INTRODUCERE . Oraţie poziţiei sale geografice la gurile Dunărei, Româ-n’a poate fi socotită printre cele mai bogate ţări în ape dulci. întrucât priveşte bogăţia acestor ape şi a soiurilor de peşti aflători în ele s’a\ putea zice că ocupă, în raport cu întinderea teritoruiui, un loc din cele mai de frunte nu numai în Europa ci chiar în lumea întreagă. Tot ceeace-i lipseşte până în prezent însă* spre atingerea unei reputaţii universale, este numai o cât mai mare şi sistematică exploatare şi industrializare a unor atari bogăţii. Suprafaţa ocupată de ioate aceste ape dulci la noi este de *“817.000 hectare sau 6.14 la sută din întinderea totală a ţărei. Vre-o 700.000 ha. din acestea suni bălţi şi lacuri, restul ape curgătoare. . In toate aceste ape, de o productivitate piscicolă, fără seamăin, zace o bogăţie nepreţuită de care 'foarte puţină lume îşi dă seama. Pe lângă agricultură, creşterea vitelor şi Petrol, -pescăritul ocupă la noi un loc din cele mai însemnate. Un punct mai mult chiar, câştigat în favorul .însemnă-tăţei acestei bogăţii este faptul că fără să necesite ca celelalte ramuri premergătoare aceleaşi însemnate capitaluri de exploatare, aceste ape ne dau totuşi o producţie anuală colosală. Anume peste 25.000.000 chilograme peşte anual, a cărui valoare în bani se poate foarte uşor preţul de oreine. Şi luaţi aminte că e vorba de un produs alimentar de primă necesitate. Singură Delta Du** Vei,* după însemnările d-lui } 4 dr Antipa, ne produce anual între 15—16 milioane kgr diferite soiuri de peşti. Şi să nu se .uite că aceste cifre sunt un minimum posibil, aducă sub producţia reală, a celor mai s abi am chiar. Caci dacă am socoti (productivitatea frecărui ’h vZTnT din Cde °Pt SUte de mii Ja nu mai decât tainri n gu- PeŞte ■a'maI’ Ş1 nu la 0 Sllltă cât poate dâ hectarul de apa bine populată, sau la 150, 200, 250 şi chiar mai mult, cum de regulă poate produce hectarul de piscicultură artificiala - constatată cu mult inferioară productivităţi unora din apele noastre naturale - am putea socoti şi pre- S t Ş1 apel+e noastre 0 Producţie anuală între 40 I ' ' „ ?r‘ peşte’ 91 de acî la aproape un miliard va- oarea bogăţiei apelor noastre producătoare de peşti Natural, când le-am extrage, ■fără nici un prejudiţiu pentru e-oonomia lor, tot ce ele ne-ar' putea dâ. Cum vedem, fără mari jertfe din partea statului şi fără citie ştie ce muncă şi cheltuieli din, partea particularilor, decât acelea ale desfacem şi prinderei—obositoare dar atrăr gatoare — producţia acestor ape e o adevărată mană a lui umnezeu. Deşi n’ar fi aci locul totuşi putem zice că numai gratie acestor ape, abondentei şi eftinătăţei peştelui Ja* noi poporul nostru de jos obicinuit cu respectarea atâtor posturi şi. ros de atatea mizerii, numai graţie lor, zic, n’a degenerat poate şi mai mult. • > înca ceva: Bogăţia acestor ape se mai răsfrânge asupra tarei, populaţiei şi avutului naţional cu încă un har, şi în~ă din cele mai nebănuite. Anume: Enorma cantitate de peşte' produsa şi pusă în oonsumaţiune înlocueşte şi ne cruţă astfel anual un număr de cd puţin 20.000 vite mari şi 100.000 dm cele mici. Aşâ că faptul acesta concurând cu sobrietatea poporului influenţează'foarte mult asupra'exportului, în-mijlţirei vitelor, eftinătăţei cărnei şi altor alimente la noi. Din toate acestea se poate recunoaşte deci'că peştii şî pescuiitul formează la noi una din cele mai mari industrii şi bogaţii. Cu toată această'importantă a lor însă, ede regretat ca Statul nu le dă toată importanţa cuvenită de cât 5 din punctul de vedere fiscal şi prea puţin din acela al popularei şi exploatărei apelor, conservă,rei şi industrializărei peştelui. Destul să spunem că eu toată bogăţia apelor şi eftinătatea peştelui la noi, importăm anual peste trei milioane kilograme peşte, adică mai mult decât exportăm, şi că valoarea celui importat, nuimai conservat, e cel puţin întreită celui proaspăt exportat de noi. In acelaş timp e de mirat lipsa aproape totală de scrieri asupra acestei industrii şi bogăţii. Pe când în toate celeilalte ramuri şi izvoare de bogăţie, între cari unele de o importanţă economică şi socială mult mai mică, scrierile ştiinţifice, economice, literare şi de vulgarizare abundă şi formează biblioteci întregi, în aceasta, afară de rezumările superficiale din manualele didactice şi de opera d-llui Dr. Antipa nu avem, după cât ştim, aproape nimic. De altfel, ierte-ni-se abaterea, faptul că lumea noastră intelectuală şi de sus e mai pricepută în viaţa şi pescuitul balenei şi polipilor de pe fundul şi întinsul mărilor streine de cât într’ale crapului, racului şi morunului din apele noastre, ca şi acela că printr’o modernă literatură grosul poporului e mai iniţiat în pescăria de oraş de cât în aceea de pe ape — destul de bogată în peripeţii chiar dramatice — toate aceste constatări şi fapte nu pot fi regretate decât de .unii naivi ca noi, pentru cari, gustul prinderei unui peşte e mai presus aceluia de a-1 mânca. Natural, număjiui nu i se poate cere să dea decât ceeace ştie şi are, după cum de asemenea nimeni nu poate şti, avea şi dâ nimic alt. mai cu seamă când n’a observat şi cugetat nimic, decât aceeace vede, practică şi învaţă. Lipsa studiilor piscicole din programele şcoalelor noastre de agricultură şi normale, lîntr’o ţară atât de bogată în peşti şi ape, ne pare una din cele mai regretabile lacune. Programele şcoalelor de agricultură franceze de pildă, sunt foarte încărcate în această materie. Aceastăi totală lipsă de scrieri instructive şi povăţuitoare de cruţarea, cultivarea, prinderea şi industrializarea peşte- lui înseninează întoarcerea cu sute ae ani înapo’a vremurilor faţă de celelalte industrii şi bogăţii: regres dar nici un progres. însemnează ca şi când în chip inconştient s’ar lăsâ aproape toate roadele pământului în oropsire, pe câmp, unde, prin descompunerea lor păgubitoare ar împ’edicâ desvol'tarea altora noaii, cari, la rându-le, ar trebui să iâ celor coapte şi recoltate locui. Căci se înţelege, dacă nu se ştie, că or ce peşte ajuns la limita ries^oltărei sale devine mult mai păgubitor şi de pristos într’o apă decât rodul pământului nerecoltat şi oropsit pe câmp. A mi-1 prinde nu însemnează numai pierderea -lui ci şi paguba neproducerii altora o sută şi o mie mai mici, cari, lipsiţi de hrana consumată inutil de acela, degenerează, pier, sau în cel mai bun caz nu se pot desvoltâ decât încet, imx»mplect şi în număr foarte restrâns. Cât pentru cei mari şi răpitori, neprinderea lor însemnează a prăsi şi cruţa haite cie lupi în preajma turmelor de vite. Ar fi de dorit deci ca Statul să-şi impună oarecari jertfe în plus acelora de administrare şi dijmuire a bălţilor sale, jertfe de altfel cu totul neînsemnate în raport cu foloasele realizate în .urmă. El ar trebui săi dea o cât mai mare importanţă acestor bogăţii venite ca din senin, adică, atât eruţărei, cultivărei şi exploatărei peştelui în toate apele ţărei, cât şi scrierilor şi întreprinderilor cari le pot desvoltâ şi valoriza. Numai astfel producţia tuturor acestor ape în loc să scadă ar creşte pe măsura creşterei populaţiunei, făcând ca preţul acestui apreciat şi indispensabil aliment să poată fi iarăşi la îndemâna arcărui om sărman. Altfel nu va trece mult şi chiar mare parte d'n pătura mijlocie nu se va mai putea înfrupta decât cu albitura măruntă şi încărcată de oase, albitură care pentru grosul poporului va deveni un fruct oprit. ţv[u sunt nici zece ani de când şa-lăiul eră atât de abondent pe pieţele noastre, încât se vindea — cel mărunt mai ales — cu cel inult 50—60 bani kilogramul. Azi el e o raritate chiar cu doi Iei. Aşâ că în această stare de oropsire a lucrurilor nu-i decât chestie de câţi-va ani încă, ca somnul, crapuil, linul, ştiiuca, etc. să aibe soarta şalăului de azi. Ştim că avem un Serviciu al Pescăriilor destul de bine organizat şi condus. Ei bine, de ce rolul activităţei acestuia ar.fi limitat la bălţile Deltei şi n’ar fi întins asupra apelor ; din cuprinsul întregei ţări? Toată jertfa s’ar putea reduce lă mai multă energie şi spirit de iniţiativă şi toate acele ape pustiite sau sărace, fie ele publice sau 'particulare, în scurt timp s’ar putea supra-popuilâ chiar, cu toate acele soiuri de peşti cărora le-ar priî aceste ape. Orce jertfă făcutăi de către Stat în acest scop nu-i poate fi decât profitabilă. Chiar aceea, în aparenţă fără năzuinţa vr’unui profit material vizibil şi imediat, ar fi destul de răsplătită cel puţin prin cruţarea unui mare număr de vite pe de-o parte şi prin imbelşugarea şi întremarea poporului pe de alta. Chiar jertfa făcută prin popularea unei ape particulare nui poate fi decât profitabilă tuturor; întrucât roadele ei se pot resfrânge nu numai asuipra acelui particular, ci şi asupra unei întregi populaţiuni din juru-i. Acelaş şalău de pildă, e mă,rginit astăzi la câteva din bălţile Dunărei şi Deltei, O singură hotărîre luată însă, dar cu multă energie condusă şi aplicată, ar fi de ajuns ca el să fie răspândit în toate bălţile Dunărei şi din interior chiar. Când toate bălţile şi lacurile noastre bogate în hrană şi în funduri nisipoase ar fi peste tot populate cu a-cest gustos şi valoros peşte, n'ar trece nici 5—6 ani şi el ne-ar inunda din belşug toate pieţele. In scurt timp ar deveni tot atât de abondent Şi de eftin ca în trecut, pe când se prindea mai mult sau se exporta mai puţin, şi nu ca azi o raritate şi cu preţuri exagerate. Acelaş imbold s'ar putea dâ populărei apelor cu lipan, lostriţă şi morun, peşti cari devin din an în an mai rari. A nu se jertfi nimic, nici barem câteva mii de leî pentru pis-cicul'tura acestor peşti şi pentru ape cari dau Statului venituri de milioane, e tot ce poate fi mai regretabil pentru economia naţională. 8 Dumnezeu sau Natura a făcut cu noi şi cu aceste ape tot ce .puteau face în bine. Noi n’am făcut nimic alt decât a-1 contraria, a-i împiedica sau distruge opera. Facem deci apel la oamenii noştri mari şi luminaţi, arătându-Je că ar fi timpul a se gândi la gestul acesta al facerei de bine, al popularei şi exploatărei apelor, spre .îndestularea şi salutul poporului care i-ar binecuvânta. . Tot Serviciului Pescăriilor i-ar reveni însărcinarea strictei aplica,ri a legei şi regulamentului pescuitului. Această lege prevede pedepsirea închiderei totale a apelor, închiae'e prin care se împiedică libera circulaţie a peştelui. Peste tot la câmp însă se văd toate gârlele sau gurile bălţilor complect şi permanent închise, într’unele locuri chiar la foarte mici intervale, fără ca nimeni să respecte legea sau să impună respectarea ei. Aceste stavile împiedicând intrarea peştelui din Dunăre sau din afluenţii săi fie la băitae fie în spre căutarea hranei până la sursele acelor ape, adică libera lui cireulatiune .peste tot, fac depo-pularea apelor şi adesea pe unele locuri chiar dispariţia lui cu totul din ele. Ba, uneori, stingheriţi prin aceste pedici în timpul bătăii ei îşi fac adesea lepădarea icrelor la adânc, pe vărsături supuse secărei, în ilocuri inundabile sau neprielnice, unde se pierde astfel recolta sau prăsila pe mai mulţi ani. Aceeaşi lege impune oarecari obligaţiuni la turbinele căderilor de apă, fabricilor şi diferitelor industrii din preajma apelor — îri afara acelora forestiere dela munţi, a căror reglementare lipsind în legiuirile streine s’a nesocotit şi la noi — obligaţiuni prin cari se abate otrăvirea şi decimarea peştelui. Cu toate acestea e atât de regretabil că nicăeri nu se vede nici barem intervenţii de vre-o aplicare a unor atari salutare dispozitiuni. In cursul acestei scrieri, o mărturisim dinainte, cu toată părerea de rău, vom fi nevoiţi adesea a ne abate dela subiect spre a face loc unor astfel de triste constatări. Pentru moment, e destul să a-m;ntim că chiar împrejurul capitalei oarecari fabrici dis- trug din când .în când pe Colentina şi în lacurile ei — cari alimentează Capitala cu mii de kilograme 'peşte anual — distrug cantităţi enorme de peşte fără ca nimeni să protesteze sau să intervină energic pentru curmarea aceslui rău. Jandarmii, această ultimă zală din lanţul autorităţei, ei atât de vigilenţi şi aspri în urmărirea oamenilor nevoiaşi cari din distracţie sau din absolută lipsă încearcă prinderea unei fâţe de peseuţ, rămân inconştienţi sau cel puţin indiferenţi faţă de cauzele cari otrăvesc şi distrug tot peştele dintr’o apă. Contravenienta acestor distrugători rămâne astfel fără urmăriri şi pedeapsă, iar aceea bagatelă a celor mici scapă foarte rar şi foarte greu într’u-nele părţi de a nu fi riguros urmărită şi chiar barbar şi ilegali pedepsită. Pescuitul cu undiţa de mână, neplumbuită. cu excepţia epocei de cruţare, e liber în mai toate statele civilizate din lume. La noi legea îl opreşte şi lasă în schimb liber numai comerciul tuturor narcoticelor prin cari peştele poate fi cu totul distrus. * * Acestea zise asupra subiectului sau întregului cuprins al cărţei ne mai rămâne de dat câteva lămuriri asupra părţilor şi scopului intenţionat. * ' * * Hotărând publicarea acestei modeste că.rţi la început nu năzuiam decât compilarea unui mic manual asupra pescuitului cu undiţa. Mărginiţi în puteri şi în mijloace ne credeam prea puţin în stare a încerca o publicaţiune la înălţimea celor similare streine — germane, engleze şi franceze mai cu seamă — cari atât din punct de vedere instructiv, descriptiv şi ilustrat -cât şi din acela ştiinţific şi literar sunt adevărate opere de artă. Tot ceeace ţinteam era de a umplea un mic gol în literatura economică a ţărei, gol nesimţit poate, dar totuşi 10 de mu/ltă utilitate practică pentru popor. Era dp a pune ia îndemâna lumei sărmane sau pătimaşe după pescuit, din preajma multimei de ape cari ne udă pământul, toate acele sfaturi practice căpătate prin lungi experienţe şi obser-vaţiuni de către alţii, poveţe fără de cari, oamenii noştri, simpli îşi pierd adesea vremea zadarnic pescuind orbeşte şi nu ajung decât la bătrâneţe, după lungi desamăgiri a cunoaşte lucruri adesea elementare pe cari un străin le poate şti — gratie cărţilor — încă de copil. Era de a Veni cu o picătură de balsam în ajutorul mizeriilor poporului sărman, care printr’o îndeletnicire nevinovată, distractivă şi utilă în acelaş timp poate fi întrucâtva sustras alcoolismului şi gândurilor negre cari îl deprimă, cari îl consumă şi-l răpun prematur. Eră, în sfârşit, de a scuti pe unii de acele plictisitoare perderi de timp zadarnic procurându-le în schimb satisfacţia unor clipe pline de farmec şi senzaţii, iar altora, lipsiţi şi lihniţi, o cât de mică bucătură pentru gură fără nici un gând ascuns sau rău, de a le-o răpi, sau ciupi măcar, cum fac vai! atâta alţii, cari nefăcând-o direct sunt şi se cred totuşi cei mai demni de respectul şi consideraţia tuturor. Cam acestea ne erau primele intenţiuni. în urmă însă, odată, intraţi în subiect şi târâţi de el ni s’an -deschis ochii asupra unui complex întreg de chestiuni. Cu ~ cât înaintam cu atât se iveau sau constatam altele, toate în strâns raport cu cea intenţionată, şi toate nu mai puţin, de o importanţă economică şi socială covârşitoare acesteia. La un moment aat văzând greutăţile rezolvărei unora insuficient studiate am aruncat condeiul. După câţiva ani, de continui cercetări şi observaţiuni, şi, în acelaş timp, de aşteptări ca alţii mai în măsură să ne poată luâ locul, l-am reluat iarăşi. Reluându-1, ne-am zis: să facem —cum putem şi pe cât se va putea — începutul. de a satisface curiozitatea unora şi cerinţele absolut folosi- . toare altora, şi să lăsăm pentru alţii sarcina de a ne complecta mai târziu. Căci, o bună zi când oamenii noştri de 11 condei vor arăta mai putină desconsiderare fată de aoeastă ramură de bogăţie, ne bizuim a crede, nu poate fi departe. De altfel, relevarea tuturor acelor chestiuni într’o carte destinată absolut pentru popor nu-şi aveau raţiunea şi locul. Târâţi de apele altora am căzut şi aşâ, poate prea mult în păcatele menţionării şi amănuntelor lor. Printre cele mai greu de înlăturat din aceste chestiuni era aceea a pescuitului şi a peştilor mai însemnaţi de Dunăre şi de Mare. Lipsa descrierei obiceiurilor şi captură,rei lor dintr’o carte asupra peştilor şi pescuitului ar fi fost din cele mai regretabile. Soluţia eră şi aci studii şi observaţii la faţa locului. Toate acestea însă cereau două lucruri. Multe resurse şi o singură ocupaţie. Cum noi însă cu toată mulţimea acestora eram foarte restrânşi în cele dintâi, lucrul era cu neputinţă prin noi înşine. Am recurs atunci la d-1 dr. An-tipa. ’l-am solicitat opera — Fauna Inchtiotogică a României — şi dreptul de a-1 reproduce. Şi-astfdl, o mărturisim cu recunoştinţă, graţie acestei bunăvoinţi, lucrul s’a făcut şi golul s'a umplut mai uşor, mai bine şi mai curând decât puteam spera. Se va şti deci, că descrierea celor mai însemnaţi din aceşti peşti ea: scrumbia, chefului, cega, viza, păstruga, ni-setruil, morunul, — despre cari chiar uvragele streine sunt, dacă nu sărace, în mare parte eronate, cel puţin în ce priveşte apele noastre — e făcută textual după d-sa. Iar a celor mai mărunţi şi neînsemnaţi se Înţelege, va fi redusă la citarea părţilor mai esenţiale ale unora şi la rezumările strict necesare altora, în măsura cadrului şi scopului acestei cărţi. Aşâ că, din mai toate punctele de vedere, afară, aceluia de stil şi cusurul pristosului de amănunte, lucrarea de faţă poate fi socotită ea un început destul de mulţumitor asupra mai tuturor peştilor şi a pescuitului dela noi. Mai mult nu s’a putut. Natural, ea într’un manual popular fără nici o pretenţiune Ştiinţifică sau literară se vor fi strecurat poate mai multe 12 cusururi şi. greşeli. Cunoaşterea condi-ţiunilo-r în cari s’au scris şi s’aiu putut deci strecura, ar putea îi întru câtva o scuza- iui numai pentru noi ci -chiar pentru un savant sau genial -prozator. ' * Spre a se uşura expunerea şi înţelesul s’a împărţit cuprinsul în -cinci părţi. Prima parte, după o mică' expunere asupra apelor, e consacrată întreagă sportului pescuitului cil undita. Acesta e descris sub toate-formele, pentru toate soiurile de peşti şi ape, -cu toate uneltele şi adausurile l-or necesare. La sfârşitul acestei părţi am crezut nemerit înşi-rarea câtorva sfaturi practice de higienă, de neapărată 1‘psă mai cu seamă la pescuit. în partea -doua, sunt descrise toate celelalte unelte şi mijloace de -pescuit, de cari am putut avea cunoştinţă. în partea treia, după o scurtă ochire asupra -peştilor în general, a transportului, conservărei şi -prăsirei -lor, sunt descrise toate soiurile peştilor de rîuri mai repezi, su-b -toate formele înfăţişerii, obiceiurilor, vieţei şi pescuirei lor mai ales -cu undiţa. La sfârşitul acestei descrieri a fiecărui peşte ne-am -dat truda s-chiţărei câtorva reţete de -conservarea şi prepararea -celor mai obicinuite şi gustoase bucate gătite din el. Aceasta din cugetul că -o foarte mare parte din lumea simplă, în chiar belşugul ima-te-riilor alimentare prime din necun-oştinţă se hrăneşt-e cum nu se poate mai pro-st şi primitiv. Sub titlul sau denumirea românească a fiecărui peşte am adăugat tălmăcirea numelui lui rntr’-o limbă două streine. Ni se va ertâ această vanitate făptuită mai imult spre evitarea de întâmplătoare confuzii, erori şi tălmăciri greşite, ca: mreană=lamproie; scobar=goitjon, egal clean, aidoma vârlugă, leit săbiţâ, -et-c. — greşeli -s-au semuiri de cari -cărţile şi -dicţionarele no-astre sunt foarte puţin ferite. Partea, patra, -după aceeaşi înşiruire -ca mai sus, e rezer- vată peştilor de baltă, de Dunăre şi dela Mare — a căror descriere, cum s’a spus, e în parte după d4 Dr. Antipa. în partea cincea, de curiozitate şi spre deosebirea sorn-nului -şi morunului nostru: am înţesat schiţarea somonului de Rin şi moruei, peşti streini dar din cei mai renumiţi şi valoroşi. Apoi scoicile şi racii — atât de preţuiţi la noi — broaştele, vidra, Legea pescuitului, comentarii asupra acestei legi, ete., n’au fost nesocotite, ca în multe manuale de pescuit streine, oi li s’au dat o atenţiune pe cât mai largă şi amănunţită s’a putut. PARTEA ÎNTÂI I. APELE i S’a pomenit în «prefaţă,, că apele noastre dulci, adică acelea nesărate, în afară de literoralul mărei, se întind la noi pe o suprafaţă de 817.000 hectare sau 8170 chi'loimetri pătraţi. Vre-o 700.000 ha. din acestea sunt bălti, eleştee şi lacuri, iar restul ape curgătoare. Lungimea tuturor cursurilor acestora la un loc, ca: Fluvii, rîuri, văi, gârle, virulgi, iazuri, pârae mici şi mari, populate cu peşti, se urcă la .peste 15.000 klm. Iar în parte, a celor mai importante din ele, pe teritorul român de azi (1915), după cât am putut cercetă, în chilometri, ar fi următoare : Argeşul, 300. Bistriţa (Oltenia), 50. Bistriţa (Moldova), 280. Bârladul, 170-Buzăul, 270. Călmătuiul (Teleorman), 160 *). Călmătuiui (Brăila), 100*). Dăsnătuiul, 160*). Dâmboviţa, 250. Doftana, 45. Dunărea (cu braţele), 2800. Gilortul, 100. Ialomiţa, 330. Jiiul, 220 < plus 40 în Ardeal). Jijiia, 100*). Lotrul, 80. Milcovul, 45*). Moldova, 100. Neajlovul, 120. ^ T 16 Şiretul, 480. Suceava, 45 (plus 110 în Bucovina). Teleajenul, 52. Topologul, 60*). Trotuşul, 117. Vedea, 200. •Coasta Mărei sau litoralul maritim e ae vre-o 300 k. Vechiul litoral era de 200 k. Lungimea celor însemnate cu steluţe — luată duipă harţe ^ — e aproximativă; a celorlalte e după Dicţionarul Geografic al României şi după diferite publicaţiuni militare. * • • * * _ Lacurile, bălţile şi eleşteele sunt foarte numeroase Ia noi. E destul credem, spre a întări această afirmatiune, dacă vom spune că o singură plasă, Olteniţa, în Ilfov, are vre-o 21 de bălti şi tot atâtea eleştee. Mostiştea are 50 eleştee. Şi ca acestea sunt mai toate 'plăşile noastre dela câmp şi Dunăife. A menţiona deci toate aceste ape cu numele şi întinderea lor ar fi să umplem o carte numai cu ele. Vom înşira totuşi, de curiozitate, câteva din cele mai însemnate ca întindere şi valoare ichtiologică d'n diferite părţi ale tării: Balta Albăi, Jac, R.-Sărat, 1000 hectare. ‘ Balta Lungă, Botoşani, 15 ha. Balta Mare, pl. Balta, Dolj, 35. Balta Mare, pl. Jiiul de sus, Dolj, 15. ' ’ Balta Popii, Suceava, 1000 prăjini. Babadag, lac, Tulcea, 2000. • ‘ ' Brateşul, baltă, Covurlui (Galaţi), 1500. \ ' ■ 1) In linie dreaptă, după studii militare, frontiera Prutului e de 500 k. Oltul, 250 (plus 350 în Ardeal i. Prahova, 150. Putna, 150. Prutul, 600 *) (plus 150 în Bucovina). Râmnicul-Sărăt, 150. Sabarul, 100 *). Călăraşi, baltă, Ialomiţa, 500. Ca real ia, baltă* Tulcea, 600. Crapina, balltă, Tulcea, 1600. Chituc, baltă, Constanta, 900. Cumarova, baltă, Tulcea, 300. Dranof, lac, Tulcea, 2500. Fortuna, lac, Tulcea, 300. Gokwiştea, lac, Tulcea, 7200. Gorgova, lac, Tulcea, 600; Hagi Ghiol, lac, Tulcea, 300. Iazul, lac, Brăila, 45. Iezerul, lac, Dorohoi, 430. Jiji'la, baltă, Tulcea, 1000. Lacul, lac, Putna, 300. . Lacul Sărat, lac, Brăila, 50. Mangalia, lac, 900. Oltina, baltă, Constanta, 1000. Pepina, baltă, Tulcea, 300. Pieriteasca, baltă, Tulcea, 200. Roşu Lacuil, Tulcea, 200. Roşu Lacuil, Deltă, 650. Razim, lac, Tulcea, 36.000. 'Sinoe (lacul Albastru), Tuieea şi -Constanta, 16.300. Siut-Ghiol, lac, Constanta, 1300. Sufiaia, baltă, 20 k. lung, 3—4 k. lat. Tulzla, lac, 1400. Tatligeac, 300. Tasăiul, lac, Constanţa, 1200. Zatonul, 400. Zmeica, lac. Tulcea, 6400. « Lagi"na dobrogeană, formată din lacurile principale: Ra-zim, Zmuca, Sinoe, Chituc şi altele mai mici, cui stufurile, mlaştinile şi ostroavele 'lor, aoest tău singur la un loc zic, are o întindere de 112.000 hectare. Numaii judeţul Tulcea are peste 120.000 hectare sau 1200 k. p. de bălţi. Frăţilă. - Peştii şi Pescuitul. 2 Cât pentru bogăţia şi productivitatea acestor bălti ajunge dacă vom spune că haita Crapina dă un venit anual statului de peste 60.000 lei, iar Balta Suhaia, într'o singura zi şi la un singur năvod, tras pc sub gheată, a dat odată până la 15.000 k. peşte. * ' ' * * Acuma o mică lămurire sau definitiune asupra tuturor acestor denumiri şi ape. In necunoştinta definitiunilor fixate de alţii le vom dâ după rostul înţelesului lor în popor şi după propriile niastre chibzuiri. Cea mai slabă urmă de apă, mijită din pământ şi perdută tot în el la unul sau mai mulţi paşi, e o Ţiţină. Tot ţiţini sunt şi acelea cari pe stânci sau pe locuri umede nu fac decât să ude locul până la un pârâu, isvor, baltă, etc. Ţitina nu are curs, sau cel puţin unul pronunţat, vizibil. O ivire sau bulbucite de apă din pământ, care poate dâ loc unei scurgeri şi curgeri vizibile, mai mici sau mai mari de apă, e un izvor. ' Un izvor sau mai multe prin dâra ce sapă fac un pârâu. Tot pârâu se numeşte oroe scobitură făcută în pământ de cursul apelor de ploi, pe o lungă întindere, chiar când n’ar fi pic de apă pe ea în timpuri secetoase. Ga apă în sfârşit, pârâu e orice curs care poate fi sărit cu piciorul. Mai multe pârae fac ape vale. Vale e orce apă care poate fi trecută cu piciorul. La câmp ea poartă denumirea de vi-rugă sau irugă, şi are de obiceiu fundul nomolos şi patul îmbrăcat în ierburi şi păpuriş. Un pârâu, virugă, vale şi chiar râuleţ al cărui curs e regulat, săpat sau abătut spre un rost sau scop oarecare, e un iaz. In stil mai mare şi modern el e numit canal. Ori cărei văi cate într’o regiune sau în mai multe părţi ale ei poate fi sărită cu piciorul, i se mai zice şi vâlcea. Mai multe văi formează un râu. Râu e orice apă care la un moment dat nu poate fi trecută cu piciorul, fără rizicul 19 de a ne îneca în ea, mai cu seamă când n’am putea înota. La câm’p i se zice obicinuit gârlă, căci adeseori se întinde gârlă, peste tot. Gârla are uneori sau unde şi unde acelaş fund şi pat ca virugă. Ea şi râul spre a putea fi trecută au nevoe de punţi, poduri, vaduri, şi, unele şi într’uiiele părţi ale lor chiar*de luntri, bărci şi poduri umblătoare. In literatură sau în graiul nostru scris, învăţaţii fac să treacă de văi toate râuleţele noastre mici, denumite de către popor peste tot râuri. Râul Doamnei, Râul Vadului, Sadului, Sibiului, etc., orcât şi orcând şi cum li s’ar zice văi, pentru popor ele vor rămânea pe veci râuri. Tot astfel Valea-Rea, etc., nu va putea niciodată trece în ochii lui drept pârâu. Pentru denumirea mirilor mari limbagiul poporului e lipsit încă'de un termen propriu lor în .genere. însă peste tot, pentru întreg poporul, toate acele ape mari, plutitoare, oa Mură şui, Oltul, Şiretul, Prutul, Nistrul, sunt ceva mai mult decât râuri; ele sunt Ape Mari. • Rîuiriile Jiiu, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Şiretul, Bistriţa, Moldova şi Prutul, sunt declarate ape navigabile sau plutitoare prin Regulamentul Organic din 1831—1832. , * * * Câteva cuvinte asupra apelor stătătoare, cari ne interesează, se înţelege. fyeşteul. — Acesta e de regulă cea mai mică întindere de apă populată cu peşti. Mai întotdeauna el e o strânsură de apă — mai mică sau mai mare — făcută artificial; adică prin mâna omului. E făcut fie săpându-ae pământul îm drumul uuui isvor, isvoare, virugă sau pârău, fie oprind cursul aceloraşi ape sau unei văi, gârle, etc. într’o scobitură potrivită a cursului lor, printr’un stăvilar, zăgaz sau dig. El poate fi mai în totdeauna scurs, secătuit şi curăţat după ■voinţă, Stăvilarul îndeplineşte adesea un îndoit scop: deasupra lui, prin oprirea şi strângerea apei, se formează locul 20 prăsitor de peşti, şi tot odată, un rezervor din care apa Căzută pe iaz sub stăvilar prin forţa şi greutatea ei, pune morile şi alte industrii în mişcare. întins .pe o mare suprafaţă, de mai multe hectare, eleşteu! poate lua denumirea de lac, ca cele din jurul Capitalei de pildă. Eleşteele sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Sunt mai multe mii de ani de când Chinezii şi Egiptenii le săpau, •chiar pe întinderi colosale, fie ca rezervoare spre udarea lanurilor pe timpuri secetoase, fie ca eleştee prăsitoare de peşti, şi căderi industriale, fie în sfârşit pentru un scop şi altul în acelaş timp. , La Romani, mari amatori de peşti şi pescuit, ele luaseră un avânt în lux şi 'în mulţimea soiurilor de ipeşti cultivaţi, 'pe care nici nu ne-o putem închipui astăzi. Lor Ie datorim introducerea crapului în Europa, originar din Persia şi poate tot lor răspândirea pe acest continent a multor altor peşti. La noi chiar, tot ca şi la Romani, eleşteele eraui în mare vază la curţile boiereşti. Con ac ui sau moşia care nu-şi avea eleşteul lor nu mai erâ moşie şi con^c; era sfoară şi ogradă.. Mănăstirile nu mai puţin: spre a putea cât mai uşor face fată sumedeniei zilelor de post impuse de lege, erau în cea mai mare parte aşezate fie pe lângă ape, fie în apropierea unui loc prielnic unui eleşteu. Orce loc de altfel, prielnic oprirei unei ape şi deci formărei unui eleşteu, a cărui apă să., poată fi utilizată atât ca forţă cât şi ca producătoare de peşti, a fost peste tot utilizat ,1a noi. Bai multor sate, numai din acest punct de vedere, la.câmp mai cu seamă, li s’au pus parul tocmai în atari locuri prielnice. Aşâ că pe aci nul e oraş. sau sat mai însemnat, care având un cât de mic curs de apă. să nu^şi fi avut eleşteu! lor. E de regretat că pe unde aceste eleştee pomenite din vremuri de demult, dacă nu au dispărut cu totul <încă,, cel puţin din mare parte au dispărut peştii. Natural, astăzi când gratie transportului fulgerător pe căile ferate peştele poate fi aruncat dela o margine la alta a tarei într’o singură noapte, în loc de în nouă-zece ca altădată,, ele ne par cu totul de pristos. Ceeace nu ne pare absurd 2L însă e mirarea şi căinarea că peştele s’a scumpit! In trecut el eră eftin, căci pe lângă alte cauze contribuia şi aceasta la eftenirea lui. Sub acest raport, al cultului de eleştee, putem zice fără să exagerăm că iiicăeri şi nici când în lume ele n’au fost mai 'numeroase şi mai în vază decât în Moldova şi Ţara Românească. La noi, nu ca la Romani, din capriciul unor patricieni lacomi de varietăţi şi sport, ele erau în cultul întregului popor. Ca probă, capitala Regatului ne oferă din vremuri neştiute încă una din cele mai frumoase pilde. Aproape jumătatea înconjurului ei e fortificată cu eleştee pe o mare .întindere. E de plâns că vântul civilizator în 'loc să ni le asaneze şi înfrumseţeze, lucru ce s’ar fi putut face mai de mult cu foarte mici cheltueli, ni le-a redus la infecţie şi oropsire. Băneasa şi fierăstrăul, altădată atât de rustice şi atrăgătoare ca locuri de preumblare, azi sunt reduse la mlaştini pentru porci şi bivoli. Secătuite, cu stăvilarele distruse, din privelişti cari nu mai saturau ochiul, au devenit mlaştini infecţioase, din cari, în seriie frumoase, ocăcăi-tul broaştelor şi bâzâitul nourilor de ţânţari tin hangul mu-zicei dela Şosea! Nicăeri în capitală -contrastul între civilizaţie şi barbarie nu e mai isbitor decât aci. Gratie decorului unui şir de arbori însă,, contrastul nu isbeşte decât ochiul şi mintea celor ce se abat pe jos afară din decor. Abaterea Argeşului în Dâmboviţă şi canalizarea acesteia până la Dunăre, ar puteâ preface într'o bună zi din toate aceste lacuri nişte frumoase bazinuri pentru docuri. \ * * * * După eleşteu avem balta. Baltă poate fi numită aceea de câţiva paşi din mijlocul unui drum, ca şi aceea de mii hectare, sau de mai mulţi kilometri patrati dintre bălţile Dunărei. Baltă e orice întindere de apă stătătoare sau cu un curs aproape nesimţit, mai mult sau mai puţin adâncă, mai mult 22 sau mai puţin supusă creşterii la ploi, cât şi scăderii sau se-cărei complecte în timpuri secetoase. Ea poate fi stearpă atât de peşti, cât şi de orice vegetaţie, precum poate fi copleşită atât numai pe -margini, cât şi -peste tot în ierburi, bălării, păpuriş, brădiş, stuf şi peşti. Lacul. — Acesta dimpotrivă:: nu seacă şi nu poate fi- secătuit. E mult mai adânc, -cel puţin în unele părţi; e foarte puţin supus creşterei şi scăderei în timpuri ploioase sau secetoase ; apa lui e mai numai stătătoare şi liniştită, — Ca liniştea unui l-ac, cum zic poeţii; — şi are în totdeauna o vegetaţie abondentă pe margini şi pe unde apa e mică şi deci poate creşte, precum şi golişti unde din -cauza adâncimei -nu poate creşte nimic. Când apa lui nu-i otrăvitoare, el e în totdeauna populat de peşti. După-cum poporul zice: Baltă să fie, că broaşte se strâng, tot astfel p-utem zice: Lac să fie, că peşti se prăsesc chiar singuri. * * * Toate aceste ape ale noastre sunt în chip natural mult mai bine populate decât acele din alte ţări, unde, -cu toate încercările ştiinţei şi dibăciei omului, -n-u se pot -îndeaju-ns combate unele rele aduse peştilor şi pescuitului de către civilizaţie. _ Planctonul, acele miriade sau mijigai de vietăţi şi părticele vegetale, cari -constitue hrana peştilor, foarte bogat, pe deoparte; cuiburile, stufurile, plantele şi locurile de refugiu, aciu:re, iernare şi bătae ale peştilor atât mari şi mici, cât şi ale icrelor şi pledurilor lor, neputând fi încă atât de distruse de irigări, navigaţie, otrăvurile fabricilor şi alte etceterale de prin Apus, pe de altă parte, toate fac ca bogăţia, producţia şi mulţimea soiurilor de peşti din apele noastre să fie socotite ca cele mai numeroase şi de valoare din lume. Astfel că — vorba d-lui dr. Antipa — pescăriile noastre au ajuns astăzi a fi cunoscute în toată lumea, ca unele din cele mai mari. * * * Acestea zise asupra apelor, să trecem la descrierea pescuitului, a mijloacelor şi instrumentelor de pescuit. Căci e de pristos, credem, a ne atâţâ jindul cunoaşterei peştilor înaintea cunoştinţelor şi mijloacelor prin cari i-am putea avea. II. UNDIŢA DE MÂNĂ Sport. Printre cele dintâi instrumente întrebuinţate de om la prinderea peştelui, după răstocire sau secătuire, bănuim că trebue să fi fost undiţa. Apoi, la rând şi cu vremea s'au născocit acelea împletite de lemn şi ată. La fel în domeniul aerului: înaintea curselor, săgeţei şi puştei a fost vremea latului şi bobului sau mâncărei legate cu ată. AstăiZi, -dela grosolănia unditei de os a sălbatecului sau peilor roşii, până la fineţea aceleia ea acul unei albine, şi dela struna ca odgonul până la aceea ca părul, de mustaţă, s’au făcut şi aci ca în totul progrese destul de mari. De asemenea bastoanele sau coadele de undită: Dela nuelele primitive, întrebuinţate de popor şi de către patficienii romani, mari amatori de peşti şi de pescuit, cari îşi construiau palate lângă ape, ea să poată pescui cu .undita chiar din pat, am ajuns la acelea fasonate artistic în valoare de mai multe sute de lei. Sportul acesta al pescuitului cu undiţa, un sport din cele mai plăcute, mai pasionate şi higienice în acelaş timp, şi tot odată nici de cum mai prejos decât vânatui e unul din cele mai puţin răspândite în ţară la noi. Practicat, cum se ştie, mai mult de către ţăranii şi mahalagiii mărginaşi apelor, şi chiar de aceştia în chip cu totul rudimentar, el e 24 privit ca un ce ridicul şi înjositor deşi, vorba lui Plutarc, pescuitul nu-i tocmai o mică industrie, în România mai cu seamă. Nu tot astfel e considerat pescuitul cu undita în Franţa, în Germania şi în ţara sporturilor, în Anglia de pildă. In aceste ţări el e foarte mult răspândit chiar în societatea înaltă, unde numai de un sport grosolan nu e considerat. Probabil, prea marele belşug de peşte dela noi oontribue foarte muslt la acest dispreţ. In Paris, pe Sena, se ţin anual concursuri oficiale, cu premii. Iar în Anglia, nu e nume de lord, cârc săi nu fi contribuit cui experienţa, punga şi inteligenta sa spre ani ridica la perfecţiunea unei adevărate arte, atât ca mânuire, cât şi ca ingenioase instrumente. Aci, atât aceştia din urmă, cât şi multe din soţiile şi fiicele lor, după ce au secătuit toate isvoarele de plăceri, de desfătări, de emoţii şi senzaţii, în rafinăria lor mu-şi mai găsesc adesea-alt refugiu a lină tor splinuiui ce-i consumă, decât în farmecul pescuitului cu undiţa. Fie amorezaţi şi disperaţi, fie sătui de plăceri sau des-gustaţi de viaţă, fie în sfârşit sleiţi de orgii sau de neurastenia mancei intelectuale, în palpitantele licăriri de plută şi smueituri de strună ei îşi află una din cele mai fermecătoare şi înviorătoare din înfiripări. Trăind prin simţ şi prin instinct cu slujba creerului aproape inoetată — cel puţin de a le mai tortura corpul şi nervii cu aiurările unei imaginaţii bolnave, — prin mişcările corpului într’un mediu sau atmosferă atât de prielnică acestuia, o zi, o singură, seară sa'u dimineaţă, petrecută astfel, cu undita în mână, într’o apă bine populată se înţelege, pentru ei sportul acesta e um'miraculos şi infailibil balsam. Ceva mai mult. Bogatele şi excentricele americane, merg chiar mai departe în pasiunea lor pentru acest palpitant şi aristocratic sport. Pe coastele Floridei şi Texasului, unde se zice că s’au construit hoteluri şi s’au format cluburi speciale acestui sport, ele se iau la întrecere cu sportsmanii în pescuirea cu undita a tarpomiiui — un soiu de scrumbie gi- 25 gantică, de peste doi metri lungime şi 100 kgr. greutate. Şi aceasta numai din gustul de a-1 prinde, căci tarponul nu e de mâncare. încă ceva: Sportul nostru, pe lângă partea desfătătoare şi higienică, mai are una de lecuire. Mulţi medici streini, recomandă pescuitul cu undita ca cel mai bun remediu pentru neurastenici şi mai alinător balsam pentru tuberculoşi. Se înţelege că nu pescuitul din fugă, ci numai acela sedentar, a-lene, le poate prii acestora. Celalalt, obositor, acrobatic, convine mai .mult persoanelor sănătoase cari, chiar la 60 de ani, în cazuri de mari isbânzi, se miră de reînvierea vigoarei celor douăzeci de ani din tinereţe. El convine şi e indicat ehiar oamenilor intelectuali, cărora nu numai că le face oboselile intelectuale mai suportabile, ci le păstrează, ba chiar le reînvie sburdălnicia firei şi agilitatea corpului istovit şi lâncezit lângă masa de studiu sau de scris. Acuma, dacă spunem şi facem toate aceste constatări, e numai de a spulbera întrucâtva dispreţul în care acest sport e învăluit la noi. Intentiunea ca prin ele sau prin apologia lui să-i influenţăm şi la noi răspândirea în clasa intelectuală şi de sus, n’a existat. Şi aceasta pentru motivul că nu erâ nevoie de noi. De oarece întreagă, această clasă, fără excepţie putem zice — deşi pradă altor sporturi mai puţin ordinare, în operele unui Bischof, Teakston, Schubart, Walton şi Cotton, Gobin, Cunisset-Carnot sau Blartchere, din cari, pe lângă propria noastră experienţă extragem şi noi câte ceva, în toţi aceştia zic, cari vădesc importanţa ce se dă acestui sport acolo, ea, această clasă, mult mai stăpână pe aceste limbi decât pe a sa proprie, în toţi aceşti autori ar fi putut afla o toult mai delicioasă hrană de mistuit decât aceea pe care în stângăcia şi nepregătirea noastră >i-am fi putut-o oferi, dacă cumva i s’ar fi aţâţat apetitul. 26 III. UNDIŢA Generalităţi. Mai întâi, şi înainte de a intra în descriere, fie-ne îngăduit a lămuri puţin acest cuvânt asupra căruia chiar în dicţionare ne pare a găsi o mică confuziune. Atari -confuziuni, de cari întâlnim foarte multe când scărmănăm sau răfuim întorsăturile limbei scrise, nu întâlnim aproape de ioc în marele dicţionar vorbit, al bătrânilor poporului, al acelor oameni încărunţiţi în a-şi dâ seama de rostul şi înţelesul fiecărui cuvânt. în acest viu dicţionar, al unora din acei de meserie se înţelege, căci nimeni nu poate fi atotştiutor în toate ce nu-1 privesc şi interesează mai cu seamă, e o marc deosebire între unghiţă şi undiţă, după cum una, de gradaţie, nu mai puţin isbitoare este — erte-ni-se săritura — între lapoviţă, tină, noroi, nomol şi glod, termeni diferiţi dar confundaţi adesea chiar de către oamenii instruiţi, cari nu îşi prea bat capul cu observarea structurii limbei, înţelesului şi întorsăturile ei. Undiţa, moMo-muntenescul undiţă, e totalitatea bucăţilor întrunite cari compun unealta de pescuit. Iar ardelenescul unghiţă, după acei răsleţi bătrâni şi după noi e cârligul sau acul cu limbă în care se acaţă peştele; cum vedem, două lucruri diferite cari nu pot avea unul şi acelaş nume. Pre-tenţiunea acestei demarcări nu ni se va lua — credem — în nume de rău. De asemenea, :nu trebue nesocotit că sub denumirea de undiţă înţelegem doar o unealtă, oarecare de pescuit şi nici de cam care anume. Căci din acestea avem de asemenea mai multe feluri, cari atât la forma, denumire şi întrebuinţare se deosibesc foarte mult între ele. Aşâ, avem undiţa de mână, de fund, de suprafaţă şi undiţile de mal şi de fiind. 27 Mi se va zice poate, asupra celor de mai sus, că un provincialism, o expresie sau o părere răsleaţă mul poate fi o regulă literară s.au de impunere pentru un întreg popor. Nici îndoială. Ne încumetem totuşi a crede şi a zice. cu toată sfiala şi modestia cuvenită, că atunci când denumire! unui lucru sau unei idei într’o limbă îi lipseşte numele sau pore-. cla cuvenită şi generalizată peste tot, dar existentă totuşi într’o parte sau într’un colt al aceluiaş popor, ne pare mult mai nemerit de a generaliza acest provincialism, care ne poate scuti de confuzii şi învinuiri de limbă săracă, decât de a adopta, cum s’a făcut şi se mai abuzează încă, la introducerea cu1 duimul a vorbelor streine nepotrivite şi greu: de pătruns în popor; vorbe cari, vai! impuse termenilor populari adesea numai din necunoaşterea acestora şi a fonda-mentului limbii româneşti, ne-au desbinat atât de mult limba în două între sate şi oraşe. IV. Descrierea unditei de mână. Coada. — Struna, morişca sau struna de rezervă. — Unghiţă sau cârligul. — Adaosuri: Plumbul. — Pluta. — Sonda. — T emile. — Descăţătoarea. — Furcuţa. — Minciogul. — Traista. — împletirea reţelei. In această parte, cea mai voluminoasă din cele două în cari se tratează despre pescuit şi uneltele lui, se va vorbi numai de undita de mână. Cauza acestei largi şi amănunţite desvoltări este că sportul ei este unul din cele mai pasionate şi că el poate fi practicat de orcine şi nu numai de oamenii de meserie, cari şi-o cunosc; de altfel destul de bine. Cât despre celelalte — undiţi, — cari după noi nu prezintă nici u;n farmec, nimic aproape complicat şi distractiv, nici o finetă şi dibăcie de îndemânare, şi deci, sunt mai mult la îndemâna poporului de jos care prin ele îşi caută un mijloc de existentă, fără prea multă bătae de cap şi pierdere de ■timp, se va vorbi în partea -doua la restul uneltelor de pescuit. Undita se compune din trei părţi mai principale, anume: Coada, struna şi unghiţă sau cârligul. Coada. La baltă, aceasta se uzitează din trestia de baltă tăiată toamna dela rădăcină. Ea fiind lungă, uşoară, bună de mânuit şi flexibilă întrucâtva, ar fi o sculă ideal. Are însă un singur cusur; anume, se rupe uşor, şi vorba românului, tocmai când ţi-e lumea mai dragă. La munte, pentru acelaş scop e întrebuinţat mai mult lemnul de alun. Acesta de asemenea întruneşte întrucâtva fineţea, mlădierea, lungimea şi uşurinţa mai mult decât orcare alt lemn la îndemână. Verde însă e cam greu, uscat se rupe uşor, mai eu seamă dela vârf, punctul cel mai important. Spre a-i înlătura acest cusur însă se poate lecuî răul înădind vârful cu o mlădită din lemn tare, gânjos. Amatorii şi pasionaţii mai bogaţi sau mai rafinaţi însă nu se prea mulţumesc cu aceste trestii sau prăjini rudimentare. Cauza? cum am arătat, e că nu sunt portative şi că prezintă prea multe defecte. De aoeea ei îşi confecţionează singuri, cum vom arăta, sau îşi cumpără gata din comerciu, de bamb'u, trestie, etc., lăsând pe cele primitive la îndemâna ţăranilor cărora nu le dă mâna sau cunoştinţele de a-şi putea face sau căpui altele mai practice. La noi în ţară, până acum .nu, se găsesc decât bastoane de rogoz sau bambu, demontabile, campuse din mai multe bucăţi. In Apus însă, rafineria pescuitului cu undiţa a dat loc —în Franţa şi Anglia mai cu seamă — unei întregi industrii în aceasta ramurăi. Felurimea instrumentelor, fineţea, eleganţa şi iscusinţa lor te minunează. Destul să spunem că se găsesc bastoane în valoare de sute de lei, şi tacâmuri complecte de o mie lei şi mai mult. Acum o mică abatere iarăşi, asupra acestui termen sau denumirei acestui luicru. In Franţa i se zice simplu canne= 29 baston. Noi i-am 'PU'teâ zice tot astfel, sau mai nemerit coadă, .ca aoeleia de biciu, cu care se şi aseamănă întru1 câtva. La baltă însă el e trestie, la râuri nuia, puliţă, beldie sau prăjină. Intre ele, şi pentru toate în acelaş timp, pentru nouii pescari nouă ne trebue acum o sculă şi o denumire nouă. Cum să-i zicem? Coada e coadă şi bastonul baston, Beldia sau prăjina e gogeamite lemnul. Pailita sau jaipiţa e orce nuia brută, mai mare sau mai mică, .etc. In lipsăi de alt termen mai potrivit ne oprim la cuvântul din popor ţeche, care desemnează un lemn fasonat, gingaş, drept ea lumânarea, cât mai lung şi mai subţire —deci o coadă de undită ideal. Poporul o întrebuinţează ca coadă de cârlig, de praştie pentru cules poame, etc. Neoojită, nepârlită şi nelustruită ea e o nuia sau o prăjinăi. Mi se va zice că prin ţeche se înţelege un lemn mi prea flexibil. Tocmai astfel ne şi trebue, la cotor bine ’nţeles. Pentru mlădiere li vom adăuga un vârf, o zmioea, cât mai lungă, mai subţire, mai mlădioasă, dintr’un lemn cât mai gânjos şi tare. Ţechea derivă din ţeghe, aceasta din teavă. Pipaşii ştiu oe-i teghe; pentru rest, vom lămuri că e aceeace numesc mai puţin comun şi scurt — teavă. de lulea. Termenul! ţeche poate nu-i... şic; în orce caz e mai potrivit şi mai pe înţeles decât vr’unul englezesc. In .definitiv ziceti-i teche, coadă sau băţ, puţin ne pasă. Principalul e să-l aveţi cât mai bun şi mai bine făcut. Pentru confecţionarea ţechei uvrajele streine tratează în zeci de pagini. A le imita, ar fi să umplem cartea numai cu aceasta. Ne vom mărgini deci, cât mai pe scurt posibil", a schiţa doar câteva metode din cele mai practice şi lesnicioase. Şi aceasta mai mult pentru1 lumea dela ţară, îndepărtată de centrele comerciale. Cât pentru orăşeni, ei chiar când n’ar dispune de cine ştie ce mijloace vor prefera să facă, economii din altă parte spre a-şi cumpăra una confecţionată gata (de .unde? vom indica şi aceasta,'la sfârşit) decât să migălească zile întregi cu fasonarea uneia al cărei lemn, la oraş, poate fi mai rar decât bambul. 30 1 _ Lemnul cel mai potrivit pentru acest scop, la mâner sau cotor, e alunul, salcia, răchita, frasin, arţar, jugastru, 'chiar bradul subţiat şi fără moduri, etc. Cel mai propriu, chiar dintr’o singură bucată şi fără înădituri, ar fi răchita. Subţire, dreaptă şi lungă de cel puţin trei metri însă, e cam greu de găsit; iar cu semănarea sau)-cultivarea ei nu se prea îndeletniceşte nimeni la noi. în definitiv, în lipsa acestora se poate întrebuinţa orce alt Jemn subţiat. Pentru vârf însă. sunt indispensabile mlăditele sau z mi celei e din lemn tare, gânjos, cari chiar frângându-se să nu se r.upă eu totul, spre a pjerde totul. Ele se înădese la celelalte şi trebuesc atât de mlădioasa,, drepte, subţiri şi elastice încât făcute arc să re-vie iarăşi ia loc. Cele mai bune sunt din sânger, corn, ulm, liliac,^ lemn câinesc, răchită, măstacăn, şi din orce alt lemn care întruneşte calităţile cerute. La cotor cel mult' de grosimea creionului, la vârf până la frunză. Lemnul trebue tăiat toamna, înainte de Ianuar. în alt timp e cu seva în el, se coace şi se rupe uşor. ' ’ Cele mai practice tcehi sunt acele făcute din trei bucăţi: La mâner din lemn mai greu, mijlocul mai uşor şi mai ilung, apoi zmiceaua la vârf. Bucăţile trebuesc alese şi potrivite astfel ca şi când ar fi tăiate dintr’o singură bucată. Capetele li se ti şese prelung în formă de pană, se pot prinde cu două ţinte şi se leagă strâns, în cerc, peste toată nada cu sfoară bine cei uită. Adică eu mătase sau cu sfoară unsă, cu ceară, cai zmoală de cismar, sau aupă legare cu Jac de lemn. Modul de a înodâ această sfoară în chip nu mai puţin practic ca inteligent de asemenea nu e un lucru :uşor şi de nesocotit. Putini pescari ştiu face acest nod chiar la unghi ta cu pană, lipsită de belciug. Legarea nadei se face în chipul următor. După ce s’au tişit, adică subţiat prelung şi egal ambele capete ea de-o şchioapă sau palmă în aşâ chip încât alipite să pară aproape una, se iâ sfoara, cam de'un metru sau IV2, se îndoieşte cât lungimea nadei şi se aşează în lungul acesteia, cu latul sau îndoitura ceva mai jos de unul din capetele ti-.şite. Apoi, luăm capătul -cel lung, şi cu el începem a înfăşură 31 strâns, dela celalalt capăt al tişitureL sau nadei, înapoi, peste capetele sfor ei îndoite. Ajungând cu văcălia — de sfoara lângă sfoară — lângă ochiu, vârâm capătul văeăliei în el, strângem din ambele capete şi sfoara îndoită pe dedesupt strângândur-se trage capătul înfăşurat, pe sub ea, şi legătura e gata. . ' Pig. 1. — Legarea unghiţei. Tot ca mai sus, după cum se poate vedea şi din figura reprodusă aci, se procedează în, legarea unghiţei cu pană. Se îndoeşte de un deget două părul sau sfoara, o aşezăm cu ochiuL spre vârf şi cu capetele spre pana unghiţei, prindem c.u dreapta capătul mai scurt şi înfăşurăm cu el înapoi, spre vârf, peste sfoara îndoită. Ajumşi la ochiu băgăm capătul acesta în el, tragem de unul şi de altul şi legătura e făcută. La pripeli această legare se mai poate face în nodul 8: Facem un ochiu de nod de lărgimea degetului mare, prin care trecem capătul părului sau aţei de două ori. Sucim o-ctiiiul spre a forma din el un fel de 8, cu nodul aşezat la mijlocul lui, şi în lungul acestuia sau acestor două ochiuri formate vârâm coada unghiţei. Strângem apoi din capete şi am terminat. . Cu astfel de legături, ca să revenim, se pot fasona techi de 4, 5, 6 metri lungime din chiar 4—5 bucăţi înădite. Cotorul, să mul se uite, spre a se putea cât mai bine cumpăni cu lungimea mijlocului şi .vârfului e neapărat de lipsă a fi făcut dintr’um lemn, mai greuk Altfel, lipsinau-i un punct de cumpănire e obositor şi grea la mânuit. Căci trebue bine t 32 ştiut, că în nici un caz şi nici odată când se acaţă un peşte, oreât de mare ar fi el, ţechea nu se ţine decât cu o mână. Obosind cu una o prindem cu alta. Punând ipe amândouă, mai cu seamă din primul moment şi nu cel mult când ambele ne sunt rupte de oboseală, în emoţiunea ce ne cuprinde nu ne putem dâ nici odată seama de puterea desfăşurată şi peştele mai în totdeauna e perdut. Fie coada şi struna, fie cârligul sau carnea în care e înfipt, ceva trebue să cedeze. Vom lămuri mai departe cum se pot înlătura a-tari neajunsuri. Atât penele sau tişiturife înainte de a te împreună, cât şi ţechea întreagă cu legăturile ei mai apoi, e bine a le vopsi măicar odată, dacă nu în două rânduri cu ulei, lac, zmoală, răşină topită şi subţiată, etc. Prăjini se mai pot fasona şi din scânduri fără noduri, tăiate în patru sau în trei muchi şi rotunjite, şi subţiate apoi la rindea. De asemenea înădite prim găurire, cu fierul înroşit, astfel ca un capăt să intre în altul, sau prin aplicarea de ţevi * de fier, de alamă,, etc., potrivite de a intră urnele în altele. Toate aceste fasonări însă sunt mult mai grele, mult mai puţin la îndemână sau dibăcia orcui decât cele de sus. Singura lor parte bună e că sunt demontabile şi deci mai portative. In pescuitul a-lene, sedentar, tolănit la umbră într’un Ioc prielnic şi la un vad făcut, ţechile fasonate nu sunt tocmai neapărate. Ele pot fi înlocuite fără, prea mare neajuns, maieu seamă la peştii mari şi în apele mari; cu orice prăjini, beldii sau nuele cari întrunesc mai mult sau mai puţin con-diţiunile cerute. Totuşi mlădiţa, vârful e de neapărată lipsă, mai cu seamă în lipsa moriştei sau mosorului cu struna de rezervă, cum vom explică. Hotărît a nu schimba în fiecare clipă locul, ele pot fi orcât de lungi şi de grele. înfigânduhie în mal, cumpănindu-le pe pietre, furci, erăcane, sau de regulă pe teuri, greutatea lor obositoare nu ne sinchiseşte. Cu toiul altfel e însă în pescuitul din fugă, din sbor, de suprafaţă şi la păstrăvi de pildă, când trebue să fugi mereu 33 dintr’un loc într altul. Aci ţechea fasonată* elastică, uşoară şi bine cumpănită e indispensabilă. Fără ea îţi blestemi meseria. Oboseala îţi doboară odată cu mâna toată pasiunea. Chiar în vâlcelele mici, unde doi metri de nuia ar puteâ ajunge, chiar aci, spre a putea înşelă teama păstrăvălui, atât de sălbatic şi bănuitor, o ţeche cât mai lungă nu strică. Una de trei metri dublează vânatul. Struna. Sub această denumire se înţelege firul dintre unghiţă şi ţeche. E făcut din aţă, sfoară, mătase, mustaţă sau păr de cal, de preferinţă alb. Cel mai uzitat, mai practic şi totodată Ia îndemâna orcui, e părul de cad. Numai de cal înisă, nui şi de iapă, căci e mai slab. într’un fir sau (împletit în mai multe, după împrejurări, după apă şi dimensiunea peştelui vizat, el întruneşte toate calităţile cerute. E destul de rezistent, nu se încurcă; şi nu se acaţă uşor .de orce rădăcină, prin apă îşi măreşte elasticitatea şi, ceeace e mai1 important, într’un fir şi chiar în două e aproape invizibil. Şi acesta e cel mai important punct căci toată reuşita pescuitului e condiţionată de in vizibilitatea strunei, în apele limpezi, se înţelege. Chiar în şaşe şi în opt fire cum ar fi pentru pescuitul crapului, mre-nei şi cleanului mijlociu, el e preferabil strunei de mustaţă. Căci aceasta deşi mai subţire şi mai tare, are cusurul de a sclipi la cea mai mică rază de soare, de lumină, de mişcare a undelor, etc., şi deci de a speria şi alungă peştele. împletirea cu uşurinţă a firelor se face în chipul următor. Se udă sau, mai bine zis se moae câtva timp firele în apă căJdicică, se'înoadă la unul din capete, un vârf şi un . cotor de păr, astfel ca trăinicia lor să fie de o potrivă peste tot. De acest nod răsucim cu degetele mânei drepte, pe când printre ale celei stângi ţinem firele răsfirate spre a se des-răsucj şi a nu se încurcă. Ajunşi la capătul firelor înodăm de fiecare fir un a1' şi mergem înainte în lungind pe cât Fr&tilă.—Peştii şi 3 f 34 vrem struna, sau, facem şi acestui capăt un n'od ca şi celuilalt şi în urmă, înădim aceste crâmpee răsucite unul de altul. Firele se pot răsuci fie toate deodată, fie de preferinţă mai întâi în două, în patru, în opt, şi apoi în patru, opt, în câte vrem şi pentru orce mărimi de peşti dorim. Când răsuciturile le facem în 2, 4, 6, 8 şi apoi dăm druimu Ia două din acestea ca să se răsucească singure anapoda, vom observă ca numărul răsuci-turilor simple să fie egale, pentru ca atunci când le dăm drumul spre a se resrăsucî să nul iasă unul mai răsucit decât altul, căci atunci toată povara e suportată numai de acesta. ' în apele limpezi, când pescuim atât la fund cât şi mai cu seamă la sufrafaţă, la peşti de dimensiunea scobarului de pildă, struna se face de regulă cam din patru fire sau cel puţin din două bine alese. Cum însă cu o strună dintr’un singur fir de păr şansa prinderei ar fi înzecită, însă tot în-tr’atâta de slăbită rezistenţa ei la scoaterea lor din apă, şi deci cel puţin jumătatea lor ar fi perdută prin ruiperea ei repetată, se remediază răul prin adăugirea unui sfârc de două palme dintr-un singur fir bine ales. Legat între unghiţă şi strună prin invizibilitatea lui el înlătură întrui câtva viclenia şi bănuiala peştelui. Pe tulbureli şi noaptea însă se înţelege că toate aceste precauţiuni sunt de pristos. Destul ca ea să nu fie prea băţoasăi pentru simţul şi pipăitul peştelui. Nodul. — Cel mai practic şi trainic nod, mai cu scamă la păr care altfel se desnoadă foatre uşor, e acela pescăresc: Se petrec capetele firelor unele peste altele ca de două trei degete înspre capetele lor lungi, şi cu toate patru laolaltă, se face o înodăitură obicinuită. La părul de cal, care numai printr'um singur nod se desface foarte uşor, spre o mai mare siguranţă unul din capete se trece de două ori prin ochiul primei Înodări şi apoi se strânge trăgând de tuspatru capetele. Un alt nod e acela în laţ: îndoim capătul părului de două degete lăţime şi înodând îndoitura facem un laţ,. Facem acelaş lucru altui.păr, vârâm un laţ în altul, iar capătul opus acestuia îl tragem prin el. Un al treilea nod e 35 acela englezesc: Se petrec de două degete capetele unul peste altul şi cu fiecare capăt scurt se face un nod peste celalalt capăt lung. De altfel noduri se pot face în multe feluri, nu toate însă pot fi atât de sigure şi trainice ca a-oestea. • Struna de mustaţă. — Aceasta e din matul crud al ver-melui de mătase întins înainte de prefacerea lui în gogoş. La vremea eompjectei lui desvoltări, adică înainte de a-şi începe toarcerea gogoşului, se aruncă viermele în otet, unde, după câtva timp din el nu rămâne decât o pleasnă alburie, mucii aginoasă. Aceasta se scoate, se întinde, se usucă cu ogodui la umbră şi avem astfel firul de mustaţă a 20—30 cm. lungime. In limbile streine această coardă poartă mai multe denumiri. Ne scutim de a le traduce şi o vom denumi în limbagiul poporului bigot, anume musteaţă, probabil dela asemănarea acesteia cu aceea de om, somn, mreană. pisică, etc. Se va conveni credem, că cu toată, prostia lui poporul a-botczat-o cum mai inteligent n’o putea face o întreagă academie de înţelepţi. Coarda aceasta ne vine din streinatate, deşi s’ar putea produce şi la noi. Seumpetea ei deci face a nu fi la îndemâna orcui. La tulbureală,, la undiţa de sbor şi de fund, la păstrăv, crap, mreană, foacă şi somn până la 5 kgr., mustaţa e de preferat altor strune, cel puţin la sfârc, vre-o 50 cm. După aceasta vin în ordine mătasa, aţa sau sfoara răsucite şi ceruite. In lipsa ceruirii, care e mai uşoară dar mai puţin trainică, se pot fierbe într'o bae *) de ulei de sâmburi de dovlcac, de untură de peşte, sau cel puţin a fi unse cu seu. păcură,, smoală, ceară şi smoală de cismar frământate cu seu, etc. Altfel struna se destramă, se îngreuiază, se încurcă, se coace şi se rupe uşor. Şi toate acestea n’ar fi nimic; dar prin umflarea sau îngroşarea ei în apă devine în loc de momeală mai degrabă o sperietoare pentru peşti. Căci cum s’a zis, de fineţea strunei şi a unghiţei anină în 1) Vasul cu uleiu se fierbe într’un alt vas cu apă. 36 mare parte toată reuşita pescuitului cu undiţa. La nai, cum nu avem magazine speciale cu toate uneltele de undiţit, amatorii şi undiţarii noştri nu întrebuinţează la strunele pentru peşti mai mari decât aţa neagră, de mosor, groasă], Mo. 1 sau 0, marca urs. Fie într’una, fie răsucită în două saui în patru, şase, ea e foarte bună cu toată negreala ei bătătoare la .ochi. E regretabil însă căi oamenii noştri pregetă a şi-o fierbe în uiei spre a şi-o face cât mai practică, durabilăi şi rezistai tă. E regulă ca struna să fie cel mult cu o palmă două mai lungă decât ţechea. Mai lungă sau mai scurtă e neîndemânatică la schimbarea momelei. în apele adânci şi mari însă;, la pescuirea peştilor mari mai cu seamă, când undiţa trebue aruncată ca din praştie în depărtare, la peşte acasă; sau, la păstrăv, când o strună mai lungă de doui metri ni s’ar acăţâ de toate tufele, precum şi în alte împrejurări» bine înţeles că se îngădue şi chiar se impun excepţii: Scurtă, în ultimul caz şi cât mai lungă în primul. La pescuitul peştilor mari, fără mosor sau morişcă, struna se leagă de pe la mijlocul prăjinei şi se înfăşură apoi spre vârf. în caz că vârful ei se rupe n’am pierdut nimic alt decât pe acesta. Legată de vârful ei însă putem pierde totul, peşte şi undiţă,. ' , Sfârcul. — între ferul unghiţei şi corpul strunei e de neapărată lipsă o bucată de strună din cea mai fină, mai trainică, subţire. Altfel bănuiala şi viclenia peştelui e greu de biruit; pescuitul ne va fi mai puţin bogat. Acest sfârc trebue să aifce dela două la trei palme. La undiţile de suprafaţă» şi suspendate, pentru peşti mici, el va fi numai dintr’un singur păr. La cele de fund, pentru peşti mari, el va fi dintr’u-nul-Saii două fire de mustaţă, sau din 6—8 din acelea de cal. Pentru pescuitul peştilor răpitori sfârcul va fi din strună de vioară (sol, a IV) sârmuită, sau cel puţin din belciuge de sârmă subţire, obicinuită. • Morişca sau struna de rezervă. — Ni se întâmplă, adesea că pescuind la peşti mici să ne dea în undiţă nn nebun din cei mai mari. Dela cele dintâi zmucituri techea se apleacă, 3^ -nai „u.em readuce vertical cm de reguli treb să^teâ dit ™U”fl‘Iă *“* 5i *»*“' e D n n.' t>cl t CnZlm Vre'"" Cfemp sa“ ° “*<» le că tP cp - i ei de care îti simtiai sufletul plin simţi TZuT ,mmă-RSmâi Msni'’ «**« * «3 f/dc'mic^mtclra-acn Ca,aStr0fcS'a SC°rnit mori5ca’ »» ^ c cum mi-o poreclise un ţăran — un depănat mai mulţi zeci de metri de strună 2. Vârfuri şi Inele. Mosor pe carc sau de sioară. sor, mai mâreTrSTprimţ'u 'n,oculti' onntr'un simplu mo. aplică ia cotcru , c'hei iar „T,'' f™* Sa“ Sirmi el « inele legate - oi ™ 1 P ^ “ ,rage »™ ”»<* număr de CU un astfel de inel ffiV ?) , pu,t tot mei tfig. 2). In locul sau în lipsa inelelor 38 speciale se pot utiliza sârma şi inelele de trasperatfte prin care se trage sfoara. Căpuit cu morişca poti fi întru câtva liniştit. La cea mai mică rezistentă dai drumul strunei de pe mosor. Peştele se duce glonţ; dar dela un timp oboseşte, căci sfoara e lungă şi grea tras prin apă. Atunci el se opreşte, mosorul stă ş; el. începi să-l tragi, 'încet, încet. Deapănă însă la loc şi repede d q sfoara ce vine. Altiel poti păiti ce am păţit şi noi adesea, anume, ca la o nouă goană nebună să calci pe strună sau să ti se acaţe de ceva şi apoi... să rămâi cu buzele umflate. Acum l-ai adus aproape de mal, domol; s’a odihnii puţin, îl vezi şi te vede, şi totodată îşi \eae moartea cu ochu. Atunci n:i te bucură încă, mi-i în traistă, îl mai poţi pierde - atunci, dacă el e ceva mai barosan, vorba ţiganului, începe o nouă, luptă, o nouă goană, mai nebună, mai furioasa. Adesea se întâmplă că struna s'a isprăvit toată de pe mosor; nu-ti rămâne decât s’o iei la goană, pe mal, după ol, cu sufletul în dinţi. Fatalitatea îti scoate însă în cale un stufiş, un copac, un pod, o p edecă de netrecut. Ce te faci? Ultima scăpare e în aruncarea techii. Greutatea acesteia, a zecilor de metri sfoară, obstacolul apei, îl obosesc în curând orcât de mare ar fi. Ţcchea începe săi plu-teasca piavie, sau să stea pe loc. O prinzi fie înotând în apă, fie prmtr’o altă sfoară de care se leagă o peatră aruncată ca din praştie. Trasă la mal începi apoi să-l abaţi iarăşi încet la margine, în oboială, unde îl îneci, cum vom arăitâ. în lipsa moriştei sau a mosorului, şi mai cu seamă când pescueşti cu undiţi mai multe, a-lene, în cari te aştepţi să-ti deâ şi vre-unul mai mare, e indispensabil barem un ghem de sfoară în^buzunar^sau în sân. Capătul ghemului făcut iat îl laşi la îndemână, afară, şi, la nevoe, la repezeală, îl arunci în cotorul techei, căreia, întâmplător îi poti da apoi drumul. Ghemul te scuteşte astfel de a nu risca nimic, ci din pofr vă, îti făgădueşte să nădăjdueşti totul. Acesta e cel mai bun. procedeu cred, prin care se poate pescui în apele mai mari, m cari, altfel, dând drumul unditei rizici a o pierde. 39 In bălti sau râuri, printre bolovani saui în ochiuri de trestiiş se înţelege că faci contrarul. Te căpueşti bine, trainic; şi când înhati, fără a-1 fortâ, a-1 trage prosteşte, te tii bine, pe loc, încercând a-1 obosi în ochiu, în bulboacă, în dobă sau vuitoare. Aci a-i dâ frâu liber e mai riscant decât dacă ai încerca să-l arunci cu forţa, pe mal. Ca sfat final voiu mai spune că bunăstarea strunei trebue încercată ordecâteori se peseueşte. Un mic accident a pu-tut’o tăia sau cresta fără să ştii. încearc’o deci spre a nu te mira că ti-a fost ruptă apoi atât de uşor. Mustaţa sau struna roasă, curmată, crestată sau tăiată, o vom înlătura fără milă. Vom prefera mai bucuros o mică trudă şi cheltuială decât perderea sigură a celui mai frumos şi mai rar peşte ce întâmplător la un an odată ne-ar putea dâ. Unghiţă. — Ne rămâne să spunem câteva cuvinte şi despre unghiţă. Toată bunătatea ei constă în. a fi cât mai fină şi mai ascuţită. Pentru peştii moi sau cărnoşi la gură,, unghiile cât mai mici sunt cele mai preferabile. Pentru cei osoşi însă, ca somnul şi ştiuca, a căror gură e o grapă de dinţi, pe cari unghiţă mică, s’ar târâ ca printre cue, fără să ai ungă a prinde în carne, pentru aceştia unghiţele trebuesc cât mai mari. Celor simple cu un singur cârlig se preferă acelea duble şi mai cu seamă triple, anghire. Ele trebuesc legate mai întâi c’o palmă-două de coardă sârmuită; cea obicinuită poate fi foarte uşor tăiată. Când pescuim în ape cu fundul petros vom fi căpuiţi în totdeauna cu o mică gresie, cu care întâmplător să pu'tem ageri vârful unghiţei. Adaosuri şi scule. Plumbul. — La pescuitul de fund şi chiar la acela de suprafaţă, în apele repezi, strunei îi trebue oarecari greutăţi. Spre acest scop ne căpuim cu alice de diferite mărimi pe cari Ie aplicăm mai mici sau mai mari, mai multe sau una, 40 după împrejurări, la mici intervale, la o palmă^două rle trima deja unghiţă, în sus. Alica se crapă pană la jumătate prmtfntL ‘ “ CrăpătUră Se strân*e st™a 'Prin cleşte sau Pluta. ~ în comerciu şi la undiffle de confectiune streină aceasta se obicinueşte din pană de gâscă ^7nvmTn orma de para. Noi vom recomanda Insă pe cea naţională la indemana orcui şi omnde pe teri torul ocupat de români’ nil ni l C°“anujui de Porumb, popuşoi, cucuruz saucoto ’ «or. frânturilor de papu^'J^ de Lri apeleTunTp"!' subţire" fe „“chTof^ D“‘r“ ei‘ Se ,ae-mai *"» *>u mai telui şi’ unitei Z ^ f M deget’ după mărimea Pe§* strW ? Se ™rma Ia capăt şi la curmătură se g u struna făcută lat. Pentru vânatul la suprafaţă £, Jlfsa“trei Balme -1 apei-Rău’™ se ■>«<» ™ai SSi mâncarea de zece ori X Z Zîsi ^Mc"Exact la maTm^'”54 ‘-te mS^ s'afundS* m'Ş?,re dC COadă a « licăre, rere “oamlTr, T ‘am arS' ,'am pri"s' pS- tTve foaTe b h rI “• într’“Mle ™Prej„rări motive toarte bine fondate. De pildă atunci când nu dispun-n, £».* foasă ;Zt«et“"eC“ i mai preferabil a se dâ fără nici o plută.. * 41 Sonda. — Aceasta e o greutate de plumb, în formă de piramidă, în lipsă o peatră sau o piuliţă, prin care se măsoară adâncimea apei, regularitatea şi natura fundului. Un bum pescar nu aruncă niciodată undiţa într’un loc necunoscut fără' a fi măsurat apa şi a-i fi cercetat fundul. Sonda se acaţă de unghiţă, şi atât din ţeche cât şi din mână i se face apoî uşor vânt în spre largul apei. Ajuwsă deasupra punctului dorit o lăsăm în apă, fără cea mai mică bălăiceala însă, liniştea şi tăcerea fiind una din cele mai de căpetenie condiţiuni. După adâncimea apei potrivim pluta. Târşind sonda la dreapta şi la stânga vom şt« dacă. avem acăţături la fund. Iar năclăind-o cu o bucată de seu vom şti dacă la fund avem nisip sau nomol. Unul şi altul -se observă pe seu. în primul caz locul e bun, în ultimul se va căuta altul, dacă se poate fără nomol. Bine înţeles, când nu dai la lin sau la ţipar. De asemenea putem schimba locul când fundul e prea neregulat ca adâncime. Teurile, furcile. ■— Ele sunt un fel de cruci, una mai lunga şi alta mai scurtă, făcute din doui laţi, lemne sau scânduri prinse în eue sau cu sârmă în formă de T. Cea mai mică din acestea se înfige în margine, la picioarele şi îndemâna pescarului, iar cea mai lungă, ca cumpănă, la depărtare de un metru şi ceva în apă. Ele servesc spre a sprijini undiţile când pescuim cu mai multe, la vad şi mai cu seamă când malul e mai puţin aridicat. Ţechile sau coadele undiţilor se reazimă pe teul cel lung şi se sprijinesc cumpănite sub cel scurt, dela margine. Fără ele pescuitul e incomod, lipsit de farmec, adesea chinuitor chiar. Descăţătoarea. — Aceasta e tot o greutate în forma unui inel cu ghiare, de 200—300 gr. greutate. E legatăi cu o sfoară groasă, se încleştează pe strună şi i se dă drumul pe aceasta la fund, spre a desface un^hiţa acăţată, spre a răsturna peatra sau a smulge rădăcina cu totul. In lipsă ne putem servi de o verigă şi de-o furculiţă, de sârmă sau de lernn în capul unei prăjini. Fără una sau alta riscăm adesea perderea mai multor unghiţi şi strune pe zi. 42 Furcuţa. — E o sârma de-o şchioapă, crestată la vârî, a cărei crestătură o ducem pe strună până larîndoitura unghiţei, pe care, printr’o împinsătură o smulge din gâtul peştelui spre a se scoate ca uşurinţă afară. La ştiucă şi la somn furcuţa e de mare lipsă. Fără ea, în neprevederea noastră vrând să scoatem unghiţă cu degetele, la cea mai mică mişcare a lor ne putem alege cu ele Sfârticate. ' Minciogul. —' Acesta e o mică plasă cât un ooşuleţ, oval, de vre-o 30—40 cm. gură şi adâncime, pus într’o furcă, sau pe-o sârmă groasă, într’o prăjină. El serveşte spre a sprijinii un peşte mai mare pe care struna nu l’ar putea ţine, * i ’ 4- _ i i 43 şi care, în lipsa minciogului, la un mal înalt, ne-ar scăpă la sigur. • Traistă. 4. Săculeţ. Traista. — De sigur, un bun pescar nu pleafcă fără traistă.. Deşî fiecare ar şti ce să iacă cu peştele chiar şi fără traistă, să-;l prindă numai, şi deşi orcareîşi poate procura una după gust şi putere, totuşi ne vom dâ părerea şi pentru confecţionarea uneia ca aceasta din cele mai practice şi lesnicioase. Mulţi poartă cu ei vase de lemn sau de metal, spre a ţinea peştii vii, alţii îi ţin legaţi de mal, eu sfoara vârâtă prin gura şi urechile peştilor, unii îi bagă în săculeţe sau traiste de pânză, dacă wu-i aruncăi direct pe pământ, unde adesea dacă nu se strică, totuşi carnea lor îşi pierde toată frăgezimea şi tot gustul. După noi, cea mai bună traistă e aceea făcută din reţea, _ adică de plasă,, din sfoară. Fie în formă de traistă sau de săculeţ, aceasta e cea mai practică. La pescuitul a-lene sau unde se stă mai mult timp într’un loc, sacul se strânge 1a. gură şi i se dă drumul în apă, legat de mal, unde. peştele se poate păstră viu până la plecare. Eşti forţat însă să umbli din loc în loc, pui sacul de gât şi peştii în el înveliţi în frunze sau în iarbă, spre a nu se fleşcăi. Prin reţea aerul circulă şi 44 Peştii nu se încing cum se întâmplă într’o traistă de pânză Bescuim mai “afe™: E dSf «“r— tei 3 Sacului de retea "u e loomai ^Unsrtf Prif™ 5i ™ >““* ta- mcercâ lotuşi. 6 Cam greu a 86 v°m 5. Navete = Undrele. • perete celmVait 4 ma' f°a$ă Şi Se leasă c’“” caP« de ge(e lak.V:, , '' “ “n lat san od,1“ de 3-4 fle- defilat £,u .* °"aVe,ă “ Sf0ară- acM 0 ""“rea « 7,7^,“^* r2° ™- i - rnm. Iciţume. Aceasta se snhh'a^n «i‘rfl «t se ,ace aM°™ ^ »■ s cf: ™C (!Ig’ 5)- h aceste capete sau ghiare se deanăn-1 terLu?M“'1 a°“teia “ sfoarei dhTpe- limttnT? ° Spetează" a,l'“ o scânduricâ, de u„ cen-inie ru latime, sau un simplu creion de scris căci oent™ „ dem ul“pi'“rlle trel",C:CCătmai mici- Ţinem'creionul între -str^rifroi*e de“Td STde 7 ZT* TI a «"“* « * când am tegîc ^n de lat, s, astfel un ochiu e făcut. Repetăm aceste noduri 45 sau înodări după -creion de 20—30 sau 40 de ori, de ce lărgime voim sacul, şi scoţând apoi creionul afară avem făcut un rând de ochiuri. Ne întoarcem pe acelaş rând înapoi, dacă voim să facem o pânză pentru traistă, halău, plasă, zăgaştină, etc., sau, prindem capătul opus dacă vrem să mergem în cerc, pentru sac, rociu, plaşcă, prostovol, etc. şi înodăm creionul sau speteaza iarăşi, eu singura deosebire că acum în loc să apucăm cu naveta laţul cel mare o tragem de fiecare dată printr’unul din ochiurile făcute. In nodul complicat ţinem creionul un acelaş fel, cu sfoara sub degetul cel mare şi lipite de laţul sfoarei groase. Dăm apoi sfoara pe sub creion, strâns, peste degetul cel mic şi inelar făcute cârlig; o prindem între creion şi degetul arătător, îi facem apoi vânt la stânga ea unei aţe de cusut, peste sfoara din perete; băgăm naveta printre degetul mic şi inelar, adică prin sfoara îndoită după degete şi totodată prin laţul cel mare. Prindem şi tragem naveta în sus, întocmai unui ac de cusut; în acelaş timp dăm drumul laţului din degetul mic şi, pe când tot cu ele şi tot astfel prindem laţul sau sfoara ce Vine, cu naveta şi mâna dreaptă facem o mişcare înapoi, în spre noi şi în lături; iar când simţim că sfoara strângându-se ne strânge la degete^îi dăm drumul din ele, pe când cu dreapta facem o slabă smucitură de strângere, prin care am terminat nodul. Repetăm mereu şi procedăm ca.mai sus. Vroind să lărgim pânza sau sacul, înmulţim ochiurile, luând dintre ele şi formârici astfel un ochiu nou; iar când vrem a strâmta luăm două ochiuri de odată. Tot astfel lucrăm spre a lărgî şi face un prostovol, o plaşcă, rociu, sac, etc. Reţeaua sau plasa se mai poate începe şi în alt chip. Ba, posibil chiar în mai multe feluri necunoscute de noi. Anume, în capătul sforei de pe undrea sau navetă, se face un ochiu de mărimea reţelei dorite. Mijlocul acestui ochiu, îl legăm sau acăiţăm de ceva, de pildă de un cui, în aşâ fel ea nodul să vie în coasta mijlocului acestui ochiu. Prindem apoi marginea de ochiu opusă părţei acăţate de cui şi în ea fie cu ____46_____ spetează fie cu creionul saui chiar şi fără acestea, tragem sfoara şi facem astfel un; nou nod şi ochiu de aceeaşi mărime voită. Ne întoarcem apoi înapoi şi tot astfel facem un altul nou, legat de mijlocul celui făcut, şi aşâ mai departe, în acest chip, facem astfel o fâşie sau betelie compusă din două rânduri de ochiuri. Odată făcută pe cât o vrem de lungă, înşirăm o parte din ochiuri pe o sfoară, o legăm la perete, şi de ochiurile potrivnice ţesem pânza .mai departe. * * * Toate aceste unelte sau scule pomenite mai sus sunt neapărat de lipsă unui dibaeiu şi pasionat undiţar. Numai după ordinea şi îngrijirea migăloasă a dichisurilor acestora se poate preţui gradul de pasiune şi dibăcie al unui pescar. Căci acest sport, mai mult poate decât acela cu puşca, e o artă de dibăcie, de iscusinţă, prevedere, experienţă, de con>-troui observaţiuni şi lupte cu elementul şi vietăţile aflătoare în el; vietăţi pecari Natura le-a înzestrat cu un, atât de des-voltat simt de apărare şi conservare. Pe când la vânatul eu puşca, într’o bogată regiune de pildă, nu ti se cere decât un 'singur lucru: exerciţiul unui bun ochitor, la acela al nostru, cu undita, în cea mai bogată apă chiar, cum vom arăta, fără însuşirea atâtor cunoştinţe şi îndemânări toată truda e d’a surda. Nu se poate vânâ decât cel mult vr’un broscoi lacom după momeală. V. Vadul. — Timpul prielnic pescuirei. — Momelile. —■ Momeala. — Vârcolacul. — înecarea unui peşte. Vadul. — Se înţelege credem, că vadul nostru nu-i unul prin care trec căruţele, ci unul la care trebue să se atragă şi abată peştii. Adică un loc în care îi vrăjim să vină ei în loc de-a alergă sări căutăm noi. Vadul se face arun>cându-li-se denia ne arc, la ore anumite, de obicei seara şi dimineaţa. Un' bun vad trebuie momit mai multe zile în $ir, iar la nevoe, aruncarea momelilor se face cu vr'o 12 oră înainte de a pescui. Cu cât mai multe zile se aruncă cu atât siguranţa unei mai bogate şi mai lungi durate de pradă e mai mare. In acest singur fapt nu puţin constă tot meşteşugul de a pescui gras şi a nu te întoarce niciodată cu traista goală. Vadul e de-o importanţă capitală şi trebue bine ales. La râuri repezi el e de obiceiu în gâtul vuitorilor şi în cumpăna lor, şi în orce oboeli unde curentul e mai puţin repede. Partea din josul vadului trebue căutată să fie destui de adâncă,, de întinsă şi potrivită sălăşluirei peştilor mari, către cari ţintim şi pe cari năzuim a-i atrage la noi prin momelile aruncate şi duse de apă în spre ei. Căci trebue ştiut că în vuitori, cum-pene, etc., peştele — mare mai ou seamă — nu e decât în trecere, în târcoale dupăi hrană. Numai în vâna apei a ma- 48 ( relui curent şi marilor adâncimi cel mare e la el acasă. De aci deci trebue căutat ca prin momelile aruncate şi duse de curent să-l atragem la vad. La aruncarea acestora vom observa, prin lăsarea pe apă a unor surcele, ea momelile să nu fie aduse spre mal ci atrase spre matcă, spre mijloc. Astfel că clacă se poate atât momelile cât şi undiţa, — din greu plumbuită —• dacă bănuim fundul fără acăţături, le vom aruncă de preferinţă numai aci, în matcă, la adânc. La baltă, locul potrivit vadului e în ochiuri, în luminişuri de trestiiş şi în timpul nopţei la vărsături şi chiar în vadurile de trecut carele sau de adăpat vitele. Dacă fundul e nomol os, erbos sau rădăcinos, în care momelile şi momeala s’ar 'îngropa şi ascunde, se poate dâ truda de a-1 curăţa ou o sapă, dârg, coarşte, greblă sau chiar cu o simplă scândură bătută într’o prăjină. La nevoe se poate aruncă nisip ^sau o tăblie de scândură prinsă fie cu ţăruşi, fie afundată cu nisip sau petri. Truda ne va fi cu vârf răsplătită. Fundu'l e bi;Re să ni-1 alegem nisipos, pietros, parazios —cui acel fim nisip de râuri, — nu bolovănos 'sau nomolos însă. Căci <în aceste locuri, într’unul se acaţă undiţa, într’altul se înomole-şte mâncarea sau momeala. Apa, dacă se pescueşte ziua mai cu seamă, e bine să fie ceva mai adâncă. La adâncimi sunt cei mari. Noaptea -şi pe tulbureală însă, se poate pescui şi face vad chiar la vărsături de două palme adâncime. In timpul zilei însă, la o astfel de adâncime se pierde vremea de pomană. Bine înţeles că lucrul se schimbă când apa e de tot tulbure, când suntem bine pitiţi sau când aruncând undita ne depărtăm la o mare distanţă. Pe lângă toate acestea vom mai observă că chiar la cel i^mai bun vad, în apă limpede, pescuitul poate fi de tot slab, sau cu totul nul, când în jurul lui e prea multă lume sau mai mulţi undiţari. De ce? e lesne de înţeles. Umbra lor pe apă, mişcările lor continui când ale unuia când ale altuia, orcât ar părea ele de slabe şi sfioase fac totuşi, la o apă limpede, _ dacă nu groaza şi alungarea peştelui cine ştie unde, li dau cel puţin de bănuit şi-l reduc la teama de-a nu pune gura 1 49 pe nimic. De altfel experienţa se poate face uşor punând pe cineva să treacă odată de două ori pe lângă apă. Rezultatul • va fi că orcât s’ar fi dat înainte, vom putea zice adio pescuit în urmă. E la fel ca la vânat: S’a tras alături cu puşca, putem tot stă la pândă, vânatul a zburat... Deci pe cât posibil se vor ocoli locurile sau vadurile prea umblate. Vom schimba nu mai puţin un vad atunci când dela un moment sau dela un an la altul el ne pare a fi pustiu. Căci prin prinderi repetate dacă nu i-am stins cel puţin i-am îngrozit de-a se mai apropia de acel loc; iar dela un an la altul natura fundului şi apei s'a putut întrucâtva schimbă, făcân-du-le umbletul şi sălă,şluirea nesuferită. Sunt împrejurări însă când dintr’o cauză sau alta nu ne putem nici piti şi nici îndepărtă de ţărm. în acest caz, ca să nu ne scădem sub 90 la sută şansa prinderei, vom stâ ca sfinţii, ca de peatră, fără cea mai mică mişcare. Poştele obicinuit cu prezenţa şi mutra noastrăi se apropie, îndrăs-neşte, se arde. La dinpotrivă se înţelege că dacă am putea pătrunde prin pătura de apă am vedea că la cea mai neînsemnată mişcare a noastră ei tresare, o tuleşte, ca glonţul. Părţile sau regiunile de apă favorabile unor hune vaduri, -a ma’ trebuesc alese cât mai sclbatice, cât mai neumblate. între malurile cu islazuri sau păşuni de vite şi acele cu opriţii ri pe cari iarba, buruenile, tufele, copacii, fotreaga natură se răsfaţă în tot largul ei, din toate .punctele de vedere vom preferă pe acestca, mai cu seamă în apele mici. Pe lângă că ne vom- putea tolăni boereşte la umbra, în balsamul aerului curat şi parfumat, mai avem şi şansa de a pdscui cât mai gras. Căci peştelui, ca orcărui animal selbatic, îi plac şi preferă din atâtea motive numai aceste regiuni. Aci el e mult mai la adăpost de neliniştea celorlalte locuri: are umbra necesară în zilele călduroase, verdeaţa de hrană şi mul- • ţimea insectelor scuturate de pe ea sau crescute la rădăcinile ei, sub cari, nu mai puţin, îşi caută vizuinile de adăpost în timpul de repaos. Deci locul cu norocul va fi cât mai Frutihi. — Peştii şi Pescuitul. 4 50 , mult acolo unde iarba îşi moae chica în- undele apei si buiăul crescut pe mal face un paravan între noi şi peşti. Orele în cari li se aruncă mâncarea la vad sunt de obicei aceleaşi m cari începem a pescui. Adică în zori şi spre searai. „ Un vad două sunt-neapărate la -un importă ce instru-• ment şi fel de -pescuit. In lipsa vadului se dă orbecând, la întamplare,^ şi aşa ceva tiu face un om inteligent. Intr’un vad bine făcut şansa prinderei poate fi înzecită. Se face vad chiar pentru halău, plasă, plaşcă:, prostovol, rociu sac var* năvod, etc.Un singur peşte de vre-un chilo^ram prins în plus ne răsplăteşte îndestul pe acela de grăunte r f-Zi Tf A "" face vad 5i “f" arem galuşti făcute din momele şi pământ, aruncate mante de a pescui, e o neghioabă pierdere de timp. ■ . un vad se face chiar la păstrăv, mai -cu seamă în bulbo-e vaiI°r mai mici. Momelile vor fi: -râme, creer, insecte viermi, momite de animal fierte, etc.. Şi ca să nu mai pierdem timpul putem apoi arunca undiţi de fund Vaduri nu mai puţin ar trebui făcute chiar în pescuitul co-mercia , mare, la năvod, sfori, pripoane, coteţe etc.. E regretabil că la-cerea lor se 'neglijează, încă de către arendaşii şi pescarii de meserie. Căci în acest caz pescuitul ar fi mai uşor, mai bogat, oamenii şi timpul pierdut zădarnic foarte mult.redus. Pentru facerea acestor vaduri, când avem -po-sibiditatea, s ar putea întrebuinţa toate rămăşiţele intesti-aIf pe$tllor spintecaţi şi comercializaţi, toate resturile aruncate azi din marile abatorii ca sânge, rânze, răzături e mate etc.. Toate aceste rămăşiţe comercializate, pot ace producţia mult mai mare şi în acelaş timp foarte uşor e exploatat. Producţia eleşteelor şi apelor închise de asemenea, alimentate cu resturi drn fabrici de bere, spirt uleiuri vegetate, etc., s’ar putea înzeci din primul an. Ele o ta astfel eu o cheltuiala şi rizic mult mai mici tot atât inrhnTi r? fU ^ mult’ Ca Şi viteIe *nSrăşate cu orzul, -borhotul, turtele acelor fabrici. 51 Timpul prielnic pescuitului e de obieeiu din zori până pe la 9—10 a. m., şi de pe la asfinţitul soarelui până noaiptea cât de târziu: Cam acesta e de regulă sorocul mâncărei lor. Cel mai sigur şi neschimbător însă e acel dela amurg şi până pe la miezul nopţii. Noaptea de asemeni se dau uneori mai bine chiar decât ziua. Bine înţeles cei mari şi uneori. In acest caz şi timp, se poate mşor ghici de ce, şansa prin-derei e mult mai mare decât ziua. Pricina e, în apele limpezi mai cu seamă, căi prezenţa noastră nu-i mai sperie. In timpul m>pţei se dă în totdeauna fără pluţă. Agăţarea unuia orcât de mic ne-o trădează bâţâirea zmicelei şi mişcarea ţechei. In caz că dăm la peşti mari şi mai ales câ^nd pescuim cu undiţi mai multe şi lipsite de morişcă sau de mosorul cu struna de rezervă, e inteligent a legâ, a împlânta sau a ne priponi mai bine zis uindiţile de cotor şi de mal. Căci, doamne fereşte, ne putem trezi că vre-un nebun ne fuge ou ur.diţă cu tot, cceace se întâmplă destul de des. Natural, u odată nu-i inteligent a ine p:erde timpul şi răbdarea geaba, Ia întâmplare, ci vom proceda în chipul următor: Luăm din cele mai 'la îndemână momeli de mai sus şi aruncăm doui trei paşi în sus de locul de pescuit, dacă apa e curgătoare, sau de jur împrejur dacă e baltă. Nu prea mult însă spre a nu-i îmbuiba. Aceasta o facem imediat ce am sosit lângă apă. Până ce ne dichisim sculele, un sfert sau o jumătate oră dăm timp de momit. Alta: . Cu o oră sau cel puţin o jumătate ceas înainte de pescuit, aruncăm bulzuri cât'pumnul din compoziţia următoare: Hapuri din mămăligă şi miez de pâine frământată; râme sau maţe de pui tocate — primele mai lungi, ultimele mai scurte; — porumb, orz, grâu, etc., încolţite sau fierte; cartofi nu prea fierţi tocaţi saui fărâmaţi, etc.; amestecaţi totul de e posibil cu balegă de cal şi de vacă, adăugaţi spre întărire pământ, nici prea cleios dar nici prea fărâmiăcios, de preferinţă de pe sub balegi sau scârnă uscată, faceţi bulzuri cât pumnul şi aruncaţi din; sus de vad, în gâtul vuitorii şi un pas doui mai la adânc, în curent, sau drept în cumpăna vuitorii, de unde, curentul duce bucăţelele atât în vuitoare cât şi pe cursul râului în jos. Apa moae pământul, îl fărâmă, şi din când în când lasă să scape din el când o bucăţică, când alta; care, dusă de apă în sus sau îin jos până la cine ştie ce depărtare peştii uircă, după ele până la bulz. Aci se opresc, dau: târcoale, şi în loc de momeli, cari adesea se isprăvesc, dau peste momeala cu- umglriţa. Momeala, — Aceasta e o bucăţică din cele de mai sus pe care o punem în unghiţă. Orcare din cele menţionate poate fi bună pentru un soiu sau altul de peşti. Condiţia de căpetenie e ca să stea prinsă, să nu cadă, din unghiţă. De aceea mămăliga o frământăm bine cu miez de pâine :— şi numai la nevoe cu făină — spre a o face cleioasă, ca să nu cadă. De altfel, aceasta fiind la îndemână orcui şi oricând pe la noi, e aproape singura momeală, mai eu seamă la crap, ba-buşcă, roşioarâ, etc;., pe care pe lângă râme o întrebuinţează pescarii şi amatorii români. Ea reuşeşte de asemenea destul de bine la clean, foacă, lin şi somotei chiar, mai cu seamă dacă i-am atras la vad prin aceleaşi momeli. Condiţia de căpetenie în prepararea ei e ca mălaiul sau făina de porumb să fie mărunt cernută, forte bine fiartă, şi, apoi, răcită, bine frământată cu miez de pâine. Altfel, nefiind destui de cleioasă ea ne cade din unghiţă. şi peştele ne-o mănâncă uşor fără a se acăţâ. . In lipsa mămăligei preparate sau rămase dela masă, la nevoe se poate prepara una la repezeală în chipul următor: Luăm un ibric sau ulcică în care punem un pumn de făină —■ de grâu. Turnăm peste ea, puţin câte puţină apă; amestecăm bine şi facem astfel un fel de zeamă subţire pe jumătatea vasului. Adăugăm un praf de sare şi de zahăr, puţin vin, stafide pisate sau altceva dulce şi acrişor — dacă 57 vrem şi avem, — apoi un pumn de măilai — făină de cucuruz sau popuşoi — şi punem la un foc domol să fiarbă bine. înainte de a frământa această mămăligă adăugăm unuil sau două gălbenuşuri de ou, câteva prafuri de chimen şi amestecăm bine. O lăisăm să se răcească, în mai multe cocoloaşe dacă ne grăbim, şi, dacă întâmplător ne-a ieşit prea moale, ceeace n’ar trebui, la prepararea gogoloaielor o mai putem frământă în puţină făină sau mălai cernut marinii. La crap .mai cu seamă această preparaţie ne-a reuşit nîtilt mai bine decât mămăliga obicinuită. Pentru apele curgătoare, repezi, în cari mămăliga comună are cusurul de a se fărîmă şi cădea foarte uşor din ■ unghiţă, spre a se face mai cleioasă aflăm că pe Argeş se prepară în chipul următor: Mămăliga rece se frământă mai întâi cu praf de mălai, foarte fin cernut. Din ea se fac apoi gogoloaie de mărimea dorită ca momeală, mai mici sau mai mari cât aluna, şi se pun apoi în puţină, apă din nou la fiert. Se scurge apa, se zvântă, se tăvălesc din nou în praf de mălai, spre a nu se lipi unele de altele, şi, constrânşi -a le păstra mai mult timp le vom învelii într’o cârpă udă; altfel se întăresc ca piatra. Hapurile din mămăligile astfel preparate se înfig în toată îndoitura unghiţei. tinghiţile scurte în coadă, cele mai bune la această momeală, vin cu totul ascunse în mămăligă,, Vârful lor se lasă aproape simţit la suprafaţă. Se întâmplă însă uneori că din diferite cauze sau împrejurări peştii nu se dau. Dacă de pildă timpul mâncărei nu 1-i prielnic, dacă sunt îmbuibaţi de hrană, dacă presimt o schimbare de timp sau dacă, nu le-am brodit sorocul mâncărei lor, capricioase, pentru toate aceste cauze nu trebue învinuită momeala. Ea poate fi una din cele mai bune, mai cu seamă dacă i-am obicinuit cu ea la vad şi dacă având la îndemână, i-am fi adăugat şi puţină brânză mai veche sau din cele mai sus pomenite cu mirosuri tari. Când se dau sunt ca porcii, mu aleg, curăţă locul de tot ce găsesc şi pot mistui. Ca pildă,, vom spune că nici chiar bobita — una 58 din cele mai neîntrecute momeli, mai cu seamă la mreană,, pe care aoest viclean şi bănuitor peşte se aruncă orbiş, nebuneşte, fără nazuri ca la alte momeli — spun că chiar la tentaţia acestui verme peştele rămâne indiferent când e în repaos sau când nu-şi are toana mâncărei. Odată, pe Dâm-boviţă, mai mulţi inşi am biciuit toată ziua fără să vedem o fâţă, o pişcătură, fără ca babiţele să ne fie măcar atinse. A doua seară însă, eu singur, într’o singură oră, cu cel mult 15 babiţe, am luat 10 bucăţi între 100 şi 1000 de grame. Râmele. — O altă momeală, la îndemâna orcui, peste tot şi în totdeauna, şi bună totodată pentru toţi peştii mici şi mari, sunt viermii de pământ cunoscuţi peste tot sub denumirea de râme. Cu ele reuşim destul de bine chiar la peştii răpitori cum sunt ştiuca, somnul, păstrăvul, lostriţa,. etc. La cei mici, se înţelege; cei mari nu se prea spurcă ei cu orce fleac. Râmele sunt de mai multe feluri. Anume: roşii, mici, de gunoi sau băiigar, întrebuinţate la prinderea albiturei mici; de iarbă şi de pământuri grase, vărgate, roz, ceva mai mari; de mlaştină, patrate sau în patru muchi, scurte, fragede, din glodul sau nămala grasă, gunoită a marginilor de bălţi şi mlaştini (preferate şi sigure la lin); şerpeşti sau groase, ca pe creion sau pe degetul mic, din pământurile umede, umbrite; şi râmele negre, de bălţi şi zmâreuri, a •căror prezenţă o bănuim după, şerpuirea dârelor căcăreze-lor lor şiruite în zigzag pe glodul ud al zmârcurilor presărate unde şi unde ou zmocuri sau pâlcuri de iarbă. Cele mai sigure locuri de găsirea acestora e nomolul rădăcinos, în-erbat, din chiar marginea apelor statornice, ne supuse umflării şi secării. Prezenţa lor sigură o recunoaştem după eăcărezete lor aflate pe muşuroaele sau zmocurile de pământ înerbat ieşite din apă pe la marginile bălţilor, lacurilor, virugilor, zmârcurilor, etc. Ele stau chiar în apă, adânc în acele galii. Aceste două diin urmă sunt cele mai bune pentru prinderea peştilor mai mari. In unghiţile mici ele vin trase cât mai mult pe strună în sus. Altfel peştii mai 59 mici le sug toată partea rămasă afară; odată stoarse peştele mare nu mai pune gura pe ele. Spre a -le avea cât mai fragede şi momitoare râmele trebuesc săpate cu o zi două, înainte. Se lasă fără pământ până ou două trei ore înaintea pescuitului, când, dându-le din belşug, din cel mai gras şi ravăn ele se îndoapă lacome, se umflă şi devin delicioase pentru peşti. în lipsa celor groase, pentru peşti mai mari, ne servim de două-trei din cele mici, înţepate în mai multe locuri, făcând din ele un mic ciorchin. Ca să fim siguri de reuşită râma trebue să fl-e în totdeauna vie. Mişcările sau zbaterile capetelor lor atrage peştele dela distanţă. Cu o râ.nă; moartă adesea putem aşteptă mult şi bine. Căci peştele chiar lihnit fiind nu1 se aruncă asupra ei decât întâmplător, când în lăcomia lui vrea s’o iâ celor mici dela gură, Cercetând’o şi sehimbând’o deci cât mai des ne înzecim şansa prinderei. £)e ce? E lesne de înţeles. Pe de-o parte, zvârcolirle ei atrage şi îmbie peştii, pe de alta, oropsită prea mult ea se poate ascunde sub sau între pietre, în nomol, năgară sau crăpătură de păi-mâfit, etc., caz în care, se pricepe, pescuim în sec. Râmele — groase maf ca seamă — unii le pun în un-ghiţă cu capul, lăsându-li-se coada a se zbate; alţii le pun anapoda, lăsându-le jumătatea spre cap să atârne. Motivul şi argumentele în ultimul caz sunt că râma pusă, cu coada nu moare atât de uşor şi se zbate mai tare şi mai mult timp; iar ale altora, în primul: pe de-o parte că puse cu capul se zmulg din unghiţă şi se ascund în pământ foarte uşor, fă-cându-ne pocinogul de-a o păzi goală, iar pe de alta, că vârful sau capul lor fiind teios, mai aspru, ar fi mai puţin preferat decât coada. Unii le rup capul sau din coadă spre a le putea trage mai uşor pe ac, alţii dimpotrivă le lasă tocmai partea ruptă afară, chip că peştele simţind carnea sângerândă îmbucă fără să mai facă nazuri. După noi, cel mai chibzuit chip. de a lş pune, mai cu seamă când dăm la peşti mai mari cu râme nfjlocii, e de a le- GO înfige in ac dela un deget sau un cm. din capătul cozei, şi a e rage apoi uşor, fără a le răni şi strivi, cel puţin jumătate pe unghiţă şi pe strună în sus. In acest chip ele trăesc. se zbat, mişcă aproape toata ziua. Şi se ştie că cu cât ele se zbat mai tare cu atât peştele e mai atras, mai lacom şi deci şansa prmderei mai mare. E foarte adevărat că în a-e Puţin adânci, suntem expuşi a fi sâcâiţi pe fiecare clipa de micii pescuţi cari ne rup şi ne smulg mereu ramele puse astfeJ. Dacă nu bănuim peşti mai mari se înţelege ca tragem râmele cât mai scurt; dacă da însă, vom prefera o mica jertfa, de trudă şi de râme, pentru satisfacţia acatani unuia din cei mai mari. Atras de stolul celor mici el nu va intarziâ să cadă în cursă. Râmele mari. şerpeşti şi negre, le vom putea pune cu capul, dacă le putem avea din şug spre a le schimba cât mai des. La peştii până la o palma sau 20 cm. lungime râma poate atârna cam de un lat de deget. La cei mari ea poate rămânea afară chiar ju-ma,tate Se întâmplă adesea că râma astfel pusă, apucată mimai de varf, să ne fie zmulsă sau ruptă de mai multe ori. Nu e nimic. Dacă peştele e mărişor şi s’a spurcat la bucăţele el va revenişi se va arde la sigur odată; e al nostru. La rama scurta însă dacă a simţit fierul, rezistenta, neputinţa gustării fructului, el o va şterge, va fugi sau se va ţineam paza; lam pierdut. Râmele mici, pentru peşti mari, e vom înţepă, una sau două, la mijloc sau în două locuri; v°m trage Până Ia strună şi în lungul unghiţei vom pune o alta cum am aratat mai sus. Râmele mari, puse în un~ ghiţi prea^mici, se smulg şi scapă adesea, singure. Se îm-pedi-că acăţându-le în limbă printr'o apăsare de deget. Asupra prăsirii râmelor, în cazuri şi împrejurări când nu ie putem găsi sau avea în cantitatea dorită, d. Roule, reprodus de d. Guenaux, în cartea sa de piscicultura, ne da următoarele poveţe: Se sapă un şanţ, de preferinţă la un loc mai dosnic, umbrit şi umed, de vr'o 50 cm. lărgime şi adâncime. Se împarte şanţul cu scânduri, în mai multe .cutii sau coteţe, pe cari, una din două, ca să avem una 61 goală,, alta plină, le umplem cu pământ 'negru, gunoit, de preferinţă cu pământ de frunziş sau de lemn putrezit. Vârfuim bine gropile cele pline, cam de o jumătate metru deasupra lor; le semănăm cu câteva râme, le acoperim cu frunziş sau ou pae putregăite, punem peste' acestea bolovani şi din când în când, în timp secetos, le udăm cu apă. După câteva săptămâni râmele s’au prăsit şi se pot recoltă. Pământul scos din gropile pline se aruncă în cele goale împreună cu râmele mi-ci; se acoper la loc ca mai sus, şi după alte câteva săptămâni avem o nouă recoltă. întâmplător, pietrile se pot înlocui cu ghivecele de flori cari ne pot as'gurâ o prăsire mult mai repede şi mai bogată. Ca momeală, cu mai puţin succes însă, ne mai pot servi: coropişniţele, lipitorile, bucăţile de săpun, creeri şi momiţe; apoi, cu o şansă din ce în ce mai mare: vermii de scorburi, de putregai, de mătase, cei de cărăbuşi din urma brazdelor de plug, acei din cocenii mucegăiţi sau putregăiţi de porumb, vermuşii de tărâţe, carii de lemn cari se pot păstră cu săptămânile fără nici o hrană, muştele, albinele, lăcustele şi, în sfârşit orce vierme şi insectă moale, nepăroasă, fără scoarţă. Din coropişîiiţe nu se pune decât partea dv napo’; capul, de pe la curmătură, se aruncă. Babiţa. — în fruntea tuturor acestor viermi, şi insecte momeli însă pentru mreană şi cegă mai cu seamă—stă Vetricea (într’unele părţi la Dunăre), Răsura (pe la Călăraşi) Rusaliile (Măgurele), Mitilica (prin Deltă, Ia ruşi şi lipoveni), Gândacul, goanga sau viermele de nomol (pe Olt, , în Ardeal), Babifa (la Bucureşti) etc. Ea nu e mai prejos altor momeli nici ch’ar la ceilalţi peşti. La mreană însă 3 superioară orcăreia şi la cegă e singura cu care se poate prinde. Posibil ca ciocul acesteia să fie condiţionat scormonirilor după babiţe sau că, o neîntrerută scormonire să-i fi forţat creşterea lui. Tentaţiei acestui vierme nu rezistă nici unul din aceşti doui peşti. Pipăiri, încercări, târcoale şi nazuri ca la alte momeli — mai puţin obkrnuite sau plă- 62 cute de ei - nu fac nici odată. îmbucă lacom de cum o văd mu simt Singurul ei cusur e permanenta ciuguliturilor pes, cuţiloi miei cari ni le devorează fără a-i putea prinde. Scu--torea de ei e numai dând Ia -adâncimi mai mari Goanga sau viermele acesta, albicios-gălbui la corp şi pă- 6- Eusali. Babiţă. tat in negru pe botişor, cu o sumedenie.de picioare ca de urechelnita, cu coada lungă, din trei fire —' răsfirate în apă şi îmbinate, în formă de spin când e scos afară, ud - cu oua mustaţe sau lăbuţe de asemenea foarte lungi are forma unei m ci coropişniţe şi înfăţişarea unui pui de rac iraeşte in mare număr prin mala dela f.undu.1 marginilor purgatoare, cu «aluri înalte şi surpăcioase ; şi mai puţin numeros prin bălţi, gârle şi văi repezi, ,pe sub 1’. radacini, cociocuri, liber sau în ghioci tari pe cari ş, Ie face singur ca melcul. Se hrăneşte cu părticele vegetaJe şi animale, cu mici viermi, insecte şi icre de peşte pe car. Ie stinge. D-l Guenaux ne spune că în Irlanda, în- 70 nm Tnt d€ piYicuItură> e1^ au distrus în câteva zile 0.000 icre de somon. în acelaş timp însă atât gândacul cât 63 şi musca lui e una din cele mai preţioase hrane pentru peşti. Gângiania aceasta e larva sau gândacul din care es ru^ sălile sau lăcustele de apă, adică acele felurite musculite trecătoare (efemeride) de prin Maiu-Iumie, ce se văd săgetând şi mai cu seamă în joc săltăreţ pe luciul apei. Forma acestor muşte, lungi, cu aripi mari, e a unei mici lăcuste în zbor. Au câte patru aripi, unele străvezii, altele întunecate, (opace), unele deschise altele colorate, ariipi cari le stau întinse, în sus, chiar când musca s’a oprit din zbor. Toate au cele două labe sau mustăţi dinainte foarte lungi, coada de asemenea, foarte lungă şi tot numai din trei fire răschirate, ca o furcă: In sfârşit forma larvei înaripate. Cele mai obicinuite şi numeroase din aceste muşte (Ephemera vulgata, E. danica, Palingenia longieuada, etc.) sunt aoele cari apar pe la Rusalii, prin ultima jumătate a lumei Maiu, De aci şi numele unora şi altora — larve şi muşte — de rusali pe unele locuri. Unora din aceste larve le trebuesc trei ani până la maturitatea de a se preface în muşte, iar altora numai unul singur. Prin Maiu, natura prefacerei lor le împ'nge a urca sau ieşi afară de-asupra apei, pe mal, pe ierburi, rădăcini, etc., unde arip;le lor — învelite într'o pojghiţă ca pânza de pă-iangen — mai mult sau mai puţin formate li se desvoltă de cum li se usucă de apă. Toate însă,' din cauză că nu pot mânca, avându-şi organele gurei nimicite (atrofiate) n,u tră-esc decât o zi două, pân' ce îşi împlinesc chemarea împerecherii şi vărsării seminţei. De ac> şi numele lor grecesc Efet-rnera (de-o zi, trecător). Amândouă faptele acestea ele le săvârşesc chiar în aer şi din zbor. A doua zi cel mult după împlinirea chemării împerecherii ele cad moarte, spre marea bucurie a peştilor cari se aruncă asupra lor ca etejii. Această sămânţă a lor căzută în apă, pe ierburi, rădăcini, etc., sau legată de piet-re şi rădăcini printr’un tort de păengeniş secretat şi tors de către goangă însăşi, cloceşte şi dă naştere babiţei. Unele d'n acestea — căci atât ele cât şi muştele cari le dau naştere sunt de mai multe feluri, prea puţin deosebite între ele de altfel — odată înviate şi duse de apă încep a-şi că.utâ un sălaş prielnic, dacă nu-1 au încă. Altele, în văi, prin mătasa. sau materia secretată îşi fac o legătură ou care se leagă de pietre sau rădăcini, etc., sub cari se ascund şi de cari se tin spre a nu fi luate de curent. Iar o altă parte din ele, în băii ţi mai ales, din aceeaşi materie secretată, îşi împietresc o ghioace de adăpost, lungueaţă, tare, din care nu-şi scot afară decât capul. Babiţa se poate aflâ în toate apele fără să ştim. Bine înţeles într’unele părţi ale lor şi n,u pretutindeni. Dacă musca se vede prin Maiu săltând pe o apă, fără îndoială că trebue să existe şi babita sau larva ei în ea. La Dunăre ele se scot dela adâncimi mari prin lopeţi, sape, dârguri sau sonde speciale. In bălţile, râurile şi gârlele mici se scot mai în totdeauna cu mâinile; sapa şi lopata nu se întrebuinţează decât dacă apa e prea rece. Cu nu importă ce în sfârşit se întorc rădăcinile gâliilor de ierburi crcscute în apă sau se seoatc pământul moale, terciuit, dela fund, de pe sub malurile mai înalte, mai adânci, abrupte, surpacioase, în cari bate apa, şi în ele râcâim cu degetele.'Dacă dăm peste babiţă o clătim şi o punem într’o cutie cu nisip, fin, uscat, iar dacă nu cercetăm mai departe. Dacă nisipul s’a udat, la plecare îl premenim din nou. Păsti aiea lor mai mult de două-trei zile e foarte grea. Peste tot pe unde am putut cercetă (pe Olt, Murăş, Dunăre, etc.), nu se întrebuinţează decât nis’pul. La căMură ele mor din prima zi, chiar pe nisip. D;n acest singur fapt, al păstrărei loi, generalizat peste tot cum vedem, ne putem dâ foarte uşor seamă de câte experienţe trebue să fi uzat poporul ca să nu ajungă pretut ndeni decât la acelaş rezultat! Dar, câte încercări, câte veacuri şi mii de victime nu trebue să fi costat sfaturile şi unele leacuri bătrâneşti, nesocotite şi dispreţuite la început de o fluşturatică ştiinţă? Cele mai obicinuite şi sigure locuri de a găsi babita, în râuri, gârle şi văi, sunt părţile cu maluri înalte, abrupte, surpăcioase, din pământ mălos sau fărâmicios, maluri în 65 cari bate vâna apei şi ]e surpă uşor. Aci intrăm în; apă şi pipăim până ce dăm peste gâliile, pământul’ sau bulgării prăbuşiţi şi terciuiţi surpaţi din mal. Caracteristic acestui pământ e asemuirea la pipăit cu a unui moşiroi de sobol, ■proaspăt, moale, ud. Soatem din acest pământ afară şi în crăpăturile lui sau malului acestuia prăbuşit vom află aproape la sigur babita, stând ou1 capul la suprafaţă şi cu coada adânc înfiptă în el sau crăpăturile lui. Râcâind bine acest pământ, din când în când zărim goangele mişcând ca nişte mormoloci de broască în ochiurile mlăştinoase. Prin Iunie şi Iulie babitile se răresc şi pe alocuri dispar cu totuJ. Cele mature au făcut aripi, au zburat, şi în locurile lor adesea nu mai aflăm decât din cele mai mici cari nu devin mature decât peste un an doui. In schimb, în iarba sau rădăcinile vre-unei gâlii surupată de curând sau de vre-o lună două ne va scârbi şi minuna în acelaş timp furnicarea micilor babite de 2, 3 mm., cât nişte viermi de brânză. După ce v’ati făcut suma de babite fiţi oameni prevăzători şi cuminţi şi nu lăsaţi pământul forfotind în sumedenia 11 seminţelor de babite ca să se prăpădească pe mal. Arun-cati-I Ia loc în apă; căci altfel, la anul, o să vă treacă o mie de năduşeli până ce să dati peste o babită, în loc ca în fiecare pumn de pământ să găsiţi o mulţime. în undiţă babita se înfige de sub bărbie sau de după ceafă. Capetele celor mari şi deci foarte tare, .unii pescuitori 1:-1 rup pentru ca unghiţă să se poată înfige mai uşor. Procedeul ne pare greşit, întrucât pe de o parte babiţa se fărâmă şi peştii ne-o smulg uşor, apucând-o de cap, iar pe de alta, astfel ucisă ea nu mai poate atrage prin zvârcor lirile şi zbaterile coastelor ei simţul şi lăcomia peştelui în acelaş. grad ca pusă întreagă, vie. Lăcustele acestea efemere sunt de asemenea foarte hrănitoare şi foarte mult preferate de către peşti. Puse de vii — fără aripi — în undiţă ele sunt deci o excelentă momeală. Frăţila. — Peştii si Pescuitul. 