| BIB L fOT-tCi. I Oiatrai de ..mg vistier. | Xii-orie Literari- şi Fotelor AXINTE URICARIUL CRONICA PARALELĂ A ŢĂRII ROMÂNEŞTI ŞI A MOLDOVEI I Coperta de DUMITRU VERDEŞ AXINTE URICARIUL CRONICA PARALELĂ A ŢĂRII ROMÂNEŞTI ŞI A MOLDOVEI Ediţie critică şi studiu introductiv de GABRIEL ŞTREMPEL Editura MINER VA Bucureşti, 1993 FIL:'! A IA^ Această carte a apărut cu sprijinul FUNDAŢIEI SOROS PENTRU O SOCIETATE DESCHISĂ ISBN 973-21-0362-0 973-21-0363-9 INTRODUCERE Din literatura istorică dezvoltată dincoace de Carpaţi, dar difuzată, cum bine ştim, încă de la începuturi, pe întreaga arie în care a fost plămădit poporul român, două opere au rămas netipărite pînă astăzi: Cronografele şi Istoria paralelă a Ţăiii Româneşti şi a Moldovei, atribuită lui Axinte Uricariul1. Cronografele, vaste istorii universale traduse din greceşte, mai ales, dar şi din slavoneşte încă în prima jumătate a sec. XVII, difuzate în zeci de copii manuscrise de mari dimensiuni (aproape 1000 de pagini), sau sub formă de extrase de sine stătătoare (Istoria Troadei, Istoria lui Constantin cel Mare, Istoria căderii Constandnopolului, Cele şapte săboare etc) s-au bucurat, în ultima jumătate de veac, de studii fundamentale, elaborate de istorici de prestigiu şi mai sînt şi astăzi supuse investigaţiilor utilizîndu-se mai ales numeroasele variante conservate în fondurile Bibliotecii Academiei2. 1 Amintim cititorilor că letopiseţele de bază ale Ţării Româneşti: Letopiseţul Cantacuzinesc şi Cronica lui Radu Popescu au fost tipărite pentru prima dată la Bucureşti abia în anul 1845 de către Augustin Treboniii Laurian şi Nicolae Bălcescu în al lor de neînlocuit pînă astăzi Masazin istoric_DcnUu Dacia. Cît priveşte mai bogata creaţie istorică moldovenească, aceasta a găsitjn ‘OTiHiiTRogălniceanu peTEl dintîi cercetător — şi în multe privinţe neîntrecut — al cronicilor. în acelaşi an în care se tipăreşte Magazinul, apare Ia Iaşi primul tom arTZtopisiţelor — de fapt al doilea! — dintr-o suită de trei, ce vor aduna quasi-totalitatea producţiei ciomcarilor.Magazinul istoric pentru Dacia fusese tipărit în alfabet de tranziţie. Letopisiţelem fost imprimate în alfabet chirilic. O a doua ediţie a acestora, din 1872-1874, este folosită cu predilecţie de cercetătorii mai puţin familiarizaţi cu vechiul alfabet. Este neplăcut să constatăm că în Ţările Române, care au folosit tiparul Ia puţină vreme după invenţia lui, literatura istorică n-a fost imprimată, cum n-a fost imprimată, de altfel, nici cealaltă literatură laică — cu excepţia cîtorva texte juridice — şi că singura formă de difuzare a letopiseţelor a rămas manuscrisul. Consecinţele acestei situaţii o resimt cercetătorii în procesul editării, cînd trebuie să diferenţieze produsul original de interpolări. 2 Menţionăm studiul fundamental al bizantinologului Iulian Ştefănescu, consacrat cronografelor de tip Cigalâ — tradus de Pătraşco Danovici — : Cronografele româneşti, tipul Danovici,.partea I,, publicat postum în Revista Istorică Română IX (1939), p. 1-77, şi republicat în Iulian Ştefănescu, Opere istorice, ed. îngrijită de D. Bodin cu o prefaţă de Constantin C. Giurescu, Bucureşti, 1942, p. 111-187, în care este cuprinsă şi bibliografia anterioară. Mai aproape de zilele noastre Paul Cemovodeanu şi Dorn Mihăescu, fiecare din alt unghi, au supus cronografele la noi şi adîncite cercetări,, concretizate în studii de prestigiu. Cf. Paul Cemovodeanu, Cronografele româneşti de tipul Dorotei, în Studia bibliologica III (1969), p. 133-148; acelaşi Cronograful Mitropolitului Dimitrie al Rostovului în Ţările Române,în Mitropolia Olteniţei XXII (1970), nr. 5-8, p. 622-704; ibidem, Cronografe româneşti cu miniaturi,în Bis. Ort. Rom. XCIV (1976), nr. 7-8, p.819-823; ibidem, Filiaţia cronografelor româneşti de tip Danovici I, în Bis. Ort. Rom. CV (1987), nr. 9-10, p.180-196. Partea a doua a acestui studiu cu caracter definitiv este sub tipar, la aceeaşi revistă. Doru Mihăescu, La plus ancienne synthăse roumaine des chronographes neo-grecs venitiens du XVII-c siecle, I, în Revue des etudes sud-est europâennes, t. XVIII (1980), nr. 3, p. 493-517; II, tom. XIX (1981), nr. 1, p. 109-131; III, nr. 2, p. 355-367. Nu cu mult înaintea acestei sinteze, Doru Mihăescu publicase Cronografele româneşti (cu privire specială asupra tipului Danovici), I, în Memoriile secţiei de ştiinţe filologice, literatură şi arte, seria IV tom. I (1977-78), p. 45-77; II, tom. II (1979-80), p. 127-165. Tot lui Doru Mihăescu îi datorăm studiul Cronograful lui Moxa, publicat în Mem. secţ. de şt. fii, lit. şi arte s. IV, tom. III (1981), p. 209-238 şi tom IV (1982-1983), p. 165-191. V ■ r,vpi nutin difuzată chiar în epoca în care a fost Istoria paralelă a Ţării ^on,ane^J' . evide’nt> în afara publicării integrale pînă în zilele elaborată, a rămas în,^Ivut loc. Atît în cazul Cronografelor (ne referim în special la noastre deşi incercăn p > ^ motivul principal pentru care a fost ocolită publicarea trebuie^ăutat în în^derea excepţională a temelor, precum şi în multiplele probleme ce se ivesc la prima editarea ie cunoaştem şi care ne-au transmis acest ciudat corpus al cronicilor atingătoare de istoria românilor^, toate păstrate în colecţiile Bibliotecii Academie,: două dintre ele sînt copii jmediate ale originalului, probabil pierdut astăzi, şi contemporane cu acesta, daţind din anii 1730-1740.jEste vorba de manuscrisele 2591 şi 5367 care formează un tot unitar, textul celui de al doileâ'CgntinOîriâu-] pe cel dintîi. Ultimul manuscris, purtînd cotş;3'40, este o copie după manuscrisul 2591 executată între anii 1782-1785. Acest ultim manuscris4 a făcuf obiectul celei dintîi cercetări şi a publicării lui fragmentare. A aparţinut lui Cezar Bolliac, cunoscut colecţionar de cronici, care observînd conţinutul şi orînduirea insolită a textului şi dîndu-şi seama că n-a mai fost publicat, a dispus tipărirea Iui în coloanele Trompetei Carpaţilor, la rubrica „Folliola“, sub titlul: Chronica inedită a lui Ştefan logofătul. Leatopiseţul Ţerrei Romănesci şi a Moldovei. De viiaţa a prealuminaţilor domni ce au stăpînit întru aceste 2 ţări şi ce s-au lucrat în zilele lor i a părţilor streine care să megieşăscu cu aceste ţări, pre largu adunate din multe letopiseţe şi cu bună îndreptare alcătuit, precum să vede5. Din motive pe care C. Bolliac nu le mărturiseşte, el întrerupe publicarea manuscrisului pe la mijlocul capitolului intitulat: Să spunem de Bator Andreiaş ce i s-au întimplat după răsipa războiului, corespunzător textului de bază de la f. 358v, r,l. Ultima propoziţiune: „Ci Mihai vodă întîi nu crezu, iar apoi foarte să îngrijă şi de grab trimise în toate părţile să-ş strîngă oştile din Ţara Muntenească şi din Moldova". Colaţionînd textul tipărit observăm numai două abateri faţă de manuscrisul 340. Mai întîi omiterea unui fragment din capitolul despre ceremonialul încoronării regilor poloni, luat din N. Costin, corespunzător textului de bază de la f. 116, r.l - f. 116v, r. 9: „Şi aşia pune amîndoaă mînule pre evanghelie... care petrece cu tine şi împărăţeşte Dumnedzău peste toţi vecii vecilor. Amin.“ în al doilea rînd, reproducerea de două ori (în numerele 938 şi 983 ale Trompetei ), a capitolelor privitoare la domnia lui Petru Rareş, mai exact textul filelor 167-172 ale manuscrisului de bază: „Cînd au prădat Pătru vodă întîi Ţara Săcuiască. 7036 <=1528>... Iară cămăraşul Aşadlovului arunca bani pre uliţă de bucurie." Din nefericire textul tipărit în coloanele ziarului, rebotezat de Caragiale, păcătuieşte prin greşeli grosolane de lectură ce-1 făceau de neutilizat. Tipărirea direct de pe manuscris, făcută de zeţari cu dubioase cunoştinţe de paleografie, fără o supraveghere şi corectare, absolut necesare, au atras după sine criticile pe cît de aspre pe atîta de îndreptăţite ale istoricilor ce s-au ocupat mai apoi de opera atribuită lui Ştefan logofătul6. 3 Vom reveni la locul potrivit cu descrierea completă a lor. Enciclopcd1căf'BTCureştifl^78^p.'manusciiselor voi. I. Editura Ştiinţifică şi 928-929 932 936^8-^(1871)’ nr‘ 899*9°4 . 906, 908-909, 911, 914, 917, 1039 ?041 Î044 1046 BnllfJr^ ^ , 1001-1002’. 1007-1009, 1018-1019; XI (1873), nr. logofătul familiei CretiilPQPn ca 3 10 \i ? Chronica inedită a lui Ştefan logofătu, socotindu-1 pe fi ă 131 ,BiSeridi CreSulescu/drept aulor. în realitate acesm în cea mai marc parte în MoWovţ eSen{lale Ş! adaptăn la Sraiul muntenesc, manuscrisul 2591, scris Moldaviei şi R°mânid sau Letopiseţele de cronica inedită, scrisă de un logofăt Ştefan si w !*’ ^ ’ Spune: «•••Cronlca calificată copiare foarte modernă a cronicilor lui' NicolaiCoSn%mpeta CaTPaliIor’ nu este decîto este că, după ce reproduce o nasină din mm,.. • ? ,U! Greceanu, a căriia singurul merit manuscrisul muntean, şi aşia cuprinde analele ambelor^^ prescrie o altă pagină din «ueie amoeior ţăn... . Cercetind m grabă manuscrisul, devenit VI Ciudat ni se pare faptul că N. Iorga, cel care a dat un capitol de peste 200 de pagini, intitulat )Marile compilaţii de cronicP, consacrat adunării la un loc a cronicilor moldoveneşti, operaţiune care a avut loc pe scară întinsă în deceniile de mijloc ale secolului al XVIII-lea, nu s-a oprit asupra acestei cronici paralele decît cu totul în treacăt şi nu în Istoria literaturifi. în orice caz la data cînd a scris !lucrările amintite nu cunoştea partea a doua a cronicii paralele, actualul manuscris 5367. Este adevărat ică, referindu-se la fragmentul dat de M. Gaster în volumul I al Crestomaţiei, de care ne vom ocupa mai i jos, Iorga precizează, cu spiritul său de observaţie de nimeni egalat, legătura dintre Cronica paralelă a Ţării Româneşti şi a Moldovei (pentru partea de început) şi Letopiseţul Cantacuzinesc 9. La Biblioteca Centrală a Statului, care preluase fondurile de cărţi şi manuscrise de la Colegiul Sf. Sava, se păstra pe la finele veacului trecut, sub nr. 20, un manuscris cercetat de M. Gaster, care l-a intitulat Letopiseţul României şi Moldovei şi din care a publicat cinci pagini10. Nu ştia, însă, Gaster că.voluminosul codice nu era altceva decît exemplarul de istorie paralelă folosit de Ştefan logofătul pentru copia sa de la 1782-1785, exemplar ce urma să devină după anul 1903, manuscrisul Academiei 2591. Mai mult, şi surprinzător pentru un cercetător de talia sa, Gaster stabileşte vechimea manuscrisului între anii 1650-1675, eroare nepermisă nici măcar unui ucenic în ale chirilicalelor. Vor trece însă mai bine de 15 ani pînă cînd un alt mare istoric — şi în multe privinţe cel mai bun cunoscător al filiaţiei cronicilor noastre — este vorba de Constantin Giurescu — să ridice pentru prima dată vălul ce acoperea toate cele trei manuscrise implicate în studiul ce încercăm să schiţăm. îiitr-unul din studiile sale consacrate cronicilor moldoveneşti11, la P- 208, el menţionează: „... Cam tot pe vremea lui Amiras şi Neculce12, Letopiseţul atribuit lui Miron Costin a fost folosit şi de autorul anonim al unei interesante istorii paralele a Principatelor, care îl citează pentru epoca de la Dragoş vodă pînă la Aron Tiranul, de şapte ori...“ Iar la nota 3, după ce dă titlul manuscrisului, menţionează că partea întîia a . acestei scrieri, de la Dragoş pînă la mazilirea lui Moise Moghilă se păstrează în două copii aflate la Academie, sub nr. 2591 şi 340, că cel de al doilea, copiat după primul, a fost publicat în Trompeta mai tîrziu 340, M. Kogălniceanu n-a putut observa interpolările în opera lui N. Costin, textele luate din Gr. Ureche şi nici faptul că Radu Greceanu n-a fost folosit absolut deloc. Şi nici nu putea fi folosit de vreme ce textul reprodus de Bolliac se opreşte la evenimentele din preziua morţii lui Mihai Viteazul. în articolul intitulat Studie critice asupra cronicelor române şi publicat în Revista pentru istorie, archeologie şi filologie II (1884), p. 241-288, Grigore Tocilescu, reluînd aserţiunea lui Kogălniceanu, adaogă la p. 285-287, după ce apreciase iniţiativa publicării Cronicii lui Ştefan logofătul :„...Eroarea cea mare însă ce găsim noi şi pe care nu ni-o putem îndestul explica este negliginţa fără exemplu cu care s-au citit şi s-au imprimat aceste manuscripte... Nu este rînd în cronica din Trompeta Carpaţilor, care să nu fie încărcate cu aşa erori ce vădesc de departe desăvîrşita lipsă de prieteşug cu vechile manuscripte şi cu d'ale sciinţei a acelor ce şi-au luat sarcina să publice cronice... Publicaţiunea Cronicei inedite a lui Ştefan logofătul însă, aşa cum o făcu Trompeta Carpaţilor, rămîne fără precedent în analistica română; aci erorile nu se mai pot număra nici deosebi; copiatorii manuscriptului, lucrătorii de la tipografie, corectorii ziarului, fiecare Ia rîndul său,‘se siliră a da cît se poate un text mai pocit, mai pestriţ şi mai fără cale...“ Sînt date apoi exemple grosolane de lectură greşit^, unele ce stîmesc ilaritate, cum este alegerea episcopului de Roman (în vremea lui Lăpuşneanu) „om ca de 14 ani“, „latină sau“ în loc de „tătîne-său“, „i-a zis să ţie post în casă", în Ioc de „i-au zis să fie postelnic în casă“, „guvern" în loc de „egumen*1. Am adăoga la ele, reţinute Ia întîmplare, „din“ în loc de „sin“ <=fiul> şi „Despot creticul", în loc de „Despot eriticul“. 7 în Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, voi. I, Bucureşti, 1901', p. 61-272. 8 Cf. N. Iorga, Cronicele muntcne, Întîiul memoriu. Cronicele din secolul al XVII-lea, în Analele Acad. Române, Mem. secţ. istorice, s. II, tom.XXI (1899), p. 420-421, capitolul XI intitulat: Cronica ambelor Principate,în total 20 de rînduri. 9 Ibidem, Manuscripte din biblioteci străine relative la istoria românilor, în An. Acad. Rom., Mem. secţ. istorice, s. II, tom. XXI (1899), p. 83. 10 Cf. M. Gaster, Chrestomaţie română. Texte tipărite şi manuscrise (sec. XVI-XIX), dialectale şi populare... voi. I, Leipzig şi Bucureşti, p. 189-194. 11 C, Giurescu, Izvoadele lui Tudosie Dubău, Mi’ron Logofătul şi VasileDemian, în Buletinul Comisiei istorice a României, voi. 1, Bucureşti, 1915, p. 163-214. 12 In felul acesta corectează C. Giurescu eroarea de datare a lui M. Gaster. VII • I a nublicat M. Gaster extrase în Crestomaţie şi că .. Volumul al Carpaţilor, că după manuscrisul 259 _ P istoriej para]eie pînă în domnia a doua din Ţara doilea al manuscrisului 2591, cupnnzm D0sesiunea d-lui N. Docan". Aşadar lui C. Giurescu îi Românească a lui Nicolae Mavrocorda s P tuturor c6piilor Manuscrisul Docan, intrat la revine meritul c»n»a5terii ,i cerce,ta. subnr. 5367». intre ump un «»i . ,. o40 „ublicat în Trompeta Carpaţilor, date privitoare la * familie domnitoare din jurnl anului 1400 inexisKmte în alte toote» C interpol» ale celui care a elaborat hui. p*M» Şl care,precum se va vedea, nu erau SZL Aeeleasi eTemente ie ,a folosi 5i Mih.il Costîchescu in introducere, la „nul d.n volumele sale de documente15 precum şi Gh. Duzinchievici16. ., u . într-acelaşi an 1939, Damian P. Bogdan, reluînd „cntic modul in care a fost abordat subiectul tratat de către Gh. Duzinchievici17, se referă pe larg şi Ia manuscrisele 340 şi 2591 făcînd o descriere amănunţită a celui de al doilea18, dar uitînd să-l amintească pe C. Giurescu, cel dintîi care mai mult decît Gaster — l-a cunoscut, l-a descris, şi i-a apreciat just vechimea. Damian P. Bogdan atribuie cronica lui Axinte Uricariul19, dar greşeşte, cum se va vedea mai tîrziu, socotind manuscrisul 2591 scris de mîna lui Axinte. Tocmai documentele scrise de Axinte, menţionate în sprijinul acestei afirmaţii şi inconfundabile ca duet al grafiei, infirmă aserţiunea sa, precum şi pe aceea a lui P. P. Panaitescu „împărtăşită verbal". Drept este că Damian P. Bogdan nu şi-a propus să cerceteze cronica lui Axinte, dar ocupîndu-se totuşi de ea în patru pagini ale studiului său, ar fi putut aminti şi de contribuţia Iui Constantin Grecescu, apărută cu un an mai devreme20, cu atît mai mult cu cît Grecescu este cel care impune ideea că autorul acestei Cronici paralele este Axinte Uricariul. Impune ideea după cercetarea atentă a manuscrisului 5367 şi după descoperirea interpolării, streină altor izvoare narative şi intitulată: De aicea înainte am scris eu Auxentie Uricariul, după cum mi-au spus Iştoc comisul, carele au fost slugă Ia Grigorie Vodă. Dar despre paternitatea cronicii vom fi nevoiţi să ne ocupăm la locul cuvenit, ceva mai pe larg. Deocamdată să observăm şi la Constantin Grecescu oarecâri ezitări şi imprecizii în legătură cu izvoarele folosite în Cronica paralelă11, ce nu vor fi cu totul eliminate nici din studiile introductive — altfel atît de savant scrise — la ediţiile sale critice22, unde se ocupă destul de atent de 13 Cf. Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor româneşti, voi. IV, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992, p. 281. 14 Cf. Dimitrie Onciul, Datele cronicelor moldoveneşti asupra anilor de domnie ai lui Alexandru cel Bun, în Analele Acad. Rom.., Mem. secţ. ist., s. II, tom. XXVII, Bucureşti, 1905, p. 9, nota 3, Eronată este doar aserţiunea lui D. Onciul precum că manuscrisul 340 ar fi stat la baza listei domneşti întocmită de Pray şi publicată la Viena în anul 1774 în cartea sa: Dissertationes historico-cnticaem annalesveteres Hunorum, Avarum, et Hungarorum, la p. 140; Ştefan logofătul nu copiase încă manuscrisul Nu este insă exclus ca Pray să fi avut la îndemînă manuscrisul 2591, ori altă copie, anterioară anului 1774, pierdută astăzi, sau însuşi originalul atribuit lui Axinte Uricariul. ! 1 ]£®°™mentfc™olfovencşti înainte de Ştefan cel Mare, voi. I, Iaşi, 1931, p. 17. nr 2 n 1 MUŞat f'Iuga °loSuI’ în ^semnări ieşene, IV (1939), nr. 2, p. 292-293, unde este reprodus şi fragmentul respectiv publicat în Trompeta Carpaţilor. Ron,M,K(1939°Ti® TO.08 ’ P"> S“tm * ^ *“>"«< ”• Edilnr,Ştiinţe» Si ca si fie nici efranţtonM cteD^mP^şda^™5'”"1'” în coloanele aceleiaşi reviste, fără 1659-1664, !„ Vezt.tona jj™ Romane;,,, ,290-,<90, u.optep, idiţie criM VIII manuscrisele Cronicii paralele23, fără să fi fost folosite însă în aparatul critic. Nu a făcut-o nici P. P. Panaitescu, decît cu totul sporadic24, deşi a reţinut pentru Letopiseţul Ţărîi Moldovei de Ia Aron vodă manuscrisele Cronicii paralele (indicîndu-le prin sigla Ax). Concomitent cu Damian P. Bogdan şi Constantin Grecescu, un alt cercetător, de mare probitate ştiinţifică, Ioan Şt. Petre, într-o monografie consacrată lui Nicolae Costin, teza sa de doctorat25, descrie şi se ocupă de manuscrisele 340 şi 5367, stabilind mai ales raporturile cu Letopiseţul Ţării Moldovei, al lui Nicolae Costin. Ciudat ni se pare faptul că, deşi cunoscut de predecesorii săi, ale cărui date le-a folosit, Ioan Şt. Petre nu pomeneşte nicăieri în paginile tezei de manuscrisul 2591. După publicarea la Editura Fundaţiilor Regale a Letopiseţului lui Nicolae Costin26, Ioan Şt. Petre a lucrat, în condiţii grele de concentrări şi front, o carte consacrată lui Axinte Uricariul, compusă dintr-un studiu şi din textul Cronicii celei de a doua domnii a lui Nicolae Mavrocordat în Moldova27. în paginile 66T67 ale cărţii, referindu-se la manuscrisele Cronicii paralele (fără ms. 340, de data aceasta), şi folosind materialul documentar lăsat de istoricii amintiţi (C. Grecescu, Damian P. Bogdan, dar şi de M. Gaster), cu greşeli cu tot, Ioan Şt. Petre conchidea: „Prin urmare este fapt stabilit ca Axinte Uricariul are două lucrări proprii: o cronică originală şi că a colaborat cu un copist muntean la o mare compilaţie (cea mai mare) de cronici muntene şi moldovene. în situaţia de astăzi atît se ştie despre compilaţia lui Axinte Uricariul. Contribuţia cu informaţiile sale la această compilaţie intenţionăm să o dăm aparte, mai tîrziu, într-un capitol dintr-o mare lucrare intitulată: Compilaţiile de cronici muntene fi moldovene, pe baza tututor manuscriselor..., la care ne gîndim să o lucrăm în vremuri mai bune de linişte, de maturitate a noastră şi într-o scriere de altă natură...