Ci CM io 10 CD CD 00 o t-i CM O CO T1 CO CM CM io iO Oi 00 CD CM CM CM O0 00 iO iO CO lO Ci co co m io ^ 00 co co Constantin Papfalvi (1804 — 1892) th CM CD {> I> cD CM^ CM CM Oi tt< îo" O CO Ci th CM CM <^ th CM S 5 O O G ■3 3 P< cS ^5 cxj as h h ^ > > n ^ ^ n ~ « - £ X X X X X X X X X XIV L Ln rîndul impresionantului număr de corespondenţi ai lui George Bariţ, canonicul blăjean Constantin Papfalvi se încadrează acelei mari categorii care dă adevăratul colorit al epistolarului bariţian. Este vorba de intelectualul român mijlociu, iubitor de neam şi cultură, care gravita din instinct naţional către nucleul de viaţă spirituală reprezentat de Braşovul cu foile sale româneşti, unde domina personalitatea pregnantă a redactorului român. Toţi aceştia — preoţi sau învăţători români, funcţionari sau feţe bisericeşti mai ales de la Blaj, Sibiu, Gherla, Lugoj sau Cluj, militari sau tineri studenţi — se simt datori să ia singuri iniţiativa corespondenţei cu Bariţ, din demnitate de „intelighenţi", venind în marea majoritate în întîmpinarea unei nevoi de colaborare a marelui gazetar sau oferindu-şi această colaborare. Ne aflăm în faţa mecanismului principal care a dus la acumularea celei mai mari corespondenţe din cultura noastră şi, deci, merită osteneala de a-i remarca efectele şi caracteristicile. Constantin Papfalvi îşi începe întîia epistolă către Bariţ, la 13/23 ianuarie 1838, cu următoarea îmbiere: „Iubite prietene! Iartă că, şi pînă cînd aş fi încredinţat: oare titula aceasta primită îţi este, îndrăznesc a o întrebuinţa". Apropierea sentimentală de omul zilei o comite în numele amintirii comune „cînd, ca prunc, te vedeam înaintea mea, mai mult pretin decît şcolariu socotindu-te". Căci Constantin Papfalvi s-a numărat, într-adevăr, printre dascălii lui George Bariţ, care îi va nutri o vie simpatie toată viaţa, o viaţă lungă de nonagenar. Era originar din satul Popfalău de lîngă Cluj, unde a văzut lumina zilei la 20 mai 1804. Era fiul cantorului greco-ca-tolic Grigore Papuc din Popfalău şi al fiicei preotului Pop din Dezmir, rudă cu viitorul episcop Ioan Lemeni. Această înrudire cu arhiereul repudiat de naţiune la 1848 îi va influenţa în mare măsură soarta lui Constantin Papfalvi, şi în ceea ce priveşte ataşamentul faţă de nefastul episcop, şi — mai cu seamă — în ceea ce priveşte creditul pe care 1-a avut el însuşi în faţa naţiunii. La vîrsta de 9 ani, părinţii îl aduc la Cluj, dîndu-1 — după uzanţele epocii — în ocrotirea unui-nobil, Macskâsi Pal, la a cărui curte impozantă îşi găseşte adăpost şi întreţinere pe toată perioada celor 8 ani de şcoală „maghiară" la piariştii din capitala Transilvaniei. Sub numele —maghiarizat de profesori — de Papfalvi 1, urmează aici trei clase primare şi cele cinci clasice cursuri 1 Cele mai amănunţite date biografice despre Papfalvi se găsesc în evocarea lui Au-g u s t i n Bunea, Constantin Papfalvi, în voi. Discursuri. Autonomia bisericească. Diverse, Blaj, 1903, p. 109 — 140 (tipărită mai întîi sub titlul: Constantin Papfalvi. Schiţă biografică, în Unirea, III, 1893, nr. 2-6; 8). 1 gimnaziale: principia, gramatica, sintaxa, poezia şi retorica. După a căror absolvire, în 1821, se înscrie la cursul filosofic al Liceului românesc greco-catolic din Blaj, avîndu-1 dascăl pe vestitul — în epocă — Aron Presa. Cum s-a putut face — s-ar întreba cineva — această trecere de la o şcoală maghiară la liceul naţional din Blaj ? în primele trei decenii ale secolului al XlX-lea, instituţiile şcolare din Transilvania aveau un caracter clasic şi universalist, bazat pe regenţa absolută a limbii şi culturii latine, astfel că, în conţinutul programelor, ca şi în limba de predare, nu exista nici o deosebire între şcolile ungureşti, româneşti sau săseşti. Evoluţia lor excentrică, pe baze naţionale, va începe după 1830, atît la Cluj, cît şi la Blaj, Sibiu sau Braşov. Deosebirea se vădea abia după încheierea cursului filosofic, după care tinerii români deveneau fie studenţi ai cursului juridic de la Cluj, unde învăţau despre nefasta supremaţie a celor trei „naţiuni" asupra Transilvaniei, cu excluderea constituţională a românilor, fie ai Seminarului teologic greco-catolic din Blaj, unde se pregăteau să devină membrii celei mai substanţiale pături intelectuale naţionale: preoţii. Viitorul canonic absolvă în 1825 Facultatea teologică, unde îi avusese profesori pe Teodor Pop de Uifalău, „cel mai mare şi mai productiv scriitor la vremea sa", autor, printre altele, al unei remarcabile tipărituri Psaltirea sau cartea psalmilor, ieşită de sub teascul din Blaj, ca şi al unei lucrări manuscrise: Istoria eclesiastică2; pe Demetriu Căian Junior, om de mare talent literar, pe care episcopul Ioan Bob îl folosea pentru scrierea propriilor cărţi, el însuşi rămînînd doar autorul monumentalei sinteze de Teologie dogmatică, scoasă în două volume la Blaj, în 1804 şi 1811 3; pe prepozitul Vasile Filipan, pe canonicul Gavril Stoica de Baci şi, în fine, pe mai tînărul Ioan Lemeni. împreună cu alţi doi „conşcolari" merituoşi, Ioan Chirilă şi Timotei Cipariu, Constantin Papfalvi este oprit la Blaj, ca profesor, încredinţîndu-i-se clasa a Il-a gimnazială, gramatica. în această calitate, a fost dascălul lui George Bariţ, probabil în anul şcolar 1826 —1827 4, amintire sub auspiciile căreia se deschide corespondenţa lui cu fostul elev, în 1838. Eruditul Papfalvi, care se remarca mai ales printr-o excelentă cunoaştere a limbii germane, îşi ia foarte în serios meseria de dascăl, în 1829 fiind numit director supleant al şcolilor normale din Episcopia greco-catolică a Făgăraşului, ca secondant al bătrînului Benedict Fogaraşi care, din cauza vîrstei, nu-şi putea exercita curent această funcţie. în 1833, prin decretul aulic din 27 martie, Papfalvi e numit director plin al şcolilor de normă din Transilvania, funcţie ocupată odată, cu neuitată strălucire, de Gheorghe Şincai. Firesc, ar trebui să ne oprim puţin asupra acestui precedent, cînd un tînăr abia ieşit de pe băncile seminarului ocupă un post jinduit de atîţia, din cauza remuneraţiei relativ mari, de 100 de florini. Nu e cazul, însă, căci Papfalvi refuză acest post care, probabil, i-ar fi dat un alt destin, situîndu-1 printre cărturarii Blajului, şi cere să fie trimis într-o parohie. Vocaţia preoţească este, la el, puternică şi sinceră, lucru uşor de urmărit pe parcursul întregii sale existenţe matusalemice. Noul episcop Lemeni îi oferă vicariatul Năsăudului, dar tînărul preot are cuviinţa să nu primească, spre a nu tăia calea către această demnitate omului care o merită din plin, Ioan Marian, învăţătorul scoale L primare a Regimentului al doilea românesc de graniţă. (Nu mult timp după acest episod, Marian devine într-adevăr vicar foraneu al Năsăudului, unul dintre cei mai merituoşi din istoria acestui vicariat.) Acceptă, însă, parohia vacantă a Hunedoarei, zonă lăturalnică şi cu foarte mari probleme a episcopiei greco-catolice. în 15 octombrie 1833, Papfalvi părăseşte Blajul, spre a se dedica cu patimă reorganizării — aproape din temelii! — a acestei vaste parohii, unde greco-catolicismul era rău cotat, dată fiind majoritatea zdrobitoare a neuniţilor din zonă. în plus, 2 Vezi Ioan R a ţ i u, Dascălii noştri. Scurte notiţe din viata si activitatea lor literară. 1754-1848, Blaj, 1908, p. 52-53. 3 Ibid., p. 50-51. 4 Vezi scris. I, n.l. tînărul paroli trebuia să administreze şi vicariatul foraneu al Haţegului, în locul bătrînului vicar Iovian Nobili, care nu-şi mai putea îndeplini funcţia. La moartea acestuia, în 1841, Constantin Papfalvi va deveni vicar al Haţegului, muţind însă reşedinţa vicarială în Hunedoara. Cei 18 ani petrecuţi în zona puternic românească, dar extrem de înapoiată, a Hunedoarei (1833 — 1851), au fost pentru Papfalvi ani de efort şi zbucium spre ridicarea spirituală a enoriaşilor săi. în jurul său gravitează acum preocupările pentru cultură ale românilor hunedoreni, ipostază pe care o acceptă cu elan şi interes, primind să fie „colectantele" foilor lui Bariţ în aceste părţi. „Bucurie aş avea de aş putea afla de aceia carii să voiască a prenumera pe foaia aceasta folositoare", îi scrie el lui Bariţ în 13/23 ianuarie 1838, la apariţia Foii literare 5, fiind astfel printre cei dintîi sprijinitori ai marelui pas naţional care se înfăptuia la Braşov. LTrarea sa impresionează peste vreme, ca o menire de bun augur. în scurtă vreme, el recrutează un număr de abonaţi, scuzîndu-se că nu poate mai mulţi: vicarul Iovian Nobili, Nicolae Booşi, plebanul romano-catolic Joseph Schmidtberger, protopopul neunit Mihai Maximilian şi alţii. Din corespondenţa către Bariţ îl vedem urmărind lacom debutul gazetelor naţionale, nu fără o anume derută plină de umor în faţa marii diversităţi de probleme filologice ridicate în coloanele acestora: „P.S.: întru aşa mare concurs a metodului de scris cu litere latineşti, nu ştiu cu care să trăiesc" 6. Cu modesta-i competenţă într-ale filologiei, sesizează totuşi esenţa lucrurilor, adică „să nu fie atîtea metoduri cîţi scriitori". Oricum, are cuvinte de sinceră apreciere pentru Bariţ şi „cariera virtuţii şi a măririi, pe care nu numai ai pornit, dară şi frumoasă înaintare ai făcut"7. Cum era de aşteptat, noul şi energicul vicar al Haţegului întîmpină ura şi persecuţia administraţiei maghiare, cu toate că Papfalvi nu era omul care să-i provoace în cea mai mică împrejurare, străduindu-se, dimpotrivă, să faciliteze o înţelegere firească, de cetăţeni, între românii şi maghiarii din zona Haţegului. Totuşi, în scrisoarea sa din 6/18 iulie 1846 8 se plînge de „scîrnăviile ce ieşise în Erdelyi Hirado". într-unui din numerele pe acel an (1846, nr. 150, p. 361), ziarul clujean îl învinuieşte de persecutarea ... românilor neuniţi!9 Tentativa de a semăna discordie este evidentă. Papfalvi răspunde printr-o „recenzie" în coloanele aceluiaşi ziar 10, acest prim articol din cîte i se cunosc pînă astăzi fiind o veritabilă monografie confesională a Haţegului acelei vremi. Revoluţia de la 1848 a însemnat o grea piatră de încercare pentru Constantin Papfalvi. Cu o structură cu totul nepotrivită politicii, vicarul Haţegului se pomeneşte în plinul vîrtejului acesteia. Participă la Adunarea Naţională de la 3/5 mai 1848 din Blaj, unde este privit în general ca un adept al episcopului Lemeni, fiindcă îl apărase pe acesta — crezînd sincer în nevinovăţia lui! — cu ocazia procesului lemenian din anii 1842 — 1846 11. Apoi intervine acel episod neelucidat încă definitiv, care a aruncat o lumină profund nefavorabilă asupra persoanei sale: în mai 1848, este ales de orăşelul Haţeg ca deputat în Dieta Transilvaniei din mai-iunie 1848, sesiune care aduce hotărîrea nefastă a uniunii Transilvaniei cu Ungaria. în discuţiile preliminarii, deputaţii maghiari au făcut dese imputări românilor, care ar fi arborat la Blaj ... steaguri ruseşti (!?). în sală se afla şi episcopul Lemeni, capul delegaţiei de 120 de oameni trimişi de Adunarea de la 3/15 mai la Dietă, ca să înainteze corpurilor legiuitoare petiţia-program a românilor. Lucrările se desfăşurau sub lozinca „ITni6 vagy halal!" — uniune sau moarte! — pro- 5 Scris. I. 6 Scris. II. 7 Scris. III. 8 Scris. V. 9 Scris. V, n. 4. 10 Czăfolat, az Erdelyi Hirado 150-dik szâmăban megjelent 2-dik devai czikkre, în Erdelyi Hirado, 1846, nr. 159, p. 435-436. 11 Vezi în acest volum scrisorile lui Timotei Cipariu către Eanţ dm anii 1844—1846. 2 3 ferată de mulţimea care stăpînea oraşul. Episcopului fiindu-i frică să dezmintă zvonul vehiculat despre steagurile de la Blaj, o face Papfalvi care, printre altele spune textual: „în adunarea din cestiune au fost două feluri de steaguri: unul bicolor, pe care l-am cunoscut că este stindardul împărătesc, altul tricolor, pe care acum l-am văzut prima oară aşa compus. Acesta s-a purtat cu toată ocasiunea în fruntea şi în faţa adunării şi a fost presentat şi salutat ca steag naţional românesc" 12. Papfalvi ştia bine că e vorba de tricolorul roşu-galben-albastru, arborat pentru prima oară la Blaj cu ocazia adunării, dar momentul de teroare în care rostea acestea îl obligă la o formulare „politică" a concluziei, nu prea fericită: să se ancheteze, „să se dispună cercetare, ca să se lămurească ce temei au vorbele ce se aruncă", iar dacă s-ar adeveri că românii au arborat la Blaj steagurile unei puteri străine — ştia că acest lucru nu e adevărat! — faptul să fie pedepsit, „ca vînzare de patrie şi de naţiune". A doua zi, ziarul Kolozsvări Hirado publică, ciuntită şi răstălmăcită, cuvîntarea lui Papfalvi, care ... ar fi recunoscut că românii au arborat la Blaj „steaguri muscăleşti". Alexandru Papiu Ilarian, dominat de resentimente radicaliste şi antilemenian fanatic, ia de bun textul din Hirado (corectat cîteva zile mai tîrziu de chiar redacţia maghiară), şi aruncă in Istoria sa blamul asupra lui Papfalvi, etichetîndu-1 drept „trădător de naţiune" 13. în focul revoluţiei, accepţiunile politice nu admiteau penumbre, iar radicalii uzau pe bună dreptate de principiul „cine nu e cu noi, e împotriva noastră". Episodul paşoptist al vieţii sale are şi un moment mai fericit. Tot în calitate de deputat al Haţegului, participă în vara anului 1848 la lucrările Dietei ungare de la Pesta din acel an. în urma unei cuvîntări izbutite, care atrage atenţia prim-ministrului ungar Batthyâny Lajos asupra cererilor românilor din Transilvania, Constantin Papfalvi e remarcat de Kossuth Lajos, care vrea să-1 consulte în privinţa împăcării românilor: „Eu pentru aceea te-am chemat, ca să-mi dai sfat şi să-mi descoperi modalitatea cum aş putea să împac pe români". Papfalvi, deşi se simte incompetent spre a da un răspuns în grabă, propune totuşi cele mai potrivite măsuri pentru limpezirea momentană a situaţiei din Transilvania: a) să fie eliberaţi toţi fruntaşii români arestaţi din primăvară pînă la acea dată; b) să înceteze prigoana domnilor de pămînt împotriva iobagilor români, care s-au declarat pentru ştergerea iobăgiei fără nici o datorie faţă de foştii stăpîni; c) să se aducă, prin dieta pestană, un articol de lege care să garanteze independenţa naţiunii române; d) să se trateze cu românii pe baza hotărîrilor Adunării de la 3/15 mai 1848. Sînt puncte de vedere demne de remarcat, din partea unui moderat de circumstanţă cum a fost Papfalvi la 1848. Tot la Pesta, el compune împreună cu deputaţii români Sigismund Pop, Alexandru Buda, Eftimie Murgu, Alexandru Bohăţel, Teodor Serb şi Alois Vîad, Un răspuns naţional dat baronului Nicolae Jojica 14, polemică în ton moderat dar ferm în privinţa raporturilor româno-maghiare, cu sprijinirea drepturilor ce se cuvin românilor „după spiritul secolului". Ceva mai greu de înţeles e prezenţa şi activitatea lui Papfalvi la Dieta de la Debreţin din 1848—1849 unde, după cum se ştie, Kossuth şi partida ultramaghiară a patronat măsuri potrivnice românilor din Transilvania. Totuşi, conduita deputatului hunedorean e şi aici corectă. După dezastrul trupelor imperiale din martie 1849, cînd victoria insurgenţilor unguri părea sigură, deputaţii români se adună în casa lui Ioan Dragoş, într-o conferinţă prezidată de Constantin Papfalvi, la care a participat şi Eftimie Murgu. în această conferinţă, la propunerea lui Papfalvi, s-a hotărît trimiterea a doi dintre ei în Munţii Apuseni, cu plenipotenţă 12 Apud A u g u s t i n Bune a, Op. cit., p. 120. 13 Alexandru Papiu Ilarian, Istoria românilor din Dacia Superioară, II, Viena, 1852, p. 223. 14 Publicat în Foaie pentru minte 1848, nr. 32, p. 249 — 251, după ziarul pestan Nemzet (1848, nr. 66, p. 1 — 2). S-a reprodus şi în Invăţătcriul poporului, I, 1848, nr. 15, p. 57 — 59. din partea guvernului ungar, ca să-i împace pe românii din Munţii Apuseni cu revoluţionarii maghiari. Şi-au prezentat propunerea lui Kossuth, care a primit-o cu entuziasm dar, după aceea, a intrat în relaţii separate cu unul dintre deputaţi, Ioan Dragoş, cu ignorarea celorlalţi. Din acest incident, care aruncă o umbră neplăcută asupra caracterului lui Kossuth, a rezultat nefericita acţiune a lui Dragoş de mai tîrziu, încheiată cu moartea acestuia. Papfalvi dorea împăcarea sinceră a celor două naţiuni din Transilvania, şi în lumina acestui adevăr trebuie explicată şi prezenţa sa la Debreţin; Kossuth voia pacificarea şi supunerea românilor, şi de aceea îl ţinea pe deputatul Hunedoarei la o politicoasă distanţă. Văzîndu-se inutil, acesta revine în Transilvania, fără a aştepta detronarea Dinastiei de Habsburg-Lotharingia, hotărîtă de Dieta de la Debreţin în 14 aprilie 1849. Rolul „paşoptist" activ al lui Papfalvi se încheiase, omul ră-mînînd „necompromis", încît nici fioroasele anchete de după înăbuşirea revoluţiei din Transilvania — cărora le-au căzut victime deputaţi români cinstiţi ca Eftimie Murgu, Gavril Mihali, Alois Ylad şi alţii — nu i-au putut găsi vreo vină, dîndu-i-se certificat de „purificare1' în noiembrie 1849. Apoi, obosit de o activitate care îi era improprie, revine la funcţia sa de paroh şi vicar al Haţegului, de unde îi dă un semn de viaţă lui Bariţ în 12 februarie 1850 15. Un an mai tîrziu 16> se arată îngrijorat de unele semne de prozelitism şi discordie religioasă între românii hune-doreni, rele alimentate de politica duplicitară a Curţii vieneze după revoluţia din 1848. Vicarul Haţegului doreşte armonia confesională între „mădularele" naţiei, căci „mai încîntătoriu şi mai plăcut răsunet n-au putut fi în urechile şi inima unui popor, decît au fost cel din Cîmpul Libertăţii pentru poporul român, «ca să fim una»". Peste cîteva luni, la 1 noiembrie 1851, Papfalvi se desparte de vicariatul care i-a adus atîtea merite în rîndul preoţimii greco-catolice din acest străvechi ţinut românesc: prin votul unanim al canonicilor de la Blaj, este ales în Ca-pitulul greco-catolic, sub păstoria proaspătă a lui Alexandru Sterca Şuluţiu. Pentru noul canonic încep patru decenii de existenţă silenţioasă, discretă, dar activă, în slujba confesiunii greco-catolice româneşti din Transilvania. Amintirile contemporanilor, ca şi fotografiile din epocă, ni-1 înfăţişează ca pe un bărbat foarte înalt, subţire, cu o faţă severă, barbă albă şi purtare aleasă. Inspira respect şi oarecare teamă, pentru caracterul linear, neabătut, şi pentru curajul opiniilor sale. Ura publicitatea, popularitatea de orice fel, făcîndu-şi un ideal de viaţă din îndeplinirea riguroasă şi discretă a îndatoririlor canonice. Şi dacă, totuşi, viaţa nu 1-a scutit de unele momente mai abrupte, aceasta nu e vina canonicului. în anul 1859, de pildă, e numit inspector general al şcolilor greco-catolice din Transilvania 17, fapt pe care crede de cuviinţă să-1 aducă la cunoştinţa publicului, printr-o epistolă către redacţia de la Braşov 18, subliniind poziţia modestă dar sarcina grea care îl aşteaptă, în condiţiile unei adevărate degringolade a lă-caşelor de învăţătură din arhidieceză. Ici-colo, apare prin presă cu cîte un articol întîmplător, cum ar fi acela — scris din pasiune — despre Secretariul thesaurariale Aarone de Budai 19, sau, în 1867, unul oficial despre Starea Fondului pentru deficienţii preoţi, văduvelor şi orfanii arhidie-cesei, cu finea an. 1866. în 1867, dealtfel, va trebui — spre oroarea sa! — să iasă polemic în public, spre a-şi apăra demnitatea şi liniştea la care ţinea atît de mult. în ziarul Kolozsvări Kdzlony a apărut 15 Scris. VI. " ^™arUcolul Inspectoriu suprem al şcoalelor pentru Archidiecesa Alba-Iuliei, în Foaie Pe*1U^c^^Z !LSJ?rt2Z /, în Foaie pentru minte 1860 nr. 2, p 14-15. - în Foaie pentru minte ... , 1863, nr. 19, p. 138-139. Tîrzm m 1879 va.desene Alte momente dinvieaţa lui Aron Budai, în Observator iul, II, 18/9, nr. 92, p. 367-368. un articol semnat S-nu, cu titlul Balâzsfalva, szept. 25. 1867 20, în care anonimului intrigant îi place să vadă pe viitorul mitropolit al Albei-Iutii (Alexandru Sterca Şuluţiu murise la 7 septembrie) în persoana lui Constantin Papfalvi, găsindu-i printre altele meritul că este ... deputat în Dieta de încoronare de la Pesta. Or, Papfalvi, asemenea celorlalţi radicali transilvăneni, refuzase să.ia parte la lucrările forului suprem al dualismului. Iată de ce, în riposta la articolul lui S-nu 21, canonicul e silit să-i dezamăgească pe cei ce-şi făceau, în legătură cu el, speranţe de colaborare cu autorităţile dualiste, afirmîndu-şi ataşamentul la poziţia pasiviştilor, care combăteau energic anularea legilor favorabile naţiunii române, aduse de Dieta de la Sibiu din 1863 — 1864. Acum —remarcă Papfalvi — dualiştii unguri vehiculează ideea desfiinţării Mitropoliei greco-catolice române de Alba-Iulia, ca pe ultimul bastion naţional românesc. Lucru care, după el, ar fi „cel mai rătăcit pas politic" 22. Şi tocmai ca să prevină această eventualitate, Papfalvi se hotărăşte, în octombrie 1867, să meargă la Pesta — după cum îi scrie lui Bariţ 23 — „spre a lucra cu alţii pentru apărarea dreptului de metropolie". înainte de plecare, ţine să se consulte cu conducătorul radicalilor pasivişti, Bariţ, asupra platformei politice pe care trebuie să se situeze: pe aceea a pasivismului intransigent, „care în adevăr este tradiţiunale şi consequente", sau „să ieşim ceva şi noi din pasivitate (...) ca să nu rămînem între două scaune?" Iată-1, aşadar, şi după moartea arhiereului radical şi patriot, pe Papfalvi, păstrînd linia acestuia, de colaborare cu fruntaşii laici, pentru o mai mare eficienţă a luptei politice naţionale. în anii de bătrîneţe adîncă, Constantin Papfalvi se află — pe planul relaţiilor sale epistolare cu George Bariţ — într-o ipostază originală. După apariţia Observatoriului, în 1878, Bariţ îşi intensifică eforturile — oricum considerabile! — de a aduna date de interes istoric despre românii transilvăneni. în acest fel, se slujeşte de fostul său dascăl, octogenarul canonic Papfalvi, ca de o arhivă vie, solicitîndu-i timp de un deceniu date şi amintiri despre oameni şi evenimente din trecut. După expresia bătrînului canonic, despre „unele incidente care, avînd ceva însemnătate istorică, poate numai mie-mi sunt mai aproape cunoscute"24. O primă contribuţie este completarea biografiei lui Aron Budai, cu Alte momente din viaţa lui Aron Budai25. După care, atît scrisorile către Bariţ cît şi sporadicele-i apariţii în presă, trec în planul memorialistic, dezvăluindu-se o altă faţă a personalităţii lui Papfalvi. Bătrînul taciturn devine volubil şi nara-? tiv, rezerva riguroasă din trecut devine voluptate a retrăirii acestuia, în crochiuri fulgurante şi de fiecare dată semnificative. Răspunde pozitiv invitaţiei lui Bariţ de a scrie despre episcopul Ioan Lemeni, pe care îl cunoscuse atît de bine, şi a cărui biografie cărturarul român, acum din nou redactor al unui ziar de mare tiraj, voia cu tot dinadinsul s-o alcătuiască26. în paralel, Papfalvi îşi adună propriile amintiri sub forma unei scrieri autobiografice, „nu ca să fie document public, dară ca să servească rudeniilor mele, spre a se orienta în privinţa acelor întîmplări, prin care am trecut în viaţa pămînteană" 27. Acum, cînd îl cercetează „locvacitatea, care e o proprietate, sau mai bine o debilitate a bătrînilor", îi pare rău că „la noi, cel puţin în locurile celea mai de frunte, nu există cărţile de notiţă, pentru consemnarea tîmplărilor şi a persoanelor mai memorabile"28, Cercînd să suplinească lacuna, îşi aminteşte, de pildă, identitatea tatălui lui Simion 20 Kolozsvări Kozlony, XII, 1867, nr. 119, p. 516 — 517. 21 Ibid., nr. 127, p. 547: A balâzsfalvi erseksegrol, s meg valami. 22 Vezi scris. VIII, n. 4 — 5. 23 Scris. VIII. 24 Scris. IX. 25 Vezi supra, nota 19. 26 Vezi scris. X, n. 1. 27 Augustin Bunea, la redactarea biografiei lui Constantin Papfalvi, utilizează această autobiografie (vezi Constantin Papfalvi, în volumul său Discursuri. Autonomia bisericească. Diverse, p. 109), despre care astăzi nu se mai stie nimic. 28 Scris. XI. Ramonţai, marele mecenat transilvănean din secolul trecut: nu este altcineva decît „popa Gli-gor" din Someşeni, lingă Cluj, „pe care eu nu numai că l-am cunoscut, dară, ca unui spiritual care în toate duminecile şi festivităţile vinea spre a celebra la Cluş, m-am şi mărturisit". Structurile memorialistice din epistolele către Bariţ nu evoluează indiferent, ci cenzurate de retrăirea înfiorată, nu lipsită de tenta pitorească a senectuţii. Amintindu-şi de opoziţia gubernului maghiar la introducerea istoriei în Liceul greco-catolic de la Blaj, Papfalvi găseşte formularea clasică, dăltuită în piatră cronicărească, a motivului opunerii: „Căci nu le vinea bine ca şi românii să se ocupe cu istoria"29. Cu acelaşi prilej, îşi aduce aminte de anii zavistiilor religioase din Ţara Haţegului — 1833 — 1844 — care îi evocă detalii apocaliptice: morţii erau îngropaţi fără preot, iar „pruncii de nou născuţi se botezau pe sub ascuns". O secvenţă cu totul interesantă este aceea despre anii din urmă ai marelui istoric maghiar de origină română Fejer Gyorgy, pe care 1-a întîlnit la Buda în 1850, cînd savantul avea aproape 90 de ani. Scena e decupată parcă dintr-o stampă de epocă: „o promenadă" largă pe malul Dunării, o bancă pe care şedea un bătrîn adîncit în gînduri, doi clerici în plină tinereţe oprindu-se la o distanţă respectabilă: — „Cunoşti pe bătrînul acela? întreabă cistercianul Bilkei, însoţitorul lui Papfalvi. — Nu. — Acela e renumitul Georgiu Fejer. — Să-i facem o reverinţă." Cei doi îl laudă pentru cea mai nouă carte a sa, A politikai forradalmak okai (Cauzele revoluţiilor politive), de o sinceritate şi îndrăzneală atît de mare, încît nu se pot opri să nu observe: „Singură broşura acum ieşită la lumină este de ajuns spre a-ţi face numele nemuritoriu". Răspunsul lui Fejer este notoriu, interesînd istoria culturii europene, căci este vorba de unul dintre cei mai mari istorici ai vremii sale: „Puţinele zile ce le mai am îndărătru, mi egal ori să le petrec în quartirul meu, ori în prinsoare. Necăutînd în dreapta sau în stînga, le-am scris după dictatul conştiinţei şi a convingerii mele" 30. ... Un incident 1-a readus, însă, pe călătorul pe drumurile amintirii, înapoi, în realitatea dură a anilor dualismului în floare. în 1884, întreaga presă românească din Imperiu consemnează, într-un adevărat jubileu publicistic, centenarul răscoalei lui Horea, excelînd în acest sens Ob-servaloriul lui Bariţ. Presa maghiară reacţionară nu întîrzie să-şi arate colţii, un articol al unui oarecare Bakk Endre, 1784-ben iâmadott olăh zenebonănak leirăsa31 excelînd în a calomnia măreţul eveniment sărbătorit de toată suflarea românească: după Bakk, răscoala de la 1784, ca şi revoluţia românilor transilvăneni de la 1848, n-a fost decît o izbucnire de ură a românilor împotriva ungurilor. Spre uimirea tuturor, riposta vine din partea bătrînului canonic blăjean Papfalvi, prin articolul Egy hazafias român nyilatkozata, apărut în acelaşi Kozerdek în care îşi publicase Bakk infamiile32. Papfalvi îi vorbeşte calomniatorului de la înălţimea omului care şi-a închinat decenii de viaţă spre a-i apropia şi înfrăţi pe români şi pe unguri. El relevă adevărata rădăcină a celor două mişcări — 1784 şi 1848 — care este asuprirea inumană a iobagilor de către demnii de pămînt, la 1784, respectiv refuzul aristocratei maghiare de a satisface revendicările sociale şi naţionale ale românilor, la 1848. Referitor la frăţia româno-maghiară, Papfalvi afirmă — cu greutatea morală a unei îndelungi experienţe — că ea este posibilă numai în condiţiile deplinei libertăţi şi egalităţi. Pînă atunci, nici o frăţie nu e cu putinţă! Declaraţia, pe care singur şi-o consideră „un cîntec al lebedei" are, prin aceasta, un ton de grav avertis- 29 Scris. XII. 30 Scris. XVI. 31 în Kozerdek, III, 1884, nr. 42-45. 32 Vezi Ibid., III, 1884, nr. 47. ment, care nu putea să convină cercurilor şovine maghiare. Acestea răspund prin pana lui Torok Bertalan, în nişte Eszrevetelek „Egy hazafias român nyilatkozatăra"Z2, articolul de-o rară violenţă, în care li se impută românilor tendinţa de a se uni într-un imperiu dacoromân. Cît despre egalitatea românilor cu ungurii, Torok Bertalan nu vede nicicum posibilitatea unei astfel de situaţii. Cu un ultim şi calm efort, Papfalvi răspunde şi acestei răbufniri, într-o lămurire publicată atît în Kozerdek** cît şi în ObservatoriulZ5. Expunînd calvarul asupririi de veacuri îndurate de români, el pune sub semnul legitimităţii istorice acţiunile revoluţionare ale acestora, de la 1784 şi de la 1848. Avea 81 de ani, şi gîndul îl atrăgea către pămîntul de sub tălpile picioarelor slăbite, nu fără o ultimă revendicare înainte de a-şi lua rămas bun de la lume: „Cu fermă credinţă voi intra în sînul lui, cum că dreapta cauză, pe lîngă toată zvîrcolirea adversarului, va triumfa"36, îi va fi dat să mai trăiască, însă, aproape un deceniu, din 1887 fiind chiar înălţat în demnitatea de mare prepozit capitular, după moartea lui Timotei Cipariu. Cînd a putut rosti, în fine: „Acum dimite pe şerbul Uni în pace ...", avea 89 de ani neîmpliniţi, în 20 decembrie 1892. Lăsa în urmă nu renumele unui om al condeiului37, ci faima omului care a ştiut să-şi slujească naţiunea din sînul acelei instituţii cu un rol atît de mare în păstrarea fiinţei naţionale a românilor transilvăneni biserica. A lăsat, apoi, în urmă, un testament frumos — alcătuit încă în 1889 — de 12.000 de florini pentru edificarea bisericii din satul natal, Popfalău (azi Popeşti-Cîuj), pentru salarizarea perpetuă a parohului şi dascălului din sat şi pentru acordarea de burse tinerilor învăţăcei din Popfalău. Iar în punctul G. al dispoziţiilor speciale, grăieşte: „Din modesta mea reliquiarie substanţă, cît ar fi posibil mai fără întîrziere, să se procure o piatră sepulcrală ceva mai masivă, pe care să se scrie următoarea simplă mormîntală inscripţiune: Constantini \Papfalvi Canonici, et Capitulări Praepositi, Anno salutis 1804° nati, die [20] mensis [Decembre] anni [1892] defuncţi hic condebantur fragiles exuviae Ora refrigerium /"£8 A murit aşa cum a trăit: calm, tacticos, drept şi mîndru, ca o siluetă înaltă care se pierde în ceaţă. 33 Kozerdek, III, 1884, nr. 48-51. 34 Ibid., IV, 1885, nr. 1-3. 35 VIII, 1885, nr. 6, p. 21-22; nr. 7, p. 26; nr. 8, p. 29-30. 36 Scris. XXL 37 Iată o listă a scrierilor pe care i le-am putut depista pînă la această dată: Czâfolai az Erdelyi Hirado 150-dik szâmâban megjelent 2-dik devai czikkre, în Erdelyi Hirado, 1846, nr. 159, p. 435 — 436: Un răspuns naţional ddt baronului Nicolae Jojika (împreună cu alţi deputaţi români de la Pesta), în Foaie pentru minte ... 1848, nr. 32, p. 249 — 251 (apărut şi în variantă maghiară, în Nemzet, 1848, nr. 66, p. 1—2) şi în Invăţătoriul poporului, I, 1848, nr. 15, p. 57 — 59 ; Domnule redactor!, în Foaie pentru minte..., 1860, nr. 2, p. 14 — 15; Secretariul thesaurariale Aarone de Budai, în Ibid., 1863, nr. 19, p. 138 — 139; Starea fondului pentru deficienţii preoţi, văduvele şi orfanii arhidiecesei, cu finea an. 1866, în Foaia administrativă arhidiecezană, I, 1867, nr. 7, p. 52 — 53; A balâzsfalvi erseksegrol, s meg valami, în Kolozsvări Kozlony, XII, 1876, nr 127, p. 547; Blaş, 28 oct. 1816, în Gazeta Transilvaniei, XXX, 1867,nr. 83, p. 330-331; Alte momente din vieaţa lui Aron Budai, în Observator iul, II, 1879, nr. 92, p. 367 — 368; Schiţe ethno-grafice şi topografice din Comitatul Hunedoarei, în Observator iul, III, 1880, nr. 1, p. 1; nr. 2, p. 5; nr. 3, p. 9; nr. 4, p. 13-14; nr. 5, p. 17-18; nr. 6, p. 21-22; nr. 7, p. 25-26; nr. 8, p. 29 — 30 [de la nr. 2, cu titlul Unele observări relative la Comitatul Hunedoarei şi în specie la Districtul Haţegului]; Revelaţiunile unui bărbat ociogenariu, în Observatoriul, VII, 1884, nr. 93, p. 373 — 374; Egy hazafias român nyilatkozata, în Kozerdek, UI, 1884, nr. 47, p. 1 — 2; Felvi-lăgosito felelet a Kozerdek 48-dik es Kbvetkezo ket szămok hasâbjăban egy român nyilatkotutăra tett eszrevetelekre, în Ibid., IV, 1885, nr. 1 — 3; De la Blaş. Răspuns la observaţiunile d-lui Torok Bertalan publicate în foaia săptămînală Kozerdek, nr. 48, asupra dechiaraţiunei făcute de un român în aceiaşi foaie, nr. 47, anul 1884, în Observatoriul, VIII, 1885, nr. 6, p. 21-22; nr. 7, p. 26; nr. 8, p. 29 — 30; Ioan P. Lemeni, episcopul Făgăraşului, în Foaia besericească si scolastică, IV, 1890, nr. 1, p. 1-5; nr. 2, p. 17-20; nr. 3, p. 33-35. 38 Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. Blaj, dosar necatalogat Constantin Papfalvi. Hunedoara, 13/23 ianu. (1) 838 Iubite pretine ! Iartă că, şi pînă cînd aş fi încredinţat [că] oare titula aceasta primită îţi este, îndrăznesc a o întrebuinţa. Spre aceasta îmi dă paş simţirea şi plecarea care totdeauna o am avut, încă şi atunci cînd, ca prunc, te vedeam înaintea mea, mai mult pretin decît şcolariu socotin-du-te ...V Pretine! De mă iubeşti, de astăzi înainte, scriindu-mi vro două, cu această numire să mă numeşti, şi fii încredinţat că nu vei fi înşelat. Primindu-ţi scrisoarea din la ian. a.c. nu pot spune cît m-am bucurat, şi pentru aducerea aminte ce ai arătat spre mine şi, mai vîrtos, că scrii a fi foarte îndestulat. Şi aceasta, crede, este cea mai mare mîngă- iare a inimii mele. Pentru trimiterea Foii literare 2 -ţi mulţămesc, şi de cumva, în grabă / nu ar sosi banii, mă rog să nu se înterumpă, că la noi nefiind poştă trebuie în Deva să trimitem, şi rar să capătă om pe care se poate încredinţa. Bucurie aş avea de aş putea afla de aceia carii să voiască a pre-numera pe foaia aceasta folositoare. Pretine, eu aş mai avea o rugare, de s-ar putea împlini (ab amicis justa solum petendi3): pe lîngă Siebenburger Wochenblatt 4 să adaoge şi un Unterhaltungsblatt5, care eu nu întru atîta pentru cuprinsul lui, decît pentru limba nemţească, bucuros l-aş ceti. Deci mă rog, de se poate, subt o copertă cu Foaea literară să vină, iară de unde nu, sub deschi-linită. Preţul nu i-1 stiu, care stiindu-1, voi trimite deodată cu a ceia-lalte. Aceasta voiesc a o ţinea şi după ce, rămănînd / afară Wochenblatt, ce e politicesc va să vină româneşte6. Pretine, mă vei ierta dacă în adres voi face hyreuri. Pentru aceea, de ai avea vrodată timp de a-mi mai scrie, fă bine şi-mi însemnează adresul şi, puţintel, mă fă cunoscut cu cercustările di pe acolo, despre care eu foarte puţin ştiu. 180 180v 181 181v Una, cu desfătare am înţeles din d. secretariu Budai7, cum că spir[i]tul românilor din aceea cetate 8 spre bine ar fi aţîţat. Deie tatăl sînt ca batăr de o parte să se aprindă lumina, doară vor mai începe a se trage la lumină şi cei de tot întunecaţi 9. D-zeu îţi binecuvinte paşii! Aceasta din inimă-ţi poftesc şi, de nou, pretineşti / lor simţiri se recomandă, pînă la urmă credincios, Papfalvi Constantin, paroeh. Hunedorii10./ 1 între 1825 — 1829 Constantin Papfalvi a fost profesor la gramatică (clasa a Il-a de gimnaziu) iar din 1829 funcţionează ca învăţător şi director al Şcolii de normă din Blaj (şi inclusiv al tuturor şcolilor săteşti din Dieceza greco-catolică a Făgăraşului). Bariţ a repetat — după propria sa mărturisire — ultima clasă de normă la Blaj, căci la Şcoala normală din Trăscău, unde făcuse primele clase (vezi Ioan Chin dr iş şi Kovâc F e r e n c, George Bariţ magyar levelezese, Bucureşti, 1974, p. 17 — 22), n-a învăţat suficientă latină ca să poată intra în clasa I-a a gimnaziului blăjean. Deci, la Blaj, a urmat clasa a IlI-a de normă şi primele două clase de gimnaziu (principia şi gramatica). în acest context a ajuns Bariţ să fie elevul lui Papfalvi, la Blaj. 2 Foaia literară a apărut la Braşov, sub redacţia lui George Bariţ, între 1 ianuarie — 25 iunie 1838, ca o continuare a Foii de săptămînă (3 — 10 iulie 1837) şi a Foii Duminecii (2 ianuarie — 25 decembrie 1837), tipărite de Johann Gott şi finanţate de Dimi-trie Marin, prima, şi de Rudolf Orghidan, a doua (vezi George Baril şi contemporanii săi, I, Bucureşti, 1973, p. 171). 3 „De la prieteni cerem numai ce se cuvine". 4 Siebenburger Wochenblatt, ziar german editat la Braşov de Johann Gott şi Wil-helm Nemeth, între 1837 — 15 III 1849. A fost desfiinţat de către autoritatea lui Iosif Bem, în timpul ocupării Braşovului de către acesta, şi înlocuit cu ziarul colaboraţionist Kronstădter Zeitung, similarul german al Espatriaiului lui Boliac. 5 Unterhaltungsblatt fur Geist, Gemut und Publicităt, foaia literară a ziarului Siebenburger Wochenblatt, omologul Foii pentru minte, inimă şi literatură. Devenită mai tîrziu Blătier fur Geist, Gemut und Yalerlandskunde. 6 Adică după apariţia foii politice româneşti Gazeta de Transilvania, lucru care s-a realizat începînd cu ziua de 1 martie 1838. Papfalvi, ca şi toţi cărturarii Transilvaniei, ştiau de iminenţa apariţiei foii, pentru tipărirea căreia se ceruse „preaînaltă rezoluţiune" de la împăratul. în aşteptarea ei, încă în iulie 1837, George Bariţ tipărise primele două numere ale Gazetei, dar colegiul cenzorilor sistează publicaţia pînă la primirea rezoluţiei imperiale. 7 Aron Budai, 1753 — 1847, fratele lui Ioan Budai-Deleanu, a fost funcţionar la Tezaurariatul din Sibiu, mai apoi secretar al Consistoriului episcopal neunit, sub arhiereii Gherasim Adamovici şi Vasile Moga. Aron Budai, personalitate încă puţin cercetată, şi-a făurit în timpul vieţii un renume de patriot înfocat şi cinstit, mare sprijinitor al culturii şi om fără resentimente confesionale. Vezi despre el: Aron Budai 1753 — 1847, în Gazeta de Transilvania, X, 1847, p. 105 ; C[o n s t a n t i n] P[a p f a 1 v ij, Secretariul tezaurariale Arone de Budai, în Foaie pentru minte 1863, nr. 19, p. 138 — 139; E m i 1 i a n C i o r a n, Aron de Budai, în Transilvania, XLIII, 1912, p. 270 — 272. Cariera lui Aron Budai se leagă mai cu seamă de păstoria neunitului Vasile Moga (vezi Sebastian Stanca, Viaţa şi activitatea episcopului Vasile Moga, 1774 — 1845, Cluj, 1939), „căruia, cu peana sa ageră, îi făcu multe servicii, între împrejurări grele", după cum se exprimă Enciclopedia ... lui Corneliu Diaconovici (I, Sibiu, 1898, p. 619). 8 Sibiu, unde funcţiona Aron Budai. 9 Se referă la slaba pregătire culturală a clerului neunit, care, pînă la venirea acestui din urmă episcop, Vasile Moga, nu avusese nici măcar privilegiul de a fi păstorit de episcopi din neamul românesc, ca uniţii. 10 Vezi p. 140. 10 II Deva, 5/17 iuni [1]838 Frate Bariţ! Fiind acum în Deva, cu acest prilegiu îţi trimit cu calea postii 24 fi. în valută, 12 de la mine pentru Gazeta domnii tale şi pentru cea nemţească în semestrul dintîie cetite, iară 12 pentru doi abonanţi â Gazetei şi Foaei domniii tale pre semestru al doilea. Cu mare bucurie aş trimite mai mulţi, dară în zadar. Adresu cel dintîie este: Rever endissimo Domino Ioviano Nobili guiescenti Vicario Foraneo Hatzegiensi G. Catholico, per Deva-Vayda Hunyadini2. Al celui de al doilea: Admfodum] Reverendo Domino/ Nicolao Boosi Vfice] A[rchi]diaconii V. Hunyadiensi et Parocho G. Catho-lico Ploszkensi, per Devam — V. Hunyadini3. Eu, pentru economia ce sîntem noi siliţi a face, cea nemţiască pe semestrul al doilea nu o mai pot ţinea. Dară, de cumva se poate, să se trimită subt acest adres: Reverendissimo Domino Josepho Schmidt-berger, Archidiacono et Parocho R. Catholicorum Hatzegiensi. Inclyti item Cofmijtfajtus Hunyad Tabullae Judiciariae Assessori, per Deva — Hatzegini 4, trimite ori cea nemţiască ori cea ungurească, care ai socoti că s-ar mai lovi cu humoru unui bărbat serios şi mai vechi de zile (şi banii, mai tîrziu scoţîndu-i eu, îi voi trimite),, care de nu se va trimite, sînge nu va cură. Domnul /te binecuvînte cu darul sînătăţii, îţi pofteşte al domniii tale umil preţuitoriu, Papfalvi Const. m. p. De P.S.: întru aşa mare concurs a metodului de scris cu litere latineşti, nu ştiu cu care să trăiesc 5. Mie a prea învăţatului domnului Pop 6, pentru uşorătate, mi-ar plăcea, dară pe şi ^ nicidecum îl pot pune în şireagul celor strămoşeşti, părîndu-mi-se a fi o tărcătură de tot nesuferită 7. Eu aş judeca mai bine ca tv să se exprime cu e şi & cu avînd semnul superreflexii deasupra, batăr că / doară s-ar cam face cucimă de harlechin, deoarece streinii carii nu deodată cu creşterea şi-au cîştigat ştiinţa limbii noastre, şi altmintrelea rar poate exprima acestea două streine tonuri. Aşa ungurul, în loc de mlncare zice muncare sau mincare. Ma însuşi italienilor sînt neurmate, care lucru mie din patimă-mi este cunoscut, căci vrînd pe un italian a-1 deprinde în cetirea românească, nicedecît l-am putut aduce la dreapta lor zicere. Iară aceia carii sînt cunoscuţi cu limba noastră, nici o greutate socotesc că vor să sîmţe întru aceasta. Ba, ne-ar fi ca odată făcînd debaturile, să se facă concluzie cam peste tot, să nu fie atîtea metoduri cîţi scriitori. 182 182u 183 Idem. I I83y 1 Gazeta de Transilvania, care apărea din martie 1838 (vezi scris, anterioară, n. 6) si Siebenburger Wochenblatt. 2 „Prea onoratului domn Iovian Nobili, vicar foraneu greco-catolic în retragere al Haţegului, prin Deva, la Hunedoara." 11 3 „Cucerniciei sale domnului Nicolae Boji, viceprotopop al Hunedoarei şi preot greco-catolic în Plosca, prin Deva , la Hunedoara." 4 „Reverendisimului domn Joseph Schmidtberg, arhidiacon şi preot romano-catolic al Haţegului, asesor pe lîngă înalta Tablă judiciară a Comitatului Hunedoara, prin Deva, la Haţeg." 5 Papfalvi se referă la discuţiile lingvistice din Foaia literară a lui Bariţ. îndată după apariţie — 1 ianuarie 1838 — revista braşoveană găzduieşte dezbateri pe teme lingvistice, centrate în jurul aceleiaşi preocupări: introducerea alfabetului latin. De la început (Foaie literară, 1838, nr. 4, p. 27 — 30), Bariţ deschide gustul pentru dezbaterile ortografice, comentînd, în articolul Literatură românească, regulile ortografice ale Societăţii literare din Bucureşti. Contribuţia masivă au avut-o însă Timotei Cipariu (Corespondenţii între doi ardeleni asupra ortografia, în Ibid., nr. 6, p. 44—46; nr. 7, p. 54 — 55) şi Vasile Pop (Domnule redactor !, în Ibid, nr. 18, p. 141-144; nr. 20, p. 157-160; nr. 21, p. 164 — 166), care propun norme concrete de introducere a literelor în locul slovelor chirilice. 6 Vasile Pop, despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, Bucureşti, 1976, scrisori primite de la Grigore Mihali, I, n. 1. Vezi şi nota anterioară. 7 în articolul său (vezi nota 5) Vasile Pop pledează pentru alfabetul latin, însă completat cu cîteva slove chirilice, care să-i suplinească lipsurile. III Cu acestea, noindu-mi mai sus însemnata poftă, pretineştilor simţiri recomîndat rămîn, al domniii tale de pururea cinstitorul, Const. Papfalvi m.p. / 185 1 Vezi scris. I, n. 1. 2 Nepot al episcopului Ioan Lemeni, care studia politehnica la Schemnitz. 3 „Domnului practicant Ioan Lemeni, prin Deva, Timişoara, Pesta, la Schemnitz." 4 Lucrarea lui August Treboniu Laurian, Tentamen criticum in originem, deri-vationem et formam linguae romanae in Dacia vigentis vulgo valachicae, tipărită la Viena, în 1840. 5 în Foaie pentru minte ... (1839, nr. 40, p. 319) apăruse o înştiinţare a lui Bariţ, intitulată Tentamen criticum linguae daco-romanae !, în care se anunţa iminenta apariţie, la Viena, a lucrării lui Laurian. înştiinţarea e urmată de o Anunţie literală (Ibid., p. 319 — 320) aparţinînd lui Laurian însuşi, care vorbeşte despre necesitatea şi caracterul întreprinderii sale. Vezi amănunte în legătură cu acest important anunţ bibliografic în George Bariţ şi contemporanii săi, I, Bucureşti, 1973, p. 99 — 101. Iubite domnule ! V[ajda] Hunyad, 31 decemb. s.v. 1839 Cu prilegiul trecerii în anul acest nou viitoriu, simţirea cea adevărat prietenească, care încă în aniii prunciii domniii-tale 1, în peptul meu aprinsă era, mă stîrneşte a te face încredinţat despre mîngăiarea ce de pururea mă notreşte atunci cînd cuget la cariera virtuţii şi a măririi, pe care nu numai ai pornit, dară şi frumoasă înaintare ai făcut. Tatăl Ceresc, calea aleasă bine ţi-o cuvînteze! Acela întru a cărui putere este aşezată soartea şi luminarea popoarelor, puterile ţi le înoiască, spre a duce în capăt toate întreprinderile ce cu zel le cuprinzi şi pentru care, dimpreună cu contemporanii, viitorimea încă mai mult recunoscătoare va fi. Dea Tatăl Ceresc, frate, ca spre a tuturor mîngăiare, svatul cel bun să se-mplinească! Eu totdeauna fericit mă voi ţinea, fiind numărat între pretinii cei adevăraţi ai d-niii tale. Căci dintr-al meu pept singură 184 groapa te va şterge, şi aceea numai aşa, de cumva / cei fericiţi şi acum sunt siliţi a gusta din rîul Lethe. Acestea din simţire. Frate, eu am prenumerat pe două exemplare din Gazetă, una pentru mine, alta pentru practicantul de la Schemnitz, Ioan Lemeni2, dar mă tem că banii vor sosi ceva mai tîrziu acolo, căci togma ieri mi-au scris postal-expeditoru de la Deva că cu deligianţu viitoriu se vor trimite. Pentru aceea, încredinţat fiind despre venirea banilor, nu te îndoi, frate, a-mi trimite mie un exemplar, sub adresa cunoscută, şi unul mai sus pomenitului, cu acest adres: Domino Practicanţi Ioanni Lemeny per Deva — Tomosvăr — Pesth — Schemnitii 3. Aşijderea şi pentru Critica limbii române, ce se dă de August Tre-bonie 4 în Viena, şi care în numeru 40 a Foii pentru inimă etc. este publi-184V cată5, a mă însemna / te rog. 12 IV Hunedoara, 3a inii [1]840 Frate Bariţ ! Iubite pretine ! Eu îndelungat timp, în unele cuprinderi a dereghetorii 1 am fost depărtat de sălaşul meu, şi togma pe atunci cînd era de lipsă a prenu-mera pe Gazeta noastră. Drept aceea, încredinţat în adevărata pretinie, ca să nu înterump cetirea, te rog ca, şi pînă ar sosi de la mine obicinuita taxă pe calea sa, să binevoieşti a mi-o trimite; şi deodată, mă rog să trimiţi un exemplar şi pentru fratele prota neunit din Haţeg, cu acest adres: Admfodum] Rfeverenjdo Dfomijno Michaeli Maximilian, Archidiacono G. R. non unito Haczegiensi, \ per Devam — Haczegini2, i86 şi pentru amîndouă exemplare voi îngrigia cît mai curund a se trimite banii. Şi, de cumva doară n-ar veni, mă rog să osteneşti, ceva mai tîrziu, a mă-nştiinţa. Cu această pretinească rugare, binecuvîntare cerească poftindu-ţi, compliment despre partea mea şi fratelui Moroşan Iacob3 spunînd, rămîn al d-niii tale adev[ărat] pretin, Papfalvi. I i86y 1 Aceea de ajutor de vicar al Haţegului. 2 „Mult stimatului domn Mihail Maximilian, protopop neunit al Haţegului, prin Deva, la Haţeg." 3 Iacob Muresanu, care era profesor la Gimnaziul romano-catolic din Braşov şi principalul colaborator literar al lui Bariţ la cele două publicaţii: Gazeta de Transilvania şi Foaie pentru minte ... 13 188 Mult preţuite domnule şi pretine ! Hunedoara, 6a/18 iuli [1J816 Din împrăştietele mele cugetări asupra stării noastre, primeşte aici oarecîteva însemnate. După critica timpurilor de acuma nu ştiu, fire-ar de folos ceva asemenea a face cunoscut prin Gazetă au ba ? Pretensio 2 nu sînt. De vei socoti de tempore, lasă a ieşi, sub modificaţia care vei afla cu cale. De unde nu, cu vro ocazie o voi primi îndărăpt. Ideile în articolul de la n-ru 47 3 au plăcut şi la fraţii preoţi neuniţi, în care este ceva înţelepciune. La scîrnăveniile ce ieşise în E[rdelyi] HfiradoJ n. 150 4 am răspuns, descriind lucrul din fir în păr, cum este în adevăr 5. Bine ar fi dacă Gazeta le va lăsa la o parte6. Cu acestea, poftindu-ţi statornică sanitate şi mai multă fericire, dorind o frăţească întâlnire, sărutîndu-te, rămîn al d-tale adevărat pretin, Constantin Papfalvi, v[icarul] Haczegului./ 1 Gazeta nu va publica din „cugetările " lui Papfalvi „asupra stării noastre", care, desigur, se refereau la starea bisericii unite din Districtul Haţegului (vezi nota 5). 2 „Pretenţii". 3 Articolul — probabil al lui Bariţ! — Greco-calolicismul şi greco-răsăritenismul din Gazeta de Transilvania, IX, 1846, nr. 47, p. 186 — 187, străbătut de ideea toleranţei religioase şi a armoniei confesionale între români. 4 Erdelyi Hirado publicase (1846, nr. 150, p. 361) articolul-corespondenţă Deva mâjus 30, semnat Devai. Autorul relevă starea de apăsare a neuniţilor, din Districtul Haţegului. Pornind de la cazul comunităţii din Livezel, unde biserica a fost închisă din cauza trecerii sătenilor de la greco-catolicism la neunire, şi unde, din această cauză, după afirmaţia corespondentului, morţii sînt îngropaţi de 15 ani fără preot, se trage concluzia „prigonirii" neuniţilcr de către autoritatea ecleziastică greco-catolică. în fruntea acesteia se afla, la 1846, vicarul Constantin Papfalvi. Citîndu-1 nominal, corespondentul aminteşte că guvernul a ordonat obişnuita „instrucţie de 6 săptămîni" cu cei reveniţi la neunire, acţiune pe care Papfalvi era obligat să o facă, pentru a se rezolva astfel „cumplitul" caz de la Livezel. Dar vicarul greco-catolic — spune corespondentul — a ordonat ca „instrucţia" să se facă ... eşalonat: un om la 6 săptămîni, astfel că pentru rezolvarea situaţiei celor 500 de uniţi i-ar fi trebuit 50 de ani î Inventînd şi alte abuzuri, la fel de hilare ca acesta, corespondentul sugerează o severă chemare la ordine a vicarului de Haţeg de către guvern. 5 Replica lui Papfalvi la articolul Deva mâjus 30 este severă şi temeinică: Czâ-folai, az E[rdelyi] Hlirado] 150-dik szâmâban megjelent 2-dik devai czikkre, în Erdelyi Hirado, 1846, nr. 159, p. 435 — 436. Articolul este, în acelaşi timp, o veritabilă monografie confesională a Haţegului acelei vremi. 6 Gazeta de Transilvania nu preia ninrc din cearta jurnalistică a lui Papfalvi cu Erdelyi Hirado. VI Haţeg, 12 aa febr. [1J850 Mult preţuite domnule redactore ! a , C™ °ă după suferintele P^te măsură, periculoasă persecutiuni, induratul ceriu ţi-au ţinut viaţa 1, naţiunei întru atîta scumpă, mă bucur din inimă, şi niciodată voi înceta a da ceriului mulţemită, cerînd, deodată, ca să ţi-o lungească. Eu încă, batăr în altă puseţiune aşezat2, am suferit de ajuns şi sufer şi acum şi, ce-i mai mult, de la cei de un sînge. Dară, avînd deplină încredinţare în providenţie, cu inimă [îm]păcată le primesc toate. Aici trimit redacţiunei un articul, al cărui scop nu este altul decît numai pace frăţească. Ai bunitate a-1 da în public, sehimbînd sau adăo-gînd la dînsul, după cum îţi va dicta practica-ţi înţelepciune3. Căci mie şi adevărul aşa-mi place a-1 aşterne ca să vindece, iară să nu rănească. Mai multe nu-ţi scriu, ştiind că nu mult timp ai a petrece cu scrisori indiferente. Şi aşa, poftindu-ţi ca puterea cerească să te întărească, cu a sa umbrire păzindu-te, întru celea mai sinceri fraterne afecturi rămîn, sincerul amic, Constantin Papfalvi. j 1 Se referă la suferinţele — rămase notorii! — pe care le-a îndurat Bariţ între 11 martie-octombrie 1849. După ocuparea Sibiului de către generalul Bem, acesta se refugiază în Ţara Românească, unde e arestat şi transportat la Cernăuţi. Aici a suferit rigorile închisorii, la care au contribuit susceptibilităţile autorităţilor ruseşti şi austriece din ţările române. Vezi Corn el iu Diaconovici, George Bariţiu, 12J24 mai 1812-1892. Foi comemorative la serbarea din 12/24 mai 1892, Sibiu, 1892; Nicolae B ă n e s c u, Corespondenta familiei Hurmuzachi cu Gheorghe Bariţ, Vălenii de Munte, 1911; Virgil Şotropa, Maltratarea lui Gh. Bariţ în Cernăuţi în 1849, în Arhiva someşană, 1940, nr. 27, p. 181 — 185. O expunere sintetică a întîmplărilor în George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 153 — 158. 2 ,Altă puseţiune aşezat" = situaţia diferită a lui Constantin Papfalvi faţă de Eariţ, în timpul revoluţiei. Vicarul haţegan a acceptat, alături de arhiereul său Ioan Lemeni, autoritatea maghiară instaurată prin uniunea forţată a Transilvaniei cu Ungaria, la 1848. Poziţia lui Papfalvi în răstimpul revoluţiei a fost privită cu o deosebită asprime de către radicalii din partida naţională, cel mai vehement în acest sens fiind Alexandru Papiu Ilarian (vezi Istoria românilor din Dacia Superioară, II, 1852). După revoluţie, Papfalvi şi-a explicat, cu suficientă plauzibilitate, atitudinea, în cîteva memorii (a se vedea Iacob Radu, Scrisoarea de mîntuinţă a vicarului Constantin Papfalvi, în Istoria vicariatului gr. -cat. al Haţegului, Lugoj, 1913, p. 396 — 398; cf. şi A ugusti n B u n e a, Discursuri. Autonomia etc, Blaj, 1903, p. 190 — 240). Cert este că, după revoluţie, Papfalvi şi-a dobîndit în ochii contemporanilor un renume de patriot cinstit, de sprijinitor sincer al culturii şi de harnic activist pe tărîm naţional-religios. 3 Nu ne putem da seama despre ce articol al lui Papfalvi ar fi vorba. Oricum, el nu se mai putea publica: în 13/25 februarie 1850, Gazeta şi Foaia lui Bariţ erau suprimate printr-un decret al guvernatorului Wolgemuth, incident despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, II, Bucureşti, 1975, p. 367 — 368. 189 VII De la Strei, 23a august [1]851 Domnule redactoriu ! Două corespondintă am cetit, una De sub Car păţi din 22/10 mim \ alta De la Sibiu din 23a'aceiaşi luni2, cea dintîie în n-rul Gazetei 57, iară cea de a doua, ca răspuns la cea mai dinainte, în n-rul 63. In ambe acestea, întră altele, multe bune şi de doamne-ajută, văzui a fi atins Blajul, parte pentru administrarea unor funduri năciu- 14 15 190 190* nale, parte pentru intoleranţa religionarie în privinţa căsătoriilor amestecate arătată 3. Nu mă aflu eu chemat a apăra onoarea acelora carii sînt în capul lucrurilor din Blaj, fiind aceia în stare a răspunde şi a da lumină adevărată, pe cum ocîrmuirii, în tocma — şi mai vîrtos ! — năciunei sale pentru toate lucrurile lor. Dară, iarăşi, a tăcea şi a nu-mi descopari sîmţimintele inimii după celea ce am privit însumi cu ochii sau le ştiu din fîntînă sigură, mi-ar pune o greutate apăsătoare pe inimă. Aşadară, lăsînd altele la o parte, îmi răstrîng puţintelele obser-văciuni numai la acelea care în objetul păcii religionare şi a căsătoriilor amestecate s-au întîmplat / în ţinutul acesta, şi de Blaj şi de Sibiu tare depărtat, după imposanta Adunare din Cîmpul Libertăţii, unde principiul cel mai creştinesc şi frăţesc a toleranţii s-au enunţiat 4, şi cu aplana de toţi fiii a năciunei adunaţi s-au primit, ca să să poată cunoaşte spre care parte ar gravita inputăciunea cu mai mare putere. De abia scăpaţi de terorismul anului 1848 şi[18]49, începusă poporul a răsufla ceva mai lin în lăcaşurile sale ce-i mai rămăsesă de furia răzbelului, de abia îşi dădură mîna şi să îmbrăţişară frăţeşte cei carii, fiind în pericul mai însămnat, şi-au căutat scăparea peste Carpaţi, în România 5, cu cei carii, încredinţîndu-să providenţii şi sorţii, au rămas în patrie, îndată începu geniul neamic păcii de nou a turbura orizonul, care era încă îngreunat cu aburi din vărsatul sînge a fraţilor noştri, înviind măestria prozelitismului cea mai periculoasă. Signulul cel dintîie a fost faima lăţită prin popor, că de aici înainte, după ordinăciune primite de la Sibiu, cununiile mestecate tot prin preoţi neuniţi să vor lucra. Pe aici, la aceasta nu s-au răspuns alta decît numai atîta cum că: „Ceva asemenea, egalitatea drepturilor ar aduce cu sîne, dară deoarece praxa pînă acuma au fost de tot contrarie, acest pas numai atunci să poate lua de legiuit, după ce capii sau direpţiunile bisericeşti, înţălegîndu-să laolaltă, cu preîn-ştiinţarea înaltului Guberniu, să va publica această schimbare prin ambele jurisdicţiuni bisericeşti". / Dară aceasta nimica au ajuns: „Ce mai vrem, nu înţelegeţi: vom da lovitură peste lovitură!" Aceasta nu e de ajuns: să trimit emisari prin sate unite, spre a-i îndemna la părăsirea părinţăştei credinţă, lăţind faimă întră popor cum că numai aceia vor fi români liberi carii vor fi şi neuniţi, căci împăratul voieşte a strica unirea. Unii fraţi protopopi, pe subt mînă, cheamă pre preoţii uniţi la sine, îndemnîndu-i a da mîna cu dînşii, că le va mai adaoge cîte un sat lîngă care au. Altul merge şi mai departe, căci în satul S ... te6 trimite, spre publică scandală, pe preotul neunit din alt sat vecin. Acela, din biserica unită, lapădă sîntele di pe altariu şi, aşezînd ale sale, au ţînut dumnezăescul serviciu, aşa cît oficiolatul politic să află silit a păşi la mijloc ş.a.m. Despre care şi de eternă memorie demnul a ţării gubernătoriu şi a românilor adevărat părinte ex[celenţa] sa baronul de Wolgemuth 7, cînd au călătorit în acestea părţi, din gura poporului primind deplină convingere, din inimă s-au scîrbit. Fie de bine acelui sau acelora carii au fost, şi poate sînt, autori şi patroni unor scandale ca acestea, care eu bucuros aş fi voit să rămînă l ir în mormîntul eternei uitări! Dară fără scop a vătăma pe cineva! Numai pentru aceea mă aflai silit a le atinge, ca să să priceapă: oare în mijlocul unora ca acestora iertat ar fi fost Blajului a sta cu mînile în sîn? Şi oare stîngacea a ceialalte părţi întrăprindere nu escuză paşii de apărare puşi, de au mai întrecut în cîtva măsura ?8 Căci votul cu sînţenie în Cîmpul Libertăţii făcut nu mai mult îndatora, nici mai puţin, pe o parte decît pe ceealaltă. Cu adevărat, mai încîntătoriu şi mai plăcut răsunet n-au putut / fi în urechile şi inima unui popor, decît au fost cel din Cîmpul Libertăţii pentru poporul român, „ca să fim una". Dară — durere! — practibilitatea lui are greutăţi peste întipuire, aşa cît, la ceva asemene, sînt silit a privi ca la un Eldorado, peste nemărginitele mări depărtat. Din parte-mi, şi pînă la atingerea lui, numai o piă şi ferbinte dorire aş avea, şi aceasta ar fi următoarea: ca, adecă, căpeteniile acestor înfrăţite confesiuni, lepădînd toată făţăria şi cugetele resărvate, să-şi întinză mîna frăţască spre tot ce este bun şi de mîntuinţă, căci, după proverbiul vechi: Regis ad exemplum totus componitur orbis 9 şi subalternii s-ar conforma, şi aşa, nu unul în contra altuia, dară toţi, cu ajutoriu împrumutat, spre bunul comun ar lucra, ar organiza şcoli frăţeşte. Căci poporul este capabil spre tot ce este bun, numai cărturarii şi fariseii, ascunzînd lumina, voiesc a-1 ţinea la întunerec, spre perire. C. Spre primire în coloanele Gazetei de se va afla cu cale, cu acest adaos se roagă subscrisul 10, ca în expresiuni, poftind lipsa, să se poată face schimbare, rămînînd înţelesul. Unedoara, dat pe cum mai sus. Al domnului redactoriu sincer amic, Constantin Papfalvi, vicarul Haţeg[ului]./ 1 Articolul De supt Carpaţi, 22J10 iuliu, în Gazeta Transilvaniei, XIV, 1851, nr. 57, p. 237 — 238. Semnată cu un triunghi (A)> corespondenţa anonimă e un ecou la o alta, Sibiu, 10 iul. n., apărută cu patru numere mai înainte (Ibid., nr. 53, p. 223 — 224). 2 De fapt din 21 iulie: Sibiu, 21 iulie 1851, articol-corespondenţă apărut în Gazeta Transilvaniei, XIV, 1851, nr. 63, p. 261-262. 3 Vezi notele 1 — 2. 4 Iată cum sună al doilea punct al programului revoluţionar de la 3/15 mai 1848: „Naţiunea română pretinde ca beserica română, fără distinţiune de confesiune, să fie şi să rămînă liberă, independinte de la orice altă beserică, egală în drepturi şi foloase cu celelalte beserici al Transilvaniei..." (după Al. Papiu Ilarian, Istoria românilor din Dacia Superioară, II, Viena, 1852, p. 295). 5 Este vorba de fruntaşii revoluţiei din Transilvania, care după ocuparea principatului de către armata lui Bem, în primăvara anului 1849, s-au refugiat în Ţara Românească: George Bariţ, Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian, Ioan Puşcariu şi alţii. 6 Probabil Sălişte, azi sat aparţinător comunei Băiţa, în judeţul Hunedoara. 7 Ludovic Wolgemuth, primul guvernator al Transilvaniei după Revoluţia din 1848. 8 Respectiv Blajul „ a întrecut măsura", cerînd ajutorul guvernului în problema căsătoriilor mixte, care a rezolvat-o, ca înainte de revoluţie, în favoarea greco-catolicilor. 9 „Lumea e alcătuită după exemplul regilor." 191 191v 10 Destinată Gazetei, corespondenţa Iui Papfalvi nu se va publica, totuşi, Bariţ şi Iacob Mureşanu dînd astfel satisfacţie, în legătură cu conflictul căsătoriilor mixte, celor de confesiunea neunită, care-şi deplîng asuprirea de către greco-catolici, în cele două articole anterioare. VIII [Blaj, 28 octombrie 1867]1 Prea stimate domnule ! Iară te onerez cu oarecîteva şiruri. Pe semne m-am făcut şi eu om mare, ca să-mi figureze numele prin jurnale, ba să ajung tocma şi la Gura satului2. Aşa merg lucrurile în lume: Homo homini lupus3. K[olozsvdri] K[ozlony] au dat articolul de mine trimis4, cu o tiradă-hirean 5. Eu mă aşteptam mai de mai mult. In cîteva spresiuni l-au şi schimbat, în celea esenţiale nu. Dacă nu vei afla alt obiept mai important, şi vei afla cu cale a împărtăşi versiunea trimisă de mine, să se modifice după cum au ieşit în Cluş 6. îmi scrie d. secretariu Vasici7 cum că bărbaţii noştri de acolo toţi se află mulţămiţi cu dechiaraţiunea de mine făcută 8. Da ce judeci despre politica ce urmăm noi, care în adevăr este tradiţiunale şi consequente, oare fi-va şi folositoare? Pînă cînd noi 192 ne arătăm pasivi cu guvernul, care nu s-au obstrus, / flandrenii 9 pe zi ce merge-şi întăresc privilegiile seculare, iară noi suntem ameninţaţi a perde tot, în sfera civile şi încă şi eclesiastică. Ce judecaţi pe acolo, nu cumva ar fi consult să ieşim ceva şi noi din pasivitate şi, pînă cînd românii tineri strigă şi fac cîte o demonstraţiune, cei bătrîni să cerce a să apropia, ca să nu rămînem întră două scaune, pe jos 10. Asta o zic pentru că nu ştiu altceva decît numai ce văd înaintea ochilor. De la Pesta-mi scriu să merg acolo, spre a lucra cu alţii pentru apărarea dreptului de metropolie 11. In adevăr, stau la îndoială ce să fac căci, dacă va ieşi lucru bine, aş avea mîngăiere în conştiinţă, clară dacă ar ieşi rău, şi fără vina mea imputaţiunile vor sosi cu carul. Oamenii noştri sînt curioşi! 192V Iartă, mult stimate d-nule, căci te ostenesc şi eu cu de acestea, / ştiind că sunteţi prea sătui de ele. Primeşte, dară, spresiunea stimei cei sincere. Recomandat, al d-tale vechiul cunoscut, 193 Const. Papfalvi. \ 1 Scrisoare nedatată. Datarea s-a făcut pe baza a două elemente: a) adnotarea lui Bariţ de la sfîrşit: „1867; fără dat; Const. Papfalvi către red[actor]"? în ceea ce priveşte anul expedierii şi b) data articolului-corespondenţă pe care-1 consemnîm în nota 6, pentru luna şi ziua trimiterii, articol scris şi trimis odată cu această scrisoare. 2 Revista umoristică Gura satului de la Pesta, al cărei redactor era Iosif Vulcan, a criticat, în numărul 15 din 1867, starea în care se află pădurile-mitropoliei blăjene. Sînt criticaţi, printre alţii, Papfalvi şi prepozitul Vasile Raţiu. 3 „Omul este lup pentru om." 18 4 La mijlocul lunii octombrie 1867, Papfalvi este victima unui incident jurnalistic neplăcut. în Kolozsvări Kozlony (XII, 1867, nr. 119, p. 516 — 517) apare corespondenţa Balăzsfalva, szept. 25.1867, semnată S-nu, un ccrespondent din Blaj al cotidianului maghiar. Autorul corespondenţei descrie atmosfera animată a Blajului, acum, după moartea marelui arhiereu Alexandru Sterca Şuluţiu, cînd se aşteaptă noile alegeri pentru înalta funcţie de mitropolit. în fruntea viitorilor candidaţi, S-nu îl vede pe Constantin Papfalvi, „canonic şi deputat dietal". Totodată, autorul îşi exprimă îngrijorarea în faţa eventualităţii ca în funcţia de mitropolit să fie adus un om străin de dieceză şi îşi exprimă speranţa că românilor greco-catolici le va fi îngăduită alegerea liberă a arhiereului, după canoane şi tradiţie. Papfalvi se grăbeşte să trimită ziarului clujean un articol-declaraţie, ca răspuns la cel de mai sus, pe care redacţia 1-a publicat sub titlul A balazsfalvi erseksegrol, s meg valami, în Kolozsvări Kozlony, XII, 1867 , nr. 127, p. 547. Declaraţia canonicului blăjean este interesantă şi semnificativă din punct de vedere politic. Analizîndu-şi şansele de a ajunge mitropolit — după cum dorea autorul corespondenţei Balăzsfalva, szept. 25. 1867 — Papfalvi ajunge la concluzia sinceră că nu e omul potrivit pentru această înaltă chemare, întîi pentru că niciodată n-a nutrit ambiţie pentru o astfel de carieră, dar mai ales pentru că e prea bătrîn pentru a candida (avea peste 60 de ani). La aserţiunea Iui S-nu că întregul cler blăjean se înficară la ideea de a fi adus om din altă dieceză, Papfalvi e de părere că nu acest lucru primează, ci calităţile candidatului. în fine, răspunde la părerea că românii nu pot renunţa nici la dreptul de a avea mitropolie proprie, nici la acela de a-şi alege liber arhiereul. Exista în cercurile maghiare părerea că acum după moartea lui Alexandru Sterca Şuluţiu şi după — mai cu seamă 1 — realizarea actului dualist, mitropolia greco-catolică din Transilvania va fi desfiinţată. Papfalvi arată luptele seculare ale românilor pentru recunoaşterea lor ca naţiune constituţională în Transilvania şi pentru refacerea mitropoliei uzurpate de calvini. Iată, pînă la urmă s-au realizat amîndouă aceste obiective! Dar, „ca să se golească din nou pînă în fund pocalul cel amar al decepţiunii celei mai dureroase", legile de la 1863, care prevedeau înarticu-larea naţiunii române au fost contestate şi negate printr-o trăsătură de condei. A fost o lovitură grea pentru români: „Prin ştergerea legilor din 1863 s-a înfipt în inima şi în tcată fiinţa naţiunei astfel de rană, carea va arde neîncetat, pînă cînd părinţii patriei nu vor afla adevăratul balsam vindecătoriu". în aceste condiţii, a desfiinţa şi mitropolia românilor — după dorinţa politicienilor maghiari — ar fi „cel mai rătăcit pas politic". 5 Redacţia ziarului maghiar nu e mulţumită de declaraţia lui Papfalvi, mai ales pentru că evcca legile de la 1863, atît de antipatice în ochii generaţiei dualiste. „Tirada-hirean" este o notă a redacţiei, cu următorul text: „Cînd am dat loc, cu toată promptitudinea, declaraţiunii prezente a reverendisimului domn Constantin Papfalvi, canonic de la Blaj, am făcu t-o aceasta din acea loială şi frăţească şoptire, care ne îndeamnă să ne ascultăm răsunetele sincere ale unui altuia şi, dacă se pot considera fără de cea mai puţină periclitare a intereselor patriei, aide să le considerăm. Dar, de altă parte, onoratul scriitoriu al acestui articlu, totdeodată fiind şi deputat dietal în Comitatul Albei de Jos, conţinutul de interes politic al acestui articlu nu poate fi pentru noi indiferinte. Re-verendisimul domn canonic este un fiu dintre cei mai distinşi ai poporului român, decoa-rea lui şi unul dintre patrioţii noştri erudiţi, şi ne cade bine a lua spre ştiinţă cum că suprema sa dorinţă e ca să se întîmple pre baza dreptăţii legali împăcarea cea mai intimă şi mai frăţească între naţiunile scumpei noastre patrii. într-aceea, să ne fie iertat a observa cum că d-sa, în decursul articolului său, scris cu o dialectică frumoasă, accentuează legile din 1863, şi spre aceasta profită de ocaziune într-un astfel de mod, în cît ne lasă a presimţi cum că votul său de deputat va cădea în urna d-lui Hodoş [adică va trece de partea patrioţilor români de stînga, radicali, în frunte cu Iosif Hodoş, de asemenea deputat dietal — n. ns.]. Ne-ar părea rău dacă ar fi aşa, căci scopul acelei politici înţepenite ar fi departe de scopul dreptăţii legale. Aceea duce numai la luptă seacă, care ar fi numai spre dauna românilor şi a maghiarilor " (după traducerea din Gazeta Transilvaniei, XXX, 1867, nr. 83, p. 331). 6 Varianta românească a declaraţiei lui Papfalvi s-a complicat printr-un incident intervenit pe parcurs. Gazeta Transilvaniei publicase (XXX, 1867, nr. 80, p. 318) corespondenţa Blaş, 10 oct. 1857, semnată C, al cărei autor se referă direct la aprecierea elogioasă pe care autorul corespondenţei Balăzsfalva, szept. 25. 1867 din Kolozsvări Kozlony i-o face lui Papfalvi (vezi nota 4), pînă la afirmaţia că e omul cel mai potrivit spre a fi mitropolit al românilor transilvăneni. Dar acest C. anonim răscoleşte puţin „şi prin trecutul domniei-sale" canonicului Papfalvi, punînd degetul pe nişte răni care mai dureau. Aşadar, în faţa traducerii româneşti a declaraţiei sale (vezi articolul Blas, 28 oct. 1867, în Gazeta Transilvaniei, XXX, 1867, nr. 83,'p. 330-331), Papfalvi aşază o replică la învinuirile lui C. Dezvinovăţirea lui Papfalvi nu e prea convingătoare, dar e interesantă prin faptul că redă exact textul acelei faimoase intervenţii pe care a făcut-o în Dieta de la Cluj în 1848, în legătură cu „flamurile ruseşti de la Blaj". Nu cunoaştem un alt loc în care să se fi publicat, în româneşte, această intervenţie. Din ea reiese nevinovăţia, buna intenţie a Iui Papfalvi, într-un moment pentru care mulţi istorici l-au învinuit în mod pripit şi pătimaş. După dezvinovăţire, urmează textul exact al declaraţiei, traduse din ungureşte, precum şi traducerea notei redactorului de ia Kolozsvări] Kozlony. 7 Pa vel Vasici. 8 Vezi nota 4. 9 Saşii. Nume popular, de la Flandra. 10 E împotriva politicii pasiviste, de boicot parlamentar împotriva regimului dualist, iniţiată de fruntaşii români din Transilvania, în frunte cu Eariţ, Ilie Măcelariu, Vasile Ladislau Pop şi alţii. 11 La Pesta activau, în interesul naţional şi confesional al românilcr, deputaţii din Transilvania şi Banat, în frunte cu losif Hodoş, Alexandru Roman, Vincenţîu Babeş şi alţii. IX Blaş, 6/10, 187 9 Prea stimate domnule ! Avînd, cu oarecare ocaziune, intîlnire în Blaş, bine ai voit a mă reflecta ca să las ceva însemnări, pentru unele incidente care, avînd ceva însemnătate istorică, poate numai mie-mi sunt mai de aproape cunoscute, pentru altele, şi mai cu samă pentru celea din anii [1]848 şi [184]9, ce pentru ţinutul Haţegului se vor afla între puţinele scrisori ce vor rămîne. 194 Ţinînd eu şi biografia fericitului Budai x, / demnă de a fi cunoscută, şi crezînd că foarte puţini se mai află carii să o mai cunoască în tot cuprinsul ei, pentru aceea, spre suplinirea celor care lipsesc în articolul ieşit în Observator iu2, am aflat cu cale a adaoge cele ce aci sunt sub ./. cuprinse 3. Pro privata notitia însemn cum că d-nul numit la locul prim este il[ustritatea] sa d. consiliariu Elia Măc[elariu] 4. - Primeşte, te rog, asecurarea celei mai sincere stime. Mă recomand al prea stim[atei] d-tale sincer stimătoriu, Const. Papfalvi. 194V N.B. N-am scris pentru foaie, dară pentru persoană 5. / 1 Aron Budai, despre care vezi scris. I, n. 7. 2 Bariţ publicase în Observatoriul (II, 1879, nr. 76, p. 302-304), sub semnătura G.B., schiţa biografică Secretariul Aron Budai alias Budeanu. 3 „Adaosul" lui Papfalvi e deosebit de interesant. Apărut în Observatoriul (Ibid., nr. 92, p. 367 — 368) cu titlul Alte momente din vieaţa lui Aron Budai — semnătura C — articolul continuă, de fapt, cu completări noi, un alt articol biografic al lui Papfalvi despre acelaşi, tipărit încă în 1863: Secretariul tezaurariale Aron de Budai, din Foaie pentru minte 1863, nr. 19, p. 138 — 139 (vezi şi scris, I, n. 7). 4 Ilie Măcelariu fusese ales în conducerea Băncii „Albina" din Sibiu. 5 Adnotată: „1879. Const. Papfalvi, canonic în Blaş, 6 oct. [Răspuns] 2". 20 X Blaş, 10/11 1879 Prea stimate şi totdeauna iubite discipule! In urma preţuitei scripte din 2a a curentei, în care ţi-ai descoperit cugetul că ţi-ar plăcea a avea date pentru biografia preabunului, dară nefericitului episcop I. Lemeni 2, şi totdeodată descrierea tîmplărilor de la 15/3 [mai — n.ns.] 1848, în cît acelea, dară, mi-ar fi mie mai cunoscute, şi mai cu seamă atrocităţile văzute în Comitatul Hunedoarei la Pastile an. 1849 2, îmi iau onoare a răspunde că, în cît se ţine biografia lemeniană, avînd mai demult cuget, preste oarecîteva zile, în cît se poate plini de la mine, va fi compusă. Şi o voi şi trimite, ca, combinînd cu datele ce vei mai avea, să o poţi perfecţiona. Cum zisei, mă grăbesc a o face, pentru că tempus monet 3, şi mi-ar părea rău cînd ar rămînea în restanţie cu darea opiniunei despre acela / pe care, de la un timp încoace, tot 196 sinistru 1-a judecat mare parte a fraţilor săi, de dînsul mult iubiţi4. în cît se ţine de acelea în privinţa căror eu pot fi martor competente, eu în formă de biografie le pusesem deja pe hîrtie. Nu ca să fie document public, dară ca să servească rudeniilor mele, spre a se orienta în privinţa acelor tîmplări, prin care am trecut în viaţa pamînteană. în acest script, de la foaia 15 pînă în capăt stau amintite acelea despre care pofteşti a fi informat. Să nu-mi fie mîna aşa îngreunată, ţi le-aş fi descrisă asară, şi altcuiva nice că le-aş fi comunicat în întreg cuprinsul, dară spre iubita-ţi persoană a domniei-tale am mai mare confidenţie decît să mă genez a o comunica. Fac, dară totuşi cu rugarea: luînd notiţă despre celea cuprinse, la timpul său, cînd nu vei mai avea lipsă, dacă pe atunci voi mai fi în viaţă, să mi le restitui. Despre celea tîmplate la Pastile 1849 n-am putut scrie, că n-am fost venit încă acasă. Altcum, trebuie să zic că, în proporţiune cu alte ţinuturi, în Hunedoara s-au făcut mai puţine. Iară după sosirea mea, care a fost ca la 10 zile după Paşti, tocma s-au domolit. Pe lîngă aceasta, mai adaug şi o mică descripţiune despre Valea Haţegului5. / în cît vei afla ceva plăcere în celea cuprinsă, nu ştiu, dară i96v atîta ştiu că ţi le împărtăşesc cu inimă binevoitoare, rugîndu-te să primeşti asecurarea destinsei mele stime. Rămînînd pentru totdeauna stimătorul, Constantin Papfalvi.6 / 197 1 E momentul ales de George Bariţ pentru a întreprinde — în scopul reabilitării acestuia! — alcătuirea unei monografii a fostului episcop blăjean Ioan Lemeni (despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, Bucureşti, 1976, scrisori primite de la Ioan Fekete Negruţiu, nr. I, n. 3). Materialul primit de la Papfalvi e folosit — cu citarea sursei — în lungul articol biografic al lui Bariţ, Episoade din vieaţa episcopului Ioan Pop de Lemeni (în Observatoriul, III, 1880, nr. 17, p. 65-66; nr. 18, p. 69-70; nr. 19, p. 73-74; nr. 20, p. 77-78; nr. 21, p. 81-82; nr. 22, p. 85-86; nr. 41, p. 161-162; nr. 42, p. 165-166; nr. 43, p. 169-170; nr. 44, p. 173; nr. 45, p. 177-178; nr. 46, p, 181 — 182; nr. 47, p. 185 — 186; nr. 101, p. 405; continuă cu titlul: Una epistolă şi un articul original scris de Simion Bărnuţiu [e vorba de Săborul cel marc al Episcopiei Făgăraşului. Prologus galeatus, n. ns.], nr. 102, p. 409-410; nr. 103, p. 413-414; nr. 104, p. 417-418; continuă cu titlul: Urmările primei publicaţiuni a lui Simion Bărnuţiu, IV, 1881, nr. 6, 21 p. 21-22; nr. 7, p. 25-26; continuă cu titlul: Documente relative la procesul de la Blas dintre anii 1843-1846, nr. 8, p. 29), continuat de acela al lui Fekete Negrutiu, Desert p-Uunea unor întîmplări memorabili din 1848—1861, din Observatoriul, IV 1881 nr 11 p. 41-42; nr. 12, p. 45-46; nr. 13, p. 49-50; nr. 14, p. 53-54. Mai tîrziu, Papfalvi va relua firul biografiei lui Lemeni, cu articolul Ioan P. Lemeni, episcopul Făgăraşului m Foaia bisericească şi scolastică, IV, 1890, p. 1-5; 17-20; 33-35. Tot în 1880 , Papfalvi colaborează la Observatoriul lui Eariţ cu valorosul articol Unele observări relative la Comitatul Hunedoarei şi în specie la Districtul Haţegului (nr. 1, p 1 • nr 2 p 5 ■ nr 3 p^9; nr. 4, p. 13-14; nr. 5, p. 17-18,; nr. 6, p. 21-22; nr. 7, p. 25-' 26; nr. 8, p.29- 2 Evenimente despre care nu va mai scrie (vezi mai jos). 3 „Timpul [ne] sfătuieşte." 4 Adică românii greco-catolici. Despre temeiurile urii pe care românii i-au purtat-o acestui arhiereu îndepărtat de idealurile naţiunii sale, vezi George Baril si contemporanii săi, III, scrisori primite de ia Nicolae Maniu, studiul introductiv;'scrisori primite de la Ioan Fekete Negruţiu, I, n. 3. 5 Articolul Unele observări relative la Comitatul Hunedoarei... (vezi nota 1) 6 Adnotată de Eariţ: „1879. Const. Papfalvi, Blas, 10 nov. RTăspuns] 26 nov pe larg". ' XI Blaş, 20 noemvrie 1879 Prea stimate şi mult iubite discipule (se înţelege, înainte de aceasta cu 53 de ani !) Ca să satisfac dorirei descoperite în preţuitele litere de data T nov. 1879, în privinţa împărtăşirei unor date servitoare la biografia sărmanului episcop Lemeni, după ce şi mie de mult mi-a stat în cuget a pune pe hîrtie cele ce mie poate-mi sunt mai cunoscute decît oricui altuia în acest obiept, iacă aici, scrisă pre cum se poate cu o mînă tremurătoare, ti le trămit 1. Poate vei afla că multe n-ar fi avut loc, dară aceasta se poate excuza prin locvacitatea care e o proprietate, sau mai bine o debilitate a bătrînilor. Mi-a părea bine dacă, în mica descriere, vei afla date spre întregirea biografiei ce intenţiunezi a face. Iară cînd nu vei mai avea lipsă de celea împărtăşite, dacă mi le vei retrimite — se înţelege, dacă voi mai fi 198 pe aici! — / mă voi bucura. Altcum, dacă ca un bătrîn care a avut ocaziune multe a auzi şi vedea, voi putea servi şi cu altele, voi împlini cu toată plăcerea. Cît de rău e că la noi, cel puţin în locurile celea mai de frunte, nu există cărţile de notiţă, pentru consemnarea tîmplărilor şi a persoanelor mai memorabile! Nu mult înainte de aceasta, s-a încercat să se scrie ceva despre tatăl fundatorelui, dr. Ramonţai2, care a locuit în Samuşfalău 3. Acela a fost popa Gligor, pe care eu nu numai că l-am cunoscut, dară, ca unui spiritual care în toate duminecile şi festivităţile vinea spre a celebra la Cluş, m-am şi mărturisit. Şi, ce să vezi: nice în Cluş, nice în Someş-sat s-a aflat ora care să ştie că a esistat oarecînd popa Gligor! Rogu-te să-mi pardonezi cînd te vei înpedeca pe scrisoarea aceia re, şi să primeşti asecurarea nealteratei — din parte-mi — stime. Rămîn, ca totdeauna, al stimat d-tale adevăratul stimător, 199 Const. Papfalvi. 4 / 1 Vezi scris, anterioară, n. 1. 2 Al lui Simion Ramonţai, 1772 — 1845, medic originar din Someşeni-Cluj (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, 1976, III, p. 336). 3 Someşeni-Cluj. 4 Cu nota lui Bariţ: „1879. Const. Papfalvi, Blaş, 20 nov. R[ăspuns] 26 nov." în afara acestei însemnări, există o alta, de altă mină decît a lui Bariţ: „Despre Turcu. în ce calitate fusese el la Curte? Mai trăieşte? Este adevărat că Gub[erniul], după moartea lui Bob, n-a suferit să se facă liceu de 2 ani? Starea de sălbăticie în care aţi aflat d-v. Districtul Haţegului în 1833. Cum lipsea popii". Este vorba de noile întrebări care trebuiau trimise lui Papfalvi, şi la care bătrînul canonic încearcă să răspundă în scrisoarea următoare. XII [Blaj, 10 decembrie 1879]1 Prea stimate domnule ! Astăzi venindu-mi la mînă preţuita stimat domniei-tale epistolă de data 26/14 noem. a.c, la început nu-mi puteam explica care este cauza întîrzierei celei îndelungate cu răspunsul. Nu pot nega debilitatea naturale la care am fost, şi cu atît mai tare acum sunt supus, adecă tarditatea în întreprinderea lucrărilor ceva mai indiferente, între care pe acesta nu-1 pot — şi mi-aş ţinea cel mai mare păcat! — a-1 număra. Mai pe urmă am devenit la cunoaşterea adevăratei, care o retac căci, poate, escuzîndu-mă, totdeodată m-aş acuza. Acuma, dară, ad meritum 2. Eu, după primirea scrisoarei preatinse, îndată o am comunicat cu fratele Fekete 3, care a şi apromis că va împlini din parte-şi celea de împlinit, în cîtu-i va sta în putinţă. Nu l-am întrebat, dară sum convins că a făcut (înţeleg cauza şi motivele renunţărei la episcopat a lui Lemeni) 4. în cît se ating punctele la care aţi poftit de la mine ceva răspuns mai antea: / 202 la Ce se ţine de cursul filosofic de doi ani în Blaş, după moartea ep[iscopului] Bob, nu ştiu ca Capitulul să fi făcut în astă privinţă ceva paşi. Dară aceasta o a făcut episcopul Lemeni, după ocuparea scaunului, dînd salariu din propria sa casetă, căci pentru atare profesură nu era alt fund. Despre aceea că s-au contrariat guvernul, şi mai cu samă ep[iscopul] Faur 5, am auzit, dară nu ştiu, căci pe acel timp nu mai eram în Blaş. Contrariarea, precum se spunea, mai mult era pentru studiul istoriei, căci nu le vinea bine ca şi românii să se ocupe cu istoria 6. Motivul cel principale a rădicărei la doi ani a fost, între altele, şi aceea pentru că în timpul de mai nainte primea la ascultarea jurelor şi cu cursul de un an a filosofiii din Blaş, ce după aceea a încetat. 2a în cît se atinge de certele celea nefericite ce esistau — şi, durere, acum încă esist! — între fiii naţiunei noastre, acelea, pe timpul cînd episc[opuî] L[emeni] şi-a făcut vizitaţiunea canonică în valea Haţă-gului şi Giiului7 constau între aceea: guvernul transilvan, pe semne în urma unei arătări mai vechi, a aflat cum că unele comune din acel ţinut, ca 13 la număr, au părăsit unirea, cu călcarea ordinaturilor, va să zică n-au ţinut instrucţiunea de şase săptămîni, care era prescrisă pentru toţi aceii carii voiau a trece de la religiunea catholică la oarecare altă confesiune. Pentru aceea, guvernul a şi demăndat ca îndată cît 202* se va / instala, să înceapă vizitaţiunea în aceleaşi comune 8. Ce a şi împlinit şi, cu o cale vizitînd şi parochiile sale, trecînd şi prin celea aşa numite relabse, le-[a] aflat pravăzute cu preoţi. Şi aşa, după o admoniţiune părinţască, lăsîndu-i, s-a dus mai departe. Iară guvernului i-a referit că, după ce lucrul trecerei este învechit, să se lase în pace. Se poate şi aceea, ce mie nu-mi este cunoscut, ca în acele-şi comune să se fi îngropat vreunul şi fără preot. Pruncii de nou născuţi'se boteza pe sub ascuns. Vine însă întrebare că, la asemenea injurioasă tractare, ce e principala cauză? Mulţi cugetă că episcopul şi preoţii cei uniţi, ce în sine e fals: episcopul L[emeni] tocma a luat grea înfruntare de la guvern, pentru că a propus o modalitate mai puţin îngreunătoare pentru ceîi carii doresc, din convingere, a rămînea sau a trece la religiunea gr[eco] or[ientală], după cum eu aceasta o am arătat în un articlu scris în Kolozsvări Hirado 9. 3a Despre fostul secretariu a episcopului] L[emeni] să mărturisesc atăta că dînsul n-a fost fiul protopopului din Cătina, pe care l-au spînzurat ungurii în Cluş 10, dară a fost fiul altui protopop Turcu, din Po găceaua 11. Acest Ioane Turcu 12, după cum este cunoscut, a fost un tînăr geniale, despre care dr. Vasiliu Popp 13, cetind o poemă scrisă 203 la ziua onomastică a episcopului 14, a zis că / nice Vergiliu a putut să scrie altcumva. Durere, însă: aceea ce se tîmplă cu mulţi tineri geniali s-a tîmplat şi cu dînsul: Nec enim immodico, contraxi damna Lyco 15, ce mai pe urmă i-a ciuntat şi firul vieţii. Documente în privinţa fatalului proces a profesorilor şi clericilor în contra epis[copului] L[emeni] se pot afla în archivul de la'Strigon 16. Cînd mai umblam pe acolo, uşor le puteam cîştiga, mai vîrtos sub bunul primate Scytovszki 17, dară acum, fiind prăpastia mare, ar fi mai greu. Altcum, acolo multe interesante s-ar afla pentru beserica noastră, după cum spunea canonicul Chemp 18, cel mai cunoscut cu actele aceluiaşi archiv. A şi promis d[omnului] Cip[ariu] că, avînd voie a-şi decopia, îi va face toată înlesnirea. Cu acestea, punînd capăt, poftindu-ţi ca nu numai anul 1880, dară încă mulţi alţii — cel puţin două decenii — să ajungeţi sănătos, rămîn pentru toate zilele vieţii mele, al stim[atei] d[omniei] adevărat stimător, 203v Constantin din Papffalvaj. / 1 Nedatată. Datarea s-a făcut după adnotarea lui Barit: „Blas, 10/22. Primită în Sibii, 17/12 1879". 2 „Spre merit." Echivalentul vechii expresii româneşti: „Să intrăm în meritul lucrului". 3 Ioan Fekete Negruţiu. 4 Partea de contribuţie a lui Fekete Negruţiu la reconstituirea biografiei lui Ioan Lemeni, concretizată în articolul Deseriptiunea unor întîmplări memorabili din 1848—1861 (vezi scris. X, n. 1). 5 Faur — traducerea românească a numelui Kovâcs. Opozantul era episcopul romano-catolic al Transilvaniei, Kovâcs Miklos de Tuşnad. 6 în anul 1831, cînd gimnaziul din Blaj a fost ridicat la rangul de liceu, în baza decretului împărătesc nr. 3387/11 septembrie 1830, guvernul transilvănean a refuzat introducerea istoriei ca studiu la noul institut românesc. Motivarea este caracteristică: „Historia est oculus mundi, ideoque valachis interdicendum est hoc studiurn" (Istoria este ochiul lumii, de aceea studiul ei trebuie interzis românilor"), după cum se exprima acelaşi Kovâcs Miklos într-o şedinţă dietală. La Blaj s-a predat totuşi istoria universală, pe răspunderea personală a episcopului Lemeni, de către eminentul profesor Ioan Rusu, studiu în cadrul căruia dascălul blăjean a introdus în mod subtil şi istoria naţională. 7 Jiului transilvan. 8 Este vorba de satele Petroşeni, Petrila, Livezeni, Iscrioni, Dîlga, Cornişte şi Grivadia care, pe la 1835, au părăsit unirea cu Roma, sub influenţa călugărilor de la Tismana, din Ţara Românească şi ademeniţi de protopopul neunit din Haţeg. 9 Vezi scris. V, n. 4 — 5. De fapt, este vorba de ziarul din Cluj, Erdelyi Hirado, care abia în 1848 îşi va schimba numele în Kolozsvări Hirado. 10 Vezi George Baril şi contemporanii săi, III, scrisori primite de la Ioan Fekete Negruţiu, nr. II şi XXII. 11 Ioan Turcu, tatăl celui în cauză, a fost protopop al Tractului Pogăceaua între 1824 - 2 aprilie 1839. 12 Ioan Turcu, fiul protopopului din Pogăceaua, 1817 — 1852, a fost secretar consistorial la Blaj şi profesor la preparandie, calitate în care îl întilnim deja la 1842: „Ad-inodum R.D. Ioannes Turk, de M. Szakâl, Ofticii Dioecesani Archivarius, Praeparan-dorum Theologiae Moralis Professor, et Inel. Comitatus Thorda I. Tabulae Judiciariae Assesor" (după Schematismus Venerabilis Cleri Graeci Ritus Catholicorum Dioceseos Fo-garasiensis in Transilvania pro Anno a Christo Nato MDCCCXLII [1842], ab Unione cum Ecclesia Romana CXLV, Blaj, 1842, p. 6). Ioan Turcu n-a avut o atitudine naţională constantă la 1848 , căzînd, asemeni lui Iosif Many, în păcatul neîncrederii în dreptatea şi puterea cauzei române. Lucru pe care nu i-1 iartă nici Gazeta Transilvaniei (XV, 1852, nr. 36, p. 143), în necrologul din 11 mai, care este, dealtfel, singurul text ce s-a scris despre acest om învăţat şi cu mari perspective: ,Astăzi ramaserăm iarăşi mai puţini cu un bărbat inteliginte. Domnul Ioane Turc, secretariul măriei sale d. episcop şi profesor de istorie şi drept bisericesc, după o boală uscăcioasă, se mută la vecinicul repaus în vîrstă de 35 ani. Repausatul era înzestrat cu toţi 5 talenţii de la natură. Cît a negoţiat, însă, cu dînşii în seama naţiunei, din cauza aplecărilor sale, va şti vericine. Canţelaria epis-copească perdu în repausatul mult, că deşi se număra dînsul între cei crescuţi cu principii străine, avea totuşi o mare activitate, carea se şi cerea în asemenea post, încărcat cu a-tîtea lucruri din marea dieceză". 13 Despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisori primite de la Grigore Mihali, nr. I, n. 1. 14 Ioan Lemeni, care îşi sărbătorea cu mare fast, în fiecare an, la 7 ianuarie, ziua onomastică, recoltînd cîteva ode ocazionale şi plate, de la Constantin Alpini, Timotei Cipariu, Nicolae Pauleti şi alţii. Se vede că şi tînărul Ioan Turcu şi-a căznit lira în onoarea lui Lemeni, la o dată pe care nu o putem stabili. 15 „Am avut necazuri fără ca Lycus să-mi fie potrivnic." 16 Esztergon, unde era reşedinţa primatelui ungar. 17 Ioannes Scytovszky. 18 Michael Kemp, „Praepositus D. Georgii de Viridi Campo Strigonicnsi et Ar-chi-Diaconus Cathedralis", după cum figurează în Schematismus Clcri Archi-Dioe-censis Strigoniensis pro Anno a Christo Xato 1860, Strigoniu, 1860, p. 7. XIII Blaş, 8/3 [1]880 Mult stimate domnule ! Prezentatoriul acestor confidente litere, cu numele Augusto Mazzu-chi, de naţiune italian, de profesiune arhitect (acum se poate socoti ca deplin românizat, carele, cu ocaziunea clădirei calei ferate, venind ca arhitect al societatei în aceste părţi, s-a căsătorit aci în Blaş cu o persoană aleasă, fiica unei văduve, formînd o familie onorifică), încetînd ocupaţiunile la calea ferată şi, ca cap de familie, neputînd părăsi familia, a întreprins lucruri private. Iară de doi ani încoace, pe lîngă o remunera-ţiune de totul modestă de 360 fl., este cuprins sub titlu de arhitect arhi-diecezan, în care timp a prelucrat toate planurile şi calculii de spese pentru toate besericile, edificatele şcolare ce a intrevenit în timpul de cînd a luat acest oficiu asupra 1. După ce, însă, despre o parte clerului îi lipseşte fondul spre a-i 200 mai / mări salariul de 300 fl. [recte = 360 — n.ns.], 'iară de altă parte dînsul cu familia, cu un venit aşa modest, a subzista nu poate se află sîlit a-şi cerca norocul în alte părţi, şi anumit, cugetă spre acest scop a călători în România [...]. Deci, nu ştiu de ce, neîndreptat venind la mine, m-a cercat să-1 recomand m[ult] stimat domniei tale, doară ai avea bunătate a-i da ceva îndreptare şi puţină recomandaţiune la oarecare persoană de influinţa, spre a putea veni' în cale de a-şi ajunge scopul. Eu, pe lîngă toate că o fac cu sfială, totuşi, ca unui bărbat cu purtare solidă şi morală şi ca unui individuu în chiamarea sa, după opiniu-nea celor competenţi, deplin calificat, neputîndu-i nega împlinirea cererei sale, şi bazat pe bunătatea inimei ce am esperiat din partea domniei-voastre, îmi ieu audacia a-1 recomenda, rugîndu-vă să primiţi din parte-mi asecurarea celei mai sincere veneraţiuni, de la al m[ult] s[timatei] d[omniei]-voastre cel mai vechi iubitoriu, Constantin Papfalvi, 1 Despre Augusto Mazzuchi, personaj interesant din Blajul ultimelor decenii ale secolului al XlX-lca, se ştiu puţine lucruri. în afara celor relatate de Papfalvi, mai ştim că a fost angajat la 12 august 1878 ca arhitect arhidiecezan, avînd ca sarcină edificarea bisericilor şi şcolilcr şi chiar repararea acestora, în unele cazuri. La sfir-şitul acestei scrisori, Bariţ adaugă o listă de lucrări efectuate de Mazzuchi, pe care o reproducem ca un document important în legătură cu activitatea lui Mazzuchi: „Galata - şccala; Spring - şcoala; Milaş - biserica, 15 mii; Cut-deto, 17 mii; Eazias - deto, 8 mii; Retiu, C[omitatul] Turda — biserica". 2 Cu adnotarea lui Eariţ: „1880. C. Papfalvi, Blaş, 8 martie. R[ăspuns] prin Mazzuchi în 15, prin grai". XIV Blaş, 31/12 1880 Prea stimate şi iubite domnule! în oarele celea mai de pre urmă a anului, mai mult decît orişicînd altădată, îşi cuprinde omul cugetătoriu memoria cu persoanele celea grate, ce le-a avut şi încă le are. In viaţă nu m-am dedat a vorbi sau a scrie aceea ce nu vine de-a dreptul în'camera sincerităţei şi a inimei şi, pentru aceea, numai cel mai limpede adevăr îl esprim cînd scriu cum că, dintre toţi tinerii cîţi am fost fericit a cunoaşte sub timpul cît am fost şi eu învăţătoriu 1, singur ai fost acela care, acum în timpul şi în decurgerea alor 57 de ani, în mod escelent, prin toate fazele ce ai trecut, mi-ai cauzat o mîngăiere şi o mulţămire care nu o pot, dară niece că cerc a o descrie. Pentru aceea, primeşte, te rog, cu inaugurarea Anului nou, gratularea şi aprecările mele celea mai sincere, poftindu-ţi ca cerescul / 204 părinte să-ţi conserve puterea şi sanitatea, ca să poţi continua lupta începută şi continuată acum mai mult decît de patru decenii. Pe lîngă toate că nu pot spera, dară totuşi doresc şi oftez a vedea, cel puţin în parte, încoronate de succes multele sacrificie ce ai pus pe altariul patriei, a naţiunei şi a besericei, ţinîndu-mă fericit dacă şi de aici înainte voi putea merita iubirea şi stima care o am esperiat de cînd ne cunoaştem. Iubite Georgie! După celea premisă nu ar fi iertat a mai amesteca şi alte lucruri profane. Şi eu totuşi, cunoscîndu-ţi inima ceea indulgenente, o fac iacă cum: în numărul cel ultim, 104, a Orientului, am cetit că în anul următoriu, întră altele, voiţi a publica şi memoriul unui canonic din an [1] 848/9 2. Acela nu poate fi altul decît cel ce este cuprins în semnările făcute despre eventualităţile ce am / întîmpinat în viaţă. Eu ace- 204* lea le-am comunicat ca provocat, că dacă s-ar afla ceva ce ar avea ceva însemnătate istorică, să se poată folosi. Celea cuprinsă în memoratele însemnări sunt dedusă din propria-mi ştiinţă şi esperienţă. Totuşi, aş fi dorit ca acelea mai mult după decît în viaţa mea să vază lumina. Altcum, nu mult m-ar gena publi-caţiunea, dară, după ce văd dureroasa luptă încăierată pentru memoria primilor noştri metropoliţi3, despre care se poate zice că: Pecfcjatur intra et extra muros; Jupiter in Troiam, pro Troia stabat Apolo 4, şi după ce în observările mele ambii aceşti în adevăr mari archirei se află pomeniţi, te rog ca, sau să lasă publicarea celor de mine semnate, să o amîni pe'alt timp, sau, dacă totuşi ai volie a face ceva uz, atunci memoratele două nume să fie cu totul esmisă, căci nu voiesc / a da ansă şi arma pe 205 nice o parte. Mai adăunezi, neavînd altă cuprindere, luînd înainte Istoria revo-luţiunei maghiare 5, mi-a căzut sub ochi epistola scrisă de Kossuth lui Percell şi, făcînd versiune, o am pachetat să ţi-o comunic, de cumva, dară, nu-ţi' este cunoscută. Dară, neaflînd că, doară, ar merita, o am lăsat netr'imisă. Acuma, însă, adaug şi aceia: Valeat quantum vaiere jpotest ! 6 Rugîndu-te să primeşti asecurarea sincerei mele stime, rămîn pentru totdeauna sincer stimător, Constantin Papfalvi. 7 / 205* 1 Vezi scris. I, n. 1. 2 Vezi Iacob Radu, Istoria Vicariatului greco-catolic al Haţegului, Lugoj, 1913, p. 396 şi urm. 3 Primii mitropoliţi greco-catolici ai Blajului au fost Alexandru Sterca Şuluţiu şi Ioan Vrancea, sub a căror păstorie Papfalvi a fost, timp de 41 de ani, canonic capitular (1851-1892). 4 „Se fac greşeli înăuntrul şi în afara zidurilor; Jupiter stătea împotriva Troiei, Apollo în ajutorul ei." 26 27 ( 5 Jakab Elek, Szabadsâgharczunk torlenetehez. Visszaemlekezesek 1848 — 1849-re, scriere memorialistică şi istorică de remarcabil succes despre revoluţia ungară de la 1848. Bun cunoscător al limbii româneşti şi al problematicii naţionale a românilor, Jakab Elek include în cartea sa nenumărate date şi fapte din revoluţia românească. Dar interpretarea lor nu depăşeşte cadrul tradiţional al istoriografiei ungureşti, dominate de subiectivism şi judecată falsă, tendenţioasă, asupra evenimentelor politice. 6 „Faci doar cît poţi să faci." 7 Adnotată: „Răsp. 6 febr. şi memorialul remis". XV Blaş, 8/5 [1]882 Prea stimate amice ! Cunoscutul arhitect d-n. Augusto Mazzuchi 11 neputîndu-şi afla mulţămirea aici, s-a determinat, cu orişice sacrificiu, a-şi cerca fericirea în România. Deci, provăzut cu atestate din partea Consi'storiului metropolitan şi a Comitetului opidan, precum şi cu o scrisoare recomenda-toare a baronesei Sz[ent]kereszti cătră tatăl său Florescu, cugetă [ca] cel mult pînă la 15 curentei a întreprinde propusa călătorie. Bazat pe bunătatea şi propensiunea ce a fost fericit a esperia din partea st[imatei] d[omniei] tale, s-ar ruga ca să binevoieşti a-1 ajuta 206 cu o recomendaţiune cătră una sau două / persoane, în a'căror sferă cade aplicarea la care nizuieşte, după chiamarea sa: arhitectonic şi? între alţii, ar avea cuget a se prezenta şi ministrului preţedinte I. Bră-teanu. Eu îl foarte compătimesc pe acest destru, solid, cult şi în toată privinţa aplicabil şi acum, cu toată familia sa, deplin devenit român bărbat. Pentru aceea, nu mă sfiesc şi din parte-mi a vă ruga ca, în cît veţi afla cu scop, să daţi inviaţiunea şi ceruta recomendaţiune. Altcum, cerîndu-mi iertare, te rog să primeşti din parte-mi spre-siunea celei mai sincere stime. Sum al stim[atei] d-tale cel mai sincer stimătoriu, 206* Constantin Papfalvi. / 1 Vezi scris. XIII, n. 1. XVI Blaş, 26/11 [1]882 Iubite amice ! Nice datină, nice plăcere am a incomoda cu scriptitare pe cineva, cu atît mai puţin pe celi căror tot minutul le este scump. Şi dacă totuşi o fac, vine de acolo căci nu pot rezista sînţului intern a inimei. Amice! Am cetit şi eu Memorandul ieşit din rutinatul tuu condeu 1. Ar fi o adevărată temeritate a cerca să descriu impresiunea ce a produs asupra inimei mele. Atîta, totuşi, nu mă pot conteni a nu spune că, după a doua cetire, mi-a venit să eschiam cu bătrînul Simeon: „Acum dimite, Doamne..." ş.c, şi iarăşi: Hectora quis nosset, felix si Troia fuisset2. Nu mă pot conteni să nu-ţi amintesc un incident, care şi altcum mi-a servit ca motiv la această scriptă. In anul 1850, petrecînd în Pesta, care pe atunci încă nu era căsătorită / cu Buda, între alţii făcînd cunoş- 207 tinţă unui monah de ordul cistercit cu numele Bilkei, de origine român gr.-cat. din Dieceza Oradiei, într-o după amiază-zi petrecînd în promenada numită Szechenyi ter, acolo, pe o bancă, şedea un bătrîn, formă de prelat. Sociul meu Bilkei m-a întrebat: „Cunoşti pe bătrînul acela?" li răspund că nu-1 cunosc. Atunci îmi zice: „Acela e renumitul Georgiu Fejer"3, care tocma atunci scrisese şi o broşură cu titlul Cauzele revolu-ţiunei magiare (Magyar forradalom okai)^. „Să-i facem reverinţă!"' Cu care ocaziune Bilkei, între altele, îl agrăieşte: „Ilustritate! De cumva frumoasa etate în care vă aflaţi (la 90 ani) nemica aţi fi lucrat, singură broşura acum ieşită la lumină este de ajuns spre a-ţi face numele nemu-ritoriu"'. / La aceasta venerandul prelat răspunde: „Puţinele zile ce 207* le mai am îndărătru mi egal, ori să le petrec în quartirul meu, ori în prinsoare. Necăutind în dreapta sau stînga, l-am scris după dictatul conştiinţei şi a convingerii mele ş.c.l." Amice! Pe lîngă stima ce ţi-am păstrat încă de cînd erai în anii prunciei, şi sus memoratul incident mi-a dat ansă să-ţi adresez această nemăiestrită, dar din sinceritatea inimei provenitoare scriptă, prin care mă exprim că şi dacă ţi-ar lipsi meritele unui 1/2 secul, în care fără între-rampere ai asudat şi luptat pentru luminarea şi apărarea mult cercetatei naţiuni, prelucratul Memorand 5 e de ajuns spre asecurarea nemu-ritoriului renume. Cauza care o protegezi e ceea mai dreaptă şi / oricît 208 de tîrziu va triumfa, pentru aceea nu-ţi pot pofti ceva mai plăcut, decît zicînd: DU tibi dent Annos6, să-ţi poţi vedea visul cu ochii, iară şi iară îţi pofteşte cel mai vechi şi totdeauna sincerul amic, Constantin cel bătrîn. P.S. Eu celea cuprinsă în această scriptă doream a ţi le spune cu vorbe în grai viu, dară avînd temere că pot fi chemat de aici mai nainte de ce ne-am întîlni, am aflat consult a grăbi, ca să nu mi se tîmple şi mie cum s-a tîmplat lui Santa-Panga cînd i-a îngheţat trîmbiţa. Idem./ 208* 1 Este vorba de scrierea lui Bariţ, Memorial compus şi publicat din însărcinarea Conferinţei generale a reprezentanţilor alegătorilor români, adunaţi in zilele din 12, 13 şi 14 mai st. n. 1881, prin comitetul său emis cu acea ocasiune, Sibiu, 1882. Lucrarea, care s-a tradus în limbile maghiară, germană şi franceză, avea ca scop informarea opiniei publice europene asupra situaţiei naţiunii române din Transilvania, ca urmare a realizării pactului dualist, a desfiinţării autonomiei principatului şi a adîncirii politicii dualiste maghiare în şovinism şi poziţie ultrareacţionară. Memorialul, alcătuit pe structura unui preambul istoric justificativ, şi-a atins pe deplin scopul. Vezi despre actul de la 1882, Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur sau luptele politice naţionale ale românilor de sub Coroana ungară, VII, Bucureşti, 1911, p. 32 — 34; Vasile Netea, Istoria Memorandului românilor din Transilvania şi Banat, Bucureşti, 1947 ; Ştefan Pasc u, 28 29 267 Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, Cluj, 1968, p. 146-149; L i v i u Maior Le Memorial de 1882 et son echo en Europe, în Revue Roumaine d'Histoire, 1969 nr 2 p. 283-285; Şerban Polverejan şi Nicolae Cordos, Mişcarea memo-randisia in documente (1885—1897), Cluj, 1973, p. 29 — 31. 2 „Cine l-ar fi cunoscut pe Hector dacă Troia era fericită?" [dacă nu izbucnea războiul troian]. 3 Fejer Gyorgy, 1766-1851, scriitor, traducător şi istoric ungur de factură iluminista. A rămas notoriu în istoriografia maghiară datorită marii culegeri pe care a redactat-o: Codex diplomalicus Llungariae, tipărită la Buda, între 1829-1844 în Itt d16/0\lllTle- Vezi desPreella Szinnyei J 6 z s e f, Magyar irok elete es munkăi, III, literele La - Gwoih, Budapesta, 1894, p. 254-266. Bibliografie în limba română despre acest istoric găsim tot la Bariţ: Georgie Fejer, în Transilvania, VI, 1873, nr. 5, p. 53 — 54, unde insistă asupra originii române a lui Fejer. 4 Titlul exact al cărţii lui Fejer este: A politikai forradalmak okai. Nehăny es-re-vetelekkel (Cauzele revoluţiilor politice. Cu cîteva băgări de seamă), si a apărut în 1850 in limbile maghiară şi germană, la Pesta şi Leipzig. 5 Vezi nota 1. 6 „Zeii să-ţi dea ani [mulţi]." XVII Blaş, 14/4 [1]884 Prea stimate d-nule ! Un proverb triviale au magiarii: Oszve virdgzik a tok 1. Eu încă. acum la adinei bătrîneţe am căpătat gust de a scrie articli pentru foile publice. La ceva asemenea, în zilele acestea, mi-a dat ansă scrierile lui Jakab Elek 2. Celea ce am scris aci •/■ alăturate, ţi le submit ca, de vei afla, preste tot sau în parte, a merita, să se poată publica 3. Altcum pretensiune nu am, pot rămînea şi nepublicate. * Cu cea mai sinceră afecţiune rămînînd, stimătoriul, Constantin Papfalvi. / 1 „Toamna înfloresc bostanii" 2 Vezi scris. XIV, n. 5. 3 Nu se publică. XVIII proverb maghiar. Blaş, 19/1 [1]885 Iubite pretine ! Iară îţi fac incomodaţiune cu hîrtiuţa unui debil bătrîn, căci, fiind provocat a da delucidătoare declarare la unele puncte cuprinse în decliiaraţiunea mea, făcută în foaia septimanale Kozerdek n-ru 47 1 o am şi făcut, care s-a şi tipărit în n-rii 1, 2 şi 3 aceiaşi foi 2. O am tradus şi pe românie, care aci •/., în amicabilă confidinţă'ţi-o şi împărtăşesc ca, dacă vei afla a fi cu scop, să se publice şi în foaia română 3. Asta şi pentru aceea o aş dori ca nu — auzindu-se că corespund în foile maghiare — să mi se tîmple ce mi s-a tîmplat în [18]48 ... 4 30 Foaia ce redigezi se cuprinde cu obiepte cu mult mai momentoase, decît să fie consult a le cuprinde locul cu discursiuni de atare natură cum sunt acestea. Pentru aceea, nu va fi fără scop a se adaoge vro pagină numai pentru dînsele, ca să nu se întrerumpă publicare, şi spesele adaosului însumi eu, făcîndu-mi-se cont, le voi suplini cu mulţămită. Traducţiunea încă e făcută cam incorect, poate pe cum se poate aştepta de la unul cum sum eu, dară tu, precum totdeauna, aşa şi acum vei purta sarcina unul-altuia. Aceste fie de ajuns pentru celea de interes public. Să ne întoarcem şi la a noastre. Iubite amice, trebuie să-ţi mărturisesc: cînd am cetit programul Observatoriului pentru anul acuma început 5, observ şi eu din senin că-mi picură oarecîteva picuri de lacrimi şi încep a cugeta că oare picuri de lacrimi a bucuriei sau a durerei sunt acestea? Şi, după o serioasă cugetare am venit la convingerea că şi una e, şi alta. Adecă, m-am bucurat căci cereasca providinţă (cărei şi eu am a mă închina), sub decursul unui semiseclu, între deschiîinite valuri şi persecuţiuni, nu numai te-a conservat întreg şi sănătos, dară, pe lîngă aceasta, adversarii, pe lîngă toate machinaţiunile întunerecului, fruptele puselor ostenele nu au fost în stare a le nimici. Dară, despre altă parte, tot acelea picuri le-am putut numi şi lacrimi de durere, deoarăce după o lucrare continuă, care n-a avut / alt scop decît numai fericirea naţiunei, a patriei şi a omenirei, nu ai putut secera cuvinita mulţămită. Dară ş-aci poţi ave o consolaţiune: căci asemenea seceriş de comun au făcut toţi aceia carii s-au gertfit pentru public, cu foarte puţină excepţiune. Eu, pretine, una-ţi poftesc şi de una te rog: îţi poftesc ca anul în care, din graţia cerească, am intrat, să-1 petreci întreg şi sanitos şi încă după acesta un alt şir lung, împreună cu toţi aceia pe carii ţi i-a dat Dumnezeu şi care-ţi sunt iubiţi. Şi cer ca, după expirarea începutului an, încă să mai iai ceva capitulaţiune, cel puţin pînă cînd mai rămîn şi eu pe aici, căci tare m-ar durea cînd aş şti cum că ai depus arma. Deoarăce şi altcum n-aş fi în stare a exprima cu cuvinte sentimentele ce-mi nutreşte inima, prin asta punînd capăt scrierei, te rog să primeşti asecurarea distinsei mele stime. Rămînînd al iubirei tale sincer stimătoriu amic, Constantin Papfalvi^ fost, înainte de 60 ani, dascăl6./ 1 Un incident al lui Constantin Papfalvi cu publicaţia maghiară Kozerdek. în 1884 întreaga presă românească din Imperiul austro-ungar a evocat — la împlinirea unui veac — marea răscoală a lui Horea de la 1784. Observatoriul lui George Bariţ publică săptămînal articole sau seriale documentare relative la răscoală, încît omul politic progresist maghiar Mocsâry Lajos, un fervent apărător şi simpatizant al cauzei românilor îi scrie lui Bariţ la un moment dat — prevăzînd riposta presei maghiare înfeudate aristocraţiei! — „Meltoztassek kozolni velem, mikent lehetne legjobban externâlni azokat a Hora - Clcska fele demonstrâciokat" — Binevoiţi a-mi împărtăşi cum s-ar putea cel mai bine înlătura acele demonstraţii cu Horea şi Cloşca (vezi Ioan C h i n d r i ş şi Kovâcs, F e r e n c, George Bariţ magyar levelezese, Bucureşti, 1974, p. 181). 209 209* 31 j 2 Papfalvi îi răspunde lui Torok Bertalan în primele zile ale anului 1885 (vezi Felvilâgosito felelet a Kozerdek 48-dik es kovetkezo ket szămok hasâbjdban egy român nyilatko-zatâra tett eszrevetelekre, în Kozerdek, IV, 1885, nr. 1-3), pe un ton calm, analitic şi competent. Expunînd calvarul asupririi de veacuri îndurate de românii transilvăneni, el pune sub semnul legitimităţii acţiunile revoluţionare ale acestora. 3 „Foaia română" e Observatoriul, care publică „delucidătoarea declarare" a canonicului în aceleaşi zile (VIII, 1885, nr. 6, p. 21-22; nr. 7, p. 26; nr. 8, p. 29 — 30). Articolul lui Papfalvi — De la Blaş. Răspuns la observaţiunile d-lui Torok Bertalan publicate în foaia săptămînală Kozerdek nr. 48, asupra dechiaraţiunei făcute de un român în aceeaşi foaie nr. 47, anul 1884 — rezumă ideile declaraţiunii sale (vezi nota 1) şi cuprinde traducerea integrală a răspunsului la intervenţia lui Torok, publicat mai întîi în Kozerdek. 4 Cînd, pe baza unor dovezi pripit interpretate, Papfalvi a fost învinuit că ar fi colaborat cu aristocraţia maghiară împotriva revoluţiei române din Transilvania. Vezi analiza situaţiei în studiul introductiv. 5 George Bariţ, Cătră onoratul public cetitor iu, în Observatoriul, VII, 1881, nr. 100, p. 402. Redactorul anunţă că ziarul va mai apărea doar un an, 1885, după care îl va sista. Face cu această ocazie un scurt istoric al ziaristicii din Transilvania. Articolul-program se încheie cu următorul îndemn: „Iubiţi-vă limba şi literatura, precum vă iubiţi mîntuirea sufletului vostru! Iubiţi-vă patria, precum v-au iubit mamele voastre pe voi!" 6 Adnotată: „1885, ian. 19. Const. Papfalvi, Blaş; cu un manuscript". exceptis excipiendis 1 sunt al doilea prunci. Apoi aceea încă e cunoscut că pruncii sunt fricoşi, deci nu te mira, nice lua în nume de rău căci, după ce ai aflat cu cale a adăoga la celea de mine împărtăşite unele prea momentoasă date, cari mie nu mi-au venit aminte, sau nu le-am ştiut, te-am fost rugat ca să nu laşi a mi se subtipări numele 2. La ce le-am fost publicat şi în neînsemnata foaie magiară 3, o am făcut aceasta ca să nu mi se facă obiepţiune din partea celor ce şi în papură află nod. Insă bunătatea inimei, ce am fost fericit a o esperia cu orişice ocaziune din partea domniei-tale mă face a crede că nu ai luat în nume de rău debilitatea } provenită din temere în adevăr nefandată, deoarece 212 nu numai că nu mă supăr, din contra, îmi pare bine căci nu mi s-a împlinit pripita cerere 4. Deci, poftindu-ţi înainte puteri spre purtarea luptei în care te afli mai bine de un semiseclu, te rog să primeşti din parte-mi asecurarea celei mai sincere şi nealterabile reverinţe, ca de la sincerul stimătoriu amic, Constantin Papfalvi. / 212V XIX Blaş, 6/2 1885 Mult stimate domnule şi amice I Cu mulţămitoare bucurie am cetit partea publicată din răspunsul dat la observaţiunile făcute de Torok Bertalan 1. Deoarece, însă, prea momentoasele adaose ce aţi binevoit a face sunt atît de esenţiale, cît se poate mai mult numi o perifrazare decît o traducere a articlului publicat în foaia magiară Kozerdek 2, pentru aceea, ca nu cumva să dau ansă partei adversarie a se acăţa, îmi iau confidenţiala libertate a te ruga ca să nu laşi a se subsemna la capăt numele meu, după cum era semnat în scriptă de mine trămisă 3. Altcum, cu toată stima sum credinciosul amic, Constantin Papfalvi canonic./ 1 Vezi scris, anterioară, n. 3. Papfalvi cere ca răspunsul din Observatoriul să nu apară cu semnătura lui, ci ca redacţional. Răspunsul — în trei numere consecutive ale ziarului lui Bariţ — va apare totuşi semnat de canonicul blăjean. 2 Vezi scris, anterioară, n. 1. 3 Cu adnotarea lui Bariţ: „1885, Constantin Papfalvi, Blaş în 6/II. Răsp. 10 II". XX Blaş, 12/2 1885 Mult stimate amice ! Este o părere de comun primită cum că bătrînii trecuţi peste ultimul grad al vieţii, care, după cum spun sacrele cărţi, e anul SQlea, 1 „Exceptînd ce trebuie exceptat." 2 Vezi scris, anterioară. 3 Scris. XVIII, n. 1. 4 Adică de a nu-i fi tipărit numele la sfîrşitul răspunsului dat lui Torok Bertalan. XXI Blaş, 24/V [1]885 Prea stimate domnule ! După zelul de care sunteţi, aşa zicînd, de la anii prunciei învăpăiaţi, pentru tot ce se atinge de soartea mult persecutatei noastre naţiuni, în numerii. 34 şi 35 a Observatoriului (care, spre dauna naţiunei şi durerea fiecărui adevărat român, preste puţin timp va să înceteze a mai face salutariile sale observaţiuni 1) între altele descoperi dorirea de a primi, pe baza documentelor rămase de marele, dară totdeodată nefericitul Şincai, informaţiu[ni] despre cele douăsprezece şcoli române, respective despre celi 600 f. m. conv. carii, la an. 1784, sub nemuritoriul Iosif s-au asemnat din Erariu statului / spre scopu literariu-şcolastic a 214 românilor transilvăneni2. Alţii ar şti da informaţiuni mai lămurite şi mai detaiate în acest obiept. Aceea ce ştiu eu este: că Gestionaţii bani, în sumă 600 f. m. c, a 50 fl. m. c. (acum 52 fl. 50 cr. v.a.) se solvesc de la Erariu tot pe seama alor ,12 şcoli confesionale gr.