5 66 Când smnt număroase, In staluri sau nouri, se pot prinde în tinzând seara pe marginile apei pânze 1 u;nigi şi late de ti-foane, rari, subt un felinar două. A doua zi se strâng, se uisucă şi se păstrează în sticle bine astupate. Prefăcute apoi în prafuri şi aruncate în apă ele sunt una din cele mai neîntrecute hrane, în prima l:u:nă(, pentru plodurîle sau plevuşcă pisciculturilor artificiale. Vermuşii de iarbă. — La mreana mică aceştia sunt aproape tot atât de buni ca şi babita. Dovadă e faptul că în apele chiar bine populate, pe când cu râma aşteptăm cu ceasul, cu babita şi cu vermuşul nu aşteptăm adesea decât clipa pâna ce unghita s’a aşezat la fund. Singurul lor cusur este că sunt cam rari de găsit şi că plictiseala aşteptării cu râma e întrecută adesea de enervarea schimbărilor dese, la cari ne supun fâtele mici când ne şterpelesc vierme şi babita pe fiece clipăi. Viermuşul acesta ne pare a fi larva micilor cărăbuşi de April, cari mişună prim ierburi în această lună. E de un cenuşiu închis, moale ca puful, în mărimea unei jumătăţi de omide mijlocii, rotunjite la ambele capete. Se găseşte prin Martie şi Aprilie pe sub rădăcina ierbei de pe malurile joase ale apelor, ierburi crescute pe paraziuri — nisipuri fine depuse de ape. Smulgând sau răsturnând ac&ste gâlii, în rădăcina lor sau pe locul rămas se vede vermuşul mişcând ca un cap de râmă, dte 1 sau 1 V2 cm. lungime. Pentru ei vom întrebuinţa unghiti din cele mai mici şi agere. In ele se trag învârtindu-i puţin între degete, ca vârful să poată pătruinde cât mai uşor. Altfel ei se răsfrâng şi se terciuesc fără a-i putea înfige. Peştişorii. — Pentru prinderea peştilor mari răpitori vom întrebuinţa ca momeală numai din aceştia. Mărimea lor variază după a celor năizuiţi a fi prinşi. Ei pot fi dela mărimea acului până la 20 cm. sau o palmă bună lungime, pentru somnul mare de pildă. In belşugul tuturor soiurilor îi vam prefera în ordinea 'următoare: Mai întâi obletii şi bel-ditele, cari prin săgetarea şi sclipirea lor strălucitoare 67 atrag pe răpitori dela mari distante. Au însă cusurul de a muri foarte repede. Vin apoi vâr togile şi ţiparii, prin marea lor vitalitate şi uşurinţa de a putea fi lung timp păstraţi şi transportaţi vii. în urmă sau 'în lipsa lor vom uzâ de săbiţe, porcoi, petruşei, roşioare, baboi, scobărei, clemişori şi crăp-ceni. în sfârşit de orce pescuţ afară de lin, lăţeaţă şi pălă-mida de baltă — dacă nu i-am rupt ghimpii. Peştii aurii. — O bună şi sigură, reuşită sar puteâ avea de asemenea cu crăpcenii aceia roşcaţi cultivaţi ca podoabă pr'n vase de sticlă, aquarii şi bazinurile grădinilor. Originari din China şi aduşi în Europa prin secolul al XVJII-lea, t ca dar doamnei „de Pcim'j^adour, ei sunt răspândiţi astăzi peste tot lo'cutl putându-se proe.urâ eftin şi uşor. Sunt destul de gustoşfla mâncare, au aceleaşi obiceiuri şi rost de viaţă cu crapul*ş[ sel*pot prăsi foarte uşor în orce apă mică. în râurile iniei şi limpezi, uri soiu sau altul de peşti răpitori po-trunul primejdiei şi se aruncă asupra momelei ea uliul. Aci nu-1 pândim, nu-I aşteptăm; biciuim apa şi-l luăm mai în totdeauna ca pe păstrăv, din zbor. Mai amintim, că în aceleaşi ape, pe cât sunt aceştia de flămânzi şi de lacomi după momeala din unghiţă pe atât sunt ceilalţi — nerăpitori — ■de îmbuibaţi şi năzuroşj. Aceşfia se prind greu, cei dintâi 68 uşor. Cauza e că ţinutul sau regiunea înconjurătoare acestor ape fiind aproape ega'lă ca întindere cu a orcărei ape mari, mana sau materiile hrănitoare produse sau aduse de ape pentru ei poate fi de ajsemenea egală celei din urmă, cu peşti de acelaş soiu înzecit sau însutit mai numeroşi însă. îmbuibarea şi pristosul de hrană îi face dar săi fie foarte capricioşi atât fin toanele mâncărei cât şi la momeala din uinghită. în apele stătătoare, domoale sau line, peştişorul se acată de sub aripa dosală ca să poată trăi cât mai mult, cu înfăţişarea de libertate. La şivoae, şipote, repeguşuri, şteani-turi sau ape clocotitoare ţi tragem unghiţă mai întâi prin gură,, o scoatem prin ureche şi încă odată prin spate în josul aripei dosale. Curbat puţin curentul apei isbeşte în a-oeastă ourbătură şi-l face să se zvârcolească mai abitir decât unul viu. La somn şi la ştiucă pluta se pune în primul caz după adâncimea apei; de regulă cam la două-trei palme adâncime. La ceilalţi peşti se înţelege pluta e de pristos. în matca vuitorilor, la somn, se poate dâ de asemenea fără piuită. Prinderea pescuţilor momeală se face ou undiţi mici, cu plasa, halăul, sacul, rociu 1, vârşa, etc., dese, îin, cari se momesc prin ceva mâncare, de regulă mămăligă fărâmiţă. De asemenea printr'un borcan, sticlă, oală, cursă, etc., în cari punem ceva mâncare şi le afundăm răsturnate în locuri potrivite umbletului lor. _ Pentru somn şi ştiucă se mai pot întrebuinţa ea momeală broaşte şi pui de pasere mici, golaşi. Broaştele cenuşii, pestriţe pe burtă, sunt cele mai bune. Ele nu mor curând şi sunt cele mai preferate de peşti. Vin acăţate de pe-lea din spate şi lăsate a pluti la suprafaţă. Puiul se leagă pe o scândurieă iar struna şi legătura se fixează în crestături făcute în ea.. Vârcolacul sau năluca. —• Aceasta e un fel de şoaldă sau momeală artificială care reuşeşte destul de bine în cu- « 69 rentul repede la peştii de pradă şi mai cu seamă la lostrita şi la păstrăvul mare. El are forma unui peştişor în culori cât mai vii şi ademenitoare. In comerţ, în streinătate, se găsesc atât din aceştia cât şi peştişori artificiali făcuţi gata. Cum însă ultimii sunt prea scumpi, cel puţin un leu bucata, iar cei dintâi, din cauza decolorării se uzează prea curând, şi deci rămân fără, efect la prins, şi, oeeace e mai principal, cum unul şi altul sunt greu de igăsit în tară, am crezut nemeri't a dâ câteva sfaturi prin care fie cine să-şi poată face singur unul mai mult sau mai puţin bine făcut. Procedăm în chipul următor : Luâm o bucăţica de plumb cât buricul degetului, o sub- tiem prelung, rotund, cât degetul mic, în forma unui vierme, dreot şi subţiat la ambele capete. La unul din acestea îi întărim strâns, printr’un fir de mătase, o codită ca aceea de pescut, făcută din tinichea sa,u din alt metal sclipitor. în lungul acestui plumb întindem ,un capăt de mustaţă sau de sfoară ceruită, cu cei mult 15 mm. mai lunigăi decât plumbul şi înodată la ambele capete. Peste plumb şi sfoară înfăşurăm bine fire de mătase în mai multe cutori, amestecate unde şi unde cu două fire de beteală aurie şi argintie, spre a bate cât mai mult la ochi. Luăm apoi un alt capăt de mustaţă sau de strună,, îndoit mai lungă decât cea pusă pe plumb. îi legăm la ambele capete câte o .unghiţă, de preferinţă crăcană sau anghiră (cu doui sau trei craci). Legăm apoi .una din aceste unghiti cu mijlocul penei sau cozei ei exact la -coada vârcolacului, iar mustaţa sau sfoara cu cealaltă unghiţă, o îndoim la trei 70 sferturi lungimea ei aşâ fel ca această unghiţă să vină legată strâns de corpul firului ei taman la mijlocul vârcolacului. Luăm apoi struna unditei, căpuită şi ea tot ou o astfel de unghiţă la capăt, şi legăm' de mijlocul coadei sau corpului acesteia capătul vârcolacului în ochiul sau îndoi-tura celorlalte două unghiti, toate laolaltă. Vârcolacul1 astfel făcut va avea trei -unghiti, şi adică, una drept la mijloc şi câte una la ca>p şi coadă. Ii curbăm puţin de mijloc, pentru ca iuţeala apei să aibe unde isbî spre a-1 puteâ învârti sau zvârcoli prin ea, şi vârcolacul e terminat. Vom schimba mătasea or de câte ori se decolorează; vo-m putea ascunde, dacă vrem, wnghitile în capete de râmă, şi vom dâ astfel în curentul repede, în şipote, în şivoae, prin clocotul şi luminişul apei din cascade, prin bulbocile sau dobele lor, sub stânca sau jgheabul îm -care bate apa. ^ La două-trei degete de vârcolac pe strună, e neapărat de -lipsă a interpune un mic vârtej, iar la un metru distantă un altul, dacă avem. Căci el învârtin-du-se de zeci şi sute ' de ori pe minut struna se răsuceşte prea mult şi se rupe foarte uşor. Dacă nu avem vârtejuri vom scoate ad-eseâ struna din apă şi vom lăsâ-o să se desrăsucească. Altfel riscăm a ni se rupe tocmai când ne va părea lumea mai dragă. Peştii răpitori, orbiţi de n-esatiul şi de lăcomia lor se aruncă oa ulii asupra orcărui mic obiect care prin mişcarea şi strălucirea lui I-e poate atâta curiozitatea şi pofta hră-păreată. Vârcolacul făcut în chipul arătat întruneşte toate aceste calităţi. Bi-ne făcut, locul bine ales şi pescarul bine pitit, spre a îîu dâ de bănuit vicleniei peştelui, el reuşeşte binişor. Totuşi experienţa şi framcheta ne obligă a nu-1 recomandă decât la nevoe, în lipsa pescutilor naturali cu cari prinderea e mult mai sigură. La ştiucă, ca nălucă mai putem întrebuinţa orce obiect sclipitor ca liafă de linguriţă,, frunză de tinichea, fildeş, etc. Toamna mai ales, prin Octomvrie şi Noemvrie, când peşti-, şorii mici, hrana predilectă a ştiucei sunt retraşi, ascunşi,. 71 şi deci ea flămândă, .lacomă, nebună după pradă, aceste şoalde reuşesc întotdeauna foarte uşor. Se aruncă la o mare distanţă şi se trag apoi spre mal, în susul sau în josul apei, bâţâind mereu ţechea sau bastonul ca şoalda să licăre cât mai des şi bătător la ochi. La' păstrăv se mai întrebuinţează ca momeală foarte mult muştele artificiale. Cum ele însă nm reuşesc decât mai numai la acest peşte, am crezut nemerit a nu le pomeni decât la descrierea acestuia unde pot avea o mult mai strânsă legătură decât acî. înecarea unui peşte. — Noi ne înecăm în apă iar peştele afară. Deci toată, truda, când întâmplător înhăţăm vre-unul mai mare, şi pe care diji teama de a-1 pierde nu-1 puitem arunca cu forţa pe mal, trebue să ne fie de a-1 obosî şi a-1 scoate cu capul afară ca să beâ aer şi a-i lua astfel mau. S’a spus, că spre a înşelă teama şi bănuiala peştelui un-ghiţa şi struna trebuesc a fi cât mai fine. Ar fi de pristos a mai spune deci, că cu cât ele sunt mai fine cu atât rizicul de a fi cât mai uşor rupte e mai mare. Fineţea lor biruind teama celor mai vicleni, cari sunt şi cei mai mari, greutatea de a-i scoate, când se ard, e adesea — spre desnădejdea pescarului — peste puterile dibăciei lui. Ca dovadă, vom spune că or de câte ori am pescuit cu mai multe undiţi, cei mai mari nu ne-au dat în acele destinate lor, cu strune rezistente, la momeala mare, ci tocmai unde ne aşteptam mai puţin, adică în cele mici din doui-trei peri eu cari dădeam la cei mici. De ce dispreţuiau momeala mare şi preţuiau bucăţica mică de alături? Uşor de înţeles. In acest caz e natural deci, că dacă peştele acăţat trece de două kg. şi mai cu seamă când nu eşti căpuit cu morişca, cu mosorul sau cu struna de rezervă în ghem, e natural zic să scape la sigur. ffiei odată n’am putut scoate vre-unul din aceştia afară, mai cu seamă în apele curgătoare, mari, până nu i-am dat dr.umul cu ţeche cu tot. Ceva a trebuit să se rupă. Ceva ■mai mult: 'Când nu eşti tocmai solid căpuit şi în lipsa sfa^ turilor altora mai păţiţi e greu, de scos chiar peştele de un 72 chilogram. Crapul, mreana, foaca, lostrita, ştiuca, se zbat şi luptă furios, nebuneşte, desperat, până la moarte. E destul să treacă de uin kg. ca să lupte pân’ te trec năduşelile. Dacă trec de 3 kg., orcât am fi de trainic .cap ui ti, mai în totdeauna nouă din zece ne scapă; într’o apă mare sunt cu. neputinţă de biruit. Dacă nimic nu se rupe li se rupe, li Se spintecă rana şi se smulge unghiţă. Spre evitarea unor atari neajunsuri deci povestirea câtorva sfaturi, din experienţa altora, sunt indispensabile. Le vom povesti la rând după cum ştim că ni se prezintă. Pregătiţi cum spusei, cu toate cele de lipsă sau barem ou o parte din ele, ne îndreptăm spre apă. Aruncăm undiţile şi aşteptăm nerăbdători licăririle de plută sau bâţâirile mlă-diţei. Dacă apa e bine populată, dacă e liniştită şi mai cu seamă dacă am făcut un bun vad, nu trece mult şi pluta începe să tremure, să licăre. Sau, dacă dăm fără plută, mlă-diţa, adică vârful ţechei bâţâe odată de două ori la cei mici, sau se îndoae, se ’ncovrigă, e zguduită şi zmucită de cei mari. Palpitând de emoţiune aruncăm repede mâna pe ţeche — dacă întâmplător n’o avem în mână. Uşor însă, nu trebue s’o mişcăm şi sări dăm de veste. Aşteptăm. Pluta mai licăre odată, se aridică de -coadă, se apleacă de cap, dovadă că-i cu momeala în gură. La cea mai mică mişcare de coadă a peştelui însă ea disipare dintr’odată la fund, sau, ne zmu-ceşte mai tare or mai uşor când dăm fără plută. Atunci, trebue băgat bine de seamă, repede, se face o bruscă mişcare -de mână, ca de biciu, cu ţechea din vârf în sus, sau la deal dacă apa e cur-gătoare. Numai din pum-n sau din cot -însă; săltând mâna -cu tot braţul ar fi prea mult. Chiar un metru de dislocare a unghiţei şi vr’o doui a vârfului ţechei ar fi riscat. Şi iată de ce: Pe de-o parte, zmucitura ar fi prea puternică şi dacă ceva nu s’ar rupe s’ar puteâ totuşi întâmpla să i se zmulgă unghiţă din gură, dacă l’am acăţat; pe de alta, mai -cu seamă dacă dăm cu râme, el poate c’a apucat’o numai de vârf, şi deci i-o luăm din gură, i-o depărtăm, îl gonim sau îi dăm de bănuit geaba şi ris- 73 căm astfel a-1 .pierde în loc de a-1 prinde la sigur. Cu atât mai mult nu trebue tras prosteşte -când pluta s’afundă dintr’odată, ca glontul, fără prevestirea nici unei licăriri, în acest caz eşti sigur că e peşte măricel, că-i prins, c’a luat’o din zbor. Trăgând prosteşte, iar el nebuneşte, amândoi ca doui boi de câteva fire de păr, ele trebue să se ruipă, chiar de-ar fi în douăzeci. Prim' .licăririle şi mişcările plutei suntem adesea victimele amăgirei pescutilor mici cari bâtâe struna prin ciupiturile momelii sau apucăturilor râmei de vârf. E foarte adevărat că ei ne pot mânca momeala de mai multe ori. Dacă prin aceasta ei ne fac adeseori >uin rău câteodată ne fac şi un bine. Fuioaga lor în stol atrage pe cei mari fie spre a Ie luâ prada din gură, fie ia a-i apuca pe ei, eu unghiţă cu tot deodată. Ferind din băt uşor cei mici se agită, cei mari devin atenţi; sau, când sunt acî, şi când n’au motiv de teamă, ei se aruncă orbiş după prada ce văd că. le scapă. Dacă n’au ajuns-o şi n’au apucat-o, sunt totuşi pe urma ei. N’o scapă şi nu-i scăpăm, ca atunci când zmucind prea tare-am scoate-o afară din apă. Prin mişcarea uşoară, bruscă, unghiţă s’a înfipt destul de adânc. E prins, nu mai scapă — dacă ai dibăcia de a nu-1 scăpa. De durere şi de spaimă el se aruncă la fund sau încearcă să-şi iâ zborul, ca din trăsnet.. Dacă n’o face ei se zanuceşte uşor într’o parte şi alta din. cap, nu-1 forţa; lasă-1 în pace, ţine-1 domol, uşor, în frâu; oboseşte-1 în loc, fie chiar o oră, pân’ ce-1 scoţi uşurel cu capul afară sau la margine, la mal. La dimpotrivă, ţine-te bine, momentul e suprem, nu-ţi pierde cumpătul. Saltă ţechea în sus, vertical ; ţine-o pe cât poţi astfel. Cum am spus însă : tot numai din .pumn, c’o mână ; nu pune amândouă căci te birue, se duce sănătos cu unghiţă. cu tot. Dacă ţi-o apleacă salt’o iarăşi; n’o lăsa pe apă, orizontal, căci îşi iâ vânt, struna se întinde, se rupe. Vertical ai mlădierea zmi-celei şi câţiva metri strună de joc şi biciuit: Ţechea saltă şi se lasă, mlădiţa se îndoae, struna se întinde şi se strânge 74 şi deci, elanul, avântul sau zmucirile lui desperate neîntâmpinând o rezistentă dârza 11 moae, 11 oboseşte, îl birue fără să poată rupe nitnic. Adesea însăi peştele mare te birue el; îti apleacă prăjina şi te trage ca un bivol. în acest caz împotrivirea e nu numai de pristos ci chiar prostească, în lipsa strunei de rezervă dă-i drulmu şi ia-te după el până îl oboseşti. E singurul mijloc de a nud pierde. în cazul celalalt, prin- aduceri din mână şi din teche încerci a-1 aduce în roată, în cercuri, a-i tăia direcţia şi a-1 abate spre mal. îl ţinem strâns, în frâu, binişor, în jocuri, ea să nu-şi facă vânt. La râuri ne trudim aj atrage în oboială, a-1 tine pe cât posibil în ea. în curent, în josul lui mai ales, e pierdut: Apa-i întreeşte forţa şi viteza. După mai multe încercări zadarnice de scăpare şi de tu-liri nereuşite el începe a se zbate furios în loc, în roată. în sus, în jos, îin zvârcoliri desperate. înfrânat şi atras mereu în sus dela un timp el se moae, vine spre suprafaţă sau se opreşte puţin în loc, la fund. Pare biruit şi gata a se preda. Nu te bucura încă; el e obosit numai, şi nu caută decât putină odihnă. După asta, când te vede şi îşi vede totodată călăul reîncepe cu o furie şi mai nebună. Inima începe să-ţi bată şi sudorile să'-ţi curgă din nou. Păstreazărti calmul, fi ca el, cu sânge rece, încă câteva minute barem. Acum el reîncepe să se zbată violent, desperat. Mai în totdeauna aceasta e ultima lui luptă. Apa începe să spumege, să clocote, să bulbucească, să bolboroseascăi. Emoţia luptei şi curiozitătei n-i la culme: din când în când zărim capul sau coada pradei. Aici şi la început sunt cele mai critice momente. Pripa şi zăpăceala ne face adesea să rămânem cu buzele umiflate. Odată şi acest moment trecut putem fi mai liniştiţi. Dacă undita a rezistat un sfert de oră e semn că mai poate ţinea încă trei. Acum el încearcă mereu să se arunce la fund sa.u la larg. Ţine-1 bine în sus, în zigzaguri. Dacă te birue nu i te împotrivi. Dă-i iarăşi drumul. Dacă-1 învingi încearcă a-I scoate cu capul afară. Dacă malul e jos şi lins, şi dacă stru- na crezi că rezistă, profită de ocazie şi-l trage plaviu până pe sec, la mal, cu capul, unde cu degetele băgate în urechi sau cu piciorul îl aruncăm departe. De strună nu se apucă însă nici odată cu mâna. Apucată din scurt ea îşi pierde din tărie şi elasticitate, se întinde, se rupe uşor. Iar peştele se ştie că e mult mai greu afară decât în apă. Dacă în clipa apucărei cu mâna se zbate, saltă şi-şi face diin nou vânt în apă, îl lăsăm, îl ţinem în frâu şi repetăm abaterea. în trei cel mult patru abateri odată l’am îmfăişcat, de ceafă, zdravăn. îl apăsăm şi ţintuim pe loc, lăsăm ţechea şi-J apucăm — dacă e mare — cu amândouă mâinile. în caz că suntem căpuiţi cu minciog se înţelege 'lucrul se schimbă. Lupta e scurtă, uşurată, mult în favorul nostru. Dacă malul e înalt şi dacă nu avem minciogul de sprijinit la îndemână, ne putem servi de um cârlig cu care îl apucăm de urechi şi-l aruncăm afară. Prevederea nu strică nici acum. E inteligent a fugi cu el cât mai departe de mal. Aproape de apă, scăpându-ne din mână, în două-trei sărituri el e la el, acasă. Şi pe când vom fluerâ sau vom scuipă a pagubă ne vom convinge că el în loc de a fi înecat mu eră nici ameţit în deajuns. Peştele când voim să-l prindem în mână ne alunecă foarte uşor. Somnul, linul, ştiuca şi ţiparul adesea ne fug din mână ca şarpele. E inteligent deci, mai cu seamă când suntem aproape de apă, a dâ mai întâi cu mâna prin ţărână ca să nu ne alunece. Peştele se apucă de ceafă, dela urechi. Dacă undiţa e prea adânc înfiptă, ne servim cum am spus, de furcuţă. Dacă nu avem sac sau traistă, sau dacă nu-1 păstrăm în apă legat, de urechi, îl ucidem fie prin lovituri date în cap, fie dându-1 cu capul de ceva. îl învelim apoi în frunze, iarbă, urzici, sau dacă vreţi, se spintecă şi i se dă sare. Lăsat viu, el ne poate sări în apă fără să observăm. Odată şi acest lucru terminat putem răsufla în linişte. Reuşita ne gudură vanitatea şi face să ne crească inima de bucurie. După o luptă de cel puţin un sfert sau jumătate oră însă eşti obosit 76 şi Jac de apă. Odibneşte-te puţin, căci o meriţi. Fă o tigare, şi pe când o fumezi a-gale, încearcă struna şi aşează momeala din nou. Toate aceste lămuriri date se referă la undiţile obişnuite sau simple. Cât pentru cele dichisite cu strună de rezervă, lucrurile se schimbă cu totul în favorul nostru. Rizicul şi teama scăpării e aproape înlăturată. De cum s’a prins şi deci o şterge ca o săgeată, i se dă sfoară cât vrea şi cât avem. Isprăvind-o fugim după el, cu techea în mână. La nevoe o aruncăm şi pe ea în apă. Deşirarea sforii se lasă aproape liberă, fără nici o piedecă care s’o poată întinde şi deci rupe. Când s’a oprit şi n’o mai trage, şi deci pluta apare la suprafaţă, e semn de oboseală. Atunci uşor, încerci să strângi sau' să întinzi puţin struna băltită, mânuind-o numai cu degetele mânei stângi. Aceasta pe deoparte ca să nu-i dai timp de odihnă,, pe de alta a nu-i dâ prilej descă-tării unghiţei sau acătării strunei. Dacă vine sau dacă fuge iarăşi ne purtăm după împrejurări, cum am descris mai sus. Teama de a se rupe ceva, mai cu seamă dacă eşti prevăzător şi îndemânatec, e aproape cu totul înlăturată. 2 VI. Sfaturi Practice. Îmbrăcămintea. — Cura Solară. — Răceli. — Guturai. — Ameţeli, lnsolaţii. — înţepături, juliri, zdreliri, ciupituri. — Muşcături de şearpe. — Salvarea unui înecat. îmbrăcămintea. — Prima conditiune ce trebue să întrunească haina pescarului, pe lângă aceea de higienăi, potrivită vremei, e de a nu fi în culori prea bătătoare la ochi. Un costum negru, alb sau în culori vii ne alungă peştii la o mare depărtare. Orcât ar fi apa de populată şi orcât ar îndrăsnî să se apropie, ei totuşi vor fi sfioşi şi bănuitori Ia orce momeală. Cea mai potrivită coloare e aceea cenuşie şi verzue, sau cel puţin .una care să se confunde uşor cu ţărmul. Ţăranii noştri undi tari înţeleg foarte bine aceasta, când îşi iau la pescuit cele mai uzate şi nespălate din hainele lor albe. Cele negre din acestea ei se pricep a Ie întrebuinţa ca ciuhă sau sperietoare de paseri în lanurile de bucate, dar nici odată ia peşti. In caz că nu ne vom putea oăpuî hainele în astfel de culori, vom căuta pe cât posibil a ne ascunde cât mai mult vederii peştelui. Ne vom piti în burueni şi tufe, după mal sau vr’o peatră, sau cel puţin ne vom târâ pe brânci şi astfel vom arunca undita preparată dela distantă. In neputinţa a- 78 oestor procedări vom arunca undiţile şi ne vom retrage, p'ăzindu-le dela depărtare. In totdeauna vom luă seama de a nu ne proectâ umbra pe apă. Nefiiind văzuţi, vom Ii mai siguri de o bună pradă; altfel, riscăm să pierdem, zile întregi fără senzaţia nici celei mai slabe licăriri de plutăi. Mi s’a întâmplat adesea să mă târăsc ea şarpele până aproape de mal, şi de acî, printre erburi, stuf, tufişuri, sau de după petri să observ locurile bănuite ca bune vaduri. Ei bine, în totdeauna m’am minunat de forfotirea peşti lot ca^ purceii într'o mlaştină şi de raritatea căderei -lor în uneltele de .prins. Dumirirea însă e uşoară dacă stăm puţin să cugetăm. La -cea mai mică aridicare de -cap sau de mână însă, — fie de nevoe, fie din nebăgare de seamă, — nu s’a mai simţit unul toată ziua. De prins... până noaptea târziu, nici vorbă măcar. Şi e penibil, chiar pentru «cel mai pasionat undiţar, să aştepte toată ziua fără -cea mai slabă palpitare a zmuciturilor de strună. Şi să se iâ aminte că apa -pme-nită mai sus eră aproape tulbure. Ce se petrece într’una limpede, ca vioreaua, -din -care peştele te vede -cale de o poştă? E în mintea omului să înţeleagă. Din acest fapt se va recunoaşte, cred, că toate aceste prevederi sunt neapărate chiar 'la o apă adâncă şi întru câtva tulbure. Vom preferă deci miai bucuros din când în când câte-o clipă- de trudă într’un -pristos de precauţiuni, decât plictiseala unei zile întregi pierdută zădarnic. Nici în-doială că nu vorbim de marile tulbureli ale râurilor umlflate de ploi. O apă prin-tr’a cărei pătură de cel mult un lat de mână, de pe la margini se -poate pătrunde cu privirea însă, nu mai e tulbure. Ii putem zice cel mult tulburată, sau candrie; căci -dela o adâncime de 2, 3 palme din ea, dacă nu mai mult, peştele ne poate foarte uşor zări. Ne vom feri de asemenea -de haine prea largi, cari prin fâlfâirea lor la cea mai mică adiere -de vânt ne pot nu mai puţi-n speria peştii. Chiar ştergerea sudoarei de pe frunte -cu- batista trebue făcută cât mai domo! şi nu pripit, brusc. Tot astfel, orce mişcare va fi făcută -cât mai agale, mai pe 79 nesimţite. In sfârşit, aţi văzut vr’odată cum pândeşte pisica la şoarici, cum se apropie de paseri pe cari ar voi să le în-hate? Ei bine, atunci cred că ajunge. Doar noi avem mai multă minte ca ea. Pe lângă coloare, îmbrăcămintea trebue să întrunească, pe cât posibil, şi alte conditiuni potrivite. Ea trebue să fie întru câtva largă, comodă, spre a nu ne stânjeni mişcările. Dela genunchi în jos va fi strâmtă, spre a nu nu ni se acătâ ' la tot pasul. Căci la pescuit se ştie că nu călcăim numai pe roze. Stofa scămoasă, de lână, trebue evitată, căci de ea ni se acată foarte uşor unghiţă. Vom preferă hainele de ■ dril sau pânză. întâmplător şi dacă ne dă mâna, peste hai- nele obişnuite putem luă o manta sau un halat. încălţămintea va fi trainică, întotdeauna bine unsă. Ciorapul lung, gros, de lână, la inevoe să se poată trage peste pantalon. Adesea, la pescuit suntem forţaţi să stăm sau să umblăm mai multe ore prin apă. In acest caz, încălţămintea de piele e costisitoare şi întru câtva încomodă. Vom prefera mai bine opinca peste ciorapul de mai sus, sau, mult mai bine, mult mai uşor şi mult mai economic tâpălaga. Aceasta e ciorapul de mai sus tălpuit cu o bucată de postav gros, în forma unei opinci. Tălpuirea e 'uşoară, se poate coase atât de băirbat cât' şi de femee. Tăpălaga e foarte practică: e uşoară, comodă, se poate transportă uşor chiar în buzunar până la apă, şi, prin bătucirea nisipului în postov e întru câtva destul dfe trainică. Tot atât de buni sunt de asemenea I! pantofii de postav, italieneşti, făcuţi la nevoe chiar de undi-ţar însuşi, din postavul hainelor vechi, groase. La păstrăv, în lipsa încălţămintei trainice, ţintuite, sau cel puţin a opin-cei tălpuite şi tot ţintuite, cu ţinte ciupercuţe, acest pantof, ' după experienţa noastră, e cel mai practic. Cu el zbori, nu altceva. Căzăturile şi alunecările, atât de dese cu orce altă încălţăminte, cu acest pantof sunt foarte rari, chiar pe muşchiul petrilor şi pe mătasea de apă. Natural, la pescuitul prin apă, din diferite motive, majoritatea veţi preferă să 80 umblaţi desculţi. Cum însă nu toti putem avea pielea atât de groasă* spre a înfruntă petrile ca acele de pe la munte şi jepii, lipitorile ba chiar şarpele la baltă, am crezut a nu nesocoti sfaturile de mai sus. Pe cap, cel puţin la câmp şi pe căldurile mari, vom preferă pălăriile de pâslă, la nevoe chiar de pae, cu pereţi sau borduri largi, în colorile descrise mai sus. Colorile prea deschise nu sunt tocmai practice, căci ele, pe lângă că atrag bănuiala peştilor, ne apără în acelaş timp foarte puţin de căldura şi lumina soarelui, ale cărui raze le străbat mult mai uşor decât prin acele în culori închise. Tot nepractice sunt şepcile, cari la ploae se fac ciupercă pe cap, producându-ne ferbinţeli şi guturai, iar la soare nu mai puţin călduri, ameţeli şi chiar insolaţii. Cură solară. — Printre costumele enumărate mai sus, mai recomandăm, pentru suferinzi mai ales, pe acel al lui moş Adam. Nicăeri pe plaje şi în sanatorii nu se poate face mai practic, mai eftin, mai atrăgător şi cu mai mulţi sorţi de isbândă o cură solară decât la pescuitul cu undiţa. Per- - soanele istovite în mumei intelectuale, acele lovite de răs-trişti, desperaţii şi îndrăgostiţii, bolnavii de nervi, neurastenicii, reumaticii şi chiar ofticoşii, în sportul peseutului cu undiţa şi în cura lui solară îşi pot află dacă nu tămăduirea, cel puţin uinu'l dim cele mai alinătoăre balsamuri. Evitând excesele, se înţelege, prin acest sport-cură organismul orcăruia se fortifică în chip miraculos. O singură zi sau două sunt de ajuns ca să se vadă rezultate îmbucurătoare. Suferindul uitând chinurile şi gândurile boalei sau ale morţei îşi recapătă veselia şi dorul de viaţă. Soarele, acest dătător de viaţă, prăjind pielea scoate din ea toate materiile nesănătoase, ie arde, o curăţă, o purifică, iar razele lui străbătând prin ea ucide mare parte din microbii sau ver-mii nevăzuţi cari ne rod şi ne răpum cu ogodul. Pe deasupra, se ştie că în toate aceste boale imaginaţia, gândurile, au un rol foarte mare în a le agravâ şi în a-şi exagera propria lor stare bolnăvicioasă. Concentrate în permanenţă asupra 1 81 aceluiaş punct disecat la infinit ea sau ele au o influentă din cele mai dezastruoase asupra stomacului şi mistuirei — pe l care numai veselia şi o bună dispoziţie o favorizează — şi deci prin stomac şi indigestii asupra întregului organism. Paralizând efectul orcărui medicament şi tratament, mai cu seamă când nu se poate distra sau abate prin nimic, ea sau ele fac progresul unei boale mai mult decât cei mai temuţi microbi. De aceea deci, în mărginirea cunoştinţelor noastre recomandăm cura pescuitului cu undita ca cel mai bun remediu spre uciderea gândurilor negre cari descompun organismul odată cu pofta de mâncare. Cu ochii mereu ţintă la licăririle de plută, şi în aşteptare ca apa s’o înghită, eul dispare ca şi când s’ar trage cu buretele peste creeruil frământat şi torturat de-o imaginaţie bolnavă. Pentru cură vom alege cele mai frumoase şi călduroase zile din vară. Localităţile vor fi cele mai ferite de vânt sau curenţi, vadurile preferate nu mai puţin părţile de apă cu ţărmul cât mai bogat şi întins în nisip sau paraziu în care, la nevoe, să ne putem tăvăli, înveli şi juca întocmai ca şi copiii. Dacă în apropiere avem nomol vom putea împestriţa cura de paraziu cu aceea de nomol, în care, după ce ne-am năclăit, pr:n perpeliri pe nisip îl vom lăsă să se usuce şi sa ne strângă ca In chingi. Persoanele slăbite şi suferinde vor putea începe cura în cămaşă. Durata în prima zi va fi de-o oră şi progresiv cu o oră sau o jumătate în zilele următoare. Neurastenicii ro-buşti pot înfruntă fără nici o teamă toată după amiaza, chiar din prima zi. Seara, e adevărat, ei vor simţi un fel de friguri caracteristice, necunoscute încă. Vor simţi pielea şi muşchii contractaţi, zgârciţi, ca sfârâind pe foc, strân-gându-li-se ca’n scuturi de zale, gata par’că să le 'ntre prin oase. Fie însă fără teamă. Ieie un ceai cu rom, tare, sau un pahar bun de vin fert, ferbinte, şi culce-se fără nici o grije. A doua zi nu vor avea decât pielea roşie ca macul şi cel mult dorinţa de a repetă viaţa primilor oameni. După Frăfila. — Peştii si Pescuitul. 82 tr«e'ea rSe Va, SP“2' 5i COil “ aceea de « n0I> — Ce nu face soarele ? Pă,“ r'? VOn! 'dăJ°ată atentia acoPe,'irei capului. Palana va f, cat mai larga şi uşoară, în culori cât mai în- Îă^orî c7apărnaLmiî Sau durere de ^ ni-1 vom racon cu apa, iar daca inima ne dă brânci ne -nutem arunca pentru câteva clipe eu totul în ea. Se înţelege nu anga und,ti Eşind afară şi îngropându-ne în baea de n" 's;pta, moale, cald, von, sim» că „e creste inima Îs,!- In reumatismul picioarelor baea de soare şi de nisip se a pennda cu aceea de apă. Vom şedea cum-va astfel ca Pe ifdWe v“rSa',are,Să "e ^ Perindările vor putea fi dela un sfert la o oră, mai lungi sau mai scurte, după cum ne place. & Răceli Cu toate prevederile luate de a ne scuti de nele ^dispoziţii sau răceli ni se întâmplă totuşi adesei 2 "mJrM? ev'14: <*- e, „e vremiielfşi tei, mfierbantarea şi racirea sângelui, bruscă şi repetata mai cu seama în împrejurări de pescuit bogat. Cel- mai fel^când ^orn't Waiun?"ri’ ineVitabiIe orcărui ^Port de alt-acornul.,i T T n6&lr]ente bizuiti Pe forta de rezistentă când ne exn, gUtUraLuI’ bro'nşita’ răcelile şi ameţelile pe cât posibil dT! 'T m ar?itCi SOareI'Ui- Spre a ’ne scutî ne îffeTâî'i “ V°m ferîde-a aler^ de-a leinfei bârna şi înăduşi fară vr’un motiv scuzabil Vom schimba camaşa, îmbrăcând în schimb numai haina or d- rj"- V°m -T“-° “dă * s“dMre' Ne vom freca re in Jlpsa de altceva, cu părţile uscate ale cămăşei şi f^ 5 US1I,Ce' în ,nePUtinta acestora vom face totul ca dupa inaduşiri să -nu stăm în loc, în frig în ode?dvoiT?-!’ ^ ^ în totdeaUTia cauza Văr celei c vom face mereu mişcări spre a menţine căldura l *T- "eHnd ast,el b™sc rM** »«*»« !£. Când sân^î; m P°,n’.raoeala e în totdeauna înlăturară. Cand sângele nu e aprins, ci într’o temperatură normală. 83 vom p-uteâ stă în apă şi în ploaie pân'ne dârdâe membrele şi dinţii în gură şi >n.u vom avea nimic. La dimpotrivă insa aprinderea de plămâni e gata. Nu se face nici odată nesocotinţa de a merge la« pescuit iără o pelerină de ploae, iără o umbrelă sau cel puţin o .glugă mare. Se înţelege că ne putem scuti de ele când vadul de pescuit e aproape sau când în preajma lui avem adăposturi de aciuire. _ ^ Tot în cazul de mai sus, e nechibzuinţă a plecă tara ceva merinde, fie la nevoe chiar numai o bucăţică de pâme,^ pe care în caz de pristos, vom puteâ-o aruncă ca momeli în vad. Căci la pescuit timpul nu se socoteşte jiici odată. In caz de vânat bogat patima ne stăpâneşte atât de mult, încât nici nu observăm că a trecut z ua şi că poate fi chiar miezul nopţei. La un moment dat ne simţim lihniţi, sleiţi de puteri şi foame, încât nu mai putem face un pas. Atunci o ooaje de pâine pare cozonac ch;ar şi celor obicinuiţi numai cu brioşi. Un gât de ţuică în asemenea momente sau când frigul ne strânge în spete, cel puţin ca întramator moral dacă nu pentru corp, de asemenea nu poate strica. în caz că o răceală n’a putut fi înlăturată vom cauta a o combate spre a nu se înrăutăţi. Astfel, când întorşi acasa vom simţi că ne iâ cu frig şi cu călduri, vom lua un c ai cu rom sau în lipsă un pahar de vin fert, ferbinte, ne vom culca în pat şi ne vom înveli cu toate ţoalele din casă ca sa putem înăduşi cât mai curând, cât mai mult şi bine. Când vom schimbă albiturile ude de sudoare, spre a ne premem cu alte ruife uscate, vom aveâ grije de a nu răci dm nou, iie prin curent, fie prin răceala din casă. 'De se poate, ne vom şterge corpul şi ne vom premeni chiar sub plapoma. Un alt mijloc de abaterea răcelei când se manifestă pr n friguri e acel prin comprese de apă, rece: ^ ^ ^ Când ne iâ cu frig, muem şi stoarcem în apa cat mai rece un rând de rufărie, le îmbrăcăm ude, reci, luam apoi peste el alţi ciorapi, pantaloni şi cămaşe uscate, învelim capul păn’ la ochi cu un prosop tot astfel stors şi apoi cu altul uscat peste el şi, repede, ne. aruncăm în pat cit toate plapomele sau ţoalele pe noi. Alături ne vom prepară un rând sau chiar -două de rufe curate pentru schimb. în caz că vom dormi greu şi mult. rufele muiate se vor usca şi reudâ din nou«, cu sudoare', pe noi. în amândouă încercările acestea de tămăduire putem năduşi de două şi de trei ori pe noapte. Va fi bine deci să se pună rufe uscate la îndemână. în casă, pe cât se poate să nu fie prea frig, ea să nu răcim mai rău, din nou, fie când ne schimbăm, fie în neştire, prin desvelire în timpul somnului. Guturai. — Tot astfel vom purcede cu un simplu guturai sau troa-năi. Atât în caz de răceală cât şi de simplu guturai vom evită pe cât posibil de a eşi a doua zi în vânt, în răceală. în caz: că răul n’a trecut vom stă două-trei zile linişt'ţi, în pat; în: caz de înrăutăţire, de junghiuri în coaste, etc., vom chemă doctorul în grabă. Ca leac pe dinăuntru vom luă un bulin a V2 gr. chinină: seara şi altul dimineaţa, în caz de răceală; şi, un ceai, un bulin (aceeaşi cantitate) de aspirină, apoi la o jumătate; sau o oră un altul de chinină, înainte de culcare, în caz de-guturai. Ameţeli, insolaţii. — Căldura ne poate face câteodată tot atât de rău ca şi răceala. în timpul marilor călduri de vară, când pescuim în arşiţa dogoritoare a razelor de soare, cu capul prea puţin umbrit, ni se poate întâmplă adesea să simţim mari călduri şi ameţeli la cap. Dacăi prevederea de-a preîntâmpină sau combate atari ameţeli ne lipseşte, ele ne pot trânti la pământ în nesimţire; ba, ne pot chiar ucide în câteva minute. De aceea, când împrejurăr’le-sau patima pescuitului birue în noi răsfăţul tolănelii dela umbră vom purtă pe cap pălării largi, pleoştite, spre a fi cât mai la adăpost de prăjirea soarelui. Iar dacă cu toate acestea simţim cumva ferbinţeli şi ameţeli, ne vom spăla repede capul şi obrazul cu apă rece, ne vom retrage ia: umbră sa.u ne vom face cel puţin un umbrar din umbrelă sau din haina, şi vom stâ liniştiţi, culcaţi, o o-ră-două sau •chiar până dă umbra. Evitând insolatia ne vom redobândi astfel atât sănătatea cât şi farmecul celui mai prielnic timp de pescuit. înţepături, Juliri sau Zdreliri. — In sportul nostru suntem adesea foarte mult expuşi acestora. A ne lovi, juli şi înţepă ni se poate întâmplă la tot pasul; iar de înţepăturile ţânţarilor cari ne fac groaza pescuitului pe la amurg, când ne Îmbobocesc pielea în blânde sau noduri cât nuca, de ele nu scapă nici -chiar ţăranii bătrâni cu pielea groasă şi arsă de soare. Spre a rn-e scuti de toate aceste neajunsuri vom. fi prevăzători şi ne vom păstră în totdeauna sângele rece. Vom lucră şi vom umblă calm, domol, fără a ne pripi şi zăpăci — -dacă ar fi posibil (!) Pescuind la depărtări mai rna-ri nu strică să fim eăpuiţi cu o mică sticluţă de tinctură de iod, ■colodiu, arniea, apă de colonia sau fie chiar cu simplu spirt, şi, cu un briceag cu douăi limbi, dintre cari -cea mai mică să tae ca briciul. Cu acesta ne servim la multe pe toată clipa, cu li-chidu'l din sticluţă argăsim rana că-pătată ea să nu se învenineze şi ca să se vindece cât mai uşor. în micile zdreliri, înţepături şi tăeturi noi preferăm colodiul '(dela orce farmacie sau droguerie) care zbicindu-se şi îti-tăriri-du-se îndată pe rană o împedică mai mult decât orce . leac de a se infectă, deschide şi sângeră -din nou, Ia cea m-ai mică nrşcare sau atingere; în plus, ne mai scuteşte de neajunsurite legăturilor. în toate aceste -cazuri se spală şi se stoarce bine rana, dacă n’a avut ceva strein în ea cum e un ghimpe care trebue mai î-ntâi scos, se lasă puţin a se zbici şi se atinge sau se pică t’nctura, colodiul, spirtul. în cazuri mai rele se pune vată sau o bucăţică de cârpă, se toarnă din cele de mai sus şi se leagă bine. Pişcăturile de ţânţari, căpărăturile omidelor de frasin, etc., se combat -prin frecări cu spirt sau eu oţet şi se preîn- 86 tâmp'nă prin spălarea cu soluţiuni arnâre ca ghinţuira (gen-tiana), etc. O apă amară putem face din multe burueni sau chiar din fierea de peşte. în apropierea serei ne ungem cu ea pe mâini, pe fată şi pe gât. E mai practic şi mai comod decât mănuşile şi îmbrobodirea capului cu cârpe. Fumul din tigare sau de foc alungă puţin ţânţarii, însă nu îndestul ca să nu ne lase urme. Muşcăturile de şarpe. — Acestea sunt foarte rari, şi mult mai rari pe la noi acelea otrăvitoare. Totuşi, cum umblăm mai mult prin locuri sălbatice ele ni se pot întâmplă fie nouă fie altora. Nu strică deci să avem -cât de puţine cunoştinţe despre ele, căci e mai bine să ne înşelăm în zece cazuri bănuite decât să riscăm unul singur otrăvitor, în care putem dâ ortul popii. Primul lucru, la muşcăturile de şarpe, va fi de a stoarce cât mai mult, cât mai tare şi cât mai curând locul, rana. Dacă nu suntem cumva răniţi în gură o vom puteâ suge, scuipând mereu; întâmplător putem aplică o lipitoare, dacă o putem avea Ia clipeală. Vom luă apoi îndată briceagul ca briciul şi vom'crestă pielea chiar cruciş, chiar adânc, prin rană; vom băgă-o în apă, şi vom stoarce, vom stoarce. La cel mai mic semn de umflare a locului şi împrejurimilor ranei, observat după operaţia stoarcerei, vom legă degetul, mâna sau piciorul mai sus de rană strâns. Nu prea de tot tare însă, ca să nu ne înegrească, cangreneze sau tăciuneze partea legată. In caz că umflătura se întinde, mult, vom dâ totul ca să ajungem cât mai repede la doctor sau la o farmacie, unde să ni se fa-că o injecţie cu contra-otravâ. Aceasta se face în brat, în coastă, în buca dinapoi sau în pulpa piciorului. Se apucă pielea cu degetele, ca la o pişcătură, se trage, şi sub pielea astfel întinsă se înfige acu] ars şi răcit a-1 seringei împingându-i-se conţinutul înăuntru. Şerpii veninoşi au de regulă mai numai cei doi colţi, găuriţi, în falca de deasupra, prin cari îşi varsă otrava. Ceilalţi îi au mai numeroşi. Deci când vom observă că rana muşcăturei de şaripe poartă numai două înţepături, 87 vom tăia îndată, adânc şi fără milă, o bucată din piele şi carne. Salvarea unui înecat. — Din cauza muiţimei apelor şi neprevederei oamenilor cazurile de înecare sunt foarte numeroase la noi. Ele se 'număiră cu sutele pe fiecare an. Singură Capitala, şi numai în lacurile mărginaşe, ne dă anual între 2 şi 5 înecaţi. Dar faptul regretabil nu e atât numărul cât c.cela că din lipsa răspândirei peste tot în popor a unor elementare sfaturi, nouăzeci la sută din aceşti nenorociţi mor cu zile. deşi cu puţin ajutor dat la timip ei ar puteâ fi cu siguranţă readuşi la viaţă. In această ordine de păreri ar fi de dorit deci ca toate acele sfaturi practice, prin cari ia un moment dat se poate salva munca, sănătatea şi viaţa unui om chiar, să nu lipsească din programul nici unei cărţi didactice şi şcoale, fie ea chiar primară, de cătun. Ba. ceva mai mult: toate aceste sfaturi ar trebui repetate şi combinate cu instrucţiuni sau experienţe practice, căci numai astfel ele nu vor dispare din mintea copiilor nici chiar la bătrâneţe. A nu se face nimic şi a se lăsa poporul, — din apropierea apelor mai cu seamă — în aceeaşi stare de cunoştinţe de acum cincizeci sau cinci sute de ani, găsesc că n’am făcut nici un progres în instruirea sau mentalitatea popor ui ui. Instrucţia publică care nu înarmează absolut cu nimic poporul în lupta pentru existenţa, în a-1 povăţuî să-şi îrn-bunăflţească' soarta, conserve sănătaTea. apere viaţa, a trage toate foloasele posibile din harurile naturei puse lui brut ia dispoziţie, etc., sau întâmplător spre a li se puteâ împotrivi vitregiilor ei păgubitoare, o atare instrucţie ne pare de pristos întrucât e numai o povară. A se instrui de pildă copiii dela baltă. în fabricarea cărbunilor la munte şi pe acei de acî în facerea rogoj;nilor la baltă, sau pe unii şi pe alţii în a ştî doar diferenţa dintre brădiş şi brădet, etc., le poate împăca curiozitatea la 95 din sută, dar nici de cum burta sau capul barem restului de cinci. O astfel de instrucţie perverteşte dar nu instrueşte, nu civilizează. Noi, cei mai în vârstă, pe vremea noastră nu prea aveam idee de mulţimea manualelor didactice de azi. Ele erau toate concentrate în mintea unui dascăl care îşi consideră slujba un apostolat şi nu doar o ocupaţie rentabilă sau asigurătoare de viaţă. Fiecărei regiuni deci i-ar trebui adaptate sfaturile şi instrucţia foloaselor proprii ei. In plus, atâte rătăciri de pristos învăţate pe de rost astăzi, s’ar puteâ înlătură fără mare pagubă pentru 90 la sută din poporul de jos. Dar, să lăsăm acestea. Căci lumea instruită nu se va lăsa niciodată convinsă de neinstruiţi chiar când ea însăşi ar recunoaşte dreptatea lor. Ea va raţiona vecinie după rostul vietei ei rezumat în jertfirea utilului şi strictului necesar pentru pristosuri şi haihuerii. Tainele sau noianul de fapte, de mizerii şi de lucruri cuprinse într’uin cuvânt, că acela înecat de pildă (!?) — Fleacuri! Principiul, care trebue să primeze, din palat până’n bordei, e, de a se şti, şi Încă pe de rost, ce fel de vorbă sau de verb poate fi acel cuvânt. Sa revenim. E foarte rar ca un pasionat rnidiţar să nu deâ peste un caz de înecare în toată viaţa lui. Şi ce regretabil când, întâmplarea scoţându-i în drum o astfel de nenorocire ar rămânea cu braţele încrucişate şi n'ar ajută decât cu lacrămi la bocetele soţiei sau sărmanilor copilaşi! Şi ce mândrie şi mângâere altfel, în urmă, când redânda-li-l vieţei, viu, ?r fi aridicat în slavă prin mulţumiri şi sărutări de mâini! De aceea am crezut de cuviinţă că oarecari modeste şi elementare sfaturi n’ar puteâ fi de pristos. Un om înecat se poate readuce la viatăi chiar după o oră şi mai mult. Dacă nu e înţepenit se mai poate speră încă; totul nu e pierdut. Primul lucru, şi se înţelege că cel mai greu, lucru care adesea costă jertfa unei nou/i vieţi, e scoaterea înecatului afară din apă. Dacă înecatul nu e un copil ci un om mai corpolent, mai puternic decât noi, şi totodată dacă nu suntem un înotător şi scufundător de forţă, ne vom păizî de a ne apropiâ corp la corp cu el, atâta timp cât e în zbateri. 89 căci ne vom îneca şi noi la sigur. în caz că înfruntăm totuşi toate aceste primejdii, vom lua cu noi, In mână sau în dinţi, pantalonii, cămaşa, în sfârşit orce spre a i le întinde, să se apuce de ele, ca să-l -putem trage mai uşor, mai fără pericol. Fără acestea vom încerâ, pe cât zăpăceala ne va îngădui, a-1 apuca de păr, de picior, de mână, de subţioara cu stânga, ţinându-1 astfel pe coastă spre a puteâ înota cu dreapta. Ne vom -păzi de a-i venî în faţă, căci ne va apucâ, ne va Onipedicâ orce mişcare, ne va lînecâ. Apucătura cea mai pr.einxâ ar fi cu picioarele. însă atâta timp cât el se zbate e periculoasăi. Căci de cum ne acupă el se va urca pe noi ca .şarpele, până la gât, ca să ne sugrume par’că, ca să-i servim de plută. 'Dacă a reuşit, singurul lucru de scăpare e a ne scufunda cu el cu tot sub apă, unde prin lovituri, îm-pinsaturi Ia cap sau strângeri după ureche să-l forţăm a ne dâ drumul. Dacă am atins fundul, dacă apa mi e cu muît mai adâncă decât noi şi mai cu seamă dacă n.u ne-am pierdut încă cunoştinţa, vom încerca, ţie sub apă, câţiva paşi spre mal. Spre a ne scuti deci de toate aceste neajunsuri şi chiar nenorociri, şi mai cu seamă când nu ştim să înotăm, vom alergă la clipeală după vr’o barcă, luntre, lemn lung, prăjină, tiestie, frânghie sau chiar o sfoară la capăt cu o peatră,, cu cari vom încercă a-i întinde o mână de ajutor. Dacă avem undiţile de crap sau de peşti mari Ia îndemână le vom strânge pe toate laolaltă snop, şi spre a-i scă,pâ viaţa, chiar cu rizicul de a-i scoate ochii, vom încerca a-I ajunge cu strunele dacă cu beţele nu se poate. Cu strunele şi cu unghiţele mari, groase, plumbuite cu peatră, vom -putea pescui înecatul -chiar dela fund. Când băn-uim aşezarea unghiţei pe fun-d o tragem sau o scoatem ca şi la pescuit, prin zmucituri, aşâ că unghiţă să intre în piele. Se poate apoi uşor trage, căci prin apă greutatea corpului e mai numai aceea opusă de urnirea sau deplasarea apei. Dacă unghiţile au intrat în piele adânc, ele ne mai putând fi scoase pe la vârf se vor tăia strunele şi se vor trage pe la cotor. Scos afară după vr’o câteva minute dela înecare el mai dă încă semne de viaţă. In acest caz readucerea în simţiri e uşoară. Il vom aşeza pe spate, cu mijlocul pe ceva mai ridicat, de pildă pe piciorul nostru întins cruciş în dreptul burţei. îi vom aşeză capul cu gura într'o parte, ca să n.u sc înăbuşe din (nou, şi vom apăsa apoi pe pântece, de jos în sus spre coşul peptului, ca să verse apa dm el. Dacă dâ semne de viaţă şi începe să răsufle îl vom freca cu ceva de lână pe picioare, pe mâini şi coaste, îi vom dâ să înghiţâ puţin coniac sau rachiu spre a-1 întări şi încălzi, îl vom înveli bine şi-l vom lăsa liniştit. în caz că mu dă nici un semn de viată, vom urma cum arătăm mai jos. Dacă înecatul e scos după mai mult timp, când nu mai dă nici un semn de vieaţă, se va încerca, cum s’a arătat mai sus, prin apăsări pe pântece, a i se scoate de se poate ceva apă. Apoi, se va câutâ pe cât posibil a-1 aşeza pe spate, pe pietre sau pe nisip cald, fierbinte, sau cel puţin cu picioarele până la mijloc în vr’un ochiu sau băltoacă mică cu apăi înfierbântată de soare. Aci, dacă suntem mai mulţi inşi, unul îl vom freca cu ceva de lână, cu mâna băgată în pantalon sau pe mâneca hainei de pildă, pe picioare, altul pe mâini, coaste, piept şi burtă, lovi'ndu-i în acelaş timp din când în când .uşurel cu palma peste coaste; iar al treilea, cel mai -dibaciu, îi va descleştâ gura, îi va vârî între dinţi, în marginea ei un dop, cocean sau cep de lemn, şi, eu o cârpă sau cu batista îi va apucă limba şi va trage de ea cât mai mult şi bine afară. îi va da apoi drumul, spre a se duce iarăşi la loc. In acest timp, cum stă călare deasupra lui, îi va luâ braţele, i le va duce în spre cap în sus şi alăituri de el, şi le va readuce iar în jos în lungul trupului. In acest interval limba sa tras; o apucăm, o tragem din nou afară şi-i dăm iarăş drumul, spre a-i apucă şi mişcă braţele, şi tot astfel mai departe, timp de 10 până la 15 minute; adică, cam atâta timp până am obosit bme. Prin tragerea limbei şi mişcarea mâinilor i se -umflă coşul pieptului şi i se lărgeşte răsuflătoarea, uşurând intrarea aeru- 9i lui care îi poate dâ viaţă. Daca începe să răsufle, vom lăsă limba în pace, căci el n’o va lăsă să i se tragă. Vom şedeâ repede jos, ne vom vârî repede piciorul sub mijlocul lui, îi vom întoarce capul cu gura cam în jos şi într’o parte, şi prin apăisări de jos în sus pe pântece vom încercă a-i dâ restul cie apă afară. Nu se va lăsa nici odată capul cu gura în sus; căci el respirând, prin bulbuucirea apei se poate sufocă din nou. . Dacă cu toate acestea după 10—15 minute in'am reuşii a-1 readuce la vieaţă, vom urmâ cum am arătat cât de mult timp mai departe. Şi, pe deasupra, printre aceste mişcări, frecai i şi trageri de limbă, vom mai perindă sau adăugă mişcarea picioarelor, adică aridicarea şi aducerea lor sp;e burtă şi întinderea lor la loc, şi, mai cu seamă, du pa fiecare mişcare provocându-i o răsuflare artificială. Ami-m.3, după ce l-ani spălat sau l-am şters bine la gură cu o cârpă sau batistă udă^ vom suflâ cu gura în gura lui, din răsputeri, după fiecare retragere de limbă, ţinându-i, se înţelege, nările strânse, astupate. In acelaş timp, dacă suntem mai mulţi, pe când unul ne vom ocupă cu limba, altul cu mâinile, altul cu picioarele, nu vom nesocoti frecările prin cari. îi putem redă căldura corpului şi circulaţia sângelui. " Revenit în fire îl vom lăsâ liniştit pe loc, dacă locul c potrivit şi cald, învelit cu toate hainele lui şi ale noastre. Dacă iocui e rece şi nepotrivit, îl vom duce repede acasă, la căldură, în pat. In lipsa unei tărgi, uşi, scânduri, etc., spre a-1 puteâ transportă'culcat, ne vom apucă doi inşi de mâini, îi vom vârî stângile s.ub spete, la ceafă, dreptele sub şale, şi al treilea ţinândui-l de picioare, vom păşi cu ace'laş picior, într’un pas, spre casă. Nu-1 vom luâ niciodată pe umăr, căci, cum el de abiâ îşi trage sufletul, prin sugrumări şi apăsări şi-l poate foarte uşor dâ din nou. Ca întăritor îi von; dâ îndată un păhărel de coniac, de rachiu sau ţuică caldă, iar după vr’o oră două un pahar de ceai, tei, flori de soc, ismă, mătăcină, vin bun, fiert, cald. PARTEA A DOUA I. UNDIŢA DE MAL. — UNDIŢA LIBERĂ, BE SUPRAFAŢĂ. — UNDIŢILE DE MAL SI DE FUND. — SFORILE = PRIPOANELE -CĂRMĂCUŢELE. — CÂRLIGELE=CARMACELE. — SAPARINA.— UNDIŢA DE SCRUMBIE. — UNDIŢA DE GUVIZI. Undiţa de Mal. Aceasta se mjmeşte astfel pentru că vine legată de mal. Căpuirea ei e din cele mai simple. Anume : Se ia o sfoară de câţiva metri lungime şi de gros'mea unui vârf de paiu. La un capăt îi îriădim un sfârc, de două palme, din strună sau ată subţire, căpuită cu unghită. La două trei palme de aceasta legăm alta, la fel, şi între ele o peatră sau un plumb greu. Momim şi aruncăm în vad, la loc potrivit, la adâncimea şi depărtarea voită. Capătul oipus al sforei se leagă de ceva 'la margine. Se fac mai multe din acestea şi se aruncă unde şi unde seara pentru a le cercetă dimineaţa. Undita liberă sau de suprafaţă. Cu aceasta nu se vânează decât peşti mari, dela 1—2 kg. în sus: Somn, ştiucă şi clean. Sfoara ei va fi cât mai lungă şi rezistentă. Căci pe lângă o ştiucă de 3—4 kg. ne 93 poate dâ un somn -de douăzeci1. Şi dacă acesta e molatic ca mişcări, nu trebue uitat că poate îi o namilăi cât şi pescarul. Aşa că lipsa zbaterilor violente comune altor peşti mai mici, la el pot îi întrecute de greutatea enorma. Deci struna — ceruită — va îi de cel puţin grosimea paiului. La capătul acestei strune de 10—15 m. lungime, se adaogă — zgarda — o palma două de strună sârmuită, de vioară, sau în lipsă, din simplă sârmă bine călită. ‘De aceasta se leagă unghita, cât mai mare, dacă nu avem din acelea duble sau triple, cari sunt mult mai bune. Fără zgardă per-derea celor mai frumoşi e de neînlăturat. Sutele lor de dinţi.retează struna chiar într’o luptă de cinci minute. In lat, la mijlocul acestei strune, se leagă un cotor dc cocean sau altceva ca plută, pe care se înfăşură, struna dinspre unghită până lâ o palmă două de zgardă sau de struna sârmuită. Momeala atârnă astfel la o adâncime de doua trei palme. Spre a nu se desfăşura, din cauza mişcărilor pescutului momealăi, struna se fixează într’o crestătură făcută în plută. Se leagă apoi capătul opus de vârful unei prăjini înfiptă vertical sau aplecată în pământ, se momeşte şi se aruncă la locul hotărât. Ne pitim, ne depărtăm, sau. dacă nu temem f.urtul o putem cerceta tocmai dimineaţa. Apa şi greutatea strunei dintre unghită şi ţeche face adesea abaterea plutei dela locul potrivit spre ţărm. Leâcul în acest caz e aplicarea mai multor plute cari s’o susţină la suprafaţă. Pândirea unditei poate face de pristos înfăşurarea ei după plută. In acest caz însă un plus de 10 metri strună e de neapărată lipsă. Căci prada ne dă în undită ca din trăsnet, şi goana ei apoi nu e glumă: e zbor, e fulger. De emotiune adesea ne prinde groaza. Cele mai sigure undiţi de suprafaţă însă sunt acelea libere, nepriponite de nimic. In apele în cari nu se teme furtul, pierderea, acăţarea sau încurcarea lor, ca printre stuf de pildă, acestea sunt de preferat celeilalte. Prin ele teama şi bănuiala peştelui de odgonul întins, pe care îl ocoleşte 94 speriat, e întru câtva învinsă. Diferenţa între prima şi acestea e că nu se leagă, 'de nimic şi că din ele putem aruncă uşor cât de multe. La ele In loc ca pluta să fie legată dela mijlocul strunei, ca la cea de sus, se leagă şi se înfăşură tocmai dela căpătui opus unghiţei. Când peştele dă în >un-ghiţă, struna se desfăşură şi pluta rămâne la suprafaţă. Pluta, se înţelege, va fi cât mai mare spre a putea fi cât mai uşor găsită. Struna de asemenea, cât mai lungă, de cel puţin îndoit adâncimea apei. Singura -lor parte rea, în schimbul atâtora bune, e că fără luntre sau fără a fi buni înotători nu ne putem ajunge pluta şi prada. D-ar, orcare pescar sau amator citind acestea îşi va zice zâmbind: Să deâ numai, şi lasă-1 pe mine. Până la o sută de metri depărtare pluta se poate prinde prin cokiacul cu sfoară aruncat ea din praştie. Ca momeală, la somn mai ales, se mai pot întrebuinţa broaştele şi puii golaşi. Se vor preferă însă mai mult peştişorii cu cari şansa prinderii e mult mai mare. Unditile de Mal. La capătul .unei sfori de 4—8 metri se leagă o peatră, un plumb sau o piuliţă, — iar între acestea şi mijlocul strunei dela 4 la 10 unghiţi eu nade sau sfârcuri de pjlr, mustaţă, mătase sau aţă ceruite. Lungimea acestora e de două palme, iar distanţa între ele pe strună atât încât să nu se atingă şi acaţe. Cotorul strunei se leagă de ceva la mal, de regulă de vârful, unui băţ mlădios înfipt vertical în pământ. Mişcările acestui băţ ne prevestesc de aeătarea celui mai mic peşte. Momim şi aruncăm apoi plumbul sau peatra în punctul dorit, l-n părţile apelor curgătoare ea se aruncă costiş, în josul apei, ceva mai jos de locul unde stăm. în pescuitul de seara pentru dimineaţa, când temem furtul mai ales, capetele undiţilor se pitesc în apă legate de ţăruşi sau bolovani. Spre a n.u le greşi locul se face apoi uin semn în mal Vom fi prevăzători însă ca nu cumva prin semnele acestea sau prin bătucirea pământului să ne trădăm altora vadul .undiţilor sau al vârşilor. Unditile de Fund. Acestea, eu mici deosebiri, sunt aproape aidoma celor de sus. Deosebirea constă în numărul unghiilor, dela 5 la 15; în scurtimea nadelor, cel mult de o palmă şi numai din mustaţă sau 4—6 fire de păr; un legarea petrei d’andoase-lea, la cotor; şi în aşezarea lor în josul curentului sau apei. La vârf, în jos, punem un plumb, a cărui mărime şi greutate variază după natura fundului şi iuţeala curentului ; iar pe sfoară, unde şi unde, câteva alice mai măricele. Acestea bine înţeles când vroirn ca unditile să stea pe fund. In cazul când le vrem jucătoare, după cum experienţa ne va ,arăta cari anume sunt mai avantajoase într’un anumit loc, în cazul acesta înlăturăm plumburile şi în locul aceluia dela vârf punem o coadă de lingură de cositor sau aşa ceva de tinichea mată, nu strălucitoare însă, prin care sfoara stă întinsă şi clocote Iile curentului n’o încurcă. Unghiţile jucând şstfel între două ape avem şansa de a putea prinde peşti de tot soiul, mai cu seamă dacă am momit cu momeli diferite. Unditile le legăm cum am spus de o peatră — cât mai mare nu strică — pe care o aruncăm la un loc hotărât. In urmă aruncăm restul, întins în josul apei. Câteva undiţi din acestea sunt pentru un modest cămin ca o vacă eu lapte. Un alt chip al aşezării undiţilor de fund mai e următorul, întrebuinţat mai ales la mihalţ în părţile de jos ale râurilor. El e iscusit şi poate fi folosit la orce peşti unde apa Şi locul me sunt prielnice. ■Luăm o peatră, o legăm de vârful strunei şi apoi o aşe- 96 ză,m pe o scândurică sau pe o bucată de lemn plutitoare. De pe vr’un pod, pinten, obstacol, pisc sau, cot de pământ cari formează vuitori, lăsăm să plutească în jos până la punctul dorit sau până ce s’a isprăvit toată struna. Atunci zimucim puţin de capătul ei rămas în mână, şi peatra, dela larg sau din mijlocul v.ultorii se răstoarnă de pe scândură, se duce la fund cu struna astfel întinsă. Capul dim mână, se înţelege, e dinainte legat de pod, de o rădăcină, ţăruş sau mare bolovan aflat în apă. Pentru ca scândurică săi nu fie atrasă de vârtejuri în vuitoare, i se dă drumul mai Ia adAnc, în vâna apei, slobozită încet de pe o lopată sau furcă, când nu putem intrâ în apă. Undiţile acestea, la râurile- mari mai ales, unde avem loc chiar pentru 50 de undiţi pe o sfoară, încetează de a mai fi undiţi şi se pot numî mai nemerit — ceeace şi sunt — sfori sa.u cărmăcuţe. Din cauza grosimii strunei sau sforii unditiie de fund se aruncă mai mult seara, spre a le cercetă dimineaţa. Când apa e prea l’mpede, a Ie arunca ziua însemnează, perdere de timp zădarnic. Cel mai potrivit timp de pescuit cu un-diţile de fund şi de mal, chiar ziua, e pe tulbureli, în urma ploilor, a furtunilor şi a creşterii pripite de apă. Pe un astfel de timp peştele nu e speriat la vederea strunei şi se prinde uşor. Ca 'să putem fi siguri de o bogată pradă, pe un astfel de timp, aruncăm trei-patru undiţi, adică şiruri, în locuri nu prea depărtate unele de altele, şi dacă se poate chiar în vaduri făcute dinainte. Cercetarea lor o facem des. Ia fiecare oră, perindându-ne dela una Ia alta. Aceasta pe de-o parte spre a ouirătâ strunele şi unghiţile de năgara adusă de ape şi prinsă de ele, iar pe de alta de a nu dâ timp peştilor prinşi să se descate sau să ne rupă strunele. Căci pe tulbureală şi la creşteri de apă subite, mai cu seamă dacă le-am brodit toana mâncării, prinderea e nebuneascăi, 'nu putem prididi în a-i scoate. In Olt, pescuind cu patru undiţi de mână pe un astfel de timp, ni s’a întâmplat să ne deâ în toate patru de-odată. în urmă nu mai puturăm prididi decât cu două. Toana nu ţinu însă decât vr’o două ore. 97 Tot restul zilei fu pierdut geaba; apa păreâ pustie. Luaţi aminte acestea. • Cercetarea undiţilor de fund se face de obiceju, ca şi a vârşilor, printr’uo cârlig eu care tragem struna. Bolovanul nu se mişcă diin loc, căci prin scoaterea şi rearuncarea lui se sperie peştii. Când stăm lângă undiţi, sau la dimpotrivă, când nu temem furtul, cercetarea o facem altfel, mai practic, mai inteligent. Anume, facem bolovanului o legătură de sârmă, din care formăm un ochiu pentru trasul sforii. Prin ochiu tragem o sfoară, întreit mai lungă decât distanţa dintre mal şi locul unde vom arunca peatra. De mijlocul acestei sfori şi chiar de lângă ochiul de sârmă înodăm bine capătul strunei. însemnăm printr’un nod sfoara de care am legat struna, astfel ca la cercetarea acesteia să >nu tragem de hăţul opus; înodăm apoi capetele celor două sfori, le dăm după un ţăruş înfipt în mal, aruncăm peatra la adânc, în urmă umdiţile bine întinse şi totul e terminat. In chipul acesta cercetarea se face uşor, în linişte, ca pe scripet ; pe de-asupra, avem la îndemână .un capăt de strunăi de rezervă neapărată la hătuirea unui peşte mai mare. Mai vreţi ceva? Puneţi atunci un clopoţel sau o zdrăncănea pe sfoară lângă ţăruş şi veţi avea chiar semnalul de alarmă. Două vorbe încă a'supra legării plesnelor, nadelor sau sfârcurilor de strună. Legătura acestora se face mai întotdeauna ochiu în ochiu. La vârf însă, cum s’a arătat, se petrec capetele unuil peste altul şi le înodăm amândouă într’un singur nod obicinuit. Ochiul nadelor se face îndoind cotorul lor ca de trei degete şi înodând îndoitura o singură, dată. Astfel am făcut ochiul naidei. Dacă corpul sau struna undiţilor e din sfoară, spre a-i lega nadele, o «înodăm la fiecare juimă-tate metru, într’atâtea noduiri câte unghiţi voim să aplicăm, fără a strânge nodurile însă., In ochiurile acestora băgăm pe al «radei, într’al acesteia tragem unghită şi pleasna, strângem din toate trei şi legăţura e făcută. Dacă struna e de păr de cal înod'ările sunt depristos. Ea ate des- Frălila. — Peştii şi Pescuitul. 7 98 tule noduri, peste cari să putem înodâ plesnele făcute laţ, spre a nu aluneca din loc. Sforiie=Cărmăcutele=Pripoanele. Acestea sunt tot un fel de .undiţi de fund, compuse însă d'n ce! puţin 25 de unghiţi fiecare. Se deosebesc de celelalte prin faptul că se 'întind la adânc, în mijlocul apei, şi numai cu luntrea sau cu barca. Când apele sunt ml ci, calde şi de adâncimea unui stat de om însă, se pot lua pe o prăjină de către doui oameni desbrăcaţi şi se întind de către cel d'n urmăi. In acest caz scoaterea lor e mult mai grea. Spre a le confecţiona luăm o sfoară groasă, bine ceruită sau. smolită, şi de lungimea numărului unghiţilor ce vroim a-i lega. La un metru şi ceva dela capătul ei începem legarea nadelor cu unghiţi în chipul arătat mai sus, şi la o depărtare de 90 cm. sau un metru una de alta. Sfârcurile sau nadele, de preferinţă din mustaţă sau din 4, 6, 8 fire de păr de cal, alb, şi numai la nevoe din sfoară, bine ceruită. trebue să albe 40-50 cm. lungime, astfel ca întinse să nu se ajungă şi deci acăţe una de alta. Lungimea aceasta a nadelor e neapărată pentru ca momeala să plutească la oarecare depărtare de sfoara groasă, care altfel ar dâ de bănuit peştilor. • Sforile sunt unelte de pescuit predilecte mai mult pescarilor de meserie. Şpre a pescui eu ele vom fi nevoiţi a ne conformă în totul practicei acestora. Facem deci un pescuit în mare, eu cel puţin 2-3 sfori, căci numai eu una ar fi perdere de muncă, şi de timp nici odată în dea j uns răsplătită pentru doui oameni. Calea sau 'procedeul de urmat ar fi următorul : Strângem sforile, făcând din fiecare un zrnoc, o ciulea sau jirebie, cu unghiţile una lâmgă alta buchet, cu nadele şi struna atârnând în jos. Ne preparăm momeala, râme, mămăligă, peştişori vii, din cari vrem sau din toate deodată dacă dorim. Ne căpuim eu doui bolovani mari, lungueţi, cu % L9 atât mai mari cu cât iuţeala apei e mai mare, şi eu alte pietri mai mici, tot lungueţe, cape mână grosime. Ajunşi în luntrea legată de tărm destfăşurăm sforile pe iăturoi, adică pe laturea ei, în zig-zag, în şerpuire, cu .uinghitile în afară şi corpul sforei înăuntru, în barcă. Legăjn bolovanii la capetele sforii, iar petrile, în ochiuri, la distante egale, din şase în şase unghiţi, după tăria apei sau curentului. Momim şi plecăm apoi la larg. La locul hotărît lăsăm bolovanul la fiind şi, pe când cârmaciul mână 'luntrea, de-a curmezişul, în josul şi spre malul opus al apei — când e curgătoare — noi întindem sfoara, care se deapănă singură de altfel, o întindem ţinând de petrile înşirate 5n lungul ei. Ajunşi la capăt, dăm drumul şi celuilalt bolovan şi ochim uin semn în mal, după cum am făcut şi la capătul de sus, spre a nu-i greşi locul. Dacă nu temem furtul, atât spre a o scoate cât şi spre a fi găsită mai uşor, ne servim de o plută dintr’o bucată de lemn sau de scândură legată de bolovan. In lipsa plutei se scoate cu un cârlig. Turtu-căenii întrebuinţează ca plute mai' mult tidvele de dovleac, uscate. Sforile întinse fără luntre se aşează pe o prăjină dusă de doui inşi pe umeri, iar în mâini cu cei doi bolovani. La scoaterea sforei acesteia un coş mai mare, în care să putem sprijini repede peştele prins, e de neapărată lipsă. Fă,ră coş riscăm a-i perde pe toţi. De asemenea, >în amândouă cazurile, 'minciogul de sprijinit, cât mai mare, e indispensabil. Fără el cei dela două trei kgr. în sus sunt la sigur perduti. Sforile se aşează de regulă seara şi se soot dimineaţa, în zori. Peştele odată acătat rămâne ca şi amorţit până la ziuă, când începe să sc zbată spre a scăpa. Astfel că dacă tiu le scoatem de dimineaţă parte din peştii prinşi se des-cată sau scapă rupând fie struna, fie carnea de care sunt acătati- Sforile se pot pune şi pe tulbureală, însă riscăm a le pi»rde prin, înăgătire sau prin creşterea neprevăzută 100 Tr,ebue luat seama ca sforile să fie bine întinse, şi nadele să nu rămână înfăşurate după corpul sforii. Altfel ele se încurcă şi apa le duce uşor pe după petri şi rădăcini. Pe lângă aceasta nada fiind înfăşurată şi momeala neavânu înfăţişarea libertăţii, peştii mai mari o tem; în loc s’o în-haţe, ei fug, şi ea rămâne pradă eiuguiirii peseuţilor cari o devorează pe îndelete. Cârligele sau Carmacele. Acestea sunt unghiţile mari, groase cu cari se prind somnii la Dunăre, înorunii şi misetrii în Mare, pe Dunăre şi la gurile ei. ' Carmacele vin legate cu nade de câte 50-60 cm.; 2530 din acestea sunt ilegale pe o frânghie, iar frânghiile sunt lăsate la fund sau la suprafaţă prin plute din butoae sau buturugi mari. Se întind zeci şi s-ute de frânghii din acestea, ale căror carmace foarte fin ascuţite, unul sau mai multe deodată acaţă, -namila de peşte de o parte a corpului, în care, graţie zvârcolirilor lui, se înfig din ce în ce mai adânc şi mai multe. La descrierea nisetrului şi a morunului vom lămuri, după d-l dr. Antipa, întreg acest pescuit mai pe larg. Saparina. Aceasta e tot un fel de undiţă de mână cu care se pes-cueşte scrumbia, stavridia şi barbunul. Ea se obicimueşte mai mult prin porturi, la mare, de pe diguri, şi eu ea se face adesea un pescuit foarte bogat. Construcţia acesteia e o prăjină de 5-8 metri cu o strună- de aceeaşi lungime la vârf. Struna e din mustaţă (numită aeî meşină) groasă, aleasă şi foarte rar din păr de cal. La capăt e prevăzută cu o greutate de plumb sau fer, ascuţită la ambele capete, ca să poată -cât mai uşor stră- puinge apa, în forma şi mărimea degetului mijlociu al unui băiat de 15 ani. Dela greutate în sus, la distanţe de 20-30 cm. una de alta, sunt înşirate 10-15 unghiţi -cu flutur sau muscă mare, artificială, legate de corpul strunei în nade sau1 sfârcuri a vr’o 10-15 cm. lungime. Capătul prăjinei se ţine .pe şoldul drept, şi cu mâna dreaptă se leagănă prăjina în dreapta şi în stânga, săl-tându-se totdeodată în sus şi în jos. Struna tae astfel apa brusc, repede, continuu în toate direcţiile. Aceşti .peşti, foarte răpitori, crezând că musca ce flutură prin apă e hrană se aruncă pe ea şi cad, -când se dau: sau când au bătae după hrană,, mai mulţi de odată. Iar în timpurile bune când se dă peste cârdurile lor, saparina -chiar fără fluturi pe . undiţi, se scoate încărcată de fiecare dată. Unghiţile îi apucă de nu importă ce parte a corpului. ..Când toanele în milioane de scrumbii se abat în călătoria dor prin porturi, dmpă hamsii (mici pescuţi), hrana lor favorită, pescuţi de cari aceste ape forfotesc, ele sunt atât de lacome, de nebunatice şi de numeroase, încât valurile le aruncă chiar pe diguri şi pe ţărm. In acest timp dacă saparina dă peste ele le curăţă, nu alta. Undiţa de Scrumbie. . Aceasta e o -strună a 10-15 metri din 5-6 fire de -păr de cai, alb, răsucit. Un capăt al ei se leagă de chiotoarea hainei, iar -celalalt cu unghiţa, potrivită şi momită -cu hamsii sau eterine, e aruncat ca din praştie, cât mai departe. Se lasă sau se aşteaptă să se scufunde puţin, căci scrumbia nu umblă mai la adânc de noui metri, şi, dacă nu se simte nimic, se lasă să se ducă la fund, pentru gnvizi, sau se trage din când în când câte un braţ de strună, pentru scrumbie şi barbun, spre a dâ pescuţului momeală o aparenţă mişcătoare şi vie. Peştele lacom ve-de, se arun-că, se arde, undiţarul simte, palpită, trage, dapăfiă în goană la * ACADEMIEI* 102 strună. La apropiere peştele flutură prin apă ca o fâşie argintie şi e tras afară. Pescuţul momeală se trage în unghiţă mai întâi. spre coadă, apoi, pc la mijloc sau sure cap se mai înfige incă odată în el, lăsându-i-se puţin din vârf afară. Dacă peseu-ţul e prea mare, mult mai lung decât un băţ de chibrit, el se tae în două şi se pune de două ori din el. Acestui sport, în marele nostru port Constanţa, din bărci sau de pe marele dig, au început a se deda nu numai tineri şi persoane de o bună condiţie socială, ci chiar multe dame în toalete elegante. . Undita de Quvizi. Aceasta e aproape la fel aceleia descrise mai sus. Deosebirea constă în faptul că e plumbuită, şi că la despărtări egale, de 10-15 cm., se pot aplica două şi chiar trei un-ghiţi. Căci două guvidii de odată se prind destul de des. Momeala e aceeaşi. „ Struna de asemenea poate fi mult mai groasă. Căci pe deoparte — cum guvidia umblă mai mult pe fund — la 4 sau 8 metri adâncime ea nu poate fi văzută, şi temută ca la suprafaţă, iar pe4de alta, că tot în ea ne pot dâ Limba sau calcanul. i Hamsiile, aterinele şPcreveţii sau mi-cii răcuşori — întrebuinţate ca momeală — s,e pescuesc mai mult cu un fel de halae mari, făcute .dintr’un cerc mare de fer, de 3-4 metri cruciş sau diametru. Prin trei patru baerî cercul e atârnat de o frânghie, prin care, pe scripetul unei macarale fixate pe dig se lasă şi se scoate diin apă,. Mijlocul pânzei e prevăzut cu un sân spart dar legat cu un sac. Scos afară sânul se desleagă, se dă drumul peseuţilor prinşi în coş, se leagă la loc şi se pesicueşte din nou. Ca momeli pentru ei se pun midii, scoici, etc. zobite şi împrăştiate pe reţea. 103 Coaiele sau ţechile se întrebuinţează foarte mult la ambele undiţi. Cele din trestia noastră de baltă, roşii, sunt cele mai potrivite. Orcari altele au cusurul de a fi prea obo-sitore. Căici acî, sunt de neapărată lipsă de cel puţin 4-5 metri, cari împreună cu cei 5-6 de strună să ne poată îngădui la nevoe aruncarea momelei cât mai departe. La scrumbii plumbul e înlăturat; e neapărat însă la gu-vizi. Pluta, dacă dorim — cel mult din gustul de emoţiimi — se pune cam Ia un metru în primul caz şi exact cu adâncimea apei în ultimul. Agitarea neîntreruptă a plutei şi a momelei, când n’o agită valurile — mişcări prin, cari i se dă o aparenţă ispititoare şi vie — măreşte întotdeauna şansa prinderei. II. UNELTE DE REŢEA HALĂUL. - TÂRBOCUL = CÂRLIONŢUL. — ROCIUL. — POCLĂUL. — PROSTOVOLUL. - PLAŞCA DE MÂNĂ. — PLAŞCA DE LUNTRE. — MREAJA. — PLASA - ZĂGAŞTINA. — NĂVODUL. — SALTEUL. — TĂRÂTOAREA Cum se lucrează reţeaua s'a arătat mai sus, la pagina 44. Mai jos vom încercă să lămurim cum şi cari sunt uneltele ce se pot face din ea. In primul rând, cel mai uşor de mânuit şi de făcut este halăul. Halăul e o pânză în forma unui cearşaf patrat, a un metru cel mult doui de fiecare ilature. Prin ochiurile marginilor pânzei tragi o sfoară groasă, pe care la colturi o faci m lat. Iei apoi două rouele, de regulă de alun, cât mai subţiri şi lungi, cât mai drepte şi proporţionate ca grăsime la ambele capete. Lungimea lor e cam încă odată laturea pânzei. Le cojeşti, le usuci, le vopseşti sau le afumi cel puţin, ca albeaţa lor să nu pară prea bătătoare la ochi, şi le dai o forma încovoiată. Se leagă apoi cruciş, strâns, biine, drept la mijlocul lor, după ce s’au cumpănit bine pe deget la locul de legat. Se crestează la capete, şi, îndouindu-le în jumătate oerc se strânge în crestături leaturile baerilor pânzei. Se căpue în urmă o furcă, cât mai uşoară şi mai lungă, înădită la nevoe, ale cărei coarne se leagă, după ce s’au cumpănit iarăşi, sub mijlocul cercului de jos la încrucişarea lui cu cel de sus. Şi e gata. Acesta e halăul, halăul sau ă.lăutl, unealtă cu numele împrumutat — se zice — dela Unguri, dacă nu ei dela noi şi noi dela Greci. Cu halăul se pescueşte în apele liniştite, în ochiurile, cumpenele şi oboelile apelor repezi. Pescuirea se face stre-curând apa. Se aşează în apă, la fund, se lasă cinci sau 8. Halae. zece minute şi se aridică apoi cât mai lin, mai încet. Ari-dicările repezi, brusce, pripite, nu sunt de recomandat. Ele prevestesc peştele de primejdie şi mişcarea lui de scăpare e mult mai. fulgerătoare decât a noastră de aridicare. Uneori se impun totuşi şi excepti'. Anume: când pânza ha-lăului e la vr’o două pailme de suprafaţă; într’o apă prea putiin adâncă şi cu un halău lipsit de un sân adânc; şi, mai 106 cu seamă, dacă se simte isbitura peştelui făcută în primul moment de groază, în care el se aruncă desperat spre fund. In aceste cazuri se înţelege că se face o smuci tură de săltare bruscă, repede, spre a n,u i se dâ timp şi prilej de scăpare pe deasupra, peste băeriile pânzei. . Pescuitul cu halăul se face mai mult noaptea şi pe ape tulburi. Un timp priincios e acela după ploi şi creşteri pripite de apă. In ape limpezi şi ziua e mai rar încununat de noroc. Peştele vede, ocoleşte, se tine în pază. Vadul nu strică nici pentru hailău. Spre a opaci peştele deasupra pânzei lui vom momi chiar în el. Momeala va fi mămăligă sau porumb fiert puse într’o pânză rară sau reţea-deasă, legată la mijlocul pânzei; sau, râme înşirate pe o sfoară şi legată cruciş dela um cerc Ia altul, la o palmă înăJtime dela pământ. Dacă dorim atât senzaţia prezentei peştelui şi a licăririlor de plută cât şi gustul de a nu aridicâ halăul mereu în vânt, aplicăm acestei momeli o plută întocmai ca la undită. Ea poate fi un dop de plută tras cu acul pe o ată, al cărei capăt se leagă de cârpa sau de sfoara cu momeală. El se potriveşte uşor, mai sus sau mai jos, la fie ce adâncime de apă„ Peştele venit da râmă îl cufundă, iar la mămăiigă îl face să joace. în apele agitate dopul poate fi înlocuit printr’o aţă trasă printre cercuri şi pe furcă până la simţul degetului mic. Procedeul cum vedem e uşor. Prevestiţi astfel aridicăm şi pesciuim la sigur, nu la întâmplare, ca atunci când strecurăm de mii de ori apa în vânt. • ’ Pânza sau sfoara ei înainte de a fi împletită, spre a nu se putrezi şi îngreuiâ de apă, e bine a se smoli sau fierbe într’o bae de ulei sau de untură de peşte. Când nu ne servim de el de asemenea se ţine desfăcut din ’ cercuri. Altfel acestea se moae şi pânza se coace. CârlioHtul = Târbocul (la turtucăeni). Forma acestuia e la fel halăului. Deosebirea e într’a-ceea că pânza vine cusută înăuntru, pe cercuri, şi că pes- 107 cuituil cu el se face anapoda de cum se face cu hală,ul. E un halău culcat pe spate, cu cercurile şi cu furca pe pământ, cu pânza căldare pe ele. Se.pescueşte cu el ca şi cu o mare,lingură de supă într’o oală. El e folosit mai mult în porturi, pe Dunăre, de pe diguri, pontoane, bărci, etc., Ia adânc. E unealtă la îndemana oamenilor sărmani din porturi şi de pe şlepuri, prin care, Ia repezeală, fac rost de-o ciorbă sau saramură, de albitură măruntă. 0. Sacul. Acesta e tot din reţea, în forma unui sac, larg la gură şi mai strâmt la fumd. Qura lui e în forma unei jumătăţi de cerc, Cu o destindere jos, la bază, de un metru, unu şi jumătate cel mult doui. Ca să-l facem, luăm un cerc, ca oel de halău şi-l înco-voiem de capete pe cât vrem şi pe cât e sacul. Pe acest cerc coasem sacul cu o sfoară mai groasă, prin ochiurile lui din margini. In partea de jos sfoara se trage prin ochiuri şi se leagă capetele cercului spre a-1 ţine îndoit. De mijlocul sforei de jos se leagă coarnele uunei mici furci, de 1.50 m. de obiceiul, iar cotorul ei se leagă de cerc. De .această, furcă se tine satul la pescuit. Pescuitul cu sacul se face mai mult prin apă, mergând după el sau târşiindu-1 pe alături. Cu el se pescueşte deci foarte slab şi numai în apele mici, cu o adâncime de cel mult un metru. De aceea e prea puţin răspândit. La păstrăv însă, dacă e mânuit cu dibăcie, pe tulbureală, mai cu seamă, el poate fi clasat priirutre cele dintâi şi mai bune instrumente de pescuit. Atât numai că cere două persoane. Una tine sacul, la un pas-doui în josul bulbocilor şi oboelilor formate după bolovani sau în coada dobelor, iar celalalt, cu un mătăhuz sau pămăituf (poloage, fâşii de piele din încălţăminte vechi bătute într’o prăjină) zgândără pe sub bolovani, pe sub stânci şi rădăcini, după culm se poate face de altfel şi în alte ape la alti peşti. Păstrăvul atins, speriat din partea de sus o tuleşte în jos, nemereşte în sac, mânuitorul acestuia simte, îl aridică, îl prinde. I 10. i R o c i u 1. ' j Rodul e tot un fel de sac, ca cel de sus, cu diferenţa că furca e cât se poate de lungă şi vine legată de partea de sus ^ a cercului; iar la un metru dela cerc în spre coadă, furca se leagă cu mijlocul unei sfori ale cărei capete legate la col- i ţurile rodului şi de capetele cercului ni-1 susţin ca pe un | fel de dârg sau greblă, cu care greblăm apa din spre larg | spre mal. Fundul sau sânul rodului e de asemenea mult j ■ mai adânc, mai lung şi mai îngust decât al sacului. Pe când la acesta un sân de 60-70 cm. şi din aceeaş mărime de ochiuri poate fi suficient, la rociu dimpotrivă, spre a nu riscă scăparea peştelui, sânul trebue să aibă 1.20-1.50 m. şi se termină printr’ufi gât de 20-30 cm., strâmt ca pe mânecă şi din ochiuri cât mai dese. Cu rodul se pescueşte de pe mal greblându-se prin apă, prin cociocuri şi găuri, pe sub rădăcini, stânci şi bolovani, unde, când se aj.unge lâiigă sau sub ele se zgândără, se bate apa, aşâ că peştele pitit în găuri, pe subt ele se sperie, încearcă să fugă şi dă în rociu. ’ , Rodul e practic chiar la pescuitul de raci şi scoici. Eî 1 poate fi mânuit chia>- din barcă. ( '. P o 1 c ă u 1. Acesta e o unealtă întrebuinţată mai mult în Moldova şi foarte puţin răspândită în celelalte părţi. Forma pânzei lui e aidoma sacului şi rodului. Deosebirea lui de acestea constă în aceea căi e muilt mai mare, de două, de zece şi chiar de douăzeci de ori, şi că în locul cercului şi furcei are pe laturi, cât adâncimea apei, două prăjini de cari e purtat prin apă de către doui oameni desbrăcati; se poate trage şi de funii, de pe maluri sau din două luntrii. Pe scurt: o mică plasă cu sân adânc. Dacă curentul apei e repede marginea lui dela fund vine plumbuită,, iar cea dela suprafaţă susţinută deasupra prin plute. , De fundul sau sânul lui se leagă o sfoară numită strajă sau semnal, pe care unul din mânuitori o tine legată de degetul arătător; prin ea omul e prevestit de intrarea vr’unui peşte mai mare în pociău. Poalăul, mare mai cu seamă, dă roade foarte îmbelşugate, mai ales dacă s’a făcut şi s’a ales bine vadul şi dacă fundul nu e accidentat. 12. Prostovolul aruncat în apă. Forma prostovolului e a unui sac de 2, 3, 4 metri lungime când e strâns şi a fundului unei clăi de fân — în lipsa altei asemuiri mai potrivite — când e aruncat sau întins. Spre a-1 fasona începem reţeaua rotogol, pe un inel de fier de lărgimea degetului mare. începem cu 50 cel muilt 100 de ochiuri. Mergem cu ele crescând, fără a micşora ochiurile sau a schimba speteaza însă, până ce prin această lărgime şi lungime ajungem la acelea dorite. Adică, ca el să aibe la gură o lărgime, cruciş sau în diametru., de vr’o doui metri. Prin ochiurile părtei de jos înşirăm o frânghiută, pe care, la intervale de 10 om. cel mult o palmă încleştăm alice de plumb în mărime cât buricul degetului. De sfoara cu plurn-bii legăm apoi, la depărtări egale, 18 pedici sau nade, cam de 2 palme lungime fiecare; apoi pe câte trei-trei din acestea le legăm de câte o baeră, care, împreună cu nadele au aproape luimgknea prostovolului. Capetele acestor şase baeri sunt legate apoi de o> frânghiutăi, de regulă târsână de 112 păr, a 3-5 metri, al cărei eapăit făcut leat se trece după pumnul stâng spre a nu fi scăpat când se aruncă. Pedicile, baerile şi frânghiuta vor fi, dacă se poate, numai din târsâni, adică din păr de capră. In lipsă pot fi şi din bumbac zmolit sau eeruit. Din cânepă sau din in su.nt mai puţin practice: sunt grele, băţoase, se răsucesc şi se încurcă uşor atât uscate cât şi ,ude. Ca să pescuim cu el îl jirebim, adică strângem sfoara şi apoi pânză în mâna stângă, în îndouituri cât braţul de lungi. Lăsăm partea de jos cu plumbii să atârne cam de 50-60 cm., aşâ ca să nu se târască, şi, când voim sări aruncăm, dăm o parte din pânza ce atârnă, aproape jumătate, pe umărul stâng, iar de sfoara cu plumbii a celeilalte jumătăţi apucăm cu dreapta. Facem apoi cu toată partea de sus a corpului o mişcare spre stânga, şi în urmă, brusc, repede, o alta spre dreapta, când facem vânt prostogolului în apă. El se destinde, cade în roată, şi apucă sub el tot ce a putut îmbrăcă. Dacă în locul aruncat s’a brodit un peşte, fapt de care putem fi aproape siguri dacă îl aruncăm într’un vad bine ales şi bine făcut, în fuga lui de scăpare el atrage partea uşoară, de sus, a prostovolului toată pe d, îi face sân şi totodată o cuşcă pe cât mai mare pe atât mai greu de scăpat din ea. Tragem încet de sfoară, cele de jos adună, plumbii, îi aridică la gât, iar peştele se zbate în sânul format de jur împrejurul lor. Aruncarea prostovolului ca şi a plăştii de mână cer oarecare îndemânare. Chiar dacă am văzut cum se aruncă, totuşi nu vom puteâ reuşi dela primele aruncături. Ca să nu batem apa în piuă vom face deci mai multe încercări pe sec, pe iarbă, şi numai duipă ce am reuşit a-le arunca bine desfăşurate vom pleca la pescuit. • Cu prostovolul se pescueşte mai mult în bălti şi în partea domoală a râurilor. 13. Plaşca de mână. Ca pânză, ea formă, ca procedare la aruncat plaşca e aidoma prostovolului. Deosebirea e numai în lipsa sforilor din năuntru cari sunt înlocuite printr’un sân stabil, şi în ochiurile dela vârf, din partea de s,us, cari treptat, de jos în sus devin din ce în ce mai mari. In partea de sus, de ochiuri, legăm târsâna legată ca şi la prostovol, de mâna stângă. Partea de jos, cu phimbii, o mdouim cam de 20 cm., o palmă bună înăuntru şi o legăm astfel în zigzag de corpul pânzei cui piedici, adică cu sfori sau baeri de o şchioapă lungime. Astfel că la strângere înăuntrul plăştii se formează sâniuri în cari peştele dând cu capul nu mai poate scăpâ. Pricina acestei deosebiri între plaşcă şi prostovol, din cari, oreânid vroim putem face unul sau alta, e hotărîtă de natura apelor în cari pescuim. Plaşca e potrivită: apelor repezi, iar prostovolul numai a'celora domoale. Curentul repede al unui râu adună prostovol ui mototol, pânză peste pânză, fără a se putea forma vr’un sân în care peştele să Frăţila .— Peştii si Pescuitul. 114 poată fi încurcat. Pe sub pânza lui întinsă sau mototolită astfel ca şi pe iângă petrile peste cari el trebue strâns, peştele în svârcolirile iui de scăpare găseşte .uşor un loc sau o gaură prin care poate eşi; pe când la plaşcă el cade în sânul ei în care se zbate ca în traistă. Piaşca e aproape singuruil instrument de ată cu care se poate pescui chiar în cel mai repede curent. In pescuitul amânduror acestor instrumente de aruncat, ne vom feri a .purta haine cu nasturi sau bumbi. Cauza, se bănueşte cred, e că ochiurile acătate de vr’un nas tur la a-runeare ne pot trage în apă, unde, încurcaţi în pânza lor ne putem îneca chiar la o apă mică. Piaşca de luntre. Aceasta e la fel aceleia de mână. Diferenţa între ele este în mărimea acesteia de luntre, de 10-20 ori mai mare decât cea dintâi. La pescuit, marginile acesteia se aşează pe luntre, şi la locull hotărît jumătatea lor se lasă în apă ca să răzue fundul. Luntrea merge astfel pe apă în jos, aşezată de-a curmezişul. ei, iar după 50-100 metri parcurşi se dă drumul şi celeilalte jumătăţi de plaşcă care acopere tot ce se află sub ea. Partea de sus a plăştei e legată de luntre, cu o frânghie, de care se trage spre scoaterea ei afară. Vânatul eu acest instrument, ca şi acel cu plasa sau cu năvodul, e un .pescuit în mare şi, se înţelege, adesea din cele mai bogate în pradă. E greu, obositor însă; de aceea e practicat numai de pescarii de meserie. 14- Mreji. Mreaja e compusă din trei reţele puse una pe alta, cu marginile înşirate pe frânghii. Cele două reţele de pe laturi, numite radine sau rariti, au ochiurile foarte rari, de o palmă şi chiar mai mult, după mărimea peştelui bănuit a putea trece prin ele. Pânza din mijloc, dintre radini însă. dimpotrivă are ochiurile cât mai dese şi e făcută din sfoară, cât mai fină şi uşoară. Partea de jos a mrejei vine plumbuită, iar cea de s.us înşirată pe o prăjină când se pescueşte de-a mână, sau susţinută la suprafaţă prin tocălii sau plute când se pescueşte cu ea din bărci sau luntrii. Cu mreaja se pescueşte lăsând’o în jos, vertical, în lungul sau în latul curentului, râului, băltei. Pânza ei se face de preferinţă din bumbac pescăresc, care fiind mai puţin băţos decât cânepa, uşurează foarte mult intrarea peştelui cu ea în cap printre radini. 116 Peştele, în goana lui, sau speriat de o parte şi alta a mrejei trece prin ochiurile ei rari, se isbeşte în ochiurile ei dese, şi cu ele în cap intră într’ale aceleia opuse unde se încurcă ca într’un sân sau, traistă. ' Mreaja de mână c de 2-3 rri. lungime şi cât adâncimea apei în lăţime. Cele de luntrii sau de bărci pot avea până la 100 şi chiar 500 metri, cum sunt setcele de cega la Dunăre. 15. Plasa. Plasa (în România) sau zăgaştina (în Ardeal) e o pânză de reţea în forma imui gard, cu pari la capete, de lungime felurită şi de lăţimea adâncimii apei în care se pescueşte de regulă. Prin ea se închide apa sau unele părţi ale ei şi se trage apoi la mal, de obioeiu prin mai mulţi oameni des-brăcaţi. ' Lungimea ei variază, dela 3-4 metri până la câteva sute. Prin ochiurile marginilor de sus şi de jos se trag frânghii, legate la capete şi la rari intervale prin pari. Ei servesc la mânuirea plasei. Bucăţi din lemn uşor, de brad sau tei, numite plute, poşte sau tocălii, înşirate pe frânghia de sus o susţin la suprafaţă. In apele repezi partea de jos se pluimbueşte spre a nu se deslipî de fund şi a nu lăsă prea mari goluri când frânghia trece peste gropi sau bolovani. După împrejurări şi ape plasa poate fi cu sau fără sân. Pentru ea ca şi pentru orcare alt instrument vadul poate făigăduî foarte mult. Năvodul. Năvodul e gogeamite plasa, mai în totdeauna cu sân lung la mijloc. Ca formă e unul şi acelaş. El poate fi de cinci sau de cincizeci de ori mai mare decât ea. Poate atinge chiar un chilometru cu peste 10 m. înălţime. Pe margini, ştreangurile sau odgoanele pot fi de grosimea mânei. Sânul sau matita e mare, lungă, adâncă. Năvodul se desfăşoară şi se lasă din lotcă sau barcă. Cu el ca şi cu plasa se închid apele şi se trage de obiceiu la vărsături sau la mal. La mijlocul apelor se trage de regulă cu două năvoade, unul contra altuia. Când tuspatru capetele de năvoade se ating, se strâng dela capete, se face cerc din ce în ce mai mic strângând tot peştele în matiţi. Când sunt l'psite de matiţi sau sânuri, se petrec capetele năvoadelor u'nul pe lângă altul, strâng tot peştele în oborul unuia, petrec iarăşi unul din capete pe lângă celalalt, şi strângând din ce în ce acest cerc îl reduc la uu mic ţarc, de câţiva metri, din care peştele e scos cu minciogurile. 