DIN PERIODICE ZIUA DE 26 AVGUST 1834 Ziua cea mult strălucită în Moldov-au luminat, Bronzuri sfinte şi mii tunuri cătră ceri au răsunat! Mihail, ce ni-i Părinte, împreună cu noi giură De-a păzi pe totdeauna a credinţii legătură. 5 Sub umbrirea a doi Luceferi, Unsul Domnului, dorit, Pe-a patriei tron s-aşjază în putere şi mărire, Cungiurat de-a sa lucoare şi respectul umilit, Dar mai mare slava-i este a norodului iubire! 39 411 CÎNELE ORBULUI Din amara und-a mărei iesă-o rază scînteioasă Ce-n eoloruri vii lucit-au preste muntele înalt. Steaua zilei se renaşte şi lumina-i amoroasă Orizonului dă viaţă, florilor plăcutul smalţ; 5 Raza ei pătrunde codrii, prin bordeiuri se coboară, Face templu să serbeză cultul sfînt religios; Vulturul, ce pe sub nouri, preste turnuri sumeţ zboară, Ţintind soarele, urează faţa discului focos! Dar la uşa-acelui templu un orb singur se găseşte, 10 Ascultînd vuietul zilei ş-orice pas de trecători; Gura-i murmură o rugă ce adînc te umileşte, Şi-ntr-o noapte nesfîrşită păşind e rătăcitori. Dar, vai, cesta nu-i tuneric-unei nopţi posomorite Ce în inimă dişteaptă misticoasele plăceri, \ 5 Care tristele deserturi de a lunei raze-umbrite Le-umple de-a melancoliei suvenire şi dureri. Asta-i noaptea eternităţei, un adînc nepriceput, Unde-amorului privire niciodată au străbătut. Tu ce naşterea-ţi răpiră ochii, triste osîndite, 20 Razele dulci a luminei pentru tine nu-s urzite, Nici plăceri... strein e ţie acel foc fermecători Ce în loc de fericire însoţesc pre muritori, Nici, aleu, pre lîngă tine laţul lor nu se întinde, 412 Şi cînd nobila simţire pe vrun om duios cuprinde, 25 Simţi în mîna ta tributul cuvenit unui sărman, îţi aruncă-o cătătură ş-a lui mînă vre un ban. Tu nu-i vezi gheţosul suflet, dar despreţul îţi rămine, Ş-aspra soartă ţi s-alină de-un prietin, de-al tău cîne. Cînd în mijlocul mulţimei, pe pămînt chiar părăsit, 30 N-asculţi alta decît glasuri de streini, neauzite, Atunci cînele simţindu-ţi întristarea, prin miite Chipuri inima-ţi alină, lîngă tine stînd lipit. Este blînd, dar cu-ndrăzneală, neadormit spre apărare, Şi în urma ostenelei, mai duios în ascultare. 35 Dulcea, trista lui privire, strigătu-i cel plîngeros Trage-asupra-i cătătura trecător iu lui duios; Şi spre a-ţi cruţa durerea ca s-areţi nenorocire, Se tîraste pe-a lui urme si-1 opreşte din păşire. De-a sa rugă s-umileşte şi cel mai nepăsător. 40 La bordei cu el în urmă cînd te-ntorci încetişor, Este plin de bucurie şi prin săltări Înmiite D-a lui vie mulţămire inima-ţi trerăsărind, în al tău sîn de durere afle-un zîmbet renăscînd! Nopţile cînd se coboară delungate, liniştite, 45 Ş-împresoară carul zilei cu-a lor umbre şi tăceri, La picioare-ţi dormitează cînele ce-adînc suspină, Încît voacea lui auzu-ţi fermecîndu-1, te alină Prin a sale visuri care te-usurează de dureri. 30* VIOREAUA DE MARTIE Ceriul şi naltul plai senine-s, făr’ de nori, Şi gerul zugrăvi pe geamuri mîndre flori. Dar una mai ales brilantă scînteiază, Un tînăr stă în drum ş-ochii-n ea ţintează. •5 Că-n dosul celui geam, pe dincolo de flori, Mai mult încă lucesc doi ochi surîzători. Vioreaua-n cîmp n-au dat asemine plăcere, Dar floarea iacă-acum de-o caldă boare pere. Perit-au cele flori, însă în locul lor 10 Doi ochi au strălucit; agiută-le, Amori 414 GÎSCA ŞI CACOMUL Fabulă Gisca odată ş-un cacom Se certa pentru protie, „Eu îmbrac p-un galant om“ — „Iar eu pene-i dau să scrie“. 5 Plini de cuget sfăditor, Merg la bufna învăţată, Ca prin dreaptă giudecată Să însemne rangul lor. „Spuneţi — zice I-amîndoi 10 învăţata legheoaie— Ce fac oamenii cu voi?“ Advocatul cu aripă Pentru îmbi răspunde-n pripă: „Mă smulg, iar pre el dispoaie!“ BOUL ŞI VIŢEII Fabulă Pe ogor, un bou bătrîn, Ce iernasă c-un pic fîn, Primăvară, ' Cînd se ară, 5 Deşi giugul l-apăsa, Pe-ncet brazda dispica. Dar viţeii, ce-1 videa Cum o vespe ră-1 împunge, Strămurariul cum 1-agiunge, 10 Scaii cum de el s-anină, I zic: „Ce tragi cea maşină, Cînd cu noi lin ai păştea?“ Boul însă: „Feţii mei, Mintea voastră de viţei 15 Nu agiunge a giudeca: Cine plugul va purta Care scoate din cea humă Nutreţ pentru a voastră mumă?“ 416 CĂTRĂ UN PATRIOT FILANTROP Oamenii cu inimi crude cată fericirea lor în diregeri sunătoare, în a numelui mîndrie, Altor cugetul se-mpacă în războaie şi-n omor, Ce-n sărmani preface fiii, pe soţii în văduvie. 5 Alţii pe aripa geniei străbat mai pre sus de nor, Cercetînd minuni înalte ş-a naturei armonie, Unii inimile-ncîntă prin frumuseţe şi amor, La străin adună altul aurul şi avuţie. Dar bărbatul cărui Pronia cătră darul luminos 10 O seminţă au adaos de a ei sîntă virtute Nu vra altă faimă decît de-a fi altui de folos. De asemene, Dorite, tu virtuţi ai înăscute: Cuget drept şi patriotic, cu talent suflet duios, Ce-ntrunesc a lor putere pe aproapele s-agiute! 