-cath. Dintr-aceste, unele se află în archi-dieceză, altele, în celea două dieceze. Atare beneficiu, între alţii, trag docenţii din Reghinul Săsesc, Abrud, Bistra, Mărgău, Cătina, Milaşul Mare, Cojogna, Hunedoara. Ceîealalte patru nu-mi sunt cunoscute. 32 33 214* 215 215* Adormit în Domnul metropolit A. Şuluţiu, în opşorul suu istoric despre revoluţiunea Horei3, dă cu totul altă bază / cestionatei dona-ţiuni. Memoratul manuscris acum de mai lung timp se află la d-nul Iosif Şuluţiu. De acolo se poate cunoaşte opiniunea nemuritoriului mare archiereu. Acestea însemnînd, poftesc din toată inima ca ceriul să-ţi lungească firul vieţei pînă cînd, după îndelungata luptă ce ai purtat, ce o porţi şi, fără îndoială, o vei mai purta, vei putea zice: „Acum dimitepe şerbul tuu în pace, că văzură ochii mei mîntuirea ta". Eu, care acum supra anilor carii sunt destinaţi pentru celi în puteri am trecut şi unu, nu-mi mai fac nice o iluziune despre aşteptata mîntuire, pînă cînd voi esista pe faţa globului. Dară cu firmă credinţă voi intra în sînul lui, cum că dreapta cauză, pe lîngă toată zvîrcolirea / adversariului, va triumfa. Deci rugîndu-te ca acestea puţine şi neordonate şiruri, precum totdeauna, şi acum, cred mai pe urmă, să le primeşti cu cunoscuta-ţi bunăvoinţă, ca de la cela care acum în răstimp de şase decenii, de cînd a avut onoare a te cunoaşte, te-a stimat şi iubit din toată inima, Constantin Papfalvi, fostul docente m[ediae] gr[ammaticae] classis.4/ Neputînd denega făcuta cerere - cu atît mai vîrtos nu caci, ca pe unul care, după depunerea examenului de maturitate a abso vat cu laudă cursul teologic în Universitatea pestană şi, în urma, şi cel de profesură în Clus - îl socotesc în toată privinţa calificat. Deci, cerîndu-mi pardonarea pentru făcuta incomodare, te rog să ai bunătate a-i sprigini rogarea. Dorind să ne întîlnim cu pace la generala adunare a Asoţiaţiunei, rămîn ca totdeauna, sincer stimătoriu, Const. Papfalvi, 1 In articolul Rămas bun ! (vezi Observatoriul, VIII, 1885, nr. 31, p. 133), Eariţ anunţă că ziarul va înceta în luna iunie 1885, nu la sfîrşitul anului, după cum anunţase în articolul-program pentru 1885 (vezi scris. XVIII, n. 5). Motivul acestei hotărîri ar fi o misiune importantă încredinţată de secţia istorică a Academiei Române — e vorba de scrierea unei istorii a Transilvaniei, lucru ce s-a realizat prin cele trei volume ale operei sale Părţi alese din istoria Transilvaniei, tipărită între 1889 — 1891 —, misiune care reclamă „retragerea totală din luptele politice militante". 2 Se referă la articolul lui Bariţ, Din actele oficiali aflate între manuscriptele lui Gcorgiu Bariţ, în Observatoriul, VIII, 1885, nr. 34, p. 135 - 136; nr. 35, p. 138-139. 3 Lucrare de mare interes istoric al lui Alexandru Sterca Şuluţiu, cunoscută sub titlul de Istoria Horii şi a Munţilor Apuseni. Se află şi acum în manuscris la Biblioteca Filialei din Cluj-Napoca a Academiei. O copie, făcută pentru Bariţ la cererea acestuia, se află la B.A.R., în ms. rom. 980, f. 221 — 346. 4 Scrisoarea e adnotată de Bariţ cu următoarea observaţie laconică: „Obs. 38". De fapt, e vorba de numărul 39 al Observatoriului (VIII, 1885, p. 153 — 154), unde, în articolul Despre cele douăsprezece scoale româneşti înfiinţate de cătră împăratul Josif II în Transilvania înainte de 100 de ani, inserează completările lui Papfalvi din scrisoarea de faţă. XXII Blaş, 30 iuliu 1892 Mult stimate amice ! Tînărul bărbat care va admanua aceste puţine şire, cu numele N. Mărgineanu, care voieşte a concurge pentru vacanta staţiune în Institutul educătoriu de fetiţe din Sibiu, care staţiune profesorală este în concurs, m-a rugat să pun şi eu în favoarea dînsului un cuvînt, acolo unde aş afla a fi cu cale. 34 Simion Mihali-Mihalescu (1825 — 1891) G /orespondenţa lui Simion Mihali-Mihalescu 1 trimisă lui George Bariţ (1849 — 1891) constituie o contribuţie importantă la cunoaşterea mai largă a profilului omului politic şi militant, care completa în mod fericit pedagogul şi profesorul de ştiinţe naturale, autodidact sobru şi conştiincios, în personalitatea acestui transilvănean, refugiat ca atîţia alţii înaintea lui, în ţara liberă a fraţilor de peste Carpaţi. Ideile şi principiile politice şi ştiinţifice care i-au călăuzit activitatea se regăsesc în aceste scrisori, ca şi în corespondenţa sa către Ioan Micu Moldovan (1866 — 1885) sau în presa românească de pe ambele versante ale Carpaţilor, la a cărei dezvoltare şi răspîndire a contribuit efectiv. Adînc ancorat în realităţile social-istorice ale vremii sale, trăind cu intensitate durerile şi speranţele unei naţiuni care cuprindea încă multe milioane de fii încătuşaţi în mîini străine, Simion Mihali-Mihalescu nu s-a mulţumit să contribuie activ la cimentarea legăturilor şi acţiunilor comune interromâneşti, ci a căutat soluţii mai largi, europene, urmărind înjghebarea şi făurirea unor alianţe frăţeşti* în vederea apropierii momentului mult aşteptat al eliberării naţionale definitive. A fost, într-un cuvînt, omul care s-a angajat fără rezerve pe drumul greu dar sigur al desăvîrşirii unităţii de stat a poporului din sînul căruia a apărut şi pe care i-a slujit în toate momentele vieţii sale, fie că se afla în Transilvania sau peste Carpaţi, în România. Simion Mihali s-a născut la 2 februarie 1825 în satul Husmuzeu, lîngă Dej, în familia modestului cantor Cosma Mihali. Educaţia primită în familie, mai ales prin fratele său cu 22 de ani mai mare Grigore Mihali, i-a impregnat din copilărie dragostea şi compasiunea pentru poporul său, care îndura de secole o grea exploatare socială şi naţională. După cum afirma mai tîrziu însuşi Simion Mihali, fratele său, cunoscutul şi merituosul canonic greco-catolic Grigore Mihali a făcut parte — şi s-a înscris cu cinste prin tot ce a făcut — din rîndurile partidei naţionale, liberale şi progresiste. încă în adolescenţă, în timpul vacanţelor din vremea studiilor strălucite pe care le efectua în patrie, 1 Cea mai cuprinzătoare monografie despre Simion Mihali-Mihalescu, scrisă de regretatul academician Emil Pop, Simeon Mihali-Mihalescu, aşteaptă lumina tiparului. Alte date despre viaţa şi activitatea lui în Ambrosiu C h e ţ i a n u, Istoria naturală şi Muzeul de la şcoalele din Blaş, în Raport despre Institutele de învălămînt greco-catolic din Blaş: Gimnaziul superior, Institutul pedagogic, Şcoala de aplicaţie şi Şcoala de fete pe anul scolastic 1901—1902, Blaj, 1902, p. V — XVIII; I u l i li MoisTl, Românii ardeleni din vechiul regat şi activitatea lor pină la războiul întregirii neamului, Bucureşti, 1929, p. 22 — 23; Nicolae C o m ş a, Dascălii Blajului, Blaj, 1910, p. 84-85. 36 Grigore Mihali s-a făcut remarcat ca autor a numeroase petiţii pe seama obidiţilor ţărani din regiunea Someşului. Unii nobili, îngrijoraţi de activitatea elevului român, au fost însă nevoiţi să-i recunoască inteligenţa vie şi sclipitoare, puterea şi capacitatea de muncă. Astfel Pataki, cunoscut „oligarh şi despot" al regiunii, afirma în faţa unor români că feciorul Cosmii o să devină om mare printre ei, iar aceştia răspundeau afirmativ şi cu speranţă: „Să ajute Dumnezeu!"2 Or, după moartea timpurie a tatălui, Grigore Mihali, ajuns protopop al Zlatnei, a fost pentru cel mai mic frate al său, Simion (ultimul născut din 12), un al doilea părinte. Putem afirma că instruirea nu numai didactică, ci şi naţională primită de la Grigore, a constituit pentru Simion prima şcoală civică, primul îndemn şi contact mai larg şi mai conştient cu problemele epocii şi ale poporului român. I s-a arătat şi i s-a trasat astfel încă în familie, un drum deschis de fratele său. La aceasta s-au mai adăugat studiile nu mai puţin meritorii efectuate de Simion Mihali la Gimnaziul din Blaj, la Liceul piarist din Cluj, urmînd aici cei doi ani de curs filozofic. Perioada studiilor blăjene şi clujene încadra anii 1836 — 1844, cu o mică întrerupere în 1839/40 şi un an absolvit la „clasa superioară umanistă" din Zlatna în 1841/42. După 1844, urmează cursurile teologice şi pedagogice la Blaj pe care le termină „cum progressu eminente" în 18483. Primul contact scris între Simion Mihali şi George Bariţ datează din 19 decembrie 1849 şi este de fapt prilejuit de lipsa de acasă a lui Grigore Mihali. Simion primise de la fratele său (care avea o înţelegere mai veche cu Bariţ) însărcinarea de a aduna din ţinutul Bistrei numele şi adresele celor care doreau să se aboneze la Gazeta Transilvaniei şi Foaie pentru minte, inimă şi literatură. împlinindu-şi „comisiunea", Mihali-junior îi trimite lui Bariţ o listă de 16 abonaţi, valabilă pentru trimestrul I al anului 1850, exprimîndu-şi speranţa de a o îmbogăţi mai apoi cu încă alte nume. în lipsa fratelui său, Simion Mihali se străduieşte să răspundă cu competenţă şi responsabilitate unor probleme legate de viaţa naţională românească. Fruntaşii români adunau date precise despre modul în care erau aplicate şi respectate justele revendicări politice formulate în 1848/49, privind numirea unor funcţionari naţionali în administraţia locală de stat, folosirea limbii române în comitatele populate cu majorităţi româneşti, estimarea numărului martirilor căzuţi pe cîmpul de onoare, în lupta pentru apărarea autonomiei pămîntului strămoşesc şi a fiinţei naţionale ameninţate de planurile unionist-centralizatoare ale politicienilor maghiari. Simion Mihali, observator atent al realităţilor brutale impuse de autorităţile austriece, îi răspunde lui Bariţ că în zona dintre Alba-Iulia şi Zlatna mai fiinţează încă vechii şi puţinii funcţionari români, iar noii trimişi, ajunşi sau pe cale de a ajunge, erau nemţi din Bucovina sau saşi. Funcţionari care nu ştiau germana nu se angajau (ceea ce demonstra clar că în viitor autorităţile vor folosi exclusiv germana în administraţie). Totuşi, imediat după revoluţie, româna era încă tolerată şi folosită în corespondenţele dintre administraţia cercuală şi magistratul opidan al Zlatnei. în 1849, sosirea unei adrese către cercul Zlatnei, folosirea unei corespondenţe germane printre cele româneşti — de care aminteşte Mihali — anunţau încă de pe acum intenţia imperialilor de a distruge cuceririle româneşti în administraţia de stat, cîştigate în 1848/9 cu mari şi sîngeroase sacrificii (Munţii Apuseni au fost organizaţi ca „ţară românească"). Armata — afirma Mihali — teroriza populaţia din „munţii naţionali" ai românilor. în privinţa celor căzuţi, Bariţ este îndemnat să se adreseze consistoarelor bisericeşti unde preoţii satelor Transilvaniei au trimis rapoarte detaliate 4. Cele comunicate de Mihali aruncau o lumină veridică asupra politicii reacţionare a sistemului centralist croit de miniştrii Vienei şi demonstrau că stăpînirea austriacă adopta aceeaşi poziţie opresivă faţă de naţiunea română ca şi nobilimea maghiară în 1848/49. 2 Gazeta Transilvaniei, XXXV, 1872, nr. 59. 3 E m i 1 Pop, Op. cit. (în manuscris). 4 Scrisoarea I. 37 în 1850 începe o nouă perioadă în viaţa lui Simion Mihali. „Organisations Entwurt"-uî promulgat în 1849 de contele Leo Thun fixa sarcini importante pe linie de învăţămînt, procla-mînd obligativitatea predării în gimnazii şi şcoli medii a geografiei şi ştiinţelor naturii, materii neglijate în ultimii 20 de ani. Conducerea gimnaziului greco-catolic din Blaj îl numeşte pe Simion Mihali profesor de ştiinţe naturale. Nu era o sarcină uşoară, mai ales că noul profesor nu a urmat în mod special asemenea cursuri. S-a avut, probabil, în vedere puterea de muncă, conştiinţa şi vîrsta tînărului Mihali, care îi permiteau o reprofilare de autodidact şi îi promiteau în perspectivă specializarea şi obţinerea unor rezultate edificatoare. Şi într-adevăr, Mihali a depăşit cu mult speranţele puse în el; s-a apucat intens de muncă, a studiat operele naturaliş-tilor germani, austrieci, saşi, mai întîi, francezi mai apoi, reuşind să editeze manuale didactice şi să susţină o vastă acţiune de popularizare şi răspîndire a ştiinţelor naturii atît în Transilvania cît şi în România5. Deja în 1853 Mihali traduce şi tipăreşte Geografia universală pentru prima clasă gimnazială după dr. Burger şi are pregătit în manuscris un „Manual de istorie naturală, toate trei împărăţiile", care aştepta aprobarea pentru tipărire de la minister6. El va fi tipărit în două ediţii (1855 — 1856) sub titlul de Compendiu de istoria naturală pentru începători. în 1857 editează o Geografie a Ardealului pre scurt, lucrată de pre nemţie, dar cu multe observaţii şi contribuţii proprii privind majoritatea românilor, originea, vechimea şi latinitatea limbii lor, căderea meteoriţilor la Mădăraşul de Cîmpie în 1852, descrierea zonei Blajului şi Tîrnavelor, şi cu merite incontestabile privind realizarea unei sinteze mai serioase a toponimiei româneşti din Transilvania. Profesorul Simion Mihali a predat la Blaj ştiinţele naturii după cum urmează în anii 1850/1 şi 1851/2 la clasele I, II, III, V; în 1853/4 şi 1854/5 Ia clasele I, II; 1855/6 şi 1856/7 la clasele III, V, VI iar între 1857/8-1859/60 la clasele I, II, V, VI. Uneori a predat şi limba română sau filozofia7. Dar Mihali era conştient de importanţa mijloacelor intuitive în învăţarea ştiinţelor naturii, în consecinţă, cu începere de la 1850/51 şi în cursul întregului deceniu, îşi concentrează eforturile pentru înfiinţarea unui muzeu de ştiinţe naturale, care va cuprinde la începuturile lui şi aparatură matematică sau colecţii arheologice şi numismatice. Tînărul şi neobositul Mihali a fost iniţiatorul, sufletul şi organizatorul acestei importante întreprinderi culturale şi naţionale. ?Se adresează şi cere ajutor de pretutindeni: de la conducerea gimnaziului, de la prieteni, autorităţi guberniale sau întreaga intelectualitate românească din Transilvania şi Bucovina. Organizează baluri şi colecte publice, scrie unor cunoscuţi, prefecţi şi tribuni care în 1848/49 au apărat cu mintea şi cu braţul înarmat interesele naţiunii, dar s-au arătat gata să sprijine şi cu obolul lor salutara iniţiativă a profesorului blăjean. înfrîngerile politice momentane nu trebuiau să descurajeze, dimpotrivă, trebuia demonstrat că poporul român are toate virtuţile necesare pentru a se dezvolta, este apt a-şi cultiva neîntrerupt artele, ştiinţele, literatura, meseriile pentru întărirea necontenită a încrederii în forţele proprii. Se impunea, de asemenea, cu necesitate 5 Toate aceste publicaţii şi contribuţia lor la dezvoltarea ştiinţelor naturii la noi sînt tratate pe larg în E m i 1 Pop, Op. cit. (mss.). Dintre publicaţiile lui amintim: Clinii de la St. Bernard (natural-istoric), în Gazeta Transilvaniei, XV, 1852, nr. 89, p. 346 — 347; nr. 90, p. 349 — 350; Rinocerul, în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 1854, nr. 13, p. 60; Chitii şi vînatul lor, în Ibid., 1853, nr. 49, p. 361-362; nr. 50, p. 369-370; 1854, nr. 15, p. 71-72; nr. 16, p. 75 — 76; Pentru naturalişti: analiza pietrelor meteorice de la Mezo Madaras, după prof. F. Wohler, în Ibid., 1859, nr. 20, p. 149-151; nr. 21, p. 158-159; îndreptare contra „Traiului animalelor" din „Isis" de la Bucureşti, în Ibid., 1860, nr. 6, p. 46 — 47; Elemente de istorie naturală (I, Zoologie; II, Botanică; III, Mineralogie), Craiova, 1868; Animale microscopice, in Vocea română, I, 1880, nr. 1, p. 12 — 15; nr. 2, p. 7 — 10; Migraiiunea animalelor, în Vocea română, I, nr. 3, p. 8-11; nr. 5, p. 13-14 şi altele. 6 Gazeta Transilvaniei, XVI, 1853, nr. 82. 7 A m b r o s i u Cheţianu, Op. cit., p. XVI. combaterea prin dovezi concrete a afirmaţiilor tendenţioase şi interesate răspîndite de propaganda străină, potrivit cărora poporul român era lipsit de cultură şi de o clasă proprie, doctă şi instruită, care să-1 poată conduce şi administra. De fapt, Simion Mihali iniţia doar o mişcare culturală şi ştiinţifică, ce avea să cuprindă spectrul larg al întregii naţiuni. Muzeul natural, matematic şi cultural al Blajului anunţa pe cele din Braşov, Sibiu, Năsăud, Gherla şi al ASTREL încă în 1851/52, prin grija abilă a referentului român pentru învăţămînt, Gabriel Dorgo, guberniul trimite muzeului din Blaj 300 de minerale. în 1852/3 se alocă pe seama muzeului sume din fondurile şcolare blăjene şi sosesc între timp alte 200 de minerale donate de Alexandru Lazăr, la care se mai adaugă cele trimise de Grigore Mihali. Continuîndu-se neîntrerupt acţiunea, în anii următori, Alexandru Sterca Şuluţiu, Eugen Hacman, Simion Crainic, Simion Balint, Iosif Hodoş, Ilie Măcelariu, Atanasie Şandor, Emeric Basiliu Stănescu, Ioan Fekete Negruţiu se înscriu primii pe listele de contribuţii băneşti sau de materiale, care soseau la Blaj însoţite uneori de scrisori înflăcărate de adeziune la tot ce era legat de dezvoltarea culturii şi învăţă-mîntului naţional. Astfel, Ilie Măcelariu scria: „Trimit 119 fl. şi 1 galbin, cu acea internă dorire,, că deie cerul ca, rezultînd folos din această sumuliţă, să fie aşa de mare, pe cît de mare a fost bucuria acelora ce au adus această jertfă pe altarul dulcei noastre naţiuni"8. Primind colecta din Bucovina, care a fost făcută la cererea sa şi prin intermediul părintelui Nichifor Kiescul din Cernăuţi, Simion Mihali exclamă: „Sîngele apă nu se face" şi este perfect convins de marele adevăr că românii, peste deosebirile confesionale „ştiu preţui înaintarea ştiinţelor şi se bucură de înflorirea institutelor româneşti"9. Colecţia muzeului blăjean se îmbogăţeşte an de an; este achiziţionată o colecţie de cochilii, scoici de mare, rîu şi uscat ce cuprindea 1800 de specii în 10.000 de bucăţi. Anul 1857 aduce cu sine primirea lui Mihali în Societatea naturaliştilor germani din Sibiu, de unde cunoscutul naturalist E. A. Bielz oferă Blajului materiale zoologice. La sfîr-şitul primului său deceniu de existenţă, Muzeul cuprindea un număr remarcabil de minerale,, scoici, insecte, plante uscate sau pietrificate, păsări şi animale împăiate, bucăţi din meteoriţii căzuţi la Mădăraşul de Cîmpie, resturi de animale terţiare la care se mai adăugau table cerate,, monede şi sculpturi romane, gaîbini de aur bizantini, amfore etc. 10 Dar vasta activitate din acest deceniu nu-1 împiedecă pe patriotul Simion Mihali să răspîn-dească în 1855 printre românii ce vizitau tîrgul Blajului exemplare din Calendariu pentru poporul român editat de George Bariţ, care „avură căutare şi trecere ca piperul", după cum afirma cu prea mult optimism Mihali în scrisoarea sa din 7 decembrie 1855, comparînd vînzarea lor cu aceea a calendarelor „andreane" tipărite la Sibiu de către episcopul ortodox Şaguna 11. De fapt, după cum însuşi recunoaşte la 11 ianuarie 1856, din 75 de exemplare a reuşit să vîndă doar 32 12,. ceea ce ne face să credem că aveau o oarecare căutare şi tipăriturile sibiene. Mihali îi comunică lui Bariţ că cercurile blăjene în frunte cu mitropolitul Sterca Şuluţiu aşteptau de la el editarea unui dicţionar româno-german, care să-1 urmeze pe cel german-român tipărit la Braşov în 1853 şi îl anunţă că banii adunaţi din vînzarea exemplarelor Calendariului şi cei colectaţi de soţia sa pentru Reuniunea femeilor române vor fi expediaţi lui Iacob Mureşanu la Braşov 13. 8 Idem, Op. cit., p. XXIV. 9 Ştefan M a n c i u 1 e a, Muzeul Blajului, în Cultura creştină, XX, nr. 1 — 2, p. 61. 10 Alte date despre muzeu şi viaţa lui Simion Mihali-Mihalescu în Vasile Nete a,. Un precursor al muzeografiei româneşti, Simion Mihali-Mihalescu, în Revista muzeelor, II, 1965, p. 316 — 318 sau Cori ol an Petranu, Muzeele din Transilvania, Banat, Crişana,. Maramureş. Trecutul, prezentul şi administrarea lor, Bucureşti, 1922, p. 171 — 172. 11 Scris. III. 12 Scris. IV. 13 Ibidem. 38 39* în 1860, în urma unor conflicte cu autorităţile, ce-1 tratau ca pe un străin în ţara pe cere o considera a lui şi românească, Simion Mihali trece Carpaţii şi se stabileşte la Craiova, unde şi-a continuat cu succes cariera de profesor şi autor de manuale şcolare, dar a adăugat noi valenţe activităţii sale politice, prin contribuţia ce a adus-o la cimentarea legăturilor dintre românii Transilvaniei şi cei de peste Carpaţi. Observator atent, dar şi îngrijorat, al politicii de asuprire naţională, inaugurată de sistemul bicentralist austro-ungar în 1867, Simion Mihali prin ideile şi concepţiile exprimate în scrisorile sale către Ioan Micu Moldovan, George Bariţ sau prin intervenţiile directe în presa timpului, se dovedeşte a fi un promotor activ al rezistenţei naţionale, un acuzator al sistemelor centralizatoare multinaţionale. în 1867 nutrea speranţa că guvernul din Bucureşti ar fi putut interveni cu armata în Transilvania, pentru a scăpa acest străvechi pămînt românesc de la uniunea forţată cu Ungaria. Regretă că nu a fost adoptat un buget pe măsura unor asemenea planuri: dacă armata română ar fi trecut Carpaţii, atunci în Transilvania s-ar fi cîntat alte marşuri decît cele ungureşti. Totuşi, Mihali nu-şi pierde încrederea, afirmînd: non est desperandum pentru că: accidit in puncto, quod non speratar in anno 14. în iulie 1868, îşi exprimă adeziunea hotărîtă la acţiunea de rezistenţă autonomistă şi antiunionistă organizată de pronunciamentiştii de la Blaj, ajunşi sub cercetarea judecătorească a autorităţilor maghiare. Mihali a păstrat pînă atunci tăcere, pentru ca guvernanţii să nu-i acuze pe cei cercetaţi că acţiunile lor ar fi fcst inspirate din România. în mod ironic şi cu vădită tendinţă de a dovedi şubrezenia visurilor de supremaţie, Mihali adaugă că a tăcut pînă atunci, fiindcă n-a voit să tulbure „apa cea peste măsură de tulbure a noului imperiu maghiar". Mihali afirma pe bună dreptate că cei care tulburau liniştea nu erau pronunciamentiştii, ci acei politicieni din Ungaria care, impunînd o politică centralistă asupritoare, sugrumau libertatea ideilor şi opiniilor şi înecau conştiinţele 15. El a încercat de repetate ori să insufle curaj fraţilor rămaşi acasă şi să-i încurajeze în acţiunea unei rezistenţe dîrze împotriva planurilor de maghiarizare ale statului ungar. Astfel, trimite din Craiova îndemnuri către Capitulul Blajului, amintind de hotărîrea cu care acesta, odinioară, îndemnat de Bărnuţiu şi urmat de Simion Crainic, a rezistat unor planuri asemănătoare, la 1842. Mihali-Mihalescu afirma că profesorii Blajului trebuie să fie cu atît mai curajoşi, cu cît nu erau ai statului maghiar şi nu puteau fi îndepărtaţi după bunul lui plac. El spera ca mitropolitul nou ales, Ioan Vancea, să se apropie de temeritatea răposatului Alexandru Sterca Şuluţiu în privinţa curajului în apărarea românismului persecutat16. în 1872 — 1873 îi mărturiseşte lui Ioan Micu Moldovan că a intrat în contact cu unii politicieni şi gînditori liberali din Italia, care plănuiau realizarea unor alianţe solide între toate naţiunile gintei latine. Astfel alături de I.C. Drăgescu, Mihali a contribuit la întărirea relaţiilor italo-române, continuînd acţiunile lui Bărnuţiu, Papiu Ilarian sau Giovenale Vegezzi-Ruscalla. Astfel, el primea la Craiova scrisori de la Enrico Amante şi exemplare din ziarul Confederazione latina tipărit la Macerata de fiul acestuia, Bruto Amante. I-a fost expediată şi cartea lui Enrico Amante, La nuova carta d'Europa in relatione colla razza latina, apărută la Torino în 1867, dar aceasta nu i-a parvenit, fiindcă, după cum îi scria Mihali lui Moldovănuţ, i-au confiscat-o „amicii noştri seculari din Viena şi Pesta" 17'. Confederaţia latină intră în contact cu redactorul zia_ rului Românul, Emil Costinescu, sau publică în traducere articolul Misiunea românilor 14 Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. Blaj, colecţia Ioan Micu Moldovan, nr. 4191, scrisoarea lui Simion Mihali către Moldovan expediată din Craiova la 13/25 martie 1867. 15 Gazeta Transilvaniei, XXXI, 1868, nr. 60, la capitolul Din Oltenia sau România mică, semnat „Simeon Mihali, profesor de liceu". 16 Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. cit. nr. 4213, scrisoarea lui Mihali-Mihalescu către Ioan Micu Moldovan expediată din Craiova la 4 februarie 1873. 17 Idem, nr. 4214, scrisoarea lui Simion Mihali către Micu Moldovan expediată din Craiova în februarie 1872. din coloanele Federaţiunii 18 . Toate aceste acţiuni erau menite să faciliteze cunoaşterea şi apropierea reciprocă între poporul italian şi cel român şi implicit, pe o scară mai largă, să contribuie la pregătirea unor alianţe între popoarele latine din Europa. Aceste planuri şi tendinţe erau aduse la cunoştinţa publică a românilor de peste Carpaţi. Era popularizată apariţia Confederaţiunii latine19, scopurile, ideile şi planurile ei. Emblema ziarului era acvila romană, înconjurată de o inscripţie ce purta numele ţărilor latine: Italia, Franţa, Spania, Belgia (!), Portugalia, România iar dedesubt erau gravate cuvintele Vis unita fortior. în fond, se urmărea apărarea fiinţelor naţionale şi a securităţii acestor popoare, împotriva unor veleităţi de dominaţie nutrite de puterile agresive ale vremii. în scrisorile sale către George Bariţ, Simion Mihali-Mihalescu dezaproba introducerea forţată a predării limbii maghiare în învăţămîntul confesional20, de asemenea apăra limba română, claritatea şi frumuseţea ei, combătînd afirmaţiile duşmănoase potrivit cărora ea n-ar fi pregătită şi capabilă să exprime sentimente sau idei înalte. Pe detractori, Mihali îi invită să urmărească cuvîntările parlamentare ale lui Kogălniceanu, Brătianu, Grădişteanu, Nicolae Ionescu sau chiar unele conferinţe erudite, înveşmîntate într-o limbă simplă şi frumoasă şi rostite de unele reprezentante ale femeilor române. în 1882 Mihali-Mihalescu îşi exprimă satisfacţia pentru apariţia „Memorialului transilvan" redactat de Bariţ şi tipărit în română, maghiară, germană şi franceză, dar cere în plus ca acesta să fie tradus şi tipărit şi în limba italiană. El credea că în viitor, într-o conjunctură favorabilă, naţiunea italiană va susţine, în alianţă cu guvernul român, cauza românilor asupriţi din Transilvania. Mihali-Mihalescu a trimis un exemplar românesc lui Bruto Amante, care cunoştea bine limba română (de fapt şi Mihali o va învăţa pe cea italiană). Ca şi atîţia alţi fruntaşi şi gînditori politici români, el considera absolut necesar ca oamenii de stat din Europa să cunoască asupririle şi justele revendicări ale românilor din Imperiul austro-ungar 21. întrucît nu s-a asigurat tipărirea Memorialului în limba italiană, Simion Mihali îşi exprima în 4 decembrie 1883 dorinţa ca acesta, tradus în franceză, să fie trimis la cele mai importante ziare din Roma (II Diritio, L'Opinione, Riforma, VItalie, Fanfulla)22, Distinsul şi neobositul luptător naţional a demascat în faţa opiniei publice din România manevrele politicienilor maghiari care, ori de cîte ori au dorit să unească forţat Transilvania cu Ungaria (în 1848 sau 1867), ş-au folosit de legi electorale reacţionare, care excludeau politic majoritatea românească de la alegeri sau de la reprezentarea proporţională în corpurile legislative, numărul deputaţilor naţionali rămînînd unul infim. în faţa acestei situaţii, Mihali-Mihalescu, dovedindu-se adept al pasivismului, ca şi interlocutorii săi apropiaţi, Bariţ şi Moldovănuţ, exclama: „Atunci ce să mai caute deputaţii români din Transilvania in Dieta de la Pesta?" Rememorînd intoleranţa maghiară faţă de dorinţa naturală şi firească a studenţilor români de a rosti discursuri româneşti la Cluj în 1844 şi observînd că după instaurarea dualismului intoleranţa se aplica pe scară şi mai mare, Mihali se întreba pe bună dreptate: „Trecut-au ani 40 de atunci. Aproape un jumătate de secol. Eram pe atunci în timpul feudalismului. Patru ani mai tîrziu s-a proclamat şi în dositul şi necunoscutul Ardeal libertatea, egalitatea şi frăţietatea. Un timp îndeajuns ca să ne putem înfrăţi. învăţat-am noi ceva sau uitat-am în acest timp de egalitate şMrăţietate? Eventus docm7."23 în mod intenţionat, Mihali-Mihalescu publică în 1884 materiale politice despre planurile de alianţă dintre emigraţia maghiară pe de o parte 18 Idem, nr. 4213. 19 Gazeta Transilvaniei, XXXV, 1872, nr. 9-15 la rubrica Confederaţiunea latină. 20 Scrisoarea X. 21 Scris. XI. 22 Scris. XIV. 23 Observatoriul, VII, 1884, nr. 73. 40 41. şi România şi Serbia, pe de altă parte, efectuate în 1859-1860. în cadrul acestora s-a vorbit mult de autonomia comitatelor, a comunelor, de alegerea limbii administrative de către majoritatea populaţiei sau chiar despre posibilitatea păstrării autonomiei Transilvaniei, dacă majoritatea legislaţiei ei o dorea şi o cerea în mod expres. Urmărind acţiunile emigranţilor maghiari şi ale politicienilor români pe plan european în 1859-1860, profesorul craiovean prin adopţiune subliniază în mod deosebit grija permanentă pe care a avut-o Brătianu faţă de soarta Transilvaniei. Acest fapt a iritat dealtfel mult şi a pus la grea încercare nervii emigranţilor sau ai altor conducători maghiari. Dar în 1884, Mihali-Mihalescu e nemulţumit de proaspăta alianţă încheiată de România cu Germania şi Austro-Ungaria şi de situaţia naţiunii sale în Transilvania. Desigur putem înţelege situaţia şi gîndurile neplăcute care l-au copleşit pe transilvăneanul Mihali după apropierea politică a Bucureşfului de Berlin, Viena şi Pesta, dar trebuie să menţionăm că îngrijorarea sau indignarea lui nu era întru totul întemeiată. Politicienii şi parlamentul român n-au încetat nici în aceste condiţii să sprijine naţiunea română din Transilvania, aşa cum au dovedit-o realităţile ce au urmat24. Această orientare n-a rezistat dealtfel în perspectiva timpului, şi pînă la urmă tot soarta Transilvaniei a constituit factorul fundamental care a situat România în tabăra contrară Germaniei şi Austro-Ungariei. Conştient de importanţa menţinerii unor legături strînse între românii asupriţi şi cei liberi, Mihali-Mihalescu îi sfătuieşte pe transilvăneni să colaboreze la ziarul Românul din Bucureşti, pentru ca să-şi facă cunoscute necazurile şi asupririle 25. Pe Bariţ îl îndeamnă să mijlocească trimiterea unor materiale româneşti din Transilvania la redacţia ziarului Carpaţii, apărut la Craiova în 1884 sub redacţia unor patrioţi inimoşi, care vor să pledeze pentru „interesele tuturor românilor din toate părţile"26. De asemenea recomandă celor din Transilvania să-şi procure unele materiale pentru a cunoaşte şi a fi la curent cu evenimentele politice din Bucureşti27. Din proprie iniţiativă, sau solicitat de patrioţii români de la Blaj, Mihali-Mihalescu însuşi trimite acasă în Transilvania reflecţiile sale privind situaţia guvernului sau a partidelor politice din România. Ca orice român transilvănean, prefera ca la Bucureşti să domnească înţelegerea, calmul şi armonia, pentru ca astfel românii asupriţi să se simtă mai siguri, mai optimişti şi mai încrezători în singurul lor sprijin real în lupta pentru scuturarea jugului străin. » De aceea el nutreşte mari rezerve atît faţă de tulburările ivite în urma luptelor dintre partidele politice, cît şi faţă de instaurarea unei situaţii tumultoase la Bucureşti sau alte centre ale ţării în anii 1870 — 1871. Probabil din acest motiv, nu numai că nu are cuvinte de înţelegere faţă de unele personalităţi politice bucureştene merituoase, dar se exprimă destul de dur şi de nedrept la adresa lor. Sub presiunea momentului afirma că pentru români nu s-a născut un Mesia, Moise Napoleon, Washington, Cavour"28. Dar, cîţiva ani mai tîrziu, evenimentele din 1877 — 1878 au dovedit că un Brătianu, CA. Rosetti, Kogălniceanu au fost la înălţimea situaţiei şi au condus cu demnitate şi dibăcie poporul român la cîştigarea independenţei sale de stat. Ioan Micu Moldovan este înclinat să pledeze pentru desfiinţarea partidelor politice şi a politicianismului în România. Dar Mihali-Mihalescu nu merge aşa departe, nu este de acord cu dispariţia parti- 24 Aurelia Bune a, Parlamentul României pentru o politică externă favorabilă unirii Transilvaniei cu România (1892—1899), în Acta Musei Napocensis, VII, 1970, p. 329 — 353; Idem, Susţinătorii Transilvaniei în Parlamentul României (1892—1899), în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, 1971, fasc. 1, p. 73 — 88. 25 Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. cit. nr. 4189, scrisoarea lui Mihali către Micu Moldovan, expediată din Craiova la 15/27 decembrie 1866. 26 Scrisoarea XV. 27 Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. cit., nr. 4191. 28 Idem, nr. 4204, scrisoarea lui Simion Mihali către Micu Moldovan, expediată din Craiova „a 3-a zi de post n[ou] 1870". delcr din România (chiar dacă erau „prea pasionate", cum afirma Moldovănuţ), fiindcă în acest caz „n-ar mai fi viaţă în naţiune". Mihali-Mihalescu recunoştea că, deşi nu toţi erau de bună credinţă, el îi prefera pe liberali, pentru că „voiesc unirea tuturor românilor"29. în 1883, Simion Mihali-Mihalescu îi trimite lui Bariţ o scurtă biografie a locotenent-colonelului decedat Constantin Bălşanu cerîndu-i de repetate ori să o aducă la cunoştinţă românilor prin tipărirea ei în coloanele Transilvaniei. Insistenţele se explică prin faptul că acest brav militar din România liberă s-a remarcat în tinereţele lui, la 1848-1849, atît în luptele armate de la Dealul Spirei, cît şi în cele mult mai sîngercase şi mai îndelungate din Transilvania. Despre meritele lui ca instructor militar al moţilor sau ca luptător neînfricat pe cîmpul de luptă, stătea mărturie un atestat eliberat de prefectul Axente Sever, pe care Mihali i-1 trimite tot lui Bariţ spre publicare. în 1848 , după ce se refugiază în Transilvania, Bălşanu luptă sub ordinele lui Axente Sever între 15 decembrie 1848 şi 17 mai 1849, iar apoi în fruntea a 100 de lănceri, trece sub ccmanda directă a lui Avram Iancu. Vitejia lui personală s-a făcut remarcată la Vinţul de Jos în 5 ianuarie 1849 şi la Blaj în 1 februarie 1849 30, după care a apărat umăr la umăr cu moţii „ţara românească" din Munţii Apuseni. Figura lui Constantin Bălşanu îi era dragă lui Simion Mihali-Mihalescu, întrucît în 1877, cînd fusese chemat din pensie de guvern şi numit comandant al garnizoanei Craiova, el îşi exprimă cu voce tare dorinţa de a lupta din nou pentru naţiune eventual împotriva aristocraţilor unguri, şi „dacă soarta va voi, putea să moară liniştit"31. Aceste mărturii documentare ne atestă faptul că Mihali-Mihalescu şi alţi patrioţi români nutreau speranţa în posibilitatea unei intervenţii armate din România pentru eliberarea Transilvaniei. Mihali credea şi în eventualitatea insurecţionării armate a românilor din Transilvania, într-o scrisoare a sa, în care combate emigrarea românilor transilvăneni în România, pentru a nu lăsa acest pămînt strămoşesc pe mîna străinilor, Mihali-Mihalescu este de părere că tinerii români ardeleni să nu fugă de înrolarea în armata austro-ungară, ci să se deprindă cu mînuirea armelor „căci şi aceea le va aduce un folos cîndva"32. Din spiritul scrisorii se poate trage concluzia certă că Mihali nu se gîndea la alt „folos" decît la combaterea şi lupta împotriva autorităţilor austro-ungare. Bariţ este înştiinţat de Simion Mihali asupra tuturor acţiunilor transilvănenilor refugiaţi în România, menite să sprijine fraţii asupriţi din imperiul austro-ungar. Astfel, Mihali îi scrie lui Bariţ că atît el cit şi alţi fondatori ai Societăţii „Carpaţii români" şi-au propus să sprijine „românismul de peste Carpaţi" şi să sărbătorească centenarul răscoalei lui Horia, Cloşca şi Crişan. De fapt, el recunoaşte că în această societate au intrat şi români originari din regatul României33. Cu ocazia sărbătoririi centenarului răscoalei, s-au trimis din Craiova 200 fl. pentru şcolile confesionale româneşti din jurul Clujului în vederea achiziţionării unor cărţi şi haine pe seama copiilor săraci „ca să-i secată de prin şcolile statului, ungureşti"34. Mihali-Mihalescu a contribuit la asigurarea unei largi circulaţii a periodicelor româneşti din Transilvania pe cuprinsul României libere. El a efectuat pentru intelectualii români din ţară ..— mai ales craioveni, avocaţi, profesori, clerici, ofiţeri, studenţi, publicişti — numeroase abonamente la Archivu pentru filologie şi istorie pe toată durata editării lui35. Aceeaşi acţiune o întreprinde pentru răspindirea revistei Transilvania, încă din primul ân al apariţiei sale, anun- 29 Idem, nr. 4216, scrisoarea expediată din Craiova la 18/30 noiembrie 1873. 30 Observatoriul, VI, 1883, nr. 98. 31 Scrisoarea XIII. 32 Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. cit., nr. 4196, scrisoarea expediată de Mihali către Micu Moldovan în a „3-a zi de Rosalia", 1869. 33 Scrisoarea XVI. 34 Scris. XVIII. 35 Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. cit., nr. 4189-4191; 4195; 4203 etc. 42 43 ţîndu-1 pe Bariţ la 6 ianuarie 1868 că a trimis Comitetului A STREI o listă de 16 abonaţi36, care va fi ulterior mărită37. De asemenea mijloceşte personal efectuarea unui abonament la Observatoriul pentru marele patriot, generalul Gheorghe Magheru38 sau vinde la un moment dat 25 exemplare din partea a V-a a Memorialului lui Iosif Sterca Şuluţiu39. Ieşit la pensie, Mihali-Mihalescu se gîndeşte la şcoala satului său natal Husmuzeu, comitatul Solnoc-Dăbîca, înzes-trînd-o cu cărţi din biblioteca lui. îndeamnă şi pe alţi cărturari, „autori şi editori de cărţi româneşti să binevoiască, în interesul luminării poporului, a trimite cîte un exemplar" pe seama înfiripîndei biblioteci din satul transilvănean40. Simion Mihali-Mihalescu a ţinut de asemenea să doneze pentru şcoala din Husmuzeu numărul de duminică al Gazetei Transilvaniei*1. în scrisorile către Bariţ, Mihali îşi exprimă satisfacţia pentru primele două volume din Părţi alese din istoria Transilvaniei pe două suie de ani în urmă, pe care le-a citit şi îşi manifestă dorinţa să-1 primească şi pe al treilea42. Dar moartea survenită la 25 septembrie 1891 pune capăt neobositei activităţi desfăşurate de profesorul Simion Mihali care, cu constanţa şi credinţa fiului devotat, a venit întotdeauna în întîm-pinarea marilor aspiraţii ale poporului român, în lupta lui pentru libertate, progres şi cultură. 36 Scrisoarea VI. 37 Scris. VII. 38 Scrisorile VIII—IX. 39 Scrisoarea XII. 40 Gazeta Transilvaniei, LIV, 1891, nr 41 Scrisoarea XXI. 42 Scrisorile XX, XXI. Zlatna, 19 dec. 1849 Prea onorate domnule redacteur ! 56. Depărtîndu-se fratele meu Grigoriu Mihali 2, protopopul Bistrei, pre un timp mai îndelungat de acasă, îmi încredinţa a culege numele prenumeranţilor din Zlatna la Gazeta şi Foaia p[rea] o[noratei] d[om-niei] tale, şi a le trămete adresele la redacţiune. Intru a cărei comisiuni împlinire, trămet aci o listă de vreo 16 pre-numeranţi pre sem. I, 1850, cu sperare / de a mai trămete încă de aici, 221 baremi de jumătate atâţia. Cu care ocaziune mă simt îndatorat a răspunde şi la unele puncte din epistola fratelui meu trămeasă, după cît io pot la aceleaşi răspunde. Et quidem 2, la într[ebarea] că cîţi români se află în oficiuri publice de la A[lba] Carolina pînă-n Zarand: în oficiurile împărăteşti se află numai cei de pînă acum, căci noi se trămet tot saşi, şi un provizoriu din Bucovina. Cei din afară nefiind încă aşezaţi, nu putem şti cîţi vor fi, dar propui că-i vom putea lesne număra. Nici se primesc carii nu ştiu limba germană. Aşa se zice, desigur, cum că în cercurile Zlatnei şi Cîm-penilor vor să ne vie Unter/bezinks-comissLri3 doi nemţi din Bucovina. 221v In privinţa limbei, demult, precum ştim, au venit la administra-tura cerculare o ordinaţiune ca toate protocoalele şi corespondinţele să se poarte în limba germană. Acea ordinaţiune pînă acum încă nu s-a publicat, nici nu s-a pus în lucrare, încît corespondinţele între adminis-tratură şi magistratul nostru curg tot româneşte, numai cîte o adresă ne vine în limba germ[ană]. D[omnul] Georgiu Angyal 4 se află tot în postul său de mai nainte: asesor la Judeciu montan. D-sa, pe lîngă trămeterea unui complement, se oblegă a-ţi trămete cîte un articol în Gazetă cînd, iertîndu-1 ocupaţiu-nile ofioase, va avea timp / liber de a compune. Şi pofteşte ca adresa 222 pe Gazetă să i se scrie rom[âneşte] în acest tip: domnului Georgiu Angyal, asesor montan. 45 222 236 46 D[omnul] Demetriu Moldovan e adjunct lîngă Meltzer 5, supremul comisariu al Districtului Albei. Siguranţa publică în aceste părţi e cea mai dorită de cînd rebelii s-au depărtat din împregiuru acestui ţinut, care nu-1 putură nici cu o sudoare şi jertfă ocupa 6. Cu toate că merg tot raporturi preste raporturi false, mai vîrtos în privinţa pădurilor, în care şi trunchiul tăiat de 5—6 ani se adscrie tot cestui din urmă an! Soldaţii, aici între munţii naţiunali, ne pricinuiesc foarte multe poveri şi greutăţi, cu carele aceşti locuitori nu erau nicidecît dedaţi. Cîţi oameni vor fi picat, vor şti mai bine consistoarele unde s-au trămes raporturile prin preoţi. S. Mihali, notariul magistraturei./ 1 Grigore Mihali, canonicul blăjean de mai tîrziu, despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, Bucureşti, 1976. Mihali plecase la Viena, în sprijinul delegaţilor români trimişi să exopereze de la Curte drepturile cerute de români la 1848. 2 „Şi adică". 3 Corect: Unterbezirkskommissar = subcomisar cercual. 4 Vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisori primite de la Grigore Mihali, nr. II, n.l. 5 Dimitrie Moldovan, 1811 — 1889, consilier la Cancelaria Transilvaniei din Viena. A făcut studii politehnice şi montanistice la Viena şi Schemnitz, de care s-a servit pentru a conduce minele de aur ale tatălui său. în 1848 a fost ales jude primar dirigent în comitatul Hunedoarei, iar la 3/15 martie este unul dintre delegaţii propuşi să înfăţişeze împăratului doleanţele românilor. După 1848 a ocupat diferite funcţii în aparatul administrativ: adjunct la comanda Districtului Alba-Iulia (1850), comisar la Orăştie (1853), secretar la Cancelaria aulică din Viena (1861) şi consilier al aceleiaşi cancelarii. La data expedierii acestei scrisori, era, aşadar, adjunct la comanda Districtului Alba-Iulia, condus de Meltzer. 6 Se referă la rezistenţa moţilor, în cetatea naturală a Munţilor Apuseni, împotriva atacurilor armatei ungare, la 1848 — 1849. II Blaş, 5 octobre 1855 Mult stimate domnule ! Cetind într-un număr al Gazetei noastre de Transilvania, cum că ar fi ieşit de supt tipariu Calendariul1 m[ult] st[imatei] d[omniei] voastre pentru anul venitoriu 1856, mă rog să aibi bunătate a-mi espedui vreo 300 esemplarie. însă acest număr numai la aceea tîmplare dacă, calculînd timpul şi îmbletul diligentei, ai cugeta cum că voi potea sosi aici pre 28 oct. c.n., ziua instalaţiunei metropolitane 2. Dealtmintrea, îmi vor fi destule 100 esemplarie. Pre lîngă care, cu toată stima, sun al d-voastre sincer onoratoriu, Simeon Mihali prof. de limba rom[ână] şi istoria nat[urală] în gimn[aziul] superiore. / [Adresa:] Den Herrn Herrn Georg Baricz, Wohlgeboren. Per Kronstadt, Zerneşti. 1 Calendariul pentru poporul românesc. După revoluţia din 1848, foile lui Eariţ sînt suprimate. El editează însă între 1852 — 1865 Calendariul pentru poporul românesc, care va apare pînă în preajma înfiinţării revistei Transilvania. Prin bogăţia materialului publicat, prin varietatea şi importanţa problemelor abordate şi, mai ales, prin nivelul său literar, calendarul lui Eariţ a reprezentat timp de 13 ani o autentică tribună de afirmare românească, constituind o remarcabilă etapă în istoria calendaristicii transilvănene. Vezi-Vasile N e t e a, George Bariţiu, 1966, p. 238 — 239. O cercetare amănunţită asupra lor, la Ion Muşlea, Calendarele lui Bariţiu (1852—1865) cu documente inedite privitoare la editarea, tipărirea şi difuzarea lor în Studii si cercetări de bibliologie, II, 1957, p. 255-265. 2 împăratul încuviinţase încă în 1850 reînfiinţarea mitropoliei române în Transilvania, oferind acest privilegiu greco-catclicilor, dar Papa Pius al IX-lea îşi dete încuviinţai ea abia în 1853. Aşa stînd lucrurile, instalarea lui Alexandru Sterca Şuluţiu, episcopul Făgăraşului, în demnitatea de mitropolit de Alba-Iulia şi Făgăraş are loc doar la 28 octombrie 1855 (vezi în acest volum scrisorile primite de la Al. Sterca Şuluţiu, inclusiv studiul introductiv). III Blas, 7 dec. 1855 Mult stimate domnule! Am primit Calendariale 1 în nr 77 esemplfare] din cari au trecut pînă acum cîteva şi cuget că pînă în sărbătoriele Crăciunului, au cel mult pînă în 1 ian. toate vor trece. Li se puse puţină piedecă, fiindcă sosiră tocma asupra tîrgului şi se află şi în tîrg un neguţătoraş cu cîteva . de aceste şi cu mai multe de ale părintelui Andrei 2; care avură căutare şi trecere ca piperiul, rămănînd cele andreane îndărăpt, încît bietul neguţătorul le boteză mai la urmă şi pre aceste cu numele d-tale, zicînd că sunt tot acele, numai tipărite aiurea şi anonime, ca să-şi vează marfa vîndută. Cele două legate în table tari le înmănuai respectivilor dd-ni, cărora fură / destinate. Em[inenţa] sa d. metropolit3, pre lîngă ce mul-ţami părinteşte, îmi dede şi celi 20 cr. m.c, preţul darului. Aducîndu-i mai multe înainte din epistola domnietale, cînd fu vorba de Dicţiunariu 4 îmi zise că i-ar plăcea să vează tipărită şi partea viceversa (româno-germană), că s-ar ajuta mult cu dînsa în compuneri şi cum că ar fi bine să fie şi aici în depo, că ar trece multe esemplarie. Care părere şi io clin parte-mi o întăresc, fiindcă auzîi pre mulţi, întrebînd după dînsul. Ba chiar io însumi cîştigai la vreo 4 inşi esemplarie de la frate-mio, protopopul din Zalatna 5, unde ştiam că se află depuse mai multe. Trecerea Dicţiunariului d-tale aici şi împregiur se împiedecă mult prin Dicţiunariul lui Stamati6, ce ieşise mai înainte şi fa procurat de monachul Uiescu 7 în mai multe sute de esempl[are], din care în la sete mai toţi-şi luară. Iar de societatea cu / Munteanu 8 nu-i plesneşte nimănui în cap 9. Nu suntem într-atîta de fanatici, deşi sunt alţii, cari au mai fost într-altele. Domnul mieu, ca un om cu familie, deşi căsătDrit de astă-vară numai, într-un înţeles foarte larg o poţi zîce aceasta, am început a mă îngriji de pre acum despre venitoriul familiei mele fiende, şi de aceea mi-a căzut tare în ochi articlul din Gazetă despre înfienţarea unui fond 238 47 239 239y de pensiune pentru văduve 10 şi pruncii remaşi, din partea neguţătorilor, în care se memorează că pot intra şi alţii. Mie, pre lingă cele ce le Ieşi în Gazfetă], mi-ar plăcea o desluşire mai de aproape cum, cînd, în ce modru şi prin cine aş putea să intru sau să mă abonez la acel fond şi oare primit-aş fi ? Nu cumva mi s-ar tîmpla cum li se tîmplă „uniaţilor" cu conferirile la Fondul Reuniunei? Şcoalei noastre de fete i se cîntă surda. / Aci poate mă vei întreba despre fondul deficienţilor şi văduvelor, început oarecîndva la noi. La care-ţi voi răspunde că-ţi va fi cam cunoscut, barem pre departe, cum merg pe la noi astfeli de treburi, şi încă şi altele, din partea celor neinteresaţi de ele ... în urmă, ca unul ce propuni limba romfână] şi literatura ei în gimn[aziul] de aici — fireşte că după principiale recunoscutului filolog d. Cipariu — mă vei ierta, dacă-ţi puniu împreună cu d-sa şi celialalţi ai miei consoci întrebaţiunea aceasta: „Pentru ce scrii domnia ta călin-daru, după cei din P[rinci]pate, cînd în pronuncia vulg[ară] încă se aude cu -iu: călindariu, au ce încă e bine, cărindariu, ca săritură?" Şi în limba lat[ină] clasică se află Calendarium, de unde lăpădînd cons[oa-nele] finale, ca dintr-altele, rămîne -riu. Asemenea în l[imba] italiană calendario (adev[ărat] ca şi ro[mâna]) de unde -o mutat în -u. Iată quod erat demfonstrandum] 11. Călendariu 12, mai sonor şi urechii decît al d-voastre calendar. Pre lîngă care, cu tot respectul mă însemn al d-tale stimătoriu, S. Mihali m. p./ 1 Vezi scris, anterioară, n. 1. 2 Andrei Şaguna. „Calendariul părintelui Andrei" = Călendariu pe anul de la Hrislos 1852. întocmit pe gradurile şi clima Ţării Ungureşti, a Ardealului, Bănatului, precum şi a Ţării Româneşti şi a Moldauiei, tipărit apoi cu acest titlu, cu mici întreruperi, pînă în secolul nostru. 3 Alexandru Sterca Şuluţiu. 4 Deutsch-romănisches Wbrterbuch bearbeilet und in dessen romănischen Theile mit ctlichen Tausend Worten bereichert von Georg Bariiz und Gabriel Munteanu. Dicţionariu gcrmano-rcmân întocmit şi în partea lui românească înavuţit cu cîteva mii de cuvinte de Georgiu Bariţ şi Gavriele Munteanu, I, A — K, Braşov, 1853; II, L — Z, Braşov, 1854. Vezi despre el, Gazeta Transilvaniei, XV, 1852, nr. 36 şi 61 ; Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 1852, nr. 29, p. 116; Mir cea S e c h e, Schiţă de istorie a lexicografici româneşti, voi. I, Bucureşti, 1966, p. 36 — 38. 5 Grigore Mihali. 6 Yocabulariu de limba germană şi română, cu adăogirea celor mai obicinuite şi în conversăciune primite cuvinte streine, Iaşi, 1852, operă lexicografică de seamă a lui Teodor Stamati (vezi şi George Bariţ şi contemporanii săi, I, Bucureşti, 1973, p. 184). 7 Nicefor Jliescu, teolog şi monah la Cernăuţi. L-a ajutat pe Simion Mihali şi la înzestrarea Muzeului fizic, matematic şi cultural al Liceului greco-catolic din Blaj, înfiinţat în 1850. Vezi în acest sens Vasile N e t e a, Un precursor al muzeografiei româneşti: Simion Mihali-Mihalescu, în Revista muzeelor, II, 1965, nr. 4, p. 317. 8 Gavril Munteanu, despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, II, Bucureşti, 1975, p. 88 [anterior: George Bariţ, Gavriil L Munteanu, în Transilvania, IV, 1871, p. 49 — 53; G. B o g d a n-D u i c ă, Relativ la G. Munteanu, în Ţara Bârsei, II, 1930, p. 16 — 19; T. G. B u 1 a t, Din autobiografia profesorului Gavril Munteanu, în Revista istorică, XII, 1926, p. 85-87; Gavril Munteanu (1812-1869), în Familia, VI, 1870, p. 205-207 şi Ibid., XXXIV, 1898, p. 1-2]. 9 Gavril Munteanu, despre a cărui „tovărăşie" la carte se îndoiesc blăjenii, nu a fost coautor,) ci doar colaborator al lui Bariţ la Yocabulariu. Iată cîteva indicii care pot duce la această concluzie: a) Contractul de editare a lucrării, care ni s-a păstrat în două exemplare (Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond Blaj, colecţia George Bariţ, nr. 79) este semnat de Bariţ ca autor şi Rudolf Orghidan ca editor. Numele lui Gavril Munteanu nu e pomenit. b) în 1/13 iunie 1852, Rudolf Orghidan răspîndeşte o foaie volantă, cuprinzînd un îndemn de Prenumeraţiune la Dicţionariul germano-român care se tipăreşte la Braşov în a. c. 1852 (un exemplar al apelului, la Arhivele Statului din Cluj-Napoca, Fond Blaj, Colecţia Bariţ, nr. 80), în care, de asemenea, găsim numele unui singur autor: George Bariţ. Din aceeaşi foaie aflăm că dicţionarul „este să se lucre după modelul minunatului uvragiu Diclionaire de VAcademie frangaise, prin care limba noastră ar câştiga nemărginit în ochii şi opiniunea publicului european". Să se fi numărat Munteanu printre acei ipotetici „colaboratori" de care pomeneşte contractul? Cert este că dicţionarul a apărut şi cu numele acestuia. Munteanu apare abia în listele de abonaţi şi conturi la dicţionar (Fond. cit., nr. 82-85). 30 în Gazeta Transilvaniei (XVIII, 1855, nr. 86, p. 334; nr. 87, p. 338) apăruse un Proiect pentru un nou aşezâmînt binefăcător iu. Aşezămîntul, preconizat de braşoveni, trebuia să fie o „reuniune generale de bărbaţi, pentru pensionarea văduvelor şi a orfanilor de neguţători şi alţi familişti". Două numere mai tîrziu (nr. 85, p. 346), Gazeta publică şi extrase din statutele viitoarei reuniuni. Pentru neguţătorii din Braşov, înscrierea este obligatorie. Pot fi membri şi alţi oameni, din toate categoriile, dacă plătesc o cotizaţie între 50 — 150 de florini, în funcţie de virstă. 11 „Ceea ce trebuia demonstrat." 12 Calendarul lui Bariţ a avut trei titluri: Călendariu pentru poporul românesc (1852 — 1853), Câlîndariu pentru poporul român, cu privire la mai multe cerinţe ale lui (de Ia 1854 pînă la capăt) şi Călindaiu... etc. (accidental, în 1856, probabil dintr-o eroare). IV s. n. 1856 Blaş, 11 ianuar Mult stimate domnule ! Prin mult preţuita-vă scrisoarie trămisă cu calendariale, mă roga-seşi ca, dacă cumva acelea nu s-ar vinde toate pînă în serbătoriele Crăciunului, să vă înştienţiez. Deci ţinîndu-mi de detorinţă a face aceasta vă şi înştienţez acum, cum că din numitele calendarie trecură pînă cînd scriu aceste numai 32, aşadară 43 sunt îndărăpt. Şi de-ar şi trece pînă la 1 ian. s. v. poate 2—3, căci tot pre rînd cîte după unul trămit, totuşi cred că la 40 esempl[are] vor rămînea neatinse. Derept aceea d-voastră aveţi bunătate a despune pentru ceste rămînînde, sau /a le trămete undeva, unde va fi lipsa de ele şi vor fi avînd mai mare trecere, au publicaţi în Gazetă că aici se află depuse 40 esemplarie, să-şi tragă de într-însele cine va fi avînd trebuinţă. Banii pentru cele vîndute-i voliu trămite cît de curund (după 1 ian. cal. nostru) la d. Iacob Mureşan cu alţii pentru fundul Reuniunei, culeşi de nevastă-mea. Pre lîngă acestea, cu toată stima sum al mult st[imatei] domniei tale sincer onoratoriu, S. Mihali, m. profesor./ 240 240v 49 241 242 P.S. Fiendcă-mi aduc aminte cum că în anii dentîni ai ediţiunei Calendariului aţi fost poftit ca cine va afla erori în zilele târgurilor numite de ţeară, să vă înştiinţeze, ca să coregeţi eroarea. Ce făcui şi io, mai anu, cu tîrgul de aici din 6 decembre şi acumu-1 văz cores întocma x. Acum mai am de a oserba şi în privinţa celui de la Florii, cum că nu se ţîne înaintea Floriilor noastre, cum stă în Călendariu, ci înaintea Floriilor latine 2. Apoi se mai ţîne un tîrg de ţeară în iuniu 3, care în Călendariu nu s-a pus de loc. In ce zî cade acesta, nu ştiu acum, ci voliu semnala la timpul său şi vă voliu înştienţa, Acelaşi m.p. / [Adresa:] Cronstadt Domnului domn Georgiu Bariţ, cu destintă onoare. 1 Calendariul lui Eariţ, bogat în informaţii din cele mai diverse, avea la sfirşit un capitol permanent despre Tir gurile de ţeară în Transilvania. în ediţia din 1853, tîrgul de ţară de la Blaj din 6 decembrie era trecut în 2 decembrie. în anii următori, — deci şi 1856, pe baza informaţiei lui Simion Mihali, pe cîte înţelegem — data e corectată: 6 decembrie, cînd mai au loc tîrguri de ţară în Turda, Orăştie, Birc, Klosdorf, Hezeldorf, Uzon, Crasna şi Ormeniş. 2 La acelaşi capitol, în 1856, citim că se ţin tîrguri de ţară în aprilie: „sîmbătă înainte de Floriile rom[âneşti]: Hălmagiul Mare, Coşocna, Blaj". Aşa apăruse şi în 1852 — 1855 şi aşa va apărea în continuare, Bariţ neţinînd cont de indicaţia nouă a lui Mihali. 3 De fapt, în iulie (vezi scris, următoare, n. 4). Domnul mieu ! Blaş, 26 sept. 1856 Nemaiavînd sperarea a mai potea vinde din Calendariale remase de pre anul trecut, trămit ultima restanţie de 3 fl. m.c. cu aceea adău-gere, ca să trămeteţi şi pentru anul venitoriu cam 100 esemplare pedelului gimnaziale 1 — carele şi de altmentrea este vînzătoriu de cărţi aici — anume Georgiu Popa. Oserbînd întru adins zilele tîrgurilor ce cad în Blaş în doi ani după olaltă, am aflat nestrămutat cum că acele sunt: 6 decembrie 2, sîmbătă înainte de Floriile latinilor 3 şi 2 iuliu după calend[arul] nou 4. Ce voi însemna aci spre a le trece în ealendariul tipărind, pre an[ul] venitoriu. Ar fi bine cînd aţi trămete şi Dicţiunarie germano-române 5 numitului pedel spre vînzare, că se caută uneoria tare după dînsele. Intru altele, cu destintă onoare mă suptînsemn al domniei-voastre sincer stimător, S. Mihali m.p. / [Adresa:] Domniei-sale domnului Georgiu Bariţ. Braşov. închişi 3 fl. m.c. 1 Omul de serviciu. De la germ. Pedeli. 2 Scris, anterioară, n. 1. 3 Idem., n. 2. 4 Acest tîrg de ţară de la Blaj din 6 iulie va figura în anii următori în Calendaiiu, 5 Vezi scris. III, n. 4 VI Craiova, 6 ian. v. 1868 1 Respectabile d-le Bariţ ! 50 Luna trecută am fo$t trămis de aici vreo 16 prenumeranţi pentru Transilvania, la Comitetul Asociaţiunei, pre lîngă expresa dorinţă ca foaia să ni se expedieze pre la Bucureşti. Zilele acestea văzui cîteva exemplarie din nru. I, venite la cîţiva din prenumeranţi, pe la Orşova, prin postea nemţească privată de aici, deşi pe adresă era tipărită pr. Bucureşti. Timbrul poştale era ca pentru teri străini, de care însă postea privată nu vre să ştie nemic, ci dînsa ia pentru fiecare nr. cîte 3 gologani de la.abonaţi. Peste timbru văzui sigiliul poştei „Brassocc, prin urmare foaia se expediază de către d-v. din Braşov. Aşadar, după preînţelegerea avută cu d. director telegrafo-postale d-aici, mi-am luat voie a vă adresa această scrisoarie şi a vă roga ca să binevoiţi, pe viitoriu, a / pune toate 243 esemplariele abonaţilor de aici, cu adresele lor, însă nefrancate, sau, de se poate, francate cu maree româneşti într-un plic, şi acel plic francat să se adreseze: „Biuroului telegrafo-postale din Bucureşti". Acolo des-făcund plicul, ne vor trămite foaia cu postea românească la fiecare după adresa încărcată (la caz cînd d-v. n-aţi ave maree româneşti să puneţi pe, adresă) cu cîte 2 bani, cari-i vom plăti la primirea foaiei. Şi aceasta pînă la închiarea convenţiunei poştale cu Austria. Prin acest mijloc foaia, venind de-a dreptul prin Bucureşti încoace, nu va avea de a parcurge Ardealul în lungul său, de la răsărit pînă la apus, o parte din Ungaria şi Banatul întreg (prin Temişoară), şi abonaţii vor fi scutiţi de vexaţiunile ebreului împărţitoriu de la postea priv[ată] nemţească. Cu această ocaziune vă rog să-mi trămiteţi şi mie foaia de la început precum şi d-lui C. Olteanu, I. Faur 2, B. Radianu3. Despre alţii voi vedea după ce vor recla / ma. 243v Cătră cei 16 abonaţi, despre cari mai sus amintii, mai adăugeţi încă şi pre dd. C. Mar[in] Ocneanu şi Ştef[an] Nicolopol. Abonamentele le voi trămite, după ce se va regula expediţiunea, la Comitetul Asociaţiunei, după cum văzusem anunciat. Ne rogăm însă ca să ni se anuncie cît vine să mai adăugem preste preţul intern al foaiei de 3 si respective de2fl. v.a. P-aici încă căzuse multă neaua în post. La Crăciun a plouat vreo 4 zile, dup-aceea iar a nins. Pre cîmp neaua există cam de vreo 2 palme, dar pre drum de abia se trag saniele. Primiţi, vă rog, asecurarea consideraţiunei ce vă păstrez, Sim. Mihali m.p. prof. 4/ 244 51 VII Mult stimate d-le Barit ! Craiova, 1868 marţ iu Săptămîna trecută trămişi Comtietului Asociaţiunei transilvane 50 fl. Restul îl voi trămite mai tîrziu, dimpreună cu socoteala. Pre d-v. însă vă rog să binevoiţi a trămite foaia de la început d-lui G. I. Pessicu \ la Craiova. Pentru d. Scarlat Murgăşianu v-am fost scris într-un bilet vîrît între foile Botanicei2, căreia i-am dat drumul cu postea nemţească, prin Banat. Aşadar aveţi de a espedi la Craiova 21 ex. însă eu cred că ar fi mai bine ca să le puneţi pre toate într-un Kreuzband, pe care să puneţi adresa: „Biuroului telegrafo-postale (rom[ân]) la Bucureşti", 245 ca să nu rămînă vre/un nr pre la consulat, precum se vede că a rămas nru 12 al mieu din Gazeta, pre care nu l-am primit, despre care scriu şi d-lui Mureşanu. Să trămiteţi nru I din Transilvfania] şi d-lui Nicolae Măldărescu3 pre lîngă aceia despre cari v-am mai scris. D[omnul] Emanuele Chinezu 4, abonat la toate foile noastre de dincolo, reclamă zicînd că n-a primit încă din Transilvania nice un nr deşi este abonat de la început şi a şi plătit de atunci înainte. El zice că scrie istoria României şi are trebuinţă de documentele ce aţi anunciat spre publicare 5. Vă rog a regula toate acestea. 1 Din toamna anului 1860, Simeon Mihali-Mihalescu era profesor la liceul din Craiova. Motivele plecării din Transilvania nu sînt pe deplin lămurite. N. Comşa în Dascălii Blajului arată că la 1860 nu se ştie din ce motiv a trecut munţii în Craiova, împreună cu colegul său Ioan Covaci alias Faur. Vasile Netea arată că „în toamna anului 1860, în urma unui conflict cu organele guvernului transilvan, Mihalescu s-a văzut nevoit a se j refugia în vechea Românie" (vezi Vasile Netea, Un precursor al muzeografiei j româneşti..., p. 317). Cîteva sugestii asupra cauzelor plecării transpar din scrisoarea adre- f sată lui Bariţ la 26 oct. 1883: „Nu m-am ales cu nemic din venirea mea aici, afară de \ creşterea mai înîesnicicasă a fetelor ca dincolo şi cu satisfacţiunea că nu-mi sunt copiii j obligaţi a învăţa limba maghiară."; sau în scrisoarea din 5 ianuarie 1885: „Vă mulţumesc f pentru articolul despre emigraţiunea noastră. Frazele din urmă m-au mişcat foarte mult, j căci faţă cu mine şi cu alţii, s-au potrivit de minune. Trist, cu durerea în animă şi bîăs- f tămînd am trecut Carpaţii ultima oară, cînd am văzut că nu e cu putinţă să mă întorc cum sperasem la început". 2 I. Faur, 1837 — 1893. Originar probabil din Abrud, Ioan Covaci alias Faur a urmat studiile secundare şi teologice la Blaj. în anul 1848, fiind teolog a luat parte activă la mişcările revoluţionare şi a fost comandant al Buciumanilor contra lui Kemeny, la Abrud. După revoluţie, terminînd teologia, în 1850 a fost numit profesor de limbi orientale şi studiul biblic la Seminarul teologic din Blaj, iar între 1852—1860 profesor de matematică şi de limba greacă la liceu. Era văzut — aflăm dintr-o scrisoare a lui Mihail Stră-janu către Ioan Raţiu — ca un „vir exposita omnigena qualificatione instructus". La 1860 nu se ştie din ce motiv a trecut munţii la Craiova, unde a dezvoltat o exemplară activitate de profesor, deschizînd şi un pension particular de băieţi pentru cursurile secundare pe care 1-a ţinut pînă cînd s-a retras la pensie (vezi N. Comşa, Dascălii Blajului, p. 84). 3 B. Radian = Boicea Radianu, 1820 — 1873, craiovean de origine, participant la revoluţia din 1848 şi comisar al Guvernului provizoriu din judeţul Romanaţi. Este unul din întemeietorii partidului liberal din Oltenia, pe care-1 conduce pînă în anul 1873, anul morţii sale. 4 Scrisoarea este însoţită de adnotarea lui Bariţ: „1868, Craiova, 18/6 ian. prof. Sim. Mihali. Primită 23 ian. Răsp. 18 febr.". Cit pentru Prolegomenon6 poate că voi scrie ceva mai tărziu, cînd voliu fire mai liber. Astădată sum foarte ocupat. Suntem provocaţi de către ministeriu a ne compune şi a tipări manualele de şcoală. Ca unul dintre profesorii mai vechi, nu m-am / potut, nice am volit a mă retrage 245u de la aceasta. Vedeţi Monitorul nru 9 7. Chiar acum scriu Mineralogia 8, apoi Zoologia 9 pentru clasele inferiori, spre tipărire. Şi lucrez un manual nou după un autoriu francez: Catalan et Langlebert 10, pentru clasile sup[erioare], la noi a Va clfasă], pre care-1 şi dictez şcolarilor. în fine, grigea unei familii n[ume] roase etc. Dar totul se poate mai bine efectua, prfecum] v-am mai scris, de către secţiunea naturale a Societăţii Academice, la care trebuiesc a se numi profesori de ştiinţele naturali din diferite provincie române, şi aceştia să împartă între sine lucrarea, luînd unul o parte, altul alta, apoi convenind la anul şi conferind etc. D-v. poteţi face propunere la Societate în aug[ust] v[iitor] în sensul acesta. Un fel de proiect voi scrie şi eu căci mă voi simţi mai liber. Pînă atunci am onoare a fi şi a mă subsemna al d-v. devotat, S. Mihali m.p. / 246 1 Gheorghe I. Peşicu, avocat craiovean, a fost primarul Craiovei între 1877 — 1879. 2 Adică a doua parte a cunoscutului său manual, Elemente de istorie naturală (I, Zoologie-, II Botanică; III Mineralogie), apărut la Craiova în 1868. Cartea va fi urmată de o serie întreagă de alte manuale destinate învăţăceilor săi din Craiova: Compendiu de istorie naturală, Bucureşti, 1872; Mineralogia, Craiova, 1872; Elemente de geografie, Bucureşti, 1873; Elemente de zoologie descriptivă, Craiova, 1877; Elemente de botanică descriptivă, Craiova, 1878; Descrierea plantelor veninoase, Craiova, 1877. Manualele lui Mihali au cunoscut o largă răspîndire în toate provinciile româneşti, bucurîndu-se pretutindeni de remarcabile aprecieri. La apariţia Botanicii, Bariţ remarca: „Noi totdeauna simţim o bucurie uşoară de esplicat, cînd vedem publicîndu-se şi în limba noastră cîte o carte ce tractează o ramură sau alta a ştiinţelor naturali" (Transilvania, I, 1868, nr. 6, p. 117 — 123), însoţindu-şi aprecierea de un larg capitol reprodus din manualul profesorului craiovean. 3 Nicolae Măldărescu, 1844 — 1912, doctor, profesor şi decan al Facultăţii de medicină din Bucureşti, autor a numeroase lucrări de medicină. Printre altele, autor principal al celebrei Farmacopeea Română. 4 Emanoil Chinezu, avocat şi om de cultură, autor a cîtorva lucrări de oarecare răsunet în epocă: Constituirea României reintegrată sau schiţă pentru o constituţiune in România, Bruxelles, 1857; Liberalismul şi istoria lui la românii de la Dunăre, Bucureşti, 1869; Lettre d'un paysan du Danube a un russe. Reponse ă la lettre de m[onsieur] Alexandri, publiee dans le journal de Bruxelles „Le Xord", Paris, 1878. Are o traducere notorie din Samuil Puffendorf: Datoriile omului şi ale cetăţeanului, Bucureşti, 1859 şi alta insignifiantă: Tablou istoric al diplomaţiei. De la originea echilibrului european pină in zilele noastre (1846). Precedat de principalele definiţiuni ale ştiinţei, de raporturile mutuale Şi de interesele respective ale staturilor, de comitete de Garden, vechi ministru resident etc, Craiova, 1858. 5 în articolul Culegere de documente istorice (Transilvania, I, 1868, nr. 1), Bariţ anunţă că noua revistă va publica cu predilecţie documente istorice. „Suntem datori nouă înşine — spune el — a îmbrăţoşa cu toată căldura orice producte istorice ies la lumină în timpul nostru, mai ales cu scop de a împlini lacunele şi a revărsa lumină binefăcătoare preste întunecimea secolilor". 6 Nu ne dăm seama despre ce temă poate fi vorba. După context pare a fi o lucrare de ştiinţele naturii preconizată de Astra. v în articolul Anunciuri ministeriale. Ministerul instrucţiunii publice şi al cultelor, din Monitorul (1868, nr. 9, 13/25 ianuarie, p. 46) se dau cîteva dispoziţii severe împotriva 52 53 247 247* metodei învechite a profesorilor de a dicta lecţia elevilor în clasă, acest obicei provocînd atît o mare pierdere de timp, cît şi greutăţi în asimilarea cunoştinţelor. 8 Adică partea a treia din Elemente de istorie naturală (vezi nota 2). 9 înţelegem, deci, că pînă la începutul lui martie 1868, din Elementele... lui Mihali-Mihalescu era tipărită doar partea a doua, Botanica. Prima parte, Zoologia, abia acum o pregăteşte pentru tipar (vezi nota 2). 10 „Catalan et Langlebert" nu e „un autoriu francez", ci doi: Eugene Charles Catalan, 1814—1894, matematician belgian celebru, participant la revoluţia din 1848. Mai tîrziu, a predat matematicile la Universitatea din Liege. Cărţi şcolare ale acestuia, care puteau să-i servească de model lui Mihali: Trăite elementaire de geometrie descriptive, Paris, 1862; Elements de geometrie sau Manuels des aspirantes au baccalaureates sciences et des candidats a l'ecole polytechnique; şi: Edmund Langlebert, 1820 — 1886, medic şi profesor francez, care şi-a publicat în 1850 celebrul său curs, Cours d'etudes scientiphiques, din chimie, fizică şi istorie naturală. VIII Craiova, 10/22 ian. 1879 Respectabile domn, Vă aclud aci o bancnotă românească de 10 lei, drept abonament la ziariul d-v. Observatoriul1, pe 1/2 an, pentru mine. Vă rog a mi-1 trămite de la început, deşi am întârziat, din cauză de forţă majoră. Vă mai rog a trămite ziariul şi d-lui general Georgiu Magheru, la Craiova 2. D-lui s-a abonat înainte de Crăciun şi va plăti abonamentul după ce va primi cîţiva nr\ Ar fi plătit chiar acum, dar nu este acasă, ci la Severin. Răspund eu pentru acel abonament. Mai sunt vreo / cîţiva abonaţi în lista dr -ului Drăgescu 3. Numele lor însă nu vi-1 arăt, pînă cînd nu \ov răspunde banii, ca pe o dată să vi-i trămit, ca un ce sigur. Vă orez poteri nouă la lupta ziaristică, în anul ce intrarăm. Al d-v. cu stimă, Simeon Mihalescu, prof. la liceu./ 1 Observatoriul apărea la Sibiu, sub redacţia lui George Bariţ, din 1 ianuarie 1878. Va înceta la sfîrsitul lui iunie 1885 (vezi scrisorile lui Constantin Papfalvi din acest volum, nr. XVIII, n. 5; nr. XXI, n. 1). 2 Fostul general revoluţionar de la 1848, Gheorghe Magheru, îşi trăia ultimii ani ai vieţii la Craiova, împovărat de anii unei vieţi agitate, dar continuînd să fie prezent în viaţa politică a ţării, ca deputat în Corpurile legiuitoare. Va înceta din viaţă la 23 martie 1880 (vezi Apostol Stan şi Constantin Vlăduţ, Gheorghe Magheru, Bucureşti, 1969). 3 loachim C. Drăgescu, 1844 — 1914, scriitor şi militant politic român originar din Transilvania, unul dintre precursorii ideologiei republicane Ia noi. A studiat la Blaj, Viena şi Torino, la medicină, devenind de timpuriu colaborator al majorităţii publicaţiilor româneşti ale vremii: Federaţiunea, Concordia, Familia, Gazeta Transilvaniei, Romanul, Oltenia, mai apoi Tribuna din Sibiu ş.a. După studii, în 1874, se stabileşte la Craiova, unde se remarcă în calitate de gazetar şi medic. Scrieri: Nopţile carpatine sau istoria martirilor libertăţii. Roman istoric, Pesta, 1867; Amor şi patrie (sub pseudonimul Catone Horea), Turin, 1869; Dor şi speranţă, Turin, 1871; Femeia-virtute : Alexandrina Hara-lamb născută Magheru [cuvîntare funebră ţinută la 23 februarie 1877], Craiova, 1877; Matcrnologie. (Educaţiune — igienă), Constanţa, 1880; Un pericol naţional, Ploieşti, 1883; Martirii libertăţii. Optzeci şi patru 1784. (Horea), Rîmnicu-Sărat, 1884; Igiena poporană, Constanţa, 1886 (ed. a 2-a, 1888); Un glas din popor, Craiova, 1908; Pro Patria. 249 Povestire despre începutul şi menirea neamului românesc, Craiova, 1913. Vezi despre el: Ilie Dă ia nu, Forţele latinităţii regeneratoare. Un suflet eroic uitat: dr. loachim C. Drăaescu Cluj, 1938 ; N i c o 1 a e Coroiu, „Nopţile carpatine" ale lui I. C. Drăgescu. O mică amintire, în Cultura creştină, XVII, 1937, nr. 4-5, p. 307; G e 1 u Neamţ u, J. C: Drăgescu, militant pentru republicaşi dacoromânism (1866—1914), în Anuarul Institutului de istorie şi arheologie, Cluj-Napoca, XV, 1972, p. 263 — 284. IX Craiova, 4/16 marţiu [1]879 Respectabile domn ! D[omnul] Magheru veni bolnav de la Bucureşti şi-mi dede abonamentul pentru anul întreg, fiindcă la venire-i găsi jurnalele acasă, dar cu lipsa nrilor 1 — 7, pre cari i-am completat din ale mele. Să se însemneze bine, ca să nu înceteze de a-i veni în sem[estrul] II, cum se întîmplase odată cu Gazeta. E foarte greu a face aici abonaţi, pentru că n-au oamenii datena ca să vină înşişi cu abonamentul ca dincolo, ci trebuie corespondentele să alerge mult, să fie samsar întreg. Pînă cînd eram mai tinăr şi puteam alerga, făcusem / odinioară mai mulţi abonaţi Gazetei şi mai vîrtos Archivului 1, pe care mai numai craiovenii l-au susţinut, însă după ce n-am mai potut să alerg şi după ce a intrat şi o criză de bani, a căzut şi el. Chiar şi jurnalele de aici au prea puţini abonaţi, altele nici unul, ci le cumpără cu nrul oamenii în toată ziua de la băieţi, cari aleargă cu ele pe strade strigînd, după sosirea trenului, ca nişte draci, tocmai ca în Italia. Păcat că nu mai continuaţi recenziunile şi criticele literarie 2 pentru că erau foarte instructive, fiindcă păcătuim în contra limbii şi unii şi alţii, intra et extra muros 3. Ceşti / de aici, din cauza uşurătăţii 249v ce o caută în toate, cei de dincolo din cauza prea marei scrupulosităţi şi maniei de a se face toţi filologi, împroşcînd pe alţii cari cutează un ce aseminea, ca d. e. d[omnul] Szilaşi cu Ne lapta spemea din Amicul familiei 4, care frază mă roagă unul de la clubul didactic, unde mă dusesem joia, să i-o traduc (!) pe româneşte, şi-1 prinse mirarea cînd i-o tradusei cu: „Mă nutreşte speranţia". Cetim cu dorere zbuciumările ungurilor şi poltronia slovacilor, rutenilor etc. 5 Al d-v. cu stimă, Mihali. P.S. în invitările de abonare mă poteţi pune ca corespondente şi voi servi bucuros cu primirea şi trămiterea abonamentelor de la acei 250— ce mi / le vor aduce. / 6 250v 1 Archivu pentru filologie şi istorie, publicaţie editată de Timotei Cipariu între 1 ianuarie 1867 — 25 noiembrie 1872. Vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisori primite de la Grigori Mihali, nr. XXIII, n. 19. 2 Bariţ publicase în Observatoriul (II, 1879, nr. 4, p. 15-16; nr. 5, p. 19-20; nr. 6, p. 24 ; nr. 7, p. 28) lunga recenzie Gestiuni literarie româneşti discutate în ziarie de 54 55 alte limbi, ca ripostă la un articol al ziarului săsesc Hermannstădier Zeiiung. nr 271 din 26 noiembrie 1878, jignitor la adresa limbii române din Transilvania. Ziarul "în cauză afirmase că limba română „este tocma ca la Turnu Babilonului" şi că „această disensiune ar veni de la cea confesionale, căci uniţii ar fi etimologişti, neuniţii eufonişti" [fonetişti -— n. ns.]. După răfuiala cu neavizatul autor sibian, Bariţ trece la analiza curentelor filologice, situîndu-se de partea latiniştilor. Este deosebit de interesantă ultima parte a recenziei, care subliniază importanţa - dintr-un unghi de vedere original — a studiului limbii latine. 3 „între ziduri şi în afara zidurilor" (în cetate şi în afara cetăţii). 4 Grigore Siîaşi - despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisori primite de la Ioan Fekete Negruţiu, nr. XVIII, n. 2 - îşi publica remarcabilul studiu Renaşterea limbei lomâneşti în voibire şi scriere, în Amicul familiei, II, 1879, nr. 1, p. 2 — 5; nr. 2, p. 18-20; nr. 3, p. 29-31; nr. 5, p. 50-52; nr. 6, p. 61-64; nr. 8, p. 78-81; nr. 9, p. 87 — 90 (cu „va urma", dar n-a mai urmat). Silaşi se exprimă la un moment dat: vA'e lapiă spemea [s. ns.] că tractatul nostru şi între îngustele margini ale scopului ce-şi prcpune, nu va lipsi a produce carecari frupte salutarie, mai vîrtos din puntul intentiunei sale". 5 O serie de articole din Observatoriul, cu profil militant şi naţional, pot fi obiectul acestei observaţii a lui Mihali: Caie a fost purtarea sîrbilor cu'romanii din Banat şi din alic'.ţinuturi ? (II, 1879, nr. 2, p. 5-6; nr. 3, p. 9-10; nr. 4, p. 13-14; nr. 5, p. 17), semnat „Bănăţeanul"; Sibiu, Proiectul de lege despre magiariiarea tuturor şcoalelor (nr. 4, p. 13); Proiectul de lege pentru introducerea limbei magiare ca studiu obligat în toate scoalele confesionale nemagiare (nr. 4, p. 14); Magiarii şi împăcarea cu boemii (nr. 5, p. 18-19; nr. 6, p. 21 — 22); Sibiu. Proiect de esterminarea şcoalelor româneşti şi a limbei româneşti (nr. 7, p. 25 — 26); Somnul cel de moarte şi deşteptarea (nr. 9, p. 34; nr. 10, p. 37 — 38), semnat „Turturel Codreanu"; Despre introducerea limbei magiare (nr. 11, p. 43); Limba magiară în bisericele rulene şi româneşti (nr. 13, p. 50). Este momentul acelei măsuri nesăbuite a ministrului Trefort: introducerea studiului limbii maghiare în şcolile confesionale nemaghiare, care a produs o impresie dezolantă la românii transilvăneni. După un obicei vechi al său, Bariţ tipăreşte cu această ocazie în Observatoriul (II, 1879, nr. 11, p. 42), ca pe un memento sugestiv, Protestul Consistoriului din Blaj de la 1842 împotriva limbii maghiare (despre care vezi pe larg în George Bariţ şi contemporanii săi. III, scrisori primite de la Nicolae Maniu în 1842, inclusiv studiul introductiv). Publică, de asemenea, demersurile românilor împotriva noii legi. 6 Cu adnotarea lui Bariţ: „1879. Sim. Mihalescu. Craiova, 4/16 mart Răsn ne larg în 23/11 mart." ' F" 1 X Craiova, 20 marţ iu 1879 Respectabile domn! Vă mai trămit un abonament (15 fr.) de la la aprilie pînă la 31 dec. a.c. subt adresa d-lui Ioan Pop, administratorul moşiei Argetoaia în judeţul Dolji, per Craiova-Filiaşi, la Argetoaia. Destul acest titlu pe adresă, la jurnale şi la scrisori: „D-sale d-lui pentru oricine de aici. înăuntru se pot pune oricîte complemente. Nu se plăteşte să vă prindeţi mintea coaptă şi încărunţită de muncă 251 şi laboare cu nişte imberbi obraznici, cărora li s-ar potea repeţi că / „să mai stea în Ierichon pînă le vor creşte bărbile". Apoi Chiriac Popasu 1 mişel şi înşelătoriu a fost prin Cluş şi aiurea, acelaşi a rămas şi în Bucureşti de unde a trebuit să se mute în Galaţi 2, între greci şi alte adunături, cu cari se potriveşte mai bine. Ce vor ungurii cu sofismele lor? Ei confundă introducerea literelor lat[ine] în locul slovelor de cătră Cuza — şi aceasta încă nu în mod forţat şi brutal cum fac ei — cu introducerea limbei române, ceea ce nu' are raţiune de a fi 3. Spun'eţi-le că în Bucureş[ti] sunt 2 gimnazie neromâne: unul catolic, la Bărăţie / şi altul luteran, şcoală primărie calvină, scoale israe- 25lv lite. Aici în Craiova, trei scoale primărie: catolică, luterană de băieţi si una mixtă la călugăriţe, venite de vreo doi ani încoace. Şi nimene nu le are de grige în ce limbă învaţă în ele, pot învăţa turceşte ori chi-nezeşte. Nu le vizitează nimene, nici un inspectoriu, nici un revizor scolariu. învaţă ei limba română, fiindcă au trebuinţă de ea. Apoi ciangăii nici nu ştiu alta, tot ca românii din secuime. Aici în Craiova, erau mai nainte preoţi catolici italiani, introduşi de Kogălniceanu (meritul lui!) pînă la Tell, care i-a substituit cu slovaci / 252 din Ungaria, pe cari Maiorescu i-a înlocuit cu prusiani, care esistă şi astăzi şi se cunoaşte prin aroganţia sa. Altm[interi] poartă barbă şi pălărie rotundă ca preoţii rom[âni] de dincolo şi ca cei de aici din eparhia mitropolitană a Bucureştilor. Preuţii români din eparhia Rîmni-cului n-au voie încă să poarte pălăria şi costumul schimbat, decît numai căciulă albastră direaptă, în locul potcapiului ce seamănă cu comanacul căldării, pînă la deciziunea sinodului. Laurfian] tînărul s-a unit cu Maiorescu 4 ca să se distingă mai bine de cătră multmeritaţii lor părinţi ca nişte fii degeneraţi, atît în politică, cît şi în literatură. Altile, altădată. Al d-v. cu toată stima, MihalfescuJ. / 252» 1 Cu acest Chiriac Popasu, pe care-1 identificăm pentru prima dată ca autor publicistic de oarecare anvergură, Bariţ are în 1878-1879 un conflict dintre cele mai neplăcute. La sfîrşitul anului 1878, ziarul bucureştean România liberă publică (II, 1878, nr. 465; 467 — 471; 473; 475 — 478), sub titlul Un regiment român ardelean, o substanţială parte din studiul lui Bariţ Istoria Regimentului al Il-lea românesc grănicer transilvan, apărut la Braşov în 1874. într-o lungă introducere, redacţia României libere — prin pana acestui Chiriac Popasu, după cum ne putem da seama coroborînd scrisoarea lui Mihali cu urmarea acestei note — se ocupă de meritele lui Bariţ ca scriitor şi om politic, dar condamnă „principiele de oportunism şi tărăgănare" ale acestuia în valorificarea documentelor istorice pe care le deţine. Din această introducere vom reţine un pasaj care explică admirabil, cum n-a făcut-o nimeni pînă astăzi, atitudinea românilor transilvăneni faţă de împăratul de la* Viena: „Repetarea atît de deasă a cuvîntului împărat şi adorarea acestei personalităţi să nu ne surprindă. în 1848 ungurii au voit să pustiască românismul transcarpatin. Aliatul acestuia în lupta pentru existenţă fu împăratul, dinastia, atacată şi ea de acelaşi duşman. Aşa, grăniţerii Regimentului II român luptau pentru « împărat », deoarece luptau în acelaşi timp pentru mîntuirea naţiunii lor şi cotropirea duşmanului comun, şi în realitate cuvîntul « împărat » era numai o mască". în general, tonul României libere în ceea ce-i priveşte pe transilvăneni era unul de dădăceală superioară, arogantă. Rubrica Din Transilvania, pe care trebuie să înţelegem că o susţinea Chiriac Popasu, sub pseudonimul ss., era tribuna unor veşnice nesatisfacţii în ceea ce priveşte politica transilvănenilor, pe care i-ar fi voit duri, răzvrătiţi, tot timpul în stare de răscoală şi ostilitate cu autorităţile. Or, acest lucru era — lesne de înţeles! — cu neputinţă. La 1 martie 1879 (III, nr. 531), România liberă îl atacă grav pe Bariţ, din nou, la rubrica amintită. Lui Chiriac Popasu nu-i convine politica Observatoriului, e intrigat de faptul că Bariţ şi acum, la bătrîneţe, e conducătorul de mare înrîurire al românilor transilvăneni, în pofida faptului că „meritele şi greşelele sale s-au succedat prea des pe acest tărîm al luptelor naţionale". Ceea ce i se reproşează momentan lui Bariţ 56 57 este faptul că profesează pasivismul, opoziţia la nivel parlamentar, dar „în comitate, în societate, în scoale [...] d. Bariţ predică însă, cu o cuvioşenie copilărească degenerată pînă la servilism: oportunismul, spiritul de conciliere, simpatiele şi politeţa". Acestei învinuiri îi putem răspunde noi, acum, tîrziu, în numele lui Bariţ, printr-un citat din celebra sa epistolă către Dozsa Daniel, din 1860: „Noi ştim să distingem acurat între poporul d-v. şi între capii de partide. Cătră popor suntem cum ne vedeţi: sinceri şi prietenoşi. Cătră capi suntem reci, rezervaţi". Riposta lui Bariţ la învinuirile României libere este articolul Apără-ne, Doamne, de amici, că de neamici ne ştim apăra noi!, din Observatoriul, II, 1879, nr. 19, p. 73 — 74; nr. 20, p. 77 — 78. Arată că îndemnurile la răscoală ale celor de la România liberă dovedesc lipsă de competenţă în problemele Transilvaniei, „ca şi cum ar simţi o plăcere de a vedea pre cîţiva români ardeleni puşi în furci ungureşti ori austriaee, ea în anul 1848/9". Acelaşi ss., recte Chiriac Popasu, răspunde din nou, la aceeaşi rubrică Din Transilvania (România liberă, III, 1879, nr. 542 din 14 martie), pe un ton calomnios, intrînd în intimităţile lui Bariţ, pe care vrea să-1 compromită cu orice preţ. Politic, îşi menţine poziţia din nr. 531, care este corectă, dar nerealistă. El — zice — nu cere ca românii să se răscoale împotriva ungurilor, ci recomandă „o negaţiune generală, exclusivă, hotărîtă a statului maghiar, cu o stăruinţă neobosită pentru crearea elementelor trebuincioase la modificarea acestei negaţiuni, cînd timpul va sosi, într-o acţiune pozitivă". Sfîrşitul disputei îl constituie articolul Odată pentru totdeauna! din Observatoriul, II, 1879, nr. 22, p. 86, scris de Bariţ, dar atribuit unei terţe persoane care, chipurile, i-ar veni în apărare. E un vechi obicei al lui Bariţ, utilizat încă pe vremea Gazetei de Transilvania. E o pledoarie pentru meritele lui Bariţ, pe care acum, la 67 de ani, îl denigrează nişte copii plecaţi din Transilvania, cărora „le place să dea porunci la bătrîni, însă nu în faţă, ci de la locuri dosite". 2 Se pare că Chiriac Popasu, ajuns la Galaţi, a scris şi acolo împotriva lui Bariţ, căci la un moment dat Observatoriul (II, 1879, nr. 21, p. 81 — 82) publică un răspuns intitulat Pasquiliile de la Galaţi contra românilor din Monarclue. Aflăm că ziarul gălăţean cu pricina este Delfinul. 3 Aluzie la sforţările lui Trefort şi ale autorităţilor maghiare de a elimina limbile nemaghiare — în special româna — din şcoli. Vezi ecourile publicistice la această acţiune în scrisoarea precedentă, n. 5. 4 Cele două ziare bucureştene care îi atacau mai adesea pe cei din Transilvania erau Timpul şi România liberă. în fruntea ambelor erau fiii unor transilvăneni, bărbaţi adevăraţi: Titu Maiorescu, fiul lui Ioan Maiorescu, la Timpul şi Dimitrie A. Laurian, fiul lui August Treboniu Laurian, la România liberă. Aceştia, spune Bariţ (Observatoriul, II, 1879, nr. 20, p. 78) ar trebui „să-şi înveţe pe colaboratorii şi corespondenţii săi la oareşcare legi de lealitate şi bună cuviinţă". XI Craiova 14/26 nov. (1)882 Respectabile domn, Am primit şi noi pe aici Memorialul transilvan. El este foarte bine făcut. Am cetit în jurnale că, pe lîngă limbile ţerei el s-a tipărit şi în limba franceză. Prea bine! Insă ar trebui să se tipărească şi în limba italiană. Eu am trămis un exemplariu la Roma, adresat d-lui Bruto Amante, redactorul giornalelui politico-literariu La Confederazione 258 latina, care ştie bine / româneşte şi poate să-1 traducă în limba italiană \ apoi să se tipărească din acelaşi fond din care s-au tipărit în celelalte limbi şi să se împartă gratis ziarelor, oamenilor politici şi literaţilor. Naţiunea italiană este aceea care ne-ar susţinea mai mult diplo-maticeşte, în unire cu guvernul român, la timp. Trebuie lucrat ca oamenii de stat să afle, să cunoască durerile şi dorinţele românilor de subt Imperiul austro-ungar. 253v Primiţi d-1 meu încredinţarea etc, etc. S. Mihalescu. j 58 i Se cunoşteau tratativele cu Bruto Amante în vederea traducerii în italiană a „trialului (vezi Nicolae Lascu, Un document inedit privitor la Memorialul ^TS^Ts^^inul lui Clio. Omagiu acad. praf. Ştefan Pascu, Cluj 1974, p. 377-381), dar aflăm pentru prima dată că Mihali a fost acela care a facilitat cunoştinţa cu scriitorul italian. XII Craiova 26/14 oct. (18)83 In luna trecută trămisesem redacţiunei ziarului d-v. un necrolog şi neşte schiţe din biografia locct[enentului] colonel Const[antin] Bălşanu 1, repauzat în Caracal şi cunoscut multor români din Transilvania, mai ales celor din Munţii Apuseni, unde făcuse multe bravuri la 1848— (184)9. Pîn-acum nu s-a publicat nimic din acele două adrese. Nu ştiu din ce cauze: n-au ajuns la redacţiune una sau alta din ele, sau din alte considerente?... Deşi nu sum abonat, de cîţiva ani, citesc însă, de la ginerele meu prof. Strajanu 2, jurnalul d-v. cu mare atenţiune, plăcîndu-mi foarte mult apreţierile şi reflecţiunile ce le faceţi la diferitele cestiuni ce vin / la 255 ordinea zilei, în acest chaos ce se numeşte lume. Regulîndu-mi-se grada-ţiunea, o să mă reabonez de la an[ul] viit[or]. Fără de ea o duc foarte greu. Casă grea: doi băieţi la Universitatea din Buc[ureşti], alţii patru copii în şcolile de aici. Nu m-am ales cu nimic din venirea mea aici, afară de creşterea mai înlesnicioasă a fetelor ca dincolo şi cu satisfacţiunea că nu-mi sunt copiii obligaţi a învăţa limba maghiară. încolo, destule căutături de ochi sinistre şi chiar persecuţiuni la cari furăm şi mai suntem expuşi, mai ales blăşanii. Pre cînd alţii (locali) au cîte 2—3 catedre, oricît am cerut nu mi s-a acordat o a doua, nici chiar de la judeţ s[au] comună, nici după concurs. Deşi nu-mi place a politiza, totuşi cînd vine vorba despre românii de dincolo, mă doare / anima şi-mi vine să exclam şi să mă întreb: n-au 255î; şi ei sînge roşiu şi cald în vinele şi arteriele lor, ca croaţii! ? Am primit demult 25 ex. din Memoriul lui Josif Şuluţiu3 (p. V), le-am şi vîndut şi am scris advocatului Nicola din A[lba]-Iulia ca să trimită 18 fl. la Krafft din Sibiu pentru ele, din o mică moştenire ce este însărcinat a scoate din partea soţiei mele, de la Zlatna. Nu ştiu de ce •se trăgănează atîta lucrul. în orice caz, voi achita costul acelor broşuri, dacă nu de acolo, de aici, pînă pre la Crăciun, fără de a opri nimica pentru cele două exemplarie oferite, venitul lor destinat fiind pentru şcoala de fete de acolo. Pare că ne apropiem de legea lui Malthus la oraşe. La sate, din -contra. Avem la liceu în clasele inferioare preste 100 de / şcolari în o 256 clase; în a 2a cl[asă] sunt 117, pre lîngă toate şcoalele, înmulţite, cu scoale reale, comerciale, sucursale etc. La cîte 6 stipendii ce devin vacante ■concurează cîte 600 de elevi şi eleve, pre cînd atunci cînd venisem aici 59 256" pre la 1860 îi chema bătînd toba prin oraş, ca să vină să dea concurs (examen) pentru stipendii. Oraşele înaintează răpede, iar satele stau în loc, măcar aci e puterea statului. în expoziţiunea judeţeană vedem în unele ramuri un progres mulţemitoriu. Edificiul şcoalei militare se înalţă falnic, la vara viit[oare] va fi gata. Pentru armată se spesează foarte mult. Bine ar fi dacă s-ar spesa şi pentru instrucţiune atîta. Primiţi, vă rog, cu aceasta salutările mele cordiali, Al d-v. devotat, Sim. Mihalescu. / 1 Scrisoarea cu care Mihali trimite necrologul unui remarcabil militar oltean,. Constantin Bălşanu, ca şi schiţa biografică a acestuia, sînt confiscate — înţelegem din această scriscare şi din următcarea — de către autorităţile maghiare. Şi una şi alta, le va mai trimite o dată, cu scrisearea din 3 decembrie 1883. Despre necrolog vom pomeni acolo (infra, XIII, n. 1). Schiţa biografică a lui fcălşanu, trimisă de Mihali, a rămas nepublicată. O reproducem în acest lec, ca pe cea mai timpurie şi mai completă biografie a acestui personaj (se află la L.A.R., ms. rcm. 998, f. 259r —260v): „Schiţă din biografia locoienentului-colonel Constantin (Dincă) Bălşanu «Conservaţi, români, memoria bărbaţilor voştri etc, etc.» Acest bătrîn oştean, care-şi petrecu mai tcată viaţa sa pre cîmpul de luptă, se născu la anul 1817, în 15 marţiu. Tatăl său se numi Ioan Bălşanu, din Craiova. Rămas orfan în etate de 19 ani, se înrola de bună voie în armată, la 1836, octobre în 10, ca simplu soldat, în Regimentul I de infanterie. După trei luni şi 15 zile fu numit sergent în acelaşi corp. Cu gradul de sergent a stat pînă la 1839, aprilie 23, cînd fu numit sergent-major la pompieri, care se înfiinţaseră tocmai atunci, în locul aşa-numiţilor tulumbagii. La 1847 fu numit sublocotenent. în acest grad îl ajunse a[nul] 1848, care-i deschise o epocă nouă a activităţii sale militarie. Este cunoscut din istoria anului 1848 lupta pompierilor cu turcii de la 13 septembre a aceluiaşi an, la cazarma din Dealul Spirei, unde micul număr (200) de pompieri luară două tunuri din mînile miilor de turci şi le îndreptară apoi în contra lor. Din acele două tunuri, unul fu luat de către sublocotenentul Dincă şi comandat asupra turcilor. în acea învălmăşeală sublocotenentul Dincă aruncă pe un artilerist turc în şanţ? un maior voi să-1 taie cu sabia. Dincă scoase pistolul şi împuşcă pre maior, apoi trase al doilea foc asupra lui Cherim paşa, comandantul turcilor, şi-i împuşcă calul. Pompierii trebuiră să se retragă dinaintea numărului preponderant al turcilor şi să le cedeze cazarma, după ce o apărară cîtva timp eroiceşte, nevrînd a li-o da numai după nişte simple somaţiuni. împrăştiindu-se pompierii, Bălşanu trecu în Transilvania şi se angaja în luptele românilor ardeleni cu ungurii, din acel an, lupte începute pentru apărarea naţionalităţii şi a limbii. Un testimoniu dat lui de către prefectul unei legiuni, d. Axentie Severu, publicat în Vocea Romanaţilor din Caracal şi reproduse de România liberă de la 19 iuliu a.c, arată unele din faptele eroului nostru, din acel timp. După terminarea campaniei se întoarse în România. Pe drum fu prins de o ceată de unguri, cari voiau să-1 piardă. El însă scăpă preste noapte din mînile lor, îmbătînd santinelele ce-1 păzeau. Ajuns în ţeară intră cu rangul de mai nainte, ca sublocotenent, în Regimentul de dorobanţi, stabilit în Mehedinţi. în 1853 — 1854 repurta mai multe învingeri cu dorobanţii din Mehedinţi în contra turcilor, pentru cari fu decorat de cătră împăratul Rusiei cu medalia de aur şi gratificat cu 50 de imperiali în aur. La 1 iuniu 1858 fu numit locotenent în acelaşi corp. La 17 dec. 1860 fu numit căpitan. La 22 mai 1866, maior şi în iuliu 1867 comandant de divizion. Preste puţin timp fu regulat la pensie, cu modestul salariu de 12 napoleoni şi 6 franci pre lună. în timpul rezbelului ruso-turc-românesc fu chiemat în activitate ca comandant al garnizoanei din Craiova. După finitul rezbelului se retrase ca pensionariu în Caracal, unde în 8 august v. 1883, la 2 ore noaptea încetă din viaţă, în urma unui morb îndelungat de stomac, în etate de ani 66 şi 5 luni, fără 7 zile. (Comunicat de S. Mihalescu.)" 2 Mihail Străjanu, 1841 — 1916, născut la Tiur, lîngă Blaj, a studiat la Blaj, Sibiu şi Bucureşti. A urmat apoi studii în Franţa şi Germania, unde obţine doctoratul în filozofie. Profesor la Iaşi, Bucureşti, Botoşani şi Craiova, s-a ataşat de Junimea şi Convorbiri literare, al cărei colaborator devine. A colaborat la Enciclopedia română a lui Corneliu DiacGnovici, pentru care a redactat majoritatea articolelor de istorie modernă. 3 Iosif Sterca Şuluţiu de Cărpiniş (despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, II, Bucureşti, 1975, p. 148) îşi tipărise la Sibiu, în 1883, partea V-a din memoriul lui. întreaga carte va avea şase părţi. XIII Craiova, 3 dec. n. 1883 Respectabile domn, Deoarece n-aţi primit nici una din epistolele mele relative la moartea şi biografia locotenentului-colonel Constantin (Dincă) Bălşanu1, repauzat în august a.c. în urbea Caracal din judeţul Romanaţi, vă trimit a treia oară, recomandat, un testimoniu al defunctului, dat lui de cătra d[omnul] Axentie Severu 2, din Cinade, 20/8 octobre 1849, pentru ca să-1 publicaţi în foaia Asociaţiunei, / Transilvania 3. El încă va potea servi, între altele ca document pentru istoria mult zdruncinatului şi nedreptăţitului popor român din Transilvania şi părţile ei. Tare a scăzut vitejia ungurească, dacă ei se tem şi împiedecă ca nici umbra lui Bălşanu să nu treacă Carpaţii 4. Este adevărat că repau-zatul fiind comandante al garnizoanei din Craiova, îşi exprima adeseori dorinţa că ar voi să mai dea odată piept cu trufaşii de / unguri, apoi să moară. Moartea însă 1-a răpit în etate de preste 60 de ani. Românii transilvani, cu deosebire cei din Munţii Apuseni, cred €ă vor ofta duios la ştirea despre moartea companionului lor din anii Pe 5 exemplare de 1001 nopţi, tom. 1-6 6 f., 24 [creiţan] CM. Mai nainte s-au fost plătit 1 fl. 36 cri Zlatna, 1838, apr. 19 Baritz « * b) „Pentru d. profesor I. Dragomir şi pentru doi prenumeranţi, de la pre[a]c[in-stitul] d. canonic Izidor Alpini trimişi, am primit, bani de prenumeraţie, 12 Rf. şi 24 hri. CM. Sibiu, 24 apr. 1838 G. Baritz mpr.". 1001 de nopţi, despre care este vorba în prima chitanţă, trebuie să fie traducerea lui Ioan Barac, O mie şi una de nopţi. Istorii arabiceşti sau Halima, întîiaşi dată tradusă din nemţeşte. Tîlmăcirea a apărut la Braşov, în 8 volume, între anii 1836 — 1840. (vezi Nicolae Carto j an, Cărţile populare in literatura românească, voi. II, Bucureşti, 1938, p. 298 şi urm.). XVI Blaş, 8/26 m[ai] /apr[ilie] [1]838 Frate şi prietine ! Astăzi luîndu-ţi scrisoarea din 18 apr., prin care-mi orînduieşti ca să plătesc fratelui d-tale 30 f. C.M., nevrînd mult să trebuieşti a aştepta răspuns de la mine, mă grăbesc a te înştiinţa cum că cu bucurie voi să împlinesc pofta d-tale, numai să-1 înştiinţezi ca să vie sau să trimită cvietanţie după dînşii. Mă bucur de înştiinţarea ce-mi faci despre adausul prenumeranţilor şi mă bucur togma ca şi cînd ar fi pre sama mea. D-ta cunoşti cu ce simţiri sunt eu cătră foaia d-tale: ca simţirile unui părinte cătră lucrările unui fiu al său iubit, cînd le vede încununate cu laude de toate părţile. Deşi anii nu-mi dau drept a te putea numi fiu, dară un învăţătoriu poate să îndrăznească a numi aşa pre ucenicul său. Şi într-acela înţeles am luat şi eu cuvintele d-tale, cînd zici că-mi „gratulezi". Deie Cel / Prea înalt ca mult, mult să-mi poţi gratula aşa! Coroana de stegeriu ce ţi-o va da posteritatea pre capu-ţi văzîndu-o cu ochi sufleteşti, nu-mi trece că nu o văz odihnindu-se pre capul mieu. O frunză galbină căzătoare dintr-însa încă este în stare de a mişca inima unui patriot la păraie de lacremi mîngăitoare. Nu te mira, frate, că astăzi ceteşti ce io pînă acum niciodată n-am făcut, însă totuşi totdeauna am simţit. Inima omului e ca şi un barometru, care acum fortuni, acum serin arată, precum este impresia aerului din afară. A mea este acum de vreo cîteva zîle înviforată. Pricina o poţi pricepe din stările vieţii mele în care mă aflu. O invectivă a unui Cati-lina în zilele de curînd mi-au turburat sîngele, mi-au străbătut mădua oaselor mele şi m-au sugrumat, fără de a putea să răsuflu. Sîngele mieu sa fie de cîne nu de rumân, de nu-mi voi răsplăti şi de nu-mi voi răzbuna odată. însă pînă atuncea odihna inimii mele şi liniştea e perită, şi io sunt adus în / stare de a nu sîmţî nici o desfătare. Cei ce au fost mărturie unii scene aşa spurcate se îndeasă cu toţii a-şi dovedi cu fapta interesul ce au cătră mine, însă acelea pentru mine sunt vînt. Crepundia pueris 1. De altă dată, poate, mai pre larg. De la Trif astăzi am luat a 2 cai te de cînd el e în Ţeara Românească, dintr-altele multe care el zice că mi le-ar fi trimis, şi mă înştiinţează despre starea literaturii de acolo mai cu aceleaşi frasuri ce le-ai publicat 4S 46* 120 12t la n° 16 în Foaie; sunt însă unele şi mai originale 2. Scrie că ţi-ar fi trimes un Răsunet la disputa noastră, carele trebuie să fie altul de cel ce l-ai publicat în Foaie, şi partea dintîi despre natura limbii rom[âne], ca să o tipăriţi acolo, la care mă provoacă să-mi dau părerea la timpul său 3. Fiindu-mi el văr, spune d-lui Popasu, cuscrului, o multă plecăciune de la un necunoscut, că io — întru vorbele cele multe —- mi-am fost uitat să o trimit atunci, precum şi celorlalţi mult preţuiţi cunoscuţi 47 de la Braşov. / La tîrgul Sibiului, cum ţi-am făgăduit, n-am trimis nimica, pentru că nici un car de icea nu s-au dus, pentru tină. Cu acest prilegiu poate-i voi alătura ceva, deşi nu din celea făgăduite. Traducţia versului la numele împăratului nu-1 trimit, pentru că i-au trecut interesul4. Din cîntece liriceşti iarăşi asemenea, pentru că — cum am zis — sunt nu după starea mea şi nu vreau să rămîi în paralelism cu St. Evremont şi P. Bembo cu toate că acesta au fost cu pălărie roşie 5. Şi Trif mi-ameninţă că m-au pîrît la naţia romfânească], di ce nu dau afară din cele ce am scris, togma ca şi d-ta. Voi răspunde odată la amîndoi6. Frate! Cîndu-mi pomeneai de călătorie la în afară în vacaţie, de multe ori stam să te dezmint, pentru că n-ai pe cine lăsa în locu-ţi, şi foaia d-tale întru început are lipsă să se întărească şi să capete credit cu temei, însă n-am vrut, aşteptînd ca să mă înştiinţezi, cum ţî se va întîmpla pînă ai fost dus de acasă. Acuma m-ai înştiinţat, şi ştiam că vei face, 47w încă din Bălgrad. Şi aşa văz că acum în est an nu te poţi mişca 7. / 10/20 m.apr. Tot aşteptînd prilegiuri, n-am trimis scrisoarea cu posta de ieri, şi de nu capăt pînă duminecă, atuncea ţi-o trimit cu articolul I din Poezie şi versificaţie, celalalt va urma numaidecît şi — mutîndu-mi propositu —- un vers erotic, de probă, a căruia cifră mă rog să nu o schimbi 8. Mai ştie dracul ce se poate să fie, de mă cunosc toţi de toete părţile: în Ţeara Românească, Ungurească, în Ardeal. Episcopul încă mi-au cunoscut şi Slavonismurile, precum şi celelalte, precum mi-au spus Oltean 9. Şi în genere ceteşte foile totdeauna, că zice că-i place stilul nostru. Numai alaltăieri mi-au dat o comisie pentru pestani, să i-o concipăluiesc io şi să o tipăresc. Io încă i-am făcut o disertaţie la care se poate uita cît de lung, că i-am parodit tot stilul ce-1 are, însă ideile, după moralul cel mai nou. Numai de nu s-ar pricepe. Un exemplariu ţi-oi trimite oarecînd. Nu ştiu mai da-mi-va mai mult de astfeli de comisii. Să vezi cum am afectat cele mai înalte principuri cu toată vîlfa vlădicească. Dacă am pus peana gios, am rîs şi am gîndit: „Na, şi tu ai putea fi vlădică" 10. Lucrul dracului, că togma cînd aş vrea să-ţi isprăvesc făgăduinţele, atuncea am vreme mai puţină. Introducţia, introducţia, asta-mi mîncă zilele pînă oi găta. Batăr n-aşi fi început-o; numai s-o fiu scurtat. Dar acuma-i tîrziu şi mi-i ruşine a o lăsa nesăvîrşită. Almintrilea, cînd m-apuc a fircălui, nu mai am stare. Mărturie poate / fi scrisoarea asta 48 122 şi altele. Ştii bine cît de prelung scriu.  propos! Ţi-am fost scris odată să nu-mi pierzi scrisorile, poate vreodată voi avea ceva lipsă de ele. Şi acuma încă-ţi scriu. De nu alta, le voi răscumpăra, că io mai gata-s a scrie zece impururi, decît un pur. Asta încă-i una ce mă împiedecă Ia lucrurile făgăduite, că mie mi-i mai îndemînă a scrie cu litere, că scriu iute, fiind mai scurte, iară d-tale aş trebui să-ţi scriu au purum nou cu slove, au impurul cu ele, şi amîndouă mi-s grele. Scriind cu slove, mă zăbovesc şi prin urmare am nădejde că articulul acesta ce ţî-1 trimit astăzi nu va plăcea cu cele pînă acum. Dară Popasu ce mai face cu reflexiile ? Slabă grige au mai avut şi el de biata-ţi gazetă. Ci cred că nici n-au putut avea, pentru cuprinderile-i11. Bucoavnele pentru Nemeth le voi trimite acuşi, că am început a le tipări, însă din porunca vlădicului şi a svîntului Co[n]sistoriu, de o parte cu slove, de alta cu litere. Dară preţul nu va fi cu mult mai mare decît pînă aci. Dar spune d-lui Nemeth că aşa nu-i mai trimit în veci cărţi, să nu le primească. Di ce n-au spus cînd ai scris după ele, să nu le trimit una fără alta? Pentru aceea spune-i înainte şi despre Bucoavne, ca să nu trebuieşti iară a le lua apoi îndărăpt. Că sasul nu-i ca omul, de-i sas. Almintrilea mi-oi aduce şi Catehismurile acasă. Iară d-ta Bestellung de la el să nu-mi trimiţi fără de scrisoare amteiă, că nu voi plini l2. 11 m. Pentru D-zeu, da ce faci? Da cum poţi băga în foaia d-tale nişte măscări ca acele ce-s în Celibatul din nru 17 ? Au doară vreai să-ţi baţi joc de atîţia oameni cinstiţi dintr-astă stare, ce / se prenumărară la 48° foaia d-tale? Adevărat, cînd o am cetit, am îngheţat şi pînă acum încă nu poci pricepe: ce-ai stat socotind să faci una ca asta? Spui drept că mi-i ruşine. Dară să nu te superi pre mine, că io-ţi grăiesc ca un prietin de care nu te poţi îndoi şi n-ar vrea un nume bun ce ţi-ai cîştigat să-1 pierzi — prin nişte fleacuri ca aceste, în care nici poezie, nici adevăr nu este — nice prenumeranţii. De nu mi-ar fi cunoscută persoana auctorului, nu l-aş cruţa deosebi a-i arăta că ce trebuie să facă un poet şi ce gust să aibă. Adecă noi românii, cît de zdraveni să fim, numai nu putem să fim cumsecade ca oamenii, noi trebuie să ne întinăm în ceva. Io, d-lui Pop, cu toată cinstea ce o am cătră un om aşa învăţat şi zelos, nu i-oi mulţămi în veci, că ce n-au băgat seama să-şi cruţe batăr prietinii săi. Io, adevărat, prin pasquilul acela atîta mă simţ vătămat în numele celor cinstiţi din starea mea, ca şi cînd m-ar fi vătămat în persoană. De au vrut a scrie împrotiva stării celebale, ei bine, şi alţii au scris, dară înţelepţeşte, cu dovede şi cu toată luarea aminte la osebite stări împregiur a oamenilor, şi io încă le-am cetit cu drag. Aşa au scris Krug, Carove şi alţii. Dară într-astă poezie nu se află / nimic de ăst 49 feli. Şi încalţe dacă ar fi poezie! Nici o idee originală nu poţi să afli într-însa. Şi-apoi, expresiile! Cum poate un om înaintea unui public cinstit să grăiască îmbălăcături ca acele ce nici în gura celor de gios nu le stau bine? Şi dacă e aşa, di ce nu şi-au pus expres numele afară? Mi se pare că nici însuşi auctorului nu i s-au părut lucru cu cale ce au 123 făcut 13. Oh, oh! Na, acuma-ţi pot ceti damele noastre poezii cu gust delicat, să scape 14. Eheu, jam satis est15. Astăzi şi vinerea trecută am primit foile în grabă. Frate, mai bine le trimiteai mai tîrziu, decît să trebuim a le ceti cu ruşine. însă vezi d-ta cumu-i socoti. Io te las în voie au să bagi seama de cuvintele mele, au să urmezi svaturile lui dr. P[op]. îmi îmbla ceva prin minte să fac, ci las pînă poimîne, să nu mă grăbesc. îmi îmbla (1/13 m.) să scriu vreun articul asupra, ci nu avui vreme. De vrei, nu te opresc să publici ce am scris mai în sus, numai omissis omittendis 16, că io — oricum — nu mă poci împrietini cu pascvilul acela, şi pare că bucuros aş da orice numai să nu-1 văz aci. R[aţiu] încă ceteşte foile tale, de la Alpini.  propos, bagă în numărul următoriu versul Zioa, ceasul despărţirii, care aşa mult influx au avut în pricile mele. R[aţiu] au crezut că-i de mine, pre sama nepoată-sa, pînă [ce] an, la n° 3, în Nemzeti Târsalkodo, nu l-au cetit tipărit. Şi de nu ştii cine-i auctorul, fă întrebare la public să-ţi descopere, şi i-oi făgăduiesc la cel ce va descoperi — cu numele apriat — un galbin împărătesc, de va voi să primească (numai numele să nu mi-1 pomeneşti) 17. Ce vei afla la sfîrşitul art[icolului] de Poezie, mă rog să nu te vateme 18. c.\ 1 Lipsind o biografie amănunţită a lui Cipariu, nu putem spune nimic despre noile necazuri care i-au „turburat sîngele". în orice caz, ni se pare puţin probabil ca Raţiu, canonicul, să fie Catilina. Crepundia pueris — „leacuri de amăgit copii". 2 Ioan Maiorescu (Trif, Trifu) a funcţionat „vremelnic", din octombrie 1836, la şcoala din Cerneţi, ca urmaş al lui Grigore Pleşoianu, figură proeminentă a învăţămîn-tului nostru din prima jumătate a secolului al XlX-lea (vezi N. B ă n e s c u şi V. M i-hăilescu, Ioan Maiorescu, Bucureşti, 1912, p. 9 şi urm.). De la Cerneţi a fost transferat, în august 1837, la Craiova şi orînduit inspector al Şcoalei centrale şi totodată „profesor de istoria universală şi de stilul naţional". Nemulţumit de stările de lucruri din Ţara Românească, Maiorescu scrie, în februarie 1838, un articol-rechizitoriu, pe care Bariţ îl tipăreşte în Foaie literară (nr. 16, p. 121 — 123). între altele, tînărul profesor scria: „Unde e la noi căldura şi focul, unde naţionalimea şi patrioţimea ace[e]a ce însufleţeşte pe românii ardeleni? Un materialism gros s-a lăsat, ca un nuor greu, pe Ţara Românească. De unde? Din Galia (Franţa). O beletristică lunecoasă amăgeşte mai pe toţi. De unde? Din Galia. O judecată stricată, un gust primejdios, o silinţă opintită numai pe lucruri din afară, un lux grozav, dărăpănător. De unde? Din materialismul franţuzesc. O uşurătate, o nestatornicie, o procopsinţă superficială. De unde? Din beletristica frîncească" (p. 121). „în limbă toţi vor să fie ziditori. O tot netezesc şi o pieptenă, pînă ce-i trag şi pelea; apoi îi dau alta. Precum cu limba, aşa şi cu bietul român. Şi pe el se silesc să-1 supţie, să-1 îmbrace cu haine noaă, după civilizaţia Europei, pînă ce într-a-tîta îl cutrupesc de petece streine. încît nu se mai cunoaşte în el originalitatea" (p. 122). „O nădejde avem în scoale, care în organizaţia din afară sînt mai bune decît ale Austriei, însă şi aci cel mai mare rău este că n-avem profesori învăţaţi au cel puţin carii ş-ar împlini datoriile lor din cunştiinţă şi o fierbinţeală patriotică" (p. 122). Criticile acestea şi altele, tot atît de drastice, au stîrnit un val de proteste şi au determinat unele măsuri disciplinare împotriva „calomniatorului". Despre ele au scris pe larg V.A. Urechi a (vezi Istoria şcoalelor, de la 1800—1864, voi. II, Bucureşti, 1892, p. 65 şi urm.), apoi N. Bănescu şi V. Mihăilescu, în Op. cit., p. 22 şi urm. De consultat şi George Bariţ şi contemporanii săi, I, Bucureşti, 1973, p. 203 — 419, capitolul corespondenţei lui Ioan Maiorescu către Bariţ. 3 Cipariu publicase în Foaie literară, 1838, nr. 6 şi 7, cîteva observaţii pertinente despre ortografie, pe care Bariţ le „dispută" (Ibid., nr. 7 şi 8). în discuţie se angajează şi Ioan Maiorescu: „Frate Bariţ! Craiova, 24 oct. 1838. Iaca, capeţi ceva de la mine [...] Un răsunet la corespundin-ţa asupra ortografiei. Asta o tipăreşte în foaia ta [— Foaie pentru minte, inimă şi literatură]. Poţi să o tipăreşti în grabă. I-am scris lui Tipar că fac băgări de seamă împotriva lui" (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 220 — 222). „Răsunetul" a apărut în Foaie pentru minte 1838, nr. 23, 24 şi 25, sub titlul: Asupra ortografiei rumâneşti. Răsunet la cele ce s-au zis în obiectul acesta în „Foaia literară", no. 1, 6, 7, 8, 18, 20, 21 şi în al doilea curs (adică: în Foaie pentru minte nr. 2 — 4 şi 10). Aici, în afară de opiniile lui Cipariu (vezi Foaie literară, 1838, nr. 6 şi 7, precum şi Foaie pentru minte1838, nr. 2, 3 şi 4) şi Bariţ (vezi Foaie literară, 1838, nr. 1, 7 şi 8) privind ortografia, Maiorescu adnotează şi consideraţiile lui Vasile Pop (vezi P., Domnule redactor ! Urmarea disertaţia din nr. 18 despre ortografie şi Capăt disertaţia din nr. 20 despre ortografie, în Foaie literară, nr. 18, 20 şi 21), şi R (vezi Ceva despre ortografia latino-românească, în Foaie pentru minte 1838, nr. 10). R. = Ioan Rusu, profesor la Blaj (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Rusu către Bariţ). Deodată cu „un răsunet...", Maiorescu i-a expediat lui Bariţ şi un fragment dintr-un studiu despre natura limbii române, cu rugămintea ca acesta să îl editeze la Braşov: „Trimit Desertaţia asupra limbei. îţi trimit numai 31 jumătăţi de coaie. Mai sînt vreo zece, care le vei căpăta pe lordache David, care poate a şi plecat de aici, apoi, pe la Crăciun, se întoarce. Poţi să începi cu tiparul şi pînă lipsesc celelalte , că negreşit le vei căpăta ..." (George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 221). 4 De această traducţie Bariţ nu mai avea nevoie, pentru că în nr. 19, din 7 mai, al Foii literare publicase o Cîntare în Hunedoara, la 19 aprilie, în care împăratul Ferdinand era proslăvit în versuri de un prozaim desăvîrşit. 5 Nutrind convingerea că „Amorul nu poate să fie defăimat, nici se defăima", Cipariu a scris mai multe cîntece liriceşii erotice, pe care se sfieşte să le încredinţeze tiparului, considerîndu-le nepotrivite cu „starea" sa de preot celibatar. Pe de altă parte, nu voia să calce pe urmele lui Charles de Saint-Denis Evremond (1613 — 1703) şi ale cardinalului P. Bembo, care cultivaseră de asemenea poezia erotică. 6 Trif = Ic an Maiorescu. Referinţe despre împrejurările în care Bariţ 1-a „pîrît" pe Cipariu „la naţia rom[ânească]" am dat supra, XVI, n. 7. 7 Cipariu şi Bariţ s-au întîlnit, în aprilie 1838, „de Paşti", la Zlatna, unde au ţinut sfat cu doctorul Vasile Pop (vezi supra, XV şi n.l). De reţinut amănuntul, pentru o viitoare biografie a lui Cipariu, că de la Zlatna a revenit la Blaj prin Alba Iulia (Bălgrad); iar pentru Bariţ, că în vara anului 1838 a intenţionat să întreprindă o călătorie „la în afară". 8 Din cauza unor scrupule ulterioare ale autorului, Poezie şi versificaţie nu va vedea lumina tiparului nici în Foaie literară, nici în Foaie pentru minte ... Faptul că pe Cipariu îl preocupa, încă din 1838, o astfel de problemă merită, totuşi, să fie notat şi cuprins în capitolul introductiv al unui studiu competent despre Elemente de poetică, metrică şi verşificaţiune, Blaj, 1860. 