TABLETE DIN ŢARA DE KUTY Lui François Rabelais i { FOSTUL CUVlNT INNAINTE, LA EDIŢIA ÎNTÎIA Sia putut citi în ziare textual că prezentele pagini, sorocite unei apariţii primâvăratice, mau fost puse în circulaţie la timp din pricina cenzurii. Omul obişnuit să gîndească slobod, aşează propof ziţia întrialtfel. Dacă ar fi fost supusă examenului cenzurii, cartea de faţă nu ar fi fost cuvînt să fie oprită, dar star fi recunoscut drepturi artistice unei noi autorităţi literare, ceea ce nu sia întîmplat. Autorul se foloseşte de spaţiul pe care i ha lăsat aci gol imprimeria, ca să facă o declaraţie de principiu cititorului: că ma urmărit să realizeze nici logică, nici succesiune, ci o simplă carte de buzunar şi ghiozdan, citibilă oricum, începută orişideunde, fără final şi putînd sfîrşi acolo unde vrea cititorul săn puie o zăloagă, să o abandoneze sau să o arunce. T. A. ‘M 1N AVION _____ Mulţumită avionului, explorările au ajuns esnicioase, şi dacă aerul sau motorul nu te trădează, carbonizat într meneşti că ne face o boroboaţă pe sus şi ne cere săd azvîrlim din avion. — Nu pe*per*mit! protestai clănţănind. Me* memierg cu*cu voi. Sssînt ho*tărît! De fapt, soluţia lui Mnir mă interesa; îmi ve; nea să plîng şi misera ruşine. îmi aduceam aminte zîmbetul fetiţei mele, figura ei puţintel cîrnă şi cărămizie, cu mărgică ochilor neagră, şi voiam să o iau în braţe, încă o dată, înnainte de a muri în talazele oceanului, otrăvit cu azur şi apă ama* ră şi devorat de rechini. Dar Demonul trufiei, care a caracterizat întodeauna pe fricoşi, se insta* lase în paiele sufletului meu şi, viteaz prin imitaţie, devenii în tărbaca evenimentelor un erou. Cît era de lamentabil eroismul meu, ştia numai con* ştiinţa. — Gata? — Gata! Nici nu mă spălasem pe ochi, şi zburam la trei sute metri înnălţime. Ca să fie mai mari, metrii mi se păreau pătraţi şi cubi. Deocamdată, simţii nevoia să mă uit la ceas. — Nu ştiu unde mi*e ceasornicul, zisei către Mnir şi Kuic. 10 Primul se uita în liartă, şi cel de*al doilea era la volan. — Ai uitat că hai dat chelnerului cadou? — Ar fi. trebuit să fiu beat, zisei cu accent; na produs. Străinul acela a încercat un sentiment de surpriză, adică de admiraţie, aflînd, în momentul în care venea la bărbier, în cîte subdiviziuni critice se împarte o idee mică şi bănuind că o idee mare prezintă cazul a mii de subdiviziuni critice. Nu acum pentru intîia oară provoc sentimentul de admiraţie, care se exprimă după vocabularul şi pregătirea fiecă* ruia, creatorului fiindu*i indiferentă forma şi pe el interesîndud exclusiv substratul. Să vedem de cite feluri este sentimentul care provoacă produ; cerea interjecţiei apelative, căci injuria şi lauda smt două modele de interjecţii, în care monosi* labul devine polisilab, iar necunoscutul ia corp în cunoscut. Un client: —Absolut clar. 73 Mya Lak: —Întîi, e vorba, deci, de surpriză, de confuzia pe care ne*o determină un lucru nou. Criteriul este, prin urmare, stabilit. Dar întîi*şi* întîi, adică înnainte cu un moment de momentul în care primim impresiunea ?. . . Există o întreagă gamă de nuanţe de rangul întîi*şi*întîi, pe care aş putea*o numi serie antecedentă sau gamă pre* cursoare, şi de care trebuie să ţinem neapărat seamă pentru a fixa spectacolul intelectual, pre* cedent motivului întîi, adică al întîiului pur. Să precizăm: Întîi*şi*întîi : Interjecţia vine din moralul suges* tionat. Al doilea*şi*întîi : Ce este sufletul şi cum a fost interpretat de diversele şcoli? Al treilea*şi*întîi : în cîte facultăţi de liber arbi* tru însuş sufletul se divide? Al patrulea*şi*întîi: Subordonanţa facultăţilor între ele şi faţă de sufletul atoatecuprinzător. Al cincilea*şi*întîi : Facultăţile la rîndul lor se divid, se subdivid, se suprasubdivid şi se contra* suprasubdivid. Al şaselea (îmbătat): Nucleele motrice şi recep* trice în ce formulă psihică s*au închegat?. . . (Pe al noulea fotoliu, răsturnat, zace un client cu figura invizibilă, bandajată cu şervete fierbinţi, din care ies aburi, E un client regulat al secţiunii de întinerire. Deasupra oglinzii se citeşte inscrip* ţia : « Institut de înfrumuseţare ». Clientul stă lungit, ca pe o masă de operaţie. Două fete, cu care vorbeşte de toate, ţinîndu*i fiecare cîte o mînă pe genunchi, ca două ghicito* rese, cu unelte mici licăritoare, se îndeletnicesc să*i mărească rădăcina unghiilor şi să i le lustru* iască artistic-) Clientul Institutului de înfrumuseţare (făcîn* du*şi o gaură prin şervete): — Tu erai, Mya Lak? Cînd te*ai întors? 74 Mya Lak: —Nu ştiu de unde să te iau. Clientul Institutului de înfrumuseţare: —Nu mă lua de nicăieri, că frige. (Repede.) Ai văzut turnul Eiffel? Ai mîncat nougat de Montélimar? Ai umblat cu automobilul? Te*ai dat în metro* politan? Te«i suit în aeroplan? Ai călătorit cu balonul sferic? Mya Lak: —Drept să spun (către toţi clienţii) că nu nvam suit încă pe vapor şi în aeroplan. însă vorbesc la telefon. Clientul: —Te*am văzut fotografiat în uniformă de aviator. Mya Lak: —Avea fotograful un scaun cu aero* plan şi o cască de piele şi mam fotografiat cu ele. Clientul: —Ai avut sensaţii? Mya Lak: —închideam ochii şi mă înfioram la ideea că mă găsesc la două mii de metri în văzduh. Clientul: —Afurisitul a găsit mijlocul să stea în acelaş timp pe scaun şi să plutească şi la două naii de metri între haos şi ocean! Todeauna a fost plin de ingeniozităţi. (Scoborînd vocea.) E un băiat excelent; suferă de un singur neajuns: cam şi miroase, să mă ierţi, a pişat. Costik (cel cared rade de obicei pe Mya Lak): —Cînd îl rădeam mirosea cum ziceţi dumnea* voastră. Fetele: — Cînd se rade vorbeşte cu Costik de poezia dragostei. Costik: — Şi, ştiţi, se pricepe şi la porcării. intr?o zi, avea ochii tăiaţi şi mi«a spus că peste noapte. . . făcuse de opt ori. . . Clientul: — Piş?. . . Costik: — Nu. . . Nu ştiu cum să zic, ca să nu se supere domnişoarele. . . Fetele: — Sp une la ureche. (v^ostik şopteşte.) Clientul : — Se fuduleşte, însă e sincer. El face confuzie între două feluri de meşteşuguri contrarii aceluiaş mădular, din care unul i*a rămas intact şi abundent, după ce s*a evaporat celălalt detot. Cînd urinează, el crede că face amor pasional, şi după ce i se goleşte băşica este îmbătat de volup* tăţi. Ba, uneori, memoria ba înşelat atît de mult încît s*a temut să nu*şi fi lăsat salteaua însărcinată. (Toţi clienţii, afară de cel culcat pentru înfru* museţare, raşi, bine dispuşi, sînt în jurul lui Mya Lak.) Mya Lak: —Ceea ce m*a impresionat un mo* ment peste măsură, la Paris, a fost că toată Iu* mea vorbeşte franţuzeşte. Un client (întrmn grup de trei): —A excelat întodeauna prin spiritul de sinteză. (Mya Lak, depărtîndu*şi picioarele, îşi duce mîna dedesubt şi trage de fundul pantalonului.) Un client (încet): — S*a excitat. Alt client: —I s*au lipit. Probabil, de năduşeală. Al treisprezecelea client : — Domnul rector are o ştampilă umedă anală, de cauciuc