COPILĂREŞTI
          1
       CREION
Fă* te, suflete, copil Şi strecoară<te tiptil Prin porumb cu moţ şi :iu:u Ca să poţi să te mai bucuri.
Strînge slove, cărţi şi pană. Dăde toate de pomană Unui nou învăţăcel,
Să se chinuie şi el.
Gîndul n*o să te mai fure Prin zăvoaie şi pădure,
Cu ecoul de cuvinte Caremgînă şi te minte.
Cînd tristeţile te dor,
Uită tot şi tîlcul lor.
   FACEREA LUMII
   Balet pe şapte silabe
Cînd a fost, Ia început,
Nu era nimic făcut.
Lumea toată era goală,
Ca o tidvă, ca o oală.
Era noapte peste tot,
Cam cutia cu compot.
Era ceaţă,
Ca<n borcanul cu dulceaţă. Şi tăcere,
Ca întrmn hîrdău cu miere.
Pe atuncea, Dumnezeu, Singur, o ducea cam greu. Ar fi vrut să vadă soare Că apune şi răsare Şi să stea întotdeauna Măcar de vorbă cu luna. Ar fi vrut şi el, săracul,
Să asculte pitpalacul, Ciocîrlia, piţigoiul Şi cîmpia cu cimpoiul.
Dar în noaptea asta chioară Nu era o cioară!
N»avea nici pe cin’ să certe Şi n/avea nici cui să ierte.
Pentru că, vedeţi,
Nu erau băieţi;
Nici mici Ca nişte pici;
Nici mari Ca nişte ştrengari.
Şi nu erau nici rochiţe.
Adică fetiţe,
Cu zulufi şi cosiţe.
Seara, mgenunchiat în pat,
Nu era nici un băiat Şi nici o fată Cu rugăciunea neînvăţată.
Pentru ce? Pentru că zic:
Nu era încă nimic!
Şi, de bună seamă,
Cum ar fi fost ceva fără mamă? Fără mamă şi fără tătuc Nu se poate face nici un papuc. Şi nici bomboane şi jucării Nu erau. Fincă nu erau copii. Dar Dumnezeu s<a pus Să lucreze colo, sus.
A luat o foarfecă odată Şi hîrtie neliniată.
A luat un ghem de sfoară Şi i<a dat drumul afară,
Din cer în mare,
Şi scoase soarele cît o căldare.
A luat clei şi pap Şi a făcut un crap.
Şi pe lîngă clei A luat o pungă cu scîntei.
Şi făcu şi luna Şi stelele, una şi una.
97
 Căci, uitasem, pasămite,
 Nişte foarfeci ruginite Şi nişte materiale,
 Nişte mucavale,
 Nişte cocă, nişte glomotoace, Nişte prafuri, cu care Sfinţia Sa n<avusese ce face. Şi cam fără ca să vrea Făcu omul după stea,
 Făcu struguri pentru om,
 Şi aşa, pom lîngă pom,
 Flori cu flori şi apem ape,
 Totul gata fu aproape. Dumnezeu făcu, Vasile,
 Lumea toatăm şase zile.
 Şi după trei săptămîni Se frecă pe mîni,
 Mulţumit Că a isprăvit.
 Nitammisam,
 Omul s<a numit Adam.
 Adam era cîrn
 Şi scurt cît o coadă de tîrn.
 Eva, cam peltică,
 Nu putea să zică Nici Petrică, nici Costică.
 Zicea sticlăm loc de strică,
 Zicea flicăm loc de frică,
 Zicea chiem loc de scrie,
 Zicea catem loc de carte,
 Şi etie, nu hîrtie,
 Şi ace cu măngălie,
 Şi chion, şi nu creion.
 Şi nu putea să zică nici Ion.
 Şi Adam sta supărat Că vorbea cam scîlciat.
98
Cînd vorbim şi povestim, Ca să lămurim,
Băiatul şi fata Erau de 3 zile gata.
Erau mici, însă voinici,
Rumeni, iuţi şi dolofani Ca la j şi 6 ani. Ţinîndu*sem livadă De mînă, ca să nu cadă, Numărau mereu pe deşte Ce au şi ce mai lipseşte. Căci fiecare simţea Că îi lipseşte ceva,
Şi ce lipsea nu ştia.
Ştiţi că tot eu am ghicit Şi vă spui ce le<a lipsit. N<aveau cu ce să se joace: Fincă n*aveau dobitoace.
Dumnezeu şi el uitase Să le facăm zile şase, Dobitoacele.
Dar păstra cojoacele, Copcile, tiparele.
Puse degetarele,
Puse aţărn ace Şimcepu să facă dobitoace. . *
Ca să se afle în treabă Regizorul mă întreabă:
—   « Povestirea se pricepe ? » Eu răspund că se pricepe.
—   « Bine! piesa poatemcepe
(Bătaie de gong)
Bătu gongul de trei ori, Micilor ascultători!
Şi stingeţi acum lumina, Că s»a ridicat cortina.
—   « Bine! zise Dumnezeu,
Să semeeapă lucrul meu.
Am făcut cu voi contract Ca piesa să fie întrmn act. »
—   « Să vie salaorii :
Bărbierul, croitorul,
Vopsitorul
Şi toţi actorii. »
Luaţuo<acum cumcetişorul Ca să auzim ce spune croitorul. Amice,
Uite croitorul ce zice:
—   « Sînt croitor de ştofe moi Şi stric costumele noi.
Cine Nu vine
Să»l dreg, la mine?
Cui doreşte o păreche, îi fac numai o ureche.
Ceri o coadă şi*ţi fac trei Ca să le porţi cum vrei.
La patru labe, un client Are<o labă supliment. »
Amice, amice,
S<auzim bărbierul ce zice:
—   «Sînt bărbierul! Am onoare! Muşteriii mei au toţi patru picioare.
100
Eu fac mustăţile la lupi,
Cînd vrei să«i pupi.
Tund cu maşina girafa Şi<i potrivesc toată ceafa.
Toată pădurea se rade la mine: Rad ieftin şi bine.
Eu sînt ăla care
Perii veveriţele pe spinare —
Şi încovoi cu cleşte calde şi reci Zulufii coarnelor de la berbeci. »
Acum, amice,
S«auzim vopsitorul ce zice:
—   « Eu lucrez cu bidinea,
Cu pensulă şi vopsea.
Am înmuiat în mare Şi am spoit, din zare Pînăm zare,
Toată ţara bolţilor cuprinzătoare. Luceafărul de poleială L<am lipit cu o scrobială Şi l<am pus în cuiburi de beteală.
La pistei
Le»am făcut ochi de aur mici.
Pe raci
I<am pus în piele de draci.
Lăcustele
Şi*au strîns fustele
Şi au trecut prin verdeaţă,
încondeiate cu vopsea de izmfucreaţă. »
Cei trei lucrători
Au muncit din noapte pînăm zori,
Şi din zori în noapte Alte zile, şapte.
101
Şi s*au înţeles să nu stea Decît atunci cînd sto putea.
Unul şi>a scrîntit piciorul, însă a venit croitorul,
L»a cusut şi bamdreptat.
Iar bărbierul s<a tăiat:
Bun băiat, dar prost băiat!
E stîngaci, şim sus şim jos,
Şi duce briciul pe dos.
Vopsitorul are daruri din belşug, Dar suferă şi el de beteşug:
Se uită pieziş, cruciş,
Un ochi la făină,
Alt ochi la slănină;
De unde i s<a tras Că s«a mînjit pînă la nas.
Dar nu<i nimic:
Cu un pic De benzină
O să<i iasă nasul la lumină.
Căci, deşi au terminat,
Meşterii încă nu s<au spălat.
Bun!. .. Bun de tot!. ..
Uited că vine şi Dumnezeu înnot Prin norii albi de trandafiri, Dimprejurul Sfintei Sale mînăstiri. —« Eu am făcut Tot ce/am putut, —
Zise Dumnezeu.
A fost destul de greu,
Mi<aduc aminte mereu,
Dar ce făcurăţi voi în şapte zile noi,
Vreau să ştiu.
Am venit să vă scriu. »
102
Meşterii*au răspuns:
—« Am cusut, am vopsit şi am tuns, împărate.
Fiarele sînt adunate De trei nopţi şi jumătate, însă stau nebotezate.
Am făcut copite, coarne,
Am făcut lînă şi carne,
Cozi şi blănuri şi cojoace.
Dar copiii vor cu ele să se joace.
Şi nu mai au răbdare De aşteptare.
Adam se strîmbă la noi Şi dă cu cîte un pietroi.
Eva dă cu tifla şi ne/njură Prin bătătură.
Ce sîntem noi de vină Că s<a făcut lumină La tine în vitrină?
Dacă le dăm jucăriile toate Nebotezate,
Le»amestecă şi le încurcă.
Viţelul o să semene a curcă,
Şi curca o să capete copite,
Şi din talmeş<balmeşul de vite Cine ştie ce>o să iasă Pe lîngă casă.
Te<ai gîndit. Măria Ta,
Ce nume le putem da? »>
—«Mă gîndesc,
Mă răzgîndesc
Şi cred că să nimeresc, —
Zise împăratul Ceresc.
Am adus dicţionare,
Lexicoane şi vocabulare.
Să vedem cum se schimbă Dintno limbămtmltă limbă. Cineă ăla din urzici?
De lîngă chirpici?
Şapte sute nouă ace,
Veniţi încoace!
Cînd îl întorc Seamănă a porc. . .
Tu ai să mănînci furnici Şi te»am botezat arici!
Ai ceva de zis ? »
Nu zice nici pis.
—«Domnul care zugrăveşte: Numele se potriveşte? »
—« Nici nu se putea Să îl cheme altcumva.
Prea uşor se sperie Şi parcau o perie. »
—« Unged cu răşină Şi dă<i drumul în grădină. »
—«Văd în florile de mac Un capac pe alt capac, — Zise Sfîntul împărat. — Dobitocul pare cam ciudat. Are cap ca puii de găină. . . Cen cu tine, jivină?
Ce să fie această drăcie? Ramă de fotografie?
Are o croială Ovală
Şi la coadăfi cu cîrlig. »
—« Bîzdîganie — strig —
De cauciuc sau de pingea, Dorim a te vedea. »
Prin buruienişte Ea începu să mişte.
Atunci, cu vocea lui cea groasă,
Zise Sfîntul: — « Tu să fii broasca ţestoasă. Vom îngriji al’dată Şi de broasca ceealaltă,
Dezbrăcată.
Ia<o şi trînteşte<o<n baltă Unde/o fi apa mai caldă. »
—« Melci, melci,
Codobelci,
Scoateţi coarne boiereşti.
Melcule, pe unde eşti? »
—« Cinemtreabă ? »
Are treabă.
S<a suit pemn fir de iarbă:
Vrea s^ajungă mai degrabă.
Are nouă săptămîni Să sosească la salcîmi.
Dumnezeu printre stufişuri Zări nişte luminişuri.
—« Du<te tîrîş, grăpiş,
Pînă la luminiş, —
Zise rîmei răsucite. —
Şi vezi de trimite Ştiri nemeşteşugite:
Ce fel de foc Stă acolo pe loc Şi nu arde? Le vezi?
Sînt cînd albastre, cînd verzi,
Sînt parcă vreo cincizeci De flăcări încremenite şi reci,
Ca nişte smaralde, ca nişte safire Cu raza subţire. . . »
—« Doamne, — ziseră ucenicii, —
Eştia sînt licuricii. . .
Cu care se joacă noaptea piticii. ..
105
                   (Seiaude cobza: zdrang! zdring!)
Nu pune mîna, Doamne, că se sting. —« Au mai rămas, împărate,
Florile astea nebotezate,
Care zboară tot prin flori...
Cîte două surori,
Cîte doi frăţiori,
De catifea pestriţă. ..
Uite*i, s<au lăsat pe<o crăiţă,
Uite»i, s*au mutat peso muşcată,
Şi moţăie pe«o garoafă bălţată;
Cum să botezăm aceste începuturi?. . . —« Haide, să le zicem fluturi. . . »
Şi aşa, rînd pe rînd,
Toate ssau numit din gînd. . .
Şi cum neom îndatorat,
Actumtîi s<a terminat. —
E tîrziu şi ni/i cam lene:
Vine lene pe la gene. . .
Şi un glas veni din lună,
Şi vă zise: — «Noapte bună».
   CÎNTEC DE SOMN
Cine te<a făcut să suferi,
Să temcrunţi şi să te superi? Ca săd caut prin odaie Şi să<l prind, să<i dau bătaie. Mingea ţi*a fugit din pat,
Leul s*a cam deşirat,
Tigrul, cînd îl tragi de sfoară, Limba n<o mai scoate<afară.
Ori venişi tu, crocodile, Şchiopătînd pe trei rotile?
Ori vreo perie, pe<aici,
Şi«a pus labe de arici?
Ori un urs Cu nasul scurs,
Vreo girafă Lungăm ceafă?
S<au pitit şi dau din cap,
Şi din gît, după dulap?
Lighioane scîlciate,
Descusute, deslînate,
Viezuri, lupi, păuni şi fiare Cu cimpoi lamghiţitoare,
Cu măsele şi cu ghiare De arnici şi de bumbac!
V<aş da miez de cozonac, Dar să vă jucaţi cu fata, Cum v«a spus odată tata. Unde nu, luaţi seama bine, Că daţi iarăş ochi cu mine! Pentru maimuţoiul cîrn Am şi*adus un băţ de tîrn.
Ia veniţi în pat, încoace, Şi<adormind să facem pace.
       ABECE
A vrut Dumnezeu să scrie Şi nici nu era hîrtie.
N*avea nici un fel de scule Şi nici litere destule.
O un crîmpei de alfabet Mergea scrisul foarte<ncet.
N*aş vrea nici atît să«l supăr Cît piperul de ienupăr,
Dar o să vă spui ceva:
Nici carte nu prea ştia.
Orişice învăţăcel
Ştia mult mai mult ca el.
El, care făcuse toate,
Nu avea certificate.
Cîtun Dumnezeu de mare N*avea trei clase primare.
La citit se*mpiedică,
Nu ştie*aritmetică.
Ştie<atît: numai să facă.
Ia o leacă, pune<o leacă.