9 Articolul despre slavonisme, în Foaie literară, 1838, nr. 14, p. 106 — 108. Oltean pare să fie Constantin Alutan (care se numea, la origine, Oltean), în 1838 canonic „scolastic" la Blaj (vezi infra, scris. LVII, n. 2). 10 Relaţiile lui Cipariu cu episcopul Ioan Lemeni au fost, în general, amicale, ceea ce nu îl împiedica pe cel dintîi să critice anumite atitudini ale vlădicului şi să îl ironizeze în corespondenţa sa cu Bariţ. O dovadă este şi tonul persiflant al pasajului care începe cu „Numai alaltăieri mi-au dat..."; finalul acestuia e magistral! 11 Cumnat cu Ioan Maiorescu, Ioan Popasu era protopop la Braşov şi un susţinător fervent al eforturilor făcute de românii ardeleni pentru emanciparea lor socială şi naţională. îl interesau şi problemele de limbă, de aceea, i-a promis lui Bariţ să facă unele „reflexii" pe marginea articolului scris de Cipariu despre ortografie, dar din cauza multiplelor sale ocupaţii nu a putut să împlinească nici această făgăduială, nici pe cea de a sprijini, prin colaborări, foile braşovene. Va publica în Foaie pentru minte lucruri fără prea mare însemnătate, abia în anii 1851 şi 1862, cînd nu Bariţ, ci Iacob Mureşanu conducea revista. 12 Referinţele de aici despre Nemeth, bucoavne şi catechismuri trebuie completate j cu cele din scrisorile III, n. 7 şi XIV, n. 1. De consultat şi Petre Popesc u-Gogan, I Timotei Cipariu. Notitia biografica, în Manuscripmm, IV, 1973, nr. 1, p. 56 — 58. Din I Notiţa biografic interesează următorul pasaje „Ca prefect: [al] tipografiei seminariali din t Blaş, 1833 — 1866, a tipărit, afară de cărţi scolastice şi besereceşti cu cirilice, mai multe i. alte cu litere latine" (p. 56). 13 în Foaie literară, 1838, nr. 17, p. 129—130, Bariţ tipăreşte poezia Celibatul (Necăsătoriţii) semnată dr. P. (= Vasile Pop). Iată o strofă din cele 12 care l-au scandalizat pe Cipariu, preot celibatar: 1 Din potrivită căldură r Firea strigă, porunceşte Ca să să nască făptură; Vai de cela ce-o popreşte. Aproape pe acelaşi ton ca în epistola XVI vorbeşte Cipariu despre Celibatul şi în scrisorile următoare, XVII şi XVIII. Spre deosebire de el, la alţi blăjeni poezia „şi-au aflat... apărători" (vezi infra, scrisoarea XVII). Bariţ însuşi s-a situat de partea acestora şi, cu riscul de a-1 indispune pe Cipariu şi a-şi înrăutăţi relaţiile cu el, scrie un interesant artîcoFpe tema celibatului (în Foaie literară, 1838, nr. 22, p. 172 — 173). ( 14 Cipariu face aluzie la articoluj-program al Foii literare, expus sub forma unor scrisori alcătuite de Bariţ, dar atribuite unor personaje imaginare. Mai precis, el se referă la Scrisoarea unui duh frumos (în Foaie literară, 1838, nr. 1, p. 2) şi la Scrisoarea unei demoascle (coconită) (Ibid., nr. 2, p. 9), din care cităm: „Prietine! Eu m-aş bucura de aş vedea foiţa domniii-tale împletită ca o cunună de flori! Soneturi, ode, versuri galante, cel puţin traduceri sănătoase din poeţii neamurilor. Aici se cearcă ce poate limba; acest ram de literatură ţi-ar răsplăti mai bine şi osteneala domniii-tale" (p. 2). 15 „Of, destul!" 16 „Omiţînd ceea ce trebuie omis". 17 Versul 1-a publicat Bariţ în Foaie literară', 1838, nr. 20, p. 160, sub titlul Des-părţirea, însoţit de următoarea notă de subsol: „Cine ar şti să ne arate pe izvoditoriul acestui cîntec are să primească de la oarecine un galbin. Noi am scris aici din rostul unei persoane, după ediţia, cum spune, a cîntecelor tipărite de d[omnul] Pan în Sibiu, căci pe Ia noi se cîntă de atîţa ani în multe chipuri schimonosit". între 1830 — 1838, poezia s-a mai tipărit, în alte variante, în Biblioteca românească? V, 1834 şi în revista Nemzcii Târsalkodo, 1837, p. 46 — 47, în cuprinsul unui jurnal de călătorie. Se arată aici că autorul jurnalului, împreună cu un tovarăş de drumeţie, a cutreierat, în anul 1836, Ţara Românească. La Tîrgu Jiu, unde au poposit o vreme acest, tovarăş a auzit pe o „domnişoară de boier" interpretînd cu multă măiestrie („meşter ! modon") un cîntec de adio („bucsuzo dai"). în ortografie maghiară, Nemzcii Târsal- \ kodo reproduce in extenso poezia. Semnatarul jurnalului, Gy[ula]f[ehervâr]i Farkas. Sândor, a tălmăcit întregul cîntec în maghiară, dar nu în versuri, ci în proză. Traducerea începe astfel: „Szomoruan ertettem âltalad kijelelt elvâlâsunk napjât es orâjât; hanem kerlek: el ne felejts". Textul din Nemzeti Târsalkodo a fost copiat de un anonim, probabil în a doua jumătate a secolului al XlX-lea; ortografic, copistul a latinizat poezia (vezi ms. nr. 5 de la Biblioteca Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, f. 162— ■ 163). De consultat şi Kocziâny Lâszlo şi K6116 Kâroly, Regi magyar keziratos enekeskonyvekben fennmaradt român vilâgi enekek (Cîntece de lume româneşti păstrate în vechi manuscrise maghiare de cărţi de cîntece), Cluj, 1972, p. 28 şi 143 — 144. Versiunile amintite pornesc de la Au sosit acum, văz, ceasul de Costache Conachi (vezi Scrieri alese, Bucureşti, 1963, p. 105). Stihurile poetului moldovean le regăsimr , în două variante, la Eminescu (vezi Opere, voi. VI, p. 392 — 393 şi 444). Perpessicius* care a întocmit acest volum, nu comentează variantele . 18 Vezi nota 8. XVII Blaş, 8/20 mai [1]838 Dorite frate, Avînd un prilegiu aşa bun de-a te înştiinţa de cîte ceva de pre Ia noi, iată-ţi trimit această scrisoare din Făgăraş, cu toate că, pentru grabă, nu poci să ţi-o trimit lungă. Mai pre lung ţi-am fost scris azi săptămînă, care socotesc că vei fi primit. Acea scrisoare au fost din 3 daturi, dictată din 3 osebite porniri ocazionale, precum vei cunoaşte, şi din care pricină socotesc că vei ierta schimbării afecturilor ce stăpînea atunci în mine, şi stăpînea precum le-am zugrăvit cu nefăţărie. Almintrilea, întru fundament, ideile ce le-am însemnat acolo sunt nestrămutate. Asupra Celibatului, despre care acolo aşa pre lung m-am fost întins 1, numai atîta mai adaug că cu toate că lucrul au fost prost şi întogma nevrednic şi de condeiul scriitoriului şi de foaia d-tale, totuşi şi-au aflat şi la noi apărători. Aşa sunt blăşanii de entuziaşti, din care io mai multu-i cunosc decît pînă acum. Oare mai de buni, au de mai răi? E altă întrebare. Cu acestaşi prilegiu te înştiinţez cum că fratelui d-tale, joia .trecută, i-am plătit 30 fl. CM. aconto pre lîngă cvitanţie 2, cînd a/decă 55 venise să se facă preot, precum s-au şi hirotonit, şi vineri s-au şi întors acasă. Dînsul zicea că sosind acasă va să-ţi scrie mulţămită. Multe mi-au povestit bietul tînăr de durerile ce le sufere pentru | veştile ce se aud pre acolo de d-ta, după vicleniile înveninatului şi înrău-tăţitului în fărădelegi pînă la bătrîneţe 2, ale patronului căsii d-voastre oareeînd. Şi cîte i-au povestit în postul mare părintelui d-tale acelaşi, fără de omenie, cînd fuse aicea! Care toate nici aş putea să ţi le descriu. Oh, frate, tu ştii cît de mult au pătimit inima mea, deşi poate nu ştii toate ascunsurile inimii mele, dară acuma ce simte şi pătimeşte nici poţi să-ţi întipuieşti. Sfîrşitul numai D-zeu poate să-1 ştie. Io nu ştiu di ce D-zeu au dat unora aşa de simţitoare inimă şi atîtea patimi, ) de n-au vrut să-şi bată joc de făptura mînilor sale. Nime nu este fără pătimiri, dară ale mele sunt prea lungi. Am nădejde că-mi vei da de ştire de hotărîrea cea mai de pre urmă, de vei să călătoreşti, după cum ţi-ai fost pus în cap, au vei să laşi pre de altă dată 3. Io atunci încă voi să mă hotărăsc mai de aproape. Io nici te îndemn, nici te dezd^mn. D-ta eşti stăpîn hotărîrilor singur, numai / 55V bagă de seamă să nu te hotărăşti după sentimente nesocotite, ce-s de obşte oamenilor de vrîsta d-tale. Să mă ierţi, ci mai întîi, oricum de scumpe şi de dragi să-ţi fie, să te apuci a le cumpăni cu minte rece, de om bătrîn. Pînă atunci nu-ţi poci spune că fi-ţi-voi soţie au nu. D-ta negreşit mă vei înştiinţa de bună vreme pentru toată întîmplarea, pentru că oricum vei hotărî, aş vrea încă o dată să ne mai întîlnim în est an. Un prenumerant nou îţi mai trimit dîn partea fr[atelui] Ioan Sacalai, profesorul de retorică cu condiţie să-i trimiţi toate foile a nume-ris primis 4. 126 127 Fii sănătos; astăzi nu-ţi trimit nimic, iară în săptămînă Rusalilor vei căpăta tot ce voi putea săvîrşi pînă atuncea, că voi avea prilegiu bun de a-ţi trimite. Şi sunt cu toată dragostea al d-tale prietin şi frate, Cipariu mpr. / [Adresa:] Herrn Herrn G. Baritz, Professor und Redaktor ad Cronstadt 1 Vezi supra, XVI, n. 13. 2 Cu privire la fratele lui Bariţ, vezi supra, XVI. „înveninatul" şi „înrăutăţitul" în fărădelegi este canonicul Raţiu, referitor la care vezi supra (primele scrisori). La aproape 10 ani după Cipariu, în 1847, Ioan Maiorescu va scrie despre Raţiu în termeni asemănători: „sacul fărădelegilor" (vezi George Barii şi contemporanii săi, I, p. 302). 3 G. Bariţ a intenţionat să întreprindă, în 1838 , o călătorie la Viena (vezi supra, XVI, n. 7). Se va realiza abia în 1839. 4 „De la primele numere" XVIII [Blaj], 10 i[unie]/29 m[ai] [1]838 Iubite frate ! Astăzi numai, la 8 iun. / 27 mai, am luat scrisoarea d-tale de la 16/28 mai şi numaidecît m-am hotărît să-ţi scriu ceva înapoi, pentru că apoi mîne voi să dau examen din introducţii şi luni din doctrină cu filosofii, şi puţină vreme oi să am de a-ţi scrie atuncea sau poate togma nimica x. Şi mai întîi despre d. Pop. El au fost însuşi în săptămînă trecută pre aici, abătîndu-se puţinei din drumul ce şi-1 ia cătră Haţeg, în vizitaţie. Episcopul l-au trimis cu ocazia sa pînă la Bălgrad etc. Mi s-au părut şi mie că nu este prea mulţămit cu sentimenturile unora de pre aicea, dară cu toate acestea el, nici înaintea mea, nici a altora nu s-au spus a fi autorul versurilor din întrebare. înaintea altora togma au şi tăgăduit. înaintea mea numai atîta au zîs că nu-i stă numele tot scris afară, ca la articolul de Diplomatică, şi prin urmare nu trebuia nimenea să se vinuiască pre dînsul2. Io am lăsat într-atîta, că n-am vrut să mă disput. / Almintrilea, pe lîngă toată prietineasca primire ce au avut aici, socotesc că cu totul alte simţiri va fi dus cu sine d-lui de acia despre noi de cum au venit. Şi despre prietinia noastră cu R[aţiu] încă au avut prilegiu a se încredinţa. Acesta acumu-i dus la Abrud să-şi însoare nepotul, cu o bătută de D-zeu şi, încă de o săptămînă dus fiind, n-au mai venit. Pentru TrPu, săracul, văz că-i rău destul, şi din scrisoarea d-tale şi dintr-altele din Bucureşti. Intre alţi vătămaţi este şi Eliad *, carele au şi tipărit în Adausul la no. 18 (la Curier au la Românie, nu ştiu) un articul ascuţit şi batjocoritorul, pre o giumătate de coală întreagă, în 2 pagine cu cîte 4 columne, însă fără iscălitură. Articulul însă acesta nu s-au publicat şi io l-am primit numai sub sigillo. Tot am cetit că nu-i ură ca ura între literatori, şi aceasta se dovedeşte şi cu Maiorescul, pînă dincolo. Oameni mai nesuferitori ca pre învăţaţi nu poţi să afli. Ei sunt mai gingaşi decît fetele cele mai nedumerite, ca nasul şi coada cînelui; să nu te atingi de ele, că vai. El de nu va avea razem în bărbaţi de un cuget cu dînsul şi tari (precum poate sunt eforii şi directorul), e de / perit, că deşi nu-1 vor ţîpa din postul ce-1 ţîne, dară pace şi prietinie cu dăscă-lencii în veci nu va să aibă3. Să nu să fie batăr aşa degrabă însurat, tot ar fi lesne de el. Ar putea să se poarte fără frică şi să le astupe gura, de are cu ce. Şi apoi, de ar fi silit, să-i lasă. Dar aşa, va trebui să-şi plece capul şi să înghită mult. Hei, hei, de multe ori ar putea omul să grăiască şi adevărul, ci trebuie să caute la stările împregiur! Io sunt păţît şi însumi şi mai nainte de păţînă încă am ştiut că aşa este şi m-am ferit totdeauna. Vezi, celalalt, a căruia scrisoare nu i-o ai publicat 4, de au şi scris asemenea nu au poftit să i-o tipăreşti, şi e mai cuminte. Acesta-şi cunoaşte starea sa, Maiorescu nu. Cetirea scrisorilor asupra acestui au pricinuit aici o simţire deosebită. Rucăreanul e judecat de toţi că trebuie să fie om prost, de e şi boieriu, precum se vede din urgisire, cu care caută în gios la toţi popşorii, dăscălencii şi sluguliţele de vamă. Ciocoi încălţat, îmbrăcat5. Celalalt se vede om aşezat6 şi întru necazul ce l-au simţit la cetirea articulului din foaia d-t[ale], şi scrie / , preste tot luînd, foarte omeneşte. Amîndoi se razimă însă pre părerea că doară Mfaiorescu] pre clasici satirizează; ci mai bine făcea să se fie slobozit ad meritum şi să dovedească cu seriozitate nentemeierea judecăţii M[aiorescului]. Şi atunci, pentru cetitorii d-tale, era foarte bine. Acuma trebuie să auză gîlcevi care într-adins nu se ţîn de o foaie literară. D-fa lucră într-acest punct cum socoteşti. Io, în locul d-tale, aş face înştiinţare că oricine va voi mai mult să grăiască într-această treabă să se ferească de orice personalitate şi că toată scrisoarea în care nu va sufla duh de pace şi de cuviinţă va fi nesocotită. Mă mir cum ai putut să primeşti o scrisoare anonimă şi să o publi-cezi7. Aceasta se împrotiveşte principiurilor ce le-ai făcut de obşte [cunoscute] şi nici la o redacţie nu se sufere. îmi pare rău că foaia d-tale fu pricina acestui zgomot, însă d-tale nu ţî se poate imputa. D-ta scrisoarea lui M[aiorescu] o ai socotit ca un articul înştiinţătoriu de starea literaturii din Ţeara Românească, în care nu s-au aflat nici o personalitate, şi cetitorilor le-au căzut bine negreşit, deşi nu s-au bucurat de objectul înştiinţării. Cu un cuvînt, iată ce dobîndeşte un om şi cînd gîndeşte că scapă din iad. Singură supunerea, tăcerea, căutarea de graţii pot pe om oriunde să fericească, fie oricît de harnic, învăţat etc. / Adevărat, nu prea mare mîngăiere. întîm-plarea lui M[aiorescu] va fi al treilea Kunststiick după a Pleşoianului în Ţeara Românească şi a Murgului în Moldova 8. Ai noştri nu sunt aşa oameni, numai de persoană să nu te atingi. Deobşte poţi să grăieşti cîtu-ţi place, că părerile sunt slobode. Noi încă am fost atinşi cîteodată în Gazetă şi Foaie şi apoi unii am rîs noi de noi, alţii ne-am făcut a nu şti nimica, şi au trecut. Pentru cele ce s-au scris, pe lîngă cele ce se grăiesc mai în toate zilele, sunt numai ca o picătură-n mare 9. La Intriga d-tale mulţi s-au insinuat că vor să prenumere şi, luînd numele tuturor, te voi înştiinţa 10. Pentru că e de amor argumentul ei, nu trebuie să te îngrozeşti de noi. Amorul nu poate să fie defăimat, nici se defăima, ci numai amorul fără de lege. Dintr-aceea că Celibatul mie sau altuia nu va plăcea, nicidecum nu poţi să judeci că nouă scrisorile amoroase ne sunt urîte. De-aci o consecvenţie ca aceasta, după logica mea, niciodată nu e pre lege. Numai supunerea că tot omul celebs 59 e curvariu (vreau să zîc preotul) nu se poate socoti dreaptă şi a se suferi n.f La reflexiile asupra articulului de ortografie a lui P[op] încă nu mă îndatorez, pînă ce va ieşi de tot 12. P[op] se ponosluia că i l-ai trecut în nr. 19. El ar fi vrut poate pre cînd au venit aicea să şi-1 vază isprăvit. După ce se va isprăvi, voi să-i răspunz totuşi numaidecît 13. T. de la Pescariul14 e latinesc. In no. 20 am cetit versul poftit, Zioa etc, însă nu-i versul cel original, ci precum l-au togmit d. Pan din Bucureşti15. Gel original de obşte are numai o cadenţă la a 2 şi a 4 vers; d-lui au pus şi la l[-ul] şi la a[l] 3[-lea] . Unele strofe le-au lăsat afară. Strofa a 3 mi se pare au de nou adausă, au de tot schimbată. Schimonosit este dară cum l-au tipărit d. Pan, nu cum se cîntă. Articulul următoriu de Poezie nu pot să-1 trimit în grabă, precum şi altele, prea mari, şi ar trage mult, şi io n-aş vrea să-ţi pricinuiesc cheltuieli multe 16. De la Sibiu le vei primi prin Manole 11. Poate în săptămînă viitoare voi să călătoresc şi io într-acolo. Cu toate aceste, d-ta şi cel dintîi poţi să-1 tipăreşti oricînd, că materia nu e ruptă în două. 59y Al doilea şi / altele, de vor fi mai multe, vor tracta de formele versificaţiei încît mai pre scurt. Sinod proprio sensu 18 nu vom avea, ci numai adunare de protopopi, spre depunerea jurămîntului homagial. Circulariul episcopesc s-au trimis [în] 18/30 mai, în care se porunceşte tuturor vicarilor, protopopilor şi v[ice] protopopilor ca pre vineri seară, 1 iulie, toţi să se afle în Blaş, ci singuri, fără notari sau alţi preoţi. Sîmbătă va să se cetească formula jurămîntului şi fieştecarele dintre cei adunaţi o va întări cu subscrierea mînii sale şi cu pecetea deregătoriei. Dumineca se va cînta Mărire, şi după prînz se va întoarce fieştecare la eparhia sa, unde asemenea tuturor preoţilor jurămînt se va primi şi se va trimite la Scaun, cu acea formalitate, de cătră protopopul lor. Mersul sărbătorii voi să ţi-1 descriu atuncea, de voi fi sănătos (duminecă) şi voi fi pre acasă. De venirea mea într-acolo nu poci să zic nimic, pentru că io încă m-aş duce în toate părţile, şi pînă voi porni, nu ştiu încătrău oi lua-o. De voi rămînea aici pînă la sinod, poate că apoi într-acolo m-oi trage la care vicareş sau protopop oi vedea căruţă mai bună: căt[r] ă Cluş, 60 Haţeg, Năsăud, Făgăraş, nu ştiu. Pentru toată întîmplarea cînd mă voi / hotărî, ţi-oi scrie. Ieri m-am mîntuit de un examen, mine mă voi mîntui şi de celalalt şi apoi-s L. B. de etc. Ia-te, du-te! Numai trebuie să mai aştept pînă voi isprăvi Bucoavna. La Sibiu gîndeam însumi să merg în săptămînă ce s-începe, dară au început ploile Rusalilor şi iarăşi se va strica calea. Pînă atunci să aibi puţinică răbdare. Astăzi serbăm ziua sfinţîrei episcopului într-al cincilea an, şi prînzim acolo in corpore. Romanov mi-au trimis înştiinţarea următoare: „Bucureşti, 13 mai. Aicea la 8 ale următoarei, la Domn, în casa tronului, s-au cetit un fer-man de la Poarta otomană, unde porunceşte boierilor ca să iscălească cererea Rusiii — unde la 9, tot ale acestii, la Obşteasca Adunare au şi iscălit, faţă fiind şi toate consulaturile puterilor streine, încît şi altele — ca din tot venitul lor să plătească zăciuială toţi boierii etc." înştiinţarea aceasta însă nu vrea a se împărtăşi cu nimenea, că se teme; şi almintrilea, nu-i destul de chiară. D-ta, de vrei, poţi să o treci în gazeta cea ungurească sau nemţească, dară în cea rumânească nicidecum 19. Dară şi într-acele însemnează că au sosit d-lor v[oastre] prin a doua mînă sau, mai bine, să o taci. In treaba lui Trif poate că m-oi slobozi şi io puţinei20, fiind rugat de mulţi de ai noştri, ci mai tîrziu. Am un articul gata: Mintea şi puterea, de multişor lucrat. Bucuros • aş fi să-1 poţi trece. Cenzura nu are de a se scandalisi într-însul de-1 va înţelege, ci totuşi bine vei face înainte de a-1 da la cules să-1 areţi censo-rului, să nu ai necaz 2X. Alt articul iară mai gata am, Poezia arabilor, cu probe 22. Care deodată ţi le voi trimite. Fii sănătos, C. mpr. / 60* N.B. Ceteşte şi pre covertă înluntru 23 / 1 Cipariu a funcţionat ca profesor la Seminarul teologic din Blaj între anii 1830 — 1848 (vezi Manuscripium, 1973, nr. 1, p. 56), predînd pe lîngă hermeneutica sf. Scripturi şi un curs de introducere în studiul celor două Testamente, vechi şi nou. în acelaşi timp „filosofilor", adică elevilor din a Vl-a clasă de liceu, le ţinea lecţii de „doctrina religionis" (vezi Nicolae Albu, Istoria şcolilor româneşti din Transilvania între 1800—1867, Bucureşti, 1971, p. 34-35). 2 Cipariu se raportează la Vasile Pop, autorul poeziei Celibatul, care 1-a scandalizat (vezi supra, XVI, n. 13). „Articolul de Diplomatică" al lui Pop s-a tipărit în Foaie literară, 1838, nr. 13, p. 100-103. *,.Mă rog să nu-i pomeneşti numele nici într-un tip, că aşa mi s-au descoperit tot lucrul. R[omanov] îmi scrie că nu s-au publicat, pentru rugarea M[aiorescului], care — aşadară — se vede a fi fost pre atunci la B[ucureşti]". 3 Vezi supra, scris. XVI, n. 2. Articulul „ascuţit şi batjocoritorul" al lui I. Heliade Rădulescu s-a publicat în Curierul românesc, IX, 1838, nr. 18: Asupra scrisorii d. Maio-rescul din „Foaie literară" nr. 16. în ciuda faptului că Heliade a scris despre el în termeni drastici, Trifu, alias Ioan Maiorescu, a continuat să creadă, ca înainte de 1838, în probitatea cîrtitorului său şi în meritele sale de ales succesor al lui Gheorghe Lazăr. Cităm dintr-o scrisoare către Bariţ, din 26 august 1838: „între toţi este mai cu seamă Eliad, patriarhul literaturei noastre, cu care te-ai putea înţelege mai bine. El încă a scris împotriva mea, în Curier, atunci cînd îm[i] era tăiate mîinile şi picioarele. A grămădit toate cîte a putut împotriva caracterului mieu personal. N-a scris împotriva scrisoarei mele, ci împotriva persoanei [...]". Despre necazurile lui Ioan Maiorescu survenite în urma „calomnierii" dăscălimii din Ţara Românească în Foaia literară, vezi şi George Bariţ şi contemporanii săi, I p. 212. Director era Petrache Poenaru. Apreciind buna pregătire a lui Maiorescu şi devotamentul cu care muncea pentru progresul învăţămîntului, Poenaru 1-a sprijinit şi apărat în contra filipicelor, dezlănţuite de îndrăzneala cu care tînărul profesor ardelean a dezvăluit în Foaie literară unele manifestări negative din viaţa culturală a Ţării Româneşti. 4 Celalalt, mai prudent decît Maiorescu, este — indubitabil — Aron Florian. Acesta, în scrisorile trimise lui Bariţ în 7 februarie şi 11 aprilie 1838 (vezi George Baril 57 130 131 şi contemporanii săi, I, p. 9 şi urm.), a criticat şi el necruţător regimul domniilor regulamentare din Ţara Românească, dar — cum arată Cipariu — „nu au poftit" ca redactorul Foii literare să i le tipărească. 5 Epitetele strivitoare folosite de Cipariu la adresa „Rucăreanul"-ui ii traduc revolta cu care a citit rîndurile semnate Rucărean (autorul este N.N. Rucăreanu din Cîmpulung), din Foaie literară, 1838, nr. 19, p. 149 — 151 şi intitulate Domnule ledactor ! Articolul abundă în batjocuri stil Heliade. 6 „Omul aşezat" semnează „un abonat al Foii literare, M.S." (vezi Domnule redactor! din nr. 20, p. 154 — 157). Iniţialele sînt ale profesorului Simeon Marcovici, apropiat al lui Heliade Rădulescu. în esenţă, Marcovici vrea să demonstreze netemeinicia criticilor formulate de Ican Maiorescu, pentru că acesta — după opinia lui — s-a străduit în zadar, „prin neargomentate argomente şi cu un dialect ce ş-a croit despoticeşte, a dovedi că în Ţara Românească nici rîvnă şi patrioţime adevărată să află, nici literatura sporeşte, nici învăţătorii sînt destoinici sau măcar rîvnitori" (p. 154). 7 Cipariu are în vedere că Bariţ a publicat articolul lui Marcovici (vezi nota anterioară), deşi era semnată numai cu iniţialele M.S. şi cu toate că declarase în decembrie 1837, în înştiinţarea prin care anunţa apariţia Foii literare, următoarele: „Poate cineva la scrierile sale să-şi puie numele cel adevărat sau altul iscodit, dar anonim nu putem să tipărim". 8 Kunstsiuck însemnează scamatorie, prestidigitaţie, lucru necurat, maşinaţie, tertip. Victimele unor maşinaţii fuseseră, după Cipariu, Pleşoianu şi Murgu. Spirit bine cultivat şi dascăl craiovean merituos, Grigore Pleşoianu a cerut Eforiei şcoalelor din Ţara Românească, în 1832, să îi fixeze exact drepturile băneşti. Pentru că gestul lui Pleşoianu şi condiţiile puse de el îi s-au părut eforilor „înfricoşătoare", l-au silit să dimensioneze (vezi Al. P i r u, Istoria literaturii române, II, Bucureşti, 1970, p. 253). în a doua jumătate a anului 1834, Eftimie Murgu, originar din Banat, se stabileşte la Iaşi, ca profesor de filosofie. Lecţiile sale, pline de idei progresiste, au fost apreciate de Ion lonescu de la Brad, Dimitrie Guşti, Neofit Scriban ş.a. dar nu şi de boierimea retrogradă, favorizată de domnitorul Mihail Sturza. Coalizîndu-se împotriva lui Murgu, aceştia „i-au făcut şederea imposibilă la Iaşi". Sătul de şicanele lor, Murgu îi părăseşte, plecînd la Bucureşti. Cipariu cunoştea „cazul" Murgu din relatările lui Baril. Pentru amănunte, vezi Eftimie Murgu, Scrieri, Bucureşti, 1969, p. 18 — 20. 9 Comentariile lui Cipariu pe tema aceasta sînt, în general, judicioase şi indispensabile pentru cei care vor rediscuta în moment ambarasant din biografia „înfăima-tului" profesor ardelean. Rediscutarea se impune, ca o condiţie sine qua non, mai ales cercetătorilor interesaţi de istoricul receptării în Transilvania a valorilor culturale şi literare franceze. Ei vor trebui să ţină seama de faptul că transilvănenii trecuţi în principate (Ştefan Neagoe, Aron Florian, Ioan Maiorescu, Eftimie Murgu, August Trebcniu Laurian ş.a.) au manifestat neîncredere şi antipatie faţă de cultura franţuzească, deşi — prin intermediu german — se resimţeau de influenţa acesteia mai mult decît erau dispuşi să recuncască ei înşişi. 10 La data de 7 mai 1838, Bariţ şi Johann Gott publică o volantă, trimisă cititorilor împreună cu nr. 19 al Foii literare. Aici, Bariţ anunţa, între altele, că vrea să traducă în româneşte şi să publice Kabale und Liebe de Schiller. Tălmăcirea nu va apare, pentru că numărul prenumeranţi lor dornici să citească Intrigă şi iubire a fost prea mic. (De la redacţie, în Gazeta de Transilvania, I, 1838, semestrul II, nr. 14, p. 53 — 54). 11 Vezi supra, XVI şi XVII. 12 „Reflexiile" lui Vasile Pop, care semnează „mult preţuitoriu, P.în Foaie literară, 1838, nr. 18, p. 141 — 144 (Domnule redactor!), nr. 20, p. 157-160 (Urmarea disertaţia din nr. 18 despre ortografie) şi nr. 21, p. 164 — 166 (Capăt disertaţia din nr. 20 despre ortografie). 13 Răspunsul lui Cipariu la articolele filologice ale lui Vasile Pop: Reflexii asupra ortografiei d-lui P[op]. Domnule redactor !, în Foaie pentru minte 1838, nr. 2, p. 12—16 ; nr. 3, p. 20-23; nr. 4, p. 27-31. 14 Pescariul (după Gothe), la Foaie literară, 1838, nr. 21, p. 161, tradusă de Cipariu, care semnează T. 15 Titlul din Foaie literară, 1838, nr. 20, p. 160 este: Despărţirea, în legătură cu care vezi supra, XVI, n. 17. 16 Primul „articul" teoretic despre Poezie i 1-a expediat lui Bariţ în 8 mai (vezi supra, XVI, finalul scrisorii), care însă nu 1-a publicat nici pe acesta, nici pe cel „urma-toriu". 17 Negustorul braşovean Manole Diamandi. 18 „în sensul adevărat al cuvîntului". 19 Poate la sfatul lui Cipariu, Bariţ nu publică nimic despre actul samavolnic al Porţii Otomane din vara anului 1838. 20 Cipariu nu va scrie nimic întru apărarea lui Ioan Maiorescu. 21 Interesantul articol al lui Cipariu, Mintea — tăria, se va publica, totuşi, abia în 1841 (Foaie pentru minte..., nr. 23, p. 177-179). 22 Nu se ştie nimic despre vreo scriere cu acest titlu a lui Timotei Cipariu. 23 „Coverta" scrisorii s-a pierdut, aşa că epistola nu se încheie aici. XIX Blaş, 5 iul. [1]838 Prietine ! înainte de plecarea mea de aici, a caria timp încă nu l-am hotărît, şi — după făgăduinţă — şi pentru unii prenumeranţi scriu d-tale şi te înştiinţez că la d-voastră în est an nu poci să viu. Io mă duc la Pesta şi de-acolo nu ştiu încă pînă unde, pînă adecă unde-mi va ajunge punga şi vremea. Mai curînd nu poci să plec, decît în săptămînă viitoare, cel mai mult sîmbătă. în 16/28 ale acestiia trebuie să fiu [la] Cluş, de-acolo la Oradie, cu carul iute, şi mai încolo, îndărăpt, voi veni prin Arad şi Haţeg. Pare-mi rău că n-am pre nimenea de soţîie, şi d-ta aşa eşti de cuprins. Pentru aceea, aceasta poate să fie cea mai de pre urmă a mea scrisoare Fratele Rus 2 mi-au arătat o scrisoare a d-tale pentru 100 Abeced-[are] pre sama lui Nemeth. La aceasta ştii d-ta ce ţi-am fost scris mai de demult. D-lui, de vrea să capete de la mine cărţi, trimită-şi au expresu aici cu banii, au prin comisionariul din Sibiu, însă numai auf feste Rechnung3, că io almintrilea n-am chef să-mi fac cheltuieli înză-darnice, trimiţîndu-le încoace şi-ncolo, şi apoi tăgîrţîndu-le atîta, şi trebuiesc a le aduce iarăşi îndărăpt cu cheltuiala mea. D-lui ştie treaba cum se are cu librarii. Pre mine nu mă / va purta de nas. Scrisoarea-i cînd va sosi, de nu voi fi dus, i-o trimit retour 4. Fratele Marcu au depus la mine pentru 3 pătrare de an pentru foi 3 f. 48 cr. CM. Afdmodum] R[everendo] D[omino] D[omino] Basilius Silaşi,Parochus et V[ice]-A[rchi]diaconus Bethleniensis, împreună cu A[dmo-dum] jR[everendo] D[omino] Simione Bocşa, Parocho Boodensi, au plătit pe 2 sem. 2 f. 24 cr. CM. şi poîtesc să li se trimită foile cu adresul per Dees ă Bethlen. (N.B. Un exemplar pentru amîndoi, nu 2). Aceşti bani, în sumă [de] 6 f. 12 cr., împreună cu banii pentru Sacalai, Olvaso Târsulat şi Ladoşi (12 f. CM.), fac 18/24 cr. CM., şi aşa datoria mea la d-ta e numai încă 11 f. 36 cr. CM. Rule Britania angliceşte încă nu o am, ci o voi căpăta-o şi atunci — întoarsă — voi să ţi-o trimit5. Cele trimise la Manole încă nu le-am căpătat. Suplementul lui Genili l-am însumi, trimis de la R[omanov] din Bucureşti, de mult, şi ştiu ce scrie. Va veni vremea şi la acelea 6. Sărbătoarea noastră şi-au ţinut, cu cea mai mare pompă şi entuziasm, la 2 şi 3 iul. Despre dînsa nu-ţi scriu mai multe, pentru că Silaşi şi-au arătat o poftă mare de a o descrie el însuşi. Io se înţelege că n-am vrut să i-o stric şi bucuros i-am lăsat osteneala de-a plini acea deregă-torie. De s-ar întîmpla însă să nu nimerească în toate, atunci voi scrie d-tale ex offo şi de pre drum, de o voi ceti. Socotesc că-ţi va trimite şi 1 exemplar din vierşiurile aici cîntate, însă totuşi vei primi mai bucuros 61» unul din mîna mea, / care ţî-1 închid aici. Dintr-însul vei cunoaşte că acum avem şi noi cenzor în loc 7. Bucuros trimiteam unul şi pentru Moroiu, dar, precum scrii, pre vremea cînd vei lua această scrisoare el va fi dus. Mă bucur că-mi scrii cu acea laudă despre dînsul. Io l-am văzut în Bucureşti la Romanov în boltă şi-mi aduc bine aminte de figura-i. Dar mă supără veştile cele triste ce ţî le-au adus, însă care totuşi nu sunt nouă. Au nu vedea toată lumea şi nu povestea unii din cei ce i-am cercat asemenea? 8 [...] Trif mi-au scris şi el, cînd au plecat îndărăpt, multe, poate nu toate cu lapte. El mi se vede că s-au umilit foarte, oricît se-ntoarce şi se explică. Vezi ce face nesocotinţa? 9. Scrie el că Murgul se duce şi el îndărăpt la Banat, urîndu-se cu ţărenii. Rău destul că nici cei cu minte nu pot să se înţeleagă. Ursita românului, bagsam, e să fie de-a pururea şi preste tot, şi în parte, nefericit l0. Rămas bun, frate, şi cu toate să ştii că relele nu mai înceată ce le suferi. Mai pre larg n-am ce mă mai căi că tot una este pentru mine. Cipariu mpr. / Adresa:] He[r]rn Herrn Georg [von] Baritz, Profesor u[nd] Redactor ad Gronstadt. 1 Cu cîteva săptămîni în urmă, Cipariu şi Bariţ se întîlniseră la Zlatna, proiectînd atunci şi o apropiată călătorie la Pesta şi Viena, în Germania şi Italia. Bariţ, reţinut de sarcinile editării Foii pentru minte, inimă şi literatură şi a Gazetei de Transilvania, nu a putut să-şi realizeze visul. Din această cauză, Cipariu pleacă singur. Pentiu el călătoria era „în egală măsură, un tonifiant intelectual şi o desfătare sufletească" (Timotei Cipariu, Jurnal, Cluj, 1972, p. 19). Alte amănunte despre această călătorie infra, XX, XXI şi XXIII. 2 Profesorul Ioan Rusu, despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, Bucureşti, 1976, capitolul corespondenţei sale cu George Bariţ. 3 „Pe bază de comandă fermă". 4 Referinţe despre librarul Nemeth şi abecedare, supra, XVI, n. 12. 5 Arie din opera Alfred (1740) a compozitorului Thcmas Augustine Arne (1710 — 1778), devenită imn naţional englez. Textul îi aparţine lui James Thomson. 6 Originar din Transilvania, Iosif Genilie, profesor de geografie şi cronologie la Colegiul Sfîntul Sava, tipăreşte la Bucureşti, în 1834, un manual de Geografie istorică, astronomică, naturală şi civilă a continentelor în genere şi a României în parte, considerată de N. Iorga drept „o bună prelucrare" (vezi Istoria literaturii româneşti în veacul al XlX-lea, voi. I, Bucureşti, 1907, p. 144). 7 „Sărbătoarea" a fost ocazionată de jurămîntul de credinţă faţă de împăratul Ferdinand I „din partea clerului greco-catolic al Ardealului". Unul dintre viersurile cîntate la Blaj cu acest prilej, probabil cel trimis lui Eariţ de Cipariu, s-a tipărit în Foaie 62 134 pentru minte, inimă şi literatură, 1838, nr. 3, p. 17. Cîntarea ... cuprinde patru strofe de nivel artistic mediocru. Pe lîngă altele, autorul îi cere împăratului să fie „al păcii scutitcr". în nr. 3 al Gazetei.,., p. 10 — 12 a apărut, fără semnătură, şi o corespondenţă detaliată despre amintita „sărbătoare". Este scrisă de Vasile Silaşi, preot şi vice-arhidiacon la Beclean. într-un loc, Silaşi notează: „Sărbătoarea din această zi se încheie cu o masă libeială, întinsă pentru 150 de persoane". De asemenea, el mai informează că după festivitatea oficială „adunarea" a dezbătut chestiuni „care să ţin de binele clerului şi a naţiii", hctărînd să se înainteze suplici noului împărat, cu scopul de a-1 îndupleca să dispună luarea de măsuri în favoarea românilor ardeleni. Festivităţi similare cu cea de la Blaj s-au mai ţinut la Alba Iulia, Sibiu, Braşov etc. (vezi Ibid., nr. 1, 2 şi 3). Elevii din şcolile braşovene au reprezentat, în latineşte şi nemţeşte, piesele Iosif şi fraţii săi şi Lupta lui David cu Goliat. în distribuţie figurau şi cîţha elevi români, al căror talent Gazeta... (vezi nr. 3) îl elogiază. Laude se aduc şi Curţii vieneze, pentru „porunca" de a se întemeia un gimnaziu românesc la Braşov. 8 Reiese din rîndurile lui Cipariu că profesorul Costache Moroiu a fost către sfîrşitul lunii iunie 1838 la Braşov. Cipariu 1-a cunoscut în librăria lui Iosif Romanov, în august 1836, cînd — împreună cu Bariţ — a petrecut mai multe săptămîni la Bucureşti. Ce anume i-a împărtăşit atunci Moroiu, aflăm din jurnalul acestei călătorii „în ţară": „De-aci am mers la Romanov, carele încă mi-au dăruit vreo cîteva cărţi. Acolcşi am în-tîlnit pre un rom[ân] care multe pilde mi-au povestit, cum nu numai sultanul, ci şi însuşi domnii locului străşnicie s-au purtat asupra celor ce au voit prin slujbe deosebite a se trage de subt legiuita ocîrmuire" (Timotei Cipariu, Jurnal, p. 124). Veştile cele triste furnizate lui Bariţ de Moroiu priveau, fără îndoială, măsurile draconice luate de stăpînire împotriva patrioţilor care luptau pentru apărarea autonomiei Ţării Româneşti, în cadrul relaţiilor cu Turcia „suverană" şi cu Rusia „protectoare." Spunînd că veştile aduse de Moroiu nu erau „totuşi... nouă", Cipariu se gîndea la unele informaţii „politice" din august-septembrie 1836, căpătate de el şi de Bariţ de la Heliade Rădulescu, C. A. Rcsetti, Iancu Văcărescu ş.a. (vezi Timotei Cipariu, Ibid., p. 111 şi urm. ). 9 O „nesocotinţă" fusese, după Cipariu, faptul că Ioan Maiorescu (Trif) a publicat în Foaie literară, 1838, nr. 16, articolul Domnule redactor ! Silit de alţii şi de propriile sale interese, Maiorescu şi-a retractat criticile formulate în acest articol în Domnule redactor! (Foaie literară, 1838, nr. 24, p. 192). în pofida retractării, „persecuţiunea" contra lui Maiorescu a rămas „foarte aprinsă" (vezi V. A. U r e c h i a, Istoria şcoalelor de la 1800-1864, voi. II, Bucureşti, 1892, p. 67; vezi şi p. 80 şi urm.). 10 Din august 1836, Eftimie Murgu se găsea la Bucureşti. I se promisese, înainte de venirea lui aici, că va fi numit neîntîrziat în învăţămînt. Dar, în ciuda promisiunilor, numirea sa — „vrememiceşte" — ca profesor de logică şi de drept roman la Colegiu se tergiversează timp de un an de zile. Cotropit de disperare, pe Murgu îl bate gîndul să se întoarcă acasă, în Banat. îmbunătăţindu-şi însă relaţiile cu „ţărenii", cu cei din Ţara Românească, revine asupra intenţiei de a părăsi deocamdată Bucureştii. Vezi V. A. U r e c h i a, Op. cit., p. 353 şi urm.; Eftimie Murgu, Scrieri, p. 20 şi urm. Cipariu 1-a cunoscut şi a discutat cu Murgu în august-septembrie 1836. XX Blaş, 19/31 iul. [1]838 Prietine! Io încă sunt din multe pricini tot aicea şi, prin urmare cu cit mai mult întîrziu acum, cu atîta voi trebui apoi să mă grăbesc. Insa scopul si planumul îmi stă încă tot neschimbat x. Io cu acest prilegiu sum expres să trimit la Sibiu pentru hamele-mi ce ştii, şi care pînă acuma porcul de cîne nu mi le-au mai fost isprăvit. 135 Mă hotărîi a scrie şi d-tale, din 2 pricini: 1° pentru Gr. Moldvai. Bagă de samă, că lui Sacalai trimiteţi 2 exemplare, unul sub nr° 4, altul sub nr° 88, şi lui Moldvai pre semestrul acesta nu i-aţi trimis nici unul. Greşeală mi se pare că s-au întîmplat la tipărirea cuvertelor. Vezi ca să nu se mai întîmple mai încolo. Sacalai cele două dintîi numere le-au dat lui Moldvai, şi pînă veţi îndrepta adresurile, le va da şi celelalte. 63 Moldvai s-au dus ieri acasă la neamuri şi au lăsat încă la / mine şi 11 f.w. Restul prenumerantiii, carii adăogîndu-se la suma pînă acum socotită (18 f. 12 + 4 f. 24 = 22 f. 36), mai rămîn la d-ta încă 7 f. şi 24 cr. CM. Banii ce-i va putea scoate Boiul de la Iacşi au dus Moldvai. Să-i primeşti la d-ta, pînă la altă rînduială; 2° Pentru articulul mieu din Foaie, no. 2, ap. 12 scqq., în care sunt nişte greşale, de care mă rog să le îndreptezi în numărul următoriu într-acest tip: „faţ. 13, colo[a]na 2, lin. 10 de dinsus: precum pre nu e şi pre k nu ae sau şi ca pre iv "; faţ. 14., col. 2, lin. 20 de dinsus: „nici în manuscripte, nici în tipărite, la sloveni nu-1 vedem, dar încă nici în cele româneşti pînă la anul 1648, în Testamentul cel nou, tipărit supt Racoţi la Bălgrad. In Cazaniile de Braşov din 1580, supt Ghenadie I, şi din Bălgrad din 1691, sub Iorest, care tot aceeaşi formă de tipariu au, numai atîta se deosebeşte de & că vîrful aceluia se sfîrşeşte în linie 63v ascuţită, fără de a i se slobozi linia din mijloc mai jos decît celelalte". / Aici s-au fost întîmplat o greşeală mare: lăsîndu-se afară o linie întreagă, se turbură înţelesul şi almintrilea, comele şi puncturile nefiind puse în tipariu la locul lor. Io nu ştiu de-i vina în manuscriptul mieu au poate e a culegătoriului, destul că, oricum, interpuncţiile le aflu şi celelalte togma aşa în manuscriptul mieu de-acasă, cum ţi-am însemnat aicea. Io întru punerea lor ţin cel mai mare preţ şi numai din nebăgare de samă din destul mă abat. Atunci, scriind cu degrabă, poate ? să fiu greşit însumi şi-mi pare bine că încă am fost acasă, de le poci îndrepta, ca să nu fie îndreptarea prea tîrzie 2, cum au fost cînd aţi îndreptat pre a lui Trifu 3. Io atuncea mi-am fost adus aminte de bietul Bellarmin, carele numai pentru că în prefaţia la Biblia îndreptată latinească, de supt Gregorie XIV, toate greşelele ediţiii de sub Sixt V pre tipograf le-au aruncat, şi-au pierdut canonizaţia de sînt 4. Să fii bun iertătoriu că nu ţi-am mai trimis articulul Mintea şi puterea, care de mult ţî l-am fost făgăduit, că nu-1 aflu nicăieri. / 64 Ştie-1 pustia cum s-au rătăcit între scrisorile mele, de nu poci da de el. însă totuşi ştiu că n-au perit şi cum l-oi afla ţî-1 trimit. Cu articulul Poezie, versificaţie poţi să mai întîrzii pînă mă voi întoarce acasă. De-1 tipăreai pre cel ce ţi-am fost trimis, atuncea, poate, mă îndemnam să-1 svîrşesc, dar aşa mi-am şi c-am uitat şi, iarăşi, uneori nici puteam să stau de acele, cîndu-mi aduceam aminte. în unele părţi-mi pare că şi-au şi pierdut interesul şi ar avea lipsă de reformă 5. Una-ţi mai însemn — să nu te superi — : mi se pare că ai început a te linguşi cătră ţăreni-moldoverii. Le dai suaturi cu grosul, cînd întruna, cînd într-alta şi a le apăra modul lucrării lor. Io nu poci să găsesc principiul ce te povăţuieşte. Io ştiu bine că eşti îngrigeat pentru soartea viitoarea. Poate şi ace[e]a te îndeamnă la multe. Dar nu-i milă, să mă 136 crezi, cînd dai suaturi la oameni — români — ce nu sunt harnici, şi să vreie, a le împlini. Nu-i ce să ne făţărim. Slăbiciunea noastră este reală, nu ficţie, orice ni se pare nouă. Nici suntem în stare de a ne măsura cu Europa. Aceia ne vădesc toţi paşii noştri, oricît ne scorţăim ca pruncii, cîndu-şi zidesc case de lut şi boi de turbare. O, oh, departe încă suntem şi multe încă trebuie să suferim, numai de n-ar trebui să suferim de la noi înşine 6. / 64v 1 „Planumul" lui Cipariu era să profite de lunile de vacanţă şcolară şi să întreprindă 0 călătorie la Pesta şi Viena, în Germania şi Italia (vezi scris. XIX, n. 1). 2 în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 1838, nr. 2,3 şi 4, Cipariu, care semnează în revistă Tipar, tipăreşte unele Reflexii asupra ortografiei d-lui P... (vezi scris. XVIII, n. 12 şi 13). Stăruia să i se publice neapărat o erată, pentru că voia să prevină eventualele critici ale „prietinului" său, mai puţin doct decît el în probleme de lingvistică românească şi generală. Erata s-a publicat în Foaie pentru minte 1838, nr. 6, p. 48. 3 în Domnule redactor ! din Foaie literară, 1838, nr. 16 (16 aprilie), Ioan Maiorescu scrisese: „N-avem profesori învăţaţi" . Afirmaţia a dat naştere la un val de proteste din partea colegilor săi din Ţara Românească. Pentru a-i molcomi, Bariţ o rectifică, dar abia spre sfîrşitul lunii mai: ,,N[ota] B[ene]. în foaia noastră nr. 16, coloana II, şirul 18, prin nebăgare de searnă, a rămas afară un cuvînt întreg, care poate să strice tot înţelesul. în loc de „n-avem profesori învăţaţi" trebuie cetit „n-avem mulţi profesori învăţaţi" (vezi Foaie literară, 1838, nr. 21, p. 168). Rectificarea era însă prea tîrzie. 4 R. Bellarmin, 1542—1621, celebru călugăr iezuit, ajuns cardinal în 1599. S-a remarcat prin lucrările sale de filosofie scolastică şi prin fanatismul cu care a susţinut catolicismul roman şi ideea supremaţiei papale. 5 Pentru ambele articole, vezi supra, scris. XVI şi XVIII. 6 într-o schiţă de prospect al Foii literare, din decembrie 1838, Bariţ scria — în numele său şi al lui Johann Gott — că „sîrguinţa noastră cea mai nepregetătoare va fi a împărtăşi cît se poate pă cetitorii noştri «ardeleni» cu sporiul ce îl fac românii în cele două provincii vecine" (vezi Iosif Pervain, Studii de literatură română, Cluj, 1971, p. 288). în anul 1838, angajamentul şi-1 va îndeplini în coloanele Foii literare ale Foii pentru minte... şi Gazetei de Transilvania, care adăpostesc multe materiale cu privire la principate, unele apologetice. Cităm, ca exemple, contabilizarea meritelor domnitorului Alexandru Ghica (Gazeta de Transilvania, 1838, nr. 6, p. 23 — 24) şi relatările despre întemeierea unui teatru naţional la Bucureşti. Subliniind că scena este „şcoala luminării şi a năravurilor bune", Gazeta de Transilvania (1838, nr. 15, p. 59 — 60) arată cum trebuie organizat un teatru, dă suaturi. Rîndurile encomiastice din foile braşovene 1 se par lui Cipariu linguşire, aprecieri interesate. în parte, erau, ele însemnînd tributul lui Bariţ pentru sprijinul primit de la stăpînirea Ţării Româneşti, care a contribuit la finanţarea cheltuielilor necesare editării menţionatelor reviste şi a gazetei. XXI Blaş, 28 sept./lO oct. [1]838 Frate Bariţ! Io am sosit încă de alaltăieri au fost 2 săptămîni, şi nu ţi-am scris nimica pîn-acum. Şi acum poate nu scriam de nu-mi aduceam aminte de ţîedula ce soriseşi la clerici şi în care îndrepţi pre Moisi la mine pentru Gazeta dintr-al doilea semestru. Ei au plătit banii, în [sumă de] 2 f. 24 cr. CM. şi-i trimite foile cu adresul ca mai dinainte, numai cît el e în 3um annum acuma. Lui Rus i-am fost zis să scrie [şi] trimită şi căpitanului Pop de la Bălgrad 1 exemplariu din ele pe sem. 2, la spusa nepo- 137 tului său Augustin; nu ştiu trimisu-i-a au nu. Trimite-i însă; socotesc că va plăti, deşi cam tîrziu. Precum am înţeles din unii de aproape, d. P[op] n-au primit prea cu mulţămire reflexiile şi se află cam vătămat. Mie mi-ar părea foarte rău, cînd n-ar şti face osebire între persoana sa şi între ortografie. Despre aceasta am putut să zic cum am simţit, rău adecă; despre persoană nu poci să zic, cînd aş sta, decît bine. Inconsecvenţi a fi apoi nu e vină morală sau fizică, ci greşeală numai, de care — fiind multe — nici unul 69 nu e care să fie totdeauna scăpat 1. / La n-ro. 4, pag. 30, col. 2, lin. 18 din gios, în m[anu]s[cri]sul de-acasă aflu 1800, iară nu 400, cum s-au tipărit. Aceşti numeri smintiţi poate să bage o idee smintită în capul cetitoriului, ca şi cînd aş fi zis că nime genealogia nu şi-o ar putea duce mai sus decît pînă la 1438. Altele mai mărunte greşele nu-s de a se băga în seamă. Aş mai avea despre o greşeală a grăi, însă n-am vreme 2. Episcopul încă au sosit alaltăieri acasă din vizitaţie, după ce au vizitat Tractul Reghinului şi al Fărăgăului, sănătos. Io încă am sosit, cum zisem, cu 2 săptămîni mai curînd, iarăşi sănătos şi mulţămit. Cu toate că mi-au fost călătoria scurtă (44 zile) şi nendemînări, după obicei, multe, dară — preste tot zicînd — mi-i nepreţuită. A ieşi şi a te vedea în lume, în locuri unde şi vechimea, întru atîtea monumente scumpe, o afli încă trăind, şi vremea de acum întru cea mai frumoasă a ei podoabă, este o simţire pentru cea dintîie oară — adevărat — ce nu se poate spune: plină de bucurie pentru un filantrop, iară de durere — fără pizmă — din alăturare. Acolo, — aicea; cîtă osebire !3 Profesori la noi şi acum toţi acia sînt mai, afară de Mesaroş, într-a căruia loc e Tesloan, noviciul. La mathes nu e încă nimenea în locul [lui] Moldovan, nici în locul lui Macedon, care-i caplan acum la Năsăod. Mă rog să [nu] te puie păcatele să pomeneşti de călătoria mea în Gazetă, oricine poate te-ar îndemna, că m-ar necăji prea mult, şi io vreu de-a pururea să mă laud cu prietinia d-tale, Cipariu mpr. / Pro stătu notitiae tantum 4. Gazetele d-tale le primim aici odată cu cele din Augsburg, crede-mă fără nici o osebire. Pentru pildă, nr0. 11 al d-tale din 10 sept. l-am primit la 23 sept., asemenea într-o zî şi Allgemfeine] Zeitfung] din 10/23 sept. n° 265. De merge şi la alţii aşa, nu merge prea bine, şi pierde mult. Idem mpr. / [Adresa:] Herrn Georg v[on] Baritz, Professor u[nd] Redactor wohlgeboren Cronstadt. 1 Informaţia privitoare la Reflexii-\c lui Cipariu asupra ortografiei d-lui P supra, XX. 2 Ibid. 3 Vezi supra, XIX, n. 1 şi infra, XXIII. 4 „Deocamdată atîta despre situaţia" (încadrărilor în şcolile blăjene). 69v 70 XXII Frate ! Blaş, 5/17 Sbiris] [1]838 138 Luînd a treia carte de la Nemeth de-acolo, ca să-i trimit 100 Cate-chisme şi 150 de Abecedf are] românfeşti], ca să nu mă mai supere îndeşert şi să-şi facă cheltuială asemenea, mă rog să-i spui apriat cum că pricina pentru de ce nu-i trimit poftitele cărţi e singur aceea că nu mă poci încredinţa la om carele de altă dată poftitele şi trimisele cărţi n-au vrut să le primească, ci am trebuit, după ce au zăcut o giumătate de an în Sibiu, a mi le aduce iarăşi îndărăpt precum le trimisesem. Aşa nu merge lucrul la negustori, cine pofteşte (beştelit) marfă, e datoriu să o primească şi să poarte cheltuielele. Cine nu primeşte o dată, n-are drept de a se ponoslui de a doua oară, de nu i se trimit ce pofteşte. Asta i-o spune verde, că io nu am mare plecare să trimit şi să plătesc io cheltuiala trimiterii încolo şi încoace, de nu voieşte d-lui să primească, precum nici să-mi zacă cărţile, pentru care io sunt răspunzătoriu, cu lunile ţipate prin Sibiu. De-i place a tracta aşa şi cu alţii, bine; io nu /am chef a 71 suferi să se joace cu mine ca miţa cu şoarecele. Despre aceasta ţi-am fost scris şi mai demult, dar mi se pare că n-ai vrut, ori ţi-ai uitat a-i spune, că el zîce că nu ştie ce-i pricina de nu-i trimit. Apoi, vezi, în scrisoarea a 3a din 6 oct. zîce că nu-i trebuie Cate-chismuri de cele mari de-ale lui luon Bobb, 1828 („Der grossen v[on) Iuon Bobb, 1828, kann ich nicht brauchenu) 1. Ştii bine că noi numai un feli de catechismuri avem, care ori de cîte ori s-au tipărit, nu s-au schimbat. Acuma să-i fiu trimis, precum au poftit în 26 iul., de care am, mai iar aşa aş păţî cu acele poftite 100 cum am păţît cu cele 50 de astă-iarnă. Ba! De-i trebuie cărţi, trimeată-şi expresu cu bani, sau imediate, sau prin vreun sibian comisionariu. Almintrilea nu poci să-i trimit. Iară d-lui pofteşte io să-i caut îngrigitoriu de trimiterea lor şi din Sibiu, rugind sau spre Thalmayer sau pre Hochmeister. Sluga d-tale î D-lui are mină, scrie-le acelora sau altora, dacă are lipsă, că io n-am voie de a le face acelora persoane ostenele în zădărnicie. Şi despre aceste, destul 2. La unele ce m-ai poftit în scris[oarea] de 4/22 oct. să te înştiinţez, ţi-am răspuns anticipatim încă în 10/28 oct. La altele acuma, precum: / 7iy 1 Articolul de Poesie încă nu-1 tipări, pînă încă n-oi trece o dată cu ochii preste el, că şi aşa simţ că unele trebuie să rămîie afară. Apoi trebuie să lucru şi celelalte3; 2 Despre profesori nu poci nici acum de toţi să te înştiinţez, pentru că la mathesis încă tot nime nu-i numit. Vlădica, care almintrilea s-ar vedea om cu socoteală, face foarte rău că socoteşte uneori profesurile a fi loc de a aşeza într-însele pre acei preoţi cu care nu ştie acum ce să facă şi unde să-i puie. în specie, acum aşa se îndoieşte cu Marcu şi cu Cristocian. Pre Marcu poate-1 va ţipa Cămara, pre Cristocian — satul, din staţiile lor. Şi aşa-i îngrigiat şi neputînd să se hotărească trebuie să pătimească învăţătura pentru nişte oameni fără de treabă. 139 La poesis e Demetriu Ladai rînduit. Vai, aici norma-i tot cum o ştii. Princhipia o învaţă Tesloanu, novicius; gramat[ica], Nic[olae] Aug[ustin] Ioviani, călugăr; syntax, Mich[ail] Ambr[oziu] Elekeşi, detto; rhetorica — Ioan Sacalai; poesie D[emetriu] Ladai, theol. abs. Fratele lui practicăluieşte la domnişoara din Petriaflău! In filos[ofie] şi theol[ogie], cum ştii 4. Despre celelalte ce-mi scrii, în parte mă bucur, într-alta, mă supăr, însă nu prea tare. Articolele ce ţi-am făgăduit, cu vreme, cu vreme, doară, doară ţi le voi trimite. Şi pînă atunci, rămîi cu deosebită dragoste şi cinstire al d-tale ca frate, 72 Cipariu mpr. / P.S. Ţi-am fost scris despre greşeala de la no. 4, p. 30, unde s-au tipărit „nu cei înainte de 400 de ani'f, în loc de „nu cei în[ainte] de 1800 71" de ani"5. / [Adresa:] Herrn Herrn Georg v[on] Baritz Professor u[nd] Redactor, wohlgeboren in Cronstadt. Franco. 1 „De cele mari, de la Ioan Bob, din 1828, eu nu întrebuinţez." 2 Privitor la Nemeth, proprietarul unei înfloritoare librării braşovene şi la deteriorarea relaţiilor sale cu Cipariu, vezi scris. XVI şi XIX. 3 Vezi scris. XVI şi XX. 4 Bariţ a funcţionat la Blaj, ca profesor de fizică, în anul şcolar 1835 — 1836. Stabilindu-se, în septembrie 1836, la Braşov, el a continuat să se intereseze de soarta învăţămîntului în oraşul de pe Tîrnave, despre care foile sale cuprind un bogat material, furnizat adeseori de Cipariu. Pentru corecta înţelegere a datelor din pasajul cu care sfîrşeşte scrisoarea, dăm următoarele explicaţii: Norma — şcoală elementară, organizată conform prescripţiilor din legiuiri şi regulamente ca Allgemeine Schulordnung fur die deutschen Normal und Trivialschulen şi Norma Regia Pro Scholis Magni Principalus Transilvaniae, ambele din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (vezi Lucia Protopopescu, Contribuţii la istoria învăţămîntului din Transilvania, 1774—1805, Bucureşti, 1966, p. 25 şi urm.); Gram-mai[ices'] = primele trei clase gimnaziale (infima, media şi suprema grammaticae classis), după care urmau două clase de umanităţi (Scholae humaniores) : Rhetorica şi Poetica, vezi Ibid., p. 202. „In Philos. şi Theol., cum ştii", înseamnă: cursul de filosofie era ţinut, ca şi în anii trecuţi, de Simion Bărnuţiu, iar cel de doctrină creştină (teologie), de Cipariu. 5 în Foaie pentru minte 1838, nr. 4, apăruse ultima parte din studiul lui Cipariu Reflexii asupra ortografiei d-lui P vezi supra, scris. XX, n. 2. XXIII [Blaj, 9/21 dec. 1838] Frate şi prietine ! Togma ieri mergînd la şcoală, între alte gînduri îmi veni în minte cît de des corespondeam oarecînd amîndoi, şi acum cît de rar! Vina e — adevărat — din mine, măcar că nu e vină. Şi de ce să se şi cores-punză omul aşa des şi cînd nu e nici o lipsă, şi omul are alte trebi destule cu care se cuprinde şi se cufundă pînă în grumazi, cum sunt gazeta d-tale ? 140 Astă-noapte visai că d-ta dăduşi afară o fizică românească şi mă miram cum de ai putut să aibi şi la ace[e]a vreme. într-adevăr, să fie fost visul acesta aievea, încă nu m-aş fi bucurat mai mult. Toate-mi prorocea că voi să primesc de la d-ta ceva înştiinţare, sau despre d-ta 1. Sunt carii cred în visuri; io cred în presimţiri, un feli de lucru nu departe de superstiţie, de care rîz, dar le aflu mai totdeauna drepte. Te miri căci scrisesem cum că 2 săptămîni trecuse şi nimic nu-ţi 65 scrisesem, şi nu-i pot afla pricina. Şi pricina era aşa de-a aproape! / Io însuşi mă miram oarecînd cum de am lăsat atîta vreme să treacă şi să nu-ţi scriu, aducîndu-mi aminte cît de strădalnic eram de alteori în înştiinţări, alte mai de rînd de cum este o călătorie aşa departe. Adevărat, nici acum n-am chef de a mă slobozi la descrierea ei, că încă capul mi-i tot învăluit de mulţimea impresiilor şi încă nu le-am putut pune în rînd, ca să mi se limpezească. Atîta ştiu că impresiile acelea au fost de o parte foarte supărătoare. Pre cît mă bucuram ca om, ca fiu acestii împărăţii, de frumuşelele acelor 2 capitale 2, de industria, îndeplinirea în multe ştiinţi şi arte, de averile lor, cu un cuvînt de pompa care io de atîtea ori o cetisem şi niciodată nu putui să mi-o întipuiesc întru aceea măsură în care mi s-au înfăţişat ochilor miei, pre atîta mă înfioram simţind slăbiciunea şi apusa noastră stare de toată partea. Io mă sîmţ totdeauna prea-mpovărat de impresiile nouă, puternice: oarecum mă cutrupează şi mă fac ţarină. Nu ştiu, din educaţie poate să vie, au din viaţa cea singuratecă ce o vieţuiesc între singure făpturile naturii, unde/ industria omenească nici o părticică nu are, ori din slă- 65u biciunea constituţiei mele, ori din prea mare sensibilitate etc. Nu poci să hotărăsc. Simţ numai că mă împovărează, toată puterea mi-o slăbeşte şi oarecum mă paralizează, Alţii poate nu-s aşa, dar io văz că nu poci fi almintrilea. Aceea însă o simţ şi mai tare sosind acasă: nu-mi plac mîncările, şi cele mai bine gătite, nu-mi plac ideile, discursurile, petrecerile etc. Intru toate aflu vină, nimic nu-i cum ar trebui să fie; pre cei mai bogaţi îi socotesc mişei, pre învăţaţi, pedanţi, pre făloşi, ticăloşi au fără minte etc. Ce să mai zic alta decît că trec luni de zîle şi nu-mi poci veni în ori, aflîndu-mă omul cel mai nemulţămit în lume; dacă nu-i ca în P[esta] au ca în V[iena], nu plăteşte nimica. Şi apoi, dar, de aş fi petrecut airea mai îndelungat3. Intru întîmplări ca acele nu poci să scriu ex proprio motu 4 nimic, ci numai provocat. Şi almintrilea simţ că provocaţia directă sau indirectă, aceea singură este ce mă deşteaptă la lucrare. Almintrilea poate aş rămîne lemn. / 66 Răsunetul lui Trif nu e răsunetul dintîi, de care ţi-am fost pomenit, nici poate să fie, almintrilea d. P[op] n-ar putea să vie la mijloc. El m-au înştiinţat prin tată-său despre aceea. Vom vedea! Io n-aş vrea să am lipsă de a-i lovi îndărăpt părerile, nici mă voi slobozi, de nu va avea ceva împrotivă la ale mele, fără temei, care — precum pricep — anevoie va fi. Că el mi[-i] văr şi prietin. Şi a mea maximă-i au să tac de tot, au să nu cruţ nimic. Giumătate a grăi adevărul, ar fi de prisos. Mă tem numai să nu fie şi în articuluş aşa de deşert (vain) : precum în viaţă-i şi în scrisoare 5. 141 i Cu d. P[op] n-am corespondenţă, că io o am fost ciontat de mult, de cînd am mers în ţeară. De atunci numai de 2 ori i-am scris: 1 dată înainte de Paşti acuma, şi a 2-a minteni după ce am venit de la d-sa 6. Nici n-am cu ce să o încep de a d[oua] oară nici pentru ce. Io l-am cinstit totdeauna ca pre om şi învăţat, fără de a-i primi părerile fără de alegere. Şi io cu toată cinstea ce o am cătră cineva, nu mă poci să mă rabd să nu-i spui verde ce simţ, cînd nu mă tem, sau nu sunt în loc de aşa. De per-soana-i nu m-am atins. Intru ceva am greşit şi io, ci prin nebăgare de seamă, de care vreodată voi avea prilegi / de a-mi cere iertare, şi [de] care numai de un prietin reflectat am băgat seamă. Nu ştiu de i-au ieşit cartea despre tipografii afară. Mă tem că şi atunci voi fi silit a nu mă nărăvi la părere cu d-lui. Avînd atîtea monumente d-lui pentru istoria Ţării Româneşti, e pagubă că nu dă afară o recenzie de istoriile lui Florian şi a a lui Kogălnician, cu care i-am putea slugări de aici. D-ta îndeamnă-1 şi-i scrie că — numai să ştiu — bucuros trimet de la mine pentru cetit pre Kogălnician. Şi p[rofesorul] Rus încă crez că bucuros va trimite pre celalalt. Aceea ar fi mai bine decît a scrie despre ortografii — ce-i lucrul filologilor, nu a istoricilor — şi pentru foaia d-tale încă ar fi nespus de interesant7.  propos. Io cu cărţile mele din ţeară am îmbiat ca dracul. Cel din Bucureşti zîce că-s la frate-său în Rîmnic, şi el încă aşa au zîs odată lui Romanov; după ace[e]a sfi[n]ţia-sa le tăgăduieşte. Porc de cine, nu-i poci zîce mai bine! Asta-i mulţămită că-i dădui 1 Moraliş cînd fu aici, care nici azi nu mi l-au mai plătit! Preaosf[n]ţitului de la Rîmnic încă nu i-oi trimite, că nici preaosfi[n]ţia-sa n-au avuf bunătate /de a-mi face dreptate, după rugămintea-mi. Unii oameni au foarte curioase principiuri de civilizaţie: a pofti să li se facă mulţumire la ce poftesc şi a se ponoslui de nu li se face, iară înşii a nu băga de nime în seamă. Cînd are lipsă, cere să-1 ajuţi ca din datorie, de altă dată te poricleşte. Mie episcopul nu mi-au grăit nimic de acel feli, nici R[aţiu] pînă acum,, şi nu vreu să ştiu. Cărţile nu-s ca obiala purtată, să o ţîpi în gunoi. La episcopul astăzi mă voi duce întru o treabă şi voi cerca şi despre ce-mi scrii, de voi vedea că-i treaba bună; de nu, fă cumu-i putea. De societatea d-voastră cea literară doresc să mă înştiinţezi cît mai curînd 8. Pentru prenumeraţie încă numai Moldvai mi-au pomenit pînă acumr în 2 exempl[are]: 1 sieşi şi altul fratelui său, la Pintic. Scrieţi-le Moldvai nu Moldovai, că oamenii eştia-s nemeşi şi se tem să nu-şi piardă nemeşugul lăsînd vreo slovă afară. Că hei, Doamne, anevoie mai poate* căpăta acum omul nemeşug! Apoi puneţi per Mforos] Văsârhely — Teke a Sz. Pentek, că almintrilea le capătă la lună prin Cluş şi mai de multe ori nici nu le capătă. / Asta le scrisesem încă la 12 nov. / 30 dec. Astăzi (9/21 dec.) mai adaug puţinele, ca să împlu foaia. D-ta mi se pare că cu publicaţiile critice asupra d-lui Pop îţi vei mînca omenia de-acolo. Dar, apoi, Luisa? Ce socoteşti? Doar ţi-ai adus-inima din Zlatna acasă! Despre partea d-lui P[op] aş mai avea cîte ceva a însemna, ci las pînă mai tîrziu. Atîta văz că-i sau mănios, sau fălos. Mihali de curînd, împreună cu o carte ce i-am fost trimis-o de cetit, mi-au adus numai un compliment sec, sec, sec. Poate şi atîta numai că nu putea Mihali batăr de la sine să-1 adauge. Aşa-s literaţii noştri, mai vîrtos dacă-s Măria-Ta. Pe unu încă ţi-1 spală fratele Negruţiu. Mi se pare că nu ţi-o mulţămi nici d-lui. Io încă aş fi putut să-1 cioplesc cu cîte ceva îndărăpt, să-i usture ochii, da l-am lăsat în păcate, vie-i nevoia de airea, cum i-o vint. Io, adevărat, mai mari năucii decît în capătul articulului său n-am cetit, fără numai am auzit cîteodată de la el însuşi. Omul este cu fum şi se ţîne că ştie ceva. Pagubă că nu şi-o pus numele, de bună seamă că nu vrea a-şi strica prietinia etc. Lui Rus încă i-o dat una. Aşa-i trebuie, că el ide[e]a de d au luat-o din/tr-o Bucoavna care astă-vară o am tipărit, cu amîndouă slovele şi litere, pre sama pruncilor, unde pentru începere, ca să se dedeie, pe a l-am scris cu a ca ungurii, da nu după principiurile ungureşti, că pe k l-am scris cu e nu pre e, cum fac ungurii. Acestea le făcusem după legile limbii noastre et pro intransibus9, dară păr[intele] Rus au aplicat regula aceea rău, pentru, că-i după alte principiuri, togma ungureşti. Nu ştiu ci-o zîce, că însuşi se tăgăduieşte de articulul acela, dar io nu-i crez. Pricinele pot să mă înşele, dar anevoie crez 10. La episcopul am fost. De Foaie n-am pomenit, că mi-i greu a-i pomeni de orice se ţîne de finanţe. D-ta mai bine-i face plătindu-i, cît eşti de sărac, preţul Foaiei. Gott n-are ce aştepta remuneraţie. Şi ep[is-co]pul o gavalerie ca aceasta ţi-o va răsplăti cu prilegiu, fără îndoială. Prenumeranţii la mine, pînă acum: Alutan, Bărnuţiu, ungurii mai sus numiţi, S[ţinta] mănăstire de-ici, fraţii Ladai laolaltă, 1 exemplar] pro 1 sem[estr], Dragomir, Crainic, Boer uterq., Moldovai; pe mine ştiu că nu mă vei uita. Despre ceilalţi nu-ţi poci scrie, că încă nici nu mi-au grăit încă nimica, nici i-am putut căpăta azi în pripă să-i întreb pînă altădată. Anul nou poftesc să-1 ajungi fericit şi să-1 petreci asemenea etc, etc, etc. Bucuros trimiteam ceva pe acest ficior, însă am ştiut tîrziu şi pentru ace[e]a trebuie să las pînă de altă dată. Părintele Rus i-au dat nişte bani, nu ştiu cîţi. întorcîndu-ţi-se, să-i socoteşti în renumeraţie. Banii să-mi scrii la cine să-i dau la Sibiu. Vive valeque, c.\ 1 Bariţ a predat lecţii de fizică ia Blaj cu bune rezultate, în anul şcolar 1835 — 1836, vezi Iosif Pervain, Studii de literatură română, p. 380. 2 Cele două capitale erau Pesta şi Viena. 3 Despre călătoria lui Cipariu din vara anului 1838 la Pesta şi Viena, în Germania şi Italia, vezi supra, scris. XIX. 4 „Din îndemn propriu". 5 Unele probleme importante de lingvistică şi chestiunea scrierii limbii române cu litere latine au fost discutate cu aprindere în Foaie literară şi în Foaie pentru minte ... din 1838, de către Bariţ, Cipariu, Vasile Pop, Nicolae Maniu, Ioan Rusu, Ioan Maiorescu ş.a. Ultimul dintre cărturarii citaţi, participă la discuţie prin Asupra ortografiei rumâ-neşii. Răsunet la cele ce s-au zis în obieptul acesta în „Foaia literară" no. 1, 6, 7, 8, 18, 20, 21 şi în al doilea curs [în Foaie pentru minte...], nr. 2 — 4 şi 10, vezi Foaie pentru minte 1838, nr. 23, 24 şi 25, apărute în 3, 10 şi 17 decembrie. întîlnim în Asupra ortografiei rumâneiti numeroase pasaje care 11 vizau pe Cipariu. Cu el — arată Maiorescu — a dialogat despre limbă în 1836, la Bucureşti. Comentariile stîrnite de lectura sistemului ortografic propus de Cipariu sînt, în general, defavorabile acestuia, pentru că mai „sănătoase" i se par autorului consideraţiile făcute de Vasile Pop şi Ioan Rusu. Părerile lor şi ale lui Maiorescu se resimt de influenţa principiilor ortografice formulate de Heliade. La răcirea legăturilor amicale dintre ei a contribuit', neîndoielnic, şi poezia lui V. Pop Celibatul (Necăsătoriţii), despre care vezi supra, scris. XVI. 6 Cipariu şi Bariţ au vizitat Zlatna, unde domicilia V. Pop, în primăvara anului 1838, vezi scris. XV, n. 1. 7 După o muncă încordată de foarte mulţi ani, V. Pop a publicat la Sibiu, în 1838, o lucrare utilă şi astăzi: Disertaţie despre tipografiile româneşti în Transilvania şi înve-cinaiele ţări, de la începutul lor pînă la vremile noastre. Pentru întocmirea ei, autorul a beneficiat şi de ajutorul lui Cipariu, o autoritate recunoscută în domeniul bibliografiei româneşti. El a prevăzut scăderile Disertaţiei... „Istoriile lui Florian": în anii 1835, 1837 şi 1839, Aron Florian tipăreşte la Bucureşti trei volumaşe din Idee repede de istoria prinţi paiului Ţârii Rumâneşti, carte elogios recenzată de presa vremii (vezi Pompiliu Teodor, Evoluţia gindirii istorice româneşti, Cluj, 1970, p. 89 şi urm.). La ea se raportează Cipariu. Cipariu ar fi dorit, apoi, ca Vasile Pop în loc să mediteze la probleme de ortografie românească, să recenzeze Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens par Michcl Kogal-nitschan, Berlin, 1837. 8 „Societate literară" numeşte Cipariu asociaţia amatorilor de teatru românesc, ale cărei baze le-a pus Bariţ la Braşov (vezi Vasile Netea, George Bariţiu. Viaţa şi activitatea sa, Bucureşti, 1966, p. 74 şi urm.). 9 „Şi pentru cei neiniţiaţi". 10 în Foaie pentru minte 1838, nr. 22, p. 169 — 171, Costache Negruzzi semnează un articol polemic, Domnule redactor! Nuvelistul, adept convins — în ceea ce priveşte ortografia — al lui Heliade, scrie cu maliţiozitate despre articolele lingvistice apărute în foile lui Bariţ: primele au fost „filosofice", iar următoarele au devenit comice şi bufone. Rizibile sînt, îndeosebi, consideraţiile lui N. M[aniu] din Domnule redactor (vezi Foaie pentru minte nr. 14, p. 108—112 şi nr. 15, p. 119 — 120). „Năucii"-le acestuia, mai ales, 1-au înveninat pe Negruzzi. A doua victimă a lui Negruzzi este profesorul blăjean Ioan Rusu, care şi-a expus opiniile despre ortografie în Ceva despre ortografia lalino-româneascâ (vezi Foaie pentru minte 1838, nr. 10, p. 75—79). El propunea ca în scrierea cu alfabet latin să se adopte o cale de mijloc, „adecă a căuta în unele şi la etimologie, avînd totuşi pururea înaintea ochilor pronuncirea şi uşorătatea în scriere". Selectînd din Ceva despre ortografie un alineat mai vulnerabil decît altele, Negruzzi interoghează: „Spune, domnule redactor, nu seamănă rîndul acesta a un peloton de infanterie, unde subofiţerii (a) port pene la chevere?" De reţinut indicaţia că Ioan Rusu a citit o Bucoavnă scoasă de Cipariu în 1838, din care a memorat anumite idei. XXIV Frate B. ! Blaj, 8 ian. (1)839 O veste tristă-ţi scriu astăzi. Unul dintre cei mai vrednici cetitori a foilor d[tale], preacinstitul] d. canonic şi prefect al ghimnaziului de aici, Ioan Nemeş, la 5 ale aceştia, în vrîstă de 73 de ani, după o boală de 6 zile, ş-au săvîrşit îndelungata şi plina de fapte viaţă pre acest pă-mînt. Rămăşiţele lui cele pămînteşti ş-au aşezat în 7 ale aceiaşi, cu toată cinstea ce s-au cuvenit unui bărbat într-un rang aşa înalt şi plin de vrednicii pentru patrie, naţie şi cler, în pace şi în vreme de oştire. Din care pricină zioa aceasta atît de veselitoare pentru toţi fiii preasfinţitului nostru, care în toţi anii eram învăţaţi a o serba cu cele mai vii dovezi a bucuriei de obşte, după [a] aceluiaşi preasf[inţit] poruncă, spre mărturisire cît de mult au preţuit viaţa preavrednicului răpăusat, fără ' de zgomotul veseliilor, în cea mai mare linişte o am petrecut 1. însă simţirile / inimii, care nu sînt legate de ţerimoniile din afară întru cei ce ştiu preţui viaţa unui aşa vrednic păstoriu şi iubitoriu părinte, şi fără zgomotul obicinuit tot aşa de sincere rămîn ca şi mai nainte 2. Spre biografia răpăusatului fie însemnat că, după ce au săvîrşit cursul învăţătorilor la Lemberg în Seminariul general, rădicat de marele împărat Iosif al II [-lea]3, mai întîi au fost 4 profesor (1795/6) şi capelan de oaste (1798), după aceea (1801) secretariu lîngă ext[elenta] sa episcopul I. Bob; de [a]ci (1802), paroh Clujului ([1]803), paroh'[la] Mocod şi administrator Vicariatului de la Năsăud; de unde apoi, la 1805, fu trimis de preot reghimentelor rom[âneşti] de oaste, pînă la 1808. După care slujbă, cu vrednicie purtată, fu cinstit cu cruce de argint propiis meritis 5 şi rînduit de vicariu actual al Năsăudului, unde multe lucrînd pentru neamul şi clerul său, au petrecut pînă la 1834, cînd, spre mai mare răsplătire a ostenelelor şi odihna bătrîneţe[i] lui, în 25 febr. s-au chemat la Blaj canonic. Fie pomenirea lui întru binecuvîntare. Mulţămită lui D-zeu că scăpai! Unii vrea să i se scrie o biografie mai lungă, însă deocamdată să rămîie într-atîta, că io socotesc că pe lîngă toate virtuţiile (!) ce le-au avut repauzatul, viaţa lui totuşi n-ar putea fi interesantă afară de pun/cturile historiceşti ce s-ar atinge într-însa. Intre scrisorile lui poate se vor afla unele şi vrednice de a fi deobşte cunoscute. Pînă atunci însă, fie-i destul cu cît i-am dat! 6 Lui Simion Bocşa să-i trimiţi Gazeta pre tot anul, că mi-au trimis prenumeraţia. Pe adres însă să se scrie per ... 7 Lui Gr. Moldovai, bagă de samă că trimiteţi două rînduri; cel mai puţin r\rul 1 l-aţi trimes în 2 exempl[are]. Lui Alpini de aici încă ar fi bine să-i trimiţi Gazeta, cu toate că nu mi-au zis să scriu pentru ea, că de ruşine încă ţi-o va plăti. Tot aştept rînduială pentru trimiterea banilor. Pe postă n-aş vrea a-ţi trimite, că posta Aiudului prea[-i] mare tragăn. Intru celelalte, rămîi cu frăţească dragoste, Cipariu mpr. / N.B. Fă bine vezi corecţiile să se tipărească bine 8. / [Adresa:] Herrn Herrn Georg v[on] Baritz wohlgeboren in Crons-tadt. Franco 1 „Preasfinţitul nostru" este episcopul Ioan Lemeni, sărbătorit de popimea şi dăscălimea Blajului, cu ocazia zilei sale onomastice, în 7 ianuarie. 2 Părerile lui Cipariu despre Lemeni şi despre primii săi ani de vlădicie au fost schimbătoare. La instalarea acestuia în scaunul episcopesc, tînărul cărturar 1-a proslăvit într-o piesă ocazională (vezi Ecloga, Blaj, 1833). Ulterior, sentimentele de admiraţie ale lui Cipariu şi-au asociat anumite rezerve (vezi supra, scris. I) şi persiflări. Ele au durat însă puţin timp, căci spre sfîrşitul anului 1838 Cipariu — distanţîndu-se de S. Bărnuţiu şi de grupul său de luptători pentru laicizarea vieţii spirituale româneşti din Transilvania — adoptă un ton mai blînd în relatările despre episcop. Nu este vorba de o schim- bare la faţă, ci de o revenire interesată la atitudinea sa din anii 1832 — 1833. Interesată, întrucît Cipariu ţinea acuma să intre, cu orice preţ, în graţiile lui Lemeni, cu scopul ca „eminenţa" bisericească să îi susţină candidatura pentru un loc de canonic. Visul i se va realiza în 1842. 3 Pentru „călugăraşii" buni la învăţătură şi pentru viitorii preoţi de mir greco-catolici din imperiul habsburgic, Măria Terezia (nu Iosif al II-lea!) a înfiinţat la Viena, după 1760, un Regium Generale Seminarium Graeco-Cathclicum. „Seminariul general" a fost mutat de „marele împărat" mai întîi la Erlau (Egger), apoi la Lemberg (vezi I. Toth Zoltân, Az erdelyi roman nacionalizmus elso szăzada, 1697' —17'92, Budapesta, 1946, p. 268 şi urm.). 4 Şters: „paroh în Cluj". 5 „Pentru merite personale". 6 Pe baza altor date furnizate de Cipariu (vezi infra, XXV) redacţia a alcătuit şi publicat un succint necrolog în Gazeta de Transilvania, 1839, nr. 4, p. 13. Reţinem din necrolog amănuntul că la înmormîntare a vorbit, „cu o elccinţie străbătătcare de inimi", rectorul gimnaziului (Ştefan Boer), şi aprecierea că decedatul a fost un om „vrednic de cinstirea viitorului". 7 Per ... trebuie completat cu următoarele precizări din scrisoarea XXV: „per Kerestur, a Bood". 8 Pentru „corecţii", vezi scris. XX. XXV Blaş, 1/13 fevr. [1]839 Prietinei Foarte mă bucur că n-au sosit înştiinţarea de la mine pentru moartea d-lui Nemeş mai degrab decît cea publicată în Gazeta d-tale 1. Cu pri-legiul de astăzi te înştiinţez ca să trimiteţi foile şi d-lui Alpini, care acum le pofteşte, precum şi lui Sacalai. Stephan Moldovan, acum paroh Ghirişului, se roagă să-i trimiţi aşijderea, însă-ntr-aşteptare, neavînd acuma bani şi deciarîndu-se că vrea să rămîie abonatul d-tale de-a pururea. în scrisoarea mai din urmă, scriind pentru Bocşa, mi-am uitat să însemnez postia cea de pre urmă, voind mai întîi să întreb pre v[ice]-rectorul, la care trimise comisia cu banii; să scrieţi, dară, pe adres aşa: per Kerestur (?) a Bood2. Ceva pentru foaia d-tale, de mult gata, aşteaptă prilegi privat. Scrisoarea din urmă a d-tale mă îngrozi. Cu ton aşa trist scrisă încă n-am fost primit nici una pînă acuma de la d-ta. Te căieşti că n-ai ajutoriu de la nime etc, precum mi-au spus şi alţii, cărora asemenea le-ai scris. însă io nu mă mir, că acestea prevă-75 zui / şi io dintru-nceput şi, precum bine ştii, ţî le-am şi pomenit3. Numai una mă doare: că mi s-au împlinit frica şi temerile. Aceasta-i puţină mîngîiere, adevărat, însă cine poate mai mult? Io bucuros aş fi să-ţi poci da şi mai multe, însă, însă ... Mai pre urmă, văz că în foaia d-tale n° 3 sunt pus în rîsul lumei, împreună cu Pap, expressis nominibus. D-ta din ce pricini te-ai îndemnat o scrisoare ca aceea fără preţ şi sarcastică a o tipări nu pricep, însă te înştiinţez prietineşte că după o faptă ca aceasta, de nu-mi vei descoperi adevăratul nume al auctorului al acelui articul, te dau în sus, pe lîngă 146 toată prietinia, la Consistoriu, ca pe un tipăritoriu de pascviluri. Cum că nu glumesc, vei vedea 4. Şi rămîi cu toată cinstirea, al d-tale prietin, Cipariu mpr. P.S. D-lui Gott spune-i mulţămită de la mine, pentru bunătatea ce o are trimiţîndu-mi şi foile nemţeşti. Bine ar face însă să nu ostenească, că io n-am poftă de a prenumăra la ele 5. Idem mpr. / 75^ [Adresa:] Herrn, Herrn Georg von Baritz wohlgeboren, in Crons- tadt 1 în legătură cu moartea lui Ioan Nemeş vezi supra, scris. XXIV. 2 Vezi Ibid. 3 Scrisoarea IX, din 26 decembrie 1837, cuprinde „previziunile" greutăţilor pe care le va întîmpina Bariţ ca redactor al foilor braşovene. 4 Corespondenţa „sarcastică" a apărut în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 1839, nr. 4 (nu 3), p. 29 — 32, fiind semnată de Sărac Simul (desigur, un pseudonim). Călătorind în anul precedent la Pesta, scrie anonimul, între Oradea şi Debreţin a „dat de preoţi şi domni foarte iscusiţi", care — deşi „adevărat români" — citeau, în loc de „foaia" lui Eariţ, periodice maghiare (Jelenkor şi Divat Lap). Amintindu-şi de acest fapt, la reîntoarcere s-a oprit în satul A. din judeţul Satu-Mare, unde păstorea un preot cunoscut lui. Pe preot, notează în continuare Sărac Simul, „îl aflai togma acest discurs avînd cu oamenii, care, cum l-am ţînut în minte, doară de-amăruntul l-am scris, şi socotii să-1 trimit la redacţie, ca făcîndu-se acest dialect cunoscut, doară să va afla oarecare învăpăiat român care, după dialectul acesta, va izvodi o gramatică, fiindcă în aceste părţi văd că la naltă culţivire s-au rădicat limba românească. Acest dialect va să facă osteneală domniilor Tipar şi Pop [Vasile Pop], pentru iscodirea unei deosebite ortografii. Mai multe încă de laudă vrednice trasuri am auzit în judeţul Szathmâr, însă neputîndu-le toate cuprinde în scris, le alăsai pe timpul în care voi avea onoare a te cerceta faţă". Urmează exemplele, menite să demonstreze că în părţile Sătmarului limbajul românesc curent este împestriţat pînă la refuz de elemente lexicale maghiare (a inepelui — a sărbători ; a băsădui — a discuta, a vorbi; a lărmăzui — a face zgomot, larmă; aldaş — bine-cuvîntare; jiliş — şedinţă; somsed — vecin; santaşul — aratul; a dulguzui — a munci, a lucra etc). într-o notă, redacţia comentează: „Poate fi ca mulţi cetitori, văzînd acest discurs, luat tocma din viaţă şi din razele noastre, să se mîhnească la privirea de asemenea degeneraţie a limbei în partea locului. O împrejurare însă nu trebuie uitată: cum că, adică, în acelaş ţinuturi limba ungurească încă e stricată, împrumutat de cea românească. Dacă zice românul: şertişul (rîmătoriul) tău au intrat în chertul (grădina) meu, ungurul încă: Fiam, erigy agragynăba hozzăl csăpăt [Fiule, du-te în grădină şi adu ceapă]. De altele, cugete filologii". Observaţia lui Bariţ, nelingvist, merită să fie reţinută. Relatările lui Sărac Simul, nume sub care s-ar putea să se ascundă însuşi Bariţ, trebuie situate în contextul discuţiilor din anii 1839 — 1840 cu privire la limba literară. Ioan Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Bariţ ş.a. susţineau că particularităţile graiurilor daco-române nu pot impieta lupta pentru realizarea unei limbi literare româneşti unice. Dimpotrivă, Cipariu, Ioan Maiorescu ş.a. militau pentru libertatea fiecărui condeier de a se exprima în graiul său, ceea ce — considerau amîndoi — va contribui la o mai profundă cunoaştere a „bogăţiei" limbii române. Dreptatea era de partea celor dintîi. Cu privire la Cipariu şi Bărnuţiu, vizaţi direct de Sărac Simul, vezi şi George Bariţ şi contemporanii săi, III, Bucureşti, 1976, p. 368 — 369 şi Iosif Pervain, Studii de literatură română, p. 290 şi urm. Expressis nominibus = cu numele deplin. 147 80 80v 5 Johann Gott edita la Sibiu şi Braşov, în 1839, Der Siebenburoer Bothe 7W m^nn/^^f^ BiirgerblatU Siebenburger Wochenblatt, BIMter  ci/2 ST XXVI Prietine ! Blaj, 7/19 iul. [î]840 Am primit scrisoarea d-tale din 6/24 iun. şi am văzut cuprinsul ei. Căci ai deschis prin greşală scrisorile ce sună mie nu face nimic. Ştiu io că pre lîngă toate cele ce s-au întîmplat în zilele trecute între noi, nu eşti d-ta omul carele să mă neodihnească, şi cînd ar fi fost cuprinsul lor de tot tainic şi le-ai fi cetit din cap în cap. De gîndeam almintrilea, îmi ceream înapoi scrisorile. Acum nu mă rog decît ca să binevoieşti a le da focului de nu le-ai dat pînă acum, şi aceasta te încredinţez singur din pricină că, fiind ele pline de personalităţi, rătăcindu-se vreuna, vreodată ar putea să vie în vreo mînă neprietină. Ai însă voie ca, din cele ce cuprind personalităţi să-ţi ţii, de ai poftă, cîte şi mai cîte. Eu cu ale d-tale voi lucra după cum socotind că va fi mai cu cale şi vei porunci. Şi te rog această a mea declaraţie să nu o înţelegi din partea cea mai rea, ci singur după argumentul scrisorilor acelora, ce mă neodihneşte. / Pentru pretenţiile de bani ar fi bine să le lămurim o dată. Io am la d-ta, după comisia d-tale din 18 apr. [1]838, o sumă de 30 f. C.M., ce i-am plătit fratelui d-tale după o cvietanţie. D-ta ai la mine nişte resturi din sem. 2 [1]838 pentru Gazetă şi altele pentru nişte cărţi. Pretenţia mea ţi-e cunoscută; ale d-tale mă rog să mi le specificezi ca să ni se închie socoteala. Nădăjduiesc că, după cum te rugai la Paşti, să trageţi suma abonaţiei pre sem. 2, an. [1]839, de la Schmid din Sibiu, pînă acum veţi fi făcut. De nu i-aţi dat acelui negustoriu specificaţia abonaţilor la luarea banilor, te rog să nu uiţi a mi-o face cunoscută în vreme. Văzînd după scrisoarea d-tale că aveţi lipsă de bani cît mai în grabă, astăzi scriu deodată şi numitului negustoriu la Sibiu, ca să vă trimită 64 f., şasăzăci şi patru fl. nemţ[eşti], în valută v[ieneză], numaidecît, pentru că, după cum v-au scris păr[intele] Rus în poştia trecută 11 din 13 abonaţi ai sem. 1 scăzînd 1, rămîn abonaţi 12, carii fac per 6 = 72 şi cu 12 de la Man Iosif = 84, din care, după pofta d-tale, rămîind aice la mine pînă ună alta 20 fl. w., trebuiam să-ţi trimit 64 f. w.w., ca mai sus. / încît pentru pruncul pre a căruia samă ai hotărît acei 20 f. w., întrebînd, am aflat că încă e tot acasă, însă că vor să se roage de cineva să ostenească pentru el a-i cerca loc la vreun oraş mai de-a-proape, precum Bălgradul, cu care ţehurile Blajului stau în relaţia cea mai de aproape. Şi aceasta cît mai curînd. Atunci, din cît ai poruncit, voi plăti ce va ajunge, şi pentru celelalte te voi înştiinţa. Pofteşti noutăţi despre schimbările ce vor să se facă. Cu astfeli deocamdată nu poci să slugăresc, căci pînă acum nu s-au schimbat. nimic din cele ce-ţi sînt cunoscute, şi cu schimbările pre la noi oamenii nu se prea grăbesc. O nouătată singură, însă de alt feli şi tristă, s-au întîmplat aicea în zioa de S. Pietru: o ghiaţă, căruia asemenea nimenea pre aici nu au văzut, care au stricat viile şi holdele la Blaj, la Simcel, la Petrifalău, însă nu fără aşa măsură pre cît se temea oamenii văzînd gloanţăle mai mari decît nucile, pentru că nu au ţinut mult, nici au fost de tot deasă. Episcopul au pierdut mai mult decît jumătate din productul viilor de la Blaj şi Petrifalău. Cucuruzul nu va simţi nimic. / Altă nouătate, asemenea cam tristă, este că fratele lui Farago, protopopului de la Oşorhei, mai tot atuncea şi el au bătut lada egumenului şi au furat ca la 85 f. C.M., l-au prins de 2 ori şi de 2 ori l-au scăpat, iară din banii numai 60 f. CM. au putut să capete îndărăpt. Episcopul e dus în vizitaţie în reghementul al 2 [-lea] 2, precum nu mă îndoiesc că-ţi vor fi sosit relaţii de triumfi şi pompe, ca şi de alte ori. Şcoalele au început a-şi face examenele şi pe azi într-o săptămînă să vor închide desăvîrşit. Fratele Pop loji se găteşte cît mai în grabă să deie fără veste pre [la] d-voastră. D-nul Popasul îţi va spune mai pre larg, căruia ijam trimis poruncile mai înainte. Nu mai are vreo soră de măritat? Ăsta, cită minte are, mai c-ar sta să cerce şi el una, întru noroc 3. Noi eştilalţi — unii — om mai şedea pre-acasă, alţii s-or mai ivi cîtă B[eci], să mai miroasă şi ei pre acolo, că le bate pe la nas, alţii etc. Arapătacul [sic] d-voastră nu ne trebuie, noi încă avem acum o fîntînă la Tiur, aşa de minunată în unele cure, cît să mă crezi, că de-ci-ncolo într-o sută de ani în tot ţinutul Blajului nu s-o vinde un lot... de rhi-barbara, spre mortificaţia lui Schiess [?] De aveţi de aceia oameni de care grăieşte Catullus XXIII, 20 seqq., trimiteţi încoace la Moldvai şi o să vedeţi minuni. Fratele loji caetera cor am 4. Si rămîi al d-tale prea plecat si cinstitoriu, ci 1 Este vorba de scrisoarea lui Ioan Rusu către Bariţ din 6 iulie 1840, publicată în George Bariţ şi contemporanii săi, III, p. 376 — 377. 2 Episcopul Lemeni s-a dus să viziteze Năsăudul şi satele aparţinînd protopopia-• tului greco-catolic de aici. „Răscolirea" românilor transilvăneni din anii 1759 — 1761 şi alte cauze impuse de securitatea imperiului habsburgic au determinat Curtea vieneză să înfiinţeze cîteva «reghimente" de graniţă sau grănicereşti. Cel de al II-lea regiment, format din români domiciliaţi în părţile Bistriţei şi Năsăudului (Maieru, Sîngeorz, Ilva Mică, Leşu, Feldru, Rebra Mare, Rebrişoara, Năsăud, Salva, Bichigiu, Telciu, Hordou, Suplai, Runc, Poieni, Zagra etc), s-a constituit în 1761 — 1762. Grănicerii, eliberaţi efectiv de iobăgie şi beneficiari ai unor privilegii care le-au înlesnit accesul la învăţătură şi o relativă prosperitate economică, au jucat un rol de seamă, pînă către mijlocul secolului al XlX-lea, în istoria mişcării noastre de eliberare socială şi naţională. Regimentul al II-lea a fost desfiinţat, împotriva dorinţei grănicerilor, în ianuarie 1851. Autorităţile imperiale (guvernatorul Wohlgemuth, ministrul de interne Alexander von Bach ş.a.) i-au jurat moarte, pentru a slăbi acţiunile acestei unităţi militare în vederea unirii tuturor românilor. Amănunte, la Carol Gollner, Regimentele grăni- 81 81* 148 149 82 150 cereşti din Transilvania, 1764 — 1851, Bucureşti, 1973. Istericul sibian a contopit în lucrarea sa şi datele valabile din studiile predecesorilor săi. 3 Profesorul Iosif Pop (în documentele vremii: Pop sau Pap loji) era considerat de unii contemporani, inclusiv de Cipariu, ca un suferind mintal. Bănuiala lor nu pare verosimilă: Pop a fost un slujitor vrednic al învăţămîntului românesc transilvan şi un luptător, alături de Bărnuţiu, pentru o nouă politică şcolară, anti-lemeniană. în această calitate, el a a vrut, ca şi mentorul său, să degreveze învăţămîntul de tarele spiritului monastic, să-1 laicizeze. De asemenea, Pop s-a dăruit, cu trup şi sullet, mişcării ardelene prepaşoptiste. Activitatea lui revoluţionară a fost întreruptă tragic de sinuciderea sa, în aprilie 1845 (vezi infra, scris. LXIII). (Versurile la care se raportează Cipariu în Catul, Poezii, Bucureşti, 1969, p. 30-31). Apele minerale de la Tiur, de lîngă Blaj, recent descoperite, se recomandau împotriva „obstrucţiilor", adică a constipaţiilor. Vezi aceeaşi veste furnizată redactorului de la Braşov de Ioan Rusu (George Bariţ şi contemporanii săi, III, p. 376 — 377), dar departe de umorul clasic al lui Cipariu. 4 „Este, dealtfel, de faţă" (adică la Braşov). XXVII Frate Baritz! Blaş, 12 sept./31 aug. [1]840 Am primit ieri scrisoarea d-tale prin d. Pop şi m-am întristat pentru starea în care te aflai pre atuncea, însă am nădejde că acum te vei fi aflînd mai bine. Pentru bani, ce-mi scrii că aibi trebuinţă, mai întîi, cei de pre anul din est an toţi i-am trimis prin I. Schmid la Gott, afară de acei 20 f. w.w. carii ai voit însuţi a rămînea la mine pentru pruncul lui Revi, carele însă tot acasă e pînă acum. Restul pre al 2lea sem . [al] anului trecut, în 31 f. 12 cr. CM., îl primeşti acum de la acelaşi negustoriu în Sibiu, în bancnote au în poliţă, cum se va putea mai sigur, după catastihul următoriu: Bărnuţiu Alutan Boer Crainic Mănăstir[ea] Ladai Dragomir Moldvai Gr. 75 Steph. 2 f. 24 2 f. 2 f. 2 f. 24 24 24 24 24 24 24 24 Transpf ort] Sacalai ...... Alpini Isid[or] „ Constantin] 21 f. 36 21 f. 36 2 f. 24 2 f. 24 4 f. 48 Suma: ~3TfTÎ2 CM. / Pentru alte pretenţii ce avem laolaltă, aştept după ce-ţi va da D-zeu o mai bună sănătate să ne descurcăm cît mai curund. Despre schimbările pentru anul viitoriu, aş putea să te înştiinţez deplin, dacă fratele Pop 1 nu ar face sminteală în făcutele rînduieli. El nu vrea a priimi profesura în locul lui R[aţiu] şi aşa Gr. Moldvai nu se ştie, nefiind de faţă, oare fi-va profesor la teologhie, cum era rînduit, au va rămîne ce au mai fost, doţent la a 3a normă etc. Almintrilea, schimbări s-au făcut multe, însă pînă la începutul cursului încă pot să se mai facă; pentru aceea, bine este a mai aştepta. Episcopul au plecat iarăşi în vizitaţie, în 29 ale aceştia, cătră Cluş şi nu se va întoarce pînă cătră cules. Cu acestea rămîind al d-tale prea plecat, Cipariu mpr. / S2V [Adresa:] Herrn Georg Baritz, Redacteur der Gazetta etc. In Crons- tadt. 1 „Fratele Pop" este profesorul Iosif Pop, despre care vezi supra, scris. XXVI, ii. 2. Acelaşi prin care Cipariu primeşte o scrisoare de la Bariţ — vezi începutul celei de faţă — la care îi răspunde cu această ocazie. XXVIII Prietine ! Blaş, 14 dec. 1840 Aici închise trimit testimoniul şi atestatul episcopesc 1, mai în jos lista prenumeranţilor, însă fără bani că, frate, mi[-i] greu şi mie a plăti tot înainte şi apoi a aştepta pînă la sfîrşitul anului. însă despre trimiterea lor mai tîrziu, răspunz io şi n-aveţi a-i cere decît de la mine. Mă-ntristez de soarta ce o ai cu braşovenii, mai cu samă cînd auz că, pre lîngă multele cuprinderi, şi sănătatea încă ţi-o primejduieşti. într-un [sic] întîmplări ca aste, nu-ţi vine vreodată aminte şi de Blaj ? Io ţ-aş sfătui, în vreo lipsă mare, să te tragi încoace. Aici ai putea să fii în locul lui R[aţiu], carele acum şchioapă şi poate nu-i departe de gr[oa-pă] (cadentie). Să ştii despre d-lui că să arată / ca şi cînd ş-ar fi seîmbat firea (credate etc.) şi cătră toţi e bun şi patron. Şi d-ta te-ai putea-mpăca. De nu, şi aşa ai putea trage 300 f. CM. De ţ-ai urît cu mucoşii a-ţi pierde vremea (iartă-mă că de nu-s într-o simţire cu d-ta) şi de cumva te pleci în partea Apostolului, scrie-mi, să-ţi tocmesc calea, şi mă vei afla cu toată rîvna 2. Dar în Ţara Rom[ânească] ce fac ? Cum te mai ai cu d-lor ? Săracul Murgul, mi-au scris Romanov că şi pre el l-au împins dracul de s-au făcut sansculotist. Astfel de oameni (adu-ţi aminte de patimile ce le povestea de la Moldova) îs făcuţi spre stricarea sa şi a altora. Ce ştii de profesorii de acolo, nu-i şi din ei cineva mestecat? Oare Boleac? 84 151 Veşti nouă nici de ici, nici de la Oradie nu avem, numai că avem o iarnă cumplită, care cred că şi pe Braşov nu va fi almintrilea. Şi sînt cu toată cinstirea al d-tale gata spre slujbă, 34^ Cipariu mpr. / 1 De testimoniu (certificat, dovadă de studii) şi de atestatul episcopesc Bariţ avea urgentă nevoie, pe de o parte, pentru a se putea căsători, iar pe de altă parte, pentru o eventuală stabilire a sa la Bucureşti, ca profesor. Notabilităţi din anturajul domnitorului Alexandru Ghica îi făcuseră repetate oferte în acest sens. Pînă la urmă, trecînd peste insatisfacţiile sale momentane, Bariţ s-a hotărît să rămînă la Braşov şi să-şi continue aici misiunea pe care şi-o asumase în 1836. 2 în 1839 — 1840, relaţiile lui Bariţ cu epitropii şcolii negustorilor din Braşov, care o conducea, s-au înăsprit, din cauză că profesorul le ceruse o remuneraţie mai bună, mai adecvată apostolatului său patriotic. A învins Bariţ, care — în pragul întemeierii unei familii — exoperează modificarea în favorul său a unor clauze din contractul încheiat cu negustorimea în anul 1836 (vezi Iosif Pervain, Studii de literatură p. 393 şi urm.). XXIX Blaş, 12/24 fevr. [1]841 Frate şi prietine ! Ieri am primit scrisoarea de la 3/15 ale curg[ătoarei]; cea din ian., la vremea ei. La aceasta din urmă şi începusem a-ţi găti un mic răspuns încă la 8/20 ale trecutei, însă din întîmplare nu apucasem a vi-1 trimite. Cu atîta mai bucuros mă apuc acuma a-ţi însemna cîte ceva ce-mi va veni în minte. Şi mai întîi, dintr-însele văz că încă nu ai venit la atîta cît să fii silit a alerga aici ca la un adăpost şi că-ţi stau şi alte cărări deschise, mai vesele decît singurătatea la care noi sîntem osîndiţi, de care io foarte mă bucur. Nici voiam io în proiectul ce ţi-am făcut decît ca, de cumva ţi-ar fi fost hotărîtă voia şi aceea de a rămînea în cler într-acel chip precum — per exceptionem — se pofteşte aici, dîndu-se de astă dată un prilej bun, ca nu totdeuna, să-1 apuci singur înainte de alţii. Io nu ştiam stările în care te afli cu braşovenii, nici voia d-tale — pe atuncea — desăvîrşit; nu mai stam la îndoială: oare nu eşti hotărît, după pofta ce mi-o arătaseşi, de-a avea amînă alte state de ast fel. Plinind io această din urmă, mă simţeam îndatorat a-ţi pomeni şi cele ştiute. Cum că nu eşti hotărît deplin, nu mă mir, aceasta fiind cea mai 85 grea hotărîre şi a caria urmări / sînt pentru toată viaţa, şi omul nu poate niciodată într-ăsta punct a fi prea luătoriu aminte. Căsătoria are cununile sale şi de trandafiri şi de spini; ferice cine poate scăpa de cele din urmă. De necăsătoriţi n-am ce atinge, d-ta încă nu ieşti de ieri, şi-i cunoşti dulceaţa întocma ca şi amăreala. Cu toate însă ce mi-ai însemnat despre nehotărîrea d-tale, mi se pare că eşti hotărît, numai cît, nefiindu-ţi starea statornicită, nu te grăbeşti. Şi aceasta bine faci. Cînd vei fi aşezat cu zăstăm, aici sau dincolo, poţi să te însori cu mult mai bine şi mai fără grije. Pînă atunci încă nu vei îmbătrîni d-ta aşa de tare cît să se înfioare de d-ta fetele de 15 ani. 152 v încă pentru prospecturile ce le ai, încît mi le-ai făcut cunoscute, Socotesc că cu braşovenii, cu toate că ai resignat, pre lesne iarăşi te vei putea împăca, cînd vei socoti priincios, şi atunci cu mai bune garanţii. Un pic de lecţie nu strică, ca să se înveţe a te preţui după cum eşti vrednic, şi în oglinda ce li-o ţii pot să se vează şi ei mai bine ce sînt. încît din partea mea, fii încredinţat că io voi urma întocma după cum mi-ai arătat, numai alţii de-acolo sau de-aici să nu încîlcească, căci încîlcitori de ăst fel au lăsat D-zeu pretutindinea şi totdeuna, încă şi prea mulţi! Cînd voi simţi ceva, numaidecît te voi şi înştiinţa x.\ 85^ La ce-ţi sfătuieşte d. abate, bine faci că te pleci. El, drept, ca un om prea bun, îţi voieşte binele, însă este şi altă întrebare: oare statorni-cindu-se ghimnaziu acolo, atîrna-va numirea profesorilor şi statornicirea lor de la dînsul, au va cădea şi acela în categoria celoralalte ghimna-ziuri ? 2 De Bucureşti pomeneşti numai prin treacăt. Aci nu poci să ştiu nimic, că io pînă astăzi nu le ştiu umbletele şi cărările, nici înteresurile sau motivele oamenilor acelora. D-ta — carele ai mai dese, mai sigure corespondenţii de-acolo decît mine, — mai lesne te vei fi orientat. D-ta zici că acolo se deschid staţii cinstite — e adevărat —, însă oare şi pentru, străini? Cuvîntul prinţului tare apasă pe acela, şi io nu ştiu de sărăs-trînje înţelesul aceluia cuvînt numai la cei de altă limbă, au se întinde şi mai încolo 3. De la Maiorescul n-am mai luat altă scrisoare decît cele ce mi-au venit prin mîna d-tale. El ţi-au pomenit ceva ? Despre Aron încă n-am ştiut pînă la scrisoarea d-tale nimica, afară de ce li-au fost scris Maiorescul astă-vară, că i-ar fi tras Obşteasca Adunare plata pentru suptdirectorat; poate pricina nemulţămirii şi acum tot aci este? 4 De ştii ceva mai mult înştiinţîndu-mă, precum şi despre lucrările Obşteştii Adunări din est an, mai cu samă cele pentru scoale, mă vei îndatora, prea mult5. Acum rămîne numai Blajul iarăşi, despre care însă n-am altă de a-ţi însemna decît ce pricepi din cele dintîi. Cînd te-ai fi hotărît a rămînea nensurat, după cumu-i ştii şi d-ta prinţipiurile, te-ar fi primit cu toate mînile etc. şi pre aceasta-mi răzimam proiectul. Acum să-i grăiesc ceva pentru lucrul ştiut, ar strîmba din nas, nu pentru d-ta, ci pentru mine, socotindu-mă aşa puţin priceput6. Catedra lui r[— Raţiu], prin urmare, nu-ţi facă visuri rele. Cu vre/me se va afla şi la aceea 86» vreun flămînd; „numai coji să fie, cîni se află destui" — zisa românului. Pînă atuncea o mai duce-o cum a mai dus-o şi — almintrilea — acum mi se pare că i-i mai bine 7. Să fi luat d-ta pre Susana din Luduş, acuma ai fi pătrupop, că bătrînul nu de mult au murit, precum poate vei fi şi auzit. Dacă nu, va fi Molnar de la Cut. Au murit şi Natul sau au perit, poate mai bine, iarăşi nu de mult. Fostul v[ice] rector Moldovan, carele se ceruse în toamna trecută de protopop la Gherla, ieşind de aicea, s-au oprit în Curti-faia şi vrea să se însoare. Toată toamna şi tot ferşangul au petit şi încă tot n-au tocmit. La atîta ajunge omul dacă nu se socoteşte bine din vreme. Turc8 I[oan], care-i scriitoriu la episcopie şi fusese mai la începutul cursului suplent lui r[ — Raţiu] într-o lună să făcu şi el popă la Anul 15a nou, aşa ca noi [acjeşti de-aici, dar pentru aceea tot nu i-s urîte fetele, precum nici altora. Dumneata ai fi, precum mi se pare, mai scrupulos. Pe vară ni s-au făgăduit Fogaraşi de la Oradie că va veni la apa de Tur 9, care începe a avea în tot Ardealul cea mai mare celebritate, afară poate de ţinutul d-lor v[oastre]. De Oradie te miri că stă lucrul încă tot nehotărît, însă nu-i pentru ce, deoarece ştim că Curtea într-acest punct niciodată nu e prea grabnică, şi unii socotesc că tot aşa va sta lucrul pînă la întoarcerea lui Lonovitz de la Roma. Episcopul nostru mai c-ar trece bucuros acolo, îmbiat tare şi nu prea tare; asemenea şi alţii de-aicea ar vrea poate. Vremea va alege 10. Zăpada începu încet, încet a se topi şi examenele încă curg tot mereu. Episcopul ne zideşte o punte peste Tîrnavă în berg, dirept [la] curte-şi etc. Şi iartă căci atîtea ţi-am grămădit, fiind cu toată cinstirea al d-tale ca frate, Cipariu mpr. / 1 în a doua jumătate a anului 1840 şi la începutul celui următor, sufletul lui Eariţ se mohorîse, din cauza unor neînţelegeri temporare cu negustorii braşoveni şi cu oficialităţile (vezi supra, scris. XVIII). I-a scris despre frămîntările sale lui Cipariu, care îl sfătuieşte să se stabilească la Blaj, unde — ajutat de episcopul Ioan Lemeni — ar putea să-şi găsesacă un rost fie în rîndurile clerului, fie ca profesor. Bariţ nu urmează acest sfat, căci mai mult decît reverenda îl preocupau: logodirea iminentă cu Măria Velisar, gîndul de a se statornici în Ţara Românească şi, îndeosebi, rezolvarea diferendelor sale cu braşovenii, pentru a continua, în condiţii propice, redactarea Foii pentru minte ... şi a Gazetei de Transilvania (vezi Corneliu Diaconovich, George Bariţ. 12/24 mai 1892. Foi comemorative la serbarea din 12/24 mai 1892, Sibiu, 1892, p. 12 şi O 1 i m-p i u B o i t o ş, Memoriile lui George Bariţiu, în Studii literare, I, 1942). 2 Abatele Antoniu Kovâcs, romano-catolic, era un om cu vederi largi. EI conducea, ca director, şcoala latinească din Braşov, transformată în gimnaziu latinesc. în recrutarea elevilor, directorul se călăuzea după „principiul: a primi ori pie cine, fără deosebirea religiii şi-a naţiii", considerat de Bariţ „rar în patria noastră" (Gazeta de Transilvania, II, 1839, nr. 37, p. 145). Principiul explică de ce şccala era frecventată şi de numeroşi tineri români. Printre profesori se numărau, în afară de alţii, Iacob şi Andrei Mureşanu. Kovâcs stăruie ca Bariţ să se transfere la gimnaziu, părăsind şcoala românească „din Cetate", destinată copiilor de negustori, dar el nu cedează insistenţelor abatelui, deşi întreţineau relaţii de bună amiciţie. 3 Pentru amănunte despre „cuvîntul prinţului" (Alexandru D. Ghica), vezi supra, scris. XVIII, n. 3. în mesajul său către Obşteasca Adunare, domnitorul aprecia că mişcarea din 1840, condusă de Mitiţă Filipescu, se datoreşte uneltirilor puse la cale de „străini", în consecinţă, cerea luarea de măsuri care să frîneze infiltrarea lor în Ţara Românească. Nedumerit, Cipariu voia să ştie dacă „prinţul" s-a gîndit numai la străinii pro-priu-zişi ori şi la românii originari din Transilvania, Moldova etc. Pasajul „acolo se deschid staţii cinstite'', adică: în Ţara Românească există posibilităţi de a-ţi găsi o funcţie, o slujbă de nădejde, nu doar una modestă. 4 în legătură cu Aron Florian şi cu nemulţumirile lui, vezi George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 19 şi urm. 5 Datorită unor cauze obiective, însă şi multora subiective, învăţămîntul din Ţara Românească, de toate gradele, ajunsese într-o situaţie critică. Pentru a nu-1 duce de rîpă, reformarea lui devenise imperioasă. îngrijorată, stăpînirea instituie o comisie care să elaboreze un proiect de reformă. Am dat informaţiile necesare despre componenţa comisiei, soarta proiectului şi despre contribuţia lui I. Heliade Rădulescu la reformarea şcolii în George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 19 şi urm. 6 Vezi supra, n. 1. 7 Cipariu se referă la Vasile Raţiu cu care el şi Bariţ erau în rele relaţii (vezi primele scrisori ale lui Cipariu către Bariţ). Membru al Capitulului sub Ioan Bob, rector al Se- 154 miliarului teologic din Blaj sub Ioan Lemeni, Raţiu a fost — în acelaşi timp — şi profesor, predînd filosofia, dreptul canonic şi istoria bisericească. Fire impulsivă şi pro-fesînd concepţii retrograde, în comparaţie cu cele propagate de Simion Bărnuţiu şi de tinerii teologi ataşaţi lui, Raţiu era un om antipatizat de mulţi. Cîţi nu-i aşteptau sfîrşitul 1 Dar soarta, neîndurătoare cu ei, le-a înşelat speranţele, Raţiu trăind pînă foarte tîrziu, în 1870. 8 Ioan Turcu (1816 —1852) a fost secretar de cancelarie al episcopului Ioan Lemeni şi profesor la gimnaziu. Contemporanii îl descriu ca uşuratic. 9 Despre descoperirea apei minerale de la Tiur, îri apropierea imediată a Blajului, vezi scrisoarea lui Ioan Rusu către Bariţ din 6 iulie 1840 (George Bariţ şi contemporanii săi, III, Bucureşti, 1976, scrisorile primite de la Ioan Rusu, nr. X). 10 După ce a păstorit episcopia greco-catolică a Orăzii peste trei decenii, Samuil Vulcan se stinge din viaţă în 15 ianuarie 1840. Anunţîndu-i moartea, Gazeta de Transilvania (1840, nr. 4, p. 14) scrie: „Acest bărbat, ca român care fusese născut în Ardeal, e cunoscut de toată românimea despre nestinsa rîvnă ce au avut totdeauna pentru cultura şi ridicarea naţiei sale. Gimnaziul cu opt clasuri din Beiuş, precum şi tipărirea mai multor cărţi româneşti s-au statornicit şi săvîrşit singur cu cheltuiala răposatului episcop". Lupta pentru succesiune în scaunul vlădicesc s-a încheiat cu victoria lui Vasile Erdeli. instalat în 1842. Vezi Iacob Radu, Istoria diecezei române-unite a Orăzii Mari, Oradea, 1932. XXX Blaş, 3 apr./22 mart. 1841 Iubite frate ! Suplica d-tale cătră episcopul — ce mi-au sosit numai marţi acum ce trecu, la 18/30 ale următ[oarei], — vi-o trimit împreună cu rezoluţia, întocma după cum ai poftit. Pricina întîrzierii sosirii aceia au fost vărsarea tuturor apelor de ici pînă la Aiud, ce ne rupsără toată comunicaţia cu acest oraş mai două săptămîni întregi. A doua zi (miercuri), avînd consistoriu, după ce s-au sfirşit, avînd răgaz destul, i-am dat episcopului amîndouă scrisorile care numaidecît le-au şi cetit, însă cu cea mai mare luare aminte, precum puteam să judec după vremea în care le-au cetit, fără de a putea observa pre faţă-i vreun semn expresiv de neplăcere au mirare, de unde io închiiez că acest pas al d-tale nu i-au venit pe neaşteptate. Mă întrebă de nu cunosc persoana, apoi rugîndu-1, în numele d-tale, ca să binevoiască încă tot lucrul a-1 ţinea în taină pînă după vremea cununiei (se înţelege subt altă formă de cum vă scriu aicea), mi-au şi dovedit cu fapta că va să vă împlinească şi această poftă, puin-du-vă amîndouă scrisorile / în puiucul mesii dinainte şi zicînd că acolo 87 se obicinuieşte a pune totdeauna actele de taină, păzite subt zar, a căruia cheie niciodată nu o lasă de lîngă sine. Apoi îmi zise ca să mă duc în orice zi după rezoluţie, că o voi afla scrisă, au de nu, o va scrie înaintea mea 1. Şi cu aceste ieşirăm la grădină, fiind vremea de tot plăcută. încunju-rînd toată grădina, între celelalte, mi-au povestit cum cineva din protopopii noştri i-ar fi scris o gratulaţie, auzind că ar trece la Oradie. La care zice că i-ar fi răspuns că-i mulţămeşte şi că de ar şti bucuria a mai multora şi dorirea ca să treacă acolo, ar trece bucuros, că-i stă în putere. La care io, fireşte, i-am răspuns că după părere-mi, cu toate că Oradia-i loc aşa desfătat cum i l-au descris acel protopop, tot mai mult face a fi vlădică la o ţară, decît la un unghi etc, care şi dînsul asemenea se vedea *a judeca. 155 88 Inţelegînd apoi că Săcărean vine la Braşov azi după vecernie, m-am suit la episcopie şi aflîndu-1 singur, numaidecît se apucă să scrie rezoluţia, întîi pe epistolă-ţi, apoi pre suplică, precum vezi. Epistola iară o puse în fioc, ca apoi — la vremea sa — să-i treacă copia dispensaţiei la Protocol. Cît de bine am păzit pînă acum acea taină, vei cunoaşte din expresul aceştia. Atîta te poci încredinţa, că niciodată nu mi-au grăit în mai bun umor; multe am povestit şi despre a d-v[oast]ră stare acolo între neuniţi, amîndoi cu cea mai veselă afecţie, şi numai atîta şi acum şi / cu prilejul mai denainte au zis ca să bagi de samă bine la stările împrejur, ca să nu se întîmple vreuna care să te împiedice la statul preoţiei. Insă cu un ton aşa de părintesc, cît dintr-însul numai bunăvoinţa lui cătră d-ta se cunoştea. Apoi au mai zis ca să vezi şi despre partea logodnicii d-tale, rămîind neunită, ca să te înţelegi cu protopopii au alţii ai lor pentru o asemenea dispensaţie şi de la dînşii, căci aceasta de aici numai la persoana d-tale se întinde, iar la amîndouă numai cînd amîndoi aţi fi uniţi. încît pentru preotul cununătoriu, încă ţi-au lăsat toată voia şi socotesc că-ţi va fi mai îndemînă cel de la Tohan. De la mine, frate, n-am a-ţi adauge decît dorul ca fericirea şi tic-neala vieţii care într-acest nou stat le cerci şi cu ajutoriul lui D-zeu le nădăjduieşti, să le afli în toată măsura etc, etc. Inima-mi mărturiseşte că de vei fi mulţămit, precum nădăjduiesc, niminea nu va simţi mai multă bucurie decît mine. D-zeu vă poarte în pace. Despre alte, de altă dată, şi pînă atuncea dorind a-ţi auzi o veste înveselitoare, rămîi cu toată dragostea, al d-tale ca frate, Cipariu mpr. Cu Săcărean am grăit ca să poţi primi de la dînsul înainte plata foilor pe semestr[ul] acesta, şi apoi io îi răspund [d]e aici. Idem. I 1 Relativ la căsătoria lui Bariţ. Vezi supra, XIX, n. 1. XXXI Iubite frate ! Sibiu, 24 apr. [1]841 Aici închid pentru d-ta şi alţi prieteni ai noştri de-acolo 10 exemplare] dintr-un Extract de ortografie, care io în zilele aceste, ca un manuscript pentru prietini, l-am tipărit, după ce parte[a] dinapoi sau a 2 o am tipărit şi la capetul Abeceilor rom[âneşti]. D-tale şi ca redactor îţi dau deplină putere de a folosi acest Extract după cum vei avea trebuinţă. Mai pre larg a grăi despre pricinile ce m-au îndemnat tocma acum a-1 publica, afară de cît am atins în Cuvînt înainte, nu mă lasă vremea, şi poate că nici te-ar interesa Săcărean, întorcîndu-se, nici scrisoare nu mi-au adus de la d-ta (în Sibiu am auzit că eşti cununat), nici banii nu ţi-au plătit. D-ta îmi vei scrie de vrei să primeşti banii de la Săcărean, care ar veni cu mai puţine cheltuieli au prin Ios. Schmidt, au alt negustor de la Sibiu 2. Mai încolo, te înştiinţez că, precum mi-au spus Pap loji cu un prilej, înainte de Paşti episcopul ar fi zis că d-tale ţi-ar fi plătit Gazeta \ pre mai mulţi ani cînd ai fost la anul trecut la noi. Asta ţi-o scriu nu numai pentru că mai de mult într-o scrisoare îmi însemnaseşi că de la 1 ian. a.c. nu vei să mai trimiţi episcopului foile, ci şi fiindcă neştine, cu acelaşi prilej, în fiinţa de faţă a mai multor streini, vesti că d-ta nu trimiţi episcopului de la vremea pomenită Gazeta, care episcopului i-au căzut cam cu greu şi i-au stors declaraţia de mai sus, cu toate că zicea că i le trimiţi, însă corteanul, nepricepîndu-se, stătu morţiş că nu i le trimiţi. De ţi-au dat ceva episcopul cînd ai îmbiat pe acolo, io din sparte-mi socotesc că n-ar strica a i se trimite totdeauna, căci şi socoteală formală de i-ai trimite, încă ţi-o ar plăti fără supărare, însă şi almintrilea nu e omul carele să poftească ceva numai în cinste. D-ta însă vei lucra cum vei socoti mai bine, io numai părearea mea mi-o am pus înaintea d-tale. Pentru G. Şincai, cu prilej, vei primi un articul cît mai curînd, din izvoară de toată credinţa vrednice 3. Ce ai scris despre şcoalele noastre, după a mea părere ai scris foarte nimerit şi lauda însăşi au fost cu totul delicat croită. Singur vestirea despre propunerea filosof iei în limba rom[ână] o socotesc cea mai mare parte a fi cu ceva primejdie. Din parte-mi a-mi da judecata şi de această vestire şi de însăşi propunerea ei în limba rom[ână] cu atîta mai puţin nu vreu, încît între mine şi între d. prof. de vreo cîţiva ani se află o înstreinare, după care lesne m-ar judeca cineva interesat, sau egoistic, sau altceva 4. / Episcopul s-au dus de alaltăieri în vizitaţie cătră Făgăraş. Moldvai se roagă să-i găteşti şi să-i trimiţi pre postul Crăciunului un ştendul de lapte acru şi o jumătate de funt de ceai. Ştii că, după sfatul d-tale, am cercat a trăi cu ăst fel de frustuc şi merge prea bine. De atunci şi Moldvai, şi Rus, şi Alutan etc. Şi cu aceste sînt al d-tale prea plecat, Cipariu mpr. / /"Adresa:] Domnului G. Bariţ, la Braşov. 1 în deceniul patru al secolului XIX, pe Cipariu a început să-1 preocupe din ce în ce mai insistent scrierea limbii noastre cu litere latine (vezi Iosif Pervain, Studii de literatură română, p. 290 şi urm.). Pe lîngă alte dovezi, preocuparea i-o atestă şi un Extract de ortografie cu litere latineşti, pre temeiul limbii şi ortografiei beseri-ceşti şi osebirea dialectelor, precum s-au urmat de la 1835 în Tipografia din Blaj. Apărut într-un volum minuscul la Blaj, Extractul se retipăreşte în Foaie pentru minte... (1840, nr. 25, p. 195-198; nr. 26, p. 202-207). Cuvînt înainte şi mai ales ideile din capitolul introductiv al Extractului, intitulat Temeiul {Ibid., nr. 25, p. 195 — 196), arată că Cipariu lupta pentru o „adevărată ortografie", care să nu pericliteze „unimea" limbii române: § 1. Temeiul a toată ortografia e voroava sau pronunţia de obşte, după carele se scrie precum se vorbeşte. De la acest temei destul de firesc însă s-a abătut, şi de multe ori au trebuit să se abată mai toate neamurile încîtva, din osebite pircini, nu numai pentru 94 94* 95 156 157 osebirea ce se află întru aceeaşi limbă pre osebite locuri (dialecte), vrînd a scrie o limbă pentru toţi şi mai aleasă, ci şi pentru schimbările ce cu vreme în toate limbile întră în voroava de obşte, în scriere rămîind pe lîngă vorcava cea veche; uneori şi pentru nea-jungerea alfabetului străin cu care vreun neam se apucă a-şi scrie limba, nepotrivită [recte: nepotrivit] întru toate sunetele cu limba pentru care s-au fost croit, precum nici se poate aştepta. § 2. Limba rom[ână], vrînd a o scrie cu litere latineşti, e cu neputinţă a o scrie întru toate precum se grăieşte, nu numai — 1) pentru că nu aflăm în acest alfabet pentru toate sunetele limbii noastre haracteruri răspunzătoare, pr. pentru ă şi î, ci şi — 2) pentru că nici în voroava de obşte nu aflăm acea unire ce se pofteşte în scriere, mai vîrtos în unele consonante, pr. în b, v şi al[tele] înainte de i, după cum să va vedea mai în jos. Din pricina din urmă, de am scrie precum se grăieşte, am autoriza o mulţime de dialecte, care ne-ar depărta prea mult de la unimea limbii rom[âne], idee care nu este după gustul tuturor literaţilor rom[âni], şi în parte, precum se pare, cu dreptate. § 3. Din aşa pricini, la o adevărată ortografie se pare înainte de toate a fi de lipsă aşezarea unei pronunţii curate şi alese din toate dialectele românimei, după firea sunetelor elementare şi legile gramaticii. Cunoscînd acestea, este de a nădăjdui că şi pentru cele ce ne lipsesc în alfabetul lăt[inesc] vom afla mijloace sigure de a ne putea folosi". Cipariu numeşte dialecte graiurile limbii române. 