fiziologic. Dacă ar spăla*o i s*ar usca. Un client: —La Paris, aţi acceptat, fără îndo* ială, să vorbiţi franţuzeşte. Mya Lak: —Nu fără o matură reflexiune. Vor* besc ca un francez. Am o savoare şi o facilitate de cuvinte în franţuzeşte! Dacă aş fi avut*o în limba mea, cum o am în scris, nu ştiu unde ajungeam. Graseiez perfect, şi în ce priveşte sunetele nazale sînt neîntrecut. Cînd vorbesc franţuzeşte, cuvin* tele vin ca un talaz, imaginile abundă ca într*o panoramă, comparaţiile sînt extraordinare. Mă întreb singur de unde vin. Şi mai am acea rapidi* tate muzicală, care distinge cît de colo pe parizian de marsiliez. Să vă dau cîteva exemple. Opt clienţi: —Mă rog frumos. Mya Lak: —Ia să vedem, dumneata de colo, cel grozav, care, nu ţi*am spus*o încă, mă agasezi cu rînjetul dumitale. Cum rosteşti dumneata nu* 76 mele unui anume romancier francez psiholog, al cărui nume este pe toate buzele? Al optulea client, docil: —Paul Bourget? A murit demult. Mya Lak: —Nici nu mă îndoiam. întmdevăr, asta e rostirea din mahalaua dumitale. La Paris, se pronunţă, cum e şi logic de altfel, Păi Bîrgett. Ia să vedem cum citeşti dumneata ceea ce scriu eu aci. (Scrie pe o hîrtie : Psichologi experimantal.) Al optulea client: —Psicoloji experimantal. însă aţi omis ortografia. Mya Lak: ■—Se rosteşte pîrticologi ispirimental. Dar: o conferinţă? Al optulea client: —Une conférence. Mya Lak (corectează): —Iun kpnferenţ. Aţi vă/ zut că domnul care rîde nu ştie nimic? Tot aşa: Rflviu dă literatur. .. Je un motadă dir. . . Fi şimoa lâpè. . . Chil ori itil?. .. Je lă bon er dă Jer vo troconesanţ. . . Jesi ecriven, jesi lă pliu grandd. . . Al optulea client : — Camaradul mă întreabă cum s*o fi traducînd: trou du cu. Mya Lak : — Foarte simplu, rămîne ca în fran* ţuzeşte. Eio plantă extrem*orientală, din sucul căreia se extrage cartoful. Al optulea client: —Aţi auzit pe la Paris vor* ba: baise-.rn.oi le con? Mya Lak : ■— Desigur. însuş amicul meu Briand mi*a spus*o, între alţii, despărţindu;se de mine şi stnngîndu*mi mîinile călduros. Şi nu e singura distincţiune ce mi s*a acordat. Rectorul Sorbonii m*a primit cu cuvintele : Soaie lă bienveniu, Monsiè La Poar. Nu mai insist asupra omagiilor publice. In Rlu de Livori, de exemplu, poporul francez s*a clat de*a lungul trotuarului deoparte şi, făcîndu«ni loc să trec în costum sportiv cu şapcă şi jambiere, un matematician distins, care demonstra adevăru* f*:e euclidiene cu tibişirul pe trotuar, a strigat: Ataraion, lesè pasè lă piniuf. 77 Al optulea client: — Primirea a fost magnifică. Cinci clienţi: — Circulă tot felul de zvonuri asupra scopului cu care v*aţi dus la Paris. Unii spun că trebuia să renovaţi literatura franceză. Unul din cinci clienţi: —Alţii, că aţi fi făcut descoperiri sensaţionale, care trebuiau consacrate întîi la Paris. Un client : — Am citit că a descoperit al patru* lea picior de la scaun. Alt client: — Descoperise mai demult al patru* lea zeci şi treilea fir de păr din peria de ghete. Alt client : — A mai descoperit vîrful creionului şi fereastra care dă în curte. . . Alt client : — Limba fără briceag. Alt client : — Şi gaura covrigului. Mya Lak : — Nici unii nici ceilalţi nu sînteţi complectamente în greşeală. Literatura franceză nu mai putea merge ca pînă acum, îi trebuia un om, o mînă de fier. Iar descoperirile mele sînt de fapt nişte invenţii, chemate să revoluţioneze cui* tura. Muncesc la ele decînd m*am născut. . . Dacă doriţi să aflaţi principiile. . . Opt clienţi (scot cu toţii ceasornicul din bu* zunar) : — Opt fără un sfert. Mya Lak: — Voi fi cît se poate de scurt. în pa* truzeci şi cinci de minute nu am ce*alege. Întîi, din cea mai fragedă copilărie, nu înţelegeam niciodată ce citeam. Am crescut şi m*am dezvoltat cu acea* stă însuşire. Am făcut Universitatea stăpînit de ea. Am intrat în învăţămînt. M*am întors în Univer* sitate, în calitate de profesor. Însuşirea se menţinea intactă : nu pricepeam nimic din ce citeam — Şi citeam, mă rog! cîte unsprezece volume pe zi. Nu am dezarmat. Am citit cîte douăzeci şi două pe zi, am ajuns la patruzeci şi patru de volume pe zi. Un lucru m*a mirat încă din prima tinereţe, facultatea mea de a nu înţelege. Iau o carte, o citesc, şi nu pricep nimic. Dacă ar fi vorba de o 78 nepricepere comună, aş cădea de acord cu colegii mei cu priceperea superficială. La mine, absenţa priceperii nu se manifestează ca la cititorii derînd, lipsiţi de cultură; e ca o însuşire excepţională. De cîte ori nu înţeleg, caut motivul pentru care nu înţeleg, şi nu mă liniştesc pînă ce nu dau de el. Fapt caracteristic şi sugestiv, motivul cade înto* deauna în sarcina autorului. Sau e neclar, sau as lambicat, sau nu se aseamănă cu alţi autori, cu ca* re s*au obişnuit jaloanele spaţiului înţelegerii mele. între mine şi autor, îndată ce încep să citesc, se angajează un război, care durează paralel cu cartea citită. Eu atac cu toate premizele şi princi* piile mele, şi el rezistă. Rezistă o pagină, două, zece, — şi în cele din urmă cedează. Aşa că mi*am modificat încetul cu încetul poziţia faţă de litera* tură, eroarea mea venind dintrmn raport greşit în* tre mine şi opera literară. Azi nu mai caut să o în* ţeleg, am trecut dincolo de acest nivel pasiv al ci* titorului vulgar, — ci acţionez ca să o elimin. Din această luptă, în care sînt biruitor întodeauna, ies cel puţin o dată pe săptămînă măgulit şi obiectiv conştient de superiorităţile mele critice. Eu nu cer unui autor eforturi cu neputinţă de realizat. Dacă scrisul lui începe cu propoziţie simplă, continuă cu propoziţie simplă şi sfîrşeşte cu pro* poziţie simplă, mă declar satisfăcut şi mă intere* sează. Este neapărat necesar să găsesc în fiecare propoziţie de a lui verbul a fi, şi în fiecare frază de mai multe ori verbul a avea. Cuvintele să fie întrebuinţate cu sensul lor cel mai uzitat, descrie* rile să se raporteze la lucruri ştiute şi repetate des şi prezente zilnic, şi să fie lungi. Imaginile aş dori să fie cu totul stîrpite din literatură, pentru că derutează şi te trec dincolo de antandament, în acea regiune de niveluri instabile şi de lucruri neaşteptate, care este de evitat din răsputeri. Tot ce contribuie la înţelegerea lesnicioasă a unui 79 text, fără a recurge la problematica pregătire intren; secă a cititorului şi mai ales a criticului, trebuie adoptat; căci critica are nevoie obligatorie de concursul autorilor, de care critica poate să facă la urma urmelor abstracţie, fără să putem formula acelaş adevăr pentru literatură. Autorul să înceapă todeauna cu începutul şi să lucreze cu plan dat. Silinţele noastre vor avea ca rezultat să oblige pe autori să puie în prefaţă planul schematic al lucrării poetice, cu divtziünî, subdiviziuni, note şi enumeraţii, — şi denumirea materialului folosit. Aşa, dintr*o aruncătură de ochi, ca în tariful căilor ferate, ştii precis de unde porneşti şi unde poţi a* junge .Autorul să.ne