SILABE (1965)
MAMA ŢARĂ
Maică, mulţi te-au duşmănit Că eşti neam blagoslovit. Unde sapă sapa locul Sare din pământ norocul. Ai pământ şi ape multe, Vântul stă să ţi le-asculte, Şi izvoare Călătoare.
Crapii-n ele-s cât berbecii, în pomi, piersici cât dovlecii, Pepenii, de zahăr roşu, în grâu, spicul cât cocoşu. Pui un bob, din el răsare Mia de mărgăritare: Dulce binecuvântare. Fiecare fir de vânt îl adie un descânt, Fiecare stea de sus îl mângâie cum l-ai pus. Noaptea-1 coace şi ea, luna, Caldă lui întodeauna Şi pe câmp cu ceru-n faţă Câmpul pletele-şi răsfaţă, în adâncul lui tresare Altă vatră de izvoare (Ţi-a făcut destinul semnul) Untul negru, undelemnul.
Florissant, 23 august 1964
«Gazeta literară», an. XI, nr. 36,3 septembrie 1964, p. 1.
84
Cu opaiţ şi cu lună, Ne-am scris nopţile-mpreună. Şi la rău, ca şi la bine, Nu preş m-am uitaî îa mine, Ascultând numai povaţa: Omul să-şi muncească viaţa. Mi-am muncit-o — şi atât — Ca să-mi treacă de urât.
21 mai, dimineaţa
«Contemporanul», nr. 21,22 mai 1964, p. 1.
MULŢĂMITÂ
Mi-a ieşit în drum cu bine Fata doniţelor pline, Aducând de la izvor Apă vie tuturor De la seceră şi coasă Fata ochiului frumoasă, Zveltă, naltă şi uşoară Cu glezne de căprioară. Şi desculţă parcă zboară. Mulţumescu-ţi, Păpădie, Că mi-ai dat să sorb şi mie, De-atunci mintea mi-e mai vie Şi o nouă fericire Mi se-aşterne pe psaltire. Toate-mi ies mereu din plin, înmulţite cum îmi vin.
28
29
Şi am fost şi eu întâiul De ţi-am sărutat călcâiul.
Otopeni
«Gazeta literară», an. XI, nr. 47,19 noiembrie 1964, p. 1.
FATA DIN DAFIN
Dacă te muţi, aibi grije de aproape Nimic din ce mângâie să nu-ţi scape. Nici cărţile de stihuri şi poveşti Pe care toată noaptea le citeşti, Nici gândurile triste, vrând-nevrând, Ivite dintre cărţi din când în când. Să nu uiţi pisoiaşul culcat într-un târlig. Nici pe căţel. Că-i frig.
Şi, mamă mică a lumii diafane, Să nu laşi florile orfane.
<<Gaz^literară>>,arLXl,rr.51,17decerribriel964,p. 1. Datată: Decembrie 1964, Otopeni.
CALE FRÂNTĂ
De când m-alese viaţa drept martor şi drept sol, Prinzându-şi o scânteie de insul meu de fum, Şi-a hotărât din vatra tăcerii să mă scol, Mi-a tras cu tibişirul prin râpi şi stânci un drum.
M-am încrezut într-însa supus ca de-o menire, Dar viscolul şi vântul drumeacul mi l-au şters, Şi m-am simţit mai singur, străin în omenire, Cu o catapeteasmă, în drum, de univers.
Uitat între pământuri şi ceruri, în strâmtoare, Nu mai ştiam cunoaşte nici calea m>i «o!i? Şi-am doborât cu pumnii şi umerii stihia.
Căci căutând odihnă şi duhului repaos, Intram prin constelaţii şi negură în haos.
«Gazeta literară», an. XI, nr. 48,26 noiembrie 1964, p. 1.
SUFLETEASCĂ
Dau sufletului tău ocol Prin spini uscaţi şi l-am găsit tot gol, Şi pe la răsărit şi din apus — Şi caut în deşert şi turlele, în sus.
Ceasornicul clopotniţii-i oprit Că ceasurile toate i-au murit. Pare că limbile — păcatele! — Arată vremea de-a-ndaratele.