Face oameni şi lumină Din puţin scuipat cu tină,
Şi dintrmn aluat mai lung Scoate luna ca din strung.
109
Papagalul şi păuna Şi*au smuls pana, cîte una, Ca să»i facă pinsulă Domnului din insulă,
Coliba de pe pămînt A Celui înnalt şi Sfînt Find clădită de peşti meşteri între tâlaze şi peşteri.
El a luat mai bine<o pană De la ţarca năzdrăvană Şi<ascuţindu<şi<omtre deşte, Despicînd<o şcolăreşte,
Şi*a făcut condei, în stare A seri şi pe piatră tare.
Amtins cerul ca o coală în toată Tăria goală, însă pana nu scria.
A luat atunci o nuia Şi a însemnat cu ea,
Cu argint, stea lîngă stea.
Şi ca să vadă pe schele,
A făcut şi cruci de stele.
Ce,a scris noaptea s*a zvîntat, Apoi, pîn' la scăpătat,
Cu sugătoare de soare —
Şi ziua şi pemserare —
A citit şi tot a şters,
Cîte<o vorbă, cîtemn vers,
Şi cîte o dată, fată,
Toată foaia, cartea toată,
Fincă Dumnezeu ce<a vrut P^ormă nu ba mai plăcut.
Că din scrisele prea drese Nici lucru prea bun nu iese.
Cît a scris el cerul tot,
Să spui drept, a şti nu pot. învăţaţi cu cărţulie Cred oaproape o vecie.
Pe cît mintea îl ajută Melcul crede că o sută De vecii întregi şi pline. Melcul ştie, cred, mai bine. însă cerul, în sfîrşit,
E de*atuncea tipărit.
           ALFABETUL
 Cine vine mîndru şi călare Şi nici cal măcar nu are?
                                                   <M)
 Urechile au crescut Pe măgarul nevăzut.
                                                    <V)
 Ce borţos şi ce fudul Şi niciodată sătul!
                                                    (B)
 O să»ţi fac o întrebare:
           Cine>i gol, rotund şi mare?
                                                    (O)
 Ca să»i rămîie peltică I/a rămas limba mai mică.
                                                     cF)
112
Mi»a venit de la părinţi Un pieptene cu trei dinţi.
                                                     (E)
Are la buză un glonţ Sau un păr cu scîrlionţ.
                                                     <G)
Fuge după coadă Şi mo poate prinde.
                                                   (C)
Cine seamănă din voi Oun căţel de usturoi?
                                                   (D)
Deşelat, răscăcărat,
Spune, cum te<am botezat?
                                                   <H)
li atîrnă, de căldură,
Pînăm praf limba din gură.
                                                    (R>
Rîma o literă ştie Şi numai pe ea o scrie.
                                                    <S)
113
Aţi văzut cumva să stea Băţul drept, fără proptea?
  (I)
Cobiliţa din spinare
îi stăm cap şi nici nu4 doare.
                                                             (T)
Vine şchiop, dar umblă bine: Aşa şchiop nuâ orişicine.
                                                      cN)
3 s<amtors de*amdoasele Să*şi numere oasele.
Ca să nu<i rămîie goală Inima, ùam pus pedală.
                                      (&)
                                                         cQ)
Cinezi chior şi cine are Ochiul lui între picioare?
                                                   (A)
PE O PIATRĂ
Pe o piatră, subt un pom, îmbuca pîine un om,
Şi din pom un titirez Cerea fărîme de miez. Acum, dupămvăţătură,
Vine şi Ie ia din gură.
Titirez ori vrabie Zboară către albie,
Unde maica spală rufe.
Ar avea şi el o scufe Şi*o batistă de clătit,
Care s<au cam murdărit.
Vrăbioiule vecine,
Rogurte treci pe la mine. Stai de<un an la noi în casă Şi de chirie nu;ţi pasă.
Mă tot ţii într;o minciună Si mai dat măcar arvună, j
Vrabia cum să plătească La casă gospodărească?
Ea n<are în buzunar Două parale măcar.
 Toată lumea doar o ştie Că nu plăteşte chirie Şi stăm pod pe datorie.
UNUI PRIETEN MIC
 Cuţul negru peste tot Trece vama gînditor,
 Cu urechile pe bot. Cuţul este călător.
 Să cutez ceva să,i spun? Nu ştiu ce are să creadă, Trebuie să fie bun:
 A dat niţeluş din coadă.
 însă fincă e pe jos,
 S»a uitat, nu s<a oprit.
 E frumos, dar ce folos Dacăâ aşa de grăbit?
 Cine,o fi găsit cu cale, Pemserate, de i»a scris,
 Pe adresa dumisale.
 Să poftească la Paris?
 i p o 6, Versailles
117
      HOŢU’
A orbit de boală grea Hoţu’ tatii, şi<aş fi vrut Să<i găsesc un leac, ceva.
Nici un vraci nu l>a avut. N>am aflat nici un spiţer, Nici la tîrg, şi nici în cer.
De vreo şase ani sau şapte Ochiiù zac, peceţi de noapte, Şimgropat în gol cu totul Cată cu nasul şi botul.
Uited, dibuie şi parcă A zări niţel încearcă.
A trecut şi s<a lovit,
A lătrat. O fi simţit.
Amţeles că pe aici Umblăm tufe un arici.
Altă dată, lîngă casă,
A dat de broasca ţestoasă. într<o zi, s<a pomenit Ciufulit, dar mulţumit,
Că visase că batea Cinci dulăi şi o căţea.
El se ceartă printre stele Şi cu nişte cucuvele.
Hoţu’ e căţel detreabă.
Puii cloştii îl întreabă Cum e noaptea,n noaptea lui Şi,l mîngîie ca pe pui, Povestind mai lămurit Ce,au visat şi,au mai gîndit.
îl iubesc şi derbedeii Din văzduhuri, porumbieii. Prieten bun, un porumbiel Doarme în coteţ cu el.
           ZMEU'
        Zmeu’, dog de vînătoare,
            E frumos la arătare,
         Falnic, sprinten şi semeţ.
           Nu e cîine de coteţ.
          E uşor, cînd sare>n vie,
Ca un fulg de păpădie. Trece zidurilem zbor, Elegant ca un cocor,
Iute ca un glonţ de puşcă. Dar e cîine care muşcă.
El pe nimenea nu lasă Nici să intre, nici să iasă, Nici în curte, nici din casă. Orice mişcă, muscă, mîţă, îl jigneşte şi<l aţîţă.
Cîna îi este vocea trează, Sperie şimfricoşează.
         De un timp îndelungat,
           Aşa glas n<a răsunat,
De pe cînd cu Apa<mare, Pe cînd cîinii, mi se pare, întreceau în trup măgarii,
            Şi găinile — ţînţarii.
          Că a fost, cu<adevărat,
         Cum din carte am aflat,
Un răstimp cînd toate cele Creşteau dincolo de piele.
Fără frîu şi alandala.
Ca, de pildă, portocala,
Mai umflată ca dovleacul,
De cădea de<a berbeleacul,
Cu felia cît o doagă, îngrozea o lumemtreagă.
Pe atunci un cetăţean, Moldovean sau bănăţean,
Din călcîie pînăm ceafă Era lung cît o girafă,
Şi erau stăpîni, aleşi,
Cei care mîncau cireşi,
Stînd pe pîntec, drept din pom; Elefanţi cu trup de om.
Astea toate peste hopul Care s»a chemat Potopul.
Cînd vorbesc cu dînsul, Zmeu’ Face, ca de bronz, pe leu' Dintrmn loc din ţara lui,
Nu<i nevoie să<l mai spui:
Leul mare şi cumplit Care s<a cam rebegit.
Rogud:—«Domnule, pofteşte». Ştie numai englezeşte Şid deprind treptat cumvăţul Neaoş, mai mişcînd cu băţul. Cu<aşa lord nu e frumos Să fii nepoliticos.
Limba băţului numşală,
Căâ din veac universală.
Şui ciudat că, de»orice soi,
Cîinii latră ca la noi.
Deşi Blak, şi neam de zmei,
Se miroase cu Ursei.
121
Îngîmfat şi încrezut,
Zmeu<i cneaz recunoscut Pe grădină şi ţinut.
El nu suferă şi nici Nu le iartă pe pisici.
Numai o ciorovăială Nu<i prea intrăm socoteală:
Cu motanul Bob, roşcatul, Care, tolănit de;a latul,
Şi cu mutra somnoroasă,
Scoală capul sau şid lasă. îl iam glumă şi pe el,
Ca pe*o javră de căţel.
Zeci de urme de duel,
De război şi vitejii,
De prin pod şi magazii,
Şi de box, pe fălci şi nas,
Au făcut din Bob un as,
Cum s<a spus în grai de sport, Cînd cîştigi aproape mort.
Şi e lucru de mirat:
Bob nu*i încă publicat.
El dă lupta, ba cu doi,
Ba cu trei şi cinci cotoi, în scandal cu tărăboi.
Zmeu*l cată şi*l pîndeşte Săd apuce tîlhăreşte.
Dar Bob şademtins şi doarme, Ca voinicul, fără arme,
Şi pe cît de iscusit,
Zmeuja şi chelălăit,
Cămtr<o doară, vezi, băiete,
La şi pus Bob o pecete Şi sta. iscălit pe bot,
Doar mişcînd niţel din cot.
Din cîte<o dezamăgire Zmeu’ nuîşi mai vinem fire. Astfel, ieri, prinzînd din vînt Un scatiu, lîngă pămînt,
A fugit cu el în gură Dincolo de bătătură.
L<am strigat: —« Nu ţi*e ruşine, Dacă nu de el, de mine, Măgădăule, să/ţi pui Mintea oun crîmpei de pui? Du*te, să nu te mai văz. »
Se pitise prin ovăz Şi, trufaş că e mustrat,
M<a certat şi m<a lătrat —
Şi scatiul i«a scăpat Dintre dinţi, şi a zburat. . .
Bravo! Pasăre isteaţă Care<mi cînţi de dimineaţă Dintrmn vişin cu beteală.
Să te mînce vru Păcală,
Şi*a mîncat o păcăleală.
(O sămtreb, cînd o să<mi pice Un lingvist, cum i se zice,
Că<s uituc, Doamne fereşte,
Lui Păcalăm englezeşte.)
Nemaipricepînd ce<a fost,
Zmeu’ cam rămase prost Şi cu buzele umflate Despre cele întîmplate.
Se tot uităm sus, în gol. Porumbieii albi, în stol,
123
Rîndunici, sticleţi şi vrăbii, Ca nişte luciri de săbii,
Le vedea că se perindă în văzduh carntno oglindă.
Bosumflat şi umilit, încă nu s<a lămurit.
A văzut întîia oară Că ce se mănîncă zboară.
CASA CU VRĂBII
Vrăbii casnice, ştiute,
Am în streaşini, două sute, Şi mai am, de nu mă<nşeală Lista scrisă cu cerneală,
Socotite, numărate.
Două sute zece, toate,
Şi cu pui, cu tot, cu ouă, Ar mai fi o sută, două.
Le<am trecut în catalog. După litere, mă rog: Vrăbioii cu băieţii,
Şi scatiii cu sticleţii.
Ca la piersici şi la sfecle, Le<am dat nume şi porecle, Şi poreclele urmează După numem parentează...
Vrăbioii au, mai toţi,
Nume de tîlhari şi hoţi,
Căci, de bine să ne fie,
Noi stăm lîngă puşcărie,
Şi, pe vrute, pe nevrut,
Luăm şi dăm cam cu<mprumut.
      GREIERELE
Amceput un greiere Casa s*o cutreiere.
Şuieră Şi fluieră
Şi să dormi nu te mai Iasă; Parc sar fi la el acasă.
Ducă<se în altă aia,
Că mi*a luatso el odaia Şi mă bate la ureche Struna lui de sîrmă veche. De<o mai fi cum amceput, îmi iau traista şi mă mut.
Ai văzut neruşinare?
Sîmbătă, amiaza mare,
Fără nici omştiinţare,
A venit, s*a instalat Şi s<a pus şi pe cîntat.
Eu, ca omul aşezat,
Nu pun mîna pe pian Decît rar, din an în an,
Pe oboi sau clavecin:
Să nu supăr pe vecin —
Dar şuatuncea cu măsură Şi cu degetul la gură,
Cînt vreo polcă sau vreo horă, Pîn’ la anumită oră. Nepoftitului din casă Prea puţin de noi îi pasă.
127
îl tot caut în zadar Şi nu dau de lăutar.
Dintrmn drîng cu limba frîntă, El s<a pus pe chef şi cîntă, Undeva, printrmn ungher,
La umbrelă, la cuier; îl aud de peste tot,
Şi din podini şi din pod Şi nu mă pricep cum face Că<l aud şi<atunci cînd tace.
De cinci ori am aţipit Şi de cinci ori m<a trezit Oaspele afurisit.
Mă frămînt, ascult, aştept Cu duşmanul să dau piept,
Dar el, molcom şi huihai,
Dă din cobză şi din nai:
Ori că zgîrie pe scripcă,
Ori că rîcîie o şipcă,
Cîteodată pare, parcă,
Pe sticlete că<l încearcă Sau cămgînă pe departe Pilam ciob de sticle sparte, Oare multe şi destule Şi gîtleje, dar şi scule.
Şi.. . atunci ? Am luat în gură Apă, şi cu<o stropitură L>am scos dintr»o crăpătură. Nimerisem subt perdea, întrmn colţ de duşumea, îl văzui, se scutura,
Şi nu mai putea cînta.
Udă, leoarcă, răguşită,
Voceaă moale e scîncită,
Şi caricatura bearcă A uitat să mai şi meargă.
Mi se face, însă, milă De făptura lui umilă.
128
Suferinţele mă dor.
Eram gata săd omor.
Să<l omor că de ce cîntă ? Gîndul ăsta mămspăimîntă.
Ştie, oare, oarecine,
Viaţa lui de unde vine?
Tot ce poate, orişiunde,
E să cînte ghiersuri ciunte,
Şi cîtun de mititel Numai gura e de el,
Ca o trîmbiţă — şi nu zici Oarem guşe zece muzici? Ştie<atîta, vai, săracul,
A cînta, — ca pitpalacul,
Şi<are dreptul ticălos Să nu cînte nici frumos.