119 Când pescarii observă că năvoadele au îmbrăcat o mare mulţime de peşti, cari se trădează sărind pe deasupra năvodului dela gura matitilor, atunci unul din ei se tine cu barca deasupra matitei. Peştii speriaţi de acesta se dau la fund şi nu-şi mai încearcă scăparea prin sărituri pe deasupra năvodului. Plasa şi năvodul sunt unelte de pescuit la baltăi, în ape liniştite. Ele cer un fund întrucâtva regulat şi lipsit de bolovani, rădăcini şi acăţături. Când se trage spre mal de asemenea se caută o margine unde să se poată trage cu uşurinţă. In pescuitul mare se înţelege că fundul vadurilor bune se curăţă de tot ce poate rupe năivodul şi stânjeni pescuitul. în bălţile cu stuf se închide acesta cu năvodul şi apoi se bate stuful cu prăjinile. Peştele speriat o iâ la goană şi cade în năvod. S a 11 e u 1. Acesta poate fi făcut din plasa şi năvodul îndouite şi cusute pe margini, la mijloc. Principiul şi forma sunt ale ha-lăului, aşezat la fund şi săltat în sus, de unde, în lipsa altui termen, lăsăm a-i deriva şi numele.' Deosebirea de halău e în lipsa cercurilor şi în mărimea înzecită şi însutită chiar. Forma, mai lungă sau mai lată, i-o dăm după împrejurări şi după apă. Daca e mânuit de doui oameni, sau de unul singur când partea opusă e legată de un par sau copac, el poate avea 5-10 metrii de lăture. în acest caz o-chirurile capetelor de aridicare vin înşirate pe două prăjini spre a nu se ghemui. Dacă e săltat de patru oameni, trăgând fiecare sprijinit pe după câte un par bine fixat în pământ, prăjinil^Tlipsesc, iar salteul po^te avea 20 m. lăţime şi 40—50 lungime. Această mărime poate fi îndouită şi întreită când săltarea se face prin vârtejuri, scripete sau macarale, de stâlpi, dacă locul şi împrejurările o permit. 120 Cu acest instrument, în bălţi, în gârle, în răstoci, în ochiuri, în râurile domoale, etc., se poate face un pescuit în mare'şi foarte bogat în acelaş timp. . Snre acest scop vom alege un loc cu fund potrivit, în care mai multe zide — 10-15 — în şir, vom face un vad cât se poate mai bun. Peste zi vom lăsă selteul ia fund, cu câteva săculeţe sau legături din pânză, rară, cu momeală, legate unde şi unde. In toana de mâncare, de seara, de noaptea sau dimineaţa, peştii obicinuiţi la mâncarea din vad vor veni şi vor da târcoale momelei închise, până ce, încet, se vor trezi la suprafaţă de unde «îi vom strânge eu minciogul. In timpul pescuirii într'un loc, secătuit sau speriat curând de altfel, de sigur, vom avea atâta minte de a face vad în altul. / Scochinile şi salteul nu le-am văzut şi auzit să se în-\ trebuinţeze nicăeri. Nouă însă. deşi în mic, ne-au dat roade destul de bune. Târâtoarea sau Trandadaia. (După d-1 dr. Antipa') „Acesta este un instrument special pentru a scoate cega din gropi. El este format din 2 leaturi de lemn ca de 1.40 m. fiecare. împreunate la un capăt al lor astfel încât să facă, un unghiu ca de 90" între ele. Pe rama astfel formată se întinde o bucată de set că (cu trei plăşi, ca -la mreajă) care la marginea de jos e lăsată mult mai lungă şi pe camăna ei-de jos sunt din distanţă în distanţă înşiraţi plumbi alternând cu oase de cal (fluere dela picioare). Dela capătul de sus unde sunt împreunate cele două leaţuri se leagă o frânghie de care se ţine tot instrumentul «în suspensiune. Pescarul ţine frânghia în mână şi lasă Trandadaia să se târască cu camăna ei pe fundul Dunării. Ea fiind lungă, intră prin gropi şi iâ forma lor, iar oasele de cal făcând sgomot sperie Cega care sare în sus şi se încurcă în radinele plasei. 121 Acest instrument se zice că s'a introdus mai întâi din Serbia, el este astăzi însă peste tot introdus la pescarii noştri". Cum se vede, această mreajă aşezată pe două cobiie sau crăcane ar conveni şi ar dâ, credem, foarte bune rezultate la mreană, în toate râurile noastre repezi şi cu fund bolovănos. Afară de aceste instrumente, pescarii dela Dunăre şi din bă,Iţi mai întrebuinţează şi altele tot din reţea, ca: ave, ti-fane, orii, cobce. laptaşe, setce. etc. Parte din acestea fiind speciale pentru anumiţi peşti, le vom descrie, după d. dr. Antipa, pe fiecare la peştii pentru cari ele se întrebuinţează. încheem acest capitol prin repetarea sfatului dat mai sus de a se smoli, cerui sau unge toate instrumentele de reţea. Acelea mari, dela urmă mai cu seamă, costând fiecare sute şi mii de lei, a nu ni le păstră şi face cât mai trainice şi mai uşoare la mânuit şi totodată a ni le expune putrezirii în cel mult un an ar însemnă a ne bate joc de propriul nostru avut. După fiecare întrebuinţare uneltele de reţea se întind pe garduri, pari. sub şoproane, etc. ca să se usuce. Lăsate grămadă, ude, ele petrezesc în foarte scurt timp. III. UNELTE DE SÂRMĂ, NUELE, TRESTIE CURSA. — VÂRŞA. - COŞUL. — CURSA DE RACÎ. — COŞURILE, VI/VTIRELE. — COTEŢELE. — LEASA. — SELNICUL. — SCOCHINILE. GARDURILE. Cine nu ştie ce-i o mică cursă, de sârmă, pentru prins şoarici? Aceeaşi formă, însă cu mult mai mare se înţelege, o are cursa de prins peşti. în lipsă, de sârmă ea se poate face din miele de răchită şi chiar din trestie. Ii facem şi ei vad; momim înăuntrul ei, cu mâncarea legată la mijloc, sau prin râme înşirate pe sfoară şi legate în crucişul cursei; îi punem înăuntru, sau mai bine îi legăm de fund patru petri sau ceva greutăţi, o aruncăm la adânc. Ia ioc potrivit, şi o cercetăm seara şi dimineaţa. / 17. V â r ş a. Prin acest cuvânt, pe cât de mult răspândit pe atât de puţin priceput, anume că ce însemnează,, se înţelege o unealtă de pescuit făcută din sârmă sau mai obicinuit din nuele de răchită. Forma e;, lungueaţă, e a unui sac legat la gură şi deschis la fundul, care vine înfundat cu o pâlnie de cursă. Cele de nuele au forma rotundă, celor de sârmă li se pot dă una în semicerc, lă.tăreaţă la partea aşezată pe pământ. Aceste 124 forme sunt impuse de natura apelor. Cursa convine apelor line, stătătoare, în oboeli, pe când vârşa în curenţi, la repezeli. Pentru confecţionarea vârşei procedăm în chipul următor : Tăem răchiţile toamna, după căderea frunzei, când seva sau mustul lemnului e închis şi deci el nu se coace şi nu putrezeşte uşor. Iar în timpul iernei, în lipsă de alt lucru le împletim pe îndelete. La împletit, alegem mai întâi câteva răcii iţi din cele mai roşi şi lipsite de noduri, din cari gânjuim, adică răsucim două-trei, spre a le face mlădioase. Formăm din aceste două-trei un cerculeţ de grosimea mânii sau pumnului, în care înţesăm capetele a 30, 40, 50 răchiţi din cele mai lungi. La o palmă de cerc, începem a le îngrădi cu două din răchi-ţile alese şi gânjuite. După îngrădirea tuturor şi îmbinarea în formă de con sau corn, luăm o răchită sau doua mai groase, din cari, făcând un colăcel sau cerc de lărgimea vârşei la îngrăditura făcută,-îl coasem în ea de .împletitură prntr'o nouă răchită gânjuită. Pentr.u ca vârşa să ne devie la mijloc cât mai largă, mai luăm acum alte răchiţi, de obiceiu jumătate numărul celor înţesate în cerc, le tişim, le ascuţim prelung şi le înţesăm la îngrăditură pe lângă, a doua din fie cari cele îngrădite. Apoi pe toate, le îngrădim din nou la o palmă cel mult una şi jumătate depărtare de prima îngrăditură. Facem un no.u cerc tare, de lărgimea îngrăditurei, pe care îl fixăm la fel celuilalt, ca vârşa «să ne iasă rotundă. La aceeaşi depărtare repetăm îngrăditura, fără cerc însă, şi apoi o alta şi ultima, a gâtului, tot cu cerc, de care vine cusută şi îngrădită, pâlnia vârşei. Pentru aceasta, luăm 10-20 rechiţi din cele mai mici, însă nu tocmai subţiri la cotor. Le tişim, le îngrădim la trei degete dela cotor, le formăm în cerc, cu tişitura răchiţilor înăuntru, cu gaura sau gura pâlniei de lărgimea mâinei sau a pumnului, şi chiar muţit mai largă dacă o facem mare, pentru peşti mai mari. Dacă vrem, mai facem o îngrăditură, exact cu 125 lărgimea interiorului cercului dela gura vârşii. Dacă gră-dclele pâlniei ne ies prea rari, mai înţesăm şi ei richiti tot cum am făcut la vârşă şi, când am terminat-o, o vâram în aceasta, de care o legăm sau o îngrădim strâns la o palmă de gura pâlniei. Dacă o vroim cât mai trainică(, mai putem trage încă o îngrăditură la o şchioapă sau .un lat de mână depărtare de cerc, mai lărgită decât acesta şi din toate nudele laolaltă. La o palmă de această îngrăditură* îndoim, adică frângem două vârfuri, le împletim în cerc rotund după celelalte, şi când le-am isprăvit frângem alte două şi le îngrădim la fel. Apoi altele şi altele, la rând, pânăi le terminăm pe toate. Iar cu ultimele 4 sau 6 din vârfurile rămase, după ce le-am gânjuit bine, încheiam şi terminăm legând strâns toată această îngrăditură. Luaţi aminte că pentru vârşi rechiţile nu se cojesc, albeaţa acestora sperie peştii. Ei nu mai pot confunda vârşa cu nişte simple şi obicinuite rădăcini sau plante aquatice. La mijlocul vârşei facem o mică uşăi tot de gradele, prin care scoatem peştii şi băgăm mai multe petri ca să stea la fund. La cercul al douilea, la vârf, printre gradele, vâ-rîm un beţişor, de lungimea lărgimei ei, surcel în care am înfipt capetele unei sârme în forma de arc, şi pe care am înşirat râme, mate de pui sau de găimă fierte, etc. Sau, într’o cârpă mai rară legăm ceva mâncare, cu miros, pe care o acătăm în fundul vârşei. Legăm apoi, printre gradele §i dela cercul vârfului un curpen (vită sălbatică), o sârmă sau în lipsă o sfoară groasă de 4-5 metri lungime, cu un bolovan cât mai mare la capăt. Aruncăm: apoi la loc potrivit şi în curent nu prea repede, unde el ne-o poate rupe şi deci luâ, ar.uncăm mai întâi peatra şi apoi vârşa. Mai azvârlim ceva momele spre atragerea peştilor în jurul vârşei, şi venim dimineaţa ca s’o cercetăm. Scoaterea vârşei se face cum am spus, printr’un cârlig. Cu el se apucăt vârşa de gură, şi nici de cum de vr’o altă parte, de unde, pe lângă că se poate rupe, mai riscăm si 126 scăparea unei părţi din peştii prinşi, caii speriaţi au pri lej de a nemerî gâtul pâlniei. Coşul. Cu acesta se pescueşte mai mult în bălţi şi în părţile stătătoare ale nurilor. _ Forma lui e a unei putini scunde sau jumătăţi de butoi, tăiat în două,, prin vrană, cu o gură pâlnie de cursă deasupra şi alte două sau trei pe laturi. De obiceiu se face din nuele de rechită sau din sârmă. I se face şi lui vad, se pune de mâncare înăuntru, se lasă pe fund şi se cercetează seara şi dimineaţa. Cursa de raci. Ca formăi, după cum se poate vedea din figura de mai sus, aceasta e la fel aceleia mici de şoareci sau de peşti descrisă la început. Se face din reţea de sârmă sau din sfoară, întinsă peste două cercuri a 60-90 cm. cruciş sau diametru şi la-15-25 cm. înălţime unul de altul. De regulă, când pânza e de sfoară, cercul de jos e numai de fier, spre a se puteâ uşor cufundă, iar cel de sus şi dela mijloc, al pâlniei, numai din lemn uşor, spre a stâ aridicat şi cu pânza întinsă. Qura din mijloc, deasupra, poate fi cu sau fără pâlnie. In orce caz ea nu va fi mai adâncă decât jumăitatea înălţimii cursei. La nevoe cercurile pot fi din acelea vechi de butoi, menţinute la depărtarea voită prin trei beţişoare. Cursele se pot face şi din nuele; însă din cauză că racul nu poate vedea şi simţi momeala din ea cu aceeaşi uşurinţă ca prin cea de reţea, şi de sârmă mai cu seamă, care e cea mai bună, vânatul e mai puţin bogat decât cu acestea. Drept la mijlocul ei, s.ub gură, se pun ceva momeli, de regulă o broască-două jupuită, şi fie din barcă fie printr’o prăjină, dacă apa e mare, se lasă Ia fund în local potrivit. O plută mare, legată cu sfoară, ne arată locul şi ne uşurează scoaterea. Pentru cursele portative, demonta'bile, cercurile vor fi numai din sârmă groasă, bine călită: adică înroşită şi ră- 128 cită apoi în apă. Capetele acestor sârme se prind în câte două cărigi sau legături mobile din sârmă, sau, mai'ne-merit, se vâră într’o ţeava de cartuş de pildă, care le tine încercuite. Astfel făcute ele pot fi purtate chiar într un jurnal. Cursa aceasta poate fi clasată printre cele dintâi instrumente .în pescuitul racului şi al crevetelui la Mare. Anină de numărul lor şi de belşugul racilor într o apă ca prin ele să putem face unul din cele mai întinse pescuiri comerciale. * 1!) Coşurile. — Vintirele. Acestea sunt aproape aidoma vârşilor de nuele. Obicinuit se fac din reţea şi sunt întinse rotund prin cercuri legate înăuntru, iar în lung pr'n sfori şi ţăruşi înfipţi în no-mol. Se deosebesc de vârşi prin aceea că au înăuntru, duipă lungimea lor, două, şi chiar trei pâlnii, întinse înspre vârf prin trei patru sfori; şi, de asemenea prin două braţe Frăfila. — Peştii şi Pescuitul. 9 de reţea de lăţimea adâncimei apei sau jumătăţii ei, braţe cari pleacă costiş lărgindu-se dela gura vintiruilui mai mulţi metrii înspre marginea şi mijlocul bălţei printre stuî. ‘20. — Vintir de mână. Cu- coşurile sau vintirele se pescueşte mai mult în bălţi $i printre stuf. Peştii în umbletul lor opriţi de braţele de reţea înoată în lungul lor şi, bănuind că pot trece prin pâlnie ca printre trestii, dau în v'ntir, unde rămân până seara sau dimineaţa când coşurile sunt cercetate de pescar. Coşurile se pot face si duble, adică cu guri înfundate în pâlnii şi cu braţe — de opăcirea peştelui — de ambele părţi ale apei. La acestea e neapărat de lipsă câte două pâlnii de fiecare parte, sau, cel puţin a fi închise la mijloc printr’o reţea. Altfel peştii pot intră pe o parte şi eşi pe alta. La baltă, în cele mai multe părţi celor de nuele sau dc trestie li se zic coşuri; celor de reţea virttire. Coteţele. Acestea sunt mijloace de pescuit proprii mai mult pentru gârle şi bălţi, printre stuf. Procedeul e .următor : Printr’o reţea, ostreţe sau gard de trestie, împletit cu papură şi înfipt 'în nomol, se închide balta în lat dela o 131 margine la alta. Din distantă în distantă se formează din acelaş gard coteţe, ronduri, cât sacul sau cât o putinică lărgime, rotunde, cu câte o deschizătură de un lat de mână, când de-o parte când de alta a gârlei. Peştii, în năzuinţa lor de a circula se isbesc de gard; în căutarea unui loc de străbatere merg în lungul 'lui, dau de gura coteţului, intră şi-i dau târcoale până ce vine pescarul şi-l scoate cu minciogul. L e a s a. Leasa ca şi coteţele e tot un fel de zăgaz. Prin ea se închid bă.Iţile, gârlele, văile, rîurile mici sau braţele celor mari, a căror adâncime n,u trece de statura unui om, ca peştele să poată cădea în capcană. Pe cât ştim, ea se face în chipul următor : Dela ambele margini ale apei se pleacă pieziş, costiş, prelung, în josul şi spre mijlocul apei cu două gărduşuri de trestie sau de nuele bătute în ţăruşi (pociumpi, pari). La apropierea sau lîmbinarea lor iau forma unui iaz de moară, cu o gură de câteva palme. Intre două ape din această gură, se aşează orizontal un lemm, pe care se sprijină capătul unei lese sau gratii făcute din n.uele, trestie sau Jaţi. Celalalt capăt al ei, exact de lărgimea iazului, se lasă sau se fixează la fund, în el, prin ţăruşi sau bolovani. Apa curge astfel atât prin cât şi pe leasă, în jilip, ca pe scoc, ca pe un iaz de moară. Aşa că peştii în goana lor în jos sunt constrânşi să treacă prin el. Sub acest scoc sau iaz se pune un coş, sau de regulă un sac de reţea, lung, adânc, în care peştii odată căzuţi rămân prinşi la cheri-mul pescarului. Au căzut în leasă s'a isprăvit cu ei. In caz că dorim o pradă mai grabnică şi mai bogată, nu avem decât să batem apa, adică să speriem peştii dela deal gonindu-i la vale, în jos. ' Se va "pricepe credem, că forma şi dimensiunile date mai sus se referă la lesele din ape mai mici. La bălţi şi rîu- rj[e mari forma şi mărimea lor diferă întru câtva; prin-cjpiul sau rostul însă e acelaş. * Selnicul. Ca formă acesta e la fel cu leasa. Deosebirea între unuî j alta e în lipsa sacului şi <în lungimea îndouită a gratiei, ţgpută numai din trestie sau din uuele. Pristosul acesteia luiigime, a 2-3 metri, e lăsat prelung afară, în sec. ca utl scoc sau iaz uscat, acoperit dacă vrem. Dela un metru (jjn apă,, gratiei i se dă o formă încovoiată, de albie sau {roacă, pentr.u ca peştii să nu poată sărî sau cădea de pe ea când în goana lor în jos au ajuns în sec. In goana sau ţjşnirile lor în jos, fulgerătoare, pe jilipul de pe leasă, pe care apa se scurge treptat, ei ajung ca aruncaţi de un re-s0rt pe sec, unde, prin zvârcoliri şi salturi continui înaintează din ce în ce pe leasa uscată sau cel mult udă. Aci ei se zbat până ce mor sau până când sunt aridicaţi de pescar. Selnicul, leasa şi coteţele, al căror rost de pescuit se ţjjzue pe închiderea totala şi permanentă a apelor, împe-^'când libera circulaţiune a peştelui sunt oprite în mai toate statele. ' In unele părţi leasa se confundă cu selnicul, în altele în cliip greşit ea poartă numele lui. Scochinile. E ştiut că peştii îşi au şi ei culcuşul lor. Ca orce animal prazit cu oarecare inteligenţă ei şi-l caută de preferinţă plin găurile aflate în mal, pe sub petri, stânci, rădăcini, trestiiş, etc., .unde timpul de odihnă să le poată fi cât mai liniştit şi la adăpost de căldură, de frig, de nelinişte şi de primejdii. In lipsa acestor culcuşuri ei se aşează prin sco- 133 biturile. din adâncul apei, în cari, prin apele bine populate ei formează teancuri de mii şi mii de bucăţi grămădiţi uni: peste alţii. Spre a-i prinde deci, pe cei mai mari desigur, căci numai ei ne pot fi de un cât mai mare folos-, şi totodată de o îndoiri tă, pagubă dacă îi «lăsăm în ape, unde sting pe cei mici, fie mâncându-i, fie rozându-le hrana şi împiedecându-i astfel a deveni cât mai curând şi cât mai mulţi maturi, buni şi de folos pentru noi la rândul lor, spre a-i prinde cât mai uşor zic, e destul să ne arătăm mărinimoşi în a le oferi falşe culcuşuri sau nişe adăposturi artificiale. Spre acest scop ne putem sluji de jumătăţi de vârşi, simple sau duble, ' opace, întunecoase însă cu câte două guri mari, cât adâncimea apei şi în forma unui coviltir de căruţă. Prin greutăţi le aşezăm fie pe fund, la adâncimi, fie alipite cu latul de malurile drepte, abrupte, adânci, cu ju-măitatea pâlniei în afară, în josul şi în susul apei. Peştii, în căutarea culcuşului pe fund sau pe lângă mal, dau de gura scochinei, văd şi simt apa liniştită şi un loc aciuit, se vâră, sunt prinşi, stau liniştiţi până seara, la apusul soarelui, când cercetăm scochina. Corpul sau scheletul scochinei se face din 3-4 arcuri, semicercuri sau scânduri crestate des pe jumătatea părtei dinăuntru şi încovoiate în jumătate cerc. Capetele lor se prind prin cuie în capetele a trei patru stinghii sau lati, de un metru, mai mici sau mai mari, după lărgimea voită. La capetele acestor stingi batem cruciş alti doui laţi. în lung, de 2, 3, 4 sau 5 metri lungime, iar între ei, pe temelia acestui coviltir, prindem tot în cue, nuele sau lati mai subţiri. Sau, mai nemerit, acoperim golul în lung prin pânză de sârmă, de sac sau de reţea groasă, prin care la cercetare apa să se poată scurge uşor. Iar boltitura sau coviltirul se acopere cu'scânduri subţiri, pânză deasă sau mai bine prin tinichea veche, a cărei greutate la scufundare ne poate scuti de mai mulţi bolovani. Motivul acestei acoperituri întunecoase e liniştea, adăpostul în obscuritate căii- 134 tat de către peşti în timpul zilei. Altfel ei s’ar sfiî de a intra; sau, intrând chiar, lumina, zgomotele, agitaţia apei, o umbră, de pe mal, i-ar speria şi constrânge să caute eşirea şi deci să ne scape. Se ştie că ei ti.u au pleoape; deci dorm sau se odihnesc numai cu ochii deschişi. Aşa că e natural să-şi caute de culcuşuri numai locuri întunecoase. In gurile acestor scochini se aşează, ca la vârşă, jumătăţi de pâlnii făcute din scânduri, pânză, nuele sau laţi subţiri. Fără ele pescuitul ne poate fi de tot slab. Atât earna cât şi vara scochinile ne pot dâ o pradă din cele mai bogate şi din cei mai frumoşi peşti în acelaş timp. Gardurile. Gardurile sunt mijloace de pescuit comercial, mare. Prin ele, făcute din trestie sau din nuele se închid gâturile de comunicaţie dintre băilţi, dintre acestea şi Dunăre sau Mare, adesea pe întinderi de mai mulţi kilometri. La mijlocul lor sau unde şi unde li se fac intrări, treceri, cu limbi sau pâlnii, prin cari peştele e redus să intre ca să poată trece dintr’o apă în alta. In partea dinăuntru a vârfului acestor pâlnii, dela o parte de gard la alta, se fac coteţe, ţarcuri sau oboare mari, în cari peştele intrat pr'n pâlnie rămâne ostatic până ce e prins de pescar. în dreptul peştilor prinşi prin atari mijloace vom aveâ prilej.de a lămuri toate acestea. IV. PESCUITUL CU MÂjVA, CU TR1DINŢU (TAPA, OSTIA), CU VĂPAIA, PE GHEAŢĂ, PE SUB GHEAŢĂ. Pescuitul cu mâna. Pescuitul cu mâna nu-i decât un fel de pescuit în sco-chini. EI cere multă dibăcie, un bun plumân şi la apele adânci ,un înotător şi scufundător de forţă. Cine, pe la munte, n'a văzut sau nu ştie cum prind copiii pescuţi pe sub petri pe la marginile apei? Acelaş lucru pot face oamenii mari la adânc, pe sub bolovani mai mari. la păstrăvi şi la peşti cât se poate de mari. Toată dibăcia constă în a umbla ca pe ace, tiptil, şi în a dibui peştele aproape să nu-1 atingi. Dacă apa e curgătoare peştele va stă sub bolovan cu capul în susul apei. Deci cu pi-păitura lină,, înceată, domoală vom plecă de jos în sus. Atingându-1 uşor, în somnolenţa lui peştele chiar dacă simte, iâ p'păitura drept mângâierea unei ţâşnituri a şi-voiului de apă. De-o uşoară pipăire în lungul lui, mai cu seamă când nu ne-a văzut, peştele nici nu se sinchiseşte. Cea mai mică apăsare însă îl trezeşte, îl face să, tresară şi sa fulgere ca din senin. Cu degetele puţin răschirate vom plecă deci cu pipăitul în spre cap, unde. ajungând la urechi, îl apucăm strâns şi repede îl aruncăm pe mal. La păstrăv ne servim adesea şi de picioare. Cu ele închidem eşirile iîn părţile de jos de pe sub bolovani. Noaptea mai ales, după o lungă experienţă se înţelege, se pot face frumoase şi bogate capturi. _ In acelaş chip şi mult mai uşor procedăm prin găurile şi rozăturile formate în malurile înalte, adânci. Greutatea e însă dacă adâncimea apei e mâi mare decât statura omului. Găurile acestea, făcute de vidre, de undele apei cari sapă vinele de nisip de prin malurile argiloase, sau nomoloase, pot fi mult mai bine făcute de om însuşi. Se scotocesc apoi seara spre a recoltă de fiecare dată cate o bună pradă. La Floreasca, lângă Bucureşti, am asistat la un român care în mai puţin de o oră a scos astfel, cu mâna, vr o 5-6 ciortani înt^e o jt nălate şi 1 kg- bucata. Bire nţele:> că nu e tocmai lucru uşor şi plăcut, mai cu seamă când apa e rece. Practicat însă cu succes odată sau de mai multe ori devine atrăgător şi-şi are farmecul său. ‘21. Tridintul. Pescuitul cu acesta se practică mai mult cu facla sau vapaea mergând cu ea prin apă. Toamna şi earna însă se poate pescui cu el şi din luntre sau din barcă, la adâncimi mari, unde bănuim că se poate da peste teancurile de peşti năsădiţi unii peste alţii, în amorţirea somnului lor ernatic. Tridinţul, (ostia în Moldova, ţapa. ţăpuşa, suliţa în Ardeal), e un fel de furcă sau furcoi cu 3-4 sau cinci coarne 137 drepte, agere, prevăzute toate cu urechi sau limbi ca cele dela unghiţă. Astfel că odată intrate în peşte nu pot ieşi decât foarte greu. El vine p.us într’o prăjină cât mai lungă când pescuitul se face din luntre, şi cât mai scurtă când îl mânuim prin apă cu văpaea. D.n luntre sondăm cu el fundul pe unde bănuim peştii aciuiţi, şi când dăm peste ei îi scoatem ca din oala de ciorbă,. In acelaş chip se procedează de.pe gheată. Se fac ochiuri, copci, burdufuri în locurile potrivite scopului şi în ele pescuim ca mai sus. Noaptea vom puteâ întrebuinţa şi văpaea. Pescuitul cu văpaea. Pe nopţile întunecoase, cu văpaea în mână şi cu ostia sau tăpuşa în alta, se merge tiptil prin apa rîurilor limpezi, cu o adâncime dela genunchi până la brâu cel mult. Orbit de lumina masalalei peştele se lipeşte buimăcit şi pironit de fund. Scrutând bine fundul îl zărim, îl înţepăm, şi-l aruncăm la traistă. Pescuitul pe gheată. Unde bănuim prezenţa peştilor strânşi spre ernare, sau unde am aşezat vârşile mari de toamnă spre a le scoate întâmplător înţesate earna, tăem gheata pe cât dorim, cam 2-3 metri pătraţi. Scoatem bucata tăiată, afară sau îi dăm drumu pe dedesubt, cercetăm fundul cu tăpuşa, şi dacă nu dăm de nimic băgăm halăul şi noaptea, aprindem văpaea. Peştii vin atât Ia lumină cât şi ca să răspire apa aerisită dela spărtura, de unde sunt arumcaţi pe gheaţă. In lipsa halăului, se poate arunca prostovolul, piaşca. rociul, sacul şi rociul. In urma pescuirei se pot arunca ceva momeli, mâncare. 138 ca a doua zi, tăind din nou gheata să st poată face o pradă mult mai bogată. Pescuitul pe sub gheată. Acesta e unul din marile pescuiri comerciale pe timp.ul ernilor grele când apele sunt îngheţate. Pe cât ştim el se face în chipul următor : La locuri potrivite sau bănuite ca bine populate cu peşti se tae un partal patrat de gheaţă, de întinderea năvodului sau plasei, şi pe sub ei se trage cu acestea. Dacă acest loc e în apropierea malului, se tae mai întâi gheaţa dela mal de întinderea năvodului şi se scoate zo-burile de gheaţă afară. Dela ambele capete ale acestei spărturi se tae apoi paralel, în spre largul bălţei, câte un şanţ cam de un pas lărgime şi cât mai Lung sau mai departe posibil. Capetele acestora se unesc apoi printr'un alt şanţ, în care, năvodul lăsat la fund e tras de frânghii pe sub gheaţăi, prin cele două şanţuri paralele spre spărtura largă dela mal. Dacă locul ales e la larg, departe de ţărm, se trage ca de regulă cu două năvoade sau plase, una contra alteia. Spărtura vine atunci la mijloc. Când parii ambelor capete de năvoade se ating, se petrec unul peste sau pe lângă altul, se strâng în cerc din ce în ce mai mic, din care, peştii cuprinşi de năvoade sunt prinşi cu târbocurile sau mari mincioguri. Sunt cazuri, ca cel pomenit la început, când la o singură dătătură din acestea se pot prinde până la două vagoane de peşte. PARTEA TREIA PEŞTII • I GENERALITĂŢI, BOALELE, PASTRAREA, TRANSPORTUL, PREŢURILE, PRĂSIREA, POPULAREA, PISCICULTURA ARTIFICIALĂ, Etc. înaintea descrierei fiecărui peşte în amănunt f'e-ne îngăduit a încerca să spunem câteva cuvinte de?pre ei în genere. După umila noastră părere, şi după rostul cartei, ei se împart în trei mari grupe. Anume: De Mare; de ape dulci (nesărate) adică de râuri, văi, bălti şi lacuri, şi, în nrgratori sau călători, cari trăesc atât în ana sălcie şi sărată a mă,rei cât şi în aceea dulce a râurilor şi bălţilor, în cari intră la sorocul bătăii sau lepădării icrelor. în cartea de faţă se va vorbi mai mult de aceste din urmă două grupe. Oamenii de ştiinţă însă îi împart în neamuri, familii, soiuri, anume pe fiecari'după natura, înfăţişarea, structura, înrudirea sau asemuirea lor între ei. A intra în toate amănuntele acestei clasificări şi tot odată într’ale denumirilor lor ştiinţifice, ar fi, se înţelege, de pristos şi .ne la locul lui. * * * I . 140____ Peştii sunt animale de apă, vertebrate, cu circulaţia sângelui simplă, cu temperatura variabilă, cu respiraţia de apă prin urechi cari, în aer, prin zbicirea apei din ele le aduce asfixierea, moartea". Urni peşti sunt acoperiţi peste tot corpul, afară de cap, prin solzi mari, cari prin restrângere sau zburlire le pot dâ uneori impresia schimbărilor de coloare; iar alţii, ca somnul, :nihaltul, tiparul, vârluga, glăvoaca, guvidia, angli la, dacă au, ei fiind foarte mici par a nu aveâ de loc şi nu se văd decât atunci când pielea le e uscată,. • Penti u mişcare ei an mai multe aripi, cari în cazuri de primejdie îi ajută a săgeta aproape un chilometru pe minut. Spre cumpănirea, săltarea şi menţinerea în sus şi nu pe coaste a formei lor lunguete şi lătăreţe, au, sub şira spinărei, o băşică plină cu aer, numită băşica înotătoare, care voluntar îşi măreşte sau micşorează volumul, după cum înoată mai la fund sau mai la suprafaţă. Această băşică proporţional mărimei peştelui e mult mai mică la peştii de fund decât la cei de suprafaţă. Cu băşica de morun, sub denumirea de clei de peşte sau de morun, se face un comerciu şi o întrebuinţare destul de întinsă. Anume se utilizează la: limpezirea vinurilor, la prepararea mâncărilor gelatinoase, la brilantarea şi scro-birea întăritoare a gazurilor şi ţesăturilor de mătase fine, la fabicarea şi scrobirea taftalei, la lipirea lucrurilor tari ca porcelanul — prin topirea cleiului în esenţă de otet, etc. Fierea de peşte, cine ştie de când... înaintea chininei, unii ţărani o întrebuinţează, — cu multă isbândă — ca leac în contra frigurilor. Se înghite întreagă. . Matele lor pot servi de hrană altor peşt\ iar fierte, topite cu tot ce aruncăm din ei, ne pot dâ unsoarea de peşte întrebuinţată în felurite industrii şi pentru ungerea hamurilor, încăltămintelor, uneltelor de pescuit şi a orcăror scule expuse altfel coacerii şi putrezirii. Peştii au şi ei simţuri. Acel al gustului al mirosului şi 1 141 mai cu seamă al pipăitului — prin buze, mustate şi chiar prin aripi — îl au foarte desvoltat. Prin presiunea produsă de mişcăr, tremurăituri şi zguduiri asupra băşicei lor ei au şi simţul auzului. Cât pentru acel al vederii, cu ochii lor aproare la toti lipsiţi de pleoare şi deci mereu deschişi, ei îl au atât de pătrunzător încât , ne văd chiar dintr'o pătură de apă tulbure. Femela are icre, mascurul lapti. La sorocul bătăii sau frecării ei se adună,, se împerechează, se zbat, se isbesc, se freacă între e' sau de petri, de mal, de fund, de rădăcini de plante, etc. şi astfel femeiuşcă îşi varsă icrele iar peste ele bărbătuşul laptii. O sămânţă sau un spermatozoiu din milioanele vărsate de bărbat nemereşte orificiul sau găurea uneia din miile de icre, vărsate de femee şi lipite de fund, de petri, de rădăcini, de plante, etc. Aci se încuiba, cloceşte, timp de o săptămână sau de două luni — după soiul peştelui şi temperatura apei — şi plodul începe să mişte. La început el e mai mult cap şi coadă. Icra îi rămâne ca o guşă şi-i serveşte câteva săptămâni de hrană, până la complecta lui prefacere când începe să-şi caute singur hrana. în timpul băităil peştii sunt ca şi bolnavi. Deci carnea lor •e nesănătoasă şi lipsită de orce gust. Iar icrele în acelaş timp mi numai că nu sunt gustoase, dar ne pot strică stomacul şi într’unele cazuri pot f> chiar otrăvitoare. Peştii, ca orce animal de altfel, sunt supuşi şi ei la diferite boale. Pot lua, subt o altă formă, chiar oftica dela om, dacă un bolnav scuipă sau se pune în apă. Ba, adeseori, când din cauza secetei apele sunt prea scăzute şi deci se infectează sau se împut uşor, sau, când otrăvuri de prin fabrici otrăvesc apa, boalele lor pot luâ caracterul de n;o-limi cari să pustiască cu totul unele ape. A mânca atari peşti bolnavi, prinşi când umblă în agonie şi ameţiţi pe la 142 margini şi pe deasupra apei, sau găsiţi morţi pe la ţărmuri, .însemnează a ne primejdui sănătatea şi viaţa în chip nesăbuit. Tot astfel nu pot fi nici gustoşi şi eu mai puţin sănătoşi peştii prinşi prin narcotice ca turta lupului, mislicul sau gogoşi de peşte, etc. E regretabil că pe când în alte ţări comerciul acestei plante e oprit, la noi- se mai poate cumpăra încă de orunde. Cel mai înţelept lucru de făcut, când găsim asemenea peşti, morţi, este, spre a ne feri atât pe noi cât şi peştii sănătoşi, cari în lăcomia lor se mănâncă unii pe alţii, fie aceştia chiar împuţiţi, este de a-i strânge şi a-i îngropa ia o mare' depărtare de ţărm. în caz că din cauza multimei celor morţi am fi în neputinţa îndeplin'rii acestei datorii, ne rămâne aceea de-a vesti autorităţile, — chit şi cu conştiinţa împăcată chiar dacă ele ne-ar râde în nas. Ei mai sunt de asemenea victimele a felurite paseri şi animale de apă, ca vidra, şi nu mai puţin a nenumărate insecte şi paraziţi cari îi sting când sunt mici şi-i pot ucide chiar când sunt mari. * Peştele e cu atât mai gustos cu cât e mai proaspăt. Gătit de viu sau imediat ce moare sau e ucis, el e cu 50 la sută mai gustos decât mort de o zi-două. Moi şi fleşcăiţi când sunt ţinuţi la umezeală şi înţepeniţi băţ când au fost păstraţi la uscătură, ei îşi pierd tot gustul, sau, mai nemerit, îşi pierd trei părţi din bunătate. Un semn caracteristic ai vechimei sau stătuţiei lor, bine înţeles înainte de a se strică sau descompune, este albeaţa sarbădă, aspră,, vânătă, la cei albi, de râuri ca scobarul, mreana, cleanul, foaca, obleţul, etc., şi înălbirea veştejită, cenuşie, învineţită a gălbenelii celor aurii, de baltă, cum e crapul, linul, ştiuca, tiparul şi alţii. în general ei se învineţesc, sunt fleşcăiţi într’atâta că la apăsare degetele se îngroapă în ei, iar roşul sângeros, aprins, al zgârciurilor din urechi se decolorează dela că,- 143 rămiziul spălăcit până la cenuşiu. înşelătoria colorărei acestora de către negustori se trădează pe o batistă sau hârtie albă pe cari roşeata artificială se ia la cea mat mică frecare sau apăsare. Peştii ameţiţi, prinşi sau ucişi prin narcotice, otrăvuri, dinamită, calx, etc., prezintă de asemenea oarecari semne bătătoare la ochi, prin cari îi putem recunoaşte. Ei înţepenesc băţ imediat ce mor. Urechile li se decolorează, se cască, culcarea pielii sau solzilor lor în genere învineţită, zburliţi, gura adesea deschisă, aspri la pipăit, coada şi aripile înegrite, sfârticate, uscate, înţepătoare, cercul luminiţei ochilor humoşi, de porcelan străveziu. Carnea lor fie feartă, friptă sau prăjită e moale, apătoasă, fărâmicioasă, i>eacă şi lipsităi de orce gust. Ei se strică repede, în câteva ore sunt deja împuţiţi. * * * Păstrarea şi Transportarea. — Peştii se pot păstra vii mai multe ore chiar afară din apă. Durata acestei păstrări e cu atât mai lungă cu cât timpul e mai răcoros. Procedeul e următor : Se învelesc în cârpe, în muşchiu, br.ădiş, păpuriş, etc. ud; li se vâră în gură o bucată din aceleaşi materii ude; se aşează pe spate, de-a curmezişul unor pături de earbă, bu-r.ueni, frunziş, păpuriş, pae, trestie, coceni de- porumb chiar — pentru peştii mari — de asemenea uzi sau ude; învelim totul în saci sau în aceleaşi materii de asemenea ude, şi astfel, cu cât temperatura e mai rece cu atât transportul poate fi mai lung şi sigur. Procedeul ţărănesc de a-i îndopâ în gură cu pâine sau cârpe udate în spirt sau în rachiu e mai puţin recomandabil din cauza perderii calităţii şi schimbărei gustului cărnei. Oraţie căilor ferate transportul peştelui proaspăt e foarte mult uşurat astăzi. în timpul ernei el e lesnicios şi fără nici ■un neajuns; vara însă, pe marile călduri e întru câtva mai 144 anevoios. La noi pe astfel de timpuri el se transportă mai mult în gheaţă. Procedeul e pracitc şi comod; are însă cusurul de a produce peştelui o scădere de 20—40 la sută din gust şi, în verile L'psite de gheaţă 'naturală îi urcă preţul sau ne face a-i simţî lipsa. Un transport de 12 şi chiar 24 ore,, pe nu /importă ce timp călduros, peştele îl poate suporta cu toate acestea foarte uşor. Condiţia e ca la împachetare să fie neapărat viu, şi să nu fie expus direct la soare. Cum d'stanţa Galaţi-Brăila-Bucureşti nu e tocmai mare, ea pu-tându-se parcurge într'o singură 'noapte, transportul s'ar putea face în totdeauna fără gheaţă. Natural, împachetarea în aceşt caz e întrucâtva mai migăloasă decât în gheaţă, în care peştele se arunca ca din lopată. Mijlocul e următor: Se iâ peştele, se înjunghe după ceafă sau se ucide printr’o lovitură de dungă de cuţit mare dată în ceafă; se lasă apoi 30-50 minute la un Ioc răcoros, să se zvânte de apă, se aşează apoi pe spate, în coşuri, în pături de pae, papură, brădiş uscat, rumeguş, pleavă,, etc. în privinţa transportului de peşte e regretabil de altfel să constatăm că nu avem, noi ţară atât de bogată în bălţi şi peşti, nici măcar un vagon-două frigorifere util'zate de foarte mult timp în Belgia şi în Germania. Pe lângă utilitatea practică şi publică astfel de vagoane ar uşura foarte mult transportul prin înlăturarea împachetării, al cărei preţ, adăugat la acel al transportului ar scoate costul acestor vagoane într’o singură vară. Pe lângă acestea ar mai fi absolut indispensabil câteva vagoane cisterne pentru transportul peştelui viu. Descărcarea lor s'ar puteâ face în marile centre, imediat la sosire, în mici bazinuri construite de către primării. Gustul şi calitatea peştelui viu fiind cu mult superior celui mort, preţul aceluia ar fi de asemenea cu mult mai urcat. Un plus de 50 la sută de chilogram ar scoate preţul vagonului — de 7 sau 9 mii le: — în câteva luni. în astfel de vagoane sau în vase peştele se poate transportă viu Ia foarte mari distanţe. Se înţelege că până la 145 destinaţie mortalitatea e mare printre ei. Cauza e încălzirea şi lipsa de aerizare a apei, e stricarea ei prin necurăţeniile scoase de peşti de prin urechi şi mate, necurăţenii cari în 24 de ore pot trece de 1 la sută din greutatea fiecărui peşte. Dacă avem mijlocul de a schimba de 2-3 ori în primele 24 ore această apă,, fără a-i hrăni, mortalitatea ar fi foarte redusă ; iar premenită, la fiecari 2 ore în primele 12, înainte de pornire, şi la 3-4 mai apoi, mortalitatea e aproape înlăturată. Raportul cantitătei de peşte şi de apă, într’un vas, umplut numai pe trei sferturi, nu va putea trece peste 40% peşte şi 60% apă, adică de 4 kg. peşte pentru fiecari 10 litri de apă, decât pe timpurile friguroase. Spre aerisirea apei vom putea întrebuinţa pomipe, iar spre răcirea ei nu mai puţin gheaţă. Transportul păstrăvului e întru câtva mai greu şi migălos. El fiind mai gingaş moare la cea mai mică neaerare, încălzire şi stricare de apă. In lipsa vaselor cu aparate speciale transportului său apa ar trebui schimbată, în primele ore mai ales, Ia fiecare ceas. Spre a se aerisi, mai apoi, când schimbarea nu e posibilă, vasul se va mişca mereu, se va jintuî sau se va împroşcâ adesea cu o pompă în el. Spre a le întreţine o temperatură joasă vom întrebuinţa gheaţă, cum se va arătă mai jos. înaintea plecării cu ei vor fi ţinuţi în vale sau Ia isvor o zi sau barem câteva ore, fără nici o hrană, pe care de altfel nici n’ar atinge-o, ca să Ii se poată curăţă cât mai bine maţele de murdăirii. Vasul va aveâ cel puţin o gaură la fund, pentru scurgerea apei, o alta mare sus, deschisă sau 'cel mult astupată eu un zmoc de earbă. Cantitatea de păstrăv la transport nu va trece peste zece la sută din apă decât pe timpul ernei. Ca regulă vom luă un păstrăv pe t’’mp cald şi doui la frig pentru fiecare litru de apă. La transporturi repetate, dese, spre o aerisire uşoară şi fără trudă se va aşezâ deasupra vasului un alt vas, din care apa să curgă întruna în cel de jos. Natural, păs/trăvii produşi artificial sunt mult map rezistenţi 'Ia Frăţita. — Peştii şi Pescuitul. 10 146 transport decât acei de ape naturale. In acelaş timp însă mai puţin gustoşi. în lipsa altor mijloace chibzuite de transport, la noi, mai ales în Capitală şi în oraşele din interior îndepărtate de Dunăre sau de alte ape, e foarte rar când avem norocul de a consuma peştele a doua zi dela prinderea lui. De regulă nuul mâncăm decât după mai multe zile, când s’a fleşcăit şi când şi-a perdut 75 la sută din. însuşirile de gust şi bunătate. Chiar prin conservarea în gheaţă peştele îşi perde — după durată — dela 30 la 507r din calităţi. De aceea puţini bu-cureşteni pot preţui gustul peştelui cu adevărat proaspăt. Sub acest raport mai toate capitalele statelor din Apus staii mult mai bine decât noi. Ba, nu mai departe decât în Transilvania, pe Olt, am cunoscut sate cari căpuite cu lacuri de păstrarea cu lunile a peştelui viu stau mult mai bine din acest punct de vedere decât marile noastre oraşe din. interior. Pristosul de peşte prins în tot Postul Paştelui de pildă era conservat în lacuri de lemn spre a puteâ fi vândut cât mai proaspăt şi mai eftin la marile praznice cu deslegare de peşte. Cu puţin bun simţ, ceva jertfe şi multă bunăvoinţă aceste procedeuri primitive s'ar puteâ imită peste tot locul unde e posibil. în statele amintite peştele ajunge viu până în mijlocul marilor lor Capitale şi al altor oraşe. El e transportat în şlepuri sau în vapoare prefăcute în lacuri plutitoare. Astfel că aprovizionarea populaţiei e asigurată în chip statornic atât ca preţuri, cât şi calitativ şi cantitativ. La noi, dacă se prinde mult, peste cerere, ajunge — când e descompus aproape — ajunge la preţuri derizorii, iar când se pescueşte greu sau la praznice mai ales, când cererea e mare, el atinge preţuri fabuloase. Răul cu toate acestea s’ar putea foarte uşor tămădui, dacă nu total şi în multe feluri cel puţin în parte, ,în chipul arătat mai s.us. Cu oarecari jerfte, de pildă, Dâmboviţa noastră s’ar puteâ canaliza uişor şi în foarte scurt timp. Prefăcută într’un mic canal sau arteră de transport aprovizionarea, cel puţin alimentară, a Ca- pitalei ar fi foarte mult uşurată şi eft'inită, în acelaş timp. Un singur cal — ca să ne scutim de pomenirea altor forte — ar fi de ajuns ca să tragă chiar în susul apei până la o jumătate vagon de peşte, legumi, zarzavaturi, etc. 'Două-trei şlepuri-lac din acestea, pe Dunăre, în suveică din Deltă la Severin, prin toate porturile şi capetele de linii ferate principale, ar face nu mai puţin credem foarte mari servicii în aprovizionarea tărei cu peşte proaspăt. Dar, te pomeneşti că atari lacuri plutitoare lipsesc chiar pescăriilor statului în Deltă, şi că, peştele dela locul de prindere vine tot mort până la Brăila şi Galaţi! Şi să ne mai mirăm de frequenta intoxicărilor prin peşte ca la noi nieăeri aiurea. Vasele plutitoare pentru peşti sunt în forma celor obicinuite. Orce barcă, şeică, caic sau şlep de lemn poate fi transformat în vas-bazin. Se desparte doar pur şi simplu vasul prin patru pereţi în cinci despărţituri sau încăperi, se acoper cu chepenguri şi lacul e gata. Cele dela capete şi cel din mijloc rămân goale sau uscate, pentru scule şi oameni, iar cele două dintre ele se umplu cu apă, găurindu-li-se fundul şi laturile, astfel ca apa să poată intra şi eşî cu uşurintă> Găurile pe fund, cât mai dese, vor avea partea interioară ceva mai scobită, astfel ca murdăria intrată sau produsăi să nu se poată depune ci să cadă cât mai uşor afară. Acelea de pe laturi de asemenea, vor fi făcute costiş, adică cele din jumătatea părtei dinainte dinafară înăuntru, astfel ca apa să poată intra uşor, iar cele din partea dina-poia bazinului dinăuntru înafară, aşâ ca apa intrată sâ poată eşî şi fi cât mai premenită. Acestor găuri sau borte, a câţiva cm. lărgime sau diametru, trebue să Ii se dea o mare atenţie. Căci de perfecţiunea lor anină în bună parte gradul de mortalitate al peştilor transportat; astfel. Fiecare vas-lac din acestea, după capacitate, poate păstră şi transportă dela unul la mai multe vagoane de peşte. Dacă e supra-încărcat, tixit de pildă, mortalitatea poate fi mare printre ei. In durata de săptămâni mortalitatea printre ei poate trece de 25 la sută. I 148 De regulă aceştia se ridică de cum se văd cu burta în sus; se sărează sau se vând cei dintâi. Cantitatea de transportat, în ape curgătoare şi la transporturi de scurtă, durată mai cu seamă, poate fi chiar de 1 kg. pe 1-2 litri apă. La, transporturi şi păstrări lungi, de săptămâni şi luni, ■proporţia poate fi dela un sfert la jumătatea volumului; apei. Se înţelege că la durate ce trec de 10 zile, vom începe a-i hrăni, urcându-le treptat porţia. De obiceiu, vasul se încarcă cât mai mult, căci prin vânzarea treptată, el scade cu timpul din ce în ce. * «I * * Pre(ul peştelui, dacă s’ar utiliza astfel cât de puţin aceste mijloace de transport şi de păstrare, nici de cum grele şi costisitoare cum vedem, ne bizuim a crede că acest pret mereu în urcare ar fi pe cât de scăzut pe atât de uniform şi nesupus fluctuatiunilor. Piaţa Parisului de pildă, a cărei aprovizionare cu peşte indigen e asigurată mai mult prin acest mijloc de transport, provenit din bălţile din Centrul, Nordul şi Estul Franţei, e foarte puţin supusă fluctuatiunilor preturilor de la noi. Pe um şir de mai mulţi ani înaintea acestui răsboiu cota peştelui în Capitala Franţei s’a menţinut aproape aceeaşi, cu tot accizul de 40 şi 20 la sută impus asupra peştelui de întâia şi a doua calitate. Astfel în Halele lui Centrale soiurile mai însemnate cotau: Pentru Kg. • Minimum -Maximum Crap..... . franci 1.10 franci 2.30 Ştiucă...... „ 3.--- Lin....... . „ 1.15 „ 1.90 Mreană...... . „ 1.10 „ 1.90 Porcoi...... . „ 1.50 „ 3.50 Albitură măruntă . . . „ 0.50 „ 1.20 Păstrăv...... • „ 2.--- „ 8.--- Somon...... . „ 3.50 » 8.--- 149 Diferenţa între minimum şi maximum de mai sus trebue atribuită mai mult calitătei şi deosebirilor de mărime decât vr’unei lipse sau speculaţiuni. Căci se înţelege că nu toate dimensiunile aceluiaş peşte pot avea unul şi acelaş preţ. De asemenea când negustorului i-a venit altul azi, el vinde cum poate pe acel de eri. După cum vedem, cu toată raritatea bălţilor, densitatea populaţiei şi distanţele mari între punctele de pescuire şi desfacere, preţul peştelui la Paris nu e nici de cum mai scump decât la Bucureşti. Din cauzele enumerate, cum se ştie, preţul peştelui la noi variază foarte mult de pe o zi pe alta. Iar în timpul acestui răsboiu el s’a urcat în camerciu Ia preţuri exorbitante. Spre a se înfrâna lăcomia speculatorilor d-1 Ministru al Domeniilor, Al. Constantinescu, a luat în 1915 lăudabila măsură ca tot peştele provenit dela Pescăriile Statului să fie vândut printrun serviciu special cu preţul fixat de minister. Măsura e cum nu se poate mai bună, pentru public, dar dăunătoare pentru Stat, întrucât cheltuiala cu personalul poate atinge profitul vânzării. Preţul de vânzare cu amănuntul, la compartimentele Pescăriilor Statului din hale şi la toate gheretele aşezate — de acel serviciu — în centrele mai populate din Capitală, acest preţ e în mijlocia anilor trecuţi. El e, după cum se poate vedea din tabelele ce dăm mai jos, în raport cu vremurile şi cu sc.umpetea tuturor celorlalte materii alimentare, e oum nu se poate mai eftin. Trebue ştiut însă că nu tot peştele din comerciu provine dela Stat, adică din bălţile administrate de el. O mare parte e produs de pescuitul comercial, particular, din ape de domeniu public sau particular. Aşâ că cel dintâi nu poate avea o influenţă hotărîtoare asupra regulării sau fixării preţurilor. Căci fie din cauza aprovizionărilor armatei, fiedintr’a slabelor pescuiri stânjenite de revărsarea apelor sau de neajunsurile răsboiului, ou tot timpul favorabil lipsit de îngheţ în tot decursul acestei erni, cantitatea de peşte produsă 150 de bălţile statului ne pare mult inferioară anilor trecuţi. Ea nu poate satisface decât într’o slabă măsură nevoile populaţi,unei. Intr’uneie zile el lipseşte cu totul la Stat, iar când nu lipseşte gheretele sunt asaltate, stocurile dispar repede, Intr’o oră-două. Adesea speculanţii se vâră şi acî, pentru un soiu sau altul, a cărui lipsă se simte şi o pot deci speculă. Astfel stând lucrurile grosul poporului în mare parte e la discreţia negustorilor şi unor speculatori nemiloşi. Bizuiţi pe scumpetea vremei şi pe disproporţia dintre cerere şi ofertă aceştia urcă uneori cota peştelui la preţuri enorme. De altfel, într’o măsură oarecare aceste urcări nu pot fi decâtjlogice şi îndrituite. Preţul peştelui •— comun — în urcare urmează întrucâtva pe al cărnei. In plus, nu se poate cere pescarului să-şi desfacă produsul cu acelaş preţ redus de anii tfeauţi, când şi el plăteşte totul mai scump, şi când sfoara, materia principală în uneltele de pescuit, dela 2-3 lei kg. a ajuns astăzi la 15 şi 20. Năvodul sau plasa de acum doui trei ani i-a putrezit poate, şi aceea sau acela care costa atunci o sută sau o mie de lei, îl costă astăzi înzecit, o mie sau zece. Tabelele de preţuri date mai jos sunt pe Ianuarie 1916. De altfel, la Pescăriile Statului mai cu seamă, în tot timpul acestei erni ele n’au variat decât foarte puţin. Una din tabele e oficială, a Pescăriilor Statului, a doua e comercială, luată dela negustorii din Hale, dela precupeţi şi băcani — pentru păstrăv, clei, peştele afumat şi icrele negre cari nu se vând în hale : Preţul pe kilogram La pes- In Hale, la cariile pescari, la Statului precupeţi si băcani Crap mare, dela 4 kg în sus ... . 1.45 2.60 Crap mare, dela 4 kg. în sus, sărat. . --- 2.50 Ciorto-crap, dela 2-4 kg...... 1 20 2.00 Ciortan, dela 1 ia 2 kg...... 1 00 2.00 Ciortănică, până la 1 kg...... 0 90 1.60 iCiortănică,, până la 1 kg. sărată. . . --- 1.20 Preful pe kilogram La pes* lu Hale, la - cariile pescari, la Statului precupeţi si băcan’i Caracudă......................................0.75 1.00 Lin............................................. 1,00 1.20- 2.00 Mreană, clean, scobar........................... 1.10 1.60- 2.00 Babuşcă., Ghibort, Roşioară .... 0.60 1.20 Albitură măruntă..............................0.35 1.20 Plevuşcă........................................ — 1.00- 1.20 Biban, Obleţi................................... 0.60 1.00- 1.20 Scrumbii de Dunăre.............................. 1.10 2.00- 3.00 Avat, Sabită..................................0.70 1.20 Şalău, -dela 1 kg. în sus....................... 2.00 5.00- 6.00 Şalăui mdc, până la 1 kg........................ 2.00 2.00- 4.00 Ştiucă mare, dela 1 kg. în sus. . . . 0.90 1.20- 1.50 Ştiucă cu icre.................................. —• 3.00 Ştiucă mică, până la 1 kg.....................0.65 1.20 Ştiucă sărată................................... — 1.20 Fusar, Mihalţ................................... 1.30 — Somn pană, mijloc, dela 10 kg. în sus. 2.00 4.00 Somn pană, mijloc, dela 10 kg. sărat. — 4.00- 5.00 Somn iarma, dela 4-10 kg........................ 1.30 2.00 Somn iaprac, dela 1-4 kg......................1.10 1.60 Somotei, până la 1 kg.........................0.75 1.20 Morun, mijloc, fără cap......................... 2.85 4.00- 5.00 Morun Batog..................................... — 4.00- 5.00 Clei de Morun cal. I.......................... — 40.00 Clei 'de Morun cal. II................ — 25.00-35.00 Nisetru, Viză, mijloc, fără cap. . . . 3.10 8.00-10.00 Păstruingă, Bogzar............................2.35 10.00 Cegă, dela 1 kg. în sus....................... 4.85 10.00-12.00 Cegă, dela 1U până la 1 kg...................... 3.95 8.00 Cegă, până la i;2 kg............................ 3.15 5.00- 6.00 Chef al......................................... 1.60 2.00- 3.00 Chef al afumat, între 200-400 gr. bucata — 0.50- 1.20 Chefal afumat, licurini, bucata. ... — 0.10- 0.40 WlSfaMWM—————W—— — — ------------ 152 Preţul pe kilogram La pea- In Hale, ia cănile pescari, la Statului precupeţi ‘ şi băcani Guvidii, Barbun.................................0.90 — Cap, coadă, aripi de Morun şi Nfsetru. 0.50 ~ — . Calcan, Plătică, Văduvită.......................0.75 — Cosac, sărat.................................... — 1-20 Icre,'limbi şi telemea, sărate, la butoi. . — 2.00-3.00 Icre de crap.................................... 2.40 4.00- 5.00 Icre de ştiucă.................................. 3.00 8.00-14.00 Icre de morun, moi, cal. 1...................... 38.40 48.00 Icre .de morun tescuite......................... 33.60 36.00 Raci mari, bucata...............................0.15 — Raci mic;, bucata............................... 0.10 — Scoici, bucata.................................. — 0.05- 0.10 Broaşte, duzina................................. — 0.30- 0.60 Păstrăv, proaspăt............................... — 10.00-15.00 PăiStrăv, afumat................................ — 16.00-20.0fl Lostrită........................................ - 25.00-30.00 Mulţi peşti nu sunt decât periodic în pieţe. Preturile celor cari lipsesc, dacă s'ar fi aflat, In comerciu, ar fi fost cel puţin îndoit acelora dela Stat. Dar, cum se ştie, preturile la negustorii noştri sunt foarte rar fixe, cu nart; în toate cele de mai sus intră şi tocmeala, bântuiala. Toate aceste preturi comerciale în cazuri normale şi de pescuiri bogate pot scădeâ chiar sub jumătate. Cota comercială dată mai sus, din cauza slabelor pescuiri şi deci a raritătei peştelui, a fost cea mai urcată din câte s’au cunoscut la noi. Scrumbiile se vând mai muilt cu bucata. In timpuri de pesouiri bogate ele scad chiar la 15-20 bani bucata a 100, 150. 200 grame. Cele mari şi când se prind mai puţine pre-ţuesc între 50 bani şi un leu bucata. Racii, primăvara mai ales, când părăsesc gă,urile şi deci 153 se pot pescui mai .uşor, preţul lor scade uneori până la 3-4 lei suta de bucăţi. Scoicile ca şi racii, se consumă mai mult primăvara, în Postul Paştilor, ca mâncare de post. Broaştele sunt căutate şi pescuite chiar, mai mult de către streini, italieni mai cu seamă. Păstrăvul, cel puţin în Capitală,, acum 10-15 ani eră mult mai scump. Eftenirea lui astăzi e datorită în mare parte pisciculturilor artificiale. Eftenirea peştelui sărat, afumat sau conservat, excluzând specula, e datorită faptului că el n.u se industrializează decât din pristosurile pescuirilor îmbelşugate. Permanenţa ■disponibilităţilor îl supun deci foarte rar fluctuaţiunilor de preturi. * * * Prăsirea peştilor e foarte bănoasă şi în acelaş timp destul de uşoară,. De altfel, în orce apă prielnică ei se pot prăsî chiar singuri, ca din senin, prin icrele venite lipite pe aripile şi labele paserilor de apă. De bună seamă că nimeni nu-şi va lăsa eleşteul în grija abaterii capricioase a unei paseri. Cel mai lesnicios şi economic mijloc de a-i prăsi, în mici cantităţi se înţelege, după atâte încercări ştiinţifice mai puţin reuşite şi uşoare, e tot aoela primitiv: Se iau buruenile, erburile, rădăcinile, lemnele, pietrele sau petrişul din locurile în cari s'au bătut peştii şi pe cari se văd icrele lipite şi se transportă în apele în cari dorim a-i prăsî. Acî le cufundăm în apă, de preferinţă tunde ea e mai mică, mai caldă, mai adăpostită, adică prin ochiurile, gâturile sau cozile ei. Vom îngrijî ca icrele să nu rămână pe sec, să nu ne fie stinse de către broaşte, paseri, gângănii, şi, mai apoi, după oe mijigaiul e ajuns cât acul, dacă e nevoe şi sunt în mare •cantitate, vcm îngriji a le procura hrana neapărată fie cărai soiu. Celor de pradă le vom dâ o hrană de provenienţă animală, din cari s’a arătat'la momeli, mărunt tocate şi tre- 154 cute printr’o sită de sârmă, iar celor vegetariani din cele vegetale. Pentru toti, la început mai ales, vom preferă insecte (fluturi, lăcuste, etc.) uscate şi prăfuite. Acestea le priesc şi-i desvoltâ mai mult decât orcare altă hrană. Un alt metod, natural şi primitiv, de a-i prăsi, e acela al însemânţărei apei prin câteva perechi vii, bine alese, arun- • cate în ea. Mreana însă în captivitate produce foarte rar icre. Dacăi apa e un râu sau o baltă de mare întindere, aceste aruncări sunt de pristos, întrucât, cum s’a dovedit în repetate rânduri prin alte ţări, ele nu dau nici odată roade bune. Intre atâtea cauze vom pomeni pe acela că bărbătuşii rătăciţi de femele şi greutatea de a se reuni fac părăsirea 3 cu neputinţă. Lecuirea răului acesta e în săparea unor mici bazinuri, în închiderea unor mici cozi, gârle, iazuri de moară, etc. îr, cari peştii de prăsilă se tin câţiva ani. In caz că avem de a face cu peştii răpitori, se desparte un loc de preferinţă la apă mică sau la gura pârâiaşului de alimentare, * prin gard de sită metalică sau chiar prin scânduri, unde pescutii să se poată refugiâ spre a nu fi mâncaţi de cei mari. De aci prăsilei nu i se dă drumul decât după un an, pe la sfârşitul lui Martie, când trebue făcut loc recoltei noui. ' Atunci se aridică stăvilarul de sită, care i-a reţinut ostatici, " lăsându-se numai gratar.ul de oprirea celor mari. Aclima- tizaţi cu apa şi cu 'locul ei se împrăştie prin apropiere şl astfel popularea apei e asigurată. . La munte, pentru prăisirea păstrăvuli în astfel de ape închise, e neapărat nevoie de un părăiaş de alimentare cu apă | curgătoare, a 10—15 cm. adâncime şi cu fundul bine aşternut în petriş. Altfel el nu se poate reproduce. Pentru bălţile puţin adânci, de cel mult vfur. metru adâncime de pildă, improprii altor cuituri, 
îe din el. Atunci e timpul să începem operaţia zămislirei. Anume :
        Luăm un vas de porcelan sau de pământ zmălţuit, o strachină mare de pildă, goală sau cu puţină, apă de grosimea unui deget două pe fund. Prindem o femelă, care pe lângă lăbărţare şi roşeaţa buricului se mai tecunoaşte şi prin co-loraţiunea mai puţin aprnisă decât a bărbătuşului. O apucăm cu mâna goală sau cu o cârpă de cap, un ajutor al nostru de coadă, şi cu degetele arătător şi mare ale mânei drepte o stoarcem de mai multe ori uşurel din spre cap spre coadă. Dacă peştele se zbate furios şi prin încordările lui stoarcerea sau eşirea icrelor e anevoioasă, nu-1 vom forţă, îl vom lăsă pe mai târziu; îi’vom dâ drumul la loc şi vom luă im altuJ. D.upă operaţia uneia, două sau trei femele vom luă un bărbătuş, storcându-i lapţii peste icre ?i amestecându-i apoi puţin fie eu coada lui, fie cu o pană de gâscă. Deşi câteva picături de lapţi pot fecunda mai multe mii de icre, şi lapţii unuia s,ufit de ajuns pentru icrele mai multora, totuşi pristosul lor nu strică. Nu e rău ca odată cu noi cari stoarcem increle a două trei femele alţi doui oameni să stoarcă totodată lapţii unui bărbătuş, mai cu seamă dacă e vorba de mreană. Peştele stors îl punem în-tr’iMi alt vas sau bazin, sau, în lipsă, într’um sac, minciog, etc., spre a nu se amestecă cu cei neoperaţi. Terminând stoarcerea tuturor adăugăm un deget de apă, dacă nu s’a pus la început, nu prea rece însă, mai amestecăm sau cle-tinăjm puţin vasul, îl acoperim şi-l lăsăm astfel o jumătate
/
156
■de oră. In acest timp zămislirea e făcută. Pot fi spălate şi duse în locurile rezervate pentru clocire sau încuibare, la apă mică, căldicică. potrivită fiecărui soiu. Se înţelege dacă nu avem aparate sau mici bazinuri speciale pentru clocit, cuim vom arăta. La peştii de baltă vom adăogâ în icre plante, erburi de apă bine spălate, la cei de rîutri nu mai puţin petricele şi rădăcini grele, neplutitoare, de cari icrele se pot lipi. Cantitatea de petricele şi erburi poate fi de jumătatea fiecărei străchini.
   Peştii mai mari de un kgr. vor fi tinuti între genunchi; vom şedea jos; pe jos vom aşterne earbă sau ceva moale, ca peştii să nu se rănească dacă întâmplător ne-ar scăpa, întârzierea clocirei şi transportarea icrelor la mari distante se face înconjurând şi acoperind peste tot vasul cu gheaţă. Fără gheaţă ale celor mai multe soiuri nu ţin de câte 5-6 zile; în a şaptea încep să facă ochi: sunt ploduri. Transportarea icrelor, după câte-va zile dela zămislire, se face — mai cu seamă la mari distanţe — numai în pături subţiri, pe cârpe ude, despărţite unele de altele, pe etajere de sită sau pânză, întinse în rame şi oblojite de jur îm-prjur în brădiş sau muşchiu de apă ud; nici de cum însă grămadă unele peste altele. La destinaţie, înaiinte de a fi puse în apă, se stropesc uşor, treptat cu apa hotărâtă lor; se strâng, se spală, se amestecă eu o pană de gâscă în această- apă; cu alte vorbe le obieinuim cu încetul în temperatura apei de clocit. Trecute pripit dintr’o temperatură în alta ar putea fi cu totul ucise.
   Aparatele şi vasele de prăsire întrebuinţate în alte ţări sunt foarte numeroase. Fiecare negustor sau piscicultor are iscodite pe ale sale proprii, pe cari le recomandă ca cele mai perfecte. Nu e locul a le examina acî pe toate sau măcar o parte din ele, întru cât ne-ar luâ prea mult loc. Or cari şi or cât de imperfecte însă ele pot fi totuşi de preferat lipsei or căruia sau unora rudimentare şi din materiale nepotrivite.
   Pe lângă apa mică, de pe la margini, amintită mai sus
157
ca neapărată la clocire, mai putem întrebuinţa şanţuri, bulboci, bazinuri, albii, molde, troci mari de scânduri, a-dân,ci de 25-40 cm., în cari apa să curgă foarte domol. Din ele e bine ca apa să se poată scurge afară pe toată întinderea sau înăilţimea unuia din capete, sau, cel puţin să se poată strecura atât pe la fund cât şi pe deasupra, prin câte o gaură sau spărtură în tablă ciuruită sau în sită mobilă de sârmă. Când plodurile s’au transformat în plevuşcă, adică după ce le-a perit guşa de icră* le putem dâ drumul într’un loc mai larg. Acî îi hrănim eu râme, sânge închegat, creeri, ficat, splină, cărnuri tocate, etc., toate trecute prin sită, Mâncare li se dă mai bine mai puţină decât prea multă. Atât lor cât şi celor mari, în bazinuri sau în ape închise, hrana nu li se dă decât în partea de jos, aproape de scurgere. Altfel prin rămăşiţele depuse pe fund apa s’ar putea strică şi infectă. Mâncarea li se aruncă de două sau trei ori, seara şi dimineaţa. După 3-4 luni ei sunt fâţe măricele, în stare a se putea hrăni chiar singuri, deci li se poate dâ drumul la larg, dacă apa nu e tocmai mare. Acî, dacă sunt în mare cantitate, încât capacitatea de hrănire a apei nu le-ar putea ajunge, îi vom mai hrăni, pe lângă cele arătate chiar cu cărnuri de epuri de casă, de cal, etc., tocate mărunt, de mai multe ori la maşină.
   Pentru prăsirea păstrăvului, lipanului, lostriţei, somonului de fântână, lucrul e întru cât-va mai greu. Ei cer in-stalaţiuni sistematice, pricepere, o muncă lungă şi migăloasă. Vom face loc mai jos descrierei unei mici instala-ţiuni din cele mai puţin anevoioase şi costisitoare.
   Lângă o vale, părău sau mare isvor de preferinţă, săpăm un şanţ cam de 1-2 metri lărgime, 1 m. adâncime şi mai muJţi (10-15) metri lungime, cu o înclinare de scurgere de 1% adică 1 cm. de fiecare metru. La capătul de jos, pe o întindere de doui metri, îl vom cimentâ sau căptuişî—cel puţin pe fund — ou scânduri căpuite la fiecare capăt cu câte un stavilar de oprirea apei. Partea aceasta e rezervată hrănirai pescuţllor şi stăvilarele servesc la uşurarea
 i
158
curăţeniei lui. Altfel, rămăşiţele mâncărei pot infecta apa şi căşuna molima în peşti, mai cu seamă în localităţile călduroase. Un mic canal de scurgere, ca pe mânecă, făcut în coasta hrănitoarei ne va uşura curăţirea. Acest şanţ e crescăţoarea.
   In joâul acestui şanţ, la un metru şi chiar doui mai jos, sub deal sau mal, începând chiar de sub stăvil'ariul de jos a! hrăntioarei, se sapă, bazinul, doba sau bulboaca pentru fâţe sau păstrăvi. Locul acestuia va fi ales astfel ca apa de alimentare, în cât mai mare cantitate, să poată cădea în cascade sau şteanţuri, fie din şanţul crescătoare fie dintr’un alt iaz, -să cadă dela o cât mai mare înălţime spre a se aerizâ cât mai bine. în caz că aceasta n'ar fi posibil, din lipsa înclinării terenului, cursul apei de alimentare va fi cât mai întins — în ocoluuri la nevoe — cât mai înerbat, spre a puteâ produce o cât mai mare cantitate de materii hrănitoare naturale. Lacul va avea 10-20 metri lungime, 3-5 m. lărgime şi 11h sau 2 m. adâncime. El poate fi în peatră, bolovani sau timent în pământurile nisipoase; şi numai în pământ în locuri unde apa nu s’ar suge. Căci pe lângă alte avantage malurile de pământ produc plante şi materii hrănitoare. Fundul acestui lac, ca şi al şanţului de altfel, se a-coper cu un strat de petriş şi nisip curat, spălat. La capătul de jos acelaş gât sau iaz hrănitoare, cu fundul tot cimentat. şi tot cu două stăiVilare pentru curăţenie. Alături sau în coasta acestui bazin vom puteâ construi altele, Ia fel, fie pentru o prăsire mai mare, fie întâmplător spre a permuta peştii din cel dintâi, în caz de molimă. Când aceasta s’ar produce oprim apa dela primul bazin, o dăm la celelalte, — uscate, curăţate, desinfectate — şi când acestea sunt aproape pline şi celelalte nu mai puţin aproape scurse, prindem păstrăvii sănătoşi, cu minciogul, îi clătim la repezeală într’un mare vas cu apă desinfectanta, în care s’a pus 1 i gram permanganat de potasă de fiece litru de apă, şi repede le dăm drumul în noul bazin. Se înţelege că pre-men'rea apei din vas, de două-trei ori, la cantităţi mari e
159
 neapărată. Se scurg apoi bazin,urile vechi, se spală, se de-sinfectează ou var sau cu apă de var, şi se lasă, mult timp uscate spre a se stinge toate urmele molimei.
   Malurile şi chiar împrejurimea pisciculturei se sădesc cu flori, cu erburi de apă, ca patlagina (Alisma Plantago), hre-niţâ (Nasturtium officinale), cari cresc prin şi pe malurile bălţilor apelor curgătoare; cu plopi, sălcii, aluni, etc., cari atrag insectele şi deci pot produce materii hrănitoare. Fundul bazinurilor de asemenea, mai cu seamă când sunt lipsite de orce umbră, se seamănă — chiar la 2-3 metri adâncime — unde şi unde prin câteva rădăcini de nenufăr alb, ale cărui frunze late pot procura în zilele cu soare dogoritor umbra necesară peştilor. In lipsa orcărei umbre e absolut necesar a li se face, prin câteva scânduri în apă cel puţin, oarecari ascunzători de adăpost. Fără toate acestea cum ei dorm şi se odihnesc cu ochii numai deschişi, desvol-tarea lor pe tot timpul călduros poate fi foarte mult stingherită.
   La capătul de sus al şanţului se aşează clocitoarea sau prâpSitoarea. De regulă ea se face d;n scânduri. Constă din două sau mai multe molde (jghiaburi, troci, adăpători, albii) mari, puse una deasupra marginei alteia în formă de trepte. în descrierea de mai jos ne vom mărgini la două:
   Mărimea fiecărei molde e de 1 sau 2 metri lungime pe o jumătate lărgime şi adâncime. Un capăt al lor vine taman deasupra mijlocului capătului de şanţ, în care curge apa din ele. Astfel că la nevoe se mai pot aşeza alte molde în partea stângă,. în partea dinspre noi şi chiar la fund, li se fac câte o gaură ca cepul de butoi, cari se astupă ca şi acesta cu un cep. Deasupra acestor găuri, până la marginea de sus, se fac mai multe găurele mici şi dese, al căror număr şi lărgime variază după vâna sau debitul ape: — ca pe creion sau degetul mic de pildă. Cele mari sunt pentru curăţenie, cele mici pentru regularea cursului şi preme^ nirea apei. Locul acestor găurele, în partea dinăuntru a moldei, prin cari altfel s’ar putea strecura ploduriie. se în-
160
chide printr’o fâşie din sită de sârmă, albă, a 15 fire pe cm., lăsată de sus în jos pe două rosturi de tablă bătute în ţinte pe ambele latuiuri ale găurilor.
   Molda vine împărţită întâmplător în două' compartimente sau vane. De aceea scândurilor înainte de a se încheia li se fac cu ferestrăul două crestături drept la mijlocul lor, la un interval de două degete una de a!ta şi de vr’un cm. saui 5 mm. adâncime. Unull din acestea e pentru o tablă de zinc sau galvanizată, prin care, lăsată în jos oprim apa într’o parte spre a puteâ spăla molda în alra: iar celalalt rost, e pentru o tab'lă ciuruită sau o pânză metalică, de sârmă, în 3-4 fire pe cm., prin care plevuşcă mică se poate adăposti şi separa de fâşele mai desvoltate cari i-ar putea ataca şi stingheri la hrănire. Deasupia fiecărei molde se potrivesc două capace, a unul de fiecare vană; întunerecul besnă fiind de neapărată lipsă clocirei şi primei lor desvoltăiri. Se astupă apoi găurelele din stânga moldei1 de sus şi cele din dreapta la cea de jos; cele opuse acestora la ambele molde se lasă destupate. Astfel că dacă se dă drumul apei de deasupra capătului moldei din stânga, ca să cadă prelinsă, încet — sau în şipot într'o ;uvetă din care să curgă prelinsă în moldă — ea curge încet şi liniştit în lungul acesteia, se scurge prim găurelele din dreapta în molda de jos, din care, prin cele din stânga ei cade în capătul de şanţ. Dacă apa e de isvor, şi isvorul prea aprouiat, deci aproape de loc aerată, e bine ca îninte de a curge în moldă să fie cât mai mult aerată prin câteva şipote căzute în gol, adică fără formare de bulboci.
   In moldele astfel făcute aşezăm lesele sau clocitorile. Acestea sunt nişte cutii fără capace sau mai lămurit nişte săltare ea cele de cufăr, în rame de 5-6 cm. lăţime, cu fundul din tablă ciuruită sau din sită de sârmă zincuită, deasă în 9 ochiuri sau 10 fire pe centimetru. Lungimea lor e de 90 cm., lăţimea exact cu interiorul moldei, ca să poară uşor intră în fiecare vană. Două şipci a 5 cm. înălţime bătute în lungul fundului moldei susţin clocitorile la înălţimea cie apă ,
                                                                  1(‘,1
cuvenită. In caz căi apa cade în moldă în şipot, un capăt al clocitoarei poate fi de înălţimea moldei, astfel ca întâmplător apa să nu cadă direct pe icre ci în cei 10 cm. spaţiu gol, rămas între capătul de moldă şi clocitoare. Ca regulă vom aşezâ câte o clocitoare de fiecare moldă: una !a dreapta. în cea de sus, şi alta în cea de jos, la stânga. La nevoe vom putea aşezâ şi câte două în fiecare. In acest caz însă curăţirea lor e anevoioasă şi deci reuşita >irregei ;irăsili mai puţin asigurată. Am spus că apa sub clocitorie e de 5-6 cm.; tot de aceeaşi înălţime va fi deasupra pânzei şi icrelor: adică puţin peste rama clocitoarei pe tot ;impui duratei de clocire.
   Odată toate acestea terminate luăm strachina de icre: le stropim, le udăm, le încropim, le spălăm, le obidnnim deci uşurel şi cu ogodui vr’o jumătate de oră cu temperatura apei din clocitoare. Căci trecute brusc dintr’o temperatură în alta ar puteâ fi ucise. Oprim apoi apa, le îrnprăş-tiem pe leasă cu o lingură de lemn şi, cu o pana de jiâscă le întindem uşurel pe toată întinderea lesei în aşâ ‘el :a ni-căeri să nu stea unele peste altele. Dăm drumul apei, dacă se poate în debit de doui litri pe minut, îi regulăm cursul si nivelul dela găuurele, cum s’a arătat, în aşâ chip ca pe toată* durata clocirei să fie mereu la 10-12 cm. înălţime, acoperim bine totul şi am terminat. .
   E locul să observăm că la noi ernile sunt grele, gerurile mari. Vom îngriji deci ca clocitorile să fie închise, bine apărate de îngheţ; la rigoarea unor nopţi geroase se vor încălzi chiar. De asemenea vom îngriji a sparge câte un ochiu sau burduf în gheaţa bazinurilor îngheţate, spre a se puteâ aerisi apa lor.
   Toate acestea, se înţelege, se referă mai mult la un mic debit de apă. Când vâna sau cursul de apăi de alimentare e mare, lucrul se schimbă cu totul. Risipa sa.u belşugul ei ne poate scuti de-a aveâ bazin, crescătoare şi clocitoare din acelaş curs şi toate la un loc.
    Durata clocirei păstrăvului anină de temperatura apei.
 Frâîita. — Paştii *i Pescuitul.
  11
162
 La o temperatură de 7 grade ea tine dela 80 la 90 de zile. La 3-4 grade durează până la 130. La 10 grade clocirea e pripită, prăsila mai puţin viguroasă. Pe toată durata clo-cirei o temperatură statornică, întunerecul besnă, o curăţenie mare şi o apă curată, aerată, des premenită e tot ce le poate mai bine prii.
   In timpul clocirei multe din icre se pot strica fie prin ne-zămislire, fie prin vermi, ciupercute etc. Le vom examina deci cât mai des. Numai cu lumânarea însă; nici odată cu lampa; ea le consumă oxigenul şi în apropierea sorocului împuerii lumina prea vie le strică foarte mult. Vom observa că icrele vii sunt gălbii, cele moarte albicioase, ca din miez de pâine. Pe cât posibil toate acestea se vor culege şi a-runcâ spre a înlătură jnolipsirea celor vii.
   iDin când în când, atât în timpul clocirei cât şi mai ales în apropierea împuerii sau învierii plodurilor, vom îngriji cât mai des de curăţenia vanelor. Spre acest scop despărţim Vanele prin stavila de tablă, scurgem şi curăţăm vana goală dând drumul apei pe cep; astupăm cepul, slobozim apa, ridicăm stavila şi tragem uşurel leasa în vana curăţată. Apoi, repede, stăvilim şi curăţăm la fel vana necurăţată. In tot timpul acestei operaţiuni, atât la spălare cât şi la clocitoare, vom conduce apa printr'un mic scoc făcut din două scândurele îmbinate. Tot printr'un atare scoc pus sub cepul moldelor vom puteâ înlătura pe earbă apele murdare dela spălat, spre a nu infecta şanţul sau crescătoarea cu ele.
   Sorocul împuierii se constată prin mişcările plodurilor făcute spre rugerea pelitei sau cuştei ca să-şi poată scoate coada şi capul. In timpul acela dacă vom aridicâ temperatura apei cu 1 sau 2 grade le grăbim spargerea cămăşei în câteva ore în loc de câteva zMe. Eşiti din ghioace ei se strecoară prin ochiurile pânzei'şi de aci cad la fund atraşi de greutatei guşei. Aci se zbat în căutarea unui adăpost de lumină, Gbiocile sau cojile de icre rămase pe pânză, pe lângă cele cu clocirea întârziată, trebuesc strânse şi aruncate cât ma; în grabă şi des. Culegerea lor se face prin ac,
163
paiui sau puzderie de cânepă prin cari le aspirăm cu gura: sau mai bine printr’un tub de sticlă cu o capsulă de cauciuc la capăt, în forma celor întrebuinţate prin farmacii ca pi-cătoare. în neputinţa curăţirei vanei clocitoare vom curăţa pe a doua în fiecare zi, fără a uita sitele dela găuri. O curăţenie dusă până la marginile posibile ne asigură plodirea tuturor icrelor şi înlăturarea orcărei molimi şi mortalităţi. Cea mai mică murdărie, coji de icre sau rămăşiţe de mâncare strică apa producând mucigai, ciupercute, etc., cari pot provocă peirea întregei cultur. In caz de ivirea mucigaiului vom curăţa neîntârziat molda cu un burete muiat în soluţie de permanganat de potasă a un gram la litrul de apă. Dacă cu toate acestea se va observa o mortalitate îngrijitoare, se va adăuga în apa plodurilor cinci miligrame permanganat de potasă de fiece litru din apa lor. Acesta împedică desvoltarea molimei fără a vătăma plodurilor, Peste şase miligrame la litrul de apă însă e vătămător. Spălarea vanelor de asemenea, o vom face numai cu soluţie din acelaşi desinfectant, în cantitate de 10 miligrame pe litrul de apă. în lipsa acestuia se poate întrebuinţa şi sarea. mai cu seamă în caz de muciga*, ciupercute. muscbiu, în doză de 30 grame la litru de apăi.
   Odată plodirea terminată se aridică clocitoarea, se dublează debitul şi nivelul apei, şi se acopere la loc. Timp Je 4 sau 6 săptămâni — după gradul apei — pledurile trăesc prin buric, din vesicula ombiFcală, pe care o resorb cu încetul. După trei-patru săptămâni dela împuere ei încep să licăre şi să părăsească fundul după ceva hrană. Observând aceasta începem a le dâ câte puţină în fiecare zi, presărată sac stropită peste tot. în prima lună mâncarea o înlungim mai întâi cu puţină apă, făcând din ea o zeamă p;roasă, pe care o împrăştiem apoi pretutindeni. în acelaş timp ferim capacul şi le dăm gradat câte-o rază de lumină. Le îndoim debitul de apă, aridicând înălţimea e: în moldă până la 40 cm., şi le curăţăm sitele dela scursori după fiecare hrănire.
   De regulă, chiar dacă nu le-am putut observă acele zvâr-
 t
164
coliri ale lor după hrană, vom începe totuşi, la 20-25 de zile dela împuere, a le dâ barem odată pe zi câte puţină. De odată cu începerea hrănirei, prin care se înţelege că apa se încarcă de murdării, vom dâ o mare atenţie curăţeniei Timp de o lună vom curăţa molda în fiecare zi; altfel boala poate dâ peste ei căci această lună e cea mai bolnăvicioasă şi periculoasă din viaţa lor. De altfel operaţia aceasta ni foarte mult uşurată acum. Ridicând unul din capace ei fug toţi sub celalalt, la întunerec. Le aşteptăm retragerea, lăsăm stavila, şi dacă la fundul vanei scuirse mai observăm vr'im plod îl prindem la cep într’o strachină. Urmăm apoi la fel schimbând şipotul, apa şi peştii, spre a curăţă vana opusă.
   Hrana lor, în primele 2 luni de hrănire, constă din creer, sânge, splină şi ficat fie crude, fie bine ferte. Toate acestea se toacă sau se rad mai întâi cu cuţitul, se p:sează în, piuă sau piuliţă, şi în prima lună, cum s’a sp.us, înainte de-a li se aruncă, se cirueşte mai întâi cu puţină apă. In acelaş timp, dacă se poate, le vom schimbă din când în când hrana prin insecte uscate şi prăfuite, de preferinţă rusalii sau calul dracului, lăcuste şi fluturi. După patru luni sunt fâţe zglobii, le vom puteâ dâ simplă carne crudă, trecută de două-trei ori prin maşină.
   Cantitatea zilnică de hrană pe mia de bucăţi va fi: 2 grame prafuri sau 5 gr. pisătură în prima săptămână a hrănirei lor; de 10 gr. din aceasta în a doua săptămână; de 20 într'a treia; 40 a patra; 60 a cincea; 80 a şasea, etc. După şase luni le putem urcâ creşterea săptămânală la 30 gr., după opt luni chiar cu 40 dacă e nevoe.'Astfel că la un an ea va fi de r,2 kgr.; la un an şi jumătate de 2 k.; la doui ani de
3-4 k.; la trei ani de 6-8 k.; şi de 10-12 k. la patru ani. La toate acestea vom mai observă că apa, timpul, anotimpul şi calitatea hranei influenţează foarte mult asupra creşterei şi lăcomiei lor. Ne vom conduce deci după împrejurări şi după cum observaţiunile ne vor lămuri mai bine.
   Distribuirea hranei se va face regulat, la ore anumite,.
165
de 3-4 ori pe zi când sunt mici şi de douărtrei ori când sunt mari.              .
   După patru sau şase săptămâni dela plodire pântecele sau buricul li s’a tras şi ei Îşi încep mişcările mai liberi. De aci înainte nu mai sunt ploduri; până pe la 4-6 luni îi putem denumî mai nemerit plevuşcă. Dela începerea acestor mişcări e timpul, cum am spus, de-a începe să-i obicinuim cu lumina. Dacă moldele sunt expuse unei lumini prea vii, la lumina solară directă de pildă, din două în două zile vom Începe a înlătura puţin câte puţin capacul şi umplem moldele până sus de tot.
   La trei luni, dacă se observă mari deosebiri de mărime printre ei începem a-i despărţi. In acest scop ne servim de stavila de sită dela mijloc. Lăsată în jos, cei mici sau plevuşcă se refugiază prin ea într’o parte, pe când fâţele des-voltate neputând trece rămân de alta. Lăsaţi mai departe la im loc aceştia ar puteâ ataca sau cel puţin împedicâ hră-nirea îndestulătoare a celor plăpânzi.
   Odată această alegere făcu'tă, în cel mult două zile, se desinfectează molda de jos, se lasă celei de sus a doua stavilă, de tablă, seda apa la cei mici şi se scurge dela cei mari. Se scoate apoi cepul dela vana acestora şi într’un mare vas cu apă îi sprijinim ca să nu cadă prea de sus în molda de jos. Cufundăm vasul în aceasta şi-l aridicăm numai după ce s’au împrăştiat. Dacă nivelul apei din molda de jos se poate aridicâ până la cepul celei de sus castronul e de pristos.
   Prin această operaţie am îndeplinit un îndouit scop: Am separat fâţele de plevuşcă şi tot odată le-am dat tuturor largul neapărat de lipsă desvoltărei lor mai apoi.
   După alte două sau trei luni, dacă cumva observăm fie deosebiri de mărime fie încăperea prea strâmtă numărului lor, procedăm la fel dând acuim celor mai desvoltaţi drumul în şanţ.
   Intre a doua şi a şasea lună dela naştere hrănirea li se poate face în mici legături sau săculeţe, ca pe deget, din
166
tifon sau din sită de păr. Atârnate la mijlocul apei ele favorizează: tuturor o hrănire egală şi nestingherită. Sub fiecare săculeţ se aşează câte o mică strachină din care rămăşiţele căzute din săculeţ se pot înlătură cu uşurinţă, fără a infectă locul şi făiră a ne expune la repetate curăţiri.
   La 5-6 luni dăm drumul tuturor fâţelor în şanţ. Acum e vară şi ei ea viitori peşti de pradă preferă foarte mult prada vie. Pe cât posibil deci de acî înainte îi vom hrănî cu muşte, fluturi, vermişcri, babiţe, râmuliţe tocate, peştişori, plevuşcă de Snagov, etc. De altfel la această vârstă le putem dâ orce carne crudă, cât mai proaspătă însă şi trecută prin maşina de tocat.
   In pragul toamnei, la apropierea frigului, dacă bazinul e gol iputem dâ drumul fâţelor în el. La dimpotrivă nu vom face aceasta decât primăvara când trebue făcut loc pentru noua prăsilă. Altfel, dând celor mici drumul între cei mari aceştia ni i-ar stinge în câteva zile. Căci un singur păstrăv de 3-400 grame ne poate devora până la 100 de fâţe pe zi. La anul ei au între 10-15 cm. lungime şi 40-50 gr. greutate; sunt deci destul de iuţi şi viguroşi spre a scăpâ de urmărirea celor mari.
   După, doui ani îi putem comercializa, adică vinde. Bine înţeles dacă alte motive nu ne hotăresc la jertfe sau cheî-tueli pe cari creşterea lor de acî înainte nu le-ar mai răsplăti în deajuns.
   In acest timp pe lângă cele arătate îi putem hrănî mai mult cu albitură măruntă sau cu scobărei, a căror prăsire e de asemenea din cele mai uşoare :
   Un mic bazin, săpat în josul celui de păstrăvi, şi alimentat cu apa din el, ne va servî de minune. In el vom pune pietriie pe cari s’au bătut scobarii la gura văilor sau râuleţelor, pietri ipe care le vom vedea cu cât mai multe icre lipite pe ele. Plodul, plevuşcă şi fâţele lor le voim hrăni cu mămăligă. Mai apoi, ea săt-i prindem, tot cu ea pusă într’un vas sau1 halău des, îi vom prinde spre a-i antică p/adă lacomilor ipăstrăvi sau lostriţe. In
167
plus, peste doui ani, aceşti scobărei tăvăliţi în ou, făiină şi fripţi în unt sau umtură> ne vor dâ una din cele mai gustoase fripturi de peşte.
   Pentru întreţinerea curată a fundului, de ră'măşiţele de mâncare, vom aruncă atât în şanţ cât şi în bazin vr’o 50 de raci. Căci păstrăvul, cu ochii lui mereu la pândă în laturi şi în sus, nu mănâncă nici o dată de pe jos, mai cu seamă o pradă sau hranăi moartă. Racii vor trebui mai întâi aclimatizaţi locului, adică obicinuiţi treptat câteva zile cu temperatura apei. Altfel, aruncaţi brusc într'o apă prea rece şi neobicinuită lor vor niuri cu toţii.
                                  *
                              *    *
   Popularea sau însemânţarea unei ape cu fâţele acestea cultivate artificial se face de asemenea prin observarea câtorva reguli. într’o apă curgătoare mai ales, aruncarea fâţelor mai mici de un an s’a dovedit a fi neroditoare. Sub opt sau zece luni ei pier din nedestoinicia de a se hrăni şi apărâ de alţi peşti.
   Slobozirea lor în apa de populat se face numai primăvara. Adică caim între Martie şi Aprilie, după trecerea apelor umflate din topirea zăpezei, când ele le pot hărăzi o bogată hrană. Sunt vărsaţi de obiceiu seara, în braţele, râstocile saui gurile -pâraelor mai mici, unde apa e mai1 puţin repede şi adâncă. Lor ca şi icrelor, înainte de a-i vărsa le vom încropi mai întâi bine apa. Dacă timpul transportărei a fost călduros şi apa din vas destul de caldă, această încropire poate dura chiar două ore. Altfel schimbarea bruscă, de temperatură îi poate ucide. încropirea se face vărsând la fiecare sfert de oră apă din vas şi umplândui-l la loc cu cea din vale sau pârâu. Mai întâii!1 vărsăm un sfert, apoi jumătate, trei sferturi şi în urmă toată. Umplut la loc, după alt sfert îl cufundăm în apă, şi, după un altul, îl răisturnăm şi aşteptăm să se împrăştie singuri sau venim dimineaţa să luăm vasul.                      .
 \
168
   Numărul de aruncat anină atât de mărimea lor şi a apei cât si de bogăţia sau capacitatea acesteia în hrană. De regulă se aruncă pe klm. cam 500 de bucăţi din oei de un an şi 1000 din cei a 5-6 luni.
   Repetăm că transportarea lor necesită o apă de isvor, curată, rece, de 5-6 grade. Ea va îi aceeaşi, din aceeaşi sursă, pe toată durata transportiiiui. Cantitatea e de un litru pentru fiecari două trei fâţe de opt luni sau uin an. Ea nu se schimbă decât dacă avem din aceeaşi sursă, de rezervă. Căci unei ape streine, fie ea chiar de isvor, nu-i putem cunoaşte natura, calitatea. Aerisirea ei se poate face printf’o pompăi, răcirea nu mai puţin prin gheaţă. Dacă gheaţa e artificială, din apă curată, ea se poate aruncă, în mici bucăţele spălate, direct în vas. La dimpotrivă se va pune de jur împrejur sau înăuntru într’un alt vas înfundat. Intr’un transport de 24 ore durată, pe timp călduros, la păstrăv gheaţa e neapărată. Cu cât apa e mai rece cu atât el răspiră mai rar, deci poate trăi cât mai mult.
   In transportul plodurilor mici, de două trei luni, în vase de sticlă, de metal sau pământ smălţuit, se vor urma aceleaşi reguli. Proporţia va fi de 50 ploduri la litrul de apă: vasul numai pe jumătate umplut.
                                  *
   Pentru prăsirea tuturor peştilor se pot întrebuinţâ chiar icrele peştilor morţi. Se înţelege că mature, din apropierea sorocului bătăii. Ţinute la răceală ele îşi păstrează puterea de zămislire chiar după 48 de ore.
                                  *
                              *    *
   Stabilimente de piscicultură artificială sunt foarte puţine la noi. Afar'ă de două ale unor mari boeri (Brătianu şi Cantacuzino) nu cunoaştem decât una. Anume pe a preotului cconom D. Anastase dela Rucăr. Acesta e un modest şi lăudabil început care promite. E de abiâ la pri-
ma recoltă comercializabilă, din care, în lunile trecute <1915) din invidie şi ură i s’a distrus aproape jumătate (12 mii) prin otravă. E aşezat într’o văgăună, sub deal, la marginea satului. întinderea 1-2 hectare; apa o bogată vână de isvor, ca pe mânedă. Are 42 de bazinuri, în pământ, de mărimi diferite, a 1.50 m. adâncime. Cel mai întins din ele, în partea de sus, e cu prima recoltă, a 2 ani, de comercializat. In celelailte recoltele mai1 noui în număr de peste 200.000. Cei mari sunt hrăniţi cu peştişori, albitură măruntă, obţinută dela pescăriile statului ou 10 lei suta de kgr.; iar cei mărunţi cu carne tocată la maşină. Raţia zilnică; pentru toţi e de 60 kgr. Alături, pe coastă, o cultură de epuri de casă asigură subsistenţa culturei în cazuri neprevăzute. ,
  Apa comunică dintr’un bazin într’atlul prin scocuri sau burlane de scânduri; iar eu canalul de scurgere fiecare din ele printr’un alt burlan, aşezat vertical la capătul fiecărui bazin. Selecţiunea sau alegerea fâţelor se face în partea de jos a canalului de scurgere. Refugiate pe el din bazinuri, ele cad acî într’o mare vană de ţine ciuruit, de unde sunt ridicaţi şi repartizaţi apoi după dimensiuni.
  La o parte, alături de bazinuri, o clădire serveşte sus de locuinţă conducătorului german, iar jos de clocitoare şi îm-puere. Subsolul clădirei e de asemenea un bazin. EI înlătură perderea fâţelor -sau plevuştei căzute întâmplător din clocitori şi molde. Interiorul e: sus, în peretele din spate, un jgheab sau scoc din scânduri, cu mai multe canale de butoi în el. Sub ele scheletul poliţelor, treptelor sau etajerelor pentru clocitori şi molde. Jos punţi de scânduri. Mol-dele sunt în. forma trocilor de porci sau vanelor de spălat rufe făcute din scânduri. Au 2-3 metri lungime pe 30-40 om. înălţime şi lărgime. Glocitorile sunt în forma aceloraşi troci; au 70-80 om. lungime pe 20-30 înălţime şi lăţime. La fund, în lung, pe laturi, două scândurele a 5-7 .cm. înăJ-ţime susţin leasa. Aceasta e un săltar, o cutie fără capac, cu 5-10 cm, mai scurtă decât cea de sus, în care trebue să in-
17.0
tre. La unul din capete, pe 10-15 cm. înclinare spre fund, e tişiţă, adică laturile tăiate peziş spre fund. Aoest capăt e astupat ca şi fundul prin tablă de tine, des ciuruită, ca prin acoiu. Astfel că din scândură sunt numai laturile şi caipătul opus, de sus. Leasa aşezată în vană, la 5-7 cm. deasupra fundului ei, mai scurtă cum ştim, lasă între acest capăt a! ei şi al vanei un gol de 5-10 cm. în care curge apa dela canâ. La celălalt capăt, de jos, tişitura lasă un gol numai deasupra iar nu şi ia fund. Apa curge astfel liniştit pe sub leasă, străbate prin tablă în ea, şi se scurge prin capătul ciuruit.
   Din,rândul clocitorilor de sus, de sub canale, prin pis-ooaea unei mici tinichele bătute pe partea exterioară a capătului de jos al fiecărei clocitori, apa curge în şipot do-mod în al douilea şi chiar în al treilea rând de clocitori dacă e nevoe.
   O gheţărie, neapărat de lipsă transporturilor şi păstră-rei cantităţilor mari de hrană complectează, întreprinderea.
   Acî, cum se vede, pânza de sârmă e peste tot înlocuită cu tablă de tine ciuruită. Ea e mai rezistentă dar în comer-ciu e greu de găsit; trebue comandată.
                                   *
                               *    *
   Din exploatarea pescuitului, cum se ştie, statul nostru trage profituri de mai multe milioane pe fiecare an. Spre desvoltarea acestei bogăţii însăşi însă, e regretabil că el nu jertfeşte decât foarte puţin. Ceva mai mult: Prin legea Pescuitului, în arendarea dreptului de pescuit, el a impus proprietarilor şi comunelor un venit cu de-a sila. A nesocotit în acelaş timp însă,, pentru ei şi ele, obligaţia unui mic procent de jertfe din acelaş venit în profitul productivităţii fondului arendat, adică al populărei apelor. S’a lăsat astfel totul în sarcina Sfintei Naturi, şi e rău. Căci dacă Ea şi-a îndeplinit cu pristos chemarea în miile de ani trecuţi, azi n'o mai poate face. Civilizaţia îi stânjeneşte o-
171
pera şi fără să fie sprijinită riscăm a ne'vedea apele pustii. Exploatarea bogăţiilor naturei în profitul omului e logică, se înţelege. Dusă până la sleire însă, a recoltă numai fără să sarneni, e absurd.
   Outn vedem, întreprinderile de pisciculturi artificiale particulare se numără la noi pe degete, iar despre altele de stat, noii oel puţin, n’am auzit nimic. In lipsa acestora încurajarea celor dintâi se impune. La ea ar trebui să coopereze atât statul cât şi comunele şi particularii. Ce Dum; nezeu! doar e spre binele şi folosul tuturor.
   Pentru popularea apelor cu păstrăv cele trei stabilimente ar puteâ fi întru câtva suficiente. Amenajate acestui scop ele ar puteâ dâ până la un milion ploduri anual, nu-măir mai mult decât suficient. Preţul fâţelor de populat ar fi de cel mult 100 lei mia celor de şase hini, şi de 200 al celor de un an. Jertfa deci, pentru toţi trei interesaţii la olaltă s’ar reduce la cel mult câteva mii de lei anual.
   Pentru lipan şi lostriţă, dacă un stabiliment de stat s’ar părea o grea sarcină, s'ar puteâ subvenţionâ dintre cele particulare acel care s'ar crede ijiai potrivit adaptării acestei culturi.
   Cât pentru şalău, acipenseri, morun mai ou seamă, a căror cultivare costisitoare şi riscată ar fi greu de sperat dela iniţiativa particulară, datoria jertfei şi înfiinţării a douăi stabilimente undeva pe la Severin, Galaţi sau în Deltă nu revine decât statului, singurul mai interesat şi mai mult profitat. întârzierea înfiinţărei acestora ar fi regretabilă. Cultivarea amânduror acestor peşti de altfel, ne bizuim a crede, ar fi destul de rentabilă. Cu cel dintâi s’ar puteâ impune popularea tuturor apelor prielnice din interior; iar oel din urmă ar avea o reputaţie şi un debuşeu universal. După cel mult cinci ani, jertfele făcute de stat şi particulari ar puteâ fi scoase din primul an chiar, prin creşterea aretozilor. Spre acest scop prinderea acestor peşti s’ar puteâ îngădui pe tot sorocul bătăii, cu singura condiţie ca
 i
172
icrele şi lapţii să fie rezervaţi numai stabilimentelor de piscicultura.                      '
                                   *
                               *    *
   Cam acestea aveam de spus asupra peştilor în genere. Locul mai multor amănunte se înţelege că nu poate fi aci, întru cât fiecare din aceste chestiuni atinse ar necesita un voluminos studiu. Pentru grosul poporului toate acestea pot fi prea de ajuns. Cât pentru rest, pentru amatorii de studii, de pisciculturi artificiale sistematice sau acei curioşi cari ar dori sa cunoască în amănunt prăsirea şi tot rostul vieţei acestor inferioare vertebrate, precum şi ale sumedeniei de animale, paseri, insecte, plante, paraziţi, microbi, etc. cari în bine sau în rău sunt în strânsă legătură cu ei, pe lângă cărţile sportive pomenite la început le mai notăm :                                         •
   Gueneaux, Pisciculture. — Brehm, Les Poissons. — Cou-pin, L’Aquarium d’Eau douce. — Locard, La Peche et les Poissons des Eaux douQes. — Şi în limba română, monumentala operă a d-lui dr. Antipa, Fauna Ichtiologică a Ro mâniei, — operă atât de puţin cunoscută la noi pe cât de mult în streinătate, unde, ea şi planşele ei fac podoaba tuturor muzeelor, bibliotecilor şi laboratoriilor din lume şi totodată faima ţărei şi celebritatea autorului.
II.
                  PEŞTI DE VĂI ŞI RÎURI
  Intrând în descrierea .peştilor vom începe de sus, dela munte, cu păunul apelor noastre repezi. Anume cu:
                           Păstrăvul.
  Păstrăvul e unul din cei mai frumoşi, mai rari, mai gustoşi şi totdeodată mai scump peşte dela noi.
  Mărimea lui e cel mult 40 cm. lungime cu peste un kgr. greutate. Dimensiunea obicinuită însă e între 20 şi 30 cm. Limita mărimii şi creşterii lui repezi de altfel e condiţionată, de calitatea şi belşugul hranei.
  Coloraţiunea lui e de un albicios argintiu pe pântece, de un galben mai mult sau mai puţin auriu pe coaste şi pe la aripi, şi, de un verzui închis vărgat în negru pe spate. Ceeaoe-i face drăgălăşia şi să-l recunoaştem dela prima aruncătură de ochi însă sunt punctele ca lintea, galbene-roşi-aurii, presărate neregulat pe ambefe 'laturi defla cap la coadă. Coloraţiunea lor de altfel e foarte mult supusă schimbărilor. Vârsta, hrana, anotiimipii, apele şi razele solare au o mare influentă asupra coloratiunei lor. 'Cei comuni — între 20-25 cm. — din văile sau regiunile lor dosnice, umbrite, cu ape mai reci, sunt de regulă mai negri-cioşi şi mai butucănoşi. Cei -mari şi din văile sau părţile lor prăjite de soare însă, în cari de altfel nu le prieşte şi nu
22. Păstrăvul.
          Păstrug (ititr’unelo părţi diu Transilvania). Truta, kulmo-fariti, lat. = Truile frantuzeşte. = german. = Trout engl. = Trottn ital. = Ford, Peslruşeu riw. = Piszlrâmjhal ung.
 Torellc
prea stau, sunt dimpotrivă mai gingaşi, mai deschişi, mai aurii.
   Coloarea aripilor şi a cozei e supusă aceloraşi variaţiuni şi cauze ea şi a corpului. Ele trec dela albicioase, cenuşii şi negricioase până la gălbii, aurii şi de un roşietic sângeros pe la rădăcina şi marginile lor cărnoase.
   Forma şi înfăţişarea lui e gingaşă şi robustă totodată. Ea e de un lunguet rotunjit şi -prea puţin tescuit. Dela mijloc subţierea merge mai mult spre coadă decât spre cap. Acesta e puternic, mare, rotunjit prelung, de trei şi jumătate pânăi la de patru ori şi trei sferturi mai mic decât lungimea corpului. In prima lună după bătae, cum de regulă sunt foarte slăbiţi, capul lor pare mult mai mare.
   Gura lui e mare, de ţii, despicată până la urechi. Fălcile osoase, tari, puternice, cea de jos puţin mai lungă. Ambele. ca la toţi peştii răpitori, sunt împănate cu perii de dinţi recurbaţi înăuntru şi încleştaţi, la strângere, unul pe lângă, altul. Cu gura deschisă el îşi pierde toată graţia şi face :mpresia unui bot de porc.
   El zboară prin apă cu iuţeala unei paseri. Două aripi peptale (la pept, după urechi), două burtale (sub mijlocul pântecelui), una anală (în josul eşirei), alta dosală (ia mij-_ locul spatelui) o alta codalâ (între coadă şi dosală, deasupra analei) şi coada în formă de târn, — îi dau toată această iuţeală. Coada celor mici e scobită, cu vârsta ea li se îndreaptă şi scobitura dispare din ce în ce mai mult.
   Despre iuţeala sau viteza dată de aceste aripi se poate judeca din faptul că ei urcă chei, (cascade, căderi de apă; de peste doui metri înălţime. Traşi brusc şi forţat cu undiţa d;n apă zbârnăiturile aripilor lor trec de 10 pe secundă şi zbârnăe ca ale unui mare bondar.
   înfăţişarea lui prin apa e îndrăsneaţă, brutală, duşmănoasă, cercetătoare şi bănuitoare. Se lipeşte de petri sau de stâncă încât se confundă fie cu acestea, fie cu vr’un lemn. earbă sau muşchiul de apă, de cari, în lipsa coloritului şi ochilor săi vii nu s’ar puteâ deosebi.
