Volum îngrijit de MITZURA ARGHEZI şi TRAIAN RADU m* TUDOR ARGHEZI SCRIERI 45 VERSURI ACADEMIA ROMÂNĂ FUNDAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ INSTITUTUL DE ISTORIE ŞI TEORIE LITERARĂ „G. CĂLINESCU“ Bucureşti • 2005 Redactor: DACIANA VLĂDOIU Tehnoredactor: VASILE CIUCĂ Cartea a apărut cu sprijinul MINISTERUL EDUCAŢIEI Şl AL CERCETĂRII ISBN 973-7934-54-7 NOTĂ în contractul general de editare a seriei Scrieri, Tudor Arghezi a inclus şi următoarea precizare: «în cadrul volumelor din seria Scrieri se vor adăuga lucrările noi, în versuri şi proză, ale autorului, apărute concomitent cu lucrările de acelaşi profil din seria de Scrieri sau ulterior». Potrivit acestei clauze contractuale, prezentul volum cuprinde versurile antume şi postume din plachetele publicate după tipărirea volumelor Scrieri 1-4, cele publicate antum şi postum în periodice precum şi versurile pentru copii. Secţiunea Versuri pentru copii cuprinde şi ciclul inedit Şcoala «Puii de Găină». în secţiunea In volume, într-o Addenda am grupat poeziile apărute numai în volumul Versuri, ESPLA, 1,959 şi cele treisprezece Agate negre, publicate de noi în secţiunea Inedite a voi. Opere II, Versuri, Editura Univers Enciclopedic, 2000. Editorii ÎN VOLUME I' 3 ( CADENŢE (1964) BUNÂ-DIMINEAŢA, PRIMĂVARĂ! A! Bună-dimineaţa, Primăvară! Iar proaspătă te-ntorci în ţară, Tu fragedă, şi ea întinerită. în ţara de răspântii verzi, fii binevenită. Te aştepta cu cofa plină De rouă nouă şi lumină. Te-ntâmpină-n cămaşa de in şi borangic, Tivită cu chenare de iederă şi spic, Pe poale cu garoafe şi cu văpăi de mac, De boance şi crăiţe, şi-albastre flori de ac, împodobită toată, de marea sărbătoare, în aşteptarea-n luncă a scumpei surioare. Purtată-n umăr, cofe ţi-o pleacă pân' la gură, Să iei, ca-n sărutare, din ea, o sorbitură. Băuşi destule lacrimi într-altă primăvară, Din ciutura cu sânge şi-aghiazma lor amară. Ţi-au semănat în cale, aminte să-ţi aduci, Pământul cu morminte şi cu păduri de cruci. Dă-i mâna, copilandră de-a pururea fecioară, Că vă-ntâlniţi depline, acum întâia oară, La început de vremuri, nădejdi şi învieri, Două-nfloriri de muguri şi două primăveri. «Gazeta literară», an. X, nr. 16,18 aprilie 1963, p.l. 9 ASCEZĂ Păianjenul visării parc-ar sui cu frică, Parc-ar călca pe firul nădejdiilor întins, Care-şi scoboarâ vârful, pe cât i se ridică Un căpătâi în haos, de-o stea, de unde-i prins. Singurătatea-n zale mi-a străjuit cavoul Ales pentru odihna rănitului oştean, Şi i-a cules auzul catifelat ecoul Cu şase foi, al frunzei căzute din castan. De mult păzeşte cripta şi pragul ce scoboară, Dar vremea, nentreruptă de morţi şi crăci uscate, Prin mâinile tăcerii, de ceară, se strecoară, Ca un fuior de pulberi şi brume deslânate. Puse-n vârtejul ritmic al unui singur vers, Ar mai simţi Cadenţa, de-a pururi ascultată, De valuri şi de ceruri, egale-n pasul mers, Când s-ar opri secunda şi inima să bată? «Gazeta literară», an. X, nr. 51,19 decembrie 1963, p.l. Datată: Decembrie 1963. SUS Bagă de seamă, omule de came, Că umblă orice zi să te răstoarne, Că orice oră umblă să te frângă. Dar lacrima durută nu ţi-o lăsa să plângă. Ia seama bine, somn să nu te fure, Nu te opri, înalţă-te vultiire. Ajunge o secundă să şovăi. Chiar de azi 10 Ai şi-nceput să şchioapeţi şi să cazi. Neadormit şi teafăr se cuvine S-arunci şi trândăvia ispitei de la tine. Primejdia s-o cauţi de-a dreptul, într-adins. Nu te lăsa de semeni şi timp rănit şi-nvins. Cu traista în spinare, cu câinele tău, leul, Dă luptă nentreruptă cu ceasul rău şi greul. Călătorind de-a pururi prin zări şi peste zare, Să nu te afle viaţa culcat, dar în picioare. «Steaua», an. XIV, nr. 3, martie 1963, p. 3. AŞTEPTARE Toată ziua-n drum mă uit Şi-aştept ziua ca să uit. Va veni ori nu mai vine? Au trecut opt vremuri pline Şi soroc după soroc. 11 aştept să-şi facă loc Sau prin apă, sau prin foc. E un drum, Ori o pârtie de fum? Vezi că mi-a făgăduit C-o să vie negreşit, Nu mi-a spus cu gura lui, Ci cu a ghiocului. Toată lumea grăitoare Având gura în zăvoare, Am crezut ghiocului, Lacătul norocului. Noaptea ochii nu-i închizi Colcăiţi ca de omizi. 11 Auzi fagurii din stup: Se răscoc şi, plini, se rup. Omul tace, gândul umblă Ca un hoţ prin grâu şi-n umbră, Şi-asculţi gândurile-n şoapte. Târlă lungă-n pas de noapte. «Revista Fundaţiilor Regale», an. XIII, nr. 3, martie 1946, p. 481. IRODUL Cela ce încă nu te-ai zămislit Şi te târăşti prin beznă către soare, Nainte de-a te fi-ncolţit Chemarea lui din veac biruitoare; Cela ce-mpins de oarba ta putere Te plămădeşti în datini şi soroace, Din scânteierea câtorva mistere Şi din tăceri ai şi pornit încoace; Cela ce poate-ai şi sosit şi te ridici Şi sorbi cu mine vânt, fără să ştiu, Din zarea mea, ivit printre pitici, Desăvârşit şi frământat, şi viu; închis în pântec sau cuprins la ţâţă, Te simt că te apropii şi că eşti, Plod ticălos de câine, făt de mâţă, Vierme de om în căile domneşti. Până ce viaţa ta să nu m-ajungă Să mă stârpească de puteri şi slavă, Pun cu cuţitul meu ca să-ţi împungă Prin întuneric ochii de otravă. 12 5 i Copilărie care mişuni primprejur Şi zvârli cu pietre-n morţii din icoană, M-am înţeles cu umbra să te fur Şi să te dau pământului pomană. Sutaşii mei în taină dau porunci Să bată grâul, papura şi floarea, Şi-ngenunchindu-i, prinşi, pe prunci, Să le reteze, ca la miei, înghiţitoarea. Măreţ ca mine şi temut ca mine, Viteaz în patru vânturi, nu-i pe întinsul meu, păzit amar şi bine, Robul în vârstă, suliţa să-mi scuipe. «Adevărul literar şi artistic», an. IX, nr. 388, 13 mai 1928, p. 3. GHIERSUL ÎNGÂNAT Nu te-am văzut la faţă, dar, vecine, Te simt mereu alături, lângă mine. Nu te aud când intri, ci, desluşit în şoapte, Te-ntrezăresc de cum se face noapte. Mă caută de-o viaţă-ntreagă, Oriunde-ajung, fiinţa ta pribeagă, De ceaţă şi de umbră sau de gând, Şi-aştept să se-nsereze mai curând. Aş iscodi cuvântul în zadar Să te numesc: duh, înger, fiim sau har, însă simţind că te apropii, psaltul, Trezit pe foaia mută din teanc, se face altul. 13 O scăpărare fulgeră deodată Nemărginirea lumii-ntunecată Şi, ca un tibişir de aur, trage-o dungă De scapără departe întreaga zare lungă. Iar dacă pana psaltului dă spic, Eu n-aduc la-ncolţirea lui nimic, Că mâna mâna ta mi-o mână, Şi ghiersul meu e-al tău; doar ţi-1 îngână. Obişnuit cu pasul, ţi-1 aştept Cu mâinile unite-a smerenie, la piept. Un jilţ în dreptul rafturilor pline Stă pregătit, nălucă, pentru tine. Vream să-ţi sărut odată opinca de lumină, Dar, ca şi mine, nu ştii ce-i tihnă şi hodină. «Gazeta literară», an. X, nr. 24,13 iunie 1963, p. 1. Datată: Iunie 1963. APRIL într-o ramurâ-nflorită E-agăţat un cuib, în tei. Ramura e legănată Legănându-şi cuibul ei. Vântul murmură prin floare. Adormind-o cu descântul. Pasărea surâde-n âripi, Cunoscând că-i numai vântul. Mi-a zburat de mult din floarea Sufletului pasărea, Âripi ca-ntre fulgi cicoarea, Verde-n piept ca zarzărea. 14 O tot caut de atunci Prin pădure, prin copaci. Pasăre cu âripi lungi, Unde eşti şi ce mai faci? «Gazda literară», an. X, nr. 27,4 iulie 1963, p. 1. Cu titlul: Un april. DRAGOSTE TÂRZIE Da, te-aş iubi cum mă iubeşti şi tu Inim-ar spune da, cugetul nu. Te-ai aşteptat vâlvoarea să mă ia Şi să mă ardă în dogoarea ta. De unde te-ai ivit să mă-mpresori Cu-atâtea stele şi cu-atâţi fiori? Nu ţi-ai dat seama, şi de-abia Vedeam şi eu că ai putea Să fii copila mea. Simţirea dragostei, ades nebună, Răzleţele streine le-mpreună. Şi vârstele le face deopotrivă. Femeie pătimaşă, aprinsă, uscăţivă, Eşti tânără, trufaşe şi frumoasă. Mă vrei al tău şi-atât, şi nu-ţi mai pasă De toţi ai tăi, de toţi ai mei, Jertfiţi unei femei. Ai vrut să te desfaci dintre dantele, Să mi te dai ca versurilor mele. Beţia te prinsese deodată, Şi vreai să fii a mea de tot şi toată, Călcând o pravilă, uitând Că ai ieşit din rând. 15 Şi te-am făcut să suferi, ştiu, In ce aveai în tine mai zvâcnit şi viu. M-am prefăcut că nu-nţeleg, Ca să rămâi ce eşti, şi eu întreg, Şi îe-am jignit cu voie, să mă ierţi. Poţi să blestemi şi să mă cerţi, onr<» îtî U/ll] awyul VIU VU VUl M> iţi u^vvuiwwţ Cu plânşii ochi, şi coapsele rotunde. «Gazeta literari», an. X, nr. 23,6 iunie 1963, p. 1. Datată: Iunie 1963. O VIŞINĂ A mai rămas în ramuri, neculeasă, O vişină-n grădina de acasă, Mărgăritarul roşu al pomului stufos. De ce-1 foci, Doamnă Fire, atâta de frumos? Alături şi caişii,-ncărcaţi cu portocale, Arată-mbelşugarea risipei Dumitale, Şi-n mijlocul atâtor iviri, ar fi-n zadar Să nu simt că zvâcneşte şi-n noi acelaşi har. De-o seamă cu sămânţa de grâu şi cu porumbul, Mi-năbuşe-ncolţirea pământul greu ca plumbul, Dar sfărâmă ţărâna, şi gingaşa tulpină Se-nalţă mângâiată de boare şi lumină. «Gazeta literari», an. X, nr. 23,6 iunie 1963, p. 1. Datati: Iunie 1963. RÂVNĂ îngreuiate de pământul din răzoare, Petalele au năzuit să zboare, Cum nu fuseseră sortite la-nceputuri, Desprinse de ţărână şi desfăcute fluturi. Dar înşelate-n râvna cât mai sus, Să se-nvârtească-n jurul lămpilor s-au pus. Zace pe cărţi un fluture întins, După ce candela şi mie mi s-a stins. Nu se-aştepta că, rupt de pe tulpină, îl va ucide visul fanatic de lumină. «Gazeta literari», an. X, nr. 27,4 iulie 1963, p. 1. TRÂNDĂVIE într-o lumină-a foc scăpărătoare, Se-ntinde-amiaza zilei pe oraş. Biserica, în coif ca un ostaş, O dogoreşte-n secetă arşiţa. Ce bine-i stau pridvoarelor ei, şiţa Şi petecul de prispă, de umbră şi răcoare! De-aş fi biserica din poarta mea, încinsă cu picturi medievale, Să-i mai deschid altarul n-aş putea, Cu stranele mai şubrede şi goale. Un vultur în văpaie se ridică; Pe cât se-nalţă mi-e mai frică. Gândule înger, nu zbura. Noroc! Să vezi că şi vulturele ia foc. «Gazeta literari», an. X, nr. 27,4 iulie 1963, p.l. Datată: Iunie 1963. 17 PE O HARPĂ MEDIEVALĂ Vino-mi iarăşi, lângă suflet, şi să plângeţi amândoi. Voi pleca, şi către seară vei rămâne întristată, Cătând pasul amintirii printre frunze şi-n trifoi. i u, de sufletul meu spânzuri ca o iederă-uscată Dezlipită de fereastra turnului cu-ogive multe. Cine-şi pune-n vânt urechea, şoaptele să i le-asculte? Aşteptarea simţi că ţine cât un şes pustiu de viaţă. Ai ghicit că-mbrăţişarea e zălogul cel din urmă. Te zăresc într-o poveste cu cerdac şi cer în faţă, Măsurând în fiecare seară ziua ce se curmă. Şi tresari la-nvăluirea liniştitor dintre plopi, încercând din amintire umbra ei să ţi-o dezgropi. Ceri văzduhurilor pâcla tainelor să şi-o despice Şi să-ntoarcă drumul negru, aşternut ca un ptocat, Insă ochii-n pleoape, umezi, vor veghea, ca două spice, Până ultima nădejde le va fi şi secerat. «Gazeta literari», an. XI, nr. 4,23 ianuarie 1964, p. 1. Datată: 1964. PRIVIGHETOAREA Prinsă din zbor şi cântec, în crâng, privighetoarea, I s-a cernit deodată toată zarea. Dusă din lumea largă şi slobodă-n robie, Se zbate, zi şi noapte, de moarte,-n colivie. Milos în scris şi predici, la chin şi suferinţe, Duhovnicu-i dă zilnic tainul de seminţe, 18 Dar spune, cu ţigarea pe buze: - «Nu-nţeleg: îl tot găsesc deoparte, cum i l-am pus, întreg.» Zădamică, o rază mângâie prin zăbrele Amara nostalgie a tristei filomele. Se-avântă, se răneşte şi se strânge. El împăcat că-i cântă, privighetoarea plânge. Hermance, 1963 PESTE LUMI Dezlegată iar, aripa vrea să fie călătoare. Stea cfe sus, te-amto cu mine dmtr-un vis mtr-ovâltoare. Odihnit în peşteri, vântul pleacă iarăşi în prigoană. Ia-mă, du-mă, smuls zăbranic de la sânta din icoană, împrejurul meu urâtul zace ca un schit închis. Racla moaştelor aşteaptă un pomelnic tot nescris. Ia-1 şi du-1 să zboare-n zarea scăpărată, dintre sorţi, Rătăcit peste beteala scânteiată-n mii de bolţi. «Gazeta literari», an. XI, nr. 6,6 februarie 1964, p. 1. Datată: 1964. MONOTONIE PE VIOARĂ De când nu mi-ai mai cântat Sunt, vioară, întristat. N-ai putea şti ce mă doare De tot cad într-o-ntristare? întristat de ce să fiu? Că-i devreme, că-i târziu? 19 Şi n-am cine să mă-nveţe, De mi-e dor sau mi-e tristeţe, Ca să ştiu, la întrebat, Că ceva s-ar fi-ntâmplat. Dor de ce-ar putea să-mi fie? De-altă nevinovăţie? Nu-mi dau seamă ce-ntristare Negrăită, iar mă doare, întristările ţi-s multe. Cine să ţi le asculte? Cine ţi le înţelege întristările pribege? Că nici eu nu le-nţeleg, Să le-nşir, să le dezleg. Te-ntristează când şi dacă Alţii cântă, râd şi joacă? Scripcă veche, mai de mult, Doar tăcerea ţi-o ascult, Nu-mi dau seama ce-ntristare Decât altele te doare, Oare trebuie să-mi pară Că-a murit ceva-n vioară? Ori, vioară, simţi mai bine, N-a murit ceva din mine? «Viaţa româneasca», an. XVI, nr. 9, septembrie 1963, p. 3. VITEAZULE Viteazul îşi opreşte calul Unde se-ntunecă de noapte malul, însetoşaţi de goană, de două vieţi întregi, Prin ţările uscate, de râpi şi ghimpi, pribegi. 20 Ia, vuietele undei sunt aproape, Şi calul până-n şolduri intră-n ape. Albastrul râu stingher E plin de stelele din cer. Viteazule, veghează, de se poate, Să nu le soarbă calul tău pe toate, îmi trebuie şi mie una, Că-mi piere din fereastră luna. Ieşit in zori din lanţuri şi-nchisoare, îi sunt dator să-i fac scrisoare De tot ce mă apasă şi mă doare, Cui mă iubeşte-acasă şi nu mai m-a uitat. Fusesem mort, viteazule, şi-am înviat. «Gazeta literara», an. X, nr. 28,11 iulie 1963, p. 1. Datata: Iulie 1963. PLECAREA Se-nalţă, iată-i, ridicaţi in zare, Cocorii-n rânduri călătoare. S-au adunat, când a-nceput să plouă, Să plece către ţară nouă. La noi e frig, şi zilele-s mai rare, Mocnite-n şase luni de-ntunecare. Şi vânturile-s aprigi. Ii cheamă cerul caldei Africi. La noi îngheaţă apele ca sticla, Şi-n şesul mort împărăteşte sihla, Şi vulturii rămân pe creasta şuie. Nici aripile lor, când suie, 21 Nu sunt mai slabe-n slăvi ca ale voastre. Dar ei străpung văzduh urile-albastre Mai sus ca voi, şi poate că prin vânturi Să fi ajuns şi-ntr-alte noi pământuri, Dar încruntaţi, scrâşniţi în plisc, înfruntă vremea-ncremeniţi pe pisc. Voi părăsiţi clopotniţa din sat, Cu nepăsare, şi-aţi zburat. Eraţi aci, unde-i prăpăd şi moarte, Şi astăzi, fericiţi, sunteţi departe, Acolo unde-i bine, Şi zilele cu soare sunt senine. Când piaza-rea ne paşte, Voi pescuiţi în zmârcuri, pe-acolo, şerpi şi broaşte. Doar vrăbiile, bietele, sărace, Rămân cu noi, cu gerul să se-mpace, Flămânde şi gingaşe, Şi tremurând, desculţe şi-n cămaşe. PARCĂ închide cartea, rândul ţi se-ncurcă, Nu mai deosibeşti ce urcă Şi scade-n seva ei, Ori dacă gândul cărţii are trei Corzi în arcuş, sau şapte, Că s-a Scut şi-n cartea asta noapte, Ca şi-n grădină şi în casă. Şi gândul cântecului vrea să iasă Şi nimereşte-n câte părţi, Ca fluturele,-ntr-alte nopţi, dintr-alte cărţi. «Gazeta literari», an. XI, nr. 23,6 iunie 1964, p. 1. 22 ÎNGÂNARE Ziua-nfloreşte-albastră în noaptea din fereastră. Zăbranicul perdelei trăsare-ncet şi rece Şi, fragedă, lumina în sânul nopţii trece, întregul cer se-aşază la geamuri ca o glastră. Mai treaz în cuibul lumii cu steieîe-am durat Şi-am priveghiat cu ele până-n apusul lor. Mă simt mai tânăr parcă şi parcă mai curat, Că timpul curge-n jghiabul veciei mai sonor. Când mi-a murit nădejdea şi când a înviat? «Gazeta literară», an. XI, nr. 12,19 martie, 1964, p. 1. PASTEL Mai noua dimineaţă rămâne-n amintirea , Plutaşilor pe ape, din zori, la-ntâiul ceas. Cântau, la deşteptare, cu toată omenirea, Cu vâslele lăsate-n oglinda de atlas. Făcând ecoul âripi de stoluri călătoare, Venea ca de departe şi parcă din trecut. S-au răzvrătit în clocot talazele-n vâltoare, De s-a pierdut şi pluta şi vocile-au tăcut? «Gazeta literari», an. XI, nr. 15,9 aprilie 1964, p. 1. Datati: April 1964. FLUTURE, TU Fluture, tu, pe unde prin perdea Putuşi intra-n chilia mea? 23 Ce ştiri mi-aduci din primăvară, Frumosule de catifea solară? Echer plăpând te-ai şi prins de părete, Uitându-te la cărţi şi la caiete Cu ochii-aprinşi ca jarul de rubin. Ai şi tu o chemare? Ai şi tu un destin? Deschideţi-i fereastra dintre ramuri Să nu-şi lovească frăgezimea-n geamuri. Puiul luminii caută-ntr-aferă. Lovit în frunte poate să şi moară, Aci, în foişorul nostru din cărare, Unde nici nimeni, nici nimic nu moare, Decât pe înserate vreo stea sau câte-o floare. «Gazeta literarii», an. XI, nr. 14,2 aprilie 1964, p. 1. Datată: April. ÎNTOARCERE LA BRAZDĂ Pământ al ţării mele şi al meu, Nu m-ai uitat? E pasul meu. Sunt eu, Cea mai nevrednică odraslă de plugar. Primeşte-mă, preabunule, în braţe, la hotar. Am hoinărit până la Marea mare, Peste mai multe rânduri de hotare, Cu fluierul, cu câinele-asmuţitul, în brâu şi cu tovarăşul cuţitul. C-am învăţat din vreme, de la tata, Să-l sufăr fără teacă şi de luptă gata. Am tras şi eu în tine o brazdă, nu degeaba. Mă asuprea nevoia, mă-nghesuise graba. Am pus altoaie-n spin şi mărăcine. Primeşte-mă, Pământule, cu bine. 24 Fusei un pom hoinar în lumea toată. Cu poamele mai rumene câteodată. Simţindu-le din ramuri cum se coc Şi-ntinerit, dar trist de-atât noroc. Mai ridicat cu poamele-n lumină, Copacul mă durea din rădăcină, Căci scânteiat de stelele streine, Pământule de-acasă, ea rămăsese-n tine. «Gazeta literari», an. XI, nr. 11,12 martie 1964,p. 1. Datată: Bucureşti, 9 martie 1964. BADE IOANE... Bade Ioane, m-aş gândi să-ţi fee Un cântec nou, de ţi-ar mai fi pe plac. Dă-ţi de la buze buciumul deoparte, Că sună prea departe. Eu ţi-aş cânta muteşte, cu slove ca de carte.. Cum ţi-ar plăcea ca ghiersul să mai fie? De bărbăţie şi de vitejie? Bărbat ai fost, o spune Pământul tău, muncit şi-n rugăciune. Că ţi-ai purtat prin veacuri, greu, povara, Mărturisesc ogoarele şi ţara Clădită-n suferinţă şi răbdare. I-ai dat şi sânge, şi sudoare. Când ceasul dezrobirii ţi-a sunat, Şi sânge şi sudori le-ai înviat. Ţi-ai deşteptat şi morţii, şi cu toţii V-aţi dovedit măreţi şi strănepoţii. Să-ţi fee un cântec? Vorbele-mi simt goale Şi nu au frumuseţea din cântecele tale. «Via(a militară», an. XVII, nr. 3, martie 1964, p. 3. 25 INSCRIPŢIE pe cutia de poştă Scriitoru-i răsplătit în ce scrie, omeneşte; Nu că lumea l-a citit, Dar că omul îl iubeşte. Când te-ajunge vreo scrisoare De la munca orişicare, — Slove de necunoscuţi, — Gândul simte şi tresare. O deschizi şi o săruţi. «Contemporanul», nr. 17,24 aprilie 1964, p. 1-Datati: Bucureşti, 22 aprilie 1964. CÂNTECELE MELE Pe la geamurile voastre Care-au stat întunecate, Trec şi astăzi, pe-nnoptate, Şi le văd acum albastre. Pe la uşile-ncuiate, Pe dureri şi osemite Se-aud voci şi-aud cuvinte Din cântările uitate. Dar prin geamuri şi prin uşi, Şchiopătând prin bătătură, Cântecele mă murmură Din cimpoaie şi arcuş. «Contemporanul», nr. 18,1 mai 1964, p. 1. 26 ROMANŢĂ DE MAI Văzându-te plecată pe carte sau pe ac, Gingaşe copilandră, Ia casa din dantele, De câte ori pornisem şovăitor să-ţi fac Mărturisirea mută-a neliniştilor mele! Apropiindu-mi umbra de frunza ruginită A pomilor de aur cu ciucuri de azur Şi cu ciorchinii-n streaşini, simţeam o nesfârşită Nevoie, cartea, acul şi ghemul să le fur, Ca să te uiţi la lucru şi slovă mai puţin. Căutătura numai de-o clipă, dimineaţa, Nu mi-e de-ajuns, cu toate că gândul tău senin Cu zâmbetul lui fraged îmi îmblânzeşte viaţa. îţi pregătisem parcă şi-un cântec în neştire, Pe când suna cavalul departe, dintre Alpi, Opriţi ca nişte cârduri, în şir, de coviltire, Şi se jucau în aer, pe sus, vulturii albi. Dar ajungând în dreptul ferestrei cu glicine, Mă încerca mustrarea căderii în ispită, Că iar a fost lumină o noapte-n geam la tine Şi-am mai pierdut o noapte întreagă nedormită. Fribourg, 1906 «Gazeta literară», an. XI, nr. 18,30 aprilie 1964, p. 1. SILABE (1965) MAMĂ ŢARĂ Maică, mulţi te-au duşmănit Că eşti neam blagoslovit. Unde sapă sapa locul Sare din pământ norocul. Ai pământ şi ape multe, Vântul stă să ţi le-asculte, Şi izvoare Călătoare. Crapii-n ele-s cât berbecii, în pomi, piersici cât dovlecii, Pepenii, de zahăr roşu, în grâu, spicul cât cocoşu. Pui un bob, din el răsare Mia de mărgăritare: Dulce binecuvântare. Fiecare fir de vânt îl adie un descânt, Fiecare stea de sus îl mângâie cum l-ai pus. Noaptea-1 coace şi ea, luna, Caldă lui întodeauna Şi pe câmp cu ceru-n faţă Câmpul pletele-şi răsfaţă, în adâncul lui tresare Altă vatră de izvoare (Ţi-a Scut destinul semnul) Untul negru, undelemnul. Florissant, 23 august 1964 «Gazeta literară», aa XI, nr. 36,3 septembrie 1964, p. 1. 28 84 Cu opaiţ şi cu lună, Ne-am scris nopţile-mpreună. Şi la rău, ca şi la bine, Nu prea m-am uitat la nune, Ascultând numai povaţa: Omul să-şi muncească viaţa. Mi-am muncit-o — şi atât — Ca să-mi treacă de urât. 21 mai, dimineaţa «Contemporanul», nr. 21,22 mai 1964, p. 1. MULŢĂMITĂ Mi-a ieşit în drum cu bine Fata doniţelor pline, Aducând de la izvor Apă vie tuturor De la seceră şi coasă Fata ochiului frumoasă, Zveltă, naltă şi uşoară Cu glezne de căprioară. Şi desculţă parcă zboară. Mulţumescu-ţi, Păpădie, Că mi-ai dat să sorb şi mie, De-atunci mintea mi-e mai vie Şi o nouă fericire Mi se-aşteme pe psaltire. Toate-mi ies mereu din plin, înmulţite cum îmi vin. 29 Şi am fost şi eu întâiul De ţi-am sărutat călcâiul. Otopeni «Gazeta literală», an. XI, nr. 47,19 noiembrie 1964, p. I. FATA DIN DAFIN Dacă te muţi, aibi grije de aproape Nimic din ce mângâie să nu-ţi scape. Nici cărţile de stihuri şi poveşti Pe care toată noaptea le citeşti, Nici gândurile triste, vrând-nevrând, Ivite dintre cărţi din când în când. Să nu uiţi pisoiaşul culcat într-un târlig. Nici pe căţel. Că-i frig. Şi, mamă mică a lumii diafane, Să nu laşi florile orfane. «Gazeta litaaiă»,an. XI, ir. 51,17decembrie 1964,pl. Datată: Decembrie 1964, Otopeni. CALE FRÂNTĂ De când m-alese viaţa drept martor şi drept sol, Prinzându-şi o scânteie de insul meu de fum, Şi-a hotărât din vatra tăcerii să mă scol, Mi-a tras cu tibişirul prin râpi şi stânci un drum. 30 M-am încrezut într-însa supus ca de-o menire, Dar viscolul şi vântul drumeacul mi l-au şters, Şi m-am simţit mai singur, străin în omenire, Cu o catapeteasmă, în drum, de univers. Uitat între pământuri şi ceruri, în strâmtoare, Nu mai ştiam cunoaşte nici calea nici solia Şi-am doborât cu pumnii şi umerii stihia. Căci căutând odihnă şi duhului repaos, Intram prin constelaţii şi negură în haos. «Gazeta literală», an. XI, nr. 48,26 noiembrie 1964, p. 1. SUFLETEASCĂ Dau sufletului tău ocol Prin spini uscaţi şi l-am găsit tot gol, Şi pe la răsărit şi din apus — Şi caut în deşert şi turlele, în sus. Ceasornicul clopotniţii-i oprit Că ceasurile toate i-au murit. Pare că limbile—păcatele! — Arată vremea de-a-ndaratele. O sală-n suflet, şi ea goală Cu bănci tot goale. Pare-a fi fost o şcoală. O tablă neagră. Parcă era-ntr-un colţ şi-un vers De tibişir, aproape şters. Parcă şi numere şi parcă o formulă Cu semnul infinitului şi-o nulă. Aş descifra căznindu-mi ochii, poate, Silabe de sentinţă, pe sfert, pe jumătate, Un grai de semne mut, 31 Care-ar fi fost şi s-a pierdut. Fusese un sfârşit? Un început? De-aş fi găsit măcar Vreo urmă — cine ştie? — de altar Cu sfeşnicile sparte, cu strănile lui rupte, Ca-n urma cu năvala unei lupte. Nimic, şi-atât, o pulbere domoală Se lasă lin într-o-ncăpere goală. «Gazeta literară», an. XI, nr. 20,14 mai 1964, p. 1. Datată: 5 mai 1964. PE UN PRAG Umblând prin holde-o zi întreagă şi-oprit în snopi cu seara-n loc, Am scos din traistă cartea sfântă în care zilele se-nseamnă, Ca să citesc pe întuneric prin paginile ei de foc, Şi să zăresc ce mai rămâne ascuns în slove şi mă-ndeamnă. îngenunchiat cu codrii-n spate, clădiţi de stâlpnici şi Icari, Păream un paznic de la templu, culcat pe treapta de intrare. Şoptindu-şi rugăciunea nopţii în cântecele din stejari, Cu ochii îndreptaţi la stele aprinse-n munţi ca pe altare. «Gazeta literală», an. XI, nr. 42,15 octombrie 1964, p. 1. 32 SCRISORILE I s-a ivit o lacrimă-n neştire Şi i-a căzut în carte. O gândire. A plâns o amintire? A fost odinioară, ş? lacrima-i amară. Ce suferă, ce-1 doare? Amarul n-are întrebare. Sufletu-i călător, departe De pleoape şi de carte. Dar lângă gânduri strâns de-atâtea ori Stă risipit un teanc de vechi scrisori. Iscălitura de-o mai fi pe lume Poartă-ntr-un colţ, mereu, acelaşi nume. E încă auzită şi tot vie Mâna de-atuncea care nu mai scrie? Ar căuta să ştie. S-a aşternut peste condei o viaţă, O noapte fără nici o dimineaţă. Pare-a fi fost şi pare că nici nu e Şi se fereşte să şi-o spuie. Pe şoapta inimii, ei nu mai sunt stăpâni, Rămasă în scrisorile de altădată. Doi bătrâni. «Gazeta literară», an. XII, nr. 3,14 ianuarie 1965, p. 1. Datată: Ianuarie 1965. ORARĂZLEAŢĂ E către seară. Zarea stă grămadă Şi goii arbori parcă vor să cadă. Adorm şi-n sus şi-n jos, în lac, Dormind şi lacul parcă de un veac. 33 Străbuni, strămoşi din zeci de neamuri, Copacii au rămas doar trunchiuri între ramuri, Giganţi în ruină: un trecut, Morţi în picioare-ntregi, cum au crescut. Nedesluşită, umbra te-mbie şi te cere. Singurătate, ceaţă şi tăcere. «Gazeta literară», an. XI, nr. 41,8 septembrie 1964, p. 1. SURÂSULE Deodată, o clipită, tresari din nevăzut, Ceva din licărirea unui surâs pierdut. Al cui ai fost în lume, desprins şi fără glas? Din cei pieriţi, atâta, surâsul, ne-a rămas. De unde vii să tulburi şi te trimite cine S-ajungi, trezit din moarte, tot proaspăt şi la mine? Eşti semn că din lumina ei stinsă-n curcubeie, A dragostei, rămâne pribeagă o scânteie. Surâdeţi diafane, din dorurile mele, Defuncte şi mutate în cerul vostru, stele. «Gazeta literară», an. XII, nr. 2,7 ianuarie 1965, p. 1. Datată: 31 decembrie 1964. RITM CHIRILIC într-o lumină-a-tot-scăpărătoare Se-ntinde miezul zilei pe oraş, Pe holdă, văi, pe piscuri, pe izvoare. Biserica, subt coif, ca un ostaş 34 A-ncremenit prin sate pe picioare, Şi-i dogorăşte sufletul arşiţa. Ce bine-i şade casei scunde şiţa, Şi prispelor de subt învelitoare! Zid lângă zid şi turle lângă turle Oraşele oprite au rămas. Cât ar putea palatele să urle De-ar fi să aibă casele şi glas! De-aş fi biserica din faţa mea Cu patru turle-ncinse de rugină Să stau pe loc de mult n-aş mai putea Şi-aş fi plecat, biserica fiind plină. PSALM Am fost să văd pe Domnul bătut de viu pe cruce Singur in câmp cu corbii şi-a cerului răşină Uitându-se la soare cum sângerat se duce, Cu care se simţise de-un fel şi-o rădăcină. Şi soarele se duce. în zări un şir de care In pulberea fierbinte plângea din roţi şi osii, Iar pui de corbi cu pliscul deschis pentru mâncare Săreau in jurul mumii prin spinării şi bozii. Opaiţele nopţii s-aprind la mii de poştii, Din ţări în ţări de stele, din ce în ce mai sus, Din fundul Mării Moarte până-n văpaia Cloştii Nu-i nimenea nemernic şi singur ca Isus. Ne-am aşteptat un înger să-aducă-ne isop, Am aşteptat din ceruri un semn, o-mbărbătare, 35 De vreme ce-nţeleptul a fost trimis cu scop, Să moară printre oameni vândut prin sărutare. Şi se fâcu-ntuneric, tăcere şi răcoare. «Rampa», an. XII, nr. 3070,13 aprilie 1928, p. 1. Cu titlul: Monotonie creştină. AŞTEAPTĂ Aşteaptă ca prin mâna umbrii să treacă lucrurile toate.., Velinţa câmpului începe să se-nfăşoare-n vale sul. Târât de bivoli, plugul nopţii va răsturna cetăţi şi sate Şi somnul le va strânge-n linul şi paiele dintr-un pătuL ] Aşteaptă să-şi scurteze drumul îndelungarea şi să pia Să-ţi fie stâncile de smirnă şi paşii-n pietre ca de ceară, i Să se apropie vecia de noi şi-n şesuri să se verse, învreme ce din Tabla Legii prind grai şi rândurile şterse, Aşteaptă să se piardă viaţa, care aţâţă şi-nfioară, Urâtul să se tupilească pe după şurile din curţi, Să-şi puie şi durerea noastră o coardă nouă la vioară] Şi stâlpii graniţelor negre să ţi se-arate strâmbi şi scurţi. Atuncea, în odăjdii albe, prin plopii paznici de hotare, Vom strecura comoara vie spre centri mai nemuritoare. «Gazeta literara», an. XII, nr. 6,4 februarie 1965, p. 1. Datată: 1965. INSCRIPŢIE PE AMFORA LUI Păşiţi încet cu grijă tăcută, feţii mei. Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei, 36 TU Cel mai chemat s-aline, din toţi, şi cel mai teafăr Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr. 12 mai 1964 «Contemporanul», nr. 20,15 mai 1964, p. 1. POSTERITATE ' Iar deasupra tuturora Va vorbi vrun mititel. Nu slăvindu-te pe tine, Lustruindu-se pe el. EMINESCU Gătisem pentru tine averi de frumuseţe Ca să te-ncing de-a pururi cu floarea lor de mai, Dar te-am zvârlit în vântul furtunilor drumeţe Ca singură cenuşa ţărânii lor s-o ai. Grădina risipită pe şesul dintre ape Am strâns-o adunată cu luni şi cu izvoare, Să fie ca şi mine prin pulberi călătoare. MĂRGELE DE PLOAIE E ploaia, iarăşi ploaia. Comoara lui august, Iscată pentru pure lumini şi unde-ntinse Cu care străluceşte din florile aprinse, Atârnă desfrunzită pe un pământ îngust, înăbuşită-i iarăşi cântarea muncii-naltă. Ilăul mort, săcurea bolnavă-n grindă par. 37 Ne amintim în ploaie, veghiaţi de minutar, Că şi-n tăcerea noastră munceşte o unealtă. Ea zgârie metalul din noi necontenit. Ca pe-o monetă vârful de-oţel, adânc şi fin, Tăind înfăţişarea unui profil străin Şi cu chenar de aur un cap de prinţ pocit. «Contemporanul», nr. 47,20 noiembrie 1964, p. 1. MECENA MECENA Nu ştiu ce-o avea cu mine, I-am făcut atâta bine încât, dragă, sunt mirat Că-i pe mine supărat. Fă şi tu acum o treabă: întâlneşte-1 şi-l întreabă. TETIS Te bârfeşte şi te-njură Cum îi vine lui la gură. E de-ajuns să-i suni la scară Că te face de ocară. Şi să vezi că îl ascultă Şi îl crede lume multă. MECENA îl ştiam sfiios odată Ca o fată ruşinată. Când vorbea sufla din greu Se-ncurca-n cuvânt mereu. 38 De-aş fi vrut aş fi crezut Că-i şiret şi prefăcut. Uite, sta în faţa mea Unde stai şi dumneata Şi scotea rar un cuvânt Cu privirea în pământ, îi smulgeai o vorbă, ia, Ca un cleşte o măsea. Nu ştia nici câte-oleacă De ce vine, de ce pleacă. Da pe-aici din când în când, Mai tăcând şi mai oftând. CANINĂ Câinilor din Otopeni De-aseară latră, latră, latră. E miezul nopţii, multe stele Au ostenit în cer şi ele Şi s-au întors în cuib, la vatră. Nenumărat mi-a fost drumeţul Care-a pierdut, nenumărate, Pornirile-mi învierşunate Să sfarm cu câinele coteţul. El însă nu s-a ostenit, E noapte neagră ca-ntr-o turlă. Ceasu-i de urlet potrivit. Şi câinele-a urlat şi urlă. El o să latre până-n zori... Adio gânduri şi luare-aminte! 39 Căţeii-au dreptul şi-s datori Să latre şi de-aci-nainte. Era un căţeluş cuminte... «Contemporanul», nr. 41,9 octombrie 1964, p. 1. CUCUL Din fereastra-n dreapta, sus, Cucul meu bălţat s-a dus. A plecat să mă-nsoţească Până-n ţară franţuzească. Dar lipsind, vreo săptămână, Mi-este dor şi de ţărână. Du-te, cucuie. Noroc! Ciclamena ia-o-n cioc, Floarea-n Alpi cea mai frumoasă, Du-o, cucuie, acasă. Zboară drept şi pune-o drept Cititorului la piept. Sau, mai bine, dă-i-o-n mână, Stihurile când le-ngână, Să şi-o puie el, mai nouă, Proaspătă de somn în rouă -Obicei de vreme veche Ca flăcăii, la ureche. Geneva, 1964 «Contemporanul», nr. 28,10 iulie 1964, p. 1. 40 OLTENEASCĂ Sâmbătă, pe la Nagaica, îşi răsfaţă pruncul maica. Pe când pruncul suge ţâţă Lângă mâţă. Oţul mamii, cel frumos, Te daşi din copaie jos. Oţ în sus şi oţ în jos, I-a ieşit în creştet moţ. Oţ voinic şi iscusit Fără bâtă şi cuţit. Foaie verde leuştean, M-a făcut muica oltean, Şi, cobzare, spune drept, Muica m-a făcut deştept. «Gazeta literară», an. XII, nr. 15,8 aprilie 1965, p. 1. POVESTE PENTRU ZGOMBI Trei moşnegi Cu bărbi întregi, Trei măgari Nici prea mici şi nici prea mari, Şi vreo iepuri douăzeci, S-au pierdut de prin poteci, De nu mai puteai să treci, Jucând leapşa toţi grămadă în doi metri de zăpadă. Unul gras, moş Niculaie, 41 Fără pat şi nici odaie, Altul fuse moş Ajun, Plin pe barbă de magiun De pe fundul de ceaun De-al celui de moş Crăciun. Şi-a ajuns după trei zile Şi de-alde moş câm Vasile. Intrând moşii toţi în hora Ăstora şi tuturora, Cocoşaţii şi înalţii Căzând unii peste alţii. I-am zărit de dimineaţă Dându-se de mâini, pe gheaţă. Mă gândeam pe ger la tine. Ursule,-mbracă-te bine Şi fereşte-te de-albine. Să te-ncalţi cu papucioii împletiţi din lâna oii, Că e frig şi n-ai putere Să furi stupii toţi cu miere. Şi-ţi îngheaţă labele De nu-s gata babele Să-ţi coasă mânuşile La jar cu păpuşile. însă, iată, astăzi nu-ş De ce nu mai e gheţuş. Decembrie 1964 «Contemporanul», nr. 50,11 decembrie 1964, p. 1. LA MULŢI ANI! Cititor de vreme bună, Să-ţi urez pe nai şi strună, 42 Lăutar şi de condei, Ce-i mai bine din ce vrei. Să-ţi trăiască toţi ai tăi De prin munţi şi de prin văi, De prin târguri, de prin sate Risipite prin bucate Semănate, secerate Ţării tale-mbelşugate. Jigniţele fie-ţi pline Cât şi zilele senine, Deie-ţi anul bună ploaie, Târle lungi de oi bălaie Şi frumoşi ca soarele Căutând ogoarele Fie-ţi, dragule, copiii Struguri albi, ciorchini de vie, Fetele, ca piersica. Să-ţi trăiască vitele, Cele cu copitele Cât şi potcovitele. Şi să aibi viţei câţi vrei, Născuţi mulţi, tot câte trei, Şi femeia ta din casă Fie-ţi zveltă şi frumoasă Ca vlăstarii pomului, Bucuria omului. Şi copii Cu ochi căprii Şi frumoşi ca soarele Păzindu-ţi ogoarele. Băieţii ca mugurii, Fetele ca strugurii. Piersicile să le cadă în cămaşe, din livadă. O urare pentru voi, Cititori de slove noi. 43 Anul care, iată-1, vine Să v-aducă numai bine. 1964-1965 «Contemporanul», nr. 1, 1 ianuarie 1965, p. 1. COLINDEŢ De la sorcova de flori De hârtie-n cinci culori Presărate cu argint Printre bumbi de mărgărint, Iaca strâng şi eu petale Pentru Anul dumitale, Cititorule! Şi-un coş plin cu muşeţele Cu tot felul de mărgele Din grădina mea săracă Cu miros de busuioacă, însă vezi că le-am cules Dinainte mai ales, Cititorule! Voie dă-mi de Noul An, Altoit cu măghiran, Coşul plin cu grâu şi orz Să ţi-1 vărs cu fundu-ntors Peste creştet, peste umeri, Cu ani mulţi, să nu-i mai numeri, Cititorule! Fii în ţara mea lumină, Şi când mergi ca o grădină Ridicată în picioare La ureche cu cicoare 44 Şi în buze cu o frunză Doina ei să ne pătrunză, Eşti în lume-o rădăcină, Fă-te-n lume o tulpină Printre seminţii şi neamuri, Printre fluturi, printre flamuri, Cititorule! 1964-1965 «Gazeta literară», an. XII, nr. 1,1 ianuarie 1965, p. 1. DESTINE Nu ştiu cum se-mpreună stihiile cu sorţii, Că blestemul dreptăţii are puterea morţii. De nu te ocroteşte norocul în delir, Nu scapi să te ajungă nici mort în cimitir. Oriunde te-ai ascunde, te caută cuvântul De jale terfelită, şi-l duce-n lume vântul. Că ai trăit din moarte, din ură şi minciună Nu te cruci că ura se-ncinge şi răzbună. Ai alungat săracul venit flămând la uşe Să-ţi ceară o lipie târâtă prin cenuşe. Stă-ţi sufletul pe-o cracă deasupra gropii tale Şi croncăne-n pustiul suişurilor goale. Ţi-au pus la cap o cruce gătită cu-o cunună De ghimpi uscaţi şi putrezi şi-un snop de mătrăgună, Şi-n creştetu-i o zdreanţă şi-un ciob de oală spartă, Murdara pomenire nu uită nici nu iartă. Păzeşte-te de rele, că-ntr-un bordei din zare O văduvă blestemă, şoptind la lumânare. Ea ştie şi să lege în veac şi să dezlege, Fără să ţie seama de pravilă şi lege. 45 Molitvele citite de preoţi la morminte Nici slova pe hârtie nu le mai ţine minte. Se duc cu tine-odată când te-au lăsat puterile Şi neamurile strâmbe cu hoţii şi muierile. 1907 «Gazeta literară», an. XII, nr. S, 28 ianuarie 1965, p. 1. Dîtsti: larvarul 9S5. 1943 Pe când dormeaţi un somn zăcut de ani, Un om a prăvălit o stâncă, Nămiaza mare-n gloata de duşmani, De vuietul se mai aude încă. Pribeag şi-apdi şi călător în noapte, Nu strigă, nu se bate-n piept, nu cere. Dar voi, flămânzi de slavă fără fapte, Isprava lui ştiută o treceţi sub tăcere. Noiembrie 1943, Lagărul Tg. Jiu, subt dictatură SÂNGELE I Nici piatra, nici pământul n-au sânge. Numai ţie Ţi-a dat ursita noastră această avuţie, în veşnicia toată A fost făcută cu vraje şi sfânt numai o dată, 46 Că sacra lui comoară Nu se mai face-n lume, pe veci, a doua oară. Când l-ai primit în taină, porunca ţi s-a dat Să ţi-1 păstrezi de-a pururi întreg, nevătămat. Şi-n tot aceeaşi taină, purtat mereu în tine, Să-l laşi drept moştenire şi celui care vine. Şi ţi-a mai dat ursita şi lacrima, de-atunci Să ţi-o păstrezi de-aşijderi şi-n gol să n-o arunci. Ţi-ai dat tu oare, seama, tu, omule, de-aproape, Că lacrima-i tot sânge în rouă strânsă-n pleoape? Ce ai făcut cu ele, neamule, corcit Dintr-un strigoi zănatec, pribeag şi chinuit? Tu sângele sfinţirii alese l-ai vărsat: Dureri peste durere, păcat peste păcat, Şi jurământul vieţii uitate l-ai călcat. Te-ai furişat prin noapte şi spada ta murdară Neîntrerupt pândeşte în somn şi ne omoară, Să prade şi să fure... Blestâm asupra voastră, şi spadă şi săcure! «Gazeta literara», an. XII, nr. 16,15 aprilie 1965, p. 1. Datata: April 1965. . DECEPŢIE Unde să şed şi unde să rămâi Ca să-mi desfac vioara şi să cânt? De-ajung târziu sau de-am ajuns întâi Nu mă găsesc la timpul meu că simt. MIEZUL NOPŢII Fie nori, fie senin, Noaptea gândurile vin, 47 întrupate, nu în vis. Nu ştiu cine le-a trimis. Şi mă-ntreabă: «Ce-ai făcut De când nu ne-am mai văzut? Ce-ai făcut în timpul zilei? Ai dat dajdiile milei? Ai dat dragoste şi pace? I-ai dat dragostei pomană? Ai pus vrăbiilor hrană, Florilor apă-n ghivece, îngrijat că ziua trece? Ai cernut din praf şi tină Vreo fărâmă de lumină? -Strânse, gândurile-ntreabă, Gând cu gând şi împreună, -Spune de-ai Scut o treabă împlinită-n vreme bună?» Să răspund la întrebare Parcă vorba ei mă doare Şi răspunsul vine greu: Mi-am Scut puţinul meu. O să caut să m-ascult De pot face şi mai mult. însă mergeţi şi-ntrebaţi Ce-au făcut şi ceilalţi fraţi. Nu cumva fiiraţi de şoapte Ziua lor e tot o noapte? «Gazeta literari», aa XI, nr. 21,21 mai 1964, p. 1. Datată: Mai 1964. ADIERE Dacă uitat trecutul ţi-a mai rămas un dor, îţi mai aduce-aminte de el parfumul lor, 48 Amestecat în toamnă cu-al frunzelor ce cad. Stă un platan pe luncă: fusese parcă brad... Şi-n cartea răsfoită capitolul se curmă. Aştepţi să i se-ntoarcă şi foaia cea din urmă, Nu! Pune peste carte o piatră, că o ţine Să nu se întoarcă alene de la sine. «Tribuna», an. VIII, nr. 21,21 mai 1964, p. 1. Datată: Mai 1964. DE ZIUA TA De ziua ta, primişi o floare în ghiveci, Ca să trăiască dulce şi cu tine-n veci, Tot proaspătă şi nouă pe tulpină, Dând câte-o floare zilnic la lumină. Tot înmulţite florile,-ntrebai Câte mai sunt că nu Ie mai ştiai, în dimineţi, tu le găseai mai multe, Ivite-n sus, de parcă să te-asculte, De parcă să-ţi vorbească, într-altă limbă decât omenească, Mereu mai pure şi mai înălţate, Deschise-n rouă câte-o jumătate. Dar într-o dimineaţă rumeoară Văzuşi că florile-ncepeau să moară. Mai câte una după câte una, Le sărutase-n agonie luna. Vezi, cel puţin că de-astă dată Moartea se face fragedă şi delicată. Otopeni «Gazeta literală»,an. XI, nr. 50,10 decembrie 1964, p. 1. Datată: Decembrie 1964. 49 POSTERITĂŢI E-o prietenie caldă atunci când nu mai eşti, Şi când te pierzi, începi pierind să creşti. Fereşte-te la vreme, Ţărâna ce-ţi rămâne să nu ţi «e De te-a ales destinul cu literă sau piatră, Să laşi din tine-n urmă măcar un jar de vatră. M-ai duşmănit o viaţă, împrietenit cu mine, Şi-ţi împlineşti chemarea precum ţi se cuvine. Intr-altfel îţi rămâne o inimă, şi-un nume Trăind, în fepte bune, Să fie amintite în gând şi rugăciune. Fără o râvnă sfântă în milă şi iubire Nu*ţi poţi lăsa, ca viermii, nimic în amintire. Că timpul retrăieşte în fiecare ins Când, amăgit să-ţi ardă, lumina ţi s-a stins. «Gazeta literară», an XO,nr. 8,18 februarie 1965, p. 1. . Datata: 1965. CANTILENĂ Trăindu-şi zilele şi anii, Pier prietenii, pe rând, ca şi duşmanii, La fel, şi legea ta nu cruţă. I-ai încărcat de-a valma-ntr-o căruţă Cu calul orb, bolnavi de boala vieţii Şi proştii şi isteţii. Le-ai dat şi-un gust de grea eternitate Că-au fost ori buni, ori negri de păcate. 50 La fel, totuna ţi-e, şi viaţa şi neviaţa. începe noaptea. Unde-i dimineaţa? E frig în suflet, sufletu-i sărac Şi nu pot şti cu ce să-l mai îmbrac. Mi-e mintea îngheţată. Am fost cândva şi n-am fost niciodată? Măritule, blajinule, tu poţi Să mi-i ucizi în parte, ca eu să-i plâng pe toţi. «Gazeta literara», an. XU, nr. 12,18 martie 1965, p. 1. Datată: 15 martie 1965. DISTIH Te-ai luptat să fie viaţa tuturora mai frumoasă Şi te sângeri, însă vieţii prea puţin de viaţâ-i pasă. April 1965 «Gazeta literara», an. XII, nr. 15,8 aprilie 1965, p. 1. RITMURI (1966) RECUNOŞTINŢĂ Le-am sărutat odată, ei secera din mână Şi lui ciocanul muncii, cu care se îngână; Ea înotând în holdă, el potcovar şi laur -Şi mi le dăruiră în giuvaier de aur. 21 mai I96S «Gazeta literară», an. XII, nr. 23,3 iunie 1965, p. 1. LUI GHEORGHIŢĂ, MAMĂ Primăvară, Primăvară, Te-ntorseşi din nou în ţară Şi cu cofele tot pline Ăi ajuns până la mine — Şi cu sânul plin de poame, Nu mi-e sete, nu mi-i foame. Să te cânt că-mi eşti frumoasă Lacrima nu mă mai lasă, Şi din călimara ei O tot scot şi pe condei. Dintr-o şipcă mai uşoară încercai să fee vioară, Dar arcuşul, cum l-aş duce, El cu scripca fece-o cruce. Şi cu strunele de păr Cântă mută şi-n răspăr. 52 Te-am cântat, duioasă fată, Şi credeam, pe viaţa toată, Intr-ăst an vioara tace Şi-ntre flori închise zace. Ziua ta de sărbătoare Mă-ntristează şi mă doare. Scripca. de-obicei uşoară, îmi ajunge o povară. Mi se frânge, că-i bolnavă. Era lină şi suavă. Cât aş încerca să cânt, între noi stă un mormânt. Nu mai geme, nu mai sună Din vioară nici o strună. Dintre noi,-un vânt nebun L-a furat pe omul bun. De prisos orice cântare S-a pierdut în noaptea mare. Făcătoareo de minuni, Stinge-n rouă trei cărbuni, încolţeşte cucuruzul, Pleacă-ţi într-aci auzul Să asculţi pe înserate, Inima că nu mai bate. Parc-am fi pe moarte toţi, Şi străbuni şi strănepoţi. Şi dă-mi cu descântecul Scripca mea şi cântecul. <<3azetetiErarS»,mXn,nr.23,3 iunie 1965,p. 1. Datată: 1 mai 1965. marile tăceri La geamul sufletului tău Se-ngrămădesc părerile de rău. 53 Le uiţi un timp, dar ele se adună Şi se şoptesc alături împreună. Voiai să uiţi de tot, să uiţi de toate, Şi, încercând, vâzuşi că nu se poate. Să fie leac? Să ţi-1 aducă cine? Că morţile, şi ele. se-ngrămădesc în tine. Şi lacrima-i amară, O lacrimă de rouă şi-o lacrimă de ceară. Că am aprins în geam o lumânare Şi-o candelă, la ce-a mai fost şi doare. Au tremurat ca două stele, într-o-ngânare mută între ele, Mâhnirilor şi vieţilor trecute, Răbdate pe tăcute. De câte ori, trăite, ai murit? Mâhnirile ascunse le-ncepi şi n-au sfârşit «Gazeta literari», an. Xm, nr. 2,13 ianuarie 1966, p. 1. Datati: 1966. CREION Printre castanii puşi la rând Bolnavii cască meditând în vânătă lumină ştearsă, De faclă şi feştilă arsă. Ei se mai sprijină de viaţă Urziţi în sita firului de ceaţă, 54 Şi-i sorb încet, în moalele părete, Văzduhurile sure, de burete. Ce caută subt negură şi frunză, Ţine să tacă-n lut şi să se-ascunză. Mi-a fost cândva şi mie dor De lucrul sufletului lor. «Magsâul», an. IL, nr. 24, decembrie 1932,p. 22. PIŢIGOII Piţigoi, piţigoi, Nu mai treci şi pe la noi? Umbli prin copaci streini Şi te văd pe la vecini. Aveam două rândunele Şi-au plecat djfîcuib şi ele. Vă feriţi 'de prispa mea Parcă v-am făcut ceva, Pe când eu, mereu deştept, Toată noaptea vă aştept, Toată ziua, toată vara, Să v-ascult ciupind vioara. Piţigoi, mă simt sortit Să mă ştiu tot părăsit. «Gazeta literară», an. XII, nr. 24,10 iunie 1965, p. 1. Datatfi: 3 iunie 1965. 