MIRTIL ŞI HLOE Pastorală PERSOANE: MIRTIL, păstor, june de treisprezece ani. HLOE, păstoriţă din tot acel cotun, jună de doisprezece ani. LIZIS, închinătoriul a lui Amor. ALT ÎNCHINĂTORI mai june. Teatrul înfăţoşază o pădure; în fund se vede templul lui Amor. Soarele începe a răsări. Mirtil şi Hloe vin din două părţi opuse; Mirtil aduce în mînă un cuib de turturele, Hloe o caţă păstorească încununată cu flori. SCENA I Mirtil, Hloe MIRTIL Ce văd! Dorita me păstoriţă, acum te-ai mînecat şi oare încotro te duci aşa de timpuriu? HLOE Umblam să mă întîlnesc cu tine, doritule, că foarte de mult de cînd ni-am dispărţit...de ieri sara.--l MIRTIL Ah, ce frumoasă caţă ai! Niciodineoară nu am văzut-o la tine. Hloe, oare cine ţi-au dat-o? HLOE Asta e un secret, Mirtile, dar, ah, ce frumoase paserele! Tu nu mi-ai arătat cuibul lor. Mirtile, oare cui le vei da? MIRTIL Asta e un secret, Hloe. HLOE Pare-mi-se că prea mult ţinteşti ochii la astă caţăl MIRTIL Dar şi tu cam prea mult ocheşti aceste turturelei HLOE De-i aşa, en să-ţi spun toate. MIRTIL Nici eu nu-ţi voi ascunde nimic. HLOE r Gaţa este pentru tine. MIRTIL Pentru tine sînt aceste paserele. HLOE Mai bine de o lună de cînd în ascuns lucrez de a tăia, cu cuţitul meu, scoarţa acestei caţe. Lemnul e vîrtos foarte, mîna mea prea neputincioasă; şi fiindcă lucram pentru tine, n-a,m voit să mă agiute cineva. Iacă pentru ce, doritule, lucrul atîta au întîrziet. Apoi am mai săpat în vîrful căţei litera întăi a numelui tău, singura ce o ştiu a scrie. Ieri sara toate erau gata; de plăcere nu am putut dormi. îndată ce cîntecul 5 ciocîrliei m-au înştiinţat că s-au făcut ziua, m-am sculat, cules-am flori spre a împodobi astă cată; umblam s-o depun la uşa bordeiului tău şi să mă ascund între tufarii cii apropieţi. în zădar însă mă scol dimineaţa, Mirtil este mai mînecat decît mine; în 10 zădar umblu să-i ascund ceva, el cunoaşte secretele mele îndată, ca şi mine. MIRTIL Iar eu, sînt mai mult de două săptămîni de cînd am descoperit ist cuib de turturele în rediul de pe 15 acel muncel. Dar turturelele îl aşezase chiar în vîrful unui tînăr stejar, a căruia ramuri erau pre fragide spre a mă pute purta. Neputîndu-mă sui, nici a mă agiuta de la vrun alt arbore învecinat, de aş fi îndoit ist tînăr stejar, el s-ar fi putut rumpe sau turturelele 20 s-ar fi spăriet, sau puii ar fi căzut gios. ' / , • HLOE Apoi oare cum ai făcut, Mirtile? / MIRTIL ; Capătul praştiei mele îl legai de trunchiul steja-25 rului, aşa de sus pe cît agiungeau ambe a mele mîni, iar alt capăt îl înnodai de rădăcina unui alt arbore apropiet. în toate zilele strîngeam nodul, scurtînd legătura. Pe nesimţite, în fiecare zi cuibul se apropia de mine, fără să se fi rupt stejarul şi fără să fi 30 aceasta simţit turturelele. în ist timp puii au crescut şi cu dînşii a mea nădejde. Azi-dimineaţă cuibul agiunse la nălţimea mea; văzui ceste două turturele ‘care deschideau pliscul lor, crezînd că eram muma lor; atunce iute am luat cuibul; umblam să-l