O sală-n suflet, şi ea goală
Cu bănci tot goale. Pare-a fi fost o şcoală.
O tablă neagră. Parcă era-ntr-un colţ şi-un vers
De tibişir, aproape şters.
Parcă şi numere şi parcă o formulă
Cu semnul infinitului şi-o nulă.
Aş descifra căznindu-mi ochii, poate,
Silabe de sentinţă, pe sfert, pe jumătate,
Un grai de semne mut,
30
31
Care-ar fi fost şi s-a pierdut. Fusese un sfârşit? Un început? De-aş fi găsit măcar Vreo urmă — cine ştie? — de altar
Cu sfeşnicile sparte, cu strănile lui rupte, Ca-n urma cu năvala unei lupte.
Nimic, şi-atât, o pulbere domoală Se lasă lin într-o-ncăpere goală.
«Gazeta literară», an. XI, nr. 20,14 mai 1964, p. 1. Datată: 5 mai 1964.
PE UN PRAG
Umblând prin holde-o zi întreagă şi-oprit în snopi
cu seara-n loc, Am scos din traistă cartea sfântă în care zilele
se-nseamnă, Ca să citesc pe întuneric prin paginile ei de foc, Şi să zăresc ce mai rămâne ascuns în slove şi
mă-ndeamnă. îngenunchiat cu codrii-n spate, clădiţi de stâlpnici
şi Icari,
Păream un paznic de la templu, culcat pe treapta
de intrare.
Şoptindu-şi rugăciunea nopţii în cântecele din
stejari,
Cu ochii îndreptaţi la stele aprinse-n munţi ca pe
altare.
«Gazeta literară», an. XI, nr. 42,15 octombrie 1964, p. 1.
SCRISORILE
I s-a ivit o lacrimă-n neştire Şi i-a căzut în carte. O gândire. A plâns o amintire? A fost odinioară. Şi lacrima-i amar?.. Ce suferă, ce-1 doare? Amarul n-are întrebare. Sufletu-i călător, departe De pleoape şi de carte.
Dar lângă gânduri strâns de-atâtea ori Stă risipit un teanc de vechi scrisori. Iscălitura de-o mai fi pe lume Poartă-ntr-un colţ, mereu, acelaşi nume. E încă auzită şi tot vie Mâna de-atuncea care nu mai scrie? Ar căuta să ştie.
S-a aşternut peste condei o viaţă,
O noapte fără nici o dimineaţă.
Pare-a fi fost şi pare că nici nu e
Şi se fereşte să şi-o spuie.
Pe şoapta inimii, ei nu mai sunt stăpâni,
Rămasă în scrisorile de altădată. Doi bătrâni.
«Gazeta literară», an. XII, nr. 3,14 ianuarie 1965, p. 1. Datată: Ianuarie 1965.
ORA RÂZLEAŢĂ
E către seară. Zarea stă grămadă Şi goii arbori parcă vor să cadă. Adorm şi-n sus şi-n jos, în lac, Dormind şi lacul parcă de un veac.
32
33
Străbuni, strămoşi din zeci de neamuri, Copacii au rămas doar trunchiuri între ramuri, Giganţi în ruină: un trecut, Morţi în picioare-ntregi, cum au crescut.
Nedesluşită, umbra te-mbie şi te cere. Singurătate, ceaţă şi tăcere.
«Gazeta literară», an. XI, nr. 41,8 septembrie 1964, p. 1.
SURASULE
Deodată, o clipită, tresari din nevăzut, Ceva din licărirea unui surâs pierdut. Al cui ai fost în lume, desprins şi fără glas? Din cei pieriţi, atâta, surâsul, ne-a rămas. De unde vii să tulburi şi te trimite cine S-ajungi, trezit din moarte, tot proaspăt şi la mine? Eşti semn că din lumina ei stinsă-n curcubeie, A dragostei, rămâne pribeagă o scânteie. Surâdeţi diafane, din dorurile mele, Defuncte şi mutate în cerul vostru, stele.
«Gazeta literară», an. XII, nr. 2,7 ianuarie 1965, p. 1. Datată: 31 decembrie 1964.