“ Mort în timpul războiului, dacă nu ne înşelăm, pe front, Ioan Şt. Petre nu şi-a putut concretiza intenţiile cu privire Ia Cronica paralelă şi a rămas dator şi cu unele rectificări ce s-ar fi cerut făcute cu privire la istoricul manuscriselor. în sfîrşit pentru a încheia seria — destul de restrînsă, de altfel — a celor ce au cunoscut şi folosit, fie şi numai în treacăt, Cronica paralelă trebuie să mai amintim contribuţiile cercetătorilor Constantin Şerban şi Ştefan Gorovei. Cel dintîi, preluînd datele cunoscute mai ales de la Damian Bogdan şi Constantin Grecescu, subliniază importanţa Cronicii în contextul ideii unităţii de neam, întocmită de C. Grecescu şi D. Simonescu. Editura Academiei, Bucureşti, 1960, p. XXXVII-XXXIX; Istoriile domnilor Ţării Româneşti de Radu Popescu vornicul, introducere şi ediţie critică întocmite de Const. Grecescu., Editura Academiei, Bucureşti, 1963, p. XCII-XCIII. 23 O stabilire exactă a componentelor Cronicii paralele este făcută de Ioachim Crăciun şi Aurora Ilieş în: Repertoriul manuscriselor de cronici interne, sec. XV-XVIII, privind istoria României, Editura Academiei, Bucureşti, 1963, p. 117-119. 24 Cf. Miron Costin, Opere. Ediţie critică cu un studiu introductiv, note, comentarii, variante, indice şi glosar de P. P. Panaitescu. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti; 1958. Aparatul critic, foarte sărac pentru toate manuscrisele menţionate, se rezumă, în cazul Cronicii paralele, Ia şase precizări de zi şi an. Menţionarea manuscriselor 2591 şi 5367, la p. 37 şi 338. 25 Cf. Ioan Şt. Petre, Nicolae Costin, vieaţa şi opera, Bucureşti, 1939, p. 79-80, 239. 26 Nicolae Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601. Ediţie cu o introducere de Ioan Şt. Petre. Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1942. La p. 16-17 ale Introducerii făcînd, de data aceasta, descrierea ambelor manuscrise de bază, Ioan Şt. Petre atribuie lui Axinte Uricariul masiva compilaţie „şi lui Iştoc Comisul". Tot acolo aminteşte şi de tabloul sinoptic de la f. 2-6 ale manuscrisului, cuprinzînd domnii ambelor Principate, sultani şi vizirii, tablou de la care va trebui să pornim atunci cînd vom încerca să apropiem Cronica atribuită lui Axinte de aceea a lui Vasile Buhăescu, alias Buzilă. Observă şi Ioan Şt. Petre, în final, continuarea textului în manuscrisul 5367 „ambele alcătuind o mare compilaţie de cronici moldovene şi muntene". Cît priveşte caracterul de variantă a manuscrisului 2591 pentru Letopiseţul lui Nicolae Costin, Ioan Şt. Petre o încadrează într-o grupă F (p. 24 a introducerii), desprinsă dintr-un şir de variante, cea mai apropiată fiind manuscrisul 580 de la Academie. Evident, puncte de vedere mai mult decît discutabile. 27 Cf. Ioan Şt. Petre, Axinte Uricariul, studiu şi text. Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1944. IX ■ • f «ştiută de românii de pretutindeni28. Cit priveşte aportul lui sLtooltnSâeLfundamental,i aduce efectiv Cronicpara/e/J în primul plan al cerceffli, ? H,Srr« care le observă, prin sublinierea valorii ei pen.nt istona noastră, prn precrcarea unor ’ b“"fi'ian" ,0,”n'el0r’ f0'° “ elaborareaalteţ«onici ^ ^ [limzare a „„„„«nselor Conicii pamlele.aduce arhimandritul Ciprian Zaharia la interesanta lucrare consacrată primului mitropolit al Moldove,, Xos.fi Musat30 Utilizînd din Cronică date necunoscute altor izvoare, sau mult mai tirzn decît data la care a fost concepută Cronica paralelă, Ciprian Zahada supune manuscrisele la analize cntiee din cele mai stăruitoare, menite să-i sprijine un punct de vedere în datarea unei istorii cu pnvire la Alexandru cel Bun şi începuturile Mitropoliei Ţării Moldovei. Evident că în cercetarea textelor vechi, in coroborarea elementelor care ajută la stabilirea vechimii unui text şi în atribuirea unui manuscris unuia sau altui grămătic, uneia sau altei şcoli de copişti, experienţa joacă un rol deloc de neglijat. Datele vehiculate de învăţatul Ciprian Zaharia nu s-au putut menţine în totalitatea lor. Dar aceasta nu scade din valoarea lucrării, plină, de altfel, de date fundamentale cu privire la istoria bisericii moldoveneşti. Cam aceasta este zestrea de informaţii ce ne stă la îndemînă, pentru alcătuirea introducerii, pe care o simţim greu de dus la capăt. Ne vom folosi, la nndul nostru, de rezultatele muncii învăţaţilor amintiţi, aşa cum ne îndreptăţeşte legea nescrisă a solidarităţii de breaslă, reţinînd ce ni se va părea drept — şi cele mai multe analize drepte sînt! — şi ocolind eventualele afirmaţii cu care n-am fi de acord. Ar trebui să-i mulţumim mai întîi pe istorici, gata oricînd să riposteze cu vehemenţă în cazul dezacordurilor, dar şi pe filologii în veşnică goană după subtilităţile de limbă şi stil. Ne vom expune punctele de vedere pe care, vorba cronicarului, cine le va crede, bine va fi, iară cine nu le va crede, iară va fi bine. / Credem că Istoria paralelă a Ţării Româneşti şi a Moldovei, acest corpus de cronici româneşti, unicul de aceste dimensiuni, a fost alcătuit de către Axinte Uricariul la sugestia, sau, mai degrabă, la porunca domnului Nicolae Mavrocordat. Credem, de asemeni, că la baza manuscriselor ce publicăm a stat un text autograf, pierdut astăzi, care a făcut parte din biblioteca celebră a învăţatului deschizător de domnii streine în Moldova.~în sfîrşit socotim acceptabilă ideea emisă de către Ştefan Gorovei, după care Cronica paralelă a Ţării Româneşti şi Moldovei, prescurterea lui Vasile Buhăescul, sau Buzilă (manuscrisul Academiei 3442) a fost elaborată după vasta compilaţie a lui Axinte; după în sensul material, Vasile Buzilă utilizînd manuscrisele cunoscute şi după, bineînţelesTîn sens cronologic. Asupra „partemităţii operei, dacă nu sînt elemente contrarii şi hotărîtoare descoperite pînă azi, sîntem ţinuţi să admitem afirmaţia, mai mult decît concludentă a lui Axinte (deşi una singură), pe care o face în manuscrisul original după care a fost copiat 5367, f. 61, jos: De aicea înainte am scris eu, Avxentie Uricariul, dupre cum mi-au spus Iştoc comisul, carele au fost sluga lui Grigorie vodă31. Aceasta nu înseamnă, cîtuşi de puţin, că pînă acolo textul a fost scris de altă mînă, ci că pentru fragmentul de cronică pe care îl consacră domniilor din Ţara Românească a lui Mihnea al IlI-lea • 2,8 c®nst®ntin Şerban, Unitatea culturală a românilor în secolul al XVIII-lea oslindită în secolele XIV ,i XV. Editura Epicei STuF,Hu2 ’îSf i‘ *" acelaşi an, la p. 547-560. * «uşuor, 1987, apărută m acelaşi Anuar şi m 30 Vezi nota precedentă. 1. notele ^ “* “ Uricariul ,1 socoate cS aceast, datea.5 * lui X (sfîrşitul), Gheorghe Ghica şi Grigore Ghica, el, Axinte, a folosit alt izvor decît Letopiseţul Cantacuzinesc, sau Istoriile lui Radu Popescu, îndeobşte utilizate. Dar, cum vom vedea în paginile următoare, Axinte îşi va mai face cunoscută prezenţa prin adăogiri de date luate fie din documente, fie din izvoare pierdute astăzi. Ca unul care cunoştea prin preocupările meseriei sale vechile documente, Axinte a putut aduce, încă din primele pagini ale Cronicii, pe baza lor, elemente noi genealogice cu privire la fiii Iui Roman Muşat, confirmate de istoricii dintre cele două războaie32. Axinte a cunoscut uricul de la Pobrata înainte de redactarea Cronicii paralele, O mărturiseşte în interpolarea la cronica lui Grigore Ureche33, preluată de Nicolae Costin în Letopiseţul său34 şi dezvoltată de Uricar în compilaţia sa, unde spune limpede: „De acest Ştefan vodă (fiul Iui Roman I, n.n.) nici un istoric n-au ştiut să-l scrie că au fost ficior lui Roman vodă. Iară noi am adeverit dintru acel uric al său, care s-au aflat la Mănăstirea Pobrata, în care uric au pus şi credinţa tuturor fraţilor săi ce să însămniadză mai sus, la domnia părintelui său, lui Roman vodă şi credinţa lui Iosif vlădicăi. ,.“35 Este o confirmare în plus, credem, că Axinte Uricariul este autorul Cronicii paralele. Vom mai aminti doar una, celelalte intervenţii ale sale intenţionînd să le arătăm la trecerea în revistă a dependenţei întregii cronici de Costineşti sau letopiseţele din Ţara Românească. La'f. 24v, relatînd domnia lui Iuga vodă (sau Iurga, cum îl numeşte în text), fiul lui Roman, Axinte combate afirmaţia „letopiseţului ţării“ cu privire al ungerea celui dintîi mitropolit, Teoctist, prin blagoslovenia mitropoliei de Ohrida. Aceeaşi idee o găsim în interpolarea sa la Cronica lui Grigore Ureche, unde „letopiseţul ţării “ este identificat cu cel al lui Dubău logofătul36. Persoana întîi la care este redată ideea: „... Şi măcar că am găsit scris în letopisăţul ţărîi cum acest domn ar fi trimis..." ne face să-l bănuim pe Axinte autor al Cronicii paralele37. Istoricii amintiţi sînt, în general, de acord în a-1 socoti pe Nicolae Mavrocordat ca autor moral al Cronicii: O recunoaşte indirect Damian P. Bogdan, subliniind raporturile lui Axinte cu învăţSfufdomn şi atribuindu-i grămăticului — greşit — copierea manuscrisului 259138. O afirmă cei care au elaborat Repertoriul manuscriselor de cronici interne, în speţă Aurora Ilieş, căreia i-a revenit partea de catalog consacrată Moldovei şi Ţării Româneşti, una din cele mai bune cunoscătoare în materie39.-O susţine, mai categoric, Constantin Şerban în studiul amintit40. în sfîrşit Ştefan Gorovei admite iniţial realizarea Cronicii paralele din dispoziţia lui Nicolae Mavrocordat41, pentru ca mai tîrziu să nu fie de acord cu ea42, dar nici n-o înlătură cu totul: „... Chiar dacă începuturile documentării pentru marea compilaţie (ms. 2591+5367)^' chiar ale redactării (subl. n.) într-o primă formă s-ar plasa, eventual, în vremea domniilor lui Nicolae vodă Mavrocordat şi din iniţiativa sa (subl.n.) — adică oricum înainte de 1730, cînd moare acest domnitor— mi se pare, azi, că trebuie să luăm ,în 32 Sînt tocmai fragmentele de cronică publicate de M. Gaster după manuscrisul 2591 şi folosite de către Damian P. Bogdan în studiul amintit la nota 17. 33 Cf. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţăiîi Moldovei. Ediţie îngrijită, studiu introductiv, indice şi glosar de P. P. Panaitescu. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1955, p. 66. 34 Cf. Nicolae Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601. Ediţie cu o introducere de Ioan Şt. Petre. Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1942, p. 176-177. 35 Ediţia de faţă, f. 14. „Credinţa lui Iosif vlădicăi" este, probabil, cea dintîi menţiune documentară despre primul mitropolit al Moldovei, la acea dată episcop. 36 Gr. Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei... p. 71. 37 Ediţia de faţă, f. 24v. 38 Cf. Damian P. Bogdan, Despre domnii moldoveni... p.168-169. 39 Repertoriul manuscriselor de cronici.. ,p. 117. 40 Cf. Constantin Şerban, Unitatea culturală a românilor.. .p. 177. 41 în articolul Un cronicar necunoscut?, publicat în Cronica, Iaşi, anul XXI (1986), nr. 10 din 7 martie, p. 6. 42 Cf. Ştefan S. Gorovei, între VasileBuhăesculşi Vasile Buzilă..., p. 446. „a in care serie,ea ne-, parvenit daterf - cel p„,in In cee. ce domnie moldoveneasca a ini Constant,n vodă Mavrocordat (1733- L/AUUUIUUIUJ /»âW/*Hnw4«> —--- 1 *■ , . „ epocă de recul, înţelept, cult şi fin diplomat, a primit de la părintele său nu numai educaţia europeană, ce l-a făcut cunoscut şi respectat şi în occident, ci şi gustul pentru colecţii de artă şi biblioteci. Dacă adăugăm la aceasta mîndria sa, afişată mai mult decît au făcut-o fratele şi fiul său, succesori şi aceştia pe aceleaşi tronuri moldo-valahe, ne vom explica şi mai bine dorinţa sa de a i se scrie povestea domniilor în Moldova şi Ţara Românească. Prima domnie din Moldova este creionată de către Nicolae Costin, marele logofăt44. Cea de a doua găseşte în modestul grămătic Axinte condeiul de slăvire, mai mult sau mai puţin meritată4^. Pentru Ţara Românească se va angaja cirtitorul Radu Popescu, marele vornic, viitorul Rafail monahul de la Radu Vodă, să-i prindă in Istorii chipul aureolat de domn, întru toate fâră cusur46, Axinte Uricariul a inclus în Cronica paralelă textul ambelor domnii din Moldova, precum şi capitolul corespunzător din Radu Popescu, pînă Ia anul 1724. Nu vom pretinde, fireşte, că un acut simţ patriotic l-a determinat pe Nicolae Mavrocordat să ceară un corpus paralel cu întîmplările petrecute de la întemeiere în amîndouă ţările, coborîtor fiind el din Alexandru cel Bun, după cum precizează devotatul său Radu Popescu47. Este drept să-i atribuim însă o legitimă curiozitate de cărturar şi — de ce nu — o implicare spirituală în viaţa românilor de dincolo şi de dincoace de Milcov, peste care n-a domnit ca odinioară Dumitraşcu Cantacuzino, ci cel puţin ca un bun administrator de paşalîc. Unitatea de limbă, credinţă, cultură, a tuturor românilor, îi era pe deplin cunoscută lui Nicolae Mavrocordat. Sentimentul acesta, adîncit mult în a doua jumătate a veacului al XVII-lea, cînd vrajba dintre domni — şi nu dintre munteni şi moldoveni — a încetat, stăpînea încă din vremea lui Şerban Cantacuzino pe românii de pretutindeni. De altfel schimbările de domnie dintr-o provincie românească într-alta, amintite mai sus, erau şi ele, într-un fel, o demonstrare şi o recunoaştere a acestei unităţi. Sentimentul naţional prinde contur şi Nicolae Mavrocordat nu era 43 Ibidem, p.447. întru totul de acord cu prietenul meu Ştefan Gorovei, însă cu precizarea că manuscrisele sînt copii scrise unul după celălalt, popaStanciu Dreluînd finalul mc 9501 Mm n* XII străin de el, ca om cult ce se afla. Din vasta lui bibliotecă nu putea lipsi, aşadar, o carte întreagă despre istoria pămîntului românesc, în care a trăit aproape douăzeci de ani, unde a ridicat aşezăminte, unde a îngropat copii şi Doamnă, unde şi-a pregătit gropniţa şi unde bănuia, sau spera, că urmaşii săi îi vor continua stăpînirea. Domnul a încredinţat elaborarea acestei compilaţii de cronici, pentru uzul propriu, unui modest cărturar — nu boier — bun grămătic, bun plăsmuitor de acte, cu vechi preocupări pentru letopiseţe48, care dovedise că poate concepe el însuşi, destul de bine ţesută, o istorie a stăpînului său. Numele de familie al acestui grămătic a fost Axinte, sau Axintie, cum apare, mai ales, în documente. Pe cel de botez nu-1 cunoaştem49. Viaţa lui publică, Ia care ne vom referi în cele de mai jos de ' desfăşoară, după acte, între anii 1694-1731. Cum lucrările ce cuprind referiri la viaţa şi activitatea lui Axinte au apărut cu multe decenii în urmă şi sînt greu accesibile astăzi, credem că este utilă o aducere în memorie a cursului vieţii sale şi a urmelor lăsate în cultura veche românească. Doi au fost, mai ales, cercetătorii care s-au oprit asupra lui Axinte, cu interes şi — am zice — cu simpatie. Mai întîi N. Iorga în Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, voi. I, precum şi în publicaţia de documente şi facsimile Ştiri despre Axinte Uricariul50. In al doilea rînd Ioan Şt. Petre în monografia sa, atît de des amintită, şi căreia îi datorăm atît de mult în introducerea de faţă. N. Iorga, cel care s-a ocupat printre primii mai stăruitor de Axinte în Istoria literaturii, menţionează că nu se ştie nimica de familia lui, că nu face parte din neamul boierilor mari şi că îl întîlnim „mai mult în josul uricelor, pe care el le compune şi pe care le iscăleşte într-o frumoasă şi ceteaţă scriptură“51. Cele observate de N. Iorga la 1901 n-au mai fost modificate pînă astăzi. Ştim doar numele mamei sale, pe care o chema Candachia şi trăia în satul Scînteia din ţinutul Iaşilor52 Pe Axinte îl întîlnim mai întîi în îndeletnicirea sa de grămătic patru ani mai devreme, cînd la 29 octombrie 1694 redactează un zapis de vînzare pentru părţi din satul Crăciuneşti (probabil Crăciuneştii din ţinutul Vasluilui)53. La sfîrşit se află menţiunea: „ Şi eu Axinti biv vataf am scris 48 Axinte copiase şi interpolase cronica lui Grigore Ureche (ed. P. P. Panaitescu, p. 47), precum şi Letopiseţul lui Miron Costin (Cf. Gabriel Ştrempel, Copişti de manuscrise româneşti pînă la /800, voi. I. Editura Academiei, Bucureşti, 1959, p. 12). 49 în monografia sa, atît de utilă, pe care o vom folosi mereu în schiţarea biografiei Uricariului, Ioan Şt. Petre menţionează Ia p. 6: „In toate actele pe care le copiază ca pisar sau uricar — şi acestea sînt foarte numeroase—, precum şi în acelea care ne dau ştiri despre vieaţa lui particulară, se întîlneşte numai numele de Axintie, cel de botez (subl. n.) , fiind necunoscut cel de familie". Dar tot el, folosind acte de epocă, în aceeaşi carte Ia p. 25-26 vorbeşte despre unul din fiii lui Axinte, probabil cel mai vîrstnic, anume Neculai Axinte, diac la 15 noiemvrie 1724. Tot acesta apare astfel, la p. 26, în contextul unui document de la 3 august 1731: „Io Grigorie Ghica voevod. .. dat-am cartea domnii mele slugii noastre Iui Neculai Axîntie, diiacul de visterie...“ Documentul se referă la Coţmani, sat pe Prut, unde Uricariul avea răzăşie. Şi conchide Ioan Şt. Petre: „ Probabil că la această dată, 1731, Axintie murise, deoarece apare ca proprietarul moşiei fiul său Neculai Axintie, diac de visterie“ (subl. n.). 50 Apărută în Analele Acad. Rom., Mem. secţ. ist. s. III, t. XVI (1934-1935) p. 25-34, plus 5 planşe cu facsimile Axinte. 51 N. Iorga, Istoria literaturii române în sec. XVIII, I, p. 131-132. 52 Cf. Gh. Ghibănescu, Surete şi izvoade, VIII, Iaşi, 1913, p. 155. Printr-un zapis din 8 octombrie 1698 Acsintie, ficiorul Candachii din Scîntiae (subl. n.) renunţă la partea sa de pămînt din satul Şurăneşti, jud. Vaslui, „partea diaconului de Crăeşti“, dăruind-o (de fapt vînzînd-o, căci semnează „Acsinte vînzător") lui Vasile feciorul lui Pătrăşcăniasa şi fraţilor lui. Dintre martori, pe doi îi vom mai întîlni în compania lui Axinte : pe Gheorghe Hermeziu şi pe Zaharia vătaful. Cel dintîi va deveni diac de cancelarie. Prezenţa lor ca martori întăreşte aserţiunea că feciorul Candachiei este Acsinte al nostru şi nu un altul. De altfel, numele este foarte rar întîlnit. 