, se văd şi în cordonul antero-lateral drept. încolo, fibrele nervoase sunt mai puţin alterate. Numai în cordonul lui Goli sunt edemaţiate, goale sau pline cu o substanţă retieuîată pe o întindere mai mare. In umflătura lombară, fibrete sunt fragmentate; iar la periferia fasciculului piramidal încrucişat, sunt goale sau foarte fine, probabil embrionare. Gelulele nervoase sunt atrofiate, fără prelungiri, unele fără nucleu sau distruse în întregime. Vasele sunt aşa de dilatate şi înmulţite încât se văd cu ochiul liber şi ocupă numai ele aproape aceeaşi întindere pe suprafaţa secţiunii ca toate celelalte elemente ale măduvei, care, din pricina asta, sunt comprimate. Nevrogîia perivascularâ e proliferată şi canalul central plin de celule ependimare.
Observaţiunea III. Mielita acuta. Şi în acest al treilea caz leziunea principală era cea vasculară. Vasele coarnelor anterioare considerabil dilatate sunt înconjurate de mai multe rânduri de celule rotunde, de cele mai multe ori mononucleare. Spaţiile limfatice perivasculare sunt dilatate. Ţesutul nervos e disociat, edemaţiat. O exudaţiune uniformă sau fin granuloasă, având punctul de plecare în jurul vaselor, înconjoară canalul central şi pătrund* între elementele nevrogliei ale cărei ceWe sunt umflate. Vasele substanţei albe prezintă aceleaşi alteraţiuni ca şi cele ale coarnelor cenuşii. In terţul anterior al cordoaneîor posterioare, celulele nevroglice sunt umflate, edemaţiate, foarte evidente. Cordonul posterior stâng cuprinde în regiunea virgulei lui Schulze, un mic focar mielitic ce înconjoară un vas dilatat; în interiorul focarului, numeroase celule granulo-grăsoase şi celulele nevroglice proliferate.
Observaţiunea IV. Meningo-mietitâ cronică vasculară sifilitică. Un sifilitic e atins de paraplegie flască cu paralizia sfîncterelor. Cu tot tratamentul antisifilitic, moare prin progresul acestor turburări medulare la care se mai adaugă în cele din urmă alteraţiuni trofice.
Leziunea principală interesează vasele pielii. Toate, dar mai cu seamă venele sunt foarte dilatate şi cu peretele îngroşat; tunicile, interna şi mijlocia sunt disociate prin celule fixe lungi şi umflate; afară de asta, tunica internă mai e infiltrată de globule roşii numeroase, închise în spaţii limfatice dilatate. Tunica externă e mai compactă, mai puţin străbătută de globule roşii, atinsă de degenerare hialină. In adventicea şi mijlocia se văd numeroase capilare dilatate şi noduli mici formaţi prin umflarea considerabilă a celulelor fixe, care fac impresiunea de celule gigante cu 5—10 nuclei periferici. In regiunea dorsală mai cu seamă vasele sunt astupate cu trombusuri hialine ori granu-loase, cu granulaţiuni de 1 (x dispuse în zooglee. In unele locuri, trombele vasculare sunt organizate şi reprezentate printr'un ţesut reticulat cu capilare dilatate şi câteva celule rotunde mari. Vasele mici ale meningelor sunt dilatate şi. înconjurate de focare emoragice. Ramificaţiuniîe intraoiedulare ale acestor vase sunt înconjurate de noduli mici astfel formaţi: în jurul unui vas mic, dilatat, cu perete alterat şi infiltrat cu celule roşii în destrucţiune se grupează un ţesut nevrogîic disociat, cu câteva celule stelate şi cu
0PEH8 âLESE
41)7
spaţii limfatice dilatate ce conţin celule rotunde mononucleare. Aceşti noduli, vizibili şi
cu ochiul liber, ocupă periferia substanţei albe, mai cu seamă spre partea anterioară.
Âîteraţiunile substanţei albe consistă în deranjarea elementelor nervoase. Canalul
central e astupat cu celule proliferate. Celulele nervoas2 ale coarnelor anterioare sunt
palide în regiunea dorsală cu granulaţiuni galbene.
Observaţiunea V. Mielita precoce sifilitică cu mers ascendent. în acest caz, s*a
găsit o arahnită intensă mai cu seamă în dreptul şanţurilor. Măduva prezintă în dreptul centrului cilio-spinal un focar de ramoliţie ce ocupă toată suprafaţa secţiunii; toată
substanţa medulară e transformată aici într'un detritus alb-roşcat cu puncte emoragice în substanţa cenuşie şi în jurul canalului central. O placă emoragică întinsă ocupa arahnoida şi măduva în dreptul celei de a IV-a vertebră cervicala şi la partea inferioară a acestei regiuni. De la a VII-a până la a IX-a vertebră cervicală un exudat puriform e infiltrat între rădăcini. In dreptul vertebrei dorsale a IV-a, la dreapta, un alt focar de ramoliţie: substanţa cenuşie are aspect gelatinos şî e semănată cu puncte emoragice. De asemenea între a IX-a şi a X-a vertebră dorsală măduva, mai galbenă, mai moale, e semănată cu puncte emoragice.
încă în 1861, Liadreit de 1 ta Chiarriere, în teza sa inaugurală, atrase atenţiunea asupna mielitei sifilitice. O serie de salte publiciaţiutti iale doctorilor Gros, Lia ce r eia u x, Zia m b a c o, C hsa r c o t şi Gombault se ocupă din nou de această importantă chestiune. Aceşti doi din urmă autori au publicat în 1879 o observaţie oare aminteşte cu prisosinţă, pe de o piarte, primul nostru caz de mielita sifilitică. In ladevăr în oazul lui Gombault şi al lui C h a r c o t ca şi într'al nostru, era vorba de focare mielitioe răzleţe.
Insa F o ut n ier este acela căruia trebue să-i atribuim meritul de a îi stabilit prin numeroase documente teoria pe care o susţinem din punctul de vedere al cauzalităţii intime între sifilis şi ataxia locomotrice pe de o piarte, şi între sifilis şi paralizia generală pe de laltă piarte; aceste două boale nefiind după părerea acestor doi autori decât două varietăţi diferite ale uneia şi aceleiaşi entităţi morbide.
Atenţiunea asupra existenţei mielitelor sifilitice pusă în vedere, s'a putut constata că aceste mielite nu sunt atât de rare pe cât se credea şî că un mare număr din ele, transverse şi difuze sunt de natură sifilitică şî amabile.
Este bine să se observe cât sunt de neasemănat leziunile anatomo-patologice pe care le poate produce unul şi aceiaşi virus. In adevăr, pe când în cazul nostru cel dintâi avem de a face, din punctul de vedere al leziunilor grave vasculare, cu focare mielitice degenerate răzleţe, in al patrulea dimpotrivă, substanţa albă a măduvei nu este decât uşor atinsă şi leziunile principale îşi au baza în pia mater, neinteresând măduva decât întrun mod secundar.
îi2 Opera a'.e*e
'498
V*CTOR BABm
•< iirGu toată această deosebire de localizări, aceste două caziifi prezintă mai miiîte puncte de asemănare: Cel dintâi este cel mai important şi anume, qă alţeraţiunea predominantă se răsfrânge asupra vaselor. Ne-am putut în adevăr convinge în aceste două cazuri că vasele, venele şi arterele suni grozav de dilatate, umplute cu globule roşii şi cu pereţii foarte îngroşaţi. In cazul al patrulea se poate surprinde trecerea globulelor roşii prin tunicile interne, mijlocii şi externe pentru a se îngrămădi în miare număr împrejurul vaselor, în cazul dmtâi dimpotrivă, hematiile se găsesc mai ales la exterior şi fdfniea'ză focare groase emoragice prin ruptura pereţilor vasculari.
Aspectul cc-1 iau globulele roşii în cazul al patrulea este demn de a fi observat. In interiorul vaselor, ele îşi păstrează caracterele normale şi transparenţa, discoide şi reg/ulat rotunjite; în focarelfe extravasculare dimpotrivă, ele sunt mâi opace, mai uniforme, mai bine colorate şi mult mai mici.
; ;,(JPrezenţa leziunilor vasculare în ambele cazuri confirmă opiniunea de toţi priimiţa că alţeraţiunea vasculară este lezjunea ţTpfiomnania a sifilisului medular. O e j er i ne şi Sas („Bull, ;de la Soc. de Biologie"; 1893), au arătat ca inflamaţiunea arterelor şi a venelor constitue. leziunea iniţială a siţijisului medular şi că restul alteraţiunilor, de asemenea constatate Îiţl cazurile noastre, nu sunt decât manifeştaţiuni secundare. :i(;v Observaţiunea IV, caracterizată prin predominarea leziunilor vasculare şi prin absenţa relativă a leziunilor nervoase, pare a intra în categoria rnielitelor sifilitice, ale căror leziuni le-a lipsit timpul de a progresa şi de a atinge alte elemente decât vasele. Mai trebue să menţionăm că degenerarea mucoasei hialine a,(pereţilor vasculari a fost observată în cazurile noastre (obs, I). Sifilisul determină diferite forme de leziuni medulare. Câteodată avem; de a fae^ cji:;o mielită acută însoţită de o.diapedeză inflamatorie; #ltă dată, leziunea are un mers mai cronic şi reia caracterele mielitei scleroase cu hipertrofia nevroglică, în alte cazuri, şunt alteraţiunile congestive şi emoragice care întrec. In fine, Marinescu („Wien. med. Wochenschr", Nr. 51 şi 53) crede că virusul ar ataca de-a-dreptul şi în primul loc celulele nervoase şi nu is'ar putea explica decât aşa amiotrofiile primitive sifilitice. Această opiniune valabilă pentru oricare cazuri, se aplică la cazurile noastre, unde leziunile vasculare sunt cele mai vechi.
; Majoritatea autorilor — şi observaţiunile noastre tind a confirma şpiniunile lor — consideră leziunile parenchimatoase ca deuteropatice. In adevăr, în a IV-a a noastră-observaţie, leziunile parenchimatoase sunt puţin pronunţate şi. consistă în câteva fibre degeneratoare şi într'un oarecare număr de celule alterate; leziunile vasculare sunt dimpotrivă foarte intense
OJfc*BItE ALESE
499
a#      punctul de plecare din pia mater, cum s'a spus dejia, pentruja pătrunde în urmă în interiorul măduvei. ,
Din cele 5 măduve examinate de noi microscopic, una singură (obs. III) ne-a permis de a constata caracterul mielitei pur inflamatorii cu diapedeză leucocitică activă. In acel caz, era vorba de un individ atins de enterită şi în ale cărui organe s'a putut recunoaşte şi izola un microb anaerob analog microbului edemului malign. Mielita s'a declarat.în cursul boalei când ea a accelerat mersul fatal. Originea leziunii medulare am putea-o de asemenea pune în acest caz pe socoteala sistemului vascular. Am constatat în adevăr în cele două substanţe, vase dilatate şi împrejurate de numeroase celule migratrice.
;;. Singura leziune parenchimatoasa deuteropatică era situată în cordonul stâng şi consta dintr'un focar mielitic local cu celule granulo-grăsoase şi din celule nevroglice umflate.
Cazul al IV-lea reproduce întrucâtva mielita experimentală prin inundarea organismului cu streptococi foarte virulenţi.
Mai trebue încă să presupunem că, la copilul care face subiectul-acestei observaţiuni şi care, în urma unui atac artritic, cade bolnav de paralizie fără alte manifestaţiuni, streptococul s'a localizat mai întâi în măduvă.pentru a cotropi după câteva zile tot organismul producând o septicemie ţemoragică; S'au aflat în adevăr în acest caz, leziunile medulare parenchimatoase proprii mielitelor infecţioase şi dopuri de streptococi în unele vase ale substanţei cenuşii; s'au mai constatat, de asemenea, pe lângă o diapedeză puţin pronunţată, mici focare emoragice, semne evidente ale unei alteraţiuni vasculare.
La aceste observaţiuni de mielite • infecţioase septice; şi emoragice, cu streptococi, putem adăuga cazuri analoage observate în cursul unei epizootii ecvine de unu! din noi (Babeş), împreună cu Dl. P r o c a.
într'un grajd cu cai bine hrăniţi şi puţin munciţi, care n'aveau raporturi sexuale, mai mulţi armăsari cad bolnavi de o boală febrilă cu semnele unei pneumonii, cu petehii dar fără hemoglobinurie pronunţată. Boala cu mers tipic, de altfel, se complică cu paralizie, oare se desvoltă încet. începe cu jumătatea posterioară şi se încheie cu paralizia sfincterelor şi cu moarte. Uneori începutul febril mai puţin accentuat şi paralizia, apar numai după mai multe săptămâni,
Caii mureau la câteva săptămâni dela apariţia paraliziei; alţii se vindecau sau rămâneau cu o stare de paralizie cronică.
Această boală se deosebeşte de infecţiunile cunoscute prin aceea că se complică regulat cu paralizie. O putem dar privi ca o specie de infecţiune
500
VICTOE BABES
OPEBE ALESE
501
septică şi adesea emoragică. Iată cercetările făcute în institutul nostru întru ce priveşte etiologia.
La 0 Martie 1895, ni se trimite câte o bucată de pulmon emoragic şi de măduvă, dela un cal mort cu paralizia jumătăţii posterioare.
însămânţările făcute din acest fragment de măduvă şi de pulmon au dat două feluri de microbi :
1. Un proteu care creşte pe serum gelatinizat sub formă de colonii rotunde izolate, puţin ridicate, de 1—2 mm în diametru, cu totul transparente, uneori confluente nesaprogene. Lichidul de condensaţiune limpede cu un precipitat alb mucos la fund. Acest proteu imobil care se decolorează prin acţiunea iodului, produce o turburare uniformă a bulionului; nu licheface gelatina în care produce o dungă alburie formată de puncte mici dense opace. Sub microscop, se prezintă ca bastonaşe mai lungi ori mai scurte dispuse în diplo şi altele afectează o formă aproape rotundă semănând cu nişte coci oblongi.
2. Un streptococ care formează pe lagăr colonii punctiforme miai mult ori mai puţin mari, albe, puţin aderente de suprafaţa substanţei nutritive şi desîacându-se în granulaţiuni fine la cea mai mică atingere cu acul. Nu turbură bulionul, formează numai un precipitat alb granulos, constituit din bucăţi ce se depun la fund. In gelatină, determină numai după mâi multe zile nişte puncte mici în profunzime. Indivizii, de l(x aproape, sunt dispuşi în ltanţuri de lungime mijlocie, sunt foarte denşi, turtiţi şi se confundă câteodată încât par a îi bacili punctaţi. Sunt şi lanţuri mai lungi cu indivizi mai mici şi cu tendinţe la ramificare.
Puterea patogenă a acestor microorganisme a fost stabilită prin experienţele de miai la vale făcute pe iepuri:
a) Un amestec de streptococ şi de proteu injectat în peritoneu.
b) Amestec de streptococ şi de proteu injectat sub piele.
c) Proteul în cultură pură injectat în sânge.
d) Proteul în cultură pură injectat sub piele (cultură proaspătă în doză mică şi cultura veche în doză mare).
e) Streptococul singur injectat în peritoneu.
a) Iepurele, infectat pe cale peritoneală cu 1 cm3 de cultură-bulion de 48 de ore de streptococ şi proteu, moare după două zile cu peritonită cu false membrane groase. Ficatul hiperemic, splina mică, emoragii purmonare. Lichid sanguinolent în pericard» Falsele membrane peritoneale conţineau proteul descris mai sus; celelalte organe (ficat, rinichi) conţineau numai streptococul.
b) Iepurele, ca^e a primit sub piele 4 cm3 de bulion-cultură de 48 ore de streptococ şi de proteu, moare în 6 zile. In timpul vieţii n'a prezentat decât 40° temperatură. La autopsie, se găseşte o infiltraţie purulentă difuză la locul de inoculare şi un uşor edem
pulmonar. Rinichii sunt ceva mai mari şi mai palizi. In puroi, s'a aflat proteul, în ficat streptococul; celelalte organe (rinichi, sânge din cord) au fost sterile.
:i    c) Proteul în cultură pură de 24 de ore injectat în vena unui iepure alb a dat numai o ridicare de temperatură de 40°, care a durat mai multe zile.
d) O cultură pură de streptococ injectată sub piele în doză de 1 cm3 a ucis iepurele în 7 zile fără altă leziune decât hipertrofia splinei. Din splină şi din ficat, s'a cultivat
streptococul.
,e) Un iepure cenuşiu injectat în peritoneu cu 1 cm3 de bulion cultură de 24 de ore de streptococ are mai multe zile o temperatură de 41,9°. După o lună, animalul era încă sănătos.
In măduva şi creierul unui al doilea cal mort cu fenomenele descrise s'a găsit streptococul în cultură pură.
E rame nul histologic. Pulmonii calului sunt atinşi de o infiltraţie emoragică, pornind din ţesutul interstiţial foarte îngroşat, alveolele sunt goale. Focarele emoragice şi unele vase dilatate conţin lanţuri scurte de streptococi sau diplo mari de 1 \x aşezaţi uneori în jurul unor formaţiuni nucleare închise poate într'o protoplasma celulară. Nu formează niciodată dopuri compacte. Aceşti microbi invadează capilarele şi vasele mai mari ale iepurilor infectaţi cu streptococul. Mai cu seamă ficatul e cu totul infiltrat, parenchimul organului e palid şi nucleii abia se mai văd. Rinichii sunt atinşi de degenerare parenchimatoasă, totuşi microbii sunt rari. In pulmon, şi mai cu deosebire în pereţii alveolari, e o adevărată invaziune de streptococi; ei se găsesc în vase, închişi în celule endoteliate umflate şi în leucocite în număr mare, se mai află în splina nişte celule mai galbene vacuolizate. Măduva cailor era tumefiată; substanţa cenuşie şi meningele injectate. In substanţa albă nu sunt alteraţiuni mari; numai în vecinătatea coarnelor anterioare şi aproape de periferie, fibrele sunt puţin disociate şi edemaţiate, vasele dilatate şi pline cu sânge. Pereţii vasculari sunt îngroşaţi, infiltraţi cu elemente migratorii şi înconjuraţi de un spaţiu limfatic dilatat. In vecinătatea imediată a vaselor aşa alterate şi leziunile substanţei albe sunt mai pronunţate. înăuntrul şî în jurul unor vase mai mici, se văd granulaţiuni bine colorate prin colorile de anilină, dispuse de obicei în lanţuri şi putând fi privite ca streptococi degeneraţi. Ţesutul coloanelor Cenuşii e uşor disociat, probabil din pricina edemului, celulele nervoase prezintă semne de necrobioză, protoplasma lor e vitroasă şi granulaţiile lui Nissl nu mai poţ fi puse în evidenţă; nucleii au dispărut. Corpurile şi prelungirile celulelor sunt crăpate.
Prin urmare avem a face în aceste cazuri mai mult cu o degenerare localizată în celule nervoiase decât cu o ladevărată inflamiaţiune. Fără îndoială, degenerarea asta trebue legată de streptococul emoragic, a cărui prezenţă în măduvă a fost pusă în evidenţă prin culturi. Nu putem însă hotărî ce însemnare are proteul, asociat în unul din aceste cazuri cu streptococul
După cele ce am spus, însemnătatea leziunilor vasculare în producerea mielitelor nu se mai discută.
Şi apoi, alteraţiunea vasculară e şi logic ca să se producă în mod «primitiv, dacă se admite natura infecţioasă a mielitelor: căci vasele duc măduvei agentul infecţios, fie că e un germen viu ori un produs toxic.
502
VTCTOE BABES
OPERE ALEŞB
Vasele sunt atinse întâi şi e cu totul natural ca să se bolnăvească de mai întâi. Deşi unele elemente ale măduvei, celulele;, bunăoară, sunt mai sensibile la acţiunea unor produse bacteriene, există totuşi alte toxine a căror acţiune rău făcătoare se manifestă în primul loc asupra vaselor. Existenţa microbilor în măduvă nu e uşor de dovedit, mai întâi pentrucă microbii dispar când leziunile devin cronice deşi au produs în realitate leziunea şi apoi pentrucă numai prin culturi pot fi: puşi în evidenţa, astfel unul din noi (Babeş) a isbutit, prin culturi şi inoculări succesive să dovedească existenţa unui singur microb în măduvă care;a făcut subiectul publicaţiunii sale din 1888 („Annalele Institutului de Patologie1 şi de Bacteriologie", 1888—89). \ '
Demn de amintit e că, în mai multe cazuri de lepră tuberculoasa ori nervoasă, măduva nu numai că nu era bolnavă dar nu prezenta nici umbră de microbi, pe când în alte cazuri, fără cea mai mică manifestare medulară, se pot găsi bacili în măduvă. Aşa, într'un caz de lepră tuberculoasă unui din noi (Babeş);- a constatat bacilul patogen chiar în celulele nervoase puţin modificate, a căror protoplasma devenise numai mai rară şî. ciuruită din pricina invaziunii microbilor. Granulaţiunile lui Nisşl erau deranjate şir dispăreau în cele din urmă împreună cu nucleul (Soc. de Biologie, August 189*)
Oettinger şi Marinescu au publicat („Sem. med", 1895, p. 45) un caz de paralizia lui Landry în cursul unei variole discrete. Bolnavul murise în trei zile cu fenomene de paralizie ascendentă. La examenul microscopic, autorii au găsit că leziunile principale erau grupate în jurul ramificaţiunilor arterelor brazdelor mediane, anterioare şi posterioare. Pereţii vaselor şi vasele perivaiseulare erau infiltrate cu celule rnici limfoide mono- şi polinucleare, în care erau închise granulaţiuni bazofile şi diplocoei.
In celule nervoase, microbii se găseau foarte rar; prelungirile celulelor erau rupte şi protoplasma lor tumefiată, turbure. Carnalul ependimar însă era plin cu o massă de streptococi ceea ce a.făcut pe autor să-1 considere ca drumul pe care au ajuns microbii până la măduvă.
Baumgarten a găsit bacilii în măduvă într'un caz de antrax. In al doilea caz al nostru, leziunile principale privesc tot sistemul vascular. Vasele sunt într'atât de proliferate încât ocupă aproape jumătate din suprafaţa de secţiune; pereţii lor sunt aşa de groşi că se văd chiar cu ochiul liber; afară de asta sunt încă dilatate şi astupate cu globule roşii. : La parcea superioară a regiunii dorsale, pe lângă numeroase focare răsleţe, ;n^duva. rnai; prezintă o .zonă, periferica Jneţară, vizibilă cu ..ochiul.. H^r, largă de, 1,50 :mm;ocare n% şe: cnaî.; colorează cu/ lacul cromo-hemato^illp.
Această zonă e formată de fibre nervoase alterate, degenerate fără mielină, fără cilindru-ax. • -;kt-Concluziuni: Să ne Vie permis să tragem oarecare încheieri din constatările hîstologice făcute în cazurile noastre. i   :  :i; .
Reiese din cercetările noastre că, în cele mai multe cazuri ele mielită infecţioasă a omului, vasele şi mai cu seamă cele ce nasc dela periferie şi cele ale coarnelor anterioare, sunt bolnave.; Această alteraţiune,;-adesea veche, determină îa un moment dat legiuni parenchimatoase.
Trebue să distingem leziunile coarnelor anterioare, urmare obişnuită şi imediată a leziunilor vasculare; în urma unei invaziuni microbiene^ celulele nervoase, care sunt în raport intim cu capilarele acestei regiuni; suferă numaidecât şi degenerează încetul cu încetul sub influenţa leziunii vasculare. Fibrele nervoase ale substanţei albe având o reţea vasculară mai puţin însemnată, suferă mai puţin din pricina leziunii vaselor; de aceea, degenerarea substanţei albe nu se manifestă decât în jurul unui vasi mare bolnav, ori al unui focar emoragic, restul rămâne sănătos.. Niimai j câiţcţi iun teritoriu vascular e cu totul suprimat, din punct de vedere funcţional,;rnuniai atunci şi degenerarea ocupă o întindere mai mare.
Leziuni vasculare şi perivasculare preced totdeauna degenerarea substanţei cenuşii; această degenerare constă în dispariţiunea fibrelor fine şi a prelungirilor celulelor nervoase, în umflarea-elementelor nevro-glice şi în apariţiunea celulelor mari în formă de păianjen. In celula nervoasă, se constată o deranjare a granulaţiunilor cromatice, spaţiul pericelular se dilată adesea sub influenţa unei transudaţiuni şi exudaţiuni vasculare şi cele câteva elemente fixe lipite de pereţii vaselor se umfla. Aceste modificaţiuni se observă bine în lepră în urma invaziunii bacilului specific, care determină afară de asta o stare ciuruită particulară a protoplasmei celulare (B a b e ş, K a 1 i n d e r u, Soc. de Biologie, August 1895).
Sub influenţa altor microbi se observă ruptura şi dispariţiunea prelungirilor şi a granulaţiunilor cromatice. Adesea pigmentul e înmulţit şi nucleul dispare mai mult ori mai puţin încet, ori se modifică.
In unele cazuri, celula se umflă şi nucleul e împins lar periferie; ori celula devine hialină şi prezintă o degenerare vecină cu acea amiloidă.
Leziunile substanţei albe consistă mai întâi într'o modificare a peretelui vascular cu dilatarea tecii perivasculare, care cuprinde elemente fixe umflate, o exudaţiune granuloasă, vitroasă ori hialină, amestecate cu" celule migratorii. . -. •• : --'.h 'Jir •»
Alteori, peretele vascular e atins de degenerare grahulo-'grăsoasă. hialină sclerogenă ori mucoasă. r : I
504
VfCTOE BABES
OPE&E ALESE
505
L&rattile fibrelor se manifestă, cu metoda lui Mardii, sobformă de granulaţiuni negre în interiorul celulelor umflate şi a tecilor unora din fibrele nervoase; se poate totuşi constata leziuni mai fine şi mai vechi cu ajutorul metodei noastre combinate.
Unul din noi (Babeş) a constatat că, la fel ca şi în nervi, şi în măduvă sunt fibre care se colorează aproape în negru prin metoda lui Pal, prezentând trei cercuri negre în interiorul tecii mielinice a cărei substanţă bazală e colorată în verde.
Primul semn de degenerare consistă în atrofia acestor cercuri negre, aşa că secţiunea fibrei devine mai mult verde cu părţi verzi întrerupte şi mici.
Mai târziu se constată umflarea şi vacuolizarea cilindrului-ax care, uneori devine în acelaşi timp hialin; adică se colorează tare cu colorile bazice de anilină.
Degenerarea fibrei nu se opreşte aici; teaca mielinică se umflă, substanţa neagră dispare cu totul şi coloarea verde a substanţei se schimbă în galben.
In acelaşi timp, fibră începe a se fragmenta şi mai târziu cele două substanţe care o constitue sunt dispuse separat  în interiorul celulelor granulo-grăsoase; aceste celule mi sunt elemente degenerate ci celule migratorii, poate fixe şi probabil şi celule formate de newoglîe şi tecile ,nervoase. Aceste celule sunt formate de o protoplasma semănată cu picături de grăsime colorate în albastru palid; nucleii lor bine coloraţi sunt împinşi la periferie şi comprimaţi; în interiorul lor, sunt masse negre, verzi sau galbene, izolate sau amestecate,, eaire nu sunt decât elementele constitutive ale tecii mielinice şi câteodată, resturile hialine ale cilindrului-ax. ^
Aceleaşi substanţe se întâlnesc şi răspândite în mod neregulat în afara celulelor şi în unele cazuri, substanţa neagră formează o reţea grosolană în jurul celulelor granulo-grăsoase.
: Toate aceste consideraţiuni inspirate prin examenul unui mare număr de fapte, ne-au impus convingerea că multe forme de mielita au ca pricină o infecţiune; dar, ca şi pentru alte ţesuturi, acţiunea specifică şi electivă a microbilor asupra măduvei e indispensabilă.
Nih putem identifica mieîitele infecţioase experimentale cu cele mai multe din mieîitele ce se observă la om; căc' condiţiunile de geneză şi mai cu seamă dispoziţiunile particulare n'ar putea fi reproduse întocmai l*a animale.
In unele cazuri microbul, fără să producă cele mai mici alteraţiuni ale vaselor ori tale altor elemente, invadează direct celula nervoasă (lepra). Alteori, virusul se localizează în jurul celulelor nervoase, producând o proliferaţiune pericelulară cu reacţiune inflamatorie din partea vaselor (turbare). Microbul mai poate şi fără intervenţiune directă, numai prin toxinele sale, să producă alteraţiuni grave ale celulelor nervoase (tetanos şi infecţiunea streptococică). In unele cazuri, când streptococul însuşi pătrunde în măduvă, am observat, la om, alteraţiuni iritative inflamatorii.
Leziunile vor variia încă după gradul de virulenţă ia microbului. Astfel un microb cu acţiune eminamente necrozantă, va produce necroza celulei nervoase, în timp ce un micrdcoc mai puţin virulent nu va provoca decât o atrofie lentă a măduvei şi mai cu seamă a coarnelor anterioare cu proliferare consecutivă a ţesutului conjunctiv şi a nevrogliei.
O categorie de toxine, toxina bacilului tuberculos şi virusul sifilitic, vor produce leziuni vasculare grave, extra- ori intramedulare, dovedind prin aceasta turburări circulatorii şi nutritive, sub formă de scleroză vasculară cu mielita consecutivă a teritoriului medular dependinţe de vasul bolnav.
•L Microbii cu acţiune acută asupra pereţilor vasculari vor determina leziuni vasculare emoragice cu. atât mai intense şi mai repezi cu cât măduva e mai susceptibilă de ia reacţiona în faţa îmbolnăvirii vaselor.
Şi chiar sunt la animale boale epidemice ce se complică cu mielite; se observă chiar la cal o boală epidemică acută, ce se manifestă ca o septicemie emoragică, însoţită de paralizie; în această afecţiune, am putut constata împreună cu Dl. Pro ca o mielita a coarnelor anterioare produsă de un streptococ foarte virulent care a putut fi cultivat din măduvă.
înainte de a sfârşi, ţinem să insistăm asupra faptului că, în căutarea microbilor, nu trebue să ne mulţumim cu examenul direct al humorilor sau al secţiunilor, ci trebue să recurgem la culturi, care ne vor permite să dăm de urma microbilor acolo unde examenul direct rămăsese infruc-tuos; mai sunt în fine cazuri în care microbul, după ce determinase leziunile primitive ale măduvei, dispare, şi alte cazuri în care mielita e datorită toxinelor microbilor numai, fără ca ei să fi ajuns până în măduvă. Aceste două posibilităţi sunt greu de pus în evidenţă.
OPERE ALESE
507
LOCUL BACTERIILOR ÎN SERIA ORGANISMELOR
Bacteriile sunt considerate ca fiinţe care, prin structura şi prin proprietăţile lor biologice puţin complicate, îşi au locul pe "ultima ■ treaptă a regnului vegetal, formând o serie aproape paralelă cu algele care diferă - de bacterii prin prezenţa clorofilei.
Deşi mai mulţi botanişti precum H a 11 i e r şi Noegeli au pretins că bacteriile nu prezintă în totdeauna ciclul de desvoltare simplă care li se atribue de ordinar, şi eu toate cercetările lui B re c h f e 1 d, ale Iu? Zopf etc, multă vreme, mai ales în Germania, autorii s'au încăpăţânat a nu recunoaşte bacteriilor o mai mare polimorfie şi şcoala lui Cohn şi a lui Koch, în tendinţa lor de a preciza caracterele distinctive şi individualitatea diferiţilor microbi patogeni, n'au admis realitatea unor observaţiuni asupra variaţîunii şi variabilităţii formei şi funcţiunii lor.
Bacteriile propriu zise, după definiţia lor obişnuită, nu s'ar reproduce decât prin sciziparitate, ele! n'ar trebui să prezinte o structură mai complicată, nici în interiorul lor aparate particulare, nici muguri, nici ramificaţiuni, nici o diferenţă între bază şi vârf. Schimbările lor în diferitele condiţiuni vitale ar fi neînsemnate şi ar consista, numai la unele specii, în formarea de pseudofilamente sau de spori.
De asemenea, facultatea lor de a produce boale ar fi foarte puţin variabilă, constituind o calitate inerentă, specifică a diferitelor specii.
Fapte noi, bine observate, au distrus unul câte unul, caracterele care serveau în acelaşi timp pentru delimitarea grupului bacteriilor şi a diferitelor lor specii.
In ceea ce priveşte seizipairifratea ne putem convinge că, la diferitele forme de microbi, ea nu este întotdeauna aceeaşi şi că tocmai schimbarea direcţiunii diviziunii indivizilor poate să producă muguri şi ramificaţiuni
Bacteriile dintr'un grup pot aproape întotdeauna, în unele condiţiutlî db cultură, să îmbrace caracterele unei alte grupe.rAşa eu am iarătat'deja de mult cum bacilul holerei se poate prezenta sub formă de granulaţii rotunde, de virgulă, de bastonaşe drepte, de spirite şi de lungi filamente, şi că bacilul tuberculozei mai prezintă, afară de aceste forme, spori şi adevărate ramificaţiuni (1883) şi Dl. M e c i n i k o v ar putea încă adăuga muguri şi crose.
De Barg afirmase că microbii pot prezenta, înafară de endospori, spori mai puţin rezistenţi la extremităţi, dar aceşti artrospori ai ciupercilor mai superioare n'au fost demonstraţi într'un mod precis şi erau confundaţi cu vacuolele şi cu producţiuni degenerative. Numai în 1885,.am;găsit o reacţiune, care permite de a pune în evidenţă, printr'o colşraţiuîie particulară, nişte corpuscule metacromatice în interiorul microbilor şi care joacă un rol important în reproducţiunea microbilor, prezentând imele analogii cu artrosporii unor ciuperci.
Formaţiunea mugurilor, observată de diferiţi autori, la bacteriile dîfterîei şi grupa vecină (L 6 f f 1 e r, eu însumi, C. F r a e n ke 1), ale leprei (eu însu-mi, Bordoni U f î r e d u z z i),- ale tuberculozei (Me-cinikov), la streptococi (obs. personală) etc, se bazează, după ob-servaţiunile mele la ciuperca actinomicozei, pe faptuf că extremitatea filamentelor produce formaţiuni metacromatice şi spori care sunt înconjuraţi şi păziţi de o capsulă produsă prin membrana filamentului. La bacterii de obicei, am putut constata acelaşi procedeu şi acelaşi scop al mugurilor
Din momentul ce se constată la microbi ramificaţiuni şi muguri trebue să le recunoaştem şi un vârf şi o bază.
Este adevărat că aceste formaţiuni care apropie bacteriile de ciupercile mai superioare, de actinomicete, de cladothrioee, de fitomicete, de mixomicete, nu se desvoltă la microbi decât în unele condiţiuni de cultură care diferă de ordinar de acelea în care se găsesc de obicei; pare că aceşti microbi producând boale se găsesc în condiţiuni aşa de modificate, încât se desvoltă şi se reproduc prin mijloace mult mai simple decât pe substanţe care le permite o desvoltare mai liberă şi în care lupta pentru existenţă le impune desvoltarea organelor speciale.
însuşi Koch a demonstrat că bacilul antraxului nu produce spori în organismul viu şi se ştie bine că orice specie de organisme din momentul în care devin parazite pierd o parte din organele lor. •      Pe de altă parte, se poate reduce în mod artificial desvoltarea ciupercilor, ca spre exemplu â;r>Mi:vGHam^iiâm:acor racernosus, care nu mai
VIQTOR BABEŞ
fprme.a^ă ramificaţiuni, dacă împiedecăm intrarea aerului. In;.aceste condiţiuni, el desvoltă substanţe metacromatice şi spori în acelaşi mod ca şi unii microbi. B r e c h fe 1 d presupune că microbii în general sunt organisme care derivând din ciupercile mai superioare, au pierdut, din cauza condîţiunilor lor particulare de existenţă, caracterele unei organi-zaţiuni mai superioare. Acest botanist distins arată aceeaşi simplificaţiune la un ascomicet care în condiţiuni artificiale de anaerobioză se desvoltă ca un siachiaromyoet prin înmugurire şi care la sfârşit pierde facultatea de a reveni la forma din care a derivat.
Chiar microbii ne dau numeroase exemple de modificaţiuni mai mult sau mai puţin stabile; astfel microbul antraxului poate fi modificat prin condiţiuni particulare de cultură, aşa că nu mai produce spori sau se desvoltă sub formă de crose.
In faţa acestei tendinţe de a privi microbii ca forme degenerate, descendente sale ciupercilor superioare, nu se poate înlătura presupunerea contrarie, că microbii sunt în parte fiinţe foarte inferioare care nu s'au ridicat niciodată deasupra formelor ce le prezintă de ordinar, dar care seamănă perfect cu formele degenerative ataviste ale ciupercilor superioare. Chiar în această ordine de idei se poate uşor explica o deswltare mai complicată a acestor microbi, punându-i în condiţiuni favorabile. Studiile mele asupra streptococilor şi a bacililor cu crosă arată în adevăr, că o-mică schimbare a condîţiunilor obişnuite de creştere e deajuns pentru a produce la aceşti microbi muguri şii crose, adică caractere care sunt privite ca aparţinând formelor mai superioare. Aşa dar nimic nu se opune de a presupune o origine dublă a polimorfiei şi a contactului acestor fiinţe cu vegetalele mai superioare, o descindere prin parazitism pe de o parte, şi o desvoltare progresivă de altă parte.
Autorii care au descris modificaţiuni de formă în sensul unei des-voltări de ordine mai superioară la unii microbi, fără a ţine seamă de; generalitatea acestor modificaţiuni la aceşti diferiţi microbi, tind a separa microbul studiat de restul microbilor, clasându-1 într'o altă'grupă de organisme. Astfel s'a manifestat tendinţa (... F i s c h 1, C o p p e n, Jones etc.) de a clasa bacilul tuberculozei lângă actinomicete. Totuşi, cum am arătat în acelaşi timp cu alţii, că mai mulţi microbi manifestă aceeaşi tendinţă oa acel al tuberculozei, trebue să ne mulţumim a lăsa bacteriile împreună ca un grup particular de tolofite, recunoscând în acelaşi timp acestui grup calitatea de a se desvoltă într'un mod excepţional în condiţiuni favorabile cu tipul mai complicat al altor organisme al căror loc în seria vegetalelor se găseşte în vecinătatea lor.     , ;
OPERE ALESE
509
Eu sunt încredinţat că vecinii microbilor nu sunt numai unele alge, ela-dothericee, actinomicete, oscillarii etc, dar şi unele levuri şi chiar forme care sunt privite ea fiind pe ultima treaptă a regnului animal putând fi înrudite cu aceste vegetale primitive.
S'ar putea considera toate aceste forme ca aparţinând protistelor lui Haeckel. In ceea ce priveşte transiţiunea microbilor spre animalele inferioare, eu am atras atenţiunea mai ales asupra paraziţilor pe care i-am găsit în 1888 în România, şi care dau naştere epizootiei celei mai omo rîtoare a României, hemoglobinuriei boilor şi cîrceagului oilor. Dela descoperirea mea s'a găsit că acelaşi parazit produce febra de Texax (Th. Smith) şi îctero-hemogîobinuria oilor în Italia (Bonome). ParâzituT este format dintr'o mică globula sau un -mic bastonaş care prezintă cele mai multe caractere ale bacteriilor, modul lor de colorabilitate, scizipa-ritatea lor, o capsulă, etc, totuşi prezenţa lui în globulele roşii ale sângelui, forma sa de pară, un fel de trestie şi o stare ameboîda, observată de T h.  Smith, apropie acest microb de protozoare şi în special de hematozoare:
Toate aceste cercetări şi altele mai minuţioase şi mai puţin demonstrative ne arată deci din nou că animalele şi vegetalele cele mai inferioare se ating, că aci se amestecă formele cu tendinţa de a se ridica în seria organismelor cu altele care descind prin parazitismul lor. Stabilitatea formei şi funcţiunea este încă puţin fixă la aceste fiinţe inferioare şi se afirmă din ce în ce în raport cu o diferenţiere a organismelor.
OPEKE ALESE
511
DESPRE TRANSMITEREA PROPRIETĂŢILOR IMUNIZANTE PRIN SÂNGELE ANIMALELOR IMUNIZATE
OI? I &J NE A - AP A RATE LOR DE APĂRARE A ORGANISMULUI
In desvoltarea organismelor, trebue să presupunem doi factori principali: tendinţa progresivă în desvoltare a protoplasmei vii şi lupta de existenţă a organismelor în contră influenţelor vătămătoare  afe lumii externe. Această luptă este tot atât de veche ca şi primele organisme, şi foarte curând, după desvoltarea acestora; s'au născut anurtie fiinţe vii oare pot trăi nuUltâi pe socoteala altor Organisme, aşa încât trebue să se stabilească dela început o luptă între aceste fiinţe parazitare şi între celelalte organisme. Mai cu seamă microbii, prin locul lor inferior în şirul filogenetic al organismelor, prin simplicitatea organizării lor, prin puţinele lor exigenţe, probează că provin din epoci geologice foarte depărtate. Ei, fiind în mare parte constrânşi să trăiască pe socoteala altor organisme, cărora le produce boalele şi moartea, se pricepe că şi lupta organismelor în contra sacestor paraziţi trebue să-şi fi având izvorul în primele epoci ale desvoltării lumii organice.
S'a putut constata, chiar în diferitele epoci geologice, nu numai prezenţa microbilor, diar şi semnele efectelor lor asupra altor organisme.
Diacă microbii iar fi putut desfăşura deplina lor acţiune asupra altor organisme, lumea organică s'ar fi stins demult; a trebuit ca, în măsura în care organismele erau atacate de microbi, să se desvolte la cele dintâi nişte arme potrivite, pentru sa se apăra în contra acestora din urmă întocmai cum în lupta pentru existenţă s'au desvoltat la animale arme naturale pentru apărarea lor în contra organismelor mai mari, care ameninţau existenţa lor,
Dacă privim proliferabilitatea admirabilă a microbilor şi devasta-ţiunile enorme, cauzate de ei în timpuri )de epidemii, putem aprecia ce arme puternice au trebuit să se desvolte, şi sa se moştenească la descendenţi pentru a rezista microbilor şi pentru a-i nimici în interiorul organismului. Precum avem organe pentru menţinerea speciei noastre, pentru dominarea lumii externa,; pentru nutriţiuhea şi pentru apărarea noastră în contra inamicilor noştri, tot aşa trebue să se fi desvoltat şi diferenţiat un aparat puternic pentru apărarea noastră în contra duşmanilor noştri cei mai puternici, care ne înconjoară şi ne pândesc neîncetat, adică în contra boalelor infecţioiase. : *
Numai în acest şir de idei vom pricepe anume însuşirile admirabile şi nepricepute până acurnale organismului nostru..
ACLIMATIZARE
Proprietatea cea mai preţioasă în această luptă este fără îndoială imunitatea şi posibilitatea organismului de a see imuniza sau'fortifica în contra boalelor infecţioase. Această imunitate este ori inerentă ori câştigată. Dacă într'o regiune băltoasă pot trăi oameni, se pot aclimatiza, pe când nou veniţi se prăpădesc de friguri, aceasta ţine fără îndoială de aceea că generaţiunile anterioare de indigeni au suferit de aceste friguri, s'au îmbolnăvit toţi, mulţi au: şi murit dar- Cei care au /rezistat au transmis rezistenţa lor, fortificată încăJ prin trecerea boalei, descendenţilor, aşa încât; s% desvoltat printr'o'elecţiune naturală o generaţiune rezistentă. Acelaşi lucru se întâmplă0 în urma unor epidemii trecătoare. Un microb patogen, făcând invaziune^:3a într'o regiune riebântuită până acuma de dânsul, va face la început victime numeroase, dar cei care s'au •însănătoşit; şi alţi indivizi rezistenţi vor produce o generaţie mâi rezistentă, faţă cu care microbul va , fr fără putere, epidemia se va stinge sau îşi va pierde caracterul grav. Aşa,' difteria care era teribilă la Bucureşti în penultimul deceniu, şi-a pierdut mult din virulenţa sa; cazuri care trebui să fie mortale într'un mod fatal şî rapid, au devenit rare şi indivizi sănătoşi chiar posedă acuma în organismul lor o substanţă ce neutralizează otrava difterică. Am probat în anul 1890 *) printr'o experienţă demonstrativă, cum descendenţii sunt imUni sub influenţa calităţilor câştigate de părinţi prin trecerea difteriei. Am putut constata, nu numai că puii unor iepuri, care au fost infectaţi de repetate ori cu difterie, nu mai mor, dacă se infectează cu bacilul difteriei, pe când alte animale infectate
l) Zeitschr. f. Hygiene.
512
VTCTOR BABES
în acelaşi mod se prăpădesc; dar am arătat că şi efectul bacilului difterieî se poate transmite la pui. Am constatat anume că, şi la difteria porumbeilor, se nasc după vindecarea difteriei paralizii ale cefei şi ale membrelor şi că aceste paralizii se pot desvoltă şi la puii animalelor vindecate de difterie. Considerând că paraliziile acestea sunt efectul unei substanţe chimice, produse de microbul difteriei, am arătat că aceste produse au avut o acţiune chiar asupra porumbeilor infectaţi şi vindecaţi. Şi microbul devine mai slab faţă cu oamenii deveniţi mai rezistenţi, dar acelaşi bacii, găsind un teren neprepanat, nearmat în contra lui,-Îşi capătă curând forţa sa primitivă, precum vedem aceasta în părţile nordice .ale Moldovei.