Graiul lui e de»aşa fel Căd pricep ai lui şi el.
Lam prins trupul de un dram Şi iiam dat drumul pe geam, Şi<auzindu<l iar, de jos, l<am urat: —«Mergi sănătos! »
ZDREANŢĂ
L#aţi văzut cumva pe Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă ? '
E un cîine zdrenţuros De flocos, dar e frumos.
Parcă<i strîns din petice,
Ca să4 tot împiedice,
Ferfeniţeled atîrnă
Şi pe ochi, pe nara cîrnă,
Şi semcurcă şi descurcă,
Parcă<i scos din cîlţi pe furcă. Are însă o ureche De pungaş, fără păreche.
Dă tîrcoale la coteţ,
Ciufulit şi<aşa lăieţ,
Aşteptînd un ceas şi două O găina să se ouă,
Care cîntă cotcodace,
Proaspăt oul cînd şi4 face.
De cînd em gospodărie Multe amvăţat şi ştie,
Şi, pe brînci, tîrîş, grăpiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul Şimghite oul cu totul.
—   « Unde<i oul? » amtrebat Gospodina. —« L<a mîncat! »
—   « Stăi niţel, că te dezvăţ,
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte. »
Şi i»a dat un ou fierbinte. Dar de cum ba îmbucat, Zdreanţă ba şi lepădat Şi*amjurat cu un lătrat.
Cînd se uită la găină,
Cu culcuşul lui, vecină, Zice Zdreanţăm gîndul lui « S<a făcut a dracului! »
JOC DE CREION
Brotăcelul, la fîntînă,
L«ai avea la îndemînă,
Ca săd prinzi (pe brotăcel)
Să te joci niţel cu el.
însă nici nu poţi să<l vezi, Verde, dintre frunze verzi, Căci cu ele seamănă Ca o frunză geamănă.
A! că<i mic şi e frumos Şi n<ar prea umbla pe jos, Că<şi mînjeşte — şi nu vrea — Pielea lui de catifea.
Stă în pom pitit, pe cînd Ţie ţi<a venit un gînd:
Printre mugurii crescuţi,
Săd mîngîi şi să*l săruţi.
Dar ai vrea să ştii, acum,
Ce se fac, pe frig şim drum, Cînd se scutură copacii, Brotăcelul şi brotacii.
Căci, pe viscol, fără foc, Nici căciulă, nici cojoc,
Pot să degere, săracii, Brotăcelul şi brotacii.
Noavea grijă. Nu le pasă. Şi*au gătit la cald o casă, în pămînt, pe sub tulpini, în adînc şim rădăcini. Şifacolo, pe vreme rea, Dorm întinşi pe*o canapea.
       CUIBUL
Rîndunicile, păreche,
Şi<au prins cuib de casa veche. Cît priveşte fulgii, lîna,
Are grija lor bătrîna.
Trage, dis*de*dimineaţă,
Din saltea ţigaie creaţă,
Şi din perina de puf Scoate cîte un zuluf.
în pridvor, în pălimar,
Le destramă, aşadar,
Şi, furiş, după perdea,
Vede care i le ia.
134
r
    BĂNUŢUL
Auzise şi Dănuţ
Că un ou e cu « bănuţ »
Şi credea că oul moaleă Puşculiţă cu parale.
Avea ca vreo şase ani Şi visa să strîngă bani,
Socotind pe uşi, cu cretă,
Cît costa o bicicletă. Scormonind pe la găini,
Pe subt cloşti şi prin vecini,
A stricat, pe neştiute,
Ouă cam vreo două sute.
Dar s*a pus plîngînd să zbiere, De necaz şi de durere,
Ce<a pierdut şi ce«a găsit.
Că s*a mai şi mîzgălit Cu albuş, cu gălbenuş,
De atunci şi pînă<acuş N<a ajuns să se mai spele,
Că intrase mîzgam piele.
A răcnit şi*a mai ţipat Că măcar nu le*a mîncat, Fierte, ochiuri sau răscoapte, La cafelele cu lapte.
El crezuse, băietanul,
Că bănuţu<i gologanul Sau un leu frumos şi nou Pus cumva în orice ou.
135
Nu ştia cari stă pe fund, Oului, un gol rotund Pentru plod şi pentru pui, Cînd ia trup făptura lui. Că subt coaja strînsă caier Stă păstrat un pic de aer, Ca, trezit din nesimţire, Puiul mamii să respire.
GHICITOARE
Ghicitoarea ştiu că>ţi place. Ce<i ca un burduf de ace? Ca un pepene cu ţepi?
Ia gîndeşte<te. Pricepi?
Şi răspundem doi, trei timpi, Cine are mii de ghimpi?
Cui îi ustură şoriciul?
N<ai ghicit că e ariciul?
ARICI, ARICI, BOGORICI
 Ghem de spini şi ţepi uscate, Stămtărit camtr/o cetate.
 Poate trece un vecin Peste el cu carul plin,
 Că nu simte nici atît Cît hai gîdîla pe gît.
 Ca să4 scoată, ca să iasă, Cîiniid latră. Lui nun pasă. Unul, încercînd un pas,
 S*a ciocnit în ghimpi la nas, Tindcă tontul şi netotul Şi<a vîrît în ace botul.
 Dacăsar fi citit aici El afla ce*i un arici, însă cîinii n<au habar De tipar şuabecedar.
 Nesupus la gînd pizmaş, Bogorici e drăgălaş Cui îl ia cu prietenie.
 Cîntă<i numai din tipsie Şi<ţi şi joacă o chindie.
PERECHI
Totdeauna cîte două,
Pe subt streaşină, de plouă, Şi pe ţiglă, pe ţugui,
Sus, în dreptul soarelui,
Vrăbiile din cuibar Au ieşit la călindar. Ghiersul spune ce se<aude, Vrăbiilor maici şi rude,
Ce se mai găseştem piaţă, tn grădină, prin verdeaţă, Gîze noi cu păr şi goale, Şi*alte*asemeni trufandale.
Capul, cît alunele,
Se pleacă la unele Şi gîndeşte chibzuit Cîte veşti n>au mai venit.
Şi, la rînd, din loc în loc, Au rămas cioc lîngă cioc.
NEPĂSARE
Dimineaţa, cînd mă scoală, Stolul e o ciripeală.
Le strig tare, ca la şcoală. Porţia e cîte trei#
Zeci de boabern cioc, de mei. Le învăţ să numere,
Ele dau din umere.
De le>aş da şi carne crudă, Nici nu vor de scris s<audă. Vrăbioii mei sînt proşti:
Cum de<i vezi îi şi cunoşti.
INIMĂ DE CÎINE
La coteţul lui Dulău,
Paznic bun şi cîine rău, Vrăbiile se adună Să prînzească împreună.
Zgribulitem pod şim pom, Au văzut ducînd, pe om, Troaca mare cu păsat,
Şi Dulău a şi lătrat.
          negru ştie Că a pus tovărăşie Şi cu vrăbioii hoţi Mămăliga pentru toţi.
Şi, gingaş cum nu se poate, Le<a lăsat<o jumătate.
MEIUL
Cînd venea vreo vijelie,
Le*am dat mei pe farfurie,
Ca să nu se risipească Hranam viscol, păsărească.
Vrăbiile, mai şirete,
Făceau semne către fete:
Să nu fie vreo capcană.
Vrăbioiul de<astă<toamnă, Priceput, ca mai bătrîn,
Rîsem el, cu ciocum sîn,
Şi din pleoape, ca de gumă,
Şi din ochi clipi a glumă.
« Las’ că ştiu eu, vru să spuie, Şi ce este şi ce nu e.
Omul ăsta, din fereastră,
Este bun, că<i mama noastră. »
MÎŢA
Cînd se scoală iesem tindă. De<abiamcepe să semtindă, Şi*obosită de căscat Se întoarce iar în pat.
Ca să doarmă şi mai bine, Laba căpătîi şi<o ţine,
Şi din vis, cum s*a adus,
Că s<a pus cu burtam sus.
Dar scurteicaâ, ca de vată, Cu opt nasturi emcheiată: Şi dormind şi dolofani Sug din ea cinci cotoşmani.
Creştetul, bălţat pieziş,
Pare strîns camtrmn bariş înnodat cu două funte:
La urechile din frunte.
Ea visează poate, parcă,
O plimbare într<o barcă,
Pe un luciu argintiu,
Poate chiar în Cişmigiu.
Că<i dă coadam ritm tîrcoale, Camtmin lac de apă moale, Coada ei de păr de pîslă, Bătînd perna ca o vîslă.
GÎRLGÎRI
între oi şimtre măgari, Laolaltă cu catîrii,
Călcăm pas, cu paşii rari, Gîscarn vîrstă, GîrùGîri.
Chiar berbecii o cinstesc Pentru tact şi cumpătare,
Şi cu feluri bătrînesc îi dau rang de inspectoare.
Are cinsprezece ani,
Şi în gloata curţii deasă Trece mîndră prin gîscani. Ca prin bîlci o preoteasă.
O saluţi, o chemi, şi vine. Din ce<i spui şi ce<i vorbişi, Ea se uită lung la tine Dintno parte şi pieziş.
N<a avut noroc sămveţe Şcoala cel puţin primară,
Că acum, la bătrîneţe. Ajungea şi profesoară.
PUI DE GREIER
Sare parcă pe jăratic Şi<i şi lung şi e şi lat. Capu<i pare retezat Şi, al naibii, e simpatic.
Tînăra caricatură E»mbrăcată cam nădragi,
Şi toţi fraţii lui mi*s dragi, Numai dacă tac din gură.
Pe sub toate uşile A trecut nesupărat,
Decît lung mai mult pătrat Şi umblînd de<a buşile.
Cînd începe, să te ţii!
Cîntă otova din drîng.
Că şi mîţele se plîng De atîtea melodii.
IADA
Intre iezii din cireadă S«a născut de<o săptămînă, Dintr<o capră mai bătrînă, Dar zburdalnică, o iadă.
E bălţatăm fel de pete, Zugrăvite ca pe var Cînd, prin vişini şi arţar, Bate luna în părete.
Dar pestriţă şi bălţată,
Albă, neagră, stacojie, S<amtrecut în fudulie —
Şui stă bine, că e fată.
Iar în frunte, iada mea Poartă, brează, semn: o stea.
COLINDĂ DE CRĂCIUN
    Doi unchieşi pitici, Pitici dar voinici,
    Au venit în sat Pe la scăpătat,
    Unul Moş Ajun, Altul Mos Crăciun. Ce s<au cugetat Că au adăstat.
    Nu cunoşteau locul, Bătu;i<ar norocul,
    Şi din depărtare Lătrau cîinii tare, Nefiind datori A fi ştiutori,
    Şi sfinţiţii moşi,
    Find, de fel, fricoşi. După cum se ştie,
    La ei în stihie Cîinii sînt cuminţi Şi n<au colţi şi dinţi, Că sus nici o gură Nu/i de muşcătură, Nici de lătrătură. Fincă şimtrucît Buzele surîd,
    Şi toate sînt vesele, Ca la nunţi miresele, Inimile, feţele.
 Amîndoi cu barbă Stufoasă şi albă,
 Cu fuiorul moale Pînă la paftale,
 Ca doi arhierei Numai demn crîmpei Cît geana la pleoapă Mai înnalţi de*o şchioap S<au oprit puţin La popa Marin.
 Popa nu«i acasă,
 Nu e preoteasă,
 Nici paracliser.
 Numai cîmp şi cer. Arde în altar Un mărgăritar,
 Şi»o stea a rămas La iconostas.
 Din turlă atîrnă Clopotul de*o bîrnă. Cine ce să spuie Dacă nimeni nu e?
 Atunci au deschis Sacii, şi<au trimis Purceii de lemn Să le<aducă semn Şi ştire din sat.
 —  « Dacă ningem sat Mergem lamnoptat, Iar de n<o fi nea Om sta şiîom vedea Cum ne<om îmbrăca. Dacă o sămgheţe Punem ghebe creţe Şi căciuli de oaie. Dacă e a ploaie
Eu o să mă<mbrac în piele de drac.
Dacă a venit,
Cum am auzit,
Vara lui Crăciun Timpuâ şi mai bun »,
A zis Moş Ajun.
—   « Tată Moş Ajune,— Moş Crăciun îi spune,— Eşti mai tînăr, poate, Cu<o zi jumătate.
Pot să te şi iert,
Pot şi să te cert, Vorbeşti cum e dat Unui căpiat Şi unui viclean.
Eşti cam pămîntean,
Şi vorba la minte O ia înnainte.
Cînd eşti între slugi Nu ştii ce îndrugi,
Parcă nu mai ştii Nici de unde vii;
Dă<mi răgaz să<ţi spun. Şi bei şi tutun.
Tu mustrarea mea O pui în lulea.
Mă zmeresc, mămchin,
Şi tu cauţi vin.
Pînă pe la Paşti Tot temtinzi şi căşti,
Şi<ai fi bucuros Să fii om de jos.
Ai uitat ce<a zis Cel de ne<a trimis?
 Să nu se lipească Muscă pămîntească De noi amîndoi? Uitărtemnapoi,
 Frate Moş Ajune,
 Şi fă rugăciune. »
 —  « Tată Moş Crăciun, Zis<a Moş Ajun, —
 Nu vreau să te mint, M*a lovit un jind.
 Zileiem stihare Mi se fac amare,
 Şi de/atîta rază Mi semgreţoşază. îngeri, âripi, stele, Păcatele mele!
 Toată noaptea, vere, Mare priveghere.
 Ziua liturghie,
 Psalmi şi Slavă Ţie. Fără să mai tacă,
 Toată vremea toacă. Cor de glasuri groase, Condace, icoase Şi coruri subţiri,
 Şi tot mînăstiri,
 Numai mînăstiri.
 Pentru aţipire Ceri blagoslovire,
 Şi pentru sculare Binecuvîntare.
 Şi miam săturat Să dorm îmbrăcat,
 Ca un ceas de pat.
 Sînt un păcătos.
 Dar pe<aci<i frumos.
 Eu, cu voia ta,
 Paroaş rămînea,
 Nu te supăra,
 Mîine de amiază Pîn’ la Bobotează.