417 JUNELE ŞI BĂTRÎNUL Fabulă De la shoală, de la carte, Dezertînd un june, cere Şi pretinde s-aibă parte Şi de titluri şi de-avere, 5 Ce rar să cîştigă-n lume Prin ştiinţă şi bun nume. La bătrîn, ce-1 vede-n drum, Zisu-i-au: „O, tu, în care Străluceşte minte mare, 10 Mă învaţă oare cum Aş pute să capăt bani, Moşii, titluri şi ţigani?11 Dar bătrînul atunci zice: „Fătul meu, spre-a fi ferice, 15 Să nu pierzi nici o minută, Lucră, patria agiută Şi pre cel neputincios, C-asta-i lauda şi folos!“ „Aşa viaţă nu îmi place!11 2 0 „Să-nveţi intrigi de a face!11 „Supărare ş-asta cere! 418 îmi va fi mai de plăcere Ga să capăt bun venit Fără să fi ostenit!“ Dar bătrînul, c-un suspin, Zice: „Văzui fără carte Fanfaron, ce nu-i străin, Că-n scurt timp au mers departe14 CĂMINUL5 Fabulă Pe cînd frigul domnea-afara, Vizitele merg şi vin, Toată ziua, pănă-n sară, Focu-ardea in un cămin, 5 Dar salonul fiind mare, Era încă tot răcoare. Oaspeţii deci, boieri, dame, Bătrîni, tineri, fiice, mame, Să se încălzască vin io Mai aproape de cămin. Cel ce nu-ncape se-mpinge De-al pute macar atinge, Şi căminul împreună Mai mulţi curtezani ş-adună. 15 Şoptituri, străine zise De la ii deş-auzise, ____________ De-nteres au de amor, 1 Cămin, franţuzeşte şemine, este acel horn elegant întrebuinţat pentru încălzirea saloanelor. Cuvîntul e dedus de la cămin (horn), de la care vechea dregătorie caminar, ce avea inspecţie asupra ogeagu. rilor curţii domneşti, precum stolnicul se îngrijea de masă, pitariu] de pîne etc. Astă denumire nu ni se pare neologism, ci veche ca şi hornul (Gh. A.). Şi de intrigi multe ori, El, discret2, da vorbei drum 20 Pe-unde ieşea al său fum. Inmîndrit căminul dar De-aşa post de secretar, Şi căldura, har străin, Socotind spirt de cămin, 25 Cu dispreţ el tot privea Peste scauni, canape, Ca pojîjie de casă In ungheriul ei rămasă. Dar a lui orbire ţine 30 Pănă primăvara vine. Cald fiind in orice loc, Nu se face-n cămin foc; La ferestrile deschise Oaspeţii se-ndesuise, 35 Şi caminu-acum răcit Se văzură părăsit. Atunci, tîrziu, înţălege Cele ce favorul drege, Că acii ce-1 cungiura 40 Focului se închina. Cînd vei perde-un har străin, Vei păţi c-acel cămin! Discret, om carele cu sfiire păzeşte secretele ce i se încredinţază .A.). RÎNDUNEAUA ŞI PASERILE Fabulă Călătoarea rîndunică Ce ţări multe vizitasă Şi chiar pentru că e mică Multe bune învăţasă, 5 Nu ca alţii, carii fac Un voiaj cu ochi-n sac. Rînduneaua, din cercare A tîmplărilor trecute Ce au văzut, deşi pe mare 10 Erau vînturile mute, De pe semne totdeaună Prezicea orice fortună. Deci în timp de primăvară, Cînd ogoarile se ară, 15 Văz-un om cu ceata sa Cînepă cum sămăna Şi temînd de urme rele Au zis cătră paserele: „Feţii mei, deşi în pace 20 Acest lucru azi se. face, Nu e bun şi-mi pare rău 422 J Despre voi, pentru că eu, La tot cazul neplăcut, Peste mări pot să mă mut. 25 Yideţi acea blîndă mînă Care samăn’n ţărînă Nişte fire mănunţele, Cînd vor creşte toate acele, în loc să vă deie mană 30 Să fac laţuri şi capcană, Să vă prindă, să vă taie, La frigare, la tigaie. Pănă relele-s mănunte Să mîncaţi a lor grăunte!“ 35 îns-acel june popor, Uşurel în al său zbor, îşi bătea de sfatul gioc Că nutreţ afla-n tot loc. Cînepa cînd răsărisă 40 Rînduneaua iar le zisă: „A scăpa încă-i uşor, Zmulgeţi iarba din ogor, Căci crescînd din zi în zi Neamul vostru va stîrpi!“ 45 „O, profită tot de rele, Ni dai sarcini foarte grele, -Toate paserile-i zic, — A plivi poate un ogor, Cît să nu-i rămîie un spic, 50 A lăcustelor popor!“ După săptămîne opt, Iată cînepa s-au copt. Rînduneaua n-a-ncetat A da paserilor sfat: 55 „Ascultaţi, blem, vorba mea: Iute creşte iarba rea Si cu dînsa a voastră soartă. 423 Să-mi urmaţi amuşi măcar, Păn n-agiungeţi la amar, Dupre timpul cum se poartă. Din cimp cînd s-or strînge toate, Nu zburdaţi în cîrd şi-n gloate, Că atunce disfătat Omul caută vînat, Laţuri şi reţele-ntinde, Paserele grase prinde. Neavînd voi ghibacie De cucoară, de becas, Ce d-a iernei grea urgie Peste mări trec făr de vas, Strîngeţi sburătoare aripe, Mute staţi ascunse-n ripe, Păn va trece acel rău Ce v-ameninţă mereu l1' Insă paserile orbite, De sănin timp amăgite, Ciripea, în cîmp zburda Şi pe vînători chema, Pană ce-n reţele au dat Ş-a lor poftă au săturat. Timpuriu să prevezi răul este rară-nţelepciune, Cel ce sfatul bun urmează niciodată nu răpune. SĂ NI AGIUTĂM UNUL PE ALTUL în a vieţei zile scurte, de suspin şi grijă pline, Fiilor de un părinte trai de fraţi ni se cuvine; S-agiutăm unul pre altul sarcina a o purta, Fiecare om nu poate să rădice partea sa; 5 Duşmani mii ni împresoară sub o mască ipocrită, în o viaţă amărîtă, insă pururea dorită; Ah, plăcerea iute fuge ca o umbră trecătoare, Iar durerea, grija, dauna între noi sînt stătătoare. Inima cea rătăcită, fără razim ş-agiutor, 10 De dorinţă vie arde, sau îngheaţă deseori. Nime dintre noi trăit-au fără lacrimi şi durere, Farmecele societăţii ni-aduc scurtă mîngîiere. Să nu-nveninăm dulcimea ce-n picături ni se dă, Medeţină slabă foarte pentru pătimire grea. 15 Cînd urmează între oameni lupta cea răpuitoare, Pare-mi-se a vede hoţii, osîndiţi la închisoare, în loc să-mblînzască soarta ce acolo i-au aruncat, între ii combat cu fere de care s-au ferecat. 