mai previe : ce a voit să spuie. Sînt adversarul scrierilor care încep ca nelumea, din mijlocul sau din interiorul ideii, fără pregăi tirea cititorului. După cum întno casă trebuie să intri pe scară, pe uşă, pe lîngă vestiar şi, progresiv, să ajungi în sala de mîncare, unde eşti invitat, tot aşa şi în literatură. Autorul cată să fie metodic şi să nu te bage în salon de*a dreptul. E regula defini* tivă a clasicismului adevărat. Autorul să nu facă economie de legăturile dintre idei, să fie înlăn* ţuit, curgător şi deductiv, utilizînd din belşug pe «aşadară», «rămînînd bineînţeles», «cum se vede mai sus », « astfel fiind », « dimpotrivă » şi să nu se oprească la amănunte bolnăvicioase, să ciocnească oricît de des pe ca cu că, pe că cu ca, pentru a obţine o serie cît mai laborioasă de catcă, căica, căicare şi aşa mai departe, ca în articolele şi studiile mele. Pentru a căpăta o claritate cît mai totală, nu ne oprim la cuvinte şi nu ne ferim de întîlnirile explicite. Este admisibil ca unii să înţeleagă o lucrare literară, pe care nu o înţeleg eu? Ce au ei mai mult decît mine şi ce*mi lipseşte mie faţă de ei? Evident că nimic. Eu nu sînt partizanul acelor absurdităţi, după care un autor sau cititor dispune 80 de nu ştiu ce bănuite aporturi necontrolabile în fiinţa lui nevăzută, mai presus de dovezi şi analize şi, în secret, nici nu pricep nici nu recunosc aşa* numita personalitate. O regulă identică produce rezultate identice. în practică, bacalaureatul pro* duce poeţi şi prozatori, iar licenţa şi doctoratul în litere, critici: şi încă nu întodeauna. Cum voiţi dumneavoastră ca un scriitor să nu fie înţeles de un critic, şi cum se poate concepe ca îndrumătorii să se nască din cursul secundar şi nu pe catedră ? Elevii mei din Universitate, ies cu toţii eminenţi critici literari şi artistici, identici unii cu alţii şi cu mine. E natural. Nu este de ajuns să declari o literatură bună şi un scriitor talentat, după o sensibilitate haotică, improvizată din nu ştiu ce nedeterminat, care rătăceşte de sute de ani lumea civilizată. Ne tre* buie o definiţie a talentului şi, deci, o regulă care, exercitată, să permită să se şi obţie talent; deci, o ştiinţă nouă, ştiinţa literaturii, a picturii, de o tehnică şi de un formular precis. Din studiul amănunţit al autorilor, am conchis că poezia dragostei, de pildă, se reduce la o for* mulă în care trebuie neapărat să fie doi, un băiat şi o fată. Scoţi pe băiat sau pe fată : nu mai e poe* zie de dragoste, este autobiografie, meditaţie, pro* feţie, filosofie. Pui în locul fetii pe Dumnezeu, obţii misticismul. Face fata un copil cu băiatul, iată nuvela. Se căsătoreşte băiatul cu fata, intervin factorii zestre şi familie, conflictul e gata şi linia literară se ramifică: ai aci romanul, şi dincolo teatrul. Bărbatul e gelos şi nevasta frumoasă: drama sau comedia. Sînt amîndoi de origine aristo* cratică, interesînd poate şi Biserica şi Tronul: iată tragedia. Un copil pleacă la război: epopeea. Mă invîrtesc şi trec la partea sedentară: se naşte eroismul literar. Ilustra mea origine vine dintr*o ţara de sud, nu mă întrebaţi care că am uitat, dar m*am adaptat : se înfiinţează naţionalismul integral şi tradiţionalismul şi sînt înscris în buget. Vedeţi că sistemul se ţine, şi tot ce se ţine este adevărat. Prin urmare, de cîte ori mă voi aşeza în situaţii similare, produc similarii. Am numit acest cri* teriu: un criteriu sănătos. îndată ce va fi vorba de altceva, de ceva menit să mă fîstîcească, nu ezit: avem de*a face cu o boală, cu un produs trivial, cu o absenţă de ceea ce există în formular. Căci, închipuiţi*vă că ne*am potrivi să aprofundăm şi să cuprindem toate aşa* zisele individualităţi, unde am ajunge? în ce cate* gorie să punem un autor neprevăzut, care nu seamănă cu niciunul din cei învăţaţi de noi? Să tot înfiinţăm la categorii şi să permanentizăm anar* bia de pînă acum? să lăsăm liberi pe autori, de categorie şi clasă? Atunci ce fel de ştiinţă mai facem noi, care stabilim un regulament şi o ierarhie ? Sănătatea morală e definiţia, regula, ştiinţa. Zadarnic mi*arăţi dumneata că ai construit cu dalta şi cu ciocanul, dacă nu*mi dai definiţia ciocanului şi a dălţii, dacă nu*mi dai regula după care ai construit, dacă nu consemnezi opera dumi* tale într*un tratat logic, pe articole şi paragrafe, aşa făcut încît să*l înţeleg şi eu. Sîntem o corpo* raţie de intelecte, care am asudat şi am dat pe brînci în şcoala primară, în liceu şi în Universitate, şi ne*am găsit deodată în faţa unei literaturi la care n*a colaborat niciodată Universitatea, făcută fără noi şi împotriva noastră. Vi se pare normal? Dacă am admis ceea ce era deja consacrat la insta* larea noastră în bănci, treacă*meargă. Jignirea şi totodată dificultatea noastră, — vorba vine, căci de fapt am omis regulamentul, — vin de la contim* porani. Cum să recunoaştem noi admisibilă o literatură despre care nu am învăţat nimic, fără să*i administrăm o regulă precisă? 82 Nu înţelegeam eu cărţile şi fenomenul care se petrecea cu mine? Intr*o tună zi de maturitate, s*a făcut în inteligenţa mea lumină: aveam patru* zeci şi şase de ani împliniţi. M*am întrebat, tră* gînd ciorapii, obsedat de problemă: nu pricep eu nimic, sau niciuna din cărţile pe care le*am citit nu era bună? A fi pus problema exact, însemna că am şi dezlegat*o exact. întoadevăr, cărţile erau proaste. Şi m*am apucat să reformez literatura, şi numaidecît am observat că sînt un profet al litera* turii, pe care trebuia să o scap de pieire. Atunci am compus un grătar: grătarul literar; numele invenţiunii mele. Grătarul a corespuns pietrice* lelor mele, care treceau sau nu treceau prin gră* tar. Ce putea trece, era inevitabil bun; ce nu trecea prin grătar, rămînea dincoace de grătar, adică în neant. Cu această strecurătoare am cer* nut cărţile din nou. Rezultatul fu admirabil : ceva*ceva începuse să rămîie; prin urmare nu fusese toată literatura proastă. Pînă la mine, criteriul de selecţiune în artă era haotic şi inexistent. Dominau impresiile, sensaţiile, presimţirile, imponderabilele : un ridicul mişti* cism. O carte era frumoasă fără explicaţii, pentru că era frumoasă. Ce bîjbîială şi sălbătăcie! Inteli* genţele de calitatea mea, experimentale şi precise, nu se mai pot împăca uşor cu obscurităţile senti* mentale. Ne trebuie un regulament, ca în poliţie Ş1 ca în exploatările de petrol. Pînă la grătarul meu, compus din cinci mii şase sute optsprezece fire numărul unu, patrusprezece mii două sute opt numărul doi şi patru sute cincizeci şi şapte numărul trei, — a trebuit să creez întîi aceste fire, din care a rezultat apoi grătarul. Am lucrat, fără laudă,^ ca Dumnezeu, pe materia inexistenţei, şi dintr*insa am zămislit ciurul meu. Descoperirea a plăcut elevilor mei silitori, şi anume acelora care nici ei nu pricepeau nimic 83 după vechile formule, şi care trebuiau să fie profe» sori de liceu. Azi totul