 Uite ce*ai să faci,
 Fii niţel dibaci.
 O să mergi să spui:
 A pierdut un cui — Trebuia să4 pui.
 A pierdut cinci cuie — Trebui’ să le puie.
 Fă şi tu o snoavă Gun cui şuo potcoavă Şi zi că măgarul L>a găsit pojarul. »
 Şi şezînd afară Acum, lîngă moară,
 La un kilometru, lată Sfîntu Petru.
 Prea Sfinţia Sa Tocmai îi căta Şi era şi el Cu moşii la fel,
 Căci după tipic Orice moş e mic,
 Ager şi bătrîn Şi<o bucată cîrn. în stihia geamănă Moş cu moş se*aseamănă. Moş Crăciun gîndeşte, Uitîndu<sem deşte,
 Şi întru tîrziu
 Zise : — « Ştiu, nu ştiu,
 Vorba Dumitale,
 Tată, mi se pare
 Şi cu alţi măgari,
 Mai mici ori mai mari Că se potriveşte.
 Şi, Doamne fereşte, Poate şi cu*al meu.
 O să stau şi eu Pentru potcovit.
 Fii blagoslovit.
 Zici cămtîrziază?. . . »
 —  « Pînăm Bobotează.
 Dar stînd ei la sfat,
 Ce s<o fimtîmplat Că din sacii grei Ce*i duceau cu ei Ieşiră cu miile Toate seminţiile,
 Toate jucăriile.
 Urşii mari de lînă Cu păpuşi de mînă, Iepurii cu leii,
 Lupii, brotăceii, Făpturi şi jivine. Plăsmuiri blajine,
 Fiare, orătenii,
 Trupuri de vedenii Făcute din glumă Fie că de gumă,
 Sau de mucava,
 Ori dintnaltceva,
 De pildă: din ţiplă Şi cu ochi de sticlă. Căruţe şi sănii Trase de dihănii. Maimuţoi cu cîrmă, Cu oase de sîrmă,
Elefanţi nerozi Tot cu două cozi,
Ca să nu pricep Unde ei încep:
Una und’ se ştie Cu o gămălie,
Şi alta la cap,
Lipită cu pap.
Seminţii de jucării S<au ales pe la copii.
Vacile şi turmele îşi pierdură urmele, în colibe, lîngă sobă,
Sună trîmbiţa cu tobă.
Iar la han, între tingiri,
Au tras şase musafiri;
După neam şi după bresle, Trei la mese, trei la iesle.
          NOAPTE DE AN
                   Colindeţ
 Pe subt cerul plin de salbe Semtind catifele albe.
 Apele s*au încleştat între maluri, de uscat,
 Şi trec leneş peste ele Boii mari cu coarne grele, Cu<mpletit arnici în cozi.
 E o luncă de Irozi împietriţi de vad în jos, Zalem piept şi coif sticlos. Unii<s plopi, alţii răchite, Paznici pe neadormite, îmbrăcaţi în stalactite.
         La zîntîi de an şi lună,
 Ca din zodii ies pe lună, De prin sutele de ani, Plugurile cu plăvani,
 Ca să are,
 Pe ninsoare,
 Şi trag brazdă prin zăpadă. Cu flăcăi cu faţa smeadă; Din pătule, din cătune, Cîntecele/au să răsune,
 Oau pornit să haule Sate, văi şi staule.
155
S*a<mbrăcat în chiciuri pomul, Albă<i ţara, alb îi omul.
Au plecat la drum flăcăii, După pluguri cu dulăii,
Că de*or da de<o haită mare De văpăi scăpărătoare,
Cîte două felinare Ca scînteia de amnare,
Haita lungă S*o ajungă.
Şi Tăria<i pînăm zări,
Candele şi luminări.
Nu vă temeţi de jivini,
Că umblaţi între lumini,
Prin tărîmul fermecat, Camtrmn basm desfăşurat.
Moară, roată şi morar Potmoliţi<s în cleştar.
Dintno gaură de cheie Străluceşte o scînteie. Ferestruia, sus pe piatră,
Se trezeşte cîteodată,
Ca o flacără din scrum. Dintrmn ghem ascuns de fum, Se deşiră şi*şi ia drum,
Şi de stele se agaţă Un subţire fir de aţă. Morăreasa ia din saci Şimvîrteşte la colaci.
Doi voinici, cu mîini voinice, Au troznit în hău din bice, împletite din curele Şi bălţate cu mărgele, în suman şi cizme, baciul Bate gerul cu gîrbaciul,
Dar gîrbaciul, scurt şi gros,
E cîrmit anevoios.
Doi din crai
Scot un muget de buhai.
Unul dă, cîte niţel,
Cînd din cînd, din clopoţel. Craiul negru povesteşte Basmul, pe moldoveneşte, Stihuri vechi, de slovă veche, Mir de suflet şi ureche.
Ca la cărţile de joc,
S<au strîns craii la un loc, Crai de tobă, crai de ghindă, Cîntă, joacă şi colindă.
Să nu spui, ar fi păcat,
Gau plecat la căpătat.
Gne are boi şi plug Are parte de belşug.
Ia te uită, băietane,
Pe dimie ce găitane!
Ce condeie pe cojoace,
Şi pe fluturi să*i îmbrace!
Insă cînd un gospodar,
Cu un ţoi ori un pahar,
I<ar cinsti cu un rachiu,
Iute ca argintulfviu,
Cu vin fiert ori ţuică fiartă, Păi, atuncea, Doamne iartă, Nu se mulţumesc cu<atît : Dau urciorul tot pe gît.
Şi semtîrzie la case,
Unde<s fetele frumoase.
Că se face pregătire Cu ulcele pe peşchire,
Cu covoarele de zestre,
Cu muşcatele<n ferestre, Pentru coame şi căpestre, Cu năframe pe păreţi Şi urări pentru drumeţi.
     DRUMUL CU POVEŞTI
Trece ca o pînză, desfăcut din trîmbe, Vîntul rău şi taie dealurile strîmbe.
Ia pustietatea vînătă din dungă,
Răscolind scaieţii şi răchita lungă.
în copacii negri recea lui arsură Pune glomotoace de cleştar şi zgură.
Rîjniţele sale lasă rumeguş.
Cleiurile sale fac alunecuş,
Povîrnişul luciu, dis<de<dimineaţă,
S<amvelit cu ţiplă şi pojghii de ghiaţă. Apele de<a valma, balta tot aşa.
Au făcut deasupra sloi de tinichea.
Totul, dintr<odată, se copilăreşte,
Vrînd să se>mpietrească ce nu se*mpietreşte.
Au fugit din sălcii mierlele şi cucii.
Numai cioaca poate sta în vîrful crucii.
Au zburat vultùriim lumea ceealaltă,
Cu sfînta lumină niţeluş mai caldă.
Bieţii de păianjeni, care torc mătasă,
Şase luni din găuri nu mai au să iasă.
Floarea şi mireasma au tăcut chitic.
Marele se face din cern ce mai mic,
159
Pînă la tipicul mic al jucăriii,
Ca săd ia cu mîna mai uşor copiii.
Despre cîmp, atîta aş avea de zis,
Că e plin de iepuri pînăm Paradis.
Dar în povestire e o*mpotrivire Ce<ar putea pe alţii decît noi să mire.
Moş Crăciun porneşte,
Vîntul îl opreşte,
Vîntul îi întoarce, încotro şimcoace,
Sania, bădie:
Paroar fi, şi nu e, tot o jucărie.
La răscruci de drumuri, cinci vînturi, grămadă, Sar săii risipească stelele din ladă.
Lăzile sînt toate bine încuiate,
Lacătele grele<au chei întortochiate.
Lupiimtre răspîntii i<au ieşit nainte,
Fără să<şi aducă barba lui aminte.
—   « Ce cătaţi aicea, măi, căţeii mei, —
I<a mustrat unchiaşul,—Tuluc şi Grivei? DaţLvă deoparte, fiare pămînteşti,
Nu<i pentru jivine drumul cu poveşti.
Ce vreţi? miei de pîslă şi cai de hîrtie?
Poate mucavaua de foame să ţie? »
Puşi pe două rînduri, în troianul gros,
Lupii, de ruşine, au făcut frumos.
Va să zică, vîntul, în feluri şi chipuri,
Vru sămtoarcă moşul din drum, cu tertipuri.
Le necaz, că şi el face pomi şi stele,
Frumuseţi şi lucruri, mari şi mărunţele.
Din postavul lumii, alb, împărătesc.
160
Ce folos, cămdată toate se topesc: Străveziu, uşure, horbote, broboade, Lucrul lui, ca scrumul, se sfarmă şi cade, Iar, ca să dureze, cît de cît mai bine, Trebuie săd lasem ramura ced ţine;
Pe cînd, el, Unchiaşul, pe al lui îl mută De nu se sfărîmă unul dintr*o sută.
Toate «ajung diseară bune şi întregi Şi ţin pîn’ la anul fără să le dregi.
Iată de cemjură vîntul şid înţeapă Şi de ce Unchiaşul nu vrea să priceapă.
După multă trudă, poftim că soseşte. Rumen, gras şi vesel, mînă boiereşte, Hamuri şi zorzoane îi încing măgarii, Albi cum e sideful, iuţi ca telegarii. Potcoviţi cu sticlă şi cu giuvaere,
Ca să aibăm coastă copita putere.
A sosit cu bine Moş Crăciun, dar ştiu Oa ţinut şi plosca, bine, cu rachiu.
POMUL
Aduse niscaiva om
Sau duh, noapteam toi, un pom,
Ca un policandru nins,
Emgheţat şi<i şi aprins.
O boccea cu licurici,
Stele, îngeri şi pitici.
Tolba ei, cînd s>o desfacă,
Ochii babiûi rîd şi*i joacă.
Ce mai scùfii, ce călţuni! Adevărate minuni.
Dar mînuşile — aşteaptă!
Toate sînt pe mîna dreaptă. . .
Maica<mareă de părere Că scăpase din vedere.
162
FETELE MELE
Au aflat fetele mele,
Cînd se uită prin perdele, Cine vine şi le pune, în fereastră, boabe bune, Arpacaş, mălai şi mei;
Că se uităm ochii mei, Fără să se sperie.
Vin în stol puzderie,
Şi la geam, pe latură, Mişunînd se satură.
Are grije, fiţi pe pace, Tata mare să vă*mpace.
Că vă cumpără din piaţă, Marţea, dis«de<dimineaţă, Tot seminţe dulci la gust, De fir lung cu spic îngust, De fir gros cu ciucure, Numai să vă bucure.
însă, cum se vede treaba, Darurile nu<s degeaba,
Că şi voi îi daţi să scrie, Schimb şi plată, poezie.
El vă stă mereu de pază, Apărate să vă vază, Vrăbioi şi vrăbii mici,
De om rău şi de pisici.
   CINCI CÎRLIGE
Mîinile bătrînei mele împletesc în cinci andrele, într*ascuns, pentru ajun, Darurile de Crăciun.
Ziuamtreagă nu*i mai văd Şchiopătarea prin omăt; Cui apucă de omtreabă, Maica spune c<are treabă.
Dar copiii prin perdea Prind în umbra ei ceva, Iscodind taina mătuşii, Seara, pe gaura uşii.
Ea, cu lîna între deşte,
Stă din lucru şi zîmbeşte.
     ARIPI MICI
Boierii, cucoanele Şi/au închis obloanele,
Şi<au zburat în gloată deasă Către ţara de mătasă.
între florile străine Veneticilor li*e bine.
Aici, viscol, frig şi ceaţă, Grîu<i strîns şi iazumghiaţă.
Am rămas locului noi, Vrăbii, corbi şi piţigoi,
Şi cu înţelegere Trupul cio să degere.
Vara, vor cîntarn sobor Că semtorc în ţara lor.
    DARURILE
Două scùfii cu urechi Şi tîrligi două părechi, Mînicere şi pieptare.
Mult de lucru nu mai are.
Ghemul cînd i<l ia pisica,
Iar se supără bunica.
Tocmai pe subt un dulap Fuge şi cîtemn ciorap.
-«Vin la mama să te pupe, însă, vezi, nu mămtrerupe, Că<mi rămîn nepoţii goi, — Roagă maica pe pisoi, —
Că vouă ce vă mai pasă în flanela voastră groasă. . . »
PASĂRILE CERULUI
Pasările negre taie,
Îngheţate şi greoaie,
Cu aripile deschise,
Cerul ce le amorţise, într<acolo,m asfinţit,
Prin văzduh înţepenit.
Un’ se duc cine mai ştie, Fără cuib nici coliviem Ramurile, ca de fier, îmbrăcatem zmalţ de ger? Zborul lor cînd să semveţe Prin văzduh, fără sămgheţe, Şchiopătînd,
Din cînd în cînd?
Că le degeră de<a dreptul Subsuorile şi pieptul,
Şi le ardem ochi şi ghiare Vîntul, ca o apărare.
Le*aş pofti să intremcai,
Să le dau pezmeţi şi ceai, Să le dau, în aşternut,
Mei, alune şi năut,
Să le<adorm, măcar atît,
Cu<oblojeli pînă la gît —
Sau le vîr întrmn suman.
Dar mă cred rău şi duşmân, Findcă omul cu biciuşcăn Vînător cu glonţ de puşcă. Miaş ruga, şi nu ştiu cui, Să*mi dea scùfii, să le pui.
Şi ciorapi de lînă groasă. Poate şi tîrligi de casă; însă lungi şi cu carîmbi,
Fie otova sau strîmbi,
Ori cumcreţituri şi fald — Numai să le ţie cald.
Aş ruga*o pe bunică Să ia fus şi furcă mică Şi să tragă din fuior Fire moi, de dragul lor.
Şi*o să o mai rog să facă, Sîmbăta, şi cîte*o clacă De logodnici şi feciori, Pentru bufniţe şi ciori, Pentru berze şi cocori.
Să lemcalţe, să le*mbrace în ciubote şi cojoace.
Drept răsplată, curmeziş, Le/or clădi, pe*acoperiş, Cuiburi mari Cu pui hoinari,
Din ostreţe,
Crăci şi beţe,
Şi din paie de săcară, Caselor, la primăvară. ..