                                            176
   Carnea lor e de un alb închis cu o .pojghiţă bătând In roz pe sub piele. Sunt soiuri, destul de rari de altfel, a căror carne bate în gălbui, roz şi chiar portocaliu.
   Sălaşul său sunt apele repezi de munte şi e aproape singurul peşte care le populează. De unde el încetează începe viaţa altor peşti. De regulă apele de isvor, limpezi, aerate şi reci sub 10-12 grade a cascadelor, şteanţurilor, cheilor în clocot, în puzderie şi spume pe stânci şi bolovani, e elementul săiu favorit. Transportat brusc într’o apă stătută sau stătătoare şi neaerată. în permanenţă el moare imediat. El şi crapul mutaţi unul în apa altuia nu pot trăi. Cauza e că agilitatea şi respiraţia lui activă recer o mult mai mare cantitate de oxigen decât altor peşti.
   iSă nu se creadă că păstrăvului îi trebue cine ştie ce apă mare, adâncă spre a puteâ trăiî. Nu. El se simte destul de bine chiar în părae cu adâncimea apei de un lat de mână şi cu bulboci doar cât ligheanul. Anină de calitatea şi cantitatea hranei aflată sa.u căzută în această apă ca chiar aci el să atingă dimensiuni de cari să ne crucim. Destul să, spunem că în Peleş — cine nu cunoaşte Peleşul, cel puţin din auz;te sau din poveştile Reginei? — la Sinaia, prin faţa castelului, în bulboci cât cazanul de rufe, am prins păstrăvi până la 30 cm. lungime şi 3-400 gr. greutate. E regretabil de altfel, că Prahova, din cauza fabricilor şi a tuturor murdăriilor aruncate în ea e aproape pustiită de păstrăv. Prin 1890 se mai puteau încă. bin'şor prinde, printre Sinaia şi Comarnic. Azi însă cu toată truda unor repetate încercări nu se mai vede nici coadă de peşte. Doar prin micile ei văi dacă nu li s’au sterpit eu totul urma. Si e păcat. Cauza ? pricinile? Sunt multe — deşi nici una fără leac. Anume: Dela joagăre sau ferăstrae se aruncă direct în apă mormane întregi de rumeguş sau tărâţe de ferăstrău, ca şi când la munte, pământul ar fi atât de gras încât n’ar avea nevoe de gunoire, iar prundurile sterpe atât de roditoare încât ar fi de pristos să fie înţelinite şi cultivate. Aceste tărâţe tulburând apa ca lăturile de porci o fac improprie respi-
177
raţiei peştelui acestuia gingaş; ele îi împănează branchiile, îi astupă urechile, îl gonesc şi îl .ucid deci. Praful şi gozul -dfe var, din varniti, sau mai puţin prescurt din fabricile de var, măturat şi aruncat volbură în apă o înălbesc, o otrăvesc, o pustiesc, îl omoară. Gunoaele, murdăriile şi toate împuţiciunile aruncate mai numai în apă din toate staţiunile climaterice, de pe tot întinsul acestei văi, ca şi când din cristalină cum erâ, -civilizaţia a sorocit’o a deveni o vastă privată. (Admiraţi, rogu-văi, dacă aveţi prilej, aspectul albiei ei prin faţa gărei Sinaia, în timpul şi după puvoae -mai cu seamă şi vă veţi convinge). Şi totul fără nici .un bun simţ, fără nici o măsură luată spre îndreptare şi asanare, cel puţin dacă nu pentru peşte barem pentru oameni, pentru oameni din -cei mai spălaţi. Pe lângă acestea, leşia în care s’au fiert lemnul, pasta, cârpele, materiile la fabricile de hârtie; lăturile în cari se spală şi colorea-ză lânurile, b-umbacuri'le, postavurile, etc., la fabricile de postav, sticlă, hârtie, leşii şi lături toate otrăvitoare pentru peşte, şi cari, aruncate direct şi deodată în râu îl otrăvesc pe o lungă distanţă şi d’tsurg din el orce vietate. Căci 25 de părţi din mia de leşie — saturată în suilfit sau bisulîit de calce, întrebuinţat la fabricarea hârtiei — şi a cincizecia nra parte de acid fenic sau vitriol, din celelalte lături, e destul ca să distrugă într’o singură zi tot peştele dintr’o apă. Astfel că indulgenţa statului sau mai bine zis a organelor Iui faţă dc negii gen ţa unor atari fabrici, cari prin nesocotirea regulamentelor şi legei pescuitului iac infectarea şi pustiirea apelor, ne pare din cel-e mai regretabile. Răul s’ar puteâ totuşi foarte uşor remedia. Ar fi destul -cred, dacă autoritatea şi penalitatea se constată neputincioasă,, a se face, în chip rugător, stăruitor, blăjin, apel la bunul simţ al celor ce conduc atari fabrici şi staţiuni spre a dispune ca apele să nu mai servească de -comoditate şi canal de scurgere orcăror otrăvuri şi murdării. Iar vărsarea apelor otrăvitoare din fabrici să se facă mai întâi în nişte canale de scurgere înceată,, în cari parte din otrăvuri să se poată deputie, şi din
 Fragila Peştii ţi Pescuitul.
  12
178
cari, .prin infiltratiune sau scurgeri încete lăturile scurgân-du-'se cu târâita n.u mai pot otrăvi brusc, toată apa şi deci uicide toţi peştii din ea.
                                        *
                                *  . *
   Hrana lui predilectă sunt peştişori, vermi, râme, lotunoi, melcişori, sooicuiliţe, icre şi tot felul de insecte târâtoare şi zburătoare mai cu seamă, pe cari le vânează atât prin apă cât şi pe la suprafaţa ei când acestea cad sau se joacă pe ea. După un fluture sau muscă el se aruncă de un metru afarăi din apă. Iuţeala şi dibăcia în acest caz îi e atât de mare încât prada nu-i scapă nici odată. Cei mai mari duşmani ai lor sunt ei înşişi, căci se mănâncă unii pe alţii. Cea mai căutată pradă şi hrană a celor mari, nu trebue uitat, surit chiar puii Ioii.
   Bâtaea sau lepădarea icrelor o au toamna, după căderea frunzei, când temperatura apelor de isvoare e mai caldă decât a aerului. La munţi, cu cât e mai sus cu atât frunza cade mai de timpuriu, şi deci tot mai din vreme îşi au şi ei bâtaea. 'Mai jos, bine înţeles, e din potrivă. De asemenea, pe când în Franţa şi în Anglia unde ernile nu sunt aşâ de grele şi de timpurii ca la noi, ei se bat chiar în Decemvrie; ia noi încep mai din vreme, din Octomvrie. Atunci, cum dă frigul ei se trag pe cele mai umbrite, mai retrase şi potrivite vâlcele şi pârae, unde, unii sau uneori, se freacă între ei, de pietri, de rădăcini, etc., de cari. icrele se lipesc şi clocesc. Alte-ori şi alţii, perechi perechi îşi fac ou aripile şi cu burta în zbateri cuiburi în petriş, în cari îşi depun sămânţa pe care o aooper în acelaş chip la loc. Femela varsă, după, mărime, dela o mie de icre în sus. Durata clocirei variază după vreme şi temperatura apei. Ea poate fi dela şase săptămâni la şase luni.
   La doui ani păstrăvul e matur, — în stare de a prăsi.
        Creşterea lui, la diferite vârste, după observatiunile lui
179
Coste, Sivard de Beaulieu şi Peupion, făcute în pisciculturi artificiale, ar îi următoare:
15 milimetri la naştere 20       v         —  20  zile
26       v         —   1  lună
30       „         —   3  luni
65      •>         —   b     „
1  an, 125 mm. cu 15 gr.
2  ani, 180       „      —      80 *
3          220    „      —     300 *
4      -   250    *      —     400 „
5          300    r      —     500 „
   Creşterea sau desvoltarea lor de altfel, ca şi a orcărei alte vietăţi, e foarte mult condiţionată de gradul de vitalitate al 'plodului sau seminţei. Am observat că icre pipernicite ale aceleiaşi femele produc fâţe rămase mereu îa aproape jumătatea mărimii celor din icre zdravene. E şi logic: coada icrelor nu pot dâ ploduri sau fâte de frunte.
   In creşterea lor mai joacă de asemenea un mare rol cantitatea şi calitatea hranei. Dovadă experienţ lui Stoddart, englez, pomenit de E. Blanchard: In trei 'bazinuri diferite acela a despărţit mai mulţi păstrăviori de.aceeaşi mărime. Pe unii i-a hrănit cu vermi, pe alţii eu peştişori, iar pe ceilalţi cu insecte înaripate. Rezultatul a iost că în acelaş timp scurs aceşti din urmă au crescut îndoit mai mari decât cei hrăniţi cu vermr, iar aceştia au1 fost întrecuţi de cei hrăniţi cu peştişori. De acî putem deduce dar că cea mai preferată şi substanţială hrană a-lor sunt insectele. La prinderea lor deci vom şti a ne servi pe cât posibil numai de acestea, fie ele chiar artificiale momite cu râme.
   De altfel, cuim s'a 'notat, tot ce mişcă prin apă, aer şi pământ, şi întâmplător ajunge în apă sau la suprafaţa ei, în mărime sau părticele de a puteâ fi îmbucat, totul şi toate le servesc de hrană. Belşugul şi varietatea acestor mici vietăţi influenţează nu numai asupra creşterei ci şi asupra numărului lor într’o apă. Un râu sau o vale de munte, limpede, repede, răcoroasă, cât mai umbrite şi mai în clocot, vor fi cu atât mai bogate în păstrăv cu cât să-curea va fi intrat mai puţin pe ele. Lipsa sau raritatea lor în alt caz n’o explică decât isvoarele de ape văroase sau
180
bogate în săruri cari îi pot alungă şi chiar ucide. De regulă văile selbatioe, împădurite în codrii seculari, cu patul pârâiaşelor lor îmbâcsite în straturi groase de năgairă (frunziş, erburi, muguri şi lemne putregăite), adevărate furnicare de animalcule şi de lotunoi (Gumarus pulex, mici ră-euşori- cât un mare bob de fasole, cari înoată în zbateri pe o eoastăi), de pe sub toate petrile mişcate, foarte primej-dţoşi icrelor de păstrăv dar neapăraţi existentei lui) — aceste ape sunt cele mai bogate în păstrăv. Raritatea sau lipsa lui dintr’o astfel de apă e datorată deci numai sărurilor. Cutreerând munţii noştri vom întâlni foarte multe din aceste văi pustii alături de altele destul de bine populate. Inexistenţa lui poate fi un bun indiciu pentru căutătorii' de mine şi ape minerale.
                                  *                       •
 ” * *
   In toanele mâncărei păstrăvul nu face decât o mică excepţie dela îegula celorlalţi peşti, El ca şi ei toţi aproape nu vânează decât în spre seară şi dimineaţa. Mijlocul zilelor călduroase şi-l petrece pitit, în repaos, pe sub petri şi rădăcini. In acest timp şi de acî, chiar flămând şi pentru O pradă preferată şi apropiată, el nu se deranjează decât foarte rar. Abaterea ce face în toanele mâncărei e că se aratăi mult mai boeros decât alţii. Dimineaţa el nu începe decât pe la 8, după ce s’a aridicat bine soarele’. Cauza? Probabil aşteaptă ca atotdătătorul de viaţă prin razele lui binefăcătoare să desamorţească fluturii, muştele, toate insectele, să le usuce aripile spre a se puteâ abate pe la el. Atunci el se mişcă, se agită: Se duce, se întoarce, se suceşte, se învârteşte, se zbate, lacom, furios, nebun, după fiecare fluture sau muscă în zbor sau în târcoale pe deasupra apei. De cum. ele se apropie la un metru depărtare el le ocheşte, le pândeşte, se -repede, îşi îndoieşte corpul,, se aruncă ca o săgeată şi le înhaţă fără preş şi fără milă ua ,uti ere te. Dar vai! Cum se mai zbate apoi dacă întâm-
181
plător din 'nenorocire în Jocul rauştei delicioase şi inofensive nemereşte pe aceea perfidă şi înţepătoare aruncată de pescar !                              ,
   în zilele noiiroase, buroase, cu ploi dulci, liniştite şi imediat după ele el vânează toată ziua. Atunci e cel mai priin-cios titop de a-1 vâna şî noi. Nici odată şi nici când în altă vreme prada nu ne va fi atât de bogată ca într’o astfel de zi. Aceasta pentru ca în favorul nostru de a pescui gras şi bine se întrec atâtea cauze. Pe de-oparte, ploaea care scutură şi mătură în apă insectele udate de pe flori şi frunze, pâraele şi şivoaele cari curăţă locul de vermii, meleişorii, lotunoii şi feluritele gângănii scormonite dela locul lor, etc., toate acestea îmbuibând apa de o variată hrană, prin care se poate atât de uşor confunda şi ascunde unghită cu momeala aruncată de noi; pe de altă parte zbuciumul lui de lacom şi flămând în goană după prada preferată, cât şi tulbureala relativă a cursului de apă, care-1 împedică de a vedea şi de a fi atât de bănuitor ca altădată, toate îl orbesc şi ne favorizează una din cele mai bogate, mai plăcute şi mai puţin obositoare pescuiri. Şi farmecul ne va fi cu atât mai fără seamăn cu cât, din cauzele enumărate, vom îi mai mult scutiţi de acele chinuitoare precauţiuni, pitulări şi întreceri cu el în dibăcii şi viclenii, fără de cari, în alte dăţi pescuitul ni atât de sterp.
   Timpul de altfel are o mare înrâurire asupra lăcomiei capricioase a păstrăvului şi asupra dispoziţiei lui de mâncare. Pe vijelie, pe vânturi dela răsărit şi miazăi noapte, în puvoae ale căror petri rostogolite îl pot uiede sau cel puţin răni şi nelinişti, pe timp de tunete şi fulgere, etc., el stă pitit, nu-i abate de nici o mâncare şi nu se sinchiseşte de nici o momeală ce î s’ar aruncă. Pe atari vremueli apa pare pustie şi deci pescuirea cu nu importă ce instrument e de pristos. Se teme, deci se ascunde, devine bănuitor şi sălbatic nu mai puţin la orce sgomot şi mişcare ce-1 poate nelinişti. Şi odată neliniştit nu-i arde de nici o mâncare, nu pune gura pe nimic.
                                   *
                              *    *
 I
182
   Pescuirea păstrăvului se face cu piaşca, cu sacul, rociul, vârşa, sforile, undiţile de fund şi de mână.
   Cu instrumentele dintâi se pescueşte mai mult noaptea; nici de cum. însă ziua decât pe tulbureli, naturale sau artificiale. Adică surpând pământ din mal şi tulburând âpai cu el. E în mintea omului de altfel, că într’o apă atât de limpede, ca vioreaua, din care peştele vede dela o sută de paşi, a încerca să pescuini ziua cu atari instrumente e a munci şi a-i speria de geaba. Cu undiţa bine pitit însă, ziua, şi cu toate celelalte noaptea totuşi mai merge. Chiar în acest timp sacul şi rociul bine mânuite sunt .preferabile plăştei şi vârşei. Căci acestea nu se pot aruncă peste tot locul: găurile, bolovanii, rădăcinile, etc,, în cari îşi au de preferinţă culcuşul rămân nescotocite.
   Cu rociul şi eu sacul sunt de lipsă trei persoane. Cel cu sacul închide bulbocile în partea de jos, cel cu pămătuful îi goneşte de prin găuri, iar al treilea scotoceşte cu rociul pretutindeni.
   Pescuitul cu toate aceste instrumente e obositor şi cu neajunsul de a fi mereu plini de apă. El e practicat numai de către ţărani.
   Cu undiţa lucrurile se schimbă cu totul. Pescuitul cu ea e o artă,, un sport din: cele mai pătimaşe. Patima lui în permanente şi noui senzaţii întrece pe a jocului de cărţi. Iţi laşi nevasta dar de pescuit nu. (E vorba şi fapta unui ţăran). Dacă apa e întru câtva populată suntem târîţi cu atâta patimă, încât nici nu ne dăm seamă că am perdut masa, că suntem rupţi de oboseală şi de foame, că ne-a apucat noaptea şi că suntem la isvorul apei. Neglijăm sau nesocotim totul. Un sport mai atrăgător şi mai palpitant nu se poate. Pe când în pescuitul altor peşti aşteptările plictisitoare ne pot desgustâ, în aceasta o patimă şi o goană nebună nu ne îngădue nici barem să fumăm o ţigară. Ba, de multe ori suntem atât de orbiţi încât nu putem admiră atâtea peisagii, poziţii pitoreşti şi tocuri selbatice întâi-
183
nite Ia fiecare pas şi cari ar merită ore întregi de admiraţie.                .
   Cu orce alt instrument pescuitul e obositor şi prea puţin curat. Cu undiţa el poate fi practicat, după cum se şi întâmplă!, chiar de către dame în mănuşi şi cu toalete elegante. Tot ce ni se cere e picioare bune şi mult sâmge rece. Căci de înferbântat îl vom aprinde ca la foc, mai cu seamă, vorba românului, când e ştiut că n’o să călcăm pe puf.
   Pescuitul păstrăvului cu undiţa, pe lângă multă dibăcie necesită de asemenea multe observaţiuni şi experienţe practice. Pasionat dupăi pescuitul altor peşti şi după ce citisem mai multe cărţi streine, cari tratează despre pescuitul cu undiţa, am încercat de mai multe ori şi în mai multe văi şi locuri ca să pescuesc şi păstrăv. Dar, fie că acele văi erau prea sărace în acest peşte şi timpul de pescuit rău ales, fie că sfaturile din cărţi nu m'au putut îndestul lămuri, încercările mi-au fost foarte rar rodnice. Câteva observaţiuni şi poveţe ale unui muntean de pe la Turnu-Roşu însă mi-au fost prea de ajuns, ca pe văile (Strâmba, Rindibou. Lotrioara şi Râu-Vadului) de pe acolo să pescuesc de fiecare dată până la 40-50 de bucăţi. Vom încerca mai jos a lămuri aceste sfaturi. Bine observate, ne bizuim a crede că vor dâ mult mai puţin greş decât ale altora, orcât s’ar crede ei de versaţi şi experimentaţi. Ca dovadă, vom aduce faptul că înainte de a ni le însuşi credeam vâlcelele Prahovei cu totul pustiite de păstrăv. In urmă am constatat că chiar Peleşul, cu toate lăturile vărsate în el de pe la Castel (lături cari e de mirat că nu sunt trecute prin nici un mic canal de infiltraţiune, şi aceasta dacă nu pentru înlăturarea infectării apei şi distrugerii peştelui cel puţin pentru a purităţii aerului, care în faptul di-mineţei mai cu seamăi e înăibit de negurile aridicate din lăturile calde încă) chiar Peleşului am constatat că e destul de bine populat. Deşi cursul sau locul de pescuit, dintre Castel şi Spălătorie, nu are mai mult de 1/2 klm. lungime.
184
totuşi am putut pescui un klgr. de păstrăv de fiecare data; şi încă din cei mai frumoşi.
  Intrând în lămuririle pescuirei acestui peşte e necesar a repeta sfaturile date la început în descrierea unditei.
  Ne vom câpui o coadă sau o ţeche cumpărată sau confecţionată cum am arătat. Ea trebue să fie bine aleasă, elastică, adică mlădioasă şi bine echilibrată spre a mi ne obosi. Daţi toată atenţia cuvenită vârfului, zmicelei, ca să fie bine aleasă şi bine uscată, f'aceţi-o arc şi dându-i dru-înu să nu rămână strâmbă. In locurile selbatice în cari pesenim vom întâlni de sigur ia toî pasul nuele de alun din cele mai drăguţe. Tăiaţi-Ie şi le uscaţi. !a cuptor în cazuri grabnice, şi adăugaţi-le apoi un vârî dacă vreţi. Păziţi-văi însă de a le întrebuinţa verzi căci nu fac doua parale. Una mai proastă dar uscată e mai preferabilă. Mlădierea prea mare. la zmueire. a celei verzi dă prea mult răgaz peştelui, când îi simţim, de a lăsă unghiţă din gură. Cu ca riscăm pierderea a doui din trei. prinşi la sigur cu o coadă elastică, uscată. Cu aceasta când l-am simţit şi I-am smucit, acul a şi intrat, adânc, brusc, repede, fulgerător. Cu cea verde el intră încetinei, molatic, întârziat, şi nici odată > destul de adânc, sigur şi bine. Ba el poate foarte uşor alunecă printre dinţii şi fălcile osoase fără ca să prindă câtuş de puţin.                                  .
  Lungimea coadei var’ază d.upă lăţimea apei. De regulă trebue să aibe între 3 m. la văi şi 4-5 m. la rindeţe. Struna de asemenea: doui-trei metri în primul caz şi cât lungimea ţeche; în ultimul. In acestea mai cu seamă, în cari păstrăvul e la largul lui în a se zbate şi a luă o goană nebună. furioasă, morişca cu struna de rezervă e indispensabilă,.
  Struna de asemenea trebue bine aleasa şi în totdeauna încercată dacă nu e slăbită sau tăiată. Celor din 4 fire păr de cal, alb. vom preferă pe aceie de mustaţă, dacă putem găsi. Cu una singură ne putem servi toată vara; deci jertfa câtorva gologani nu e mare.
185
   Unghită mica, ageră, dublă şi de a ir.: mă dacă se poate, e de neapărată lipsa a ii fasonată xiuîare sau muscă prin fulgi alb de rată sau 'în lipsă de gâscă şi cocoş. In cornerciu se găsesc făcute, montate gata. ir. eu fon si forme felurite, aidoma celor naturale, ca cari se pcsciieşte uupă t:mp, după luni, după felul şi timpul Iu care aceste insecte naturale apar sau trăese. Li lipsa acestora îaceţi-vă însă singuri, fie d'n fulgi albiile din aceia sclipitori,, cafenii sau violeţi, clin aripile şi coada de răţoi. In chpul urma-or:
    fv-.,, v„.
    • r ■'
                                                                   t / /. /
  •. ■ . ■
23. Muşte artificiale.
   Apucăm între degetele arătător şi cei mare ale manei stângi unghiţa — strunită gata — împreună cu un frig, întreg daca e mai mic şi spintecat dacă e mai mare, ţinute •cu vârfurile în afară şi cotoarele în spre mână. Tot lângă ele mai ţinem şi căpătui unui fir de mutase roşie deslânată. de o palmă bună lungime şi cu un ochiu de indo'tură în spre vârfurile unghiţei şi fulgului, ochiu în care să putem şi strânge, la sfârşit, celalalt capăt de fir. Se prinde
186
apoi fulgul cu mâna.dreaptă şi se înfăşură, de trei-patru ori după corpul] şi cotorul unghiţei. Ne oprim şi prindem fulgul între degetele mijlociul şi inelar stâng, iar peste fulgul înfăşurat şi primtre zmocurile de fulgi destrămaţi .dăm1 de două-trei ori cu firul de mâtase, având grije de a nu -îndoiri şi 'nvălui acele zmocuri. Repetăm înfăşurările când cu fulgul cân'd cu firul şi când s’a format un fel de fluture sau muscă, băgăm capătul firului în îndouituira celuilalt capăt, strângem de adândouă şi am terminat. Caietele firului le tăem la lung’mea unui lat de deget.
   Dacă această confecţionare sau descriere pare prea complicată şi încâlcită, vom lămuri o alta mai simplă, mai uşor de înţeles ca şi de făcut.
   Prindem între aceleaşi degete fulgul de vârf şi unghita de strună, şi înfăşurăm de mai multe ori fulgul peste legătura făcută la unghiţă cu struna, până ce am format o musculită. Legăm apoi totul bine şi strâns cu firul de mătase roşie, ale cărei capete le lăsăm să fluture cam de un om. sau de lăţimea unui deget, ca prin apă să poată fi mai bătător la ochi.
   Aceasta se numeşte o muscă artificială. Bine înţeles, ar fi mai preferabil să pescuim cu muşte naturale. Cum însă prinderea acestora, în numărul trebuitor ar fi tot atât de grea ca şi a păstrăvului însuşi, 'se înţelege că mai degrabă ne vom lipsi decât să ne supunem unor atari îndouite casne.
   Acuma, spre a-i da muştei noastre artificiale o aparentă naturală sau de gust, ,pe care păstrăvul să n’o mai teamă, să n’o mai arunce şi dispreţuiască, după ce simte că s’a înşelat, cum se întâmplă adesea la undita cu musca artificială goală, vom remedia în totdeauna răul punând în unghiţă o bucată de râmă, cât mai vie, şi cât mai mare pentru bul-bocile mari, în cari se ştie că se tin cei mai frumoşi.
   Deşi acest procedeu, de a momi unghita sau musca nu e recomandat de nici unul din tratatele streine, în cari din potrivă se critică ca ceva desgustător, noi stăruim totuişi şi oerem vânătorului mai bine a se murdări puţin decât să
187
peardă toată ziua în oboseli zadarnice şi mult mai desgus-tătoare decât o clipă de murdărire. Experienţa ne-a dovedit căi precedând astfel prinderea e sigură, fără greş, şi de trei-patru ori mai bogată decât cu musca goa'lă.
   în experienţele făcute cu musca goală, la pescuitul din zbor, când musca se lasă să joace ca una naturală, cadenţat, în saltuiri, pe deasupra apei, .unde de abia s’o atingă din când în când, am observat că păstrăvul deşi se repede sau se aruncă s’o (Miaţe ea un uliu, în ultima clipăi însă, tocmai când să zmucim, încredinţaţi că s’a prins, cu ochiul lui pătrunzător el observă şoalda şi se întoarce brusc şi piere. A se mai reîntoarce asupra ei nici vorbă. Ni se va zioe că ne-a zărit sau că a putut observa struna. Posibil. Vom o-biectâ totuşi că am făcut în urmă şi în repetate rânduri experienţa cu râma. Am lăsat’o lângă peatră, ca 'la o palmă adâncime în apă, contrar tuturor regulelor, chip că dacă ar zări cel mai mic fir de strună el s’ar ti nea în pază; sau, am tras’o ca pe un biciu -prin apăi, pe lângă stâncă, pe lângă petri sau ţărm, în sus sau în jos în lungul curentului sau al şivoiului, până la vărsătura oboelei, după cum ne vine mai uşor la îndemână, şi, cu toată şiretenia lui s’a ars, l'am prins, chiar pe acelaş care fugise de musca goală. Când zicem chiar pe acelaş, vom fi crezuţi poate, când se va şti că în bulbocile văilor mici ei nu stau mai mulţi la un loc. Căci s’ar îneăerâ şi mânca ca porcii, ca câinii pe fiecare bucăţică de hrană. Aceasta fiind într’o prea. mică cantitate pentru mai mulţi cel mic sau slab trebue să plece; iar cel rămas, dat fiind numărul restrâns al bulbocilor mai mari nu-şi prea schimbă locul. Ba în văloelele mici el nici nu are unde fugî, oel puţin fără a fi zărit.
   Pentru musca cu momeală mai pledează şi alte conside-ratiuni. Se întâmplă adesea că în repezeala lui sau în mişcarea noastră păstrăvul nu apucă musca decât cu buzele-sau foarte puţin în dinţi. Or, printre aceştia sau în acelea atât de osoase e imposibil ca acul să poată prinde fulgerător. El zgârie dar nu se poate înfige. Si noi, mai cu sea-
188
 mă dacă nu observăm peştele luăm această zgârietură drept o mică acătare sau grăpare pe bolovani. Păstrăvul simţind feru’l lasă speriat musca, o şterge, se ascunde. Simţind însă carne, şi că ochiul nu l-a înşelat, el revine, înghite, unghiţă ajunge în carne; noi smucim, el dă să fugă, unghiţă se înfige adânc; e prirfs, e al nostru.
   Alt caz, alta împrejurare: Aruncăm şi tragem unghiţă în dobe, lîn bulboci mari, la adânc, în speranţa înhăţării vr’unuia frumos, mare. Clocotirea apei învolbură struna tocmai în clipa când păstrăvul s’a aruncat asupra unghiţei. Din cauza încolăcirii strunei se înţelege că nu simţim, nu suinterţi vestiţi la timp; sau, chiar în caz contrar pân’ce struna să se întindă i-am dat totuş prea mult răgaz de pipăit. Simţind farsa el aruncă fulgerător musca, fuge, sg ascunde, iar noi tragem desamăgiţi iîn vâmt. Simte însă carne, hrană, e lacom, înghite, se arde, se zbate, e al nostru.                                 '
   Asupra muştei goale el nu se aruncă decât cel mult o singură dată. Păcălit odată, el nu va mai fi a doua oară tot restul zilei. Dichisită cu rămâ însă lucroul se schimbă cu totul. Chiar dacă ne-o smulge odată sau de două ori, fără ca acul să se fi putut înfige în fălcile lui osoase, cu atât mai osoase şi greu de străpuns cu cât e mai mare, el totuşi nu se va sinchisi de ferul ce-i fuge prinitre dinţi sau îi lasă pradă între ei. Ci lacom şi flămând cum e de obicei în, pâ-raele mici, fin cari nici nu prea are unde fugî la mare distanţă, spre a nu mai fi tentat de o nouă momeală ce i se aruncă, el va reveni mereu, chiar de zece ori dacă suntem bine pitiţi, până ce se arde odată şi bine.
   La toate acestea vom mai remarcă, că în apele bogate atât în hrană cât şi în păstrăv pescuitul lui adesea poate fi mult mai slab decât în altele mai sărace într’una şi altul. Cauza e că foamea face pe urai lacomi, îmbuibarea nu mai puţin pe alţii eapridoşi. •
   Toate acestea se referă la păstrăvii obicinuiţi. Cei de toi mari însă trebue bine ştiut că nu se prea spurcă ei cu un
189
 fleac de râmă. Lor ca tuturor celor răpitori mari, le trebue ceva mare, viu, potrivit obiceiului şi stomacului lor. In marile lor bulboci dar vom înlocui musca cu vârcolacul, descris la Momeli, sau mai bine cu vr’un peştişor adus în sticlă, viu. Tot ou peştişori vom momî undiţile de fund, seara penitru a le cercetă dimineaţa. Vârcolacul şi peştişorii 'artificiali nu-i vom întrebuinţa decât la nevoe; reuşita cu ei e mai puţin sigură decât cu fâţele naturale.
   în curent, în şipote, şivoi, peştişorul momeală poate fi chiar mort. Iuţeala şi bulbucirile apei sunt de ajuns ca să-i deâ zvârcolirile şi aparenţa de vietate. Pescuţul viu se prinde în unghiţă de sub aripa dorsală; celui mort i se trage unghiţă prin gură şi ureche de două ori, şi i se vâră în a-celaş loc ca celui viu. El ia astfel o formă curbă, în care izbiturile vinelor apei îl zvârcolesc de mai multe ori pe secundă şi atrag atenţia păstrăvului.
   Pescuirea lui cu undiţa se face mai mult spre seară şi dimineaţa. Restul zilelor frumoase el şi-l petrece lin joc sau în repaos, ascuins, şi nu se dă de cât foarte rar. Im zilele ne--guroase, buroase, în timpul ploilor dulci şi după ele însă el se dă bine şi se poate pescui toată ziua.                  '
   Locul lui predilect de joc, de repaos, de adăpost şi de pândă sau evoluţii după pradă e, cum s’a notat, în dobele cascadelor, în builbocile şivoaelor, în oboelile formate de stânci, rădăcini, lemne şi bolovani, unde adesea stă pitit şi la pândă chiar în ape cu adâncimea de un lat de mână. In atari locuri de multe ori stăm la îndouiala dacă trebue sau nu să ne mai perdem vremea aruncând undiţa. De multe ori o facem totuşi din obiceiu, într’o doară, şi rămânem trăsniţi când imediat zărim învolburarea coloritului său de panglică aurie. Tragem imediat ce am aruncat undiţa sau am zărit aceasta, şi când îl vedem zbătându-se pe mal ne minunăm că nu l’am putut observă şi că poate există la o aşâ mică adâncime. .
   Pescuitul se face de jos în susul apei. Nici odată dela
190
'deal la vale, căci peştele ne-ar vedea şi în loc de a-1 prinde ram speria numai.
    Mergem sau urcăm tiptil, ca un hot, fără cel mai mic zgomot De locurile potrivite ne apropiem în ocoluri, aplecaţi, acoperiţi de vr’o peatră, de tufe, de hurueni sau bujău. Ne păzim de a ne face umbra pe apăi, de a mişcă tufele sau bu-jăul — buruenile. Dacă sunitem doui sau mai mulţi ne vom ;asocia împărţind prada; altfel prin pripeli şi întreceri stricăm locurile, speriem mai mult de cât prindem. In acest caz de bulbocile mari ne apropiem şi aruncăm toţi de-odată: avem şansa de a prinde cu toţii, căci în ele stau mai mulţi păstrăvi la un loc şi încă din cei mai frumoşi.
    In; aceste bulboci mari unghită se aruncă în unghiul de apă liniştită din laturile cascadei sau şivoiului şi se trage în jos spre coada sau vărsătura dobei. Dacă n’am reuşit aruncăm din nou şi o tragem mai pe sub stâncă, mai pe lângă mal, unde bate apa. Mai aruimcăm odată de două ori şi tragem prin mijloc, în roată. Nimic? Atunci o aruncăm şi o lăsăm dusă de apă până la coadă; înc’o dată mai I:i fund, repetăm pe fund de tot odată, de două trei ori. Nu-i nimic? Plecăm mai departe. '
    Dacă înhătăm din primul moment, încercăm a-1 anurcâ cu forţa pe mal. Fără prea multă sforţare însă, numai din aumn; căci dac^eprea mare trebue să încercăm a-1 obosî, a-1 înecă. In apele mici. înguste, scoaterea cu forţa e uşoară, e de preferat chiar. Până să ne dăm seamă el e deja pe mal. Am spus căi în fălcile lui osoase .unghita nu prea prinle uşor. De regulă unul din trei e aruncat pe mal prin salt, fără ca unghită să mai fie în el. Unul şi alta zboară prin aer, descătati. Dacă apa e mică el cade la sigur pe sec; dimpotrivă, scuipăm şi fluerăm a pagubă dacă apa e lată sau coasta prea repede. Din această ultimă cauză de asemenea perdem unul sau doui din zece, rostogoliţi pe coasta repede în apă mai fmainte de-a fi putut face un pas spre a pune mâna pe ei. Prevederea ne poate ajută ca să preîntâmpinăm acest neajuns. Astfel, la apropierea de atari bul-
191
 boci strivite între stânci sau coaste prăpăstioase, bulboci în cari prinderea e mai mult de cât sigură;, înainte de-a aruncă undita vom ochi întotdeauna locul potrivit unde să putem aruncă peştele cu mai puţin razie de a îi scăpat.
   In apa adâncă, mare, repede, scoaterea lui cu forţa e grea, riscată. Greutatea lui, a apei, iuţeala şi năzuinţa lui de a trage spre fund, viteza şi adâncimea apei, toate ni se opun şi fac scoaterea forţată cât mai riscată şi ruperea strunei cât mai uşoară. De aceea aci, în acest caz, vom procedă calm, cu dibăcie şi prevedere, or de câte ori vom simţi greutate sau împotrivire.                        ,
   In bulbocile sau oboelile mici procedăm Ia fel. Aruncăm undiţa în unghiul liniştit al apei între şi voi şi peatra sau obstacolul ce le formează şi o tragem întâi pe lângă, sau pe sub ţărm, spre margine; apoi, în caz nul, o aruncăm si
o  tragem în spre curent, în josul şi în curmezişul luă. O mai plimbăm odată de două ori pe la jumătatea şi pe fundul apei, în volbura sau în roata cursului vâltoresc al apei şi. dacă nu mişcă nimic plecăm mai departe. Vom plecă de asemenea dacă am luat unul. A dâ mai departe, în acelaş loc, şi a crede că în bulboci cât ligheanul sau cât un că-zănel pot stâ mai mulţi păstrăvi, e rătăcire şi perdere de timp zădarnic. Din acestea, cum am spus, când îl simţim îl aruncăm cu forţa, din zbor. E mai preferabil de cât de a-1 perde acăţat de bolovani sau de a se speria ceilalţi, din alte bulboci, prin plimbări sau. înecări fără. rost. De altfel, acăţarea păstrăvului mu trebue s’o aşteptăm întotdeauna dela simţul manei. Aruncăm undita şi o tragem ca şi când am atinge uşor apa cu biciul. Mişcarea din mână, la aruncare, se face aidoma cu a băeţilor cari joacă arşice sau Ia găuricăi. Dacă el e aci, a luat’o, a zburat’o, e după noi : zboară prin aer. De asemenea când întâmplător i-am zărit mişcările sau, fluturările culorii lui prin apă, în clipa aruncării undiţei. Nu aşteptăm, îl tragem, ’i-al nostru.
   Putem zice cu siguranţă: uite-l !
   Păstrăvii prinşi. în lipsa mijlocului de a-i puteâ păstră
t
192
vii, înainte de a-i băgă la traistă, li vom înveli separat pe fiecare în brusturi, sau, de se poate, mai preferabil în urzici. Altfel se fleşeăesc. Constrânşi a-i păstra până a doua zi îi vom spinteca şi sărâ.
                                       *
 . * *
   Am terminat. E de pristos cred a mai spune ceva asupra p'rinderei. Vom încheia în două cuvinte asupra mijlocului de a-i găti, întâmplător acî, pe loc.
   'Trebue ştiut că pescuitul păstrăvului adesea nu-i o mică plimbare. El nu coboară, în sat sau în oraş, la noi. Trebue să urcăm noi la el; şi încă sus, în locuri sălbatice, în fundul văilor şi în creerii munţilor. Numai urcând până la sursa sau isvoarele văilor vom puteâ spera un pescuit bogat. Vom parcurge astfel, palpitând de farmec şi emotiuini zeci de chilometri, fără să ştim, fără să. simţim. Tot parcursul, cu toate opintirile, căderile, urzicările şi oboselile ne va părea una din cele -mai fermecătoare escursiuni. Dar, la un moment dat, chiar în toiul patimei nebune ce ne stăpâneşte, fără să ne dăm seama, observăm că se întunecă, că-î noapte, că nu mai vedem ninfc şi că nu mai trăim decât prin urechile asurzite de vâjâitul apei şi de freamătul ce-tinei secularului brădet. Sau, la un moment dat simţim că puterile ne lasă, că foamea şi istovirea ne doboară ia pământ. Ne amintim că e timpul de repaos, de masă, de popas., întindem... şervetul şi ne tolănim pe earbă, pe muşchiu, pe oetiniş sau în frunziş. Şi pe când dăm să îmbucăm, mândri, radioşi, cu och'i strălucitori de mulţumire duşi spre traista otovă de peşti, pe cari nu-i putem mânca decât cu ochii, gândul însă, de-odată cu ironia vr’unui zâmbet ni se -va întoarce spre prozaica mâncare preparată sau adusă de acasă. Al căruia nu s’ar revolta la insulta adusă celui mai delicios peşte, când şi-ar satisface apetitul doaT să-turându-se cu ochii? Dacă stomacul lihnit s’ar mulţumi cu orce cugetul va râvnî cu jind la o hrană a cărei bunătate
 şi rusticitate să fie la înălţimea stării şi peizajului înconjurător. Vom prepară deci una la iuţeală, una care să împace ehiar pretenţiunile celui mai delicat stomac şi nu numai pe unul ca al nostru de struţ şi lup. Vom aprinde dar un foc, fără a economisi lemnele, şi pe când el arde prefăcând vreascurile într’un aur de jeratic, noi vom luă şi spinteca numărul trebuincios de peşti. Ii vom spălă, sără şi umplea apoi înăuntru cu o tocătură de unt, de slănină, de icre de-ale lor şi ceva mirodenii, dacă avem şi vrem; vom înveli pe fiecare başca în câte un brustur, în urmă pe toţi laolaltă în alte două-trei foi mai mari; vom face loc în mijlocul vetrei şi vom înveli bine pachetul cu restul jeraticului dimprejur. Intr’o jumătate oră cel mult vor fi copţi. Desvelim, desfacem, îi aşezăm pe faianţa vr’unei foi de brustuir proaspăt rupt, şi, dacă nu ne-am lins încă pe degetele unse, pe marginea brumărie a dosului de brustur, întoarsă de căldură, vom scrie—dacă pofta şi foamea ne va dâ păs—vom scrie cu ele unse prozaicul menuu: Păstrăv ca la munte. Oraţie lihnelii, înteţite de oboseală şi întărîtată de aerul răcoros de munte, dacă nu calităţii bucatelor, această masă ne va păreâ, şi ne va rămâne chiar, una din cele mai delicioase din viaţă.
                                         *
                                  *    *
    Ca bucate, păstrăvul se poate găti în tot felul. Fript, prăjit, rasol, ciorbă,, maioneză, marinată, afumat, etc.. în toate e neîntrecut. Marinată mai ales, preparaţie în care se poate păstră mult timp, când e oine preparat el e fără seamăn şi întrece chiar nisetrul.
    Ca friptură, ad;că tăvălit în ou şi făină, cu sau fărăi pesmet, spre a nu se lipi de tigae, şi apoi prăjit în unt, untură sau slănină topită, el e cu mult mai gustos decât prăjit în untdelemn sau altfel. E friptura de păstrăv care se consumă numai caldă.
       Spre toamnă, când e gras şi plin de icre, el e de o bună-
    Frăţila. — P«*tii »i Pescuitul.                                ÎS
 î -
194
 tate rară chiar pe grătar. E mult mai gustos însă fript ia hârtie; adică,. înveli* într'o târtie .unisă cu untdelemn, fript cu ea pe grătar şi preparat apoi ca scrumbia: cu câţiva stropi de untdelemn şi zeamă de lămâe.
   Afumat de asemenea nu-i nici de cum mai puţin delicios. Se încălzeşte puţin pe grătar, se curăţă — la rigoare — de oase şi de pelită, şi se serveşte cald, ca me-zelie. Tot afumat, când e bine zbicit sau uscat, se mai poate prepara din el salatăi, ca din târi: Se încălzesc binişor, se bat puţin, ca să li se desfacă mai uşor oasele, li se jupoae peliţa, dacă suntem pretenţioşi, se destramă fărâmi, se amestecă cu foi de mărar şi de puţin pătrunjel, se stropeşte cu ţintdelemn şi cu otet. cald şi îndulcit, dacă vrem, şi (să nu vă lase gura apă) — poftei la masă. Afumat se mai poate consuma chiar şi crud, aşâ cum se află.
   Se înţelege că pentru toate aceste preparaţii el trebue mai întâi afumat. Altfel sfatul preparării e de pristos.
   Afumatul, cel puţin, rudimentar, e cât se poate de uşor şi simplu: Se spintecă, li se scot matele, se spaîăi, li se dă sare înăuntru şi pe din afară şi se pun într’un vas în care se lasă 12-20 dc ore în saramura lăsată de sare. Apoi se scot, se înşiră rar, prin ochi, pe o sfoară dacă nu avem un nrc prepeleac, în cîemciuri, în cari să-i înfigem cu spintecătura —-şi astfel îi punem la fum. Căminurile, hogeacurile sau ur-soi'le tinzilor şi podurilor caselor ţărăneşt\ în cari fumul se împrăştie peste tot. şi mai cu seamă dacă se arde lemn de brad. sunt cele mai bune afumători. Ca afumători de altfel putem face orce mici magazii de scânduri şi bucătării de vară, în cari, sau :în ale căror poduri fumul se poate împrăştia în voe. In caz căi ele niu sunt acoperite cu şindrilă, prin cari fumul să poată eşî, vor avea la funduri, câteva mici ferestruici pentru eşirea fumului şi circuîatia aerului. La nevoe, o afumătoare se poate face Ja iuţeală din câteva scânduri, prinse în forma unei lăzi, a 1V. sau 2 metri înălţime, sub care se face focul.
   In zilele călduroase vom luă de regulă ca peştii spintecaţi
195
şi săraţi de cu seara să fie puşi a doua zi la fum, înainte de a dâ căldura. Sare nu ii se dă tocmai multă; im praf doar; ea va fi pisată, dar nu cernută, nu albă, măcinată.
   După o zi, două, trei sau mai multe ei sunt .afumaţi. Durata afumării anină de uscătura vremii, de durata şi tăria fumului şi a păstrărei lor mai apoi. Dacă se mănâncă în prima săptămână ei se pot luă dela fum de îndată ce s'au zbicit. La dimpotrivă vor fi lăsaţi a se usca cât mai bine spre a se puteâ păstră cât mai mult. Păstrarea lor mai apoi se iace la un loc uscat şi răcoros. De regulă se ţin atârnaţi. Ja adăpost de praf şi de insecte. Spre comercializare sau o păstrare mai lungă, ei se învelesc şi se leagă câte doui sau patru în cetină de brad — cum se practică în România — sau între două şindriliţe, d;n acelaş lemn, legate la capete, cum se face prin Bănat.
   Afumarea lui în chipul arătat mai sus se practică mai mult în Ardeal, Bănat, Oltenia şi Muntenia. In părţile Moldovei însă e un alt procedeu. Anume acela uzitat — în lipsa altuia ma; lesnicios.şi practic — peste tot la oraşe pentru afumatul în pripă al cărnei, şuncilor, costiţelor, etc. îl copiem textual după, d. dr. Artipa:
   „Ţăranii dela munite îl afumă în nişte cuptoare foarte primitive, făcute din câte um butoi de zahăr, acoperit de-asu-pra cu o pânză de sac. Ei scot fundurile butoiului şi-I pun în picioare pe pământ, apoi sapă pământul într'o parte şi îşi fac o mică vatră unde fac foc. înşiră apoi păstrăvii pe câte o sfoară, pe care o trec pnn ochii lor şi-i anină la capătul de sus al butoiului. După aceea fac focul jos cu coji de copaci şi lemne putrede, cari fac fum dar nu dau pară, şi astupă în fine deasupra, cu pânze de sac. Păstrăvii sunt spintecaţi mai înainte, curăţaţi bine şi sprijiniţi f'ecare cu câte două lemnişoare ca să nu li se închidă burta. După o zi şi jumătate ei sunt gata afumaţi; se scot atunci afară, li se _scot beţişoarele şi li se închide burta la loc şi apoi sunt împachetaţi câte 12 la un loc în fruză de brad, pentru a fi tri-
196
 mişi în comerciu. Astfel se face afumarea mai cu seama la Bistriţa11.
    Ei se mai pot afuma şi la fum caid, ferbinte. In acest caz. ei iau înfăţişarea şi gustul peştelui fr'pt. Se păstrează însă putini şi cer multă băgare de seamă la afumare.
    Ca combustibil la afumat cel mai practic e rumegătura. de ferăstrău. Bine uscată ea arde fără flacără, nu încinge, dă un fum şi o temperatură neschimbăcioasă şi n,u cere mereu grija întretinerei.
    Marinata se face în ch;pul urmăitor :                     .
    Prăjim peştele în untdelemn, fără a-1 tăvăli însă în făină, în acelaş timp luăm oţet bun, de vin, nu prea tare sau do-moljt cu apă, şi în cantitate cât credem că trebue ca să deâ peste ei. Punem in el frunze de dafin, piper boabe, eni-bahar şi zahăr (100 gr. la irn chilogram de oţet) şi punem, la foc. Petşele odata prăjit îl aşezăm ferbinte într'un vas (nu, de metal, căci cocleşte şi otrăveşte) şi adică un rând de peşte unul de felii de lămâe, foi de dafin, şi ceva mirodenii, apoi oţetul clocotind ca să deâ peste rând; alt rând de peşte, de celelatle şi oţet. altul şi altul până am umplut borcanul sau am isprăvit peştele. Oţetul trebue să acopere tot peştele; pe?te el vom pune o peatră ca să nu steâ afară dm zeamă; vom legă bine vasul la gură şi-l vom păstră la un loc răcoros. Vom aşezâ bine peatra ordecâteon vom luâ din marinată.
 ^ Altă reţetă: Curăţăm, spălăm şi zbicim peştele de apa într un şervet. îl tăvălim în făină, îl prăjim rumenit în untdelemnul înfierbântat, stingem oţetul apoi în acelaş untdelemn, îl lăsăm puţin să fearbă şi urmăm ca mai sus.
    Plachie păstrăvul se găteşte ia fel aceleia de crap. Singura deosebire e că se pune în sos, la foc, când acesta e aproape gata. Se scoate pe farfurie înainte de a se fărâma, se mai lasă !a rievoe sosul să scadă şi când e gata se toarnă peste peşte.
                             24. Zglăvoaca.
          (Cotius gobio, 1.; Cuboche—Tetard—Cliabol de riviere fr.).
   Glăvoaca, moaca sau baba trăeşte în aceleaşi regiuni şi ape cu păstrăvul.
   Forma ei e a unui mormoloc de broască: cap bulbucat cu restul corpului subţiat spre coadă. Corpul bălos, capul turtit, fruntea lată, pe ea ochii; gura largă, de broască. Două aripi dosale, prima mică, a doua întinsă; două pep-tole, una anală., lungă, coada rotunjită.
   Mărimea 15 cm. cel mult.
   Coloritul lor e de un cenuşiu închis pe spate şi ceva mai albicios pe burtă. Aripile de aceeaşi culoare, presărate în pete mai închise dau o impresie pestriţă.
   Trăesc în păraele, văile şi râuleţele de munte pe cari se pot coborî până în. zona deluroasă. Lor le plac apele limpezi şi reci, cu fundul petros, din apropierea isvoarelor. Aci stau pe sub bolovanii de deasupra cascadelor, de unde îşi pândesc hrana şi prada.
   Se hrănesc cu vermi, insecte, lotunoi, icre, pui de păstrăv şi de raci, etc. Ele fiind foarte răpitoare fac mari pustiiri în plevuşcă de păstrăvi. In văile în cari ele lipsesc păstrăvul e mult mai numeros. ■
   Bâtaea le e prin April. Cele vr'o 200—500 icre le pun într’o gropiţă făcută în nisip de bărbătuş cu coada, sau ie lipesc de petri şi între ele în locuri liniştite. Acî bărbătuşul le priveghează, ca şi somnul, vr’o trei-zeci de zile până ce ele plodesc şi mormolocii încep să-şi caute singuri hrana.
    Deşi se dă binişor la und'tă, la râmă, sau la râma cu muscă, totuşi de obiceiu se prind mai mult prin secătuiri, cu sacul, rodul, plaşca, leasa aşezată în şivoi, etc. ’
                                     *
                                   * *
    Carnea lor, ca şi aceea de guvidii, puţin cam grasă şi grea pentru persoanele delicate, e destul de bună şi dulce. MuJtor persoane însă, cari n’au gustat încă, din ea, le pare respingătoare din cauza asemuirei lor cu mormolocii de broască.
    Zglavoacele se prezintă în apele noastre sub două varietăţi. Anume cea descrisă mai sus, cu gura mare, şi o alta cu gura mult mai mică (Cotlus microstomus) care, în afară de această mică deosebire se aseamănă întru totul celei descrise. '
                                     *
                               *   *
    Ca bucate ele se prepară mai mult ciorbe, prăjite fripte şi marinate,                                             ’
                         25. Grindeiul.
  (Cobitis barbatulu, 1 ; Loche frunche= barbotte, moatelle, dormille în 1. pop. franceză).
 Grindeiul—grindeiuşca în Moldova; molan, moină, vâr-lan Muntenia; molete Oltenia — are corpul lunguet, rotunjit spre cap şi lătăreţ spre coadă. Capul — de jamnă sau de mreană — mic, ascuţit, cu 6 mustăcioare pe buza superioară). Gura mică, dedesupt, ochii sus, deasupra.
 Culoarea Iui e de un verde cenuşiu pe spate, galben cenuşiu sau argintiu pe coaste, ceva mai albicios pe burtă. Peste tot împestriţat în pete mai închise cu intervale albicioase. Drept pe mijloc linia laterală alburie sau gălbue uneori, foarte bine însemnată.
 Aripa dosală puţin vărgată, cele anei de pe pântece cam de culoarea corpului; coada dreaptă, de aceeaşi culoare, vărgată de sus în jos în trei cearcăne închise.
 Mărimea cel mult 15 cm.
 Se bate în April-Mai, lipindu-şi icrele de prund sau petri.
 Trăcştc mai mult în păraele, văile şi râuleţele de munte, limpezi, din regiunea păstrăvului. Acî stă ascuns pe sub bolovani; de unde seara se aruncă după vermi şi micile animale de apă cari îi slujesc de hrană. La rându-i el ser-veşttpăstrăvilor mari pentru cari e una din cele mai căutate prăzi. Din această cauză, grindeiul nu e tocmai numeros.
             . *
                             *    *
 Se prinde cu tot felul de instrumente mici şi dese. La
200
 undiţă n,u se dă; în ea însă. e una din eele mai bune momeli pentru păstrăv şi lostriţă.
                                         * •
                     • * *
     Carnea lui, ca a tuturor peştilor de ape curate, limpezi, de izvor, e una din -cele mai gustoase. E foarte greu şi rar de prins într’o cantitate suficientă de a sătura un om.                       \
     Coloritul său viu, înflorit, îl face foarte căutat ca ornament în aquarii; iar fecunditatea sa nu mai puţin ca hrană în piscicultura păstrăvului, lipanului, lostritei şi somonului.
     *    * )
                                                                                                                                 . I \
                                                                               r
                                                                                                                                                                                   I
201
                           26. Lostrita.
   In marile bulboci sau dobe, formate printre stânci, sub cascadele saii căzăturile de apă ale unora din aceleaşi văi sau râuleţe, şi adesea fie laolaltă cu păstrăvul, fie mai în jos lui, se poate întâlni un alt soiu de păstrăv numit în România şi Ardeal Lostriţa, iar prin Bănat Puică.
   Ca formă şi colorit păstrăvul şi lostrita sunt aproape la fel. Când e mică, de un an, ea poate fi, de către 'necunoscători, foarte uşor confundată cu el. Cea mai isbitoare deosebire —care ne poate cu greu înşela — între ei este mărimea lostriţei şi lipsa punctelor gălbui-aurii la ea.
   Ca mărime ea poate atinge până la un metru şi 20 cm. lungime şi 10—12 kg. greutate. Noi înşine, în Cerna, în Băinat, în doba sau bazinul de lângă uzina electrică a băilor Hercule, în 1893, am prins două lostrite de un metru lungime şi 8 kg. greutate fiecare — fără mate.
   La înfăţişare lostrita se aseamănă cu păstrăvul. Petele negre de pe spate ale acestuia la lostrită sunt, în raport cu mărimea ei, mai lungi, în formă de vărgăituri, împrejmuite cu cercuri sau brăzdătuiri deschise, cenuşii.
   Capul, proporţional ceva mai mic decât la păstrăv, negricios pe ceafă şi bătând în vioriu pe laturi, e acoperit de asemenea în pete negre. Punctele de pe laturi, ca. lintea, galbene aurii la păstrăv, la lostrită sunt negricioase.
   Până la un an lostrita e de un argintiu deschis pe burtă şi coaste, şi de un cenuşiu închis pe spate. Cu vârsta aceste culori se închid din ce în ce mai mult; astfel că spatele devine vânăit negricios iar pe burtă şi laturi cenuşiu închis. Coada verde cenuşie şi forfecată la cei mici se închide şi se îndreaptă puţin la cei mari, ale căror aripi variază dela cenuşiul închis Ia cenuşiu albastru. Femela e mai mare, mai butucănoasă, în culori ceva mai deschise, v coada mai scobită,'decât la bărbătuş.
   Felul şi obiceiul de traiu şi hrană al lostriţei e la fel păs-
202
                                                                        26. Lostri{a.
                                         (Salmo hucho, 1.; Saumon heuch sau du Danube şi imite saumonec. fr.; l.aehsforelle, g.).
208
trăvului. In multe opere streine ea e cunoscută mai mult sub numele de Somon de 'Dunăre, cu toate că, în acest fluviu, cum bănuim, ea nu poate trăi decât cel mul în regiunea clocotitoare a Porţilor de Fer. De altfel, lostriţa 'noastră . (Salmo huho), lostriţa sau păstrăvul de mare (Salmo sau Ţrutta marina), şi lostriţa de lac (Salmo sau Trutta lacus-tris), toate cu o mare asemuire de înfăţişare între ele, ne par a nu fi decât varietăţi — cum există în multe specii de peşti — varietăţi ale unuia şi aceluiaşi soiu aclimatizat şi modificat întrucâtva prin împrejurări şi încrucişeri chiar, în diferite ape. Lostritei noastre, ca şi crapului strein fată a lui 'nostru din Deltă, lipsindu-i atât belşugul hranei cât şi marile adâncimi de apă a .lacurilor Elveţiene, ea nu poate decât extrem de rar atinge dimensiunea de 20 kg. a lostritei de lac din tăurile acestei ţări. Căci unei lostriţe ca şi unei ştiuci, spre a se puteâ desvoltâ normal, îi tre-buesc, cel puţin pe timpul verei, îi trebue ca hrană zilnică, vie, în mare parte numai peşti, dela una la două zecimi din greutatea sa. Aşâ că o lostriţă matură, hrănită zilnic cu cel puţin un kg. de peşte, în câţiva ani poate foarte uşor atinge greutatea namilelor din lacurilor elveţiene. In caz contrar se înţelege, ca orce an.imal neîndestulător hrănit, ea tânjeşte, degenerează şi foarte rar poate atinge jumătatea complectei şi îndrituitei ei desvoltări. La drept vorbind când pescuftul lostritei Ia noi se face mai mult pe brodeală, şi cu instrumente cu totul rudimentare, iar nici de cum intenţionat spre capturarea celor mai mari, a se vorbi de ultima limită a desvoltărei ei — după aceste exemplare prinse întâmplător — e foarte greu.
   De altfel chiar raritatea celor mici concurează, astăzi cu a râurilor în cari mai pot trăi. Buştenii, bilele, clotii, întreaga industrie a lemnului, în toiu pe toate văile din munţii noştri, au distr.us'o aproape peste tot. Pe Lotru a dispărut,. pe Bistriţa e o raritate, iar di*n> regiunile muntoase ale marilor râuri ca Oltul, porţiunea Călimăneşti-Turmi Roşu,, cum nu mai pot avea liniştea şi siguranţa locurilor de re-
204
 producţie şi de refugiu în timpul tulburelilor şi zăpoarelcr în gurile văilor aceloraşi râuri, văi măturate peste tot în avalanşe de lemnărie, ea începe să dispară de asemenea •peste tot. Singura vale mai populată,, nu la noi ci lângă noi. şi aceasta gratie liniştei şi ocrotirei de care se bucură, e Cerna, la Mehadia, în porţiunea Băi-frontiera română. Ar fi de dorit ca statul să impună societăţilor forestiere, cari trag * fabuloase profituri, a construi la gurile acestor văi câteva cascade şi bazinuri prielnice reproduoerei, adăpos-tirei .şi conservărei acestui frumos peşte.
    Cum vedem lostrita e un peşte de talie respectabilă, căreia îi trebue o apă mare şi adâncă,. Celor dela 3-5 kg. în sus le trebue o adâncime de 2-3 metri. Sub această mărime se pot mulţumi şi cu bulboci de un metru adâncime însă destul de largi ca întindere. Ei ca şi păstrăvului îi plac apele reci, limpezi, de isvor, în clocot, din cascade, din regiunile selbatice ale munţilor. Ea ca şi el fuge de tot ce 'O poate nelinişti şi speria în viaţa ea sălbatică, bănuitoare.
    In dobele predilecte lostriţelor mari se înţelege că nici vorbă nu poate fi de conlocuirea altor peşti mai mici. Ele îi atacă şi-i devorează chiar până la un chilogram şi mai .mult. Cele de tot mari au alegerea celor mai bune locuri din. râu. Fiecare cu doba sau cotrunul ei pe care nu-1 părăseşte decât în timpul bătăii sau în schimbul altuia mai .adânc, mai prielnic, ,mai bogat în hrană.
    Locul şi jocul lor obicinuit vânării după pradă e sub gâtul dobelor, sub şteanţul şivoiuiui în clocot, iar refugiul, adăpostul, sălaşul, sub stânca în care bate vâna acestui şi-vo.u. Din aceste două locuri ele îşi pândesc prada, peştişorii în trecerea ior zglobie în sus şi în jos.
    Bâtaea ior e prin Martie-April când femeiuşcă leapădă Intre 10.-20.000 de icre în găuri făcute în nisip, pe cari 'e acopere la loc de teama peştilor răpitori ca păstrăvul, glă-•voaca, jamna.
    Raritatea lor în văile mai mici e de altfel o binefacere.
                                                                                                                                             \
205
Prezenta câtorva mari ar îi de ajuns să stârpească aproape cu totul păstrăvul din atari văi.
' * *
   Spre a ne asigura de existenţa lor întriunele văii şi locuri potrivite pentru ele, nu avem decât a ne pune la pândă pe Ia amurg, după zilele călduroase din Iulie şi August. O jumătate oră de observaţii ne va îi prea de ajuns ca să le vedem sau auzim în joc sau sărituri formidabile după pradă.
   Cum vedem, lostriţa ca şi somnul şi ştiuca, e unul din ce' mai mari peşti răpitori. E copilăresc deci a crede că pe cele mai frumoase le vom puteâ prinde cu râme, muşte sau alte momeli, Gura şi stomacul lor nu năzuesc atari bagatele; dacă, vr’odată s'ar deranjâ totuşi pentru aşâ ceva aceasta nu va fi decât din capriciu, din prea mare foame sau mai bine zis din goana lăcomiei nebune după pescutii atraşi de râma din unghită.
   Prinderea lor cu orce alt instrument decât cu undiţa, e de asemenea foarte anevoioasă. Atât adâncimea, clocotul apei şi scobitur'le stâncilor sub cari se retrag cât şi caracterul lor bănuitor şi ochii lor pătrunzători le iac pescuirea cu .uneltele de reţea, afară de rociu, foarte anevoioasă. Cu undiţa însă e destul ea să ştim că o iostriţă, există într'un anumit loc şi că noi suntem destul de dibaci, pentru ca dintr'una său mai multe încercări s’o înhăţăm la sigur.
   Spre acest scop ne vom căpuî cu o unghiţă anghiră sau cel puţin dublă, mare, legată în două palme de .coardă de sârmă. De aceasta vom legâ câţiva metri sfoară ceruită, groasă, cel puţin ca pe chibrit, şi legată de o prăjină flexibilă, fie chiar verde, de vr'o trei-patru metri lungime, ţeapănă şi nu prea subţire cel puţin la vârf.
   Aci îie-ne îngăduit a fi iarăşi în contrazicere cu autorif streini cari impun riguros morişca sau struna de rezervă. Dacă apa în sus şi în jos e liberă, fără cascade, bolovani,
                            ___206
lemne, rădăc'ni sau alte acăţături posibile sau chiar şi numai probabile şi mai cu seamă dacă bulboaca e prea mică pentru plimbare sau înecare, sau foarte mare pentru cei 3-4 metri de strună, în acest caz vom zice şi noi că din toate punctele de vedere morişca şi struna sunt indispensabile. La dimpotrivă însă vom preferă o perdere îndoel-nică în dobă, din care vom face tot posibilul a nu eşî c.u ea când am înhăţcft’o, decât o perdere sau o scăpare sigură printre obstacole în sus sau în jos, de cari sau după cari struna se va acătâ şi deci oarece va trebui să se rupă. Această experienţă am constatat’o nu numai asupra noastră înşine ci chiar la un lord englez din cei mai dibaci, mai experimentaţi şi mai bine echipaţi în instrumente. Ch:ar struna de mustaţă împletită în două sau în trei va rezista foarte greu şi foarte rar ia o lostriţă de 7-8 kg. Nici îndouială căi nici acestea nu sunt tocmai dese. Sunt rari, rari de tot; în caz de prindere sunt piese bune pentru muzeu. Dar totuşi existenţa şi acăţarea lor e posibilă; deci sfaturile nu strică. Căci ce dezastru, şi câte regrete, când întâmplător înhăţând’o, o vom perde dela primele zmuci-turi brutade, furioase, ca de câine sau porc legat! Ele ni se pot întâmplă rar dar nu se mai uită toată viaţa. Ni s'a întâmplat, tot în Cerna, să ne fie frânte trei unghiţi, la rând, groase ca pe chibrit şi tot aşâ de uşor rupte ca şi acestea.
   Dacă bulboaca e mică şi lostriţă înhăţată o iâ în curent, se înţelege că în lipsa moriştei sau strunei de rezervă cel mai înţelept lucru e de a-i da drum. Altfel, fără nici o scăpare tot e perdută. Dând drumul undiţei mai e puţină speranţă, dacă nu o mai lungă durată de emoţii. Ea îşi va căută refugiu la adânc, în vr’o dobă mare. Dacă struna şi ţechea nu s’a acătat, dacă totul a rezistat, aci ni la larg. e a noastră. e prinsă; fiţi prudenţi, ţineţi-vă numai bine.
   In unghiţă vom pune un peşte, viu, chiar de o palmă mă-mire. Cu el în unghiţă ne vom juca prin şivoi, în cascadă. lăsându-1 să dea târcoale pe vâna apei până prin luminişul -sau apa liniştită a dobei, sub stâncă. Vom stă bine pit:ţi şi
In lipsa orcărui obstacol ne vom forma unul artificial prin câteva tufe, burueni, petri grămădite, etc.
   înhăitând'o o vom plimba sau obosî la fund, fără a-i forţa scoaterea bruscă şi pripită la suprafaţă. încercările tulirii ei în sus sau în jos le vom împedicâ pirn adieri şi aduceri în roată, înapoi, sau la nevoe prin scoateri cu capul afară, din fugă. Obosirea şi încercarea aducerii în fata apei sau spre mal va dura cel puţin un sfert sau o jumătate de oră. Se înţelege că nu ne vom prinde mintea cu ea, ca să vedem- care pe care, care mai tare. Ceva trebue să se rupă; dacă nu altceva cel puţin i se va spinteca rana.
   Capturarea uneia mare nu-i tocmai uşoară. Poate dură o oră fără a-i fi putut veni de hac. Zmuciturile ei năbădăioase vor îi tot atât de puternice şi violente ca şi ale unui porc sălbatic tinut legat de o frânghie. Se poate uşor întâmpla să ne tragă, sau să, ne facă să cădem chiar în apă. Deci în tot cazul, ca pescari, se cere să fim buni înotători. Altfel duşul acesta rece, după o sută altele de sudori, ferbinţi, în luptă cu ea, ne poate fi cel din urmă, adică fatal chiar într'o apă mică.
                                     *
   Carnea de lostriţă, e tot atât de gustoasă şi îndesată ca şi a păstrăvului. Toamna şi earna mai cu seamă ea întrece în gust şi frăgezime chiar pe aceea a somonului de Rin. Raritatea ei o face să fie cel mai căutat şi scump peşte din teară. Din ea ca şi din păstrăv, cegă, nisetru, şalău, se pot prepară tot felul de bucate.
   Piscicultura sau prăsirea ei ca şi a păstrăvului, cum s’a văzut, e destul de uşoară. Pe deasupra, cum se poate uşor pricepe, creşterea ei repede, mare, graţie preţului ei urcat ^şi albiturei de hrănit eftine, o face foarte bănoasă.
208
                                                 27. Lipanul.
                                          (ThymaUns vnlgaria, I.; L'Ombre commune, fr.).
209
                           2/. Lipanul.
   Lipanul e.cel mai gustos, dar, vai! în acelaş timp — din ce în ce mai mult — unul din cei mai rari peşti din apele noastre.
   Ca formă, colorit, număr de aripi şi obiceiuri de viaţă e aproape la fel păstrăvului şi lostriţei. Ca mărime e între aceşti doui; ajunge până la 50 cm. lungime. In lipsă de atenţie el poate fi foarte uşor confundat cu aceştia. Cine cunoaşte însă bine păstrăvul, va recunoaşte dela prima aruncătură de ochi lipanul. Şi e destul să fi văzut o singură dată lostrită spre a nu confundă pe unul cu alta.
   Păstrăvul are capul şi gura mari, butucănos, largă. Luând pe aceasta ca punct de demarcaţie vom recunoaşte uşor pe ale celorlalţi. Lipanul are capul mai subţiat, mai ascuţit, iar gura mult mai mică. In proporţia mărimei lostriţa îl are şi mai mic, şi mai prelung; gura însă tot mare, ca la păstrăv aproape. Deci capul mai prelung păstrăvului şi gura mai mică lui avem lipan; iar cap prelung şi g.ura mare avem lostriţă.
   Pe lângă acestea, aripa dosală şi partea de jos a cozii lipanului sunt mult mai lungi de cât la păstrăv. Spinarea de asemenea mai arcuită, falca de jos mai trasă, mai scurtă, punctele în lung, pe laturi, mai mici, mai puţin rotunde şi necolorate.
   La el ca şi la păstrăv coloraţiunea variază şi aninăi foarte mult după ape, vârstă şi anotimp. In genere e cafeniu pe ceafă, gălbiu pe la buze, falca de jos şi ochi; verde cafeniu sau măsliniu pe spate, vânăt argintiu pe laturile pătate în lung cu puncte mai închise şi de un alb argintiu, roşietic uneori pe burtă. Coada bifurcată şi aripa dosalăi roşietică, pătate în pete cafenii; peptalele roşii; burtale şi anală albăstrii.
   Lipanul trăeştem aceleaşi locuri şi ape eu lostriţa, mai jos păstrăvului. Adică în cele mai mari şi mai adânci părţi ale
 Frăţila. — Peştii si Pescuitul.
  14
210
riuieţelor noastre de monte ca Lotrul, Bistriţa, etc.;^ cu deosebirea că ea preferă dobele adânci pe când el vâna apei
din marele curent,                              „          . .    •
   El ca şi ea nu se urcă decât foarte rar în văile mici. Lui de asemenea îi plac apele de isvor, reci, limpezi, a căroi temperatură vara n.u se urcă peste 20 grade. într o apă repede, proprie păstrăvului, însă lipsită de mari aobe sau bulboci, adânci, limiştite, bine umbrite şi ou fundul petros el nu poate trăi decât vremelnic.
   Se bate prin Martie-April, când îşi depune icrele pe prundişul apropiat de tărm sau printre petrile dela funduri mai liniştite.
   S*e nutreşte cu vermi, mici raci,, icre. moluşte şi mai cu seamă cu insecte.
   , *
                               *    *
   Se pescueşte cu tot felul de instrumente; însă din cauză că se tine mai mult pe matca apei şi la fundul ei adânc, şi nici odată prin clocotul ei, ca păstrăvul de pildă, cu orcare altul e mult mai greu de prins decât cu undita.
   Pescuitul cu undita se face la fel păstrăvului, cu deosebirea că el având gura mică vom întrebuinţa unghiti şi momeli din cele mai mici. Muştele sau alte insecte mici sunt cea mai preferată hrană a lui. Cu ele biciuim suprafaţa apei şi în caz negativ o lăsăm ceva mai la adânc. Adesea el sare după ele ca şi păstrăvul, şi, cum nu se poate sătui a aşâ uşor ca acesta, care mănâncă totul, chiar puii lui, l panul vânează toată zi.ua. Deci şi noi îl vom puteâ vână pe orce timp din zi. La el vom întrebuinţa pe cât posibil mai mult muştele naturale, v'i, mişcătoare. Reuşita cu ele e în-douită celor falşe.
   în lipsa lor se poate da şi cu râmă, care se lasă dusăi de curent. Cu ea nu zmucim decât când simţim că ne zmu-ceşte el, şi încă bine. La zmucituri greşite nu desperăm. Aruncăm mereu; el revine, până se arde. De asemenea
                              211__
dacă l'am zărit şi-l vedem capricios la tnomeală nu ne descurajăm. Aruncăm mereu, pânăi ce-i câştigăm încrederea sau îi aţâţămpofta să îmbuce. Acăţat, el fuge numai în jos.
   Ţechea şi struna o vom aveâ cât mai lungă, ca s’o putem aruncă cât mai departe, cât jnai în matcă, cât mai în sus de 'noi, ca să nu ne poată vedea. Undita o aruncăm din zbor, musca de abia să atingă apa. Aceasta fiind limpede, ochiul lui pătrunzător şi totodată struna biciuind mai mult suprafaţa unde poate fi mult mai vizibilă decât la fund, se înţelege că ea cere multă finetă. O vom termină deci numai în trei fire de păr, bine încercate, cari reuşesc mult mai bine decât unul strălucitor din cele mai fine de mustaţă. Un sfat bun de luat în seamă, la orce fel de strună şi la orce iei de pescuit, sfat care ne scuteşte de multe desamăgiri .şi păreri de rău, este acela de a ne încerca în totdeauna strunele, de a ni le face în fiece an şi numai d'n păr alb de cal sau armăsar, proaspăt smuls, de a cărui trăinicie şi reuşită putem fi mult mai siguri.
                                *
                             *    *
   Lipanul şi Ombla (Salvelinus umbla) — un alt soiu de ■păstrăv, orignar marilor lacuri de munte ale Elveţiei — sunt cei mai gustoşi peşti din lume. Timpul în care carnea lui atinge culmea bunătăţii sunt lunile Octomvrie şi Noemvrie.
   L'panul şi chiar carnea lui albă, de cum e scos din apă •răspândesc un miros de pepene şi cimbru — de unde şi numele Thymallus în limba latină. Carnea Iui se' strică, foarte repede şi nu sufere un lung transport. Deci o oră cel mult idouă după prindere o vom săra b'ne; iar dacă sarea i-ar alterâ — strica — carnea, vom amesteca-o, ca la sărarea .scrumbiilor, cu multă gheată fărâmată.
   .Ca bucate se prepară la fel păstrăvului.
212
                          28.  J a m n a.
   Mai jos păstrăvului şi adesea la un loc cu el, pe aceleaşi râuleţe şi văi mai mari, la gurile şi în părţile lor mai do-moale, trăeşte jamna sau mreana vânătă. In regiunea los-triţei şi lipanului ea e nedespărţită şi constitue în bună parte hrana acesteia. Nu lipseşte nici -din râurile mari. însă, numai în părţile lor stâncoase, bolovănoase, cu apa în fer-bere şi clocot.
   Forma ei e aproape cilindrică, rotunjită. Un fel de fus borţos, subţiat spre cap şi coadă.
   Aţe două, aripi peptale, două burtale, câte una anală ş; dosală, coada scobită. Capul e prelung, ascuţit, falca dt sus mai eşită, cea de jos mai trasă, sub marginile lor câte două mustăcioare cari îi servesc la pipăit.
   ^Coloritul ei variază după ape, timp şi vârstă. De regulă, şi în majoritatea cazurilor sunt de un negricios, vânăt sau verziu închis pe spate, de un albicios mohorît pe laturi şi de un alb cenuşiu pe pântece. Aceleaşi culori mai închise pe cap. Aripile variază dela aceleaşi culori până la roşietic. în apele dosnice, muntoase, în clocot şi bine umbrite, culorile suni mai închise; în regiunile deluroase, mai puţin umbrite şi în ferbere dimpotrivă, ceva mai deschise.
   Jamna se confundă adesea şi în multe localităţi cu mreana. Una şi alta având aproape aceleaşi obiceiuri, formă şi înfăţişare, peste tot locul aproape ţăranii noştri — afară de pescarii bătrâni de meserie — o confundă pe una cu alta. Deosebirea pentru ei de altfel nu e posibilă decât în părţile şi în apele dela munte în cari abundă una şi alta. Asemuite şi observate bine se recunoaşte uşor că deşi sunt acelaş soiu, au totuşi deosebiri destul de isbitoare între ele. Coloritul jamnei e mai închis, spinarea mai curbată, mai aspră, solzii mici, noduroşi, aspri, pelea groasă, coada mai scobită, carnea mai tare, mai îndesată, şi mărimea rar trece peste 30 cm.
                                  *
                  . * *
213
214
   Ea se prinde, ceva mai greu dar totuşi se prinde, cu toate instrumentele de pescuit pe râuri.
   La undiţă, cu râmă şi babită, se dă foarte bine, însă numai pe tulbureli şi noaptea. Ziua şi pe limpezeală e toarte greu de prins. Ea vede şi cum trăeşte numai pe fund, gratie vicleniei, bănuelei şi lipsei de lăcomie are destui prilej de a studia hrana înainte de a o îmbuca. De aceea în timpul zilei e cel mai sâcâitor peşte în pescuitul cu undiţa. Uni altul mai afurisit nu se pomeneşte. Ni s’a întâmplat odată,, într'o apă limpede şi într’uin loc bine adăpostit, printre stânci, să ne distrăm mai întâi şi să ne cătrănim mai apoi o zi întreagă la jocurile şi capriciile ei în jurul momelei din undiţă. De cum unghită atingeâ fundul se repezea glonţ şi o luâ în gură sau mai bine zis între buze. Se oprea, aştepta, rămânea pironită fără cea mai mică; mişcare. Părea că suge numai hrana. Apoi, de cum simţea fierul, împotrivirea strunei sau cea mai slabă mişcare de sus îi dădea drumul şi o ştergea ca din puşcă. Se oprea la distantă şi se punea pe pândă, ca o pisică după pradă. Lă,sam iarăşi momeala şi se repezea din nou. Hop! trăgeai, o credeai prinsă, pe când ea ţişneâ iar la distantă. Acest fapt pare a îndritul părerea unora că ea şi mreana ar aveâ darul de a-şi deseăţâ şi a-runcâ chiar unghiţa înfiptă în gură. Şi astfel, o zi întreagă se apropia, pândea, pipăia, mişca sau întorcea momeala cu gura sau cu mustăţile; ţâşnea apoi Ia distanţă, iar observa. iar pândea, iar s’apropiâ, dar de prins — basta.
                              • *
                              *    *
   Se găteşte orcum dorim şi putem. Ca peşte slab e neîntrecut ca friptură, tăvălit în ou şi făină, şi prăjit în untură, la tigae. Toamna şi iarna, cele mici mai ales, sunt de pomină în ciarba cu zeamă de varză. Celor mari, înaintea preparării li se curăţă mai întâi solzii lor tari şi aspri.
   în proporţia volumului e cel mai îndesat şi deci cel mai greu peşte. Cu toate acestea e foarte uşor la mistuit.
215
                         29.  M r e a n a.
   Ca formă şi înfăţişare mreana e Ia fel jarmiei. Deosebirea intre ele, în afară de mărime, e de tot mică. Anume: Coada mai puţin scobită, coloarea spinărei de un albăstriu sau verziu cenuşiu închis, coastele de ,un albicios argintiu pătat în mici pete mai închise şi pântecele alb lăptos. Aripa do-sală aproape de culoarea spinărei, coada şi cele de pe pântece dela gălbiul şi rozul spălăcit- până la roşietic. Solzii şi musteţele mari.
   Mărimea 6-7 kg. greutate cel mult.
   Ei ca şi jamnei îi plac apele repezi, adânci, mari, limpezi dacă se poate, cu fundul bolovănos, petros, prundos, nisipos sau parazios cel puţin. Ea populează toate cursurile noastre de apă dela Dunăre până la cel mai mic râuleţ.
   Trăieşte de regulă în cârduri număroase, şi mai numai pe fund, pe care îl matură de tot ce poate fi devorat. Ea şi cleanul curăţă apele de tot ce pot mistui. Firmituri vegetale sau animale, peştişori, vermi, insecte, moluşte, hoit, putreziciuni, împuţiciuni chiar, totul îi serveşte de hrană. La bătaea scobar'Ior se ţin după aceştia ca lupii după pradă, spre a le stinge icrele rătăctie prin apă sau lipite de petri.
   Se bate în April, Mai şi chiar în Iunie, când apa nu trece de 12-14 grade căldură. Se strâng perechi în grupe numeroase şi se pun în căutarea unui loc potrivit, petros, bolovănos, repede şi în totdeauna adânc. De aceea pescarii nu pot' nici odată să dea asupra locului ales de ele. Femeea varsă dela 8 la 10 mii de icre, cari în cel mult două săptămâni sunt clocite.
   în belşugul de hrană ea creşte până, Ia 200 grame în primul an, 400 al douilea, 600 al treilea, 1 kg. al patrulea — când devine matură — 2 kg. al cineelea, etc. Cu toate acestea mărimea de mai sus nu-i o regulă a maturităţei ei. în râuri mici, în cari lipsa hranei sau micimea apei poate fi o bună pedică Ia creşterea lor repede şi mare, am prins rnrene de 20 cm. lungime şi 150 gr. greutate pline de icre.
218
frumoase capturi. Chiar atunci însă ia nici un alt peşte nu ni se cere mai multă răbdare ca la mreană. Numai aşteptând, ca viclenia ei să fie biruită de inofensivitatea prezentei noastre şi a momelei ea poate cădea în capcană. Dacă vadul e bine făcut aşteptăm o oră-două, trebue să cadă.
   Cel mai prielnic timp de pescu:rea ei, vara mai ales, e de pe la amurg până pe la 10-11. Iar primăivara, în primele zile frumoase, e pe la prânz, de cum dă bine soarele. Nu trebue uitat însă că cel mai capricios animal în toanele mân-cărei e peştele. La el nu e nici regulă şi nici soroc. în vremurile călduroase se întâmplă adesea că stau mai multe zile fără să mişte, f^ră să pună gura pe nimic. Apa pare pustie. La un moment dat totuşi pleacă, dau năvală, în cârduri; şi după ce îmbucă ceva, un sfert, o jumătate, cel mult o oră, intră iarăşi ca în pământ. Acest capricios soroc scăpat truda e zadarnică în tot restul de zi şi noapte. El are loc seara, noaptea sau în zori. Când după z;le înăbuşitoare se ivesc seri sau dimineţi nouroase şi răcoroase însă, bu-r.ueli şi ploi dulci, adieri de vânt cari prevestesc atari ploi sau o schimbare de timp şi temperatură, în timpul şi după aceste ploi, pe tulbureli, după ce trece unda apei, încărcată de mana scuturată de vânt de pe copaci şi măturată apoi de puvoi în ape, atunci ea scotoceşte şi molfoteşte toată ziua şi toată noaptea. îşi au peştile şi noi nu mai puţin culesul viei. Lacome şi lihnite de zilele de post se aruncă orbiş pe orce hrană, pe orce momeală le-am aruncă. O apucă, o îmbucă, o înghit şi cad uşor în capcană. în acest timp sforile, cârligele sau .unditile de fund se scot încăjcate.
   Ca vad unditei de mână vom alege un loc adânc, cu fund petros, nisipos sau parazios. Pentru sfori ca şi pentru undiţa de mână, în timpul nopţei mai ales, vom preferă prundurile lipsite de acăţături. Dacă curentul prea repede al apei nu ne îngădue un astfel de loc, vom alege vadul în mustaţa sau marginea curentului dintre acesta şi ochiul de sus al oboelei făcută de vrio opăcitură. Apoi în vârtejul vuitorilor, în josul lor, în cumpene, adică în acel punct unde
219
jumătate din apa împinsă de matcă intră în vuitoare iar restul se lasă pe râu în jos. Acest punct e cel mai potrivit atât pentru mreană cât şi pentru clean, s-cobar, foae, crap şi somn chiar. Sunt potrivHe ue asemenea cursurile mai domoale, mai puţin î*n valuri şi clocot, cu fundul adânc şi potrivit, al râurilor mari. Nu mai puţin acelea cu maluri înalte, abrupte, împădurite şi înerbate, în cari bate apa, ale apelor mai mici. Aci momim bine, într’o undiţă zdravănă, căci putem avea norocul celor mai frumoase bucăţi. Plum-buim din greu şi ca din praştie aruncăm undiţa la 2, 3, 4 şi chiar la 10, 20 sau 30 de metri. Plumbul se pune la o palmă bună distanţă,, şi dacă se poate, nu-1 vom pune direct pe strună, ci legat de ea cu o sforicică de 2-5 cm. lungime; sau, găurit larg, tragem struna prin el. în acest chip zmu-citura nefiind directă de plumb devine mai simţitoare la mână sau la zmicea şi tot odată mai puţin temută de peşte când nu simte împotrivirea lui.
   La mreană e prudent în totdeauna minciogul, struna sau barem ghemul de rezervă. Bine înţeles în apele mai mar;. Altfel perderea celor mai mari de două chilograme e inevitabilă. Căci zbaterile ei, Îti primul moment mai cu seamă, sunt din cele mai năbădăioase.
   Când acăţăm una şi nu suntem căpuiţi cu rezerva, vom încerca pe cât posibil menţinerea ei în oboială, atragerea în vuitoare, a o hăţuî dacă se poate numai pe apă în sus şi nici odată în jos. Şi-a luat însă vânt pe curs în jos, unde puterea acestuia, greutatea şi forţa ei o ajută, să ne întreacă în goană, să ne întindă şi deci să ne rupă cât mai uşor struna, vom încerca d;n fugă şi din mână o abatere bruscă în roată spre mal. Nu reuşim, singura scăpare e în a-i dâ drumul.
   Ca momeală vom preferă babiţa, apoi râma neagră sau şerpească,. în, lipsa celor mari vom întrebuinţa două şi chiar trei din cele mici. Râmei groase îi vom rupe puţin din cap spre a intra mai uşor pe ac şi strună; o vom trage apoi cât e de lungă pe strună în sus. Afară din ac nu vom lăsa decât
212
                           28. Jamna.
   Mai jos păstrăvului şi adesea la un loc cu el, pe aceleaşi râuleţe şi văi mai mari, la gurile şi în părţile lor mai do-moale, trăeşte jamna sau mreana vânătă. în regiunea los-triţei şi lipanului ea e nedespărţită şi constitue în bună parte hrana acesteia. Nu lipseşte nici din râurile .mari, însă» numai în părţile lor stâncoase, bolovănoase, cu apa în fer* bere şi clocot.                                   .
   Forma ei e aproape cilindrică, rotunjită. Un fel de fus bortos, subţiat spre cap şi coadă.
   Are două, aripi peptale, două burtale, câte una anală ş;' dosală, coada scobită. Capul e prelung, ascuţit, falca dt sus mai eşită, cea de jos mai trasă, sub marginile lor câte două mustăcioare cari îi servesc la pipăit.
   Coloritul ei variază după ape, timp şi vârstă. De regulă, şi în majoritatea cazurilor sunt de un negricios, vânăt sau verziu închis pe spate, de un albie Os mohorît pe laturi şi de un alb cenuşiu pe pântece. Aceleaşi culori mai închise pe cap. Aripile variază dela aceleaşi culori până la roşietic. în apele dosnice, muntoase, în clocot şi bine umbrite, culorile sunt mai închise; în regiunile deluroase, mai puţin umbrite şi în ferbere dimpotrivă, ceva mai deschise.
   Jamna se confundă adesea şi în multe localităţi cu mreana. Una şi alta având aproape aceleaşi obiceiuri, formă şi înfăţişare, peste tot locul aproape ţăranii noştri — afară de pescarii bătrâni de meserie — o confundă pe una cu alta. Deosebirea pentru ei de altfel nu e posibilă decât în părţile şi în apele dela munte în cari abundă una şi alta. Asemuite şi observate bine se recunoaşte uşor că deşî sunt acelaş soiu, au totuşi deosebiri destul de isbitoare între ele. Coloritul jamnei e mai închis, spinarea mai curbată, mai aspră, solzii mici, noduroşi, aspri, pelea groasă, coada mai scobită, carnea mai tare, mai îndesată, şi mărimea rar trece' peste 30 cm.
                                   ♦
                            *    *
                    28.  J a m n a.
(Barbiis nctenyi, 1.; I)nrgun=Barbcau meridional, frO.
220
 ■o bucăţică de 2-3 cm., cât buricul degetului. Struna e preferabilă de aţă sau mătase, cel puţin sfârcul ei, spre a fi câî mai mlădioasă şi mai puţin băiţoasă la pipăitul peştelui. Râmele vor fi cât se poate mai împrospătate, mai vii. -Dacă a ciupit-o, supt-o, terciuit-o şi deşirat-o, vom schimbâ-o imediat dacă nu toată cel puţin vârful ei din unghiţă. Altfel putein plecâ acasă. A doua oară sau al doilea peşte pe ea nu va mai pune gura.
    De altfel ea ca şi alti peşti se pot dâ mai mult sau mai puţin la orce momeală cu care i-am obicinuit în vad. In lipsa celor de mai sus să nu uităm că mrenei îi plac mirosurile tari. în mămăliga frământată cu miez de pâine vom pune deci praf sau zeamă de chimion, lacherdă, brânză cât mai veche şi mirositoare, etc. Ficatul de asemenea cât mai stătut şi tot felul de vermi cât mai perpelitori. Caşcavalul, şvaiţerul, etc., e de asemenea bun.
    în apele mari şi limpezi, pentru marile capturi vom putea Întrebuinţa peştişorii mici.
    Babiţa, când nu se poate intra în apă, se mai poate scoate prin căuşe, cancioeuri (întrebuinţate la canalele oraşelor) prin scafe (ca cele de prin băcănii) printr’o bucată de olan sau burlan, din fier sau tablă groasă, a două palme lungime şi bătute în prăjini. Se înfig la fund, sub mal, unde se simfe pământul mai moale, se cârmeşte, se scoate din acel pământ afară şi în el se caută babiţa. Cu'aceasta reuşita prin-derei mrenei e cu 90 la sută mai mare decât cu orce altă mc-meală.
    Struna o vom face în cel puţin opt fire. Plumbul la o palmă de unghiţă stă pe fund, struna dela el drept în sus sau costiş, întinsă, ca să putem fi cât mai grabnic prevestiţi. Vom prefera pe cât posibil să fie întinsă pe fund spre mal în sus, spre a fi cât mai puţin văzută şi temută.
    Pe tulbureli şi noaptea ea nu prea face mofturi; îmbucă dintr'odată şi se prinde uşor. Deci pluta în acest timp şi în curent mai cu seamă e de pristos. Zmiceaua sau un clopoţel noaptea ne vestesc perfect de bine. Peştele mic zmuce-
221
 şte de două ori una după alta. Dacă n.u s'a ars foarte .rar mai trage a treia oară. A rupt, a stors, a supt ce-a,putut si basta. Dacă n'am fost exacţi cu zmucirea la a doua, a lui^ Fam perdut, sau cel puţin un cartuş pentru el. încărcăm un altul, altfel aşteptăm geaba. Când dăm anume la aceşti peşti mici, plumbul va fi de tot mic şi pluta nu mai puţin ne ajută foarte mult. Peştele mare însă, dela 12 kg. în sus,, când nu e îmbuibat şi predispus doar să sugă momeala, îmbucă din plin; dacă se arde trage prosteşte. Adese ori îmbucând momeala e'l se lasă agale pe apă. Atunci struna se întinde, zmiceaua se îndoae, coada se strâmbă, se cârmeşte. Dacă nu observăm şi dacă n'a fost pişcat, el îi dâ drumul; dacă s'a ars însă o zmuceşte din loc, o trage după el, brutal.
   In primul caz, la cei mici, zmucim numai din pumn. In ultimul tragem zdravăn cu mâna toată, chiar cu rizicul ruperii strunei acăjţată de vr’o golgoază, lemn sau rădăcină foarte ades dusă de apă. Dacă e dumnealui, prima impresie e de buştean apoi imediat aceea de porc selbatic legat de o frânghie. In scurt: doui lupi flămânzi cari întind Ia făşia unei piei de stârv. îl ţinem în frâu, la fund, fără a ne pune mintea c’am fi mai tari decât el. Ne dăm încet şi pe măsura puterei lui după el şi nu încercăm a-1 scoate la suprafaţă decât după, ce îl simţim obosit; atunci când dă să vină el. La dimpotrivă, salturile lui nebuneşti şi desperate la suprafaţă şi în cap spre fund, îi uşurează foarte mult şi destui de des scăparea : Undiţa e aruncată, se smulge, spintecă rana; sau, ferul intrat în os se rupe ca un chibrit, chiar când rezistă struna.                   ’
   Dacă simţim că peştele e mic, sub 12 kg., îl tragem mai întotdeauna cu forţa, spre a nu speria pe ceilalţi prin bălăcirea lui. Pentru acelaş motiv pe cel mare îl vom obosi la fund şi apoi îl vom trage spre mal. Atras spre suprafaţă eî bălăceşte ca porcul şi ne strică vadul. La dimpotrivă chiar în timpul hăţuirei la fund a unuia acăţat ne pot dâ alţii în:,
222
                                                      s
celelalte. Experienţe lung timp repetate ne-au confirmat pe deplin aceasta.
   Când l'am obosit şi l’am adus de tot la margine, fără a-1 scoate cu capul afara, mutam ţechea în stânga şi,cu dreapta pândim o clipă de linişte a lui şi-l apucăm de ceafă, sau de urechi. Dacă e de tot mare îl apucăm de după cap şi-l apăsam pe loc cu toată puterea şi greutatea corpului. Siguri acum de el lăsăm prăjina şi-l scoatem cu amândouă mâinile. In acest chip noi n'am perdut unul; pe când altora, cari apucă, de strună cu mâna, spre a-1 trage pe mal, am văzut foarte des scăpându-le.
                                  *
                               *    *
   Carnea de mreană e cu atât mai gustoasă cu cât peştele e mai matur şi mai îndepărtat de sorocul bătăii. Earna mai ales sunt de o bunătate şi dulceaţă neîntrecută. In acelaş timp iâtele lor cât degetul, prinse în Grohote — pescuit pe care îl tăinuim din cauza pustiirilor ce se pot face în ei — în zeamă de varză,, mâncate ca fasolea, cu oase cu tot, sunt o rară ciorbă cum nu ne-a fost dat a cunoaşte alta.
   Capul de crap e cunoscut de către multă lume ca una din cele mai dulci şi gustoase bucăţi de peşte. Ei bine, acela de mreană, mare, proaspătă, earna, îi dă douăzeci înainte.
   Din, mreană se pot găti ciorbe cu borş, cu oţet şi mai ales cu zeamă de varză. Apoi rasol, prăjită, plachie, maioneză,, marinată, friptură în ou, făină şi untură, pe grătar — fie saramură fie zvântată şi rece cu un praf de sare şi piper, etc. -
   In ciorbă cu zeamă de varză mreana mică şi capul de mreană mare e, cum s'a spus, de o dulceaţă neîntrecută. Zeamă se pune cât mai putină. I se adaugă foi de leuştean, o rădăcină de hrean şi o ceapă două întregi, şi când dă în clocot i se iâ spuma şi se pune peştele.
223
                        30. Cleanul.
   Ir, aceleaşi ape şi regiuni cu mreana, însă în părţile lor mai domoale, cu fundul nisipos, parazios sau mâlos, trăeşte cleanul supranumit porcul apelor. îl aflăm chiar prin gârle şi în bălţile cari comunică cu aceste ape.
   Forma lui e: spatele gros şi rotunjit; capul de asemenea, rotunjit, turtit aproape, de o grosime cu corpul. Gura mare, iargă, ochii gălbii. Perechi de aripi peptale şi burtate, câte una anală şi dosală, coada scobită.
   Culoarea spatelui e de un verde închis, bătând uneori în gălbui; aceeaşi coloare ceva mai închisă pe cap; coastele azurii verzui şi aib pe burtă. Aripile aproape în coloarea părţilor corpului la unii. sau roşietice şi sângeroase la rădăcina celor de pe pântece la alţii.
     Mărimea cel mult 60 cm. lungime şi 4 kg. greutate.
   Obiceiul de trai e al unui peşte de fund şi de suprafaţa In acelaş timp. îi plac apele limpezi, adânci, curgătoare, dar nu în cloct. In ele stă de preferinţă în vuitori, în oboe-lile formate de vr’un obstacol, în părţile mai liniştite ale riului, de unde, dela fund sau dintre două ape îşi pândeşte hrana atât la fund cât şi la suprafaţă. Mijlocul zilelor călduroase el stă pitit pe sub rădăcini, obstacole, găuri. etc. la adăpost de lumină, de căldură sau de întâmplătoare primejdii.
   Cu o lăcomie de lup, cu o gură de broască şi un stomac de struţ el devorează totul fără a fi sătul niciodată. E carnivor şi vegetarian în acelaş timp. Fructe, insecte, vermi, toate părticelele vegetale şi animale stricate, descompuse. Împuţite clrar, toate îi servesc de hrană. Această lăcomie ajutată de un bun stomac şi de o plodire fă4ră seamăn îi îac prăsirea şi creşterea repede şi uşoară.
   Se bate prin April-Iunie, în părţile mai repezi şi adânci ale apelor. Femela varsă dela 20 la 30 mii de icre, cari plodesc în câte-va zile. Acestei singure cauze — lui ca şi
CM j
            30.  Cleanul.
(Si/alius cephalus, 1.; Chevaine, fr.).
225
şcolarului — îl putem atribui acea prăsire fenomenală. El şi mreana populează mai toate riuleţele, gârlele şi riurile noastre.
                               *
                             *   *
   In aceste ape el colindă peste tot şi deci cade uşor în toate instrumentele de pescuit. Cu or care din acestea însă, afară de undită, pescuitul lui e mai mult de brodeaîă şi deci numai la îndemâna ţăranilor şi pescarilor de meserie can se pricep de altfel îndestul de bine în mânuirea acestor scule. Singurul sfat ce le-am mai puteâ da e de a nu nesocoti facerea vadurilor.                           <
   Cu undita de mânăi însă lucrurile se schimbă. Ea fiind un instrument de atac şi dibăcie cere atâte observaţium, experienţe şi amănunte încât lungimea şi mulţimea sfaturilor nu pot fi decât profitabile şi nici de cum de pristos.
   Cu ea cleanul se poate pescui atât din zbor, fără plută, cât şi cu aceasta între două ape sau la fund. II vom ataca după împrejurări, după timp şi anotimp. întocmai după cum se conduce şi el. Deşî mănâncă totul şi deci se dă, la or ce momeală, are totuşi preferinţe. Uşurinţa şi siguranţa prinderei lui dar se înţelege că e condiţionată de aceste preferinţe, folosite după împrejurări, timp şi anotimp. Noaptea de pildă, el simte după cum putem bănui şi noi, că numai după insecte înaripate la suprafaţă, nu poate umbla. Pe în-tunerec scotoceşte fundul, odată cu ivirea soarelui mai mult suprafaţa.
   Primăvara, din Martie în Mai, dela primele zile frumoase se constată că micii clenişori se dau binişor !a râme, muşte, etc. pe la margini. Cei mari însă sunt încă la adânc, în marile vuitori şi cursuri domoale, de unde, după puterea razelor solare se înalţă din când în când spre suprafaţă. Dacă malurile sunt lipsite de copaci ei se ţin mai mult pe matcă sau în cele mai adânci puncte ale vuitorilor. Acî dau târcoale fie după pradă fie în joc la razele soarelui binefă-
Fvn\i!u. — Poştii şl Pescuitul.
  15
                     29.    M r e a n a.
(Barbus fluviolilis, 1.; Barbeau = Barbillon,
217
   Pe tot timpul călduros şi prielnic ele sunt foarte lacome. Rod totul şi peste tot ca porcii; aşâ că toamna fac nişte burţi de li se târăsc pe pământ. Gratie acestei lăcomii şi grăisimi puse de pe vară ele ca şi ursul, trăesc din ea tot timpul ernei când nu pun gura pe nimic. Şi totuşi 'nu slăbesc de loc; cel mult dacă li se opreşte creşterea. In schimb devin de o lăcomie nebună de cum timpul începe a se încălzi. Aşâ că prin Martie, şi chiar prin Februarie dacă timpul e prielnic şi apele normale, putem aveâ cea mai mănoasă lună de pescuit cu .undita.
   Toamna, de îndată' ce dă frigul ele se strâng în cârduri numeroase şi se tin lant în căutarea unui loc prielnic pentru ernat. De obicei şi-l aleg în gropi, la adânc, printre sau pe sub petri, stânci, rădăcini, găuri, etc. Acî se aşează teanc, grămadă, ca la saramură şi stau ca amorţite tot timpul ernei.
                                               *
                              sfc &                        •
   Mreana fiind un peşte de curent, de repeguş şi prea puţin obicinuit în oboeli, prinderea ei în apele bolovănoase mai ales e foarte anevoioaasă. în vultorile calme, line, n’o întâlnim decât întâmplător, în trecere. Dacă vultoarea e agitată, în clocot, adâncă, şi fundul petros sau bolovănos însă locul e admirabil, e sălaşul celor mai mari. Greutatea e însă de-a ajunge la ele fără a riscâ perderea orcărui instrument rămas pe după rădăcini şi petri.
   La prinderea ei se întrebuinţează plaşca, plasa, mreaja, vârşa, ţăipuşa, şi mai cu seamă undiţa şi sforile. Toate însă numai pe tulbureală,, iar pe limpezeală numai noaptea. Căci -mreana fiind’cel mai bănuitor şi viclean, din peşti chiar dacă se dă ziua ea nu va pune decât foarte rar gura pe o momeală cu care să poată fi prinsă.
   Fac excepţie bine înţeles zilele închise, nouroase, înaintea, în timpul şi după ploi dulci, când vremea întunecată le dă impresia nopţei. Atunci se dau şi putem face cele mai
226
 cător. In acest timp îi vom ataca deci numai acî. Ne vom căpui dar cu o strună cât mai lungă, terminată în j:el mult
 6 fire de păr. Vom momî cu insecte: muşte mari, lăcuste şi coropişniţe cu capetele şi picioarele rupte, cu fluturi mar*, de noapte sau de pe mărăcini etc., cu 1-2 babiţe mari, cu vermii gândacilor de Mai sau de mătase şi chiar cu peştişori. Ne vom apropia de mal tiptil, aplecaţi, pe brânci sau a-copeirţi şi pitiţi după ceva. Vom arunca apoi undiţa suru-gieşte sau ca din praştie cât mai departe, în cel mai prielnic punct. Dacă apa nu e de tot tulbure, ca braga, şijiacă el e cum-va prin apropiere, o vede, o simte, se aruncă, o zboară fce prins fulgerător. In neisbânda la clipeală nu ne descurajăm; aşteptăm târcoalele momelei prin apă şi pe fund. După câte-va minute, de linişte, o tragem, cercetăm momeala şi aruncăm din nou. In caz negativ schimbam felul • momelei şi aruncăm mai sus, mai jos, mai departe. Nimic?
 Schibăm locul.                                               _
 • Dacă malurile sunt împădurite şi apa sub ele adanca, el dă târcoale pe la umbră, pândind ca -adierile de vânt să-i scuture mana — insectele — de pe frunze. In lipsa sau raritatea acestora ne vom arăta mărinimoşi în a-i ^oferi noi vr'una, din cele mai preferate. Târându-ne pe brânci vom vârâ undiţa printre crengi sau burueni, lăsând musca sau fluturele să coboare în salturi pe inele în apă. Adesea acesta
 • nici nu atinge suprafaţa când şi auzim un hap, care ne face să tresărim în torsul năbădăios al întregei strune d<^ rezervă. Dacă momeala a fost un pescuţ şi lacomul vr’o namilă de somn, care în marile noastre riuri îşi are în acelaş loc sălaşul, — ţineţi-vă bine, păstraţi-vă cumpătul, chiar
   de vi s'ar zburli părul.
     In atari locuri, la umbră, la răcoare, în aerul purificat de apă şi îmbălsămat de vegetaţie, pescuitul iâ un farmec de paradis. Acî se poate pescui toată vara şi plictiseala aşteptării celor mari o putem omorî uşor cu două undiţi de scobar sau de alţi peşti mărunţi.
     In Iunie şi August apele sunt calde, limpezi, mici; peştele
                                       227
vede de departe pretutindeni şi se tine peste tot locul. După împrejurări, după timp şi felul hranei preferate sau nealese el e când la fund, când între două ape sau la suprafaţă. Dacă prin apropiere se găsesc oboare de porci hrăiniţi cu porumb, vite cu băligarul presărat în grăunte nemistuite, tăbăcării, spălătorii de lână sau alte industrii cu aruncături de rămăşiţe hrănitoare, grele, el se tine mai mult pe fund. Dimpotrivă, dacă malul e umbrit şi bine împădurit de pomi şi de copaci, el se tine mai mult la suprafaţă după poamele, muştele, fluturii etc. ce se pot scutură de sus. Vom procedă deci după împrejurări şi după cum experienţa sau încercările încununate de isbândă ne vor dovedi cari din momeli la un anumit loc şi timp pot fi mai mult preferate. La clean, ca şi la lipan şi păstrăv, întotdeauna e bine să fim căpuiti cu mai multe feluri de momeli.
  In lunile acestea de vară se mai poate momî cu agrişe, coacăze, corcoduşi, struguri, cireşe, vişine, toate foarte mult gustate de ei. Cu toate aceste momeli se Înţelege că se dă mai mult la fund. Şi adică în vltori. ochiuri, cursuri adânci şi liniştite, în oboelile sau vârtejele vr’unui obstacol sau opăcituri de apă, în cari undiţa se lasă dela depărtare pe curent în jos, ca să poată ajunge pe nesimţite la locul cel mai potrivit. •                                '
  Pluta şi plumbul se aplică după împrejurări, după adân- ' cimea şi natura apei. Ultimul e neapărat mai ales noaptea, toamna şi earna când peştele stă mai mult la fund; prima inai mult ziua şi la vadurile făcute în ape mai liniştite şi adânci. Aci ea vine când la înălţimea fundului sau pe el, când la 3-5 palme adâncime. La pescuitul din zbor, în apele limpezi, mici şi repezi, ea e nu numai de pristos, ci, prin ples-căire e mai mult o sperietoare.
  Toamna, în Sept. Oct. şi Nov., dacă timpul e frumos şi insectele n’au dispă,rut încă, se pescueşte cu aceleaşi momeli. La dimpotrivă se dă cu momite, creer, splină, bojog, maţe de pasere, toate ferte sau dubite, stătute. De asemenea •cu sânge închegat şi uscat la soare, pe pae sau pe un cotor
228
de mătură; cu râme păstrate în pimniţă, într’o ladă; cu fructe uscate şi muiate, cu caşcaval şi cu mămăligă chiarr dacă i-am obicinuit cu ea la vad. mai multe zile în şir. Cu toate, se înţelege, vom da numai la fund, la adâncimi, mai cu seamă dacă timpul e răcoros.
   Din Nov. în Martie apele sunt reci şi adeseori chiar îngheţate. In acest timp cleanul îşi caută şi el o vizuină de ernat. Ea e de regulă la adânc, în vuitori, în găuri, prin rădăcini, etc. unde tot timpul mai călduros al ernei el curăţă fundul de toate materiile hrănitoare aduse de curent. La răstimpuri călduroase şi frumoase vom puteâ totuşi pescui toată’ earna. Căci el e aproape singurul peşte care în lăcomia şi nesatiul său nu se poate scutî de hrană nici chiar în timpul ernei. In tot acest timp el e molatic, amorţit, apucă şi molfoleşte momeala agale. Atacurile sau zmuciturile de abia simţite, nu aduc nici pe departe cu acelea furioase de pe vară. Deci la cel mai mic semn vom zmucî noi, zdravăn.
   Pentru marii eleni, nu trebue uitat, vom întrebuinţa ca momeală numai pescuţi. In oboeli şi în apele domoale, limpezi, pescuţul va fi numai viu; în curent, în ape repezi, la pescuitul din zbor el poate fi chiar mort.
   In apele mici, limpezi, iuti dar cu oboeli pe alocuri, pescuitul cleanului cu undiţa e din cele mai uşoare şi atrăgătoare totodată. Cu cât e mai număros şi deci mai lacom şi flămând, cu atât e mai uşor de prins cu nu importă ce momeală. In astfel de ape îl vom pescui mai mult din zbor, ca pe păstrăv, cu porcoi sau cu nu importă ce peştişori tăiaţi în două şi în trei bucăţi. Biciuim apa de sus în jos şi dacă nu l’am luat în clipa a două trei biciuiri putem pleca mai departe. Acî el nu va rezista niciodată tentaţiei de cât din teama unei strune prea groase sau a presenţei noastre în haine prea bătătoare la ochi. In atari ape, el ca şi păstrăvul, amândoui mari amatori de insecte, şi de sigur din aceleaşi motive arătate la acesta, în tot timpul verei e de asemenea mult mai boeros de cât ceilalţi peşti în toanele mâncărei. El nu se dă cu patimă decât dupăi ce soarele a îm-
229
prăştiat bine umbra de pe apă — între 7-12 a. m. Se va pescui deci pe cât posibil la umbra d. amiezi şi de partea în care dă soarele dimineaţa. Insectele ar Ii şi aci mult mai bune decât bucăţile de peştişori, poate. Cum însă pentru pescuirea a 10, 20 şi chiar 50 clenişori ne-ar trebui sute de insecte, a căror prindere, prea puţin atrăgătoare, ar cere prea mult timp şi trudă, se înţelege că mai bucuros vom renunţa la ele.
   In apele tulburi îl vom aştepta numai la vad. Dacă cumva i-am nimerit toiul stolurilor după hrană li jputem pescui şi aci tot din zbor. In acest caz undiţa poate ii căpuită cu chiar două .unghiţi în cumpănă, dintr’o bucată de sârmă, sau în două sfârcuri răschirate printr’o mică fă.şie de plumb în-douit în cu-crmezişul strunei. Nu odată, cu astfel de undiţi în cumpănă, ni s'a întâmplat să luăm câte doui eleni în acelaş timp. Dacă sunt prin apropiere, nu importă tulbureala apei, ei se aruncă asupra momelei de cum ea loveşte apa cu o siguranţă care ne uimeşte. Cum o văd? Cum o simt? Ei ştiu. Ceva mai mult: Ni s'a întâmplat adeseori să ne smulgă de două şi de trei ori momeala din unghită, acelaşi şi în acelaş loc, până să-l putem prinde.
   La clean, atât din cauza gurei lui mari, largi, cât şi din a atacurilor lui brutale, de erete, fulgerătoare, se recomandă unghiţi mari şi bine cârmite. Altfel, cum s’a spus, doui din trei ne ard. Unghiţile mici, duble sau anghire sunt de preferat celor obicinuite. Cu ele aeăţarea e sigură, cu cele simple îndoelnică. In abor, la suprafaţă,, .unghiţă ne cârmită îi fuge printre fălci. La fund, adesea el apucă şi molfoleşte momeala a-gale, a-lene, şi dacă simte ceva tare, rezistent, îi dă drumu, fuge, l’am scăpat. Unul din cele trei ace ale anghirei însă, dacă nu toate deodată, îl ard, la sigur.
