FLORI DE MUCIGAI
f
 >
FLORI DE MUCIGAI
Le*am scris cu unghia pe tencuială Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vultùrul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sînt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de<acum.
Cînd mi s*a tocit unghia îngerească Am lăsat«o să crească Şi nu a mai crescut —
Sau nu o mai am cunoscut.
Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mîna ca o ghiară Neputincioasă să se strîngă.
Şi nuam silit să scriu cu unghiile de la mîna stîngă.
199
                  PUI DE GĂI.
în ceaţa groasă Carul semtorcea acasă, întuneric beznă.
Nu se vedea pînă la gleznă.
Caii mergeau din obicei.
Unde, nu ştiau nici ei.
Hamurile nu mai ştiau ce mînă,
Iepile sau muntele de ţărînă.
Nu se mai vedea la nimic luminile,
Dar treaba era gata.
Omul şi fata Vînduseră toate găinile.
Doamne! paroau dat cu oiştea în nişte zid. Iepile s/au împleticit.
Cinci oameni de cositor, cu un cuţit Măruntaiele şi buzunarul omului le*au scotocit. Şi, nevăzută, fata s<a strecurat în pîcla stătătoare Şi a orbăcăit, tîrîş ca o lipitoare,
Pe dihania nopţii, vreme lungă,
      Pînă ce i«a fost sorocit, undeva să ajungă.
—   «Oameni buni! » în strungăreaţă uşii Mîna fetei se lovi de mîna mătuşii.
200
Mătuşa, cine<o fi fost, o băgă în odaie,
Şi fata povesti, la vatră, întrmn crîmpei de văpaie, Că veneau de la tîrg, că le*au ieşit în drum hoţii Şi că ea scăpase pe dindărătul roţii.
—   « Fetico, stăi colea cu Dumnezeu, şi Lîngă fata mea te*i hodini. »
Avea şi mătuşa o fată Despieptănată,
Şi cîteştrele femeile s*au suit în pat Şi s«au culcat:
Întîi, cele două fete,
Fata babii la părete.
Şi baba desfăcu un cojoc Şi cuprinse fata noastră la mijloc.
întrmn timp, baba întinse laba.
Fata ei sforăia. Bun!
Şi părea că şi fata străină doarme tun.
întrsalt timp, se auzi un ciocănit.
Cinci oameni de plumb au venit Şi au şoptit
Că se întorc mofluzi la han.
Că omul ced beliseră pe drum wavea la el
                                                    un ban.
—   « Mai tacă<ţi gura şi uită<temcoa :
E fata lui şi banii îs la ea »,
Răspunse baba, arătîndufi patu:
—   « Ai să te duci şi tu, fetică, după tat’tu ! » Şi baba se linse pe buze,
Cu pofta de sînge a unei mîţe lehuze.
201
 Aţi înţeles cu toţii
 Că baba era gazda şi ceilalţi erau hoţii.
 Toţi chitiră să bage fatam beci Şi să<i facă de ducă, aşa, ca la berbeci,
 Şi să o puie pe jar.
 Dar nu era bine să miroasăm toiul nopţii a grătar. Mai bine, bucată cu bucată,
 Să fie aruncată.
 Dar, vorba lui Terchea/Berchea,
 Fata trăsese cu urechea.
 Se strecură pe lîngă fata mătuşii,
 Ce dormea ca duşii
 De pe lume, şui luă locul încet.
 Atunci, pemtuneric, berechet,
 Braţele, mîinile, degetele, hoţii, baba înăbuşiră fata lor, o tîrîrăm beci, degeaba,
 Pe cînd fata noastră fugi, pe ceaţă,
 Pînă se făcu dimineaţă.
 Baba miorlăie acum după fată/n închisoare,
 Şi hoaţele de la femei o scuipă şi o tîrnuie. Tîlharii tăiem ocnă sare,
 Şi capul lor cîrciumarul Cîrnu e.
               CINA
în frig şi noroi
Trec hoţiim convoi, cîte doi,
Cu lanţuri tîrîş de picioare,
Muncindu^se parcăm mocirli de sudoare. Fiertura e gata.
E seară. E ploaie.
