PARTEA I I
                   CASTORII
io
   Lîngă-o curte boierească, în grădină minunată, Un castor ş-a sa familie trăia-n apa cea curata. De mănunţi fii şi de fiice avea cîte o păreche, Casa lui era de bîrne, dup-a ţărei modă veche. Ostenind cu ghibacie Şi păzind iconomie,
               Spre nutreţ avea-n camară Tot producturi de la ţară:
               Frunză, scoarţă, nuci şi ghindă,
               La prînz, cină şi merindă.
                Cu această rînduială Trăiau fără de sminteală în duratul foişor Acii soţi cu fiii lor 15             Fericiţi, d-ar fi urmat
                Cu cest metod măsurat,
                Ce din neam în neam de fire Li s-au dat spre moştenire, Şi-n repaos gios trăind,
20             Mai presus n-ar fi dorind.
                Dar o pildă prea străină De-a lor sistemă-i dizbină; Din apoasa lor camară Ieşia adeseori,
 23*                            301
    25 Pe răcoare, cătră sară,
         Cu soţia-cel castor,
      Şi primblîndu-se prin lac Scotea-n aer a lor cap. Lua aminte şi vedea 30 Ce la curte se dregea, Cît-armonie, lumină,
      Se lăţea prin cea grădină, Cum prin înflorit parter, Cu-nvăţatul guverner,
35 Tinerelul boierin
       Dialect vorbea străin.
      La aceste luînd sama,
      A castorului madama începu la soţ să zică:
40 „Oare ştii de ce, frăţică, Firea e deosăbită într-un om şi într-o vită? Educaţia totdeaună O preface în mai bună.
45 Pentru ce din castoraşi Să nu facem cuconaşi? Frate, să luăm, te rog, Dupr-a modei reglement, La copii de pedagog 50 Pe o vită cu talent!“
      Cînd în astă sfătuire Stă să deie-o hotărîre,
      Li s-arată lîngă mal Veneticul papagal,
55 Avînd pene verzi şi mure, Ce din gros scăpînd afară Şi zburînd din ţară-n ţară, După multe avanture, Parcă înadins chemat,
   60 Prest-un ram s-au aşezat.
      Şi s-arete că nu-i mut, Vorovind aice cu sine Cuvinţele tot streine,
      La castori mult au plăcut,
302
 65                          Că avea şi o figură
                Plină de învăţătură.
                Castoreasa, cu mirare,
                Cătr-a ei bărbat au zis:
                „Papagalul mi se pare 7 0                Al său plisc cînd au deschis
                Că aşa au răsunat Ca mentorul din palat.
                Buna soarte mi-1 trimete,
                Pentru fiii mei şi fete;
 7 5                       Să luăm în casă-ndată
                Astă pasăre-nvăţată!“
    Că bun foarte-au fost castorul, a şti încă să cuvine, Cîte-i propunea femeia, el la toate zicea: bine! Încît, fără advocat,
 $0            învoiala au    urmat
                Ş-un contract s-au iscălit,
                Unde chiar s-au lămurit:
                Datoria Şi simbria 85            Celui ce pre   fii învaţă,
                Hotărîndu-i pe viaţă Şi o pensie   prea bună
                De castană    şi d-alună.
                Iată curs-acum începe 90            în principii   să-l adăpe
                Guvernorul papagal,
                Dizvălind a lui moral, în timp nu îndelungat Pre castori au învăţat,
 195           Cu deplină sîrguinţă,
                Papagalilor ştiinţă:
                Cum să salte, să se strîmbe,
                Fără noime-a vorbi limbe,
                Capu-ascunde sub aripe,
 100           Cum să şuiere, să ţipe,
                Cum să de din cap, din coadă,
                Şi mii lucruri de plăcere De bun ton şi tot de moda.
                Dar nu lungă mîngîiere 05            Din metodul învătat
303
       Cii părinţi au fost gustat, Căci îndată ce din mici Au crescut castori voinici, S-au văzut că ii o mie 110 Ştiau lucruri frumuşele, Numai nu ştiau acele Ce castorii au să ştie.
       Căci de casnic interes N-avea gust, nici înţăles. 115   Cînd părinţii s-au trezit,
       Au scăzut ş-au bătrînit, N-avea cine să li deie Bîrne pentru-a lor bordeie; La hambare nime cară 120   Provizioane dd la ţară.
       Şi părinţii cii uşori Pentru-aceea-au scăpătat,
       Că pre fiii din castori Papagali au informat.
 Li
OCHII ŞI NASUL
  Urma ceartă dineoare între ochi ş-un nas vecin, Cui din doi, după dreptate, ochelarii se cuvin? Advocat se făcu limba şi pe nas îl apăra,
       Iar urechea, prezidentul, a ei ziceri asculta.
  5             Atunci limba, cu talent,
                   Au zis cătră prezident:
               „Dreaptă pleacă-ni, ureche,
               Să auzi dovezi o mie,
               Prin înscris şi mărturie,
  10            Cum de epoca cea A^eche
               Neam de nas, tot necurmat,
               Ochelarii au purtat Şi-i să cade ca moşie Trecută-n paragrafie“.
  15            O comisie de mazili,
               Rînduită chiar pe nas,
               Au găsit între movili Brazda ce-ochelarii au tras. „Tribunalul va ierta,
  20            Se pot pilde arăta:
               Faţa dacă ar fi rămas De-ntîmplări să n-aibă nas,
               Cine ar fi acel măgar Ca să poarte ochelari?
25 Din aceste, lămurit,
      După legi am dovedit Cum că pentru nas anume Ochelarii s-au urzit, Ş-ochelarilor în lume 3 0 Post pe nas s-au rînduit!“ La această limbuţie Bravo-n sală au răsunat, Iar nasul de bucurie De trei ori au strănutat.
35 Dar ghibace a noastră limbă A ei sistimă o schimbă Şi chiar pentru altă parte Paragrafuri tot din carte Aşa vederate au scos 40 Că au dovedit pe dos,
      Fără nici un pic favor,
      Nici prepus de strîmbătate, Cum că ochii au dreptate Preste ochelarii lor.
45 Dar urechea, care-n faptă A limbei au înţăles Mituirea în proces, Hotărîrea-ncheie dreaptă: „Nasul drit de proprietar 50 Aibe preste ochelari,
      Ochii se vor margini Prin ii numai a privi11.
VULPEA, MOMIŢA ŞI FIARELE
      Murind Leul împărat, Fiarele s-au adunat Pe temeiul legei lor Să-şi aleagă-un domnitor.
5 Deci corona din cutie, Ce-avu şerpele-n păstrare, S-au fost scos în adunare Să o cerce cui să vie. Îns-oricîţi o probuia,
10 Nici unuia nu-i vinea.
      Că deşi toţi aveau gust, Avînd unii cap îngust, Corona pe nas cădea, Alţii gros şi cap cornut,
15 Încît ea n-au încăput.
      Deci momiţa cea bufonă Vru să cerce-acea coronă, Face şegi şi mii grimase, Coţcării cu toate clase,
20 încît cap-au lunecat Şi corona i-au Intrat.