53 Cf. N. Iorga, Studii şi documente cu privire la istoria românilor, VI, Bucureşti, 1904, p. 147, unde este publicat un rezumat după o copie din 1826. Printre martori sînt pomeniţi^ Tudosie Dubău, vel ban şi Iordache Cantacuzino, hatman. Vezi şi Ioan Şt. Petre, Axinte... p. 6. în Istoria literaturii române în sec. XVIII, I, p. 132, N. Iorga socotea cea mai veche dovadă a lui Axinte ca diac un act din 17 noiembrie 1707. XIII - <„h qtăDÎriirile tuturor domnitorilor de la Constantin Duca (sau Duculeţ) şi zapisul". II vom intilm un A , 172o La 29 septembrie 1702, din porunca lui Duculeţ, pînă pe vremea lui Mihai Racoviţ , inijn - • ^ desfiinţează urgisita dare a văcăritului. Se --** — ’râd«enumeroase ispisoace ţi urice din aceasti limbă56. Cercetătorii sînt convinşi că Axinte cunoştea bine şi limbile latină şi greacă , ba Giorge Pascu exagerind desigur, îi atribuie şi cunoaşterea limbilor rusă şi turcă . . „ . ’ îl întîlnim pe Axinte delimitînd proprietăţi şi stabilind hotărnici. N-o face singur, ci însoţit de obicei de boiernaşi. Lucrează practic, bătînd distanţele cu piciorul, măsurînd şi apoi redactînd actele. Ion Neculce şi alţi boieri mari îndepliniseră şi ei misiuni de hotărnicie, dar cită deosebire de sarcini, faţă de modestul Axinte, executant şi nu supraveghetor al delimitărilor şi al aşezării pietrelor de hotar. Cea mai veche hotărnicie datează din 15 iunie 1708: „Precum s-au măsurat toate hlizăle a patru bătrîm din sat din Şurineşti... şi pămîntul cîte 20 de paşi şi pasul cîte de şiase palme . Şurineşti sau Şurăneşti — este satul din Vaslui unde Axinte avusese răzăşie, iar printre semnatarii hotărniciei figurează şi „Zaharia biv vătaf'59. De altfel în cea de a doua domnie a lui Mihai Racoviţă îndeletnicirile prime ale lui Axinte vor fi acelea de hotamic şi de alcătuitor de hotărnicii. Domnul îl va numi invariabil în preambului documentelor respective „sluga noastră Axintie Uricariul". Axinte va fi martorul conturării proprietăţii lui Iordache Ruset din Soleşti-Vaslui, ce urma să devină peste o sută şi cincizeci de ani unul din centrele care au pregătit actul unirii din 1859 şi de unde avea să iasă cea dintîi doamnă a ţărilor unite60. Cu venirea lui Nicolae Mavrocordat în Moldova, Axinte este folosit mai ales la treburile cancelariei, copiind sau redactînd acte domneşti. Din vremea aceasta datează şi copia Letopiseţului 54 Ioan Şt. Petre, Axinte..,, p. 6. Documentul în Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal din Iaşi, IV (1924), p. 251. Un blestem arhieresc, de mare frumuseţe folclorică, încheie hrisovul. 55 Cum este, spre pildă, documentul 141/CLXXXI de la Biblioteca Academiei din anul 1703 (fară lună şi zi), prin care Duculeţ dă lui Toma neguţătorul satul Glăvăneştii, din ţinutul Iaşi pentru oarecari datorii, sau un alt act, din acelaşi an, cu pricini ale domnului cu acelaşi negustor pentru părţi din satele Mînzăşti şi Gîngureşti, din ţinutul Iaşi, foste ale maică-si, doamna Anastasia. Cf. N., Iorga, Studii şi documente..., V., p. 227,'nr. 63. - 56 Cum este spre pildă hrisovul din 18 noiembrie 1635 de la Vasile Lupu (prin care nepoţi ai doamnei Marica, soţia lui Ion vodă Viteazul, vînd nişte ţigani lui Pâtraşco Başotă, mare logofăt), tradus la Iaşi, la 9 iunie 1708. In traducere se precizează: „Am tălmăcit eu Axinte Uricariul, să să ştie". Actul la N. Iorga, Studii şi documente XVI, Bucureşti, 1909, p. 296-297. Tot în acelaşi an, la 15 V ? k Pem'IRareŞ’ datat 19 apriBe‘1546, în legătură cu vînzări de pămînt Zmeiani-Axinte încheie: „Am scris eu, Axintie Uricariu, pe cît am putut dezlega, " * *potut cw""foane •“ * istoriei celei teVd^a aJSîVK CÎt Ioan Petre sub!iniază că la baza redactării nSSisss. cf” ' lur6a’. lstona literaturii romane din secolul XVIII I n lTî 58 In Istonea literaturii române din secolul YVTTT t r* • •• \ ^ .’ . Bucureşti, 1926, p. 58. XVIII. I. Cronicarii moldoveni şi munteni, 59 Cf. Gh. Ghibănescu, Surete şi izvoade, VIII p 187 189 .ache Coşăscu^So^eştnî^îa^iziuf^^^sep^lTl^^v^elSe'011^ ţ ^ Hudîd ^ “ Post°' partea popii Gheorghe, desprinsă din hotărnicia amintită CMnlL^6™12’ C{Ufost hotamic- Pentru Extrase din condica moşiilor lui Teodor Rosetti-Solescu ’ în r. lilT ^Iarinfscu- Documente vasluiene. (1925), p. 192, 193, 194 (nr. 24 şi 28). Buletinul comisiei istorice a României, IV XIV [Ţării Moldovei de MirOn Costin, datat iulie 1710 şi păstrat în colecţiile Bibliotecii Academiei Ia fondul :de manuscrise româneşti sub nr. 260161. Dar prima domnie a lui Nicolae Mavrocordat nu durează decît sun an şi cîteva luni. Locul lui va fi ocupat, tot atît de puţin timp, de marele savant care a fost Dimitrie Cantemir. Păstrat pe lîngă cancelarie, redactează din porunca domnului cîteva acte de scutiri pentru biserici din Iaşi, sau de privilegii pentru comunităţile religioase armeneşti din acelaşi oraş62. La 26 decembrie 1710 tot el redactează, la porunca domnului, „un testament'4, zice Ioan Şt. Petre, un act de întărire a drepturilor patriarhiei de Ierusalim asupra veniturilor unor mănăstiri moldoveneşti pe baza i actului din 12 septemvrie 170463. Cu întoarcerea Iui Nicolae Mavrocordat în a doua domnie, după exilul lui D. Cantemir, preocupările lui Axinte se vor diversifica, în sensul că va avea de făcut faţă îndemnurilor şi pretenţiilor , domnului pentru lucrările de istorie. Dar slujba sa de uricar ca slugă domnească şi nu ca obligaţie de boieraş, trebuia făcută. Şi întîlnim numeroase acte din anii 1712-1715 redactate şi semnate de el64. Printre ele unul se detaşează în mod deosebit, atît prin conţinutul său, cît şi prin forma atentă în care a fost redactat. Este vorba de documentul prin care lui Ioan Neculce, plecat cu D. Cantemir în Rusia, i se confiscă moşia Boianul, de la ţinutul Cernăuţilor, iar cumnatultui său, Ştefan Luca, marele vistiernic, plecat şi el, parte din Bărboşi de la ţinutul Fălciului. Acestea au fost date în folosinţă vornicului Lupu Costachi, un om abuziv şi fără omenie. Documentul este datat 1 august 17 1 265. Printre puţinele date pe care le cunoaştem despre viaţa sa particulară sînt şi cele care ni le furnizează porunca lui Nicolae Mavrocordat din 26 iulie 1712, prin care acesta dă „slugii noastre" sau trimisului său, dreptul de a strînge a zecea parte din produsele de la Coţniani, pe Jijia, unde Uricariul era răzăş şi unde, reţinut de treburi, nu putea ajunge întotdeauna la vreme66. Mai tîrziu, în 1714 şi 1715, Axinte va avea procese grele cu Axinia Mărdăroaia pentru părţile din Coţmani, primite de el de la o babă, Antonia, danie, iar nu cumpărătură. Pentru acea danie bătrîna trăia de şase ani în casa lui Axinte. Ghedeon mitropolitul depune merturie în acest sens67. Tot acolo depune mărturie şi pentru o altă proprietate, Tocsebiani (Toscobeni) pe Prut, tot în ţinutul Iaşilor. Axinte nu era sărac. Avea o prisacă în Străoani, pe Jijia68 şi cu siguranţă alte bunuri, cu care şi-a înzestrat fiii şi fata, măritată după un Gligoraş, diac de vistierie69. Nu este lipsită de interes presupunerea lui Ioan Şt. Petre după care în anul 1713 Axinte s-ar fi ocupat, printre altele, şi de punerea în ordine a hîrtiilor rămase în urma morţii neaşteptate (în 61 Cf. Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor II, p. 331-332. Vezi şi nota 48. Afirmaţia lui Ioan Şt. Petre de la p. 12 a monografiei sale, după care Letopiseţul, ar fi fost copiat pentru domn, deşi plauzibilă, nu este confirmată de titlul de la f.:157 a miscelaneului ;de cronici. Manuscrisul a fost copiat „în zile|e mării sale, luminatul domn Io, Nicolae voevod',', dar nu. din; porunca acestuia, sau pentru folosul acestuia, cum este consacrată formula în speţă..... . ...., 62 A se vedea un document din 18 decembrie 1710, din colecţiile Academiei (CXLI-82), publicat de I. Bianu în Buletinul Comisiei istorice a României, I, p. 306-308, precum şi hrisovul dat la Iaşi, în aceeaşi zi, pentru cele două biserici armeneşti, în Ioan Necule, III. (1923), p. 119, semnate de Axinte Uricar. ' J'v.i- ;;'i 63 Cf. Teodor Codrescu, UWcariu/..., voi. II, Iaşi, 1852, p. 112. ■ 64Ioan Şt. Petre, Axinte Uricariul..., p. 13-14. 65 Se păstrează la Academie sub nr. 10/LI. A. fost publicat de Iulian Marinescu în Documente relative la familia Neculce din Buletinul Comisiei istorice a României, IV (1925),'p;:'43-45. Vezi şi Ion Neculce, Opere, ediţie critică de Gabriel Ştrempel, Editură Minervay Bucureşti, 1982, p. 36-40 şi mai ales nota 77. 66 Cf. N. Iorga, Ştiri despre Axinte Uricariul. . ., p; 29?’ ' - 67 Documentul este datat 2 aprilie 1715. Cu un an mai devreme, lă 18 august 1714, Axinte obţinuse de la patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului, „prieten cu uricariul" — cum îl numeşte N. Iorga —, o carte de blestem pentru stingerea priciM CU Axinia Mărdăroaia, care ţinea morţiş să-i restituie banii unorpămînturi din acelaşfCofthani şi să-l scoată din .răzăşie. N. Iorga, Ştiri..., p. 26-27. --Iorga,'‘Ştirii.1^32:' Of., documentul 155/Ct>CVI al Academiei, din 1 mai 1716, publicat de Ioan Şt. Petre în Axinte Lfricariiii..., p. 71. 69 Cf. Ioan Şt. Petre, Axintie..., p. 26. XV septembrie .7,2, a ,»i Nicolae Costin. - cJlL "-”1" iSKrid „ corni™ Este de Urnit ci! Axinte cunos.e, preocupările ,i stadiul lucmlui pM la care ajunsese cronicarul iar măsurile de copiere pe care le-a luat în 1715 sînt rezultatul munci, sale prealabile . cronicarului^, ^ ^ ^ Axinte în îndeletnicirea sa, de mulţi am, consacrată slujbii de uncar. Mulţimea documentelor ieşite de sub pana sa măiastră de caligraf, foarte interesante pentru pncini e şi lumea prinsă într-însele, nu aduc nimic deosebit pentru conturarea viejn sale. După anul 1722 mc N. Iorga si nici Ioan Şt. Petre nu-1 înregistrează în activitatea de grămătic. In anul 1721 se aminteşte despre el că ,a fost hotamic" şi că le-a propus în următorii termeni răzeşilor din Munteni să Ie rezolve hotarul: Şi fiind răzăşii de Muntiani, să le fie zis Axintie Uricariul că va veni o vreme şi li-or lua moşia, şi or rfce că pe unde merge Miletinul acmu, iaste Miletinul cel Bătrîn; ce mai bine să-i dea o părechi de ciubote, nu prea lungi în turiace, să le pue o piatră. Iar popa Chişcă şi cu alţii i-au zis că n-au putere, căci ei au la mînă urice de le scrie pînă în matca cia bătrînă şi nu să tem 72. Nu este lipsită de umor această propunere a lui Axinte făcută după toate probabilităţile la bătrîneţe. Puţin mai tîrziu, la 15 noiembrie 1724, Neculai Axinte, feciorul său, este întîlnit exercitînd meseria tatălui73. Mai întîlnim pe un Grigoraş diac, ginere, şi pe un nepot de fiică, Vasile Adam, paharnic, ultimul într-un document din anul 178374. La 3 august 1731 Grigore Ghica întăreşte Iui Neculai Axinte dreptul de zeciuială din Coţmani şi Toscobeni (sau Toxăbeni, cum i se zicea în vechime), altădată proprietăţile tatălui său. Fie că Axinte împărţise, în viaţă fiind, răzăşia între fecioru-său Neculai şi ginere-său Grigoraş diacul, fie mai degrab că murise, cert este că doi ani mai tîrziu, la 17 iulie 1733, în procesul reluat cu feciorul Mărdăroaiei pentru o parte din Coţmani, în rezoluţia domnului Constantin Mavrocordat, respingînd pretenţiile feciorului Mărdăroaiei, i se împută acestuia că atîta vreme cît a trăit Axintie n-a emis nici o pretenţie faţă de acea parte de moşie75. în introducerea de faţă nu credem că este Ioc pentru prea multe detalii relative la Axinte. Ceea ce conturează viaţa lui ca om şi slujbaş — din ceea ce se ştie — am reţinut. Să-l lăsăm, deci, odihnei vecinice, pe care o merită pentru ce a lăsat bun şi trainic culturii româneşti şi să ne întoarcem la ceea ce ne interesează în primul rînd, Cronica paralelă, L-am amintit pe Axinte mai ales cu preocupările sale de slujbaş domnesc. Am pomenit de îndeletnicirile sale de copist de cronici. Nu l-am întîlnit niciodată, în investigaţiile noastre făcute în fondurile de manuscrise de la Academie (deşi aceasta nu exculde posibilitatea!), ocupîndu-se de alt gen de literaturi. Nu era un grămătic care să fi executat copii în ideea cîştigurilor bănăşti. L-a interesat istoria Moldovei şi a lăsat date noi luate din documente, cele mai exacte copii după Letopiseţul Iui Gr. Ureche . Probabil că aceasta a fost cea dintîi cronică pe care a copiat-o, înainte de anul 1710, de cînd dateaza superba execuţie după Letopiseţul Ţărîi Moldovei de la Aron vodă... al lui Miron Costin77. S-a ocupat, cum am amintit mai sus, de ordonarea hîrtiilor lui Nicolae Costin privitoare la prima domnie a lui Nicolae Mavrocordat in Moldova şi a scris singur istoria celei de a doua domnii, plină de laude pentru stăpinul său (ca once cronică oficială) de a cărui cultură şi-a putut da seama şi ale cărui 70 Ibidem, p. 14. p ]5 71 Cf .Repertoriu/ ™scrise,0r * cronici inxm...... 106, Iv, ş, pel„, citi IIl0rF’ Studi'fidocumente..., XI,p.53. 15 N. Iorga,Studii şi documente... tXVI n 318 74 Cf. Ioan Şt. Petre, Axintie Uricariul *p 27 75 N. Iorga, Ştin despre Axintie Uricariul, p. 33-34 ceste manuscrise^(din 'gnjjfa'a,^folo^^ defeca %!&£??? 88 ™5> la P- 51: --A- XVI preocupări pentru istorie se potriveau cu ale sale. Această cronică a domniei a doua i-a fost comandată lui Axinte, după toate probabilităţile, în,toamna anului 1714, în orice caz cu puţin înainte de trecerea lui Nicolae Mavrocordat pe tronul Ţării Româneşti, care are loc la 16 ianuarie 1716. Nu este exclus ca această comandă să fi fost făcută atunci cînd, înştiinţat de capichehaiale, ştia că urmează să părăsească tronul Moldovei. Cronica a fost terminată, bineînţeles, după înscăunarea Iui Nicolae Mavrocordat la Bucureşti şi i-a fost trimisă acolo, cum trimisă i-a fost şi copia cronicii primei domnii, realizată de Axinte între 4 septembrie 1715 şi după 23 februarie 171678. Aceasta presupune o continuare a lăgăturilor lui Axinte cu fostul său domn şi după plecarea acestuia în Ţara Românească, legături din care bănuim că s-a născut Cronica paralelă. Cercetînd cele două manuscrise de bază ale Cronicii, în vederea stabilirii unui punct de vedere cu privire la naşterea ei eram tentaţi, la un moment dat, să înlăturăm ideea existenţei unui manuscris Axinte după care au fost copiate 2591 şi 5367. Sau socoteam cel mult că ar fi existat un manuscris Axinte, neterminat, de dimensiunile copiei lui Ioan Pavel grămăticul, copie care, trimisă în Ţara Românească şi încredinţată de Nicolae Mavrocordat popii Standului, i-ar fi dat acestuia posibilitatea să o definitiveze. Am abandonat destul de rapid această presupunere, nu atît pentru că administratorul, foarte înzestrat, de altfel, de la Antim n-ar fi fost în stare să elaboreze un asemenea text (tot ceea ce ne-a rămas de la el nu sînt altceva decît excelente manuscrise, corect copiate, dar fără nici o intervenţie personală!), cît pentru două raţiuni de neocolit: perfecta unitate de stil şi concepţie între cele două volume şi afirmaţia categorică, mai sus amintită79, a lui Axinte din cuprinsul volumului doi: De aicea înainte am scris eu, Auxentie Uricariul, după cum mi-au spus Iştoc comisul, carele au fost slugă Ia Grigorie vodă. Această mărturisire, pe care n-avem de ce să nu o acceptăm — ea rămîne în orice caz mai plauzibilă decît oricare încercare de a căuta un alt autor al compilaţiei —, ne-a dat dezlegarea continuării introducerii, socotind problema paternităţii, cel puţin deocamdată, încheiată.’ Timpul cînd a fost elaborată Cronica estegreu de stabilit.; în monografia, Axintie, Ioan Şt. Petre pretinde următoarele:,, în domnia lui Grigore Ghica,poate între anii 1727-1731 (subl. n.), Axintie Uricariul a copiat o parte80 dintr-o mare compilaţie de cronici moldovene şi muntene: o istorie monumentală pentru acea'vreme...“ Cîtă crezare se poate acorda limitei propuse de Ioan Şt. Petre, cînd este ştiut că după anul 1722 Axinte riu mai este întîlnit cu obligaţii faţă de domnie?! Credem că.este mai îndreptăţită acceptarea începerii activităţii sale la Cronică în jurul acestei date, dacă nu chiar mai devreme, dacă este să luăm în considerare şi faptul că Axinte îşi încheiase, pînă la această vreme celelalte preocupări '-4 să le numim — istorice. Şi apoi, dacă acceptăm ca dată a morţii sale anul.,1731, putem bănui un interval de timp de slăbiciune, sau de boală, care !-ar fi scos în afara muncii intelectuale, un an, sau mai mulţi. Pe vremea aceea oamenii mureau mai rar de boli. de inimă, nu cădeau fulgeraţi, ca în zilele noastre. - Mai trebuie să luăm în seamă şi efectuarea copiei celor două manuscrise, făcută după moartea lui Nicolae Mavrocordat, dar totuşi la un interval de timp ce nu poate trece mult de anul 1730. Căci dacă pe Ioan Pavel grămăticul îi întîlnim lucrînd între anii 1736-174681, popa Stanciu, îşi datează manuscrisele între anii 1722-172582. Drept este că el ne-a lăsat şi zece tomuri nedatate (dintre care cinci 78 Cf. Ioan Şt. Petre, op, cit, p. 47. 79 Vezi nota 20. 80 Autorul socotea partea din manuscrisul 2591, copiată de Ioan Pavel grămăticul, drept autograful lui Axinte. 81 Cf. Gabriel Ştrempel,Copişti..., p. 123. Aceasta nu înseamnă că nu a copiat şi înainte de anul 1736. 82 Ibidem, p.224-225. Ultima menţiune despre activitatea de grămătic a popii Standului este din 7 iunie 1734, cînd scrie un zapis de vînzare pentru Tudor, feciorul ceauşului Dragnea, din mahalaua Popa Ivaşcu; încheiat, fără echivoc:,, Şi am scris eu, popa Standul ot Toţi Sfinţii, cu zisa şi cu învăţătura lui“. Documentul, în colecţiile Bibliotecii Academiei sub cota C-24, a fost publicat de George Potra în Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1594-1821). Bucureşti, 1961, p. 336-337, nr. 246. XVII - datate au fost lucrate, fiecare, într-un an, adăogînd la 1725 alţi cronici); dar dacă reţinem ca . j 1735 fn juruj acestei date este de presupus că au «ce ,„i, pem™ i.— ™ S! 17!cril în pmpoitie de patru cincimi tn Moldova, în fost lucrate manuscnseie folosite e . (1733-1735). a fost terminat în Ţara Românească şi prima domnie a ^ c— “™“'d“ Ci» “Lni, a t«i, din .ce^jară (1735-174,). c„„,,»„a,c. ™„„sc,,s ^ ^ ^ ^ a fM real|al o[j ,u| „ ,„i AxinBi „recum si ™“î„ două .