O lingură grea, cît lopata,
Dă ciorba din două hîrdaie.
Cîţiva au ucis,
Cîţiva ispăşesc ori un furt, ori un vis. Totuna<i ce faci:
Sau culci pe bogaţi, sau scoli pe săraci. Livizi ca strigoii şi şui,
Strîmbaţi de la umeri, din şold şi picior, în blidul fierbinte, cu aburi gălbui, îşi duc parcă sîngele lor.
203
         STRECHE
Nu ştiu ce/mi vine:
Aş mînca din fitecine
Şi mi*aş pune mintea şi cu tine,
Ca un porc.
Mă arde, mă frămînt, mă întorc.
Mi s*a făcut.
Gem şi zbier ca un mut.
Mi«a lovit strechea Şi coapsa şi gura şi urechea.
îmi caut leacul
Şi la Dumnezeu şi la Dracul,
Degeaba.
Văzduhul mă ustură ca leuşteanul şi ceapa.
Am un piron în ţîţă
Şimn vătrai în vintre mă aţîţă.
Vreau să beau sînge şi să rup Ca un şarpe, ca un lup.
204
Cînd se vîrăm uşă cheia Parcă scrîşneşte femeia Pătrunsă, despletită Şi neistovită.
Acum, la lună,
Stau părechilefmpreună.
Doamne! mîna se pune,
Trupul semcovoaie, se lipeşte, se supune, Oftatul şovăie, înecul vine,
Şi se zguduie mădularele, pline Ca nişte struguri, cu chin,
Ciorchin în ciorchin Şi boabe pe boabe.
La uşă, drugii zac în scoabe.
Paznicul numără şi spune.
Nu se face nici o minune.
Pătru Marin, flăcău De pe subt Ceahlău, Mai are
Zece ani de închisoare.
GALERE
Zgomotul de lanţuri multe A trecut prin curte,
A ieşit lung pe porţi Printre vii şi morţi,
Tîrîş, grăpiş,
Prin păinjiniş,
Ca o fiară bolnavă de rugină.
în potcovăria cu clăbuci de lumină Lăcătuşii le»au bătut călare O verigămtre picioare Şi la glezna mînii,
Ca să poată hodini stăpînii,
Cît, munciţi pe caldarîm,
Hoţii trec dintrmn tărîm într?alt tărîm.
O şchiopătare de vulturi căzuţi din stele Prin oţăţitul întuneric tare;
O răstignire fără cruci şi fără schele.
O Golgotă şeasă, fără altare.
Pasul strîns lîngă pas Merge<mpiedecat, ca un compas.
Şi palmele, unite cu ciocanul, cătuşa şi pila, Parcă se roagă, cu de*a sila.
206
LA POPICE
O palmă grea i s*a lipit pe gură.
In creştet pumnul puse<o lovitură. Bocancul îi ajunse pînăm maţe.
O clipă, văzu numai stele şi aţe — Şi şovăi pe un călcîi.
«A! vrei să birui si ai dat întîi! »
Semţepeni din umeri, din bărbie, Spinarea piatră şi*o făcu. Ce*o fi să fie! Sumese mîneca şi scoase Două braţe cu pulpele groase,
Scrise cu slove şi horbote albastre. Dîrdîia podina subt mesele noastre. Ceasul se făcu înfricoşat.
Lungindu<se scurtul, cel lung s*a cocoşat Şi furnicau toţi ochii, fierbinţi, încă un pumn! Dar fu primit în dinţi, în ascuţişul colţilor cîineşti,
Şi zdrelit ca de dălţi, la deşti.
Dacămcepe ghiontul să te doară, Lungule, ne faci de ocară.
O săritură înapoi:
Venea scurtul, vîlvoi,
207
Ca un arici, hotărît să înfrunte Vijelia namilei din munte.
Scurtul l«a şi muşcat De musteaţă Şi a scuipat
Sînge din ea, cu mătreaţă.
—   «Puneţi mîna, mă! Veniţi încoace! »
—   « Lasă, bă! că bine<i face! »
Scurtul îi sfîşiase buza celui lung.
Acu/i acu! Se mai ajung,
Se mai lovesc, se*mpung:
Lungul se prăvale. îl izbi şim beregată O margine de gheată.