RITM CHIRILIC
într-o lumină-a-tot-scăpărătoare Se-ntinde miezul zilei pe oraş, Pe holdă, văi, pe piscuri, pe izvoare. Biserica, subt coif, ca un ostaş
A-ncremenit prin sate pe picioare, Şi-i dogorăşte sufletul arşiţa. Ce bine-i şade casei scunde şiţa, Şi prispelor de subt învelitoare!
Zid lângă zid şi turle lângă turle Oraşele oprite au rămas. Cât ar putea palatele să urle De-ar fi să aibă casele şi glas! De-aş fi biserica din faţa mea Cu patru turle-ncinse de rugină Să stau pe loc de mult n-aş mai putea Şi-aş fi plecat, biserica fiind plină.
PSALM
Am fost să văd pe Domnul bătut de viu pe cruce Singur în câmp cu corbii şi-a cerului răşină Uitându-se la soare cum sângerat se duce, Cu care se simţise de-un fel şi-o rădăcină.
Şi soarele se duce. în zări un şir de care In pulberea fierbinte plângea din roţi şi osii, Iar pui de corbi cu pliscul deschis pentru mâncare Săreau în jurul mumii prin spinării şi bozii.
Opaiţele nopţii s-aprind la mii de postii, Din ţări în ţări de stele, din ce în ce mai sus, Din fundul Mării Moarte până-n văpaia Cloştii Nu-i nimenea nemernic şi singur ca Isus.
Ne-am aşteptat un înger să-aducă-ne isop, Am aşteptat din ceruri un semn, o-mbărbătare,
34
35
De vreme ce-nţeleptul a fost trimis cu scop, Să moară printre oameni vândut prin sărutare.
Şi se făcu-ntuneric, tăcere şi răcoare.
«Rampa», an. XII, nr. 3070, 13 aprilie 1928, p. 1. Cu titlul: Monotonie creştină.
AŞTEAPTĂ
Aşteaptă ca prin mâna umbrii să treacă lucrurile toate.., Velinţa câmpului începe să se-nfăşoare-n vale sul. Târât de bivoli, plugul nopţii va răsturna cetăţi şi sate Şi somnul le va strânge-n fânul şi paiele dintr-un patul. Aşteaptă să-şi scurteze drumul îndelungarea şi să piară; Să-ţi fie stâncile de smirnă şi paşii-n pietre ca de ceară, Să se apropie vecia de noi şi-n şesuri să se verse, In vreme ce din Tabla Legii prind grai şi rândurile şterse, Aşteaptă să se piardă viaţa, care aţâţă şi-nfioară, Urâtul să se tupilească pe după şurile din curţi, Să-şi puie şi durerea noastră o coardă nouă la vioară] Şi stâlpii graniţelor negre să ţi se-arate strâmbi şi scurţi. Atuncea, în odăjdii albe, prin plopii paznici de hotare, Vom strecura comoara vie spre ceruri mai nemuritoare.
«Gazeta literară», an. XII, nr. 6,4 februarie 1965, p. 1. Datată: 1965.
INSCRIPŢIE PE AMFORA LUI
Păşiţi încet cu grijă tăcută, feţii mei.
Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei,
Cel mai chemat s-aline, din toţi, şi cel mai teafăr Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr.
12 mai 1964
«Contemporanul», nr. 20,15 mai 1964, p. 1.
POSTERITATE
Iar deasupra tuturora Va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine, Lustruindu-se pe el.
EMINESCU
Gătisem pentru tine averi de frumuseţe Ca să te-ncing de-a pururi cu floarea lor de mai, Dar te-am zvârlit în vântul furtunilor drumeţe Ca singură cenuşa ţărânii lor s-o ai.
Grădina risipită pe şesul dintre ape
Am strâns-o adunată cu luni şi cu izvoare,
Să fie ca şi mine prin pulberi călătoare.
MĂRGELE DE PLOAIE
E ploaia, iarăşi ploaia. Comoara lui august, Iscată pentru pure lumini şi unde-ntinse Cu care străluceşte din florile aprinse, Atârnă desfrunzită pe un pământ îngust, înăbuşită-i iarăşi cântarea muncii-naltă. Hăul mort, săcurea bolnavă-n grindă par.