 CÎNTEC DE BUDUROI
 In căciuli de stuh şi paie Stupii stau pitiţi în ploaie. Printre crăcile de prun Par un sat ori un cătun. Au făcut şi foc. Se vede: Fumul ceţii din livede. Mînăstiri, schituri, chinovii, Ale maicilor Zinovii, Epihârii şi Domniei:
 Chilii mici, chivote mici.
 Cam miroase;a iarbă>mare: Şi<au gătit şi de mîncare. De spălat, ele<au spălat: Rufemtinse la uscat.
 Acum vre o săptămînă Atîrnau ciorapi de lînă, Şorţuri, fote, ii, pe sfori, Bondiţe, de subsuori, Barişe, scurteici, la soare, Odăjdii de sărbătoare.
 Le<a strîns şi le<a scuturat Un vîrtej, amestecat
Cu frunza şi florile.
Au rămas surorile Numai cu ce/aveau pe ele: Nişte âripi dintno piele.
Din ştiubeie şi prisacă Stariţele nu mai pleacă,
Şi maicile cuvioase Au pus obloane la case,
De nu mai pătrunde<afară Nici un fir de rază rară,
Şi urzesc ţoale de ceară.
Trebuie să fie bine Iarnam stupii de albine. Adormit pe jumătate S*asculţi viforul cum bate. Sfîrcul nu te mai atinge, Viscolul nu te mai ninge.
Stai, că fac un buduroi De iernat, şi pentru noi.
       PRISACA
        STUPUL LOR
Stupul lor de pe vîlcea Stă păzit într>o broboadă De trei plopi înnalţi, de nea, Pe o blană de zăpadă.
Prisăcarul le<a uitat Şi*a căzut şi peste ele Iarna, grea ca un plocat,
Cu chenar de peruzele.
înlăuntru însăm stup Lucrătoarele sînt treze Şi făcînd un singur trup Numcetează să lucreze.
Că nici una n<a muncit Pentru sine, ci<mpreună Pentru stupul împlinit Cu felii de miere bună.
172
ISCOADA
 De cum s*a ivit lumina,
 A ieşit din stup albina,
 Să mai vadă, izma*creaţă Amflorit de dimineaţă?
 Semgrijeşte gospodina De^nfloreşte şi sulfina,
 Căci plutise văl de ceaţă, Astămoapte, pe verdeaţă.
 A găsit toată grădina înflorită, şi verbina,
 Şi s*amtors, după povaţă,
 Cu o probă de dulceaţă.
        PAZA BUNĂ
 S<a întors cercetătoarea Să le spuie la surori Că*i deschisă toată floarea Şi cîmpia, de cu zori.
 Şi;au plecat aproape toate La cules, cu mii şi mii, Lăsînd vorbă la nepoate Sămgrijească de copii.
 Căci muscoii şi bondarii Şi<alte neamuri de pădure, Pe şoptite, ca tîlharii, Umblau mierea să le*o fure.
însă pazam stupi e bună,
Că tîrziu, după apus,
Colo jos, subt stupi, la lună, Ei zăceau cu burta/n sus.
TÎLHARUL PEDEPSIT
într<o zi, prin asfinţit, Şoaricele amdrăznit Să se creadă în putere A prăda stupul de miere.
El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş.
Se gîndea că o albinăă Slabă, mică şi puţină,
Pe cînd el, hoţ şi borfaş, Lîngă ea*i un uriaş.
Nu ştiuse că nerodul Va da ochii cu norodul Şi<şi pusesem cap minciuna Că dăm stup de cîte una.
Roiul, cum de l<a zărit Oa intrat, l<a copleşit. Socoteală să<i mai ceară?
Nu! L»au îmbrăcat cu ceară, De la bot pînă la coadă, Tăbărîte mii, grămadă,
Şi hau strîns cu meşteşug, încuiat ca<ntr<un coşciug.
174
Nu ajunge, vream să zic, Să fii mare cu cel mic, Că puterea se adună Din toţi micii împreună.
            FETICA
Ce duh ai şi ce putere Să<mpleteşti ceară cu miere, De la floarea din grădină, Ostenită de albină?
Tu aduni de pe meleaguri, Pentru stupi şi pentru faguri, Pulberi, rouă, stropi şi leacuri, Poate că de mii de veacuri.
Ca din lînă, ca din ace,
Ţeşi reţeaua de ghioace,
De celulem care pui Mierea dulce şi un pui.
Scule, numere, cîntare Au spus la măsurătoare Cămcăperea cea mai mare în găoacea cea mai mică E ghiocul tău, fetică.
Eşti, pe lumea de subt cer, Cel mai mare inginer. Pemtuneric, făr’ să ştii,
Ai făcut bijuterii Şi minuni în toată clipa Cu musteaţa şi aripa.
Şi, cum ştii, muncind, să taci, Nu te lauzi cu ce faci.
ŢARA PITICILOR
           PREFAŢĂ
într<o zi, pe înserat,
Ce să vezi? Ne<am apucat,
Doi părinţi şi doi copii,
Din Cartea cu jucării,
Să minţim, să povestim Ce<am ştiut şi ce nu ştim, Pentru alţi copii, mai mici,
Nici chiar mici de tot, dar nici Mari, ca de însurătoare,
Şi făcurăm şi<o prinsoare,
Cine poate seri mai iute Stihuri vreo cîteva sute,
Şi nesam aşternut pe scris.
Ochii ni s*au cam închis,
Mîna ne*a cam amorţit Şi<a ieşit ce a ieşit.
Am citit în adunare Ce scrisese fiecare,
Şi din toate, vrea nu vrea,
S*a ales povestea mea. Rămăşagul fu : « Se poate Seri şi pe nerăsuflate? »
Vorba e ciam cîştigat Şi,m sfîrşit, am răsuflat.
Partea mea, întoadevăr,
Am avut un sfert de măr,
176
împărţind un măr creţesc; Nu cumva ca să jignesc Pe tovarăşii de coate, Mîncînd sferturile toate.
Domnule, care citeşti Multe altele poveşti,
Mai frumoase şi mai scrise, N*o să*ţi placă, pare»mi<se. Te*ai deprins cu stih bogat, Cu care te/am învăţat.
Nu mă osîndi, vai mie! Oam căzut în sărăcie.
E nevoie să<ţi explic:
Eşti prea mare. Făite mic. Uită regula o dată Şi, cu cartea dezvăţată, Mergi niţel de*a buşile.
Poţi închide uşile,
De ţi*e teamă şi ruşine Să te faci de rîs ca mine. Ieşi din dogmă şi, tiptil, îa<te la citit copil.
Asta, Domnule Confrate, Dă alean şi sănătate.
Eu, cum vezi, încet, încet, M»am făcut analfabet.
ŢARA PITICILOR
în pădurea cu furnici E<o cetate de pitici.
Au adus lăstunii ştire Căîi un fel de mînăstire Şi că n*ar fi numai una. Mult mai multe vede luna, Mînăstiri de rugăciune, Cînd răsare şi apune. Schituri şi chinovii, toate, Printre frunze aruncate Fac din codru o cetate.
Zvonurile cercetate S<au vădit adevărate.
Ca şi vrabia, lăstunii N*aduc vorbele minciunii, Că sînt cei mai serioşi Din scatii şi din botgroşi. Agăţaţi de iedere,
Şi cei mai demcredere.
înmulţindu*se piticii,
Şi gîngâvii şi pelticii, ba primit şi Dumnezeu, Care, dintrmn curcubeu, îi scrutează cu ochianul Toată ziua şi tot anul. Neputînd să îl mînie S;au făcut piticărie,
Şi cu sfîntu*i ajutor Au ajuns cît un popor.
Dar prea mici pentru război Şi buni doar de tărăboi, Nendrăznind să asuprească Altă viţă omenească Şi, ca nu cumva să piară îmbucaţi de niscai fiară,
Şi»au făcut şi ei o ţară.
Sfat ţinură zile şase,
După naţii, după case,
Căci piticiûs multe neamuri, Trunchiuri, rădăcini şi ramuri, Cînd corcite, cînd pestriţe Şi cu graiuri după spiţe.
Cum se scrie pe curat,
Neamul s<a organizat. . .
Căutînd întîi ce fel Să aleagă de model Dintre sutele de state Cunoscute şi umblate,
Au luat pildă să trăiască Pravila călugărească.
Mai schimbînd pe ici, colea, Unde nu se potrivea,
Amînînd postul cel mare Pentru viaţa viitoare,
Micşorînd în călindare Zilele prea lucrătoare Şimmulţindude pe cele Scrise roşu dintre ele, S<a*ntocmit, aşa, un plan Că o zi a fost un an.
179
 —« Săptămînile*s prea lungi La duminici să ajungi »,
 Zise marelemvăţat Care lua parte la sfat.
 —« Da, e drept, i s*a răspuns, Una nu e de ajuns,
 Şapte e mai bine, că. . .
 Decît o duminecă. »
 Şi soborul soroci O duminică pe zi.
 Un pitic — s--a legiuit —
 Să stea mai mult aţipit.
 Avînd dreptul să se culce, Orice zi fiind de dulce,
 Ziua, noaptea, cît mai des.
 Şi să doarmă mai ales,
 Că nici Pronia cerească Nu'l doreşte să slăbească, Bucălat ca o păpuşe,
 Cu bărbia peste guşe.
 S*au dat Sfintelor Scripturi Cîteva întorsături.
 S<a mai pus şi s«a mai scos Ce fusese de prisos,
 Şi păstrîndmsem sfîrşit Ce era mai chibzuit.
 Intre sfintele mirene A fost pusă Sfînta Lene. Uite,<s neamuri de pitici Din mai mici în tot mai mici Şi cu fel de fel de feţe,
 Albe, negre, linse, creţe,
 Şi cu vorbe că nu poţi Să te preamţelegi cu toţi.
180
Cu o vorbăm două guri Ori mă lauzi, ori mămjuri. Vorban ca ulceaua goală, Te cîştigă şi temşeală,
Şi te spurcă şi te spală.
Iei cu ea, ca din hîrdău, Tocmai din sufletul tău, Şi*s în pricinile toate Două feluri de dreptate. Legămîntul şi minciuna Sînt de<o teapă şi totuna Şi nu ştii adevărat Ce<ai minţit şi ce<ai jurat. E un soi de făcătură Să semtindă prin ruptură Şi a fost un soi de lege Ce<i legat să se dezlege, Fieştecare crîmpei în cîte două şi trei,
Orişice vîrf de bucată Vrînd să fie lumea toată.
Şi orice ţipenie Mare căpetenie.
Partea vrînd să fiemtreg, Părţile nu semţeleg.
Dar bătînd un vînt odată Răscoli pădurea toată,
Şi din pricinile fricii S<au strîns iarăş toţi piticii.
Fiştecare vizunie Are hram şi stăreţie,
Şi prin scorburi şi prin foi Stau piticii cîte doi,
Cîte trei sau mulţi de tot Şi semghesuie cum pot. Mînăstirile mai mari Au chiliilem ştejari,
Nouă, zece pe o cracă,
O biserică şi*o toacă.
Dintrmn bob de ghindămchis S<a»ntocmit un paraclis.
Şi doi popi cît gămălia Cîntăm ison psaltichia,
Pe cînd schivnicul din strană Doarme dus, chitit în blană. Dau tămîie cu căţuia Pentru toată cetăţuia Ispitită de pierzanii,
Bătînd cruci, puind metanii. Se hrănesc cu ce te miri Şi mai mult cu nori subţiri. Strîng în cîte o găoace Rouă nouă subt capace: Doniţi, putini, boloboace,
Şi în ele, cam copaie, Sîmbetele fac şi baie,
Ziua marelui răsfăţ.
Pregătiţi pentru ospăţ,
Le ajunge o măslină Şi<o măsură de făină Cîtămcapem degetar,
De la Paşti la Făurar.
Să frămînţi şi să tot faci Artose şi cozonaci!
Dintr«o scorbură de cracă Vine laptele de vacă.
Vaca ma intrat de tot:
Pînăm coarne, pîn’ la bot.
Mi se pare că*i pestriţă Şi<ai jura că«i veveriţă,
Pentru că la vaci şi boi Coada nu prea stă vîlvoi.
Ouă? Ai prin meri şi pruni. Dai o raită şi aduni Şi temtorci cu o căciulă. Marfa»i bună şi destulă.
Mii şi sute de găini Ouă mult pentru creştini,
Trei pe zi ori cîte două.
După regula mai nouă.
Numai că găinile Ce/şi aleg tulpinile Şi pun cuib în frunza deasă Nu sînt cele de acasă.
Sînt şi ele tot cu cioc,
Dar nu stau prea mult pe loc, Şi aş face o prinsoare Că sînt vrăbii, cît se pare, Piţigoi, sticleţi ori cuci Cuibăriţi colea prin nuci.
Cît priveşte dulcele Ai albine: mulgede!
Dintrmn fagure de miere Ies în scoici vreo trei ciubere. Să nu uit să mai însemn Că un ţoi de undelemn Ţine, cum sînt rosturile. Pentru toate posturile, în cel mai înnalt molit Emn pitic Mitropolit.
Nu*i mai mare de atît,
De la poale pîn’ la gît;
De o şchioapă mijlocie,
Pot să dau şi chezăşie.
Stă întrmn pahar rotund,
Pe un jilţ lăsat la fund,
Spilcuit ca o mireasă,
Şi paharul stă pe masă, Tuturora să separate în palatul din cetate.
Din molift, în lumeamtreagă, El şi leagă şi dezleagă.
Mitra de mărgăritar Iese<afară din pahar,
Şi de<acolo, plin de har,
Cu o rază,
Vede şi supraveghează.
El e tuturora tată.
Vorba<i este ascultată,
Şi porunca lui temută,
Ori grăită, ori tăcută.
E de<ajuns că dă din pleoape Şi înghiaţă şapte ape.
A făcut un semn cumva,
Sau din ochi sau din giubea, Şuamuţi posomorit Codrumnalt numaidecît.
Căci piticiim sihăstrii Fac prea multe nebunii,
Că se<mbie, că se joacă Scoborînd tîrîş pe cracă.
Unul ţine predică,
Altoi pune piedică.