Se scoală/mpleticit Şi pune mîna pe cuţit.
La o parte, face*ţi<le loc!
Dar lungul nu are noroc,
Căci scurtul, jerpelit şi rămas în cămaşe, îl rupe de boaşe.
Şi toată pricina Fusese Gherghina.
ION ION
în beciul cu morţii, Ion e frumos, întins gol pe piatră, cmn fraged surîs. Trei nopţi şobolanii l*au ros Şi gura<i băloasă<i ca de sacîs.
Cînd cioclul ridicăm spinare,
Ion parc«ar fi de pămînt.
De>l pui poate sta în picioare.
Dar braţul e moale şi frînt.
în ochii<i deschişi, o lumină,
A satului unde<i născut,
A cîmpului unde iezii<a păscut,
A încremenit acolo străină.
Departe de vatră şi prins de boieri, Departe de jalea mămuchii,
Pe trupuù cu pete şi peri, în cîrduri sînt morţi şi păduchii.
209
             TINCA
Coşul ei cu soare,
Proptit în şold, pe cingătoare,
Ducea snopi de ochi galbeni, cu gene
                                                    de lapte,
Şi garoafe de noapte, în sînul ei ca mura îşi pironeau căutătura Domnii zvelţi din jurul mesii.
—   « Cine mai ia florile miresii ? »
Fă, Tinco, fă! papucii de mătase, Mărgelele, cerceii nu ţi i/a dat N ăst ase — Şim fiecare deşti cîte/un inel Nu ţi ba. strîns cu mîinile lui, el.
Cine ţi<a frămîntat carnea de abanos Şi ţi*a băut oftatul mincinos?
Cui i«ai dat, fă, să ţi/o cunoască Făptura ta împărătească?
Cine ţi/a dezlegat părul cu miros de tutun ? Cine ţi/a scos cămaşa, ciorapul?
Cine ţi/a îngropat capul Nebun,
în braţele lui noduroase, păroase,
Şi te/a/nfrigurat fierbinte pînă/n oase?
210
Tu mat voit să spui
Nimănui
Unde înnoptai,
Curvă dulce, cu mărgăritărel de mai
Vezi, N ăst ase osînditul Nu te<a pătruns decît o dată;
Şi atuncea toată,
Cu tot cuţitul.
    SERENADĂ
De cu noaptea, cîte toate: Clopotul toacă şi bate, Broaştele, nu ştii de unde, Călcăm clapele afunde.
Se clătesc în beregată Cu faianţă sfărîmată Şi înghit la ceasumtîi Cioburile ei scîrţîi.
Ciorile din pomi se muşcă. Steaua cade, foc de puşcă, Fierăstraie şi rindele Rod în ciurciuvele.
Pe la trei,
Vin păduchii mititei;
Pe la cinci,
Ploşniţele cu opinci. Şobolanul te miroase Pe la şase.
Gîlcile dacă ţi*au copt, Doctorul vine la opt.
Bezna rece, zidul rece,
Mai muriră paisprezece.
       LACHE
Ţăpos ca un cui Licăre ca sabia,
Forfota ca vrabia,
S㻺i păstreze taina lui.
Dintrmn ban face doi,
Cum vrei, galbeni şi lei, Descîntînd cu şoapte moi;
Şi dintrmnul face şi trei.
Are un ciocan mut:
Bate şi nu se aude.
Nicovala lui e ca de lut,
Şi toate uneltele lui sînt crude.
Din metal face cocă, aluat, Borşuri, scrum şi rîntaş.
Le scade după ce le<a adunat, Le face cogeamite caş,
Le împănează cu safire,
Scurge, tescuieşte şi frige —
Şi scoate pentru chimire Icre de aur, în linguri şi pe cîi
Şi, a mai zis şi o rugăciune Pe care<o ştia numai el.
Dintrmn tăciune A scos o beteală şi un inel.
Din copaie
A tras cu mîna, de<a dreptul,
O   vălvătaie
Care i<a luminat faţa şi pieptul.
Pentru multele lui minuni,
Lache stă închis de opt ani şi patru
UCIGĂA/TOACA
Iuţindu«i caii către sat Un ţăran venea întîrziat.