depun 35 la uşa bordeiului tău, peste acii lilieci ce amîndoi am 487 I împlîntat anul trecut. Dar niciodineoară nu mi se nimereşţe a te surprinde, Hloe, şi aşa, precum totdeauna te caut, pretutindene te întîlnesc. HLOE Dacă e aşa, doritule, en să facem ca cum ni s-ar fi nimerit planurile noastre. Ia astă caţă şi dă-mi turturelele tale. (Mirtil dă paserile şi ia caţa.) MIRTIL (căutind la caţă) Ah, cît e de frumoasă, Hloe! Toţi păstorii-mi vor zavistui-o, iar eu li voi zice: voi mai mult mi-aţi zavistui-o, de aţi şti cine mi-au dat-o! HLOE (dezmerdind turturelile) Cît sînt de frumoase turturelele tale! Ele-s albe ca crinul care dăunăzi mi l-ai dat şi blînde ca tu. MIRTIL Dorită Hloe, giuruieşte-mi că totdeauna le vei păstra! HLOE Bucuroasă, din toată inima! Dar şi tu să-mi giuru-ieşti că niciodineoară nu vei părăsi caţa mea! MIRTIL En ascultă: iacă templul Amorului! Vino să primeşti acolo giuruirea mea şi să-mi dai a ta. HLOE. Nu, Mirtile, mama au zis să nu întru în acel templu, de nu mă va introduce ea însăşi. Nu voi să nu ascult pe mama mea. F MIRTIL Bine zici, Hloe! Maibine aş dori să inor, decît să displac părintelui meu. însă, fără a întră' în templu, am putea aice să giurăm înaintea Amorului, carele 5 nesmintit ni va auzi de acolo, că niciodineoară; aceste daruri nu vor ieşi din mînele noastre. HLOE Bucuroasă, fie! Dar nu se cuvine să giurăm; noi încă nu sîntem de agiuns de mari pentru aceasta; 10 să făgăduim, asta-i de agiuns spre a rămînea liniştiţi. MIRTIL Fie şi aşa- En ascultă-mă bine, Hloe, şi apoi vei zice ca şi eu. 15 HLOE Se poate. (Mirtil se pune în genunchi, inturnindu-se oarece spre templu) MIRTIL Duiosule Amor, împăratule naturei! (încet cătră 20 Hloe) Aşa el se numeşte. (Tare) Să faci pe Mirtil cel mai neferice dintre păstori, de va părăsi un minut astă caţă frumoasă- Eu sînt încă prea june spre a avea o turmă; tot odorul meu este astă caţă. După ce voi creşte mare, părintele meu mi-au giuruit două- 25 sprezece capre; astă caţă le va conduce la păşune şi, cînd voi fi bătrîn ca părintele meu, astă caţă va sprijini păsurile mele. Aşadar, copil, june şi moşneag, astă caţă va fi totdeauna lucrul cel mai preţuos. HLOE 30 (Ingenunche şi inturnindu-să oarece spre templul lui Amor) Amorul, zînule de care se cuvine a se teme! (Pe încet cătră Mirtil) Mama mea aşa mi-au zis. (Tare) Aruncă urgia ta asupra Hîoei neferice, dacă vrodi- 489 neoară mă voi dispărţi de bună-voie de la aceste două paserele ce mi-au dat Mirtil. Giuruiesc a mă îngriji de dînsele ca cum ar fi a mamei mele. Tinere sînt aceste turturele; şi eu sînt jună; noi împreună 5 vom îmbătrîni, ele iubindu-se totdeauna, iar eu iubind totdeauna pe Mirtil. MIRTIL Mulţămesc ţie, dorită Hloe! Iacă sîntem acuma foarte siguri... Insă văd venind pe Lizis, închinăto-10 riul Amorului. Aleu, cîtu-i de întristat! Fără îndoială vine să ni înştiinţeze despre vro neferice. SCENA II Mirtil, Hloe, Li zis, un alt închinători al Amorului. LIZIS 15 Aşa este, iubite Mirtile, şi chiar