   Luaţi seama, primele lui zmucituri sunt furioase, fulgerătoare. Nu le puteţi birui? daţi-i drumul; altfel poate fi per-dut. După cele dintâi zbateri el se lasă din ce în ce mai moale; se dă mult mai curând învins decât alţii de mărimea Iui. In apele mari şi cu pedici pe maluri, e bine a nu-1 pescui
230
 niciodată fără st™„ă de rezervă. Căci dacă e mare si a,pu-că curentul apei e perdut, se duce sănătos, ne lasa cu bu
 zele umflate. •                            •
                                        *
                                        *
   Carnea de clean deşi moale şi grasă, c;                m ^ulde
 gustoasă. A celor mici are cusurul de a *          <■  ai"repe7i
 de oase A celor ce trec de un kg. insa, d n ap. mai repezi, e de un gust rar, apropiat celei de chefal. Din cl sc P°\ para ca din orce alt peşte, tot felul de bucate. Cei m.ci , 3cii pot fi preparaţi chiar grătar, ca scruta * sţro-piti apoi cu zeama de lămâe. Cei mari pot fi puşi la tava, cu untdelemn, pe ceapă, orez sau varza in^™ai ™                '
 Unul şi alţii însă sunt delicioşi ca friptura, tavaliti m ou
 faină şi prăjiţi în grăsime.
31. Foacul.
                 Sqitalius leuciscus, I.; Vandoise, fr.).
   Formă, colorit, înfăţişare şi obiceiuri, cu mici deosebiri aproape la fel cleanului. De aceea în foarte multe părţi e confundat cu acesta, deşi are deosebiri destul de isbitoare.
   Foacul e din acelaş soiu cu cleanul. Coloritul lui însă e mai deschis, forma mai trasă, mai elegantă; spatele mai puţin gros şi rotunjit. Capul de asemenea mai prelung, mai curbat, mai puţin gros şi bulbucat; gura mult mai mică şi linia laterală, ca-de creion, dela urechi la coadă, mult mai vizibilă. O aripă pe spate, câte două la pept şi pântece, una la buric şi coada scobită, sunt tot ca la clean, roşietice pe burtă, închise pe spate, şi între aceste culori coada. Solzii lungueţi, mari, ca şi cleanul.
   In dimensiune el poate atinge 70-80 cm. lungime şi peste 7-8 kg. greutate.
   Se bate prin Martie-April. Trăeşte şi se hrăneşte aproape la fel şi la un loc cu cleanul. Se prinde în acelaş loc şi cu aceleaşi momeli, cu deosebirea că e mai puţin lacom, că-i plac mai mult insectele şi vegetalele, şi că, cei mari, preferă mai mult fundul, pe matcă.
   El preferă numai riurile mari, adânci, de munte sau din reg'unea muntoasă, cu apele repezi şi limpezi întru-cât-va.
   Asupra mărimei foacului îmi pare curios că toţi savanţii ichtiologi şi toţi autorii de manuale de pescuit streine nu-i dau de cât cel mult 500 gr. greutate şi 30 cm. lungime. Pe când noi, la noi, la Olt, la Turnu-Roşu am prins de 2 kg., a.m văzut de 4, şi oameni de bună credinţă afirmă că au
232
 prins de 8 chiar. Şi poate că aceasta nu-i ultima limită a desvoltărei lui. Diferenţa dimensiunei cum vedem e colosală. deşi soiul e unul şi acelaş. E posibil ca apele noastre mai prielnice şi mai bogate în hrană să producă această diferenţă de mărime, sau că, vr;un autor mai vechiu, fie din auzite fie din studierea a două trei bucăţi din, cele mai co-' mune să fi făcut această sumară constatare de dimensiune maximă şi după el să se fi luat cu toţii. Căci piesele mari, prin cari sau după cari oamenii de rând să-i poată uşor deosebi de eleni sau de scobari, pe lângă că sunt rari şi greu de prins, nu în toate apele şi regiunile lor pot exista şi ajunge la mari dimensiuni. Ca probă crapul şi scobarul. Cel dintâi, în Delta Dunărei poate atinge 30 kg. şi mai mult, pe când în apele mici şi sărace în hrană cam rar dacăi a-juinge la trei patru. Iar ultimul, scobarul, se zice că în centrul Europei el poate trece de 27 a kg., pe când la noi, din zeci de mii de bucăţi cunoscute n’am văzut unul să se apropie de 1 kg.
   Repet dar, că piesele mari, pe lângă că sunt rari şi că în unele ape şi regiuni pot cu totul lipsi —dovadă că cu toată, truda dată d. dr. Antipa nu i-a putut afla 'numele popular — pe lângă toate acestea ele mai sunt în acelaş timp şi foarte viclene şi deci nu mai puţin de tot greu de prins. Toţi au atâta inteligenţă încât să-şi recunoască duşmanul mai bine de cum ni-1 cunoaştem noi. Nu se tem de animale, dar fug de om ca de dracu. Foacul, mare mai cu seamă, nu stă de cât la cele mai mari adâncimi ale riului. O adâncime de cel puţin 2-3 metri pe cele mai scăzute ape îi e indispensabilă. In aceasta el îşi alege eotrunul în vuitori, în ochiuri, în matca adâncă, în găuri, rădăcini sau pe după obstacole de unde e foarte greu de prins. Pe lângă viclenie, el fiind tot odată unul din cei mai capricioşi şi mai puţin lacomi după hrană, după care nu se hazardează ca cei răpitori de cât foarte rar dela culcuşul său, el cade foarte rar chiar în mreajă şi în plaşca de luntre, singurele instrumente eu cari ar puteâ fi prins pe ape normale. De aceea pe ape limpezi,
233
 vorbim de cel mai mare, e aproape imposibil de prins cu nu importă ce instrument. După zăpoare şi potoape însă. pe tulbureli şi la revărsări mari de ape, sloii îl îngrozesc, năgara îi potmoleşte culcuşul, îi astupă urechile şi gura, într’o vorbă îl gonesc dela culcuş silindu-1 s’o iâ rasna şi să-şi peardă rostul până pe la vărsături cu adâncimea apei de abia cât înălţimea lui. Aoî şi atunci i se vede unde şi unde unghiul de unde să,getând luciul de apă, şi deci, întâmplător cade în halău, plasă şi plaşcă sau i se poate aţine calea cu ele. Se înţelege -că aceste cazuri d-e inundaţii sunt rari, nu se întâmplă des în fiecare anotimp. -Când se produc însă, dacă vom observa bine şi în permanentă întinderea vărsăturilor de apă, pe când pescuim la alţi peşti, faptul se petrece aproape la sigur. Noi l'am observat în mai multe rânduri.
   Foculeţii mici, de 15, 20, 25 cm. -cari contrar -celor de tot mari umblă în cârduri, amestecaţi cu aceia de clean şi de scobar, şi cari se dau ca şi aceştia binişor la râme, mămăligă, muşte, etc., se pot foarte uşor -confundă cu ei chiar de către persoane cunoscătoare dacă nu le dau multă atenţie. Dacă le vom observă însă orcât de fugitiv gura, îi vom putea deosebi foarte uşor pe unii de alţii. Qura soobarului e patrată, prelungă, dreptunghiulară — aidoma găuricei capătului de fluer sau caval; — aceea de clean e largă, mare, iar a foa-cului mică, lungueată, în unghiu.
   In sfârşit, la diferenţa de mărime încheem că ea poate fi datorită — dacă nu cauzelor de mai sus — unei varietăţi proprii apelor noastre. Căci după cum apele franceze şi germane p-ot produce mai multe varietăţi din acest soiu, ca: Squalius burdigalensis, Sq. bearnensis şiSq. rostratus, tot astfel ale noastre au putut zănrlî un (Squalius magnus) tartor al tuturor acestor varietăţi.
                                   *
                             *    * ■
   In pescuitul foa-cului eu undiţa e bine a se întrebuinţa un-ghiţi mult mai mici decât la clean. Căci se pricepe că în
234
acesta mici ne vor puteâ dâ mult mai uşor cleanul de cât în cele mari foacul. Ba, tot cu ele şi tot în aceleaşi locuri, dând cu râme, babiţe sau mămăligă mai putem aveâ şansa prinderei mrenei şi a unui alt soiu mare de peşte* de asemenea din cei mai vicleni şi greu de prins cu unghită prea mare. Acesta e crapul, care în riurile line sau în părţile băltoase şi cu ţărmuri — numai —• erboase ale celor mai repezi sălăşlueşte şi îşi caută uneori hrana prin ace leaşi locuri.
  Foacul mare se dă bine la mămăligă, insecte, fluturi şi râme mari. Dacă malul e bine umbrit îl vom puteâ acătâ şi la suprafaţă, mai rar însă cu undiţa din zbor. Pe ape limpezi însă nici cea mai mică mişcare sau umbră să nu ne-o zărească. Mâna sau umbra ei singură e de ajuns ca să-l alunge cine ştie unde. Voin proceda ca şi la clean. In lipsa malurilor umbrite vom arunca undiţa ca din praştie, la 50 metri dacă e nevoe, în cumpăna sau în buricul vuitorilor mari, după vr’un obstacol sau în matca mai domoală şi adâncă, al cărei fund îl bănuim lipsit de acăţături. Plum-buim bine, aruncăm în două trei locuri seara sau d'mineaţa şi aşteptăm desfătându-ne cu una sau două undiţi pentru peşti mărunţi. In caz de isbândă vom da dovadă de multă îndemânare şi prevedere. Bruscările sau împotrivirile pripite sau îndârjite ni-1 vor perde cu siguranţă. La greutatea, la goarna sau zbaterile lui vijelioase dacă nu fineţea unghi-ţei şi strunei cel puţin carnea în care ea s’a înfipt va trebui să Cedeze. S’a terminat sfoara? se simte forţa lui biruitoare? I se dă drumul dar nu se stărue în încăpăţânarea împotrivirii. Se reprinde apoi coada şi cu ea în dreapta, iar cu firul între degetele stângei se reîncepe lupta din nou. Se trage uşurel şi se lasă înfrânat or de câte ori se simte că e biruitor. Păstrându-ne cumpătul şi înlăturând pripa, dând toată atenţia strunei strânse ca să nu se încurce, vom putea aveâ toată siguranţa că în cel mult o oră e al nostru, !a traistă^
                                     *
235
            Peştele acesta deşî e destul de număros într’uaiele din ’ riurile noastre mari, din regiunile lor limpezi şi adănci, totuşi, peste tot locul aproape, de către oamenii tineri mai cu seamă, e confundat cu cleanul peşte mult mai număros şi cunoscut. La Olt, în partea de mijloc a lui i se zice foac sau foacă.
                                                 *
| * *
          Carnea de foac, mai puţin grasă, moale şi afânată, e mult mai gustoasă decât cea de clean. E aproape singurul peşte de riu bun pentru orce fel de mâncare. Fript, prăjit, rasol, marinată, maioneză, afumat, sărat, la tavă pe varză, pe orez, pe ceapă tocată sau umplut, e neîntrecut pentru orcare.
236
                          32. Scobarul-
   Scobarul (scobai şi podeţ în Moldova, maţe negre la Dunăre), are acelaş colorit şi formă ca foacul, cu ai cărui ipui se poate foarte uşor con,funda.
   Forma lui e: cap şi bot lunguet, terminat ca un nas, de unde şi denumirea în limbile streine. Corp zvelt, lunguet, tescuit; spate rotunjit, arcuit puţin spre cap şi subţiat spre coadă. E de cinei ori mai lung ca lăţimea; grosimea pe jumătatea înălţimii.
   In colorit e verzi.u cenuşiu pe spate, argintiu pe laturi şi alb, pe burtă. Drept pe mijloc linia laterală trasă ea şi cu creionul. Aripa dosală de culoarea spatelui, cele de pe burtă şi coada — scobită — roşietice. Falca superioară mai lungă, sub ea gura, orizontal. Semn caracteristic e peliţa neagră din năiuntrul burţei, de unde denumirea de maţe negre la Dunăre, şi guriţa lui patrată, dreptunghiulară, în forma gurei capătului de fluer sau caval.
   Lungimea maximă 40 cm., cei obicinuiţi 20-30.
   Trăeşte în număr foarte mare prin toate .riuriîe noastre. Lui îi plac apele curgătoare, repezi, mari întru cât-va, cu apa înviorată, cu fundul horştios, prundos, nisipos sau pa-razios. La un £und nomolos el nut stă de cât cel mult întâmplător sau în trecere. Sub vorba de fund nomolos se înţelege acel strat de nomol gros, de sub tăuri sau ape stătătoare, iar nici de cum un fund tare, argilos, pâmântos, petros, pe cari întâmplător tulbureala apei ar fi depus un strat de câte-va degete mală. In atari locuri apa se mişcă, circulă, peştele deci umblă şi el; şi dacă unghiţă nu s’ar îngropa în mâl aceste oboeli sau locuri ar fi destul de favorabile pentru pescuit.
   Scobar.ul fiind un peşte de fund trăieşte la un loc cu mirea-na, foacul şi cleanul, şi are cam aceleaşi obiceiuri. El se hrăneşte cu plante, vermi, râme, insecte şi tot felul de părticele vegetale sau animale.
   Ei trăesc şi umblă mai în totdeauna în cârduri număroa-
 237
238
se. Pe o vănă de apă tulburată de ploae sau dinadins de orn ei urcă la mari distante spre a-şi căuta o hrană mai îmbelşugată, în această tulbureală. Locurile cele mai preferate d>e ei însă, mai cu seamă când apele sunt limpezi, sunt prundurile şi fundurile nisipoase sau parazioase (cu acel nisip fin) pe cari, vâna apei formează o dâră sau volburi d:n go-zul împrăştiat prin apă, goz din care el îşi alege materiile hrănitoare.               ,
   Bâtaea scobarului e una din cele mai interesante, mai .pândite şi mult aşteptate de către sătenii riverani. Ea are lo.c mai ales noaptea, din April până în Iunie, după împre-jtyă.ri şi timp, adesea în mai multe rânduri şi în acelaş loc. Se bat .unii şi vin alţii. In acest timp ei se strâng în stoluri număroase şi pleacă în căutarea unui loc potrivit. Acest loc e de obiceiu gurile văilor sau riuleţelor cu fund petros ce dau în riurile în cari trăesc. In lipsa acestora ei se bat pe prundurile repezi ale aceloraşi riuri, la o adâncime de apă de una, două sau trei palme. Aci sau acolo, ei se freacă de petriş şi între ei, sar şi umblă zglobii în perpeliri nebunatice; adesea sunt atât de orbiţi în patima lor încât pot fi prinşi cu mâna. Cât pentru mulţimea lor e destul să spunem că adesea ei înălbesc gurile riuleţelor sau. vă,ilor în cari se bat şi că, ţăranii dând peste ei prind uneori căruţe întregi.
   Scobarul e unul din oei mai prăsitori, mai blânzi şi mai p.utin selbatic din peşti, femela varsă dela 50. la 100.000 de icre fiecare. De altfel, cum s’a spus, prăsirea sau înmulţirea lui e condiţionată, ca a tuturor altora, de belşugul hranei aflătoare în apă. Ca dovadă, vom spune căi în copilărie, prin 1880-85, în epoca înfloritoare a exportului de v'te, pe când prundurile Oltului la frontiera dintre Câineni-Turnu-Roşu-Boita erau toate acoperite cu oboare de porci, puşi la îngrăşat pe porumb, porumb din care, mari cantităţi de boabe rămase sau de părticele nemistuite, din băligar, măturate în apă constituiau un îmbelşugat aliment pentru peşti, pe atunci albitura de riu (cleanul, mreana, scobarul, etc.) se prăsise atât de mult încât chiar cu un instrument
239
ca halăul, cât faţa de masă,, or unde se punea se scotea alb de peşti, iar la bătaea lor se prindeau cu carele. Odată cu dispariţia oboarelor s’au rărit foarte mult şi aceşti peşti. In schimb, gratie legilor ocrotitoare şi verilor călduroase cu ape limpezi, cari favorizează pustiirile peştilor de pradă, s’au înmulţit în chip miraculos somnii cari fac aproape dis paritia albiturei.
                    n            *
                                 * *
   Pescuirea scobarului pe tulbureli în timpul zilei şi pe lim-pezeală noaptea se poate face cu toate instrumentele enu-mărate.
   Prinderea lui cu undita e de asemenea una din cele mai distractive, mai uşoare şi mănoase. Căci el, ca şi somnul, e cel mai puţin bănuitor şi viclean dintre peşti. Pentru e!, peşte de talie mijlocie şi cu g.ura destl de mică* se înţelege că vom întrebuinţa unghiti din cele mai mici.
   Pe tulbureli, când nu se dă anume numai la el, şi când grosimea strunei nu poate fi o'pedică, ea se face din 4-6 f re de pâr. In ape limpezi însă va fi munai din două-tre: ^.re. terminate într'.unii 1 singur mai încercat. Acest sfârc e neapărat dacă dorim să pescuim îndoit şi întreit mai mult. In acest caz mimrogul şi struna de rezervă sunt de mare lipsă. Altfel cei ma; frumoşi sau întâmplător vr’un clean, mreană, şi pui de somn i-am scăpă cu siguranţă.
   Măsurând apa pluta va sta exact la un lat de mână deasupra fundului. în acest chip ea ne trădează ccic mai mici mişcări ale lui. Plumbul va fi o m'că alică.
     Momeala preferată de scobar sunt râmele mici, roşi. El
o atacă prin una sau două apucături, trădate de plută prin licăririle ei; apoi o înghite, pluta s'afundă, d'spare. La scobar nu trebue să ne pripim şi deci să ne perdem cumpătul nici cdată. La licăririle plutei aruncăm mâna pe teche, dar aşteptăm scufundarea plute', adică să se acate el iar nu să-l acătăm noi. Din momentul ce a dat de râmă el n’o mai
240
lasă, n’o slăbeşte; o înghite şi e prins întotdeauna; niciodată n’o aruncă afară ca alţi peşti. De asemenea nu vom zraucî şi nici nu vom trage brusc, tare, ci uşor, încet, în plimbări până ce-1 scoatem dela fund la suprafaţă; spre a nu riscâ ruperea firului îl vom sprijini în minciog.
   Locurile cele mai potrivite pescuirei lui sunt prundurile, piscurile sau pepţurile lor, ochiurile sau gâturile vuitorilor şi.oboelilor, cumpenele lor, cursurile line, domoaie, cu fund borştios, prundos sau 'nisipos, pe lângă malurile înalte, abrupte, şi unde apa are o adâncime dela 1U la 2 metri. Noaptea şi pe timp de tulbureli, de creşteri subite de apă, de poveţe, etc., în toanele mâncărei, se poate prinde la vărsături şi Ia gurile văilor la adâncimi chiar de o palmă.
   In caz că fundul apei, prielnic unui bun vad, ar fi rădâ-cinos, bolovănos, erbos sau mâlos, se poate dâ truda cură-tărei lui cu o greblă, dârg, mătăhuz — din fâşii de potloage din încălţăminte veche bătute într’o prăjină.
   Cel mai prielnic timp de pescuit sunt lunile Iulie-Octom-vrie. In zilele călduroase de vară, mai cu seamă dacă malul e împădurit şi avem vaduri bine făcute şi umbrite, putem pescui a-lene toată ziua. După Octomvrie el se retrage în culcuşuri unde îşi petrece earna în amorţire.
   ' *
                              *    *
   Contrar părerei unor autori francezi cari condamnă Invazia scobarului în Franţa, cobindu-i chiar distrugerea, chip că ar fi prea puţin gustos şi prea împănat de oase, şi în plus, că. prin lăcom;a şi înmulţirea lui fenomenală ar fi făcut stârpirea altor peşti mult mai gustoşi şi valoroşi pe acolo, noi credem totuşi că scobarul nostru, din apele de munte mai cu seamăi, ca cel de Olt de pildă, bine gătit e de un gust care poate rivalizâ cu cei mai buni peşti de baltă şi de râu. De bună seamă că pe timpul bătăii, din April în Iulie, carnea lui e seacă, slabă şi îşi perde mai mult decât a or-cărui alt peşte- toate calităţile de gust. Cu toate acestea
241
 chiar în acest timp, dacă el n’ar satisface tocmai mulţumitor gusturile unui stomac năzuros, totuşi, pentru populaţia noastră rurală el e o trufanda al cărei belşug, în cazuri de pescuiri bogate, pentru ea e o adevărată mană a lui Dumnezeu. De aceea mai mult din cauza prolificităţei lui miraculoase şi a binelui ce poate revărsă asupra acestei po-pulaţiuni decât din a lipsei de calităţi, pescuitul lui în multe state e îngăduit de către autorităţi chiar în timpul bătăii.
   De altfel, apele îi pot modifică, lui ca şi orcărui alt peşte, foarte mult atât calităţile de gust cât şi de dimensiune. Probă crapul european aclimatizat în America de Nord, unde, apele şi fauna i-au modificat atât de mult îp rău1 calităţile de gust încât e aproape de nemâncat. O creştere neîndrituită şi nemăisurată, produsă din aceleaşi cauze nefireşti originei lui, îi pot alterâ nu mai puţin bunătatea cărnei. In Franţa şi în Germania, după spusele d-lui Cunisset-Carnot, scobarul atinge 2 şi chiar 2xk kg. greutate. Aşâ ceva nu s’a pomenit la noi.
                                           *
                                   *     *
  Din scobar se pot prepară aceleaşi bucate ca şi din păstrăv, clean şi mreană. Prăjit, saramură, fript pe grătar nespintecat şi apoi curăţat de mate, sărat şi cu un praf de piper, consumat rece, in timpul verei, şi, în ciorbe cu zeamă, de varză, borş sau otet în timpul ernei, e tot ce poate fi mai gustos. E mult mai gustos însă ca friptură, în untură, la tigae, tăvălit în ou şi făină.                         '
  Afumat de asemenea e mult mai gustos decât uscat la soare.
  Uscarea la soare se face la fel af.umării păstrăvului. Deosebirea e că după, cele 12 sau 24 ore de saramură, în loc de a fi puşi la fum se pun la soare, la un Ioc curat, scutit de praf şi de muşte. In durata saramurei vom avea grije a-i ţine la .un Ioc cât mai răcoros. La nevoe, dacă îi spintecăm şi sărăm seara de pildă, a doua’ zi înainte de a dâ ■căldura îi vom şi pune la uscare sau la fum.
    Frîiţiîa.-—Peştii şi Pescuitul.                                                               16
                     33. Fusarul = Râpul.
             '(Aspro streber sau A. vulgaris, i; L’apron, Ir.).
   Acesta e tot un peşte de fund însă de cele mai mari adâri-ciftii ale râurilor.
   Forma lui e a mormolocului de broască. Gura şi capul mare, puţin turtit; ochi de şoarice, sus, deasupra capului. Două aripi mari la pept, două dosale, pe spate, una pe burtăi. Corpul, dela capul mare suibtiat treptat în formă de fus. Culoarea de un negricios mohorât împestriţat puţin în alb pe spate şi cenuşiu pe burtă. Solzi mici dar noduroşi, aspri, răpănoşi, ca pila, de unde şi denumirea de râp în Ardeal.
   In privinţa dimensiunii toţi ichtiologii nuri dau decât maximum 18 cm. lungime. In Olt, la undita cu râmă, noi am prins chiar de 25 şi 30 cm.
   El e un peşte rar, bănuitor, sălbatic, timid, fricos chiar. Se hrăneşte cu tot ce poate apucâ şi mistui.
   Trăeşte mai mult pitit pe sub petri, rădăcini, găuiri, etc., de unde îşi pândeşte hrana şi prada. Nu umblă, decât la vânt de miazănoapte pe când toti ceilalţi peşti se ascund. Pescarii îl privesc de piază rea, din cauză că prinderea lui însemnează excluderea prinderii orcărui alt peşte.
   Se baie prin Martie-Aprilie-Maiu. Se dă binişor la ramă, la undita de fund, şi are o carne foarte gustoasă. Pielea lui groasă îl face propriu aproape numai .pentru pregătirea pe grătar. Saramură; sau zvântat, rece, cu un praf de sare şi piper, e mult mai gustos decât bibanul.
243
  34. Pietrarul.
(Aspro zingel, 1).
     Forma de fus, coloritul şi cele două aripi pe spate aproape aidoma ca la fusar. Petele negricioase de pe spate şi laturi însă mai mărunte, burta şi aripioarele de pe ea bătând în gălbuiu, coada brună.
     Mărimea până la 50 cm. lungime.
     Trăeşte mai mult în Dunăre, în bălti şi prin partea de jos a râurilor, în părţile lor adânci.
     Se bate prin April-Mai la adânc, pe petri.
     Se prinde şi se găteşte la fel cu fusarul; e tot atât de rar şi de gustos ca şi acela.
     I se mai zice sulă şi... sula ciobanului.'
 .                      35. Porcoiul.
 s       (Gobio fluviatilis,                            1.; le Goujori, fr.; Grundling, g.).
 Acesta, denumit în Moldova porcan, porcoiaş, porcuşor, are corpul lunguet rotund, ca fusul aproape. O aripă pe spate, cinci pe burtă,, coada p.utin scobită. Capul groscior, fruntea puţin turtită, sus pe ea ochii. Qura măricică, la marginile ei două mustăcioare. E verde:cenuşiu pe spate, cenuşiu pe lături, albicios pe burtă. Dela cap la coadă laturile brăzdate în Cel mult 10 pete mai închise.
 Lungimea cel mult 20 cm.
 El trăeşte în aceleaşi ape şi regiuni cu cei de sus, şi chiar mult mai sus de cât ei, fără a fi însă probabil din cauza pustiirilor somnului, atât de abondent ca în bălti şi ca în apele sau riuletele mici în cari această, namilă lipseşte.
 Porcoiul se prăseşte şi se hrăneşte cam la fel cu mreana şi scobarul.
                              *                                         ' •
                              $ *
 Se pescueşte cu toate instrumentele mici şi dese. La undită se dă foarte bine la râmele mici, roşii. Undita poate
 aveâ două şi chiar trei                                    cârlige la  o depărtare de  3-4 de-
 gete una de alta.. Pluta susţine prima unghită pe fund, a doua exact pe el, iar a treia la trei ipatru degete deasupra lui. Struna se va                                   sfârşi într’un fir de păr bine als sau cel
 mult două.                                               '
 El e una din cele mai bun momeli la clean, somn, los-triţă, etc.            '
245
  Carnea lui e foarte gustoasă ciorbă şi saramură,. Din cauza rarităţei şi dimensiunei lui mici- Insă el nu1 prezintă nici o valoare comercială şi hrănitoare decât una de tot mică pentru ţăranii ţărmureni micilor ape. Aceasta bine înţeles doar la noi, în România, unde belşugul număroaselor soiuri de peşti de valoare mari, e ea nicăeri. In alte părţi însă, cum e în Franţa de pildă, unde porcoiul, din cauza arătată poate e mult mai abondent decât la noi, el e de asemenea mult mai cunoscut şi carnea, lui mult mai preţuită.
  'Cum vedem însemnătatea lui la noi n’ar fi meritat aceea pe care i-am dat-o aci. Dacă am făcut’o totuşi e mai mult spre a dovedi şi arătă că acesta este le goujon de riviere ' francez iar nu scobarul, cum atât de greşit e tradus într’u-nele scrieri şi dicţionare. Scobarului nostru i se zice în, franţuzeşte le Hotu, Chondostrome Nase sau simplu Nase, iar unii ţărani îi mai zic Lavaret, Ombre şi Fera, confundând scobarul — peşte nou pentru ei — eu aceştia din urmă.
  Traducătorii noştri însă deducând probabil după abon-denţa şi popularitatea scobarului la noi şi a goujonului în Franţa, au dedus că acesta trebue să fie unul şi acelaş. Rătăcire cum vedem, căci scobarul, cu excepţia câtorva riuri dela Est, nu e cunoscut în Franţa de cât după 1860-70, adică după data săpării canalelor Marna-Rin-Rohne — dacă nu greşim. Pe aceste canale el a năvălit din Germania în Franţa, unde, graţie plodirii sale miraculoase în scurt timp a umplut aproape toate riuirle franceze.
36. Zvârluga.
(Cobitis taenia, 1.; Chatoaille, loche 4e riviere sau loche epineuse, fr.;
                            Schmerle, g.).                      *
   Zvârluga, vărluga sau căra în Moldova; fâţa sau cu-ţitoaea în Muntenia; nisiparniţa în Oltenia; unghiţă sau înghiţa din Ardeal — e una şi acelaş peşte.
   Ca formă, colorit şi dimensiune zvârluga e aproape la fel griindelului. Ea, grindelul şi ţiparul sunt vite ale ace-luiaş gen sau soiul Deosebirea între cele dintâi două e de tot mică.
   Ambele au acelaş cap, mustate, gură, ochi şi corp cu deosebire că al acesteia e lătăreţ peste tot şi nerotuinjit spre cap ca al grindelului. Solzii foarte mici şi lipicioşi. Sub ochi, de ambele părţi, are un os înţepător, ascuns sub pele ca o ghiară de pisică, cu care se apără apăsându-şi capul pe duşman.
   Culoarea ei e de un galben cenuşiu închis pe spate, aceleaşi culori mai deschise însă pe laturi şi pe burtăi. In lung, dela cap spre coadă, pe spate şi pe laturi 4-5 brăzdături formate din pete mici, mai închise. Coada rotunjită, cele trei vărgi în latul ei mai puţin vii decât la grindel.
   Mărimea 10-12 cm. lungime.
   Se bate în Maiu-Iunie, când îşi lipeşte icrele fie de pietri fie de erburile apei în care trăeşte.
   Se hrăneşte cu vermi, insecte, icre şi mici animale de apă.
   Trăeşte şi se obieinueşte în orce apă. E cel mai răspândit peşte din tară căci se găseşte în toate apele: dela văile şi râuleţele de munte, gârlele şi şanţurile de câmp până la marile noastre râuri şi bălti. De altfel ea are preferinţă pentru apele mici, limpezi, cu fund petros, din cozile, răstocile
247
şi vărsăturile râurilor. Se ţine mai mult la fund, pe sub petri, printre cari săgetează dela una la alta la cea mai mică mişcare a petrilor.
                   ' *
                              *    *
   Pescuirea ei se face cu toate instrumentele dese, dar mai cu seamă cu coşul şi prin secătuire sau zăgăzuiri în văile şi gârlele mici. Intră şi se prinde de asemenea în coşuri, sticle şi borcane răsturnate, în care li s’a pus mâncare.
              , *
                              *    *
   Deşi carnea lor e destul de gustoasă, în ciorbe, prăjite şi plachie pe ceapă, totuşi din cauza micimii ei şi a micilor cantităţi prinse n’o pomenim şi n’o privim atât din punctul de vedere al hranei cât din acela de momeală pentru peşti. Faptul că ea poate trăi mai mult timp într’o sticlă, şi acela că e una din cele mai preferate prade pentru peştii răpitori, ne face s’o credem şi s’o recomandăm în acelaş timp ca pe una din cele mai bune momeli pentru păstrăv, lostrită, ştiucă şi clean.
   Ea, grindeiul şi chiar tiparul, prim vitalitatea şi podoaba coloritului lor viu împodobesc multe aquarii şi serveşte în multe pisciculturi de hrană peştilor de valoare, răpitori.
                          37. Verdetele.
           (Phoxinus laevis, 1; Veron, Arlequiti, Gendarme, etc., fr.).
   Formă fusiformă, rotunjită, puţin tescuit spre coadă. Cap şi ochi, în raport cu corpul, mărioei. Qura şi solzii mici, muc^oşi, băloşi. Aripile — dosală, anală, burtale şi peptale — lungi, cu vârfurile aproape retezate; coada puţin scobită.
   Culoarea pe spate ca earba, de un verde închis; pe laturi mai deschis, bătând în argintiu, pe burtă aib. 'In lat, peste tot, de pe spate spre burtă vărgat în pete mai închise. In lung de asemenea, pe marginea spatelui, o linie mai deschisă pleacă dela cap spre coadă. Aripioarele străvezii, cu rădăcinile celor de pe pântece roşietice uneori.
   Mărimea 12 ern. cel mult.
   Se bate prin Martie-Aprilie şi chiar Iunie, în cârduri, la apă mică, pe prunduri, de care îşi lipesc cele vr’o mie de icre. In acest timp coloritul femelelor e mai aprins, al masculilor păitat în puncte mici roşi.
   Trăeşte în apele curgătoare repezi, cu fundul petros sau nisipos, din regiunea muntoasă sau deluroasă. Nu se urcă până la păstrăv şi nici nu se coboară prea jos în apele do-moale dela câmp. Chiar când într’unele părţi se urcă totuşi până la păstrăv, cu toată prolificitatea lui el e repede distrus de acesta. Tot de groaza peştilor răpitori el chiar în apele mari preferă mai mult apa de tot mică de pe la margini.
   Gratie coloritului său viu e una din cele mai bune momeli la undita de păstrăv.
249
   Se pescueşte mai mult ,pe tulbureli cu unelte dese, şi mai ales la văi şi râuleţe unde lipsa peştilor mai mari îl face preţuit sătenilor riverani. In râurile mari el nici nu e băgat în seamă şi trece prin toate sculele nefăcute, anume pentru el.
                                 *
                              *    *
   Deşî destul de răspândit în toate apele noastre cum vedem, totuşi din cauza neînsemnătăţii lui nu şi-a putut impune generalizara unui nume peste tot. De aceea el ca şi zvârluga are atâtea nume câte pârae. Astfel: în Moldova, pe Bistriţa şi Trotuş i se zice boiştean; pe Suceava boişte; în Muntenia, pe Prahova, Râul Doamnei, Doftana e verdet, verdete, crăeş; în Oltenia, pe Motru e borfete; iar în alte localităţi e confundat cu petrarul, petruşelul, porcoiul.
   Se găteşte mai mult ciorbe în amestec cu alţii de seama lui.
 i
    38. Ţiparul.
fosilis, l; Loche d’etang, fr.).
          Tiparul sau chişcarul (într’u-nele părţi ale Moldovei), are
    •   corpul subţire, lung, cilindric, ca de şarpe, rotunjit spre cap. şi lătăreţ spre coadă. Capul de asemenea tot ca la şarpe, mic, ascuţit; gura tot mică, pe buze 10 mustăcioare pe oală. Legenda spune că el s’ar trage din şarpe, de aceea poporul nici nu-i' mănâncă capul bănuindu-1 amar şi otrăvitor.
          Pielea sau corpul lui e alunecos, mucos; solzii foarte mici, vizibili numai când pielea e uscată.
          Coloraţiunea lui aduce cu a unui pureeluş de abia fătat. E verde gălbui mohorît pe spate, galben cafeniu pe laturi, portocaliu sau galben auriu pe burtă. In lung e vărgat în brazde desr chise şi închise bătând în aceleaşi culori. Aripile şi coada rotunjite, dela cenuşiu până la culoarea părţilor corpului.
          Apele preferate de el sunt acelea limpezi, stătătoare, cu fundul cât mai erbos şi nomolos. Trăeşte în bălti, eleştee, lacuri, gârle, părae, virugi, mlaştini chiar, în răstocile şi cozile riu-rilor dacă fundul li prielnic şi chiar în şanţurile făcute pe câmp pentru scurgerea apelor. Un lat de mână de apă, un fund no-
251
      molos, înerbat cu rogoz, păpiuriş sau trestiiş e destul pentru ca să-l putem găsî la sigur, peste tot.
         Creşte până la 30 om. lungime.
         Se bate prin Aprilie şi Maiu, printre plantele aquatice, de cari îşi lipeşte cele vr’o 140.000 de icre.
         El vânează mai mult noaptea. Ziua stă pitit în găuri făcute în mal şi mai cu seamă îngropat în nomol. Capul în acest caz şi-l ţine adesea la rădăcina saul după lujerul vr’ unei plante, de unde îşi pândeşte prada dacă întâmplător i-ar trece pe Ia gură. Vă^zut ziua că se zbate nebunatic sau furios pe de-asupra apei vom ştî că se strică vremea, că potopul sau vijelia se apropie.                        .
         Se hrăneşte cu vermi, insecte, icre de peşte şi de raci şi chiar cu mici peştişori.
         El poate trăi afară din apă o zi întreagă, şi chiar mai multe dacă e învlit în cârpe ude. Deci se poate transporta viu la mari depărtări. In sticle sau în borcane cu apă de asemenea, dacă e inteligent ţinut şi hrănit el poate trăi cu anii. Astfel că gratie acestei vitalităţi şi coloritului său aprins el e una din cele mai bune momeli la somn, ştiucă, lostriţă şi păstrăv.
         Din nomolul ml aş t inel or lipsite de oxign ei es adesea la suprafaţă şi răspiră aer pe care îl dau afară pe anus (pe dindărăt). Prin acest aer sau cu acela tescuit afară din băşică, ei pot scoate, când sunt prinşi, un sunet asemuitor lăcustelor de prin earbă.
         Corpul lor — graţie ganglionilor răspândiţi pe toată întinderea afcestuia, ganglioni cari constituesc fiecare un centrul de vieată, — tăiat bucăţele sau jupuit de piele se zbate mai mult ore neîntrerupt. In popor se crede că e
       şi şarpele nu moare de cât după asfinţitul soarelui.
    Pescuirea lui se face prin secătuiri sau răstociri, cu sacul, cu coşul şi cu plasa din; pânză de sac. trase pe fundu-
JL-—_—-
                                                 *
252
rile nomoJoase. In apele mici, curgătoare, se opreşte sau se răstoeeşte — abate — apa, şi în nomolul albiei şi ochiu-rilor ei se râcăe şi se tulbură cu sapa sau cu dârgul. Atunci el ese, şerpue la suprafaţă, de unde se ia cu minciogul sau cu vr’un coş. El dă de asemenea în leasa şi vârşa deasă, mică, cu pâlnii duble la ambele capete. Un pescuit bogat se poate face, ca şi la scoici, printr’un sac, rociu sau minciog măre, de fer, cu reţea de sârmăi, deasă, cu care se trage reped prin nomol.
    " ' - *
    ' . “ *                          *
    Carnea de tipar e bună,       dulce,  grasă, îndesată, hrăni-
 toate şi sătioasă, însă foarte grea      pentru stomacurile  plă-
 pâdne. Se gă.teşte mai mult  ciorbe, prăjit     şi friptură.
 •  Cu toată această bunătate şi cu tot belşugul lui la noi, probabil din cauza abondenţi altor peşti mai mari, mai gustoşi, mai valoroşi şi mai uşor de prins, la noi tiparul e foarte puţin pescuit şi consumat. Ca marfă comercială l’am văzut foarte rar în vr’o piaţă din România. într’ale provinciilor subjugate însă el se vede foarte des. Pescarii noştri dela iDunăre dacă se îndură uneori a-1 prinde e numai spre a fi pus ca nadă sau momealăi la somn.
39. Lăteata.
             (Rhodeus amarus, 1.; Bouvier amere, fr.).
                             %
   Lâteaţa trăeşte ia un loc cu tiparul.
   Forma şi înfăţişarea acestui pescut, de oel mult 8 cm. lungime, e a unui puişor de plătică sau de crap, cu care se şi confundă aproape peste tot locul. Deosebirea ei de ceilalţi e în coloritul mai viul, în botul mai ascuţit, în dosala şi anala aproape una deasupra alteia, ambele de aceeaşi întindere, şi în lipsa mustaţelor. E verzue pe spate, albastru argintiu sau auriu cu o brazdă de un verde strălucitor pe coaste, ş: argintie pe burtă).
   Se bate prin April-Maiu.
   Trăeşte în toate apele mici, calde, limpezi, mlăştinoase şi puţin adânci, fie stătătoare fie cu un curs domol. E aproape nedespărţită tiparului deşi nu trăeşte în nomol ca el. închizând ochiurile, răstocile, cozile, gârlele, pâraele sau şanţurile de câmp, tulburându-le şi trăgând apoi cu minciogul, ooşul, sacul sau plasa deasă din pânză de sac o vom luă la sigur mai întotdeauna.
   Deşi foarte răspândită peste tot locul, îin lipsa orcărei însemnătăţi hrănitoare — căci e foarte amară — e natural ca vâlva numelui ei să nu treacă hotarul nici unui sat aproape. Ea şi zvârluga e peştele cel mai bogat în denumiri: fiecare sat, baltă, pârâu sau gârlă cu al ei. Din sumedenia acestor numiri s’a adoptat cel mai potrivit înfă-ţişerei ei şi mai plăcut la auz..
254
   Gratie vitalităţei şi coloritului ea e o bună momeală pentru păstrăvul mare, somnul şi ştiuca mică. Numai la pescuitul din sbor sau cu undita de mână însă. Căci dacă lacomul se repede şi o înhaţă, şi nu suntem prezenţi să zmucim, să.-l acătăm bine, el simtmdu-i amărăciunea o lasă, o aruncă, e pierdut.
                              /
                                   40. Obletul.
         (Albtirnus lucidus, 1.; l’Ablette commune, fr.; Weisfisch=Albe, g.).
          Obletul e foarte răspândit în toate apele noastre afară de regiunea păstrăvului, lostriţei şi jamnei. De aceea numele lui e foarte variat şi pe unele locuri se confundă, cu săbiuţa şi beldita. La Dunăre i se zice oblei, oblete, boblet, boblete; în Dobrogea în urnele părţi oclee, uclei; la turtucăeni e stoi-cesc sau stoicet; la Iacul Znagov şi peste tot în Muntenia ţârâitori; în Moldova soreau şi soreaţă; în Ardeal lătăreaţă.
          Forma lui e a unei frunze de salcie sau de leandru. E tescuit, lat, de cel mult 4-6 mm. grosime, de unde şi numele lătăreaţă în Ardeal, unde lipsesc mai toti ceilalţi peşti tescuiţi, de Dunăre şi de baltă.
          Lungimea e de 15 cm.; în marile bălti înSă poate ajunge până la 20.
          Coloritul: spatele verziu, laturile argintii, burta albă. Capul şi gura mici; aripile albe cenuşii, dosala şi anala scobite puţin înăuntru, coada foarte scobită.
          Trăeşte de preferinţă în apele limpezi şi adânci, atât curgătoare cât şi stătătoare. Primăvara şi vara se tin mai mult în joc, la suprafaţă, în cârduri. In râuri se tin pe matcă, la mijlocul apei, pe lângă malurile adânci, şi mai cu1 seamă pe vâna apei dela mijlocul vuitorilor. In bălti umblă peste tot, însă mai mult pe la mijlocul lor pe unde apa e mai adâncă.
          Se hrăneşte cu mici părticele vegetale şi animale.
          Se bate prin April-Iunie, când ferneea depune pe erburi dela 20-30 mii de icre.
          Din cauza goanei şi pustiirilor ce-i fac somnul şi ştiucă,
256
 cu cari îşi aui cam la un loc sălăşluirea, el e mai putih numeros decât în apele în cari aceşti peşti răpitori lipsesc.
   înoată cu mare repeziciune; tae apa ca o săgeată. Despre aceasta ne putem încredinţa foarte uşor mai ales seara în râuri şi după amiezi pe baltă, când îi vedem zburând afară din apă ca nişte scăpăraturi de amnar. Ei sar astfel de groaza somnului sau a ştiucei care-i urmăreşte în acele clipe, şi de cari, prin săriturile în laturile şi în urma namilei în fugă se fac nevăzuţi şi scapă de a fi înghiţiţi-Gratie albetei lui strălucitoare e una din cele mai bune momeli de undită pentru peştii răpitori, cu singurul cusur
   El cade în toate instrumentele de pescuit.
   La undiţă, la muscă, râmă şi mămăligă, obletul se dă binişor. Spre a-1 acătâ însă cere multă atenţie şi o mare dibăcie. Căci în clipa când ne-a prevestit pluta el ne-a şi şters momeala, e departe. La struna de oblet, din două-trei fire de păr şi terminată numai într’unul, se pot atârna două şi chiar trei unghiţi, din cele mai mici. Ei umblând în stoluri ne pot dâ doui şi chiar trei de odată. Pluta, din vârf de cocean sau din cotor de paiu de grâu, de mătură, pană de gâscă, se va pune la o palmă în cazul unei unghiţi şi la două în caz că e căpuită cu două sau trei cârlige. Momeala, din râme, muşte, mămăligă, etc., va fi din cele mai mici şi scurte; de abia să ascundă acul. Altfel pescuim geaba: ei ne ciupesc şi ne zboară momeala mai înainte de a fi vestiţi ca să-i putem ciupi şi noi.
   Ca momeli de vad vom întrebuinţa tărâte şi tot felul de părticele hrănitoare uscate la soare, ca să poată pluti la suprafaţă.
   Din solzii lor mici, strălucitori, spălaţi şi curăţaţi cu amoniac se prepară o tinctură prin care se lustruesc şi poleesc
 că pioare prea curând.
257
 mărgăritarele falşe. Un chilogram din solzii lor curăţaţi spălaţi şi uscaţi costă între 20-30 lei.                    ’
                              *
                              *   *
 Acest peşte prinzându-se mai în totdeauna împreună cu alţi peşti mărunţi se prepară împreună eu ei mai mult ciorbe, saramură şi prăjit, mai în totdeauna fă,ră a mai fi spintecat, cand sunt mici. E destul de bun la gust dar prea incarcat de oase.
 In postul Paştelui sau Sf. Mării, posturi în cari poporul nu mananca peşte, în caz de pescuit îmbelşugat ţăranii riveran, ,i lasa 24 ore în sare, îi înşiră prin ochi pe aţă şi-i pun
 „ soare> la fum> sau la saramură în vase de lemn or de pamant.
  Frăţila. — Peştii şi Pescuitul.
 11
   41. Obletul Mare.
(Alburnus chalcoides, 1.).
   In cartea d-lui dr. Antipa mai aflăm un alt soiu de obleţ, mult mai mare- Acesta trăeşte mai mult în apa sălcie a mărei, de unde primăvara intră în partea de jos a Dunărei şi în bălţile ei.
   Ca formă, colorit şi obiceiuri de reproducţie acesta se apropie în totul celuilalt. Diferenţa e mai numai în mărime — 22-25 cm. — şi în er-narea lui la mare, în apa sălcie din faţa gurilor Dunărei.
     Obletul împerecheat cu cleanul pot 1 da loc unei corcituri care să se apropie mai mult sau mai puţin de forma amândurora.
 •                           42. Beldita.
 (Alburvus bipunctalus, 1.; Abletle, Spirlin sau Eperlan de Seine, fr.‘.
    Beldita sau lătăreaţa — în Ardeal — şi coconarul în Oltenia e tot un soiu de obleţ mărginit în partea de sus a râurilor, în regiunea jamnei şi lipanului, de unde nu se coboară nici odată în partea lor câmpenească.
    Formă, mărime şi obiceiuri de traiu la fel obletului, de aceea peste tot aproape e confundată cu el.
    Deosebirea între unul şi alta e culoarea verzue a spatelui, vei ziu care se coboară în jos până la linia laterală de pe mijloc, făcându-i astfel laturile mai puţin argintii decât la oblet. In plus, această linie e mult mai vizibilă şi apare ca o linie de creion în mijlocul altor două linii de cerneală trase pe alături.
    Beldita e mai rară decât obletul; trăeşte contrar lui mai mult pe fund; se pescueşte şi se găseşte la fel cu el.-
 260
i i
 ■i ,
 I
                       43. Mihalţul.
(l.ota vulgaris, !.; La lotte commune, fr.; Aalraupe, g.).
    Mihalţul ca formă. înfăţişare, carne, cap şi piele se aseamănă întru câtva cu somnul.
    La fel acestuia are capul mare, lat, turtit; corpul bălos, dela mij-loc spre coadă lătăreţ, tescuit. Ochii mici, gura potrivită, fălcile şi înghi-ţitoarea cu dinţi. Falca superioară mai eşită, sub cea de jos o mustaţă. Solzii mici, nevăzuţi decât când pielea e uscată, linia laterală mai puţin vizibilă varie-tă.ţei apelor apusene. Aripioarele pojghioioase, moi. Peptalele după u-_ rechi, burtala începe la mijlocul burţei şi se întinde ca o coamă împreunată cu coada. Prima dosală începe ceva mai sus de capătul bur-talei, şi, curmată după uu deget-două lăţime începe a doua dosală, care de asemenea ca o coamă moale, se întinde până la coada rotundă, unde face o curmătură între ele.
r>           :
          ■JL
   Coloarea lui e verde cafenie bătând uneori în gălbuiu, cu împestritături de marmoră. Pe burtă alb. Aripile de culoarea corpului.
   Mărimea obicinuită 30—50 cm. Prin raritate poate atinge 70—80 şi chiar peste un metru.
   El trăeşte de preferinţă în râurile repezi, cu a,pa limpede, aerată, cu fundul bolovănos, prundos, nisipos. E mai des în regiunea deluroasă şi de câmpie, mai rar în aceea muntoasă şi în Dunăre. In Deltă şi în băjţi lipseşte cu totul. In râurile noastre mari ca Jiul, Oltul, Şiret, Bistriţa, Prut, etc., el stă la cele mai mari adâncimi, de obiceiu în vuitori şi oboeli, pe sub rădăcini, stânci şi bolovani. E un peşte de fund şi de noapte; ziua stă mai mult ascuns; hrana şi-o caută numai noaptea, când apa e limpdee şi în tot timpul zilei când ea e tulbure.
   Sorocul bătăii lui e prin Decemvrie-Ianuarie, în aceleaşi oboeli de pe sub şivoae unde sălăşlueşte de obiceiu, lipin-du-şi icrele pe prundişul şi rădăcinile din apropierea marginilor mai liniştite de clocotul sau şivoaele apei. O femelă poate vărsă până la 1.000.000 de icre; după 6 săptămâni de clocire puii încep să mişte. Cu toată această prolificitate el e relativ rar. De altfel această raritate — la care cooperează atât somnul cât şi el însuşi, mâncându-şi ouăle şi puii — e o binefacere. Căici el fiind mult mai răpitor şi mai vioi decât somnul chiar, ine-ar puteâ pustii toate apele de celelalte soiuri de peşti. Probabil gerurile şi lunga durată a încuibării care dă destul timp şi prilej celorlalţi peşti şi chiar lui de a-şi sterpi icrele ajută, pe lângă celelalte cauze, foarte mult la raritatea lui. De altfel raritatea lui e nutaai regională. Pe Olt, dela Slatina în jos el e foarte numeros. In urma ghetei şi la tulbureli unditile de fund se scot încărcate.                                         '
   El se hrăneşte ca toti peştii răpitori cu orce vietate mică şi la nevoe cu toate resturile de provenienţă animală. Hrana obicinuită şi preferată însă sunt peseuţii, vânaţi noaptea şi
I
' - 262
chiar ziua, dacă spre peirea Ior s’ar abate în apropierea locului unde stă pitit.
   Mihalţul nostru, deşi din aceeaşi familie (a gadizilor) cu Lota apelor apusene, se deosebeşte totuşi întru câtva de aceasta. Culoarea acesteia e mai gălbie, gura mai mică, botul mai prelung, mai rotunjit, aducând cu acela de vidră. Capul mihalţului e mai lătăreţ, mai turtit şi bulbucat, apro-pîindu-se de al unui somn lipsit de mustate. Posibil ca deosebirea să fie datorită încrucişerii acestora în apele noastre.
   •Undiţari demni de încredere afirmă a fi prins un fel de mihalţ lipsit cu totul de ochi.
 -?
 v.                               *
                               *    *
   Mihalţul cade în toate instrumentele de pescuit întrebuinţate în regiunea lui. Dă chiar în vârşă, dacă, e destul de deasă, încât să caute în ea nu numai hrană ci şi o ascunzătoare.
   Cel mai practic şi inteligent mijloc de a-1 prinde însă e, ca şi la mreană, sforile, pripoanele sau unditile de fund. Se momesc cu fluturi, insecte, vermi şi râme pentru ce mici şi cu pescuti pentru cei mari. Puse de cu seara pentru dimineaţa, în ape bine populate, ele dau cele mai frumoase roade.
   •Primăvara, îndată după zăpor, adică după prima toană a rupturilor de gheată, când pe apă se mai scurg încă unde şi unde câtemn sloiu răslet, mihalţul e cel dintâi peşte care pleacă după pradă. Somnul în acest timp mâi caută încă refugiul, sau cel puţin nici chiar speriat nu-i abate a părăsi locurile de siguranţă în cari sloii nu-1 pot atinge; aci el se lasă uşor prins şi nu le părăseşte decât după ce apa s’a liniştit cu totul. Acest timp e cel mai prielnic pescuirei mihalţului.
   Cu undiţa de mână, de fund, la adânc, momită cu aceleaşi momeli, îl vom puteâ vâna numai noaptea cu oarecare isbândă. In timpul zilei îl vom atacă numai în apropierea
263
 bănuitelor lui ascunzători; adică pe sub stânci, rădăcini, maluri găunoase, etc. Fără un vad bine făcut mai multe seri în şir nu ne vom puteâ plânge însă de raritatea lui sau de nenorocul nostru. Unditile pentru el vor fi zdravene, pe tulbureli când nu vede cât de groase chiar. Căici pe lângă un mihalţ de 1-2 kg. ne poate dâ un somn de'5 sau 10. In ape repezi plumbul va fi destul de greu; pluta de pristos. La vaduri făcute, când pescuim cu mai multe undiţi şi mai ales noaptea, nu e rău să amintim, că acestea trebuesc bine priponite. Se pot legă fie de nuele mlădioase înfipte în pământ, f:e în mai multe zale de -răchită legate de un ţăruş. In acest chip zmuciturile bruşte, brutale, năbădăioase, ne întâlnind împotrivirea dârză nu pot rupe nimic.
  O     undita sau sfoară specială la mihalţ e aceea descrisă şi uzitată în partea de jos a Oltului, dela Slatina în jos: Un bolovan, de care e legat capătul sforei cu 10, 20, 30 de un-ghiti, e aşezat pe o scândurică şi de pe un pod sau cot de vuitoare i se dă drumul pe apă în jos. La sfârşirea sforei, printr.’o zmucitură el e răsturnat la fund şi ea rămâne întinsă legată de pod sau pisc. O sfoară în acelaş fel, dar cu mai puţine unghiţi se înţelege, poate fi ţinută în mânăi sau legată de vârful unui băt mlădios. Pescuitul cu două-trei din acestea e plin de farmec. Betele bâţâe şi mâna ne prevesteşte dela cele mai mici ciupituri. Dacă fundul e bănuit curat aceste sfori pot aveâ peste o sută de metri. Dacă ele nu sunt întinse anume spre a fi cercetate dimineaţa, se pot cercetă, spre premenirea momelei cel puţin, la fiecare oră. Bolovanul în acest caz poate fi înlocuit cu două feare sau plumburi grele, legate la vârf şi la mijloc. Dela acesta în jos unghitile pot fi legate direct pe sfoară sau în nade de tot scurte. Prin pripoanele acestea se pricepe credem, se poate face un pescuit în mare şi din cele mai bogate.
                                   *
                             *    *
    Carnea de mihalţ, alburie, îndesată, fără oase, mai puţin
264.
grasă, e miult mai gustoasă decât cea de somn. Ficatul lui voluminos, mare, e delicios, e cea mai gustoasă parte din el. Din băşica lui, ea şi din cea de morun, se poate prepară cleiul de peşte. Icrele lui se zice că ar aveâ proprietăţi purgative, adică urdinătoare.
   IDitnî el, ca din toti peştii de riuri de altfel, putem prepară tot felul de bucate. Rasol însă e mai delicios decât linul, iar maioneză şi marinată se apropie de morun.                         ^
   >
        ■}
                             44. Somnul.
             (Silurus glanis, 1.; Silure commun, fr.; Wels, gj.
   Somnul e tartorul peştilor din riurile noastre. E originar bazinului iDunării şi Volgei. In restul Europei afarăi de câteva lacuri elveţiene el mi e de loc răspândit.
   Somnul şi morunul sunt din cei mai mari peşti de mâncare din lume şi totdeodată cei mai mari din peştii apelor Europei.
   Creşte până la 5 m. lungime şi 500 kg. greutate.
   E destutl de cunoscut de toată lumea românească căci nu lipseşte mai 'nici odată din pieţele noastre.
   El are capul mare, bulbucat, lătăreţ, turtit, de aceaşi grosime cu corpul. Gura — vorba românului, cât şura — largă cât şi capul, osoasă, garnisită cu perii a suite de dinţi. Falca de jos e mai lungă, mai eşită; sub ea patru mustăţi mici, pe cea superioară alte două foarte lungi; înapoia lor ochii.
   Forma corpului său bălos, alunecos, e rotunjită spre cap şi lătăreaţă spre coadăi.
   Aripile, două .peptaie, două burtale şi una dosală, în raport cu volumul său de colos aquatic sunt foarte mici. Pe întreg întinsul- pânteceli^i, dela mijloc spre coadă, şi împreunată aproape cu aceasta, e o singură aripă în forma
  aceleia de pasere, tăiată,. Dela ca,p spre coadă, linia laterală merge ca o cusătură drept pe mijloc.
    Coloritul său e. negricios ca tuciul, ca oţelul brunit şi lustruit, pe spate; cenuşiu pe laturi, albicios sau gălbiu pe pântece, şi peste tot, împestriţat sau înmarmorat în pete alburii şi închise.
    Ca răpitor e cel mai pustiitor din peştii apelor noastre.
•    Se hrăneşte cu- vermi, insecte, etc. când e mic, şi mai numai cu peşti când e mare. In lipsa acestora se mulţumeşte cu nu importă ce mici vietăţi şi rămăşiţe de provenienţă animală. Broaşte, şoareci, cadavre chiar, el devorează totul. Atacă paserile de apă domestice sau selbatice, ai căror pui mai ales îi stinge cu totul când poate. Ba, namilele mari se aruncă chiar asupra copiilor, dacă s’ar scălda în apropierea cotrunelor lui. Ceva mai mult: D-l dr. An tipa •în cartea sa ne povesteşte că un pescar aruncându-se din barcă în mijlocul Duinărei aproape de Reni ca să se scalde, a fost apucat de picior de un somn şi tras la fund. Peste câte-va zile s’a găsit cadavrul pescarului plutind, având piciorul întreg în gura somnului, care neputându-1 lăsa se înecase şi murise şi el.
    Somnul e mai mult un peşte de riuri. deşi nu-i displac nici unele bălţi. In acestea el intră mai mult spre a se bate sau reproduce. Dacă găseşte în ele însă locul prielnic şi hrană îndestulătoare se obicinueşte şi rămâne pe loc. El trăeşte în Dunăre şi în toate riurile şi bălţile noastre mari, cari comunică cu acest fluviu, ba chiar într'unele lacuri din interiorul ţării. Până la 1877 se găsea chiar în lacurile Co- i lentinei, din jurul Capitalei. Apa, natura şi calitatea ei şi a fundului nu-1 prea sinchisesc. Destul ca ea să fie îmbelşugată în hrană sau pradă, după care el se aruncă chiar pe la margini şi vărsături cu adâncimea apei de abiâ cât groşi-mea lui. La ape mici, în umbletul albiturei, prada lui, el stă, adesea cu coada în nomol şi cu gura căscată în sus, gata să îmbuce peştişorii pe cari peirea i-ar abate spre el.
    Locul său predilect de odihnă, de joc, de umblet şi de vâ-
267
nat, în riuri, sunt marile vuitori, oboeli, opăcituri şi cursuri de apă mai domoaie, adânci, sub malurile drepte, abrupte, adânci, văgăunile, scobite, găurite, rădăcinoase, cui sălcii culcate sau Înecate, etc., indiferent de natura fundului. In bălti se tine la adâncimi, în stuf sau prin goliştile lui când odihneşte sau pândeşte, şi peste tot locul umbletului peştilor mici când vânează: seara şi dimineaţa.
   Se baie prin April-Maiu. La Dunăre şi la baltă el se bate mai de vreme, mai cu seamă când apele sunt mici şi pri-măverile călduroase. In partea de munte a riurilor şi când apele sunt mari şi primăverile ploioase însă,, peste tot se bate ceva mai târziu. Din Dunăre el intră şi se bate de preferinţă prin bălţile cari comunică cu ea, la apă mică, prin stuf, rădăcini, burueni etc., de cari se freacă şi de cari îşi lipeşte icrele. După băitae femeiuşcă pleacă iar bărbătuşul rămâne de strajă lângă icre, 10-20 de zile până ce plodurile înoep să umble şi să-şi caute singuri hrana. E de mirat că cu toată lăcomia lui în tot acest timp el nu mănâncă nimic de cât cel mult vr’un peşte, broască sau alt animal de apă care s'ar apropia să-i mănânce icrele. De asemenea, el e atât de îndrăgit şi de conştient de plodurile sale încât dacă din cauza secării apelor icrele ar rămânea pe sec el le udă mereu de apă cu coada, până ce ele înviază şi recad în apă. După ce şi-a făcut această datorie şi mai cu seamă dacă apele bălţilor încep să scadă, fapt pe care el 11 simte cu câteva zile înainte, începe să părăsească bălţile şi să se retragă la Dunăre. Cum însă gurile acestor bălţi cari dau în Dunăre sunt toate închise în acest timp de către pescari, închise prii: garduri, coteţe, lese, cu pâlnii, prin cari peştii pot să intre dar nu mai pot eşî, ei dau în aceste capcane şi se prind în mare cantitate. In riuri ei se împereehiază şi se bat, după împrejurări, atât la adânc, cât şi la apă mică. Condiiţa de căpetenie a locului de bătae e ca fundul, malul sau apa să fie împăinată cu rădăcini, bolovani, erburi, sălcii culcate sau înecate, etc. de cari, prin frecare, să-şi poată astâmpăra gâ-dilitura şi mâncărimea ce simt în acel timp. Fără aceste
268
 obstacole sau pedici de cari ei să se poată freca, şi se ştie că se freacă pân’ ce-şi jupoae pielea şi-şi fac răni       adânc;,
 ei, din cauza corpului lor alunecos, a burtei lor moi      şi mari,   '
 a cantităţei enorme de lapţi şi de icre, din cari, o femelă, după mărime, poate aveâ dela 50.000 până la 1.000.000, deci câteva chilograme unele şi alţii, — din aceste cauze şi fără aceste condiţiuni zic ei şi-ar lepăda foarte cu greu sămânţa,
 Dfe aceea îşi aleg locurile cele mai potrivite acestui scop; dacă unul lasă de dorit şi în el nu şi-au putut face complect bătaea, îşi caută un altul şi chiar al treilea, făicându-şi astfel bătaea în două şi chiar în trei rânduri.
    ?                                                                  i
      • * *
                               *    *
    Pescuirea somnului se face eu toate uneltele pomenite.
 • Fiind unul din cei mai puţin selbateci şi bănuitori el cade în toate. Dă chiar la vârşă, şi iarna mai cu seamă, dacă ele sunt potrivit aşezate se pot scoate întotdeauna pline.
            La undiţă, ca toţi peştii răpitori, se dă foarte bine; cu ea se poate face un pescuit destul de atrăgător şi de bogat.
 Cei mici, până la două kg. se dau binişor la râme, coropiş-niţe, lipitori, broscuţe mici şi chiar la mămăligă. La cei mari însă vom momi undiţa numai cu peştişori (ţipari), jarnne, caracudă, clenişori, beldiţe, porcoi, obleţi, etc. şi. în lipsă, cu broaşte şi pui golaşi. In locuri sau împrejurări în cari nu prea sunt îmbuibaţi de hrană, şi în verile ploioase când din cauza tulburelei apelor nu-şi pot vedea prada, ei se dau şi la carne, bojog, ficat, splină, creer şi maţe de pasere ferte sau dubite. Nu se va încercă eu toate acestea însă decât la extrem, adică, numai pe tulbureli şi în lipsa broaş-telor şi peştilor momeli. Celelalte pot fi bune cel mult pentru facerea vadurilor şnpentru somnii mai mici. Pentru aceştia vadurile se pot face în gâturile şi cozile vuitorilor, pe lângă malurile adânci, abrupte, tari, rădăcinoase, unde şi pescuim. In apele puţin adânci, sub un metru, şi cu fund tare unghiţă vine la un lat de mână pe fund; la malurile
269
drepte poate îi lăsată chiar pe Ia margine sub mal. La adâncimi peste doui metri dacă malul e tare şi dacă nu ne putem piti, vom lăsă unghiţă Ia fund; la dimpotrivă la suprafaţă sau cel mult la jumătatea apei. Somnul e capricios, umblă peste tot, când se lasă la fund când se urcă la
suprafaă.
   Când puiul de somn dă de râmă el n’o pipăe, n’o încearcă; o îmbucă dintr’odată. In acel moment pluta se apleacă bine, zdravăn, şi imediat dispare. Ferim din ţeche, ea unghita să se înfigă bi'ne, şi-l tragem binişor spre mal, spre vărsăituri sau coada ochiului. Altfel ar fi greu de apucat şi prin bălăcire s’ar strică vadul; s’ar speriâ cei cari întâmplă,tor s’ar mai puteâ prinde. Căci somoteii umblă de asemenea în toană, în cârduri. Somnul de altfel e molatic, din lipsa aripilor e puţin furios; deci lupta cu el e de scurtă durată. Ne vcm păzi doar, în apele repezi, să nu apuce curentul, unde greutatea mai mult decât forţa şi zbaterile lui ne-ar puteâ rupe struna. In lipsa minciogului îl vom duce uşurel, fără a-1 scoate cu capul afară, ca să bălăcească, spre un loc cu malul jos, lins, unde, după ce ne-am mânjit mâna cu pământ, ca să nu ne alumece, profităm de un moment când rămâne liniştit la margine şi-l apucăm de ceafă. Foarte rar se întâmplă însă ca să^l putem înhătâ dela prima a-pucăitură. Dacă ne scapă, îl hătuim, îl plimbăm şi-l conducem din tnou la margine. Dacă întâmplător am fi nevoiţi a lăsa ţechea din mână, ceeace n’ar trebui, nici odată nu vom lăsâ-o încolăcită sau printre acătături; ci întotdeauna întinsă, pe mal în sus. Când aruncăm mâna pe el, ca pe or ce alt peşte mare de altfel, îl vom apăsă şi ţintuî pe loc, cu toată puterea şi greutatea corpului, până ce degetele arătător şi mare i-a putut nemeri şi pătrunde în urechi.
   Cum hrana Iui favorită şi predilectă sunt mai mult ceilalţi peşti, se înţelege că toanele mâncărei mu-i pot fi decât odată cu ale acestora. Adică dimineaţa, seara şi noaptea. A-i atacă în alt timp e o trudă de pristos.
   Pentru somnii de tot mari se vor întrebuinţâ unghiţi cât
270
mai mari; duble, triple dacă se poate. Struna va îi o sfoară groasă, lungă, chiar îndouit cât lărgimea apei, dacă se da la namile mari. Căci dacă apucă curentul, în jos, şi nu-i pu_. tem dâ drumul, sau dându-i n’am aveâ posibilitatea de a-i ajunge, el poate fi perdut cu siguranţă.
   Zgarda, adică o palmă două de strună sârmuită, sau, în lipsă, două trei bucăţi de sârmă, îmbelciugate, între unghită şi strună sunt neapărate. Altfel cea mai bună strună nu rezistă dinţilor lui de cât foarte rar. O prăjină zdravănă şi cât'mai lungă, dacă nu ne stânjeneşte, nu strică.
   BrOasca se prinde de pielea dela spate; peştişorul de sub arij^a dosală; puiul de vrabie, golaş, de aripi, e aşezat pe o scândurică. Unii şi alta vom năzuî să fie întotdeauna vii. Cu broască se poate dâ fără plută, căci ea se mentnie singură la suprafaţă. Ca să nu se tragă spre mal, şi deci sa fugă din apă, vom înfige ţechea în mal şi vom face aşâ ca Sfoara s’o tină în depărtare, la locul potrivit.
   Cu peştişor e preferabil a se da numai cu plută. Căci liber el ne poate uşor acătâ undita de petri şi rădăcini. Pluta se pune la două palme înălţime. Struna se plumbueşte proporţional mărimii peştelui momeală, ca să nu iasă în faţa apei. Acesta poate aveâ — dacă bănuim şi dăm la de acei mari — poate aveâ o palmă lungime, iar crăpceanul poate fi de un lat de mână. Undiţa se aruncă apoi în vârtejul vuitorii, sau de pe obstacol, pinten etc. se lasă în apa oboită unde o pândim pitiţi. In vuitori se poate lăsâ în chipul următor: Ne culcăm pitiţi la 10-20 metri în sus de vuitoare; pe matcă sau pe mustaţă dăm drumul strunei să se des-făşure departe, unde vrem sau unde credem. Din când în când vom agită momeala, mişcând din ţeche sau strângând din strună, dându-i mai apoi iar drumul. Dacă namila e cumva în târcoale pe acî şi nu ne-a simţit, cum umblă nebun peste tot locul dă peste pradă, o îmbucă, o înghite şi dă s’o şteargă. Se înţelege că la somnul mare e de pristos a pândi pluta. Dacă o facem totuşi, cel miult cu coada ochiului, e numai din teama de a nu se acăţâ sau apropiâ de
271
ţărm. Căci în clipa în care somnul ne iâ momeala şi dă să-şi urmeze goana, ne va faoe să tresărim ca arşi. Ba, ce tresărit? El ne va zgudui, ne va cutremură, ne va face să sărim în sus ca 'nişte zmintiti. Ţineti-vă bine, căci el deşi e molatic, lupta cu o namilă de 10, 20, 30 şi chiar 100 kilograme nu-i glumă; poate dură o oră, două, trei şi mai mult.
   La malurile înalte, sub cari apa e lină, adâncă,vom pregăti undita la oarecare depărtare şi ne vom apropia tiptil, pe brânci, fără ca să ne poată fi zărit nici capul măcar. Vom vârâ ţechea printre ramuri sau burueni, şi prin inelul din capătul ei vom slobozi struna şi vom lăsă uşor peştele sau broasca în apă.
   Afarăi de undita de mână, sau chiar în acelaş timp cu ea. mai putem prinde somnul şi cu undita liberă sau de suprafaţă. Acestea le aruncăm seara pentru dimineaţa; sau, le aruncăm unde şi unde, pândindn-le pe când pescuim cu cea de mână. La pagina 93 am dat destule lămuriri asupra acestei undiţi.
   Spre a nu ne perde timpul zadarnic ne vom încredinţa mai întâi dacă se află somni mari în locurile năzuite. Spre acest scop ne vom pune câte-va seri la pândă, mai cu seamă în acele seri liniştite, după zile călduroase, în cari el, dacă există, bălăceşte ca porcul. Pândirea se face, bine înţeles, dând cu undita la alţi peşti. In caz că îl auzim bolborosind, sărind ca un bivol şi făcând valuri ca o luntre, cel mai înţelept lucru e, spre a nu ne plictisi sau perde timpul geaba, e a da în serile următoare atât la el cât şi la de cei mici, mai cu seamă când am şt) că la ei nu dăm geaba. Ca oameni cuminţi nu vom da nici odată vrabia din mână pentru cioara de pe gard.
   La Dunăre somnul se mai prinde cu încă un fel de undită numită clonc. Aceasta e o uindiţă cu broască ca momeală, pe care pescarul o duce de pe mal sau din barcă pe apă în Jos/In acelaş timp bâlbâcăe în apă cu un fel de lingură, ca
o  scafă de băcan sau căuş de luat apă), pe care-1 împlântă din când în când în apă. Sunetul e asemuitor săriturei broa-
i
ştei de pe mal ispitei căruia somnul tiu poate rezista., Aude, şi din împrejurime sau din ascunzătoarea de sub mal ese şi se aruncă asupra chilipirului ce-i vine la gură. Acest pescuit e foarte bogat; însă la o apă prea limpede, în care peştele vede şi se tine la distantă, se riscă, o trudă zadarnică mai cu seamă dacă pitirea e cu neputinţă.
   i- *
                              *    *
   Xtât la Dunăre şi în bălţile ei, unde pescuitul somnului produce peste 1.000.000 de kg. anual, cât şi în marile pieţe defdesfacere, somnul ca şi crapul poartă diferite denumiri comerciale. Aceste denumiri li se dă după mărime, căci se înţelege nu fiecare mărime poate aveâ acelaş preţ. Astfel, somnului mărunt de tot i se zice moacă, celui de un kg. două somotei, celui mai măricel iaprac, celui şi mai mare iarma, iar celui mare de tot somn pană. încolo, în genere, peste tot la români e numit somn.
                                 *
                              *    *
   Carnea de somn e albă, grasă, gustoasă; e una din cele mai preţuite de poporul român. Uin dar al lui e că nu are multe oase şi un cusur că prea e gras mai ales vara, proaspăt.
   Bucatele cele mai obicinuite d'n el sunt: Prăjit în unt delemn — după ce s'au tăvălit bucăţelele în făină; — rasol, marinată, pe grătar şi preparat cu stropi de zeamă de lă-mâe; frigărui ca din morun — din mici bucăţele trase pe o mică ţăpuşă de lemn şi fripte la un jeratic domol; — ciorbe cu borş, oţet şi zeamă de varză, etc. Unde e neîntrecut însă, pentru noi românii, e în rasolul preparat — după fer-bere — cu oţet, untdelemn şi puţin usturoiu al panei de somn duliei sau sărate, cu mămăliguţa naţională şi... ceva vinişor.
   Pana de somn se prepară în chipul următor: Se tae pana somnului dela mijloc în jos. Se spintecă, în mai multe pene
278
dacă e prea groasă; se spală, se lasă a se scurge apa spă-lăturei, se sărează, mai putini dacă dorim pană dulce, mai mult dacă dorim sărată. Se lasă în apa lăsată de sare, o zi două în primul caz şi mai multe în ultimul. Se păstrează apoi In putinici, albioare sau vase de pământ în noui prafuri de sare la conservări de scurtă durată, şi numai în saramură şi bine acoperite pentru păstrări mai luingi. In acest chip ea se conservă bine şi foarte lung timp.
   La peşti ca şi la murături nu trebue uitat că sarea va fi numai grunjoasă şi vânătă dacă se poate; cea albă şi măcinată e mai puţin bună.
   Ciorbă cu borş somnul se prepară în modul următor; In borşul pus la foc se pune o ceapă două tăiată sau întreagă,
o rădăcină de pătrunjel şi de hrean dacă dorim, foi de leuş-tean şi pătrunjel, piper şi sarea necesară. Când borşul dă bine în clocot se aruncă peştele tăiat bucăţele. In 10-15 minute el e fert şi se dă la masă, cald sau rece.
   In consideraţie că multă lume nici nu ştie ce-i borşul, necum să-l prepare, facem loc unei reţete şi pentru el. El e gustos, hrănitor şi sănătos. E chiar un leac pentru persoanele slabe, ofticoase.
   Borşul. — Dacă nu avem uşti, adică maia, drojdii sau plămădeală, ne preparăm întâi aceasta. Pentru ea luăm de pildă câte o jumătate de kgr. mălai şi tă,râte, de grâu. Turnăm atâta apă ferbinte cât să deâ peste ele şi le lăsăm o zi două, până se acresc, la un loc cald. Punem apoi uştile într’un vas mare de lemn sau zmăltuit, adăugăm un kgr. două tărâte noui, câte-va bucăţi de pâine, vr’o 5-10 litri de apă ferbinte, se jintue din când în când şi se păstrează acoperit la un loc mai puţin răcoros. Zeama aceasta înăcrită în câte-va zile e borşul. Când e prea acru se poate înlumgi cu apă. Cu doui trei pumni de uşti dela fund se prepară un nou borş, pentru o altă săptămână sau două.
   Ciorba cu oţet se prepară în acelaş fel, cu acelaş zarzavat; doar că zeama sau apa se acreşte cu otet, după ce a fert peştele, căci altfel acesta nu se ferbe. Dacă peştele şi
 Frăţila. — Peştii şi Pe6cuitul.
  18
/
274
deci ciorba e prea slabă, la dorinţă se poate îngroşâ prin-tr’un rântaş de untdelemn stins cu oţet. După gust sau în lipsa untdelemnului acesta se poate înlocui cu putină zeamă dela peşte: In câte-va linguri din ea puse în tigae se rumeneşte putină făinăi, se adaugă ceapă tocată, se stinge ou otet, se înlungeşte cu zeamă, se toarnă peste peştele fert, se mai dă odată în clocot şi e gata.
                  PARTEA PATRA
    PEŞTI DE BALTĂ, DE DUNĂRE ŞI DE MARE
                           Crapul.
   In fruntea -peştilor de baltă, ca număr, belşug, valoare comercială şi nutritoare stă acela cunoscut de toatăi româ-nimea sub denumirea de crap.
   Peştele acesta, după cât se zice originar din Persia şi Asia mică, fu adus în Europa de către Romani. Introdus mai întâi în Qalia şi în Italia el se răspândi de acî peste tot continentul, afară de Anglia şi Danemarca, unde nu fu introdus decât prin secolul al XVI-lea.
   Prin 1877 el fu transportat şi în America de Nord. Acî, timp de 20-25 de ani -el se răspândi în toate apele şi se prăsi atât de mult, încât sterpi cu totul unele erburi cari îi plăceau. Şi deci, prin concurenţa hranei făcu raritatea şi pe unele locuri chiar dispoziţia peştilor indigeni acolo mult mai gustoşi decât el. Această introducere însăi e foarte mult regretată astăzi în America. Căci din -cauza apei, climatului, faunei sau materiilor hrănitoare el şi-a schimbat cu totul însuşirea de bunătate a gustului cărnei. Nu mai e atât de gustos şi preţuit ca la noi,'ci a devenit de o valoare culinară şi comercială cu totul neînsemnată.
   Crapul, -cel puţin sărat dacă nu proaspăit, şi barem la zile mari de praznic ca Floriile şi Buna-Vestire dacă nu peste
i
                 45.  Crapul.
(Qypriiim carpio, 1.; Cârpe, fr-; Carpfen, £■)
277
tot anul şi peste tot locul, e peştele cel mai cunoscut de către întregul nostru popor.
   Sub denumirea obicinuită de crap, trebue ştiut că avem multe varietăţi. Tuturor acestor varietăţi sau corcituri, prea puţin deosebite între ele de altfel, poporul consumator le zice în general crap. La drept vorbind e şi logic. Căci dacă avem găini şi rate de soiuri diferite toate laolaltă nu sunt decât tot raţe şi găini. Pescarii şi oamenii de ştiinţă însă deosebesc şi denumesc pe fiecare din aceste varietăţi cu numele propriu ei după înfăţişarea deosebită şi destul de isbitoare de altfel dela prima aruncătură de ochi.
   Astfel, crapul adevărat sau comun şi cel mai răspândit se recunoaşte uşor după spatele său curbat. încovoiat, arcuit, şi după burta mai puţin lăbărţată. Forma lui e de un îungueţ oval puţin tescuit pe laturi. Capul mare, de grosimea corpului, e scurt, tişit în jos şi urmează curbătura corpului. Gura cărnoasă, mică în raport cu capul şi corpul. Falca de jos mai trasă, cea de sus puţin mai lungă; la îmbinarea lor două mustăcioare lungi, mai spre bot alte două de tot mici. Aripa dosală lungă, dela aproape jumătatea corpului până spre coadă, drept deasupra analei, de unde corpul i se sugrumă puţin subtiindu-i-se. Aripile dela pept şi burtă pe la colţuri puţin rotunjite, coada scobită de ase-trana. Solzii mari, puţin mai închişi pe margini.
   •Coloraţiunea crapului, la fel cu a multor peşti, variază de asemenea după ape, timp, vârstă, împrejurări şi varietăţi. Crapul din tăurile părţilor de sus ale râurilor e mai deschis, cel de Dunăre şi de baltă ceva mai închis, iar cel din Deltă şi din Marea sălcie e aproape negricios. Intâiull e verde-al-băstriu pe spate, cenuşiu şi de un gălbui auriu pe laturi şi pe burtă. Al douilea, şi cel mai numeros, are spatele negru-albăstriu, coastele mai mult sau mai puţin aurii, burta găl-bie, şi, cei vârstnici în mare parte sângeraşi pe la gură, bărbie şi încheeturile aripilor dela pept şi burtă.
46. Crapul de Dunăre.
279
                     46. Crapul de Dunăre.
   Acesta • trăeşte în Dunăre dar e foarte numeros şi în bălti. Se deosebeşte de cel de sus prin botul mai scurt, mai rotunjit, prin fruntea şi spinarea mai late, mai groase: In rest e la fel celuilalt.
                                 *
                              *    *
   Varietăţile şi corciturile crapului, toate laolaltă mai puţin numeroase şi răspândite celor de sus, au fiecare mici deosebiri de formă, colorit, înfăţişare, etc., păstrând totuşi caracterele şi felul de viată întocmai celorlalţi. Astfel:
                      47. Crapul Ghebos.
   Are spinarea mai înaltă şi burta mai lăbărţată. Dela cap spinarea i se înaltă ca o cocoaşe până la începutul aripei dosale. El creşte şi se îngraşă foarte repede. E în acelaş timp cel mai gustos şi mai rentabil dintre toti spre a fi cultivat în eleştee sau în pisciculturii^ artificiale.
                         48. Ulucarul.
   Acesta se deosebeşte de ceilalţi prin corpul săiu mai îngust; adică prin spinarea şi burta mai puţin aridicată şi lăbărţată. Prin capul mai turtit, mai ascuţit; prim coada mai scobită şi coloritul mai puţin închis şi gălbiu.
   Trăeşte mai mult în Dunăre de unde primăvara intră în bălti.
   Spre a nu scă,pâ peste gardurile de închidere a bălţilor pescarii întind pânze, rogojini sau bărci de partea opusă, în cari, când sare, se prinde singur în mare cantitate.
     47. Crapul Ghebos.
(Cyprinus carpio v. gibbosus, !)•
  48. Ulucarul.
c■ var. hungarirus, l).
   I   se mai zice sulă, sulac, suloiu, sutimr, crap săltăreţ — din cauza uşurinţei eu care sare gardurile de coteţe şi de închidere — şi ulucar la turtucăeni 1).
                            49. Ofitirul.
   Acesta ca formă e aproape la fel ulucar ului. Are însă capul mai mare, corpul mai tescuiit, spinarea mai ascuţită, aripile şi coada ceva mai lungi.
   Trăeşte mai mult în-bălţile gurilor Dunărei.
                     50'. Crapul box—capete.
   Acesta e mai mult o pocitură, a crapului comun. în formă şi înfăţişare nu se deosebeşte de acesta decât prin capul şi botul ca de poc sau câine box.
                                   *             '
   Toate aceste abateri dela obârşă,, ale acestuia ca şi ale orcăror altor soiuri de peşti, pot fi datorite schilodirilor suferite întâmplător de plod sau icră, din cari, pociturile eşite
   .1) La denumirile populare ale peştilor de baltă, cum vedem, se întâlnesc adeseori acelea date de turtucăeni- Lucrul se lămureşte prin faptul că în Turtucaia, încă de.pe vremea turcilor, şi mai de mult poate, locuesc foarte mulţi români cari în mare parte se îndeletnicesc cu pescuitul pe Dunăre şi- în bălţile ei- Deşi pe timpul când d-1 dr- Antipa îşi culegea materialul sau îşi scria cartea — din care extragem aceste denumiri — Turtucaia erâ un oraş bulgar, totuşi, înglobând în denumirile populare şi pe ale acestor fii pe atunci înstrei-naţi, d-sa prevedea par’că, prorocind, că în foarte scurt timp el va fi incorporat României- — Fi-va el veşnic? - D&slegarea definitivă a tainei se apropie. E în sfârşitul cataclismului ce bântue azi omenirea-De două mii de ani, niciodată un popor n’a avut atâta speranţă şi, siguranţă în isbânda visurilor sale-
   49. Ofitirul.
(C. c■ Oblongus, !•)
                                                   r 1
                              284                    '
 la întâmplare îşi pot transmite diformitatea în formă ereditară.
                                 *
50. Crapul box—capete.
   (C-' c. caput delphini, 1 )•
 Crapul corcit sau Ciortanul turtucăenilor e o corcitură de crap şi caracudă. Nu atinge mărimea crapuilui dar nici nu rămâne la dimensiunea caracudei. Se aseamănă atât cu unul cât şi cu alta. Muistate, aripi şi colorit aproape crapului. Tescuirea, înălţimea, spinarea ascuţită însă, ca la caracudă.
285
     Crapul lin sau golaş — probabil o corcitură de lin şi crap — căci e lipsit de solzi, lipseşte cu totul în apele noastre. în schimb avem un altul numit Boerinaş sau împăratul crapului (Domeniul Brăilei). Forma acestuia e a celui obicinuit. Solzii lui însă sunt acoperiţi cu o pojghiţă străvezie care le oglindeşte culoarea într’a celui mai frumos şi strălucitor aur. Acest peşte se vede foarte rar în comerciu. pescarii nu-1 prind din superstiţia că le-ar muri copiii.
                                        *
     O    altă varietate, din cele mai curioase, ne pare crăpucul de mare pescuit mai ales prin porturi. Ca formă e acelaş, însă de tot mic. în colorit însă e atât de viu şi înflorit, dela sideful în oglindiri de ape violete până la negrul închis, încât face impresia unei pene de păun. Mulţi pescari nu pun nici barem mâna pe el, din teama că ar fi otrăvitor. Exemplarele văzute nu treceau de 15 cm. Alte lămuriri? Taine neîngăduite decât celor la adăpost de grija zilei de mâine cari îşi pot îngădui orcât şi orcum risipa mijloacelor şi perderei de timp.
                                        *
1 * * ,
        Toate aceste varietăţi au obiceiurile de traiu, zămislire,
i   etc., aproape la fel.
     Crapul trăeşte în bălti, lacuri, eleştee, Dunăre, în părţile băltoase ale râurilor şi, după constatările d-lui dr. Antipa chiar în apa sălcie a mărei, la gurile Dunărei. Condiţia de
1   căpetenie e ca apa să nu fie prea iute şi prea adâncă, decât unde şi unde cu gropi afunde pentru ernat. Mai e: malurile şi fundul lutos, nomolos, erboase, cu stuf sau erburi, cari îi fac eslea şi sălaşul. în bălţi şi lacuri stuful e neapărat exis-
  i tentei lui. Cu distrugerea stufului se răreşte şi el. Căci, ca j cel mai vegetarian din peşti plantele intră mare parte îa ; obiceiul lui de hrană. Primăvara de pildă), când dă lăstarul
  ! f '
sau lujerul trestiei şi papurei, crapii ciofoesc în stuf la ruperea vlăstarelor şi decojirea fragetelor foi 'sau frunze întocmai ca purceii. Din această cauză cei mari, de baltă, au oerul gurei înegrit şi bătucit de ruperea şi roaderea plantelor. într’o apă repede şi cu atât mai mult într’una lipsită de vegetaţie el nu stă, nu trăeşte. La Olt, în regiunea muntoasă dintre Râmnic-Turnu Roşu, nu^l vom află decât întâmplător, rătăcit, în treacăt. De aci în suls Insă, îni toată regiunea deluroasă şi de câmpie îl vom întâlni peste tot şi îfi toate părţile băltoase înerbate şi deci întâmplător inundabile.
j El se nutreşte cu vermi, insecte, melcişori, erburi, boabe, felurite seminţe şi substanţe vegetale şi animale. Numai primăvara şi vara însă. Earna se retrage în gropi şi la adâncimi mari; se vâră în nomol, prin găurile din maluri, prin stuf şi rădăcinile lui, pe sub rădăcini şi sălcii înecate, etc., unde ernează tot timpul fără a mânca nimic şi fără a slăbi câtuşi de puţin totuşi. Gropile acestea la Dunăre şi la baltă sunt bine cunoscute de către pescari. In timpul ernei •ei le închid cu garduri sau trag cu năvodul şi prind cantităţi enorme.
   Condiţiurtile lui de traiu şi hrană în numeroasele noastre ape îi sunt cum nu-i pot fi nicăeri mai prielnice. în toată libertatea el creşte la noi mult mai curând decât în alte tari în crescătorii sau eleştee îmbuibaţi de hrană, şi poate ajunge la dimensiuni necunoscute în Europa.
   Gratie acestor ape şi conditiunilor lor excepţional de bogate în materii hrănitoare ele ne dau anual până la 10 milioane chilograme crap prins.
   Crapul se bate prin April-Maiu, pe erburi, prin stuf, pe la vărsături, în ape calde şi puţin adânci, când apa ajunge la o temperatură de 18-22 grade. In această vreme ei aşteaptă de obiceiu creşterea apelor cari îneacă erburile pe cari !e place să se bată, şi-şi încep perpelirile atunci când creşterea apelor stă pe loc. Răceala primăverilor şi întârzierea creşterii apelor le întârzie şi lor bătaea. In lipsa revărsărilor
287
   din primăverile secetoase băitaea li foarte stânjenită şi deci producţia din acel an de tot scăzută. In vremea bătăii ei se strâng perechi perechi în cârduri foarte numeroase. în căutarea unui loc prielnic ei umblă agitaţi, mai mult la suprafaţă, încât li se vede spinarea ca şi când ar fi ameţiţi cu narcotice. Dacă în drumul acesta năbădăios al lor întâlnesc stăvilare de un metru sau căderi de apă de doui, ei îşi îndoiesc corpul cu capul la coadă şi desdoindu-1 se saltă şi le sar cu uşurinţa păstrăvului. Sorocul bătăii — n’ar trebuî s’o spunem dacă n’am şti că pescarii şi ţăranii cari îi pândesc cu furcile n’ar ştî-o mai bine decât noi — acest soroc
1  e de obiceiu dimineaţa, în faptul zilei, până a nu răsări bine soarele; adică în timpul când apa atinge cel mai înalt grad de căldură din zi. în atari momente ei sunt, cum fie cine îşi poate da seamă, sunt atât de zăpăciţi încât firea lor sperioasă şi bănuitoare e cu totul înfrântă. Astfel că omul se poate apropia de ei şi-i poate lovi sau arunca pe mal ca pe nişte snopi de grâu cu furca, ostia sau ţăpuşa, ba chiar şi cu mâna. Ţăranii riverani priveghează cu săptămânile aceste împrejurări şi nu perd nici odată prilejul. In tot acest timp însă carnea lor e otrăvită, bolnavă, deci prea puţin gustoasă. Femela varsă astfel, pe măisura mărimii sale, dela 3. la 800.000 de icre verzui; adică cam o zecime din greutatea sa. în urmă ei bat apa cu aripile şi cu coada spre a împrăştia şi li*pî de plante icrele şi lapţii grămădiţi la un loc. Din toată sumedenia aceasta de icre însă de abia dacă 10 la suită ajung ploduri, şi din suta din aceştia de abia alţi 10% dacă ajung crapi buni de consumat. Restul se prăpădesc fie rămânând pe sec prin scăderea apelor, fie acoperiţi de nomol etc. în creşterea lor, fie distruşi de sumedenia de duşmani ca gângănii, broaşte, reptile, paseri şi peşti.
      In ape cu o temperatură în permanenţă prea rece, adică sub 15 grade, bătaea sau vărsarea icrelor şi lapţilor nepu-tându-se face ele se îmipetresc în ei făcându^i astfel pentru totdeauna neputincioşi zămislirii. In această stare ei'se în-
1
288
graşă curând şi foarte mult, iar carnea lor devine cea mai gustoasă dintr’a semenilor lor.                     ,
  Creşterea crapului e destul de repede şi viata lui foarte lungă. Trăeşte până la 50 ani după unii sau peste 200 după alţi autori. într’o apă hrănitoare el ajunge la 500 gr. în al treilea an, 800 în al patrulea, 1500-2500 în al cincilea, 3-4 kg. într’al şaselea, 5-7 la şapte ani, şi 12-15 la 15-20 ani. îmbătrânind el poate atinge cel mult 1.20-1.30 m. lungime; se desvoltă însă mult în grosime şi înălţime. Gurile Dunărei şi bălţile lor foarte bogate în hrană ne dau cei mai mari crapi cunoscuţi astăzi în lume. Pe când autorii streini a-firi^ă că el foarte rar poate atinge 20 kg., la noi, mai cu s&amă pe lângă şi pe sub insulele plutitoare din braţele Dunărei şi bălţile lor — insule formate din gozuri grămădite pe cari cresc erburi şi stuf — se prind adesea namile de 30 kg. greutate şi 1.10 m. lungime. Ba, d. dn. Antipa ne spune că acum câţiva ani s’a prin la gurile Dunărei unul de 36 de oca, deci vr’o 40 kg. greutate.
                                     *
                            *    *
  Pescuitul crapului se face cu toate instrumentele enumă-mărate. Acela în mare, comercial însă se face mai mult prin năivoade, lese, zătoane, ave şi coteţe.
  „La leasă se prind cantităţi enorme prin luma lui Iulie şi August când scad apele din bălţi. La leasa dela Crapina am asistat singur (d. dr. Antipa) cânţi în timp de trei ore s’a prins aproape 10.000 kg. de crap mare (5-6 kg. bucata).
  Cu năvoadele se pescueşte mai cu seamă toamna şi earna, la mare în faţa gurilor Dunării, etc., şi se prind cantităţile cele mai mari. Iarna se trage cu ele pe sub ghiaţă.
  După ce se trag câteva toane cu năvodul în baltă, crapul fuge la stuf, atunci se înconjură stuful cu ave — plăşi mari cu trei pânze cari se aşează vertical şi plutesc în apă — şi se bate stuful eu ghiondorele crapul ,dând să fugă se în-curcăi cu branchiile şi aripioarele în cele 3 pânze ale avei.
 d
289
-De asemenea se îneunjură eu avele insulele plutitoare şi făeându-se găuri în ele se bate pe dedesupt eu ghiondorelele sau cu raşca pentru a speria peştele care stă dedesupt; el voind să fugă rămâne prins în avă.
  La gârle sau la intrările bălţilor crapul se prinde făcân-du-se închisori şi garduri cu limbi. De obiceiu primăvara, când intră peştele dim Dunăre, în baltă se pun limbile cu gura spre Dunăre, aşâ că peştele ce vreâ să intre în baltăi rămâne prins în coteţ sau în obor. Vara, când peştele caută să easă din bălţi, se fac limbile cu gura spre baltă.
  La Dunăre se prinde mult cu pripoanele (sforile) de fund sau de faţă, cărora li se pune ca nadă, (momeală) mămăligă, râme sau săpun“.
  La strune sau pripoane turtucăenii întrebuinţează mai nu'maii bumbacul pescăresc bine împletit; unghiţile mari, No, 1 sau 2, ca pe paiu.
  Pescuitul lui cu undiţa de mână e din cele mai interesante şi palpitante în acelaş timp.
  La crap se pescueşte în totdeauna cu mai multe undiţi
—  dela 2 la 6. Trestiile vor fi cât mai lungi şi mlădioase. Struna din 10—16 fire sau din sfoară cât mai subţire şi mai trainică. Lungimea ei e de o jumătate sau un metru mai lungă decât trestia la vadurile apropiate, şi încă odată sau de două ori mai lungă decât ea când se aruncă ca din praştie, în locuri îndepărtate. Pluta, din vârf de cocean sau din cotorul paiului de măsură, a o şchioapă lungime, stând trei sferturi afară din apă, vime exact cu plumbul pe fund. La crap fiecărei undiţi i se aplică două unghiţi, în cumpănă. Anume: unei bucăţi de strună a o palmă cel mult două îi legăm câte o unghiţă la ambele capete. De mijlocul ei legăm struna; la nod, pe sfârcul de strună, în curmeziş, îndoim şi strângem plumbul turtit, bătut, întins în forma unei mici frunze de salcie. El ţine astfel unghiţile răschirate la o palmă, una de alta. Spre acelaş scop noi ne servim de o bucată de sârmă neagră, făcută unghiu sau arc. După ce i-am făcut ochiuri la capete o îndoim şi petrecem capetele
FruţiJa. — Peştii şi Pescuitul.
  t9
290
 unul în locul altuia, astfel că la mijloc rămâne un ochiu de care se leagă corpul strunei. De ochiurile din capete se leagă sfârcurile cu unghiţi, lângă cel din mijloc pe stmnă se aplică plumbul.
   Teurile sau crăcanele sunt neapărate la crap. în lipsa lor trestiile sau ţechile vor avea cotorul ascuţit spre a se puteâ înfige în mal. Altfel sportul e incomod şi mai puţin roditor. Plutirea trestiilor pe apă alungă peştele, le face coacerea şi ruperea uşoară şi în scurt timp, ne udă şi ne stânjimesc 'păgubitor în clipele hotărîtoare.
 •  Vadului i se va dâ o mare atenţie. Va fi bine făcut şi fă,ră busur ales. La baltă se alege de preferinţă în luminişuri sau golişti de stuf, brădiş şi lintiţiş, la adânc dacă pescuim ziua şi chiar la vărsături puţin adânci pentru noaptea. Pe cât posibil se va cerceta fundul ca să fie curat, cu nisip dacă'se poate. Altfel vânatul e slab dacă nu cu totul sterp. La nevoe fundul trebue neapărat curăţat, ca momelile şi momeala să nu se peardă îngropate în el. C'o greblă, dârg sau scândura bătută într’o prăjină, împinsă spre larg şi trasă spre mal, curăţirea e destul de uşoară,. în neputinţa curăţirii se va face un fund curat prin tăblii de tinichea sau de scânduri lăţuite pe margini şi acoperite în pături de nisip. Se leagă cu sfori — spre a puteâ fi trase afară — se aşează momeli, şi se împing la adânc printr'o prăjină.
 ' Momelile de vad sunt felurite. Cât mai multe şi variate nu strică. Boabele de mămăligăi, porumb, orz, ovăz, bob, grâu, maţe de pui şi de miel, toate fierte, balegă de cal şi de vacă, — toate şi fie care sunt bune.
   Fără un bun vad acest pescuit e o perdere de timp. Şi perderea de timp zădarnic n’ar trebui îngăduită nimănui. Lenea şi 'neghiobia, în caz de neisbândăi, chiar în cea mai populată apă, nu ne poate fi nici odată o scuză la această
 perdere şi plict;seală.                         ,
   în neputinţa curăţirei fundului se va aşeza momeala y potrivi pluta exact la adâncimea apei. Şansa e mai mică;
291
dar totuşi mai mare decât dacă momeala s’ar îngloda în nomol.
   Momeala Ia woi se reduce mai numai la mămăligă. E greşit însă a se dâ numai cu ea, mai cu seamă când se pes-euieşte cu mai multe undiţi. Când e posibil, spre a se vedea cari din momeli sunt mai preferate într'un anumit timp şi loc, o parte din ele se pot momî cu râme, bob, săpun, albine şi lăcuste. Şainsa poate fi mult mai mare.
   Timpul prielnic pescuirei crapului cu undita, în zilele senine, e noaptea, seara şi dimineaţa. Când cerul e închis se poate da toată ziua.
   Primul lucru de făcut când ajungem la vad e sondarea fundului şi potrivirea plutelor. Plumbul va stă pe fund, pluta vertical, trei sferturi afară din apă. In acest chip suntem prevestiţi la cea mai mică mişcare. Altfel, când struna şi pluta plutesc, vom puteâ zmucî după cele dintâi şi mai slabe mişcări ale plutei. Căci el e cu momeala în gură, dar nefăcând mişcă,ri şi pluta neputându-se cufunda, mănâncă agale şi se duce sănătos. Unditarul dibaciu şi atent nu aşteaptă în totdeauna scufundarea bruscă a plutei, căci ea nu are loc decât cel mult la umil din trei-patru cazuri. In con--ditiuni egale acesta e singurul lui secret când pescueşte înzecit cât hagiamiul de alături.
   Struna de rezervă e neapărată la crap. Fără ea un crap dela 2-3 kg. în sus e cu siguranţă, perdut. El dă mai rar decât cei mici, dar dând, e regretabil a-1 perde prin neso-cotiinta unui lucru de nimic. Căci violenta zbaterilor lui e îngrozitoare. Lupta e lungă, furioasă, pe viată şi moarte. Dacă undita rezistă se spintecă rana şi se smulge unghită.
   Sunt împrejurări când din cauza stufului struna de rezervă e nu numai de pristos ci şi păgubitoare. în acest caz dichisiţi trainic îl ţinem în frâu, în roată, îl obosim înfrânat, pe loc. Nu-1 forţăm, nu-1 tragem, îl lăsăm să vie el. Cu cât înfrânarea e mai lungă cu atât el va venî singur şi mai uşor .la suprafaţă sau la' mal.
   In toana de mâncare crapul umblă mai mult în cârduri.
 Pe când cârdul scormoneşte fundul uimii sau doui din ei fac mai în totdeauna de strajă la suprafaţă. Deci ascultarea sfatului de a ne piti sau a stâ zmirna e de mare folos.
   Prezenta cârdului în scormoniri după hrană pe fund ne-o trădează întinderea băşicutelor sau sfârâiturilor de apă eşite la suprafaţă^ Le urmărim dâra şi în calea lor aruncăm undita.
   Crapul nu în totdeauna atacă brusc. La mămăligă el adesea molfoteşte agale şi numai dacă s’a înţepat smuceşte. Unditarii experimentaţi cunosc aproape la sigur soiul peştelui- cu guira pe momeală după semnele licăririlor plutei. Caracteristica mişcărilor ei de către crap când el apucă momeala şi când pluta pluteşte mai ales, e că ea se aridică şi se întoarcea pe partea opusă. Atunci el mişcă momeala, o lasă, o încearcă,, o reia, tacticos. El ca şi mreana adesea o pândeşte şi-i dă un lung timp târcoale înainte de-a gustă şi îmbuca. Dacă îi pare ceva bănuitor o lasă, pleacă, dacă nu. după capriciile foamei şi concurenţilor, o ciupeşte sau
 o  zboară. In cazul întâi pluta urmează jocul ciupiturilor, In ultimul ea dispare, trestia e zguduită şi trasă după el. Dacă nu s’a înţepat decât puţin el o trage domol, în caz contrar fulgerător, nebuneşte. în ambele cazuri, ca şi atunci când o licăre mult fără a o scufundă, zmucim trestia uşor, cu mâna numai din cot. Dacă unghita e în guiră ea se înfige adânc; îl ţinem în frâu, cu vârful trestiei vertical, în sus. Struna băltită şi netrasă, de el o întindem, o tragem noi, fie prin inele, fie retrăgându-ne înapoi. Orce ar zice alţii îl vom tine mereu în frâu, fără zmucituri însă. Drutm liber nu-i vom dâ niciodată, căci dacă nu se descată se acată, cum, ni s’a întâmplat întotdeauna. El îşi cunoaşte locul cum ne cunoaştem casa; o tuleşte numai spre acătăituiri, unde crede că poate scăpa. încercările lui de tuilire le vom birui prin abateri la stânga sau la dreapta, părţi în cari ne va fi uşor a-1 mânui, urmări şi birui. Vom face tot posibilul de a. nu-i îngădui s’o iâ înainte, în fată, unde neputându-1 urma sau abate struna devine linie fără opăceli, se întinde, şi ceva
 neapărat se rupe. (Dacă nu avemi strună sau ghem de rezervă singura scăpare e în a-i dâ drumul.
   Lupta cu un crap de 4-5 kg., ca şi cu o mreană de aceeaşi mărime, durează ceil puţin un sfert, o jumătate oră; ba chiar mai mult dacă struna e mai slabă şi ne lipseşte minciogul. Această luptă e cu atât mai grea cu cât se ştie că aceşti peşti stau şi trag mereu spre fund, şi deci, dela o adâncime de cel puţin doui-trei metri, cu năzuinţa lor mereu spre fund, nu e tocmai lucru uşor de scos la suprafaţă. Nu se va scoate nici odată crapul cu capul afară înainte de a venî el, de a fi bine obosit. Căci în toiul zbaterilor lui furioase de salturi şi aruncări în cap, greutatea şi forţa lui pot întâlni la un moment dat struna’ dârză, întinsăi, şi totul e perdut. spre desnădejdea noastră. Vom aştepta deci să-l vedem obosit, învins, răsturnat pe burtă sau pe coaste şi numai atunci îl vom apropia spre mal. In tot acest timp coada sau trestia se va tine pe cât posibil numai în sus, vertical. II vom trage şi ne vom retrage or de câteori vine şi se lasă, ca să putem aveâ largul jocului atunci când ne trage el la el.
   La crap, ca şi la alţi peşti şi la altfel de pescuit, ni se întâmplă adesea că aşteptăm cu ceasurile fără cea mai slabă mişcare de plută. Alături de noi însă, la o mică distanţă chiar, tovarăşul nostru prinde din gros. Cuim s’ar puteâ lămuri acest fapt, când ştim că vadul ni egal, căi eri sau ala-tăeri prindeam noi, pe când el pândea de geaba? Singura lămurire ce putem dâ e aceasta: Cumi ştim crapul umblă mai mult în cârduri. Când e lihnit scotoceşte şi dă târcoale peste tot. La dimpotrivă sau în urma îmlbuibărei întrucâtva, pe cine ştie unde şi când, cârdul în toană se opreşte într’un anunrt loc unde face popas poate ore întregi. In atari împrejurări deci nu-1 vom aşteptă cu încăpăţinare ore întregi ca să vie el, ne vom duce noi.
                                     *
                             *    *
   Carnea de crap (cu cele 3.497» părţi azot şi 12 carbon ale ei) e din1 cele mai gustoase şi hrănitoare. El mai mult
294
decât orcare alt peşte intră mare parte în alimentaţia poporului. Gratie prăsirei şi creşterei lui, repezi şi bănoase,, în toată lumea aproape se dă o foarte mare atenţie -culti-vărei lui. Cultivarea lui artificială pe o anumită întindere de loc rentează, cu mai puţine cheltuieli, tot atât de bine ca şi orce altfel de cultură agricolă.
   Cea mai gustoasă, carne a lor e dela cei dintre 3 şi 10 ani sau 2 şi 10 kilograme. Prea bătrâni sunt teioşi, prea tineri sunt cruzi şi încărcaţi de oase. Un gust neîntrecut e partea dirt cerul gurei cunoscută sub denumirea de limbă de crap.
   Crapul de bălţi şi de lacuri mici e mai puţin gustos decât ac$l de râuri, de Dunăre şi de bălti mari, adânci. Cauza e gustul de nomol al celor dintâi. Tinuti vr’o opt zile într’o apă curată şi împrospătată însă ei îşi perd acest gust şi devin tot atât de buni ca şi ceilalţi. ,
                                     *
                             *    *
   Sărarea. — O mare parte din crapul prins la noi se sărează şi se desface mai muilt sărat. El e răspândit astfel nu numai în toate colţurile ţării, Bucovinei, Bănatului şi Ardealului, ci se exportează mari cantităţi în Rusia, Bulgaria şî Serbia, ţări în cari, în timpul posturilor mai cu seamă, el se consumă în mare cantitate. Se exportează de asemenea foarte mult proaspăt în Austria şi chiar în Germania.
   Prepararea crapului sărat se face în chipul următor: Se spintecă, pe spinare, dela gură până la coadă, i se scot maţele şi întâmplător icrele dacă are, se spală sau se culrăţă numai de sânge, li se dă bine sare măruntă, mai grunjoasă*. se aşează în căzi sau putini şi se tin la loc răcoros şi uscat. Când trebuesc expediaţi sau puşi în vânzare se scot din cadă, dela saramură, li se dă un nou praf de sare, se aşează în butoae şi se trimit la negustori sau se pun în vânzare. Tot astfel se sărează ştiuca, somnul, cosacul, etc.
   In România atât la oraş cât şi la sate multă lume care dispune îşi face singură provizia de peşte sărat. Când era-
295
pul proaspăt se vinde pe un pret eftin, dela .50 la un leu kg., şi mai ales iarna şi primăvara când el e plin de icre, gospodarii cumpătaţi şi chibzuiţi sau acei amatori de icre îşi cumpără câţiva crapi, li spindecă, le scot icrele, îi sărează, îi pun la putinică sau la albioară şi-i păstrează astfel pentru marele post şi chiar pentru munca câmpului din timpul verei.
  In privinţa peştelui sărat e de mirat afirmaţia lui De-midov că până pe la 1840 poporul român n’ar fi cunoscut peştele sărat. E posibil că în călătoria lui, făcută în Principate pe acea vreme, el să nu-şi fi întemeiat spusele decât pe lipsa acestui peşte în pieţe sau pe lămuririle date de vr’un coconaş mcunoscător. Căci e greui de admis că această sărare să nu fi fost cunoscută barem prin unele părţi, bălţi şi moşii. Doar conacele aveau pe atunci sute de robi, cari trebuiau hrăniţi de boer; populaţia erâ rară, peştele din belşug, peste ,tot. In parte această afirmaţiutne poate fi întru câtva şi întemeiată,. De oarece peste tot locul aproape, poporul nostru riverean preferă, pentru propriul lui uz sau hrană, preferă chiar astăzi peştele afumat şi uscal la soare celui în saramură. De aceea pristosul de peşte sau acela prins în Păresimi de pildă, când deslegarea de peşte e numai de două zile, în lipsa lacurilor de păstrarea peştelui viu el şi-l conservă mai mult afumat. Procedeul e întru câtva mai migălos, în păstrări de luingă durată cere mai multă îngirjire; în cantităţi mici însă e lesnicios şi gustul sau ticna răsplăteşte cu vârf truda.
  In comerciu crapul poartă mai multe denumiri. Ele sunt hotărîte de mărime şi deci de valoarea lui comercială. Astfel crapul de tot mic, sub 1 kg. e denumit Ciortânică; între ujnul şi două kg. e Ciortan; dela 2 la 4 e Ciorto-crap; şi cei dela 4 kg. în sus Crap. Sub 20 cm. lungime în Ilfov e denumit Ciuciulan.
                                     *
                             *   *
  Mâncările obicinuite din crapul sărat sunt: Pe grătar, şi dacă dorim saramură, în puţină apă căldicică, cu usturoi.
296
 Prăjit în ulei sau untdelemn. Şi, mai cu seamă rasol, fert, apoi stropit cu oţet şi undelemn, cu mămăligută — stâlpul casei româneşti.
    Bucatele gătite din crapul proaspăt sunt foarte nume-roase^Vom enumărâ câteva din cele mai obicinuite şi a căror reţetă nu s’a arătat încă la descrierea1 altor peşti. De obiceiu el se prepară mai mult prăjit, în untdelemn, marinată şi la tavă, pe orez, pe varză sau pe ceapă tăiată.
    Prăjit se face prăjind bucăţelele în untdelemn înfierbântat, bine înţeles după ce s’au curăţat, sărat, zvântat de apă şj tăvălit în făină.