36
37
Ne amintim în ploaie, veghiaţi de minutar, Că şi-n tăcerea noastră munceşte o unealtă.
Ea zgârie metalul din noi necontenit.
Ca pe-o monetă vârful de-oţel, adânc şi fin,
Tăind înfăţişarea unui profil străin
Şi cu chenar de aur un cap de prinţ pocit.
«Contemporanul», nr. 47,20 noiembrie 1964, p. 1.
MECENA
De-aş fi vrut aş fi crezut Că-i şiret şi prefăcut. Uite, sta în faţa mea Unde stai şi dumneata Şi scotea rar un cuvânt Cu privirea în pământ, îi smulgeai o vorbă, ia, Ca un cleşte o măsea. Nu ştia nici câte-oleacă De ce vine, de ce pleacă. Da pe-aici din când în când, Mai tăcând şi mai oftând.
MECENA
Nu ştiu ce-o avea cu mine, I-am făcut atâta bine încât, dragă, sunt mirat Că-i pe mine supărat. Fă şi tu acum o treabă: întâlneşte-1 şi-1 întreabă.
TETIS
Te bârfeşte şi te-njură Cum îi vine lui la gură. E de-ajuns să-i suni la scară Că te face de ocară. Şi să vezi că îl ascultă Şi îl crede lume multă.
MECENA
îl ştiam sfiios odată Ca o fată ruşinată. Când vorbea sufla din greu Se-ncurca-n cuvânt mereu.
CANINĂ
Câinilor din Otopeni
De-aseară latră, latră, latră. E miezul nopţii, multe stele Au ostenit în cer şi ele Şi s-au întors în cuib, la vatră. Nenumărat mi-a fost drumeţul Care-a pierdut, nenumărate, Pornirile-mi învierşunate Să sfarm cu câinele coteţul.
El însă nu s-a ostenit, E noapte neagră ca-ntr-o turlă. Ceasu-i de urlet potrivit. Şi câinele-a urlat şi urlă.
El o să latre până-n zori... Adio gânduri şi luare-aminte!
38
39
Căţeii-au dreptul şi-s datori Să latre şi de-aci-nainte.
Era un căţeluş cuminte... «Contemporanul», nr. 41,9 octombrie 1964, p. 1.
CUCUL
Din fereastra-n dreapta, sus, Cucul meu bălţat s-a dus. A plecat să mă-nsoţească Până-n ţară franţuzească. Dar lipsind, vreo săptămână, Mi-este dor şi de ţărână.
Du-te, cucuie. Noroc! Ciclamena ia-o-n cioc, Floarea-n Alpi cea mai frumoasă, Du-o, cucuie, acasă. Zboară drept şi pune-o drept Cititorului la piept. Sau, mai bine, dă-i-o-n mână, Stihurile când le-ngână, Să şi-o puie el, mai nouă, Proaspătă de somn în rouă -Obicei de vreme veche Ca flăcăii, la ureche.
Geneva, 1964
«Contemporanul», nr. 28,10 iulie 1964, p. 1.
OLTENEASCĂ
Sâmbătă, pe la Nagaica, îşi răsfaţă pruncul maica. Pe când pruncul suge ţâţă Lângă mâţă.
Oţul mamii, cel frumos, Te daşi din copaie jos.
Oţ în sus şi oţ în jos, I-a ieşit în creştet moţ. Oţ voinic şi iscusit Fără bâtă şi cuţit.
Foaie verde leuştean, M-a făcut muica oltean, Şi, cobzare, spune drept, Muica m-a făcut deştept.
«Gazeta literari», an. XII, nr. 15,8 aprilie 1965, p. 1.