55 ICOANĂ ŢIE Vă regăsesc în Alpi, Lăstuni din ţara noastră... Cum părăsirăţi coasta i Mă-ntâmpinaţi cu ţipet ascuţit De ţitere şi scripci, de «bun-vemt». De peste lac şi graniţa franceză Se-aude o fanfară cu cor de Marseilleză, Strigată de poporul, trezit când cei sătui Benchetuiau din pâinea şi suferinţa lui. La întâlnirea, zilnic, de amiezi, Vă adunaţi în jurul meu grămezi, Veţi face iarăşi slujba rândunelelor în goană,] Căzute şi-necate în Mediterană? Că berzele-ostenite de-aripile-ncărcate Nu le puteau, sărmane, purta-n furtuni pe toate. 1 Florissante, Geneva, 14 iulie 1964. «Contemporanul», nr. 29,17 iulie 1964, p. 1. INSCRIPŢIE PE EVANTALIU îţi rupe floarea nouă, plăpândă, din grădină, Fără să-i fie milă copilei de tulpină, Şi când îţi culci pe sânii tăi virginali buchetul, Ea suferă-n crepuscul şi moare pe încetul. «Gazeta literară», an. XII, nr. 24,10 iunie 1965, p. 1. Datată: 7 iunie 1965. 56 Ceahlăul e statuia ta... Luceafărul te aştepta De veacuri vechi, mai multe sute, Piscul în creştet, cald, să ţi-1 sărute. 2-a întâlnit adancu! cu înaltul Şi nu mai scăpărase din piatra ţării altul. Fusese noapte-n cerul aşternut Pân-ai primit botezul de sărut. Singură luna, sfânta, v-a văzut, Fecioara scumpă de tristeţi şi jale De peste toate dragostele tale. ' . Eşti al pământului tu, Doamne, dintre lunci, Ori ai rămas în ceruri ostatec de atunci? «Contemporanul», nr. 25,19 iunie 1964, p. 1. PSALMUL MUT Sătul de ce se vede, flămând de nu se vede, Ai încercat ţâţâna şi lacătul, aede. Dar cheile de-ncuie făptura şi-o descuie, Ascunse la-ntuneric, le ţii bătute-n cuie. Le-am descântat să cadă în pulbere, grămadă îndată ce-nlăuntru dă ochiul tău să vadă. De cum îl ia ispita, rănit de-ncuietoare Nici n-o atinge omul cu mintea, că şi moare. Te poţi făli cu slova şi graiul. Nu mă tem. Am pus pe tot ce pare, pecete şi blestem. 57 Ai vrut să umbli-n minte şi degetele-ncete N-au dezlipit, din câte-am strivit, nici o pecete. Pribeag prin cimitirul a tot ce nu se ştie, Ţi-ai prins mantaua-n criptă, crezând că de stafie, Că mortul de sub tine te trage îndărăt. Vreai să mă vezi prin lucruri şi nu vreau să m-arăL Ţi-ajunge câtă minte ţi-am dat şi-o vreai mai mare, Niiiiicule, că mintea zburdalnică te doare. «Gazeta literală», an. XII, nr. 45,4 noiembrie 1965, p. 1. MIREASMĂ O viaţă-ntreagă te-am păstrat, Ce mai îmi ceri, buchetule uitat? Te tot fărâmi de câte ori te mut, Vrei să-mi aduci aminte de trecut, Murind şi el secundă cu secundă Şi căutând în tine să se-ascundă? Mi te-a întins, ţii minte,-o dansatoare. Smulgându-te din şold şi cingătoare în seara darului juca Un ritm din poezia mea. O clipă doar l-a dus la gură, Ca să-ţi sărute floarea de răsură, De tufânici, garoafe şi iacint încinse cu o panglică de-argint. Tu ţi-ai pierdut parfumul din verbine, Dar mirosul stăpânii n-a mai plecat din mine. DOUĂ STEPE O stepă jos, o stepă neagră sus. Se-apropie-mpreună şi sugrumă 58 Calul de lut şi câinele de humă Şi omul lor, din umbra de apus. Drumul s-a strâns din lume ca o sfoară. Gheme de drumuri zac în heleşteu. Hambarul n-a lăsat nimic afară. Noaptea-ncuiată e, cu lacăt greu. Noi, singuri trei, dăm lumii-nchise roată, Cercăm, strigăm... Nici un răspuns. Că oboseala pribegiei ne-a ajuns Şi n-avem loc să stăm şi noi odată. Unde ne ducem? Cine ne primeşte? în poarta cui să cerem crezământ? Hai, calule, hai, câine, pământeşte, Să batem, frânţi, cu pumnii în pământ. «Revista Fundaţiilor Regale», an. XIII, nr. S, mai 1946, p. 3. CE MAI NĂVALĂ! Ce mai năvală, Doamne, peste mine, Ce-nvălmăşeală de maimuţe şi jivine, Cu graiul năduşit şi-ntărâtat! De se mângâie, pare că se bat Pe demâncare şi simbrie, Şi ocărăsc răstit când s? îmbie. Strâmbi şi ia gând şi la căutătură, Nasul turtit le stă lipit de gură. Şi nările sleite pe măsele Arată neamul rar, ca la căţele. Peltică-n buze, limba lor trândavă Frământă vorba grea, ca o potcoavă. 59 Gingia, rozătoare din părinţi. Rânjeşte şi surâde furiş, cu patru dinţi. Şaşie mintea şi-n deşert şireată, Te linge şi-mbălează totodată. Mărite Doamne, un duşman Mă-nffuntă-aproape-n fiecare an Şi n-am avut, din leat in leat, Nici un cules netulburat, Mânjind mereu cu săbiile scoase Tărâmul de porumburi cu mătase. Suntem, e drept, viteji din vrej în vrej, Dar nentrerupt să fim viteji, Fiindcă pofteşte fiara la bucate, Din toate uscăciunile nesemănate? Dm Lelopisefi. «Revista Fundaţiilor Regale», an. VIII, nr. 10, octombrie 1941, A apărut cu titlul Aici, ta noi, cu diferente nesemnificative. BLESTEME DE BABĂ Mânce-te viermii, hoitule, din viaţă, Viermii mărunţi de dimineaţă, Să-ţi sfredelească, după-prânza, Limbricii rânza şi osânza; în toată vremea şi-n tot ceasul Viermii de câine să-ţi mistuie nasul Cu zgârciurile, până-n rădăcină, Şi să-ţi rămâie-o gaură, jivină. Să colcâie-n tine, ca într-o căldare, Odraslele lungi ale viermelui mare, 60 Gângania cu-o mie de picioare. Libarca şi căpuşa Să-ţi cuibărească guşa. Din ochi şi urechi Să-ţi curgă copturi de buboaie vechi. Broaşte, lipitori şi râme Să te-aştepte-n pat şi să te râme. Ca-ntr-o mocirlă aşternută, Şi să le simţi că vin câte o sută. Norii de muşte Să-ţi cânte-mprejur, să te muşte. La subsuoară şi pe şale Furnicile să-ţi dea târcoale. Urcioare, hârdaie şi oale Să-ţi sece şi să-ţi rămâie uscate, de goale. Să fugă apa proaspătă de tine, De scârbă, de greaţă şi ruşine. Când pipota de sete ţi se-aţâţă, Să-ţi dea izvorul, ud de mâţă. Şoarecii să-ţi pipăie seara Buzele, ceafe şi nara. Omizile negre să ţi se adune în sân, spurcăciune. Şi noaptea să visezi, de ţi-e încă permis, Uh vis: Că te suge Păianjenul cât tine de mare, şi fuge Ca o maimuţă neagră pe stârvul tău culcat, Şi că te-a dumicat. Mânjit să-ţi fie tot ce e curat, Şi puturos. Tot ce miroase dulce şi frumos. Când ai iubi şi tu să te trezeşti că-ţi trece Pe frunte-o mână moartă, cu mângâierea rece, Să te trezeşti că buza ţi-o prinde s-o sărute O hârcă jumătate cu carne, şi că pute. Să te agaţe spinul şi să te scuipe floarea, îngheţe-te căldura şi arză-te răcoarea. 61 In tot ce-ncerci să faci Să-ţi mişune muşiţă şi gândaci, Şi-n ciorba ta din străchinile-adânci Să fii silit de foame să-i mănânci. Să-ţi zboare ciori şi cucuvăi Prin odăi, Să nu poţi să te aperi şi să dai în ele, In ciori şi cucuvele. Să te batjocorească măgarii, porcii, vitele, Şi să te-alunge râtul şi copitele. Ai vrea în deznădejde s-auzi un cântec şi tu Să-ţi mângâie sfârşitu’. Nu, fiară, nu! Nu pieri atât de iute. Ticăloşiile'ţi-s multe mii şi sute, Le vei plăti cu chinuri, chibzuit, Călăule nelegiuit. Blestemul te ajunge şi se ţine Ca umbra după tine, Venit din puşcărie, din cimitire şi spânzurăt Şi n-ai muri să vrei să te omori. Să nu vrea să-ţi încapă Stârvul nici o groapă Curată sau murdară, Că te-ar zvârli din el pământu-afară. El nu te vrea culcat într-un sicriu, Ci aruncat în groapa lui, de viu. Din Letopiseţi. DU-TE VINO... împărăţia face sărbătoare De zeci de ani întruna, lăutare. 62 Luminile din geamuri nu se sting Şi alte hore nentrerupt se-ncing. Mii de părechi se duc şi vin. Palatul e întodeauna plin De dansatori şi dansatoare, Care sfărâmă vremea în picioare. Pleacă pe rând şi alţii vin la rând. îi văd pe cei ce pleacă lăcrămând Şi cei ce vin să le ia locul încearcă, şi ei veseli, nenorocul. Toţi ştiu, o scară intră şi-alta iese, Dar vin mereu noi miri şi noi mirese, Treptat cu ceialalţi coboară, Târându-şi oboselile pe scară, Cocoloşiţi şi trişti şi speriaţi. Nu-i mai opriţi şi nu-i mai întrebaţi, Căci dedesubtul nunţii nentrerupte, Adânc, la fund, duc trepte rupte Şi-n loc de zgomotul de sus, de danţuri, Se-aud în vaiet murmure de lanţuri, Şi geamătul aproape mut Al celor ce, uitând, au petrecut. A! cum roiesc în cârduri lungi şi-n cete, O noapte să se-nvârte, să se-mbete, Nădăjduind un vis de bucurie. Ca fluturii de noapte la făclie. Dar toţi se duc grămezi, de parcă-i ia furtuna Şi nu se mai întorc nici unul şi nici una... Monaco «Gazeta literari», an. XII, nr. 17,22 aprilie 1965, p. 1. 63 A FOST... Scumpi copii, după vacanţă Vă mai amintiţi de Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă, Cum l-am scris şi l-aţi citit? Câte unul, câţi aţi fost, L-învăţa şi pe de rost. Răsfăţat şi mult iubit Zdreanţă-al nostru a murit. Rămăsese din frumosul Prieten bun, pielea şi osul. îşi pierduse şi mirosul Şi vederea, şchiopătând Şi căzând din când în când. Mă striga din glod şi apă Să-l mai scot din câte-o groapă. Aducându-şi poate-aminte De un drum de mai nainte, O lua strâmb printre strujani Dând cu botu-n bolovani, Pentru ca întâi şi-ntâi Să-l ridic şi să-l mângâi. Zdreanţă, fără să mă vadă, Mă ştia cam prin livadă. Sufăr de atunci cumplit Să ştiu Zdreanţă că-a murit. Plânge sufletul din mine. II aştept şi nu mai vine. Mai aflaţi, şi nu e bine, Că ce fuse nu mai vine. 64 Vremea deapănă şi toarce Şi ce-a fost nu mai se-ntoarce. Mărţişor, septembrie 1965 «Gazeta literară», an. XII. nr. 39,23 septembrie 1965. p.! DE ZIUA TA Se-ncinsese sărbătoare Şi subt munte horă'mare, Pentru mirii viitori, Din ţinut şi călători. Care mari şi coviltire, Pentru fiecare mire, Cu belşug şi multă zestre. Nechezau caii-n căpestre, Capre, târle, oi în turmă Erau zestrele din urmă, Şi cirezi întregi de vaci, Câini, ciobani, berbeci şi baci, Mânzii, copilandri noi, Adunaţi de prin zăvoi, Se jucau sărind cu mieii Nu mai mari decât căţeii, Şi pe lături cu viţeii. Gospodarii şi primarii încărcaseră măgarii Cu tot felul de mândreţi Pentru fete şi băieţi, Unii buni dar sărăcuţi Şi la vârstă mai trecuţi. Fetele purtau pe sâni Salbele de la bătrâni, •65 Şi, ca solzii de balaur, Icusari şi sfanţi de aur. Un fruntaş cu plete dese Zise: - «Fata-i pe alese». Tineretul se-mbulzea Către zestrea cea mai grea. Mă bătea de mult un gând... Luasem fetele la rând Şi strigai când am sfârşit, Să fiu bine auzit: - «Eu aleg pe uscăţiva Fără zestre, Paraschiva.» - «Paraschivă, fâ-te-ncoace. Ţie mirele îţi place?» - «Ce să zic? - zâmbeşte,- parcă Ceva nou mă şi încearcă.» Se-arătau cu scăpărare Nişte fel de degetare. Scăpărau şi stelele Mândre, ca inelele. - «Marea binecuvântare», Zise preotul cel mare, Şi, din hora lui, cuvântul Şi-a zidit aşezământul. Câtă vreme-i de atunci, Peste noi şi peste prunci? Seară, cât şi dimineaţă, A trecut şi vine-o viaţă. 14 octombrie 1965 «Gazeta literara», an. XII, nr. 42,14 octombrie 1965, p. 66 MURMURE DE PLOP Pentru Mitzura Trunchîu-i geme în pământ, Sufletu-i se zbate-n vânt, Câ se zbate-n Patru vânturi deşteptate. Fără piatră de mormânt Plopu-i cedrul nostru sfânt. A trecut prin dreptul lui, In genunchi, omul silhui, Fost copil al nimănui (Plopul n-a ştiut să spuie) Pironit în patru cuie, Pe o cruce, Neputând-o-ntr-altfel duce Am aflat, precum a spus Scrisul, că era Iisus. Plopii ce grăiau az-noapte în murmur de-atâtea şoapte? Cânta parcă un norod Stihurile de prohod... Cânta-n cer, până departe, Parcă bocete de moarte. Toată noaptea mi-au vorbit Cu murmur neliniştit. L-auzişi? Se frământa Plopul pe durerea ta. Inimile ni s-au strâns: Plopii n-au cântat, au plâns, între fulgere şi ploaie Corbii trec prin ei convoaie. Plopii-ar da să se-ncovoaie 67 Dar nu pot atâta vreme, Rădăcina cât le geme. 25 octombrie 1965 «Gazeta literară», an. XII, nr. 44.28 octombrie 1965. p. PIŢIGOII MEI .Mi-era tare dor de voi, Piţigoaie, piţigoi. I-aşteptam mereu să vină Pe subt streaşini şi-n grădină. Cam de mult n-am auzit Glasul vostru ciripit. Am să-i caut - însă unde Ceata lor se mai ascunde? Şi căzuse jos, în praf Sârma şi de telegraf. înşiraţi la rând pe fir Veneau şi plecau în şir, Tot în zbor, mereu în zbor, Adunându-se sobor. îi vedeam cum se adună Să vorbească împreună Şi să puie-n ramuri goale Şi câte ceva la cale. 68 Dar aşa, din întâmplare. De-a venit ceva scrisoare, Mă uit, ca de-atâtea ori. In cutia de scrisori. O deschid, şi ce să vezi? Nici nu ţi-ar veni să crezi. Dau ue şase piţigoi, Doi părinţi cu puii noi. Tată, mamă, înveliţi cu-o telegramă, într-un plic Doarme puiul cel mai mic. M-au certat cu toţii-n cor Că am dat de cuibul lor. Mă iertaţi, răspund atunci, Nu ştiam că-aveţi şi prunci. Cum se-nghesuiau în cuib, Ca să nu-i deochi, îi scuip. Şi, încet, c-avui noroc, închid cutia la loc. «Gazeta literară», an. XII, nr. 47,18 noiembrie 1965, p. 1. LACRIMA Lacrima e sfântă, fată. îi-e sufletului dată, Când graiul a încetat Şi tăcută, pustniceşte, Numai lacrima vorbeşte. 69 Cu oftatul mut şi sfânt, Despărţită de pământ. Dar cu seara împreună îţi urează noapte bună. Vii lu, lacrimă, din lună? «Galeta literară)), an. XII. nr. 46,11 noiembrie 1965,p. I BALADA UNIRII Maica mare are mii De ani mari între vecii, Dar mai tânără mereu S-a-ntrecut cu Dumnezeu. Omul când credea că moare Da dintr-însa altă floare, Pentru lumea trecătoare. Ea venind şi pe la noi, A dat florile-i mai noi. A intrat cu ochii-n cer Pe la Porţile de Fier, Alegându-şi cale grea: Muntele şi Dunărea, Şi trecând-o fâră pod, I^ră drum şi nici norod, între munţi de cremene A fâcut să-i semene. Trei fecioare gemene. Le-a fâcut şi-apoi s-a dus Să se-ntoarcă într-Apus, 70 Şi-a rămas sora cu sora Vrajbă-n calea tuturora, Câteştrei şi câte una Duşmănite-ntodeauna. Doritoare să se vadă, Din iivadă in livadă, Se uitau doar între ele Printre spini şi prin zăbrele, Alergând prin ghimpi oprite, Obosite şi rănite, Numai cântecele toate Puteau negura străbate, Şi trăiau îndurerate. La fântâna dintr-o zare Se-ntâlneau, cu trei urcioare, Sorbind visuri şi răcoare, într-o zi s-au sfătuit, Cumpăna de răstignit S-o dărâme negreşit. Secerându-şi rapiţa Două-au spart şi graniţa. Şi din seceră scânteia O trezi pe cea de-a treia. Suferinţă cu noroc, Au luat graniţele foc. Şi-mprejur de munţi şi ţară Se făcuse foc şi pară. Lanţurile li s-au rupt Cu duşmanii dedesupt. Şi în fostul cimitir, Peste spini şi peste pir, Se încinse hora Vino şi-1 descoperă. J Nici nu poţi să te mai mişti De talente şi artişti. 6 Numai zâmbetul şi laba Le mai dai şi tu degeaba. 7 Vreţi să-i faceţi o plăcere? N-o refuză dar n-o cere. Nu ştiu cum se potriveşte: Altul cere, el primeşte. 8 Cu priceperea şi treaba, De ne-ai lua-o înainte, Ţi s-ar înţelege graba. Dar te-nghesui la plăcinte. 9 Nu purta căciulă mare, Că-ndeobşte, nesătulă, Nu ştii muştii ce-i năzare, Că se pune pe căciulă. 81 10 Bizuit pe-nghiţitoare, Ai ales bucata mare! «Gazeta literali», aa Xm, nr. 53,30 decembrie 1965, pi 1. ZINTÂI DE MARTIE îţi zice lumea Moartea, domnişoară, Şi-ai fost şi eşti de-a pururea fecioară. De când colinzi pământul n-ai aflat Vrednic de dumneata nici un bărbat. în noaptea nunţii rupi cu fiecare, Mâhnită de aceeaşi remuşcare, C-ai şovăit în recile virtuţi Şi te-ai lăsat bărbatul să-l săruţi. De-altminteri, împăcată-ntre mâhniri, Iei şi miresele, pe lângă miri, Şi te-nfrăţeşti cu ele de aproape, Până le sufli somnul peste pleoape. De câtva timp, la geam, scrutându-i zarea, Văd că te uiţi cum îmi fumez ţigarea, Şi-i o sclipire-n ochi şi, tulburat, Fac semne că nu sunt încă om de însurat. Mai uită-mă o vreme, te-aş ruga, Şi-o să-mi aduc aminte eu de dumneata. Şi lasă, cea mai castă din fecioare, Să-ţi pun de gât un şir de mărţişoare. 82 - «Domnul, Sfântul, mă cunoaşte. îs Ilie care paşte Lunca mare prin răchite. Fără oi şi tară vite, Cu un câine după el. I-am trimis un porumbiei Să-i dau veste că sosesc Pe p âmâm dumnezeiesc, Dând, pesemne,-n cer, de orz, Văd că nu s-a mai întors. I-am trimis şi-un cocostârc, Şi s-a dedulcit la zmârc. Nu ştiu de-a sosit cu bine O păreche de albine. Le-am trimis de-acum vreo lună , Cu doi saci de miere bună, Şi-am trimis şi-un brotăcel Verde ca de pătrunjel. Nici unul, vreau să-ţi arăt, N-a mai venit îndărăt. Dă, te rog frumos, de ştire Că-s aci, la mănăstire, Şi c-am rupt pe drumuri cinci Părechi groase de opinci. Pân’ te-ntorci, Sfinţia ta, Dă-mi ceva a îmbuca. Sunt lihnit de foame, frate, Şi-am slăbit la jumătate.» Ce să vezi? Acolo-n poartă, O să-mi vie, Doamne iartă, Un ospăţ ca o gustare, Nemaipomenit de mare, Cât clipeşti, subt frunza deasă, S-a-ntins un pogon de masă Cu bucate şi fripturi Ca pentru cinzeci de guri. Zece bucate cu sos, 85 Pâine albă, vin vârtos, Şi o ploscă de rachiu Iute ca argintul-viu. De ştiam aşa, vezi bine, Te luam, Zamfiră, cu mine. Parcă văd, în stoluri, mii De sticleţi şi de scatii, Vor veni ca să cuteze Şi ei să se ospăteze, Şi de-a buşile prin iarbă, Căţelandri mici cu barbă, Iară stareţa, băbuşca, Ii alungă cu biciuşca. La şerbet de trandafiri Vin şi alţi noi musafiri Cu'aripile subţiri, Moi şi mici ca nişte pleoape, Mierea crudă să o pape. Popa-n drum, la cap de sat, S-a-nvrăjbit că l-am «tăiat». Nu ştiu de la cine-aflase, Că-1 văzui că mă descoase: Ce-am de spus şi ce-am să cer Şi ce caut eu în cer? Am uitat ce-au zis părinţii Că-n drum te mănâncă sfinţii? Nu-s destul de mulţumit Că sunt viu şi zămislit? Ce-mi lipseşte, ce îmi vine? Nu e-n sat destul de bine? Nimeni nu a cutezat Să se ducă nechemat. - «Doamne! câtă îndrăzneală! Tu nu simţi nici o sfiială?» - «Dar ce-ţi vine-aşa de greu, Nu-i şi Dumnezeul meu? 86 Chiar de la Sfinţia ta Aşa sfat n-aş aştepta. Eu mă duc cum sunt, Ilie, Fie ce o fi să fie. De-oi da greş, cum văd că-ţi place, O să mă întorc, şi pace.» isUiil Şoaptele din sat, bărbate? Prinde vorba în norod Că Ilie-ar fi nerod. Lumea vorbeşte de ieri Că ai vrea să mergi la ceri. în cer nimeni n-a mai fost. Popa te tot face prost. Zice că o să-ţi citească Molitfâ arhierească. Protopopul din Vaslui Este de părerea lui. Doftorul se chibzuieşte Care leac îţi trebuieşte. Dascălul nostru de şcoală Crede c-ai, - şi el, - o boală. Dar a zis primarele Că tu faci pe marele. Şi, cu el, încă vreo trei, Că ţi-ai bătut joc de ei. Numai cei cu ochelari Şi chelie-s oameni mari. Şi-au lăsat, ca să se facă, Să le crească-ntâi o floacă. De-ăi cu burtă şi cărunţi Spun că umbli să-i înfrunţi. Orişice ar fi şi-ai vrea Nu e după voia ta. Trebuie să iei hârtie Scrisă, de la primărie. Nu poţi fi nici viu, nici mort, 87 Fără nici un paşaport. Ca să mergi la Dumnezeu Să te faci protoiereu. stareţ sau arhiereu, Şi. pe urmă, s-o vedea L '.n: ’/z'.z o să-ţi dea, Episcopul, prefectura? rSn-rî.ajvca iacă-ţi gura. Ştii, bărbate, lumea toată E pe tine supărată. Fii blajin şi înţelege: Să nu cate să te lege.» - «Fată dragă de nevastă, Nu-i nici glumă,- nici năpastă, Şi n-am pus de gând să râd De nici un posomorât. Că mi s-a făcut de cer, Bolnav sunt, rău şi stingher? Le vorbeşti de Dumnezeu Şi-i vine şi popii greu. Sunt cu-atâta vinovat, Că am stat şi-am judecat. Primarul, de multă burtă, A făcut la minte scurtă. Popii sufletul îi zace Ca broscoii din băltoace, îmbuibat, ca la suhat, Şi boierul s-a-ngrăşat. Cine se uită la mine Să mă-ntrebe de mi-e bine, De mi-e rău? Fată, numai ochiul tău. Cât eram flăcău frumos Am fost, ştiu, cam somnoros. Mă uitam la tine-n gene Şi simţeam că mi-e alene. Iar de când m-am însurat 88 Boii nu i-am dejugat. Noi pusesem an săcară, Şi-a ieşit neghină-amară. Am pus grâu de-1 mare-n bob: Parc-am pus ţăndări de ciob. Numai plugul licăreşte, Şi secera rugineşte. Parcă intră în pământ Un blestem şi-un jurământ; Tot ce pui n-are prăsilă, Şi brazda primeşte-n silă, Lacomă, după tipic, Numai la trup de voinic. Şobolanca-şi pune plozii Cuibăriţi în spini şi bozii. Coropijniţa, omida, Scaietele, pălămida, Mărăcinele, mohorul Rod şi-năbuşe ogorul. Şi, fără izlaz şi vite, Jârinii negunoite îi e sete de feciori La un veac de două ori. Cât vezi: ciorile în stol Şi movile de sobol. Când am pus în ea porumb A dat tot ştiuleţi de plumb. Pui ovăz şi iese pir, Semeni ca în cimitir. Cu vreo şase-şapte ţoale Tot mi-s picioarele goale, Şi m-am încăpăţânat S-ajung şi eu om bogat, Să îţi fee fote de joc, Catrinţă de iarmaroc, Fuste noi de borangic, Salbă grea de aur mic Şi brăţări încolăcite. 89 Vreau să cumpăr cai şi vite. O să-i cer lui Dumnezeu Să îmi dea şi dreptul meu. Că, de seamă am băgat, Mi l-a cam înstrăinat. De o fi să tot aştept Mi-ajunge nasul la piept. O să-i zic: „Doamne, vecine, De vrei, bine - şi tot bine De nu vrei, că mi-i totuna", Şi-o să plec la drum ca luna. Insă n-o să zic aşa, O să-i zic: „Măria ta“, Şi-o să-i spui vreo linguşire , Din Mineie şi Psaltire, Vorba dulce, ca oricui, I-o plăcea şi Dumnealui. Că de mare este mare, Dar supus la alintare. Ici-colea câte-un cuvânt Am învăţat să-l şi cânt. Apoi, poate, pe-ndelete, Scot şi fluierul din bete, Că de n-oi mai avea grai Tot am o ţeavă de nai. Dă-mi şi tu câte-o povaţă Să nu fac vreo boroboaţă. Dacă mă primeşte bine, Viu să te iau şi pe tine. Că de-o fi cum este-n grai, Ne mutăm cu toţii-n Rai. Dacă-i precum povesteşte Popa pe bisericeşte, Sus, la Dumnezeu, în Rai, Todeauna-i luna mai. Vremea zilelor şi anul 90 Sunt cu carul şi toptanul. Nici nu vin, nici nu se duc, Că stau prinse în văzduc Păzite de Sfântul Duc. Toate, nemaipomenite. Sunt călare ocolite. Auzi clopotul că bate Caie veac şi jumătate. Muşeţelul altul nu-i Decât floarea-soarelui, Boaba neagră din ciorchin Ţine cât plosca de vin, Că ciorchinele având^ Vin cât zece buţi la rând, Cu o prună nu prea mare Umpli rasă-o zâcătoare. Şi-i atât de mult borhot Că nu-ncape-n ceruri tot, Şi-i dospit, ca-ntr-o căldare, Intr-o albie de mare. Că măsura Este pâlnia şi gura. Baniţa şi chilele Sunt cât toate zilele, Strachina e cât copaia, Lingura cât altă aia, Friptura cât mătura, Lipia cât pătura, La pofta mâncării ţoiul Cât bobocu-i şi răţoiul. După ochi, după sprinceană, La prânz, vin, o damigeană, Ori un boloboc, Dacă mai rămâne loc. Ce priveşte apa, apă Cred că nu e nici în groapă. Când e nevoie de ea Ploaia vine pe cană. 91 A fost vinul încercat La spălat şi la-mbăiat, Dar Părinţii, droaie, claie, Toată ziua făceau baie, Aşa parcă mi-ar fi spus, Rătăcit, un zvon de sus. Chiar ocaua rânduită, Ar avea fimdul de sită, Şi, de-asemenea cu vadra, Numeri numai pe a patra. Că, bătu-l-ar să-l mai bată, îl miroşi că şi te-mbată. De băut bei câte vrei Vedre, una, două, trei, Socotind la patru una, De băut ai todeauna, Pe mâncate, nemâncate, Pe dormite, pe sculate. Până ce-au cântat cocoşii, Beau cu toţii, moşi-strămoşii, Şi-nţelegi cu cerul gurii Toate tainele Scripturii, Că şi gura are cer, Păcătosului stingher. Două sute de ceaune Cu gura cât o păşune, Unul la câte cinci poşti, Păzite de sfinţii proşti, Fierb la rând pe pirostrii, Proştii povestind prostii. Mii de căruţe cu cai Toamă-n mămăligi mălai, Şi catârii în spinare Aduc dăsagii cu sare. De-altă parte, şi acuşa Boii iau şi duc cenuşa. Scormonite, vetre mari 92 De uncheşi mămăligari, Se văd noaptea din cătune Cu scânteia pe tăciune. Carul Mare s-a golit, Carul Mic s-a-mpleticit, Luna, maica starea, Scarmănă cu râriţa. i.a cioşca şi Puii Cioştii Ne uităm şi noi ca proştii, Când în ceaunele berci Făcăleţele-ntorc terci. Că, pesemne, nici în Rai Nu mai scăpăm de mălai. Dar vezi că, de mult belşug, Omul ia şi beteşug, Şi-amintindu-şi de la sat, Vine pofta de păsat. Dumnezeu cel negrăit La de toate s-a gândit.» - «Nu cumva tu eşti Păcală Care umblă traistă-goală După mere şi ciuperci Şi-ai venit să mă încerci? Umbli de la tinereţe După pere pădureţe. Nici nu stai, nici nu te duci, Nici desculţ, nici în papuci. Umbli doar aşa, hai-hui. Altceva n-aveai să-mi spui? Ai venit şi ai trecut, Şi eşti tot la început, Dând şi pravila-n uitare, Cum ar fi în Postul Mare, Când îţi întăreai puterea Aşteptând şi învierea. Şi te lasă de tutun. Ce găseşti că-n el e bun?» 93 - «Ce să fac, Tată Părinte, Să mă-nvăţ cu cele sfinte învăţat a mă-ndopa? Nu'S ca Preasfinţia ta, învăţat cu alte rosturi, Răbdător în patru posturi, Şi cum naiba o fi fost: ----pUJ>l, Şi mai agăţai şi lunea, Să ne ierţi deşertăciunea, Dar şi asta o să treacă, Vremea vorbelor de clacă. Te rog dă-mi certificat Că nu am nici un păcat. Carne nu am prea mâncat Şi să ştii că am răbdat. Doar măligă cu păsat. Să mai scrii, te rog fierbinte, De fasole şi de linte, Te-aş ruga să nici nu minţi C-am mâncat în post plâcinţi. Ăsta-i dreptu,-n sfântă jale, Numai al Sfinţiei tale.» POSTFAŢĂ Obiceiul ne învaţă Să încep cu o prefaţă. Bănuiesc că se pricepe: Nu începe unde-ncepe. Că prefaţa a venit Tocmai după isprăvit, 94 începutul la sfârşit, Asta s-a mai pomenit. Lucruri şi mai minunate Merg de obşte de-a-ndarate, Căci avem învăţăminte, Coada când o ia-nainte, Capul, ca să nu se vadă, Să fie mutat la coadă, O greşeală de născare Primind astfel îndreptare. Aş avea de povestit Altceva: cum a ieşit Dintr-un joc, dintr-o prinsoare Cartea mea povestitoare. Slove, glasuri, vorbe, stihuri, Scame, aţe şi nimicuri. Toţi, bătrânii şi copiii, Dascăli ai academiii Noastre din gospodărie, Au pus pana pe hârtie. Babe, fete, unchi, băieţi, Şapte zile cântăreţi, Ghiersul s-au luptat să-l sune Din arcuşuri fără strune. Şi-ntr-o săptămână-ntreagă Trebuia să se aleagă. La hotărâtul soroc, Am cântat toţi la un loc, Şi taraful, vai de mine! S-a făcut şi de ruşine. Trebuieşte povestit Balamucul ce-a ieşit. Unul însă, cum e dat, Se cădea încununat, Că nu suntem, mici şi mari, Noi de-a surda cărturari. 95 Celui ce a fost ales, Mai pleşuv, i s-a pus fes, Şi-mprejur, ca un turban, Un covrig fără susan; Pregătisem, în zadar, Tichii de mărgăritar, O manta, ca pentru fapte, Dintr-o cămaşe de noapte, Şi, ca la sultani, alături, Doi harapi cu două mături Autorul, în picioare, A primit o cuvântare, Pentru care, într-ascuns, Pregătise şi-un răspuns. Şi ca un mai mare dar I-am dat cartea la tipar, Şi răsplată, la condei, Nişte bani, trei-patru lei. Ce-i mai vechi e-adevărat: între orbi chior e-mpărat. Ml UI NOAPTEA (19^ TAINUL MEU Citeţi necunoscuţi, din două căpătâie De ţară,-mi scriţi că scrisul meu mângâie. Durerile de viaţă simt pentru voi alean, Oltean şi moldovean, Că tineri şi bătrâni găsiţi în ele şoapte Din depărtări de ziuă şi de noapte. Isuşii mei sunt şoapte de Isus. Nu-s numai ale mele, că vin cumva de sus. Nu vreau răsplată alta, cuvintele-mi ajung, Că rănile din suflet cu şoaptă vi le ung. E undelemnul candelelor sfinte . Şi-s mângâiat de-asemeni, ca frate şi părinte. Poporul va purcede cu frică de pierzare, în inimă şi-n mână cu-o stea: o lumânare. Plugarule-al ţărânii, pe-ntinsul tău pământ, Cuvântul ţi-este sfânt: Te recunosc din gloată. Scriptura veche zice Că-n umbra tui, cu Domnul, smulgeai, de foame, spice. Mai 1966 «Gazeta literară», an. XIII, nr. 20,19 mai 1966, p. 1. 97 MOLIFTUL Ţi-aduci aminte, bradule şi frate? Erai în munţi o maiestate. Acopereai cu slavă şi ceru! şi pământu Erai în culmea ta Preasfântul. Se odihneau din zbor şi lungă cale Şoimii-osteniţi pe ramurile tale. Erai şi cuib de veveriţe sure Crescute în pădure, în umbra ta, de-ţi mai aduci aminte Citeam şi căutam cuvinte. în frumuseţea ta de chiparos Ieşea cuvântul mai frumos. Mă ajutai, când nu puteam găsi încrucişarea lor de miazăzi. Cum te simţeşti cu braţele tăiate, Ajuns un stâlp cu stâlpii din cetate, Când şoimul se roteşte deasupra sfintei m Şi nu te mai cunoaşte? 23 mai 1966 «Gazeta literară», an. XIII, nr. 21,26 mai 1966, p. 1. NU Nu căuta în sufletul cuiva Că pătimeşte de iubit cândva. Să nu îi schimbi credinţa lui cinstită Fie că-i rea şi oropsită. 98 Legile inimii curate Nu vor să fie-mpiedecate Şi osândite ca nişte păcate Tu suferă şi înţelege Şi nu-i mai porunci o altă lege. Ca utlmCa ta ni - vC Cuj i *TÎvjC Decât puţin, cât cumpără şi vinde. Păzeşte-ţi cugetul la vreme, Să dojenească strâmb sau să blesteme. Chiar dacă inima te doare De aşteptare şi răbdare. Viaţa ne rabdă, împliniţi ori goi. Să o răbdăm şi noi. Ea pretutindeni e deplină Şi risipită-n umbră de lumină. 30 mai 1966 «Gazeta literari», an. XIII, nr. 22,2 iunie 1966, p. LATRJM în toată vremea mă gândesc la tine, în ceasul bun ca şi în ceasul rău, Fără să vreau, fără să ştiu, străine, Chemat de mutul sântul glasul tău. E un nărav cu-obârşie străveche Şi în deşert voiam cu el să lupt. Te-am moştenit în sânge şi-n ureche, Şi te-am băut cu laptele meu supt. Şi gândul meu ca urletul de fiară, Flămând de ceruri şi de ţară, 99 Mă zdruncina din milă şi păcate, In goala mea singurătate. E-o moştenire care vine De mii de ani până la mine. 5 iunie 1966 «Gazeta literară», an. XIII, nr. 23,9 iunie 1966, p. 1. APELE TĂCUTE Râuri gemene fecioare, Vă primim de la izvoare. Curgeţi, ape moi şi line, Curgeţi fără de-ncetare în văpaia lunii pline, Dintr-o zare într-altă zare. Limpezi cum le-am cunoscut, Şapte văi au străbătut, Şapte neamuri le-au băut, Pline ca şi la-nceput. Argeşul şi Oltul meu, Vă păzeşte Dumnezeu. Din adânc cine vă mână, Ce stăpân sau ce stăpână? Fiţi beteală pe vecie-n Fericita Românie. 12 iunie 1966 «Gazeta literară», an. XIII, nr. 24,16 iunie 1966, p. 1. 100 PAUZA MEA N-auzi? E două noaptea. E vântul prin grădină, Şi în fereastra ta e tot lumină. Ce-aştepţi? Odihna lumii a şi-nceput de mult. Şirul ds ors moărtc să îrcscă rni-î ascult S-au deşteptat cocoşii, s-a destrămat şi ceaţa, îţi cântă deşteptarea şi'bună-dimineaţa. Mai fuge după mine un gândul mai ascuns. La mine încă somnul odihnei n-a pătruns. Ca să te simţi mai ager în ziua care vine, De dormi câteva ceasuri ai să te simţi mai bine. Pierdute-n adormire n-am ceasuri câştigate, Am vreme să-mi dorm somnul cât o eternitate. Eu nu ştiu ce-i odihnă. Mă ştie cucuvaia Care-mi păzeşte noaptea, fereastra şi odaia. Tovarăşa de noapte, de fiecare clipă, Acoperit de blânda şi gingaşa-i aripă. Geneva, 25 iunie 1966 «Gazeta literari», an. XIII, nr. 28,14 iulie 1966, p. 1. CAUT CHEIA PE-NTUNERIC Sunt în mine nişte doi Şi-ncerc chei mai vechi şi noi Pentru taine, să descuie. Uşile-s bătute-n cuie. Şi vâr cheile în broască Poate-or fi să se cunoască. 101 încercai şi alte chei De rugină şi scântei. Cheie mică sau prea mare; Am verigi la cingătoare. Ele sună ca un glas Când le scot şi când le las. Geneve, Hopital Cantonai, 8 iulie 1966 «Gazeta literară», an. XIII, nr. 29,21 iulie 1966, p. BALADA PARASCfflVEI DIN BUNEŞTII BUCOVINEI Fata mea, de când ne-am luat Vremea tot ne-a tulburat. Am trăit, după cum ştii, La-nchisori şi-n puşcării. Dar de cum ne-am cunoscut Dorul nu ne-a descrescut, între lanţuri, dus şi strâns, Tu răbdai tăcut şi-ai plâns Zile negre, ceasuri grele, Ne vedeam printre zăbrele. Viaţa noastră-ntodeauna Şi-ntreruptă ne-a fost una. Ni-era vremea veninoasă, Duşmănit şi tu frumoasă. Dar durerile-ndurate Le-mpărţeam pe jumătate. Poate-aşa ne-a fost şi scris: Suferinţă, chin şi vis. 102 Visul însă-n timp cumplit Nesimţind ni s-a-mplinit. Ţara ta din Miazănoapte Tăia spicele necoapte. Vaca voastră nu da lapte Fincă soarele greoi N-ajungea până la voi. Cu Moldova-n graniţă Casa ta de draniţă Se uita în ţara mea Unde grâul meu cocea Tremurând şi suspina. între ţara ta săracă Şi Moldova cea buiacă Curge-ngustă cât un brâu Pârtia unui pârâu Trecut lesne cu piciorul După apă, cu urciorul. Dar pe graniţă-mpăratul îşi pusese stâlp soldatul, Cu o puşcă, iată dragă, încărcată doar să tragă. Şi trăgea şi-n ziua mare Pusă ca din răzbunare, Că, vezi bine, noi eram De-altă vatră şi de-alt neam. Altcum ţara vi-era goală De biserici şi de şcoală. Primeaţi binecuvântare La cinci poştii depărtare, De la un protoiereu Uitat şi de Dumnezeu — La botez şi-nmormântare. 103 Zgriptorul împărăţiei Era semnul datoriei Stând cu pliscurile-ntoarse Peste pajiştele arse Şi primindu-şi fiecare Partea lui de-ameninţare. cŞ treci co^2*'i I1’’ Nemţii împăratului, Te ocheau ca vinovat Pentru ei şi împărat. De la crucea lui Profir începea şi-un cimitir. Vinovaţii Erau maicile, bărbaţii, Mergând să-şi sărute fraţii De dincoace de izvor, Clăcaşi pe cenuşa lor. într-o zi, mai mare milă, Tu erai de-abia copilă Şi Măicuţa te-a trimis Pe un timp de soare-nchis Să-i aduci câte niţică Smântioară-ntr-o ulcică. Satul aştepta-nvierea Şi-ncepuse privighierea. Vezi că,-n marea-mpărăţie, Dreptul se chema hoţie, Că-i furai din avuţie. Te-au văzut finanţii ei Şi te-au dus cu puşca trei. Ca să scapi de cimitir Trebuia plătit un bir. Cine să plătească vama, Cine altul decât Mama? Maică-ta, uscată iască, Şi-a vândut ca să plătească 104 Şi bondiţa strămoşească, Dar păstra într-o cutie Slovele de răzeşie Moştenite de când veacul De la moşul ei, săracul. Scrise, nu ştiu în ce an, Chiar He mâna lui Ştefan Date-n grijile păstrării: Semn al vitejiei ţării. De atunci aţi blestemat Graniţa şi pe-mpărat. Blestemul a biruit, Graniţa s-a prăbuşit Şi cu ea deodată, mamă, Zidurile de la vamă. Eu, balada mea târzie Ţi-o citii cu lacrimi ţie, Fată dragă, Prin vecii acum pribeagă. Ţi-am citit suspinul vie în spital, în agonie. Stihurile înjghebate Le-ai simţit adevărate: Te-ai trezit şi-ai tresărit, Era ghiersul desluşit. Tu mă laşi acum nătâng Să-mi scriu stihul şi să plâng. Pan’ ce şi zilele mele Se vor stinge printre stele. Când prin zări din marea noapte Te-oi chema-n frânturi de şoapte. N-am crezut când ne-am jurat Că de-atunci ne-a şi-mbrăcat Cununaţi, sub bolta porţii, Steagul adiat al morţii. 105 Lin şi fiirtunatec vine Linguşind până la mine, Timpul, vraja tuturora; O aştepţi şi sună ora. Vremea mi-a venit şi-mi vine Să te port de-acum în mine. In zăbranic, dragă fată. Inima mi-e-nfâşurată. August 1966 «Gazeta literară», an XIII, nr. 34,25 august 1966, p. 1. MANUSCRISUL Ar fi vrut să nu mai spună, Că plângând mereu la lună, Umblă-n gol şi în furtună, Noaptea fără de hodină, Ziua fără nici lumină, Sufletul meu, părăsit, De ce-a fost şi-a fost iubit. Frântă-n cârje subsuoara, Căutase primăvara. Lacrimile mele-amare Mi le-adun pe fiecare în condei şi călimară Drept aghiazmă funerară. Şi-acest plânset mut, închis, Mi se cheamă manuscris. «Gazeta literară», an. XIII, nr. 35,1 septembrie 1966, p. 1. 106 HL RĂZVRĂTIRE începe, Doamne, iar să-ţi pară rău Că m-ai ales un timp să-ţi fiu al tău? îmi dăruiseşi un crâmpei de har Şi-mi dovedeai că harul fusese in zadar, îngenunchiat nainte-ţi cu frică şi sfiială Mă încerca mereu şi câte-o îndoială, Şi tulburat de taine şi murmure cereşti Te-am întrebat odată, cine eşti? Să-mi fie singurul păcat Pe care socoteam că l-ai uitat? Născutul fără âripi, ca oamenii mai proşti, Nădăjduiam că tu mă recunoşti, Dar trebuia păcatul să-mi fie şi mai greu De care-mi cerci sfârşitul de-a pururea mereu. Dar n-aşteptam pedeapsa să-mi fie-atât de grea, Când judecaşi fărâma de viaţă fost-a mea. La câte-o cotitură rămânem fâţă-n faţă, Şi asta se numeşte în pravila ta viaţă. Ţi-ai săvârşit Adamii şi Câinii în Satani Nu-i mai iubeşti pe oameni că-ţi trebuiesc duşmani. «Gazeta literara», an. XIII, nr. 36,8 septembrie 1966, p. 1. PRIBEGIE Pribeag prin noaptea lunii, neliniştea mă fură. M-am întâlnit cu mine la câte-o cotitură. 107 M-am despărţit in două cu-o pravilă-nţeleaptă: Unul colindă lumea şi celălalt aşteaptă. Ce-aştepţi între morminte de piatră şi statui? Vorbirea şi cuvântul din urmă al nu ştiu cui. 5-a luminat de ziuă, ce faci? Nu ştiu ce tac. îmi sună parcă ceasul, lăsaţi-mă să zac. La mine aşteptarea-i a trâmbiţii din porţi. Mă voi scula odată cu cei răniţi şi morţi. N-ai auzit cântarea sunând în alăute? Aud o alăută: cântarea nu se-aude. Veni în goană calul să ne aducă veste. Aş vrea să mângâi calul că vine din poveste. De când te-aştept e-o viaţă, tu, calule, să vii, Eu nu mai ştiu povestea. Tu poate o mai ştii. Ar fi ca o poveste de noapte-ntr-un proverb. Eu mi-am ales de stană pe steagul meu un cerb. Hai, calule»-mpreună, să colindăm o dată Prăpăstiile negre din culmi şi lumea toată. «Argeş», an. I, nr. 4, septembrie 1966, p. 1. ISCĂLITURĂ PE OGLINDĂ Ascuns în straie scumpe, de ochii mei profunzi Şi largi cât zarea mare, tu nu ştii să te-ascunzi. 108 Te dai cum eşti pe faţă, întreg, fără sfiială, Şi-nzorzonat şi mândru, chiar trist şi-n pielea goală, în spaţiile mele, de vis şi de lumină, N-a fost neruşinare să-mi fi rămas streină. Ai bălăcit în mine ca-n baltă Se poate mai ennoacto Prin aşternutul undei înotul unei broaşte? Am lionil ci ron/inarpa cpninStŞtii «fintA* Nimic nu mă mânjeşte ca să-mi aduc aminte. «Gazeta literală», an. XIII, nr. 38,22 septembrie 1966, p. 1. PORTRET Mă uit la el şi-l mai ascult. Face nimic dar vrea tot mult. Intenţii câteodată potrivite. Aprobă, se codeşte şi admite, Şi bun la suflet ca un miel, Ar trebui şi-o minte-n el. Şi nu e niciodată mai fudul, Nici mai puţin, nici mai destul. 17 octombrie 1966 «Gazeta literată», an Xm,nr. 42,20 odcntbrie 1966, p. 1. INSCRIPŢIE PE SCRIPCĂ M-aş împăca mai bine, bunăoară, Să te socot de scândură şi sfoară. Tu eşti de lemn, dar glasul vostru nu e Numai un şir de coarde prinse-n cuie. 109 Ca şi vioara singură, tăcută Şi coarda e o strună mută. E duh în voi, dar peste vieţi şi moarte Şi sufletul vă vine de departe. Vioara-ncepe să semene cu mine, însufleţită-n grai de nu văd ce şi nu ştiu cine. Când începeam să cuget la ceva Se strecura parcâ-n gândire cineva. Gândul meu nu-i de pe pământ, nu-i vântul, Parcă desprins din ce fusese cândva Cuvântul, Plutind naintea Vremii, peste ape. Şi-acum întreg în tine-ncape. «Ga2eta literari», an. XIII, nr. 43,27 octombrie 1966, jx 1. ÎNTRE ZODII O voce umblă-n crucea nopţii, poate-o şoaptă, Parc-o aud şi parcă nu Vorbind cu «dumneata» şi «tu», E singuratecă şi depărtată. Mă strigă câteodată. Se-aude, se arată Suspinată. E poate un ecou, un semn, un fimigeu Al unui gând de prin trecutul meu Rămas pe lângă vreo fântână, într-un salcâm ori în ţărână, Care mă caută crezând că m-a pierdut. Căţelul amintirilor mă latră, Mă caută-n văzduh şi-n piatră. Octombrie 1966 «Gazeta literara», an. XIII, nr. 44,3 noiembrie 1966, p. 1. 110 ALUATUL Nemulţumiţi de naiuri, de scripcă şi de flaut, Mă-ntreabă cei de-alături de ce te tot mai caut, Că ei au ştiri mai bune că nu eşti, nici n-ai fost Şi dintre toţi cuminţii rămân eu cel mai prost. Pe când ei după came şi butii pline umblă, Cel mai sărman cu duhul, eu umblu după umbră. Vezi, am citit în cartea de aur dintre cărţi Că tu eşti fâcătorul-a-toate-n patru părţi. Nu ştiu, dormeam citind-o când ascultam pădurea Sunându-mi, în pridvoare, sau mă gândeam aiurea. Dar neputându-mi gândul de om să mă ajute, Mă las în voia şoaptei din fagi pe neştiute. Aş vrea să ştiu, privindu-ţi Tăriile cu zimţi, Dar ce-i a şti? De-ajuns e-atât: numai să sirpţi. Te căutam prin lume să mă-ntâlnesc cu tine, Să-ţi spun că ce tăcuseşi putea ieşi mai bine. Când maică-mea frământă aluatul, mă-nţelegi? Ea scoate-ntodeauna din vatră pâini întregi. Noiembrie 1966 «Gazeta literari», an. Xm, nr. 46,17 noiembrie 1966, p. 1. BINE ŞI RĂU între nădejde tristă şi-ndoială, Te-am căutat prin bolta siderală. 111 Te-am căutat pe unde şi neunde Iţi bănuiam făptura că se-ascunde. Te căutam în tainica ta lipsă Prin Testamente şi Apocalipsă. Rj5 fi rîmoe iirţ !rţC t__! ii xi l UiUuI SAil iVu iJVl uCltUSil».. îU. Pe unde nu te-am căutat? crv'rv+Aorr» ^*5 ♦ ’t Se şi-nălţa în dreptul tău un zid. Simţindu-te zvâcnind în rădăcini Te mai simţeam în spice şi-n tulpini. Te-am şi cântat pe corzi, şi noi şi sparte, Şi peste vieţi şi peste moarte. Tu rămâneai mereu departe. Auzul tău nu vrea s-audă Cântec de nai, de cobză şi-alăută? într-o-nserare, în sfârşit, Mi se păruse că te-aş fi zărit în mantia de aur a unui asfinţit, Prinzându-ţi-o, târâtă prin ţărână. Mi-a şi rămas un ciucure în mână Şi l-am vârât în sân, ca un pribeag Un bun de furtişag. Dă-mi voie, negăsită arătare, Să-ţi pui acum o veche întrebare: Că ai făcut atâtea frumuseţi blajine, Fără-ndoială, mulţumescu-ţi bine, Clădiri de piscuri, cuiburi de izvoare, Timpuri şi valuri călătoare Şi oamenii în sărbătoare; Bărbaţi viteji, domniţe la harfe şi la furcă. Mutând pe strune mâna, fuiorul când se-ncurcâ. Dar, mare-aprinzătorule de stele, Cum de-ai făcut şi-atâtea lucruri rele? Noiembrie 1966 «Gazda literară», an XQI, nr. 47,24 noiembrie 1966, p. 1. *1 a PSALM DE TINEREŢE Cu ochii, Doamne,-n turla-ţi milostivă, Dau tot ocoi stancoasei catedrale. O crizantemă-ţi tremură-n ogivă, Luceafărul cu rnia-i de petale. Ţi-aş mulţumi de darurile toate, Plugar în brazda ghiersului săracă, Slova s-a rupt şi graiul nu mai poate Cu bunătatea ta să se întreacă. Aş încerca să-ţi fee un spic mai strălucit In snopi încinşi cu fire de beteală. Dar, Doamne, încă nu a izbutit Să-mi încolţească boaba de cerneală. Să-ţi cânt aş vrea şi-s tot neputincios, în vis şi cobza mi s-a destrămat. Uită-te, Doamne, jos de tot, în jos, Se roagă către tine cel îngenunchiat. (Vechi manuscrise) «Viaţa românească», an. XIX, nr. 11, noiembrie 1966, p. 11. Titlul iniţial a fost Rugă de Crăciun. Pe manuscris se află dedicaţia Lui N. M. şi este datat Crăciunul anului 1937. BALADA SÂNGELUI II De unde-a fost menirea să-ţi înceapă, Că nu eşti nici pământ, nici aer şi nici apă. 112 113 Ascuns şi tăinuit între zăvoare, Eşti ca o floare curgătoare ieşită din nu ştiu ce feluri de tulpină Dintre-ntuneric, neguri şi lumină. Când s-a născut din mâl întâia oară, Omul primi şi-ntfiia lui comoară în dar de taină noului-născut, Tezaur nemaicunoscut. Păstrează-1 încuiat în inimă la tine Odraslei viitoare, care vine, Că-i sfânt, că-i aur înfrăţit cu soare; De unde nu, pedeapsa-i că te doare. «Gazeta literară», an. XIII, nr. 50,15 mai 1966, p. 1. DE ÎNVIERE Ştiam că sunteţi vechi şi buni creştini, Că vă-nchinaţi la sute de altare Şi, puritani şi căndizi şi blajini, Purtaţi subt redingotă aripioare. Duminica, la predică, şi-acasă, Citiţi Scriptura şi cântând Psaltirea, Le-mprăştiaţi în lume, că vă pasă A creştina întreagă omenirea. Din Indii, Gibraltar, Suez şi Malta, Stăpâni peste oceane şi pe mări, Aţi creştinat de-aproape, până una, alta, Cu glonţul, zeci de neamuri şi de ţări. 114 Aci», pe noi, în slava lui Hristos, Când, înviat din moartea lui, renaşte, în jug prusac, tăcurăţi mai frumos: Ne-aţi răstignit şi ars de vii, de Paşte. Carnet 1944 «Gazeta literari», an. XIII, nr. 51,22 decembrie 1966, p. 1. Menţiune: Din Carnet 1944. Vechi manuscrise. TRÂMBIŢELE DE ARGINT Ies cu noaptea, la colind, Trâmbiţele de argint. Câte trâmbiţi, câte stele, îngânându*se*ntre ele, între graniţele lumii Trezind viii şi postumii, Nou-născuţii şi strămoşii Cântă-n lume toţi cocoşii. Pare-ntinsă bolta-naltă Până-n lumea ceealaltă. Decembrie 1966 «Argeş», an. I, nr. 7, decembrie 1966, p. 1. PSALM Când m-ai Scut, mi-ai spus: de-acum, trăieşte. Şi am trăit, aşa se povesteşte. 115 Trăirea mea se cheamă viaţă, şi omoară. Dar tu mi-ai spus odinioară Că ne ucide moartea, nu viaţa şi iubirea; Atât a învăţat la tine omenirea. Nu mi-ai vorbit de lacrimi niciodată; Dar larrima-i în mina ®durî2tâ. M-ai îndemnat să joc, să cânt, Şi nu mi-ai pomenit şi de mormânt. Tu n-ai făcut pământul din milă şi iubire, îţi trebuia loc slobod, întins, de cimitire. Ianuarie 1967 «Gazeta literară», an. XIV, nr. 4,26 ianuarie 1967,p. 1. LITANIE Vream să-l înţeleg mereu Pe prea bunul Dumnezeu. L-am chemat un veac întreg, Dar nici azi nu-1 înţeleg. Poate i s-a căşunat Că prea mult m-a răsfăţat, în sfârşit, Mult prea greu m-a pedepsit. Nu ţi-am cerut nimic, şi niciodată, Şi nu-ţi pricep mânia răzbunată. Aş desluşi că-n gândul Tău De multul bine-ţi pare rău. 116 Aripa mare mi s-a-nchis, Ce-mi fii mai scump mi l-ai ucis. Februarie 1967 «Gazeta literară», an. XIV, nr. 6, 9 februarie 1 NEÎMPLINIRE Nu pot trece peste tine, Nici să-ţi dau ocol, Destine. Orice pas încerc să-l fac E curmat în Zodiac. Deşi marginea-i răzleaţă, Nu-i nici cât un fir de aţă. Cine-mi spuse, parcă ieri, Marginea că-i nicăieri? Ca un om, şi eu, de rând, Am câte ceva de gând, Să-mi găsesc o meserie, Care-anume, naiba ştie! Să cioplesc, nu sunt în stare De folos la fiecare. Luasem sculele la rând Şi mă pomeneam cântând, Şi necunoscând ciocanul, Amânam mereu la anul. Căutai să fiu dogar, Un ciubăr să-nchei măcar. Aş fi vrut şi eu să fiu Potcovar, giuvaiergiu... Mai la urmă gândul fuse Să fee linguri, ălbii, fuse, Rogojini de păpuriş, Marfă de alişveriş... 