devine clar şi geometric: pricep cu grătarul, şi ce nu se pricepe nu există. Un client: —Grătarul aplicat în extensiune şi bine studiat de elevii dumneavoastră este menit să cunoască progrese neaşteptate şi să umanizeze regnul animal. El permite elefanţilor să ţie cursuri, şi scroafelor să cînte serenade. Mya Lak : — Scoţînd dintmnsa termenii jignii tori, judecata dumitale este ştiinţifică. Un client violent şi pripit : — Dar, mai nainte, desigur că ucenicii dumneavoastră sînt supuşi unui examen intelectual, şi că preferaţi acel grad de inteligenţă, care, după vechile metode haotice, se numea, — ce revoluţie ! — fără probe palpa* bile, stupiditate şi cretinism. Aci grătarul poate fi ajutat de ştiinţa medicală. Apostolii să vin alegeţi cu gîlci la limbă, cu polipi în nas, cu înghiţitoarea slabă, umflaţi Ia ochi şi cu cîte cinci sute grame apă la creier. Acest gen de bărbaţi a făcut în toate timpurile fericirea lumii în politică; aplica; ţi;o la literatură. Căutaţi fără întîrziere să obţi< neţi chiar o lege care să interzică exerciţiul literaturii, picturii, muzicii, sculpturii şi arhitec* turii, tuturor copiilor care au apucat pînă la cincisprezece ani să numere pînă la o sută, şi reţineţi în special pe aceia care, numărînd pînă la şapte, greşesc de patru ori. Şi du;te din nou la Paris, cu ucenicii dumitale, o, Mya Lak! Mya Lak : — Deocamdată sînt cam dezgustat de francezi. Toţi: — De ce? Mya Lak: —Pentru că sînt scîrbosi! Toţi: ? ? ? Mya Lak : — Toată lumea în Franţa se hrăneşte cu carne « de poule ». Patronul bărbier: — Dar de unde atîta. ■ • carne ? 84 Mya Lak : — Ştiu şi eu ? ! De aceea evitam să mănînc în restaurante şi, ca să nu mă spurc, mùam luat de*acasă, în geamantan, ouă răs< coapte şi covrigi. Patronul bărbier:—Foarte cuminte. (Opt clienţi au plecat odată.) Mya Lak: — Nu le convine. Ai văzut cum ùam înfundat? Să nurti închipuieşti că în logica mea sînt atît de necruţător. Sînt numai sever, şi numai la necesitate devin caracteristic şi caustic. Costik: — Să vă fie de bine, domnule rector. Mya Lak: — Ţi*am mai spus ceva, şi mă sileşti să repet. (Mya Lak se caută în buzunare, pentru bacşiş.) Mya Lak : — N (am schimbat. . . Rămîne pe rîndul viitor. EMULAŢII 28 t • • A In Ruty, viaţa impusese o controversa. Ave? rile mai multe găsindu*se în mîini mai puţine decît s»ar fi cuvenit, ■— ceea ce ni se pare că e re* gula avuţiei, — cele mai gustoase din ele se făcu* seră într*o singură noapte. Oamenii nu aveau ne* voie todeauna de o mină de cărbuni, de o întindere mare de pămînt, ca să scoată din ele, ajutaţi de hazard, o comoară întocmită cumcetul, prin stră* dania cîtorva rînduri de mai mult sau mai puţin cetăţeni. Era de ajuns uneori, cum se spune în Europa, un mandat de deputat, cu care te pre* zintai la luarea în primire a fotoliului numerotat, în Kuty, alegerile pentru instituţiile englezeşti de legislaţie, introduse de înnaintaşii care învăţaseră carte, se făceau, cum s*a mai povestit, după moda locală. Ieşeau întîi cei care fugeau mai iute de*a buşile sau pe vine sau pe întuneric, într*un sac cu gura legată. în politică, metoda era căpătată din studiul chirurgiei. Fiind ţara cea mai accidentată, scrin* tirea picioarelor şi, prin consecinţă, a braţelor, a umărului şi a cerbicei, constituia maladia, dacă se poate spune, cea mai răspîndită. însuş parchetul din odăi prezintă spinări şi depresiuni, încît îţi puteai suci călcîiul, genunchiul sau coapsa şi eventual şira spinării, între odaia de culcare şi bucătărie. Aşa că antorsa se studia de mic, ca la chinezi scoaterea măselelor fără cleşti, copiii înce* 86 pîndu*şi cariera desfacerii dinţilor de pe gingie prin zmulgerea cu buricele celor două degete de pipăit, a ţintelor fără floare, bătute din ce în ce mai adînc într*o scîndură groasă. La nevoie, dacă o măsea se strica peste măsură, îţi puneai clientul cu capul între genunchi, şi aşa, apucat din două părţi, de pe dinafară şi de pe dinlăuntru, de pildă, îi era fălcii cu neputinţă să scape. în scrîntitură, trebuia obţinută catifelarea eoni; plicată a tuturor celor zece degete de la mîini. Un schelet bine spălat în apăo iau înnainte Eminenţii*Dumi* tale », răspundea cel ce voia să iasă. « Nu mă voi mişca din loc, pînă ce nu se va scoborî Celebri* tatea*Dumneavoastră », răspundea primul. « Nu vii la mine la masă? » invita fiecine pe fiecare. 111 Şi se făcea aşa că, poftinckuse şi necutezînd să treacă unul pe dinaintea altuia, poporul întreg sta pe loc în pieţile publice, invitînd, aducînd omagii, complimentînd, cu pălăria în mînă şi cu capul puţin plecat. Era o viaţă în totul ideală. Dacă se întîmpla să fii academician sau profesor de istorie, cu alte cuvinte savant, politeţea varia extraordinar. Toată lumea se punea pe două rînduri şi, o dată pe zi, defila pe dinaintea casei tale, chiar dacă nu erai în ţară, numai din ambiţia de a te încunoştinţa telegrafic, în locul în care te găseai, că nicio zi nu a lipsit poporul de la datoria lui, nici în absenţă. Convoiul înnainta cu muzici, cu trîmbiţi şi cu tobe, tobe de un sunet al căror timbru a fost pierdut, asemănător, cred, cu vocea cimpoaielor. în dreptul casei, un capehmaestru rupea muzica brusc, cu un semn zmucit din ambele mîini, ridicate deasupra capului. Şi lumea trecea în vîrful picioarelor, în ciorapi, încovoiată a devotament etern. Chiar cîinii, care participau la aceste sărbători cotidiane, salutau surîzînd pe savant, şi coada lor zveltă se ridica în sus cu coche* tărie, lăsînd subsuoara cozii să surîdă şi ea. Ştiinţa era onorată după cum se cuvine, şi marii ei ex* perţi, acoperiţi de o glorie cu debit continuu, nu mai puteau să aibă o zi derînd şi un răgaz fără cîntare. Dar ştiţi cum e omul, fie el istoric sau preistoric : cîteodată i se acreşte. Dacă întrmn acces de ase/ menea natură, cînd filinţii sau başogii tăceau în reculegere şi fericire, ieşeai din normal şi te apucai să răcneşti, aşa, fără motiv, din simplu tempera» ment, numaidecît se prezintă la dumneata o dele* gaţie şi te ruga să*i spui : « Ce vă lipseşte, maes< tre l». Dumneata te încruntai reflectînd. «Poate do» riţi să călătoriţi în Norvegia? » întreba delegaţia. Şi făceai semn că nu. « Nu v»ar atrage Coasta de Azur? întreba iarăş delegaţia. Poate că aţi binevoi 112 să doriţi a mînca mandarine chiar din copac? » Răspundeai: «Tei», ceea ce corespunde la acel « nu » onomatopeic, pe careul rosteşte limba lipi# tă de cerul gurii, asemănător cu expresia sen* timentului de;a suge a micilor rîmători. « Am înţeles! răspundea delegaţia. Doriţi buget. » Şi o sumă importantă era ordonanţată pentru satis* facerea acestui nobil sentiment. într*o şedinţă viitoare vă voi aduce, onoraţi colegi, îşi curma preistoricul cuvîntarea şi comu» nicarea, mai ample detalii despre felul de viaţă al popoarelor descoperite cu aparatul meu. Veţi vedea că Republica lui Platon e un plagiat palid al unui trecut întrutotul admirabil, care a existat