Vînduse, pesemne,
Nişte lemne.
Tammisam, din goană>
Se ivi o cucoană.
Cucoană cu pălărie,
Pemnoptate, pe cîmpie,
Ce putea să fie?
Arătare, stafie.
Ea şchiopăta, se poticnea stîngace,
Ca o răgace.
Avea pantofi şi fuste veştejite Şi paroar fi avut şi copite.
Parcă avea un beteşug.
Parcă ieşise*atunci dintrmn coşciug Şi, mai abitir,
Venea din cimitir,
Ca o momîie.
I  se strîmbase ceva Şi parcă puţea A tămîie.
Săteanul dete bici.
—  « Ce cauţi noaptea, cernită, pe«aici ? »
Cu mînuşi, cu zorzoane, ca la gară,
Izmenitura nu se potrivea cu drumul de ţară.
—  «Vine noaptea! humă, nene. Fărti pomană.» Ţăranul se cruci şi zise: — «Suie, Satană!»
215
Cucoana şi săteanul încruntat Cîrmeau pe drumul întortochiat.
Ea întrebă: — «Ai parale? »
El răspunse : — « Da' coţi pasă dumitale ?
—   « Păi, să mi<i dai » — şi<i puse mîna<n Stafie, prost te»ai hotărît!
Pe subt ipingea,
Ţăranul se cam pregătea.
Cît ai clipi, cuţitul s»a şi<nfipt.
Vezi că te<ai fript?
Şi, căruţa trase, măre Ilie,
De<a dreptul la Primărie.
Ce să vezi? Putoarea cu brăţară Era muiere doar pe dinafară;
Că pe subt poale
Avea, ca omul, de toate şi două pistoale.
      FĂTĂLĂUL
     Cu vreo cîteva tuleie,
    Mă, tu semeni a femeie.
La sprinceană Fetişcană,
Subsuoară De fecioară.
Ai picioare Domnişoare,
Coapsa lată Adîncată,
Cam zuvelci;
     Urechile, ca doi melci;
Doi zulufi cu doi cîrcei; Două boabe de cercei Dezlipite, de muiere.
Şi — al dracului! — a miere Şi a tiparoase Hoitul tău miroase.
Ţi<este mîna Ca smîntîna,
Degetele ţi<s —
Parcă ţi le#a scris — Gemene,
Să semene;
Degetele: ca viermuşii, Pielea: pielea corcoduşii.
Solz de sticlăm unghie.
Ochiul tău înjunghie,
Gura ta subt firişoareâ Pafta cu mărgăritare.
Buzei tale apă dă Fîntîna şi leapădă.
Fata, de cum te*o vedea,
Ca din vînt rămîne grea,
Căci pleoapa de ţi*o ridici O ciupeşti cu trei furnici.
O fi fost măsta vioară,
Trestie sau căprioară Şi<o fi prins în pîntec plod De strigoi de voevod?
Că din oamenii de rînd Nu te*ai zămislit nicicînd.
Doar anapoda şi spîrc,
Cine ştie din ce smîrc,
Morfolit de o copită De făptură negrăită Cu coarne de gheaţă,
Cu coama de ceaţă,
Cu uger de omăt —
Iese aşa fel de făt.
Din atîta«mpărechiere şi împreunare, Tu ai ieşit tîlhar de drumul mare. Na! ţine o ţigare.
CANDORI
 E de lege creştină.
 Se închină.
 E smerit, bate metanii,
 Dă acatiste, face sfeştanii,
 Liturghii şi sărindare.
 Plînge la icoana mare.
 Ştie tipicul pe de rost,
 Zilele de harţi şi post, Aghiazmatarul,
 Penticostarul.
 Ia parte în ison,
 La Kyrie eleison.
 Ar putea să fie stareţ Nepismătareţ . Şi arhimandrit Neprihănit.
 E numai credincios Al Domnului Nostru Isus Hristos.
 Tîlcuie Sfintele Scripturi Cu şoapte şi tremurături Şm nevinovat ca un trandafir In odăjdii de serasir. . .
219
Are patru spargeri, în dosare. Nouă furturi de buzunare.