„lume succesive, nedatată, < ajungind, de bme, de rtu, ia o păr re, ne Sd alcătuit partea cea mai complicată a întregii introduceri: raportul Oon,c„ pM cu îzvoaele folosite si pe cit se poate, stabilirea intervenţiilor autorului, a mterpolănlor ţi e,minărilor sale din tem, Lucrul ar fi fost relativ simplu dacă am fi fost obligaţi să raportam textul de bază la o suită de manuscrise variante, cum este cazul manuscrisului 340, pentru prima parte a operei. Din păcate a trebuit să comparăm textul nostru, în permanenţă, cu ediţii de texte ş. să reţinem doar diferenţienle fundamentale faţă de acestea, neputînd înregistra nici măcar parafrazările atribuite lui Axinte, foarte numeroase şi, adesea, interesante. Căci o stabilire a tuturor deosebirilor textuale, fără să fie de mare folos nici istoricilor şi nici filologilor, ar fi dublat, cel puţin, volumul lucrării, şi aşa destul de greu de editat. . ... Fără să vrem, am fost atraşi spre elemente care fac mai degrabă parte din nota asupra ediţiei. Am lăsat să alunece condeiul spre ele înainte de a stabili, dintru început, ce anume letopiseţe, şi cît anume din cuprinsul lor a folosit autorul în vasta sa compilaţie. Vom spune, din capul locului®3, că pentru Moldova — care cuprinde paitea cea mai mare a Cronicii — au fost folosite : amîndouă redacţiile Letopiseţului 84 lui Nicolae Costin, în care au fost interpolate unele fragmente din Grigore Ureche, omise de Nicolae Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron vodă, al lui Miron Costin, Cronica Ţării Moldovei dintre anii 1662-1711 (Pseudo Nicolae Costin) şi istoria personală a celei de a doua domnii a lui Nicolae Mavrocordat în Moldova. Toată istoria Moldovei începe cu Dragoş şi se opreşte la anul 1716. Pentru Ţara Romnească izvoarele utilizate sînt mai puţine, acestea rezumîndu-se la: Letopiseţul Cantacuzinesc, text folosit de la Radu Negru pînă la Mihnea al III-lea (1290-1658), mai puţin anii 1602-1618 luaţi din Matei al Mirelor85, adaosul comisului Iştoc pentru anii 1658 (sfîrşit) — 1665 (sfîrşitul domniei lui Grigore Ghica) şi Istoriile lui Radu Popescu de la 1665 (de la Radu Leon) şi pînă la 1724, cînd se încheie partea de compilaţie relativă la Ţara Românească. Ca metodă de lucru folosită de autor este de observat că alternanţa de povestiri : Ţara Românească (cu care începe) — Moldova, cunoaşte în prima parte a Cronicii (pînă la mijlocul secolului al XVII-lea) o cadenţă oarecum egală, atîta cît o permite relatarea, foarte largă , a letopiseţelor moldoveneşti, pentru ca spre sfrşitul compilaţiei această alternanţă să se manifeste nu la succesiuni de capitole, ci de lucrări întregi: Pseudo Nicolae Costin, A doua domnie în Moldova a lui Nicolae Mavrocordat, de Axinte, partea finală din Istoriile lui Radu Popescu. Intervenţiile în text ale autorului urmează şi ele un drum descendent; parafrazările, adaosurile proprii, utilizarea, adesea, a mai mu tor redacţii pentru acelaşi manuscris, frecvente pentru partea mai veche a istoriei româneşti, pentru care avea, se pare, o înclinaţie specială, se răresc spre finele Cronicii paralele. Nu este mai puţin 84 ^ ^ţit-o, în general, şi Repertoriul manuscriselor de cronici interne..., p 117-118 Petre, p. 25. P aCe,maŞl fragme«- sau frază. Cf. Introducerea la ediţia lui Ioan Şt. fost publicat, cu o traducere A^Panîu^l^^^ ’t?' 43?' Poemu1’ în versuri greceşti, a România..., tomu I, Bucureşti, 1862, p. 327-384monumente istorice P®"™ Romanească, începind de la Şerban voevod dM la ( ®, s): Istona celor petrecute în Ţara domnul Matei din Pogoniania. Gavnil voevod, compusă de... mitropolitul Mirelor XVIII adevărat că pentru cel puţin două din izvoarele narative folosite: Pseudo Nicolae Costin şi istoria proprie despre Nicolae Mavrocordat, rectificările sale (dacă este Axinte autorul) n-ar mai fi putut aduce nimic nou. Cea dintîi intervenţie personală a lui Axinte,'în procesul de alcătuire a Cronicii paralele o întîlnim la începutul istoriei moldoveneşti (f. 9r'v), cînd îşi manifestă dezacordul cu punctul de vedere al lui Grigore Ureche, după care Dragoş vodă, fecior de păstori, s-ar fi ridicat la domnie. Nu. Dragoş nu putea fi de stirpe proastă. Cum o spune Miron, cum o recunosc maramureşenii, cum o mărturiseşte Bonfinius „şi după cum şi noi am cules din toate istoriile", Dragoş a fost fecior de domn. A fost feciorul lui Bogdan vodă86, care s-a ridicat cu românii din Maramureş, în vremea lui Ludovic, craiul, şi, ‘împins de nemulţumiri, a trecut munţii. Nu este pus, într-adevăr, în rîndul domnilor, dar a fost, neîndoios, tatăl lui Dragoş. O pagină mai încolo (f. 11) însă, Axinte nu corectează locul lui Bogdan cel ieşit din Maramureş „ cu valahi", lăsîndu-1 în succesiunea alcătuită de N. Costin, după Laţcu vodă. Neşteptat de succint tratează autorul istoria domniei lui „Mircea vodă Bătrînul", chiar dacă faţă de Letopiseţul Cantacuzinesc (pe care-1 utilizează şi-l copiază pentru această epocă) el adaugă de } trei ori mai multe ştiri, luate — cum singur o spune — din „Sandin87 istoricul" şi „Cromver88, I cronicarul leşăscu“. Ar fi putut utiliza cronica lui Radu Popescu, mai bine documentată pentru această [ domnie, cu ştiri luate din Memoriile lui Sphrantzes cu privire la Nicopole şi Rovine. | Nu vom stărui asupra ştirilor privitoare la fiii Muşatei şi nici nu ne vom opri asupra uricului r de la Pobrata, lucruri amintite cu mai multe pagini în urmă89 şi tratate de autor la f. 13r'v, şi reamintite | la f. 14. Vom înregistra, în schimb prima utilizare a ambelor variante ale Letopiseţului lui N. Costin, în ! legătură cu pătrunderea oştirilor leşăşti în Moldova, în ajutorul lui Ştefan, în lupta acestuia cu Petru, | fratele său, amîndoi feciorii lui Alexandru cel Bun, ce a avut loc la 1 iulie (subl. n.), încheiată cu mari I pierderi în armata poloneză, folosindu-se strategia de mai tîrziu de la Codrii Cozminului, probabil în I anul 1447. Autorul Cronicii paralele n-a avut curajul să elimine din izvoarele folosite numeroasele întîmplări (unele întinzîndu-se pe multe pagini) relative la statele din jur, în special cele privitoare la Polonia. între cele două relatări istorice despre ţările surori intervine adesea capitolul pe care el îl i intitulează Lucruri streine, plin de cele mai multe ori cu materiale total neinteresante, pentru noi. în special capitolele luate din Letopiseţul lui Nicolae Costin abundă de asemenea ştiri. Un adaos substanţial la partea preluată din Letopiseţul lui N. Costin şi care ne confirmă supoziţiile cu privire la vremea cînd a fost concepută Cronica paralelă este cel cu privire la primul mitropolit al Moldovei, Iosif I, la trecerea lui Ioan Paleologul din Viena spre Constantinopol, prin Moldova şi întîlnirea cu Alexandru cel Bun, în sfîrşit la scoaterea bisericii moldoveneşti de sub jurisdicţia mitropoliei de Ohrida şi ridicarea ei la rangul de mitropolie pendinte de patriarhia ecumenică. Toate aceste date, ce vin în contradicţie cu izvoarele noastre narative90 autorul afirmă că le deţine de la 86 Afirmaţia că Bogdan era domn în Maramureş şi la N. Costin, Letopiseţul..., p. 171. 87 Este vorba de marele cronicar Mohamed Saad-Eddyn, supranumit Hogea effendi (1536-1599), pentru că fusese preceptor al cîtorva sultani, printre care al lui Murat al III-lea şi Mehmet al III-lea. Din porunca celui dintîi a redactat o istorie a sultanilor de la 1299 pînă la 1520, la care se referă autorul compilaţiei şi pe care a putut-o cunoaşte fie printr-o copie manuscrisă aflată în biblioteca stăpînului său — şi atunci trebuie să-i admitem cunoştinţe largi de limbă turcă —, fie mai degrabă printr-un exemplar din traducerea în limba italiană, imprimată, prima parte, la 1646 la Viena şi a doua parte la Madrid în 1652 şi care, dat fiind interesul lui Nicolae Mavrocordat pentru istorie, se va fi aflat, cu siguranţă, între valorile sale bibliofile. 88 Martin Cromer (1512-1589), diplomat şi prelat polonez a fost şi un remarcabil istoric al vremii sale. Tratînd de predilecţie istoria Poloniei şi a relaţiilor acesteia cu popoarele din jur, Cromer a fost larg folosit de cronicarii noştri, în special de Ureche şi Costineşti. 89 Vezi notele 16-17. 90 Singură interpolarea lui Axinte la cronica lui Gr. Ureche, luată din „hronograful grecescu" vorbeşte de Iosaf, trimis la soborul de la Florenţa. Cf. Gr. Ureche, Letopiseţul Ţărîi Moldovei..., p.72. XIX ^ V „tm ™ care a văzut documentele de fundare a Mitropoliei la mănăstirea mitropolitul Gheorghe (1723-1730), ^ domnia lui Dumitraşco vodă Cantacozino“. Neamţ, unde au stat „pînă la răsipa ţăni^ce au ^ . ec)esiastică) Textul amintiţi m»< - <■>=" Zamfir», arh™. ^XtaS^Ll;GLei,uu- altă croriieă, de<^t în o^era aţnbmţă^m Axmte ^ ^ ^ ^ 3 care este povestită istoria cruciaţilor (a crijacilor) şi a teutonilor, pînă Ia spnjinu dat polonez,lor de marele voievod moldovean „care au domnit ani 32 şi luni 8". Urmează o scurtă intercalare de ,stone a Ţării Româneşti92, cuprinzînd povestea pedepsirii tîrgoviştemlor recalcitranţi, duşi in a de Paşti, îmbrăcaţi de sărbătoare, la lucrările de la cetatea Poenari. „ Trecînd la Moldova, sînt relatate războaiele nevrednicilor urmaşi ai Iui Alexandru cel Bun, Ilias şi Ştefan, amestecate (după N. Costin) cu multe detalii de istorie leşască (f. 41-47), precum şi cu relatarea luptei catastrofale de la Vama (f. 47v-50). Sfîrşitul domniei celor doi fraţi este dat Ia f. 50 . După o menţiune de cîteva rînduri din istoria Ţării Româneşti, cu domnia lui Radu cel Frumos este continuată descrierea procesului de tulburări din Moldova şi de amestec al polonezilor şi ungurilor m luptele dintre Petra a! II-lea şi Roman al II-lea, în contextul frămîntărilor ivite în Polonia, dar şi de prinderea şi închiderea lui Iancu de Hunedoara de către despotul Gheorghe al sirbilor. Textul acestor lungi relatări, luate din N. Costin, au fost prelucrate de către autorul cronicii, iar la unele fragmente ce nu priveanu direct Moldova a renunţat (f. 51v-55). îl întîlnim pe Axinte, din nou, încercînd să stabilească succesiunea la tronul Moldovei (f. 54v) substituind izvoarele narative, documentelor: „De acest Pătru vodă aşia am găsit scriind la toate letopisăţîle, că au fost ficior lui Ştefan vodă şi nepot de fiiu lui Alexandru vodă. Iară la cercarea uricilor, cc-am făcut «o/(subl. n.) am aflat cum un Pătru vodă ce-au fost într-acest vlet, ce scrie şi la letopisăţă cum că au fost ficior lui Alexandru vodă, şi din vreme că alt Pătru vodă n-au mai foat la acia vreme făr-de acesta, mai de credzutsînt uricile lui, decît letopisăţîle“ (subl. n). Tot lui Axinte îi datorăm o frumoasă legendă, demnă de O samă de cuvinte, cu privire la domnia lui Ciubăr vodă (f. 55v). Pînă şi introducerea pare luată din I. Neculce: „Iară şi aceasta nu am trecut a nu însămna, cum s-au tras cuvîntul den om în om pentru aceşti doi domni, atît pentru Ştefan vodă, cît şi pentru Ciubăr vodă. Dzic că pre acest Ştefan vodă să-l fie omorît boiarii săi. Şi au făcut hotărîre boiarii, pre cine vor afla de dimineaţă la poarta cetăţii, pe acela să-l facă domn. Şi aflînd dimineaţa, la poartă, pre un om bătrîn cu un ciubăr, numai decît l-au ridicat domnu şi i-au dzis: Ciubăr vodă.“ Pînă la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare, intervenţiile sînt de ordinul sistematizării şi reducerii uşoare a textului lui N. Costin, pentru Moldova dar şi a unor încercări de precizări genealogice cu privire la Alexăndrel (1452-1455, cu întreruperi), Bogdan al II-lea (1449-1451), sau Petru Aron SfnU -PCntm CarC f3Ce din nou aPel la documente, sau la Pomelnicul Mănăstirii Bistriţa (f.63-64 ). Supoziţii interesante, demne de urmărit, fără îndoială, pe care le încredinţăm, insă, genealogiilor93. Cît priveşte Ţara Românească este amintită, după Letopiseţul tîrzii, nu intJătaâS6 P°menite ^ ^ G°r°Vei în reCCnZia amimită îa nota 29- ^ mult mai 92 Luată din Letopiseţul Cantacuzinesc p 4 Bogdan * Costin şi Ia neputinţa acestuia de a descîlci firele dintre neamuri permanent la Miron letopisăţe, atît moldoveneşti; cît şi leşăşti“ folosite în care P°fida numcr°aselor „izvoade de Axinte ezitările la care.sereferă?! Sâfi avutMirofînsen^H? î" Miron Costin va fi observat astăzi, dar cunoscute şi folosite de fiul său Nicolae şi, evident’ Se /îmte9f nefinisate- Pierdute Oricum el, Axinte, precizează lucrurile f„i„ ■ ’J axinte.. „hrisoavele acestor domni": Alexăndrel a fost fiul Ini £Se- Let0P>seţul Iui Ureche şi de interpolării, foMe intere,,,,,, “ Bogdan al IMe,. Debite trei pagini de manuscris. personaje cu acelaşi nume, Alexandru, ocupă XX Cantacuzinesc,domnia lui Laiotă Basarab, căruia i se atribuie închinarea ţării, turcilor (f. 61), precum şi aceea a lui Ţepeluş (= Basarab cel Tînăr, deşi tîrziu după urcarea Iui Ştefan pe tron, în 1477-1481) i acordîndu-i, însă, după Letopiseţ, 16 ani de domnie. Va fi reluată domnia lui (f. 88v) în cadrul i acţiunilor războinice ale lui Ştefan cel Mare. Istoria domniei lui Ştefan cel Mare, luată după N. Costin, în care a intercalat elemente din interpolările sale la cronica lui Gr. Ureche, dar şi consideraţiuni noi, ocupă f. 69V-1I2, 119-120v. ! Autorul,precizează, folosindu-1 pe Ureche, luna şi ziua ajungerii oştilor lui Matei Corvinul la Roman, noiemvrie 29, arderea oraşului, decemvrie7, precum şi ziua săptămînii în care a ajuns Matei la Baia: 14 decembrie, luni94. Precizează, după aceeaşi sursă moartea Evdochiei de la Kiev: „Iară pre acia vreme, noemvrie în 25 <1467>, s-au pristăvit Evdochiia, doamna lui Ştefan vodă"95 (f. 74), ca şi titlul: Cînd au sfinţit Ştefan vodă Mănăstirea Putna96. ' Autorul foloseşte, în relatarea domniei lui Ştefan, varianta dezvoltată a lui N , Costin rezervată domnului. Dar şi faţă de aceasta revine cu completări, cum am văzut mai sus şi cum este şi aceea a aducerii Măriei de Mangop, eveniment pe care îl relatează între cutremurul din 29 august 1471 şi prădarea sudului Poloniei de către oştile lui Matei Corvinul, în anul 1473: „în anul 6980 <=1472> adus-au Ştefan vodă pre Mariia den Mangop de o au luat luiş doamnă"97 (f. 77v). O pagină mai încolo (f. 78) autorul precizează, dînd unele detalii cu privire la lupta cu Radu cel Frumos de la Cursul Apei, că datele sînt luate din letopiseţul lui Ureche.98. Frumoasă parafrazare a lui Axinte, şi înlocuire a textului sec al lui N. Costin („ci singur Ştefan vodă în fruntea oştilor sale, nepărăsind, îmbărbăta pre ai săi"99) cu privire la bătălia de la Podul înalt: „Ce singur Ştefan vodă, în fruntea oştii dîndu râzboiu, au deşteptat războiul" (f. 80v). Sînt stabilite, după Gr. Ureche, unele detalii cu privire la moartea mitropolitului Teoctist, la 8 noiembrie 1477, cel care l-a uns la Direptate pe marele Ştefan şi care a condus spiritual Moldova 25 de ani. în urma lui, adaogă autorul, a fost ales Gheorghe (f. 88). Tot folosindu-1 pe Ureche, se precizează luna şi ziua morţii, decembrie 19, din acelaş an, a Măriei de Mangop100, precum şi incursiunea făcută în Ţara Românească la 148410!. Referindu-se la luarea de către turci a cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă în 1484, autorul îl completează pe N. Costin, tot după Ureche, precizîrid că amîndouă cetăţile au căzut în zi de miercuri (14 iulie cea dintîi, 5 august cealaltă)102. Nu o dată, pentru istoria domniei lui Ştefan mai ales, autorul Cronicii simte nevoia să întărească spusele lui N. Costin şi să precizeze unele detalii, referindu-se la izvorul narativ fundamental, inclus în lunga şi stufoasa compilaţie a lui N. Costin, care a fost Letopiseţul lui Ureche: „precum scrie în letopiseţul lui Ureche", sau „scrie Ureche vornicul". Este pomenit, după acelaşi izvor, numele celui dintîi egumen al Mănăstirii Putna, Iosif (loasaf, la Ureche), mort la 1485103 precum şi zidirea Bisericii Sf. Nicolae din Iaşi, după înfrîngerea lui 94 Gr.Ureche,Leto/w'se/u/..p. 85. 95 Ibidem, p. 86. r 96 Ibidem, p. 87. ' 97 Ibidem, p. 89. . ' 98 Ibidem, p. 89. 99 N. Coitin, Letopiseţul...,]). 261. '100 Gr. Ureche,' Letopiseţul...,p. 96. Varianta dezvoltată a Letopiseţului Iui N. Costin, pe care autorul n-a folosit-o, de data aceasta, combate aserţiunea lui Ureche: Maria de Mangop trebuie să fi murit înainte, de vreme ce Ştefan era însurat, la acea dată, cu Voichiţa, fata lui Radu cel Frumos; sau Voichiţa i-a fost doamnă înaintea Măriei şi a murit înaintea ei, ceea ce — adăugăm noi — nu este de crezut. 101 Ibidem, p. 97. 102 Ibidem, p. 98. 103 Asupra datei morţii, izvoarele nu coincid. N. Costin şi Axinte dau ziua de 9 octombrie (f. 91v) în timp ce Letopiseţul lui Ureche, în ediţia Panaitescu, (p. 98), cu siguranţă dintr-o eroare de lectură, sau tipar, indică 19 octombrie. XXI M„coci„ la Catlabuga (.493), .jdin» 1, ^^tSXKK ~L” Lnr lui Mai Corvinul *« car« UreCe „e cuvinte elogioase feţă de^itejia sfîrşit, un al treilea, despre construirea Episcopiei Huşilor şi \ ? în vremea lui Ureche, decît pivniţele^**. A Intervenţiile autorului Ia relatarea campaniei din 1497 a lui Ioan Albert m Moldova pnvesc pe de o parte completări tăcute după izvorul lui Ureche, sau eliminări de texte neesenţiale, pe de alta parafrazări la Letopiseţul lui N. Costin. Cele dintîi se referă mai ales la intenţiile ascunse ale Iagellonului şi la buna credinţă a moldovenilor, bucuroşi de o acţiune împotriva turcilor pentru reocuparea cetăţilor din sud. Este precizată intrarea leşilor Ia Coţmani, atacul de la Şipinţi şi măsurile strategice luate de Ştefan, redate de N. Costin în cronica sa dezvoltată foarte succint . Axinte completează, după Ureche, ideea de răzbunare a lui Ştefan „fiind înfierbîntat de război şi văzînd că regele polon nu respectă nici măcar convenţia de pace, de a se înapoia pe drumul ce i-a fost fixat (f. 100v). Este precizată, mai jos, ziua săptămînii în care a avut loc acţiunea vornicului Boldur Ia Lenţeşti: duminică 29 octombrie107. Sînt completate, după Ureche, capitolele intitulate: Certarea celor puternici. De capetele cele de frunte a leşilor, ce s-au aflat periţi, şi Cînd au prădat Malcoci Ţara Leşească (f. 106-107), excluse cu totul din compilaţia lui N. Costin108. Este dezvoltată ştirea, abia enunţată de N. Costin109, cu privire la acţiunea leşilor de la Botoşani (martie 1500), încheiată cu aratul şi semănatul ghindei „pe o culme de deal"110. Reţine, după acelaşi izvor data morţii Mariei-Despina, soţia lui Radu cel Frumos (martie 1500) şi înmormîntarea ei la Putna111. In sfîrşit lungul capitol cu privire la raporturile lui Ştefan cel Mare cu Ioan Albert, încheiat cu pacea dintre cei doi, lipsind* Ia N. Costin, a fost completat, în partea finală, tot după Gr. Ureche, cel care ţine să precizeze că nu teama, ci omenia lui Ştefan, amintirea legăturilor sale cu Cazimir şi nevoia de alianţă anti-turcească l-au determinat la pace112 (f. 110). După moartea lui Ştefan cel Mare, Gr. Ureche a rezervat în cronica sa cîteva capitole vieţii sociale şi politice ale ţărilor străine, limitrofe Moldovei (fără Ţara Românească, bineînţeles) pe care le numeşte cu un titlu general: Povestea şi tocmala altor ţări ce sînt prin prejur, cum nu să cade să nu pomenim, fiindu-ne vecini de aproape113. Primul capitol îl consacră Poloniei. Nicolae Costin, care s-a folosit copios de Ureche, cum bine se ştie, include şi el în Letopiseţul său, înainte de sfîrşitul marelui voievod, un lung şi inutil capitol i r u 104 Ax]I”e renunîă la rectificarea pe care o face în termeni critici la interpolarea cronicii lui Ureche cu privire la data ridicării lăcaşului;„Vă leato 6999 <=1491>. într-acesta an să ştii, cetitoriule, Ş k V° blsenca lui sfeti Nîcole din tîrgul Iaşii'; de nu crezi, caută la văleatul ce scrie deasupra uşii bisericii, iară nu cum scrie înapoi” (Letopiseţul n 991 105 Ibidem, p. 99-100. ' 107 Gr. Ureche,Letopiseţul..., p. 105 108 Ibidem, p. 105-107. 