în carne şi oase, şi mai cu seamă în oase. Acum, descoperirea cîtorva urme, totuş, de civilizaţie exterioară, nu este perfect concludentă, şi rămîne de studiat în detalii, confruntîndu*le de aproape cu epoca. Unele cutii cu conserve, a cîte cinci sute grame netto, găsite în stratul B ji, trei pachete cu tutun pietrificat, două canale duble şi o perucă, sînt semne evidente de un confort atins şi întreţinut. însă în sufletul meu s*a insinuat o uşoară îndoială, decînd soţia mi»a atras atenţia să bag de seamă ca nu cumva aceste relicve evû dente ale unui trecut măreţ, să fi fost vîrîte în geamantanul meu de către unul din copii, care la rîndul lor moştenesc spiritul neliniştit de cerce* tare şi descoperire al ilustrului lor părinte. RESURECŢII _— Se introdusese în Kuty, printrsun soi de con* trabandă nepedepsită, obiceiul partidelor politice şi sentimentul imposibilităţii de a trăi neîncadrat întrmn partid, definiţia omului nemaiputîndu nanţă parlamentară universală, amintind cînd dul* cele dialect provansal, cînd gingăşia catalană. Ne transportaţi cînd în Italia, cînd în Francia, cînd în Hispania, şi inflexiunile dumneavoastră portu* gheze ne pun în conexiune sufletul cu Atlanticul. — Nu*mi mai trebuie altă dovadă despre augu* sta mea latinitate, răspunse măgulit Omul Politic, în ascendenţa căruia se aflau un valoros laptagiu, avînd patruzeci şi două de vaci şi o duzină de bivoliţe de cea mai pură rasă, precum şi un căruţaş cu originile în Indiile Noi, consacrat specialităţii transporturilor cu butoiul, în timpurile nopţii, ale unui produs ce poate fi numai indirect numit. Devenind latin şi aristocrat prin credinţe politice, Omul Politic cu pasiune nu scapă nicio ocaziune de a pune în funcţiune o raţiune de mare tensiune, dînd vulgului politic şi cîte o drastică lecţiune. Arta de a guverna presupune, într*adevăr, vos caţiune, şi echivalează cu o artă de creaţiune, de concreţiune şi concentraţiune. Libertatea, egali* tatea şi fraternitatea, adică democraţia, căreia u dete naştere revoluţiunea, pot să soluţioneze pro* blemele, fără un spirit de rezoluţiune şi elevaţi* une? Niciodată! Or, ce găsim noi în libertate? Răspunsul poate fi dat cu simplicitate: laşitate, în egalitate găsim ilegalitate, şi fraternitatea este 124 soră cu perversitatea. Aceste trei deziderate sînt lipsite de eficacitate. Şi nu orice Simplu Cetăţean se adaptează cu aptitudinile adevăratului condu; cător, care se moştenesc naţional, din generaţie în generaţie, fără altă operaţie decît expediţia condiţiei natalităţii în procreaţie la destinaţie sau expediţiunea condiţiunii de natalitate în procrea; ţiune la destinaţiune. în această chestiune se procedează şi prin suges; tiune. OM ŞI OM ___Interpretul zise : După cele mai sigure clasificări, kuţii se împart în două mari categorii cu totul distincte: Oameni de Stat şi Oameni Fiscali. Prima categorie merită numele de « mare » prin valoarea individuali* tăţilor care o compun, cu toate că infinit de res* trînsă, un Om de Stat fiind aproximativ egal, în ceea ce priveşte inteligenţa, competinţa şi meşte* şugul aprecierilor, cu o sută mii de Oameni Fiscali, şi clasa celor din urmă fiind sinonimă cu popor şi vulg. Ca săîţi faci o idee despre deosebirea celor două clase aparent antagoniste, şi de fapt perfect armoi nizate, să luăm o pildă: ceramica şi lutul. Ai observat, desigur, disproporţia curioasă dintre va* sele de pămînt şi cantitatea de pămînt brut din natură. Deşi intenţiile naturii, aşezînd planeta noastră în dreptul incandescenţei cu miliarde de calorii ale soarelui, au fost să coacă globul şi săd transforme în amforă sonoră de teracotă, expe* rienţa nu a reuşit. Mai trebuia ceva, un foc supli* mentar de jurîmprejur. Zmalţurile fuseseră pregă* tite, şi Pămîntul înnota încă de la început în baia de glazură albastră şi litarge, pregătită viitoarelor lui luciri şi reflexe. în atelierele vastelor infinite orizonturi, proiectul a fost abandonat la jumătate, în momentul cînd ghiuleaua noastră natală fusese 126 pusă şi învîrtită la strung, unde a şi rămas, conţi» nuînd să se învîrtească. Ei bine, toate colecţiile, de la etrusci pînă la Saxa şi Sèvres, conservate în vitrine şi muzee, ce reprezintă ele, faţă de aglomeraţia uriaşă de pămînt prost, distribuită între mări şi dedesubtul mărilor şi între poli? Pilda noastră, domnule reporter, nu este chiar cu totul înnafară de subiect. Neputîndu;se fabrica numai şi numai oale, pămîntul a fost împărţit în State, pentru ca natura să izbutească să creeze cel puţin Oameni de Stat. Ar fi, într;adevăr, foarte greu de conceput viaţa fără Oamenii de Stat şi pămîntul fără miniştri, fără subsecretari şi direc; tori generali: ar fi o imposibilitate. Ştiinţele naturale sînt încă în stadiul primitiv, neputînd înfăţişa studiului şi lecturii decît pe om, pur şi simplu, adică pe omul lipsit de impor; tanţă. Omul de Stat se găseşte, faţă de omubom, la distanţa analogă la care se află omul faţă de maimuţă. Nu este absolut probat că Omul de Stat se trage din Omul Brut, fără acea pârtiei; pare mistică a necunoscutului, care separă oamenii prin conţinut şi nevăzut, deşi ei par să se asemene după chip. Se poate însă admite, ca un principiu convenţional, pentru înţelegerea problemei, la soluţionarea căreia matematică se poate proceda prin metoda ipotezei. Ba, între Omul de Stat şi celălalt sînt şi deose; biri fizice, de anatomie şi structură. Pecînd Omul Brut poate merge mult pe jos şi uneori toată viaţa, Omul de Stat nu ştie să meargă decît în vagon special, iar cînd stă, el stă numai în fotoliu, întrmn fotoliu cu cimpoaie dedesubt, în căptuşeală, care se dezumflă cîte puţin şi se umflă cîte puţin din nou, ca să producă o sensaţie de moliciune trep; tată şi să legene, ca o şedere pe nori, superiori; tatea mădulărilor capitonate ale Omului de Stat. 127 Iarăş, cînd umblă, adică atunci cînd se mişcă, primind să*şi puie talpa direct pe univers şi să schimbe tălpile succesiv deasupra acestui element, Omul de Stat nu săvîrşeşte acţiunea populară şi fiscală decît în interiorul unui cabinet şi în iarba de lînă şi de mătase a unui covor profund. Omul de Stat caută în jurul lui peste veacuri, cu o privire goală, depărtată şi gînditoare, de Sfinx sau cel puţin de tapir. El vorbeşte şi se uită la inel sau în scuipătoare, sau vorbeşte şi citeşte în acelaş timp, căci în creierul lui funcţionează, coincident, mai multe facultăţi deosebite, care la Omul Brut nu există nici în stare elementară: ascultă, cugetă şi se grăbeşte, fiind totodată în locul unde respiră şi pretutindeni. Ai observat că dacă îl saluţi, complexele lui preocupări îl stîn; jenesc atît de mult încît nu ştie săsţi răspundă decît mai tîrziu, atunci cînd are nevoie de dum* neata, şi atunci el te salută cu un ceremonial destinat să compenseze toate distracţiile şi absent ţele din timpurile repetate, cînd dumneata aveai nevoie de el, şi te numeşte şi « dragă » sau « scumpul meu amic ». Dacă te*a întîlnit pe scară, te potriveşte să te vadă cu umărul sau cu şoldul stîng, sucit din şira spinării. Cu ochelari sau cu ochii liberi, Omul de Stat suferă, aproape, de presbitie, şi departe este miop. Nici mîna lui nu se mai mişcă detot, redusă la gesticularea trîndavă a unui deget din zece, şi călcătura lui de convalescent te face numaidecît săd remarci, chiar necunoscîndud, că este Om de Stat sau viitor Om de Stat, sau măcar aspirant la o posibilitate paralelă. Omul de Stat impresionează puternic şi pune influenţa lui, covîrşitoare ca o ştampilă, pe tot ced înconjoară. Din ziua cînd un portofoliu îl consacră, servitoarea îl salută cu numele de « Dom* nule Ministru », iar valetul şi nepotul bucătă* 128 resei, intelectuali, devin conştienţi că ling porţela* nurile unei somităţi şi iubesc să poarte în cravată o picătură de sos vizibilă, din bucătăria lui. în treburile lor, ei se comportă exact ca Omul de Stat, pe care îl escortează; gînditori, depărtaţi cu pauze, discreţi şi foarte puţin informatori. Cît- priveşte pe soţia Omului de Stat, ea trece numaidecît din zoologia socială în categoria res* trînsă, şi îşi adresează pălăriile cu titulatura « Doamna Ministru ». Intimităţi imediate se produc. — Ieri, cînd am mîncat cu prezidenta, prezi* denta misa spus. . . lasă a se înţelege doamna ministru. Iată pentru ce cuvîntul om nici nu intră în vocabularul unui Om de Stat, noţiunea de om evocînd pe aceea de argat. Omul de Stat nu admite, evident, existenţa sălbatecă a omuluiperfect. Ca să simplificăm la maximum, comisiunea a recomandat cuvintele cu a interior şi exterior, de forma : apa, balamuc, flacără — dar neam împie* dicat în cuvîntul iapă, exclus ca demoralizator. Singură Academia a putut să salveze situaţia, propunîndu*se prin învăţaţii ei forma eapă, care nu se ştie precis ce poate să fie. însă a trebuit să renunţăm la vocala directivă, din cauza cuvîntului rahat, care fără să fie prin el însuş tendenţios, rămîne suspect prin evocarea lui parazitară, şi, ceea ce înfrîngea principiul seninătăţii adoptat, cuprindea nu un a, în definitiv tolerabil, ci doi. Cuvintele în i, exterior sau interior, au fost ime* diat înlăturate, nepractice la moral, ca şi cele în u, detestabile. A patra şedinţă, însă, de la numirea mea, n*a mai putut să aibă loc, pentru bunul motiv că am încetat să guvernez cultura, dîndu*mi*se însărcinare diplomatică la Rotterdam, ca să se scape guvernul de mine. Aci a manevrat influenţa universală a masoneriei. . . NOBILUL SPORT _U Făcurăm cunoştinţă şi cu un boxeur. — Nu sînt un boxeur profesionist, zise omul nobilului sport, sînt numai un mare amator paşi* onat, un artist. Eu fac cu pumnul strîns, lăsînd un deget mijlociu, cu falanga proeminentă ca un colţ, aceeaş operă pe care sculptorul o face cu dalta. între statuar şi mine este o simplă deosebire de material. El facem bronz poleit şi în piatră cioplită ceea ce realizez eu cu ghiontul aplicat într*o falcă, după spălarea cu buretele a rănilor cu împrejurimile lor. Sculptorul modern poartă pretutindeni în dalta lui mîhnirea că nu*i loveşte pumnul destul de concludent, şi el încearcă în mi* neral ceea ce eu confecţionez, fără cheltuială de atelier, în celula plastică şi*n sistemul muşchiular. Atelierul meu este pretutindeni, ca al poetului, prevăzut cu un creion şi un carnet de buzunar, la restaurant şi pe stradă, la hotel şi în automobil. Căci am boxat în automobil închis, întocmai cum aş face în aerul liber, trăgînd la sigur şi de a* proape, de jos în sus, de pe canapea în bărbie Şt nas. M*am suit de cîteva ori într*o maşină cu un însoţitor valid, pe care l*am scoborît la do* miciliu, pe braţe şi demontat. Boxul se ispră* veşte cu atitudinea culcată şi cu o tresărire ge* nerală a nevinovatei anatomii. Există o inspiraţie a boxului, a pumnului, vă rog să nu vă îndoiţi. Cotul simte că se apropie o 149 şedinţă, instinctiv, ca părul din spatele pisicii pre* zenţa unui adversar. Nu aţi văzut, desigur, ca mine, zbîrlirea şi mai elocventă a tigrului, cînd în preajma lui, molatec şi împiedicat de sticlirea Iu* minii, se ridică, printre cocenii de bambus, capul turtit al şarpelui, somnoros în bătaia soarelui şi totuş flămînd şi asasin. Boxeur, dar şi vînător de fiare, prin parcurile fără fund ale junglei, nestră* bătute de drumuri şi tăiate numai, în boarea vî* nătă a lunii, de leneşe fluvii, eu am avut adeseori spectacolul acelei mîţe uriaşe, pe dedesubtul că* reia se strecoară rîma şarpelui, ca un metru auto* mat, ca să*i măsoare lungimea şi să i*o încingă ineluctabil şi mut, mişcat de o voinţă interioară. ____J «Mă cam supără cotul », îţi zici; cotul ştie înnainte de a fi perceput dumneata. După cot, e încunoştinţat bicepsul, şi ţi se frămîntă, cam în neştire deocamdată, degetele, ca şi cum ar cocoloşi nervoase o bîrtie. îndată, din senin, apare forma de boxat. Un incident neînsemnat o pune dina* intea insului dumitale atletic, şi după un minut forma se încovoaie şi cade pe spate sau cu figura în pămînt. Dacă este teren nisipos, gura boxată se umple cu nisip, ca în coşul ghilotinei limba capului retezat şi tăvălit cu spasm în rumeguşul de lemn. Dacă e mocirlă, insul bea noroi şi gustă din compoziţia totului*la*canal. Aşa e viaţa! zise boxeurul, ca un filosof care a pierdut la Bursă sau a cîştigat un comision. Boxul e viaţa şi viaţa e boxul. Ce să*ţi spui? sensaţia e delicioasă. E ca o problemă care se dezleagă cu un singur rezultat exact. E ca un clopot căruia îi afli sunetul adevărat. E ca şi cum tai vioara cu arcuşul, şi strunele pornesc să cînte singure un imn pe care nici nu*l cunoşteai. Cea mai esenţială atingere e aceea căreia îi răspunde imediata culca* 150 re a individului pe labe. Ea se administrează în unghiul ced face fruntea la întîlnirea cu nasul. Vizezi rădăcina acestui organ şi scaperi în ea cu ghiontul pe linia orizontală. Se produce un sunet: de lemn. Nici nu hai văzut, şi subiectul a şovăit cu toată massa viguroasei lui corpolenţe. împuşcat de ghiont, el se prăvăleşte, horcăind uneori, dar îndeobşte mut. Rafinaţii genului umblă, exclusiv, după acest sunet mat, dezinteresaţi de cele ce urmează, precipitare, cucui, sînge, vomituri, şi, eventual, sanatoriu. După cum numai femeia poate să dea o anumită sensaţie, tot aşa numai sunetul acela, punctul acela — oh ! — este în stare să producă un fel de levitaţiune a sufletului, comparabilă, cred, cu transfigurarea şi cu suirea la cer. — Drept vorbind, nu aş putea preciza dacă victima participă la sentimentul ced încearcă boxeurul, ca o binefacere în fizicul si în mora* Iul ei. Orişicum, — zise boxeurul, glumind, — la transfigurare întrmn fel tot participă victima, figura bosumflată ajungînd de o consistenţă fria* bilă şi sensibilă, de halva. Cînd vei voi să guşti din partea negativă a unei lupte de box, nu vei avea decît să mă chemi, şi eu voi fi întodeauna gata să te