2 Pentru Secăreanu, vezi supra, scris. XXX. 3 Printre meritele mari ale lui Bariţ se numără şi acela de a fi întrevăzut că anumite scrieri ale protagoniştilor Şcolii ardelene cuprindeau unele concepţii care devansau ideologia curentă a epocii lor, anticipînd crezul gînditorilor paşoptişti. Din această cauză el s-a străduit să popularizeze, prin foile braşovene, pe Samuil Micu, Petru Maior şi Gheorghe Şincai. începe cu ultimul, în anul 18-11, cînd reproduce în Foaie pentru minte ... (nr. 12, p. 94 — 95), din Arhiva românească (1840, p. 1 — 5), articolul Gheorghe Şincai de Kogălniceanu. într-o adnotaţie, Bariţ scrie: „Cînd am cetit mai întîi această biografie, nu în Arhivă ci în Dacia literară din 1840, deşi singur între patru păreţi, m-am aprins în faţă de bucurie şi de ruşine. Şincai transilvan şi noi încă transilvani!... Domnul meu, îţi mulţumim pentru aceste daruri interesante din viaţa lui Şincai; fie ca ele să dea prilej altora a scoate la lumină şi mai multe". Dorinţa şi îndemnul lui Bariţ nu au rămas fără ecou, cum arată însuşi în Trei manuscrise pentru G. Şincai (vezi Foaie pentru minte 1841, nr. 47, p. 370—371): « Iară Şincai! D[omnul] M. Kogălniceanu, adiutant domnesc, zice în biografia lui Şincai, publicată şi în Dacia sa literară: „Hronica lui Şincai este un lucru atît de mare, atît de preţios, încît cuvintele îmi lipsesc spre a-mi arăta mirarea. Mii de documenturi necuncascute, rare, se află adunate, şi nu stau la îndoială de a zice că cît Hronica aceasta nu va fi publicată, românii nu vor ave istorie".. Pentru d. Kogălniceanu exemplariul Hronicei este de-ndămînă acolo acasă, în Iaşi, prin urmare cuvintele d-sale cuprind un adevăr cu totul izbitoriu ce şi pe cei mai somnoroşi ar putea să-i deştepte din letarghiosul lor somn. Nalie fără istorie! Se poate? Nu se poate. Ce idei. posomorite acestea! Şi noi, transilvanii,- din a căror sîn şi pămînt ieşi acel Şincai, fără. care românii n-ar avea istorie, noi, carii avem nenorocirea de a nu putea cunoaşte mult lăudata Hronică mai de aproape, mai putem la toate acestea adăoga mai multe trăsuri atît din viaţa lui Şincai, cît şi din a celorlalţi doi bărbaţi contimporani ai lui, despre care nu ne îndoim că ar fi totdeodată trăsuri, daturi pentru istoria chiar a naţiei româneşti aşa cum se află ea în Transilvania, dacă criticii ne vcr da slobozenie a zice că şi o naţie politiceşte nerecunoscută îşi poate avea de nu toată, cel puţin însă fragmente din istoria sa». ] Este vorba de articolul Şcoalele noastre în anul 1811 (în Gazeta de Transilvania, 1841, nr. 13, p. 51—52). Situaţia generală a învăţămîntului, constată autorul (probabil, Bariţ) s-a îmbunătăţit simţitor. Afirmaţia este argumentată cu exemple din Braşov, Ţara Bîrsei, Banat, Bucureşti şi din Blaj. „Blajul? El face înaintări aşa line pe cît curg de lin cele două rîuri între care se află aşezat. însă paşii lui în instituţie sunt siguri. Cu nouă ani înainte Blajul avea numai un profesor de filosofie; de atunci încoace, el are pentru ştiinţele filosofice, matematice, istorice şi fizice patru profesori; de curînd filcsofia (chiar şi părţile cele mai abstracte ale ei) se dă nu latineşte, ci româneşte, lucru ce nu ştiu cu cîţi ani mai înainte n-ar fi fost de crezut. înaintăm noi sau stăm?" (p. 52). Bariţ conchide: vechile atitudini „toristice" (= conservatoare) faţă de învăţămînt sînt pre ducă şi, din fericire, tot mai mulţi pledează pentru modernizarea acestuia. îndrăzneţul care îşi ţine lecţiile de filosofie în româneşte era Simion Bărnuţiu. pînă să ajungă aici, el a străbătut un drum greu, al cărui istoric 1-a reconstituit G. iG. B o g d a n-D u i c ă, în Viaţa şi ideile lui Simion Bărnuţiu (Bucureşti, 1924, p. 37 —39). Gestul lui Bărnuţiu a întîmpinat o rezistenţă serioasă, pe care ,,o făceau: întîi fricoşii, care se temeau că guvernul şi episcopul latin vor interveni contra propunerei în limba românească; al doilea, mărginiţii, cari socoteau că limba românească nu poate exprima idei filosofice şi combăteau metoda nouă. Fricoşii mustrau aspru pe Bărnuţiu; mărginiţii îndemnau pe studenţi să părăsească cursul, la care nu vor putea învăţa nimic serios; printre aceştia erau şi unii curteni ai episcopului" Lemeni. Cred că Cipariu trebuie situat în categoria curtenilor. XXXII Prietine ! Blaj, 25 mai/6 iun. [1]841 Aici alăturat vă trimit din Sibiu vreo cîteva notiţe pre scurt din viaţa lui G. Şincai, precum v-am fost făgăduit, care poftesc să le folosiţi fericit 1. Asemenea vă adaug şi un articul ce-mi sta gata de 3 ani de zile, şi de care odată vă pomenisăm, numai cît după aceea nu puteam să-1 mai aflu; iar astăzi, din întîmplare, îmi veni în mînă. Pentru care, dară, vă rog ca numai aşa să-1 publicaţi, de socoteşti că poate să facă ceva interes. Almintrilea, el e întocma precum l-am fost scris atuncea fără schimbare, numai cît l-am prescris din nou, că era pre hîrtie proastă şi cu peana groasă în original 2. Articulul ce-1 aveţi acolo asupra Poeziei mai mult nu se poate publica fără ceva schimbări, pentru care nu avui încă destulă vreme. D-ta, cetindu-1, însuţi poţi vedea că trebuie cîte ceva, ici-colea, lăsat afară 3. Estractul de ortografie poţi să-1 publici în Foaie, după cum vei socoti, că io numai 120 exempl[are] am tras de pre teasc 4. Aveam, adevărat, de gînd ca mai tîrziu să trag mai multe, dar publicîndu-1 d-ta, nu am lipsă, nici voi să mă mai cheltuiesc, măcar că stau formele încă ne-mpărţite la tipografie. In Bucureşti am trimis, pentru amîndouă prinţipaturile, 40. Celelalte le-am împărţit şi le voi mai împărţi pre Ici-colea. D-lui / Maiorescului voi trimite, pre cînd va veni, unul anume, •căci nu cred să viu însumi într-acolo, cu toate că mă pofteşte d-lui pre atuncia. Scrisorile de la dînsul le-am primit ieri dimineaţă, cu poşta, tocma cînd plecam la examenu-mi cel mai de pre urmă din est an. El îmi scrie că d-tale ţi-au scris pre scurt starea politică [a] acelii ţări, şi mă îndreaptă la scrisoarea-i, cea cătră d-ta, însă puţin nou socotesc că vei fi aflat într-însa. D-ta, scriindu-mi în acest obiect: „Vai, râu-i, Ghica mi să pare că se clatină !iC, cu exclamaţia ai însemnat mai mult decît pînă acum ai făcut — d-ta sau alţii — cunoscut prin gazete 5. D-lui mi-au scris şi de prepoziţia pentru catedra de filosofie de la Bucureşti, precum şi d-ta, numai are vinău că Eliad ar fi fost carele să fie aieptat că sîntem uniţi. însă într-ast una se înşală! Despre astfel de vorbe mi-au scris şi alţii tocma pre atuncea, din Bucureşti, şi mai pre larg. Vinind vorba la atîta, nu poci să te las la îndoială, ce sîmt şi io, însă n-am ce-ţi pomeni de entuziasmul ce am avut cătră acea ţară şi cît de fericit m-aş fi socotit demult, cînd aş fi putut, cu condiţii cinstite, a trece acolo, căci la avânturi sau la umiliri niciodată n-am avut gust. Atunci eram mai tinăr şi, întru toate înfocat, aş fi fost gata orice a jertvi. Acum, cu anii, mă simţ mai stîm / parat. Atunci îmi făceam silă ca să mă poci ţinea în cumpăt dinafară, şi mai mistuiam cu atîta mai mult dinluntru. Acum şi dinluntru mai puţină răpezire simţ, încît pentru Ţ[ara] R[omânească] sînt mai ca un om beat, care acum începe a se trezi. Căci acum stau şi socotesc că, de m-aş duce acolo, ce aş dobîndi ? Plată mai bună? Oho, asta nu-i pricină destulă! în capitala mare, plata mare adeseori e mai puţin decît plata mică într-un oraş ca Blaşul. Şi apoi, mila D[omnu]lui: aici, cînd mi-ar plăcea banii mai mult decît alte cele, zo că mai mult aş putea păstra dintr-ăst puţin, decît din 6000 mii lei în Bucureşti. Nu e aşa? Apoi... apoi om mai vedea ce o mai fi6. Nu ştii că am avut un votum în vara trecută?7 Spes alit, sed, eheu, quam saepe fallit! 8 Voi să cerc o poziţie mai cinstită? Hm!, asta-i anevoie a o căpăta totdeauna cum vrea omul, şi io nu ştiu, la Bucureşti aflare-aş vreodată ca în Ardeal? Aici-s domn, nime nu-mi porunceşte, nime nu-mi poate lua pîinea, mă iubesc unii, mă cinstesc alţii, poate că unii se şi tem de mine, de carii io, să-i ştiu anume, aş rîde cu dulceaţă, că s-au găsit omul. Apoi drept are — zică cine ce-a zice! — chezarul de la Roma: „Malo 9 etc, etc. Petreceri, adevărat, nu avem cum aş dori cîteodată, însă stînd oblu şi gîndind, mai că — prea multe —, m-ar desgusta. Omul, la o viaţă zgomotoasă, trebuie a se deda din copilărie, nu mai la 40 de ani, însă cu atîta mai bine că nu avem prea multe, că rămîn banii, şi asta-şi face un cap de zestre, cum ne-au spus Moliere. 90 Viaţa ni-e monotonă, călugărească, cu puţină mişcare şi alte mărunte/ ne-ndemînări, însă — vai, Doamne! — oare afla-le-vom şi în rai toate după pofta noastră ? Apoi — dracul! — mai este şi alta: la Bucureşti ar zice că ce nu te însori, vreai iară să fugi înapoi la unaţie în Ardeal, ori ţii pre cine ţii, au îmbli pre unde îmbli ? De asta să mă ferească D-zeu ! Dacă nu m-am însurat cîndu-mi era vremea, acum nici în glumă nu mi-ar cădea bine să-mi pomenească cineva. Şi aşa, frate, vezi cum gîndesc io astăzi ? Şi acum cu atîta mai bucuros îţi scriu acum de cum ţi-aş fi scris mai demult, că acum şi d-ta ai încetat a fi copil şi ai ajuns la vrîsta în care omul începe a fi om, căci, trecîndu-ţi amorul entuziastic, negreşit că vei începe a vedea lumea cu alţi ochi decît pînă acuma; iar mai nainte nu m-ai fi cuprins. Pentru viitoriu, vom vedea ce va mai aduce zioa şi noaptea. Şi pînă atuncea, te rog ca să rămîie între noi. Adaug aicea şi o poliţă de la Săcărianul, pentru 31 f. 12 cr. CM., preţul sem[estrului] 1. Lui Many i-am făcut cunoscute ce mi-ai scris prin fr[atele] Rus, mentorul lui. în cît pentru pălmuitul clericilor, leider 10, este adevărat. Dar ce să şi aştepte omul de la un dobitoc 11 (vezi art. mieu)?  propos, de poţi să-1 tipăreşti mai nainte de ortografie, ca să nu se priceapă cine-i autorul, după stil. 160 I Ştii că au murit fratele lui Moroşan de acolo, clericul? 12 Boala-i spun că i s-au tras din ciumerniţă. Ce fecior sănătos şi tare, şi cît degrabă se stinse!! Episcopul se întoarce azi sau mîne acasă. Mă bucur de ce mi-ai scris, de prietineasca primire, şi că ai fost pregătit la object. Numaidecît plec la Sibiu cu Papfalvi, de unde vei primi aceste toate mai în grab. Iar despre S. Klein, mai tîrziu 13. în Sibiu auz că s-au rădicat de la 1 ian. contumaţia de la Turnul Roşu. Ce uşurătate pentru comerţul cu Ţara Rom[ânească]! 14 Cu ep[isco]pul ne-ntîlnirăm ieri pre cale, pe dealul Harapului. Lui Moldvai i se păru prea scump ceaiul, aşadară nu-i cumpără. Al d-tale prea plecat, Cipariu m.p. P.S. Cu prenumeranţii pentru 2 semetru încă nu m-am putut înţelege, nefiind toţi pe acasă. însă ştiu că şi pe 2 sem. toţi 13 vor pre-numera. Ce-mi adauseşi din Hirnok de blăjeni, e luat din ErdfelyiJ Hirado, şi-au publicat încă înainte de Paşti. De cine, nu se ştie./ 90v N.B. Sora fraţilor Pop din Iaşi şi Rusia, anume Balinth, se află în Blaş, pentru care d-ta-i poţi înştiinţa ca, de au de-a trimite bani, să-i trimită d-tale, şi apoi de acolo, prin mine, surorii lor./ S9V 1 Vezi supra, scris. XXXI, n. 3. 2 în două scrisori anterioare, XVIII şi XX, Cipariu îi comunicase lui Bariţ: „Am un articul gata: Mintea şi puterea, de multişor lucrat. Bucuros aş fi să-1 poţi trece. Cenzura nu are de ce a se scandalisi într-însul, de-1 va înţelege, ci totuşi bine vei face, înainte de a-1 da la cules, să-1 areţi censorului, să nu ai apoi necaz" (XVIII); „Să fii bun iertă-toriu că nu ţi-am mai trimis articulul Mintea şi puterea, care de mult ţî l-am fost făgăduit, că nu-1 aflu nicăiri. Ştie pustia cum s-au rătăcit între scrisorile mele, de nu poci da de el. însă totuşi ştiu că n-au perit şi cum l-oi afla ţî-1 trimit." Sub titlul Mintea-tăria, Bariţ a publicat reflecţiile lui Cipariu în Foaie pentru minte 1841, nr. 23, p. 177 — 179; este semnat X. Atrag atenţia cu deosebire ideile din alineatele 1 — 3: „Veacul în carele trăim, haracterisindu-1, într-adevăr îl putem numi veacul ideilor şi al libertăţii sau, mai bine, al luptei spre statornicirea drepturilor omeneşti în soţietate; — principiul din care le au pornit fiind o idee, adevărat înaltă, numai de nu ar fi închipuit, adecă: cum că tot omul e rînduit de la Făcătoriul său a fi persoană slobodă, cu asemenea drepturi unul ca şi altul, şi cum că pe dreptul numine nu are volnicie a lipsi pre altul din drepturi care cu însuşi omul, fieştecarele deosebi, sînt născute. Dintr-această idee, zic, pornind, o mare parte mai întîi a filosofilor, iar mai apoi, în zilele noastre, şi pînă cei din starea cea mai necultivată, prin consecvenţii filosoficeşti au îndrăznit a zice şi a apăra cu fapta, că nimenea nu este rob din orînduirea firei, ci numai din sila celor mai tari şi apoi din slăbiciunea celor învinşi." 3 Cele spuse aici trebuie completate cu următorul pasaj din scrisoarea XX: „... Cu articulul Poezie, versificaţie poţi să mai întîrzii pînă mă voi întoarce acasă. De-1 tipăreai pe cel ce ţi-am fost trimis, atuncea, poate, mă îndemnam să-1 săvîrşesc, dar aşa mi-am cam uitat şi iarăşi uneori nici puteam să stau de acele cîndu-mi aduceam aminte, în unele părţi îmi pare că şi-au şi pierdut interesul şi ar avea lipsă de reformă". 4 Despre Extract de ortografie, pe larg, supra, scris. XXXI. 5 Cu privire la stările de lucruri din Ţara Românească, în 1841, şi la situaţia precară a domnitorului Alexandru D. Ghica, pe Bariţ îl informau mai amănunţit decît alţi corespondenţi ai săi, Aron Florian şi Ioan Maiorescu, în scrisori „de taină". Parţial, el a uzat de relatările lor secrete în cîteva articole despre Ţara Românească, apărute în Gazeta de Transilvania din 1841. S-a folosit de ele numai parţial; majoritatea ştirilor publicate nu erau de natură să complice viaţa redactorului în mod inutil. între lunile 161 ianuarie-iunie 1841, perioadă la care se raportează Cipariu, Gazeta a dat: scrisoarea prin care negustorii bucureşteni protestează împotriva învinuirii că ar fi fost implicaţi în 1 complotul din 1840 (vezi nr. 1, p. 2), unele „lămuriri" relative la Dejurstva oştirilor româneşti (nr. 4, p. 13), „mişcarea" corăbiilor în portul Brăila, „naturalizarea" generalului Kiseleff (nr. 19, p. 73 — 74), tulburările provocate de arnăuţii bulgari (nr. 20, p. 77 — 78), precum şi la preţul de export al grînelor („bucatelor": nr. 23, p. 89—90). Prudent, Bariţ face observaţii mai „tăioase" despre Ţara Românească doar în corespondenţa cu prietenii săi intimi, ca Cipariu. Pe lîngă alţii, fusese sfătuit să fie circumspect de Ioan Maiorescu (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, I. p. 245 — 246). 6 Mai ales după 1820, mai mulţi intelectuali transilvăneni trec în Moldova şi Ţara Românească. Au trecut peste munţi Vasile Fabian Bob, Aron Florian, Ştefan Neagoe, Ioan Maiorescu, Damaschin Bojincă, Zaharie Carcalechi, Eftimie Murgu ş.a. Nemulţumirile îndurate „acasă" din partea stăpînirii străine, adăugîndu-se unor insatisfacţii de ordin personal, au trezit şi în sufletul altor români ardeleni dorul de a se stabili în „ţară", de exemplu în al lui Bariţ şi Cipariu. în august-septembrie 1836, ei au făcut celebra călătorie în Muntenia. Impresiile şi le-au aşternut pe file de jurnal. Relatîndu-le, Cipariu consemnează şi discuţiile avute cu unii confraţi întru cărturărie pe teme de învăţămînt. A fost abordată şi chestiunea predării nesatisfăcătoare a filosofiei la Colegiul „Sf. Sava" (amănunte la G. B o g d a n-D u i c ă, Eftimie Murgu, Bucureşti, 1937, p. 71 şi urm.; Eftimie Murgu, Scrieri, Bucureşti, 1969, p. 20 — 23), ceea ce a dus, se pare, la propunerea ca Cipariu să se stabilească în Bucureşti. Bine orientat în probleme de filosofie şi stăpîn pe arta profesoratului, el putea să contribuie la redresarea situaţiei amintite. Invitaţia din 1836 va fi reluată în anii următori, cînd — în afară de Cipariu — şi Bariţ a fost solicitat să plece în Ţara Românească. Despre faptul că blăjenii sînt uniţi (greco-catolici) s-a vorbit în decembrie 1840, într-o şedinţă a Eforiei şcoalelor naţionale muntene. în 2 februarie 1841, Ioan Maiorescu îi scria — din Craiova — lui Bariţ: „într-o adunare a Eforiei, lîngă Crăciun, s-a vorbit că blăjenii sînt uniţi'} întreabă pe Aron. Dacă Aron va merge la Iaşi, eu mă car după el. Dar tu, dacă vrei să vii, vină cu totul, şi este mai bine. Pe tine te cunosc aici. Dar lasă că, peste scurt, ne vom mai înţelege. Oh, dacă ai şti tu în ce ticăloşenie ne aflăm! Eu, dacă se va îmbunătăţi starea profesorilor şi nu voi putea căpăta loc la Iaşi, mă lapăd de inspecţie şi atunci ţi-o poci mijloci ţie, cu limba latină" (George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 246 — 247). Bănuind că Heliade Rădulescu a adus în discuţie problema confesiunii „blăjenilor", Maiorescu se înşela într-adevăr, aşa cum just remarcă Cipariu, căci Heliade nu era, în decembrie 1841, membru al Eforiei. 7 Cipariu candidase, în vara anului 1840, la demnitatea de canonic capitular, în locul repausatului Ioan Nemeş, însă locul rîvnit de el a fost cîştigat de Arsenie Popovici, protopop al Turzii. 8 „Speranţa îţi dă aripi, dar — vai! — de cîte ori nu te amăgeşte!" 9 Citat ciuntit din Malo esse pacem quam bellum — E preferabil să fie pace, decît război. 10 „Din păcate"! 11 „Dobitoc"-ul se numea Alexandru Arpadi. Preot cu purtări necuviincioase, beţivan şi scandalagiu, Arpadi — protejat de episcop — a fost numit, în septembrie 1840, vicerector al Seminarului teologic din Blaj. Ca pe vreme cînd a fost popă şi profesor, Arpadi era mai preocupat de golirea paharelor decît de gospodărirea treburilor Seminarului („qui magis intentus erat poculis exhaurendis, quam negotiis administrandis"), ducea o viaţă uşuratică şi — lucru foarte grav! — îi brutaliza pe clerici (pe candidaţii la preoţie). Astfel, în anul şcolar 1841 — 1842 a pălmuit pe Constantin Decei (după Bărnuţiu, pe Teodor Pop, coleg cu Decei). Gestul său nesocotit i-a indignat pe teologi, care îl reclamă lui Lemeni. Zadarnic, pentru că episcopul nu ia nici o măsură împotriva „furibundului" vicerector. Din această cauză, Bărnuţiu şi alţii îi vor face, între 1842—1846, imputaţii severe. Detalii mai multe despre incidentul Arpadi-Decei la Coriolan S u c i u, Crîmpeie din procesul dintre profesorii de la Blaj şi episcopul Lemeni (1843 — 1846), Blaj, 1938, p. 48-50. 12 La Braşov se găseau Andrei şi Iacob Mureşanu. Tînărul răposat era fratele celui dintîi. 13 Bariţ, se ştie, a fost un admirator al reprezentanţilor Şcolii Ardelene, din a căror moştenire culturală a reţinut, pentru a le investi cu o nouă funcţionalitate, unele concepţii pe care le va integra în ideologia revoluţionară a generaţiei paşoptiste. De aici, interesul crescînd al foilor sale pentru Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi — mai ales — — Petru Maior. Ca să îi recirculeze, a apelat — între alţii — şi la Cipariu, care îi trimisese cîteva date puţin cunoscute în epocă despre Şincai. Ocupîndu-se de Elegia acestuia (vezi supra, scris. XXXI, n. 3), Cipariu menţiona că în notele autorului există şi alte date referitoare la viaţa lui Samuil Micu, ceea ce — presupunem — 1-a făcut pe Bariţ să îi solicite un articol separat despre Micu. Dar Cipariu, acablat de alte sarcini, nu i-a trimis materialul cerut nici în 1841, nici mai tîrziu. Datoria faţă de memoria glorioasă a lui Micu şi-o va plăti darnic între anii 1867 — 1872, cînd editează Archivu pentru filologie şi istorie. în paginile revistei, redactorul şi Ioan Micu Moldovan au publicat o serie de documente fără de care o serioasă biobibliografie Samuil Micu nu poate fi concepută. 14 De repetate ori, stăpînirea habsburgică a luat măsuri drastice pentru a stopa relaţiile comerciale şi culturale transilvănene cu Ţara Românească şi Moldova. între alte măsuri, zisa stăpînire a instituit, la Timiş şi Turnu Roşu, servicii de carantină, care s-au pretat adeseori la abuzuri. Imperative economice stringente au silit, însă, autorităţile să liberalizeze întrucîtva sistemul restricţiilor. Măsura semnalată de Cipariu, îmbucurătoare pentru românii ardeleni, se înscrie în acest context. XXXIII Sibiu, 16/28 [iulie] 18411 Iubite prietine ! Cu poşta de azi vreu a te înştiinţa pre d-ta că am sosit aici ieri cu fratele d-lui Maiorescu, cu gînd să trec pe la d-voastră — departe, departe — de mi s-o veni bine a trece pe-acolo 2. De unde nu, atunci poate că vă voi cerceta întorcîndu-mă îndărăpt. De nu voi pleca mîine, atunci tot trimit io pe fratele Maiorescului înainte cu vreun braşovean, şi io au voi veni cu deligense sîmbătă, au poate nici voi mai veni pînă la octo[m]vrie. Intru toată întîmplarea, această scrisoare-ţi va sosi mai degrab' decît io însumi. Neştiind însă cum mi se va alege drumul, pentru scurtarea vremii, totuşi socotesc că nu va strica de vei grăi cu cineva pentru vreun prilej cătră Timiş sau Bran şi mai încolo. Pasul cel de pe urmă mi-ar fi mai cu plăcere. Pentru oamenii ce se află pre acolo, ştii d-ta că vreu să fie lucrul de taină toată călătoria mea, din care însă-ţi voi trimite cînd şi cînd cîte o scrisoare, de nu-ţi va fi cu greutate, închinăciuni nu trimit nimărui, decît d-voastre, pre care vă doresc a vă vedea. Maiorescului îi va aduce fratele său. Şi rămîi cu toată dragostea şi cinstirea, al d-voastre prea plecat, Cipariu mpr. / und [Adresa:] S[ein]e wohlgeboren Herrn Georg v. Baritz, Professor Redacteur in Cronstadt. Franco. 1 Nu este indicată luna, dar o deducem de pe ştampila poştei din Aiud: „28 Juli". Cipariu — terminîndu-şi examenele cu gimnaziştii şi teologii blăjeni — s-a hotărît să călătorească la Bucureşti şi Constantinopol. Vezi infra, scris, următoare, şi S i g i s-mund Jako, Bibliofilia lui Cipariu, Cluj, 1967, extras din Anuarul Institutului de istorie din Cluj, X: „După 1838, cercetările lui Cipariu în domeniul filologiei orientale devin sistematice. în 1839 a început să întocmească în limba latină — după modelul celor din străinătate catalogul manuscriselor orientale pe care Ie avea. Tot în această perioadă îşi îndreaptă atenţia spre materialul oriental de pe piaţa internaţională a cărţii. In 5/17 martie 1841 îi scrie lui Romanov că în Europa apuseană poate face achiziţii mai 91 162 163 «^Z d0dt 'a, Co"stantinoPo1 Şi acolo nu are nici surprize neplăcute in ce priveşte stanea exemplarelor respective". In ciuda avantajelor „ferite de ,piaţa internai"3 iSSai ^t2X^Srpnf Constantinopol, pentru a^^T^S XXXIV Bucureşti, 18/30 aug. [1]841 Iubite prietine ! în loc de a-ţi scrie ceva de la Constantinopol, precum nădăjduiam, iată că-ţi scriu numai din Bfueureşti]. Gîndul mieu era pornit într-o parte 1, stările însă vrură într-alt chip. Canţelaria noastră, de vineri ne tot purtă cu vorba şi nehotărîrile sale, acum zicînd într-un chip, acum într-altul, pînă ce duminecă la amiazi se hotărî ca să ne cleie şi tovarăşului mieu pasport către Ţarigrad 2, şi aşa fiind cam pe la amiazi, n-am mai putut să căpătăm iscălitură de la agie pînă luni la 8 ceasuri dimineaţa. După cum vaporul cel mai drept sosea tocma luni seara, în zadarnică ne-au fost toată călătoria pînă la Giurgiul, unde ajunserăm la 7 1/2, cînd era întunerec şi schela închisă. Vaporul sosind pe la 8, tot atunci seara, la 10 noaptea, şi plecă. Şi în zio, cînd ne trezirăm noi, el era poate la Bonzkio. Ce să facem? 15 zile să mai aştept? Ne-am întors înapoi, şi de atunci sîntem tot aici. Io mi-am găsit un arap negru ca căldarea, la carele de atuncea merg în toată dimineaţa cîte 2 ceasuri şi cetim amîndoi cîte o procleţie asupra ovreilor şi cr[eştinilor] din Coran, şi altele. Mai povestim cîte una alta. După amiazi dorm sau mă duc la 92 cafenea de beu tutun, comme un vrai croyant3. Tovarăşul mieu mai rău-şi petrece, că dacă / n-am unde-1 duce, şade toată zioa în odaie. Poenarul 4 T şi profesorii nu sînt pe-acasă. La Eliad pînă acuma am fost de 2 ori şi tot nu-1 găsirăm acasă, că omul are — pe cum spun — multe trebi. L-am dus la scoale de a văzut pensionul, unde sînt dd. Florescul5, Popovici şi un unguraş, la muzeu, la bibliotecă, tipografie şi afară la Colin-tina, Filaret, Izvor, Grădina cu cai, mitropolie etc. şi seara pe uliţe. Urîtul zilei şi-1 petrece cu cărţi ce i-am mai adus de la Romanov, pr[ecum]: Căderea dracilor de Eliad6, Eudochiea7 tipărită-n Brăila, Halima 8, Poeziile Mumuleanului 9 etc. Pînă cînd o să mai petrecem p-aicea, nu poci să ştiu. D-lui nu mi s-au declarat apriat. Se vede însă că nu are grabă, pînă — pe cum zice — doar or mai veni şi profesorii 10. Io încă voi şedea întocmai, petrecîndu-mi cu arapul în toate dimineţile, cu toate că şi mie mi se urăşte a petrece numai aşa. Dar să lăsăm aste. Cînd trecurăm prin Filipeşti, la 6/18 ale aceştia, găsirăm în circiumă, unde vream să tragem pe noapte, pre bulgarii cei prinşi la Brăila împreună cu căpitanul lor Tatitsch, precum spunea cîrciumarul, 83 la număr, pre cari-i ducea la Telega la ocnă 11. în oraş aici să aud veşti spărietoare, că iară s-ar pune lazaret 92" la graniţele noa / stre, cu toate că nime nu ştie să spuie ceva hotărît, iar la Canţelarie încă n-am fost să întreb. 164 Alt sunet auzeam ieri, că Vodă ar fi căpătat ordinul Măriei Terezia de cavalerie. 'O Zscpvpo<; tou' Iaxpof) au mai ieşit încă o dată, la 11 ale aceştia 12, în coală întreagă, acum în chip de prospect, în fol[io], pehîr-tie de tipariu, însă curat şi fără multe greşale tipărit. în articolul 1 cătră abonaţi arată mai pre larg pricinile din care se porni redactorul acestii foi, începînd de la vremea robirii Greciei, şi arătînd în ce chip lipsindu-se părinţii lor de o atare politică, îmbrăţişară comersul şi, împrăştiindu-se în toate părţile lumii, prin sîrguinţa şi supunerea lor la tot felul de ocîr-muire, fără să se amestece în turburările politeceşti, tocma ca o albină, culeseră din toate părţile averi spre restatornicirea patriei lor, ducînd cu sine oriunde se aşezară legile, năravurile şi limba, care le păziră nestrămutat. Fiind dară şi Ţara Rom[ânească] una din cele ce mai mult i-au ocrotit — precum totdeauna, aşa şi acum — stăpînirea, şi legaţi fiind cu ea prin sînge şi lege, cu atîta mai vîrtos se cunoaşte trebuinţa unei gazete greceşti naţionale, cu cît această ţară e ca şi un centru (Ksvxpov, sîmcea ?) a toată negustoria Mării Negre etc. Urmează ştiri din Grecia, mai ales pentru întemeiere[a] ministeriului lui Mavrocordat, dupre gazete şi corespondenţii, cursul monedelor în Englitera, Austria şi Franţa şi-n urmă o proclamaţie către abonaţi, ca să plătească aducătorilor acestor foi banii prenumeraţiei etc. De la începutul lui sept. va ieşi necurmat. Şi sînt al d-voastre prea plecat, Cipariu mpr. / 93 /"Adresa:] La dumnealui domnul Gkeorghie Bariţ, profesor şi redactor, la Braşov. 1 Vezi şi scrisoarea precedentă. Nu avem deocamdată altă informaţie pentru această tentativă de călătorie a lui Cipariu în Orient, fapt pentru care epistola de faţă se impune ca un document de seamă pentru întregirea biografiei profesorului blăjean. 2 S-ar putea ca acest „tovarăş" al lui Cipariu să rămînă pentru totdeauna o enigmă. Din contextul scrisorii reies cîteva indicii, totuşi: era român (citea, în Bucureşti, cărţile, furnizate de Cipariu); era transilvănean (nu avea nici o grabă să părăsească Bucureştii, aşteptînd „doar or mai veni şi profesorii", care erau în vacanţă); nu era blăjean (în acest caz n-ar fi avut nici un sens ca Cipariu să-i ascundă numele); n-a mai fost în Bucureşti niciodată (Cipariu a trebuit să-1 conducă peste tot: „la Colintina, Filaret, Izvor, Grădina cu cai, mitropolie etc"), în fine, avem bănuiala că era o femeie („Vreu să fie lucru de taină toată călătoria mea", spune el în scrisoarea precedentă, iar în aceasta: „L-am dus la scoale, de a văzut pansionul"; S3 adaugă la acestea grija deosebită a profesorului blăjean ca „tovarăşul" lui să nu se plictisească). 3 „Ca un adevărat creştin". 4 Petrache Poenaru, directorul Colegiului Sfîntul Sava din Bucureşti. 5 Constantin Gh. Florescu, profesor la Bucureşti. 6 Primul volum din proiectatul ciclu biblic al lui Heliade Rădulescu, Căderea dracilor, Bucureşti, 1840. 7 Probabil o ediţie a cărţii de cîntări religioase cunoscute sub titlul de Violarium, a Sfintei Eudochia din Bizanţ. 8 O mie şi una de nopţii. Istorii arabiceşti sau Halima, întîiaş dată tradusă din nemţeşte (de Ioan Barac), în 4 volume, Braşov, 1836 — 1840. 9 Volumul Poezii, Bucureşti, 1837. 10 Din vacanţa de vară. 11 Faptele erau cunoscute în Transilvania: în luna iulie, Gazeta de la Braşov a publicat (IV, 1841, nr. 30, p. 118; nr. 31, p. 122; nr. 32, p. 126) o serie de articole despre 165 „rebelii" bulgari din Brăila. La 11 iulie fusese descoperită o mare organizaţie revoluţionară de bulgari înarmaţi — după declaraţiile lor, toată consipraţia se ridica la peste 1200 de oamenii — conduşi de sîrbul Tătici, care se pregăteau să treacă graniţa în Turcia spre a-i răscula pe bulgari. Opunînd rezistenţă armatei româneşti, parte au fost ucişi, parte s-au înecat în Dunăre, iar restul în frunte cu Tătici au fost prinşi şi închişi. Domnitorul Alexandru Ghica a slobozit o proclamaţie către „subdiţii" săi bulgari şi sîrbi, dar aceştia nu s-au liniştit. în anul următor (vezi Gazeta de Transilvania, V, 1842, nr. 8, p. 29 — 30) se anunţă noi tulburări şi conspiraţii ale bulgarilor din Brăila, încît agerul redactor braşovean nu-şi poate stăpîni o concluzie cu două înţelesuri: „Ori că rebelii din provinţiile turceşti, alegîndu-şi de vatră răsculărilor tot numai în Ţara Românească, n-au mai învăţat minte, ori că s-au împrumutat de pe airea de prea multă". Vezi despre această răscoală Constantin V e 1 i c h i, Mişcările revoluţionare de la Brăila din 1841-1843, Bucureşti, 1958. 12 Despre publicaţia grecească 'O Zscpvpg tou' Ta^pu' vezi şi George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 27. A apărut la Bucureşti între 30 august 1841 — 1 martie 1842, de două ori pe săptămînă. Bariţ îi anunţă apariţia în Gazeta de Transilvania, IV, 1841, nr. 124: „O Zscpvpg tu laxpO. Supt această numire se începu în Bucureşti o gazetă grecească, supt redacţia d-lor Arghiriades şi H. Thodoridis, de două ori pe săptămînă, în format folio, cu preţul de trei galbeni pe an. însă, cum se vede din programa de 20 iunie a.c, abonaţii sînt poftiţi a mai ajuta întreprinderea şi afară din preţul hotărît, care cu cît se va îndura. Coprinsul foii va sta în materii politice, comerciale, literare greceşti, cu deosebită privinţă la Grecia. Scopul va fi a lăţi publicitatea între mulţimea grecilor negustori şi a filoelinilor care petrec în pămîntul românesc Noi, din parte-ne, lăudăm acea întreprindere, nu numai în cît ea foloseşte grecilor născuţi, ci şi în cît numita gazetă va fi îmbrăţişată chiar şi de o mulţime de români pământeni, carii din întîmplare în limba românească nu ştiu ceti, sau nici că află vreun gust ia literatura naţiei lor". Soţia lui Baril, Măria Velisar, era dintr-o astfel de familie de negustori „greci născuţi" în România. XXXV Blaş 9/21 ian. [1]842 Frate şi prietine ! Ştii că d. Alpini au murit? 1 De nu ştii, iacă să ştii că au murit marţi, înainte de Anul nou, şi l-am îngropat [la] 1 ian. stilul nostru, în vrîstă încă nu deplin de 48 de ani. Tristă soarte, adevărat, şi jelnică, dacă omul aşa puţin poate să guste binele lumii aceştia, destulă însă pentru ce nu au de a gusta decît numai amărăciunea ei. Canonic au fost numit în 1835. Averea, puţină, o au împărţit fraţii şi surorile sau nepoţii în 5 părţi. Iată, frate, iarăşi cîmp deschis pentru intriganţi, pizmaşi şi interesaţi. Cei ce au avut vreodată vreo nădejde şi nu li s-au sfetit, cei ce au vreun plan de a-şi împlini, iară au început a se arăta cu toate diavoleştile apucături, ca să poată izbuti2. Puţin au lipsit de nu au auzit lumea cine i-au urmat, înainte de a şti că nu-i. De alte ori era vacanţie de cîte o jumătate de an şi mai bine, iar acum abie îl îngroparăm joi, şi sîmbătă era să se aleagă altul în locu-i. „Din ce pricini ?" — vei întreba d-ta. Ştii oamenii, po/liti-coşi — şi să nu socoteşti că doară de astfel în Blaj nu s-ar afla, în orice înţeles îţi place — aceştia, zic, au totdeauna, pe lîngă pricina cea adevărată dinlăuntru, carea numai ei et consortes3 o ştiu, şi altă pricină, una sau mai multe, pe dinafară morală, la părere, cu care stau înaintea lumii şi din care cine nu-i ştie ar judeca că aceştia nu voiesc decît binele obştii, şi puţin lipseşte să nu fie sfinţi. Destul că sîmbătă ce trecu era să avem canonic nou. Dar cei mai pricepuţi, ce amirosise din bună vreme ce se gătăşte cu asemenea băgări de, seamă, să cam împotriviră şi aşa rămasă lucrul într-atîta. Zioa de mîine va alege: face-se-va şi altă cercare de nou au nu, că almintrilea luni pleacă episcopul, probabilissirne*,iarăsi la Cluj. Nu mă întreba de am şi io vreo nădejde au nu. Pre cei ce poate te vor întreba pre d-ta de acest fel, răspunde-le că puţină, puţină, foarte puţină 5. Şi dacă vreai să ştii pricina că unde-i, asta-i de acolo de unde nu aveam mai mult nici o frică: nu în R[aţiu] sau alţii asemenea, ci mai sus. Episcopul în rîndul trecut dădusă slobozenie ca şi profesorii să între în candidaţie, şi cu acel prilej io am şi căpătat 1 votum 6, care de vinea lui Sereni7, el era canonic. Fiindcă dară n-au fost cum / dorea, ce-i vini episcopului în gînd că da de să va pleca R[aţiu] iar cătră mine, precum atunci zise cătră unul din cei de pre lîngă sine, că de nu aş fi io învrăjbit cu R[aţiu], aş fi fost canonic etc. Şi prin urmare, se aude că ar fi zis că profesorilor mai mult nu le va îngădui să între în candidaţie cîţi n-au fost în parohie. Acum ştii toată intriga şi cunoşti harac-tîrul omului, carele mîine-i pare rău de ce au lucrat azi, şi poimîne, ce va lucra mîne. Pre noi poate ne socoteşte aşa de proşti cit nu putem să străbatem la adîncul întenţilor, şi aşa de sfioşi cît nu vom mîrăi una. întru a doa are dreptate, întru cea dintîi se înşală. Ceilalţi cari-şi află interesul în pornirile episcopului ajută pe-ntrecute ca să-şi ajungă şi ei scopurile. De va veni Şereni canonic, vei auzi cine va fi vicariu la Făgăraş, şi atunci vei cunoaşte firul Ariadnei mai luminat. însă de his satis saper- d-voastre cele pentru , Constantin Alpini 9, 2 f. 40 cr. CM. aici, la tipografie, de Maior, legate frumos, care şi legătura încă que 8. Alta este să te înştiinţez, ca să binevoiţi foile răpausatul a le trimite la Mediaş nepotului său carele însuşi mi-au şi plătit preţul lor pe sem. 1, înştiinţază, mă rog, prin Gazetă că să află vînzare Istoria despre începutul rom[ anilor] de P. cu table tari, din ediţia la, cu 24 cr. C.M., decît mai mult plăteşte 10. Şi rămîi, cu toată cinstirea, al d-voastră prea plecat, Cipariu mpr. / [Adresa:] Herrn Professor Georg Baritz wohlgeboren. Cronstadt. Franco. 1 Pe baza acestei scrisori, şi a propriilor informaţii, Bariţ publică (Gazeta de Transilvania, V, 1842, nr. 4, p. 13) anunţul morţii lui Izidor Alpini. lzidor Alpini, 1794 — 1841, personalitate marcantă a vieţii ecleziastice blăjene în prima jumătate a secolului al XlX-lea. Era fiul viceprotopopului Vasile Alpini din Cut, satul unde episcopul Petru Pavel Aron a cumpărat cunoscutul domeniu pe seama şcolilor din Blaj (vezi Alexandru Lupeanu, Călăuza Blajului, Blaj, 1922, p. 36). După studii primare în sat, a fost trimis la şcoala franciscanilor din Sebeşul Săsesc, de unde apoi ajunge la gimnaziul catolic din Alba-Iulia. Teologia a urmat-o la Blaj, după a cărei absolvire, în 1815, devine profesor de retorică, mai apoi, în 1818, de filosofie în liceu. Doi ani — 1818 —1820 — administrează parohia Cutului, după moartea tatălui său. între 1820 — 1824 îndeplineşte diferite funcţii de cancelarie pe lîngă episcopul Bob (notar consistorial, prefect al tipografiei ş.a.). Din 1824 devine vicar foraneu al Silvaniei, în care calitate, în 1832, va candida la scaunul episcopal, fiind ales — cu 20 de voturi — al doilea după Lemeni (a mai candidat Teodor Pop, cu 8 voturi; vezi Ioan Micu Moldovan, Acte sinodali ale beserecei române de Alba-Iulia şi Făgăraş, I, Blaj, 1869, p. 175). în 1835 a fost ales canonic în Capitalul bobian de la Blaj. 2 Lupta pentru locul de canonic rămas liber, luptă în care Cipariu va fi un combatant învingător. 3 „Şi consorţii, prozeliţii". 4 „Foarte probabil". Lemeni pleacă la şedinţele Dietei de la Cluj din 1842, care, cîteva zile mai tîrziu, va vota acea lege de pomină pentru obligativitatea limbii maghiare în toate sferele vieţii sociale şi la toate naţiunile din Transilvania. Votarea legii şi atitudinea de respingere a ei de către români va fi semnalul luptelor politice naţionale care vor culmina cu revoluţia din 1848 — 1849 (vezi Ioan Lupaş, O lege votată în Dieta transilvană din Cluj la 1842, în Studii istorice, V, Sibiu-Cluj, 1945-1946, p. 232-264; George Bariţ şi contemporanii săi, III, studiul introductiv la scrisorile lui Nicolae Maniu). 5 Cipariu va ocupa într-adevăr locul de canonic rămas liber după moartea lui Izidor Alpini (vezi scrisorile următoare). 6 Este vorba de candidatura nefericită a lui Cipariu la demnitatea de canonic în 1840, după moartea bătrînului „custcs" Ioan Nemeş (1839). Atunci, însă, a fost preferat protopopul Turzii, Arsenie Popovici, în locul tînărului şi ambiţiosului profesor ele limbi orientale şi studiu biblic. Cipariu s-a ales cu un singur vot. 7 Teodor Şereni, în 1840 vicar foraneu al Făgăraşului, va ajunge canonic în 1845. 8 „Sînt sătul pînă peste cap". 9 Constantin Alpini, protopopul Mediaşului, despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Iosif Many, nr. X, n. 11. 10 Istoria lui Petru Maior a fost anunţată în Foaie pentru minte 1842, nr. 6, p. 48. Dar şi în Gazeta de Transilvania (V, 1842, nr. 6, p, 48, prin parafrazarea pasajului lui Cipariu din scrisoare: „Istoria pentru începutul românilor în Dachia a prea fericitului Petru Maior, ediţia 1 de Buda, legată bine, se află de vînzare la tipografia din Blaj, numai cu 24 cr. argint cîte un exemplar! Legătura plăteşte atîta". XXXVI Blaj, 15/27 l'evr. [1]842 Domnule şi prietine ! Cum că Aniea, vara d-tale, se mărită şi după cine, vei fi înţeles din scrisoarea ce ţi-au dus fratele ei, dar cum că şi Lili se mărită, şi încă înaintea soru-sa, ace[e]a poate încă nu ştii, de nu ţi-au scris ele de atunci încoace vreo scrisoare prin mirele, care azi dimineaţă au plecat la Sibiu ca să cumpere cele de trebuinţă pentru nuntă. Şi aşa, poate că nici ace[e]a nu ştii că prin această căsătorie te faci cuscru cu d. Bârna 1, a căruia nepot — de soră mi se pare — e mirele, pre acum bucătariu, cum ziceţi d-voastră, la Seminariu: fecior voinicaş, nu aşa frumos la chip, fiind cam stricat de vărsat, dar aceea nu face nimic, că, precum zicea Lili joi ce-au trecut, fără de a putea pricepe încătrău bate vorba ei, acum nu caută fetele tot la frumos; şi iarăşi cam întrecut, dar nevasta gîndesc io că-1 va pune la rînd; însă fecior cu bănişori şi totum faeftum] la unchiu-său, aşa cît subsistenţia lor e cît se poate de bine asecurată, şi, afară de aceea, fără năravuri rele. Nunta va fi joi acum ce vine, şi aşa, mai curînd de cum îţi va sosi această a mea scrisoare, care o scriu cu fuga, pentru graba prilejului, din pricina interesului ce totdeauna l-am cunoscut în d-ta cătră dînsa, ca cătră cea mai citeaţă şi mai frumuşică 168 dintre surorile ei. D-l Bârna va să facă un ospăţ cît se poate de bogat, fără de a se cheltui ceva din partea / miresei, carea s-au declarat că nu este în stare de a face cît de puţină cheltuială, mai vîrtos întîmplîn- 98 du-se tocma acum măritatul şi a surorii sale cei mai mare, care d. Bârna au luat în nume de bine. Ospăţul se va face în casa miresei cea dinainte, unde vor fi aşternute mese numai pentru honoratiores 2 din Capitul etc.3 Indemnătoriul la această căsătorie se zice a fi fost R[aţiu], de la care, mai întîi mirele, prin pr[ofesorul] Boer4, îi ceruse pre nep[o]ată, dar nu ştiu din ce pricină nu s-au învoit. Graba nunţii se zice de-acolo a fi că, fiind tocmit lucru ca Anica să se mărite duminecă ce vine a lăsării în post, mirele n-au vrut a se lăsa de pusul termin, şi aşa, ceilalţi fură siliţi a anticipa, ca să nu-i apuce Săptămînă brînzii. Aste, înaintea lucrului, socotesc că destule-ţi vor fi a le şti. Altele mai încolo. Cu prilejul de joi, cînd au venit la mine Lili, mi-au spus de frate-său că s-au dus la d-ta. De ai putea să-1 aşezi acolo şi mai bine ar fi, că la Bălgrad n-are cine să umble după el să-1 aşeze. De astă-toamnă au fost aici la un suci bun dat, dar se pare că copilul n-au fost mulţămit cu locul acela, nu din vina lui. El se pare că la cojocărie are cea mai mare plăcere. Şi iarăşi atuncea ace[e]aşi au cerut de la mine ceva ajutoriu la nunta soru-sa din banii ce i-ai fost lăsat la mine pentru copil. Io i-am dat toţi 20 f.w. Bine am făcut, au nu? D-ta îmi vei scrie. Ea-mi spunea că d-ta le-ai fi scris că, dîndu-le D-zeu vreun noroc, să te înştiinţeze, precum au făcut, că le vei ajuta! Aste despre nunte! Că zo, de au fost lung fărşangul, şi fetele încă se poartă, că încă pînă acum tot numai din ele s-au dus pre cale pre mare, măcar ştii bine d-ta că în Blaj mai atîtea şi văduve se află. Se pare c-au intrat o streche de însurat între greculeţi 5. / 98v Dar despre altele. Văzuşi ce vreu să facă ungurii noştri cu românii ? Şi aceasta numai din iubire, cumu-şi iubeşte maimuţa puii, de-i strînge pînă-i omoară de drag6. O asemenea întîmplare nicicum nu ne-au venit neaşteptată, pre-tedenţiile Ţării Ungureşti şi slăbirea naţionalităţii săseşti, după ce şi-au pierdut votum senatum 7 de obşte cunoscută, dînd să priceapă oricărui prevăzătoriu că numai un asemenea sfirşit va ia [= lua] în tot lucrul. Insă ungurii, cu toată politica lor, se înşală amar, nepre[vă] zînd nici urmările unei asemenea hotărîri, nici putinţa de a li [se] realiza planul. Ei socotesc că românii vor primi această hotărîre ca un dar preţios din partea lor, pentru care ar trebui să fie muţămitori, că sînt învredniciţi de a se întrupa sau ultui în trupina acestui măreţ neam, nemeş es dicso magyar nemzet 8. Dar lăsînd afară şi nesocotind pre acei mişei — carii şi mai nainte şi acuma li[-i] ruşine de neamul lor sau a căsca gura să grăiască vreun cuvînt românesc, şi cînd îl grăiesc pare că-1 scot din gît sugrumat, şi carii nu vor lipsi niciodată —, trupul, norodul românesc, precum în lege aşa şi în limbă, totdeauna va şti a se împrotivi unor nedrepte poftiri ca aceste, din care, mai ales de se va adauge şi silă, negreşit că nu multă dragoste va urma. Că şi ce pot românii aştepta de la o astfeli de schimbare? Şi fără de nădejde de folos, au pleca-se-va românul aşa lesne, sau văzutu-l-am vredodată pleeîndu-se ? 169 99 Au- nu vor zice că după ce ne-au luat toate, mai pre urmă ne-or lua şi limba, şi apoi legea, şi apoi ce mai ? Sufletul! 9 Dealmintrilea, (însă supt rosa) numai decît după vestirea hotărîrii dietale prin gazetele ungureşti 10, Consistoriul au trimis o energhică remonstraţie din partea sa la ep[isco]pul, ca să o împărtăşească cu înalta Curte 11. Alte ştiri nu am de a-ţi scrie decît că examenele alaltăieri s-au săvîrşit şi că săvîrşind Schematismele 12 numaidecît ne vom apuca de Geografia lui Rus 13 care mai 500 de prenumeranţi au câştigat (din Ţara Romfânească] încă nici unul)! Pe Klein încă nu ţi-1 poci trimite, că nu-mi poci nicidecum afla însemnările făcute din m[anu]s[crisele] bibliotecilor şi pe astă vreme nu poci să umblu prin biblioteci, pînă se va mai încălzi însă negreşit u. N-ai putea să-mi trimiţi vro 2—3 funţi de tutun de ţară, pre bîr-sani l5, cu prilejul tîrgului? Foarte m-ai îndatora, numai să fie ăcht 16 şi bun, că mi se gată al mieu. Fii sănătos şi mă recomînd al d-voastre prea plecat Cipariu mpr. / [Adresa:] An wohlgeboren der Herrn Professor Georg v[on] Baritz in Kronstadt. 1 Canonicul Ioan Bârna (despre care vezi George Baril şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Iosif Many, nr. X, n. 4). 9j „Feţele alese", notabilităţile. 3 Ba 1842, membrii Capitulului greco-catolic de la Blaj erau următorii: Simion Crainic, vicar general şi prepozit; BGsiliu Batiu, canonic lector; Constantin Alutan, canonic cantor; Ştefan Boer, custor; Ioan Bârna şi Arsenie Popovici, cancelari. Locul decedatului Izidor Alpini (vezi scris, precedentă) era liber — canonic „scolastic" — şi va fi ocupat curînd de Timotei Cipariu. 4 Demetriu Boer (despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Nicolae Maniu, nr. II, n. 2. 5 La Blaj, în secolul trecut, greci li se spunea tuturor negustorilor şi celorlalţi „contandini" (cetăţeni burghezi), de la marele număr de negustori greci care invadaseră orăşelul la sfîrşitul secolului al XVII-lea, cînd s-au pus bazele tîrgului. în Transilvania, numele de grec a devenit sinonim cu acela de negustor şi datorită imensului prestigiu pe care-1 avea Gremiul negustoresc levantin (al grecilor) din Braşov. 6 Vezi scris, precedentă, n. 4; George Bariţ şi contemporanii săi, studiu introductiv la notele lui Nicolae Maniu, inclusiv scrisorile din anul 1842 şi scrisorile lui Grigore Mihali, nr. I—II. O problemă „adînc tăietoare" în destinul românilor transilvăneni. (Vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, studiul introductiv la scrisorile lui Nicolae Maniu): uniunea Transilvaniei cu L:ngaria şi deznaţionalizarea celorlalte naţiuni. Din literatura acestui dramatic moment politic: Stephan Ludwig Roth, Der Sprachkampf in Siebenburgen, Sibiu, 1842; Alexandru Papiu Ilarian, Istoria românilor din Dacia Superioară, I, Viena, 1851, p. 130 — 138: Simion Bărnuţiu, O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă, scriere din 1842, publicată în Foaie pentru minte..., 1853, nr. 38, p. 285 — 288; George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă, I, Sibiu, 1889, p. 618 — 627 ; G. B o g d a n-D u i c ă, Viaţa şi ideile lui Simion Bărnuţiu, Bucureşti, 1924, p. 51—60; Ioan L u p a ş, O lege votată în Dieta transilvană din Cluj, la 1842, în Studii istorice, V, Sibiu, 1945 —1946, p. 232 — 264; Silviu Drago mir, Revoluţia românilor p. 60 — 62; George Bariţ şi contemporanii săi, III, studiul introductiv în scrisorile lui Nicolae Maniu.) 7 „Votul în senat". Respectiv, legea — care lovea în acelaşi timp şi în „naţiunea" săsească din Transilvamnia — a fost votată în pofida împotrivirii deputaţilor saşi, aflaţi în minoritate. 8 „Nobila şi strălucita naţiune maghiară". 9 Poziţia lui Cipariu se află pe făgaşul celor mai lucide aspiraţii naţionale. Viziunea asupra nefericitului eveniment politic din ianuarie 1842 îl situează între fruntaşii partidei naţionale româneşti' din Transilvania, în acest moment greu pentru naţiune. El va avea un moment de derută, în anii procesului lemenian — vezi scrisorile lui din 1845 — 1847, infra — pentru a reveni în rîndul conducătorilor naţionali la 1848. Vezi şi nota următoare. 10 Au anunţat hotărîrea Dietei în primele zile ziarele ungureşti din Cluj Erdelyi Hirado şi Mult es jelen, pe un ton de entuziasm bombastic. 11 Gazeta de Transilvania nu întîrzie nici ea să-şi anunţe cititorii (V, 1842, nr. 8, p. 30), pe un ton sec şi neutru, despre adoptarea legii de limbă în Dieta de la Cluj. Apoi imediat după aceea, vine acea acţiune de apărare din partea Blajului, care face cinste memoriei oamenilor săi de la 1842: energicul protest al Consistoriului greco-catolic din Blaj, redactat la 15 februarie 1842, în care se respinge cu indignare categorică samavolnicia de la Cluj. Respingerea venea din partea unui for oficial românesc, şi prin urmare a avut o deosebită greutate politică. Nu vom insista asupra conţinutului protestului, pentru care trimitem la amplele referiri din George Bariţ şi contemporanii săi, III, studiul introductiv la scrisorile lui Nicolae Maniu, inel. scrisorile acestuia din 1842 şi scrisorile lui Grigore Mihali din acelaşi volum, nr. I—II. Semnalăm aici doar cîteva dintre ediţiile protestului, consuîtabiîe de către cercetători: Alexandru Papiu Ilarian, Istoria românilor din Dacia Superioară, I, ed. a 2-a, Viena 1852, anexa II; George Bariţ, Părţi alese din istoria TransiloanitiI, anexa XL, p. 752 — 754 (varianta latină); G. B o g d a n-D u i c ă, Viaţa şi ideile lui Simion Bărnuţiu, anexa VI, p. 209 — 211 (traducere românească). Consistoriul neunit din Sibiu, ccnsultînd protestul, este în deplin acord cu blăjenii, prin răspunsul dat acestora că o astfel de lege nu-şi va putea ajunge scopul, ca tot ceea ce se întemeiază pe silnicie (Silviu Dragomir, Op. cit., p. 62). Trimis episcopului Lemeni, la Dieta de la Cluj, acesta ezită să-1 prezinte în Camera legiuitoare, preferind să-1 trimită împăratului. Pînă la urmă, Curtea de la Viena n-a sancţionat articolul de lege din ianuarie 1842. 12 Va ieşi din tiparniţa Blajului, în curînd, al doilea volum al şematismului diecezei: Schematismus Venerabilis Cleri Graeci Ritus Catholicorum Dioceseos Fogarasiensis in Transilvania, pro Anno a Christo Nato MDCCCXLII, ab Unione cum Ecclesia Romana CXLV, Blaj, 1842, 271 p. (primul şematism fusese tipărit în 1832). 13 Celebrul manual al lui Ioan Rusu, Icoana Pămîntului sau Cartea de geografie, Blaj, tom. 1—III, 1842 — 1843. Aceeaşi prioritate o indică însuşi autorul Icoanei..., în scrisoarea sa către Bariţ din februarie 1842: „Tipăritul se va înciape după ce se va găta Schematismul" (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Rusu, nr.XVI). 14 Bariţ îi solicitase, pesemne, lui Cipariu, excerpte din manuscrisele lui Samuil Micu de la Blaj, sau un articol despre acesta pentru foile de ia Braşov. Cipariu nu va trimite vreun astfel de articol. 15 Oierii din Ţara Bârsei care veneau cu produsele lor la tîrgul Blajului. 16 „Veritabil". XXXVII Blaş, 10/22 mart. [1]842 Domnule şi prietine ! Iată-mă şi io cu un petecuţ, nu din răzbunare, dar din lipsa răgazului. Despre d. Pop, cum că au murit numai cu puţin mai dinainte am fost auzit 1. De la Zlagna n-au scris nime nimărui de-aicea. Rău-mi 170 171 j 100 100* pare după dînsul, cît nu poate nimărui să-i pară rnai rău decît mie, că deşi nu ne-am potrivit în unele păreri — şi unde poţi afla doauă capete să se potrivească întru toate? 2 — totuşi cinstirea mea dinlăuntru cătră dînsul, pentru persoana şi talenturile lui, au fost nemărginită. Adevărat trăbuie să mărturisească oricine l-au cunoscut mai de aproape că românul cel mai învăţat întru-mpărăţia noastră au fost Pop! D-ta mă juri să primesc asupră-mi îndatorirea de a-i scrie un necrolog. Şi să mă crezi că nu ai avea lipsă de jurare, nici de îndemn cît de puţin, să mă simţ harnic sau în stare de a-i putea pune un monument cît de cinstit, precum nici voi lipsi a cerca toate mijlocirile de a mă pune în acea stare 3, căci, precum mă aflu acum, tocma nu am nimic amînă. Lui Mihali încă-i scriu astăzi, ca să mă înştiinţeze despre dînsul şi orînduielile ce au făcut răpăusatul, mai vîrtos încît pentru cărţile şi scrisorile lui. Şi căpătînd răspuns, de va fi ceva interesant, nu voi întîrzia a te înştiinţa 4. încît pentru altele, io din Ţara Rom[ânească] nu am nici o corespondenţă, luînd afară / pre Romanov 5, carele însă nu e cufundat în politică, să-mi poată scrie ce se întîmplă în clasele cele mai înalte. Asemenea nici Maiorescul6 nu mi-au scris de cînd am fost la d-voastră, precum nici io lui. Iar încît pentru prenumeranţii ce-i mai ai la Geografia lui Rus, i-am spus de-atuncea şi acuşi ne apucăm, că avem toate gata 7, şi în săptămînă ce vine iasă Şematismul 8, mînca-l-ar pustia cîtă învăluială ni s-au făcut şi cîtă vreme mi-au mîncat cu scrisul, corecţia, facerea indexurilor ş.a. Cu prilej voi trimite şi d-lor v[oastre] de-acolo cîte un exemplariu, că sînteţi persoane besereceşti 9. Pre ep[isco]pul îl aşteptăm în săptămînă ce vine, care ne-au scris că suplica pentru limba rom[ână] au trimis-o la Curte şi, precum aud, încă şi alta, împreună cu Moga, pentru naţionalite!! 10 Alegerea de canonic poate că nu se va face pînă după Paşti. Pap 11 vînează după voturi. încît pentru Alpini nu ştiu ce să zic, atîta ştiu că au fost mai tuturor urît 12. De vei tipări ce ţi-au trimis clericii, pune şi numele autorului, altfeli vor tot coniectura domnii noştri 13. D-lui Bârna să-i scrii că i-am pomenit că vrei a-i scrie şi m-au întrebat că trimis-ai lui Leontean 14 gazetele ? La care io i-am minţit că i-ai trimis,, măcar că nu m-ai înştiinţat. Trimite-i dar, de nu i-ai trimis pînă acuma, ca să nu rămîi de minciună. Tabac îmi poţi trimite ? 15 La Oradie au murit bătrînul Radnothi, prepozitul, şi se aude că Erdelyi, după moartea lui Alpini, acum are bună nădejde că o să fie vlădică 16. Şi cu acestea rămîi al d-lor voastre preaplecat, Cipariu mpr. / [Adresa:] Herrn Georg v[on] Baritz in Cronstadt. Franco. 1 încetase din viaţă, în 6 martie 1842, doctorul Vasile Pop din Zlatna (vezi despre el pe larg în George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Grigore Mihali, nr. I, n. 1). Ştirea morţii a fost anunţată de Eariţ trei zile mai tîrziu, în 9 martie (Gazeta de Transilvania, V, 1842, nr. 10, p. 3,7), care însă în 10 martie nu ajunsese în mîinile lui Cipariu. Credem că a recepţionat vestea dintr-o scrisoare a lui Bariţ, care e autorul unui necrolog de o rară frumuseţe. 2 Cipariu se referă la divergenţa de păreri între el şi Vasile Pop în privinţa ortografiei, în 1838, cînd Foaia literară — mai apoi Foaie pentru minte ... — găzduieşte acea faimoasă serie de articole filologice, în care-şi exprimă punctele de vedere Bariţ, Cipariu, Vasile Pop, Ioan Rusu şi Ioan Maiorescu (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Rusu, nr. IV, n. 13; supra, scris, lui Cipariu XVI, inel. notele). Punctul de vedere al lui Vasile Pop (vezi articolele: Domnule redactor!, în Foaie literară, 1838, nr. 18, p. 141—144; nr. 20, p. 157 — 160; Urmarea disertaţii din nr. 18 despre ortografie, în Ibid, nr. 21, p. 164 — 166) fusese combătut de Cipariu în Reflexii asupra ortografiei d-lui P ... (vezi Foaie pentru minte..., 1838, nr. 2, p. 12 — 16; nr. 3, p. 20 — 23; nr. 4, p. 27 — 31), care, printre altele, cere tact şi moderaţie în adoptarea alfabetului latin, în ideea că românii se mai pot folosi încă multă vreme de literele chirilice. 3 Interpretăm cuvintele lui Cipariu ca o eschivă de a scrie necrologul lui Vasile Pop, pe care nici nu 1-a scris pînă la urmă, biografia merituosului învăţat întîrziind aproape trei decenii, cînd Bariţ, în Transilvania (1,1868, p. 129 — 135; p.r. 161 —167) publică schiţa monografică Dr. Vasile Pop. 4 Cipariu condiţionează scrierea necrologului lui Pop de intrarea în posesiunea manuscriselor şi cărţilor acestuia, pretextînd că nu-i cunoaşte biografia. Dar, deocamdată, familia răposatului cărturar s-a gmclit să-i trimită lui Bariţ, nu lui Cipariu, o parte din „scrisorile" rămase (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile trimise de Grigore Mihali, nr. II). Pînă la urmă, majoritatea manuscriselor lui Vasile Pop vor intra în proprietatea nesăţiosului bibliolil de la Blaj, în 1859, prin intermediul lui Ioan Fekete Negruţiu, pe atunci protopop greco-catolic al Clujului. Odată cu scrisoarea către Cipariu din 5 iunie 1859 (Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. Blaj, colecţia Cipariu, nr. 2409), Fekete Negruţiu îi trimite canonicului blăjean „corespondenţele lui V. Pop. dimpreună cu alte multe scrisori, de la vidua domniei sale căpătate". Ne dăm seama despre numărul manuscriselor, din amănuntul că protopopul clujean le trimite pe adresa Consistorului din Blaj, căci „e volume mare, pentru care portoriul poştale ar fi custat prea mult". Cu mulţi ani înaintea acestei scrisori, Cipariu intrase ^- nu ştim pe ce căi — în posesia Eclo-gelor Iui Virgiîiu, traduse de Vasile Pop, pe care le va publica în 1853 — 1854 in Foaie pentru minte ... 5 Iosif Romanov, librar din Bucureşti. 6 Ioan Maiorescu. Acesta se află la Craiova, ca profesor şi inspector general al şcolilor din Oltenia. 7 Vezi scris, precedentă, n. 13; George Bariţ şi contemporanii săi, III, capitolul scrisorilor lui Ioan Rusu către Bariţ. 8 Scris, precedentă, n. 12. 9 Cipariu e doar pe jumătate serios: Bariţ a absolvit, într-adevăr, teologia Ia Blaj, dar n-a fost hirotonit niciodată preot. 10 Un alt eveniment politic important pentru români în anul frămîntat 1842: suplica comună a episcopilor Ioan Lemeni şi Vasile Moga, „aşternută" Ia Dietă, pentru exoperarea de drepturi sociale şi naţionale pe seama românilor din Fundus Regius sau Sachsenland sau Pămîntul Săsesc, cum îi spuneau contemporanii. Aristocraţia sasă, ca „naţiune" privilegiată prin constituţiile feudale ale Transilvaniei, îi despuiase în decursul veacurilor pe românii din cuprinsul celor 7 scaune controlate politic de ea de toate drepturile şi proprietăţile, adueîndu-i la situaţia de iobagi. Episcopul neunit de la Sibiu, Vasile Moga, înaintase o petiţie asemănătoare în 1837 (vezi George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei I, p. 605 — 606), dar fără nici un efect. Nici aceasta din 1812 n-a avut vreun efect, fiind, în plus, o gafă politică din partea celor doi, care credeau că vor putea smulge ceva „părţii mai slabe", saşilor, aflaţi în luptă cu aristocraţia ungurească. Vezi şi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Grigore Mihali, nr. II, n. 8). Petiţia „împotriva saşilor" s-a tipărit la Braşov, în acelaşi an şi cu strădania şi riscul aceluiaşi om providenţial Bariţ: Rugămintea celor doi episcopi româneşti, a celui gr. unii Ioan Lemeni de Eadem şi a celui gr. neunit Vasilie Moga, aşternută Dietei de la 1842, în cauza românilor locuitori pe Pămîntul Crăiesc numit şi Săsesc, f. 1. [Braşov], f. a. [1843]. O ediţie modernă la Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur sau luptele politice-naţionale ale românilor de sub Coroana ungară, voi. I, Sibiu, 1902, p. 149-161. 172 173 11 Profesorul Iosif Pop, despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Rusu, nr. VII, n. 10. Bucurîndu-se de o faimă deosebită ca erudit şi bărbat inteligent (era doctor în teologie la Viena), nu ne mirăm că Iosif Pop „vîna după voturi" sperînd, ca şi Cipariu, alegerea în Capitul, pe locul rămas după moartea lui îzidor Alpini (vezi scris. XXXV, n. 1). 12 Le moriuis nil nisi bene ! — un proverb uitat de Cipariu. 13 Nu ne putem da seama ce i-au „trimis clericii" din Seminarul de la Blaj lui Bariţ. Conţinutul foilor de Ia Eiaşov — unde se pare că nu s-a publicat acest „ceva", nu ajută la identificarea lui.i 14 Lecniin Leontean-J urca, 1810 — 1888, s-a născut în satul Totoiu din Comitatul Albei Inferioare, părinţi fiindu-i ţăranii Ioan Jurca şi Ana Eengescu. A urmat cursurile primare şi secundare la Alba-Iulia, liceul şi studiile teologice la Blaj. în 1832 — 1833 a fost învăţător la „norme" în Blaj, după care, pentru patru decenii, pleacă în slujba preoţească: paroh la Veresmort, protopop tot acolo, din 1837, apoi protopop al Uioarei, din 1841 pînă în 1873, cînd ajunge canonic metropolitan la Blaj. în 1842 Leontin Leon-tean era protopop la Uioara. 15 Vezi scris, anterioară. 16 într-adevăr, Vasile Erdeli (vezi despre el, George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Antonelli, nr. XIV, n. 10), la această dată doar capitular la Oradea, va ajunge episcop greco-catolic de Oradea la 2 august 1842, în anul următor fiind consacrat de Lemeni, în catedrala Blajului (Vezi Ion V ance a, Biografia sinoptică a episcopului gr. caih. român de Oradea-Marc oarecînd Yasiliu baron de Erdelyi, Oradea, 1863; Iacob Radu, Episcopul baron Vasile Erdeli. (Aideleanu, Erdelyi) 1843 — 1862, Oradea, 1928). Trebuie să înţelegem din această scrisoare că, într-un fel sau altul, îzidor Alpini era o stavilă în drumul lui Erdeli către episcopat, probabil un concurent posibil. Episcopia Orăzii era „văduvă" din 25 decembrie 1839, de la moartea bunului arhiereu iubitor de cultură, Samuil Vulcan. Erdeli o cîrmuia în calitate de prepezit capitular. Vezi infra, scris. XLII, n. 15 şi XLIII. XXXVIII Domnule şi prietine ! Blaş 16/28 iun. 1842 în grabă fiind, mai întîi am de a vă mulţămi pentru tutun, care ieri l-am primit prin d. Schiessl de aici, subt pecetea d-lui Popasu 1. Mai încolo să vă înştiinţez că prin frfatele] protopop al Turzii2 am trimis acei 30 f. w. la fratele d-tale, carele i-au şi primit3, dar încă nu am primit cvitanţie. Alţi bani nu am mai plătit pentru d-ta. încît pentru prenumeranţi, încă nici unul nu mi s-au arătat, dar după obiceiul ce-1 au domnii noştri, nici nu aştept să se mai declareze a doua oară, socotindu-le destulă declaraţia la semestrul lw.D-ta, dară, trimite la toţi carii au primit la lul semestru, după înştiinţarea mea, singur luînd afară pre protopopul de la Mediaş, C. Alpini 4, carele numai pre 1-1 sem. au prenu-merat şi acum de curînd fiind aici şi la mine, nu şi-au rănoit declaraţia. Poate va să prenumere la poşta de-acolo. Aşadară, trimite la toţi ceilalţi de aici, precum şi la Moldvai Stephanus din Pintic 5 şi lui Leontean de la M[aros] Ujvâr6, că aceştia s-au declarat pre tot anul. Grăieşte d-lui Gott să trimită cele nemţeşti d-lui Georg Schiessl, apothecar de aici şi pre al 2lea semestru, dar fără Schtunden Blumen 7. Cînd vei avea trebuinţă, trage poliţă prin Ios. Schmidt la Sibiu, că altfel se întîrzie uneori trimiterea banilor prea mult. Mi Trifu 8 ce face? D[umnea]v[oast]ră tăceţi socotind că vestea nu merge, — nu, ci zboară. Pe Silaşi9 l-am însurat cu Linca, nepoata ep[isco]pului, la Rusalii. Să fi văzut ce pompă! Ep[isco]pul iarăşi s-au întors la Cluj. Preste puţin, mai multe. Şi cu acestea, sluga, Cipariu mpr. / [Adresa:] Herrn Professor Georg v[on] Baritz wohlgeboren, in Cronstadt. 1 Ioan Popasu, protopopul neunit al Braşovului. 2 Protopopul greco-catolic al Turzii era Ioan Sacalai, despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Iosif Many, nr. X, n. 10. 3 Alexandru Bariţ, ajutor de paroh (capelan) în Petridul de Mijloc de lingă Turda. 4 Constantin Alpini, protopopul Mediaşului, despre care vezi Ibid., scrisorile lui Iosif Many, nr. X, n. 1.1. 5 Ştefan Moldvai, protopop al Fărăgăului, fratele profesorului blăjean Grigore Moldvai. 6 Leontin Leontean, protopopul Uioarei (vezi scris, anterioară, n. 14). 7 Corect = Stundenblume = specie de floare, Hibiscus, rom. zămeşiţă. Probabil foaia literară a ziarului braşovean Siebenbiirgen Wochenblatt. 8 Ioan Maiorescu. 9 Vasile Silaşi, protopopul Becleanului, tatăl lui Grigore Silaşi. XXXIX Blaş, 9/21 aug. 1842 Domnule şi prietine ! Mult preţuita d[umnea]v[oast]re scrisoare din lla ale acestii, am primit cu postia trecută, de care prea mult vă mulţămesc, nu numai pentru că m-aţi scos din îngrijare pentru o scrisoare a mea ce vi-o îndreptasem mai de mult în treaba abonaţilor, dar şi — mai vîrtos — pentru preţioasele înştiinţări ce mi-aţi împărtăşit, deşi sînt cea mai mare parte triste, triste prea mult. Mi se pare că anul acesta au fost fatal pentru românii ardeleni, dintre carii cei mai aleşi parte sînt lipsiţi şi scăpătaţi, parte se dădură pămîntului şi, de ar merge lovirile sorţii tot pre această urmă, în scurt nu ar mai avea în cine să-şi mai stîmpere mînia. Mă întrebi pentru Icoana pămîntului x, la care-ţi răspunz cum că cu capetul săptămînii aceştia va să iasă 1-lea tom de 20 şi ceva de coaie, cu care prilej păr[intele] Rus nu va lipsi a vesti prin organul foilor dv-re ce va avea de vestit2. Pricina, încîtva, a întîrzierii au fost că — din unele împrejurări — în loc de a începe în fevruarie, după cum se vestise, ne apucarăm în iunie. Altfeli acum am fi la al 3-lea tom; şi pînă atunci d[umnea]v[oast]ră puteţi încredinţa pre cei de-acolo că lucrul merge ferbinte şi nu mai are de a se teme de nici o împiedecare 3. De la / Arad încă primii tot atunci o scrisoare a d-lui Gavra 4, în care pentru „lucrul Şincai-Clainian" scrie că vom ceti în gazeta ld[umnea]v[oast]re 5. De la Sibiu tot atunci primii şi de la J. Schmidt 6 înştiinţarea că i-ai tras o poliţă pentru 65 f. 20 h cm., care zice că-i va plăti. Io, astăzi, asemenea-i răspunz, îndătorîndu-1 ca să facă numaidecît. 102 ic Pentru Gazetă, văzui şi întru un număr că aveţi de gînd ca pe viitoriu să o daţi de 2 ori în săptămînă 7. Io nu ştiu ce să zic anumit pentru că nu cunosc opinia publică aşa cum trebuie să o cunoşti d-ta, mai cu seamă din corespunderi ce ai cu unii-alţii. încît pentru blaj eni, ăştia cetesc mai toţi şi alte gazete streine, de unde foaia politică a dv-re, afară de ştirile din prinţipaturi, puţin zic că-i interesează. Singură dară Foaia pentru minte are mai mult interes aici 8. Deci, de te găteşti, nu numai cea politică, dar şi cealaltă a o da de 2 ori pe săptămînă, aşa socotesc că nu vor scădea prenumeranţii. D-ta, dară, ştiu că-ţi vei lua măsurile după cum vei afla mai cu cale şi am nădejde că după tactul ce l-ai nimerit pînă acuma şi acuma vei izbuti 9. Dar să-ţi mai adaug şi alta. Pentru interesul foilor d-tale ca să cruţi pre episcopul pre cît vă este cu putinţă, nu ca să lăsaţi adevărul, ci dîndu-i o îmbrăcăminte mai netedă; înţeleg asemenea critici ca cea de deunăzi a lui Abc, pentru care am auzit că i-au căzut amar episcopului, 103* aflîndu-să învinovăţit de la neştine necunoscut cu împreju / rările în care se află astăzi clerul nostru l0. Care acum poate şi mai tare se va fi năcăjind, după ce alt sfătos aceeaşi o au publicat şi în Văsarnapi Ujsâg din Cluj de DEF 1X. Şi asta ţi-o însemnez numai pentru ca, dacă nu-ţi ajută episcopul, să nu-ţi strice, socotindu-te că au eşti strein de cătră dînsul, au nu ai destul tact pentru lucruri aşa delicate. Io ştiu prea bine cît de anevoie este a nimeri gustul şi placul tuturor şi cît de scălciete sînt pretensiile multor oameni asupra journaliştilor, dar io-ţi grăiesc din prietinie, după a mea singură părere. Episcopul e tot la Cluj, ducînd cu sine şi pre nebunul Du 12 carele acum de la însurăciunea lui Siloaşi se ţine rudenie cu episcopul, ca să-1 cunoască şi Clujul cum îl cunoaşte bine Oradea, Sibiul, Braşovul etc, numai pagubă că ofărluind la Cluj pre blaj eni, amestecă şi principiul * naţionalităţii noastre, descriindu-ne pre toţi ca pre nişte Magyarenfres-ser 13 şi că numai singur e patron magyarizaţiei în Blaş. N.B. De cînd s-au scris reprezentaţia pentru limbă cătră episcop 14, de atunci tot nexul între el şi profesori au încetat. Unii zic că cu astfel de spălaturi vrea şi un scop mai înalt să-şi ajute vlădicie! Pînă la atîta ajunge mintea nebunului, cum se pare, după pilda lui Erdelyi, pre carii spun că numai rîvna magyarismului l-au rădicat la episcopia Orăzii, precum vei fi auzit 15. Şi aceea vei fi ştiind că Aaron de la Beiuş merge cenzor la Buda, dar aceea poate nu ştii că această promoţie ce mai de mult atîta o au dorit, acum nu-i e prea la plăcere 16. Io pre vacaţie nu mă mişc de-acasă, de nu cumva pre vro 2—3 zile la Sibiu, că nu mă aflu prea bine. Ceilalţi încă mai toţi sînt aici. încît pentru tutun, am căpătat de la Bucureşti atîta cît îmi va fi pre un an. Şi sînt cu deosebită cinstire al d-v. preaplecat, 104 Cipariu mpr. / [Adresa:] Herrn Professor Georg Baritz wohlgeboren, in Crons-tadt. Franco. 176 1 Lucrarea geografică a profesorului Ioan Rusu (vezi scris. XXXVI, n. 13). 2 Ioan Rusu îi dă de ştire lui Bariţ în 4/16 septembrie 1842 (George Bariţ şi contemporanii băi, III, scrisorile lui Ioan Rusu, nr. XVIII, inel. n. 1): „Tomul I din Icoana Pămîntului e gata, şi mîne să va pune pe teasc coala de pre urmă. Mă rog, dară, fii bun şi vîreşte undeva, sau în Gazetă sau în Foae, aici alăturata înştiinţare". înştiinţarea remarcabilului autor este scurtă şi simplă (vezi Foaie pentru minte 1842, nr. 35, p. 180): „Din Icoana Pămîntului sau Geografia d-lui profesor Ioan Rus, tomul I au ieşit de sub teasc, şi este nădejde că nu peste multă vreme publicul va primi cartea întreagă în mînă". 3 Cipariu a grăit într-un ceas rău: Icoana lui Rusu va suporta o tragică „împiedecare": moartea prematură a autorului, în 4 aprilie 1843 , în vîrstă de 32 de ani. Volumul al III-lea se tipăreşte postum, prin grija prepozitului Simion Crainic, unchiul răposatului, şi a lui Cipariu, zguduit şi el de această întîmplare atît de păgubitoare pentru cultura Blajului (vezi infra, scris. XLII). 1 Alexandru Gavra, 1797 — 1884, profesor la Preparandia din Arad, literat şi om de cultură remarcabil. Cităm despre acest controversat — dar pe nedrept uitat! — cărturar de la începuturile literaturii noastre moderne, un pasaj din Enciclopedia Română a lui Corneliu Diaconovici (II, Sibiu, 1900, p. 513): „Timp de 55 de ani a lucrat pe terenul învăţămîntului cu mult succes, crescînd în spirit bisericesc şi naţional mai multe genera-ţiuni de vrednici învăţători". Despre Alexandru Gavra vezi necrologul său, Alexandru Gavra, în Biserica şi şcoala, VIII, 1884, p. 354 — 356; I. Vuia, Fragmente din istoricul pedagogicului conf. gr. or. român din Arad. Studiu istoric-pedagogic, Panciova, 1887; Ioan Modrigan, Soarta Cronicii lui Şincai, în Cultura creştină, VI, 1916, nr. 1, p. 23 şi urm.; Teodor B o t i ş, Istoria Şcoalei normale (Preparandiei) şi a Institutului teologic ortodox român din Arad, Arad, 1922; V. Popeangă, E. Găvane s-cii şi V. Ţ î r c o v n i c u, Preparandia din Arad, Bucureşti, 1964. 5 Vezi George Bariţ şi contemporanii săi, 1976, voi. III, p. 73. 6 Johann Schmidt, negustor din Sibiu. 7 Gazeta de Transilvania, V, 1842, nr. 26, p. 104: „De la redacţie [...] După ce re-dacljea cu editorul s-au învoit ca, pe anul viitoriu 1813, Gazeta să se dea pe săptămînă de două ori, şi aşa, să facă destul dorinţei celor mai mulţi, am socotit că cu capătul anului curgătorul ar fi cuviincios a tipări într-o foaie deosebită şi cinstitele nume ale dd-lor abonaţi carii prenumeraseră pînă acuma. Deci, oricine ar avea a ne reflecta ceva în privinţa aceasta, ne rugăm să binevoiască a o face aceasta mai din vreme". Pasajul din scrisoarea lui Cipariu e rezultatul acestei invitaţii. într-adevăr, începînd cu 1 ianuarie 1813, Gazeta de Transilvania va apărea de două ori pe săptămînă. s Credem că aceasta era mai mult o dorinţă personală a lui Cipariu. ca om de cultură şi literat, decît a cititorilor. în realitate, „foaia politică" de la Braşov s-a bucurat de un prestigiu şi căutare infinit mai mari decît Foaie pentru minte ... De altfel, dorinţa lui Cipariu nu se va împlini: Foaia braşoveană apare săptămînal pînă la sfirşit, în 1865, în unii ani chiar de mai puţine ori. 9 Tactul lui Bariţ, ireproşabil, îl conducea spre extinderea publicaţiei politice, în planul metodologic al redactorului, Foaia pentru minte ... avea ea însăşi un rol politic pe care şi 1-a jucat cu succes (vezi George E m. M a r i c a, Ideologia generaţiei, române de la 1848 din Transilvania, Bucureşti, 1968, passim; Idem, Foaie pentru minte, inimă şi literatură. Bibliografie analitică cu un studiu, monografic, Bucureşti, 1969, introducerea). 10 Un incident gazetăresc din 1842, care a produs rumoare în rîndul blăjenilor: în Foaie pentru minte..., 1842, nr. 26, p. 201 — 205, sub semnătura A.B.C. s-a publicat o recenzie la Şematismul Blajului pe 1842 (vezi scris. XXXVI, n. 12). Sub pretextul recenzării cărţii, autorul face o analiză subtilă şi la obiect a situaţiei învăţămîntului din şcolile Blajului, a situaţiei clerului din eparhie. Pe ambele tărîmuri găseşte delăsare, ignoranţă, inerţie. Fireşte, era grav atins episcopul Lemeni, răspunzător în primul rînd de această stare. Blăjenii n-au reuşit niciodată să descopere identitatea autorului — Bariţ ştia să păstreze secretul ziaristic! — şi cu atît mai puţin istoricii literari de pînă acum. Am descoperit-o noi, în persoana blajinului — şi de aceea in afara oricărei bănuieli! — profesor Ioan Rusu, cu ocazia publicării corespondenţei lui cu Bariţ (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, capitolul scrisorilor lui Ioan Rusu, nr. XVII, inel. n. 4 şi nr. XVIII; vezi acolo şi un rezumat amănunţit al recenziei). 11 Revista maghiară Yasărnapi Ujsâg de la Cluj traduce selectiv (1842, nr. 431, p. 492 — 501) recenzia lui Ioan Rusu din Foaie pentru minte semnînd, în continuarea pseudonimului lui Rusu, D.E.F. Nu ne putem pronunţa asupra identităţii acestui traducător, 177 105 105y cîar el pare să fie Iosif Many (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Rusu, nr. XVIII, n. 18). 12 Acest „Dw" trebuie să fie canonicul Vasile Raţiu. Identificabil, cu aproximaţie, după pasajul de mai jos: „De cînd s-au scris reprezentaţia pentru limbă cătră episcop, de atunci tot nexul între el şi profesori au încetat". Or, acesta e anul cînd a început ruptura între canonicul Raţiu şi profesorii blaj eni. Poate fi şi secretarul consistorial Ioan Turc, acesta — după cum reiese din scrisoarea următoare — manifestînd veleităţi de viitor episcop. 13 „Mîncători de unguri". 14 Protestul Consistoriului din Elaj împotriva limbii iraghiare (vezi scris. XXXVI n. 11). 15 Vezi scris. XXXVII, n. 16. Este foarte posibil, deoarece la 1848 Vasile Erdeli va avea o atitudine de simpatie faţă de kossuthişti, după revoluţie trebuind să se disculpe în faţa autorităţilor imperiale şi în faţa naţiunii, pentru colaboraţionism cu duşmanii românilor. 16 Teodor Aron, despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 112. Aron va trece, într-adevăr, în 1842, ca cenzor al cărţilor româneşti din Buda, slujbă pe care o ocupaseră, cu decenii în urmă, iluştri înaintaşi ca Micu, Şincai şi Maior. Vezi şi Theodor Aaron de Bistia, în Gazeta Tiansilvaniei, XXII, 1859, p. 57 — 58; Lugoş, 17/29 decemb. 1859, în Foaie peniiu minte 1860, nr. 20, p. 147 — 151; Cornel Diaconovici, Enciclopedia Română, I, Sibiu, 1898, p. 2 — 3. XL Prietine ! Blaj, 7/19 nov. [1]842 Avînd tocma acum un prilej cătră Sibiu, cu dorire mă apuc să-ţi scriu cîte ceva, că e de mult de cînd n-am scris unul altuia 1. Pricinile amîndoauă părţile şi le cunosc mai bine. Şi mai întîi, încît pentru maghiarism, socotesc că i-au trecut vremea de-a mai dezbate asupră-i. Ungurii, precum înţeleg şi din alţii, nici inşii nu cred că vor putea să facă ceva. Dar cei din Ardeal şi ei trebuie să zică ceva, ca să nu rămîie în judecată că ei sînt mai răci decît exaltaţii lor de preste puste a szent ugyert2. Şi apoi se vor face că-i doare, că nu le-au fost cu putinţă să isprăvească nimic. / Dar mai rău e cu saşii. Nu auzi cum aruncă mănuşa iubitoriul de drept (săsesc), cel de la d-voastră ? 3 Aici văz că şi d-ta taci 4. Pesemne, de-ar fi după sasi şi unguri, D-zeu încă puţin ar putea să ne ajute, că se pare a fi obligat a ajuta numai pe aceia, că numai al lor D-zeu este. Acuşi vom vedea ce vor mai hotărî înţelepţii de la Cluj. Episcopul încă s-au grăbit acolo mai de 2 săptămîni. Despre articulul cel mai dinainte — cam împungătoriu — n-am avut prilej a grăi cu Măria-Sa. Şi aşa, va şi rămînea într-atîta 5. încît pentru prenumeranţii la foile d-tale, voi scrie mai de-aproape pe la începutul lunei următoare; / Pînă acuma numai 4 s-au îmbiat: Crainic, Alutan, Rus şi Bărnuţ. Mă tem că nu-ţi voi putea trimite nici zece. Dar, precum văz, d-ta nu te razămi pre cei de aici. Cu alt prilej, poate şi altele despre acestaşi obiect. Lucruri noao n-am să-ţi însemnez, ci numai puţine sau mai nimica ce te-ar interesa. însă mai întîi, că un călugăr mai deunăzi au pus profesia şi s-au mai primit 3 noviţi6. Bune semne! Aici călugărimea are vrăjmaşi patroni, pre episcopul mai întîi (quam dispar in omnibus a praedeces-sore !)7, şi secundant, ca să tac de alţii mai puţin rîvnitori, pre preanţe-leptul domn şi doctor Iosif Pop de Ujlak 8. Mai încolo, Turc va să meargă la Viena, să puie docto/rat, ca să poată fi successor in munda etiam Angelicis humeris formidando 9. Aşa, după proiectul stăpînitoriului, la care, însă, mi se pare că mai sus pomenitul înţelept n-ar arăta prea mulţămită faţă. Vezi ce planuri pentru viitorime şi înaintarea neamului, ce împă-recheri sau pizme, de-acuma urzite! Şi apoi, să mai zici. Profesori la teologie sînt tot aciaşi, afară de Raţ, într-a căruia loc e d. Boer cel tînăr l0, acum preoţit. La filosofie tot aceiaşi iară, afară de Draje 11, care eacumcăplan în Tiur, într-a căruia loc e Pap Basilius, mezenul 12. La Ghimnasie sînt 4 călugări şi Ladai 13, carele e şi stu-dior[um] praefectus in Seminario 14, în locul lui Boer 15. Raţ e rector 16, şi io-ţi scriu d-tale din casa în carea au şezut el, şi mai nainte, Filipan 17 şi Stoica 18. Vezi, gîndeam că nu voi avea ce-ţi scrie şi iaca mă pomenii cu atîtea veşti interesante, după care rămîi cu toată cinstirea, al d-tale ca frate, Cipariu mpr. 106 P.S. Trimite scrisoarea alăturată lui Trif 19. / P.S. Istoriile lui Maior, cu prilej. / 1 Din 9/21 august 1842 (vezi scrisoarea anterioară). 2 „Pentru cauza sfîntă". Cipariu se înşală în speranţa că aristocraţia maghiară îşi va slăbi campania de deznaţionalizare. încă din 1842, ea îşi găseşte un corolar periculos în ideea unirii Transilvaniei cu Ungaria (vezi Gazeta de Transilvania, V, 1842, nr. 8, p. 28), în condiţiile cînd — spune Bariţ — „dimpotrivă, toate alte naţii din astă patrie, în unirea cu Ungaria nu pot vedea altă decît cea mai neapărată primejdie de stingere politicească". Cele două idei fixe se vor exacerba la 1848, în focul revoluţiei (vezi infra, scrisorile din 1848). 3 „Iubitoriul de drept săsesc" era istoricul şi scriitorul sas din Braşov, Joseph Trausch. în urma suplicii celor doi episcopi „împotriva saşilor" (vezi scris. XXXVII, n. 10) — zice Bariţ — „patricianii saşi au însărcinat pe confratele lor Josif Trausch din Braşov, om de mare auctoritate între dînşii, ca să combată argumentele petiţiunei epis-copilor". „Refutările" lui Trausch, începute în 1842 prin publicaţiile săseşti, vor căpăta forma unei cărţi închegate doi ani mai tîrziu: Bemerkungen tiber die vom Sieben-biirgischen Bischof Herrn Bazilius Moga im Jahre 1837 zu Hermannstadt versammelten Landesstaenden unterlegte Bittschriften, Braşov, 1844 (vezi şi infra, scris. LXXVII, n. 4). 4 Rugămintea celor doi episcopi româneşti... a fost alcătuită în ideea că se va găsi o breşă politică pentru români, în condiţiile ciocnirii dintre naţiunile privilegiate din Transilvania. Bariţ nu era convins — şi timpul i-a dat dreptate! — că pe această cale se poate obţine ceva pe seama românilor. încă în primăvară, el publicase manifestul Cătră românii din Transilvania ! (în Gazeta de Transilvania, V, 1842, nr. 11, p. 41—42), care, în esenţă, se poate reduce la următorul îndemn: „Nu cumva vreunul sau unii din noi să cază în ispită de a se face de unealtă vreunei partide, nici cu condeiul, nici cu cu-vîntul, cu atît mai puţin cu fapta" (vezi şi George Baril şi contempoianii săi, III, scrisorile lui Nicolae Maniu, nr. III, n. 3; scrisorile lui Grigore Mihali, nr. III, n. 6). Acesta este punctul de vedere care îl conduce pe Bariţ în 1842 şi în următorii ani, în disputa dintre „naţiunile nobile" ungară şi sasă. 5 Este vorba de recenzia lui Ioan Rusu la Şematismul pe 1842 (vezi scris, anterioară, n. 10). 106v 178 179 a Noul călugăr era Toma Ieronim Albani, 1800—1883, unul dintre ultimii călugări bazilitani de la Blaj (vezi despre el Nicolae Comşa, Dascălii Blajului, în Anuarul Liceului de băieţi român unii „Sf. Vasile cel Mare" — Blaj pe anul şcolar 19-39/40, Blaj, 1940, p. 77). Despre cei 3 „noviţi" n-avem nici o informaţie. 7 „Care se deosebeşte între toate de predecesorul său". 8 Profesorul Iosif Pop de Uifalâu, nu Ujîak, doctor în teologie de Viena, se vede că n-a fost pe placul lui Cipariu niciodată (vezi scrisorile următoare, mai cu seamă cele din 1845, înaintea sinuciderii lui Iosif Pop). 9 „Urmaş pe lume, care este de temut şi pentru nişte umeri de arhangheli". 10 „Boer cel tînăr" — profesorul Demetriu Boer (despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi , III, scrisorile lui Nicolae Maniu, nr. II, n. 2). în afara lui, mai erau profesori la cursul teologic: Timotei Cipariu, la studii biblice şi limbi orientale; Iosif Pop la teologie dogmatică; Simion Fiilep, la teologie morală şi pastorală şi la pedagogie. Demetriu Boer preda — reiese din această scrisoare — istoria eclesiastică şi canoanele, în locul lui Vasile Raţiu, devenit rector al Seminarului teologic (vezi nota 16). 11 George Dragea, 1815 — 1865, absolvent de teologie în Blaj, a profesat un singur an, 1841 — 1842, după care a fost toată viaţa paroh în Tiur, lingă Blaj. Alţi profesori la cursul de filosofie: Nicolae Marcu la fizică teoretică şi experimentală; Ioan Rusu la geografie şi istorie universală: Simion Bărnuţiu lafiîozofie, Iosif Pop la religie şi acum — scrie Cipariu — un „Papp Basilius mezinul" (vezi nota următoare) la matematici, în locul lui Dragea. 12 Este vorba de Vasile Papp, viitorul fruntaş politic Vasile Ladislau Popp (vezi despre el George Bariţ şi contemporanii săi, II, Bucureşti, 1975, scrisorile lui Pavel Vasici, passim; voi. III, scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu). Tînărul şi cerbicosul profesor, care era un burghez liberal prin excelenţă, cu totul deosebit de mentalitatea popească sau didactică a confraţilor săi, se va ataşa în anii următori cu entuziasm la acţiunea politică a lui Bărnuţiu împotriva episcopului Lemeni, dînd mult de lucru arhiereului retrograd (vezi infra, scrisorile lui Cipariu din 1843 — 1845). 13 Demetriu Ladai era profesor la clasa superioară de poetică (vezi supra, scris. XV, n. 9), alături călugării: Mihail Ambroziu Elekesi, ia clasa superioară de gramatică şi Toma Ieronim Albani, la clasa inferioară de gramatică. Nu ştim care sînt ceilalţi doi călugări, pentru că la gimnaziu mai predau: Constantin Alutan, capitular, „praefectus" al gimnaziului, Demetriu Boer la clasa inferioară de poetică, Iosif Tar cea, ia clasa mijlocie de gramatică şi Grigore Moldvai la limba germană (vezi Schematismus Venerabilis Cleri Graeci Ritus Catholicorum Dioceseos Fogarasicnsis in Transilvania pro Anno a Christo Nato MDCCCXLII [1842]..., Blaj, 1842). 14 „Prefect de studii în Seminar". 15 în locul lui Demetriu Boer. 16 Moment nefast în viaţa Blajului: prin rezoluţia nr. 1221 din 19/31 octombrie 1842, episcopul Lemeni îl numeşte pe canonicul Vasile Raţiu rector al Liceului greco-catolic, avînd în subordine atît Seminarul teologic cît şi cursul de filosofie. Lemeni La preferat pe Raţiu tocmai pentru duritatea şi severitatea sa, ca să „facă ordine" în rîndul profesorilor prea liberali de la Blaj. Atitudinea brutală a lui Raţiu va grăbi dezlănţuirea conflictului dintre profesori şi „partida lemeniană" (vezi infra, scrisorile din 1843 — 1845). 17 Vasile Filipan, 1766 — 1832, remarcabil profesor şi cleric blăjean, unul dintre cei dintîi membri ai Capitulului de la Blaj (1807). Din 1821 pînă la moarte a fost prepo-zitul Capitulului. După unele indicaţii, ar fi scris o Istorie bisericească, lucrare care pare a fi pierdută. Vezi despre el Ioan Raţiu, Dascălii noştri. Scurte notiţe din viaţa şi activitatea lor literară. 1154—1848, Blaj, 1908, p. 48-49. 18 Gabriel Stoica de Baci, 1772 — 1836, originar din Milăşel, în Comitatul Cojoc-nei, a urmat cursurile gimnaziale la Tîrgu-Mureş şi Blaj iar teologia la Bratislava. în 1799 a funcţionat ca profesor la Blaj pentru scurtă vreme, după care e trimis paroh şi protopop în Vărăi, Comitatul Solnocului Inferior. în 1807 se mută în protopopiatul Jucului. Din 1809 e canonic capitular, iar din 1832 prepozit capitular. 19 Ioan Maiorescu. XLI # Sibiu, 26 fevr. 1843 Domnule şi prietine ! De mult am stat să-ţi scriu, dar mai una mai alta m-au împedecat. Ştii, aşa-s domnii cei mari, dar n-ai ce face 1. Acum din Sibiu, gluma de-o parte, deşi mă aflu nu prea bine, dar nu m-am putut răbda să nu-ţi răspunz la cîte una din scrisorile d-tale. Şi mai întîi, încît pentru ajutoriu la foaia d-tale, cu prilej: cînd mă voi simţi împins dinlăuntru, nu mă voi trage. Almintrilea, cînd scrie om[ul] fără aţîţare, scrie fără efect. Pentru biografia lui Klein, te încredinţez că nu voi lipsi2. Articulul lui Bărnuţ Soborul n-au făcut, precît ştiu io, prea mare impresie în Blaj. Pentru ce? Pentru că şi-au pus numele. Mi-ar fi plăcut a-mi adauge cîteva reflexii, cam în înţelesul notelor d-tale — a unelor —-, dar m-am tras pe seamă3, să nu mă învinovăţască că dacă în alţii honores mutant mores*, în mine să zică că mutarunt principia; falso quidem, sed mundus propendet in malum5. Rus au fost foarte rău bolnav şi acum e tot în pat6, dar ceva mai bine. Ce mi-ai scris, i-am împărtăşit. Bohăţel au scris în E[rdelyi] Hirado asupra d-tale. Tăcea-vei ?7 Ar fi pagubă să nu-i dove[de]şti din însuşi Hirado că nu aceea le e tendinţa d-lor unguri ce zice d-lui, şi cum că de-au început acum ungurii a se mai stîmpăra în pretensii-şi, aceasta încă are pricinile sale, dar d. Kovâts Lajos tot nu de mult au scris, în n-rul critizat de d-ta, că românii ar fi gata pentru drepturi a primi limba ungurilor 8, vezi, întru-nţelesul să se ungurească. Di ce nu ai publicat şi d-ta Instanţia epi[scopi]lor români? 9 Multă închinăciune la ai d-tale şi cunoscuţilor noştri, şi cu aceste sluga d-voastre, Cipariu mpr. / [Adresa:] H[er]r[n] Wohlgeboren der H[er]r[n] Georg Baritz Professor in Cronstadt. Franco. 1 După ani de speranţe şi aşteptare, Cipariu a fost acceptat pînă la urmă în rîndul canonicilor capitulări din Blaj, în toamna anului 1842. Printr-un decret imperial din 14 februarie 1843, i se confirmă numirea (vezi Gazeta de Transilvania, VI, 1843, nr. 19, p. 73), învăţatul profesor intrînd astfel în rîndul „domnilor cei mari" din Blaj. 2 Săborul cel mare al Episcopiei Făgăraşului, scriere importantă a lui Simion Bărnuţiu (vezi Foaie pentru minte 1843, nr. 4, p. 26—29; nr. 5, p. 33 — 37, cu semnătura B.), care marchează începutul celei de a doua faze a acţiunii politice naţionale de la 1842 — 1846: lupta împotriva elementelor retrograde, reprezentînd inerţia în viaţa românilor, pentru reformarea instituţiilor naţionale şi a vieţii sociale româneşti. Vezi analiza amplă a întregii problematici, ca şi a articolului, în George Bariţ şi contemporanii săi, III, studiul introductiv la scrisorile lui Nicolae Maniu. O ediţie modernă a studiului lui Bărnuţiu, la G. B o g d a n-D u i c ă, Viaţa şi ideile lui Simion Bărnuţiu, Bucureşti, 1924, anexa VII, p. 212-219. 3 Cipariu se înşeală: notele de la subsolul Săborului nu-i aparţin lui Bariţ, ci lui Simion Bărnuţiu însuşi. Dar pentru că nu sînt semnate, proaspătul canonic blăjean le 109 180 181 atribuie redactorului. Apartenenţa lor a fost stabilită de Bogdan-Duică în Op. cit., repro-ducînd articolul bărnuţian după originalul de la B.A.R., ms. rom. 993. 4 „Onorurile schimbă năravurile". 5 „S-au schimbat principiile; ceea ce nu e adevărat, dar ce să faci, lumea e înclinată spre rele" (ccresp. rom.: „Ce să faci, aşa e lumea!"). 6 Din care nu se va mai scula, încetînd din viaţă la 6 martie 1843 (vezi supra, XXXIX, n. 3; George Bariţ şi contemporanii, săi, III, capitolul corespondenţei lui Ioan Rusu cu Bariţ). 7 Alexandru Bohăţel, tînăr avocat român din Cluj (vezi despre el George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Grigore Mihali, nr. III, n. 5) nutrea ambiţii nemăsurate de parvenire, pe care le vedea realizabile prin cochetăria cu partida liberală maghiară din Transilvania, oricînd dispusă să accepte ieniceri care vor lovi apoi în propria naţiune. Parte din credulitate, parte din lipsă de orizont politic, Bohăţel nu vede cu ochi buni politica rezervată a gazetelor lui Bariţ faţă de glasurile de sirenă ale aristocraţiei maghiare, care i-ar fi dorit pe români un element de manevră în Sachsenland, unde pierdeau teren în favoarea avîntului naţional al saşilor. In concepţia lui Bariţ şi a partidei noastre naţionale, românii — ca naţiune etnică regentă în principat — trebuiau să fie deasupra şi împotriva amîndurora, atîta vreme cît „naţiunile" maghiară şi sasă se confundau cu nobilimea acestora. Dezideratul e admirabil exprimat de Grigore Mihali în scrisoarea către Bariţ din 4 martie 1843 (Ibid., scrisorile lui Grigore Mihali, nr. III): „Aurea nobis neutralitas între partidele celorlalte naţii şi sancta animosa defensio împotriva amîndurora, potrivit cu legile naturii şi ale lui Dumnezeu". încă în 1842, Alexandru Bohăţel îl atacase pe Bariţ în articolul Czăfolat (vezi Erdelyi Hirado, 1842, nr. 37, p. 222-223; nr. 38, p. 228-229: nr. 39, p. 236), sub pseudonimul „S. Sândor", pe care Iosif Manv i-1 destăinuieşte redactorului braşovean a fi al lui Bohăţel. Acestuia nu-i convine atitudinea hotărîtă a lui Bariţ în sprijinul limbii şi naţionalităţii ameninţate de aristocraţia maghiară, atitudine reliefată într-o salbă de articole din Gazeta de Transilvania la începutul anului 1842, şi nu-i convine refuzul lui Bariţ de a se lua de piept cu saşii, formînd o opinie românească în acest sens, aşa cum ar fi dorit-o partida liberală maghiară. Bariţ îi răspunde înţelept lui „S[6smezei] Sândcr" alias Bohăţel, într-o Desluşire din Gazeta de Transilvania, V, 1842, nr. 19, p. 73 — 74 (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Nicolae Maniu, nr. IV, n. 2: Scrisorile lui Iosif Many, nr. III, n. 5), dovedindu-i neputinţa şi lipsa de competenţă în politică. Dar Bohăţel nu se dă bătut. în martie 1843, revine cu un Komoly szo a Gazeta de Transilvaniăhoz (în Erdelyi Hirado, 1843, nr. 18, p. 105 — 106), semnat — neloial! — „Tobb olan hemzetheli târsaink neveben is" = şi în numele altor mai mulţi conaţionali români. Bohăţel intervine ca urmare a polemicii analizate infra, în nota 8. Ungurii nu vor să-i învrăjbească pe români cu saşii, ci vor să-i ajute. Referindu-se la disputa despre limba oficială, el scapă o judecată de-o miopie evidentă: românii să adopte limba maghiară, şi totul e rezolvat pentru ei! Bariţ ripostează printr-un Răspuns serios la un cuvînt serios (în Gazeta de Transilvania, VI, 1843, nr. 17, p. 66 — 68), reluînd ideea lansată în proclamaţia din primăvara anului 1842 (supra, scris. XL, n. 4), dar de data aceasta dezvăluind resorturile acestei neutralităţi: românii trebuie „să aştepte de la vreme şi, in ultima instanlia chiar în sensul constituţiei, îndreptarea stării" lor politice. Aşadar, pe linia ideologică ce îşi are rădăcinile în Supplex Libellus Valachorum de la 1791, românii au în faţă acelaşi ideal: dobîndirea statutului de naţiune constituţională, întărit la 1848 cu dezideratul independenţei naţionale. Vezi despre polemica Bohăţel — Bariţ din 1843 în George Bariţ si contemporanii săi, III, scrisorile lui Nicolae Maniu, nr. XI, n. 8; scrisorile lui Grigore Mihali, nr. III, n. 6. 8 Conţinutul acestei note a se considera anterior polemicii de la nota 7! Publicistul clujean Kovâcs Lajos cutezase, în ianuarie 1843 (articolul Szăsz mozgolmak. Allâ-sunk tăjckoiăsa, în Erdelyi Hirado, 1M3, nr. 7, p. 39—40), să-i ameninţe făţiş pe saşi cu ... românii (vezi ameninţarea: „îl chem pe fratele mai mare!") : „între saşi, pe Pămîntul Crăiesc, locuieşte un popor [românii, n. ns.] a cărui economie şi avere, cîştigate cu multă sudoare şi între împrejurări grele, cumpăneşte atît de mult, încît noi, maghiarii, numai să vrem, prin acel popor putem nimici toate planurile cele contrare naţionalităţii noastre. Să dăm noi acelui popor libertatea şi drepturile pe care între saşi, tot nu le poate avea, ci sînt foarte asupriţi. Astfel, el va primi limba noastră şi noi vom fi în clîştig". Era prea mult! Bariţ răspunde, scurt şi cuprinzător, în Gazeta de Transilvania (VI, 1843, nr. 6, p. 21): „Românii n-au a se, mesteca în duşmăniile naţiilor cuprinse în constituţie, nici chiar atunci cînd ar vedea că de acolo le-ar veni ceva folosuri, de azi pe mîne!" E concluzia care-1 decide pe Bohăţel să ia conde-f iul şi să scrie (vezi nota anterioară), poate chiar la comanda facţiunii liberale maghiare din Cluj. 9 Adică de ce n-a publicat-o în Foaie pentru minte ... ? Ori, probabil, broşura tipărită cu Rugămintea celor doi episcopi româneşti ... — s-a stampat în tiparniţa lui Gott, sub îngrijirea directă a lui Bariţ, cu litera cunoscută a Foii pentru minte...! — nu ajunsese încă în mîna lui CipariuV Este posibil, pentru că broşura a avut o poveste aventuroasă, prin sforţările patriciatului săsesc de a o opri (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Nicolae Maniu, nr. XIV şi urm.). XLII Bl[aj] apr. 30 1843 Domnule şi prietine ! Mila D[omnu]lui, acum nu-ţi scriu din pat, dar tot nu sînt deplin insănătoşat. Aştept cu vremea să-mi vie şi sănătatea, dar cine ştie. La începutul postului mi s-au început şi răul, dar mai tîrziu m-au biruit şi am zăcut în pat 4 săptămîni. în vinerea Paştilor m-am sculat mai întîi, dar iar am mai căzut cîte o zi, două. Mă bucur şi de d-ta că te-ai rădicat. Lucrurile trimise la părinţi le-au dus Moroşan, odorbirăul x, însuşi la Turda şi le-au dat în mîna fr[ate]lui Sacalai, după ordin 2. în Blaj sînt prea multe turburări, mai întîi din partea unor articule, între episcopul şi etc. 3 Criticile, vorbele asupra episcopului şi altele pot să fie întemeiate, pot şi să nu fie, unele. A d-tale este a nu te slobozi întru astfeli de pricini, ci să te ţii încă departe. Ultra şi utopiştii au început şi la noi, ca şi airilea, carii — adevărat — se bu/cură cînd capătă sau pot trage pre vreun bărbat ales în partea lor, că atunci se încred mai mult în extravanţiile lor. Cu un cuvînt, non est de tempore 4. D-ta pipăie pulsul vremii şi nu te amăgi5 cînd bate prea iute, că e semn de friguri. Dar să lăsăm aceste. Şi al doilea feli de turburări sînt din partea clericilor asupra rectorului său Raţ şi a episcopului. Exempla trahunt6. Raţ are vrăjmaşi. Popii sînt popi, lesne se înşală şi nu le place disciplina, măcar că suum quisque dando 7, într-adevăr R[aţiu], deşi nu au împlinit tot cît au făgăduit, dar socotindu-i haracterul cel aspru de demult, omul s-au mulcomit foarte mult, cît nu samănă celui mai dinainte, şi cu ei tocma nu au lucrat aspru 8. Ce va ieşi, vei auzi mai tîrziu 9. Cu ep[isco]pul cum s-au purtat cu prilejul spălării la Joi mari, vei fi auzit poate 10. Ce ţi-am însemnat io sînt mai proaspete. încît pentru clerici nu e nădejde. Aici îi am io pe toţi cîţi au ieşit pînă la 1841, şi Bărnuţ pe cîţi i-ai / cîştigat d-ta. Alţii sau nu le trebuie să-i cetească, sau nu-şi vor da banii (10 # !!!). Vesteşte prin Gazetă. Dar ce zic io ? Că asta nu o poţi face! 11 Pe Maior (Ist[oria] biserficeij) acuş l-om slobozi, însă cu adită-menturi, parte din originalul autorului, parte de airea 12. Icoana au ieşit şi al 3-lea tom şi exemplarele numaidecît se vor trimite la subscriitori care te rog să vesteşti prin Gazetă 13. Socoteala, dar, mai tîrziu. 110 110* 182 18a 111 Pe cine aşteptaţi la băi pe es-timp de la Bucureşti? 14 Maiorescul nu va veni? Ăsta nu ne mai scrie nimica. Nu pentru mine zic, ci pentru ai lui de pe aici, că mă tot zolesc întrebîndu-mă că de nu mi-au scris, că oare cum se află, că oare di ce nu scrie etc, etc. Scriindu-i, pomeneşte-i şi de-aceasta, de-ţi va fi îndemînă. Pe ep[iscop]ul unit de la Oradie îl aşteptăm în toate zilele să vie la sf[in]ţire-şi15, tot nu mai vine. Alt nou nu am. Şi io rămîi cu toată cinstirea al d[omnii]lor v[oa]stre preaplecat, Cipariu mpr. 16/ [Adresa:] Den Wohlgeboren H[er]r[n] Prof. Georg Baritz in Cronstadt. Franco. Blaj. 1 Mureşan, „odorbirăul" < udvarbiro, era intendentul Curiei episcopeşti din 2 Ioan Sacalai, protopop de Turda. 3 Aşadar, iată că Cipariu recunoaşte debutul „turburărilor" de la Blaj! Timp de aproape patru ani, nobilul orăşel va fi zguduit de patimi dezlănţuite, ciocniri şi răfuieli fără menajamente, mergînd pînă la violenţă, tentativ,â de omor şi. sinucidere, E o excelentă materie pentru un roman istoric, cu atît mai mult cu cît s-a păstrat un mare număr de documente originale din timpul nefastului ,.proces lemenian"! Cel mai important fond se găseşte la Arhivele Statului din Cluj-Napoca, Fond. Blaj, colecţia procesul lemenian din 1843 — 1846. Bariţ a adunat şi el o seamă de documente originale şi copii după actele din proces, păstrate la B.A.R., în Fondul Bariţ, ms. rom. 969. Cercetătorii nu s-au oprit cu plăcere — mulţi dintre ei din falsă pudoare — la întîmplările de la Blaj din aceşti ani, iar cei care au făcut-o, au scris parţial sau au abandonat întreprinderea. După 1860, Axente Sever a răsfoit întreaga documentaţie a procesului — ca unul care, în tinereţe, suferise rigorile exmatriculării (vezi infra, scrisorile din 1845) — vrînd să scrie despre el. N-a făcut-o. în afara foarte săracelor aluzii din Gazeta de Transilvania din aceşti ani, prima menţionare mai substanţială a procesului o găsim la Eugen von Friedenfels, Joseph Bedeus von Scharberg. Beitraege zur Zeitgeschichle Siebenburgens in 19-ten Jahrhun-dert, voi. I „1783 — 1847", Viena, 1877, care a scris — zice Bariţ (Părţi alese I, p. 628) — „cu peana muiată în fiere, cu tendinţa învederată de a prezenta pe episcopul Ioan Eemeni ca pe un monstru de corupţiune"; îi urmează Jakab I^.lek, Szabadsâghar-czunk tortenetehez. Visszaemlekezesek 1848—1849-re, Budapesta, 1880, cu un capitol aparte despre „turburările" de la Blaj (p. 39 — 55); în Părţi alese din istoria Transilvaniei..., J, p. 627—637, Bariţ vorbeşte atit de confuz despre acest proces, încît — nevrînd a rosti adevărul sau a învinui pe una sau alta dintre părţile combatante — devine cu totul neinteligibil: următorul, G. B o g d a n-D u i c ă, în Viaţa şi ideile lui Simion Bărnuţiu, p. 45 — 65 se rezumă la cîteva atacuri personale la adresa lui Lemeni, fără a intra în fondul lucrurilor; şanse mai bune de reuşită avea Coriolan Suciu, cu cele două articole: Preambule la procesul lemenian. Luptă ideologică între Lemeni şi Bărnuţiu, în Cultura creştina, XVIII, 1938, nr. 10 — 11, p. 640—663 şi Preambule la procesul lemenian. Pretinsele atentate contra lui Bărnuţiu, în Ibid., nr. 12, p. 730—740, dacă n-ar fi încercat să „reabiliteze" memoria lui Lemeni (cu toate acestea, studiul lui a fost oprit de cenzura bisericească de la Blaj: urmarea articolelor se găseşte în manuscris la Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. Blaj, dosarele procesului lemenian). „Articulele" din cauza cărora apreciază Cipariu că a răbufnit pe faţă ciocnirea politică sînt Soborul cel mare al Episcopiei Făgăraşului (vezi scris, anterioară, n. 2) al lui Bărnuţiu, despre care Cipariu zicea pripit (scris, precedentă) că „n-au făcut prea mare impresie în Blaj" şi cîteva articole din Vasărnapi Ujsâg de la Cluj, de la sfîrşitul anului 1842 şi începutul lui 1843, reproduse în traducere românească la G. B o g d a n-D u i c ă, Op. cit., anexele 192—198, conţinînd atacuri ale partidei naţionale bărnuţiene la adresa episcopului şi a stării lucrurilor din Blaj. 4 „Nu este oportun". 5 Nu ştim în ce măsură a ascultat Bariţ acest sfat al lui Cipariu, dar, într-adevăr, jŞ&el va avea o atitudine extrem de rezervată faţă de Bărnuţiu şi partida liberală, foile £ Iui — departe de a-i sprijini! — neavînd decît puţine cuvinte, şi acelea zeflemisitoare, despre cei care se luptau cu întunericul (vezi scrisorile următoare, mai ales cele din 1845). 6 ..Exemplele sînt molipsitoare". în urma campaniei ziaristice a lui Bărnuţiu (vezi nota 3), în primăvara lui 1843, atmosfera în şcolile Blajului era la fel de încărcată ca în afara lor. Se adaugă zvonul despre atentatul la viaţa lui Simion Bărnuţiu, din noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1843, de către oamenii episcopului (vezi Coriolan Suciu, Pretinsele atentate contra lui Bărnuţiu), în măsură să-i scoată din răbdare pe studenţii îndrăgostiţi de magistrul lor de filosofie. Ura împotriva episcopului se asociază cu aceea împotriva rectorului Vasile Raţiu, „omul forte" al arhiereului. 7 „Dînd fiecăruia ce i se cuvine". 8 Iată o schimbare categorică a părerii lui Cipariu despre vechiul său duşman, Vasile Raţiu! Intrarea în rîndul canonicilor a avut efectul insalutar de a-1 proiecta pe Cipariu — în anii procesului lemenian — în rîndul partidei episcopului, poziţie pe care o va părăsi doar la 1848, cînd îşi dă seama de pericolul naţional al politicii episcopului. Pînă atunci, vom urmări cu regret, pe parcursul scrisorilor lui Cipariu, distanţarea şi reticenţa lui faţă de partida naţională a lui Bărnuţiu, în rîndul căreia trebuia să se numere, prin erudiţie, iubire de neam şi viziune ideologică. Destinul oamenilor îşi are meandrele lui! 9 Din adresa celor 12 studenţi către episcop si guvernator (vezi nota 6). 10 Nota 6. 11 Cu neputinţă de stabilit despre ce este vorba, tocmai pentru că Bariţ n-a publicat nimic referitor la clericii din Seminarul teologic, în foile sale (vorba lui Cipariu: „vesteşte prin Gazetă. Dar ce zic io? Că asta nu o poţi face!"). Poate fi ideea lui Bariţ de a angaja studenţii la o prenumeraţie în blec, pentru o carte scumpă — 10 galbenii — probabil străină. 12 Istoria besericei românilor... a lui Petru Maior, tipărită la Buda în 1813, una din marile exegeze de acest fel din cultura noastră, zăcea în pivniţele castelului episcopesc de la Blaj, confiscată încă pe vremea episcopului Bob, din cauza caracterului ei profund militant (vezi Măria Protase, Petru Maior, Bucureşti, 1973, p. 201 — 259). O expresie a liberalismului politic pe care partida naţională îl imprimase mulţimilor din Transilvania o constituie şi nenumăratele „ursorii" venite din parohiile diecezei, de a fi dată la lumină această preţioasă carte. Amintim doar unul: la 29 octombrie 1844, parohii celor 21 de sate din Tractul protopopesc al Fărăgăului trimit la Blaj, prin protopopul lor Ştefan Mcldvai, o adresă prin care cer „să nu se mai ţie ascunsă, ci să se dea la lumină" lucrarea lui Maior. Motivarea preoţilor este notabilă: „Fiindcă am ajuns la veacul luminării" (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, studiul introductiv la scrisorile lui Nicolae Maniu). 13 S-a anunţat în Foaie pentru minte1843, nr. 20, p. 160, cu aprecierea că, prin această lucrare, „autorul îşi lăsă un adevărat monument între noi". 14 Băile de Ia Arpătac sau Vîlcele, de lîngă Braşov, erau un loc de întîlnire a fruntaşilor naţionali de pe cele două versante ale Carpaţilor. în preajma revoluţiei, băile de la Vîlcele au jucat, pentru Transilvania, rolul Mînjinei din Moldova (vezi Cornelia B o d e a, Lupta românilor pentru unitatea naţională 1834 — 1849, Bucureşti, 1967, p. 52). O vizită extrem de importantă la Vîlcele va fi aceea a lui Bălcescu din vara anului viitor, 1844, cînd revoluţionarul bucureştean avea misiunea să întărească relaţiile de colaborare conspirativă panromânească cu Eariţ şi partida din Transilvania (Ibid., p. 29). 15 „Sfinţirea" episcopului Vasile Erdeli de la Oradea va avea loc peste puţină vreme, în ziua de Rusalii a anului 1843 (vezi scris, următoare). 16 Două pasaje din scrisoare — ad notele 13 şi 15 — le-a folosit Bariţ pentru următoarea relatare — mult stilizată — intitulată Blaj, 30 aprilie (în Gazeta de Transilvania, VI, 1843, nr. 38, p. 149): „Prea sfinţia-sa d. nou numitul episcop greco-catolic (unit) al Orăzei Mari se aşteaptă în toate zilele aici, spre a se hirotoni ca episcop de cătră măria-sa preasfinţitul episcop Ioan Lemeni (care ţine scaunul vechei archiepiscopii româno-transilvane). Din Icoana Pămîntului sl răposatului profesor Ioan Rus au ieşit şi al treilea, adecă cel de pe urmă tom, care numaidecît se va şi trimite la dd. colectori, spre a se putea culege îndată şi preţurile". 184 185 XLIII1 [Domnule şi prietine !] Blaj, 13 iunie [1843] „Vineri la 28 ale trecutei au sosit aici noul episcop al Orăzii Mari, prealuminatul] domn Vasilie Erdeli, împreună cu prea onor[atul] d. Simeon Corneli, canonic lector din Capitulul gr. c. al aceiaşi eparhii^ şi cu prea măritul d. Ioan Costa2 de Belenyes lîngă sine, spre a se hierotoni episcop de prealuminatul] domn episcop al diecezului nostru. Care lucrare de sfinţenie s-au şi săvîrşit, cu toată pompa bisericească, în zioa de Rusalii, după orînduiala besericei greceşti. O sărbătoare rară, ce nu s-au mai întîmplat aici de la anul 1807, pentru care şi adunarea de toate părţile au fost mai mare decît se putea socoti după sosirea fără veste a prealuminatului oaspet, cu toate că era în toate zilele aşteptat. La prînz fură cele mai călduroase urări închinate, atît pentru fericita sănătate a noului mare păstoriu, cît şi pentru frăţasca unire spre împreună lucrare amînduror acestor surori diecezuri, întru rădicarea neamului românesc. Facă ceriul ca, precum acelea din adîncul inimii s-au grăit, aşa să fie şi de cele mai îmbucurătoare urmări încununate. Noi, din partea acestui preavrednic păstoriu, avem toată nădejdea că încredinţarea neamului şi a clerului său nu va rămînea ruşinată. Seara fu oraşul iluminat, iar măria-sa noul episcop, astăzi des-de-dimineaţă, plecă înapoi la diecesul său, urmat de adînca cinstire şi dragoste ce, în aşa scurt timp, au ştiut vărsa în inimele tuturor celor ce mai de aproape avură norocire a cunoaşte nobilele simţiri ale acestui înalt bărbat." Pînă aci şi punctum. Mai deosebi a descrie din partea mea şi ţeri-moniile ce s-au ţinut, mi se pare de prisos. D-ta urmează gustul d-tale şi al cetitorilor precît îl cunoşti. încît pentru alte mărunţuşuri, pro privata notitie, îţi însemnez numai atîta că bărbatul aceste se vede a făgădui o energie nemărginită şi că va să poftească de la diecesul său o supunere mai oarbă, în care chip în mai multe rînduri s-au declarat. Poate că i-au dat prilej şi turburările clericilor cu rectorul3 sau şi întărîtările din partea unor profesori şi poate că şi a unor canonici. Io şi deosebi am avut prilej a grăi cu acest ep[isco]p, şi tot aşa l-am aflat. Omul se vede a fi iute şi necruţătoriu. Vremea poate-1 va şti mai stîmpăra. Azi de seară va să sosească în Cluj şi poimîne cătră ameazi în Oradie, grăbindu-se aşa mult ca să poată avea ceva vreme de a se găti pe duminecă (în 6/18 ian.) cîndu-şi va ţinea instalaţia, la care au chemat o mulţime mare de oaspeţi. Episcopului nostru au cinstit un tabacher de aur masiv, ce cumpăneşte 70 #, şi d-lui Alutan 4, altul, de argint. Acestuia pentru prietinia că au fost deodată la Viena, şi pentru că la Sf[i]nţire i-au citit bulele în beserecă. Ep[iscop]ul e de 49 de ani, şi bătrînul Corneli, de 85 5. La alte, mai de mult, pe scurt răspund: 1° încît pentru Instanţia ep[iscopi]lor, n-am fost apucat a grăi cu ep[iscop]ul şi iată că o aţi tipărit6; p 2° La Braşov nu ştiu veni-voi au nu, dar numai pentru Maio-|escu 7 să vin, nu mă făgăduiesc. Şi cu acestea, sluga, Cipariu mpr. P.S. La corespondinţă nu-mi mai pune şi Ţ, dacă-i destul f 8. / P\ [Adresa:] An wohlgeboren der He[r]rn Prof. Georg Baritz in 'Cronstadt. Franco. . î 1 La B.A.R., în ms. rom. 994, f. 112 există doar ultima parte a acestei scrisori. Prima foaie — respectiv două file, cuprinzînd relatarea hirotonirii lui Vasile Erdeli la £laj — a fost ruptă de Bariţ şi dusă în tipografie, ca să se culeagă după ea articolul. O reproducem între ghilimele („ "), după Gazeta de Transilvania, VI, 1843, nr. 47, p. 185, reîntregind astfel scrisoarea lui Cipariu. 2 Simeon Corneli era nepotul bătrînului prepozit capitular de Oradea Ioan Corneli ' (vezi infra, n. 5). Ioan Costa, înalt funcţionar comitatens în Bihor. 3 Tulburările de la Blaj. Vezi scris, anterioară, n. 6. în 1845 (vezi infra, scrisorile din acest an), Vasile Erdeli va fi delegat de autorităţi să ancheteze şi să „pacifice" Blajul. Nu-i va reuşi, cu tcată „energia nemărginită" pe care i-o bănuie Cipariu. 4 Constantin Alutan, canonicul cantor de la Blaj. 5 Ioan Corneli, 1758 —1845, personalitate culturală şi ecleziastică de seamă din Bihor, prepozit capitular la Oradea, director general al şcolilor populare greco-catolice din Dieceza de Oradea. Din porunca episcopului Samuil Vulcan, a lucrat la Lexiconul de la Buda, din 1825. Contemporan, prieten, coleg şi colaborator al marilor reprezentanţi ai Şcolii Ardelene, în special sprijinitor la nevoie al lui Şincai, Corneli era, la 1843, o veritabilă relicvă vie a unui trecut de glorie spirituală. Vezi corespondenţa lui Corneli cu Samuil Micu şi Gheorghe Şincai la Iacob Radu, Doi luceferi rătăcitori: Gheorghe Şincai şi Samuil Micu Clain, Bucureşti, 1924 (extras din Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii literare, seria III, tom. II, mem. 3). O interesantă corespondenţă inedită a lui se află la Biblioteca Filialei din Cluj-Napoca a Academiei R.S.R., ms. rom. 270. La adinei bătrîneţe, în 1842, Corneli îşi mai exercita încă funcţiile de prepozit şi inspector şcolar, după cum dovedesc două corespondenţe ale lui către episcopul Ioan Lemeni de la Blaj, din 6 mai şi 4 iunie 1842 (vezi Arhivele Statului Alba Iulia, Depozitul Blaj, Fond. Mitropolia greco-catolică de Alba Iulia şi Făgăraş, nr. 604/1842 şi 736/1842), scrise de altă mînă, dar semnate cu scrisul sigur, energic şi tineresc, în cunoscutele-i trăsături gotice, dintotdeauna: „Ioannes Cornely m. pria. Vicarius Generalis Capitularis Graeco-Catholicorum M[agno] Varadiensis". 6 Rugămintea celor doi episcopi româneşti... (vezi scris. XXXVII, n. 10) s-a tipărit în broşură în 1843, Ia Braşov, sub îngrijirea lui Bariţ. 7 Vezi scris, antericară, n. 14. La băile de la Arpătac se vede că n-a venit în acest an decît Ican Maiorescu, pentru care Cipariu găseşte că nu merită să se deranjeze pînă acolo •(cei doi nu se aveau bine de mai nainte, iar atitudinea lui Cipariu în procesul lemenian va exacerba antipatia pînă la acel drastic pamflet al lui Maiorescu din 1845, pe care l-am publicat în George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 285 — 291). 