425' EPILOG LA O COLECŢIE DE FABULE Contenesc aice cursul Ce-mpreună am făcut Cu furnica şi cu ursul, Pe drum încă nebătut. 5 Dar cum voiajerii fac, Neputînd nici eu să tac, Dintre cît-am auzit La apus şi răsărit, Am scris mică lo Cărticică, îns-acii ce o critică, între cele ce-or să zică, Cugetez că-m vor s-împute Cum că fiarăle sînt mute, 15 Şi prin cele Care ele Cugetează, spun şi dreg Eu pre oameni înţăleg, Ş-or căta ca să dezbine 20 Publicul tot de la mine. Deci am zis cătr-a me carte: „Ca să scapi d-atîte sfezi, Cărticico, acasă şezi! 426 1 Că-n Moldova nu ai parte, Nici salonul e deschis La cii ce nu-s din Paris.“ Că la Ghiţă-n librărie Pulberat-a să rămîie Pănă vreun literat, 30 Ce-n Hîrlău s-au doctorat, Va lua-o Şi-ndesară, Cu ţigară, Criticînd, va afuma-o. 35 Au din Ţara cea de Gios Boieriul gras şi gros, Ca s-aducă nou ceva în a sa politioară, Zisă au scris-istorioară, 40 După ce s-a neguţa, Cartea ia în datorie, Şi în loc d-Alexandrie, Cu cafe şi cu zahar, O va duce acasă-n dar. 45 Acolo o va ceti Cuconiţa, dac-a şti, Va da fiiei cei plăcute, La isteţul cuconaş, Ista are s-o-mprumute 50 La vecinului nănaş, De la văr la verişoară Cărticica văd cum zboară, Mastih, vitrig ş-un cumnat Fabula ş-au prumutat. 55 Pe la socrul şi bunica Vor să-nşire cărticica, Colendînd la neamul tot, De la moş pan la nepot. Trecînd pintre degeţi mii, 60 Va să-ncape la copii, Carii în puţine zile Unde-s stampe or rumpe file. 31 — Opere, voi. I 427 Iar apoi La ciocoi Cartea a fi de silabat, De rîs şi de disputat. După ce vor destrama-o Şi de său vor sătura-o, Un guzgan politicos, Ca să-ncheie a ei soartă, O va trage-n a lui bortă PAINGINII Fabulă „Vivat, neam industrios!" Zis-au un paingin gros, Cînd în fabrica a sa Sub o streşină lucra. 5 „Sînt a noastre toate cele Pre pămînt pănă la stele, Cît s-urzăşte prin ţărine Numai firul nostru ţine. O, paingini, clas ales, 10 Toate pentru noi să ţăs; Musca, vespea şi ţînţari Ni sînt nouă tributari!" Plini de astă fantazie, Fabricanţi-n bucurie 15 Nu-ncăpeau în a lor pele, Tot ţesau subţiri reţele Şi în cursă adunau Muştile care zburau. Cînd deodată o suflare 20 Turbură acea lucrare, Încît ii ş-a lor vînat Cu urzirea s-au surpat. 429 VULPEA CU COADA TĂIETĂ Fabulă O vulpe veche, din cele isteţe, Ce-nghiţea iepuri, găini şi reţe* Umblînd noaptea la vînat, încăpu în o capcană, 5 Dar ghibace şi vicleană Din cea cursă au scăpat, După ce ea în secret Ş-au lăsat de amanet 0 bună parte din coadă. 10 Dar deşi cu necomplect, Ideat-au un proiect De-a-ntroduce drept moadă într-a vulpelor popor Acest port mult mai uşor. 15 întrunite-n capitală în o sesie formală, Vulpele să adunasă. După ce să săturasă Să dizbată-n parlament 20 Despre oi amandament. Vulpea cu nările-n sus în ist mod planul ş-au'spus: „Pănă cînd vulpea va căra Coada ce-i povoara sa? 430 25 Să măture toate cele Stercuri din drum şi pavele? Omul nu mai poartă coadă, Să-i urmăm în astă moadă, S-o tăiem, o propun eu, __________ 30 Cine-m dă azi votul său?“ Dar o vulpe din congres, Ce ţintirea au înţăles, „Ca proiectul să-ţi dispic, Zisu-i-au, cumătră dragă, 35 En întoarnă-te un pic, Ş-adunarea-ndată întreagă Da-ţi-va a ei răspuns!“ Atunci şuier, vuiet mare Răsună în adunare; 40 Vulpea, deşi diplomată, S-au văzut mult ruşinată. Ş-a ei tîmplare la toţi au vederat Că cela ce cu vro zmintă să ştie Ş-altul asămene lui vra să fie, ■45 Spre n-a fi singur cu deget arătat. ŢIGARA O, străină buruiană, Preste mări de Ia Apus, Nu un om, ci o satană în Moldova te-au adus, 5 Ca la luxul cel nebun Să adaogi încă un! Nu-i de-agiuns că luxul sapă, Despoaie din an în an, De sudoare se adapă 10 A bietului moldovan; Prin ţigări şi prin ciubuci Tu şi măduva-i usuci. Idole, cărui se-nchină Cel ce-odată te-au gustat, 15 Cărui aburi învenină Aerul cel mai curat, în grădină şi-n salon Tu dai lege şi bun ton. De prisos a şti vro limbă, 20 La vizite şi la bal, Astăzi vorba se preschimbă 432 Prin a fumului canal; Cel ce suflă mai vîrtos Are spirt şi-i graţios. 25 Vezi junele-n Iaşi, la ţară, Cum din gură deseori Negru fum scut din ţigară Ca din hoarna lui vapor, Ş-a lor buză delicată 30 Ca jambonu-i afumată. A ţigarei aspra lege Au supus la greu tribut, Fără vîrsta a alege, Pe sărac, pe cel avut, 35 Încît oriunde acum Alta nu vezi decît... fum! LA MOLDOVA, ÎN OCAZIA EMANCIPAŢIII ŢIGANILOR 28 noiemvrie 1855 O, zi ferice, zi strălucită, în carea sclavii s-au liberat, Această lege de mult dorită Azi în Moldova s-au proclamat. 5 Precum gemut-au odineoară Israeliţii în Vavilon, Aici purtat-au o grea povară îndelung fiii lui Faraon. Sclavul e liber d-amu nainte 10 Pe a Moldovei liber pămînt, A lui soţie, a Iui părinte, A lui avere-s pănă-n mormînt. Saltă, Moldovo, de bucurie, Că astăzi triumf tu ai purtat, 15 Prin astă faptă tu însaş ţie Templu de glorie ţ-ai înălţat! LA OCAZIA REDESCHIDEREI TEATRULUI NAŢIONAL IN IAŞII, la 18 dechemvrie 1855 Imn Pentr-a lumei împărţală Lupta arde-n Orient, Şi Titanii1 cu iuţală Tună păn Ia firmament. 