109 N.Costin,Letopiseţul..., p. 304. 110 Gr. Ureche, op, cit., p. 108, Ştefan cu doamna Voichiţa, fataTui Radu*vodă^e mSsTcu ^ Prcande Că’ după ce s'a căsătorit la Radul vodă, în Ţara Românească" (p. 94). ” mare clnste 0 au trimis la domnu-său, 112 Gr. Ureche, op. cit., t> 108 Tpvtni i„; tt u prietenia lui Ştefan cu Cazimir, ce lipseşte. ^ S CStS Pre^ucrat de Axinte, inclusiv aluzia Ia 113 Ibidem, p. 112-126. XXII despre „obiceiurile lfişilor cînd fac şi rădică craiu nou“ ll4, (fără să-l intereseze celelalte neamuri din jur), pe care Axinte n-a avut curajul să-l elimine şi care ocupă f. 113V-118. Cronica paralelă încheie lunga domnie a marelui Ştefan şi urcarea în scaun a lui Bogdan folosind Letopiseţul lui Nicolae Costin, cu mici deosebiri, semnalate, de altfel, în aparatul critic. Se continuă şi la Axinte greşala făcută de Ureche şi preluată de N. Costin de a confunda pe hatmanul Kamenieski, cel care a făcut mare omor în oastea moldovenească, drept, răzbunare pentru prăzile moldovenilor în Pocuţia, cu Cetatea Cameniţa, unde ar fi fost duşi boierii prinşi115. Alternanţa cu istoria Ţării Româneşti n-a putut fi asigurată de autor pentru această perioadă, atît de bogată în fapte măreţe în Moldova. Sînt povestite doar ciocnirile dintre Radu cel Mare şi Bogdan al III-lea din toamna anului 1507, împăcarea, mediată de un călugăr, Maximilian, „de niamul dispoţilor greceşti" şi moartea, un an mai tîrziu a Radului vodă, spre saivarea de la „perire şi răsipă a bieţilor munteni", dat fiind spiritul războinic al Iui Bogdan, care ar fi „răscumpărat stricăciunea ţării" (f. 125v). Cronica paralelă va continua să relateze domnia lui Bogdan cel Orb, pînă la moartea acestuia survenită la 18 aprilie 1517, după Letopiseţul lui N. Costin, Axinte completînd unele detalii cu ştiri luate de la Gr. Ureche şi subliniind, cum am mai arătat, foarte onest, sursa acestor adăogiri. Abia cu f. 135v, manuscrisul include în paginile sale, după Letopiseţul Cantacuzinesc, istoria Ţării Româneşti, relatînd domnia lui Radu cel Mare116, a lui Mihnea cel Rău, Vlad cel Tînăr, Neagoe Basarab şi Vlad Călugărul, aşadar 27 ani de evenimente interesante şi frumos relatate, de la 1495 pînă la 1522. Spre mai marea noastră surprindere, în cele cîteva rînduri de introducere ale lui Axinte la noul capitol, acesta, nefamiliarizat pe deplin cu evenimentele din Muntenia, sau, mai degrabă, dintr-o neatenţie, îl confundă pe Radu cel Mare cu Radu cel Frumos: „Acest domn au făcut Mănăstirea den Dial şi au avut multe războae cu Ştefan vodă, domnul Moldovei. Pînă şi pre doamnă-sa Mariia şi pre fiică-sa Voichiţa li-au robit Ştefan vodă (subl. n.). Pre urmă au avut războiu şi cu Bogdan vodă, fiiul lui Ştefan vodă şi iar nenorocit Radu vodă, că tot el:au rămas biruit. Şi au murit în scaon, domnind ani 15117. în paginile Letopiseţului Cantacuzinesc, care a folosit pentru perioada 1495-1517 opera mai marelui Sfetagorii, Gavriil, închinată patriarhului Nifon al II-lea al Constantinopolului118, Axinte intervine rar, eliminînd din Cronica paralelă mai ales citate biblice, comparaţiile şi consideraţiunile teosofice, atît de abundente şi justificate la un întîi stătător athonit. Ele au fost, de altfel, marcate de noi în aparatul criritc, adăogîndu-le după ediţia C. Grecescu, atît de atent întocmită şi nu vom mai reveni asupra lor. Cu sfinţirea Mănăstirii Curtea de Argeş Letopiseţul Cantacuzinesc —- şi la rîndul său, Cronica paralelă — încetează să folosească Viaţa lui Nifon drept izvor.119. Domnia lui Vlad Călugărul — sau Radu vodă Călugărul — precum şi moartea la Ţaringrad a nevîrstnicului Theodosie, feciorul lui Neagoe Basarab, încheie lungul segment de istorie muntenească, cu care s-a ajuns, de altfel, la 114 N. Costin, op, cit., p. 311-320. Povestirea a fost luată de N. Costin din Alexander Gwagnin, Kronika Sarmacjej Europskiej, Cracovia, 1611, p. 229-238. Menţiunea la Ioan St. Petre, ediţia Letopiseţului, p. 322. Cf. şi ed. latină: Rerum Polonicarum..., Francfurt, 1584, voi. I, p. 274-291. Traducerea în limba polonă fiind realizată de Martin Paszkowski, cu multe adăugiri, cronica apare adesea sub numele Gwagnin-Paszkowski. 115 Cf. Gr. Ureche, Letopiseţul..., p. 127, nota 2. 116 Cf. Letopiseţul Cantacuzinesc..p. 5-43. 117 Radu cel Mare domneşte 13 ani, între 1495-1508. Incursiunea lui Ştefan, cu ocuparea cetăţii Dîmboviţa şi capturarea averii şi familiei lui Radu cel Frumos a avut loc în noiembrie 1473. Textul lui Axinte la f. 135v. 118 Cf. Repertoriul manuscriselor de cronici interne..., p. 145-147. Cea mai bună ediţie ne-a dat-o Vasile Grecu, Viaţa sfîntului Nifon. O redacţie grecească inedită. Editată, tradusă şi însoţită cu o introducere de..., Bucureşti, 1944. Un studiu rămas clasic la D. Russo, Viaţa Sfîntului Nifon de Gavriil Protul Sfetagorei, în Studii istorice greco-române. Opere postume. Publicate supt îngrijirea lui C.C. Giurescu de Ariadna Camariano şi Nestor Camariano. Tomul I, Bucureşti, 1939, Editura Fundaţiilor Regale, p. 17-34. 119 Se încheie la f. 156v. xxni . ■ r i r,K 1S8 unde încearcă Axinte să stabilescă durata domniei lui Vlad paralelism cronologic. La aceeaşi fila nis, unde Rnmânenscă de Călugărul. începe domnia lui ŞtePaniţă vodă. contemporan al evenimentelorn ^tanea ca de după 1517. Precizarea vîrstei fragede la care începe domnia 9 am îpsin . . de Axinte din interpolarea proprie la Ureche, unde pretinde ca deţine şt.rea dintr-un letopiseţ sîrbesc"120. Tot după Ureche va mai adăoga mici detalii: Peuea Cărăbăţ, vornicul, pornit impotn a tătarilor, sau anul morţii hatmanului Luca Arbore. 1523. Încercînd să menţină paralelismul evenimentelor din ambele ţări, după Ştefămţă vodă, autorul reia şirul domniilor din Ţara Romnească cu Radu de la Afumaţi, al cărui început de domnie îl greşeşte. însă, în titlul capitolului, 1520 în loc de 1522. deşi Letopiseţul îl menţionează limpede: ... au rădicat domn pe Radu vodă de la Afumaţi, ginerile lui Băsărab vodă Neagoe, la leatul 7030<=1522>"121. Capitolul va fi desfăşurat de Axinte pînă la începutul domniei lui Moise vodă (1529-1530), slîrşitul domniei acestuia fiind redat după prima domnie a Iui Petru Rareş, mai exact după plecarea lui Petru Rareş din cetatea Ciceului la Constantinopol.122 Puţine abateri de la textul lui N. Costin. pentru prima domnie a lui Petru Rareş, care privesc, de fapt, folosirea ambelor redacţii ale Letopiseţului de la facerea lumii, în funcţie de elementele informaţionale pe care le cuprind, şi sporadice şi insignifiante completări după Gr. Ureche, cu excepţia precizării datei, 18 septemvrie 1538, cînd, ameninţat să fie învăluit la Mănăstirea Bistriţa şi prins, fuge spre Ardeal. în schimb şederea sa în cetatea Ciceului, cu toate ameninţările ungurilor, cu pericolul de a fi trădat chiar de apropiaţii săi (Simion pîrcălabul şi vlădica Anastasie), trimiterea ingenioasă a scrisorilor către Soliman Magnificul şi purcederea sa spre Constantinopol, din porunca acestuia, lipsind toate acestea din cronica tui Nicolae Costin au fost reproduse după Letopiseţul lui Gr. Ureche.123 (Textul respectiv Ia f. 179v-181v.) înaintea unui foarte lung segment cu relatarea celor întîmplate în Transilvania, după moartea lui Ioan Zâpolya şi supunerea Ungariei de către marele Soliman, autorul rezervă în Cronica paralelă cîteva pagini întîmplărilor din Ţara Românească şi din Moldova. Mai întîi sfîrşitul domniei lui Moise vodă, apoi acela ale lui Vlad înecatul (1530-1532), Vlad Vintilă de la Slatina (1532-1535) şi a lui Radu Paisie (1535-I545)124. Pentru Moldova este relatată istoria domniei lui Ştefan Lăcustă (1538-1540). unind dalele din Letopiseţul lui N. Costin, care separă domnia acestuia in două125, precum şi pe aceea a lui Alexandru Comea (1540-1541). Domniile acestora sînt intercalate cu ştiri privitoare la şederea lui Petru Rareş la Galata şi demersurile pentru obţinerea scaunului domnesc, cu începutul celei de a doua domnii şi pedepsirea boierilor ce s-au făcut vinovaţi de asasinarea Iui Ştefan Lăcustă şi — după unele izvoare126 şi a lui Alexandru Comea. După N. Costin pedepsirea ar fi avut loc Ia Galaţi- Gr Ureche — completează Axinte — spune că Petru Rareş i-a judecat şi omorît pe ucigaşi în scaun, la Suceava 127 Luavnle streine care urmează (f. 187v-216v), copiate după Letopiseţul Iui N Costin 128 au ca sursă Prelucrarea tatălui său, Miron, Istoria de Crăiia Ungurească, după cronicarul Laure’ntiu Toppeltin dm Mediaş 30, a cărui lucrare cuprinde multe date cu privire la Ţările Române, mai ales 120 Cf. Gr. Ureche, Letopiseţul..., p. 134. 121 Cf. Letopiseţul Cantacuzinesc..., p 44 122 La f. 181v. 123 Gr. Ureche, op. cit., p. 146-149. 124 Letopiseţul Cantacuzinesc..., p. 47-48 125 La f. 372 şi 417-420. 126 N. Costin, op. cit. p. 420. 127 Gr. Ureche, op. cit., p. 152. După Ureche, Alexandru o *• la Galaţi, şi acesta i-a tăiat capul; Iar boierii vinovaţi de omorîrea ^0St Tpi?ns de Petru Rareş vinovaţi şi de viclenie în timpul domniei dintîi a lui Rareş. 9tetan Lăcustă se făcuseră 128 N. Costin, op, cit., p. 374-416. 129 Miron Costin, Opere..., ed. P. P. Panaitescu, p 277 3M v» • • p. 418-426. ’ p- Vezi ş, nota asupra ediţiei, la 130 Laurentius Toppeltinus, Origines et occasus Tra/jsWvannmm sylvaniae, earumque ultimii temporis revolutiones hisiorica nT ■ SCU erutae mti°nes Tran-Lugduni 1667. Cf. şi Repertoriul manuscriselor de cronici interne ^466 ^ COmprchcnsac- XXIV ; pentru prima jumătate a sec. al XVII-lea. N. Costin -— şi după e! Axinte;— a exclus însă din traducerea Iui Miron primele 15 capitole131 şi le-a înlocuit cu relatarea faptelor lui Aloisio Gritti şi, mai ales, i finalul acestuia, ce lipsesc la Miron Costin. De menţionat, pentru Cronica paralelă, folosirea de către i autor a variantei pentru domn din cronica lui N. Costin, dar şi a parafrazărilor, destul de numeroase în care, pentru acurateţea textului şi, adesea, pentru simplificarea topicei greoaie a modelului, îmbină cele i două variante. Paginile care urmează (f. 217-232v) reiau suita evenimentelor din Moldova — cu a doua domnie a lui Petru Rareş — şi din Ţara Românească — cu urcarea pe tron a lui Mircea Ciobanul, în 1545 — întrerupte de scurte Lucruri streine pînă la domnia lui Despot, unde Cronica paralelă va stărui mai mult. Alternanţa dintre Principate este bine dozată. După Mircea Ciobanul este povestită domnia, I vrednică, pînă:la o vreme, dar încheiată cu o viaţă ruşinoasă, aceea a lui Iliaş Rareş (1546-1551), cu | mici completări la N. Costin făcute după Ureche, apoi scurta domnie de 6 luni a lui Radu Ilie, poreclit | Haidăul (1552-1553), revenirea în scaun a lui Mircea, cu-ajutor tătăresc şi turcesc, dar numai pentru i cîteva luni, mazilia lui şi numirea de către turci a lui Pătraşcu ce:I Bun (1554-1557), unul dintre puţinii I. domnitori munteni ce au murit în scaun. Trecînd la Moldova.este istorisită domnia celuilalt fiu al lui ! Petru Rareş, Ştefan, lacom şi curvar, omorît de boieri Ia Ţuţora. • ; I Lucrurile streine (asediul Seghedinului de către turci, revenjrea Izabelei Zâpolya în Ardeal, \ ocuparea Astrahanului de către ruşi) se încheie cu un fragment, neseparat, de istorie moldovenească, cu f ridicarea lui Joldea la domnie (sept. 1552),.ciocnirea acestuia cu boierii probegi din Ţara Leşească la } Şipote,. care veneau cu Petrea stolnicul,-viitorul Alexandru Lăpuşneanu. Precizează Axinte, după i Ureche, că Joldea a domnit doar trei zile, . după care,: prins viu de Moţoc vornicul, a fost însemnat Ia nas “ de'Lăpuşneanu şi .apoi i .trimis -la .mănăstire132. In sfîrşit, este reluată a treia domnie a lui Mircea ' Ciobanul, precum şi prima domnie1 a lui Alexandru Lăpuşneanu; pînă la . acţiunea de sprijinire în : ; Ardeal,; din porunca sultanului, a reîntronării feciorului lui Ioan Zâpolya.; ' r,.- în lungulcapitol de Lucruri streine, ce'începe cu f: 232 este inclusă şi impostura Iui Despot • vodă, despre care va fi vorba,, alternînd. cu fragrhente din domnia lui Alexandru Lăpuşneanu şi Ştefan : Tomşa, pînă la f. *263..Este'surprinzător spaţiul pe care 'l-au acordat'atît'Gr. Ureche, cît şi N. Costin ; (prin care l-a folosit, mai ales; Axinte) în cronicile lori' acestui personaj de carnaval. Este drept că şi ; izvoarele poloneze,1 în primul rînd Martin Paszkowski!3? au furnizat date abundente despre Despot, î acesta avînd • legături deosebit de numeroase cu nobilimea poloneză de la margine, învecinată cu Moldova. -I' .h.-j ■ . - ' Autorul Cronicii paralele corectează în cîteva locuri pe-N. Costin cu-privire.la sprijinul pe care Alexandru Lăpupeanu îl aştepta diri'Ţara Românească (după lupta pierdută de la Verbia din 18 noiembrie 1561), nu de la Mircea vodă — căci Mircea Ciobanul nu mai era domn —, ci de la „Pătru ; vodă, sin Mirc'ii'vodă",adică de la; Petru cei Tînăr, feciorul Chiajnei (1559-1568)134. După domnia-dintîi a lui Alexandru Lăpuşneanu1 este inclus un scurt fragment de istorie ^ muntenească, consacrat domniei lui Petru cel Tînăr,1 amintit mai sus (f. 243-244). Axinte corectează adaosul de haraciu: 15000 de aspri al doamnei Chiajna şi precizează aşezarea în scaun a lui Petrii, 24 octombrie, probabil după cel mafVechi act ‘cunoscut emis de domn, sau după alt izvor narativ decît Radu Popescu (unde lipseşte, de asemeni, această dată), pe care nu-1 putem bănui. , După moartea lui Despot vodă autorul consacră cîteva pagini — mereu după N. Costin — lui Ştefan Tomşa, apoi celei de ă doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu pentru care utilizează masiv 131 Cf. Miron Costin, op. cit., p. 277-286. - - . .. : 132Gr.Ureche,Letopiseţul..., p. 158-159. 133 Adăogirile lui Martin Paszkowşki la Cronica lui Gwagnin, cu privire, la Despot au fost preluate de Simion Dascălul şi incluse în întregime în Letopiseţul lui Ureche, de unde au fost copiate de Axinte. Cf. Gr. Ureche, op. cit., p. 164-173, 175. • 134 Vezi f. 241r‘v, 242r'v, f. 265; 266v. : : XXV ştiri luate din Gr. Ureche.1^ între consemnările despre consacrarea Im Theofan1^ ca mitropolit, ,n ^564 şi moartea lui Lăpuşneanu este intercalat un nou capitol de Lucrun « cu date putoare la «ÎUe mrceşti din UngLa şi moartea lui Soliman Magnificul. Axinte precizează, cum o făcuse ş, ,n interpolarea la cronica lui Ureche, după hronograful grecesc, anii de domnie ai padişahului. 47 Istoria Ţării Româneşti, încă destul de sărac tratată in Letopiseţul Cantacuzinesc, este reluată cu domnia celuilalt fecior al lui Mircea Ciobanul, Alexandru, cunoscut sub numele de Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577, cu o întrerupere de cîteva luni), şi autorul birului „de oae seacă . ea a Moldovei alternează de îndată cu relatarea domniei tînărului Bogdan Lăpuşneanu (1568-1572), începută sub auspicii fericite şi încheiată rău, fiind obligat să fugă la Moscova, de unde nu s-a mai întors. Capitolul lung de Lucruri streine({. 278v-288v) este ocupat de campania turcească nereuşită împotriva ruşilor, pentru cucerirea Astrahanului, din anul 1569, sub conducerea lui Selim al II-lea. De observat o menţiune de an, 1570 (la începutul capitolului), în care se împacă Ioan Sigismund cu împăratul Maximilian, care la N. Costin este precizat, m redacţia obişnuită, 1568, iar în aceea pentru domn 1569l38. Şi aici, ca şi în cazul consacrării regilor polonezi, N. Costin umple numeroase pagini cu detalii privind specificul şi obiceiurile trupelor turceşti, ţinuta şi mişcarea acestora, descrierea regiunii de stepă şi altele multe, fără nici o legătură cu istoria Moldovei. Aceasta va fi reluată cu domnia lui Ion vodă cel Cumplit (f. 289-31 lv), în relatarea căreia — după N. Costin, folosind varianta mare— autorul intervine adesea cu modificări, sau completări, luate din Gr. Ureche. Şi în cazul lui Ion vodă, Axinte separă textul, cu titluri luate din Letopiseţul lui Ureche, ştiut fiind că N. Costin folosea rar titlurile, de obicei la început de domnie. Axinte modifică cifra ajutorului turcesc cu care Ion vodă a pătruns în ţară: 20.000, dată de N. Costin după Gwagnin, reducînd-o la 2000139. Era o confuzie a lui Axinte cu numărul leşilor trimişi în ajutor lui Bogdan Lăpuşneanu, ce se afla la Hotin, aceeaşi, menţionată cu puţin mai jos. Tot de la Ureche completează Axinte ştirea că pentru a putea face faţă lui Bogdan, Ion vodă, a ridicat ţara14°. întreaga domnie a lui Ion vodă, cu date găsite în istoriografia poloneză de către N. Costin şi transmisă corect de Cronica paralelă este entuziast povestită. Dialogul cu căpeteniile cazacilor, discursurile atribuite lui Ion vodă şi acea mărturisire finală (f. 306v) demnă de Mircea, de Ştefan, sau de Mihai: „Eu pentru aceia am venit, să-mi apăr moşiia pînă la moarte“, aruncă strălucire de martir asupra frunţii singuraticului voievod; iar lucrurile spuse despre el îl absolvă pe N. Costin pentru prolixitatea unor pagini şi datele de umplutură ale altora. O ultimă greşală se cere îndreptată. Axinte — care dă în Cronica paralelă anii de domnie ai fiecărui voievod — îi atribuie lui Ion vodă cel Cumplit şase ani de şedere în scaun. Bănuim că este o eroare de copist, pentru că atît N. Costin, cît şi Gr. Ureche (în care, mai ales, credea Axinte) notează, mai aproape de adevăr, numărul: trei ani de domnie.141 Puţine pagini a rezervat Cronica paralelă istoriei românilor şi Lucrurilor streine, de la moartea lui Ion vodă şi pmă la epopeea lui Mihai Viteazul (f. 312v-342v). La drept vorbind, cu excepţia lui Petru Şchiopul şi a turburărilor grave din Moldova din vremea lui, cauzate de pretendenti - rude ale Iu, Ion vodă sau numai aventurieri - şi cu excepţia lui'Petru Cercel în Ţara Românească interesant mai mult in afara ţării, decît ca domn, celelalte sînt figuri palide, a căror viată si fonte Si letopiseţele, cit şi Cronica paralelă le-au tratat în puţine fraze. viaţă şi fapte atît ţul.., p. li” ^ SPedal C3Pit0lUl dCSPre dem°larea Cetăîilor este lu<™ după Gr. Ureche, Letopiseţe Theofan^aÎe fl î5o^ 111 manuscrisul Urec'ie, folosit de Axinte. Este vorba 137 Cf. Gr. Ureche, Letopiseţul..., p. 180. 138 Cf. N. Costin, op. cit, d 494 Datn . .. tratatul de 157°- ™d prin 140 Gr. Ureche, Letopiseţul..., p. 183 . 41 Mal «ac, , trecut aidoma şi de Axinte în Cronica paralelă. Numai că Petru Şchiopul îşi începe domnia în 1574. Corectarea trebuie făcută după Gr; Ureche, care pomeneşte şi el anul 7085, şi precizează textual:„Pe aceia vreme, fiind în al patrulea an al domniii lui Pătru vodă...