POVESTE PENTRU ZGOMBI
Trei moşnegi Cu bărbi întregi, Trei măgari
Nici prea mici şi nici prea mari, Şi vreo iepuri douăzeci, S-au pierdut de prin poteci, De nu mai puteai să treci, Jucând leapşa toţi grămadă în doi metri de zăpadă. Unul gras, moş Niculaie,
40
41
Fără pat şi nici odaie, Altul fose moş Ajun, Plin pe barbă de magiun De pe fundul de ceaun De-al celui de moş Crăciun. Şi-a ajuns după trei zile Şi de-alde moş cârn Vasile. Intrând moşii toţi în hora Ăstora şi tuturora, Cocoşaţii şi înalţii Căzând unii peste alţii. I-am zărit de dimineaţă Dându-se de mâini, pe gheaţă. Mă gândeam pe ger la tine. Ursule,-mbracă-te bine Şi fereşte-te de-albine. Să te-ncalţi cu papucioii împletiţi din lâna oii, Că e frig şi n-ai putere Să furi stupii toţi cu miere. Şi-ţi îngheaţă labele De nu-s gata babele Să-ţi coasă mânuşile La jar cu păpuşile.
însă, iată, astăzi nu-ş De ce nu mai e gheţuş.
Decembrie 1964
«Contemporanul, nr. 50,11 decembrie 1964, p. 1.
LA MULŢI ANI!
Cititor de vreme bună, Să-ţi urez pe nai şi strună,
Lăutar şi de condei, Ce-i mai bine din ce vrei.
Să-ţi trăiască toţi ai tăi
De prin munţi şi de prin văi,
De prin târguri, de prin sate
Risipite prin bucate
Semănate, secerate
Ţării tale-mbelşugate.
Jignitele fie-ţi pline
Cât şi zilele senine,
Deie-ţi anul bună ploaie,
Târle lungi de oi bălaie
Şi frumoşi ca soarele
Căutând ogoarele
Fie-ţi, dragule, copiii
Struguri albi, ciorchini de vie,
Fetele, ca piersica.
Să-ţi trăiască vitele,
Cele cu copitele
Cât şi potcovitele.
Şi să aibi viţei câţi vrei,
Născuţi mulţi, tot câte trei,
Şi femeia ta din casă
Fie-ţi zveltă şi frumoasă
Ca vlăstarii pomului,
Bucuria omului.
Şi copii
Cu ochi căprii
Şi frumoşi ca soarele
Păzindu-ţi ogoarele.
Băieţii ca mugurii,
Fetele ca strugurii.
Piersicile să le cadă
în cămaşe, din livadă.
O urare pentru voi, Cititori de slove noi.
42
43
Anul care, iată-1, vine Să v-aducă numai bine.
1964-1965
«Contemporanul», nr. 1, 1 ianuarie 1965, p. 1.
COLINDEŢ
Şi în buze cu o frunză Doina ei să ne pătrunză, Eşti în lume-o rădăcină, Fă-te-n lume o tulpină Printre seminţii şi neamuri, Printre fluturi, printre flamuri, Cititorule!
1964-1965
«Gazeta literară», an. XII, nr. 1,1 ianuarie 1965, p. 1.
De la sorcova de flori De hârtie-n cinci culori Presărate cu argint Printre bumbi de mărgărint, Iaca strâng şi eu petale Pentru Anul dumitale, Cititorule!
Şi-un coş plin cu muşeţele Cu tot felul de mărgele Din grădina mea săracă Cu miros de busuioacă, însă vezi că le-am cules Dinainte mai ales, Cititorule!
Voie dă-mi de Noul An,
Altoit cu maghiran,
Coşul plin cu grâu şi orz
Să ţi-1 vărs cu fundu-ntors
Peste creştet, peste umeri,
Cu ani mulţi, să nu-i mai numeri,
Cititorule!