eu însumi plîng despre ştiinţa cea tristă ce am să ţ-o spun. MIRTIL Ah, Lizis, zisele tale mă înspăimîntează! Nu cumva s-au tîmplat vro nenorocire părintelui meu? Mai mult 20 despre dînsul mă tem, decît despre mine. LIZIS Părintele tău s-au dişteptat cu nişte friguri arzătoare; patima de-abia au început şi ea au agiuns la culmea ei; bătrînul nenorocit, neputincios de ani, 25 împovorat de durere, mă tem că se apropie de clipa lui cea de pe urmă. MIRTIL (plingînd ) O, zeilor, zeilor, mi se va răpi părintele meu! Cît 3 0 sînt de neferice! Părintele meu pătimeşte, poate părintele meu moare şi eu nu l-am îmbrăţoşat!.-- 490 Lizis, Hloe, rugaţi-vă la toţi zeii ca să mîntuiaseă pe cel mai bun dintre părinţi, rugaţi-i să detune asupra me relile care îl fac a pătimi... Nu mai pot rămînea cu voi; mă duc, alerg să agiut pe părintele meu. (lesă). SCENA III Lizis, HI oe, cu închinătoriul lui Amor HLOE Ah, Lizis, tu pre carile Amorul au ales a fi ministrul templului său, tu prin carile acel zîn puternic 10 încunoştiinţează voinţele sale, cere şi capătă de la dînsul însănătoşarea lui Menalcas, cere ca cel mai virtuos din păstorii noştri mult timp încă să vieze, spre a ni învăţa virtutea! LIZIS 15 Oare amorul virtuţei te face a arăta un interes atît de duios pentru părintele lui Mirtil? HLOE Gel mai drept, cel mai dulce din sentimente: recunoştinţa. Nu ştii cu cît sînt datoare bunului Menal-20 cas; nu ştii că, în vara trecută, o cumplită fortună stîrpisă secerişul mamei mele. A doua zi după fortuna aceea, mama mers-au să vadă ogorul ei; eu eram cu dînsa, ea mă ţinea de mînă. Mama căuta cu un ochi înspăimîntat la toate spicele la pămînt obo-25 rîte, sfărmate, dispoiete de grindină. Ea nu rostea nici o tînguire, dar lacrimi grele picurau din ochii ei şi rîurau de-a lungul braţului meu; pare-mi-se ca cum le-aş simţi şi acum acele lacrimi. Bătrînul Menalcas, părintele lui Mirtil, trecea pe acolo, întur-30 nîndu-se de la ogorul său, carile nu pătimisă de fortună. El văzu pe muma mea ce plîngea; se apropia de dînsa cu un aer întristat, o luă de mînă, pe care o strînsă rădicînd ochii spre ceri, apoi mă sărută pe 35 — Opere, voi, I 491 frunte şi-mi zisă numai aceste cuvinte: „Reveniţi pe aice mîne, rogu-vă veniţi!11 A doua zi noi venirăm acolo şi aflarăm un seceriş legat în jerbii, mult mai frumos decît secerişul cel stîrpit. Imbunătăţitul Me-5 nalcas petrecusă noaptea, agiutorat de toată familia sa, să care pe ogorul nostru giumătate din jerbiile şale. LIZIS De pe aceste cunosc prea bine pe Menalcas. 10 HLOE Giudecă dacă se cuvine să-l iubesc, giudecă dacă, din acea zi, mama şi eu am adormit vrodineoară fără a binecuvînta numele lui Menalcas! Ah, Lizis, adaoge dorinţele tale cătră ale mele, mergi şi roagă-te 15 lui Amor ca să scape pe binefăcătorul meu! LIZIS Numai singure dorinţe nu agiung, Hloe! Zeilor le place sfara. HLOE 20 Amar mie, nu am nici o jertfă; mama me nu are turme. De-aş avea o singură oiţă, eu aş fi alergat să ţi-o aduc. LIZIS Oare a cui sînt acele două turturele? 