Şi un păcat neiertat:
Un asasinat.
      DIMINEAŢA
Aduceţi cerneala:
Se face acum socoteala.
Az<noapte, cu luna şi plopii, Opt bolnavi au dat ortul popii. De foamea şi chinul răbdării Lipită li»i burta de şira spinării, Şim fundu/i, distrat şi ridicul, Ocheşte sinistru buricul.
Cu toţii»s în pieile goale,
Au bube cleioase pe şale.
Noroaie de sînge pe piept şi picioare. A morţii atroce şi grea impudoare Dezvăluie cinic ce vor, în viaţă, organele lor.
în colţ, un condei înseamnă cadavrul şi<al unei femei. Bălaie, subţire ea<şi ţine deschis Pe lespede trupul, defunct paradis, Pe cînd îşi arată gîndul hîd Paznicii vii, care rid.
221
                    SICI, BEI
 Sfîrrr! Francul azvîrlit de bobîrnac în sus, Lucind, pînă la cruci s<a dus —
 Şi îl aşteaptă hoţii, roată,
 Să cadămtors pe partea lui jucată.
 —  « Nu se prinde! — strigă cei cu bei — Te<am văzutără cîteştrei
 Cum hai pornit! » — « Măi! »
 —  « Să*i saie ochii? » — « Să<i! »
 —  « Se prinde! — hotărîră cei cu sici — Dar, haide! înoo dată, dacă zici. însjacu pe cinci lei, nu pe băncuţă. . . Vrei, Piele*lungă? » — « Bine, Puţă! »
 A doua oară, nu ş’cum mă<sa a căzut;
 Că ceata s«a făcut, s*a desfăcut,
 S«a învîrtit, s»a rupt, s»a prins,
 De ssamnodat din şase inşi un singur ins.
 Duţă scuipă sînge. Irimie
 Zace, cu o găoazăm cap şi în tichie.
 Şi căutînd zadarnic să?l scoale
 11 jăluie ca pe psaltichie:
 —  «Vezi, dacă joci, mă! fără parale?. . . »
222
    CÎNTEC MUT
La patul vecinului meu A venit azmoapte Dumnezeu.
Cu toiag, cu îngeri şi sfinţi.
Erau aşa de fierbinţi,
Că se făcuse în spital Cald ca subt un şal.
Ei au cîntat din buciume şi strune, Cîte o rugăciune,
Şi au binecuvîntat Lîngă doftorii şi lîngă pat.
Doi îngeri au adus o carte Cu copcile sparte,
Doi o icoană,
Doi o cîrjă, doi o coroană.
Diaconiim stihare
Veneau de sus, din depărtare,
Cădind pe cîlcîie
Cu fum de smirnă şi tămîie.
Lumînări de ceară Se încrucişară.
Scara din Cereasca<mpărăţie Scobora în infirmerie,
223
Pe trepte de cleştar,
Peste patul lui de tîlhar.
Cei de faţă vorbeau pe deşte Cu el, şi bisericeşte. în tindă,
Creşteau plopi de oglindă Şi o lună cît o cobză de argint.
L*am auzit şoptind.
Şi toată noaptea a vorbit cu ei Şi cu icoana Dumneaei A de<a pururea Fecioare,
De Dumnezeu Născătoare.
—   « Lăsaţi»! : nu poate să v»asculte.
Nu vedeţi? Azi are vizite multe, Domnule grefier. »
Zăbrelele s<au îndopat cu faguri de cer Şi atîrnau candele de stele Printre ele.
Ferestrele închise
S<au acoperit cu ripide şi antimise,
Şi odaia cu mucegai A mirosit toată noaptea a rai.
L<am găsit Zgîrcit.
El stă acum în pat.
Unde<i sufletul lui? Nu ştiu. A plecat.
         MORŢII
Ies morţii. . .
Subt bolta cu clopot a porţii,
Sînt zece la număr Şi, umăr de umăr,
Se duc, cîte doi, în coşciuge,
Fără mumă, fără popă, fără cruce. Se duc împreună Pemgheţ şi pe lună.
Din condică zece s*au şters,
Vărsaţi în univers,
Cu braţele puse domol Pe pîntecul gol.