307
                 Asta aleasă ghibăcie Minţei sale dînd protie, Toate fiarele o urează,
25 Domnitoare o proclamează. Numai vulpei n-au plăcut Lucru care s-au făcut.
                  Tăcînd a ei sentiment,
      Ea-i face un compliment 30 Ş-au zis: „Doamnă, o comoară Zace-ascunsă lîngă o moară. Cred că altul nu o ştie;
      Deci aceasta după legi Se cuvine, doamnă, ţie!“
             :35 Deşi doamna iubea şegi,
                   Cu argint nu şuguia,
      Ce supt stîncă-1 încuia. Spre-a nu fi deci înşălată,
      Cu vulpea aleargă-ndată 40 Să apuce-acel odor.
              Dar, aleu, a ei picior încăpu în o capcană Ce au prins pe suverană. Atunci vulpea au urlat '45 Şi pe fiare-au adunat,
      Iar momiţei au zis: „Vezi, Vrei pe noi să guvernezi Şi nu ştii a te purta Pentru chiar persoana ta!“
50 Aşadar toţi o distronă, Declărînd în deplin vot Că puţini în lume pot Vrednici fi de o coronă.
                 MINCIUNILE
                  într-o sară foarte lină în primblare am ieşit,
                La Copou, lîngă grădină r Să răsuflu-aer dorit.
               5 Cînd, văzut-am deodată La stat mare o figură,
                  După modă îmbrăcată.
      Dar, precum fac cii saraci, Purta-n umere desaci.
                               10 Dar nu am însemnat Di-i femeie au bărbat!
      Mă mir d-acel venetic Şi întreb atunci de nume. Stahia-mi răspunde: „’N lume* 15 Intrigă oameni-mi zic.
      în această ţărnă bună Straturi samăn de minciună;, De calumnie, de crezare,
                 Grînul meu amestec are;
               20 Niobosîtă-n lucru sînt,
      Dintr-un trec la alt pămînt,, însă nicăire nu-i Ca pe malul de Bahlui,
 309
1
      Pămînt gras pentru minciune, 25 De se face de-a minune. Ş-apoi tot aici, c-un preţ Foarte bun, astfeli nutreţ Să întreabă şi să cată Ca o poamă delicată.
30 Pentr-acest product mănos Orice timp e priincios;
      Săcetă au umezală Niciodată-i dau sminteală.“
      După-această, a sa mînă 35 Iute samănă-n ţărînă;
      Un grăunte nu se perde,
      Iată tot ogoru-i verde.
      O  minune! ’Ntr-un minut Ierburile au crescut;
40 înfloresc, ş-apoi pe loc Amu spicele se coc,
      Încît toat-acea cîmpie Au produs minciuni o mie. Cele ce cu ochii văd,
45 Pipăind abie le cred.
      D-oameni îns-atunci o ceată, De minciuni nouă-nsătată,
      Case şi copii lăsa,
      La cules se îndesa.
50 Mîndru-i fiecare spic,
      Dar denuntru nu-i nemic.
      De-a gusta toţi să îmbie;
      Altul pune în cutie Trufandale înfoiete,
55 La ţinuturi le trimete.
      Văd colo femei frumoase, Deşi ceva minciunoase,
      A culege au mare dor Minciunele de amor.
60 îngiositul în trufie,
      Navînd altă meserie,
i
                                   De novele, care-i plac,
                             Îşi culege un plin sac. Speculanţii de pe loc 65 Pe la boite marfa cară,
      Ca s-o vînd-în iarmaroc Şi pin tîrguri de pin ţară. Cii ce-ascultă pe la uşă Şi veninul poartă-n guşă,
70 De bun nume răpitori, Culeg intrigi dintre flori.
      Cînd prin chipuri feliurite Unu-ncarcă, altu-nghite, Deodată 75 Se arată,
      Coborîndu-să din ceri, Luminosul adevăr.
      Nici un văl pre el umbrea, Fachie-n braţul său ţinea.
80 Abie sînta cea figură Aruncă o căiitătură,
                             Iute, cum au răsărit, Farmăcul au şi perit, Ş-oamenii s-au minunat 85 Cum aşa s-au îngînat!...
                                     „Adevărule presfinte,
                                     Auzi calda rugăminte:
      Intre noi etern te-aşază, Mintea noastră luminează; 90 D-aici intriga să piară,
      Ce pre noi vra să dezbine, Şi poporul de prin ţară Să se-ncreadă numa-n tine!1
     MOMIŢA LA BAL MASCHE
      Un filozof, ce aflasă A ştiinţelor secret,
      De pe lume adunasă,
      Pentru public cabinet,
 5 Dupre sistematic plan: Scoice, peşti din ocean, Fiare, paseri cu verzi pene, Bolovani şi buruiene, Crocodili de pe la Nil 10 Şi tablo de Rafail.
      Iar apoi cel învăţat,
      De un gust, de o căpriţă, Pentru sine-au cumpărat Mare, tînără momită,
 15 Care-i zic orangutan Şi-i de ţărmul african, în cărţi ziua îngropat Şi-n negrală împlîntat,
      După lucru-ostenitor ::2 0 Iubea şaga uneori,
      Şi, lăsînd doparte tomul, învăţatul meu, ca omul,
      Să se poată răsufla,
      Cu momiţa se giuca.
312
            25 Deci, voios vrind să petreacă Sara unui carnaval,
                 Pus-au straie ca să facă Cei momite pentru bal,
      Ca s-o ducă acolo 30 Mascuită-n domino, în costium înaurit Contrabandu-au mistuit;
                   A ei ceafă-i învălită Cu o freză încreţită;
35 Pune-n capul cel flocos Un beret cu fiong tufos; Mijlocul cu brîu încinge,
      Şi în scarpe talpa-i strînge; Brînca-ascunde în mănuşi;
40 Nasul, roş ca pipăruş,
      Ş-a ei bot, să nu-1 cunoască^ Le acopere cu mască.
                  Aşa merg, fără ciocoi,
                    Le teatru amîndoi.
45 Filozoful întră-n sală
      Şi momiţa, cu-ndrăzneală,.
                 Ce cu graţie cochetă Ţine-n brîncă o lornetă.
                    Aici află adunare,
              50 Mii lumini şi vuiet mare. Sărituri, cacofonie,
      Graţii date cu chirie. Fiecare, ca turbat, întră unde-i îndesat;
55 Unul altuia în pripă Sub nas, la ureche ţipă; Multe masce sînt frumoase, Dar ca lumea-s minciunoaso Tîici vezi pe un nalbăn” ” 60 Avînd portul şi organ Unui doftor la consult, Latineşte vorbind mult.
                 Vezi din şcoală un băiet Cu cunună de poet;
313
 65 Dama care-o lume-nşală Vezi cu hobot de vestală; Jidovul din Podul-Vechi, Îmbrăcat ca erou grec; Ş-advocatul cel limbut 70 Gioac-aice rol de mut.
       Prin astfeli de iarmaroc A mei oaspeţi îşi fac loc. Filozoful prin desime Trece, dar nu-1 caută nime;
 75 A momiţei pas mărit Şi străina ei figură Asupră-i tot au ţintit Adunărei căutătură.
               Cu zîmbire fiecare 80 I şoptea niscai cuvinte,
       Dar momiţa cu-ngîmfare, Tăcind, trece înainte.