Unora le vine placul Să se dea de*a berbeleacul,
Şi din leagăne, din vînt,
Dau cu burta de pămînt.
Se amestecă, de mici,
Cu gîngănii şi furnici,
Şi semtrec în izmeneală. Uneori, mai din greşeală,
Te ia cioacam cioc, şi cracul Ti4 apucă pitpalacul.
Dau cu tifla, se îngînă,
Se stropesc lîngă fîntînă Sau se fluieră, se*nfruntă, Zbiarăm chiote de nuntă. Ori, ca nişte blestemaţi.
Se bat seara cu scuipaţi.
Se buşesc, se iau de brîu, Larma zburdă fără frîu, Baba<oarba, leapşă, ţurcă. Bărbile li se încurcă,
Şi de*a capra, la tot pasul, Nimeresc şim pomi cu nasul. Şi cum cad cu miile,
Mai deşi ca scrumbiile, înţelege orişicine Ce greu liniştea se ţine întrmn hohot şimn dezmăţ, Fără bici şi fără băţ.
Stareţul prea supărat Cîteodată s*amcruntat,
Şi deşW sînt fraţii dragi, îi mai pişcă la nădragi.
Pe piticul mai borţos Ţi bamtors cu faţam jos Şid măsoară pe spinare, Undeva, să am iertare.
Cîte unu/i pipăit Cu gîrbaciul despletit,
Iară altul, slut şi cîrn,
Cu mătură, sau cu tîrn,
Sau cu snopul de urzici Pielea grasă i*o băşici.
Sau îl ţii în colivie Agăţat la stăreţie.
Ca să daţi îndreptăţire Stareţului scos din fire,
Să vă povestesc ce fac Fraţii răi, cu comanac:
Iov primisemsărcinare Să deam mînă o scrisoare Stareţului dintrmn plop, Arhiereu sau protopop;
Unui stareţ mai din vale De dudul Sfinţiei Sale.
Un răvaş de Episcop Se punem sticlă cu dop, Tainele sfîntului Clir Cerînd plicuri de clondir, însă Iov, ca să cunoască,
Scoase dopul lung de iască Şi ştafeta, şi*a citit.
Ca pe un nefericit,
Duhu Rău ha ispitit
Şi<a pierdut prin frunză, bietul,
Astupuşul şi biletul,
Şi i*a dus Vlădichiim poală,
Pe la toacă, sticla goală.
De isprava neiertată A fost tras la judecată Şi avu neobrăzare,
Feţelor judecătoare Care caută lumină,
Să le spuie: —« Nu*s de vină» Şi că sticla era plină Cu spirt bun de tescovină.
—«Vă întreb acum frumos, — Zise trist şi proestos, —
Ce pedeapsă se cuvine,
Să se vindece mai bine,
Unui frate mincinos? »
Şi să mai cutez să spun Că Nichifor bea tutun?
Şi că are şi<o lulea,
Pe la sîn, pe undeva?
Şimn amnar Cu brăcinar?
Nimeni însă, la dovadă,
Nu<i mai iute de tăgadă; împrejurul gurii, barba I<a îngălbenit ca iarba.
A răspuns că la mijloc E că suflă noapteam foc înfundat. —« Fire<ai să fii! Deştele ţi<s stacojii ».
—« Am umblat cu un chibrit, Răspundea, — şi le<am pîrlit. » —« Ori că<mi pute mie, or’ că Puţi matale a mahorcă. »
El răspuns da orişicui Că aşa e suflul lui.
Tit fu prins în buzunar Cu<o bucată de zahar.
—« Nu minţi, că em zadar! » —« Nu pricep şi sînt mirat, — Zise Tit şi s*a jurat.—
Totuş, nu ştiu cine,mcalte, MUa furat pe celelalte.»
Tîron îşi pitea o dată Şim papuci cîte/o bucată,
Şi de zahăr cît mîncase Pe furiş, se îngrăşase. Scuturîndun casa, tinda,
Cosma i<a furat oglinda Marelui Mitropolit,
Foarfeca de potrivit
Şi<o grămadă De borcane cu pomadă.
O   avea
Spînzurată de curea Şi se mai uita în ea,
Cum îi sta cînd poruncea Şi cînd binecuvînta,
Zvelt şi sprinten pe tîrlig, Cu trei degete cîrlig. Alifiile străbune,
Mă gîndesc, cu plecăciune, Că<i slujeau demtins şi tras Cutele de pe la nas,
Că înnaltul Prea Sfinţit Cam era niţel zbîrcit, însă foarte îngrijit, Mirosind, ca o duduie,
A căpşuni şi a gutuie. Vroia Cosma să se vadă De<i frumos şi el o dată. Şi<a ciuntit cîte o aţă Din zulufi şi din mustaţă, Căci, nu<i fie de deochi, îi da barba pînăm ochi. Trecînd jos de cingătoare, Unghiile la picioare Cum se taie a uitat. Foarfeca ha înţepat.
S<a rănit şi a ţipat,
Şi sărind pe un călcîi S<a dat el de gol întîi.
Rele, mari, necugetate Sînt asemenea păcate,
Şi piticii s<au jurat Să nu cadămtru păcat.
 Cresc cît vor, şi nim nimica, Barba, unghiile, chica,
 Dar opresc blestème grele Să le ciopîrţeşti pre ele.
 Mai ales atunci cînd n<ai Nici un foarfec să le tai.
 Judecata, întrmn glas,
 L<a legat, bamtins şi ras.
 Toate faptele acestea Nu cinstesc prea mult povestea, Că piticii nu<s buni toţi,
 Şimtre ei mai sînt şi hoţi.
 Cîte uniimtr<o ureche Nuis pitici din vremea veche. Pripăşiţi de joi, de vineri,
 Unii sînt prea cruzi şi tineri. Nici n<au nouăzeci de ani, încă pui, încă juncani.
 De<abia pe la două sute,
 Cînd bărbia face cute Şi sînt plini ca nişte saci,
 Graşi ca nişte cozonaci,
 Falnici ca nişte bureţi,
 Poţi să zici că sînt băieţi,
 Şi de nu s<ar fi jurat,
 CăîS flăcăi de însurat.
 Să nud uit de zugrăvit Pe sfîntul Mitropolit.
 Părul lui, cu valuri creţe Pînăm şold, e*o frumuseţe, Pieptănat de o răgace Cu un spic, după ce coace,
 Ori de mei, ori de săcară,
 Pus deoparte de cu vară. Doàltfel, gîzele din iarbă Poartă grije mult de barbă. Barba Marelui Pitic Trasări ca din borangic Şi«i îmbracă pieptum zale Cu odajdia ei moale. Dumnezeu cel nepătruns, Dînduâ tron înnalt, La uns. L/amtărit cu un hrisov,
 Scris cu slove de ceaslov, în cerescul lui cerdac,
 Pe o coaje de copac.
 I La scris cu vorbemcete Şi strivite cu pecete.
 Poate* acum ai vrea să ştii în ce«anume sihăstrii Şi anume cam pe unde Mînăstirea se ascunde;
 Din pădurea cu pitici,
 Nu o prea zăresc de/aici.
 Să mai laşi întîi, niţel,
 Să<l întreb şi pe căţel,
 Să mă gîdîl la cucui,
 Şi pe urmă o să spui;
 Să mă scarpin după ceafă.
 Nu spui bine, nu<mi dai leafă. Vezi, căţelul ştie bine,
 Că a fost la drum cu mine, M<a păzit şi ajutat.
 Am mîncat şi am răbdat Şi<am dus greul împreună,
 Pe timp bun şi pe furtună, Ghemuiţi întrmn culcuş,
 Cum dormim de<atunci şi<acuş.
E pitic şi el, dar treaz,
Fără frică şi viteaz.
Fără el, jur pe ce am,
Nu mai ştiu ce mă făceam. Mă mînca vrun crocodel, Vrun păianjen, fără el,
Iar cucuiele dentăi,
Cu vîrf bont şi vînătăi, îşi aduc mai bine*aminte, Fără snoave şi cuvinte,
Ce<am făcut şi ce<am umblat Pînă ce le>am căpătat.
Uite, te*aş puteamdrepta, însă doar pe Dumneata,
Şi sînt foartemcredinţat Că o dată îndreptat N'-ai să dai învăţătură Orişicui şi murăm gură.
Prin urmare, în pădurea ceea mare Iarnaù cald, vara răcoare. Fagii sînt atît de nalţi Cum n<au fost şi ams ceilalţi, Şi podesc o bagdadie Peste<ntreaga*mpărăţie. Codrumchis, camtr<o odaie, Nud ajunge pic de ploaie. Am iernat şi am căscat Numai pe pămînt uscat.
Că de*ar fi noroi, ca<n lume, Nu le<ar mai păsa de glume Cuvioşilor din schit,
Ci s<ar fimdeletnicit,
Toată ziua, toată viaţa,
Cum se crapă dimineaţa,
191
S㻺i radă pingelele,
Să<şi spele obielele Şi să<şi frece cioarecii,
Alergînd ca şoarecii;
Că venind, din întîmplare, Marele la cercetare,
Din mai/marii, cel mai mare, Cum îi zic piticii, «Tata»,
Săd vadă curaţi şi gata.
Pe cărări şi pe şosea,
Unde<ai fi, unde*ai călca, Lamtuneric, la lumină,
Umbli ca pe rogojină,
Şi ţi*e dulce la picioare Toată ţara umblătoare. Pardosită cu covoare Şi cu preşi
Subt copacii mari si deşi,
Zic şi temnicerii că Eşti ca în biserică.
Ca s/ajungi pe drum, mai iute, Rupi cinci tălpi şi trei căpute, Dar ajungi neapărat într<o zi la scăpătat, însetat şi nemîncat.
Pîntecul, lipit de spate,
Ţi<a scăzut la jumătate.
Iei în tolba din spinare, Răzimatăm cingătoare,
Straie, pîine, brînză, nuci,
Dar mai trebui’ s<o şi duci. Chibzuit şi gospodar,
Eu mi<am luat şi un măgar, Cugetînd ca prin păşuni Să ajung în şase luni.
Dar păşune şi livezi Nicăirea nu le vezi Şi<ar fi fost ca, la măgar,
Să înham şi un hambar,
Ca să aivă ce mînca Pe drum şi Domnia Sa. N*am ajuns să fac nimic (Cu măgarul, vreau să zic). Un măgar, părerea mea,
La drum lung e o belea. Trebuise să>i arăt Demtors şi caleamdărăt. Drumul meu ducea de«acasă Pe dindos, pe lîngă casă. Întîi o apuci aşa,
Patru poştii şi ceva,
Şi o iei pe lîngă dîmb, Unde4 taie podul strîmb. Nu lua ceas, nu măsură Calea, timpul, nu cumva Să te sperii cern răspăr Merge vremeamtr<adevăr.
Ai să dai de<o apă mare, Fără pod şi trecătoare,
De un vînt în curmeziş,
De cenuşe, de prundiş,
Pe alocuri, cîmpul gol E de clei şi de nămol.
Nici nu simţi ce fel şi unde Talpa stă să se scufunde,
Şi, sorbit încet în prund, Mîlul te trage la fund.
Am găsit, muncităm glod,
O mulţime de norod, Răstignităm huma moale, Neputînd să se mai scoale,
Şi la fiecemcercare încleştată şi mai tare.
Ţara, după cum vedem, O/mpresoară un blestèm,
Şi nămolurile scad.
Uneori, pînă la iad.
Broaştele, cît nişte vite,
Dau din coarne şi copite. Drăgălaşii, mititeii Mormoloci, sînt cît purceii.
Dar un bivol şchiop, corcit, Două nopţi m<a fugărit.
Ducă<se şi să se ducă,
Poate»a fost vre o nălucă Neagră, şi, se vede treaba,
Că am alergat degeaba.
A venit încoa şimn ţap,
Să mă bat cu el în cap.
Nu cred rău c<a vrut să<mi facă. ti ardea şi lui de joacă.
Dar de teamă de cucuie M<am făcut săd văd că nu e.
Un ţînţar cît un ierete Mult şi el de furcăsmi dete. Muştele erau cu barbă.
M<am lovit de«o vacă oarbă, M*am împiedecat de<o sfoară Cu trei capete şi<o ghiară. Namile, dihănii multe,
Cît de lungi, pe<atît de slute, Mişunau necunoscute.
Un păianjen cît un om Avea ramuri mari, de pom;
Aţa lui, din nod în nod, Semtindea cît un năvod.
Peştele din apă, parcă,
Era, Doamne! cît o barcă Şi ieşea din rîu la soare.
Am văzut o lipitoare Şi mai neagră şi mai mare.
Ce ciudat e, poţi să zici,
Ca o ţară de pitici Să înceapă, la doi paşi,
C<un ţinut de uriaşi! întrmn basm de mai tîrziu Mûam şi pus de gînd să scriu Cum se cheamă fiecare Lighioană şi*arătare,
Că e bine să lemveţi Să le spui şi la băieţi.
însă fie cum o fi,
Poate că m*aş răzgîndi.
Ce să cauţi, tu, voinic, Negreşit, dar încă mic,
Să iei drumul prin pustii,
Cu strigoi şi cu stafii,
Să temcurci pe unde ies,
Din bîrloagele de şes,
Soiurile de jivine
Care m*au pîndit pe mine?
Eu mai bine ţi<aş fi dat, Răzgîndindu<mă, un sfat.
Ia întindere coleâ,
Pe un puf de canapea,
Să auzi povestea mea.
Căci de^aceea sînt povesti,
Ca să nu te osteneşti Decît cel puţin să căşti Seara, de Crăciun şi Paşti,
Şi s<asculţi, pe adormite, Lucruri nemaipomenite.
Cît priveşte sfînta slujbă,
E mai mare ava Cujbă,
 Protoslnghelul bătrîn,
 Vechi unchiaş, oleacă spîn, Cam ursuz şi, nu degeaba, Poreclit în schituri « Baba ». A se şti, e legiuit Aspru, slujbele din schit, Buche, buchi, pe dinafară: O vecernie de seară,
 O utrenie de noapte,
 O molitvă, pe la şapte,
 Cu citiri în liturghie Şimn acâtist la chilie. Tipicarul, canonarhul Şi Chirii iclisiarhul Rînduiesc şim paraclis Să se cînte cum stă scris, Fără ca, de nerăbdare,
 Să se sară din tropare,
 Ori, cu gîndul mai buimac, Să se piardă un condac,
 Ori săîţi scape din vedere Poftoreala ce se cere.