5 Dar în Moldova, în Românie, De Zeu umbrită, un pacinic hor Va să răsune cînt d-armonie, Că-i se deschide un viitor! Vie Muzele dorite 10 Să ne-nveţe a cînta, Şi cu flori de noi urzite 1 Titanii, urieşii, giganţi, dupre mitologie erau şesă fii a lui Uranus. Ţara (pămîntul), piîngîndu-se de cruzimea soţului ei, carile închidea întunericul lui tartar (iad) pe toţi fiii ce-i năştea, au întărî-tat pe titanii a se rebela; din asta au urmat în Orient faimosul rezbel oe zeci ani. Lupta era îndoielnică, pănă cînd Gioe au trimes spre agiu-t°ri pe centiinani (urieşi cu 100 mîni), prin a cărora putere titanii lura învinşi şi acufundaţi în tartar. Se ştie că mitologia cuprinde adevăruri trecute, dar asta de faţă P°ate şi cele de astăzi, pentru că între titanii mitologiii figurează nul cu nume Ocheanos, care s-ar potrivi cu Anglia, altul Iperios, Uscatul, cu Rosia etc. (Gh. A.). 435 Să putem încununa Pe dulce patrie; în Românie, De Zeu umbrită, al nostru hor Va să răsune cînt d-armonie, Că-i se deschide un viitor! VULPEA TÎNĂRĂ ŞI CEA BĂTRÎNĂ Fabulă O vulpe tînără, ce-ncă nu ştie A vinătorilor rea măiestrie, Se bucura c-asupra iernei grele Au crescut lungi noi peri preste a ei pele. 5 Dar cea bătrînă au zis: „O, toantă giune, Să nu te bucuri d-astă minune; Mantaua numai nu-i de mîntuire, A ei frumseaţă ni duce-n peire!“ Vai d-o vită, vai d-o fiară 10 Ce nu are dinţi şi gheară, Ca în timpurile rele însăşi s-apere a ei pele! 437 URARE LA ANUL NOU La acii bătrîni, la tineri e iertat a nebuni, A-nsura-se pe o lună ş-apoi a se dispărţi? A fura iertat ori fi-va, a-nşela pe Visterie, Numai critica nelegei neiertată ca să fie? 5 Răutatea, neruşinea las să verse a lor venin, Adevărul, dreptul giude, astăzi să s-audă plin, El, ce s-adora-n Moldova d-om bătrîn şi de cel giune, La-nceputul unui An Nou în inimă să li tune. Să-l audă fariseul care, cînd stă la altar, 10 Crede că răpirea-ndreaptă din ea dînd un sărindar, Prin păzirea de agiunuri şi mătenii numărate, Cele vrute şi nevrute c-a spala a lui pacate. Să-l asculte patriotul care a lui sentiment Fără fapte îl vederează prin un luciu pergament. 15 Să-l audă magistratul ce-a sentenţiii sale lege, Nu dreptatea cea prea-sfîntă, ce o cumpănă alege. Să asculte spirituosul ce să crede un Volter, Dar cînd vine la o prubă din cap iesă numai zer. Cea femeie ce-i menită a ni mîngîia-n viaţă, 20 Ce dă-n loc de fericire cumpărată frumusaţă, Lasă casa şi copiii să le poarte cel străin, Pe alţi cu dulceţi adapă, pe bărbatul cu venin. 438 Literaţii să-] asculte cum sarcina de a scrie C-a apostolilor este o cerească datorie, 25 Nu pentru ca să brileze prin un spirit pungător, Ce pre calea mîntuirei să conducă pe popor. Cînd nu s-or ’noi aceste în a noastră Românie, Visect anul cincizăci-şesă fericit an va să fie! IMNUL MOLDOROMÂNILOR PENTRU 25 IANUARIE 1856, ziua onomastică a prea înălţatului Domn Grigorie A. Ghica Voievoa Doamne, apără pămîntul A românului popor Şi întinde haru-ţi sîntul Pre Grigori Domnitor! 5 Moldova iară, sub a ei lege, Ce din vechime au moştenit, Unită-n El să poată culege Pre calea păcei trai fericit! Direptatea cu lumină, 10 Frica cătră Dumnezeu, Cu unirea cea deplină Cungiure pe tronul Său! Precum strămoşi-s icoană vie De fapte bune ce au plinit, 15 Aşa a noastră virtute fie La strănepoţi titlu de-nmîndrit 440 SÎNTUL GHEORGHIE Sînte, ce din naltă sferă în lucoare şi-n tărie Pe-a Moldovei bandieră Strălucit-ai d-ani o mie, 5 Să conduci a noastre arme Pe balaurul să sfarme, Ce în sînul său îmbină Fere care ne-nvenină! 441 I SOARELE, LUNA ŞI VÎNTUL Din ţiganaid£ română Un ţigan politicos, Deşi foarte stremţuros, Intîlnitu-s-au odată Cu o foarte veche ceată 5 Care umblă totdeauna: Vîntul, Soarele şi Luna, Şi li-au zis, cînd fu vecin: „Din voi unuia mă-nchin“. Drumeţii din firmament 10 Rîs-au la ist compliment, Neştiind ori cătră cine Au voit el să se-nchine? Atunci luna cea tăcută Zis-au: „El să-nchină mie, 15 Că lumina mea plăcută îl agiută-n ghibăcie“. „Protestez, soarele au zis, El pre mine au urat, Că-s a zilei împărat, 20 Stema-n fruntea sa i-am scris. Sub a mele calde rază Ţigănimea tot viază." Dar vîntul au şuierat: „En să-l întrebăm mai bine 442 <â 25 Cui voit-au să se-nchine?“ Vîntul deci s-au repezit După dînsul cu trufie, încet soarele au păşit Ş-apoi luna cea tîrzie. 30 Vîntul, ce-ntăi l-au agiuns, „Stă, ţigane, au strigat, Lămurit să-m dai răspuns Pre cine ai salutat?" Şi-n pept aşa l-au suflat, 35 De ţiganu-n loc au stat; Că de frica ce-1 apucă Pica face-se măciucă. După ce văzu tăria în a lumei suverani, 40 Dupre moda de ţigani Din cap scoasă pălăria: „Eu mă-nchin, domnilor, blem, La cel de care mă tem!“ Şi-nturnîndu-se spre vînt, 45 Să-nchină păn la pămînt. „Vagabondule ţigane, Strigă luna mînioasă, Ori nu ştii tu, sărimane, Că-ţi pot crierii şi oasă 50 Să le-ngheţ iarna de ger, Noaptea cînd lucesc în ceri?“ „Ai putea cu bună samă, Lună, capriţioasă damă, Dar la ceastă a ta mînie 55 Am şi eu o doftorie, Torn în şatră un foc mereu, Nici mă tem de gerul tău. De n-am vreascuri, sub un ţol Culc copiii mei domol, 60 Şi iatacul de ţigan îl acopăr c-un troian. Dar cînd vîntul întărtat Mie-n şatră au întrat, Spulberă cărbuni şi scrumă, 65 Stinge focul şi m-afumă. De-aceea curat îţ spui: Pofta pune-ţ-o în cui!