117 Vai de mine! vreau să zic, Nu sunt bun mai de nimic, Ca un greiere-n pustie Fără har de meserie. Şi-osândit, de-atunci, de soartă, Rămăsei cu-o scripcă moartă. Februarie 1967 «Gazeta literară», an. XIV, nr. 7,16 februarie 1967, p. 1 M-AI UITAT? Amintirile grămadă Vin în cârduri să mă vadă Că li-i dor şi lor şi mie De condei şi de hârtie, Ele neştiind să scrie. Nici condeiul nu mai poate Să le prindă-n zbor pe toate. Singur, nici eu nu mai pot Să le-nşir la rând de tot, Şi de-ncerc s-adun vreo câte, uni vin cele mai urâte, Mai bolnave, mai schiloade. Una şovăie şi cade... Vor de mine să se lege Şi-amintirile pribege, Dar uitându-mă mai bine, Văd pe cele mai străine, Vin ca nişte cerşetoare, Şi condeiul meu mă doare. 118 Numai una din grămadă N-a-ncercat să mă mai vadă. Draga mea din nesfârşit M-ai uitat, ori ai murit? Februarie JV67 Y'1*’-0'*". on nr R r* fî»Knipn> 1QA7 ţ>. I REMEMBER Anii treceau tiptili ca nişte şoapte. Unul venise de prin Miazănoapte Şi celălalt dintr-un Apus. S-au întâlnit Şi-au mulţumit. S-au luat de mână şi s-au dus în sus, Se cunoşteau din presupus. Unde mai sunt? Poate-au pierit. Ţărâna le miroase a pulberi de argint: Miresmele nu mint. Mormântul pare-n asfinţit, Era pe-aci pe-aproape între scântei şi ape. Martie 1967 «Gazeta literari», an. XIV, nr. 9,2 martie 1967, p. 1. 119 ŢIE, CĂREIA Crăp uşa cu sfiială. Odaia ţi-estc goală, în perini se păstrează încă O urmă-a Capului adancă. La pat, stingheri, pantofii tăi de catifea. Şi pe cearşaf o pată de cafea. M-am întâlnit prin casă Cu-o umbră vaporoasă. De când pierişi, mi te-arătai întâi. Măcar ca umbră, rogu-mă, rămâi. Martie 1967 «Gazeta literară», an. XIV, nr. 11,16 martie 1967, p. 1. RESURREXIT Lui Galileo Galilei Biciuit şi îngropat, M-am căznit şi-am înviat, Fără giulgii şi sicriu, Mă-ngropaserăţi de viu, Dar, uituci, nu v-aţi gândit Să mă fi şi răstignit. Ar fi fost recunoscute Toate cuiele bătute Pe-ntuneric, pe tăcute, Cu ciocane, noaptea, mute. 120 De-ar mai fi rămas pământ Felul ăsta de mormânt! L-am schimbat, întins pe ele.-n Lespezi vii de peruzele Cu păreţi de ametist: Să nu fiu şi mort şi trist. Groapa chinurilor mele Stă-ntr-un pisc, într-un ungher. Făr’ să vreţi, nici să vă cer, M-aţi înmormântat în cer, între stele mari şi noi Şi-aţi luat cheile cu voi. Dar mi-ajunse un cuvânt Uşa criptei s-o descânt. 23 martie 1967 «Gazeta literată», an. XTV, nr. 12, 23 martie i 967, p. 1. NEANT Astupă fluierul, vioara Opreşte-o să mai sune. Vreau s-amuţească tot ce cântă, Flaute, naiuri, orgi şi strune. Vreau să adoarmă toate. Să nu răzbată nici o şoaptă. Să văd că viaţa-i spânzurată într-un albastru tund de noapte. 121 Tăceţi copaci, tăceţi fântâni, Ca şi cum viaţa n-a-nceput. Pământul nostru să rămâie In cer şi soare, orb şi mut. Căci ar ajunge o silabă Drte+ifX **/-»♦ pfi a km jjvi «jtii “-it’ Vit;V> Ca să se prăbuşească iarăşi Tăcerea veche peste mine. Martie 196? «Gazeta literară», an. XIV, nr. 13,30 martie 1967, p. 1. ÎN AMURG Prin spicele cât ţine ţara mare îşi taie drumul, drept peste hotare, Om după om, urmaşi, înaintaşi, Un rând, de-a curmezişul, de cosaşi. Cei mai dincoa, înalţi, iar cei din zare Pitici, îşi încovoaie sfoara călătoare, Albi în cămeşi, cu murmur depărtat. Coasele lor deodată-au scăpărat. Talazele în tremur îi îneacă, Şi câte-o floare, fragedă, săracă. Pribeagă-n holde, le-a trecut de brâu Prin undele de aur şi de grâu. 122 Aripelor asemeni, de cocoare, Coasele par, lucind, că vor să zboare. April 1967 «Gazeta literară», an. XIV, nr. 14,6 aprilie 1967, p. 1. MODERNITATE Ce nu ar da Sofocle sau Virgil Pe lampa cu petrol şi cu fitil Şi pe cutia noastră cu chibrituri! Şi purpură, şi lauri, şi nimb-oval, şi mituri. Opaiţul e rânced, de fiim opac, de seu. Ei poate ar râvni chiar la condeiul meu Cu teacă şi cerneală, şi la caiet, în stare A fi păstrat nescris între sertare, Ca marmura cu pagini şi despicată foi. Latini şi greci n-au fost sporiţi ca noi. I-am întrecut şi cu lumina rece. Feştila lor cu fumul gros ne-ntrece. Hai pensule, condeie şi dălţi la noua şcoală, Să încăpeţi de-a valma în iscusinţă goală. April 1967 «Gazeta literată», an. XIV, nr. 15,13 aprilie 1967, p. 1. 123 TENDRESSE M-am chinuit să-i dau acestei vorbe înţeles, Un înţeles subtil şi tânăr mai ales. E-o vorbă ca dantela de uşoară Ş? care toată vremea înfăşoară, Ca o nuanţă de lumină Şi face duioşia mai senină. Ea se rosteşte numai într-o limbă, Intr-altfel se poceşte şi se schimbă. E vorba-n limbă nouă să-nfioare, Că e-al femeii scumpe în cântec de izvoare. Eu am făcut plăpânda să stăpânească viaţa, Ca'roua dimineaţa. Femeie şi fecioară, Fii fragedă şi nouă ca-n vis şi-ntâia oară Şi dorul sfânt de tine e murmur de vioară. Fii purtătoarea pură de fiecare clipă A dragostei, şi-anină-ţi pe suflet o aripă, în patimă curată Şi binecuvântată, Când ţi-ai ales bărbatul Se pierde şi păcatul. Aprilie 1967 «Gazeta literata», an. XIV, nr. 16,20 aprilie 1967, p. 1. NELĂMURIRE Mitzurii Când vom putea opri din zbor Umbra de sus cu ape-albastre, 124 Norii-n dantele-n jocul lor Trecând prin sufletele noastre? Când vom putea încremeni-n tulpini Floarea ce piere cum se naşte Şi-a cărei umbră de lumini O sim{i şi nu se mai cunoaşte? Când vom ajunge, m sfârşit, Pe noi să punem jug de stăpânire? Că auzim atâtea şoapte Cum se strecoară-ntr-un ecou Din adâncimile de noapte: Necazul răsăritului cel nou. Că stearpa duşmănie, scumpă fată Nu ştie, ca parfumul, să moară niciodată. Aprilie 1967 «Gazeta literară», an. XIV, nr. 17,27 aprilie 1967, p. 1. FRUNZELE TALE (1968) ttt>t rT»rr 1 Ivui'iAX l- L / A r>: i_/L. Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză, Aştept un fir de vânt să mă pătrunză. Frunzele tale sunt simţirea mea Fremătătoare, ca şi ea, Un simţământ, o frunză legănată, Mişcându-se tot pomul dintr-o dată. Tu câtă frunză ai şi câte crăci Eu tot atâtea am, însă ascunse, Atâtea crăci, atâtea frunze. Când mă frământă îndoiala sunt înfiorat, din vârfuri până la pământ, De unde alte ramuri se-mpăreche Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche. Iunie 1967 «Gazeta literară», an. XIV, nr. 23,8 iunie 1967. INSCRIPŢIE Gândul meu mâhnit mă-ntreabă: încă nu te-ai dumirit De-ntârzii şi-ai rătăcit Din silabă în silabă? 126 Ploile m-au tot bătut. N-au sfârşit, nici început. PSALM Doamne, tu singur văd că mi-ai rămas... Dar şi tu văd că-ncepi glumi cu mine. Nu mai am suflet, nici inimă, nici glas. îs buruiană. Sunt un mărăcine. Tu rabzi să m-asuprească greu duşmanii. Aştept eu ceasul şi tu rabzi cu anii. Mă ocolesc, privind încoace toţi, -Parcă-aş fi fost o gazdă de derbedei şi hoţi. «Tribuna», an. XII, nr. 21,23 mai 1968, p. 1. Menţiune: Poezie inedită din volumul în curs de aparifie «Frunzele tale». SUFLETELE MELE-S DOUĂ Sufletul mi-e un jucător pe sfoară. Dar sufletele mele-s două. ' Unul întinde sfoara şi o desfăşoară Necontenit, tăioasă, vie, nouă, Şi celuilalt «ridică-te şi du-te»-i spune, Şi celălalt, rânjind i se supune. Ochii acestuia de fiară sunt Şi-l găuresc uitându-se-n pământ Şi seacă apa şi-ard pe sus Şoimii de vii, în zborul din apus. Monstrul din aer poate să se lase Purtat în bici pe firul de mătase, 127 Cu talpa lui de piatră şi pământ, Parcă purtat şi legănat de vânt. Scrâşneşte. S-a oprit, Nu-i dau răgaz Biciul meu greu îi cade pe grumaz. • **- u:i.'.r.v. ivieai Răcneşte, urlă, vrea să se scoboare. Nu-i nici o clipă de repaos. Aruncă-te şi cazi în haos, Şi ameţit, precipitat în el, Sfărâmă-ncuietoarea de oţel. «Luceafărul», an. XI, nr. 21,25 mai 1968, p. 5. ÎNTR-O ZI Blestemul fuse-nceput, Că şi-alte ziduri au căzut, Printre luni şi săptămâni Ridicate de stăpâni Nu pe graniţi, dar din ţară, Că boierii le-nălţară între domni şi-ntre popor Pentru bună tihna lor. într-o zi, pe negândite, Fură toate prăvălite. Că intră şi soarele Luminând ogoarele, Sufletele, minţile înmiind credinţele. V-aţi rugat pe neştiute Pentru vremile-ncepute, Şi cu ele s-a ivit Visul vostru împlinit. 128 Fată, când te-am luat de mână, încă nu erai stăpână. Haide, ochii-n ţara mare Bat verzui în sărbătoare Şi din fiecare om A ieşit bogat un pom. Sunt al tău si eşti a mea. Două ilăcâri într-o stea. NUNTA MARE (Fragment) Fusese sorocit odată Nunta pentru ţara toată. Să ne-alegem, zise Banul De Craiova, Bărăganul, Că-ncăpem în el cu toţii, Moş-strămoşii, strănepoţii, învârtind cu toate, Soacre mari şi strănepoate. Loc mai larg pământul n-are Pentru sfânta sărbătoare, între Mare şi Carpaţi Pentru noi şi împăraţi, împăraţi, cât ţine hăul Ni-s Bucegii şi Ceahlăul Cu soţii de prin mlădiţa Dunării cu Ialomiţa, Care-n platoşe cu scuturi Peste şesuri şi ţinuturi Vor veni de braţ cu ei Câte patru, câte trei, Oltul, Argeşul şi Jiul, Ori cu fiica, ori cu fiul 129 Şi cu droaie de copii Toţi de-o mamă, fraţii Jii. Vecii când s-au împlinit Era totul pregătit. Fiecare rând de mese Cu o mie de mirese Şi o mie de flăcăi Blânzi in sat, şi-n mpta tiu. Fetele-mbrăcate-n stele I .a or\rrr\n7P Hrpnt mîrtrolp Mirii blânzi, din câmp şi munte, Aveau steaua lor în frunte Şi cuţitul în chimirul Migălit ca trandafirul. Mai frumoasele oltence Erau fetele gorjence în mantale de dimie Cu ceaprazuri şi cu iie Şi-n năfr ame-nfăşurate... BĂIETANUL Băietanul din pupitru E feciorul lui Dumitru, Neam de neamul lui cioban, E un zdravăn băietan. Are, pe nemăsurate, Cam un cot şi jumătate Din căciulă la opinci, însă minte cât vreo cinci. Cu iţari şi cu suman, El e-ntreg om şi ţăran Dar, încins cu brâu şi bete, E tot mic şi tot juvete. 130 Tudor, sau cum îl cheamă, este Bun de faimă şi poveste. Vara umblă după vite, Iama-i numai pe citite. Când se culcă sau se scoală, Gândul lui e dus la şcoală. Sânte zile-n săptămână Cartea n-o iasă am mână, Zile rele, zile bune, Chiar în câmp şi ia păşune, îl găseau cu ochii-n carte, Că de cărţi nu se desparte. Şi le pune în dăsagă Şi străbate lumea-ntreagă. Atâmată-n grajd, în cui, Stă biblioteca lui. încă de la şase ani, între vaci şi-ntre plăvani, Era singur ascultat, El, de taurul din sat. Printre troscot şi scaieţi îl urmau şi alţi băieţi. Cu viţele, Cu purcele, Care zburdă, sar şi pasc Şi vorbesc de cum se nasc; Că, mai răsăriţi, mai pui, Erau toţi prietenii lui, Şi-n izlazul de la baltă Se-adunau toţi laolaltă, Ascultând ce zice el Şi strigându-1: Tudorel. In cătun şi pe imaş, Tudor le era fruntaş. Uriaşul dintre vite, Ale căruia copite, 131 La necaz, sorbeau o groapă, într-o clipă, cât o apă, De cum da ochii cu el Se-mblânzea ca un căţel Şi venea încovoiat, Ca pisica, la băiat, Că, de mare era mare, Nalt şi lung: o arătare! Când ieşea din bătătură, Pas cu pas, în călcătură, Fiara turmei, fioroasă, Nu mai isprăvea să iasă. Nicăieri, de căutai, Nu aflai aşa buhai, Ca un zimbru, lat în frunte Cât pe Jijia o punte, Şi din frunte, ridicată, Moţ, o horbotă bogată. Tudor îi zicea: - «Vlăjare, Hai cu taica ia plimbare». Şi, blajin blând şi supus, El o lua pe drum, în sus. Tudor sta pe el călare Sau dormindu-i pe spinare, Tauru-1 păzea din coarne, îngrijit să nu-1 răstoarne Şi-ascultând, ca-ntr-o visare, Când citea cu glasul tare, Ca şi ciurda să-l audă Rumegând păşunea crudă -Fără să se mai oprească, Ghiers şi limbă românească. Tudor, trebuie să spui, îşi iubea mult limba lui, Graiul ţârinii, rostit La săpat şi la plivit; 132 Că din muncă şi unelte, Braţe tari şi trupuri zvelte, Din murmurul care cântă Doina omului, în trântă Cu pământul; din rindele. Din ciocane, mari şi grele, Din cuptoare, fierăstraie. Mari de fier, din vâlvătaie Şi din staulul de-acasă Vine limba mai frumoasă -Din cireadă, de la boi, De la capre, iezi şi oi, Cu miros Mai sănătos De fân nou şi bălegar, între bârne de stejar. Şi sudoarea de la vatră Are iz de pom şi piatră, E cinstită şi curată, Că-i pe brazdă semănată. Intri-n grâu până la brâu Şi-n fraged mirbs de râu. Când îşi puse traista-n băţ, Zise: - «Eu mă duc să-nvăţ, Ca să ştiu ce n-au ştiut Oamenii de prin ţinut. Carte multă, carte mare, Să mă simt şi eu în stare Să dau minte şi poveţe Cui la mine-ar vrea să-nveţe. Pune, maică, să se frigă Câţiva bozi de mămăligă Şi-n dăsagi şi-un colţ de caş; Să ajung pân’ la oraş, Că acolo mă descurc, Şi de-o fi să urc, mă urc. 133 Drumu-i greu, pe jos, şi lung, Dar odată tot ajung. Când o fi şi m-oi întoarce între vite şi mioarce, învăţat în grai străbun, Să le cânt şi-n grai mai bun. Mai sfătos, Mai de folos; Fără carte, cum a fost, Omul e sărac şi prost; Să fac stihuri şi poveşti Din cuvinte strămoşeşti, Să fee limba românească Şi mai bine să grăiască.» Din cătun, cu Tudor, iacă, Şi-alţi flăcăi mărunţi că pleacă, în iţari şi în opinci, Sunt vreo douăzeci şi cinci. Azi, feciorul lui Dumitru Stă cuminte în pupitru. 1953 PE COBZĂ Vi-i necaz că nu aveţi Şi voi, două tinereţi. Zgândărind aiurea struna. Nu ştiţi ce fece cu una. 1967 «Luceafărul», an. XI, nr. 21, 25 mai 1968, | Facsimil. 134 VESTITORUL Mai spuse Vestitorul: - «Lipseşte rânduiala. Ca să pornească bine, se-ncepe-ntâi cu şcoala. Cu toate că noi nu ştim nici iscăli citeţ, cultura, cum ii spuiicin, la noi c-n marc preţ. Atâta doar, condeiul şi gândul să nu sară De marginea plăcută stăpânilor pe ţară. Că nu este nici carte aceea, nici cultură, De pildă, care nu ştii: te laudă, te-njură? Cultură-adevărată e-atunci când orice zice Şi face stăpânirea e bine şi ferice. O bună rânduială, se vede, niciodată N-aţi zis că e şi dreptul obştesc la judecată, Cu număr, cu ştampilă, citaţii şi dosar. Sunt fericiri, in viaţă, de care n-ai habar, Când ai trăit sălbatec, de capul tău, nedus De mână, părinteşte, blajin sau luat pe sus. Noi v-arătăm anume, Câte chemări şi rosturi avem, de sus, pe lume, Ce datorii ne-apasă şi ce dregătorie, Pe ranguri, ni se cade in noua-mpărăţie. Zic, deci, judecătorii de pace şi de pâră: în ce netrebnicie ei mintea nu şi-o vâră? Lor sarcina de frunte Le stă în puricarea măruntă-n amănunte. Cătându-le gâlceavă celor ce ai să-nfrunţi. De nu se lasă-n voie, te duci şi îi denunţi. Iei pildă de la lupul din fabulă şi miel, . Că-i tulbura pârâul, păscând mai jos de el, Şi vinovat că moşul, strămoşul lui, pe-al tău L-a clevetit odată şi l-a vorbit de rău. Sau poate, mai curând, C-ar fi avut de gând. Ascuns după perdele, vecinul, pe-ndelete, S-asculte cu urechea lipită de părete. 135 Cu-o şoaptă, ca o cheie furişe, eu mă bag Să dau nebănuite secrete în vileag. E-o vină şi aceea că-n timpuri fericite, Găseşti de trebuinţă vorbirea pe şoptite. Cu-o şoaptă, ca o coasiă străveche,-n timpul nostru, Şi dezgropată-aiurea, poţi întregi un monstru. Că icbc capu-n coadă sau aiiuia-i e coada, Nu supără pe nimeni, iei târgul cu grămada. Din toată întâmplarea înveţi ce-i o pricină, Deprinderea sporeşte şi prinde rădăcină. O viaţă fără pricini e-o viaţă ca de vită Şi nu poate să fie, ca oamenii, trăită, începe numai una şi vezi că vin o sută: Te dedulceşti pe-ncetul, deprinderea-i făcută. Aduci la judecată pe cine vrei, târâş. Pârât, din pâră-n pâră, ajungi şi tu pârâş. Bărbatul pe nevastă, nevasta pe bărbat Se scuipă-n privelişte, scuipând şi-un advocat. Părintele-şi pârăşte odrasla: nu te mire Că s-a sculat odrasla, şi ea, la moştenire. Doi soţi se plâng că socrul bogat e un năuc: Un procuror şi-un medic îl vâră-n balamuc. Până acum domneşte prostescul obicei Ca-mpricinaţii să se împace între ei. Tot ei se-nfruntă, unii, şi tot ei se şi-mpacă. Dreptatea-i pentru dânşii o glumă şi o joacă? O pricină se-mparte-n destoinicii mai multe: Unii-s plătiţi să-ntrebe, alţii sunt puşi s-asculte. O pricină nu poate să-nceapă fără Cod, Dosar, grefier, arhivă, registru şi aprod. Un om în toată firea e greu de înţeles Să n-aibă-n an o dată cu-ai lui nici un proces. Se poate cetăţeanul să nu stea niciodată, Cu viii sau cu morţii, aduşi la judecată? Să nu fie o dată măcar legat şi-nchis? învaţă legea, frate, că vei avea de scris: Să nu-ţi rămâie goală nici o hârtie albă. De cum îţi cade-n mână o foaie, fă-o jalbă. 136 Nici n-ai să simţi că viaţa, cu pana care scrie, Te-mbogăţeşte, fraged, cu-o nouă meserie, Căci orişice tocmeală-i plătită cu dobânzi Şi, când pârăşti pe semen, îl drămuieşti şi-l vinzi. O ţară chibzuită c-aceea care are Mai multe temniţi decât spitale şi altare. Pot să mai fie neamuri atât de păcătoase, Sa nu-şi dea socoteaiă de noile foioase? Treziţi-vă-n lumina cea nouă: nu vedeţi Că viaţa vi-i lipsită de mii de frumuseţi?» Unul de-alături zise, că-1 apucase mila: - «Au dreptul, bieţii oameni, să-nveţe cu de-a sila.» «Luceai&rul», an. XI, nr. 20,18 mai 1968, p. 5. Menţiune: Din «Caietul albastru». O CEATĂ CU FIRETURI LA CAP Intrară după-aceea călări pe armăsari O ceată cu fireturi la cap, de ghinărari, Spumând zăbala strânsă, scurtată din căpestre, în urma lor trecură şi iepele buiestre, Şi mânjii albi şi caii fugari cu coama-n vânt, Târând pe roate tunuri pitite la pământ. - «Aceştia, - zise glasul, - vă sunt învăţătură, Puteţi voi cere pace, mă rog, şi da din gură. Poporul are dreptul să strige în neştire, De-aci-nainte însă vă duceţi la oştire. De-acum e-o datorie, o poruncesc şi-o scriu, Să puneţi cizme, pinteni, curele şi chipiu. Şi cerşetori de pâine, s-ajungeţi ca şi noi, Rânduitorii lumii îndureraţi, eroi.» 137 PE O CARTE Când gunoi şi când ţărână, Tinereţea ţi-e bătrână. 1967 «Luceafărul», an. XI, nr. 21,25 mai 1968, p. 5. Facsimil. SERENADA Simţisem că aveai undeva Un fluture negru, de catifea Sau o viespe, nu mai ştiu Acum când o scriu, într-o zi, adormind, Am încercat să-l prind. Şi l-am prins, Căutat într-adins Prin dantelele de mătase Impalpabile şi sfiioase. Ce să fee? Doară nu-i păcat Că l-am sărutat. Să-mi fie cu iertăciune, Gândeşte-te, tremură şi nu spune. Să ştim numai noi Amândoi. «Gazeta literară», an. XIV, nr. 22,1 iunie 1967, p. Menţiune: Din «Caietul albastru». 138 NOAPTE-BUNĂ Să te sărut de noapte-bună Că poate mâine n-om mai fi-mpreună. Noaptea aduce câteodată moarte Şi pe furiş ucide şi desparte. Oricum pe întuneric se răzbună. Şi pentru somn de veci, tot noapte-bună. ÎS mai 1967 «Luceafărul», an. X, nr. 20,20 mai 1967, p. 1. DOI FRAŢI O zi din celelalte-n săptămână, Scot ciutura mea plină din fântână Pe cumpăna grădinii. Mereu ca-ntâia oară, Ea se înalţă şi scoboară. Mă uit în undă chipul să-mi cuprindă, Că n-am, în câmp, la sapă, o altfel de oglindă. Dar ieri venind şi boul, dintr-însa să se-adape Ne-am oglindit alături în tremurai de ape. Joian mi-e frate galeş, iubit, în arătură, în ciutură se vede-ndoita sorbitură. 16 mat 1967 «Gazeta literară», an. XTV, nr. 20,18 mai 1967,p. 1. 139 GLASUL PUSTIEI Pe seară ascultasem o vioară Şi parc-o auzeam întâia oară. Deodată învia o coardă, Cu o vibrare pân-atuncea moartă. Un sunet ca un fulger de departe Din strunele părute sparte Parcă ghiceau, într-însa, de-ar fi vrut să fie Glasul veciei din pustie. Se deşteptară parcă deodată Basmele toate şi reveria toată. Cum poate un oftat, de numai o vioară, Să zbuciume suspinul de-acum şi-odinioară? Din mărăcini, din spini şi din scaieţi, Zădărnicea o mie de poeţi. 21 mai 1967 «Gazeta literară*, an. XIV, nr. 21,25 mai 1967, p. 1. VRĂBIILE MAMII Plouă pe voi, în arbori adunate... V-aş apăra şi nu ştiu cum se poate. Strigaţi cu toate către cer să stea Că nu puteţi zbura, Şi vă e frig şi foame, Căci în april nu sunt ţânţari, nici poame. Unde-aş găsi, vai mie, vai de ele, O mie de mantale de-o palmă şi umbrele? Când le-a făcut cin’ le-a făcut S-a dovedit croitor nepriceput. 140 Uituc de timpuri, fără de-ndoială, Le-a pus să zboare aproape-n pielea goală. Mai 1967 "Gazeta literară.", -m XIV. nr. 18,4 mai 1967, p. i. TREBUIE Realizează-te deplin. Posteritatea-i buna amiiitire Ce-o laşi în lume după tine. E-o nouă vieţuire şi o reîntinerire. Fă, omule, în viaţă numai bine. Şi semenului, dacă-ţi cată rău, Dă-i binele în schimb şi bunul gândul tău. Iunie 1967 «Gazeta literali», an. XIV, nr. 24,15 iunie 1967, p. 1. PATRU VERSURI Suferi şi înduri şi gemi. Fii cinstită când blestemi. Blestemul, ia seama bine, Că te-ajunge, strâmb, pe tine. 141 RĂSCOALA SUFLETULUI Nu te juca de-a blestemul, părinte, Că este foc blestemul şi nu minte. Nedrept, te fulgeră pe tine Şi nu-nţelegi de unde focul vine. Câţi mi-au făcut rău, au căzut Loviţi de Nevăzut, Ardeau cu vite, staule, pătule Şi flăcările nesătule li mistuiau pe toţi, Nedrepţi, tâlhari şi hoţi. Era destul să mă mâhnesc şi să mă-ncrunt, Că-i scufunda o piatră în mormânt. I-aş blestema şi-acuşa, Dar se alege praful şi cenuşa. Nu mai blestem. Mă tem. Iunie 1967 «Gazeta literara», an. XIV, nr. 26,29 iunie 1967, p. 1. UŞA CARE SCÂRŢÂIE Ca şi tine, găunoasă, Merg în frunte şi nu-mi pasă. Ca şi tine, vreau să zic, Fac mult zgomot cu nimic. O FABULĂ - «Testamentu-i fals, se ştie, Este vorba de-o moşie. 142 însă am o clauză Pentru orice cauză. Ca să iasă bine, O-mpărţeşti cu mine.» - «Domnule, eşti un escroc. Dar cu mine ai noroc.» - «Testamentul dumitaie Nu face două parale, Dar câştigi de pe acum Dacă-n poliţe dai suma. Am sistem asigurat: Todeaun-am câştigat.» VERSURI DE ABECEDAR Aşteptăm pe îndeletele Să ne vie fetele. A venit şi-o coţofană Să ia parte la pomană. Cât de mare-i, ele-s mici, Ca un şoim între furnici. Toate-n curte se adună Să mănânce împreună. Cele mari, pe mici le-aşteaptă Să-şi ia-n ciocuri partea dreaptă. N-am văzut, cred, niciodată, Puii noştri să se bată. Vrăbiile sunt făptură Fără pizmă, fără ură. 143 Numai oamenii se-njură Şi ucid pentru friptură. * V-a pus mama pe balcon Apă proaspătă-n castron Dumicaţi de cozonac Cu stafide şi cu mac, Ciuguliţi-le-mpreună, Că mâncarea-i foarte bună... Ce vă speriaţi de noi, Că scrim versuri pentru voi, Stând la masă amândoi? Vă păstrăm în amintire Pentru Cartea de Citire. Iunie 1967 «Gazeta literară», an. XIV, nr. 27, 6 iulie 1967, SĂGEATA Oştenii tăi şi zidurile tale Te-au apărat de tot ce-i rău Şi-ntrucâtva de blesteme şi boale, întârziind mormântul tău. Dar împotriva mea, Mărite Mare, Cu neputinţă-i orice apărare. Săgeata ce-o aruncă înţeleptul în suflete, îşi face drum de-a dreptul Ca o pedeapsă şi o răzbunare Pentru păcatul nu ştiu care. 144 Prinde-o din zbor, ochită către noi, Şi-aruncă-i-o, pe fulger, săgeata înapoi. Iulie 1967 «Astra», an. II, nr. 7, iulie 1967, p. 1. LITANII Mă chemi din depărtare şi te-ascult, N-am să te fee, pierduto, să mă aştepţi prea mult. 12 iulie 1967 «Gazeta literară», an. XIV, nr. 29,20 iulie 1967, p. 1. CRENGI (1970) VERSURI DESCĂLŢATE Ce stai, omule, în ruinele acestea singuratice şi plâng Plâng berzele zilelor ce trec cu-o aripă neagră, cu-o âripă alb Plâng zilele care trec moarte. Plâng copiii fără părinţi, Plâng fiinţele flămânde în pădurile nopţii, fiarele şerpii, vietăţile crude şi blânde Plâng femeile înşelate, plâng bărbaţii minţiţi. Plâng oamenii supuşi Plâng oamenii fără speranţă. Plâng păsările şi vitele ucise, ca să fie mâncate. Şi-mi plâng toate multele subtimpuri pierdute, îmi plâng păcatele. Plâng că timpurile nu se ma întorc Plâng că omul se duce şi se întoarce uitându-se numai în pământ, Ca şi cum îşi caută mormântul. Mă plâng pe mine, cel cântat de tine. 1960 «Luceafărul», an. XII, nr. 11,15 martie 1969, p. 1. INSCRIPŢIE Ai trăit destul, maestre, Scriind măgării de-aceste 146 Cum citesc şi se îngână în fitece săptămână — Ba le crezi şi geniale De prosteşti şi de banale. Nu-ţi rămân zile prea multe Tălpile să mai te-asculte. Lasă versurile baltă Până-n lumea ceealallă. Că acolo nu-i măcar Nici o urmă de tipar. Lagărul TărguJiu, 1943 ÎMPĂRATUL Un zgripţore arată pe-mpărat Cu două pliscuri mari şi ghiare, Pe steaguri, pe hotare, ridicat A încruntare şi ameninţare. Un plisc în răsărit şi altul în apus Vor să-nsemneze, bine să se vadă, Că două pliscuri năzuiesc mai sus Decât un cioc de pasăre de pradă, Şi mai departe, cât pământul tot. Dar de se-nalţă-n cer adânc, leşină, Căci âripile-a-1 duce mult nu pot, Şi se întoarce la coteţ, găină. 1947 «Luceafărul», an. XII, nr. 16,19 aprilie 1969, p. 1. Menţiune: Inedită. 147 CIORBA - «Când îmi cade-o muscă-n ciorbă, Arunc ciorba, fără vorbă», Spune unul. - «Eu, - răspunde Altul, - nu mă pot ascunde, Am alt soi de meşteşug. Eu scot musca şi o sug Şi-o arunc pe ea, nu ciorba. Asta fiindcă vine vorba.» 1947 «Lucea&ul», an. XH, nr. 17,26 aprilie 1969, p. 3. ' Menţiune: O fabulă inedită. CREION E-o burtă fiecare, îmbrăcată, Şi burta-ncepe de la beregată, Subt altă burtă-ntre urechi, Osânză nouă pe slănini mai vechi. A treia burtă şi a patra burtă Făptura lor mai lată decât scurtă Se poartă în nădragii de la spate Ca doi dăsagi de mare sănătate. Sătui şi graşi între flămânzi, Din ce în ce mai plini şi mai rotunzi. Când toată lumea-i pielea de pe oase Lor li se fac şi buzele mai groase Şi pleoapele şi nasul, şi ochii blegi agale, Intră-n desenul altor animale, Căci şi surâsul pripăşit pe gură Nu se mai ţine de figură 148 Şi parcă rătăceşte nevăzut Pe zâmbetul mai strâns, de la şezut. 1947 ORA CONFUZĂ Nu aş voi nici să mă plâng şi nici să gem, N-aş mai voi acum nici să blestem, Nici duşmănia făr-asemănare Nu mă mai turbură şi doare. Nu mi-e mânie, nu mi-e deznădejde. Cu alte umbre ceasul se-nnădeşte, Nelămurit; şoptit a rugăciune, Şi nu pot şti nimic din ce-am a spune Şi nu am cui, căci nu-nţelege nime Cum nici eu nu-nţeleg ce e cu mine. Te iau duhovnic, suflete,-n tăcere Eşti tu măcar, sau sufăr de-o părere? Ca să te am eu, bobule de rouă, M-am împărţit ca ziua, pe din două, Şi m-am gândit că partea pământească Celeialalte poate să se spovedească. Dar ce să-ţi spui? Că n-am nimic de spus. O ceaţă mă pătrunde, pare că de sus, Şi alta vine nu ştiu de unde a venit, Parc-aş trăi şi parcă-aş fi murit, Parcă aş fi şi parcă aş fi fost, Parcă-s pribeag şi fără adăpost, Un pai, o pleavă, un scaiete, O uşe fără de părete Sau o fereastră-n gol. Nu pot nici să mă culc, nici să mă scol Şi mă trezesc cu cineva umblând, -Şi zic că poate-ar fi un gând, 149 Dar gândul mi-e şi el nedesluşit, De cine a intrat, de cine a ieşit Din camerile mele, călcate pe furiş Fără păreţi şi-acoperiş. Mi-e frică de ceva. Pe-aci, pe undeva, Se tot petrece, tot câte ceva, Taine ursuze, chipuri de secunde. Nimicul se-mpleteşte şi se-ascunde. De când mă ştiu şi m-am simţit mă-mbie O viaţă petrecută-n agonie Un început fără sfârşit ştiut Şi un sfârşit mereu fâră-nceput. 1950-1953 , UN OM Câtu-i de mare el şi ea de mică Pe om îl duce-n gură o furnică. El e spătos şi îndrăzneţ pe faţă, Dar tremură ca un crâmpei de aţă, Şi e făţarnic şi mişel, Când sfinx, când taur, când căţel, în viaţă,-n stihuri şi în proză Şi-n nentrerupta lui metamorfoză. Şi are, şi nu are nume, Dar are-o mie de costume în sufletu-i ca un dulap Pentru un singur şi acelaşi cap. Lingău, obraznic, mistic sau păgân, E şi strein şi-i şi român. De câte ori poruncă-i este dată Te spurcă, te mânjeşte, te arată. 150 Fiinţa lui în came şi postumă S-a încleit din bale, zgârci şi gumă. După stăpâni şi-mprejurare, Se face minuscul şi mare Şi-ncepe să se-ntindă Că-i dau urechile de grindă. Dar deodată iar îţi vine Pe brânci, pe burtă sau pe vine, Frecându-se şi mângâindu-se de tine. Ieri nu erai nimica, Azi îl apucă frica Să nu învii, din vatră, după uşe, Din pulbere şi din cenuşe, Şi să iiu-nceapă pajura crăiască Din cer "senin, hulit, să te-ndrăgească. Atuncea, groaza, pe de-a-ndoase îi intră şi îi clănţăne în oase. Ce poţi să faci cu-asemenea potaie? Duminica o sfântă de bătaie. 1950-1953 DA, EŞTI TU Adesea, nu ştiu care Orişicine Jigneşte când un zbor, când o nuanţă Şi se trudeşte dintre el şi tine A micşora legitima distanţă. Nu-i prost de tot şi nici de tot deştept Dar, totuşi, reprezintă un total Care-1 opreşte, crede, pe nedrept, Să-ţi fie-n gloată cel puţin egal. 151 E-ncredinţat că-n râvnă şi solie Eşti pezevenchi şi tu câte niţel, CI învârteşti şi tu o şmecherie Şi că-n principiu eşti meschin ca el. Ar fi putut ieşi mai bun ca tine, De n-ar avea şi altă meserie, Şî-ar potrivi silabele inai bine, Căci Orişicine intr-ascuns şi scrie. îi pare rău că n-a zvâcnit la vreme Ţinut în loc, de-o slujbă, de un socru, Şi bietul sterp surâde însă geme De a se şti ajuns, dar mediocru. înfricoşat că eşti şi că el nu-i Te-aşteaptă, ca păianjenul, pitit, Şi-având nevoie de micimea lui Te face să pricepi mai desluşit. Corci lepădaţi de steaua călătoare Mi-aţi amărât o viaţă zi de zi. Eraţi cu toţii puşi pe îngrăşare Convinşi că vlaga nu va putrezi. Am ostenit de-a lungul şi de-a latul Purtând povara geamănă a crucii. V-am înghiţit în pâine şi scuipatul Şî-n fundul ceştii v-am gustat şi mucii. Cel care vede umbra prin părete E răzbunat că tace-n el şi scrie. De n-am puteri, am cel puţin caiete Şi petice tăcute de hârtie. Te recunoşti pe ici, pe colo, ins, De ţi se taie pofta şi dezmăţul? Atât voiam şi-am vrut-o într-adins, 152 Nu să te-arăt în iarmaroc cu băţul, Ci să-ţi restitui, iartă de zăbavă. Un strop dintr-o căldare de otravă. 1950-1953 LENEŞUL Deşi-1 cheamă Peneş, Era mic şi leneş. Nu s-ar fi dat, De somn, jos din pat. Seara cum venea, Căsca, moţăia, Şi de-atât căscat S-a mai şi-ngrăşat. Când cânta cocoşul Sta de-a cocoloşul. Nici nu se trezea Că iar adormea. Tata, mama, baba îl strigau degeaba: «Haide, maică, scoală, C-a sunat la şcoală». Până ce-ntr-o zi, Uite ce-1 trezi: Un ţânţar cu glas L-a ciupit de nas. Şi-a sărit, vezi bine, Din pat, de ruşine, Că-1 râdea, sărmanul, Până şi curcanul. 153 Şi-şi trase iţarii, Dacă şi ţânţarii S-au sculat la treabă. Haide! şi degrabă. Şi de-atuncea, Peneş Nu mai este leneş. Şi cred c-o să iasă Cel dintâi din clasă. Sprinten, mititel, Râde-acuma el, Dacă somnoroşii Nu aud cocoşii. 1953 ŞCOALĂ NOUĂ Fabulă în vreo două-trei judeţe, Mama Tinca,-n tinereţe, Ştiu c-a fost învăţătoare Pe la şcolile primare. La vreo şaptezeci de ani, S-a mutat lângă Focşani Fosta veche profesoară, Intr-un sat, pensionară. Şi acolo s-a silit Visul ei neîmplinit Şi stingher, de-o viaţă-ntreagă, Satul să i-1 înţeleagă Şi să-i vie-ntr-ajutor, Bun şi binevoitor, Cu şcolari de altă teapă, Alte clase să înceapă - 154 Şcoala ei de mult visată, Ne-ncercată niciodată. Baba,-n viaţa trecătoare, Vrea s-aducă o schimbare. Să pornească de la mare Maica Ţinea nu-i în stare Şi n-ar duce la nimic. A pomit-o de la mic. «Oamenii de nu vor pace, Vrând de-a puşca să se joace, Findcă pacea nu le place, Să-ncercăm pe dobitoace», Zise-n sine şi-ntr-o doară Noua veche profesoară. Orătăniile-n curte Zile au destul de scurte. Pentru ce, pe o bucată De mălai să se mai bată? Când cocoşul, prin zăbrele, Jerpelit până la piele, Se întoarce plin de sânge, Ea oftează greu şi plânge. Ce fel? Viaţa e făcută Ca să fie tot bătută? De ce tremură de frică Şoarecele de pisică? Este drept? Nu este drept. Inima-i se zbate-n piept, De să-l spargă Când zărindu-1 îl aleargă. Dar motanul şi Grivei? E-o dihonie-ntre ei, Zi de zi mai aţâţată: N-o să piară niciodată? Să mai căutăm apoi, Să-mpăcăm pe lupi şi oi. 155 Oile, cu firea moale, Nu ştiu ce-i să se răscoale, Şi sfiioase, din păcate, S-ar lăsa pe veci mâncate. Ticălosul obicei Să mănânce lupii miei Trebuie înlăturat Din păduri, neapărat. Nu e iarbă dindestul Pentru cine nu-i sătul? Mielul alb de la otavă E al nostru, copt la tavă. Mai târziu, or să se-mpace Dobitoci şi dobitoace, Împăcarea lor se-amână Cu ce-avem mai la-ndemână. Leacul care scade ura Crede că-i învăţătura. Maica Ţinea, amărâtă, Este bine hotărâtă Să-şi deschidă şcoala nouă La coteţele de ouă, Unde strânge, de subt cloşti, Puii aurii şi proşti, Să-i înveţe să trăiască Fericirea omenească. A dat zvon şi adunat Toate gâştele din sat Şi găinile la sfat, Impărţindu-le, în dar, Câte un abecedar. Rânduri de boboci şi raţe, Calcă rar, ca nişte ţaţe. Bibilicile moţate, Toate bine pieptănate, Şi-au ales, după model, Uniformele la fel, 156 Ajustate şi pestriţe, Tocmai ca de şcolăriţe. Vor avea şi ele parte De cerneală şi de carte, Să citească şi să scrie, învăţând şi-o poezie. Sunt vreo douăzeci şi şase Porumbieii de mătase Licărită, feţe-feţe. Ce-or mai vrea şi ei să-nveţe? Nu ştiu ei de toate, oare, Dac-au învăţat să zboare? Au venit şi-alte părechi, De prin fabulele vechi, Iar curcanul, soţul curcii, Cu turban şi fes, ca turcii, Fu ales, rotit în coadă, Toboşarul de paradă. Vom vedea noi, mai târziu, Cum silabisesc şi scriu Şi ce ştiu pe dinafară -La examenul de vară. Fiecare cârd, mă rog, E strigat din catalog. Şi-i examen cu serbare Şi-o să facă vâlvă mare, Şi-o să cânte caterinca. Numai dacă mama Ţinea, Ajungând până atunci, Dup-atât amar de munci Cu programul şi şcolarii, Nu şi-ar pierde ochelarii. 1954 157 MĂRĂCINE Te-ai chinuit atâta, mărăcine, Să scoţi o floare şi din tine. Te-am aşteptat un an, doi ani, cinci ani. Şi te-am ferit de sapă şi cazma Intru-nfiorirea ta. Toţi oamenii spuneau: «Să-l dăm afară» Şi-am lăsat vară după vară. M-ai răsplătit de lunga aşteptare, Dându-mi cea mai frumoasă floare. S martie 1958 «Luceafirul», an. XII, nr. 9,1 martie 1969, p. 1. Men{iune: Inedită. TABLETE PESTRIŢE Prefaţă Dacă niscai cititor Ţanţoş ori bănuitor S-ar simţi, mă rog frumos, în vreo slovă de mai jos. Trebui’ spus de la-nceput Cunoscut, necunoscut, într-un fel sau intr-alt fel, Că nu-i vorba despre el, Cum nu-i nici de cozi de mături, Ci de altul de alături. [1] Cutare, zici, că-odată, dimineaţa, A scris ceva, de şi-a jucat şi viaţa, 158 îmi ceri acum, la bine, un răspuns. Aveam şi eu un manuscris ascuns. [2] A scos şi surlele să-l sune. Gândeşte-adânc, înflăcărat, şi tace. [3] - «De ce nu te-ai rostit la timp şi mai curând?» - «E că slujisem viitoru-n gând.» [4] Ai tradus? Ai scris? Depinde! Lăbărţează şi întinde. [5] Decât grai de vorbe goale Şi un ifos vehement, O fărâmă de sfiială Şi-un crâmpei şi de talent. £6] Orişicât ar da din gură Şi-ar zbiera fără ruşine, Singura iscălitură Literară-i iese bine. [7] Tinereţea, din grămadă Nu ajunge, frăţioare, 159 Să-şi arate, drept dovadă, Numai actul de născare. [8] După cum te-ai învăţat Linge unde ai scuipat, Apoi. când te-ai mai cuprins. Scuipă iar unde-ai mai lins. Nu degeaba ţara cere Mai cu seamă caractere. Vino, taica să te-nveţe Cum să aibi şi două feţe, Una-ncoace, alta-n spate, Jumătăţi şi jumătate. Cugetul de-o vrea s-asculte, O să-ţi facă şi mai multe. 1962 La pridvorul dintre Danubiu şi Carpaţi îi cântă pe ghitare flăcăii adunaţi; Flăcăi de vârste multe, de-o mamă şi doi taţi» Când mai bălani la piele, când alţii mai bălţaţi. Cei mai bătrâni dintr-înşii, nu ştiu cum să-i mai - cheni Vor Mândra de pe munte s-o aibă în harem,1 Şi pentru că-i frumoasă, dar mai ales boga Poftind să-i fie zestrea, muncită greu, căra Are grămezi de salbe, iar cele peţitoare Ar vrea de fiştecare măcar câte-o căldare. [9] MÂNDRA 160 A buciumat Ceahlăul, s-audă lumea bine: Nu-şi mai nunteşte Mândra nici el cu orişicine. 20 mai 1964 «Lucea firul», an. XII, nr. 6,8 februarie 1969, p. 1. Menţiune: Inedită. CEAHLĂUL Aflând şi ei odată de om şi de poet -Se-nghesuie cu dalta să-i facă un portret. Vedeţi-vă de treabă, nu-i dreptul nimănuia, Că i-a cioplit Ceahlăul portretul şi statuia. Iunie 1964 «Luceafirul», an. XII, nr. ÎS, 12 aprilie 1969, p. 1. Menţiune: Inedită. STIHURI Mitzurii într-o zi, copila mea, Să mă scol n-oi mai putea. Sărutarea din ajun De pe frunte,-n ceasul bun, Va zbura naintea mea Să se culce într-o stea. 11 septembrie 1965 161 FLORI DE MUCIGAI Mai trecuse-o săptămână. Ziua pare mai bătrână, Lanţurile obosite Mai le-auzi ca pe şoptite, Şi ciocanul de pe fiare A tăcut în închisoare. Se-nserează în spital. Intră umbra ca un val, Negură de ceaţă deasă. Câte-un suflet vrea să iasă Şi se zbate-n câte unul Frate Iancului nebunul. Câte doi s-au răsturnat Culcaţi câte trei în pat, Câte unul parcă moare De lingoare. Şi se scarpină-ntre ei De păduchi, câte doi, trei. De-ar trăi două-trei zile Ion, Pătru sau Vasile Vor fi liberi înainte, Că pedeapsa e pe viaţă. Dar la ocnă n-are parte De nădejdi, până la moarte. Strigă toţi urlând o dată De o spaimă tremurată, Vine noaptea! Vine noaptea, Pe la ora şase,-a şaptea. Gardienii la celule Vin cu puşcă şi-alte scule, Pentru broaşte şi zăvoare. Director şi Directoare. - «Spuneţi ce v-a apucat De-aţi urlat? V-aţi speriat.» 162 A buciumat Ceahlăul, s-audă lumea bine: Nu-şi mai nunteşte Mândra nici el cu orişicine. 20 mai 1964 «Lucea firul», an. XII, nr. 6,8 februarie 1969, p. 1. Menţiune: Inedită. CEAHLĂUL Aflând şi ei odată de om şi de poet -Se-nghesuie cu dalta să-i facă un portret. Vedeţi-vă de treabă, nu-i dreptul nimănuia, Că i-a cioplit Ceahlăul portretul şi statuia. Iunie 1964 «Luceafărul», an. XII, nr. 15,12 aprilie 1969, p. 1. Menţiune: Inedită. STIHURI Mitzurii într-o zi, copila mea, Să mă scol n-oi mai putea. Sărutarea din ajun De pe frunte,-n ceasul bun, Va zbura naintea mea Să se culce într-o stea. 11 septembrie 1965 161 FLORI DE MUCIGAI Mai trecuse-o săptămână. Ziua pare mai bătrână, Lanţurile obosite Mai le-auzi ca pe şoptite, Şi ciocanul de pe fiare A tăcut în închisoare. Se-nserează în spital. Intră umbra ca un val, Negură de ceaţă deasă. Câte-un suflet vrea să iasă Şi se zbate-n câte unul Frate Iancului nebunul. Câte doi s-au răsturnat Culcaţi câte trei în pat, Câte unul parcă moare De lingoare. Şi se scarpină-ntre ei De păduchi, câte doi, trei. De-ar trăi două-trei zile Ion, Pătru sau Vasile Vor fi liberi înainte, Că pedeapsa e pe viaţă. Dar la ocnă n-are parte De nădejdi, până la moarte. Strigă toţi urlând o dată De o spaimă tremurată, Vine noaptea! Vine noaptea, Pe la ora şase,-a şaptea. Gardienii la celule Vin cu puşcă şi-alte scule, Pentru broaşte şi zăvoare. Director şi Directoare. - «Spuneţi ce v-a apucat De-aţi urlat? V-aţi speriat.» 162 Tot spitalul geme. Vine noaptea! 1965 ZLĂTARII Pe drumul lung la-ntors din târg în sat Căruţele în şir s-au adunat. Şapte la număr veneau acasă goale Vânduseră ciubere, doniţe şi oale Şi se-ntorceau la pas Din când în când cu câte un popas. De la fântâna de-adăpare, Din arşiţa fierbinte, treceau ca prin cuptoare. Cai şi inşi Osteniţi şi aprinşi. însă pe unde se-ndesau stejarii Li s-au ivit în pândă, la-ntoarcere, zlătarii. Ţigani înalţi, cu plete, Porniţi la jaiiiri cu muieri şi fete. Că îi ştiau că vin cu punga plină. Se desfăcuse ziua de lumină. Căruţele mergeau de-acum răzleţe Se destrămase rândul Şi caii-naintau mai mult cu gândul, Şi ei speriaţi că nu e cin’ să-i mâne Mergeau târâş cu hamuri şi cu frâne Şi zăpăciţi cu toţii, dragă, Simţeau că n-au ce să mai tragă. Cătând anapoda să înţeleagă însă deştepţi îşi aduceau aminte Cum că şoseaua merge înainte. 163 Dar ce să vezi, intrând convoiu-n sat, Toţi negustorii-aveau gâtlejul retezat. Şi sânge în căruţe, numai sânge C-aveau găleţi a strânge. Făptaşii prinşi se văietă la închisoare Că le-a bătut ciolanele cu fiare. Şi câte unul şchiopătând nebun Cere foiţă şi tutun. De la ciocan scânteia i-a găurit vederea, Tutunul şi foiţa le-aduce joi muierea, Şi-un pumn de lei bacşiş De dat pe furiş. Căci privitor la câte un judecător Zlătarii-au pus de-o parte tacâmuri şi covoare Furate ziua la nămiaza-mare. Şi la mai-mari, cu voia dumitale, Napoleoni şi giuvaiericale. Că magistratul uns mai înţelege, Că mai închide ochii peste fapt şi lege. . Că omul, de! în temniţă nu-i vită, Şi viaţa lui se cade îndulcită. Tâlharul ţine să se ştie Că el e om de omenie. Din Flori de mucigai 1965-1966 «Luceafărul», an. XII, nr. 20,17 mai 1969, p. 1. INSCRIPŢIE PE GHIOZDAN Zeci şi sute de dosare Mi-au trecut prin buzunare, 164 Sunt umflat şi plin destul Şi ca maestrul de nul. 1965 «Luceafărul» an XII, nr. 22,31 mai 1969,p. 2. Menţiune: Inedită. VEZI? Vezi? Inima-i greu să ţi-o păstrezi Şi fiecare lucru aşteptat Iţi lasă fără ştire un oftat. Cât ai căta să nu mai simţi Sufletul nu poţi să ţi-1 minţi. Trăind mereu în clipe şi în treacăt • Nu poţi rămâne rece ca un lacăt. 1965 «Luceafărul», an. XI, nr. 52,28 decembrie 1968, p. 1. A apărut cu titlul: Stihuri. Menţiune: 11 septembrie 1965. PASĂREA NECUNOSCUTĂ Frumoasa pasăre pribeagă Mi s-a oprit pe-o cracă neagră La geam, acoperită cu zăpadă, Şi ciugulea prin ramuri, în livadă. 165 Era trandafirie şi vioaie. Aş fi poftit-o în odaie La cald, să o feresc de ger, Muşcată din pământ şi cer. Cum te-a chemat? De unde ai venit? Ţi-e cuibul undeva, prin asfinţit, Tu, singuratecă, gingaşă şi streină, Noaptea pe frig şi ziua pe lumină? Te-aştept să te iveşti din nou zglobie, Nebănuitul sol al meu de bucurie, Să joci pe craca pomului uscat. Ai fost şi tu odată şi-ai plecat. Geneva, 1965 «Luceafărul», an. XI, nr. 24,15 iunie 1968, p. 5. MI-E DOR DE TINE Paraschivei Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie, De gura ta de orhidee, De sânul tău cu bumbi de dude, De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude, Mi-e dor de tot ce se ascunde, De şoldurile tale tari, rotunde, De genunchii tăi mi-e dor, Să-mi strângă capul înlăuntrul lor. Dă-mi pe limbă să le bea Balele tale calde, mult iubita mea, Femeia mea, durerea mea şi viaţa mea. 166 Tu nu ştii că, la rău şi bine, Inima, gândul meu lipite sunt de tine, Ca iedera te înfăşoară Sufletul meu, cu frunza lui uşoară. Tulpina ta se-nalţă pân’ la stele Strânsă de vrejul gândurilor mele. Tu nu ştii că eşti totul pentru mine. Lumina mea şi zările senine, Văzduhul nalt şi apa ce o sorb, Sufletul meu fără de tine-i orb, Mâna tânjeşte, mintea se-ncovoaie Ca spicul de săcară fără ploaie. Pământul meu te cere, cerul meu, în care-aud şoptind pe Dumnezeu. Grădina mea cu poame delicate, Fântâna mea cu ape ridicate Ţâşnind în sus în soare Şi-aducătoare de răcoare. Vino, femeia mea, să te mângâi De-a lungul până la călcâi Cu buzele, cu ochii, cu visarea. Mă uit la tine, te frămânţi ca marea, Din spume de dantele, din talaze, Cu peruzele, cu smaralde şi topaze. Strecoară-te subt luntrea mea şi lină Du-mi-o-n adânc şi în lumină. Te cânt ca un copil bătrân, Lasă-mă să mi te-adorm pe sân, Lasă-te-ntreagă să îţi leagăn moale în luntre farmecele tale Şi frumuseţile tăcute. Bijuteria mea cu pietre neştiute Decât de robul tău care te cântă, Vino încet şi mă-nveştmântă Cu sufletul, cu carnea ta, Pe care nu o pot uita. 167 Tu eşti iubita mea, Stăpâna mea, Durerea mea şi bucuria mea. Noi suntem unul amândoi Ca un altoi lângă un alt altoi Şi-n lumea toată suntem nurnai noi, Ca două cărţi legate într-o carte, De-a pururi, zi cu zi, pana ia moarte. Să nu mai ştiu de nimeni, de nimic, Puiule mic, Nufărul meu deschis Plin de parfume rare şi de vis. Vino, grădino, Vino, senino. Vino încet ca zborul tiptil de rândunea Iubita mea, femeia mea. (După Pelrarca) LITANII Paraschivei 1 Mi-e dor amar de tine, Să cred că ai murit nu-mi vine. Cum ai ştiut să fii atâta timp cu mine Şi la noroc şi nenoroc, Şi-acum să nu mai fii deloc? Te adormeam pe braţul meu Şi-acuma dormi la Dumnezeu. Desigur, lângă el te simţi mai bine Decât fuseseşi lângă mine. 168 El e-mpărat, şi graţia ţi-o porţi Sus, în haremul lui cu morţi. 1967 2 Ne căutam destinul în trifoi Şi-l căutam în câte patru foi. Dar tot ghicind în frunza adunată Mi s-a uscat buchetul dintr-o dată. 1967 3 Lăsându-mi ochii-n tine să te culce Te-am poreclit din toate cea mai dulce. 