       0 asemene tăcere
              Şi măreaţa ei vedere 85 Pe toţi umple de mirare,
                  Încît sună întrebare Cine masca cea să fie?
       Şi idei s-aud o mie.
       Cu respect unii se-nchin,
 90 Crezînd că-i un prinţ străin. Unul zice: „L-am aflat, îl arăt a sale-odoare Al Ungariei magnat11. Altu-apoi: „O, frăţioare,
 95 Din tăcerea sa nu vezi Că-i un milord irlandez?11 Giură însă-a lui vecin î>'v<v' Că-i de Hina mandarin. Fiecare-au socotit 100 Că pe mască au gîcit;
       Pre ea toţi în giur urmează Şi i se recomendează.
       Iată, pentru rande-vu,
       1 dă-actriţa-un bile-du;
314
IV
1)5 Poliţă i dă bancheriul, Minunatul hap spiţerul, C-un cuvînt, pe cea momiţă Toţi o cred d-aleasă viţă.
       I        fac curte şi-i să pleacă, 110 Ca protectoră s-o facă,
       Iar pe omul învăţat Nici în samă l-au băgat.
       El atunci, plin de mînie, Ast-a lumei nebunie 115 Ca să rebde nu mai poate, A momiţei mască scoate Ş-apoi zice asta vorbă:
       „Fără crier, turmă oarbă, ^ Tot e bun ce e strein, l 120 Vezi la cine te închini!—-Sistema ţi-i părtinire, Interesul şi-ngiosire; Meritul cel învăţat, Cugetul cel mai curat,
                              125 Sentiment de omenire N-au la tine preţuire,
       Şi mai bine-ţi place-o vită, Ce-n minciuni îmbrobodită, Neştiinţa şi-nfoiere 130 Le ascunde prin tăcere!"
                                                                                                              24
IEPURILE ŞI AMICII SĂI CEI MULŢI
    Nu-i în lume fericire, nici plăcere mai dorită, Decît s-aibi amic de suflet ş-o femeie-nduioşită.
    De iubeşti pe mulţi deodată, la mulţi dacă te închini Agiutori nu afli în nime cînd nevoile îţi vin.
5              Un sur iepure odată,
                 De o fire minunată, între iepuri filantrop,
                 Trăind viaţa în galop,
    Cît putea pe fiecine cu ceva îndatorea,
10 Şi pe vita mică-au mare văr şi frate o numea.
                 într-o zi de dimineaţă,
                 Sorbind roua din verdeaţă,
                 Iac-aude prin strîmtori Buciumînd pe vînători,
15             Şi haliciul din seneaţă
                 îi trecu pe la musteaţă.
                 Cum că-i foarte slut la Prut Sărmănelul acum vede;
                 Fără-a pierde un minut,
20               în  călcăii lui se-ncrede.
316
      Se rădică-n două, aleargă, Tremură chiar ca o varga, Stă, răsuflă-un pic, ascultă, Mînat iar de spaimă multă 25 Prin rîpi fuge şi tufari.
      A lui urme ca să-nşele,
      Face multe vîrtejele,
      Pănă scapă de ogari,
      Ş-obosit de fugă, acum
3 0 Se lungeşte chiar în drum.
      Ah, ce dulce bucurie In cumplit-acela val Au simţit, cînd pe cîmpie Alergînd văzu un cal.
35 Zisu-i-au deci: „Frăţioare,
      Ca să scap de vînătoare Să te-ncalec puţinei,
      Sprinten tu, eu uşurel,
         Este-a cailor virtute 40 Pe vecinul său s-agiute !“
      Nechezînd calul îi zice:
      „Vei da gios de pe cerbice!“ De aceea-alege-n urmă Călăuz mai bun din turmă.
                      45 Vinea taurul cel gras, însă cu mai iute pas.
      Pre el iepurile giură Ca să-l scape de friptură. Cornoraticul vecin 50 I răspunsă c-un suspin:
      „în secretu-ţi spun că-n luncă Mă aşteaptă-o mîndră giuncă; Şi tu iepure galant Datoria stii d-amant!“
55
După taur vine-apoi Un bătrîn bărbos căproi, Dar nici ista vra să-l ducă, Zicînd că la mers hurducă.
  ■24*
317
                   Iată că-ntre cii ce trec 60 Vinea ş-un lînos berbec;
      Ce şi el ceru iertare Că de-agiuns povoară are, Ş-apoi giocuri de noroc Nu vra peste-al său cojoc.
65 Spre viţelul care rage Bietul iepure se trage Ş-agiutori ceru duios De la vărul credincios.
      „Să mă-ncaier, zisă,-acum 7 0 L-aşe certe de pe drum? Sinior iepure, ţ-oi spune Razim în mine nu pune, Cînd bătrînii din cireadă Nu s-amestică la sfadă.
75 Că sînt fraged, tu ştii bine; Plînge-voi deci după tine, Şi-n peire timpurie Mîngîierea asta-ţi fie!
      Mă despart de tine greu,
80 Că ogarii vin, aleu !“
SOARELE ŞI NEGURA
      Prin tăria cea azură Trecînd soarele de vară,
      A lui rase-aşa căldură Săgelat &u preste iaiă,
5 Că apele a unui lac
      Toate-n aburi se prefac.
      Deci aceste aburele Agiungînd la-naltul lor, Uitînd chiar, ca inimi rele, 10 Cui datoare-s cu noroc, S-aduna, se îndesa, Ca-nchegîndu-se în nor Doar să poată-ntuneca Pe-a lor binefăcător.
15 însă-atnncea dreptul soare La-ngiosita cea estime Zisu-i-au: „Uitat-ai oare Cum agiuns-ai la-nălţime? Pentru-asemene trufie 20 Vei simţi a me urgie!“
319
Deci îndată a sale rază Cu putere scînteiază, Norul, umbra au perit, Negura iar se desface, Şi de unde s-au suit în tinos lac iarăşi zace.
LUPUL PREFĂCUT ÎN PĂSTOR
      Un lup foarte ipocrit,
      Avînd mare apetit Pe o turmă grăsulie Ce păştea în o cîmpie,
5 Socotea că a lui plan Nemerit s-ar fi făcut Dacă-n straie de cioban Vizetă i-ar fi făcut.
      Deci pre spate-o glugă-ncinge, 10 Coapsele-n iţari le strînge, Spre-a-şi ascunde a sa fată Pune-n cap o pălărie;
      Ca păstor curat să fie,
      Din un ram îşi face o caţă.
15 Şi vicleana ligheoaie Ie subsoară o cimpoaie.
      Chiar ca Trifon îmbrăcat,
      Pe-a sa caţă rezemat, Lupu-ncet se-naintează,
20 Cînd păstoriul repoza,
      De somn cînii se-ngîna,
      Dar nici turma era trează. Ipocritul, bucuros De prilej aşa frumos,
                               321
25 Avu încă ş-o idee,
      Ca cu portul cel minţit Să înşele nemerit Şi un chiot să mai deie. Dar aceasta-i strică tot;
               30 Desehizînd flămîndul bot. Aşa foarte au urlat,
      Că pădurea-au răsunat.