8 Bariţ folosea adesea pasaje din scrisorile lui Cipariu, spre a face din ele ştiri de la Blaj. Viaţa Blajului în aceşti ani — extrem de sărac oglindită în foile lui Bariţ! — este relatată numai de Cipariu. De obicei, redactorul punea semnul fm fata ştirii. Dar, cînd primeşte de la Cipariu o scriscare cu vestea morţii lui Ioan Rusu, pe care o publică drept necrolog în Gazeta de Transilvania (VI, 1843, nr. 27, p. 105), semnează necrologul ■cu un Ţ. 112 XLIV Frate şi pretine ! Blaj, 15/27 iun. [1]843 Mai întîi te înştiinţez cum, că afară de Leontin Leontean1, toţi abonaţii foilor d-tale de pe semestrul 1-lea s-au declarat şi pentru al 186 187 113 11 Sv doilea, de unde, dară, pentru sem. 1-lea ai la mine, după 12 abonaţi, a4f. Cm. = 48 f. Cm, iar pentru al 2lea, după 10 abonaţi (rămîind afară Leontean şi Rus 2), 40 f. c.m., în sumă: 88 f. cm., din care pentru 1 sem. mai toţi banii [îi] am amînă, iar pentru al 2lea poci să-i am în tot minutul. Te rog dar ca foile să se trimită fără întrerupere sau scădere. Aceasta după îndatorirea ce o am luat asupră-mi, cu dragoste, ca corespondent al d-tale. Mai am însă şi alta, dintr-altă privinţă, d-tale să-ţi scriu pro sui directione 3 ca unui redactor, încredinţîndu-mă că vei primi de bun tot ce-ţi voi însemna. Precum îmi aduc aminte, de mult te înştiinţasem că în urma nesupunerii clericilor din al 4-lea an ca să li se spele picioarele la Joi mari, după obicei, s-au stîrnit vrajbă între rectorul Seminariului R[aţiu] şi între mai toţi clericii cîţi se află în Seminariu, / învinovăţindu-1 că acestea au fost pricina pentru ce episcopul, după nesupunerea lor, nu au vrut să-i cuminece în aceeaşi Joi mari. Pentru care, vrînd ei să se curăţască, au dat episcopului, precum se pare din îndemnul altora, o suplică suptscrisă de 40 ori 41 de clerici, în care pîrăsc pe rectorul cu 5 punturi ce se ating de singură ocîrmuirea clericilor şi cu altul, al 6-lea, despre relaţiile rectorului cu nepoată-sa, poftind ca numaidecît să-1 scoată din rectură şi amelinţînd că almintrilea vor să se plîngă tocma la gubernatorul 4. La această pîră şi plînsoare a lor, episcopul însuşi în persoană mergînd în Seminariu i-au dojenit, ca să fie în bună pace şi ascultare de rectorul său pre carele mai mult nu vrea să-1 cunoască de rector, făgăduindu-se în scris cum că toate nedreptăţile ce va afla că li s-au făcut, precum şi alte rele, le va îndrepta la vremea sa şi cu chipul ce va socoti mai cuviincios, şi poruncindu-le ca să fie în tăcere şi lucrul tot să rămîie intra parietes domesticos 5. în urma aceştia, episcopul în scurtă vreme-şi adună Capitulul la sesie, în care cercetîndu-se ponosurile clericilor şi răspunsul rectorului, împreună cu Ursoriumul acelora / şi răspunsul lor dat în scris la rezoluţia pomenită, se şi făcuse o hotărîre pentru aşezarea turburărilor nedumerite. Cînd, într-aceea se ivi cum că clericii, precum amelinţase, nu numai toate actele pomenite le-au trimis la gubernatorul, dar afară de aceea şi pre episcopul cu multe altele l-au pîrît la acelaşi. Pentru aceea şi episcopul, înţelegînd acestea, nu publică făcuta hotărîre, ci aşteptă răspunsul gubernatorului, carele sosi tocma în zioa de Rusali[i], cînd se sf[in]ţi ep[isco]pul de la Oradie. Deci ep[isco]pul, văzîndu-şi întru atîta măsură călcată autoritatea sa cea episcopească de cătră unii tineri nesocotiţi, carii încă numai se cresc spre statul preoţesc, fără de a fi primiţi în cler şi fără drepturi canonice, după examenul de vară a celor doaă clase mai înalte, slobozi un deliberat prezidial în sîmbătă trecută, în care pre acei 12 neascultători clerici din anul al IV lea6, de tot îi şterge afară din numărul clerului, împreună cu ceilalţi toţi cîţi s-au suptscris în suplicele sau pîrele mai sus pomenite, fără de a-şi fi revocat suptscrierea. Acest deliberat publicîndu-se într-aceeaşi zi prin prepozitul şi prodirectorul liceului ep[isco]pesc şi poruncindu-li-se ca numaidecît să iasă din Seminariu, nu numai nu au ascultat, povăţuiţi de Pop loji şi Marcul, dar complot au făcut, ca pînă atunci să nu iasă fafară din Seminariu pînă ce nu-şi va trage ep[isco]pul înapoi deliberatul fii aceeaşi solenitate cu care fa publicat, şi pre rectorul nu-1 va scoate jfifară, gătindu-se — ajutaţi de toţi profesorii liceului — a pîrî la împă-jgpăţie pre ep[iscop]ul pentru toate vinele personale şi administrative #cu cîte-1 socotesc vinovat, ca să-1 lapede poate şi din episcopie. / Căpiatului văzînd atîta turburare şi temîndu-se de urmările neplăcute ce pot să se nască dintr-aceasta, duminecă toată ziua se strădui a-i împăciui, fără de a putea să izbutească. După care ep[iscop]ul tot atunci numaidecît şi trimise, prin ştafetă, o scrisoare la episcopul de la Bălgrad, cu rugăminte ca sau însuşi în persoană să vie, sau pre alţii să rînduiască din Capitulul de-acolo, carii să vază şi să judece de n-au lucrat după cum poftea seriozitatea acestui lucru. Episcopul chemat au şi venit numaidecît, ieri pre ameazi, şi i-au dojenit, precum zicea, nu ca comisa-riu sau director, ci numai ca un voitoriu de bine, ca să se roage de iertare de ep[iscop]ul, făgăduindu-le că — de-1 vor asculta — le va mijloci iertarea. De unde nu, să se teamă de relele urmări ce pot să-şi tragă asupră-şi. Dar nici aceasta nu avu nici un efect. Astăzi îi văzui iarăşi toată ziua urdinînd la prepozitul7, şi pre prepozitul împreună cu d. Alutan la ep[iscop]ul. Ce au isprăvit încă nu ştiu. Ep[iscop]ul încă astăzi răspunse gubernatorului de toate stările împrejur. R[aţiu], din parte-şi, de mult s-au rugat de ep[iscop]ul să-1 sloKoadă din Seminariu, dar ep[iscop]ul nu-1 lasă. Aceste pe scurt, pro privata notitia 8. Ep[iscop]ul nostru deosebi, numai înainte de a începe io această scrisoare, prin expres m-au îndatorat ca să te rog pre domnia ta ca să nu publici nici o scrisoare despre această întîmplare, pînă la săvîrşirea turburărilor 9, ori de la cine să-ţi vie, iar atunci vei primi o relaţie circon-stanţială cu toate documintele cîte vor fi de trebuinţă spre publicare, ori de la Canţelaria ep[iscop]ului, ori de la mine. La care a ep[iscop]ului poftă şi pre a mea adăugîndu-o, sînt încredinţat că-mi vei urma acest sfat, carele io din inimă plină de durere pentru astfel de întîmplări neplăcute ca acestea ţi-1 dau, rămîind cu obicinuita cinstire al d-tale prea plecat, Cipariu mpr. / 1 Leontin Leontean Jurca, protopopul din Uioara, despre care vezi supra, scris. XXXVII, n. 14. 2 Ioan Rusu, care murise la 6 aprilie 1843. 3 „Pentru orientare personală". 4 „Suplica" am analizat-o în scris, precedentă, n. 6. Semnatarii ei nu sînt 41 ci 45 de studenţi. 5 „între pereţii casei" (coresp. rom. „Să rămînă între noi", „Să spălăm rufele murdare în familie"). 6 Cursul exact al lucrurilor este următorul: după „suplica în 6 punturi" împotriva rectorului Raţiu, episcopul sloboade la 1/13 mai un intimat, în care cere cu orice preţ linişte în Seminar. Vezi textul intimatului la Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. Blaj, colecţia Lemeni, fără număr şi la B.A.R., ms. rom. 969, f. 107v, 113, 117v. Ca răspuns, studenţii aruncă definitiv sorţii: dau episcopului un răspuns la imprudentul său intimat, unde reafirmă toate observaţiile lor din „suplica în 6 punturi" (Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. cit., fără număr; B.A.R., ms. rom. 969, f. 108, 118) şi în acelaşi timp 114 114*' 188 189 trimit promisa plîngere la guvernator. (Excellentissimi ac Illustrissimi Comes et Guber-nator Regie! Domine ac Patrone nobis Gratiosissime! Singulariter calendissime, la Arhivele Statului din Cluj-Napoca, Fond. cit., fără număr; B.A.R., ms. rom. 969, f. 123,. 125, 135, 137). De data aceasta, riposta lui Lemeni e violentă: în Deliberatum-xxl său din 23 iunie 1843, el hotărăşte excluderea din statul preoţesc şi exmatricularea din Seminariu a celor 12 clerici din anul IV, şi a altor susţinători ai acestora şi instigatori din anii inferiori. în total, sînt exmatriculaţi 39 de studenţi din maximum de 50 cîţi putea să aibă Facultatea teologică (Deliberalum-ul aminteşte mai puţini, dar s-a aplicat la 39 de inşi; vezi un exemplar la Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. Blaj, colecţia Lemeni, fără număr şi altul la B.A.R., ms. rom. 969, f. 120v, 124, 127). Dar, cum numărul „ino-bedienţilor" şi „refractarilor" a fost mare, au trebuit să excludă pînă la urmă 39 de studenţi, stîrnind stupoare şi mîhnire în întreaga Transilvanie. 7 Un fapt necunoscut, relevat de Cipariu aici: apelul lui Lemeni la ajutorul episcopului romano-catolic de Alba Iulia. E un precedent care va aduce după sine un şir întreg de amestecuri ale străinilor în litigiul de la Blaj. „Prepozitul" e Simion Crainic, părtinitor al răzvrătiţilor. 8 „Pentru informarea personală". 9 Capătul procesului e încă departe: se va linişti prin reprimarea deplină a profesorilor, în 1846. Din nefericire, Bariţ s-a conformat acestei cereri imperative a lui Lemeni, din motive personale pe care le-am analizat în George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu. Membrii partidei naţionale i-au imputat — atunci şi mai tîrziu — faptul că nu i-a sprijinit pe cei încleştaţi în luptă cu obscuratismul episcopului şi acoliţilor săi. XLV Blaş, 9 iul. [1]843 Prietine ! La scrisoarea d-tale din 17/30 iun., mai întîi te înştiinţez cum că cu toată dragostea, voi plini dorinţa d-tale întocma şi la întîmplare, cînd io m-aş duce de-acasă voi lăsa banii împreună cu conceptul cvietan-ţiei la fratele Manfy, notariu *, carele va şi avea prilej mai sigur decît altul de a se întîlni cu şogorul d-tale, şi iarăşi mai fără îndoială este că nu seva mişca în vacaţie de-acasă, precum nici ep[isco]pul. Cu ep[isco]pul voi grăi mîne pentru suplica ep[iscopi]lor, care însă mie nu mi-au venit2, precum nici n° 47 cuprinzătoare, precum se pare, de sf[in]ţirea ep[iscopu]lui de la Orade3; iar cu Consistoriul, proxima occasione*. Hîrtiile pentru d. Marin şi G. Ilie nu-mi sînt cunoscute şi de-aceea nu vă poci încă da răspuns, atîta însă vă înştiinţez cum că carte fără cenzură şi punerea locului nu poci să tipăresc. Preţul s-ar hotărî după ce s-ar vedea cîte coaie ar face 5. De la d. Crainic, dimineaţă, de nu va fi prea tîrziu, voi cere să vi se trimită 3 exem[plare] din Icoana pămîntului, pe velină, după condiţiile arătate6. Istoria bisericească nu e încă slobodă, dar, de voi veni la Braşov, voi aduce un exempl[ar] pe seama d-tale, pentru cetit7. De Şincai nu ştiu nimica. Omul mi se pare prea sfătos, tîndălos 8. / încît pentru clerici, ei la sfătuirea ep[iscopu]lui de la Bălgrad nu s-au înduplecat, ci rămîind pe lîngă ale lor pretensii pînă astăzir nici nu s-au dus, nici nu s-au rugat de iertare. Profesorii apoi încă s-au mestecat în treaba aceasta, scriind 2 groaznice protestaţii la Consistoriu 9, carele le-au şi dat răspuns la cea dintîi. După aceea, clericii numai -Slin săptămînă trecută au trimis 2 deputaţi la gubernatorul, de [la] carele |§|fcat acelaşi sfat au adus care li l-au dat şi ep[iscop]ul de la Bălgrad. - Ei se gătisă de recurs la Curte. Se vorbea că vreo 2 profesori împreună 7 în cauza clericilor să meargă la Viena, doar că şi pre vro 2—3 din clerici să ieie cu sine. Dar acum se aude că s-au lăsat 10. Ce va fi soartea lor, jiu ştiu. Multe şi altele nenumărate se vorbesc, care io însă nu poci să ţi le fac cunoscute în scris. De la Maiorescul să primeşti 9 f. 20 h. C.M., carii i-am dat frăţîne-său acum 2 ani încoace. După care fiind noaptea tîrziu, trebuie să sfirşesc, rămîind cu toată cinstirea al d-tale prea plecat, Cipariu mpr. / ^Adresa:] D-lui Gheorghie Bariţ, profesor şi redactor la Braşov, Cronstadt. 1 Ştefan Manfi, notarul consistorial. 2 Vezi scris. XXXVII, n. 10. Broşura cu Rugămintea celor doi episcopi româneşti... Intîrzia din cauza măsurilor de interzicere luate de patriciatul săsesc. 3 Vezi scris. XLIII, n. 1 şi 2. 4 „Cu cel dintîi prilej". 5 Cei doi sînt negustori braşoveni, care vor să tipărească ceva în Tipografia Seminarului teologic din Blaj, al cărui prefect era Cipariu. Pe cel dintîi, Dimitrie Marin, „negustor din Braşov", îl întîlnim într-o listă a abonaţilor Gazetei de Transilvania (V, 1842, nr. 49, p. 195). ' > 6 Prepozitul Simion Crainic, al cărui nepot fusese profesorul Ioan Rusu, a preluat în gestiune exemplarele din Icoana Pămîntului, după moartea autorului. 7 Istoria besericei românilor ... a lui Petru Maior (vezi scris. XLII, n. 12). Cartea nu va fi „slobozită" în următorii ani, ieşind la lumina soarelui — simbolic! — doar în revoluţia de la 1848-1849. 8 Omul cel „sfătos, tîndălos" este Alexandru Gavra, a cărui ediţie „şincai-clainiană" se întîrzia peste aşteptări. 9 Prima dintre cele două „groaznice protestaţii" ale profesorilor datează din 26 iunie 1843 (Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. Blaj, colecţia Lemeni, nr. 362 şi fără nr.; B.A.R., ms. rcm. 969, f. 131), adresată Consistoriului şi semnată de 9 profesori: Nicolae Marcu, Simion Eărnuţiu, Icsif Pop, Demetriu Boer, Vasile Pop (viitorul Vasile Ladislau Pop), Andrei Pop, Grigore Elekesi, Ioan Fekete (viitorul canonic Ioan Fekete Negruţiu) şi Grigore Moldvai. La a doua protestaţie, tot către consistoriu, din 30 iunie, partida profesorilor e mai redusă, rămînînd doar 6: Nicolae Marcu, Simion Bărnuţiu, Grigore Moldvai, Iosif Pop, Demetriu Boer şi Vasile Pop (Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. cit., nr. 3620). Curînd, şi Marcu va evada dintre luptători, rămînînd cei 5 pînă la înfrîngerea din 1846. Dar acum, în 1843, în sprijinul tinerilor vin nenumăraţi membri ai clerului din Transilvania. Pătrunşi de ideile liberale ale lui Bărnuţiu, afectaţi de actele samavolnice ale episcopului, aceştia se grupează în jurul partidei, îmbrăţişînd nu numai cauza personală a studenţilor şi profesorilor, ci şi cauzele politice care se dezbăteau în luptă (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, introducere la scrisorile lui Nicolae Maniu): apărarea limbii şi naţionalităţii, reactivarea „soborului celui mare", înlăturarea tutelei stînjenitcare a arhiepiscopului de Strigcniu ş.a. După un calcul al lui G. Bogdan-Duică (Viaţa şi ideile lui Simion Bărnuţiu, p. 62), de partea studenţilor eliminaţi se aflau: 1 prepozit (Simion Crainic), 9 profesori, 1 vicar foraneu (Ioan Marian de la Năsăud), 9 protopopi (vezi lista lor infra, scris. LXV, n. 3) şi viceprotopopi, 4 preoţi ş.a. Cei mai hotărîţi dintre aceştia au fost Ştefan Moldvai, protopopul Fărăgăului, viitor erou şi martir al revoluţiei, Nicolae Maniu, protopopul Sibiului şi unul dintre fruntaşii mişcării conspirative panromâneşti şi vicarul năsăudean Ioan Marian. Vezi despre ei în scrisorile referitoare la procesul lemenian, infra, din 1845. 10 Nu se vor lăsa (vezi scris, următoare, n. 2). 115 150 150* 151 192 XLVI Blaş, 1 aug. 1843 Frate şi prietine ! De mult trebuia să răspunz la unele scrisori a d-tale mai din urma, dar din osebite pricini tot am întîrziat. Deci dar acum vă înştiinţez mai întîi cum că scrisorile pentru Măria etc. nu poci să le tipăresc, nu nunlai pentru altceva, dar şi pentru că cenzorul nu ne e acasă, ci la băi. Incit pentru suplica ep[iscopi]lor, io am înţeles că gubernia cearcă strîns după autorul traducţiei şi editorul ei 1, care, făcîndu-mi-se cunoscut, n-am mai socotit cu cale a mai cerca ceva din ce mi-aţi fost încredinţat. Io încă tot nu m-am mişcat de-acasă şi nu ştiu de mă voi mişca est timp. Mie mi-i greaţă de sila ce / prevăz că aşi trebui să o simt ca să mă slobod în discursuri dizgustătoare, după cele ce s-au întîmplat pe aici, şi cele ce se întîmplă pe airea. Starea lucrurilor pornite au ajuns la atîtea, cît nu ştiu clericii ori profesorii (unii) au făcut recurs la Curte, plin de cele mai groaznice clevetiri asupra e[pisco]pului şi poate şi a altora 2. Io, pentru toată întîmplarea, mă amărăsc văzînd atîta nedumerire ce poate să aibă nu numai pentru unele individuuri, ce e mai puţin, dar şi pentru români în genere, triste urmări. Calea pe care unii au pornit şi tot aleargă nu poate, după puţintică mea pricepere, la nici un bine să ducă. Cuscrul d-tale n-au mai venit încă la Blaj. Maiorescul trecut-au pe-acolo ? 3 In Ţara Rom[ânească] se vede că încep oamenii iarăşi a avea mari nădejdi4. Mi-i jele de Racoviţă, că aşa curînd se stinsă şi el. Insă n-avem ce să plîngem pre cei morţi, că ei sînt poate în odihnă; cei vii ar trebui de multe ori mai bine să se plîngă pre sine./ D[omnul] Crainic nu ştiu cum ar putea să trimită cărţile celor din Moldova şi se roagă, de ai şti ceva mijlocire, de a le putea trimite pre-acolo 5. Maiorescului încă, de să află încă pe acolo, spune-i că întorcîndu-se la Craiova să ispitească de mai este nădejde că vor să primească abonaţii de-acolo cărţile abonate6. „Pe-aci numai de vreo 3 zile avem senin şi zile de vară, iar mai înainte cu vreo săptămînă tot ploi necurmate şi răceală, de unde oamenii pînă acum încă nu s-au putut strînge grîul pe-acasă, carele dealmin-trilea dădu o roadă neasămănat bună. Viile, după ce că făgăduiesc o rodire numai de mijloc, din aceleaşi pricini au întîrziat prea mult. Apele s-au vărsat grozav şi au făcut multă pagubă" 7. Poştia trecută numai cu anevoie au putut trece Tîrnava, cea mai dinainte au rămas cu totul. După care, noaptea tîrziu scrise, am cinste a mă însemna cu toată cinstirea, al d-voastre prea plecat tadt, Cipariu mpr./ [Adresa:] Herrn Professor Georg Baritz, wohlgeboren in Crons- rv 1 „Autorul traducţiei şi editorul" Rugăminţii celor doi episcopi româneşti... e PŞeorge Bariţ, sprijinit moral şi material de protopopul greco-catolic al Sibiului, Nicolae §Maniu (vezi scrisorile acestuia către Bariţ, în George Bariţ şi contemporanii săi, III, nr. IIX, inel. n. 1). ^ |l? 2 N-am reuşit să găsim textul recursului la împăratul, făcut de profesorii de la fBlaj în vara anului 1843 (se cunoaşte cel din decembrie 1845 şi petiţia finală a lui Băr-î nuţiu, din 1846; pe aceasta din urmă vezi-o la G. B o g d a n-D u i c ă, Viaţa şi ideile ,lui Simion Bărnuţiu, anexa XII, p. 224—237). Dar este sigur că s-a înaintat un astfel de recurs, căci în aceleaşi zile Nicolae Maniu îi scria lui Bariţ din Sibiu (George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Nicolae Maniu, nr. X): „Dnul Boer [profesorul Demetriu Boer, n. ns.] ieri la 6 ceasuri [în 21 iulie st. v. — n.ns.] sara au pornit de aici cătră Viena, cu recursul şi alte groaznice informaţii". în toamna anului 1843, Lemeni, sub presiunea unei ţări întregi, i-a reprimit în Seminariu pe cei 39 de studenţi răzvrătiţi. Dar lupta de la Blaj dintre „bărnuţieni" şi „lemenieni" va continua şi cu mai mare patimă. Nu ştim din ce pricini, însă Cipariu -refuză să mai pomenească ceva despre ea în scrisorile către Bariţ, timp de un an şi mai bine. O va face din nou în 1845 (vezi scrisorile din acest an, infra), luînd o poziţie net favorabilă episcopului. 3 N-a trecut! Maiorescu era în drum între Moldova şi Oltenia, într-una din ne-sfîrşitele sale peregrinări cu slujba. în 17 august 1843 îi scrie lui Bariţ, din Bucureşti (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 267 — 268): „Eu eram să mă răped singur la Braşov [...] Acum timpul s-a scurtat şi nu mai am cînd. Peste 4 zile o să plec la Craiova". 4 Nădejdile celor din Ţara Românească, respectiv ale „intelighenţiei" de acolo, erau legate de o vizită a domnitorului Gheorghe Bibescu la Colegiul Sfîntul Sava, în 4 iulie, cu ocazia înmînării premiilor pe anul şcolar 1842 — 1843 (vizită amplu relatată în Gazeta de Transilvania, VI, 1843, nr. 56, p. 222-223; nr. 57, p. 226-227). Spirit cult şi inteligent, Bibescu i-a uimit pe dascăli, oricum extrem de măguliţi de această vizită, prin competenţa în problemele culturale şi amănuntele pe care le ştia despre literaţii români şi dorinţele lor. Se referă nominal la scriitori foarte tineri ca Boliac, Bo-lintineanu, CA. Rosetti, promiţîndu-le ajutor. Vizita se arată a fi un avans promiţător în sprijinul culturii, cu atît mai mult cu cît Bibescu acceptă în principiu ideea necesităţii unui teatru naţional, deziderat vechi al intelectualilor din Ţara Românească. 5 Crainic expedia abonaţilor din ţările române cel de al treilea volum din Icoana Pămîntului, a nepotului său defunct, Ioan Rusu. 6 Maiorescu n-a fost la Blaj (vezi nota 3). 7 Pasajul dintre ghilimele s-a publicat ca ştire — Dintre Tîrnavi, 1 august — în Gazeta de Transilvania, VI, 1843, nr. 69, p. 249. XLVII Blaş, 17/29 dec. [1]843 Domnule şi prietine ! De mult vei fi tot aşteptînd, că ce de nu-ţi mai răspund la cele mai de mult. Da iartă (sufletul mieu), că nu-mi văz capul de atîtea săcă-turi şi atîtea zoaie, în care ne aflăm în toate zilele; că gîndesc că lăsînd pe poşta viitoare voi fi mai puţin cuprins şi-ţi voi putea scrie mai pre larg, dar în zădar, că tot mai multe şi mai multe alte vin înainte; tocma şi acum sînt 6 ceasuri seara şi abia poci scrie 2—3 rînduri, venind numai acum de la episcopul, ca mîne am examen. D[omnul] episcop mi-au scris ca să-mi specifici cu cît e datoriu pentru Gazetă, ca să plătească. Io plătisem, nu ştiu cît, în anii trecuţi pentru dînsul, dar d-ta specifică-mi şi aceea, măria-sa voieşte ca să nu 193 117 mai aştepţi în tot anul să-ţi poftească Gazeta, ci le trimite numai tot mereu, şi mie, contul. Măria [sa] pofteşte ca să trimiţi la contul său şi pentru o soţietate de studenţi români din Oradie, şi bine ar fi adresa să li-o pui ungureşte, ca să n-aibă împiedecări expediţia într-aceste zile entuziastice pentru ungurime 1. Deci, pre anul viitoriu te poftesc să trimiţi Gazeta pro 1 sem. la aceşti următori: 1 Episcopului; 1 r[everendissimo] Crainic; 1 r[everendissimo] Alutan, 1 rfeverendissimo] Boer, 1 r[everendissimo] Bârna, 1 ven. Seminario, 1 ven. Monast., 1 a r[everen]d[issimo] Gr. Moldvai, 1 a r[everen]d[issimo] Steph. Moldvai, în Sz. Pentek, 1 iuventuti val. studiosae M. Varadini şi 1 pentru mine, în sumă 11 exempl[are]. Roagă pre d. Gott să nu-şi uite a-mi trimite şi album 2. La cartea d[lui] Vasici3, carea de atuncea o am circulat prin die-cez, se prenumără la mine: 1 Măr [ ia ] -Sa ep [ iscop ] ul; 1 d. Alutan; 1 d. Boer; 1 d. Raţ; 1 Dem. Ladai; 1 Trifon Moroşan, proto[po]pul Reteagului şi io, 4; în sumă: 10 ex. La d. Crainic am plătit 48 f. CM. şi la şogorul d-tale 44 f. CM., în sumă: 92 f. CM., precum arată adusele adeverinţe în original. Fratelui d-tale i-am numărat la tîrg: 1 laibăr de postav — 2 f. 24 cr. cm.; 1 năframă de mătasă — 48 cr. cm., şi amînă — 20 cr. cm.; în sumă: 3 f. 32 cr. cm., întru socoteala d-tale. încît pentru fundaţia lui Simul de la Arad nu avea nici o îndoială, că ştiu tenorul testamentului, şi d-ta vei căpăta negreşit mai întîi ajutorinţa din acel fund, precum exprese declarează; dar încă capitalele n-au sosit în mînile noastre, nici mi se pare aşa de mari să fie cum scrii d-ta, de 20.000 mii f.w., că pe cum se aude, era să păţască şi ceva împiedecări 4. De Gaura 5 n-avea frică; io niciodată nu m-am încrezut în proiectele d-lui, precum nici acum. La noi tot rău, şi de ce, de ce tot mai rău; n-am vreme să-ţi mai scriu mai pre larg; de-ar sosi şi al doilea examen, să mai ies din cuibul ăst de vespi că, zău, mi-am urît cu trebile ce nu mai înceată 6. La vară sîntem înţeleşi, de vom mai fi în viaţă şi în cinste, ca să venim amîndoi, cu d. Alutan, la Arpătac . Dar şi pînă atunci să auzim de bine. Ce cuvînt din suflet, dar neauzit în Blaj! Al d-tale mult preţuitoriu, Cipariu mpr. / [Adresa:] An den wohlgeboren Herrn Georgius Baritz Professor und der Gazete Redacteur zu Cronstadt D-lui Georgie Bariţ, profesor şi redactor la Braşov — Cronst[adt]. 1 în atmosfera de mîndrie naţională din anii premergători revoluţiei de la 1848, tineretul român din şcolile de la Oradea se adună într-un început de societate literară, asemănătoare Societăţii „Aurora" a studenţilor români de la Liceul academic piarist din Cluj. Studenţii orădeni se adresează direct episcopului Lemeni de la Blaj, rugîndu-1 să-i aboneze la foile româneşti din Braşov. Ceea ce episcopul şi face, după cum reiese din această scrisoare. „Din cauza unor neînţelegeri pe chestii naţionale", „însocierea" literară orădeană de la 1843 n-a putut prinde viaţă (vezi Vasile Vartolomei, Mărturii culturale bihorene, Cluj, 1944). Planul va fi reluat, de data aceasta cu succes, în 1850. 2 Vezi în Foaie pentru minte ... (1843, nr. 18, p. 144) anunţul: „Literatură. Grăbim a înştiinţa cu multă bucurie cum că d. rector din Sighişoara, împreună cu alţi trei domni profesori de acolo, stau gata a scoate la lumină o hartă mare de părete a M[arelui] prin-ţipat Transilvaniei, în patru foi mari (folio), îndreptată şi lucrată în trei limbi: nemţeşte, ungureşte şi româneşte. Harta aceasta atît de dorită se va tipări foarte regulat la Lipsea. Subscripţia de prenumeraţie este numai 1 fiorin argint: se poate face şi la redactorul G. Bariţ. Cu alt prilej, mai pe larg". Aceasta era „mapa" dorită de Cipariu. 3 Macrobiotica lui Vasici sau măiestria a lungi viaţa (vezi despre ea informaţii masive în George Bariţ şi contemporanii săi, II, capitolul corespondenţei lui Pavel Vasici) se va tipări la Braşov în două volume, în 1844 — 1845. 4 Despre fundaţia lui Nicolae Simu vom vorbi, cu un prilej mai potrivit, infra, scris. LIII, n. 9. 5 „Gaura" = Alexandru Gavra. De fapt, numele vechi de nobil român transilvănean, al profesorului de la Arad era Gaura (vezi Ioan Chindriş şi Kovâcs F e r e n c, George Bariţ magyar levelezese, p. 190). Neîncrederea lui Cipariu era justificată (vezi supra, scris. XLV, n. 8). 6 Moment în care Cipariu nu mai este angajat în procesul lemenian, nici într-o partidă, nici în cealaltă. Va reveni în arenă, cu patimă, în 1845 (vezi scris, precedentă, n. 2). XLVIII Domnule! Blaş, 1/13 iun. [1]844 La 2 scrisori a d-tale, din 1 mai şi 25 mai, am cinste a răspunde în următoarele: . . 1 încît pentru banii prenumeraţiei, după circularul mieu de astăzi, mi-au plătit bani gata în cm.: Ep[iscop]ul pro 1843 et 1844 a 8 f. - 16 f. . Domnul Crainic pro 1 sem. (1)844 - 4 f. pofteşte şi pe Alutan Boer Bârna 1 sem. (1)844 = 4 f. 1 s. (1)844 - 4. f 1 s. (1)844 = 4 f. Mănăstirea „ 1 s. (1)844 = 4 f. Seminariul „ 1 et 2 s. (1)844 = 8 f. D. Grigorie Moldvai pro toto a[nno] (1)844 = 8 f.' [al] 2[-lea] sem. pro fratre „ Ladai „ Bărnuţiu Şi io, Cipar, (1)844 = 8 f. -- pro 1 sem. (1)844 = 4 f. pofteşte şipe[al] 2[-lea] sem. 1 sem. (1)844 = 4 f. nu ştiu pro toto an[n]o (1)844 .== ^^j^,—=—===-. însuma: 76 f. CM. După care io d-lui Crainic numaidecît i-am trimis 71 f. 37 1/2 cr. spre Sa datoriei d-tale, precum arată adusul sub A. lingă ace ea ffildftStod încă 4 f. CM.' ce i-am dat fratelui d-tale şi 48 cr. pentru 195 194 120 2 Maior1. în sumă, am cheltuit pentru d-ta: 76 f. 25 1/2 cr. C.M., / de unde-mi mai rămîi dătoriu cu 25 cr. G.M., ce-i voi scoate din restul prenumeraţiei pentru al 2-lea semestru, rugîndu-te, dar, ca la toţi mai sus speţificaţii să le trimiţi exemplare şi pe al 2 [-lea] sem., ori au plătit înainte, ori nu. Numai de Bărnuţiu nu ştiu, pentru că şi pe 1 sem. banii numai prin Moldvai mi s-au trimis, la care se abonase. Lui Moldvai i-am făcut cunoscută dorirea d-tale pentru abonaţii săi. Vom vedea ce va răspunde. Deocamdată, precum ai văzut, au plătit numai pentru sine şi frate-său de la Pintic, dar pre tot anul odată. Ladai încă mi-au plătit precum vezi şi precum şi mai de multe ori mi s-au fost declarat. Măria-Sa d. ep[iscop] mi-au plătit încă în aprilie pe (1)841—44, adecă pe 4 ani, din care suma pe (1)841 et (1)842 au rămas la mine, pentru că i-am fost plătit io dumitale pe atunci, iar pe (1)843—4 i-am însemnat d-tale în lista de mai sus. Deci, de mai ai d-ta şi altă pretensie la ep[is-cop]ul, pe alţi ani, scrie-mi şi numaidecît te vei excontenta. Seminariul plăti pe tot anul înainte, încă fiind R[aţiu] rector. Mai rămîn, dar, pe semestrul viitoriu, neplătiţi 24 f. C.M., de la Crainic, Alutan, Boer, Bârna, mănăstire şi Ladai, însă care în orice ceas vei pofti, vor şi plăti. Poate că numai blăjenii îţi plătesc pe la sfîrşitul semestrului. Io pre abonaţi nu i-am strîns să plătească pe la început, ca nu vreun scump să se dezguste a se abona. Şi, dealmintrilea, banii de aici vă sînt totdeauna fără primejdie şi, la lipsă, îi puteţi trage cînd voiţi. Te rog şi pentru mine să osteneşti a scrie d-lui Maiorescu, sau a-i spune cu gura, de va I20v veni acolo pre văcaţie, ca să plătească la d-ta / pentru mine 9 f. 20 cr. C.M., carii i-am dat fratelui său, şi mă înştiinţază. Cu ţărenii mi-au încetat toată corespondinţa, afară de [cea] cu d. Romanov, şi mai nainte numai cu d. Maiorescul avîndu-o mai de-a rîndul, deşi cam răruţă. t La Braşov, cum zisei, nu ştiu veni-voi au ba, că d. Alutan stă tare să mergem la Mehadia. Vom vedea. La Sibiu am fost pe la tîrgul din mai, dar cartea asupra neuniţilor încă nu sosisă acolo. Mîne, mergînd Manfy, o voi lăsa să mi-o aducă 2. Şincai3 încă nu mi-au sosit de la Sibiu, unde se află. Io mă mirai şi nu mă putui mira destul, cum d. Aron au îndrăznit a lăuda în publicul mare drama lui Gavra 4, care acum ne-o ţipă pe cap veri nu veri. Cuprinsul ei, în extract destul de pre larg, îl am amînă, după care n-am nici o bună nădejde ce folos vor putea aduce literaturii rom[âne] acelea 16 coaie, de nu mai multe. La toate, vom vede. Io am lăsat să-mi trimită un Şincai şi din Moldova 5, care-1 aştept în zilele acestea din Sibiu. Căci, pînă vom ceti de la d. Gavra măcar numai tomul 1-lea, mă tem că nu mă vor mai durea măselele 6. 2 De fundaţia lui Sim 7 încă tot nu mai am nici*o veste noaă. La Consistoriu n-au mai sosit răspunsul senatului de la Arad şi sînt curios cum va ieşi lucrul. Se vede treaba că nu se prea grăbesc a răspunde, pentru că la unele punturi poate că nici le-ar fi uşor aşa tare. Vom mai aştepta puţinei ca să nu stîrnim prepus, apoi vom ră[n]noi pofta cu toată cuviinţa cătră acelaşi preacinstit senat. Din parte-mi n-am frică că se va năduşi fundaţia, numai aş dori şi io ca să nu se tămînde aşa lung 8. 196 De fundaţia lui Ramonţai poţi să pomeneşti în Gazetă, pentru că, după a mea părere, fundatorul nu se va supăra, iar carii ar sta să se supere, cale bună 9. / 3 Despre d-ta, cum că pseudo-liberaliştii noştri nu sînt prea mul-ţămiţi, am auzit, dar alt nimic mai mult10. Era nu de mult tocma vorbă că Pop Joji vrea să-ţi trimită predica ce o zise la zioa împăratului, ca să o tipăreşti în Foaie, dar din ce pricină nu au trimis-o sau de au trimis-o di ce nu o ai tipărit, nu ştiu 11. Se auzea că, întorcîndu-o pre lătinie, vrea să o trimită şi la împăratul! Dar acestea tot numai sunete a căror adevăr io nu le ştiu, dar nici mă bat aşa mult după ele. De sinod nu ştiu ce va să fie, n-avem nici o ştire 12. Fratele d-tale au fost în astă-vară ceva bolnav, de unde are şi ceva cont, nu mare, la potică şi era sase ducă acasă, dar n-au avut prilej. De e drept ce mi-au povestit, bărbatul lui Lili nu e prea plecat la învăţătură. Pentru fratele dv-ră de la Cluj, ce-i litograf 13, cum spun, să roagă să faci bine a-i trimite ceva ajutoriu de haine, de care prin aceasta te înştiinţez. Pentru mama d-tale nu au sosit nimic în mîna mea. Un expres, înainte de 2 săptămîni, au întrebat pentru cele făgăduite, şi i-am răspuns că primindu-le numaidecît le voi trimite prin Turda. De Klein 14, că încă tot nu ţi-1 trimisei, nu te supăra, că precumu-ţi pomenisem, extracturile ce le gătisem le perdui şi nu le mai aflu, iar ca de nou să mă apuc, încă nu-mi găsiu răgaz. Dar nici e prea tîrziu, că Gavra încă nu se prea grăbeşte cu ediţia aceluiaşi. Puteam să-ţi trimit scrisoarea încă ieri, prin Manfy l5, la Sibiu şi aşa pe luni să o capeţi, dar poştia de la Sibiu mi se pare că e mişeluţă, nu numai într-altele, dar şi în expeduirea scrisorilor. Cetit-ai articolul din Hirado no. 47 tocma pe faţa dintîi, supt titula: Salvus conductus? Ce mişelie! Apoi să te miri că nu-ţi merg foile regulat. Socotesc că şi d-tale-ţi va fi de folos ce vei afla într-acel articol. Unde-i virtutea nemţască? Şi cu acestea închiind, rămîi cu toată dragostea prietinească şi cinstire, al d-lor voastre amîndurora prea plecat, Cipariu mpr. / 1 Două exemplare din Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior, ediţia 1812, care după un anunţ din Gazeta de Transilvania (V, 1842, nr. 6, p. 48) se găsea de vînzare la Blaj cu 24 de crăiţari bucata (vezi scris. XXXV, n. 10). 2 „Cartea asupra neuniţilor" = lucrarea lui Joseph Trausch, Bemer-kiingen iiber die vom Siebenburgischen Bischof Herrn Bazilius Moga im Jahre 1831 zu Hermannstadt versammelten Landesstaenden unterlegte Bittschrift von — , Braşov, 1844 (vezi şi scris. LXXVI, n. 4). Cartea combate petiţia lui Vasile Moga din 1837, către Dieta Transilvaniei, pentru drepturile neuniţilor din Fundus Regius. 3 Drama lui Gavra, Monumentul Şincai - Clainian... 4 Sub titlul înştiinţare dorită, Teodor Âron, „a cărţilor româneşti ţenzor" la Buda, anunţă în Foaie pentru minte ... (1843, nr. 52, p. 409) apariţia iminentă a primei „sarcini" din Hronica lui Şincai în ediţia lui Gavra, „însoţită de o compoziţie dramatică întru pomenirea vestiţilor istoriografi Şincai şi S. Clain de d. Alexandru Gavra, editorul numitei hronice, ţăsută". Teodor Âron, prieten al lui Gavra, se străduieşte să-i împace pe cititori cu ideea imixtiunii Monumentului... lui Gavra în ediţia Cronicii şincaiane: „Opera dramatică, întocmită de a se putea în teatru produce, peste aceea că întipăreşte 121 121v 197 în inima românului idealul zelului naţional, carele numai în Şincai şi Clain se poate personifica, cuprinde şi tonul conversaţiei a veacului nostru ş.a. Iară Hronica lui Şincai şi Istoria lui Clain cine nu le doreşte? Viitoriul din trecut se preface, iar trecutul numai din istorie îl putem cunoaşte. De putem avea ceva nădejde în viitor, să deschidem istoria". Este singurul elogiu adus Monumentului Şincai-Clainian ... din cîte se cunosc. 5 în 1843, la Iaşi, arhimandritul maramureşean Gherman Vida editase un prim volum din Cronica lui Şincai. 6 Acest prin volum din 1844 e tot ce va da Gavra din Cronica lui Şincai. 7 Vezi scris. LIII, n. 9. 8 Testamentul lui Simu se va putea publica abia în 1846: Copie după testamentul lui Nicolae Simu, în Foaie pentru minte..., 1846, nr. 5, p. 37 — 39 (vezi Ibid.) .. 9 Testamentul lui Simion Ramonţai se va publica şi mai tîrziu: Testamentul fericitului doctor de medicină Simeone Ramonţai, în Foaie pentru minte..., 1852, nr. 15 — 16, p. 57 — 64. Tergiversarea reglementării fundaţiilor şi testamentelor se datora poftelor şi intenţiilor private legate de aceste sume imense, care rămîneau în „grija" unui capitul format din oameni prea îndemnaţi la foloase personale. E cazul din 1851 — 1852, cînd toţi capitularii Blajului şi-au trimis la studii cîte un nepot — de obicei înstărit — din bursa Ramonţai, dedicată celor mai săraci învăţăcei. 10 „Liberaliştii", adică Bărnuţiu şi partida reformistă de la Blaj aveau toate motivele să nu fie prea mulţumiţi de Bariţ, care evita cu minuţiozitate să le dea şi cel mai mic sprijin prin gazetele sale. 11 Nu se va tipări o astfel de „predică" a profesorului Iosif Pop. 12 La Blaj, cei din partida lui Bărnuţiu forţau lucrurile pentru obţinerea dreptului de a ţine sinod diecezan. Nu se va obţine, proximul „sinod" fiind marea Adunare de pe Cîmpia Libertăţii din Blaj, la 3/15 mai 1848. 13 Octav Bariţ. 14 Promisiunea mai veche a lui Cipariu,. de a-i trimite lui Bariţ extrase copiate din scrierile lui Samuil Micu, ce se păstrau la Blaj (vezi scris. XXXVI, n. 14).. 15 Ştefan Manfy, notarul Consistoriului greco-catolic din Blaj. XLIX Blaj, 2/14 iul. [1]344 Domnule şi prietine ! Din scrisoarea d-tale cea mai din urmă — care însă io în minutul acesta nu o poci afla — pre cîtu-mi aduc aminte, mi se pare că nu mi-ai cetit cu destulă băgare de seamă scrisoarea din 1/13 iun. a.c. \ în carea pre lîngă cvietanţie pentru banii ce i-am plătit la d. Crainic, ţi-am fost trimis şi socoteală pentru 1 [-ul] şi 2lea sem[estru], cît adecă ai de a mai primi de la mine şi la cîţi să trimiţi exemplarele. Dar nu mă mir, după împresurările ce le vei fi avînd în deosebitele slujbe cu carele eşti însărcinat. (Am aflat scrisoarea din 15 iun. a.c.) D-ta zici că pe sem. II vei să trimiţi 8 exemplare. Io zic: să trimiţi la Blaj 10, adecă: 1 episcopului (au plătit pe tot anul şi pre cei trecuţi) 1 Seminariului 1 Mănăstirii 1 d-lui Crainic Pe 1 1 1 mie Alutan Boer Bârna Moldvai Ladai semestru „ 1 sem. „ 1 sem. „ 1 sem. „ 1 sem. pe tot anul pe 1 sem. pe tot anul 122y Suma: 10 exemplare, dintre care 4 sînt plătite şi pe [al] 2-lea / semestru, 122 iar altele 6să sînt de a se plăti, de unde mai ai de a primi încă 24 f. C.M., precum am însemnat în scrisoarea mai sus pomenită, împreună cu alte detaliuri, mai pre larg. Dar afară de Blaj mai ai a trimite încă: 1 exempl. d-lui Stephan Moldvai la Pintic, pentru care d[omnu]l Gr. Moldvai au plătit asemenea pre tot anul, precum [am arătat] 2 tot acolo. Şi acestea îndrăznii a ţi le înşira de nou, ca să nu se întîmple vreo sminteală în trimitere, fără de voia noastră. Păr[intele] Harzsa 3 şi canceliştii de la Oşorhei 4 plătit-au, n-au plătit, nu ştiu, d[omnu]l Moldvai pre carele-1 înştiinţasem despre aceste, precum ţ-am scris, nici mie nu mi-au răspuns nimic, şi precum se vede, nici d-tale. Trimis-ai tinerilor orăzeni5 Gazeta pe anul acesta au nu? Scrie-mi ca, de le vei fi trimis, să scoţ banii de la ep[iscop]ul. „în cît pentru timpul de pre aicea, deşi s-au simţit ceva secetă, dar sămănăturile, cu toate aceste, sînt în foarte bună stare şi făgăduiesc o roadă de frunte şi mai ales viile, cărora pînă acuma le-am îmbiat tot după pofta muncitoriului, întru atîta cît, după cum se arată strugurii de mari, de mulţi şi de frumoşi, ostenelele lui, vrînd şi D-zeu, nu-i vor rămînea înzădarnice" 6. Puteţi dară fără frică a vă găti pentru cules, şi de nu v-ar fi preste mînă, careva din d-voastră să vă aflaţi pre atunci aicea ca să vă puteţi face cumpărarea după plac. Io nu voi uita a vă mai înştiinţa într-acest obiect / şi mai încolo. Deosebi vă poci asecura că strugurii alocurea acum sînt aşa de mari, cum era acum anul la cules. Şi apoi se zice pe aicea cum că cînd poţi înăcri fisaica pe la S. Petru cu agrişi de strugur, atunci e nădejde de vin bun. Mere încă sînt, dar prune şi alte poame, nimica. La Mehadia încă nu am plecat, dar nici nu ştiu merge-voi ori ba 7. De voi merge, vei primi de acolo scrisoare de la mine, iar de nu, în august voi merge la Sibiu, ce ştii, poate şi pînă la Braşov. „Cu durere cetim nenorocirile aşa dese ce vi se întîmplă prin foc, carele şi pre aici, deşi nu aşa dese, dar tot se întîmplă, precum acum de curînd la Mănărade, la Ţapul. La Bia înainte de vreo 2 săptămîni, lovind trăznetul într-o casă a unui nobil avut, toată averea împreună cu a vreo 3—4 gazde o au întors în cenuşă. Ieri, aici în Blaj, înaintea de a începe ploaia, asemenea prin hornul unii căsi, carele l-au zdrobit, lovind, au omorît o slujnică ce era în tindă gătind de mîncare şi legănînd un prunc, dar precum adeseori s-au adeverit bizareria acestui fenomen, nevătămînd nici cu cît pruncul pre carele omorîta-1 legăna. Din norocire altă pagubă încă n-au mai pricinuit" 8. După care rămîi cu toată cinstirea, al d-tale prea plecat, Cipariu m.pr. P.S. Cele trase cu roşul supt semnul obicinuit f le puteţi şi publica 9. / 123 [Adresa:] Herrn Professor Georg Baritz wohlgeboren. Cronstadt. 1 Scrisoarea precedentă. 2 Omis de Cipariu. 198 199 118 3 Teodor Harşa. 4 Canceliştilor români practicanţi la Tabla Regia — Curtea de Apel a Transilvaniei — din Tîrgu-Mureş. Absolvenţi ai Facultăţii juridice de la Liceul academic piarist din Cluj, aceştia efectuau un stagiu de un an de zile la Tîrgu-Mureş, după care primeau diploma de „jurist absolut de Transilvania". 5 Tinerii şcolari români din Oradea, care proiectau organizarea unei societăţi literare (vezi scris. XLVII, n. 1). 6 Pasajul dintre ghilimele („ ") s-a publicat sub formă de ştire — Dintre Tărnavi, 2\14 iulie — în Gazeta de Transilvania, VII, 1844, nr. 58, p. 230 (în combinaţie cu pasajul infra, de la nota 8; vezi şi P.S.-ul scrisorii). 7 Intenţionînd să meargă mai întîi la băile de la Vîlcele, Cipariu se răzgîndeşte, vizitînd — la dorinţa lui Constantin Alutan — băile de la Mehadia (vezi scris, anterioară). 8 Pasajul dintre ghilimele, publicat ca ştire de Bariţ (vezi nota 6 şi P.S.-ul scrisorii). 9 Vezi notele 6 şi 8: aceste pasaje sînt indicate de Cipariu cu roşu şi precedate de semnul f, recomandîndu-i-le lui Bariţ spre publicare. Domnule Barit! [Blaj, 15 august 1844] 1 Iată aci-ţi trimit ceva lucru nou. D-ta să nu mă rîzi că am putut afla chef la astfeli de cuprinderi. Intre romanţele franţozeşti cele mai nouă, n-am aflat proză aşa poetică. Aici mi se pare că numai metru lipseşte ca să o poţi număra între baladele Apusului, care singure mi se par a se apropia de fantasia înaltă, dar limpezită, a Orientului. De vei pofti, io-ţi voi întoarce cît de multe bucăţi din această novelă. Pagubă că n-avem public carele să o voiască a o ceti sau a o cumpăra întreagă. Io, adevărat, nu m-aş urî a o traduce. Cu poştia vii-toare-ţi voi puriza mai multe capete şi ţi le voi trimite 2. / Pre foaia alăturată am adaus o mică notiţie a novelii aceştia, pe gîcite, căci încă numai Prologul şi 5 capete dintîi sînt ieşite. Notiţia încă să o tipăreşti împreună cu Prologul*. Fii bun şi îndreptează şi aceste greşele mai mari, ce am aflat la Disertaţia mea din Foaie no. 31 4, precum urmează: îndreptează: Foaie no. 31 faţ. 242, col. 1. rînd 14, ni se pare, în Ioc de ni se care; faţ. 243, col. 1, rînd 15, de subt b) în loc de de suct vre. Gr. Moldvai [zice] că la frate-său la Pintic5 nu ai trimis gazetele în semestrul 2-lea, ar vrea să ştie pentru ce? Şi sînt al d-tale prea plecat, Cipariu mpr. 200 Blaj, în zioa de Sîntă Mărie Ieri au bătut la noi ghiaţa, astăzi avem cătane. / „OVREIUL NEADORMIT de Eugenie Siu 118V Notiţie Lumea aşteptînd cu neastîmpăr această novelă din peana unuia din cei mai străluciţi corifei a literaturii beletristice franţozeşti, autorului Matildei şi a Mister iilor Parisului, nici publicul românesc nu va fi, socotim, cu neplăcere a i se împărtăşi, dacă nu întreagă, măcar o parte, şi deocamdată Prologul aceia, împărtăşindu-i-se, înainte de ce a o putea avea pînă acum într-altă limbă, decît numai în cea originală franţozească. Argumîntul ei, prfccît se poate pricepe din titulă-i, se pare a / se răzima pre acea tradiţie populare încă din veacul de mijloc, după care odinioară se credea cum că Isus Hristos, trecînd cu crucea pre umăr pre dinaintea căsii unui ovrei din Ierusalim, anume Ahasverus, şi vrînd a se odihni puţinei înaintea uşii lui, dar nesuferind ovreiul, l-au blăstemat zicînd: « Tu să nu te odihneşti, îmblînd toată lumea pînă la venirea mea ». De-atuncea, se zice că ovreiul acesta pînă astăzi tot îmbla, fără de a-şi afla odihnă, şi nu mai moare. De unde franţozii-1 numesc Le juif errant, precum şi în novela aceasta, nemţii Der ewige Jude, iar noi i-am zis Ovreiul neadormit*. Prolog. (Amîndoaă lumile) " 119 C. I H9V 1 Datată la sfirşit: „Blaj, în zioa de Sîntă Mărie, adică 15 august. 2 Un remarcabil eveniment literar al vremii: traducerea de către Cipariu a unei bune părţi din romanul lui Eugene de Sue, Evreul neadormit (publicat în Foaie pentru minte..., 1845, nr. 2, p. 13-16; nr. 3, p. 19-24; nr. 4, p. 29-32; nr. 5, p. 35-37; nr. 6, p. 46 — 48; nr. 7, p. 53 — 55). Apropierea de romanul lui Sue se consideră o dovadă în plus a gustului pentru literatura romantică, surprins nu odată la filologul blăjean (vezi Paul Corne a, Originile romantismului românesc, Bucureşti, 1972, p. 598 — 601). 3 Notiţia este o prezentare a Evreului neadormit (vezi nota 1) şi s-a publicat, înaintea traducerii propriu-zise, în Foaie pentru minte..., 1844, nr. 36, p. 286 — 288 (vezi infra, n. 6). S-a tipărit împreună cu Prologul. 4 „Disertaţiea" lui Cipariu: însemnări filologice cu privire la cele din nr. 27 a Foii. Domnule redactor! (din Foaie pentru minte 1844, nr. 31, p. 241—245). Pornind de la articolul lui Nicolae Tincu Velia, Neşte întrebări gramaticale, din Foaie pentru minte 1844, nr. 27, p. 209 — 210, Cipariu făcuse o suită de observaţii cu privire la declinări şi ortografie. Semnat: „Mult preţuitoriu cunoscut". Bariţ a făcut îndreptările cerute în Foaie pentru minte..., nr. 36, p. 288. 5 Protopopul Ştefan Moldovan. 6 Vezi nota 3. 201 124 Blaj, 8/20 Domnule şi prietine ! Apropiindu-se Anul nou, spre întîmpinarea greşelelor ee adeseori se întîmplă cu trimiterea Gazetei, dacă comisia se face prea tîrziu, numaidecît, după priimirea n[u]mărului cu înştiinţarea de prenumeraţie 1, am circulat pe la abonaţii foilor d-tale, poftindu-i ca în scris, după obicei, să-şi declăreze voia de a le voi sau a nu le voi pre anul viitoriu; a căruia rezultat e următoriul, adecă s-au abonat: 1 Măria-Sa d. ep[iscop]ul (după declaraţia adeseori repeţită cum că pentru totdeauna se abonează şi io să am grije de a face comisie, şi cînd va trebui, de a scoate plata); 1 io d. Crainic ; d. Alutan; d. Boer; d. Bârna; Mănăstirea; Seminariu]; d. Ladai; 202 Suma 9 exemplare De d. Gote [sic] mă rog prin d-ta să nu uite a-mi trimite preţioasele sale foi nemţeşti, orişicum, de nu gratis, şi pe bani, că sînt vrednice 2. Fratele Moldvai acum n-au vrut să se aboneze la mine, poate se va abona la d-ta deosebi au poate că nu se va abona defel pentru că, io nu ştiu, adevărat, dar socotesc pentru că nu ai trimis la frate-său în vreme foile pe al 2lea sem., nici lui Harzsa, nici la canţelişti. Şi aşa poate, că te-ai greşit puind pre protofpopul], frate-său, între colectori. Precum ţi-am fost scris, la 2 sept. Moldvai venind / de-acasă, mi-au dat banii pentru Harzsa şi cancelişti pre anul întreg, ca să le trimiţi gazetele, dar fiindcă d-ta au nu le-ai trimis de feli, cum mi-au scris Moldvai, au foarte tîrziu, aşa, Moldvai au poftit banii înapoi, dar io i-am răspuns că io te-am înştiinţat despre bani şi aşa nu poci să dau înapoi pînă ce voi lua răspuns de la d-ta, că trimisu-le-ai gazete ori nu; de care te şi rog. Din această pricină, poate şi pentru cele atinse în gazete despre mizerabilele învrăjbiri de aici, în urma corespondentului dintre Tîrnăvi3, poate că s-au mîhnit cevaşi, şi aşa, nu se va mai abona. Numele, dar, a 9 abonaţi ţi le trimit din vreme, ca să nu se întîrzie, iar socoteala noastră numai cu poşta viitoare, căci un consistoriu uricios 4, fără veste, de astăzi, împreună cu şcoala, mi-au mîncat răgazul de a scrie pentru toate cîte — şi vai, multe am! — care le gătisem să vi le trimit astăzi, dar, aşa, va trebui să rămîie pe miercuri, împreună cu 3 capete din Evreul neadormit5 şi un răspuns la ale d-lui Velia, despre care, mai pre larg. Macrovioticile (pagubă că au tipărit d. Gote Macroviotica aşa urît; aceea nu-i va face cinste, dar mă rog să rămîie între noi6) le-am priimit ieri de la Talmaier prin Schmidt, la care acesta au plătit 1 sfanţ, şi io la aducătoriu, aici, altul. Dar în pachet aflai numai 34 de exemplare, pentru mine şi Moldvai, afară de pachetul adresat tatălui d-tale, şi Moldvai zice că el singur au prenumerat pe 34 cu numărul şi numele prenume-ranţilor, şi aşa, toate le pofteşte pentru sine. Scrie, dar, d-lui autor ca să binevoiască dar şi pentru ai miei a trimite exemplarele poftite, şi-mi scrieţi unde să depui banii de prenumeraţie /. 124v Şi dealmintrilea mulţămesc de făgăduinţă, care o voi primi cu mulţămită, deşi acum mai de un an de zile nu beau tutun, dar de stă pe lingă condiţia arătată, ca să nu mă tăinuiesc în cele rari şi puţine .ce vă trimit cînd şi cînd, atunci nu primesc condiţionata făgăduinţă, pentru că nu mă leg a primi nici condiţia. Pricinile di ce nu, nu am lipsă de a le înşira, cînd se £ flă cuprinse destul de chiar şi ale mele în cele ce cetirăm în Satelit n° 91 şi următoare7. „O întîmplare tristă ni se făcu astăzi cunoscută, despre răpăusarea în Domnul a prea vrednicului bărbat român, rar între mulţi, d. doctor de medicină Simeon Ramonţai — a căruia nume va rămînea vecinie, nu numai pentru români, dar pentru toţi fiii patriei aceştia, — întîm-plată în Viena la 7 dec. sau 25 noiemv. după calendariul Vechi. Care, pînă la alte mai de aproape înştiinţări, vă rog să binevoiţi a o aduce în cunoştinţa publicului. Fie-i ţărîna uşoară! După vreo cîteva săptămîni geroase seci, iarăşi s-au întors o temperatură aşa de lină, fără de a fi călduroasă, cît încă ne socotim a fi tot în toamnă. Semănăturile încă, ce se păreau a pătimi de acel ger sec, s-au îmbrăcat într-o verdeaţă rîzătoare şi, mulţămită cerului, nimic n-au păţit" 8. Afară de aceste ştiri epitafico-hronice, te-aş putea şi cu alte mai multe locale face cunoscut, dar mi-ar trebui coaie întregi. Deci, fie-ţi destul pre scurt a şti că trei canonici, în numele, dar fără ştirea Capi-tului admonăluiră pe ep[iscop]ul să sloboadă Cutul intra quindenam 9; cum că unii protopopi au trimis o protestaţie la Crainic ca, cu ai săi, să se opuie de ar veni vreo poruncă mai înaltă de-a scoate pre profesori 10; cum că rectorul de-acum în tot chipul vrea să scoată pe Ladai din prefectură, dar nu vrea să dea pîra în scris11; cum că clericii şi asupra acestui rector foarte strigă şi cîte în lume vorbesc, pr[imer] că l-au aflat noaptea în vigan pe uliţă, fiind încă fizicii afară; cum că cu nepoată-sa are făcut contract îndătoritoriu să o ţie; altă noătate ce face rîs public este adevărata veste că nepoata lui Crainic, cununată duminică înainte de Rusalii, la 6 luni au puiat pe la 8 noiemvrie în Veştem, unde-i măritată preoteasă după un cleric de cei ţipaţi 12 etc, etc. Şi cu acestea sluga, Cipariu mpr. / 125 1 „înştiinţarea" Prenumeraţie pre anul 1845 la Gazeta de Transilvania şi Foaie pentru minte, inimă şi literatură s-a publicat mai întîi în Gazeta de Transilvania, 1844^ nr. 99, p. 396, repetîndu-se apoi număr de număr pînă la sfîrşitul anului. 2 Siebenburger Wochenblatt şi foaia literară a acesteia Blătter fur Geist, Gemuth und Vaterlandskunde, secase de Johann Gott la Braşov. 203 3 în Gazeta de Transilvania, VII, 1844, nr. 84, p. 332, apare corespondenţa Dintre Târnavi, 3J15 oct., fragmentul unei scrisori pierdute a lui Timotei Cipariu. Aici se face aluzie la „mizerabilele învrăjbiri", dar într-o foimă alegorică: ţăranii s-au grăbit să culeagă strugurii ,.de frica vînturile crmplile, ce răsturna viţele la pămînt cu totul". 4 Adică o adunare oarecum a Consistoriului din Blaj. 5 Vezi scris, precedentă, n. 2. 6 Ceea ce am rînduit în această paranteză, e de fapt o notă a lui Cipariu de la subsolul scrisorii. Am aşezat-b aici pentru cursivitatea textului. 7 Satellit des Siebenburger Wochenblalls, supliment al ziarului lui Gott. 8 Pasajul dintre ghilimele a fost tăiat de Bariţ din scrisoarea de la B.A.R., ms. rom. 994, f. 125r şi dus la tipografie, ca să se culeagă după el relatarea Dintre Târnavi, 8 dec. v. (vezi Gazeta de Transilvania, VII, 1844, nr. 102, p. 406). Am reprodus în întregime relatarea — care nu ne putem da seama în ce măsură suferă de intervenţia lui Bariţ! — pentru a întregi scrisoarea. Profitînd de ştirea morţii lui Ramonţai, Eariţ adaugă următoarea notă de subsol: „Pre cît ştim din izvoare sigure, răposatul doctor de medicină au lăsat un legat ca de 40 mii fiorini argint, ca fundaţie pentru tineri învăţători români. Dispoziţia ce era a se face cu acea sumă frumoasă, poate fi că o vom cunoaşte mai apoi. Apropcs cu fundaţia! Răposatul oficial Simul din Arad încă au lăsat cîteva mii, ca legat, de-a dreptul în interesul literaturei române, dar asupra acestuia se păstrează pînă acum tăcere, nu ştim în ce scop. Red." Vezi şi scris. XLVIII, inel. notele 8 — 9. 9 „între cinsprezece". 10 Vezi despre acţiunea protopopilor în favoarea profesorilor şi studenţilor de la Blaj, în scrisorile din februarie — mai 1845, infra, inel. notele. 11 Noul rector, în locul lui Vasile Raţiu, înlăturat spre sfîrşitul anului 1844, era Ioan Earna (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Rusu, nr. XIX, n. 10). Cel persecutat este Augustin Ladai, profesorul despre care Cipariu are păreri foarte bune. 12 Era soţia lui Anton Veştemian, unul dintre cei 39 de studenţi eliminaţi. Acest „ţîpat" va ajunge, peste două decenii, canonic la Blaj, alături de Cipariu. LII Blaj, 22. [1]844 Domnule şi prietine ! Iacă-ţi bine aci închis Evreul neadormitl, cam tîrziu, dar spui drept că pe lîngă alte împiedecări, precum şcoala, scrierea manualului2 ş.a., aşa cît nici îmi rămase răgaz destul de a-1 copia întreg, precum vei vedea, ci vreo cîteva foi le trimit din impur, dar răvăzute cu socoteală. Mai aveam şi îndoială de e cu cale a-1 slobozi întors după metodul ce l-am luat. D-ta, cetind, vei pricepe că, traducînd, am urmat principul de a primi din dialectele romane cuvinte simple şi compuse, sau de tot nouă sau în compuneri şi însemnări nouă, dacă sînt de origine latină şi se potrivesc cu geniul limbii noastre. Vremea au venit ca să păşim mai tare, Ia care nu numai streinii, dar şi sărăcia limbii noastră, din zi în zi mai simţită, ne sileşte. De te vor ierta stările, ceteşte înainte de a le da în mîna făţariului, de nu, cum vei socoti. Numai după ce le vei ceti să-mi scrii de mai vreai continuarea, şi după metodul acesta sau altul. Răspunsul la a lui Velia mă tem că va rămînea împulpit. Alte nu poci să mai adaug, neavînd vreme, numai că vă poftesc un an nou fericit, pentru care mă apromit cu mai multe a vă şerbi ca pînă acum, dar pozitive nu voi mai precuniza, ca să nu rămîi în urmă de minciună. Dar atîta vă apromit, că cu cît mai în grabă voi / scrie 126 despre multe care tot le-am lăsat pînă la trimiterea Evreului, dar văz că acum nu mai poci întîrzia cu acesta, ca să vă poată sosi pe Anul nou, cum mi-am propus. Pentru aceea, celelalte pentru altă dată. Rămîind cu obicinuita reverinţă, sînt al d-voastre prea plecat, Cipariu mp / i26y 1 Vezi scris. L, n. 2. 2 Credem că Cipariu lucra încă de pe atunci la Compendiu de gramateca limbei române, care se va tipări, în prima ediţie, la Blaj în 1855. LIII Blaş, 19/31 ian. [1]845 Domnule şi frate! Pentru ca să nu tot întîrziu lăsînd de azi pînă mîne, mă simţ îndatorat a-ţi răspunde cu aceasta la unele, cîte voi putea, din scrisorile d-tale de mai nainte. Şi, ca să încep tocma de la mine, mulţămesc că mi-ai cunoscut stîmpărămîntul, cît nu te-ai îndoit a-mi împărtăşi opinia literaţilor noştri despre mine fără cruţare şi fără de a te teme că mă voi supăra. Şi de ce, rogu-te, să mă supăr? De presupunerea lor că aş fi aşa şi aşa de procopsit? De astfel de presupuneri nime nu se supără, şi cînd sînt nu destul de întemeiate, nici cei mai modeşti ca mine. Iar încît mă mustră că n-am lucrat pînă acum nimic pentru folosul public, poate că au drept. Şi apoi n-am de ce să mă supăr pre d-lor, cînd mai bine ar trebui să mă supăr pe mine, ca pre singur pricina, de [nu] am putut lucra mai mult decît am lucrat. Pentru toată întîmplarea, numai atunci m-aş putea supăra pe cineva, cînd sau ar pofti cineva mai mult de la mine decît mă cunosc că poci, sau ... Dar, destul, numai atîta mai adăugind că mă voi sili d-aci nainte cît voi putea; cît nu, va ierta şi publicul şi d-lor, de vor voi. După mine, vii minteni d-ta, pentru carele de astă dată numai atîta însemnez că-mi pare rău că, precum văz, înzădar te-ai ostenit şi cheltuit pînă la Bucureşti, cînd, în loc de a dobîndi mai mult, încă şi cel puţin favor încă-1 pierduşi; şi aceasta pentru numai o figură reto-rească a corespondentului din n[umă]rul pomenit! 1 Că altă pricină nu aflu în tot numărul, afară de ţigăniile Rucăreanului 2, de care adevărat că aş dori să-ţi văz foile curate, cînd, pre cei ce-i interesează atît de mult ţiganii, cît li se pare ca un dar nespus al providenţii, cînd s-ar slobozi românii să se căsătorească cu ţiganii (nu e mirare, dacă aşa puţin greţoşi îi aflăm de cătră aceştia, cum se ştie), au gazetele lor. Acolo-şi dezbată simpatiile şi înteresurile ţigăneşti, şi nu se mai arete şi pre aici atît cu murdării de acolo, cît şi cu acea maculă că numai la ei mai domneşte sclavismul în Europa, de se poate socoti parte Europei ţara în carea omul e dobitoc! Altă pricină nu aflu di ce să-ţi fie tras puţinelul subsidiu, de nu cumva nu i-am părut curînd rău că ţi l-au 204 205 făgăduit sau numai din politică au tactică ţi l-au făgăduit, cu gînd ca cu întîiul prilej să ţi-1 tragă înapoi. Negreşit că nu ţi-au socotit foile mai mult decît pre cele din Principate, care azi răsar, mîne apun sau, de trăiesc mai mult, nu trăiesc ci numai lîngoresc. Dar s-au înşelat, că a d-tale foi se scriu în Austria sau părţile Ungariei, nu supt cenzura de la Petersburg3; şi după cursul lucrurilor în patria noastră, deştep-127 tîndu-se interesul publicului şi slobozîndu-se răsuflarea, este / ne-ndoit că totdeauna se vor afla atîţa români cît să nu cază această singură foaie, ce adevărat naţională pentru toată românimea se poate numi. Şi oare nu ar folosi să ne înţelegem la vară într-aeest punt de un mijloc mai sigur spre susţinerea acestor foi? Bunămite cum au făcut ep[iscop]ii Ungariei cu sfîrşitul dietii de ast-toamnă 4, cînd s-au însoţit a susţinea pe Nemzeti Ujsâg b şi Religio neveles6, ca organele clerului catolic din Ungaria şi Ardeal, politice şi religioase, contribuind fieştecare ep[iscop] şi Capitul o sumă de bani pe tot anul în 4 ani următori; la care şi ep[isco-p]ul nostru cu Capitulul fiind provocaţi, ep[iscop]ul s-au obligat la 150 f. iar Capitulul la 95 fl[ori]ni pe tot anul, în 4 ani. N-ar fi bine a urma acest exemplu? Numai cît, în acest interes naţional, nu ştiu cît am fi de generoşi. Vom grăi la vară la Braşov, de va fi ceva din lucru ce am^ grăit cu d. Eliad.  propos! B[oliac] e om slab, că mi-au arătat scrisoarea la tot omul, întru înţelesul său. Io i-am scris pretineşte, dar provocat şi numai în termini aşa de generări, încîtu-mi aduc aminte, cît nimica spre necinstea d-lui Eliad nu se poate deduce dintr-înşii. Atîta-ţi spui d-tale, că E[liade] s-au amorezat nespus de vecină-mea (N.B. eu şed acum lîngă Schrader, unde şedea Nemeş, în corn) care mi-au şi împărtăşit corespondenţele (foarte dese) a d-lui E[liade]. Dar de au grăit Bfoliac] vorbe de necinste pentru aceştia, te asigurez că-s minciuni, care io mai bine poci şti decît d-lui, pentru toată întîmplarea. Vecină-mea şi surorile ei sînt fete de omenie. D[omnul] E[liade] poate să fie batjocorit pre ardeleni în genere et speţie, dar tot ce-i drept e drept. Nu din partea d-lui, că nu-i cunosc partea morală, ci din partea ceilalte persoane. Am primit şi io Curierul de ambe sexe, cît ai pomenit în gazete7. M-au rugat să-i trimit culegerea ce o am de strigăturile şi cîntecele populare, din care în zioa cînd au pornit —- supt dejun — i-am cetit de l-am încîntat. Dar io am alt gînd cu ele, nu să le laped în gura ciocoilor de-acolo. Spre gustare şi întărîtare mi zic că nu-i voi trimite vreo bucătură 8. De Simul bine ai făcut că ai trîntit în gazetă 9. D[omnul] Custos mi-au făgăduit că va scrie ursorium şi vom vedea ce vor zice arăzenii. Gavra văz că bine au plătit cuiva să-1 laude 10. Bine, bine. D-ta socotesc că încă nu-i vei fi rămas dătoriu şi n-ai de ce te teme de unul ca el. Dacă s-au însoţit cu malcontenţii noştri, fie-i de bine; ş-au găsit sacul petecul! Auzi o minune ce s-au întîmplat numai ieri la 2 ore după ameazi între aceştia: Marc au împuşcat în Pop Joji I 11 Ascultă pricina. Din august încoace, profesorii răscolitori s-au învrăjbit cu Marc pentru că acesta n-au vrut să plătească atîta din contribuţia, cîtă au aruncat pe el. Contribuţia asta (de 266 f. CM.) se pare a se fi croit spre piătirea datoriilor celor 2 deputaţi ai lor trimişi la Viena, în vara lui 1843. De aci, pe Marcu nu-1 mai pot suferi, mai ales după ce au zis că el nu se va mai pleca la comploturile lor. Dintre aceştia mai ales Joji în tot prilejul l-au batjocorit în beserecă şi în tot locul. Mai pre urmă, Marcu, avînd prepus că Joji i-au deschis uşa de vro cîteva ori la pivniţa cu vinul, s-au socotit să-1 pîndească seara şi să puste după el cu şired. După care, ieri după prînz, viind iar la sfadă pentru una-alta, şi Joji viindu-i asupra, poate să-1 bată, după ce destul i-au zis să nu se apropie că-1 puşcă, mai pre urmă au puşcat în el şi, precum spun unii, l-au şi nimerit în degetul cel mare a mînei drepte, de i-au zburat unghia. Dar M[arcu] zice că el şi l-au vătămat cînd i-au luat pistolul din mînă, pe cum / şi pe el l-au vătămat. Vezi ce oameni! Apoi dacă ai mai şti şi I27y purtarea celor mai mulţi din această facţie, în punctul 6* 12 şi altele, cît sînt de morali, ai socoti că e ironie auzindu-i zicînd că ei sînt apărătorii moralităţii. Altă probă. După învrăjbirea lui M[arcu] cu profesorii, s-au învrăjbit şi cu Popovici 13 et comp., iar cu acesta mai deosebi în refec-toriu, odată la masă unde după ce P[opovici] l-au probozit pentru mîncare, acesta i-au strigat, de minune, et in specie 14, că-1 va arăta cine-i şi-i va aduce de mînă bitangii de la Ponorel pînă la Blaj etc, după care P[opovici] nu i-au mai dat cost, iar M[arcu] tot au scris la Consistoriu ca să-i poruncească să-şi deie pricina pentru ce i-au tras costul şi să-i deie pînă se va judeca cauza, care acte împărtăşindu-i-se cu P[opovici], dar acesta pînă astăzi nevrînd a răspunde, M[arcu] în sesia de ieri au scris, mai pre urmă pomenind el însuşi pricina care i se pare de facto pedepsit, dacă P[opovici] se ruşinează a o da. Şi aşa M[arcu] într-aceea zi şi aceeaşi oră împuşcă pe 2: pe Joji cu pistolul şi pe P[opovici] cu scrisoare, în care-i înşiră înaintea consistoriului, pre scurt, ce i-au zis în refectoriu, ameninţîndu-i că, de nu i se va face destul, îi va face cunoscut şi publicului în tot chipul, cum va putea, dar nu anonyme. Aici aş mai adauge şi mai multe amărunte, dar e tîrziu şi trebuie să mă grăbesc cu poşta. Alte întîmplări pe scurt din faptele acestor reformatori sînt că Boer 15 au ţîpat din casă pe alt profesor; de cealaltă parte, pe cînd era dus acasă în vacaţie, potentiose, după care ponosluindu-1 acesta, anume Pop Gavriil 16, la Consistoriu, mai pre urmă Boer au scris o ecţepţie asupra [a] 7 persoane consistoriale din IO17, înşirîndu-le tuturor cîte i-au venit în minte, de la ep[iscop]ul pînă la mine, iar mai ales asupra ep[iscop]ului, cu cele mai greşite încriminaţii. Se vede că oamenii aceştia şi mult bagă în seamă de ep[iscop] şi Consistoriu! Adevărat că şi la noi vor fi abusuri, ca şi în toată lumea, dar vai de reformatorii ce s-au sculat să reformeze pe alţii şi pe sine nu se ştiu reforma! Mai pre urmă, în 31 oct. a[nul] tr[ecut], cei 3 canonici, fără ştirea noastră, a celor 4 18, în numele Capitulului, au admonăluit pe ep[iscop]ul ca ad 15-mum să sloboază Cutul 19, împrotiva hotărîrii Consistoriului celui mare din martie, la care li se au răspuns cum se cade. 206 207 D-ta pomeneai că ai un mijloc ... Ce feli? Descopere-te mai pre larg şi-ţi voi slugări cu daturi cîte vei pofti. Mai am una. Testamentul lui Ramontzai20 ne-au sosit astăzi prin Guberniu, în 3 copii, carele s-au cetit azi în Consistoriu şi despre care de altă dată mai pre larg. Atîta numai că care din acele 3 exemplare se va afla legal, fiind de pre 3 originale mult deosebite şi cu greutăţi? Poate că se va trimite cineva la Viena spre execuţia testamentului după tenoru-i. Evreul neadormit21, de altă dată. Şi rămîi al d-tale prea plecat, Cipariu mpr. / [Adresa:] Herrn Professor Georg v[on] Baritz wohlgeboren in Cronstadt. Franco. 1 Este vorba de numărul 88 al Gazetei de Transilvania din anul precedent (VII, 1844, nr. 88, p. 351), unde e publicat un minuscul articol din Ţara Românească. Corespondentul semnalează „publicarea", adică citirea în faţa Obşteştii Adunări a Ţării Româneşti, a unui firman mai vechi, emis de Poartă la scurt timp după înscăunarea lui Gheorge Bibescu. Bariţ tipăreşte acest firman cîteva zile mai tîrziu (Gazeta de Transilvania, VII, 1844, nr. 90, p. 358—359), împreună cu un cuvînt al Domnitorului către adunare. „Figura ritorească a corespondentului" este următoarea: în firman fiind vorba de unii care „au urmat mişcări necuviincioase şi cu totul împrotivitoare bunei orînduieli, silindu-să încă prin feluri de vorbiri netrebnice să aducă turburare în duhuri", anonimul autor se întreabă dacă: „Venit-au acel ferman numai după un asemenea raport [obişnuit al Domnului către Poartă, despre tot ce se discută în Obşteasca Adunare — n. ns.] şi nicidecum la o altă cerere, mai speţială" [s. ns.]? Bănuit în Gazeta lui Bariţ că ar fi cerut în mod expres firman draconic împotriva indezirabililor liberali, Bibescu s-a gîndit — înţelegem din acest pasaj — să-şi retragă subvenţiile nu numai oferite, dar şi efective, acordate redactorului de la Braşov. Nu cunoaştem urniarea acestui moment de îngrijorare din partea celcr doi corespondenţi. 2 „Ţigăniile Rucăreanului" = articolul lui N.N. Rucăreanu Asupra emanţipaţiei robilor în Români», din Gazeta de Transilvania, VII, 1844, nr. 87, p. 345 — 346; nr. 88, p. 349—350. Ultima parte a apărut în acelaşi număr cu relatarea anonimă din nota 1. Cipariu bănuie că articolul ar putea fi un alt prilej de supărare din partea lui Bibescu. 3 Cenzura austriacă din Transilvania ei a mult mai îngăduitoare decît aceea din principate, subordonată direct consulului rusesc. Faptul explică — printre altele — ascendentul foilor lui Bariţ şi marea lor putere de atracţie asupra românilor din Moldova şi Ţara Românească. O recunoaşte chiar Heliade Rădulescu, în articolul De la redacţie în Curierul românesc, XVII, 1845, nr. 95, p. 377. 4 în lunga sesiune a Dietei ungare de la Bratislava [Pozscny], dintre 18 mai 1843 — 12 noiembrie 1844 (vezi Felseges Elso Ferdinand austriai csâszâr, Magyar - es Cse-horszâg e neven otodik koronăs kirâlyâtol szabad kirălyi Pozsony vărosban 1843 - dik evi mâjus 14-en rendelteieit Magyar-Orszâggyulesen meltdsâgos Fo - Rendeknel tartatott orszâgos iilesek naploja [jurnalul oficial al Dietei], voi. I — VII, Pozsony, 1843—1846), o întreagă şedinţă — 30 iunie 1843 — a fost dedicată discutării problemei „ziarelor libere" (voi. I, p. 55 — 78). Discuţia revine la sfîrşitul sesiunii, în şedinţa din 19 octombrie 1844 (voi. VII, p. 34-45). 5 Nemzeli Ujsâg, ziar unguresc apărut la Pesta, începînd cu 1 ianuarie 1840, sub redacţia lui Nagy Păi, ca organ al partidei conservatoare. De la jumătatea anului 1844, dealtfel, în conducerea publicaţiei intră un magnat, contele Majlâth Jânos. în 1845 redactorul lui Nemzeti Ujsăg era românul Illucz (Iluţ) Olâh Jânos. 6 Religia es Neveles, publicaţie bisericească şi şcolară apărută la Pesta între 1843— 1849 (după care a continuat sub titlul Religia). Iniţiată de episcopul Szaniszlo Ferencz, a ieşit mai întîi săptămînal, apoi de două ori pe săptămînă (1 iulie 1843 — 1 iulie 1848), în sfirşit, de trei ori pe săptămînă. 7 în Foaie pentru minte..., 1844, nr. 31, p. 248, la rubrica Bibliografie: „Curierul de ambe sexe. Periodul IV săvîrşindu-se încă mai demult şi legîndu-se, se află de vînzare întreg, cum şi tot şirul de patru volume de la începutul său". 8 Curierul de ambe sexe nu va publica din culegerea de „strigături şi cîntece populare" a lui Cipariu, după cum nu va mai publica folclor în general, pînă la dispariţia sa. 9 Nicolae Simu,? — 1842, originar din Ciufud de lîngă Blaj, funcţionar regesc în Arad. La moarte a testat o mare sumă pentru creşterea fetiţelor, fundaţia urmînd a fi administrată de Capitulul greco-catolic din Blaj. Vezi şi George Bariţ şi contemporanii săi, II, scrisorile primite de la Atanasie Sandor. La data acestei scrisori, Bariţ nu publicase încă nimic despre Simu şi testamentul său, ci bănuim că Cipariu a recepţionat doar intenţia redactorului de a vorbi în public despre această „afacere". O va face în articolul Fideicomissum din Gazeta de Transilvania, VIII, 1845, p. 115 — 116; 120, într-o corespondenţă datată Ungaria, 8 aprilie 1845, purtînd semnătura M. înainte de a pomeni despre Simu şi donaţia în cauză, corespondentul laudă frumuseţea morală a instituţiei numite fideicomissum, al cărei rost este executarea testamentelor în mod prompt şi cinstit. Era o aluzie străvezie la tărăgănarea lucrurilor în legătură cu transpunerea donaţiei Simu la Blaj. Apoi specifică suma donată: 10.000 de florini, din care Capitulul blăjean, custodele donaţiei, n-a primit încă nimic. Interesul pentru donaţia Simu — a*doua ca importanţă după a lui Ramonţai — continuă (vezi C[o n s t a n t i n] P[a p f a 1 v i], Din Transilvania. Hunedoara, 20 iunie 1845, în Gazeta de Transilvania, VIII, 1845, p. 216; Din Ungaria. Daturi din testamentul lui Nicolae Simu, în Ibid., p. 253 — 254; Transilvania, în Ibid., p. 377), pînă la publicarea integrală a testamentului: Copie după testamentul lui Nicolae Simu, în Foaie pentru minte..., 1846, nr.5, p. 37 — 39. 10 Articolul-epistolă Din Ungaria. De la 1 ian. 1845, semnat N., din Gazeta de Transilvania, VIII, 1845, nr. 4, p. 16; nr. 5, p. 20. Răspunde la aspra mustrare a unor bucureşteni, semnată „Mai mulţi români din tagma bisericească ostăşească şi civilă" din Foaie pentru minte... (1844, nr. 43, p. 341 — 342), împotriva lui Alexandru Gavra de la Arad. într-o elocventă Plînsoare pentru Şincai şi Clain, aceştia protestează împotriva unei declaraţii anterioare a lui Gavra (Gazeta de Transilvania, VII, 1844, nr, 78, p. 309), în care anunţă că „nu primeşte prenumeraţie la cărţile Şincai-Clainiene deosebit de drama sa", adică de acel nefericit Monument Şîncai-Clainian ... atît de detestat de contemporani (vezi Iosif Pervain, Odiseea ediţiei profesorului Alexandru Gavra din Hronică, în Studii de literatură română, Cluj, 1971, p. 86 — 112; George Bariţ şi contemporanii săi, III, Bucureşti, 1976, scrisori primite de la Grigore Mihali, nr. II, n. 13; nr. III, n. 13—15). N. din Gazeta de Transilvania îl apără pe Gavra în termeni abili, punînd în cumpănă meritele literare incontestabile ale acestuia şi judecind anonima celor din Bucureşti drept calomnie. Polemica va continua (vezi scrisoarea urmate are). 11 Unul dintre episoadele „tari" ale nefericitului scandal blajean din anii 1842 — 1846, aspect anex al acţiunii politico-naţionale desfăşurate în aceiaşi ani în Transilvania, avînd ca epicentru Blajul. Despre acţiunea propriu-zisă vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, studiu introductiv la scrisorile lui Nicolae Maniu. Aspectul de scandal public şi acţiunea penală împotriva profesorilcr blăjeni, intentată de episcopul Lemeni, sînt relatate în Ibid., scrisorile lui Nicolae Maniu şi Grigore Mihali din anii 1842 — 1846, inclusiv notele. Analize mai vechi: Coriolan Suciu, Preambule la procesul lemenian. Luptă ideologică între Lemeni şi Bărnuţiu, în Cultura creştină, XVIII, 1938, nr. 10—11, p. 640 — 663 şi continuarea lui: Preambule la procesul lemenian. Pretinsele atentate contra lui Bărnuţiu, în Ibid., nr. 12, p. 730—745. în 25 ianuarie 1845, profesorul Nicolae Marcu (vezi despre el în George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisori primite de la Nicolae Maniu, nr. XII, n. 5) trage cu pistolul asupra colegului său, tînărul teolog de Viena Iosif Pop (vezi Ibid., scrisori primite de la Ioan Rusu, nr. VII, n. 10), exacerbînd şi mai mult atmosfera de nelinişte şi teroare morală de la Blaj din aceşti ani, atmosferă pe care o resimţim din toată documentaţia epocii. 12 Al şaselea punct din decalogul lui Moise: „Să nu preacurveşti". 13 Arsenie Popovici, 1798 — 1845, profesor şi canonic blăjean. Născut la Ciumă-faia, într-o familie de preoţi, face studii primare şi gimnaziale la Cluj şi teologice la Blaj. După o serie de funcţii în ierarhia greco-catolică (1814: profesor de gramatică la Liceul din Blaj; 1818: administrator al parohiei Blaj; 1820: preot şi protopop de Turda ş.a.), în 1840 e chemat în rîndul capitulărilor, în funcţia de canonic cancelar. în procesul lemenian din 1842—1846, Arsenie Popovici a fost alături de „partida clericală" a lui Simion Bărnuţiu. 14 „Şi anume". 15 Canonicul Ştefan Boer, despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisori primite de la Iosif Many, nr. VII, n. 8. 16 Gavril Pop Laslo, 1818 — 1883, remarcabil profesor de gimnaziu la Blaj, vicar al Haţegului, canonic în Capitulul episcopal grecc-catolic, din 1871 membru corespondent al Academiei Române. A profesat la Blaj, la gimnaziu, între 1843 — 1854. Autor cu lucrări notabile de istorie: Istoria Transilvaniei din cele mai îndepărtate vremuri pînă la 1571, Blaj, 1853; Istoria scurtă a românilor de la Olm povăţuitorul ungurilor încoace, din un fragment al părintelui Clain, Sibiu, 1848; Istoria Daciei antice, Cluj, 1855; Istoria Ardealului în anul 1848 — 49 şi drepturile istorice ale românilor, Lugoj, 1862; Geografia Banatului, Lugoj, 1864. Vezi despie el şi Corneliu Diaconovici, Enciclopedia Română, 111, Kemet-Zymotic, Sibiu, 1904, p. 640; Nicolae Comşa, Dascălii Blajului, în Anuarul Liceului de băieţi român unit ,,Sf. Vasile cel Mare" — Blaj, pe anul şcolar 1939/40 (şi în extras, Blaj, 1940), p. 79 — 80. 17 Membrii Consistoriului de la Blaj eiau, la 1845, în număr mai mare de 10. în afara episcopului, făceau parte de drept toţi capitularii: Simion Crainic, Basi-liu Raţiu, Constantin Alutan, Ştefan Boer, Ioan Bârna, Arsenie Popovici şi Timotei Cipariu. Ca asesori, funcţionau cei patru vicari foranei: Ioan Marian de la Năsăud, Alexandru Sterca Şuluţiu din Silvania, Teodor Şereni de la Făgăraş şi Constantin Papfalvi de la Haţeg. Funcţii efective în Consistoriu — ca for administrativ al episcopului — aveau însă doar patru inşi: Cipariu — „religios", Ştefan Manfi — notar, Ioan Turc — arhivar şi Arsenie Popovici — „fiscus". Ca prepozit, Simion Crainic era în Consistoriu „auditor causarum generalis". 18 Din 7 canonici capitulări, 3 au fost de partea profesorilor în procesul acestora cu Lemeni: prepozitul Simion Crainic, Ioan Bârna şi Arsenie Popovici, iar împotriva bărnuţienilor: Easiliu Raţiu, Constantin Alutan, Ştefan Boer şi Timotei Cipariu. Vezi Coriolan Suciu, Preambule la procesul lemenian. Luptă ideologică între Lemeni şi Bărnuţiu, în Cultura creştină, XVIII, 1938, nr. 10-11, p. 658. 19 Domeniul principal al Episcopiei Făgăraşului. în timpul procesului lemenian, profesorii l-au învinuit pe episcop şi de uzurparea acestui domeniu, care iniţial fusese cumpărat de Petru Pavel Aron pe seama Seminarului teologic. Simion Bărnuţiu va sesiza acest fapt împăratului, în aşa-zisa „petiţie finală" din 1846, care se consideră ca ultimul act din marele proces lemenian şi din acţiunea prepaşoptistă de la 1842 — 1846 (vezi textul petiţiei de G. B o g d a n-D u i c ă, Viaţa şi ideile lui Simion Bărnuţiu, Bucureşti, 1924, p. 224-237). 20 Simion Ramonţai, despre care vezi scrisorile lui Constantin Papfalvi din acest volum, nr. XI, n. 2. 21 Vezi scris. L, n. 2. Vezi despre Evreul neadormit şi în alte scrisori, supra şi infra. LIV Domnule Barit! Blaş, 26 ian. [1]845 La scrisoarea d-tale din 18 ale aceştia şi [la] punturile dintr-însa mă grăbesc a-ţi răspunde: 1 Părintele Moldvai Ştefan 1 nici prin sine, nici prin frate-său 2 nu m-au înştiinţat despre gazete, afară de cele ce ţi-am fost scris ast-toamnă. Deci, dacă d-ta lui, canţeliştilor3 şi lui Harzsa 4 le-ai trimis exemplare pe şem. 2, 1844, ori şi cît de tîrziu, aşa d-ta cu nimic le eşti adătoriu. 2 Lui Eliad nu i-am trimis nici un abonat, deoarăce cei ce ar voi I să aibă Curierul de a[mbe] s[exe]y şi aceia precum pricepi puţini, nu jf era încredinţaţi că vor putea să-1 capete, iar numai pro forma 5, cum poftea d. Eliad să se prenumere, socotea lucrul de prisos. Io încă numai cu multe greutăţi poci să-mi cîştig cînd şi cînd cîte o carte mai interesantă din Bucureşti, uneori foarte tîrziu. Aşa, periodul 3 şi 4-lea din acelaşi încă-mi sînt pe drum. Io, cu toate acestea, după apromiterea d-tale, voi grăi cu unul-altul şi apoi, de mi se va declara cineva, te voi înştiinţa. Bine ar fi cînd ai mijloci ca Curierul încă tot prin mîna d-tale să mi se trimită. 3 Magazinul istoric6 din Bucureşti cumete-1 şi pentru mine şi, de se poate, mi-1 trimite în plicurile Gazetei. Precum văz, d-ta ai mijloc bun de a primi din principate cîte un produpt interesant. Mi-ai putea d-ta cîştiga şi mie, cînd şi cînd, cîte ceva?  propos! Ce rezultat avu înştiinţarea7 pentru cărţile vechi româneşti ? Trimisu-vi-s-au ceva sau nu? 4 De căutarea unui fecior pentru casa Racoviţă voi avea grije şi vă voi înştiinţa. 5 Unele mai nouă daturi despre întîmplările de la noi ţi-am scris cu poştia trecută. La care acum numai atîta mai adaug că P[op] I[osif] au poftit pe Crainic 8 să-i cîştige facere destul. Apoi acesta mergînd la ep[iscop]ul şi aşternîndu-i lucrul, au luat răspuns că după împregiu-rările în care se află cu profesorii, provocatorii, nu se poate mesteca, ci d-lui, cu carele au început, placă a şi săvîrşi. In urmarea acestora, mai toţi profesorii se declarase duminecă că vor înceta cursul prelegerilor, dar se pare că au fost numai o demonstraţie de a spăria pe oameni, carii / după ce nu s-au lăsat a se înşela, lecţiile-şi continuară cursul 129 ca mai nainte. Din greşală scrisesem d-tale, necăutînd la datul scrisorii din urmă, ca cînd întîmplarea criminală s-ar fi întîmplat joi 18/30 ian., cînd trebuia să scriu cu o zi mai-nainte. 6 Tatăl d-tale 9 n-au mai trimis după alţi bani decît acei 24 f. CM. de carii te înştiinţasem mai ast-toamnă; despre ceilalţi ce-i mai ai la mine îmi voi trimite socoteala cînd voi trimite toţi banii. 7 Cu Macrovioticele 10 voi urma întocma cum mi-ai scris. Despre descăunatfea ep[iscop]ului, cum că unora le-au fost intenţia încă de la începutul turburărilor, nu este îndoială, dar cum că protopopi să se afle carii să fie cerut ace[e]a de la Curte 11, nu avem ştire. Ep[iscop]ul porni înainte de 3 zile să meargă la Cluj, dar, din nenorocire, spăriindu-se caii, cînd era să între în podul de la S[înt] Crai, s-au răsturnat şi de atunci se află tot în Aiud, nefiind încă în stare de a-şi continua călătoria, măcar că nici o rană nu au căpătat 12. Dar fiind om greoi şi răpit fiind de caii spăriaţi, au căpătat contuzii ce l-au înţepenit în partea de gios, cît nu poate încă să umble, ca cînd ar fi bătut, dar e afară de price primejdie. Se vorbeşte mult că va să vie comisie spre aşezarea turburărilor, dar încă sînt tot numai vorbe. P... 13 de la Viena e procuratorul malcon-tenţilor noştri; poţi gîndi cîte nenorocire, dar nu de cinste. De la pro- fesori se gîndeşte că au luat pînă la 200 f. CM. De la rectorul P. nu de multj pentru cauza Cutului, iar o sumă însemnată, dar nu se ştie cît de mare. Fundaţia lui Ramonţai va să aibă greutăţi. Ţi-am fost scris că după moarte-i s-au aflat 3 testamente, două din 17 oct. [1]843, amîndouă acelaşi dat, dar cu deosebiri în text, nu într-atît pentru fundaţie, cît pentru legaturi, afară de ce unul fundaţia o hotărăşte: in rationem Transilvanorum sine discrimine nationis et religionis 14, iar celalalt in rationem Valachorum u. Din alăturarea contextului e învederat că cel pentru români e cel mai nou, pentru că într-acesta unele legaturi din celalalt aici se revocă, altele se modifică. Iar al 3-lea, din 16 sept. [1]844, n-are subscrierea mărturiilor legală, care după opinia celor mai aleşi iurişti din Cluj nu ar fi nici o piedecă de nu s-ar face expresă pomenire în capătul testamentului. Din care pricină, lipsind subscrierea mărturiilor, testamentul după a lor părere e neconsumat şi nu poate să stea, 192V şi bine ar fi cînd n-ar sta, cînd / într-acesta încă e scris: in rat[ionem] T[ransilva]norum sine discr[imine] nat[ionis] et religionis 16. Şi aşa, de nu ar sta acest din urmă, măcar mai nou decît toate, pe rînd ar veni să steie cel pentru români. Dar şi aici e belee: că oare Curtea aproba-va o astfel de fundaţie în favorul numai a naţiei noastre ? Cel puţin răpău-sat[ul] Franţ 17 nu au vrut aşa să o aprobeze, pe cum spun. Ep[iscop]ul, voind a merge la Cluj, avea de gînd a se înţelege cu Gubernia despre această treabă. Executorul testamentului şi curatorul fundaţiei e ep[is-cop]ul cu Capitulul. Banii gata, în 44 de obligatorii a statului pentru 44.000 f. CM. a 5 f. C, sînt în mîna noastră; ceilalţi ce se vor mai afla la răpăusatul, gata, sau se vor aduna din vînzarea efectelor lui scoţînd afară legaturile, încă se vor aduna la fundaţie şi se socotesc cu totul că vor sui pînă la 50.000 f. CM. Hotărîrea fundatorului e ca să se ajute feciorii harnici sau în patria noastră cu cîte 60—80 f. CM. pe an, sau în Pesta şi Viena cu cîte 300 f. CM. în iură, medicină, pictură, geometrie, arhitectură etc; de teologi singur nu e vorbă. Acestea stipendiuri, împăr-ţindu-le după condiţii exprese, pot să susţie pe tot anul cel mai puţin 6 feciori în patrie şi 6 afară. 130 Vertatur. / Ce-am scris aici mai jos, tăind afară, te rog să o publicezi în numărul cel mai dintîi a foii d-tale, de vei socoti cu cale 18. Relaţia ofiţioasă e a administratorului Matskâsi Pal cătră ep[iscop]ul 19. De mai sînt exemplare din Magazinul lui A[nton] K[urz] 20 trimite-mi şi mie unul, că tot uit să scriu la Sibiu pentru ele, pînă cînd mai pre urmă voi rămînea fără dînsele şi mi-ar părea rău. Aici îţi închid al IV-lea cap. din Evreul neadormit21 şi te rog să adaugi şi îndreptarea din gios 22 pentru numerii 2 şi 3. După care am cinste a rămînea cu toată cinstirea al d-tale prea Wv plecat./ 1 Ştefan Moldvai (Moldovan), protopopul Tractului Fărăgăului, cu reşedinţa la Pintic, viitor erou la 1848. 2 Profesorul blăjean Grigore Moldvai, unul dintre răzvrătiţii împotriva lui Lemeni. 212 3 Practicanţii români de Tabla Regească din Tîrgu-Mureş, absolvenţi ai Facultăţii juridice a Liceului academic piarist din Cluj. 4 Teodor Harşa, intelectual român din Tîrgu-Mureş. 5 „De formă". 6 A cărui apariţie e anunţată de Bariţ în Foaie pentru minte 1845, nr. 5, p. 33 — 35. Se reproduce prospectul revistei, pe nedrept atribuit de G. Zâne exclusiv lui Bălcescu (N. B ă 1 c e s c u, Opere, voi. I, partea a Il-a, Bucureşti, 1940, p. 186 — 187). Bariţ va acorda publicaţiei bucureştene o atenţie deosebită, anunţînd-o şi popu-larizînd-o în Foaie pentru minte numai în 1845 de alte 5 ori. Vezi în acest sens George Bariţ şi contemporanii săi, I, Bucureşti, 1973, p. 104. 7 Renumitul bibliograf oltean, căpitanul Constantin Olteniceanu, prieten al lui Ioan Maiorescu şi Bariţ, publicase în Foaie pentru minte... (1844, nr. 42, p. 336; nr. 43, p. 342—343) o însemnare de cărţi vechi româneşti. „Spre un scop mare şi folositoriu — spune Olteniceanu — pe care îl vom arăta peste puţin, se caută în toată românimea următoarele cărţi vechi: ...", în număr de 30, pe care le înşiră cu titlurile complete şi anul de apariţie, „asemenea şi cărţi româneşti scrise de mînă despre orice materie, fie bisericească ori politicească". Se exceptează cele pomenite de Vasile Pop în Disertaţia ... sa din 1838 „că aceleaş sînt adunate". Dar Bariţ nu era omul care să-şi lase cititorii în nelămurire. Alături de anunţul lui Olteniceanu, îşi publică propria notă explicativă (Ibid., nr. 43, p. 343 — 344), intitulată Scopul culegerii de cărţi vechi, în care spune că strîngătorul cărţilor intenţionează „a scrie un lexicon românesc etimologic". 8 Prepozitul Simion Crainic. 9 Ioan Pop Bariţ, preot în Petridul de Mijloc, în Comitatul Turda. 10 Vezi capitolul epistolar Vasici-Bariţ, în George Bariţ şi contemporanii săi, II, p. 1-200. 11 La Viena. 12 întîmplarea lui Lemeni va fi publicată de Bariţ abia peste un an (Gazeta de Transilvania, IX, 1846, nr. 13, p. 49), cu ocazia unei slujbe de mulţumire pentru viaţa salvată a arhiereului (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 109). Originalul de care se va servi Bariţ în 1846 e o corespondenţă primită de la Iosif Many (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisori primite de la Iosif Many, nr. VIII). 13 Acest P... este legatul român bănăţean Ioan Popovici, care trăia la Viena. Vezi infra, p. 227, n. 3. 14 „Cu privire la transilvăneni, fără deosebire de naţiune şi religie". 15 „Cu privire la români". 16 Vezi nota 14, supra. 17 Francisc I, împăratul Austriei, mort în 1835. Este acelaşi cu nenorocosul împărat romano-german Francisc II, deposedat de coroana longobardă în timpul războaielor napoleoniene. 18 „Tăietura afară" din scrisoarea lui Cipariu s-a tipărit, sub titlul Dintre Târnavi 26 ian., în Gazeta de Transilvania, VIII, 1845, nr. 12, p, 45 — 46. E o îndreptare a unei ştiri din aceeaşi publicaţie, nr. 6, p. 22, despre crima unui preot român din Comitatul Clujului, care a ucis pe o femeie cu o piatră, în urma unei certe violente. 19 Matskâsi Pal era comite suprem al Comitatului Cojocna. 20 Magazinul lui Anton Kurz: Magazin fur Geschichte, Literatur und alle Denk-und Merkwurdigkeiten, voi. I, Braşov, 1844, 448 p. + 1 pl.; voi. II, Braşov, 1846, 415 p. în 1852 va apare voi. III, publicat de Eugen Trauschenfels, iar între 1859 — 1861 acelaşi va publica primele două volume ale unei noi serii, cu acelaşi titlu. 21 Vezi scris, anterioară, n. 21. 22 „îndreptarea" lipseşte din scrisoare. E vorba de o erată la Evreul neadormit, publicată de Bariţ în Foaie pentru minte 1845, nr. 7, p. 60. LV Blaş, 4/16 fevr. [1845] Prietine ! Avînd mîne de a călători la Aiud la m[ăria] s[a], unde acum de 2 săptămîni se află pătimind după nenorocita întîmplare de care ţi-am 213 fost scris 1, şi apoi marţi examen, mă apuc acum a-ţi scrie cîte ceva, ce-mi va veni în minte. Şi mai întîi pentru Evreu. încredinţază pe d. censor că nu avem de gînd nici într-un chip de a-1 publica întreg, ci cel mai mult cele două părţi dintîi 2, deoarăce nici loc nu i-ar rămînea într-o foiţă aşa mică cum -e Foaia pentru minte etc, cu un roman aşa lung de 10 volume! Cu darea afară încă socotesc că nu va strica a lăsa să mai răsufle cetitorii cînd şi cînd, ca sa nu se urască, de nu s-au urît pînă acum. Lucrul e tot al d-tale, carele, pricepînd părerea publicului, ai de a te îndrepta după gustu-i, ca să nu-1 dezgustezi şi, [în] cele ce greşeşte, cu mult tact a-1 îndrepta, fără vătămare 3. Ce nu va plăcea publicului în Evreu poate fi nu numai limba pe care o ajută şi un număr însemnat de sminteli de tipariu, de care mă doare, dar şi minuţioasa descriere şi a celor mai mici incidenţii, de carele almintrilea nu se va mira cel ce-şi va aduce aminte că autorul, înainte de a scrie o silabă din acest roman, ş-au propus să scrie 10 volume şi să le împle. Cătră sfirşit, dar, socoti că de-i va prisosi materia, sau se va grăbi mai binişor, sau va mai adauge vreo păreche sau do[u]ă de volume. Dealmintrilea încă se pare că oamenii veacului nostru, căutînd în foliantele veacurilor trecute, se întărită cu mîndrie şi vreau să arate că dacă scriitorii de pre atuncea ştia împlea atîtea volume cu secături, noi ceşti de-acum încă nu sîntem mai tîmpiţi la minte, cît să nu-i putem ajunge, deşi nu cu formatele gigantice, pe lîngă care ediţiile noastre 107 sînt lucruri de pigmei, dar cel mai puţin cu numărul volumelor. Un scrii / -toriu cunoscătoriu de literatură orientală au băgat de seamă că cetitoriul oriental s-ar vătăma cînd autorul lui ar scriea [sic] aşa de pe larg şi chiar cît să nu-i lase prilej de a-şi deprinde agerimea minţei întru cetirea aceluia. De-aci literatura orientală aşa de poetică şLîn proză, iar cea apuseană aşa de prozaică şi în poesie. Noi nimic nu temem mai tare decît ca să nu fim întunecaţi, ei să nu fie chiari şi lesne înţeleşi. O linie destul de marcată între noi şi între ei. Nu ţi-ar fi urîte vreo cîteva probe din literatura aceea ? De nu altă, spre schimbarea bucatelor; dar aici chiar apoi nime să nu mă ştie, fiindcă poate unele vor fi cam ciudate. Să trecem. Magazinul istoric, după programă 4, e prea interesant, da ce poţi să aştepţi de la acest institut, adevărat colosal, împărţit într-atîtea rubrici, numai cîte 48 de coaie pe an? Adevărat că aşa se poate nădăjdui o mare întindere, mai ales şi preţul fiindu-i aşa moderat pentru acea ţară. întreprinderea e —- adevărat — la vremea sa, că dintre toate, precum airea aşa şi aicea, cea dintîi trebuinţă este a ne cunoaşte pre noi şi ale noastre, care însă arareori s-au păzit şi se păzeşte. La mine încă se află mai mult de 200 de diplome, numai de a prinţipilor români şi moldoveni, afară de alte notiţii şi monuminte istorice, adunate mai toate de prea vrednicul răp[osat] dr. Pop, ce io cu bani le-am răscumpărat împreună cu multe alte cărţi de la nenorociţii moşteni. De ai lipsă dintr-însele, spune-mi să-ţi trimit5. D-ta, precum îmi scriseşi şi mai de mult, vei avea bunătatea să-mi trimiţi şi mie mai întîi 2 exemplare, pr[ecum] şi din Curierul de ambe sexe, din carele unul va să-1 dau ep[iscopu]lui. Din Curier am primit Nro 1, dar numai atîta. Deci, de vei putea, trimite-mi-1 şi pre acesta aşa: Nr0 la într-un exem[plar], celelalte în cîte 2. Numi le-ai putea trimite supt coverta gazetelor, ca să le primesc mai în grabă? Ce zici? / 107* Dar cu Antidotul6 ce-ai gîndit? Dezvinovăţire-i din partea d-tale şi în chip de împăciuire cu d. Gavra, de-1 tipăreşti, au doară laţ? Carte pentru drepturile canonice ecleziei or[ientale] nu-ţi poci arăta alta afară de Pravilă7, decît Voelli şi Justelli Bibliotheca juris canonici 8 şi alţii asemenea vechi; din cei noi nu ştiu pe nimenea altul. Nu e îndoială că Istoria lui P[etru] M[aior] 9 au băgat toţi sau mai toţi grierii din capetele unora, dar nu socotesc cu cale ca sa se apuce cineva a-i scoate din ele. Io, cel mai puţin, nu mă voi apuca niciodată în scris; dar de se va apuca din ei careva, ca să-i bage şi într-ale altora, atunci nu ştiu în ce simţiri m-aş afla. Cum că cei ce ar vrea să facă din e[pisco]pi superintendenţi sînt multişori10, e fără-ndoială şi de mult cunoscut. Mi se pare însă că toţi prin ale lor mişcări nu dovedesc alta decît sau un raţionalism nu bine priceput, ajutorat cu nepăsarea de drepturile pozitive, uri personale şi necunoaşterea istoriei, sau poate şi un neastîmpăr de a ajunge mai curînd ca să împărăţască. Cel mai puţin simptomele pînă acum oserbate indică astfeli de boală. Crisul încă nu s-au mai ivit şi paroxismul tot scutură. In deşert nouă, că au doftorii nu se pricep la boală, au leacurile sînt rele, au boala e primejdioasă. Vom mai vedea, de om trăi. Cu declararea de nebuni încă nu mult om dobîndi. Aici o istorie: ast-toamnă au fost anul, viind io în ceva împoncişire ex offo cu P[opo-vici]ts 11, acesta, ca să-şi răzbune, nu i-au fost ruşine a zice cătră partida lui că io am poftit în Consistoriul din 3/15 nov. [1]843 ca profesorii să se declareze de nebuni! Aceştia negreşit că au şi crezut îndată minciuna şi o au copt pînă azi, de care io însă numai din tîmplare şi numai de curînd am auzit, almintrilea făceam atunci îndată cu ce eram datoriu să fac şi arătam că nu io, ci d-lui, mincinosul, cu ceva mai nainte, după ieşi / rea 1°* dintr-un Co[n]sistoriu înainte de prînz, înaintea mea şi a vreo cîţiva despre Joşi12 au zis că ar trebui declarat de nebun. La care am zis: „Ba nu, căci nebunul declarat nu mai poate veni supt împutăciune". Şi apoi ce au făcut cînd au vrut să-şi răzbune ? Au toporît-o după inge-niul său şi mi-au ţîpat-o mie în spate pe supt ascuns. Pe Joşi cum că e nebun numai nebunul nu-1 cunoaşte. Repausatul Ramontzai delegaţilor Rus 13 şi Moldvai 14 la [1]841 au zis să-i spuie de la el că e nebun nelegat. Aceştia probabiliter lui nu i-au spus-o, dar ne-au spus-o nouă. Şi acum s-au întors Moldvai şi ceilalţi şi ţin cu nebunul. Marcul 15 încă nu are multă minte, fără îndoială. Dar pentru aceea totuşi officiose nime nu-i va declara de nebuni. Şi cine să-i declareze, rogu-te? E[pisco]pul? Unde-i autoritatea? Consistoriul? Unii sîntem supt ecţepţie, alţii fricoşi, alţii patroni etc Şi aşa, nu se poate. O! cînd oamenii Capitulului era una şi depunea frica de a-şi pierde popularitatea | Anglia. Opera sa de bază este această Bibliotheca juris canonici in duos tomos distribuia, î Paris, 1661, 2 volume, de care pomeneşte Cipariu. Nu înţelegem însă de ce profesorul ! nostru o atribuie şi lui Jean Voel, cu care Justei n-a fost nici măcar contemporan. N-am consultat lucrarea, dar în Grand dictionnaire universel du XIXe siecle lui Larousse, , IX, Paris, f.a., p. 1126, e indicată ca fiind numai a lui Henri Justei. 9 în cazul de faţă, Istoria bisericei românilor, atît a cestor dincoace, precum şi a celor dincolo de Dunăre, Buda, 1813. 10 Ideile lui Cipariu se grupează în jurul unei preocupări generale a intelectualilor transilvăneni grupaţi spiritual în partida naţională: apărarea vechii constituţii a bisericii româneşti, a tradiţiilor şi a independenţei acesteia. Vezi în acest sens George Bariţ şi contemporanii săi, III, introducerea la scrisorile lui Nicolae Maniu. r 11 Arsenie Popovici. Vezi Ibid., scrisorile lui Ioan Rusu, nr. XII, h. 14. 12 Iosif Pop., Ibid., nr. VII, n. 10. 13 Ioan Rusu, profesorul de istorie universală şi geografie, despre care vezi un capitol aparte în George Bariţ şi contemporanii săi, III. 14 Grigore Moldvai (Ibid.; scrisorile lui Nicolae Maniu, nr. XV, n. 2). 15 Nicolae Marcu {Ibid., nr. XII, n. 5). Ceasurile de mulţemire a lui Gheorghie Sion, Iaşi, 1844. 17 Din poeziile lui Chesar Boliac, Bucureşti, 1843. 18 Iosif Romanov, editor şi librar din Bucureşti. etc, şi depunea înteresurile sau dîeile personale, cu un cuvînt, de era un trup moral, astfel de scandale nu se întîmplă, dar poate nici pricini de a răpşti. Perirea ta din tine Israile! zis-au P[etru] M[aior] oarecînd. Mai bine putem zice noi acum. Şi astă zisă să poate pune ca motto în capul a toată istoria românilor, dincoace şi dincolo de Carpaţi, azi şi ieri şi în toţi vecii trecuţi. După această boală socotiţi românii, nu sîntem romani, ci greci! Roma, pînă au fost barbară, au fost un cuget şi doamna a toată lumea; cu cultura au primit şi urile cu vrăjbile greceşti. Noi încă sîntem barbari — o, şi cît de barbari! — întru tot înţelesul cuvîntului, cu lipsa unirii frăţeşti. Barbaria romanilor şi viţurile grecilor! Dar cînd vom fi mai mulţi, de vom fi vreodată?! Aşa cu Rousseau am putea zice că cultura e numai spre stricarea neamului omenesc. 6/18 Am venit aseară de la Aiud şi azi dădui examen de llea semestru]. Tot ninge de azi-noapte şi neaoa tot creşte. Poeziile lui Sion 16 şi Boleac 17 nu mi le-ai putea câştiga? De nu, apoi voi să scriu lui Romanov ls. Ep[iscopu]l se află acum mai bine şi preşte 5—6 zile va fi în stare de a putea ieşi din casă. de oameni făcură asalt asupra palaţiului Dietei austriace". în acelaşi număr — „deodată", cum spune Cipariu — se anunţă veste începerii mişcărilor revoluţionare la Pojon, reşedinţa Dietei ungare („Junimea, încă din 13, adunată în număr foarte însemnat,, afară pe promenadă, sub ceriul liber, făcu o demustrare prea serioasă, deşi nu armată") şi la Pesta („Ziua din 15 martie fu mare pentru această capitală. Pe la 8 ceasuri se văzură pe la unghiurile uliţelor lipite mai multe exemplare ale următoriului placat: [urmează textul celor 12 puncte de la Pesta — n. ns.]. Pe la 9 ceasuri, uliţele erau pline de mii de oameni"). Cît despre mişcările de la Cluj, ele vor fi semnalate în două numere consecutive (nr. 23, p. 93 şi nr. 24, p. 98). Un articol aparte, Evenimentele din Viena (Ibid,, nr. 24, p. 97 — 98; nr.' 25, p. 101-102; nr. 96, p. 107 — 108) analizează cauzele şi mersul revoluţiei din Viena. 5 Această scrisoare se poate socoti drept document de bază pentru starea de spirit de la Blaj, în primele zile ale revoluţiei. în seara aceleiaşi zile, 26 martie, după întrunirea de la Blaj, studentul Nicolae Bârlea a plecat la Tîrgu-Mureş, pentru a se sfătui cu canceliştii români de la Tabla Regească. Aceştia avuseseră cu o zi înainte, în 25 martie, prilejul de a conclude asupra necesităţii unei revoluţii româneşti în Transilvania, urmărind tentativele maghiarilor de a-i atrage de partea programului — străin şi inoportun pentru români! — de la Pesta. Despre episodul de la Blaj, vezi Alexandru Papiu Ilarian, Istoria românilor din Dacia Superioară, II, p. 107; Silviu Dragomir,, 302 Hevoluţia românilor din Transilvania p. 113—114; Victor Cheresteşiu, Adunarea Naţională de la Blaj..., p. 196). Scrisoarea lui Cipariu pune sub semnul îndoielii o informaţie istorică de prim rang, acreditată de majoritatea istoricilor noştri, datorită aspectului ademenitor în care ne este furnizată: este vorba de îndoielnica adunare de la Blaj din 25 martie, care ar fi avut loc în casa lui Timotei Cipariu. Informaţia îi aparţine fostului prefect Vasile Moldovan (Memorii din 1848—49, Braşov, 1895, p. 7 — 8). Credem că lucrurile s-au petrecut cam în felul următor: în dimineaţa zilei de duminică, 26 martie, după citirea numărului 21 din Gazeta de Transilvania, care prezenta imperiul cuprins de revoluţie, Aron Pumnul agită o parte a profesorilor şi studenţii, încropind adunarea evocată aici de Cipariu. După amiază, ca să sondeze opinia şi gesturile celorlalţi români, Pumnul are inspiraţia de a-1 trimite pe studentul Bârlea la Tîrgu-Mureş, unde exista acel nucleu intelectual al cance-liştilor, unii foşti elevi la Blaj, cunoscuţi de Pumnul pentru radicalismul lor în anii conflictului lemenian (1842—1846). Coincidenţa fericită a făcut ca întîlnirea să fie de bun augur, din ea născîndu-se ideea congresului naţional, idee care a devenit în scurtă vreme biruitoare. Abia după plecarea lui Lemeni şi Cipariu la Cluj (vezi scris, precedentă, n. 1—2), marţi în 28 martie, Capitulul s-a întrunit cu profesorii şi au alcătuit o petiţie, trimisă în grabă episcopului, la Cluj (vezi textul scrisorii). Este vorba — repetăm! — de corectarea pe baze noi a unor date istorice devenite clasice, şi de aceea merită să zăbovim cîteva rînduri în plus asupra lor. 6 Cipariu s-a întors de la Cluj joi în 30 martie. Acolo, guvernatorul „ne îndeamnă a împiedeca toată întărîtarea, apromiţînd că vor urma lucruri bune de sine". Acest drum, -care i-a adus lui Cipariu noi obligaţii faţă de Lemeni şi răspundere faţă de stăpînire, i-a fost de foarte rău augur. Avem siguranţa că discuţiile avute la Cluj, printre alţii cu foarte reputatul Bethlen Jânos junior, l-au influenţat în comiterea celei mai mari greşeli politice din viaţa lui, şi a uneia dintre cele mai răsunătoare din întreaga revoluţie română de la 1848: articolul Uniunea Transilvaniei cu Ungaria, tipărit la cîteva zile după revenirea de la Cluj (vezi Organul luminării, II, 1848, nr. 65 din 24 martie vechi = 5 aprilie stil nou, p. 367-368; nr. 66, p. 374-375; nr. 67, p. 381-382; nr. 68, p. 384), încercare îndîrjită şi zadarnică de a-i convinge pe români despre foloasele uniunii Transilvaniei cu Ungaria. 7 Bethlen Jănos junior, 1811 — 1879, magnat ungur din Transilvania, unul dintre şefii partidului liberal maghiar. După acest incident de „liberalism" faţă de români, Bethlen va deveni unul dintre principalii prigonitori ai acestora, ca şef al adunării secuieşti din Agyagfalva. 8 Mehes Sâmuel, 1785—1852, profesor clujean, publicist de renume al vremii. A editat ziarul Erdelyi Hirado, dimpreună cu gazeta anexă — devenită mai apoi supliment în corpul ziarului — Nemzeti Târralkodo. A fost deputat, din partea liberalilor, în Dieta de la Cluj din 1848. 9 Ioan Buteanu venise de la Abrud să se informeze asupra situaţiei. Ajuns în Cluj, avocatul din Apuseni ia legătura atît cu cercurile maghiare — cu care prilej se convinge de tendinţele lor extremiste şi intolerante — cît şi cu tineretul român, la a cărui adunare din 28 martie participă (vezi Alexandru Papiu Ilarian, Op. cit., p. 110—112; Jakab Elek, Szabadsâgharczunk tortenetehezp. 82; Silviu Dragomir, Op. cit., p. 114—115). înţelegem din această scrisoare că Buteanu e autorul petiţiei tinerimii de la Cluj (vezi nota următoare). 10 Vezi conţinutul petiţiei clujenilor la Victor Cheresteşiu, Op. cit., p. 198—200. Nu ştim dacă i-a parvenit lui Bariţ, dar nu s-a tipărit nimic din el în foile braşovene. 11 Din acest moment, Iosif Many va rătăci pe căi contrare destinului naţiunii sale, fapt care îl va costa — după revoluţie — privarea de libertate şi moartea prematură (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, capitolul scrisorilor lui Iosif Many). 12 Informaţia pare să-i dea dreptate lui Silviu Dragomir, (Op. cit, p. 118—120) care vorbeşte de existenţa unui manifest al lui George Bariţ, „al tuturor românilor transilvani cătră patria lor", care a circulat la Braşov şi Mediaş. Existenţa, la Blaj, a unui manifest semnat G. B. — din care, o parte, i-o „comunică" şi Bariţ lui Cipariu într-o scrisoare, fără să ştie că acolo cele două se vor întîlni! — este, oricum, un fapt nou, ce merită adîncit (vezi şi Victor Cheresteşiu, Op. cit., p. 224—225). 13 După furtunoasa adunare maghiară din 25 martie de la Tîrgu-Mureş, canceliştii români părăsesc oraşul în grabă, împrăştiindu-se înspre satele lor. Alexandru Papiu 303 202v 304 Ilarian (Pap Alexandru), Avram Iancu, Samuil Poruţiu şi Florian Micaş se îndreaptă spre Blaj, unde prezenţa lor radicalizează atitudinea românilor, definitivîndu-se astfel convingerea despre necesitatea congresului naţional (Silviu Dragomir, Op. cit.. p. 113-114). 14 Informaţia aceasta dă girul veridicităţii unei afirmaţii a lui Papiu Ilarian (Op. cit., p. 108), după care ideea congresului naţional a fost lansată la Tîrgu-Mureş, în seara zilei de 26 martie 1848, la întîlnirea canceliştilor cu studentul blăjean Bârlea. Notăm că nu toţi autorii sînt de acord cu acest fapt, presupunînd că Bârlea ar fi adus de la Blaj propunerea pentru congres. 15 O altă informaţie de mare importanţă: Pumnul a intenţionat să-şi tipărească manifestul său cunoscut, primul act politic în care se cheamă românii pe Duminica Tomii la Blaj (vezi textul lui la Victor Cheresteşiu, Op. cit., p. 218—220), dar s-a lovit de rezistenţa lui Cipariu, prefectul tipografiei din Blaj. 16 Nu, episcopul Lemeni era departe de a aproba mersul lucrurilor de la Blaj. Curînd, el va cere ajutorul autorităţilor maghiare pentru înăbuşirea acţiunilor revoluţionare româneşti, asumîndu-şi blamul de trădător al naţiunii (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu, nr. I, n. 3). 17 Termenul „defipt" va fi 3/15 mai, ales de Lemeni cu speranţa că va deruta poporul şi va împiedeca venirea lui în masă la Blaj. Dar poporul, după cum se ştie, a fost prezent în masă şi la Duminica Tomii şi la 3/15 mai. XCVIII [Blaj, 22 aprilie 1848] 1 Domnul mieu ! Iacă aici-ţi trimit circulariul e[pisco]peşc cătră protopopi de terminul Adunării naţiunali: „Onorate în Christos frate ! Nevoindu-se a împlini făgăduinţa carea în 6/18 a lunei curgătoare supt n-rul 712 ale. cătră frăţîiele voastre o am făcut, după ce cu prea onoraţii fraţi canonici căutînd la stările împregiur, şi după ce despre aceasta şi cu preaonoratul Consistoriu al Scaunului Sibiului am fi avut una înţelegere, statorniceşte am hotărît: ca pre 3/15 a lunei lui mai să ţinem adunare în Blaş, la care după sunetul decretului gubernial singur frăţîiele voastre, protopopii, cu unii bărbaţi precepuţi, adecă carii au zel spre naţia sa şi cunoştinţa ţerei şi drepturilor omeneşti şi politiceşti din protopopiatul în carele s-ar afla, veţi avea a vă aduna. Drept frăţîiele voastre veţi îndrepta popoarăle încredinţate, ca să nu trimită soli, precum cugetă unii, carii numai îndeşert — cu împiedecarea economiei — ar face osteneală; că cei ce se vor aduna pentru drepturile naţiei şi a aceiaşi reînviere, cu un cuget, uniţi şi neuniţi, se vor svătui, şi cererea în numele a toată naţia se va aşterne la dietă cit mai curund următoare. Câî^e cei mai cu inteligenţie de bună samă mai întog-mit şi mai cu temei vor hotărî. Altmintrea încă protopopii despre amîndouă părţile, cu naţionalii carii vor veni, la mare număr vor sui. După carele rămînem frătiei-taîe de binevoitoriu. Blaş, 9/21 apr. 1848" 2 / Frate, aici ieri şi alaltăieri era mai să fie revoluţiune, care de era tinerimea aici, poate că nu se încongiura. Joi Mare pentru blăşeni e fatale. Ep[iscop]ul de capul său marţi şi miercuri a răspuns la 2 ştafete, una din Cluş şi alta de la Consist[oriul] n[e]u[nit] din Săbiu, într-amîn- două arătînd că nu va defige terminul pîn-la Dumineca Tomei, şi aşa, €e scrisesem io de capul mieu în n-r. tr[ecut] al Organului, cum că terminul se va defige pre poştia venitoarie, era să rămînă minciună 3. In urmă, venind unii advocaţi şi cancelişti, l-am rogat ca să defigă terminul cît se poate mai aproape de Dumnineca Tomei, pentru ca adunarea ce se va face negreşit la acea duminecă să se legitimeze, avînd ep[iscop]ul puterea de a defige terminul pe cînd ar vre, iar canceliştii oblegîndu-se că vor face a nu veni preuţi şi popor prost la adunare. Ci ep[iscop]ul oricît i-am demostrat necesitatea lucrului, n-a vrut a se îndupleca la mai aproape termin de 3/15 mai. Disputele ne fură cam iuţi, şi mai ales io avui de a înghiţi 4, măcar m-am contenit cu toate puterile între marginile cuvenenţiei. în urmă, ep[iscop]ul, joi, ieri dimineaţă, trămise pre Şerenyi şi Pap Guşti 5 la Cons[istoriul] n[e]u[nit] să-1 înduplece a sta pre terminul de 3/15 mai. Canceliştii se duseră înfuriaţi şi negreşit nu vor grăi de episcopul decît rău. D-zeu apere de rele urmări! Săbienii încă n-au fost mulţămiţi cu răspunsurile ep[iscop]ului, ci cesserunt necessitati6, ca să nu ne dezbinăm. La Dum[ineca] Tomei pre toată tîmplarea va fi adunare la Blaş, de popi poate puţini, ci seculari mulţi. Ci asta va fi numai pregătitoare 7. Veni-veţi şi dv. ? Să nu lipsiţi a veni cît de mulţi, măcar zău nu ştiu cum vom putea primi atîta mulţime de români. De aceea şi grăbesc a-ţi trămite, cum apromisei, această înştiinţare cu poşta de azi. T. Cipariu mpr. / [Adresa:] Herrn Professor Georg v[on] Baritz wohlgeboren. In Cronstadt. Franco 1 Scrisoare nedatată. O datăm după pasajul „ieri şi alaltăieri era mai să fie revoluţiune [...] Joi Mare pentru blăşeni e fatale". Ori „Joi Mare" a fost în 20 aprilie, „alaltăieri". 2 „Circulariul" lui Lemeni către protopoi s-a tipărit în extenso în Gazeta de Transilvania, XI, 1848, nr. 32 din 19 aprilie, p. 132 şi în rezumat în Organul luminării, II, 1848, nr. 68, p. 385. Dar la data ieşirii circularei, Bariţ cunoştea de cîteva zile termenul adunării de la Blaj. încă în 12 aprilie (Gazeta de Transilvania, XI, 1848, nr. 30, p. 126), el publica, la loc vizibil şi cu titlu semnificativ — Cătră românii transilvani! — ştirea: „Adunarea naţională menită a se face la Blaj în Dumineca Tomei, spre a ne consulta despre o rugăminte ce vom avea a subşterne la Dietă, prin poruncă gubernială se opri din acea zi, amănîndu-se pe alta, carea, la energioasa întervenire a cîtorva bărbaţi din Blaj şi din Sibiu, se defipse pe 3/15 mai. Pe atunci se vor aduna protopopii şi mirenii români inteligenţi. Compatrioţii noştri să fie siguri de loiala şi păciuita purtare a românilor. " 3 Vezi scris, anterioară, n. 2. 4 Acesta este momentul trezirii lui Cipariu la realitate! Iată, îl găsim pe neinspiratul apărător de ieri al politicii lui Lemeni ţinînd piept cu arhiereul, alături de ceilalţi patrioţi, în sprijinul congresului naţional. Trezit din somnul apolitismului, cărturarul sprinten la minte va deveni — în pofida complexelor de inferioritate pe care şi le impută faţă de radicali! — unul dintre revoluţionarii de nădejde de la 1848 — 1849. Pentru intuiţia lui politică deosebită în acest moment, vezi nota 7 şi scris, următoare. 5 Teodor Şereni, canonic şi Augustin Pop, protopopul greco-catolic de Alba-Iulia. 6 „Se întîrzie din necesitate". 7 Convingere care seva adeveri întocmai, confirmînd intuiţia politică fină şi exactă a noului Cipariu, trecut în tabăra revoluţionară. 203 305 XCIX 204 204* Domnul mieu ! Blaş, 16/28 apr. 1848 O ştire tristă-ţî însemnez. Tocma acuma-mi spuse G. Mihali1 de la Zlatna, cum că Mikes în Cluş ar fi prins 2. D-lui auzî astă ştire din Silaşi decimatoriul — carele a sosit azi aici, dar io încă nu am dat faţă cu el — şi dintru un cleric. Io i-am fost arătat, aici fiind el, ce era scris în gazeta d-tale de un advocat. P[apiu] Ilarian, după o scrisoarie din ziua de Paşti, scria că în Cluş era vorba că B. şi B. i-ar fi vîndut să-i prinză. Domnul mieu! împărechiarea între ai noştri din Cluş e nespus [de] mare 3. Io m-am silit şi aici a-i capacita să fie toleranţi cătră oricine, de orice opiniune ar fi. Ci capetele sunt înfocate ca ale tinerilor. D-zeu dea bine tuturor şi pace! Ieri fură convocaţi la Aiud toţi protopopii u[niţi] şi n[euniţi] din Com[itatul] Albei infferioare] de fişpanul, unde li se inculcă ca să nu vină pre Dumfineca] Tomei, cum s-a fost vestit 4. Aici au şi sosit un fibirău cu un solgăbirău şi un procuratoriu, precum se pare avînd cuget să rămînie pîn după dum[ineca]5. Şerbi-torii săteni de pre lîngă ei toţi sunt unguri şi nici un român! De la Abrud vor să sosească / pre mîne vreo 6—7 civilişti 6, alţii nime, ci gloata poporului va fi poate de prin satele vecine. In Sîmcel şi Hususău spun că vor să sosească militari secui. Aste semne pentru securitatea publică în sine sunt bune, ci mă tem să nu dea prilegiu la vrajbe 7. Oamenii de prin pregiur vorbesc de cu totul altmintrea decît pîn-aci 8. Dea D-zeu ca să nu înceapă a nu se teme de nime. că apoi singur D-zeu poate cunoaşte urmările de toată partea. De sălaşuri pentru atîţia oameni va fi cam cu greutate a despune deplin. Ci clericii şi scolasticii ce vor dimite în săptămînă venitorie, şi apoi în Seminariu şi scoale se vor putea sălăşui mulţi. Ep[iscop]ul zidi în vara trecută o sură minunată cu 4 porţi. Aci încă se vor putea mulţi adăposti. De mîncare se va îngrigi ep[iscop]ul cu Capitulul, după putinţă, ci măsurile încă nu-s luate, mai aşteptînd ce ne va învăţa ziua Tomei 9. Interim, cine ştie stările Blaşului va trebui să fie mulţămit şi cu puţin. Io din parte-mi te voi vedea cu toată dragostea, de vei binevoi a trage la mine, la care te rog, deşi ştiu că rudeniele te aşteaptă şi te vor accepta cu drag. Ideile ştiu bine că ale multora sunt excentrice, că io avui prilegiu a auzî destule şi pîn-acum, ci cei cuminte şi carii au încredinţarea publicului se vor sili a-i aduce la calea dreaptă. Io nu mă poci lăuda / cu acea încredinţare, mai ales înaintea tinerimei, deoarăce io niciodată n-am avut acea natură ca să fiu demagog au să predic tinerimei lucruri ce nu se ţinea de sfera mea. Măcar că convingerile mele n-au fost mai puţin liberali ca ale altora, ci io nu credeam a fi din activitatea mea a agita. De acia s-a tîmplat cît alţii — făcînd ce n-am făcut io — şi-au câştigat mai multă popularitate 10. Ei bine, ţină-şi-o, io de acia sunt mai bucuros 306 \ anticesarian şi vreu mai bine a fi secundus decît primus. Fie Cesar cui-i \ place, io nu voi pizmui nimănuia. Desfăşura-voi au nu toate ideile ce am, despre cele ce aveam de a face, nu poci şti. Cercustările vor determina, carele-s mai putincioase decît mine. Şi pîn-acum multe mi-au tăiat din art[icol] de cum l-am fost croit 11. Io însă mărturisesc că cu toate că mă ţin strîns de naţiu-nalitate, nu sunt plecat a mă învoi decît cu partida ce va avea pentru sine mai mare prospect de succes şi sicur, cu mijloace păciuite. Cu un cuvînt, io nu poci fi radical quand-meme. Fii sănătos, al d-tale ca frate, Cipariu mpr. / [Adresa:] Herrn Professor Georg v[on] Baritz. Cronstadt. Franco 1 Grigore Mihali, protopopul greco-catolic din Zlatna (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, capitolul scrisorilor lui Grigore Mihali către Bariţ). 