Flămînzi, ei nu ştiu de foame Şi, ţepeni, uitat<au de ger.
Răni vinete, semne infame,
Vor fi vindecate la cer.
Portarul în drum i<a oprit Şi*i numărăm boltă cu băţul.
Mort pare şi calumlemnit Şi omul ce mînuie hăţul.
225
Drum bun! către groapa comună. Ţărîna vă fie mai bună Ca domnii ce v<au osîndit,
Ca preoţii ce nu v<au citit.
Şi băgaţi
De seamă, să nu vămcurcaţi.
Căci mîine seară, poate chiar diseară, Pe la aprinsul stelelor de ceară,
Mai treceţi o dată La judecată.
         ŞATRA
 El a venit în rîul lui de care.
 Şi armăsari, din zarea mare.
 Şoimii pustiei însoţeau, de sus. Vînturile daruri i»au adus,
 Mugete, cîntece,
 Cu cimpoaiem pîntece.
 A cobze multe stepa sunase.
 Ca nişte bivoliţe grase,
 Negri, norii urmăreau convoiul, Întinzîndu<şi pe stele noroiul.
 Ploaia băteam coviltire cu bice,
 Cu pietre şi alice.
 Catapulta furtunii
 Bătea cetatea cerului şi*a lunii.
 Aşa era uneori,
 Zarea cu lanţuri, pămîntul cu vîltori. Şi ţipete De scripete.
 Şi un şuier ca de nuia Tăia zbierătul şi vuia.
 Tutunul se făcea în lulea Amar
 Şi scăpărai greu din amnar.
227
Copiii goi se strîngeau în care Cu maimuţele între picioare,
Şi papagalii ascultau din adăpost Cît era timpul de prost. Cimpanzeul tremura în paie Clăfătind o păstaie.
Regele Burtea
Mătură, stă, şi iar mătură curtea.
CONVOIUL
Pustiile goale
I<au ţinut cinci ani în poale.
Şi s<au luat apoi, după ei,
Munţii grei,
Cîrduri, gloate, popoare
De piscuri, s*au mişcat din spinări, şim picioare, Ca nişte uriaşi de piatră,
Au ascultat cîinii cum latră.
Cămilele si elefanţii de granit Alţi cinci ani au venit în neştire,
După coviltire,
După zlătari,
Ca nişte namile molîi.
Iar la zintîi De april sau de mai Au auzit cîntec de ţambal şi nai Şi s<au întors.
Pe cer scînteiau stele de mei şi orz.
2 29
        GENERAŢII
împărăţia<i strînsă în patruzeci de care, Ca patruzeci de hambare.
Bunici şi strănepoţi Fac şcoală printre roţi.
Tîrîşul pe burtă, încălecarea scurtă,
Urcuşul, alunecuşul Ca pluşul,
Paşiimceţi Ca nişte peceţi,
Copita mută,
Urma păscută,
Lacătul rupt în gură Ca o prescură. . .
Abecedarul începe cu zarul.
Şi toţi,
Şi caii — sînt hoţi.
230
      MUNCA
Orice supus al regelui lor E cu ceva sălaşului dator,
Şi toate meşteşugurile^ bune Agonisita zilei să adune. Vracii vindecă de scrinteală, Şi babele de orice altă boală. Bubele*dulci şi deochiul Se tămăduiesc cu ghiocul; Abuba, gingia şi gălbinarea Trec repede ca ţigarea.
Doi dumicaţi de jar în apa unui pahar.
Cu tăciuni
Se face şi de/aplecăciuni. Relele coapte Pier într<o noapte. Răscăcărătura,
Umflătura, surpătura, Deşelarea,
Noada, spinarea,
Ceafa, nasul Trec cu trasul.
O alifie La sfrinţie,
O băutură La căldură,
La frig Ţipirig.
Ochiul cu puroi E spurcat cu usturoi.
Cînd atîrnă Dai cu scîrnă.
Răul crud îl bei cu ud.
La rînză
Oblojeală cu pînză.
Frica
Se bea cu apă de nimica.
Meşteşugul
Vine cu beteşugul.