 Că<n Minee, se citeşte Subt stihire : « Poftoreşte », Ca să cînţi de două ori, După sfinţi şi sărbători, Rugăciunea cuvîntată Nu se prinde dintr/odată,
 Şi lui Dumnezeu îi place, Dintre norii de cojoace Şi de pături, să asculte Poftoreli oricît de multe.
 Datinile din bunici,
 Din pitici în străpitici Au trecut din viaţăm viaţă Şi piticii le învaţă.
Zece ani de ascultare,
La corvezi cu clacă mare.
Întîi mătură şi spală.
Fierbe rufelemtr*o oală.
Toată noaptea, pîn’ la ziuă, Bate păpuşoium piuă,
De mălai şi mămăligă,
Pînă, bietul, semcovrigă.
Iar în zori, cu o căldare,
Cară apa din izvoare.
Obosit de neodihnă,
Cădem deal şi doarmem tihnă, Şi<l trezeşte, cînd îl doare, Numai pofta de mîncare.
Unii spală obştea toată, Care*aşteaptă dezbrăcată.
O cămaşe mai purtată Trebuie mai mult frecată.
Şi nădragii au de scos
Din fund zbenghiul de prisos.
Iar întrmn păinjeniş,
Cam ascuns, cam pe furiş,
Stau ciorapii la uscat.
Cinci duzini: le<am numărat.
Şi piticii suflăm foaie Goi şim picioarele goale.
Cu căpută şi carîmb Un ciorap, pe sfoară, strîmb, Pus la rînd cu alte ţoale,
Cît păstaiaii, de fasoale.
Şi cămeşile*s ca nişte Fluturi, daţi în vînt să mişte, Şi batistele*s, să zic,
Ca de nasul de pitic,
 Roşcovan ca<n luna mai,
 Dar umflat de guturai.
 (Pentru troahnă singur leacul Pus în nară e bumbacul.)
 Parcă, pe frînghii, iţarii Şi i<au lepădat ţînţarii,
 Ştii, ţînţari cu coapsam dungă, încreţiţi din sîrmă lungă. Fiecare dolofan Are dreptul de golan La două rînduri pe an,
 Şi de Paşti şi de Crăciun,
 Cu o turtă cu magiun.
 O giubea şi o curea ŞifO scurteică scurtă, scurtă, Pînă la juma de burtă.
 Dar cum pielea s<a scumpit, Cizma merge la cîrpit.
 O pereche de bocanci N»o iei nici cu patru franci. De cînd ţine schitul minte N<a tocit omcălţăminte,
 Şi prin iarba ceea moale, n Bine cu tălpile goale.
 De ce<ar sta spălătoria Rînd în rînd cu croitoria,
 Şi de ce, dacă te/mbraci,
 Treci alături, la cîrpaci? Pentru că aşa ţi*e dat Dacă eşti pitic curat.
 Sute de croitori descos Şi cos nasturii de os,
Pèticelemtre picioare Şi la alte mădulare.
Acele aleargă iute,
Du<te, vino, vino, du<te.
Un croitor mai priceput Drege de la început La maşina de cusut.
Culcă pe pitic subt ac,
Coase de<a dreptul pe crac. îl dă jos, se suie altul.
Numai unul, Toma psaltul,
Fuse;odată vătămat De maşină, şi»a strigat,
Şi nădragul, a venit Vraciul de l*a dezlipit Şi a pus un plasture Pielei de subt nasture.
însă, pînă una, alta,
Ici e rîul, colea balta:
Toţi fac baie.
Mai bătrînii în copaie,
La odaie.
Cei mai leneşi îşi aduc Apărn gură, cu clăbuc,
Şi făcîndutşi gura cep,
A se linciuri încep,
De parcă s<ar fi spălat,
Cum e vorba, cu scuipat. Astam limba lor peltică<i Morfoleală de pisică.
Strînşi ca raţele, la ploaie,
Cei mai graşi se scăldăm straie, Neputînd să se dezbrace De seu mult, ca de<o găoace. Bălăcesc, şi uniimnoată întrmn lac nimica toată,
 Iar duhovnicul Ilie,
 Pe un fund de farfurie. Uriu<şi scaldă trupul sfînt în ghiveciul de pămînt. într*o strachină mai rece Era altul să semnece,
 Şi un frate, mai de soi, Scufundîndu/semtrmn ţoi,
 A rămas în el, băiete,
 Şi<a crescut, un an ori doi, Mare cît un castravete.
 Ceasul ajungînd la semn Bate toacam fier şim lemn. Lemnul cel dintîi se roagă, Ciocănit mărunt pe doagă Cu un ciot cît o lulea, Pentru cine mai dormea.
 Că piticii, mulţi dorm duşi Prin gutui şi corcoduşi,
 Şi visînd, precum se stie, La cereascaunpărăţie. Cască/a lene şi semtind, Somnul dulce jinduind Şi, frecîndu»se la ochi,
 Nu le fie de deochi, Bosumflaţi că ia sfîrşit Visul nemaiîmplinit.
 Visul întrerupt îţi lasă Toată viaţa somnoroasă. Unul cade ca din grindă, Ca o ghindă.
 Unul se gătea să caşte Şi, sfiit de nişte broaşte,
 A rămas nemaicăscat
 Şi, în schimb, s*a scărpinat.
Din pomi, calea cea mai scurtă, O iau cei mai mulţi pe burtă, Dar şi*aşa, din crăci în crăci, încurcaţi în cămilăfci Şi greoi ca nişte ploşti,
Nici prea teferi, nici prea proşti, Tot ajung să se scoboare Şi să cadă în picioare.
Un pitic mai gros e şchiop,
Dar în treaptău protopop, Stavrofor sau mitrofor.
E mai scurt de un picior,
Şi ciubotele, la ducă, îl sucesc şi îl hurducă.
Cîrja«i e, din subsuoară,
Cît căluşul de vioară.
O metanie de lînă îi atîrnă de o mînă. în dulamă şi giubea Calcă rău, păşind abia,
Dar cu cine semtîlneşte Zicemcet: —« Blagosloveşte! »
Auzind şi ea chemarea,
Toacă şi ciocănitoarea.
Clopotul de după miezul Nopţiisl trage huhurezul.
Pupăza şi ţintizoiul Bat în zimţi cu piţigoiul, în tot ceasul rugăciunii Bat bondarii şi tăunii,
Şi în zbor de roiuri cheamă Ca un mùrmur de aramă.
201
Închinînd la strana goală,
Unde şade nevăzut Cel ce»a fost dintrumceput, Intrăm strană sau se scoală Doisprezece»arhimandriţi Şi duhovnici preasfinţiţi.
Tot soborul e în păr Şiâ sobor întnadevăr,
Un sinod adevărat,
Scuturat şi periat,
Desfăcut ca din cutie Cu pitici de jucărie.
Fiecarele avea Papură de catifea Pentru tălpile lui sfinte Din sfinţitemcălţăminte.
Bărbile au un miros De măslin şi tiparos,
De sulfină şi de nufăr,
Ca un văl păstrat în cufăr,
Alb, de cînepă şi in.
Au zis de trei ori: —«Amin! » Un diacon dă tămîie Împrejur, de pe călcîie,
Şi, făcînd închinăciune,
Iese ceaţă din tăciune, Rotogoale, şi se suie,
Sunînd lanţul, din căţuie. Lanţurile, cîteşitrei,
Greieri au în clopoţei.
Psaltul mare, Ioil,
A venit la schit copil,
Şi acum îi ţin copiii ïsonele liturghiii,
Grămădiţi la strana lui Ca un stol de nişte pui.
Corul, cînd se potriveşte, Cîntă : « Doamne miluieşte »
Şi îngînă fiştecare
Glas: «Prea Sfîntă Născătoare
în altar e«o intrătură Pentru cuminecătură.
Un potir cît o zorea E cu stea de peruzea. Procoveţem Patru feţe.
O ripidă de mătase,
Cusături de flori frumoase.
O prescurăm coaje moale, în chip de patru paftale.
O frămîntă şi o coc Schivnicii de la mitoc.
Vinu<l stoarcem poloboace Iosif mutul, care>l face. însă cheia de la beci,
Cu butoaie mari şi reci,
E la stareţ, pe verigă,
Şi piticii nu mai strigă,
Cerînd altă chezăşie,
Ca pe vreme de urgie,
Cînd din pivniţă semfruptă Cei mai năzdrăvani la luptă, Stingînd vinul şi rachiul.
Subt Ghervasie Şaşiul,
Stareţ rău şi cu nărav,
Şi şaşiu, dar şi gîngâv, Douăzeci de gîligani Au secat în patru ani Zăcătorile, păstrate De cinci veacuri în cetate,
Pe cînd obştea lua în gură întrmn an o picătură Doar în cuminecătură.
Un pitic nedreptăţit Cu mai mulţi s*a chibzuit, Necăjiţi de<atîta post,
Să#i dea postului de rost.
Au aflat un meşteşug Căptuşit cu beteşug.
Frigurile, cînd şi cînd, îi cam scutură, pe rînd, îi apucă, cete, cete,
Ba cu tremur, ba cu sete,
Şi gîtlejul li<e uscat Pîn' la fund, pînăm ficat. Nişte junghiuri îi cam taie Şi<i frămîntăm măruntaie. Doftoria mai creştină E ciocanul cu prăştină, însă fără de aghiazmă:
Cea mai dulce cataplazmă. Vezi, aghiazma, nicidecum N«are gust niţel de fum,
Şi n/aduce alinare La oricare mădulare,
Fără numai sufleteşte.
Nici n*o guşti, că se stropeşte. Dar de suflet, fiecare Nu prea se mai bolnăveşte. Cu o sticlă de ispravă Obştea n<ar mai fi bolnavă,
Şi*i păcat că<n săptămînă Nu*i stă cheia lamdemînă.
Vinul are<aşezămînt Cît e trup şi sînge sfînt,
Că se face preschimbare Printr*o binecuvîntare.
Ce e sînge şi e trup
Turtaù turtă, vinul vin: îl sorb tot şimtîi mămchin. Cîte un pitic mai fură Din cuptor cîte*o prescură,
Şi cu vin de două deşte Mai ades se«mpărtăşeşte,
La chilie, umilit,
Ca un vechi arhimandrit,
Cu toate că, mai pe scurt,
Trasum sticlă nu e furt.
Nu se ştie veştmîntarul Undezi mîngîie amarul,
La ce schit, în mare taină. Căci aduce pe subt haină, încruntat dintr<o sprinceană, Cît un pui, o damigeană. Cînd îl vezi, cam după prînz, Are nişte ochi de mînz Şi zîmbeştemtnale sale Gînduri, şovăind agale. Puţintel aprins la faţă, Anteriul i se<agaţă Cînd de colo, cînd de ici, între ştevii şi urzici.
Ştiu în sinea ta ce zici:
Din pitici cum ies pitici?
De la icre, sau din ouă,
Sau din ele amîndouă?
Lucrul ăsta ham uitat.
Bine că m*ai întrebat Şi<o să spui adevărat.
Am băgat în schit de seamă Că piticii nu au mamă Şi nici tată,
Niciodată;
Nici neveste:
Rînduiala aşa este.
Tainele neînţelese N»au făcut piticărese.
Fuste la pitici şi fete Făcătorul nu le dete,
’Cigă*i toaca să»i ucigă!
Eu îi fac din mămăligă.
Dacă vrei şi dumneata Un pitic a încerca,
Dacă vrei pitici să faci,
Ia aluat de cozonaci Şi învaţă de la mine.
Seama ia să iasă bine.
Ia alune d/ele mici,
Potrivite pe pitici.
Pui de toate<ntr»o căldare Şi presări cu scorţişoare.
Pui şi*un praf, niţel, de sare. Dacă iese spumam clocot,
Şi<a bătut un ceas de clopot, Pregăteşti, fără zăbavă,
Şi cuptorul pentru tavă,
Mai ungînd şi cu lipici.
Şi ies tocmai opt pitici.
Astaù legea, opt odată,
Cu barba nepieptănată;
Nici mai mulţi, nici mai puţini, Toti voinici si toti creştini.
De«ar ieşi un musulman, îl torni iarăş în cazan Şi mai dă niţel în fiert,
Ieşind un pitic pe sfert.
Eu, mai leneş, cu ciaunul,
Fac odată cîte unul.
Mai pui şi o linguriţă De tahîn, şi lămîiţă.
Şi mai am un mijloc bun:
Pui mahorcă, pui tutun,
Cum îi vreau, mai roşcovani, Mai bălani ori mai ţigani. Pînă<i gata o fiertură,
Mai citesc şi din Scriptură.
Greutatea<i la alune Şi să fie toate bune,
Că de este miezul sec Iese un pitic zevzec.
Şi mai e o greutate Lîngă celelalte toate:
Cum se face alifia Sau lipiciul. Datoria<i Să se prindă negreşit. . .
Uite, vezi, nu miam gîndit. . . Toate cele, mărunţele,
Le am scrise pe o piele Şi*o sămcerc să mă silesc Slova să le*o desluşesc.
O să vezi cum or să>ţi iasă Tot pitici de*ăi mici prin casă, Din dulap, de prin umbrele, Agăţaţi printre perdele, Valvîrtej pe canapele,
 Grămădiţi peste pisici,
 Mii şi sute de pitici,
 Şi la tine, mulţi în pat,
 La sărit şi gîdîlat.
 Pe cafeaua ta, cu lapte,
 Or să tabere vreo şapte,
 Ca să«ţi pape şi smîntîna, Vîrînd limba, băgînd mîna, Mierea, cornul, prăjitura,
 Şi furîndu*le cu gura.
 Dar motaniiss nişte fiare Cu cîrlige şi cu ghiare. Puneu botniţă pisicii,
 Că<ţi mănîncă toţi piticii.
 Schiturile, cîteodată,
 Au o zi de judecată.