2 Arestarea lui Florian Micaş (vezi despre el Ibid., scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu, nr. II, p. 18) a survenit în noaptea de 26 spre 27 aprilie, ca cea dintîi măsură — dintr-un lung şir de încercări brutale şi zadarnice! — a autorităţilor maghiare de a opri răspîn-direa ideilor revoluţionare între români, a le înlătura conducătorii şi a împiedeca adunarea congresului naţional (vezi în acest sens Ioan Chindriş, Modalităţi paşoptiste în cultura românească. Ideologia istorică a lui Alexandru Papiu Ilarian, teză de doctorat, Cluj, 1975). în aceeaşi noapte au fost arestaţi la Cluj tinerii Ioan Darabant, Ştefan Molnar, Ioan Petrovici, Nicolae Şuluţ şi Ieremia Verza. 3 Fiind vorba de Cluj, cei doi „B. şi B.", care puteau să-i „vîndă" pe tinerii arestaţi, credem că sînt Alexandru Buda şi Alexandru Bohăţel, cunoscuţi amîndoi pentru sentimentele lor prokossuthiste în primăvara anului 1848. Alexandru Bohăţel va greşi din neorientare politică, revenind curînd în tabăra naţională, cu merite deosebite (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Grigore Mihali, nr. III, n. 5), pe cînd pe Alexandru Buda, devenit pe rînd deputat, aghiotant şi spion al lui Kossuth în rîndul românilor, îl considerăm reziliat din cartea trecutului românesc. Oricum, în aprilie 1848, românii din Cluj erau scindaţi în două orientări. în retrospectiva timpului, ne dăm seama că cei din prima categorie erau foarte puţini, dar gălăgioşi, ştiindu-se în asentimentul autorităţilor. Dar şi în această puternică citadelă de pe atunci a nobilimii maghiare, partida naţională iese învingătoare. Dovadă peremptorie sînt două articole din Erdelyi Hirado, publicate unul după altul. Primul, Nyilatkozat, az erdelyi olâh nemzet ertelmesbjei reszerol az unio târgyăban (1848, nr. 349 din 14 aprilie, p. 236), semnat „Tobben" = mai mulţi, e o adeziune Ia uniunea cu Ungaria, de-o slugărnicie care frizează ridicolul. Cine se ascunde sub semnătura „mai mulţi"? Se poate presupune că e un fals al redacţiei Erdelyi Hirado, căci tonul acesta nu e cunoscut la nici o categorie de români, şi la nici un individ, la 1848. Oricum, el îşi primeşte riposta în nr. 353 din 21 aprilie, p. 255: Czâfolat. (Az Erdelyi Hirado 349 szămban kbzlolt „Nyilatko-zatra"), semnat „A kolozsvări olâh ifjusâg" = Tinerimea română din Cluj. Răspunsul este drastic, axîndu-se pe trei idei: nimeni nu poate vorbi în numele poporului fără împuternicire ; românii n-au fost repuşi în drepturi, pentru că sînt în continuare naţiune neconstituţională ; românii nu sînt o turmă care să aplaude uniunea fără a judeca, în calitate de oameni liberi, asupra ei. După idei şi formulare, autorul acestui adevărat manifest este Alexandru Papiu Ilarian, prin intermediul vărului său, Iosif Hodoş, tînăr absolvent de drepturi la Cluj. în Gazeta de Transilvania (XI, 1848, nr. 31, p. 127), Bariţ îndeamnă tinerii de la Cluj să nu se învrăjbească. „Mînia în politică e nebunie!" 4 în consens cu hotărîrea autorităţilor de a interzice adunarea convocată de fruntaşii români (vezi scris. XCVII, n. 2). 5 Cei doi sînt judele regesc Foszto Menyhârt şi vicecomitele de Alba, Miksa Jânos, delegaţi de Gubernul Transilvaniei ca observatori — comisari muti regii — la Adunarea de la Duminica Tomii. Raportul celor doi despre adunare (la Papiu Ilarian, 205r 307 209 Op. cit., p. 279 — 283) este favorabil în ceea ce priveşte disciplina şi maturitatea adunării românilor. 6 Sosirea intelectualilor din munţi va avea loc abia în 30 aprilie, la ora 10 (A 1. Papiu Ilarian, Istoria românilor din Dacia Superioară, II, p. 141). Cunoaştem numai trei nume: Avram Iancu, Ioan Buteanu şi Simion Balint. Cu ei împreună vor veni, însă, şi numeroşi moţi, organizaţi în formaţie militară de către Iancu. 7 Nu, pentru paza şi ordinea la Blaj în Duminica Tomii nu vor fi trimişi secui, ci o companie din Regimentul de infanterie „Bianchi" (cantonată la Bucerdea) şi un escadron de dragoni (în Sîncel). 8 O timpurie şi corectă recepţionare a noii stări de spirit, caracterizată prin radicalizarea şi maturizarea politică a ţărănimii, ca urmare a intensei munci de propagandă duse de tinerii tribuni în rîndul maselor (vezi Ioan Cilindri ş, Op. cit.). 9 încă o dată, Cipariu străbate cu mintea zarea viitorului, intuind unul dintre marile fenomene din primăvara revoluţionară în Transilvania: Adunarea de la Duminica Tomii a fost o strălucită repetiţie generală a congresului naţional de la 3/15 mai. Cit despre pregătirile blăjenilor pentru adunarea cea mare, Bariţ, pe baza acestei scrisori a lui Cipariu, inserează în Gazeta de Transilvania (XI, 1848, nr. 23, p. 135) următoarea informaţie: ,.în cît pentru cvartire şi mîncare, luarăm ştire de la Blaj că acolo se fac toate pregătirile cuvenite, spre a putea primi pe toţi confraţii în comoditate, pe cît sufere împregiurările acelui oraş mic [...] Călătorie bună şi întâlnire frăţască tuturor!" 10 Cipariu îşi face complexe din cauza articolului Uniunea Transilvaniei cu Ungaria (vezi scris. XCVII, n. 6), care-1 situa oarecum în afara nucleului radical al partidei naţionale. Dar, în fond, acest articol a fost un test preţios: respingînd pînă şi pretenţiile atît de moderate ale lui Cipariu, din acest articol, zişii revoluţionari maghiari din Transilvania dovedeau că refuză orice dialog cu românii (vezi Silviu Dragomir, Revoluţia românilor p. 133 — 136). 11 Articolul Uniunea Transilvaniei cu Ungaria (scris. XCVII, n. 6). Cipariu vrea să dea de înţeles că episcopul i-a mutilat pasajele mai naţionale, mai ferme, din articol. Faptul pare verosimil. Cernăuţi, 11/23 fevr. [1]850 Amice, Din călătoria mea cătră Viena 1 vă trămit alăturat o mică cores-pondenţie pentru Gazetă2. Dacă o veţi afla demnă în tot au în parte, publicaţi-o, sau dacă veţi afla ceva de schimbat au tăiat, ajustaţi-o cum veţi socoti. Ea este scrisă, cum o vedeţi, răpede şi fără de a o mai puriza. De aceea sunt corecture şi adausuri cu semne, ce le veţi reduce la locul lor. Io plec mine spre Lemberg, cu toate că anevoie mă despart de acea familie care înşivă avurăţi ocaziune de a o cunoaşte aşa de aproape şi în lung timp 3. Io nu aflai decît pre bătrîni, cu Alecu şi cu nora 4. Celălalalt, din nenorocirea mea, plecă chiar ieri la ţeară, cum zîc ei, şi nu ştiu de va sosi pîn-la plecarea mea, cu toate că au scris astăzi după dînsul. Ce familie binecuvîntată de D-zeu ! Ce români, ce zel, ce bunătate! Nu se poate sătura omul de dulceaţa cuprinderei lor! Biata / bătrînă, slăbuţă, ci ce dulce inimă! Bătrînul, roşu, sănătos şi tot viu,cumu-l ştiţi. Alecul, să-i cauţi păreche în lume şi nu i-ai afla decît pre fratele său, cu toate că io nu-1 cunosc. Pre credinţa mea, vă mărturisesc că asemenea familiei aceştia n-am aflat. Pare că tot ce e nobil şi naţional s-a concentrat într-însa. Pentru giumătate viaţa mea n-aş da astă cunoştinţă ce am făcut. 308 p Io nu ştiu dacă-mi mai trămiţi Gazeta au nu, căce de mult n-am Iprimit dintr-însa nici la Blaş, nici la Sabiniu. 1 De la Blaş au de la Sabiniu era să vă scriu ceva de pre la Blaş, |:ci neputîndu-o ceti regulat, mi-a venit preste mînă. Fii sănitos. Al dv[oastre], p,.... T. Cipariu mpr. / 209® [Adresa:] Herrn Georg v. Baritz wohlgeboren in Cronstadt, per JBistritz — Hermannstadt, in Siebenburgen, Franco. 1 Cipariu pleca la Viena, la chemarea membrilor delegaţiei româneşti din capitala Imperiului, care, sleită şi descurajată din cauza luptei fără rezultate cu reacţiunea Curţii, solicita oameni noi. Tot în februarie 1850 pleca spre Viena, dar pe o rută ungurească (Oradea — Pesta — Viena) şi Avram Iancu (vezi Al. Lupean u-M elin, Călătoria lui Iancu la Viena, în Bla jul, 1,1935, nr. 5, p. 222 — 224; Silviu Dragomir Avram Iancu, Bucureşti, 1965, p. 265 — 266 etc). Nucleul delegaţiei îl forma August Treboniu Laurian şi Ioan Maiorescu (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 158 — 182; 325 — 363), iar pînă în decembrie şi Simion Bărnuţiu, care la data acestei scrisori era plecat la băile de la Garând, bolnav şi obosit (vezi Gazeta de Transilvania, XIII, 1850, nr. 3, p. 12), mai apoi la Dresda şi Kaltenleutgeben (B.A.R., Fond coresp., nr. inventar 24.254 — 24.257; George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 163). 2 Nu s-a publicat. Se găseşte la B.A.R., ms. rom. 994, f. 207 r — 208 v, alături de scrisoare. 3 Bariţ a petrecut la familia Hurmuzachi din Bucovina, căci despre ea e vorba, lunile iulie — octombrie 1849, în urma arestării şi persecutării de către autorităţile ţariste şi austriece (vezi Corneliu Diaconovici, George Bariţiu, 12/24 mai 1812—1892. Foi comemorative la serbarea din 12/24 mai 1892, Sibiu, 1892, p. 27 —35 ; V i r g i 1 Ş o -t r o p a, Maltratarea lui Gh. Bariţ în Cernăuţi, în 1849, în Arhiva someşană, 1940, nr. 27, p. 181 — 185; George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 156). 4 întreaga familie Hurmuzachi, aceşti „Grachi ai Bucovinei" cum îi porecliseră contemporanii, era alcătuită la 1850 din: Eudoxiu sau Doxachi tatăl (1782 — 1857) căsătorit cu Ileana Murguleţ, „bătrîna slăbuţă, ci ce dulce inimă" din această scrisoare (a murit în 1858, un an după soţul ei) şi fiii lor: Constantin Hurmuzachi (1811 — 1869), jurisconsult şi om de stat; Eudoxiu sau Doxachi (1812 — 1878), om politic şi istoric de renume; Gheorghe Hurmuzachi (1817-1882), om politic şi publicist; Alecu Hurmuzachi (1823 —1871), ATzco-lae Hurmuzachi şi cele două fete, Eufrosina căsătorită cu Petru Petrino şi Eliza, căsătorită cu marele logofăt Gheorghe Sturza din Moldova (vezi Corneliu Diaconovici, Enciclopedia română, III, Sibiu, 1900, p. 736 — 739). Nu ştim a cărui soţie era „nora" pe care o întîlneşte Cipariu la conacul de la Cernauca. CI Blas, 6 fevr. [1]855 Privat Domnule, Am primit scrisoaria din 29/1 cu banii, şi cărţile vi se vor trămite cu întîia ocaziune la Sabiniu, de unde mai uşor le veţi primi. Lîngă Gramatece 1 voi adauge 1 Ştienţa a S. Scripture 2, fiindcă şi d-ta te cam ţini de popi. Primeşte-o, dar, ca un mic dar de la mine. Poate că pre atunci va fi gata de a vă putea trămite şi-o altă broşurică supt titul: Purtarea de bună cuvenienţâ intre oameni3, tradusă de mine din italieneşte, ca de vreo 36 pag. în 12°, care altora se vor vinde cu cîte 6 cr. C.M., 309 iar, d-tale voi trămite 50 exemplfare] gratis pentru Reuniune 4, ca să le împartă sau să le vîndă, după plăcere. Aici mai adaug şi o mică ştire pentru Gazetă, împărtăşită de ex[celenţa]-sa 5. în urmă vă rog ca după cele ce mi-ai arătat în scrisoarea de 29/1, să nu tipăreşti răspunsul mieu la atacurile din urmă asupra Capitulului 6, nice îndereptat, nice neîndereptat, ci să binevoiţi a mi-1 trămite înapoi. Io neavînd aici copia lui, nu poci să-1 înderept io, iar ca d-ta să-1 înderepţi, nu-ţi poci da voie şi d-ta precepi pentru ce nu. După ce-1 voi primi înapoi, voi vedea io însumi, au trebuie numai îndereptate unele expresiuni, 211 au lucrat articulul de nou. Derept / aceea te şi rog să nu întîrzîi cu retră-miterea. Portu-1 voi plăti io. Cu toate astea socotesc că nu vei lua în nume ele rau unele cuntra-reflexiuni la cele ce ai însemnat în scrisoarea de mai sus. întîi după ce însuţi vezi că s-a îngroşat lucrul, cred că făceai mai bine să nu fi dat prilegiu certei, cu publicarea întîiului atac asupra Capitulului7, căce de ai vedea Memorandul Capitulului dat primatelui şi însuţi ai mărturisi că scrisoarie mai nevătămătoarie de drepturile altuia anevoie se poate scrie, şi asta au mărturisit-o şi toţi cei însuraţi protopopi cărora li s-a dat prilegiu a o ceti. După părerea mea, mai încolo bine era ca cel puţin să te fii ţinut de ce ţi-a svătuit şi ex[celenţa]-sa, că, dacă animele le credeai acum aşezate, cum scrii, io nu poci precepe pentru ce dară le-ai mai zgîndărit şi cu cele din capetul lui decembre? Mai încolo scrii d-ta că altmintrea nepublicînd scrierile atacului, ar fi prorupt ca in anii trecuţi. Tout au contraire 8, d-le! D-ta, publicînd aste atacuri, ai putut prevedea că nu vor lipsi şi răspunsuri la ele, şi cearta va face sînge rău în unii şi într-alţii. Apoi nu ai ce te teme d-ta aşa tare în împregiurările de acuma de erupţiuni ca în 1843/4: una că-s alte stările de acuma nu cele de atunci, alta că d-ta zici că corespondenţii de cealaltă parte sunt oameni solizi. însă vei zice că d-ta cunoşti mai bine diecesea noastră. Nu mă disput, măcar că, de aş nega, aş putea 2llu şi proba, pentru că pre cea mai mare parte o cunosc / personaliter 9, pre unii ca de o etate cu mine, pre alţii ca discipuli, şi mai încolo, încît pentru soliditatea lor, din corespondenţiele oficioase cu consistoriul. Toate, împregiurări care d-tale-ţi lipsesc. însă şi aşa, cum zici, io nu voi să mă cert cu d-ta pentru astea. Că io n-am aface cu clerul şi oamenii solizi, ci cu corespondenţii d-tale. însă soliditate, nesoliditate, totuşi şi d-ta ai putea recunoaşte că nu se cuvenea nice măcar protopopilor, cît de solizi să fie, să scrie după canonicii ca după porcari, din senin: „Hei, hei, domnilor canonici!!" De nu cumva socoteşti că canonicii din Blaş sunt oamenii aşa de vili şi de abiecţi, cît le poate da oricine cu piciorul în ... Protopopi, nepro-topopi, ei sunt întru un grad ierarhic mai mic decît canonicii, şi aşa în ierarhie subordinaţi acestora, precum cu toţi sunt subordinaţi epfisco-p]ului, oricît cei din 1843 au vrut să judece chiar şi pre ep[iscop]ul. După a mea părere, nice o societate nu poate fi fără subordina-ţiune, precum nu poate fi fără cap, căci toată societatea e ca un trup cu membrele ei, şi asta e învăţătura şi a S. Scripture cînd grăieşte de 310 beserecă, de care dd. protopopi nu trebuie să-şi uite fiind membri aceiaşi. Asta, domnule, în beserecă se numeşte ierarhie, nu despotism. Dacă cineva în diecesă aşa înţelege libertatea cît să nu se subordineze în sferă, nice să asculte ele cei mai mari ai săi, fie! Ci mie nu mi-a plăcut niceodată astfeli de libertate, şi sunt convins că soliditatea nu se câştigă decît prin strînsa relaţiune ce se păzeşte între membrii beserecii, fiecare în puseţiunea sa. Şi de cumva astă formă e despotism, fie. Ci mie unu aşa despotism, cum e în beserecă catolică-mi mai place, pentru că prin asta au a/juns la soliditate, decît libertatea, care a adus beserecă grecească şi pre noi dimpreună la perire. însă pune, d-le, mina pre piept şi spune-mi dacă ştii să-mi arăţi în ce stă despotismul din Blaş de acuma? Că ne împrotivim să nu fie însuraţii canonicii ? Noi nu ne-am împrotivit niceodată. Asta e lege pusă de fundatoriu, întărită de Papa şi de împăratul10. Noi nu o am pus, nice nu o putem strica. Lucre d-lor să se strice dacă pot, da nu ne impute nouă că de ce nu o stricăm noi. Au doară ar pofti ca noi să mijlocim stricarea aceia? Ab amicis tantum convenientia sunt postulanda 11. Capitulul, în memorand numai ace[e]a a cerut ca să nu se rumpă în mai multe părţi. Ci chiar să se rumpă, unii rămîind în Blaş, alţii airea, încă prin asta tot nu urmează ca cei bobiani să poată fi însuraţi. Aşadar, pînă ce va rămînea celibatul capitulului bobian nerăsturnat, fie membrii aceluia întru un loc, au în mai multe, stalurile însuraţilor nice cu unul nu se pot înmulţi. Punem că toţi canonicii din 3 Capitule din Blaş, Gherla şi Lugoş, afară de cei bobiani, pot fi însuraţi: atunci ai 7 ceiibi şi 15 însuraţi şi est număr rămîne, oricum vei împărţi pre 7 bobiani, pentru că de aceştia nice vorbă nu poate fi că vor putea fi căsătoriţi. Vezi, d-le, aşa dd-lor nu au înţeles lucrul cum se cade, cînd se sculară cu gura mare asupra noastră. Noi ne rugarăm să nu ne desfacă dintru un loc. Dd-lor au înţeles că noi am protestat ca căsătoriţii să nu poată fi canonici. Şi după acest pseudosilogism, precum se pare din scrisoarea d-tale, se compîotiră asupra Capitulului şi nu mai ştiu a cui, aşa cît d-ta te temeai că va să erumpă ca un vulcan şi să ne înghită. / : Au nu li s-ar fi şezut mai bine acelor oameni solizi etc. să se informeze mai întîi de vero stătu quaestionis 12, şi dacă nu au avut alt modru de-a ajunge la aceea, să fie pus întrebarea neted în Gazetă fără batjocuri şi cuvinte de despreţ? Capitulul, fi[i], d-le, convins, le-ar fi răspuns aşa de precis, aşa de polit, cum le-ar fi fost întrebarea. Ci solizii d-tale nu au făut aşa, ci au scris ca nişte copii zăluzi asupra maeştrilor săi. De aci şi răspunsul le-a fost aşa, deşi precis, însă proporţionat, cum le-a fost întrebarea. Au doară d-ta socoteşti pentru că acei oameni sunt protopopi, cum zici d-ta, Capitulul să-şi ieie căciula ca dinaintea unui slogăbirău cînd l-ar trage jos să-i dea 25? Şi de unde am fi ştiut noi că aceiaşi protopopi şi cînd am fi vrut să-i comănecim mai frumos decît ei pre noi? D-ta, e alta, că le vezi numele suscrise, nu ca noi. Drept că io cunoscui pre un protopop după unele semne, în stil şi expresiuni, ci şi io numai pre unul. Dar aci din scrisoarea d-tale văz că-s gloată. Care io nu o puteam şti şi cînd aş fi voit a le face complimente. 212 212v 311 încît de popularitatea mea, nu avea frică, nu avea frică! Io stiu cîtă popularitate am, prea bine. Să am ori să nu am, io nu o am vînat niceodată. De o am, va fi venit nevînată şi nu mi-a folosit nice măcar cît negru sub unghie. Şi apoi nu sunt aşa de apus, cît să o vreu cumpăra cu orice preţ. Cumpere-o cine au interes şi căştig dintr-însa, afară de ce 213 că cred că d-ta aşa de bine-mi vei păzi anonimitatea, ca şi pre a acelora. / Din asta, domnule — ca să închiu! — precepi că io si acu, ca şi mai nainte, mă descoperii sincer de ce simţesc, şi de cumva le-ai' lua de complimente, greşeşti, căci io nu fac complimente decît cînd nu poci încongiura, nici vreu altul să-mi facă, ci numai să-mi spuie adevărul neted cînd socoteşte că am greşit. Altfeli, mai bine tac ca peştele. Ci nu ai nice atunci să-mi mulţămeşti de complimente, cînd as voi a te vătăma, de care departe-mi este măcar şi ideea. Pentru că mă stiu zob cu cineva în cuvinte, fără de a mă mînia. Şi io nu mă mîniu decît cînd despreţuiesc pre cineva, cu toate că nu fac mult nice de mînia altuia, avînd norocirea de a fi tras mînia asupră-mi a unor oameni cît de mari^ pentru că am fost sincer şi n-am ştiut sau n-am vrut a face complimente şi încă mulţămită lui D-zeu tot stau şi voi sta pînă cîndu-mi va ajuta. Socoteşte însă că şi Capitulul ţi-ar putea face frumoase multămite, ca şi complimentul ce i-ai făcut de atîtea ori în atacurile şi răspunsurile publicate, ci Capitulul şti avea paţienţie şi să ştii că de 'cetea Capitulul măcar a 10a parte în Telegraf din ce a cetit foile d-tale, i-ar fi si trămis negreşit complimentele sale. Că vezi, d-le, d-ta numai de blăşeani şi de uniţi te atingi, şi de neuniţi taci muleom. Au doară noi sîntem mai'des-potici decît ei ? Caută-i mai de-aproape, începînd de la cap pînă la picioare. Au numai la noi sunt abuzuri ? Au doară ţî frică de ei ? însă fie cum o fi, atacurile asupra noastră din mijlocul neuniţilor, chiar şi dacă-s scrise de uniţi, nu sînt calea de a îndulci pre neuniti cătră Unire. Oui vuit 213* fmem debet velle et media.1* / Să crezi, d-le, afară de aceea că aste atacuri aşa groase asupra celor vn şi celor morţi nu pot fi decît spre lăţirea unui spirit neînfrînat şi mie-mi pare rău că d-ta le dai drumul slobod prin foile d-tale. De-aci, fără compliment, te-aşi ruga să cumpăneşti lucrul mai bine dacă vrei ca foile să-ţi fie cinstite şi să nu deschizi uşa la orice mîngitură sau, dacă deschizi la unele, nu-ţi cază cu greu că ţî se trămit răspunsuri de acelaşi ton. Io ştiu încîtva legile presei, dar io nu am aflat nicăirea paragraful care să protegeze pe atacatoriu în contra apărătoriului. D-ta ştii ce va să zică asta. Socoteşte: 1 atac şi 3 răspunsuri la 1 răspuns; unde e proporţiunea ? Io nu neg că acele 3 răspunsuri ce au urmat răspunsului mieu e numai 1, însă cît 4 ca al mieu. Ci io asta nu o puteam şti, căci în foi s-au publicat ca destincte, afară de cel din urmă. însă e timpul să pui capăt, că şi aşa s-a întins discursul prea lung şi ştiu că ai ocupaţiuni multe şi de nu mi-ai fi demustrat aşa pre larg nice pretend ca să-mi răspunzi cînd nu poţi sau la toate nemicurile; nice nu aş fi încercat deunăzi a-ţi cere răspunsul decît că cazul era excep-ţiunale, adecă: ca agebatur de pecunia1*, să ştiu dacă-ţi sunt dătoriu au nu şi pentru că aveam lipsă de a răspunde la Cairo ceva pozitiv. 312 După care^ rogîndu-vă ca toate să le luaţi în de bine, repeţesc cererea pentru retrămiterea articulului pentru ca să-1 îndereptez. Rămîind cu toată onoarea al dv., T. Cipariu mpr. P.S. De Tohan voi grăi cu exc[elenţa] sa după reîntoarcere 15. / 214 1 Lucrarea lui Cipariu, Compendiu de gramateca limbei române, 1855; ed. II, Blaj, 1858. Ştienţa S[fintei] Scripturi, o altă lucrarea sa, tipărită la Blaj, voi. I—II, în 1854. ° Forţarea de buna cuvenenţâ între oameni, broşură de popularizare, Blaj, 1855. 4 Reuniunea femeilor române din Transilvania, cu sediul la Braşov, înfiinţată în 1850 (vezi Proiect de statute pentru Reuniunea femeilor române spre ajutoriul creşterei fetiţelor orfane, sărace şi mai întîi a celor fetiţe române ale căror părinţi au căzut în revoluţiunea maghiaro-transilvană din anii 1848 şi 1849, în Foaie pentru minte..., 1850, nr. 15, p. 116 —117 şi în broşură; Măria N ie o Iau, Comput public al Reuniunei femeilor române spre ajutoriul creşterei fetiţelor orfane ş.c.l. şi actele acesteia. Partea I pentru anul I şi II, Braşov 1853), instituţie filantropică remarcabilă, care a reuşit să se constituie şi să subziste, ignorînd deosebirile confesionale între românii transilvăneni. 5 S-â publicat în Gazeta Transilvaniei, XVIII, 1855, nr. 11, p. 41: Serbarea ţestului secular al Gimnasiului din Blaş, consemnînd 100 de ani de la înfiinţatea primei şcoli greco-catolice în Blaj. 6 în anul 1854, Cipariu a avut'o polemică aprigă cu cîţiva corespondenţi neidentificaţi ai Gazetei Transilvaniei, pe tema structurii şi menirii Capitulului greco-catolic din Blaj. în iunie, apăruse în coloanele ziarului articolul De sub Carpaţi, 23 iunie 1854 (XVII, 1854, nr. 62, p. 245) semnat „M-m-r". Autorul trebuie să fie Nicolae Maniu, protopopul Sibiului, vechi adversar al Blajului clerical şi despotic (vezi scrisorile lui către Bariţ, în George Bariţ şi contemporanii săi, III şi scrisorile lui Cipariu, supra, din anii 1843 — 1846). Iată — spune „M-m-r" — a fost reinstaurată mitropolia românească în Transilvania, în varianta greco-catolică (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 173). Bucuria e umbrită însă de rigiditatea Capitulului din Blaj, forul sacerdotal suprem, care nu mai face faţă noilor orientări. Dealtfel, el a fost greşit conceput de episcopul Bob în 1806, căci a pus „neşte eondiţiuni asupritoare pentru unii", limitînd statul canonical la clericii celibi, „ca şi cum cel ce trăieşte ca preot în căsătorie sîntă şi legiuită, prin primirea bine-cuvîntatei de însuşi întemeietorul preoţiei — Christos —taine a căsătoriei, s-ar face vasalul acelora carii, sau pentru neputinţă, sau pentru alt interes oarecare, se fac preoţi celibi". E o discriminare care taie calea majorităţii preoţilor către rangul înalt de canonic. Apoi, autorul atacă Capitulul blăjean existent pentru sforţările de a rămîne un grup închis, ca o castă privilegiată. Cei şapte capitulări — de pildă — refuză să accepte dezmembrarea — cum s-a hotărît la conferinţele de la Oradea din ianuarie 1851 — şi plecarea unora la episcopatele noi înfiinţate: Gherla şi Lugoj. Că membrii Capitulului, în aprilie 1854, în absenţa mitropolitului Alexandru Sterca Şuluţiu, ar fi înaintat un memoriu la primatul ungur din Strigoniu, în care cer ca forul capitular „bobian*' să rămînă intact, neatins, după voinţa fondatorului, să se perpetueze în calitate de capitul metropolitan şi să se păstreze condiţia celibatului. „M-m-r" îi învinuieşte, la sfirşit, pe canonicii blă-jeni de injusteţe: ei cer ca legatul lui Bob să se respecte numai în ceea ce priveşte drepturile, nu şi datoriile lor, căci — de pildă — Bob a lăsat prin testament obligaţia ca fiecare canonic să întemeieze cîte o fundaţie, din veniturile lui, pe seama culturii. „Dară, domnilor canonici — întreabă autorul — cîte scoale, şi cîţi [dintre voi] aţi fundat?" Cipariu a simţit în acest articol — a cărui problemă plutea, pesemne, în aer — o revoltă asemănătoare cu aceea din 1842 — 1846, pe care, după cum am văzut, n-a fost în stare s-o înţeleagă. în replica sa: Blaş, 10J22 august v. 1854 (vezi Gazeta Transilvaniei, XVII, 1854, nr. 67, p. 265 —266), semnată „M-m-s", el pune lucrurile Ia punct pe un ton superior şi umilitor. De cînd cutează un subaltern să-i ia la răspundere pe superiorii săi, canonicii? „Capitulul bobian [...] are nu numai dătorinţele şi condiţiunile sale, ciş. drepturile şi privilegiele sale", şi pe platforma acestor „privilegie" stă Cipariu cu răs-1 punsul său. „Oamenilor noştri li s-a dat gura a cleveti după Petru Maior", zice el, apos- 313 trofîndu-1 din nou pe corifeul pe care nu 1-a apreciat favorabil niciodată. încearcă să convingă de ce numai celibii pot fi canonici: pentru că lefile de canonic sînt mici şi nu s-ar putea întreţine din ele familiştii, care ar fi muritori de foame. (Argumentul, fireşte, este departe de a fi convingător!) Cipariu se întreabă cum cutează unii să-1 tragă la răspundere pe Bob, mort de 24 de ani, lucru care nu-1 împiedecă pe el însuşi să-1 facă pe Petru Maior clevetitor, acesta fiind mort de 33 de ani. Hotărît, replica lui Cipariu nu este una agreabilă. Tonul boieresc, poziţia învechită a ideilor, sforţarea de a păstra în mod arbitrar statutul de castă al Capitulului trebuie să-i fi iritat pe cei trataţi ca nişte slugi obraznice. „Refutarea" vine din partea cuiva care semnează „Un fiu al besericeiromâne unite" (Dintre munţi, 8/20 sept. 1854, în Gazeta Transilvaniei, XVII, 1854, nr. 81, p. 323; nr. 82, p. 327 — 328; cu o parte a doua, Dintre munţi, 14J26 septembrie 1845. încă o privire preste cele din Blaj, 12/22 august 1845 nr. Gazet. 67; vezi şi Gazeta nr. 82; Fundarea Capitulului Bobian, în Foaie pentru minte 1854, nr. 42, p. 221 — 224), care bănuim că ar fi unul dintre cei doi protopopi din Apuseni: Simion Balint sau Grigore Mihali. Calm şi tacticos, „fiul besericei române unite" îl combate pe Cipariu în conţinut şi formă de exprimare, insistînd la sfirşit asupra despotismului din Blaj şi a abaterilor de la „drepturile pravilei besericei noastre". înţelegem din scrisoare că Cipariu a alcătuit un al doilea răspuns, dar, dîndu-şi seama de simpatia şi părtinirea lui Bariţ faţă de cei ce încolţeau Capitulul — cîţiva protopopi însuraţi care voiau să ajungă canonici — îşi retrage replica, supărîndu-se pe prietenul său de la Braşov. Pînă la urmă — 1863 — căsătoriţii vor pătrunde în Capitul, cu salarii de la stat, în persoanele lui Grigore Mihali, Elie Vlasa Ţicudi şi Anton Veştemian. 7 Vezi nota precedentă. 8 „Dimpotrivă!" 9 „în persoană". 10 La întemeierea Capitulului, în 1806 (vezi Ioan Raţiu, Blajul. Scurte notiţe informative, Braşov, 1911, p. 21 — 25; Victor Macavei, Capitulul metropolitan din Blaj. Întemeierea şi rolul lui în trecutul nostru, în Cultura creştină, XVII, 1937, nr. 4-5, p. 230-245). 11 „De la amici să pretindem numai ceea ce se cuvine". 12 „Despre starea adevărată a lucrurilor". 13 „Cine vrea sfîrşitul, trebuie să le vrea şi pe cele de la mijloc," adică: nu numai foloasele, dar şi ponoasele. 14 „A fost vorba de bani". 15 O variantă a scrisorii — poate mai interesantă chiar decît cea de faţă — se află la Arhivele Statului din Cluj-Napoca, Fond. Blaj, colecţia Timotei Cipariu, nr. 3392. Este mai timpurie cu două zile, aaică din 4 februarie. Se pare că Cipariu şi-a dat un răgaz de două zile, spre a constata apoi că este prea aspru cu prietenul său de la Braşov — chiar în condiţiile unei supărări — şi a schimbat tonul, înăsprindu-şi în schimb invectivele la adresa „corespondenţilor anonimi". Cil Frate, Bl[aj], 6/18 nov. 1855 După ce am cetit scrisoarea d-tale din 12 ale aceştia, eram numaidecît să apuc peana să-ţi scriu împresiunea ce o făcu în mine, ci m-am socotit apoi că nu este bine niciodată a pune pe hîrtie întîile împresiuni. întîia împresiune fu bucuria ce o simţii, ca totdeauna, de cîte ori îmi sosesc scrisori de la persoane care ci ceealaltă ce a urmat mi-a turburat bucuria fără de voie. Aşadară şi aci s-a vîrît spiritul împărecherii şi unde credeam că oamenii-s mai stîmpăraţi aflu că nice acolo nu e mai bine decît airea. De aceasta nu avem a ne bucura nice noi, dar nice d[omni]alor. R[euniunea] se proclamase înaintea lumei că ea vrea să fie mai presus de partidele confesionale. Cu aceea-şi cîştigă simpatia 314 feuturor românilor, fără alegere de u[niţi] sau n[e]u[niţi]. Cu toţii jalergară după putinţă a oferi dinariul său din toate unghiurile şi de iâcolo [de] unde nu sperau că R[euniunea] cîndva va întinde mînă de fajutoriu celor lipsite şi vrednice de ajutorinţă. Gazete, comput ^ i, scri-fsori de mulţămită trămise în toate părţile, toate mărturiseau de un sîmţ inobil şi înălţat. Aşadar, aste toate fură numai minciuni şi amăgiri ? Nu I puteam să cred, nice-mi tăie cîndva prin / minte că măcar s-ar putea Itîmpla; poate că io şi alţii de acelaşi cuget eram numai nescari stupizi î prea lesne impresionaţi, ci încă şi astăzi anevoie-mi vine să cred şi n-aş vrea să se adevereze acea urgie asupra Bl[ajului], nu pentru şcoala proiectată, ci pentru însăşi onoarea R[euniu]nei şi a braşovenilor. Că şcoala şi fără ajutoriul R[euniu]nei încă se va înfiinţa. Poate că cred n[e]u[ni]ţii că Bl[ajul] a ajuns pre mila lor? Ajutoriul ce-1 promisese R[euniu]nea a fost Bl[aju]lui mai mult numai ca un semn de loialitate cătră scopul ce şi 1-a propus R[euniu]nea şi de încitament, ca mai curund să se înceapă lucrul. D[omni]alor, precum se pare, iau cu totul almintrilea lucrul. Cel puţin toţi cîţi am pus umărul la acest început, nu ne vom trage, costisască cît va costişi. încă înainte de a proiecta R[euniu]nea înfiinţarea acei[i] şcoliţe, Consistoriul, cu mult mai înainte, încă în 1852, a deschis concurs pentru o dăscăliţă şi piedeca fu numai că cea acceptată întîmpină piedeci de altă parte şi aşa lucrul se amină, nu se părăs i1. Dacă m[ada]ma de-acolo nu va voi sau nu va putea veni 2, încă nu face mult; se va găsi alta, de nu astăzi, mine şi Blfajul] nici pentru una, nici pentru alta nu va peri. Cum că n[e]u[ni]ţii nu ne iubesc ştiam şi pînă aci, însă că br[a-şove]nii chiar ne şi urăsc spui drept că nu ştiui pîn-acum. Frecături între scaunele u[nite] şi n[e]u[ni]te ştiu că sînt şi au fost de cînd ne-am tăiat / în două şi nu vor înceta pînă nu ne vom aduna iar într-una. Ci br[a-şove]nii in specie nici asupra uniţilor, nici asupra Bl[aju]lui n-au nici o cauză de a ne urî. Fii[i] lor şi mai nainte şi acum sînt tocma aşa de bine văzuţi în scoalele Bl[aju]lui ca ai noştri, nice nu crez să fie exemplu de o nedreaptă tractare a lor aici; mărturisească pruncii lor şi cei ce au fost ieri alaltăieri aici şi cei ce se află astăzi. Aici avem şi am avut chiar şi din Moldova, Bucovina, Bănat şi nu am temere că mă ar putea cineva face de minciună. în vreo trei ani a învăţat aici în ghim-naziu un călugăr din Moldova: spuie dacă 1-a vătămat cineva cît de puţin au nu era el invitat la masa ep[iscope]ască în zile mari, măcar că era numai laic şi student ? Nu a avut cvartier gratis în mînăstire ? încă şi cost la masa superiorilor în Seminariu pînă cînd el a vrut. Un braşovean, chiar la comîndarea d-tale, capătă un stipendiu, pentru că era braşovean. Vezi, frate, aşa a lucrat şi va lucra Bl[ajul] cu n[e]u[ni]ţii şi cu br[aşove]nii. Fii sigur! A lor va să fie apoi treaba a se descurca cum nu pot suferi Bl[aju]l şi cu toate aste-şi trimit pruncii la Bl[aj] la şcoală. E ce rîs lucru şi miroasă a îngîmfare a zice că vor să se rădice şcoală de f[ete] (rogu-te, din punga lor ?) Oriunde, numai în Bl[aj] nu! D[om-ni]alor ş-au uitat că d[omni]alor chiar cînd ar voi dintru al său să facă o şcoală unită, fără învoirea Bl[aju]lui / nu ar putea. Ci ce să face 215 215v 216 315 216» 217 316 din fundul R[euniu]nei, cred io, că nu vor zice că să face din punga neuniţilor. De despotismul Bl[aju]lui nu pot să pricep ce vreau d-lor. Şi ca să cunoşti cîtă diferenţe este între despotismul Blaşului şi al S[ibiu]lui, să-ţi aduc un exemplu. în anul trecut popa u[nit] din Bucureşti (din Zărand) să făcu n[e]u[nit]; cine i-a făcut ceva nevoie pentru aceea? Nici măcar la Bl[aj] să vie nu 1-a silit nime, ştiind că cu sila nu se poate nimene ţinea în legea care nu vrea. în iest an însă, chiar în zilele de curund pe popa n[e]u[nit] din Apahida, de lîngă Cluj, pentru că s-a insinuat la unire, S[ibi]ul a porunci de l-au dus cu jandarmii şi 1-a deshirotonit. Cum ţi se pare cu exemplele? Poate că br[aşove]nii nu le ştiu, au de le ştiu, fac şi ei ca Jupiter din fabulă, ţinîndu-şi păcatele în traista de după spate. Iar de cumva despotismul Bl[aj]ului se înţelege un despotism intern, între şi asupra uniţilor, asta nu e treaba lor a se mesteca, ci mătu-re-şi mai întîi tot omul dinaintea casei lui, ca să nu se zică zisa din evanghelia: „Făţarnice, scoate mai întîi etc". Departe însă să fie de mine să excuz abuzuri oriunde se fac sau să fiu patron despotismului, numai cît şi aicea are loc provferbul]: „Nu e dracul aşa negru etc". / De ai fi d-ta aici la scaun să vezi şi să ceteşti ce fac acei ce impută Bl[aju]lui despotism, ţi-ai face cruce. Ci din depărtare aste nu poţi să le ştii că nu e peana să le poată descrie. Ci să lăsăm astea că destule-s şi d-ta încă le precepi fără de a mai întinde vorba şi să trecem la altele. Scrisoaria nu o voi arăta nimărui, ci numai mă voi folosi după întîmplări, tacito nomine3. Voi să comunic şi a[rhi]e[piscopu]lui cu prilej, că lucrul e de importanţă şi la timpul său îţi voi împărtăşi ce te va interesa a şti. înainte cu vreo trei-patru zile scrisei M[ureşa]nului, înainte de a-ţi primi scrisoarea, unde atinsesem ceva de lucrul subversante, că nu mi se părea cum stă treaba cu alegerea Săcărenei4, şi el ca de 2 luni nu mi-a scris măcar o literă. într-aceeaşi i-am atins şi de altceva, ci, fiindcă scrisoarea mea aceea va sosi poate mai tîrziu decît aceasta, pentru că i-am alăturat-o lîngă nişte cărţi trămise cu carul de poştă, şi fiindcă acolo numai atinsesem, deci aici îmi iau prilej ceva mai pre larg a-ţi scrie, că şi de d-ta suna. A[rhi]e[piscopul] înainte ca cu 8 zile propuse în consistoriu că la formarea canţelariei metropolitane de-i va reieşi planul aşternut, are trebuinţă de bărbaţi maturi şi destri, pre carii din dieces va / trebui să-i adune, precum şi la împlerea celor 7 stale canon[ice] vacante. Lefile, de se vor putea înfiinţa, ar fi bunişoare, numai nu se ştie cum va fi. Atunci s-a declarat că, pentru toată tîmplarea, are de lipsă mai nainte a se îngriji de oameni şi a provoca să se declare pre toţi cari-i crede harnici şi se îndoieşte oare primi-vor au nu. Fireşte că cons[istoriul] a aflat de bună acea măsură şi a[rhi]e[piscopul] mi-a încredinţat apriat în faţa consisto[riului] să vă scriu dd-lor vv. amînduror întrebînd că putere-aţi şi voire-aţi a primi posturi aici la cele însemnate. r Io n-am îndoială că dacă d-ta ai fi preoţit, a[rhi]e[piscopul] numaidecît te-ar proiecta de c[anoni]c. încă şi aşa cum eşti, poate, de va şti că primeşti. Un c[anoni]c din cei 5 din urmă va avea cîte 1200 f. CM. şi cvartir sau Quartirgeld 5, care, precum se pare, nu mult distă de ce primeşti pre acum6. Io nu poci să judec stările ddv. de acolo nici pentru acum, nici pentru venitoriu. De ace[e]a, nici aş cuteza a vă îndemna orbeşte, ca să nu vă vină în pagubă au scădere. Ci ce poci, atîta-ţi promit că de vei socoti să vii, eu cu toată inima vă voi şerbi în orice-mi veţi încredinţa şi pre deasupra în ce voi crede că vă poci folosi. / Drept că am luat (io) înştiinţare din Moldova că poate te vor chema la I[aşi] şi cu leafă mai grasă 7. De vei merge au nu vei merge, nu am de a mă mesteca, numai cît şi de ei s-a zis cu dreptul: „bună-i ţara, rea-i tocmeala". Io numai adaug rugămintea să mă înştiinţezi ce să răspunz bătrînului. S[imion] Balint mi-a mai adus şi alte tabule cerate, ci foarte rău conservate, nu ca cele de întîi, dar tot le-am cetit şi pre estea mai tot cît au rămas scrise. Am de cugetat ca mai adunînd puţinei bănişori din cei împrăştiaţi în cărţi, să le tipăresc întru o broşură cu comentariu. Numai nu ştiu unde să le litografesc sau să le tai în aramă şi mă tem că vor să mă coste gros 8. Akner m-a înştiinţat că are comis să reporteze despre ele în Transilvania 9 şi i-am răspuns. O păreche spune" Bfalint] că a apucat în mîna unui ungur şi nu le-a putut scoate de la el. Cu acestea închid de astă dată. Ce se va tîmpîa^ vederemo şi cu prilej îmi voi lua libertate a vă scrie, precum şi io te rog ca asemenea să faci, încredinţîndu-te că oricîtă să fie la aparenţie răceala ce de un timp încoace se pare a fi între noi, din parte-mi e numai pre coajă, nu în sîmbur. Al d-tale ca frate, T. Cipariu mpr. Bl[aj] 8/20 nov. [1J855 / 1 La Braşov se desfăşuraseră lucrările Adunării anuale pe 1855 a Reuniunii femeilor române din Transilvania, cu sediul la Braşov (vezi Gazeta Transilvaniei, XVIII, 1855, nr. 86, p. 333; se publică Programa Adunanţii generale a Reuniunii femeilor române in 21J9 optombre 1855 (Ibid, nr. 83, p. 321), în care, printre altele, figura următorul punct: „Plenipotinţa Comitetului filial din Blaş cu privire la inspecţionarea şcoalei de lucru şi la denumirea învăţătoarei". Se pare că pe Cipariu îl indispune imixtiunea femeilor „reunite" în problema şcolilor din Blaj, dar mai ales ideea că Reuniunea vrea sa înfiinţeze aici o şcoală de fetiţe neunită, în locul uneia greco-catolică, aşa cum era de aşteptat. Despre „reuniunea" braşoveană vezi şi scris, anterioară, n. 4. 2 învăţătoare pentru preconizata şcoală de fetiţe din Blaj. 3 „Tăcînd numele", adică nedezvăluindu-1. Se pare că Bariţ 1-a instigat pe Cipariu împotriva Reuniunii, într-o scrisoare pe care nu o cunoaştem. 4 Măria Secăreanu, văduva avocatului Constantin Secăreanu. La începutul lui noiembrie a avut loc şi alegerea noului comitet al Reuniunii (vezi Gazeta Transilvaniei, XVIII, 1855, nr. 86, p. 333). Au fost alese: Măria Secăreanu, preşedintă; Efrosina I. Leca, casieră; Măria Apostol E. Popp, secretară; Măria Toma Vasiliu, Măria I. David, Elena S. P. Barcianu, Elena G. Ioan, Zoe Dima, Zoe Corbu, Ana Orghidan şi Luiza Ciurcu, membre. 5 „Bani de cvartir", cazare. 217* 218 317 6 Există cîteva momente din viaţa lui Bariţ, cînd a făcut tentative de a se reîntoarce la Blaj, de unde plecase la Braşov. Vezi, de pildă, scrisorile CIV-CV, din care reiese declaraţia braşoveanului că vrea să se întoarcă ... simplu preot. în toamna anului 1862, se părea că Bariţ va veni totuşi la Blaj, de data aceasta oferindu-i-se un post ademenitor: acela de cinsilier gubernial pentru şcolile greco-catolice din Transilvania (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu, nr. XI —XIV şi scrisorile lui Alexandru Sterca Şuluţiu din acest volum). Dar se pare că din partea lui Bariţ a fost de fiecare dată simplă cochetărie, fără intenţia serioasă de a-şi schimba locul unde îşi cîştigase un nume de glorie. O va face, cu inima îndurerată, după 1870 cînd, din cauza atitudinii imposibile a braşovenilor faţă de el, se va muta la Sibiu. 7 în schimb, mutarea lui Bariţ la Iaşi era să devină un fapt împlinit în 1859 — 1862, după demiterea lui Laurian din postul de inspector general al şcolilor Moldovei (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 186 — 188), cînd ministrul Cultului şi instrucţiunii, Ioan Cantacuzino, dar mai ales D. A. Sturza, se gîndesc la George Bariţ ca înlocuitor, în martie 1859, Bariţ era la Iaşi, de unde trimite două corespondenţe: una către minister (B.A.R., Fond. coresp. inv. 121.108) şi alta către D. A, Sturza (idem', nr. 121.109), în care stabileşte condiţiile venirii în Moldova, data mutării. Noul inspector general în perspectivă e supus şi la un test, ca să se vadă în ce măsură cunoaşte problemele bisericii neunite (greco-catolicii erau rău văzuţi la această dată dincolo de Carpaţi). Bariţ se achită şi de acest examen, redactînd dizertaţia Despre dreptul de alegere al episcopilor şi mitro-poliţilor in biserica răsăriteană ortodoxă (vezi manuscrisul la B.A.R., Fond. coresp., inv. nr. 121.109), datată „1859, aprilie 22 c.v. / mai 4". Studiul e bine documentat şi scris elegant, vioi, într-o limbă lipsită de pedanterie. Finit: „Nedîndu-mi-se mie o temă mai întinsă despre dreptul alegerii archipăstorilor, eu încă nu am îndrăznit a mă lăsa mai adînc in această materie". S-a mai păstrat un concept de mîna lui D. A. Sturza, din 1862 (idem, inv. nr. 121.111 anexă), din care reiese că lui Bariţ îi era frică să nu cadă victimă aceleiaşi intrigării, căreia îi căzuseră în 1858 Laurian şi Alexandru Papiu Ilarian. într-un viitor volum, cuprinzînd corespondenţa trimisă de Bariţ, vom publica şi aceste scrisori. 8 Preocuparea lui Cipariu pentru tăbliţele cerate romane este un capitol aparte nu numai din activitatea cărturarului, dar şi din istoriografia europeană a antichităţii romane. Din primul număr al Organului luminării (I, 1847, nr. 1, p. 4), savantul nostru îşi informează cititorii despre aceste valoroase monumente epigrafice descoperite pe teritoriul Transilvaniei. Primele s-au găsit în muntele Letii din Apuseni, într-o fostă mină romană, pe la 1780. N-au avut o soartă prea fericită, căzînd în mîinile unor profani necinstiţi, întîmplarea a făcut, în timpul şi in urma revoluţiei, ca o parte a tăbliţelor cerate să ajungă în mîinile lui Simion Balint, protopop în Roşia Montană, în al cărei hotar s-au găsit tăbliţele. Acesta i le-a trimis lui Cipariu, pe măsura descoperirii, făcîndu-i învăţatului blăjean cea mai mare bucurie cu putinţă. Tăbliţele cerate sînt seînduri subţiri acoperite cu ceară, în care înainte de a fi uscată, se gravau cu un stil de metal litere romane cursive. De obicei cuprind contracte de vînzare de sclavi sau alte tranzacţii comerciale. „Filele" erau apoi legate între ele sub formă de carte: două pagini faţă în faţă, deschise şi utilizabile oricînd, alte două închise şi pecetluite, fiind deschise numai în caz de litigiu. S-au păstrat în mod excelent multe din aceste file închise. Cipariu a fost cel dintîi istoric român care a descifrat tăbliţe cerate. Primele pe care le dă la lumină nu sînt cuprinse într-o broşură, aşa cum voia, ci tipărite în anuarul Gimnaziului din Blaj, al cărui director era. Curînd după această scrisoare, el intră în rîndul exageţilor istoriei romane cu cîteva mostre: Ex Tabulis ceratis ineditis nouissime Abrudi in Transilvania erutis (în Annales Gymnassii gr. catholici maioris Blasiensis pro Anno scholastico MDCCCLV. Blaj, 1855, p. 2). Un an mai tîrziu, în anuarul pe 1856 — 1857, tipăreşte noi transcrieri de tăbliţe: Subscriptiones Tabulae cerate prius editae (p. 2) şi Ad Tabulas ceratas (p. 16). în anuarul următor, pe 1857 — 1858, alte transcrieri: Fragmentum Tabulae cerate. Va publica un lung repertoriu din vestitele tăbliţe cerate transilvănene în propria revistă: Archivu peniru filologie şi istorie (vezi Table cerate, în 1867, nr. III, p. 43 —51; nr. IV, p. 72 —77 ; nr. V, p. 101-'l02;nr. VI, p. 116-117 ; nr. VII, p. 141-143; nr. VIII, p. 158-159). Şi în introducerea acestui studiu, Cipariu recunoaşte că i-au parvenit tăbliţele „din benevolenţia şi diligenta reverendissimului d. protopop Simeone Balint". 9 Istoricul sas Johann Michael Ackner (despre care vezi scris. LX, n. 15) nu va publica tăbliţele cerate în revista germană sibiană Transsilvania (supliment la Siebenburger Bote ; apărut între 3 ianuarie 1840 — 1849 ; serie nouă în 1850 de numai două numere;.. altă serie din 17 decembrie 1851-27 mai 1861; 6 ultimă serie, din iunie 1861-1863; apărea de două ori pe săptămînă), ci într-un volum aparte, împreună cu Friedrich Muller: Die Romischen Inscrifien in Dacien, Viena, 1865. CUI Bl[aj], 18/30 nov. [1]855 Domnul mieu, 219 318 Am primit mult preţuitele 2 scrisori din urmă şi am văzut blăs-temăţîiele. Şi I[acob] m-a înştiinţat despre toate şi i-am răspuns astăzi, de la care vei primi şi această scrisoarie, pentru că n-am putut destinge bine pre adresa arătată: Henner au Stenner? Deci mă grăbesc a vă răspunde la unele dintr-însele. Şi mai întîi pentru R[euniune]. Domnul mieu, eu sunt cu toată reverenţia către acea adunare de doamne române nobile 1. De aceea mă şi doare că inimicul, prin emisarii săi, a început a semăna şi într-însa zîzania împărechierei. R[euniu]nea, neprovocată de nimene de aici, — te asecurez pe onoarea mea, latre cine ce-i place — s-a dechiarat în public, prin gazete rom[â-neşti] şi nemţ[eşti], la Guberniu şi la noi, că conform cu ide[e]a esenţiale a R[euniu]nei, şi nealegînd între confesiuni, vrea să contribuiască la fundarea unei scoale feteşti şi în Blaj. Acum inimicul vrea să o abată de la acest scop, şi după ce s-a adunat un capital frumos de 14—15 mii de la uniţi ca şi de la n[e]u[uniţi], vrea să ne arate uşa zicînd: „Faceţi-vă şi voi R[euniu]ne dacă vă trebuie, că asta e a noastră". Prea frumos! Asta o puteam aştepta de la sabiniani, dar nu / de la braşoveni. Ci tîrgul, cum se zîce, stă din doi şi avem şi noi un cuvînt a grăi. Pare-mi-se că fondul acela nu e numai pentru golanele Braşovului, ci pentru ale martorilor, cum i-au numit, din toată ţeara, că unde-s martorii Br[aşo]-vuîui ? Golanele astea-s golane azi ca şi atunci, şi nime nu cearcă după ele, cum era intenţiunea R[euniu]nei, ci grămădiră capitale preste capitale pînă [la] 14—15 mii, ca şi cînd R[euniu]nea ar fi speculaţiune. Acum marţafoii, dacă văd sumuliţele adunate la casa R[euniu]nei, li se scură balele şi ar vrea să le rămînă lor de pomană. Zău că n-aş fi crezut în viaţa mea să ajung şi zîle de ruşine ca aste. Io aş fi jurat că br[aşove]nii-s altfeli de oameni. Nişte bocotani ca ei să se ţigănească pentru 200 f. C.M., chiar şi cînd ar fi din punga lor, pfui, Teu fel, der ist zu schmutzigl 2 Am zîs că noi orişicum tot vom rădica şcoala proiectată 3. O zic şi acum. Dar ca să resignăm dreptului ce-1 au uniţii, ca să facem pre plăcerea ş[agu]niştilor şi a zgîrciţilor, niciodată. A ne manifesta în acel înţeles, am face ca vulpea cu strugurii, şi pre drept ne-ar putea rîde şi pre noi, cum rîdeam şi noi în şcoală de ea cînd ne-o explica. Apoi în adunanţa generale nu avem nice atîta încredere cît în comitet, că adu-nanţa generale o formează iar / numai br[aşo]venele 4, ca şi în comitet 2i9v şi aşa-i numai nominale. Să văz ce se lucră pînă acum şi cum, şi de aci poate vedea şi orbul ce se va mai lucra. Nice cealaltă cauză e destulă, 319 220 220a căci din 14—15 mii vin la 700 f. CM. pre an, afară de colecte şi donariuri din care, scoţînd 400 f., tot mai rămîne binişor şi pentru golane. Deci' cum am zis, descurcă-se R[euniu]nea cum va şti, că io n-am de a mă mesteca în trebile ei şi pre a[rhi]e[pisco]pul încă nu-1 voi îndemna niciodată la o faptă ca aceea. Cel puţin în urmă vom şti că ce ajung vorbele pompoase, sunt cu sîmbur au goale. Că n-a plăcut modul tinerei instalaţiunei, ştiam prea bine, ci norma unor asemenea lucrări nu se poate lua gustul ăstui şi ălui. Astea au şi cer altă normă mai secură. Ş[agun]a şi ai săi n-ar* fi vrut nice urmă să mai fie de mitropolie unită, necum de instalaţiune cu cardinale etc. Ce să ne mirăm că nu le-a plăcut ? Au doară n-a plăcut br[aşove]nilor ? Doamne sînte, cine se va mai uita şi după gustul lor ? I ? Sunt şi alţii cărora nu le-a plăcut, ştiu bine, ci aceştia întru un punct (ura) toţi se unesc şi aşa nu-i de a le putea face pre plăcere, să stai în cap. Apoi că n-a plăcut descrierea ei cum s-a făcut de mine 5, încă nu mă doare capul. Io am vrut să o descriu cum a fost, nu să o netezesc după gusturile oamenilor gingaşi. Io n-am nice voie, nice abilitate de a mă face cînd vreai pisică, cînd vreai şoarece. De nu am scris adevărat, refuteze-mi; acolo-i / Gazeta şi Teledracul 6. Ci e lesne a strîmba din nas, mai anevoie a căsca gura. Poate că aceia au fost neutralii? Doamne păzeşte de neutrali, carii dau palme blăşanilor aşa numai mir nichts dir nichts1. Neutrali de aceia am mai văzut io şi d-ta, şi le ştim neutralitatea bine ce plăteşte. Astfeli de neutrale se văd şi acolo. întorcîndu-se în giurul R[euniu]nei ca fluturai, să ştii ce a lăsat şi pre airea. Neutrale ? Oh, vezi bine ? Lasă-i la D-zeu, nu mi-i pomeni, că le cunosc şi maţele din ei. Meargă în Rusia şi dea palme şi cu piciorul în c... cît le place şi capete asemenea. Aici, cu vorbele lor sunt numai făţari şi grobiani. ' Aştept cele promise. De răceală, cînd am scris, te asecurez că numai de mine am grăit ca un răspuns la excuzarea d-tale, cum că aşa rar mi-ai scris. Io ţi-am scris încă şi mai rar; d-ta şi alţii poate să conchideţi că sunt răcit, ci io vă asecurai, precum vă şi asecurez că răceala fu numai aparente. Cu destint răspuns însemnîndu-mă al dv. prea plecat, T. Cipariu mpr. / CI, nr. 4 şi scris. CII, inci. 1 Despre Reuniunea femeilor române (vezi sem n. 1 şi 4). 2 Ptiu, drace! Aceasta-i foarte murdar!" 3 Scris, anterioară, n. 1. 4 Ibid., n. 4: în afara Elenei S.P. Barcianu, întregul comitet îl formează femeile din Braşov, majoritatea soţii de negustori bogaţi. 5 Sub pseudonimul M.S., Cipariu publică în Gazeta Transilvaniei (XVIII, 1855, nr. 87, p. 337; nr. 88, p. 341; nr. 89, p. 345; nr. 90, p. 349) un lung articol despre Insta-laţmnea metro pol itului de Alba-Iulia, ţinută în Blas la a. 1855, 16/28 octobre Două numere mai devreme (Ibid., nr. 85, p. 329-330), într-un alt articol: Blaş, 18j30 octobre, Cipariu — semnat C. — narase ceremonia primirii nunţiului papal Mihail Viale-Prelâ, care aducea cu sine consacrarea mitropoliei de Alba-Iulia. Era cel din urmă act al unui lung proces de reactivare a mitropoliei românilor transilvăneni, început în decembrie 1850. Reînfiinţarea mitropoliei greco-catolice a fost una dintre puţinele satisfacţii pe tcare le-au primit românii în urma revoluţiei de la 1848—1849 (vezi George Bariţ şi \coniemporanii săi, I, p. 173). 6 Nici Gazeta Transilvaniei, nici „Teledracul" de la Sibiu = Telegraful român Inii vor publica vreo critică la articolul lui Cipariu despre instalare. 7 „Mie nimic, ţie nimic", adică nemotivat. CIV Blas, 10 iun. 1858 Domnul mieu, La scrisoaria confidenţiale, iartă că nu putui să răspund cu întîia ocaziune. Cauza e că n-am vrut să mă grăbesc cu un svat pripit, cu toate că şi acum, după cugetarea mai de multe zîle, mai că nu mă aflu mai înaintat decît în momentul dintîi. Insă ca nu cumva întîrziind sau mai amănînd io cu răspunsul, să vii la prepus că doară fac din oarecare răceală, luai acum peana la a doua ocaziune, ca cel puţin să vă înştiinţez că v-am primit scrisoarea şi mă ocup serios cu obiectul ei. Şi, înainte de toate, aflu că bine făceai spre uşurarea răspunsului dacă-mi scriai că la ce post mai cu alegere ai avea plecare. Nu că doară m-aş îndoi că ocupaţiunile literarie şî de aci înainte-ţi vor fi cele mai grate, fiindcă cu ce se ocupă omul în tinereţe cam rămîne şi la bătrîneţe, ci pentru că în ocupaţiunile besereceşti sunt unele care pentru omul înaintat în etate sunt obositoarie, cum sunt profesurele etc. Apoi ocupa-ţiune mirenească nu ştiu în diecesă care s-ar cuveni d-voastre, cel puţin nu ştiu io, dar d[umnea]v[oastr]ră puteaţi şî la asta să mă îndreptaţi 1. Destul că, deocamdată, pînă voi conferi lucrul şî cu^alţi amici ai noştri sunt necesitat a mă restrînge la puţine reflexiuni. întîniu, de ce atinsesem mai înainte de 2 ani, numaidecît nu se poate. Metropolitul şi-a făcut propuseţiunile încă în 1856, întru care dv. nu aţi putut intra, pentru că nu vă aflaţi atunci nice cu ordines majores 2, nice în oficiu diecesan. Adevărat că d[umnea]v[oast]ră nu aveţi trebuinţă a aştepta mult ca alţii. Meritele cele ce le-aţi făcut şi afară de cler vă dau dereptul la prescurtare de timp, însă cel puţin se cere ca să vă aflaţi şî hirotonit deplin şî măcar, socotesc io, de un an în oficiu diecesan, spre a putea intra în numărul proponenzilor. De aceea, svatul mieu ar fi ca, cît s-ar putea mai degrabă, să reintraţi în oficiu / diecesan, deşi — poate — cu ceva sacrificiu. Zic sacrificiu pentru că afară de canonicia în diecese, nu este staţiune nice mirenească, nice preuţească a caria venituri să se apropie de suma acelora ce le aveţi acuma. Parohiele rurali, care sunt cele mai cu venituri, nu sunt pentru d[umnea]v[oast]ră, din scopul ce-1 arătarăţi, că vreţi să fiţi la un oraş, pentru creşterea pruncilor. Iar proventele oraşelor noastre nice că sunt vacante, nice sunt alta decît muritoarie de foame. Rămîne Blaşul. Aici ar fi sau Cancelaria metropolitană, însă pentru asta încă nu-s aplacidaţi decît 1500 fl. pre an cu totul, din care dacă se plăteşte la cei de acum' oficianţi nu ştiu, zău, ce mai rămîne. Alta ar fi 223 320 321 223* vreo profesură, însă bine ştiţi că profesorii noştri din 400 fl. CM. încolo nu mai ies. La Gimnasiu ţi-aş putea face loc numaidecît şi ţi-aş da şi directoratul bucuros. Aste sunt singure ce-ţi poci însemna deocamdată. Dealmintrea vă asecurez că cu cea mai mare bucurie v-aş primi, socotind că aţi mai stîrni spiritul în aceste trupuri moarte, şî io încă aş mai răsufla de unele nevoi. Vezi cum sunt de egoist! Insă d[umnea]-v[oast]ră înştiinţaţi-mă curund, mai chiar şî mai definitiv, din parte-mi apromiţîndu-vă toată spriginirea cîtă se poate plini de la mine. Şi însemnîndu-mă cu distintă reverenţie al d[umnea]v[oast]ră ca frate, T. Cipariu mpr.3 / [Adresa:] An wohlgeboren der Herrn Georg Baritz liber Cronstadt zu Zernesti, Siebenburgen. 1 Scrisoarea aceasta, ca şi cea următoare sînt răspunsurile lui Cipariu la o epistolă surprinzătoare primită de la Bariţ. Este vorba de una dintre acele tentative ale acestuia din urmă, de a pleca din Braşov (mai mult, credem, din dorinţa de a-şi îmbunătăţi situaţia materială, avînd familie grea: trei fete şi un băiat). Deşi n-a dat curs vreunuia din aceste imbolduri (vezi scris. Cil, n. 6 — 7), ele sînt totuşi interesante pentru biograful marelui mentor cultural. 2 „Dispoziţiile celor mari". 3 Adnotată de Bariţ: Răspuns pe larg în 23 iuniu 1858". CV Domnule Barit Blaş, 1 aug. 1858 Am primit şi scrisoaria din urmă şî am văzut şi mai de-aproape ce ţi-ar fi cugetat şi dorirea. Adevărat că dorirea vi-e prea modestă. D-ta numai simplu paroc întru una parohie rurale! Ce socoteşti că ar zîce lumea? Negreşit, ea s-ar mira de atîta modestie, ci pre a[rhi]episcopuI oare cum l-ar judeca ? Vezi dar, că asta nu se poate. D-ta poţi să ceri. ci io una cerere ca asta nu poci să o recomînd, nice a[rhi]episcopul să ţi-o împlinească. Rămîne să ne socotim de alta. Io descoperii lucrul excelen-ţiei sale în zilele acestea, şi mi-a zis să vă scriu că i-am spus lucrul, ci că să aşteptaţi încă puţinei, sperînd că şi lucrul cu capitulul se va răsturna întru una parte curund, şi atunci va avea loc pentru d-ta mai acomodat. Zisu-i-am şi că vicariatul Fogaraşului v-ar veni foarte bine, însă ce să facem cu vicariul de acuma ? Asta e greutatea. După întorcerea exc[elenţii] sale de la Viena 1 vom mai vedea ce se va putea face. Am grăit şi de directorat, de care mi s-a urît pentru necurmatele secăture. Ci mi-a zis că şi aicia sunt încă multe neîmplinite şi in suspenso 2 şi au lipsă de paţien-ţie. Dealmintrea, directoriul e dătoriu, după planul organizat or iu, să fie şi docente, însă cu mai puţine ore, pentru ca să aibă timp de ospi-tat prin clase, iar ceva mai mult decît alţi profesori nu se remunerează, I pro honore3. Deocamdată atîta, mai tîrziu mai multe, asecurîndu-vă că voi purta toată grigea, precum v-am promis. Al d-tale prea plecat, T. Cipariu* j 225 [Adresa:] An wohlgeboren der Herrn Georg Baritz, iiber Cronstadt zu Zernesti. 1 Gazeta Transilvaniei, XXI, 1858, nr. 56, în corespondenţa Blaj, 18 august 1858, informează că mitropolitul Şuluţiu „cu începutul lunei curente călători la Viena, ca să ia parte la solemnitatea bătezului mlădiţei ce va da Dumnezeu prea bunului nostru Domnitor". 2 Neocupate, în suspensie. 3 „Benevol". 4 Adnotată: „Răsp. 20 aug. 1858" CVI Blaş, 3 sept. 1858 Domnul mieu! Scrisoaria d-v. mi-a venit ceva mai tîrziu decît Dima Comşa *, care întrebase de una ca aceea, însă io şi pînă atunci l-am primit şi primesc, fără împiedecare pre oricine, numai să fie om de omenie. De-altmintrea încă voi să vă împlinesc şi cealaltă dorire, şi cu ocaziune nu voi lipsi a vă trămite din toate cîte mai am. Din cele anunţate la a. 1855 unele au rămas încă netipărite 2, ci s-au tipărite altele în locul lor. Că după ce publicul nostru nu se prea bate după cărţi să cumpere, nice prea tare să cetească, aşa nu rămîne decît să mai tindem ceva tinerimei scolastece, care dacă nu ar cumpăra cărţi româneşti, totu-i caută să cumpere măcar nemţeşti. Diatriba lui Eliade nu am văzut-o, şi pînă în ora ce văzui în scrisoaria d-v., nice am vreo ştire. Atît auzisem că Ş[aguna] afurisese edi-ţiunea lui E[liade] de Paris, însă nice pre asta, adecă afurisania, nu o văzui. De unde poţi vedea în cîtă ignoranţă ne aflăm în cele dinafară! D-ta însă de ai pre a lui E[liade], adecă Diatriba, multă plăcere ne-ai face împărtăşindu-ni-o măcar pre scurt timp 3. De la E[liade] primii numai Prospectul Bibliei şi al Biblicelor, ci neaflînd încă modru de a-i trămite prenumeraţiune, poate că nu va mai continua a-mi trămite altceva, cu toate / că s-ar afla vreo 4—5 prenumeranţi şi aici. De Maiorescu încă numai înainte de vreo cîteva zîle înţelesei că se află la Braşov etc. Cei de la Viena veniţi ziceau că s-a dus la Moldova. O scrisoarie ce-i trămisesem despre moartea tătîni-so mi-a venit de la Viena înapoi, aşa cît i-am fost pierdut urma. O broşurică adresată mie, de care mă înştiinţase că mi-o va trămite, încă fu uitată. însă de ştiam că a venit la Braşov, poate că veneam şi io la Arpătac în loc de Basna, ce acum e tîrziu. Vă rog să-i spuneţi de la mine salute multe. „La noi a şi început toamna. In zîua de S[fînta] Măria am avut furtună cumplită cu grindine, după care s-a răcit atmosfera, şi cucuru- 227 322 323 228 324 zele încă ni-s necoapte. Struguri prea puţini, prospect de vin = 0. Sărăcia anului şi pînă acum se simte în puţinătate studenţilor. In Gimnasiu s-au imatriculat în est an cu 100 mai puţin decît în anul trecut. în norme abia, să zîc, a fi 100 cu totul. De ne-ar păzi numai D-zeu de brumă prea timpurie! Aici se aşteaptă pre duminecă seara (5 aug.) metropolitul să sosească de la Viena 4, după care curund va sosi şi nunciul apo/stolic, cu 2 teologi, împreună cu ep[isco]pii eparchiali spre a se ţinea sinod provinciale, care se va începe pre la 1 sept. vechi 5. Venirea-i va fi prin Logos, iar întoarcerea pre la Gherla şi Oradea 6. Vei fi văzut programa scolastecă a noastră din est an 7. în urmă — cu altele — voi să o trămet şi d-v în mai multe exemplarie. Tema ce am lucrat-o e lucrată şi româneşte în tom[ul] al Crestomaţiei mele 8. Vă rog, cînd vă va veni cartea amînă, să o cetiţi cu de-a măruntul şi ce aţi afla au nedeplinit, au smintit, să-mi însemnaţi. Io însumi am aflat mai multe, după ce s-au tipărit amîndouă, care mai nainte nu le ştiusem. Erorii ce s-au vîrît în cea românească tacite s-au cores în cea latină, şi se vor corege esprese cu adausuri şi continuare în tom[ul] II al Cres-tomathiei. Special v-aş face atent la ediţiunile şi manuscrisele româneşti de înainte de 1700 şi la cele braşoveneşti încă mai mult 9. Dar din ţeară nu se mai poate căpăta nice o carte? Nemethi de mult mi-a promis unele, şî tot aştept. Fi[i] sănătos. Al d-v. prea plecat, F. Cipariu mpr. / 1 Negustor braşovean. 2 în Gazeta Transilvaniei, XVII, 1854, nr. 100, p. 999 (articolul Blaş, 8 decembrie. Literariu), apărea şi următorul anunţ interesant, referitor la activitatea literară a lui Cipariu : ,,D[omnul] canonic Cipariu tipăreşte mereu la: Principia de limba română, ca complement Gramaticei, ediţiune nouă, revăzută şi complenită; Acte şi fragmente pentru istoria besericei române, mai ales în Transilvania şi Ungaria, înainte şi după unire, partea 1. Ea va cuprinde, între altele: excerpte din Istoria lui Samuele Klein de la Atanasiu I pînă la Gregoriu Maior; acte pentru deschiderea şcoalelor din Blaş la 1 nov. 1754; biografia lui I. Bob scrisă de sine însuşi; Disertaţiune despre începutul românilor, episco-piele şi mitropolia lor de supt Grigoriu Maior. Aceste două din urmă, în limba latină, şi alte mai multe documente, româneşte şi latineşte, cu notele editorului; Noul Testament cu litere latine, revăzut după textul grecesc; Istoria biblică a vechiului testament, cu înseşi cuvintele Scripturei, după testul Bibliei de Bucureşti de anul 1688, revăzut spre auzul preoţilor, dascălilor şi şcolarilor, cu slove [...] Se mai lucră şi alte două gramatici, cu toată silinţa, despre care va ieşi publicare cît de curînd". 3 O extraordinară întîmplare de epocă, unul din acele spectacole celebre pe care Ioan Heliade Rădulescu le oferea contemporanilor. Plictisit de exil, — după cum singur recunoaşte — acesta se aventurează în traducerea Bibliei, din care şi tipăreşte primele două cărţi ale Vechiului Testament, la Paris, în 1858: Biblia Sacra ce coprinde Vechiul şi Noul Testament, tradusă din heleneşle după a celor şaptezeci. în paralel, nebulosul Heliade se lansează într-o serie de comentarii — interesante în sine dar lipsite de sistem şi coerenţă — asupra severului material biblic. Rezultă o carte paralelă, cea mai neobişnuită din cariera scritorului: Biblicele sau notiţele historice, philosophice, religioase şi politice asupra Bibliei, Paris, 1858. în Prolegomenele cărţii, poetul face o incursiune în istoricul traducerii Bibliei la noi, după care eşuează în nebuloase consideraţii politice, rezultate din sentimentele de moment ale exilatului. Era în martie 1858. încîntat de opera sa — more solito! — Heliade are imprudenţa de a-i trimite cîte un exemplar din Biblie şi Biblicele (Geneza şi Ieşirea, traduse în prima, comentate în cea de a doua) teribilului arhiereu transilvănean Andrei Şaguna. Şaguna era omul pe care lucruri infinit mai puţin temerare îl scoteau din sărite. După un moment de uimire, el acţionează în stilul său: redactează o recenzie crîncenă la adresa întreprinderii lui Heliade Rădulescu, pe care o trimite ca circulară pe la toate parohiile. Biblia de la Paris devine prohibită şi anatemizată. Circulara s-a tipărit în Telegraful român (VI, 1858, nr. 22 din 29 mai, p. 85 — 86), constituind o grea lovitură pentru traducătorul şi comentatorul biblic ad-hoc. Căci tocmai acest lucru îi reproşează Şaguna: incompetenţa de a face astfel de traduceri, pentru care sînt chemaţi slujitorii bisericii, apoi interpretarea falsă a învăţăturilor, pînă la necredinţă şi păgînism. îndeamnă toate ierarhiile neunite să ceară satisfacţie „pentru vătămarea aşezămintelor bisericii, prin această ediţie profană din Paris". Naţionalul din Bucureşti (I, 1858, nr. 55 din 10 iunie, p. 217 — 218) sare imediat în apărarea lui Heliade Rădulescu, în articolul Biblia de Al[exandru] P[lagiano]. Laudă şi recomandă publicului Biblia de la Paris şi se indignează de gestul din Telegraful român. Heliade, la Paris, parvenindu-i ziarul sibian, are una din acele izbucniri apocaliptice, de care se îngrozeau unii contemporani, se amuzau cei mai mulţi. El întrerupe comentariile biblice ca să-i răspundă lui Şaguna: „Lăsăm biblicele ca să apărăm Biblia!" Răspunsul său s-a publicat mai întîi in Naţionalul, sub forma unei serii de scrisori din Paris (I, 1858, nr. 68, p. 269-270; nr. 69, p. 273-274; nr. 70, p. 276-277 ; nr. 71, p. 281-282; nr. 76, p. 302; nr. 77, p. 305 — 306; nr. 79, p. 313), apoi în broşură aparte, în fine, sub formă de capitol — Scandalul sau pedica — în Biblice. Apărarea e o autobiografie lungă, o autoapologie impudică pe zeci de pagini, urmată de atacuri gălăgioase şi incoerente la adresa lui Şaguna: „Domnia sa, lepădîndu-se de episcopia sa [?!], a lucrat ca cel mai după urmă dintre baroni, căci aceştia, deşi n-au făcut profesio de religiosita-te, legile — însă — lealităţii nu-i lasă a comite un asemenea abus de confidenţă, devenind sycophanţi [trădători de secrete — n.ns]". Polemica îl incită, pînă la caragialescul cel mai pur: „Eu nu sunt nici muscal, nici muscălesc Nici neamţ, nici nemţesc Nici fanariot, nici fanariotisat Nici ciocoi, nici ciocoiesc Nici bigot, nici necrezător Nici theocapil, nici ateu Nici despot, nici anarhist Nici pedant, nici Sarsailă Nici slavonist, nici dăcist Ci român adevărat, din moşi, din strămoşi!" Nu, nu e vorba de nici un umor: Heliade e serios, grav şi vindicativ ca un arhanghel! Cît despre Şaguna, acesta nu savura nici umorul direct, nici pe cel indirect. Două caractere vehemente se ciocneau într-o problemă neesenţială, ducînd lucrurile la patimă şi jignire personală. în octombrie 1858, episcopul transilvănean tipăreşte şi el o broşură (fără titlu, începînd ca o pastorală obişnuită: Andrei, din mila lui Dumnezeu dreptcre-dinciosul episcop al bisericei greco-răsâritene ortodoxe în Marele Principat al Ardealului...). Atacurile la adresa „biblicistului parizian" sînt reluate şi mai pe larg. Contemporanii numesc această broşură afurisenie. Polemica n-a mai continuat. Heliade a mai comentat Leviticul, sl treia carte a Bibliei, după care elanul său biblic s-a oprit. 4 Vezi scris, anterioară, n. 1. 5 Vezi Gazeta Transilvaniei, XXI, 1858, nr. 58, p. 238: „Eminenţa sa nunţiul apostolic în Viena, arhiepiscopul de Lucea a şi sosit în Blaj, spre a vizita pe românii ardeleni, carii sunt uniţi cu biserica Romei. Eminenţa sa va petrece vro 4 săptămîni în ţara aceasta şi apoi se va re-ntoarce iarăşi la Viena". Mai tîrziu (Ibid., nr. 61, p. 244 — 245, corespondenţa Blaş, 14 septembtrie 1858) descrie ceremonia primirii nunţiului papal la Blaj. 6 Pasajul dintre ghilimele („ ") s-a publicat ca relatare în Gazeta Transilvaniei (XXI, 1858, nr. 58, p. 238) sub titlul Dintre Tîrnavi, 4 septembrie n[ou]. 7 Adică programa cursului de literatură română, ţinut de Cipariu la Gimnaziul din Blaj (vezi nota următoare). 325 8 In 1858, Cipariu îşi tipăreşte lucrarea Crestomaţia sau analecte lileraiîedin cărţile mai vechi şi nouă româneşti, tipărite şi manuscrise, începînd de la seclul XVI pînă la al XIX, cu notiţă literarie. De la pagina IX — XXXVIII e Notiţa literarie, un scurt compendiu rezumativ al literaturii române pînă la 1700, de fapt un recital obişnuit de erudiţie a lui Cipariu. Din scrisoare înţelegem că „notiţa" este traducerea din latină a programei alcătuite de el pentru gimnaziştii din Blaj (vezi nota precedentă). Varianta oficială, latină, a programei: De Re literaria Valachorum s-a tipărit în Annales Gymnasii gr. catholicii maioris Blasiensis pro Anno scholastico MDCCCLVIII [1858] edidit T. Cipariu, Blaj, 1858, p. 3 — 27. Partea cea mai valoroasă a notiţiei — ca şi a programei! — sînt listele de tipărituri, pe secole şi provincii, pînă la 1700, pe care le cunoştea el: din secolul al XVI-lea consemnează 7 tipărituri; al XVII-lea: în Transilvania — 12 şi un manuscris, în Ţara Românească — 24 şi două manuscrise, în Moldova — 11. 9 Dintre tipăriturile braşovene, Cipariu enumera (la sec. al XVI-lea) următoarele: Psaltirea lui Coresi din 1560; Tetraevanghelul aceluiaşi din 1580; Pravila din 1580; Tîl-eul evangheliilor din 1580 şi o Evanghelie cu tîlc din acelaşi an. cvn Amice ! Blaş, 31 dec. [1J858 Voiam să vă scriu răspuns la scrisorile din sept. atunci cînd le primisem, ci văzînd dintr-însele că te găteşti a merge de-acasă, am lăsat pînă de altă dată şi aşa, din zî în zî, a rămas pînă în ziua de astăzi împreună cu cărţi cu tot. Cărţile însă sunt gata şi vor pleca luni cătră Sabiniu, trămiţîn-du-le la d. Veştemianu 1, care negreşit vi le va trămite cît se poate mai curund, cu toate că nu vă socotesc să aveţi lipsă aşa mare de ele cît să fiţi nerăbdători. Din preţul lor, după ce le veţi primi, vă rog să plătiţi pentru mine 1 f. 42 cr. CM. lui W. Nemeth pentru unele cărţi ce mi-a trămis. Intre cărţile trămiţînde, cu mulţămită vă rătrămit Critica sau Răspunsul lui Eliade, care în urmă s-a aflat aici la noi, în mai multe exemplarie de ale Naţionalului2, trămise la mai mulţi nu ştim de cine. Am văzut şi am cetit ce răspuns a căpătat Eliad de la ortodoxie. D-lui Mureşan vă rog să-i străpuneţi acclusul pentru foaie, rugîn-du-1 serios ca de laude prea mari, cum sunt corifeul etc, să se astîmpăre, de nu alta, însă măcar luînd aminte că laudele prea mari vatămă pre mulţi şi chiar pe lăudatul, care — de e om de omenie — trebuie să-şi simtă nedemnitatea de a fi prea lăudat. Apoi, şi cînd laudele sunt derepte, iar oamenii sunt pizmoşi, şi încă din aste laude de multe ori s-au început intrigi, defaime, apoi şi altele 3. / Io v-aş putea arăta asta cu documente amină. Apoi este o partidă care cu ochi cîneşti caută la oricine e unit. Deci, ca să nu vă mai faceţi cel puţin mai mulţi inimici, vă poftesc ca să vă stîmpăraţi în laudele a lor noştri. Cineva (o persoană dealtmintrea mie ingrată) — ce să neg! — a cerut să-i dau o mulţime de date istorice asupra versiunilor Scripturei în limba românească. Io nu am voie să-mi pierz timpul scriind pentru oricine, ca cu penele din osteneala mea să-şi acopere golătatea. Totuşi, materia, după a mea părere, e demnă de a fi tractată specialmente, în legea neologilor. Deci dacă socotiţi că poate să intereseze publicul 326 230* d-lor voastre, înştiinţaţi-mă şi aşa voi scrie, de unde nu, nu. Că pre persoana aceea o poci frumos mulţămi şi cu mai puţin. Nota bene: acest om care ca toate răspunsurile la o mulţime de întrebări să i le şi documentez, copiindu-i toate documentele ce ar fi de lipsă. Ce socotiţi, oare fi-vor după gustul şi al publicului Gazetei? Şi de nu, cum şi în cît? Căce scrisoaria, după acel proiect, ar veni cam lunguţă, La caz cînd v-aţi învoi să o tipăriţi în Foaie, numai 2 v-aş cere, întîi: 1° să nu lăsaţi afară accentele ce le pun io în vocalile din urmă; 2° ca să-mi tipăriţi extra, în broşură aparte, in 8°, acea scrisorie în vreo 50 exemplarie, care voi să le împart la amici, şi pentru care voi să plătesc spesele ediţiunei 4. Că aici să o tipăresc în asa puţine exemplarie, nu-mi dă mîna. Văz că şi aiurea se fac asemeni copii. / L^ Vă rog, în urmă, ca din cînd în cînd să mă cam înştiinţaţi de cărţi istorice româneşti ce se tipăresc în Principate, ca să mi le procurez, că de alte fleacuri n-am trebuinţă. D-v în puseciunea în care vă aflaţi negreşit că sunteţi în stare de a da asemeni înştiinţări. Bine ar fi cînd şi în Foaie nu le-aţi trece cu vederea, că se află amatori 5. Şi poftindu-vă sărbători şi An nou ferice, rămîi al d-v[oast]re ca frate, T. Cipariu mpr. 6 / 1 Anton Veştemian, despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Nicolae Maniu, nr. X, n. 9. 2 Vezi scris, precedentă, n. 3. 3 „Acclusul" este un articol-scriscare al lui Cipariu: Blaş, 19/31 dec. 1858. Domnule redactoriu !, tipărit în Foaie pentru minte..., 1858, nr. 35, p. 227 — 229. Foaia bra-şoveană semnalase apariţia lucrării lui Cipariu Crestomaţia sau analecte literarie ... şi reprodusese părţi ample din Notiţia literarie (vezi scris, anterioară, n. 8) în mai multe numere: 1858, nr. 7-8, p. 26-28; nr. 30, p. 193-194; nr. 31, p. 195-197; nr. 32, p. 203-205; 1859, nr. 1, p. 67. într-unui din numere (1858, nr. 30, p. 193), Iacob Mureşanu îl lăudase pe Cipariu de o manieră considerată de acesta inoportună. Acum îi „acludea" cîteva completări şi rectificări la părţile reproduse din Notiţia literarie în numerele 31 — 32 şi voia să se asigure că nu va mai fi lăudat la subsolul revistei, după obiceiul lui Iacob Mureşanu. 4 Nu ştim nimic despre scarta unei astfel de lucrări a lui Cipariu. 5 Marele epistolar al lui Bariţ reflectă permanent lăcomia, interesul nestăpînit al învăţaţilor transilvăneni pentru lucrările confraţilor de dincolo de Carpaţi. Cu atît mai mult al lui Cipariu, care este cel dintîi exget al bibliologiei româneşti de formaţie ştiinţifică severă. 6 Cu adnotarea lui Eariţ: „1858, 31 dec, Timoteu Cipariu; scrisoare interesantă". CVIII Blaş, 1 febr. [1]859* Amice, Nu am vrut să mustru pentru complemente în foi, D-zeu păzească, ci numai m-am rugat ca să se modereze *, atît întru interesul Foaiei, ca să nu-şi înmulţească inimicii, cît şi pentru mine, ca să nu judece lumea că-mi plac laudele nenumărate. Io, frate, de cînd sum, laude n-am vînat, ci de a judecat cineva bine despre mine şi moderat, am simţit şi io bucu- 327 rie ca tot omul, iară lauda nemăsurată mi-a fost urîtă, vă încredinţez pre onoarea mea. Pentru că nice un om, carele se cunoaşte pre sine cît de puţin, nu poate să nu-şi afle scăderi în orice privinţă, şi aşa, vrînd nevrînd condemnează lauda fără măsură. Io, de nu aş şti pre d. Mureşanu că e înemă curată, m-aş fi şi maniat pre d-lui 2. Alţii-1 vor socoti au linguşitoriu (măcar că nice poate să fie), alţii partizan uniţilor, alţii cap neprecepătoriu. Deci-mi place că văz că d-ta simţi intru ăst obiect una cu mine şi sperez că asemene nu se vor mai tîmplare. Cărţile nu s-au trămes încă de aici, căci sasul care era să le ducă n-a mai venit. Deci, ca să nu mai întîrzie, le trămet astăzi cu poştia. D-ta trage afară din suma contului care vi se alătură în pac suma spe-selor trămiterei şi ce aţi plătit au veţi plăti pentru mine la Nemeth, iar restul vom computa la calendariele3 d-tale. 100 calendarie şi 50 cărticele de bani 4 s-au trămes de la Romer & 23i Kamner cu datu Braşou 20 nov. 1858 / la cancelaria Gimnasiului de aici, insă fără aviso şi nefrancate. Io primind acel pachet şi neştiind de la cine vine şi ce cuprinde era să-1 trămet retour, mai ales că trebuia să plătesc porto 1 f. 35 cr. mon[edă] austr[iacă]. Şi, întru adevăr, io nu mă poci destul mira cum acea firmă poate să urmeze astfeli în cuntra a toată datina şi cu risicul său. Ci văzînd pre pecetul pacului numele „Romer et Kamner" îmi veni aminte că poate să fie un pac calendarie de ale d-tale şi aşa plătii şi le desfăcui. Din acele 100 calendarie au trecut pînă astăzi 50 şi mai sunt încă 50 nevîndute. Scrie-mi dară ce să fac cu ele: să le mai ţin şi pînă cînd, au să vi le retrămet ? Din cărticelele de bani s-au vîndut 24 ex. şi mai sunt 26. La calendarie am o oserbaţiune! Ai retipărit într-însul Vocabu-lariul botanic al mieu din Organ, fără de numele auctoriului, încă nice T cu învoirea mea 5. Insă io nu vă mustru pentru aceea, măcar aş putea pretende să vă dechiaraţi în public. Căci presupui cum că aţi făcut pentru ca să nu scandalizaţi pre nefraţi. Fie! Numai cît aşa d-ta cu fratele Iacob vă aflaţi in extremis: el laudă prea tare, d-ta nice numele măcar nu-1 pomeniţi; Ies extremes se touchent6. Te rog numai să nu iai aste oserbaţiuni în nume de rău, ci numai în glumă, căci io din astfeli de impromuturi nu numai nu fac nemica, ci încă-mi pare bine dacă pot să se întrebuinţeze spre ceva scop bun. în Dicţionariul mieu, cînd se va tipări, de se va tipări vreodată 7, acel Vocabulariu se va afla cu mult mai copios. Cu Popescu 8 nu-ţi poci promite din parte-mi mai nemica. El şi de la mine a luat cărţi spre vînzare, ci rău plăteşte. Dînsul e încă tot aci ca profesor în Gimnasiu, ci d-ta trage-ţi seama cu el încă în est an. Pentru toată tîmplarea, şi io-i voi aduce aminte de cele ce-mi comiteţi. Vă mulţămesc foarte pentru promisiunea de cărţi ce-mi veţi aduna 23iv călătorind prin Moldo-România 9, şi cu altă oca/ziune vă voi împărtăşi un feli de catalog de cele ce aş dori să le am. Scopul mieu este de a aduna: 1° tot feliul de cărţi româneşti tipărite pînă la anul 1700; 2° tot feliul de cărţi tipărite româneşti de la 1700 pînă la 1830, afară de cele bese-receşti; 3° cărţi istorice tipărite de la 1830 încoace, împreună cu m[anus- 328 cri]se româneşti din orice timp. Aste voi să le adun pre seama Biblio-tecei diecesane, de care cu învoirea excelenţiei-sale şi a Capitului m-am apucat încă în toamna trecută să o ordinez şi să o întemeiez 10. Io fiindcă am şi dublete multe, te rog la ce bibliotecă românească le-aş putea dona ? Apoi alt scop mai am, ca să-mi completez şi să-mi conti-nuez Notiţia literaria împreună cu Analectele 11, măcar că nu poci defini cînd se va tîmpla aceea, pentru că am mulţi bani băgaţi în cărţile tipărite şi vin foarte pre încet înapoi. însă numai pace şi sănătate să avem, celealalte vor fi cum va vre D-zeu. Despre conferenţele de ast-toamnă 12 ceva speciale nu vă poci împărtăşi, că atîta vă asecurez că scopul şi tendinţiele Romei cu uniţii nice întru un tip nu bat acolo ca să ne strice ritul sau disciplina bese-recească. Dorirea Romei e numai ca să se informeze deplin despre ritul şi disciplina beserecei noastre şi în cele jurisdicţiunali, pre cît s-ar putea să se aducă o uniformitate între eparhiele nouei ierarhie româneşti. De cele dogmatice, de sine se înţelege, că ca uniţi suntem îndatoraţi a crede una cu Roma, iar de rit Roma chiar şi protestează în contra celor ce lăţesc faima că ar vrea să facă cea mai mică schimbare. Mai multe aşi putea adauge încît adecă nu vatămă secretul ce l-am promes, ci dv. socotesc că şi acestea vă vor fi din destul. Cu destintă reverenţie însemnîndu-mă, al d-tale prea plecat, T. Cipariu mpr. P.S. Vă alătur ceva aici 13, iar în pac şi altă ce. / 1 Vezi scris, anterioară, n. 3. 2 Pentru laudele exagerate din 1858 (vezi idem). 3 Exemplarele trimise la Blaj din Călindariu pentru poporul român cu privire la mai multe cerinţe ale lui, pe anul comun 1859 (vezi despre George Bariţ editor de calendare la Ion M u ş 1 e a, Calendarele lui Bariţ (1852—1865) cu documente inedite privitoare la editarea, tipărirea şi difuzarea lor, în Studii şi cercetări de bibliologie, II, 1957, p. 255-260). 4 Tipăritură neidentificată. 5 în volumul pe 1858 al Călindariului... (p. 25 — 35), Bariţ reprodusese jumătate — literele A-F — din Vocabulariu de numele plantelor transilvane, românesc, latinesc (după sistema lui Linne, L), nemţesc şi unguresc, pe care-1 tipărise Cipariu cu peste un deceniu în urmă, în Organul luminării, I, 1847, nr. 30, p. 161 — 162; nr. 31, p. 167 — 168; nr. 32, p. 173-174; nr. 33, p. 179-180; nr. 34, p. 185-186; nr. 35, p. 191-192. în Călindariul... pe 1858 se va publica restul Vocabulariului (p. 15 — 32), respectiv literele G-V. 6 „Extremele se ating". 7 Nu se va tipări. 8 Ioan Popescu, 1827 — 1879, născut în Suciul de Jos, din Comitatul Dăbîca, a făcut liceul la Baia-Mare iar teologia la Blaj. între 1851 — 1854 a fost castelan (administrator) metropolitan iar în 1854 — 1855 învăţător la norme. Doi ani după aceea devine profesor de istoria şi limba maghiară la liceu. în 1868 a plecat paroh şi protopop la Mediaş. 9 Bariţ se pregătea să plece în Moldova, pentru a prelua funcţia de inspector general al şcolilor (vezi scris. CII, n. 7). 10 Lucru îndeplinit în mod strălucit, Cipariu evidenţiindu-se ca cel mai mare bibliofil din cultura noastră. 11 Notiţa literară, respectiv încercarea lui Cipariu de a alcătui o istorie factologică a literaturii române n-a mai continuat, în anii următori fiind absorbit de lucrările lingvistice şi istorice. 232 329* 234 234 12 Ţinute eu participarea nunţiului apostolic din Viena (vezi scris, CVI, n. 5)$ 13 Acest „ceva" e un catalog de cărţi pe care i-1 trimite lui Bariţ: „Catalog fl. CM. cr. 1 Catechismul unirei .................................. — — 1 Octoih mic .......................................... - 24 1 Compendiu de gram[atică] rom[ânească] ed. II .......... — 30 1 Ştiinţa S[finiei] Scripiure ............................ 1 f. — 1 Gramatecă latina I parte ............................ 1 f. — 1 Crestomaţia s[au] Analecte t. I . . ...................... 1 f. — 1 Acte şi fragmente .................................... 1 f. — 1 Elemente de limbă rom[ânească]........................ 1 f. 6 1 Convenţiunea ........................................ — — 1 Legea de căsătorie.................................... — — 1 Annales Gymnasii 1858 .............................. — — 1 „ 1855 .............................. - - Blaş, 1 febr. (1)859 Suma: CÎT T. Cipariu m. pr. Portarea am trămes-o la a. (1)855. Istoria Biblică a trecut toată. P.S. Erdelyi, baron, Enciclica, exempl[arul] mieu autograf. Cele comunicate ale lui Eliade". CIX Blaş, 4 mait. 1859 Domnule şi amice, La î febr. vă scrisesem de multe, între altele ce să fac cu calen-dariele şi cărţile de bani 1 ce au rămas netrecute (42 calend. si 24 cărţi de bani) etc. Totdeodată v-am trămes şi 1 pac cu cărţi. De aceea poţi precepe cît de mare mi-a fost mirarea că în 25 febr., scriindu-mi ziceţi că cărţile nu v-au mai venit. Vă rog căutaţi-le la poştia de la Braşou, că nu se poate ca de atîta timp să nu sosească din Blaş, cînd ar fi putut sosi chiar şi din New-York. Ţidula de la poştia noastră e în mîna mea şi sună pentru 1 pachet în preţ de 6 f. 30 cr. v.a. şi măsură de 2 p. 24 1. Datu: Blaş 1—2 febr. (1)859. Şi de cumva nu s-ar afla acel pachet, vă rog să mă înştiinţaţi înainte de a pleca în Moldova. Io dedesem în comisiune să-mi trămită cineva de la Iaşi Uricariul2, care poate că şi d-voastre vi-e cunoscut şi cartea Dăscălescului despre ţînţari, ci de 3 luni de zîle tot în deşert aştept. Fie-ţi aminte, rogu-te, îmblînd pre acolo, de se mai află ori nu. La Bucureşti ştiam că ai / fost, că Maiorescu mi-a pomenit întru o scrisoarie. Poftim cale bună şi să te întorci sănătos. Al d[umnea]v[oast]re ca frate, T. Cipariu mpr. / [Adresa:] An Wohlgeboren der Herrn Georg Bariţ iiber Cronstadt a Zărneşti. 1 Scris, anterioară, n. 4. 2 Publicaţie efemeră din Moldova. 330 CX Blaş, 22 iul. 1859 Amice! De mult vă sum dătoriu cu răspuns la scrisoaria din 19 ale trecutei şi astăzi încă încep cam tîrziu, ci iartă dacă împregiurările aşa au adus cu sine. Cătră capătul lui iuniu şi începutul lui iul[ie] nu-mi mai rămînea timp nice să mă rog lui D-zeu, cumu-i zicala, atîta mă îmbătară exa-minile de trecere şi de maturitate, împreună cu alte nevoi de care omul nu mai poate scăpa. în urma d. Raţiu 1 se tot gată să plece la Arpătac cu familia toa*â, ci tot nu mai porneşte, că încă nu au secerat şi cărat tot etc. Io credeam că cu acea ocaziune o să-mi iau timpul în dinţi şi să vă scriu multe şi multe, ci iacă timpul trece şi încă tot nu v-am scris. D[omnul] Popescu 2 e sănătos şi s-a dus pre vacaţiune acasă şi se va întoarce pre 1 sem. Vă fac însă atenţi ca să nu-i mai creditaţi nemica, că vă spun derept că de nu ar fi dătoriele şi resturile de pre cărţi ce le-a luat de la mine şi de la alţii cu care s-a încurcat foarte, poate că l-am mai şi dispensa de la acest oficiu. / Iar aşa va să plătească tot şi tuturor, mai ales că are şi unele speculaţii. De la mine sumele ce se vin pentru 64 calendarie vîndute şi 27 cărţi de bani le vei primi prin d. Raţiu împreună cu cărţile nevîndute. Calen-dariele ca să treacă mai bine, trebuie tipărite şi trămise timpuriu, almin-trea oamenii-şi cumpără sau de aiurea sau de alt feli3. Cărţile de bani n-au putut trece toate, măcar le cereau la început foarte, pentru că să păreau oamenilor prea scumpe. „Şiasă cruciari de argint pentru o sfîrlă de carte! Cine au mai auzit ?", ziceau muşterii şi aruncau cartea înapoi. Şi mi se pare că aveau drept. Io de tipăream asemenea carte o dam cu 2 cr. CM. Oamenii preţuiesc cărţile nu totdeauna după valoarea internă ci după volume: dacă dă bani mulţi, vor să aibă şi marfă groasă. La studenţii cari-i recomandaţi le-am făcut toată înlesnirea, însă după cum meritau, şi crez că şi fără pacea de astăzi încă ar fi scăpat. Vă mulţămesc de ştirile literarie anticuarie din principate, însă n-am multă sperare că cu tezaurul moldovenesc voi putea cîndva să mă folosesc. Că în Moldova cine să meargă după acele cărţi, mai ales dacă nu şti omul nice că ce feli sunt; iar fără catalog nime nu poate să ştie preţul intern al lor 4. Moldovenii, ca şi alţii, cum a fost şi Orbul5 de la Bucureşti, adună, nu le folosesc pînă trăiesc, mor şi se împrăştie. / Am îngheţat dacă am văzut că ce ai lăsat din mînă: 1200 pre an ! 6 Mare tentaţiune căreia nu ştiu cîţi oameni ar avea curagiu de a rezista! Ci io, că ai rezistat, te laud. Pînă eram mai tînăr, eram şi io de principiu: Ubi bene, ibi patria7. însă de ce nu-mi aduceam atunci aminte, cunosc acuma. Vai de omul în ţeară străină! Bine zîce neamţul măcar de astă dată: Bleib zu Hause, und năhre dich ekrlich8 ! Mai ales cînd omul are şi familie, şi nu stă de sărit în apă. Vezi bietul Maiorescul cit trapedă din ţeară în ţeară, şi alţii săracii, de carii ţi se rumpe înema, văzîndu-i cu talentele lor mîncînd pine imputată. 236 236v 331 237 Caeterum 9, noi ne bucurăm că avem pace, anul ne promite să fie mănos, pînă acum toate sunt în cea mai bună prosperare. Numai să fim sănătoşi. Al dv. prea plecat, T. Cipariu mpr. P.S. D-lui Moroşan era să-i scriu despre şcoala de fete ce se înfiinţează aici şi fără Reuniunea dv. Concursul se va publica prin Exc[elsa] C[esaro] R[egească] locutenenţie. Ci neavînd acum timp, spune-i această ştire cu gura, mai ales întru interesul persoanei ştiute. Idem / 1 Ioan Raţiu, care locuia la Turda. 2 Ioan Popescu, despre care vezi scris. CVIII, n. 8. 3 Adică din cele neunite, tipărite de Şaguna la Sibiu. 4 Bariţ se întorsese din călătoria din Moldova (veri scris. CU, n. 7). 5 „Orbul" pare să fie căpitanul Constantin Olteniceanu din Bucureşti (vezi Ioan L u p u, Un bibliofil român din prima jumătate a veacului al XlX-lea: căpitanul Constantin Olteniceanu, in Studii şi cercetări de bibliologie, voi. III, Bucureşti, 1960, p. 129—152). 6 Şi pe noi, ca pe Cipariu, ne intrigă refuzul lui Bariţ de a ocupa un post care echivala, ca salariu, cu al unui ministru (acela de inspector general al şcolilor Moldovei; scris. CII, n. 7). Ceva mai mult, într-o scrisoare către D.A. Sturza din 25 martie 1859 (B.A.R., Fond. coresp. inv. nr. 121.108), Bariţ se roagă „să binevoiţi a scădea cifra salariului de inspector la 700 # iară cifra banilor de drum la 60 # ". Toate acestea înseamnă (vezi şi scris. CU, n. 6 — 7) că acesta nu voia să părăsească Braşovul, ci doar să-şi mărească valoarea morală în ochii contemporanilor şi, fireşte, ai iubiţilor săi braşoveni, care nu vor întîrzia să-i amărască bătrîneţele în cel mai nemeritat chip. 7 „Unde e bine, acolo e patria". 8 „Rămîi acasă, ca să te găsească moartea". 9 „Dealtfel", „cît despre celelalte". CXI Blaş, 4/16 nov. 1860 Amice ! Esc[elenţa]-sa d. mitropolit mi-a încredinţat acea onorifică co-misiune ca să vă scriu în numele şi din partea aceliaşi cum că vă pofteşte, de cumva stările împregiur vă iartă, ca să luaţi parte la deputaţiunea ce pleacă la Viena spre a mulţămi Maiestaţei-Sale pentru libertăţile ce ni le-a garantizat de nou 1. Exc[elenţa]-sa va pleca de aici miercuri dimineaţă (via Arad) şi are de cuget să sosească în Viena în 24 nov., mult 15 s.v. (sîmbătă sau dumineca venitorie) şi acolo va aştepta pre deputaţi2. Exc[elenţa]-sa fu rugat prin scrisoaria manuale a esc[elenţei] sale d. episcop gr[eco]-orientale 3, ce i-o au adus astăzi 2 tineri jurişti 238 de ai noştri din Sabiniu. / De cumva starea sănătăţei mele m-ar lăsa, bucuros aş veni şi io. Ci încă nu-s decis, că tuşesc. D-lui Moroşanu i-am trămis alaltăieri (vineri) 1 articlu lunguţ. De i s-ar părea prea aspru, folosească-1 încît va putea şi cum va şti. Astăzi-i trămit continuarea II, iar III poate cît mai curund 4. De curiozi- 332 tate, te rog să-i ceteşti, şi de nu s-ar publica, căci unele cred că v-ar interesa. De aici s-au provocat a lua parte la deputaţiune: din Cluş, N[ico-lae] Molnar 5, Bohăţel 6, Bob 7, Lemeny 8, Filip 9; din Reghin: I.'Maier 10 şi prot[opopul] Crişan11; din Bălgrad: d. Axente12, dr. Raţiu 13 etc. în Deva încă se află carii se vor pofti în drum. Ai văzut ultimtaul lui D[6zsa] în Kozlony că românii cu ungurii nu se pot înţelege decît în P[esta] că sunt ca antipozii etc. ? 14 Am ştiut că aşa o zîce în fine finali. / 238v Am auzit şi de disputele ce aţi avut în Sabiniu 15. După a mea părere, e chestiunea I: fi-va dietă, au nu? Apoi cîţi să fie deputaţii? E desigur că ungurii la nice una tîmplare nu vor lua parte la una dietă în carii noi să fim în majoritate, iar dieta fără reprezentanţi unguri nu mi se pare cu putinţă 16. Mai multe, de nu vom întîlni. Al dv. prea edict, T. Cipariu mpr. 17 / 239 [Adresa:] Domniei-sale domnului Georgiu Bariţ la Zârneşti. Aut ibi-ubi 1 Este vorba de Diploma împărătească din 20 octombrie 1860, prin care împăratul concede repunerea vieţii politice a imperiului pe baze constituţionale (vezi T e-o d o r V. P ă c ă ţ i a n, Cartea de aur sau luptele politice-naţionale ale românilor de sub coroana ungară, II, Sibiu, 1904, p. 108 — 120). Diploma e însoţită de un manifest al împăratului, în care arată că diploma se axează pe recunoaşterea individualităţii istoric o-politice a ţărilor din monarhie, adică are în vedere descentralizarea şi reactivarea camerelor legiuitoare şi de cîteva reglementări sub forma unor scrisori ale monarhului către marii potentaţi din imperiu. E lesne de închipuit entuziasmul şi efervescenţa politică ce a cuprins Imperiul austriac, înecat de 10 ani în tăcere şi absolutism! Gazeta Transilvaniei reproduce imediat (XXIII, 1860, nr. 45, p. 185 — 187) diploma şi reglementările, dintre care cea mai importantă pentru români era scrisoarea împăratului către contele Rechberg, referitoare la Transilvania. în urma acestui document (vezi-1 şi la Teodor V. P ă c ă ţ i a n, Cartea de aur..., II, p. 114), fruntaşii românilor au început o activitate febrilă pentru fructificarea noii conjuncturi politice (vezi şi George Bariţ şi contemporanii săi, II, scrisorile lui Pavel Vasici; III, scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu şi Ioan Antonelli şi, în acest volum, scrisorile lui Alexandru Sterca Şuluţiu către Bariţ). 2 Scrisoarea împăratului către Rechberg prevedea deschiderea unei conferinţe regnicolare (a tuturor stărilor şi naţiunilor ţării) în vederea pregătirii dietei, lucru care s-a şi realizat prin Conferinţa regnicolară de la Alba-Iulia din 11 februarie 1861 (vezi Teodor V. Păcăţian, op. cit., II, p. 225—260), unde politicienii maghiari şi-au manifestat deschis lipsa de bunăvoinţă în a colabora cu românii — pe drumul liberalizării — în interesul ambelor naţiuni. Prevăzînd că foştii privilegiaţi se vor crampona de legile de la 1848, de uniunea Transilvaniei cu Ungaria şi desfiinţare a celorlalte naţiuni, că, pe de altă parte, aristocraţia ungurească va face eforturi pentru a-i împiedica pe români de la o reprezentare proporţională în viitoarea dietă, cei doi arhierei români hotărăsc trimiterea unei petiţiuni la împăratul — însoţite de o delegaţie impozantă — prin care să se solicite congres naţional românesc, unde aceştia să poată trata despre nevoile imediate şi de perspectivă ale naţiunii. Despre trimiterea acestei delegaţii este vorba în scrisoarea lui Cipariu. După o petiţie mai redusă, ajunsă pe masa imperială în 7 noiembrie, în 10 decembrie de „subşterne" petiţia cea mare. Ambele sînt aprobate de împărat (Teodor V. Păcăţian, op. cit., II, p. 141 — 151), românii putîndu-se astfel pregăti pentru congresul naţional, care va avea loc la Sibiu între 1/13 — 4/16 ianuarie 1861 (Ibid., p. 187-219). 333 3 Andrei Şaguna. 4 Articolul lui Cipariu s-a publicat sub titlu de epistolă: Blaş, 4J16 noiembre 1860 în Gazeta Transilvaniei, XXIII, 1860, nr. 52, p. 213-215; nr. 54, p. 223-224; nr. 55, p. 227 — 228 (cu specificarea: „Va urma", dar n-a mai urmat). Examinează starea socială, culturală şi bisericească a Blajului în acel moment şi reflectă ideile politice ale lui Cipariu în rumoarea liberalizării. 5 Avocat român din Cluj, cu proprietate în Chinteni (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu, nr. X, inel. n. 1). 6 Alexandru Bohăţel, despre care vezi Ibid., scrisorile lui Grigore Mihali, nr. III, n. 5. 7 Ioan Bob, translator gubernial la Cluj, mai apoi profesor la Blaj (vezi despre el Ibid., scrisorile lui Grigore Mihali, nr. XXII, n. 7). 8 Francisc Lemeni, nepot al episcopului Ioan Lemeni, proprietar în Dezmir lîngă Cluj. 9 George Filip, avocat român din Cluj. 10 Ioan Maior, 1827 — 1904, avocat român, cu studii în Viena, nepot al lui Petru Maior. S-a remarcat în timpul revoluţiei din 1848 — 1849, ca tribun al lui Iancu, şi în anii activităţii Delegaţiei române de la Viena, 1849 — 1852 (din care perioadă avem o foarte interesantă corespondenţă a lui cu Simion Balint, la B.A.R., ms. rom. 4584, f. 1 — 21). în 1863, prin rezoluţia din 24 februarie (vezi Gazeta Transilvaniei, XXVI, 1863, nr. 16, p. 61) e numit consilier gubernial pentru şcolile greco-catolice din Transilvania, post refuzat de Bariţ. Va fi „pensionat" în plină tinereţe, odată cu desfiinţarea Guberniului Transilvaniei, în 1867. Ioan Maior este încă un personaj din istoria politică şi culturală a Transilvaniei care merită atenţia cercetătorilor. Vezi Dr. Ioan Maior, în Drapelul, IV, 1904, nr. 56, p. 1-2. 11 Protopopul George Crişan din Tractul greco-catolic al Pogăcelei, în Cîmpia Transilvaniei (între Luduş şi Reghin). 12 Axente Sever, în calitate de „proprietar în Bălgrad", desfăşura o intensă activitate politică, fiind liderul românilor din Alba-Iulia în anii liberalizării. 13 Avocatul Ican Raţiu din Turda, care, în aceiaşi ani, va ieşi în fruntea conducătorilor români transilvăneni, avînd o evoluţie ascendentă pînă la actul eroic din anii Memorandumului. 14 Dozsa Daniel (despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu, nr. V, n. 17) era redactorul ziarului Kolozsvări Kozlony. După Diploma din 20 octombrie 1860 (vezi aci supra, n. 1), Dozsa înghesuie în ziarul clujean o puzderie de materiale, sub formă de articole de fond, menite să sublinieze poziţia neschimbată a politicienilor unguri: de reactivare a legilor nefaste din 1848. Un astfel de articol {Kolozsvări Kozlony, 1860, nr. 99, p. 411), Kolozsvăr, nov. 14-ken, abordează politica faţă de români. Iată fraza la care se referă Cipariu: „Azert mondottam en egykor Baricz urhoz intezett levelemben, hogy egy peşti orszâggyiilesen bizonycsan megârtenok egymâst" [de aceea spuneam eu cîndva, într-o scrisoare adresată domnului Bariţ, că într-o dietă pestană în mod sigur ne-am înţelege unul pe celălalt]. E o aluzie la inutilitatea unei diete în Transilvania, deci la inutilitatea existenţei politice a acesteia. 15 Cităm din Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur II, p. 132: „în vremea cînd sinodul diecesan era întrunit în Sibii, în zilele de 24, 25 şi 26 octomvrie [1860], episcopul Andrei baron de Şaguna a întrunit la sire pe oamenii politici ai neamului românesc, cu cari s-a consultat împreună asupra măsurilor ce sunt de luat, ca noua organizare a ţării să nu găsească poporul român nepregătit". Aici, la această „conferinţă confidenţială" s-a luat hotărîrea convocării congresului naţional (vezi n. 2). 16 De data aceasta, previziunea politică a lui Cipariu nu s-a împlinit. Dimpotrivă, „fără reprezentanţii unguri", se va întruni, în 1863 — 1864, la Sibiu, cea mai memorabilă Dietă din isteria zbuciumatei Transilvanii. Hotărîrile ei, capitale în viaţa românilor — care deveneau naţiune liberă şi suverană pe calea legii — ar fi transformat Transilvania într-o ţară românească şi politic, nu numai etnic, dacă evenimentele internaţionale n-ar fi obligat Curtea de la Viena să cedeze în faţa pretenţiilor revanşarde ale aristocraţiei ungare, acceptînd compromisul dualist. Vezi despre Dieta de la Sibiu din 1863 — 1864, Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur..., p. 1-620. 17 împreună cu această scrisoare a sosit şi un bilet din partea mitropolitului Alexandru Sterca Şuluţiu (B.A.R., ms. rom. 994, f. 240r), cu următoarea rugăminte: „Mult stimate domnule Bariţ 1 Numai dacă vei putea, să nu rămîi ca să nu vini, deoarece eu aş avea şi alte mai multe momentuoase lucruri de a-ţi comunica. Metrop. Alexandru m.pr." 334 CXII Amice! Blaş, 8 ian. (1)861 n. V-am primit preastimata scrisoarie clin 27 ale an. tr., ci numai la săptămînă, în 3 ian. ale an. pres[ent], căce apele, neaua, ghiaţa etc. ne întrerupse toată comunicaţiunea una săptămînă întreagă, cît eram izolaţi de toată lumea şi putea să piară de noi, că nu ştiam nemica. Metropolitul încă era să sosească sîmbătă fu săptămînă x, ci neputînd trece, se duse să vină prin Sabiniu — Mediaş. Ci Ş[aguna] se pare că 1-a oprit acolo pre sărbători, că pînă astăzi n-a mai sosit. Io eram să-ţi răspunz încă vineri în 4 ale cur[entei], ci aşteptam să vină şi metropolitul acasă, pentru ca să mă exprim mai neted, ci nevenind pre atunci, şi ca să nu aveţi ceva îndoieli la mijloc, iată că vă răspunz ceva şi mai înainte de acea venire. Io cu articlul mieu îmi făcui una datorie ce credeam că o am cătră public, şi întru adevăr, dacă va ceti cineva cu luare aminte ce am scris, iar nu păsăreşte, va afla că n[e]u[niţii] n-au nice cea mai mică cauză de a se supăra, cu atît mai puţin de a se înfuria. Asta s-ar fi lămurit şi mai mult prin nr. III, de ar fi ieşit, ci io l-am trămes fratelui Mfureşanu] cu rugăminte să nu-1 publice, de va socoti şi d-sa asemenea. Şi văz că pîn-acum nice 1-a publicat 2. Foarte bine! Numai v-aş ruga / să nu mi se piardă m[anuscri]sul, că l-am continuat şi vreau să-1 am complet. Telegraful că a răspuns nu mă mir 3, ştiind că subt a cui cenzură zace, ci mă mir de răspunsul nătărău ce 1-a dat, cu carele el numai s-a pleznit preste obraz-şi. Io n-am răspuns, nice nu am avut de cuget să răspunz la aste neghiobii, pentru că nu am aflat cu cale a mă lua de păr cu n[e]u[niţii], însă poate va veni vreodată timpul, cînd să le arăt cum să studieză istoria şi dogmatica. Pîn-atunci, D-zeu cu toţi. De furiele lui Ş[aguna] n-am ştiut, şi vă mulţămesc că m-aţi încunoştiinţat. Ci nu m-am mirat nice cît de puţin. Noi ne cunoaştem bine în astă materie şi-i cunosc mai toţi ca şi dv. şi ca mine. Cunoaştem şi politica lui, din cap pînă în zîua de astăzi: politică de interese personali mascată acum s[ubt] văl de naţiunalitate, acum subt ... etc, etc. încît pentru mine, io m-am ferit de politica lui de cînd o am cunoscut şi mă voi feri pre cît voi fi în viaţă. Sum curios cum s-a mascat înaintea metro-politului. Ai atins în scrisoarie că ne aflăm iarăşi în ajunul catastrofelor. Aşa este. Părerea mea însă ar fi ca din parte-ne să le depărtăm, iar să nu le apropiem. Deci dă-mi voie să mă esprim în astă privinţă puţintel între 4 ochi. După părerea mea, uniunea se va întări de M[aiesta]te chiar şi cînd votul unioniştilor ar fi în minoritate la Consultaţiunea din B[ălgrad] sau la dieta din Transilvania. Cauzele sunt cunoscute 4. Şi apoi, după astă întărire, noi ce vom face ? Ne vom opune ? Asta nu o cred. / Uniunea se pare că are mare partidă chiar şi între români, în partea nordică, şi ruptura naţiunale ar fi gata 5. Deci, pro omni casu 6, e de a cugeta mai întîi de garanţiele natiunali\tăţei\ bunămite cum e garantată a saşilor 24' 241» 335 242 prin Universitatea lor, care unioniştii nu numai li-o conced, ci oarecum şi pretind ca să se restituiască. Cînd se va cîştiga asta, apoi zic şi io cu dv.: „Uniunea e treaba împăratului!" Cînd scriam acestea-mi veni încunoştinţarea de adunarea de la Sabiniu, şi aşa nu am de a mai continua 7. De ne vom întîlni acolo, putem grăi mai multe cu gura, de nu, e prea tîrziu. Ci io nu cred să merg, că pre lîngă tuse mi se înflară şi grumazii. De sinod, avea-vom ori nu, nu poci să vă dau răspuns 8. De la metropolitul poate veţi afla mai sigur. De P[op] A[ugustin] am ştiut de bună oară că a îmbiat pre acolo 9. Dacă s-a întors dezgustat, asta e vina lui, că putea şti bine înainte că aşa va să pată. Al d[umnea] v[oast]re prea plecat, T. Cipariu mpr. P.S. Neputînd veni în persoană, vi-o trămit prin d. Puianu 10 la Sabiniu să vi-o dea amînă, iar de nu aţi merge nice d[umnea]v [oast]ră acolo, să vi-o pună pre poştie. T.C. I 1 Congresul naţional de la Sibiu din 1/3 — 4/16 ianuarie 1861 (vezi Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur II, p. 188 — 219; vezi şi scris, precedentă, n. 2) luase sfirşit. Scrisoarea e datată stil vechi, deci: 20 ianuarie. Aşa se face că mitropolitul Sterca Şuluţiu trebuia să se întoarcă „sîmbătă fu săptămînă" de la congres. Reiese că arhiereul s-a întors din drumul pe la Alba-Iulia, din cauza inaccesibilităţii lui, şi a luat-o pe alt drum. 2 Cipariu e supărat că nu i s-a tipărit în Gazeta Transilvaniei şi a treia parte a articolului Blaş, 4)16 noembre 1860, lăsat într-adevăr în suspensie, cu: „Va urma", dar n-a mai urmat (vezi scris, anterioară, inel. n. 4). 3 Telegraful român n-a publicat nimic — în toamna şi iarna anului 1860 sau în primele zile ale lui 1861 — împotriva lui Cipariu. Informaţia i-a fost furnizată, probabil, de Bariţ, prin scrisoare. 4 „Consultaţiunea din Bălgrad" = Conferinţa regnicolară din Alba-Iulia, 11—12 februarie 1861 (vezi Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur p. 225 — 260) a fost dominată de atitudinea impunătoare a delegaţiei române, care a dat dovadă de solidaritate în jurul proiectului naţional al lui Alexandru Sterca Şuluţiu. Acesta propune viitoarea organizare a principatului pe următoarele temeiuri: 1 Ştergerea, printr-o lege elaborată de viitoarea dietă, a tuturor constituţiilor vechi ale Transilvaniei (Approbatae, Compilatae, Tripartitum ş.a.); 2 „Toate beneficiile patriei şi dreptul representaţiunei şi al alegerii la dietele ţării să se împartă între naţiunea română şi între celelalte conlocuitoare după proporţiunea numărului". S-a opus din răsputeri episcopul romano-catolic Ludovic Haynald, care, din cauza atitudinii de la adunare, a avut de suportat chiar rigori administrative. Reprezentanţii maghiari se vor opune convocării Dietei pe baze echitabile chiar şi după sosirea decretului imperial din septembrie 1861, care hotăra deschiderea adunării ţării pe 4 noiembrie 1861, reuşind s-o zădărnicească (Teodor V. Păcăţian, op. cit., III, p. 653 — 696). Pînă la urmă, se întruneşte totuşi acea memorabilă Dietă românească de la Sibiu din 1863 — 1864 (vezi Ibid., III, p. 1 — 620; scris, precedentă, n. 14). Dacă eforturile românilor se vor dovedi totuşi zadarnice, motivele nu sînt cele bănuite de Cipariu: puterea aristocraţiei maghiare, constrîngerea economică a regimului vienez de către aceasta ş.a., ci înfrîngerea habsburgilor pe plan extern, în urma războiului cu Prusia. Coroborate cu acest fapt, insistenţele maghiarilor îşi au rolul lor în provocarea catastrofei dualiste de la 1865 — 1867, care, în mod implicit, a adus cu sine uniunea Transilvaniei cu Ungaria. 5 Greşit! Românii maramureşeni n-au acceptat nici ei uniunea Transilvaniei cu Ungaria, doar că metodele lor de luptă erau diferite, fiind vorba de un singur comitat, ÎS- 336 în timp ce Transilvania era o ţară întreagă, cu structuri politice naţionale, conducători experimentaţi şi tradiţie de luptă politică. 6 „Pentru orice eventualitate". 7 Congresul naţional din 1/13 — 4/16 ianuarie 1861 (vezi scris, anterioară, n. 2). 8 Nu va fi, pînă la Sinodul electoral greco-catolic din 1868 (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, II, scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu, nr. XIX, n. 1). 9 De ceva similar în legătură cu Augustin Pop, protopopul greco-catolic de Alba-Iulia (Ibid., scrisorile lui Iosif Many, nr. VII, n. 12) se plînge Pavel Vasici în scrisoarea sa către Bariţ din 1/13 decembrie 1860: „Pe aici [la Sibiu — n.ns.] umblă protopopul Guşti şi, cum îmi spuse fratele Andrei, el ar spiona în numele unor unguri carii l-ar fi cumpărat. Se zice că ar pleca cătră Făgăraş şi Braşov" (Ibid., II, p. 43), lucru care se adevereşte prin această scrisoare. 10 Vasile Puian, funcţionar român, fost profesor la Craiova şi luptător în revoluţia de la 1848 —1849, atît în Transilvania cît şi în Ţara Românească. CXIII Amice ! Blaş, 24 sept. [1J861 Să mă iertaţi că în zoala ocupaţiunilor nu aflai răgaz a vă răspunde pîn-acum la preţioasa scrisoarie a dfumnea] v[oast]re. încă şi acum, numai în puţine cuvinte. Abecedariele 1 stau gata de trămis, 100 ex[emplare] cum aţi poftit şi fac, broşurate cum sunt, a 18 cr. v.a. 18 fl. v.a. Iar pentru Catechisme 2 mai întîi voi a vă încunoştinţa că 50 ex[emplare] legate tare a 77 cr. v.a., fac 38 fl. 50 cr. v.a. în sumă cu cei 18 fl. ~ 56 fl. 50 cr. v.a., carea ar trece pre suma ce o aveţi disponibile cu 16 fl. 50 cr. v.a., necum să mai rămîie ceva şi pentru Gramatice3, Istorie biblice 4 etc. Apoi dispuneţi cum voiţi, că din parte-mi sum gata a vă şerbi. Mi se pare că şi io mai sum dătoriu cu ceva pentru Calendarie la tipograful de-acolo, carele vă rog să se tragă din suma ce veţi avea să-mi trămiteţi. Cu destintă apreţiaţiune rămînînd al d[umnea]v[oast]re prea plecat T. Cipariu mpr. / [Adresa:] Herrn Georg Baritz wohlgeboren per Kronstadt zu Zirneşti in Siebenburgen. Franco. 1 Abecedar tipărit în 1861 la Blaj. 2 Manual religios pentru elevii de la „norme", tipărit în acelaşi an. Ambele vor fi comasate, doi ani mai tîrziu, într-un vestit manual al lui Cipariu: Abecedariu românesc cu litere latineşti, pentru deprinderea pruncilor la cetire, împreună cu rogaţiuni şi învăţătură creştinească şi cu una ortografică pre scurt, Blaj, 1863. 3 Lucrarea lui Cipariu, Compendiu de gramateca limbei române, Blaj, 1855; ed. a Il-a, Blaj, 1858. 4 De acelaşi: Istoria sîntă sau biblică a Testamentului Vechi şi Nou, pentru în- ceputori, tipărită în a doua ediţie la Blaj, 1859. 243 337 Domnule şi amice, Blaş, 20 oct. 1861 V-am primit aseară multpreţuita scrisoarie din 16* ale curentei şi mă grăbesc a vă încunoştinţa că cu ocaziunea mergcrei mele la Sabiniu în săptămînă asta (cătră joi-vineri, 24—25 oct.), de voi putea merge, voi duce şi cărţile poftite, lîngă care voi adauge şi de la mine cevaşi, le voi da la Nendwich *. Voi căuta tot la el de aşi afla hîrtie de a dv., de unde nu, vă voi scrie de la Sabiniu, că aş avea puţinea trebuinţă de ceva hîrtie pentru tipografie. Io bucuros lăsam, pentru ca să nu fac 2 căi, pînă la 4 nov. Ci io, pre lîngă alte nevoii am şi administrarea casei clerului şi Capitulului de la mijlocul lui marţiu încoace şi caută să vin in claris 2 cu starea fundurilor înaintea de 1 nov. Cu toate astea voi veni şi pre 4 nov. de mă vor lăsa împregiurările, ale drumului şi ale sănătăţei. Iar de nu voi putea, voi scrie d[umnea]v[oast]re, poate că şi altora. Ce-mi scrieţi de modestia prea mare nu înţeleg deloc, căci cores-pundenţiele ne sunt atît de rare, cît mai că am şi uitat a ne înţelege limba unui altuia. De vrei să înţelegi că nu mă îndes înainte, nice nu cotesc pre nimenea, ci mai bine mă dau înapoi, ai dreptate, şi de acest principiu 244 mă voi ţinea şi de aici înainte, căci e principiu vitale / pentru mulţi şi pentru mine. De conducerea Asociaţiunei ce să şi mai vorbesc: mizeriele de toate zilele şi alte strîmtorări de toate părţile nice mă lasă să cuget la una ca ace[e]a. Io mă mulţămesc şi cu una foarte secundarie, încă şi terţiarie şi aşa mai încolo, că aşa m-am aflat totdeauna mai bine şi mă voi ţinea de ea pînă ce voi putea. Să nu cugetaţi însă că dacă eu iau multe vorbe de-ale oamenilor numai de complemente, vreu să joc rola miresei ruşi-T noase. Nu, eu vă scriu cu toată seriozitatea, şi vă rog ca pre cît vă stă în putere să mă credeţi 3. Cu toate astea, vă asecurez de altă parte, că pre cît mă vor lăsa puterile, şi pre cît derecţiunea ce o va lua Asociaţiunea se va uni cu derecţiunea convicţiunilor mele, voi aduce şi eu părticeaua contribuţi-unei pentru societate. Cîţi vom veni de la Blaş nu poci să ştiu încă 4. Scrisoaria oficioasă a conducătoriului prezente 5, ce a sosit de vreo patru zîle, încă nu mi s-a referit în Consistoriu. Cu profesorii iarăşi încă nu am avut conferenţie, 244^ căci ne aflăm în feriele culesului. / Din parte-mi, io nu am fost niceodată mare patron al emigraţi-unei, ci de am şi descris uneori oarzăn unor oameni nepăţîţi ce însemnează „Cu lingura a-ţi da în gură, şi cu coada a-ţi scoate ochii", în urmă nu m-am pus în cale nimănui, ca să nu le împiedec fericirea. Şi asta va să o fac şi de ci înainte. Caeterum, nu strică să avem şi acolo oameni carii mai deschid ochii orbilor, ce-i poartă de băţ greculeţii 6. Iar dacă mai suferă şi ei cevaşi, rabde, că asta e soartea românului. Apoi de le-ar 338 îmbla numai bine pre acolo, în urmă Transilvania] iarăşi ar mai deveni deşert pentru fraţii hospites1 etc, etc Să ne vedem sănătoşi. Al d[umnea]v[oast]re prea plecat, T. Cipariu mpr. / 245 1 Negustor sibian. 2 „în curat". 