“ ceea ce este corect, dacă se numără şi anii 1574 şi 1577145. Cu a doua domnie a lui Petru Şchiopul, începută la 1 ianuarie 1578, cronologia se restabileşte, cel puţin deocamdată. Cît priveşte dependenţa Cronicii paralele de Letopiseţul lui Gr. Ureche, prin intermediul lui N. Costin acesta este, pentru această epocă, aproape totală146. , Domniile lui Ştefan Surdul (1591-1592) şi Alexandru cel Rău (1592-1593), din Ţara Românească, abia amintite, după Letopiseţul Cantacuzinesc sînt urmate de relatarea stăpînirii în Moldova a lui Aron Tiranul. De data aceasta anul începerii domniei, din titlu, este menţionat corect: 1591. Textul este, evident, al lui Ureche, la punctul în care se sfîrşeşte Letopiseţul lui Ureche, cu relatarea gonirii din scaun, în 1595, a lui Aron Tiranul, şi arderea Iaşilor de către cazacii conduşi de un oarecare Lobodă, se opreşte şi varianta pentru domn a cronicii lui N. Costin, pe care a folosit-o Axinte. De aici înainte N. Costin n-a mai fost utilizat cu alte ştiri din Letopiseţul de la facerea lumii(ţ. 342v). Se sfîrşeşte, o filă mai încolo, şi textul copiat de Ioan Pavel grămăticul, acesta încredinţînd condeiul munteanului popa Stanciu. Istoria lui Mihai Viteazul este inclusă de Axinte în compilaţia sa folosindu-se tot de Letopiseţul Cantacuzinesc, unde aceasta este separată clar de restui cronicii printr-un titlul definitoriu:De aicea să încâpe istoria lui Mihai vodă sin Pătraşco vodă, carele au făcut multe războac cu turcii pentru creştinătate, precum de aicea înainte să arată,47. Cronica lui Radu Popescu, extrem de 142 Letopiseţul Cantacuzinesc..., p. 53, r. 32-33. 143 Corectarea a fost făcută de P. P. Panaitescu (vezi Gr. Ureche Letopiseţul..., p. 192, nota 1) care a utilizat ca text de bază un manuscris din aceeaşi grupă, în care anul începerii domniei era şi mai îndepărtat: 1577<=7085>. 144 Datarea lui Gr. Ureche: „Vă leat 7083 dichemvrie 18, Selim împăratul turcescu au murit", corectă, a fost folosită de Axinte o dată cu celelalte elemente ce lipseau la N. Costin. Este de presupus că şi aici avem de a face cu o greşală a copistului, şi nu a lui Axinte. Gr. Ureche, op. cit., p. 192. 145 Ibidem, p. 193. v 146 Cf. NI Costin,Letopiseţul.^., p. 553, nota. Titlurile capitolelor sînt reproduse întocmai după Gr. Ureche şi pentru ultima domnie a lui Petru Şchiopul. 147 Titlul n-a fost copiat aidoma de către Axinte. Nu este exclus, cum observă Const. Grecescu în introducerea sa la Letopiseţul Cantacuzinesc, să fi existat o cronică a Buzeştilor (cum a existat şi una a lui Neagoe în Viaţa lui Nifon, 'cum există una a Cantacuzinilor, care şi defineşte Letopiseţul, ca atare) pentru domnia strălucitoare a lui Mihai, topită, împreună cu celelalte, în cronica folosită de Axinte. N. Iorga a publicat, într-o colecţie de popularizare fragmente din cronicile privitoare la Moldova şi Ţara Românească, pe care le-a unit sub titlul:D/n faptele străbunilor. Povestiri ale cronicarilor rînduite, .adnotate şi publicate de...Vălenii de Munte, 1909. Dedesuptul titlului capitolului B din partea a IlI-a intitulat: Mihai Viteazul (1593-1601) este făcută, între paranteze, menţiunea:D/n Cronica Buzeştilor (p. 99-126). O a doua ediţie, fără modificări, a apărut în anul 1923. Partea relativă la Mihai ocupă p. 141-147. Cf .Letopiseţul Canatacuzinesc..., p. IX şi XXIV, nota3. XXVII , , wl • ~ fr.ir>cits deloc Const. Grecescu observă că din toate «L^etateTent- ^Letopiseţului Hpseşteun^ung fragm^t - «te aproape un an din istoria lui Mihai de după Mirăslău148, pe care Axinte l-a completat fără să şi dea seama, upă Miron Costin, în contextul capitolului consacrat domniei lui Ieremia Movi . Raportînd Cronica paralelă la Letopiseţ, observăm destule completăn ale lui Axinte, pe care nu le reperăm, adesea, nici în variantele stabilite de Const. Grecescu. Nu smt, evident, date care să răstoarne ceea ce se ştie despre Mihai, sînt completări de nume, de date, de zile ale săptămmii, şi, mai ales, numeroase parafrazări. Căci este greu de bănuit că deosebirile de redacţie faţă de textul de bază al Letopiseţului au fost prinse doar într-un singur manuscris, cel utilizat de Axinte. Iată, spre exemplu, este pomenit numele boierului moldovean trimis de Aron vodă la Mihai pentru stabilirea alianţei anti-turceşti: Cîrstea vornicul (f. 344). Este precizată sursa informativă despre intrarea tătarilor în ţară, în ianuarie 1595: „îi veni veste den sus, de la Ruşavă şi de la Diiu , Lupta de la Putinei „în ţinutul Oltului” s-a purtat la 14 ianuaria „într-o zi, vineri”, iar în 16 ghenarie, „într-o zi, duminecă , „să loviră de faţă“ Buzeştii cu tătarii la sat la Stăneşti. Asaltul mare asupra cetăţii Nicopole a avut loc la 10 februarie. Cronica paralelă corectează Letopiseţul Cantacuzinesc cu privire la lupta de la Mirăslău, ce a avut Ioc la 8 seprembrie 1600, în care se spune că Mihai a înfrînt oştile lui Basta. Cronica marchează înfrîngerea Iui Mihai şi retragerea voievodului la Prejmer, în aşteptarea ajutoarelor din Ţara Românească şi Moldova. Tot Cronica relatează, în plus faţă de Letopiseţ, trimiterea lui Stroe Buzescu la Ieşi, pentru pace, prinderea lui de către imperiali la Muncaci şi închiderea în cetatea Sătmarului (f. 358), dialogul lui Mihai cu Basta din Cîmpia Turzii, relativ la aducerea familiei din cetatea Făgăraşului, preum şi dezvăluirea gîndului ascuns al generalului de a-1 omorî, din pizmă, pe viteazul valah (f. 359r'v). Ca exemplu de parafrazare, de prelucrare şi completare stilistică a Letopiseţului, în Cronica paralelă, redăm fragmentul cu privire la arderea Hîrşovei: Letopiseţul Cantacuzinesc (p. 58): Cronica paralelă (f. 346): „Iară după ce-au ,3ătînd Mihai vodă ac6ste războae, trimise, bătut Mihai vodă acest războiUj au trimis pre Mihalcea banul cu oşti de arseră un boiariu al său, anume pre Mihalcea banul la Dirstorul. Iar turc,, din Hîrşova încă eşiră cu a]ţi ^ ^ lui) ce era cu ; î tiva oaste împotriva Predn spătarul şi a Radului t>. ^ , v T , . „ , , • , o- „ Dnstorului, anume Preda spăt şi Radul comisului. Şi păziră de să loviră cu turcii, si i • • .... f ... v t comisul şi au apnnsu acei boian cu oastea lor fură biruiţi turcii; gomndu-i pre ghiată, î ,v- v, ' v c . x .T„5 Dnstorul, de au arsu. Atunce au eşit din tăiară foarte rău. Şi aprinseră şi Hîrşova. ’ f * Hîrşova turcii asupra acestor boian, ce s-au pomenit mai sus, şi să loviră de faţă. Şi rămasă biruiţi turcii şi îi goniră pre ghiaţă şi pre mulţi au tăiat. Şi au aprinsu şi Hîrşova, şi rămasă izbînda la boiarii lui Mihai vodă.“ . Istoria Moldovei părăsită pentru tratarea faptelor de arme ale lui Mihai din campaniile de la Dunâre Şi p.nă la unirea celor trei ţăn surori este reluată la f. 363 cu domnia lui Ieremia Movilă Lît la poloni încă dm vremea lui Petru Şchiopul, coborît în Moldova m ncn- Zamoyski şi înlocuindu-1 pe Ştefan Răzvan, aşezat în scaun de Sipi r Jf’ conduse de hatmanul .5.5, Si pM la domni, £ vodă l.Ţu ,S,XL ^“T'363 ‘a “ “’f • S;rkf84,a—** —«5 148 Ibidem, p. IX. 149 în confruntările noastre ne-am folosit de Mi™ n ^ care la p. 41-201 include Letopiseţul Ţărîi Moldovei de la Z îî- 0pere"- ed- p- p- Panaitescu Ureche vornicul de Ţara de Gios, scos de Miron Costin wtw V°f"?coace< de unde este părăsit de '™7m *'■> vâ $ xxvm Autorul Cronicii înlătură Predoslovia, alcătuieşte o introducere de 20 de rînduri cu stările de lucruri din ţările din jur, dar şi cu referiri la situaţia Moldovei (f. 363), folosind datele lui Miron din cap. 1, zacialele 1-6 şi intră în compilaţia propriu-zisă cu titlul: Cînd au venit Zamoischii hatmanul cu lâşii 15°. Dar spre deosebire de maniera de lucru folosită, utilizînd letopiseţul lui Nicolae Costin şi Gr. Ureche, unde abaterile de la text sînt relativ puţine, copiind aproape cuvînt cu cuvînt zeci de pagini, în cazul Letopiseţului lui Miron Costin libertăţile de parafrazare pe care şi le ia autorul sînt frecvente, fără să se abată în fond de la sensul textului. Există adaosuri şi mai ales eliminări, consemnate, pe cît a fost necesar, în aparatul critic. Ele apar de la primele pagini. Este adăugat de autor numele celor şapte sate dăruite de Ieremia Movilă, hanului, în Bugeac, la încheierea păcii leşilor cu acesta (f. 364). Sînt eliminate din capitolul al doilea al Letopiseţului primele două zaciale.151 Cu a treia (corespunzătoare f. 366) este relatat începutul domniei lui Mihai Viteazul, luptele cu turcii, pe scurt povestite, ocuparea Ardealului şi moartea lui Andrei Bathori. Axinte nu corectează textul, inexact transmis de Miron152, cu privire la sfîrşitul cardinalului, cu toate că numai cu zece pagini în urmă relatase, după Letopiseţul Cantacuzinesc uciderea acestuia de către păstorii secui din munţii Ciucului şi pedepsirea de către Mihai, cu moartea, a secuiului care i-a adus capul lui Bathori la Alba Iulia. Critica istorică nu se născuse încă. Şi apoi Miron se bucura de o consideraţie mult prea mare, pentru ca un biet uricar să îndrăznească să corecteze spusele sale. A lăsat, aşadar, amîndouă versiunile, pentru ca cititorul să opteze pentru cea pe care o socotea singur adevărată. Acţiunile Movileştilor pentru ocuparea tronului Ţării Româneşti şi înlăturarea lui Mihai sînt marcate de Axinte printr-un titlu, ce lipseşte în Letopiseţul lui Miron Costin: Cînd au mers Ieremia vodă cu oaste ţi au pus pe frate-său Simeon vodă domn în Ţara Muntenească (f. 368). Este inclusă, în paginile care urmează, detaliat, acea parte din istoria lui Mihai care lipseşte din Letopiseţul Cantacuzinesc. retragerea lui Mihai din Moldova, lupta de la Bucov, pe Teleajen, reinstalarea în scaun a lui Simion Movilă, retragerea lui Mihai în Ardeal, Gorăslăul şi victoria asupra Batoreştilor. Sfîrşitul lui Mihai, concis redat de Miron Costin, încheie capitolul despre marele voievod, din care nu lipsesc cuvintele de laudă. Axinte exclude începutul capitolului 5, cu sfîrşitul domniei lui Ieremia Movilă, reţinînd doar esenţialul: ridicarea Suceviţei şi numărul anilor de domnie (f. 374). Redă, după Miron, otrăvirea lui Simion Movilă de către cumnată-sa, doamna Ieremiei vodă, iar de la f. 375 este reluată istoria Ţării Româneşti, cu domnia lui Radu Şerban. începutul este copiat, cu puţine deosebiri, dup & Letopiseţul Cantacuzinesc 153. Dar, în continuare, pînă la domnia lui Gavril Movilă (16i8) Cronica paralelă înlocuieşte Letopiseţul cu ştirile lăsate de Matei al Mirelor, de altfel singura sursă de informaţii pentru evenimentele crîncene din Ţara Românească de după Mihai Viteazul154. Epoca respectivă din istoria Moldovei, după Miron Costin, începe la f. 378 cu domnia lui Constantin Movilă155 (1607-1611) şi continuă cu alternanţa celor întîmplate în Ţara Românească pînă la f. 390. începutul domniei lui Ştefan Tomşa, neprecizat de Miron Costin este calculat greşit de către Axinte: 150 Titlul lipseşte la Miron Costin. Textul începutului corespunde zacialei a 7-a. Cf. Letopiseţul..., p. 44. 151 Ibidem, p. 47. 152 Ibidem, p.49, zacialo 11. . 153 Letopiseţul..., p. 85. Cronica paralelă a eliminat, din păcate, pasajele cu privire la acţiunile militare ale Buzeştilor, de după asasinarea lui Mihai, cu alungarea lui Simion Movilă şi alegerea lui Radu Şerban. Este vorba de textul p. 83-84 din Letopiseţ ed. Grecescu. 154 Vezi nota 85. Pentru datele folosite, pe scurt, în Letopiseţul. Cantacuzinesc vezi M. Berza, Matei al Mirelor şi cronica cantacuzinească, în Cercetări istorice, IV, partea a 2-a (1928), p. 117-125. Fundamental rămîne stidiul lui D. Russo, Matei al Mirelor şi operele sale în Studii istorice greco-române.,.,1, p. 157-179. 155 Anul dat de Axinte în titlu pentru începerea domniei: 7117<= 1609> nu corespunde realităţii. Este drept că fiul cel mai mare al lui Ieremia a avut de făcut faţă încercărilor de uzurpare ale lui Mihai Movilă, dar acestea au avut loc în toamna anului 1607. XXIX 7118<=1610>.156. în rest, cu excepţia unor înlocuiri de expresii, Cronica paralelă rămîne fidelă (f. 390-391v), istoriseşte neînţelegerile dintre po.onezi Şi turci cauzate de incursiunile cazacilor pe Nistru, în jos15'. Lunga relatare a domnie, lui Gasp r Graţiani (1619-1620) include, înaintea zacialei a 6-a din cap. 8, un nou titlu de Lucruri streine, ră alte modificări în textul lui Miron158. . . . Cîteva rînduri doar, parafrazate după Letopiseţul Cantacuzinesc9, cu a doua domn,e a lui Radu Mihnea (1620-1623), sînt aşezate înaintea domniei lui Alexandru Iliaş (1620-1621). In timpul acestuia are loc acţiunea armată a turcilor, conduşi de sultanul Osman al II-lea, împotriva polonezilor, încheiată cu armistiţiul de la Hotin (oct. 1621), prin care cetatea revine Moldovei. Toată istona acestui nepot al lui Petru Rareş este de fapt relatarea războiului amintit, magistral povestit de Miron Costin şi fidel redat de Cronica paralelă.160. Tot puţine rînduri de cronică muntenească, preluate încă din Letopiseţul Cantacuzinesc 161, se interpun în vasta compilaţie după Letopiseţul lui Miron Costin, relatînd domnia lui Alexandru Coconul (1623-1627). începutul domniei şi numărul anilor din scaun sînt corect înregistraţi. însă căsătoria sa, abia pomenită în Letopiseţul Cantacuzinesc, va fi povestită mai pe larg în capitolul consacrat de Miron Costin tatălui său, Radu Mihnea, cu a doua domnie în Moldova*62, între anii 1623-1626 (f. 414-417). Axinte introduce două titluri: unul despre nunta lui Alexandru Coconul, înaintea zacialei a 9-a şi ăl doilea: De moartea Radului vodă, înaintea zacialei a 12-a. Paralelismul dintre întîmplările petrecute în cele două ţări este bine respectat pentru această epocă, cu toate că textul Letopiseţului Cantacuzinesc nu poate fi comparat cu bogăţia de date lăsate de Miron Costin pentru evenimentele contemporane din Moldova. Observat acest paralelism şi la domniile anterioare, îl mai subliniem şi pentru a doua domnie în Ţara Românească a lui Alexandru Iliaş (1627-1629), aşezată înaintea domniei lui Miron vodă Bamovschi şi redusă Ia trei rînduri. Pînă la domniile lui Matei Basarab şi Vasile Lupu este de amintit istoria lui Miron Bamovschi, turburată de scurtele aşezări în scaun ale lui Alexandru Coconul, Moise Movilă şi Alexandru Iliaş163, atît de luminos scrisă de Miron Costin, după multele povestiri ale tatălui său, mare postelnic şi om de casă al lui Bamovschi. Cronica paralelă nu se abate de la textul lui Miron, decît cu fixarea titlurilor după formula de la început stabilită: anul începerii domniei (anul de la Facere, uneori şi echivalentul erei noastre, mai des la compilaţia după Miron Costin), al cîtelea domn pe scaunul ţării, a cîta domnie, numele domnului (eventual al cui fiu sau nepot este), al cîtelea domn cu acel nume şi numărul de cap (din cronica folosită), dacă acestea, capetele, au fost numerotate. Cronica paralelă va despărţi domnia lui Alexandru Coconul de aceea a lui Moise Movilă (între zacialele 4 şi 5 ale capitolului al 13-lea), intercalînd istoria domniei lui Leon vodă Tomşa (1629-1632), în care sînt tratate de fapt premisele domniei lui Matei Basarab (f. 421-424).Letopiseţul Cantacuzinescl64, care stă la baza textului din Cronica paralelă, a fost sensibil parafrazat de către Axmte. Este cea ma. masivă intervenţie pe care o întîlnim, pentru, Ţara Românească, pînă la această dată: 156 Ştefan al II-lea Tomşa domneşte între 1611 (noiembrie) - 1615 (noiembrie) Cf Mimn Româiie^că^lâi^-ifilg) în 1<^TdeT6î4° dt^Axinte în ritîul dfTîaf^stf ^ ^ 157 Miron Costin, Opere..p. 65-66 lui Gaspar Gra'“- «>«■ 160 Ocupă f/401-410.94 DS C°reCtat la Axinte doar inceputul domniei, indicat greşit 1619. 161 Cf. Letopiseţul Cantacuzinesc, p. 94. 162 Miron Costin. Opere..., p. 89-92. 163 însuşi Miron Costin le aşează pe toate nentrn 1 13-lea. Cf. Opere..., p. 95-100. » curtimea lor, mtr-un singur capitol, al 164 Vezi p. 55-101. XXX Letopiseţul Cantacuzinesc (p. 95-96): „Deci pentru multe biruri grăle ce au fost asupra săracilor, neputînd să mai biruiască, spartu-s-au toate judeţele de preste OU, fugind care încătro au putut. Iar boiarii carii ţinea judeţele păţea mare nevoe de la domnie, că-i punea să plătească judeţele cu sila. Şi ce avură, deteră tot, şi să îndatoriră pre la turci şi pre la balgii. Că aprozii lui Leon vodă nu mai înceta de la casele lor, tot pentru bani; şi le lua trepede cîte 30-40 de galbeni numai deodată. Iar cînd au fost la octombrie 17 dni 7138, văzînd acei. boiari că nu mai pot birui, să sculară toţi de pribegiră în Ţara Ungurească, trecînd pre plaiul Vîlcanului, la Haţag. însă boiarii anume: Matei aga din Brîncoveni, i Aslan vomecul, i Gorgan spătarul, i Barbul păhamicul Brădescul, i Mihai spătarul, i Dumitru slugerul, i Mitrea vistierul şi alţi mulţi boiari.“ Cronica paralelă (f. 421). „Carele în zilele lui Leon vodă, fiind zapciu de dăjdi în judeţul Romănaţilor şi asupra săracilor puindu-se biruri multe şi grele, s-au spart judeţele de peste Olt şi au fugit unii peste munte, alţii peste Dunăre. Deci boiarii ce au ţinut judeţele neavînd de unde lua bani din ţară, s-au îndatorit pre la turci şi pre la balgii de au plătit de bir judeţele cîte era asupra lor. Deci boiarii, văzînd atîta răotate şi stingerea caselor lor, şi mai vîrtos că aprozii nu mai lipsiia din casele lor pentru bani, de le lua treapăd cîte 30, 40 ug odată şi din ţară nu avea de unde să mai dea, au fugit toţi boiarii de preste Olt preste munte, în Ţara Ungurească oct 17, lt 7138<=1630>, anume Matei aga Brîncoveanul, Aslan vornicul şi Gorgan spătarul, Barbul paharnicul Brădescul şi Mitrea vistiernicul şi Mihai postelnicul şi cu mulţi boiari." Este vizibilă tendinţa de a concentra, de a elimina pasagiile de prisos, tendinţă ce se va menţine în bună măsură în multe din paginile părţii a doua a Cronicii paralele. După moartea, de toţi regretată, a integrului şi credinciosului Miron Bamovschi, a cărui domnie a fost în întregime reţinută de Cronică, urmează tot un capitol de istorie moldovenească, după Letopiseţul lui Miron'Costin165, cu privire la a doua domnie a lui Moise Movilă (1633-1634). Capitolul este fidel relatat, încît pînă şi însemnarea autobiografică a lui Miron: „şi dintru acest an 7142 sînt începute şi zilele vieţii mele“, a fost copiată (f. 433v). Cu domnia lui Moise Movilă se termină primul manuscris al Cronicii paralele (2591). Intre primul şi al doilea manuscris există un gol de mai multe pagini, egal cu întreaga domnie a lui Matei voievod, după Letopiseţul Cantacuzinesc166 şi de primele 18 zaciale, şi jumătate din a 19-a, din cap. al 16-lea din domnia lui Vasile Lupu, după Miron Costin167, gol pe care l-am completat, evident, după ediţiile amintite. La reluarea textului, 29 file de manuscris sînt ocupate de domnia lui Vasile Lupu, în care autorul Cronicii introduce, doar cîteva titluri: Cînd s-au gătit Vasile vodă cu oşti să vie asupra lui Matei vodă (f.2.); Fugirea Iui Vasile vodă la Ojogeni (f. 5); Lucruri streine (f. 7V şi 9; Pentru nunta ce au făcut Vasilie vodă fiicei sale, doamnei Maiiei (f. 9 ); Războiul ce era să înceapă leşii cu turcii, care mai pe urmă Ia mare scădere au venit (f. 10); A doa parte iar de domniia Iui Vasilie vodă (f. 1 lv); Pentru aşezămîntul cazacilor (f. 12v); Cînd au prădat tătarii Ţara Moldovii (f. 19V); Pentiu nunta ce au făcut Vasilie vodă fiicei sale (f. 22v). Numeroasele elemente autobiografice Miron Costin din lunga domnie a lui Vasile Lupu, pe care cronicarul a trăit-o, au fost incluse în Cronica paralelă. Aşa, aluziile la studiile sale de Ia Bar (f. 15), ia participarea saca ostaş în oastea leşească (f. 22), raporturile cu Iordache Cantacuzino (f. 27v-28). Dar sînt eliminate şi unele expresii socotite de prisos, după cum se observă şi o tendinţă de muntenizare a textului pe care o operează copistul, autor a multe copii de cronici moldoveneşti: 165 Cf.Opere..., p. 104-108. 