 Pe o uşă din pridvor Scrie mare : « Consistor ». Stareţul, suindmi scara, Strîngem şold cu subsuoara Cartea groasă, de canoane. Grămăticul, cu creioane, Gumă, pană şi cerneală, Punem sală rînduială.
 Cînd începe judecata, Rînduiala este gata.
 Batem talger de aramă,
 A deschis din cataramă Vechea pravilă, şi bagă între foi cîte<o zăloagă, Petice de patrafir.
 Din tavan, un musafir,
 O maimuţă cît un nod, Depănîndu<se din pod,
Joacă<n gol, pe sus, ca naiba. A văzut o muscă, zgaiba,
Şi se lasă
Pe o dîră de mătasă.
Faţa cea mai cuvioasă Răsfoieştem cot, pe masă,
Şi, din cînd în cînd, îşi plimbă Două degete pe limbă.
A scrutat pe păcătos,
Careţi lasă ochiim jos,
Un pîrlit, un venetic.
Numele lui: Calinic.
Vinovat e, semţelege,
De o grea fărădelege.
Fapta lui îşi cere preţul.
A citit întîi citeţul:
—« Era la bucătărie Şi venea din chelărie.
Luînd o strachină, nici vorbă, Din rîntaşul pentru ciorbă, ba vărsat»o pe chelie Cuviosului Ilie »,
Care<i martor şi*i de faţă,
Plin de seu ca de*o mătreaţă. Barbari e, de la gîtlej Pîn' la nas, ca un vîrtej,
Prinsă parcămtr<o sfîrlează.
—« Ce<ai făcut nici nu cutează Gura noastră să grăiască »,
Spuse vocea stăreţească.
Sfetnicul mai vechi din Sfat E ciupit, ca de vărsat,
Din greşeală împuşcat, întrmn pom cu mult vînat,
Cu alice.
Se apleacămcoa şi zice
(Şoaptă cu mîna la gură):
—« Parcă<i scos dintr<o untură ».
Sfetnicul din stînga pare
Că;i cu el de o părere,
însă stareţul le cere
Pedepsiri pilduitoare
Şi ssamtors zicînd: —« Eşti prost!
Povesteşte cum a fost. »
Vinovatul e zugrav,
Dar şi dînsul tot gîngâv.
Se sileşte şi se luptă Cu un cîlţ de vorbă ruptă Şi dă gîndul, pînă»l scoate Bîlbîit pe jumătate,
Şi mai mult din mîini şi coate Să grăiască dacă poate,
Iar de cum a început Adunarea*a priceput,
Şi toţi ziseră deodată:
—«Judecata<i luminată».
Tace molcom toată sala Cît se face chibzuiala.
Pe subt masă Consistorul Chibzuieşte cu piciorul Şi se calcă pe picioare,
Drept răspuns şi întrebare.
—« Fii, părinte, serios »,
Zisem colţ un proestos.
Dar osînda întîrzie,
Findcă stareţul nu ştie Cine i*a întors pe dos Cartea, şi cu susum jos,
Şi tocmai atunci, ca dracul, ba pierit şi comanacul.
Hotărîrea, în sfîrşit,
E citită liniştit.
Comanacul s<a găsit.
—« Aruncat<am, frate, sorţii Şi eşti dat de*acuma morţii.
Mort vei fi între cei vii.
Asta trebuie s>o ştii.
Să n*ai poftă de mîncare De cinci ori nămiaza mare.
Să mănînci de la cazan.
Drept e, frate Damian? »
—« N«am văzut nicicînd mai dreapt Judecată înţeleaptă »,
A răspuns cel întrebat.
Iar ceilalţi: —«Adevărat!»
—« între fraţi vei fi străin Şi<ţi tai porţia de vin.
Dar find mort, eşti totuş viu:
Te înţărc şi de rachiu.
Nu<ţi mai las de;acum putere Nici să lingi un strop de miere.
Să temţepe toţi ciulinii!
Să*ţi dea coate toţi vecinii!
Şi sticleţii să te ciupe!
Viespile să mi te pupe! »
Şi mai zise: —« Calinic Vrednic nuă de*a fi pitic ».
Şi mai zise glasul iară:
—« Scoateţi* 1 pe mort afară »,
Către patru sprîncenaţi Gîzi, călăi şi crunţi gealaţi.
Dar legat, după osîndă,
Nu<i fu inima mai blîndă Celui scos din porţie,
Deşi el cu morţii e.
Pocăinţă, remuşcare Ticălosul nu mai are.
—« Taresmi pare<acuma rău Ga fost blid, şi nu hîrdău »,
Zise el, rîzînd în sine,
Fără urmă de ruşine.
Cît de bun ai vrea să ieşi, Scorţişoara dă şi greş.
Toţi piticii cărturari Poartă brîu şi ochelari,
Brîu încolăcit pe şale,
Ca la turci, peste pistoale.
Brîul duce, plin de pete,
Şi cerneală şi pecete,
Şimtrmn corn de ied mai duce Şi nisip, ca să usuce.
Slovele prea îngroşate Trebuiesc cu el zvîntate,
Şi nisip cînd nu mai ai Iei ţărînă şi presai.
Că la scrisul pe hîrtie Pana nu prea vrea să scrie.
Dai din limbă, strîmbi din gură, Iese şi*o zmîngălitură;
Mai întingi, mai pui, mai pici. Tot aşa*i şi la pitici.
Nemînjiţi ca să rămîie Dau cu sare de lămîie. Ochelariùs de urechi Agăţaţi cu sîrme vechi.
Cad pe nas ca o brăţară Şui mai legi şi cu o sfoară, Dedesubt, din comanac.
Lucru de pitic sărac.
Cărturarii din pitici,
Cei mai tineri şi mai mici, Şiîau făcut şi obiceiul Să nu scrie cu condeiul Şi, făcînd economie,
La cerneală şi hîrtie,
Mîzgălesc păreţiim şir Cu cărbuni şi tibişir.
Un pitic vrînd să se joace Ia pe stareţ şi îl face Dinspre nas, şi cîrn, pe zid. Iconomul ba păzit Şi bamcins, într*o hodaie,
Cu o mamă de bătaie.
Dar nepotolit cu*atît L<a făcut şi mai urît,
Cu cocoaşe şi cu rît Şi de rîsul tuturor.
Şi«a fost dat la Consistor.
Pe de altă parte, toţi,
Care nu<s veri şi nepoţi,
Se răzbună şi murmură Pe păretele din şură,
Murdărit cu cîte toate,
Pîri, măscări şi<ocări spurcate. Tot ce nu s«a spus pe faţă Scris e dis*de*dimineată.
De aceea cărturarii Sînt subt pază ca tîlharii,
Căci un vîrf de scris pe scurt Dă venin şi doare mult,
Şi*o fărîmă de sudalmă E mai rea decît o palmă.
Să mai spui? Să nu mai spui? Nu<i în toana orişicui.
Moş gîndi, precum se cere,
Să găsesc o încheiere.
Că de<am ţine<o tot aşa,
O   s<ajungem a căsca Şi eu cît şi dumneata,
Ca în basmul cu cocoşu’, Basmul cu Cocoşu Roşu,
Şi cu ochii tot mai mici Ne<am trezi şi noi pitici.
Mai e timp şi altădată Să vă spui povestea toată.
         ADAM ŞI EVA
              ADAM ŞI EVA
Urîndu<i<se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibăm cer copii Şi s<a gîndit din ce să<i facă,
Din borangic, argint sau promoroacă, Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi.
Şi puse<aşezămîntul dintre fraţi.
Dar i<a ieşit cam somnoros şi cam Trîndâv şi nărăvaş strămoşul meu Adam;
Că ha făcut, cum am aflat,
Cu praf şi niţeluş scuipat;
Ca să încerce dacă un altoi De stea putea să prindă pe noroi,
Că, de urît, scuipînd în patru zări, stingher, Făcuse şi luminile din cer.
Dar iată că ha nimerit,
Din pricina aluatului, greşit,
Şi că Adam, întîiul fiu Al Domnului, ieşise, parcă, şi zbanghiu. Nu<i vorba, nici o poză nu nemvaţă Cum ar fi fost omul dintîi la faţă.
Nici unda lacului nu ha păstrat, în care se/oglindea la scăpătat.
215
Puterea lui dumnezeiască,
Dormind mereu, căta să<l mai trezească I<a rupt un os din coaste, cèva,
Şba zămislite şi pe Eva.
Mai poţi căsca de lene, iarăş,
Cînd ai o soră şimn tovarăş?
S*au luat de mîini şi au cutreierat Grădina toatăm lung şi lat.
Să nu te miri că, şovăind si mici,
Li se julea şi nasul prin urzici.
                PARADISUL
Grădina se chemase Paradis şi Rai. Acolo totdeauna^ mai, —•
Oftează Eva a pustiu,
Cînd povesteşte, mai tîrziu,
Copiilor ţinuţi în poală,
De cîte ori îi culcă şi îi spală, —
Acolo anul ţine, fără greş,
De la caise pînă la cireşi,
De la cireşe pînă la caise.
De două luni e anul, pare<mi*se,
Ba, mi se pare, nici de*atît.
Nu;i viscol, ger şi timp urît,
Doar poame bune, cu toptanul,
Cît e grădina şi cît ţine anul.
216
Un rîu de miere şi un rîu de lapte Se*mpreunau în miazănoapte.
Şi am văzut şi altceva:
Bomboanem flori şi gîrle de cafea,
Zahăr movili şi cornuri mari cu mac, Stafide, nuci cu cozonac.
Puneai o chiflă şi ieşeau o mie,
Crescute cîte cinci pe*o farfurie,
Cu frişcă şimmuiate în sirop,
Cu rom o picătură ori un strop.
Ziceai în gînd şi, tăvi, nu mai ţiu minte, Veneau pe fuga cu plăcinte,
Frigări cu pui intrau pe uşi,
Aduse de băieţi şi de păpuşi.
Peştii ieşeau, să întrebaţi pe tata,
Din iazuri, la dorinţă, copţi de<a gata,
Şi alegeai, pe sus, orice friptură,
Şi se prăjea, prin aer, pîn’ la gură.
Orice ai vrut şi jinduit Era de/ajuns să fi rîvnit.
Tata mişca numai sprinceana,
Şi vinul alerga cu damigeana.
Aşa era în Paradis. Păcat Că l<am pierdut şi nu am ascultat!
217
             PORUNCA
Prin Rai copiiûau dus<o foarte bine,
Cum ar fi dus<o orişicine,
Jucîndu<se cu gîzele şi iezii,
Care săreau pe mugurii livezii.
Nici: « Culcă<te devreme!» Nici:
                                            « Te scoală! »
Nu era cine ţine socoteală Că întîrzii, Adame, de la şcoală,
Că lecţia s<o spui fără greşeală,
Că, Eva, încă nici te<ai pieptănat Şi te găseşte prînzul tot în pat.
Nimic, nici taţi, nici mame, nici dădace, Nici profesoară, rea ca o răgace,
Nici dascălul cu zgîrci în beregată,
Care să sîcîie băiatul şi pe fată.
Totul era de glumă şi de joacă Şi aşteptai doar pomii să se coacă.
Dar ce*i veni<ntr<o zi lui Dumnezeu,
Că se*arătă încins în curcubeu Şi detemtîile porunci,
Anume ce<i iertat şi nu e să mănînci.
—« Din pomul ăsta, Evo şi Adame,
Să nu v<atingeţi nicidecum de poame.
De unde nu, cunoaşteţi ce v<aşteaptă : Pedeapsa mea cea crîncenă şi dreaptă. »
218
—« Ai auzit? »
              —«Am auzit! »
                          —« Ce fel,
Că se mînle Domnul, însuş el?»
—« Mi*e tare poftă, dragul meu, să gust Tocmai din pomul ăla, plin de must. »
              PĂCATUL
Pomul pe care Domnul îl oprise Făcea de toate, şi caise.
Smochine, chitre, pere moi şi prune, Care de cari mai grase şi mai bune, Castan cu fel de fel de crăci,
Cu flori, miresme şi murmùre. Căci în Paradis se îmbinau deodată Tot bunătăţi din lumea toată.
Să nu temdemne gîndul : « Ia şi papă » ? Să nu îţi lase gura apă Şi să mai ţii porunca minte A sfîntului şi bunului Părinte? înger să fii, şi tot ţi»ar fi dat brînci Inima — vai! — să rupi şi să mănînci, Necum să fii băiat şi fată,
La pomul care da şi ciocolată.
Ei se uitau la poame, iar pe Copac semcolăcise ispititorul şarpe,
Îi ochii lui de mîţă, aurii,
i împingeau să guste pe copii,
219
 Care dădeau copacului tîrcoale,
 Măcar din portocale;
 Că se cojesc, mai mare dragul, Nejerpelite cu briceagul.
 Ce<or fi mîncat, ce nu vor fi mîncat, Destul că au căzut în greu păcat.
 Ba de abia atuncea, mi se pare,
 Li s;a deschis mai bine pofta de mîncare Şiiau învăţat în Raiul din pădure De<abia să sară legea şi să fure,
                PEDEAPSA
 Credeau că Domnul e culcat Şi n<o să ştie ce s<a întîmplat,
 Că n<avea doară fluturii iscoade La fiştecare soi de roade.
 Ea, cam neroadă, dînsul, cam netot, Nu se<aşteptau că Domnul vede tot; Că ochiul lui deschis, într;adevăr,
 Şi depărtările le vede în răspăr.
 Nici numghiţiseră o*mbucătură,
 Gau şi fost prinşi cu ea în gură,
 Şi cel puţin nu apucase
 Să puie poamem sîn, vreo cinci sau şase.
 El, Dumnezeu, venind în rotogoale, în supărarea Prea Sfinţiei Sale I<a luat de scurt, poruncile ştiute Cum le<au călcat aşa de iute.
220
Adam pe Eva lui o a pîrît,
Eva pe şarpe, care s<a tîrît.
Nici unul iva voit s*aleagă,
Să<şi ia asupră*şi vina lui întreagă.
De mişelie, nu atît de furt, Răspunsul aspru fu şi scurt;
Că Dumnezeu loveştemtotdeauna Mai tare decît faptele minciuna.
Din Raiul dulce şi din tihna bună Domnul i<a dat afară, în furtună.