3 Ne aflăm în anul înfiinţării Asociaţiunii transilvane pentru literatura şi cultura poporului român (despre care vezi V. Curticăpeanu, Mişcarea culturală românească pentru unirea din 1919, Bucureşti, 1968, p. 59 — 139). în 10 mai 1860 fusese înaintată Guvernului Transilvaniei o petiţie subscrisă la cei doi arhierei — Alexandru Sterca Şuluţiu şi Andrei Şaguna — în care se cerea încuviinţare spre a înfiinţa o reuniune românească cu scopuri literare. Dar răspunsul Guvernului vine abia după liberalizare, în 22 ianuarie 1861. în 9/21 martie s-a ţinut la Sibiu o conferinţă pentru pregătirea statutelor, al cărei secretar a fost George Bariţ. S-au înaintat patru proiecte de statute: ale lui Bariţ, Cipariu, Ioan Puşcariu şi Şaguna. în 22 şi 23 martie, o comisie a coroborat proiectele, alcătuind pe baza lor unul nou. în 6 septembrie, proiectul capătă aprobarea împăratului, devenind statul. Primind răspunsul, Şaguna, care preluase conducerea acţiunii, convoacă „adunarea generală inaugurală" pe data de 4 noiembrie, cînd s-a şi ţinut, într-o atmosferă de entuziasm general al românilor. în ziua următoare adunării de constituire, s-a ales conducerea Asociaţiunii: Andrei Şaguna, preşedinte; Timotei Cipariu, vicepreşedinte; George Bariţ, secretar general (vezi Gazeta Transilvaniei, XXIV, 1861, nr. 85, p. 355; nr. 86, p. 359-360; nr. 87, p. 363; Foaie pentru minte..., 1861, nr. 41, p. 317-322; Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur II, p. 642—652). în această scrisoare, Cipariu face referinţe la o scrisoare a lui Bariţ din 16 octombrie 1861 (Arhivele Statului Cluj-Napoca, Fond. Blaj, colecţia George Bariţ, nr. 3407), în care îi oferă lui Cipariu conducerea viitoarei — de pe acum iminentei! — Asociaţiuni. Bariţ voia să evite preluarea conducerii Asociaţiunii de către Şaguna — lucru care se prefigura! — dar nu i-a reuşit. Cipariu va fi ales vicepreşedinte, funcţie pe care n-a onorat-o cu aproape nimic, pentru că nu-1 pasiona activitatea publică. Din capul locului a avut necazuri, cuvîntul său rostit la inaugurare fiind rău interpretat, aşa încît, un an mai tîrziu, e nevoit să tipărească un Cuvînt la inaugurarea Asociaţiunei rom. trans. în IV nov. MDCCCLXI, apărat în contra unei critice, Blaj, 1862. 4 Nu ştim cîţi blaj eni au participat la inaugurarea Asociaţiunii. Cooptarea lor în conducere a fost, însă, redusă faţă de tradiţia şi prestigiul cultural al Blajului: Timotei Cipariu, vicepreşedinte (vezi nota 3), Constantin Papfalvi şi Ioan Antonelli, membri în comitet. 5 „Conducătoriul prezente" e episcopul Şaguna, aflat în fruntea iniţiativei, iar „scrisoaria lui oficioasă" este anunţul prin care îi convoacă pe fruntaşii românilor la adunarea de constituire a Astrei (vezi textul ei la Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur II, p. 645). 6 „Emigraţiunea" este plecarea peste Carpaţi, în Oltenia, a doi eminenţi profesori blăjeni: Simion Mihali şi Ioan Faur (vezi în acest volum corespondenţa lui Simion Mihali cu Bariţ). Punctul de vedere al lui Cipariu în legătură cu plecarea celor doi e izvorît din observarea situaţiei din principate, unde românii transilvăneni — emigraţi în valuri din cauza persecuţiei naţionale şi a sărăciei — au dus flacăra adevăratei conştiinţe naţionale, împreună cu o erudiţie rămasă proverbială. 7 Ungurii şi saşii, „oaspeţi" veniţi tîrziu în Transilvania. CXV Amice, Blaş, 12/24 nov. 1861 Mă grăbesc, desi poate pre scurt, a vă răspunde la scrisoaria dm 18 l.c, pentru că scrisoaria mea să vă afle timpuriu acasă, înainte de şedinţa proximă a Comitetului Asociaţiunei1. 339 Şi eu cunoseui că e mare piedecă întru aceea că oficialii şi comitetul nu se află întru un loc, nu numai pentru că nu pot să alerge toţi totdeauna la Sabiniu în toată luna o dată, ci şi că nu e cu putinţă în scurtul timp al fiecărei şedinţe să ne împrumutăm toate ideele şi să ne cosultăm cu destulă maturitate, la care se cere timpul mai îndelungat, nu în fugă, pentru afacerile societăţei. De ace[e]a, nice nu mă socotesc îndestulit a lua ceva oficiu de Doamne-ajută la această asociaţiune, ştiind cîtă greutate este chiar şi numai în călătoritul de la Blaş pînă la Sabiniu, şi de aceea m-am fost şi deprecat de v[ice]preşedenţie 2. Insă dacă publicul voi să port un titlu, fie! La toată tîmplarea, mi se pare că în caz cînd amîndoi prezidenţii şi secretariul primariu ar lipsi la oarecare şedinţă, şi asta se poate tîmpla de multe ori, nu ar veni bine. Pentru sesiunea proximă aş fi dorit să fiu de faţă, şi încă să ne aflăm amîndoi, ca să ne înţelegem mai de aproape şi despre modul edărei jurnalului, pentru că în scris ar fi mai cu anevoie 3. Ci vă mărturisesc că — pre lîngă toată bunăvoinţa — nu ştiu dacă voi putea să vin. Calea ni s-a stricat cu ploile foarte tare, cai nu capeţi cu perirea, mai ales că tocma pre atunci cade şi tîrgul Blaşului. De aceea bine ar fi ca să nu lipseşti măcar d-ta, cu toate că ştiu cîte greutăţi ai de a alerga aşa des 246 acolo. / De voi putea să viu, nu voi lipsi, şi cu atît mai puţin că am şi io cîte ceva de propus. Despre care însă de nu voi veni, poate că voi scrie. Exc[elenţa] sa a scris şi Consistoriului asemenea, şi încă, precum se pare, mai multe, la unele din care Consistoriul a şi răspuns. De aici s-a recomandat pentru Valea H[aţegului] Fi[li]p 4, pentru A[lba] Inf[erioară] A[xente] S[ever], pentru A[lba] Sup[erioară] Ro[man]5, pentru Cet[atea] de B[altă] Şu[lu]ţiu6, pentru T[urda], Raţiu din Viena, pentru Cl[uj] Cs[âk]y7 (că şi astă familie e română, sîn Bob), pentru Dob[îca] căpit[anul] de la Năsăud 8, în al căruia loc ar putea fi frate-său 9. Scrieţi-i şi d[umnea]v[oast]ră, ce vi se pare. S-a vorbit şi de un jurnal german ca organ pentru noi, şi se învoiră pentru Ostferreickische] ZfeitungJ (nu ştiu, bine e ori nu; putea să fie şi O. şi W., şi poate mai ieftin, că cesta, adecă Ofstereichische] Z[eitung] cere 2—300 prenumeranţi plătiţi anticip[aţi] la tot 3 luni, va să zîcă la 6 000 fl. pe an), iar de redactoriu V. B[abe]ş, cu 200 fl. pre lună = 2 400 fl. v.a. pre an. Di ce nu şi mai ieftin? Teama mea este că nemica nu va strica zelul nostru ca banii! 10 In urmă poate că şi celor mai darnici li se va urî de-atîtea date! Luaţi bine aminte, să nu ne stricăm cu de astea. Conto pentru cărţile trămise, rămase afară din pachete şi-1 adusesem cu mine să vi-1 dau amină, ci uitai. Acum dar vă însemnez pre pagina următoarie preţul celor trămise. Romer are la mine, precum ştiu, numai pentru calendarie de 1860, că pentru cele de mai de mult mi-am dat d[umne]v[oast]re computul în 18 nov. 1859, trămiţîndu-vă deodată restul de 14 fl. 10 cr. v.a. 340 De Pop Giorgiu 11 şi I. Popescu 12 nu e mirare că nu plătesc d[um-nea]v[oast]re care sunteţi departe, cînd şi mie mi-au rămas datori cu anii. Al d[umnea]v[oast]re ca frate, T. Cipariu mp. 13 / 246» [Adresa:] Herrn H[errn] Georgiu Baritz Fabriks Director in Zernesti, via Cronstadt. Franco. 1 Comitetul Asociaţiunii a fost comunicat de Gazeta Transilvaniei, XXIV, 1861, nr. 86, p. 359: episcopul Andrei Şaguna, preşedinte; Timotei Cipariu, vicepreşedinte; George Bariţ, secretar general; Anton Veştemian, secretar II; neguţătorul Anton Be-chintz, casier; notarul comunal Ioan Pinciu, cenzor; Visarion Roman, arhivar şi bibliotecar; Pavel Vasici, Axente Sever, Constantin Papfalvi, consilierul de finanţe Petru Aron, parohul din Răşinari, Sava Popovici Barcianu, Ioan Popasu, protosinghelul si- £ bian Nicolae Popea, consilierul de tribunal suprem Iacob Bologa, Gavril Munteanu, Ioan Antonelli şi avocatul sibian Ioan Nemeş, membri. Doi inşi au refuzat „din modestie" sa facă parte din primul comitet al Astrei: Ioan Hannia şi Iosif Hodoş. 2 Vezi scris, anterioară, inel. n. 3. 3 „Edarea jurnalului" Asociaţiunii va mai întîrzia aproape 7 ani, pînă în 1868, cînd începe să apară organul specific şi propriu al Astrei, revista Transilvania, sub redacţia lui George Bariţ. 4 Este vorba de propuneri pentru viitorii deputaţi în Dietă. George Filip e propus de către Blaj ca deputat pentru Comitatul Hunedoara. 5 Este vorba de Visarion Roman din Sibiu, arhivarul şi bibliotecarul Astrei. 6 Pentru Comitatul Tîrnavelor se propune Iosif Sterca Şuluţiu. 7 Csâky Lâszlo (despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu, nr. VI, n. 7) trecea drept părtinitor al românilor. Blăjenii îl propun candidat al lor pentru Comitatul Cojocna, şi datorită originii sale româneşti (naivitate de care se vor vindeca cu prisosinţă foarte curînd). 8 Alexandru Bohăţel, care pe atunci era căpitan suprem al Districtului Năsăud (vezi Ibid., scrisorile lui Grigore Mihali, nr. III, n. 5). 9 Fratele lui Alexandru Bohăţel, Mihai Bohăţel (despre care vezi Ibid., scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu, nr. II, n. 15), jude suprem al Comitatului Dăbîca. Toţi aceştia vor ajunge deputaţi în Dieta de la Sibiu din 1863 — 1864 (vezi Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur III, p. 1 — 620). 10 La începutul activităţii politice sub regimul liberal s-a răspîndit ideea de a angaja un mare ziar german din Imperiu, ca purtător de cuvînt al românilor. Un ziar într-o limbă de mare audienţă europeană li se părea românilor un bun mijloc de propagandă internaţională în favoarea cauzei lor. Dar ziarul străin cel mai des frecventat de români a rămas în continuare marele cotidian Allgemeine Zeitung din Augsburg, al cărui corespondent — încă puţin cunoscut — a fost şi Bariţ. Cît despre Vincenţiu Babeş, biografii acestuia n-au stabilit dacă el şi-a preluat rolul de redactor român pe lîngă vreunul din ziarele germane amintite, sau nu. Credem însă că tranzacţia nu s-a realizat pînă la urmă. 11 George Pop, funcţionar român în Blaj. 12 Profesorul blăjean Ioan Popescu (vezi supra, scris. CVIII, n. 8). 13 Cu însemnarea lui Bariţ: „1861. Tim. Cipariu 12/24 nov. cu contul cărţilor pentru şcoala Tohanului, f. 39, cr. 65". Iată acest cont, aflat la B.A.R., ms. rom. 994, f. 247r: 341 248 încă „Conto D-lui Bariţ în Zernesti S-au trămis în 24 oct. a.c: 20 Catech[isme] legate a 77 cr. 50 Abeced[are] d[et]o „ 18 „ 20 Istoria bibl[ică] d[et]o „ 50 „ 10 Gram[atica] rom. d[et]o » 52 x/2 10 A&ec[e]d[are] rom. d[et]o, gratis de la mine 5 Istorie biblpcă] d[et]o d[et]o d[et]o_ Suma: Blaş, 12/24 nov. 1861 CXVI ... 15 fl. 4 cr. v.a. ••• 9 „ 4 cr. v.a. ... 10 „ 4 cr. v.a. 5 „ 25 cr. v.a. 39 fl. 65 cr. v.a. T. Cipariu m.pr. Bl[aj], 24 ian. (1)862 Amice ■! ^SJ^^^*»*** *»■ [im conto despre: 100 Protocoale] de conferinţă] \\\\\\ \\\ lot- ab 10% Suma Din acestea s-au trecut: Calendar iele ........... iear din ................. Protocoale] 36 ex.; ci io mai reţin încă 14 ex. = 50........\ Care 57 f. 50 5 f. 75 "51 f. 75~ cr. 17 f. 50 cr. 20 f. 37 f. 50 3 f. 75 ~33.f. 75~c7. fac suma 10% proc. Rămîn să plătesc . „„ . ^ Care vă şi rog să-i plătiţi în locul mieu, din suma cărţilor ce o am la d[umnea]v[oastră]. Iar celelalte 50 Prot[ocoale] de conferinţe vă rog să-mi arătaţi unde să le depui în Sabiniu, spre retrămitere, la Nendvich ori la Filtsch etc.! Verte. Aveţi de cuget să veniţi la Sabiniu pre 4 febr.3 nou ? Că io, de voi putea, mă voi duce. / Aş vrea să ştiu şi de jurnal, ce s-a decis şi cum va să iasă, ca să mă ştiu şi io orienta. Cu toate că auzeam de la mulţi că ediţiunea acestei foi se cădea Blaşului, după ce Braşoul şi Sabiniul au cîte două, politice şi literarie, iar Blaşul nice unul 4. Ating încă lucrul numai per transen-nam 5, căce din parte-mi nu am voie a mă ocupa cu lucruri ce leagă pre om strins de timp, ci-mi mai place a lucra mai cu libertate. Numai cît văz că se apropie una necesitate neîncongiurabile, ca orişicum şi de aci să iese ceva foaie periodică, de nu mine, poimîne 6 şi aş vrea ca să ne 342 regulăm mai întîi. între noi ce avem de făcut, ca să ne ajutorăm unii pre alţii, iar în coliziune să nu venim nice una dată. / 248v De nu ne vom întîlni la Sabiniu, scrie-mi ce părere ai despre astea. Ideea de expuzeţiune e foarte lăudabile7. Io, din parte-mi, care nu sum fabricante de manufacture, ci numai de unele sfîrlo&ge de cărţulie, nu mă poci apromite cu aHe, decît cu un rînd de haine bărbăteşti şi femeieşti cumu-i portul nostru a tîrnovenilor: mununi, cămeşă cu mrege şi barb, curea lată, curea de bumbi, brîu, ciureci de pănură şi de pînză, obiele chindisite, opinci, tundră neagră, glugă, măciucă şi fluieră la brîu, iar femeieşti: velitoarie de mireasă, propoadă, mununi, iiă fetească şi muierească, braţă, crătinţă, şurţă, merindariu, faţă de measă, faţă de perină, merindariu şi, poate, şi altceva. Să ne vedem sănătoşi. Al d-tale prea plecat, T. Cipariu mpr. / 249 [Adresa:] Domnului Georgiu Bariţ în Braşou aut ibi ubi 1 Călindariu pentru poporul român... al lui Bariţ, volumul pe 1860. 2 Protocolul şedinţelor Conferinţei naţionale româneşti ţinute din 1/13 pînă în 4/16 ianuarie 1861, la Sibiu, tipărit de Bariţ, Braşov, 1861. 3 Hotărîtă iniţial pentru data de 4 februarie 1863, noua conferinţă se va ţine două luni mai tîrziu. Este vorba de Conferinţa naţională de la Sibiu din 7/19 — 11/23 aprilie 1863. Vezi despre acest important eveniment în viaţa politică naţională a românilor transilvăneni la Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur..., II, p. 729 — 781; George Bariţ şi contemporanii săi, II, p. 76 — 77. 4 La data respectivă, în Braşov apăreau Gazeta Transilvaniei şi Foaie pentru minte... iar la Sibiu Telegraful român şi Amicul şcoalei. Blajul nu avea, într-adevăr, nici o publicaţie, dar nu din vina celorlalţi români, ci a Blajului însuşi. Faimosul orăşel nu era un mediu la fel de potrivit pentru ziaristică, suferind de anumite tare care-1 făceau impropriu pentru activitatea gazetărească. Exemplu semnificativ este Organul luminării care, deşi condus de un intelectual de înălţimea lui Cipariu — cu efortul entuziast al lui Iosif Many şi Aron Pumnul — n-a reuşit să se ridice deasupra mediocrităţii. Forfota popească de la Blaj, cu nesfîrşitul cortegiu de intrigi meschine şi puerile, făcea improprie atmosfera de aici unei serioase informări şi exprimări publicistice. Abia în 1867, la Blaj vor începe să apară două periodice deodată: Archivu pentru filologie şi istorie al lui Cipariu (de la 1 ianuarie) şi Foaia administrativă diecesană scoasă de profesorul Ioan Bobb (din 25 februarie/9 martie), amîndouă, fireşte, cu scandalul de rigoare. în 1865 i se ia lui Cipariu conducerea tipografiei, după o impresionantă activitate de cîteva decenii (dar în care — se pare — s-a ocupat mai mult de propriile lucrări decît de ale diecesei). Noul „prefect" al tipografiei, profesorul Ioan Bobb, îi va interzice lui Cipariu să-şi tipărească la Blaj Archivul..., acesta trebuind să trimită manuscrisele la Sibiu. Bobb recurge la această soluţie ca să-1 înlăture pe Cipariu, spre a-şi scoate propria publicaţie, Foaia administrativă diecesană, o revistă plată şi total neinteresantă. La rîndul său, Archivul... lui Cipariu e departe de a fi o publicaţie periodică tipică, avînd caracterul unei lucrări filologice şi istorice în fascicule numerotate, pe deasupra scrisă în întregime de Cipariu. Blajul eşuează astfel din nou la capitolul ziaristic, pentru alte decenii, pînă la apariţia ziarului Unirea. Vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Grigore Mihali, nr. XXI-XXII, inel. notele. 5 „Printre zăbrele". 6 Va mai întîrzia (vezi n. 4). 7 Apreciază ideea lui Bariţ şi a braşovenilor — impusă Comitetului de conducere al Astrei, care, în 2 ianuarie 1862 o „oficializează" — de a organiza o expoziţie cu produse casnice şi manufacturiere româneşti, la Braşov. Expoziţia e plănuită pentru sfîrşitul lunii iulie (vezi Coînţelegere pregătitoare pentru exposiţiunea naţională din Braşov, în 28/16 345 250 250* mim 1862, în Gazeta Transilvaniei, XXV, 1862, nr. 5, p. 18-19; Material pentru o programa a exposiţiunii din 28 iuliu 1862 şi pentru expositiunea însăşi, Ibid., nr. 6, p. 22-23 • nr. 7, p. 25-26). Expoziţia a avut un succes remarcabil (vezi George Barit si contemporanii sai, III, scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu, nr. IX-X, inel. notele). CXVII Bl[aj], 9/II 1862 Domnule Bariţ, Din scrisoaria d[umnea]v[oast]re din 1 febr. mi se pare că nu ne-am înţeles bine despre cele ce se ţin de jurnalul Asociaţiunei1, şi de aceea mă şi grăbesc a însemna puţinele la cele ce mi-ai scris, pînă încă nu s-a răcit lucrul. întîi, vă mulţămesc pentru ofertul de redacţiune ce-mi faceţi, însă io şi acum vă dechiar că nu am voie a mă ocupa cu astfeli de lucruri ce sunt legate strîns de timp. Şi mai ales unde redactorul nu ar fi redactor ca la alte redacţiuni, ci întîiul sau unicul colaborator al jurnalului din cap pînă în cap, cum o păţisem cu Organul mai aniţărţ 2. Dar nice nu atinsesem de ediţiunea jurnalului Asociaţiunei decît ca, prin treacăt, spunîndu-vă că auzeam din unii că s-ar fi cuvenit ca să iasă în Blaş, fără de a mai adauge şi motivele pentru ce. însă oricine le poate cunoaşte, că publicul de la un loc cu atîtea institute literarie ca Blaşuî / are dereptate să aştepte mai mult decît de la locuri cu mai puţine institute de ăst feli. Nu v-am mai adaus şi aceea că mai astă-veară cineva mi-a spus oarzăn în faţă zîcund că: „Publicul vă inferează, pentru ce nu iese din Blaş nice una foaie". La care vorbe eu mă excuzai cum putui etc. Alţii poate sunt mai delicaţi în spresiuni etc. De aceea numai am fost adaus că mi se pare că se apropie timpul ca şi de aici să începem ceva 3. Dar ca io să doresc au să vă cer ca să ne daţi nouă redacţiunea jurnalului, zău că nice n-am visat. Şi dealmintrea statutele spun curat că asta e treaba secretariului primariu. De care io mă ţîn strîns, şi nu am voia nice cea mai mică să mă mestec în trebile altuia, unde nu-mi fierbe oala, cu atît mai vîrtos că io sum prea mulţumit cu postul ce mi s-a asemnat în Asociaţiune 4. De aceea nice că mai poate fi vorba de a primi au a nu primi redacţiunea acelui jurnal asupră-mi. Cum am zîs, asta nu e treaba mea. Tot ce doream să ştiu era, singur, / cum aţi togmit planul jurnalului, fiindcă şi d-ta încă-mi soriseşi ceva despre asta în altă epistolă mai vechie, şi de atunci credeam că veţi fi statorit ceva definitiv. Interesul mieu e numai ca să mă ştiu — cum am zîs — orienta şi io, pentru că doresc să scriu şi io cîte ceva pentru acel jurnal, pre cît mă va lăsa capul şi împregiurările. Şi spre asta aş dori să am mai întîi cunoscut planul sau programa, ca să nu lucru ins blaue hinein 5 fără regulă şi compas. Iar ăst plan şi programă mai întîi şi mai în frunte se ţin de redactorul oficiale al jurnalului, iar ceialalţi nu au mult de a se amesteca, cum nice nu se vor amesteca, negreşit. însă dacă nu poci să ştiu, nu am ce să fac decît să aştept. 344 întru celealalte, călătorie fericită şi închinăciuni multe la ai noştri, cari s-ar tîmpla să nu-şi fie uitat cu totul de noi. Al d[umnea]v[oast]re prea plecat, T. Cipariu mpr./ 251 1 Vezi scris. CXV, n. 3. 2 O mare nedreptate pe care o comite Cipariu la adresa foştilor săi colaboratori la Organul luminării, în 1847 — 1848. Dimpotrivă, — cel puţin în primul an! — aproape întregul Organ... a fost scris de Iosif Many, Cipariu mulţumindu-se să-şi publice nesfîrşi-tul şir de Principia de limbă şi scriptură (vezi supra, scris. LXXXIII, n. 3). 3 Se va începe în 1867, cu rezultatul amintit mai sus, în scris, anterioară, n. 4. 4 Acela de vicepreşedinte al Astrei (vezi scris. CXIV, n. 3). 5 „Fără rost", „fără ţintă". CXVIII Blaş, 3/15 oct. 1865 Amice, încă de luni ce trecu îţi eram dătoriu cu un răspuns la scrisoaria din... 1, însă unele consideraţiuni şipiedecemă întîrziară a vă trămite cuvenitul răspuns. Părerile noastre vă sunt cunoscute, cel puţin in thesi, dacă nu şi motivele. A lua parte la Dietă cu mînile în sîn şi muţi la orice se va propune, nu a fost părerea noastră, ci a lua parte, ca pre teren legale (?!) deputaţii noştri să aibă ocaziune a se dechiara cu bărbăţie în cauza naţiunale. Care de nu o vor face, şi io sum de părere că mai bine va fi să şedem cu toţii acasă. Temeiurile nu m-au convins din multe cauze, cari ar fi prea lung / 252 a le înşira aici. Ele mi se par a fi dictate mai mult întru interesul acelora cari prin activitate nu vreu să-şi compromită puseţiunea, şi aşa le vine mai bine a tăcea decît a grăi, a se retrage decît a păşi pre faţă. Se înţelege că asta nu se apleacă la d[umnea]v[oast]re 2. Ci io mai departe nu mă întind, vază cei chemaţi ce vor face cu toată respunsabilitatea pentru urmările cele rele, ca şi cele bune. Sum şi io de părere că dezbaterile politice şi conclusele lor nu erau a se trîmbiţa şi a se lega de limba clopotului, însă io la asemeni împre-giurări nu am nice cea mai mică / influenţie şi nu poci decît să-mi exprim 252v şi io părerea de rău pentru cele tîmplate. De ortografie, mi se pare că acum nu e timpul, de aceea să mai diferim pînă la timpul ei. Al d[umnea]v[oast]re sincer amic, T. Cipariu mpr. P.S. Metropolitul va sosi înapoi mîne-poimîne, după cum ne-a înştiinţat. Nu ştim cu ce rezultat, însă gazetele ai văzut cumu-1 tractează. / 253 345 1 Nu specifică data, lăsînd loc alb. 2 Cipariu încearcă şi el un punct de vedere politic propriu, în faţa unui eveniment fatal din viaţa românilor transilvăneni: Dieta de la Cluj din 19 noiembrie 1865. Constrîns de grave evenimente externe, împăratul cedează presiunilor puternicei aristocraţii feudale maghiare, anulînd concluziile Dietei româneşti de la Sibiu din 1863 — 1864 (vezi scris. CXI, n. 14; CXII, n. 4), şi dispunînd alegeri pentru o nouă Dietă, pe baza legilor anacronice de la 1791. Dieta de la 1865 a avut la ordinea de zi un singur punct: revizuirea articolului I din 1848, care hotăra uniunea Transilvaniei cu Ungaria (vezi Teodor V. P ă c ă ţ ian, Cartea de aur..., III, p. 770). O vie mişcare s-a produs în rîndul românilor, care simţeau iminenţa catastrofei. La 21 septembrie 1865, blăjenii s-au întrunit într-o conferinţă de lucru, în care s-a ajuns la concluzia din 1860: convocarea congresului naţional (vezi Gazeta Transilvaniei, XXVIII, 1865, nr. 77, p. 310-311). în 22 septembrie, Alexandru Sterca Şuluţiu se adresează episcopului Şaguna (vezi George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei..., III, Sibiu, 1890, p. 319 — 327), dar nu găseşte audienţă la acesta. Incidentul produce o ruptură nefericită între cei doi arhierei români (vezi în acest volum scrisorile lui Alexandru Sterca Şuluţiu către Bariţ). în scrisoarea de faţă, Cipariu încearcă să abordeze şi problema activismului şi pasivismului politic al românilor, dar discuţia îl depăşeşte. Dealtfel, metodele celor două orientări se vor cristaliza abia în anii următori. CXIX Bl[aj], 19 iul. [1]866 Amice, La multstimata scrisoarie de 17 l.c, cu carea m-ai surprins, îmi iau onoare a vă răspunde că pentru mine tot aşa de greu-mi vine a merge la Bucureşti pre 1 aug., ca şi pre 1 sept. 1 Pre 1 aug. nu numai că m-ar împiedeca a merge la vreo baie, de care foarte am lipsă, ci şi că atunci nice pre adunarea generale a Asociaţiunei noastre, dar nice pre începutul cursului gimnaziale nu aş putea fi de faţă, iar pre 1 sept., pentru că se apropie timpul friguros, şi după sănătate-mi poate că de dus m-aş putea f duce, ci nu ştiu cum aş putea veni înapoi în nov. prin munţi. Bine era dacă şi dealmintrea, după timpurile critice în cari ne aflăm, se amîna adunarea pre alte timpuri mai păcate 2. Ci poate că d[omnul] ministru 3 încă nu poate aştepta lung tare, propter incerţi-tudinem rerum humanarum 4 etc. Cu toate astea, cînd ar fi să aleg, m-aş pronunţa mai bucuros pentru 1 sept. decît pentru 1 aug. Licenţie şi paşaport io încă sperez să capăt 5. D[omnul] Bardoşi-mi 254 scrie în 14 ale c[urentei] / că mi s-au câştigat şi s-ar fi speduit tot în 14 iul., ci încă nu le-am primit. Io încă de la început am fost rezolut a le cere, şi fără acelea a nu face nice un pas. D[umnea]v[oastr]ă vă veţi aduce aminte cum încă înainte de [1]848, cînd se formase o societate literarie privată în Bucureşti, ne-a tras la răspuns guberniul, că ce s-a publicat denumirea noastră de membri la acea societate fără învoirea regimelui, măcar că cel puţin eu n-avui ştire de acea denumire mai întîi decît prin Gazetă 6. De aceea io nu m-am lăsat pre părerea d-lui Bardoşi, ci l-am rugat anume să facă întrebarea dacă mi se poate da acea licenţie, şi numai aşa apoi mi-am trămis petiţiunea pentru amîndouă. 346 Deci, dacă vă învoiţi să se amine adunarea pre 1 sept., eu n-am nimica contra, numai aş vrea să ştiu certo cum stă lucrul, dacă nu altmin-trea, prin jurnale. De unde io după atari împregiurări nice nu voi pleca într-acolo, decît / după ştire pozitivă: 1 aug. vechi, au 1 sept. vechi. 254v După care am onoare a mă semna cu deplină stimă al d[umnea]-v[oast]re prea plecat, T. Cipariu mpr./ 255 1 în 1866, îndată după căderea lui Alexandru Ioan Cuza, se înfăptuieşte un deziderat naţional al românilor, pentru care marele domnitor se luptase şi făcuse chiar sacrificii materiale: Academia Română. 2 într-adevăr, se va amîna (vezi nota 1). 3 Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice în 1866 era C. A. Rosetti, care, în februarie, prezentase Consiliului de miniştri, sub numărul 1140, proiectul pentru înfiinţarea Societăţii literare. 4 „Din cauza nestatorniciei lucrurilor omeneşti". 5 Adică aprobarea autorităţilor ungureşti de a face parte dintr-o asociaţie culturală din afara Ungariei şi paşaport de plecare la Bucureşti. 6 Afirmaţie pe care Cipariu o mai făcuse şi în 1845 (vezi scris. LVIII). în realitate, Gazeta de Transilvania din acel an n-a publicat numele lui Cipariu ca membru al Societăţii literare din Bucureşti. CXX Blaş, 7 nov. [1]867 Domnule si amice! Eram cam pătimind de durere de cap iarăşi, ca de mai multe ori, de care încă nice acum nu sum scăpat deplin, de nu am putut numaidecît să vă răspunz. Dar ce să vă şi răspunz ? Pentru Dicţionariu 1 pînă acum încă nu m-am putut consulta, din cauza de mai sus şi alte multe trebi, ce mi s-au fost grămădit în absenţia-mi. Io aici am de cuget să încredinţez lucrul la vreo 2—3 profesori din cei mai capaci şi mai înţelegători la lucru. Numai dacă Deîegaţiunea ne-ar trămite ajutoariele promise 2. Io am pre Budeanul3 şi pre Bob 4, dar pre Raoul şi Polizul5 nu. Poate că de acum înainte, după semnele mai nouă, Delegaţiunea-şi va împlini oble-gaţiunile sale mai / repede, căce timpul e cam scurt, şi lucrul e lung 256 mai ales ce se ţine de mine. Io mai că desperez de a căpăta ceva ajutoriu pentru cele ce-mi lipsesc. D[omnul] Eliade e poet şi politic, iar în filologie nu e de principiul mieu, ca să-mi poată da mînă de ajutoriu sau să se intereseze la aşa ceva, cum sunt cărţile bătrîne etc. 6 D[omnul] Laureanu e prea ocupat cu multe de toate etc.7 Aşa, cît în urmă iarăşi voi fi nevoit a rămînea numai cu ale mele. De acceptarea dicţionariului mieu 8 încă nu sperez mult, fiindcă anevoie va să fie după gustul principiele majorităţei, decît poate numai la nevoie. Ich kenne auch meine P. 9 încît pentru ale Metropoliei, io nu mă prea ocup cu d-alde astea, cum zic unii, din cauză că sunt alţii cari se ocupă prea, prea. Văz că faima 347 desfiinţărei s-a demenţît. Ci A. Roman 10 nu crede, ci-mi scrie că va 256* să întrebe la locul competente. / Despre Opriş vom vedea, dacă se poate. In urmă, pentru scoale. Bine zău ar fi dacă s-ar înfiinţa cît de multe; asta o cunoaşte toată lumea. întrebarea numai e că cine să le facă? Blaşul? Da. El e dătoriu să facă mult, foarte mult, pentru că poate mult, mai mult decît alţii. Dar singur putea-va face el toate, toate ? Mă îndoiesc, mai ales că lipsa e urgentă, şi Blaşul încă nu va putea să le facă toate una dată. Pentru Turda a început d. Raţiu. Pentru celealalte cine ? Privaţii poate au mai întîi să îngrigească de familiile lor, sau că numai sunt securi de venitoriul lor, şi aşa se îndoiesc a-şi da din mînă ce au, ca nu cumva în urmă să îmbie a-şi cerşi pînea carea o au dat altora, şi alte mai multe consideraţiuni, tot de felul acesta. închei cu mulţămită că mi-ai scris, pentru că asemeni scrisoarie-mi mai răcoresc înema, întru necazul altor ocupaţiuni urîcioase. Al d[umnea]v[oast]re ca frate, 257 T. Cipariu mpr. / 1 în şedinţa din 12/24 septembrie 1867, membrii Societăţii Academice adoptă o Programă pentru strîngerea materialului necesariu la lucrarea dicţionar iului românesc (Analele Societăţii Academice I, ses. an. 1867 — 1869, p. 116 — 117 ; Ioan Chindriş, Al Papiu Ilarian şi Academia Română, p. 35), prezentată chiar de preşedintele Societăţii, Heliade Rădulescu. Lui Cipariu îi revine o sarcină nominală în textul programei: „§ 2 Cu citirea cărţilor dinainte de 1720 şi scoaterea din ele a cuvintelor sau accepţiunilor de cuvinte, cum şi a formelor ce nu se află în dicţionariele publicate pînă astăzi, se însărcina d-1 canonic Timoteu Cipariu. Societatea va căuta, prin Delegaţiunea sa, a procura d-lui canonic acelea din cărţile sau manuscriptele ce se ştiu că s-au născut pînă la 1720 şi pre cari d-sa nu le are încă amînă". 2 Cărţile apărute pînă la 1720, pe care Cipariu nu le are (vezi nota 1). 3 „Budeanul" = Dicţionarul de la Buda, 1825. 4 Dicţionarul lui Ioan Bob: Dicţionariu rumânesc, laleinesc şi unguresc, I-II, Cluj, 1822-1823 (vezi scris. LVIII, n. 6). 5 în 1853 — 1854, Bariţ a publicat, în colaborare cu Gavril Munteanu, un Deutsch-Rumănisches Worterbuch..., Braşov, în 2 volume. Ulterior, în 1857, publică tot acolo varianta româno-germană, după materialul pus la dispoziţie de George Polizu (vezi prospectul în Foaie pentru minte..., XX, 1857, p. 28; Vasile Netea, George Bariţiu. Viaţa şi activitatea sa, Bucureşti, 1966, p. 233). 6 Heliade Rădulescu era preşedintele Societăţii Academice. 'August Treboniu Laurian, secretarul general al Societăţii. 8 Un dicţionar personal alcătuit de Cipariu? Nu credem atît că a existai un astfel de dicţionar, cît mai degrabă, că orgoliosul filolog voia să alcătuiască unul, pe care apoi să-1 impună Societăţii Academice (aşa cum vor proceda Laurian şi Massim). 9 „Eu aşa îl cunosc pe P. al meu". Acest P. este Heliade Rădulescu: „President"? 10 Alexandru Roman, de la Pesta. CXXI Bl[aj], 1 sept. [1]868 Domnule şi frate ! Ieri am primit scrisoaria d-tale din 26 aug., la care am onoare a răspunde în scris mai pre scurt decît aş putea cu vorba. 258 Nu a stricat nimica că nu mi-aţi scris mai timpuriu, pentru că şi fără provocaţiune veneam, dacă-mi era prin putinţă. Despre piedecele venirei mele 1 nu sum în stare să vă scriu acum, iar încît pentru altele, d-voastre şi fără mine veţi putea lucra negreşit tot aşa de bine ca şi împreună cu mine. In ce priveşte dicţionariul sau glosariul mieu 2, vă mulţămesc foarte pentru spreginui ce mi-1 iapromiteţi, însă valoarea lui şi împărtăşirea va depinde de la dezlegarea cestiunei ortografice, împreunate / cu gramateca 3, cu cari are să consune şi dicţiunariul. Salutare confraţilor, mai in specie d-lui Urechia, căruia vă rog să-i admanuaţi biletul alăturat. D-zeu vă ajute! Al dd-v[oast]re, ca frate, T. Cipariu mpr. / 258v 1 Motivul pentru care Cipariu nu participă la sesiunea Societăţii Academice Române din toamna anului 1868 este prezenţa Gramaticii sale în concursul lansat de forul ştiinţific din Bucureşti, pentru o gramatică a limbii române (vezi scrisoarea următoare), în sesiunea trecută, 1867, la 11/23 septembrie, se votase un premiu de 300 de galbeni pentru cea mai bună „analitică", adică partea întîia, de morfologie, care va intra în concurs (vezi Programa concursului pentru una gramatică română. Partea I. Analitica, în Analele Societăţei Academice Române, I, ses. an. 1867 — 1869, p. 114 — 115; Ioan Chindriş, Al. Papiu Ilarian şi Academia Română, p. 33). Concursul este „secret", lucrările trebuind să poarte un motto. în toamna următoare, 1868, comisia se opreşte asupra celei care purta motto: „Şi consuetudo vicerit vetus lex sermonis abolebitur". Era „analitica" lui Cipariu — şi, fireşte, acest lucru nu constituie o taină pentru membrii societăţii! — care în 1869 se va tipări cu cheltuiala Societăţii Academice: Gramatica limbei române. Partea I. Analitica, Bucureşti, MDCCCLXIX [1868] (vezi Dimitrie M a c r e a, Timotei Cipariu, în Lingvişti şi filologi români, Bucureşti, 1959, p. 67 — 78. 2 Vezi îndoiala noastră despre existenţa unui dicţionar organizat al lui Cipariu, în nota 8 la scris, precedentă. Cipariu putea să aibă mult material lexical adunat, dar de existenţa unui dicţionar închegat al său nu ştim nimic. 3 Cipariu vrea să urmărească orientarea Societăţii Academice pe toate planurile filologice: ortografie, gramatică, dicţionar, pentru a hotărî dacă va colabora sau nu. în treacăt fie spus, Cipariu nu era mai puţin tiran şi intolerant decît ceilalţi satrapi lingvistici din Societate: Laurian şi Massim (vezi în acest sens Ioan Chindriş, op., cit., passim), doar că el preferă să se retragă la cea mai mică nemulţumire, ameninţînd astfel Societatea Academică cu privarea de incontestabila sa competenţă. Lupta lingvistică a fost în secolul trecut un spectacol serios şi dur! CXXII Bl[aj], 1/11 [1]869 Domnule şi amice, Mai întîi vă rog să mă scuzaţi că pînă acum nu am răspuns la mult-preţuita-vă scrisoarie de ... 1 Nu eram numai ocupat preste măsură de toate părţile cu revi-ziune, redacţiune (ştii ce feli de redacţiune!) 2, consistorie preste consistorie, lungi, lungi de cîte 5 ore pre zî, comisiuni etcetera ceterorum3, ci ce era şi mai inoportun eram ocupat şi de un catar de cap, de nas, de grumazi, de piept, numai ca el şi cum am poate numai 260 260v 261 261* io în furia tuturor catarelor din lume. Apoi iacă şi Sinodul 4, nu numai la uşă, ci acum chiar în casă, cum veţi fi auzit. Şi aşa, cauze destule de a fi scuzat, pentru care vă şi rog. / Astăzi dar, răsuflînd din aste toate cemai mai uşor, luai peana să-mi plinesc dulcea datorie, ales că şi almintrea nu mă puteam mişca de acasă, afară ningînd şi vînt bătînd, cît să nu scoţi cinele din casă, parcă nu eram în Blaş şi 1 nov., ci în Siberia şi în ajunul Bobotezii. Aşa, mai întîi vă mulţămesc sincer pentru amicabilitatea ce o aţi avut a-mi împărtăşi atîte ştiri interesante de la Societatea noastră 5 şi despre oamenii noştri. Roman 6, care şi în est an s-a întors pre la noi, încă mi-au spus multe, tot în sensul celor .scrise de d[umnea]v[oast]ră, şi mi-a făcut multă voie bună. Crede-mă, sufletul mieu, că d. Eliade, cu apucăturele ciocoieşti, de cari acum la bătrîneţie nice că se poate dezbrăca, nu mă supără cit de puţin. Am / onoarea de a-1 cunoaşte prea bine de mult cum este, ca şi pre ceialalţi pre toţi. Dar acum la bătrîneţie aş fi prea nefericit dacă în toată viaţa-mi nice atîta nu aş fi învăţat, să nu fac caz de apu-căture ciocoieşti7. Dacă Gramateca mea nu va plăcea la mulţi, asta o ştiam prea bine înainte de a mă apuca să o scriu, şi de-mi păsa mult de neplăcerile unuia şi altuia, nice că-mi făceam nevoie de unde nu aveam. Bine ştiu io cauzele neplăcerei multora, ci aşa este omul, cu pasiuni, interese etc, de cari nu-1 poţi dezbrăca. De aceea, chiar şi cînd Zoilii vor sau ar avea dereptatea, tot poci să le astup gura cu: „Zoile, fac melius /" 8 Io, la sesiunea de an, chiar şi de nu aş fi avut cauze destule altele de a nu merge, destulă era însăşi Gramateca trămisă la concurs, ca să nu zică oamenii răi că am mers să fac presiune asupra Societăţei, ca să mi-o pre / mieze! 9 Şi de aş fi mers, aş fi meritat ca numai din astă cauză încă să nu mi-o premieze. La cea din a.c. iarăşi nu am mers din mai multe cauze, şi poate că unele din acestea mă vor opri să nu merg nice la anul venitoriu, de voi trăi, şi poate că să nu mai merg nice una dată. Ci să le las de astă dată, şi fiindcă hîrtia mi se gată să trec la altele, şi anume la sinodul nostru de care alţii poate vă vor fi scris destule şi pre larg. Mie mi-a părut bine; una că a decurs binişor, alta, şi mai ales, că s-a împlinit una dorinţă vechie şi nedomirită 10. Io, din parte-mi, am stăruit din toate puterile ca să se împlinească şi sperez că şi cealaltă dorinţă încă se [va] împlini, încă poate şi mai bine. Şi aşa de astă dată terminînd, vă rog să nu vă uitaţi de promisiunea din finea scrisoare! d[umnea]v[oast]re. Al d[umnea]v[oast]re, ca frate, T. Cipariu mpr. / 1 Data nu e indicată: loc rămas alb. 2 Era ocupat, presupunem, cu redactarea Archivului pentru filologie şi istorie. 3 „Celelalte ale celorlalte". 4 în zilele de 20—22 octombrie 1869 s-a ţinut la Blaj un sinod diecezan, „însă compus numai din clerici", după cum informează Ioan Micu Moldovan. Faptul însemna încă un regres faţă de concepţia tradiţională a sinodului la români, la care trebuiau să ia parte şi mireni din toate comunele bisericeşti. înaintea revoluţiei din 1848—1849, românii transilvăneni au militat pentru sinod tradiţional după pravila orientală (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, şi scrisorile lui Cipariu pînă la 1846), îndemn care s-a păstrat oarecum şi sub păstoria lui Alexandru Sterca Şuluţiu. Noul mitropolit, Ioan Vancea de Buteasa, ales în 1868, era mult mai catolicizat în gîndire decît legendarul înaintaş, aşa că nici măcar nu va zgîndări autorităţile cu reclamarea unui sinod adevărat, care să fie totodată şi o adunare naţională românească. Ceea ce s-a ţinut în octombrie 1869 la Blaj a fost o obscură adunare popească, preocupată doar de treburile strict bisericeşti (vezi la Victor Bojor, Episcopii Diecesei gr. cat. de Gherla, acum Cluj-Gherla (1856 — 1939), Tîrgu-Mureş, 1939, p. 212. Micu Moldovan consideră totuşi că sinodul a avut un „rezultat bun", pentru că mitropolitul „a intonat şi apăsat autonomia besericei şi independenţa ei de la oricine altul, afară de Papa", adică independenţa faţă de ierarhia catolică din Ungaria. 5 „Societatea noastră" = Societatea Academică Română, la a cărei sesiune din 1869, ţinută între 1 august — 15 septembrie la Bucureşti, Cipariu n-a participat de asemenea. 6 Alexandru Roman, întorcîndu-se de la sesiunea Societăţii Academice, către Pesta unde locuia, trece prin Blaj pe la Cipariu, cu toate că nu era în drumul său, ca să-1 vadă pe venerabilul cărturar. 7 Cu toate că n-a participat la sesiunea din 1869, numele lui Cipariu a fost adesea pomenit în adunările sesiunii. 8 „Zoile, fă ceva mai bun!" (coresp. rom.: „N-ai altceva mai bun de făcut?"). 9 Vezi şi scris, anterioară, n. 1. 10 Sinodul pomenit la nota 4. „Dorinţa vechie şi nedomirită" a lui Cipariu poate fi aceea de a-1 vedea pe Vancea, mitropolitul şovăielnic şi aparent colaboraţionist cu ierarhia catolică maghiară, exprimîndu-se categoric pentru independenţa bisericii române unite, chiar în condiţiile vitrege ale dualismului. CXXIII Bl[aj], 16/4 1869 Domnule Bariţ, Mă grăbesc a vă răspunde la multpreţuita d[umnea]v[oast]re scrisoarie, fără dat, însă aici sosită ieri (în 15/4), cum că pentru Archiv 1 că spediţiunea se va fi făcut cu ceva mai tîrziu, de exemplu, cînd cu trămiterea nrulul XXII sau XXIII. Sper însă că acum i se vor fi speduit. Cu toate astea, io astăzi / am scris de nou la spediţiunea mea din Sabiniu, ca să îndrepte lucrul încît va fi greşit. Despre cari vă rog să încunoştinţaţi pre dn. Trausch, cu distintă stimă fiind Al d[umnea]v[oast]re prea plecat, T. Cipariu mpr. / 1 Publicaţia lui Cipariu, Archivu pentru filologie şi istorie, care apărea din 1867. 2 Karl Geringer, 1808 — 1889, locţiitor (guvernator) cezaro-regesc ăl Ungariei, personaj marcant al vieţii politice din Imperiul austriac în secolul al XlX-lea. S-a născut la Sibiu, a terminat Facultatea de drept la Viena în 1829, după care a intrat ca funcţionar 262 262" 350 351 264 264v la Guvernămîntul Austriei de Jos din Viena în p î™u * +• , ^ din Viena, iar în 1843 e trimis ca exDertT; Irift t fun^^nar la Tezaurariatul CXXIV Bl[aj], 27/11 1871 Domnul mieu ! Scrisoaria d-tale din 11/11 mi-a sosit la timpul său, precum şi pachetul, numai cu una zi mai tîrziu. Ocupaţiunile şi starea sănătăţei nu mă lăsară a-ţi răspunde pîn-acum şi sper că mă veţi scusa. înainte de vreo 5—6 zile începusem una scrisoarie a vă scrie, însă neputîndu-o fini dintru una dată, cînd o căutai să continuu nu o mai aflai deloc, parcă a intrat în pămînt. „Anonimele", ca de aci să încept de nou, le-am Ies cu multă plăcere şi bine aţi făcut că le scrieţi 1. Pre la noi spiretul e tot cam ca pînă aci, cel puţin cei de altă părere nu o dau pre faţă, ci cînd le va veni bine desigur că nu vor să ascunză mîţa în sac, şi încă cu veemenţie. Cred că şi la alegeri vor merge unii din curiozitate, să vază cum vor merge lucrurile, dealmintrea alţii pro-babiliter numai minaţi. Cu toate astea, e cam prea timpuriu pentru noi a ne ocupa cu venitoriul, care, cum se ştie, depinde mult de la împre-giurări şi de la vîntul ce bate. / La B[ucureşti] nu m-am dus, şi cînd sănătatea mi-ar fi permis a merge, şi e probabile că nice altă dată nu voi mai merge, pînă cînd vor sta tot acele cauze ce m-au reţinut pîn-acum 2, decît poate în preîm-blare pre puţin timp, şi cînd drumul de fier sau balonul ne va putea duce ca gîndul şi ca vîntul, ceea ce în 2—3 ani desigur nu se va tîmpla, şi io nu contez aşa departe. D[om]n[ul] A[lexandru] R[oman], trecînd pre aici, ne-a cam spus une-altele petrecute la B[ucureşti]. Broşurele lui G. Sion 3 şi celea-lalte le-am străpus de atunci dnu-lui I. Moldovan şi sper că în curînd se va putea trămite preţul celor de întîi, iar pentru cele de al doilea nu poci afirma nimica, ci vom vedea. Celea de la B[ucureşti] cînd ni se trămit ne sosesc tare tîrziu, şi în jurnale încă aflăm numai fragmente, tot ca mai înainte. Analiley cari conţin ceva mai complet, se publică mai tot după ce şi-au pierdut interesul 4. / Deviza timpului prezente este: iute ! Cei ce întîrzie păţesc ca fetele din Evanghelie. Văz că unele jurnale române şi străine răspîndiră faima despre ep[iscop]ul din Lugoş 5 că de curînd ar fi fost aici. Minciună! El nu a văzut Blaşul de cînd cu candidaţiunea metropolitană în 18686. Poate că la primăvară vor să se adune la un sinod provinciale. Cel puţin, sufra-ganeii s-au apromis a veni, cam pe la Dumineca Tomei. Vom vedea ce va fi şi dintru asta 7. Pre la Sabiniu încă aşteaptă ca, de aici, să facă vizită acolo, şi m-am mirat că chiar şi dn. E[lie] M[ăcelariu] încă o doreşte, şi nu vede ce însemnare ar avea atare vizită în timpul de faţă. Doi ungureni, şi autonomia Tr[ansilva]niei!8 Combine cine poate. Ca să nu rămînă şi de poştia de azi (28/11), închid cu acestea reserbînd pre altă ocaziune mai multe. Al d-tale prea plecat, T. Cipariu mpr. 9 / 1 O serie de Epistole anonime ale lui George Bariţ din Gazeta Transilvaniei (XXXIV, 1871, nr. 81 din 20 oct./l nov., p. 1-2; nr. 82 din 23 oct./4 nov., p. 1-2; nr. 83 din 27 oct./8 nov., p. 1-2; nr. 84 din 30 oct./II nov., p. 1-2; nr. 85 din 3/15 nov., p. 1; nr. 86 din 6/18 nov., p. 1; nr. 87 din 10/22 nov., p. 1-2; nr. 88 din 13/25 nov., p. 1 — 2) semnate Anonimul, în care se supune unei lungi analize situaţia social-politică a românilor, polemizînd cu ziarele româneşti din Pesta, Patria şi Albina. Articole valoroase şi prin informaţiile pe care le dă despre conducătorii naţionali din preajma dualismului şi despre maşinaţiunile regimului. 2 Bătrîneţea, slăbiciunea şi o oarecare reţinere faţă de atitudinea membrilor din Bucureşti ai Societăţii Academice. într-adevăr, peste cîţiva ani, în 1876, Cipariu va fi obiectul unui tratament deloc delicat din partea conducătorilor Societăţii, cu ocazia premierii celei de-a doua părţi a gramaticii sale, Sintetica. 3 „Broşura lui G. Sion" = Răspuns la discursul de recepţiune al lui Petrache Poenaru, Bucureşti, 1871. în 10 septembrie 1870, Petrache Poenaru fusese primit membru al Societăţii Academice. Acesta a pregătit pentru sesiunea următoare un discurs de recepţie despre George Lazăr şi şcoala românească, dar, din cauza bolii şi slăbiciunii, nu şi-a putut ţine discursul. L-a citit Gheorghe Sion în şedinţa din 8 septembrie 1871, rostind în acelaşi timp şi un răspuns — după tradiţie — pe care şi l-a tipărit imediat în broşură. Discursul lui Poenaru va apărea abia în anul următor, în Analele Societăţei Academice, IV, ses. an. 1872. 4 Analele Societăţei Academice se tipăreau la sfîrşitul fiecărui an (începînd cu anul 1871). Sesiunile anilor 1867 — 1869 s-au tipărit împreună, în iarna 1869 — 1870. 5 Episcopul greco-catolic al Lugojului era Ioan Olteanu. 6 O confuzie inexplicabilă a lui Cipariu: nu actualul episcop al Lugojului, Ioan Olteanu, candidase în 1868 la demnitatea de mitropolit de Alba-Iulia şi Făgăraş (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu, nr. XIX, n. 2), ci fostul episcop, Alexandru Dobra, mort în 1870. 7 Scepticismul lui Cipariu nu s-a confirmat: în zilele de 5 — 14 mai 1872 s-a ţinut într-adevăr la Blaj Conciliul provincial prim al Provinciei bisericeşti greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş, cu care ocazie a avut loc organizarea definitivă a bisericii unite din Imperiu după criteriile unei provincii bisericeşti închegate. Pînă la această dată, ierarhia era aproximativă, arhipăstorul de la Blaj figurînd doar ca şef teoretic asupra celorlalte trei episcopate: Oradea, Gherla şi Lugoj. în realitate, cei trei episcopi se purtau în mod mai mult sau mai puţin anarhic, un caz notoriu fiind cel al lui Iosif Popp Szilâgyi de la Oradea, care a încercat — la instalare — să evite hirotonirea la Blaj, tocmai ca să ocolească autoritatea mitropolitului naţionalist Alexandru Sterca Şuluţiu (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Ioan Fekete Negruţiu, nr. XV, inel. n. 1). Acum, în 1872, la Conciliul provincial, se iau hotărîri care stăvilesc excentrismul episcopilor şi întăresc autoritatea metropolitană, şi cu ea unitatea bisericii, atît de nece-s ară pentru românii transilvăneni, în condiţiile dualismului deznaţionalizator. Vezi pentru acest însemnat eveniment în viaţa confesională a românilor transilvăneni Conciliul provincial prim al Provinciei bisericeşti greco-catolice Alba-Iulia şi Făgăraş ţinut în anul 1872. Concilium provinciale primum Provinciae Ecclesiasticae graeco-catholicae Alba-Iuliensis et Fogarasiensis celebratum Anno .1872, Blaj, 1886, ediţie română şi latină. 8 Dorinţa lui Ilie Măcelariu era ca cei doi episcopi de la Oradea şi Lugoj, dacă vor veni la Blaj, să treacă şi prin Sibiu, ca să se consulte cu ei în legătură cu redobîndirea autonomiei Transilvaniei. „Ungurenii" = din părţile numite în mod convenţional „un-gurene", adică din Banat şi Bihor. 9 Cu adnotarea lui Bariţ: „Răsp. după reîntoarcerea mea de la Bucureşti". 265 352 353 cxxv Blaş, 9 nov. 1877 Prea stimate amice, Am primit chiar acum, cu multă bucurie, scrisoaria d-tale de alaltăieri, şi pentru ca să nu [se] întîmple şi din partea mea vreuna întîr-ziare la unele întrebări, am şi luat peana să vă răspunz puţinele, deşi-mi cam tremură azi mîna, nu ştiu de ce. încît pentru reviziunea Dicţiunariului, nu mă mestec deloc, cum am declarat şi d-lui Moldovan în iarna trecută să vă scrie 1. El a fost lucrat după principie eronie cu totul, după părerea mea. Dar şi dealmintrea, nu vreu să aibă cuvînt autorii aceluia că am contribuit cît de puţin la deconsiderarea operei lor. Iar încît pentru operatul mieu2, el încă nu e terminat, căci almim trea l-aş fi comunicat, cel puţin in specimine, cu Academia. Cauzele neterminărei au fost mai multe: ocupaţiunile cu Archivul şi Gramatica3, morbul intrevenit, de care încă nu am putut scăpa, noul material ce am mai căpătat şi încă nu l-am putut esploata (sit venia verbo !) 4 deplin, şi care mai sperez să capăt, şi altele cîte toate, ce nu este lipsă să le mai enumăr. De unde, venirea d-lui Odobescu ar fi fost chiar fără rezultat5. Şi vă rog să-1 asecuraţi că la timpul său nu voi lipsi a face cunoscut Academiei operatul terminat. Cînd? Asta nice io nu o poci şti. D-zeu 266 ştie. / Despre Catechismul rakoţian 6 îmi pare bine că-1 aveţi. Eu încă-1 avusesem din biblioteca lui Pop din Zlagna 7, ci mi-a perit în revolu-ţiune. El în adevăr nu e calificat de a reprezenta limba românească din Tr[ansilva]nia din secol[ul] XVII. Dealmintrea, încă io nu înţeleg toată procedura Academiei în astă parte. Se vede că la Academie sunt puţini cari să cunoască de facto şi din proprie experenţie întreaga literatură vechie pînă la 1700 din toate provinciele, şi fără de astă cunoştinţă nu se poate lua nice una deciziune meritorie. Numai după Iarcu 8 şi Popescu 9 — nu mergem departe. Ei sunt numai compilatori, cari nice nu au văzut cărţile vechi de cari scriu, necum să le studieze. Cest din urmă mi-a furat un § întreg din Sintactică, din vorbă în vorbă, şi tot nu se ruşina a cere ajutoriu pentru compilaţiunea sa atît de la Academie, cît şi de la Asociaţiunea noastră. De la Academie nu am nice una ştire, ce s-a mai urmat de la 12 sept. v[echi] încoace, nice Analile nu s-au mai continuat cu trămiterea, nice ziariale nu ne-au mai spus nemica, decît că în cutare zi sesiunea anului 1877 s-a închis. De Hasdeu, că l-aţi ales de membru, nu am ştiut 10. Un pamfletist din Sabiniu atinge că Academia şi-a democratisat ortografia etc. Şi cîte vor mai fi de acestea. în urmă, ca să închid înainte de închiderea poştei, încît pentru secătura de premiu, m-am şi urît cu trăgănările şi cîte şi mai cîte pre-266* teste / de un an de zîle: că nu sunt bani, că nu sunt galbeni etc. 11. Bie- tul Moldovan 12 destulă nevoie a avut cu răspunsurile. Io numai una dată am scris lui Sion, cînd fu vorba de resturile Analiticei. Acum încă nu am decît să vă rog, că decît să se mai tot trăgăne lucrul, dacă piedeca e numai galbenii, mai bine să le scrieţi să schimbe leii româneşti — şi cu daună — în franci franţuzeşti. Numai să nu fie dauna pîn-acolo, cum se zîce, să mă aflu din secure cu toporişte. întru alte, cu distintă stimă semnîndu-mă al dvre prea adict, T. Cipariu mpr. / 267 1 Se referă la atitudinea lui Laurian şi Massim care, în privinţa alcătuirii dicţionarului (Dicţionariul limbei române, după însărcinarea dată de Societatea Academică Română, elaborat ca proiect de — , I, A — H, Bucureşti, 1871; II, „colaboratori Iosif Hodoş şi G. Bariţ", I — Z, Bucureşti, 1876; Glosariu care coprinde în sine vorbele din limba română străine prin originea sau forma lor, cum şi cele de origine îndouioasă, după însărcinarea dată de Societatea Academică Română, elaborat ca proiect de — , Bucureşti, 1871), au dispreţuit părerile celorlalţi membri pînă la scandalizare (vezi Ioan Chindriş, Alexandru Papiu Ilarian şi Academia Română). 2 Adică listele de cuvinte scoase din cărţi vechi. 3 A doua parte a gramaticii elaborate de Cipariu: Sintetica (sintaxa), premiată de asemenea de Societatea Academică în 1876 (vezi Gramatica limbei române. Partea II. Sintetica, Bucureşti, 1877). 4 „Aşa vine vorba". 5 Este demnă de notat intenţia lui Odobescu din toamna anului 1877 — necunoscută din alte surse — de a veni la Blaj să se întîlnească cu Cipariu. 6 Este vorba de Catehismul calvinesc de la 1642, tipărit la Bălgrad din porunca lui Gheorghe Râkoczy I (vezi Nicolae Drăganu, Cea mai veche carte răkoczyană, în Anuarul Institutului de istorie naţională, I, 1921 — 1922, p. 161 — 278). Nu ştim cînd i-a venit lui Bariţ, şi în ce împrejurări, ideea de a retipări Catehismul... scandalos din secolul al XVII-lea. Ştim doar că în 22 septembrie/4 octombrie încă nu avea la îndemînă un exemplar al tipăriturii, căci în acea zi Odobescu îi scrie (B.A.R., ms. rom. 1 000, f. 71r): „în privinţa cărţei vechi în care să consulţi Catechismul calvinesc al lui Racoţi, îţi mărturisesc că n-am nici o ştire a se afla vreun exemplar pe aci". Dar ambiţia lui Bariţ nu cedează, şi iată că acum, la nici două luni după scrisoarea lui Odobescu, are un exemplar din Catehism, dar numai ediţia a doua, din 1656. îl va tipări doi ani mai tîrziu: Catechismul calvinesc impus clerului şi poporului românesc sub dominaţia principilor Georgiu Răkoczi I şi II. Transcris cu litere latine după ediţiunea II tipărită în anul 1656, însoţit de una escursiune istorică şi de un glosariu, Sibiu, 1879. Rostul politic al ediţiei este evident, în condiţiile cînd autoritatea maghiară dualistă impunea din nou, totul, românilor, şi el n-a fost trecut cu vederea de cei în cauză. 7 Doctorul Vasile Pop, despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, scrisorile lui Grigore Mihali, nr. I, n. 1. 8 Lucrarea lui Dimitrie Iarcu (despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, I, p. 200): Bibliografia cronologică română sau catalog general de cărţile imprimate de la adaptarea imprimeriei, jumătate secolul XVI şi pînă astăzi, 1550 — 1873, Bucureşti, 1873, cu varianta ei mai veche: Analele bibliografice române. Repertoriu cronologic sau catalogul de cărţile imprimate de la adopţiunea imprimeriei, jumătatea secolului XVI şi • pînă astăzi, 1550 — 1865 exclusive, Bucureşti, 1865. 9 Gheorghe Popescu, Trei ani de literatură română. Indice bibliografic al cărţilor publicate româneşte, în România sau de români, în anii 1874 —1875—1876, Bucureşti, 1877. 10 Hasdeu a fost ales membru în 1877, după ce fusese respins în 1869. 11 încurcăturile cu premiul Societăţii Academice pentru Sintetica. 12 Ioan Micu Moldovan, care era discipol şi ajutor de nădejde al lui Cipariu. 354 Alexandru Sterca Şuluţiu* (1794— 1867) G corespondenţa lui Alexandru Sterca Şuluţiu către George Bariţ (1860 — 1867) constituie o mărturie elocventă a eforturilor susţinute pe care bătrînul prelat român le-a depus, cu avînt şi energie tinerească, în slujba cauzei emancipării şi egalei îndreptăţiri a naţiunii şi limbii române din Marele Principat al Transilvaniei. Criza internă şi externă prin care trece Imperiul habsburgic în 1859, Diploma din octombrie 1860 şi mai puţin Patenta din februarie 1861, au creat cadrul favorabil pentru aplicarea în viaţă a unor importante revendicări naţionale cuprinse în programul românesc din 1848 —1849. Revendicările româneşti din 1860—1861 rămîn în esenţa lor democratice şi progresiste (ca şi în 1848), ele urmărind să instituie drepturi politice legale pentru naţiunea română majoritară din Transilvania istorică, cu respect faţă de celelalte naţionalităţi ale ţării. Naţiunea română pretindea pe drept cuvînt ca doleanţele ei privind statutul politic şi juridic al Marelui Principat al Transilvaniei să găsească ascultarea dreaptă şi cuvenită. Programul românesc este în liniile lui principale şi generale autonomist şi descentrali-zator, atît în raport cu Pesta, cît şi cu Viena; în aceşti ani reîncepe cu deosebită intensitate şi se feia firul neîntrerupt al făuririi procesului progresist şi democratic al înstăpînirii româneşti asupra administraţiei şi legislaţiei Transilvaniei, întocmai cum s-a înfăptuit şi s-a procedat în unele părţi ale ţării, în care s-a instituit la 1848 — 1849 administraţia naţională românească. Breşa ivită între clasele conducătoare maghiare şi guvernul imperial austriac, cele două reprezentante ale asupririi străine locale şi centrale, părea că favorizează planurile şi intenţiile româneşti. Mitropolitul Blajului se angajează ferm, alături de alţi lideri laici sau ecleziastici români, pe drumul întortocheat şi dificil al legalizării şi oficializării drepturilor naturale şi fireşti ale naţiunii sale, în condiţiile grele ale încercărilor brutale şi directe efectuate de nobilimea maghiară şi patriciatul săsesc în vederea reinstaurării puterii lor in comitatele şi scaunele ţării, deci în administraţia locală de stat, sau în guberniu şi cancelaria aulică a Transilvaniei. Aici era terenul cel mai ostil şi dificil pe care trebuia să-1 întîlnească şi să-1 depăşească liderii români în drumul luptei lor pentru justa şi proporţionala reprezentare a naţiunii române în toate dicasteriile centrale şi locale de stat. încă în 1860, Alexandru Sterca Şuluţiu, însoţit la Viena de o delegaţie românească numeroasă, înmînează tronului, împreună cu protopopul ortodox Ioan Popazu 1, petiţia din 10 * Iosif Sterca Şuluţiu, Memoriu, III, Sibiu, 1879; Idem, O lacrimă fierbinte, Sibiu, 1880; I. Ardelean u, Oameni din Sălaj, Zalău, 1938; Alexandru Lupe a n u-M elin, Mitropolitul Alexandru Sterca Şuluţiu (1794—1867). 1 Biblioteca Academiei R.S.R., ms. rom. 992, f. 287 — 289; Scrisoarea I. 356 decembrie prin care se revendica decretarea egalităţii politice a naţiunii romane, numirea unui cancelar aulic de naţionalitate română, egala îndreptăţire şi oficializarea limbii române, reprezentare proporţională în viitoarea Dietă a ţării şi congres naţional, în care poporul român să-şi manifeste şi să-şi precizeze în mod plenar revendicările şi să-şi organizeze acţiunile. în decembrie 1860, liderilor politici din Marele Principat al Transilvaniei li se alătură şefii politici români din Banat, care căutau să prevină alipirea acestei provincii româneşti la Ungaria, să-i menţină autonomia sau în caz şi mai fericit să unească Banatul cu Transilvania 2, pentru ca masa românească să fie şi mai concentrată organizatoric şi politico-administrativ. Dar Banatul, împreună cu Zarandul, Chioarul, Solnocul de Mijloc, Crasna sînt încorporate Ungariei (unde se aflau şi Crişana şi Maramureşul), iar Bucovina va fi administrată separat. Astfel planurile maximale româneşti ce tindeau spre formarea unei provincii autonome, care să-i cuprindă pe toţi românii din monarhie, sînt dejucate de contramăsurile celor două clase stăpînitoare ale asupririi străine, burghezo-moşierimea austriacă şi nobilimea şi burghezia maghiară aflată în proces de formare şi consolidare; politicienilor maghiari şi austrieci nu le convenea formarea unui stat autonom român, chiar dacă în anii 1860 — 1861 între ei reizbucniseră crize şi certuri interne, legate de împărţirea puterii şi a sferelor de influenţă în imperiu. în aceste condiţii, liderii români îşi concentrează eforturile asupra emancipării naţiunii şi limbii române din Marele Principat al Transilvaniei (Ardeal). în pofida eforturilor şi petiţiilor româneşti în fruntea cancelariei aulice a Transilvaniei este numit contele Kemeny Ferencz, exponent al nobilimii maghiare. Alexandru Sterca Şuluţiu, împreună cu episcopul ortodox Şaguna, îşi unesc atunci eforturile pentru a impune alegerea unor consilieri şi secretari aulici români, alături de consilierii şi secretarii aulici maghiari sau saşi. Aceste eforturi sînt încununate de succes în sensul că în prima rundă sînt numiţi la cancelaria aulică consilierul român greco-catolic Vasile Ladislau Popp şi secretarul român greco-catolic Gheorghe Anghel3, la care se adaugă apoi prin eforturile lui Şaguna, secretarul aulic român ortodox Dimitrie Moldovan. Atent faţă de interesele supreme politico-naţionale, mitropolitul unit al Blajului atrage atenţia lui Bariţ asupra necesităţii împiedecării oricăror certuri şi dezbinări între români, pentru a nu se răsturna „bună înţelegerea şi pacea între fraţi"4, în acest sens Şuluţiu îi scrie şi lui Dimitrie Moldovan, rugîndu-1 să-1 înştiinţeze pe Şaguna că el îl va consulta în toate problemele (inclusiv în recomandarea funcţionarilor români în posturile administrative) pentru „a avea, a ţinea întru toate o adevărată, cordială şi sinceră înţelegere" 5. Mitropolitul unit a militat nu numai pentru ca în posturile centrale să fie numiţi români din Transilvania (la Viena îl propune pe Vasile Ladislau Popp în funcţia de cancelar aulic) 6, ci şi pentru ca administraţia teritorială de stat locală să primească un caracter naţional românesc; mergînd la arhiducele Rainer, preşedintele guvernului şi la alţi miniştri austrieci, Alexandru Sterca Şuluţiu le propune să schimbe toate organismele instituţionale din Transilvania, unde politicienii maghiari au reuşit în 1861 să-şi restabilească o poziţie preponderentă, să-i destituie pe comiţii supremi maghiari şi „unde sunt în majoritate români să-i suplinească cu români"7. Alexandru Sterca Şuluţiu, Iacob Bologa şi Ioan Raţiu intervin cu insistenţă la Viena pentru aplicarea unor măsuri riguroase în vederea convocării unei diete a ţării în care deputaţii români aleşi sau numiţi să fie reprezentaţi în mod just; de asemenea Şuluţiu îl informa pe Bariţ că s-a cerut ca românii „pretutindenea să fie după proporţiune dreaptă reprezentaţi", insistîndu-se 2 Foaie pentru minte, inimă şi literatură, XXIII, 1860, nr. 51. 3 Pe care-1 apără Şuluţiu de unele acuzaţii neîntemeiate în scrisoarea I. 4 Scrisoarea I. 5 Ibidem. 6 Scrisoarea IV. 7 Ibidem. 357 îndeosebi asupra ocupării posturilor de comiţi supremi8. în 1862 Şuluţiu militează şi pentru justa şi proporţionala reprezentare a românilor în congregaţiile şi comitetele comitatense, întru-cît era cunoscut faptul că atît în 1861, cît şi în 1848 sau înainte, în aceste adunări ale administraţiei locale de stat românii s-au aflat mereu în minoritate, deşi pe teritoriul comitatelor populaţia românească era cu mult mai numeroasă decît cea maghiară. într-o scrisoare către Bariţ, Alexandru Sterca Şuluţiu îşi exprimă dorinţa ca liderii români să urmărească cu atenţie lucrările Universităţii săseşti din Sibiu, ale cărei proiecte şi dezbateri priveau întreaga patrie şi îndeosebi situaţia grea şi subordonată a românilor din Fundus Regius (Pămîntul crăiesc). Trebuia de asemenea ca şefii românilor să cunoască îndeaproape planurile şi discuţiile aristocraţiei maghiare din Cluj, pentru a reuşi să li se împotrivească prompt şi cu eficacitate; în acest sens, mitropolitul Şuluţiu revine în Sibiu, unde convocase o şedinţă a Comitetului naţional permanent9, acesta fiind îndreptăţit să stabilească sarcinile şi acţiunile politice concrete, în calitatea lui de for conducător şi coordonator al întregii naţiuni. Alexandru Sterca Şuluţiu a jucat un rol politic important în organizarea internă şi în săvîrşirea acţiunilor concrete ale mişcării naţionale româneşti. Venit la Sibiu, unde este aşteptat cu bucurie de către conaţionali10 şi cu antipatie de către adepţii politicii maghiare, mitropolitul unit lansează circularul de convocare a coreligionarilor săi laici sau ecleziastici, care permitea sau chiar îndemna şi provoca populaţia românească greco-catolică să-şi aleagă ea însăşi reprezentanţii la viitoarea Conferinţă naţională de la Sibiu 11. Consfătuirile pentru alegerea reprezentanţilor naţionali constituiau prilejuri şi modalităţi potrivite de întruniri şi dezbateri a situaţiei politice din i mperiu şi de consultări largi privind căile de urmat în lupta pentru obţinerea unor drepturi politice legale. La Conferinţa regnicolară de la Alba-Iulia, unde erau reuniţi reprezentanţi ai maghiarilor, saşilor şi românilor, Şuluţiu, care după conferinţa naţională de la Sibiu devenise copreşedinte al Comitetului naţional permanent, apără poziţiile şi programul politic românesc într-un discurs de o înaltă ţinută etico-morală şi profunzime politică. în acest discurs Şuluţiu desfăşoară în mod logic o serie de argumente istorice, etnice şi politice pentru a argumenta necesitatea menţinerii autonomiei Marelui Principat al Transilvaniei şi a combate legea reacţionară a uniunii cu Ungaria, emisă la 1848, şi pe care politicienii maghiari se străduiau dhf răsputeri să o reaplice încă din 1860—1861. Dovedindu-se în pas cu spiritul vremii şi adept al principiului democratic al egalităţii între popoare şi naţiuni, Şuluţiu pledează şi la Alba-Iulia pentru înţelegere şi colaborare între toţi locuitorii Transilvaniei, pe baza egalei îndreptăţiri naţionale şi prin recunoaşterea oficială a drepturilor naţiunii române, atîta vreme „tolerată" şi asuprită pe propriul său pămînt strămoşesc 12. Şuluţiu nu s-a mulţumit să alimenteze rezistenţa românească doar în comitatele şi scaunele ţării, ci s-a străduit ca problemele şi justeţea revendicărilor programatice româneşti să fie cunoscute în cercuri mai largi ale opiniei publice din monarhia habsburgică. Astfel în cursul călătoriei de la Viena din octombrie-noiembrie 1861, Şuluţiu împreună cu alţi lideri români obţin colaborarea ziarului Oesterreichische Zeitung, care urma să publice periodic articole favorabile naţiunii române, prin intermediul lui Vincenţiu Babeş 13. De asemenea, el a luptat neobosit pentru demascarea şi zădărnicirea intrigilor Guberniu- 8 Scrisoarea VI. 9 Scrisoarea VIL 10 Telegraful român, VIII, 1860, nr. 51; E n e a Hodoş, Scrisori cu mai multe figuri şi un adaos, Sibiu, 1940, p. 38 — 40. 11 Foaie pentru minte, inimă şi literatură, XXIII, 1860, nr. 52. 12 Telegraful român, IX, 1861, nr. 8, 9, 10; Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur sau luptele politice-naţionale ale românilor de sub coroana ungară, voi. II, Sibiu, 1904, p. 228—246. 13 Scrisoarea V. Iui maghiar din Cluj, care se străduia din răsputeri să evite convocarea unei Diete reprezentative a Transilvaniei, boicotînd instrucţiunile venite în acest sens de la Viena; cu aceeaşi ocazie mitropolitul român cere în mod expres dezavuarea atitudinii şovăielnice şi contradictorii adoptată de consilierii români din guberniul maghiar, Paul Dunca, Alexandru Lazăr, Ioan Alduleanu 14. Aceştia deşi nu s-au împotrivit publicării rescriptului de convocare a dietei afirmau în votul lor separat că modalitatea folosită era ilegală. O Dietă a Transilvaniei, în care românii urmau să fie reprezentaţi mai echitabil şi mai democratic, era absolut legală şi justificată, întrucît era firesc şi natural ca soarta unui teritoriu să fie decisă cu consultarea şi respectarea voinţei majorităţii locuitorilor. Ilegală era Dieta maghiară paşoptistă de la Cluj, care în absenţa reprezentanţilor naţiunii majoritare votase uniunea Transilvaniei cu Ungaria; or, Guberniul clujean, în frunte cu contele Miko Imre, bazîndu-se pe „legalitatea" legilor maghiare de uniune din 1848, se străduia să înfăptuiască uniunea şi contopirea forţată a Transilvaniei cu Ungaria. Pentru a dejuca ace?te intenţii, Şuluţiu, secondat de Raţiu şi Bologa, ambii membri ai Comitetului naţional permanent, nu pregetă să plece la Viena, spre sfîrşitul anului 1861 15. Activitatea politică desfăşurată de Şuluţiu în anii 1860 —1861 i-a atras duşmănia şi i-a adus mustrări aspre în scris din partea cancelarului aulic maghiar, contele Kemeny Ferenc, în septembrie 1861 aristocratul maghiar îl acuză pe mitropolitul unit, făcîndu-1 responsabil de alcătuirea numeroaselor proteste româneşti şi de nesupunere manifestată faţă de legile maghiare din 1848; apoi înaltul prelat român este declarat responsabil pentru că a contribuit la crearea unei atmosfere de teroare în jurul familiilor maghiare din Transilvania. Şuluţiu îi răspunde printr-o adresă fermă în care argumentează şi justifică îndreptăţită rezistenţă pasivă a naţiunii române faţă de încăpăţînarea cu care nobilimea maghiară continua să încalce principiul egalei îndreptăţiri naţionale şi să împiedece accesul proporţional şi democratic al românilor în administraţia comitatensă. „Nici într-un comitat unde elementul român e mai numeros decît cel maghiar nu s-au respectat dorinţele românilor — spunea Şuluţiu. în zadar cerură şi pretinseră românii ca în locul comitetelor comitatense din 1848, în cari românii, din motive vrednice de aprobat, n-au încredere, să se formeze cîte o congregaţiune generală sau marcală, respectîndu-se după cuviinţă proporţiunea poporaţiunei şi să se aleagă comitete noi, iar alegerile de oficiali prin acestea să se facă şi prin ele să se conducă administraţiunea publică"; limba română era neîndreptăţită şi nu era coordonată celei maghiare în multe din comitatele patriei, mitropolitul român dînd şi cîteva exemple caracteristice: comitatele Hunedoarei, Cetăţii de Baltă, Turzii. Comiţii supremi maghiari şi majorităţile maghiare contrafăcute din comitetele comitatense au procedat neloial, incorect şi duşmănos clnd „au hotărît şi au trimis adrese şi deputaţiuni, atît la Mfajestatea] Sa ces[aro] reg[ală] apostolică, cît şi la Dieta ungară, pentru a esopera uniunea cu Ungaria, şi aceasta au făcut-o desconsiderînd protestările energice şi apriate date în contra acelora de către fraţii şi concetăţenii lor români". Aceste practici şi „rele" preciza Şuluţiu „nu se mai pot uni cu spiritul timpului modern". Funcţionarii maghiari au impus comunităţilor şi preoţilor români în mod oficial să adune contribuţii băneşti pe seama honvezilor maghiari care la 1848/9 au ucis mii de români şi s-au făcut vinovaţi de „aprinderea şi batjocorirea nenumăratelor sate şi biserici româneşti". în faţa acestor asupriri şi desconsiderări a sentimentelor şi dorinţelor naţiunii române era de mirat că românii au adoptat doar rezistenţa pasivă în locul rezistenţei şi opunerii prin forţă. Şuluţiu preciza că şi-a sprijinit naţiunea în lupta şi năzuinţele sale pe temeiul datoriilor ce le are către poporul sau, „atît după dreptul divin cît şi după cel omenesc", şi i-a scris clar lui Kemeny că el şi-a folosit influenţa arhipăstorească în deplină concordanţă 14 Scrisorile IV, VI. 15 Scrisorile IV, V, VI. 358 359 cu conştiinţa şi convingerile sale interioare. Preluatul român greco-catolic îi scrie lui Kemeny că ar fi fost mai înţelept ca el şi alţi politicieni maghiari să înţeleagă şi să respecte justele revendicări româneşti şi ca pe baza egalei îndreptăţiri să se instituie armonia şi buna înţelegere în ţară pentru că „pînă cînd naţiunea română nu se va recunoaşte şi nu va fi proclamată la Dieta Ardealu-ui de naţiune cu aceleaşi drepturi legale pe care le au celelalte naţiuni surori, pînă atunci dorinţele şi pretenţiunile loiale ale ei nu pot fi apăsate prin nici un fel de măsuri volnice şi teroristice"-Mitropolitul Şuluţiu avusese conflicte asemănătoare şi cu guvernatorul Transilvaniei Miko Imre, încă din iunie 1861 16. Raporturile lui Şuluţiu cu noul cancelar aulic maghiar contele Nâdasdy Ferenc se îmbunătăţesc însă în mod sensibil. Acesta şi-a luat angajamentul să aplice prevederile Diplomei şi Patentei şi să acţioneze în sensul convocării Dietei Transilvaniei şi a inarticulării naţiunii şi limbii române. în 1863, mitropolitul Şuluţiu acţionează cu aceeaşi energie pentru convocarea şi reuşita celei de A doua conferinţe naţionale de la Sibiu. Modalitatea alegerii reprezentanţilor naţionali la conferinţa înscrisă în noul circular de convocare este aceeaşi ca în 1861, permiţînd alegerea lor de către mirenii şi laicii uniţi din ţară; el se interesează de buna organizare anterioară a acţiunilor legate de pregătirea conferinţei (aşa cum a făcut şi G. Bariţ), elaborînd un proiect de program naţional şi declarîndu-se de acord cu actele pregătite în acelaşi scop de către Bariţ, căruia îi destăinuie din nou toate gîndurile şi acţiunile sale 17. în preajma alegerilor pentru Dieta de la Sibiu, Şuluţiu adresează clerului subordonat un nou circular ordonîndu-i să îndrumeze în mod serios alegătorii români pentru â se asigura alegerea celor mai buni fii ai naţiunii la viitoarea Dietă a ţării, în care naţiunea română îşi punea mari şi bune nădejdi18. Alexandru Sterca Şuluţiu ia parte la lucrările Dietei sibiene ca deputat regalist, numit şi chemat direct de către împărat în calitatea lui de principe al Transilvaniei. în Dieta de la Sibiu românii au avut 57 de deputaţi, maghiarii 54 iar saşii 43. Majoritatea maghiarilor opun însă o rezistenţă pasivă faţă de dieta sibiană; aşa cum de fapt şi politicienii maghiari din Ungaria sau Transilvania au boicotat parlamentul central schmerlinghian de la Viena ca şi toate instrucţiunile acestui regim care prevedeau menţinerea autonomiei Transilvaniei şi nerecunoaşterea legilor de uniune maghiare de la 1848. Alexandru Sterca Şuluţiu participă la dezbaterile articolului de lege despre efectuarea egalei îndreptăţiri a naţiunii române şi a confesiunilor ei prin discursurile sale susţinute în şedinţele 18, 20, 22, 25, din 28, 31 august şi 2, 6 septembrie 1863 19. La fel de neobosit, Şuluţiu îşi aduce contribuţia la dezbaterile legate de promulgarea articolului de lege privind întrebuinţarea limbilor în patrie şi adoptarea limbii române ca limbă oficială, alături de maghiară şi germană, participînd la dezbaterile şedinţelor 32, 33, 35, 36 din 21, 22, 25, 28 septembrie 1863 2 °. în şedinţa a 38-a din 30 septembrie Şuluţiu ia cuvîntul pentru înarticularea Diplomei şi Patentei de către Dieta sibiană 21. De repetate ori Şuluţiu intervine în chestiunea Tribunalului Suprem al Transilvaniei, militînd ca sediul lui să fie în ţară, nu la Viena 22. Mitropolitul Blajului a fost membru în Camera Superioară a Reichsrathului central din Viena; aici a desfăşurat însă o activitate extrem de modestă şi la singura şedinţă la care a luat parte a făcut uzanţă de limba română 23. 16 P ă c ă ţ i a n, Op. cit., voi. II, p. 687-693. 17 Scrisorile VIII, IX, X, XI. 18 T. V. Păcăţian, Op. cit., voi. III, Sibiu, 1905, p. 37-41. 19 Op. cit., p. 137-141; 173-174; 180-181; 206-208; 249-250. 20 Op. cit., p. 308-309; 334-335; 349-351; 363-365. 21 Op. cit., 388-392. 22 Op. cit., p. 446-450; 462-465; 474-478. 23 Op. cit., p. 636. Anii 1865 — 1867 care concentrează perioada tratativelor austro-ungare pentru instaurarea dualismului ca sistem fundamental de stat al imperiului îl îngrijorează mult pe Şuluţiu; acesta îşi exprimă în scrisorile către Bariţ teama că legile din 1863 — 1864 nu vor supravieţui în noul climat politic ceea ce ar fi o „moarte politică ruşinătoare" pentru naţiunea română. El îşi exprimă de asemenea acordul cu articolele lui G. Bariţ publicate în Gazeta Transilvaniei în care erau atacate legile uniunii şi era apărată autonomia Transilvaniei; încă din august 1865 Şuluţiu militează pentru convocarea unei conferinţe naţionale care să pregătească şi să organizeze riposta poporului român faţă de manevrele duşmănoase ale dominanţilor. în politică — scria Şuluţiu lui Bariţ — lumea nu se ţine „nici de vorbă, nici de dreptate şi cu atît mai puţin de o consecinţă logică, ci dă pe întreg, uneori şi orbeşte, dacă socoteşte că evenimentele şi spiritul zilei îi vine bine la socoteală". Dată fiind situaţia grea care se profila în faţa naţiunii, Şuluţiu ar fi preferat: „coînţelegere, dară, coînţelegere şi iarăşi coînţelegere, şi apoi solidaritate de diamant"24. Mitropolitul Blajului îl informează pe Bariţ asupra încercării sale eşuate de a-1 determina pe Şaguna să opereze împreună convocarea unui congres politic naţional. De asemenea Bariţ este înştiinţat că intelectualii blaj eni, convocaţi de mitropolitul lor la o consfătuire politică, s-au declarat de acord cu intenţia lui de a analiza „situaţiunea de faţă" într-un ciclu de 7 — 8 articole care-urmau să apară în Gazeta Transilvaniei. Majoritatea intelectualilor blaj eni erau pentru organizarea unei rezistenţe active în Dieta de la Cluj, împotriva uniunii Transilvaniei cu Ungaria şi a intenţiilor şi planurilor centralizatoare şi dominatoare ale politicienilor maghiari. Dintre intelectualii prezenţi doar doi au fost pentru boicotul alegerilor şi a Dietei din Cluj (tactică ce o recomandau fruntaşii români de la Viena, care i-au scris în acest sens silui Şuluţiu).„Grele şi critice timpuri am adjuns pentru cauza naţională, — exclama cu durere mitropolitul român — chiar mai grele ca la 1848! Acum, dacă nu vom fi o inimă şi un suflet şi ne va părăsi şi cura-giul, şi nu vom fi rezoluţi şi la întîmplări neaşteptate, am recăzut iarăşi în statutul heloţilor făcuţi prin legile de la 1848 (cele maghiare, n.ns.) şi dependinţi de la graţia aristocraţiei maghia-are" 25. Din păcate, între liderii români izbucnesc certuri, schimburi de opinii şi păreri sau incriminări reciproce, dar nu întotdeauna justificate şi principiale, în legătură cu alegerea tacticilor şi căilor de urmat în lupta politico-naţională. Deocamdată, în 1865, se păstrează încă o cvasi-solidaritate şi o relativă armonie; 29 de deputaţi români, aleşi sau numiţi, în frunte cu Şuluţiu şi Şaguna, declară Dieta din Cluj ilegală şi necompetentă de a discuta şi a hotărî soarta ţării, cerînd reconvocarea unei diete democratice a Transilvaniei, pe baza legii electorale votate în 1864 de Dieta sibiană. Alexandru Sterca Şuluţiu a sprijinit intens acţiunea Raţiu-Bariţ şi înaintarea memoriului alcătuit de aceştia către Tron, preconizînd în scrisorile sale către Şaguna ca protestul românesc să fie dus la Viena de către cei doi mitropoliţi români. De asemenea mitropolitul Blajului părtineşte părerea pasivistă conform căreia Comitetul naţional permanent din 1861/3 nu mai era competent să conducă mişcarea naţională. Şuluţiu îl înştiinţează îndeaproape pe Bariţ despre toate diferendele sale cu Şaguna, diferende legate de memoriul Raţiu-Bariţ ce purta 1493 de semnături, de comitetul naţional din Blaj în frunte cu Ioan Bob şi Ioan Fekete Negruţiu (care sprijinea acţiunea pasivistă şi cu mijloace financiare); scrisorile dezvăluie de asemenea aspecte din conflictele ivite în legătură cu oportunitatea sau posibilitatea convocării unui congres naţional românesc 26. Mitropolitul Blajului apără cu aceeaşi demnitate şi hotărîre poziţia şi programul politic al naţiunii sale în faţa comisarului regal contele Emanuel Pechy, cu care 24 Scrisoarea XV. 25 Scrisoarea XVI. 26 Scrisorile XVI, XVIII. 360 361 a avut o întrevedere mai îndelungată la Cluj. Toate demersurile făcute de Şuluţiu în faţă lui Pechy au fost aduse la cunoştinţa lui Bariţ printr-o scrisoare amplă dedicată acestui eveniment. Şuluţiu îi spune în faţă lui Pechy, care îl mustra pentru atitudinea şi activitatea sa politică, că el îşi iubeşte din suflet naţiunea „şi de aceea am apărat ori unde am putut drepturile ei naţionale, şi mă ţin obligat acele şi de aci înainte, pe căli legiuite ori cînd a le apăra, deoarece eu din naţiune sunt şi dignitatea aceasta înaltă bisericească numai pentru naţiunea mea o port şi o am dobîndit" 27. Mitropolitul Blajului, Alexandru Sterca Şuluţiu moare la 7 septembrie 1867, plîns şi regretat de toţi românii Transilvaniei. A lăsat în urma sa amintirea unui luptător dîrz pentru emanciparea politică a poporului român şi şi-a testat întreaga sa avere pentru dezvoltarea culturii naţionale, sprijinirea studenţilor români şi dacă ar fi fost posibil şi pentru înfiinţarea unei universităţi româneşti. 27 Scrisoarea XXIII. Viena, în 14/2 december 1860 Mult mie stimate şi iubite domnule Bariţ! Excuzarea pentru că n-ai putut veni are deplinul său loc în inima noastră. Noi, aici, toate cele nouă cu putinţă ne-am silit a face 1. Expozi-ţiunile noastre orale la Maiestate şi la cei puternici au fost făcute fără sfială, şi cu toată libertatea a unui cuget curat şi a unor oameni cari, în cererile sale, stau pe terenul dreptului şi a diplomelor împărăteşti din 20 oct. 2, şi gîndesc că nemica n-au rămas la care să nu fim dat genuinele noastre şi liberele desluşiri şi informaţiuni, precum mai cu amarii ntu vei vedea şi din petiţiunea noastră 3 — care vi s-au trimis tipărită — şi mai vîrtos din orala relaţiune a r[everendi] simului protopop Popasu 4, care despre toate cele zise şi făcute vă va povesti mai pe larg. Cele ce ai scris la domnul protopop Popasu, cu multă înţelepţiune şi pătrundere în lucru şi în cele viitoare, tare le încuviinţez şi eu, şi de aceea nu trebuie să ne supărăm mult că Cancelaria nu s-au denumit din fiii naţiunei noastre 5. De un rău mai mare mă tem numai, care ad amicas aures 6 ţi-1 descoper: nu cumva înainte de timp, şi de a fi naţiunea încă statornicită pe cale legiuită, şi prin lege pozitivă, ciuma ambiţiunei sau a poftei de deregătorii cardinale, ceea unită cu depopularizarea multor vrednici fii ai naţiunei noastre, să intre şi între bărbaţii naţiunei noastre, după cum cu durere am observat, dintr-o epistolă a domnului consilia-rju Br. 7 din care se cam vede că ar purta ceva frică, nu cumva altul să-i preocupe nădăjduitul, poate, de dînsul ceva post cardinale. Frica sa se vede a fi cauzata asupra lui Angyel 8 — bărbat cu largi, tare, cunoştinţe juridice şi montanistice înzestrat — pe carele cu nedrept şi fără nice un fundament îl numeşte renegat, şi se teme nu cumva prin favoarea mea să adjungă în ceva post cardinale, să-i preocupe locul lui 9. Înainte a face asupra bravilor şi harnicilor bărbaţi şi fraţi prepusuri rele şi a arăta neîncrederea, ar fi a răstorna bună înţelegerea şi pacea între fraţi. A se certa înainte pentru posturi şi a emula per fas et nefas 10, 363 i. şi a pofti înaintare şi preferinţe nu-i numai ridiculos, da este şi un lucru surupătoriu de interesele şi binele naţiunei. Eu, prin una epistolă, m-am rogat de domnul consiliariul şi Kreiss-Commissariul de la Orăştie Dimitrie Moldovan11 ca să scrie excelenţei sale ep[isco]pului A. b[aron] Şaguna că eu vreau, în toate, cu excelenţia-sa şi cu toţi fiii naţiunei de ambele confesiuni, a avea, a ţinea întru toate o adevărată, cordială şi sinceră coînţelegere. De aceea să binevoiască, cu toată puterea autorităţei sale, a stîmpăra la unii fii sufleteşti ai săi dorul cel mare după deregătorii înalte şi de aci urmîn-dele, nedreptele Verdăchtigung 12-uri ale bărbaţilor cari nu meritează acele şi cari, ca unii oameni răi, mie nu-mi plac. Despre celelalte nădăjduiesc să avem, cu prilegiul conferinţilor, timp mai mult ca să vorbim şi să ne înţelegem despre toate, cu toţii, Pînă atunci încă, poftindu-ţi tot binele de la Dumnezeu, şi ca să-ţi cruţe preţuita la toată naţiunea sănătate, cu osebit estimiu rămîn al multstimatei domniei-tale sincer stimătoriu, Metropolitul Alexandru. 1 Fruntaşii politici români, conduşi de mitropolitul greco-catolic Alexandru Sterca Şuluţiu, pleacă spre sfîrşitul anului 1860 la Viena, pentru a apăra interesele naţionale în noile condiţii politice statornicite prin Diploma imperială din 20 octombrie 1860. Cu această ocazie, revine în arena politică şi Axente Sever, marele prefect de la 1848 — 1849. S-a înaintat împăratului o petiţie-program, într-o audienţă în care au fost primiţi numai Sterca Şuluţiu şi Ioan Popasu. Axente Sever şi ceilalţi delegaţi i-au acompaniat pe cei doi în convorbirile cu diferite personalităţi politice din Viena: ministrul cu vederi liberale Schmerling, cancelarul aulic al Transilvaniei Kemeny Ferencz, ministrul ţGlanz şi alţii. George Bariţ trebuia să facă şi el parte din delegaţie, dar, după cîte înţe-egem, n-a putut pleca la Viena. Vezi despre acest moment George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei..., III, p. 65; 514 — 515; Arhivele Statului din Cluj-Napoca, Fond. Blaj, colecţia Dimitrie Moldovan, nr. 297. 2 De fapt, o singură „diplomă" (vezi textul ei la Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur..., II, p. 109 — 112), şi reglementările de rigoare emise tot în 20 octombrie 1860. Diploma promite reinstituirea sistemului constituţional, respectarea autonomiei provinciilor şi egala îndreptăţire a popoarelor şi limbilor din imperiu. 3 Vezi nota 1. Românii transilvăneni cereau: decretarea egalităţii politice a naţiunii, numirea unui cancelar român la Viena, oficializarea limbii române, reprezentarea proporţională în Dieta Transilvaniei şi aprobarea unui congres naţional. Textul petiţiei s-a publicat încă în 1860, în Foaie pentru minte... (nr. 49 — 50), iar mai tîrziu la Teodor V. Păcăţian, Op. cit., p. 143-151. 4 Ioan Popasu reprezenta, în lipsa episcopului Şaguna, confesiunea neunită, în. calitatea sa de protopop al Braşovului. 5 în fruntea Cancelariei aulice a Transilvaniei din Viena se afla reacţionarul baron Kemeny Ferencz. în aceleaşi zile s-au denumit şi consilierii şi secretarii aulici, printre ei aflîndu-se doar doi români: Vasile Ladislau Popp şi Gheorghe Anghel. Ulterior, la insistenţa lui Şaguna, care va reclama faptul că neuniţii au fost ignoraţi, va fi denumit de consilier aulic încă un român transilvănean: Dimitrie Moldovan. Ceilalţi consilieri sau secretari erau maghiari şi saşi: Kabos Daniel, Kozma Denes, August Roth, Biro Miklos, Dobokai Antal şi Joseph Plecker. începutul „liberalizării" nu debutează promiţător pentru români, în ciuda autosugestionării bunului arhiereu Sterca Şuluţiu. 6 „La urechi prieteneşti", adică demne de încredere. 7 Ioan Bran de Lemeni. 8 Gheorghe Anghel, despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, p. 71. 9 Gheorghe Anghel va ajunge într-adevăr, prin „favoarea" mitropolitului, secretar aulic la Viena (vezi nota 5). 10 „Pe orice cale", „cu orice preţ". 11 Dimitrie Moldovan, 1811 — 1889, fruntaş român din Transilvania, consilier la Cancelaria aulică din Viena. A studiat politehnica la Viena şi montanistica la Schemnitz. în 1848—1849 a fost şi el refugiat în principatele româneşti, alături de alţi fruntaşi revoluţionari. După 1850 a fost numit adjunct la comanda Districtului Alba Iulia, comisar cercual la Orăştie, apoi secretar aulic (în 1861; vezi nota 5) şi, în fine, consilier aulic la Viena (1863). Vezi despre el Iosif Sterca Şuluţiu şi Axente Severu, Dimitrie Moldovan, în Tribuna literară, supliment al ziarului Tribuna, I, 1900, p. 19; Corneliu Diaconovici, Enciclopedia Română, III, Sibiu, 1904, p. 314. 12 „Bănuieli". II Sibiu, 3 ianuarie s. n. 1861 Mult stimate domnule Bariţ! Aici închise îţi trămit 2 exemplare din cerculariul meu, slobozit de aici din Sibiu 1 — unde voi rămânea pînă după celebrarea conferinţelor naţionale 2 — cătră clerul meu, din cari vei înţelege tot lucrul şi intenţiunea. Asemenea s-au făcut şi din partea excelenţiei-sale domnului episcop A. baronele Şaguna s. Numai dacă, pentru scurtarea timpului, ar putea adjunge şi circularele pe la toţi respectivii, şi ar putea veni şi cei chemaţi! 4 Pe stimata domnia-ta, cu pe domnul directorele Mureşan 5, îmi iau libertate, osebit prin aceasta a mea scrisoare, a vă invita la confe-rinţile naţionale pe 1/13 ianuarie 1861, aici în Sibiu ţinînde 6, eu însumi rugîndu-vă ca, de este cu putinţă, să veniţi ambii, iară dacă ambii a veni n-aţi putea, domnia-ta nice într-o întîmplare să nu rămîni ca să nu vii1. Pentru multe ocupaţiuni, acum multe nu-ţi pot scrie. Sperînd că în persoană ne vom întâlni, las toate — multe! — de a ţi le comunica cu gura. Venirea mea la Sibiu şi primirea prea frăţască, pe largul o vei afla din Telegraful român 8. Dorind să ne întâlnim şi vedem, cu osebită părintească onoare rămîn, pentru totdeauna, al mult stimatei d-tale de bine voitoriu, Metropolitul Alexandru. 1 Este vorba de circulara de convocare a Conferinţei Naţionale din Sibiu, care s-a ţinut între 1/13 — 4/16 ianuarie 1861 (vezi George Bariţ şi contemporanii săi, voi. II-III, passim). Conferinţa — numită frecvent de contemporani „congres naţional" — trebuia să stabilească atitudinea politică a românilor în faţa marii efervescenţe politice stîrnite în întregul imperiu de Diploma de liberalizare. Ca obiectiv imediat, trebuia stabilită platforma românească pentru Conferinţa regnicolară de la Alba-Iulia din februarie 1861 unde urmau să se întîlnească reprezentanţii românilor, maghiarilor şi saşilor, pentru a discuta viitorul statut politic al ţării. în concepţia lui Sterca Şuluţiu, această conferinţă trebuia să pună bazele unei vieţi politice echitabile, cu îndreptăţirea egală a naţiunilor, „care cu toată dreptatea o dorim şi o pretindem". Textul circularei lui Sterca Şuluţiu, în Foaie pentru minte..., 1860, nr. 52. 2 Conferinţa Naţională de la Sibiu din 1/13 — 4/16 ianuarie 1861 s-a ţinut în clădirea Seminarului teologic ortodox de aici. Conferinţa a adoptat ca acte naţionale petiţiile din 7 noiembrie şi 10 decembrie 1860, a elaborat alte două petiţii, care cereau egala îndreptăţire prin lege a naţiunii române şi a limbii şi o justă reprezentare a românilor la vii- 364 365 toarea conferinţă regnicolară (vezi nota 1). S-a ales un comitet permanent ca for conducător al naţiunii şi — lucru de mare însemnătate! — s-a aprobat programul de la 3/15 mai 1848, făcîndu-se astfel un act de continuitate a platformei revoluţionare de la 1848, de reconsiderare a paşoptismului ca şcoală politică pentru viitor. Vezi Protocolul şedinţelor Conferinţei Naţionale Româneşti din 1J13 pînă în 4J16 ianuarie 1861, la Sibiu, sub preşedinta a doi archipăstori româneşti din Transilvania, cu adusele sale si cu un comentariu, Braşov, 1861. 3 Andrei Şaguna a lansat, în aceleaşi zile, o circulară asemănătoare, în numele clerului neunit. Scopul şi tonul circularei sibiene e acelaşi (vezi nota 1). Românii, spune Şaguna, nu cer altceva decît „drept egal, fără vătămarea vreunei naţii sau religii din patrie, ceea ce şi naţia noastră aşteaptă cu tot dreptul de la alte naţii conlocuitoare din ţară" (vezi Foaie pentru minte..., 1860, nr. 52). 4 „Cei chemaţi" = adică cei care vor fi aleşi sau desemnaţi să participe la Conferinţa de la Sibiu: 54 de greco-catolici şi 48 de ortodocşi — clerici şi mireni — după cum preconizau cei doi arhierei în circularele lor. 5 Iacob Mureşanu era directorul Gimnaziului romano-catolic din Braşov. 6 Vezi nota 2. 7 George Bariţ va fi, într-adevăr, prezent la conferinţă, avînd un rol însemnat. El este şi editorul protocolului conferinţei (vezi nota 2). 8 Venirea lui Alexandru Sterca Şuluţiu la Sibiu la conferinţă are semnificaţia unui pas important spre apropierea celor două confesiuni româneşti din Transilvania. După mărturia oculară a lui Ilie Măcelariu (vezi scrisoarea sa către Iosif Hodoş din 3 ianuarie 1861, la Enea Hodoş, Scrisori cu mai multe figuri şi un adaos, Sibiu, 1940, p. 38 — 40), arhiereul blăjean a fost primit la Sibiu „ca un domnitor". L-au întîmpinat, în satul Cristian, 40 de studenţi români călări, în costume naţionale, şi 10 trăsuri cu intelectuali sibieni. Episcopul Şaguna i-a trimis careta sa de gală, care l-a purtat pe bătrînul patriot pînă în Sibiu. Seara a avut loc o mare „iluminaţie" în cinstea oaspetelui. Sute de tineri români au stat de gardă la reşedinţa care i s-a atribuit, pe strada Cisnădie, şi în jurul Seminarului teologic neunit, pentru a preîntîmpina intenţia unor huligani maghiari, care plănuiau să organizeze o huiduială — în graiul epocii: kazenmuzik — la adresa Iul Sterca Şuluţiu. Vezi despre toate acestea şi Telegraful român, VIII, 1860, nr. 51. III Domnul meu I Blaş, în 10 mai s.n. 186Î Din aci închisa copie, cu acluzele sale, vei cunoaşte mai de aproape tot statul lucrului. îmi rămîne numai a te ruga ca pe 19/7 a curgătoarei^ pe cînd se va deschide congresul fraţilor noştri de cealaltă confesiune^ la Sibii *, unde mă voi duce şi eu, să binevoieşti a veni acolo şi domnia-ta^ spre a ne înţelege laolaltă. Dealtmintrea, din parte-mi nu am lipsit de a chema deodată acolo şi pe alţi membri ai Comisiunei permanente, pe cari timpul i-a probat de români adevăraţi. Pe lîngă care, cu toată stima, rămîn al domniei-tale sincer vene-ratoriu, Metropolitul Alexandru. 1 în 1861 nu a avut loc la Sibiu nici un congres sau sinod bisericesc al românilor neuniţi din Transilvania. IV Viena, 21 octobre 1861 Mult stimate domnule Bariţ După ce Maiestatea Sa nu s-au mai întors la Viena, de la Corfu, şi abia va veni pînă în 24-a lunei curente, noi timpul acesta l-am folosit cu vizitele noastre 1 pe la archiducele R.2 şi pe la miniştri, informîndu-i că., în contra technelor magyarilor — cari din toate puterile se vor sili să împedece ţinerea Dietei în Transilvania, şi în a cărora mîni este astăzi depusă toată puterea administrativă — nu este alt remediu, fără să puie de cancelariu un român, anume pe Papp 3 consiliariul, şi în Ardeal să-şi schimbe regimenul organile, şi mai vîrtos supremii comiţi, unde sunt în majoritate români, să-i suplinească cu români etc, etc. Domnii noştri aceştia se vede că sunt tare pătrunşi de adevărul informaţiunilor noastre, deşi aceea încă am observat că la propunerile noastre arată ceva sfială şi retragere în convorbire. Cauza, mai apoi, alaltăieri, o am aflat-o după ce a doua oară am mai colindat pe la miniştri, încrederea — care şi pînă acum era pre puţină în români — separatul vot al consiliarilor noştri de la Gubernie 4, cel nefericit, o au compromis tare, şi foarte rea impresiune au făcut pe la miniştri. Votul acesta separat şi mizerînd a consiliarilor noştri s-au tradus în nemţie şi s-au tipărit 5 şi s-au împărţit pe la toţi miniştrii, cari în acest vot află pentru regimen şi pentru Maiestate mai mare vătămare şi opoziţiune, decît este togma în protestul Guberniei asupra Dietei6, la rescriptul împărătesc pentru ţinerea Dietei7. Şi, durere, e şi aşa precum vei vedea în copie, care ţi se va trămite de aici. Niciodată nu au fost cauza cea dreaptă şi sîntă a naţiunei noastre mai aproape de fericita ei rezolvare decît acum. Pe cînd, iată, vine la mijloc votumul acest fatal şi nefericit a fiilor naţiunei, noastre, ca să se împlinească şi cu noi zisa S[fintei] Scripturi: „Perirea ta, dintru tine, o, Israile !!" Noi, pentru aceea, totuşi n-am desperat, ci cu atîta cu mai mare zel am dezavoat cu grai viu, la miniştri, votul acela, arătînd că „autorii votului nu sunt fiii cei de încredere a naţiunei noastre, nice nu şed în Guberniu ca aleşi şi încrezuţi naţiunei, ci ca creaturile lui Kemeny 8 şi ale lui Miko 9, cele cu sînţuri magyare, şi tare credem că, de va înţelege naţiunea votul lor, foarte îl va reproba şi dezavoa", spuindu-le că togma întîmplarea aceasta dovedeşte cît de tare zace în interesele regimului împărătesc ca să pună în fruntea trebilor — cancelariu — pe un român harnic şi credincios, care să-şi ştie alege organile sale cele credincioase Tronului, prin cari să ducă în efept poruncile şi doririle împăratului, arătîndu-le fără sfială şi cu colori vii cum că pînă nu vor face aceasta, nu numai niceodată dietă în Transilvania, da nice trămiterea la Reichs-rath, pe lîngă toată bunăvoirea şi alipirea românilor, nu se va putea înfiinţa. Ba nice aceea n-am lipsit oarzăn a le spune, că înaltul regimen, făţiş cu românii, trebuie odată să o deie pe faţă, [de]oarece regimului — după cum stau acum în Transilvania lucrurile, şi după cum cunoaştem şi noi şi regimul pe magyari — nu-i poate rămânea altă mîntuire, fără 366 367 au să se împace cu magyarii, cărora să le deie toate cari la cer şi le poftesc ei, pentru că magyarii regimului nice cea mai mică concesiune nu-i vor face, au să îmbrăţoşeze pe românii cei credincioşi, şi cu dînşii propăşirea înainte. După aceste, făcîndu-se sîmbătă trecută o şedinţă ministerială, e o tăcere adîncă. însă totuşi, din cuvintele unora cari sunt mai aproape de miniştri, atît am priceput că pasul nostru ar sta în bun Aussicht10 de C. 11 şi, întră toată debelatele noastre nădejdi prin nefericitul acela vot separat, dau a învia. Noi vom să dăm împăratului un memorandum, în care să arătăm agravamenele naţiunei noastre şi să cerem rezoluţiunea cea prea înaltă, la toate pînă acum, de la 20 oct. 1860 încoace, aşternutele noastre suplice 12. Toate ce ne iaste cu putinţă vom face, şi zic: nicedecît nu desperăm de un rezultat favoritoriu, deşi separatul acela vot aşa tare ne-au compro-mitat — după părerea noastră — cauza, cît suspiţiunea că şi românii n-ar fi toţi de partea regimului, ci ar fi în două părţi despărţiţi (la care suspiţiune mare impuls au dat şi altă întîmplare care o vei înţelege, poate de la alţii), abia se va putea dezrădăcina altmintrelea, fără a se dezavoieze sepatul vot de toată naţiunea, deoarece stilizaţia lui aşa-i făcută, ca cînd românii n-ar putea de a sînţi şi a face almintrelea, numai aşa, precum se expune în acel vot. Iată ce durere pentru toţi noi, şi ce urmări neplăcute şi pentru autorii votului, poate să aducă acel votum, care întru adevăr, şi pentru naţiunea noastră, în timpurile de faţă, şi şi pentru autorii lui, nu se poate almintrelea numi decît nefericit, că prea lesne se poate întâmpla, cît autorii votului — cari sunt părinţi de grea familie — să-şi piardă şi posturile cu plăţile, şi şi la întreaga naţiune să vie în despreţul cel mai mare. Care lucru nu numai pentru dînşii, da şi pentru noi toţi, cari nu le-am dori răul ci binele, şi din toate puterile am voi a-i cruţa, este pre dureros şi pre supărătoriu. îmi închid cartea cu aceea, că veţi înţelege poate mai multe din scrisorile colegilor mei, cari şi de aci înainte vă vor mai încunoştiinţa. Despre alta, aici noi vom avea încă vreo 2 săptămîni, mai puţin, a rămînea 13. Şi rămîn al mult stimatei d-tale mult preţuitoriu, Metropolitul Alexandru. 1 în octombrie 1861, Alexandru Sterca Şuluţiu se afla din nou la Viena, însoţit de Iacob Bologa şi Ioan Raţiu. Din însărcinarea Comitetului permanent ales la Conferinţa Naţională de la Sibiu din ianuarie 1861 (vezi scris. II, n. 2), trebuiau să protesteze împotriva intenţiilor Guberniului de la Cluj de a zădărnici convocarea Dietei Transilvaniei, în condiţiile democratice preconizate de români. Dominat de elemente reacţionare maghiare, guvernul transilvan viza reactivarea legii de uniune de la 1848 şi, deci, încorporarea Transilvaniei la Ungaria (intenţie în faţa căreia o sesiune dietală în Transilvania, dominată de români, constituia o piedică serioasă). 2 „Archiducele R. "=Ferdinand Măria Johann Franz Higienus Rainer, 1827 — 1915, preşedinte al Guvernului imperial austriac între 6 februarie 1861 — 22 iulie 1865, mai apoi, între 1872 — 1906, comandant suprem al Landului austriac. Sprijinitor al ştiinţelor şi artelor, a înfiinţat, în deceniul al cincilea, Academia de Ştiinţe din Viena, iar în 1863 Muzeul austriac de arte şi meserii. Ca cm politic, a fost insignifiant şi mediocru. 3 Era momentul de maximă ascensiune politică a lui Vasile Ladislau Popp, care nu va ajunge cancelar aulic la Viena, ci vicepreşedinte al Guberniului Transilvaniei de la Cluj. Vezi Baronul L. V. Popu, în Şezătoarea, VI, 1880, p. 12-13; Baronul Vas. L. Popp şi G. Bariţiu. Părţi din corespondenţa lor, privitoare la înfinţarea „Transilvaniei'1, organul „Asociaţiunei'1 şi la stările de pe atunci în Răvaşul, VII, 1909, p 218 — 229; Ilie D ă i a n u, Al doilea preşedinte al „Asociaţiunii", Vasile L. bar. Pop. 1819—1875, Sibiu, 1925; Axente Banei u, Scrisori vechi. Baronul Basiliu Ladislau Popp către Iacob Mureşanu (1860-1871), Sibiu, 1928. 4 Celebrul „vot separat" al consilierilor români de pe lîngă Guberniul din Cluj: Paul Dunca, Alexandru Lazar şi Ioan Alduleanu, a stîrnit o mică furtună politică între români, fiind astfel demn de reamintit astăzi. în 19 septembrie 1861, împăratul emite rescriptul pentru convocarea Dietei Transilvaniei, lucru care dădea speranţe în ceea ce priveşte fructificarea eforturilor politice ale partidei naţionale române. Guberniul transilvan nu publica rescriptul şi ripostează în 3 octombrie, „tot cu argumente cunoscute şi repeţit^ de nenumărate ori" (vezi George Bariţ, Părţi alese..., III, p. 118), în speranţa că va împiedeca desfăşurarea lucrărilor corpurilor legiuitoare pe baze echitabile, In lumina Diplomei de liberalizare. Cei trei consilieri români nu se raliază protestului maghiar, ci îşi înaintează o opinie separată, un „vot separat", unde sînt pentru publicarea rescriptului, dar în care recunosc toate argumentele guvernului aristocratic maghiar. în votul lor separat, cei trei afirmă că, prin acest rescript, monarhul a călcat „legile respective mai vechi ale acestei ţări". Votul separat a fost o penibilă gafă politică, un act împotriva fluxului politic al partidei naţionale, care i-a condamnat în unanimitate, cu vehemenţă, pe dezorientaţii de la Cluj (vezi Ibid., p. 118 — 119). 5 Votul separat s-a trimis la Viena în copie maghiară. Din acest pasaj aflăm că el s-a şi tipărit — probabil într-un număr restrîns de exemplare — lucru care pînă acum nu se cunoştea. 6 Vezi nota 4. Adresa de protest a Guberniului transilvan, trimisă împăratului in 3 octombrie, este extrem de dură: rescriptul imperial e calificat drept anticonstituţional; împăratul n-are dreptul să guverneze în Transilvania decît în conformitate cu legile maghiare; se repune pe tapet legea de uniune din 29 mai 1848, fără a ţine cont că 40.000 de români protestaseră pe Cîmpia Libertăţii din Blaj împotriva ei. Adresa abundă în sentinţe pripite şi jigniri la adresa românilor, care sînt o „masă brută şi crudă". Se declară neted că Transilvania trebuie să facă parte integrantă din Ungaria. Vezi acest sinistru elaborat politic la Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur..., II, p. 654 — 664. 7 Vezi nota 4. Rescriptul este important pentru români, pentru că el prevede — ca o sarcină a viitoarei Diete — înarticularea constituţională a naţiunii române, ca naţiune politică egal îndreptăţită în ţară. Guberniul clujean nu a publicat textul rescriptului, din aversiune politică faţă de români (vezi un rezumat al lui la Teodor V. Păcăţian, Op. cit., p. 653). Trebuie remarcat faptul că acest boicot unguresc a întîrziat cu doi ani convocarea unei diete democratice în Transilvania, care să recunoască legal naţionalitatea şi limba română. 8 Kemeny Ferencz, cancelar aulic transilvănean ultrareacţionar, fusese înlăturat — datorită presiunilor românilor — în 13 septembrie 1861. în locul lui e instalat Nâdasdy Ferencz, om de rară înţelegere politică şi mare sprijinitor al românilor. 9 Miko Imre era guvernatorul Transilvaniei (acum sub numele de preşedinte al guvernului), din 1860. Va cădea şi el, în noiembrie 1861, din cauza aceleiaşi politici de sabotare a dietei liberale. Vezi Helmut Klima, Guvernatorii Transilvaniei, în Anuarul Institutului de istorie naţională, IX, 1943 — 1944, p. 304 — 314. 10 „Perspectivă". 11 Curtea imperială de la Viena. 12 O astfel de petiţie românească se înaintează împăratului în 31 octombrie 1861. „Agravamenele" românilor sînt cele cunoscute din documentele anterioare: petiţiile din 7 noiembrie şi 10 decembrie 1860, rezoluţia Conferinţei Naţionale de la Sibiu din 1/13 — 4/16 ianuarie 1861 şi actele prezentate Vienei în iulie 1861 prin Ioan Raţiu, Ilie Măcelariu şi Iacob Bologa, adică grabnica convocare a dietei şi, prin ea, înarticularea constituţională a românilor. 13 Alexandru Sterca Şuluţiu revine la Blaj abia în decembrie 1861. Cu el se aflau, a Viena, Ioan Raţiu, Iacob Bologa şi Ilie Măcelariu. 368 369 Mult stimate domnule! Viena, în 13 novembre 1861 După ce de comune s-a simţit şi este recunoscută lipsa de un organ publicistic german carele, apărînd adevăratele interese ale naţiunei române din Austria preste tot, de una dată să întîmpine şi răsfrîngă şi coreagă rătăcitele şi răutăcioasele păreri şi ştiri false, ce prea des se răspîndesc prin presa străină despre români, şi cari ştiri şi păreri falşe, mai vîrtos în împregiurările prezenţi de regeneraţiune, cînd naţiunea română-şi încoardă toate puterile spre a-şi întemelia un venitoriu mai ferice, prin falsificarea opiniunei publice şi amăgirea autorităţilor supreme impunătoarie, pot să ne căşune sîntei cauze naţionali mare scădere şi stricare; fiindcă, deunacamdată, înfienţarea unui propriu organ al naţiunei române aice în Viena, din lipsa prea însemnatelor mijloace ce s-ar recere spre aceasta, nu se poate întreprende, prin conţe-legerea unanimă a numeroşilor bărbaţi români de frunte, ce în 24 c-ct. (5 nov.) 1861 se adunaseră aici în Viena, la mine, s-a aflat cu cale şi s-a decretat ca, deunacamdată, să cîştige un organ nimerit scopului sus atins, din cele custătoarie. Anume, să se recerce mai nainte de toate jurnalul german Oesterreichische Zeitung cu al cărei redactoriu să se facă — dacă ar fi cu putinţă — în- privinţa aceasta una învoială, sub condiţiuni amăsurate, pre lîngă cari această foalie, întrînd în raport cu un bărbat pre carele încrederea comună l-ar însărcina cu esecutarea intenţiunei sus atinse, să-şi deschidă coloanele sale tuturor lucrărilor comunicînde prin acest bărbat şi, în caz de lipsă, să-i mai dea şi tot ajutoriul recerut. Deci, după aceea, din partea redacţiunei acestui jurnal — la provocarea noastră — se descoperi cu plăcere plecarea la atare acord, sub condiţiunile: 1° ca în tip de recompensă să i se garanteză un număr de abonaţi de trei sute (300), care număr, însă, pentru început, se acceptă şi cu minimul de două sute, al căror preţ să se răspunză tot pre trei luni înainte, punîndu-se apoi acestea exemplare la dispuseţiunea întreprinzătorilor; 2° ca publicaţiunile ce ating criticînd pre saşii din Transilvania să se scrie în ton pre cît se poate de moderat, promiţîndu-se, din contră, în tip de reciprocitate, că şi din partea saşilor se vor accepta numai articuli ce nu vatămă pre români. Pentru bărbatul pre carele încrederea comună l-a însărcinat cu executarea intenţiunei sus atinse, şi carele e domnul fost ablegat Vicenţiu Babeş, s-a hotărît pre lună două sute floreni v.a. (200 fl. v.a.). Ce se ţîne de acoperirea speselor recerute, s-a hotărît ca acelea să se adune prin una subscripţiune, prin un apel confidenţiale cătră acei bărbaţi renumiţi români, despre al căror zel, putinţă şi benevolenţie nu încape nici una îndoială. Pentru aceea mi-am luat voliă a vă face cunoscută această întreprindere, şi a vă ruga să benevoliţi a lua parte la înfienţarea ei şi a îndemna şi pre alţi naţiunalişti buni la fapta această naţiunale. Totunadată, mă rog să binevoliţi a mă înştienţa cît mai curînd despre numărul exemplarelor din sus atinsul jurnal, la care, prin stă- ruinţa m[ult] st[imatei] d[omniei] tale s-ar afla prenumeranţi, cît şi despre banii cari, prin intrepunerea multstimatei d[om]niei tale, din acelea părţi s-ar putea incurge. Dupre care, sunt al multstimatei d[om]niei tale umilit şerb, Alexandru St. Şuluţiu, a[rhi]ep[isco]pul şi metrop[olitul] Albei-Iuliei. 1 La 5 noiembrie 1861, în Viena, are loc o consfătuire între fruntaşii transilvăneni prezenţi acolo: Sterca Şuluţiu, Ioan Raţiu şi Iacob Bologa şi cei din celelalte ţinuturi româneşti ale Imperiului austriac: Banat, Bucovina ş.a. Au mai luat parte: episcopul neunit Procopie Ivacicovici, bancherul Zenovie Pop, Ioan Dobran, Vincenţiu Babeş, baronul Nico Vasilco şi un Hurmuzachi (probabil Constantin). Se lansează ideea de a cîştiga un mare ziar vienez de partea românilor, în care să se publice articole favorabile cauzei româneşti. Baronul Zenovie Pop propune ca acest ziar să fie marele cotidian Oesterreichische Zeitung, căruia să i se plătească lunar o indemnizaţie de 200 florini, prin intermediul lui Alexandru Sterca Şuluţiu. Vezi despre acest moment Ioan cavaler de Puşcariu, Notiţe despre întîmplările contemporane, Sibiu, 1913, p. 59 — 60. VI Viena, 13 novembre 1861 Mult stimate domnule Bariţ! Telegramul dat ieri la 5 ore 20 m[inute] după amiazăzi, şi aici iară la 5 ore 21 m[inute] d[upă] ameazăzi sosit, aseară între 6 şi 7 ore, cu mîhnire l-am primit, nu pentru alta, decît că stările împregiur nu-ţi iartă să vini la Viena unde, şi dupe sunetul cel ce se face în regiuni mai înalte, „Bariţ, ca publicist, ar fi bine să vină la Viena, să-şi dăie aici, la locurile sale, părerile", da şi după a noastră convingere, „că acelaşi Bariţ să ne spriginească şi pe noi acum, la frîngerea pînei, cu sfatul său> după ce acum ardet Ucalegonu 1. Asta au fost cauza pentru care aşa cu mare sete ţi-am dorit venirea la noi, neavînd patienţă să-ţi aştept scrisoarea apromisă prin depeşa telegrafică de aseară. Acesta ne este răspunsul generale şi la epistola de mai nainte şi la depeşa de aseară, la epistola de pre cale. Acum ne vom lăsa şi la speţialităţi şi vom răspunde la mai multe preţuite-ţi scrisori deodată, precum şi la agravemenuri. Sincer şi confidenţiale voi să fiu. Cauza naţională o compromisese urît separatul vot al consiliarilor români de la g[uberniu] 2, însă — ad fideles aures3 zic — mai mult S. 4> despre care pînă astăzi, în regiuni mai înalte, se crede că, sub mînă, face tot una cu M. 5; şi aşa, românii fin gut u[nd] schlech gesinnt6) împărţiţi. Stăruinţa cea neobosită pe la M., protestul dat în contra repre-zentaţiunei gubern[iului] 7, în care am aclus şi plenipotenţiunea de comisiunea permanentă nouă dată, şi informaţiunile şi afirmaţiunile noastre — drepte, nedrepte — că românii de ambe confesiuni sunt tot de unul şi acelaşi bun cuget cătră regim, se vede a fi mulcomit viforul neîncrederii în noi şi dederă treburilor noastre altă facie, precum veţi 370 37 î fi cunoscut din mai multe relaţiuni ale noastre, precum la comisiunea permanentă, aşa şi la alţii, privaţi, făcute. Acum am să-ţi mai spun şi despre cele întîmplate după aceea. Din gazete, de mult ştiţi că Majestatea Sa denumi de ministru, şi deodată încredinţa şi manuducerea treburilor transilvane şi prezidiul Cancelariei aulice, grofului Nâdasdy 8. N-am lipsă să-ţi spun că, dacă s-au ales şi au aflat Majestatea Sa de bine să încredinţeze trebile moderne a Transilvaniei unui magyar, pentru cauza noastră naţională mai bună alegere nu se putea face. Aşa mi se pare, că între magyari unicul este Nâdasdy, care va să ducă ori şi cu ce preţ intenţiunile Majestăţei în deplinire. După ce, dară, Nâdasdy luă frîul cârmuirii lucrurilor transilvane în mînă 9, în altă zi ne ţinurăm datorie a-i face datornica cortenire şi a-i recomanda dreapta noastră cauza naţională. La Nâdasdy furăm prea bine şi cu multă încredinţare primiţi. El ne dede cu graiul următoriul răspuns: ,,a) Eu sunt magyar, da voi să împlinesc voia Majestăţei ori şi cu ce preţ, şi aşa, voi să introduc egalitatea tuturor drepturilor, deopotrivă pentru toate naţionalităţile, şi aşa şi pentru românii din Transilvania; b) Dieta, în Transilvania, cît se poate de curînd debuie să se ţină, unde apoi: c) Să se aleagă la Reiehsrat[h] 10 deputaţi, pentru că numai prin Reichsrat[h] se pot şi legile îndrepta, şi egalitatea drepturilor naţiunilor, în contra supremaţiei, asecura etc. ; d) Eu, în acele comitate în cari românii au majoritate absolută, voiesc a aşeza români de supremi comiţi" (de unde mă au rugat să-i dau o listă pentru bărbaţii români din iest feliu de posturi idonei, de ambe confesiunile, zicînd: „Eu mă nădăjduiesc că şi domniile-voastre mă veţi sprigini întru afacerile mele. Să aveţi în mine încredere etc"). Astfeli, şi asemenea cuvinte, din gura unui magyar pus în fruntea trebilor, şi în a caria mînă este acum soartea patriei şi a naţiunei noastre, nu era cu putinţă să nu stîrnească şi în inima noastră mare şi prea bună nădejde. Insă fiţi încredinţaţi că, cu vorbe frumoase nice pe noi nu ne poate nime mai mult adormi, de aceea am hotărît să stăruim şi să ră-mînem aici pînă vom vedea: aduc florile fructe ? ; facu-se cuvintele carne ? ce dispoziţiuni se fac la Gubernia Ardealului petru Dietă, pentru repre-zentaţiunea românilor prin deputaţi şi prin regalişti, la Dietă, ca să poată face maioritate?; pentru foispâni 11 şi deregătorii mai înalte, ca românii pretutindenea să fie după proporţiune dreaptă reprezentaţi? Pentru cari, pentru toate, noi ne gătăm pe la miniştrii şi pe la Nâdasdy cu promemorie şi cu liste de bărbaţi apţi pentru ăst feli de posturi 12. Şi aci este Hielabor hoc opus 13-ul nostru, pentru care şi pe exce-lenţia sa Şaguna şi pe mult stimat domnia-ta, ca comunibus votis si praesenter 14 — că prin scrisori anevoie ne vom adjunge scopul! — să desemnăm bărbaţii noştri. Că vai, Doamne, cum mă tem — din semne — că sub manteaua confesiunală să va veri ciuma rivalităţii după deregătorii ex puncto confessionis 15 şi între noi, şi atunci finis Poloniae! 