servesc. între boxeuri există o politeţe obligatorie, ca între fumători, care, în mas o ne < ria narcoticului preferat, au introdus, încă de la orientali, deprinderea de a<şi putea aprinde unul altuia ţigara în vîrf, cu condiţia de a se apropia unul de altul cu ţigările în gură. Dar boxul nu merge cu simplicitate, otova şi singur. El are o mie de modalităţi şi de excepţii, cu deosebire în cazurile de furie şi insultă. Atunci se mtîmplă ca piciorul să ajungă mai repede la adversar decît pumnul întins în vîrful unui braţ, 151 ca o măciucă. Marginea tălpii, cotorul exterior al încălţămintei, este capabilă de o conchidere tot atît de rapidă cît şi de elegantă, a conflictului iscat. Este de ajuns să izbească sec fluierul unui picior de adversar: dezechilibrul şi căderea pe spate sînt instantanee; a mai boxa propriu>, ne conducea teoria nouă că un pămînt nu se putea mulţumi numai cu cei* lalţi doi, consacraţi. Academia devenise nervoasă în persoana membrilor ei numeroşi, care se învo* iau tot atît de puţin cu două tichii îngheţate ale planetei, ca şi partizanii lui Columb, din timpuri, cu un singur continent. în materia ştiinţelor, ca şi în finanţe, omul învăţat trebuie să cheltuiască şi, strîmtorat în marile momente istorice, corespun* zătoare marilor descoperiri, se vede redus la un sistem de idei perimat, nevoile sufleteşti depăşind resursele şi valutele curente. Desigur că, pe de altă parte, membrii Academiei, din care făceam parte, ca poliglot, erau torturaţi şi roşi de ambiţiu* nile nobile ale omului mărginit în timp şi preo* cupat să*şi lase numele, o zi mai mult decît vulgul orb, pe soclul unei opere noi, măcar pe o broşură. Volumul e carta de vizită a omului superior: fără volum viaţa nu merită să fie trăită, şi cînd te*au a* bandonat funcţiunile inferioare, cînd nu te mai far* mecă zîmbetul, grumazul şi şoldul, şi cînd gîndul uită să mai dezbrace imaginile şi să le înfierbînte, concentrat în moral, volumul, tomul, opera com* plectă, devin marile cosmetice şi un afrodisiac pen* tru expansiunile tacite ale orgoliului îndreptăţit. 73 166 Ei bine! ne*am dus să căutăm al Treilea Pol, inspiraţi din ideea dimensiunii a patra. Şi ne*am ostenit să practicăm preparativele necesare, cum se spune, în orice expediţie; şi presupunînd că la al Treilea Pol va fi tot atît de frig, dacă nu şi mai frig ca la polii cunoscuţi, doi ani de zile ne*am pus la regimul lui douăzeci şi doi subt zero, netrecînd niciodată peste zero constant şi rece dur. în ce mă priveşte, dispunînd de subvenţii modeste, nuam mărginit să excitez temperatura gheţii, cumpărînd un răcitor şi printrmn abona* ment la o fabrică de apă congelată. Alţii au împins gerul mai departe, şi s*au tratat, pentru rezistenţa climatului ager cristalin, cu aer lichid combinat pe dinăuntru cu şampanie frapată şi cu îngheţată de lămîie, acidul citric din acest fruct de culoarea pasării canari, al cărei cîntec strepezeşte auzul, ca şi analogul ei vegetal claviatura dentară, vădin* dusse un conservativ excelent şi un bun condu* cător de joase temperaturi. Evident, ne*am înşelat. Polul al Treilea se afla într*o insulă toridă, atît de caniculară, încît, îndată ce se uscau, corpurile luau foc şi se şi carbonizau, natura în partea locului întrebuinţînd acest auto* dezinfectant ca o condiţie de proprie existenţă. Apropiindu*ne de Pol, începuse să nu mai fie apă, şi corăbiile noastre, botezate la plecare de mîna prezidentului şi însoţite pe tot drumul de gîndul lui cel mai bun, intrară într*o zonă de fiertură scăzută. Şi — surpriză! —Polul era locuit. Ome* nirea lui fericită nu ara şi nu secera, hrănindu*se cu lingura, de*a dreptul din mare, care, fierbînd neîncetat, ca o bucătărie de regiment, era, de jurîmprejurul insulei polare, o adevărată supă de peşte şi raci, condimentată cu coaltar de alge şi cu lotus candid. Şi nicăieri nu întîlniseră savanţii Academiei noastre o lume mai leneşă, mai putredă şi mai sensuală. Ca în vremurile antipreistorice, 167 de vîrsta mamutului, cînd o singură păreche de oameni locuia pămîntul şi cînd Adam şi Eva, lipsiţi de presă şi de reviste literare, indispensabile unei omeniri evoluate, puteau să se plictisească fără calendar, nu practicau decît un singur şi necurmat meşteşug, dezgustînd răbdarea Creato* rului singuratec. Vasele noastre luînd foc, iatăme rămaşi prizo* nierii Polului al Treilea. Bun! S*a isprăvit cu noi. Toată civilizaţia se nărui dintrodată. Becul elec* trie, robinetul, parchetul, soneria, salariul o dată pe lună, la ij, fură anulate. Nu mai existau tutu* nul, chibriturile şi sifonul, — şi nu mai ştiam cît era ceasul! în prima săptămînă ne căzu părul, şi şeful nostru, rămînîndu*i o singură parte de mustaţă roşie, subt nasul stîng, se prezintă ca o perie de ghete veche. La două săptămîni după debarcare, niciunul din noi nu mai avea dinţi şi măsele, în schimb, începură să ne iasă pene, ca la ameri* cani, întîi în jurul capului, apoi la. . . coadă. Cu toată veneraţia datorită celor şase celebrităţi ce ne conduceau intelectualmente, — un matematician, un istoric, un medic, un doctor în Drept, un diplo* mat în estetică şi un economist, — neiam lepădat de haine şi am rămas ca autohtonii, nuzi, însă nu* mai relativ, nudul nostru fiind acoperit cu fulgi. Constatarăm cu spaimă, în a treia lună, că ne depărtăm de umanitate, orientaţi spre tipul pasă* rilor cu gîtul lung. Preşedintelui îi crescuse un cioc încovoiat, şi penele i se albăstreau între azur şi indigo. Cam într*a suta zi gîngăvea, şi în ziua următoare dete drumul unui chiot dezarticulat. în ziua una sută patruzeci, rămîneam trei oameni, şi cei şase savanţi se făcuseră papagali. Fostul preşe* dinte găsi subt el nişte sfere ovale : începuse să ouă. Ouăle lui ne inspirau o încredere mediocră, tră* dînd un sex neprevăzut şi lipsindu*le, fireşte, prin* cipiul energic, prin absenţa de masculin. Cea mai vie activitate a savanţilor noştri, devenit fiecare un cacatoès, se mărginea la fabricarea continuă a unei substanţe albicioase, gelatinoasă, numită de naturalişti guano, sau, cu un substantiv din peri* oada noastră neculturală, galinaţ, pe care nu*mi pot permite săd scriu cu ortografia lui cunoscută. Orice aventură însă trebuie să aibă sfîrşit, ca orice povestire o încheiere. Cum am scăpat de farmecul pregnant şi de fatalitatea de aburi supra* încălziţi ale Polului al Treilea, covîrşiţi de ipote* zele unei morţi departe de baza noastră ancestrală şi de o familie adorată? Foarte simplu, deşi s*ar părea foarte complicat. Unul din noi citise o carte esenţială în viaţă, de educaţie prin sugestie şi autosugestie, un mecanism elementar al intelect tului, care te determină să vezi ce nu este şi să nu ştii ce se petrece. Altădată efectele se obţineau prin ignoranţă. Descoperirea sugestiei dă acelaş rezultat prin violenţa concentrării ştiinţifice de sine. Dacă repeţi sacadat şi uitîndu/te fix la rădă» cina nasului dintre