Aşa bacilul holerei, va pierde mult din virulenţa sa pe un teritoriu cu o igienă raţională şi la oameni bine înarmaţi în contra sa, dar, fiind introdus pe un teritoriu neglijat sau la oameni în condiţiuni rele de igienă, va deveni teribil, ca şî epidemiile cele mai devastatoare. In adevăr, acelaşi bacii care n'a putut să se stabilească la Bucureşti, a putut încă în anul 1893 a decima populaţiunea SulineL
IMUNITATE
Imunitatea poate dar să depindă de condiţiuni de igienă externă care permit desvoltarea microbului în jurul nostru sau poate fi internă, adică în organismul nostru. Şi imunitatea organismului poate fi de mai multe feluri: 1) imunitatea naturală, adică rezistenţa unei specii de animale în contra unei boale micirobiene, din cauză că [în anume cazuri] căldura corpului acestor animale este mai mare sau mai mică deCât acea cerută pentru desvoltarea microbilor în chestiune sau din cauza unei comsttituţiuni chimice a 'ţesuturilor ce nu convine acestor microbi. Aşa Pasteur arătase că păsările care au o temperatură mai mare decât aceea ce convine bacilului cărbunelui, rezistă infecţiunii, dar dacă răcim animalul, el va căpăta această boală. Acelaşi lucru am arătat pentru tetanos; broaştele infectate cu tetanos nu capătă boala decât dacă sunt expuse la o temperatură mai înaltă, la care bacilul tetanosului se înmulţeşte şi produce substanţe otrăvitoare; 2) Imunitatea generală care va consta într'o viaţă regulată, igienică, curată şi mai   cu   seamă într'o stare de sănătate bună, care involvă l) o rezistenţă remarcabilă în contra invaziunii microbilor; 3) Felul al treilea de imunitate, ce ne va ocupa mar în de aproape, este aceea „specifică4', adică [acea] calitate câştigată sau moştenită de rezistenţă în contra unei anumite boale.
i) Desvoltă (Nota Red.).
OPERE ALESE
513
'' Imunitate specifică. — Proprietatea bactericidă a sângelui. Acest fel de imunitate este bazată pe prezenţa în organism a unui aparat special ce produce substanţe capabile de a neutraliza efectele microbilor. Atare substanţe circulă în sângele animalelor şi oamenilor sănătoşi, precum aceasta era demonstrat de Grohman. E adevărat că această putere microbicidă a sângelui nu e tare, aşa încât, dacă amestecăm o cantitate de microbi cu sânge, microbii vor slăbi, o parte din ei vor şi muri, dar după câteva ore microbii încep din nou să se înmulţească. Unele animale au un sânge mai forte decât altele în contra unei anumite boale.
In adevăr, Richet şi Hericourt afirmă că au putut transmite calităţile sângelui forte prin injecţiunea sa la un alt animal cu un sânge . mai slab, aşa încât acest din urmă animal a putut rezista în contra infec ţiunei cu un microb care altfel l-ar fi omorît.
Sângele, şi în genere ţesuturile organismului, câştigă această forţă în contra unui microb în diferite moduri, ş* anume, prin diferitele pro-cedeuri de vaccinaţiune, de imunizare şi de vindecare, prin substanţe specifice. Trebue să notăm însă, că de multe ori, animale foarte sensibile faţă de acţiunea unui microb, au un sânge bactericid, pe când alte animale cu o imunitate naturală, nu posedă sânge bactericid, fapt ce se va explica mai de vale.
VACCINARE
Imunitatea s'a putut câştiga întâi prin obişnuire cu un microb, adică prin vaccinaţiune. Aşa Pasteur, injectând la găini   microbi   slăbiţi de holera găinilor şi apoi microbi din ce în ce mai virulenţi, a făcut că organismul a devenit destul de tare de a se lupta şi în contra microbilor cei mai virulenţi. Dar prin ce mecanism s'a câştigat această obişnuinţă? M e c i n i k o v crede că există în organism un fel de celule pe care le numeşte fagocite, un fel de armată de apărare a organismului. Aceste celule s'ar transporta imediat după introducerea microbului la locul ameninţat şi ar mânca şi digera aceşti microbi. Obişnuindu-se apoi a distruge microbi din ce în ce mai virulenţi, aceste celule ar deveni capabile a mânca în fine şi microbii cei mai virulenţi. Această ipotesă însă nu se poate admite în teza generală, căci s'a probat în urmă că se poate vaccina şi cu substanţe chimice, solubile, produse de microbi. Pentru acest scop filtrăm o cultură sau, cum au făcut Salmon şi Smith pentru holera porcilor, o încălzim până ce microbii mor şi rămân numai substanţele otrăvitoare produse de microbi. Apoi, introducem o cantitate mică la început şi din ce în ce mai mare în corpul animalului ce voim să-1 vaccinăm.
33. Opere alese
5M VICTOR BABEŞ
In acest caz, se desvoltă în sânge treptat, o substanţă chimică ce neutralizează efectul microbilor virulenţi, introduşi mai târziu în organism. La începutul anului 1889, am probat că putem vaccina în contra turbării de asemenea cu substanţe chimice şi pornind de aici, ne-am întrebat dacă prin această substanţă chimică nu se produce o altă substanţă vaccir.antă.
Mi-am zis mai departe că substanţa vaccinantă nefiind altceva decât substanţa toxică atenuată, această substanţă trebue să producă o obişnuinţă organismului în contra acestei substanţe toxice, întocmai cum organismul se obişnueşte cu morfină sau cu arsenic. Obişnuinţa aceasta ar putea produce acelaşi efect ca şi aclimatizarea despre care am vorbit.
In ce constă însă această obişnuinţă ? Oare substanţa atenuata sau chiar virulentă cu care am reuşit să imunizez animalele în contra turbării, schimbă chimismul organismului aşa încât substanţa virulentă sau microbul nu-şi mai pot desvol^ acţiunea, sau oare celulele organismului au devenit capabile să distrugă, în urma obişnuinţei, substanţa toxică împreună cu microbi ?
IMUNIZAREA CU SÂNGE
Tot în anul 1889 l) am descoperit un fapt care-mi explică de o parte procedeul imunizării şi care de alta, aduse foloase imense în prevenirea şi vindecarea boalelor infecţioase.
M'am mtrebat dacă prin vaccinare nu se produc oare substanţe noi, substanţe oare ar fi în stare să neutralizeze substanţele toxice ale microbului şi dacă, în consecinţă, lichidele sau celulele animalelor imunizate împotriva unei boale infecţioase nu vor fi în stare să transmită imunizarea la alte animale întocmai precum o substanţă antitoxică, un antidot/paralizează acţiunea unei substanţe otrăvitoare. Avantajul unui atare procedeu ar fi că am putea lucra în contra unei substanţe foarte vătămătoare cu o substanţă cu totul inofensivă, adică cu sucurile sau celulele unui animal imunizat, sănătos. Am făcut pentru acest scop o serie de experienţe din oare am publicat în Analele Institutului Pasteur cele următoare;
1) Doi câini vaccinaţi şi revaccinaţi au furnizat materialul vaccinai.
In timp de 6 zile, în fiecare zi s'au luat dela aceşti câini 10 g de sânge din vena jugulară; câte 5 g au fost injectate la alţi doi câini sănătoşi şi nepreparaţi.
) Annales de l'Institut Pasteur.
OBERE ALESE 5*5
- A şaptea zi aceşti doi-câini, împreună cu un alt câine care a servit de control, au fost inoculaţi prin trepanaţiune cu virusul de turbare din creierul unui câine turbat.
Animalul de control a murit de turbare la 16 zile după operaţie, unul din câinii vaccinaţi a 20-a zi şî celălalt câine vaccinat trăieşte şi astăzi.
2) Doi iepuri de casă capătă şapte zile de-a-rândul, zilnic, câte 4 g sânge din câini vaccinaţi, aceşti iepuri împreună cu alţi doi de control sunt injectaţi sub piele cu virusul de turbare. Cele două animale de control au sucombat de turbare, la 8 şi 22 de zile după injecţiune, pe când cei vaccinaţi au trăit 50 şi 62 de zile şi au murit de alte, boale, căci creierul lot nu era virulent.
3) Patru câini cărora li s'a ras capul au fost puşi împreună cu un câine turbat, au fost muşcaţi la cap, căpătând leziuni multiple şi profunde. (Atare câini capătă turbarea cu siguranţă). Doi din aceşti câini au rămas netrataţi; servind de control. Ceilalţi doi câini au fost trataţi cu sângele animalelor vaccinate timp de şapte zile. Cei doi câini de control au sucombat de turbare la 16 şi 28 zile după muşcătură; pe când cei doi câini trataţi cu sânge au rezistat, unul murind mai târziu de altă boală şî unul fiind sănătos şi astăzi. Am urmărit cu aceste experienţe şi un alt scop. Se ştie că tratamentul antirabic al lui Pasteur se practică introducând în organismul oamenilor muşcaţi substanţa virulentă atenuată, iar în cazuri grave ajungem până la substanţe foarte virulente, care introducân-du-se în organismul omului muşcat, ar putea avea oarecare inconveniente.
Sângele însă, al animalelor sănătoase vaccinate în contra turbării,, nu produce niciun inconvenient.
Mai departe, tratamentul lui Pasteur durează mai multe săptămâni şi substanţele vaccinale îşi exercită efectul lor numai 1—2 săptămâni după terminarea tratamentului aşa încât în cazuri de muşcături grave, mai cu seamă la cap, tratamentul devine de multe ori insuficient, din cauză că boala eclatează înainte de ce vaccinul ar putea să-şi producă efectul.
Substanţa imunizantă din sânge însă îşi • manifestă efectele aproape imediat aşa încât înlocueşte în mod avantajos metoda lui Pasteur. Acţiunea repede a sângelui imunizat am putut-o proba uşor, amestecând sângele animalelor imunizate cu virus fix. In acest caz, virusul fix îşi pierde imediat virulenţa aşa încât amestecul acesta injectat la animale devine inofensiv.
Am întrebuinţat acest tratament încă în anul 1890 la 30 de persoane muşcate în mod teribil în Bucovina de un lup turbat şi am putut salva toate aceste persoane, pe când dintre persoanele tratate numai după metoda
516
VICTOB BABEŞ
OPEBB ALESE
517
lui Pasteur, 3 au sucombat de turbare înaintea sfârşitului tratamentului, de asemenea a murit şi unica persoană care nu s'a supus, tratamentului.
Am câştigat dar prin descoperirea mea un. mijloc foarte eficace peh1 tru tratarea oamenilor muşcaţi.
MĂRIREA VALORII SÂNGELUI TERAPEUTIC
Metoda aşa cum am descoperit-o era deja bazată pe nişte procedeuri preliminare importante.
A trebuit să ne întrebăm dacă întotdeauna sângele câinilor vaccinaţi are acelaşi efect, sau dacă eficacitatea sângelui este diferită şi anume de ce depinde efectul terapeutic mai mare sau mai mic al acestui sângş.
Mi-am zis că întocmai precum rezistenţa organismului creşte în contra otrăvurilor printr'o obişnuinţă lentă şi continuă aşa şi forţa de rezistenţă a organismului în contra unei infecţiuni trebue să crească prin obişnuinţă, adică prin vaccinare îndelungată şi, precum pentru obişnuirea organismului cu doze mari de otravă trebue să ajungem încetul cu încetul la aceste doze mari, tot aşa şi pentru obişnuinţă şî rezistenţă faţă de infecţiuni trebue să ajungem cu încetul la doze mari şi toxice de substanţe imunizante.
Acest principiu era bine cunoscut de Pasteur ş1* aplicat în tratamentul forte al turbării. In adevăr, când am comunicat D-lui Pasteur metoda mea de tratament forte al turbării cu doze amestecate şi de multe ori repetate ş* ajungând până la aplicare de substanţe foarte virulente, Dl. Pasteur rni-a răspuns cu diata de 28 Mai 1888:
„Vous me demandez de vous communiquer Ies details de notre propre traitement, celui que vous avez suivi a bien des rapports avec celui qui nous sert depuis des mois" l). Insă D. Pasteurnu merge cu tratamentul său până la aplicarea măduvelor proaspete, adică de virus de toată virulenţa; pe când noi întrebuinţăm în cazuri grave şi atare substanţe. D-sa zice :
„En resume nous employons des traitements intensifs par quantites, mais Ies ayant reconnus suffisants et efficaces nous ne descendons pas aux moeUes de deux et d'un jour"2).
Dl. P a st eu r nu are însă a face în tratamentul antirabic cu muşcăturile teribile de lup turbat care sunt atât de frecvente la noi. Cred că în
1) îmi cereţi să vă comunic amănuntele propriului nostru tratament, acela pe care 1-ati urmat' are multe legături cu cel de care ne ^servim de mai multe luni (Nota Red.).
2) Pe scurt, întrebuinţăm tratamente intense cantitativ, dar recunoscându-le drept satisfăcătoare şi eficace, nu coborîm până la măduve de două şi de o zi (Nota Red.).
atari cazuri şi Pasteur ar merge în tratamentul său până la aplicarea măduvei proaspete animalelor infectate cu virusul de pasagiu. Eu însumi, pentru a asigura eficacitatea tratamentului în atare cazuri grave, procedez în modul următor: Tratamentul durează o lună de zile, fiind injectate în fiecare zi cantităţi mari de vaccin şi mergând treptat la inocularea măduvelor din ce în ce mai virulente. Deja în a 3-a — a 5-a zi după începutul tratamentului, ajungem la inocularea virusului neatenuat. Apoi începem da doua serie de tratament mergând iară în 5—7 zile până la măduvele proaspete şi această metodă se repetă până la sfârşitul tratamentului.
Noi nu ne temem a merge până la încorporarea de virus fix, căci am observat întocmai ca şi Dl. Roux că se pot viaccioa câinii într'un mod foarte perfect, injectându-le în anume locuri lipsite de nervi numai doze mari şi repetate de virus fix, fără a le miai da înainte virus atenuat sau vaccin.
Din acestea, reiese că pentru noi un om sau un animal bine vaccinat şi revaccinat este acela care trebue să fi primit:
1 Un tratament sistematic în timp de o lună sau de mai multe luni.
2. Cantităţi mari de vaccin; în cazuri grave, în anul 1889, am dat până la 30 g de emulsiune de măduvă pe zi.
3- Trebue să fi primit şi virusul tare în doze repetate şi crescânde.
Toate acestea erau bine stabilite la sfârşitul anului 1888 când am început încercările mele de a imuniza animale cu ajutorul sângelui animalelor vaccinate şi revaccinate, adică acelea care au fost supuse la un astfel de tratament.
Ca şi orice descoperire importantă, şi aceasta a trebuit să aibă precursori şi să se anunţe prin diferiţi indici şi constatări anterioare.
LUCRĂRI PREMERGĂTOARE ACESTEI DESCOPERIRI
Aşa am spus deja că Grohman a constatat că sângele animalelor sănătoase e capabil să omoare microbii şi Richet şi Hericourt au ştiut să vindece iepuri de casă infectaţi cu stafilococul alb care produce o septicemie experimentală injectând în peritoneul lor o cantitate de sânge de câine. („C. R.", 1888 şi 1889). Insă aceşti autori au căutat să arate că sângele câinilor, netrataţi mai înainte, vindecă boala, şi, deşi la sfârşitul lucrărilor lor spun că li se pare că animalele care au trecut prin boală, ar avea un sânge mai eficace, nu au zis niciun cuvânt dacă aceşti câini erau imunizaţi. Aşa fiind, lucrarea lor nu are nicio valoare pentru seroterapie şi nu poate trece decât ca o lucrare premergătoare descoperirii seroterapiei.
518
VICTOB BABEŞ
OPEEE ALESE
519
In adevăr, în urma ultimei mele reclamaţiuni de prioritate la Academia de Medicină din Paris aceşti domni n'au maîi^fă^Juris. N ut tal* ia constatat deja în anul 1884 că diferite feluri de sânge au o acţiune diferită asupra microbilor, aşa serul de sânge de câine hu prea împiedecă desvoltarea bacilului cărbunelui, pe când sângele de iepure distruge aceşti microbi cu mare energie. •
M e c i n i k o v a mers mai departe şi a arătat în anul 1887 că bacilul cărbunelui e distrus în sângele oilor vaccinate în contra cărbunelui.. .e
In anul 1889, am făcut experienţele amintite mai sus, din care rezultă într'un mod sigur: 1) că putem vaccina câini în contna unei infecţiuni sigure şi mortale prin injecţiuni repetate cu set' de animale vaccinate şi revâccinate în sensul arătat mai sus; 2) că putem imuniza chiar câini care au fost infectaţi mai înainte într'un mod sigur prin acelaşi procedeu, cu alte cuvinte sângele lanimialelor imunizate în contra unei boale infecţioase are proprietatea de a transmite această imunitate şi altor animale susceptibile pentru aceeaşi infecţiune. Acest sânge imuniziator este eficace chiar împotriva unei iinfecţiuni anterioare, posedă adică nu numai' calităţi profilactice dar şi terapeutice. Această lucrare este însă puţin cunoscută, aşa încât la sfârşitul anului viitor 1890, Behring şi Kitassato1), făcând o comunicare asupra tetanosului, descriu de asemenea nu numai metode de vaccinare prin infecţiunea cu culturi atenuate de tetanos, ci anunţă ca descoperirea lor imunizarea animalelor cu lâjutorul sângelui sau serului de sânge al animalelor imunizate.
Lumea ştiinţifică şi mai cu seamă Behring, insistând asupra acestei constatări şi ignorând lucrările mele anterioare, a desvoltat apoi mai departe acest principiu, 1-a aplicat la alte boale şi proclamă sub numele de „legea lui Behring", principiul descoperit de mine şi care din ce în ce căpătase o importanţă mai -mare. Insă nici eu nu am încetat a mă ocupa mai departe cu desvoltarea descoperirii mele. Considerând că graţie descoperirilor epocale ale D-lui Pasteur, turbarea dintr'o boală misterioasă a devenit boala cea mai bine cunoscută în ceea ce priveşte loca lizarea virusului şi regularea efectelor sale, am căutat să perfecţionez metoda* imunizării cu sângele animalelor imunizate împotriva acestei boale. Înainte de toate am profitat de constatarea D-lui C h a r r i n că substanţele eficace din sânge se găsesc anume în serul sângelui, aşa încât am lucrat mai mult cu această substanţă decât cu sângele. Am căutat mai departe să fortific într'un mod regulat puterea imunizatoare a sângelui, în acest scop
]) Deutsche med. Wochenschr.
am repetat în timp de mai mulţi ani, la mai mulţi câini,jvaccinaţiuneâ antirabică, şi lâ anuniş .câipi am înlocuit acest tratament cu injecţiuni de multe ori repetate şi în doze crescânde cu virus forte.
A rămas chestiunea^ dacă nu există un mijloc bun pentru a aprecia în mod matematic valoarea imunizantă a sângelui obţinut. Prin încercări comparative şi repetate, am ajuns în fine în anul 1891 la următoarele con-cluziuni: 1) câinii au un sânge cu atât mai eficace cu cât mai multe substanţe vaccinante şi cu cât mai multă substanţă virulentă au primit; 2) două trei săptămâni după ultima vaccinaţiune, câinii noştri posedă un sânge mai eficace decât imediat după vaccinaţiune. Acest fapt coincide cu îşptul găsit mai înainte de Pasteur, adică faptul că, la oamenii trataţi îrppotriya turbării, efectul tratamentului se manifestă anume 14 zile după sfârşitul tratamentului; 3) că sângele imunizant neutralizează şi înafară de corpul animalului virusul fix amestecat cu dânsul. Adică, luând puţin ser sanguin dela un câine foarte vaccinat şi mestecând acest ser în epru-betă cu "virus fix, amestecătura aceasta injectată sub meningele animalelor nu mai produce turbarea.
In acelaşi timp, am mai experimentat pentru a găsi explicarea fenomenelor ce se petrec la această imunizare. Am introdus anume măduva animalelor moarte de turbare în sacul limfatic al broaştelor şi am găsit, că acolo aceste substanţe nu sunt distruse decât foarte încet şi că încearcă, o atenuare succesivă, aşa încât pot fi întrebuinţate pentru vaccinare în contra turbării; din contra, atare substanţe introduse în corpul animalelor cu sânge cald, se comportă în mod diferit; la animalele imunizate substanţa infecţioasă se atenuează asemenea şi anume mai repede decât la broască, pe când la animalele neimunizate îşi păstrează toată virulenţa.
Pot să trec aici peste diferitele metode de atenuare, a virusului rabic pentru a obţine o imunizare mai eficace. Cu toate că Tizzoni pretinde că a găsit o metodă de atenuare foarte eficace, mestecând virusul fix cu sucul gastric, cercetările noastre au arătat că acest mijloc nu este mai bun decât metoda lui Pasteur, şi că mijlocul cel mai bun de vaccinare cu virus atenuat, constă în a injecta animalelor doze crescânde de virus fix în ţesutul celular sau în vene.
Câinii, care după cercetările mele anterioară, mor dacă îi injectăm deodată cu 100 g de virus fix, suportă cantităţi mari de această substanţă cu condiţiune însă dacă începând cu doze mici ajungem treptat la doze mari. ;
Serul obţinut dela aceste animale posedă calităţi importante. Deja în anul 1892, Tizzoni şi Cent anni, bazaţi pe cercetările mele, au ajuns
VICTOR BABEŞ
să vaccineze iepuri de casă mai sigur decât cu metoda lui P asteur şi afirmă că, cu serul de sânge al .acestor iepuri, ar putea nu numai vaccina cu siguritate dar că sunt în stare să vindece chiar şi turbarea manifestă» Trebue însă considerat, că aceşti autori nu întrebuinţează metode absolut sigure pentru a documenta această afirmare. Noi numai atunci suntem siguri că iam vindecat un iepure de casă de turbare, dacă inoculăm între meningele animalului un virus forte a cărei acţiune o cunoaştem bine. Numai febra descoperită de mine şi de Hogyes şi numită „febră terminală" o privim ca prima manifestare a boalei şi numai dacă serul injectat în acest stadiu vindecă animalul, putem vorbi de vindecarea boalei manifeste. Dar există şi o altă febră descoperită de mine şi numită febra premonitorie, care apare câteva zile după infecţiune,  anume atunci când infecţiunea era mai slabă. Această febră trece şi dă loc unei stări de sănătate şi numai mai târziu poate să apară febra fatală terminală. Rezultă de laici că, dacă T i z z o n i şi C entia nari vindecă animalele la care a apărut această febră, aceşti autori nu vor fi vindecat turbarea manifestă, ci numai turbarea în stare de incubaţiune, aceea ce am făcut eu mult înaintea lor.
Cu metoda noastră nouă, adică prin imunizări forţate şi având ca probă a activităţii serului, principiul descoperit de Ehrlich că seruî imunizant paralizează şi într'o eprubetă efectul unei masse anumite de virus, suntem însă în stare să vindecăm chiar turbarea manifestă, procedând pentru aceasta în modul următor: un virus cu o acţiune foarte regulată, virusul de pasaj, este introdus prin trepanaţie sub dura mater. A patra zi după aceasta, apare febra terminală. Atunci se injectează sub pielea animalului 3 g de ser imunizant, şi ziua următoare aceeaşi doză. Animalul la care a început deja paralizia se restabileşte şi rezistă de aici înainte unei noi injecţiuni. Un atare animal fiind injectat cu o cantitate mare de virus tare nu mai moare de turbare şi fiind repetat acest procedeu, animalul n va da un sânge imunizant de o valoare mare şî de multe ori superioară acelui cu care era imunizat.
Cu cantităţi mai mari spre exemplu de un sânge imunizator a cărui valoare este de 10 unităţi, adică din care 1 g neutralizează în eprubetă 10 g de virus fix, am ajuns odată să vindec şi câinii la care turbarea este deja manifestă, adică cei care după o injecţiune intracraniană încep să aibă după timpul cunoscut, 12—14 zile, simptomele cele dintâi de turbare, refuzând mâncarea şi arătând o stare de iritaţiune neobişnuită.
La atare animale, trebue însă o cantitate mai mare de ser în raport cu mărimea lor. Dacă 1 g de sânge imunizează sau vindecă un iepure de casă de 1000 g, pentru vindecarea unui câine de 10 kg vor trebui 10 g
OPERE ALESE
521
de ser imunizant. Pentru un om lia care turbarea a început deja ase manifesta ar trebui atunci o injecţiune de 60 g aproximativ din acest ser. Trebue însă pentru aceasta ca un atare om să vină în tratament imediat după ce s'au manifestat primele simptome de turbare.
ÎNCERCĂRI TERAPEUTICE LA OM
In adevăr, nimic nu se opune la această încercare la om, nu trebue însă ca speranţa de succes să fie prea mare, căci lucrurile nu se petrec totdeauna în natură aşa precum ne aşteptăm în urma unui experment reuşit.
Aşa spre exemplu Behring, care a aplicat principiile de seroterapie asupra oamenilor atinşi de tetanos, pretindea că o anumită cantitate de ser imunizator câştigat dela animale imunizate în contra acestei boale, ar trebui să vindece şi omul tetanic. Cu regret însă constat că s'a înşelat şi că numai oamenii care prezentau un tetanos mai puţin grav, mai cronic, se vindecă în urma seroterapiei. Asemenea şi T i z z o n i încercând aplicarea serului la această boală n'a avut decât rezultate aparente, adică în formă de tetanos ma* benigne, care se vindecau probabil şi fără aplicaţiunea
acestui tratament.
Cu alte cuvinte, trebue să admit că eficacitatea tratamentului nu depind numai de valoarea serului şi de greutatea animalului de imunizat, ci şi de alţi factori între care gravitatea infecţiunii, mersul mai repede sau mai lent al boalei; de asemenea şi felul animalului trebue să joace un rul însemnat. S'a constatat anume (Rumano) că sângele sau serul de sânge al diferitelor animale nu este totdeauna indiferent faţă cu organismul şi că sunt animale al căror sânge este toxic pentru anumite alte animale. De un atare sânge, oricât de imunizant ar fi, se va îmbolnăvi animalul de imunizat şi toxicitatea sângelui va nimici efectul antitoxinei cuprinse în el.
GREUTĂŢILE PERFECŢIONĂRII METODEI
Am stabilit în adevăr că un sânge conţinând substanţe imunizante în contra unei boale, va fi cu atât mai eficace cu cât specia animalului se apropie de specia animalului de imunizat. Aşa, când pentru imunizarea oamenilor muşcaţi de lup turbat am întrebuinţat sânge de om imunizat în contra turbării, am avut un mai bun succes decât aplicând în acest scop, sângele câinelui imunizat.
522
VICTOR BABEg
OPERE ALESE
523
Şi Behring a crezut că a aflat o regulă în ceea ce priveşte valoarea sângelui deferitelor animale, zicea anume că sângele unui animal poate să câştige prurimunizare o valoare terapeutică cu atât mai mare, cu cât mai sensibil era acest animal pentru boala în contra cărei îl imunizăm. S'a înşelat însă şi a trebuit să recunoască, spre exemplu: calul care nu este sensibil împotriva difteriei poate să dea un ser foarte eficace în contra acestei boale, mai eficace decât oaia care este foarte sensibilă faţă cu toxina difteriei.  - f
La toate aceste încercări, eu m'am găsit într'o situaţie destul de grea căci, deşi eram cel dintâi care am descoperit valoarea sângelui imunizant totuşi nu mă puteam folosi fără modificări de descoperirile făcute mai târziu pentru alte boale infecţioase.
Turbarea este fără îndoială o boală infecţioasă, contagioasă, o boală prin plăgi particulare, dar îi lipseşte o calitate importanta a multor boale infecţioase, adică nu s'a găsit încă microbul turbării.
Nu sufere nicio îndoială că trebue să existe un microb al turbării dar este greu de constatat. Presupunem că se va găsi în interiorul unor noduli mici caracteristici, descoperiţi de mine în creierul animalelor turbate, am şi văzut acolo în mijlocul celulelor nervoase nişte corpuscule particulare, dar de aici până a putea zice că s'a găsit microbul turbării este încă departe.
Va să zică nu posedăm culturi de microbul turbării cu care aş fi putut experimenta, şi pe care l-aşi fi putut întări spre a câştiga o substanţă concentrată -şi foarte eficace pentru imunizare.
A trebuit, pentru ca să mă lămuresc, să întrebuinţez pentru imunizare în loc de culturi atenuate şi virulente, măduva şi creierul animalelor turbate, care pentru mine reprezintă culturile microbului în interiorul organismului. Numai prin trecerea acestui virus prin corpul purcelului de India am putut obţine un grad şi mai tare de virulenţă decât acela obţinut de Pasteur; dar prin nicio metodă artificială n'am reuşit să concentrez şi să întăresc în consecinţă virulenţa materialului meu. Deşi regret acest inconvenient nu pot să mă plâng de insuficienţa metodei întrebuinţate, căci substanţa creierului animalelor noastre poate concura cu virulenţa unei culturi. In iadevăr, din toxina difteriei cu care se imunizează animalele pentru a putea da un sânge imunizant trebue 0,1 g pentru a produce moartea unui purcel de India; pe când deja 0,01 g din măduva animalelor noastre, produce turbare la aceeaşi specie de animal.
r înainte de a merge mai departe în comparaţiunea turbării cu alte boale infecţioase din punct de vedere al seroterapiei,'voi expune în scurt ceea ce ş'â obţinut în această privinţă pentru alte boale infecţioase.
TETANOS
In Septembrie, anul 1890, Behring şi Kitassato au aflat că serul sanguin al animalelor imunizate în contra tetanosului injectat fiind la alte animale sănătoase, sau deja infectate cu bacilul tetanosului imunizează şi aceste animale.
Greutatea cea mai mare era imunizarea sau vaccinarea animalelor destinate la furnizarea serului. Fără a intra în diferitele încercări şi metode, găsite pentru acest scop voi aminti numai pe aceea întrebuinţată de mult de Baccelli, care injectează la oameni bolnavi de tetanos cantităţi mari de acid fenic. Eu însumi, împreună cu Dl. Puşcariu, desco perind că şi câinele poate căpăta tetanosul, am putut vindeca prin această metodă mai mulţi câini Bblriavî de tetanos şi întrebuinţând atare injecţiuni la oameni bolnavi de tetanos am obţinut mai multe vindecări.
Behring a introdus în imunizarea în contra tetanosului un principiu ce era întrebuinţat demult la vaccinarea în contra cărbunelui, adică amestecarea culturilor cu substanţe antiseptice cu scopul de a slăbi aceste culturi, anume acid fenic, tricloridul de iod (Behring), sau soluţiune de iod (V a i 11 a r d şi V i n c e n t). Prin acest mijloc, produce o slăbire a virulenţei; şi, întrebuinţând pentru vaccinare, o serie de culturi amestecate cu cantităţi măsurate de triclorîd, începând cu cele mai mult slăbite şi, mergând până la culturi virulente, obţinem o imunizare remarcabilă a animalelor întrebuinţate. Cu cât ne aprojpiem mai mult de culturi virulente, cu atât imunitatea animalului devine mai tare şi dacă, cum face Ehrlich, urmăm tratamentul introducând cantităţi din ce în ce mai mari de culturi virulente, ajungem în fine la o imunizare forţată aşa încât se acumulează în sângele animalului o cantitate mare de substanţe imunizatoare.
Ideea lui Behring că nu trebue prea mult imunizate animalele pentru a se produce mult ser antitoxic nu era, aşa se.vede, justificată. Dl. Behring crede că, dacă un animal este mult imunizat în contra unei boale, se apropie de un animal imunizat natural al cărui sânge nu este antitoxic, însă încercările lui Va îl lard şi Roux, precum şi ale lui Aronison, au arătat că şi animalele care nu capătă o anumită boală pot da un ser foarte antitoxic dacă li se injectează cantităţi mari de toxină. Aşa, autorii francezi au arătat că găina care nu este susceptibilă pentru
524
VICTOK BABES
tetanos, dacă se tratează eu cantităţi mari de toxină de tetanos, capătă un sânge foarte antitoxic şi chiar Behring întrebuinţează acuma calul aproape autoimun în contra difteriei pentru producţiunea serului antidifte-ric. Din această constatare, reiese că nu avem să ne preocupăm în timpui imunizării, dacă animalul este sau devine imun în contra boalei în contra căreia îl raccinăm. Este adevărat că animalele, după ce au fost imunizate şi după ce dau sânge foarte imunizant, încetează cu timpul să furnizeze atare ser; această slăbire a serului produs provine probabil din schimbarea sângelui după atâtea venisecţii şi din alte momente necunoscute, nici decum însă din cauza că animalul devine aşa zicând autoimun cum o pretinde B e h r i n g.
In timpul imunizării se observă fenomene interesante asupra animalelor. După injecţiunea de vaccin, animalele capătă anume simptome, precum: febră, slăbiciune trecătoare, şi în timpul acestei boale de vaccinaţiune sângele încearcă oarecare modificaţiuni. Anume, serul se desparte mai greu de chiagul sângelui şi valoarea imunizatoare a serului este în această epocă scăzută; după trecerea acestei stări de reacţiune această valoare devine în timp de câteva zile din ce în ce mai mare până ce ajunge la un grad mai mare decât ce avea înaintea vaccinaţiunii, apoi scade puţin pentru a rămâne stabil mai multe săptămâni sau luni şi tot mai mare decât înaintea vaccinării. Dacă nu mai urmăm cu tratamentul, substanţa imunizantă aflătoare în sânge se elimină prin secre-ţiunile organismului însă se şi reproduce, dar din ce în ce mai puţin aşa încât, după un timp oarecare animalul nu mai păstrează în sânge decât o cantitate mică de substanţă imunizatoare.
Dacă însă urmăm cu vaccinaţiunea, întrebuinţând o doză mai mare sau mai tare de cultură decât cea din urmă, vom putea observa din nou o scădere rapidă a valorii imunizante a sucurilor animale, şi apoi o creştere de-asupra gradului de imunitate şi de valoare imunizatoare obţinută prin ultima vaccinaţiune. Pentru a ridica repede forţa imunizantă a sângelui este bine de a repeta injecţiunile vaccinante tocmai în momentul în care valoarea sângelui ajunsese la gradul cel mai mare. Această regulă găsită de Brieger şi Ehrlich ne indică totodată timpul în care trebue luat sângele animalului cu scopul de a imuniza sau de a vindeca alte animale. Vom alege adică pentru scoaterea sângelui imunizator momentul când a dispărut cu totul febra, slăbiciunea şi inape-tenţa, produsă prin ultima injecţiune. Lăsăm apoi sângele să stea o zi la răceală şi apoi ridicăm eu pipeta serul ales oare se poate apoi amesteca cu acid fenic 0,5% sau mai bine după Aronson, cu tricresol.
OPERE ALESE
525
Bacilul tetânoşnlui aparţine grupului microbilor care nu se răspândesc în corpul animalelor ci rămâne localizat în plaga prin care a intrat, producând acolo substanţe toxice care se resorb şi produc simptomele boalei. Dacă filtrăm o cultură de tetanos vom afla în filtratul unde nu se mai găsesc microbii tetanosului o cantitate cu atât mai mare de otravă cu cât cultura e mai veche şi cu cât bacilul cultivat era mai virulent. Cu acest filtrat, producem boala tot aşa sigur ca şi cu bacilii şi putem vaccina cu acest lichid tot aşa bine ca şi cu bacili şi prin injectare de ser antitetanic putem vindeca tot aşa bine boala produsă de otrava tetanosului ca şi pe acea produsă prin introducerea bacilului.
Tetanosul este dar o intoxicaţiune şi serul care lucrează în contra substanţei toxice se poate numi şi antitoxină. Constatarea lui Ehrlich că antitoxină neutralizează şi în eprubetă toxina, a fost întrebuinţată apoi de Behring pentru aprecierea valorii antitoxinei.
„    DOZAREA SERULUI ANTITETANIC
Mai înainte, Behring a apreciat gradul imunizării prin antitoxină sângelui într'un mod destul de complicat. D-sa numea unitate de imunizare cantitatea de ser capabilă de a pune pe un animal în stare să suporte acţiunea dozei celei mai mici de toxină ce produce încă moartea unui animal de aceeaşi greutate. Dacă antitoxină era în stare să apere în contra dozei duble de toxină atunci serul are valoarea de două unităţi vaccinale şi animalul ce suportă în urma imunizării o doză de două ori mortala de toxină va avea un grad dublu de rezistenţă. Pentru a avea o apreciere mai generală a valorii unei antitoxine s'a socotit apoi valoarea antitoxinei pentru o anume greutate a animalului. Dacă 1 g de antitoxină era în stare să imunizeze 1 g de animal în contra dozei minime mortale de toxină atunci valoarea acestui ser era de un ser normal; dacă însă 1 g de ser vaccinează spre exemplu un iepure de 1000 g în contra unei cantităţi minime mortale de toxină, acest ser va avea valoarea de 1000 de unităţi antitoxice. Deşi Behring vorbea de această măsură ca de ceva absolut şi matematic, noi nu putem să privim această determinare decât ca foarte relativă şi variabilă. Anume toţi factorii esenţiali ce intervin la această determinare sunt variabili.
Sunt animale de aceeaşi specie, mai rezistente decât altele, aşa încât pentru un animal, trebue mai multă toxină decât pentru altul ca să-1 omoare; toxina nu are în totdeauna aceeaşi toxicitate şi toxicitatea variază şi se slăbeşte în anume împrejurări, aşa sub influenţa luminii şi
526
VICTOR BABES
căldurii, şi antitoxina este supusă aceleiaşi influenţe. Din toate aceste cauze, şi titrarea acestor substanţe va da un rezultat mai puţin sigur decât presupunea B eh ring şi colaboratorii săi. Este cu mult mai uşoară, deşi nu cu mult mai sigură, aprecierea valorii unui ser antitoxic prin cantitatea de toxină pe caire o neutralizează în eprubetă, precum am arătat-o mai sus, când vorbeam de imunizarea în contra turbării.
Dacă mestecăm spre exemplu 1 g de toxină tetanică, din care o anumită cantitate omoară un iepure de 1000 g, cu 1 g de antitoxina, şi dacă acest amestec, injectat fiind la un animal susceptibil, nu mai produce moartea animalului, atunci vom avea a face cu ser de o valoare de o unitate
Dacă 0,01 g din toxina întrebuinţată omoară 1 kg de animal, atunci 0,01 g de ser antitetanic imunizează de asemenea 1 kg de animal care va avea valoarea de 100.000 de unităţi imunizante, adică o unitate neutralizantă va fi egală cu 100.000 de unităţi imunizante.
Neutralizarea aceasta nu se poate însă compara, precum a făcut-o Behring, cu o neutralizare chimică, cum un acid ar neutraliza spre exemplu o bază, formându-se# un corp neutral; nici nu putem zice în general că fiecare antitoxina din sânge neutralizează în eprubuetă o cantitate anumită" de toxină respectivă. Aşa serul antiholeric sau antipneu-monic nu are în eprubetă niciun efect asupra toxinei acestor boale.
Probă că neutralizarea despre care am vorbit diferă de neutralizarea chimică, este că, precum arătase C a 1 m e 11 e, dacă încălzim mestecătura de toxină şi de antitoxina până la un punct oarecare, antoxina se poate distruge şi numai toxina rămâne îndărăt producând moartea animalului ce inoculăm cu dânsul.
Şi Roux a făcut nişte încercări în această privinţă; neutralizează o toxină prin ser antitoxic, inoculează o cantitate mică din acest amestec la 10 animale, 8 din ele rezistă, dar două animale totuşi capătă boala. Buchner a arătat că o atare amestecătură poate să fie neutralizată pentru o specie de animal, dar omoară o altă specie; în fine se'poate că 1 cm3 din amestecătură să nu producă boala, dar o doză mai mare să fie toxică. Nu numai atâta, dacă producem amestecătură de toxină şi antitoxina tetanică exact neutralizată, aceasta nu va avea nicio influenţă asupra animalelor perfect sănătoase, dar alte animale sănătoase care erau mai înainte imunizate în contra microbului holerei, injectate fiind cu aceeaşi doză din toxina paralizantă vor muri de tetanos.
Am căutat să profit de neutralizarea toxinei prin ser antitoxic pentru a produce repede o stare de imunitate remarcabilă la animale sus-
OPERE ALESE
527
ceptibile pentru toxină. înainte de toate, m'am convins că animalele pot fi imunizate nu numai cu toxină dar şi cu un amestec neutralizat de toxină şi de ser. Un iepure de casă sau un purcel de India suportă lsgj de amestec neutralizat de aceste substanţe, dar moare, cum am văzut, dacă injectăm o cantitate mai mare din acest amestec; dacă însă injectăm, începând dela doze mici din acest amestec, doze din ce în ce mai mari, ajungem uşor la incorporarea masselor mari d:n acest amestec şi animalele suportă fără nicio deranjare gravă introducerea în organismul lor de o cantitate enormă de atare toxine neutralizate. Aceea ce este însă şi mai important e faptul că ctţ toată inofensivitatea acestui nou procedeu animalele devin astfel repede şi într'un mod perfect imune în contra toxinei şi imunitatea aceasta, câştigată prin tratare cu toxină neutralizată sau paralizată este mult mai durabilă decât aceea câştigată prin injecţiuni cu ser. Sunt convins că întrebuinţând şi la om, această nouă metodă, găsită la Institutul nostru de Bacteriologie, vom obţine, în contra difteriei spre exemplu, o vaccinaţiune mult mai eficace decât ceea ce obţinem prin doze preventive de ser antidifteric şi vom obţine o vaccinaţiune antirabică, mai repede şi mai perfectă decât prin metoda lui Pasteur.
ROLUL CELULELOR IN SEROTERAPIE
PRODUCŢIUNEA SERULUI ANTITOXIC
Mecinikov şi Roux caută să explice aceste fapte curioase prin acţiunea celulelor animalelor experimentate..
Pentru a susţine teza lor, aceşti autori distinşi aduc mai multe fapte, care constată că injectând la două animale aceeaşi cantitate de toxină cu scopul de a le imuniza, dar dând această doză la un animal în doze puţine şi mari, la celălalt animal în doze multe şi mici, cel din urmă va căpăta un sânge cu mult mai antitoxic decât cel dintâi. Acest lucru se explică după Roux, prin aceea că toxina excita celulele ca să secrete antitoxinele; aşi putea zice că injecţiuni repetate, deşi mici, produc tot mereu atari excitaţiuni şi celulele se vor obişnui a secreta antitoxina, pe când doze mari vor avea o acţiune mai puţin excitantă decât violentă şi poate chiar paralizantă asupra acestei celule, aşa încât secreţiunea de antitoxina va fi mult mai slabă.
O experienţă făcută de. Klemperer pare a vorbi şi mai mult pentru presupunerea că antitoxina ar fi un produs celular, acest autor
528
VICTOE BABES
află că gălbenuşul oului găinilor imunizate este antitoxic, pe când albuşul nu are această proprietate. In adevăr, gălbenuşul precum şi albuşul sunt productele unor glande diferite şii sunt produse sub influenţa unor celule glandulare.
Atât se poate dar admite că antitoxinele nu sunt distribuite într'un mod egal sau difuz în organism ci că prin anume glande trec aceste substanţe, prin altele nu. Dar toate faptele invocate de Mecinikov şi Roux se pot explica şi fără a presupune că antitoxină este produsul unor anumite celule.
In adevăr, pe când acest lucru este privit ca sigur pentru acţiunea toxinelor care distrug microbii; Roux face încă oarecare restricţiuni pentru toxmele care nu distrug microbii ci numai otrava lor...
De altă parte, am putea chiar să ne întrebăm dacă antitoxină nu s'ar putea forma din toxină printr'un proces chimic întocmai cum se naşte vaccinul din virus. Dl Roux crede a putea combate o atare presupunere prin faptul că arată cum, după imunizare, sângele animalului conţine şi produce neîncetat o cantitate mult mai mare de antitoxină decât cantitatea toxinei introdusă pentru imunizare. Acest fapt arată numai că formaţiunea antitoxinei nu este un proces chimic simplu ci că toxina are acelaşi efect asupra sucurilor din organism ca şi anunrte fermente neor-ganizafe ce dau impulsul pentru formarea continuă a anumitor transfor-maţiuni chimice.
Astfel cunoaştem fapte unde antidoturile au o acţiune directă asupra microbilor, fără intervenţiunea celulelor, aşa chinina are o acţiune vătămătoare directă asupra hematozoarului malariei şi anume antitoxinele omoară microbi şi in vitro. Dar nu numai atâta. Son nenber g a arătat că sulfatul de sodiu prin descompunerea sa şi substituirea fenolului, prin restul acidului sulfuric, devine un antidot în contra intoxicaţiunii cu acid fenic. Prin administrarea sulfatului de sodiu putem chiar imuniza în contra intoxicaţiunii ulterioare cu acid fenic. Acest lucru se explică printr'un proces chimic destul de simplu. Acidul fenic se transformă în organism în hidrorhinonă şi această substanţă este neutralizată prin sulfat de sodă, care rămâne mult timp în organism şi care se combină cu această substanţă, producându-se un corp netoxic, Behring pornind dela acest exemplu, pledează pentru o acţiune imediată a antitoxinei asupra toxinelor, însuşi Behring devine unilateral în şederile sale. D-sa neagă absolut influenţa celulelor asupra vindecării boalelor infecţioase şi posibilitatea de a produce vindecarea printr'o acţiune modificatoare sau stimulantă asupra lor. Dânsul se rezuma, zicând că terapia va trebui să evite sau
OPERE ALESE
să distrugă influenţele vătămătoare dinafară, dar să se lase în pace celulele vii. Numai în comunicări ulterioare, Behring recunoaşte şi acţiunea celulelor asupra producţiunii antitoxinelor...
Mai mult sgomot decât seroterapia turbării şi a tetanosului a făcut cu drepft cuvânt aceea a difteriei.
Această boală, produsă de bacilul lui L 6 f f 1 e r, a fost mult studiată de diferiţi autori, printre care Roux şi Yersin ocupă un loc de onoare, căci ei au constatat că bacilul difteriei produce şi o toxină^ căreia i se datoresc simptomele boalei şi moartea.
Eu însumi am contribuit la cunoaşterea microbului, arătând că el face parte dintr'un grup mare de microbi cu caractere analoage, din care unii nu sunt patogeni, alţii joacă un rol la diferite procese de gangrena, în fine că microbul nu lucrează numai prin toxină ci, în anumite cazuri şi prin prezenţa sa în organism, mai departe că prin metodele obişnuite nu reuşim a vaccina împotriva boalei şi că putem din contra combate boala prin aplicarea anumitor substanţe chimice asupra părţilor afectate;
Apoi C. Fraenkel şi Ferranau găsit un mod de vaccinaţiune prin încălzirea culturilor, şi pornind de aici, Behring constatase că sângele animalelor vaccinate posedă putere antitoxică.