1967 4 Te sărutai culcată, dar buzele ţi-s reci: O sărutare fără de răspuns în veci de veci. 1967 5 Când am făcut logodna la bine şi la rău Eu mă gândeam la tine, nu la mormântul tău. 1967 «Argeş», an. III, nr. 7, iulie 1968. XC (1970) IA AMINTE Dansează stihul ritmul şi pas cu pas îl sună. O rimă-i mai scâlcie, o rimă e mai hună, Dar trebuie o rimă şi-o pauză la vers, Cum e şi călcătura la horă şi la mers. Căci, de se frânge stihul strâmbat şi dă în gropi Şi jocul pare-o horă ca de ologi şi şchiopi. Să crezi că vor răspunde mai bine la ureche Când rimele-s mai strânse, păreche cu păreche. Ce fel de danţ e-acela? de surzi? de muţi? de orbi? De cucuvăi? de stoluri de bufniţe? de corbi? în care joacă strâmbe picioarele de lemn Şi ghebele din cârcă, feră opriri la semn? Oricât ar fi şi mirii şi oaspeţii de dârji, Ş-ar auzi un tropot de piedici şi de cârji. Gătit de sărbătoare cu fir, să luăm aminte Că stihul e o nuntă de graiuri şi cuvinte. E BINE A TRĂI E bine a trăi şi la-ndemână Oricărui ins măreţ, deştept ori prost, Fie că are umbra lui un rost Fie că trece ca un fulg de lână. Dar a fugi cătând alt adăpost, De ţară, de obârşii, de ţărână, 170 E că, mai tânără sau mai bătrână, Mai scumpă rânza decât ele-a fost. Când în oglinzi te uiţi ce eşti, la tine, Nu te apucă, patriote, greaţa? Şi nu-ţi roşesc obrajii de ruşine? Cela ce vrea domnie peste ţară, Nu e de-ajuns să-i caute dulceaţa. El trebuie să ştie să şi moară. VOCE DIN PĂMÂNT Lumină pe catarge şi dedesubt lumină, Corabia plutise-ndelung pe marea lină. Purta cu ea nădejdea şi visurile voastre, Alunecând uşoară pe-oglinzile albastre. Pornind curată, nouă, spre zări, printre meleaguri, Cu vulturi pe catarge, trei pânze lungi, trei steaguri Se desfăcuse albă din negură şi veacuri, Să caute avânturi şi noi nădejdi şi leacuri. Dar obosiţi de spaţii, de ţintă şi de zare, Uitaseră cârmacii de cârmă şi chemare, Şi beţi de băutură, corabia bogată Umbla şi ea pe mare anapoda şi beată. Iscându-se furtuna, bătută şi pribeagă, Cârmacii nu ştiură primejdia s-o treacă. Ei au fugit în luntre, vâslind spre alte ape, Corabia să piară-n adânc, doar ei să scape. O! dacă vreodată furtuna se va sparge, Să spânzuraţi fugarii de steaguri şi catarge! 171 RĂZBOI ŞI PACE Cât ai răbdat în cârcă să duci un maimuţoi Care-ntr-G zi ts-nruncn dc-3 surda^ntr-un război^ A dat porunci din trâmbiţi, v-aţi văietat, v-aţi plâng* Si nân’ la urmă crloată ra nilp v-nti «frâne Şi aţi pornit de-a valma, oşteni din două oşti, Să te ucizi cu oameni pe care nu-i cunoşti, jH Chemaţi şi ei cu trâmbiţi şi tobe, ca şi voi, Şi apăsaţi de-aceleaşi metehne şi nevoi. Trăind în prietenie la grăniţi, ani şi ani, V-aţi pomenit deodată, şi ei şi voi, duşmani. Paiaţa ta-mbătată cu proasta lui paiaţă, S-au dumirit subt masă vrăjmaşi, de dimineaţă,! Şi tăvăliţi în drojdii, spurcata vărsătură * 1 V-o vâră cu de-a sila în suflete pe gură. Te-ai chinuit în mlaştini de sânge, şi-n sfârşit, Ţi-ai biruit vrăjmaşul sau el te-a biruit. Nu ţi-a şoptit pământul mânjit, că din măcel Ieşiţi sleiţi pe viaţă, cerşind şi tu şi el? Un mâzgălici va scrie că slava vă-ncunună, Adăogând în cronici minciuna la minciună. O zi, de sărbătoarea eroilor, te scoate Să defilezi cu trunchiul rămas la jumătate, Ca toată gură-casca să vie să te vadă împins în căruciorul vopsit pentru paradă. Şi de abia începe tocmeala cât la sută Eşti invalid şi fece şi vlaga ta pierdută, Şi jertfe inimoasă, de sine, pe furiş, Alunecă-n tăcere şi trece-n mărunţiş. Ţi-o fi ruşine ţie, lor nu le e ruşine Să-şi reazăme-nălţimea pe oasele din tine. Ciolanele rămase gunoi printr-alte ţări Ca să se-nalţe domnii îşi fee din ele scări, Că orice-mpărăţie se sprijină, băiete, Pe temniţe, pe sânge şi schelete. 172 Cu ce te-alegi din luptă tu, ca şi el, vrăjmaşul Când s-a sleit ogorul şi v-a pierit sălaşul? Sau v-aţi ales cu-o cruce la cap, sau o să fiţi Strânşi în spitale triste, cu medici plictisiţi. Rămaşi desculţi pe zloată copiii tăi şi-ai lui Nu ţin de nici o vatră şi sunt ai nimănui. Rămân pentru obşteasca uitare şi-amintire Schilozi de panoramă şi bâlci, şi cimitire Şi fie-le uşoară vitejilor ţărâna, Paiaţele se-mpacă la urmă dându-şi mâna -Te poţi uita din stradă, în cârji sau frânt pe băţ, Că domnii de-mpăcare petrec şi fee ospăţ. Apropie-te, Stane, să te întreb, încoace, De ce-a mai fost războiul? Ca să se fecă pace Şi maimuţoii noştri să poată să se joace? Nu mai fusese pace şi până la război? Ne bagă-n foc stăpânii şi-şi bat şi joc de noi. Că după pace vine război şi-ntr-alte părţi, Cum ies un as de pică, valeţi ori popi la cărţi. Din Cântare Omului OSPĂŢ Limba lui Vodă spânzură moartă, Grea de mocirla marelui chef. Cupa de fildeş e spartă în cioburi punctate cu-argint şi sidef. Urcioarele sparte-s ca nişte dovleci, Boierii-n sofale şi-n per ini dorm ţepeni Ca-n câmp o grădină de pepeni. Un ciucure acru, de vărsătură Le-atârnă din gură. Cinstitele bărbi şi musteţi Au drojdii de vechi castraveţi. 173 Şi-a tronului sală Miroase a borşuri şi-a var de spoială. Tunica de aur cu stele şi cruci O-mproaşcă strănutul cu bale şi muci Şi până la zori când se usca Se zbate gustate de muscă. PUŢOIUL Boleşniţa se-ntinde mereu, din ţară-n ţară. Au căpiat stăpânii, se prind şi se omoară, Minţindu-se-ntre dânşii în gânduri şi cuvinte. E veacul împlinirii al celor slabi de minte. Proorocind în timpuri, Ecleziastul spune Că viaţa strălucirii e tot deşertăciune, Dar în cuprinsul vremii şi al deşertăciunii El a uitat să puie ţicniţii şi nebunii. Stricaţi de la născare, din mâzgă, toţi nerozii Fac pe cuceritorii, Cezârii şi Irozii, Dar tu, popor cuminte, cum nu ştii să-i împiedii Şi să-i trimiţi să fie cătaţi la cap de medici? în loc de tron şi sceptru, măcar de cauciuc, închide-i între regii-n halat, din balamuc. Un prost, un bleg şi-un gângav păstraţi pe tron, şi vi Şi ţara vi-i purtată de nas de un puţoi. TATĂ Eşti tată în sfârşit şi tu, şi poţi, Jucându-te în pat cu-o dinastie, 174 Răspunzător de marea nebunie, Să calci copiii altora subt roţi. Stropit cu sânge fraged, de iloţi, îţi vei aduce-aminte? Cine ştie! C-au lins-o câinii proaspăta piftie, T 3cat5_r» Hrnrn pq Hp tâlhari ri Pe morţii din război îi uiţi şi tu. Te lepezi şi de taică-tu pe moarte. Ţi-e lista nesimţirii lungă. Nu? Săltându-ţi pruncii, fost şi nefost rege, Te poţi gândi că şi ei mai departe, Vor fi îndreptăţiţi să te renege. BALADĂ La-nceput de primăvară Aţi lăsat să intre-n ţară Slobodă cumplita fiară. Sau prin grâu sau prin pădure Pe-nnoptate să ne fure, într-un ceas, de timp, nebun, Dintre noi pe cel mai bun. Staţi pe graniţi de priveghi De prin veacurile vechi Alungându-ne duşmanii Şi uneltele Satanii, Voi, oşteni cu căpitanii Şi cu fiircile, ţăranii. Biruinţele trecute Câştigate pe tăcute 175 Iureş, umăr lângă umăr, N-aş putea să le mai număr. De-astă dată-n fel şi chip Vă scriţi slava pe nisip. Printre litere silite Labele-s întipărite Ca de haită prin ogradă Urmele - de pe zăpadă. Dar, siliţi de pază lungă, Putea somnul să v-ajungă. Pe când ne furase Domnul Vă fura şi pe voi somnul. Spuneţi-mi ce s-a-ntâmplat De-aţi dormit, şi ce-aţi visat? Că nu mai aveaţi ce face Credincioşi în sfânta pace? Fiara morţii ne-a răpit Ce-i curat şi mai cinstit Şi l-a dus prin râpi deşarte Peste cerurile sparte, Peste plânsetul de jale, Cale neagră, moartă cale. Fiecare, să şi-o ştie, Are-o nouă datorie. Trebuie intr-adevăr Luată ţara în răspăr. Căutaţi-o,-i încă vie, Stă ascunsă prin pustie, Prin pustiul de pe munţi Fiara cu mai multe frunţi, Chibzuind prin găuri sure Ce şi cum să ne mai fure. Prindeţi-o printre ponoare, Puneţi-o-n spânzurătoare, Ştreangul trageţi-i pe gât Că prea greu ne-a amărât. Să se afle pân’ departe Că şi Moartea are-o moarte. 176 ŢEPEŞ DOMNUL întinzându-i un buchet Avea-n mijloc un stilet, Şi curteanul cel mişel Credea să-l înfigă-n el. însă Vodă, de Crăciun, Sta păzit de câine bun. OBÂRŞIE Faci cu mine tot ce poţi Că mă ştii că-s neam de hoţi. Neamul meu, unde te duci, Dă o droaie de haiduci. Tot pe stânci şi-au ascuţit Vârfurile de cuţit. Pentr-o baniţă de grâu îl şi scot vioi din brâu, Şi pentru câte o fată De la horă, înşelată. OMULE, TU Tot cătându-i vieţii-n coarne A-nceput să ţi-o răstoarne. Eşti fricos că te-abătu Lenea să ţi-o răstomi tu. Omule, fricos bătrân, Nu te-nduri să n-ai stăpân. 177 Ţi-e mai bine să fii slugă Măduva să ţi se sugă. la-ţi uneltele de muncă Le ridică şi te-aruncă. NU ŞTIA Chirilă mutul nu ştiu ce-a făcut Că noaptea nu mai este mut. De cum adoarme lângă noi Vorbeşte cu nişte strigoi O limbă nemaiauzită, nemaiscrisă, Cu nişte morţi de demult, îl tot întreb, îl tot ascult. Chirilă e şi surd şi mut Şi încă nu a priceput De ce l-au luat de-acasă între puşti şi dus. j De ce l-au judecat boierii mari, de sus, De ce s-a şi lăsat pe mâna lor. L-a întrebat trei luni un domnişor Care vorbea şi auzea uşor. întors pe toate părţile şi tuns Chirilă nu a dat nici un răspuns. Chirilă, într-o zi din Postul Mare A fost băgat la închisoare; Legat şi pus în lanţuri cu câtuşi. Şi-a tot trecut din uşi în uşi, Din tribunale-n tribunale, din procurori în procurori.; Un an întreg, de vreo zece ori. Era-ntrebat şi n-auzea nimic Şi drept răspuns tăcea chitic. Jigniţi judecătorii că tace întrebat, Tâlhar neruşinat, I-au îndoit osânda fiecare. Tot cu alţi ani mereu de închisoare. El da din cap, se ploconea Şi nu ştia că-i osândit pe viaţă, Cum nu ştia că are La grefa câteva dosare Si că-i tâlhar de drumul mare -Asasinate, jafuri, câte şi mai câte Numai isprăvi din cele mai urâte. Cânu se citea pedeapsa, zâmbind a mulţumire, Părea că i se pare Că trebuia pedeapsa să-i fie şi mai mare. Spunea un preşedinte când se sfârşea şedinţa: - «El ştie mult mai bine şi-l mustră conştiinţa». Din Flori de mucigai FABULA MĂGĂDĂULUI într-o răspântie, într-adins aleasă, Se-nghesuia mulţime deasă, Ca la gâlceavă şi bătaie, Să vadă ce se-ntâmplă în forfota greoaie. Răcnind câteodată In gălăgia zvăpăiată, O namilă păroasă de jivină Juca sărind pe tălpi, la tamburină, Dusă de-o javră de ţângău cu lanţul. -Şi bucura mulţimea şi namila şi danţul, Şi ce spunea ţângăul pornit şi pe discurs. Era, cum se-nţelege, un măgădău de urs, 178 179 împins şi aţâţat şi tras Şi dus prin târguri cu belciug de nas. - «Ce vă miraţi atâta? - zic nişte târgoveţi. -Noi cunoşteam pe vremuri sus-puşii mai măreţi, Jucaţi cu tamburina, cu ghiersuri şi palavre ____J Şi duşi de nas, ca ursul, tot de ţângăi şi â| javre.» MĂSEAUA MINŢII â m La pragul încăperii mele S-a măturat o ladă de dinţi şi de măsele. Gunoiu-n putregaiuri părea să mai păstreze Printre carii şi-abcese şi câteva proteze. Alunecând pe-o falcă sleită cu piciorul, - «Sunteţi dentist?», mă-ntrebă uimit măturăt» Ştiam de prin ziare de un dentist complet Adăogând la plombe vocaţii de estet. - «L-admir, fâr-a-1 cunoaşte mai mult decât în i Dar îl citesc, şi proza lui mintea mi-a deschis, îşi leagănă gândirea între „să vezi“ şi „dacă“. Şi cugetând artistic mai pune câte-o placă. Cum vrei să nu îmi placă?» - «Credeam că locuieşte aci, te rog mă iartă. E-a dumnealui, crezusem, măseaua asta spartă. De unde-atâtea oase, atunci, aci grămadă De am umplut cu ele goşgogeamite ladă?» - «Să vezi, venise-odată-ntr-un stol adânc de muşte] O ceată să mă spurce, speriată, să mă muşte. Mi-a dat ocol o vreme, nerăbdători s-aştepte Şi repeziţi, eroii au dat cu gura-n trepte. Crezând să-mbuce came, au dat de ceasul morţii] Zdrobindu-şi căscătura de cremene, cu colţii, 180 L Şi fără să mai poată, căzând, să se mai scoale Cu gurile căscate şi cu gingia moale. Tu dă-le de pomană, !e fie cu noroc, Să-şi spele şi să-şi puie măselele la loc. Dar ţine-ţi-1 făraşul cu măturile-alături Că poate-o fi nevoie, zic şi eu, să mai mături.» DEDICAŢIE Pizmaşul scuipă-n lacrimile mele, Usca-i-s-ar gingia cu măsele, Batjocorind oftatu-meu cinstit, De cum a tremurat şi s-a ivit. Intra-i-ar mucegaiurile-n oase, îmi pizmuia şi florile frumoase. Rămâne-i-ar şi limba-n gât, De ce, întodeauna făţarnic, m-a urât? Pentru că mie-mi plouă pe grădină? Că mi-e spălată casa cu lumină? El suferă bolând şi-l doare Că dau ştiuleţii mei mărgăritare Şi grâul spic mai gros şi bobul mare? Că plugul mi-e tot nou şi tot curat, în dimineaţa sură, la arat? Vedea-1-aş spânzurat. Că-mi sunt mai iuţi şi mai deştepţi plăvanii Şi mânjii plini în şolduri, ca bostanii? Că mi-e nevasta sprintenă şi ciută? Că-i harnică şi pricepută? Că-mi sunt copiii zdraveni şi cuminţi? Pizmaşule, te cred şi când mă minţi. Ne-ai aruncat otravă şi-n izvor, Spurcându-ne şi pâinea lor. 181 Dar nu m-am plâns şi-am îndurat, Că ştiu să rabd nemângâiat, Şi murdării şi nedreptăţi. Eu mi le-ascund şi tu m-arăţi. Ce-s vinovat, dacă-n tot locul Mă-ntâmpină belşugul şi norocul? Te-am blestemat, pizmasule Cutare, Să putrezeşti de viu şi pe picioare. «Lueeafirul», aa IU, nr. 6,15 martie 1966, p. 1. Menţiune: Din «Antepostume». FABULĂ - «Pe profeţi, ca pe omizi, îi pândeşti şi îi ucizi.» - «N-am nevoie de profeţi, Ci de oameni mălăieţi.» - «Vreau ca omul să ia foc, Nu-1 vreau stins şi dobitoc.» MITITEII Iar deasupra tuturora Va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine, Lustruindu-se pe el. Dacă stai să-i mai asculţi Mititeii-s mult prea mulţi. Rostuiţi adeseori Ţi-au ajuns şi autori. 182 PURICILE Purice afurisit, M-ai întors mereu în pat. Două nopţi m-ai zgândărit, M-ai lucrat şi m-ai mâncat. Purice nelegiuit, v^u un ucŞu muiat in ^uia, Pe cearşaf te-am urmărit, Să te prind din săritură. Şi-ai sărit şi resărit. Uite-1 vine, uite-1 suie. Te-am pierdut, iar te-am zărit. Uite-1 iarăşi, iarăşi nu e. De-ai putea sări ca el, Ţi-ar ajunge, ca-n poveşti, Cinci minute şi niţel Din Predeal la Bucureşti. MUSAFIRUL Un păianjen mi se lasă Din tavan, pe fir, pe masă. Şi se-ntoarce iar pe fir. - «O să ai un musafir», Mi-a prezis bucătăreasa. Pe când el îşi ţese plasa, Suind de-a-ndaratele, S-au adus bucatele. 183 Musafirul e de faţă, Că jucând mereu pe aţă, Se desprinde, se agaţă Şi-nnodând să nu şi-o rupă, Ţi-a căzut de sus în supă. «Caiete-program. Teatral Naţional I. L. Caragiale». Stagiunea 1969-1970, p. 4. CUCUL An de an, în primăvară, Noi spoiam pe din afară Şi-n odăi, casa cu var Şi-o făceam mărgăritar. Dintr-o salcie şi-un nuc Ne cânta un glas de cuc, Şi, venind ca din strămoşi, L-ascultam muncind, voioşi. Cucul cel obişnuit Anul ăsta ne-a lipsit. Salcia iar s-a-nflorit, Nucul iarăşi a-nverzit, Cucul nostru a murit? «România liberă», an. XXXVIII, nr. 1106 21 mai 1980, p. 2. INSCRIPŢIE PE MASA DE PRÂNZ Părinţi, copii, surori şi fraţi Să vă găsesc întodeauna adunaţi 184 în jurul meu pe alba faţă-a mesii Cu un buchet al florilor miresii. Băgaţi de seamă că astăzi ca şi mâine Mâncarea-ncepe de la pâine Sfinţită cu strădanii şi sudoare. LITANII Ştergeţi-mi numele -El nu mai are rost să fie citit. Eu niciodatămu mi l-am iubit. Mi l-am urât şi-atunci când era aplaudat. Aveam cu cine seri şi pentru cine. Acuma slovele-mi rămân streine, Că nu mai este cine să mă-ndemne, Şi las hârtiei nişte semne. Tovarăşa de-o viaţă, Topită-ncet, a intrat în ceaţă. Nu mai e seară, nici dimineaţă. 21 iulie 1966 DOAMNĂ MOARTE Mă ispiteşti de-o viaţă-ntreagă Să-mi cazi prin farmecele-ţi dragă în mantii şi dantele şi belşug. Şi m-am trezit dormind cu tine-ntr-un coşciug. 185 DISTIHURI 1 TEATRU Tot jucând lachei şi regi XT11 «wnt e+M «'i <*<» ta-nlaoi . 1 U ItiiAi v***v'5?*' 2 Sus te-aşteaptă-n lume slava, Tu, pândeşte-i jos otrava. 3 Pe la clopotul chindiii Roma-şi strigă-n vânt copiii. CĂLĂTORIE ÎN VIS (1973) S-A SPULBERAT Trecutu-1 ştim atât cât l-am aflat C-a fost trăit şi că s-a spulberat. Acumul se trăieşte tot la fel. Se spulberă-n tăcere şi nevăzut şi el. Nu-1 înţeleg de noi cum se desparte, -Trăind cu noi şi totuşi mult departe. Că viaţa-şi pierde şi văzută drumul, Ca umbra şi ca fumul. Au fost frumoase şi trăite toate. Fireşte, zice gândul, şi se poate. Trăieşte-ntr-adevăr tot ce se vede? 1966 «Contemporanul», nr. 7,11 februarie 1972, p. 1. Cu titlul general: Tvdor Arghezi - inedit. NU ŞTIU Mi-e frică. Nu ştiu de ce mi-e, mamă, frică. Mi-e frică de umbră şi de soare, Mi-e noaptea prea lungă şi ziua prea mare. Orele trec încâlcite şi-ncete Parcă bolnave şi parcă bete 187 Şi se opresc toate la mine, Se uită zgâite ca nişte măşti şi chipuri străine. Mă cercetează, mă întreabă, fără chemare, fără cuvinte. Sunt ca un om care ascunde şi minte Şi nici eu şi nici ele, nici una, Nu ştiu care-mi este minciuna. Am minţit Că m-am născut, că am trăit? Şi eu m-am născut? Şi eu am trăit? Nu-i dovedit. Mai mult m-am iscat, Ca pirul uscat. Ca un coşar, plecat să măture azurul. Dar am trăit suind mereu o scară Care iese din lume afară îngreuiat mereu de o povară Simţită însă nevăzută. Am numărat treptele, o sută, 0 mie, mii multe şi număr şi-acum Că nu mă pot opri din drum, Că dacă m-aş opri, ca ins ce sunt, de sâng Scara e şubredă, se-ncovoaie şi s-ar frânge Şi mi-e frică şi să nu cad In cine ştie ce lume de Iad. Şi orele, măştile m-aşteaptă La fiecare treaptă, Frumoase sau schimonosite, Presimt că-mi caută o vină De pe când nu eram în lumină Să mă acuze, să mă judece De pe când eram încă în scutece. 1 953 «Contemporanul», nr. 52,24 decembrie 1971, p. 1. Menţiune: Inedită, 188 SOROC Când îmi face noduri aţa Să te joci mă-ncepi de-a viaţa. Când îmi scapă din mâini cartea Pari să mi te joci cu moartea, învăţaşi atât să poci în vecie, să te joci? Studioul de poezie (Radiodifuziunea Română), 1972. GRAVURĂ-N LEMN Pământul arde negru, brazda grasă Şi-aşteaptă încolţirile să iasă. Câmpia pregătită pentru rod, A fost lucrată-n dungi, ca un năvod. Şi măgurile vinete din zări Duc scoarţe şi plocate pe spinări. Pogoanelor urzite cu-mpletituri de plasă Le mai lipsesc mătasea de ţesătură deasă Şi florile uşoare, pe care cu un ac De sticlă luna, noaptea, le-anină de-un arac. Nu trece nici o lună şi cucul o să vadă în sălcii, spânzurată de crăci, câte-o broboadă. Pe mostiştea de mâluri, zăcută de zăduf Se va întinde lunca de lănci şi pămătuf. Un şir de plopi purcede: un clopot poate-i cheamă: Călugări lungi, cu părul vâlvoi şi în dulamă. Amurgul le încearcă jur-împrejur, în schimb, Odăjdii şi stihare şi chivăre de nimb. 189 Un şarpe se strecoară prin lintiţile crude Şi nici nu se aude. 1943 «Manuscriptum», an. III, nr. 1, 1972, p. 70-71. LA UN CONAC Vorbeam cu un confrate, poet şi vânător. Trecuse peste noi o mierlă-n zbor. în loc să prindă, cum era mai bine, muşte, Era mâhnit că n-a putut s-o-mpuşte. Că îşi uitase puşca s-o ia din cui, de-acasă. Se frământa ca mâţa nervoasă pe picioare Că nu putuse mierla s-o doboare. Că s-ar fi bucurat de fericire Să-i prăbuşească zborul în plutire. Cum le-ascultam cântând odinioară Simţii că amintirea suavă mă-nfâşoară. Şi îi spusei că mierlele îmi plac. Stăteam pe prispa unui vechi conac. El mi-a răspuns, lumina se-nserase, - «Da, e ştiut că toamna sunt mai grase.» 1965 «Contemporanul», nr. 4,21 ianuarie 1972, p. 1. Cu titlul general: Tudor Arghezt-inedit. 190 NĂLUCA înghite, omule, înghite, Toate paharele-otrăvite Pe care ţi le-aduce fiecare Şi toată ziua câteva pahare, Că vremea trece numai pe-mbătate, Pe fund, întreg sau gol pe jumătate. De aur, de argint ori de cleştar, Paharul e frumos, dar e amar. Şi cine ţi-1 aduce pus pe tavă Ştia sau nu ştiuse că-i fiere şi otravă. Dar a surâs şi te-a-mbiat atât Că trebui’ sărutat şi dat pe gât. Veninu-i dulce, moale şi frumos, Când mai subţire, când ceva mai gros Şi nu ţi-e dat întreg şi dintr-o dată: O picătură zilnic strecurată La sete, osteneală şi sudoare, Şi de te bucuri sau ceva te doare. Iţi arde capul sau ţi-e rece, Mai ia o gură, poate că-ţi mai trece. Lucrează nesimţită doctoria Ca mulţumirea şi ca bucuria. Paharul zboară tot din mână-n mână Şi-o zi pe alta numai se amână. Se-ntoarce cupa fermecată, Să mai încerci şi să mai bei o dată. Veninul, lin, dospeşte-n toate Şi-n cele necurate şi curate Şi-n ură şi-n înţelepciune. Primeşte-1 nentrerupt şi te supune. El nu lipseşte vârstelor nici una, Ca din oricare adevăr minciuna. Te minţi şi tu şi vremea ta te minte Cu năluciri, icoane şi cuvinte. Mă doare, dar otrava se duce înainte, 191 îţi scapără privirea şi gura ţi-e bo Ai mai băut o spumă de otravă. Că-o iei fierbinte sau ţinută-n ghiaţâ Otrava din pahare se cheamă-n carte viaţi. 9 noiembrie 1954 «Almanahul literar», 1971. n fis PENTRU ASEMENEA SMINTEALĂ Ce ţi-e frate, ce ţi-e vere, Mut şi fără de putere? Când eşti galben, când eşti verde. Ce te-apasă? Ce te pierde? Aş vrea mult să-ţi dai de leac. Dar nu ştiu ce să-ţi mai fac. Aş vrea-ntâi să înţeleg De nu pot să te dezleg, Doar descântecul de poate Să-ţi aducă sănătate. Să-ţi fee poate vreo fiertură, Să-ţi dezleg vreo făcătură. Că-i la gât ori subsuoară, Boala nu ţi-e prea uşoară, însă parcă mi se pare Că-ntr-alt loc ascuns te doare. Un cârcel încolăcit Făcut nod în el, cu zgârci Ca la şerpi, ca la năpârci. Pentru asemenea sminteală Leacul nu-i nici în cerneală. Am un petec de grădină Cu fărâme de lumină. 192 NĂLUCA înghite, omule, înghite, Toate paharele-otrăvite Pe care {i le-aduce fiecare Şi toată ziua câteva pahare, Că vremea trece numai pe-m’bătate, Pe fund, întreg sau gol pe jumătate. De aur, de argint ori de cleştar, Paharul e frumos, dar e amar. Şi cine ţi-1 aduce pus pe tavă Ştia sau nu ştiuse că-i fiere şi otravă. Dar a surâs şi te-a-mbiat atât Că trebui’ sărutat şi dat pe gât. Veninu-i dulce, moale şi frumos, Când mai subţire, când ceva mai gros Şi nu ţi-e dat întreg şi dintr-o dată: O picătură zilnic strecurată La sete, osteneală şi sudoare, Şi de te bucuri sau ceva te doare. Iţi arde capul sau ţi-e rece, Mai ia o gură, poate că-ţi mai trece. Lucrează nesimţită doctoria Ca mulţumirea şi ca bucuria. Paharul zboară tot din mână-n mână Şi-o zi pe alta numai se amână. Se-ntoarce cupa fermecată, Să mai încerci şi să mai bei o dată. Veninul, lin, dospeşte-n toate Şi-n cele necurate şi curate Şi-n ură şi-n înţelepciune. Primeşte-1 nentrerupt şi te supune. El nu lipseşte vârstelor nici una, Ca din oricare adevăr minciuna. Te minţi şi tu şi vremea ta te minte Cu năluciri, icoane şi cuvinte. Mă doare, dar otrava se duce înainte, 191 r k îţi scapără privirea şi gura ţi-e bolna Ai mai băut o spumă de otravă. Că-o iei fierbinte sau ţinută-n ghiaţă Otrava din pahare se cheamă-n carte viaţă. ] 9 noiembrie 1954 i îîAlmanahu! îitsrsr'. 197!. p, 65. ^ PENTRU ASEMENEA SMINTEALĂ ^ Ce ţi-e frate, ce ţi-e vere, Mut şi fără de putere? Când eşti galben, când eşti verde. Ce te-apasă? Ce te pierde? Aş vrea mult să-ţi dai de leac. Dar nu ştiu ce să-ţi mai foc. # Aş vrea-ntâi să înţeleg De nu pot să te dezleg, Doar descântecul de poate Să-ţi aducă sănătate. Să-ţi fac poate vreo fiertură, Să-ţi dezleg vreo făcătură. Că-i la gât ori subsuoară, Boala nu ţi-e prea uşoară, însă parcă mi se pare Că-ntr-alt loc ascuns te doare. Un cârcel încolăcit Făcut nod în el, Cu zgârci Ca la şerpi, ca la năpârci. Pentru asemenea sminteală Leacul nu-i nici în cerneală. Am un petec de grădină Cu fărâme de lumină. 192 De cum dă din ea o floare Tremuri ca de gălbinare. Suferi greu şi te usuci. Te-nfiori şi ai năluci. Intr-o zi de sărbătoare Când venise-ntregul soare Sâ mâ-ndemne, să mâ vadă în grădină şi ogradă, Sufletul ţi-a leşinat De un rău necăutat. Buba sufletului, frate, Ji-a crăpat pe jumătate, îmi e milă, frăţioare, Buba să nu te omoare. Studioul de poezie (Radiodifuziunea Română), 1972. DA Da, doctore, mă doare dar nu unde m-apeşi, Mai dedesubt, năuntru, mai departe, Durerea mea, din mine, e dincolo de mine. Nici eu nu ştiu de unde vine. E-o luptă între îngerii şi diavolii din mine. Mă tem să nu se-mpuţineze îngerii în lupte. Geneve - Hopital Cantonai «Caiet-program. Teatrul Naţional», 1972, p. 3. 193 INSCRIPŢIE Nu-i nimic de pus în loc, Ori îl ai, ori n-ai noroc. Am trecut ades prin foc Ca un vânt. Aveam noroc. Nici talentul, arză-1 focul Nu te ţine cât norocul. O fi prost Cum e şi-a fost în ce face, dobitoc, Dar a-nvins. Avea noroc. Du-te-n neguri şi furtună Ai noroc: ţi-e vremea bună. Şi te-ntoarce sănătos. Ai noroc. Eşti norocos. Din Caietul albastru «Steaua», an. XXHI, nr. 15,15 august 1972,p.21. MÂNGÂIERI La toate relele, bunica Răspunde: «Maică, nu-i nimica». Şi nici un fel de norocire N-o scoate nicidecum din fire. Gându-i cuminte şi blajin «După furtună, spune, e senin. E timp urât şi timp frumos, Că viaţa are sus şi jos». Mă uit la buze şi sprincene, La ochii ei, cu pleoapele alene. 194 Tare-a mai fost frumoasă şi bunica! Dar zice că nici asta nu-i nimica. Când îşi strecoară ochii verzi, agale, Ca printr-o crăpătură de migdale, îmi spune-n şoaptă: «Ce mai pui de lele Fusesem în zilele mele! Zvâcneau în mine nişte dracii... Nu e nimic! Ce poţi să faci?» Aprilie 1956 INSCRIPŢIE Dintre sutele de prieteni îngropaţi, tu nici te cletini. Mândru că urcai prea iute Ai căzut pe nevăzute. Nu te-ai grozăvit destul Să îmbătrâneşti fudul? Să-i răspund ceva nu pot. Poate totul, ştie tot. Din «r Caietul albastru» «Caiet-program. Teatrul Naţional», 1972, p.3. CELA CE ZIDI STATUIA Pe o bancă se gândeşte un bunic spoit de soare, Cu copacii daţi în leagăn de un vânt duios şi lin. 195 Dimineaţă preacurată dulce ca o sărbătoare Şi-ntristată nu se ştie pentru ce câte puţin. Ager între noi pe soclu-i un fecior de bronz priveşte Beat, cu mâna ridicată, cerul ca un ochi de mare. Şi pe şoldu-i gol şi fraged ochiul ni se odihneşte— Lângă câte o insectă sau omidă zburătoare. eir Cela ce zidi statuia a slăbit plecat pe daltă. Tânăr şi vioi şi dornic ca izvorul ce se naşte I-a dat viaţa lui întreagă scursă caldă prin uneali Şi-a murit cu dânsa-n braţe fer-a se putea cuno Cel ce-a zămislit moşneagul, i-a dat viaţa cu mă Şi vecia pentru sineşi s-o păstreze a ştiut. El a fost întâi şi fi-va cel din urmă din natură. 1 Oh, de câte ori, Părinte, trecătorul te-a-ntrecutlf «Contemporanul», nr. 25,16 iunie 1972, p. 1. Cu titlul general: Tudor Arghezi-inedit. CHILIA Scrisă pe albumul actorul■ din «Seringa», Ion Isaiai Mai nainte de lumină Clopotarul s-a sculat. Luna-i încă prin grădină Când s-a dat el jos din pat, Bâjbâind ca o albină. în chilie lampa lui Răsări prin geam în cui. 196 Clopotaru-i cocoşat. Mai visează lângă pipă. L risa-i stâ-ntr-un dâmb ^urpiiu Ca un corb într-o aripă. Turla se ridică-naltă Până-n Inmpci rpAtaîoltS El se pleacă, se îndreaptă, Suie scara ca burghiul, Cu cocoaşa, treaptâ-n treaptă, Parcă-şi duce-n sus sicriul. Când va fi acolo, sus, Stelele se vor fi dus. Peste dânsul o să cadă Raza proaspătă de soare. Raza însă n-o să-l vadă C-a tocat de sărbătoare. Deşi limpede şi albă, Frate-meu, lumina-i oarbă. 25 februarie 1959 «Contemporanul», nr. 51,17decembrie 1971.p. 1. PACTUL ATLANTIC Vaporul ancorat în marea mare De două zile-n larg, e-n aşteptare. S-a hotărât, nainte de-a mai scădea elanul, Să fie mărturie, în spaţiu, şi oceanul. Se iscăleşte astăzi jurământul De înfrăţire-a păcii cu pământul 197 Şi se-ntâlnesc pe bord, nitam-nisam, Doi negustori, John Bull şi Onkel Sam. Asociaţi în duh să se afirme, Ei reprezintă, totuşi, două firme Şi două contabilităţi, Scrâşnind din dinţi subt rasele mustăti. Că nu s-a rupt gingia-n strâns engleză E că măselele din filei simt de proteză Şi, că şi Sam, vioi sau pesimist, E cunoscut ca un dibaci dentist. La bridge, după gustare, lăsându-se cortina,^ Dolarul se va bate la sânge cu sterlina. Dar ceasul e solemn, şi-ncetişor Cei doi cumetri urcă pe vapor; Vulpoi bătrân, aproape nişte babe, Ei mestecă în chewing-gum silabe. Unul şi altul vin pe punte-agale - Din două părţi, cu călcătura moale, Citind în câte-o carte, în Biblie, ce spune Un psalm de-nsufleţire,-o rugăciune. E vorba să se afle în lume şi să-nveţi Că Biblia mai are doi sfinţi şi doi profeţi. EPITAFE [1] Cimitir dintre pustii Celor îngropaţi de vii. 198 [2] Pentru-o ceată de caiafe Scris-am rând de epitafe. Crima trebui să mi-o ştii Că i-am îngropat de vri. 13] Câinele-şi desface cracu! Şi drept plâns de rugăciune Pe mormântul lor se pune. [4] Dante-mi spuse dintre popi, «Eu i-am pus în iad, tu să-i îngropi». Se ivise printre plopi, «Tu, pe-ai tăi să ţi-i îngropi!» DISTIHURI 1 Zise, după ce i-ai dat, El că te-ar fi-mprumutat. 2 Când îi dai un cap de aţă, L-ar dori fără povaţă. 3 Te ispitise gândul şi pofta visătoare, Dar nu intra în jocul contrastelor vulgare. 199 4 Vreai să fii stăpân şi Domn, Trage-ntâi un pui de somn. 5 Neputând să te sărut îţi fac versuri de urât. 6 Cât mai sunt pe lume viu, Nu trăiesc decât când scriu. 7 Măcar în ziua ultimei mişcări Scutiţi-mă de tâlcuri şi-ntrebări. PLAJA într-o vară, astă-vară, Mii, cu zecile de mii, Tăbărâseră pe ţară Sumedenii de copii. Pe câmpia de nisip, Dintre Dunăre şi Mare, Nicăieri nu era chip Să mai dai de omul mare. Parcă mamele şi taţii, Sfătuiţi de un bunic, Se vorbiseră, ca fraţii, Să dea loc omului mic. 200 încât ţara se umpluse De puştani întinşi pe brânci, De bălţate catrafose Şi de pici zglobii şi ţânci. Ni se pare, spuneau unii, Cocostârcii şi lăstunii, Că, trecând pe ghioi un tren, S-a-ntâmplat un fenomen. Oamenii de pân-atunci, într-un ceas, pe ne-aşteptate, Au scăzut, din mari şi lungi, La mai mult de jumătate. Şi pitcocii, aşadară, In dogorile nămiezii, Se-nvăţau numai să sară, Ca lăcustele şi iezii. Plaja-ntinsă, mişunată De scântei, ca de beteală, Ajunsese dintr-o dată Furnicar şi tăvăleală. Vrăbii, rândunici şi peşti Bănuiau că-i o năvală, Pogorâţi ca din poveşti, De pitici în pielea goală. Forfotele de ştrengari, La Mamaia şi Constanţa, Nu ştiau că-s de şcolari Şi că se-ncepea vacanţa. Vasile Roaită, 1953 «Cravata roşie», nr. 17, septembrie 1953, p. 2. 201 ŞCOALA Ei plecaseră-ntr-o seară, Mai bondoci şi mai lungani, Şi porniseră din gară Când mai smezi, când mai bălani. Dar pârliţi a turtă dulce, S-au întors de ciocolată. Lăsând marea să se culce, C-ajunsese zvăpăiată. S-au întors băieţii-acasă, Ca să intre-ntr-altă clasă.. Din talaze răscolite, Cer în ele, ele-n cer, Ei aduc, pe-nsufleţite, Muşchi de bronz şi tălpi de fier. Că strădania le cere Cerbicie şi putere. Se-mbulzesc la şcoli grămadă, Mândri, sprinteni şi vioi, Rând pe rând, ca la paradă, Câte patru, câte doi, Vrând să intre toţi mai iute, Sunt la poartă vreo cinci sute. De-a broscoiul şi de-a racul, Capra, leapşa s-au trecut, Cu căderi de-a berbeleacul Şi nădragul descusut. Vine ceasul să le placă Altă trântă şi-altă joacă. 202 Lupta-i numai întreruptă. Mai frumoasă pentru ei, Se încinge altă luptă, între carte şi condei; între minte mai ales Şi-nţelesul de-nţeles. Căci la trupul sănătos Va răspunde, mulţumită Că-i de bine şi folos, Mintea nouă şi-ascuţită. Ziua şcoalei: sărbătoare. O-nsemnăm în călindare. Septembrie 1953 «Cravata roşie», nr. 17, septembrie 1953, p. 3. PICIU SE ÎNSOARĂ Piciu are patru ani Şi a strâns optzeci de bani. Are şi el capital. Vrea să cumpere un cal Ca să umble-n târg călare. Iar cu restul să se-nsoare. După sfatul şi-al pisicii, I-a propus s-o ia, bunicii, Dar bunica-a refuzat Să mai creadă la bărbat, După soţul decedat. 203 Piciu-atunci s-a supărat, însă, peste un minut, Supărarea i-a trecut. Şi şi-a zis cu nepăsare: «Dacă nu vrea mama-mare, Asta-nseamnă că-i o proastă; Iau pe mama de nevastă». Maică-sa răspunse-ndată, Curios, că-i măritată. A-ncercat la tinere Dacă-1 vor de ginere. Domnişoarele peţite Au răspuns că-s logodite, Şi-n cele mai multe cazuri Se-ngâmfâu, făcând şi nazuri. Şi, ca mama, nici o rudă Nu voia măcar s-audă, Fierbând laptele cu griş, De bărbat şi măritiş. Bombănea în urma lor: - «Dacă nu vreţi să mă-nsor Şi nici una n-aţi primit, Nu mă-nsor, dar mă mărit». După toate ce-a păţit, Dus în braţe la peţit, Bietul Piciu a rămas Tot flăcău şi de pripas. Şi-n ajun de sărbători Văduv de vreo şase ori. Dar şi-a luat şi el răsplata Şi s-a însurat cu tata. 1952 204 ŞOARECELE DEZMOŞTENIT Unui copil S-a ivit un şoricel. Nu te supăra pe el. Nu e nici el vinovat C-a intrat la tine-n pat. Fără blană, vai de el! N-are cel puţin flanel, N-are cel puţin o bască Şi-a venit să se-ncălzească. Şi apoi, din moşi strămoşi, Umblă tot fără galoşi. Dătătorul de cojoace A tritât să-l mai îmbrace. Iama, vara, an de an, E desculţ şi-i tot golan. Barem s-ar fi dat la şoareci Un iţar sau nişte cioareci, Ori s-ar fi-mpletit de mână Niscaiva ciorapi de lână. Pe ninsoare şi pe ploaie, Dintr-o staţie-n odaie, Eu le-aş fi făcut, odată, O cale mică ferată Pentru trenuri şi-un tramvai, Ca să nu ia guturai. Uite-1, mişcă din mustaţă. Ia-1 în palmă şi-l răsfaţă, Că atât aşteaptă bietul. E gingaş. Ia-1 cu încetul Şi-nveleşte-1 binişor, Să nu-i frângi vreun picior, 205 între perini, lângă tine, El se simte tare bine. Cugetă, din când în când, Că-i copil şi că-i flămând Şi apropie-i de gură Câte o firimitură De salam sau prăjitură. însă, vezi, să nu ia seama Nici bunica şi nici mama Sau mătuşa, Când or să-ţi deschidă uşa, Că îngălbenesc de frică Spăimântate, va să zică Şi, ca de un beteşug, Ţipă, tremură şi frig. Octombrie 1952 «Caiet 47. Teatral Naţional», Stagiunea 1977-1979, Menţiune: Inedit. MELCULE Melcule melc Codobelc. Scoate coame boiereşti Dar de ghimpi să te fereşti. Du-mi-te Ia baltă, Unde-i apa caldă. Vezi pe unde trece Unda cea mai rece, Creaţa şi-mpletită Cu sfori de răchită 206 ML ti Şi când şi tu treci Vezi să nu te-neci. Nu te du la Dunăre Că-i e apa turbure Şi numai la faţă Râde şi răsfaţă. Şi-n adâncu-i toată Apa e şireată Sfbrilc-i sc-ascund Şi te dau la fund. Nu ştiu cum te cheamă, Codobelca mamă. însă ce-o să zică De-o băga de seamă Ică sau Ionică, Diseară, la masă, Neîntors acasă, în bordeiul ei, Dac-ar fi să piei? «Manuscriptura», an. III, nr. 2 (aprilie -iunie 1972). Pliant DESLUŞIRI (1980) ÎNDOIALA O zburătoare mică a făcut popas La cărturarul nostru, pe compas, Pomită-ncoa din cine ştie Care stihie de hârtie, îndrăgostită de cristale Şi pogorând pe masă în spirale, Gângania, de patru ori la fund, Şi-a tăvălit mitul rotund, De patru ori, cu âripa murdară, Fu scoasă teafâră din călimară, Şi, cărturarul dacă nu veghea, Ar fi murit în ceaşca de cafea. El o scrutează cu nedumerire Zburând între garoafe şi psaltire Şi întocmită ca un giuvaier, O platoşă de smoală şi de fier, încondeiată cu cinabru, strânge Felul de minte, felul ei de sânge, Chirilică, duhovnică, străbună Ca o-ntreită consună Din «Tatăl nostru carele» A tras de-a pururea zăvoarele Infinitului bizantin Şi-n vecii vecilor. Amin. închide lampa, dragă cărturare, Şi cărţile cu proze literare Şi pune-ţi perini capului, pe pat. Gândacul minuscul te-a tulburat. 1925 «Cetatea literară», an. I, nr. 1,19 decembrie 1926, p. 2. [CINE TE-A FĂCUT, CIOCANE... ] Cine te-a făcut, ciocane, Ca să baţi pe nicova Necurmat câte ceva. Lanţuri, lacăte, piroane, Săbii, suliţi şi topoare? Orice om a fost menit S-aibă cheie şi cuţit Negreşit, în cingătoare. Furând fierul din izvor îţi fusese însă scris De hoţit şi de ucis, Să te feci uneltitor? Insului cu braţe goale îi feci vârfuri şi tăiş Să le-mplânte pe finiş Mâna, dulce-n carnea moale. 1935 «Luceaârul», an. XX, nr. 29,16 iulie 1977, p. 7. Menţiune: Inedită. CONFIDENŢE (Variantă) Abia trezită dintr-un vis grădina, Din somnul ei curat dintru-nceput Că o şi tulbură cu fulgere lumina Şi tâlhăria roiului limbut. 209 Ca nişte ochi se-ndreaptă către mine Cu genele subţiri trandafirii Floarea deschisă a tulpinii pline De căutări sfiioase de copii. Fieştece răsad, cu îndoială, îşi spune visul lui sau şi-l ascunde. Bobocii tari cu moţuri de beteală, Mugurii albi cu gulere rotunde. Mărturiseşte, puică micşunea, Şoapta ce stă pe buza dumitale Şi-ţi lasă sufletul de catifea Să-şi scoată tot oftatul din petale. Voi bate-albinele de la prisacă Şi vă voi apăra de soare şi de stele, Căci eu sunt tatăl vostru, dacă Şi voi sunteţi fetele mele. 1936 «Muzică şi poezie», an.I,nr. 9-10, iufoaugust 1936, p. 12. CE-A MAI RĂMAS Muşiţa, musca, viermele limbut L-au murdărit cu cât sânge-au băut, Fălindu-se cu ghiersul şi scriptura. Unde vi-i slava, unde vă e gura? Mai ştie cineva că-n neamul lor Limbricul cu hrisoave era nemuritor? Şi că din fugă, clipa, seminţia Şi-au luat tovarăş toată vecinicia? 210 Stăpâne prea slăvit, isteţ ori prost. Ce-a mai rămas din cât ai fost, Şi-n care drojdii siderale Zac semnele puterniciei tale? 1944 «Contemporanul», nr. 50, 8 decembrie 1972, p. 1. MASCA LUI Schimbă mască după mască, Mai uşor să se târască. Spune după care mască Ai vrea faţa să-ţi cunoască? 1945 «Contemporanul», nr. 52,22 decembrie 1972. Menţiune: Vechi manuscrise. [BUJORII RÂND PE RÂND SE RĂSFIRARĂ...] Bujorii rând pe rând se răsfirară Căzând pe masă-n luciul ei oval, Neştiutori c-au început să moară în blidul lor albastru, de cristal. S-ar fi părut că fiecare clipă îi risipeşte, foaie după foaie. Trecând prin flori, a timpului alică Le tremură, le scutură, le taie. 211 Vom mai putea, destine vegetale, Privi-mprejur că viaţa ni se lasă De pe tulpină, moale şi frumoasă, în palide conture de petale? 1950 «Contemporanul», iu'.41, ÎO octombrie 1975, p. 1. (Tudor Arghezi-inedit.) LASĂ-MĂ, NOAPTE... O copie pentru cămări , Eliezer Frei Lasă-mă, noapte, ţie să mă-nchin. Când ochii toţi ai lumii-au adormit Şi-auzul ei a fost pecetluit -Ziua pribeag, bezmetic şi strein. înviorat în aripile grele îţi turbur leacurile de pe unde. Iată-1 că intră-n ape Cel-ce-se-ascunde Scrutărilor şi gândurilor mele. Durerea mea e mult nemăsurată Şi toţi bolnavii-n pâlcuri, din Scripturi, N-ar suferi cât râpa de vultCiri Trezită-n mine deodată, Când toţi betegii, frânţii şi aiurii S-ar învoi să plângă laolaltă, Din lumea ceasta şi din ceealaltă, în seceta livezii şi-a pădurii. 212 L li T--------------------------------------------- Noapte de fier, cu săbiile noi, «Si Vameş luntraş al apelor stinghere, Imbracă-mă cu zale de putere Şi dă-mi odăjdii grele, de război. Mărţişor, 12 octombrie 1948 «Luceafărul», ari. XXII, nr. 7, i 7 februarie 1979, p. 1. EFRIG! Cade alba ei funinge, Ninge, de o lună ninge Prin zăpadă ori omăt Te dă vântul îndărăt. Zi-i omăt ori zi-i zăpadă Cresc nămeţii ei grămadă. Maică-ta nu te mai scoală Să te duci pe ger la şcoală Să-ţi îngheţe zece deşte în mânuşi - Doamne fereşte -Şi să degeri, aşadar, Pentru un abecedar Şi pentru o petică De nişte-aritmetică. Ţi-aş da şi eu o povaţă Care-n şcoală nu se-nvaţă: Dă-mi-te mai des pe gheaţă, Mai scrânteşte-ţi câte-o mână Şi-un picior pe săptămână. Vezi că sâmbetele nu se Duce nimeni cu o tuse, 213 Iar duminica,-n sfârşit, Scoală-te înzdrăvenit. Lunea, când îţi tragi ciorapul, Ia durerile de-a capul. Cea mai bună-nvăţătură Lângă vatră, la căldură, Potrivită pe nevoi O dă dascălul pisoi. 1948 «Luceafărul», an. XXII, nr. 20,19 mai 1979. (Tudor Arghezi-inedit.) [CINE VINE LA RĂSCRUCE?...] Cine vine la răscruce? Cine vine şi se duce, Cin’se duce, cine vine? Doniţi goale, doniţi pline? Azi e plină, azi îi seacă, Şi fântâna vine, pleacă, Vrea să plece, vrea să treacă. 1950 «Contemporanul», nr. 1,2 ianuarie 1976, p. 1. (Tudor Arghezi-inedit.) 214 [ADESEORI, DE-MI TRECE PRIN AUZ...] Adeseori, de-mi trece prin auz Cântecul cui. nu ştiu, din depărtare, Sufletul meu din somnul lui trasare Şi se ridică pare eă-n picioare Şi cercetează zarea până sus. In ochii sufletului deodată Arde Tăria strânsă-n fundul lor, Şi ochii sufletului meu mă dor. Rănile vechi sunt vii şi vor Să le rămâie urma-n veci nevindecată. 1950 «Contemporanul», nr. 8,20 februarie 1976, p. 1. (Tudor Arghezi-inedit.) BUCOLICĂ -Poţi începe!... Frunza vocea şi-o ridică peste munte. Zece mii de catedrale au pornit cu glasul lor, Şi pădurile-n picioare, dedesubtul zării crunte, Iau, din piscuri şi adâncuri, parte geamănă la cor. Ca să fie dulce însă axionul de-ncercare Pasările băt în cobze, în cimbale şi viori. Ca pe-o catifea conturul albelor mărgăritare, Le rămâne-n murmur ghiersul singuratec uneori. Cântăreţul semn pădurii cu o pană neagră face Şi pe când el scrie-n carte, frunza,-nţelegându-l, tace. 215 -Vântul!... îşi aoieşte drumul cu săgeţi şi lănd de ploaie, Cu copitele amurgul armăsarii lui l-au rupt, Şi năvala risipeşte rândurile de cimpoaie Sparte-n haosul molatec şi cu somnul întrerupt. Trâmbiţi, clopote, lăute, tobe, flaute, tipsii, I aolaltă-ntărâtate, răscolesc pământul mut Noaptea s-a târât prin ceaţă, printre hăuri şi vecii, Prăbuşită pe o râpă, ca un giulgiu desfăcut. Iar un semn şi iar o slovă, pe genunchi, într-un caiet Şi se potoli furtuna vântului, încet, încet. După vânt şi după frunză, -s-a-ntrecut şi el să cânte, Cântăreţul, între turme, pe imaşurile frânte. 1950 «Contemporanul», nr. 18,30 aprilie 1976, p. 1. (Tudor Arghezi-inedit.) NICIODATĂ Nesimţitor rămâne şi sufletul în ploaie Ca vârful de scânteie al suliţii de casă, Din care se va şterge sticlirea luminoasă Atunci când se va stinge şi-ascunsa lui văpaie. Şi azi, neclătinată pe umărul strivit, Povara te-ncovoaie, a orei, din grumaz: O amforă zidită (la gură), de granit, în care-nchis munceşte lăuntricul talaz. 216 Dar între steaua sfântă şi cremenea călcată Nici pâlpâirea tainei nu trebuie uitată Nici urna răsturnată din loc, nici aplecată. Ia seama, om de pleavă, m-auzi tu? Niciodată! 1959 «Luceafărul», an. XXII, nr. 19,12 mai 1979, p. 1. Menfiune: Inedit. TATA Nici nu ştii ce dascăl bun Cu lulea şi cu tutun Este tatăl meu, săracul, El dă cărţile la dracul. Cu-o ţoală de pătură, Atâmată-n mătură, Iarna, face în ogradă Oameni (colea) de zăpadă. Un ardei la nas le pune, Pune ochii de cărbune, Răsuceşte un trabuc Din trei, patru foi de nuc Şi le vâră-n colţ, în gură. Tata e burduf de carte. Trage fum şi stă deoparte. Sorcova tot el o face: Taie florile şi tace. 217 Le anină şi-ncârligă Cu pap, ca o mămăligă. De-aia tată-meu îmi place, Că pricepe să se joace Şi nu-neruntă din sprâncene Alţii zbiară, lui i-e lene. Pe la Paşte, cu cocoşii, Ne aduce ouă roşii. Ne face şi zmeiele Tot el, cu condeiele. Să-l auzi, făcând, băiete, Pe-nserat ca un sticlele. Să-l auzi, ca la Floreasca, Făcând cu gura ca broasca. Şi pe lângă mama Chiva Făcând ca locomotiva! Cu-aşa tată cine cască? Poate să ţi se urască? Şi să-l vezi sărind prin casă! Cu-aşa tată ce-mi mai pasă? 1953 «Luceafărul», an. XXII, nr. 43,27 octombrie 1979, p. 1, Menţiune: Inedit. LENEŞUL Au sunat şi clopotele, Au trecut şi ropotele 218 De potcoave, pe şosea, Şi el nu se mai scula. Ceasurile au bătut Csas cu csss, şi au tăcut. Prânzul zilei începea p) tot nn cp cruln Bătând toaca-ntr-o căldare Nu-1 văzui nici că tresare. Şi s-a-ntors ca broasca-n baltă Doar pe partea ceealaltă. Şi în vis, zâmbea, râdea. Şi el nu se mai scula. Pe la ceasurile zece L-am trezit cu apă rece. Dar sculat de pe saltea El umbla şi mai dormea. / 953 «Luceafărul», an. XXII, nr. 44,3 noiembrie 1979, p. 1. Menţiune: Inedit.. . DEZRĂDĂCINARE Din depărtări de zări, dintr-o cetate, Ne-aţi lins cu vorbe dulci şi ne cruţaţi, C-am fost totuna şi că suntem fraţi Şi ne-nşiraţi la verzi şi la uscate. Tânjiţi de dorul ţării lepădate Şi-al mulsului ei darnic, din Carpaţi? 219 Ne daţi şi sfaturi, bravi neruşinaţi, După o viaţă neagră de păcate. Câţi n-aţi lungit cu meşteşug silaba, Ca să păreţi de-obarşie vaiacă, intortochmd finalele degeaba! De dedesubt filtrează, cald si fin. Mirosul de plăcinta, ca sâ placă, Amestecat cu jegul levantin. 1955 «Viaţa românească», an. IX, nr. 5, mai 1956, p. 18. STIHURI Totul se petrece acolo sus Vânt, stele, răsărit şi apus. Departe, peste oameni, peste sate, In ceruri de cocori şi şoimi umblate. 