Fii în ţara mea lumină, Şi când mergi ca o grădină Ridicată în picioare La ureche cu cicoare
DESTINE
Nu ştiu cum se-mpreună stihiile cu sorţii, Că blestemul dreptăţii are puterea morţii. De nu te ocroteşte norocul în delir, Nu scapi să te ajungă nici mort în cimitir. Oriunde te-ai ascunde, te caută cuvântul De jale terfelită, şi-1 duce-n lume vântul. Că ai trăit din moarte, din ură şi minciună Nu te cruci că ura se-ncinge şi răzbună. Ai alungat săracul venit flămând la uşe Să-ţi ceară o lipie târâtă prin cenuşe. Stă-ţi sufletul pe-o cracă deasupra gropii tale Şi croncăne-n pustiul suişurilor goale. Ţi-au pus la cap o cruce gătită cu-o cunună De ghimpi uscaţi şi putrezi şi-un snop de mătrăgună, Şi-n creştetu-i o zdreanţă şi-un ciob de oală spartă, Murdara pomenire nu uită nici nu iartă. Păzeşte-te de rele, că-ntr-un bordei din zare O văduvă blestemă, şoptind la lumânare. Ea ştie şi să lege în veac şi să dezlege, Fără să ţie seama de pravilă şi lege.
44
45
Molitvele citite de preoţi la morminte Nici slova pe hârtie nu le mai ţine minte. Se duc cu tine-odată când te-au lăsat puterile Şi neamurile strâmbe cu hoţii şi muierile.
1907
«Gazeta literară», an. XII, nr. 5,28 ianuarie 1965, p. 1.
1943
Pe când dormeaţi un somn zăcut de ani, Un om a prăvălit o stâncă, Nămiaza mare-n gloata de duşmani, De vuietul se mai aude încă.
Pribeag şi-apoi şi călător în noapte, Nu strigă, nu se bate-n piept, nu cere. Dar voi, flămânzi de slavă fără fapte, Isprava lui ştiută o treceţi sub tăcere.
Noiembrie 1943,
Lagărul Tg. Jiu, subt dictatură
Că sacra lui comoară
Nu se mai face-n lume, pe veci, a doua oară. Când l-ai primit în taină, porunca ţi s-a dat Să ţi-1 păstrezi de-a pururi întreg, nevătămat. Şi-n tot aceeaşi taină, purtat mereu în tine, Să-1 laşi drept moştenire şi celui care vine. Şi ţi-a mai dat ursita şi lacrima, de-afunci Să ţi-o păstrezi de-aşijderi şi-n gol să n-o arunci. Ţi-ai dat tu oare, seama, tu, omule, de-aproape, Că lacrima-i tot sânge în roua strânsă-n pleoape? Ce ai făcut cu ele, neomule, corcit Dintr-un strigoi zănatec, pribeag şi chinuit? Tu sângele sfinţirii alese l-ai vărsat: Dureri peste durere, păcat peste păcat, Şi jurământul vieţii uitate l-ai călcat. Te-ai furişat prin noapte şi spada ta murdară Neîntrerupt pândeşte în somn şi ne omoară, Să prade şi să fure...
Blestem asupra voastră, şi spadă şi săcure!
«Gazeta literară», an. XII, nr. 16,15 aprilie 1965, p. 1. Dataţi: April 1965.
DECEPŢIE
SÂNGELE
Unde să şed şi unde să rămâi Ca să-mi desfac vioara şi să cânt? De-ajung târziu sau de-am ajuns întâi Nu mă găsesc la timpul meu că sunt.
I
Nici piatra, nici pământul n-au sânge. Numai ţie Ji-a dat ursita noastră această avuţie In veşnicia toată
A fost făcută cu vraje şi sfânt numai o dată,
MIEZUL NOPŢII
Fie nori, fie senin, Noaptea gândurile vin,
întrupate, nu în vis. Nu ştiu cine Ie-a trimis. Şi mă-ntreabă: «Ce-ai făcut De când nu ne-am mai văzut? Ce-ai făcut în timpul zilei? Ai dat dajdiile milei? Ai dat dragoste şi pace? I-ai dat dragostei pomană? Ai pus vrăbiilor hrană, Florilor apă-n ghivece, îngrijat că ziua trece? Ai cernut din praf şi tină Vreo fărâmă de lumină? -Strânse, gândurile-ntreabă, Gând cu gând şi împreună, -Spune de-ai făcut o treabă împlinită-n vreme bună?» Să răspund la întrebare Parcă vorba ei mă doare Şi răspunsul vine greu: Mi-am făcut puţinul meu. O să caut să m-ascult De pot face şi mai mult. însă mergeţi şi-ntrebaţi Ce-au făcut şi ceilalţi fraţi. Nu cumva furaţi de şoapte Ziua lor e tot o noapte?