Cum ţi»e răul,
Cîrmîzul, spînzul, scăpăul, Sînge de nouă fraţi, coconari, Migdale amari,
Aşa îţi este şi leacul:
Ducă<se de<a berbeleacul.
Te loveşte pacostea:
Ea<ţi desface dragostea.
Un birlic, întors, de carte,
Te fereşte şi de moarte.
Şi cînd vrei Sufletul să i<l iei Cuiva
De undeva,
?i să<l dai la Dracul, ntinzi tot zodiacul.
Asta te ţine scump, vezi bine! Un smaragd şi două rubine.
SFÎNTUL
Prin iarmaroc
Trec moaştelem roabă,
Ale lui Hialmar, duse de<o babă.
De douăzeci de ani întregi E cel mai mare slut dintre betegi. Tălpileâ sînt întoarse la gură, Genunchiùs rupţi din închietură; Fluierile sucite şi bătute S*au împietrit pe tăcute.
Ca nişte ăripi, umerii<i s<au frînt,
Şi ochii lui caută a sfînt.
A rămas mic cît un pui Chinuit în toate zgîrciturile lui. Fiindcă se născuse surd şi mut Trebuia ceva din el făcut.
Auzi<l, trece. Gîtlejurile sale Tărăgănează geamătul agale, în glasul lui de mut Bombăne Cuvîntul dintru început Ce se purta chiorîş pe ape.
O muscăâ suge lacrima din pleoape.
233
                RADA
Cu o floarem dinţi
       Rada<i un măceş cu ghimpi fierbinţi.
Joacăm tină
Cu soarelem păr, ca o albină.
Se<apleacă, se scoală, sare,
Cu sălbile zornăitoare,
Ca nişte zăbale spumate.
Se încovoaie pe jumătate,
Opreşte şoldum loc, zvîrle piciorul Spre pilcul, în cer, unde Săgetătorul Aţine noaptea drumul vultùriîor de<argint.
Şi<a dezvelit sărind Bujorul negru şi fetia.
Parcă s<a deschis şi s<a închis cutia Unui giuvaier, de sînge.
Ai pune gura şi*ai strînge.
Statuia ei de chihlimbar,
Ai răstignwo, ca un potcovar Mînza, la pămînt,
Nechezînd.
23 4
Spuneai să nu mai facă Sălcii, nuferi şi ape cînd joacă,
Şi stoluri şi grădini şi catapetezme. Sînt bolnav de mirezme.
Sînt bolnav de cîntece, mamă. Adu*o, să joace culcată şi să geamă!
NOSTALGII
Regele şi oamenii lui cu chică şi barbă N<au mai văzut firicel de iarbă.
Cizmele creţem carîmbi S<au dus pe bani strîmbi,
Bumbii de»argint au trecut prin lulele, Şi ceata semeaţă e tunsă la piele.
Din majolica ochilor a rămas O ştirbitură, şi din rege — un fel de gli Şi femeile şi bărbaţii şi copiii Au luat drumurile puşcăriei.
Şi din sălaş a pornit într*o dimineaţă Un urs cu belciug, o maimuţă paiaţă, Cu două tipsii şi spadă de tinichea,
Un cîine cu giubea,
Duşi de*o băietană Bălană. . .
CEASUL DE/APOI
în cer,
Bate ora de bronz şi de fier.
într<o stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pîslă bate în turla din cetate, în ora de lînă Se*aude vremea bătrînă Şi se sfîşle Ora de hîrtie.
Lîngă domnescul epitaf Bate glasul orei de praf.
Azimoapte, soră,
N«a mai bătut nici o oră.
O NOAPTE
întreaga noapte au cîntat din sute De fluiere, cimpoaie şi viori Şi din uneltele necunoscute Vîntul şi ploaia pe învelitori.
Vulturii, corbii au venit cu toţii Şi rîd în coruri grave de metal,
Văzînd cum mor în noaptea lungă hoţii Subt lacătele mari de la spital.
S<au înnodat ca viermii şi limbricii Pe coridoare, adunaţi la zbeg,
Toţi sluţii beznei, cocoşaţii şi piticii Cu haitele pămîntului întreg.
Dar sentinela temniţei pe viaţă Amcremenit pe puşca ei de ghiaţă.