sprincene, în oglindă: «sînt o somitate », devii o somitate. Noi ne » 186 De curînd am inaugurat o mare inovaţie, a căreia idee ne*a sugerat*o penitenciarul, unde, în momentele libere, deţinuţii spoiesc pămîntul şi pietrele cu var, şi pomii din gările Bărăganului, daţi cu bidineaua fostului subsecretariat de Stat, pînă la jumătate, din preocuparea estetică desa semăna cu colonadele templelor greceşti şi de*a părea călătorilor din expres că arborii noştri sînt combinaţi din legume şi piatră. Vrem să vorbim de liniile albe dintre trotuare, trase de inginerii Consiliului nostru, după calcule laborioase. Ele trebuiau să aibă asupra cauciucurilor de auto* mobile influenţa hipnotică a unei dîre de tibişir asupra găinii, răzimată cu ciocul întrunsa. Auto* mobilele ce se apropiau de linia de var, înceţi* nau; cauciucul se înmuia; motorul scotea un of* tat, şi şofeurul cădea în somnolenţă. Din somnul profund în care dispărea conştiinţa, nu putea să*l trezească decît sticletele brusc al fluierului agen* tului de circulaţie, educat la un curs de fachiri. Păcat că a plouat. . . în ziua dovezilor supreme, semnalizările pictate pe asfalt au mers la canal. INVENŢII _____— Savanţii noştri lucrează, mi;a declarat pre* şedinţele Academiei, un domn tăiat cam franj zelă şi caşcaval. După marile invenţiuni, care la timpul lor au constituit un progres, corespunzător cu o simpli* ficare de mijloace şi cu o sporire de puteri, aten* ţiunea laboratoriilor şi a învăţaţilor este solicitată de transmutarea materialelor între ele. Serii între* gi de lucruri sînt pipăite iarăş după experienţă, intervin rectificările, asocierea. însuşirile separate, de pe corpuri izolate, stau cît mai multe laolaltă, pe un singur corp sau material. Desigur că aerul nu a fost inventat; el se găsea în natură, şi vieţuitoarele se hrăneau cu el fără să bănuiască. După întîiul om strîns de nas şi sufocat, s*a şi făcut descoperirea că intră ceva invizibil în micile înghiţitori ale mirosului, ceva care dacă nu intră, amicul încetează de a mai fi viu şi bine dis* pus. Acel ceva nu putea să fie pipăit şi nu putea nici apă să fie, de vreme ce s*a văzut că la baia din fluviile primitive ale pămîntului, omul pus cu nasul subt nivelul undei, murea. A trebuit să vie invenţia tubului de sticlă astupat la capăt, pentru ca un învăţat să construiască un piston şi să*l vîre în silă pe tub, pînă la sfertul de jos. Acolo unde se împiedica era aer strîns, care se com* porta ca un resort. Ceva mai mult, învăţatul a prevăzut vîrful pistonului cu un fir de scamă 188 care s*ar fi aprins, frecarea producînd căldură şi foc. E sigur, negreşit, teoretic; la mine, care nu sînt un savant fizician, aparatul acesta nu scapără niciodată, ci, dimpotrivă, se sparge, din pricina unei legi pe care o ignor. însă după aer a venit descompunerea lui, demonul invenţiunilor fiind neadormit. Iar de la aer am trecut la apă, care are aşaau înnavuţit atît de repede? m?am întrebat. Drumul cel mai scurt la avere să fie, ca la noi la ţară, cînd te duci la gară, prin holdele şi proprietăţile străine? Am auzit cuvîntul « afaceri ». Afacerea însă nu vroia să spuie uzină, muncă şi ingeniozitate personală şi timp. Era de ajuns un ghiozdan cu un flacon de pilule erectile, cu o perie de mătreaţă pentru gu? 1er, cu cinzeci de fotografii secrete, şi, adăogînd zece anecdote recitate cu vervă, cu finalul spus la ureche, o romanţă sentimentală, cariera deve? nea strălucită. Un ilustru reprezintant al teoretic cii economice, parvenise la locul lui de opulenţă şi la glorie pentru că făcea ca pisica şi imita la perfecţie mersul locomotivei şi ţipătul relativ din 205 momentul cînd o fată disperată de dragoste se arîmcă pe linia trenului expres. Afacerile aveau întodeauna un secret, ca fibro* mul, şi posedau o legătură parazitară cu anato* mia internosexternă, cu un intestin. Ele se armo< nizau cu orice profesiune, cu ştiinţa Dreptului, cu a medicinii, cu finanţele, cu petrolul, cu estetica şi produsele forestiere etc. Adeseori am întîlnit în teatre şi restaurante cîte o doamnă însoţită de cîte doi domni, plătind de obicei consumaţia prietenul soţului. Părechile triple m*au surprins prin desimea lor. Cînd un subaltern are o nevastă aleasă conform unui ideal, averea lui este asigu* rată, ca şi atunci cînd ţine la dispoziţia şefului, gelos să<şi păstreze autoritatea intactă, o cameră din care lipseşte două ore. Sexul concav e auxi* liarul indispensabil al averilor fără capital, fără firmă şi moştenire. M*am mai întrebat, atunci, ce fel de dreptăţi şi simbole apăr eu, din magistratură, în societate, şi nuam rupt din dregătoria mea. Şi pentru că mai conservam ceva din drojdia naivităţilor mele şi ale educatorilor mei, m*am suit pe un scaun şi am vorbit, îndemnînd pe cîţi puteau simţi ca mine, să ne strîngem laolaltă. Toată lumea s*a strîmbat de rîs. Unul avea de apărat un tripou, altul con* struia un teatru cu fete, alţii trebuiau să se de* părteze de o mocirlă; fiecare avea de lichidat o ticăloşie, care cerea timp, de secat o latrină mo* rală. Niciunul nu s*a încumetat să supere pe cel ce*i pofteşte nevasta, surioara, fata, şi care se com* place în pipăitul limbii pe încălţăminte. M*am dus la prietenii mei parveniţi, şi au rîs. M*am dus la inteligenţi: au rîs. Am vizitat pe visători, pe revoltaţi, firile drepte şi ameninţătoare: i*am găsit ospătîndu*se în jurul celui mai gangrenos dintre excremente, şi florile din fereastra lor pu* ţeau a muşiţă şi viermi. 206 Mai aveam un rost în încăperea timpului meu ? Mi?am găsit unul. începui să povestesc, ca un scriitor de meserie, învăluind accentul personal cu obscurităţi, rostind fracţiuni de adevăruri, ac? ceptate în toate timpurile mai bine decît adevă? rul întreg, lipind pe biciul meu de hîrtie încle? ită, din zece mii de muşte, din zbor, cîte una. Am adoptat purcederea indirectă şi drumul şer? puit, evitînd preciziunile prea hotărîte şi scăldîn? du?mi certitudinile şi faptele în laptele fantezist. Am ajuns fără să vreau scriitor de literatură. Cei mai abjecţi cititori mă tolerează, socotind că in? cidentele, răspîntiile şi paralelismele acelea nu?i privesc pe ei, elogioşi atîta timp cît au sentimen? tul că povestirea lor a rămas nepovestită. Eu împlinesc o datorie, care îmi comandă să nu particip cu o beatitudine criminală la răsfăţul social. Nu sînt un scriitor, sînt un om care se răzbună că a fost minţit de toate construcţiile ipo? tetice ale autorilor de cărţi, minţiţi şi ei de o nă? zuinţă, disproporţionată cu capacitatea obştească. Şi acest meşteşug nou al meu, continuat fără vani? tate, îmi procură mulţumiri. Mùeste de ajuns ca într?un punct oarecare al povestirii mele, cititorul să stea. E oprirea în loc a monstrului pe care îl urmăresc. Şi cititorul stă. E momentul în care scapără iute punctul de foc al condeiului meu şi cînd între sufletul cititorului şi haos fulgeră, ra? pidă, dunga lui fosforescentă.