“ Ruşinată, de mînie Luna se făcu gălbie. 7 0 Atunci soarele-nfocat, Că va-nvince-ncredinţat, Cătră faraonul zice: „Bravo, negrule voinice, Văd că ştii tu de la cine 75 Aştepţi razim şi lumine; Nice mă-ndoiesc că mie Vei da pururea protie,-Nu la luna, care, mută, Noaptea umblă-n ceri curnută!“ 80 „Eu cunosc în adevăr Faţa ta lucind în cer, Dar a tale pîrle-rază Nicecum mă-nspăimîntează; Deci urarea mea, să ştie, 85 Nu au fost menită ţie!“ Soarele, ce nu e tont, La asemenea afront Pe ţiganul au certat Şi ceste i-au săgetat: 90 „Nu ştii că prin al meu foc, De-oi voi, te ard pe loc, Să nu fie-n toată lume De ţigan macar nici nume?“ „Mai încet, soare-părinte, 95 Nu te face aşa fierbinte; Vîntu-i aspru, e ştiut, Şi de-aceea-i de temut. Că oricît a frige ai vra, Dacă vîntul va sufla 100 Răcori-mă-va pe loc; 444 r Luna, deci, nici al tău foc Nu pot a mă vătăma, încetaţi a vă certa, Că sînteţi tari voi tustrii 105 Aţi dat prube de ani mii; Dar din voi celui mai tare Am făcut a mea urare. Arşiţa au contenit Vîntul cînd suflă în foaie, 110 Ş-aspru gerul mult se moaie Vîntul cînd au adormit!" 32* PREUMBLAREA CEA NOUĂ A DAMELOR ÎN IAŞI Urm în d unui metod nou, Dameîe, cu o maşină Ce-i numită crinolină, Azi se primblă la Copou, 5 Nu călări, nu-n faeton, Ce pin sus, prest-orizon. Cavalerii cii mai sprintini în zadar în cai dau pintini, Doar agiunge-vor pre ele, 10 Ce să-nalţă pân sub stele, D-unde, mîndre şi uşoare, Aste nouă meteoare, Cu a fustelor mărime Fac în Iaşi întunecime. 15 Iar barbaţii, ziua mare, Gios le caută cu fanare!... 446 DESAGII Fabulă Chemă Gioe dineoară Ca din toată împărăţie Cel ce umblă,-noată, zboară, înaintea lui să vie, 5 Să-i zică de-i mulţămit Precum firea l-au urzit, Că-are scop ca toate trepte Dup-un nou calup să-ndrepte. „Tu, momiţo, vino-ntăi! 10 între tine şi ai tăi Fă o dreaptă asemănare, Cine vro meteahnă are?“ După o tumbă ce-au făcut, Momiţa au început: 15 „Decît mine în toată lume Nu e nime mai lăudat La talent, la spirit, la nume, Nici e mai frumos format. Umblu-n patru şi în două, 20 Eu scornesc tot modă nouă, 447 Şi al meu chip frumuşel Omului au fost model, însă ursul, unchiul meu, Este urît şi nătărău, 25 Şi cu minte ruma ar fi Cînd pre mult nu s-ar mîndri.“ Ursul care apoi vine Foarte-i mulţămit cu sine. I se pare, după modă, 30 Pe elefant a-1 reforma, A-1 lungi puţin la coadă Şi urechea a-i mai scurta. Elefantul, ce se ştie Că e plin de-nţelepţie, 35 Critică pe-a mării chit Că mult peşte au înghiţit. De altă parte o furnică, Ce se crede un colos, Chiar pe lindenea critică 40 Că n-aduce vrun folos. După aceea s-au chemat Din pămîntului popoare Cît-un ales deputat Ca să spuie ce le doare. 45 Dar ş-aici s-au înţăles Că a fiecărui lege Este propriul interes, Pre care de bun alege. Să văzu deci neputinţă 50 A preface vro fiinţă. Că a lumei împărat, Cînd pre om au fabricat, Celui tont şi lui ghibaci O păreche au dat desaei, 446 55 Ca zmintelele nebune In acii desaci s-adune. Dar omul a lui pacate, Ca la ochii săi s-ascundă, In desacul de la spate 60 Totdeauna le-acufundă, Iar cele străine sminte In desacul dinainte. IEPURILE ŞI BROASCA ŢĂSTOASĂ Fabulă Cătră un scop de iute alergi, Nu agiungi, de-ncet nu mergi, Iepurile ş-o ţăstoasă Ni dau prubă curioasă. 5 Zis-au broasca cea tîrzie Iepurelui sprintinel Că ea, păşind cătinel, Mult mai sigură a să vie Şi mai iute la un scop, 10 Decît dînsul în galop. Încît pus-au rămăşag Ş-au ales de ţîntă un fag. Iepurile, care crede Că puterea-n călcăi şede, 15 I-au zis: „Ţ-ai ieşit din minte. Soro, pas tu înainte! De-oi purcede la asalt Sînt la ţîntă într-un salt.“ Văzînd ţînta apropietă 20 Şi ţăstoasa-ngreoietă, Iepurele, după un pas, 450 Stă şi rumigă-n popas, înainte face doi Şi atîţa paşi napoi. 25 Mai zburda, Adulmeca, Tot la umbra lui visa1, îşi bătea de broască gioc Că încet păşea din loc. 30 Cînd din a lui fantazie Iepurele s-au trezit, Nenea broască cea tîrzie, Neabătută-n calea sa, Pe încet, dar tot urma, 35 Ş-agiungînd întăi la fag Prinde a ei rămăşag. Apoi iepurilui zice: „Tinerel eşti, vinetice, Nu-i de-agiuns a fi uşor, 46 Mintea-n cap stă, nu-n picior! Oare ce ai face, frate, De ai purta ş-o casă-n spate?11 Iaşi, 12 noiemvrie 1857 1 Cunoscută legumă sălbatică numită Umbra iepurelui (Gh. VOT LA COMETUL DIN 1858 O, lucefere străine, Ce pre căile sănine Trecînd, prin mii leghioane De stele şi prin mii zoane, 5 Cursul tău cel minunat Lumea-ntreagă au admirat, Cînd a României soartă O-nchidea secreta poartă, Argintoasa a ta comă 10 Ai întins spre cea menire Ce lăsă antica Romă L-ai săi fii de moştenire. Dorit timpul cel să vie Ca-n a ta călătorie, 15 Cînd iar te vei înturna Pe român a lumina, Să găseşti pe-a lui popor în traiul nemuritor, Puternic şi fericit, 20 In Concordie unit! 452 CI NT SECULAR Pentru aniversala 30 ianuarie 1859 Solenela sărbătoare dp