Diferiţi autori au ajuns în mod independent la întrebuinţarea calului pentru a produce un sânge foarte antitoxic.
La acest animal, puţin sensibil împotriva bacilului şi toxinei sale, se injectează cantităţi crescânde de toxină, adică de culturi vechi d$ bacili, trecuţi prin filtre sau ai căror microbi sunt nimiciţi prin substanţe desinfectante. Un cal căruia i s'a injectat în mod sistematic în timp de două luni o cantitate de 1 1 de toxină, posedă apoi un sânge al cărui ser are o valoare mare antitoxică, adică 1 g din acest ser paralizează âe?-ţiunea unei doze de 600—2000 g de toxină tare.
Un atare ser, nu numai că vindecă iepuri de casă sau purcei de India, dar şi copii atinşi de difterie.
Cu toate că Behring caută să găsească în acest efect asupra copiilor un fapt bine explicabil şi în concordanţă cu experienţele la animale, trebue să mărturisesc că pornind dela experienţele cu tetanos,, efectul curativ al toxinei difteriei este surprinzător, căci pe când o cantitate de toxină tetanică ce ar trebui, după experienţele cu animale, să vindece un om cu tetanos nu e în stare să producă acest efect aşteptat, o cantitate de ser antidifteric, care după experimentele noastre nu e suficientă pentru a salva un copil difterie, posedă totuşi acest efect salutar. Acest fenomen are de bună seamă cauzele sale între care nu pot să nu
34. Opere alese
530
VTCTOE BABTSŞ
menţionez faptul că o boală naturală este cu ţoiul altceva decât o boală experimentală; pe când am constatat că nu putem produce o difterie îa un animal dacă nu-i facem mai înainte o rană, copilul capătă difteria şi fără rană, de bună seamă în urma unei stări particulare sau în urma pregătirii sângelui printr'un alt microb. Aceşti factori şi alţi necunoscuţi modifică fără îndoială în bine sau în rău şi modul cum se comportă boala şi microbul la om.
In anul 1892, am încercat să tratăm animale tuberculoase cu sânge antituberculos, dar fără succes mare, căci câinii vaccinaţi pe care i-am infectat în urmă au-devenit toţi tuberculoşi; asemenea rezultate problematice au obţinut şi Richet şi Hericourt.
La începutul anului 1892, am făcut asemenea încercări într'un mod mai sistematic şi am ajuns iar în modul următor la rezultate încurajatoare. Mi-am zis că pentru a obţine sânge antituberculos nu e necesar să introducem în organism bacili vii ai tuberculozei ci va fi suficient a introduce cantităţi mari de tuberculină aviară şi umană.
Numai după ce animalele au fost bine fortificate în contra reacţiunii tuberculinei am început să le injectez culturi de tuberculoză aviară şi apoi cantităţi crescânde de tuberculoză umană.
In acest mod, am obţinut câţiva câini, iepuri de casă şi cobai, precum şi o vacă, al căror sânge şi ser de sânge, a fost în stare să prevină şi să vindece chiar tuberculoza la iepuri de casă şi la purcei de India. Am făcut injecţiuni cu acest ser la oameni tuberculoşi, am obţinut ameliorări remarcabile. Cu această ocaziune, am putut constata faptul că putem vaccina de o parte în contra bacilului tuberculozei, adică în contra tuberculozei şi că de altă parte, putem vaccina în contra toxinelor tuberculozei. La anumite animale vaccinate şi rezistente în contra bacilului am putut produce reacţiuni foarte însemnate cu ajutorul tuberculinei, ceea ce probează că tuberculoza este o boală complexă produsă şi de acţiunea directă a microbilor şî de toxinele lor. Am probat acelaşi lucru pentru morvă; este posibil ca un animal să fie vindecat de morvă, dar reacţionează încă asupra productelor morvei, adică asupra maleinei.
Un lalt grup de boale se comportă iar cu totul altfel faţă de serul lor antitoxic. Aşa animalele vaccinate prin culturi atenuate împotriva holerei porcilor, holerei, pneumoniei şi febrei tifoide, câştigă prin aceasta un sânge imunizant împotriva acestor boale. Dar serul de sânge . al acestor animale nu lucrează ca o antitoxina, nu neutralizează sau paralizează toxina boalei. Un animal odată otrăvit cu otrăvurile microbilor
OPERE ALESE
acestor boale nu se mai poate salva prin seroterapie, dar aceste seruri omoară direct microbii boalei, ceea ce nufface serul antidifteric sau anti* tetanic. Şi în eprubetă mestecând serul rnicrobicid al holerei cu o cultură de bacili holerici, microbii din cultură se vor nimici dar otrava din cultură va rămâne eficace.
Aici avem dar a face cu un al treilea grup de producte sanguine care omoară bacilul şi nu omoară toxinele sale.
Mă întreb însă dacă acest rezultat nu depinde de modul de imunizare ia animalelor şi dacă nu vom reuşi să obţinem cu metode potrivite şi antitoxina sanguină împotriva acestor boale...
Am întreprins în timpul din urmă o serie de cercetări pentru a găsi locul în organism, unde se află substanţele imunizante. Ca loc principal, am găsit sângele, descoperind astfel valoarea imunizantă a sângelui animalelor imunizate. Ehrlich a găsit că şi laptele conţine substanţe imunizante, dar într'o cantitate mai mică decât sângele. Mi-am zis însă că aceste substanţe trebue să aibă un loc mai întins sau mai limitat, unde se nasc, se localizează şi se regenerează. Oare locul unde se nasc substanţele imunizante, nu are raporturi cu locurile unde se produce şi sângele, oare loCalizaţiunea substanţelor imunizante să nu fie locurile unde se localizează şi substanţele virulente ale boalei, împotriva căreia lucrează?
Nu se poate închipui o boală mai potrivită pentru studiul acestor chestiuni decât turbarea, unde Piasteur ia documentat că virusul, afară de glandele salivare, este localizat în sistemul nervos central, unde am arătat c;ă numai nervii mari şi bulbul ochiului şi câteodată splină, in fine pancreasul conţin virusul nabic, pe când toate celelalte organe sunt inofensive.
Am căutat dar, dacă, afară de sânge, organele citate tale anifnalelor imunîzate miai conţin, şi în ce cantitate, substanţa antitoxică. Rezultatul cercetării nu era însă cel aşteptat. Organele care sunt sediul - turbării nu conţin la animalele imunizate o cantitate mare de substanţe antitoxice, nici sucul glandelor sialivare, nici creierul, nu posedă o putere imunizantă mai mare decât serul sanguin, dar lichidele ce se găsesc în cavităţile sistemului nervos posedă o valoare superioară sângelui.
O altă chestiune însemnată şi care complică şi împiedecă mult eficacitatea seroterapiei, este aceea a asociaţiunilor microbiene.
Chestiunea iaceiasta asupra căreia am atras atenţiunea bact^riplo-giştilor era cu totul neglijată de savanţi până când am arătat prin cercetări vaste şi sistematice că abia există la om o boală bacteriană pură, care să nu  fie influenţată în  mod   esenţial   de   alţi   microbi. De
OPERE AXESE
533
S32
VICTOR BABES
multe ori microbii, care singuri n'ar avea nicieeimportaiiţă, devin fatali dacă se asociază cu alţi microbi. Nu numai atâta; am arătat în discursul meu la Congresul Internaţional din Berlin, că şi feprodusele acestor bacili influenţează boalele ş' procesul de vindecare. Dacă tuberculina lui Koch a fost compromisă, aceea ţine, cum am documentat, în mare parte de prezenţa asociaţiunilor bacteriene în tuberculoza umană, şi dacă serul antidifteric nu vindecă toate cazurile şi aceea se datoreşte acestui fapt important. In acest şir de constatări Roux ia arătat că serul antidifteric amestecat cu cantităţi abundente de toxină tetanică nu produce tetanos la animalele infectate, dar tetanos eclatează dacă injectăm la aceste animiale alte producte microbiene. Ani pronunţat într'un discurs ţinut la Congresul Tuberculozei la Paris că, dacă împotriva boalelor infecţioase vom lucna cu mijloace sipecifice, în contra sasociaţiunilor bacteriene trebue să lucrăm mai mult cu mijloacele generale ale igienei, ale medicinei preventive şî ale antisepsiei, căci am probat că microbii asociaţi sunt în întâia linie microbii puroiului şi ai proceselor septice.
Multe chestiuni importante se leagă însă de seroterapie, dar cele expuse, în a căror deslegare am luat o parte activă, sunt de o valoare fundamentală, O singură chestiune şi anume aceea ale cărei desluşiri iar fi satisfăcut miai mult un spirit bine disciplinat ia rămas întunecoasă; fără însă ca această lacună să fi împiedecat desvoltarea seroterapiei şi aplicarea ei binecuvântată. - ^
Vorbesc de izolarea substanţei terapeutice din sânge, dar precum Ita începutul bacteriologiei botaniştii aveau pretenţiunea de a opri mersul ştiinţei noastre, prin nişte obiecţiuni pedante în ceea ce priveşte sistematica bacteriilor, aşa în timpul din urmă mai mulţi chimist i în numele chimiei, care a ştiut să pătrundă esenţa atâtor corpuri anorganice şi organice, iau căutat să pună mâna pe bacteriologic; însă materia vie, atât a bacteriilor precum şi a organismului nostru, n'a putut fi pusă până acum sub domeniul chimiei pure, albumina şi protoplasma au rămas enigmatice în manifestaţiunile lor vitale şi nici ptomainele, nici toxalba-minele proclamate ca expresiunea chimică a acţiunii microbilor, nu reprezintă subsanţele active ale microbilor; toate încercările de până acum de a găsi pe o cale chimică şi de a izola substanţele imunizante d:n sânge au rămas deşerte, numai atât s'a putut afla, şi aceasta nu prin cercetări de chimie pură, ci prin lucrări de domeniul patologiei experimentale că ele sunt tot atât de active în cantităţi infinit de mici ca şi toxinele, dar că sunt mai puţin stabile decât cele din urmă, ce au rezistenţă remarcabilă faţă cu acţiuni chimice.
Mintea omenească, faţă cu aceste substanţe se află înca înaintea iintt probleme, ieşind însă din cercul strâns al unei singure doctrine se foloseşte de ştiinţele naturale experimentale în totalitatea lor cu mult folos, fiind călăuzită nu numai de impulsul spiritului scrutător spre ştiinţa şi adevăr dar şi de îndemnul imperios al instinctului de conservare a neamului omenesc, al luptei noastre pentru existenţă.
QPEBE ALESE
53Ş
VACCINAREA PRIN TOXINE LATENTE
(contrabalansate prin antitoxine sanguine)
Demonstraţiunea posibilităţii de a vaccina cu sângele animalelor imunizate, făcută prin cercetările mele din anul 1889, a deschis un câmp nou şi fertil de experimentare.
Am aplicat metoda mea, în contra turbării, al cărei microb nu se cunoaşte; DL B e h r i n g şi Kitassato au întrebuinţat seroterapia In 1890 contra boalelor imicrobieme, ca tetanoisul şi difteria.
In urma constatării existenţei antitoxinelor sanguine, s'au descoperit seruri microbîcide. Am încercat dacă nu cumva prin vaccinaţiunea cu toxine şi microbi se poate ajunge la producerea unui ser vaccinator şi terapeutic în contra tuberculozei (Congresul Tuberculozei, a treia sesiune din 1893)„
Mi-am pus întrebarea dacă substanţele active se produc în tot organismul sau dacă există anume organe sau ţesuturi în care aceste substanţe să se producă şi să le conţină în mai miare cantitate. Experienţele lui Klemperer, demonstrând că albuşul de ou nu conţine antitoxina, în timp ce gălbenuşul conţine, vorbeşte pentru o asemenea localizaţiune. Era deci interesant de a se şti dacă există un raport între localizaţiunea virusului şi acea a substanţelor terapeutice sau vaccinante.
O serie de experienţe făcută în această direcţie a arătat că, la un câine imunizat forte în contra turbării, organele care conţin de ordinar virusul rabic, conţin mai puţină antitoxina decât sângele. Astfel glandele salivare, conţin mai puţină antitoxina şi secretă o salivă mai puţin anti* toxică decât serul sanguin.
Creierul este de asemenea mai puţin antitoxic decât serul; numai lichidul cefalorahidian a fost găsit mai eficace decât serul sanguin.
Constataţiunea făcută de Mecinikov în 1887 a acţiunii paralizante a sângelui asupra unor toxine şi asupra unor microbi, şi cercetările ulterioare ale lui Buchne r, ale mele însumi şi ale lui E h r 1 i c h, au arătat că serul antitoxic specific neutralizează sau mai bine paralizează toxicitatea toxinelor specifice.
Experienţele D-lor Phyşalix, Mecinikov şi Roux tind fa a proba că amestecul de toxină şi de antitoxina nu formează o substanţă chimică, dar că cele două principii active care-1 compun nu au pierdut activitatea lor. încălzind de exemplu amestecul, antitoxina este distrusă înainte ca toxina să fi pierdut puterea sa. De asemenea, amestecul paralizat sau latent devine activ pentru animalele sensibile dacă li se injectează o mai mare cantitate.
Amestecul paralizatl) lucrează de asemenea şi asupra animalelor infectate sau influenţate prin alte produse bacteriene,
Aceste fapte interesante pot fi bine interpretate în modul anunţat mai sus, dar s'ar putea de asemenea susţine că acele substanţe antagoniste au format o substanţă chimică puţin stabilă, şi că această substanţă nu e cu totul inofensivă, ci ea păstrează totdeauna o oarecare toxicitate care se pronunţă când se întrebuinţează doze mai ridicate sau se aplică la animale slabe.
In orice caz, deşi neutralizaţiunea a fost întrebuinţată pentru a determina valoarea serurilor antitoxice, această neutralizaţiune precum şî efectul toxinei neutralizate nu sunt absolute.
Experienţele ce am făcut în această privinţă probează că un amestec în care antitoxina predomină cu mult, rămâne totuşi toxic.
Astfel, injectând unui iepure 1 cm3 de toxină difterică amestecată nu cu 0,01 mm3 de antitoxina. ceea ce ar corespunde cantităţii paralizante, dar cu 0,1 mm3 animalul capătă febră şi poate să sucombe, în timp ce cu 1 cm3 de amestec rămâne inofensiv. <
Dacă toxina unui virus posedă facultatea de a vaccina contra unei maladii produsă de acest virus, şi dacă de altă parte antitoxina posedă aceeaşi facultate, trebue să ne. întrebăm cum se va comporta amestecul de toxină şi antitoxina.
Nu posedăm cunoştinţe anterioare sigure pentru a putea răspunde la această chestiune. S'au introdus separat toxine şi antitoxine în organismele animalelor; şi noi am constatat că există o deosebire notabilă între efectele produse prin introducerea simultană şi cele produse prin injecţiunea separată a toxinei şi antîtoxinei.
x) Neutralizat. (Nota Red.). 1
536
VICTOB BABES
OPERE ALESE
537
• Chiar fa cazul când toxina a fost injectată după antitoxină, efectul antitoxinei a fost mai puţin pronunţat decât cu injecţiunea amestecului deplin paralizat; şi e deci probabil că ar exista atunci o unire mai intimă, poate o combinaţiune chimică deşi foarte nestabilă, între toxine şi antitoxine. "
Dacă cele două substanţe ar fi absolutamente paralizate, sau mai bine, dacă cele două substanţe ar face un corp chimic cu totul neutru, nu ar trebui a se mai aştepta la o acţiune terapeutică sau vaccinantă a amestecului, pe cât timp dacă am bănui că amestecul sau corpul chimic produs în interiorul organismului intact are încă o acţiune, atunci ar putea prea bine să se manifeste sub forma unei vaccinaţiuni.
Datele menţionate, care probează că amestecul nu devine inofensiv şi că unirea celor două substanţe este foarte puţin stabilă, pledează pentru o asemenea presupunere.
Eu am întreprins două serii de experienţe pentru a ma lămuri în această privinţă. Dispuneam de un număr de cobai trataţi cu un amestec exact paralizat de toxină şi antitoxină difterică.
Cinci din aceşti cobai de 250—320 g care după" injecţiunea unui gram de toxină forte (din care 10 cg omoară un cobai de 300 g în 48 de ore cu febra şi edem întins) paralizată printr'un miligram de ser, nu au prezentat nici febră, nici edem sau edem şi febră neînsemnată, au primit 4 zile după aceia o cantitate de 2 grame de toxină amestecată cu 2 mg ser. Această injecţie nu produce nici febră nici edem la două animale, în timp ce la doi cobai s'a observat o febră care a durat dela 1—3 zile, pe când la un alt cobai se desvoltă un edem remarcabil, şi animalul sucombă 4 zile după inocuîaţiune. 4—5 zile după această injecţiune, se injectează celor 4 cobai ce mai rămâneau, 2 g toxină amestecată cu 4 mg de ser.
Doi cobai suportă această injecţiune fără reacţiune remarcabilă în timp ce ceilalţi doi capătă o febră ce durează 2—3 zile.
5 zile mai târziu se injectează cobailor 3 grame de toxină amestecată cu 6 mili-grame de ser, numai unul din cobai mai are încă o febră trecătoare.
După 4 zile se dau:
4 g. toxină amestecată cu 8 mg. ser.
5 „
6 „
» 10 „ >, 12 „ „ 16
După această din urmă injecţiune, unui ain cooai capătă febră, temperatura se ridică la 41°, şi febra după oarecare remisiuni se repetă în timp de 4 zile când animalul caşectizat sucombă.
De asemenea şi ceilalţi 2 cobai capătă o febră destul de ridicată în timp de 3—5 zile,
Şase zile după această din urmă injecţiune, se inoculează aceşti doi cobai, reveniţi la starea lor normală, cu 2 g de toxină pură. Amândoi rezistă.
In acelaşi timp, s'au tratat în acelaşi mod 4 iepuri de 1.200—1.400 g.
<; Aceste animale iau rezistat relativ mai bine amestecurilor unei mari cantităţi de toxină cu ser. Dar ridicând dozele, două din ele mor cu febră înaltă şi caşexie. Două sucombă după cerii s'au injectat 2 g de toxină pură.
Aceeaşi experienţă a fost repetată asupra a 4 cobai cu rezultat analog.
Doi cobai au trăit în urma injecţiunilor finale de 2 g toxină forte, în timp ce iepurii nu suportă acest tratament.
Se poate de asemenea vaccina cu o doză unică dar mai mare de toxină paralizată; astfel, din trei animale oare au primit un amestec de 10 g toxină cu 1 g de ser, două rezistă la o injecţiune de 1 g toxină făcută după 18 zile.
O altă serie de experienţe, a fost făcută asupra a 6 câini, întrebuinţând un amestec de virus rabic şi de ser antirabic. Fiindcă posedăm 2 câini, dela care 50 cg de ser sanguin paralizează 1 g de emulsie (1 : 10) de măduvă provenind dela iepuri sucombaţi de turbare de trecere, tratând câinii cu virus amestecat cu acest ser în proporţiunea de 2: 1 se obţine un grad remarcabil de imunitate la aceşti câini.
E destul de greu de a obţine dela câini un ser de această putere; trebue a se alege din zeci de câini imunizaţi forte, prin masse mari de virus fix, pentru a găsi pe unii al căror ser să treacă forţa 1 : 1 ca valoare paralizantă.
Deja în 1889, am atras atenţiunea asupra faptului că, forţând imunizarea acestor câini, ei mor adesea după injecţia dozelor mari de virus fix (de 100 g de exemplu) sau că devin caşectici şi sângele pierde din valoarea lui imunizantă.
Am procedat în modul următor:
Doi câini au primit timp de 5 zile, sub piele şi în fiecare zi doze crescânde de 1—5 g de amestec; 5 zile mai târziu, se trepanează 2 din ei cu virus fix şi se repetă pe urmă injecţiunile subcutanate de 5 g de amestec* 5 zile mai târziu se trepanează 2 din aceşti câini cu virus fix şi se repetă în urmă injecţiunile subcutanate de 5 g amestec timp de 6 zile. Doi câini au primit aceeaşi doză de virus fix, dar fără a fi amestecat cu ser antirabic.
Cu tot acest tratament, toţi 4 câini capătă turbarea dela a 12-a la a 18-a zi după trepanaţie.
La alţi 2 câini, se repetă, într'un interval de două zile tratamentul de 6 zile şi la alţii, se dau 3 serii de injecţiuni cutanate, fiecare de câte 6 zile; în urmă, li se inoculează prin injecţiuni intermeningee virusul de trecere.
La 2 câini, la care s'a repetat de 3 ori tratamentul, se observă o întârziere neînsemnată a simptomeîor turbării. Nici cei 2 câini, la. care s'a repetat de 3 ori tratamentul, nu rezistă inoculaţiunii intermeningee cu virus fix.
538
VICTOB BABES
De altă parte, un câine care a prjmit 30 de zile şi în doze crescânde aceeaşi cantitate de virus fix, dar fără a fi amestecat cu antitoxina, şi 2 alţii care au primit aceeaşi cantitate de serum imunizant ca şi cei precedenţi dar fără a fi fost amestecat cu virus fix, au rezistat infecţiunii intracraniene cu virus fix.
Aceste experienţe probează până la evidenţă că virusul difteric paralizat departe de a fi ineficace, deşi inofensiv^ constitue un vaccin puternic. Comparând efectul său vaccinator cu acela al virusului difteric, se constată că, prin acest procedeu, se vaccinează într'un mod tot aşa de sigur şi mult mai repede decât prin toxina simplă.
Trebue de observat cu toate acestea, că starea de rezistenţă, produsă prin amestecul de toxină şi antitoxina nu e prea mult durabilă căci un cobai care suportase deja 2 g de toxină forte, a sucombat dacă i s'au injectat după 6 săptămâni din nou 2 g de toxină.
Amestecul rabic şi antirabic, se comportă în mod diferit, în aceea că el nu produce o vaccinaţiune apreciabilă, în timp ce tratamentul câinilor numai cu virus singur, sau numai cu ser antirabic, este foarte eficace.
Deja experienţele mele anterioare au arătat că se poate vaccina şi trata în contra turbării cu injecţiuni alternante de virus şi de ser.
La om, am probat deja în 1890 că tratamentul antirabic poate fi întărit cu folos combinând injecţiunea de virus cu un tratament cu sânge de câini imunizaţi forte.
Astfel am publicat în 1891 („Annales de l'Institut Pasteur") succese obţinute prin această metodă combinată, demonstrând că din 24 de oameni grav muşcaţi la cap de un lup turbat, 12 care au avut leziunile cele mai grave au fost trataţi prin metoda lui P a s t e ur, forte, combinată cu seroterapia. Aceşti indivizi au rezistat toţi, în timp ce dintre cei ce fuseseră mai puţin grav muşcaţi şi trataţi numai prin imefoda forte a lui Pasteur, 2 au sucombat la finele tratamentului.
Cu toate acestea în această serie de experienţe, precum şi în multe altele, făcute asupra omului şi câinelui, noi am injectat separat cu bun succes, virusul rabic şi sângele imunizant.
A trebuit această serie de experienţe pentru a arăta că amestecul ambelor acestor substanţe eficace, este departe de a avea acelaşi efect pentru a preveni şi vindeca turbarea. Ne găsim deci înaintea a două maladii care se comportă în mod deosebit faţă cu amestecurile paralizante de toxină şî antitoxina, amestecul difteric garantând acţiunea contra toxinei difterîce, pe când amestecul rabic rămâne ineficace.
Noi căutăm aplicarea aceluiaşi principiu şi la alte maladii infecţioase şi putem chiar semnala rezultate încurajante în tratamentul tuberculozei
OPEBB ALESE ■
539
DOCUMENTE
A dona serie de §xperiente
3 Februarie. Cobaii I, II, III, care rezistaseră unei injecţiuni anterioare de 0,5 crnJ toxină difterică amestecată cu 0,002 cm3 ser antidifteric, primesc în irjecţiuni subcutanate 1 cm3 + 0,002 <?m3 ser.
Doi epuri noi (Nr. 1 şi Nr. 2) primesc aceeaşi doză; din acei amestec.
5 Februarie. Injecţiune de 2 cm3 toxină + 0,004 cm3 ser la cobaii I, II şi III.
10 Februarie, Injecţiune de 2 cm3 toxină-f 0,004 cm3 ser iepurilor Nr. 1 şi Nr. 2.
U Februarie. Cei trei cobai prezintă edem local.
14 Februarie. Temperatura normală, edemul diminuat; mjecţ^une de 4 cm3 toxină + 0,008 cm3 ser celor 3 cobai şi 2 iepuri.
3 Martie. Cobaii I şi III primesc 6 cm3 toxină + 0,012 cm3 ser. Iepurii Nr. 1 şi Nr. 2 primesc 6 cm3 toxină -f 0,0012 cm3 ser.
21 Martie. Injecţiune de 2 cm3 toxină pură cobailor I şi III precum şî iepurilor
Nr. 1 şi Nr. 2.
26 Martie. Cei doi iepuri au murit, primul fără leziuni apreciabile ia autopsie; al
doilea cti abces profund în regiunea dorsală şi fosa iîiacă.
28 Martie. Cobaiul II primeşte 6 om3 toxină -f 0,012 cm3 ser (24 zile după ultima
injecţie).
Edem şi moarte după 48 de ore.
In rezumat, din 5 animale tratate, cei 2 cobai, I şi III, au rămas sănătoşi; 18 zile după ultima injecţiune, aceste animale au rezistat unei doze de 2 cm3 toxină pură. La 39 de zile după injecţiunea acestei doze de toxină cobaii î şi III primesc din nou toxină pură (1 cm3) şi ei rezistă tot aşa de bine, pe când iepurii trataţi în acelaşi mod. sucombă în urma injecţiunii.
Seria a treia
28 Martie. Injecţiune de 1 cm3 toxină + 0,002 cm3 ser iepurilor A, B, C şi D. Iepurele D a pierit la 5 Aprilie (emoragii intestinale).
// Aprilie. Injecţie de 2 cm3 toxină + 0,004 cm3 ser iepurilor A, B, C. 20 Aprilie. Injecţiune de 4 cm3 toxină + 0,008 cm3 ser iepurilor A, B şi C Iepurele A a pierit la 24 Aprilie! (fără leziuni manifeste).
29 Aprilie. Injecţiune de 1 cm3 toxină pură iepurilor B şi C.
Mai. Iepurele B sucombă într'o stare de slăbiciune foarte pronunţată. 18 Iunie. Iepurele C, îa această dată, este încă sănătos.
Această serie arată că iepurii pot şi ei fi imunizaţi cu ajutorul toxinelor paralizate deşi ceva mai greu.
Seria a cineia
25 Aprilie. Injecţiune de 2 cm3 toxină + 0,20 cm3 ser cobaiului C şi unui iepure (I).. 25 Aprilie. Injecţiuni de 4 cm3 -f 0,40 cm3 cobaiul D şi unui iepure (II).
8 Mai. Injecţiuni de toxină pură (1 om3) iepurelui II. 31 Mai. Injecţiuni de toxină pură (1 cm3) iepurelui Nr. I şi cobailor C şi D.
VieîOB BABES
3 Iunie. Cobaiul C sucombă cu edem întins a peretelui abdominal.
12 Iunie. Cobaiul D sucombă cu edem al peretelui abdominal. 18 Iunie, Iepurele Nr. 1 e încă sănătos.
Seria a şasea
/ Mai. Injecţiune de 10 cm3 toxină +0,1 cm3 ser unui cobai (a).
5 Mai. Injecţiune de 10 cm3 toxină+0,1 cm3 ser la 2 iepuri (Nr. 1 şi Nr 2).
13 Mai. Iepurele Nr. 1 sucombă.
31 Mai. Injecţiuni de toxină pură (1 cm3) iepurelui Nr. 2 şi cobaiului (a). 18 Iunie. Ambele animale sunt sănătoase.
Seria a şaptea
29 Aprilie. Injecţiune de ser antidifteric (0,4 cm3) unui iepure (a). 8 Mai. Injecţiune de ser antidifteric (0,1 cm3) unui ai doilea iepure (b). 12 Mai. Injecţiune de toxină pură (1 cm3) ambilor iepuri, a şi b. 18 Iunie. Amândouă aceste animeîe au rămas în stare bună.
DESPRE BOALELE DE FICAT ÎN ROMÂNIA, DESPRE NOMA, DESPRE TETANOS, DESPRE STRUCTURA MICROBILOR, DESPRE JIGODIE ŞI DESPRE EPIZOOTIA PORCILOR
DIN ROMÂNIA
Pe când în anume împrejurări un singur fapt poate să ne conducă la o descoperire utilă, în alte multe cazuri, adevăruri noi reies numai dintr'o sumă de observaţiuni bine studiate şi de multe ori numai observa-ţiuni foarte îndelungate de domeniu pur ştiinţific fac ca la un moment dat, să iasă la lumină o aplicare practică în folosul omenirii.
Fiecare piatră ce servă pentru clădirea edificiului ia cărei coroană mre să fie descoperirea mijloacelor de combatere a boalei are valoarea sa şi trebue cunoscută şi soliditatea ei controlată de toţi care lucrează la ridicarea edificiului, cu toate că laicii impacientaţi nu pricep scopul şi de multe ori dispreţuesc aceste lucrări preparatoare aşa zise de laborator.
Aşa şi noi pornind dela o boală răspândită în ţara noastră căutăm înainte, de toate să o cunoaştem bine din toate punctele de vedere, să-i găsim cauza şi împrejurările în care se produce pentru a ajunge în fine la combaterea ei.
Aceste ianale se impun lanume prin felul şi întinderea lucrărilor ştiinţifice ale institutului nostru. Ele sunt destinate în primul rând străinătăţii unde lucrările ştiinţifice, mai cu seamă atunci când suntem nevoiţi să ne pronunţăm în contra unor vederi adoptate, se primesc numai pe baza unor documente incontestabile.
Cu toate că în acest volum sunt depuse mai cu seamă documente pur ştiinţifice, totuşi cred că nu va fi fără interes să dăm o scurtă dare de seamă despre ele.
Populaţiunea României e foarte încercată de boale de ficat. Am avut onoare să vorbesc în una din şedinţele anului trecut despre abcesele fica-
542
VICTOR BABES
ofjsbb -aiibsft
543
tului, atât de primejdioase, însoţite de obicei 3e o, inflamaţiune a intestinelor, arătând totodată că această boală este analoagă cu aşa zisa dizenterie tropică ce bântue pe ţărmurile Mării Mediterane. Şi această boală căreia i-am rezervat un loc întins în aceste anale arată că boalele atacă la noi cu predilecţiune particulară ficatul. Am arătat că această boală nu este o adevărată dizenterie, ci că, în urma unei infecţiuni, nişte microbi intră în mucoasa unei porţiuni anumite a intestinelor producând abcese şi că, de aici, fac invaziunea lor în ficat. Constatând că sunt mai multe feluri de microorganisme care sunt în stare să producă leziunea ficatului, trebue să admitem că ficatul celor atinşi de boală era deja predispus pentru a se îmbolnăvi.
Aceste afirmări neavând valoare decât fiind întemeiate pe documente solide de o serie de observaţiuni purtând în sine caracterul adevărului, fiind fiecare observaţii!ne obiectul cercetărilor speciale histologice, experimentale şi bacteriologice, am dat aici acestei lucrări întocmite în cola-boraţiune cu Dl. Dr. Z i g u r a, întinderea cuveniţi.
Dar boalele ficatului nu se restrâng numai la această boală ci putem zice că cele mai multe boale de ficat ce se observă în alte ţări există şi la noi mult mai des decât în alte părţi. Am avut dar ocaziune să studiez împreună cu Dl. asistent jDx.rM-.a n ic a t i d e toate felurile de boale de ficat pe materialul bogat al autopsiilor făcute de mine în spitalele din Bucureşti, fiind mult sprijinit în aceste cercetări de vederile clinice ale amicului meu Dr. K 3 1 i n d e r u.
Reiese din aceste studii că, la noi, sunt frecvente anume nişte forme particulare de ciroză, de adenoame şi de cancere primitive, pe când aceste forme sunt rare în alte ţări.
Am început să examinăm geneza şi desvoltarea leziunilor ficatului la această boală şi am găsit o legătură intimă între o predispoziţiune congenitală sub o formă neregulată a organului de o parte şi între o iritaţiune, o inflamaţiune de altă parte. Ficatul în aceste cazuri, se resimte mai mult la acţiunea oricărei influenţe vătămătoare dinafară, fie aceasta alcoolul, fie paludismul, fie sifilisul producându-se mai uşor mflamaţiuni şi destruc-ţiuni decât pe un ficat sănătos şi regulat din naştere.
Insă aceste anomalii congenitale au încă un alt caracter pe care l-am constatat la diferite boale examinate ale ficatului, adică proliferabilitatea, tendinţa de a se forma din nou elementele ficatului. Insă organul fiind rău alcătuit dela început şi alterat încă printr'un iritament specific, această tendinţă de reparaţie se produce uşor într'o direcţiune vicioasă şi în loc să se producă un ficat nou, se produce un ţesut ce seamănă mai mult sau
mai puţin cu ficatul, dar care nu funcţionează, care creşte neîncetat, cu un cuvânt o tumoare, un cancer.
Frecvenţa tumorilor ficatului se poate deci explica printr'un cert vicios. Oamenii la noi sunt expuşi mai mult decât în alte ţări enteritelor, paîudismului, sifilisului, alcoolismului, adică unor boale care au o influenţă primejdioasă asupra ficatului, aşa încât mulţi oameni au în urma acestora un ficat alterat şi transmit copiilor un ficat cu o creştere neregulată care prin aceasta, devine şi mai susceptibil acestor influenţe vătămătoare şi pe când tatăl n'a putut avea decât un ficat puţin întărit sau cicatrizat, copilul va căpăta mai uşor o ciroză sau un ficat adenomatos sau canceros.
Din aceste cercetări pur ştiinţifice, reiese dar o indicaţiune importantă în ceea ce priveşte combaterea boalelor studiate.
O a treia lucrare făcută cu concursul D-lui Dr. Zâmbii o vi ci se ocupă cu o boală teribilă a copiilor zisă noma, boală destul de frecventă în regiuni jos situate, ca în Ţările de jos şi la noi» Boala aceasta constă într'o destrucţiune gangrenoasă a obrazului în urma diferitelor boale infecţioase ca pojarul, difteria, febra tifoidă şi altele.
Şi aici am găsit că copii cu o anumită constituţie capătă această boală şi am putut descoperi şi microbii speciali care pătrunzând prin gingiile bolnavilor produc gangrena.
De 6 ani ne ocupăm cu studiul tetanosului, boală teribilă ce ia făcut atâtea victime mai cu seamă în rezbelul din urmă.
S'a constatat că această boală e cauzată de un microb ce trăieşte în pământ şi intrând în plăgi, produce o otravă, ce în cantităţi neponderabile, lucrează asupra sistemului nervos producând boala.
Am arătat şi în această lucrare, cum toate animalele pot căpăta această boală chiar şi broaştele dacă le ţinem la o temperatură mai ridicată, am arătat rezistenţa cea mare a bacilului, am arătat locurile unde la Bucureşti se găseşte microbul anume în pământul dela marginile Dâm-boviţei, şi în grajduri. Am arătat că bacilul nu se găseşte numai în rana pe unde a intrat împreună cu pământul, dar se găseşte şi în dejecţiunile oamenilor bolnavi sau morţi de tetanos. Am arătat mai departe în mod experimental la câini, cum această boală dacă nu e prea înaintată poate fi vindecată prin injecţiuni de iod sau de acid fenic.
Am constatat mai departe din nou că şi cu masse mari de serum de sânge al animalelor imunizate împotriva tetanosului se pot vindeca cazuri mai uşoare de tetanos.
OPERE ÂÎ>ESE
545
544
VICTOR BABES
Cu toate că bacteriologia a adus deja atâtea.foloase omenirii, totuşi microbii nu sunt încă bine studiaţi din punctul de vedere al filogenezei şi chiar al structurii lor mai fine.
Am întreprins dar un studiu apropiat pentru a preciza mai bine locul lor în natură.
Din rezultatele obţinute voi menţiona constatarea că microbii nu se pot caracteriza prin definiţiunea adoptată până acum ci că trebue admis că deşi se găsesc de obicei într'un stadiu de organizare foarte simplă, totuşi în anume împrejurări, fiecare fel de microb patogen are facultatea de a se ■desvoltia într'un mod mai complicat ramificându-se, producând muguri şi organe particulare pentru înmulţire şi pentru scutirea indivizilor în contra influenţelor vătămătoare ale lumii externe.
Studiind împreună cu Dl. Starcovici boala de câini tineri aşa numită jigodie, am putut constata că această boală are diferite forme dar că ea este cauzată la noi de un anumit bacii ce seamănă cu bacilul febrei tifoide la om, Am studiat leziunile particulare produse de acest microb la diferite animale şi am putut produce jigodia într'un mod experimental cu dânsul.
Am constatat însă în acelaşi timp că şi alţi microbi ce se găsesc la jigodie sunt în stare să producă la câini asemenea simptome aşa în cât trebue presupus că jigodia constă într'un complex de leziuni ce se produc uşor la câini prin diferiţii microbi, de obicei însă de bacilul constatat, care însă se asociază cu alţi microbi similari. Am putut constata într'adevăr că jigodia mu prezintă în totdeauna aceleaşi leziuni şi în aceeaşi gravitate ceea ce se poate explica foarte uşor prin acţiunea microbilor asociaţi ce se găsesc la această boală.
In fine, cercetând în colaboraţiune cu Dl. Starcovici şi Car-t i a n o epizootia devastatoare de porci,-ce bântuia la noi în ţară am găsit faptul de cea mai mare importanţă că epizootia noastră este o boală de asociaţiune fiind produsă de microbul rujetului combinat cu acela al pneu-moenteritei
Când Pasteur a descoperit vaccinaţiunea rujetului, dânsul vaccina cu o cultură de rujet însă această cultură nu era pură după afirmările lui L c f f 1 e r
Dânsul a constatat în acelaşi timp că, în Germania, există două feluri de boale, una cauzată de bacilul rujetului, cealaltă de un alt bacii care se găseşte şi în Franţa şi a căpătat numele de pneumoenterită. In contra celei din urmă boale aşa se vede vaccinaţiunea cu culturi de rujet nu are efect. La noi, am constatat pentru întâia dată combinaţiunea celor două
boale şi ne întrebăm dacă această combinaţiune care s'a constatat după noi şi în Ungaria nu există oare şi în alte ţări; dar examinându-se porcii numai dintr'un singur punct de vedere s'a găsit când unul când celălalt
din cei doi microbi.
Trebue să ne întrebăm mai departe dacă culturile ce serveau la început lui P a s t e u r pentru vaccinarea în contra rujetului erau în adevăr impure şi dacă nu erau simplaminte cultura asociaţiunii bacteriene ce cauzează epidemia porcilor, în acest caz acest geniu binefăcător mult regretat ar fi găsit cel dmtâiu instinctiv cea dintâia vaccinaţiune în contra unei boale de asociaţiuni.
Nu pot sfârşi fără să amintesc pe Dr. preparator al institutului nostru DI. S i o n, sârguinţei căruia i se datoreşte în mare parte îngrijirea dată traducţiunii franceze precum şi redacţiunii în genere a acestor anale.
-35 Opere alese
OPERE ALESE
547
OBSERVAŢIUNI ASUPRA CORPUSCULILOR METACROMATICI ASUPRA SPORILOR, RAMIFICAŢIUNILOR, CROSELOR ŞI CAPSULELOR BACTERIILOR PATOGENE
Scopul acestei lucrări este de a lua în mai de aproape în cercetare oondiţiunile sub care se produc diferitele formaţiuni înşirate în titlu, frecvenţa lor şi legătura ce poate fi între unele şi altele. Voi îndrepta cercetările mele mai cu seamă asupra bacteriilor patogene pentrucă în această direcţiune, experienţa mea e mai întinsă; aceasta însă nu mă va împiedeca de a recurge la comparaţiuni cu bacteriile nepatogene ori de câte ori trebuinţa va fi pentru lămurirea mai deplină a lucrului.
De când cu constatările mele asupra corpusculilor metacromatici ai bacilului holerei şi ai altor feluri de bacterii („Verhandl. d. internat, hyg. Congressu, Wien 1887) precum şi asupra acelora ale bacilului tuberculozei (Les bacteries, 1885), o seamă de autori, Ernst, Neisser, Biit-schli, Strauss etc, s'au îndeletnicit cu chestiunea asta şi încheierile la care au ajuns împuternicesc cele spuse atunci de mine.
A răma* lucru bine întemeiat de atunci încoace, că aceşti corpusculi sunt alcătuiţi dintr'o substanţă cromatică, analoagă cu aceea a nucleului şi că sunt în legătură strânsă cu diviziunea celulei şi mai cu deosebire cu sporulaţiunea ]). Prin cercetările mele şi prin acelea ale lui Ernst („Zeitschr. f. Hygiene", 1888) şi ale lui Rut schi i (Bau der Bakterien) s'a dovedit frecvenţa acestor formaţiuni la multe feluri de bacterii. Raportul dintre aceşti corpusculi şi restul substanţei microbului e următorul: sub anumite condiţiuni, mai cu seamă în cursul unei desvoltări încete şi liniştite, apar la capetele, sau în locul unde are să se facă diviziunea indivizilor,
l) E surprinzător lucru pentru ce aceşti corpusculi sunt numiţi mereu „corpusculii lui Ernst" deşi în deobşte mi se recunoaşte prioritatea descoperii lor.
corpusculi rotunzi ori ovali, care se divid mai înainte de a se fi divizat individul. La microbii fără spori, aceşti corpusculi se produc în locul unde ar trebui să fie aşezaţi sporii şi sub aceleaşi condiţiuni sub care se produc la .speciile sporogene. Graţie acestor formaţiuni mai putem recunoaşte diferitele specii asporogene mult timp după ce corpul bacteriei a fost distrus şi tot ele constitue părţile mai rezistente, mai durabile ale microbului. La bacteriile sporogene, sporii se formează în mijlocul substanţei metacromatîce şi sunt adesea înconjuraţi de o asemenea substanţă ceva mai difuză ori mai granuloasă. Constatările mele asupra acestor corpusculi la tuberculoză au rămas neluate în seamă până în timpii din urmă şi par a fi necunoscute chiar lui Coppen Jonnes, care s'a ocupat ma* în urmă de chestiune („Centralbl. f. Balfteriologie u. Parasitologie", 1695, v. I).
- Eu am fost arătat, că în culturile mai vechi bacilul tuberculozei îşi pierde colorabilitatea după Ehrlich şi că poate fi atunci uşor colorat de o soluţie concentrată de albastru de metilen. Punctele din corpul bacilului, care rămân necolorate după metoda lui Ehrlich şi pe care Koch le priveşte ca spori, rămân necolorate şi prin acest procedeu pe când - la capetele bacilului — şi la indivizii mai lungi şi în mijloc — apar în mod constant nişte globi negri ori negri-violeţi cu un diametru adesea ori mai mare de cât acela al bacililor. Eu am ajuns la acest rezultat şi cu metoda lui Ehrlich, dacă decoloram energic în urmă prin acide; aceste granulaţiuni rămân mai negre, în vreme ce corpul microbului, abia colorat, se poate recolora uşor. în urmă cu albastru de metilen. In tratatul nostru asupra bacteriilor (Cornii —.Babeş) am figurat acest lucru şi eram de pe atunci înclinat a pune aceşti corpusculi în legătură cu formaţiunea sporilor.
Afară de aceasta, se mai văd în ţesuturi şi pe material vechi, bacili de tuberculoză, care închid în mijlocul lor formaţiuni ovale mai groase decât corpul bacilului, necolorate (spori după Koch).
In tratatul meu asupra bacteriilor precum şi într'un memoriu asupra topografiei bacililor tuberculozei în ţesuturi („Journ. de l'anatomie", 1883), am figurat în mai multe rânduri formaţiunea de crose, de filamente şi ramifîcaţiuni la aceşti bacili, fără însă a insista mai de aproape asupra lor. Figura 8 este extrasă dintr'una din planşele anexate la acele lucrări cu destinaţiunea de a arăta pătrunderea bacilului tuberculos prin epiteliul intact al amigdalelor. Din aceste constatări, reiese în mod neîndoios, că, încă d*n 1883, am văzut şi desemnat ramificaţiunile, iar în 1887, corpusculii metacromatîci ai bacilului tuberculos. Acum de curând am putut observa
*48 VICTOR BABEŞ
7ncă mai bine aceste formaţiuni printr'o modificare a tehnicii. Pentru aceasta, am luat pieliţa foarte fină ce formează bacilul tuberculos la început pe suprafaţa bulionului, am întins-o bine pe lamelă şi am colorat-o intens cu .albastru de metilen. Prin acest mijloc, am văzut că bacili, coloraţi mai întâi în roşcat (fig. 6, 1) rămân albaştri palid în mijloc, în timp ce substanţa metacromatică se adună la extremităţi sub forma de globi * mai mari. Mai târziu, bacilul se desface în granulaţiuni albăstrui, pe când corpusculii terminali se păstrează ca atare. Unele biastonaşe conţin substanţă metacromatică; altele se lungesc pentru a forma filamente în cari sunt aşezaţi în serie globi mai intens coloraţi; în fine, pe aceleaşi prepara-ţiuni, se întâlnesc filamente# ramificate şi bastonaşe cu corpusculi meta-cromafici în punctul unde se face diviziunea. Pe preparaţiunile colorate cu rubin anilinizat' şi energic decolorate prin acizi, se vede aceeaşi serie de formaţiuni. In Nr. 7 al acestei figuri, e reprezentată formaţiunea unei vezicule mai mari, înconjurată de substanţă metacromatică; asemenea formaţiuni am desemnat şi în tratatul nostru despre bacterii (1885).