                   Se treziră la-acel ton Turma, cînii şi Trifon.
35 Bietul lup se încurca In iţarii săi şi-n glugă, Încît nu putu să fugă,
      Nici macar a s-apăra.
                               Un făţarnic cît d-ascuns 40 Nu rămîne nepătruns.
      Sune-ursariul numa-n surle., Cine-i lup ca lup să urle.
      I
     STÎNCA CARE FATĂ
      Stînca odată, îngreunată,
      Gemea şi se văieta,
                             Încît din giur s-aduna 5 De mami şi de moaşe cete, Crezînd că ea va să fete Un tîrg ca Iaşii măcar. Vuiet, sunet în zădar,
                             Căci stînca cînd au născut 10 Un spîn şoaric s-au văzuţi
      Astă fabulă s-apleacă Cătr-acii ce vor să facă Lucru mare pre pămînt, Ş-apoi iesă numai... vînt 1
 323
 ilt4
DOUĂ SPICE
      Cu-nălţată, mîndră frunte, Un deşert spic defăima Pe un spic plin de grăunte Ce în gios se atîrna.
                 5 Zisă deci l-a lui vecin:
              „De rîs lucru-i curios Că ţii capul aşa gios!“ Ins-atunce spicul plin Au răspuns 1-această cearta: 10 „Nu doresc a mă schimba;
      A mea frunte-aş rădica Cînd c-a ta ar fi deşartă !“
324
  URSUL, PASĂREA, ŞERPELE ŞI MOMIŢA
              Un sălbatic urs de munte,
            Cu ochi mici şi lată frunte, Vrind să-şi facă o carieră în a curţei naltă sferă,
                                   5 Unde trăia vite o mie Sub a leului domnie,
                                       De vecini au întrebat Cum să între la palat?
            „Mergi, momiţa au zis, sărind*1, 10 Pasărea i-au spus „cîntînd“, Şerpele-i dă un alt plan:
            „Vrînd a fi bun curtezan,
            Mergi pe pîntece, vecine, Tîrîindu-te ca mine!“
325
 ALBINA, ŢÎNŢARIUL ŞI MUSCA
      Lui poeta Paraplin Ce prin versuri strîmbo-drepte Pe Esop vre să îndrepte Apologul ista-nchin.
 5   Primăvara chiar în zori,
      Cînd sufla o boare lină, Zburînd iute o albină Culegea miere din flori.
      De la roză peste crin .
 10  S-aşeza, şi din pahar
      Ce adînc li sta în sin Sugea dulcele nectar.
      Pe cînd ea să ostenea,
      Făr de lucru petrecea 15  Musca şi un mic ţînţar
      Ce ne supără-n zădar. Amîndoi trăiau pre bine Ş-avînd ligă între sine Pe iarbă s-au aşezat 20  Şi-n ştiinţei lor putere
      Despre metodul dezbat Cum se face bună miere. „Pare-mi-să că la gust,
      Zisă musca cătr-albină,
          25 Cum faci miere din cel must Ea nu poate fi mai fină.
                Dar amestecul, prepun,
               Pentru nerve nu e bun.
                         Deci aş crede că în loc 30 De tei, roză, busuioc,
              Să iei ceapă, măndragună,
      Ce fac miere mult mai bună.“ Iar ţînţariul „cear-, au zis, Este aflare 35 Foarte mare,
      Dar precum anţărţ am scris O idee minunată într-o foaie învăţată,
               Nu lua ceara din floare,
                         40 C-a fi mai luminătoare,
              Mai vîscoasă şi mai plină De-i lua-o din răşină11.
               Cînd făcea congresul lor Pentru a industriei spor,
4 5 Biat-Albină cu răbdare Tot urma a ei lucrare.
1
               CONSULTUL
                Dineoară-n sat la ţară Un boier pătimea mult,
              Încît din giur s-adunară Doftori doi la un consult:
          5 Din Cotnar, domnul Merg râu, Iar Binmerg de la Hîrlău.
                Cel din urmă-ncredinţa Că boierul va scăpa,
      Cînd întăiul da parolă 10 Că boierul cu-a lui boală Va purcede împreună Unde moşii se adună. Dizuniţi la-nvăţătură, îmbii scriu două reţepte,
            15 Dar boierul cu-acea cură Nu putu să se îndrepte.
               Deci pe cînd îl îngropa, Doftorii se disputa.
           Zicea unul: „S-au trecut 20 Precum am fost prevăzut'1. Altul, în rostul latin,
               Au vădit chiar adevărul:
              „De mi-ar fi urmat deplin, Sănătos era boierul!“
 j
LUPII ŞI OILE
      După ce au fost trecut Mai mult decît ani o mie De-ncruntată duşmănie, Lupii pace au făcut 5 Cu păstorii şi cu turme.
      La îmbi de folos era Ca masacru] să se curme, Dişi lupii i dizbîrna, Păstorii din a lor pele 10 Făceau bune cojocele,
      Încît oaia-n liniştire Nu putu mai ca să pască, Dar nici lupul cu lesnire N-au putut ca să răpească. 15 Drept aceea, întemeiet Un tractat s-au încheiet Ş-ambe părţi dau spre tărie Cuvenită chizăşie:
      Lupii dau pe lupişori,
20 Oile pe cîinii lor.
      Avînd pacea iscălită După forma legiuită Prin ghibacii comisari,
      Ce era de neam măgari,
329
                      25 Urma liniştea în ţară;
      Pe cît lupii tinerei N-aveau dinte, n-aveau ghiară, Au fost blînzi ca nişte miei. Dar îndată ce la trup 30 Din lupşor ieşit-au lup, Apetitul firesc mînă Să se-ncrunte la o stînă Ce-i lipsită de păstori.
                     Atunci lupii răpitori 35 De oi şi de mei o sumă
      Prind, despoaie şi zugrumă; Cînii, a turmei tărie,
      Ce dupre acel tractat Adorm ise-n lupărie,
40 Tot de lupi s-au zugrumat.
      Încît iată adevărul S-au vădit şi astă dată:
      „Cum că lupul schimbă părul, Dar sistemul niciodată!“
ASINUL ŞI FLUIERUL
      Pe o holdă săcerată Păscînd asinul odată,
      Din tîmplare au văzut Fluieraşul cel perdut.
5 Yre, mirîndu-se, să ştie Di ce lucru a să fie Lemnul cela găunos?
      Deci 1-întoarnă-n sus, în gios, Tot cu botul său l-împinge,
10    îl amirosă şi-l linge,
      Cînd, suflîndu-1, au sunat Viers ce n-au fost aşteptat. „Măi, măi, strigă-n bucurie, Acest sunet d-armonie 15 Au vădit c-ascuns talant M-au menit de muzicant, Ş-astăzi nările-mi răsună Pruba-n lume cea,mai bună Criticului pizmătar 20 Că viers face ş-un magar.“
25 — Opere, voi. I
331
                 EROSTRAT
      Era seară şi-ntre nouri soarele s-acufunda,
      Cînd din Efes tot poporul de la giocuri se-nturna; Cuprins încă de plăcerea a priveleştei frumoase, Yorovea despre minunea luptelor mult maiestroase; 5 Deodată, prin tuneric, ceriu-n giur au scăpărat; Tot poporul stă pe loc
   Şi-nturnînd spre Efes ochii, templul cel mai minunat
      ll văzu cuprins de foc.