2 5 HLOE (tremurînd ) A mele. LIZIS Aceste sînt paserile Amorului consfinţite. Cînd am 30 să capăt un har de la acel zîn, îndată îngiunghiu pe altarul său două turturele. 492 HLOE Cum! Crezi că, îngiunghiind aceste paseri, putâ-s-ar mîntjii viaţa lui Menalcas? LIZIS 5 Ista-i mijlocul cel mai sigur. HLOE (eăutind cătră turturele) O, sărmanelor turturele, el v-au osîndit la moarte. Amar mie, nădăjduit-am şi giuruit-am a nu mă dis-10 părţi niciodineoară de voi, dar viaţa părintelui lui Mirtil stă în cumpănă, a binefăcătorului mamei mele; nici o giuruire, nici un sentiment nu poate fi mai puternic decît recunoştinţa. O, paserilor sărmane, eu vă tînguiesc, dar nu vă pot scăpa. 15 LIZIS Spune-mi, deci, oare ai hotărît? HLOE Nesmintit, sînt hotărîtă. LIZIS 20 Pătimirea este grea, să nu perdem nici un minut. Vino cu mine să îngiunghiem aceste turturele. HLOE Nu, nu, Lizis, rogu-te, scuteşte-mă de asemene priveală ce ar fi prea cumplită pentru mine. Iacă tur-25 turelile mele, eu ţi le dau, ucide-le, ucide-le, fiindcă moartea lor poate mîntui pe Menalcas; dă-mi însă voie să mă duc să plîng departe de la altar... (Ea plînge). De-ai şti cît de preţioase îmi sînt aceste paserele, dacă ai cunoaşte cine mi le-au dat şi giurui-30 rea ce am făcut-o... Dar Amorul le ştie, Amorul ceteşte 35» 493 în inima mea şi cu cît astă jertfă este mai dureroasă, cu atîta mai mult, fără îndoială, are să fie folositoare pentru părintele doritului meu... Adio, Lizis, eu te las, nu mai pot înfrîna lacrimile mele; durerea mea ar turbura rugile tale... Vă las şi pre voi, paserilor sărmanele, voi ce eraţi menite a rămînea purure cu mine... Adio! Voi nu veţi pătimi mai mult decît sufăr eu. (Ea sărută turturelile, le dă lui Lizis şi iesă). SCENA IV Lizis, cu inchinătoriul Amorului LIZIS O, Hloe virtuoasă, cît de fericită trebui a fimama ta, cît de mîndră se cade să fie avînd un copil ca tine! Dar iacă văd venind Mirtil. (Cătră închinăto-riul Amorului, dîndu-i paserile) Du-te şi mă aşteaptă în templu, pregăteşte focul pe altar! (Acela se duce, luînd paserelile). SCENA V Lizis, Mirtil MIRTIL Eu te căutam, Lizis; împărtăşeşte bucuria mea! Prevăd o rază de nădejde; părintele, al meu părinte, poate că va scăpa. LIZIS Dă, Doamne! Dar oare prin ce minune? MIRTIL Rămăsese lui încă o suflare de viaţă, cînd sosii pre lîngă dînsul. Fraţii mei, în genunchi lîngă patul său, rădicau mînele lor spre ceri plîngînd; alerg, mă arunc în mezul lor, îmbrăţoşez pe părintele meu... îmbunătăţitul părinte s-au însufleţit şi, adunînd toate puterile sale, mă strînsă cătră inima sa: „Tu îmi lipsei — îmi zisă el nevoindu-se a-mi surîde — mi-ar fi părut rău a muri fără să-ţi fi dat a me binecuvîn-5 tare“. Eu nu putui alta decît, plîngînd, a-1 strînge, dacă, deodată, nesmintit un zeu nu m-ar fi însufleţit să-mi aduc aminte de vorba ta, că în vîrful muntelui locuia un bătrîn păstori, numit Lamon, carele se zice că ar fi învăţat de la Apolon arta a vindeca toate io patimile. Zmultu-m-am