Formarea ramificărilor şi sporilor e mai evidentă în culturile de tuber-culoză aviară obţinută la temperaturi înalte, după cum au arătat Meci-nikov („Virchow's Archiv", 1888, p. 63), Maffuci („Zeitschr. f. Hygiene", v. XI), Strauss (La tuberculose, Paris, 1895) şi alţii. In figurile 6, 13, 14, 15 am arătat legătura dintre formaţiunile lucii necolorate precum şi dintre acelea rotunde colorate cu formarea mugurilor şi croselor. Asupra acestora voi mai reveni.
Deşi aceste formaţiuni laie bacilului tuberculos îmi sunt de mult cunoscute, n'am putut să mă lămuresc asupra însemnării lor. Şi de altfel nici acum nu pot face altceva decât să atrag atenţiunea asupra analogiei ce prezintă, din acest punct de vedere, cu alte specii de bacterii asemănătoare. Mă cred cu atât mai îndreptăţit la aceasta, cu cât noile cercetări şi des-cripţîimi ale acestor formaţiuni au dat ocaziunea mai multor autori de a privi bacilul tuberculozei ca o formă, care n'ar avea nimic de a face cu bacteriile adevărate.
După ce am dovedit, precum cred, că înmugurirea şi ramificarea se poate produce la bacteriile adevărate ca şi la ciupercile mai superioare, voi încerca să fac abstracţiune, pentru moment, de unele caractere fundamentale ale bacteriilor, pentru a pune în evidenţă legătura genetică strânsă dintre aceste două clase de organisme. N'am iotenţiunea însă prin aceasta de a,aduce câtuşi de puţin o desmembrare a grupei bine definite a bacteriilor
Formaţiunea de ramuri ca şi cea de filamente, la bacterii, e datorită .faptului că izolarea indivizilor e împiedecată printr'o cauză sau alta. Ramificarea, în special, e în legătură cu modificarea direcţiunii în care se face diviziunea indivizilor sau cu sporulaţiunea. In ce priveşte legătura dintre producţiunea de ramuri şi sporulaţiune n'am decât să amintesc spirilul găsit de S o r o k i n; la acest spiril, indivizii tineri cresc sub formă de ramuri din sporii aşezaţi în spirilii mai bătrâni.
Se admite în genere, ca un caracter constant al bacteriilor, diviziunea transversală, aşa că liniile de segmentare sunt paralele între ele şi verticale pe axul longitudinal al individului. Dacă acest principiu ar fi în adevăr absolut, atunci ramificaţiunile nu s'ar putea produce sau ar trefe» numaidecât să fie în legătură cu sporulaţiunea.
Se ştie însă că de mult s'a dovedit că unele bacterii nu se divid numaidecât numai transversal, ci că direcţiunea planurilor de diviziune poate alterna, aşa că aceste diferite planuri să fie verticale unul pe altul. La cocii tetrageni este mai vădit acest mod de divisiune care determină gruparea caracteristică însăşi a acestor microbi.
De asemenea am arătat că la stafilococi segmentaţiunea se face sub diferite planuri perpendiculare, ori mai mult ori mai puţin înclinate unele pe altele, până chiar să formeze între ele unghiuri ascuţite („Zeitschr. f. Hygiene, v. V), şi, gruparea acestor microbi, ca şi aceea a tetragenilor, îmi pare condiţionată de această împrejurare. In fig. 1 b, am desemnat cu preciziune modul de diviziune. Se poate vedea în această figură divi-siunea destul de deasă în trei segmente din care rezultă uneori segmente de substanţă metacromatică.
S'ar părea că streptococii cel puţin trebue să urmeze în diviziunea lor în mod strict principiul diviziunii paralele, căci, în adevăr modul de grupare al streptococilor nu s'ar putea realiza fără o diviziune regulată transversală. Cu cât mai strâns unite sunt segmentele rezultate din diviziune, cu atât mai lungi vor fi lanţurile ce se vor forma. Dar numeroase observaţiuni m'au adus la convingerea că se produc abateri caracteristice dela acest tip de segmentaţiune. In 1885, în tratatul nostru asupra bacteriilor, am descris şi desemnat (pl. XVI) umflarea particulară a membrilor terminali ai unor specii de streptococi, mai cu seamă ai cocilor pneumoniei. Prin această umflare, aceşti membrii terminali devin rombici, în unghiurile rombului apar granulaţiuni metacromatice (fig. 2, 15); iar ei se divid aşa încât dau naştere la indivizi triunghiulari (conici) cu corpusculi mai închis coloraţi pe linia de diviziune (fig. 2, i6), formaţiunile acestea conice însă pot să crească şi prin înmugurire laterală  (fig. 2, 17). La bacteria lui
550
VfCTOR BABES
OPERE ALESE
5»
Friedlănder, se poate vedea, cum indivizii conici, sau mai bine zis lanceolaţi, se pot.lungi pentru a forma filamente, constituind prin asta o formă intermediară între coci şi bacili. Aceasta se vede (în fig. 2, 12) la un streptococ. Aceste formaţiuni se găsesc la cei mai mulţi streptococi, nu numai la capătul, dar şi în mijlocul lanţurilor şi, pe anumite medii de cultură, streptococii se presintă formaţi numai din membrii lanceolaţi. Sub anume condiţiuni de cultură, se vede la capătul lanţurilor o formaţiune, care în loc să fie lanceolată şi unică, e constituită dintr'un grup de patru coci ce formează o figură rombică (fig. 2, 2). La mulţi streptococi, aproape de regulă, membrii terminali se îngroaşă, ceea ce depinde de bună seamă de o desvoltare lâncendă; căci în mediile de cultură nefavorabile, precum şi pe serul uscat streptococii formează lanţuri de globi excesivi de groşi (fig. 2,8, 9).
In 6 şi în 7 din figura 2 se vede de asemenea, că lanţurile crescute dintr'o grupă de coci au extremitatea îngroşată ca o măciucă. De altfel, am intenţiunea să revin asupra acestor formaţiuni.
In ce priveşte ramificarea, ne interesează, mai cu deosebire formarea a 4 coci, în loc de 2, mai cu seamă la capătul, dar şi în mijlocul lanţurilor. Aceşti 4 coci se produc siau printr'o modificare ia planului de segmentare în aşa chip încât, un diplococ de pildă, întocmai ca un tetragen, se divide în 4 membri printr'un plian de segmentatiune paralel cu axul lanţului, sau că 1 coc se împarte în 4 coci prin planuri de segmentaţie ce se taie sub un unghiu ascuţit. O singură asemenea anomalie e de ajuns pentru ca să producă o ramificare a lanţului; căci, mai cu seamă în lanţurile ale căror membri sunt strâns uniţi între ei şi care par ca închişi într'o teacă, cei 4 coci rezultaţi din diviziunea anormală cresc mai departe producând la rândul lor lanţuri, ceea ce se vede bine. Procese asemănătoare de segmentare se produc, fără îndoială, şi la alte bacterii şi ne explică rami-ficaţiunile şi formarea de muguri ce se observă la ele.
Din acest punct de vedere, precum şi în ceea ce priveşte formarea croselor bacteriilor, streptococii ne dau oarecare lămuriri.
Deja în comunicarea mea asupra febrei galbene („C. R. de L'Acad. des Sciences" 1883), am pomenit, şi am desemnat streptococi ramificaţi cu globi terminali mai miari şi mai intens coloraţi (Les bacteries, ed. I-a, 1885, pl. XVT). Mâi târziu am revenit adeseori asupra acestor formaţiuni şi se vede bine mecanismul producerii lor. La streptococi, care cresc încet şi în lanţuri scurte, e mai evidentă deosebirea între baza şi extremitatea lanţului şi mai cu seamă în locul unde se ramifică. Extremitatea se distinge, în asemenea cazuri, de obicei, prin prezenţa unor indivizi mult
mai mari şi intens coloraţi; câteodată, mugurii formaţi se umflă oa p măciucă prin aceea că indivizii, care fuseseră turtiţi, devin foarte îngrămădiţi şi mai groşi cu cât înaintăm către vârf. In unele cazuri, se formează adevărate bastonaşe cu crose fără urmă de segmentare, precum se vede în figurile 2, 13. Asemănarea acestor formaţiuni cu crosele bacilului difteriei e cu atât mai mare cu cât şi aceştia din urmă apar adesea, când sunt în destrucţiune sub formă de discuri, care nu se pot deosebi dş streptococii turtiţi şi înghesuiţi la extremitatea lanţurilor.
In diagnosticul difteriei trebue să fim foarte atenţi pentru a nu confunda ademenea streptococi cu crose, cu bacilul difteriei:
Deoarece aceste crose nu sunt altceva decât mugurii terminali ai streptococilor, în care indivizii sunt turtiţi şi grămădiţi, în ele se vor produce de preferinţă corpusculii metacromatici, care au obiceiul de a se aşeza la extremităţi. Periferia crosei devine miai palidă în urmă şi poate astfel forma un fel de capsulă.
E întrebarea acum dacă acest mod de formaţiune de crose e identic cu acel ce se observă la bacteriile care de obicei formează crose şi discuri.
Deosebirea de căpetenie stă în frecvenţa formaţiunilor în chestiune la laceste din urmă bacterii. Intru cât priveşte modul de desvoltare şi însemnarea lor, nu ezit ia crede că sunt aceleaşi şi admite o înrudire strânsă între streptococii acei foarte scurţi, care formează adeseori crose şi între bacilul difteriei şi alte bacterii asemănătoare.
Unele bacterii, aparţinând acestui grup, amintesc foarte mult aspectul streptococilor. Cu deosebire unele bastonaşe, care nu formează crose,, sunt compuse din diplocoei în lanţuri, ma: strâns uniţi decât adevăraţii streptococi; iar crosele şi ramificaţiunile când se formează, reamintesc pe acelea ce se văd la streptococi.
Am observat adeseori ramificaţiuni, mai cu seamă la extremităţile bacililor din această grupă, şi m'am convins că ramurile pleacă cele mai adeseori din globii metaoromatici. Figura 3 b este copiată din comunicarea mea din „Zeitschrift fur Hygiene", 1888. Se vede în această figură raportul dintre o ramificaţiune cu un corpuscul cromatic. Altădată, am interpretat această formaţiune ca o pseudoramificaţiume. Dar după ce am văzut, de atunci încoace, de mai multe ori, şi am fotografiat raportul intim dintre muguri şi bacili, mi se pare că nu mai locul de a vorbi despre pseudo-ramificaţiuni chiar când ramificaţiunea şi-a pierdut legătura cu bacilul, precum de asemenea nu-mi pare justificat de a vorbi de pseudofilamente
552
VICTOR BABES
OPERE ALESE
553
în cazul când adevărate filamente manifestă tendinţa de a se rezolvi în bacili.
Această deosebire şi-ar avea locul acolo unde filamentele şi ramifi-caţiunile nu trec printr'un stadiu în care să se poată recunoaşte o rupere a legăturii lor cu bacilii. Chiar şi în grupa bacililor difteriei, filamentele şi rarnificaţiunile constitue o excepţiune, deoarece indivizii tineri nu rămân mult timp uniţi şi chiar mugurii şi crosele se despart de obicei curând. Cu toate acestea şiC. Fraenkel a observat în anumite condiţiuni de desvoltare o adevărată înmugurire a bacililor („Hygienische Rundschau4', 1895). Deja de mult timp, aplicând lamela pe suprafaţa de cultură chiar şi colorând în urmă, am isbutit să văd, la o ciupercă mai superioară, înrudită de bună seamă cu acest grup, în mod aproape constant, ramificaţiuni şi crose (fig. 3, d, e). Această bacterie este poate o formă intermediară între bacilii cu crose şi cu discuri şi între actinomyces.
Unii autori (Fi schi, Coppen Jonnes, Untersur.hungen ilber Tuberkelbacillen. Wien, 1893), s'au arătat dispuşi a considera şi bacilul tuberculozei ca o asemenea formă de transiţiune; dar socot că am dovedit, că această părere se întemeiază pe fapte ce se observă nu numai la bacilul tuberculozei ci şi la alte bacterii.
Afară de ramificări şi crose, formarea de capsule a fost un caracter care a făcut pe autori să admită aceste forme de transiţie.
In anumite condiţiuni, cele mai multe bacterii pot să prezinte capsule şi formarea lor e în legătură cu aceea a croselor, precum am dovedit-o eu pentru actinomicete („Virchow's Archiv" 1886, v. CV) şi* E r n s t pentru bacilul din Xerosis.
Ţinând seama de legătura ce există între apariţiunea corpusculiloi metacromatici, a sporilor, a ramificaţiunilor, a mugurilor, a capsulelor, care apar de regulă la extremităţi, socot că pot să afirm că geneza lor e datorită aceloraşi cauze comune, consistând mai cu seamă într'o lâncezire în desvoltare şi în condiţiuni neprielnice de viaţă.
De bună seamă că toate bacteriile au capsule, adică sunt înconjurate de un strat exterior omogen, de obicei necolorabil, care însă adeseori nu poate fi văzut direct; dar ne putem convinge despre existenţa acestei formaţiuni, dacă întrebuinţăm reactivi mordanţi şi o coloraţie mai intensă. In alte cazuri, nu putem vedea capsula din pricină că se colorează împreună cu corpul bacteriei.
Am văzut capsule la staîilococi, la streptococi la care adesea iau forma de tuburi ce înconjură lanţul întreg (Untersuchungen u. septische Prozesse des Kindesalters. Leipzig, 1889).
In ce priveşte bacteriile, demult am observat că, în preparatele din culturi, ele nu se ating ci se vede că rămân între indivizi spaţii despărţitoare, întrebuinţând mordanţii am putut să mă conving că aceste bacterii, aşa bacilul febrei tifoide de pildă, sunt înconjurate de un înveliş care fără mordanţi rămâne necolorat şi din care ies cilii (Variabil u. Variei des Tiphusbacillus. Zeitschr. f. Hygiene, 1840). Dar chiar şi la bacteriile fără cili, cum e bacilul morvei, se poate pune în evidenţă cu ajutorul mordanţilor un fel de capsulă sau de strat cortical care se presintă atunci ca o îngroşare neobicinuită a indivizilor. Bacilul antraxului, a cărui zonă înconjurătoare a fost descrisă deja de Koch, în sânge mai cu seamă, îl putem colora aşa (metoda Gram) încât apare ca un bastonaş fin; iar pe de altă parte, colorând cu rubinul lui Loffler, bacilul fin se vede înconjurat cu o capsulă groasă foarte aparentă, ale cărei limite corespund cu forma şi mărimea, care după Koch, corespund bacilului (fig. 18). Se vede că aceste capsule sunt delimitate prin linii circulare şi că se umflă în formă de măciucă la una din extremităţi, mai cu seamă în pseudofilamentele formate de bacili.
Este îndoios lucru dacă suntem în drept a considera bacilul subţire pur şi simplu ca un nucleu şi capsula ca o protoplasma celulară. Prin coloraţiune intensă, şi dacă întrebuinţăm şi mordanţi, bacilii se colorează în chipul în genere cunoscut, cu capsulă cu tot, iar aceasta din urmă, nu mai se distinge de corpul bastonaşului.
La acest bacii, dar mai bine încă ilia un altul asemănător cu mega-teriul, se pot pune în evidenţă, cu această metodă, la unghiurile bastonaşului, sau ale stratului periferic, nişte prelungiri particulare sau fire, cărora de bună samă, se datoreşte legătura dintre indivizi şl care ar trebui să fie interpretate ca o varietate de cili.
Bacteriile, cunoscute ca bacterii capsulate, au se înţelege, o capsulă mai uşor vizibilă, dar care totuşi nu e evidentă decât în anume condiţiuni. Aşa de pildă, la pneumococ ca şi la antrax, capsula se vede cu deosebire bine în interiorul organismului viu. Capsula bacilului lui Friedlănder e mai uşor de văzut şi chiar am observat adesea că e formată din strate concentrice. Această bacterie e iarăşi una dintre cele foarte asemănătoare cu cele din grupul proteilor, a căror capsulă are o formă şi o însemnare cu totul deosebită.
Re]ativ la geneza capsulei voi mai aminti cele observate de mine la o bacterie din aer şi din apă şi pe care am descris-o sub numele de Ascobacterium luteum (descris şi figurat în Les bacteries, 1887). La această bacterie, capsula constitue de bună seamă un organ ce se desvoltă
554
VICTOR BABES
OPERE ALESE
555
în mod independent în interiorul coloniei. In adevăr, în mijlocul coloniei, apare o reţea ramificată care chiar cu o lentilă mică este aparentă. O asemenea reţea, formează în anume condiţiuni şi bacilul lui Friedlănder; Această reţea e alcătuită din lanţuri ramificate de capsule lungăreţe până la 0,1 mm diametru. Capsulele sunt formate dintr'o substanţă hialină şi închid numai unul, sau mai' multe bastonaşe de 0,5 i*. grosime. Aceşti bacili se umflă în interiorul capsulelor, formează lanţuri groase compuse din membri rotunzi siau ovali oare se segmentează apoi în diferite direc^ ţiuni (diciziune longitudinală şi transversală). Din această diviziune,rezultă o massă granuloasă, cu granulaţiuni mari sau fine oare umplu capsula, sau [ajung] să formeze serii duble de coci sau bastonaşe aşezate transversal care sparg capsula şi, ajunse libere, se pun să fabrice din nou o capsulă, Ia început subţire.
De aceea capsulele mari comune se produc în mijlocul şi la suprafaţa coloniilor, unde condiţiunile de hrană sunt mai puţin priincioase. Şi capsulele bacilului antraxului, despre care am vorbit mai înainte, şi care se văd bine în sângele circulând, precum şi ale pneumococului şi acelea ce se produc în cavitatea peritoneală la unii streptococi, par a se fi producând sub aceleaşi condiţiuni.
Rolul capsulei, ca orga,n de protecţiune în contra condiţiilor nepriin-cioase de viaţă, e cu deosebire evident la actinomicete, la bacilul tuberculos şi la acel al rinoscleromului. In toate aceste boale, avem de a face cu bacili care cresc încet şi care, fiind în atingere strânsă cu ţesuturile vii, se înconjură cu un organ de apărare. Când bacilul tuberculos distruge uşor ţesuturile nu-şi formează capsulă aparentă; numai la animale, al căror organism constitue un mediu nutritiv puţin favorabil, capsulele apar în chipul descris de Mecinikov (Hygiene Congress, Londra, 1892). Şi ciuperca actinomicetică formează capsule numai când e împiedecată în mersul său.
In 1885 (Les bacteries) am dat o metodă pentru a colora bine şi a studia ciuperca actinomicetică. înainte de toate, am constatat că partea centrală a ciupercii se colorează bine cu Gram şi apare compusă din filamente ramificate mai groase şi mai fine. Aceste filamente nu sunt omogene, ci conţin granulaţiuni metacromatice, mai intens colorate, care prin coloraţiune intensă cu albastru de metilen, devin violete închis. Aceasta se vede cu deosebire bine în celulele degenerate, fără nucleu.
Apoi tot în anul 1885, am dovedit că crosele actinomicetului nu sunt altceva decât capetele filamentelor, înconjurate cu o capsulă groasă stratificată.
Colorând cu Gram, putem urmări filamentul în interiorul capsulei şi ne putem convinge că, de obicei, acest filament se termină în mijlocul capsulei cu un corpuscul metacromatic, care produce în regulă o umflătură în formă de nasture sau măciucă a filamentului.
Adesea şi pe traiectul porţiunii de filament, închis în capsulă, se mai pot vedea corpusculi metacromatici, dintre care unii sunt mai groşi decât filamentele. Uneori aceşti corpusculi metacromatici, din interiorul capsulei, devin palizi în centru şi se transformă în cele din urmă in nişte formaţiuni rotunzite lucii, colorate numai la periferie, adevăraţi spori.
Bostrom („Ziegler's Beitrăge") în monografia sa asupra actinomicetului a confirmat numai cele constatate de mine, deoarece se deosebeşte de mine numai în punctele secundare. Aşa de pildă, acest autor spune că sporii nu sunt mai groşi, decât filamentele; iar dacă eu i-am văzut mai groşi, pricină a fost că filamentele s'ar fi sbârcit din pricina reactivilor. Eu nu pot să admit modul acesta de a vedea, deoarece chiar pe preparate cu totul proaspete, am constatat acelaşi raport între spori şi filamente. Şi apoi ştiu bine că, atât corpusculii cei intens coloraţi, ca şi cei mai deschişi, la început, în adevăr, nu sunt mai groşi decât filamentele; dar mai târzm, poate că şi din pricină că filamentele se modifică în vreun chip oarecare, apar însă mai groşi decât filamentele. Capsula, care înconjură capătul filamentului, se colorează bine cu safranină anilinizată şi tratare ulterioară cu soluţia lui Lugol; dar chiar şi pe preparatele necolorate, se vede că sunt formate din strate concentrice şi că nu e lipită de vârful filamentului. Cop pe n Jonnes a descris acum în urmă din nou această dispoziţiune Bostrom este de părere că această formaţiune e datorită pur şi simplu unei umflări a învelişului filamentului; pe când eu socot că e o adevărată teacă ori capsulă îngroşată oare înconjoară filamentul ca o scufă. După aceste lămuriri, nu prea văd întrucât Bostrom e în contradicţiune cu mine, deoarece eu consider capsula ca un produs de elaborare al stratului celui mai extern al bacilului ca şi capsulele celorlalte bacterii.
Constatările mele au răsturnat cu succes afirmaţiunile vechi, cum că crosele actinomicetului ar fi numai forme de degenerare. In adevăr, nu e deloc raţional a privi ca produse de degeneraţiune nişte formaţiuni destinate să închidă în ele nişte părţi constitutive esenţiale ale ciupercii, cum sunt sporii.
Crosele se produc în adevăr când condiţiunile de viaţă nu sunt priincioase, când materialul nutritiv nu este suficient, dar tocmai sub aceleaşi condiţiuni se produc şi sporii bacililor, cu care crosele sunt în strânsă legătură, şi totuşi pe aceştia nimeni nu-i consideră ca produse de degenerare.
556
VICTOR BABES
Cu toate acestea, e scuzabilă tendinţa unor autori de a privi crosele ca ceva degenerativ, deoarece, de fapt, în (multe crose; filamentul se distruge fără să formeze spori, şi prin urmare e inevitabil ca un asemenea material să se producă şi acolo unde nu sunt extremităţi de filamente precum se vede în figura 14 b. 2.
Din cele de până acum, reiese că formaţiunea de capsule e un caracter al bacteriilor cu mult mai general de cum se crede în deobşte şi socot că nu greşesc, dacă [eu] consider ca un fel de capsule, diferite formaţiuni, care până aci nu se puteau interpreta.
Aşa de pildă, se cunosc bacterii saprogene care, în culturi, se prezintă ca nişte bastonaşe, scurte cu câte o umflătură globuloasă ori ovală palidă la fiecare extremitate; am descris o asemenea formă într'un caz de infecţiune emoragică („Annales de FInstitut Pasteur", 1890).
Când bacilii sunt destul de deşi, aceste formaţiuni terminale se contopesc împreună, iar bastonaşele propriu zise rămân distanţate; de multe ori, umflăturile devin aşa de mari, încât înconjură bacteria în întregime ca o capsulă. Aceste umflături dau reacţiunea de coloraţiune a capsulelor şi suntem cu atât mai mult în drept a le considera ca nişte umflături ale tecii bacilului, cu punct de plecare la extremitatea individului, cu cât în alte culturi aceiaşi bacili posedau capsule aparente.
Alte formaţiuni, ce am observat mai cu seamă la stafilococul auriu, mai puţin la alţi stafilococi, şi pe care le-am fotografiat în ediţia a IlI-a a cărţii noastre asupra bacteriilor, sunt nişte globi mai mari decât cocii, care, în culturile vechi, mai cu seamă şi tare îngălbenite, sunt mai numeroşi chiar decât cocii intens coloraţi. M'am convins în mod pozitiv că aceste formaţiuni, care cu albastru de metilen se colorează în roşcat cu totul palid, conţin în disoluţiune substanţa colorată galbenă. In figura 1 se vede că aceşti globi palizi se formează în jurul cocilor intens coloraţi ca nişte transformaţiuni sau excrescenţe ale acestora.
Dacă avem în vedere că aceste formaţiuni iau naştere în aceleaşi condiţiuni, în care la alte bacterii se formează capsulele, dacă mai considerăm de asemenea că de obicei substanţa colorată a bacteriilor e conţinută în capsule, că aceste formaţiuni descrise se colorează întocmai ca şi capsulele şi se desvoltă în modul descris mai sus, nu putem să nu recunoaştem analogia ce există între ele şi capsule. Deoarece aceste formaţiuni înconjoară cocii, ca nişte rozete, ar fi posibil să le ii constituind un organ de apărare, procurându-le prin aceasta o mai mare rezistenţă. Dacă luăm în eonsideraţiune forma capsulelor şi împrejurările sub
OPEfttă ALESE
557
care ele se produc, atunci ne vom convinge că nu sunt altceva decât nişte aparate de apărare destinate anume pentru păstrarea speciei.
La o bacterie curbă particulară, din aer se vede bine mai întâi formaţiunea corpului central descris de B us e h 1 i, S c h o 11 e 1 i u s etc, ceea ce face impresiunea unui bastonaş încapsulat. Vom vedea însă că zona periferică ce înconjură corpul central nu e capsulă adevărată, deoarece bacteria întreagă, cu corpul central şi cu zona înconjurătoare periferică împreună, se poate înconjura cu o adevărată capsulă.
Bastcnaşul curb de care am vorbit formează spori în mijloc; afară de asta, se mai formează mici globuli cromatici înconjuraţi de o zonă clară şi, mai înafară, de o capsulă largă bine colorată; iar pe de altă parte, se pot vedea încă la el alţi globi mici rotunziţi de 0,3 ţi —0,4 \i strălucitori, înconjuraţi de o capsulă închisă colorată spre centru şi palidă la periferie. Uneori, doi sau trei asemenea corpusculi lucii sunt închişi
într'o capsulă comună.
Se pare că avem a face aici cu două feluri de spori, dintre care unii sunt închişi într'o capsulă ca la actinomices. Formaţiunea particulară de capsule ale bacilului antraxului despre care am vorbit, se pare că nu e în legătură cu formaţiunea de spori, dar de bună seamă cu aceea de filamente, de pseudoramificaţii şi de crose, cum se vede în figura 18, Rămâne acum de ştiut dacă nu trebue să considerăm capsula pur şi simplu drept corpul celulei sau ca un strat cortioal, iar bacilul ca un nucleu ori corp central. In privinţa asta, noi suntem de părere că, în cazurile când cele două părţi constitutive ale bacilului nu sunt bine diferenţiate, s'ar putea admite o asemenea posibilitate; pe când în cazurile în care cele două substanţe ce compun bacilul sunt bine constituite nu putem vorbi de altceva decât de capsulă sau teacă. Cum că avem a face cu o adevărată capsulă se vede mai bine la extremităţile bastonaşelor şi a pseudoramificaţiunilor, unde se pronunţă un fel de stratificare a capsulei prin existenţa unui strat mai închis colorat la periferie. E un semn caracteristic şi, în orice caz, demn de notat, acela că substanţa capsulei e uneori independentă, nu conţine bacilul, din pricină că o parte a ei s'a izolat de bastonaş. Aproape nu mai încape îndoială, că şi la alte bacterii se poate întâmpla, ca să se desfacă în acest chip masse de substanţă capsulară ori corticală şi e probabil că formarea capsulelor însăşi să meargă până la o disoluţiune a  substanţei bacteriilor şi să conducă astfel la degenerarea bacteriilor.
Multe din faptele observate tind să dovedească că amândouă aceste procese se pot întâmpla: formarea şi izolarea substanţei capsulare fără
558
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
559
participarea bacteriei şi apoi degenerarea ori disoluţiunea bacteriei în interiorul capsulei păstrate, l0.
Dacă ne amintim că aceste capsule se formează când bacteriile se găsesc în condiţiuni nefavorabile de existenţă, vom înţelege uşor legătura ce există între formarea lor şi degenerarea bacililor. Ar fi chiar foarte posibil ca aceste capsule, care în aceste condiţiuni au menirea de a constitui un înveliş protector bacilului ameninţat, să nu poată ajunge la formaţiune desăvârşită, siau că, deşi isbutesc să se formeze, o fac în jurul unui individ care nu mai e viu.
Observaţiunile de mai la vale ne vor face poate să înţelegem mai bine chestiunea asta.
In culturile de antrax, sau în organe, putem întâlni adesea bastonaşe . cu o grosime şi paliditate particulară. In axul unor asemenea indivizi, se găseşte un bastonaş fin, bine colorat, care împarte bacilul în două părţi; se poate ca această formaţiune centrală să fie restul bacilului, pe când partea palidă periferică să reprezinte cealaltă parte a bacilului transformată într'o massă gelatinoasă cu o capsulă (fig. 19).
Vom vedea că de fapt substanţa capsulară se poate elimina şi de pe părţile laterale ale bacililor (fig 17 d). In legătură cu această obser-vaţiune, putem pune segmentaţiunea longitudinală a bastonaşelor, care se observă rar la bacilul antraxului, dar mai des la un bacii care produsese gangrena în două cazuri de noma şi care cotropise în masse compacte partea   gangrenată   („România  Medicală",   1896,   fig. -20). Această diviziune longitudinală merge mână în mână cu paliditatea şi degenerarea bastonaşelor. Pe când în ţesutul gangrenos bacilii erau foarte palizi- şi foarte fini 0,2 [x —0,3 ^ , în culturi, erau destul de groşi 0,6 ţx bine coloraţi. Deoarece cultura era pură nu puteam să atribuim această deosebire prezenţei mai multor feluri de bastonaşe şi apoi am putut mai în urmă să găsesc pricina acestei deosebiri. Bacilul, bine colorat, în mijlocul căruia se vede adesea un bastonaş mai închis colorat segmentează regulat în direcţiunea longitudinală în culturile vechi: fiecare bacii se separă în două bastonaşe subţiri palide.
Viabilitatea acestor bacili e problematică, în orice caz, e1' umplu toată regiunea gangrenată.
Este lacum întrebarea dacă nu cumva şi în aceste cazuri capsula nu se va fi formând pe socoteala bacilului şi apoi se va fi întinzând transversal până la dispariţiunea acestuia, aşa că bastonaşele fine pe lângă care se mai găsesc câţiva bacili coloraţi, să f:e constituite numai din substanţă capsulară moartă. Deoarece am observat că şi alţi bacili scurţi
şi vii (ca cei din influenţă) („Centrabi. f. Bakteriologie'4, 1891) se pot divide în direcţiunea longitudinală, socot că ipoteza de mai sus nu poate fi susţinută şi că avem a face în toate aceste cazuri de segmentare longitudinală cu un proces vital. Ar rămâne îndoială numai asupra faptului, dacă bucăţile rezultate din segmentaţiune conţin tocmai l/2 din grosimea
bacteriei colorate.
Putem admite dar ca sigur, că bacilii se pot divide în sens longitudinal şi că produsele de segmentaţiune, la unele bacterii, ating o grosime pe jumătate numai cât aceea a bacteriei vii şi bine coforate şi că sunt palide.
Dispariţiunea bacilului sub influenţa formaţiunii capsulei e frecventă mai cu seamă la unele feluri de protei şi de bacili saprogeni. In revista „Zeitschrift fur Hygiene" (Isoliert fărbbare Antheile) figura 25, am descris un proteu, care pe lângă forme de garafă1) mai prezintă formaţiuni rotunzite, adesea omogene, dar care de multe ori, închid puncte mai mari ori mai mici de substanţă cromatică. In acest caz, avem a face desigur cu material metacromatic închis în substanţa capsulei, iar această crescând peste măsură, produce dispariţiunea celui dintâi. Şi în figura 16 bastonaşele par ca şi cum ar fi micşorate şi înnăbuşite de capsulă.
In figura 17 care reprezintă bacili saprogeni şi mucogeni provenind dintr'un caz de angina Ludowici se poate urmări uşor formaţiunea capsulei ori a unei substanţe periferice mucoase umflate, arată la început în jurul extremităţilor o substanţă palidă abundentă; aceasta se umflă şi produce o formaţiune rotunzită care mărindu-se provoacă dispariţiunea bastonaşului. Pe-de altă parte, se găsesc formaţiuni cromatice, la care o substanţă analoagă pleacă de pe părţile laterale, aceasta ia naştere pe o singură latură a bastonaşului, de obicei însă pe amândouă laturile. Când se desvoltă aşa de abundentă prezintă o structură caracterist;că bine vizibilă, se prezintă în adevăr sub formă de mai multe serii de globule clare cu direcţiune perpendiculară pe axul bacilului şi făcând impresiunea unei masse mucoase. Adesea, substanţa cromatică dispare şi nu mai rămân decât seriile patrunghiulare ori în chip de foaie formate de globule şi care nu reprezintă fără îndoială, altceva decât substanţa capsulară.
O structură asemănătoare am observat la un bacii mucogen mare cultivat din bronhii la influenţă (Uber Influenza etc. Centrabi. f. Bakteriologie, 1891).
i) Cu o umflătură la unul din capete (Nota Red.).
560
VICTOR BABES
Acest bacii, care, pe gelatină ori pe agar, formează masse mucoase abundente până la desicaţiunea mediului nutritiv, prezintă o substanţă bazală cromatică, în care sunt închişi badli în parte capsulaţi, în parte fără capsulă. La bacilii cu capsulă, se distinge adesea bine un corp central. Corpul celular posedă numeroase prelungiri, datorite de bună seamă impresîunilor exercitate de granulaţiunile capsulei. Căci capsula e alcătuită din granulaţiuni ovale şi rontunzite aşezate regulat una lângă alta în mai multe serii radiate în jurul bacilului şi separate unele de altele prin puţină substanţă intermediară palidă.
Această dispoziţiune, observată de mine, a fost acum în urmă din nou descrisă de alţi autori, care, după cât se pare, nici n'au văzut fotogramele mele.
Un fel de capsulă foarte curioasă, sau mai bine zis un fel de prelungiri cu substanţă intermediară mucoasa, am observat la un alt bacii găsit în bronşită, care se prezintă de obicei *sub formă de indivizi cubici. Acest bacii formează adesea lanţuri scurte, închise într'o substanţă intermediară mai palid colorată şi dela lanţuri pleacă prelungiri lungi întreţesute, adesea cu puncte nodale, ce corespund de bună seamă unor bacili degeneraţi. In spaţiile reţelei astfel constituite e închisă o substanţă mucoasă. De altfel, e lucru ştiut că procesul formaţiunii de capsule poate ajunge lia formarea de substanţă mucoasă (Leuconostoc mesenteroides).
Foarte caracteristic şi foarte instructiv e raportul dintre capsula bacteriilor şi cili. Se ştie, că prin procedee de coloraţiune destinate a pune cilii în evidenţă, bacteriile lapar mult miai groase decât cum se văd când sunt colorate prin procedeele ordinare. Aşa de pildă, bacilul holerei de 0,5 \i grosime, are o grosime de 1 \l —1,5 [x când e colorat după procedeul lui L 6 f f 1 e r sau B u n g e. Tot aşa cu bacilul febrei tifoide, care se îngroaşă până să ajungă dela 0,5 ţi la 1,5 [jl. Această îngroşare e datorită prezenţei unei teci, de obicei necolorată, reprezentată prin spaţiul liber, destul de mare, ce rămâne între indivizi, când bacilii sunt aşezaţi unul lângă altul. Pe preparatele de febră tifoidă colorate pentru cili, dacă examinăm cu luare aminte şi dacă coloraţiunea a reuşit bine, vom vedea, nu numiai că corpul bacilului e înconjurat de o substanţă miai palidă dar, mai cu seamă la unele varietăţi naturale tale acestui bacii, vom distinge chiar în interiorul bacilului un loc palid. Cilii, printr'una din extremităţile lor subţiată, prevăzută adesea cu un punct mai tare colorat, se lipesc de periferia bastonaşului. Pe traiectul ondulat al cililor, se văd adesea, uneori la distanţe regulate, nişte granulaţiuni mai tare colorate sau chiar granu-
OPEBE ALESE
îaţiuni mai mari cu centrul clar, neoolorat; aceste din urmă formaţiuni sunt mai frecvente la extremităţile cililor.
In figura 25 am reprezentat după fotografie un bastonaş asemănător cu acela al febrei tifoide, la care se vede bine deosebirea între coloraţiunea cu fuchsină şi acea făcută după Bunge. Se observă de asemenea bine formaţiunile caracteristice rotunzite, mai palide, fiecare cu câte un cit lung (Variabil, u. Variei, des Typhusbacillus. Zeitschr. f. Hygiene, 1890, v. IX). Din aceste constatări, ar reieşi că cilii pleacă de obicei dela o teacă de obicei necolorată. In memoriul meu mai sus citat insist însă asupra unei alte dispoziţiuni caracteristice; reproduc aici aliniatul corespunzător. . ' . '
„Dacă colorăm bastonaşele cu cerneala lui Loffler şi rubin alcalinizat se va vedea între ţesătura descrisă de Loffler (în timpul când tri-misesem manuscrisul meu spre publicare, Loffler nega încă natura ciliară a acestor formaţiuni) pe care examinând-o de aproape m'am convins cu siguranţă că e alcătuită de cili. Aceştia pleacă sau de la bacilii chiar, sau de la o teacă necolorată mărginită printr'o linie precisă-... In mod mai caracteristic se prezintă cilii bastonaşelor celor scurte şi paralele; la aceasta, cilii pleacă, după cât se pare, dela o teacă ce înconjoară grupa întreagă de bastonaşe.
Dispoziţiunile descrise sunt figurate în figura 27 c. şi 'd. în care se poate vedea, că bacilii au nu numai o singură teacă groasă necolorabilă cu colorile bazice obişnuite de anilină, dar pot avea chiar două, dintre care una se colorează intens prin procedeul lui Loffler, iar a doua, mai externă, e refractară şi acestei coloraţiuni.
Va fi greu să confundăm în noţiunea generală de capsulă toate aceste teci, oare nu pot fi considerate pur şi simplu ca produse de seipara-ţiune din corpul bacilului, deoarece dela capsula cea mai extremă pot să plece încă filamentele ciliare. De aceea va trebui să facem o deosebire precisă între aceste capsule. Pentru aceasta vom face abstracţiune de celelalte caractere de structură fină ale bacteriilor şi vom considera bastonaşul: deocamdată, aşa cum se prezintă la coloraţiunea simplă cti punctele centrale palide ori cu corpii centrali intens coloraţi, şi se pun în evidentă la multe bacterii saprogene chiar cu această coloraţiune simplă.
Dacă considerăm oa primă teacă zona care înconjură partea centrală tare ori slab colorată a bacteriei, a doua teacă, va fi acea care se colorează numai cu ajutorul mordantelor şi de la care de obicei pleacă cilii; ca o a treia teacă consider pe aceea destul de largă care abia se colorează
36. Opere alese
562
VICTOB BABES
OPEBE ALESE
563
cu cerneala lui Loffler; în unele cazuri, se formează la aceleaşi bacterii şi delia periferia precis limitată ia cărora pot să plece de asemenea cilii. Această teacă externă e datorită de bună seamă umflării membranei, de obicei invizibilă a tecei a doua, dela care pleacă cilii şi cu a cărei substanţă se confundă. Tot această substanţă formează legătura între grupele mai mici de bacterii şi dela ea pleacă atunci cilii. Aceste dispo-ziţiuni semnalate de mine se găsesc consemnate în parte şi în fotografiile ce însoţesc o lucrare mai târzie (1893) a lui R e m y şi Sugg (Recherches sur le bacille d'Eberth-Gaffky) şi Gan'd: dar autorii nu le-au dat toată importanţa.
Incinte de a rezuma concluziunile acestei lucrări trebue să mărturisesc că imtenţiunea mea a fost îm primul loq de a condensa aici un mare număr de particularităţi ale bacteriilor patogene, bine stabilite de mine, pe baza descrierilor şi desemnelor mele anterioare şi a observa-ţiunilor ulterioare.
Aceste cercetări tind să dovedească legătura genetică dintre formaţiunea corpusculilor metacromatici, a sporilor, a segmentaţiunii ramificărilor, a croselor şi capsulelor.
Frecvenţa înmuguririi şi ramificării la diferite bacterii, posibilitatea creată din acest proces de a face o deosebire între baza şi extremitatea indivizilor, aprofundarea modului de desvoltare al acestor formaţiuni ur-marite.prin studiul minuţios al streptococilor, deviaţiunea dela tipul diviziunii transversale, diferenţierea capsulelor bacteriilor precum şi structura adesea complicată a lor, raporturile corpului central nu pot fi fără importanţă pentru clasarea şi sistematizarea bacteriilor.
In ce priveşte corpusculii metacromatici, anume la tuberculoză, acti-nomicoză şi lepră, trebue să reclam prioritatea descripţiunii lor; aceste formaţiuni, le-am mai întâlnit la ciupercile mai superioare, la Streptotrix forsteri precum şi la o ciupercă găsită în noma, în părţile gangrenoaşe.
înmugurirea şi ramificarea bacteriilor poate fi urmărită, începând dela streptococi, în toate speciile; dar mai cu seamă îa streptococi, putem bine pătrunde esenţa procesului, care e cu deosebire aparent, când se petrece în interiorul unei capsule ori a unei teci.
Din punctul de vedere al acestor formaţiuni, putem apropia de streptococi grupa bacililor înrudiţi cu acela al difteriei, apoi bacilul tuberculozei, acela al leprei şi ciuperca actinomicetică.
Crosele le putem pune în legătură cu o stabilitate relativă şi cu formarea unei teci în chip de capsulă, ceea ce am dovedit pentru ciuperca actinomicetică şi pentru alte forme.
Formarea capsulelor stă în cea mai de aproape legătură cu acea a dispozitivelor de apărare în condiţiuni nefavorabile de existenţă.
Unele bacterii formează în interiorul coloniilor lor, grupe mari încapsulate, în interiorul cărora înmulţirea indivizilor se face în mod caracteristic.
Structura capsulelor nu e totdeauna simplă. Nu numai la actino-micoză dar chiar şi la alte bacterii am observat o stratificare concentrică a capsulei; iar la bacteriile mucogene, alcătuirea capsulei din granulaţiuni regulat aşezate.
In de aproape înrudite cu capsula se găseşte, de bună seamă formaţiunea acelor masise umflate, la capetele ori pe părţile laterale ale unor bacterii, a globulelor palide în culturile unor streptococi precum şi segmentaţiunea longitudinală particulară a unor bacterii. Şi substanţa reticulară poate fi interpretată ca un tip modificat de capsulă.
De altă parte, există o legătură intimă între massa ce înconjoară corpul central al bacteriilor şi formarea capsulei.
Desvoltarea excesivă a substanţei capsulare poate să ajungă la constituirea de capsule izolate independente sau la distrugerea bacilului.
Formarea cililor e în legătură intimă cu capsula. Studiind cilii, ne putem xonvinge că bacteriile sunt înconjurate de mai multe capsule, bine distincte una de alta, şi anume de una colorabilă sub influenţa mordantelor şi de o alta mai externă dela oare pleacă cilii. Această dispoziţiune ne dovedeşte, că nici această a doua capsulă nu trebue privită numai ca un produs de secreţiune al bacilului, dar ca o umflare a unei teci, care există chiar la bacteriile care n'au capsulă bine aparentă.
Să nădăjduim că particularităţile morfologice descrise, pe lângă importanţa lor intrinsecă, vor mai avea şi pe aceea de a servi ca punct de plecare la noi cercetări şi că se vor putea stabili noi trăsături de unire între ele, până atunci însă se pune cel mai mare pond pe dispo-ziţiunile observate.
Tabela ce urmează e copiată în mod cât se poate mai conştiincios
după fotograme.
VlCTOii BABES
565
PLANŞA IX
Fig. 1. — Direcţiunea de segmentaţie la coci. Coloraţie cu albastru de metilen. Mărit de 2.000 ori. a) tetragen; b) stafilococ auriu; i) Coci coloraţi în albastra; 2) Globi ceva mai mari, palizi; 3) Globi palizi în legătură cu coci bine coloraţi *. 4) Segmentare în trei cu formare de substanţă metacromatică; 5 şi 6) Segmentare în trei fără formare de substanţă metacromatică.
Fig. 2. — Streptococi patogeni. Coloraţie   cu   albastru de metilen, mărit de 1000 ori.
i) Lanţ cu derivarea direcţiune! segmentărei în două puncte; 2) Lant cu grupă rombică la extremitate; 3) Lant cu ramificare, produsă prin devierea planului de segmentare; 4) Ramificare produsă prin excrescenţa unei grupe rombice; 5) Lant cu două îngroşări terminale; fi) Lant crescut dintr'o colonie, cu extremitatea umflată în chip de crosă; 7") Acelaşi proces, cu corpusculi metacromatici; în cocii terminali umflaţi; s) Mărirea membrilor pe ser; 9) Mărirea membrilor pe ser, mai cu seamă a celor patru coci terminali io) Ramificarea, formarea de crose; ii) Ramificare şi îngroşare terminală cromatică 12) Formare de bastonaşe în interiorul lanţului; 13) Mugur în forma unui bastonaş umflat ca o crosă; 14) Forme lanceolate în interiorul unui lant; 15) Formă lanceolată terminală cu puncte cromatice; 16) Bacterie lanceolată (pneumonie) cu corpusculi metacromatici, diviziunea formei lanceolate; 17) Desvoltarea laterală a formei lanceolate (infecţie emdragică}; 18) Degenerarea lanţurilor; 19) Corpusculi metacromatici şi formaţiuni ca spori la un streptococ (scarlatină) cu teacă.
Fig. 3. — Bacilul difteriei şi forme asemănătoare.
a) bacilul difteriei dintr'o cultură proaspătă. Color, cu albastru de metilen, mărit de 1000 ori; formaţiune de muguri; b) bacii pseudodifteric (angina); c) bacii pseudodifteric (polar-trită); d) colonie   de ciupercă din aer; mărit de 60 ori; e) preparat obţinut prin aplicarea directă a lamelei pe colonie, mărit de 500 ori, muguri şi crose.