16 372 De aceea, noi rămînem aici, şi dacă nice excelenţia-sa Şaguna, nice mult stimată domnia-ta fără întîrziere nu veţi veni, vom să facem noi, cu sfatul bravilor noştri bărbaţi, toate ce vom putea şi vom afla de bine. Şi dacă şi acum — care cred că nu se va întîmplă! — ne vom înşela în aşteptările noastre, ne vom întoarce în patrie şi acolo apoi ne vom sfătui cum şi încătrău să mai apucăm. Adevărat, dacă n-am avea spirit tare, şi pe noi ne-ar duce la des-peraţiune, văzînd că sau de totul nimic, sau prea puţin au putut pînă acum căpăta şi, mai vîrtos, că pe multe locuri în patrie, aşa cu răceală şi indiferenter se arată în subministrarea mijloacelor pentru subsistenţa deputaţilor, pentru cari, cum înţeleg, mai că numai bravii noştri braşoveni s-au îngrigit pînă acum. Eu nu poftesc — ferească D-zeu! — pentru mine, da cei doi colegi ai mei 17 încă cu aer nu se pot hrăni, şi vrednicu-i lucrătoriul cel zelos de plata sa. Fără, pe noi nici indolenţa multora, nici machinaţiunile altora, nice ruşinea, cerşitoriile cari suntem siliţi ex necessitate 18 şi pentru sărăcia mijloacelor, a le face, nice hulele sau ori şi cari alte pedeci — vină ele de la streini sau de la ai noştri — să nu ne înfrîngă: goli, zdremţoşi, flămînzi, huliţi, împedecaţi, subsăpaţi vom apăra —- că acum îi timpul! — dreapta cauză a naţiunei, şi să nu ne lăsăm de nimica biruiţi, pînă cînd sau ne vom rădica şi vom sta, cu naţiunea dimpreună, tari şi triumfători pe picioare, sau vom cădea şi vom peri cu ea deodată şi pentru totdeauna. Că mari mutări, şi în organele Guberniului şi ale celoralalte dicas-terium-uri transilvane, şi o mai proporţionată reprezentaţiune a naţiunei române la ele, cu înmulţirea individuilor români, de sus pînă jos, se vor face, tare se vorbeşte. însă şi noi suntem prea curioşi să aflăm dacă care şi în faptă se vor întîmplă. Nădejdea ne este încă tare că totuşi vom căpăta mai mult de la N[âdasdy] decît de la M[ik6] 19, cari românilor, afară de clevete şi de batjocuri, nice batăr atîta concesiune pînă acum nu le-au făcut, cît este negru sub o unghie, cînd de la N[âdasdy] cîne-cîneşte, şi pînă acum încă tot am mai stors cîte ceva, şi de nevoie — de care nu pot scăpa — şi acum ne vor da tot mai multişor ca M[ik6]. Acesta-i persoasia mea. Care, cu deosebită onoare, rămîn al mult stimatei dfomniei] tale de bine voitoriu, Mitropolitul Alexandru. 1 „Arde Ucalegonul". Corespondent românesc: „A ajuns mucul la deget". 2 Vezi scris. IV, n. 4. 3 „La urechi prieteneşti", „confidenţial". 4 Andrei Şaguna. 5 Miko Imre. 6 „Şi bine şi rău intenţionat". 7 Petiţia din 31 octombrie 1861 (vezi scris. IV, n. 12). 8 Nâdasdy Ferencz, cancelar aulic al Transilvaniei la Viena, unul dintre puţinii aristocraţi maghiari care au nutrit sentimente omenenşti şi au avut o atitudine justă faţă de români şi cerinţele lor politice. A acţionat în sensul convocării unei diete liberale, care să legifereze egala îndreptăţire a naţiunii române, lucru care s-a realizat cu Dieta de la Sibiu din 1863 — 1864. Cade odată cu pregătirea dualismului, în 1865, fiind înlocuit cu reacţionarul Haller Ferencz. 373 9 Nâdasdy e numit cancelar aulic al Transilvaniei la 7 noiembrie 1861 (vezi Telegraful român, IX, 1861, nr. 45). 10 Parlamentul Central Imperial din Viena. Transilvania îşi va trimite reprezentanţii la Reichsrath abia în 20 octombrie 1863, la cîteva luni după convocarea Dietei Transilvaniei. în Camera Inferioară au intrat 26 deputaţi (majoritatea români şi saşi), iar în Camera Superioară au fost numiţi de monarh, în 4 octombrie 1863: mitropolitul român Alexandru Sterca Şuluţiu, episcopul Andrei Şaguna, baronul Beldi Gyorgy, dr. G. P. Binder, baronul Joseph Bruckenthal, episcopul catolic Fogarassy Mihâly, contele Nemeş Jânos, consilierul Rosenfeld şi baronul Zenovie Constantin Pop (cf. Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur, III, Sibiu, 1905, p. 625-627). 11 „Comiţi supremi", „prefecţi de judeţe". 12 Mitropolitul Sterca Şuluţiu şi episcopul Şaguna au fost consultaţi de guvernul central din Viena in legătură cu numirea în posturi a unor funcţionari români destoinici, încă la sfîrşitul anului 1860 şi începutul lui 1861. La recomandarea acestora, au fost numiţi: Ioan Bran de Lemeni, căpitan suprem al Făgăraşului, Alexandru Bohăţel, căpitan suprem al Năsăudului, Augustin Ladai, comite suprem al Albei Inferioare. Ioan Puşcariu, Vasile Buteanu, Ilie Măcelariu, Francisc Nopcea şi alţii vor fi desemnaţi pentru alte funcţii asemănătoare (administratori comitatenşi, jude regal). 13 „Aceasta-i munca, acesta-i rezultatul". „Dacă în momentul de faţă au voturi comune". „Din punct de vedere confesional". 16 „S-a sfirşit cu Polonia". 17 Ioan Raţiu şi Iacob Bologa, care se aflau cu mitropolitul la Viena. 18 „De nevoie". 19 Speranţă îndreptăţită: Nâdasdy va face mult pentru români, spre deosebire de kossuthistul Miko Imre, preocupat să revigoreze legea nefastă de uniune de la 1848. 14 15 VII N° 152/1862 Mult onorate comitet de expoziţiune ! Blaş, 26 febr. s.v. 1862 Confidenţiala cercare, prin care doriţi şi vă rugaţi ca eu să-mi dau binecuvântarea asupra nobilei deprinderi a expoziţiunei de manufacturi şi lucruri româneşti, în 28 iuliu a.c. în Braşov ţinînde, şi deodată să tră-mit în privinţa aceasta şi un cerculariu cătră toţi protopopii,şi clerul meu, îndemnîndu-i a conlucra prin puterea cuvînt ului şi prin exemplul propriu spre dobîndirea scopului acestui măreţ, cu multă bucurie o am primit. Că eu dorirei şi cererii domniilor voastre cu toată bunăvoirea am grăbit a face destul, mai pre larg veţi cunoaşte din aici alăturatul meu cerculariu, şi aclusul lui, cătră clerul meu îndreptate \ Iară ca nobila şi măreaţa aceasta năzuinţă a domniilor voastre—care face multă onoare întregei noastre naţiuni — atotputernicul să o încoroneze cu un oftat şi strălucit efect şi sfirşit 2, nu numai din toată inima mea îmi dau bine-cuvîntarea archierească, da deodată voi ruga şi pe Părintele Ceresc, de unde vine tot darul desăvîrşit, să o binecuvînte cu darul său cel sfînt. Despre alta, cu osebită stimă am onoare, pentru totdeauna a rămînea al multonor[atului] comitet de tot binele voitoriu, Metropolitul Alexandru. 1 Despre Expoziţia naţională de la Braşov din 1862 vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, p. 175 — 178. Mitropolitul Alexandru Sterca Şuluţiu va ajuta, într-adevăr, această frumoasă acţiune a ASTREI: la 20 februarie/4 martie 1862, el emite din Blaj o circulară către clerul unit, prin care îi cere să sprijine din toate puterile intenţia societăţii. Protopopilor li se ordona ca personal sau prin unii preoţi harnici şi destoinici să-i îndemne pe românii şi româncele din comunele şi oraşele Transilvaniei să-şi trimită exponatele lor la Braşov. Sterca Şuluţiu îşi îndemna clerul să explice oamenilor că această expoziţie îşi avea locul şi rostul ei, atît pentru producătorii românii privaţi, cît şi pentru istoria patriei şi naţiunii române, căreia îi va aduce şi îi va face onoare. Vezi Gazeta Transilvaniei, XXV, 1862, nr. 24. O circulară asemănătoare a emis din Sibiu şi episcopul ortodox Andrei Şaguna la 3 mai 1862 (vezi Ibid, nr. 39). 2 „Strălucitul efect şi sfirşit" s-a evidenţiat, într-adevăr, la sfîrşitul lui iulie şi începutul lui august 1862 cînd, la Braşov, in sălile şcolii româneşti, s-a deschis cea dintîi expoziţie naţională de artizanat şi manufactură, alcătuită din peste 2 000 de obiecte (vezi Coînţelegere pregătitoare pentru expoziţiunea naţională din Braşov, în 28/16 iuliu 1862, în Gazeta Transilvaniei, XXV, nr. 5, p. 18 — 19 ; Material pentru o programă a expozi-ţiunii din 28 iuliu 1862 şi pentru expoziţiunea însăşi, în Ibid, nr. 6, p. 22 — 23; nr. 7, p. 25 — 26; Programa Adunării generale II, ţinînde prin asociaţiunea transilvană pentru literatura şi cultura poporului român, la Braşov, în Ibid, nr. 49, p. 194; Catalogul espu-seţiunii româneşti deschise în 28/16 iuliu 1862, în Ibid, nr. 66 (în Supliment); nr. 68 (în Supliment); nr. 70, p. 280; nr. 72, p. 288; George Bariţ, Opiniunea publicului despre espuseţiunea românească din Braşov, în Ibid., nr. 62, p. 247; nr. 63, p. 250; nr. 64, p. 256; nr. 65, p. 258; Pentru espuseţiune, în Ibid., nr. 57, p. 226-227). Oportunitatea şi succesul expoziţiei s-au dublat prin concomitenta cu evenimentul celei de a doua adunări generale a ASTREI, „ţinînde" la Braşov în aceleaşi zile. VIII Nr. 182/1862 Mult stimate domnule! Blaş, 7/19 martiu 1862 Prea ştiut lucru este că Universitatea naţiunei săseşti, înainte de aceasta cu oarecîteva săptămîni, s-au adunat şi consultează şi hotăreşte despre aşa momentuoase luerpri, cari afund taie nu numai în treburile politice cari s-ar atinge de întreaga patrie, da şi de vieaţa şi ecordinarea politică a naţiunei noastre în patrie, şi mai ales pe Fundul regesc 1. Asemenea conferinţă au ţinut în săptămînile trecute în două rînduri — precum am înţeles din izvor sigur — şi aristocraţia cea mare magiară din Cluş, în carea s-au consultat asupra celor mai momentuoase întrebări politice, cari asemenea se ţin de întreaga patrie 2, şi mai vîrtos de situaţiunea şi relaţiunile cari vor trebui — şi putea — diversele naţionalităţi, şi aşa şi naţiunea noastră, să le ocupe în reprezentaţiunea comitetelor prin comitate şi în Dieta ţerei, după rezultatul nouălor instrucţiuni 3. Toate acestea conferenţie şi consultări foarte tare atingînd întrebarea cea mare a vieţei şi a situaţiunei politice a naţiunei noastre, adecă perfecta egalitate a naţiunei române în toate drepturile politice şi civile în patrie, in comitate şi în Fundul regesc, trebuie să deştepte tare atenţiunea şi mai naintea îngrigire şi a naţiunei noastre, ca de timpuriu şi naţiunea noastră, batăr prin unicul organ 4, să se consulteze, să se hotărască şi, prin aceea, să dea întregei naţiuni, prin inteliginţa sa şi prin alte organe publice ale sale, un îndreptariu cuveninţos împregiurărilor de faţă: cum ar trebui, făţiş cu consultările şi cu rezultatele din acestea consultări ale saşilor şi fraţilor magiari, a se ţinea şi a se lucra aşa, cît susţinîndu-şi şi apărîndu-şi, făţiş cu celelalte colocuitoarie naţiuni, egalitatea tuturor drepturilor politice şi civile în toate, să poată naţiunea noastră deveni şi la o bună şi frăţească conţelegere cu celelalte sorori colocuitoarie naţiuni, ca aşa, cu unite puteri, să ne silim a dobîndi constituţionala autonomie şi fericirea prea charei şi comunei noastre patrie, care şi pîn-aici încă, şi de aici înainte iar trebuie să fie unicul scop şi al nizuinţelor, şi al luptelor noastre de pînă acum. Pentru un aşa salutare scop, dară, am aflat a fi de totului de lipsă ca, în absenţa excelenţei-sale episcopului b[aron] Şaguna 5, să conchem eu la o conferenţie şi consultaţiune, pe 25 marţiu (6 aprile) a.c. în Sibiu, pre toţi membrii a Permanentei Comisiuni Naţionale române (unde, dacă-mi va păstra Dumnezeu puţina sănitate, mă voi afla şi eu 6, pre care termin şi la care loc, spre zisul salutariu scop şi bine naţionale am onoare şi pre mult stimata domnia-ta a te invita şi pofti. Mai pre urmă, cred că n-am lipsă să te fac atent că, doară, înţelepciunea ar pofti ca să nu se facă înainte, pîn-nu se va înfienţa din adunare Gomisiunei noastre permanente, publicitate. Despre alta, cu deosebită stimă rămîn al mult stimat domniei-tale de bine voitoriu, Mitropolitul Alexandru. 1 Universitatea politică a saşilor din Fundus Regius şi-a redeschis lucrările în 3 februarie 1862, prin comesul Conrad Schmidt, în prezenţa a 21 de deputaţi. în acest pseudoparlament sui-generis erau şi cîţiva români: Iacob Bologa, Avram Tincu, Gheorghe Domşa, Ioan Balomiri ş.a. Deputaţii români încearcă să stăvilească abuzul de prerogative al acestei perimate alcătuiri politice: Grigore Pop, deputatul Miercurii, atacă tendinţele de încorporare a satelor româneşti în Sachsenlarid (vezi Gazeta Transilvaniei, XXV, 1862, nr. 17 — 18), Ioan Balomiri nu recunoaşte competenţa „Universităţii" de a hotărî în probleme care privesc întreaga Transilvanie (Ibid., nr. 19) iar Iacob Bologa aduce modificări la „proiectul celor 7", principalul elaborat al adunării (Ibid., nr. 23). Despre tendinţele anexioniste ale saşilor — tară moştenită din evul mediu! — Bariţ va publica, în aceie zile, articolul Iar despre împărţirea teritorială a Transilvaniei (în Gazeta Transilvaniei, XXV, 1862, nr. 14). 2 De fapt, aristocraţia maghiară din Cluj boicota din răsputeri convocarea unei diete separate pentru Transilvania — vizînd trimiterea de deputaţi direct la Pesta — sau, în cazul unei nereuşite, urmărea impunerea unei legi electorale care să asigure o dietă cu majoritate maghiară, care apoi să acţioneze în sensul uniunii Transilvaniei cu Ungaria. 3 Adică actele de stat din 1860 — 1861, care promiteau egala îndreptăţire a naţiunilor din imperiu, inclusiv a naţiunii române din Transilvania. 4 Comitetul permanent ales la Conferinţa Naţională de la Sibiu din ianuarie 1861. 5 Din 15 februarie 1862, Andrei Şaguna era plecat la Viena, împreună cu o mare suită de fruntaşi români neuniţi (Nicolae Popea, Ioan Popasu, Servian Popovici, Andrei şi Anton Mocioni, Procopie Ivacicovici, Vincenţiu Babeş, Emanuil Gojdu şi alţii), pentru a exopera restaurarea mitropoliei ortodoxe a românilor din Transilvania şi pentru emanciparea neuniţilor de sub tutela sîrbească. Acţiunea s-a pornit ca urmare a marii Adunări din 21 ianuarie 1862, care a întrunit reprezentanţi din diecezele neunite ale Aradului, Timişoarei şi Vîrşeţului. Şaguna şi însoţitorii săi au înaintat o petiţie arhiducelui Rainer şi au fost în audienţă la cancelarul Nâdasdy şi la ministrul preşedinte Anton Schmerling. Apoi, grosul delegaţiei s-a împrăştiat, rămînînd pe loc doar Andrei Şaguna, Procopie Ivacicovici, Eudoxiu Hurmuzachi şi Andrei Mocioni, care au fost primiţi în audienţa de împărat în 27 martie 1862, ora 13 (vezi Gazeta Transilvaniei, XXV, 1862, nr. 15; 21; 23; 25). 6 într-adevăr, la 25 martie/6 aprilie 1862, Alexandru Sterca Şuluţiu se afla în Sibiu, unde întruneşte şedinţa Comitetului permanent. Prezenţa lui este sesizată de Gazeta Transilvaniei', XXV, 1862, nr. 25. Dar, aşa cum dorea bunul arhiereu, în jurul acestei întruniri nu s-a făcut nici un fel de publicitate. IX Blaş, din 16/4 sept. 1862 Prea onorate domnule! După cum praevie 1, pe sub mînă, sum avizat, la repetitele mele stăruinţe la locurile mai înalte, s-a pus în lucrare realizarea la Guberniul ţerei a unui post de consiliariu scolastic pentru noi, gr[eco]-catolicii, întocma ca şi pentru celi de religiunea gr. răsăriteană, cu plata anuală de 1 600 (una mie şase sute) fiorini în valuta austr[iacă], şi poate şi spese sau pauşale de călătorie. Pentru ceşti din urmă s-a şi propus şi recomendat de consiliariu scolastic ilustrit[atea] sa domnul consiliariu în disponibilitate dr. Paul Vasici. Pentru noi gr.-catolicii încă va fi lipsă, cît mai curund, de a se recomenda cineva. Io, din toate părţile precumpănind însemnătatea acestui post, cu privire la scop, din inimă doresc, şi mă voliu şi sili din toate puterile lucrînd într-acolo, ca acela să se ocupe şi suplinească prin un individ de religiunea noastră, destru, în carele caz se va putea să fie concentrată şi voia publicului român. Dirept aceea io, din acest punct de vedere, dintre toţi mai destru şi mai apt spre a ocupa şi suplini, cu succesul dorit, acest post, în privire luîndu-se pe prea onorata domnia-ta sau, în caz cînd, din nescari cauze momentoase, această sarcină asupră-ţi a o primi n-ai putea nicedecît, pe prea onoratul domn Iacob Mureşanu, directorele Gimnaziului romano-lat[in] din Braşov, cu toată fiducia mă rog de preonorata domnia-ta ca să binevolieşti a te otarî în privinţa primirei postului acestui de consiliariu scolastic la guvern, care de l-ai primi, ai împlini dcrirea întregului public român, iar în caz cînd împregiurările casnice sau alte cuprinderi momentoase, ori cauze preaonoratei domniei-tale mai bine şi mai de aproape cunoscute te-ar împedeca a face aceasta, să binevolieşti în această privinţă a te coînţelege cu prea onoratul domn directore gimnazial Iacob Mureşanu şi a-1 îndupleca ca batăr domnia-lui să se rezoîveze la acel post, în folosul binelui comun al naţiunei şi religiunei noastre, şi despre toată starea lucrului cit mai curund a mă încunoştinţa 2. într-altele, cu deosebită onoare rămîn al preonoratei domniei-tale de bine voitoriu, Mitropolitul Alexandru. 1 „Dinainte". primească Vezi si George Barit si contemporanii săi, II, p. 77; iii, p. 179. Deşi tentat să-1 :ă, Bariţ refuză postul oferit, de consilier pentru şcolile greco-eatolice pe lmga Guberniul Transilvaniei. Cu atît mai mult ar fi acceptat acest post, cu cît consilier pentru şcolile neunite era numit bunul său prieten Pavel Vasici. Dar neîncrederea în stabilitatea sistemei politice îl determină să renunţe, propunînd în locul său pe Mihail Bohăţel, Ioan Maior sau Iosif Sterca Şuluţiu (Ibid, III, p. 181, n. 3). Alexandru Sterca Şuluţiu îl preferă dintre cei trei pe Ioan Maior, care devine consilier gubernial pentru şcolile greco-catolice din Transilvania. Previziunea pesimistă a lui Bariţ în legătură cu acest post se va împlini curînd: odată cu realizarea pactului dualist şi desfiinţarea Guberniului Transilvaniei, cei doi „consilieri de şcoală44, Vasici şi Maior, rămîn pe drumuri. Prea onorate domnule! Blaş, 7 marţiu 1863 Adunarea naţiunale, cum în urma mai înaltei concesiuni se va ţinea în Sibiu în 19/7 aprilie a.c, după tenoarea decretului guberniale \ fiind continuarea acelei din anul 1861, deoarăce prea onor[ata] d-tua la aceasta ai fost ales şi ai funcţionat ca secretariu 2, am onoare prin aceasta, ca pe secretariul adunărei continuative naţiunaîi, din oficiu a te chema, pe terminul sus prefipt, la conferinţele ţinînde la Sibiu. Despre alta, cu părinţască propensiune rămîn prea onor[atei] d-tuale de bine voitoriu, Mitropolitul Alexandru. 1 Printr-o rugăminte înaintată împăratului de Sterca Şuluţiu şi Şaguna în 30 decembrie 1862, românii cer aprobarea unei noi conferinţe naţionale, pentru luna aprilie 1863. Viena răspunde favorabil în 17 februarie 1863, iar Guberniul din Cluj, prin noul preşedinte Ludovic Folliot de Creneville, confirmă aprobarea printr-o notă oficială din 20 februarie, a cărei „tenoare" îl mulţumeşte pe mitropolitul blăjean. Numărul participanţilor poate să fie între 120 — 150. Alegerea acestora şi conducerea lucrărilor „congresului" se încredinţează celor doi arhierei (vezi Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur..., III, p. 731). Scrisorile următoare sînt dovada interesului de care s-a bucurat această nouă manifestare românească, din partea mitropolitului Sterca Şuluţiu. 2 George Bariţ, Ilie Măcelariu, Dimitrie Moga, Ioan Puşcariu, Iosif Hodoş şi Ioan Raţiu fuseseră aleşi secretari ai Conferinţei Naţionale de la Sibiu din ianuaire 1861. XI Muit stimate domnule Barit! Blaş, 10 marţiu s.n. 1863 378 Cartea-ţi cu bucurie o am primit. Pentru pregătirea: a) unui program1; b) a unui regulament, sau cum îi zice germanul Geschăfts-Ordnung pentru agendele conferinţelor 2, de care ar avea fieştecare a se ţinea în conferinţele naţionali şi c) a unui proiect de adresă cătră Majestate 3, ai grăit din inimă-mi, fiind şi eu togma de aceea cugetare, pentru că, fără pregătirea acestora, se poate prevedea că vom să pierdem foarte mult timp şi vom să avem multe certe înzâdarnice. De aceea, eu mă voi pregăti de un proiect de: a) program, b) de regulament Geschăfts-Ordnung şi (de ne vor ierta multele şi grelele lucruri cari togma acum ni se grămădesc pe cap), şi de una adresă-pro- iect. Insă fiindcă mulţi ochi mai multe văd, şi mai multe capete iscusite mai multe şi mai adînc pot cugeta, te rog să faci şi domnia-ta toate trele proiectele acele: şi proiectul pentru program, şi pentru Geschăfts-Ordnung. Dacă vei putea, cît mai curînd să ni-1 comunici şi nouă, ca previe şi de timpuriu să ne putem, în privinţa aceasta, înţelege şi cu excelenţia-sa Şaguna 4. Iară proiectele de adrese se pot, prin o comisiune spre acel scop alegîndă în adunarea naţională 5, apoi, conferi, şi din toate să se compună apoi adresa ce va avea să se subştearnă Majestăţei. Eu, ca să poată adunarea aceasta naţională căpăta batăr cît de cît o formă externă de congres, m-am silit destul, şi mai înainte şi acum, a mă înţelege cu colega meu Şaguna, rugîndu-1 ca batăr membrii din preoţi şi din inteligenţa poporului 150 (afară de amploiaţii ce vin de a se chema de-a oblu prin noi), să lăsăm să-i aleagă libere preoţimea cu inteligenţa şi, respective, poporul, şi ei să-i trămită. Insă nicedecît nu l-am putut îndupleca6. Durere — ce ad fideles aures7 îţi descoperiu — Ş[aguna] sub feliurite agraviuri, sau mai bine zis „certe religionare" între noi şi între preoţii noştri pentru convertiri şi căsătorii mestecate vechi şi nouă caută tot prilegiul să surupe toată concordia, polemizînd nu numai în Telegraf 8 da şi în ofiţioasele sale cătră mine scripte cu grosul şi fără cruţare (da şi fără fundament) de te vei mira de o fudulie şi îndrăzneală oarbă ca aceasta acum, cînd ne stă cauza naţională acăţată numai de un fir de păr. Nu ştiu ce gîndeşte omul acela! Cu toate aceste eu, despre partea confesiunei mele pentru contingentul de deputaţi din preoţii şi inteligenţa poporului, 75, am dat voie liberă de alegere precum mai pe largul vei cunoaşte din cele ce-ţi va împărtăşi fratele canonicul Fekete 9. Eu încă sunt de aceea părere în privinţa adresei că dacă naţiunea noastră cu privire la prea delicatele ei cercustări, facis cu regimul şi cu colocuitoarele naţionalităţi cîndva au arătat înţelepciune tactică sau diplomatică, şi ton, acum aceste debuie în cel mai mare grad să le întrebuinţeze. Un pas, un cuvînt smintit poate strica la tot viitoriul nostru, că timpurile sunt delicate şi s-au bătut privatim şi şaua ca să se priceapă i[ap]a. Prospecturi favoritoare pentru noi s-ar vedea şi în preînalta re-zoluţiune dată Comitatului Soînocului Interiore 10. Noi nice în adresa noastră încă nu vom putea uita că şi ce avem, şi şi ce mai sperăm să căpătăm, avem şi sperăm să căpătăm singur de la şi prin regim. Cu maghiarul, cu sasul, românul nu se poate înţelege. De aceea românul, cătră făcătoriul său de bine, nu poate, nu e iertat a nu-şi arăta — înţe-lepţeşte — simpatiile sale. Aşa că, pe lîngă dorirea integrităţii Imperiului austriac, să nu-şi uite a-şi exprima şi dorirea pentru autonomia şi constituţiunea patriei şi egalitatea perfectă a tuturor drepturilor civile a naţiunei sale. Dumnezeu cel îndurat să lumineze inimile şi minţile tuturor ca să poată afla şi grăi numai cele bune şi folositoare pentru patrie şi naţiune ! Articulii din Gazetă în privinţa mergerii la R[om] a şi a aristocraţiei lisericeşti va fi făcut impresiune bună sau rea, după cum sunt şi oamenii, 379 i nu toţi de o pănură^, da în genere togma bine şi la timpul său s-au arătat. Eu lui S[zilagyi] i"am denegat facultatea de a se hirotoni la R[om]a, arătîndu-i din canoanele soboarelor ecumenice că ep[isco]pul care, fără voia şi ştirea metr op olit ului său, se hirotoneşte afară din provinţia mitropolitană concernente, se socoteşte de ne-ep[isco]p. El, într-o epistolă, se excuză şi zice că dacă nu va căpăta dispensaţiune —- de la cine, nu spune! — [dacă] poate ca să se hirotonească la Roma, apoi va veni la mine ca să-1 hirotonesc eu 11. El, dară, pentru opreliştea de la mine, cum înţeleg, au făcut la nunciu, în Viena, arătare; în urma cui iarăşi s-au făcut zgomot mare — cum înţeleg — în Viena! Poate că ultramontanii, interdictumul acesta al meu îl vor lua şi — de vor putea — îl vor folosi asupra mea, ca un nou document că sunt „schismatic şi hoste a Scaunului Apostoîicesc". Apoi ţîne-te, sărace bătrîne metro-polite! Ce să fac ? Oi debui să mai rabd şi aceasta, dacă nu-mi pot ţinea gura. De aceste nu mă prea doare aşa capul, da mă doare capul, şi şelele, şi spatele de adinei bătrîneţe şi de alte mai multe lucruri. Şi numai de una mă supăr, că în timpurile acestea critice şi straşnice nu am sănătatea şi puterile acele, de cari aş avea lipsă ca să pot, naţiunei şi bisericii mele, servi aşa precum aş voi şi dori, dacă aş putea! Ostenit, dară, îmi închei cartea cu aceea cordială a mea optare ca, şi pe domnia-ta şi pe domnul Murăşan — cui spune-i închinaţiune de la mine — mulţi şi fericiţi ani? pentru binele naţiunei noastre, Dumnezeu cel îndurat să vă ţină! Şi pentru totdeauna rămîn al multstimatei d-tale de bine voitoriu şi amic, Metropolitul Alexandru. P.S. Pentru terminul sau ziua ţînîndelor conferinţe naţionale ne-am învoit şi o am hotărît statorniceşte pe Duminica Tomii după Paschile noastre, adecă pe 7/15 aprilie 1863 12. 1 Compus de Gheorghe Domşa şi Ioan Puşcariu, cu unele amendamente aduse de Bariţ, programul pentru Conferinţa Naţională din aprilie 1863 cuprinde cîteva postulate naţionale de seamă: a) se constată că situaţia privilegiată a „naţiunii" maghiare s-a menţinut şi după Diploma de liberalizare din 20 octombrie 1860 şi Patenta imperială din 26 februarie 1861; b) se cere recunoaşterea constituţională a naţiunii şi confesiunii române; c) introducerea limbii române în toate afacerile publice şi în toate instituţiile de învăţămînt; d) independenţa Transilvaniei, reîntregită cu aşa-numitele „Partium adnexarum" (Crasna, Zarandul, Chioarul, Solnocul de Mijloc), desprinse cu forţa de Marele Principat al Transilvaniei şi alipite, pe rînd, Ungariei; e) reprezentarea naţiunii române în Dietă, după proporţiunea numerică; f) înfiinţarea unui tribunal suprem al Transilvaniei şi altele. Programul este complex şi radical, vizînd atît obiective politice, cît şi economice, sociale, culturale. Vezi Protocolul Congresului naţiunei române din Ardeal, ce s-a ţinut în Săbii la 20j8 prier 1863, Sibiu, 1863; Gazeta Transilvaniei, XXVI, 1863, nr. 30; George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei..., III, p. 162. 2 „Agendele" de desfăşurare a Conferinţei Naţionale de la Sibiu din 7/19 — 11/23 aprilie 1863 au fost următoarele: a) validarea mandatelor; b) realegerea secretariatului din ianuarie 1861, cu completarea lui; c) adoptarea unei adrese către împăratul; d) adoptarea programului (vezi nota 1); e) raportul Comitetului permanente pe perioada ianuarie 1861—aprilie 1863; f) alegerea unei delegaţii care să prezinte împăratului „petiţia" românilor; g) s-a lansat un vot de încredere al adresa cancelarului aulic Nâdasdy Ferencz, precum şi o adresă de mulţumire către acesta şi către preşedintele Guberniului, Ludovic Folliot de Creneville; h) s-a luat hotărîrea ca toate lucrările conferinţei să fie tipărite (vezi Protocolul Congresului..., în nota 1, supra). în legătură cu regulamentul adunării (vezi scrisoarea în continuare), Bariţ — ca autor al acestuia — a avut unele altercaţii cu episcopul Şaguna, care pretindea că „regulamentul este dînsul, ca preşedinte" (vezi George Bariţ, Părţi alese..., III, p. 159). 3 Vezi nota anterioară. Textul adresei către împăratul, în Protocolul Congresului..., p. 118 — 121 şi Gazeta Transilvaniei, XXVI, 1863, nr. 31. Nu este vorba de o cerere expresă către monarh, ci mai degrabă de o adresă de mulţumire pentru faptul că acesta, la 18 octombrie 1862, a promis recunoaşterea prin lege a limbii şi naţionalităţii române. Redactarea adresei a suscitat cîteva discuţii contradictorii. Şaguna, de pildă, propune să fie dezvoltate acele pasaje din adresă, care se referă la Diploma de liberalizare şi la Patenta din februarie 1861, ca fundamente ale pretenţiilor româneşti. Bariţ, dimpotrivă, propune o detaliere în sensul „altor drepturi, care mai lipsesc" (înţelegînd libertăţile individuale specifice), dar mai ales o specificare expresă a „referinţelor" Marelui Principat al Transilvaniei către Coroana Ungară. în intenţia cărturarului braşovean, această specificare viza eventualitatea unei împăcări între Austria şi Ungaria, temere foarte întemeiată şi care se va împlini mai devreme decît se putea aştepta la acea dată. Nici amendamentul lui Şaguna, nici cele ale lui Bariţ, n-au fost incluse în proiect, acesta păstrîndu-şi aspectul restrîns al unei adrese de mulţumire. 4 Bariţ îi trimite lui Sterca Şuluţiu un concept al programului şi regulamentului, în 4/16 aprilie 1863 (vezi nota 12).' 5 Pentru elaborarea şi adoptarea adresei către monarh, Conferinţa Naţională a ales o comisie formată din Vasile Ladislau Popp, Dimitrie Moldovan, Ioan Alduleanu, Ioan Bran de Lemeni, Alexandru Bohăţel, Macedon Pop, Timotei Cipariu, Ioan Popasu, George Bariţ, George Domşa, Ioan Puşcariu, Vasile Buteanu, Iosif Hodoş, Nicolae Găitan, Iacob Mureşanu, Iacob Bologa, Augustin Ladai, Mihai Bohăţel şi Gheorghe Anghel. Comisia este formată, după cum vedem, din fruntaşi de orientare diferită, ceea ce-i conferă un caracter oarecum moderat. Din multele proiecte de adresă către împăratul — printre care şi unul al lui Şaguna — comisia îl adoptă pe cel al lui Ioan Alduleanu (vezi Protocolul..., p. 26-27). 6 într-adevăr, întocmai ca la 1861, Şaguna convoacă direct pe participanţii ortodocşi, neadmiţînd nici un fel de alegeri de către clerici sau laici a reprezentanţilor naţionali la conferinţă. Spre deosebire de el, Sterca Şuluţiu convoacă direct doar funcţionarii şi cîteva personalităţi, restul fiind aleşi de populaţia românească greco-catolică. Mitropolitul blăjean i-a convocat doar pe funcţionarii de la Guberniu, Cancelaria aulică, comiţii supremi, căpitanii supremi, administratorii comitatensi, funcţionarii români de la Tabla Regească, juzii regali, directorii gimnaziilor din Braşov şi Sibiu. Circulara de convocare a lui Şaguna în Protocolul..., p. 44 — 48; a lui Sterca Şuluţiu în Protocolul..., p. 38 — 42 şi Gazeta Transilvaniei XXVI, 1863, nr. 18. 7 „La urechi prieteneşti". 8 Polemici legate de apropiata conferinţă şi mai ales de chestiunea controversată a convocării membrilor, în Telegraful român, XI, 1863, nr. 8 — 10; 16. 9 Ioan Fekete Negruţiu. 10 Majorităţile maghiare din reprezentanţele comitatense, alese pe baza unui regulament provizoriu, nu se consolează cu instrucţiunile regimului schmerlinghian şi, în cadrul şedinţelor comitatelor, propun trimiterea unor adrese către monarh, prin care să se ceară restituirea legilor din 1848 şi încorporarea Transilvaniei în Ungaria. Bineînţeles că membrii români din reprezentanţele comitatense şi — unde era posibil — funcţionarii . români făceau totul să împiedece trimiterea unor asemenea adrese către monarh, întrucît românii doreau conservarea autonomiei Transilvaniei şi egala îndreptăţire a naţionalităţii lor. De pildă, Ioan Puşcariu, administratorul Cetăţii de Baltă împiedecă trimiterea şi votarea adresei maghiare unioniste, propusă de contele Bethlen Farkas. în reprezen-taţiunea Cetăţii de Baltă erau 39 de maghiari, 23 români şi 3 saşi. Dar în Comitatul Solnocului Interior, maghiarii reuşesc să trimită o adresă unionistă către monarh, căruia i se cere să se situeze pe terenul „legal" din 1848 al legislaţiei maghiare paşoptiste, care erau în fond centralizatoare şi oprimatoare în raport cu naţiunile nemaghiare. Monarhul însă respinge adresa maghiară iar jurisdicţiunile comitatense sînt provocate să facă paşii pregătitori pentru convocarea Dietei Transilvaniei (vezi Ioan cavaler de Puşcariu, Notiţe despre întîmplările contemporane, p. 66; Telegraful român, XI, 1863, nr. 17). 11 Despre tentativa episcopului de Oradea, Iosif Popp Silâevi, de a se hirotoni la Roma, cvittnd astfel ierarhia firească a mitropolitului TraSllva^ S!* nTp'"k-f89deSpre eşecul acestei tentative' vezi Geo^e * 12 Adnotată de Bariţ: „Răsp. 16 aprile n. trimiţîndu-i si cîte un esemplariu din programa şi regulamentul casei. G.B." ' wmpianu am XII N° 216/1863 Prea onorate domnule ! Blaş, 21/9 marţiu 1863 Preţuita-ţi scrisoarie din 16-a marţiu a.c, cu programul 1 şi cu regulamentul 2, cu mare mulţămită le-am primit. Eu, despre partea mea, adoptez şi programul şi regulamentul prea onor[atei] d-tale, cu puţină scaimbare, şi în ordinea obiectelor pertractînde, şi a unor puţine alte lucruri. Programa, de care va fi lipsă să se publice mai nainte prin gazetele noastre române, şi să se tipărească şi extra, în mai multe exemplare împărţinde pe la membri, programa, zic, a prea onor[atei] d-tale, aşa precum eu am făcut prea puţine observaţiuni şi scaimbări în ea, o am împărtăşit şi excelenţei-sale episcopului Şaguna, şi ţi-o trimit şi prea onor[atei] d-tale, cu acea rugare ca, dac-aţi afla-o de bună cu excelenţa sua, pe care — fiind mai aproape, şi şi cu poşta sau telegraphul mai îndemînă prea onor[atei] d-tale — l-am rugat ca în privinţa aceasta să aibă, la stătuirea programei aceştia, oblu cu prea onor[ată] d-tale coînţelegere 3, să o adoptaţi cu modificaţiunile mele, mai vîrtos în ordinea pertractîndelor obiecte făcute bine. Dacă nu, hotărîţi-o ambii cum veţi afla a fi mai bine, şi cît se va putea mai în grabă să o publicaţi şi în gazetele noastre române. Tipărirea programei, ca să nu cadă greotatea singur numai pe Tipografia diecezană a excelenţei-suale, în atîtea exemplare cîte vor fi de lipsă şi despre partea confesiunei noastre gr.-cat., cît mi se va împărtăşi programa statornicită — după cum mai sus am zis — nu voi lipsi a o dispune şi aici în Tipografia seminariului nostru din Blaş. Iară la regulament — de care nu-i grabă înaintea adunărei naţi-unali — făcîndu-mi mai încolo observaţiunile, nu voi lipsi mai tîrziu a ţi-1 comunica. Despre alta, cu părinţască aplecare rămîn prea onor[atei] d-tale de bine voitoriu, Metropolitul Alexandru. 1 Vezi scris, precedentă, n. 4 şi 12. 2 Ibid., n. 2. 3 La 9/21 martie 1863, Andrei Şaguna îi scrie lui Bariţ (vezi George Bariţ,, Părţi alese din istoria Transilvaniei..., III, p. 568 — 587) că a primit conceptele de program şi regulament întocmite de acesta. Arhiereul sibian scrie că a împărtăţit aceste documente şi altor fruntaşi naţionali, de la care aşteaptă păreri asupra lor. Ceva mai tîrziu, la 6 aprilie, Şaguna îi comunică lui Bariţ dezacordul cîtorva intelectuali din Cluj „cu părerile dezvoltate în cele două hîrtii". Aceştia considerau că „va fi destul dacă preşedinţii vor manuţinea regulele generale ca la alte asemenea adunări, precum este a noastră, încă sunt în vigoare". Bariţ mai află că Şaguna a primit un proiect de program şi de la Alexandru Sterca Şuluţiu, cu propunerea ca acesta să fie tipărit. Pînă la urmă, românii din mai multe părţi opinează pentru amînarea acestor probleme strict tehnice pînă în preajma conferinţei, !considerîndu-le neesenţiale. într-adevăr, programa, proiectul de adresă şi protocolul au fost tipărite după conferinţă, aşa cum au fost concepute şi amendate în cursul desfăşurării lucrărilor. XIII Blaş, 26/14 aprilie 1863 Mult stimate domnule Bariţ! Adresa de vot de încredere şi de mulţămită cătră ministrul şi cancelariul, groful Nâdasdy x, aici cu grabă gătită, şi de mine subscrisă, în limba română şi tradusă şi în limba germană, spre a o subscrie şi domnia-ta, ca secretariu conferinţilor naţiunali — după cum ne-am fost înţeles — şi spre a le trămite (pentru înmănuare la adresatul) la secretariul de curte Angyal 2, cărui să-i scrii ca, întîi înţelepţeşte să scisciteze: oare Şaguna cu deputaţiunea 3 n-au făcut altă adresă, şi de n-or fi făcut, sau dacă o ar fi făcut ceva mai rece, să spună deputaţiunei şi lui Şagfuna] că eu, care şi în Adunarea Naţională o am fost propus, neştiind de au făcut cineva, au ba, adresă, am pregătit această adresă şi, de noi ambii subscrisă, o am trămis-o ca să o subscrie şi excelenţia-sa Şaguna, cu cine va mai vrea, şi apoi să o admănueze la groful Nâdasdy. în înţelesul acesta poate că voi scrie şi eu domnului secretariu Angyal. Şi să aibă grijă, în toată întîmplarea, ca adresa să adjungă în mînile grofului Nâdasdy. Sapienţi satis 4. Noi, ploiaţi şi în cale grea, abia ajunsărăm la Blaş ieri, adecă în 25/13 apr [ilie], pe la amiază. Si pînă în ora de acum — în 26/14 apr. —-de cătră seară lucrarăm la adresă, ca de timpuriu să ţi-o putem trămite5. Cum am fost înţeles din domnul secretariul Angyal, domnia-sa numai pe de astăzi sau pe de mine într-o săptămînă, adecă cam pe 3 sau 4 mai, va adjunge negreşit la Viena. Aceste cu grabă scriindu-ţi-le şi tot lucrul [la] înţelepciune-ti încredinţîndu-ţi-î, cu osebită onoare rămîn al mult stimatei d[omniei] tale de bine voitoriu amic, Metropolitul Alexandru. 1 Alte amănunte de la Conferinţa Naţională: la 22/10 aprilie 1863, Alexandru Sterca Şuluţiu propune adunării ca: „Excelenţei-sale domnului comite Nâdasdy, ministru cezaro-regal şi preşedinte al Cancelariei aulico-transilvane, în considerarea meritelor acestuia atît către tron cît şi pentru popoare, să i se dea vot de încredere şi mulţămire cu atîta mai vîrtos că, încă în timpul absolutismului, s-a distins prin dispcsiţiunile ce le-a făcut la Ministerul Justiţiei, în privinţa limbilor în afacerile oficioase şi acuma, ca preşedintele Cancelariei aulico-trarsilvane, la exoperarea rezoluţiunei preaînalte, în puterea căreia s-a conchemat adunarea aceasta" (vezi Protocolul Congresului..., p. 28 — 29). 2 Gheorghe Anghel, secretar aulic la Cancelaria Transilvaniei. Prin el intenţiona Şuluţiu să trimită adresa către cancelarul aulic al Transilvaniei, în caz că delegaţia con- dusă de Şaguna nu a redactat-o sau a redactat-o în termeni prea reci. Şaguna ţinea mai mult la înaintarea unei adrese de recunoştinţă către guvernatorul Transilvaniei, contele Ludovic Folliot de Creneville. 3 Vezi scris, următoare, n. 4. 4 „înţelepţii se mulţumesc cu atîta". 5 Cu o notă de subsol a lui Bariţ: „Iacă în ce se manifesta, pe la 1863, rivalitatea celor doi prelaţi: ca, prin mulţimea complimentelor de loialitate cătră capii gubernelor să-i cîştige pe aceştia cît mai sigur pentru căuşele naţiunei noastre". XIV Mult stimate domnule Baritî Blaş, 27/15 mai 1863 Eu te rog, ca şi în spovedania, să mi te declarezi serio 1: ai voie să porţi ofiţuri publice, şi cam ce feli? Ce-mi vei zice, vom şti numai ambii noi şi Dumnezeu. Eu am lipsă să ştiu aceasta, neprovocat de nime, fără îndemnat numai de dorirea mea de a şti aceasta, şi domnia-ta nu-i avea pe altul mai sincer cui să-i poţi secretul inimii încredinţa mai sigur. După declaraţiune apoi şi eu îmi voi şti întogmi şi împlini cele ce, ca părinte sufletesc, mă afu îndatorat a împlini pentru neşte buni fii sufleteşti ai mei şi ai naţiunei 2. Togma aceasta aş voi să ştiu şi de la domnul Mureşan Iacob, cu care — mă rog! — înţelegîndu-vă laolaltă, dacă se poate, să mă încu-noştiinţaţi şi să-mi daţi răspunsul dorit. Prepozitul de la Gherla, Macedon Papp 3, întorcîndu-se din de-putaţiune de la Viena4, îmi face cunoscut că cu ce l-au însărcinat Majes-tatea-Sa împăratul. Cuvintele lăudatului prepozit sunt, din cuvînt în cuvînt, următoarele: „Majestatea-Sa împăratul, cu ocaziunea primirii deputaţiunei în audienţa din 4 l.c, după datul prea graţios răspuns la vorbirea ţinută de conducătoriul5, s-au îndurat cu fiecare dintre membrii (deputaţiunei) a schimba unele vorbe şi, venind la mine, exprimîndu-se cum că eu de mai multe ori am fost în audienţă, m-au întrebat despre exce-lenţa-voastră cum vă aflaţi? Şi, după ce eu aş fi adus homagială mulţămită pentru aducerea aminte şi aş fi răspuns cum că vă aflaţi în stare sănătoasă, pe lîngă toate bătrîneţile şi ştrapaţiile, m-au însărcinat a vă spune salutare şi recunoştinţă pentru ostenelele şi înţeleaptă conducere a presidiului la congresu (naţionale)". Eu aceste cuvinte împărăteşti, şi aducerea aminte şi de mine, le iau de o osebită graţie şi consolaţiune pentru mine. Aceste numai pro propia notiţia6, şi nicedecît pentru de a se pu-plica prin gazete, aducîndu-ţi-le la cunoştinţă şi poftindu-ţi de la D-zeu tot binele, rămîn al stimatei d [omniei]-tale de bine voitoriu sufletesc părinte, Metropolitul Alexandru. P.S. Secretariului de curte Angyal eu încă îi am fost scris, şi nice eu pînă acum răspuns n-am căpătat. 1 „în mod serios". 2 Notă de subsol a lui Bariţ: „Am răspuns cu mulţămită că, însă, pentru mine este prea tîrziu ca să mă ajung la vreo funcţiune publică. G.B." 3 Macedon Pop, 1809 — 1875, a fost multă vreme capelan şi profesor de religie şi istorie la Şcoala primară românească a Regimentului al doilea românesc de graniţă din Năsăud. A devenit apoi vicar al Rodnei (1847 — 1858), încheindu-şi cariera ca prepozit al Capitulului episcopal greco-catolic de Gherla. 4 în şedinţa a treia a Conferinţei Naţionale de la Sibiu din 1863 (în ziua de 10/22 aprilie) s-a decis ca adresa către împăratul (vezi scris. XI, n. 3) să fie dusă la Viena de către o delegaţie reprezentativă a naţiunii române. Ca şef al delegaţiei, mitropolitul Sterca Şuluţiu l-a propus pe Andrei Şaguna, iar acesta, la rîndul său, îşi alege următorii secondanţi: Dimitrie Moldovan, consilier aulic; Gheorghe Anghel, secretar aulic; Paul Dunca, consilier gubernial; Augustin Ladai, comite suprem al Albei Inferioare; Ioan Bran de Lemeni, căpitan suprem al Făgăraşului; Ioan Maior, consilier şcolar; Macedon Pop, prepozit; Ioan Popasu, protopop al Braşovului; Ioan Puşcariu, administrator comi-tatens; Vasile Buteanu, administrator comitatens (vezi Protocolul Congresului..., p. 31). E uşor de observat numărul mare de funcţionari români superiori incluşi în delegaţie. E un gest de subliniere a competenţei politice a naţiunii române, reflex al stării generale de impunere a zdrobitoarei majorităţi demografice româneşti şi pe planul administrativ. 5 în 4 mai 1863 delegaţia română a fost primită de împăratul. Şaguna, în numele naţiunii, a reafirmat „ataşamentul" românilor la politica Tronului, avînd însă grijă să scoată în evidenţă cele două acte imperiale favorabile acestora, şi care-1 angajau pe monarh: Diploma de liberalizare din octombrie 1860 şi Patenta imperială din februarie 1861. împăratul răspunde delegaţiei într-o formulare caracteristică momentului de maximă „liberalizare" care a fost anul 1863: „Cu plăcere vă primesc pe domniile-voastre, ca pe reprezentanţii bravilor români ai Marelui meu Principat Transilvania, cari îmi deteră repeţite dovezi de neelătita lor credinţă şi alipire către mine şi casa mea. în adresa mie predată şi în cuvîntarea cea plină de miez a domnului preşedinte al domniilor-voastre, pe cît aţi întărit din nou aceste simţăminte, pe atît mulţumitor aţi şi recunoscut cu încredere sinceră, flască, acele principii de stat, care prin diploma mea din 20 oct. şi patenta din 26 febr. 1861 le-am publicat şi care vor conduce lucrul la mîntuitoarea transformare a întregii monarhii. Pe cînd primesc eu încredinţările domniilor-voastre, cari corespund foarte bine la împrejurările cele grele de faţă, vă împuternicesc totodată a împărtăşi acestea comitenţilor domniilor-voastre, cărora eu le rămîn şi de aici încolo în graţie şi favoare binevoitor". La 6 mai 1863 delegaţia română s-a întreţinut cu miniştri şi alţi oameni politici austrieci, în cadrul unui banchet festiv, ţinut la localul „Calul alb ". Vezi Gazeta Transilvaniei, XXVI, 1863, nr. 32, 34. 6 „Spre proprie ştiinţă". XV Covasna, 17/5 aug. 1865 Mult stimate domnule Bariţ! Dorind am dorit ca, cu petrecerea mea la Elopatak1, să am norocire ca să ne mai întîlnim şi să mai vorbim asupra evenimentelor zilei, .cu cari faimele prin gazetele — mai cu samă cele magiare — ne-au băgat pre mulţi, nu fără cauză, într-o grije mare2. Ci domnia-ta, după cum am înţeles, locuind statorniceşte în Zărneşti, ocupat cu trebile economiei iară eu bătrîn şi slab — neavînd nici trăsura mea proprie la mine! — în căldurile şi pulberea zilelor lui iuliu, nu m-am putut hotărî nici pînă la Braşov a merge. Ce, dară, prin vorbire mai îndelungată gură cu gură, n-am putut face, fac acum în puţine cuvinte şi pe scurt, că sunt convins că mă vei înţelege pe lung. îngrijirea noastră ar sta în repunerea naţiunei magiare — prin întregul, precum o doreşte şi o cere ea — în „jogfolytonossdgul"3 lor istoric. Restituirea acestuia, dacă fraţii magiari ar avea acel cumpăt şi acea înţeleaptă politică — care la 1848 nu au avut-o !4 — şi în con-vocînda Dietă a Ungariei5, lăpădîndu-se de ideea suprematizărei şi a hegemoniei, prin o lege nouă, toate acele cari naţiunea noastră prea calea legislaţiunei şi a sancţionărei Monarchului de la 1863 încoace în Dieta Transilvaniei le-au căpătat6, le-ar recunoaşte de legiuite şi valide, şi le-ar primi, şi ar fi mulţămiţi cu egalitatea drepturilor, atunci — după a mea părere — „jogfolytonossâgul" lor, tocma şi cu uniunea, pentru naţiunea noastră încă nu numai nu ar fi nici un rău, ci ar fi ceva acvisi-ţiune, că am intra în beneficiul unei constituţiuni aşa liberale cum e cea magiară şi, deodată, s-ar consolida şi conmasa şi toată naţiunea noastră din Transilvania, Ungaria şi din Banat7. Altmentrelea, „jogfolytnossâgul" (cu care gazetele magiare solici-tează şi uniunea necondiţionată, şi în care se văd a pofti şi ignorarea tuturor ce s-au făcut în Transilvania de la 1863 încoace), pentru naţiunea română ar fi o moarte politică ruşinătoare8. De aceea, tare mi-a plăcut şi îmi place articolul domniei-tale din Gazeta Transilvaniei, 31 iuliu 1865, nr. 60, sub motto: „Continuitate de drept, complanare, uniune"9, care ţine tare şi cu mult fundament de autonomia Transilvaniei. Critice şi grele zile au venit asupra noastră, şi de cumva va să ne pună în Dieta Transilvaniei cestiunea uniunei la pertractare10, precum se aude, atunci, dacă ne va preveni nepregătiţi, ne va aduce într-o aşa ispită, prin care lesne ar putea cădea naţiunea noastră în cel mai mare rău. De aceea, de au avut cîndva naţiunea noastră lipsă de o coin-teligenţă preventivă şi de o solidaritate cu adevărat, după părerea mea în cestiunea uniunei va avea cea mai mare lipsă. De unde, eu aş fi de acea părere ca, prin ai noştri de la Viena11, să priveghem cu ochii de Argus, şi cît o am observa că în regiunile cele mai înalte se lucră pentru o propoziţiune „de uniunea Transilvaniei", atunci deloc să ne cerem şi noi o conferenţă naţională, în care să ne înţelegem ca, făţiş cu una de acest feli de propuseţiune, ce am avea a face ? Că, deşi eu tare cred precum că concesiunile ce se vor da naţiunei magiare nicidecît nu vor fi de acea natură ca să ignoreze, sau tocma să nimicească acele cari noi în Transilvania, pe calea legislaţiunei şi cu sancţionarea regelui, le-am dobîndit, şi cari încă acum s-au prefăcut în „jog-folytonossdg", totuşi, ţinîndu-mă de zisa profetului: „Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor" etc, nu va strica a ne pregăti pentru toată întîmplarea, ca nu cumva să fim prea ocupaţi şi puşi nepregătiţi în calea ispitei. Că lumea e foarte schimbătoare şi, mai cu seamă — precum ne arată istoria veacurilor trecute — nu se ţine în politică nici de vorbă, nici de dreptate, şi cu atîta mai puţin de o consecinţă logică,, ci dă pe întreg, uneori şi orbeşte, dacă socoteşte că evenimentele şi spiritul zilei îi vine bine la socoteală. Persvasiunea, nu odată, precum au dat şi bolnavilor sănătate, aşa au ucis şi pe mulţi sănătoşi. 386 In politică, ca şi în călătorie, se împlineşte zisa latină: Vitat peri-culum, qui prudenter ante timet 12. Coînţelegere, dară, coînţelegere şi iarăşi coînţelegere, şi apoi solidaritate de diamant! Atîta, pe scurt, pînă încă nu m-aş depărta de pre aici, care poi-mîne dimineaţa, idest13 19 aug. va să se întîmple, aşa cît să pot — ad summum 14 — pe 22 sau 23/11 aug. sosi acasă, unde mă aşteaptă multe nevoi şi lucruri grele şi uricioase, de cari mie multe mi-a ursit ursitoarea. Mai multe aş fi putut să-ţi comunic cu gura, să-mi descarc şi inima, pentru că puţini am înaintea cărora pot să stau cu ea descliisă. Oftîndu-ţi de la Tatăl Cel Ceresc tot binele şi statornică sănătate, cu la toată familia, cu deosebită stimă rămîn pentru totdeauna al multstimatei d[omniei]-tale sincer amic, Mitropolitul Alex. St. Şuluţiu m.p. Novissimum. P.S. După ce sigilasem cartea aceasta, sosiră prin Sibii, venind după mine, şi din izvor sigur îmi aduseră minunata veste „că preşedintele tribunalului nostru suprem din Viena, excelenţa-sa L. b[aron] Popp 15 îi pensionat!!! Locul lui să-1 ocupe Apor 16. Vae victis! Omnia jam fient fieri quae posse negabam et nil est de quo non sit habenda fides" 17. 1 Vîlcele (azi localitatea Araci, din judeţul Covasna), renumită staţiune balneară a epocii. 2 în primăvara şi vara anului 1865 se făcuseră nenumărate gesturi pentru o apropiere politică dualistă între Austria şi Ungaria. în aprilie, într-un celebru „articol de Paşti", matadorul dualismului, Deâk Ferencz,. oferă Curţii vieneze alianţa şi sprijinul politic al nobilimii maghiare, în schimbul recunoaşterii poziţiei speciale a Ungariei istorice in cadrul imperiului, ca stat cu putere egală. Deâk cere reactualizarea legilor maghiare cu caracter dualist din 1848, abolirea Diplomei de liberalizare din octombrie 1860 şi a Patentei imperiale din februarie 1861. Presat de evenimente externe nefavorabile, împăratul este receptiv la oferta ungurilor, şi întreprinde, fără escortă, călătorii la Pojon şi Pesta, unde se consultă cu reprezentanţi ai diferitelor structuri politico-administrative ungureşti. Constată — fireşte! — peste tot aceeaşi nestăpînită înclinare spre varianta dualistă, slîrşind a promite recunoaşterea pretenţiilor ungureşti, între care figura şi uniunea Transilvaniei cu Ungaria şi desfiinţarea autonomiei principatului. întregul eşafodaj politic românesc era la un pas de prăbuşire, şi Alexandru Sterca Şuluţiu simte în mod just un apropiat mare pericol pentru români. 3 „Continuitate de drept", noţiune de drept istoric, pe baza căreia aristocraţia maghiară pretindea refacerea „Coroanei Sfîntului Ştefan", adică a Ungariei din Evul mediu (!!). Existenţa celorlalte naţiuni din cadrul „Coroanei", care întreceau substanţial numărul ungurilor, e negată cu oarbă încăpăţînare, susţinîndu-se existenţa unei „naţiuni politice maghiare unitare". 4 La 1848, aristocraţia ungară nu s-a mulţumit să guverneze doar teritoriul unde maghiarii erau în majoritate etnică, ci a căutat să-şi impună primatul politic, cu puterea armelor, şi în Transilvania, Croaţia, Slovacia, Voivodina Sîrbească. Reforma agrară din 1848 n-a zdruncinat serios puterea latifundiarilor maghiari din aceste provincii, astfel că înrîurirea economică a acestora rămînea neatinsă. La 1865, ei încearcă — reuşind, de data aceasta! — unirea efectivă cu aristocraţia din Ungaria, pentru a-şi perpetua puterea poLtică. 5 Adică apropiata şi nefasta Dietă de încoronare de la Pesta din 1865 — 1868, care a pus bazele politice şi juridice ale dualismului. 6 După cum se ştie, în Dieta de la Sibiu din 1863 — 1864, unica sesiune românească din istoria principatului, naţiunea română şi-a dobîndit toate drepturile pentru care luptase, în cadrul programului minimal statornicit la. 3/15 mai 1848: legile I şi II ale 38? f Dietei, din 7 septembrie 1863 (sancţionată de împărat la 26 octombrie 1863) şi 29 septembrie 1863 (sancţionată în mai 1864), decretau înarticularea constituţională a naţiunii române ca naţiune politică egal îndreptăţită, egalitatea bisericii române cu a celorlalte naţiuni din stat, oficializarea limbii române ca limbă de stat, alături de maghiară şi germană (vezi Simion Retegan, Recunoaşterea egalităţii naţiunii române şi a celor două confesiuni în Dieta de la Sibiu (1863 — 1864), în Anuarul Institutului de istorie şi arheologie din Cluj, XVI, 1971, p. 119 — 141; Idem, Recunoaşterea limbii române ca limbă oficială a Transilvaniei în Dieta de la Sibiu, în Ibid., XVI, 1973, p. 189 — 214. 7 înainte de 1848, românii din Crişana, Banat şi Maramureş erau încadraţi, din punct de vedere administrativ, la Ungaria. După revoluţie, Banatul se desprinde de tutela pestană şi se administrează împreună cu Voivodina Sîrbească. Marele Principat al Transilvaniei — ţară cu zdrobitoare majoritate etnică românească î — rămîne şi după 1848 independent de Ungaria, în pofida eforturilor partidei „revoluţionare" maghiare, în anul 1860, Banatul e anexat din nou la Ungaria, ca şi cîteva ţinuturi din Transilvania: Chioarul, Zarandul, Solnocul de Mijloc şi Crasna, care capătă statutul ambiguu de „partium adnexarum". în faţa iminenţei uniunii Transilvaniei cu Ungaria, Alexandru Sterca Şuluţiu s-a gîndit că, prin aceasta, se va forma o masă compactă de români. în ■ concepţia lui, toţi aceştia urmau să se bucure de recunoaşterea prin lege a naţionalităţii şi limbii lor şi să fie înzestraţi cu autonomie legislativă şi administrativă: un fel de federalizare a Ungariei pe baze etnico-naţionale egalitare. Ideea a fost promovată de români şi la 1848, dar au respins-o cu dispreţ aristocraţii unguri. Acum, cu realizarea dualismului ea nu va avea nici măcar şansa de a fi băgată în seamă. O vor relua cu disperare politicienii maghiari în 1918, ca unică modalitate de a salva alcătuirea perimată a statului ungar de la pieire, dar va fi respinsă cu demnitate de românii întruniţi la Alba-Iulia la 1 decembrie 1918, unde hotărăsc unirea cu România. 8 Temerile lui Sterca Şuluţiu se dovedesc exacte: la 20 iunie 1867, legile pozitive aduse de Dieta de la Sibiu din 1863 — 1864 în favoarea românilor sînt abrogate de împărat. 9 Este articolul de fond din numărul 60 al Gazetei Transilvaniei din 1865. Nu e semnat de Bariţ, dar se pare că Sterca Şuluţiu era informat asupra paternităţii lui. Bariţ demască în acest succint studiu politic îndîrjirea nobilimii de a realiza uniunea Transilvaniei cu Ungaria. El arată că principatul e autonom faţă de Ungaria de peste 300 de ani, şi că, la 1848, a respins prin majoritatea locuitorilor săi ideea uniunii. „Continuităţii de drept", atît de trîmbiţate de filodualişti, autorul îi pune în faţă legile din 1526, 1648, 1691 şi 1791, care sînt anterioare legii de uniune din 1848 şi formează, ele însele, o continuitate de drept în favoarea autonomiei Transilvaniei. 10 Dieta se va convoca la Cluj, în noiembrie 1865, pe baze electorale din secolul al XVIII-leâ şi un cens ridicat de 8 fl. (fără capitaţie). Majoritatea maghiară smulsă astfel, dezbate — ca articol unic! — uniunea cu Ungaria. Procedeul de „rezolvare" este fără precedent: Dieta îşi declină competenţa, declarînd că Dieta de încoronare de la Pesta este — pe baza „continuităţii de drept" de la 1848 — singura în măsură a decide. Prin asemenea sofisme juridice reacţionare, deputaţii maghiari făceau abstracţie de spiritul democratic european, neglijînd voinţa majorităţii locuitorilor Transilvaniei, românii, de a-şi menţine autonomia pămîntului strămoşesc şi naţionalitatea ameninţată. 11 Se referă, probabil, la funcţionarii români cu atribuţii înalte din Viena: Dimitrie Moldovan, Iacob Bologa şi Gheorghe Anghel, sau şi la cercul românesc de comercianţi cu mare înrîurire, grupaţi în jurul baronului Sina. 12 „Evită primejdia acela care, cu prudenţă, se teme dinainte". Corespondent românesc: „Mai bine să te temi decît s-o păţeşti". 13 „Adică". 14 „Cît mai mult". 15 Vasile Ladislau Popp. 16 Apor Kâroly, 1815 — 1885, baron, preşedintele Tablei Regeşti din Tîrgu-Mureş, jurist şi economist maghiar de seamă. 17 „Nenorocire învinşilor! Acum toate vor fi făcute în felul în care negam că pot fi făcute şi nu există nimic incredibil". Referitor la acest pasaj, Bariţ include următoarea notă de subsol: „Popp nu a fost pensionat, ci, din contră, numit preşedinte al Curţii tran- 388 silvane de casatiune. Majlâth, Eszterhâzy şi mai vîrtos aristocraţii ardeleni l-ar fi depărtat cu cea mai'mare plăcere, atunci însă nu a suferit Monarchul, şi a susţinut pe Popp şi pe alti funcţionari români, pînă după catastrofa de la Koniggraetz-Sadova". XVI Mult stimate domnule Bariţ! Blaş, 26/14 septembrie 1865 Preţuita-ţi carte din 19-a septemvrie a.c, togma bine nouă venită, cu bucurie ţi-o am primit. Eu, auzind că ai fost la Adunarea generală a Asociaţiunei de la Abrud x, şi de acolo te-ai fi dus pe la Turda, la părinţi şi rudenii, cea mai mare nădejde hrăneam că voi avea şi eu norocire, la Blaş, cînd te vei întoarce din patria-ţi. Insă această norocire nu o puturăm avea noi blăşenii, deşi te asigurez că ai fi fost, orişicînd vei fi, cel mai dorit şi mai plăcut al nostru oaspe, şi mai cu samă eu, te-aş fi văzut togma ca pe un frate al meu. Cartea — apropos! — îmi veni togma la timpul său, şi numai cu o zi mai tîrziu decît scrisesem colegului meu, metrop[olitul] Şaguna, ca să ne înţelegem frăţeşte în cauza naţională, adunînd o conferinţă spre acest scop. Din scrisoarea mea cătră Şaguna (care, cum ştiu, ai mei o au trămis spre publicare la Gazetă), vei vede pe larg ce i-am scris 2. Răspunsul Şagunei, în 12/24 septemvrie primit, îi adevărat diplomatic3, adecă cu aşa cuvinte şi stil ţesut, care se sileşte a ascunde, dară nice-decît nu poate a-şi acoperi cugetele cele rezervate, cît să nu deie cuiele prin sac şi să nu se priceapă că nu-i în inimă ce-i pe limbă. Atîta, din răspuns, afară de toată îndoiala iese la lumină, că Ş[aguna] de conferinţă nu vrea să ştie nimic. Pentru ce ? Pretextul îi acela că pe el, afară de provocarea mea, de nicăiri n-au primit nice un semn şi nice o umbră de părere pentru ţinerea vreunei conferinţe naţiunale, „ci din contră — zice că —- prin lume zboară voci contrarie celor din conferinţa ţinută de excelenţa-ta (adecă de mine), şi adecă că o conferinţă convocîndă prin arhierei, fiind octroiată, ar fi urgisită". Se vede, dară, că ambiţiunea omului trufaş este vătămată, sau că nime — precum zice — nu l-au mai rugat, şi consecventer nu-1 ţine nime de conductorele naţiunei, sau că iniţiativa nu iese de la el, sau — după cum zic şi gazetele şi alţii, şi se cam vede şi din răspunsuri — omul ar fi dobîndit pentru cauza uniunei, de magiari. Stîndu-ne cu Ş[aguna] aşa acţiile, aseară am adunat şi am ţînut iarăşi o conferinţă cu toată inteligenţa noastră din loc 4, înaintea caria am lăsat a se ceti nu numai răspunsul Şagunei, da şi preţuita-ţi carte, şi au aflat de bine foarte intenţiunea mult stimatei domniei-tale, ca să scarmini şi să lămureşti, prin un ciclu 5, cum zici, de 7—8 articuli, situa-ţiunea de faţă, şi să fixezi statul cestiunei, şi-ţi aprecăm la aceea de la D-zeu, tărie trupească şi sufletească. După aceea, ca să-ţi putem scrie apriat ce cugetă şi inteligenţa noastră locală, am pus înaintea conferinţei cestiunea: ce avem de a face în stări aşa împregiur, cînd nu putem avea speranţă de vreo conferinţă mai generală naţională? Fi-va consult a 389 lua parte şi la alegeri — cu cari vedem că vom rămînea în cea mai mare minoritate — şi şi la Dietă, sau fi-va mai consult a ne retrage cu totul, aşa de la alegerea deputaţilor, precum şi de a merge la Dietă? Duo opiniuni s-au ivit. Una, care opinează că naţiunea să se retragă şi să nu ieie nice o parte, nice la alegerea deputaţilor — care se face pe o lege feudală din 1791, proscribătoare de naţiunea noastră, şi pe art. II din 1848, care nu dă libertatea naţională ci numai individuală — nice la Dietă 6. Şi de această opiniune, după o carte căpătată din Viena, de la ai noştri, sunt şi toţi românii din Viena ; iară dintre inteligenţa noastră locală abia au fost duo persoane. Şi aşa, opiniunea absolutei majorităţi a inteligenţei noastre locale, pe lîngă care sunt unul şi eu, acolo stăruieşte, că togma dignitatea şi interesele noastre naţionale poftesc să nu neglijăm terenul nostru naţionale, cît de îngust ar fi acela, şi să ni-1 folosim întru apărarea drepturilor noastre naţionale, cîştigate la 1863/4, prin lege sancţionată de Majestatea Sa, şi aşa, să apelăm cu statornicie la continuitatea acelor drepturi pe cale legiuită dobîndite, şi să o defendăm cu statornicie, contrazicînd, ca totdeauna, uniunei şi alipindu-ne de autonomia patriei. Aşa, in principio, opiniunea absolutei majorităţi a inteligenţei noastre locale primeşte participarea şi la alegerea de deputaţi, şi la Dietă 7. însă aceea că ce am trebui a face, a pretinde şi a cere de la acea Dietă ?; şi oare în cît să luăm parte: numai întru atîta, şi numai pînă ce le vom opune cele ce vom avea de a opune în contra acei Diete din 19 novembre?; şi ce ar debui a lucra dacă ne vom şi duce la Dietă 8: oare intra-vom în Dietă, sau face-vom ca magiarii la Dieta din Sibiu de la 1863, ca, neintrînd în Dietă, numai să aşternem prin memorande sau protestaţiuni înaintea Dietei şi înaintea Majestăţei-Sale? — toate aceste cestiuni, de inteligenţa noastră locală rămîn neatinse şi rezervate acelui timp, pînă cînd, fiind toată inteligenţa română, pe cale privată — că de adunarea conferinţei naţionale vorbă nu poate fi! — de mai multe părţi încunoştiinţată, ea îşi va da părerea şi hotărîrea sau înainte de Dietă, ce ar fi mai bine, sau, ştiind înainte opiniunea publică, batăr acelor mai de frunte inteligenţi a naţiunei, şi mergînd deputaţii români cu vreo duo-trei zile înainte de începerea Dietei, ei între sine să conferea-scă ce ar debui a face. Pînă atunci, domnia-ta ai timp de a clarifica si-tuaţiunea şi a fixa statul cestiunei, ce să şi faci, fără a căuta mie sau altuia în faţă, te rog. Grele şi critice timpuri am adjuns pentru cauza naţională, chiar mai grele ca la 1848! Acum, dacă nu vom fi o inimă şi un suflet, şi ne va părăsi şi curagiul, şi nu vom fi rezoluţi şi la întîmplări neaşteptate, am recăzut iarăşi în statul heloţilor făcuţi prin legile din 1848 şi depen-dinţi de la graţia aristocraţiei magiare 9. Al domniei-tale de tot binele voitoriu, Metropolitul A lexandru. 1 Adunarea generală a Astrei de la Abrud s-a ţinut în 16/28 — 17/29 august 1865, sub preşedenţia lui Timotei Cipariu, vicepreşedintele Asociaţiunii. Bariţ, secretar I al Astrei, e prezent la adunare, unde ţine o dizertaţie despre ştiinţele tehnice. Alte trei dizertaţii au ţinut Ican Antonelli (despre „poporul român în constituţiune"), Iosif Hodoş (despre dreptul roman) şi Timotei Cipariu (despre celebrele tăbliţe cerate descoperite în Roşia Montană şi colecţionate de el). Eariţ a rostit şi un discurs — nu fără aplomb! — despre felul cum s-a reglementat folosirea limbilor naţionale în Belgia şi Elveţia şi despre necesitatea respectării „frăţietăţii, egalităţii şi dreptăţii". O prezenţă interesantă la Abrud e aceea a muzicienei Elena Circa: în seara zilei de 16/28 august aceasta a dat un concert care s-a bucurat de un deosebit succes (vezi Telegraful român, XIII, 1865, nr. 66-68). 2 în 21 septembrie 1865, la Blaj avuseseră loc consultări între fruntaşii români de aici, cu care ocazie se ajunge la concluzia că este necesară convocarea unui congres naţional. în urma consultărilor, Alexandru Sterca Şuluţiu îi trimite lui Andrei Şaguna o scrisoare, care a apărut în coloanele Gazetei Transilvaniei (XXVIII, 1865, nr. 77), în care argumentează temeinic ideea congresului: românii trebuie să hotărască dacă vor lua sau nu parte la Dieta din Cluj, care se anunţa deosebit de sumbră, şi dacă vor lua parte, ce conduită să aibă? Corigresul — spune Sterca Şuluţiu — trebuie să-1 convoace ei, cei doi arhierei. 3 Răspunsul lui Şaguna (vezi Telegraful român, XIII, 1865, nr. 83) cuprinde o frază cu aparenţă de sofism politic: Fiere possem, sed iuvare non (pot să plîng, aar nu pot să ajut). Dar Şaguna e departe de a fi cinic: nu e decît realist. La acea dată, politicienii unguri cîştigaseră asemenea poziţii la Curtea imperială, încît conducerea treburilor politice la est de Leitha (graniţa apuseană a Coroanei Sfîntului Ştefan) trecuse de pe acum în mîinile partidei dualiste maghiare. Dualismul era ca şi înfăptuit: împăratul nu mai putea face concesii românilor, decît cu consimţămîntul Pestei (impenetrabilă, însă, la revendicările lor). Şaguna se îndoia, pe bună dreptate , că autoritatea maghiară va îngădui congresul românesc. Completiv, ghicim în această scrisoare germenii viitoarei atitudini politice a lui Şaguna: activismul politic, adică penetrarea românilor în toate organele legislative şi administrative dualiste, pentru a lupta din interiorul lor pentru drepturile naţiunii. Atitudinea sa nu va coincide cu a radicalilor, în frunte cu Bariţ, care vor adopta metoda pasivistă: adică a ncncolaborării şi boicotului politic (vezi şi George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei..., III, p. 346; 439; 484). Se consideră că cele două scrisori au fost dătătoarele de ton pentru cele două atitudini politice. 4 Despre noua conferinţă survenită la Blaj în urma scrisorii lui Şaguna, vezi Gazeta Transilvaniei, XXVIII, 1865, nr. 75-76; 80; 83. 5într-adevăr , comentariile lui Bariţ asupra situaţiei politice a naţiunii române se înmulţesc (vezi Gazeta Transilvaniei, XXVIII, 1865, nr. 72 — 78). El îndeamnă pe români să rămînă strîns ataşaţi de autonomia Transilvaniei şi să apere legislaţia din 1863 — 1864. Sînt primele teoretizări sistematice ale pasivismului, al cărui promotor frecvent va rămîne şi în deceniile următoare. 6 Se defineşte aici formula pasivismului absolut, care înseamnă neparticiparea la alegerile pentru Dietă şi boicotarea lucrărilor acesteia de către deputaţii regalişti români. Dar, la 1865, formula nu va fi încă aplicată, rămînînd în seama viitorului. 7 La Dieta de la Cluj din 1865 au participat, într-adevăr, 14 deputaţi români aleşi şi 34 de regalişti numiţi de împăratul. Minoritatea românilor în această sesiune este eclatantă: 14 deputaţi aleşi, dintr-un număr de 108; 34 de regalişti, din 190! Disperaţi, o seamă de deputaţi români nu iau parte la Dietă — George bariţ, Iacob Bologa, Vasile Ladislau Popp, Gheorghe Anghel, Dimitrie Moldovan, Alexandru Dobra, Ioan Vancea, Gavril Munteanu şi alţii — iar restul, în frunte cu Sterca Şuluţiu şi Şaguna, intră în adunare doar pentru a sublinia lipsa ei de bază legală. 8 Vezi nota anterioară. Ioan Raţiu, de pildă, propune ca deputaţii români aleşi să înainteze un memoriu protestatar şi antiunionist, iar apoi să părăsească imediat Dieta, unde să rămînă numai regaliştii. Propunerea lui cade, însă, şi grupul de deputaţi aleşi rămîne la lucrările Dietei, unde, în cuvîntări dîrze şi inspirate, apără — fără rezultat! — interesele naţiunii. Românii din Dieta de la Cluj vor semna împreună, la 9 decembrie 1865, o adresă dietală care sintetizează poziţia lor (vezi Teodor V. Păcăţian, Dieta Ardealului în 1865, în Societatea de mîine, VII, 1930, nr. 21, p. 378-380; VIII, 1931, nr. 4, p. 22 — 23; Keith Hitchins, Românii din Transilvania şi compromisul dualist (1865—1869), în Studii privind istoria modernă a Transilvaniei, Cluj, 1970; Simion Retegan, Lupta naţională a burgheziei române din Transilvania în aniine gocierii pactului dualist, în Studii şi articole de istorie, XIII, 1969, p. 25 — 40; 390 391 G e o r g e C i p ă i a n u, Mărturii documentare despre starea de spirit si politica românilor ardeleni (septembrie 1865 - mai 1867), în Anuarul Institutului'de istorie si arheologie din Cluj-Napoca, XVII, 1974, p. 291-304. 9 Comentată de Bariţ, la subsol: „Eu nu mai am nici un concept sau copie din corespondenţele mele purtate cu oameni din acea epocă, decît numai se însemnasem cîte puţin in dosul scrisorilor primite. La aceasta văz că am scris blăsenilor că eu sunt de părere opusa, ca adecă să nu alegem la Dieta aristocratică din Cluş" XVII Viena, 9 oct. 1865 Mult stimate domnule Bariţ! Cartea-ţi din 2 l.c. cu bucurie o am primit. Aici e primită opiniunea domniei-tale. Acum, numai, bărbaţii noştri de aceeaşi opiniune, din toate puterile şi în toate părţile, să se silească a-şi realiza opiniunea aceasta spre înţelegere, urmînd cărările de domnia-ta designate: adecă prin cărţi şi expresuri privaţi. Aici1 facem toate cele ce putem, ne silim a spăla arapul, deşi poate în zadar, însă săponul nu strică. Mai pe larg nu putem, fără cu gura a vorbi. D-ta ne vei înţelege. Cu grabă rămîn al d-tale cel vechi, Metropolitul Alexandru. 1 Intelectualitatea română blăjeană afirmă că Şuluţiu nu a plecat la Viena spre a se justifica pentru încercarea sa de a obţine congres naţional românesc (privită şi comentată de unii ca un atentat la liniştea şi ordinea publică), ci călătoria lui a fost întreprinsă i,la rugarea cîtorva români buni, ca să lucre în capitală pentru apărarea intereselor naţiunii sale. Nu porunci venite de sus l-au făcut să întreprindă această călătorie ci îndemnurile inimii curat române şi bătătoare pentru interesele naţiunei române", într-adevăr, la Viena, Alexandru Sterca Şuluţiu are un schimb de păreri şi opinii destul de dure cu contele Haller Ferencz, noul cancelar aulic al Transilvaniei, care era un fel de agent al cancelarului aulic maghiar Majlâth. Ambii acţionau în sensul reactivării unei bune părţi din legislaţia maghiară anexionistă de la 1848 şi pentru încununarea cu succes a tratativelor austro-ungare în vederea instaurării dualismului. Desigur, mitropolitul român nu a mai reuşit să stăvilească tratativele şi mersul evenimentelor. Dieta reacţionară de la Cluj era convocată şi, în decembrie, se va convoca şi Dieta de încoronare de la Pesta, în care Deâk şi partizanii săi aveau peste 180 de mandate, urmaţi imediat de Tisza Kolomân şi adepţii săi, cu 90 de mandate. Majoritatea va fi deci maghiară reacţionară şi centralizatoare. Adepţii stîngii maghiare antidualiste în frunte cu Kâl-lay şi Boszormeny nu vor întruni decît 20 de locuri, iar naţiunile nemaghiare vor deţine mai puţin de 72 de locuri. Despre călătoria lui Sterca Şuluţiu la Viena şi împrejurările ei vezi Gazeta Transilvaniei, XXVIII, 1865, nr. 78, 80,'81.' XVIII Mult stimate domnule Barit ! Blaş, 5 ian. 1867 (21 dec. 1866) Pe posta noastră de aseară îţi primii cu bucurie cartea cu înştiinţarea telegrafică dm Viena, că eu de acolo numai atîta am căpătat directe, că omul nostru au sosit acolo în 27 dec. în pace 1. Sunt tare încordat cu aşteptarea, să vedem rezultatul şi mai încolo, după ce petiţiunea 2 se va tipări în broşură şi se va împărţi pe la locurile sale, şi apoi va ieşi şi în Gazetă 3. Pînă atunci, cu toţi vom fi şi noi în tăcere. Văz că în TelegrfafulJ român de sub nr. 101 /22 dec. (3 ian. 1867), sub motto „Revista44 4, Şaguna se află tare incomodat cu publicarea literelor mele în Gazeta Tran[silva]niei, cu care frăţeşte l-am provocat să ne punem ambii în fruntea deputaţiunei5. Toată măiestria viclenei sale diplomaţii o întrebuinţează ca să poată scăpa fără ruşine. Insă eu, înainte de a căpăta zisul număr a Telegrafului, i-am fost trămis un alt răspuns *, carele Şaguna îl va fi căpătat poate numai în ziua (3 ian. s.n.) cînd au ieşit nr. 101 a Telegrafului, care el nu-1 va pune în fereastră, şi carele îi dezvăleşte toate mişeliile lui făcute în cauza naţională. Ai noştri stau tare şi vîrtos ca şi acest răspuns încă să se publice în Gazeta 6 şi Concordia 7. Acest răspuns cred că ar servi în contra Şfagunei] şi a Telegrafului nr. 101 de o puternică refutaţiune, şi iar astupa gîtul cu cîlţi aspri şi răşinaţi. Pe cînd, cu aceste, eram să-mi închid cartea, iată mi se adusă de la postă, pe lîngă recepise, şi cartea d-rului Raţiu de la Viena, în care aceea[e]ce au fost şi în telegram, adecă: pe ce cale au ajuns petiţiunea în mîna Majestăţei-Sale 8; cum şi-au exoperat audienţa şi, efective, în31 dec. au fost condus şi primit în audienţă, şi că petiţiunea cu 37 de pleni-potenţii şi 1493 de subscripţiuni au adjuns în mîna Maj[estăţii]-Sale. Răspunsul la audienţă — unde, pe scurt, au atins şi despre petiţiunea subşternută — au fost acela că va lua în consideraţiune dorinţele românilor 9. Cred că-ţi va fi scris şi domniei-tale că are speranţă cît, după 2 zile, să ştie ce s-au ales cu petiţiunea, şi după aceea se va îndrepta că are de a mai rămînea acolo, sau de a pleca îndată cătră casă ? Pe la miniştri zice că nu-i încă rezolut a merge, deoarece se aşteaptă tare căderea lor. De cumva regimul nu va avea de cuget ca să le deie magiarilor ministeriul şi legile din 1848, înainte de reviziune şi de deciderea afacerilor comune, se poate cît ministeriul Beust —- Belcredi — Majlâth să dimisioneze. Oh, Doamne, ce haos şi pentru Monarh, care cu concesiunile s-au prea slobozit! Şi ce timpuri critice, şi chiar periculoase, pentru biata noastră naţiune! Numai atotputernicul D-zeu ne poate scoate din acest labirint politic, la care se mai adaosă şi aceea nenorocire pentru noi, că Şaguna cu Telegraful lui seamănă şi discordia şi împărăcherea între români, care pentru cauza ei poate avea consecvenţii rele şi pe viitoriu. Sărbători fericite cu la toată familia oftîndu-ţi, cu osebit stim rămîn al mult stim[atei] d[omniei]-tale de tot binele voitoriu, Metropolitul Alexandru. 1 Ioan Raţiu este „omul nostru". El a fost însărcinat cu ducerea la Viena a petiţiei din decembrie 1866 (vezi scris, următoare, n. 1). 2 Ibid. Raţiu a fost primit în audienţă de împăratul la 31 decembrie 1866. 392 393 3 Petiţia s-a publicat mai întîi în Gazeta Transilvaniei, XXX, 1867, nr. 1, iar mai apoi, în cursul anului 1867, în cele două broşuri: română şi germană (scris, următoare, n. 1). 4 în acest număr (XIV, 1866, nr. 101), Telegraful român combate acţiunea petiţionară a lui Bariţ şi Raţiu (scris, următoare, n. 1), considerînd-o un fiasco politic, iscat din ambiţia pasiviştilor ae a forţa nota politică. „Activiştii" acuză de substituire de putere: memoriul — spun ei — trebuia, după „conclusul " consfătuirii intime din decembrie 1866 de la Alba-Iulia, să fie compus de Şaguna şi înaintat tot de el împăratului, în cazul cînd Şaguna şi nu Raţiu ar fi dus petiţia — spune Telegraful — n-ar fi „anti-chambrat" atîta vreme şi, în plus, ar fi obţinut garantarea măcar a unora dintre drepturile naţionale. Iluzie, sau maliţiozitate cu orice preţ? în 1866, împăratul nu mai putea promite sau acorda ceva, nefiind stăpîn pe situaţie la est de Leitha. 5 Este vorba de scrisoarea lui Alexandru Sterca Şuluţiu către Şaguna, din 10/22 octombrie 1866, publicată în Gazeta Transilvaniei, XXIX, 1866, nr. 99 (vezi şi scris, următoare, n. 7). * „Din 31/19 dec. 1866, nr. 1745, la care Şaguna răspunde prea multe [în] 1 febr. v. 1867" (notă a lui Bariţ; a se corobora cu scris. XX, n. 4 — 5). 6 Scrisoarea de răspuns a lui Sterca Şuluţiu din 19/31 decembrie 1866 (vezi scris. XX, n. 4) s-a publicat fragmentar în Gazeta Transilvaniei, XXX, 1867, nr. 7). 7 Concordia nu publică replica lui Sterca Şuluţiu. 8 Petiţia dusă de Raţiu a ajuns la monarh pe cale ierarhică: de la instituţiile inferioare, la cele superioare. 9 Cabinetul ministerial maghiar şi regimul dualist au fost instaurate înainte de tranşarea „afacerilor înainte de tranşarea „afacerilor comune". XIX Mult stimate domnule Barit! Blaş, 8/20 ian. 1867 Preţuita-ţi scrisoare, dimpreună cu un exemplariu al petiţiunei româneşti cu poşta noastră de alaltăieri, cu bucurie o am primit. Cele ce se cuprind înlr-însa, despre procedura petiţiunei pe la Cancelaria Aulică şi pe la gubernatorele nostru, cu una zi mai nainte, togma în acela înţeles am fost căpătat şi eu înştiinţare de la părintele Grigcriu nostru 2. Ce se ţîne acum de rezultatul petiţiunei noastre, eu aşa socotesc că, în stadiul acesta a încurcăturilor politice, ce Dieta din Pesta, ba şi germanii în privinţa extraordinariului Reiehsrath, le observează făţiş cu regimul, petiţiunea noastră ar fi apă bună pe moara Coroanei şi a regimului. în toată întîmplarea, pentru naţiunea noastră nu poate produce alta decît bine. însă, văzînd cît de în grabă şi cît de tare se schimbă şi regimele şi politica lor, şi ştiind cît e de mare şi numărul şi ura inimicilor — de cari, în contra acestei petiţiuni, durere!, avem şi în sînul naţiunii, deşi nu mulţi3 — asupra acţiunei noastre cu petiţiunea aceasta, precauţiunea mult stimatei domniei-tale în privinţa unei solidarităţi şi a unei unanimităţi pentru petiţiune, şi argumentul sau cuprinsul ei despre partea tuturor acelora 1493 inşi cari v-au dat plenipotenţie, o aflu întemeiată, şi nu superfluă. De aceea, cu poşta noastră de aseară, în privinţa aceasta am şi scris la Armenopole, şi le-am comunicat toate acele argumente şi postulatele cu cari comitenţii din părţile de pre acolo 4 — dacă cumva şi oarecînd ar fi traşi la răspundere — unanimitatea să apere şi să susţină petiţiunea. Despre adunarea unui comitet nu poate fi vorba. Articulul domniei-tale din n° 1 a anului acestuia, în care se descrie historia şi fazele comitetului nostru, e foarte bine nimerit s. Una numai aş fi dorit să nu fi rămas afară din acest articul: că comitetul acela, pe carele l-au fost organizat congresul nostru din 1861 — a cui capi eram noi, archiereii — şi la care şi Ş[aguna], şi alţii, ca la comitet existente şi cu valoare făcură, în timpii aceşti mai proaspeţi, provocare — togma prin congresul nostru fiindu-i durătatea sau viaţa acestui comitet limitată numai pînă îşi va dobîndi naţiunea drepturile naţionale, este ca şi anticipative casat şi şters. Şi după anul 1863, cînd naţiunea prin lege sancţionată de Maje-state s-au emancipat şi a intrat ca naţiune de sine existentă în sistema naţiunilor regnicolare, mai mult, întru adevăr, comitetul — pe carele şi Ş[a]g[u]na şi alţii vreau a călări şi a-şi justifica şi ascunde antinaţionalele sale fapte 6 — nice au mai debuit, nice au mai putut exista sau avea ceva înţeles. (Vezi protoc[olul] şedinţei Conferinţei naţionale româneşti din 1861, tipărit în Braşov, pag. 12, în fine). Şi în aceea vreau să te clarificez, precum că în Blaş s-ar fi făcut vreun comitet naţionale, sau că numai cercare să se fi făcut în privinţa unui aşa comitet, e numai o calumnie şi minciună de Telegraful romfânj scornită. Tot lucrul stă, simpliciter 7, aşa: după ce, de la domniile-voastre au venit provocare pentru darea de plenipotenţii şi de exprese de călătorie, şi eu să provoc şi pe Şaguna, ca ambii să ne punem în fruntea deputaţiunei, fratele Fekete 8, nefiind eu atunci, spre nenorocire, acasă — ca să facă destul provocării, în simplicitatea inimii sale, şi din zelul cătră cauza naţională, au şi adunat inteligenţa din Blaş, ad-hoc, nu comitet — care niciodată în Blaş n-au existat — în care adunare, fiind Fekete ales de preşedinte şi Bobb 9 de actuariu, fără a face vreun protocol sau a face alte acte ce s-au obicinuit a se face în adunări sau comitete organizate, simpliciter şi orali unanimi voto 10 s-au hotărît ca provocările menţionate să se facă tot sub subscripţiunea — din adunarea inteligenţiei române din Blaş — fratelui Fekete şi Bobb. Ceea ce s-a şi făcut, pentru că e de a se considera că, de la neşte provocări numai simple ori de la cari oameni privaţi făcute, dacă nu se punea şi titulul acela:. „din adunarea inteligenţiei române din Blaş", în privinţa dobîndirei şi a plenipoten-ţiilor şi a expenselor itinerarie, foarte puţin sau nice un rezultat nu se poate aştepta. Toată greşeala cea mai mare au fost în forma adresei cu care s-au expedat provocările pe la unii protopopi, şi prin care, gîndind că aşa provocările vor avea rezultat mai bun, i-au dat forma adresei dinafară, ceva coloare de ofiţiozitate, titulînd: „de la Ordinariatul metropolitan" şi sigilînd cu sigiliul ofiţios metropolitan, prin care m-au adus şi pre mine în mare suspiţiune la Prezidiul guberniale, unde m-au apăsat — cum cred — apoi şi bunul meu colegă 11. Că dacă eram eu atunci acasă, se făcea toate cu mai mare precauţiune. Că, oricum, tinerii, fie altmintrelea cît de inteligenţi, sunt tare incauţi şi nepăţiţi, ce şi cazul acesta manifestează. Din toate aceste numai atîta am vrut să arăt, că aceea, precum doară în Blaş ar fi fost făcut un comitet, sau că doară cineva ar fi încercat 394 395 a forma unul de acest feliu de comitet, e o calomnie şi scornitură maliţioasă, de la oamenii Telegrafului român prăsilă. Şi totuşi — durere! — pînă acum acestea, precum s-ar fi căzut, nime prin gazete nu au lămurit! Bine va fi, din exemplarele petiţiunei, cele româneşti, şi la Blaş şi la Armenopole a mai trămite. Despre alta, oftîndu-ţi bună şi statornică sănătate, cu osebită stimă rămîn al mult stim[atei] d-tale de tot binele voitoriu, Metropolitul Alexandru. 1 Cunoscuta petiţie înaintată de George Bariţ şi Ioan Raţiu împăratului, în decembrie 1867 (vezi Majestătsgesuch des Georg Bariţiu und dr. Johann Ratiu als Bewol-măchtigte von 1493 Bewohnern aus dem Grossfîirstenthum Siebenburgen, um Nichtsan-ktionirung der Unio Siebenbiirgens mit Ungarn, sowie auch um allergnădigste Verfugung wegen der Wiedererbffnung des siebenburgischen Landstages auf Grund des Wohlgesetzes vom Jahre 1864, Viena, 1867; Petiţiunea subşternută Majestăţii Sale ces. reg. apostolice în 30 decembre 1866 pentru susţinerea şi apărarea autonomiei Marelui Principat al Transilvaniei, redeschiderea Dietei şi continuarea lucrărilor ei însoţită de 37 plenipotenţe cu 1493 subscripţiuni, Braşov, 1867), despre care vezi George Bariţ si contemporanii săi, II, p. 133-134; III, p.' 190. 2 Grigore Silaşi. 3 Referire la Şaguna şi grupul său de „activişti". 4 Armenopole = Gherla. Din părţile Gherlei, pînă în octombrie 1866 au subscris petiţia lui Bariţ şi Ioan Raţiu 44 de reprezentanţi români (vezi Gazeta Transilvaniei, XXX, 1867, nr. 3). 5 în articolul Din istoria comitetului românesc (în Gazeta Transilvaniei, XXX, 1867, nr. 1), George Bariţ atacă Comitetul Naţional Român de la 1861 — 1863, pe care îl consideră impropriu pentru condiţiile politice noi. De ce? „Activiştii" lui Şaguna au considerat acest comitet drept unicul for conducător legal al naţiunii, dar care, în realitate,, făcînd jocul partidei „active", a încetat să devină şi al pasiviştilor. Prin urmare, el nu şi-a făcut datoria aşa cum se cuvenea, cu ocazia luptei împotriva dualismului. 6 Iată şi un reflex al laturii polemice pe care a luat-o uneori contradicţia politică neantagonistă dintre pasiviştii şi „activiştii" transilvăneni. în fond, unitatea frontului politic românesc era departe de a fi scindat, şi unii şi alţii urmărind acelaşi scop naţional, lucru care se va evidenţia cu putere în cadrul mişcării memorandiste, dar mai ales la 1 decembrie 1918. 7 „Simplu". Telegraful român (XIV, 1866, nr. 99) publicase referiri despre înfiinţarea unui comitet la Blaj, condus de canonicul Ioan Fekete Negruţiu, cu menirea de a aduna — prin provocări scrise către protopopii greco-catolici — bani şi semnături pentru petiţia lui Bariţ şi Raţiu (vezi nota 1). Şaguna şi sibienii „activişti" considerau existenţa comitetului ca un lucru regretabil, singurul îndreptăţit să întreprindă acţiuni naţionale fiind Comitetul Naţional Român de la 1861 — 1863. Articolul continuă apoi cu aspecte delaţioniste, care, din nefericire, au servit Guberniului de pretext pentru „interzicerea" comitetului (vezi infra, nota 11). în realitate, acest comitet de la Blaj nu exista, adunarea banilor şi semnăturilor făcîndu-se în mod privat. Totuşi, lucrul a degenerat într-o lungă şi inoportună polemică, manifestare nouă a contradicţiei dintre „pasivişti" şi „activişti" (vezi Telegraful român, XIV, 1866, nr. 87; 92; 98; Gazeta Transilvaniei, XXIX, 1866, nr. 100). 8 Ioan Fekete Negruţiu. 9 Ioan Bobb, profesorul blăjean, despre care vezi George Bariţ şi contemporanii săi, III, p. 199 şi urm. 10 „Sincer şi printr-un vot unanim oral". 11 Andrei Şaguna. Acesta, ca şi Sterca Şuluţiu, primise o scrisoare de la Guberniul din Cluj, în care se specifica faptul că, în mod legal, nu putea exista un comitet naţional la Blaj şi, în consecinţă, acesta nu era îndreptăţit să adreseze provocări scrise sau să colecteze bani din întreaga ţară, pentru sprijinul acţiunii petiţionare a lui Bariţ. şi Raţiu. Guberniul cere ambilor arhierei să oprească toate acţiunile comitetului, întrucît acestea erau „în contra păcii şi ordinii publice" (vezi Telegraful român, XIV, 1866, nr. 99). 396 XX Blaş, 23/11 febr. 1867 Mult stimate domnule Bariţ! Omnia jam fient, quae fieri posse negabam 1. Torentele s-au pornit 2 şi, în furia lui cea dintîi, tot ce va afla în cale-şi va răpi în undele sale. Ce va fi de făcut ? A se da omul în lături din cale, pînă undele se vor aşeza, şi se va vedea de şi-au rupt povoiu vreo nouă altă albie, sau totuşi îşi mai ţîne o parte şi din albia cea veche, cîtă pagubă au făcut economului şi ce ar avea a repara: calculul omului econom — după părerea mea — aceasta ar debui să fie. Mă înţelegi? In toată întîmplarea, noi, cei ce ne-am expus, să ne pregătim la multă răbdare! Românul zice: „Răbdarea toate le învinge". Dulce est pro Patria et Natione — si opus sit — etiam mori3. Ş[agu]na, la scrisoarea mea lui în 31/19 dec. 1866 trămisă4, mi-a dat un răspuns 5 de 10 coaie lung, în care, între altele, cîte imputări confesionale poate, toate mi le face. îmi pare rău că, pentru extensiunea lui, nu ţi-1 pot per extensum comunica de astă dată. Ce conţine acel răspuns şi ce preţ pun eu pe acela, m[ult] st[imată] domnia-ta vei putea pricepe din replica mea 6 la acelaşi răspuns, pe posta noastră de astăzi Şagunei trămisă, care eu aici, în copie, spre vedere ţi-o aclud. Pe omul nostru acesta îl poţi cunoaşte şi din cuvintele: Mon, Techel, Faris, cari mi le aduce aminte, fără îndoială aludînd, poate, la aceia de care pomeneşte şi Gazeta noastră nr. 10 din 17/5 febr. a.c. că, precum lui Nabucho-donozor i s-au luat împărăţia, aşa şi mie mi se va lua a[rhi]ep[isco]pia, şi mi se va da fără voia mea coadjutoriu 7; ce au publicat şi semioficiosul Debatte 8. Toate se pot, însă, cum zice Horaţiu: Becti justique tenacem virum, si fractus illabatur orbis inpavidum ferient ruinae 9. Cu toate, mi-am propus ca cu Ş[agu]na nicedecît mai încolo să nu polemizez, ori şi cîte ar bîrfi prin organul lui T[elegraful] r[oman]. Pentru istoria naţiunei, totuşi n-ar strica dacă şi hîrtia mea, Şagunei, în 31/19 dec. 1866 scrisă, şi replica lui la aceasta, din 1 febr. a.c. mie trămisă, dacă s-ar păstra, la care îi merge astăzi răspunsul mai sus în copie alăturat. Apropo: la cuvîntul „istoria naţiunei", pe tot ce-i sînt vă rog, nu uitaţi de a pregăti pe rînd istoria naţiunei, adecă faceţi colecţiunea actelor necesarie de timpuriu. Altmintrelea, oftîndu-vă din inimă tot darul ceresc şi tot binele pămîntesc, rămîn al mult stim[atei] d[omniei]-tale de bine voitoriu amic, Metropolitul Alexandru. 1 „Acum toate vor fi făcute în felul în care negam că pot fi făcute". 2 Era perioada instalării cabinetului ministerial maghiar, a desfiinţării Cancelariei aulice a Transilvaniei, deci a încununării cu succes a tratativelor austro-maghiare de înfăptuire a dualismului. 3 „E plăcut chiar să mori pentru patrie şi naţiune, dacă este nevoie". Parafrază după Horaţiu: Dulce et decorum est pro patria mori = e plăcut şi frumos să mori pentru patrie. 397 4 Prin această scrisoare, Alexandru Sterca Şuluţiu îi scrie din nou lui Şaguna ca, unindu-şi amîndoi eforturile, să ceară şi să obţină convocarea unui congres politic al naţiunii române, încă înainte de instalarea cabinetului ministerial unguresc. Fragmente din această nouă scrisoare Şaguna (vezi şi scris. XVI, inel. notele) s-au publicat în Gazeta Transilvaniei, XXX, 1867, nr. 7. Vezi şi Ion Puşcariu, Notiţe despre întîm-plările contemporane, p. 106. De data aceasta, arhiereul blăjean este mai drastic: scrisoarea conţine mustrări şi incriminări la adresa politicii „activiste" a lui Şaguna. Iată şi un amănunt anecdotic: la primirea scrisorii lui Sterca Şuluţiu, episcopului sibian i se face rău, încît medicul său a trebuit să-i pună comprese reci pe cap; autorii scrisorii lui Şuluţiu au fost de fapt cunoscuţii lideri pasivişti Ioan Fekete Negruţiu şi Ioan bobb. 5 Scrisoarea de răspuns a lui Şaguna a fost expediată la 1 februarie 1867 (vezi Ioan Puşcariu, Op. cit., p. 106). Conceptul scrisorii e al lui Ioan Puşcariu, unul dintre adepţii fervenţi ai politicii lui Şaguna. Răbufnirile din aceste două epistole marchează un final de epocă în istoria politică a românilor transilvăneni: momentul cînd capii bisericeşti se dovedesc a nu mai fi corespunzători rolului de conducători naţionali. De acum, fruntaşii laici, a căror viziune putea depăşi interesele confesiuni respective, erau chemaţi să conducă lupta naţională. Scrisoarea lui Şaguna este exemplară pentru felul cum acesta — „colaborînd" cu noua stăpînire — urmărea mai presus de toate garantarea dreptului de mitropolie pentru neuniţii din Transilvania obţinut în 1864 (lucru realizat prin legea IX din 27 iunie 1868). Urmaşul lui Sterca Şuluţiu in scaunul metropolitan de la Blaj, Ioan Vancea, se va restrînge şi el la apărarea bisericii şi şcolilor confesionale, ca nuclee de bază ale naţionalităţii. Despre acest episod vezi Telegraful român, XV, 1867, nr. 12; Scrisori apologetice, va să zică de apăraie ale arhiepiscopului şi mitropolitului românilor de religie ortoaoxă răsăriteană din Ardeal şi din Ungaria, Andrei baron de Şaguna, Sibiu, 1867; George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei..., III, p. 438; Ioan Lupaş, Mitropolitul Andrei baron de Şaguna. Scriere comemorativă, Sibiu, 1908, p. 286. 6 în loc să se mulţumească cu atîta, bătrînul Sterca Şuluţiu mai trimite şi o „replică" la drastica imputare a lui Şaguna! Ea a fost expediată la 22 februarie 1867, sub numărul prezidial 238. Mitropolitul greco-catolic este, totuşi, neasemuit mai împăciuitor decît Şaguna, specificînd că scrisoarea sa din 19/31 decembrie 1866 (vezi nota 4) se dato-reşte atacurilor pe care Telegraful român le-a întreprins împotriva sa (vezi Ioan Puşcariu, Op. cit., p. 106). 7 Gazeta Transilvaniei (XXX, 1867, nr. 10) scrie despre un comentariu referitor la mitropolitul Alexandru Sterca Şuluţiu, apărut în ziarul sibian Hermannstadter Zeitung, nr. 37 ain 12 februarie 1867. Un corespondent din Pesta al ziarului săsesc informează despre ideea ce se vehicula în cercurile politice ungureşti: de a i se lua merituosului patriot blăjean conducerea efectivă a mitropoliei, impunînau-i-se pe restul vieţii un „episcop coadjutoriu". Ziarul german precizează că nu este vorba de vîrsta înaintată a ierarhului, -ci sînt considerente politice la mijloc: politicienii dualişti voiau să se răfuiască cu Sterca Şuluţiu şi aderenţii lui, pentru activitatea naţională intransigentă din anii liberalizării (1860—1865). Prin intermediul Gazetei, Sterca Şuluţiu răspunde cu demnitate şi curaj acestui atentat perfid. 8 încă din 1865, ziarul Debatte, fendat în acelaşi an — şi despre care Bariţ spunea că e oficiosul „ministerului de grofi" — a avut o atitudine ostilă faţă de mitropolitul român Alexandru Sterca Şuluţiu. Ziarul îl învinuia de turburare a liniştii şi ordinii publice, din cauza scrisorii către Şaguna şi a actelor referitoare la necesitatea unui congres naţional (vezi scrisoarea XVI). Acum, în 1867, ziarul austriac era — fireşte! — de acord cu înlăturarea arhiereului român (lucru care nu se va întîmplă). Vezi în acest sens Gazeta Transilvaniei, XXVIII, 1865, nr. 79; George Bariţ, Părţi alese III, p. 331. 9 „Ruinele lumii vor lovi pe bărbatul neînfricat care ţinea la drept şi dreptate, dacă, înfrînt, a fost doborît". XXI Mult stimate domnule Barit! Blaş 9 marţiu 1867 urma Ce am fost scris eu lui Ş[aguna] în epistola mea cea mai de pre *, ţi-am fost comunicat. în răspunsul lui 2 pe aceeaşi a mea seri- pe aceeaşi a mea scri- soare, în zilele aceste mai proaspete căpătat, ne putîndu-mi aserturile mele altcum refuza, se sloboade la invective, şi aruneîndu-mi că la toate cele ce s-au scris asupra lui prin Gazeta Transilvaniei, prin Concordia 3, eu aş fi autorul şi promotorul, că aceste gazete ar fi organele mele, şi aruneîndu-mi toate antiquele noastre certe confesionale, cari le-au avut şi înainte de mine cu Consistoriu blăşan, şi cari le-au avut şi de cînd sunt eu episcop, zice că mai mare inimic şi persoanei şi bisericei lui nu ar fi altul precum sunt eu. Şi aşa, aducînd înainte pe S[fîntul] Pavel apostolul, carele iarăşi cu un Alexandru au avut mult năcaz, vorbele lui S[fîntul] Pavel din Epistola cătră Timothei c. 4, v. 14 le întoarce asupra mea şi zice: „Alexandru a[rhi]ep[isco]pu multe rele mi-au făcut, plătească-i D-zeu după faptele lui!" 4 Poţi socoti!!! Insă ce e şi mai bătătoriu la ochi îi aceea că pasul acela al meu, care i l-am fost scris în privinţa reflectării lui cu Mon, Techel, Faris nu-1 neagă, ci simpliciter numai atîta zice: „Excelenţia-ta ai aflat ce va să zică Mon, Techel şi Faris. Aşa, nu am lipsă de a-ţi mai tîlcui mai încolo aceste cuvinte a profetului". Din aceste cuvinte, nevrînd omul, Încă debuie să conchidă că Ş[aguna] şi pînă aci au lucrat în ascuns, şi de aci înainte va lucra, ca pe mine — de ar putea — sau să mă răstoarne, sau să mă delăture. Apropo: la Cluş ne aşteaptă comisariul regimului magiar 5. Mă rog dă-mi un sfat! Mie, ca la un arhiep [isco]p şi de Transilvania şi în Ungaria — deşi inima nicedecît nu mi-ar ierta — barem din etichetă şi politică s-ar cădea să mă duc la acelaşi nou comisariu — dacă va veni — să-mi fac curtenirea. Duce-m-oi? Dacă mă voi duce6, să ţîn cevaşi cuvîntare, intereselor noastre naţionale potrivită, sau numai o beneventare scurtă, comună, fără mestec de.trebi naţionale şi provinţiale? Dacă s-ar cădea să ţin ori şi ce feli de cuvîntare comisariului, în ce limbă să o ţin? In cea românească, în care şi eu aş vrea, da în care comisariul de bună siamă nu mă va înţelege, sau în cea magiară, în care comisariul mă va înţelege, da în acest caz dau apa de pe moara română pe cea magiară ? Apostolul adevărat zice a fi mai bun un cuvînt zis cu înţeles, decît o mie fără înţeles. Rogu-te, fără întîrziere trămite-mi opiniunea-ţi, Şi rămîn al mult stim[atei] d[om]niei-tale statorniceşte cel de demult, Metropolitul Alexandru. 1 Cu nota de subsol a lui Bariţ: „Din 10/12 febr. 1867 nr. 238. La aceasta răspunde mitro[politul] Şaguna, sub nr. 105 anul 1867 febr. 20 vechi, cu mare urgie. Aici e citatul «Alexandru etc. »" Vezi scris, anterioară, n. 6. 2 Deşi replica lui Sterca Şuluţiu din 10/22 februarie era relativ blajină, aruneînd „vina" pe Telegraful român, Şaguna ripostează cu aceeaşi vehemenţă în 4 martie 1867. Telegraful — susţine Şaguna — nu l-a atacat niciodată pe mitropolitul blăjean, ci numai a subliniat nişte „adevăruri" (vezi Ioan Puşcariu, Notiţe despre intîmplările contemporane, p. 106). 3 Concordia de la Pesta se amestecă şi ea în cearta arhiereilor. Articolul Revista (VII, 1867, nr. 1 — 568), semnat „Niculae", îl favorizează pe Sterca Şuluţiu. De unde şi învinuirea lui Şaguna că Gazeta Transilvaniei şi Concordia sînt jurnalele mitropolitului de la Blaj. 4 Vezi nota 2. Parafrazînd un citat din a doua Epistolă a apostolului Pavel către Timotei: „Alexandru, arămarul, mi-a făcut mult rău. îi va da domnul după faptele i«" t(V6fZi Testament' tradus Şi adnotat de Emil Pascal, Paris, 1975 p 645) Saeuna rănii sS" p^-^ ^ SCriS°are la QUJ VCZi G^e B^ * 6 Sterca Şuluţiu s-a dus, într-adevăr, la Cluj. Vezi scris. XXIII. XXII Blaş, 19/7 marţiu 1867 Mult stimate domnule Bariţ! Răspunsul la întrebările mele, în 17/5 a lunei a.c., cu bucurie şi mulţămită l-am primit. După ce ţi-am fost scris, cugetînd serios despre acest lucru, nu aveam cu mine pace pînă ce nu-mi sosi preţuitu-ţi răspuns. Acela tare mă au împăciuit, văzînd că în toate se loveşte şi cu sentimentele mele. Mă voi ţinea cam după acele. Perirea ta dintru tine, o, Israile! zice Scriptura, şi vai, cum se adevereşte aceasta şi despre naţiunea noastră!!! Ce contrast blămăto-riu în lucrarea unora şi aceloraşi oameni! Acum de solidaritate au trecut; de retragere, de pasivitate — unde de o parte trăieşte egoismul, de altă parte, partea cea mai mare a inteligenţei, ce trăieşte după deregătorie, temîndu-şi existenţa — nu poate fi nice vorba, ba s-ar vedea togma cu neputinţă. Opul cel greu de a mîntui naţia română, care acum s-au izbit de maluri pe mol şi pe năsip, de ultimul periclu al naufragiului acum au căzut pre cei puţini umeri independenţi, rezoluţi şi statornici. Dumnezeu nu una dată au dăruit puţinelor braţă biruinţa cea glorioasă asupra mulţimei. Dreptatea, mai pe urmă, totuşi debuie să învingă. In toată întîmplarea, e de lipsă să aşteptăm încă puţin cu răbdare, să vedem unde se vor prăvăli trebile patriii noastre. Cauza noastră naţională, şi pînă aci, mai mult pronia cea dumnezeiască o au cîrmuit. Aceasta nu va înceta nice acum a privighia cu îndurare asupra ei. Fortis viri est nunquam in adversa desperare fortuna1. Ce ştii, oare profetul cel de inimici chemat a blăstăma, nu va binecuvînta pe poporul lui Israil proximi dies docebunt? 2 Noi pe lîngă cauza cea dreaptă vom rămînea, de cele ce am dobîndit ne vom ţinea, loialitatea cătră Domnitoriul nostru şi cătră patrie, cu toată scumpătatea să o păzim, în privinţa colocui-toarelor naţionalităţi să ne ţînem strîns de principiul: Amicus Personae et inimicus Causae3 şi, precum nice un prilegiu bun şi legiuit de a da legiuitelor noastre drepturi naţionale cuvenita valoare să nu-1 lăsăm nefolosit, aşa ori de ce demonstraţiuni provocatoare de conflicte serioase între naţionalităţi, tare să ne ferim. Eu, din simptomele ce aflu prin gazetele magiare, ici colea, aşa văd că fraţii magiari înşii încă văd că nu le va fi cu putinţă acelea drepturi naţionali, cari ni le-au dat Dieta din Sibiu 1863/4, şi aceea coroană care au sancţionat şi ministeriul lor, ni le-au sancţionat, a ni le denega 4; deşi ei acum — dacă nu mai mult, batăr pe o minută — voiesc triumful (restituţiunea in integrum 5). Noi să le lăsăm aceea fericire pe o minută, €ă să-mi crezi că înaintea carului acestui superb, triumfale, în catene nu atîta se duce naţiunea noastră, cît — durere! — că şi noi — părăsiţi de ea, nu ea de noi părăsită — am căzut. Aceste, în durerea cea mare, şi nu fără cel mai intim sînţ de loialitate, ad fideles aures6, scăpîndu-le din gură, recomandat preţuitelor, amicabilelor sînţimente rămîn al mult stimfatei] d[om]niei tale umilit serv, . Metropolitul Alexandru. : 1 „Este datoria unui bărbat curajos să nu deznădăjduiască niciodată cînd soarta e potrivnică". 2 „Zilele cele mai apropiate vor arăta". 3 „Prietenul persoanei şi duşmanul cauzei". 4 Drepturile din 1863 — 1864 au fost nulificate prin rescriptele imperiale din 20 iunie 1867, emise la cererea expresă a cabinetului ministerial Andrâssy. 5 Restituirea „în întregime" a pretenţiilor ungureşti de la 1848, referitoare la refacerea Coroanei Sfîntului Ştefan. Restituito in integrum este lozinca maximală a dualiş-tilor maghiari, realizabilă prin compromisul de la 1867. 6 „La urechi prieteneşti", adică în mod confidenţial. XXIII Blaş, 21/9 mai 1867 Mult stimate domnule Bariţ! Aflu prea de lipsă a grăbi să-ţi fac cunoscute următoarele: din mai multe părţi venindu-mi la cunoştinţă că exc[elenţa] sa regiescul comisariu Pechy tare ar pofti ca să aibă întîlnire şi cu mine în persoană, aşa cît, dacă eu pentru bătrîneţe sau slăbiciunea sănităţei n-aş putea merge la curtenire la Cluş, însuşi îmi va da vizita la Blaş, fiindcă au fost şi de aceia perfizi vînzători, cari au zis că cu bătrîneţile nu m-aş putea excuza, deoarece nu aş avea mai mulţi ani a vieţii de 64 — iară eu număr 74!, — cu toată zdruncinata-mi sănitate, m-am dus la Cluş 1. în 16/4 mai mi-am făcut curtenirea, cu o cuvîntare în limba magiară — că comi[sarul] regiesc 2 româneşte nice o vorbă nu ştie — în care tare am accentuat că trimiterea în patrie a unui comisariu regesc (şi nu a unui kormânybiztos 3) tare ne-au mîngăiat, şi că la trimisul Majestăţei-Sale — pe care naţiunea română o adorează, şi de augustul ei tron şi dinastie cu viaţa şi averea se alipeşte — suntem gata a-i da şi ascultarea, pentru că noi tare credem că Majestatea-Sa niceodată nu au uitat, nice va uita, a ferici între alte popoare şi pe credincioasa naţiune română. Că suntem convinşi că Majestatea-Sa ar voi ca drepturile noastre naţionale, în Dieta din Sibiu la 1863—4 dăruite, să i se susţină nevătămate 4, şi spre acest scop ar fi trimis şi pe excelenţa-sa în Transilvania, în calitate de comisariu regiesc etc, etc, etc. Cu aceste şi asemenea mi-am făcut în 16/4 mai a.c. vizita la c[omi-sarul] r[egesc]. Primirea, şi la audienţă şi la prînz, mii-a fost prea bună şi purtat de ambe orile cu caleaşa sa cea de gală. în ziua de audienţă, convorbirea ne-au fost scurtă, deşi ponderoasă. Gomis[arul] r[egesc] şi-au descoperit bucuria că mă cunoaşte acum în persoană. Eu l-am reflectat că despre mine va fi căpătat destule informaţiuni, mai mult rele 5 decît bune. Eu, însă, am zis că nu mă excuz, că timpul îi va descoperi de sunt adevărate sau ba. Mai încolo, am adaos că eu din suflet îmi iubesc naţiunea mea, şi de aceea am apărat ori unde am putut drepturile ei naţionale, şi mă ţin obligat acele şi de aci înainte, pe căli legiuite, oricînd a le apăra, deoarece eu din naţiune sunt, şi dignitatea aceasta înaltă bisericească numai pentru naţiunea mea o port şi o am dobîndit, şi aşa, eu pot numai cu naţiunea mea şi trăi şi muri etc. A doua zi mi s-au dat vizita îndărăpt. Convorbirea, sau mai bine zisă lupta, a ţînut două ore întregi! Cine ar putea înghesui pe această îngustă hîrtie toată convorbirea la care ar trebui să se facă un tractat voluminos ? Destul că cu această ocaziune aflai că eu sunt vîndut, pentru că fără leac de rezervă mi se descoperi prin e[omisarul] reg[esc], precum [că] numai eu, ca a[rhi]ep[isco]p gr[eco]-cat[olic], şi cu uniţii mei suntem aceia cari fac opoziţiune, ca intenţiunile Majestăţei-Sale să nu se poată pe cale păciuită duce în deplinire, cînd fraţii noştri neuniţi sunt coînţeleşi şi gata a-şi da consensul şi învoirea la schimbarea lucrurilor, şi a sprigini intenţiunile regimului 6. De aceea zise com[isarul] r[egesc] mai încolo — tare s-ar bucura dacă şi eu, despre care în Viena se crede că, ca conducătoriul naţiunei, aş putea face mai mult, şi pe uniţii mei acolo i-aş conduce, cît şi la organizarea — şi a ţării şi a comitatelor — regimului să nu-i fac nice o opoziţiune, ca aşa, să poată Majestăţei-Sale refera că toate ce i s-au referit de mine şi de uniţii noştri, sunt minciuni, adăugind că să ne punem toată încrederea în regimul acesta nou, carele pentru naţiunea noastră ar avea cele mai bune inten-ţiuni, că prin deplina aceasta încredere, naţiunea mai mult ar dobîndi decît altmintrelea etc, etc. La aceste, ce am putut alta răspunde, decît că nice eu, şi, precum cred eu, care vorbesc numai în numele meu, nice naţiunea, în organizarea ţării şi a comitatelor opoziţiune psihică nu va pune. De aceea ştiu că şi eu, şi întreaga naţiune română, fără distincţiune de confesiune, tare se ţine de valoarea legilor din 1863—4, sancţionate de Majestatea-Sa Monarhul comun. Şi, ca să fie excelenţa-sa convins că nu vorbesc şi nu afirm numai eu şi uniţii mei aceasta, să binevoiască a exopera naţiunei române o conferinţă de toată inteligenţa română, unită şi neunită, ca aceasta însăşi să se declareze. Ci această rugare, pînă şi de 6—8 repe-ţită şi urgăluită, mi s-au denegat. Am zis şi aceea că eu nu mă ţin de conducătoriul întregei naţiuni, şi de aceea nice nu pot să iau asupra mea acea obligaţiune, ca eu o să persvadez şi să o pot conduce după voia mea sau şi altora. Ci ar fi bine bâ ar fi şi timpul! — ca odată şi acestei naţiuni române Tronului credincioase să i se asecureze drepturile naţionale şi să mîngăie şi, pe terenul dreptăţii şi a egalei îndreptăţiri naţionale, să se compună şi să se efeptueze pacea şi frăţinetatea între naţionalităţile patriii etc, etc. Fost-au discurs şi despre uniunea Tran[silva]nici cu Ungaria. C[omisarul] r[egesc] afirmă că, după ce Majestatea-Sa valoarea legilor din 1848 — după care şi uniunea se socoteşte faptă împlinită — o au restituat, şi aceasta nu numai în diploma inaugurală trebuie să se asigureze, dară Majestatea-Sa şicujurămînt debuie să o întărească7, să nu ne facem speranţă că cu opoziţiunea noastră o vom paraliza. Eu am zis că uniunea se poate lua în două înţelesuri: sau de o fuziune, sau de o uniune, cum au fost înainte de dismembrarea Tran[silva]-niei de Ungaria, sub regii unguri şi voivozii Tran[silva]niei, cînd Transilvania îşi avea dietele şi tribunalele sale proprie, cînd regele însuşi în persoană venea din Buda în Tran[silva]nia şi ţinea dietele prin Turda etc, cînd toate cauzele se judeca în tribunalele tran[silva]nice ale voivozilor, şi numai ultima appellata 8 era la rege. Dacă va fi vorba de fuziune, atunci nu numai românii, da chiar şi magiarii se vor opune 9. Iară de va fi vorba de o uniune ca sub regii Ungariii, atunci după opiniunea mea ar fi bine a conchema In Transilvania o Dietă nouă, organizată pe reprezentaţiunea poporului 10, şi înaintea aceştia a se propune în privinţa aceasta o propoziţiune regească, şi să se întrebe toată Transilvania că voieşte sau nu uniune, şi cu ce condiţiuni? Şi pe calea aceasta, dacă mai nainte şi naţiunei române i s-ar asecura egalitatea drepturilor sale naţionale, doară mai lesne s-ar putea înţelege la uniune. Ci eu am zis că aceasta-i numai opiniunea mea privată, că eu nu vorbesc în numele naţiunei, fără numai în numele meu. Aceste şi altele mai multe au decurs în discursul nostru. Că cine le poate toate înşira şi din cuvînt în cuvînt a le povesti ? Destul că — precum mi se pare mie — ne-am despărţit fără a fi mulţămiţi cu rezultatul discursului. Pot zice că e[omisarul] r[egesc] se vede un om uman, înţelept, cu flegmă mare, cu cuvinte dulci, în care promite multe, ba mai toate. Ci totuşi, se vede că focul voieşte a-1 trage la oala m[aghiarilor], de ce nu mă mir. Ne-am despărţit cu apromisiunea-i că în suscipienda călătorie prin ţară 11 mă va vizita şi în Blaş 12. Cu bună seamă, voieşte a pipăi pulsul românilor din tot locul. Va merge şi pe la Braşov 13, negreşit, ca să ispitească şi sentimentele domniilor-voastre. Acum li se va da pri-legiul cel mai bun şi fraţilor noştri neuniţi a face să înţeleagă comisarul] r[egesc] că nu numai uniţii, dară şi neuniţii apără autonomia patriii şi legile din 1863—4, prin cari s-au dat întregei naţiuni române egalitatea drepturilor naţionale şi confesionale, şi nu sunt numai singuri uniţii, ci şi neuniţii care fac opoziţiune oricui care le atacă aceste drepturi naţionale, pentru că acela îi vînzătoriu de întreaga naţiune, care afir-mează că numai uniţii fac opoziţiune. Şi cine să fie vînzătoriul, prea lesne îi de gîcit. Aceste ad fideles aures 14 grăbind a ţi le face cunoscute toate, ca să nu fiţi surprinşi, cu osebit stim rămîn al multstimatei d[omniei] tale cel vechi şi de bine voitoriu amic, Metropolitul Alexandru. 1 Prezenţa lui Şuluţiu la Cluj este menţionată şi comentată de Gazeta Transilvaniei, XXX, 1867, nr. 35; şi foarte pe scurt amintită de Telegraful român, XV, 1867, nr. 39, 2 Emanuel Pechy. 3 „împuternicit guvernamental", comisar plenipotenţial. 4 Vor fi şterse abuziv la 20 iunie 1867. 5 Aluzie la numeroasele conflicte intervenite între Sterca Şuluţiu şi politicienii maghiari, între 1861 — 1867. e „Activiştii" neuniţi doreau doar respectarea şi supravieţuirea drepturilor politice naţionale şi în cadrul noilor relaţii şi combinaţii politice survenite între 1865—1867. Ei nu vor accepta, la fel ca pasiviştii greco-catolici, legile reacţionare emise de Dieta de încoronare de la Pesta şi vor lupta, din interiorul instituţiilor legale, pentru înlăturarea şi schimbarea lor (aşa cum făceau din afară — prin boicot — şi pasiviştii). De fapt, unii prelaţi neuniţi îmbrăţişează metodele şi orientările pasiviştilor, ca de pildă importantul fruntaş naţional român din Sibiu/ Ioan Hannia. Trebuie să observăm apoi că mulţi laici neuniţi vor îmbrăţişa metoda boicotului parlamentar pasivist. Deci, doar în general se poate vorbi de o orientare de ansamblu a greco-catolicilor spre pasivism şi a neuniţilor spre activism. 7 într-adevăr, împăratul, ca rege constituţional al Ungariei, va depune în iunie 1867 jurămîntul că va respecta o bună parte din legislaţia maghiară de tentă dualistă din martie-mai 1848. 8 „Cel din urmă apel". 9 Românii s-au opus fuziunii administrative directe a Transilvaniei cu Ungaria, dar nu şi maghiarii. în general, indiferent de partid, politicienii maghiari au acţionat pentru fuziunea directă. 10 Aşa cum s-a cerut prin adresa dietală activistă din 9 decembrie 1865 şi prin memoriul pasivist din 31 decembrie 1866. Deci pasiviştii şi activiştii apărau interesele naţionale, doar metodele lor difereau. De aceea, socotim că nu a fost înţeleaptă izbucnirea unor polemici publice atît de dure între reprezentanţii celor două tactici. 11 Gazeta Transilvaniei, XXX, 1867, nr. 37, anunţă după ziarele clujene, viitoarea călătorie a lui Pechy prin Transilvania. Pechy urma să plece din Cluj spre Turda şi Tîrgu-Mureş, de unde, trecînd prin secuime, se va îndrepta spre Braşov, iar de aici la Sibiu şi, trecînd şi prin Blaj, se va reîntoarce la Cluj. 12 Pechy a sosit la Blaj în 31 mai 1867. La orele 16 a intrat în mitropolie unde a fost primit de Sterca Şuluţiu, canonicii şi profesorii Blajului. Iniţial, la intrarea în oraş, unul din profesori îi ţinuse o cuvîntare românească" (vezi Gazeta Transilvaniei, XXX, 1867, nr. 40). 13 Pechy a sosit la Braşov în 27/15 mai 1867. Aici i s-a înmînat un memoriu românesc, care cerea respectarea drepturilor naţionale şi descria suferinţele îndelungate pe care a trebuit să le suporte naţiunea română în Marele Principat al Transilvaniei (vezi Gazeta Transilvaniei, XXX, 1867, nr. 38). Alte date despre călătoria lui Pechy în Transilvania vezi în Telegraful Român, XV, 1867, nr. 39—41. 14 „La urechi prieteneşti". INDICI* -^STiin textul scrisorilor si textelor reproduse în studii si note sînt indicate CU lîdicifau'fost întocmiţi de Ioan Chindriş.