1956 «Manuscriptum», an. V, nr. 2 [aprilie-iunie], 1974, p. 68. ŞI NU ŞTIU... Pasăre mică,-n pomi pierdută, Tu cânţi de-acolo nevăzută. Din graiul tău cu vocea mică îmi pari aproape-a fi cât o furnică. Ai fost lăsată singură în toată 220 I------------------------------------------------- Această nesfârşire depărtată, Plăpândă, trecătoare şi amară, Şi nu ştiu de trăieşti până diseară. i 14 august 1957, Geneva «Steaua», an. XXTV, nr. 5,15 martie 1973, p. 1. (Tudor Arghezi-inedit. > VRĂBIILE Mă cheamă vrăbiile la fereastră Să le împart mălai şi mei Că am uitat să le mai pui Ca de-obicei. Mâ simt dator să mă-ngrijesc de ele Că sunt prietenele mele. Răbdând cu noi şi ger şi ceaţă, Că ducem împreună negură şi viaţă. Nedespărţite nici de om şi nici de casă Şi împărţind cu noi firimituri la masă. 1960 «Contemporanul», nr. 19,4 mai 1973, p. 1. (Tudor Arghezi-inedit.) [ADIO, POATE NU NE-QM MAI VEDEA...] Adio, poate nu ne-om mai vedea, Că mă întorc în ţara mea, Poate că niciodată. 221 Adio flori, albine, viespi, furnici, Gâze mici, Vrăbii şi ciori de printre Alpi, Veneaţi cu toatele-n balcon, Adio tuturora. V-a îngrijit pe toate Paraschiva, Albinele şi viespile cu miere şi dulceaţă, Furnicile şi vrăbiile pe subt ceaţă Cu miezuri şi cu firimituri. Pe voi, flori galbene-ilsetate V-a adăpat cu apă zi de zi. Adio că plecăm departe Balcoanele rămân deşarte, Şi nimeni nu vă mai hrăneşte vii. Balcoanele rămân pustii, Pământul se usucă Şi toamna, ca şi noi, crăiţe, e pe ducă. Şi tu, pisică? 1961, La Residence, Genive «Tribuna României», an. II, nr. 16,1 iulie 1973, p. I. HORĂ DE POEŢI Blestemată călimară, Câţi în tine se-necară! Şi câţi cred că nu se-neacă Şi în călimară seacă! Aruncaţi colac rotund Să nu cadă toţi la fund. 1963 «Contemporanul», nr. 38,15 septembrie 1972, p. (Tudor Arghezi-medit.) 222 [RĂSPUNS FĂRĂ-NTREBARE...] Răspuns fară-ntrebare: Nimeni nu-i Om însemnat şi mare Pentru valetul lui. (La Bruyere) 1963 «Contemporanul», nr. 52,22 decembrie 1972, p. 1. Menfiune: Vechi manuscrise. [TANTI,-N DOUĂ GEAMANTANE...] Tanti,-n două geamantane, Are câteva romane, Şi mai are-ntr-alte patru Câteva piese de teatru. Nimenea nu mai lucrează Că de-o vreme toţi creează Şi să vezi, Doamne mă iartă, Fac şi câte-o altă artă. 1963 «Urzica», an. XXVI, nr. 9,15 mai 1974, p. 1. (Tudor Ârghezi-inedit.) 223 [MĂ-NTREBI DE CE PLÂNG?...] Mă-ntrebi de ce plâng? Am ascultat un poem. Mă-ntrebi de ce plâng? Am auzit un câniec. Mă-ntrebi de ce plâng? Mi-a povestit un nevoiaş suferinţa lui. De ce am plâns? Toate au atins răspântiile vremii cu tălmăcirea frumoasă în cuvinte, vioară şi suspin, a durşrii de a simţi, de a nu şti şi de a te întrista. Am plâns de frumuseţe. Geneva, 1963 «Luceafărul», an. XXII, nr. 9,3 martie 1979, p. 1. Meafiune: Inedit. INSCRIPŢIE PE O CARTE DE BIBLIOFIL (AVUT) în biblioteca lor De cristal cu broaşte grele Stai bogat legată-n piele. Ai fi carte. Eşti cotor. 1964 «Contemporanul», nr. 52,22 decembrie 1973, p. 1. Menţiune: Vechi manuscrise. 224 i DEDICAŢIE DE MECENAT Pe foaia cărţii, pare-mi-se, Mai vreai şi versuri manuscrise. Nu m-aşteptam, ia darul ce-I primişi, Să mai aştepţi dobândă la bacşiş. 1964 «Contemporanul», nr. 52,22 decembrie 1972, p. 1. Menţiune: Vechi manuscrise. CE-AI FĂCUT? Unde vântul mă aruncă Cautu-mi odihna-n muncă. - «Tu ce faci?» - l-am întrebat, Mi-a răspuns că stă în pat. - «Eşti bolnav, mă rog frumos?» - «Nicidecum, sunt sănătos.» - «Sănătatea să te ţie Teafăr până-n agonie, Că pe urmă, ca în vis, Ai un post în Paradis.» 1964 «Contemporanul», nr. 17,19 aprilie 1974, p. I. SIXTINE I I-a fost scris să nu rămâie Nici o boabă de tămâie 225 r Din strădania măreaţă Fără nici o dimineaţă. 1 Doamne, nu-i lăsaşi nimica, Măcar ce-a păstrat furnica. Vii ■f 1964 i? Omu-şi are titlul lui. 1964 MÂNGÂIERE Dacă din întâmplare . Găseşti asemănare Şi vreun ştjh te doare . Mângâie-te cu gândul că vorba nu-i de tine, Şi-o să te simţi mai bine. 1P6S ” ' - «Contemporanul», nr. 38,15 septembrie 1972, p. 1. SÂNGELE ŞI AURUL E foarte-adevărat Că te-aş fi frământat Din tină ruşinoasă şi scuipat. 226 Eşti supărat desigur de bale şi ţărână, Dar n-aveam alte cleiuri şi prafuri la-ndemână. Ţi-am dat în schimb prea sfânta şi singura comoară De sânge, pus în viaţă atunci întâia oară. Şi sângele fierbinte şi aurul cel rece S-au zămislit o dată, pe veci, şi-a doua oară Nu-i cine să mai facă asemenea comoară. Ţi-am dat-o spre păstrare. Ce ai făcut cu ea? Că i-ai uitat şi preţul, cât şi porunca mea. Tu preacuratul sânge l-ai cheltuit vărsându-1 Cu sabia, cu focul, batjocorit cu gândul. Când ţi se nasc alături, pe fraţi, ca pe omizi, Nerăbdător îi cauţi, îi prinzi şi ţi-i ucizi. Pământul dat de zestre e plin de cimitire Şi de prăjini înfipte în capete: izbânzi. Cei răi fâră-de-lege sfâşie pe cei blânzi. Când mai răsai, lumină, de dincolo de nori Dai peste zeci de graniţi de noi spânzurători. Februarie 1965 Din poemul Sângele «Contemporanul», nr. 45,3 noiembrie 1972, p. 1. MI-E MILĂ Nu mi-e de ajuns să iubesc viaţa făpturilor tale, pe care le-ai făcut ca să le ucizi. Mi-e milă, omule, de tine. Mi-e milă de copiii tăi plăpânzi. Mi-e milă că te istoveşti muncind. Mi-e milă de caii care cad subt povară. Mi-e milă de câinele pribeag. Mi-e milă de pasările care plâng iama în codrii îngheţaţi. 227 Mi-e milă de cerbi, căprioare şi iepuri ucişi de omul de care mi-e milă. Mi-e milă de vita blândă, feţă-n faţă cu ucigaşul topor. Mi-e milă de stejarul doborât din rădăcina lui. Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea. Mi-e milă şi de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă şi cu creierul murdar. Mi-e milă şi de tine, înfumurat şi prost. 1965 «Contemporanul», nr. 9,23 februarie 1973, p. 1. (Judor Arghezt-medit.) INSCRIPŢIE Nici târziu, nici la-nceput Zilele nu le-am pierdut. De-am făcut în grai o schismă Nu mi-a fost necaz şi pismă. într-ascuns, smerit şi mut, Am Scut ce am putut. 1965 «Luceafirul», an. XVI, nr. 20,19 mai 1973, p. 1. (Judor Arghezi-inedii.) PITPALACUL ÎN GRÂU Peste tot îmi plimb copacul, Unde-i placul şi neplacul, 228 Plin de cuiburi şi de pui Cu toată podoaba lui. însă frunzele-i tot cad De pribeag şi de nomad. Rădăcina-i îngropată în ţărână depărtată. Şi-ar dori din nou copacul Să asculte pitpalacul Cântând în amurg prin grâu Lung în spice peste brâu... 1965 «Luceafărul», an. XVI, nr. 20,19 mai 1973, p. 1. (Judor Arghezi-inedU.) DISTIHURI [1] Din nimicuri Faci distihuri. [2] Noi suflăm pe-acelaşi flaut: Laudă-mă să te laud. [3] E scriitor ştiut, de meserie, Dar trebuia să-nveţe şi să scrie. 229 [4] Binişor ia-1 şi încet: Tot ce vrea-i că e poet. [5] Te aud în grai şi şoapte Şi te-aştept prea mult la fapte. [6] Un crâmpei şi-atât, de vlagă, Să urăşti o viaţă-ntreagă. [7] Tot căzând din pizmă-n ură Ai ajuns o căzătură. [8] Ai căzut: te uită bine, Ai căzut ca-n groapă-n tine. [9] Fierte-n toate ciorbele, Ţi-au rămas doar vorbele. [10] Hai, bârfeşte-mă la toţi Că eu pot ce tu nu poţi. 230 [11] Jubilaţi în grai şi port Pe când stăm ascuns şi mort. Acum de-a-ndăratele. 1965 «Manuscriptum», an. V, nr. 2, [aprilie-iunie], 1974,p. 68. [TU PETRECI ŞI ZGOMOTOS...] Tu petreci şi zgomotos Ai luat viaţa pe din dos. între pături de pământ Eu mă străduiesc să cânt. 1965 [FII DULCE ŞI BLAJINĂ...] Fii dulce şi blajină în tot ce vrei să faci. De când începe ziua şi până te dezbraci. O mângâiere fie-ţi cuvântul şi necazul Şi să-ţi surâdă ochii, şi gura, şi obrazul. 1965 «Manuscriptum», an. V, nr. 2 [aprilie-iunie], 1974. p. 67. 231 [UN ELOGIU SĂ-I ADUC?...] Un elogiu să-i aduc? Om de treabă, dar uituc. Vrea ceva, dar gându ! fură De la mână pân’ la gură. Din atâta bun, te las Să-mi răspunzi ce-a mai rămas. 1966 [ŞI-NTR-0 ZI, CA DIN GREŞEALĂ...] Şi-ntr-o zi, ca din greşeală, Uitând buna-i socoteală, Călcă singur în capcană Şi-şi zdrobi, ca de pomană, Mi-e şi milă să mai spui, Biete picioarele lui. 1966 PE O PAGINĂ ALBĂ [Variantă la poezia Peste lumi] Dezlegată iar, aripa vrea să fie călătoare. Stea de sus, te-am prins în mine şi te duc cu mine-n zare 232 Vântul care-a stat o vară şi-a luat aspra lui prigoană, Ia-mă, du-mă, smuls zăbranic de pe sânta din icoană. împrejurul meu urâtul zace ca-ntr-un schit închis. Racla moaştelor topite mai cuprinde-un fulg de vis! Ia-1 şi du-1 să joace-n golul scăpărat în mii de colţi, Rătăcit între beteala pomului albastrei bolţi. Ianuarie 1967 «Caiet 43. Teatrul National». Slagiunea 1977-1978, p. 3. Menţiune: Inedit. [AM SPUS O VIAŢĂ...] Am spus o viaţă «Ţara mea» Când ea a altora era. Acum, când mă despart de ea, într-adevăr o simt că e a mea. Şi simt că nu-i a orişicui. Că nu-i dau dreptul ăsta nimănui. 1967 «Luceafirul», an. XX, nr. 29,16 iulie 1977, p. 1. ( Tudor Arghezi-inedit.) ŢIE Cât inima ţi-e bună şi dulce amintirii! îmi suie amintirea ca iedera pe gânduri, Rămase prăbuşite în poarta mănăstirii. 233 Ating un fir de iarbă. încrezător se lasă în mâna cerşetoare subt cerul uranisc, Făptura e tăcută şi-n pace, ca o casă. în tronu-i de izvoare visează Domnul Pisc. Pe râpile de piatră stau şi eu ca o casă Cu candelâ-n fereastră de-altar de paraclis, în tâmplă, cu icoana de-argint cea mai frumoasă, Prin smirna neuitării tu ochii ţi-ai deschis. De-am număra-mpreună vulturii-n rotogoale, Mi-ar fi de bucurie alături să te ţin, Cu gândurile mele şi gândurile tale. Le-am strânge laolaltă puţin câte puţin. Dar singur, depărtarea te-mbracă-n amintire Şi vieţuieşti în mine, cu farmec îndoit, Hrănită cu puterea a tot ce-a fost gândire, Gătită cu-ntristarea de-a tot ce a murit. Din Anlepostume «Contemporanul», nr. 28,4 iulie 197S, p. 1. (Tudor Arghezi-inedit.) [CUTREIERĂM ŢINUTUL SUS ŞI JOS...] Cutreierăm ţinutul sus şi jos Mânaţi de-o voie nouă de-a înfrânge. Ne cereţi sânge? Nu v-am dat şi sânge, Fierbinte ca văpaia şi vârtos? Ochii măcar să puie stăpânire Pe zarea lungă, îngropată-n grâu. 234 Spicul ne trece galben peste brâu. Nu-i zestrea noastră, ţarina, Zamfire? 1975 «Contemporanul», nr. 46,14 noiembrie 1975, p. 1. MONOTONIE PE VIOARĂ [Variantă] întristat de ce să fiu? E devreme, e târziu? întristările ţi-s multe? Cine să ţi le asculte? Cine ţi le înţelege întristările pribege? Te-ntristează când şi dacă Alţii cântă, râd şi joacă? «Contemporanul», nr. 27,2 iulie 1976, p. 2. (Tudor Arghezi-inedit.) NOAPTE DE AN Horbota de promoroace E-mpletită ca pe ace, Firul gros şi-un fir subţire, Două iţe, patru fire. Sărăciseră de tot Pomii negri, ciot cu ciot 235 Şi cerşeau în vântul mare Îmblânzire şi-ndurare. Vântul mare, surd şi orb, îi zvârlea în crăci un corb, Altă goală cerşetoare Degerată la picioare. Din altoaie, cracă-n cracă Iată-i ţese şi-i îmbracă în odăjdii preacurate Ghemul lânii deslânate. De Crăciun şi de colind Lumea-ntreagă-i de argint. «Tribuna României», an. VI, nr. 101,15 ianuarie 1977, p. 1. (Tudor Arghezi-inedit.) CÂNTEC DE PUTERE Nu mă voi plânge, nu voi suspina. Ce-i suferinţa, ce e întristarea? Ştie de ele stânca? Ştie marea? Ascute-ţi lancea-n ceruri, steaua mea! Drumului meu poruncă-i dau: Nainte! Calcă de-a valma ţara şi-o stârneşte. Braţul de bronz şi mâna ca un cleşte Dibuie-n bezna dură, ca să intre. Făcut şi cetluit e jurământul. Grumazul meu l-apleacă Dumnezeu. Să scoatem din potmoluri plugul meu. Străbate piatra,-njunghie pământul! «Caiet nr. 40. Teatrul Naţional». Stagiunea 1977-1978, p. 1. Datată: 1938. Menţiune: Inedit. 236 [VOI M-AŢI ASCUNS...] Voi m-aţi ascuns în beznă şi tăcere, Mai mult nici duşmănia nu vă cere. V-au întrebat streinii cine sunt Şi aţi răspuns că am ajuns mormânt. Ce! mai limbut din voi şi prost A spus că nu mai sunt şi-am fost. însă, vedeţi, condeiul se răzbună Că l-aţi bârfit cu toţii împreună. Şi-aleşi de pe catedre şi din academii, Vă-ngrop acum de vii. Nu-i nevoie de preoţi şi convoaie Pentru-ngroparea unor stricate măruntaie, Că cimitirul vostru-i maidanul de gunoaie. Haideţi încoace, mai curând, Să vă îngrop la rând, Lichele şi caiafe, cu-ncepere de mâine, Când cracul şi-l ridică pe groapă câte-un câine, Vă va cunoaşte istoriografiil Citindu-vă în parte epitaful. A fost în viaţă, nu-1 numesc de silă, O caricatură de reptilă. Dă-i un ocol şi du-te Că-i putred din născare şi de atunci tot pute. «L.ueeaftrul», an. XXII, nr. 8, 24 martie 1979. p. 1. Menţiune: Inedit. HODLER Gravuri Nu pot să-ţi uit tabloul mic pătrat De la Muzeul Rath. 237 Cât a trecut de-atunci? O viaţă. Veneam din Alpi, unde fusese ceaţă, Negură oarbă-n ceas de dimineaţă. O beznă-ntârziată pe piscul de gheţari, Urcat pe dibuite peste prăpăstii mari. Din iundul lor se auzea trosnind din maxilare, Cadavrul câte unui căzut mâncat de fiare. Alunecat în vasta de piatră-nghiţitoare. Jur-împrejurul râpei, ajuns un cimitir, Puteam citi-n păreţii rotunzi, vopsiţi cu roşu, Câţi urcători, pe nume, îi înghiţise hornul Precipitaţi de colţi, de creste, cu brânciul şi cu cornul Voind să biruiască din munţi pe mai înalţii, Woliâng, Franţois, Edmond, Jean-Jacques şi alţii. «Luceafărul», an. XXII, nr. 12,24 martie 1979, p. 1. Menţiune: Inedit. CAMELEONA Sufletul tău e-un amazon Ce-şi pune pălării cu fulgi de struţ, Cizme de lac, mânuşă, pantalon Şi-ncalecă pe-o cumpănă de puţ. Sufletul tău e-o mâţă aurie Ce se mândreşte-n mers ca o panteră Ca să vâneze şoareci de hârtie Şi, zugrăviţi, viţei de dromaderă... Sufletul tău e-un astru în exil Ce ca să dea o veşnică lumină Are nevoie, zilnic, de fitil Şi de alcool, petroliu sau benzină. 238 Sufletul tău e un florinte Ce sare prin copaci cu bucurie Şi vrând să cânte nu-şi aduce-aminte Cum îi începe vechea melodie. Sufletul tău e-un iepure rănit, întors din cărărc, Se crede om şi caută, uimit De lipsa cheilor din buzunare. Sufletul tău e o madonă Care lăptează rumen, plin, la ţâţe Un Christ strein de Biblia slavonă Cu mâni de ghips, cu came de tărâţe. Sufletul tău e-un parc cu o intrare Unde mereu se-ascunseră subt brazi îndrăgostiţii toţi şi-n care Se mai preumblă-mbrăţişaţi şi azi. «Luceaflrul», an. XXII, nr. 14,7 aprilie 1979, p. 1. Menţiune: Inedit. [DIN NOTE...] De ce ţi-i pleoapa strânsă şi ochii stinşi în pleoape? Te temi să nu ne vadă, deschişi de prea aproape? Când am pătruns la tine, până la sân, ce doarme, Ca un oştean în templu, să roage, fără arme, Poate-ar fi fost mai bine, gândeam subt sărutat Să-mi fi rămas pieptarul de tine depărtat. Dar ca să nu se curme temuta depărtare Am stins lumina-n geamuri cu-obloane şi covoare, De numai amintirea luminii mai pătrunde Ca-ntr-un adânc de lacuri, cernută printre unde. Lovindu-se sărutul în drum de şoldu-ţi grec Se-aseamănă cu fluturi de noapte, care trec. Mai e puţină umbră prin care te străvezi, Atâta cât nevoie-n fiinţa mea să crezi. Ceva ce întârziase din mine, un atom, în dragostea mea sântă zălogul meu de om. Atât cât trebuieşte strângându-te să simţi Căldura mea de sânge-a pieptarului cu zimţi. Topit întreg aproape şi desfăcut în noapte Cuvintelor le-oi pune odăjdii moi, de şoapte Şi şoaptele-necate vor fi în cugetare -Nimic să nu rămâie mai lămurit prea tare. Iar tu, trezită apoi din umbră şi aromă îţi vei aduce numai aminte de fantomă. «Contemporanul», nr. 20,18 mai 1979, p. 1. [ŞI ACUM MĂ-NTORC SPRE LOCUL...] Şi acum mă-ntorc spre locul primei noastre înti Adunând cu-o mână floarea şi cu alta amintiri. Rouă arde-n spinii negri de pe drumul înapoi; Parcă Feţi-Frumoşii lumii cu pieptar de diamant Dorm. De-a pururi câte doi, Privind zarea covârşită - printre plante. Rouă străluceşte-n ierburi până-n marginea Tăriei Şi, suind-o, se întoarce peste faţa veşniciei. Pe-un bordei ce-mi iese-n cale învelit cu pietre scumpe Salcia e pieptănată de un vânt cu aripi multe, în pârâu ce-abia-şi rosteşte numele cui vrea s-asculte] Bolta cu-avuţia-i vastă se lărgeşte şi se rumpe. 240 Crini gătiţi cu pene albe duc un lan cât o potecă Pentru voievozii fluturi ce se-arată în scurteică; Câte patru-cinci grămadă, beţi de vis, se-ncurcă-n zbor Ca o mână plutitoare ce se-nchide şi deschide. Un mierloi şi-arată capul dintr-un stuf de aguride Şi nu-i vine ca să strice jocul fericirei lor. Cerul risipeşte-atâtea bogăţii din vastu-i şal Că sobolul se uimeşte să se simtă de cristal; Sfiicios şi-ar duce paşii pân’ la undă ca să vază Dacă tocmai lui din creştet îi răsare-acum o rază. (Vechi manuscrise) «Luceafărul», an. XXII, nr. 23,9 iunie 1979, p. 1. Menţiune: Inedit. DESPRE CLOŞTI Duşi pe drumuri într-o droşcă Veni vorba despre cloşcă. Vizitiul ne-aşezase,-n Două locuri strâmte, şase. Era singura trăsură-n Gara mică, pe căldură. Şi, ca în călătorie, Spune omul tot ce ştie, Şi din vorbă-n vorbă goală Se deşartă ca o oală. O dederăm şi prin cloşti Ca să nu stăm blegi şi proşti. Şi-un oltean văzui că-i spune Cloştii cloţă, şi le pune, 241 Fin’că are multe ouă, Cloţe-n paie, câte două. Şi clocesc trei săptămâni, Cum ştiu ele din bătrâni, Nici o zi sau ceas mai mult. Mă striveşte dar l-ascult. Cloştile împărechiate îi dau pui pe săturate. Omul cu cojoc de miel S-a vârât în târg şi el, Şi răspunde că ţăranii Pun pe ouă şi curcanii, Şi în loc de zece pui Scot o sută, vorba lui. - «Un curcan, e-adevărat, Cam cloceşte supărat, Dar, vezi, capeţi dintr-o dată Suta-ntreagă numărată, -Zise moşul vizitiu. -De îi dai şi un rachiu Şi curcanul se îmbată. A uitat, dintr-un ciocan De rachiu, că e curcan, Şi la cap cum i se urcă Crede şi el că e curcă.» I-a răspuns cel preot gras Cu un fir de păr subt nas Şi cu moţul pe bărbie, Jumătate ţăcălie, Cum se poartă de-astă dată Preoţimea cultivată: - «Parcă-aş mai fi auzit De curcani puşi la clocit. Strâns curcanul cocoloş îi mai pui şi-n cap un coş. N-aş lăsa pe preoteasă Cu-aşa cloşti la mine-n casă. 242 Căci sinodul de aceea Nu face preot femeia Nici pe preot preoteasă Dogma este serioasă. Te gândeşti la un bărbat Că s-ar pune pe ouat Şi i-ar strânge ca o mâţă, Pe mucoşii lui la ţâţă.» «Luceafărul», an. XXII, nr. 37,13 septembrie 1979, p.l. Menţiune: Inedit. NINGE Darurile albe, darurile pline Vin de sus, de unde şi lumina vine. Primăvara, toamna, dând pământul flori Le-adunase vântul nopţilor comori. Sus în cer, de unde, aninate-n stele, Cad împărechiate îndărăt cu ele. Tot ce-i luase cerul floarea-i dă-ndărăt Prefăcută floarea-n mantie de-omăt. «Luceafărul», an. XXQ, nr. 39,29 septembrie 1979, p. 1. Menţiune: Inedit [DACĂ M-AŞ GÂNDI...] Dacă m-aş gândi mai bine, Scormonind adânc în mine, N-am un suflet, ci mai multe Cine poate să le-asculte. 243 Pentru toate câte dor, Ţi le strâng în mărţişor. Fată zveltă, fată albă Tata vrea să-ţi facă salbă Dintr-un şir de mărţişoare Să nu simţi nimic ce doare. N-am avut mărgăritare Pentru-atâtea mărţişoare. Cată şi le ţine minte, înşirate din cuvinte. De grumazul gălbior îţi atârn un mărţişor. A venit şi un balaur Să-ţi dea ochii lui de aur. Iată, şirul de cocoare îţi aduce mărţişoare. Dintre stele-ţi cade-n zbor Un luceafăr mărţişor, Să nu poată, fata mea, Nici un ochi te deochea. «Lucea&ul», an. XXIII, nr. 9,1 martie 1980, p. I OTILIEICAZIMIR îţi urez de an, crăiasă, Tot isteaţă şi frumoasă Să rămâi, ca la-nceput, De când nu te-am mai văzut. . Că de-i vorba de chemare Ai avut-o, mi se pare, Domnişoară, din belşug Şi condei cu meşteşug. 244 ■ «I [ÎNTREBI SOARELE SAU CARTEA...] întrebi soarele sau cartea, Lucrurile-s botezate Cu un nume vechi ca moartea. împrejur urâtul zace I Ca-ntr-o boltă de cetate. . Mai e mult? Lumina tace. I Tot ce-a mai scăpat frumos Trece-n beci şi-n magazie Pe capace: «De prisos». Creta cugetă şi scrie. ADDENDA CÂNTEC DE CUNUNIE PENTRU MIŢURA CÂND S-A FĂCUT MARE Mi-a dat sarcini Dumnezeu Să-ţi înjgheb bordeiul eu. Cu o sută de pitici Ţi-1 iăcurăm de chirpici. Printre pomii din livadă ■ L-am ascuns, să nu se vadă, $i-n hăţişurile-adânci Am muncit de-am dat pe brânci. Ţi-am adus să te cunoască Fluturi, melci, arici şi-o broască. Pentru lapte ţi-am adus Capra mea cu coada-n sus Şi un stup crescut de mine Plin de Siguri de albine, O pisică şi-un motan Şi-un căţel de porţelan. Ţi-am făcut şi-o-ngrăditură Cu nuiele de răsură. Dar când să se mute tata, Totul find frumos şi gata, Dând bordeiului ocol, L-am găsit închis şi gol. Unde-i fata mea deşteaptă? Nu-mi spusese că m-aşteaptă? 246 Dintre crini şi chiparoase Făt-Frnmos mi-o şi furase. 28 octombrie 1956 Versuri, ESPLA, 1959, p. 21, inclusă în Cuvinte potrivite. 21 [Variantă] Trecutul, revenind pe-alocuri, -Trimite-n inimă parfume Părând zvârlite peste focuri Dintr-alte vieţi, dintr-altă lume; Miresme scumpe, fără nume, Simt sufletele-atâtor locuri! Şi, ca pe foile de-albume, Le-ntorci în vinetele blocuri Din raftul vieţilor postume... Esenţă lină şi subtilă în care totul pare şters De buruiană şi argilă în nesfârşitul univers, întoarce filă după filă Şi vers adună după vers In călimară, la feştilă. Cu amintirile-ntr-un ghiers. Ne-am întâlnit în bălării Cu toate amintirile, deodată: Bolnavă, luna sta culcată Pe un pachet zdrenţos, de vată, într-un ungher printre Tării. 247 Trecutu-i spada descântată. Ea taie inima-n felii De bronz, de aur şi agată. 1904 (manuscris) Versuri, ESPLA, 1959, p. 699, incluşi la Addenda. 37 Prin apele holdei doi palizi fugari au trecut, j Când luna cu crepuri suite pe creştet, uşor I Intra ca un spectru de sânge, sculat din trecut, ] Şi-n urmă rămase ecoul gândirilor lor: j - Visez un imperiu de beznă şi lut, j Cetăţi peste care cucută şi laur ] Să tremure rece înspre Absolut, I Şi vântul să zacă pe brânci de balaur, ] Şi gândul să-ncrunte oi scârbă - au fost şi-au trecut] O singură rază fugară să spânzure-n gol Albastră, cu-o stâncă de-argint de reflex, Şi vecinie să-mbrace cu nimb circonflex Tăcerea prin care va curge domol Visarea cetăţilor arse, culcate. Visez un imperiu de neguri, de vaste caverne; Uitarea să-i fie măsura de timp, Să şuiere bulgări de grindină neagră-n Olimp, Şi râpele pline de valuri, ca nişte citeme, Să poarte cadavrul lui Joe lungit între perne, Cadavru-i de smirnă, de cântec, de vaiet şi doruri eterne. E soarta solemnă-a sublimei Cartagini, Ca-n valuri de flăcări s-adoarmă pe veci; Pe buze să-i crească bureţi şi pătlageni -Şi râmele umezi, sinistre şi reci -Să-i gâdile stârvul... - Din care rămâne-vor câteva pagini. in eie vor naşte sobolii şi-or trece pribegi. Prin rafturi de fildeş vopsite cu flori... - Şi fluturii negri vot sta pe viori, în care suspină iubirea atâtora regi. Iubirea divină, iubirea trecută pe care tu nu o-nţelegi - Din care doar pulberi dacă mai poţi să culegi. 1904 (manuscris) Versuri, ESPLA, 1959, p. 700, incluşi la Addenda. IATĂ, SUFLETULE... Lui Walt Whitman Iată, sufletule, stihuri fără chip, Fără sunet şi fără de răspuns, De pulbere şi de nisip. Primeşte-le, murmură-le. Cuviincios m-apropii iar de tine Fiindcă mă tem şi fiindcă te-am văzut Sălbatec şi neliniştit. Dau adăpost subt un acoperiş cu mine Lui Dumnezeu şi marilor minuni, Cum aş putea să nu mă-nfricoşez? Le-am rupt să curgă fără şir, Metanii dezlânate, Horbote, petice, borangicuri, frunze. Aş încerca să stăm din nou la şoaptă 249 După ce dansurile s-au oprit Şi a tăcut orchestra. Vreau să vorbim în graiuri desfăcute. Şi, dezlegând cuvântul de cuvinte, S-alegem înţelesurile pe sărite. Alt’dată am grăit în stihuri încălţate, Croite măsurat şi-mpodobite. Am ostenit să-mi fie strânsă limba în coturni Şi vreau s-o las să umble de acum desculţă. «Revista Fundaţiilor Regale», an. HI, nr. 9, septembrie 1936, p. 483. A fost indusă \& Addenda, în voi. Versuri, ESPLA, 1959, p. 709. 18 între zenitul presupus în infinit, Şi-ntre pământul pus pe fus Şi prihănit, Valsează calcule şi legi Având, se pare, rost; Iar dacă tu nu le-nţelegi, Fatal, eşti prost! între zenitul secular Ascuns în înserări. Şi ochii tăi de lăutar Sunt multe mii de zări; Dar turme lâncede de bestii S-au zămislit; Sărută nuferii-ntre trestii Şi eşti zmintit! Publicată de Şerban Ciocuiescu în voi. Poeţi români, Editura Eminescu, 1982, p. 302. 250 DIN «AGATE NEGRE» 1 Ce-mi cereţi veştede buchete? De ce lăsaţi sicriul vostru Deschis sub ochi-mi de profan? Visaţi răcoarea de tufân?... Ah, amintirea e un monstru, Crucificat pe-acest părete! Şi tu, păianjen strâns în umbră, In colţul tău de vechi cavou, încremenit vei fi de-a pururi? Ah, numai plânset şi susururi Ţâşnesc din torsul tău de bou, Când fruntea mea rulează sumbră. Ah, solitudine amară, De ce când plouă, gem şi plâng, De ce când primăvara râde, Am lângă mine-acelaşi gâde, Cu-o bardă neagră-n braţul stâng? Răspunde, mumă funerară! Şi cugetarea mi-e pierdută, Ca un vultur într-un abis, Din care zborul e zadarnic. Rămân un biet bătrân paharnic Ce-şi umple amfora cu vis Şi cu licoare de cucută. 251 Zadarnic aş cerca să scap, Acelaşi zeu se-nalţă-n mine, Scuipând batjocură şi ură, Acelaşi monstru care-mi fură Cununa unor clipe line Şi o trânteşte-ntr-un dulap. In mine - aceeaşi groapă vastă, Ca un popor de aripi stranii, -O boltă nenţeleasă-adâncă-i Aceeaşi peşteră de stâncă, Aceleaşi lanţuri de litanii, Acelaşi blestem şi năpastă. ... Adorm. - Un deget bate-n uşe, Sau orologiul ţese gânduri Spre lumi bizare şi confuze? Din pâini oare nişte buze Şoptesc de lumi închise-n scânduri, De imortale, de cenuşe? Oh, nu! ci corbul se trezeşte, Şi-n urma lui un stol de corbi. Ah, corb smintit, răspunde, cugeţi Ca viaţa-ntreagă să mi-o sugeţi? Rotirea voastră, lanţ de orbi, Tovarăşi negri, mă-ngrozeşte. Dar sunt nebun? Ce lume stinsă, Mi-a-nfipt oţelul crud în creieri? Hidoase hârci încremenite Sărmani, cu frunţi îngălbenite, Orbita voastră-i cuib de greieri Şi gura, leagăn de vipere. Lăsaţi-mi harpa, în durere S-atingă toamna din stejari. Stejarii-s trişti, stejarii-s rari, Ca nişte coame de bitum. 252 Privirea voastră mă-nfioară, Ca de pe-o coardă de vioară O amintire de parfum Ş-un crepuscul de-odinioară! 5 Misterul, în aprilul trist, Mă sărutase lung pe creştet, Şi sărutarea-i ca un plumb, in aripa unui porumb Ce cade sângerat şi veşted, Cum idealul cade trist Şi mort, pe-o frunte de artist, S-a-nfipt în ţeasta mea de veci, Şi m-am trezit în omenire, Nepriceput şi vagabond, S-alunec mort până la fiind, în dezgustare şi-amăgire. Şi dacă am o amintire, Pluteşte-n stol de lilieci. Ah, când Misterul te alege, Te-nnebuneşte şi te fură Să-l însoţeşti în cavalcadă! Atunci în sufletu-ţi grămadă, Izbesc demoni zidiţi din ură! în tine - zeu fără de lege, Căci nici un stârv nu te-nţelege. - Ce eşti, de unde vii, sihastru? Pe brânci! aicea-ţi e altarul, Te subjugăm subt tălpi de bestii! - Ah, simt în piept fiori de trestii, 253 Şi-n infinit îmi e hotarul, Departe-n luncile albastre, Unde-nfloreşte argint în glastre. - Pe ruguri, mâine-or să te ardă! Sărmanii, nu ştiu - sunt născut Unde venin şi hulă nu e! Şi am înfipt un lanţ de cuie Care mă fee nepriceput, -Adânc în inima-mi bastardă, Şi reveria-mi e blaferdă. Misterul, îmi şopteşti, Iubită, Că mi-a lăsat curgând pe umeri, în dar, mantaua lui solară ’Ntr-acel amurg de primăvară. Ah, de-ai putea ca tu să numeri, Pe plosca inimii - cernită -Durerile dintr-o clipită!... Cătuşe azvârlite-nstrângeri, Ca-n bezna unui gol de minge, Un arsenal cu zid integru, Pe care gândul suie negru. -Şi ai ghici de ce când ninge Peste cărarea dintre sângeri Cad rupte aripe de îngeri... Când fruntea mea smintită, O trec de-a lungul să aline Durerea când începe-a plânge; Rămâne-o mamă ce se frânge în cute-aprinse peste mine, Căci purpura-i un râu de sânge, Şi inima din mine - vâslă -Curgând peste-omenirea ceasta, Ca un imens apus de sânge. 254 Această purpură, Iubită, Ţi-aş dărui-o clipă, ţie, Şi ai trăi o veşnicie. CLOPOTE DE TOAMNĂ în toamnă fiii, când frunţii pale I se încinge primăvară, Când sufletul ca un cocor, într-un suspin tremurător, Izbi-ntr-o coardă solitară, Ca nişte aripi sepulcrale. Ah, toate toamnele pe rând Mi-au dat paharul cu durere, Să sorb dintr-însul fierea morţii. Ah, rămăseseră doar morţii, Să mă-nţeleagă din tăcere, Când frunzele plângeau căzând. Această toamnă, morţi iubiţi, Vă va lăsă prip .eimitire, : Să contemplaţi din^bler^ie, Pământul,prins m. uragane. De-acum yălas îq. nesimţire, Să somnplaţi,uiCTeinepiţir' .... .... .t ..-Ţ.»< f t ...'! . Spre voi mi-am înălţat gândirea, Iar- voi veqeaţir cUjţsmiţdio- mume, Urcaţi, la sânul vostrp vid; Iar după voi un şir de hârci, Târând în urmă câte-un zgârci -Trăsnite de-un oţel avid!... Ne-a torturat aceeaşi lume, Şi v-am plătit cu nemurirea. 255 Adio! azi vă las; e toamnă! E cineva mai scump ca voi; închin visarea-ntreagă, Liei! Adio! - viaţa e uitarea! Adio! - moartea e uitarea; Vă las în gheara nebuniei, Să vă preschimbe în noroi, Sub ceaţa vânătă de toamnă. - Iubită, prinde-te în mine, Ah, tu visarea mea de-a pururi! -Alăturaţi cu păru-n aer, Să ne şoptim un imn de rouă, în moartea galbenă ce plouă, Şi să uităm că-n toamnă-i vaier; Voi numai zâmbet şi murmururi Adânci, ca noaptea care vine... 7 După un stol de nopţi amare, Pentr-un gălbui amurg - lăsasem închise, cărţile bătrâne. Ceream un imn care să-ngâne Tot ce zadarnic eu visasem, -Ceream o clipă de uitare. De-atâtea ori ţesusem vis De melodii care să plimbe Durerea sufletului meu, Pe pânza unui curcubeu Suav, şi-n arcul său să schimbe Acanta veştedă-n iris. 256 în lungul zidurilor sumbre, Trecui din nou pe sub salcâmi, Curbat subt lespedea din mine. Când moartea-ncepe să domine, Ridici securea şi sfărâmi, Iar visul cade, rupt în umbre. Plecasem visător, cu dorul De a lăsa-n pustiul serei Acest granit de piramidă, Zidit pe coaste de omidă. -Amurgu-n loc de mângâiere, înfipse-n ţeasta mea, toporul... De ce, aceeaşi ironie Din praful cărţilor adânci Ţi-ntinde-o cârpă-n loc de laur? -Diformă, luna, ca un taur De foc, se ridica pe brânci, Din ierburile din câmpie. Am colindat câmpia-ntreagă, Dar altele fugeau-nainte, Şi «până-aicea» nicăieri! Ah, ce lipsit de mângâieri, Acest exil care te minte, Sărmană lebădă pribeagă! M-am prăbuşit cum zvârli un ţol Murdar, în zdrenţe, pe gunoi -Să-şi facă-azil din mine, viermii, Şi din blestemul epidermei Să nască populaţii noi Pe urma-acestui suflet gol! în creieri, viermii disperării Crescură-n şerpi şi-n bivoli groaznici, 257 Cât munţii-şi înnegriră zarea; Plesni în urlet, depărtarea! Şi lanţuri de satiri obraznici Valsau cadenţa dărâmării!... O vecinicie, mort sub cer Zăcui, dar sufletul din mine Veghea pe-o piatră, gânditor, Şi degetu-i turburător, încremenise lung, spre mine, într-o-nclinare de mister. Pe frunte-mi tresăriră mâni... Trăiam?... Câmpia masă albă, Şi peste mine, bucle-n văl. O şoaptă: «Visul mie dă-1», Pe sân garoafe-nchise-n salbă, -Şi-n ochi, reflexe de fântâni... «Mi-e inima-ntr-un corn de fiară Care-a furat-o s-o sfâşie, Şi zac aici de-o vecinicie»... Iar vânturile şuierară. -Şi braţul ce mi-ntinse scutul, Şi-nfâşuraţi într-o hlamidă, Trecurăm pajiştea lividă, Lăsând blestemul şi trecutul, -Ca două spectre de argint, -Alunecând în labirint. 8 «De tot ce nu cunosc mi-e dor, Şi dorul tremură în mine Ca un fior nepriceput, Şi pare, din necunoscut, 258 Pornit, etern să mă domine Şi să-mi răpească mintea-n zbor.» ...Veni-va cineva? Ce-aştept?... în fiecare fir de vânt, în fiecare strop de mare, Plutesc subtil, ca nişte gaze, Reminiscenţe de mormânt, De mâni crucişe, peste piept, De fremătare-n depărtări! De paşi rătăcitori pe sus... Sunt poate-un mort ieşit din criptă: Simt crucea-n inimă înfiptă Şi-n jurul ei un dor nespus, Desfăşurându-se în zări. Această lună care trece Pe sus, mi-e soră, şi aproape în fiecare noapte vine Să plângă-o clipă peste mine, Alunecând amar, din pleoape, Un văl de lacrimi pal şi rece. De vin sau nu dintr-un mormânt, Ori dintr-un somn clădit pe vise, Ce-nseamnă, când mă simt străin, Vâslind pe-o mare de venin, Cu profiinzimile deschise Peste trufaşul meu pământ? Mă simt străin, răzleţ, gonit, Cu nostalgii, nelămurit Trecând prin pieptul meu de humă, Sătul de grindini şi de brumă Ca un boschet îngălbenit, Pe care toamnele-au murit. Mi-e dor! - o inimă de moarte, Subt pliscurile care-o sug, 259 Păstrează încă amintirea în care plouă nemurirea Sub valul apei, lumi ce fug, Să lase doliu-ntr-altă parte. «Nu simţi când braţul te încinge, Când fruntea mea îţi stă pe sân, Când ochii mei îţi prind privirea -Tot golul şi nemărginirea Dintr-o prunelă de bătrân, în care candela se stinge? Nu simţi că gândurile mele Sunt aburi şterşi de cimitire, Căci se înalţă către cer? Că-n mine totul e mister, Melancolii şi aiurire! Fără să voi, fără să cer? Dacă - lipesc de tine torsul, Dacă te strâng pe el enorm, Simt totuşi mort şi zdrenţuit... Dar e atâta infinit Pe buzele-ţi, în care-adorm Crepusculele de zenit! Prin tine, Lie siderală, Plutesc în dorul meu, spre stele, Pe spaţiul unei sărutări Care domină depărtări Peste profiluri de castele, De-azur pe-o vale vesperală.» Când întunericul veghează Ca un Destin peste pământ, Ca o statuie pe-un mormânt, Când omenirea somnolează Sub candelabrele de sus. Cine mai strigă din apus? 260 9 Gândurile-mi se duc plecate Pe cârji, spre ţara ceea-n care Se-ntinde-o singură cărare, Din veac sortită la-ntristare. Ce lanţ bizar de cerşetoare! Cusute-n zdrenţe de păpuşe. Se duc spre ţara de cenuşe, Să bată-n cea din urmă uşe. Şi fiecăreia, pe frunte, Ii stă simbolul blestemării, Pe care lumile pierzării L-au ars sub discurile zării. în calea lor dogoritoare Se rătăcesc printre toiege Şi cad, şi-n urma lor culege Destinul, zdrenţele pribege, Căci trebui togei lui de rege, Să răsucească-o cingătoare. Dar cele care-ajung în stepe, încremenesc în gesturi mute. — Şi numai noaptea le pricepe! Şi brusc se schimbă-n mii de sute De lupi, de vulturi, după cum Se prăbuşeşte-n ele vântul, Stârnit în pulberea din drum. în biciul vântului de-aramă Se-ntorc uitându-şi ţinta-n drum, Şi bolta pare-un văl de scrum Ce-n brunul nopţii se destramă 261 Şi vin cu cârjile spre lună — Izbite-n coapse de furtună, Şi cad pe ţeasta mea sărmană: O sparg şi-ntreaga caravană Dispare-n mine cum o umbră S-ar prăbuşi-ntr-o turlă sumbră. De-atâtea ori le văd plecate Pe-aceste biete cerşetoare, Să ceară tihnă, strânse-n turmă; Dar vecinie vin gonite-n urmă, Purtând în ochi văpăi de soare, Şi-n mâni hangere despicate. ... Plecaţi! Priviţi-mă pe frunte: Acelaşi semn îl am ca voi... Duceţi-vă pe spuza căii, Spre-mpărăţia cucuvăii, Şi-n urma-ntregului convoi, Daţi pace zilelor cărunte! — Destin de bronz, Destin de fum! De vrei tămâie, psalmi şi sânge, Fă-mi semn să cad umil pe dale; De vrei cântări şi osanale, Fă semn — şi viaţa-mi se înjugă, Să-ţi ardă facle şi parfum. ... Nu voi timpanele-ţi de spije1 S-ascult? şi nici nu ai chemarea Să ierţi! — nici gândul să sfărâmi Pe cel ce-ţi cheamă sub salcâmi în care susură-nserarea — In strune veştede-ndurarea? ' Tip special de fontă cu mangan, folosit la fabricarea otelului Spiegel-, ff. spieget) (n. ed.) a i (germ.| 262 10 Pe câmpul poleit cu rouă, E-ncremenire fluierară, Şi dungi pe care-ngheţară Stejarii de-astă-primăvară. în sticla nopţii, viaţă nouă Pluteşte vagă pe senin, în locul vechiului suspin Tremurător pe snopi de in Se simte un imens amin. Stejarii aceşti giganţi de zgură, Lipsiţi de inimi şi de frunţi, Par azi nişte-nţelepţi cărunţi, Nemişcători ca nişte munţi; Au haosul în loc de gură Petrificată sub extaze, Şi desfăşoară fără fraze, O epopee printre raze. Şi tot ce par vorbind, e-atât Adânc gândit şi-atât de sfânt, Că-mi pleacă fruntea spre pământ, Ca un mormânt peste mormânt. Un braţ mi-nfipse-un junghi în gât Şi sângele ce-a curs din rană In lung, e zdreanţă diafană Ce zboară-n laturi suverană, Pe silueta mea umană. Stejarii par imiţi pe-o lege Zidită numai peste mine - 263 Pe care n-o pot înţelege. Dar totuşi «arcul morţii» vine. Stejarii ţipă deseori, De pare valea lor o surlă, în care mii de muritori Se-nvălmăşesc în fum, şi urlă; Şi uneori din pieptul lor, Prin care luna coase fir, Se-nalţă solo plângător, Jeluitor, de cimitir. Azi câmpul poleit cu rouă, E-ncremenire funerară, Şi-s dungi (pe care îngheţară), Legând potecile-amândouă. Câmpia pare-o reverie, Gravată-n stâncă de cristal, Şi-ntr-însa par un bard banal, Târând pe iarba de metal Un început de nebunie, în care cugetele-n cor, Prind aripi sure de cocor, Dispar în infinit, şi mor. Târziu, sub vălul de cicoare, Voi apărea, acelor care Vor trece strânşi în stins de soare, Colind pe-o singură cărare. - Molift cu braţale-n pământ, Fără suspin, fără cuvânt, Ca un stejar peste-un mormânt. Al cui pământ, al cui mormânt?... 264 11 - Te du şi vezi, ah, du-te şi lasă-n mâna mea hârtia, Pe care orele pierdute Brăzdară cugete-ncepute închide, de voieşti, cutia în care praful ţese-n cute, Gândirile nepricepute; Grăbeşte pasul, du-te! Nu vezi atâtea stoluri care Răzbesc în gloată dintre pini? De ce atâta fremătare Şi-atâta glas de răzbunare? De ce-ntârzii, de ce suspini? Nu vezi gonind spre lumânare, Un vast potop de dezolare, Din bezna tăbărâtă-n zare? Nu vezi tu zidurile pline De fluturi galbeni, cât vulturii, Ţintind privirea lor spre mine? Se-aude un vaiet de surdine, Venind din orgile pădurii, în care cântă psalmi, albine... Goneşte lumea, care vine în sănătatea mea să-nchine! Iubita mea, grăbeşte pasul; N-ai suflet să-mi asculţi cuvântul?. Un braţ măsoară cu compasul Pe zid, şi-i şterge urma, vântul; Făcuse bietul om Pământul. 265 Să râdem, scumpo, împreună! Tu plângi pe paginile scrise? Oh, nu-nţeleg! Din nou s-adună Pe brazi acea cohortă brună... - Divagi! sunt geamurile-nchise. - Ah, vino să te-aşezi la creştet! De ce ţi-e păru-atât de veşted. De ce-ţi sunt ochii mari ca luna, Căci tu-i aveai întodeauna Mai mici, mai verzi decât acum? De ce miroşi întreagă-a fum? -închide ochii! mă-nspăimântă, Lumina care mă-nveşmântă... Simţi tu, cum cresc în mine, Lio, Toate gândirile de-alt’dată? Simţi tu că pleci, simţi tu că zbori? Ce valsuri de privighetori S-aud întinse peste nori! ... Te-ai dus, ori mâinile mă mint? Cunune vii de hiacint, Parfum de crin Se desfâşoară-n juru-mi lin. Te-ai dus? Ce palid şi suav apus! Te-ai dus în haos? Lio, Lio! Adio! 12 în câte capete plecate, în câte suflete enorme, 266 Mai dese-n număr decât părul, Născute şi multiplicate în mii de gesturi şi de forme, Trăieşte Adevărul? Din veac trecut-a miliard De siluete - fiecare RrSydând tSriile-ntr-iin sens Aceleaşi candeli nopţii ard; Şi încă fără de hotare Rostogoleşte-se-n Imens. Poetul calcă pe văzduhuri Şi-l cântă glas de aleluia Căci paşii Iui şi-ai tuturor Plăsmuitorilor de duhuri Nu vor să calce cărăruia A celor care mor. în sus e-atâta gol, în jos E-atâta gol că te sfâşie, Când luneci în călătorie, Şi aripile se descos, Halucinate de-o fâşie, Jucând în vecinicie. Nemuritori, nemuritori! Dar ei pe haosul orbit, Vâslesc în vânt cu-n singur dor: S-abată holdele de flori, Sădite moarte-n pieptul lor Pustiul dosădit. Nemuritorii sunt hoinarii Care ţintesc să fure zilei Şi licăririlor, lumină! Trândavii vieţii şi doinarii, Spoind în flacăra feştilei, Cu stihuri albe tina. 267 în lungul anilor, copacii Şi ploile-i sărută lung, -Ciopliţi de daltă de maestru; Furtuna, morţile şi macii Mereu îi lasă şi-i ajung, Cu Timpul în buiestru. Cu toţii-ncremeniţi în piatră, Păzesc oraşele-n unghere, Şi crinii dau pe rând prinosul... - E soarta voastră, zei de piatră, Să staţi eterni în privighere Şi care e folosul? Vă ţin sub dreapta mea striviţi; Simt imperator şi stăpân, Şi pot să vă distrug de voi, Cum staţi cu toţii-ncremeniţi (Ca-n câmp movilele de fân), în chip de muşuroi. Răspundeţi, care dintre voi, închis sub uşa cestui cufăr, Vorbeşte drept? Mă ştiu bătrân Şi trebui peste-acest gunoi Să-mprăştii capete de nufăr Şi cântece să-ngân. Implor o zdreanţă de lumină, în golul gândurilor mele; Sunt om, şi vântul morţii, iată-1; Redaţi-mi liniştea divină Şi cerul încărcat cu stele, Să pot vorbi cu Tatăl. Sosesc din cimitir; chiar lor, Acele»* morţi de altădată Li-e limba-nmormântată-n guri 268 Şi aerul întristător: Şi chinuire blestemată Pluteşte-n frunzături. Omorâtori, nemuritori, Voi pune-n vraful vostru focul, Şi-n el mă voi zvârli de viu, -Să ardă-un şir de visători Mai mincinoşi decât Norocul Lunatic şi zglobiu. Oh, scutura-se-va pământul, Străpuns ca bivolul de junghi, Şi prăbuşi-se-vor cu toţii, Şi hohoti-va-ntr-înşii vântul, Sinistru-n fiecare unghi Mai cinic decât hoţii. 14 Mi-e părul sclipitor în rouă De-argint. Primeşte-n dar aceste Tulpini şi foi de plante pure De câmp, cu braţele-amândouă. Le-am secerat dintr-o poveste, Printre columne de pădure, Pe unde facla lui Saturn Palpită taciturn. Ţi-aduci aminte, scumpă soră? Le-aduc din codrii ceia-n care Legat-am nopţii jurământul, într-o şoptire mai sonoră Decât o lungă fremătare 269 Pe care-o lasă-n fugă vântul, Când logodirăm cu cuvântul, Nădejdea şi mormântul. Ţi-aduci aminte? Suspinară Molifţii sumbri şi tufimii Atunci, mai dulce, mai întins O simfonie selenară Pe care cedrii şi libanii Şi Smirna noastră ni s-a stins, Precum parfumul dintr-un vis Pe un iconostas. Acolo-n vuiete de crâng, Cântai din stihurile tale, Reminiscenţe vesperale Aduse din Parâng. Copii muşcaţi în frunţi de soartă Călări pe ramuri de măslin, Brăzdarăţi drum prin lumea moartă, Dar setea voastră de senin Făcu pe Despotul Destin Să vă trimită-o rază moartă Din ochiu-i sibilin. Astfel vorbi cu glas de tuci, în limba-i aspră de infern, Aleea spartă printre nuci, Pe care corbii stol se-aştem, Când se zideşte-n lunci guvern De piramide şi de cruci, Căzute din Etern. Şi mă trezii pornit să scriu, încolăcit în chip de şarpe, Cu ochiul vânăt şi pustiu încremenit pe două cârpe, 270 De mult căzute de pe harpe, Descoperite-ntr-un sicriu Cu lauri şi eşarpe. Pe nişte panglici sure lungi, Pornisem să-mpletesc visarea Din crengi de paltini nibelnngi Cu gândurile mele ciungi Venise înserarea. Primeşte-mi ochii şi obrajii Şi lasă cugetele mele, Venite poate fără şir, Să-ţi înfioare lin grumajii, Ca spuma albă de dantele, Brodate numai de zefir Cu-n văl imens argintuit, Găsit în Infinit. O zdreanţă vagă-mi e veştmântul Şi pieptul meu dogit în soare, Şi fraţii mei, tu ştii, golanii Care cutreieră pământul Cu lanţuri prinse de picioare, Dar care-opresc din goană anii Şi-nalţă stelele-n văzduh, Din sunet şi din duh. Dar dacă-n blidul meu e sânge, Şi viermi în coaja mea de pâine, Şi strâng în zarea vieţii mele, -Zâmbeşte totuşi fără-a plânge, Suroră, soarta mea de câine; Căci dacă stâncile-au castele Cu ochi rătăcitori pe unde, Morminte sunt, profunde. Tu ştii că lumile-au cristale Şi zimţi topiţi, în jur de cranii 271 Şi şolduri rupte printre buze, Şi pleoape sfinte de vestale, Şi guri umplute cu litanii. Pe ritmuri sterpe şi ursuze, Tu ştii că-n lume zboară muze Schiloade şi lăhuze. Arginţi, hlamide şi ziare Şi legi clădite in asfalt, Sculptate-n slove purpurii -într-un amurg de lumânare! - Babei slăvit, Babei înalt, Cel mai desculţ dintre copii, Salută splendidul tău chip - Cu un zvârlet de nisip! Cezarii acestui vast Babei Simt monştrii fabulei formulă, Care mănâncă zilnic Pe-o piatră neagră de măcel, Dar vecinie burta nesătulă îşi cască gaura poruncii. Cezarii? iată-i trec in zări, Pe snopi de chei, călări. Cezarul! - Neagra mea virtute Ţi se-ngenuche-ntr-un simbol Filosofal stăpânilor! Drum bun, multiplică-te, du-te în gloria-ţi de sobol; Opreşte vulturii din zbor Şi-n fiecare pur calvar, Zideşte lupanar. Fereşte-mi braţul, cap iubit; Brăţări de sânge-1 melcuiesc, Dar rouă ninsă peste faţă Spăla scuipatul azvârlit 272 în hoitul meu diavolesc în murmurul de dimineaţă Al florilor de liliac Curbate peste lac. Venit-am să te-ncing în ramuri, Să te-nvestesc în aste zori. Levita unicului cult Ce lasă noaptea printre geamuri, Nostalgiere de viori Pe-al inimii bolnav tumult, Şi valuri pale de fluid, Pe suflet de druid. Trăieşte-n mine o eglogă Pe care voi să ţi-o susur Venit-am să-mi înalţ rărunchii Ca printre stâlpi de sinagogă, Şi firmamentul minţii, sur, Să-l sprijinesc între genunchii Tremurători, - şi să-l ridic Din gârbovul nimic. Priveşte-n şesuri geme viaţa Pe brânci enormi de elefant, Şi-n locul lirei cântă lanţul; Spre munţi adie-n voaluri ceaţa, Şi Timpul, singurul servant, Acolo cugetă Bilanţul. în ceaţă-adie reverii Şi-alcovuri azurii. Coşciugul n-are acolo cuie, Nici pânze veştede, nici praf Iar morţii n-au statuie, Făclii şi epitaf. 