Fig. 4. -
a) Colonie de ciupercă din aer, mărită de 60 ori; b) mărită de 600 ori: lanţuri, ramificări şi bastonaşe terminale.
Fig. 5. — Filamente şi corpusculi metacromatici   la bacilul morvei. Cultură pe cartofi, mărit de 1.300 ori.
Fig. 6. — Bacilul tuberculozei, cultură în bulion, coloraţie după Ehrlich-Ziehl, mărit de 2.000 ori. 1) Bastonaşe aproape omogene; 2) Corpusculi metacromatici în apropierea unei extremităţi a bacilului; 3) Doi corpusculi metacromatici hypertrofiati; 4) Corpusculi me* tacromatici şi vacuole; 5) Filament cu substanţe metacromatice; 6) Ramificare în dreptul unui corpuscul metacromatic; 7) Corpusculi metacromatici şi vacuole (Les Bacţg» ries 1885); s) Filamente, paliditatea filamentului şi numeroşi corpusculi metacromatici ipertrofiaţi, mai cu seamă la extremităţi; 9) Filament foarte fin, degenerat, cu corpusculi metacromatici; io) Corpusculi metacromatici izolaţi; li) Granulaţiuni rezultate din o grămadă de bacili: 12) Intretesătură de bacili, din pelicula superficială de pe bulion; 13) Crose conţinând granulaţiuni lucii la bacilul tuberculozei paserilor; 14) şi 15) Muguri în formă de crose la acelaşi bacii.
Fig. 7. — Pelicula superficială de pe bulion a bacilului tuberculos, coloraţie intensă cu violet  de metil. Gorpusculii metacromatici coloraţi în roş. Se văd bine granulaţiuni albastre şi roşcate precum şi ramificaţiuni,
Fig. 8. — Celulă gigantă tuberculoasă (Babeş-Cornil. Topo-graphie du bacille de la tuberculose. Journal d'anatomie, 1883), ramificarea bacililor în interiorul unei celule gigante.
î?ig. 9. — Celule leproase.
a) o celulă umflată, degenerată, veziculoasă, după Ehrlich colorată. Se observă la bacili leprei din această celulă ramificaţiuni şi, la extremităţi, corpusculi cromatici piriformi ovali ori rotunziţi, în mijlocul cărora există fomaţiuni asemănătoare cu sporii; b) celulă leproasă colorată cu albastru de metilen, ramificaţiuni şi formaţiuni cromatice (Arch. de physiologie, 1883).
Fig. 10. ~~
a) Actmomicoză din cultura veche pe agar cu zahăr, ramificaţiune, corpusculi meta-orcmatici şi spori (?); b) celulă degenerată, conţinând filamente degenerate de acti-nomyces (Virch. Archiv, 1886). Se văd şi corpusculi metacromatici.
Fig, 11, ~ Ciupercă din părţile gangrenate în noma (Rou-manie medicale, 1884) cu ramificaţiuni cu actinomicete şi cu corpusculi metacromatici color, cu  albastru de metilen. Mărit de 1.00.0 Ori.
Fig. 12. — Streptothrix Forsteri dintr'o concreţiune a canalului lacrimal. Filamente ramificate  cu  corpusculi cromatici şi vacuole. Color, cu albastru*de metilen.  Mărit de 1.000 ori.
Fig. 13. — Ascobacterium luteum (Les Bacteries, a II şi a III ediţie 1886 — 90). A) Colonie mărită de 60 ori, în mijlocul căreia se văd capsule aranjate sub formă de reţea ramificată. B) Conţinutul coloniei mărite de 800 ori.
1) Bacterii din zona periferică, fără capsule; sau bacterii ori bastonaşe mai subţiri sau mai groase încapsulate. Extremităţile capsulelor sunt mai tare colorate; 2 — 9) Capsule centrale: 2) Coci mari înşiraţi ca streptococii în interiorul capsulelor mari; 3) Segmentarea globilor foarte măriţi în diferite planuri; 4, 5 şi 6) Segmentare, dând naştere la grămezi de coci; 7) Segmentare, dînd naştere la bacili; *) Ieşirea bacililor din capsule;
9) Segmentare, dînd naştere la două serii de lanţuri.
Fig. 14. — Actinomyces colorat după Gram şi Safranin-ani-lin-iod. Mărit de 1.800. (Les Bacteries  1885),' Virch. Arch. 1886
a) capsulă stratificată care înconjură extremitatea îngroşată, cu spori, a filamentului;
b) filament: 1) Terminat printr'o îngroşare în formă de nasture în interiorul capsulei.
2) Proliferarea substanţei capsulare ;î) Crosă liberă în spaţiile limfatice; 4) Filament liber .
Fig. 15. — Bacii curb sporogen cu capsule sporogene.
a) bacilul; b), c) spori endogeni; d) spori capsulari înconjuraţi de bacili; e), /) spori capsulari liberi; g) corpuscul cromatic înconjurat de o capsulă; h) spor oval libert) corpusculi centrali.
Fig. 16. — Bacii emoragic. Color, cu violet  de  metil. Mărit de 1.000 ori (Ann. de Flnst. Pasteur, 1890): a) umflături terminale; b) capsule.
Fig. 17. — Bacii mucogen din angina Ludowici. Color, cu metil violet. Mărit de 1.000 ori.
a) bacii cu extremităţi palide difuze; b) bacii cu extremităţi umflate, palide; c) bacii cu una din extremităţi umflată, diferenţiată, granuloasă; d) bacii cu umflătura pe părţile laterale; e, f) umflare granuloasă pe părţile laterale. Granulaţiunile sunt aşezate în serii; g) umflare cu dispariţiunea bacilului; h) umflare unilaterală; i) serii de granulaţiuni fără bacili.
Fig. 18. — Pseudoramificaţiuni şi capsule la bacilul antraxului în sîngele unui şoarece, două-zeci şi patru ceasuri după moarte.   Color, cu rubinul lui Loffler mărit de 800 ori. a) Bacii în mMocul căruia se vede un bastonaş fin (corpuscul central); 6) Bacii umflat şi cu o parte din capsulă  separată; c\ Pseudoramificaţie. cu capsulă tubuloasă şi cu segmente scurte de bacili la extremitatea unei ramifiGaţiuni îngroşată îh chip de crosă.
566
OPEBE ALESE
-Fig. 19. — Bacilul antraxului cu paliditate periferică şi cu o linie centrală intens colorată.
Fig. 20. — Bacili din noma cu corp central ori  capsulă şi cu segmentare longitudinală.
Fig. 21. — Bacii mare din aer, color, cu   violet de metil. Mărit de 1.500 ori; corp central. Pe la colţuri prelungiri ca nişte bastonaşe prin ajutorul cărora bacilii  sunt  legaţi în lanţuri.
Fig. 24
«), Bacilul lui Friedlănder cu capsulă concentrică; 6) Segmentarea bacilului în interiorul capsulei; c) Pneumococul lui Eraenckel cu ramifieatiuni intra capsulare.
Fig. 25. — Bacilul febrei tifoide cu capsulă din care pleacă cilii. (Zeitschrift fur Hygiene 1890).
Fig. 26 - 27 i)
X
<
s.
IUI
I1 ij
^   Ir w i
*) Explicaţia figurilor 26 şi 2.7» lipseşte din textul original (Nota Red.).
DESPRE FORMA ACTINOMICOTICĂ A BACILULUI TUBERCULOZEI
In timpul din urmă mai mulţi autori precum Fi schi (Morphologie und Biologie der Tuberkuloseerzeugers, Wien, 1893) şi Coppen Jonnes („Centralbl. f. Bakteriologie", 1895, v. XVII, T şi 2) au exprimat părerea că bacilul tuberculozei nu ar fi o bacterie, ci o ciupercă mai înaltă; această părere este bazată pe constatarea filamentelor, croselor, ramificaţilunilor şi a corpusculelor metacromatice observate la acest bacii. In adevăr, în anume împrejurări, astfel în tuberculoza cronică şi în culturi mai vechi ale bacilului tuberculozei umane, unul din noi *Babeş) a constatat şi desenat bacilii ramificaţi ai tuberculozei (B ia b e ş — Cornii, Topographie du bacille de la tuberculose, 1885 şi în ediţiunea a Il-ia a lucrării noiastre Les bacteries, 1886) şi ia descris desvoltarea corpusculelor metacromatice la acest bacii. Asemenea a desenat în Les bacteries, 1885 şi forma de crose a bacilului de tuberculoză. In anul 1888 Nocard şi Roux („Annales de l'Institut Pasteur") şi Mecinikov („Virchow's Archiv", 1888, p. 63) descrie capsule şi forme curioase ramificate cu muguri sub formă de crose mari, desvoltate în culturile bacililor tuberculozei aviare ţinute la temperatură mai înaltă. In fine, unul din noi a mai publicat forme de granulaţiuni, de filamente, de corpuri metacromatice particulare foarte mari, vacuole, crose şi ramificaţiuni precum şi legătura între aceste formaţiuni ale bacilului tuberculozei (Babeş, Zeitschr. f. Hygiene, 1895).
Importanţa acestor studii rezidă în deslegarea chestiunii asupra locului sistematic al bacilului tuberculozei. Fi schi şi Coppen Jonnes bănuesc că bacilul tuberculozei trebue să aibă locul său în apropierea actinomicetului şi cel din urmă autor susţine această opiniune prin analogia între reţea, un fel de miceliu ce formează bacilul tuber-
568
VICTOR BABES
culozei când este lipsit de aer, şi între rniceliul actinomicetului. In adevăr, avem aici a face cu nişte ramificaţiuni aproape sub unghiul drept, prezentând vacuole şi corpuri metacromatice, întocmai precum lam descris laceastia La laetinomicoză („Virchow's Archiv", 1886). Coppen Jonnes constată că din cauza acestor ramificaţiuni adevărate, nu putem clasa bacilul tuberculozei printre chladotrichee care nu prezintă decât pseudoramifi-caţiuni, ci este dispus a plasa bacilul tuberculozei în acelaşi grup cu actinomicetele. Mai putem aminti că actinomicoza, mai cu seamă la om, are de multe ori o asemănare mare cu anume abcese reci sau cu leziuni ale oaselor produse de bacilul tuberculozei, şi că actinomicoza reacţionează asupra tuberculinei lui Koch, mai mult decât toate celelalte boale, cu excepţiunea leprei, a cărei rudenie de aproape cu tuberculoza e bine stabilită.
Pe lângă toate aceste, Coppen Jonnes descrie în notiţa sa sus menţionată nişte formaţiuni particulare, care fac a stabili o analogie şî mai mare între aceste două microorganisme.
Dânsul observase că îm sputele tuberculoase, mai cu seamă ia col o unde există caverne mari cu o destrucţiune putridă a pereţilor, fibrele elastice sunt de multe ori înconjurate cu masse hialine, care formează o zonă de globi sau chiar de crose piriforme cu o structură concentrică în jurul fibrelor, având cu totul aspectul croselor de actinomicete.
Toate caracterele şi anume formaţiunea croselor din lame concentrice constatată de unul din noi pentru actinomices, corespund acelor ale croselor de actinomicet. Insă Coppen Jonnes n'a întrebuinţat metodele potrivite pentru a pune în evidenţă raportul acestor crose cu bacilul tuberculozei, nici n'a căutat să coloreze aceste formaţiuni curioase prin metodele de coloraţiune ale actinomicetului, astfel încât D-sa crede că aceste formaţiuni sunt ceva anorganic ce se desvoltă sub influenţa bacilului tuberculozei în [apropierea bacililor, diar fără legătură cu bacilul. Deduce totdeodată prin analogie că şi crosele actinomicetului n'au niciun raport organic cu rniceliul ciupercii, ci ar fi rezultatul unei secreţiuni . a microbului.
Unul din noi, constatând structura mai fină a croselor actinomicetice, a arătat („Virchow's Archiv", 1886, v. CV) că aceste crose se formează ca un fel de capsule în jurul terminaţiunii ramificaţiunilor, că ramifi-caţiunile terminându-se sub formă de butoane sau de îngroşări în interiorul cărora se găsesc sporii microfitului, este foarte probabil că această capsulă este un organ protector al coloniei şi anume a organelor de reproducţie ale actinomicetului.
- - In studiul {amănunţit asupra capsulelor microbilor B a b e ş, (Zeitschr. f. Hygiene, 1895) arată mai departe că massele capsulare ale microbilor şi anume şi crosele actinomicetului, au o oarecare independenţă, se poate forma un exces de substanţă capsulară care comprimă şi distruge microbul şi această massă poate să se ramifice, să prezinte muguri sterili, poate chiar să se detaşeze de microbi, formând masse rotunde sau oblonge compuse numai de masse capsulare. Massa aceasta capsulară este ori de natură mucoasă, dând reacţiunea mucinei, ori ca la actinomicete formată de un fel de celuloză. Babeş a stabilit că rniceliul actinomicetului se colorează mai bine cu safranină anilinizată trecând apoi piesa repede prin iod-iodurat şi alcool.
In urma acestor constatări, crosele actinomicetului trebuiau privite ca nişte capsule provenind din stratul exterior al membranei microfitului, având însă proprietatea de a se putea produce în mod excesiv şi de a se putea separa de colonia ciupercii.
După ce Meci nikov a arăTat că, în condiţiuni puţin favorabile pentru desvoltarea sa, bacilul tuberculozei poate să producă chiar în interiorul celulelor animalelor rezistente capsule groase (Congresul de Igienă din Londra, 1894), posibilitatea că în anume condiţiuni bacilul tuberculozei formează şi crose nu era exclusă, fără însă ca aceasta să fie demonstrată, căci formaţiunile descrise de Coppen Jonnes puteau fi de orice provenienţă, deoarece în cavernele mari există o mare cantitate de microorganisme pe lângă bacilul tuberculozei, şi acest autor n'ia găsit nicio legătură între bacilul tuberculozei şi între aceste crose. Totuşi însă, vom vedea că bănuiala vagă a lui Coppen Jonnes că ar exista o legătură între tuberculoză şi laceste formaţiuni, se găseşte confirmata prin cercetările noastre cu totul probante, prin care am arătat că, în adevăr, bacilul tuberculozei poate în anume condiţiuni şi chiar în interiorul ţesutului, să erească întocmiai ca şi formele cele miai caracteristice ale lactinomicetului, dând toate reacţiunile iaoestuia din urmă, distingându-se de actinomicet numai prin aceasta că dă şi reacţiunea lui Ehrlich caracteristică pentru tuberculoză.
Numai prin aceste cercetări, s'a putut stabili în definitiv că bacilul tuberculozei aparţine grupului actinomicetului sau mai bine grupului streptotricheelor, adică microbilor ocupând un loc intermediar între ascomicete şi bacteriacee.
Actinomicetul, chiar acela al omului, nu este întotdeauna unul şi acelaşi şi se cunosc deja mai multe varietăţi ale acestei ciuperci, anume Actinomyces bovis, luteo-roseus (Ga speri ni), printre care ne interesează mai cu seamă Streptothrix Israeli adică actinomicetul omului.
570
VICTOR BABES
având caracterul de a creşte în mod anaerob, formând pe substanţele obişnuite aproape numai bacili cu crose mici semănând cu cele ale bacilului difteriei şi numai pe ouă produce o reţea de filamente.
Acest microb este transmisibil la animalele mici de laborator, pe când Actinomyces boviş a dat numai rezultate dubioase. Va să zică acest microb seamănă mai mult cu bacilul difteriei şi nu ne-am mira dacă s'ar găsi forme actinomicetice ale acestui microb.
. Dar să trecem la descripţiunea experienţelor noastre. Unul din noi (Levaditi) a întreprins o lucrare pentru a studia mai de aproape acţiunea bacilului tuberculozei introdus prin trepanaţie între meninge siau în creier. Cu toate că miai mulţi autori precum Daremberg, De Renzi, Vasale, Te d es ch i etc. au făcut atare încercări, totuşi a rămas oarecare nedumerire în ceea ce priveşte eficacitatea acestui mod de infecţiune şi nu erau bine studiate leziunile locale produse de bacii. S'a lucrat cu o cultură pe agar cu ser şi glicerina destul de virulentă. După injecţiunea unei cantităţi de 0,1 cm3 de emulsiune în meninge şi creier la iepurele de casă, unele animale mor în urmia traumatismului peste 2—3 zile după injecţiune, şi deja după două zile, se pot constata bacilii formând filamente onduloase şi pachete de filamente în interiorul leucocitelor polinucleare dela suprafaţa meningelor, sau producând o aglutinare de mai multe leucocite. Masse mai mari de bacili se găsesc în mijlocul sângelui extravazat, fiind înconjurate de o zonă largă de leucocite poli- şi mononucleare. De aici, microbii intră în interiorul celulelor şi între celulele din această zonă, care împreună cu bacilii, formează nişte noduli compacţi, celulele aproape de centru devenind mai palide şi cu fragmentarea nucleilor.
Animalele moarte peste 8 sau 10 zile prezintă leziuni interesante. Abia se mai vede extravazatul sanguin, şi s'a format o îngroşare nodoasă a meningelor fiind aceasta formată de o proliferare particulară a endoteliilor, care mărindii-se şi înmulţindu-se, formează o reţea deasă în spaţiile căreia există leucocite mono- şi polinucleare cu nucleii fragmentaţi. Nu sufere îndoială că această reţea celulară produce celule gigante mari şi vase de nouă formaţiune, în interiorul cărora exista pachete mai mari de bacili. Producţiunea celulelor gigante prin proliferarea endoteliilor şi printr'un proces vasoformativ, se poate bine urmări în preparaţiunile noastre.
Massele de bacili au încercat o modificare în sensul producţiunii de filamente în parte ramificate şi a unei dispoziţiuni radiare mai cu seamă la periferie. Aceste masse de un diametru de 0,02 p —0,08 {x, sunt întotdeauna înconjurate de o zonă de leucocite polinucleare cu nucleii
Manuscris inedit a lui Victor Babeş.
572
VICTOR BABEŞ
fragmentaţi, leucocitele conţinând de obicei şi bacilii mai lungi sau mai scurţi şi granuloşi.
Aceste pachete se găsesc anume în interiorul unor muguri vasculari sub formă de celule gigante, precum şi în vase de nouă formaţiune cu peretele format de celule fusiforme, fiind însă prin prelungiri în raport cu celulele stelate provenind din endoteliul meningelor şi care înconjoară aceste vase şi umplu în parte lumenul vaselor. In spaţiile dintre aceste celule, mai cu seamă în partea ce corespunde peretelui vascular, se găsesc numeroşi bacili intra- şi extracelulari. O asemenea formaţiune de ţesut de nouă formaţiune şi de vase se găseşte şi într'un focar tuberculos din profunzimea lobului temporal.
Iepurii de casă, neprezentând leziuni ' aparente, fiind sacrificaţi a 30-a zi după infecţiune, prezintă o îngroşare inegală, nodoasă, dură gris-galbenă a întregului emisfer stâng şi un nodul tuberculos de un diametru de 3 mm în interiorul lobului temporal.
Aici, vedem, pe lângă leziunile analoage cu acele de 10 zile, mai mulţi noduli tuberculoşi fiind formaţi de masse dese de celule leucocite palide, distruse, cu resturi palide de nuclei fragmentaţi şi cu multă substanţă granuloasă intermediară. Aceşti noduli nu conţin decât puţini * bacili granuloşi, pe când suprafaţa meningelor conţine în interiorul unor celule mari mono- sau polinucleare, bacili lungi şi bine păstraţi. Nodulii descrişi sunt înconjuraţi de un ţesut format de o reţea de celule endoteliale cu vase de nouă formaţiune. Stratul cel mai profund al meningelor conţine unele vase foarte dilatate şi altele comprimate printr'un ţesut embrionar, format mai mult din proliferarea elementelor din peretele vaselor. Anume la limita spre creier, există un strat monocelular dens de celule mononucleare bine colorate formând ca un fel de epiteliu. De aici, vasele înconjurate de un înveliş gros de celule embrionare mononucleare intră în profunzimea creierului. Endoteliile acestor vase sunt tumefiate şi anume nucleul lor palid a devenit foarte mare, astupându-se de obicei lumenul vasului.
In acelaşi timp, se observă formaţiunea unui strat aproape neîntrerupt de celule mari nevroglice în stratul cel mai periferic al creierului, comunicând prin multiplele lor prelungiri cu celule asemănătoare din substanţa corticală care se găsesc în raport cu pereţii vaselor, de unde pornesc asemenea atare celule cu o protoplasma colorându-se puţin în roz după metoda lui Ehrlich şi posedând câte un nucleu enorm, palid, veziculos. Celulele nervoase piramidale prezintă o deformaţiune şi o dislocare a nucleului, care e umflat şi palid. In spaţiul pericelular, există mai multe elemente mici, mononucleare.
OPERE ALESE
573
Vom reveni într'o lucrare mai amănunţită asupra acestor leziuni; voim deocamdată să semnalăm modificarea particulară ce au încercat pachetele de bacili ce se găsesc în interiorul unor celule gigante, de obicei însă, în interiorul unor cavităţi, având caracterul vaselor de nouă formaţiune.
Fiecare pachet de bacili având o grosime de 0,04 [l —0,08 a devenit o grăunţă de actinomicet. Adică fiecare pachet de bacili a încercat o transformare radicală, centrul său fiind ocupat de o substanţă colorată in mod difuz în roşu după procedeul lui Ehrlich şi în care se distinge foarte bine o reţea de filamente ramificate formând un fel de miceliu de grosimea bacilului tuberculozei sau puţin mai gros, iradiind de acolo ramificaţiuni terminale granuloase, puţin îngroşate spre periferie. în jurul acestui miceliu central, există o zonă de crose necolorându-se după Ehrlich, crosele fiind de multe ori în raport cu ramificăţiunile terminale ale bacililor. Colonia întreagă face întocmai efectul unor colonii tipice de actinomicoză.
Fiecare pachet de bacili a devenit o colonie tipică de actinomicet, legătura între zona de crose fiind într'o legătură mai mult sau mai puţin clară cu miceliul întocmai ca la actinomicoză. Şi aici, precum am descris aceasta pentru actinomicoză, se găsesc şi crose sau gute hialine de aceeaşi natură, izolate între şi chiar în interiorul celulelor dimprejur; aceste celule mai conţin şi bacilii tuberculozei în stare de conservaţie mai bună sau măi rea. Nimeni văzând aceste formaţiuni nu va ezita de a recunoaşte în ele coloniile tipice ale actinomicozei şi dacă cultura pură din care s'au făcut însămânţări, coloraţîunea tipică a bacililor din miceliu şi a bacililor izolaţi, şi în fine desvoltarea procesului nu ne-ar convinge în mod absolut că avem a face cu tuberculoza, am fi putut presupune că avem a face cu o infecţiune combinată cu actinomicet şi cu tuberculoză.
Aplicând diferite procedee întrebuinţate pentru punerea în evidenţă a actinomicetului, am reuşit să punem foarte frumos în evidenţă coloniile frumoase radiate. Astfel, metoda lui Babeş cu safranină anilinizată şi cu iod, permite o coloraţiune cu totul izolată a»actinomicetului tuberculos şi aceea ce importă mai mult, este că miceliul se colorează bine împreună cu crosele cu acest procedeu, pe când toate ţesuturile dimprejur rămân decolorate. Anume prin acest procedeu se vede foarte frumos legătura croselor cu reţeaua din restul coloniei. De asemenea se pot constata bine crosele izolate şi grăunţele şi gutele hialine de aceeaşi natură în jurul coloniei. Este de remarcat că, cu această metodă, se pot pune în evidenţă şi unii din bacilii ce se găsesc în interiorul celulelor. După
574
VICTOR BABES
metoda lui Gram, reţeaua centrală se colorează toarte bine, asemenea şi unii bacili anume la suprafaţa meningelor, pe când crosele nu se colorează decât excepţional întocmai ca şi la actinomicoza. Crosele rezistă bine acţiunii acizilor şi alcalinelor şi se colorează după toate metodele întrebuinţate pentru colorarea lactinornicetuîui.
Trebue dar să presupunem că, în anume împrejurări realizate prin cercetările noastre, bacilul tuberculozei anume dacă se introduce în meninge, sub forma de grămezi mat mari şi nu prea virulent, peste 20—30 de zile încearcă o astfel de transformare, încât se produce forma tipică de actinomicet cu caracterele sale, formânduse un miceliu central care devine susceptibil de a se colora după Gram şi anume după procedeul Babeş, după care procedeu bacilii tuberculozei de obicei nu se colorează, îşi păstrează însă proprietatea de a se colora şi după metoda lui Ziehl şi Ehrlich, manifestând prin aceasta natura lor tuberculoasă. Nu ne îndoim că şi alţi microbi, ca acela al leprei, al difteriei etc, vor arăta posibilitatea unei atare transformaţi şi nu este imposibil ca revăzând cazurile de actinomicoza naturală, se va găsi că unele din ele nu sunt decât cazuri de tuberculoză sub forma de actinomicoza tuberculoasă. Trebue să ne întrebăm mai departe dacă trecând bacilul tuberculozei, în urma acestor cercetări, în mod definitiv în familia streptotricheelor, nu vor trebui reluate cercetările asupra etiologiei, asupra originei şi asupra modului de invaziune a acestui microb, care probabil va avea şi în această privinţă analogii cu celelalte streptotrichee.
DESPRE INFLUENTA DIFERITELOR INFECŢIUNI ASUPRA CELULELOR NERVOASE ALE MĂDUVEI SPINĂRII
In timp ce localizările boalelor infecţioase cronice, ale tuberculozei, sifilisului în măduva spinării, precum şi diferitele forme ale meningitei spinale erau cunoscute încă de multă vreme, asupra modificărilor principale ale acestui organ şi anume asupra substanţei sale cenuşii, în timpul sau după diferitele infecţii acute, lumea avea până în ultima vreme numai idei neclare, deşi aceste [infecţii] provocau adesea manifestaţii funcţionale grave.
In 1869, Joffroy1) a descris un caz de scleroză în plăci multiple consecutivă holerei, şi în anul 1876, pe de o piarte Kahler şi Pic.k2), iar pe de altă parte P. Mărie3) au presupus că unele cazuri de scleroză în plăci ar putea fi de natură infecţioasă. Deşi tocmai scleroza în plăci corespunde mai mult tipului unei proliferări nevroglice neoplazice cu participarea preponderentă a anumitor părţi constitutive ale fibrelor ner* voase, şi deşi ea iapare cel mult oa o îmbolnăvire postinfecţioiasă, laceastă concepţie a fost menită să îndrepte studiul leziunilor măduvei spinării pe alte făgaşuri rodnice. Mai târziu P. Mărie a revenit încă de mai multe ori asupra acestei concepţii şi o generalizează anume, pentru mieîitele acute cu mers febril.
Totuşi pot afirma că, până la Comunicarea mea din tratatul nostru (C o r n i 1-B a b e ş, ed. a 3-a, 1890) în care noi am descris cazuri de para-
1) Joffroy, Soc. de Biologie, p. 146.
2) Beitrăge zur Pathologie und pathologischen Anatomie des Centratnervensystems. Leipzig, 1879, p. 50.
3) De la sclerose en plaques chez les enfants. Revue de medecine, 1883; Scîeroses en plaques et maladies infectieuses. Progres medical, 1889.
OPEEE ALESE
577
576
VICTOBr^ABEŞ
lizie acută cu modificări în măduva spinării, care au fost produse prin bacterii izolate cu minuţiozitate, legătura cauzală dintre infecţie şi boalele măduvei spinării nu fusese probată, întrucât în cazurile lui W e s t p h a 1 *), Lia vena n2), Bourguet3), Curschmiann4), Barlow5), Jof-f r o y-A c h a r d 6) întrebarea post hoc sau propter hoc nu putea fi rezolvată pe baze ştiinţifice.
Până în anul 1889 se cunoştea doar o singură boală, al cărei virus are sediul exclusiv în sistemul nervos şi de acolo produce o reacţie inflamatorie. Aceasta era turbarea, ale cărei modificări inflamatorii în sistemul nervos central iau fost demonstrate de G o m b a u 11, G ia m a 1 e i sa 7), de mine 8), de Sehaef f er9) şi de ţalţii. Afiară de leziunile vasculare, exudative şi hemoragice cu proliferarea elementelor fixe, am putut constata în această boală modificări inflamatorii în înseşi celulele nervoase, anume o îngrămădire de celule de granulaţie, precum şi modificări particulare ale acelor celule aparţinând micilor vase sanguine şi limfatice. Celula însăşi, aflată în interiorul acestui focar inflamator, este de asemenea modificată în mod particular. Se pune numai întrebarea dacă această modificare a celulei nervoase este primară. In orice caz aceasta, întocmai ca şî proliferarea celulară înconjurătoare pe care am botezat-o cu numele de noduli rabici, poate fi numită aproape caracteristică pentru turbare (fig. 1). In afară de aceasta, am mai putut stabili că acei iepuri omorîţi prin virusul fix, aproape că nu prezintă nicio modificare vizibilă la microscop, în măduva spinării, întrucât se poate constata de abia o diapedeză minimală în jurul vaselor dilatate ale măduvei spinării, precum şi pe alocuri mici modificări la unele celule ale coarnelor anterioare ale măduvei spinării. In anul 1893, am descris mai precis modificările celulare în turbare şi am constatat următoarele :
1. Modificări particulare ale nucleului celulelor nervoase;
2. O concentrare de elemente cromatofile în jurul nucleului, fapt care a fost descris mai târziu şi de Marinescu10);      .      .- .
r) Uber eine Affection des Nervansystems nach Pocken und Typhus. Arch. f. Psych. und Nervenkr,, 1872, fase. III, p, 376.
2) De ta phlebiie, de la thrombose et des paralysies comute)! xomplications de la dysenterie. Arch. de med. mii., 1885, t. V.
•: ••;   3) Paraplegie dans la pneumonie. Th. de Montpellier, 1884.
^      T VerhandL des V? Congr.f.inn. Med., 1886, .    - "
5) On a case of early disseminated myiliiis oceuring in the exanihem siage of measles and fatal on the eleventh day of that disease. Brit. med. Journ.,. 1&86, t...ÎL
6) De la myelite cavitaire. Arch. de physiol, norm. et path., 1 1887,- =
7) Annales de l'Institut Pasteur, 1887, p, 4. *] Virchow's Archiv, 1887.
-o) Annales de l'Institut Pasteur, 1889, p. 12. ' 10) Presse medicale. -,
3. Intr'alte celule, elementele cromatice din mijlocul celulei dispar şi nucleul este dislocat spre periferie.
4. începutul proliferării celulei cu figura kariokinetică a nucleului. Golgi1) a descris şi el ceva asemănător.
5. In stadii ulterioare, dispariţia elementelor cromatice ale nucleului celulei şi ale prelungirilor cu deformarea celulei;
ra-
Fii]. 1. — Măduva lombară a unui câine mort de turbare în urma infectării cu virus de stradă (mărire mică; albastru de metilen policrom) :
Sa. Sulcus anterior; ca. cornul anterior stâng, a cărui parte anterioara este prinsă de noduli rabici (nr) (Parţial confluentă); în cornul anterior al aceleiaşi părţi în apropierea rădăcinii posterioare (rp) se recunosc între celule normale (cn) celule nervoase retractate, palide, degenerate; în dreapta, se recunosc o serie de celule radiculare degenerate la periferia din fată a corpului anterior (cd) pe când restul celulelor dintr'însul apar ca fiind abia modificate (cn). Se mai găsesc la bazele coarnelor (nr), ca şi în cornul posterior (cp) câţiva noduli rabici şi celule mai palide.
6. Dilatarea sinuoasă a spaţiului perkelular, parţial înconjurat de celule rotunde şi invazia acestora în celulă.
întrucât în turbare sistemul nervos central este virulent în toate părţile lui, este foarte probabil că locurile modificate mai ales nodulii rabici conţin parazitul boalei. Poate că elementele hialine rotunde încapsulate, descrise de mine, care se întâlnesc în asemenea noduli, mai ales în celula însăşi, precum şi în peretele vaselor, sunt în legătură cauzală cu boala.
Părerea mai răspândită, după care tocmai lipsa de modificări inflamatorii ale sistemului vascular ar trebui să caracterizeze mielitele infec-
i) Arch. ital. de biol., 1888, VIII.
37. Opere alese
578
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
579
ţioase, este deci eronată şi eu mă cred îndreptăţit să afirm dimpotrivă că tocmai modificările inflamatorii vasculare caracterizează mieîitele tipice. Astfel se petrec lucrurile în modificările experimentale toxice şi traumatice ale măduvei spinării, provocate de noi l) de Roger 2) Gilbert şi Lion3), Vidal-Besanţon4) Crocq5) etc. prin bacterii, toxine sau alte substanţe otrăvitoare şi care se manifestă mai ales prin degenerarea celulelor nervoase şi prin proliferarea consecutivă a nevrogliei.
Şi afirmaţia lui G r a s s e t 6), cum că mielita infecţioasă nu ar prezenta nimic caracteristic, este bazată exclusiv pe rezultate experimentale. De altfel, ar fi fost isuficient să se compare modificările măduvei spinării produse de turbare, tetanos, tuberculoză şi sifilis ca să se descopere deosebiri evidente ce depind de diversitatea acţiunii virusurilor specifice, aşa încât acei autori care nu admit nicio deosebire în acţiunea diferitelor bacterii asupra măduvei spinării, nu au dispus tocmai de materialul potrivit. Metoda lui Nissl oare ia dat rezultate excelente diferiţilor cercetători, ca lui N i s s l-însuşi, Lugiaro, Marinescu, Goldscheider, F 1 a t ia u, şi îmbolnăvirile experimentale ale măduvei spinării, precum şi tionima şi rubinul apilinizat întrebuinţat de noi, permit tocrraai un studiu mult mai precis al celulei nervoase şi îmbolnăvirii ei decât metodele vechi.
Poate că cercetările noastre vor contribui şi la procurarea unui punct de sprijin asupra acţiunii proprii a diferitelor bacterii. Apoi noi am putut stabili mai de aproape, pentru unele infecţiuni, calea de infecţie a măduvei spinării.
Anume, noi am putut deosebi infecţiuni în care virusul însuşi pătrunde în celulă, provocând aci diferite modificări mai mult sau mai puţm caracteristice, unele oare afectează prelungirile protoplasmatice ale celulelor, altele care afectează mai întâi cilindrul-ax, nucleul sau nucleolul, altele care nu pătrund în celule sau nici măcar în măduva spinării şi care acţionează atunci în mod specific prin toxinele lor. Anumite infecţiuni pătrund pe calea sanguină, altele pe calea limfatică, unele pe calea nervilor şi a vaselor lor, altele numai după înmulţirea lor prealabilă în canalul central în
1) Vierteljahrschr. f. DermatoL, 1889.
2) Atrophie musculaire progressive experimentale. Acad. des Sci., 26 Oct. 1891, şi Annales de l'Institut Pasteur, Iunie 1892, Nr. 6.
3) Des paralysies infectieuses experimentales. Gaz. hebd. de med, et de chir., Iunie, 1891 şi Des paralysies produites par le bacille d'Eschreich. Soc. de biol., 13 Februarie, 1892.
4) Soc. med. des Hopit., 15 şi 18 Ianuarie 1895.
5) Congres de Med., Bordeaux, 1895.
6) Raport făcut la Congresul din Bordeaux, 1895.
substanţa măduvei spinării, în orice caz, există însă tendinţa invadării substanţei cenuşii şi a lezării celulelor nervoase.
Mai departe voi trebui să mă limitez la prezentarea numai a câtorva infecţii ca exemplu al acţiunii diferitelor bacterii asupra măduvei spinării, deoarece voi publica rezultatele complete ale descoperirilor mele într'o lucrare mai mare, însă chiar aceste exemple arată că graţie metodelor mai noi putem să ne apropiem de înţelegerea unor probleme importante asupra substratului material al diferitelor boale nervoase, atunci când acestea se referă la substanţa cenuşie. Natural însă că acest mod de cercetare nu ne desleagă de îndatorirea de a cerceta în mod amănunţit şi substanţa albă şi chiar în substanţa cenuşie, nu numai celula, ci în special şi împrejurimile ei, înglobându-le în domeniul cercetărilor noastre.
Să-mi fie îngăduit mai întâi să expun în prealabil unele noţiuni pentru înţelegerea constatărilor asupra măduvei spinării în boalele infecţioase.
Cum fiecare punct atât al sistemului nervos central cât şi al celui periferic formează o parte a unei unităţi nervoase, a unui neuron, a cărui energie şi centru trofic se găsesc într'o celulă, trebue să presupunem că acest centru va fi influenţat de orice excitaţie sau alterare care atinge nu. numai neuronul respectiv, dar şi toţi neuronii care stau în legătură funcţională cu acesta. Această concepţie a structurii sistemului nervos a răsturnat complet acea teorie după care leziunile sistemului nervos urmează numai direcţia cursului funcţiunilor nervoase. Astăzi, dimpotrivă, se ştie că fiecare leziune a conductelor nervoase motorii sau sensitive, sau mai bine zis a conductelor centrifuge sau centripete, va avea neapărat ca urmare o alterare a celulei reprezentând centrul neuronului căruia laparţine piartea lezată. Astfel de modificări ale celulelor nervoase au fost constatate de fapt de Nissl, Marinescu  şi alţii.
După ce cercetarea modernă bacteriologică a dovedit până la evidenţa rolul microbilor şi al produselor lor în producerea celor mai multe boale şi ale complicaţiilor lor, am pornit la studierea problemei modului în care este influenţat sistemul nervos prin diferitele boale şi în special 3e cele infecţioase.
Influenţarea sistemului nervos de către boalele infecţioase este foarte variată. Totuşi ea se poate încadra în două tipuri principale: Ori are loc o participare generală a sistemului nervos şi atunci ea este de obicei trecătoare, sau are loc o localizare mai mult sau mai puţin durabilă a agentului vătămător în sistemul nervos.
Să ne ocupăm mai întâi de acele boale infecţioase care se caracterizează prin participarea generală a sistemului nervos. O îmbolnăvire gravă, ca de exemplu tifos sau difterie aduce'o slăbire şi o relaxare a organismu-
580
VICTOR BABES
OPERE ALESE
581
lui, stupoare, apatie, delir, etc., totuşi fără urmări durabile. Aceste simptome ale boalei dispar de obicei după însănătoşire şi totul revine la normal. Este neîndoielnic că în aceste cazuri, substanţele sistemului nervos, foarte sensibile faţă de elementele toxice, au fost influenţate de toxinele micro-bilor. Insă am putut constata că' însăşi microbii pot pătrunde în măduva spinării şi în celulele nervoase, fără a provoca vreo leziune locală.
Astfel, încă demult, am constatat prezenţa streptococilor, a pneumo-cocilor, a stafilococului auriu sau a bacililor leprei în meninge şi în măduva spinării (C o r n i 1-B a b e ş, Les bacteries, 1885 până la 1890), ba chiar în jurul şi în celulele nervoase, fără ca măduva spinării sau creierul să fi^ prezentat vreun semn de leziune locală. După eliminarea acestei toxine sau a microbilor, sistemul nervos la fel ca întregul organism, revine din nou la normal. Cu toate acestea trebue să ne întrebăm dacă o asemenea boală, care în unele cazuri este totuşi în stare să producă şi modificări materiale durabile, poate să existe fără să lase urme în sistemul nervos, Spre a putea răspunde acestei întrebări, nu trebue să trecem cu vederea că mai ales acele organe şi sisteme care posedă o mai însemnată capacitate de regenerare sunt acelea în care leziunile lăsate de vreo boală, se vor regenera mai uşor.
Nervii se bucură de o capacitate de regenerare relativ însemnată, pe când dimpotrivă, celula nervoasă, care totuşi este şi ea atinsă prin orice leziune a nervilor, se regenerează numai foarte greu. Până în ultimul timp nici nu s'a crezut deloc într'o regenerare completă a unei celule nervoase, adică într'o restitutio ad integrum a funcţiunii acesteia, odată pierdută. Deşi eu, ca şi Golgi  şi alţi autori, am arătat că celula nervoasă la indivizii tineri (în speţă, în turbare) se poate înmulţi prin diviziunea indirectă a nucleului, totuşi nu am dat o mare însemnătate acestui proces, în sensul restabilirii funcţiunii; de abia lucrările din uîtima vreme ale lui Vitzu l) şi Tedeschi 2) au dovedit probabila posibilitate a existenţei unei restabiliri funcţionale a nervului şi a regenerării celulei nervoase. In orice caz, o astfel de regenerare funcţională este cu totul rară şi are loc poate numai n cazul leziunilor experimentale: patologia nervilor nu a adus până acum exemple probante despre aceasta.
Celula nervoasă este fixată topografic precis, este o formaţiune constantă, şi elementele rezultând din înmulţirea ei, pe care le-am putut vedea în anumite boale ca turbarea şi scleroza multiplă (mitoze şi chiar divizări ale celulei) nu pot fi valorificate în sensul unei restabiliri a funcţiunii.
1) CR. de L'Acad. des Sci., 1895.
2) Ziegler's Beitrăge, 1897.
Pe de altă parte însă şi celula nervoasă este de o compoziţie foarte complicată. Ea este formată din elemente foarte variate. Corpul ei constă, ca şi acela al oricărei celule, dintr'o reţea protoplasmatică vie şi din fibre periferice care se termină prin prelungiri. Ochiurile reţelei conţin un lichid şi o substanţă cromatofilă, adică o substanţă care se colorează cu colorile bazice de anilină şi care se găseşte şi în prelungirile protoplasmatice ale celulei nervoase.
Cercetările mele m'au dus la convingerea că această substanţă şi anume în marile celule nervoase, este depozitată în interiorul elementelor necolorate, care au un centru palid în care se află închis un punct colorat şi care îmi fac impresia de celule mici, lungueţe sau poliedrice. Aşa că, după părerea mea, elementele cromatofile reprezintă elemente organizate în care se depune substanţa granuloasă cromatică. Fără îndofală şi reţeaua protoplasmatică se continuă în prelungirile celulei nervoase. Este probabil că substanţa cromatofilă joacă rolul unui mijloc de izolare între anumite fibre intracelulare ale celulei nervoase; şi că, dacă luăm în considerare încă şi natura vie a elementelor în interiorul căreia ea este depozitată, îi putem poate acorda încă o acţiune vitală, poate pe aceea de a conduce şi poate de a întări curentele care merg prin celula nervoasă. Este probabil că cilindrul-ax conţine prelungirile anumitor părţi din reţeaua protoplasmatică şi din fibrele celulei.
Celula posedă un nucleu care este compus din diferite substanţe, în speţă membrana cromatică prevăzută cu îngroşări noduroase; substanţa de bază care formează o reţea de abia colorabilă; apoi, înafară de cutele membranei, fibre colorate care sunt fixate de membrană şi care traversează oelu!:a (fig. 2, a, b, c, d,)\ nucleolul; formaţiunile acromatice endonucleo-lare şi granulaţiile perinucleare cromatice şi metacromatice l) descrise de mine. Fiecare celulă este înconjurată de un spaţiu limfatic, care este împresurat în stare normală de celule puţin vizibile şi stă într'o legătură strânsă cu o ansă capilară sanguină.
Dacă considerăm de exemplu că după tifos, celula nervoasă lezată nu se mai regenerează, trebue să admitem că ea va prezenta încă timp îndelungat după însănătoşire urmele leziunii provocate de boală. Şi de fapt s'a putut constata încă de mult că celulele nervoase ale adulţilor care au trecut prin diferite boale, nu sunt cu totul normale; după experienţa mea, ele nu prezintă numai semnele de uzură în urma funcţionării neîntrerupte, ele nu conţin numai material uzat şi transformat în cursul funcţionării (granulaţii hialine, pigmentări, mici formaţiuni vacuolare, atrofie) dar
i) Atlas der path. Hist. des Nervensystems, 1897, fasc. VII.
582
VICTOR BABEŞ
poartă şi semnele unei alterări produse de boală; la bătrâni, se găsesc adesea celule atrofice, omogenitatea celulelor, o mare cantitate de pigment provenind probabil din modificarea, din uzarea substanţei cromatofile. Pigmentul se depune de obicei într'o substanţă preformată, care este aşezată sub formă de mici globi sticloşi metacromatici, în grămezi sau împrăştiaţi în corpul celulei sau chiar în partea axială a prelungirilor.
OPERE ALESE
583
Fig. 2.
a. b. c, d. celule din cornul anterior al măduvei spinării unui adult. Colorat cu tionină. Se recunosc fibrele nucleului precum şi modificarea nucleului prin masse fine granulate(d); e. prezintă o celulă a cornului anterior la un nou născut cu desvoltarea substanţei cromatice în împrejurimile nucleului, pe când periferia şi prelungirea protoplasmatică a celulei nu conţin astfel de substanţă.
Adesea în anumite regiuni (coloanele lui Cliatrke, părţile latenale ale coarnelor anterioare, anumiţi nuclei ai bulbului) în centrul celulei, se găseşte o massă uniformă, care provine din modificarea substanţei celulei (edem, sau transformare sticloasă) şi care împinge nucleul celulei către periferie. Câteodată această massă este pigmentată. Adesea la bătrâni prelungirile sunt reduse. Nu rare ori se pot întâlni într'o grupă de celule
relativ intacte elemente retractate, coloide sau foarte palide, fără nuclei sau nucleoli sau cu nuclei foarte palizi; alte ori, în nucleu nu rămâne decât nu-cleolul; prelungirile celulei au dispărut; granulaţiile cromatofile sunt palide şi rare sau lipsesc cu totul din periferia celulei, în timp ce ele sunt mai dese în jurul nucleului; de asemenea nu sunt rare celulele cu o mare vacuolă în interiorul lor. Ici colo se găseşte câte o celulă înconjurată de un spaţiu larg conţinând pe alocuri celule migratoare sau mici celule cu nucleu epi-telial sau granulaţii de pigment, sau în sfârşit elemente cromatice detaşate ale celulei (celule ?) sau un nucleol deplasat.