166 Este vorba de textul paginilor 101-117 din ediţia Const. Grecescu. 167 Corespunzător paginilor 108-112 din textul Letopiseţului din Opere, ed. P. P. Panaitescu. XXXI Cronica paralelă (f. 20r'v): „Tabăra de oşti ce au fost orînduită spre Suceavă au cuprins cît ţine Soroca şi ţinutul Iaşilor, pînă în tîrg; iar aripile ajunsese pînă la munte. în cetatea Suceavei apucase Gavrilaş logofătul şi cîţva boiari de ţară de să închisese acolo, dînd cazacilor şi tătarălor o sumă de bani. Iar pre den afară au aflat ţara toată pre acasă, cu dobitoace, cu herghelii, de care era plină (ara.“ Miron Costin, Opere (p. 132): „Drimba aceia de oşti, care era orînduită spre Suceavă, au cuprins cît ţine Soroca şi ţinutul leşilor. pînă în tîrg în Iaşi. Hotinul. Dorohoiul, Hîrlăul, Cemăujii, pănă în cetatea Sucevei temeiul, iară aripile pănă în munte agiungînd. Cetatea Sucevei apucase Gavrilaş logofătul şi cîţva boeri de la ţară, de să închisesă acolo: au dat căzacilor şi tătarilor o sumă de bani. Iară denafară. Ia ţară, au aflat ţara toată pre acasă, cu dobitoc, cu herghelii, de care era pre atunci plină ţara." Acesta era genul de modificări pe care le face popa Stanciu în copia sa din manuscrisul 5367. Ele sînt frecvente pentru întregul manuscris şi nu vom mai stărui asupra lor. După domnia lui Vasile Lupu Cronica paralelă vine cu capitolul domniei din Ţara Românească, a lui Constantin Şerban (f. 30-37v), preluat după Letopiseţul Cantacuzinescl68, supus însă la modificări stilistice şi completări faţă de textul de bază, folosit de Const. Grecescu, sau, mai exact, folosind Axinte o variantă din grupa 0, menţionată, parţial, în aparatul critic169. Modificările privesc mai ales pagina de început a capitolului, precum şi textul f. 36v-37, fără să altereze însă firul cronicii de bază. Dintre toate domniile moldoveneşti conturate de Miron Costin şi preluate de Cronica paralelă, aceea a lui Ghoerghe Ştefan (1653-1658) a fost supusă la cele mai mari modificări, de la prelucrări ale evenimentelor, pînă la eliminări masive, adesea de ordinul paginilor. Intenţia lui Axinte — dacă nu cumva modificările aparţin copistului — a fost să scurteze capitolul, e drept cam stufos al acestei domnii170, în care se împletesc, de fapt, luptele şi frămîntările din vara şi toamna anului 1653 (Hotinul, venirea cazacilor cu Timuş. venirea leşilor în ajutorul lui Vasile Lupu, luptele de la Finta şi Sirca, asediul Sucevei, moartea lui Timuş, înscăunarea lui Constantin Şerban, răscoala seimenilor, luptele dintre ungurii lui Gheorghe Râkoczi al II-lea şi polonezi ş.a.). întregul fragment cuprinde f. 38-57v. Notăm mai jos eliminările operate de Cronica paralelă: din cap. 18, zacialele 39, 41, 44 (parţial), 46, 48: din cap. 19, zacialele 3 (patru rînduri de la început şi tot atîtea de Ia sfîrşit), 4, 6, 7, 8 (două rînduri de la început şi şapte de la sfîrşit), 10-19 (prelucrate), 21 (ultimele nouă rînduri), 25 (reţinute doar primele patru rînduri), 26-27 (prelucrate), 28, 30, 31; din cap. 20 zacialele 1-2 (prelucrate), 3, 4, 5. 6, 7. 16-17 (prelucrate), 18-29, 31 (figurează numai primele patru rînduri), 32, 33, 34-35 (prelucrate), 39-42. Domnia lui Mihnea al III-lea (1658-1659) reproduce pentru partea de început Letopiseţul Cantacuzinesc , iar partea a doua, în care se povestesc neînţelegerile lui Mihnea cu boierii, uciderea lor, acţiunea împotriva turcilor, încercarea eşuată a lui Constantin Şerban, ajutat de Gheor°he Râkoczi de a-1 scoate pe Gheorghe Ghica din Moldova şi sfîrşitul domniei, toată este eliminată de autorul Cromcn paralele şi înlocuită cu un scurt fragment pe care el subliniază că îl deţine de la un apropiat al viitorului domn: De aicea înainte am scris eu, Avxinte Uricariul, dupre cum mi-au spus Iştoc comisul 168 Cf. Letopiseţul Cantacuzinesc..., p. 117-130. 169 Ibidem, p. 118. a*»*» si * t Lrvciu'iui Miron cos,in: ^ *«-*»*>. di" paralelă (f. 38). ’ ' ? nu ln 1654, cum scrie Cronica 171 Cf. paginile 130-136. Primele rînduri sînt uşor r- de istorie a Ţăm Româneşti redată după Letopiseţul Cantacuzinesc. aceasta Se 'nChe’e partCa XXXII carele au fost slugă la Grigore vodă. întreruperea urmează după propoziţiunea: ,,... Şi au venit toţi boiarii de s-au închinat, iar el numai n-au vrut să vie“ (f. 61)172.' Datele despre a doua parte a domniei lui Mihnea al III-lea vor fi furnizate de Letopiseţul lui Miron Costin, cu domnia lui Gheorghe Ghica vodă „unul numit cu acest nume, carele au fost de neamul lui arbănaş", care întrerupe, pentru destule pagini, spusele comisului Iştoc. Capitolul lung al domniei moldoveneşti a lui Gheorghe Ghica (1658-1659) a fost intercalat în totalitate şi fără modificări (cu excepţia cîtorva muntenisme) de către Axinte Uricariul (f. 62v-75),173 între Lucrurile streine, cu care începe la Miron Costin zaciala 14, Axinte aşează fragmentele intitulate:Pen£ru multe amestecături ce-au făcut Racoţi în Ţara Muntenească şi în Moldova (f. 67) şi Cînd s-au hainit Mihnea vodă de către turci şi au omorît30de boiari (f. 67v)174. Domnia lui Gheorghe Ghica din Ţara Românească (1659-1660), cu care se păstrează echilibrul cronologic dintre cele două ţări este tratată de Axinte după informaţiile comisului Iştoc, în cazul acestei domnii, adaosul lui Axinte este mult mai preţios. Scoaterea din scaun a lui Gheorghe Ghica de către oştile lui Constantin Şerban şi Gheorghe Râkâczi, fuga sa precipitată spre Giurgiu şi atacul cetăţii sînt mai precis tratate decît în Letopiseţul Cantacuzinesc. Tot adaosul lui Axinte precizează că: „După aceasta împărăţiia au trimis poruncă la Ghica vodă de au surpat cetatea Tîrgovişte, ca să n-aibă duşmanii împăratului sprijineală acolo‘\ Ştirea lipseşte din celelalte cronici care tratează această epocă. în opoziţie cu Letopiseţul Cantacuzinesc 175, şi în aceiaşi concepţie anticantacuzină, ca şi cronica lui Radu Popescu, Axinte îl prezintă pe postelnicul Constantin Cantacuzino şi pe Grigore Ghica, vinovaţi de arestarea domnului şi de prădarea tuturor bunurilor acestuia.176 Dialogul dintre marele vizir şi Grigore Ghica (f. 76), capichihaiaua tatălui său, are ceva din vioiciunea stilului neculcean, folosit în O samă de Cuvinte chiar în lungul „cuvînt" despre prietenia lui Gheorghe Ghica cu marele vizir KuprCilii şi ascensiunea lui Ghica pînă la treapta de domn al Moldovei. :• Cu domnia lui Ştefăniţă vodă (f. 77-84v), inclusă în totalitate în Cronică, Miron Costin iese din preocupările lui Axinte. Acest capitol nu se deosebeşte de restul Letopiseţului de la Aron vodă decît prin includerea a două titluri: unul înaintea zacialei 7, Cînd au venit Costandnr vodă cu oastea căzăcească asupra lui Ştefăniţă vodă şi al doilea, De prestăvirea lui Vasile vodă, înaintea zacialei 19. în Ţara Românească, domnia lui Grigore Ghica este povestită după acele informaţii primite de la comisul Iştoc, care constituie, printre altele, partea de contribuţie personală alui Axinte (f. 85r‘v). Capitolul este comprimat, dacă-1 raportăm la Letopiseţul Cantacuzinesc,177, sau la Istdriile lui Radu Popescu178, în sensul că nu este relatată decît începerea domniei, cu şederea la Caracal (curţile domneşti, de la Bucureşti şi Tîrgovişte fiind surpate), întovărăşirea — cu Eustratie : Dabija — a sultanului la asediul Uivarului şi fuga lui Ghica în Ţara Nemţească. Este eliminată tocmai partea cea mai interesantă de istorie internă, începutul .vrajbei dintre Cantacuzini şi Băleni, cauzată de uciderea la Snâgov a postelnicului Constantin Cantacuzino, la 30 decembrie 1663, din porunca lui Grigore Ghica, 172 Letopiseţul Cantacuzinesc..., p. 136. Vezi şi nota 20. ; 173 Miron Costin, Opere..., p. 1550-193. 174 în Letopiseţul de la Aaron vodă iocul acestor două titluri ar veni înaintea zacealelor 20 şi 21. 175 Cu atîta pasiune politică sînt subliniate meritele postelnicului pentru intervenţia sa pe lîngă vizir, ca să nu transforme ţara în paşalîc pentru neplata birului şi a zurbalelor nenumărate din ţară, încît pe bună dreptate (şi nu numai pentru aceasta) este socotit Letopiseţul anonim cronica de familie â Cantacuzinilor. Vezi în special p. 144-146. 176 Neînţelegerile dintre tată şi fiu, care se face vinovat de a-I fi pîrît pe Gheorghe Ghica marelui vizir, pe cînd Grigore se afla zălog la Ţarigrad, sînt dezvăluite de Miron Costin din timpul domniei lui Gheorghe Ghica în Moldova. Cf.Opere..., p. 183, zacialo 12. . . . 177 Cf. Letopiseţul Cantacuzinesc..., p. 146-152. 178 Cf. Radu Popescu, Istoriile domnilor Ţării Româneşti..., p. 128-133. ‘ XXXIII sobru. Poate că la data cînd a început lucrul să nu fi avut la îndemînă o copie a Istoriilor lui Radu Popescu179 şi să fi obţinut un exemplar pe parcurs. Oricum pentru perioada anilor 1690-1724 Axinte a fost nevoit să recurgă la acest document savuros al vremii, pe care ni l-a lăsat neastîmpăratul vornic. Reluînd urmărirea raporturilor de dependenţă a Cronicii paralele de izvoarele narative, observăm, pentru Moldova, eroarea cronologică a lui Axinte la începutul domniei lui Dabija vodă. 1662, în loc de 1661. Eroarea provine din faptul că domnia, începînd în septembrie, din anul de la Facere, 7170, se scad 5509 ani şi Axinte a omis, sau a ignorat, acest detaliu. Nici o abatere de la Istoriile lui Radu Popescu nu întîlnim, urmărind domnia lui Radu Leon. Cît priveşte prima domnie a lui Duca vodă în Moldova, aceeaşi eroare la începerea domniei, ca şi la Eustratie Dabija, cauzată de acelaşi calcul greşit de după 1 septembrie. Numai că de data aceasta greşala o face Letopiseţul moldovenesc, indicînd ca an al urcării în scaun anul 1666 al erei noastre, cînd lucrurile s-au petrecut în toamna anului 1665. Axinte continuă tot cu istorie moldovenească, fără abateri de la Pseudo Nicolae Costin, domnia lui Alexandru Iliaş, care se interpune între prima şi a doua domnie a lui Duca vodă. Cu domnia lui Antonie vodă din Popeşti, încep răfuielile dintre urmaşii postelnicului Constantin Cantacuzino şi partida adversă, în întregime receptate de Cronica paralelă (f. 95v-101v). Incluse fără modificări au fost şi detaliile savuroase pe care le dă Radu Popescu la înscăunarea cu a doua domnie a Iui Grigore Ghica, toate relatate însă în capitolul consacrat lui Antonie vodă. Alternanţa care urmează între Moldova şi Ţara Românească: Duca vodă cu a doua domnie (în Moldova), Grigore Ghica cu a doua domnie (în Ţara Românească), Ştefan Petriceicu (în Moldova), Grigore Duca trecut domn în Ţara Românească, Dumitraşcu Cantacuzino (în Moldova) şi apoi, tot în Moldova, Antonie vodă Ruset (f. 102-131), mai exact toate domniile pînă Ia Şerban Cantacuzino din Ţara Românească şi pînă la Gheorghe Duca cu a treia domnie în Moldova sînt marcate de o uşoară disproporţie cantitativă: mai bogate relatările lui Radu Popescu, mai concentrate cele ale Letopiseţului atribuit lui Nicolae Costin; am spune invers de cum s-au petrecut lucrurile cu prima parte a Cronicii paralele, unde cronicile moldoveneşti relatau mult mai pe larg evenimentele. De observat, de au făcut Şerban vodă fiicei sale, domniţei Zmaragdei (f. 141v)181. De me[r. 1 jy),ou şi Pentru nunta ce menţionat şi faptul că Axinte nu ------ . p. 181, înaintea aliniatului:, ,Duca vodă, fiind rob în Ţara o istorie parţială a lui Radu Po- cinstită...". 181 Ibidem, p. 185, înaintea aliniatului: „întru »: „întru acest an Şărban vodă au făcut nuntă mare şi XXXIV elimină din cronica lui Radu Popescu lucrurile petrecute în Moldova, din toamna şi iama anului 1683, prinderea Iui Duca vodă şi captivitatea acestuia din Polonia, pe larg descrise în Pseudo Nicolae Costin, cronică folosită imediat, cu relatarea domniei Ducăi vodă şi cu descrierea pe larg a celor întîmplate atunci, inclusiv moartea şi autopsia lui Duca vodă, singurul caz relatat în izvoarele noastre narative (f. 144- 163).182. în cadrul domniei lui Duca vodă, înaintea relatării morţii acestuia, este redată stăpînirea efemeră a lui Ştefan Petriceicu (dec. 1683 - martie 1684). în continuarea desfăşurării evenimentelor amintite, pentru apropieri cronologice între cele două ţări, Axinte include, după Pseudo Nicolae Costin,* a doua domnie a lui Dumitraşco Cantacuzino (f. 163v-165v). Sînt ani de cumplite nevoi . abătute asupra pămîntului Moldovei, de foamete şi sărăcie încît au ajuns — cum spune cronica — să j semînînceompeom183.. - ! Lunga domnie a lui Constantin Brîncoveanu (f. 166-180v) inclusă în Cronica paralelă după | Radu Popescu, fără simpatie, dar cu oarecare îngăduinţă şi cu aversiune vădită mai mult faţă de I Cantacuzini, include două titluri, fără importanţă— de altfel— : Pentru nunta doamnei Stancăi184 şi j Zavistia lui Cantemir vodă ce avea asupra lui Constantin vodă B185. j După moartea lui Brîncoveanu, Axinte nu mai păstrează alternanţa domniilor, cum a facut-o j de-a lungul sutelor de ani. Ar fi fost şi imposibil; stăpînirii de 26 de ani din Ţara Românească a lui j Brîncoveanu îi corespunde în Moldova o succesiune de unsprezece domnii, de la aceea a lui Constantin [ Cantemir şi pînă la a doua urcare pe tronul,Moldovei a lui Nicolae Mavrocordat. Toate acestea, relatate i • '" j; după acelaşi izvor de Cronica paralelă, „consumă1* în întregime Letopiseţul atribuit lui Nicolae Costin, ş utilizat neîntrerupt de-a lungul a peste 200 de pagini (f. 181-281v). în capitolul consacrat lui Constantin 1 Cantemir se află şi excluderea lui Nicolae Costin de la meritul de a fi alcătuit el Letopiseţul dinti'e 1661 -| 1710. într-adevăr, domnia acestui om neinstruit, dar excelent mîntuitor al armelor, care; a curăţat f Moldova, ajutat de Miron Costin, de bandele de tîlhari ce ameninţau viaţa şi avutul oamenilor, este :• privită cu simpatie de cel care a scris .cronica. Ori Nicolae Costin n-ar fi putut lăuda pe ucigaşul tatălui t său186. Mairault, în aceeaşi.cronică, la domnia lui Antonie vodă Ruset, înfierîndu-se numele celor doi |] mari boieri,ce au cauzat moartea blajinului voievod, este pomenit hatmanul Alexandru Buhuş „şi altul îj încă, ţire carele treacă-1 condeiul mieu. Ce i-am văzut osînda, perind nevinovat, de alţi'domni“ P (f,130)187. Acel „altul“, identificat de toţi istoricii ca fiind Miron Costin188, nu putea fi privit de fiul său li; cu satisfacţia maliţioasă cu care este văzută osînda ce l-a ajuns. jj Axinte prelucrează unele pasaje, folosind Letopiseţul zis al lui Nicolae Costin. Pentru ji exemplificare reproducem începutul domniei lui Constantin Cantemir: !. ------------------------ I 182 De reţinut faptul că Letopiseţul Ţării Moldovei de la 1661 pînă la 1711 (Pseudo Nicolae { Costin), inclus în întregime în Cronica paralelă, n-a mai cunoscut nici o ediţie de la M. Kogălniceanu şi i pînă astăzi. j 183 Cf. M. Kogălniceanu, Letopisiţele Ţării Moldovei..., II, Iaşi, 1845, p. 39. Dumitraşco ( vodă Cantacuzino a domnit a doua oară între anii 1684-1685. j 184 Radu Popescu,Istoriile..., p. 193, înaintea aliniatului ultim: „Intru anul de la zidirea i lumii 7200...“. ; | ' 185 Ibidem, p. 194, la mijlocul paginii, înaintea frazei: „Constantin vodă Cantemir, vrînd ca j să răsplătească lui Constantin vodă Brîncoveanul...“. ] 186 în decembrie 1691 Miron Costin logofătul şi fratele său, marele vornic Velicico Costin, au fost decapitaţi din poruncă domnească, fiind bănuiţi de complot. 187 Cf. M. Kogălniceanu, Letopisiţele.,.,II, p. 18. 188 însuşi Neculce, în Letopiseţul său, confirmă amestecul lui Miron Costin în sfîrşitul tragic al lui Antonie vodă, punînd în gura marelui cronicar mărturisirea, cînd a fost omorît din porunca lui Constantin Cantemir, că moare nevinovat „numai osînda Iui Antonie vodă îl goneşte". Cf. I. Neculce, Opere, ediţia noastră din 1982, p. 257. XXXV i M. Kogălniceanu, Letopisiţe..., II (p-39): De domnia lui Cantemir bei, ce-i zic Costantin vodă Bătrînul. „Cînd au fost cursul anilor de la începutul lumii 7193, eară de la Hristos 1685, în luna iunie în 15 zile, au îmbrăcat caftan de domnie Cantemir vodă, la Oblucijă, precum s-au pomenit mai sus. Şi îndată au şi trimes pre fiiul său, pre Antioh beizade, la Ţaringrad pentru credinţa ca să se afle în chip de zălog. însă şi boierii cei mari de ţară şi-au trimes toţi cîte un fiiu al său cu beizade, de au şezut trei ani la Ţaringrad, în Bogdan-sarai, tot cu cheltueala ţării. Eară la scaun în Iaşi au venit în luna lui iulie în cinci zile. Carele din boierie era numit Cantemir, ce au fost clucer mare la domnia Ducăi vodă, om de ţară, moldovan drept, fiind de la Tobac de locul lui şi foarte viteaz bun; ear la fire blînd şi cu inimă milostivă, răbdător, cu puţină mînie întîiu, apoi ertător şi nelacom la avere şi îndurător, necărturar, eară slujit şi la toate priceput.“ Cronica paralelă (f. 181) Vlto 7193, 1685. Domn 56. Domnii 64. Constandin Cantemir vodă Bătrînui, al doilea numit cu acest nume, ce au fost de la Tobac, din oameni de jos, fălcian. „După ce au îmbrăcat caftan de domnie Cantemir vodă la Obluciţă, îndată au trimis pe fiiu-său, Antiohie beizade, la Ţarigrad pentru credinţa, ca să se afle în chip de zălog, însă şi boiarii cei mari de ţară ş-au trimis toţi cîte un fecior cu beizade, de au şezut trei ani la Ţarigrad în Bogdan-sarai, tot cu cheltuiala ţării. Iar la scaun în Iaşi au venit la iulie 5 zile; carele la domnia Ducăi vodă au fost clucer mare, om de ţară, moldovan drept şi foarte viteaz bun. Iară la fire blînd şi cu inima milostivă, răbdătoriu, cu puţină mînie întîi, apoi ertătoriu, nelacom Ia avere şi îndurătoriu; necărturariu, iară slujit şi la toate priceput.'1 Începînd cu domnia lui Cantemir este reluat obiceiul titlurilor de capitole, după curri urmează: Cînd au în trai loann Sobeţchii, craiul leşesc, cu toate oştile în ţară (f. 182)189, Craiul Sobeţchii au luat pe Sfetii Ioan Novii (f. 182v)190, Cînd au ales Cantemir vodă pe preoţi din ţărani şi le-au făcut ruptoare, de nume cîte ug2 (f. 184)191, Al doilea rînd iarăş au venit Ioan Sobeţchii, craiul leşesc cu oştile în ţară (f. 184v)192, celelalte două titluri figurînd, cu uşoare modificări, şi în Letopisiţe. Situaţia rămîne valabilă şi pentru a doua domnie a lui Mihail Racoviţă (1707-1709), cu menţiunea că unele titluri le găsim şi în cronica atribuită lui Nicolae Costin. La acestea mai sînt adăogate două, în legătură cu lupta de Ia Poltava, relatată cu amănunte pe care Axinte le-ar fi putut înlătura, fără nici o pagubă pentru istoria Moldovei193. Un titlu (f. 208) este definit: Cînd au bătut moscalii cetatea Batuma, unde era scaunul Mazepeim. Al doilea: Pentru moartea Mazepei hatmanul (f. 223v), lipseşte şi el din Letopiseţul folosit de Axinte195. După mazilia din a doua domnie moldovenească a lui Mihai Racoviţă, turcii l-au numit pe Nicolae Mavrocordat domn la Iaşi, la 6 noiembrie 1709. Este omul din iniţiativa căruia s-a născut Cronica paralelă şi care s-a dovedit a fi adulat atît de Axinte, cît şi de Nicolae Costin. Domnia lui dintîi în Moldova şi apoi aceea efemeră, dar atît de singulară în toate, a lui Dimitrie Cantemir au fost înregistrate în toate amănuntele lor de Cronica paralelă, preluată din Letopiseţul atribuit lui Nicolae Costin. De altfel cu ele se încheie şi această sursă de informare şi compilaţie a Cronicii, care a fost Pseudo Nicolae Costin Axinte intervine, e drept, prelucrînd, parafrazînd textul (mai ales al domniei lui Nicolae Mavrocordat) care in esenţă rămîne însă nemodificat. Cu fila 28F Se încheie şi partea de Cronică paralelă luată dup ^Letopiseţul Ţării Moldovei dintre anii 1661-1710. 