273 în urma lor plutiră norii Mai virginali şi mai bucolici, în fond vâsliră larg cocorii, Bătrâni şi melancolici. SOLILOCUL UNUI PARIA Smeriţi şi goi colindători La porţi imaginare, Străbatem ginţi de muritori Spre clime legendare Avem o ţintă şi-o chemare! în mintea noastră se confundă Trecutul, spaţiul, viitorul, Şi lebezi negre trec pe undă, Dând aştri cu piciorul. în loc de vorbe multe-avem Un suflet fără margini, Care murmură când se gem Dureri în ochiul unei pagini. La noi femeia-i pânză vagă, Căci suntem teferi fiecare; Şi carnea ştim că n-are vlagă Şi fără sărutare. în unda Stixului cu dânşii, Cu derbedeii morţi în paie, Cu fogăriţii, cu deplânşii, Vâslim închişi într-o copaie, Şi-i ducem sus, în emisferul De unde-n fundurile minei Se vede răstignit Misterul Pe uşile Latrinei. 274 Noi suntem umbrele trecând Tiptil în umbra Sorţei, Să bage-n creştetul flămând Ideea sură - a morţei: Stiletu-nfipt într-un blazon, Precum un semn exclamator Pe ţeasta tristului bizon Schimbat în vânător. Zidari şi arhitecţi de turle Şi de cetăţi cu baza-n vânt, Pe care prind câini să le urle, Şi lupi, treziţi peste pământ. Cetăţi pe care mâine le-or înscăuna şi le-or slăvi în câte un stih nemuritor Cu gloria de o zi. în lumea noastră viaţa-i una Cu moartea şi cu cântul, Şi-n drumul nostru-atingem luna Şi aştri cu veştmântul. «Smintiţi» ne strigă lumea-n cor, Bătrâna, domnii, filosofii Noi trecem peste fruntea lor Râzând, lovindu-ne pantofii. Oh, cine s-a-ntrecut s-ajungă Ca noi, ciuntit, şi nu s-a-ntors înzdrăvenit de mâna ciungă Ce-i spânzura umil de tors? -Fluidul crinilor am stors Pe multe veghi şi buze arse, Şi-atâtea suflete-am întors Când ţeasta-n vânturi li se sparse! Noi suntem blânzi şi simpli, însă Privirea noastră rece, clară, 275 Şi vocea noastră slabă, stinsă, Se judecă mereu bizară, Căci duce-o notă funerară. Rătăcitori vânaţi de-a pururi, E cerul singura-ne ţară! Pe sălciile cu murmururi Desfâşurate-n primăvară. Printre tulpinile de-aluni, Noi ducem ochi adânci de magi Stropiţi cu constelaţiuni Şi smulgem firele de fragi Tăcuţi ca sufletele care Ne-ncrucişează pe poteci -Poteci imense, seculare, Şi triste veci-de-veci. Veniţi, copii nebuni de preţ, Câţi sunteţi cu plămânii-n vânturi, Cu năzuinţele-n mormânturi, Cu corzi halucinate-n cânturi! La noi e molimă şi-ngheţ, Şi reveria-i vas cu bale. Din turnurile virginale Zvârli-veţi hoardelor din vale Iertare şi Dispreţ! 20 Am dor imens să fug, dar unde? La sânii-ţi feciorelniceşti Mă prind intenţii muribunde, Căci gândul muced mă pătrunde: Că tu te veştejeşti. 276 în barcă pe-nserat, la lună, Durerea ninge nenufarii, Şi par chiar însumi o lagună, Şi peste mine trec sitarii Tăcuţi ca solitarii; La cei desculţi, durere-amară Mă rupe-n p!iscu-i de şopârlă: Oh, câtă plebe funerară, Cât plâns şi câtă târlă De hoit ce curge gârlă. «Te du, te du!» tic-tac osânda Ce bate pulsul ca-ntr-un turn în care Timpul stă la pândă, Bătând măsura din coturn, în şuierul nocturn. DE PE UN PERGAMENT Tu numeri anii-n orologiu, Iar eu în Infinitul Deschis ca un martirologiu. Tu eşti «severul» eu «smintitul». Tu vezi în lume morţi şi vii, Rugină şi puroaie, Şi ceri sinteza-n farfurii. Eu storc fantome; tu, buboaie. Tu cauţi visul între pulpe Şi vrei să-l prinzi cu mâna, Dar ce-ai găsit e-un bot de vulpe, în care licăre ţărâna. 277 De-acolo judeci că purcede Iubirea şi Lumina, -Pe când în lumea mea se crede Că-i numai jegul şi urina. în lumea ta cobori mereu, Dintr-însa mă ridic C"r „ T-\. ... a a ucb^iit c/_ imunii ic^Cu, Pe care tu-1 numeşti limbric; Dar tu la mine când şi cum, Venişi să guşti cu limba cerul, Şi nebulozele din drum Să le săruţi brăzdând Eterul? ' Zecimi de mii de ani obscuri îndoapă-atâtea ţeste De călători, de trubaduri -Cu rătăcire, cu poveste. Oh, ce nebuni mai fură Danţii, Să născocească la năluci; Şi-n urma lor să vină alţii, Tot zăpăciţi şi tot năuci! Ce veacuri sterpe, fără minte, în vânt desfâşurară Atâtea teancuri de cuvinte Pe-a sunetelor scară, - Când totul iată-atât de clar Decurge azi, dintr-un cuvânt Pe care doctul mădular îl lămureşte pe pământ! Intrat-a omul ca-ntr-o mină In mine şi mi-a-mpuns tulpina, 278 Şi-a scormonit ca-ntr-o lumină, Din care-a dispărut lumina. Şi ceea ce-a rămas din faclă A fost pecinginea, se ştie, Dar zgura e persoană sacră Şi numai facla-i erezie. Dar eu aceleaşi drumuri bat Spre neguroasa mea himeră, Căci umbra mea s-a strecurat De mult, spre limpedea Citeră (Citeră, ţară fără Scaun Şi fără formă-n harta lumii, Pământ-văzduh clădit aiurea, Aprinde ochii mei de faun, Ieşit din pântecele mumii, La brâu cu lira şi securea.) Nu-mi arde spaţiul cu fantasme, Căci tu te duci, şi-atâta tot, -înmormântat în cataplasme, Legat cu bezna cot la cot. O, Christ va fi un Christ etern, Şi trubadurii, trubaduri, Iar tu, o şchioapă dintr-un stern, Plutind pe undă de lături. Vor fi păduri mereu şi corzi, Şi crepuscule şi iubiri -Şi suflete de voievozi Le-or logodi pe corzi subţiri. Dar unii plâng şi cântă, iar Ceilalţi rostogolesc procentul în trâmbe, dintre care iar Vor drege-n găuri, firmamentul. 279 Te las; o mână din senin Mi-atinge umerii şi gândul Eu am o luntre şi-un destin Ce-mi toacă-n creştet, sfârâmându-1. Şi vai! şi ţie-ţi vine rândul, Şi poate-om fi doi crini vreodată, Şoptind în vânt şi fermecându-1 -Pe vreo câmpie smaraldată, Pe care poate numai gândul Să treacă, să răzbată, Al unor ginte de-altădată. Opere, II, Versuri, Editura Univers Enciclopedic, incluse in secţiunea Inedite. ÎN PERIODICE MMI I #iM I TATĂLUI MEU E prea târziu să mă iubeşti, Mai stai puţin să te gândeşti. -Nu te-a mişcat, - sunt câţiva ani, Plânsoarea mea. - Setea de bani Te-a cucerit şi te-a furat, Şi pentru dânsa m-ai uitat. -Mai stai puţin să te gândeşti, E prea târziu să mă iubeşti. Urmează-ţi iute drumul vechi, Să-ţi ţipe plânsu-mi prin urechi. -Ţi-aduci aminte când, pe drum, Te-am întâlnit, cinci ani acum, Mi-ai zis să fug. Eu am fugit Şi după pâine-am pribegit. -Să-ţi ţipe plânsu-mi prin urechi - Urmează-ţi iute drumul vechi. De-o fi senin sau înnorat, Urmează-ţi drumul apucat. -E prea târziu să mă rechemi, Eu sunt copil uitat de vremi. Oh, lasă-mă să mor, să pier... Destule stele sunt pe cer. Urmează-ţi drumul apucat, De-o fi senin sau înnorat. «Liga ortodoxă», an. I, nr. 9,30 iulie 1896, p. 2. 283 PLÂNS... Prietenului Şt. Vilde Am plâns adesea printre cruci, însă pe cine, nu mai ştiu: Am plâns pe-o crace şi-un sicriu. Şi stau ş-acuma şi tot plâng, Dar nu mai plâng pe lângă cruci, Acuma plâng în fiind de crâng. Dar plânsul meu în vis se schimbă, Şi trist mi-e visul fără viaţă, Strigoi în minte ml se plimbă. Te văd privindu-m-aşa rece... Privirea ta parcă mă-ngheaţă, Dar este vis... şi visul trece. «Liga ortodoxă», an. 1, nr. 12,2 august 1896, p. 2. IUBITEI MELE Printre copacii morţi de vremi Pe stratul frunzelor căzute Peste cărările pierdute, M-ai tot chemat şi mă tot chemi. Dar azi, când dorul mă usucă, Sunt osândit numai să plâng, Nu pot la piept să te mai strâng... Fiind iubire-ai fost nălucă. «Liga ortodoxă», an. I, nr. 18,10 august 1896, p. 2. 284 CLARA NOAPTE Clara undă argintoasă reflectează alba lună, Lacul limpede se mişcă, nalta trestie răsună; Abia vântul şerpuieşte printre crengi de sălcii verzi, Răsfoirea lor e tristă şi în şoapta lor te pierzi Adâncit în visul dulce al reflexelor de lună. Noaptea clară într-un basmu de magie schimbă balta. Oh, ce aur curge-n trestii ce cad una peste alta; Peste tot plăceri nespuse bat din âripile lor, Tainic cântă-n ulmul falnic singuraticul cinflor; El doineşte, şi înochii-mi se răsfrânge, dară, balta. - «Liga ortodoxă», an. I, nr.25,20 august 1896, p. 2. ÎN CIMITIR Era seară... şi subt stele amândoi stăm visători... Cimitirul, alb subt lună, înmuiat era-n colori, Se-ntindea spre dealul verde, şi-n dumbrăvi privighetori Modulau prin pomii negri o sublimă armonie. Noi, trântiţi, visam în umbră, cugetând la veşnicie Şi umpleam privirea noastră de ochi vii, scânteietori. Erau veşnicele stele, erau sfintele splendori... Subt dumbrava luminată de-ale razelor ninsori Erau ochii ei albaştri, era cer şi erau sori... Ea şedea înmărmurită de cadenţa sunătoare. - «Cineva să nu ne-audă», mi-a şoptit tremurătoare. - «Nu, ne aflăm printre morminte, şi eşti hârcă dacă mori...» «Liga ortodoxă», an. I, nr. 35,31 august 1896, p. 2. 285 ÎN ZĂRI D-rei L. A. în zări Cântări, Trezesc Păduri, Copaci Şoptesc Murmuri Tu taci... Prin plop, Potop De dulci Cântări în zări Te culci Pe crini Suspini... «Liga ortodoxă», an. I, nr. 50, 26 septembrie 1896, p. 2. DE-O FI SĂ MOR... De-o fi să mor, de-o fi să mor Să mă lăsaţi în vechea haină, Vor şti doar codrii a mea taină... La groapa mea daţi zor, daţi zor. Când voi fi mort, în vreo trei scânduri Să m-aşezaţi, n-oi şti de gânduri, 286 Am fost şi gând, dar am trecut, Am suspinat, dar am tăcut... La groapa mea daţi zor, daţi zor... De-o fi să mor, de-o fi să mor... «Liga ortodoxă», an. I,nr.51,27 septembrie 1896, p. 2. FRUNZĂ GALBENĂ Pe-această frunză ofilită Ţi-am scris din inimă un vers Şi zi c-am fost odată-n lume Şi că din ea de mult m-am şters. «Liga ortodoxă», an. I, nr. 52,28 septembrie 1896, p. 2. EPIGRAMĂ Unui contrabandist in literatură L-a găsit în casă mort. Spânzurat c-un «fir de tort». Căci volumele-i din casă Azvârlite pe subt masă, Erau tot cum începuse... Numai şapte se vânduse. «Liga ortodoxă», an. I. nr. 54, 1 octombrie 1896, p. 2. 287 VALEA SAULEI Ici şi colo rupte cumpeni ale puţurilor seci Scot a jalei scârţâire pe când vântul suflă-n ele Şi le mişcă şi le-apieacă, iar în aer ronduneie Vii săgeţi spre cerul negru, în nebuna vijelie De vânt aprig sunt titrate spre eterna veşnicie, Şi cad moarte sau zdrobite printre galbenele creci Valea Saulei mugeşte adâncită printre dealuri Şi când vântul o-nfâşoară c-o stridentă simfonie, Sau un freamăt când o face să reverse armonie, Sau când cumpenele strigă sau se văietă cu jale, Ea opreşte pe oricine şi îl farmecă în cale, Mărmurit în contemplarea unor verzi şi sumbre maluri. M-am uitat şi eu adesea 1-acea vale vibrătoare, Am cântat şi eu cu dânsa armonia ce te pierde Şi am plâns şi eu cu dânsa lângă salcia cea verde. Valea Saulei răsună, nencetat în a mea minte, Ori de câte ori de dânsa printre trai mi-aduc aminte Şi în inima mea ţipă ca o coardă care moare. «Liga ortodoxă» - Supliment literar, an. 1, nr. 1, 20 octombrie 1896, p. 3. ZORI DE AUR O creacă-naltă-n balta albă s-apleacă, saltă, Şi vara-n unda clară, scaldă pe vesela-nverzită, In vânt un cânt din sălcii zboară spre balta adormită... Să fie ea, - iubita mea? - Dar nu... Era o turturea Lărgind în zori de zi dulceaţa el pe baltă, Şi verdea creacă-n vânt s-apleacă şi-n apă saltă. 288 Fiori timizi de roze zori, uşori şi creţi trec peste baltă, Iar nenufari, potire-nvoalte, - mari, - se mişcă-ncoa şi-ncolo, în vreme ce un tril sonor ia zbor rotind un magic solo... Să fie ea, - iubita mea? - Dar nu... Era privighetoarea... în cer murea ultima stea şi se făcea lumină-naltă, Iar mici fiori de roze zori treceau uşori şi creţi pe baltă. «Liga ortodoxă» - Supliment literar, an. I, nr. 2, 27 octombrie 1896, p. 3. ÎN ROMA Steaua lampei, suflet palid, în odaia parfumată Expira subt catifeaua de-aur roşu fulgerată, Draperia ondulându-şi crinii candizi sângeraţi, Şi-n penumbra rubinie, voluptate plutitoare. Un polog, azur subţire, se-nvolta, imensă floare Peste copurile goale, muşchi de spasme încordâţi. Lung vibrau în cuibul magic sărutările romane... Vineţeli arau grumajii, palpitau plăceri profane... Roma veche-n Roma nouă renvia ca subt Cezar... Voluptatea era vie ca o flacără cumplită... Corpul, aprig, sfărâmase floarea stinsă de ispită, Iar tablouri din perete îşi zâmbiseră bizar. Nudul sacru frumuseţea exaltându-şi-o subt lampă, îi făcea să pară două corpuri ântici dintr-o stampă Pe al cărei fund de umbră un mister se celebra, Şi zâmbeau, şi erau tineri, - ea cu gene lungi şi creţe, -Şi erau ca două coarde, şi vibrau de tinereţe... Roma veche-n Roma nouă triumfală reintra. «Liga ortodoxă» - Supliment literar, an. I, nr. 3, 3 noiembrie 1896, p. 2. 289 DO-RE-MI DO Z)o-mi-sol-fă-si - armonia anunţă ivirea regală... Sol-mi-re - arcuşul revarsă superbu-i tezaur; Si-re-mi-la-do - din orchestră triumfă un cântec de gală, Perechea s-arată, muiată în fulgere de-aur. RE Re - valţuri vârteje, - mi-fâ-sol-do-re - se urmează... I în aer adie arome, - re-si-do - de vară; § Mksi-la-re-fe - dintre note, suavă, o notă oftează.., Fiori trec prin inimi... Vioara vibrează mai clară. J MI Mi: lampa; Re: pală se stinge; do-sol: mandolina| se-ncoardă... Un tremol se-nalţă. La, mistic, - colan de opale, Surâse bizare şi blânde s-alină pe fiece coardă... Sol: Nul... Dar zadarnic... Ning crinii petale. «Liga ortodoxă» - Supliment literar, an. I, nr. 5, 17 noiembrie 1896, p. 1. AEGYPT D-nei Hilene Lazaresko Adiat de sicomorii parfumaţi de elebor Nilu-şi duce către Theba cadenţarea-n solzi de aur. Şi subt nori de libelule, îndoit ca un balaur, Oglindeşte-n umbra sumbră a lui Hapi magic zbor. 290 Pe câmpie se resfiră al naturii antic basm. Iar papyrusele blonde îşi vorbesc tremurătoare. Şi-n Gvzeh, pe Sphinx, o umbră se lungeşte-nvietoare, Iar pe vârful plin de raze se cutremură un spasm. Pyramideie zac moarte în nespusa depărtare, Şi nisipurile roşii dau reflexe viorii, Pe când i'heoa coroneazâ feciorelnici theorii Cu flori mari de lotus cândid pentru-a zeilor serbare. «Liga ortodoxă» - Supliment literar, an. 1, nr. 7, 1 decembrie 1896, p. 2. MA1UL ROZ Chitara vag trăsare în zarea de azur. Ning pe lac Raze lungi Blonde dungi... Pitpălac. Zdrang, zdring... O sărutare ş-al frunzelor murmur. Trestii tac Şi spre mal Nici un val, -Pitpălac. Chitara însă sună: Planc-plinc-plunc- planc-plunc-plac. Pitpalac. «Liga ortodoxă» - Supliment literar, an. I. nr. 8. 8 decembrie 1896, p. 2. NĂLUCA Cu a visului meu daltă, lucitor argint din astre, Din porfiru-nchipuirei scos-am vie o nălucă. 291 Muzicală-nsufleţire ce cu braţe nu s-apucă, Iar subt larga frunte-aprins-am două largi m prunele-albastre. Zveltul corp e eleganţă şi lactare opalină, Cuibul zâmbetelor roze e corola de răsură, Şi pe când un nimb palpită radiat de-acea făptură, » Părul fin vibrează-n soare clarul de sulfină. Din neant când se-ntrupează, al meu suflet o presimte, Noua Veneră răsare în a zorilor ispită, Şi, - adâncă disperare ce mereu e rennoită, -Mor prin ea, respir printr-însa, o posed, şi nu mă simte. «Liga ortodoxă», an. I,nr, 102,17 decembrie 1896,p. 4. ÎN REGIUNI BIZARE Puternicului critic şi eruditului, delicatul poet Alexandru Bogdan-Piteşti Lombard bastard cu ochi de rouă, Te plouă-n haina de velură, Tuşeşti şi harpa ta murmură; Golan divin, din vin absoarbe Căci trilurile tale oarbe Se sting pe coardele-amândouă. Dar şezi şi scutură-ţi suspinul Cu mandolina ta bizară. Visează-ţi soarele de vară, Şi din ţigare-ţi urcă fumul, Priveşte-n ploaie cum e drumul Şi dormi. Noroc! Goleşte-ţi vinul. «Revista modernă», an. 1, nr. 2-3,1 septembrie 1897, 292 I mm NOAPTEA £ noapte. Şoapte trec pe baltă. Tuleşte clopotul în turn Vibrează lung: Saturn, Saturn, O np furln.naltî Saturn, Saturn, vibrează-n vânt, Dantele negre deşirate Se-ntind pe pietrele curate, Pe tumu-nalt cu vârful frânt. Nici un cuvânt, e vânt, e vânt. Din gang ies plete de-ntuneric.' E râs, e plânsul ei himeric E noapte, şoapte şi pământ. E noapte. Şoapte trec pe baltă, Saturn, Saturn, vibrează-n vânt, Nici un cuvânt, e vânt, e vânt. «Revista modernă», an I,nr. 4-5, octombrie 1897,p. 12. VERSURI E vântul care-mi bate-n geam Ori mâinile iubitei mele, Care-a zburat pe-un şir de stele Să mă sărute când plângeam? Sunt sunetele harpei mele, Sunt sufletele unor morţi Ce bat în geamuri şi la porţi? 293 Oh! ploaia, ploaia-mi bate-n geam, -Subt şirurile lungi de ploaie Gândirea mea se încovoaie, Suspinul meu e lung şi stins, Şi imnul meu se-nalţă mort Din coarda ruptă ce-am întins. '- Viaţa nOuăii, &n. 1, IÎT. 7, 10 Hui I 898, p. 56. 36 Sărmanul meu suflet strivit, în care ţintesc gânditorii, Pe care pe rând te-au sluţit -îndreaptă-te tot liniştit Spre unde se-ndreaptă cocorii. Gândirea în care să-ţi treci Ecoul profundelor coruri, E golul cu aburi-i reci, Deschis peste veci, Deasupra atâtora goluri. Privirile calde şi limpezi Şi frunzele pline De şoapte timide de cintezi, Rămasu-ne-au iarăşi streine, Şi-n ocna durerilor noastre-i mai bine. O clipă, şi trecem apoi Acolo de unde ne-am rupt, -Cu norii-n convoi, Cu lumea dormind dedesubt. 294 Căci lumea pe unde alesul, Ţi-1 cauţi prin ceaţa tomnală Sî-ri pnndă-TţelesUv. E-o biată secundă banală Din Viaţa totală. «Linia dreaptă», an. I, nr. 1,15 aprilie 1904, p. 3. T TT A "VTTT Ai UUi în depărtarea noastră, Lio, îmi zboară gândul ca un corb In ploaia unei toamne sure, Prin solitudini de pădure Pe unde sufletul e orb Şi vântul un amar adio. ... Un biet buchet pe care-n rând Păianjenii ţesură cort în chipul unui baldachin; E-atâta plângere şi chin Să văd că-ntr-însul e un mort! Aceasta-i masa, scumpă Lie, La care tu odinioară Visai crepuscule de tuci Peste alee lungi de nuci Pe unde vântul înfioară Ca un sfârşit de reverie. Simt singur. Ah! şi cât de rău Şi plin de moarte e văzduhul, Şi ploaia, baltă de otravă! Aş vrea ca gura ta suavă Pe-aceste vrafuri să-şi dea duhul, Să am pe masă capul tău. 295 Pe-această masă arsă-n vise Voiesc să doarmă fruntea ta Cu pleoape închise pentru veci, Mai bine două buze reci Cari nu mai ştiu a săruta, <1 nu Atunci ai fi a mea, Iubită! Ai fi o glastră fiinerară, Cu părul, plantă de Infern; Atunci ai fi a mea, etern! Şi-n fiecare-amurg şi seară De fruntea ta încremenită Aş alipi şi fruntea mea Ţinându-ţi tâmplele-ntre mâini; Şi-aş cugeta la «altădată», La-ntâia sărutare dată, La-ntâiul «ieri», la primul «mâni», La primul glas de cucuvea. Ţi-aş ridica în deget pleoapa Şi ţi-aş privi privirea stinsă Cum aş privi într-un abis Care-ar vorbi de morţi, de vis, De lumea ceea larg întinsă Pe care n-o înghite groapa. Şi părul, ca un crep de doliu, L-oi săruta nebun de jale, De fericire, de extaz; îl voi lăsa peste obraz Să-mi curgă ca un râu de jale. El va fi ultimul linţoliu 296 Al celui care te iubi. Iar când durerea va izbi * Cu barda cea din urmă-rs mine. Cu lovitura cea mai grea -Atunci, pe masă, lângă tine. vâ-ngăiDeni şi n untea mea. fost inclusă la Addenda, în voi. Versuri, ESPLA, 1959, p. 705. LITANII1 [Variantă] ' în depărtarea noastră, Lio, îmi zboară gândul ca un corb 1 Poezie revăzută de Tudor Arghezi, în intenţia de a o oferi lui Vasile Netea. Nu avem cunoştinţă dacă textul a intrat în posesia acestuia şi nici dacă a fost publicat. Pe pagina întâi a manuscrisului, deasupra titlului poeziei, se află următoarea dedicaţie: «Domnului Vasile Netea, care, de vreme îndelungată, cu un surâs permanent egal, mă terorizează să-i reproduc, pentru plăcerea-i diavolească, sărăcia gângavă a îngăimărilor de mai jos, îngânate la 18 ani, şi pe care nefericitul lăutar, în vârstă de 71, de astă dată iremediabil compromis, mărturiseşte pe hârtie de format oficial, ca totuşi să spere în mântuire, că le detestă, pentru că-i spurcă gura şi i-au mânjit vioara. 29 iunie 1951. Mărţişor.» Considerăm că sunt relevante afirmaţiile lui Tudor Arghezi, prin care se delimitează de creaţiile din perioada de început a activităţii sale literare, cu trimitere expresă la ciclul Agate negre. Ori de câte ori s-a văzut obligat să se întoarcă în timp, din varii motive, la aceste versuri, de fiecare dată a făcut-o cu migala bijutierului, care consideră că mai are încă de şlefuit la piatra lăsată cândva din mână, pentru a-i adăuga noi irizaţii şi străluciri miezului ei de taine (n.ed.). 297 în ploaia unei toamne sure, Chemat să mi te fure Prin solitudini de pădure, Pe unde sufletul e orb Şi vântul un amar adio. ' I 'în 1 m V"’/*%Ia <-*♦ w» An | iii Lili UUVllCl v_. vui C il 1 una Păianjenii ţesură cort în chipul unui baldachin. E-atâta plângere şi chin Să văd că e uscat şi mort Şi că se spulberă-n curând, Pe masa noastră, scumpă Lie, La care tu odinioară Visând crepuscule de tuci Peste alee lungi de nuci Pe unde cenuşa înfioară Reîncepeai o reverie. Sunt singur, Lie, şi e rău Şi plin de moarte-ntreg văzduhul Şi ploaia, baltă de otravă. Aş vrea ca gura ta suavă Să-şi dea pe-aceste slove duhul, Să am alături carte capul tău. Pe masa cărţilor deschise Aş vrea să doarmă fruntea ta, Cu pleoape-nchise pentru veci. Mai bine buze seci şi reci Nemaiştiind a săruta, De-a pururi vinete şi-nchise... Atunci, într-adevăr, iubită, Ai fi o glastră funerară în plete, plante de infern Şi-ai fi atunci a mea etern! 298 în fiece amurg şi seară De faţa ta încremenită Aş 3 iipi şi lâţH mea Ţinându-ţi tâmplele-ntre mâini As cugeta la «altădată» La-ntâia îmbrăţişare dată, T a.ntâiiil «î*»rî» la-ntaiiil «mâni» Şi n-ar fi noaptea oarbă grea Că ce folos să-ţi fie vie Făptura care nu uiai ştie? Ţi-aş ridica pe-ncet o pleoapă Şi ţi-aş privi lumina stinsă Cum m-aş uita într-un abis. Mi-ai povesti din morţi, din vis, De lumea ceea necuprinsă, De peste codri, cer şi groapă. Eu, părul, ca un crep de doliu, L-aş ninge negru cu petale Cu o nădejde, în extaz Mi l-aş lăsa peste obraz Să-mi curgă râul lui de jale; Şi fie paşnicul linţoliu Al celui care te-a iubit Iară când ceasul chibzuit Ar da un zvon şi pentru mine Şoptind ceva, cătând ceva, Atunci pe masă, lângă tine, Ar sta-ntre cărţi şi fruntea mea. 21 Trecutul revenind pe-alocuri Trimite-n inimă parfume 299 Părând zvârlite peste focuri Dintr-alte vieţi, dintr-altă lume; Miresme scumpe, fără nume, Sunt sufletele-atâtor locuri! Şi ca pe foile de-albume Le-ntorci în vinetele blocuri Oin rqfhil vieţilor nostume... Esenţă lină şi subtilă în care totul pare şters, Dar care roade ca o pilă Plămânul Surit invers, în nesfârşitul univers. -întoarce filă după filă Şi vers înşiră după vers Căci amintirea-i o cămilă Brăzdând nisipurile-n mers. - Ne-am întâlnit în bălării Cu amintirile, deodată: Cucute până-n pălării; Bolnavă, luna sta culcată Peste-un pachet zdrenţos, de vată, într-un ungher printre Tării. -Trecutu-i spada descântată, Ce taie inima-n felii De bronz, de aur şi de-agată. - Ţiganii, visătorii, fenţii Trăiesc murind în amintiri; în jeţuri cugetă savanţii Tăind pământu-n două firi -închişi, ca umbra-n monastiri; Şi totuşi doruri şi iubiri Apar pe zid ca elefanţii, -Când pun formule şi zidiri în tiriziile balanţii Deasupra bietei omeniri! «Linia dreaptă.», an. i, tir. 4,1 iunie 1904, p. 5b. A fost inclusă la Addenda, în voi. Versuri ESPL.A, 'QSQ n a ic aCdiUtr în şuier vânăt urcă ura. Lugubra lumelor cămaşă Şi-o prinde-n unghii ca-ntr-n Lâsanau-i hoit ciuntit figura. Belzeb şi Christ se duc de-a dura! -Nădejdea, visul se confundă Cu limba faclei, muribundă, Cu silueta cui? Cu dorul, C-un crep ce-astupă viitorul, Cu amintirea, cu zefirii, Bătând văzduhul ca vampirii -Şi-ntind sfârşitului, covorul... - Poeme, fraze şi sisteme Ce tind să stingă meteorii! O vijelie de blesteme Pe care-o-nalţă muritorii; O vorbă zisă şi răszisă! Azi, cartea lor îmi este-nchisă; Şi, dacă nu, Inchide-o tu! «Viaţa sociali», an. I, nr. 4, mai 1910 p. 276. A fost inclusă la Addenda, în voi. Versuri, ESPLA, 1959, p. 102. SINTAXA RITMICĂ Norii se duc; Escortă funebră, duc toamna-n mormânt, Grămezi de linţolii destramă-se-n vânt Şi corbii medită pe braţe de nuc. - 306 Sosesc în cohorte, se duc în cirezi, Când negre ca bezna, când rare, - jucând In muzica morţei, mai mulţi într-un rând -Şi doliul absoarbe grădini şi livezi. Din negură facle răsar; Le-astupă vreun munte ce trece masiv, întreg firmamentul e-un vis de beţiv, Pe culmi zboară spume şi dâre de var; Cu monştri de mână aleargă smintit, Nebune, sluţite de biciul barbar Ce şerpuie-n haos dinspre Răsărit Mânat de-un gigantic Satan solitar. O ţeastă se-azvârlă din umeri titani, De ştreanguri atârnă martiri de bitum, Statui se răstoarnă în grupe de fum, Se clatină cerul subt paşi suverani, Prin ceţe compacte se spintecă drum; Şi frigul străpunge plămânii golani Şi bântuie ploaia-n castani Şi-n suflet remuşcă trecutul postum. Şi totul se-mbină şi-n vid se prăvale; Acolo-s la pândă satirii, ciclopii, Pe-aici se combină durerea cu plopii, Pe-aiurea e geamăt şi jale... Oh! plângeţi, de-acuma, pe lespedea gropii Acelor suave şoptiri vesperale Din vremea când luna, cărări ideale Brodase cu degete pale, Spre frunţile voastre, vecine cu snopii. «Viaţa sociali», an. I, nr. 10, noiembrie 1910, p. 195. A fost induşi la Addenda, în voi. Versuri, ESPLA, 1959, p. 707. 307 CUCUVEAUA [Variantă la poezia Noaptea] iiOiiptCj u Cv pw L/aila, Tuşeşte clopotul în turn, O cucuvea pe bolta-naltă. Saturn, Saturn, răsună-n vânt. Dantele negre deşirate Se-ntind pe pietrele curate Pe tumul blond cu vârful frânt. Nici un cuvânt, e vânt, e vânt. Din gang ies plete de-ntuneric. E râs, e plânsul ei himeric. E noapte, şoapte trec pe baltă, Saturn, Saturn, vibrează-n vânt. Nici un cuvânt, e vânt, e vânt. 1896 «Cugetul românesc», an. II, nr. 6-7, iunie-iulie 1923, p. 428. A fost inclusă la Addenda, în voi. Versuri, ESPLA, 1959, p. 708. MOARTE ALBĂ Satele-s împrăştiate-n ger, ca sacii de porumb, De olane-şi freacă norii ugerii de plumb, Pe la uşi miroase vântul ca un câine Care caută stăpân şi pâine. 308 Schiturile dorm închise, risipite printre stele; Albă, ţarina, tăcerea şi-o apropie de ele, Speriată la chilie, unde-a dat, în gol, de om, Veveriţa cenuşie sare-n crăci din pom în pom, Frânge ramuri, rupe vreascuri: Auzi? lacul geme-n teascuri. Strânse vulpile de labe. degetele li se sparge. Toţi păianjenii veghează, tără muşte, pe catarge. Cariul singur îşi întoarce-n grinzi tăcutele burghie, Ascuîiate-n ceasul nopţii ca o pană care scrie. Sania cu o momâie dusă de un cal mărunt, Lunecă pe fulgi de unt. în cetate, vântul intră înmulţit pe şapte uliţi, Ca o oaste biruită cu oştenii fără suliţi. Bate-n porţi. Vecinica lor pomenire, toată iama, celor morţi. 1929, decembrie «Curentul», an. II, nr. 697,25 decembrie 1929, p. 5. CETATEA VECHE Pe un album regal Mă poartă paşii-n uliţa îngustă Cu pietrele coclite şi treptele de scamă, Unde lumina zilei nu stă Şi, mucezită, vremea se destramă. Balcoanele se-alătură pustii Subt streaşini lungi de pâslă şi bumbac Colivii în care, deslânate, păsările zac. 309 Ascuns în ultima fereastră, Strivit pe jgheaburi şi silit în fiare, Abia îşi taie vâna iui albastră, Punctată, cerul, cu chenare. S-a pregătit necontenit în burg O şoaptă ori un tioăt să tresară. Şi se trezeşte de amurg, Sunetul vechi de clopot, rămas pe câte-o scară. Clădirile sunt strânse cărţi, închise în cheotori de uşi. Pe placa de aramă citeşti cum se numise Cel care.poate-n casă trăieşte şi acuşi. Perdele grele-n geamuri. Blazoane retuşate de veacuri şi de iarnă. Statui în zale groase, din zeci şi zeci de neamuri. îşi pune luna lampa în lucarnă. «Viaţa româneasca», an. XXV, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1933, p. 10. [JOACA DE-A VORBELE] l.OMUL ŞI VRABIA Pe buturugă subt pom îmbuca pâine un om, Şi din pom un titirez Cerea fărâme de miez. Acum, după-nvăţătură, Vine şi le ia din gură. 310 2. VRABIA LA SPĂLĂTORIE Titirez ori vrabie Vine pâir la albie Unde maica spală rufe. Ar avea şi ei o scufe Şi ciorapii de clătit, Care s-au cam terfelit. 3. CHIRIAŞUL DE PRIPAS Vrăbioiule, vecine, Te rog să treci pe la mine, Stai de-un an la noi pe casă Şi de chirie nu-ţi pasă. Mă tot ţii într-o minciună Şi n-ai dat măcar arvună. 4. VRABIA N-ARE PARALE Vrabia cum să plătească La casă gospodărească? N-are ban în buzunar Şi nici buzunar măcar. Toată lumea doar o ştie Că nu plăteşte chirie Şi stă-n pod pe datorie. 5. BIATA BABĂ Dar nici maica nu-i bogată Ca s-o ţie fără plată. Vrabia nu se gândeşte Că şi baba se hrăneşte, Ca să-i aducă în cioc, Şi ei, câte-un glomotoc? 311 6. N-ARE CĂ I-AR DA Vrabia ar vrea, săraca. Să îi dea lapte ca vaca, Şi frumos, curat şi nou, Ca gama, cate-un ou. Lapte? Ia-1 de unde nu-i. Ouă/ race fiiici, cu pui. 7. VÂNATURILE Ea se pricepe să-mpuşte Gărgăuni, omizi şi muşte Insă din aşa vânat Baba încă n-a mâncat. 8. VRABIA LA JUDECĂTORIE Vezi că odată şi-odată O să iasă judecată. Şi-o să vie la proces Vrabia cu titirez. Şi o să fie silită Prin hotărâre citită, După toate spusele, Să-şi ia catrafusele. «Bilete de Papagal», nr. 8 (485), [1937], p. 148. CAROL II REGE De-a pururea de-aci-nainte Au să ni-1 ţie vremurile minte. O să-şi aducă-aminte vântul Cel ce-i ascultă gândul şi cuvântul, 312 Vântul acela, care de la cer L-a pogorât pe un vultur de fier. O să-şi aducă muntele şi şesul Şi, povestindu-i apele-nţelesul, Din râu în râu, de la izvoare, 1-1 vor zvoni talazelor din mare. LI a mulat Carpapi vechi din loc Şi-a-ncins cu ei, cu cremene şi foc, Altarul noilor hotare. Graiul gândit, atât cât va fi grai, O să-şi aducă-aminte de frumosul Crai Şi mintea, cât va fi o minte, Smerită-şi va aduce-aminte. Or să-şi aducă, slova, pana, Cartea, vioara, dalta şi icoana, Că-nstrăinaţi, pribegi şi-n aşteptare, I-a adunat pe meşteri cu-o strigare, Şi cot la cot şi-unealtă pe unealtă, I-a hotărât să se-mplinească laolaltă. Şi tot ce fuse vis şi răzvrătire Şi 1-a-nsuşit el sieşi moştenire: Ce-au năzuit plugarul, cărturarul, Răbdarea, suferinţele şi harul. Fusese scris să prigonească somnul Şi să-i alunge bezna însuşi Domnul. Răscoala lui a fost a tuturor, Durerea lui era durerea lor Iar biruinţa lor întreagă e-n izbânda Şi-n truda lui, care-a sfinţit osânda. * Noi ştim, din cazna Ta, muncită de mai bine, Că numai osteneala-i pentru Tine; 313 Căci slava Ta, Mărite Doamne,-ncepe De dincolo de unde se pricepe. Dar sufletele, inimile toate Bat lângă Tine, Doamne. Sănătate! . rvGvkia fundaţii.or Regale», an. vii, nr. o, i iunie 1940, p. 483. T CTOpieCTT i /.ui m. UI iou ^ i Te amăgeşti că arme grele Nu-mi spânzură de umeri şi curele. Ce va să fie, ştiu mai dinainte, îmi văd de brazde şi morminte Şi rabd să treci şi să te cerni Şi-o sută de arşiţe şi de ierni. Intră cum vrei, cu talpa sau călare, Năvala ţi-este a pierzare. Poruncă dă, grădina să-mi răstoarne Bivolii tăi cu şapte coarne. Ia gardurile, mută-le din loc, Mai am porumb un sac şi un cojoc. Mai am doi rupi de in şi cânepă un cot. Ia ouăle cu cloşcă şi cu cuib cu tot. Ia tot ce poţi şi lasă-mi vatra goală Şi satul opăreşte-mi-1 cu smoală, Voinicii tăi, atâta vitejie, Au învăţat din sfânta liturghie. Nu mă mai iau cu ei de piept, îmi scot din bete trişca şi aştept. Vă spulberă oştirile mereu: Răbdarea, fluierul şi graiul meu. «Ardealul», an. III, nr. 42,30 octombrie 1943, p. 1. 314 NE SUPRA CREPIDA1 Odată, cum s-a spus, Un pictor a expus Portretul. în picioare. Al unei domnişoare. Tabloul, in ulei, Era de cinci pe trei, Şi-n sală, prin urmare, Din toate cel mai mare Şi foarte admirat. Artistul a lucrat La el, pe deşelate, Opt ani şi jumătate. Se-nghesuia, grămadă, Tot publicul să-l vadă Şi-n public şi-un cizmar, Estet, pesemne; chiar Şi critic priceput. Vorbind c-un cunoscut, I se părea că-i prost Tabloul - şi-o fi fost, Nu-1 laud, nu discut, Că nici nu l-am văzut. Dar criticul, curând, S-aprinde şi ia vânt. Figura zugrăvită E prea sulemenită Şi buza, ca şi nasul, Nu-i trasă cu compasul. 1 Pe dactilograma cu «însemnările» cenzurii, Tudor Arghezi a notat următoarele: «Suprimată de către Editura Tineretului. Mai 1956». Mai mult de jumătate din text a fost refăcut (n. ed.). 315 Lipsesc din gât, cumetre, Vreo patru centimetre Şi gâtul e prea gros. Putea fi mai frumos. ^ ICidla uiiili'L/ p-~iiiC, îl supăra de moarte Că raţei blUsdUdi a C-un singur ochi e chioară, în loc de o păreche Vezi numai o ureche Şi doar o jumătate Din formele pictate. Eu nu pot să-nţeleg Pe om decât întreg, Femeie şi bărbat. De m-ar fi întrebat Cu-o lună mai-nainte, în câteva cuvinte Ar fi-nvăţat cu mine Cum se pictează bine; Că trebuie să ştie Şi cum îmi place mie. Priviţi încoace. Oare Şi asta e culoare? Albastru-i prea verzui Şi-ntreg tabloul lui In loc să fie lins E plin, parcă-ntr-adins, De pojghii de vopsea. Mai prost nu se putea. Văzându-1 încântat Că este ascultat De publicul din sală Şi, pus la îndoială, Artistul, care ştie Ce-i aia măiestrie 316 Se scoală şi răspunde: De unde până unde?... Mă ierţi de-o întrebare: De ce te-ntinzi, cizmare, Mai sus de-ncălţăminte9 De ce nu eşti cuminte? Puteai să spui ceva De ghete şi pingea, Că poate, în pictură, Nu-s tocmai pe măsură Sau tocul fasonat -Şi te-aş fi ascultat. Dar ce câţi dumneata în meseria mea? Vin eu să mă răsfăţ Şi papul să te-nvăţ? Şi crezi că dacă taci Ai trece de cârpaci? «Steaua», an. VII, nr. 11, noiembrie 1956, p. 3 BILETE DE PAPAGAL [II] 1 Frontul, slava mea enormă, M-a-mbrăcat în uniformă. Te rog, domnule croitor, Să mă faci fermecător. Biceps gras şi mădulare. Vreau să defilez călare. 317 2 Ce-mi tot vorbeşti de geniu şi talent, De capul prost, de cap inteligent? Escrocherii, zorzoane de prisos. Eu te-aş ruga să fii cuviincios. 3 Eşti viteaz, te ştiu, şi-ai fost Mai ales în adăpost. 4 Când traduci, pare că scrii, Şi când scrii, parcă traduci. Ai plecat şi parcă vii, Ai sosit, parcă te duci. Când ai fost, nici nu erai, Nici măcar şi nici niscai. Ce destin fără de rost! Azi, când vrei să fii, ai fost! 5 Nu-s aşa de fioros Pe cât ţip şi fee urât, Căci mă-ntorc numaidecât Şi ştiu să fee şi frumos. 6 Are-o fire minunată Strălucitul meu amic, Nu refuză niciodată, însă nici nu dă nimic... 318 7 Te-nvaţă toţi deştepţii, scriind, ce-i poezie, Dar scapă din vedere să-nveţe-ntâi să scrie. «Steaua», an. XII, nr. 2, februarie 1961, p. 3. SILABELE ACESTEA Silabele acestea, pentru tine, Ţi le-am cules din vuietele line. Vezi, nu mai zace nici o coardă stearpă, De când trecu dantela ta pe lângă harpă. Trecuse ca o adiere. O presimţire parcă mă-ndeamnă şi mă cere. Te-ai împletit pe strune, ca iedera subţire Şi le-ai adus prisosul adaos de simţire. Nu ştiu de cântă harpa când noaptea mi-o sărută Sau freamăţi tu-n vibrarea ei gemută, De scorbura cu zale, Din frunzele şi horbotele tale, Că se strecoară-n ea, cu luna din lucarne, Fără să vreau, şi vrejul tău de came. «Gazeta literari», an. IX, nr. 20,17 mai 1962, p. 1. PROLOG DE DESCHIDERE A NOULUI TEATRU «COMOEDIA» Ca s-arătăm, să zicem, că suntem acuma la-nceput, Permiteţi, domni şi doamne, întâi să vă salut. (Scoate chivără.) 319 E-n obicei, atuncea când legi o prietenie, Să-ţi fie la-ndemână şi-un fiind de pălărie. Pe-al meu îl scot cu cinste, zicându-vă: Bonsoir! Cuvântul nu-i prea neaoş şi ţin să o declar, Ca mulţumiţi o clipă, măcar, să fiţi cu toţii. Şi ca să-mpac şi capra - scuzaţi! - şi patrioţii, Numaidecât salutu-1 voi repeta pe şleau, Căci salutată sala să fie-ntreagă vreau, Pierrot va zice dară, şi este măgulit Să vă salute iarăşi cu: Bine aţi venit! (Surâs răsfăţat şi reverenţă prea mare.) Cred c-am surâs cu artă şi n-am greşit mişcarea, Cu toate că m-ajută destul de rău spinarea. Acum, că pălăria-mi lipseşte, n-am ce face: Pierrot mai niciodată nu ştie să se-mbrace, Şi bănuiţi că fracul şi clacul de rigoare Preferă să le poarte mai mult la-nmormântare. Aci vom fi mai veseli, şi vă urez ca mine Să faceţi, dacă.toate voiţi să iasă bine. Vedeţi, de la tichie şi până la picioare Sunt alb de-aţi crede poate că sunt vreun pui de floare. Sunt alb cum e zăpada de mai, din liliac. Ce trist aş sta pe scenă subt un joben, cu frac! O lămurire-n treacăt va fi de datorie Despre Pierrot, de vreme ce-aşa îmi zice mie. Ca să vorbesc în fraze mai universitare, Am rugămintea totuşi să dobândesc iertare, Pierrot e personagiu, un fel de fost student, Şi-n româneşte n-are cuvânt echivalent. Am consultat hrisoave şi dascăli în zadar. Despre Pierrot nici urmă nu s-a găsit măcar. Cu toate c-o slujeşte Pierrot destul de des, Filologia noastră l-a şters, bine-nţeles. Pierrot! şi totuşi bietul vi-i cunoscut prea bine. Câţi n-aţi văzut în came şi oase pân’ la mine! 320 Se-ascunde pe cât poate, e drept, şi rar în drum Te-ncrucişezi cu dânsul purtând aşa costum. (îl arată.) Şi mai cu seamă noaptea spre zori, prin Carnaval, In câte-o birjă strâmtă îl scoate de la bal. Lui dedesubt, din suflet, i se cunoaşte firea: Cu cântecul e una, şi una cu iubirea. E vechi în lumea noastră. Surprins întodeauna A fost ţinând cu snoave, pe câte-o bancă, luna, Şi sărutându-i ochii, obrazul lui oval A luat reflexul lunii-ngheţat, ca de metal, Şi depărtarea bolţii de-azur în ochii lui, Pierduţi în reverie, ca ochii de statui. Visează, numai visul îl ţine... Pruncii toţi, Nainte de-a fi oameni ca noi, n-au fost Pierroţi? Pierrot este copilul întârziat copil, E cam ce-ar fi noiembre trezindu-se-n april. Pribeagul care trece mereu din ţară-n ţară Cu-o alăută-n spate, cu-o carte subsuoară, în căutarea unui zadarnic Canaan, Ca fluturii de vesel, ca dânşii de golan. Păzit de-o Providenţă ce-i mută paşii-ntruna Şi-ndrăgostit de multe şi toate-ntodeauna, Pierrot străbate lumea c-un vis de lume nouă, Anume cum să fie, dip rouă - sau nerouă, Cu lacuri - fără lacuri, cu flori - sau fără flori, Să aibă noaptea stele şi-n crengi privighetori, Prea bine nici nu ştie. De-ajuns e că doreşte De-această ţară nouă ce-i fuge printre deşte, Dar cred că,-ntâi de toate, ţărâna-1 cam dezgustă, Că-i zvârlă praf pe haina cusută ca o fustă Şi-i mâzgăleşte-atlazul, pe ploaia cu noroi, Prin care-noată luciul pantofilor lui noi. Ar mai dori, fireşte, câmpii de porţelan. Şosele zmălţuite, nori albi în filigran, 321 Cărări de majolică, bazinuri de cleştar. Cu broaşte japoneze, la fund, de chihlimbar; Printre copaci de Saxa, jucând câte-o Tanagră, Şi numai umbrei dreptul i-ar da să fie neagră. Un univers de aţă, mătase şi covoare, Căldură nu prea multă, prea multă nici răcoare, Ceva,-n sfârşit, asemeni cu tot ce n-a mai fost. Pierrot se poate zice că n-are gust prea prost. Ras peste tot, cu barbă sau numai cu mustaţă, Pierrot să fie-odată om nu se mai învaţă. Se mai întâmplă şi-asta, tot încercând himera, Să-şi strice câteodată Pierrot şi cariera, Şi-n loc să bată câmpii pe jos, se suie sus... (Un gest social.) A! câte-ar fi aicea de descusut şi spus!... Dar să tăcem mai bine, să fim politicoşi... Şi să vorbim uşure şi-ncet, ca din galoşi. E hotărât un lucru: Pierrot e masculin, Oricât ar fi la gleznă piciorul lui de fin. (Scoate discret piciorul.) Deci cum e pretutindeni, de te loveşti de el, Acasă, pe trotuare, la teatru, la hotel, La birt, în cafenele şi chiar - mă rog! - în sală, Persoană câteodată chiar guvernamentală, Cum câteodată umblă şi-n sufletele noastre, Cercând să le descuie cu cheile albastre; Cum îi atingi ghitara, fără să ştii, şi sună Când îţi încape-n suflet un răsărit de lună. Mi-am zis să-i facem, haide, un nume şi la noi. Şi-l luai din franţuzeşte, cum l-am găsit... Şi-apoi De este supărare,-1 dăm Franţei înapoi. 322 Eu, ca Pierrot, în versuri, mărturisesc, mi-e dragă Visarea, şi o caut să fie-a mea întreagă, Ce frate bun e visul! Ce lină-mbrăţişare Nu ştie să ne-aducă o singură visare! Ca să visez mai bine am dat cu pudră fină, Muindu-mi pămătufu-n argint şi în lumină, Căci vreau să-mi par un altul, decât mă simt, chiar mie.. (Surprins si dezmeticit.) Dar ce tăcere mare-n parter şi-n galerie! Cum vă uitaţi la mine! Şi nu ştiţi ce sfiială Mă prinde să nu-mi scape din buze vreo greşeală! Pierrot din cale-afară-i de prost şi de fricos, Şi-ndată-şi lasă ochii, confuz şi trist, In jos... N-a fost atât de lesne s-ajungă-ntreg pe scenă. Ce vftnrari! €e-ntuneric! Ce chinuri! Ce ghehenă! Abia-şi ridică fruntea şi el de la pământ. Ieri îl vedeaţi cum trece desculţ şi gol prin vânt, Tuşind, în bluză albă, pribeag pe subt balcoane, Pe când ţâşnea o rază de lampă prin obloane. Se înnopta, cetatea tăcea, - şi el, afară! Cel mai gingaş, săracul, şi cel mai de ocară, Străin în toată noaptea boltită sus senină, Şi roiuri depărtate de palidă lumină. O noapte mai nainte de petrecut subt cer Şi urmărit cu stele de viscol şi de ger. Aci-ncăperea-i caldă, duioasă fericire, în faţa casii-nchise... trecea-mbrăcat subţire, Cu capul stup de cântec, cu pântecele gol, Dând caselor bogate, cu cobza lui, ocol, Uitând câteodată de foame, frig şi ceaţă, Aluneca prin crivăţ târâş din gheaţă-n gheaţă. Căta să se ascundă, dormea pe câte-o scară, Sau strâns, cu cobza-n braţe, pe câte-o ulicioară, Cu Iacrima-ngheţată pe gene şi sprâncene. 323 «Nu-i place sS muncească. I-i greu şi-i e a lene. Cine-i trândavul ăsta?...» (pianul: Do... mi... fere... la... do. Şi singură fetiţa şoptea cântând: «Pierrot...» Prinţii spuneau: «Sfrijitul nu-i bun nici să se bată». Ţăranii: «Nedestoinic la plug şi la lopată». Misiţiv "Ni* mi «rfare măcar de misitie». Profesorii: «E leneş! E loc la puşcărie». Fierarii: «Osteneşte de cum îi dai ciocanul». Şi-aşa zicea şi popa, şi tot aşa băcanul. In meşteşuguri multe Pierrot a încăput, Dar pentru fiecare a fost nepriceput, Căci numai să tot cânte şi să tot joace ştie... Dar poţi să feci dintr-astea, mă rog, o meserie? «Ruşine! Ce ruşine! Domnule director, Mieluş-al meu dă semne că vrea să fie-actor». «Văzuşi, spuneam eu bine, cucoană jupâniţă, Că Marioara noastră ajunge-n târg actriţă». «Frumos talent mai are băiatul dumitale!» «Mai lasă-1 cu talentul. Mă rog, ceva parale...» Pare c-aud şi astăzi pe tata, fost copist, Plângându-se că fi-su, Pierrot, se fece-artist. Nefericitul tată! cât nu aş da să-nvie, Să vadă-acum ce curge din cobză şi tichie! Căci azi Pierrot stă bine,-n sfârşit, şi-i proprietar. Pierrot e personagiu, un om cotat şi rar. De unde-1 luau la goană, azi e poftit la masă, Şi automobilul l-aşteaptă jos, să iasă. Acuma perla fină din lacrima-ngheţatâ, I-a lunecat din gene pe acul din cravată. Pierrot voia s-ajungă-ntr-o zi şi deputat, Atât e-acum de mare, şi sfânt şi căutat. Vai, unde-i tata? unde-s mătuşa şi bădia? Când se deschide astăzi şi Teatrul «Comoedia». Dar să iertaţi că, feră să prind la timp de veste, Mă depărtai, bag seama, de şirul de poveste. Unde-ajunsesem?... 324 (Aruncă ochii speriaţi la sufleur... E neliniştit.) Nu ştiu!... Ba parcă mi se pare... (Se gândeşte.) A, da!... Ba nu! Ce-i asta? Pierrot nu este-n stare Să-şi mai aducă-aminte de unde a uitat. Văzurăţi ce-i visarea?... Simt foarte ruşinat... (Indignat.) Ce-o fi făcând sufleurul de sufl-aşa de-ncet? (Pare că îl caută pe sufleur. Apoi, spre loja teatrului.) Rog luaţi măsuri severe, colegi din comitet. M-âş prinde că în vreme ce să mă-ncurc mă lasă, S-a dus să-şi sugă halba de bere la Terasă. Cum s-a stricat, vai! lumea, cucoane şi boieri! Cu neputinţă astăzi să mai găsiţi sufleri. Dar cum vă place teatrul? Aşa e că vă place? Nu e drăguţ?... Nu-i gingaş?... Nu-i drăgălaş?... Nu fiice? (Pauză) Ce-o fi voind să zică şi publicul, de tace? (Pauză mai mică.) Pe domni să-i mai pricepem. Dar dumneavoastră, doamne? (Grav.) Tăcerea generală mă face iar timid. Când vin cu-atâta poftă cortina s-o deschid!! 