cînt secular să sune Celui Domn ce-au fost Moldovei de mult bine făcător; Patria, care au luminat-o, tîmplele să-i încunune Şi să-ncingă al său nume cu laurul nemuritori! O, voi meseri şi voi orfani, junilor şi voi juneLe, Ce prin el aveţi un azil, ce prin el v-aţi luminat, Umiliţi de cunoştinţă, sunaţi lauda-i păn Ia stele, Unde evlavia cea sîntă ş-a lui fapte 1-au-nălţat. Demni de-a lui faceri de bine, arătaţii mulţămire, Păşind preste acea cale care el au petrecut; în voi Patria găsască lucrLtori l-a ei mărire, O tărie neînvinsă şi-n fortuna a ei scut. Românio, spre agiunge acolo und-al tău nume Şi a tale sorţi te cheamă: de a fi şi tu iar Stat, Nu uita că a ta Mumă au trăit atîta-n lume Cît virtutea ş-amor Patriiei au plinit ş-au onorat! DEDICAT MANELOR1 LUI ALEXANDRU HUMBOLD La ocazia înmormîntărei sale Imitaţie Din Italia, unde moartea săceriş mănos adună, Să-nturnăm un pic privirea spre-a Germaniei pămînt; Un alt erou Alexandru, între fulgeri ce detună, A lui dispoiere astăzi o destinde în mormînt. 5 El, ce fără crunte lupte au agiuns la nemurire, De cît Indus2 mai departe au păşit cu naintire. Prin deşertul cel sălbatic, prin a codrilor desime, Prin vulcani, genuni adînce, ce de om nu s-au călcat, Preste munţi mai sus de nouri, sub neospitale clime 10 Ce nici ochiul cel mai ager pănă amu n-au cercetat, Prin arine arzitoare, prin turbate a mărei unde, A ştiinţelor dorinţă l-au împins a Ie pătrunde. Mai mult încă: prin ocean de luceferi şi de stele în noian presemănate, pilot sigur au plutit, 15 Învingînd cu energie depărtări şi ostenele, 1 Manes, zeimi antice reprezentînd sufletul răposaţilor (Gh.A.). a Poeta face aluzie între Alexandru cel Mare şi între Alexandru Humbold; intre faptele însemnate a eroului grec este şi aceea că el, în cursul său concvistâtor, au agiuns în Asia la ţărmurile rîului Indus, ce pe atuncea se credea a fi marginea lumei (Gh. A.). 454 C-a ştiinţei mana sîntă viaţa lui an întărit; Un asemene mare-erou, ce Germania onorează, Nu prin laucle-au monumente în memorie viază. Din cele ce plăzmuit-au pe la ambe emisfere, Strănepoţii vor culege fructul cel nemuritor; Dacă sună astăzi muza a ei cîntec de durere, Ea repetă numai eco unui întristat popor, Cînd amor, recunoştinţa, sentimentul lor îmbină, A ei lacrimi chiar natura ca un drept tribut închină. Naţio ce aşa un erou produci dintr-a tale cete, Cu mîndrie între toate vechi şi nouă tu vei sta, Un alt geniu c-acesta nime poate să-ţi arete Care-n templu] a luminei toate odoare ar aduna, Din străin să n-ai nevoie modele-a lua morale, Că-n al tău sîn porţi sămînţa-a gloriei şi a puterii tale! LA ITALIA Sonet a lui Vincenzzo da Filicaia Liberă traducere O, Italia, Italio, tu ce ai în a ta soarte De frumseţe-ncîntătoare darul cel mai dureros Scris pe îruntea-ţi întristată c-un demon misterios Menit este fără paos prin fortuni ca să te poarte, 5 De n-ai fi aşa frumoasă, au de-ai fi macar mai foarte, Ca de tine să se teamă, au să nu fie duios, Cel ce parcă să încîntă de-al tău geniu luminos, Dar nesaţiu-n a lui pofte te provoacă chiar Ia moarte. Că amu n-aş vedea iară de pe Alpi cruntate urme 10 D-înarmaţi venind în vale şi de sîngele tău plină A lui Po spumoasă undă adăpînd a Galiei turme; Nice aş vedea pre tine nu cu ferul tău încinsă, Cu eroic braţ luptîndă pentru cauza cea străină, Spre-a fi şarbă totdeauna, vincitoare au învinsă. 456 CELE DOUĂ PĂRÎIE Fabulă Din sinul muntelui două păriie Izvorite curgeau tot prin o vale. Cel ce avea mai de sus obîrşie Toate stirpea ce găsea-n a lui cale; 5 Altul, născut în munte, dar mai gios, In albia sa curgea nezgomotos Şi, în loc de a stîrpi, în calea sa Ogoarile şi iarba adăpa. într-o zi rîul acel furios, 10 După ce malul au săpat ş-au ros, în urmă s-au propiet De cel ce curgea pe-ncet. Ş-a-nceput a-1 înfrunta Di ce ca el n-alerga, 15 Zicînd: „Te tîrîi prin înguste rîpe, Pe cînd eu zbor parc-aş avea aripe; împroşc pe trecători şi-n lume tun, Cînd nici sătenii te aud din cotun“. Blîndul atuncea au răspuns: „Vecine, 20 între noi văd e-urmează diferire; Ţie-ţi plac salturi ce duc la peire, In urma mea las mană, tu ruine!" 457 ÎN AMINTIREA DE 30 IANUARIE, aniversala onomastică a lui Vasilie Lupu, domn Moldovei, restauratorul literilor române în biserică şi în curte, fondator Academiei naţionale la 1644 Trecut-au secoli cu a lor fortune Ce preste Patrie au suflat peire; Puternici domni, frumseţe de minune, Averi, invidia, frageda mărire, 5 Toate au rămas a timpului păşune, De ele urmă nu vezi nieăire; Numa-a virtutei fapta nu răpune Şi să păstrează giune-n nemurire. Alţi domni cu arme ţara mîntuise, 10 l-au păstrat drepturi, viaţă, autonomie, Pentru mari sorţi ce în destin sînt sorise. Tu-ntăi sfărmaşi obeze de sclavie, Ce ferecau a strămoşilor zise, Ş-ai Inviet nou simţ în românie! 458 K&IEHEPE mu i a jyl 1 tmm t?norp»«ie* Mtnu AmIb*» Culegere de poezii a lui Gh. Asachi, Iaşi, 185 (foaia de titlu) fllTANII I rană Km KTbntine d« 'r "'flit axtat a t f.n 24 lansapie 1856. lle Teatps Naiiiona-t. Mamii. Tiitorpafia Jisctitstsi âi*inel m. Ţiganii, Iaşi, 1856 (foaia de titlu) CULEGERE de Ediţia a ireîa, adâogitâ I&SSI s„ Tipografia Institataîut Albinei Române. 