«Gazeta literara», an. XI, nr. 21,21 mai 1964, p. 1. Datată: Mai 1964.
ADIERE
Dacă uitat trecutul ţi-a mai rămas un dor, îţi mai aduce-aminte de el parfumul lor,
Amestecat în toamnă cu-al frunzelor ce cad. Stă un platan pe luncă: fusese parcă brad...
Şi-n cartea răsfoită capitolul se curmă. Aştepţi să i se-ntoarcă şi foaia cea din urmă, Nu! Pune peste carte o piatră, că o ţine Să nu se întoarcă alene de la sine.
«Tribuna», an. VIII, nr. 21,21 mai 1964, p. 1. Datată: Mai 1964.
DE ZIUA TA
De ziua ta, primişi o floare în ghiveci, Ca să trăiască dulce şi cu tine-n veci, Tot proaspătă şi nouă pe tulpină, Dând câte-o floare zilnic la lumină. Tot înmulţite florile,-ntrebai Câte mai sunt că nu le mai ştiai, în dimineţi, tu le găseai mai multe, Ivite-n sus, de parcă să te-asculte, De parcă să-ţi vorbească, într-altă limbă decât omenească, Mereu mai pure şi mai înălţate, Deschise-n rouă câte-o jumătate.
Dar într-o dimineaţă rumeoară Văzuşi că florile-ncepeau să moară. Mai câte una după câte una, Le sărutase-n agonie luna.
Vezi, cel puţin că de-astă dată Moartea se face fragedă şi delicată.
Otopeni
«Gazeta literară», an. Xf, nr. 50,10 decembrie 1964, p. 1. Datată: Decembrie 1964.
48
49
POSTERITĂŢI
E-o prietenie caldă atunci când nu mai eşti, Şi când te pierzi, începi pierind să creşti. Fereşte-te la vreme,
Ţărâna ce-ţi rămâne să nu ţi se b'es^eme
De te-a ales destinul cu literă sau piatră,
Să laşi din tine-n urmă măcar un jar de vatră.
M-ai duşmănit o viaţă, împrietenit cu mine,
Şi-ţi împlineşti chemarea precum ţi se cuvine.
într-altfel îţi rămâne o inimă, şi-un nume
Trăind, în fapte bune,
Să fie amintite în gând şi rugăciune.
Fără o râvnă sfântă în milă şi iubire
NU"ţi poţi lăsa, ca viermii, nimic în amintire.
Că timpul retrăieşte în fiecare ins
Când, amăgit să-ţi ardă, lumina ţi s-a stins.
«Gazeta literară», an. XII, nr. 8,18 februarie 1965, p. 1. Datată: 1965.
CANTILENĂ
La fel, totuna ţi-e, şi viaţa şi neviaţa. începe noaptea. Unde-i dimineaţa?
E frig în suflet, sufletu-i sărac
Şi nu pot şti cu ce să-1 mai îmbrac.
Mi-e mintea îngheţată.
Am tost cândva şi n-am fost niciodată?
Măritule, blajinule, tu poţi
Să mi-i ucizi în parte, ca eu să-i plâng pe toţi.
«Gazeta literară», an. XII, nr. 12,18 martie 1965, p. 1. Datată: 15 martie 1965.
DISTIH
Te-ai luptat să fie viaţa tuturora mai frumoasă Şi te sângeri, însă vieţii prea puţin de viaţă-t pasă.
April 1965
«Gazeta literară», an. XII, nr. 15,8 aprilie 1965, p. 1.
Trăindu-şi zilele şi anii,
Pier prietenii, pe rând, ca şi duşmanii,
La fel, şi legea ta nu cruţă.
I-ai încărcat de-a valma-ntr-o căruţă
Cu calul orb, bolnavi de boala vieţii
Şi proştii şi isteţii.
Le-ai dat şi-un gust de grea eternitate Că-au fost ori buni, ori negri de păcate.
50