238
ALELUIA!
                ALELUIA!
în seara ceea piatra îşi luase*nfăţişarea.
Ciocanul odihneşte şi poatemcepe iarăş,
Căci alte lespezi albe rîvnesc în munţi chemarea, Ca din pietrar să*şi facă pe ani întregi tovarăş. El odihneşte, şi el, pe locul unde stete,
Cu faţa la statuie, cu*o lespede subt cap, Uiminduîse căm cerul, plecat ca un părete, Stejarii mari ca norii şi plopii mai încap.
Statuia îşi arată puternica^ croială Şim seara risipită e ca un fum oprit,
Pe care frămîntînduol cu sete şimdoială L«a împietrit pietrarul, de*a pururi, şi cioplit. Pietrarul se mîhneşte, întîrzie şuaşteaptă.
El îşi priveşte iarăşi statuia cumtristare. îi pare prea deschisă pe coapsă mîna dreaptă,
Şi degetul îi pare prea lung pe cingătoare. Genunchii par molateci şi şoldul pare scurt. Nuii fragedă prin văluri cum este carnea vie înfrigurat zvîcnită de*o patimă cu furt.
Femeia*şi simte viaţa, puterea ei şi*o ştie:
Statuia i se paremgheţatăm trup străin.
De cea dintîi nevastă ce*ar trece la fîntînă Cu strugurii^ de lapte, umflaţi camtrmn ciorchin, S*ar ruşina statuia, ca sluga de stăpînă.
Trudim o viaţă, Doamne, ca să ajungem firea, Şi ea dintr«o povară şimn chin îşi face joc De frumuseţi gingaşe, smerindume gîndirea.
241
Dă âripă furnicii şi coarne dă la taur.
Ce*i muncă şi osîndă la ea emchipuire.
Din basm în basm şi*aruncă funinginea de aur Şuacelaşi grai dă moarte şi dă şi nemurire.
Biruitor de«o parte şi biruit de alta,
Pe temelia morţii el şi<amălţat zidirea,
Căci şi<a făcut în noapte o gaură cu dalta,
Şi*a îngropat în marmuri şi ura şi iubirea. Statuia se străvede mai vie, mai fierbinte Şi poartămtr*însa jertfii de sineşi răbdătoare A tinereţii caste, strivităm sîn de minte, Schimbînd în hotărîre lăuntrica dogoare.
Totuşi, sporimdoiala şi, ostenind pietrarul, Adoarme, pe cînd lunari urca prin brazi pătrarul. Doar stelele din cuiburi pogoară firul drept, Vărsînd statuii miruri pe cap cu degetarul Şi sărutîndud mîna pietrarului pe piept.
Căci a simţit lumina şim stei aceeaşi mînă Cam fundurile lumii, ce*a fost şi*a zămislit, Rămasă de a pururi, cfe*atunci îneoa stăpînă Pe negura înfrîntă în timpul biruit.
A doua zi, pietrarul scruta statuiam soare.
Era pe la amiază, răşinile pe brazi Curgeau, topite de dogoare,
O spune şi pietrarul, căci mai trăieşte şbazi.
Un vultur se aprinsem văzduh ca o făclie Şi trasem bolţi beteală de flăcări învîrtită, Pierzîndujse cenuşe în zarea arămie.
242
Aşa mi<a fost arşiţa povestită,
Că umbra dintre cedri ardea ca o văpaie Spuzind răcoaream munte şi<n văi ca un cuptor. Se mai vedea cărarea din cîteva pîraie Ce gîdîlau al’dată cireşiim drumul lor.
Necunoscînd că jertfa ba fost în cer primită, îşi socoteşte truda, mîhnit, neizbutită.
Că n«a putut să facă decît un hoit, em stare Să*i dea statuii moarte obşteasca dezlegare. . . Cum se desface, noaptea, ţărîna de scînteie, Urzeala şi a pietrei în praf să se descheie.
Se scoală. Ia ciocanul şi, locul hotărîndud,
Se duce să doboare cum îl trimite gîndul.
Dar descleştîndu>şi talpa din lespede, statuia Fugi spre piscuri goală şi vie. Aleluia!