1863. Culegere de poezii a lui Gh. Asachi, Iaşi, 1863 (foaia de titlu) Casa în care a locuit Gh. Asachi la (fotografie din 1968) ASUPRA CORUPŢIEI SECOLULUI Iertat oare celor tineri şi bătrînilor să fie Ca să facă-n toate zile scandaloasă nebunie? Iertat fi-va să prăzi oameni prin un nou metod ghibaci, Să te-nsori, să laşi copiii, cununia s-o disfaci? 5 Iar pe asemene nelege a tuna ori nu se poate? Să audă farizeii şi a viţiilor gloate, Critico nemituită, adevărul cel curat La acii ce vreu s-asculte apune-l astăzi dizgheţat. Unde-i legea cea sfinţită şi dreptatea nevîndută, 10 Intre noi din vechi aflat-aţi o petrecere plăcută, Pre voi bunii şi părinţii cu respect v-au onorat, însă-n loc ca strănepoţii p-urma lor să fi călcat, Derîzînd simplicitatea timpurilor ce-s trecute, Pe fantoame lustruite aflstera-au schimbat virtute. 15 Vorbe multe sunătoare, dar veninu-i mezul lor, Care perde azi prezentul p-un nesigur viitor. Unde-s oameni de parolă, amici unde-s cu tărie, Unde giunii care patriei razim, vînta ei să fie? Soţii giugul ce-1 giurasă nu voiesc a-1 mai purta, 20 Pana nu cată alt merit decît cel a defaima; *-Patrioţii între sine un altuia groapa sapă, De averea cea străină epitropul să adapă. Ghidele, căruia datu-i ministerul cel mai sfînt, 33 — Opere, voi. I 459 Direptatea celor meseri ş-al său vinde giurămînt. 25 Nu cu-asemene principii Alexandru cel Bun Rege Reformat-au societatea cu-nţăleaptă eternă lege, Nice Ştefanu cel Mare, de nemicii patriei-ncins, Combătînd un mez de secol, trii imperii au învins! înarmează-te, române, cu oţele şi cu zale, Mai mult însă te-ntăreşte şi cu armele morale! 30 Nemoralul, egoizmul, interesul ovelit Sînt tirani carii să-ncearcă să te ţie cătuşit. Aşa Roma, a noastră mumă, păn’ virtutea avea altară, Fericită-au fost în nuntru şi temută din afară; 35 Dar cînd cetăţenii Romei de virtuţi s-au depărtat, Cele urzite-n curs de secoli într-o zi s-au surupat. De a străinilor urzele au scăpat a noastră ţară, Numai viţiul din nuntru va putea ca să o piară! PELEGRINUL1 Alegorie imitată în vieţei primăvară, cînd sînt toate înflorite, Din a mea frumoasă patrie eu m-am fost înstrăinat; Cu plăcerile giuneţei, bunurile moştenite Toate-n casa părintească părăsite am lăsat; 5 îndemnat de un mister, cu încrederea cea vie, — Pelegrin şi singuratic plecai la călătorie. în delunga rătăcire auzei de sus cuvinte Ce în inimă bătîndă răsunau necontenit: „Giune, pănă steaua luce, tu tot pasă înainte, 10 Fără paos, fără teamă, dirept cătră răsărit; Acolo poarta de aur a ta fie trecătoare, Acolo cele din lume se prefac nemuritoare!" — însara, se făcea ziua, n-am stătut nici o clipală, Dar acele ce căutat-am tot ascunse au rămas; 15 Pintre neguri, prin fortune am păşit fără sfială, Deşi pedeci înnoite înfrînat-au al meu pas. Străbăteam în codrul negru şi pin plaiuri pe la munte, Pe rîpi, pe turbate rîuri duram fragida mea punte. 1Pelegrin (hagiu), persoana care călătoreşte prin ţări străine spre vizita locurile sînte (Gh.A.). 33» 461 Iacă-n urmă agiunsei la un rîu care răspunde 2 0 La cea ţară misterioasă cu un ceri etern sănin, In încredere a soartei m-aruncai în a lui unde, Să mă ducă-n repegiune cătră ţărmul cel străin; — Adresai cătră al meu Demon1 rugăminte umelite Cursul meu ca să-l ferească de mii stînci acoperite. 25 Dar naintea mea-i deşertul; un ocean mă disparte De cea ţară misterioasă unde nu pot să răzbat; Nici un vad, nici o cărare nu conduce-n ceea parte Şi-n zadar eu cerc cu ochii luceafărul ce-am visat. Tăria ce-i preste mine cu pămînt nu-i îmbinată, 30 Şi acele ce-acolo sînt aici nu sînt niciodată! 1 Anticii da acest nume la oarecare spirituri sau genii care s-ar fi arătînd oamenilor spre a li folosi sau a li văttma (Gh. A.). ÎMPĂRŢALA PĂMÎNTULUI Dupre Şiller Din înaltul Olimp Gioe cătră oameni a strigat: „Luaţi lumea cîtă este, ea de acum a voastră fie, Eu v-o dau de moştenire, sub al meu protectorat, Dar frăţăşte să se-mpartă între voi cea avuţie!“ 5 Iacă toţi aleargă-n pripă să-ş împartă a lor avut, Cu giunimea şi bătrînii la cel lucru se îndeasă, Adunînd din cîmp săteanul el grînarul au umplut, Săneţarul din pădure vînătoare adus-au grasă. Schitnicii îşi prelucrează viile de la Cotnar, !0 A industriii producte neguţtorul le alege, Bariera-nchide Prinţul, toate pune la cîntar, „A mea-i, zice, zeciuială, dupre suverană lege!“ Tîrziu, după împărţală, cu-ostenit şi lînged pas, Se apropie Poetul, ce venise de departe, 15 Dar, aleu, din avuţie nimic nu a fost rămas, Că luasă fiecine a sa dănuită parte. „Amar mie, ori se poate eu acel mai credincios Al tău fiu, între toţi alţii, să rămîn azi in nevoie?'4 A strigat poetul mizer, întristat şi dureros, 0 Aruncîndu-se cu lacrimi la picioarele lui Gioe. 463 „în a visurilor ţară pînă amu de ai rătăcit, I-au răspuns puternic Zeul, apoi nu certa cu nime; Oare unde ai fost atuncea lumea cînd am împărţit?11 „Totdeauna, îi răspunsă, petreceam pe lîngă tine. 25 Pe-a ta frunte maiestoasă a fost ochiul meu ţintit, Asculta a mea ureche armonia-ţi îngerească; Iartă spiritului dacă, de lucoarea ta răpit, Negrijit-au să adune avuţie pămîntească!