atunce din braţele părintelui meu, repezitu-m-am şi, fără a mai păsui, suitu-m-am pe munte, căutat-am, chemat-am pe Lamon; în o clipă petrecut-am toate locurile unde credeam să-l întîlnesc; 15 în urmă îl văzui şezînd sub un stejar, îndeletnicit a cerceta nişte plînte ce le-au fost cules. Aruncatu-m-am la picioarele sale: „Mîntuie pe părintele meu, zisu-i-am; părintele meu va muri; vino, întoarnă-1 spre viaţă, eu îţi voi da toate cîte voi ave odineoară. Azi 20 n-am nimic, dar cînd în viitorime voi fi înavuţit, toată averea mea a ta să fie.“ Yorbindu-i aşa, am fost apucat mîna sa şi îl trăgeam spre bordeiul nostru. „Fătul meu — îmi răspunsă el păşind mai iute, pre cît îi era cu putinţă — n-am nevoie să cîştig bunuri 25 ce inima mea are nevoie a le face. Voi cerca să tămă- dui pe părintele tău şi, dacă dascălul meu Apolon îmi va îngădui încă acest har, nu voiesc a lua de la tine alt dar decît caţa ta; ea este cea mai frumoasă care am văzut-o. Spre recunoştinţă o voi anina-o pe 30 un vechi dafin ce lui Apolon l-am consfinţit." LIZIS Lamon au rămas tot ace] de mai nainte; evlavia sa cătră zei se asamănă cu a sa mărinimie. MIRTIL 35 Aleu, cerîndu-mi caţa mea, el mi-au cerut odorul cel mai preţuos, căci ea este dănuirea păstoriţei mele. Am fost giurat mai bine să mor decît să mă dispart 495 de dînsa, dar giurămîntul meu şi a mea caţă, chiar şi însăşi păstoriţa mea, nu-mi sînt aşa de preţuoase ca părintele meu. Am înfrînat lacrimile mele, m-am făcut că surîd; deşi mi-ar fi fost mai dulce a da lui Lamon 5 zece ani din viaţa mea, totuşi depus-am caţa în mînele sale. LIZIS Oare Lamon vindeca-va pe Menalcas? MIRTIL 10 El îl văzură, îl întrebară şi îndelungat îl cercetară, după care au păzit o tăcere adîncă. Fraţii mei şi eu aveam ochii noştri ţintiţi asupra lui Lamon; mîntui-rea sau peirea noastră atîrna de la cuvîntul ce avea să rostească. In urmă ni zisă: „Nădăjduiţi! Cred că 15 voi pute vindeca pe părintele vostru.“ La acel cuvînt, toţi am căzut la genunchii săi şi l-am închinat ca pre un zeu. Lamon lăcrăma; el ni rădică de la pămînt, ni zisă să ieşim din bordei, unde rămasă singur cu părintele meu. Eu m-am folosit de acel moment, 20 Lizis, spre a te încunoştiinţa de norocirea noastră şi spre a te ruga de asemene să mijloceşti acest har de la zei. ) LIZIS Iacă, eu alerg să-i adresez rugile mele, voi să-i fac 25 o jertfă carea te va face să verşi lacrimi de recunoş- tinţă cînd vei şti cine au prosforat-o. (Se duce). MIRTIL lată-mă-s, eu viu după tine, Lizis... Insă văd pe Hloe apropiindu-să; eu îi voi împărtăşi despre noro-30 cirea mea. 496 SCENA VI Mirtil, Hloe HLOE Toate le-am aflat, doritule, viind de la părintele 5 tău; am văzut pe Lamon, i-am vorbit; nădăjduirea sa sporeşte din minut în minut. MIRTIL Ah, dorito, scumpa me Hloe, dîndu-mi astă ferice ştiinţă, mi-o faci încă mai dulce! 