La copiii mici cu organele sănătoase şi la animale tinere şi sănătoase, nu se întâlnesc aceste modificări ale celulelor nervoase, în afară de concentrarea adesea a substanţei cromatice în jurul nucleului celulei (fig. 2, e) sau într'o parte circumscrisă a celulei. Presupun dar că aceste modificări menţionate mai sus sunt resturi din alteraţiunile anterioare ale sistemului nervos. Nu putem pe de altă parte nega că există cazuri în care celulele nervoase prezintă foarte puţine modificări, chiar la bătrâni care în timpul vieţii au suferit de turburări nervoase. Acest fapt ni-1 putem explica prin aceea că, la anumiţi indivizi, celula nervoasă este dela început mai slabă, pe când la alţii ea posedă o capacitate de rezistenţă mai mare, aşa încât ea poate suporta turburări serioase fără a suferi modificări vizibile.
In afară de aceasta, nu trebue pierdut din vedere faptul că, la unul şi acelaşi individ, diferitele celule nu au acelaşi grad de vitalitate aşa încât se găsesc adesea în câte un grup celular, celule atrofiate care nu au produs turburări perceptibile deoarece au fost înlocuite în funcţiunea lor de celulele vecine servind aceeaşi funcţiune. De aceea, nu este permis a conchide într'o anumită boală nervoasă a creierului sau a măduvei spinării pe bază de celule nervoase izolate modificate, şi apoi a pune în legătură boala cu modificările acestor celule.
Spre a mă convinge de justeţea acestei păreri şi pe cale experimentală, am sacrificat animale care după ce suferiseră de o boală infecţioasă (holeră, colibaciloză, proteoza) se vindecaseră dela sine sau în urma tratamentului specific. La toate animalele care au fost omorîte la câteva săptămâni după însănătoşire, am găsit mult mai multe celule nervoase alterate în coarnele anterioare cu semne de cromatoliză, câteodată cu dislocarea nucleului şi proliferaţie pericelulară, decât la animalele de control.
In boalele care influenţează sistemul nervos celulele nervoase vor participa şi ele; încă după însănătoşire cele mai multe vor reveni mai devreme sau mai târziu la normal, totuşi unele vor mai rămâne care vor prezenta şi mai târziu leziunile descrise, şi va* depinde de situaţia
584
OPERE ALESE
şi de numărul celulelor alterate ca şi de modul de alterare dacă se vor putea constata sau nu, după trecerea boalei, semne de îmbolnăvire.
Pe când modificările celulare care pot fi privite ca rămăşiţe ale îmbolnăvirilor anterioare sau ca expresia unei anumite slăbiciuni, unei uzări precoce a celulei, sunt uşor de constatat, constatarea anumitor leziuni acute este destul de grea deoarece ele în sine sunt foarte fine, vor fi mascate şi de rămăşiţele îmbolnăvirilor nervoase anterioare şi apoi fiindcă alterările proţapLa-smei se pot constata cu greu, de oarece nu se colorează prea bine. Totuşi câteodată, reuşim să vedem precis leziuni în
Fig. 3. •— Canalul central al măduvei spinării în colibaciloză. Mărire 600.
Bacilii se află în mari masse în canalul central, în interiorul substanţei omogene, însă depozitaţi mai ales pe lângă celulele ependimului e, trec însă şi printre acestea în substanţa gelatinoasă {ng) şi, chiar în interiorul unor mici celule nervoase (n).
Fig. 4. — Celule ale coamelor anterioare din
părţile dela mijloc (Nissl.). Mărire 600. In celulă (n1), se găseşte o reţea difuză hialină în locul elementelor cromatice, precum şi vacuole conţinând bacili izolaţi. Ei se găsesc şi în spatiile pericelulare, precum şi în celulele plasmatice izolate. O prelungire celulară este hialină şi fragmentată. In celula n, vacuolizarea protoplasmei devenită palidă încă mai evidentă, tot astfel şi degenerescenta hialină a prelungirii protoplasmatice (n); c, celulă mare rotundă mononucleară conţinând un bacii.
anumite boale infecţioase care nu au prezentat niciun fel de semne ale vreunei localizări în sistemul nervos. Aşa am găsit în tifos, în piemie, în septicemie, în scarlatină şi în infecţiuni emoragice modificări în coarnele anterioare constând din îngrămădirea de celule în jurul vaselor dilatate, din mici emoragii şi din prezenţa microbilor; aceştia erau adesea vizibili în jurul canalului central şi în jurul vaselor. Toate aceste modi-dificări se localizau de preferinţă pe ansele vasculare dimprejurul celulelor nervoase; celulele însăşi prezentau o rarificare şi formarea de vacuole în substanţa cromatică devenită mai difuză; sau dimpotrivă, un fel de coagulare a acestei substanţe, o decolorare a nucleului cu excepţia nu-
VfCTOR BABES
585
cleolului, câteodată un fel de edem cu vacuole în interiorul celulelor.
In unele cazuri fără simptome din partea sistemului nervos şi anume, într'un caz de infecţie cu un proteu şi într'altul de infecţie cu o varietate foarte patogenă de colibacil, împreună cu L e v a d i t i am găsit în canalul central şi în celulele nervoase ale coarnelor anterioare, bacili în mare cantitate. In ultimul caz de colibaciloză cu icter grav, al cărui bacii foarte virulent a omorît un iepure în câteva zile, cu febră, cu uşoară paralizie în ultimele ore ale vieţii, microbii umpleau aproape complet canalul central şi pătrundeau printre celulele ependimare (fig. 3 e). O celulă nervoasă din vecinătate este şi ea înconjurată de microbi. Celulele nervoase radiculare sunt puţin modificate, însă acelea dela baza coarnelor anterioare, mai ales dela comisură, prezintă bacili ajunşi acolo probabil pe calea limfatică, căci în vasele sanguine îi găsim mult miai rari decât în spaţiile limfatice şi mai lales în spiaţiile pericelulare (fig. 4 nl) sau chiar în unele celule mari cu protoplasma bine delimitată (c). De aci, ei pătrund în protoplasma celulei nervoase care prezintă diferite leziuni, dintre care cele mai caracteristice sunt: dispariţia nucleului şi a nucleolilor, apoi a elementelor cromatice, formarea de vacuole şi o degenerescentă hialină cu o puternică colorare ia unora dintre prelungiri. Microbii se găsesc adesea în interiorul vacuolelor celulelor degenerate (/?) şi chiar în celulele mai puţin alterate (nl).
In boalele infecţioase virulente şi toxice, cu un mers rapid, modificările sunt adesea pronunţate în mod evident. Aşa în ciumă, celulele nervoase sunt grav lezate, deşi manifestaţiunile îmbolnăvirii sistemului nervos nu sunt evidente.
Inafară de hiperemie şi înmulţirea celulelor în meninge, ale căror vase conţin bacili izolaţi şi aşezaţi în masse de zooglee, modificarea celulelor nervoase era izbitoare. Pe când în cazurile mai vechi, începutul degenerării substanţei albe observate era aproape ca la începutul unei mielite, cu edem, degenerare şi destrucţie a tecii de mielină şi a cilin-drului-ax, cu proliferare şi dilataţia vaselor adesea pline de bacili, adesea şi cu emoragii, în cazurile recente, dimpotrivă această substanţă este mai puţin modificată, pe când substanţa cenuşie este foarte alterată. In aceste cazuri, celulele coarnelor anterioare sunt modificate într'un mod cu totul special (fig. 5). întâi, dispare majoritatea granulaţiunilor lui Nissl, dintre care rămân numai unele pete difuze, închise, apoi se recunoaşte o reţea incoloră cu vacuole veziculare de diferite mărimi, care se întind şi în prelungirile îngroşate ale protoplasmei, mai departe formaţiuni de bastonaşe mult mai delimitate, a căror direcţie nu corespunde însă aceleia
586
OPERE ALESE
a granulaţiunilor lui Nissl. In partea necolorată, se mal găsesc numeroase vacuole.
Isbitoare e paliditatea şi degenerarea părţii periferice a celulei care da ,mpres,a ca şi când limita celulei ar fi ştearsă şi celula ar fi închisă
Fig. 5. — Celulele cornului anterior al măduvei spinării la un cobai, care a sucombat puţine zile după infectarea cu bacilii ciumei. Mărire 600;
v, vase conţinând bacilii ciumei invazia bacililor într'o celulă nervoasă modifcată.
Celula CJH e probabil proprie pentru explicarea înţelesului bastonaşelor susamintite. Se văd aici bacilii ciumei părăsind o capilară pericelulară care mai conţine câţiva corpusculi sanguini, spre a ajunge în spaţiul limfatic şi apoi de aci în celula nervoasă. Bacilii apar în corpul celulei extrem de îngroşaţi. La aceeaşi celulă se mai observă o prelungire protoplasmatică ramificată, disporporţionat de îngroşată şi palidă. Intr'alte celule (Ci ) granulaţiile lui Nissl au dispărut complet, protoplasma arată granulaţiuni groase şi formaţiuni de vacuole.
într'un spaţiu granulos. Nucleul acestei celule este foarte umflat şi palid. In câmpul microscopic, se mai văd încă masse celulare mai difuze, granuloase, prelungiri celulare foarte umflate cu formare de vacuole (p), diferite elemente nevroglice, apoi elemente piriforme cu prelungiri striate (Cv) şi vase limfatice cu epitelii umflate.
VICTOR BABEŞ
587
Aşadar, în laoaastă boală, trebue să luăm în considerare, îniafiară de distrugerea prin toxină a celulei şi incursiunea bacilului însuşi în celulă. După cum am văzut putem chiar urmări drumul pe care 1-a parcurs bacilul pentru a ajunge în celula nervoasă şi pe de o parte modificările celulei, iar pe de alta să observăm bacilul pe acest drum. Ceea ce ne pare interesant este faptul că aceste leziuni nu se datoresc numai pătrunderii microbilor, deoarece noi am văzut leziuni asemănătoare produse şi de toxina ciumei, fără microbi.
Vom reda pe scurt aci descoperirile noastre în această privinţă.
La doze mai mari de toxină şi când animalele mor rapid nu se observă de obicei simptome nervoase, modificările sunt mai mult de natură celulară, pe când în cazurile când animalele se menţin în viaţă vreme mai îndelungată, apar modificărf ale sistemului vascular, anume emoragii în substanţa cenuşie, în timp ce modificările celulare trec pe planul al doilea. In aceste cazuri, animalele mor cu simptome paralitice.
1. In uirfnia dozelor miai imari de otravă (5 g din toxina noastră) un iepure a murit după două zile şi găsim paliditatea celulelor coarnelor anterioare cu degenerescenta fin granulară a elementelor cromatice; în multe celule apar vacuole, în cea mai mare parte nucleii şi nucleolii au dispărut, prelungirile celulare în parte au dispărut şi în parte au devenit hialine, iar substanţa cenuşie este pătrunsă de numeroase celule migratoare.
2. Doze mai mici (1 g), care produc moartea în 6 zile, provoacă la iepuri modificări mai mici, şi aci se recunoaşte o infiltraţie moderata a substanţei cenuşii cu celule rotunde, celulele nervoase prezintă o coloraţie foarte închisă, ele apar în parte mai subţiri, ca şi când ar fi contractate, fibrele nervoase sunt parţial umflate edematos.
3. Când animalele rămân un timp mai îndelungat în viaţă, se desvoltă o paralizie flască a extremităţilor posterioare, în substanţa cenuşie apar emoragii şi numeroase celule rotunde, în aceste cazuri celulele nervoase şi anume în părţile anterioare ale coarnelor anterioare, sunt rare, umflate, granulate fin, palide, fără nucleu şî fără prelungiri sau cu prelungiri degenerate şi anume prelungirile protoplasmatice ce se îndreaptă spre partea anterioară şi segmentul celular corespunzător este adesea hialin.
4. O injecţie de 0,5 g din toxina noastră forte de ciumă omoară un iepure aproximativ cu o săptămână mai târziu, cu simptome pronunţate de caşexie. In aceste cazuri, în canalul central şi la periferia coarnelor anterioare, găsim modificări asemănătoare acelora din turbarea foarte virulentă, anume hiperemie şi îngrămădire de celule mici în vecinătatea
588
OPERE ALESE
celulelor nervoase puţin modificate, foarte închise, subţiri, simţitor contractate.
5. întrebuinţând o doză mai tare de toxină a ciumei animalele mor mai rapid însă fără manifestaţiuni paralitice sau tetanice, şi totuşi se găsesc atunci leziuni celulare analoage modificărilor descrise de autori ca fiind caracteristice pentru tetanos: cromatoliza unei părţi din celulă şi în partea opusă îngrămădirea unei substanţe hialine, închis colorată, în jurul cilindrului-ax sau a unei alte prelungiri. Mai târziu această substanţă hialină, împreună cu prelungirea celulei, devine palidă, umflată, degenerată, nucleul devine umflat şi dispare. Această leziune nu se găseşte numai în celulele radiculare ale măduvei spinării şi ale bulbului, ci mai ales în partea centrală a coarnelor anterioare, precum şi în anumite celule mari ale centrului coarnelor posterioare ale căror părţi posterioare devin pialide şi conţin vacuole, pe când părţile ţanterioare cu prelungirile lor devin hialine.
Vom mai reveni asupra acestor modificări obţinute prin toxină.
Printre boalele infecţioase cronice, lepra ne oferă cel mai bun material pentru studiul raporturilor bacililor faţă de celulele nervoase. In această boală destul de frecventă în România, noi distingem o formă nervoasă, în care am găsit mai întâi în anul 1883 în nervii şi tendoanele extremităţilor amputate prin boală, bacilul leprei. Adesea bacilul se găseşte în interiorul anumitor elemente închise în teaca lui Schwann sau în spaţiile limfatice ale nervilor; mai târziu, celula nervoasă, reprezentând centrul neuronului respectiv se îmbolnăveşte şi ea. Pe când eu, ca şi Sudakievicz1), am găsit microbii în celulele protoneuronului sen-sitiv, ei lipseau de obicei în acelea ale neuronilor radiculari.
în forma tuberculoasă a leprei, am constatat prezenţa bacililor nu numai în celulele ganglionilor spinali, dar şi în marile celule ale coarnelor anterioare, fără modificări apreciabile ale acestor celule şi fără simptome în timpul vieţii. In multe din aceste celule (fig. 6) se observă dispariţia membranei nucleare şi formaţia de sinuozităţi şi de vacuole în protoplasma lor, mai ales la periferie. Numărul elementelor cromatice pare diminuat, fără a prezenta nimic deosebit în orânduirea lor. Alte celule din aceeaşi grupă pot înfăţişa o lipsă totală de elemente cromatice, aşa încât nu mai există decât o reţea protoplasmatică vacuolară; limitele nucleului sunt şterse, substanţa cromatică a nucleului e grupată în jurul nucleolului, care mai  este  înconjurat, înafară de aceasta,   de  granulaţii metacro-
]) Beii rage zur palhologischen Anatomie der Lepra. Ziegîer's Beitrăge, 1887, II.
*1
Fig. 6.
Celule ale coarnelor anterioare în lepra tuberculoasă, colorate după Ehrlich şi Nissl. Mărire 700: A, celulă mai puţin modificată cu dispariţia membranei nucleare şi depozitarea mai mult c^p^ică a elementelor cromatice ale lui Nissl devenite palide; p. pigment. B, celulă mai
substanţei cromatofile cu păstrarea parţială a acesteia în elementele care au ?r.el^"°'ş/ ^ păstrarea elementelor cromatice în prelungirile protoplasmatice, precum şi dispariţia membranei nucleare şi dispoziţia radiaiă a substanţei cromatice în jurul nucleolului; 2?, pigment conţinând câţiva bacili o, vt vacuolă; c, celule nevroglice (?)
Fig. 7. - Celulă fără nucleu a cornului anterior modificată mai tare în lepra tuberculoasă. Se recunoaşte aci la periferia celulei elementul cromatic descuamat, în dreapta elemente cromatice; în stânga sus, masse mari rotunde hialine de pigment, în stânga jos, ţesuturi vacuolare ale celulei. In, şi printre vacuole, se află bacili
ai leprei.
590
OPERE ALESE
VICTOR BABES
59X
matice. Prelungirile celulei mai conţin încă substanţă cromatică, microbii se găsesc mai ales în mijlocul pigmentului.
Intr'alte locuri ale coarnelor anterioare, găsim leziuni mult mai precise (fig. 7). Vedem acolo o proliferare a celulelor care îmbracă spaţiul pericelular şi o descuamaţie pronunţată a elementelor cromatice periferice; pigmentul ocupă partea mare (din dreapta) a celulei; partea superioară a grămezii de pigment este înlocuită prin vacuole, între care se găsesc bacili ai leprei, care se preling până în interiorul părţii axiale a prelungirilor. In rezumat, putem spune că bacilul leprei a fost găsit de noi în interiorul celulelor măduvei spinării în forma tuberculoasă a leprei, fără simptome tipice nervoase, în timp ce el se află aproape constant în ganglionii spinali, în lepra tuberculoasă şi mixtă.
Modificările celulelor nervoase sunt puţin pronunţate şi se aseamănă cu acelea ale formei nervoase, în care noi nu am găsit până acum microbii în celulele radiculare.
Modificările de căpetenie ale celulelor nervoase conţinând bacili constau din dispariţia pigmentului, dintr'o vacuolizare particulară şi în apariţia de granulaţiuni metacromatice în jurul nucleului, ce se colorează după Ehrlich. Insă toate aceste modificări nu par să exercite vreo influenţă destructivă asupra celulei. Asemănarea dintre leziunile celulelor cu sau fără bacili şi ale celulelor în forma nervoasă a leprei se poate explica în modul cel mai simplu dacă presupunem că bacilii au fost odată în celule şi în această din uirmă formă, însă că le-au părăsit siau că iau fost distruşi. Sediul preferat al bacilului, tocmai în mijlocul grămezii de pigment, ar pleda pentru o astfel de eliminare sau distrugere a bacilului.
Vrem să facem o scurtă incursiune în comportarea leziunilor toxice faţă de cele bacteriene. In repetate rânduri, am studiat comparativ influenţa microbilor şt a toxinei respective, fără a putea găsi întotdeauna o diferenţă esenţială. Ne explicăm fiaptul, prin aceea că acţiunea toxinei întrece în gravitate pe aceea a microbilor, aşa încât aceasta apare de regulă ca neînsemnată. Astfel în ciumă, celulele cele mai lezate nu conţin microbi. Dimpotrivă, în celelalte boale ca acelea provocate de infecţia cu protei, pneumococi şi colibacili, microbii se află în celulele cele mai alterate.
Am arătat într'o lucrare anterioară (Babeş — Vamali, Les myelites infectieuses, Arch. de Şei. med., 1894), precum şi în acest articol, că acţiunea acută a microbilor provoacă alterări vasculare, modificări ale ependimului şi ale celulelor nervoase, pe când o acţiune de mai lungă durată a bacililor are ca urmare o iritare a nevrogliei, identică cu aceea
produsă de toxină. Totuşi influenţa toxinei este mai generală şi mai serioasă. Cu toate acestea, nu aş putea afirma că acţiunea bacilului este identică cu aceea a toxinei căci am văzut cazuri, ca de exemplu în lepră, în care prezenţa bacteriilor a provocat leziuni cu totul particulare, bine limitate. Alţi microbi provoacă în interiorul şi în împrejurimile celulelor o reacţie, legată de prezenţa lor şi a produselor lor, acestea rămânând în vecinătatea lor.
Deşi nu cunoaştem microorganismul turbării, credem totuşi că această boală, care a fost studiată în comparaţie cu tetanosul, prezintă un bun exemplu pentru acest mod de acţiune a microbilor. Pe când în tetanos sistemul nervos central nu este virulent, orice parte a sistemului nervos la un animal mort de turbare conţiine virusuri.
Este neîndoielnic că acţiunea bacilului tetanic constă din producerea unei toxine, care posedă o acţiune particulară asupra sistemului nervos, anume asupra celulelor radiculare. Acestea din urmă oferă o distrugere parţială a prelungirilor lor axiale, care se întinde apoi şi asupra celulelor. Astfel de modificări au fost descrise de Nissl şi Marinescu. La ele, mai adaog câteva amănunte. In figura 8 se vede cum degenerarea hialină a prelungirii comisurale p' (jos la dreapta) se continuă şi peste un segment al celulei, pe când restul acesteia e mai puţin alterat; se vede doar că elementele cromatice la periferie lipsesc şi se îngrămădesc în jurul nucleului. In alte cazuri mai înaintate, degenerarea prelungirii a provocat o degenerare vacuolară cu dispariţia substanţei cromatice în toată celula. In figură, se mai vede şi o dispoziţie parţială în bastonaşe. Nucleul însuşi este puţin modificat, cu toate că leziunile celulei sunt foarte înaintate. Comunicarea interesantă a lui Goldscheider   şi   Flatau despre acţiunea toxinei tetanice asupra celulei nervoase în tetanos („Fortschr. d. Med.", 1897), apărută după publicarea lucrării mele, nu corespunde în totul celor găsite de noi. Şi noi am putut constata fragmentarea şi respectiv mărirea corpusculilor cromatici, precum şi tumefacţia nucleolului, menţionate de aceşti autori, cu toate acestea noi am găsit că, în anumite dispoziţiuni de cercetare şi la celulele regiunilor menţionate, leziunile pot depăşi aceste modificări. Şi mi se pare că   modificările corpusculilor cromatici pot fi mai bine precizate, dacă admitem că aceşti corpusculi nu sunt numai, după cum presupuneau autorii, simple conglomerate de corpusculi cromatici, ci sunt elemente particulare (celulare?), în a căror substanţă fundamentală se depun mai rar sau mai dens, după felul îmbolnăvirii celulelor, granulaţiile cromatice şi care şi fără de aceasta pot degenera
592
VICTOR BABES
Modificările în turbare, oferă cu totul altă imagine. In această boală, virusul ajunge însuşi sistemul nervos central şi anume progresând, aşa precum am dovedit-o (Virchow's Archiv, 1887), de-a-lungul nervilor periferici. Virusul ajunge în sistemul nervos central de-a-lungul rădăcinilor, de-a-lungul arterelor sau venelor. După locul de intrare în creier sau în canalul vertebral, vor fi atacate atunci anumite secţiuni ale sistemului nervos central, de obicei mai întâi împrejurimile canalului central. Aci virusul provoacă modificări vasculare, emoragice şi inflamatorii, mai ales în centrele motorii ale măduvei oblongate şi ale măduvei spinării. Ca şi în alte infecţii, se recunosc adesea cu precizie locurile care sunt mai întâi atacate şi pe temeiul lor se pot distinge cazuri de invazie prin canalul central, altele prin artera incizurii anterioare cu modificări în părţile mediane ale coarnelor anterioare, apoi în speţă când progresarea infecţiunii se face pe drumul nervilor prin vasele meningeale antero-laterale, cu modificări în părţile laterale ale coarnelor anterioare. In sfârşit găsim aci, ca şi în diferite alte infecţiuni ale coarnelor posterioare, una sau puţine celule mari, care de asemenea aparţin celor atinse mai intens şi mai de timpuriu şi ne indică drumul infecţiei care afectează dela început această regmne a coarnelor posterioare.
In cazurile cu mers mai lent, se găsesc în celulele nervoase şi în jurul lor leziunile grave descrise de mine, care probează că, în această boală, modificările tisulare sunt strâns legate de prezenţa virusului; numai astfel poate fi privit nodului rabic ca fiind expresia prezenţei virusului, care prin înmulţirea lui sau a substanţelor produse de el, dă naştere unei îngrămădiri circumscrise, inflamatorii, pericelulare. In comparaţie cu majoritatea boalelor infecţioase, ale căror acţiuni asupra celulelor nervoase se aseamănă mai mult cu o intoxicaţie decât cu o infecţie propriu zisă, turbarea poate fi considerată ca tipul adevăratelor infecţii ale sistemului nervos.
Să-mi fie acum permis să descriu amănunţit celulele nervoase în turbarea cu mers mai încet. Se pot deosebi modificări pericelulare, celulare şi nucleare.
La debut, se observă începutul unei proliferări endoteliale cu compresiunea consecutivă a celulelor, începutul concentrării substanţei cromatice în vecinătatea unei prelungiri celulare şi apariţia granulaţiilor cromatice perinucleare.
In figura 10, desenată după o secţiune colorată cu tionină, modificarea celulei este mai însemnată. Celula se vede înconjurată de aşa numitul de mine nodul rabic, care se compune din elemente de natură
s-vel
j?ig, 8. - Celulă comisurală a măduvei spinării în tetanos :
h pigment hialin degenerat, ^ ^^.~!n?1^ degenerată; cp. Parte periferică devenita palida. p. Pre de°6      kmgir; normală; î>', prelungire palida.
Fig. 9. - Celula mare degenerata din mijlocul cornului posterior în tetanos :
b. perforatiuni particulare în formă de betişwy toplasma degenerată în formă de spuma; /. paite hialma^ p. m-elungira hialină a celulei; n\ n'\ mici celnlf^^\ voise) cu degenerescentă particulară^.^^t^ protoplasmei; r, mic vas sanguin;^c. celula mica lotunoa.
Fia  10 - Degenerarea unei celule a cornului anterior în mijlocul unui nodul rabic:
cn Părţi periferice ale celulei, smulse; c, celule fi«;j'. demente particulare, ce se găsesc mai des în pereche   e . ^ceLlT^me, Printre ele globulele particulare hialme ale nodulului rabic.
38. Opere alese
594
VICTOR BABEŞ
diferită. Printre aceste părţi cromatice mai omogene, lăsate libere de celulă (c") se disting endotelii şi leucocite (c'"), mici elemente cu nuclei foarte mici, fusiformi, bine coloraţi, câteodată în diviziune (c\ c"). Una din prelungirile celulei e iruptă, protoplasma ei, devenită mai închisă şi mai omogenă, prezintă sinuozităţi, vacuole şi conţine resturi minimale lunguieţe de substanţă cromatică. Leziunea nucleului constă dintr'o aglomerare a substanţei cromatice în jurul său; între timp el a devenit granulos, nucleolul mai palid şi hipertrofiat.
Aşa cum am putut stabili mai înainte, caracterul leziunilor în turbare nu constă dintr'o distribuire specială a substanţei cromatice, ci în imaginea de ansamblu a transformărilor care indică drumul şi efectul pătrunderii virusului în sistemul nervos central. Turbarea mai arată, mai bine decât oricare altă boală, că modificarea aparentă a celulei variază pe măsură ce durează acţiunea virusului. La iepurii infectaţi cu virus •fix nu se găseşte de obicei nicio leziune a celulelor nervoase, pe când animalele infectate cu un virus de o intensitate mai mică prezintă întreaga scară de modificări. Dăm iarăşi în figura 11, diferitele modificări ale nucleului în turbare.
Aici, înafară de modificările reprezentate în această figură şi anume tumefaeţia şi granularea clară şi închisă precum şî modificările proprii ale nucleolului mai vrem să menţionăm şî apariţia unor spaţii mai mari în preajma celulei (fig. 12, e) precum şi a acelor granulaţii cromatice în împrejurimea nucleolului.
Insă modificările celulare merg şi mai departe, nucleul dispare complet şi in protoplasma celulei apar înafară de vacuole (v) desene speciale, reproduse în figura 13. Este vorba de bifurcaţiuni ale protoplasmei încovoiate, în forme de arcade, între care apar câmpuri mici fusiforme (ef) sau poligonale (ec), la început celulare şi neeolorate, în oare se pot recunoaşte locuri şi puncte centrale deschise. Se mai recunosc încă întreruperi de continuitate ale prelungirilor şi o însemnată proliferare a elementelor nevrogliei în împrejurimile celulei (cc).
Am mai verificat înafară de ciumă, fepră, tetanos şi turbare încă o serie de boale infecţioase naturale în ce priveşte comportarea lor faţă de celule nervoase ale măduvei spinării şi vrem să facem aci pe scurt unele observaţii asupra acţiunii toxinei difteriee şi tifice. Ambele aceste îmbolnăviri produc în măduva spinării modificări mai puţin evidente, în special după o durată mai lungă a boalei se găsesc de obicei modificări şi anume la celulele mari ale părţii mediane a substanţelor cenuşii, care atunci arată adesea dispariţia cromatinei, vacuole şi dispariţia de
Fig. n.
- Modificările nucleului celular al celulelor cornului anterior în turbare :
oi- 7,   disnaritia membranei nucleare şi a corpus-a. nucleul normal, h   dispaiu a ^m t& cromatică perinu-
cuhlor nucleolilor sub î'^T^u^TV nucleului eu umflarea clearăî; c degenerare ^1^nXII& şi compresiunea nucleu-palidă a nucleolului \* 2^^^^ degenera» cromatică gra-
Fig. 12*)
Explic fi*»» « * ***** >* trimiterile respectiv, din text (Nota Red.).
596
VICTOR BABES
OPERE ALESE
597
nuclei şi de nucleoli, alături de dilataţiuni vasculare şi înmulţirea moderată a celulelor rotunde. Şi în celulele radiculare, care de obicei prezintă elemente cromatice foarte dense şi adesea totodată subţiere (contracţie?), lipsesc deseori nucleolii. Se observă de multe ori pe lângă ia ceasta stare şi o dispariţie isbitoare de substanţă colorată în interiorul nucleului. După împrejurări, se pare că aceste toxine acţionează în parte degenerativ asupra anumitor regiuni ale substanţei cenuşii şi că în speţă degenerarea unei zone mai mediane a substanţei cenuşii poate merge până la dispariţia cromatinei şi a nucleului cu vacuolizarea protoplasmei.
După ce am urmărit posibilitatea pătrunderii microbilor în măduva spinării şi în celulele nervoase nu numai în unele boale ale măduvei spinării, dar şi în boalele infecţioase, care nu se potrivesc cu leziunile măduvei spinării, m'am mai străduit să lămuresc rolul şi însemnătatea microbilor, faţă de leziunile măduvei spinării. Infecţia pătrunde în celulă, sau prin spaţiul limfatic, sau prin fibrele vasculare care împresoară celula; de regulă însă, nu microbul ca atare constitue pericolul în infecţiile măduvei spinării, celula fiind relativ indiferentă faţă de unii microb1'; există microbi care sunt în stare să producă transformări caracteristice însemnate în celula nervoasă; moartea acestora din urmă trebue atribuită în principal toxinelor produse de microbi. Efectul acestei toxine asupra celulei nervoase este foarte variabil. Există de exemplu microbi ale căror toxine sunt indiferente pentru sistemul nervos, precum există pe de altă parte dintr'aceia ale căror toxine exercită acţiunea lor în principal asupra celulei nervoase. Noi putem însă merge mai departe şi să adăugăm că mai există şi microbi care adesea, nici prin însăşi prezenţa lor, nici prin toxina lor nu dăunează durabil sistemul nervos, dar care totuşi exercită o influenţă indirectă asupra lui. Toxinele lor provoacă alte substanţe pe care trebue să le privim drept expresia reacţiei organismului împotriva infecţiei şi intoxicaţiei, precum sunt substanţele antitoxice şi bacteficide, care nu sunt indiferente pentru organism.
Este neîndoelnic că aceste substanţe acţionează pentru vindecare, întrucât apără organismul împotriva microbilor sau a toxinelor lor. Noi trebue să ne întrebăm însă şi dacă o formare excesivă de antitoxina n'ar putea provoca oare o dăunare a celulei nervoase care să iasă la iveală mai târziu şi boale cronice postinfecţioase ale sistemului nervos.
înafară de faptele care pledează pentru o astfel de acţiune, în speţă existenţa de boale postinfecţioase, ca scleroza multiplă, tabes şi în deosebi anumite leziuni experimentale între care proliferarea celulară în jurul celulelor nervoase şi a nevrogliei ocupă primul loc, arn reuşit să obţin la iepure
pe cale experimentală, prin injecţii de mari cantităţi de antitoxina difterică, modificări ca de pildă acele arătate în figura 14.
Se poate vedea aci sub influenţa antitoxinei adunarea de celule rotunde (c\ c\ c") şi tumefiacţiia elementelor nevrogliei în împrejurimea anumitor celule ale coarnelor anterioare, unde se formează şi noduli, asemănători întrucâtva celor din turbare, însă celula nervoasă este mai puţin atinsă.
Dacă şi teoretic este plauzibil ca antitoxina să-şi desfăşoare acţiunea asupra însăşi locurilor pe care le atacă toxinele, nu putem să înlăturăm impresia că acolo antitoxina a produs o iritaţie evidentă asupra sistemului nervos, şi anume asupra împrejurimilor celulelor nervoase.
In orice caz, faţă de stabilirea însemnătăţii sistemului nervos în realizarea imunităţii, trebue să se ţină seama de faptul că tratamentul specific va suspenda acţiunea de modificare a celulei nervoase ocazionată de toxină, dar că modificarea ajunge uşor la un aşa grad încât antitoxina nu mai poate să o facă să retrocedeze, iar întrebuinţarea de cantităţi mari atât de vaccin, cât şi de antitoxine poate acţiona în mod vătămător asupra celulei nervoase.
Faţă cu numeroasele discuţiuni ivite în ultima vreme cu privire la modificările celulei nervoase în diferitele boale şi intoxicări, am văzut că în deosebi la om, celula nervoasă este expusă diferitelor influenţe vătămătoare moştenite sau dobândite care o fac să reţină în timpul vieţii, fără manifestări dureroase, stări de degenerare parţială şi o capacitate de rezistenţă diminuată.
Unele feluri de virusuri, care produc modificări grave ale măduvei spinării la indivizi cu celulele nervoase alterate parţial sau slăbite, prin ereditate sau dobândite, care se menţin pe limita dintre starea normală şi cea patologică, sunt incapabile să vatăme indivizi cu celule nervoase cu totul intacte. Alte feluri de virusuri, care au o predilecţie pentru sistemul nervos vor provoca repede modificări în celula nervoasă, când prin prezenţa virusului în măduva spinării, când prin aceea a toxinei. In toate aceste cazuri, modificările celulelor nervoase variază, când după felul microbilor şi gradul lor de virulenţă, când după capacitatea de rezistenţă a celulei, aşa încât nu se poate conta pe o leziune unitară şi caracteristică, ci pe un şir întreg de modificări celulare, pericelulare, vasculare şi nevro-glice pentru diferitele feluri de virusuri, pentru acţiunile lor depărtate sau întârziate.
In încheiere, să-mi fie îngăduit să cuprind laolaltă pe scurt unele din modificările celulelor nervoase descrise aci, precum şi însemnătatea lor:
598
VICTOR BABES
OPERE ALESE
599
1. Mai întâi diferenţierea cromatolizei centrale de cea pericelulară şi de cea parţială, sau mai bine zis a concentrării substanţei cromatice la centru sau la periferie are numai o mică însemnătate pentru procesul infecţios al măduvei spinării, aceste forme de cromatoliză pot fi aci adesea socotite ca manifestaţiuni aparente fără însemnătate deosebită, ca resturi
Fig. 14. — Celulă din cornul anterior al unui iepure care în urma injecţiilor cu mari cantităţi de antitoxină difterică (cea 100.000 de unităţi) a murit cu simptome de caşexie şi paralizie flască. Elementele
cromatice se află depozitate lângă nucleu : In Jurul celulei şi chiar în interiorul ei, s'au îngrămădit diferite celule; c, cu nucleic palizi; c'   eu   prelungiri (elemente nevroglice). o" celule migratorii cu nucleu închis.
ale unor îmbolnăviri anterioare sau ca manifestări bazate pe desvoltarea celulei. Tot astfel şi unele modificări celulare vizibil profunde, anume când ating numai câte o celulă, trebue considerate drept uzură a anumitor celule sau ca resturi ale boalelor anterioare, care, ca urmare, în urma unei infecţii, vor facilita refuzul de funcţionare a anumitor grupe de celule.
2. Este de cea mai mare însemnătate dacă în urma unei infecţii sunt atacate numai celule izolate sau grupe de celule, canalul central, vasele şi anume împrejurimile celulelor nervoase.
3. Atacul diverselor părţi ale măduvei spinării atârnă de felul virusului şi de pătrunderea lui în măduva spinării. Astfel bacilul ciumei şi
toxina lui produc degenerarea în mare măsură a celulelor nervoase, deoarece pătrund simultan prin micile vase ale substanţei cenuşii în celulele nervoase. Un bacii virulent din grupul Coli pătrunde din canalul central în substanţa cenuşie şi în celulele ei nervoase. Proteul septicemiei iepurilor rămâne localizat în canalul central şi împrejurimile lui imediate, pe când toxina sa vatămă celulele nervoase învecinate. Virusul rabic pătrunde în măduva spinării din rădăcini ori din canalul central, sau din anumite vase, provoacă mai întâi proliferare celulară perivascularâ şi emoragie, iar apoi modificări particulare în celulele nervoase şi în împrejurimile lor sub formă de mici noduli. Bacilul tific şi cel difterie precum şi toxinele lor aduc modificări moderate celulelor mari în zona centrală a substanţei cenuşii, pe când bacilul leprei pătrunde din spaţiul pericelular în celullle coarnelor anterioare şi vatămă numai treptat celulele însăşi. In general, bacteriile şi toxinele cu acţiune foarte rapidă produc de obicei modificări mai puţin intense decât acelea care acţionează timp mai îndelungat asupra măduvei spinării.
4. Modificările produse de infecţiile pe care le-am comunicat sunt foarte diferite în ce priveşte gradul şi întinderea lor. Modificările acute mai uşoare constau dintr'o dilatare vasculară din infiltraţii celulare mai slabe, în special în împrejurimile celulelor nervoase, din uşoare edeme, din depozitarea mai palidă sau mai densă a elementelor cromatice, din apariţia de figuri cromatice, fin granuloase, difuze, precum şi din granulaţii cromatice în nucleu sau dimpotrivă din paliditatea substanţei nucleare, a cărei membrană apare difuză. Şi nucleolul apare mai mic, mai închis sau dimpotrivă umflat. Adesea acesta este dislocat.
* O alterare mai însemnată a celulei produce o concentrare, degenerescentă sau dispariţia elementelor cromatice, modificări particulare intense ale nucleului şi nucleolului, descuamarea elementelor cromatice periferice, dispariţia fusurilor cromatice în dendrite, vacuolizarea în celulă şi în spaţiul vascular, îngrămădirea într'însul şi în împrejurimile lui de celule, ruperea prelungirilor celulare, hiperemie şi adesea emoragia substanţei cenuşii şi proliferaţiuni şi" degenerescente ale micilor elemente nervoase, precum şi ale nevroglieL
Vătămarea mare a celulelor nervoase se caracterizează prin dispariţia nucleului şi nucleolului, prin paliditatea şi bifurcarea particulară a celulei, invazia celulelor migratorii în celula însăşi, care apare ca foarte granulată sau palidă şi cu degenerescentă vacuolară. Prelungirile celulei au dispărut sau sunt foarte umflate, palide, granulate şi vacuolizate. înafară de aceasta, se mai găseşte o tumefacţie hidropică, degenerescentă hialină sau vitroasă,
600
VICTOR BABES
EXPUNEREA DE MOTIVE PENTRU CREAREA UNUI MINISTER AL SĂNĂTĂŢII PUBLICE, ÎNAINTATĂ COMISIUNII PENTRU MODIFICAREA LEGII SANITARE
Considerând că îngrijirea conştientă şi activă pentru sănătatea publică, în urma desvoltării însemnate a ştiinţelor sanitare, trebue să fie una din sarcinile principale ale Statului.
Considerând că atunci când statul, în necesitatea de a interveni pentru garantarea sănătăţii populaţiunii, trebue să pătrundă în viaţa de familie şi să producă o restricţiune însemnată libertăţii individuale, serviciul sanitar are trebuinţă de o putere legală considerabilă. Considerând că faţă cu o astfel de putere trebue ca individul să fie garantat contra unui abuz posibil al intervenţiei statului, ceea ce se poate obţine numai dacă serviciul sanitar va fi pus la adăpostul influenţelor politice.
Considerând că Ministerul de Interne de care este legat serviciul sanitar este un minister eminamente politic.
Considerând că serviciul sianitar în întinderea ce trebue să capete faţă cu progresele ştiinţei sanitare şi medicale are trebuinţă de a fi dirijiat în mod absolut (exclusiv ?) de un specialist deoarece chestiunile sanitare şi medicale nu pot fi în aceste condiţii pricepute de persoane străine de aceste ştiinţe, astfel încât Ministerul de Interne nu poate avea direcţiunea supremă şi controlul lucrărilor acestui serviciu.
Considerând că tot mecanismul administraţiunii sanitare pentru a remedia la starea rea a sănătăţii publice în ţară trebue să fie condus exclusiv de specialişti şi că nu este admisibil ca executarea măsurilor necesare să fie modificată sau împiedecată de alte condiţiuni străine scopului.
Considerând că starea actuală a sănătăţii publice e datorită în mare parte lipsei unei organizări absolute şi independente, lipsei de disciplină,
602
VECTOR BABES
influenţării exercitate de interesele politice şi lipsei unui buget îndestulător şi independent.
Considerând că, după starea actuală a ştiinţelor sanitare, un laic nu poate reprezenta cu destulă autoritate şi independenţă administraţia sanitară înaintea corpurilor legiuitoare şi în consiliul de miniştri.
Considerând în fine că este imposibil de a asigura prin legea sanitară conducătorului serviciului sanitar şi personalului său, independenţa, autoritatea şi reprezentaţiuneă necesară altfel decât creând un Minister al Sănătăţii Publice.
Propun crearea unui Minister al Sănătăţii Publice, care să fie pus la adăpostul fluctuaţiunilor politice, dând însă consiliului sanitar o desvoltare mai mare, astfel încât să poată lucra în secţiuni formate de persoane speciale şi având şi drept de iniţiativă, de execuţiune şi de control.
CHESTIUNI DE PRIORITATE
Cum ţara noastră este puţin mai depărtată de marile centre de civilizaţie şi ştiinţe, cum în aceste mari centre există un mediu ştiinţific intim unit, astfel că publicaţiile ieşite din aceste medii sunt mult mai citite şi mai apreciate decât acelea care vin dinafară — cum în fine membrii oare-căror scoale sau societăţi sunt dispuşi de a se susţine şi cita reciproc, credem util de a introduce în jurnalul nostru o rubrică asupra cercetărilor şi descoperirilor făcute în România care au fost uitate şi neglijate în literatura ştiinţelor medicale.
Este într'adevăr curios de a vedea cum lucrările şi descoperirile noastre îmbrăţişate mai întâi cu bunăvoinţă sunt repede uitate pentru a face loc cercetărilor ulterioare al căror autor adesea recunoaşte prioritatea lucrărilor noastre, dar cu toată lealitatea acestui autor, se face încetul cu încetul obişnuinţa de' a considera şi cita acest autor ca primul care a făcut descoperirea. De altfel, se pare că în această chestiune, şovinismul naţional are partea sa, şi putem cita ca exemplu clasic descoperirea serului antidifteric făcută de Behring şi atribuită în Franţa lui Roux cu toate protestaţiunile acestuia.
Această rubrică se impune aici în ţară şi din alte consideraţii de natură intimă. Există la noi în ţară persoane, care din invidie, din ură sau din interes personal, caută să micşoreze activitatea şi mai cu seamă rezultatele ştiinţifice obţinute de alţii, şi care cu un fanatism demn de o cauză mai bună ascund şi denaturează lucrările noastre, negând prioritatea noastră în chestiunile cele mai clare, susţinând toate cauzele injuste ale străinilor în contra drepturilor noastre. Norocul nostru este că aceste persoane nu au valoare ştiinţifică şi că nu au ajuns încă acolo să dea străinătăţii spectacolul trist al unor români care se fac avocaţii cauzelor rele ale străinilor lucrând în contra puţinilor autori români care
604
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
605
au ştiut să creeze României o însemnătate pe terenul ştiinţific. Vom expune chestiunile de faţă aprecierii străinătăţii şi rugăm pe confraţii noştri să judece după răspunsul străinătăţii şi nu al unor naautorizaţi pentru care orice mijloc ar fi bun pentru a ne nega orice valoare.
Lucrările noastre asupra acţiunii sângelui animalelor imunizate deşi apărute în Analele Institutului Pasteur, ieşite fiind dintr'o ţară mică fără un centru puternic ştiinţific nu sunt citate decât excepţional mai cu seamă în America (vezi discursul de deschidere al congresului medicilor americani) ca prime probe clasice pentru seroterapie.
Descoperirea noastră ia paraziţilor hemoglobinuriei boului şi tai cârcea-gului oilor pe care i-am identificat cu aceia iai febrei de Texas — deşi recunoscută de Smith, care găsise ulterior parazitul febrei de Texias, arata deja tendinţa de a fi uitată deşi publicaţiunile şi demonstraţiile noastre au fost făcute la Academia de Ştiinţe, la Academia de Medicină din Paris, în arhivele lui Virchow ca şi la Congresul Internaţional dela Berlin. In acelaşi timp, noi am trimis preparaţiuni şi fotografii ale parazitului la un mare număr de savanţi, trecând descoperirea noastră în mai multe manuale (vezi F1 ii g e). Cu toate acestea şi Koch vorbind de febra de Texas în Africa de Est, atribue descoperirea parazitului acesteia lui Smith.
Acelaşi lucru poate fi constatat pentru invenţiunile noastre tehnice, astfel cristalizoarele servind astăzi pretutindeni pentru izolarea microbilor: au fost descrise de mine în bacteriologia noastră, Corni 1-Babeş în 1885—1886, pe când Petri lucrase cu aceste cristalizoare, după un an dela aceasta. C. Fraenkel în [lucrarea sa de] bacteriologie (1890) constată de asemenea prioritatea noastră, şi cu toate acestea aceste cristali-zoare poartă numele lui Petri (P e t r i-S c h a 1 e n).
De asemenea noi am fost cei dintâi care am introdus termoregulatorul electric, termostatul uzitat în cea mai mare parte din laboratoare, etc. şi care în mare parte trec sub alte nume.
Ne vom permite dar de a discuta aici oarecare lucrări apărute în anul curent din punctul de vedere al priorităţii, şi de a atrage asupra acestor chestiuni atenţiunea binevoitoare a confraţilor noştri.