“ „împărţită-i amu lumea, ce să fac? Gioe a zis, 30 Secerişul, visteria nu-s a mele, ce străine, însă cerul totdeauna pentru tine a fi deschis, Cîte oare, tu, Poeta, vei voi să fii cu mine!“ UNUI AMIC Tu ne quaesieris (nefas) scire... HORATIUS Nu-i iertat, dorite amice, a vieţei noastre soarte A le cerceta prin stele sau prin babilon discînt, Spre a găsi ori cîte zile neîncungiurata moarte Ca să le petrecem încă ni-a lasa pre ist pămînt! 5 Dacă iarna, care Zeul adauge la cele mii, Va fi turbure au senină, sau că aspr-a ei fortuna M-a răpi din astă lume, au lasa-m-a cu cii vii! Grija cea de toate zile s-o alungi din a ta minte, Timpul scurt lungeşte-1 astăzi prin speranţa-n viitor, 10 Că pe cînd în senin cuget preschimbăm blînde cuvinte, Amar mie, invidiosul zboară timpul fugător! Lucrînd fără încetare întru tot ce-i comun bine, De cea zi ce-ţi iartă Zeul cată a te folosi, Nu te despera de cele ce au dat asupra tine, 15 Nici te-ncrede-n fericirea care poate va veni! EPILOG Nenceput şi fără capăt timpul zboară nencetat, Ca un atom şi Albina pănă astăzi a sburat; Dar ce-ncepe capăt are, de aceea ş-o Albină, Ce ani douăzeci doi dus-au la români ceva lumină încetează şi se-ntoarnă, cu-ncheierea istui an, Chiar de unde răsărise: în a timpului noian! VIITORUL Scris la Roma, 1812 Pe aripele fantaziii mă înalţ amu spre stele, Las pămîntul şi-a lui urbe, nici mai mult rămîa în ele, Ca o pasere biformă, în noian nemărginit, Mai presus decît invidia, eu, de muzele nutrit, 5 N-oi muri, nice voi trece a lui Stix undele-amare; Iaca, iacă de pe umeri amu aripa-m răsare Şi ca pasere albie, decît Icar mai uşor, Adria, a Ioniii Mare, Arhipelag şi Bosfor Trec, şi-n zborul meu veni-voi în a Daciei cîmpie, Care-aşteaptă un restorator dintre fiii săi să învie. Deci speranţa nu o perdeţi, o, voi, juni plini de ardor, Că suspinul se preface în un cînt triumfător, Şi-n loc de frunză cipresă să încingeţi junea frunte Cu laurul a nemurirei, care creşte în sacrul munte. 467 LA DANTE în ocaziunea aniversarei seculare Al Italiii Cîntătoare, Tu întăi din muritori Care te-ai destins în Tartar şi venit-ai iar în lume, Spre a ni spune suferinţa celui păcătuitori, Vaitele nencetate şi osînda lui anume, 5 Tu prin graţia zeiască te-ai suit la Paradis, Unde luce între augeli vergură ta Beatrice, Pentru care sîntul amor poarta d-aur ţ-a deschis Să admiri pe cea ce vie te făcu duios ferice. După şase secoli astăzi numele tău iar învie 10 Şi serbează triumfarea geniului nemuritor, Către carea şi o muză, născută în Românie, Depune cu umelire tributul admirator. 468 ANUL NOU 1866 La români O, românilor a Daciii, azi s-adaoge un nou an La viaţa ce vi dede imperatorul Traian; Antecesorii, străbunii, a plinit a lor chemare, Martori a fost Mihai Bravul, Ştefan eroul cel Marel 5 Vouă lucru sublim încă a plini vi a rămas, Cînd p-o mare turburată naintează al patriei vas; întruniti toată puterea spre a lupta în cea grea cale* Să conduceţi teafăr vasul la portul menirei sale! Că p-orizonul de Românie 10 Din cer o zînă s-a arătat, Lumină, lege şi armonie Preste popor a revărsat. Fie dar cursul ei în cer senin, Ca timpul ce zboară fără termin! 469 SERBAREA ANULUI NOU 1866 La Apollo Quid dedicatum poscit Apoliinem Vates quid orat... HORATIUS De la tine, o, Apollo, ce voi cere astăzi oare, Cînd din disc la ceri se suie parfumul acel sînţit? Nalt onor de senatore, sau al Indiei odoare, Nu, c-aceste n-aduc mie trai plăcut şi fericit. 5 Intre lupte încruntate ori cata-voi o cunună, Sau cuprins de sărăcie s-alerg după o fortună?1 Turmele de oi păscînde, nu cerezi şi a lor taur, Nu cer via a cării nectar spumegă-n bocal de aur. Nu invidiu cine trece pintre monstruri şi sirene, 10 Nici pe cel ce-n nori se suie cu artificioase pene. Mi-i de-ajuns, de vei concede, o, Zeule luminos, Sanatate şi putere, cuget chiar şi încă voios, Ca să pot în hătrîneţe să răsune a mea lire Ale patriei române ş-a familiei fericire! 1 Fortuna, zîna alegorică adorată mai ales de romani; ea se repre-zentează pleşugă pe din dos, oarbă, cu aripi, stînd cu un picior pe un glob mişcători, iar altul ţiind în aer. Nestatornicia acestei zîne a motivat la noi a se denumi fortuna o mare mişcare a vîntului (Gh- A.). 470 CÎNTUL CIGNULU1 Fiinţa cea mai aleasă care Zeul a creat A răspuns la a sa menire de a fi lumei împărat, I-au deschis adinei secrete, i-au supus elemente şi cele Ce pămîntul în sîn ascunde, ce se operă sub stele. 5 Asta fiinţă aşteaptă altei vieţe o dulce auroră, Că suflarea ce divină aice nicicum nu moare; Aşa Cignul României, ce e pasere profită, A cîntat în aşteptare de-o viaţă mai dorită! 1 Se zice că cignul, mai nainte de a răposa, cintă un viers melodios care se numeşte cintul cignului şi se aplică la cea de pe urmă com-I punerea unui poet (Gh. A.). I I 471