189 Letopisiţele..., II, p. 40, înaintea paragrafului al II-lea. 190 Ibidem, înaintea ultimului rînd. 191 Ibidem, p. 42, înaintea primului paragraf. - 192 Ibidem, înaintea ultimului paragraf. 193 Cum este, spre exemplu, lista pierderilor de oameni de amhelp nîSrti a i pentru unu comandanţi. ae amc>ele părţi, dată nominal 194 Mdcrn, p. 65, înaintea edui de al doilea paragraf. 195 Ibidem, p. 77, înaintea celui de al patrulea paragraf. XXXVI Firul istoriei Moldovei cu a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat (1711-1715) este depănat de către Axinte după însăşi opera sa cu acelaşi titlu196. Derutantă rămîne pentru istorie afirmaţia sa din primele rînduri ale Celei de a doua domnii, unde subliniază clar că îl continuă pe Nicolae Costin, care a scris prima domnie a voievodului în Moldova, domnie inclusă, însă, în Letopiseţul acestuia de la 1661 încoace, a cărui paternitate îi este contestată pe bună dreptate. Ţrebuie să înţelegem, oare, că se impune să separăm domnia lui Nicolae Mavrocordat, care este neîndoios a Iui Nicolae Costin, de trupul Letopiseţului, carenu-i aparţine?! Altă explicaţie nu vedem. Modificările la opera proprie nu sînt nici acestea esenţiale. De obicei sînt eliminate scurte fragmente, sau numai propoziţiuni, pentru raţiuni de economie de spaţiu, care nu umbresc cu nimic contextul. Aşa, spre exemplu, este eliminat un fragment în care se vorbeşte despre asediul Brăilei în 1711 şi luarea ei de către muscali197. Pentru exemplificarea rarelor modificări redăm mai jos un fragment, aşa cum am făcut pentru toate sursele Cronicii paralele. Axinte Uricariul (p. 124-125): Cronica paralelă (f. 312) :„înţelegînd de „Înţălegînd di aciasta şi boiarii carii mergea aceasta boiarii şi agiii carii mergea cu oastea, cu agii şi cu oastea, măcar că didesă Necolae au scrjs ia Nicolae vodă să le mai trimiţă şi pe vodă cărţi în mînule boiarilor .scriind la toţi hatmanul şi să mai dea şi alţi slujitori, că leşii lăcuitorii, de or trebui şi le vor poronci au prinsu de veste şi să strîng la un loc, şi au boiarii; să aibă a sări toţi, cine cu ce arme ar gîncj sg nu să dea, ci să se apere. De care avea; iară tot au socotit că li-ar mai trebui înţelegînd Nicolae vodă au orînduit şi pe oaste şi au scris la Nicolae vodă să mai trimiţă Ioann Buhuş hatmanul cu o samă de slujitori şi pe hatmanul şi să mai dea şi alţi .slujitori, că de cei de curte şi din cei de afară şi cîţva leşii au prinsu de veste şi să strîng la un loc şi boemaş de curte. Că pe hatmanul l-au au gînd să nu să dea, ce să se apere. De cari poftit şi mai nainte boiarii; că unde iaste înţălegînd Necolae vodă au orînduitu şi pre hatmanul, ascultă şi oştile mai bine. Şi alta, Ion Buhuş hatmanul,r cu o samă de slujitori di că are tobe şi trîmbiţe, de să dă ştire oştenilor cei de curte şi din cei de afară şi cîţiva la purces şi la alte trebi.“ boernaşi de curte, că pe hatmanul l-au pohtit şi mai înainţe boiarii ce s-au trimis întîi, scriind că ar trebui să fie şi hatmanul cu oştile; că unde iaste hatmanul ascultă şi oştile . mai bine şi alta, că ari dobe şi trîmbiţă şi să dă ştire oştenilor la purces şi la alte trebi.“ Sînt eliminate informaţii mărunte — mai degrabă parafrazări — cu privire la ridicarea regelui Suediei de la Vamiţa, cu privire al mazilirea lui Constantin Brîncoveanu, sau cu privire la pregătirile de,război pentru ocuparea Moreei (f. 341v-342, 344)198. Domnia a doua în Moldova a lui Nicolae Mavrocordat se încheie cu numirea sa în Ţara Românească şi cu lista boierilor moldoveni, care s-au perindat în funcţii în vremea guvernării sale (f. 346-349v)*". 196 Ne-am folosit pentru comparaţii de ediţia lui Ioan Şt. Petre, Axinte Uricariul..., apărută în anul 1944 la Editura Casa Şcoalelor, p. 81-179, unde este reprodus conţinutul cronicii: De a doa domni ia lui Nicolae Alexandru vodă<în Moldova>, vă leat 7220. Vezi nota 27. 197 Cf. Şt. Petre, Axinte Uricariul..., p. 90, de la „Ion vodă, dacă au mărsu la Brăila...“, pînă la: „... şi au lăsat moscalii cetate, precum s-au scris Ia domniia lui Dumitraşco vodă“. Locul fragmentului ar fi fost, în Cronica paralelă la f. 288, în mijloc, după textul:,,... văzînd şi îndemnările priiatenilor au eşit şi şedea la saraiul său“. 198 Această ultimă diferenţiere textuală este mai evidentă. Corespunde p. 166, aliniatul întîi, precum şip. 170, ultimul aliniat, eliminat în întregime. 199 Cf. Ioan Şt. Petre, Axinte Uricariul..., p. 173-179. Lipseşte titlul din Cronica paralelă: „Cînd s-au mutat Nicolae vodă din Moldova la domnia Ţărîi Munteneşti“. Lipseşte din Cronica paralelă interpolarea de la p. 178-179, cu privire la Carol al XH-lea regele Suediei. XXXVII Ne-a mai rămas de de Istoriile lui Radu Ţara Românească de Ia 1714 şi pmă la 1724, cînd se opreşte u Popescu. cm a 1716') este o prelucrare a lui Axinte, pe care începutul domniei lui Ştefan <" 4 ™>dt a.s din manuscrisul ce poar£ sigla editorul Istoriilor o include în întregime m aparatu cnt ^ ^ djn f 35l200 U ţi care este corespunzătoare manuscrisului nostru 53o/, i. ? P ... . 1 i ■ AceM “r! se peLe ,1 cu sfiitul domniei urgisitului Cantacuzin, cind Axmte subst.m.e textul Iu, Radu Popescu cu un potiet mo,al de antologie în istoriografia noastră (f. 355«, uit,mele t„, rfndun - f 356)20' Trecînd la domnia lui Nicolae Mavrocordat în Ţara Românească, Axinte elimină dm Cronica paralelă capitolul scurt intitulat Viţa prea luminatului neam al prea înălţatului şi milostivului domn Io Nicolae Alexandru voevod, prea bunul stăpînitoriul Ţării Rumâneşti, care să trage dm Alexandru vodă cel Bun,202 aşa cum fac, de altfel, şi alte redacţii ale Istoriilor. Tot Axinte modifică locul textului cu privire la moartea doamnei Pulcheria,203 aşezîndu-1 la f. 360 (sfîrşit) 360v. Parafrazările lui Axinte la Istoriile Iui Radu Popescu sînt rare şi fără semnificaţie. Exemplul pe care îl dăm este grăitor: Istoriile... Iui Radu Popescu (f. 243): (f. 243): „Solii au avut împreunări între dînşii de opt ori şi a opta ori s-au săvîrşit pacea între turci şi între nemţi şi între veneţiiani, ca să fie pace între dînşii. După aceia s-au mai făcut un tractat cu 20 de ponturi şi acelea coprindea mai mult, stătătoare pînă la 24 de ani şi s-au făcut capete de ponturi 20, care copiind mai mult pentru hotarăle şi pentru aşezarea marginilor ca să ţie şi să stăpînească fîeştecine cît au luat şi cît au dobîndit ca să fie volnici neamţii a să neguţători în Ţara Turcească cu pace şi pre mare şi pre uscat." Cronica paralelă (f. 376v): „Solii au avut împreunări între dînşii: de opt ori. Apoi s-au săvîrşit pacea între turci şi între nemţi şi între veneţiiani, ca să fie pace stătătoare pînă în 24 ani. Şi s-au făcut capete de ponturi 20, carele mai mult coprind mai mult pentru hotarele şi pentru aşezarea marginilor ca să ţie şi să stăpînească fîeştecine cît au avut şi cît au dobîndit. După aceia s-au mai făcut un tractat cu alte 20 de ponturi. Şi acelia coprindea ca să fie volnici nemţii a să neguţători în Ţara Turcească cu pace şi pe mare şi pe uscat.“ Domnia lui Nicolae Mavrocordat a fost întreruptă pentru aproape doi ani, prin arestarea şi ridicarea lui din Bucureşti de un complot boieresc şi predarea lui armatelor imperiale, care l-au dus la Sibiu. In locui lui a fost numit fratele său Ioan, un om blînd şi cumite, regretat de toţi cînd, la 30 de ani, s-a îmbolnăvit de lungoare şi a murit. Amîndouă cronicile menţionează participarea lui ca dragoman, la pacea de ia Passarowitz, din 1718. Moartea Iui Ianache Mavrocordat204 a coincis cu eliberarea lui Nicolae din detenţia de la Sibiu, care a fost demdată înscăunat cu a doua domnie la Bucureşti. Firul Istoriilor, urmărit cu fidelitate de Cromca paralelă, este rupt doar o singură dată cînd un fragment de cronică cu privire la moartea baî 4UnveH , U " CapH TZiţid’ Care 3 dus la prinderea domnului,205 a fost inclus de Axinte la f 380 , după propoziţiunea: „Acest fel de bine ş-au dobîndit cu mintea lor de la nemţi", cum de altfel, precizează şi Const. Grecescu în aparatul critic,' folosind manuscrisul 5367. 200 Cf. R adu Popescu, Istoriile..., p. 207-208. 201 Este întocmit textul începînd cu ultimul Daraeraf la n tm • * * i r» • i , Cf. Istoriile..., p. 214-215. 'paragrat de la P-214 Şi pmă la sfîrşitul domniei. 202 Ibidem, p. 215. 203 Ibidem p. 218 (ultimul rînd) - 219 (primul paragraf). ™ îsSîîr21 nol™we i71^ XXXVIII Pînă la sfîrşitul Cronicii paralele nu mai intervine nici o modificare faţă de Istoriile lui Radu Popescu206. Cu aceasta se încheie lungul periplu întreprins prin cele două manuscrise şi înregistrarea abaterilor de la sursele folosite de autor la elaborarea Cronicii paralele. Ne mai rămîne să spunem un cuvînt cu privire la raportul dintre opera pe care o atribuim lui Axinte şi Cronica paralelă prescurtată,201 scrisă de cămăraşul de izvoade la 1733 şi păstrată în colecţiile Bibliotecii Academiei sub nr. 3442. încă de la începutul acestei introduceri ne-am asociat punctului de vedere emis de Ştefan Gorovei, precum că opera lui Vasile Buhăescu, alias Buzilă, încă şi mai mult o cronică paralelă (în care pe paginile alăturate sînt redate evenimentele din Ţara Românească — în stînga, şi Moldova — în dreapta) a folosit pentru redactare Cronica paralelă. Titlul celor două lucrări este concludent: Cronica paralelă f. 7 „Letopiseţul Ţării Româ- Cronica paralelă prescurtată f. 1. „Istoriile neşti şi a Ţării Moldovei. De viaţa a prea Ţării Rumâneşti şi a Ţării Moldovei. De viiaţa luminaţilor domni ce-au stăpînit întru acâste 2 a prealuminaţilor domni carii au stăpînit întru ţări şi ce s-au lucrat în dzilele lor şi a părţilor aceste doao ţări şi ce s-au lucrat în zilile lor şi streine care, să megieşesc cu acSste ţări, pre a părţilor streine care să megieşesc cu aceste largu adunate den multe letopiseţe şi cu bună ţări pre scurt adunate den multe letopiseţe, cu îndreptare alcătuit, precum să v£de.“ porunca a prealuminatului, prea înălţatului, binecredinciosului, dentru slăvită viţă domnu Io Constantin Neculaev voivod, bunul şi prea înţeleptul stăpînitoriu a toată Ţara Moldovei. Scosu-se-au de prea plecatul den slugile măriei sale, Vasile cămăraşul de izvoade, cu porunca înălţimei sale pre forma aceasta, precum se vede. Leat 7241“ <=1733>. Data la care a fost redactată varianta Buzilă vine să ne întărească părerea cu privire la vremea cînd a fost elaborată Cronica paralelă de către Axinte şi pe care am încercat să o stabilim la locul potrivit. Este neîndoios că la 1733 atît manuscrisul 2591 (din care a fost adoptat titlul pentru cronica lui Vasile Cămăraşul), cît mai ales manuscrisul 5367 se găseau în biblioteca lui Constantin Mavrocordat. Ultimul are, de altfel, imprimată pe prima copertă stemele Ţării Româneşti şi a Moldovei cu iniţialele voevodului: Io C N V208. Nu este lipsit de interes de precizat încercarea pe care o mînă streină de cei doi copişti (dar aproximativ contemporană cu ei) o face în primele 9 pagini ale manuscrisului 2591 de a sincroniza, pe 4 coloane, pînă la 1633 (unde se opreşte manuscrisul) sultanii, vizirii, domnii Ţării Româneşti şi domnii Moldovei. Ideea paralelismelor, în formă cu totul schematică, poate fi observată şi aici209. 206 Sfîrşitul Cronicii paralele coincide cu textul ediţiei lui Const. Grecescu de la p. 275: . Trimis-au şi măria sa domnul nostru Nicolae vodă daruri şi altele care să cuvin împărăţiei**. 207 A fost publicată mai întîi sub titlul: Vasile Cămăraşul, Istoriile Ţăiii Româneşti şi ale Ţării Moldovei în Calendar istoric şi popular pe anul 1857. Bucureşti, p. 1.-71. O ediţie şi un studiu ne-a lăsat Em. E. Kretzulescu, Cronica lui Vasile Buhăescul cămăraşul în Revista de istorie, arheologie şi filologie, XIV (1913), p. 151-170; XV (1914), p. 219-225 şi XVI (1922), p. 162-186. Pentru ms. 3442 vezi şi opinia lui Const. Grecescu din Istoriile domnilor Ţării Româneşti..., p. LXXI. Ocopieînl. greacă, realizată de Lazăr Şcriba în anul 1734, înms. grecesc nr. 516 de la Academie. 208 Vezi şi Ştefan Gorovei, între Vasile Buhăescul şi Vasile Buzilă..., p. 447 şi 452. 209 în paginile ce urmează, unde ne vom ocupa de descrierea manuscriselor, vom reproduce aceste scheme. XXXIX Cu riscul de a obosi cititorul, sîntem obligaţi la o descriere completă a manuscriselor pe care le-am utilizat la alcătuirea ediţiei de faţă. Descrierea a mai fost făcută de majoritatea cercetătorilor pomeniţi în introducere, dar au fost reţinute, de obicei, elementele cantitative care interesau în contextul studiilor respective, nu şi celelalte elemente bibliografice, de rigoare într-o descriere completă. Manuscrisul 2591 are 435 f. + f. 398 bis, de dimensiuni 30 x 21 cm. Paginaţie veche cu cifre chirilice, de altă rnînă decît cea a copiştilor; 1-839, cu omisiunea unei pagini după 831 (f. 7-435v). Legătură originală în carton şi piele, avînd imprimat un medalion floral pe ambele scoarţe. A fost copiat de Ioan Pavel grămăticul (sau Ioan Raţă, cum ne atrage atenţia prietenul Ştefan Gorovei) de la f. 7 pînă la f. 346v şi de Stanciu ierei de laf. 347 pînă la f. 435v. Unele titluri, iniţiale şi însemnări marginale, în special de după f. 347 sînt scrise cu roşu. Filele 67v-68v, 121r'v, 135, 312, 341-342v, 360-362v sînt albe. A aparţinut Colegiului Sf. Sava ( a cărui ştampilă este aplicată la f. 7, 9 şi 435v), Bibliotecii Centrale a Statului şi Muzeului Naţional de Antichităţi, a cărui ştampilă în tuş albastru este aplicată în numeroase locuri, cum sînt: f. 1, 2, 10, 25 ş.a. Intrat în colecţiile Academiei Române la 10 februarie 1903, împreună cu întregul fond de manuscrise şi cărţi vechi păstrate la Muzeu. In afara însemnărilor de cititori sau posesori, atît de frecvente în vechile tomuri, manuscrisul 2591 are la f. 2-6 un tabel sinoptic de sultani, viziri, domni ai Munteniei şi ai Moldovei, cu anul în care au domnit şi numărul de ordine. Acest tabel, a cărui succesiune normală este: f. 3,3V, 2,2V, 5,5V, 4,4V , 6 a fost lucrat de altă mînă, spre mijlocul sec. al XVIII, atunci cînd a fost făcută şi paginarea. Iată textul: Leat Num㬠Sultanii Num㬠Vezirii Num㬠Valahia Numă Moldavia Anii List rul rul rul rul 1290 - - - - 1 Radul 24 1 Negru 1299 1 Otman - - _ 27 1314 - - - - 2 Mihail 19 4 1327 2 Orhan al _ lui Otman 1329 - - : Aladin 1333 - - - - 3 Dan - - 23 4 1352 1354 1 Dragoş 2 5 1356 “ 2 Sas 4 7 1358 4 Alexandru - 27 8 3 Laţco al 8 8 1360 3 Murat al 2 Suleiman al lui Sas lui Orhan lui Orhan “ “ 1366 - 1369 - - 3 Cara Hali] 4 Bogdan 6 8 1372 - “ - - - 1383 ' 5 Petru 16 10 1388 _ 5 Mircea - - 29 12 1389 - Baiazit al _ 6 Roman 3 - lui Murat - - _ 1391 - _ 1398 - - - 7 Ştefan 7 “ 8 Petru al 1 1399 - - Iui Ştefan 9 Iurga al 2 36 1401 - - _ lui Petru “ - Alexandru al 32, 37 lui Roman, luni 1412 - 4 Aii al cel Bun 8 lui Cara Halii - - XL Leat Num㬠Sultanii Numă Vezirii Num㬠Valahia Num㬠Moldavia Anii List rul ruî rul rul 1412 . _ _ 6 Radul . 15 67 - - - 5 Ibraim al - - ’■ ' - - - - 5 Mehmet al * - " - " - - lui Baezit - 6 Murat al " - - - - lui Mehmet 1427 - - - - 7 Vladislav - 18 69 1429 - “ 6 Halii al - - - - - - lui Ibrahim 1433 ~ - - - 1 1 lliaş al 12 69 lui Alexandru i 1445 - - - 8 Radul - - 15 89 cel Frumos 1445 - - - - - - 12 Roman al 1 89 lui Iliiaş 1446 - “ ■ - * 13 Petru al 1 92 lui Ştefan - 7 Mehmet al - - ■ “ ~ ■ - lui Murat 1447 - - - - - - 14 Ştefan luni 98 2 1448 - - - - - 15 Alexandru al 4 99 lui Iliiaş 1454 * ■ 7 Mahmut ■ - - “ • “ Velis 1452 - - - - - 16 Bogdan 2 102 1460 - - - - 9 Laiotă - - 17 111 Basarab 1469 - - '-Vi 8 Rum Mehmet - - "■ - - - ■ - - 1427 ■ - 9 Isaac - - * - - - 1474 - - 10 iar Mahmut - - .. - - - 1475 - - 11 Ghiedii Ahmet - - - - - - - , - - - -- 10 Vladul Ţepeş - - 16 125 - - - - - - 17 Petru 2 112 1456 18 Ştefan 47, 125 cel luni 2, Bun săpt. 3 1479 - - 12 Mehmet - - ■ * ■ “ Cazamani 1482 8 Baiazit ai - - - - _ ” lui Mehmet 1484 - - 13 Daut - - - - - - 1493 - ■r-! - - 11 Radul - - 15 256 1498 - 14 Ahmet al - - - lui Rusechi 1499 - - 15 Ibraim al - - “ “ " Iui Halii 1503 - - 16 Hadum Alis - - - - - - 1504 - - - - 19 Bogdan al 12, 229 lui Ştefan luni 9 1505 - 17 iar Ahmet - - - - - - 1507 - - 18 iar Hadum Aii - - - - - - XLI Leat Numă- Sultanii Numă- Vezirii Numă- Valahia Numă- Moldavia Anii List iul _rul___________ rul_________ nil__________________________________ 1508 1510 1511 1512 1512 1514 1517 1517 1520 1520 1520 1521 1525 1529 1526 1530 pol 1533 1535 1536 1537 1538 1540 1540 1540 pol 1544 1545 1546 1553 1553 pol 1554 1554 1555 1558 1557 19 iarAhmet 20 Amazi Mustafa 12 Mihnea 13 Vladuţa Selim al lui Baiazit 22 iar Ahmet 23 HadumSinan - 24 Ghionus 14 Neagoe Basarab 20 10 Suleiman al lui Selim 25 Aghias 26 Latifi 27 Hadum Suleiman 28 Rusten 29 Ahmet 15 Radul Călugăr 16 Radul de la Afumaţi 17 Vladislav 18 iar Radul 19 Moisi 21 20 Vladul 21 Vintilă 22 Radul Paisie, igumen 30 iar Rusten 23 Mircea 24 Radul 25 iar Mircea 26 Petraşco cel Bun 27 iar Mircea 3 22 23 24 25 luni 8 Ştefan al 9, lui Bogdan luni 9 pol 1 7 h pol Petru Rareş 11 al Iui Ştefan 2, pol 3, pol 9, luni 8 Ştefan 2, Lăcustă luni 3 Alexandru pol Comea iar Petru 6 Rareş Iliiaş al lui Petru luni 8 4 26 27 Ştefan al lui 3, Petru Rareş luni 4 Alexandru 5 Lăpuşneanu) 267 270 277 301 299 315 316 317 318 349 350 351 353 356 419 425 426 432 433 433 435 444 446 XLII Leat Num㬠Sultanii Num㬠Vezirii Num㬠Valahia Num㬠Moldavia Anii List rul rul rul rul 1560 _ 31 Mehmet _ _ _ 1560 - - - - 28 Petru al • - 8 471 Mircii 1562 - - - - - 28 Despot 2 474 1564 - • - - - ■ 29 Ştefan 5 510 Tomşa 1564 - - - - - - 30 iar Alexandru 5 519 1566 11 Selim al - - - - - - ' “ lui Suleiman 1568 - - - - 29 Alexandru 9 531 1569 - • " - - " 31 Bogdan 1 535 Alexandru 1570 - - - ' - ■ - " 32 Ioan Armeanul 1 6 561 pol cel Rău 1576 - - - ■ - - 33 Petru 5 608 1577 - - - 30 Mihnea - - 6 606 1575 12 Murat al - - - - “ ■ - - lui Selim 1579 - 32 Ahmet - - - - - - 1580 - - 33 Sinan - - - - - - 1581 - - - - - - 34 Iancul 3, 635 Sasul luni 7 1582 ' - 34 Sighiaus - - - - - - 1583 - - - ■ 31 Petru Cercel “ 2 633 al lui Pătraşco 1584 - 35 Osman - - - - - - 1585 - - 36 Mesih - - - ■ “ “ Haznadaz 1584 - - - - - - 35 iar Petru 7 641 Şchiop