325 (Şiret.) Poate-nţeleg... Desigur, şi publicu-a-nţeles: (Silabisind.) Aşa-i făcut prologul, cu-această întrebare. De-aţi fi răspuns din staluri, poate l-aş mai 5 dres, Cum pregătit cu versuri sunt de-orişice-ntâmplare... Dar teatrul mie-mi place, nu pot să v-o ascund, Vedeţi că arhitectul, croindu-1 cam rotund, I-a dat sonoritate şi-un aer de altar. Răsună ca vioara. E mic cât un pahar. Vom căuta ca-ntr-însul să nu cumva să-ncapă Aceeaşi băutură ca-n cele mari, cu apă.!. Uitaţi-vă la teatru şi spuneţi-mi, vă rog, De nu este întocmai cum zice la prolog. Păreţii-şi ţin auzul aproape de cortină -Şi cine oare are ureche-atât de fină? Din loji, apropiate cu-o şchioapă de parter, Privirea nu mai cade pe staluri ca din cer. Domniţa de şi-o pierde batista, pot să sară Curtenii toţi din staluri s-o prindă când scoboară Şi să i-o-ntoarcă-n lojă cu gestul legiuit. «Vă mulţumesc»: Domniţa. Curteanul: «Fericit». Loji mici şi mici fotolii şi piese mici. Nimic Nu-i mai înalt de-atâta. (Gest: o şchioapă. - Cu tristeţe.) Chiar eu aşa-s de mic! Şi dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă acuşi, Că sala noastră-i plină de fiori şi de păpuşi. (A fixat o femeie mai frumoasă din sală.) Da, teatru-i mic şi intim, şi pare ca o casă Cu o stăpână dulce,-n fotoliul ei, frumoasă, 326 Zâmbind în evantai» de fulgi mărgăritare Şi-n fiecare şoaptă, discret, o sărutare. Un amănunt îmi vine la rândul lui de spus... (Ridică mâna şi ochii.) Uitaţi-vă o clipă, vă rog, cu mine-n sus. Tavanul plin de stele, cum îl vedeţi că este, Se ia din loc, se mută din loc, ca-ntr-o poveste, îmi pare rău că nu e cu-o toamnă mai puţin, Ca să-nnoiesc minunea cu Hogea Nâstratin. Căci la un semn ce-aş face, cu mâna, doar oleacă, Tavanul înţelege de semnul meu şi pleacă. La vară, - n-o să fie prea mult până la vară, -Noi vom avea în teatru şi stelele de-afară... Şi-or să răsune până în zările albastre. Ca nişte surle vaste, aplauzele noastre. De-altmintreli, să se ştie: acustica-i vrăjită. Să fie-o protestare oricât de potrivită Şi orice zgomot fie,-n aplauze se schimbă, Aci nu se vorbeşte decât această limbă. Noi înţelegem limba vorbită-n Parlament, Acolo unde-atacul, şi cel mai elocvent, Se schimbă în ovaţii şi-urale nesfârşite. Dar de prisos aceste măsuri nepreţuite. Dar cabaretul nostru? O, pentru cabaret Găseşte alte versuri, mai noi, domnul poet. în cabaretul nostru... Eu n-am să spui nimic, Rămâne pe-altă dată ce mă gândeam să zic... 25 decembrie, 1911 «Gazeta literara», an. XII, nr. 21,20 mai 1965, p. 3. 327 SECETĂ Vrăbiile-mi vin, ca de-obicei, Să ciugulească Ia fereastră mei. De ani de zile vin, din neam în neam, Şi nu greşesc a şti la care geam. Numai că de-astă dată vremea pleacă, Lăsându-mi ţarina muncită seacă. Meiul e sterp, grădina mi se-ngână Cu arşiţa bolnavă de ţărână. Din patru-n patru ani o dată Câmpia noastră pare blestemată Să dea pârjol, tăciuni şi plumb, în loc de grâu şi de porumb. Ce să vă dau când vă uitaţi la mine Şi aşteptaţi sămânţa că nu vine? Puiandri de o vară, cine*o să vă crească?... Durerea-n ochii voştri-i omenească. «Gazeta literară», an. XII, nr. 25, 17 iunie 1965, p. 1, cu titlul O secetă. [TU VEI AVEA DE-ALES...] Ţu vei avea de-ales. De-o parte conştiinţa, de alta viaţa bună Ce nu pot să trăiască împreună. Vei şti că niciodată nu vei cunoaşte totul Cine măsoară cerul şi şesul lui cu cotul? «Luceafărul», an. XVI, nr. 20,19 mai 1973, p. 1. 328 [ŞTIU, TE TREC MII DE FIORI...] Ştiu, te trec mii de fiori Numai la sandul că mori. într-un timp, cândva, târziu, însă eşti voinic si viu. Plin de pofte şi putere. Dar acordă-mi o plăcere, Dacă simţul te mai minte Ţin să îţi aduc aminte, Că fără sau cu necaz Ai să mori în orice caz. îngrijeşte-te Să nu-ţi scape vreo hârtie Din care o să se ştie De câte un nechemat Câţi buni prieteni ai trădat. 1960 «Luceaflrul»,an. XXIII, nr. 19, lOmai 1980,p. 1. [E UN SPITAL AL FOSTEI MĂNĂSTIRI...] E un spital al fostei mănăstiri Clădită într-un parc înalt Cu pomii lungi şi cu tulpini subţiri De la un capăt până-n celălalt. în loc de maici smerite ca-n icoane, Trec lin, de-a lungul, albele halate. Au fost gonite micile cucoane Şi alungat bătrânul lor abate. 329 E noapte rece şi se apleacă-n vînt Cu umbra lor mişcată pe părete, Făcând metanii până la pământ Copacii goi, cu maici în siluete. ll «Tribuna României», an. DC nr.181,15 mai 1980, p. 9. 1 [FĂRĂ SĂ ŞTIU, GÂNDUL, STREINE...] § Fără să ştiu, gândul, streine, Mereu mă duce numai înspre tine. De-ar bătea vântul oricum în ele Purced la tine apele mele, Ca nişte ape adevărate, Mereu muncite, mereu mânate, Când mai iuţite, când încetinate. «Luceafărul», an. XXIII, nr. 20,18 mai 1980, p.l. [MAICĂ DRAGĂ, DRAGĂ ŢARĂ...] Maică dragă, dragă ţară, Veac de veac eşti mai fecioară, Mai copilă, mai frumoasă, Păzind stupii lângă casă, înflorindu-ţi trandafirii-n Adierile iubirii. 330 între timpuri mirii mulţi, Când cu cizme, când desculţi, Au poftit, câţi am uitat, Te cereau pentru-mpărat. Erau mândri, lungi în piele Şi îţi aduceau mărgele. Tu le-ai pus câte-o-ntrebare: - «Ce-mi cătaţi peste hotare?» Dânşii, clăfătind din gurâ, Au crezut că te şi fură. - «îl aleg pe cel mai teafăr, Dar să vie din luceafăr.» Mamă dragă, dragă ţară, îţi făcui şi eu brăţară, Zece spice împletite, Cu flori nemaiveştejite. «Scânteia», aaXUX,nr. 11 740,21 mai 1980, p. 1. MONOTONII în groapa singurătăţii arde-a sufletului vatră Ascultând în jar pădurea înviată, moartă-n aur Simţi şi vântul ascuţindu-şi aripile-n stânci de piatră, Auzi noaptea dând târcoale vetrii tale vechi de faur. Şi în hornul ei răsună tropotul făpturii-ntregi. Poţi deosebi-ncolţirea diamantelor mărunte Şi convoaiele-n mişcare-ale molifţilor pribegi îndreptate spre luceferi între râpă şi-ntre munte Dezlipirea unei frunze o cunoşti în clătinarea Rădăcinilor Tăriei ce-o scobesc şi o pătrund Şi primeşti robit ţărânii, neclintirii, închinarea De lumină-a stelelor şi celor mai din afund. 331 Viscoleşte jarul mare şi visează să te soarbă Când prin suflet amintirea trece ca o fată oarbă, Căutând cu mâna-ntinsă mută ca-ntr-o rugăciune Clape de pian şi orgă pe părete să răsune. «Luceafărul», an. XXIU, nr. 21,24 mai 1980, p. 3. NOAPTE-BUNĂ Iată, soarele e sus Şi flăcăul doarme dus. E flăcău de şase ani Cu obrajii dolofani. Decuseară, maica-n poală Legănat in pielea goală, După ce l-a legănat, L-a culcat întins pe pat. Pe subt cap cu braţul drept, Şi cu ursul lui pe piept, Un picior niţel^şucit, Celălalt încolăcit, A uitat de bună seamă Cine-i el şi cum îl cheamă, într-o horă-i joacă-n vis îngerii din Paradis. Şi-un descântec mototol Şi şoptit îi dă ocol: «Dormi şi nu te deştepta Cât o sta-n perdeaua ta Steaua-n cer cu vârf de spic. Dormi ca să te faci voinic.» 332 I m 1 Din văzduhuri, o putere Cu o pensulă cu miere A venit şi-n somn l-a uns Subt veiinţă, într-ascuns Peste pleoape, peste gene, Mi se pare Sfânta Lene. «tuceaiSiui»,an. XX1U,iir.21,i4 mai is'Ku, p. j. [PRINS COCO DE-O NOSTALGIE...] I f Prins Coco de-o nostalgie, Neputând să le mai scrie Cum făcea, pe îndelete, Când vindea prin târg bilete, Precum ştiţi, de altădată, -Poate-abia să le mai scoată, Din cutia lăbărţată. Deşi mai îmbătrânit, Şi-a dat ciocul învârtit La tocilă şi la strung. N-a ieşit cum vreau, mai lung, Rămânând mai mult pe zgârci Vine vinerea la bâlci. Haideţi şerpi, veniţi năpârci, Babe (tinere) chiluge, Pofticioase şi-n coşciuge, Şi moşnegi cuprinşi de toane Cu magiun şi cu bomboane, Muşterii de-odinioară, Ţineţi rândul ca la moară, Flaşnetarul cuvenit Vinde aproape gratuit, Dă biletul pe-o firavă Semuire de otravă 333 Şi pe stropul de venin, Nu vi-] stoarceţi chiar deplin, Prost venin dar n-ai ce-i face, Că vă-ntunecă şi coace. Schimbând dulcele-n amar, Să-l treziţi pe flaşnetar, Că secaţi ca o lămâie N-aveţi zer să mai rămâie. Trebuinţă-i de voi toţi Prefăcuţi, lingăi şi hoţi, Cei de-un cot şi de doi coţi. Ursitori tăcuţi, mişei, Să daţi pricini de condei. «Luceafinil», an. XXHI, nr. 21,24 mai L980, p. 3. PSALM îţi mulţumesc Iehova că mă ţii în viaţă Că dimineaţa mi-este dimineaţă, Că prânzul mi-este prânz şi-odihna mi-e odili Dar ce-ai făcut cu gândul dintru început. Nu înţeleg, păcatele mele, Că ai umplut pământul de lichele. Mă-ntreb să nu fi fost cumva Omul dintâi, Adam al Sfinţiei tale, lichea. Şi, de asemeni, Cain, de-a fost în stare, Având un frate bun să şi-l omoare. Că despre Abel nu am îndoială El se uita la stele, zicu-mi, cu sfiială, Nu avea arc, săgeţi, cuţite, spadă, Când frate-su-şi făcuse o grămadă Că se nărăvise într-atâta, Că da-mprejur cu sabia şi bâta. De unde-mi ies atâtea javre şi lichele în cale. Ele se-nchină ţie, sunt, Doamne, ale tale. 334 Vezi tu de ce de-o vreme încoace Nu mai te caut şi credinţa-mi tace. Mi-e silă de cuvântul lichea Dar el stă pus pe făptura ta. Afară de Adam ai mai avut un fiu Şi ai lăsat licheaua a-1 răstigni de viu. De nu mai cureţi tu pământul bine, Te părăsesc şi nu vreau să mai ştiu de tme. Şi voi lua-o, când va începe secerişul, In lanurile tale de-a curmezişul. «Luceafărul», an. XXIII, nr. 21,24 mai 1980, p. 1. [MI-E FAM3LIA-NZESTRATĂ...] Mi-e familia-nzestrată Cu trei haruri dintr-odată. E ca o epidemie Fiecare din noi scrie. Nu ştiu cum ne-am molipsit însă geniul n-a lipsit. Dar se pare Că avem şi o chemare într-o artă fiecare. «Luceafărul», an. XXIII, nr. 21,24 mai 1980, p. 3. [ÎN COLŢUL OCHILOR CA NIŞTE BUBE COAPTE...] în colţul ochilor ca nişte bube coapte Se-ngroaşe-o umbră ca de caş şi lapte, Sugă-ţi-o strânşi gândacii La pleoapele tale, ca pe putregaiuri racii. 335 O să-ţi atâme-o mână jos din pat, Mânjită nespălată cu ce te-ai îndopat. Cinci şobolani să-ţi sângere cu zeamă Buricele de deşte cu gustul de pastramă Să ţi le roadă, tu visând, la os. Când ploşniţa te ia de sus în jos Să nu mai ai nici degetul cel gros Ca să te scarpini, domnule fălcos. «Luceafărul», an. XXIII, nr. 21,24 mai 1980, p. 3. [RUPŢI ALBI DIN VREJUL LOR ADÂNC...] Rupţi albi din vrejul Iot adânc, Mi-a dăruit trei nuferi care plâng. Azi-dimineaţă, apa din urcior Sporise ca de lacrămile lor. N-o să le ardă lacrima tulpina Pân-o veni din lume iar streina? «Convorbiri literare», nr. S, mai 1980, p. 1. [COCOŞULE, TE-ASCULT CÂNTÂND...] Cocoşule, te-ascult cântând De-a lungul nopţilor, din când în când, Şi la soroace-alese ca-ntr-adins. Pământul doarme, vetrele s-au stins. Pe întuneric glasul tău trăsare Cu-al tuturor cocoşilor din zare. 336 Din haosul de drumuri şi cărări Al sutelor şi miilor de ţări. Tu cânţi aci, dintr-un coteţ închis, Şi-ţi şi răspund cocoşii din Paris. O făcătură pare că vă leagă Să fiţi tot unul, toţi, din lumea-ntreagă. Cu-acelaşi cântec, în aceeaşi limbă, Doar sunetul subţire sau gros vi se mai schimbă. Glasul voios cu glasul mai adânc Şi niciodată vocile nu plâng. Ci trâmbiţează vesele în sus Din răsărit până-n apus, Din miazănoapte până-n miazăzi, Chemând la ridicare popoarele-ntristate Şi vieţile scăzute la vlaga jumătate. «Albina», an. 83, nr. 5, mai 1980, p. 6. [DUMINICĂ ŞI SĂRBĂTOARE NU-I...] Duminică şi sărbătoare nu-i. Sunt prada şi-osînditul Iui. Nici scaunul nici patul nu mă ştie M-am dat pe viaţă rob şi pe vecie Atât cât zilele or vrea să mă mai ţie. Şi m-am obişnuit Să fiu de-a pururi osândit. Semenii mei mi-au dat tot închisoare. El mi-a pus lanţ la mâini şi la picioare. Aş vrea s-adorm şi eu câte puţin, dar grele, Mă-mpiedic în catene şi ghiulele. M-am învăţat de tânăr să le port Şi uneori mă simt în groapă mort. Lasă-mi o zi măcar din viaţa mea. El mai adaogă un lanţ şi o ghiulea. 337 N-aş mai putea să mai mă-nalţ la cer De-atâtea-ncătuşeri de fier. Ţi-ajunge-atât, aripile ascunse Când l-am rugat. Atâta îmi răspunse. Iată o horă-ntinsă subt fereastra mea. Aş vrea să joc şi eu. Nu te mişca. Aş vrea să mă ridic si cad. De nu te-astâmperi te arunc în Iad Şi de acolo nu’ mai e scăpare. Dar nu-nţelegi că lacătul mă doare? Nu-i vindecare pentru tine. N-ai inimă şi n-ai ruşine? Dascălul meu mai bine zis e gâde. Eu sufăr, el surâde. Tot eu sunt şi gâdele şi vinovatul. Luaţi-i şi jilţul, perina şi patul Şi daţi-te de-a aruncatul. Ce să mă fac, vai, Doamne, ca să scap? Că lanţurile mi-au ajuns la cap. Asta-i căciula mea S-o duc mereu, din ce în ce mai grea? Când te-au chemat din liniştite tale A vrut chimir şi platoşe şi zale. E-adevărat? E poate-adevărat Dar ce-i păcat c-am încercat? Te-am îmbrăcat şi încălţat Cu ce-ai ales din magazie. Ce mai impuţi destinului şi mie? Scuteşte-mă de-atâta cel puţin Să nu tot dau dovezi de chin Că nu mai sunt la şcoală S-acopăr tot mereu o foaie goală Cu slove negre şi cu verzi uscate. Vezi, asta nu se poate. E lege să-ţi arăţi mereul Lupta-n bătaia vieţii cu negura şi greul. 338 Măcar mă lasă-n voia mai uşoară Să mă deprind că aripa nu zboară Să-mi ieftinesc răgazul, să-mi dea târcoale mie Şi încrezut în mine s-o iau pe dăscălie. Să judec, să dau lecţii, să fac pe dinafară Nătânga meserie, la mine o povară. ÎCi.1 UWl/UlW UU»UUU |JU <41*1 414 lUllilUlUV, Că ţi-ai ales taraba, cu locul de ghioc. Vreau să trăiesc în tihnă cu treaba care place. Te-ai războit cu lumea; puteai s-o laşi în pace. Acum îţi e oprită. Să faci tovărăşie Cu gustul de tărâţe, fie ce-o fi să fie. Eşti un şcolar de-a pururi şi noaptea ca şi ziua îţi poruncesc cu biciul să lăţi întruna piua. Dimia ţi-e hârtia, de ce ţi-o ai ales? Ce-ai semănat de voie aceea ai cules. Osânda, nu-ţi mai iartă să faci de capul tău Rupându-te de gâde că-i crud, (stăpân) şi rău. «Steaua», an. XXXI, nr. 5, mai 1980, p. 3. LOGODNĂ N-am nimic decât inima: Ţi-o dau. Am un bordei în pădure, cu căprioare: Te primesc în el. Am un pat de frunze: Te învelesc în el. N-am bijuterii de purtat la gât şi sâni, Dar îţi dau toate stelele cerului, că sunt ale mele. Te voi purta în Carul Mic prin pădure şi în Carul Mare în toată lumea. îţi voi da şiragurile de briliant şi brăţări de luceferi. Mai am pentru tine, departe, departe, o salbă de luni: pentru ziua nunţii. 339 Şi mai am ceva pentru tine: inima. Ia-mi-o şi poart-o pe sâni, să joace pe ţâţa pruncilor noştri, care vor veni din umbră şi lumină. «Manuscriptum», an. XI, nr. 2, 1980, p. 9. CAISELE Pomii din grădina mea Dau gogoşi de catifea. Gheme, vată, mingi de aţă, Borangicuri de dulceaţă. «Manuscriptul»», an. XI, nr. 2,1980, p. 10. CIREŞELE Câte două, trei Părechi de cercei. Mărgăritare De coacăză mare, Puşi călare La urechea ei. «Manuscriptum», an. XI, nr. 2,1980, p. 10. CITITORULE Să nu se mire ochii tăi să vadă Că-n cartea asta totul e tăgadă Şi înfruntare şi vinovăţie. 340 Aşa cum e ţi-e hotărâtă ţie, Dar de durere, grije şi frăţie, Celui flămând, înspăimântat şi rob, Scrisă cu sânge, bob cu bob, Şi câteodată-amestecat Cu stropul de mocirlă şi scuipat. De-aşijderi, hărăzită ţi-e şi ţie Celui pizmaş, bolnav de lăcomie. Cerneala uneori otrăvitoare Poate că ustură şi doare însă din scârbă ori din deznădejde Mustrarea cugetului creşte. Am înjghebat-o-n stihuri, la-ntâmplare, Cum a ieşit, pripită, alături de tipare, Ca să o strâng în scurt Şi să o simţi mai bine şi s-o auzi şi surd. O poţi începe de-orişiunde Că paginile sunt rotunde, Ca nişte ouă, nelegate între ele, Decât cu umbra, cum ar fi la stele. Vârâţi până la gură în lătură Să ne mai pese de literatură? Ne pasă De laba neagră care ne apasă, De timpul negru de-astăzi şi de mâine. De inima care zvâcneşte-n pâine, De sufletele din pământ, în fiecare casă-i un mormânt Şi un coşciug subt fiece saltea. E suferinţa ta şi-a mea Şi-a tuturora celor pe care-i prinde Hiena Şi-i tăvăleşte-n sânge prin Ghehena. Martor tăcut al vremii de solie, De lepădare şi de silnicie, Ca tine, cititorule şi-ai tăi, Trezit între lingăi şi-ntre călăi, 341 Apropiatul meu cât şi streinul îmi caută tristeţea şi suspinul. Tovarăşi împreună de iscoadă, S-audă gândul şi să-l dea dovadă, Dar, pe furiş, de-a nu simţi nici vântul, Mi-am îngăimat, cum am putut, cuvântul. Parcă şi vântul e spion. Că trage cu urechea la geam şi la oblon, Şi-şi ţine suflul să asculte cine Vorbeşte, sufletul sau îngerul, cu tine? Semenul tău, strivit şi el, Ia parte la prigoană şi măcel. Simbria-1 face gâde şi duşman, Că-i orăşan, că e ţăran, Şi vânător de oameni. £1 te-a vânat Pe uliţi, în biserică şi-n pat. Când luna-mbracă ţara în horbote-argintii, Vine o haită de stafii, Te fură şi te leagă pe tăcute. Un dric te ia şi duce-n potecile pierdute Şi nu mai ştie nimeni de tine niciodată, Surghiunul tău se-ntinde ca o pată. Mânjindu-ţi casa-ntreagă Gonită de la vatră şi pribeagă, Ş-ait rând de cerşetori şi cerşetoare Sporeşte gloata celor care Bătrâni, copii, femei, Cerşesc pe la răspântii de Ia săraci ca ei. Din om în om, din casă-n casă Poliţia e-ntinsă ca o plasă Urzită din frânghie sau moale, de mătasă. Păianjenul aşteaptă să te muşte Şi spânzură pe semeni de fire, ca pe muşte. Umflat, flocos, cu ochii înflăcăraţi de pradă Şi lacom să apuce-n reţele lumea toată. 342 în fiecare clipă de timp, norod şi ţară Trăiesc în jungla neagră din vârsta terţiară. Păduche de gorilă, păianjenul şi-a-ntins Până la cer urzeala, crezând că l-a cuprins, După ce spurcăciunea, suind pe cruce, sus, Prin rănile deschise a supt şi din Iisus. Prietenii stau prin preajma ta la pândă Cum ar putea mai bine să te vândă, Căci pâra li-i plătită cu dobândă. Ţi-e teamă şi de frate Să nu te dea cu mâinile legate. Şi noaptea, chiar în noaptea învierii, Se-opresc la poartă duba şi hingherii, în toată noaptea câte-o turmă De-ai noştri pier în gol şi fără urmă. Din patru trei zăceau în puşcării, Din zece opt nu mai sunt vii. Ne-a mai rămas în ţară credincios Câinele singur, teafăr la miros. El simte-n ceaţă prietenul şi ruda. Călcând tiptil cu pasul şi şoaptele lui Iuda. [aproximativ 1943] «Manuscriptum», an. XI, nr. 2,1980, p. 11-13. CATRENE ŞI DISTIHURI [1] Oricare-i timpul şi felul de doctrină, Se-mparte lumea-n două, în multă şi puţină. 343 12] Trâmbifi, clopote, lăute, tobe, flaute, tipsii -Noaptea s-a târât prin ceaţă, printre hăuri şi vecii. [3] Şi azi aceleaşi ceasuri mereu, fără sfârşit. Ca nişte amfori negre, pe umeri, de granit. [4] Din viaţa voastră goală făceaţi întâietate Că fiecare ţine să aibă el dreptate. Dreptatea mea-i supusă dreptăţii tale ş-între Dreptăţile-ntristate domnesc doar cele mândre. [5] E oltean, însă, din fire, Nu-i la minte prea subţire. Şi desigur a minţit Ca să crezi că nu-i corcit. [6] Pe cât creşti şi eşti mai mare Te obrăzniceşti mai tare. [7] După cazne de un an Poţi să scrii şi un roman. [8] Nu auzi nimic, măcar Ia urechi de la măgar. 344 [9] De vorbeşte Te stropeşte, Dacă tace Nici atât nu poate face «Manuscriptum», an. XI, nr. 2,1980, p. 14. [PĂCALĂ I] Păcală ştie poveşti De citeşti şi-ncremeneşti. Cu snoave şi cu minciuni Păcală tace minuni. Şi te scoală de pe boală, Cu vorbele lui, Păcală. Veste bună, dragii mei, Păcală are condei! Păcală scoate şi el O revistă într-un fel. Foaia lui săptămânală Se va chema tot Păcalăl De-acu jale-ntre reviste, Doliu, lacrimi şi batiste. Nebiruitul Păcală Vine, - a venit!... Sfiială întristare generală, Dispariţie totală... Cei ce n-au cucuie-n frunte Să poftească să-l înfrunte. 345 Cei ce nu sunt strâmbi de şale Să se frece de-ale sale. Că Păcală unde trage Lasă vite boşoroage. Pân’ la 20 aprilie Mai sunt doar câteva zile. lese-n fiecare joi Şi preţul e de lei doi. 1928 «Manuscriptum», an. XI, nr. 2,1980, p. 15. [PĂCALĂ II] Fete mici şi fete mari, Şi ştrengari şi'neştrengari, Unchi, nepoţi, mătuşi, părinţi, Cei cu dinţi şi fără dinţi, Voi, surori, cumătri, fraţi, Veniţi toţi şi ascultaţi! E poruncă literară Să dăm sfoară azi în ţară, Când apar sute şi mii De prostii şi nerozii, Ilustrate, colorate, Să le aruncaţi pe toate! Ironii săptămânale Fără duh de cinci parale, Tiraje şi-abonamente Fără haz, fără talente, înapoi la tidva goală! Ca să-şi facă loc Păcală. 346 De prisos să vi-1 prezint: O să-l auziţi grăind. Neaoşul nostru Păcală O să dea şi pe la şcoală, Şi pe-acasă, şi pe stradă; O să daţi de el hui-hai, La Senat şi în tramvai. Nu cred c-o să se mai nască Aşa soi de gură-cască. 1928 «Manuscriptul»», an. XI, nr. 2,1980, p. 15. PĂCALĂ ÎN CIŞMIGIU Şoseaua şi Grădina Icoanii, Fîlaretul Ţi-au imitat zadarnic, o, Cişmigiu! portretul. Un singur Monte-Carlo există-n Bucureşti, Tu eşti şi Monte-Carlo şi Cişmigiu tu eşti. Benoni latră-n apă şi frunzele-1 îngână Ştiind că lângă tine e Opera Română. Minunea ta-i păzită de două ministere Adânci ca două sfinte sălaşuri de mistere. Aleea Carmen Sylva, Liceul Lazăr, Schitul Lui Măgureanu veghează grădina şi stropitul, Şi şapte-alei cu sălcii şi cu pietriş pe lut Duc la movila rece cu laptele bătut. Miss Wellebeck de vorbă cu Fraulein Klara Roth Şterg pe Bebe şi Pufy mânjiţi de fragi pe bot, 347 Şi ei printre grimase de guri posomorâte Le văd solemne, grave, bătrâne şi urâte. «Manuscriptum», an. XI, nr. 2, 2980, p. 15-16. jPRGGNATA, DOAMNA DOC TOR...j Prognată, doamna doctor, gustând un colţ de pâine, Avea un zâmbet parcă şi-un rânjet ca de câine. Şi-i sta frumos şi bine Când îşi punea urechea, s-asculte-n piept, pe mine. Dar stând întins pe masă alături de halat, Cădeam fără de voie cu gândul în păcat. «Manuscriptum», an. XI, nr. 2,1980, p. 16. AGRICULTURĂ Caută-ţi găina şi curca de ouă Şi-n cuibar de paie pune-le-amândouă. Dar bagă de seamă, Nu ştiu cum te cheamă: Uneori cu creasta şi cu coada bearcă Şi cocoşul, dragă, să ouă se-ncearcă. Am văzut odată chiar un biet clapon Stând să facă ouă măcar de carton. - «Dacă nu-mi lipseşte - zice - nici un maţ!» Oul lui se cheamă însă găinaţ. «Manuscriptum», an. XI, nr. 2,1980, p. 16. 348 [ŞTIE TOT...] Ştie tot şi-ar face tot Are mintea în compot. Dar de-I rogi Nu e-n stare de nimic Priceput într-altceva: Critică la cafenea. Şi-a pierdut tot timpul bun Cu baloane de săpun. «Manuscriptum», an. XI, nr. 2,1980, p. 16. [E TOT CE VREAM SĂ ZIC] E tot ce vream să zic. Nu mă-ntreba nimic, Că n-am răspuns în stare Să împlinească orice întrebare. «Manuscriptum», an. XI, nr. 2,1980, p. 16. Y Prin cerul spart Vii stele-mpart Armonii transcendentale, Peste veştede petale. In surdine, Coarde fine 349 Tremurarea-şi cadenţează, Şi-n refrene vagi vibrează. Ochi de rouă Lacrimi plouă Şi-ntr-un tril de clape clare Joacă vinul în pahare. 1896 Publicată de Şerban Cioculescu în «România literară», an. XIV, nr. 5,29 ianuarie 1981, p. 7. [CA SĂ...] Casă Nu mai fie ca bolnavă N-aştepta firul să iasă Iarba este cu zăbavă. Până ce se va topi Aşternutul şi zăpada Fă-i tu floare cum vei şti Din cuvinte cu grămada. «Luceafărul», an. XXIV, nr. 45,7 noiembrie 1981, p. 1. 350 [CATREN OCAZIONAL] N-a-nţeles poetul când admiri şi spui Că n-ar fi de stânga versurile Iui. Domnule ministru, respectându-ţi treapta. Te întreb de n-o fi că le-a scris cu dreapta. [1946] «Manuscriptum», an. XII, nr. 1, 1981, p. 13 [ŢI-AŞ TRIMITE MĂRŢIŞOARE...] Ţi-aş trimite mărţişoare Ochii blândei căprioare, în silabe ca un dar De smarald şi chihlimbar. «Luceaânil», an. XXV, nr. 10,6 martie 1982, p. 1. PODOABE [Variantă] în lumina lunii, moale Un păianjen - un blestem Se deşiră prin petale, Noaptea-ntreagă ca un ghem. 1 Acest catren este însoţit în manuscris de următoarea însemnare a lui Tudor Arghezi: «Era să fie citit cuatrenul de mai jos la banchetul oferit de ministrul de atunci, M. Ralea, în ziua Premiului Naţional de poezie» (n. ed). 351 Ac, mosor, compas, gherghef. Bate raza-n loc şi-o coase Şi pe ramuri de sidef îşi desface firu-n şase. Două fire străvezii Ţin de coada unei ghinde. Câte-o stea de broderii Ca o muscă i se prinde. Uneori oprit pe fire înnodând un vârf de aţă întâlneşte cu uimire Luna plină drept în faţă. Vântul mai înalt ca teii Iute şi nebun, ca ţapul, Prin hlamida areneii îşi strecoară zilnic capul. Şi când nu e vânt sau ploaie, Numai umbra grea de lene, Un mierloi, o cucuvaie, Iau găteala lui pe pene. «Luceafeml», an. XXVI, nr. 19,14 mai 1983, p. 1. BILETE DE PAPAGAL [III] tu Moare-n fiecare zi Ba de cap, ba de stomac Şi iată-1 că ne trăi Fără patru ani un veac. 352 Şi-acum pune un picior Şi în veacul următor. [2] Şapte ceasuri nu-ţi ajung, Fă-ţi discursul cât mai lung, Dă i_£i Ci uni mâini Şi guiă. Prostul nu are cenzură. [3] Ce bine v-aţi mai înţeles Când mi-aţi dat actul de deces; Şi singur când m-am dezgropat, Ce viu m-aţi felicitat. [4] Ce-i o ţară, azi, vitează? Sensurile variază. [5] în ce fel de zodie Te-ai născut, jigodie? [6] Neron moft, şi moft Irod. Tu trecuşi un şanţ şi-un pod Şi la ceasul liturghiii Ucizi mama şi copiii. [1940] «Manuscriptum», an. XIV, tir. 3. 1983. p. 39.- 353 [FATĂ ALBĂ...] Fată albă, Fără salbă Ieşi din grâu şi din mohor Că-ţi aduc un mărţişor La grumazul Ca atlazul Ca să-ţi poarte De-ntâi marte Bucuria şi noroace, Ieşi din spice, vino-ncoace. «Luceafărul», an. XXVII, nr. 8,25 februarie 1984, p. 1 [Ml-0 SETE DE TINE, SUAVĂ...] Mi-o sete de tine, suavă, O sete de-arşiţă bolnavă. Paharele de came în preajma mea Dar nu te pot bea. Pahar rotund Te-aş bea până-n fund. Femeie, răcoare, nălucă, Că setea mea bea şi usucă. Mi-e sete-n răscoală Zăcând ca de boală. Te-aş prinde-n livede Dar ochiul ne vede. Un ochi ca de şcoală Deschis pentru noi Bolnavi amândoi. 354 Ne află tot satul, Pândeşte păcatul. Păcatului inima-i dulce, Că vrea să te culce, Ascunşi în hăţiş, Te-aş bea pe furiş. 1964 «Flacăra», an. XXXIII, nr. 10,9 martie 1984, p. 9. VINO-NDĂRĂT Vino-ndărăt, descântă-mă să-mi treacă, Ia-ţi farmecele, lasă-mi inima săracă. Stinge-mi cărbuni şi dă-mi să le beau leşia, îmi fă ceva şi ia-mi ticăloşia, îngaimă şi murmură din datini cuvinte, Să-i vie sufletului minte. Din amfora întreagă rămase un ciob. Cum de-ai putut din slobod să faci rob Şi dintr-un teafăr un neghiob? Fă semne de-a-ndaratelea şi ia Păienjenişul de pe mintea mea Şi strânge-1, du-ţi-1, fă-ţi-1 trâmbă. Se-mpleticeşte ochiul, căutătura-i strâmbă Auzul astupat şi gura O iau ca şi căutătura De-a curmezişul gândurilor toate. Vrăjitul tău de pipăit nu poate Nimic mai mult decât să facă scame Din suflet, şi să mi-1 destrame? 355 înstreinează-mă de tine - abia cuprins. Fă-te urâtă, hâdă, rea-ntr-adins, Du-mă cu scârbe, fă să-mi pară rău C-am sărutat petala zâmbetului tău. «Luceafărul», an. XXVII, nr. 20,19 mai 1984, p. 1. CLAPONII Ieşiseră din ouă, adesea răsclocite Umblând după gângăi şi viermi pe nimerite Şi legănaţi, nesiguri pe slabele picioare Cădeau în gropi de ploaie, cercând în van să zboare. Era-ntuneric beznă jur-împrejur iată îi vede grădinarul cu milă, ca un tată. Veniţi încoa, le spuse hoinarilor, de-acuş O să găsiţi seminţe, nu muşte, şi culcuş. Sunt omul de grădină, Vă scot din întuneric la lumină Şi vă învăţ din aripi să daţi cum se cuvine. Intraţi aci, la mine. Deocamdată dascălul local Va fi să vă înveţe-a cânta un papagal. El n-are cine ştie ce voce de tenor Dar gama şi solfegiul le ştie binişor. Nu este-aşa, Coco? El dete pilda-ndată: Do, Re, Mi, Fa, Si, Do. Pe-ncetul şi măsură ce va scădea şi frigul, O să vă-nveţe moşul Coco şi cucurigul. «Flacăra», an. XXXIII, nr. 21,25 mai 1984, p. 25. 356 [N-AM DAT CU VOIE NICI O SUFERINŢĂ...] N-am dat cu voie nici o suferinţă Şi am, cu toate-acestea, o căinţă. Şi trebuia să-ndur pentru trecut Povara relelor ce n-am făcut. N-am înşelat, n-am pângărit altarul tău Deci n-aş avea de ce, dar am păreri de rău. Mă mustră cugetul cu vorbe grele Şi-i glasul chiar al gândurilor mele. Şi să-mţeleg îmi vine greu Mă mustră el, mă mustru eu? «Luceafărul», an. XXIX, nr. 8,22 februarie 1086, p. 1. [LA GEAM PĂMÂNTUL MI-A TRIMIS.,.] La geam pământul mi-a trimis Să-mi înflorească un cais, Şi flecare mugure cu floare Nu m-aş mira, să-nceapă, ca fluturii, să zboare. «Luceafărul», an. XXX, nr. 20,16 mai 1987, p. 1. FLORI DE MUCIGAI Mi-e sete şi aş vrea să te beau, să te sorb Şi să mă-mbăt cu tine, pe brânci şi orb. Ingenunchiat la tine Ca la rugăciune Să te beau fierbinte ca un tăciune. 357 Eşti o vioară cu vibrarea nepătrunsă, Lasă-mă să-ţi caut coarda ascunsă Şi s-o fac să cânte mută. Eşti o alăută, Eşti un stup cu mierea nebăută. Doamnă, marchiză, Lasă-ţi stupul să se deschiză. Te roagă o albină, Regină. Şi-aş vrea s-o alung, Sunt orb şi ciung, Şi numai buzele mi-s întregi. In tremurai sărutării mă întreci. Şi sărutarea Cu gura aprinsă, cu coapsele reci. Iată, Crâncenă şi zvăpăiată, Tinereţe, tristeţe, M-am lipit de stupul tău, L-am devastat şi-acum îmi pare rău. Nu trebuia Să te frâng ca pe o nuia De salcie moale A mădularelor tale. După ce am gustat din miezul tău Nedemn de tine-mi pare rău. Nu trebuia, nu era permis. Stupul trebuia să rămâie închis. «Luceafărul», an. XXX, nr. 21,23 mai 1987, p. 1 [MI-E FOAME DE TINE, MI-E FOAME ŞI SETE...] Mi-e foame de tine, mi-e foame şi sete Ascunsă în dantele şi plete. 358 Ţi-aş rupe dantela să te ajung mai iute Pierdută-n falduri şi cute. Te vreau desfăcută şi goală Cu şoldurile scrise-n spirală. Fireşte că dragostea e-a inimii-ntâi Dar nu poţi fără trup să rămâi. «Luceafărul», an. XXX, nr. 23,6 iunie 1987, p. 1. INIMII . Ce duci acolo-ascuns, m-au întrebat, Crezând că-s nişte bucuri de furat. Ia nişte haruri căpătate de pomană. Căutător de zdrenţe şi de vechituri. Avuşi aleanuri pentru toţi, Să ai şi pentru mine un leac nu poţi? Câţi au bătut la tine, flămânzi şi desculţi, Le-ai dat un adăpost, oricât de mulţi. «Luceafărul», an. XXX, nr. 27,4 iulie 1987, p. 1. HORĂ DE NUNTĂ în mijlocul tuturora-şi întinsese zâna hora Şi flăcău cântând pribeag Mă uitam cam fără drag. Hora,-nţelesesem bine, Se-ntindea şi pentru mine, 359 Multă părere de rău Eram vârstnic dar flăcău. «Luceafirul», an XXX, nr. 31,1 august ] 987, p. J. [TREBUIE SĂ MI LE ASCUND, SĂ NU MI LE MAI VADĂ...] Paraschivei Trebuie să mi le ascund, să nu mi le mai vadă Gândul şi lacrima oricine. Şi ziua trece, noaptea iarăşi vine Şi plâng mereu stârnit de tine. 21 marile 1967 «Caiet teatru», nr. 76,;fehruarie 1988rp. 5. FLORI DE MUCIGAI Croncăne un corb în ploaie Şi-i răspunde o cucuvaie. Temniţa e o cetate Şi din turlă ceasul bate Să mi-aducă ştirea, ştiu, Todeauna că-i târziu Pentru tot ce-aş vrea să ştiu. Dacă ceasul va să tacă Cu tăcerea nu se-mpacă. Şi zburând cu vecii vecii Vin la gratii liliecii. «Familia», an. XXIV, nr. 3, martie 1988, p. 1. 360 [MUSCALII, NEMŢII, SÂRBII ŞI UNGURII SE BAT...] Muscalii, nemţii, sârbii şi ungurii se bat, Pe tot atât de multe tărâmuri şi hotare, Bătaie cum în lume în veac nu s-a aflat Cu-atâta vitejie şi dârză-nvierşunare. Dar între cele patru oştiri ce-acuma mor, Vulturul dând ocolul voinicilor trasare De-a întâlni păstrată la pieptul tuturor, Aceeaşi iconiţă a lui Ştefan cel Mare. 1916-1918 «Familia», an. XXIV, nr. 4, aprilie 1988, p. 1. PSALM LUI EMINESCU De-o viaţă toată noaptea ţi-am trimis Stăpâne, gândul nerostit nici scris Că cine-ar fi atât de iscusit şi teafăr De-a-şi înmuia ca tine, condeiul în luceafăr. Te caut pretutindeni şi umbra ţi se-ascunde în ce stihie veche, rătăcitoare ? Unde ? Plânsetul spune că ai fi-n pământ Ca să te-ncapă nu-i pământ destul de sfânt. Tu te-ai întors de unde ne-ai venit Purces din nesfârşit, Unde se-ascunde taina tuturora. «Luceafărul», an. XXXII, nr. 10,11 martie 1989, p. 1. 361 [PĂRINTELE EPISCOP, BĂTRÂN DE O VECIE...] P'.'ir^'e episcop. bVrsîn de o vecie, Cutreierase lumea pentru Hristos şi Papă, 4 <\r* Torc r*n r» «nit#* Pe drumurile-ntinse, de pulbere şi apă. N-a pregetat o dată, n-a-ntârziat o dată Să mângâie durerea, necazul şi-agonia. Curată-i era mâna şi viaţa prea curată Trăindu-şi suferinţa de om şi veşnicia. Doi îngeri mari de aur, ca grâul dat în spic Primitu-i-au şi trupul şi sufletul creştine într-un şervet cu ciucuri, gălbui de borangic, Un suflet ca văpaia şi-un trup cât un ciorchine. «Adevărul», an. I, nr. 44,15 februarie 1990, p. 1. [UN VEAC ÎNTREG DE CÂND MEREU MĂ-NŞEALĂ...] Un veac întreg de când mereu mă-nşeală Şi-o tot gonesc cu graiul de cerneală, îmi trece seara în manta albastră Şi-mi bate cu un deget la fereastră, îmi spune că e sora mea de lapte Şi să nu iau nici seama că se face noapte. Dar eu aştept şi noaptea să mai stea Până ce iese-n cer şi steaua mea. 362 Mă duc prin toamna frunzelor în horă Şi-ascult jucând dantela ei sonoră. Rue de PaviUions «Alfa», nr. 7, iulie 1990, p. 10. PĂPUŞA MEA Tătuţu-a căpătat cu făta lui Păpuşa cu ochii vineţi ori căprui, Ori verzi cu brumă-n ei ca pruna Şi schimbători şi alţii-ntodeauna Nu ştiu-n câte feluri de scântei. Că nu-ndrăzneşte să se uite drept în ei. Viteaz şi îndrăzneţ în toate cele Se-nfricoşează doar de două stele Ce-1 aţintesc naive dintre pleoape Ca din adâncul fund al unei ape. în faţa lor se pierde şi rămâne prost. Şi vocea ca un geamăt răguşit II turbură şi-i trece prin trup ca un cuţit Moale şi cald şi dulce, de mătase, Din buzele pe care de-abia le sărutase. «România Mar©>, aa HI, nr. 86,28 februarie 1992, p. 16. [NEPUTÂND SĂ SCRII MAI BINE...] Neputând să scrii mai bine Dragă prietene, ca mine, 363 Mi-ai luat pâinea de la gură Şi cărbunii de căldură. Zece anii de răociare Tot n-ai fost mai mult în stare Ş; mi-ai cere-acun: iertare. Fericitul autor o.:- ..x ... «România Mare», an. III, nr. 86,28 februarie 1992, p. 16 MONOLOGURI [1] Fă-te şir de stânci odată, Taie vântul la mijloc Şi-n cărarea lui tăiată Fă-mi să trec, prin piatră, loc. [2] Peste vântul călător Am o zestre de-mpărţit: O cireadă, un izvor Şi-o pădure-n asfinţit. Pe-o potecă de-o copită Stăpânirea cotropită Când e dincoace şi când, Dincolo de cer şi vânt. «Curierul românesc», an. IV, nr. 19-20, 20 octombrie 1992, p. 8. VERSURI PENTRU COPII I PRIETENII COPIILOR PE TERENUL DE SPORT [1942-1943] [1] Nu prea stă frumos, băiete, Să sari capra peste fete. înţeleg să sară ea, Capra, pe spinarea ta. [2] Ar vrea şi ea pe zăpadă Să alunece, să cadă Pune şi tu, dacă poţi, Talpa lor de şapte coţi. [3] Dacă n-o loveşti cu rost, Mingea sare strâmb şi prost. Dar se-ntâmplă că piciorul îşi trânteşte jucătorul. [4] Dus uşor în josul apii, Să te-ntreci înot cu crapii Şi, călcând cu tot obrazul, Să te legene-ncet iazul. 367 ANIMALE MICI ŞI MARI [1943] [1] Dumnezeu ne dă de-a gata Totul chibzuit şi bine. Calul este pentru tata, Mânzul este pentru mine. [2] De la floarea de lumină, Ea ne-aduce plosca plină Şi ne toarnă în pahar Lapte de mărgăritar. [3] Sus pe cracă, parcă-n grindă, Veveriţa roade ghindă. Deşi nu-i aşa de bună Ca o nucă şi-o alună. [4] Puiul mâţii-ntâia oară Vede fluturii că zboară. Vino-ţi, mâţule, în fire, Lucruri multe-or să te mire. 368 [5] Cei mai bun eeascnvcar E cocoşul din hambar. Când îi stă, Moş Crăcănel Pune ceasul după el. [6] Mi-ar plăcea să fiu curcan, Să scot moţul din sprâncene Ca un turc un iatagan, Să mă umflu gros, în pene. [7] Aşa câine-aş vrea şi eu Să fie prietenul meu. Nu m-aş teme de nimic Că sunt câm, fricos şi mic. [8] Hai tataie, hai mamaie, Să ne luăm şi noi o oaie Cu doi gemeni, cu doi miei, Să mă culc în pat cu ei. [9] Doamne, câte lighioane Ai făcut pentru copii. Lumea-i plină de plocoane, De minuni şi jucării. [10] Ele nu dau nici o hrană Oamenilor, de pomană, 369 însă iazul fără ele E ca noaptea fără stele. [11] F^r\n5 rţjto cî-ur» r»J5+r*i ~ ~ ' ~'t~ T * 'X‘* Au zburat până-n zăvoi, Pentru că s-au săturat De coteţ şi praf uscat. ZILE DE FERICIRE [1943] [1] Dunărea şi apa toată Izvorăsc dintr-o găleată. [2] Vasilache-aş vrea să ştiu E păpuşă ori e viu ? [3] Nu-i mai arde seara, iacă, Nici căţelului dejoacă. [4] Noi'ne ducem la culcare. Noapte bună, mamă-mare. [5] Hoţul cum ar lua în gură Cel puţin o prăjitură. [6] Uţa, uţa, Cu căruţa. 371 [7] Cuţule, nu-ţi este frică De aşa soi de pisică? [8] Mare-adâncă, măi băiete. Trec prin ea-n papuci şi ghete. [9] Cuţu merge şi la şcoală, Fără cărţi, cu mâna goală. [10] Cel puţin găina n-are La spălat, rufe murdare. [11] Fă-ţi tu numai vânt pe-o roată Că străbaţi şi lumea toată. [12] Cuţu s-a cam necăjit Grebla că l-a mârâit. [13] Iată, soarele e sus Dar băiatul doarme dus. [14] Pe la ceasul opt sau zece Ia un duş de apă rece. 372 [15] Dacă lunecă şi-o scap Mă dă mingea peste cap [16] Cuţul tare-ar vrea să-l pape Punei-i cornul mai aproape. NOASTRE ANIMALE [1944] [1] Capra-i mândră cine e Şi o cheamă Bebe. [2] Numai domnişoara ştie Grohăitul cum se scrie. [31 Domnul ăsta, cu covrigu-n Coadă-i domnul Cucurigu. [4] Dumnealui, când întrebam, Răspundea că-1 cheamă «Ham» [5] în coteţ, în lac, în sac Vorba ei e una «Mac». [6] Am şi-un mut, bagă de seamă. Ia ghiceşte cum îl cheamă. 374 [7] Are-o coadă fiecare Şi-o poreclă din născare. [8] Mângâi-o pe bot şi tu Şi-o să spuie că e «Mu». [9] Când l-apucă bucuria Pe cumătru, strigă «I-a». MICI COPII, MARI BUCURII [1944] [1] Domnul doftor de păpuşi A sosit şi-aduce-acuşi Vată, scule, spirt şi ismă: Dar va face-ntâi o clismă. [2] Seara vine somnoroasă -Ochii strâng şi buza-i groasă; Bosumflată şi posacă Lasă baltă tot şi pleacă. [3] Eu, de ziua dumitale, Ţi-am făcut un cozonac Cu stafide şi migdale Şi umplut cu nuci şi mac. Dar nu ştiu ce s-a-ntâmplat -C-a ieşit un colţ muşcat. [4] Dă-ne pace, măi Grivei, Că nici tu nu ştii ce vrei: Cloşca de te-o da grămadă,-ţi Trece pofta de saladă. 376 [5] Până astă-seară piciul N-a ştiut ce e ariciul. El credea, prostul de el, Că ariciul e purcei. [6] Aşa pat când calcă hoţii Beciul, păcăliţi cu toţii. Fata mamii-a dus la gură Linguroiul cu untură. [7] în orchestră, surioare, ' Bate toba o căldare, Şi-n loc de violoncel, Cântă gros un brotăcel. [8] - «Toată casa-i un săpun; Ce, eşti, piciule, nebun?» - «Să nu-ţi dau un pai mai bine Ca să-nveţi să faci ca mine?» [9] Melcul iese din găoace Vrând şi el cu ei să joace, Şi lăcusta se avântă, Vaca-Domnului le cântă. [10] Maica, fraţii-1 tot răsfaţă, Corcolit de dimineaţă. Numai el nu prea pricepe, Că e mic şi-abia începe. 377 SPORTURILE COPIILOR |1944] [1] De-ar mai fi o dată vară Să plecăm voioşi la ţară Şi, de-a ruga prin pădure, Bucuria să ne fure. [2] Profesorul stă pe mal; Nu cumva să-i ia un val. Căci, atunci, cu-o săritură, îi aduce-acasă-n gură. [3] Din rachetă în rachetă Mingea face o navetă, Prinsă ca-ntre două bice. Jocul este să nu pice. [4] Dimineaţa, la plimbare, Doamna iese-n câmp călare, Iar boierul plimbăreţ O urmează călăreţ. 378 [5] Cu frânghia, de-a atleţii. Să vedem de-nving băieţii. Mi se pare că e gata Să câştige cel cu fata. [6] Domnişoara ştie bine Să danseze pe patine, Dar îi vine mai uşor în nădragi de domnişor. m Cine face muşchii mari, Ochii buni, copiii tari Şi dă aripi la picioare? Două roate zburătoare. [8] Trei fetiţe s-au jucat Cu balonul lor umflat. Când să-l prindem împreună S-a dus tocmai până-n lună. SĂRBĂTOAREA DE PĂPUŞI SE ÎNCEPE CHIAR ACUŞI [1944) [1] Ce mi-e că ar fi ligheanul, Heleşteul ori oceanul, Cel cu boroboaţele; Că ne scapă raţele. [2] Nu gândesc, nici nu zic că N-ar fi şi-asta muzică, însă-n parte, fiecare Cântă tot altă cântare. [3] Grădinarul cu ghivece Ne aduce cincisprezece. Că ce fel de sărbători De păpuşi, simt fără flori? [4] Din caleaşcă, la ospăţ, Castelana se coboară. Haide-ntâi să te învăţ Hora noastră, domnişoară. 380 [5] î-a condus un sădi via De căţel, un căţelan. T-*o o Aft r;>!”îoîrî Şi el e de porţelan. [6] Cotoşmanul a sărit Peste ziduri de cetate Şi palate răsturnate, Şoaricele find grăbit. m Socoteala-i încurcată, Căci cât face-o dată una Mă întreb întodeauna Şi nu aflu niciodată. [8] Gospodinele-au venit Ca să cumpere fidea; Şi-a rămas de chibzuit Dacă-i bună în cafea. [9] Pentru fetele uimite De atâta voinicie, Ei cad cu destoinicie Peste cap, pe negândite. [10] Cu girafe pe căruţă Azi l-a inaugurat, 381 Circul nostru, o maimuţă De bumbac adevărat. [11] Pentru marea sărbătoare A păpuşilor, măcar, S-a întins o masă mare, Care nu-i în calendar. [12] De la masă, le aduce Ciutelor de căprioare, Fiecare-o sărutare Şi câte ceva să-mbuce. [13] Accidentu-i serios, Puiul mamii de o şchioapă Trebuie sculat de jos, De pe preş, ca dintr-o apă. [14] Dă semnalul de plecare Cu alaiul, toboşare, Că-n lanterne arde tare Mucul mic de lumânare. [15] Zarva din bucătărie Pregăteşte, jos, dejunul Şi copiii, câte imul, Fac mâncări şi cocărie. 382 [16] Ca să fie mai drăguţ Intre ginere şi fată, Când se plimbă cu căruţ, Ui ^Ui pUilC vidVdia. TRECE ANUL [1944] [1] Pe o ramură, băiete, Cântă polca un sticlete. Câteşitrei, voi, nu puteţi Să cântaţi ca trei sticleţi. [2] Două fete mititele Umblă după micşunele, Fiindcă vor să strângă-ncet, Mamei, coşcogea buchet. [3] Vântul scutură copacii Şi-i îndoaie de pământ, Insă, pasămite dracii Nu ţin seamă nici de vânt. [4] Numai zmeului îi place Să stea-n vânt şi-n frig afară, Să se-ntreacă şi să joace, Dus de coadă şi de sfoară. 384 [5] Vara-i bine, -ntins pe rână Să mă fac cioban de stână La o capră şi un ied, Să fiu baciu ori să mă cred. [6] Tu să crezi că umbli-n mare Când în apa de pârâu, De-abia udă la picioare, Vreai să-ţi treacă peste brâu. [7] Vara-i vară, orice-ai face: Poate omul să se joace Şi să cânte cât îi place, Când încolo, când încoace. [8] Vrei să fii şi tu cioban. Ia trei gâşte şi-un gâscan Şi să strigi în gura mare: «Lapte dulce de vânzare». [9] De momâia dintr-un par Păsările n-au habar, Nici de-ar fi momâi o oaste, Nu sunt ele-aşa de proaste! [10] Voi, crezând că-i pomul mare, V-aţi ales cu-o supărare. 385 Două coşuri goale, vere: Ca să-ncapă şapte mere! [11] Ala, bala, portocala, Mai bună-i hora ca şcoala, Ţarina decât cerneala, Decât cartea, hoinăreala. [12] Vă dau: Bună dimineaţa! Tot o şcoală-i şi verdeaţa. Fluturele şi-un bondar Zboară ca-n abecedar. [13] Cu păpuşa şi pisica Spui că nu-nvăţăm nimica. Parcă eu, lungi-s-ar anii, Nu-nvăţ lenea cu motanii! [14] Nu-i ruşine, n-ai sfială, Să stai vara-n pielea goală. Toamna-n câmp, una din două, Iei umbrela sau te plouă. [15] Domnul ăsta din ogradă Este Omul-de-Zăpadă. A venit pe neaşteptate Pe la opt şi jumătate. 386 [16] Vicleimu-a colindat Toată noaptea de Ajun In costum de bal mascat Până-n ziua de Crăciun. CARTEA MEA FRUMOASĂ [1958] ZECE HARAPI Zece plozi, zece harapi, în papuci şi în ciorapi, Au plecat să strângă ouă.1 Unul însă nu se-ndură, Supărat de-o bătătură, Şi-au pornit, din zece nouă. Nouă câmi, strânşi în sobor, Sunt prăjiţi ca-ntr-un cuptor. Unul e de tot răscopt Şi, răzbit de moleşeală, Cade, mort de oboseală. Şi-au rămas din nouă opt. Opt harapi s-au prins ca marea Să o fure cu căldarea. Unul,auzind din şoapte Ce şi-au pus în gând să facă, S-a oprit şi se dezbracă, Şi-au rămas din ceată şapte. Şapte, câţi au mai rămas, S-au bălăbănit un ceas 1 E ştiut că-n râul Nil Ouăle-s de crocodil. 