    Crap umplut. — Se curăţă de solzi, de maţe şi de zgâr-.clurile din urechi, se spală, se zvântă de apă cu un şervet, se sărează şi se lasă vr’o două ore ca sarea să pătrundă în el spre a nu se fărâma uşor. Se iâ apoi icrele sau lapţii, franzelă muiată în untdelemn, pesmet şi orez prăjit sau puţin fert, se frământă şi se rumenesc la tigae în untdelemn înfierbântai Se scot, se adaugă, un pumn de nuti pisate şi de stafide mărunte, puţin vin şi untdelemn, coaje de lămâe rasă, (sare, piper, coconari, două-trei linguri de zahăr pisat,' se frământă şi se prăjesc din nou în ceapă rumenită în untdelemn. Se iâ crapul, se unge bine atât pe afară cât şi înăuntru cu untdelemn, se umple, se coase la loc, se aşează, la tava bine unsă, se pune la copt şi, din când în când se unge printr o pană cu untdelemn înfierbântat şi amestecat cu puţină zeamă de lămâe şi sarea necesară.
    Crap cu vin negru. — Dacă crapul e viu, se înjunghie, i se strânge sângele, se curăţă, se svântă, i se dă sare. se lasă
 *WrJ° d0Uc>il ore şi apoi se crestează în felii fără a le tăia până jos de tot însă. Se tae apoi câte-va cepe felii, se aştern în cratiţă sau ,1a tavă, se presară puţin pesmet, sare, piper boabe, foi de dafin, cuişoare, scorţişoară, o lămâe felii, fără sâmburi. Se pun icrele sau lapţii în crap şi se axează deasupra pe ceapă. Se toarnă, deasupra sângele strân's şi amestecat cu vin, negru dacă se poate, în cantitate de aproape o jumătate litru la chilogramul de peşte. Se adaugă
297
o  lingură de unt, untură sau .untdelemn, se pune la copt, şi când peştele e fript se scoate pe o farfurie, se lasă sosul pe foc, descoperit, să mai scadă, dacă e lung, se toarnă apoi peste peşte şi se dă la masă.
   Crap friptură. — Se iau bucăţelele sărate şi zvântate, se tăvălesc în ou, în făină, iar în ou şi făină şi se prăjesc în unt sau în untură înferbântată.
   Crap iacnie. — Se prăijeşte peştele în untdelemn, deosebit mai multă ceapă tăiată de asemenea, se pune peştele peste ea, apoi puţin bulion sau o pătlăgea două roşii, foi de pătrunjel, sare şi piper, se lasă să scadăi pe un foc moale şi se dă la masă,.
   Crap la tavă — pe ceapă, varză sau1 orez. Se tae oeapă felii, după mărimea peştelui, tava saui cratiţa pe jumătate. Se sărează şi se aşează peste ea peştele întreg, crestat felii ca la crap cu vin. Se toarnă untdelemn din belşug, un păihărel de vin şi se coace la cuptor. Din când în când se unge cui lingura peştele eu zeama lui. In loc de ceapă se poate pune varză sau orez. La varză se adaugă boabe de piper şi nu se pune vin. Orezul se prăjeşte mai Jntâi în puţină ceapă şi cu mult untdelemn, iar la tavă i se mai adaugă puţină apă.
•  Crap cu nuci. — Se curăţă peştele ca mai sus; se prăjeşte apoi orez în untdelemn cu puţină ceapă şi se ferbe, pe jumătate număi, în puţină-apă cu sare, piper şi pătrunjel. Se amestecă apoi cu aceeaşi cantitate sau greutate nuci pisate şi ceva stafide, se umple crapul, se coase, se puine la tavă şi cu puţin untdelemn la cuptor.
   Crap plachie. — Se pune la cratiţă de fie care kg. de peşte lU litru de vin, 100.gr. untdelemn, o linguiră de bulion -sau câte-va pătlăgele roşi, puţin usturoiu, pătrunjel — foi şi rădăcină — piper, sare, o lămâe curăţată şi tăiată felii, fără sâmburi. Se pune la foc, se lasă a dâ de câte-va ori în clocot apoi se pune peştele. Când e gata se scoate pe farfurie, se toarnă sosul deasupra şi se serveşte la masă rece. Pe timp răcoros plachia ţine două trei zile.
298
   Icre de crap, salată. — Tăem în două limbile de icre-scoase din peşte. Le apucăm cu degetele jumătăţile de vârî şi'într’o farfurie le stoarcem şi le curăţăm bine de peliţa învelişului lor. Le dăm bine sare, le amestecăm şi le lăsăm la un loc răcoros cel puţin 24 ore. Numai după acest timp ele sunt bune de preparat şi de mâncat. Earma mai cu seamă, pe frig, şi dacă sunt bine sărate, se pot păstra în acest chip chîar mai multe săptămâni.
   Atât acestea cât şi cele de ştiucă spre a le prepara salată precedăm în chipul urmăitor :
   Luăm din cele de mai sus cantitatea necesară unei mâncăii sau pentru o zi. Luăm o bucată miez de franzelă, cam jumătatea cantităţei de icre, dacă nu vrem mai multă, şi puţin udată cu untdelemn o dumicăim bine în piuliţă. Luăm apoi o linguriţă din această cocă, o aruncăm în farfuria cu icre, stropim totul cu puţin untdelemin1 bun şi stropi de zeamă de lămâe, dela o jumătate, două, trei sau patru jumătăţi după cantitatea icrelor şi frecăm, amestecăm bine cu furculiţa. Luăm apoi iar o linguriţă franzelă, stropim iar cu untdelemn bun şi zeamă de lămâe, şi bătem, amestecăm, adăugăm, stropim, frecăm, până isprăvim, când batem mereu cât mai mult, până ce se face o alifie cât mai cre-stută, cât mai albă. Printre picături adăogăm, dacă dorim şi puţiină ceapă tocată cât mai fin, cât mai mărunt posibil. Untdelemn punem de fiecare dată din ce în ce mai mult: chiar cantitatea greutăţei icrelor nu strică.
   Mulţi maeştrii în prepararea icrelor pun în loc de franzelă pesmet de franzelă foarte fin pisat. Frecarea sau amestecarea se face numai într’o parte, nu şi înapoi.
   Când se dau1 la masă farfuria de icre se poate garnisi prin câte-va măsline mari, împănate unde şi unde pe deasupra.
   Tot astfel se prepară salata din icre de ştiucă sau alţi peşti.
   Ceapă umplută cu icre. — Se amestecă icrele proaspete cu franzelă muiată ca mai sus. Se ia ceapă lunguiaţă sau
299
chiar praz, se curată, se opăreşte, se împinge cu degetul spre a le scoate rotogoalele păturilor una câte una şi se umplu cu icre. Se prăjesc în untdelemn ferbinte, se umplu, adică se acoper cu apă, vin şi încă ceva untdelemn, se adaogă bulion sau pătlăgele roşii, piper boabe, felii de lămâe, fără coaje şi sâmburi, o foae de dafin şi se lasă să sca • dă bine.
   Icre prăjite. Se tăvălesc în făină, în ou şi apoi în pesmet, şi se prăjesc în untură sau unt. Tot astfel, se pot face chiflele; de post se înţelege, prăjite în ulei sau untdelemn şi fără ou.
300
.                            51.  Ştiuca.
   Ştiuca ne face impresia uinui ţăruş tişit la ambele capete. Ea are corpul lung şi rotunjit întrucâtva; capul rniare, prelung, turtit, terminat în forma ciocului de rată. Qura mare, largă, e despicată până subt ochi. Fălcile tari, osoase, cea de jos puţin mai lungă, şi, peste tot, ca şi cerul gurei, garnisită cu o perie de dinţi mai mari şi mai mici, recurbaţi înăuntru, în număr de peste 700.
   Spatele rotunjit, lătăreţ aproape, e de un negricios verziul închis, coastele cenuşii bătând uneori în gălbiu, pântecele de un argintiu afumat. Pete ceva mai închise peste tot îi dau o aparenţă pestriţă,.
   Culoarea celor de riuri e ceva mai deschisă; a celor de ■baltă mai închisă, mai gălbie.
   Aripi peptale .şi burtale; anala şi dosala una deasupra alteia; coada scobită; toate aproape în culorile corpului.
   Creşterea ei, ca şi a or cărui alt animal de altfel, e condiţionată de belşugul hranei. Lăcomia şi acest belşug îi fac creşterea foarte repede. La un an ea are în mijlociu 20-30 cm. şi 100-150 grame. La 2 ani 40-50 cu 6-800 gr. La 3 ani -60-70 cu 2-3 kg. La 4 ani 80-90 cu 4-5 kg. Un metru cu 6-9 kg. la 5-6 ani. Şi, 1.35 cu 15-20 kg. greutate la 12-13 ani. Ca să atingă această dimensiune ea poate consuma peste 2-3000 kg. peşte. Săptămânal ea devorează cel puţin de două ori greutatea ei.
   Trăeşte până la 300 de ani după părerea unora şi cel mult 25 după alţii.
   Bătaia o au prin Februarie şi Martie. Trăesc singuratice tot timpul anului. La sorocul bătăii însă se strâng perechi şi 'se retrag la vărsăltuiri, în locuri erboase sau cu futid pe-tros, unde îşi varsă sămânţa care se lipeşte de petri şi er-bu,ri. Femeiuşcă, de regulă întotdeauna mai mare ca băr-bătuşul, varsă, după mărime, dela 50.000 până la 200.000 de icre. Diri toate acestea însă de abia 5 la sută dacăi ajung
               51.  Ştiuca.
(Eşox lucius, 1.; Brochet, ir.;
302
toamna şi din suta acestor 5 de abia dacă alti 5 vor p.uteâ ajunge mature. Restul de icre, ploduri sau fâte cad prada boaştelor, gângăniilor, peştilor şi ştiucilor înseşi. Fără acest favorabil concurs de împrejurări sterpitoare întnulţi-rea lor nemăsurată ar putea face dispariţia tuturor celorlalte soiuri de peşti.
   Ştiuca trăeşte de preferinţă în bălti şi lacuri, în pă,rtile damoale şi stătătoare ale riurilor limpezi, în cari îşi poate vedea şi vâna cât mai uşor prada. O aflăm într’o vorbă a-pşoape în or ce apă limpede şi populată cu alti peşti. In lipsa acestora ea degenerează şi poate chiar peri. Chiar în eleş-teţle artificiale, făcute spre prăsirea altor peşti, ea se poate naşte ca din senin. Taina aceasta tiu se lămureşte decât prin faptul că samânta lor, foarte rezistentă, e dusă şi împrăştiată peste tot locul şi la mari depărtări de către paserile de apă, pe ale căror aripi şi labe icrele lipite pot trăi, deci elocî şi plodi, chiar după mai multe zile.
   Hrana ei preferată sunt peştii. La foame însă nu alege. Or ce vietate mică sau mare, în stare de-a o putea apuca şi îmbucă, ca broaşte, reptile, paseri, pui sau mamifere mici etc. ea atacă şi devorează totul. In lăcomia ei nebună se ar.uncă chiar asupra unei tinichele, ghioace de scoică sau altui obiect strălucitor ce i-am flutura prin apă.
   Ea înoată cu repeizciunea unui fulger. Când umblă la •suprafaţă observăm că lasă în urmă-i un unghiu în două dâre de apă cari se lărgesc în unde din ce în ce mai răschirate pe întinsul apei liniştite.
   Ea vânează de asemenea mai ales seara şi dimineaţa. Restul zilei stă pitită sau doarme la soare. Când nu e îndeajuns sătulă se pune la pândă printre erburi, păpuriş, trestiiş, brădiş, rădăcini sau pe sub maluri, de unde se aruncă ca o săgetă asupra pradei ce întâmplător ar avea nenorocirea de a trece prin apropiere. Atacă un peşte sau o pradă tot atât de mare cât şi ea. Cu o furie de tigru turbat îşi apucă prada de după cap, o strânge, o zdrobeşte, o zdru-rnică îţitre fălci cu sutele ei de dinţi, din1 cari, curbaţi cum
sunt înăuntru victima nu mai poate scăpa. Prada odată înhăţată e dusă apoi la fund şi ţinută pe loc până ce moare şi dispare întreagă sau bucăţi, înghiţite întregi. Când întâmplător îşi greşeşte ţinta, apucând prada dela coadă sau de ■picior, muşcătura ei e atât de forte şi violentă încât retează victima drep în două, ca şi când ar fi tăiată cu satârul. Ea stinge chiar propria ei sămânţă şi fraţi mai mici. Atât cu undita cât şi cu alte instrumente se pot prinde adesea crăpceni, scobărei, clenişori, baboi, roşioare, etc., .zdreliţi, sfârticati şi chiar ciuntiţi de muşcăturile peştilor răpitori. Ei nu sunt mutilaţi astfel de cât de somn şi de ştiucă. Aceasta îi cioantă, îi tae în două, din spre coadă mai cu seamă, căci apucaţi dela cap ei nu mai scapă,. Somnul însă, când întâmplător în apucături greşite îi înhaţă dela jumătate în jos, îi sfârtică numai, răzându-le solzii, pielea şi carnea până la oase.
                                 *
                             *   *
   Când ştiuca şi-a săturat nesaţiul, mai cu seamă cu vr’o pradă mare, ea se retrage noaptea în culcuşul ei ascuns unde lâncezeşte până ce şi-a mistuit prada şi o apucă din nou foamea. Iar ziua se întinde la soare, la suprafaţă, unde doarme atât de greu încât zărită, o putem prinde cui arcanul. Când întâmplător dăm peste ea dormind astfel, încât o putem lua drept moartă, ne facem repede un arcan, un laţ din păr de cal destul de gros, din sârmă sau la nevoe chiar din sfoară în capătul unei prăjini; ne desbrăcăm dacă trebue, înaintăm cât se poate mai fără zgomot, căci ea la cei mai mic se poate deştepta, şi, ajunsă, îi băgăjn laţul până mai sus de mijloc şi mai jos de urechi, fără, teamă că atingând-o puţin s’ar puteâ deşteptă; dimpotrivă, ei îi plac chiar gâdilirile; şi astfel, când ne vine bine o aruncăm ca din praştie cine ştie unde pe mal.
304
   Pescuirea. — întâmplător ea poate fi prinsă cu tot felul de instrumente. Prin cele de reţea, mai coapte, ea poate foarte uşor străbate, cum se poate pricepe, gratie feresrae-lor fălcilor ei.
   Nici îndoială deci că struna unditei ne poate fi mult mai uşor tăiată, dată fiind violenta şi durata luiptei în furia când ea se simte acăitată. Astfel că dacă la somn lipsa zgardei, adică a bucatei de 'strună sârmuită sau de simplă sârmă de
o palmă bună lângă unghită mai poate fi îngăduită, din cauza. moliciunei lui, la ştiucă această lipsă'nu e iertată nici odată. Căci dacă aceasta va fi de o talie mai respectabilă ne v|i tăia struna fulgerător, la sigur. Corpul acestei strune de'asemenea, va fi în raport cu mărimea bănuită a ştiucei. El va fi de cel puţin 10 fire de păr sau d'n sfoară ceruită de grosimea unui paiu mai subţire. De altfel ea poate fi la nşvoe chiar şi mai groasă, căci şt'.uca, bizuită pe forţă e prea puţin bănuitoare şi vicleană. In lipsa strunei speciale, sau a strunei de vioară,, sârmuită, pentru zgardă, se va putea face una din sârmă bine călită, în câteva nade îmbelciugate. Unghiţa va fi, de se poate, dublă sau triplă. Prăjina cât mai zdravănă şi lungă, la vârf ca pe buricul degetului mic. Pluimbuirea în raport cu- pluta şi cu pescu-tul momaelă; el nu trebue să poarte pluta unde vreâ. Cu broască, cu puiul golaş sau în ape repezi se dăi fără plumb şi fără plută. Adâncimea plutei, de mărime proporţionată cui plumbul şi cu momeala, e cam la 2-3 palme. Căci ştiuca are ca regulă umbletul printre două ape, spre a putea ochi prada atât la fund cât şi la suprafaţă. Prăjina sau ţechile, căci la ştiueăi dăm de regulă cu1 maii multe, spre a nu, ne obosi se înfig în mal sau se reazimă pe teuri.
   Unditile de ştiucă vor fi cât mai îndepărtate una de alta. Căci ea nu umblă nici în stoluri şi nici nu-şi caută hrana pe dibuite ca ceilalţi peşti mărunţi şi de fund. Nu vor fi însă nici prea îndepărtate una de alta încât să nu le putem vedea sau auzi clopoţelul de alarmă.
305
   Dacă se poate, în locul undiţilor cu prăjini vom prefera • pe acelea libere, descrise la pag. 92-93.
   Repetăm că unghiţă, mult mai mică decât la somn, va fi pe cât se poate numai dublă. Cu cea simplă şansa prin-derei e reduisă; două din trei scapă sau nu se acaţă. Cârligul simplu apucat în latul fălcilor osoase alunecă foarte uşor printre dinţi. Sau, chiar dacă prinde puţin, ea simţind ferul şi încăi priponit, cu toată lăcomia ei proverbială îl aruncă mai înainte de-a fi putut intra bine. Ba, adesea, chiar adânc înfipt, graţie deschiderei largi a gurii ei enorme, ea are mai mult decât orcare alt peşte darul de a-şi întoarce gâtlejul şi deci de a-şi scoate sau aruncă unghiţă înfiptă în el. Ceva mai mult: Natura a hărăzit-o cu harul pe care puţini peşti îl au. Anume de a-şi aruncă chiar din stomac afară un lucru de metal sau greu de mistuit, pe care în lăcomia şi goana ei fulgerătoare l’ar fi înghiţit fără să vreâ. Nu tot atât de uşor se petrec lucrurile cu o unghiţă dublă sau anghiră însă. Din primul moment al înhăţării vârfurile tescuite intră imediat, la sigur. Din ce sunt strânse dhi ce mai adânc pătrund. Chiar dacă isbuteşte a-şi scoate unul, rămâne altul; şi în zbaterile de a-şi scoate şi pe acesta reintră din nou celalalt.
   In lupta eu ea sau cu vr’un somn ne vom aminti mereu de sfatul că nu trebue să ne puinem mintea şi puterile cu ei. Trăgând prosteşte pot fi perduti chiar la mal, tocmai când să răsuflăm radioşi. Orcât ne-am bizui pe trăinicia strunei şi a unghiţei vom cugetă că aceasta poate aveâ de biruit tăria fălcilor osoase, în cari, întâmplător n’a putut pătrunde decât foarte puţin adânc. Şi deci, la o zmucitură puternică şi violentă făcută din două părţi în aceeaşi clipă, ea se poate uşor zrnulge lăisându-ne cu buzele umflate.
   De regulă orcărui peşte nu i se dă cu totul drum liber, spre a se puteâ încurca sau descătâ, dar nici nu se ţrage din toate puterile ca prin durerea pricinuită să-l ho-tărîm la cele mâi desnădăjduite zbateri. Căci toate acestea reunite cu zmuciturile noastre pot face la un moment dat
Frăţii. —            «i  Pescuitul.
   20
306
      ruperea strunei sau zmulgerea unghifei. Cel mai bun sfat de urmat, dacă în atari momentele de zăpăceală nu s’ar uita, este acela dat la început. Anume, de a nu pune amândouă mâinile pe ţeche. Cu o mână cred că vom aveâ atâta forţăi cât un peşte, sau cel puţin, spre a-1 putea obosi şi birui, şi nici de cum prea multă spre a face atât de uşor ruperea inevitabilă de cum apucăm cu amândouă. Obosind cu .una o prindem cu alta, şi amândouă nu le vom pune decât cel rriuît când ni le vom simţi rupte de oboseală, când ambele niui vor face cât una. Ni s’a întâmplat des aceasta.
        .ţlnghiţa din gura ştiucei nu vom scoate-o nici odată cu degetele. Căci la cea mai mică mişcare a ei putem rămânea cu degetele sfârticate până la os. In lipsa descătătoarei ne vom căsni cu vr’un surcel sau gâtej.
      • Pe când somnul vânează până la cele mai mici adâncimi din margini, ştiucă n’o face decât la adânc, la larg, în puterea sau mijlocul apei. In riuri vom da în mijlocul şi mustaţa cuimpenei marilor vuitori, gâturi, răstoci, cozi, etc.
        La baltă în mijlocul lor, prin ochiuri, ghioluri, golişti sau luminişuri de trestiiş şi păpuriş. Prezenta, târcoalele sau săgetărileei ni le trădează: dârele sau undele bifurcate cari brăzdează din când în când fulgerător apa; scăpărările peştişorilor cari îngroziţi de gura morţii apropiate sar afară din apa ca schiinteile dintr'.un amnar; şi, sfârâiturile băşicate ale apei la suprafaţă cari tradează molfotirile ştiucei că acolo ea îşi roade prada înhăţată. Observând aceste semne vom aruncă momeala înaintea dârei, în preajma scăpărărilor de peşti sau a sfârâiturilor de apă şi aşteptăm ca doamna să poftească la... mezelic. Se întâmplă foarte des ca aceste locuiri să fie la mijlocul apei, adică la o mare de-
#     părtare de ţărm. In aoest caz greutatea strunei băltite o duce la fund sau trage momeala spre mal. Spre a tămădui răul vom înşiră pe strună unde şi unde tocăilii sau poşte din cocean sau dopuri de plută spre a se susţine la suprafaţă. De asemenea, cusurul încolăcirei strunei de către curent îl
307
putem remedia prin două trei trestii sau prăjini subţiri şi lungi, înădite şi înşirate pe întinsul stranei.
   Primele zmuciţuri şi tuJiri ale ştiucei înhăţate, graţie forţei şi iuţelei ei fulgerătoare, sunt din ceje mai furioasă. Ea tae apa ca un glonţ de puşcă şi se Zbate ca un câine prins în laţuil unui hingher. Insă zbaterile şi lupta nu sunt nici de jumătatea duratei unui crap sau unei mrene de aceiaşi mărime. După primele sforţări desperate se moae, se apropie de mal, ise dă plaimcă, învinsă. Pregătiti-vă minciogul sau cel puţin cârligul de apucat din urechi. Vroind s’o păstrăm în apă, vie, în lipsa unui sac încăpător nu vom face neghiobia de-a o legă, cu sfoara prin gurăi, căci ne vom căi amar. Ci vom trage-o prin ambele .urechi, înodând'o apoi la ceafă. Aci nu mai are dinţi.
   Ea se poate pescui toată primăvara şi toată vara. Cel mai prielnic anotimp însă, în care carnea şi icrele eHie asemenea atimg culmea bunătăţei, e toamna, sunt zilele frumoase din August, Sept., Oct. şi chiar Noemvrie dacă timpul e căilduros. Tomnife târzii şi călduroase sunt' foarte favorabile prinderei ei cu undiţa. De cuim dă soarele ea ese dini vizuină şi umblă nebună după hrană. Şi cum apa în acest timp e mai întotdeauna pustie, căci micii pescuţi, hrana ei favorită, sunt cu toţii retraşi în locuri unde ea nu poate pătrunde, lacomă şi flămândă se aruncă atunci orbiş asupra or cărui obiect strălucitor ce i-am aruncă şi flutură tră-gându-1 zgâltiind prin apă. O mică scoică, tinichea etc. ne poate servi tot atât de bine ca şi un pescuţ viu.- Numai la vânt de miazăzi însă. La cel de miazănoapte şi când el adie răcoros sau. a semne rele ea se retrage la fund, la vinele ■cu ape de isvoare mai calde, unde ajunează trăind din seul îmbuibărei de pe vară.
   Pescuirea ştiucei se mai face cu toate uneltele de reţea, trestie şi nuele descrise la locul lor. Pescuitul ei e foarte bogat şi constitue o bună parte de hrană -pentru, poporul nostru care o preţueşte foarte mult atât proaspătă cât şi sărată,. Cât pentru belşugul ei în apele noastre şi a enor-
melor cantităţi prinse, e destul dacă vom spune, după d. dr. Antipa, că numai la Quriie Dunărei se prind între trei şi patru milioane kg. anual. După-crap şi somin deci, ca număr, valoare comercială şi însemnătate economică putem
zifcecă ocupă,'locul al treilea. r' '
   or '■ '               •   -  - :      ..........       ■
     ' * .
*  Carnea de şîiucă, mai cu seamă când nu trece de trei Si nici sub un kg., e din -cele mai gustoase şi uşoare de mistuit. Su,b Va'kg. e prea osoasă; iar peste trei patru carnea ^ e seacă, teioasă, mai puţiri gustoasă.
   Ca bucate, ştiuca cg. şi linul se obicinueşte mai mult rasol. Toată luniea convine că în acest fel ea e neîntrecută. Dacă ne dă mâna, rasolul se poate preface uşor în maioneza,. In acest caz însă se f-erbe întreagă, nu bucăţele.
   Pentru rasol, peştele se'curăţă, se spală, se tae bucăţele şi, ca şă nu se fărâme uşor i se dă sare cu o oră două înainte de pine Ta fer!. In acest timp punem apa să fearbă, în cantitatd da de abia'să treacăi peste peşte, căci prea multă toată bunătatea din ei s’ar duce în ea. Adăugăm o ceapă, unul doi morcovi şi cartofi, două treninguri de oţet şi puţin1 zahăr dacă vrem, şi când apa ferbe aruncăm peştele. îl lăsării să dea de câte-va ori în clocot, îl scoatem pe farfurie, adăugăm câte-vâ foi de pătrunjel, oţetul şi untdelemnul trebuincios şi, rece,' îl servim la masă. Farfuria de jur îhiprejur se împodobeşte cu felii de morcovi şi cartofi ferţi odată cu 61.
   La nevoe, adăugând ceva mai mult oţet aceleiaşi ape s*au ferturi putem âveâ o bună ciorbă de peşte,                 ’
   Prinsă în mare cantitate ştiuca se spintecă, se sărează şi se pune în putini sau în lăzi la saramură.
   Icrele de ştiucă, cât boabele de muştar, par nişte alice micî Ite aiir!'Cbhtrar' spuselor unor autori streini cari ie cred vetiitioase, la ndi.ştie toată lumea că ele sunt cele mai căiftate'"şi ’^usîoa’se după acelea negre de inorun. Se înţe-
 309
  lege că In timpul bătăii, când ele sunt ca şi ouăle clocite, e în mintea omului ca numai gustoase nu pot fi. Toamna şi earna însă, când, după ce le scoatem din peşte le curăţăm de peliţe, le sărăm, Ie amestecăm şi le lăsăm o zi două astfel, apoi,'le preparăm cu untdelemn şi zeamă de lămâe, ca pe cele de crap, dela pagina 298, cu sau fără ceapă şi miez de pâine, — se ştie că ele sunt o mirodenie care ne face, vorba românului, să ne lase gura apă.              .
                                *
                             *    *
    S’a văzut mai sus, că ştiuca înghite peşti întregi de aproape mărimea ei. Când o cumpărăm, trebue bine observat, mai cu seamă dacă are o înfăţişare prea borţoasă, ca în loc de icre să nu aibă în ea unul sau do,ui peşti nemistuiţi şi împuţiţi. In acest caz ea poate aveâ o aparenţă proaspătă; mirosind’o însă, la urechi şi gură vom simţi că pute. Cauza e peştele din ea alterat înaintea ei, peşte care îi face carnea mai puţin- gustoasă dacă nu nesănătoasă. Pescarul vă poate minţi că are icre. Strânsă de mijloc icrele se simt moi, degetele le pătrunde, le disloacă; stoarcă puţin ele ţiş-nesc afară. La dimpotrivă,, pipăind bine se simte forma peştelui tare, ţeapănă.
310
                         52.  Linul.
   Intre peştii de baltă, după crap şi ştiucă, cel puţin ca în. seninătate culinară şi comercială, linului putem zice ca-i        -
revine locul al treilea. Ca gust, în rasol, multă lume la noi tl preferă şi-l crede mai presus ştiucei: Suintem de aceeaşi părere. De aceea preţul lui e întotdeauna cui 20-30 la sută mai urcat decât al ei. In Franţa dimpotrivă: e gustat şi co-t^t mai puţin.                                                    '
   Linul are corpul bălos, lungueţ şi lătăreţ totodată. Spi- 1
Sarea aridicată, burta lăbărţată. Capul gros şi scurt, gura btrivită, la colţurile ei două mustăcioare, buzele cărnoase. Solzii mici, înfipţi în piele, acoperiţi cu o pătură băloasă,     ■
se curăţă uşor numai dacă se opăresc. Aripile şi coada ro-        |
tunjite, linia laterală vizibilă.                                 !
   Coloraţiunea lui. schirwbăcioasă de altfel după ape şi         ]
timp, e de obiceiu de un galben auriu strălucitor. Cel de         I
bălţi şi lacuri mlăştinoase e mai închis, de ape mai adânci şi mai puţin nomoloase din potrivă, mai deschis. De regulă e de un negricios verziu închis pe spate şi auriu mai mult sau! mai puţin strălucitor pe coaste şi pântece. Ochiul roşu, aprins. Pe spate aripile aproape în coloarea părţilor corpului, pe burtă bat puţin în violet. In timpul bătăii ei se pătează mult mai aprins în petele acelea roşi proprii frigurilor dragostei. Astfel că punctele acestea de un roşu a prins şi aspectul corpului lor auriu, dacă ar fi mai puţin lătăreţ, ne-ar face impresia unui păstrăv. De altfel, în marile bucătării din Apus se şi mistifică ades şi uşor, dându-se linul mai micşor, mai întins, mai subţiat şi curăţat de solzi drept păstrăv. Bine înţeles că un cunoscător va ii greu înşelat. Pe lângă argumentul gustului el va aduce cel puţin pe acela pipăit şi hotărâtor al gurei păstrăvului împănate eu dinţi.
   Apa preferată, de lin e aceea limpede, stătătoare, nul prea adâncă, din lacuri şi bălţi. El ea şi crapul e nedespărţit ape-
                                                         h5\LSc”fei'’ K-; ln rusâ şi turcă tot Lin'
Tincavulgaris,ULaTanche,ir.,Schteie,s,
312
 lor înerbate, cu stuf, papură, erburi, din cari îşi extrage o mare parte din hrană. Lui ca şi tiparului însă îi plac mai numai apele mlăştinoase, cu fund nomolos, în care îşi caută hrana scorjnonindu)-l mereu, şi în care se vâră în timpul ernei şi vara când inu vânează. El stă numai pe fund şi numai în bălti; nici de cum în riuri însăi, de cât cel mult rătăcit, în căutarea locului prielnic şi la revărsări mari.
   Bătaea linului e mult mai târzie decât a celorlalţi peşti de baltă. Ea are loc de pe la jumătatea lui Mai până la mijlocul şi chiar' sfârşitul lui Iunie; ba chiar prin Iulie dacă timpul e răcoros şi apa n’a atins o temperatură de 20—25 gradfi. Aceasta ne-o dovedeşte şi faptul căi la deschiderea pescuitului, după ] Iunie, întotdeauna şi mai toţi linii sunt plini fle lapti şi icre. In timpul bătăii, când apa atinge 22-25 grade căldură — după constatările d-lui Rooo — ei părăsesc fundul, es la suprafaţă şi pleacă în cânduri la căutarea unui loc potrivit. Acesta e de obiceiu în ochiuri, la margini, în apă mică, caldă, cu malul pologat, înclinat dulce, pe ale cărui erburi şi frunze femela îşi depune cele 2.-300.000 de icre gălbii, cari clocesc în 8-10 zile.
   Mărimea linului obicinuit e între 20-30 cm lungime. El poate atinge 40 şi chiar 50 cm. cu 2-3 kg. greutate, însă foarte rar. Creşterea lui de asemenea e foarte înceată. Or cât ar fi de bine nutrit de abia dacă poate atinge 400 gr. la trei ani, când devine matur, reprodubtiv.
   Gratie obicinuitei lui de a trăî în nomol şi în ape prea puţin oxigenate el ca. şi tiparul — la .umezeală, în erburi sau cârpe ude — poate trăî o zi întreagă.
   Din cauza mucozitătii sau a mirosului său de nomol, el e singurul peşte la adăpostul atacului peştilor de pradă. Deci se va şti că întrebuinţarea lui ca momeală e de pri-stos.
                                    *
                              *     *
   Pescuirea linului se face cu vârşa, năvodul, coşul, coteţele, prostovolul, plasa, etc. Bălţile braţelor Dunărei singure dau până la 300.000 kg. lin anual. •
313
       La undiţă el se dă de asemenea destul de bine. Momeala preferată sunt mămăliga şi râmele, mai ales acelea mici, patrate, de zmârc. Locul cel mai potrivit vadului e sub malurile mai adânci, închinate, cu fundul nomolos şi apa stătătoare. Undita va sta exact pe fund, sau deasupra lui, în caz că fundul e moale şi momeala s’ar îngropa în el. Râma va fi mereu vie; hapul de mămăligă numai cât mazerea sau cât'buricul degetului mic. De altfel el e puţin lacom şi foarte capricios la mâncare. Une-ori şi într’unele ape el nu se dă j decât rar la undiţă. Numai într’un vad bine ales şi lung timp
 I  făcut putem fi siguri de un bun pescuit. Timpul cel mai prielnic pescuirei lui cu undita sunt tocmai lunile oprite: April, Maiu. Sorocul mâncării îl are tot seara şi dimineaţa. Se dă
 i  însă mult mai bine pe bureli, după ploi dulci, sau când cerul ei închis. Atunci el cutreeră fundul în toană:, lacomi, după lirană; deci se dă, muşcă, se prinde. Licăritul plutei la ciupiturile lui e foarte caracteristic. Ea tremură sau licăre mult timp ca şi când ar fi săltată de undele încreţiturilor de vânt. Aceasta trădează că el o încearcă,, o joacă, or că molfoleşte momeala cum obicinueşte, leneş, molcom, a-gale. Adesea ne trage pe sfoară molfolind şi şterpelind momeala fără să ştim, fără să simţim şi fără săi rămână acăţat. El nu va scufunda pluta decât târziu, când dă să plece şi când întâmplător s’a acăţat singur. Adesea, mai cu seamăi când pluta nu-i exact la adâncimea apei, el stă prins fără să ştim, fără să mişte. Intr’un târziu, vrând să schimbăm locul saul să cercetăm momeala, dând să tragem, simţim că vine greu, că undiţa pare acăţată. Atunci îl arde, mişcă, zmuceşte; noi tresărim, zburdăm, surprinşi, şi pe când îl tragem, încet, uşor, spre suprafaţă, inima începe să ne bată cu putere. A feri sau a mişcâ din- ţeche la începutul licăririlor plutei e riscat, mai cu seamă când dăm cu râma, pe care el n’a apucat-o încă decât de vârf. Mişcând momeala din loc sau luându-i râma din gură îl putem perde fie prin bănuiala lui fie prin îndepărtarea momelii. In lipsa scufundării plutei vom aştepta deci clipă încetării primelor tre-
314
 murături sau licăriri, după cari, dacă n’o apleacă, vom mişcă scurt, dislocând pluta cel mult cu o palmăk Dacă e cu unghiţa în gură, Tam ars, acul s’a înfipt, e al nostru. Dacă nu, el mai poate veni după ear ti mai putem încă prinde. Totul nu e perdut.
 • *
 *                             * *
                               t
    Carnea de lin e foarte gustoasă, mai cu seamă a celora din bălţile mari, mai puţin nomoloase sau eu nomol mai .PiUţin împuţit. Cu mult mai gustoasă e însă când linul a fost ţinut o săptămână în apă împrospătată, curată, prin care îi^ piere gustul de nomol.
    Ca bucate el se prepară mai numai rasol. In această pre-paratie, mai eu seamă dacă e bine făcută, el e fără seamăn de gustos. Spre a-1 găti urmăm în chipul următor :
 •  ll curăţăm întâi de solzi, dela coadă spre cap. Dacă solzii se iau greu saui dacă vrem să-i curăţăm mai repede, îl opărim o clipă şi după ce l’am curăţat îl punem îin apă rece. Apoi îl spintecăm, având grije a nu-i sparge fierea, îl spălăm, îl punem în oală, turnăm peste el atâta apă rece cât să-l acopere; nu prea multă însă ca să nu i se ducă toată* dulceaţa în ea. Punem apoi câte-va felii de ceapă, de cartofi, de morcovi, de pătrunjel rădăcină, boabe de piper, două foi de dafin şi sare. ll puinem apoi la foc, îl lăsăm să dea de câteva ori în clocot, nu prea mult însă ea să nu se fărâme; îl lăsăm să se răcească, şi când vrem să-l dăm fa masă îl scoatem pe farfurie, îl garnisim pe margini şi pe de-asupra eu foi de pătrunjel, turnăm peste el puţin oţet şi câte-va picături de untdelemn, apoi diin zeama lui pe cât dorim, şi-l servim la masă, după gust, cald sau rece. Unele gospodine pun oţetul la fert, în oală, iar peştele când apa dă în clocot. Altele mai adaogă şi puţin zahăr; încolo procedează la fel.
    Linul rasol se mai poate servi cu felii de cartofi ferţi în apă sărată, eu aspic, cu sos de muştar sau maioneză,.
315
   Lin ovreeşte. — Curăţat, spintecat, spălat şi zbicit de apă într’un şervet se pune la prăjit în untdelemn ferbinte. înainte de a se prăji complect însă se adaogă ca un deget apă, zeamă de lămâe, puţin usturoi, multe foi de pătrunjel tocate, două trei sardele curăţate şi pisate în piuliţă, puţin piper, sare, o foae de dafin, o lingură de pesmet spre a se îngroşâ sosul şi se ferbe la foc moale.
   Lin cu sos. — Se curăţă, se spintecă, se spală şi se pune în cratiţă. Se toarnă de fiecare lin un pahar de vin şi altul de apă, unt, ceapă, morcov, pătrunjel, foae de dafiin1, sare şi piper. La jumătatea ferberei se adaogă puţină făină rumenită şi se lasă să fearbă scuturând mereu cratiţa spre a nu se lipi de ftind. Când sosul e îngroşat şi peştele prăjit îl scoatem pe farfurie, batem un gălbenuş de ou şi-l amestecăm în sos; trecem apoi îndată sosul prin strecurătoare, îi mai adăugăm puţin .unt şi zeamă de lămâe, punem peste peşte felii de cartofi ferţi, turnăm sosul deasupra şi dăm la masă.
   Lin pe grătar. — Opărit, curăţat, spintecat, spălat şi zbicit în şervet ungem linul cu untdelemn şi-l punem pe grătar, în hârtie sau fără, la un jeratic moale mai întâi. Cald sau rece îl servim apoi cu sos sau cu zeamă de lămâe.
        ‘                         53.      Bibanul.
        ' >
        * (Perca fluviatilis, 1.; La perche, fr.; Barfisch, g.).
   Corp îndesat, arcuit şi borţos, tescuit puţin şi acoperit cu solzi mărunţi, aspri. Bot prelung, falca de jos eşită, gura mare, împănată cu dinţi. Două aripi pe spate, câte două la pepţ -şi pântece, una anală şi coada puţin scobită.
   Coloraţiunea lui variază puţin după ape. De regulă e de un verziu închis pe spate, verde alărrriu pe laturi, albieios oewuşiu sau gălbiu deschis pe pântece. Mai multe pete închise coboară de pe spate la burtă şi-i dau o formă vărgată. Coada şi prima aripă dosală aproape în culoarea corpului, a doua cenuşie, cele de pe pântece de un cenuşiu uneori gălbiu.
   Apa preferată de biban sunt bălţile mari şi limpezi. Tră-eşte şi în partea de jos, mai domoală a nurilor, însă nu atât de număros ca în bălţi şi lacuri. Cei mici umblă în cârduri, cei mări mai mult singuratici.
   Se hrăneşte — după cum ni-1 arată şi gura de răpitor — cu vermi, insecte, larve, icre, melcişori, scoicute, broscuţe, mici mamifere de apă şi mai ales cu pescuţi.
   Bătaia lor e prin Martie-April, la o temperatură de 10-12°, pe vărsături, în apă mică, pe erburi, stuf etc. Cele vr’o 2.-300.000 icre, albe verzui, se ţin lipite una de alta ca nişte zale a 2-3 metri. Ele sunt lipite astfel dela o plantă la alta şi plutesc adesea la suprafaţă. Clocirea durează — după
317
temperatura -apei — dela uina la două săptămâni. La doui ani e matur.,
   Lungimea obicinuită e între 15-25 cm. Poate atinge însă 40 şi foarte rar chiar 50.              .
                                      ♦
                          ‘ * * '
   Pescuitul bibanului se face cu toate instrumentele. Acela în mare şi bogat însă e numai cu năvodul, plasa, leasa, coteţele, zătoawele şi vintirele.
   In băilţile braţelor Dunărei se prind anual între 2.-400,000 kilograme.
   Prinderea lui cu undiţa de mână e din cele mai distractive şi bogate. Dacă apa e bine populată, vadul inteligent ales şi făcut, se poate prinde mai multe kg. pe zi.
   Bibanul de mărime obicinuită se ţine de regulă la o adâncime de un metru oel mult unu şi jumătate. Cei de tot mari se înţelege că stau mai la fund. în toana mâncărei bat chiar curentul şi vărsăturile. Locul lui favorit e între erburi, stuf şi găurile din maluri de unde îşi pândeşte prada ca o pisică. El mai mult decât orcare alt peşte de pradă trage în curentul apei sub stăvilare şi la iazul morilor după pescuţi cari forfotesc în aceste locuri. Gel mai nemerit loc de dat cu undiţa deci va fi, .unde se poate, numai acesta.
   Momeala obicinuită la cei mici sunt râmele roşii, vii, zvâr colinde; pentru oei mari numai peştişorii, de asemenea vii. Struna se fârşeşte într’uin fir de mustaţă sau cel mult în două-trei fire de păr, a doui metri lungime, Unghiţa stă pe fund sau la cel mult un lat de mână deasupra lui. Pluta mică, plumbul potrivit ei, ca s’o susţină vertical, jumătate în apă. Pe lângă maluri şi prin cociocuri se poate dâ şi fără plută. In acest caz facem un pescuit săltăreţ, săltând undiţa la suprafaţă şi lăsând’o iarăşi ]a fund. De sub mal sau din găuri el vede, se aruncă, se arde.
   Se ştie căi apa de baltă e foarte limpede. Deci ne putem închipui că peştele neobicinuit cu namila făpturei, umbrei
318
sau mişcărilor noastre intră în gaură de şarpe. Spre a nu-i face să dispară repetăm dar sfatul de a ne piti şi acoperi cât mai bine. Momeala va fi cât mai vie, cât mai des schimbată. Pitiţi în stuf sau în buroeni aruncăm undiţa peste sau printre ele, o lăsăm la fund şi o săltăm la suprafaţă. Dacă e prin apropiere el vede, se repede, la săltare simţim că ne zgâlţâe.
   Bibanul atacă prin una sau două zmucituri, apoi pluta se afundă după el. Lupta e de scurtă durată; zbaterile iui sunt neînsemnate. Se aruncă mai întotdeauna cu forţa pe mal^ altfel poate fi perdut printre acăţătturi. Se înţelege că nur brutal, nesăbuit; căci gura lui e fragedă, se spintecă uşor. La împotrivirea vre-unuia mare, cu o strună în doui-trei peri, vom proceda uşurel, fără zmucituri, până sub minciog sau la mal.
   Bibanul îşi are sorocul mâncării de obiceiu dimineaţa, în faptul zilei şi mai puţin seara pe la amurg. în timpul zilei ei nu pune gura decât foarte rar. In caz însă că trage vântul dinspre miazărzi, sasu că cerul e închis, ploios, furtunos, în acest caz el se dă toată ziua.
   La o apă adâncă putem lega de strună 3 şi chiar 4 un-■ghiti ,1a intervale de 50 cm. urna de alta. Prima, pe fund, o vom lega la capăt şi o vom momi cu peştişor, celelalte prin sfârcuri sau nade de o şchioapă, pe corpul strunei în sus, le vom momi cu râme.
   Iri pescuitul săltăreţ, cum am arătat mai sus, vom puteâ schimba des locul, mai cu seamă dacă n’am făcut vad şi •dacă în el nu mişcă nimic. Dacă într’unul din acestea am scăpat un peşte ne vom reîntoarce: îl vom prinde aproape la Sigur, căci el e unul din cei mai lacomi şi uituci.
   Lunile cele mai potrivite pescuitului cu undiţa sunt Iulie şi August. In celelalte eu cât apa se răceşte şi timpul se -strică el se dă cu atât mai puţin.
   Unghiţă va fi potrivită, nici prea mare nici prea mică. Dacă găsim şi avem, vom prefera crăcane sau ancore, mici
f
319
de tot însă. Cu acestea şansa lui de a scăpă e cu 90 ia sută mai mică.
                                    ♦
 ' * * .
 Carnea lui e albă, îndesată; deşi împăîiată de oase e una din cele mar gustoase şi mai preferate după crap şi lin.
 Ca bucate, bibanul mic se prepată mai mult pe grătar, saramură sau rece cu un praf de sare şi de piper. Cel de toi mare se poate prepara la fel crapului şi chiar linului.
                               54. Ghibortul.
                  (Acerina cernua, 1.; La Gremille, fr.).
 uhiborţul ca formă se apropie de biban. Corpul lui e gros, scurt, puţin tescuit; capul de asemenea scurt, gura mai mică decât la biban; pe fălci o perie de dinţi; pielea ţnucbasă, solzii mici. Aripa dosală înaltă, lungă, spinoasă, tare, terminată în aparenţă printr’o alta mică, moale, aproape de coadă; spinii coamei ei ne fac impresia marginilor unei foi de pălămidă. Restul aripilor la fel bibanului.
 Culoarea lui e verde până la măsliniu. Spinarea negricioasă, pătată în pete brune; burtă albă gălbie. Aripile do-sale .şi coada pătate în puncte mai închise.
 Mărimea 15-20 cm. cel mult.
 Trăeşte în mai toate apele, îl aflăm chiar în partea de jos a râurilor şi la mare în faţa gurilor_ Dunărei. E foarte răpitor şi preferă apele ceva mai adânci.
 Se bate, se hrăneşte şi se prinde la fel cu bibanul, cu deosebirea că-şi varsă cele 50.-100.000 icre în mai multe rânduri.
 El creşte încet şi rămâne cum vedem mititel, deşî pagubele ce face în ceilalţi peşti şi în icrele lor sunt destul de mari.
                              . *
                                * * -
 E mai rar, mai puţin valoros şi gustos decât biba«ul, se găteşte la fel acestuia.
55. Răspărul.
                    (Acerina schraetser, 1.; Le Bar, fr-).
Forma răspărului se apropie de a celor doui de mai sus. Capul prelung, gura mică; aripile peptale, burtale şi anală puţin rotunjite; dosala începe mai sus de mijloc şi are ra-diile eşite ca nişte ghimpi, iar spre coadă se termină în jj forma unei alte aripi, moi, făiră spini.
 Culoarea lui e de un gălbiu de lămâe pe coaste, ceva mai închis pe spate şi mai deschis pe pântece. In lung, deasupra liniei laterale, se întinde trei linii închise între cari ; prima, lângă laterală, foarte desluşită. Tot din astfel de linii în picăţele e brăzdată aripa dosală.
      Mărimea obicinuită 15 cm. şi foarte rar 20-25.
      Trâeşte în Dunăre, la gurile ei şi răsleţ chiar prin bălţile în comunicaţie cu ea.
      Se bate prim April-Maiu, trăeşte şi se hrăneşte la fel cu ghiborţul.
      Se găteşte de asemenea la fel celor de mai sus, pe cari de altfel îi întrece în gust şi bunătate. E mult mai rar decât aceştia şi de aceea nu se prinde şi nu se desface decât în amestec cu ei.
        Fraţii a.—Peştii şi Pescuitul, f -
 2!
                      68. Pălămida de Baltă.
         (Gasterosteus aculaeius, 1.; Epinochette piquante, fr.).
   Pescuţul acesta, de cel mult 8 cm. lungime, e caracteristic prin spinii — trei pe spate, doui la pântece şi unul la începutul analei —• toti în forma şi mărimea acelora de măceş.
   Forma lui de fus, e rotunjită şi foarte puţin tescuit. Capul şi ochii mari, gura tăiată de sus în jos. Aripile dosală şi anală una deasupra alteia, întinse, scunde, tişite; dela ele corpul subţiat, prezintând coada lui mare, rotunjită, ca un fel de lopăţică cui coada ei.
   Coloarea e de un verziu închis şi marmorat pe spate şi de un gălbiu argintiu deschis pe laturi şi pântece.
   Trăeşte mai mult pe marginile şi pe sub malurile a-'dânci din bălţi şi lacuri, prin gârle, Dunăre şi în partea de jos a riurilor. L’am aflat chiar în lacul Herăstrău de lângă Capitală.
   Se bate prin April-Maiu, prin erburile marginilor apelor.
   Se hrăneşte 'cu mici părticele vegetale şi animale,- cu insecte, icre de peşti şi broaşte, ba chiar cu plodurile peştilor valoroşi pe cari îi stinge.
   De altfel trăeşte ră,sleţ şi din cauza micimii şi rarităţei lui nu are nici o însemnătate sau întrebuinţare. Chiar atunci când cade în plasa de sac, cu care se dă de obicei la peştii mărunţi, pentru ciorbe, iacnie 'sau plachie, el e aruncat sau dat la pisici.
    Frăţii». — PeştU şi Pescuitul.
322
                             56. Şalăul.
   Şulâul —■ suduc In unele părţi din Moldova şi guran în altele din Oltenia — are corpul lungueţ, fusiform, rotunjit, aproape forma jamnei şi mrenei. Capul de asemenea lun-gueţ; gura mare, cu dinţi, ca la toţi peştii răpitori, e despicată în jos până înapoia ochilor. Falca de sus mai eşită, pe a‘mândouă dinţi mărunţi; în mijlocul gurei, sus şi jos, douî colţi mari. Rădăcina buzei de sus cărnoasă, bulbucată. Două aripi pe spate, prima spinoasă, ca şi la biban; două burtale aproape de cele peptale, una anală, coada puţin sco-bită;Jtoate în colţuri puţin rotunjite. Solzii mici, tari, aspri.
   Culoarea lui pe laturi e de un cenuşiu plumburiu sau argintiu afumat, bătând uneori în verziu sau gălbiu1. Pe spate ceva mai închis, pe burtă alb argintiu. De pe spate la burtă vărgat în mai multe pete brune,' mai închise. Aripile dosale şi coada cenuşii, împestriţate în vărgi din puncte mai închise; cele de pe burtă sunt de uw cenuşiu gălbiu.
   Dimensiunea poate trece de 1.20 lungime cu 15 kg. greutate. Mărimea obicinuită între 30-70 cm.
   Trâeşte în Dunăre, în bălţile ei, în partea de jos a marilor noastre .râuri cari dau în acest fluviu, în Mare în faţa gurilor Dunării, în marile lacuri de pe coasta mării şi chiar într’unele lacuri din interiorul ţării ca Snagovul. Înainte cu 25 de ani el există chiar pe Colehtina şi în lacurile ei. Având o carne din cele mai gustoase, o valoare şi o rentabilitate din cele mai mari, el se cultivă foarte mult şi în eleştee particulare.
   Lui îi plac apele mai line, limpezi, cu adâncimi felurite, cu fundul petros, nisipos saiu cel puţin parazios. La nevoe se împacă şi cui fundul nomolos însă nu prea mult timp, căci acî crapul îi tulbură apa şi-I împiedică de a-şi vedea şi gonî prada. Din aceeaşi cauză poate, când primăvara apele râurilor şi Dunărei vin tulburi el întră în apa limpede din bălţi. Când acestea încep să scadă şi el să se retragă iar în Dunăre, cade cel dintâi în lesele aşezate la gurile bălţilor.
            56.  Şalăul.
                  58. Babuşca.
       ~ ■ (Leuciscus rutilus, 1.; Gardon blanc, fr.). .
       *
   Babuşca populează din belşug toate bălţile noastre. Ca număr ea stă în fruntea albiturei mărunte. Deşi se pescueşte în mare cantitate, din cauza dimensiunei ei mici şi a lipsei de calităţi superioare celorlalţi se desface mai numai ca albitură măruntă. Din aceeaşi cauză nu şi-a putut generaliza un singur nume. La Snagov şi în Ilfov pe Colerotina,
i se zice bâlos iar celor mititei baboi sa,u baboiaşi; în Moldova e ochiană; la Dunărea de jos (Deltă-Qalaţi) e ba-buşcă; la Oltina taran; la turtucăeni ţărancă celui mic şi ocheniţă celui mare.
   Aceeaşi cauză a răispâindirei lui în diferite ape — dacă nu încrucişerile — îi pot modifica atât coloraţiunea cât şi forma, dând loc la varietăţi cari pot fi luate drept soiuri deosebite. In bălţile Dunărei de pildă se pescueşte din când în când o varietate de un roşu cărămiziu, cu aripioarele de un roşu aprins şi denumit de către pescari împăratul ba-buşcăi.
   Forma babuşcăi e de un lătăreţ oval, mai puţin tescuit decât roşioara. In clipa scoaterii din apă e viscos, ca uns cu bale, de unde şi numele de bălos în Ilfov. Coada scobită. Linia laterală coboară spre burtă. Guira tăiată puţin în sus.
   La colorit e de un un verde albăstriu pe spate, argintiu pe laturi şi alb pe burtă. Aripa dosală cenuşie închisă, celelalte roşietice spre vârfuri şi alburii spre rădăcină.
331
   Mărimea obicinuită în bălti şi lacuri e între 15-25 cm. In Dunăre pot atinge 30 şi chiar mai mult. La 1 kg. ajunge foarte rar.
   Obiceiurile de viată, de hrană şi de prăsire sunt la fel ro-şioarei. Umblă mai mult în cârduri pe la jumătatea adânci -mei apei şi sunt prada şi hrana predilectă a peştilor răpitori.
   Se corceşte cu obletul -şi dă loc unui soiu nu prepa îndepărtat ca formă.
                                       *
                                *    *
   Pescuirea lui se face cu toate instrumentele uzitate la baltă. In bălţile Dunărei se pescuesc cantităţi destul-de mari cari se desfac mai mult sărat.
   La undiţa de mână se dă mai biroe decât or ce alt peşte de baltă. La o baltă bine populată şi la un vad potrivit şi bine făcut acest pescuit e din cele mai plăcute. De plictiseală şi de perdere de timp nu ne vom putea plânge. In lacurile Herăstrău, Floreasca, Tei, Colentina, din jurul' Capitalei am văzut amatori pasionaţi prinzând până la o sută de bu-căiţi pe zi.
   Momeala preferată de ea e mămăliga în hapuri cât bobul de piper. Unghiţa va fi din cele mai mici şi agere. Struna dintr’unul sau cel mult doă fire de păr. Pluta din cotor de paiu, gros, stă drept în sus, jumătate în apă. Adâncimea ei e la două trei palme sau cel mult la jumătatea apei pentru cei mici, şi la un lat de mână deasupra fundului pentru cei mari. Licărirea plutei mişcată de ciupiturile celor mici, dacă nu se cufundă din primul moment, apucată de vr’unul mai mare, începe mai întotdeauna de cum se aruncă. Acesta atras de roiul celor mici se aruncă şi le zboară hrana dela gură. In clipa dispariţiei plutei ne grăbim a-1 arunca pe mal. Altfel el ne şterpeleşte momeala fulgerător.
      Locurile preferate de el sunt ochiurile, goliştile sau sub
332
 malurile mai adânci de sub stulful crescut din apă. Vadul şi pescuitul prielnic ideci e numai acî.
                                  *
                                  *    *
            Carnea lui e mult mai gustoasă decât cea de roşioară,. Ca bucate se prepară la fel peştilor mărunţi. Adică : Ciorbe, saramură, prăjit în.untură sau untdelemn, etc.
       V
       ■}
                      59.  Caracuda.
                         (Carasius vulgaris, ].; Le carassin, fr.).
   Caracuda (carasul In Moldova), ca formă se apropie puţin de crap. E însă mult mai lată şi mai mică decât acesta.
   Corpul ei e înalt, cocoşat, tescuit, lat cât jumătatea lun-gimei. Capul scurt, botul cârn, buzele moi, g.ura mică. Aripioara dosală lungă, începe cam dela jumătatea spinărei pănă aproape de coadă. Aripile dela pept, burtă şi anala pe la colturi puţin rotunjite; coada pensulă, foarte puţin scobită. Solzii mari, linia laterală vizibilă.
   Coloraţiunea lor variază puţin după ape. Cele de lacuri şi bălţi mici mlăştinoase sunt negricioase, cele de bălţi mari, adânci, mai deschise: aurii, roşietice, gălbii. In majoritatea cazurilor sunt de un verziu cafeniu negricios pe spate, ver-ziu gălbiu mai mult saui mai puţin aprins pe coaste şi cenuşiu gălbiu şi uneori roşietic pe burtă. Aripile urmează coloarea părţilor corpului, bătând în roşu rădăcinile celor de pe burtă,.
   Caracuda trăeşteîn aceleaşi ape cu crapul şi are aceleaşi obiceiuri de fund şi la nomol ca linul. Ei îi place numai apa bălţilor liniştite calde, nu prea adânci; nici de cum însă aoeea de riuri sau de Dunăre.
             Se hrăneşte la fel crapului şi linului şi preferă mult mal
                                                                                    1
                              334                                     ;
                           -------                                    i
 mult decât aoeştia stuful,      erburile, bur.ueniie, brădişul şi'   !
 gozwl putregăit.
 Se bat prin April Maiu, adesea în acelaş timp şi loc cu crapul, pricină din care dau loc la corcituri. In clipa bătăii sau lepădării celor dela 100. la 300.000 icre cârdurile lor număroase ciofoesc sau bălăcesc apa* gălăgios ca nişte
 purcei.                                                ^        ^
 Mărimea obicinuită e între 15-20 cm. întâmplător însă, în aţje bogate în hrană, ea poate atinge, deşi foarte rar, până la 35-40 cm. lungime.
      - ' . 1 ■? *
 ’                           *   *
 Pescuirea ei se face cu tot felul de instrumente obicinuite peştelui de baltă. Se dă şi la undită, la mămăligă, mai rar şi mai puţin însă decât linul şi crapul.
 Ea e foarte număroasă în toate bălţile noastre. Se prinde şi se vinde în mari cantităţi şi la olaltă cu alt peşte mărunt. Singure bălţile braţelor Dunării dau anual între 2 şi 3 milioane amestecături de caracudă, lin şi ştiucă.                      i
      ' *
      '                          *   *
 Caracuda de baltă e foarte gustoasă. Aceea de lacuri şi bălti mici mlăştinoase însă sunt ceva mai puţin gustoase din cauza gustului de inomol. Am spus că acest gust dispare după o săptămână de păstrare în apă curată. ^
 Ca bucate ea se prepară mai mult pe grătar, saramură şi prăjită în ulei sau .untdelemn.
335
                             60. Plătica.
 Corp tescuit, lat, înalt. Spinarea mai puţin arcuită ca la caracudă. 'Gapul mic, botul sourt, cârn, gura potcoavă. Solzi moi; linia laterală vizibilă. Aripa dosală mică, anala de două ori aproape mai lungă, ambele putiin scobite înăiuntru. Coada adânc scobită, cracul ei de jos mai lung.
   Coloraţiunea variază de asemenea după ape. Cele de riuri sunt mai deschise, oele de baltă mai închise. Primele au spinarea verde cenuşie, laturile bătând în auriu iar burta argintie. Cele de baltă, de Snagov de pildă, sunt negricioase sau chiar negre pe spate, coastele argintii, burta de un alb gălbiu. Aripioarele de un cenuşiu albastru.
   Plătica trăeşte în aceleaşi locuri şi ape cu crapul. Adică în bălti, în Dunăre şi în partea de câmpie a riurilor. In acestea din urmă, probabil din cauza pustiirilor somnului, ea fiind una din cele mai preferate prade — şi deci momeli — pentru el, plătica e mult mai puţin numeroasă la noi decât în Franţa şi Germania de pildă.
   Are aceleaşi obiceiuri de traiu, de hrană şi de bătae ca şi crapul. In timpul bătău se strâng în cârduri numeroase şi se bat făcând mare sgomot în apă. Contrar altor peşti, dacă în acest timp — de regulă noaptea — sunt stingherite fug îndată la adânc.
   La trei ani devin mature şi pot vărsă dela 2. la 300.000 de icre, verzui, cari clocesc în vr’o 10 zile.
   După hrană ele umblă adesea în cârduri numeroase conduse de un rege sau vătaf al cărui colorit roşcat pare un soiu deosebit. Nimic mai curios şi mai frumos decât manevra între două ape a cârdului lor văzut de pe vr’un pod, cu mişcările şi solzii lor sclipiuzi în razele de soare, pe fondul turburelii provocate de ei la fund.
   Dimensiunile la cari pot ajunge sunt cel mult 60-70 cm., cele de 25-30 sunt destul de obicinuite. Acelea mai mici de 25 cm., în comerciu şi în marile noastre pieţe şi pescării*
     i - .
                 60.  Plătica.
(Abramis brama, I.; La Bremme (commune) frj.
 sunt denumite cârjancă, iar în amestecătură cu alti peşti mărunţi li se zice albitură.
                               *
                    . * *
   Pescuirea ei se face cu tot felul de instrumente. In, bălţile Dunărei se peseuesc peste 100.000 kg. anual.
   La undiţă se dă foarte bine. Insă e atât de vicleană şi bănuitoare încât ziua, într'o apă limpede, nu se va apropia nici odată de momeala cu struna mai groasă decât două fire de păr. La tulbureli, la creşteri subite de apă, la revărsări pe erburi, e oarbă, se dă, se prinde binişor. Ziua o putem înşelă numai la ape adânci. Prezenta ei la fund într’un anume loc ne-o trădează eşirea la suprafaţă a frunzelor, huruenilor şi aţelor de erburi rupte de cârdul ei la fund. Caracteristica mişcărilor plutei de către plătieă este că joacă săltându-se de coadă şi afundându-se mereu de cap. ' Se dă Ia mămăligă şi cartof îert. Momeala ei favorită e însă râma, vie, roşie. Fără un vad bun şi lung timsp făcut, cel puţin o săptămână,-pescuitul ei cu undiţa însă e greu, e slab, e rar. Vadul se face aruncând găluşti de pământ fărâmicios amestecat cu hapuri de mămăligă, cartofi fărâmaţi, orz dubit şi decojit, porumb şi grâu fert sau dubit, etc.
                               *
                             *    *
   Plătica, cu toate numeroasele ei oase, are o carne foarte gustoasă. Cea de râu, de Snagov şi Colentina mai cu seamă e o trufanda.
   Ea se găteşte mai numai pe grătar, saramură şi prăjită. Cele mari însă se pot prepara la fel crapului.
   Corcită cu roşioară sau cu babuşcă dă loc unui nou soiu, numit plătieă corcită cu babuşcă sau cu roşioară.
 Frălilâ.~-Faţtii şiPMeuitul.
  22
33S
                          61.  Batea.
 Ca formă aceasta e aproape la fel cu plătica. Nu se deosebeşte de aceasta decât prin dimensiunea ei mult mai mică —■ 20-25 cm. cel mult; prin aripa anală mai puţin lungă, şi prin aripile dela pept şi burtă roşietice la cotor iar nu vinete că la plătica.                                        .
 Căinarea ei e de un verde albăstriu închis, bătând în cafeniu #e spate şi de un argintiu albastru pe laturi şi burtă.
 Trăeşte în Dunăre şi în bălţile ei precum şi în regiunea de josja râurilor. Ii plac apele stătătoare, earna la adânc şi vara în apa mică, a chiar celor mai mici jepci ale Dunărei cari seacă pe timpul verei.
 în obiceiurile vieţii ca: hrăni re, umblet şi prăsire se a-seămană în totul cu plătica.                                   •
     ,                           *                 •
                               *   *
 Pescuirea ei, atât cu undiţa cât şi cu celelalte unelte se face la fel şi adesea în acelaş loc şi timp cu plătica.
     '                           *
     _ * *
 Are o carne mai puţin gustoasă decât aceasta. Ca bucate se prepară la fel, şi, prinsă în cantităţi mari se sărează şi se vinde la un loc cu alţi peşti mărunţi sub numele de albitură.
 Pe lângă, n.umele de batcă i se mai zice în unele părţi: corbancă, corpancă, corpănică, corpacă şi frunza plopului.
     Corcită cu băbuşcă sau eu roşioară dă loc soiului batcă cu roşioară sa.u cu băbuşcă.
              61. Batea.
(Blicca bjorkna, ].); Drcmme bordeliere, fr.).
V
340
                            0,2. Avatul.
    Corp Lungueţ şi spate rotunjit, apropiat de forma cleanului mai puţin burtos. Capul şi gura mari, largă, cu dinţi, linia laterală coboară în jos, spre burtă.
    Coloritul e de un verde măsliniu închis, cu marginile verzi albăstrii pe spate, argintiu bătând în albastru pe laturi şi alb' pe burtă. Dosala şi coada cenuşii negricioase, peptalele cenuşii cu marginile roşi, anala şi burtalele roşi.
    Mâfimea obicinuită. 30-40 cm. Pot atinge însă şi 70.
    Ttrăeşte în Dunăre, în bălţile ei, în râuri până în regiunea deâlurilor, şi chiar în apa sălcie a mărei din fata gurilor Dunărei. E mai mult însă un peşte de Dunăre, amator al curentului puternic din mijlocul ei, precum şi al marilor bălţi adânci cu furrdul petros sau nisipos.
    „El intră din Dunăre în bălţi primăvara foarte de timpuriu, îndată după desgheţul apelor. E un peşte foarte răpitor şi mănâncă de stinge peştele mic şi în special Obleţii şi Cirusul (scrumbiile mici), aşa că pescarii îi zic „Lupul peştelui11. El trăeşte mai mult pe fund şi în totdeauna sin-cnit- nU cârdueşte nici odată, nici chiar când ese la bătae.
         sa de reproducţie e foarte timpurie, prin Martie. Icrele şi le leapădă pe fund, la loc petros şi nisipos, adeseori se sue chiar în susul râurilor mai mici pentru a-şi de-
  80.-100.000 de icre.
    Carnea sa este bună la gust, însă are prea multe oase. Se plăteşte cu preţuri destul de buine“. Singură Delta Dunărei dă o producţie de peste 10.000 kg. anual.
    Se prinde cu toate instrumentele de pescuit, mari. Se dă de asemenea la undiţă, momită cu peştişori şi lăsată la adânc, la fund, în mijlocul apei.
    Se găteşte în tot felul peştilor mari.
 pune la fundul lor pe pietriş icrele. O femelă leapădă între
  AfariLdejmmei£__ avatţjzel mai răspândit la Dunăre şi la baltă, adică acolo unde se prinde mai mult şi se face un întins comerciu cu el. i se mai -zir.p haut în Moldova; havut în Basarabia ; Vrespere, vâlceni, vâigan, vălsan jaŢurtucaia sipnn_ .t Muntenia; boulean. peşte ţigănesc şi cu şapte nume prin alte părţi.
342
                          63. Cosacul.
   Cosacul ca şi crapul e peştele cel mai cunoscut şi răspândit în poporul româit, Deşi în tară la noi nu se prinde decât foarte puţin (vr’o 15.000 kg.) totuşi importat în mari cantităţi din Rusia, de pe la gurile Donului şi Niprului, gratie eftinătăţei lui el e răspândit prin toate părţile locuite de români. Tescuit în butoae la saramură el face parte din alimentaţia ţărănimei în posturile Crăciunului, Sânpetrului şi vara la manca câmpului.
   Ca formă el se asemue şi se poate uşor confunda cu; plă-tica mică.'Se deosebeşte în aceea că >e mai îngust, mai tescuit, capul mai mic, botul mai ascuţit; anala mai lungă şi mai puţin lată începe dela aproape jumătatea burţei şi se întinde până mai lângă coadă. Solzii sunt mici şi linia laterală bine marcată.
   Coloraţiunea lui e negricioasă. albăstrie pe spate şi argintie pe laturi şi burtă. Aripile dela pept şi burtă găjbii, coada şi celelalte cenuşii, întru câtva mai închise pe margini.
   In obiceiurile de viaţă se aseamănă cu crapul şi cu plă-tica. Lui ca şi acestora îi plac bălţile cu stuf şi erburi. Trăeşte în Dunăre, în bălţile ei şi foarte puţin în regiunea de câmp a râurilor sau în bălţile lor.
   Se baie pe la sfârşitul Iui Martie şi începutul lui April şi se hrăneşte la fel crapului.
   Mărimea obicinuită e între 20-30 cm. întâmplător şi rar poate atinge 40 lungime cu 2 kg. greutate.
   Corcit cu batea dă loc unei corcituri numită de turtucăeni . botog, care nu se depărtează mult de cosae decât prin micime.                         •
                                 *
                               *   *
   Pescuitul lui se face Ia fel, la u;n loc şi totodată cu al celor de mai sus.
   Carnea lui sărată e foarte mult preţuită de populaţia
    63. Cosacul.
(Abranm ealurlb* 1
344
noastră rurală şi constitue pentru ea unul din cele mai căutate, mai eftine şi mai obicinuite legumi.
   In comerciu el se desface mai numai sărat. In cazuri de pescuit îmbelşugat el se sărează şi se aşează la saramuri în căzi. Când se trimite în pieţele de desfacere se scurge saramura sau se scoate din ea şi se aşează uscat în butoae cu noui prafuri de sare.
   6a bucate se obicinueşte mai numai pe grătar, saramură sau rasol, cu mămăligută.
   I>
    V                      -------------
346
                               64.  Săbifa.
                                                 (Pelecus cultratus, 1.).
     Corpul săbitei e caracteristic prin forma lui îngustă, lungu-eaţă, tescuită. Spinarea rotunjită şi în lungime aproape dreaptă ; de sub cap la anală burta puţin lăsată. Linia laterală coboară spre burtală, şerpuind. Capul mic, ochii mari, aproape de bot; gura mică, tăiată de sus în jos.
 Solzii mici, cad uşor. Aripile peptale şi burtale ascuţite, primele foarte lungi; dosala mică, împinsă înapoi, spre coadă; anala sub ea, lungă, scobită; coada de asemenea lungă, mare, adânc scobită, cracul ei de sus ^mai scurt.
     Coloritul ei e verde albăstriu pe spate şi argintiu bătând uneori în roşu trandafiriu pe laturi.
 Aripile peptale, dosală şi coada cenuşii; burtalele şi anala gălbii roşietice.
   Mărimea obicinuită 25-35 cm. cu 2 kg. greutate. Excepţional pot atinge un kg. cu 40-50 cm. lungime.
   Trăeşte mai mult în Dunăre şi la mare în apa sălcie din faţa gurilor fluviului.
   Se bate prin April şi Maiu, timp în care intră prin toate bălţile spre a-şi depune cele vr'o 100.000 de icre pe burueni, !a
346
apă mică. îndată ce scad apele ea se strecoară printre nuelele sau ostretele de trestie ale gardurilor şi fuge iarăşi în Dunăre.
   Hrana lor obicinuită sunt vermi, insecte, melcişori şi erburi.
                                             *
   *                          * *
       >
   Peşcuitul ei se face cu toate instrumentele întrebuinţate la alipeşti. Vara cade mai mult la leasă; toamna şi earna la năvoade şi plăşi de suprafaţă. Fiind destul de numeroasă atât îa băilti cât şi în Dunăre ele dau o bogată producţie anuală.
                                             *
                               *    *
   Ea are o carne destul de gustoasă mai cu seamă primăvara, când e grasă şi foarte bună de consumat proaspătă. De obiceiu, ea ca şi cosacul, se sărează la butoae şi se desface mai mult astfel, constituind, gratie eftinătătii una din cele mai preferate şi obicinuite legumi pentru populaţia noastră rurală în zilele de post.
347
                         65. Văduvită.
 Forma şi înfăţişarea acesteia e aproape aidoma ciortanului mic, cu deosebirea: capului mai mic, botului mai prelung, a spatelui mai puţin curbat şi lat, şi a aripei dosale de două-trei ori mai mică.
 Coloarea spatelui e negricioasă:, bătând în albăstriu sau verziu, a laturilor albastrie deschis şi argintie pe burtă. Coada şi dosala cenuşie violetă, celelalte roşietice.
  Mărimea obicinuită 30-35 cm. Mai rar poate atinge 60.
 Ea trăeşte în Dunăre şi în bălţile ei, îri cari intră spre a se bate pe erburi, şi de unde intră şi ese întotdeauna înaintea crapului.
 Se hrăneşte cu vermi, insecte şi erburi.
                              *
                              *    *
 Se pescueşte în acelaş chip şi cu aceleaşi unelte ca şi ceilalţi peşti de măsura ei.                   •
 •                              *
                              *    *
 Are o carne grasă, fără multe oase şi deci foarte gustoasă. Gătită carnea ei bate în roşu. E foarte căutată; însă neprinzându-se în mari cantităţi nu poate avea o valoare comercială deosebită ci se vinde mai mult în amestec cu alţi peşti.
 Ca bucate de asemenea se găteşte la-fel celor de mărimea ei.
 i
  65.  Văduvea.
(hlm mclanotus. I.).
 tionaţi la ea în credinţă că pot fi târcoalele vr unui crap, lin, biban, etc. Dacă pluta e mică el o afundă uşor şi când zmucim, setoşi, furioşi, palpitând, el zboară adesea prin aer în sudalmele şi scuipăturile a pagubă ale pescarului.
 El cade împreună cu alţi pescuţi în toate instrumentele dese, mai cu seamă. când se trage pe fundurile nisipoase sau tari pe cari le preferă celor nomoloase.
 Pescuitul .lui cu undiţa e mai mult jucăria şi îndeletnicirea
 copiilor.                                            ^       ,
 Carnea petruşelului e foarte gustoasă. Se găteşte ciorbe,
 prăjit, plachie, etc.
                         66. Petruşelul.
                         (Umbra Krameri, 1.).
   Forma, înfăţişarea şi mărimea asemuitoare verdeteluL Dacă ar trăi în aceleaşi ape şi dacă, gratie lăcomiei n'ar fi mai borţos, s'ar confunda uşor cu acesta.
   Corp lungueţ, rotunjit, fusiform, foarte puţin tescuit. Capul lung, acoperit cu solzi; gura măricică, cu dinţi; aripile dela pept şi burtă lungi, înguste, în colturi şi rotunjite; aripa dosală în colturi, întinsă, de două-trei ori mai lată decât anala de sub ea; coada pensulă, rotunjită!.
   E negricios cafeniu pe spate, cenuşiu închis pe laturi, alburiu bătând în gălbiu pe burtă şi peste tot împestriţat în puncte negricioase. întreg corpul ne mai apare înfrumuseţat cu o brumă roşietică violetă. Aripile cenuşii, mai deschise pe burtă şi mai închise la coadă şi dosală. Aproape de mijlocul acestora, în lat, se vede câte o linie negricioasă. Linia laterală alburie.
   Mărimea cel mult 15 cm.
   E hrăpitor, se hrăneşte cu tot ce poate apuca şi înghiţi fie viu,, fie în părticele vegetale sa animale moarte.
   Se bate prin Maiu şi trăeşte pe fundul multor bălti şi gârle de câmp.
   El e groaza şi piaza rea a pescarilor cu undita cărora le ciuguleşte în permanenţă râma din unghiţă. De sigur când nu se dă la el. Dacă râma e mică el ne-o devorează în câteva secunde şi se prinde mai întotdeauna fără să vrem. Dacă ea e mai mare el ne-o suge şi ciuguleşte mereu şi pluta licăre într’una; încât, ne face toată ziua să zgâim ochii emo-
352
prinderea ei se distrug într’unele părţi mari cantităţi de pui de crap, platică, lin, etc.
   Carnea ei, neîntrebuinţată şi necunoscută la gust în alte ţări, e din cele mai gustoase şi preţuite de acei cari o cunosc la noi. Earna mai cu seamă, în ciorbă cu zeamă de varză sau cu borş, şi în plachie pe ceapă, preparaţie în care nu ştii care-i ceapa şi care peştele — plevuşcă e o delicateţă, o trufanda duipă care îţi lasă multă vreme gura apă.
   La gătit, dacă nu aveţi la dispoziţie un regiment dc femei ca să v’o spintece şi cureţe de maţe, ea se pune întotdeauna nespintecată; se spală doar în 3-4 ape.
                          67. Plevuşcă.
                                  (Leacaspius delineatus, 1.).
 Mărimea 7-8 cm. — cât acul.
 Corpul acestui mic peşte e lungueţ, cu spinarea rotunjită şi puţin tescuită. Coada şi anala scobite, burtalele rotunjite, toate aproape străvezii.
 E verde cafeniu pe ceafă, verzui gălbui' pe spate, argintiu •cu o dungă albăstrie pe coaste şi alb pe burtă.
 Plevuşcă trăeşte în mai toate bălţile, băltoacele, răstoacele râurilor, gârlele, pâraele şi chiar în şanţurile artificale laolaltă cu boarea şi ţiparul. în mare numă,r însă nu trăeşte şi nu se prinde decât într’unele bălţi cum e Snagovul şi alte câteva bălţi din Ilfov de pildă, din cari, adesea se umple piaţa Bucureştilor cu coşuri întregi.
 Ei îi place apa mică,, limpede, a marginilor şi ochiurilor bălţilor mari.
                  Se hrăneşte cu mici părticele vegetale şi animale.
 Se bate prin April-Maiu, pe erburi, la apă mică.
 Multă vreme, chiar oamenii învăţaţi o credgau — ceeace mai crede încă în multe părţi chiar unii pescari mai puţin atenţi dela noi — se credea că plevuşcă n’ar fi decât un puiu al unui sau altui soiu de peşte mai mare; pe când în realitate ea e un soiu deosebit şi foarte rar trece de 10-li cm. mărime.
                                *
                                *    *
 Pescuitul ei se face mai mult cu coşul şi cu plasa din pânză rară de sac. Singurul lucru regretabil e că odată cu
                                \
                                    354
  El se prezintă în apele noastre sub trei varietaţi.
  Una din acestea, pentru noi profanii cel puţin, nu se deosebeşte decât foarte puţin de cel descris. Ea poate. h mai mult o abatere sau modificare răsleaţa produsa mtampla-tor de ape sau împrejurări.
69. Cuib de pălămidă.
     A treia varietate, (Gasterosteus platygaster), fig. 69, ca formă e acelaş. Nu se deosebeşte de primul decât prin rotunjirea aripilor, subţierea şi întinderea corpului dintre coadă dosală şi anală şi, mai isbitor prin spini dosali m număr de nouă în loc de trei.            ^         ^           ^
     Caracteristic inteligenţei pălă,midei de baltă e cuibul ca
355
 « S                       *“  P™  s«'        cocioc
 tot timpul câ„d Ltr^r “,b ,n care sa **'*
 nosc't^^SnalS ",e,"'reb™tal 51                  »».
 »«i « leneşi p„, aam ş"^ “ numai «*»”” «eti lipirile animalelor moarta dP r °             011 hoi‘
 se arunca.             "e fflol,m' ~ a,ari »e?« când li
356
                                    Guvidiile.
  Familia acestui neam de pe?t, e foarte                         ^
  ■descrierea de mai jos ne mărginim la acelea—4 la număr cari prezintând oarecare interes alimentar şi comercial e Slut necesar de a ii cunoscute. Restul cât pe savanţi. De altfel, atât ca forma cat şi m colorit şi
  asptect toate ne apar aproape la fel. ^
  Cele mai mari, mai gustoase şi ™mar?.aX                   â că~
  pel* noastre sunt acelea denumite Guvidu de balta, a -ror figură o redăm atât pe dos cât şi pe laturi.
   70. Guvidia de baltă.
(tiobius Kessleri Gunther, 1.).
    Forma lor cum vedem aduce cu a mormolocului de broască. Capul şi gura sunt mari, corpul subţiat spre coadă, ochii sus, deasupra. Două aripi dosale, una mai scurtă^ a doua mai lungă; două pepta'le, una anală de asemenea întinsă, coada mare, toate aproape rotunjite.
         Coloraţiunea lor e de ,un cafeniu cenuşiu mai mult sau , mai puţin închis pe spate, de un cafeniu în pete mai închise j
\
                                     357
    pe latei şi tot la fel dar mult mai deschisă pe pântece. Ari-
    2rfr a,impeStritate în vărgi din aceleaşi pete şi omlori Marwiec lor cel mult 20-25 cm.
    Trăesc în bălţile Dunărei. Cele mai 'bine populate din acestea sunt Brateşul şi bălţile Brăilei.
    Bmtet mai mitr°aCe’ mitrocari’ Slăvoci şi guvidii de
   71. Guvidia de vad.
(Gobius fluviatilis Palias, 1).
naCeaS'a ' mai S“btiată 81 SOIzii bine preta                                           t cafeni“« SBate Şi
    Mărimea 12-15 cm. cel mult
    mai numesc glăvoci şi porcuşor de vad.
                       72. Guvidia mică.
                    (Gobius marmoraius Pali, 1).
  Guvidia sau glăvoaca mică la formă se apropie de zgla-voaca. Corpul ei e mai tescuit şi mai puţin îngust spre coadă, capul de asemenea mai puţin turtit decât la ce e de
  mai sus.                                              . .
  ? Coloarea ei e de un cenuşiu gălbui în pete negricioase pe
  ' spate şi pe laturi, şi de aceeaşi coloare însă mult mai deschisă pe .pântece. Aripile de asemenea mai deschise pe burtă şi mult mai închise pe spate şi coadă.
  • Mărimea obicinuită 8-10 cm.
     Trăesc în lacurile ţărmului Mărei şi mai puţin 'numeroase
  '' chiar în Dunăre.
 73. Guvidia de Mare.
(Gobius cephalarges Pali, !.)■
     Aceasta e aproape de aceeaş formă, colorit şi înfăţişare cu cele de mai sus. Intre aripile peptale însă, sub pept, ele mai au o aripă în forma de pâlnie, care le uşurează mişca
  rea şi săltarea dela fund.
     Dimensiunea 20-25 cm. cel mult.
     Trăesc în Mare, în mare număr chiar prin porturi, in la-
859
  curile de pe litoral, şi mai puţin numeroase chiar în Dunăre şi în bălţile ei.
   Denumirea ei, între bărbaţi, e mai mult în termeni ruşinoşi de haz, ca... sula ciobanului.
                                     *
                               *    *
   Cum vedem guvidiile se aseamănă foarte mult între ele! Toate au solzii mici, ascunşi, pelea moale, mucoasă, lipicioasă, şi corpul tuturor e înfluturat în mulţimea aripilor mari, pestriţe, rotunjite.
   Ele se bat prin April-Mai,u, şi-şi lipesc icrele de rădăcini, petri, petriş, erburi, etc. Clocirea e de scurtă, durată. In câteva zile plodurile încep să mişte şi se ţin mai mult prin ochiurile dela margini, printre mormolocii de broască, cu cari se şi pot confunda.
   Se hrănesc cu peştişori, vermi, insecte, melcişori, icre şi orce părticele de materii animale.
        Se pescuesc cu toate instrumentele de peşti mărunţi.
   Ca peşte răpitor se dă foarte bine la undiţa momită cu râme, coade de creveţi, peştişori şi bucăţi de peştişori. în porturile noastre maritime pescuitul lor cu undiţa, după cum s'a arătat la undita de guvizi, e din cele mai bogate, mai interesante şi palpitante în acelaş timp.
                                     *
                               *    *
   Carnea lor e dulce şi foarte gustoasă. De aceea sunt foarte mult căutate când se prind în ma#e număr.
   Ca bucate se prepară mai mult ciorbe, rasol şi prăjite. De obioeiu ele excelează în marinată, preparaţie care poate sluji dintr’odată la împodobirea mesei pe mai multe săptămâni. Când sunt bine preparate multe persoane le preferă marinatei de nisetru.
       în cazuri de abondenţă sau de pescuiri bogate, din ele ca
360
şi din alti peşti de altfel, se poate face o marinată eftină şi foarte gustoasă în chipul .următor:
   Marinată de vamă. — Peştele spălat şi sărat cu câteva ore înainte se pune la foc, cu apă cât să dea peste el. Se adaugă otet (100 grame ia kilogramul de peşte) două-trei cepe întregi, piper boabe, sare şi ienibahăr. Se scoate peştele înainte de a se fi fărîmat sau fert prea tare. De regulă, pus cu apa rece se scoate de îndată ce dă de două-trei ori în clocot. După ce s’a răcit se tae bucăţi, dacă e mare, se tăvaJesc bine în untdelemn, se aşează la borcan, un rând de peşte peste altul de lămâi felii, foi de dafin, piper şi, dacă vrenî şi avem, mai adăugăm untdelemn. Apa peştelui în clocot o stingem eu oţet; în măsură de a dă peste peştele din borcan; adăugăm sare, rosmarin, scorţişoară, cuişoare, usturoi şi, după ce ferbe bine se toarnă ferbinte în borcan, ca să dea peste peşte. Punem o peatră, ca peştele să nu easă deasupra, să se strice; legăm la gură cu pergament sau piele şi se păstrează, cu lunile chiar, la un loc răcoros.
   La curăţire se înţelege că li se tae şi aripile lor mari.
36 L
                       74. Morunaşul.
   Corp luingueţ, lătăreţ, tescuit. Cap şi bot prelung, rotunjit; gura ca o tăetură sub el; îalca de jos scurtă, trasă.
   Coloarea de un plumburiu pe spate, argintiu pe laturi şi alb pe burtă. Coada şi dosala de coloarea corpului; celelalte aripi gălbii, cotorul celor peptale şi anala de un roşu portocaliu.
   Lungimea 25-30 cm.
   Morunaşul e un peşte călător. Earna trăeşte la Mare, în apa sălcie din faţa gurilor Dunărei. Primăvara, înaintea ru-perei gheţei când se şi prinde în mari cantităţi pe sub gheaţă, la adâncimi de 5-6 metri, el intră în Dunăre şi din ea în bălţile ei. Aci stă toată vara unde se şi bate prin April-Maiu, depunându-şi cele 2.-300.000 de icre pe fundul tare sau pe erburi când acesta e nomolos.
   Hrana lui e v'ermi, insecte, melcişori, icre, seminţe, bu-rueni.
                 * * "
                             *    *
   Se pescueşte cu leasa, cu năvodul şi cu tifanele pe sub gheaţă. Nu se prinde nici odată însă în atât de mari cantităţi încât să se vândă numai separat ci mai întotdeauna cu altă albitură.
   Carnea lui e grasă şi foarte gustoasă. Se găteşte rasol, ciorbă, fript şi prăjit.
   Numirea de morunaş e din cauza asemănării botului său cu acela de morun.
  74. MorunaşuJ.
  (Abramis vimba, L).
363
                            Scrumbiile.
   Scrumbii ca şi guvidii avem de asemenea mai multe feluri sau varietăţi. Ele se aseamănă şi se pot confunda uşor unele eu altele şi n,u se deosebesc decât în colorit unele, în mărime altele, şi întru câtva în rostul de viaţă al fiecăreia. Restul deosebirilor de structură sunt mai mult pentru cărţile şi oamenii de ştiinţă.
   în fruntea tuturor soiurilor stă aceea cunoscută sub denumirea de scrumbie de Dunăre.
                 75. Scrumbia de Dunăre.
   Corpul acesteia e lungueţ, înalt, lat şi rotunjit, spre coadă. Capul prelung,, gură cu dinţi. Aripile în colţuri, coada scobită,
   Coloraţiunea lor e de un albăstriu verziu pe spate, argintiu pe laturi şi albe pe burtă.
   „Această varietate trăeşte în partea vestică o Mării Negre şi este mai mult un peşte din regiunea costală. La coasta noastră sudică — pe la Mangalia-Constanţa — începe câteva exemplare a se arăitâ chiar prin Ianuarie; încetul cu încetul după gradul de căldură ce-1 avem se adună în cantităţi mai mari în faţa gurilor Dunării, aşa că pe la sfârşitul lui Februarie aşteaptă cu toatele aicea ca apa Dunării să se mai încălzească spre a putea intra înăuntru. Se întâmplă însă ani călduroşi când scrumbiile sosesc chiar cu mult mai de timpuri în faţa gurilor Dunării; aşa de ex. în anul 1904 fiind câteva zile călduroase în Ianuarie — termometrul se urcase la 16° — primele scrumbii !a gura Sf. Gheorghe s’au prins chiar la 27 Ianuarie.
co
co
     75. Scrumbia de Dunăre.
JAlosa pontica var. Dunubii Antipa, L).
 1
365
   In fata gurilor Dunărei scrumbiile aşteaptă mai muit timp, pe de o parte a se mai acomoda la apă dulce, iar apoi pentru a aştepta ca apa Dunării să ajungă la gradul de temperatură care le convine lor. De obiceiu ele încep a intra în Dunăre pe la începutul lui Martie şi sunt aşa de simţitoare la frig, încât dacă avem câteva zile friguroase, ele fug înapoi în Mare, şi dacă. frigul tine un timp mai îndelungat, atunci se compromite chiar recolta noastră de scrumbii» căci ele fug căutându-şi locuri de reproducţie la gurile altor fluvii. Chiar şi târziu prin Aprilie, dacă afluenţii Dunării aduc încă apă caldă şi tulbure, atunci scrumbiile fug iarăşi la Mare.
   Scrumbiile de Dunăre se reproduc în Dunăre prin April şi începutul lui Maiu, totuşi se găsesc încă până pe la sfârşitul lui Maiu şi chiar prin Iunie exemplare cu ovariile pline. Este foarte probabil că ele nu leapădă de odată icrele, ci în mai mulţi răstimpi în cursul mai multor săptămâni.
   Locurile de reproducţie ale acestei varietăţi sunt întotdeauna numai în Dunăre, nici odată afluenţii ei sau în bălti; şi foarte probabil în curent mare, căci aicea se prind ele mai mult. Nu este nici de cum exclus că ele se reproduc şi în Mare în fata gurilor Dunării.
   Migratiunile lor în Dunăre se întind mai cu seamă în interiorul Deltei prin regiunea Brăilei. De acî în sus până în spre Giurgiu devin din ce în ce mai rari, iar mai departe sunt numai q raritate. Ele înoată întotdeauna numai în pătura superioară a apei şi de aceea pescarii îşi regulează plăşile lor astfel, ea să poată pescui numai câţiva metri de la suprafaţa apei. Din contră, în plăşile de cegă — cari sunt construite ca şi cele de scrumbii, dar cari pescuesc la fundul Dunării — nu se prind scrumbiile niciodată, o dovadă că ele nu merg nici odată pe fundul apelor.
   Aceste scrumbii părăsesc Dunărea treptat după, ce au lepădat icrele, şi puii vin apoi după ele în Mare. La 25 Maiu mai rămân numai atât de puţine, încât pescarii încetează de obiceiu\a le mai prinde; cu toate acestea în mici canti-
366
tăţi se mai găsesc însă în Dunăre până chiar pe la mijlocul lui Iulie.
   Dupăi ce au părăsit Dunărea, aceste scrumbii nu par a întreprinde mari călătorii, ci se întorc cu încetul înspre Sud, mergând tot în apropierea coastelor; pe la mijlocul lui August ele se întâlnesc în regiunea Constantei şi a Mangaliei, şi se prind în mici cantităţi aproape în continuu până prin Octomvrie sau chiar şi Noemvrie. Mai la Sud în regiunea Balcicului şi a Varnei, se pare că ele stau mai mult timp în apropierea coastelor, ducându-se în largul mărei şi la adâncimi mai mari, pentru a reapărea din nou însă prin ianuarie la coastele noastre şi a-şi începe iarăşi cu încetul migraţiunile lor la Nord spre gurile Dunării.
   Foarte caracteristic pentru această varietate — spre deosebire de varietatea .următoare — este căi ele nu formează nici odată cârduri închise, ci se adună 'încetul cu încetul în jurul gurilor Dunării şi pleacă iarăşi încetul cu încetul. Şi chiar când intră din Mare în Dunăre, ele nu vin — ca scrumbiile cu cap negru — cu toate deodată, ci se urcă treptat, încetul cu încetul.                      ■
   Primăvara, când vin scrumbiile întâi la coastele noastre, ele sunt întotdeauna slabe şi puţin gustoase, îndată însă, ce dau de apă dulce încep a se îngraşă şi a deveni mai bune la gust; de aceea chiar Scrumbiile din Dunăre au preţuri cu mult mai bune de cât cele din mare. După câteva zile de!a intrarea lor în Dunăre, ele capătă o culoare cu mult mai deschisă şi spinarea li se îngroaşă. In timpul cât stau eîc în Dunăre spinarea ior se îngraşă foarte tare şi între diferitele lor organe se fac depozite mari de grăsime. Se pare că ele se hrănesc aici cu Potamo-planktonul şi cu materiile organice aduse de diferiţi afluenţi ai acestui fluviu. După ce şi-au lepădat productele sexuale, ele îşi pierd din nou gustul, ba chiar un timp sunt aşa de r'eie. încât nici chiar pentru sărătură nu mai sunt bune.
 ' Pescuitul. — Scrumbiile de Dunăre se pescuiesc atât în mare în apropierea coastelor cât şi în Dunăre. In mare pescuitul lor tine numai până la Sf. Gheorghe, după aceea ne mai fiind destul de productiv; în fluviu fesă se peseueşte până prin Iunie şi chiar Iulie. In mare ele se pescuesc: eu plăşi plutitoare fixe numite Ave de scrumbii de mare; aee-stea sunt nişte plăşi simple, foarte lungi şi având o lăţime cam de 2 m. Ele sunt împletite din ată fină de in şi aui ochii cam de 3-5 cm. pe lăture. Aceste plăşi plutitoare se fixează ; pe pari din distanţă în distanţă şi se aşează în serii foarte lungi perpendiculare pe direcţia coastei. Ele fiind fixe pescuesc numai cu curentul costa! şi cu acela produs de vânturi.
    Pentru a îi făcute invizibile şi pentru a nu putrezi în apă, pescarii le ferb mai întâi în „catehu“ sau intr'o vopsea făcută cu coaje de stejar. Peştele se anină în ele ou bran-chiile.
    In Dunăre ele se pescuesc cu plăşi plutitoare numite Setei de scrumbii de Dunăre. Acestea sunt nişte plăşi plutitoare având o lungime ca de 200—600 m. şi o lăţime de trei m. Ele sunt compuse din 3 plăşi din cari una mijlocie deasă împletită din ată toarte fină şi având ochii ca de 33.4 cm. pe lăture, iar două laterale numite radine cari au ochii largi de câte-15 cm. pe lăture şi sunt împletite din ată de bumbac ceva mai groasă.
    Frânghia de sus e prevăzută cu plute, iar cea de jos cu plumb, aşa că pusă în apă stă vertical, şi e astfel regulată ca să pescuiască numai în pătura de sus a apei. Pescarul
 o întinde în latul Dunărei, de un capăt îi leagă o tigvă sau un butoiaş gol ca geamandură iar de cealaltă o leagă de barcă şi apoi se iasă cu ea în jos cu curentul. O „toană" tine câteva mile şi după aceea trage setea înapoi în barcă scoţând din ea scrumbiile cari se încurcă cu branchiile şi aripioarele în ea. După fiecare toană setea trebue întinsă ia mal pe pari să se usuce într'un Soc numit de pescari Plavcă.
   Scrumbiile sunt atât de delicate, încât, abiâ scoasă setea din apă* ele mor.
                               *
   întrebuinţarea. — Scrumbiile de Dunăre, deşi au multe oase, sunt foarte apreciate, având o carne foarte gustoasa cu mult superioară heringilor din Marea Nordului şi chi ir tuturor celorlalte specii de Clupeide. Ele se consumă foarte mult proaspete, fripte la grătar (cu lămâe stoarsă peste ele) precum şi sărate şi afumate.
   Sărarea scrumbiilor a fost mult timp considerată imposibilă, de oare ce se stricau în saramură; din această cauză şi preturile lor erau foarte scăzute. In timpul din urmă a-biâ, un pescar din Astrahan a găsit mijlocul de a Ie săra, amestecând sarea cu gheată şi lăsând-o astfel să pătrundă numai încetul cu încetul în peşte. Această metodă a dat rezultate foarte bune şi a pus în valoare acest peşte, aşâ că azi şi la noi el eonstitue o adevărată bogăţie. Cu atât mai mare e valoarea sa economică, cu cât el nu creşte utilizând hrana din apele noastre şi făcând prin aceasta concurentă altor specii; e! ne vine de-agata din mare.
   Producţiunea scrumbiilor în apele noastre — din toate trei varietăţile — e foarte mare; numai în partea română a Deltei1 (braţelor) Dunărei s'au prins în anul 1904: 2.232.000 bucăţi, cari reprezintă o valoare de aproape 500.000 lei; în unii ani însă se prind şi peste 4-5.000.000 bucăţi.
   Scrumbiile sărate, după ce au stat un timp în căzile cu saramură, se împachetează în mici butoiaşe şi constituesc astfel un însemnat articol de export pentru Rusia, Turcia, Serbia, Bulgaria şi părţile locuite de români şi alte popoare ortodoxe din Austrb-Ungaria“.
                                            76. Scrumbia cap negru.
                                     (Alosci pontica var. migrescens Autipa, l.).
                                                                                                                                                \
370
                  76. Scrumbia cap negru.
   Acedsta are ceafa neagră, spinarea de .un negru albăstriu, laturile şi burta albe argintii. Aripioarele mici, scurte. Mărimea până la 40 cm.
   „Această varietate apare la coastele române înaintea gurilor Dunării aproape întotdeauna cu câteva zile mai târziu decât cealaltă varietate, numai arareori se întâmplă ca sa vie scrumbiile cu cap negru înaintea celor cu cap alb.
   Aicea ele intră imediat în Dunăre sau aşteaptă câtva timp până apa Dunării ajunge la temperatura ce le convine , da-iă însă frigul tine câte-va z'le mai mult, ele pleacă imediat — probabil la gurile altor fluvii — fără a se mai întoarce înapoi. Pe când celelalte scrumbii se adună încetul cu încetul în faţa gurilor Dunării şi apoi intră iarăşi treptat în fluviu, acestea vin deodată în bancuri mari („se câr-duesc‘; cum zic pescarii români") şi intră tot astfel în Dunăre. Pescarii noştri imediat ce prind câteva scrumbii cu cap negru ştiu că se apropie cârdul şi că în curând vor a-veâ prinsoare mare, aşa că’şi pregătesc cu toţii setcele şi ies la pescuit.
   Aceste scrumbii rămân cu mult mai puţin timp în Dunăre de cât celelalte varietăţi şi nu se sue niciodată mai departe decât în regiunea Deltei; de aici ele se retrag >în marea teritorială şi apoi dispar deodată fără a se mai arăta în tot timpu'l anului la vre-un punct al coastei noastre.
   In genere ele rămân foarte scurt timp în apele noastre
—   cel mult o lună şi jumătate — şi pleacă apoi iarăşi în largul mării. Ce fac după plecarea lor de aicea şi locurile uinde petrec în tot restul anului nu se ştie în căi; în tot cazul se pare că avem a face cu o formă tipică pelagică carc nu vizitează coastele 'decât odată pe an pentru a se reproduce.
   Ele se reproduc în luna Aprilie şi Maiu în Dunăre, însă numai în apropierea gurilor11.
                          77. Scrumbita.
                     (Alosa Nordmanni Antipa, 1.).
   Corpul acesteia e ceva mai mic, mai tescuit, spinarea mai ascuţită şi aripile mai desvoltate decât la celelalte.
   !n colorit e verzue negricioasă pe spate, argintie pe laturi şi albă pe burtă.
   Mărimea cel mult 20 cm.
   „Această specie intră în fiecare an în Dunăre în cantităţi foarte mari şi stă în apele dulci un timp cu mult mai îndelungat decât specia precedentă.
   Ea vine la coastele noastre cam pe la mijlocul lui Martie şi intra în Dunăre întotdeauna cu vre-o 2 săptămâni mai târziu decât Scrumbiile mari de Dunăre, şi se urcă în sus chiar până peste Porţile de fier. Această scrumbie intră chiar şi prin bălti, unde de multe ori îşi leapădă productele sexuale şi adeseori se întâmplă că rămâne aici până în primăvară, prinzându-se adese ori exemplare rătăcite.
   Epoca lor de reproducţie este .prin April-Maiu, lepădând icrele atât în Dunăre cât şi în bălti. Puii lor îi întâlnim apoi pe la gardurile bălţilor şi la sacul dela leasă în cantităţi foarte mari. Ele se întorc înapoi la mare pe la sfârşitul lui Iulie, multe pleacă însă prin August şi chiar Septemvrie, iar altele — cum s’a mai- spus — rămân chiar şi peste earnă prin unele bălti.
   Această specie deşi bună la gust, nu este atât de căutată ca cealaltă,, carnea ei fiind mai puţin grasă.
   Productiunea'Tn regiunea Deltei se urcă în fiecare an la câteva sute de mii kg.; în 1904 s’a pescuit în Deltă 406.238 kg., iar în porţiunea Dunărei dela Tulcea la Brăila 54.20.1; ea se prinde însă şi în sus pe tot cursul Dunării noastre.
372
   Pescuitul. — Şi această specie se pescueşte cu plăşi plutitoare mobile, numite Plava de scrumbite, saul Setea de Rizeafcă, din ată de in foarte fină, fă,ră radine, în lungime de 1-200 m. şi cu ochii de 2.5—3.5 cm. pe lăture. Scrumbiile acestea nu se prind cu branchiile (urechile) ci cu gura, ca şi când ar vroî să muşte plasa.
   Nume populare. ■— In delta Dunărei se numesc Scrumbii de Dunăre mici, Scrumbite şi rizeafeă. Turtucăeniii le zic Scrumbii sau Scrâmbii mici, şi mai cu seamă Ciros sau Cirus". *
          ^ * *
   Aceste scrumbii descrise sunt cele mai număroase şi de valoare. In afară de ele mai sunt încă trei altele. Toate trei însăi atât ca număr cât şi ca gust şi valoare comercială sunt de o însemnătate aproape nulă. In formă şi colorit diferenţa între unele şi altele e de +ot mică. Anume :
                    78. Scrumbia Antipa.
   Aceasta e una din cele mai rari azi în apele noastre. Ea e slabă, tescuită, îngustă, cu carnea vârtoasă şi lipsită de orce gust. De altfel sunt cele mai mari outânrî atinge chiar un metru lungime.
   Mărimea obicinuită între 2b-35 cm.
   E neagră albăstrie bătând uneori în verziu pe spate, şi albă argintie pe laturi şi pântece.
  78. Scrumbia Antipa.
/Alosa var. rusac. Antipa, I.).
                       79. Scrumbioara.
   ,              (Ciupea cultriventris Nordm., 1.).
   Forma acesteia e foarte tescuită şi wu atinge decât cel mulit 10 cm. lungime. Trăeşte în Mare şi de aci intră în lacul "Razim, în Dunăre şi în bălţile ei, unde se aclimatizează şi pţiate trăi tot timpul anului.
   7n colorit e de un negru albăstriu până la jumătatea corpului pe spate, şi de un alt argintiu pe pântece.
   In apropierea sorocului bătăii, prin Maiu, femela devine aproape diformă de borţoasă din cauza creşterei ovarelor.
   I se mai zice scrumbie sau rizeafcă mică de neam.
 -Ca întrebuinţare comercialăi aproape neînsemnată. Când se prind în mari cantităţi, la gardurile de chefali, cu minciogul. împreună cu alti peşti mărunţi, se pun la saramură şi se desfac mai mult astfel.
                              80. Sardeluta.
                      (Ciupea delicaiula Nordm., 1.).
   Aceasta e aproape de aceeaşi formă şi mărime ca cea de sus.
   E neagră cenuşie pe partea de sus a corpului, bătând în albăstriu pe spate, şi de un galben auriu pe pântece. Tră-
875
 eşte în mare număr în apropierea coastelor mărei, de unde intrăi în lacurile litorale. Ea e în mare parte prada şi hrana peştilor răpitori.
    întrebuinţarea ei de asemenea e mai mult conservată.
                                 *
                             *    *
   Scrumbiile cum s’a putut vedea sunt călătoare şi foarte selbatice. Ele se tin mai mult la adânc, în marele curent unde nici vorbă nu poate fi — mai cu seamă într’un fluviu ca 'Dunărea — de a le ajunge în totdeauna cu undita. Se prind cu toate acestea foarte uşor şi foarte mult prin porturi, la undiţa momită cu carne şi mai ales cu peştişori.
   Pe timpul marilor călduri, năbuşitoare, prevestitoare de vijelii, ca şi pe toată durata deslăntuirei acestora, scrumbiile umblă de regulă la o adâncime de doui cel mult trei metri. In orce alt timp umbletul lor e mai mult la suprafaţă; se joacă şi se abat chiar prin oboeli şi pe la vărsături. Cel mai prielnic timp de pescuire a lor sunt nopţile liniştite, senine şi fără lună.
   La Mare, în porturi, pescuitul lor cu undita e unul din cele mai interesante, mai palpitante şi bogate în acelaş timp. Adesea producţia lui e singura care face fată cererei loca-lităţei. La Undita de scrumbie (p. 101) s’au dat destule lămuriri asupra acestui fel de pescuit.
                                 *
                    *         * *
   Ca bucate, cum s’a zis, ele se prepară de regulă mai mult pe grătar. Procedeul e următor: Se spală, se lasă să se zvinte de apă sau se zbicesc într’un şervet, se pun la grătar pe un jeratic slab, şi, după ce s’au fript, se presară cu sare. un praf de piper, zeamă, de lămâe şi untdelemn dacă vrem şi avem, şi, calde sau reci, cum putem sau cum ne plac, se dau la masă. Cu cât mai grase ele sunt cu atât mai delicioase.
376
   In orce preparatie alta, cel puţin după părerea multor români, ele nu pot fi atât de neîntrecute ca în aceasta rudimentară şi naţională — pe grătar.
   Scrumbie la hârtie. — Un alt procedeu de a le frige, tot pe grătar, e acela la hârtia unsă cu untdelemn. Se spintecă, se spală, se sară, se zvântăi, se ung pe dinăuntru şi afară cu untdelemn, se unge o hârtie albă de asemenea, se înveleşte în ea şi se frig la grătar pe ambele părţi. La masă se dau cu foi_ de pătrunjel şi eu zeamă de Jămâe stoarsă peste ele. înainte de a le frige, dacă dorim, putem pune un praf de piper şi o foae de dafin înăuntrul lor.
   Scrumbii cu sos. — Se ferb scrumbiile în apă sărată şi cu iarzavat ca pentru rasol. Se scot, se aşează la farfurie şi peste ele se toarnă sosul următor: In două părţi unt se rumeneşte o parte făină, se stinge în aceeaşi măsură cu apă şi vin părţi egale, se adaugă piper, sare, foi de dafin şi de păitrunjel, ceapă şi morcov tocate, zeamă de lămâe şi muştar dacă dorim. Se lasă să scadă bine, să se îngroaşe, şi se dă peste peşte. '
   Marinată scrumbiile se prepară la fel celorlalţi peşti.
   Scrumbii saramură. — Se spintecă, se spală, se lată să se zvinte şi se aşează la putinică un rând de scrumbii peste altul'de gheată curată, bine zobită şi cu multă sare. Deasupra se potriveşte teascul cu peatră, ca să nu stea afară din saramură. De jur împrejurul vasului e bine a se pune de asemenea gheata, astfel ca sarea să poată pătrunde în peşte cât mai cu ogodul. Gheaţa dacă se poate va fi numai artificială. Păstrarea se face numai la un loc răcoros. La răstimpuri se cercetează bunăstarea saramurei. Dacă e groasă şi se întinde se va scurge şi se va înlocui cu alta, tare, în oare oul proaspăt pluteşte la suprafaţă. Deasupra se adaugă dq asemenea sare.
   Scrumbii în oţet. — După ce s'a topit gheata scrumbiilor descrise mai sus, li se scurge saramura şi se înlocueşte cu otej: sărat şi fert cu foi de dafin, ceapă, morcov, boabe de piper şi enibahar. Dacă după un timp oţetul se întinde, se
377
«
schimbă şi se toarnă deasupra o pătură subţire de untdelemn.
 La masă acestea se servesc rasol, pe grătar, salată, cu sos, etc. înainte de preparare se desărează în apă vr’o 12-20 de ore.
0
378
                         81. Chefalul.
   Ca formă chefalul se apropie de clean1. Corpul lui e lun-guet, puţin tescuit. Spinarea groasă, rotunjită, burta lăbărţată. Capul mare, gros, turtit în jos. Guira mică, buza de su$ groasă, cea de jos subţire. Ochii mari, cu două pleoape verticale. Solzi potriviţi, chiar pe cap, pânăi aproape de ochi. Două aripi pe spate — la mijloc şi spre coadă — două după urechi, două la mijlocul burţei, una anală sub a doua do-sală .sau codală, coada scobită.
   Coloraţiunea e cenuşiu închis bătând în albastru pe spate şi argintiu pe burtă. Aripile aproape în culoarea corpului.
   Mărimea maximă, 50-55 cm.
   El trâeşte în mare, pe coastele de Miază-noapte vara şi la .cele de Miază-zi în timpul ernei. Pe la mijlocul lui Aprilie‘încep a se ivî la coastele noastre mai întâi puii, cari se reîntorc dacă apa e rece sau dacă timpul se strică, iar pe la sfârşitul lui Maiu şi chiar mai târziu prin Iulie, dacă timpul e ploios şi răcoros, se ivesc şi cârdurile celor mari. Ei stau aci la coastele noastre toată vara şi o parte din toamnă, intrând în toate lacurile coastei cu apa sălcie sau sărată, cum simt: Razim, Sinoe, Mangalia, Comarova, Zatornu şi Tatlageac. Toamna, când începe timpul răcoros ei părăsesc lacurile şi atunci se prind mari cantităţi Ja gardurile lor de închidere. In timpul verei de asemenea ei caută să iasă din lacuri în mare la cea mai mică furtună sau răcire de timp; după trecerea ei intră, din nou în lac.
   Hrana lor constă din vegetale — erburi — şi tot felul de substanţe organice amestecate cu nisip şi nomol.