10 HLOE Ştiu că tu ţ-ai adus aminte de Lamon, că l-ai căutat şi l-ai adus de pe munte. Fraţii tăi plîngeau pe părintele său; tu, Mirtile, tu l-ai mîntuit; de aceea inima mea se sîrguieşte a te iubi încă mai mult, însă foarte 15 mă tem că nu va putea-.. Dar oare unde-i a ta caţă? MIRTIL (cu ochii In gios) A mea caţă? HLOE 20 Ai perdut-o? MIRTIL Nu. HLOE Dănuit-o-ai cuiva? 25 MIRTIL Am dat-o. 497 HLOE Oricine altul de mi-ar fi spus asta, nu aş fi crezut. MIRTIL Ah, dacă ai şti... însă şi tu însăşi, ce-ai făcut cu turturel ii e? HLOE (tristă) Nu le mai am. MIRTIL Şi oare ce s-au făcut ele? HLOE (suspinind ) Ele mor acuma. MIRTIL Ceriule! Şi cine este varvarul carile au putut să omoare nişte paseri atît de duioase? HLOE Chiar eu însam. MIRTIL Tu, Hloe? HLOE Le-am dat lui Lizis, pentru ca, consfinţindu-le lui Amor, să capete de la acel zîn puternic sănătatea părintelui tău. MIRTIL Ah, mă simt înviet, dorito Hloe! Astăzi îmi eşti o mie de ori mai preţuoasă şi niciodineoară... HLOE Dar caţa mea se vede că n-ai consfinţit-o Amorului? MIRTIL Nu, ce bătrînul Lamon mi-au cerut-o drept mulţămită a vindecării părintelui meu. Oare puteam a nu i-o da, Hloe? Am ascuns lacrimile mele, am sărutat caţa mea şi am dat-o lui Lamon. HLOE Ah, cît m-ai liniştit, Mirtile 1 In loc să fiu despre asta supărată, cred că ai aflat singurul mijloc a fi mai mult iubit. MIRTIL N-am făcut alta decît datoria me; eu o voi face-o şi de amu, dar cît de frumoasă au fost caţa mea! HLOE Aş fi dat viaţa pentru binefăcătoriul meu, însă cît de dragalaşe erau turturelile mele! MIRTIL Noi încuviinţăm ambi aceea ce am făcut, şi cu toate aceste inima noastră cîrteşte. Aleu, tîrziu este, Hloe, turturelile s-au îngiunghiet, caţa au încăput în mînele lui Lamon; nice tu, nici eu nu vom mai vede nici turturelile, nici caţa cea frumoasă. SCENA VII Mirtil, Hloe; Lizis adueînd turturelile şi caţa LIZIS Voi le veţi vedea şi le veţi avea încă, copiilor virtuoşi şi simţitori. (Cătră Hloe) An orul îţi întoarnă jertva ce i-ai prosforat. (Cătră Mirtil) Lamon îţi întoarnă agonisita lui. Amorul şi Lamon mi-au împărtăşit voinţele lor. MIRTIL O, ceriulel LIZIS Cînd umblam să jertvesc aceste turturele, cînd ţineam cuţitul sfinţit preste inima lor, un glas dulce au ieşit din statua lui Amor: „Du-te, zisu-mi-au, du la Hloe cea june paserile duioase ce irii-au prosfo-ratl Spune-i că eu nu primesc a sa jertvă şi că am înturnat sănătatea bunului Menalcas. încredinţaz-o, ca şi pe Mirtil, că eu privighez soarta lor, că peste puţin îi voi uni şi că purure fericesc pe acii carii, respectuindu-mă şi închinîndu-mă, respectează şi să închină virtuţii." MIRTIL Ah, a me Hloe! HLOE Dorite Mirtile, ce norocire pentru noi! LIZIS Abia au încheiet Amorul aceste cuvinte, iacă bătrînul Lamon au şi venit: „Menalcas s-au vindecat, îmi zisă el; nu arta mea, ce zînul tău au făcut astă mare minune. Eu nu pot pretinde vro mulţămită-Întoarnă lui Mirtil darul ce mi l-au făcut." Aceste rostind, mi-au dat caţa- Ia-o, Mirtile; Hloe, ia paserile tale şi nu uitaţi niciodineoară, niciunul, nici altul, că acel ce jertveşte toate datoriilor sale este sigur să agiungă la fericire.