388 Cu găteje noduroase. Un harap s-a-mbolnăvit, S-a culcat şi-a adormit. Şi din şapte mai sunt şase. Şase mierii-i dau târcoale Şi le lasă gura bale: Nu poţi trece să nu linei. Dar pe unul 1-a-nţepat O albină, şi-a urlat. Şi-au rămas din şase cinci. Cinci harapi au fost pârâţi De-alţi harapi, şi mai urâţi, La un jude idolatru, Din er unul, cu hârtie, A intrat în puşcărie, Şi din cinci câţi mai sunt? Patru. Patru câmi, Doamne fereşte, Dând cu undiţa la peşte, S-au zbârlit ca vai de ei. Unul, creţ şi mai rotund A fost tras de laţ la fund Şi mai sunt cu toţii trei. Trei harapi, trei coate goale, S-au zgâit la animale Mai de rând şi mai de soi. Unul mai cutezător S-a băgat îmblânzitor. Şi din trei simt numai doi. Doi harapi mâncau stafide, Roşcove, la Piramide. Le-a lipsit numai tutunul. Văzând soarele că trece, Unul n-a mai vrut să plece 389 Şi-a rămas că pleacă unul. Un harap ce să se facă Singur, te gândeşti oleacă, Singur cuc şi oropsit? Gândul bun când i-a venit, Iată taică, iată maică, S-a-nsurat c-o harăpoaică. ZECE CĂŢEI S-au legat zece căţei Să se facă derbedei, Doritori de-o viaţă nouă. Unul însă s-a retras Şi din zece-au mai rămas Buni tovarăşi numai nouă. Hotărâţi, fără zăbavă S-au şi dat la o ispravă Mai cuminte, cel mai copt S-a pitit subt coşul mare Şi din nouă, prin urmare, Au rămas, căţeii, opt. Opt s-au strecurat tiptil într-un automobil. Pe şofer, cum l-au zărit, Ei s-au şi cărăbănit. Numai unul, mai sfios. Şi cu dinţii toţi de lapte, N-a putut să sară jos Şi din opt rămas-au şapte. Iată-i instalaţi, în fine, Cum nu se putea mai bine. 390 Când veni proprietăreasa O iau iar la sănătoasa. Dar pe unu-1 înşfăcase Şi-au rămas din şapte şase. Cu al şaselea căţel S-a-ntâmplat ceva la fel. Ca o fiară, care muşcă, A fost prins şi pus în cuşcă. E uşor să te convingi Cum se face că, deodată, După fusta sfâşiată, Au rămas din şase cinci. însă, piază rea şi-aici, Că au dat de un arici. Cel mai blând şi mai netot înţepat a fost în bot Şi rănitul, ca la teatru, A ieşit schilod din scenă Şi rămaseră-n arenă, Din toţi cinci căţeii, patru. Când au dat şi de cocoş în coteţul cu cuibare, Altul a scăpat din gheare Scărmănat şi cocoloş. Şi din patru derbedei Au rămas acuma trei. Crezi că s-au astâmpărat, După tot ce s-a-ntâmplat? Iată-i cum au tăbărât Pe furtunul de stropit Şi l-au tras şi l-au târât Până ce a izbucnit Şi pe unul l-a chiorât. Şi din trei căţei vioi Am rămas numai cu doi. 391 Dar căţeii pe o punte începură să se-nfrunte. Unui din căţei, săracul, Făcând, prostul, pe nebunul, A venit de-a berbeleacul Şi-a rămas, la urmă, unul. Singuratic, trist, mâhnit. Tocmai bine-a nimerit. Drăgălaşa de copilă L-a primit la ea cu milă. Şi când iar s-au întâlnit Toţi căţeii camarazi, A fost şi mai fericit Până-n zilele de azi. Căci, dintr-unul, hai, noroc! S-au Scut zece la loc. ZECE MÂŢE Zece mâţe-au fost poftite La un ceai, pe negândite. Dar de teamă să n-o plouă, Poate şi de altă frică, Stă la uşă cea mai mică Şi-au plecat de-acasă nouă. Nouă mâţe-ascultă-aici Un concert pentru pisici. Una sforăie pe nas Şi acuma doarme dusă Şi din toată ceata spusă Mâţe opt au mai rămas. 392 Opt pisici se duc la râu Unde-i apa peste brâu Plină-n fiind cu frig şi noapte. Un pisoi, cum a călcat, Că s-a dus! şi s-a-necat CnMfn P.nil lllAOl1 A un joc nemaijucat. Cărămizile find groase Au lovit pe una-n cap, Ca o muche de dulap, Şi-au rămas din şapte şase. Şase mâţe din grădină S-au suit într-o maşină, Şi-n târligi, ca în opinci, Una nencăpând, frumos Au lăsat-o-n drum, pe jos, Şi din şase mai simt cinci. Cinci pisici s-au rânduit Sus pe mal, la pescuit. Hai, mai prinde-1, dacă poţi! Că pe unul l-a furat Racul cel răscăcărat Şi-au rămas patru din toţi. Patru mâţe, după peşte, Vor să-l prindă între deşte Şi cu mâna, vrei, nu vrei. Una fuge cu un crap, Să şi-l facă la proţap, Şi-au rămas din patru trei. Trei pisici, precum se ştie, S-au dus la menajerie Ca să vadă un cotoi, 393 însă pe cel mai drăguţ L-a luat şi l-a dus un struţ Şi-au rămas pisicii doi. Două mâţe, chipurile, Au bătut .nisipurile Toată ziua, toată luna. Dar o mâţă, mi s-a spus, A zburat şi s-a tot dus Şi-a rămas din două una. O pisică de prigoană, S-a văzut că e orfană, Singuratică şi mică, Şi, bolnavă, s-a culcat. Nu mai ştiu ce s-a-ntâmplat. Nu mai e nici o pisică. ŞAPTE FRAŢI [1963] [1] Unul şi-unul, şapte fraţi Au ieşit la sport grămadă. Rog să nu prea observaţi Că-s de căiţi şi-au stat în ladă. [2] Trage, vulpe, ţine bine! Cuţule, nu te lăsa! Ursule, nu ţi-e ruşine?! Elefant de mucava! [3] Au pornit la alergare. Să vedem: Care drezină Iese-ntâi din fuga mare? Cred că puiul de găină. [4] Asta nu-i petrecere, S-au luat la întrecere Şi, din fugă, poate-ntâiul Să-şi scrântească şi călcâiul. [5] Elefantul sare, cade, Jucând tenis cum se cade. 395 După ce s-a cântărit, Face cură de slăbit. [6] Capra-i veche, precum ştii: Sar copii peste copii. Cei mai mici peste cei mari, Laolaltă, toţi ştrengari. [7] Pe trotuar, ca şi-n şopron Să jucăm, de vrem, şotron. Elefantul s-a crezut Mai uşor şi a căzut. [8] A! Cu mingea e mai bine; Nu dă nimeni de bucluc. Nasul e de cârpă, ţine, Mingea e de cauciuc. [9] Asta-i altceva, înot, Intră-n apă până-n bot. Numai pâslă dacă scapă -Şi de n-ar intra la apă... [10] La ping-pong s-au prins în joc Jucătorii cu cojoc Şi cu fulgi, ca şi cu pene. Staţi puţin, că vi-i cam lene! 396 ŞCOALA «PUII DE GĂINĂ» [1] Ceartă-1, domnule, şi-l pune în genunchi, pe coji de-alune. Cât îl vezi de mieluşel Nici nu ştii ce dă din el. [2] S-a-nfiinţat acum un an Şcoala «Puii de Găină» Pentru puii cu ghiozdan, Cărturari cu guşa plină. [3] Un cocoş e profesor, Mândru ca un preşedinte, Şi păşeşte înainte Serios şi scrutător. [4] Clasa lui e-ntr-o livede Aşezată cum se vede. E-o tăcere până-n duzi Că nici musca n-o auzi. [5] La istorie învaţă Că duşmanul de-o viaţă 397 k f Şade-n casele din faţă Şi-i cotoiul cu mustaţă. [6] Iar la muzică, în cor, Şeful, domnul profesor, Ii învaţă cum să strige Cotcodace, cucurige. [7] Pentru jocuri, prevăzute In program, sunt cinci minute. Domnului Cocoş îi place Dar n-arată şi se face. [8] A sunat: La prînz, acasă, îl aşteaptă ciorba grasă Şi bucate, două, trei, De mălai, porumb şi mei. [9] Ce-o să spuie Cloşca, dacă Numai imul n-o să treacă? Căci băiatul eminent A căzut şi-i repetent. [10] Ţi-a făcut şcoala primară Cloşca-n fulgi, la subsuoară, Şi de-acuma, dragul meu, Poate mergi şi la liceu. 398 Ţine minte de la taine, Că-ţi vor prinde tare bine, Câteva învăţături: Să nu fugi după trăsuri. Şi când intră profesorul Tu salută-1 cu piciorul Şi să strigi pe bariton «Trăiţi! Domnule Clapon». [11] Să-ţi mai dau, mă rog, un sfat, După cum l-am învăţat Şi eu, de la cloşti şi curci, Ca să ştii să te descurci. Când zăreşti un clopoţel Şi te-ntinzi s-ajungi la el, Fă o mică socoteală Să nu iasă păruială. Dacă totuşi, după şcoală, Vrei să tragi o păcăleală La căţei, boieri şi slugi, Sună repede şi fiigi. [12] Să vorbim, că nu mi-e frică Nici la tablă de pisică, Deşi-i locul să mă mir S-o mai văd şi-n tibişir. Domnul ne-a crezut mai proşti, Ca pe nişte fii de cloşti, Socotind că n-o să ştim Numele să-i nimerim. 399 I-am răspuns atunci frumos: «Aşa să fii sănătos, Că ştim, domnule, şi noi Ce-i o mâţă şi-un cotoi.» [13] Fu admir, filră-ndoială Ce fel iese din croială Un costum de coconaş, Pentru şcoală şi oraş. N-aş voi să mai v-arăt Părţile de dindărăt. Vi se trage luare-aminte Doar la cele din nainte. Un cizmar mai iscusit încă nu le-a reuşit La băieţi bocanci şi ghete Şi pantofi cu toc la fete. [14] Naltul corp profesoral A-ntocmit un manual De gramatică şi jocuri După ore, după locuri. Pentru pui de-o zi şi mame, Seara, domino şi dame, Iară pentru sărbători Păcăleli şi ghicitori. Lecţiile dimineţii Trec de-a puii şi iereţii. Baba-oarba, am răspuns, Vine cu de-a v-aţi ascuns. 400 p [15] Ai la şorţ, în buzunar, Câţiva bani de cheltuială. Nu-i da fără socoteală Pe bomboane şi zahar. Aritmetica te-nvaţă Şi să scazi dar şi s-aduni. Pe cofeturi şi dulceaţă Nu da bani munciţi şi buni. Eu aş fi cam de părere, Dacă ai în pungă doi, Să-i dai mamii, din avere, Unul, seiara, înapoi. [16] Ce e jocul ăsta, ţurcă? Oină, poarcă sau sfârlează? Sfârcul biciului se-ncurcă Şi-nvârtirea se strâmbează. Toată treaba e să ţii Mosorelul în picioare. Bate-i vârful, fâ cum ştii, Poate cade, poate sare. Biciul vezi să nu-1 deochi Şi să nu ai nenorocul Să te ardă peste ochi Şi din loc să-ţi mute ciocul. [17] Bilele şi-alicele Au gonit arşicele. 401 fel Nu mai joc în rotogol, Nu mai ştiu ce-i «pui de giol». Ichiuri, soalbe nu mai sunt. Fac o groapă în pământ Şi-asta-i toată tevatura, SS dai hilplp de-a dura. Fiindcă eşti, oricum, tot pui, Mintea nu cumva să-ţi pui Şi să-nghiţi, drept muscă mică, O gogeamite alică. NOTE BIBLIOGRAFICE CADENŢE, E.P.L., Bucureşti, 1964, 62p. SILABE, E.P.L., Bucureşti, 1965, 66p. RITMURI, E.P.L., Bucureşti, 1966,90p. NOAPTEA F.PT. Rucurpşti 1967 76n FRUNZELE TALE, cu o Prefaţă a autorului, datată 30 iunie 1967, E.P.L., Bucureşti, 1968,63p. CRENGI, Editura Eminescu, Bucureşti, 1970, 70p. XC, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1970, 53p. CĂLĂTORIE ÎN VIS, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973,78p. DESLUŞIRE ediţie de Mitzura Arghezi, Editura Eminescu, Bucureşti, 1980, 86p. PRIETENII COPIILOR PE TERENUL DE SPORT, Editura Socec &. Co. S.A.R.,Bucureşti [1943], lOp. Catrene cu ilustraţii pe fiecare pagină. ANIMALE MICI ŞI MARŢ Editura Socec & Co. S.AR., Bucureşti, [1943], lOp. Catrene cu ilustraţii pe fiecare pagină. ZILE DE FERICIRE, Editura Socec & Co. S.AR., Bucureşti, [1943] , 6p. Distihuri cu ilustraţii pe fiecare pagină. IUBITELE NOASTRE ANIMALE, Editura Socec & Co. S.AR., Bucureşti, [1944], 9p. Distihuri cu ilustraţii pe fiecare pagină. MICI COPH, MARI BUCURE, Editura Socec & Co. S.A.R., Bucureşti, [1944], 12p. Catrene cu ilustraţii pe fiecare pagină. SPORTURILE COPIILOR, Editura Socec & Co. S.AR., Bucureşti, [1944], lOp. Catrene cu ilustraţii pe fiecare pagină. > SĂRBĂTOAREA DE PĂPUŞI SE ÎNCEPE CHIAR ACUŞI, Editura Socec & Co. S.A.R., Bucureşti, [1944], 9p. Catrene, câte două pe fiecare pagină, cu ilustraţii. TRECE ANUL, Editura Socec & Co. S.AR., Bucureşti, [1944] , p. 16. Catrene cu ilustraţii pe fiecare pagină, iar pe contrapagină câte o proză. Pe dactilograma uneia dintre proze, Tudor Arghezi a notat următoarele: «Subt ilustraţii executate în streinătate şi cu textul editat de Socec. 403 f înţelegerea cu editura fiind anonimatul versificatorului, la aparifie cele 12 albume, ale cărora coperte au fost ascunse, purtau nume de autor Tudor Arghezi. Notificare. Dreptul de autor era frustrat de o comandă plătită cu versul. A intervenit o nouă înţelegere, care a redus totuşi drepturile la mai puţin de jumătate, socotite însă pe tiraj. Autorul fiind în lagăr (oct.-dec. 1943) a trebuit să primească orice condiţii.» Aşa se explică faptul că din cele 12 albume despre care vorbeşte Tudor Arghezi au apărut numai 8, iar din cel de al 9-lea, intitulat Şcoala «Puii de găină», s-au păstrat numai versurile. CARTEA MEA FRUMOASĂ, cu desene de Mitzura Arghezi, Editura Tineretului, Bucureşti, 1958, 56p. ŞAPTE FRAŢI, cu ilustraţii de Qelia Ottone, Editura Tineretului, Bucureşti, 1963, lSp. ŞCOALA «PUII DE GĂINĂ», inedit. 404 CUPRINS Notă.................................................5 ÎN VOLUME CADENŢE (1964) Bună-dimineaţa, Primăvară!...........................9 Asceză..............................................10 Sus.................................................10 Aşteptare {Toată ziua-n drum mă uit)................11 Irodul:........................................... 12 Ghiersul îngânat....................................13 April...............................................14 Dragoste târzie.....................................15 O vişină............................................16 Râvnă...............................................17 Trândăvie...........................................17 Pe o harpă medievală................................18 Privighetoarea................................... 18 Peste lumi..........................................19 Monotonie pe vioară.................................19 Viteazule...........................................20 Plecarea.......................................... 21 Parcă...............................................22 îngânare............................................23 Pastel..............................................23 Fluture, tu.........................................23 întoarcere la brazdă................................24 Bade Ioane..........................................25 Inscripţie pe cutia de poştă........................26 Cântecele mele......................................26 Romanţă de mai......................................27 SILABE (1965) Mamă ţară...........................................28 84..................................................29 405 Mulţămită................................................29 Fata din dafin......................................... 30 Cale frântă..............................................30 Sufletească..............................................31 Pe un prag...............................................32 Scrisorile...............................................33 Ora răzleaţă.............................................33 Surâsule.................................................34 Ritm uiiiilic............................................34 Psalm (Am fost să văd pe Domnul bătut de viu pe cruce) ..35 Aşteaptă.................................................36 Inscriplie pe amfora Lui.................................36 Posteritate..............................................37 Mărgele de ploaie...................................... 37 Mecena...................................................38 Canină...................................................39 Cucul (Din fereastra-n dreapta, sus).....................40 Oltenească............................................. 41 Poveste pentru Zgombi.................................. 41 La mulţi ani!............................................42 Colinde}.................................................44 Destine................................................ 45 1943.....................................................46 Sângele 1................................................46 Decepţie.................................................47 Miezul nopţii............................................47 Adiere...................................................48 De ziua ta (De ziua ta, primişi o floare în ghiveci) ....49 Posterităţi..............................................50 Cantilenă.......7?:.....................................50 Distih................................................. 51 RITMURI (1966) Recunoştinţă......................................... 52 Lui Gheorghiţă, mamă...................................52 Marile tăceri..........................................53 Creion (Printre castanii puşi la rând).................54 Piţigoii...............................................55 Icoană.................................................56 Inscripţie pe evantaliu................................56 406 Ţie (Ceahlăul e statuia ta)............................57 Psalmul mut............................................57 Mireasmă...............................................58 Două stepe.......................................... 58 Ce mai năvală!.........................................59 Blesteme de babă.......................................60 Du-te vino.............................................62 A fost.................................................64 (uudtâ..-,.,,,— . ........................... 6) Murmure de plop........................................67 Piţigoii mei...........................................68 Lacrima................................................69 Balada Uriirii....................................... 70 Omul meu...............................................72 Doi flămânzi...........................................73 Tecla................................................ 75 Monopol................................................76 Stângaciul.............................................77 Bilete de Papagal [I] 1. (Când se-adună la un loc)...................80 2. (Intre clipele sublime).....................80 3. (A uitat să mai lucreze)....................80 4. (E un «capodoperă#).........................81 5. (Nici nu poţi să te mai mişti)..............81 6. {Numai zâmbetul şi laba)....................81 7. {Vreţi să-i faceţi o plăcere?)..............81 8. {Cu priceperea şi treaba)...................81 9. {Nu purta căciulă mare).....................81 10. {Bizuit pe-nghiţitoare)....................82 Zintâi de martie.......................................82 Die în cer.............................................83 Postfaţă...............................................94 NOAPTEA (1967) < Tainul meu............................................97 Moliftul..............................................98 Nu....................................................98 Latium................................................99 Apele tăcute.........................................100 Pauza mea............................................101 «I 407 Caut cheia pe-ntuneric.................................101 Balada Paraschivei din Buneştii Bucuvinei..............102 Manuscrisul............................................106 Răzvrătire.............................................107 Pribegie...............................................107 Iscălitură pe oglindă..................................108 Portret................................................109 Inscripţie pe scripcă..................................109 între zodii..................................... ......110 Aluatul................................................111 Bine şi rău............................................111 Psalm de tinereţe......................................113 Balada sângelui (II)...................................113 De înviere.............................................114 Trâmbiţele de argint...................................115 Psalm {Când m-ai făcut, mi-ai spus: de-acum, trăieşte).. 115 Litanie...............................................116 Neîmplinire...........................................117 M-ai uitat?...........................................118 Remember..............................................119 Ţie, căreia...........................................120 Resurrexit............................................120 Neant.................................................121 în amurg............................................. 122 Modernitate...........................................123 Tendresse.............................................124 Nelămurire............................................124 FRUNZELE TALE (1968) Frunzele tale.........................................126 Inscripţie {Gândul meu mâhnit mă-ntreabă).............126 Psalm {Doamne, tu singur văd că mi-ai rămas)..........127 Sufletele mele-s două................................ 127 într-o zi.............................................128 Nunta mare (Fragment).................................129 * Băietanul.............................................130 Pe cobză..............................................134 Vestitorul............................................135 O ceată cu fireturi la cap............................137 Pe o carte............................................138 Serenada (Simţisem că aveai undeva).......................138 Noapte- bună (Să te sărut de noapte-bună).................139 Doi fraţi............................................... 139 Glasul pustiei............................................140 Vrăbiile mamii............................................140 Trebuie...................................................141 Patru versuri.............................................141 Răscoala sufletului.......................................142 T Ten T a / O fabulă......’....!.....................m...............142 Versuri de abecedar (Aşteptăm pe îndelete).............................143 (V-d pus mama pe balcon)..........................144 Săgeata...................................................144 Litanii (Mă chemi din depărtare şi te-ascult).............145 CRENGI (1970) Versuri descălţate.......................................146 Inscripţie (Ai trăit destul, maestre)....................146 împăratul................................................147 Ciorba...................................................148 Creion (E-o burtăfiecare, îmbrăcată).....................148 Ora confuză............................................ 149 Un om....................................................150 Da, eşti tu..............................................151 Leneşul (Deşi-l cheamă Peneş)............................153 Şcoală nouă (Fabulă).....................................154 Mărăcine............................................... 158 Tablete pestriţe (Prefaţă)....................................... 158 [1] (Cutare, zici, că-odată, dimineaţa)..........158 [2] (Viteaz în timpurile bune)...................159 [3] (- «De ce nu te-ai rostit la timp şi mai curând?»). 159 [4] (Ai tradus? Ai scris? Depindel)..............159 [5] (Decât grai de vorbe goale)..................159 [6] (Orişicât ar da din gură)...................159 [7] (Tinereţea, din grămadă)................... 159 [8] (După cum te-ai învăţat).....................160 [9] (Vino, taica să te-nveţe)....................160 Mândra...................................................160 409 Ceahlăul...............................................161 Stihuri (Intr-o zi, copila mea)........................161 Flori de mucigai.......................................162 Zlătarii...............................................163 Inscripţie pe ghiozdan.................................164 Vezi?..................................................165 Pasărea necunoscută....................................165 Mi-e dor de line.......................................166 Litanii 1 (Mi-e dor amar de tine)......................168 2 (Ne căutam destinul în trifoi)............ 169 3 (Lâsându-mi ochii-n tine să te culce).......169 4 (Te sărutai culcată, dar buzele fi-s reci)..169 5 (Când am făcut logodna la bine şi la rău}...169 XC (1970) Ia aminte...........................................170 Ebineatrăi..........................................170 Voce din pământ....................................171 Război şi pace......................................172 Ospă(...............................................173 Puţoiul.............................................174 Tată................................................174 Baladă..............................................175 Ţepeş Domnul........................................177 Obârşie.............................................177 Omule, tu...........................................177 Nu ştia.............................................178 Fabula măgădăului................................. 179 Măseaua minţii......................................180 Dedicaţie (Pizmaşul scuipă-n lacrimile mele)........181 Fabulă...................................'.........182 Mititeii............................................182 Puricile.......................................... 183 Musafirul...........................................183 Cucul (An de an, în primăvară)......................184 Inscripţie pe masa de prânz.........................184 Litanii (Ştergeţi-m numele).........................185 Doamnă Moarte.......................................185 410 Distihuri 1 Teatru......................................186 2 [Sur te-aşteaptă-n lume slava]..............186 3 {Pe la clopotul chindiii]...................186 CĂLĂTORIE ÎN VIS (1973) S-a spulberat..........................................187 Nu ştiu................................................187 Soroc..................................................189 Gravură-n lemn.........................................189 La un conac............„..............................190 Năluca (înghite, omule, înghite).......................191 Pentru asemenea sminteală............................. 192 Da.....................................................193 Inscripţie {Nu-i nimic de pus în loc)..................194 Mângâieri............................................ 194 Inscripţie (Dintre sutele de prieteni).................195 Cela ce zidi statuia...................................195 Chilia.................................................196 Pactul Atlantic........................................197 Epitafe [1] (Cimitir dintre pustii)...................198 [2] (Pentru-o ceată de caiafe)................199 [3] (Câinele-şi desface cracul)............. 199 [4] (Dante-mi spuse dintre popi)..............199 Distihuri 1 {Zise, după ce i-ai dat)....................199 2 {Când îi dai un cap de aţă).................199 3 {Te ispitise gândul şi pofta visătoare).....199 4 {Vreai să fii stăpân şi Domn)...............200 5 {Neputând să te sărut).................... 200 6 (CĂ mai sunt pe lume viu)...................200 7 {Măcar în ziua ultimei mişcări).............200 Plaja..........-......................................200 Şcoala.................................................202 Piciu se însoară.......................................203 Şoarecele dezmoştenit..................................205 Melcule................................................206 411 DESLUŞIRI (1980) îndoiala................................... [Cine te-a făcut, ciocane...].............. Confidenţe (variantă)...................... Ce-a mai rămas............................. Masca Iui.................................. [Bujorii rând pe rând se răsfirară...]..... Lasă-mă, noapte............................ E frig!.................................... [Cine vine la răscruce?...]................ [Adeseori de-mi trece prin auz...]......... Bucolică................................... Niciodată.................................. Tata....................................... Leneşul (Au sunat şi clopotele)............ Dezrădăcinare.............................. Stihuri (Totul se petrece acolo sus)....... Şi nu ştiu................................. Vrăbiile (Mă cheamă vrăbiile la fereastră) [Adio, poate nu ne-om mai vedea...]........ Horă de poeţi.............................. [Răspuns fârâ-ntrebare...]................. [Tanti,-n două geamantane...].............. [Mă-ntrebi de ce plâng...]................. Inscripţie pe o carte de bibliofil (avut).. Dedicaţie de mecenat....................... Ce-ai Scut?................................ Sixtine I (I-a fost scris să nu rămâie)........ II {Câte-o vorbă roade-ncet)..... Mângâiere.................................. Sângele şi aurul........................... Mi-e milă.................................. Inscripţie {Nici târziu, nici la-nceput)... Pitpalacul în grâu......................... Distihuri [1] (Din nimicuri)............... [2] {Noi suflăm pe-acelaşi flaut)...., [3] (E scriitor ştiut, de meserie). [4] (Binişor ia-l şi încet)...... • [5] (Te aud în grai şi şoapte).... 208 209 209 210 211 211 212 213 ,214 ,215 ,215 .216 .217 .218 .219 .220 .220 .221 .221 .222 .223 .223 .224 .224 .225 .225 .225 .226 ,.226 ,.226 ,.227 ,.228 229 229 229 230 230 412 [6] (Un crâmpei şi-atât, de vlagă)............230 [7] (Tot căzând din pizmă-n ură)..............230 [8] (Ai căzut: te tută bine)...................230 [9] (Fierte-n toate ciorbele)..................230 [ 10] (Hai, bârfeşte-mă la toţi)................230 [11] (Jubilaţi în grai şi port)................231 [12] (Numără-ţi păcatele)......................231 [Tu petreci şi zgomotos...].............................231 [Fii dulce şi blajină...]...............................231 [Un elogiu să-i aduc?...]...............................232 [Şi-ntr-o zi, ca din greşeală...].......................232 Pe o pagină albă (variantă la poezia Peste lumi)........232 [Am spus o viaţă...]....................................233 Ţie (Cât inima ţi-e bună şi dulce amintirii!)...........233 [Cutreierăm ţinutul sus şi jos...]......................234 Monotonie pe vioară (Variantă)..........................235 Noapte de An............................................235 Cântec de putere........................................236 [Voi m-aţi ascuns...]...................................237 Hodler (Gravuri)........................................237 Cameleona...............................................238 [Din note...]...........................................239 [Ş-acum mă întorc spre locul...]........................240 Despre cloşti...........................................241 • Ninge...................................................243 [Dacă m-aş gândi...]....................................243 Otilid Cazimir..........................................244 [întrebi soarele sau cartea...].........................245 ADDENDA Cântec de cununie pentru Miţura când s-a făcut mare....246 21 (variantă) (Trecutul revenind pe-alocuri)............247 37 (Prin apele holdei doi palizifugari au trecut).......248 Iată, sufletule.........................................249 18 (Intre zenitul presupus).............................250 Din Agate negre 1 (Ce-mi cereţi veştede buchete?).......................251 5 (Misterul, în aprilul trist)..........................253 Clopote de toamnă.......................................255 7 (După un stol de nopţi amare).........................256 413 8 («De lot ce nu cunosc mi-e dor»)..................258 9 (Gândurile-mi se duc plecate)......................261 10 (Pe câmpul poleit cu rouă)........................263 11 (*7e duci şi vezi, ah! du-te)...................265 12 (in câte capete plecate).........................266 14 (Mi-e părul sclipitor în rouă).....................269 Solilocul unui paria..................................274 20 (Am dor imens să fug, dar trnde?).................276 De pe un pergament....................................277 ÎN PERIODICE Tatălui meu......................................... 283 Plâns................................................284 Iubitei mele.............................................284 Clara noapte.............................................285 în cimitir...............................................285 în zări..................................................286 De-o fi să mor.......................................286 Frunză galbenă...........................................287 Epigramă.................................................287 Valea Saulei.............................................288 Zori de aur..............................................288 în Roma..................................................289 Do-re-mi.................................................290 Aegypt...................................................290 Malul roz................................................291 Năluca (Cu a visului meu daltă lucitor argint din astre).291 în regiuni bizare........................................292 Noaptea (E noapte. Şoapte trec pe baltă).................293 Versuri (E vântul care-mi bate-n geam)...................293 36 (Sărmanul meu siflet strivit).........................294 Litanii (în depărtarea noastră Ido)......................295 Litanii (variantă) (In depărtarea noastră Uo)............297 21 (Trecutul revenindpe-alocuri).........................299 4 (Dar unde merg? Prin ce oraş)........................301 [Un veac s-a scurs, şi împreună...]......................302 Dedicaţie (Femei, potire cu venin).......................304 Sintaxă ritmică..........................................306 Cucuveaua (variantă la poezia Noaptea)...................308 Moarte albă..............................................308 414 i Cetatea veche...........................,...................309 [Joaca de-a vorbele] 1. Omul şi vrabia...............................310 2. Vrabia la spălătorie.........................311 3. Chiriaşul de pripas..........................311 4. Vrabia n-are parale..........................311 3. Biata babă.....................................311 6. N-are că i-ar da...............................312 7. Vânaturile...................................312 8. Vrabia la judecătorie...........*................312 Carol II Rege...............................................312 Letopiseţ.................................................314 Ne supra crepida..........................................315 Bilete de Papagal [D] 1 (Frontul, slava mea enormă)...................317 2 (Ce-mi tot vorbeşti de geniu şi talent)...........318 3 (Eşti viteaz, te ştiu, şi-ai fost)......'...%.....318 4 (Când traduci, pare că scrii).................318 5 (Nu-s aşa de fioros)..........................318 6 (Are o fire minunată).........................318 7 (Te-nvaţă tofi deştepţii, scriind, ce-i poezie).319 Silabele acestea..........................................319 Prolog de deschidere a noului teatru «Comoedia»...........319 Secetă....................................................328 [Tu vei aveade-ales...]................................ .328 [Ştiu, te trec mii de fiori...]...........................329 [E un spital al fostei mănăstiri...]......................329 [Fără să ştiu, gândul, streine...]........................330 [Maică dragă, dragă ţară...]..............................330 Monotonii.................................................331 Noapte-bună (Iată soarele e sus)........................ 332 [Prins Coc6 de-o nostalgie...].......................... 333 Psalm (Iţi mulţumesc Iehova că mă ţii în viaţă)...........334 [Mi-e fâmilia-nzestrată...]...............................335 [în colţul ochilor ca nişte bube coapte...]...............335 [Rupţi albi din vrejul lor adânc...]......................336 [Cocoşule, te-ascult cântând...]..........................336 [Duminică şi sărbătoare nu-i...]..........................337 Logodnă (N-am nimic decât inima)..........................339 Caisele...................................................340 Cireşile..................................................340 Cititorule................................................340 415 Catrene şi distihuri [1] (Oricare-i timpul şi felul de doctrină).....343 [2] (Trâmbiţi, clopote, lăute, tobe, flaute, tipsii)... 344 [3] (Şi azi aceleaşi ceasuri mereu, fără sfârşit).... 344 [4] (Din viaţa voastră goală făceaţi întâietate).... 344 [5] (E oltean. însă. din fire)..................344 [6] (Pe cât creşti şi eşti mai mare)............344 [71 (După cazne de un an).........................344 [8] (Nu auzi nimic, măcar)......................344 [9] (De vorbeşte•)..............................345 [Păcală I]..............................................345 [Păcală II]...............................................346 Păcală în Cişmigiu........................................347 [Prognată, doamna doctor...]..............................348 Agricultură...............................................348 [Ştie tot...].............................................349 [E tot ce vream să zic...]......................i:......349 Y.........................................................349 [Casă...].................................................350 [Catren ocazional]........................................351 [Ţi-aş trimite mărţişoare...].............................351 Podoabe( variantă)........................................351 Bilete de Papagal [HI] [1] (Moare-n fiecare zi)....................... 352 [2] (Şapte ceasuri nu-ţi ajung).................353 [3] (Ce bine v-aţi meu înţeles).................353 [4] (Ce-i o ţară, azi, vitează?)................353 [5] (în ce fel de zodie)........................353 [6] (Neron meft, şi mqfl Irod)..................353 [Fată albă...]............................................354 [Mi-o sete de tine, suavă...].............................354 Vimwidărăt................................................355 Claponii................................................ 356 [N-am dat cu voie nici o suferinţă...]..................357 [La geam pământul mi-a trimis...].........................357 Flori de mucigai (Mi-e sete şi aş vrea să te beau, să te sorb). 357 [Mi-e foame de tine, mi-e foame şi sete...].............. 358 Inimii.................................................. 359 Horă de nuntă.............................................359 [Trebuie să mi le ascund, să nu mi le mai vadă...]......360 Flori de mucigai (Croncăne un corb în ploaie).............360 [Muscalii, nemţii, sârbii şi ungurii se bat...]...........361 416 i Psalm lui Eminescu..................................361 [Părintele episcop, bătrân de o vecie...]..........362 [Un veac întreg de când mereu mă-nşeală...]........362 Păpuşa mea..........................................363 [Neputând să scrii mai bine...]....................363 Monologuri [1] (Fă-te şir de stânci odată)............364 [2] {Peste vântul călător)..................364 VERSURI PENTRU COPII PRIETENII COPIILOR PE TERENUL DE SPORT (1942-1943) [1] {Nu prea stă frumos, băiete)...................367 [2] {Ar vrea şi ea pe zăpadă)......................367 [3] {Dacă n-o loveşti cu rost).....................367 [4] {Dus uşor in josul apii).......................367 ANIMALE MICI ŞI MARI (1943) [1] {Dumnezeu ne dă de-a gata).....................368 [2] {De la floarea de lumină)......................368 [3] {Suspe cracă, parcă-n grindă)..................368 [4] {Puiul mâţii-ntăia oară).......................368 [5] {Cel meu bun ceasornicar)......................369 [6] {Mi-ar plăcea să fiu curcan)...................369 [7] {Aşa câine-aş vrea şi eu)......................369 [8] {Hai, tataie, hai mamaie)......................369 [9] {Doamne, câte lighioane).......................369 [10] {Ele nu dau nici o hrană)....................369 [11] {Două raţe şi-un răţoi).......................370 ZILE DE FERICIRE (1943) [1] {Dunărea şi apa toată).........................371 [2] {Vasilache- aş vrea să ştiu)...................371 [3] {Nu-i mai arde seara, iacă)................... 371 [4] {Noi ne ducem la culcare)......................371 [5] {Hoţul cum ar lua în gură).....................371 [6] {Uţa uţa)......................................371 [7] {Cuţule, nu-ţi este frică).....................372 417 [8] (Mare-adănCă, măi, băiete)....................372 [9] (Cuţu merge şi la şcoală).....................372 [10] (Cel puţin găina n-are)......................372 [11] (Fă-ţi tu numai vânt pe-o roată).............372 [12] (Cuţu s-a cam necăjit)......................372 [13] (Iată, soarele e sus).......................372 [14] (Pe la ceasul opt sau zece).................372 [15] (Dacă lunecă şi-o scap).....................373 [16] (Cvţu tare-ar vrea să-l pape) ...... 371 IUBITELE NOASTRE ANIMALE (1944) [1] (Ccpra-i mândră cine e).......................374 [2] (Numai domnişoara ştie).......................374 [3] (Domnul ăsta, cu covrigu-ri)..................374 [4] (Dumnealui, când întrebam)................... 374 [5] (în coteţ, în lac, în sac)....................374 [6] (Am şi-un mut, bagă de seamă).................374 [7] (Are-o coadă fiecare)..................... 375 [8] (Măngăi-ope bot şi tu)........................375 [9] (Când l-apucă bucuria)........................375 MICI COPII, MARI BUCURII (1944) [1] (Domnul doftor de păpuşi).....................376 [2] (Seara vine somnoroasă).......................376 [3] (Eu, de ziua dumnitale).......................376 [4] (Dă-ne pace, măi Qrivei)......................376 [5] (Până astă-seară piciul)......................377 [6] (Aşapat când calcă hoţii).....................377 [7] (în orchestră surioare).......................377 [8] (-«Toată casa-i un săpun»)....................377 [9] (Melcul iese din găoace)......................377 [10] (Maica, fraţii-l tot răsfaţă)...............377 SPORTURILE COPIILOR (1944) [1] (De-ar mai fi o dată vară)....................378 [2] (Profesorul stă pe mai).......................378 [3] (Din rachetă în rachetă).................... 378 [4] (Dimineaţa, la plimbare)......................378 [5] (Cu frânghia, de-a atleţii)...................379 418 [6] (Domnişoara ştie bine)..........................379 [7] (Cine face muşchii mari).......................379 [8] (Trei fetiţe s-au jucat)........................379 SĂRBĂTOAREA DE PĂPUŞI SE ÎNCEPE CHIAR ACUŞI (1944) [I] (Ce mi-e că ar fi ligheanuf)....................380 [2} (Nu gândesc, mei fiu zic cuj.....................sov [3] (Grădinarul cu ghivece).........................380 [4] (Din caleaşcă, la ospăţ)........................380 [5] (l-a condus un individ).........................381 [6] (Cotoşmanul a sărit)............................381 [7] (Socoteala-i încurcată).........................381 [8] (Gospodinele-au venit)..........................381 [9] (Pentru fetele uimite).........................381' [10] (Cu girafe pe căruţă)..........................381 [II] (Pentru marea sărbătoare)......................382 [12] (De la masă le aduce)..........................382 [13] (Accidentu-i serios)...........................382 [14] (Dă semnalul de plecare).......................382 [15] (Zarva din bucătărie)..........................382 [16] (Ca să fie mai drăguţ).........................383 TRECE ANUL (1944) [1] (Pe o ramură băiete)...........................384 [2] (Două fete mititele)............................384 [3] (Vântul scutură copacii)........................384 [4] (Numai zmeului îi place)........................384 [5] (Vara-i bine, -ntinspe rână)....................385 [6] (Tu să crezi că umbli-n mare)..................385 [7] (Vara-i vară orice-aiface)......................385 [8] (Vrei să fii şi tu cioban)......................385 [9] (De momâia dintr-unpar).........................385 [10] (Voi, crezândcă-ipomul mare)...................385 [11] (Ala, bala, portocala)........................386 [12] (Vă dau: Bună dimineaţa)......................386 [ 13] (Cu păpuşa şi pisica).........................386 [14] (Nu-i ruşine, n-ai sfială).....................386 [15] (Domnul ăsta din oglindă)......................386 [16] (Vicleimu a colindat)..........................387 419 CARTEA MEA FRUMOASĂ (1958) Zece harapi..............................................388 Zece căţei...............................................390 Zece mâţe................................................392 ŞAPTE FRAŢI (1963) [1] (Unui şi-unui, şapte fraţi)........................395 [2] (Trage, vulpe, ţine bine!).........................395 [3] (Au pornit la alergare)............................395 [4] (Asta nu-i petrecere)..............................395 [5] (Elefantul sere, cade).............................395 [6] (Capra-i veche, precum ştii).......................396 [7] (Pe trotuar, ca şi-n şopron).......................396 [8] (A! Cu mingea e mai bine)..........................396 [9] (Asta-i altceva, înot).............................396 [10] (La ping-pong s-au prins în joc).................396 ŞCOALA «PUII DE GĂINĂ» [1] (Ceartâ-l, domnule, şi-l pune).....................397 [2] (S-a- nfiinfctt acum un em)......................397 [3] (Un cocoş eprofesor)...............................397 [4] (Clasa lui e-ntr-o livede)......................... 397 [5] (La istorie învaţă)................................397 [6] (Iar la muzică, în cor)..........................398 [7] (Pentru jocuri, prevăzute).........................398 [8] (A sunat: La prânz acasă).........................398 [9] (Ce-o să spuie Cloşca, dacă).....................398 [10] (Ţi-a făcut şcoala primară).......................398 [11] (Să-ţi mai dau, mă rog, un sfat)................399 [12] (Să vorbim, că nu mi-e frică)....................399 [13] (Eu admir, fără-ndoială)..........................400 [14] (Naltul corp profesorat)...:.................... 400 [15] (Ai la şorţ, în buzunar)..........................401 [16] (Ce e jocul ăsta, (urcă?)....................... 401 [17] (Bilele şi-alicele)...............................401 Note bibliogrcţfice.....................................403 A 420