      îndărăpt aleargă iute, spăriet acel popor,
10    Ca să afle d-unde-i focul, ca să deie agiutor.
               Pintre fum, prin caldă boare,
                  Prin scînteielor lucoare,
                  De aproape agiungînd,
                  Iată că au însemnat 15                Un om repede mergînd;
                  Era acesta Erostrat.
                  Ca turbat de nebunie,
                  Ţinea-n mînă o făclie,
                  Şi prin strigătul cumplit 20                A sa faptă au vădit.
                  A poporului, deci, ceată,
                  De mînie înfocată,
                  La giudeţ pre el îl cheamă
332
            Ş-osîndire cere dreaptă Pentru astă crudă faptă;
            Erostrat stă fără teamă.
            Il întreabă ce păcat L-asfel faptă l-au minat?
            Cercetează dacă n-are Vun cuvînt de apărare.
            Ori din groapa-ntunecată Furia înveninată Fărmăcat-au a sa minte,
            Încît barbar s-au atins De atîte lucruri sfinte,
            Pe Diana au aprins.
            Au dărmat a ei icoane,
            Preţuite-n milioane,
            Templul ei au nimicit,
            Ce-i lăcaş de zei dorit Şi-i misteriul de lege,
            Faima Greciei întrege!
            Dar Erostrat, nepătruns,
            Dede atunci acest răspuns:
            „Am dorit ca al meu nume Cunoscut să fie-n lume;
            Iată-mi fapta şi prihana,
            De-asta ars-am pe Diana '•
            Inima-mi de venin plină,
            Mintea fără de lumină,
            De ambiţie orbit,
            Neputînd să fac nimic,
            Lucrul ce-i de alţîi urzit Hotărît-am ca să-l stric.
            Vreo mustrare nu îmi vine;
            Trist Efesul ca să fie,
        Nu cer alt decît de mine Să vorbească şi să scrie!11 Dar giudeţul declărează: „O, de răle făcător, Prin virtute să eîştigă numele nemuritor!
      Cel ce criminale face, de ambiţie îndemnat, “upă faimă nu eîştigă, ce în veci e blestemat; Vei muri la întuneric, defăimat de-ntreaga lume, v1 epoca viitoare n-a cunoaşte al tău nume!“
CĂRĂRILE ŞI CALEA DREAPTĂ
      Spre o cale grea şi lungă Călători doi s-au unit,
      Deşi ii aveau s-agiungă ’
      Scop cu totul diferit.
 5 Numa avere să adune Unuia foarte-i plăcea, Pentru-aceasta el de bune Orice mijloace credea.
      Celalalt, în curăţie,
 10 Cîştig strîmb nu căuta,
      Fără de făţărnicie Dreptului se închina.
      Ista, deci, cu sigur pas Tot pe drumul drept au tras, 15 Dar şiretul călător,
      Pintre nobili şi popor
      Trecînd, în gîndul său zice: „Nătărăul las să ţie Drumul lung; eu prin potice 20 Voi cîrni cu ghibăcie,
334
      Că pre astă scurtă cale Deseori am fost găsit Titluri, laQde şi parale; Uneori le-am şi răpit!“
25 Faţa, vorba, tot le schimbă; Pe cărarea cea mai strîmbă Tupil se înainta,
      Tot în stînga,-n dreapta ba !
         Ori pe unde el se duce 30 Ceva trebuie s-apuce;
      Fiind toate de al său plac, Nu fereşte nici un lac,
      Ce înainte ca să poată,
      Păn la brîu în tină-noată,
35 Ş-încărcat cu grea povoară, Deşi plin e de ocară,
      împroşcat de tot şi uns,
      Aşa la scop au agiuns. însă toţi îl defăimau,
40 Cu degetu-1 arătau.
      Omul bun, cu mică parte, Ce pe drum drept au călcat, Au sosit pe altă parte Sărac, însă tot curat!
 iS
SĂLBATICUL ŞI CĂLĂTORIUL
      In adîneul unei stînce, în deşertele pustii,
      Un sălbatic ş-ai săi fii Au pus mursa lor să mînce; 5 Cu femeia-n giur sădeau Peste-o piatră,
      Lîngă vatră,
      Şi copiii lor sorbeau.
      N-avea şervet, nici cuţit,
10 Dar bun foarte apetit.
      De fortună ca să scape,
      Un nemernic călători, Răzbătut de a ploaiei ape, Au întrat în groapa lor.
15 Sălbaticu-n sărăcie,
      Fiind plin de omenie,
      Deşi nu l-au aşteptat,
      La ospăţ l-au îndemnat. Oaspele, înflămînzit,
20 Să aştepte n-au voit
      De două ori ca să-l Invite, Dar dintăi din a sa gură
336
Peste degete-amorţite Boare suflă de căldură;
Apoi în aceea zamă,
Fiind caldă, suflă iară. Sălbaticul mult se miară,
Zice: „Asta cum să cheamă?" „Una zama-mi răcoreşte,
Alta mîna-mi încălzeşte".
„Di-i aşa, oaspelui zice,
Poţi să mergi de-acum de-aice Zăul drept mă va feri Cu un om a locui Carele din a sa gură Cînd frig suflă, cînd căldură."
    PESTILE SI PĂSCARIUL
        y    »
      Un mic peşte Mare-a creşte,
      Dacă zile va avea;
      Dar prinzîndu-1 tu abia,
5 Să-i dai drumul, iar să-ţi vie, Ar fi mare nebunie!
      Un crap încă foarte mic,
      Fiind încă chiar pitic, Păscuitu-s-au odată 10 în o apă turburată.
      Cînd păscariul l-au văzut Au zis: „Bunu-mi început, Unul mulţi va să-mi cîştige,
      Şi cu ii pe tine-oi frige;
15 Deci în sac aşteaptă-un pic !“ Crapu-i zice-n a lui limbă: „Ce-i să faci c-un peşte mic? Cu un mare, rog, mă schimbă, Că în zamă sau friptură 20 Nice-s de-o îmbucătură; Lasă-mă să mă fac crap,
      Că de undiţă nu scap.
      Ş-apoi preţ va da becierul
338
         Să mă ducă la boierul,
25 Cînd acuma pănă-n sară Osteni-vei tu aici Ca să scoţi din apă-afară Mizerabilii pitici!“
         Dar păscariu] flămînzit,
30 Care zama-n gînd o soarbe, Nu se-nşală d-aste vorbe Şi-n acest chip i-au vorbit: „Ce ghibace ritorie Dizvăleşti acuma mie,
35 Să te duc l-a mea odaie, Acolo în o tigaie Cînd în cald unt vei pluti Mult mai bine-i sfîrîi.
              Căci proverbia e bună:
   40 Ce-i în mînă nu-i minciună.
GIUDECATĂ NOUĂ A LUI PARIS
      Intre timpul vechi ş-acuma, oare cine nu-nţălege Că e mare diferire la nărav, la gust şi lege?
      Plin de gară şi proţesuri neastîmpăratul om, Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom.