LEZIUNEA CELULELOR NERVOASE IN PESTA
într'un studiu făcut cu DI. L e v a d i t i şi publicat în „România Medicală" după o conferinţă ţinută la Institutul de Bacteriologie la 7 Mai 1897 şi publicat în numărul dela 30 Aprilie şi 15 Mai al „României Medicale", am descris în mod amănunţit leziunile pestei experimentale la
purcelul de India, la şoarece şi la iepurele de casă. Aceste leziuni sunţ foarte grave şi sunt într'un raport direct cu leziunile nervoase din această boală.
Leziunile constau dintr'o cromatoliză, dintr'o granulaţiune palidă a celulelor nervoase cu tumefacţiune şi sinuozităţi ale prelungirilor protoplasmatice cu modificaţiuni mai puţin pronunţate ale nucleilor şi cu invaziunea bacililor pestei în unele celule.
In alte celule nervoase mai mici, există un fel de cromatoliză a protoplasmei. Am mai studiat diferitele grade ale leziunilor şi leziunile substanţei nervoase înafară de leziunile celulare.
Dl. Marinescu a insistat asupra priorităţii noastre la Congresul Internaţional dela Moscova, unde s'au comunicat studiile ulterioare şi analoage ale lui Lugaro asupra aceluiaşi obiect („Revista di patol. nerv.", 1897, Iulie).
In Numărul dela 1897 al archivelor lui Virchow, referindu-mă la Comunicările mele anterioare, am descris mai pe larg aceste leziuni. Acolo se găsesc şi desenele leziunilor.
Cu toate acestea, Goldscheider şi Flatau în lucrarea lor asupra patologiei celulei nervoase (1898), sunt dispuşi să dea prioritate lui Lugaro în aceste cercetări ceea ce se explică probabil prin faptul că în ultima noastră publicare din „Berliner klinische Wochenschrift", 1898 Nr. 1, după o Comunicare la Academia Română din 3 Iunie 1897, nu m'am mai referit la publicaţiile mele anterioare care au rămas necunoscute acestor autori.
LEZIUNILE CELULELOR NERVOASE ÎN TURBARE
Am examinat măduva animalelor turbate întărită în alcool şi colorată cu albastrul lui Loffler deja în anul 1886 şi am demonstrat rezultatele obţinute la turbare, la Congresul Internaţional dela Berlin din anul 1890. In „Analele Institutului de Bacteriologie" din anul 1889 am publicat descripţiuni detailate şi desene asupra acestor studii şi în anul 1891, am înserat în Analele Institutului Pasteur un articol Lesions histologiques de la rage cu o planşe în care am desenat şi descris ceea ce mai târziu D-nul Marinescu într'o lucrare de mare valoare a descris sub numele de cromatoliză periferică şi centrală; am arătat că substanţa cromatică dispare în turbare în diferite moduri şi am descris destrucţiunea treptată a anumitor grupe celulare în această boală.
VICTOR BABES
OPERE ALESE
607
Lucrările mele par a fi rămas nebăgate în seamă, astfel încât autorii atribue altor savanţi studiul cromatolizei şi patologiei celulei nervoase în turbare.
TETANIZAREA BROAŞTEI
D-nii Courmont şi Duyon în Comunicarea făcută Societăţii de Biologie la 26 Mai 1898 spun că socotesc a fi cei dintâi care au teta-nizat broasca în 1892, şi că ei ar fi pus în «relief influenţa temperaturii ambiante asupra acestei tetanizări. Citează după aceasta pe cei ce au ajuns la aceleaşi rezultate peBuschke şi Oergel, Gumprecht şi B a b e ş.
D-nii Courmont şi Duyon se înşeală în privinţa priorităţii acestor experimente. Eu cu doi ani mai înainte, în 1890, am publicat cel dintâi rezultatele investigaţiunilor mele în această chestiune. In Mai 1890, am publicat în ,,Centralblatt ftir Bakteriologie und Parasitenkunde" sub titlul de Cercetări asupra tetanosului, pe lângă rezultatul injecţiilor de culturi tetanice la alte animale şi la câine, pisică, iepuri, şoareci, şi rezultatul injecţiunilor la broască. Am constatat atunci că injecţiile făcute la broaşte în sacul limfatic, le lasă sănătoase, dar dacă broaştele ce suferă aceeaşi operaţie erau menţinute la o temperatură ridicată (peste 30°C) ele mureau de tetanos tipic.
Doctorul Mărio C o 11 i n a publică cercetările sale asupra tetanosului broaştei în „La Reforma Medica" din Octombrie 1898. înainte de a expune cercetările sale citează întâi pe D-nii Courmont şi Duyon şi apoi pe mine drept cei ce au reuşit să tetanizeze broasca. Probabil că nici Mărio C o 11 i n a nu cunoştea publicaţia mea din 1890.
BACILUL DIFTERIEI IN ORGANE
In Analele Institului Piasteur din 25 Septembrie 1898, M e t i n publică un articol intitulat: Le bacille de la diphterie pultule~t-il dans les organes ? M e t i n spune că Frosch, Kolisko şi Paltauf, Wright şi alţi savanţi au voit să demonstreze că bacilul difteriei pululează destul de deseori în sânge şi în organe.
Vedem dar ca pe cel dintâi care ar fi emis această părere pe Frosch. însuşi Frosch în articolul său asupra propagării bacilului difteric în corpul omului din ,,Zeitschrift fur Hygiene", XIII din 1893, îmi recunoaşte prioritatea în această chestiune, prioritate pe care doctorul M e t i n nu o semnalează.
Publicarea lui Frosch datează din 1893 pe când afirmaţiunea mea în această privinţă se găseşte şi în tratatul meu Les bacteries publicat împreună cu profesorul Cornii, tratat apărut în 1890. In această lucrare, am spus că ganglionii sunt adeseori invadaţi de bacili şi am arătat apoi că propagarea bacilului în bronhii şi pulmoni dau bronhopneumoniile difte-rice (p. 54). In „Progres medical" din 1886, Februarie 20, tot atunci şi la Societatea de Anatomie am spus că am găsit bacilii în profunzimea lamigdalelor şi în ganglionii retrofaringieni sub formă de grămezi dense sau de mici abcese rezultate din mortificarea şi lichefacţiunea foliculilor şi că aceste abcese conţin masse enorme de bacili.
Mai profund în ganglionii bronhiei se găseau numai streptococi. Am arătat tot atunci că în pulmoni se găsesc mai deseori streptococii asociaţi sau microbul capsulat.
Concluzia doctorului Met in este cu atât mai curioasa cu cât ea este în contradicţie cu însăşi rezultatele experienţelor sale. Astfel se termină articolul mai sus citat: pentru a conchide vom spune că bacilul lui Loffler nu pululează în organe, când a fost introdus izolat în organism i şi că pentru a-l găsi în sânge sau organe trebue pe de o parte să nu facem
autopsie decât târziu după moarte, pe de altă parte microbul difteriei să | fie asociat cu alte microorganisme cu streptococul şi stafilococul.
| Adevărul este că se găsesc bacilii difteriei în organe în cazurile de
} asociaţiune cu streptococul şi stafilococul, aceasta însă imediat după moarte
asociaţia e suficientă pentru propagarea microbilor în organe fără să fie nevoie ca cercetările să se facă târziu după moarte. Găsirea microbilor în organe târziu după încetarea din viaţă a bolnavului constitue un caz aparte. Acestea fuseseră stabilite de mine. De altminteri însuşi M e t i n spune ceva mai sus de concluziune că a găsit microbii difteriei în sânge şi în organe când a inoculat la animale asociaţiunea de Loffler cu streptococi ori stafilococi, aceasta bazat pe 29 de experienţe. De ce mai pune atunci condiţiunea ca autopsia să se facă târziu după moarte ?
Rămâne deci stabilit că bacilul difteriei se găseşte în organe în cazurile de asociaţiune cu streptococi ori stafilococi,
DESPRE MICROBII CAILOR AERIENE
I După ce Besser în Analele Insitutului  Piasteur <af irmia că în
bronhii în stare normală se găsesc nenumăraţi microbi, noi în teza D-lui Beldiman 1893 apoi în „Archive de medecine experimentale" în 1894 am făcut împreună cu D-sa o serie de cercetări la animale prin care am
608
VICTOR BABES
OPERE ALESE
609
constatat că numai în bronhii mari se găsesc microbi pe când bronhiile dela a 3-a şi a 4-a ordine nu mai conţin microbi. Am stabilit şi care sunt aceste microorganisme. D ii r c k în „Deutsche Archiv fur klinische Medizin" susţine şi el că există tot felul de microbi în bronhii. M ii 11 e r explică lucrurile, saşia că af irmaţiunea lui D ii r c k este adevărată în agonii lungi când pot intra microbi şi în bronhiile mici. B a r t e 1 din Erlangen în „Centnalbliatt ftir Bakteriologie Parasitenkunde und Infeotionskrankheiten", 27 Septembrie 1896, revine asupra chestiunii dacă îmtir'adevăr există microbi în stare normală în bronhii şi dacă iau vreun raport cu boalele. Ajunge exact la aceleaşi rezultate la care ajunsesem noi înainte cu 6 ani că, la omul sănătos, nu există microbi în bronhiile mici ci numai în stările patologice, unde joacă un rol de mare importanţă, în bronşite. Insistăm şi asupra priorităţii acestor cercetări ale noastre.
Pentru a evita neînţelegeri trebue să declar că chestiunile acestea de prioritate se raportează numai la publicaţiuni din anul curent, 1898. Unele persoane interesate pentru a nega Institutului nostru de Bacteriologie precum şi mie personal orice valoare ştiinţifică au vroit să conchidă din această serie de articole că prioritatea noastră n'ar fi recunoscută de nimeni şi pentru nimic, pe când am arătat în mod evident în articolele precedente că aproape pentru toate chestiunile -relevate, autori foarte autorizaţi şi foarte competenţi recunosc prioritatea noastră; dacă cu toate acestea relevăm aceste chestiuni, cauza este că am voi ca în interesul ridicării însemnătăţii noastre ştiinţifice faţă cu străinătatea, descoperirile şi constatările noastre să fie cât de bine cunoscute, astfel încât şi autorilor care ar fi uitat sau care ar fi trecut cu vederea cercetările noastre să le reamintim.
ficaţii la bacilul tuberculozei, ceea ce şi noi am arătat mai înainte, aceşti autori n'au negat forma actinomicotică a bacilului tuberculozei. Coppen Jonnes găseşte măciuci concentrice în sputele tuberculoşilor, pe fibrele elastice, dar fără niciun raport cu bacilii tuberculozei. Apoi descriem în Academia de Ştiinţe dela Paris, 1897, forme absolut probante radiate care numiai prin coloraţiune Ehrlich se pot distinge de actinoniicoză; acestea le-am produs în mod exiperimental.
Mai multe luni după aceea Friedreich descrie acelaşi lucru insistând că noi am descris acelaşi lucru mai înainte. Cu toate acestea, mai mulţi autori atribuesc lui Friedreich această descoperire,- pe când cei mai mulţi autori ca Fraenckel, Cornii şi alţii insistă asupra priorităţii noastre.
BACILUL TETANOSULUI IN FECALELE OMENEŞTI
In anul 1890, Noembrie, am constatat în două cazuri că fecalele omeneşti pot conţine bacilii tetanosului; anume am descris în Analele Institutului v. V, 1892, III această constatare la doi indivizi morţi de tetanos.
Anul acesta P i z i n i, în „Revista d'Higiene", 1898, Nr. 5, descrie de asemenea că a găsit acest bacii la un om mort de tetanos, precum şi la rândaşii sănătoşi ocupaţi cu caii, fără să fi avut cunoştinţă de cercetările mele anterioare; îmi permit dar a atrage atenţia asupra acestora.
FORMA ACTINOMICOTICĂ A BACILULUI TUBERCULOZEI
Am descris împreună cu Dl. Leva di ti forma aceasta curioasă arătând că F i s c h 1 şi Coppen Jonnes cu toate că au arătat rami-
39. Opere alese
OPERE ALESE
611
ASUPRA LEZIUNILOR PRECOCE ALE CENTRILOR NERVOŞI IN TURBARE
în turbarea experimentală sediul principal al leziunilor este în bulb şi în coarnele anterioare ale măduvei spinării. Am precizat în 1892 („Annales de l'Instituit Piasteur", Martie) aceste leziuni, întrebuinţând metodele moderne pentru colorarea celulelor nervoase şi a elementelor lor cromatofile.
Prin aceste metode nu putem constata decât puţinele leziuni din turbarea de pasaj a iepurelui, pe când în turbarea de stradă şi la câine (şi în infecţia intracraniană cu turbarea de pasaj), precum şi la indivizii morţi de turbare erau totdeauna leziuni foarte caracteristice, printre care semnalasem hiperemia, câteodată cu emoragie, edemul, leucocitoza, diapedeza şi proliferarea celulară în jurul vaselor şi mai ales în jurul anumitor celule nervoase (nodulii rabici), modificări adânci ale acestora din urmă," în speţă cromatoliza şi descuamarea elementelor cromatice, starea vacuolară, adesea cu invazia leucocitelor în interiorul celulei conţinând adesea şi granulaţiuni particulare, în sfârşit leziunile nucleilor* şi nucleolîlor descrise în amănunt mai târziu (în „Beii. klin. Wochenschr." 1898, t. I). In această lucrare, insist asupra localizării leziunilor rabice. Se distinge mai ales o localizare a leziunilor rabice în jurul canalului central, o alta laterală sub dependenţa vaselor antero-laterale şi o alta antero-mediană.
Aceste leziuni sunt mai pronunţate decât leziunile puţin stabile şi câteodată foarte limitate din tetanos. Numai în cazuri de turbare de pasaj la iepuri, se găsesc adesea leziuni foarte puţin pronunţate, pe când în anumite cazuri virusul de pasaj foarte întărit, hipervirulent, produce leziuni precoce şi foarte pronunţate. Astfel, am avut la un moment dat un virus care omora nu numai iepurele dar şi câinele în cinci, sase zile
după injecţia intracraniană, producând după a patra zi, leziuni foarte pronunţate ale măduvei şi bulbului.
Cum Goldscheider şi Flatau („Fortschritte der Medicin",. 1897) au găsit leziuni în tetanosul experimental care se pronunţă înainte de isbucnirea simptomelor boalei şi anume o cromatoliza cu tumefacţia celulei şi a nucleului, precum şi modificări ale nucleului, leziuni care în mare parte dispar după declararea simptomelor tetanice, m'am întrebat cum se comportă leziunile precoce ale turbării. Studiile de acest, fel mai permit să putem pătrunde în procesul intim al luptei virusului împotriva aparatului de apărare a organismului la nivelul substanţei cenuşii centrale, singura care este atinsă serios în turbare.
Dispozitivul nostru experimental a fost foarte simplu: am inoculat în mai multe rânduri serii de iepuri şi de câini prin trepanaţie cu virus de turbare de pasaj, mai mult sau mai puţin virulent sau cu virus de stradă, sacrificând în fiecare zi prin decapitare linul din animale şi examinând măduva şi bulbul acestor animale după întărire în alcool formo-lizat mai ales prin metoda lui Nissl, precum şi cu tionină.
Iată rezultatele cercetărilor noastre: ,
Substanţa hipervirulentă produce adesea leziuni apreciabile încă dm a treia zi după infectare, când încă niciun simptom nu arată turbarea. Numai câteodată există în acel moment, o ridicare de temperatură. Totuşi, se observă deja pe alocuri, mai ales în coarnele anterioare, o hiperemie pronunţată, o slabă leucocitoza în capilarele bulbului şi ale coarnelor anterioare şi.o slabă tumefacţie a celulelor pereţilor vasculari, mai pronunţată în ambele părţi ale canalului central. Lângă micile celule rotunde mononucleare se aflau elemente mult mai mici, de 2 p, ovulare, adesea în divizare, colorate puternic de albastrul policrom. In acelaşi b'mp, câteva celule nervoase din această regiune sau din părţile laterale ale coarnelor anterioare sunt mai palide, cu elemente cromatice umflate şi pe cale de fragmentare.
Leziunile vasculare sunt ceva mai pronunţate în măduva cervicală decât în măduva lombară, însă leziunile celulare arată peste tot acelaşi grad.
începând din ziua a patra leziunile sunt mult mai pronunţate. La această epocă se găsesc la iepure ca şi la câine leucocitoze pronunţate, capilare conţinând o mare cantitate de leucocite mai ales mononucleare şi elementele descrise mai sus; vasele sunt înconjurate pe alocuri de o largă zonă embrionară, peretele vaselor mai mari este îngroşat, celular şi spahiul perivascular conţine celule rotunde mononucleare. Aceste celule
612
VICTOR BABES
migratoare se îndreaptă cu preferinţă spre celulele nervoase, formând pe alocuri mici sâmburi pericelulari (noduli rabici); mai ales celulele de lângă canalul central sau cele ale părţilor laterale sunt înconjurate de celule migratoare şi ele arată leziuni foarte nete, care consistă din tumefacţia lor cu umflarea elementelor lui Nissl, acestea devin palide şi dispar. Această dispariţie este când complectă în toate celulele coarnelor anterioare, când un număr mai mare sau mai mic de celule păstrează ia periferia lor sau în jurul nucleului, elemente sau granulaţiuni colorate. Nucleul devine mai deschis, nucleolul rămâne de obicei pe loc fără a schimba aspectul său.
Aceste leziuni sunt pronunţate în mod egal în toate părţile substanţei cenuşii a bulbului şi măduvei la iepurele şi la câinele infectaţi cu substanţa hipervirulentă, pe când virusul de pasaj obişnuit produce acest efect mai târziu. La iepure, trebue căutat adesea mult pentru a găsi leziuni în a patra zi după infectare, totuşi se găsesc în anumite grupe de celule ale coarnelor anterioare câteva celule umflate cu desagregarea parţială a elementelor cromatice şi o slabă mărire a elementelor pereţilor vasculari; în bulb, se vede în anumite vase o acumulare de mici elemente cromatice descrise mai sus. La câine, găsim dimpotrivă, chiar în a patra zi o hiperemie foarte accentuată la nivelul anumitor grupe celulare ale coarnelor anterioare şi leziuni vasculare inflamatorii cu largi zone celulare perivasculare în bulb, mai ales de-a-lungul rafeului, în părţile laterale şi în olive, precum şi tendinţa de formare a nodulilor în jurul celulelor nervoase care la rândul lor suferă modificările descrise. Este deci evident că leziunile rabice încep încă din a patra zi după infectarea intracraniană printr'o proliferare vasculară cu diapedeză destul de difuză în bulb.
La câine leziunile se extind în zilele următoare şi sunt totdeauna bine pronunţate după moarte, pe când la iepure se văd leziuni pronunţate ale centrilor nervoşi numai în urma infectării cu turbarea de (stradă sau cu substanţa hipertoxică; adesea leziunile pronunţate din a patra şi a cincia zi nu se mai măresc şi adesea, după moartea, care se produce în a şaptea sau a opta zi, se găsesc de abia câteva celule palide vasculare şi, pe alocuri, hiperemie cu puţină diapedeză celulară.
Rezultă din aceste cercetări că turbarea produce leziuni vasculare şi celulare ale substanţei cenuşii, şi anume o hiperemie, o leucocitoza, o proliferare vasculară şi o diapedeză, precum şi leziuni particulare ale celulelor nervoase, care sunt deja manifeste o zi sau două înainte de apariţia primelor simptome rabice.
ASUPRA TRATAMENTULUI TURBĂRII PRIN INJECTAREA DE SUBSTANŢĂ NERVOASĂ NORMALĂ
Am observat în 1889 că persoanele muşcate de animale turbate şi afectate de neurastenie, epilepsie sau de melancolie, au fost în parte vindecate şi de aceste boale nervoase în urma tratamentului pasteurian. Sprijinindu-mă pe această observaţie, încercasem să tratez neurastenici melancolici şi epileptici prin injecţiuni de substanţă nervoasă, mai ales din bulbul oii sau al iepurelui.
Regretatul meu prieten Constantin Paul a declarat la 23 Februarie 1892, în faţa Academiei de Medicină din Paris, că se convinsese de efectul salutar al acestor injecţii pe care le-a desemnat sub numele de procedeul profesorului Babeş.
Aplicând el însuşi la Paris acest procedeu, el obţinuse rezultate remarcabile pe care n'a întârziat să le comunice Academiei de Medicină, în timp ce eu, din partea mea, publicam rezultatele mele în „Deutsche medikalische Woehensehrift".
Boala şi moartea prietenului meu întrerupând studiul clinic al acestui procedeu, numai de curând s'a reluat acest studiu într'un mod ştiinţific şi experimental.
Eu bănuisem deja că substanţa nervoasă trebuia să aibă o anumită putere pentru combaterea infecţiilor ce se adresează sistemului nervos şi anume celulei nervoase. Astfel examinând diferitele organe ale animalelor imunizate contra turbării, constatasem că substanţa antirabică nu există la aceste animale decât în sânge şii în sistemul nervos, mai ales în lichidul cefalorahidian  (Academia de Medicină, 1895).
Mai constatasem încă faptul că, la o anumită epocă, sângele conţine substanţe antirabice, pe când sistemul nervos nu le conţine.
98
614
VICTOR BABEŞ
Constatând localizarea leziunilor rabice la nivelul celulelor nervoase ale bulbului şi ale măduvei şi considerând virulenţa substanţei cenuşii în (turbare, iam fost condus să admit că virusul r alb ic se localizează la nivelul acestor celule şi că simptomele turbăirei sunt în-naport de cauză la efect cu aceste leziuni.
In 1889 am descoperit proprietatea pe care o posedă serul animalelor imunizate de a proteja faţă de turbare şi cum puteam să contrabalansez, in vitro, acţiunea virusului rabic prin serul lantinabic, trebuie căutat izvorul acestei substanţe.
Deoarece pentru tetanos se demonstrase că toxina tetanică se adresează aceloraşi celule nervoase şi că aceste celule secretă o substanţă iantitetianică, era de prevăzut că celula nervoiasă, prin funcţiunea ei importantă şi prin stabilitatea ei trebue să posede facultatea de a se opune atacurilor directe ale virusului rabic.
In aceste cazuri, ar trebui presupus că celula nervoasă normală conţine sau secretă şi o substanţă care poate să se opună, până la un anumit grad, infecţiei rabice. .
Am încercat deci să previn sau să vindec turbarea prin procedeul meu, ladică prin injectarea subcutanată ia unei ianumîte cantităţi din bulbul şi măduva animalelor sănătoase şi; noi.
Am căutat miai întâi în colaborare cu Riegler, dacă [nu] s'ar putea paraliza (neutraliza) in vitro virusul fix prin substanţa nervoasă; însă în timp ce noi constataserăm că o parte din sângele câinilor cei mai imunizaţi poate paraliza până la 50 de părţi de virus, o parte din * substanţa bulbului de oaie sau de iepure nu a reuşit să paralizeze o parte de virus şi chiar 10 părţi de bulb normal n'au efect apreciabil asupra unei părţi de virus fix.
Totuşi, acţionând asupra animalelor, am obţinut, în colaborare cu Riegler o acţiune preventivă sau curativă foarte netă a substanţei nervoase normale asupra virusului rabic, cu condiţia de a da o cantitate destul de abundentă de substanţă nervoasă şi de a nu întrebuinţa un virus prea forte.
Astfel, inoculând prin trepanaţie patru câini cu virus de pasaj de două zile, luat dela iepurii noştri de 1 kg şi tratând trei din aceşti câini timp de zece zile, fiecare zi prin injecţii de 5 g de emulsie din bulbul oii normale, câinele de control moare a cincisprezecea zi de turbare, unul din câinii trataţi moare de turbare a douăzeoaa zi, pe când doi câini rezistă.
Repetând aceste experienţe pe patru câini trataţi în acelaşi mod,
OPERE ALESE
615
un singur câine rezistă; însă începând injecţiile cu trei zile înainte de infectarea craniană la trei câini şi infectând în acelaşi timp un câine de control, acesta din urmă a sucombat de turbare a douăsprezecea zi, pe când cei trei câini trataţi cu substanţa nervoasă au rezistat.
întrucât dela aceste experienţe s'au scurs mai bine de două luni, putem să le privim ca fiind concludente.
La iepure, rezultatele au fost mult mai puţin categorice, oeeaoe se explică prin faptul că aceste animale nu pot fi salvate decât în mod excepţional, chiar prin metoda lui Pasteur, dacă tratamentul începe după trepanaţie.
Noi continuăm aceste experienţe interesante schimbând condiţiile infeotărei, însă ne grăbim să publicăm aceste rezultate prealabile, oare dovedesc că turbarea se poate combate prin injecţii de substanţă din bulbul oilor sănătoase şi netratate mai înainte.
Prin rezultatele obţinute deWassermann şi Takaki în tetanos, precum şi prin rezultatele obţinute de W i d a 1, M a n i c a t i d e, etc., în intoxicaţia cu stricnina precum şi prin rezultatele relatate mai sus, procedeul meu de tratament al anumitor boale ale sistemului nervos prin injecţii cu substanţă din bulbul normal al oii a căpătat o bază experimentală solidă.
In plus, experienţele noastre au dovedit că substanţele conţinute în bulb şi care se opun infecţiei rabice şi tetanice, se adresează anumitor toxine, anumitor alcaloizi, unor virusuri de natură diferită, astfel încât nu mai e îndoelnic că procedeul meu poate avea un efect real în diferite boale nervoase de natură toxică sau infecţioasă, tot astfel ca şi în boalele în care Constantin Paul şi eu însumi am obţinut rezultate favorabile.
OPERE ALESE
617
DIRECŢIUNEA MEDICINEI MODERNE ŞI NOUL INSTITUT DE BACTERIOLOGIE
De câtevia luni se ridică pe -malul Dâmboviţei un mare palat, înconjurat de un parc întins şi de o cantitate de clădiri mai mici, având o destinaţiune particulară şi înzestrat cu dispoziţiuni l), cu aparate, cu instrumente, care, înainte cu două-trei decenii, nu erau de fel cunoscute. Toate aceste întinse clădiri dovedesc că de puţini ani un nou element a intrat în domeniul medicinei, care curând a devenit domnitor2), fertilizând toate ramurile medicinei....
Câtă lume, câţi medici nu vor trece pe dinaintea acestui insitut dând din cap şi zicînd că, în timpurile lor sau când au învăţat ei medicina, nici vorbă nu era de o astfel de ştiinţă sau de un astfel de institut şi câţiva se vor fi gândind, ce cheltuială, ce risipă pentru o creaţiune care abia mai există în altă parte, chiar în Europa. Dar sper că pe lângă aceştia, graţie spiritului Românului, deschis pentru orice progres, şi graţie activităţii institutului nostru, mulţi vor fi cetit şi toţi medicii tineri vor fi căpătat convingerea intimă că acest institut însemnează pentru ţara noastră o mare onoare, o fală naţională, însemnează că statul român modern îşi crease o bază vitală, ştiinţifică.
Toţi medicii tineri vor fi auzit în străinătate exprimându-se dorinţa din partea învăţaţilor de frunte, ca în toate centrele să se creeze atare institute de unde să pornească o medicină modernă, în adevăr eficace adică medicina preventivă.
Importanţa capitală a acestui institut este probată şi printr'o mulţime de institute similare, deşi mai puţin complete, din străinătate. Insti-
1) Dispozitive (Nota Red.).
2) Dominant (Nota Red.).
tutui Pasteur la Paris, Kaiserliches Gesundheitsamt la Berlin, numeroase institute de igienă din Germania, Institutul de Medicină Experimentală din St.-Petersburg, Institutul de Medicină Preventivă din Londra, staţiunile igienice din America şi Indii servesc aceloraşi scopuri ca şi institutul nostru. Fiecare universitate din străinătate are mai multe institute pentru acest scop; ceea ce însă nu există nicăieri în lume, este complexitatea de care se bucură institutul nostru şi organizarea lui astfel, încât reprezintă tocmai acele ştiinţe medicale moderne, care numai prin conlucrarea lor organică sunt destinate a realiza progresul cel mai valoros al medicinei. Numai la Berlin există cinci institute care împreună costă statul de şase ori mai mult decât institutul de bacteriologie din Bucureşti, corespunzând toate cinci câte uneia din secţiunile institutului nostru, fără însă ca acele cinci institute să aibă legătura intimă şi direcţiunea unică a institutului nostru.
Institutele universitare din străinătate lucrează fiecare în mod limitat şi de obicei fără legătură organică cu alte institute ale căror luminil) ar fi indispensabile, pentru ca rezultatele obţinute să fie controlate şi aplicate. Această izolare a doctrinelor, care necesarmente ar trebui să meargă împreună, era fără îndoială una din cauzele principale pentru care ştiinţa medicală, cu tot numărul mare al institutelor, nu a putut progresa. Institutele moderne însă vor trebui să părăsească înainte de toate acest sistem de izolare, punându-se în legătură intimă cu bolnavii... In adevăr, cu mai,mulţi ani înainte am fost invitat de către guvernul austriac, pe baza întinselor noastre lucrări de utilitate publică, să expun organizarea institutului nostru de Patologie şi de Bacteriologie, precum şi ideile mele în privinţa creaţiunii unui mare institut de felul acesta în capitala Austriei. In urma acestei invitări am înaintat un memoriu cuprinzând ideile mele asupra însemnătăţii capitale a unei organizări astfel încât toate doctrinele, destinate a conlucra pentru ridicarea medicinei moderne, să conlucreze în comun. Am dat, afară de aceasta, un plan al distribuţiunii şi al clădirii acestui institut, care până acuma acolo nu s'a realizat, care însă a servit de bază la crearea institutului nou din Bucureşti, [şij astfel reprezintă ca organizare, ca distribuire şi ca clădire, ideile mele asupra unui centru ştiinţific, dând toate garanţiile necesare nu numai pentru progres în ştiinţă, dar mai cu seamă pentru aplicarea imediată, practică a rezultatelor obţinute.
După idee mea, aceasta este tendinţa ştiinţei medicale moderne, ca să se lucreze astfel, încât rezultatele dobândite prin progresele tuturor
0 Rezultate, învăţăminte (Nota Red.).
618
VICTOR BABES
OPERE ALESE
619
ştiinţelor naturale să se aplice cât de curând, pentru ca aplicarea lor să servească la confirmarea rezultatelor din laborator şi să înlocuiască tra-diţiunile medicinei vechi.
Afară de această manifestaţiune din străinătate, am mai fost invitat de a expune organizaţiunea institutului nostru pentru a servi la creaţiunea unor mari institute sanitare la Paris, la Roma, la Atena, la Anvers şi la Kiev, primind şi asigurarea că ideile şi planurile înaintate sunt de mare utilitate. Nu mă îndoiesc că publicând organizarea şi planurile institutului nou, străinătatea se va inspira de acestea pe o scară întinsă, căci institutul nou reprezintă cea mai înaltă treaptă a medicinei, de unde vor trebui să pornească toţi spre a putea merge înainte.
Pentru a pricepe mai bine ce însemnează noul institut, să-mi fie permis a insista în câteva cuvinte asupra direcţiunii în care se desvoltă medicina. Este abia de crezut ce slabă era baza ştiinţifică pe care se sprijinea medicina în veacurile trecute şi chiar în timpurile moderne. Vindecarea boalelor se încercase cu o cantitate de mijloace care nu lucrau decât prin credinţă şi sugestiune, lăsând naturii să vindece boalele. Chirurgia se desvoltase prin cunoştinţele anatomice la o adevărată artă, însă cu toate operaţiunile briliante bolnavii mureau. Câte scoale, atâţia profeţi, fie cu diplomă, fie şarlatani profani. Pe lângă acestea se desvol-tară şi specialităţi medicale, care însă nu se inspirau câtuşi de puţin din alte ramuri ale medicinei. Aproape cu totul izolat se desvoltaseră ştiinţele morfologice şi biologice, şi anume măreţele progrese ale ştiinţelor naturale erau lăsate la o parte şi abia aplicate în terapie. Predomina ideea la medici precum şi la profani, că toate boalele se pot vindeca cu medicamente (potrivite din cele cunoscute, şi că medicina nu are decât să caute în mod empiric leacul diferitelor boale. Astfel medicul şi profanul se înşelau, unii prin tradiţiune şi prin credinţe în autorităţi, ceilalţi prin credinţă oarbă în medici. Abia de câteva decenii această stare de lucruri s'a schimbat spre bine.
Germenul unei bune stări de lucruri trebue căutat în măreţele instituţiuni sanitare ale antichităţii, care în aparenţă nu aveau nimic a face cu medicina; din momentul însă în care se găsise legătura aceasta, se crease o direcţiune din cele mai fertile, menită a înlocui, prin medicina preventivă, medicina veche curativă. Astăzi în adevăr a intrat în ideile tuturor că boalele numai cu greu se pot vindeca, dar cu mult succes se pot preveni. In acelaşi timp, consideraţmni înalte de stat, de societate, de umanitate au cerut în mod imperios ca garanţia sănătăţii să fie pusă pe primul plan al îngrijirii statului, astfel încât garantarea sănătăţii
şi prevenirea boalelor va trebui să fie suprema ţintă a statului modem, care în prima linie are să se îngrijească de fericirea omenirii.
Această luptă, această pornire sublimă a statului îşi găsesc baza şi prima condiţiune de realizare în crearea instituţiunilor ştiinţifice, pentru a da statului direcţiune şi mijloace sigure spre a ajunge scopul său suprem.
In prima şedinţă publică a Congresului Internaţional dela Roma, am desvoltat această necesitate, spre aprobarea generală a congresului.
Aceste consideraţiuni generale sper că vor convinge pe toţi despre buna chibzuire a statului, creând acest institut şi nu rămâne decât să intru în oarecare amănunte asupra organizării, clădirii şi instalării Institutului nostru de Patologie şi Bacteriologie.
Scopul principial dela înfiinţarea sa în 1886 a fost studiul epizootiilor ce se iviseră în România şi combaterea turbării care în fiecare an făcea numeroase jertfe. Pe lângă aceasta a mai contribuit şi faptul că nu există niciun institut de anatomie patologică, de patologie şi de bacteriologie.
Apoi România... era cu deosebire expusă introducerii boalelor infecţioase, iar în interiorul ţării chiar existau boale infecţioase, ce nu erau bine cunoscute. Institutul s'a creat după planurile mele, fără însă ca dezideratele mele să fi fost executate în toate.
Din nenorocire nu s'a acordat institutului nicio atribuţiune oficială, aşa că rezultatele practice ale cercetărilor institutului sunt puţin luate în consideraţiune de administraţiunea sanitară, şi numai rareori institutul e întrebuinţat pentru cercetările oficiale.
înainte de toate s'a dovedit deja după o scurtă activitate, că institutul nu recere1) sacrificii din partea ţării, căci produsele institutului realizează din contră pentru stat economii însemnate. Astfel serul antidifteric, care aduce servicii imense, reducând mortalitatea anghinei difte-rice dela 80% la 10%, serul acesta preparat la institut aduce statului o economie de aproape 100.000 lei anual. Asemenea tratamentul antirabic, prin care se vindecă în fiecare an aproape 800 de persoane muşcate de animale turbate, realizează o economie de aproape 50.000 de lei.
Astfel acest institut ştiinţific este unicul în ţară care nu costă statul nimic, ci îi aduce încă beneficii. Institutul serveşte totodată învăţământului universitar şi lucrărilor practice de bacteriologie, de anatomie patologică şi patologie experimentală, precum şi părţii celei mai importante a igienei. Numai aceste catedre împreună cu lucrările practice costă la alte universităţi mai mult decât întregul Institut de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti.
i) Cere (Nota Red.).
620
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
621
Astfel organizaţiunea actuală a institutului nostru este tot ce e mai economic, încât scopul principal al institutului, statul îl obţine fără nicio cheltuială. Acest scop este studiul boalelor infecţioase, în vederea prevenirii lor.
Trebue înainte de toate să distingem în activitatea institutului, partea didactică. In adevăr, cea dintâi şi cea mai principală condiţiune pentru a ridica nivelul medicinei este ca statul să dea ocaziune medicilor, de a atinge cea mai înaltă treaptă în instrucţiunea lor în medicina preventivă, ceea ce se poate obţine numai în aşezăminte complete cu anumitul scop de a servi pentru cercetări sanitare.
Cu alte cuvinte trebue ca un institut complet, destinat pentru cercetări, să fie totodată propriu pentru învăţământ, astfel încât acei care învaţă să pătrundă totodată în spiritul metodelor şi rezultatelor dobândite, pentru a căpăta o deplină convingere, o temelie sigură pentru apostolatul lor, devotându-se pentru sănătatea şi pentru fericirea omenirii.
In adevăr, institutul nostru cel nou posedă vaste săli de conferinţe, de cursuri, de muzee, destinate instrucţiunii. Aceste toate clădite după toate cerinţele igienei moderne: ventilaţiunea, încălzitul, lumina electrică pot servi de model.
Ventilaţiunea este activată printr'un aparat electric care garantează un schimb total al aerului, intrând în parte, astfel încât să poată fi filtrat. Luminatul asemenea este aplicat astfel, încât sursa luminii nu se vede, nu vatămă ochii, şi se obţine o luminare difuză ca aceea a zilei. Admirabile metode de demonstraţiune moderne recer aparate speciale, care să permită ca un public numeros să capete prin aceste demonstra-ţiuni convingerea realităţii faptelor. Din cauza materialului infecţios cu care lucrăm, am instalat o adevărată scenă în sala de conferinţe, separată de auditor, care permite o pregătire şi o executare mai perfectă a experienţelor. S'au îngrijit toate condiţiunile de igienă în aceste saloane.
Aici nu se vor ţine numai conferinţe publice, dar este de dorit ca şi D-nii medici din ţară să fie convocaţi pentru a se familiariza în mod practic şi demonstrativ cu progresele ştiinţei.
Se mai ţin aici cursuri teoretice şi practice pentru studenţii în medicină din anul III şi IV asupra anatomiei patologice, a histologiei patologice, a bacteriologiei experimentale; anume lucrărilor practice [le] sunt destinate nişte saloane imense, dând loc şi ocaziune celor ce lucrează să se folosească de toate mijloacele moderne de investigaţiune. Pot lucra până la 100 de persoane.
Partea pur ştiinţifică a institutului se împarte în cinci secţiuni, oare lucrează mai mult pe baza rezultatelor obţinute deja în institutul nostru.
In secţiunea veterinară unită cu cea bacteriologică s'a descoperit, între altele, natura epizootiilor din România (hemoglobinuria epidemică, cârceagul oilor, tifosul calului), iar pentru alte boale s'a găsit mijlocul de diagnostic şi de vindecare (morvina). Tot aici s'a studiat asociaţiunea dintre bacilul brâncei şi al pneumoenteritei porcului, agentul febrei tifoide a calului şi a difteriei porumbelului şi s'a constatat moştenirea fenomenelor difterice la aceste păsări.
In secţiunea de vaccinaţiune s'a redus mortalitatea turbării la om Ia maximum de 5%0.
Urmărind acest tratament, am avut ocaziunea de a face cunoscut încă din 1889 puterea preventivă a sângelui animalelor imunizate într'un grad mare punând astfel baza ştiinţifică a seroterapiei. S'a produs pentru întâia oară serul împotriva turbării, răpciugii şi tuberculozei, şi se prepară în massă serul în contra difteriei şi tetanosului. De asemenea, am putut lămuri modul cum lucrează otrava rabică, precum şi leziunile cerebrale caracteristice pentru diagnoza boalei. Am putut deasemenea să studiem influenţa substanţei nervoase normale asupra unor boale nervoase şi să constatăm reacţiunea particulară a leproşilor faţă cu tuberculina. Aici, s'a descoperit proprietatea substanţei nervoase de a combate şi de a vindeca anumite boale nervoase.
In secţiunea bacteriologică am constatat existenţa şi lăţirea leprei şi formele sub care se prezintă malaria în România.
Am mai constatat natura infecţiunilor bilioase, a abcesului ficatului, a unor forme de infecţiuni intestinale şi a unor forme particulare de pemfigus. Apoi cercetările noastre asupra influenţei ne-au permis să constatăm, pe lângă bacilul descris mai întâi de noi şi apoi recunoscut de Pfeiffer ca specific al influenţei, o întreagă serie de asociaţiuni bacteriene care joacă un rol însemnat în bronşită. Tot în această secţiune, s'au stabilit microbii infecţiunii emoragice, iai scorbutului, ai noimei etc. şi s'au găsit mijloace eficace de desinfecţiune pentru unele boale infecţioase, mai cu seamă pentru difterie. In fine, am studiat structura fină a bacteriilor şi asociaţiunile bacteriene atât. de importante în mai toate boalele infecţioase.
In secţiunea chimică a institutului, s'au studiat cu de-a-mănuntul principiile filtraţiunii apei şi mai cu seamă s'a stabilit principiul sterilizării prin precipitare. S'au mai făcut în această secţiune studii întinse asupra produselor de secreţiune ale bacteriilor răpciugii, tuberculozei, etc.
In secţiunea patologică s'ia făcut, cu rezultate surprinzătoare, studiul atât de trebuincios al cadavrelor dela spitale. Prin acest studiu, s'a elucidat numărul neaşteptat de mare al asociaţiunilor bacteriene, precum şi
622
VICTOR BABES
OPERE ALESE
623
faptul inviaziunii bacteriene în boalele neinfecţioase. Din investigaţiunile făcute în această secţiune, am mai putut trage încheieri asupra varietăţilor şi limitelor de variabilitate a bacteriilor, care au fost studiate mai de aproape din acest punct de vedere, în septicemii, în pneumonii, în scarlatină, în febra tifoidă şi în infecţiunile emoragice.
Din toate acestea, am căpătat convingerea că toată activitatea întinsă a institutului nostru, studiul bacteriilor, la cadavru cu deosebire, şi chestiunile dependente de aceste studii, sunt aşa de numeroase, încât numai o parte din problemele ce se prezintă zilnic au putut fi deslegate.
In fine, în secţiunea patologică s'au mai făcut studii amănunţite asupra patologiei sistemului nervos şi asupra histologiei patologice a ter-minaţiun'ilor nervoase în muşchi, asupra genezei tumorilor precum şi a altor diferite boale.
E bine înţeles, că nu putem enumera toate lucrările noastre; dar cele spuse sunt deajuns pentru a arăta în ce direcţiune trebue să tindă un institut de stat pentru a-şi face datoria faţă de serviciul sanitar şi de ştiinţă. Dacă mai gândim că institutul nostru a avut de luptat cu diferite neajunsuri, că colaboratorilor le trebuia mai întâi făcută educaţiunea primă, se va înţelege atunci pe de o parte imperfecţiunea lucrărilor noastre, iar pe de altă parte însemnătatea unor asemenea instituţiuni în centrele de cultură.
Să-mi fie permis a atrage atenţiunea asupra faptului că România e un pământ virgin pentru asemenea instituţiuni şi pentru cercetările în această ramură, pentrucă există puţine prejudicii. .., care să le opună piedică. In această ţară, unde s'au creat din nou şi s'au experimentat atât de multe instituţiuni de stat, a fost posibil ca şi institutul nostru să se desvolte... şi să-şi pună în evidenţă însemnătatea sa. E de mirat cum, după o activitate de aşa puţini ani, mai cu seamă prin prelegeri populare sistematice, convingerea despre însemnătatea practică a institutului nostru a pătruns în toate clasele poporaţiunii, cu câtă bunăvoinţă se supune fiecare prescripţiunilor sanitare când acestea pleacă din institutul nostru, cu câtă grabă se permite experimentarea chiar pe o scară întinsă şi când se vatămă interesele personale....
Rezultatul cel mai însemnat al activităţii institutului e desigur de ordin didactic. Nu numai studenţii şi medicii practici funcţionari, care din nenorocire numai în număr mic urmează cursurile institutului, au căpătat o bază solidă pentru meseria lor, dar înţelegerea principiilor igienice referitoare la educaţiune, la locuinţă, la - hrană, la obiceiurile şi ocupaţiunile zilnice, la măsurile speciale pentru prevenirea boalelor, încep
a pătrunde în clasele culte ale poporaţiunii. Universităţile şi cele mai multe institute de patologie, bacteriologie şi anatomie  patalogică din străinătate abia dacă au vreo legătură cu interesele generale ale popo-f raţiunii şi cu serviciul sanitar, şi aceste institute precum şi acele de
! igienă sunt aşa de numeroase şi direcţiunea în care ele lucrează e atât
| de tare limitată asupra unui fel special de cercetări şi mai cu seamă
; asupra ocupaţiunilor didactice, încât mai nu poate fi vorba despre o
| activitate a lor, care să cuprindă în întregime domeniul întins şi bogat
| al cercetărilor noi.
In timpul de faţă nu există nicio legătură neapărată între aşa de mulţi bolnavi ori cadavre şi între îndatorirea întrebuinţării acestora. Cea mai mare parte ă acestui material se pierde, pe când datoria j statului ar fi ca să utilizeze, pentru binele poporaţiunii, toate foloasele
care ar putea rezulta din situaţiunea de faţă.
Tot astfel de despărţită e activitatea de laborator în ştiinţe felurite, dar care totuşi sunt strâns legate, cum e patologia, anatomia patologică, igiena, bacteriologia, chimia  patologică, şi are  deci  neajunsul de toţi simţit al [lipsei] unei activităţi laolaltă în aceste ştiinţe în vederea unor ^ rezultate cu totul speciale, fragmentate, pline de lipsuri şi de obicei lipsite
jjj de o întrebuinţare generală.
Dar cel mai mare neajuns al acestui fel de institute izvorăşte din părerea greşită a autorităţilor administrative, mai cu seamă, dar în parte g şi a conducătorilor lor, că nu e nevoie ca activitatea lor să iasă din zidu-
I rile Universităţii şi să aibă înrâurire asupra vieţii poporaţiunii.
Nu a ajuns încă să fie o convingere generală că medicina şi-a stabilit o nouă doctrină, care va influenţa toate dispoziţiunile într'un stat; ea are în vedere buna stare corporală a poporaţiunii, şi deşi multe sunt nesigure în domeniul bacteriologiei şi igienei, totuşi temelia pe care stăm e destul de solidă şi posedăm adevăruri nediscutabile, dar care n'au părăsit încă Laboratoarele noastre, deşi ele cer o întrebuinţare cât de repede pentru binele poporaţiunii. Dar chiar acele măsuri, care sunt bazate pe cunoştinţele noastre pozitive, numai cu o mare probabilitate, trebue totuşi introduse în practică, pentru ca să înlocuiască acele măsuri învechite care nu mai au o temelie ştiinţifică, şi pentru ca aceasta să se poată adeveri prin piatra de încercare a practicii.