   Asupra obiceiurilor lor de bătae se ştia foarte puţin până azi. Iar asupra locurilor inu se ştia aproape nimic. Părerile autorilor ruşi sau germani cari studiaseră fauna ichtiolo-gică a bazinului Mărei Negre erau împărţtie şi în mare parte greşite. Astăzi însă, graţie îndelungatelor şi neobositelor cercetări făcute de d. dr. Antipa se ştie temeinic, cel
   81. Chefalul.
(Mugii cephalus, 1.).
380
puiţiti pentru coasta noastră, că ei se bat între 15-31 August pe nisip, la apă mică, atât în bălti cât şi pe bancurile din marginea mării unde apa e mai puţin agitată de valuri. La nevoe ei se bat chiar în coteţele din bălti în cari au căzut prinşi. Durata elocirii icrelor e de câte-va zile. In scurt timp ei ating 8 cm. lungime şi atunci pleacă în mare de unde se reîntorc primăvara vitioare în acelaş lac în care s’au născut. în timpul ernei, probabil diin cau'za frigului şi a lipsei de hrană, ei nu1 cresc decât foarte puţin. Re-întorşKîiisă în lac, gratie unei hrane îmbelşugate şi pe placul lor ei cresc repede aşa că la împlinirea anului pot atinge până la 20 cm. Când vor să reiasă din lac li se închid gardurile d^a gurile lacurilor şi se prind în mare 'Cantitate. Săraţi şi afumaţi sunt împachetaţi apoi în lăzi şi se vând în comerciu sub numele de licurini. In anul al treilea sunt maturj.
                                     *
         . * *
   Pescuitul chefalului atât în bălti cât şi la Mare se face în chipul urmăitor: In gurile lacurilor de comunicare cu marea se fac coteţe şi garduri de nuele sau trestie cu limbi (piscoi,,gâturi, pâlnifsau guri strâmtate) cu gurile înspre lac primăvara, când peştele dă să intre, şi dimpotrivă, cu ele înspre mare, când toamna el dă să fugă din lac în mare. Pe limbă el intră în coteţ unde rămâne până e prins. Daca lacul nu are guri naturale de comunicare cu marea ele se sapă,: se fac mai multe şanţuri mari, largi, iar cele astupate se desfundă din vreme. In gâturile de comunicare sau de legătură între două lacuri se fac garduri cu coteţe de ambele părţi, prinzându-se astfel din amândouă lacurile. In alte părţi sau lacuri se lasă gurile deschise până vara târziu când apa caldă a bălţilor a atras mare parte din peşti în ele şi când ei nu le mai părăsesc la fie ce răcire sau mică furtună. Odată cu începerea acestora şi cu răcirea timpului însă se fac gardurile, adesea pe mai mulţi chi-
381
lom. lungime, cu gâturile în spre lac, astfel ca peştele dirr mare să mai poată încă intra în el. In jurul acestei guri, în iac, se face un alt gard, în jumătate cerc, cu o gură la mijlocul lui, gură în care se aşează dela fund în sus o gratie sau leasă care se poate aridicâ şi lăsă. In faţa coteţului se face un obor larg, tot cu gât sau pâlnie, în care peştele să aibe larg de strângere şi de umblet; altfel intrat în mare număr în coteţ, prin sgomotul ce fac ar speria pe cei cari s'ar apropia ca să intre. Gardurile se fac înalte, căci che-falul sare foarte sus şi se aruncă uşor peste ele dacă sunt prea jos. Coteţele se păzesc şi se cercetează de mai multe ori pe zi spre a nu se înţesă prea mult ou peşte.
   El şe mai prinde cu setoele de scrumbii şi cu mreji de câte 250 m. lungime, din pânză fină, cu sfoara subţire, In ochiuri de două degete, şi cu radinele, gratiile sau rariţile din sfoară mai groasă cu ochiurile rari, de 8 degete. Şi, pe la marginile mării, noaptea, pescarii turci îl mai prind cu rogojina, în chipul următor :
   Se înădesc una de alta rogojini în lungime de 200 m. cu marginile în lung încovoiate prin sfori în formă de albie, lungă. Pe' nopţile fără lună un pescar apucă şi ţine un cap al rogojinilor la mal iar altul leagă pe celăiat de luntre şi pleacă costiş spre larg. Când acesta simte chefalul sau stolurile de chefal el se apropie cu barca de mal şi amândoui apoi ciofoesc prin ochiul de apă închisă. Peştele speriat dă să sară peste rogojină, şi cade în ea de unde nu mai poate scăpa. Căderea şi zbaterile lor pe rogojină, în liniştea nopţii e tot ce poate fi mai curios şi interesant în acelaş timp.
   Afară de chefalul descris acî, în cartea d-lui dr. Antipa mai găsim încă alte 4 soiuri sau specii de chefal. Acestea sunt ceva mai mici decât cel pomenit şi trei din ele, afară de chefalul mic, sunt mult mai rari. Intru cât toate aceste patru soiuri (Mugii chelo, Mugii saliens, Mugii auratus şi Mugii capiio — chefalul cu coada lată) nu diferă, de cât foarte puţin în formă, mărime şi colorit, iar în obiceiurile
 i
382
/
     de vetuire şi prăsire de loc, credem de pristos a intră în descrierea lor care nu ne poate interesă.
t? *
                                  *    * .
     Chefalul are o carne din cele mai gustoase. El se consumă atât afumat cât şi în saramuri şi marinată. Proaspăt, cel miQ se găteşte de obiceiu ca friptură sau la fel scrumbiei, adică pe grătar şi la masă stropit cu zeamă de lămâc. Cel mare la fel peştilor mari, or cum dorim.
            V
                           82.  Anghila.
            (Anguilla vnlgaris, 1.; L'angiiille commune, fr.; Aal, %.).
   Acest marc tipar e foarte rar în apele noastre. El se prinde totu?i din când în când în Dunăre, la gurile şi în bălţile ei. Şi s'a prins, după spusele d-lui dr. Antipa, chiar şi înaintea încercărilor de însemânţare făcute de către soc:etăţi!e de piscicultura .germane prin repetate aruncări în acest fluviu. Ea exista deci de mai de mult şi pe la noi, deşi nu atât de număroasă ca în afluenţii Oceanului, Adriaticei şi Mediteranei.
   Streină, şi rară cum vedem apelor noastre n'ar fi fost poate nici locul şi nici mare lipsă de descrierea ei în acest manual. Dacă s’a făcut totuşi e pe de o parte din satisfacerea unei curiozităţi iar pe de alta din credinţa că pe viitor, gratie încercărilor de populare pomenite şi începute de pe la 1886, ea ar puteâ deveni cu timpul mai n,umă,roasă. Căci dacă unor exemplare răslete, venite prin Bosfor poate, le-au putut prii apele noastre şi s’or fi putut chiar reproduce undeva printr’ale Mărei Negre, n’ar fi poate mare mirare ca în curând s’o putem avea şi pe la noi tot atât de număroasă ca şi în apele apusene.
   Anghila ca şi tiparul, cu care se aseamănă şi se pot uşor confunda la noi, mai cu seama de oameni necunoscători şi când ea e mică, — are corpul şerpesc, rotunjit, lung, sub-
384
tire şi tescuit numai spre coadă. Botul e prelung, ascuţit; gura mititică; falca de jos mai lungă, celei de sus, ambele împănate ou dhrţişori. Urechea sau crepătura branchială ca o crestătură, lângă aripile ei mici, peptale. Pelea groasă, băloasă, acoperită cui solzi mici, lungueţi, vizibili numai când e uscată. Mai sus de mijlocul 'corpului începe aripa do-sală* ceva mai jos, sub ea, o alta burtală, cari se întind ca doua coame împreunate cu coada.
   Coloarea ei variază după timp, ape, împrejurări şi chiar varietăţi. De obiceiu spatele li de la verde, albăstrui, verziu şi brun până la negricios; burta albă, cenuşie, argintie sau gălbte.
   Lungimea maximă 1.80 m. cu 13 kg. greutate.
   Asupra vieţii şi prăsirei anghilei s’a discutat foarte mult în toate vremurile şi de către toti naturaliştii. începând cu Aristotel de acum peste două mii de ani câţi autori atâte păreri, fără ca vr’una să fie hotărâtoare şi apropiată de adevăr. Pliniu susţinea că ele se prăsesc frecându-se de stânci şi descărnând de pielea lor o materie viscoasă care se preface apoi în peşti. In evul mediu se susţinea de unii că nasc prin icre; de că,tre alţii că nasc pui vii — din cauza unor vermişori găsiţi în ele. Siebold şi Ercolani le credea hermafrodite, Blanchard ca o formă larvară a altui peşte şi deci incapabilă de-a se reproduce etc, etc. De abia pe la sfârşitul secolului trecut, graţie studiilor unor savanţi italieni (Grassi, Calandruccio şi Ficalbi) pare stabilit că ele se bat în mare la o adâncime de cel puţin 500 metri. Acî o femelă de câte-va chilograme poate vărsa până la 5 milioane ouă. Acestea odată clocite, vermişorii eşiţi din ele, străvezii, de 6-7 mm. lungime, cât un vârf de ac, apar la supraifaţa mă.rii cu miriadele, îngălbenind marea ca nişte insule. In primăvară, în Februarie Martie, vermişorii aceştia străvezii, acum ca nişte râmuliţe de 6-7 cm. lungime, se strâng, se îndeasă, se grămădesc în bancuri mari pe la gurile riurilor Oceanului şi Mediteranei mai cu seama
—   răceala ernei în Marea Neagră probabil le e mai puţin
prielnică. De acî, încetul cu încetul ei intră în riuri, se ţin lanţ ca o ederă, mai mult în apele domoale de pe lângă ambele maluri, înegrind apa adesea pe mai mulţi chiJometri lungime. La fiecare riuleţ, vale sau părău al riului o mică parte din massa lor compactă se desparte, intră, urcă în sus, pe când restul încet, încet, timp de -multe luni de înotare, şi micşorat din ce în ce, ajunge până la isvoarele riului pe care au intrat din mare. In drumul lor ei nu sunt opriţi nici chiar de stăvilare de un metru şi mai mult înălţime, pe cari le urcă ca râmele, pe malul sau stăvilarele ude, ba chiar pe uscat. Din aceste ape ei intră în bălţi, în lacuri, <în pă,rae, peste tot. La nevoe se târăsc cu simţul lipitorei, dela o apă la alta mai prielnică sute de metri chiar pe uscat. Iar prin umezeala erbei străbat distanţe de chilometri, bine înţeles când sunt mai mari.
   Aceşti vermişori erau cunoscuţi de când lumea. învăţaţii i-au denumit leptocefali (leptocephalus brevirostris). Nimănui însă nu i-a trăsnit prin minte — până la Grassi şi Calandruccio — bănuiala că ei ar fi pui de anghile. Aceştia închizându-j înt.r’un eleşteu i-au văzut spre marea lor mirare prefăcându-se în anghile.
   Odată. în aceste ape ei ating în primul an 15-20 cm. lungime şi 30 gr. greutate, şi îndouit într'al douilea an. La 4 ani au 50-60 cm. 1. şi 600 gr., iar la 7-8 ani ating un metru lungime cu 3-5 kgr. greutate.
   Anghilele sumt foarte hrăpitoare şi se hrănesc — precum şi trăesc — la fel cu tipării. Adică cu vermi, insecte, melci-şori, răcişori, peştişori, icre de peşti şi de raci etc.
   Lor ca şi tiparului le plac de preferinţă apele limpezi, • line, nomoloase, înerbate, deşi, în lipsa acestora se obici-nuesc curând şi bine chiar în ape repezi, bolovănoase, stâri-coase, pe sub cari se ascumd în timpul zilei.
   Ele înoată şerpuind destul de repede. Au, ca şi tiparul, graţie ganglionilor nervoşi răspândiţi pe tot corpul şi conformaţiei urechilor m cari îşi pot păstră apa trebuincioasă respiraţiei, ele au o mare vitalitate sau putere de viaţă. ,
Astfel că pot trăii mai multe ore aifară din apă şi tăiate, părţile lor pot mişca o zi întreagă. Lungimea vietei lor de asemenea poate trece de 30 de ani; domesticite unele au trecut de 20.
   Ea vânează numai noaptea, iar seara şi dimineaţa cel
mult înainte de răsăritul şi după apusul soarelui. iDacă cerul e închis însă poate vână toată ziua. Tot restul zilei stă pitită în nomol, pe lângă stuf, prin răidăcini, pe sub petri, şi mai cu seamă în malul în care îşi face o gaura culcuş ca si un şdarice. Pe tulbureli ese de asemenea la suprafaţă şi umblş după pradă. Dar mai cu seamă în orele dinaintea ploi)ol-, vijeliilor şi potoapelor deslăntuite după zile secetoase, şi tot odată în momentele creşterii pripite şi neprevăzute a apelor, ea, ca toţi peştii aproape în general, cu instinctul.lor prevăzător, care le spune că vântul şi undele apei le va aduce şi scutura o bogată mană. ele umblă de as'ernenea nebune după hrană.
   .. *
   “ • * *
   Cunoscându-i-se astfel obiceiurile ea poate cădea în toate instrumentele. Scochinile sau găurile artificiale descrise, ne bizuim a crede că pot da bune rezultate. La pescuita ei cu.or ce unealtă. însă trebue ţinut seamă de mlădierea şi dibăcia ei şerpească, de inteligenta, prevederea, viclenia şi iscusinţa ei superioară or cărui alt peşte de a scăpă ca o lipitoare din or ce instrument.
   Cu um!i(a de mână pescuirea ei poate* fi din cele mai interesante, palpitante şi bogate în acelaş timp.
   Vadul, pentru astfel de pescuit, făcut mai multe zile la rând, îl vom alege pe lângă malurile abrupte, drepte, adânci, bănuite găunoase, rădăcinoase, preferate de ele c:t ascunzători în timpul zilei.
   Unghiţa va fi mică, fină, cu Tncârligătura -cârmită. î:: laturi, nu prea mare însă, ci potrivită gurei ei mici. Prea mnre ea o simte; teama îi birue lăcomia; o lasă,; noi nu
387
mai puţin o scăpăm, o lăsăm pentru altul mai meşter. Un-ghita prea mică de asemenea, alunecă printre fălcile ei osoase, sau se înfige prea puţin, încât la cea mai slabă violentă buzele se sfârtică, scapă.
   Struna va fi zdravănă, dintr’o mustaţă bine aleasă, sau din cel puţin 4-6 fire de păr. In caz că pescuim cu sforile de fund, puse seara pentru dimineaţa,cari dau cele mai frumoase şi bogate prade, nadele sau sfârcurile le vom a-veâ sârmuite, caci altfel cu peria ei de dinţi are mai mult ca la undita de mână, tot timpul trebuincios spre a ne tăia struna.
   Ca momeală vom întrebuinţa râme şi peştişori cât mai vii.
   Odată acă,tată o vom trage domol, cu forţa însă, căci despre înecarea ei, în felul descris la alti peşti mai mari, se înţelege că nici vorbă nu poate fi. In clipa scoaterei din apă ea încearcă a-şi aruncă şi încolăci coada pe strună, în sus, cu capul în jos, încercând disperată prin violenta zvârcolirilor şi greutatea corpului proptit în unghită ruperea strunei sau sfârticarea ranei, ceea-ce-i reuşeşte foarte des. In acest caz îi vom da imediat drumul în apă, încercând descolăcirea strunei, trăgându-i-o în spre cap, la dreapta sau la stânga.
   Odatăi scoasă pe mal nu vom face neghiobia de a încercă descătarea unghitei aproape de apă, ci departe, şi cu mâna mânjită de ţărână, ca să nu ne alunece. Apoi o vom ucide, lovind'o în cap sau înjughind’o în ceafă. Altfel, într'un caz şi altul ea ne mai poate lăsă cu buzele umiflate chiar din traistă şi chiar dela 20-30 paşi la un mal în povârniş.
                                 *
                           *   * *
   Carnea'de anghilă e îndesată, grasă şi foarte gustoasă; e grea însă pentru bolnavi şi stomacurile delicate.
  Prinsă în mari cantităţi ea se poate usca, afumă şi sără.
   Ca bucate, cele mici se prepară la fel tiparului, cele mari or cum dorim. De preferat însă sunt ciorbe, friptură, prăjit, rasol şi marinată.
83. Cambula.
   Cambula are corpul lat, tescuit. în forma unei frunze late. Gura măricică, fălcile cu dinţi, ochii eşiţi, apropiaţi unul''de altul şi numai pe o parte a corpului. Linia laterală bine pronunţată. Solzii mici, ascunşi în piele. Dela cap la coadă o singură aripă, ca o coamă; de asemenea pe sub burtă, tot ca o coamă, ceva mai scurtă însă, începând de sub peptalele alezate după urechi.                       .
   Culoarea variază puţin după timp şi loc. De obiceiu e de u-fl galben cafeniu sau verziu pătat în puncte mai închise pe partea superioară, a ochilor şi de un alb cenuşiu, pătat în puncte negre cafenii pe partea dedesubt. Aripile în
 culoarea corpului.
   'Mărimea obicinuită 25-30 cm., maximum 40.
   Cambula trăeşle în mare, în apropierea coastelor, la un fund nisipos, de unde intră în mare număr în mai toate marile lacuri litorale cu apă sărată, sălcie şi chiar dulce. In alte ţări ea urcă la mari distanţe chiar în fluviile tributare mărilor; la noi însă nu intră de cât cel mult în Deltă. Preferă un fund nisipos; umbl? roai mult pe fund, cu partea
 ochilor deasupra.                                  ^     _
   Bătaia o are în Martie-A0ril atât în lacuri cât şi în mare; icrele plutesc la suprafaţă.
   Se nutreşte cu melci, scoici, vermi, etc.
                              *    *
   Se pescueşte mai mult cu reţele speciale întinse pe pari şi cercetate în fie care dimineaţă. Lacurile şi coasta noastră dau o producţie anuală enormă din acest peşte. Numai lacul Razim dă anual între 2.-300.000 klg.               .
   Deşi cambula are o carne din cele mai gustoase şi eltine __ 20-30 b. kg.—ea e foarte puţin răspândită în poporul de
jos şi aproape necunoscută de populaţia noastră rurală,. Cea mai mare parte se exportă în Turcia şi Egipet.               j
  Dacă aspectul tescuit sau brusturos şi noduros al ace-/ stor peşti cum e cambula şi calcanul inspiră; oarecarq ■desgust poporului nostru de jos în genere, n’ar trebui să fie tot astfel pentru birtaşi şi ciainari. Aceşti peşti fiind un aliment destul de gustos, de hrănitor şi eftin totodată, t ei Tar putea foarte uşor introduce atât spre folosul lor cât şi al poporului de jos. In Anglia, peşti de aceştia sunt foarte mult preţuiţi de lumea muncitoare şi nu lipsesc de pe tejghelele nici unei ciainării. Prăjiţi în untdelemn sau în ulei de rapiţă se vând dela 10 bani în sus porţia. Cu 20 bani—de 10 peşte şi de 10 cartofi, prăjiţi în acelaş fel — noi înşine, în Londra, am preferat o astfel de cină, uneia din biîtec de cal în preţ încincit.
 \
391
                                 84. Raiaua.
                          (Raia clavata, I.; Râie, ir.).
                                Calcanul.
                         < Rhombu:s inacoiiciis, 1.).
   Calcanul, limba, raiaua, pisica de mare, cambula, etc.. au cu toţii aproape aceeaşi formă, şi înfăţişare lată, tescuită, ca o plăcintă sau foae de brustur, cam la fel figurei de mai sus. Regretăm că de astâdată nu putem dă fiecăruia figura şi o descripţie amănunţită.
   nintre toţi aceştia cei mai cunoscut şi valoros la noi e caleunu!.
   Forma lui e a unei mari plăcinte rotunjite.
   Mărimea 3U-6H cm. în lung şi în lat; grosimea 5-l<> cm. Capul aproape în rotunjimea corpului: gura cu dinţi, tăiaiă în sus. Dela cap la coadă, pe spate, în curbă, o aripă ca o
                               39_' _                             •
coamă de porc; o alta la fel pe burta. Aripi după urechi, coada ca o mătură sau pensulă. Corpul peste tot presărat în nasturi osoşi. cât unghia. înfipţi în piele ca nişte scaeţi.
   Coloarea de un negricios gălbiu, închis pe o parte şi mult mai deschis pe alta.
   Trâeşte în mare, mai muit pe fund. Se bate prin April-Maiu. Ca răpitor, se hrăneşte cu peştişori şi cu tot telul de mici animale de apă.
   Se pescueşte cu toate instrumentele, în destul de mari cantităţi, astfel că e cunoscut peste tot chiar în interiorul ţărei. .
   La.|indita cu pescut se dă de asemenea foarte bine. chiar prin porturi. De aoeea sfătuim ca strunele undiţilor de gu-vizi să fie cât mai trainice. Căci altfel, un calcan de câteva kg. ce întâmplător ne-ar putea da, pescuind la ele, 1 am scăpă cu siguranţă,.
   Are o carne foarte gustoasă şi. cum e destul de abon-dent la coasta noastră, dacă i s’ar spori pescuirea, graţie eftinătăţei ar putea constitui un bun aliment pentru populaţia săracă.
   Se găteşte ciorbe, rasol, pe grătar, prăjit în ulei. untdelemn, grăsime, etc.
85. Peştele ac.
                                 Barbunul.
   Barburful. zărbunul. garganui. zarganul, etc., au forma de tipar sau şarpe, apropiată de a peştelui ac din figura de mai sus.
393
  Sunt de un verziu negricios, vărgaţi în pete mai închise pe spate, agrmtii pe coaste şi albi pe burtă.
  Capul li se termină întrun cioc ascuţit, de lungimea unui deget, întocmai ciocului de barză.
  Mărimea obişnuită 25-30 cm.
  Sunt răpitori şi se hrănesc mai mult cu pescuti.
  Se bat prin AprikMaiu, în apropierea coastelor mărei p« unde şi trăesc.                                                     “
  Ei fac distracţia unditarilor prin porturi, unde se prind toarte mulţi şi foarte uşor la undita momită cu peştişor.
  Cea mai practică undită pentru ei este aceea descrisă. Ei umblând în stoluri ne zboară momeala adeseori de cum ea atige apa sau dela primele depănări din mână.
  Sunt foarte gustoşi şi se pot gătî în tot felul.
  Se înţelege că în afară de aceştia apele mărei furnică de
  ojnare sumedenie de peşti, mari şi mici. Nu intră în cadrul
  cartei noastre noima de a-i pomeni şi descrie aci pe toţi.
  e altfel, însemnătatea culinară sau hrănitoare pentru om
  a multimei celor mărunţi din aceştia ca: amzii, midii, sta-
  vrule, aterine etc. la mare, în belşugul peştilor mari. e mult
  mai mică de cât glăvoaca Ia munte. Toată importanţa lor
  se reduce la sărătură şi la a servi de hrană peştilor de
  preţ, mai mari. sau la alimentarea pisciculturilor artificiale.
                                    394
 .                         86. V i z a.
   Viza are corpul lungăreţ, rotunjit, aproape cilindric. De la cap la coadă, pe tot lungul corpului, se înşiră 5 coame de scoabe, de zgârciuri, dictate, osoase, ca nişte mici scuturi înşirate una lângă alta. Una din coame şi cea mai mare e pe spate, două mai mici pe ambele laturi sau coaste, iar alte două şi mai mici pe ambele margini ale burtei. La vizele bătrâne aceste două din urmă dispar aproape cu tot'uJt
   Capul osos, tare, rotunjit deasupra e lunguet, cu totul prelişng, ascuţit, ca un cioc de pasere de ghionoae. La mijlocul lui, pe laturi, deasupra, sunt ochii şi nările, dedesubt sub ei şi bot, ceva mai spre vârful lui, la lând, în latul botului patru mustăcioare, şi mult spre corp, la gât sau guşe, sub mijlocul capului, ca la nici un alt peşte în afară celor de neamul sau familia ei. e gura, aproape rotundă, ca borta unei scorburi de copac. Aripile peptale lungi, cea dosală şi cele burtale mult mai spre coadă de cât la al ti peşti: anala începe sub sfârşitul dosalei; iar coada, forfecată, are cracul de sus cu de 2-3 ori mai lung de cât cel de jos. Pielea netedă, goală, la p păit în răspăr
 e aspră.                                                  ^  ^
   Coloarea ei e cenuşie bătând în cafeniu sau vânăt pe-spate, şi albă pe burtă şi pe partea de jos a coastelor.
   Mărimea obicinuită 8-10 kg. Pot atinge însa peste 2 metri lungime şi 80 kg. greutate.
   «Biologia. — Viza este un peşte adaptat în totul la viata de apă dulce, încât ea numai foarte rar se mai duce în mare şi atunci numai rătăcită în timpul apelor mari.
   Din această cauză pe toată coasta Marei Negre dintie Portiţa şi Sf. Qheorghe abia se prind câteva exemplare. Şi în Dunăre ea nu este prea deasă în regiunea Deltei, din sus de Galaţi însă începe a fi tot mai deasă. în susul Dunărei ea nu merge prea departe, în tot cazul după Heckel u. Knei nu trece decât foarte rar peste Komorn. în râurile noastre
                                                                                                  t
395
ea se sue câte odată primă,vara In partea inferioară a Prutului, Şiretului, etc. In bălti ea nu intră nici odată.
   Viza se aseamănă foarte mult în felul ei de viata cu Cega, cu care are aceleaşi locuri de ernare, de hrană şi de repro-ductiune. Hrana ei este ca şi a Cegăi: Insecte şi larvele lor, scoici, melci, etc., nu e însă de loc răpitoare. Epoca e! de reproductiune este dela finele lui Aprilie la finele lui Maiu,-‘câteva zile în urma Cegăi. Locurile unde îşi depune icrele sunt în Dunăre pe bancurile cu nisip şi petriş, cari însă'nu sunt prea ridicate; din contră ele caută ca apa să le spele .icrele şi să nu depuie potmol peste ele. Ouăle lor se desvol^ă repede.
   Puii lor se găsesc adeseori prin Dunăre şi mai cu seamă la Ivancea şi între Pisica şi Isaccea (între mila 64-85). Ei stau aici în permanentă şi se găsesc de toate dimensiunile.
   In timpul ernei Viza ernează şi ea în Dunăre, în aceleaşi locuri ca şi Cega, adică la gropi mai adânci cu un fund mai vârtos.
                                 *
     _ * *
   Pescuitul. - Viza se prinde ca şi toţi Acipenserizil (morunul, nisetrul, păstrunga, cega) mai cu seamă cu Car-macele — descrise la Morun.
   întrebuinţarea: Viza are o carne cam grasă, însă foarte gustoasă şi e foarte mult apreciată. Ea însă nu vkie nici odată.în cantităţi mari pe piaţă, de oarece dintre toate speciile de Acipenseri ea este cea mai rară. Icrele ei sunt aproape ca cele de Morun.
   Nume popular. ■— Numele popular este Viză; la exemplarele mici. ca de 40-50 cm. lungime li se zice pe la Brăila -şi Galaţi Bogzar.                                          '
   Lipovenii îi zic Viz, Grecii şi Turcii Viză“.
   Ca bucate se poate prepara în tot felul: Maioneză, rasol, prăjită, pe grătar, salată, marinată, sărată, etc.
 •                            _ >>97____
                            87. Cega.
    Ca formă şi înfăţişare cega e aproape leită cu viza. Deosebirea e de tot mică. Anume:
    Corpul mai puţin înalt şi gros (de 9 ori şi nu de opt ori mai mic decât lungimea, ca Ia viză). Buza de sus întreagă, cea de jos curmată la mijloc. Botul mai lung, mai subţire, mai ascuţit şi pu{in adus în sus; pe el, dedesubt, un mic jgheab sau ogaşie, terminat între mustate prin trei butoni sau mici ridicături. Coloarea cenuşie sau cafenie bătând în verde pe spate, scuturile sau coamele osoase, albicioase şi burta gălbie, bătând uneori puţin în roz.
    Mărimea obicinuită 4-5 kg. Excepţional pot atinge 8-10 kilograme.
    „Distribuţia şi Biologia. Ca şi Viza. Cega este un peşte de Dunăre, care nu merge decât foarte rar în mare; numai câte odată exemplare rătăcite se mai pot prinde prin fata gurilor Dunărei.
    în Dunăre ea se urcă, după cum ştim din literatură, până la Yiena, ba chiar rareori până în Bavaria şi intră şi în râurile Drava, Tisa, Mureş, Someş, Salzach (Heckel u. Kner), ba chiar prin Mur ajung până la Graz.
    La noi ea este mai rară în regiunea Deltei, foarte multă în regiunea Brăilei (chiar în fata oraşului) şi pe Borcea precum şi în genere în susul Dunării. Ea intrăi primăvara în râurile Jiu, Olt, Argeş, Prut, Şiret, etc. şi se prinde în regiunea lor inferioară. în bălti nu intră decât în mod cu totul excepţional şi anume în regiunile unde e primăvara un curent foarte repede prin gârle, încât se înşeală, -crezând că merge la apă curgătoare. Aşâ s'a prins deex. odată Cegă multă la balta Potelu. în Dunăre ea stă numai la adâncimi mari, unde fundul e vârtos, pietros sau argilos şi îi plac mai cu seamă gropile lângă cari vine pe urmă un bane mai ridicat. Aceste locuri sunt de obiceiu după coturi, aşâ că pescarii ştiu să le aleagă şi să-şi pună instrumentele acolo. Foarte adeseori în anumite regiuni locul unde stau ele este
î
         •                  _ 399_______
ctrar pe mijlocul talvegukii Dună,rii (de ex. în fata Brăilei), în apropierea malurilor nu se găseşte decât foarte rar, cel mult acolo unde malurile sunt drepte şi adâncimile mari sunt apropiate. Foarte multă se găseşte de asemenea la anumite epoci pe bancurile nisipoase sau cu pietriş, cari sunt la adâncimi ceva mai mari. In timpul ernei Cega stă la gropi, ea îşi caută 'însă în totdeauna astfel de gropi cari nu au un fund nămolos, ci cât se poate de tare şi în apropierea lor să fie un banc de nisip sau de pietriş, sau cum zic pescarii, „un prag“. Ele stau, în tot timpul ernii în grupuri mai mari — împreună şi cu Viza — aproape amorţi te pe fund, fără a mânca nimic.
   Cega nu poate suportă apa tulbure şi îndată ce după o ploae râurile aduc apa tulbure în Dunăre, ea se retrage imediat la fund, în locurile cele mai adânci. Aşâ de ex. pescarii dela Brăila ştiu în totdeauna că după ploae, când se tulbură apa Dunării, trebue să meargă să tragă cu Setcile la un loc anumit, unde Cega vine, în cantităţi foarte mari în acest timp şi se adună pe fund chiar în telvegul apei.
   Hrana. -- Cega se hrăneşte aproape exclusiv cu crustacee şi larve de insecte. Hrana sa favorită însă este larvele de Rusalii sau Vetricea (Răsură pe la Călăraşi. Mitilică la Ruşi şi Lipoveni). Aceasta este o Ephemeridă (două specii de Palingenia) care îşi depun ouăle primăvara în Dunăre ?i larvele ei trăesc apoi aici tot anul. fiind hrana cea mai preferită a Cegii şi în genere a celor mai multe specii de peşte. Larvele de Rusalii se găsesc în totdeauna în maluri la o adâncime mare de 6-8 metri şi cu cât scade apa, cu atât se scoboară şi ele mai la fund; numai când scade apa brusc, atunci se pot găsi la r'2 m. dela suprafaţa apei.
   Ele nu se găsesc niciodată în fundul apei, ci numai pe sub maluri. Vetricea apare ca insectă perfectă pe la ziua de Rusali (de unde numele său) şi trăeşte numai scurt timp când îşi depune ouăle în 'Dunăre. Acestea se desvoltă, încet, aşâ că abia pe la mijlocul lui August încep să apară larvele. cari se găsesc apoi în această stare tot timpul anuluL
400
   Cega este atât de legată de R.usalii, cari sunt hrana ci principală, încât pescarii recunosc locurile de cegă după găurile de Rusalii pe cari le văd în maluri. Pentru a căuta cu şi mai mare siguranţă locurile de Cegă, ei au un fel de instrument numit Pin, care este un fel de sondă; cu aceasta scot bucăţi de pământ dela adâncimi mari de 8-10 metri spre a vedea dacă conţine Vetrice. Acesta constă dintr’un ghiondgr la capăt cu un cilindru de tinichea, deschis la ambele sale capete.
   In tirppul dela Iunie până la August cât lipseşte Vetricea, Cega mănâncă crustacee, adică „un fel de vermişori, dar cari suţ^t raci“ — cum zic pescarii. Aceştia, îi găseşte mai cu seamă Ia butuci şi sub sălciile înecate, şi pescarii cunosc şi aceste locuri foarte bine spre a o căută.
   Larvele de Vetrice sunt şi cea mai bună nadă (momeală) pentru Pripoanele de Cegă.
   Epoca şi locurile de reproducţie. Epoca de reproducţie a Ceg-ăi cade între mijlocul lui Aprilie până la sfârşitul Iui Maiu; totuşi epoca principală este întotdeauna Ia începutul Iui Maito.
   Locurile lor de reproducţiune sunt numai 'în Dunăre $i anume la adâncimi mari. Aceste locuri sunt întotdeauna bancuri de nisip şi de pietriş aşezate la o adâncime de 6-8 metri sub suprafaţa apei, dar unde curentul e destul de repede spre a nu depune potmol pe ouă şi a le spălă mereu. După unii pescari Cega şi-ar săpâ singură cu coada în acest pie'triş locul unde îşi leapădă icrele.
   întrebuinţarea, producţia, etc. Cega este cel mai gustos peşte din Dunăre şi din cauza calităţei sale este foarte căutată. Ea se vinde aproape toată proaspătă şi numai foarte rar sărată (îndulcită) sau afumată. Preţurile sale chiar în comerţul „en gros“ sunt foarte variabile, oscilând între 100-250 Jei suta de kgr. Producţiunea este numai în unele regiuni ale Dunărei mai mare, în altele aproape nulă. In regiunea (Deltei Dunărei — dela Isaccea la mare — se prinde în medie numai 12.-14.000 kgr. anual, din contră în regiunea
401
domeniului Brăilei, unde este o porţiune cu mult mai mica din Dunăre, se prinde între 24.-28.000 kgr. anual. Curios e căi braţul Măcinului, pe care navigaţiuinea n.u e mare, nu produce decât foarte putină Cegă, din contră Borcea şi braţele mici ale Dunării d'.n jos de Piua-Petri au o produc-tiune foarte mare. In braţul Sulinei Cega lipseşte aproape cu totul, de oare ce o alungă navigatiunea mare cu vapoarele adânci cu helice cari răscolesc toată apa Dunării până la fund.
   Pescuitul. Cega se prinde atât cu plasele, cât şi cu cârligele şi anume :
   1.    Cu Setea de Cegă (Plava de Cegă sau Cegamiţa la Turtucăeni). Aceasta este o setcă, ca şi cea de scrumbii, compusă din trei plase, adică 2 radine şi o plasă deasă, a ■ vând o lungime variabilă dela 100-500 metri,-ea este astfel regulată, încât să pescuiască numai pe fundul apei; îngreu-indu-se Camăna cu plumburi mari, iar la otgonul de suc puindu-se numai plute mai mici. Cu ea se pescueşte cu curentul întocmai ca şi cu setea de scrumbii, purtând-o doui pescari dintr'o barcă ;
   2. Cu Trandadaia sau Târâitoarea (descrisă la p. 120).
   3.    Cu Pripoanele de Cegă (Periteşti la Ruşi). Acestea sunt cârlge mici cu „urechi", legate fiecare cu câte o sfoară de 35 cm. şi toate sforile prinse apoi pe o frânghie lungă ca de 60-100 m. la o distantă de 1.-1.10 m. una de alta. La fiecare undiţă se pune câte o Vetrice ca nadă. Pripoanele se pun pe fundul Dunării, iar un capăt se priponeşte cu un ţăruş Ia mal. sau îl însemnează cu o geamandură deasupra apei.
   4.    Ca Cărmăcuţele de cegă. In timpul când lipsesc larvele de Vetrice, pescarii aşează la fundul Dunării cârlige fără nadă. Aceste sunt aşâ zisele Carmace sau Cărmăcuţe. Ele constau din undiţe ceva mai m:ci de cât cele dela pri-poane, cu urechi, şi sunt mai apropiate una de alta pe coarda principală. Sunt două rânduri de undiţe, unele cari merg în iosul coardei şi altele în sus. Cele cari stau în sus sunt
    Fruţilfi — resjt.i şi Pescuitul.
                                AO'J. _
suspendate iie cari cu cate o plută. Ele fiind toarte ascuţite, îndată ce Cega le atinge intră în corpui ei şi o prinde. Se pun serii întregi pe fundul Dunării ancorându-se pe lângă fund.
   5. Cega se mai prinde la Lăptaşe şi în tot felul de plăşi.
   Nume populare. Cegă, în Moldova Cigă şi în ursele părţi ale Moldovei Cittugâ şi Ceciuga".
   Gega mai are doua \ arietăţi deosebite nnniai prin colorit; anume: Una de tot albă şi alta de un roşu cărămiziu numită de pescari împăratul cegăi. Şi, o a treia varietate, cu singur^ deosebire mai importantă a botului scurt, train-ghiu|ar. rotunjit la vârf, numită cegă cu botul scurt.
   Cega fiind un peşte du lux. foarte gustos şi foarte mult căutat de lumea cu stare, preţul ei scade foarte rar azi sub 2-3 lei kg.
   '•Bucatele preparate din cegă sunt multe, felurite şi prepararea multora e tot pe atât de costisitoare ca şi peştele însuşi dacă nu mai mult. Astfel că atât acest peşte cât şi bacatele preparate din el nu pot fi la îndemâna or cui din grosul poporului, ci mai mult pentru cei cu stomacurile rafinate sau capr'cioase cari. cu toţii aproape, au meşteri în arta bucătăriei nuiit mai iscusiţi de cât noi cari am încercă să le descriem. Deci reţetele de pregătire ar fi de pristos, întru cât chiar soţiile pescarilor şi riveranilor mai cuprinşi, singurii cari s'ar putea înfruptă cu acest peşte, sau cu a ceior cari urmează,, mai bucuros se vor lipsi sau ie vor prepară tot cum ştiu şi cum le plac, decât a se supune la ore întregi de migăleli şi trudă spre a face. la urma urmei
—   după gustul şi credinţa multora din ai lor — nişte bucate stricate. Vom pomeni totuşi o reţetă două de feluri de bucate în consideraţie că ele se pot prepară şi cu alt peşte şi nu numai cu cegă.
   Afară de bucatele deja descrise şi în cari cega poate îi mult mai gustoasă decât alţi peşti, ea se mai poate prepară în felul următor :
   Cega cu legume. — Se curăţă, se spintecai, se spală şi se
403
taie felii cari, sărate şi zbicite de apă se tăvălesc în făină, apoi în ou bătut şi amestecat cu foi depătrunjel tocat, sare, piper, zeamă de lămâe sau în lipsă puţin oţet. Se tăvălesc apoi în pesmet şi se prăjesc la tigae în untdelemn sau în lipsă în untură, şi pe farfurie, garnisite cu felii sau pireu de cartofi, salată sau alte legumi se dă la masă.
   Se înţelege că pe când peştele preparat cu untdelemn se poate servi la masă rece, acela gătit cu unt sau untură se mănâncă numai cald; altfel e greţos, din cauza unturei sleite.                                              '
   Cegă maioneză. — Se curăţă, se spintecă, se spală şi se îerbe cega ca pentru rasol. (Vezi rasol). Se scoate şi se aşează apoi pe burtă, pe farfurie, se garnisesc marginile cu zarzavat — cartofi, morcovi etc. ferţi şi măsline chiar dacă dorim şi turnăm peste tot deasupra maioneza. Prepararea acesteia se face în mai multe feluri şi trebue .> mare dibăcie în a o reuşî delicioasă ca să, placă or cui. Vom dâ aci două formule din cele mai obicinuite şi lesnicioase, a căror preparare poate fi la îndemâna şi îndemânarea or cărei gospodine.
   Pentru un peşte de 2-3 kg. se întrebuinţează un sfert kg. untdelemn bun, 3-4 gălbenuşuri de ouă crude, 3-4 ferte şi trecute prin sită, 2 lămâi, câte-va linguri sau linguriţe (după gust şi tărie) de oţet, şi. dacăi dorim, 1-2 linguriţe de muştar, puţin zahăr şi sarea neapărată. Luăm mai întâi ouăle, amestecate şi sărate, şi le batem mult şi bine, numai într’o parte însă, nu şi înapoi. Turnăm apoi câte puţin untdelemn, numai picătură cu picătură, căci altfel nu se bate. nu creşte. Şi astfel batem şi turnăm mereu până ce isprăvim untdelemnul. In urma lui, tot în picături şi tot cu târâita, adăugăm, muştarul. lămâia sau oţetul în care s’j top:t zahărul, şi batem bine încă vr'o 10-15 minute.
   Altă reţetă. — Batem untdelemnul sărat într’un blid sau strachină până ce se albeşte. Se pun gălbenuşurile de ou, când fert când nefert, unul câte unul, şi se freacă bine după fie care. Se stoarce lămâia (una pentru, două trei ouă) sau
404
se toarnă oţetul necesar în picături, puţin câte puţin şi bătând mereu printre aceste picături. Mai batem apoi vr’o 10-15 minute şi turnăm peste peşte.
   Multe gospodine întrebuinţează la maioneză numai ouă crude, altele numai răscoapte. Se înţelege că gusturile nu se discută. După. noi, dacă vrem ca maioneza să iasă mai gustoasă şi mai puţin crudă, e preferabil a se întrebuinţa atât arude cât şi răscoape. în acest caz frecăm mai întâi gălbenuşurile răscoapte, date prin sită dacă vrem, şi după Ce. le-am frecat bine cu sarea necesară adăugăm din când îş când restul gălbenuşurilor crude, şi frecăm, şi batem în-ult, până ce cresc, se umflă. Adăugăm apoi printre bătăi untdelemnul, picătură cu picătură, o linguriţă de muştar, lămâie sau oţet, şi batem cât mai mult, până ce cre?|e cât mai tare. Dacă avem, pe la mijlocul bătăii putem adăuga puţin aspic închegat, sau putină din zeama scăzută a peştelui, scăzută, până Ia un sfert, până într'atâta încât răcită să se închege ca piftia.
   Castronul, blidul sau vasul în care se bate maioneza tre-bue ţinut pe ceva rece. pe peatră sau pe pământ cel puţin, dacă nu. se poate pe gheată, sau pe zăpadă. Bătaea se va face cu o lingură de lemn, şi numai Wr’o parte, adică frecând sau amestecând numai dela dreapta spre stânga, nu şi înapoi; altfel se tae, nu creşte, rămâne cir, zeamă.
   Albuşul ouălor rămase se toarnă în apă clocotindă, sa-rată, se lasă o clipă să fearbă, se scoate, se tae şi se aşează pe marginea farfuriei ca garnitură. în salata de peşte el se poate amestecă în bucăţelele de peşte şi zarzavat.
   Maioneza se păstrează la răcoare, pe gheată dacă se poate. Altfel, dela o mâncare la alta se poate strică.
   Peştele potrivit pentru maioneză e cega. nisetrul, morunul, viza, păstrunga, şalăul, somnul, mihalţul, foacul, che-faluil mare, şi în lipsa lor orce alt peşte proaspăt, mare.
   Cegă cu sos. — Peştele spintecat, sărat şi zvântat de apă se unge pe dinăuntru şi în afară cu untdelemn, se presară cu praf din foi de dafin şi se frige la grătar. Din când
                     '    _   40j____
în când se unge cu untdelemn, printr'o pană de gâscă. Se prepară apoi uii sos, din făină rumenită, puţim vin. zeamă ■de lămâi, una cojită şi tăiată felii, boabe de ienibahar, foi de dafin şi de pătrunjel tocate, sos care se toarnă ferbinte peste peştele dm farfurie.
  Plachie de cegă. — De fie ce kg. peşte se pune la o eratită 400 grame vin, 100 untdelemn, zeama dela o lămâe. * o alta curăţată, felioare, căţei de usturoi, pătrunjel foi şi rădăcină, toţi tăiaţi mărunt, piper şi sare. Când acest sos dă în clocot se pune peştele, tăiat bucăţi sau întreg dacă e mic, se scoate înainte de a se fărâmă, se pune pe o farfurie. se lasă sosul să mai scadă şi se toarnă apoi peste peşte.
  Această plachie se poate prepara din orce alt peşte.
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             t
406
                          SS. Păstryga.
   Păstrungu are aproape aceeaşi formă, şi înfăţişare ca cega. Se deosebeşte ue aceasta însă prin corpul mai subţire, mai lungăreţ. rotund: prin botul lung şi turtit la vârî, prin zgârciturile scutelor sau coamelor stelate, ca la ni-setru.                   ’
   Coloarea ti. de obiceiu e de un negru cafeniu sau cenuşiu bătând uneori în vânăt pe spate şi gălbie pe burtă. A celor de mare însă e mult mai închisă; e neagră ca cărbunele.
   Mărimea obicinuită, 6-8 kg. cu 1.20-1.40 lungime. Întâmplător pot atinge 2 metri cu 20 kg. greutate.
   Păstruga trăeşte atât în Dunăre cât şi în Mare. de unde urcă prin Martie, după trecerea sloilor. „In acest timp se prinde foarte deseori la Orii de către pescarii cari tocmai în accastă. epocă ies pe tot lungul Dunării la pescuiţii! Somnului". .
   In Dunăre stau în aceleaşi locuri cu nisetrii şi morunii şi foarte rar la .un loc cu cega şi viza. Aci rămân toată vara, ba unele chiar iarna, fără a se mai întoarce în Mare, unde. cti toate astea se prind cele mai multe. în Dunăre urcă până pe la Komorn, foarte rar mai sus: în Tisa până la Tokay, în Drava şi într'unele din râurile noastre mari numai în partea de jos a lor. In bălţi intră numai întâmplător, rătăcită, în timpul apelor mari.
   Se hrănesc cu scoici, melci, vermi şi larve de insecte.
   Se bat prin Mai.u, atât în Dunăre, la praguri nisipoase, la adânc, cât şi în Mare pe bancurile de nisip. „Puii se întorc în scurt timp la mare, aşâ că în fiecare an am pescuit în faţa gurii Sulinei prin lunile Iunie şi Iulie cantităţi foarte mari de pui din acel an. In mare ei stau timp de vr'o doui ani în faţa gurilor şi primăvara în epoca Scrumbiilor se prind în Setcile dela mare în cantităţi enorme de pui din anul . trecut. E curios că Ia scăderea apelor din bălţi se prind în totdeauna la leasă — mai cu seamă Ia Filipoiul în domeniul Brăilei — şi pui de Păstrungă,; aceştia de sigur
   ss. Păstruga.
(Acipcnstr Stdatus, 1.)
                            ___40b_____     -■
au fost aduşi primăvara de curentele apei în bălţi, căci se ştie căpăstruga nu leapădă icrele niciodată prin bălţi ci numai la locuri adânci şi cu curent puternic din Dunăre.
   Păistruga are o carne foarte bună, ea se aseamănă la gust cu a Nisetr.ului. fără a o ajunge însă. Ea intră în comerciu-atât proaspătă cât şi sărată sau afumată. Preţurile ei medii simt (adică erau acum 5-6 ami) 60-70 lei suta de kg. Ca producţiile numai gura Sf. Gheorghe dă pe fiecare an câte 7-8.000 kgr. *
   Puii de,păstr.ugă, puşi în bălţi se desvoltă repede şi foarte bine. Ea nefiind răpitoare nu aduce nici o vătămare celorlalţi peşt^ şi sporeşte în mod considerabil rentabilitatea bălţii. Deşî nu se reproduce în aceste ape, s’ar putea pune în fiecare an puii prinşi din mare sau din Duunăre.
   Pescuitul. — In afară de Carmacele de Nisetru şi Morun, în cari-se prinde şi păstruga, ea se mai prinde în următoarele moduri :
   1.   In Dunăre se prinde cu o setcă specială asemănătoare cu oea de Cegă. numită de pescarii Turtucăeni Păstrttgar-nită.
   2.   In mare ea se prinde împreună ou nisetrul cu un fel de plăşi fixe suspendate numite Cobce. Aceste constau din o singură i>lasă cu ochii rari şi se pun ancorate la oareşcare adâncime.
   3. In Diinăire se mai prind cu Oriele şi cu Lâptaşele".
   Se găteşte la fel cu cega. cu nisetrul şi morunul.
                            ___4ţp
                           89. Nisetrul.
   Nisetrul ca formă şi înfăţişare pare la fel celor de mai sus. De reguJă însă e mult mai mare, şi observând bine constatăm că n,u numai între el, cegă şi păstrugă ci chiar între niserti înşişi sunt mari deosebiri.
   El se deosebeşte de cei de sus mai mult prin forma botului, a capului, a scoabelor şi altor amănunte cari interesează pe oamenii de ştiinţă.
   Astfel, el creşte mult mai mare, are botul mai scurt şi mai puţin ascuţit unii, mai lung alţii; corpul mai gros, pelea de asemenea groasă. Ia unii aproape fără coame, iar la alţii, pe lângă cele cinci coame de scoabe sau scute, stelate. î:i diferite mărimi, cu sau fără goluri printre ele, mai au corpui presărat aproape peste tot — printre cele cinci coame cu aceleaşi scoabe sau scute. Gura lui, ca o spărtură sau bortă de buturugă, tot dedesuibt, sub bot. are buza de sus curmată,, crestată, iar cea de jos întreruptă, şi de sub capetele întrerupăturei părând a eşi o alta, cu mijlocul de asemenea curmat, etc. Continuăm după d. dr. Antipa: Coloraţiunea: „Coloarea la Nisetru variază foarte mult. La unele exemplare spinarea e neagră cenuşie, la altele de un verde murdar, la altele verde închis. Sub linia discurilor laterale şi pe burtă e alb murdar. Exemplarele prinse în mare sunt mult mai închise decât cele prinse în iDunăre.
   Dimensiunile. Cel mai mare Nisetru pe care-mi spune un vechiu şi bun pescar vătaf la Zăvoade, că l-a văzut în timp de 37 ani, avea o greutate de 125 oca. Acum 4 ani s’u prins la S-tul Gheorghe un exemplar de 104 kgr. Acestea însă sunt rarităţi. De obiceiu se prind exemplare de 20-30 kgr.. iar cele de 50-60 kgr. sunt deja foarte mari şi rare. Distribuţia. Din literatură ştim că dintre toate speciile Nisetrii au cea mai mare răspândire; din Dunăre unde se găsesc în tot timpul anului, ei trec în toti afluenţii mai mari şi char în Drava şi Waag. se sue însă numai până la Preş-
411
burg, foarte rar până la Viena sau chiar mai departe. In România se sue — iireşte numai foarte rar — în efluenţii mai mari ai Dunărei ca Prut. Şiret, Jiu. Olt: în acest din urmă s'ar fi suit odată chiar până în Transilvania (Bilz).
  Locuinţa principală a Nisetrului este marea, totuşi ei emigrează în mare număr în Dunăre şi se prind aicea în tot cursul anului. La mare. ei se adună primăvara în cantităţi foarte mari în fata gurilor Dunării până în jos de Chiutuc, şi în special în lunile Aprilie, Maiu şi Iunie. Ei se găsesc totuşi aicea în toată vara până toamna târziu. Când apa începe a se răci. în Noemvrie. atunci ci încep a se îndepărtă dela coaste şi a-şi căuta locuri de ernat la adâncimi mai mari, unde stau în cârduri în apropierea fundului. Pescarii îi prind în aceste locuri cu Cobce foarte adânci şi la distanţe foarte mari dela coaste. O altă parte emigrează în Dunăre şi-şi caută locurile de ernat în gropile ei din apropierea gurilor. Adevăratele migraţiuni spre Dunăre le încep însă primăvara îndată după Păstruga (căci Păstruga soseşte în totdeauna cea dintâi şi pescarii ştiu că e urmată apoi de Nisetru şi în urmă de Morun). Nisertii merg încet în contra curentului, tot pe fundul Dunării căutându-şi hrana şi de câte ori dau peste o groapă adâncă şi cu con-diţiuni mai prielnice pentru hrană, se opresc acolo un timp mai îndelungat, continuându-şi apoi iarăşi cu încetul drumul spre locurile de   reproducţie. In timpul   apelor mari ca si
Morunul ei stau    de asemenea   Ia gropi,  de     oarece nu pot
suferi apa prea tulbure; îndată ce apa începe a se limpezi, ei ies la suprafaţă şi fac tot felul de mişcări sărind afara din apă pentru a-şi curăţă astfel branchiile de nămol. Pescarii îi cunosc de departe când  îi văd sărind    deasupra apei.
căci Morunul şi    Nisetrul stau drept ca   un    stâlp, pe când
Somnul sare în totdeauna cu coada întoarsă. La întoarcerea lor deja locurile de reproducţie vin din contră la suprafaţa apei şi merg foarte iuite. Mulţi dintre Nisetrii petrec iarna în Dunăre în locuri anumite pe cari le au comune cu Morunii.
t
412
   Hrana. Nisetrii se nutresc cu scoici, melci, crustacee, Mi-tilică, nămol, etc. şi adeseori chiar cu peşti mici, în mare mai cu seamă cu Hamsi, iar la Dunăre cu Obleţi. Spre a-mi dâ mai bine seamă de moduil cum se hrănesc ei în diferitele epoce ale anului, am făcut o statistică în care se înregistra zilnic timp de doui aini conţinutul stomacului al tuturor Nisetrii or Ce se prindeau la gura Sf. Gheorghe şi am constatat următoarele: In- Ianuarie stomacul erâ gol; în Februarie conţinutei erâ mici cochilii de melci şi nămol; în Martie nămol, melci şi un lichid gros verziu; în Aprilie şi Maiu nu se prind©; în Iunie puţin nămol, crustacee (Palaemon, Cran-gon, etc."),.crustacee şi Hamsi; în Iulie şi August aceleaşi; în Septemvrie crustacee şi Hamsi; în Noemvrie aceleaşi; în Decemvrie stomacul gol. In general însă din toate stomacurile examinate :l 4 erau goale .La 'Dunăre se găsesc în stomacurile lor cam acelaş conţinut, numai că în loc de Hmsi s,irat alte specii de peşti mici ca Obleţi, etc. şi pe lângă aceste, şi tot felul de larve de insecte şi mai cu seamă Vetrice. '
   Locurile de reproducţie. Nisetrul se reproduce atât în Dunăre cât şi în mare. In Dunăre el are aceleaşi locuri ca şi Morunul, adică pe bancuri adânci cu fund pietros sau nisipos. Contrar datelor din literatura de până acuma, Nisetrii leapădă icrele lor şi în mare pe bancurile de nisip din fata gurilor Dunării. Aceasta se adevereşte Îti afară de ob-servaţiimile directe ale multor pescari şi prin faptul că în luna lui Iunie şi Iulie găsim la mare în fata gurilor Dunării cantităţi foarte mari de pui mici de 2-3 cm. abia desvoltaţi din ou, cari de sigur nu au putut face încă călătoria din interiorul fluviului până la mare. Ei se reproduc însă mai cu seamă în Dunăre şi anume pe tot lungul ei, începând dela guri şi până la Porţile de fier.
   Epoca de reproducere a Nisetrului este între sfârşitul lui Aprilie până la mijlocul lui Iunie.
   Puii Nisetrului îndată ce s’au desvoltat puţin pleacă la mare —■ după cum afirmă unii pescari întovărăşind pe pă-
413
rinţii lor — şi rămân aici cel puţin trei ani. până ce aj.ung la maturitatea sexuală.                            •
   Cel mai mic nisetru cu icre observat la punctul Sf. Gheor-gbe avea 6 kgr., din cari 4,5 kgr. erau icre, aşâ că corpul său eră toarte uscat. De obiceiu ei ajung maturitatea sexuală ceva mai târziu.
   întrebuinţarea. Nisetrul are — după Cegă — carnea cea mai gustoasă dintre toţi Acipenserii. EI se consumă foarte mult atât proaspăt cât şi sărat. Din el se fac conserve foarte bune. atât marinate şi ferte In cutii de tinichea cât şi afu-mături. Cea mai bună conservă de Nisetru este Balâcul, aceasta se prepară din spinarea peştelui, care se pune în sare cu puţin salpetru spre a se înroşi carnea şi apoi se aşează la vânt într'un loc umbrit spre a se usca repede. Producţia anuală în delta Dunării este de 3.-400.000 kgr.
   Pescuitul. Nisetrul se pescueşte în două moduri :
   1.   In mare Ia distanţe mari se prinde cu Avele sau Cob-cele cari sunt asemănătoare cu cele de Pastrugâ. numai că au ochii mai mari ;
   2.   In mare. în apropierea coastelor până la 10 mile distanţă se prind cu Curmacele ca şi Morunul. Acestor car-mace le zic Lipovenii Ripeach, (adică scaiu) din cauză că sunt mai mici şi foarte ascuţite. Ele sunt întinse pe coarda principală, numai pe un singur rând, fără a avea şi altele cu plute suspendate în sus :
   3.   La Dunăre se prind cu Carmace cu două rânduri numite de Lipoveni Dvosnasnoi. Toate acestea Ie vom descrie ia Morun mai detaliat.
                       Varietăţile Nisetrului.
   După cum sa arătat Ia început, Nisetrul se prezintă sub
o  întreagă serie de forme diferite unele de altele, aşâ că pescarii zic că „nici un Nisetru mu seamăjtă întocmai cu altul“.
   Dintre acestea sunt unele foarte îndepărtate de forma.
                            ___414 _
 tipică, ele sunt însă izolate şi nu pot fi considerate decât ca varietăţi individuale.
   ■Din contră sunt însă altele cari au o serie de caractere constante şi formează varietăţi bine limitate unele de altele. Deoarece toate aceste forme par a îi legate între ele prin forme intermediare, cred că pentru moment c mai bine să le considerăm ca ^varietăţi constante sau rase.
   Varietăţile acestea sunt de 2 feluri: unele varietăţi de integunjent şi altele varietăţi de forme.
   Varietătile de integument. întru cât priveşte îmbrăcămintea corpului, se deosebesc 2 varietăţi de Nisetru foarte bine distinse una de alta :
   Varietatea sau Nisetrul scobar. — Aceasta este car ac-rizată prin numărul considerabil de scutele cari acoper corpul să.u între cele 5 serii de scuturi longitudinale. Unele din aceste scute au dimensiuni foarte mari ajungând la lungimea discurilor de pe linia laterală; acestea'se dispun şi ele pe tot lungul spinării în linii longitudinale; între ele sunt altele ceva mai mici şi între acestea altele şi mai mici. aşâ că tot corpul este învelit ca într'o cuirasă. Pe partea anterioară a corpului, între seria scuturilor laterale şi cele ventrale.-se începe o nouă serie longitudinală de 5-8 scuturi mari având câte odată o înălţime egală cu a celor de pe linia’laterală. Toate oasele capului şi scuturile sunt la această varietate groase, puternice şi cu număroase adâncituri fadiare pe ele.
   Această varietate e foarte bine cunoscută, de pescarii noştri, cari din cauza dimensiunii şi mulţimii scufelor (scoabelor) o numesc Scobar. Ea se găseşte foarte des în Dunăre.
   Varietatea sau Nisetrul (golaş). — Această a doua varietate e caracerizată prin lipsa aproape totală a soitelor mari de pe piele. Toată pielea e acoperită numai cu scutele foarte mici. cari cu ochiul liber aproape nu se văd şi se simt numai la pipăit. Corpul acestora are mai mult aparenta corpului Morunului. In Dunăre sunt foarte rari şi chiar în
 1
mare în regiunea gurilor. Se găsesc însă des în mare la sud ele Portiţa în dreptul punctului Kiutuc“.
   In varietăţile de formă remarcăm; Forma tipică cu botul scurt, lat. obtuz, cu mustăţile mai îndepărtate de gură decât de vârful botului, pe care ele îl întrec în lungime . Nisetrul cu botul lung şi subţire la vârf; şi. o altă varietate cu toiul scurt, ascuţit şi cu gura mare, până la marginile lutului capului.
                                     *
                                *    *
   Nisetrul se găteşte la fel cu cega. Atât rasol, maioneză, marinată cât şi frigărue sau pe grătar - ca un cotlet sau costiţă de purcel - şi dat apoi cald la masă. cu lămâe stoarsă deasupra, el e fără seamăn între peşti. De aceea el e foarte căutat şi foarte scump în acelaş timp.
   Carnea lui moale, fragedă, e alburie, ca albuşul oului de rată iert. ctţ şuviţe sau vine gălbii ca untul topit pe lângă zgârciul şirei spinării. Lipsită de oase ca e, cum s'a spus, una din cele iriai gustoase din peştii noştri.
410
   ,                       90. Şipul.
    '„Corpul de o grosime mijlocie. Pielea acoperită cu scute în formă de plăci mici rombice sau pătrate apropiate între ele. Discurile dorsale mesocentre, mari, având forma pen-‘tagonală. Primui disc mai mare decât al II-lea şi al III-lea şi egal cu al IV-lea. Occipitalul cu o prelungire anterioară care intră ca o pană între cele 2 parietale. Discurile laterale foartg înalte şi carinate tare la mijlocul lor. apropiate între eîe şi acoperindu-se unul pe altul. Qura dreaptă, buza de su| subţire, cea de jos despicată, cu capetele ei interne groase, puţin depărtate între ele şi întoarse înapoi. Mustăţile rotunde şi netede, aşezate la jumăitatea distanţei dintre , gură şi vârful botului şi neajungând nici până la marginea gurii, nici până la vârful botului. Botul puţin lung, aproape triunghiular cu vârful rotunzit“.
    Cum vedem cu oare cari deosebiri prea puţin isbitoare ' şipul e aproape de aceeaşi formă şi înfăţişare cu cega şi ni-setruh El are aceeaşi formă lungăreaţă, rotunjită, de fus, subţiat dela cap spre coadă şi dela cap spre botul ascuţit ca un cioc de p'asere. Aceeaşi gură dedesubt, spre pământ; între ea şi vârful botului patru mustăcioare ca nişte vermi-sori. Pe tot lungul corpului dela cap la coadă aceleaşi cinci coame dinţate sau rânduri de scoabe osoase, late jos, ascuţite la vârf, şi adică: una pe spate a 12-14 scoabe, două pe laturi a 24-36 scoabe, şi alte două pe laturile burţei. Aripile de asemenea, în colţuri, ascuţtie şi binişor desvoltate, cele peptale încep la urechi, burtalele mult spre coadă, anala aproape de aceasta, şi dosala mai deasupra ei. Coada nu mai puţin, cu cracul de jos scurt, cu cel de sus lung,
    La fel celor de mai sus, se hrănesc cu vermi, insecte, scoici, melci, icre, rămăşiţe animale şi peştişori, pe cari din lipsa dinţilor îi înghit întregi. Se bat odată cu aceia şi cei mari pot vărsa până la .un milion şi jumătate icre, în cantitate cam de o treime din greutatea lor. Dar să lăsăm să vorbească d-1 dr. Antipa :
                90.  Şipul.
Acipi'tiser sturio, 1.; isturgeon coimnun. fr.)
41b
  „După cum se ştie, până acum Sturionul ordinar eră considerat ca lipsind cu desăvârşire bazinului Mării Negre şi fluviilor ce se varsă în ea.
  In literatură nicăeri nu se găseşte pomenindu-se ceva despre el, nici în Kesler, Brandt, Fitzinger şi Heckel, etc. Mai mult chiar, Heckel şi Kner, Siebold, Secley, etc. constată lipsa sa din basenul Mării Negre şi din Dunăre ca un rapt d£ o mare însemnătate pentru geografia animală.
  Nu $tiu cum se face că nu a fost încă descoperit atâta ;impf e^ este însă un peşte relativ frequent la coasta noastră şi pescarii îl cunosc foarte bine sub numele special de Şi/j.
  Im privinţa formelor sale el nu diferă de loc de exemplarele din celelalte mări europene. L'am comparat cu exemplare din Adriatica, din Mediterana şi din Marea Baltică şi nu am putut să descoper nici o diferenţă.
  In. privinţa biologică însă acest peşte diferă; în adevăr pe când Sturionii din Baltica urcă fluviile la distante foarte mari pentru a-şi depune icrele, aşâ că Grimm (O. A) nc asigură că la Varşovia se prind în Vistula peste 10.000 de puzi pe arî l>; cei din Marea Neagră depun icrele aproape întotdeauna în mare pe bancurile de nisip din faţa gurilor Dunării. In Dunăre ei nu intră de cât foarte rar. Un pescar •care are de 37 de ani un zăvod în apropierea Pisicii. îmi >pume că el nu a prins în tot acest timp de cât 2 Şipi. Epoca or de;reproducţie este odată cu a tuturor celorlalţi Sturio-lizi, adică în Aprilie şi Maiu.
  Colomtiunea sa pe spinare este galben-cafenie. iar pe ■partea ventrală alb bătând în galben.
   1) Nu credem că azi să se mai prindă iîn aceeaşi cantitate. $i in Franţa se prindeau mari cantităţi în trecut, pe când azi încep aproape să dispară. La Avignon se prindeau odată anual peste 400-500 bucăţi, azi rar se mai prind zece. Cauza? Probabil otrăvurile scurse în râuri de prin fabrici si neliniştea produsă pe ele de navigaţie, în timpul urcării peştelui la :lccurile de reproducţie, pot fi cauze mult mai îndrituite a împuţinării lui decât aceea dată de Quenaux. a pescuitului întins, lo mare, cu bărci cu aburi. (N. A.).
 Dimensiunile la cari ajung sumt destul de mari, am avut chiar exemplare de 80 kgr. greutate şi 2 m. lungime. De altfel am putut pescui In apele noastre exemplare de toate dimensiunile, începând dela 5 cm. lungime.
 Întrebuinţare. Carnea sa este mult mai puţin gustoasă şi mai uscată de cât a celorlalţi Sturioni ai Mătrii Negre ; de asemenea icrele sale sunt de calitate inferioară. Nefiind in mari cantităţi el nu joacă un mare rol comercial, ci se vinde de obiceiu împreună cu Viza cu acelaş pret ca şi ea.
 Pescuitul se face cu Carmacele ca acela al tuturor Sturionilor mari.
 Nume populare. Lipovenii dela gurile Dunării îi zic Şip
 acest nume a fost adoptat şi de Românii de pe acolo. Românii din Galaţi şi Brăila, etc. îi zic Un fel de viză sau Viză galbenă".
420
                         91. Morunul.
    Aripile^ coada şi forma corpului acestui rege al apelor noastre sunt puţin diferite de ale celor de sus, Ba unele corcituri de-ale lui -pot fi uşor confundate cu aceştia. Ca înfăţişare însă morunul adevărat diferă foarte mult. El c mult mai gros, mai puţin subţiat spre coadă; capul mai marff, mai puţin prelung, mai butueănos; botul de asemenea,‘mai scurt, mai puţin ascuţit, e turtit, mlădios, elastic. Ourâ'jtot sub cap, ca un corn, în semilună; buza de sus întreagă. cea de jos întreruptă la mijloc. Mustaţele lungi şi turtit-^. Pielea groasă, goală sau acoperită cu scoabe osoase mici. Coamele sau crestele dinţate mici. îngropate în piele., cele de pe burtă aproape nevăzute.
    Mai departe dl. dr. Antipa ni-1 descrie astfel :
    ..Dintre toate spediie de peşti cari trăesc în apele noastre. fără îndoială că Morunul este cel mai de valoare. Faptul că un singur Morun cu icre, după preţurile de azi, poate wilprâ cat cinci perechi de boi, ne arata ce interes mare trebue să avem noi de a conserva şi înmulţi um astfel de peşte. în apele noastre. Pentru a putea ajunge îmă ca mausurile noastre să dea rezultate dorite, trebue ca ele să decurgă din cunoaşterea aprofundată a biologiei acestui peşte. Condus de această idee. în timpul celor 13 anide când ma ocup cu studiu] faunei ihtiologice a României, am dat o atenţiune cu totul particulară acestui peşte. Voiu dâ dar în cele ce urmează o scurtă schiţă a obiceiurilor vieţii acestui peşte, astfel cum am putut eu să le observ şi să le stud'ez prin statistice, anchete la pescari, pescuiri experimentale, etc. etc. Notiţele aflate în literatură nu ne sunt de mult folos. deoarece sau simt neexacte în majoritate sau au de obiect Morunul din alte fluvii, care în privinţa biologică este diferit de cel de Dunăre.
    Coloraţiunea. Morunul are o culoare cenuşie pe toată
   1) Cartea e apărută în 1909.
lins;o luiso
       91.  Morunul.
Acipcnser huso, 1 ; Grund estnrţ’con.
422
partea superioară a corpului şi albă pe burtă. Morunul însă care se prinde în mare e mult mai închis, adeseori negru de tot. cel din Dunăre din contră e cenuşiu deschis, câte odată aproape alb. După această schimbare de coloare recunosc unii pescari di-n Deltă Morunii de curând intraţi în Dunăre şi ştiu. când începe epoca migratiuuiior.
   .0 varietate de coloare foarte interesantă este că se găsesc adeseori Moruni cu totul albi. albinos.
   Dimensiunile. Morunul ajunge în Marea Neagră Ia dimensiuni foarte mari. Exemplarele obişnuite sunt de 100-250 de'kgr.; se prind însă adeseori exemplare cu mult mai mari, aşâ acum un an s'a prins la gura Sf. Gheorghe un Mor|n de 560 kgr., care se află păstrat în Muzeul de Istorie Naturală din Bucureşti. In 1890 s'a prins tot Ia Sf. Gheorghe un Morun de 683 ocale \echi (882 kgr.). care avea 460 ocale carne, 98 ocale icre, 110 ocale capul şi 15 ocale matele, beşica, etc. Cel mai mare Morun despre care îşi aduc aminte pescarii din Sf. Gheorghe şi pe care l’am găsit notat în registrul unui pescar a avut 700 ocale carne, fără cap şi mate. aşâ că în total se urcâ. de sigur la aproape 900 de ocale, erâ însă un mascul.
   Aceste date întrec dimensiunile ce se dădeau până astăzi acestui peşte.
   Biologia, distributia, etc. In privinţa biologiei Morunului de Dunăre avem oareşcari date interesante dela Marsigli, Gesrier, Heckel u. Kner, etc.. totuşi sunt în cea mai mare parte neexacte sau chiar se contrazic între ele. Aşâ de ex. după unii Morunul se reproduce numai în mare, iar după alţii numai în fluvii. Aceste greşeli se reproduc apoi mereu prin toate tratatele de ihtiologie şi observatiu-dauga sare. piper, foi de pătrunjel tocate, puţin bulion şi. dacă se poate, câteva ciuperci curăţate şi tocate. Se lasă puţin să scadă, se toarnă peste peştele din farfurie şi se dă la masă.
   Morun cu sos ae vin. — Felii sau o bucată de morun se pun în cratiţă cu unt. două linguri untdelemn, vin negru (malaga sau madera dacă ne dă mâna), ceapă tocată, moi co\, ţelină, pătrunjel, foae de dafin, cuişoare, piper, sare, puţin oţet — dacă vinul a fost dulceag — şi se lasă totul a ierbe înăbuşit. Se scoate peştele când e fert, se trece sosul prin sită. se pun ceva trufe felii dacă avem, se Iasă apoi să scadă bine şi se toarnă peste peşte când se dă la masă. In
430
 lipsa triatelor, în clipa când sosul se iâ de pe foc spre a-1 turnă peste peşte, se poate pune un castravete din otet tocat sau tăiat mărunt.
   Morun frigărui. — Mertioe sau bucăţele de morun, spălate, sărate, zvântate o oră-două, se trag într’o frigărue sau mică ţăpuşe de lemn, se frig din mână sau pe grătar, în-torcându-se mereu, şi se dau la masă calde, stropite cu zeamă"de lămâe.
   Dacă dorim o frigărue ceva mai gustoasă lăsăm peştele 2-3* rir& în puţin untdelemn sărat, piperat şi cu praf de foi de dafm,. se trage la frigărue şi la învârtire se unge din când în cân$ cu o pană din acelaş untdelemn.
   Atât din morun cât şi din nisetru, păstrugă. somn şi mihalţ se pot face fripturi sau pârjoale la grătar în acelaş fel ca frigăruile sau fripturile din carne de vită. Morunul de altfe’Lse obicinueşte mai mult pe grătar şi prăjit, cu zeamă de lămâe stoarsă peste el.
   Morun marinată. — Se spală, se tae felii, se zvântă de apă, i se dă sare şi se lasă vr'o oră ca să pătrundă bine în el. Se zvântă apoi iarăşi de apă, într'un şervet, se tăvălesc în făină şi se prăjesc pe ambele părţi în untdelemnul înfer-bântat. Se scot, se aşează într'un borcan de pământ, sau într'o'oală dacă păstrarea se face în borcan de sticlă, se scurge untdelemnul rămas într’o farfurie, se pune altul şi când’ sfârâe se prăjesc mai departe alte felii. După pră-jirea tuturor se pune tot untdelemnul ră,mas într’o oală. se adaugă rosmarin, foi de dafin, scorţişoară şi cuişoare prafuri, căţei de usturoi tăiaţi, lămâe curătată felii, ienibahar. sare şi piper boabe. Se rumeneşte totul cu două linguri de făină, se stinge cu otet, în cantitatea greutăţii peştelui şi. duipă ce a dat de câteva ori în clocot se toarnăi peste peşte. Când s’a răcit, din oală se aşează în borcanul de sticlă; altfel acesta ar putea plesni.
   Icrele de morun atât moi cât şi tescuite se consumă mai mult întinse pe felia sau bucătura de pâine. De regulă ele se
431
prepară mai mult sandviciuri. Acestea, atât cu unt cât şi fără, se fac la fel celor de şuncă. Se tae micile franzeluţe în două, franzelă sau pâine în felioare mici şi subţiri, se întinde pe una icre iar pe alta unt proaspăt şi se lipesc laolaltă. Se -servesc mai mult la gustări şi înaintea mesei.
REFLEXIUNI ASUPRA PESCUITULUI COMERCIAL
  > > -----------------------------
    j
  T£rlr>inând cu peştii nu ne putem opri 'de a nu face câteva retlexiuni asupra marelui pescuit.
  Cum s'a mai zis, ceeace ne miră e lipsa aproape totală de propăşire în această industrie. Mijloacele sau uneltele de producţie, rămase şi astăzi ca acum sute de ani, numai la iscusinţa poporului de jos, absolut toate sunt aceleaşi de ac-um zeci şi zeci de ani. Nici o iscodire şi nici un procedeu nou. După cât ştim cu aşâ ceva nu s'a nr'lostivit a se îngriji nici"un creer instruit şi inventiv la noi. Şi e regretabil.
  Avem în ţară o industrie înfloritoare de ţesătorii metalice sau de împletirea sârmei, şi e de mirat cum acestea nu se îndeletnicesc de loc cu producerea sau inventarea instrumentelor de pescuit într'o ţară atât de bogată în ape? Că nu' li s'ar fi cerut? Posibil. Dar producându-le ele s’ar cere şi-ar luă o mare desvoltare. mai cu seamă pe acest timp când scumpetea sforei face impos'bilă căp.uirea instumen-telor de pescuit. Dela curse şi vârşi până la lese. plase, năvoade şi garduri de închidere aproape toate instrumentele anumărate s'ar putea confecţiona foarte uşor din sârmă zincuită. Pe lângă trăinicie şi durabilitate ele ar mai avea asupra celor de sfoară şi avantagiul eftinătăţii. S’ar putea produce şi desface astfel dela cele mai mici pentru micile ape şi pescarii săraci, până la cele mai mari pentru apele adânci, de mare întindere, pentru stat, asociaţiuni şi marii proprietari. Aud că avem din aceştia foarte mulţi
•433
cari posedă bălţi de mare întindere. Cum de nu se interesează ei de exploatarea propriului lor avut, exploatare care ar putea face atât binele populaţiei cât şi creşterea veniturilor lor ?
   Dacă chiar Statului sau Serviciului pescăriilor statului i-ar lipsi unul sau mai multe mari năvoade metalice, trase pe unde e posibil pr.n bărci sau vaporaşe cu motor, ar fi nu numai regretabil ci şi foarte păgubitor atât pentru stat cât şi pentru public. Ele ar înlătura mult lipsa şi scum-petea peştelui. Un serviciu public, comercial sau industrial, credem că ar trebui, întocmai ca şi un particular sau patron interesat de propăşirea propriei lui ramuri de îndeletnicire, ar trebui să aibe datoria sârguinţei de a fi în permanenţă la înăjţimea invenţiunilor, inovaţiunilor şi progreselor altora în aceeaş ramură din nu importă ce colţ al lumei. Altfel el poate fi mai mult păgubitor de cât folositor. Căci producţiunea. rămasă staţionară faţă de cererea mereu în creştere, şi încă-în creştere nu numai prin sporul popula-ţiunii ci şi prin diminuarea enormă a celorlalte materii alimentare, nu poate de cât să urce cota produsului la preţuri fabuloase. Şi toate legiferările, reglementările sau măsurile luate administrativ, ca fixări de preţuri, nu pot avea nici un efect salutar dacă producţia nu se măreşte. Faţă de cererea mare peştele va fi rar, va lipsî, şi cu preţurile fixate, eîtine, nu-1 va avea decât puţină lume pe când mulţimea dacă nu-I va avea nici scump îi va duce dorul.
   In alte ţări, cum e în Franţa de pildă, din cauza devastărilor ce se pot face — chiar pe întinderea mărilor — se condamnă foarte mult întrebuinţarea năivoadelor metalice. La noi însă, în bălţile statului sau marilor proprietari, prea interesaţi în exploatarea şi conservarea lor, nici vorbă n’ar putea fi de vr’o devastare. Şi deci atari instrumente ar puteâ aduce incalculabile servicii atât din punct de vedere economic şi social cât şi din acela material pentru stat,, pescari şi proprietari.
 Frăţii fi*—Peştii si Pescuitu'
   *28
434
   i    oaie aceste instrumente mari, de mari dimensiuni, dela chiar un klm. în sus, spre o cât mai uşoară mânuire şi cruţare a peştelui nedesvoltat ar putea avea ochiurile cât mai mari, de chiar 10 cm. de lăture.
   Iot astfel gardurile de trecere şi de închidere a bălţilor, făcute din sârmă ar fi mult mai economice şi durabile de cât cele de nuele sau de trestie. Ele vor trebui făcute numai în adânci- cotituri sau zigzaguri, cu limbi de ambele părţi la unghiul fie cărui cot. Altfel peştele isbit de direcţia di daştă şi ti ansparentă a gardului, în loc să meargă în lungiri jui ca pe lângă acelea opace din ostrete, ca să intre, sar.j^uteâ reîntoarce în mare cantitate.
   Scochinile sau i'sc.unzătorile artificiale nu mai puţin, făcute şi aşezate potrivit locului în mare număr, spre a fi apoi cercetate în timpul zilei când peştele în repaos caută nuifîai locurile adăpostite de lumină, ar dâ foarte bune rezultate. Pe lângă forma celor descrise, de aşezat pe sub malurile drepte şi adânci, s’ar mai putea utiliza şi altele în forme rotunde sau patraie, din scânduri, ca nişte mari coteţe sau ghizduri de put acoperite, cu limbi sau găuri largi spre'fund, coteţe cari se pot aşeză în toate directiik şi la or ce adâncime prin mijlocul apelor. In lipsa limbilor sau-pâlniilor, gurile sau găurile acestor coteţe pot a''eâ stavile mobile de închidere mecanică, pe cari pescarul le poate lăsa în jos printr’un resort. In urmă înlăturând capacul pescueşte cu minciogul tot peştele închis. La fund ele se pot f;xâ fie prin greutăţi fie prin pari bătuţi la colturi. Făcute din stejar sau din anin — a cărui durabilitate în apă e superioară or cărui altuia — ele se îngreuiază şi se diic s ngure la fund. După un timp oarecare, de sleire sau speriere a peştelui, când se constată că pescuitul în ele devine din ce în ce mai slab', li se schimbă locul în altă, parte. Spre recoltarea unei mai bogate prade atât în ele cât şi în juruf lor se poate momî cu balegă de animale, intestine de peşti industrializaţi, rămăşiţe nutritive dela diferite industrii, porumb, orz etc. ferte sau dubite.
   Prin toate aceste instrumente practice, eftine, durabile şi foarte productive cum se va putea constată, pe lângâ avantajul unei bogate producţii mai au şi pe acela al economisire'! timpului şi braţelor, al reducerei cheltuelilor de exploatare şi deci, al eftenirei peştelui la un minimum prjţ posibil.                                     "
 PARTEA CINCEA
 ADAUSURI
  MORUA. — SOMONUL. — RACII. SCOICILE. ' BROAŞTELE, LEGENDA LOR. — VIDRA. — LEGEA PESCUITULUI. -COA1ENTARII ASUPRA ACESTEI LEGI.
                      92. Morua.
(Gadus morua, La Morue, fr.; Kabeljau = Stockfisch,
 Morua este acel renumit peşte din al cărui ficat se extrage untura de peşte, sau „uleiul de ficat de morun",
 —   după acei cari nu vor să cadă în comunul limbagiului vugar. Strein de apele noastre el nu trebue deci confundat, prin această ultimă denumire nepotrivită, cu morunul nostru şi cu atât mai puţin poreclit la fel acestuia.
 Ca formă, morua se apropie de micii noştri pietrari ?i
 fusari: gros, rotunjit şi bulbucat spre cap, lungueţ. rotunjit, subţiat în forma vârfului dc fus spre coadă. Are trei creste de aripi în şir, pe spate, două anale şi atinge un metru l12 şi chiar mai mult în lungime. E cenuşiu pătat în gălbui pe spate şi albicios pe burtă.
   Trăeşte în mările dela Miază-Noapte, în apele Norvegiei, Islandei şi Ţărei No,ui, unde se pescuesc zeci de milioane anual. La Iera-Nova, el e atât de număros încât se poate prinde chiar cu un-ghi{ile goale, fără nici o momeală. doar aruncate şi trase brusc. Momite însă cu he-ringiţ hrana lor favorită, un singur pescar, în zilele bune. se zfce că poate prinde până la 400 de bucăţi într'o singură zi. Dje aceea pescuitul pe această insulă e cei mai însemnat din lume. Spre a învedera aceasta e destul credem, dacă voiu spune că insula e cercetată anual de peste
30.000  corăbii de pescari.
   Moi‘ua se consumă atât proaspătă, cât şi mai ales conservată. Se înţelege că această consumare mai mult conservată se datorează depărtării lcoului de puscuit, locuri foarte depărtate de centrele populate şi deci de desfacere. Sărat şi uscat apoi la soare, ca scândura, în felul unor namile de târi, el ajunge chiar pe la noi. Se vinde dela 2 lei în sus kg. şi e cunoscut sub denumirea germană de ştocfiş sau mornă uscată, etc., spre deosebire de morua verde, în saramură.
   Marele renume al moruei îl face însă untura de peşte» extrasă din ficatul ei dospit fie la soare, fie prin diferite alte procedeuri.                   -
439
                       93. Somonul (de Rin).
  Somnul nostru de asemenea nu trebue confundat cu somonul de Rin.
  Acesta are înfăţişarea păstrăvului şi lostriţei. Forma lui e aceeaşi, subţiat spre coadă, tras spre cap şi prea puţin tescuit în coaste. Capul şi gara mari, fălcile de răpitor, puternice, împănate cu dinţi.                               '
  Culoarea i se schimbă după apă, vârstă şi timp. Cel matur, după cât-va timp de şedere în apele dulci, e de un albăstriu metalic şi cu timpul din ce în ce mai verziu cu -oglindiri verzii pe spate, cenuşiu sclipitor cu mici pete mai închise pe laturi, şi argintiu pe pântece. Pe cap şi spate, pe deasupra liniei laterale, e împestriţat în -picăţele negre înconjurate uneori de cercuieţe de un roşietic gălbui închis, aproape ca -la păstrăv. Aripile sunt verzui pe spate şi roşietxe gălbii pe burtă. In timpul bătăii culorile sunt mai vii, iar coastele îmbujorate de pojarul lintiţei caracteristice multor peşti în atest timp. Reîntorşi în Marc f;i devin dc un colorit din ce în ce mai închis.
  Somonul trăeşte în Mările Nordului şi în nordul Oceanului Atlantic; nici de cum însă în Mediterana sau' Marea Neagră. Repetate încercări l'ar puteâ aclimatiza poate şi în aceasta.
  La epoci diferite ei intra în mai toate marile nuri ale acelor mări spre a se reproduce. După câtva timp de popas în apa sălcie a gurilor acestor riuri ei intră în ele odată cu fluxul mărei. Le urcă până la isvoarele lor. unde, prin Noemvrie-Decemvrie. pe nisip sau petriş, îşi fac regulat bătaea. Cei mici îşi fac intrarea de timpuriu, prin Martie-Iunie; cei mari prin Sept.-Noemvrie. Urcarea, mai întotdeauna în cârduri număroase, o fac mai mult în timpul nopţei şi pe la suprafaţă. Iuţeala e dela 3 la 15 klrn. pe oră, cu o forţă pe care n'o opăceşte stăvilare sau căderi de apă dela 4-5 metri înălţime. Prin April ei se re-
440
                                                                                                                        /
441
întorc ia Mare, unde stau toata vara de preferinţă în apa sălcie din faţa gurilor aceloraş nuri.
   Durata clocirei icrelor, după temperatura apei, e dela 60 la 140 de zile. A plodurilor. adică a traiului pescuţilor prin icră. e de vr'o două luni. Prin Iunie, când ating 12-18 cm. lungime cu 30-60 gr. greutate, şi se aseamănă foarte mult cu păstrăvii mici, ei se strâng în cârduri şi o iau pe riuri în jos spre Mare. De acî, la anul ei reintră în aceleaşi ape în cari s’au născut.
   Somonul creşte foarte repede. La 3-4 ani, după împrejurări şi belşugul hranei, el are 3-6 kg.; la 6 ani atinge 1.20-1.40 m. lungime şi dela 10 la 15 kg. greutate; mai târziu. întâmplător, poate chiar trece de doui metri.
   Se hrăneşte la fel păstrăvului cu tot ce mişcă, cu tot ce pot apucă de viu.
                                  *
                              *    >;:
   Cu undiţa se pescueşte la fel lostriţei şi păstrăvulfli. Diferenţa e că trebue căutat şi atacat, în riurile mari mai ales. numai la matcă, în vâna din mijlocul apei, şi cu modificările în momeala şi uneltele recemte de talia sa respectabilă. Deci muştele, peştişorii, şi fluturii mai ales vor fi cât mai mari şi mai v;i posibil, şi numai la nevoe înlocuiţi cu artificiali. Pescuitul lui, cu acest instrument, e din cele mai recreatoare, interesante şi palpitante în acelaş timp. E un sport căruia se dedau cu patimă persoane din cea mai înaltă societate franceză, engleză şi germană;, în dişpreţul or cărei alte desfătări. Costul dichisurilor lor de sute şi de mii de lei probează superioritatea acestui sport în ochii lor faţă de orcare altul, care nu le poate în acelaş grad exaltă patima prin curiozitatea necunoscutului şi excitarea palpitantă a simţurilor şi egoismului din om. Căci, o repetăm, acest sport, şi mai cu seamă Ia acest peşte, pescarul trebue să-şi întreacă propriele lui forţe şi aşteptări de dibăcie, prev’edere, vigoare şi agilitate, cari îl pot înălţa gudurân-du-i în acelaş timp vanitatea.
442
     O lupta cu un somon de un metru sau lu2, luptă din cele
 rue'rTd0!'01130-6’(IU'Ptă în ^ nU fuda şi for*a briltală bi-d„ A p i 3’.mdernânarea’ caImu1’ 0 astfel de luptă poate du a 2 3 5, chiar 4 ore. Pe Rin, în Germania, noi am vă-
     Un lord eng!ez luPtând dela orele 2 d. a. până în noapte ui un somon de 15 klgr. De isprava şi isbânda sa, pe când şi schimba albiturile leoarcă de sudoare, părea mai mân-ru de cat de cea mai mare decoraţie din lume Carnea de somon, de o culoare roz-roşietică, e una din
 somiT- 8llSt0ase,dm lume- America sau aclimatizat somm „,m ,„ch,se. Carnea acestora însă lasă de dorit, nu mai e atat de gustoasă.
 La Joi el se poate prinde numai cu undita de aur a 20-30 eikg. de prin marile băcănii din calea Victoriei, în Capitala. adus de prin Germania, în timpul ernei.
                                             94. Racii.
                        (Astacus fluviatilis, 1.: L'ecrevissc, fr.; Krebs, m. K.)
   Cine nu cunoaşte racul, aceca gânganie mare, urâcioasl. şi totuşi destui de gustoasă,-cu patru perechi de picioare, două mustăţi lungi, două gheare ca două cleşte de asemenea lungi, cu coada ca un fulg încârligat, gânganie sau animal care merge atât înainte cât şi înapoi ?
   Coloarea racului viu e de un verde măsliniu închis pe spate şi cenuşie pe burtă. Icrele de asemenea verzui, stau prinse sub coadă. Cei de râuri mai repezi sunt mult mai închişi de cât cei de baltă, gârle sau părae. Morţi, ei se în-vinetsc; ierţi sau fripţi, devin roşii „ca racul“. Coaja sau
444
 cai apacea lor h sc schimbă în fiecare an. Cauza acestei promeniri este creşterea lor la care .scoarţa nu iâ parte în aceeaşi masura. Scoarţa nouă se formează mai întâi sul) cea veche forţând astfel pe aceasta să cadă. In primele zile aceasta e moale, astfel că din cauza primejdi'lor cărora po! îi expuşi, până ce nu li se întăreşte, ei stau în tot acest timp ascunşi m culcuşurile lor de pe sub rădăcini, bolovani san ■ m găurile dm maluri săpate de ei. In două trei săptămâni aceasta se întăreşte tot atât de tare ca şi cea lepădată, timpv;j3upă care ei îşi reiau apoi libertatea.
    Picioarele sau ghearele lor. tăiate, cresc de asemenea , la loc,1
    O fqnelă face 30-40 ouă cari clocesc chiar sub coada ci. Kacuţif mviati se ţin acătati de firele icrelor. Chiar mai târziu ei nu se îndepărtează de mama; mişună pe lângă ca şi m or ce clipa de primejdie îşi caută sub coada ei un «cut Şi adăpost. Ei cresc foarte încet; de abia la 6 ani ajung maluri de 12-13 cm. Viata lor e de vr’o 20 de ani. ‘
    Ei trăesc în toate apele limpezi, domoale, cu fund tări-cel, cu maluri drepte, bogate în găuri sau ascunzători, în cari să-se poată piti. De asemenea toate şanţurile şi pă-raelc de câmp.^cari întrunesc aceste conditiuni, pot fi bini-?0I_ pop“late *ără să ştim. Ei trăesc mai puţin număroşi dai mult mai gustoşi însă — se obicinuesc foarte .uşor chiar in râur;le bolovănoase de munte, pe sub ai căror bolovani -- numai nemişcători - îşi caută comode şi sigure culcu-Şuii. Luciu cuiios, e că aproape toţi pe cari i-am prins la undiţă pe sub atari bolovani aveau o mărime neobicinuită celor de băjţi şi gârle: 15-16 cm. lungime.
    Ei se hrănesc cu peştişori, icre, vermi, insecte, tot felul de părticele vegetale şi animale, crude sau m descompunere, şi chiar cu nu importă ce hoit. hrana lor favorită. ’
 R.iJi se pescuesj uşor şi în tot iclul. Timpul priclnic o
445
mai mult noaptea şi în z'lele închise; în zilele'senine ei sta v mai întotdeau-na ascunşi prin găuri. In atari zile ei se pes-cuesc mai mult cu mâna, dibuind după ei prin găurile din mal. In acest chip, dacă apa e bine populată şi pescarul destul de îndrăsnet şi de dibaciu, se poate pescui mai bine de cât cu cel mai bun instrument Se mai prind cu toate sculele de reţea, de trestie ii du nuele, cărora li se iac vad sau li se pune ceva mâncare legată într’o cârpă rară. Apoi cu coştii sau greble mari. lungi, dese, cu dinţii lungi şi încovoiaţi, căpuiţi în dos cu sânuri metalice sau de reţea; cu sacul, rociul, plasa bine plumbuite; cu coşul, vârşa şi undita cu râtnă, de care el se acaţă cu gheaie’e; cu sfori în nade sau sfârcuri, chiar şi fără unghiţi, nade pe cari se leagă sau se înşiră ceva de mâncare, de pildă râme, bojog, came, peşte sărat, toate ‘n făşii, şi cari, întinse pe fund se cercetează din sfert în sfevt de oră; căci altfel ei rod repede totul, se satură, se des-cleştează şi fug. De asemenea prin lemne verzi, grele, ca pe mânecă, iungi de 1-2 metri, găurite în lung, şi la mijloc înfundate printr’un zmoc de earbă. Lăsate pe fund de cu seară se scot dimineaţa îndopate de racii cari în faptul zilei şi-au aflat în ele un adăpost. Tot astfel pot fi momiţi şi atraşi în rulouri, suluri, valuri făcute din trestie, nuele. răchiţi, papură etc. împletite cât o rogojină şi învăluite sul, cu funii de earbă, în grosimea racului întinse costiş, astfel ca printre păturile sulului racii să se poată vâri.
   în păraele mici ei se prind sau mai bine zis se caută mai mult cu mâna, scotocind în mal prin erburi, rădăcini, găuri şi petri remişcătoare. In multe părţi ei se mai prind cu cranii, scăfârlii sau (.ăpăţâni de animale lăsate la fund. Daca căpăţâ' i e cu ceva carne pe ea ai atât mai bine. Prada în acest caz e cu atât mai bogată; capăţâna poate fi scoasă în to Ni sauna. înţesată. Cele lipsite de carne pot fi muiate or presărate cu ceva hrănitor, sau, stropite cel puţin cu esenţă de terebentină, miros Ia care racii trag foarte mult. Se mai po< pescui prin mături sau snopi de stuf, ntiele. mără-
 446
cmretc. de asemenea împănaţi sau presăraţi cu ceva hrănitor, şi scufundaţi apoi unde şi unde în apă, pe fund. In
         acesta se 1)0ate face chiar un pescuit în mare, comercial. Anume: Se iâ mai multe trestii sau prăjini prinse sau egate orizontal m capetele a doui ţăruşi, pociumpi, teuri, cracane. De prăjim se leagă, mai mulţi mănunchi subţiri de pae, papura sfori, mături etc. presărate sau momite ca mai sus, *1 sejnfig apoi ţăruşii în nomol până la mănunchi. Se ceiceteaza des, mereu. în roată, şi racii acătati se spriji-nesc-in coş.                                                   J
  Reuşita unui bogat pescuit însă anină la raci ca şi la
  peşti |ela un vad bine făcut şi potrivit ales. Vadul se poate
  face cu nu importă ce rămăşiţe, oase, firmituri rămase şi ai uncate dela masă.
  Ca momeală se va preferă ficatul, bojogul, broaştele despuiate, toate taiate făşii, tăitei, cât mai proaspete posibil. Nu .mai Puţin bune pot fi heringile, pielea de lacherdă, limbi e -de icre sarate şi desărate. Toate acestea tocate, tăiate, faramate se leagă întrb pânză rară sau reţea deasă ca sa nu fe prea repede devorate. Se pun apoi în cursa speciala de raci (fig. b.), în haiac, vârşi, etc., sau la un Punct anumit unde după câte-va ore se trage cu rociul sau se arunca prostovolul.                             •             '
  Procedeuiile de prins racii sunt de altfel foarte numă-
  roase. Multe nici nu se cunosc. Căci în materie de.pescuit
  or ce pescar sau amator e foarte egoist. Spre a nu i se luă
  pamea dela gură sau a i se stânjeni prin concurentă, şansa
  prinderei ei îşi fac o taină din or ce mijloc sau dibăcie în pescuit.
  Bucatele gătite din raci, de post mai ca seamă, sunt foarte numaroase la noi: ele tin recordul în bucătăria uni. versala. Vom face loc mai jos câtor-va reţete mai obicinuite şi la îndemâna or cui. Restul, prea complicate, sunt pentiu bucătăriile şi stomacurile rafinate cari îşi pot permite ,uxul maeştrilor bucătari şi migă,leala indicată d» carţiie de bucate.
447
   Racii rasol sunt felul de bucate cel mai uşor şi mai mult uzitat în popor. Se prepară spălând, opărind şi ferbând racii în apa cărora s'a adăugat sare, puţin chimen şi foi de pătrunjel tocate. După vr’o zece minute de ferbere, când se înroşesc, se scot, se scurg de apă,, se acoper şi se dau !a masă calzi sau reci.
   Dacă dorim însă, un rasol ceva mai gustos îndoim apa de . fert cu vin, adăugăm sare, foi de dafin, o ceapă, foi de pătrunjel tocate, boabe de piper şi chimen. Se dau la masă calzi sau reci. cu putină zeamă, în care, după gust, se adaugă puţin otet şi untdelemn în care s’a zdrobit câţiva căţei de usturoi şi câteva foi de pătrunjel tocat.
   Raci pilaf. — Se ferb racii ca în prima reţeta. Se scot. li se rup picioarele, li se smulg vârful cozii, ghiocile sau cojile spatelui — lăsându-li-se cea dela gât spre a nu se fărîmâ. Corpurile astfel jupuite le punem pe o farfurie, iar cojile şi picioarele le pisăm bine în piuliţă. Punem acestea apoi din nou puţin la fert, în zeama în care am fert racii, şi în urmă strecurăm aceasta zeamă prin sită, aruncând cojile. Prăjim apoi ceapă tocată, în untdelemn şi peste ea orezul trebuitor, amestecând bine spre a nu se lipî de fund. Turnăm apoi zeama racilor peste orez, punem pătrunjel tocat, bulion, piper şi sare,- dacă credem că mai trebue, aşezăm racii deasupra, turnăm zeama racilor‘şi lăsăm apoi să scadă până la îngroşare pe un foc domol.
   Multe gospodine fac pilaful lăsând racii întregi; iar altele adăogând orezului puţin bulion şi spanac opărit, tocat şi prăjit.
   Raci maioneză. — Se ferb racii ca pentru rasol, se curăţă ca pentru pilaf, se aşează pe farfurie 2-3 jos şi ceilalţi piramidă, căpiţă peste ei, cu coadele în sus; se toarnă apoi peste ei maioneză făcută cum am arătat ia cegăi.
   Raci cu zmăntână. — Prăjim rumenit pesmet sau franzelă fărâmată în unt sau untdelemn, adăugăm zmântână şi vin, sare şi piper, şi bine ferte le turnăm peste carnea rarilor curăţaţi ca la pilaf.
     Raci înăbuşiţi. — încingem bine în cratită unt sau untdelemn; luăm racii bine spălaţi şi presăraţi cu sare, piper şi foi de pătrunjel şi-i aruncăm în cratiţă lăsându-i să se coacă înăbuşiţi. In t'mpu'l fertului, dacă avem şi dacă vrem, ad.ăugăm puţin vin bun şi zmântână.
     Scordolea de raci. — Se ferb racii ca mai sus. Se scot, prăjim sau ferbem în zeama lor cartofi, sfecle şi morcovi tăiaţi mărunt. Se scot înainte de-a^se fărâmă, se strecoară, sq lasă a se scurge şi se toarnă grămadă pe farfurie. Deasupra lor sc aşează racii întregi sau decojiţi, cu coadele în şus. Se iâ apoi, un pumn de migdale sau de sâmburi de nydl, pesmet sau o bucată dc franzelă zobită în untdelemn,, puţin oţet. sare. piper. Se face din totul un sos, prăjit si rumenit în untdelemn, şi se toarnă peste piramida de raci ' şi zarzavat din farfurie.
   ‘ Scordoleaua se mai poate face atât cu zarzavatul făro. raci cât şi cu racii fără zarzavat.
                                                                                                                           t
449
            --                 Scoicile.
    Scoicile, ca şi racii, sunt de asemenea destul de cunoscute de către toată lumea. Orcine aproape a Văzui dacă nu o scoică vie cel puţin o ghioaee de scoică goaJă, ca liafa unei linguri. Intre aceste două scoici, ca două linguri lipite, stă ascuns corpul scoicei.
    Culoarea ghiocilor, după ape şi vârstă, e negricioasă sau verzue, cu o pată, sau do,uă albe la mijloc, la ridicătuti. Dela ţâţână,, care prin carnea sau muşchii spinării scoicei ţin ghiocile îmbinate, se văd de jur împrejur în cerculri, rânduri rânduri de dâre sau ridicături, cari se presupun a fi atâtea primăveri.
    In apă când simte trebuinţa de hrană sau de mişcare, scoica îşi tine ghiocile puţin deschise. Prin această deschizătură ea se hrăneşte cu mici părticele microscopice absorbite odată cui apa de care simte nevoe. Aceasta, dată apoi afară,.părticelele îi rămân şi-i servesc astfel, cele vegetale şi animale ca hrană, iar cele văroase pentnui formarea şi creşterea ghiocilor. Intrarea unor părticele neplăcute, prea mari sau prea tari, la scoicile de râu e împe-dicată de nişte buze zimtuite foarte simţitoare. Prin aceeaşi deschizătură, ceva mai jos, ea îşi mai scoate un picioruş sau o mică limbă de cârne prin ajutorul căreia se târăşte şi se vâră în nomol.                                .
    Scoica e umuj din cele mai încete animale. A zice încet ca melcul e totuşi destul de iute. Cad un melc poate străbate o distantă de mai mulţi metri pe zi. Pe când unei scoici, pentru un singur metru de distanţă, la uroulşuri sau împotriva apei, mai cu seamă acolo imde salturile date de închiderea bruscă a ghiocilor n’o pot ajuta, îi trebue săptămâni întregi.
    Scoicile sunt de mai multe feluri; le reducem la trei. Anume :
  \      Fraţilă.—Peştii şi Pescuitul.
   29
450
                       95. Scoica de baltă.                     ,
(Anodonta cygnea, 1.: Anodonte — Moulle d’etang, ir.; Muc hei, s.;i.
   Aceasta trăeşte pe nomolul bălţilor, lacurilor, gârlelor şi râurilor în părţile cu apă Stătătoare sau cu un curs liniştit. Ele sunt cele mai numerdase şi mai mari. Pot atinge 20 cm. lungime cu 15 lăţime.
. '                     96. Scoica de râu.
                                                   (Unio pictorum, 1.; Moullelte des peintres, fr.).
   Aceasta trăeşte în văi şi râuri, pe şi sub malurile adânci, înclinate, pologate, cu fundul lutos, pământos, nomolos, mâlos, prundos, nisipos sau parazios, acolo unde cursul e
1
451
domol sau stătător, şi unde, uneori tulbureala apei poate depune un strat de potmol fin. Ea e cea mai mică; mărimea ei foarte rar atinge iiafa lingurei de supă.
   Ghiocile lor sau părţi din ele pisate servesc la culorile de p'ctură. De acî denumirea lor în limba ‘latină şi franceză.
                                    97. Scoica de mărgăritar.
(Unio margaritiler, 1.; Huitre perliere d'eau doucc, fr.).<
   Aceasta e ceva mai mare şi mult mai'rară la noi decât cea de sus.
   Trăeşte în şi pe sub malurile din unghiul ochiurilor formate de obstacole, opăicituri sau coturi umbrite, răcoroase, rădăcinoase, ale văilor, iazurilor şi păraelor limpezi din regiunea muntoasă şi deluroasă mai cu seamă. Apele, fundul sau malul în care stau e parazioş, nisipos, prundos, cu pietri sau petriş potmolit în nisip fin. Cele bătrâne saul bolnave din aceste scoici produc, sub pelita din lăuntrul lor, produc mărgăritare foarte preţuite: De aceea se numesc scoici de mărgăritar. Ele trăesc foarte mult, căci unui mărgăritar mare, de pret, îi trebue între 20-30 de ani pentru ca să se poată desvoltâ deplin. Aceste scoici sunt destul de rare la noi, deşi ar putea trăi în toate apele noastre delu-
452
roase şi muntoase, în cari, cu putină, cu foarte putină truda s’ar putea prăsi atât de uşor şi repede. In tarile Apusene, şi mai cu seamă în Saxonia, există foarte multe scoicării sistematice pentru! cultivarea scoicei de mărgăritar. Aci, ele sunt căutate din când în când dacă au sau nu mărgăritar, şi acelor cari nu au sau îl aui însă prea mic, după oe se sapă pe ele anul cercetării li se dă iarăşi drumul în apă.
   Prăsirea şi răspândirea lor -în toate apele noastre prielnice deci ar fi foarte ulşoară, şi nici de cum prea costisi-toare>Căci o scoică vărsând până la 400.000 de ouă, sămânţa lor e destul de eftină. Trebue ştiut însă că' nu pentru mărgăritarele sau oomestibiiitatea lor le pledăm cauza răs-pândirei. Ci o facem pentru a populărei sau înmulţirei păstrăvului şi lipanului, care în urma devastării pădurilor şi altor cauze sunt astăzi foarte mult lipsiţi de hrana lor pre-dile'ctă şi deci încep să dispară din muilte ape. Mărind planctonul sau materiile hrănitoare din aoeste ape aceşti peşti s’ar răspândi şi înmulţi din nou şi peste tot.
   Scoicile au foarte desvdtat simţul prevederei şi al con-servărei. Aşa, de pildă, la creşterea apelor mari, din teama de a nu fi acoperite de năgară, duse de curent sau potmolite de mâl, nisip sau prund, scoicile de râu se urcă pe maluri până'la o palmă-două de suprafaţă, de unde odată cu scăr derea apelor se retrag iarăşi mai jos sau la fund. Dacă apa îşi schimbă crusul sau dacă un curent mai repede Ie spală nomolul în care stau, se retrag şi ele şi-şi schimbă locul odată cu el.
   Părţile de râu preferate de scoici sunt fundul şi malul oboelilor lirne, adânci, fără vârtejuri şi apropiate de matcă sau1 de vâna apei; mai sunt cursurile domoale, dulci, de asemenea nomoloase şi adânci de cel puţin un metru. Nu stau nici odată în vuitori, în ochiuri, în cotari, în bălţile, cumpenile şi coadele lor în cari apa şi funduil e nestatornic, nomolos sau băltos.
   Prezenta scoicilor într’un râu, localitate sau punct oare-
463
care ne-o trădează ghiocile goale împrăşitiate pe prunduri şi pe margini în timpul apelor scăzute.
    Scoicile se prăsesc tot prin icre. Ele clocesc şi înviaza în sânul scoicei. După' câteva zile es apoi afară şi uneori se lipesc de broaşte şi de peşti, etc. Mai adesea se vâră însă tn urechile peştilor unde se tin ca scaiul timp de vr’o doua luni. După acest timp ele luându-şi forma definitivă a scoicei se lasă în libertate şi se aşează pe nomol.
    O singură scoică poate produce, cum am spus,, până la
 400.000   de icre. Viaţa lor poate atinge 80'de ani şi arareori chiar mai ţnult.                                              ,
             ' . *            ' j *.                 *
       , * * . *
    Scoicile se pescuiesc mai mult cu mâna. La adâncimea
                                                    - - » -
 unui stat ae om se cercetează locul cu picioarele şi când se simte, pescarupl se scufundă, o ia şi o bagă în traista ■•atârnată'de:gât. La a-dâncimimai mari şi la un pescuit îi; mare se întrebuinţează greble sau dârguri speciale, cu dinţii deşi, lungi,*’ încovoiaţi, lâ cotorul cărora, de speteaza greblei, se coase uri sac de reţea, arcuit sus printr’o sârmă legată de mijlocul ei şi al cozii printr’o sfoară. Scoicile greblate’trec astfel în sac, şi când el se îngreuiază se scoate, se descarcă, se curăţă şi se pescueşte din nou.
       * ' ' . * .
    , * * _
    Carnea de scoică e albă-gălbue, ca untul topit aproape. Bine gătită ea e destul de gustoasă, însă cam grea pentru stomacurile plăpânde. Ea e foarte mult preţuită de poporul de jos mai cu'seamă, care în marile posturi poate avea un aliment eftiii, hrănitor şi de post totodată.
    Bucatele preparate din scoici sunt foarte numeroase. Intre cele mai obicinuite şi mai uşor de gătit notăm:
    Rasol, prăjite, tocană,, musaca, scordolea, pilaf, umplute, iacnie.
t
454
   Scoicile se gătesc fie spălate şi ferte întregi, şi apoi scoase din ghioci, fie deschise şi scoase cu cuţitul de pe scoici, curăţate de murdăria părtei de jos, spălate şi apoi gătite.                                                       ✓
   Rasol, cu o{et, usturoi şi cu sau fără untdelemn, ca şi fripte sau .prăjite în ulei, untdelemn, .untură, cu pesmet, sau tocană, cu ceapă rumenită, toate sunt bucate obicinuite mai mult oamenilor absolut sărmani.
   Sc.ordolea şi pilaf se fac ca şi racii, punându-se carnea scoicilor fie întreagă fie tocată, fără a întrebuinţa — bine înfetes — scoicile sau cojile cum se face la raci.
   Musaca se prepară întocmai ca şi cea de carne sau de post.jfcu cartofi, dovlecei sau pătlăgele vinete. Anume:
   Se tae cartofii, dovleceii sau pătlăgelele în lung, felii, subţiri; se tăvălesc — fie înainte fie după prăjit — în făină, şi se rumenesc în ulei, untdelemn, untură sau unit. Se iâ carnea scoicilor — feartă sau crudă — se toacă mărunt şi se prăjeşte în urma feliilor, adăugându-le sare, ipiper, oeapă rasă şi foi de pătrunjel. După ce s’au prăjit presărăm putină făină şi o dăm la o parte. Luăm apoi o tingire, cratită sau tavă, aşezăm în ea rânduri de felii şi peste ele pături subţiri din tocătura prăjită, facem apoi un sos sau un rântaş cu sau fără seama scoicilor ferte, punem la cuptor sau pe foc să scadă şi o servim la masă, caldă.