5                Ca  femeia-atunei şi zîna
                  Să se laQde au voit,
                  De aceea s-au sfădit luno, Yenus şi Atina.
      Pentru asta, la un munte, care Ida se numea,
10 Unde Paris, păstor tînăr, turma sa de oi păştea, Âu venit pe-ascuns tustrele,
                  Ca să giudeee pre ele Şi la mai mîndră femeie Dorit pomul ca să deie.
15               Deci 1-acela păstorel,
                  Tînăr, blînd şi frumuşel,
                  Toate zînele jaluze Se ruga prin ochi şi buze.
                  Una minte-i giuruia,
20               Alta-averi i hărăzea,
                  Iar a triea mult favor La frumuseţă şi l-amor.
                  Abia Paris au ochit Pe-ntriita cea minune,
340
25 Avere-au dispreţuit,
      N-au voit înţelepciune,
      Ce frumuseţei pom au dat. însă azi,
      Un aşa caz 30 în alt feli s-au giudecat,
      Nu-ntre munţi, c-acel cioban, Ci şezînd pe un divan;
      Paris, de modernă lume, Care-noată în parfume,
35 Vede-ntrînd la el trii zîne, D-osăbite daruri pline. Cea-ntăi, aspră la figură,
      I-au zis: „Te voi înzestra Cu înaltă-nvăţătură,
40 De soţ dacă mi-i lua!“
      Abie-au zis, ş-a doua zînă, Chiar ca Vinera frumoasă,
      Au întrat de graţii plină,
      Şi sub genele umbroase 45 Două stele-i scînteia.
      Mult nu cred c-a fi zis ea, Că triumful unei fete E d-agiuns ea să s-arete. în asemene minut 50 Cel mai drept giudecător Paragraf-ar fi perdut.
      Chiar ş-al nostru matador,
      Pe cînd sta ca fermecat, Zîn-a treia au întrat.
55 Era asta grăsulie,
      De ani nu pre timpurie, Era-n rochie strălucită,
      Dar la faţă cam urîtă,
      Şi în spate, ascuns de vel,
60 Firea-i dădu un muncel.
      Mare nas, cam roşă coamă, Dar de tot îmbrilantată,
      Şi-n casetă ferecată D-olandeji ducea o soamă.
65 „Toate aceste, ea zicea,
341
      Cu mine-mpreună ia!“
      De departe apoi ţinea De noblesă-un pergament Şi-n rezervă iată vine 7 0 Un decret de prezident. Văzînd haruri sunătoare, Titluri, preţuoase-odoare, Acest Paris, plin de fum, După moda de acum,
7 5 L-Afrodita şi Aţină,
      Cu politică să-nchină;
      Pre cap pune a sa marcă, Buzunar ii îi încarcă,
                                                  Şi spre a fi deplin ferice 80 în giug pune a sa cerbice.
   1
   I
20
CĂLĂTORIUL ŞI CÎNII
    Dineoare, un om pacinic, de mii grije-mpresurat,
Pe o cale, în amurgul, trecea-aproape de un sat. Dulmecînd pre el un cîne, începu cumplit să latre; De asemene şi alţii, din bordeie şi din şatre, Păzitorii cîni de stînă, cu dulăi ş-ogari urla,
      Cît de vuietul sălbatic toţi munceii răsunau.
Asurzit, plin de mirare, întrebă pe cîni nu-s cine: „Zgomotul şi astă larmă, spuneţi-mi, de unde vine?a însă nimene putut-au ca să deie vrun răspuns,
Că lătra cînii, căţeii, din tunericul ascuns,
                 Făr-a şti, cu toţi, de ce în lătrat se întrece!
A deşertului om asta este chiar icoana vie:
  Cel rău scoate o minciună, alt nebun adaoge-o mie? Strigă, flacăra învită,
                 Făr-a şti de ce-i stîrnită!
                 Focul din scîntei precum,
                 Născînd, toate le preface în cenuşă şi în fum,
               Aşa-a oamenilori pace O minciună au surpat Şi pe fraţi au dezbinat.
343
     Deseori virtutea sîntă prin intrigă s-au perdut, Socrat pentr-o calumnie cupa morţei au băut, Aristid s-au disţerat,
                    Sţipion s-au defăimat,
               Staturi mari, ce-au înflorit,
               Tot de-acest rău au perit!
AURUL ŞI FIERUL
  Un blanc galbăn scînteios, Gemînd sub ciocan vîrtos, Plîngea soarta sa odată: „Ori să poate să mă bată 5 Ingiositul crud metal
      Care-1 calcă păn ş-un cal?“ Dar ciocanu-i zice: „Frate, Este vechi ist adevăr Că pre aur fierul bate“.
 10 Un popor ce n-are fier, Curaj n-are, n-are armă, Să defaimă şi să sfarmă.
CUVÎNTUL LUI SOCRAT
               Socrat casa cînd zidea,
               Din vecinii fiecare Cîte-o critică zicea:
               Unul că proporţie n-are,
               Altul c-a ei împărţală E făcută cu sminteală.
               Pentr-un om de a lui clas,
               N-avei unde a face-un pas;
               Şi s-uniră toţi să zică Cum că casa era mică.
               Socrat spusă a sa dorinţă:
               „De-ar da zîna de Aţină,
               De amicii cu credinţă Casa mea să fie plină!"
Zicea Socrates cu minte şi în astă întîmplare,
Pentru cii ce amici se cheamă, casa lui era pre mare. Că tot omul şi aice După moda veche zice Că-ţi este amic prea bun,
               Cine-1 crede e nebun!
               Nu-i nemică mai uşor Decît de prietini nume, însă foarte rareori Unul poţi afla în lume!
                         DIOGENES
26
                              Diogenes, în Atina,
      Unde strălucea lumina,
      Un barbat era mintios, însă giudecat pe dos.
           5 Că-i filozof unii spun,
             Alţii că au fost nebun!
      Dar de asta nu mă mier, Căci un om cu caracter Nebunie cînd nu face,
10 Care cetei oarbe place, Deseori în astă lume De nebun eîştigă nume.
      Cu sistemul ce avea,
                              Cu puţin se sătura,
                       15 Cu apusul adormea, în răsărit se scula;
      Toţi ziceau că e smintit, Dar el era fericit.
      A lui port ş-a sa figură 20 Nu făcea macar trii bani; La frig cum şi la căldură El purta de triizeci ani
      O  mănta de tot cîrpită,
                     347
      Pălărie bortilită,
25 Locuia în un antal,
      Unde vorbea de moral.
      Ospătînd odată-o ceapă Şi cu palma băund apă,
      Văzu piaţa-mpodobită 30 Cu o statuă sculpită.
      La ea merge,-n genunchi pică, In sus minele rădică,
      Şi plecat ca cerşitor
      I cerea un agiutor.
35 Dar un grec, trecînd, i sisă: „Filozoafe, pare-ţi-să Că di-i cere noapte, zi,
      Ruga ta s-a auzi!
      Ori nu vezi c-acea figură 40 E de piatră săpătură,
      Fără cuget şi simţire,
      Vrun suspin nu o pătrunde!"