Neapărat, le va fi greu acelora, care sunt obişnuiţi cu o activitate mărginită şi închisă, ca să admită o astfel de concepţiune şi să facă , faţă la obligaţiunile legate de ea.
Că cheltuelile pentru un astfel de scop nu sunt prea mari şi că o astfel de activitate e neapărat folositoare pentru stat  şi   chiar pentru
624
VICTOB BABES
OPEBE ALESE
625
interesele instrucţiunii, au arătat mai multe institute care conlucrează în acelaşi sens. Nu e numaidecât necesar ca un astfel de institut să fie din capul locului pe deplin înzestrat; spiritul care domneşte în el poate până Ia un oarecare punct să înlocuiască lipsa de mijloace şi material, dar totuşi în această direcţiune poate să lucreze şi cel 'mai puţin înzestrat intelectual, dacă îi stă la îndemână un institut mare şi bogat, cu un anumit cerc de activitate.
Şi Koch oare mai întâi >a lucrat într'un cerc cu totul restrîns, ia cucerit încetul cu încetul un teren care mai întâi cuprindea igiena, bacteriologia şi chimia patologică, apoi şi acesta fu prea restrâns fiaţă cu însemnătatea noii ştiinţe, şi acest cercetător dobândi un institut pentru boalele infecţioase cu o secţiune clinică, de anatomie patologică, de patologie şi de bacteriologie, precum şi ocaziune suficientă pentru a putea utiliza rezultatele sale îndată spre binele omenirii.
Deşi acest institut e cel mai bine înzestrat, cercetătorii de aci nu se pot opri de a spune, că mijloacele de care dispun sunt nesuficiente, deci nu le pot permite de a utiliza practic însemnatele lor rezultate.
Ar fi trebuit ca noul institut să aibă legături şi mai întinse cu serviciul sanitar şi cu spitalele.
Cu toate perfecţiunile aduse, noul institut e încă departe de a fi complet, înainte de toate, cu toată insistenţa, n'am putut să conving pe arhitectul institutului de importanţa unor dispoziţiuni igienice foarte importante pentru scopul special al institutului, nici suma destinată pentru clădire de aproape 1 milion nu permitea o clădire perfectă şi raţională, mai cu seamă în ţara noastră, unde nu se pot executa decât lucrări obişnuite, neavând lucrători inteligenţi l) pentru a modifica sau pentru a executa idei noi. Apoi lipseşte la institutul nostru studiul la patul bolnavului.
E de dorit ca un astfel de institut să fie zidit în legătură cu un spital pentru boalele infecţioase, iar bolnavii şi cadavrele să poată fi liber utilizate sau alese de institut.
Institutul însuşi ar fi trebuit să fie divizat în 5—6 secţiuni strâns legate :
1. Secţiune pentru tratament şi cercetări la patul bolnavului;
2. Secţiune pentru anatomia patologică,  bacteriologie   şi patologie experimentală;
3. Secţiune pentru boalele infecţioase la animale;
4. Secţiune pentru chimie;
5. Secţiune pentru statistică, redacţiune şi bibliotecă;
6. Amfiteatre, muzeu şi administraţiune. !) Instruiţi (Nota Red.).
Am căutat în noua clădire să rezervăm loc pentru o astfel de împărţire.
Ar fi trebuit ca institutul să fie clădit după sistemul pavilionar; numai lipsa de spaţiu şi de mijloace m'au împiedecat să execut această idee. M'am apropiat însă de dânsa, izolând în mod complet diferitele servicii.
Pentru a obţine o izolare completă a lucrărilor cu material infecţios şi pentru a păstra legătura între anume servicii, am chibzuit următoarea împărţire: Institutul se găseşte pe un teren vast de peste 20.000 m2 şi am insistat să fie retras de stradă cu cel puţin 25 m. Clădirea principală cu faţada spre Nord are o înfăţişare simplă şi demnă. Am evitat orice lux şi chiar vestibulul, scările şi coridoarele sunt numai atât de întinse cât cere igiena, căci orice întindere mai mare ar fi fost risipă. Astfel institutul nostru conţine mult mai multe încăperi utilizabile decât s'ar presupune. Clădirea principală se compune din patru părţi cu totul izolate, dar în nici una din aceste părţi nu se lucrează cu substanţe infecţioase. In centru, subsolul conţine maşinile; parterul, biblioteca şi administraţiunea, şi etajul un muzeu foarte vast şi frumos, în care se aşează preţioasele colecţiuni anatomopatologice ale institutului.
Aripa dreaptă conţine laboratorul şi biroul directorului şi locuinţa sa; aripa de Est tratamentul antirabic, în subsol fiind baia, bucătăria . . . . ; în parter propriu zis tratamentul antirabic şi animalele trebuincioase tratamentului, cu saloanele de aşteptare, de trepanare, de măduvă, de inoculare şi de pansamente.
O prelungire spre Sud a clădirii principale conţine la parter laboratorul de seroterapie, unde se prepară serul antidifteric, serul antirabic, serul antituberculos, antimorvos şi antipestos; aceste seruri nefiind infecţioase. Spre Est, există un amfiteatru pentru cursul teoretic, în care încap vreo 80 de persoane. Etajul este ocupat de sala mare de conferinţe pentru 400—500 de persoane, despre care am vorbit.
A doua clădire este aceea a laboratoarelor, de asemenea cu două etaje legate printr'un coridor închis, cu clădirea întâia. Aici există în subsol serviciul autopsiilor, serviciul de chimie, de medicină experimentală şi încăperi pentru animalele de experienţă.
La parter, este secţiunea de medicină experimentală cu o mare sală de lucrări practice, secţiunea de chimie şi laboratorul pentru studiul boalelor infecţioase la animale. Şi aici am făcut mari economii de spaţiu, admiţând un singur coridor central. La etajul I, partea de Nord este ocupată de un imens laborator pentru lucrări practice de o lungime de vreo 50 m, cu dispoziţiunea ferestrelor astfel încât să poată lucra acolo până la o sută de persoane. In părţile spre Sud, există secţiunea de bacteriologie şi de
40. Opere alese
626
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
627
anatomie patologică. La o depărtare de 50 m în dosul acestei clădiri există un pavilion pentru servitori şi un alt pavilion pentru lucrări cu material infecţios. Am luat dispoziţiuni speciale spre a garanta personalul institutului şi oraşul contra infecţiunilor.
Aceste precauţiuni sunt de şapte diferite feluri. într'o parte a pavilionului, exista o etuvă mare pentru desinfectarea obiectelor şi a rufăriei infectate. In sala de mijloc cu ferestre şi uşi de fier şi sticlă, cu pereţii cimentaţi şî vopsiţi cu ulei, cu pardoseala de mozaic cu pantă, există un cabinet steril, o dispoziţiune descoperită de mine, pentru ca să se poată lucra cu substanţele cele mai teribile l) în absolută siguranţă. Acest cabinet este compus din două camere mici, clădite în ciment, şi cu uşi şi ferestre ermetice, de fier, cu dispoziţiuni particulare, prin care aceste camere se pot încălzi prin vapori până la 100°, încât toate obiectele găsite acolo precum şi aerul să fie desinfectate. In camera întâia, persoana care voeşte să lucreze se desinfectează şi se îmbracă cu haine desinfectate; a doua cameră serveşte ca^ laborator. S'au luat precauţiuni particulare pentru a evita infecţiunea canalelor, apele murdare fiind de două ori desinfectate în rezervoare speciale pe când materiile solide sunt introduse în cutii ermetice şi transportate într'o cameră particulară a acestui pavilion, unde se găseşte o maşină de combustiune sau crematoriu, în care se pot distruge prin ardere şi animale mai mari de experienţă.
Apoi în dosul acestor pavilioane se întind grajdurile care toate sunt clădite cu cea mai mare îngrijire, cu scopul de a se izola animalele şi de a evita infecţiunea. Avem loc pentru 25 de cai, 10 măgari, până la 15 vite cornute, pentru câini şi animale mai mici precum şi pentru prăsirea animalelor. Acest institut, când va fi isprăvit, va corespunde cu totul scopului, şi este de dorit ca să se găsească cât de curând fonduri pentru a completa instalaţiunea sa, cel puţin în ceea ce priveşte lucrările cele mai importante, spre a împiedeca infecţiunile, căci din nenorocire, tocmai aceste lucrări au fost lăsate până acum afară.
Cheltuelile pentru construcţiuni şi amenajare se ridică la mai puţin decât 1.000.000 de franci.
Directorul institutului şi ajutoarele sale fac în cursul anului cursuri practice şi demonstraţiuni asupra bacteriologiei, etiologiei, asupra prevenirii şi terapiei boalelor infecţioase la oameni şi animale, cu specială considera-ţiune a poliţiei sanitare în cel mai larg sens. Aceste cursuri sunt mai cu deosebire interesante pentru medicii aflaţi în serviciul public, pentru docto-ranţi, arhitecţi, ingineri, funcţionari administrativi şi studenţi.
In sens de periculoase (Nota Red.).
Institutul de Patologie şi de Bacteriologie aparţine astăzi ministerului de instrucţiune; ar fi însă de dorit ca în orice caz să funcţioneze ca un organ sanitar; ar trebui să fie obligat să facă statistica boalelor infecţioase; inoculări pentru deosebite boale infecţioase, apoi cercetări asupra tuturor acelor chestiuni care stau în legătură cu boalele infecţioase şi bacteriologia; ar trebui să aibă dreptul de a propune măsuri ori a prepara legi şi regulamente în baza cercetărilor proprii nu numai pentru autorităţile sanitare, dar şi pentru deosebitele autorităţi administrative, întru cât acestea poartă grija instrucţiunii sanitare ori stării sănătăţii supuşilor statului.
Un astfel de institut va corespunde aproape oficiului sanitar german, cu cercul său de activitate iniţial, dar va mai avea relaţiuni intime cu bolnavii şi cadavrele unui spital pentru boalele infecţioase, servind ca institut didactic pentru medicii slujbaşi într'o măsură mult mai întinsă decât oficiul sanitar german.
Evident, ar trebui ca institutul să ocupe un loc constant şi esenţial în serviciul sanitar, care serviciu ar avea iniţiativa şi puterea executivă.
Cu o aşa organizaţiune, acest institut ar deveni o şcoală practică superioară, mai cu seamă pentru funcţionarii sanitari, şi odată pentru totdeauna ar trebui admişi în posturile superioare ale administraţiunii sanitare numai cei care au absolvit această şcoală. Concursurile pentru dobândirea unui post, cum sunt prevăzute în România de exemplu, nu dau nicio garanţie de capacitatea acestor medici, căci, înafară de considera-ţiunile personale, juriul e astfel constituit, că obiectele cele mai importante de multe ori nu sunt reprezentate printr'un specialist, dar chiar comi-siunile examinatoare cele mai bine alese nu vor putea înlocui lipsa şcoa-lelor speciale.
Pe lângă acest institut, mi se pare absolut necesar ca statul să întemeieze scoale speciale numeroase şi bine înzestrate pentru instruirea funcţionarilor sanitari inferiori şi a desinfectorilor. Aceste scoale vor fi inspectate din partea institutului sanitar.
Va fi tot aşa de necesar de a răspândi prin medicii sanitari şi prin persoanele ieşite din acest institut, principiile fundamentale igienice în toate şcoalele în mod obligatoriu, mai cu seamă însă în şcoalele rurale....
Nici zidirile publice, nici conductele de apă şi canalizările n'ar trebui să fie executate de persoane care nu au trecut şi prin astfel de scoale.
Dacă ar fi cu putinţă ca noul institut să capete acest vast cerc de activitate, dacă se va generaliza convicţiunea că în timp de pace, lupta pentru sănătatea oamenilor e datoria cea mai însemnată şi cea mai fructiferă a omului, şi că aceasta poate fi dusă numai de specialişti, dacă
628
VICTOR BABES
tinerii ... nu vor dispreţui această ramură de activitate, periculoasă dar măreaţă, atunci într'un timp nu prea depărtat, ştiinţa medicală, şi mai cu seamă acea ramură a ei care are ca a sa datorie organizaţiunea stării sanitare atât de neglijată, va dispune de un personal bine instruit şi organizat, numeros, demn, influent şi competent. Pe lângă lucrările ştiinţifice, institutul prin funcţionarii şi prin elevii săi, e menit să prevină şi să combată boalele. Numai o educaţiune pregătitoare a organelor sanitare într'un institut sanitar va face cu putinţă ca ştiinţa sanitară să-şi asigure locul său ca una din cele mai însemnate ştiinţe ale statului.
NOTE
1. ASUPRA  RAPORTULUI ŞTIINŢELOR NATURALE CĂTRE FILOSOFIE
Articol publicat în „Revista Ştiinţifică" din 1879, Nr. 10 şi 11.'
In privinţa acestui articol, Dr. G. C r ă i n i c e a n u, în lucrarea sa intitulată: Literatură Medicală Română din 1907, la pagina 109 (jos) afirmă următoarele: „Prima sa publicare (a lui Victor Babeş. — N.R.) în româneşte: Consideraţiuni asupra raportului ştiinţelor naturale cu filosof ia (pe baza Patologiei Creierului), în „Revista Ştiinţifică", Bucureşti 1879, p. 146, tradusă de doctorand G. Crăiniceanu la Budapesta de pe manuscrisul german ce i s'a încredinţat de bătrânul Babeş".
Această lucrare urmează imediat articolelor lui V. Babeş intitulate: Recenzia prelegerilor Prof. Stricker S. din Viena (aceste articole au apărut în revista „Orvosi Hetilap" din Budapesta, în 1878, Nr. 10, 11, 12, 13 şi 14; din 1879, Nr. 19, 21, 24 şi 29) şi a articolului intitulat: Gritik uber Stricker's Vorlasungen, publicat în „Allgemeine Wiener Medizinische Zeitung" din 1879, Nr. 19 şi 20.
2. DESPRE BACTERIILE SUDORII ROŞII
Lucrarea a fost comunicata pentru prima dată la şedinţa din 16 Noembrie 1881, a Societăţii Medicilor din Budapesta şi a fost publicată în acelaşi an în revista „Termeszettudomânyi Kozlony", fasc. 1949, p. 36—38, precum şi în 1882, sub titlul. Ueber die Bakterien des Roien Schweisses, în Nr. 9 al revistei „Zentralblatt fur Med. Wissenschaft", text după care s'a făcut traducerea românească.
3. CONTRIBUŢIUNI  EXPERIMENTALE  LA    STUDIUL INFLUENŢEI j SISTEMULUI NERVOS ASUPRA MODIFICĂRILOR PATOLOGICE ALE PIELEI
\ Lucrarea a fost publicată într'o serie de articole în revista „Orvosi Hetilap"
din Budapesta, 1882, Nr. 14, 15, 16 şi 19, sub titlul: Kiserleti adatok az idegrendszer befolyasanak tanâhoz a bor koros elvaltozăsaira vonatkozolag, precum şi în revista „Vierteljahresschrift fur Derm. und Syph." din  1882, sub titlul: Experimentelle Bei-■ trage zur Lehre vom Einfluss des Nervensystems auf die pathologischen Verânderungen
1 der Iîaut, p. 431—459, după care s'a făcut traducerea în limba română. Lucrarea
a fost făcută în colaborare cu Dr. A.  I r s a y.
630
VICTOR BABEŞ
OPERE ALESE
4. STUDIU COMPARATIV AL BACTERIILOR LEPREI ŞI ALE TUBERCULOZEI
Lucrarea a fost comunicată pentru prima dată în şedinţa din 28 Aprilie 1883 a Academiei de Ştiinţe din Paris şi publicată în acelaşi an în: „Comptes Rendus de l'Acad. des Sciences", după care s'a făcut traducerea în limba română.
5. COMPARAŢIE INTRE BACILII TUBERCULOZEI ŞI ACEIA AI LEPREI
(Elefantiasis la Greci)
Lucrarea a fost comunicată pentru prima dată în şedinţa din 30 Aprilie 1883 a Academiei de Ştiinţe din Paris şi publicată în" acelaşi an în „Comptes Rendus de l'Acad. des Sciences", după care s'a făcut traducerea în limba română.
Această lucrare reprezintă o completare a comunicării precedente (în volum, articolul Nr. 4 — Studiu Comparativ al Bacteriilor Leprei şi ale Tuberculozei).
6. DEMONSTRAREA BACILULUI TUBERCULOZEI IN URINĂ LA TUBERCULOZA APARATULUI URO-GENITAL
Articolul a fost publicat sub titlul: A Bacillus Tuberculosis Kimutatâsa a Hugyban a Hugy-Warrendszen Gumdkorfanal, în revista „Orvosi Hetilap" din 1883, Nr. 7, p. 163—165, după care s'a făcut traducerea în limba română.
7. CONCURENŢA VITALĂ A BACTERIILOR. ATENUAREA PROPRIETĂŢILOR LOR IN MEDIILE NUTRITIVE MODIFICATE PRIN ALTE BACTERII. ÎNCERCĂRI
DE TERAPEUTICĂ BACTERIOLOGICĂ
Lucrarea a fost publicată pentru prima dată în revista: „Journal des Connaissances Medicales" — Paris, din 1885, Nr. 41, p. 321—323, după care s'a făcut traducerea în limba română.
Această lucrare făcea parte din materialul destinat celei de a II-a ediţii a tratatului: Les Bacteries et leur role dans Vetiologie, Vanatomie et Vhistologie pathologique des maladies infectieuses (A. Cornii şi V. Babeş), publicat în 1886.
8. PREFAŢA [LA TRATATUL BACTERIILOR ŞI ROLUL LOR IN ETIOLOGIA, ANATOMIA   ŞI   HISTOLOGIA   PATOLOGICĂ  A   BOALELOR INFECŢIOASE,
ED. I-a, PARIS, 1885]
Această prefaţă prezintă prima ediţie a tratatului, intitulat: Les Bacteries et leur role dans Vetiologie, Vanatomie et l'hisiologie pathologique des maladies infectieuses, apărut la Paris în 1885.
Ulterior, au mai apărut în 1886 ediţia a II-a şi în 1890 ediţia a IlI-a (în 2 voi.), ale acestui tratat.
Acest tratat a fost apreciat de Prof. Moşkovski ca fiind „cel mai complet manual de bacteriologie din acea vreme (S. D. Moşkovski, V. Babeş şi rolul tui în evoluţia microbiologiei contemporane, articol publicat în „Jurnal microbiol., epidemiol. i imunol., 1946, Nr. 8 şi 9).
9. PREFAŢA [LA MANUALUL SCURT DE BACTERIOLOGIE, 1886]
Această prefaţă prezintă manualul publicat în limba ungară sub titlul: A. Bak-<y teriologia Rovid Tankdnyve Fdtenkintettel   a   Fertozo   Betegsegek   Koroktanara es
Korbonctanăra, orvosok Hasznălatăra (Scurt manual de bacteriologie pentru medici,
cu referire specială la etiologia şi anatomia patologică a boalelor infecţioase), publicat
la Budapesta în anul 1886. <v Acest manual este o prelucrare sintetică alcătuită  de V.  Babeş  după tratatul
publicat la Paris în colaborare cu A. Cornii).
10. ASUPRA UNEI RIDICĂRI A TEMPERATURII IN PERIOADA DE INCUBAŢIE A TURBĂRII
Lucrarea a fost publicată sub titlul: Sur une etevation de la temperature dans ta periode d'incubation de al rage în 1888 în „Annales de l'Inst. Pasteur", Nr. 7, ţ p. 374—375, după care s'a făcut traducerea în limba română.
j 11. DESPRE HEMOGLOBINURIA BACTERIANĂ A BOULUI
Lucrarea a fost comunicată pentru prima oară în şedinţa din 29 Octombrie 1888 a Academiei de Ştiinţe din Paris şi publicată în „Comptes Rendus de l'Acad. des Sciences", 1888, p. 692—694 (cu 2 fig.).
Prin această comunicare, lui V. Babeş îi aparţine descoperirea primului reprezentant al unui nou grup de microorganisme, ce au fost denumite ulterior „Babesii".
12. STUDII ASUPRA HEMOGLOBINURIEI  BACTERIENE A BOULUI
(Urinare cu sânge)
î
In această lucrare, sunt expuse pe larg rezultatele obţinute de V. Babeş şi colaboratorii săi, în studierea hemoglobinuriei bacteriene a boului.
Aceste rezultate au mai fost publicate în: „Virchow's Archiv" din 1889, t. 115, * p. 81—108, sub titlul: Die Aetiologie der Seuchenhaften, Hămoglobinurie des Rindes,
într'o broşură din 1889 (Imprimeria Statului), precum şi în „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", 1889, an. I, partea I-a, p. 157—202, după care se publică textul din volumul de faţă.
13. CONCURENŢA VITALĂ A BACTERIILOR CU PRIVIRE LA TUBERCULOZĂ
Lucrarea a fost făcută în colaborare cu E. P u ş c a r i u şi publicată în „Analele Inst, de Pat. şi Bact. din Bucureşti", 1889, an. I, partea I-a, p. 419—420.
14. DESPRE CORPUSCULELE CROMATICE ALE BACTERIILOR
\ Lucrarea a fost publicată în „Analele Inst. de Pat. şi Bact., din Bucureşti, 1889,
an. I, partea 1-a, p. 135—143.
632
VICTOR BABES
OPERE ALESE
633
15. CERCETĂRI ASUPRA VACCINĂRII ANTIRABICE
Lucrare făcută în colaborare cu L e p p, pubicată în „Ann. de î'Inst. Pasteur", 1889, v. 7, p. 384—390.
Acest articol cuprinde primele experienţe ale lui V. Babeş de transmitere pasivă a imunităţii prin sângele animalelor imunizate.
16. CERCETĂRI ASUPRA PATOLOGIEI TERMINAŢIUNILOR NERVOASE
ALE MUŞCHILOR
Lucrarea a fost făcută în colaborare cu G. Marinescu şi comunicată pentru prima dată la Academia de Ştiinţe din Paris, în 1889 („Comptes Rendus de l'Acad. des Sciences", 1889).
Textul completat al acestei lucrări a fost publicat în „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", 1890, an. I, partea a 2-a, p. 23—40, după care se publică în volumul de faţă.
17. STUDII ASUPRA TURBĂRII
Primul studiu mai * cuprinzător asupra turbării a fost publicat de V. Babeş în „Virchow's Archiv" din 1887, t. 110, p. 562—601, sub titlul: Studien uber die Wutkrankheit.
Acest text, completat cu cercetările ulterioare, a fost publicat în colaborare cu doctorii Puşcariu, Eremia, Lepp, Mihăilescu, Cerchez şi Tală şes cu în „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", 1890, an. I, partea a 2-a, p. 387—462, text care este publicat în volumul de faţă.
Lucrarea cuprinde şi o planşă, prima desenată de V. Babeş, referitor U turbare.
18. DESPRE VARI ABILITATE A ŞI VARIETĂŢILE BACILULUI FEBREI TIFOIDE
Prima comunicare asupra variabilităţii şi varietăţii bacilului febrei tifoide a fost făcută de către V. Babeş, la Societatea de Medicină din Bucureşti (publicată în ■revista „Spitalul", 1890, p. 128).
în acelaşi an, a publicat în „Zeitschrift fiir Hygiene", 1890, v. IX, p. 323—359, un studiu cuprinzător sub titlul: Ueber die Varietât und Varietăten des Typhus Bacillus, pe care 1-a tradus şi publicat şi în „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", 1892, an. II, partea a 3-a, p. 191—216 şi care se publică în volumul de faţă.
19. STUDIU ASUPRA NEFRITEI  SCARLATINOASE  CU PRIVIRE LA ETIOLOGIA SCARLATINEI
Lucrare făcută în colaborare cu I. T o m a s i a n şi publicată în „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", 1892, an. II, partea a 3-a, p. 104—146.
20. ETIOLOGIA UNEI ENZOOTII A OILO"R DENUMITĂ IN ROMÂNIA CÂRCEAG
Lucrarea a fost comunicată pentru prima dată la Academia de Ştiinţe din Paris, \- în şedinţa din 22 August  1892 şi publicată în „Comptes Rendus  de l'Acad. des
| Sciences",  după  care s'a  făcut traducerea în  limba  română.  In  această lucrare,
j V. Babeş a descris al doilea reprezentant al grupului de microorganisme denumite
I „Babesii".
* Ulterior,   V.   Babeş   a   mai publicat cu privire la aceeaşi problemă, lucrări
în 1894, 1895 (a se vesdea Bibliografia lucrărilor lui Victor Babeş, Ed. Acad. R.P.R., 1954.
21. NOTĂ DESPRE APĂRAREA ROMÂNIEI CONTRA HOLEREI ÎN 1892 Articol publicat în „România Medicală", 1893, p. 381—384.
22. APĂRAREA ROMÂNIEI ÎN CONTRA HOLEREI
i ■ ' ,
j Articol publicat în „România Medicală", 1893, p. 486—487.
23. CERCETĂRI ASUPRA SCARLATINEI Articol publicat în „România Medicală", 1893, p. 349—352.
24. ASOCIAŢIUNILE BACTERIENE ALE BACILILOR TUBERCULOZEI CU MICROBII EMORAGIEI
Lucrare publicată în „România Medicală", 1893, p. 610—619, şi al cărei text se publică în volumul de faţă.
Lucrarea a mai fost publicată în „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", în anul 1898, v. VI, p. 176—185 şi în limba franceză în acelaşi volum, la p. 182—191.
25. ASUPRA TRATAMENTULUI NEURASTENIEI, MELANCOLIEI ŞI EPILEPSIEI ■ ESENŢIALE PRIN INJECŢIUNI CU SUBSTANŢĂ NERVOASĂ NORMALĂ
Articol publicat în „România Medicală" din 1893, p. 90—94 şi al cărui text se publică în volumul de faţă.
Asupra acestei metode de tratament, V. Babeş publicase un articol intitulat: Ueber die Behandlung der Genuinen Epilepsie und dcr Neurasthenie mit subkutanen Injektion von normalen Nervensubstanz în Nr. 30, din 1892 al revistei „Deutsche Medizinische Wochenschrift" şi în acelaşi an, Dr. Paul Constantin a făcut comunicări în şedinţele Academiei de Medicină din Paris (12—16 Februarie), denumind acest tratament „procedeul lui Babeş".
I 26. NOI ÎNCERCĂRI ASUPRA VACCINAŢIUNILOR ŞI ASUPRA VINDECĂRII
BOALELOR INFECŢIOASE
Articol publicat în „România Medicală" din 1893, p. 26—30.
634
VICTOR BABES
OPERE ALESE
635
27. CERCETĂRI ASUPRA MALARIEI
Articol publicat în „România Medicală", 1893, p. 12—15, 39—43, 72—74 şi al cărui text se publică în volumul' de faţă.
Lucrarea fusese publicată de V. Babeş, în colaborare cu D. Gheorghiu, în „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", 1892, partea a 3-a, p. 376—438 şi în acelaşi volum în limba franceză, la p. 439—504, cu 2 planşe în culori, reproduse în prezentul volum.
28. COMUNICARE FĂCUTĂ ACADEMIEI ROMÂNE ASUPRA INFLUENTEI BRONŞITELOR, INFECŢIUNII EMORAGICE ŞI STREPTOCOCILOR '
Comunicare făcută la şedinţa din 1 Octombrie 1893 şi publicată în „România Medicală", 1893, p. 488—492, text oare se publică în volumul de faţă.
Comunicarea a mai fost publicată şi în „Anal. Acad. Rom.", 1894, seria a II-a, Desbateri, t. 16, p. 73—79.
29. STUDIU ASUPRA STREPTOCOCILOR
Lucrare publicată de V. Babeş în colaborare cu G. Proca în „Analele Inst.
de Pat. şi Bact. din Bucureşti", 1894, partea a 4-a, p. 456—488, text care se publică în volumul de faţă.
In volumul din „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", amintit, figurează şi textul în limba franceză, la p. 489—523.
Articolul a mai fost publicat şi în „România Medicală", p. 111—115, 129—158, 178—181, 204—214, 229—231 şi 253—257.
30. DESPRE DESCOPERIREA SEROTERAPIEI Articol publicat în „România Medicală", 1894, p. 467—469.
Asupra problemei priorităţii descoperirii seroterapiei, V. Babeş a mai publicat ulterior o serie de articole şi comunicări în anii 1895, 1896, 1898 (a se vedea Bibliografia lucrărilor lui Victor Babeş, Ed. Acad. R.P.R., 1954.
31. STATUL IN FAŢA NOILOR CERCETĂRI BACTERIOLOGICE
Comunicare prezentată la al Xl-lea Congres Internaţional de Medicină dela Roma din 1894 şi publicată în limba germană în acelaşi an, în darea de seamă a congresului, sub titlul: Die Stellung des Staates zu der modernen bakteriologischen Forschung. Traducerea după această lucrare a apărut în limba engleză în acelaşi an, în revista „British Medical Journal" (cu extras) şi în limba franceză în broşură.
Traducerea în limba română a fost publicată în revista „România Medicală", 1894, p. 73—89, 97—107 şi în „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", 1898, v. VI, p. 3—32. O ediţie.modificată a apărut şi în 1921 sub titlul: Consideratiuni asupra conducerii şi organizării luptei noastre sanitare, în revista „Arhiva pentru Ştiinţă şi Reformă Socială",, 1921, Nr. 2—3, p. 210—222.
Trebue subliniat faptul că originalul în limba germană este mai complet decât traducerile româneşti din care nu reiese suficient poziţia înaintată a lui V. Babeş.
Textul din volumul de faţă este cel publicat în „România Medicala". In cele ce urmează, se publică o serie de completări traduse după originalul din limba germană şi care lipsesc în textele româneşti.
,,a) ... Dacă ne gândim la poverile pe care le impun într'adevăr populaţiei şi parlamentelor continuele măriri ale bugetului armatei, dacă ne mai gândim la timpul lung ce s'a scurs de când Europa apuseană a fost scutită de războaie, cu greu am găsi un alt mijloc raţional de a canaliza pe căi binefăcătoare forţelor acumulate şi să împace părerile oficiale, decât tocmai prin atragerea armatei la combaterea boalelor.
b) ... Un alt motiv decisiv pentru ridicarea carantinelor mai este şi acela că îngreunează traficul, mai ales pentru clasele avute.
Aceste interese sunt deci principalmente acelea -ale guvernului, precum şi ale claselor avute, antrenând mai puţin după sine în suferinţă straturile de jos ale poporului. Pe de altă parte, însă, tocmai epidemiile sunt mai ales păgubitoare acestora [straturilor de jos ale poporului. — Nota Red.].
Apare limpede că ridicarea măsurilor de protecţie împotriva invaziei boalelor infecţioase este în prim'ul rând în interesul guvernelor şi al claselor avute. Dacă banii economisiţi prin această m,ăsură ar fi întrebuinţaţi de guverne pentru combaterea în interiorul ţării a epidemiei sau pentru îmbunătăţirea stării claselor de jos, s'ar putea obiecta mai puţin împotriva acestor măsuri. Noi însă am văzut că majoritatea veniturilor statului sunt întrebuinţate pentru mărirea şi menţinerea armatelor, deci de fapt împotriva intereselor directe ale claselor de jos, ale poporului.
c) ... Faţă de această stare de fapt, statul nu poate fi desigur îndreptăţit să sacrifice viaţa şi sănătatea copiilor nici unui ţel, adesea problematic, al statului.
d) ... Aceste măsuri nu au o bază ştiinţifică riguroasă, reprezintă o concesie faţă de circuit şi trafic. Ele poartă vina principala pentru lipsa de eficacitate a măsurilor severe, încurajate fiind de organizarea prea l-axă a serviciului sanitar, care nu prezintă nici un fel de garanţie serioasă.
într'o organizaţie disciplinată şi bine orientată, dispunând şi de despăgubiri, eficacitatea măsurilor de carantină la graniţă ar fi cu totul alta.
e) ... Insă, chiar statele cele mai civilizate; ţinând seama de avantajele, industriei interne şi ale gospodăriei agricole, ezită să apere în mod eficient igiena populaţiei sărace, plecând dela principiul că apărarea muncitorului din fabrică nu trebue să meargă până la împovărarea fabricantului, faţă de concurenţa străină.
Mizeria ia ţar,ă, unde populaţia este adesea epuizată de arendaşi, exploatatori şi impozite, într'un mod neomenos, antrenează după sine faptul că populaţia rurală din multe ţări nu dispune nici de mijloace de existenţă, nici de medicamente, spre a se apăra împotriva boalelor sau spre a se îngriji în caz de boală".
32. PROLIFERĂRILE CELULELOR FICATULUI IN DIFERITELE LUI AFECŢIUNI. CONTRIBUŢIUNE LA STUDIUL ANATOMOPATOLOGIC AL FICATULUI
Lucrare făcută în colaborare cu M. Mani cat ide şi publicată în „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", 1895, an. IV, v. 5, p. 3—63 (traducerea franceză p. 64—129), cu 2 planşe.
636 VICTOR BABES
33. DESPRE MIELITELE INFECŢIOASE
Lucrare făcută în colaborare cu Vamali şi publicată în „România Medicală", 1895, p. 520—527,    —561, text care se publică în volumul de faţă.
Această lucrare a făcut obiectul unei comunicări la a doua sesiune a Congresului Francez de Medicină din Bordeaux, 1895, şi a fost publicată în darea de seamă a congresului.
Lucrarea a mai fost publicată în limba franceză în revista „Arhive des Sciences Medicales", 1896, p. 1—34 (cu 2 planşe) şi în limba română în „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", 1898, v. 6, p. 334—353 (în limba franceză p. 326—353).
34. LOCUL BACTERIILOR IN SERIA ORGANISMELOR
Lecţie de deschidere a cursului de bacteriologie din 1895, publicată în „România Medicală", 1895, p. 321—324.
35. DESPRE TRANSMITEREA PROPRIETĂŢILOR IMUNIZANTE PRIN SÂNGELE
ANIMALELOR IMUNIZATE
Discurs de recepţie la Academia Română în şedinţa din 24 Martie 1895, publicat într'o broşură de 45 de pagini a Academiei Române; textul acestei broşuri se publică în volumul de faţă.
Comunicarea a mai fost publicată în revista „România Medicală", 1895, p. 137—147, 159, 171—177 şi 196—202, tradusă în limba franceză şi publicată în revista „Archive des Sciences Medicales", 1896, p. 113—118, 192—201 şi în „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", 1898, v. 6, p. 33—52 (în limba franceză în acelaşi volum).^
36. VACCINAREA PRIN TOXINE LATENTE (contrabalansate prin antitoxine sanguine)
Comunicare făcută la şedinţa Academiei de Medicină din Paris, din 13 August 1895 şi publicată în „Bull. de l'Acad. de Med." din 1895, sub titlul: Sur ta vaccination des toxines latentes contrebalancees par des antitoxines sanguines.
Lucrarea a fost publicată în limba română în „România Medicală", 1895, p. 369—375, text care se publică în volumul de faţă.
In 1898, lucrarea a mai fost publicată şi în „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", v. VI, p. 170—175 (în limba franceză în aceiaşi volum, p. 175—181).
37. DESPRE BOALELE DE FICAT IN ROMÂNIA, DESPRE NOMA, DESPRE TETANOS, DESPRE STRUCTURA MICROBILOR, DESPRE JIGODIE ŞI DESPRE EPIZOOTIA PORCILOR DIN ROMÂNIA
Comunicare făcută în şedinţa Academiei Române din 6 Octombrie 1895, asupra conţinutului volumului VI al „Analelor Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", apărută în revista „România Medicală" 1895, p. 469—472, text care se publică şi în volumul de faţă.
OPERE ALESE 637
Lucrarea a mai fost publicată şi în „Anal. Acad. Rom.", 1896, seria a Il-a, -Desbateri, p. 86—91.
38. OBSERVAŢIUNI ASUPRA CORPUSCULILOR METACROMATICI, ASUPRA SPORILOR,  RAMIFICAŢIUNILOR,  CROSELOR  ŞI   CAPSULELOR BACTERIILOR
PATOGENE
Lucrare publicată în „România Medicală", 1895, p. 417—420, 450—454 (cu o planşă), 481—489, text care se publică în volumul de faţă.
In acelaşi an, lucrarea a mai fost publicată în „Analele Inst. de Pat. şi Bact. din Bucureşti", v. V, p. 376—392 (în limba franceză în acelaşi volum, p. 393—418) cu o planşă, precum şi în revista germană „Zeitschrift fur Hyg.", v. XX, p. 412—437, cu 2 planşe, sub titlul: Beobachtungen uber die metachromatischen Korperchen, Sporen-bitdung, Verzweigung, Kolben und Kăpselbitdung Pathogenenbakterien.
39. DESPRE FORMA ACTINOMICOTICĂ A BACILULUI TUBERCULOZEI
Lucrare făcută în colaborare cu C. Le va di.ti şi apărută în „România Medicală", 1897, p. 81—96, după care se publică în volumul de faţă.
în acelaşi an, lucrarea a mai fost comunicată şi Academiei de Medicină din Paris şi publicată în „Bull. de l'Acad. de Med.", v. XXXVII, p. 174—180, precum şi în „Archive de Med. Exp.", Nr. VI, p. 1041—1048, cu 2 planşe.
40. DESPRE INFLUENŢA DIFERITELOR INFECŢIUNI ASUPRA CELULELOR NERVOASE ALE MĂDUVEI SPINĂRII
Lucrarea a fost comunicată Academiei Române în şedinţa din 6 Iunie 1897 şi publicată pentru prima dată, incomplet, în „România Medicală", 1897, p. 265—275, 294—301, sub titlul: Infecţiile sistemului nervos în raport cu celula nervoasă.
Lucrarea a fost publicată în întregime, în revista: „Berliner Medizinische Wochenschrift", 1898, Nr. 1, sub titlul: Ueber den Einfluss der verschiedenen Infektionen auf die Nervenzellen des Ruckenmarks, al cărui text tradus se publică în volumul de faţă.
41. EXPUNEREA DE MOTIVE PENTRU CREAREA UNUI MINISTER AL SĂNĂTĂŢII PUBLICE, ÎNAINTATĂ COMISIUNII PENTRU MODIFICAREA LEGII SANITARE
Această expunere de motive a apărut în „România Medicală", 1898, p. 130—135, al cărui text se publică în volumul de faţă.
In 1899, articolul a mai fost publicat în „Hyg. Rundschau", v. IX, p. 537—538, sub titlul: Ein Ministerium fur das Sanitătswesen.
Acest memoriu a fost făcut de V. B a b e ş cu ocazia discuţiilor privitoare la modificarea legii sanitare şi cuprinde concepţiile sale expuse încă în lucrarea Statui în fata noilor cercetări bacteriologice.
Memoriul nu a fost luat în considerare în acea vreme.
638
VICTOR BABES
42. CHESTIUNI DE PRIORITATE
Articol publicat în „România Medicală", 1898, p. 433—438, 465—471 şi 508—509.
43. ASUPRA LEZIUNILOR PRECOCE ALE CENTRILOR NERVOŞI IN TURBARE
Lucrare comunicată în şedinţa din 14 Noembrie 1898 a Academiei de Ştiinţe din Paris şi apărută în „Comptes Rendus de l'Acad. des Sciences" din 1898, după care s'a tradus textul ce se publică în volumul de faţă.
44. ASUPRA TRATAMENTULUI TURBĂRII PRIN INJECTAREA DE SUBSTANŢĂ
NERVOASĂ NORMALĂ
Comunicare făcută în şedinţa din 28 Martie 1898 a Academiei de Ştiinţe din Paris şi apărută în „Comptes Rendus de l'Acad. des Sciences", 1898, p. 986—989, după care s'a tradus textul ce se publică în volumul de faţă.
Lucrarea a mai fost publicată în 1900 în revista „Zentralblatt fur Bakteriologie", v. XXVII, Nr. 16, p. 564—568, sub titlul: Bemerkungen uber die Beeinflussung der Hurtdswut dur eh Injektion von normale r Nervensubsianz und uber Wuttoxine.
45. DIRECŢIUNEA MEDICINEI MODERNE ŞI NOUL INSTITUT DE BACTERIOLOGIE
Comunicare prezentată Academiei Române în şedinţa din 3 Aprilie 1900 şi publicată în „Anal. Acad. Rom.", 1900, seria a II-a, Mem. Secţ. Ştiinţ., v. XXII, p. 395—407, precum şi în „România Medicală", 1900, p. 170—182, text care se publică în volumul de faţă.
Lucrarea a mai fost publicată şi în revista „La Presse Medicale", Nr. 99, din 11 Decembrie 1901, sub titlul: Les Nouveaux Instituts Sanitaires de Pathologie et de Bacteriologie de Bucarest.
I I
f
i
i
t
LA ÎNTOCMIREA PRIMULUI VOLUM DIN OPERELE ALESE ALE LUI V. BABEŞ A COLABORAT ŞI INSTITUTUL DE FILOZOFIE AL ACADEMIEI R.P.R.
(PROF. C. I. GULIAN ŞI N. BOLBOAŞE) j
TABLA DE MATEEII
Pag,
X Prefaţa.  . ............................... III
Asupra raportului ştiinţelor naturale către filosofie............... 1
Despre bacteriile sudorii roşii -....................... 13
Contribuţiuni experimentale la studiul influenţei sistemului nervos asupra modificărilor patologice ale pielei  ..................... 16
^ Studiu comparativ al bacteriilor leprei şi ale tuberculozei.......... 36
* Comparaţie între bacilii tuberculozei şi aceia ai leprei (Elefantiasis la Greci) . 39 < Demonstrarea bacilului tuberculozei în urină la  tuberculoza aparatului urogenital .............................. 42
Concurenţa vitală a bacteriilor. Atenuarea proprietăţilor lor în mediile nutritive
modificate prin alte bacterii. încercări de terapeutică  bacteriologică  . 46 X Prefaţa [la tratatul Bacteriile şi rolul lor în etiologia, anatomia şi histologia patologică a boalelor infecţioase, ed. I-a, Paris, 1885]........... 52
Prefaţa [la Manualul scurt de bacteriologie,  1886]............. 54
Asupra unei ridicări a temperaturii în perioada de incubaţie a turbării  ... 56
^ Despre hemoglobinuria bacteriană a boului.-................ 59
^ Studii asupra hemoglobinuriei bacteriene a boului (Urinare cu sânge)   .... 62
K Concurenţa vitală a bacteriilor cu privire la tuberculoză........... 110
^ Despre corpusculele cromatice ale bacteriilor................ 113
-i- Cercetări asupra vaccinării antirabice.................... 125
Cercetări asupra patologiei terminaţiunilor nervoase ale muşchilor..... 131
\ Studii asupra turbării.......................... 155
Despre variabilitatea şi varietăţile bacilului febrei tifoide.......... 231
)r Studiu asupra nefritei scarlatinoase cu privire la etiologia scarlatinei..... 253
x Etiologia unei enzootii a oilor denumită în România cârceag........ 301
Notă despre apărarea României în contra holerei în 1892 .......... 304
Apărarea României în contra holerei................... 309
Cercetări asupra scarlatinei....................... 311
Asociaţiunile bacteriene ale bacililor tuberculozei cu microbii emoragiei ... 315 Asupra tratamentului neurasteniei, melancoliei şi epilepsiei esenţiale prin injecţiuni cu substanţă nervoasă normală................ 325
^ Noi încercări asupra vaccinaţiunilor şi asupra vindecării boalelor infecţioase . 330
Cercetări asupra malariei......................... 334
8714
640
VICTOR BABES
Comunicare   făcută   Academiei  Române asupra influenţei bronşitelor, infec- pap-
ţiunii emoragice şi streptococilor.................. 349
Studiu asupra streptococilor....................... 354
n  Despre descoperirea seroterapiei...................... 381
Statul în faţa noilor cercetări bacteriologice................ 385
Proliferările celulelor ficatului în diferitele lui afecţiuni. Contribuţiune la studiul
anatomopatologic al ficatului..................... 420
Despre mielitele infecţioase........................ 485
Locul bacteriilor în seria organismelor................... 506
Despre transmiterea proprietăţilor imunizante prin sângele animalelor imunizate 510 Vaccinarea prin toxine latente (contrabalansate prin antitoxine sanguine)   . . 534 Despre boalele de ficat în România, despre noma, despre tetanos, despre structura microbilor, despre jigodie şi despre epizootia porcilor din România . 541 Observaţiuni asupra corpusculilor  metacromatici, asupra sporilor, ramificaţia-
nilor, croselor şi capsulelor bacteriilor patogene........... 546
V   Despre forma actinomicotică a bacilului tuberculozei........... 567
Despre influenţa diferitelor infecţiuni  asupra celulelor nervoase ale măduvei
spinării..............,............... 575
Expunerea de motive pentru crearea unui Minister al Sănătăţii Publice, înaintată Comisiunii pentru Modificarea Legii Sanitare........... 601
Chestiuni de prioritate . ......................... 603
-f Asupra leziunilor precoce ale centrilor nervoşi în turbare.......... 610
V Asupra tratamentului turbării pirn injectarea de substanţă nervoasă normală . 613
Direcţiunea medicinei moderne şi noul Institut de Bacteriologie....... 616
Note................................. 629
Dat la cules os.io 1953. Bun de tipar 26.VI. 1954. Tiraj 3000 .ex. Hârtie velină 65 gm*. Format iG^oy^ioo. Coli editoriale 4 8,t Coli de tipar ax\%: planşe typo +17 polychromii pe hârtie Kunstdruek 8Sjjmz,
Preţul unui exemplar lei 22,25. Vomanda 3004 A. 4033.
Pentru bibliotecile mici şi mari indicele de clasificare 61(081).
Tiparul executat la întreprinderea Poligrafică 3, B-dul 6 Martie Nr. 29, Bucureşti — R.P.R.