, Scoici umplute. — Se spală şi se aruncă scoicile în apă clocotită unde ele se desghioacă. Se scot. se curăţă şi se toacă, mărunt. Se prăjeşte apoi orez cu putină ceapă în ulei, untdelemn, untură sau unt; se frământă cu scoicile tocate, adăugându-se la frământare sare, piper, mirodenii şi foi de pătrunjel tocate dacă dorim; se umple cu acest amestec scoicile sau ghiocile, se leagă cu sfoară şi se pun la copt, pe o tavă. Dacă ne dă mâna şi le voim ceva mai gustoase, scoatem scoicile de crude, le spălăm şi curăţăm, le ferbem în puţin vin alb şi zeamă de lămâe, le tocăm, iar zeama rămasă legată cu gălbenuş de ou şi putină supă grasă — dacă avem — o turnăm în orezul prăjit ca mai sus; lăsăm să
455
scadă, să se îngroaşe, frământăm cu carnea scoicilor tocate şi urmăm cum am arătat.* lacnie de scoici. — Aceasta se face cam la fel cu tocana, cu deosebire că se pune ceapă cât mai multă. Scoicile se pun crude, bucăţi, amestecate în ceapă sau deasupra ei, cum s'a arăitat la iacnia de crap.
  Scoici prăjite. — Se opăresc, se scot din ghioci, se curăţă, se spală, se sară şi se lasă puţin să se zvânte de apă. Se tăvălesc în făinăi sau pesmet, se trag în frigărui dacă vrem, şi se prăjesc în untdelemn sau untură.
  Friptură, tăvălite în ou, făină şi pesmet, şi prăjite în unt sau untură sunt de asemenea foarte gustoase.
98. Broaştele.
   Broaştele sunt de asemenea destul de cunoscute chiar pe la'.,oraş. A le mai descrie deci ne pare nu numai de priste.s ci. chiar ridicul. Dacă. le pomenim totuşi e pentru că unele ne slujesc, cum am arătat la momeli, de momeală la pescuirea tutulor peştilor răpitori, iar altele, sunt foarte căutate pentru carnea picioarelor lor atât de gustoasă şi de uşoară — mai cu seamă oamenilor bolnavi.
   Broaştele numără vr'o 20 de soiuri. Ele trăesc atât pe uscat cât şi în apă; le aflăm prin locuri umede, prin zmâr-cu’ri, mlaştini, până, la cele mai mari râuri şi bălti. E una din cele mai comune şi răspândite fiinţe de pe glob. Şi daca n’şr fi paserile, reptilele, etc., cari să le mai stingă, gratie prăsirei lor miraculoase ele ar umplea pământul.
   Ele înoată foarte repede, făcându-şi vând prin întinderea labelor şi picioarelor dinapoi, şi tinându-şi, în acest timp, pe cele dinainte spre cap, înjinse. Iar când trag cu acestea zgârcesc pe celelalte. Oamenii, în căutarea celui mai practic metod de înotare l’au adoptat pe acesta, ca unul din cele mai uşoare şi repezi, metod care azi. se învaţă în toate şcoalele de înotare din lume.
   O  broască poate vărsă până la 4000 de ouă, în formă de
ciorchine, plutitor sau .prins de ceva la suprafaţa marginilor apei. Neatacate şi ne distruse de nimic şi de nimeni ele clocesc toate în câteva zile. Din aceste icre înviază apoi acel mijigai în formă de peştişori, numai cap şi coadă, cari for-foesc în zmârcuri şi fac să licăre mlaştinile. Ei sunt cunoscuţi peste tot în poporul nostru sub numele de mormoloci. După 15 zile mormolocii îşi încep prefacerea. Ei căpăta mai întâi pe cele două lăbuţe dinainte, iar o lună mai apoi, pe cele două dinapoi, în locul coadei care piere.
   Ele se hrănesc cu icre, vermi, peştişori, melcişori. râme şi insecte, şi servesc la rândul lor de hrană unor peşti, reptile şi paseri.                       ■            ’
   Pagubele ce le aduc deci peştilor prin distrugerea hranei, icrelor şi puilor acestora e foarte neînsemnata faţă de folosul adus de ele câmpului şi aceloraşi peşti jjrm stârpirea atâtor vermi şi gângănii păgubitoare atât apelor cât şi mai cu seamă câmpului. Le vom cruţa şi nu le vom prigoni deci.
   Earna broaştele trăesc amorţite în nomol, găuri, etc. Odată cu. desgheţarea pământului,şi apelor îşi revin şi ele în fire desfătându-ne mai apoi cu muzica orăcăitului lor.
   Ele se prind ou undiţa, cu coşul, minciogul, etc. Prinderea lor e uşoară mai ales pe timp umed şi ploios, când ele umblă prin earbă după insecte, melcişori şi râmele cari în acest timp es din pământ.
, Trebue ştiut că nu toate broaştele se mănâncă şi că nici chiar carnea celor bune nu toată e de mâncare. Numai picioarele dinapoi, jupuite şi retezate de lăbuţe siuint^bune. Restul se aruncă. Şi de asemenea numai broaştele mari, ca broasca verde, cât podul palmei sau cât pumnişorul, cenuşii, verzui, vărgate în gălbui .pe spate şi albe pe burtă se prind şi se mănâncă. Ele vin tăiate în două,, pe mijloc, prin şale. Partea de sus se aruncă sau se întrebuinţează la prinderea racilor, iar picioarele, trăgându-li-se pielea în jos şi tăin-du-le labele ne procură .una din cele mai delicioase mâncări. Aceasta cu o condiţie: Anume să nu îi asistat                  •
«^olul oribil şi barbar al tăerii şi despuerii lor, când zba-
458
terile corpului lor îti inspiră o milă ca nici un animal abătut.altul.                                                       •
                                 *
                               * *
   Cele mai gustoase ca hrană sunt broaştele de văi, pârae şi râuri limpezi, de munte. Ele aui o carne albă, fragedă, gustoasă, mai presus chiar decât carnea de pui. Gustul lor nu se poate asemui decât cu al pulpilor puilor de lapte, cu c4ri se ipot uşor confunda de oricine, pui crescuţi cu lăp-turi sau cu franzelă muiată în lapte.
   Ponorul nostru consumă broaştele mai mult ca bucate de post, în păresimi şi postul crăciunului — daca, timpul căl-durosîle îngădue prinderea. In timpul verei ele n’au nici un gust, fapt destul de cunoscut în popor. Ele ca şi melcii sunt gustoase numai până nu dau în earbă.
   Rudimentar, în poporul lipsit, broaştele se gătesc mal. mult la frigărue, pe grătar sau cel mult prăjite. Foarte gustoase sunt anghemaht şi prăjite, ca puiul, tăvălite în pesmet, ou şi făiină. Din ele se mai pot face ca şi din pui tot feluil de bucate. Ciorbe, supe, cu mult şi tot felul de zarzavat sunt de asemenea delicioase şi.foarte uşoare la stomac.
        x                        *
        ' * *
   Broasca — dupa credinţa populară — nu se împute. Adică stârvul ei nu miroase decât a peşte uscat şi nici de cum şi nici odată a ceva neplăcut. Cauzele şi veracitatea acestui fapt le lăsăm pe seama oamenilor de .ştiinţă. Acî ne vom mărgini a-i reproduce doar legenda, vorbă cu vorbă, după cum ne-o povesteşte bă,trâna noastră mamă:
        Odată, ca nici odată,
        A fost un om mare,
        A avut o săcure mare, ■                                .
        A tăiat un marmur mare A fă,cut o biserică mare,                   '
        In nouă uşi,
                                                                                                                                                  t
45(J
Nouă altare,                                    ,
Nouă prapore de ceară.
Şi în ea cine sluja ?                           '
Sfânta Maică Precista.
Citea carte mică,,
Carte mare.
Carte de milostivende.
Cum citea lacrămi pică,
Mai frumoase slove se făceâ.
Uitându-se spre uşe, pe sub zăbrea Pe Sfântul loan mi-1 zăreâ.
—   O Sfinte Ioane, botezătorul fiului lui D-zeu N’ai văzut pe fiul meu?
—   O Maica mea, în cărarea ta Păr galben n’ai mai curma, '
Nu l’am văzut, nu Fam văzut.
Atunci Maica Domnului
A lăsat haine domneşti,
A luat călugăreşti ;
A lăcrămat şi a plecat.
Şi s’a dus, prin spini, prin mărăcini,
Fata-i albă zgâriind,
Păru-i galben des zmuJgând.
Şi cum mergea şi plângea Meşter de lemn întâlnea,
—   De unde vii, meşter de lemn ?
—   Dela Curţile Pilatului.                     •
—   Spune-mi mie, drept,                        ■
—■ Ce-ai făcut acolo ?
—   Cruce am făcut, pentr.u Isus Cristos.
—   Şi cum ai făcut’o, omule ?
—   Mi-au zis s’o fac mai mică,
—   Eu o făcui mai mare.                -
—   O, omule! Lucrâ-vi cu anu,
Ca sărfi capeţi banu !
Păşit’a apoi Maica Dommiiui mai departe.
460
  Şi plângând, şi lăcrămând,
  Cu ochii rugători spre cer întâlni în cale un meşter de fer.
  —  De unde vii tu, meşter de fer ?
  —  Vin dela curţile Pilafului.           .    - %
  —  Ge-ai făcut tu acolo ?                       '
  —  Piroanele pentru Isus Cristos.
  Şi cum le-ai făcut, o omule!?
  —  Zisu-mi-au să Ie fac mai mari,
  Şi eu le-am făcut mai mici.
      O,     omule! Să dai cu ciocanul ■ -Şi să capeţi banul.
  Păşi a apoi mai departe,                         •
  Tot plângând, tot lăcrămând,
  Când se întâlni c’o broască.
      O  Maică Sfântă, zisa broasca.
  Unde te duci atât de ’ngândurată,
  Aşâ de supărată ?                   •
  —  Cum să n,u fiu, sujărată şi îngândurată Când numai un fiu am avut
  Şi, şi pe acela, mi-1 canonesc câinii de jidovi!
  ■  O, Maică Sfântă !
  Am avut şi eu nouă puişori odată                 '
  Şi a venit un car c’o roată ferecată             '
  Şi mi i-a călcat pe toţi odată.                  "
      O, broască, broască !                '    !
  Să mori in drum şi să nu te împuţi. ’
  Şi păşind tot mai tare ajuns’a              .
  Maica Domnului la râul Iordanului.
  Acolo află pe Isus; o femee îl spăla pe picioare. L a îmbrăţişat, I’a sărutat şi i-a zis :
  ■  O, fiul meu! fiul meu !
  Cum te-ai putut lăsa                          i
  Să te chinue aşâ,            ,    [
  Ca degetele mele pătrund îri ranele tale ? -
  —  O, Maică! Sfântă Maică,! V                    ‘
46 L
Nu m'am lăsaf rîicT pentru mine, '
Nici pentru tine,                                      «'
Ci pentru lumea toată.                                  r
Căci dacă nu mă lăsam
Nu se mai uita puiul la clocă şi nici cloşca la pui; Nici viţelul la vacă, şi nici vaca la vitei;
Nici copilul la mamă şi nici mama la prunc. ‘ Nu se mai auzea fluer de păcurar Şi nici cântec de fată mare.                            ,
        Această poveste Cine-o va şti, şi o va spune : într’un an de nouă ori,
Intr'o lună de două ori,                        - -     j
Duce-l-va Dumnezeu la mese întinse,
La fălcii aprinse,
La fântâni curate,
La isvoare nesecate.
Cine o va ştî, şi n’o va spune             .
Intr’o lună de două ori,
Intr'un an de nouă ori,
Odată la nouă mşi,
Aveâ-va parte de mese strânse
De fădii stinse                                    •
De fântâni spurcate                                     ■
De isvoare secate.
 —1
 I
99. Vidra.
                       (Lutra Vulguris 1.; La loutre, fr.).
    Din sumedenia de animale aquatice şi terestre, duşmane peştilor, ca paseri, târâtoare, gângănii, mamifefe şi diferiţi microbi, pomenim numai vidra, duşman din cei mai pri-pejdioşi pentru peşti şi aproape nici de cum — afară, de blana ei — folositor pentru om. Singur faptul că o vidră distruge cel puţin 1000 kg. peşte anual, ne îndritueşte importanta ce trebue să-i dăm mai mult decât orcărui alt animal duşman peştilor.
    Vidra e de mărimea unui epure sau a unui câine mijlociu. Coloarea ei este roşietică pe laturi şi spate şi uneori albicioasă sau cenuşie pe burtă. Corpul uneia mature măsoară 70-80 cm., iar coada, puternică, groasă,, turtită, între 30-35. Capul proporţional corpului, e destul de mic; gura mare, e dichisită cu cei mai ascuţiţi şi periculoşi dinţi. Corpul e subţiat spre cap şi îngroşat spre coadă. Pe bot mustate ca de pisică; urechile mici, rotunde, căpuite cu o pelită prin care poate astupa intrarea apei când ea înoată. Părul des, lins, lustruit, lucitor, mătăsos, face din blana ei un lucru
                                                                                                               \
463
de pret. Totuşi, această blană nu atinge nici a zecea parte preţul peştilor distruşi de ea într'un an. j
   Vidra trăieşte pe marginile apelor bogate In peşti, în găuri săpate în malurile înalte, rădăcinoase, cu cociocuri, stuf, stufiş, burueniş, etc. Vizuina şi-o sapă mare, largă, uscată, sus; şi-o ţine într’o curăţenie rară, aşternută cu erburi sau frunze; o prevede cu două eşiri, una largă, jos, în apă, la o jumă,tate metru adâncime, o alta mică, sus, ascunsă în rădăcini, etc., ca răsuflătoare. De obiceiu ea are în totdeauna mai multe vizuini. Acestea pot avea între ele chiar 10 klm. depărtare. Ele corespund adesea cu centrale sau cu punctele de apă mai populate în peşti. Bine înţeles eând malul e prielnic pitirilor şi scobirii acestor vizuini.
   Acest animal e foarte răspândit pe lângă toate apele noastre bogate în peşti. E mult mai răspândită chiar de cât putem bănui. Semnele fiinţei ei le putem'afla peste tot; foarte puţini oameni însă se pot mândri c'au văzut'o. Cauza e prevederea şi viclenia fără semăn a vidrei, viclenie mai presus orcărui animal. Ea dă vulpei cel puţin o sută înainte. A zice deci cuiva „vidră" e mai'mult decât „hidră". Prezenţa ei undeva ne-o poate trăda numai peştii găsiţi morţi şi fără cap. pe maluri şi pe margini, sau balega ei cenuşie, înţesată de oase şi de solzi de peşte. Nimic alt. In prevederea ei merge atât de departe în cât aceste urme sau resturi ta nu le lasă nici odată în apropierea vr’unei vizuini. Ci întotdeauna cât mai departe şi, aproape mai nuimai pe mici podişuri curate, netede, de nisip, peatrăi etc. cât scaunul sau cât o masă întindere. Numai acî deci o putem prinde, cu cursa, aşezată din luntre sau din jipă şi acoperită apoi cu nisip. Locul se spală apoi cu aipă, bine, căci .urma sau mirosul de om ea îi simte chjar după mai multe zile.
   Ea stă toată ziua pitită şi nu vânează de cât noaptea, mai ales pe nopţile frumoase cu lună* In apă poate sta dela 8 la 10 minute. înoată foarte repede chiar în contra apei. Atunci ea lasă în urmă-i, mai cu seamă când înoată spre suprafaţă, au botul afară sau într’o apă puţin adâncă, lasă
464
 o  dâră de sfârâituri în başicute provenite din aerul rămas între firele părului ei lins. Picioarele ei scurte şi coada lungă, puternică, fac din înotul ei liniştit dar fulgerător un zbor de erete. In apropierea prăzei ea face salturi nebuneşti, violente, cari împetresc peştele pe loc sau îl fac să se ascundă în găurile din mal spre a-i cădea cu atât mai uşor în gHeare. îl apucă de ceafă, ese afară, dacă locul îi pare adăpostit şi prielnic, unde îi mănâncă mai numai capul. Ea nu mă-' nâncq. nici odată un peşte mort sau mortăciuni. Restul corpului-peştelui ea mi-1 mănâncă de cât la nevoe, de foame sau prin raritatea peştelui. Iar când e să,tHlă le mănâncă numa^creerii şi ochii. Ceea-ce o face periculoasă însă e mania sau nebunia ei de a vâna de patimă, chiar după cc s’a săturat, omorând peştii de geaba. Trebue căutat deci a o distruge căci o singură vidră, într’o localitate, distruge -mai mult peşte de cât un sat de oameni. Această sterpi re însă e din cele mai grele, căci ea, pe lângă prevederea, viclenia şi mirosul ei fără seamăn mai are de refugiu ambele elemente, atât pământul cât şi apa. Astfel la aşezarea cursei, atât aceasta cât şi mâinile celui ce-o aşează trebuesc spălate cu zeamă de praz, ceapă sau de alte erbu'ri mirositoare. Altfel simţind mirosul sau urma de om ea nu va tinge pământul în acel loc cu săptămânile. împuşcarea ei nu-i posi- ' bilă de cât perzând nopţile pândind’o în apropierea locurilor unde i-am observat urmele. Ne vom ascunde bine, în burueniş, contra vântului. Altfel pândim de geaba. Ne vom căpui în acelaş timp cu un. cârlig, căci fie trăsnită fie rănită numai mortal, ea cade sau sare întotdeauna în. apă, deci blana e perdută la sigur. împuşcarea ei e muit mai uşoară earna, când apele sunt îngheţate, dar au totuşi unde şi unde câte un ochiu deschis. Pânda, în apropierea acestor ochiuri, bine pitiţi şi tot împotriva vântului sau adierei lui, din partea locului de unde putem bănui că, vidra se poate ivî, o vom face întotdeauna seara, în nopţile cu lună, şi din spre ziuă în nopţile întunecoase. Vom trage în ea la o bună
465
 distantă de ochi.u, ca să n’o perdem prin peirea ei în el, sub gheată.
   In lipsă de peşti, hrana ei .predilectă, peşti pe cari adesea îi poate cu totul distruge într’unele părţi, ea se mai hrăneşte cu raci, scoici, paseri, broaşte, melci, şoareci, clotani (şobolani) de apă etc. Sterpirea ratelor selbatice uneori se datorează, numai ei. Nu mănâncă nici odată nimic mort ci totul numai răpind, de viu.
   Eîe trăesc în perechi; la trei ani devin mature; ţin două luni şi nasc dela 2 la 4 pui, cenuşii, îngrijiţi de părint’ vr’o şase luni. Aceşti pui prinşi de mici, domesticiţi şi dresaţi, pot servi, grate mirosului lor foarte desvoltat, atât la vânatul de paseri şi mamifere cât şi mai cu seamă la vânarea peştilor.
   Carnea lor nu se mănâncă; e mai rea de cât cea de mâţă sau pisică.
   în Franţa statul plăteşte un premiu de fie ce vidră ucisă. Sperăm ca într’o bună zi Serviciul Pescăriilor noastre va întroduce şi la noi această bună măsura.
    FriiiiJn—Postii si Pescuitul.
              LEGEA PESCUITULUI
   4Promulgată la 7 Octombre 1896 şi publicată în „Monitorul Oficial“ No. 153, din 10 Octombre 1896).
                    ^ CAPITOLUL I Dispozitiuni preliminare.
 Art. 1. — Prezenta lege se aplică la pescuitul în toate apele tarei, cât şi la pescuitul pe ţărmurile române ale Mă-rei Negre până la limita Mărei teritoriale.
 Art. 2. — Prin „a pescui", în sensul acestei legi, se înţelege a prinde şi a-şi apropia- peşti, raci, scoici, stridii, spon-gii şi ale animale acuatice utilizabile, cari vor fi determinate prin regulament.
 Oriunde se va întrebuinţa cuvântul „peşte" în această lege. se înţelege prin el toate aceste animale.
 Art. 3. — Se consideră ca ape închise:
 1.    Toate eleşteele (iazurile) artificiale, fie ele în contact cu ape naturale sau nu;
 2.  Toate apele cari nu stau în veri-un timp al anului în
 legătură cu altă apă, încât peştii să poată trece dintr'o apa în alta ;         .
 3.    Bălţile provenite din inundatiuni şi cari se usucă în timpul verei, după ce au încetat de a mai coţviunicâ cu apa râului din care-şi au luat naştere.
 Se consideră ca ape deschise toate apele cari nu întrunesc aceste conditiuni.
 Art. 4. — Măsurile acestei legi nu se aplică asupra apelor închise, afară de cele prevăzute de art. 24.
CAPITOLUL II
                    Despre dceptul de pescuit.
   Art. 5. — Dreptul de pescuit în Dunăre, în Prut şi în apele de î>e proprietăţile Statului aparţine Statului; iar în râurile navigabile şi flotabile el se va exercita ca şi până azi. Riveranii au drept a pescui gratuit în Dunăre şi Prut pentru hr^fta lor şi a familiei,' con for mân du-se legei de faţă.
   Art. 6. — Iri toate râurile, pâraele şi canalele cari nu intră în categoria celor din art. 5, dreptul de pescuit este al riveranilor, fiecare având pe partea sa dreptul de a pescui până la mijlocul cursului apei, fără prejuditiul drepturilor câştigate prin titlu sau prescripţiuni de un riveran contra cori-veranului său.
   Art. 7. — In apele închise, precum şi în bălţile cari sunt în comunicaţie cu altă apăi, dreptul de pescuit aparţine proprietarului terenului pe care sunt aşezate acele ape.
   Art. 8. — In toate apele din Dobrogea dreptul de pescuit este al Statului.                                     ,
   Locuitorii români de pe litoralul Mărei au drept a pescui gratuit în Marea teritorială pentru hrana lor şi a familiei tor, conformându-se legei de faţă.
   Guvernul este autorizat a dă concesiuni de pescuire gratuită, atât la pescari cât şi la grupe de pescâri ce se vor Atabilî pe litoralul Mărei dela Capul Midia până la fruntaria Bulgariei.
                    J CAPITOLUL III Exerciţiu! pescuitului.
   Art. 9. — Nimeni nu va putea pescui într'o apă deschisă fără de a avea consimţimântiU în scris, printr'o carte de pescuit, dela proprietarul sau arendaşul dreptului de pescuit în acea ap?.,.
   Această carte pescarul este dator să o poarte în totdeauna cu el şi să o arăte ca act de legitimaţiune în faţa personalului de supraveghere şi a agenţilor însărcinaţi cu poliţia pescuitului. Face excepţie dela această măsură pes-
469
 cuitul în apele îlotabile şi navigabile, afară de Dunăre şi Prut,
   Art. 10. — Cărţile de pescuit se eliberează de către proprietarii sau arendaşii dreptului de pescuit şi se legalizează de autoritatea locală.
   Cărţile sunt personale şi eliberate pentru anumite ape şi pentru un timp hotărît. Prin ele se pot stabili restrictiuni în privinţa speciilor de peşte, a felului şi a numărului de instrumente, cât şi a procedeurilor cari se vor putea în-trebuintâ la .pescuit.
   Art. 11. — Se poate refuza legalizarea cărţilor de pescuit, sau chiar retrage cu totul cartea, de către autoritatea locală, persoanelor cari, în timpul celor din urmă doui ani, au fost condamnate dela 4 săptămâni închisoare în sus, pentru încălcarea măsurilor de politie a pescuitului.
   Art. 12. — Toate instrumentele de pescuit, afară de undita ţinută în mână, vor trebui să fie marcate cu un semn, prin care să se poată afla proprietarul lor, chiar în cazul când pescarul care le-a aşezat în apă nu ar fi de fată.
   Art. 13. — Comunele sau institutiunile, cari au uin drept de proprietate asupra pescuitului într’o apă deschisăi, nu vor putea exercită acest drept decât printr’un număr hotărît de pescari anume puşi, sau arendându-şi dreptul. A lăsa pescuitul liber este eu desăvârşire oprit.
   Când arendarea s'ar face pe un termen mai mic decât 10 ani, va avea nevoe de încuviinţarea ministerului domeniilor.
   Primarii comunelor rurale sunt datori a servî ca agenţi intermediari pentru arendarea acestor drepturi, dacă li se vor cere.
               CAPITOLUL IV Conservarea şi politia pescuitului.
   Art. 14. — Este oprit pescuitul cu dinamită, sau orice alt soi de materii explosibile; asemenea este oprit şi eu materii narcotice sau otrăvitoare, menite de a adormi sau a ucide peştele şi toate, celelalte animale acuatice.
   Art. 15. — Este interzis de a opri o apă naturală deschisă, a o abate sau a o scurge în parte sau în întregime în scop de a pescui.
   Art. 16. — Este interzis a se aşeza în apele curgătoare
470
 aparate de pescuit fixe sau mobile, cari, în timpul nivelului ordinar al apei, ar închide mai mult decât jumăitatea curentului (măsurată prin linia cea mai scurtă între cele două maluri) şi ar împedicâ astfel libera trecere a peştilor.
   Când se întrebuinţează deodată mai multe asemenea aparate, distanta dintre două aparate, aşezate fată în, fată în curmezişul apei, trebue să fie egală cu cel puţin o jumătate din lăţimea apei şi distanţa dintre aparatele aşezate de-alufigul apei să fie de cel puţin 50 metri. Se exceptează dela această măsură gârlele mici cari conduc din Dunăre în bălţi, acestea putând fi îngrădite.
   AH. 17. — Pentru porţiunea de ape care formează frontieră, ministerul domeniilor, dacă va crede de cuviinţă, va pute| scoate din aplicare, în total sau în parte, măsurile prevăzute în această lege, dacă Statul vecin nu le va respecta şi el.
   Art. 18. — Plasa, năvodul, prostovolul, halăul, vologul, crăşnicul, coşurile şi celelalte instrumente împletite de pescuit* a căror ochi vor avea mai puţin de 4 centimetri pe lăture, măsurate când sunt scoase din apă, sunt oprite. Ministerul domeniilor însă va putea reduce prin regulamente de aplicare a legei, în anumite cazuri, pentru anumite ape, anumite specii de peşti şi anumite instrumente, dimensiunile ochilor împletiturilor, până la un centimetru de lăture.
   Art. 19. — Este cu desăvârşire oprită distrugerea icrelor şi pescuitul puilor de peşte. Se vor putea face excepţii numai pentru scopuri de piscieultură sau pentru scopuri ştiinţifice.
   .Art. 20. — Prin regulamentele speciale, ministerul agri-culturei, industriei, comerciului şi domeniilor va determina:
   1.   Epocele şi timpul când pescuitul diferitelor specii de peşte va fi interzis în scop de a cruţa reproducerea ;
   2.   Dimensiunile sau greutăţile minimale ale diferitelor specii de peşti sub cari prinderea lor va fi interzisă;
   3.   Procedeurile şi instrumentele de cari nu va fi permis a se servî la pescuit;
   4.   Felul (modul de construcţie) şi dimensiunile instrumentelor permise şi restricţiunile cu cari vor putea fi întrebuinţate la pescuit;
   5. Epocele în cari va fi oprită recoltarea plantelor marine;
   6.   Ordinea pe care vor trebui s’o observe pescarii, spre a nu1 se împedicâ între ei şi a nu împiedica navigabilitatea;
471
asemenea şi regulele ce vor trebui să le urmeze fată cu agenţii de control ai pescăriei.                  ^
   Art. 21. — Animalele prinse, cari nu ar avea dimensiunile cerute, sau a căror pescuire va fi oprită în acel timp de regulamente, pescarii vor fi datori a le aruncă imediat în apă.
   Art. 22. — Când o specie de peşti este ameninţată ca să dispară cu totul, sau pentru scopul aclimatisărei de peşti noui, ministerul agriculturei, industriei, comerciului şi domeniilor poate să interzică cu totul şi în tot timpul prinderea acelei specii sau gen de peşte, pe un termen de cel mult 5 ani.
   Art. 23. — Pentru scopuri de piscicultura, astaeiculturâ. ostricultură, şi orice altă ramură a aquiculturei artificiale pentru scopuri ştiinţifice şi pentru a transportă peştii vii dintr’o apă în alta, ministerul domeniilor va puteâ dispensă de măsurile prevăzute la art. 20, alin. I şi II, şi art. 21 şi 22.
   Art. 24. —■ Este oprit a transporta, a vinde, a expune spre vânzare sau a cumpără, precum şi a servi prin restaurante, peşte proaspăt, ori de unde ar proveni el, a cărui greutate sau dimensiune nu corespunde celor cerute de regulament, sau a cărui pescuire este interzisă în acel timp.
   Şi în acest caz însă, pentru scopurile prevăzute în articolul precedent, ministerul domeniilor poate sub măsuri severe de control, face excepţie dela prescripţiunile de mai sus.
   Prin cumpărător nu se înţelege acela care cumpără pentru consumaţiunea sa şi a casei sale.
   Art. 25. — Pentru peştii răpitori, sau alte specii mai puţin folositoare, ministerul domeniilor poate, în urma unei cereri a proprietarilor interesaţi, să permită pescuitul lor în orice timp şi cu orice instrumente.
                       CAPITOLUL V
                 Despre regiunile de cruţare.
   Art. 26. — Ministerul domeniilor va puteâ declară ca regiuni de cruţare :
   1.  Anumite părţi din fluvii, râuri, pârae, lacuri şi orice ape deschise, cât şi de pe lângă ţărmurile Mărei, cari vor fi constatate de oamenii competinţi ca locuri favorabile pentru reproducţiunea şi desvoltarea peştilor mici (regiuni pen-
472
tru cruţarea reproductiunei), afară de pârae şi de orice ape cari sunt pe lângă drumuri, şosele sau căi de comunicaţie în apropierea satelor sau comunelor ;
   2.   Părţi ale apelor cari predomină trecerea peştilor din mare în apele dulci, sau din Dunăre în bălti (regiuni pentru cruţarea peştilor).
   In aceste ape orice gen de pescuit (fie chiar numai cu undita), va fi absolut oprit în tot cursul anului.
   Marginile lor vor trebui să fie însemnate din toate părţile-cu tăbliţe.
   Art. 27. — In regiunile de cruţare a reprodueerei este oprită ori şi ce operaţiune, care ar împedicâ reproducerea saui ar omorî ouăle, ca de exemplu: oosirea stufului şi a ierbei, scoaterea nisipului, a pietrelor şi a pru'ndului, vânatul, etc.
   'Asemenea este oprit proprietarilor de animale, ca: gâşte, rate, etc., să le lase să intre în aceste ape, şi nici să-şi adape vitele în ele.
. Art. 28. — Se vor alege ca regiuni de cruţare acele părţi din. ape, în cari dreptul de pescuit aparţine Statului.
   CAPITOLUL VI . î
                                                                 t
    Despre înlăturarea stricăciunilor aduse pescăriei prin industrie, navigatiune, agricultură, etc.
   Art. 29. — Când pentru scopuri de navigatiune sau industriale, sau agricultură, etc., cineva ar dori să stabilească, în apele curgătoare cari sunt pe proprietatea sa, zăgazuri, stavile, propritori de apă, etc., este dator să construiască, pe socoteala sa proprie, şi- trecători pentru peşti.
   Proprietarii stabilimentelor de asemenea natură, care existau dejâ înainte de a intră această lege în vigoare, vor fi datori, dac£ li se va cere de către proprietarii sau arendaşii dreptului de pescuft, şi dacă ministerul domeniilor va crede că e necesar, să construiască aceste trecători. Cheltuielile pentru stabililea lor vor privi pe proprietarii sau arendaşii dreptului de pe'scuit.
   Art. 30. —■ Trecătorile de peşti se vor construi în totdeauna după avizul ministerului domeniilor, care va hotărî, dupăj trebuinţă, mărimea, forma, etc., ce vor trebui să o aibă şi să nu întreacă mai mult decât e absolut necesar.
473
   In regiunea acestor trecători, cât şi 30 metri înaintea şi 30 metri înapoia lor, .pescuitul este oprit în tot timpul, cu orice instrument, afară de undita ţinută în mână. ^ ^ ^
   Art. 31. — Este oprit de a aruncă, a conduce sau a lăsă să se scurgă în apele deschise resturile dela stabilimentele industriale, agricole, etc., cari conţin în ele materii de aşa natură şi în aşâ cantităţi încât ar produce stricăciuni peştilor.
   Totuşi asemenea canale de scurgere vor fi permise când interesele agriculturei sau industriei ar predomină. Pro-pietarul acestor stabilimente însă va fi obligat a face, pe socoteala sa, tot ce este necesar pentru ca răul pe care l-ar produce peştelui aceste scursori să fie redus la minimum.
   Art. 32. — Proprietarii stabilimentelor de asemenea natură, cari existau înainte de a intră această lege în vigoare, vor puteâ fi obligaţi, în urma cererei proprietarilor sau a-rendaşilorN dreptului de pescuit, şi dacă ministerul domeniilor va crede de cuviinţă a luă măsurile de precauţiune necesare pentru a nu se aduce stricăciuni pescuitului. Chel-tuelile pentru aceste măsuri de precauţiune vor privi pe proprietarii sau arendaşii dreptului de pescu't.
   Art. 33. — Pentru a apăirâ pescuitul în contra stricăciunilor ce i se aduc prin turbine, ministerul domeniilor poate obligă pe oricine va face asemenea instalaţiuni, după intrarea acesUi legi în vigoare, să iâ măsurile necesare (site metalice în jurul turbinei, etc.) cari să oprească intrarea peştilor în turbine. Cheltuelile de facerea şi îngrijirea acestor instalaţiuni vor privi >pe proprietarul turbinei.
   Proprietarii turbinei cari existau dejâ înainte de intrarea acestei legi în vigoare vor puteâ fi obl'gaţi, în urma cererei proprietarilor sau arendaşilor dreptului de pescuit, a luă măsurile necesare de precauţiune. Cheltuelile vor privi pe proprietarii sau arendaşii dreptului de pescuit.
   Art. 34. — Topirea inului şi a cânepei în apele deschise este oprită. Se poate însă acordă, pentfu topirea acestor plante permisiunea de a se face mici basine (gropi) de derivate din aceste ape. cari însă vor trebui să rămână închise.
   De asemenea se vor puteâ acordă dispense dela aceaştă prohibiţiune de către ministerul domeniilor, cu dreptul însă de a puteâ fi revocate, numai pentru acele regiuni unde se face o cultură mare a inului şi a cânepei şi unde s’ar dovedi că nu există ape stătătoare în cari să se poată face tcp'rea.
474
               . CAPITOLUL VII
    . Despre stabilimentele de piscicultură.
    Art. 35. — Pentru una sau mai multe din proprietăţile Statului, se vor face, de către ministerul domeniilor, stabilimente de piscicultură artificială,, cu scopul de a repopula râurile din ţară.
 ;                          CAPITOLUL VIII
    ^ Despre infracţiuni, fraude şi penalitate.
    Art. 36< — Se va pedepsi cu o amendă dela 5 până la 100 lei :
    1. Oricine va fi surprins că pescueşte fără a aveâ o carte de permisiune, făcută conform art. 9, 10 şi 11 din această lege ;
 ' 2. Oricine nu se va conformă măsurilor din art. 12, 27 şi'34.
 Art. 37. — Se va pedepsi cu o amendă dela 20 până la 500-Iei :
    1.    Cine nu se va conformă măsurilor cerute de art. 15, 18, 19, 20, 21 ;
 2. Cine va pescui în regiunile de cruţare sau la trecă-
 torile de peşti ;                               .
 1.3. Oricine va ascunde, nimici sau fură tăbliţele prin cari se înseamnă regiunile de cruţare.
 Art. 38. — Se va pedepsi cu o amendă dela 30 până la 500 lei oricine nu se va conformă măsurilor cerute de art. 16 şi 24.
 Art. 39. — Se va pedepsi cui o amendă de 50 până la
 1.000 lei, sau cu închisoare dela 1 până la 3 luni, oricine va pescui cu materii explosibile, narcotice, sau otrăvitoare.
 Art. 40. — Pedepsele prevăzute la articolele precedente se vor dublă :
    1.    Dacă delicuentul va fi în stare de recidivă în acelaşi an, în virtutea acestei legi ;
 2. Dacă a întrebuinţat o carte falşă de pescuit :
 3. Dacă *a comis delictul în timpul nopţei ;
 4. Dacă a ameninţat sau a ultragiat agenţii cari l-au prins
475
 comiţând actul, fără prejudiciul art. 183,184 din codul penal.
   Art. 41. — Orice condamnare atrage după sine şi confiscarea instrumentelor de pescuit, cât şi a peştelui prins.
   Peştele confiscat, dacă e încă viu şi nu întruneşte condi-ţiunile prevăzute de lege, va fi aruncat înapoi în apă.
   Instrumentele confiscate, nepermise, vor fi distruse, iar cele permise vândute prin licitaţiune publică.
                      CAPITOLUL IX Despre urmărire si judecată.          __
'' Art. 42. — Infracţiunile prevăzute prin lege se vor proba, atât prin procesele-verbale încheiate de procurori şi substituţii lor, de agenţii domeniali, silvici şi viticoli, de agenţii comunali şi administrativi, de păzitorii particulari, recunoscuţi de autoritatea comunală înaintea căreea vor presta jurământ cât şi prin martori.
   Funcţionarii prevăzuţi prin acest articol sunt datori a urmări din oficiu infracţiunile la prezenta lege. Contra probă va fi totdeauna admisă, afară de procesele-verbale ale procurorilor şi substituţilor, cari fac credinţă până la in-scripţiune în falş.
   Art. 43. — Când ,un particular va denunţa comiterea \x-> nor infracţiuni, prevăzute prin această lege, funcţionarii prevăzuţi mai sus, la cari se vor fi adresat asemenea denunţări, vor fi datori a încheia procese-verbale, conform legei, şi a le înainta autorităţilor competinte a judeca asemenea infracţiuni în termen de 24 ore dela a lor redactare.
   Partea vătămată se va putea adresa şi direct la autoritatea judecătorească chemată a judeca aceste infracţiuni.
   Nici o perchiziţie domiciliară, pentru constatarea con-travenţiunilor prevăzute în prezenta lege, nu se va putea face de agenţii mai sus notaţi, decât numai la birtaşi. negustori de comestibile, precupeţi şi în localurile deschise publicului.
   Art. 44. •— Persoanelor, ce vor fi prinse comiţând veri-una din infracţiunile la prezenta lege, li se vor lua instrumentele ce vor avea cu ele şi se vor depune la primăria comunei celei mai apropiate.           „               ’
   Asemenea li se va confisca şi peştele prins şi se va vinde de îndată.
  Din banii obţinuţi, se vor scădea cheltuelile ocazionate cu transportul şi vinderea pe piaţă, iar restul se va consemnă până la terminarea procesului.
  In caz de condamnare, suma consemnată din vânzarea peştelui sau instrumentele depuse la primărie vor deveni proprietatea Statului.
  Art. 45. — Toate infracţiunile la prezenta lege se vor judecă de judecătorul de ocol în prima instanţă, cu apel la tribunal.
  Art. 46. — In cazurile neprevăzute prin legea de fată, se vor aplică dispozitiunile dreptului comun.
  Aţt. 47. — Orice dispoziţie contrarie prezentei legi se abrogă.
  Art. 48. — Un regulament va determină modul de apli-careîal dispozitiunilor legei de fată.
                       REGULAMENT
                              de
        Punerea în aplicare a Legei asupra pescuitului.
                         CAPITOLUL I Exerciţiul pescuitului.
   Art. 1. — In Dunăre, Prut şi pe coasta noastră a Mărei-Negre este permis fiecărui locuitor riverean, conformân-du-se măsurilor legei, a pescui gratis dela mal cu undita, crăsnicul şi chipcelul, peşte, pentru hrana sa şi a familiei, cu conditiune de a avea o „cartă de pescuit gratis1' eliberată de autoritatea poliţienească locală.
   Oricine va pescui în alt mod, cu alte instrumente sau se va constată că face negoţ cu acest peşte, fără a avea b cartă de pescuit, făcută conforfm art. 2—6 a acestui regulament. se va pedepsi conform art. 36 din legea pescuitului. 1
                     a)  Cărţile de pescuit.
   Art. 2. — Oricine va voi să, pescuiască într'o apă deschisă ■(vezi art. 3 din legea pescuitului), este dator să aibă o carte de permisiune (carte de pescuit) dela proprietarul sau arendaşul dreptului de pescuit în acea apă şi legalizată de autoritatea poliţienească locală, unde se află acea apă.
   Prin cărţile de pescuit, se va specifica pentru ce ape, ce specii de peşti şi cu ce instrumente are dreptul să pescuiască. Fac excepţie dela această măsură râurile declarate prin Regulamentul Organic, de navigabile sau flotabile, a-
478
 Iară de Prut şi Dunăre, şi anume: Jiul, Oltul, Argeşul, Dâm-bovita. Ialomiţa, Şiretul, Bistriţa şi Moldova.
   In apele deschise aparţinătoare Statului, unde pescuitul se exploatează în regie de către Stat, cărţile de pescuit nu vor mai avea nevoie de legalizarea unei alte autorităţi, decât a agentului ministerului domeniilor, care le-a emis.
   Art. 3. — Legalizarea cărţilor de pescuit se referă numai la iscălitura emiţătorului şi a pescarului şi nu conţine în oa nici o recunoaştere a dreptului de a o emite. Legalizarea se face pe termen de cel mult un an, cu începere dela 1 Âprilie a fiecărui- an.
   Legalizarea se va face de către autoritatea locală, oricărei, persoane, gratuit şi fără nici o cheltuială de timbru. Ea,|e va puteâ refuză numai pentru cazurile prevăzute în art. 11 al legei pescuitului. •    '
   Art. 4. — Cărţile de pescuit sunt personale. Pe ele se va prevedea numele, ocupaţiunea şi locuinţa persoanei căreia s'a eliberat, cât şi timpul şi apele pentru care e valabilă. Pe dosul căiţei se vor însemnă epocele de cruţare şi înăsurile minimale sub cari nu este permisă prinderea diferitelor specii de peşti (conform formularelor anexate acestui regulament).
 ■ Art. 5. — Pescarul e dator a semna cartea de pescuit în faţa autorităţei, care i-o legalizează, a o purta în totdeauna cu sine la pescuit, cât şi a o arăta oricând agenţilor de supraveghere menţionaţi în art. 42 a legei pescuitului.
   -Persoanele cari nu ştiu carte vor semnâ prin punerea de deget.
 / Art. 6. — Persoanelor, cari nu vor exercita pescuitul pe 'socoteala lor proprie şi cu instrumentele lor, ci ca pescari tocmiţi la o altă persoană, li se vor elibera cărţile pe numele persoanei pe socoteala căreia pescuesc şi aceasta din urmă va fi şi ea responsabilă de toate încălcările ce vor face lucrătorii săi în timpul pescuitului, la această lege.
   Art. 7. — Ori şi ce pescar, care pescueşte într'o apă deschisă, va trebui să trimită la primăria din localitate semnul cu care şi-a marcat instrumentele sale de pescuit, conform •art. 12 din lege.                               -
   Art. 8. — Pescarii sunt datori să observe ca, prin exercitarea pescuitului, să nu se împiedice navigabilitatea sau flotabilitatea; asemenea vor avea îngrijire ca tăbliţele sau geamandurile prin cari se înseamnă locurile de reproducţie şau locurile de cruţare, să nu se îndepărteze.
479
                     b)  Societăţile de pescuit.
     Art. 9. — Proprietarii dreptului de pescuit .pe suprafeţele mici de apă, cum sunt mai cu seamă locuitorii împro-prietăriti conform legei rurale şi celei de vânzare în loturi a bunurilor Statului, vor putea, printr'o comună înţelegere, să-şi unească proprietăţile lor, pentru a le exploata în comun sau pentru a le arenda în comun. In cazul din urmă ei vor putea însărcina pe primarul comunei respective să le arendeze acest drept prin licitaţie publică.                  ^
     Declaraţiunea de arendare, dată primarului, va trebui să iie făcută în scris, iscălită de toţi proprietarii interesaţi şi legalizatăi de autoritatea comunală.                     _
     Prin declaraţiunea comună, proprietarii vor preciza ter-
■  menul de plată, condiţiunile şi durata arendărei, cuantumul cauţiunei pentru a putea luă parte la licitaţiune, ziua şi ora când trebue să se ţină licitaţiunea şi întinderea totală a fiecăreia din proprietăţile ce se cere a se arenda în comun, i Art. 10. — Primarul comunei va afişa pe uşa primăriei, i cu o lună înainte de data licitaţiunei şi condiţiunile arendărei. Asemenea va putea anunţa şi prin alte mijloace de pu-, blicitate, dacă proprietarii odată cu declaraţiunUe lor, vor depune şi suma necesară pentru aceste publicaţiuni.
     Art. 11. —• Licitaţiunea se va ţine în ziua fixată în decla-raţiune, în localul primăriei, în prezenţa primarului sau ajutorului său, şi se va adjudeca în mod provizoriu dreptul ' de pescuit asupra aceluia care va fi oferit mai mult, depu-nându-se în*păstrarea perceptorului cauţiunea sa şi elibe-, rând imediat cauţiunile celorlalţi.
'i Supralicitaţiunea se va face peste o lună în aceiaşi zi şi oră. şi se va adjudecă asupra acelui care a oferit mai mult, , înaintându-se de către primar cauţiunea sa Casei de depuI neri şi consemnaţiuni, prin. casieria generală locală, f Rezultatul licitaţiunilor se va constata de către primar ' printr'un proces-verbal, care se va păstră la cancelaria pri-^ măriei, şi contractul împreună cu condiţiunile de arendare va ii subscris de adjudecător şi de primar, ca delegat al
i, proprietarilor.
| Art. 12. — Preţul arendărei se va vărsa, la data fixată în contract, la casa comunală şi se va împărţi de către pri-' mar între toţi proprietarii subscrişi în declaraţiune, în pro-i porţie cu suprafaţa de apă arendată a fiecăruia.
     Art. 13. — Comunele şi instituţiimile, cari au un drept
 i
480 '
  de proprietate asupra pescuitului dintr o apăi deschisă, nu vor puteâ lăsa nici odată pescuitul liber pentru oricine, oi sunt obligaţi a-1 exploata, fie printr'un număr hotărît de pescari, anume puşi sau fie arendându-şi dreptul ■Când ar aveâ să arendeze pe un termen mai mic de 10 ani, vor trebui să facă o cerere ministerului domeniilor, prin care să arate exact suprafaţa de apă cât posedă şi cu ce conditiuni voesc să-arendeze. Ministerul va încuviinţa numai dacă va crede că măsurile în contra distrugerei peştelui, prevăzute în condiţiunile de arendare, sunt suficiente.
 % .                     CAPITOLUL   II
 - *          Conservarea şi politia pescuitului.
      a) Modurile de pescuit şi instrumentele nepermise.
 'Art. 14. — Este cu desăvârşire oprit :
 . a) Pescuitul cu dinamită, var nestins, Jurta lupului, lipan, burueni otrăvitoare şi orice substanţă explosibila sau care omoară sau adoarme peştele ;
 .b) Pescuitul cu suliţe, ţepoaie, greble, arme de foc, etc., şi orice mijloace cari rănesc peştele. Face excepţie numai pescuitul cu undita şi cârligele (cărmacele), care este permis. ;                                          ^       -
 - c) Pescuitul cu darabana, cât şi pescuitul in timpul nop-
 . tei cu facle şi foc ;
 .' d) Secarea apelor curgătoare şi scurgerea, abaterea sau " oprirea lor în scop de a pescui ;
 ' e) Distrugerea icrelor şi pescuitul puilor de peşte.
      Art' — Este oprit a întrebuinţa la pescuit in apele curgătoare instrumente fixe sau mobile (năvoade, setce, carmace, etc.), cari le-ar închide mai mult decât jumatatea ’ curentului (măsurată în timpul nivelului ordinar al apei, prin linia cea mai scurtă între două maluri), şi ar împiedica astfel libera trecere a peştelui.
      Când se vor întrebuinţa de odată mai multe asemenea instrumente de pescuit, despărţirea între ele în lungul ajiei trebue să fie de cel puţin 50 metri unul^ de altul,^ iar canu se vor întrebuinţâ două instrumente faţă în faţă în curmezişul apei, distanţa dintre ele trebue săi ţie egală cu cel puţin din lăţimea apei.
481
      Art. 16. — Năvoadele, setcele, vintirile, mătulele şi toate instrumentele împletite de pescuit vor trebui să -fie astfel construite încât ochii reţelelor măsurate, când sunt ude, să nu aibă mai puţin de 4 centimetre pe lăture.
      Pentru instrumentele destinate exclusiv numai pentru prinderea peştilor mici, cari nu cresc nici odată mai mult de 20 centimetri, ca de exemplu: beldiţă, porcuşor, boiştean, glăvoci, vârlugă, ţipari, ghiborţ, obleţ, ocheană, şi tot felul de albitură mică, se permite întrebuinţarea de instrumente ; împletite, a căror ochi au numai 2Vs centimetri pe lăture, ; dimensiunile acestor reţele însă nu vor putea trece nici' odată peste 10 m. p.
   Pentru râurile şi pâraele din interiorul ţărei, afară de Dunăre cu bălţile ei şi Prut, sc poate permite pentru prin-I derea exclusivă a peştilor mici, cari nu cresc nici odată peste 15 centimetri, instrumente împletite cu ochi de cel ] puţin 2 cm. pe lăture, dimensiunile acestor instrumente în-sa nu. vor putea trece niciodată peste 2 m. p.
I:   In  Marea teritorială, dela gura Buazului spre Sud, până
la frontiera Bulgară, şe permite întrebuinţarea oricărui fel de reţete cu dimensiunile ochilor până Ia cel puţin 2 centi-. metri pe lăture.
| Pentru pescuitul scrumbiilor de mare, se permite între; buinţarea de reţele cu ochii de 3 cm. pe lăture.
:     Art.  17. — Pescarii sunt obligaţi a aruncă imediat înapoi
; în apă, chiar dacă ar fi morţi, toţi peştii prinşi din speciile |1 prevăzute în art. 16, dacă nu ar întruni încă măsurile mi-| nimale stabilite prin acest regulament, ii1 Art. 18. — Coteţurile şi gardurile vor trebui să fie în tot-j deauna astfel construite ca distanţa între nuielile ce le com-
!' pun să nu fie mai mică de 3 cm.
Ar-t 19. — Ministerul domeniilor este autorizat prin regulamentele ulterioare a micşora sau a mări dimensiunile . ochilor reţelelor pentru anumite instrumente, după cum se , va găsi că e necesar.
] b) Despre epocele de cruţare şi măsurile minimale i           sub cari prinderea peştilor este interzisă.
!! Art. 20. — Epocele de cruţare a reproducţiunei în cari pescuitul este interzis în toate apele deschise, conform art. ' 20, alin. I din legea pescuitului, se stabilesc în modul următor :
 I Fraţii a•.— Peştii «i Pescuitul.
   3L
482
   a) Pentru Dunăre, Prut şi marea teritorială, cât şi toate bălţile cari stau în comunicaţie cu ele, pescuitul este oprit dela 1 Aprilie până la 1 Iunie, pentru prmă,toarele specii : Morun (Acipenser huso), Nisetru (A. Quldenstăedti), Păstruga (A. Stellatus), Bogsar (A. Gmelini), Cegă (A. Ru-thenus), Viză (A. Schypa) şi toate speciile de sterleti. Toate felurile de Şalău sau Suduc (Lucioperca Sandra, volgensis şi marina), Crap (Cyprinus carpio), Lin (Tinca vulgaris), Mreana (Barbus fluviatilis), Scobar sau Soobariu (Chon-drostoma nas.us), Cosac (Abramis Brama şi Abr. ballerus), Plătică (Blica Arghiroleuca şi Blica Bjorncka), Caracuda sau'Caras (Carasius vulgaris), Văduvită (Leuciscus virgo), Raci (Astacus fluviatilis şi leptodac tylu) şi Babuşcă (Scar-dinufe erythrophthalmus).                                      ,
   Ministerul domeniilor, prin regulamente ulterioare, va putea stabili epoce de cruţare şi pentru alte specii, dacă va
 crede că e necesar ;                           ^ .    .
 ■ b) Pentru râurile şi lacurile din interiorul tarei (cari sunt ape deschise), afară de apele prevăzute în aliniatul a) al acsetui articol, se interzice cu desăvârşire orice gen de pescuit, dela 1 Aprilie până la 1 Iunie;
   c)   Pentru Păstrăvi (Salmo fario lin) se interzice cu desăvârşire pescuitul dela 15 Septemvrie până la 1 Ianuarie;
   d) Pescuitul Lipanului şi al Lostritei (Thimallus vexi-
 lifer şi Salmo hucho) este cu desăvârşire oprit în toate apele deschise, dela 1 Martie până la 1 Iunie.                ^ *
   'Art. 21. — In apele prevăzute în articolul precedent m al. b şi c, se va face excepţie, permitându-se pescuitul în timp de 2 zile înaintea Duminicei Floriilor şi 2 zile înaintea Bla-goveşteniei, chiar dacă ar cădeâ în epocele de ciutare, totuşi această excepţie nu se aplică asupra Lostiiţei şi Lipanului.                                           ,
   Art. 22. — Este cu desăvârşire oprit a pescui următoarele specii de peşti, dacă nu vor aveâ cel puţin următoarele dimensiuni, măsurate dela mijlocul ochiului şi până la finea ooadei. :
        Morun................................100 cm-
        Nisetru..............................80        „
        Păstruga.............................60        „
        Bogsar...............................50        „
        Cegă.................................    30  „ .
        Viză.................................80        „
483
Şalău......        .....30 cm. 
Crap........       .... 30 99  
Lin........        .... 20     
Mreană.......      .... 25     
Scobar.......      .... 20     
Cosac.......       .... 20     
Plătică.......     .... 20     
Caracudă......     .... 15     
Văduvită......     .... 20     
Babuşcă. . . . . . .... 15     
Păstrăv.......     .... 20     
Lipan.......       .... 25 91  
Lostrită......     .... 40 99  
Raci........       .... 8  99  
 ' Art. 23. — Este cu desăvârşire oprită prinderea oricărui j;fel de pui de peşte, nefăcându-se excepţie decât pentru ca-j izurile prevăzute în art. 23 şi 24, alin. I din legea pescuitului. ‘ ‘ Art. 24. — Ministerul domeniilor poate în urmă, dacă va ', crede de cuviinţă, să stabilească epoce de cruţare şi măsuri [minimale şi pntru alte specii ce va fi necesitate.
 , Art. 25. — Primarii comunelor rurale sunt datori să afişeze, cu o lună înainte, pe uşa primăriei, data de când în-
 ■ cepe epocile de cruţare, precum şi instrumentele oprite şi jjmă,şurile minimale prevăzute în acest regulament pentru ;f fiecare specie de peşti.
 j; Art. 26. ■—■ In timpul epocilor de cruţare, încpând cu a ; J4-a zi dela declararea lor, este cu desăvârşire oprit a trans-ii'portă, a vinde, a expune spre vânzare şi a servî prin restaurante speciile de peşti sau icrele lor, prevăzute în acest re-'gulament, ori de unde ar proveni ele. Asemenea este cu desăvârşire oprită transportarea, vinderea, expunerea spre vânzare şi servirea prin restaurante a peştilor, a căror di-imensiuni nu corespund celor cerute de regulament, i] Art. 27. — Ministerul domeniilor poate face excepţie dela "măsurile prevăzute în art. 18, 21, 22, 23 şi 26 ale acestui regulament, numai pentru cazurile prevăzute în art. 23 şi 24 din legea pescuitului.
 Ii Pescarii vor fi însă obligaţi în acest caz a purtă în tot ' timpul cu sine cartea de permisiune ce li s’a eliberat şi a o arătă ca justificare în fata agenţilor serviciu Iu. de supra-veghiare, menţionaţi în art. 42 al legei pescuitul'ii.
f
484
                         CAPITOLUL III'
                   Despre regiunile de criuare.
  Art. 28. — Ministerul domeniilor va puteâ declară ca regiuni de cruţare a reproducţiunei (zone prohibite), acolo unde va crede că e necesar, porţiuni din suprafaţa apelor, cari se vor constată de persoane competinte că prezintă,, toate condiţiunile favorabile pentru, reproducerea şi desvol-tarea peştilor.
  Aceste zone se vor alege totdeauna de pe proprietăţile Statului şi se vor însemna din toate părţile cu geamandure sau cu tăbliţe puse pe stâlpi, pe care va fi desemnat câte un peşte şi va fi scris dedesubtul său „zonă de cruţare, pescuitul oprit". '
  In zona de cruţare este cu desăvârşire oprit pescuitul în tot cursul anului, asemenea este oprită orice operaţiune -care ar împiedică reproducerea şi desvoltarea peştilor, ca de exemplu: cosirea stufului şi a ierbei, scoaterea prundului şi a nisipului, vânatul, adăparea vitelor, etc.
  Asemenea este oprit proprietarilor de pasări ca: gâşte, raţe,-etc., să le lase să intre în aceste ape.
   Art. 29. — La Mare, în faţa gurelor Dunărei se stabileşte
o zonă prohibită pe o rază de 2XU kilometri în jurul fiecărei guri şi pe o distanţă de 2 kilometri în interiorul braţului, în care pescuitul este oprit în tot cursul anului, în scop de a lăsă liberă intrarea peştilor migratori în Dunăre.
  Face excepţie dela această măsură gura Stari-Stambul, unde se va puteâ pescui până ce şi Statul vecin va respecta aceeaşi măsură.
  Asemenea se interzice pescuitul la gurile gârlelor cari conduc din Dunăre şi Prut în bălţi, cât şi la gurile râurilor, în scop de a lăsa intrarea peştelui în aceste din urmă.
                        CAPITOLUL IV
                  Despre trecătorile de peşti.
  Art. 30. — Oricare, cu începere -dela data punerii în aplicare a acestei legi, va construi pe o apă: zăgazuri, stăvilare şi orice fel de instalaţiuni, cari împedică suirea peştilor mi-
485
grători în spre munte, este dator, dacă i se va cere de ministerul domeniilor sau în urma cererei proprietarilor dreptului de pescuit, să facă la ele şi trecători pentru peşti.
 Ministerul domeniilor va decide dimensiunile ce vor trebui să aibă, aceste trecători, având în totdeauna în vedere .să nu întreacă niciodată necesarul şi să fie astfel construite ca să nu vatăme funcţionarea regulată a acelor instalaţiuni.
 Asemenea ministerul domeniilor va decide timpul anului în care vor trebui să funcţioneze trecătorile.
 Art. 31. —■ 'Dacă, proprietarii dreptului de pescuit dintr’o apă ar dori să se facă trecători pentru peşti la instalaţiuni de asemenea natură, cari existau înaintea punerei în aplicare a acestei legi, ei se vor adresă printr’o petiţiume ministerului domeniilor. Prin acea petiţiune vor arătă:
 1.   Un plan al instalaţiunei, al apei şi al locului unde e acea instalaţiune;
 2.   Numele proprietarului acelei instalaţiuni şi vătămarea intereselor ce i se aduc prin aşezarea acelei trecători;
 3. Un plan de trecătoare pe care vreâ să o facă;
 4.   La ce folos se aşteaptă, pentru ridicarea pescăriei prin facerea trecătoarei sau la ce pagube prin nefacerea ei.
 Art. 32. — Ministerul domeniilor, în urma avizului persoanei competmte din minister, va decide dacă e necesară facerea acelei trecători sau nu, ce dimensiuni va trebui să aibă şi cât timp din an va trebui să funcţioneze.
 Art. 33. — In dreptul fiecărei trecători, 30 metri în susul apei şi 30 metri în jos, este oprit cu desăvârşire orice gen de pescuit, afară de pescuitul cu undiţa.
                         ' CAPITOLUL V
 Despre împedicarea impurificărei apelor prin resturi de
 pe la instalaţiuni industriale, agricole, canalisări, etc.
 Art. 34. — Este oprit a arunca, a conduce sau a lăsă să se scurgă în apele curgătoare resturi de pe la stabilimente industriale, agricole, canalisări, etc., cari conţin în ele materii de âşâ natură şi în aşâ cantităţi, încât ar produce stricăciuni peştilor şi i-ar împedicâ în desvoltarea lor.
 Totuşi, conform art. 31, alin. 1 din legea pescuitului, asemenea scurgeri vor putea fi permise când interesele acelor stabilimente vor predomină, cu condiţiune însă ca proprie-
486
 tarii lor 'să fie obligaţi a face pe socoteala lor proprie tot ce va ii necesar pentru a reduce răul la minimul posibil. In acest ca^-se va proceda în modul următor:
   Proprietarul acelei instalaţiuni va adresa o cerere ministerului domeniilor, prin care se va arăta ce materii şi în ce cantităţi sunt conţinute în acele scursuri şi câtă cantitate de scursuri are zilnic.
   Art. 35. — Ministerul domeniilor va puteâ permite condu-,cerea resturilor sau scursorilor în apele deschise numai atunci, când se va dovedi prin specialişti, că înlăturarea lor pe o altă cale sau transformarea lor nu este de loc posibilă, ^au numai legată cu cheltueli prea mari, şi în acest caz permisiunea se va acorda numai cu următoarele conditiuni:
   1.   Scursurile trebue să sufere mai înainte curăţirea, chi-•jhică sau mecanică, care va fi posibilă pentru fiecare caz în parte şi o diluare în apă de scurgere mai curată,, dacă aceasta există, care ese dela acea instalatiune.
   2.   Conducerea resturilor în ape, mai cu seamă în cazurile când vătămarea pescăriei se face din cauza scurgerilor pe-'riodice, se va face încetul cu înectul, distribuindu-se de o potrivă pentru tot timpul zilei.
   3.   Scurgerea se va face prin tuburi sau canaluri cari vor merge până în curentul apei şi se vor deschide sub nivelul cel mai de jos al apei.
   In tot cazul însă se vor instala astfel, ca o necurătire a malului să fie cu neputinţă.
   Art. 36. — Este cu desăvârşire oprit a oonduce în ape următoarele materi :
   1.   Lichide cari conţin mai mult de 10% de substanţe în suspensiune sau în soluţiun'e;
   2.   Lichide în cari se găsesc solvite următoarele substanţe, într’o cantitate mai mare de l°7oo şi anume: acizi, săruri, metale grele, substanţe alcaline, arsenic, hidrogen sulfurat, sulfură de metale, acid sulfuros şi săruri cari produc acid sulfuros ;
   3.   Apele de scurgeri de pe la industrii sau fabrici, cari conţin în ele substanţe solide, capabile de a putrezi, dacă nu vor fi curăţite de mai înainte prin filtraţiuni în nisip sau pământ;
   4.   Clor şi ape cari conţin clorurăi de calciu, şi resturi dela stabilimente de gaz şi destilaţiunea păcurei;
   Asemenea petroleul şi producte dela destinaţia sa.
487
   Art. 37. — Topir ea inului şi'a cânepei în apele deschise este oprită.                                                    ■
   Pentru regiunile însă,, în cari se face o cultură mare de in şi cânepă, Ministerul domeniilor, în urma cererei interesaţilor şi după ce va constata prin agenţii săi că în acele regiuni nu se găsesc ape stătătoare suficiente şi nici nu se pot faoe basinuri laterale închise, pentru a nu împedicâ desvol-tarea acelei culturi va puteâ permite, pentru un timp ho-tărît, topirea în acele ape.
   Art. 38. — Dela data punerei în aplicare a acestei legi, ministerul domeniilor va puteâ obligă pe oricine va instala într’o apă deschisă o turbină, să pună gratii metalice în jurul ei, pentru a împedicâ intrarea peştilor în turbină.
   In acest scop oricine va instalâ o nouă turbină, este dator a înştiitâ despre aceasta pe ministerul domeniilor, care luând în considerare, de o parte valoarea stricăciunilor ce s’ar puteâ aduce pescăriei prin acea turbină, iar de alta cheltuelile ce ar cauză instalarea gratiilor, va judecă dacă este sau nu necesar facerea acelor gratii.
   Art. 39. — Pentru instlatiunile dejâ existente, dacă proprietarii sau arendaşii dr.uptului de pescuit ar reclamă, ministerul domeniilor, având în vedere considerantele din articolul precedent, va decide dacă e sau nu necesar facerea acelor instalaţiuni. In acest caz însă, cheltuelile de instalarea gratiilor vor privi pe arendaşii sau proprietarii dreptului de pescuit interesaţi în cauză.
I
    OBSERVAŢIUNI ASUPRA ACESTEI LEGI
 ■   Legea noastră asupra pescuitului e aproape identică ce-
 • lei franceze după care ne pare a şi fi copiată. De altfel, |: această legiuire, cu mici modificări, e aproape la fel în ! toate statele civilizate din lume. Singura deosebire mai is-\ bitoare şi care ne interesează în acelaş timp, între legea noastră şi a celor mai multe din aceste state, o aflăm mai numai în libertatea pescuitului cu undita din acelea şi în curioasa îngrădire a lui din legea noastră. Pescuitul cu unI dita în aceste tări e consacrat de o întreagă literatură ca I un sport aristocratic al celor privilegiaţi. De acî probabil, ; hotărârea — influenţată, — a legiuirei lui într'un spirit mai
 1 liberal acolo. La noi însă, practicat cum e aproape numai de prostime şi cu totul necunoscut celor de sus, el trece drept un sport grosolan şi deci, legiuitorul legei noastre neavând de cine fi influenţat sau iniţiat a putut uşor nesocoti şi înlătură această libertate socotită, probabil, de prea ' umană şi civilizată pentru ţeara şi poporul nostru incult dar îmbuibat. Unui francez stabilit la noi îi părea curios că ceea ce i se permite românului în Franţa îi e oprit lui şi ace-luiaş român în România.
    Nici îndouială că puţini vor înţelege mai mult şi mai bine de cât noi motivele conservării peştelui. In speţă însă, despre ce e vorba, ele ne par absurde. Aprobăm această conservare, însă ea nu trebue să primeze pe a poporului. Conservarea şi belşugul unuia, a.1 peştelui, de pristos când nu
490
 e prins, prin lihnirea şi degenerarea altuia, a poporului, numai omenească nu poate fi. Căci în definitiv, prin1 micile instrumente, reglementare de altfel, cum ar fi undiţa, câr-lionţul, hafăul, vârşa şi vintirele fără, braţe, unelte de aşteptare şi nu de atac sau de neliniştire a peştelui, nu se pot nici de cum şi nici unde face cine ştie ce pustiiri în ape. Absolut necesare existenţei oamenilor nevoiaşi ele ar trebui scutite de or ce taxe şi îngrădiri. De oare ce în cele mai bune timpuri şi' cel mai bun pescar sau amator cam rar să poată pescui cu ele mai mult de 2-3 chilograme în-tr’o zi, afară de somn, ştiucă şi păstrăv bine înţeles. Adesea ci perd zile întregi fără să poată prinde o fâţă.
   Am mai înţelege oprirea pescuitului cu mai multe undiţi, plumbuite, de fund; cu a halăului mai mare de un metru şi jumătate de lăture şi eu ochiuri mai mici de cât cei reglementari; sau, dacă vreţi, a celui ce e dovedit că prinde
 spre a vinde. A împedicâ însă ca nicăeri airea, pe om de / *
 a se distra într’un chip nevinovat şi nepăgubitor aproape pentru nimeni, nici chiar pentru peşti în cine ştie ce masu-
 • ră; a opri pe omul sărman să trăiască, de a-şi agonisi în timpul disponibil cu mari cazne o fărâmă de legume, lângă mămăliga goală pentru el şi copiii lui lihniţi, şi aceasta mai cu seamă dintr’un bun comun şi al nimenui în acelaş timp, a consideră în fine pe semenul nostru în dreptul la existenţă mai pre jos unui somn, unei ştiuci sau vidre, cari devorează, fie care, mult mai mult de cât ar putea el prinde, ne pare neomenos şi barbar. Şi aceasta nu numai din punct de vedere uman şi social ci chiar din acela piscicol. 'Căci aceste c; relişti lăsate la cherimul interpretării arbitrare or -cărui Ligot sau şnapan întreţin şi aţâţă în popor spiritul de revoltă căreia nu-i trebue de cât schinteia Spre a explodă. In plus, toate -aceste şicane şi atnetate la dreptul de viaţă îl împing la atâte înclinări rele şi porniri răzbunătoare, cari, prin.~otrăvuri şi mijloace neomenoase se restrâng asupra pustiirei apelor de peşti. „N’am eu, să n,u aibe nimeni 1“ îşi zice prostul; şi astfel e împins a face o pagubă
491
 socială enormă, în comparaţia aceleia baftele făcute prin undiţă sau halău. ■
   In Capitală, pe Dâmbovită de pildă, porţiunea Gotroceni-Hale cu toată păcura dela suprafaţă e binişor populată de câte-va soiuri de peşti. De aproape un veac de om însă nu l’a prins nimeni; e lăsat a se stinge singur ca şi acum 2-3 mii de ani. De vr’un an doui dând semnalul neliniştitei lui am găsit o mulţime de imitatori. Ceea-ce părea la început ridicul şi miraculos pentru lumea din partea locului pare azi ceva natural şi nu mai miră pe nimeni. Şi astfel, amatori sau lucrători, în reptilsiunea de cârciuma şi după munca istovitoare îşi caută o nevinovată şi folositoare desfătare în pescuitul cu undiţa. A-i opri dar, dela folosinţa unui lucru care nu'-i al nimănui, a le interzice — cu alte vorbe — să-şi facă lor inşile un bine fără cel mai mic rău pentru, nimeni. dar absolut pentru nimeni, n’ar însemna oare un sel-batic atentat la dreptul lor la existenţă? Lor cel puţin, le-ar păreâ capriciul bunului plac al celui puternic şi sătul dar nici de cum ordine, regementare sau legiferare. Mi s’ar puteâ zice că această interzicere ar fi neapărată asanării apei. Nimic mai greşit. Dimpotrivă, asanarea ei e favorizată numai prin prinderea celui matur, care trăeşte inutil în paguba numărului celor mici cari singuri o asanează de tot ce ar piîteâ-o infecta. O riguroasă interzicere s’ar puteâ impune totuşi, din punct de vedere sanitar, pe porţiunea Sf. Elefterie la câţi-va klm. mai jos de raza oraşului. Dar, oare cari bacili tifici de pildă, nu se vor fi strecurând şi în Sena sau în alte fluvii, de prin canalele Parisului şi altor mari oraşe? Cu toate acestea pescuitul pe,acolo e permis şi n’am auzit să se fi produs contaminări prin peştele din acele ape.
   Acelaş lucru s’ar puteâ zice despre multe ape mici a căror producţiune nu prezintă nici un interes comercial. Pescuitul în atari ape în loc să fie supus obicinuitelor res-tricţiuni ar trebui dimpotrivă cât mai mult lărgit şi uşurat. Căci produsul lui sau al lor e foarte problematic şi 'adesea
492
nu răsplăteşte nici pe sfert munca şi perderea de timp cheltuite de om. A restrânge pescuitul în atari ape însemnează a priva nu numai pe individ şi familia lui de hrană, ci totdeodată şi societatea de pristosul sau echivalentul ei, per-dute astfel din neghiobie sau capriciu fără nici un profit comun pentru nimeni.
  Să‘presupunem că în toată ţeara ar fi numai vr’o 10 mii de undiţari şi de pescari cu halăul, cari, absolut toţi, nu pescuessc de cât pentru propria lor hrană. Ei bine, interzi-cânduAle pescuitul prin reglementări însemnează a sustrage societăţii un plus zilnic de cel puţin 30-40 mii de raţii din celelalte, alimente. Raportate anual ele se aridică la cantităţi enorme, de milioane, cari numai spre eftinirea şi belşugul celorlalte materii alimentare nu se pot resfrânge.
  Taxarea sau plata dreptului de pescuit e logică pentru apele cu pescuit comercial, e nu mai puţin dreaptă, pentru toti 'acei cari fac din pescuit o meserie, un comerciu, cari prind spre vânzare. Ne pare absurdă însă pentru apele nerentabile şi în acelea declarate plutitoare, pentru amatori şi riveranii absolut lipsiţi.
  'Dacăprintre aceştia se pot afla câţiva cari dispun şi deci pot uşor arunca câţiva lei, pentru păsuirea de pescuit, spre a se desfăta, nu trebue uitat că imensa majoritate în el nu caută "de cât alinarea mizeriei, un problematic ce prin care să poată unge mămăliga copiilor rupţi de foame. Pentru aceşfia gloaba e o povară pe care foarte puţini o pot suportă. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât mai întotdeauna ea nu răsplăteşte folosul, adică valoarea peştelui prins. Aşâ că pentru profitul ridicul a câti-va lei dela unii şi o conservare fără rost, e meomenos a se lăsă un întreg popor a tânji de foame. In definitiv plata păsuirei e bagatelă; şicanele cărora îngrădirea dă. loc sunt totul.
  La toate acestea ni s’ar puteâ obiectă că graţie spiritului de nesocotire a legilor la noi nu s’a văzut încă sentinţă condamnatoare în contravenienta acestui fel de pescuit. Admitem. Insă, cercetând, am aflâ că până la Dumnezeu la
 I
 f
493
j noi e regula să te omoare sfinţii. Şi adică, că s’ar afla prea puţini pescari şi amatori din aceşia cari să nu fi îndurat şicane, prigoniri, şpăguiri şi maltratăti chiar.
 | Un jandarm, căruia îi făcusem observaţiuni când urechiâ |  pe nişte „ştrengari“ prinşi pescuind cu undiţa, îmi răspunse
     că-i abate de-a deveni leneşi şi haimanale. Pentru zilele ]  de lucru ideea e bună şi cugetată, chiar dacă, ar venî dela
1   tl. Pentru sărbători însă, şi mai ales pentru elevii de şcoală
     surmenaţi, pescuitul cu undiţa e indispensabil şi celor debili j  şi deprimaţi ar trebui impus chiar.
     Pe lângă toate aceste consideraţiuni, în favorul liber-tăţei pescuitului cu undiţa, mai avem încă una; şi poate ;  din cele mai puternice pentru legiuitorul strein în părti-
     nirea lui faţă de ea. Anume aceea că undiţarii sunt întot-!  deauna şi peste tot locul cei mai buni auxiliari administra!  tivi în pustiitoarele contravenţiuni de pescuit. In mulţimea
:   lor statul şi societatea, fără nici o jertfă materială din pa”-
1   te-le, au pe cei mai credincioşi şi neînduplecaţi paşnici ai
:   apelor. Interesaţi cum sunt în cauză, or cari şi or cât de
' vproşti ar fi, ei n’ar îngădui călcarea legei pescuitului prin narcotice, otrăvuri, dinamită sau pescuiri în masă a peştelui strâns la bătae. Ar fi, de asemenea, cei dintâi în a observa şi denunţa molimi şi otră,virea peştilor de pe la dife-
■   rite industrii, spre a se puteâ tămădui răul la timp. Căci alt-
     fel, cu toată prostia lor ei ştiu că pot zice: adio peşti, pescuit sau sport. Când s’ar şti părtiniţi însă, că au unde re-
 1  clama şi că sunt ascultaţi şi sprijiniţi când reclamă, şi aceasta chiar fără jindul premiilor acordate în alte state în atari cazuri, ei nu s’ar codi să înfrunte urgiile şi perderea '  vremei într’un proces. In Franţa de pildă, ministerul agri-
     cultura acordă societăţei undiţarilor o subvenţie anuală de
     15.000      lei în atest scop. Dovara contraventiunilor de mai L sus, prin cari un singur braconier, într’o singură zi, poate distruge dacă nu tot peştele dintr’o apă cel puţin mult mai mult de cât ar puteâ prinde toţi undiţarii într’un an în ea,
     —  această dovadă o răsplătesc atât aceste societăţi cât
     f .
şi statul prin premii a 20-25 lei. Iată cum se conservă peştele în ţări în cari riurile singure pot face din belşug faţă îndestulărei poporului; şi unde, cu toată lipsa bălţilor şi densitatea populaţiei peştele nu e nici de cum mai scump de cât la noi.
   Art. 5 al legei glăsueşte că „Riveranii au dreptul a pescui gratuit în Dunăre şi Prut pentru hrana lor şi a familiei, confprmându-se legei de faţă“. Aşâ dar cu orce unealtă. Cu toate acestea aflăm că chiar în aceste ape oamenilor neştiutori şi sărmani nu li se îngădue nich chiar -pescuitul cu undiţa,, făra a nu fi expuşi la maltratări şi sfănţu-eli. La munte, îş micile văi şi riuri, prindera glăvo-cilor nu se în-g'ăidue nici chiar copiilor în formă de joc pe sub petri. Pentru cine se conservă? Probabil pentru distrugerea icrelor şi puilor de păstrăv.. Căci nu cred să existe vr'un nebun în toatii lumea, fie el chiar nabab şi savant ichtiolog, căruia să-i vie gustul de a plătî arendă de mai mulţi lei pentru fie ce glăvoacă prinsă. Duhul or cărei legi şi autorităţi ar trebui să fie binele şi folosul pentru toţi. Contrar e capriciu de corsar.
   Ar fi de dorit deci ca asprimea vegherei sau prigonirei
—   fie ea chiar interesată — să se răsfrângă mai mult asupra fabricilor cari pustiesc apele de cât asupra pescuitului nevinovat şi bagatel. Iar toate acele energii perdute în supravegherea acestui pescuit ar putea fi, nu mai puţin, în chip mult mai inteligent cheltuite atât spre popularea apelor sau exploatarea lor, cât şi spre distrugerea atâtor instrumente dese, mici, prin cari se devastează apele de puii tuturor peştilor valoroşi. Ernile mai ales, pieţele ne sunt pline de coşuri cu mii şi milioane de pescuţi cât degetul, în cari, sub scutul denumirei de plevuşcă nu se văd decât fâţe de crap şi de alţi peşti de preţ, mari. Dar cine se interesează de aceste pustiiri în masă. Nebunii. Jandarmul nu vede de cât omul; ră,ul pentru el — ca şi pentru alţii — nu există de cât atunci când e spre binele lor. Singura lor seu-
495
ză e, poate, că n’au fost instruiţi în a-şi face datoria de cât în rău, în dispreţul bunului simţ şi bunei credinţe.
   La Art. 7, care vorbeşte de bălţi şi de apele închise, ar fi trebuit adăugat: Afară de porţiunea unde aceste ape ating locuri publice. De pildă: o baltă, un lac, ,un eleşteu, o vale sau gârlă etc. a unuia sau mai multor proprietari ating într’o parte sau într’un punct un pod, şosea etc. In acest punct de domeniu public credem deci că apa nu mai poate fi particulară sau închisă. Ea e publică, e deschisă, chiar când ar fi un lac sau eleşteu artificial. Ar fi drept oare ca apa în acest punct să aducă profituri numai proprietarului când prin slăbirea terenului poate aduce o pagubă publică. Pescuitul în atari puncte publice ar trebui să fie de asemenea public, conform Art. 5.
   Tot de domeniu public (în parte, cel puţin pentru riverani) ar trebui declarate făşii din ţărmurii or cărei ape care străbate mai multe proprietăţi. In alte ţări, malurile tuturor acestor ape, pe cel puţin un metru lăţime din albia lor, sunt peste tot l:bere circulaţiunei publice. La noi această libertate, pentru nu importă cine, nu există de cât asupra proprietăţei celui slab. Cei puternici sau cari se simt atari se cred în privilegiile drepturilor câştigate de a închide nu importă ce ţărm de apă până chiar la matca ei. Cu această mentalitate în drepturi şi libertăţi vom ajunge în curând la libertatea de a nu mai răspirâ — noi desmoşteniţii, şi printre noi se pot afla mâine chiar unii din urmaşii marilor proprietari de azi —de a nu mai respira de cât colbul marginilor de şosele înălbite în volbura automobilelor în goană.
   La Art. 12, care impune marcarea uneltelor de pescuit cu vr'un semn sau cu numele pescarului, ne miră curioasa excepţie făcută undiţei de mână. Fără această excepţiune Stan de pildă, ar fi scos un bilet şi pe lângă el s’ar fi putut distra, cum se poate face cu or ce a4t instrument, tatăl, fiul sau pretinul său. Numele sau marca de pe undită ar fi astupat gura paznicului legei când ar fi venit să-l întrebe: A; bilet? •— N’am; nu-i a mea, e a dumnealui; i-am luat’o ca
T
                 •           '      496                                1
   să n’o iâ apa, până îşi face o tigare. Actualmente însă celalalt îi poate răspunde în doui peri: — Ala dumnealui.... U.nde scrie, că nu-i a ta. — Ui-te, ici.... — Nu vreau să ştiu. Legea scrie să pu fie scris nicăeri. Te-am prins cu ea în           '
   mână nu poate fi^a nimenui altuia. Mişcărte! La post!
      Art. 13 atât din iege cât şi din regulament prevăd că a-         1
   pele trebuesc arendate şi că a se lăsa pescuitul liber e ab-        i
   solut oprit. O absolută libertate nu mai rămâne deci peri-trinom decât a foamei şi răbdării. Raţiunea e singura lui vinq, că în dreptul libertăţei .de a nu răbda de foame, e scos din'rândul or cărei alte -vietăţi de pe glob. Perderea ei ar fi singurul har de dorit care i-ar redă şi lui ca lor, or ce drepturi şi libertăţi, — cel puţin la rodul pământului nesămanat | şi necultivat de nimeni ci numai de Dumnezeu pentru toţi.
      Aceste Articole prin dreptul de arendare şi subarendare I co.iişfinţesc şi impun specula sau jaful public; şi lumea, t chiar legiuitoare şi ocărmuitoare, se mai miră de scumpete!          I
   Prin arendări şi subarendări de speculă nu s’a legiuit decât        1
   formarea unei clase de trântori şi speculanţi cari să poată trăi'în belşug şi risipă prin scumpirea traiului, robotirea şi spolierea poporului mai ales sărman. Nearendarea de asemene?, din lipsă de concurenţi de pildă, însemnează nu mai puţin prohibire, privaţii, ajunare. Astfel că copilaşii unui cătun sau sat sunt lăsaţi, chiar la Florii sau Buna-Vestire, sunt lăsaţi — de gust — să guste numai lacrămi şi mămăliga goală. Dar ce-i pasă stăpânului sătul de torturile foamei robilor lihniţi? lui, care n’a gustat în viaţă nici măcar o zi din ele ?
      Art. 14 opreşte pescuitul cu dinamită, şi narcotice. Se lasă însă aproape liberă procurarea celei dintâi, iar comerciul celor din urmă e slobod până şLprin băcănii.
      Art. 18 prevede pentru instrumentele de pescuit din reţea o lărgime a ochiurilor de 4 cm. pe margine când sunt scoase din apă. Această dimensiune poate fi logică pentru bălţi, însă e absurdă pentru văi şi râuri. Pentru acestea
   2 Va cm. de lăture erâ prea destul. Altfel, afară de somn, de
                                                                                                                                              \
497
mreană şi ştiuea mare, prinderea orcărui alt peşte e prohibită. Admitem că la baltă, pentru năvoade, plase şi mreji cei 4 era. sunt indispensabili. Căci altfel s’ar mătura apele de to{i peştii valoroşi dar nedesvoltaţi şi de toată albitura măruntă neapărată hranei şi desvoltărei peştilor răpitori valoroşi. Estinsă sau generalizată însă la toate eelelatle scule, cu cari 1000 de oameni la un loc nu fac cât un singur năvod, ne pare sentinţa judecăţei pronunţate de un surd cu uşa şi ochii închişi.
   Art. 20 se referă la epocele de cruţare. Ele sunt fixate la aceleaşi date ca în legiuirile tuturor statelor din Apus. Vom remarcă însă că climatul ţărei noastre nu se prea ase-mue cu al celor mai multe din aceste state. E absurd de pildă a ne compară clima cu a Spaniei, Italiei şi sudului Franţei. La noi primăverile sunt mai târziu, mai răcoroase, mai capricioase. Bătaia peştilor, în aceste cazuri, de asemenea e mult mai întârziată primăvara şi mult mai prematură toamna, pentru păstrăv. In Franţa acesta se poate bate chiar prin Ianuarie, pe când la noi gheaţa îl poate surprinde chiar prin Octombrie, aşa că îşi începe bătaea chiar prin Septembrie. Deci epoca prohibirii pescuitului, mai cu seamă în primăverile răcoroase, s’ar puteâ fixa între 15-20 April şi întâi Iunie; iar a celorlalţi prelungirea până în Ianuarie e de pristos. De regulă bătaea peştilor primăvăratici are loc după înfrunzirea codrului, a celor tomnatici după căderea frunzei. De altfel importanţa acestora e neînsemnată; nu e socială sau vitală ca a celorlalţi. Amânarea cu o decadă sau două a epocei de cruţare sau bătae a peştilor primăvăratici, în primăverile răcoroase mai ales, se impune din multe motive. Mai întâi, întrucât ţinta nu e atinsă, de oarece bătaea e întârziată şi nu are loc în acest timp. Al doilea, că enorma cantitate de peşte, cel puţin 1.000.000 kg. lunar, scoasă brusc din circulaţie necesită tot brusc un alt milion produs alimentar. Această înlocuire alimentară ne-puitându-se face prin nimic alt decât prin carne, însemnează un plus lunar de cel puţin 2000 vite mari şi 10.000
32
498
din cele mici, peste consumaţia lor normală. Ceeace urmează că dacă ne cruţăm peştele nu ne cruţăm şi vitele. Al ' treilea, este că lipsa peştelui în pieţe, în primăverile răco- . roase, coincide şi concurează cu a zarzavatului la scumpirea cărnei rămasă singura legumă pentru întreaga masă de popor. Aşâ că consumul acesteia e foarte urcat în aceste luni. mai cu seamă la noi, unde mai mult decât orunde ai-rea bâza alimentaţiei multimei o formează peştele şi legu-minQaşele.
   Ar fi de dorit deci ca fixarea epocei de’cruţare săi fie lă-          (
sată latitudinei Ministerului Domeniilor sau Serviciului                 *
Pescăriilor, cari, în primăverle răcoroase sau- târzii, să poată avea facultatea amânărei, pe măsura întârzierii bătăii peştilor, cu 10-20 de zile, dela 1 la 10-15 Aprilie de pildă, până ce abondenta .zarzavaturilor ar face lipsa peştelui' mai puţin simţită.
   Art. 29, 30, 31, 32, 33 vorbesc despre trecătorile de peşti la stăvilare, despre închiderea cu site a iazurilor dela turbine şi despre canalele de scurgere din fabrici. Prin ele se recunoaşte drepturile câştigate — în a se distruge peştii — căci prevăd că toate acele îmbunătăţiri ca site şi stăvilare de libefă circulare a peştelui trebuesc făcute pe socoteala arendaşului de pescuit. Cu alte vorbe a nu se face nimic, nici odată. Căci la apele mici, pe cari de regulă sunt aşezate aceste instalaţiuni, nici odată, şi nici unde ,un arendaş nu va fi atât de nebun sau de mărinimos cij. peştii de a cheltui sute şi mii de lei pentru profituri de gust' sau de cel mult' câţiva napoleoni. Dacă acesta nu cere îndreptarea răului — ca prin el să-şi facă un altul înzecit mai mare — lucrurile rămân cum sunt, baltă. Dacă ar cere-o Ministerul, ca industriaşul s’o facă pe socoteala arendaşului pescar, • acesta ar fi bun bucuros să mai dea ceva peste arendă numai să se poată lipsi de ea. Spre a se puteâ conforma legii proprietarii apelor de asemenea vor trebui să mai dea dela ei numai ca să poată afla pe cineva căruia arendându-i apa să-i scape de belea.
499         ’
    Art. 34 opreşte topirea inului sau cânepei în toate apele deschise. De ce numai în aceste ape şi nu în toate acele populate cu peşti şi cari sunt în comunicaţie una cu altele? De pildă, am un eleşteu sau o bălţă pe care le prefac în topile. Apa infectată din ele însă, scursă într’o altă apă poate ucide tot peştele. Articolul deci trebuia redactat: că topirea e,oprită în orce apă populată cu peşti ca şi într'una nepopulată însă care sar scurge într'alta populată. Spre topire nu e cine ştie ce lucru mare de a se săpa, odată, pentru mai mulţi ani,* topile sau topitori articiliciale, sau a se închide cozile apelor ceeace e mult mai practic.
    Art. 35 prevede înfiinţarea de pisciculturi artificiale pe proprietăţile statului. Vor fi existând ele, sau măcar vr'una? Probabil. In roade însă nu avem nici o cunoştinţă.                 ^
    Art. 3 din Regulament prevede că „Legalizarea (cărţei de pescuit) se face pe termen de cel mult un an, cu începere dela 1 Aprilie al fiecărui an“. Nu înţelegem de ce dela / Aprilie şi nu dela 1 Iunie la 1 Aprilie? Lasându-se afară cele două luni oprite s'ar evita multe neajunsuri căşunate de neştiinţa oamenilor din popor. Omul simplu, ştiind astfel că cele două luni nu sunt înscrise în carte, confusiunile ar fi evitate iar respectarea şi aplicarea legei ar fi mult uşurată. Prostul nu-şi va mai puteâ zice: de ce mi-o fi scris în carte să plătesc dela 1 April când din această zi timp de
 două luni sunt oprit a pescui?
    Prin Art. 14. al. b şi c, acelaş regulament, se opreşte pescuitul cu ţepoae, suliţe, greble, arme de foc, darabane, facle şi ioc, deşi prin toate aceste mijloace nu se prinde dacă se prinde — decât numai peştele matur, mare, de pristos în apă şi de mare folos pentru om. Nu mai lipsea decât menţionarea ghiondărelei, prin jăpăitul căreia se isgoneşte peştele din stuf ca să cadă, îngrozit în năvod, pentru ca de dorul crapului să ne putem pune pofta în cui. ^                   ^
    Toate aceste restrângeri şi denumiri, se ştie de către orcine cunoaşte cât de puţin istoricul pescuitului, că ele nu siunt decât rămăşiţe de prin Evul Mediu, din Franţa, ră-
500
 măşiţe cari azi nu-şi mai pot avea rostul şi noima. Ele erau dictate mai mult din interesul feudalilor contra braconagiu-lui supuşilor lor cari, prin aceste instrumente puţin costisitoare şi uşor de mânuit se puteau dedâ orcând la pescuit adesea fără a puteâ fi prinşi sau dovediţi. Ordonanţele de prin 1669 le consfinţesc în lege şi de atunci până azi, în legile tuturor statelor, toate copiate după tipicul francez, şi adesea de oameni cari habar nu au de peşti şi pescuit, sau de motivele şi argumentele cari au îndrituit pe atunci acele măisuri, — ele sunt păstrate şi respectate cu sfinţenie peste tot locul. Noima restrictiunei lor însă,. în afara pescarilor contrabandişti şi a epocei de cruţare/n’o mai înţelege nimeni astăzi dintre acei cari se ocupă cu pescuitul. Ea nu-i decât obiect de ironie şi o zală mai mult în lanţul încătuşerei poporului în dreptul la viaţă. Exagerând s’ar puteâ merge până la absurditatea unui conferenţiar maghiar care pre-conizâ interzicerea orcărui fel de pescuit în timpul nopţei, când peştii trebuesc lăsaţi în linişte ca să doarmă. Să doarmă să doarmă, dar, bietul popor de jos încă nu trebue lăsat în permanenta veghere a foamei şi grijilor zilei de mâine. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât experienţa l'a învăţat, mai mult decât pe conferenţiar teoriile, anume, că peştii tocmai noaptea nu prea dorm ci mai mult ziua, când se ascund şi nu au poftă de umblet şi de mâncare. Eventual el ar puteâ întoarce foaea contra sportului din capriciu al celor de sus. Oare vânatul paserilor, ar •'puteâ zice el, vânat care ne pustieşte pământul de podoaba şi de muzica paserilor cerului, nu-i o barbarie care ar trebui straşnic oprită? Lovite şi rănite mortal, nu mor ele adesea pe cine ştie unde în chinuri, infectând locul spre prăsirea jivinilor păgubitoare câmpului şi fără nici un folos pentru om? Şi de ce? Din dreptul de a nu muri de foame? nu din capriciu? In ochii orcărui om de bine mizeriile celor flămânzi trebue să primeze capriciile celor sătui. Profitul social şi uman al vânatului paserilor e nul şi de pristos; al pescuitului însă e imens şi indispensabil. Renunţarea la unui însemnează un
501
bagatel distractiv mai puţin; la altul însă un atentat la existenţa omenirei. Produsul apelor şi al pescuitului poate Hrăni la noi peste 200.000 de oameni necontenit al vânatului nici barem o mie.
   în timpul eroilor geroase dela noi, adesea singurul mijloc de pescuire e acela pe sub gheaţă sau prin ochiurile gheţei sparte. Oprirea lui însemnează prohibirea pescuitului pe mai multe luni.
   Interzicerea pescuitului cu armele şi uneltele enumărate la art. 14 al b şi c e logică, însă numai în epoca de cruţare. Adică atunci când, dacă se dă peste teancurile lor în zbateri, ameţite, de crap mai cu seamă, se pot arunca afară din apă ca snopii de grâu, în cantităţi enorme. Estinsă la tot restul anului însă, a pescuirei peştelui matur mai ales, cu nu importă ce instrument prin care nu se răreşte şi jigneşte producţia sau peştele neprins, ne pare de pristos scopului şi o enormă pagubă economică şi socială, în aeelaş timp.
   La art. 22, care prevede dimensiunea sub care prinderea e oprită, aceea de 20 cm. a scobarului ne pare exagerată. Un 15 cm. era de ajuns.
   Art. 35 reglementează obligaţiunile impuse instalaţiunilor industriale spre a nu se ucide peştele. Intre otrăvurile enu-mărate vedem petrolul şi residurile lui. Deşi mai uşoare şi nu se combină cu apa, ci plutesc la suprafaţă, ele ucid şi fac totuşi atât dispariţia peştelui de suprafaţă cât şi neîntre-buinţarea celui de fund. Nu vorbim de valea Prahovei, unde industria petroliferă primează» şi nici de micile industrii sau instalaţiuni din cine ştie ce colţ al ţărei,cari, din nesocotinţă sau necesitate scurg mici cantităţi din aceste rămăşiţe în ape. Ne simţim obligaţi însă să atragem atenţiunea celor în drept asupra nesocotinţei unui fapt care se petrece zilnic pe Dâmboviţă, din Capitală în jos. De pe la gări şi mai mult dela Uzina electrică comunală, dela Cotroceni, Dâmboviţă noastră apă dulce se scurge în permanenţă neagră vânătă de păcură sau ţiţei. Celor ce observă continuitatea permanentă a faptului nu-i miră atât nesocotinţa ce-
502
lor ce-1 comit cât lipsa de control şi risipa de vagoane întregi anual. Admitem că sunt necesităţi de neînlăturat ca. curăţarea cazanelor, maşinilor, etc. E inadmisibil însă lipsa de cap sau de bun simt a celor ce tolerează Sau «comit faptul, fără a cugeta că până la Dunăre, pe cursul apei în jos, dacă nu mai sunt decât câteva soiuri de peşti, ca mreană, clean şi ceva crap, cari nu mai puţin, din cauza mirosului de păcură sunt de nemâncat, trăesc cel puţin oameni, mulţi oameni, cari trebue să trăiască şi cari au o mulţime de necesităţi. Ei trebue să-şi adape vitele, să spele o rufă, să ude zarzavaturi, să-şi spele sau răcorească, obrazul dacă nu şi corpul. Şi acei ce infectează apa punându-se în starea a-cestojr oameni, închipue-şi, ar puteâ ei face aşâ ceva, cu gaz, cu păcură? Cu putină chibzuinţă şi multă bună voinţă, s’ar puteâ uşor împăca toate interesele şi toată lumea. Scursurile s’ar puteâ îngădui sau face numai pe ploi, în creşterea apelor, când neajunsul rezidurilor atât pentru oameni cât şi «pentru peşti ar fi prea puţin'simţit. Ce Dumnezeu! dacă
o  autoritate comunală, şi «mai cu seamă a Capitalei Regatului are neglijenta de a nu-şi impune respectarea legilor şi jignirea bunului simt, cum s’ar puteâ impune unui vătăşel, unui inconştient sau nevoiaş — fără a nu-1 revolta — din ru importă ce colt al tărei ?
                    FINE.
TABLA DE MATERII
                                                                                                   PaR.
 Introducere.....................      3
                                 PARTEA ÎNTÂI
 Apele (râuri, bâlţi, lacuri) .       15
 Umliţa de mână» — sport .            23
    „      „   „     — descrierea ei                      27
 Coada şi lejrăfuri — tig. 1 .        31
 Strunele, sfârcul...............     33
 Vârfuri şi inele — fig. 2 . .        37
 Ada'i»uri:    plumbul, pluta,
    sonda, teurile etc.   .     . .   39
 Mincioguri — tîg. 3      . .   . .   42
 Saeuri, traiste — fig. 4 . .         43
 .împletirea reţelei, undrele, navete — fig. 5         .* .      . . 44
 Vadfil, timpul prielnic ...          47
 Momelile, momeala ....               52
 Râmele, prăsirea lor ....            58
 Babiţa (vetricea, Tnitilica, rusaliile) — fig1. 6.............. 62
 Vermii, peştişorii, broscuţele etc. ea momeli .         » .      . . 60
 Peştii aurii....................     67
 Vârcolacul=năluca—fig. 7 .’          69
 înecarea unui peşte ....             71
 Sfaturi: îmbrăcămintea . .           77
 Cura solară.....................     80
 Răceli, ameţeli, guturai, in-
    solaţii ......................    82
 înţepături, juliri. ciupituri de
    ţânţari......................     85
 Muşcături de şarpe ....              86
 Salvarea, ajutoare unui înecat............................. 87
                         PARTEA DOUA Unelte şi mijloace de pescuit;
                                                                                   Pag.
   Undiţa Je mal şi libera . .         92
   l/ndiţile de mal şi de fund .       94
   Sforile, eărmăcuţele, pnpua-
   nele ...........................    98
   ' Carmaeele (cârligele), savarina ..............................100
   Undiţa de scrumbii şi de gu-vizi...............................101
                                   Untitc de reţea:
   IIahtul — fig. 8 . .         ...   104
   Târbocul, eârlionţul ...           106
   Sacul — fig. 9..................108
   Kociul — fig. 10................109
   Poclăul -fig. 11................110
   Prostovolul —; fig. 12 . . .       111
   Plaşca de mână—fig. 13          .  113
   Plaşca de luntre................114
   Mreaja — fig. 14................II ii
   Plasa — fig. 15 . . .           .  117
   Xăvudul — fig. lti ....            118
   Sal teul........................119
   Târâtoarea......................120
   Unelte de nuele, părinţi, trestie:
   Vârsi, curse —fig. 17 şi 18 .      123
   C .şui.................... 126
   Cursa de raci—fig'. 18 a .         127
                        Vintire. coşuri—fig. 19 . . ■ '129 Coteţe, yintir de mână,—ftg. 20 130
   Leasa............................  131
                                                 Selnicul, Scochinile .... 132
304
                                                                                            Pag.
  Gardurile .......................
  Pescuitul cu maua................
  Pescuitul cu ostia, văpaea, tridinţu — fig. 21 ... . 'Pescuitul pe gheaţă, pe sub gheaţa...........................
                                     PARTEA TREIA Peştii.
  Geneţalităţi, boalele .... 130 Păstrarea, transportarea . .      143
  Preţfirile, cota.................151
  Prăsirea naturala................153
  Piscicultura.....................154
  Popuîar.ea apelor................167
                                                         Stabilimente de piscicultura . I(i8
Peşti de văi şi rîuri.
Păstrăvul (păstrug)---fig. 22 .  173   
Muşte artificiale---fig. 23 . .  185   
Zglăvoaca (moaca, baba) ---            
-4..... - - -                    197   
Grindelul (molan, moină, yâr-    Jr 0. 
ful. molete, grindeiuşcă) ---    
fig- 25 ^ .                      
Lostriţa (puică, loşniţa, los-         
toeă, lostiţă)---fig. 26 . . .   201   
Lipanul --- fig. 27.....         200   
Jamna (mreana vânătă) ---              
% 28.........                    212   
Mreana (breana, urnbreana)---          
fi&- ab.........                 215   
Cleanul (cleana)---fig. 30 . .   22-i  
Foacul (foaca) ---fig. 31 . .    231   
Scobarul (scobai. podeţ, ma¬           
ţe negre)---fig. 32 ... .        236   
Fugarul (râp. fâsar, Milar, fus)       
--- fig. 33......                242   
Pietrarul (sulă. fus, sula cio¬        
banul ui) --- fig. 34 . . .'     243   
Porcoiul „(porcan, porcuşor,           
porcoiaş)---fig. 35 ... .        244   
Zrârluga (vârlugă. fâţă, cuţi-         
toae, nisiparniţă, unghiţă,            
câră)---fig. 36......            240   
Verdetele (boiştean. boişte,           
verdet, bQrfete, crăes) ---            
%. 37......:. .                  248   
Ţiparul (chişcar, şerpar) ---          
fig. 38 1........                250-  
 134
 135
 136
 137
  -                                  Pag.
  Lăteaţa (bleniţă, behliţă, boarea, rânchiţă, pluticS, plă-
  ticuţă) fig. 39 .............. 253
  Ableţul (oblete, bobleţ, boble-te, oclee, oclei, stoichiţ, stoi-cesc. ţârâitori, sorean, so-reaţă lătăreată)—-fig. 40 . 255 Obleţul mare-—fig. 41 ... . 258 Beldiţa (coconar, lătăreţ) —
  fig: 42..................‘ . . 259
  Mihalţul (midhai, midhoc, mântuş, smialţ)—fig. 43 . . 260 Somnul (somotei şi moacă, cel mic)—fig. 44 ................... 265
                                PARTEA PATRA Peşte de baltă, de Dunăre, de Mare.
  Crapul (tip.)—fig. 45 ... . 277 Crapul de Dunăre—fig. 4li . 279 Crapul ghebos—fig. 47        . . . 279
  Crapul ulucar—fig. 48        . . .  279
  Crapul ofiţir—fig. '40       . . .  282
  Crapul Box—fig. 50 ...           .  284
  Boerinaşul (împăratul crapului)...............................285
  Crăpucul........................285
  Crapul roşcat, auriu ....           (i7
  Ştiuca (ştincuţS, mârliţă, cea mică)—fig. 51 . . ... . . 300
  Linul—fig. 52..................311
  Bibanul (costriş, ghiban) ■—
  fig. 53 . V............... 316
  Ghiborţul (moş, glielciu, ghel-
  meş)—fig. 54 .................     320
  Kaspărul—-fig. 55 . . . . . 321 Şalău (suduc,guran)—fig. 56 . 323 lioşioara(ocheană,o-lieniţă)—
  fig- 57...................’ . .    327
  Babuşca (bălos. baboi, ţărancă, ţăran)—fig. 58 ... . 330 Caracudă (caras, cărăşel, lu-
  niţă)—fig. 59................333
  Plătică (cârjancă)—fig. 60 . 335 Batea (corbancă. corpancă, eorpacă, cor|ănică, frunza plopului—fig. 61 ....               338
  Avatul (havut, haut, Trespere. -vâlcan, vâigan, vâlsan. bou-
  lean)—fig. 62................341
  Cosacul—-fig. 63 ...............    342
»
505
         Săbiţă (sabioară, săbicioară)
         —fiŞ- 04 . ..................345
         Văduvită (văduvioară)—fig-. 65 347
         Petruşelul—fig-. 66 ......... 349
         Plevuşcă (pleavă, sârmuliţă, chisoarcă)—fig. 67 ...      .   351
         Pălămida de baltă (peşte ţigănesc, peşte cu ghimpi;—
         fig. 68—69................353
 / h Guvidia de baltă (glăvoacă, VtfVUf»   mitroacă, mitrocar, guvidie
 t.n/iA    de Brate')-%•-«>• • •     •   356
 W Guvidia de -ţad (glăvoacă, por-
         ^ cusor de vad)—fig. 71.    .   357
         Guvidia sau plăvoaca mică—
         fiff- 72 ....................   358
         Guvidia de mare (sula ciobanului)—fig. 73.........358
         Morunaşul—fig. 74 ........... 361
         Scrumbia de Dunăre—fig. 75 363 Scrumbia cap negru (de mare)
         —fig. 76 .................... 370
         Scrumbiţa (ciros, cirus, scrumbii sau scrumbii mici) —
         %• 77........................371
         Scrumbia Antipa—fig. 78 .       373
         Scrumbioara (rizeafca mică)—
         %• 79........................374
         Sardeluţa—fig. 80 ........... 374
         Chefalui—fig" 81.............378
         Licurinii ......        . . 380
         Anghila—fig. 82 ............. 383
         Cambula—fig. 83 ............. 388
         Kaiaua—fig. 84 .............. 391
         Calcanul.....................391
         Peştele ac —fig. 85 ......... 392
 Barbunul, zărbunul, garga-nul, zarganul...................
                                        Acipenseri
 Viza (bogzar celor mici) —
 fig. 86......................
 Cega (cigă, ciciugă, ceciugă)
 — fig. 8 7...............
 păstruga (păstrungă)—fig. 88 Xisetrul — Sg7 89 .... . Nisetrul scobar (varietate) . . Nisetrul golaş                 .
 Şipul (viză galbenă) — fig. 90 Morunul — fig. 01            ...
 Reflexiuni asupra pescuitului comercial.....................
                                 PARTEA CINCEA Adausuri
 Morua — fig, 92................
                              Somonul (de Ein) — fig. 93 .
 Bacii — fig. 94................
                             Scoicile — scoica de baltă —
 fig- 95.....................
 Scoica de rîu — fig. 96 . Scoica de mărgăritar— fig. 97 Broaştele — flg. 98 .
 Legenda lor............
 Vidra — fig. 99 . . ,
 Legea Pescuitului . . Regulamentul ei . . . Comentarii asupra lor
y%'
 x
 Pag.
 392
 394
 397
 406
 4091
 414
 414
 416
 420
 432
 437
 439
 443
 449
 450
 451 456 458 462 466 476 48S
 i!
                                                                                                        \
JVÎâncări şi Preparaţiuni De Peşte
                                                                                 Pag.
                                               Afumatul peştelui . . . 194-257
 Batogul........................426
                                               Borş, reţetă, borş ciorbă. . . 273
 Biban la grătar................319
 Broaşte, frigărue, friptură etc. 458 Cegă,, maioneză, cu legume,
 cu sos.........................403
 Ciorbă cu ze»mă de varză, cu
 borş, oţet................. 222-273
 Clean la grătar, friptură . . 230 Clei de morun . . . 140-151-426 Crap iacnie, plachie .... 297
 Crap c*u nuci..................297
 Crap prăjit, rasol, sărat, saramură ...................... 394-390
 Crap umplut, cu vin negru . 296 Crap la tavă, pe varză, pe
 ceapă, orez....................297
 Friptură de peşte . . .        193-297
                                               Frigărue de peşte, broaştq 430-458
 Fusar la grătar................242
 Iacnie de peşte, de scoici 297-455 Icre negre, moi, tescuite . 420-430
 Icre salată.................. 298-308
 Icre în ceapă, praz (umplute) 298 Icre prăjite, chiftele .... 299
 Lin rasol..................        314
 Lin ovreeşte, cu sos, pe grătar ...............................315
 Licurini.......................380
                                               Marinată de peşte . . 190-360-430
 Marinată de iarnă..............360
 Mreană ciorbă..................222
 Maioneză..................... 403-447
                                                                               P»g-
 Morun batog...................426
 Morun <*u sos, cu sos de vin 429 Morun salată, marinată . 429-430 Morun frigărui, la grătar . . 430 Morun clei, băşică . . 140-151-420
 Musaca de scoici.............454
 Nisetru balâc................413
 Nisetru frigărue, cotlet .  .  .  415
 Pană de somn, îndulcită, sărată .............................272
 Păstrăv afumat...............294
 Păstrăv ca la munte    ....       193
 Păstrăv friptură, pe grătar,
 la hârtie.....................193
 Păstrăv marinată, plachie . .     196
 Peşte friptură............. 193-297
 Peste la grătar, la hârtie, frigărui . . . 242-315-375-376-430 Peşte iacnie, la tavă . . 290-297
 Peşte prăjit..................296
 Peşte rasol............ 296-308-314
 Peşte salată..................429
                                              Peşte sărat. . . 272-294-295-344368-376
 Peşte saramură în oţet . . . 376 Peşte uscat (la soare) . . 241-257
 Plachie................ 196-297-407
 Pilaf de raci, de scoici . 447-454 Rasol de peşte . . . 296-308-314 Raci cu zmântână, rasol, înăbuşiţi, scordolea.............447
                                              Rasol de raci, scoici . . 447-454
 Salată de icre............. 298-308
 Salată de peşte...............429
  / 1
 508
                                                                                          Pag.
 Sandviciuri....................430
 Sărarea peştelui. . . 272-294-344’                            368-376
 Saramură de peşte..............376
 Scobar uscat (la soare) . . . 241 Scoici rasol, scordolea, musaca, umplute, iacnie, prăjite. fripte............... 454-455
                                                          Scordolea de raci. de scoici 448-454
                                                                                                   Pag.
 Scrumbie pe grătar .... 375 -Scrumbie la hârtie, cu sos, marinată, saramură, în oţet...............................376
 Somn pană, dulce, sărată . . 272
 Ştiucă rasol......................308
 Uscarea peştelui (la soare) 241-257 Untura de peşte (uleiul de ficat de morun)...................438
 Undiţerii, JKagazine, fabrici de Undiţi
UNIVERSEL, Calea Victoriei, Bucureşti APOSTOLEANU, Calea Victoriei, Bucureşti MtÎLLER, Calea Victoriei, Bucureşti FRĂŢILĂ, Calea Griviţei 197, Bucureşti
       JOSEPH OSZVALD’S NACHFOLGER (Josepli Oerlurd)
      I Bezirk, Wollzeile No. ii
                              VIENA
                       F. T. WILIAMS & Co. io Great Qeen Str. Lincoln’s In Field’s
                   LONDON, W. C.
510
            OGDEN 8MITH 6, Park Side, Hyde Park Corner
                              LONDON, S. W.
             AU PfiCHEUR ECOSSAIS 47, rue Joubert,
                                          PARIS
            MAISON F. MAYOR FILS
                                       LAUSANNE
                            Suisse
         USINE VIELARD-MIGEON et Comp.
                                      MORVILLARS
 '                     (Haut Rhin)
                          France
          ^%.7'PcP;'U