      Diogen atunci răspunde însămnat-acest cuvînt:
45 „Oamenii ce alta sînt?
      Prin. a petrei închinare Eu aice mă învăţ Pe al omului dispreţ Ca să-l sufăr cu răbdare!“
CLOPOTUL ŞI LIMBA LUI
      „Ah, ce soartă înfiorată! Zicea clopotul odată Cătră limba ce-1 lovea.
      Uşor lucru ţi se pare 5 A urla fără-ncetare Atît vuiet şi de ce?“
      „Di ce, nu ştiu, limba-i zice, Aninatu-m-au aice Să-ţi dau ghionturi nencetat; 10 Pe frînghie-ntreabă, vere,
      Ea mă trage cu putere, De-am lovit, am ascultat.“
      Clopotul de la frînghie Di ce mişcă vra să ştie,
15 Di ce trage cu amar?
      Dar frînghia răsucită Zice că pre ea invită însetatul palamar.
      Palamarul de-altă parte 20 Zice: „Popa ştie carte Ş-a suna m-au rînduit“.
26»
349
      Dar, aleu, de-atîta sunet, Gemet, vuiet şi răsunet Bietul popa-au asurzit.
       25 Di-1 întrebi di ce, de unde? El n-aude, nici răspunde,
            Ce din cap semne făcea,
             Şi pre clopot îl supune Vuietul tot să răsune,
30 Fără a şti macar di ce.
                                   OILE
                                   Apolog
                                  Imitaţie
       Eu nu ştiu di ce acuma, ca în timpul cel trecut, Alte vite chiar ca omul nu au dar de limbuţie?
       Căci în epoca străveche, cum făcutu-ni-au ştiut Esop, Lafonten în Franţa şi nu-s Cine-n Românie1, 5 Zburătoare, tîrîitoare şi cvadrupede animale
        Discutau politici cvestii prin camere şi tribunale.
       Pe atuncea de oi turme cu ai lor berbeci şi miei Alegeau acele cîmpuri unde ierbele-s mai bune, Rumigau trifoi şi cimbru pe podişuri şi prin văi,
  10 Fără a fi privighete de păstori pe la păşune,
       Nici de zer şi d-a lor lapte n-au fost vasăle umplute, Nici de lînă dispoiete sau la măcelari vîndute.
       îns-âcea independenţă şi dorita liberta Cătră care ş-oaia aspiră au avut defecte grele,
       Cum în viaţa sa putut-au fiecine observa C-orice stare au meserie nu-i scutită de-a ei răle; Noi videm pe toată ziua pentr-a omului pacate Că cu binele şi răle deseori sînt îmbinate.
  1   Aluzie la autorul care cel întăi au scris româneşte fabule şi apo-10guri versuite (Gh. A.).
      C-atunci cînd lînoasa turmă păştea-n pace, deseori, 20 îndemnat de foamea cruntă, stînd lapîndă în pădure, Nempacat nimic, chir lupul, ce e-al oilor fior, După instinctul ce natura dădu cestor creature, Negăsind o rezistenţă de pe cîmp, au chiar din
                                                                 stînă,
      Zugruma şi înghiţea oaia cu ciolane şi cu lînă.
2 5 Cunoscută-i astă soartă ce domnează pre pămînt,
      La ea oamenii şi toate animale-s osîndite,
      Acel mic să face prada celor ce puternici sînt, Precum cel mai mănunt peşte de cel mare să înghite. Ş-operaţia asta-n lume tot asemenea s-a face,
30 Dacă cel ce au urzit-o în alt feli n-o va preface.
      Dar precum în toate zile nime nu s-a îndoi Că abuzuri învechite şi deprinderile răle,
      De ar fi nepedepsite, într-atîta ar spori,
      Încît nu numai de lînă, ce ni-ar dispoia de pele;
             35 Cînd asemenea sisteme pe la oameni aplicate, între ii ar stîrpi o parte pe celaltă giumătate.
      Aşa deci, precum cerusă interesul general A lua-se fără preget o energică măsură Contra răului lăţire, ce la toţi ar fi fatal,
40 Dizvălindu-se o cvestie de asemenea natură,
      Au voit să se consulte în obşteasca Adunare în ce mod să se ferească de acel pericol mare.
     A să şti se mai cuvine că în secolul antic Societatea primitivă ce au fost încă sălbatică 45 De guvern avea o formă, precum cronografii zic, Parte aristocratică, iar parte democratică,
      Şi-n congres cînd chema legea, neputînd toţi merge,
                                                                  deci,
      Trimeteau din sînul turmei deputaţi pe-ai lor berbeci.
                   Doară nu c-ar fi berbecii de natură alt popor,
     50 Căci şi ei ca şi confraţii născuţi fură tot din oaie, Dar mărimea şi puterea, respectul şi mare onor
352
Ce avea în Zodiacul prezentantul a lui Gioae Pe berbeci considerat-au ale turmei scutitori, Venerat-au ş-ascultat-au ca părinţi şi senatori.
încît oile adunate în colegi electoral, în complect, toţi mandatarii c-o foarte magioritate Au ales berbeci puternici prezidenţi la tribunal,
A comunei cvadrupede legiuit reprezentate,
Avînd fiecare instrucţii ş-un imperativ mandat,
De care să nu s-abată pe a lor coarne au giurat.
Aşadar la o poiană într-o zi s-au adunat Din cotunurile ţărei deputaţi de toate trepte,
Şi-n secrete comiteturi şi-n complect au debatat Diferite combinaţii şi proiecte înţălepte;
Dar în cursul a discuţiei, ca în toată adunare,
Bune vorbe s-auziră, dar şi toante deseoare.
Propuneau unii cu-energie pe-acei lupi a-i înfrîna Prin canale-n giur săpate c-o puternică tărie,
Alţii propuneau îndată turmele a le muta Intre rîpi, stînci şi corhane unde lupii să nu vie; Progetau însă şi alţii în giur curse să întindă Şi pe lupii ca pe şoareci chiar de vii pe toţi să-i
                                                              prindă.
în cea criză naţională agiutori unii au cerut De 1-acei ce între sine au simpatie animală, Aleanţie cereau alţii cu condiţie de tribut,
Pentru care ca să aibă la nevoie sprijineală,
Încît lupii cei mai ageri, deşi plini de răutate,
Nu ar cuteza să calce încheietele tratate.
în acel minut mult critic un măreţ berbec şi gras, Cărui frunte coronară două coarne maiestoase, întăi membru al Adunărei au venit cu mîndru pas La care cu umelire toţi cerbicea o plecase,
Căci ca ist-alt nu fusăse între toate turme în lumeţ Pentru care Mintios-Kornul i s-au dat gloriosul nume.
1
 85 El în limbă academă au zis: „Zelul patriotic
      Laud mult, dar văd că este aist caz cam climatoric, Rostul vostru mi se pare că de tot este esotic,
    Şi proieptul patriotic eu îl giudec prea himeric; Sigur sînt că-n aplicare el de tot e problematic 90 Şi nicicum cu starea d-astăzi de foloase în uzul
                                                   practic.
      Drept aceea, ascultaţi-mă! Eu espune-voi acum Alt proiept, pre care-1 rumăg nu în gît ce-n capul
                                                                 meu,
         Cum că el să se adopte nu mă îndoiesc nicicum. Parlamentul fără crieri ni conduce foarte rău,
    95 Că de nu să adopta-s-a un sistem mult mai politic Am putea ca să agiungem la un caz încă mai critic.
       Intre mii fiinţe-n lume eu cunosc un animai Ce atîta spirit are şi mijloace diferite Că întrece a noastră gintă în putere şi-n moral 100   Şi de el să-ntitulează împărat celor urzite,
      Încît nu ni-a fi ruşine la atîtea virtuţi bune Pentru a noastră mîntuire chiar cerbicea a-i supune.
      Animal-acel >e omul, ori pe unde ochii-ntorc Nu văd alt mai bun; pe dînsul l-au ales prin toate
                                                                forme
 105   Boul, asinul şi calul, şi chiar filantropul porc,
      Care sub a sa protecţie roade, grohăieşte, doarme; Dupre cum a lui strămoşii petrecut-au păn-azi bine, Totdeauna esemple antice a urma ni se cuvine.
         Un om vrednic şede aice nu departe de la noi,
 110   Mare amic de cvadrupede, ce-i iubeşte ca un frate;
       Are turme, herghelie, animale de tot soi,
      Levezi, cîmpuri şi pădure, cinci odăi şi patru sate; Pentru cazul nostru, credeţi, pe el soarte ni-1 trimete; Să ne folosim de dînsul pănă n-a fi de el tăiete.
 115   Dar condiţii reciproce, tot cîte un paragraf,
       Lămurit să se înscrie pe hîrtie timbruită,
      Să se publice prin foaie, nu cumva vrun plastograf
354
       Documentul, şarta noastră, să-l prefacă pentru o mită, Şi condiţia aceasta de n-a fi drept observată,
    120 De părţi ambe să rămîie chiar de sine răsuflată."
       Blînde oile atuncea 1-acel plan s-au conformat, Consultînd în plebiscidul1 prin voturile comune, Mic şi mare, surd şi multul, liber toţi au declarat Din cea zi fără de preget omului a se supune 125 Ş-a-ntroduce pentru vite liberale parlamente
         Spre a dizbate interesul prin solide argumente.
       După ce să lămuriră toate articule-n congres,
          Se decise diplomatic un ministru a trimete,
       Pentru care, ca cel ager, Korn-Mintosul s-au ales 130 De a supune cazul public conferenţiei secrete. Datu-i-s-au vulpea veche secretar şi consiliere Şi un corb pentru depeşe ca să fie curiere.
                                                         (a se urma)
   1 Plebescid (plebiscitum), decizia poporului, de la plebs, gloaiS, popor, se numea la romani legea care poporul decreta (Gh.A.).
     ESOP ŞI ŞTRENGARUL
         Fabulă de circonstanţă
     Şi-n anticul timp d-eroi Ştrengari erau ca la noi,
     Carii din ecces de minte Derîdeau şi cele sfinte.
5 Cel ce nu li sămăna
     Prin minciuni se defăima.
     Spune istoria c-Esop Au fost hîd, ghebos şi şchiop, De el pruncii se spăreau,
10 Iar nebunii îl derîdeau.
     Ins-acea tristă figură Era vas d-învăţătură,
     Ce prin fabule o mie Au agiuns şi-n Românie.
   15 Esop, sclav cînd fu-n Efes,
     De patronul său trimes, Trecînd în o zi pin strată, Alungat au fost d-o ceată De ştrengari ieşiţi din şatră,
358
  20 Dintre care-unul cu-o piatră Nemeritu-l-au în şele,
          Că-i veniră ameţele.
         Neputîndu-şi răzbuna,
          Pe ştrengarul lăuda
2 5 Esop pentru ghibacie
      Şi i-au zis: „Rău pare mie Că nu pot să fac alt dar Decît numai d-un dinar.
      Dar vezi cela ce-au trecut, 30 Decît mine-i mai avut;
         Pre el de vei nemeri, înzecit te-i folosi.“
      Deci ştrengarul lăudat De cîştig s-au apucat 35 Ş-aşa bine au chitit
      Că-n cap ţînta au nemerit.
      îns-acest avut barbat,
      Fiind public magistrat,
    Un sergent privighitor 40 Prins-au pe cel praştiilor.
      Şi în loc de mulţămită ' Dădu ceartă-agonisită,
      Iar poporul adunat La dreptate au aplaudat.
           MOMIŢA
      Pentr-un spirit ce nu doarme Nu-i nimica mai uşor Decît planuri de reforme Ca să deie la popor,
5 De sînt bune, de sînt rele, Destul fie frumuşele.
      Aşa odată o momită,
      Din filozofilor viţă,
      Care nimica creează,
10 Ce toate le imitează,
      Prin formal act s-au fost prins Marea toată să o sece Şi că-n sec prin ea va trece. Pentru asta au aprins 15 Toţi copacii din pădure Şi din petre făcu zgure. Atunci, iacă, cu mirare, Animalii toţi strigară:
      „Ce invenţie minunată!“
2 0 Iar momiţa îngîmfată Li făcu acest cuvînt:
      „Multe averi de bun pămînt
358
      Şi ogoare eu voi da Focul apa de-a seca.
25 Iar despoticul guvern
      Chiar de astăzi voi schimba Şi republica-n etern Pentru voi s-a proclama. După ce mai bună parte 30 De moşii mi se va da, Restul n-are să să-mparte, Ce-n comun s-administra. Atunci patriei reformate Dulce soarta va să fie,
35 Comunizmul de frăţie, Libertate,
      Egalitate,
      De a lua lucruri străine Privilegi e pentru-oricine,
40 Legile şi direptate,
      Ca strigoie răsuflate,
      Mai veche de piramide, S-aibe ca invalide Şi căzute-n hebeţie 45 Pensie din Visterie."
      Dar pe cînd ea declama,
      Pe un asin întreba Dacă scad a mărei unde. încă nu, ista-i răspunde.
50 Nu să turbură încă apa? Parcă doarme,-i zice iapa. Dar momiţa prefăcută Elementelor împută Că nu i s-au nemerit 55 Cele ce au profetit.
      Ş-operaţia tot aşteaptă.
      Oare ce-au urmat în faptă? Au ars arbori din pădure, Iar din marea cea adîncă
359
60 N-au scăzut o picătură.
      Mai ales sporit-au încă. Codrul daună grea au tras, Marea, mare au rămas.
  Aşa cîte un şarlatan 65 Ni propune un frumos plan, Zgură chiar cu poleială Care ploaia curînd spală.
           FRUNZA
      De stejar uşoară frunză Prin aer se rotolea;
      Uitînd c-au ieşit din grunză, Tot în sus zburînd, zicea:
      5 „Cît departe de pămînt începui a-mi înalţă!
        Ori pre căile de vînt Cine poate a-mi urma?“
      Ea se-nalţă cătră soare,
     10 Pe cît zefirii au suflat;
      Dar abia stă a lui boare, Frunza-n vale au picat.
      Veţi cădea şi voi odată,
         Ce sînteţi ferice o zi,
    15 Dacă schimbătoarea ceată Va-nceta a vă iubi!
361