Supracoperta şi coperta de Petre Vutcănes, 1 H ^ £■ IjOi TUDOR ARGHEZI SCRIERI 14 ir— P-' fc= « - or •3 "5 §5 '3 PROZE EDITURA PENTRU LITERATURĂ TABLETE DIN TARA DE KUTY Lui Franţois Rflbelais FOSTUL CUVlNT ÎNNAINTE, LA EDIŢIA ÎNTÎIA Sia putut citi în ziare textual că prezentele pagini, sorocite unei apariţii primâvâratice, mau fost puse în circulaţie la timp din pricina cenzurii. Omul obişnuit să gîndească slobod, aşează propoi ziţia întrialtfel. Dacă ar fi fost supusă examenului cenzurii, cartea de faţă nu ar fi fost cuvînt să fie oprită, dar siar fi recunoscut drepturi artistice unei noi autorităţi literare, ceea ce nu sia înttmplat. Autorul se foloseşte de spaţiul pe care i ha lăsat aci gol imprimeria, ca să facă o declaraţie de principiu cititorului: că ma urmărit să realizeze nici logică, nici succesiune, ci o simplă carte de buzunar şi ghiozdan, citibilâ oricum, începută orişideunde, fără final şi putînd sfîrşi acolo unde vrea cititorul săn puie o zăloagă, să o abandoneze sau să o arunce. T. A. ÎN AVION _ Mulţumită avionului, explorările au ajuns lesnicioase, şi dacă aerul sau motorul nu te trădează, carbonizat într*o pustietate sau pierdut într*o mare, eşti sigur de o călătorie plăcută. înnainte ca să*şi facă trupul uşor, aviatorul trebuie să*şi uşureze sufletul, obişnuindu*şi4 cu viaţa de fiu' ture şi cu pieirea instantanee. Echipaţi cu tot ce trebuieşte, ne*am construit costume de piele cu blana pe dos, nei scoteam un dinte, lovindud cu o piatră lustruită la rădăcina gingiei. Chestiunea princi* pală era să cultivăm simţul datoriei subt orice formă. Sistemul atinsese o perfecţiune, pe care Europa putea săd jinduiască. Kutul ajunsese să scuipe după regulament, de două ori pe zi, şi atunci, dacă ţinea să expectoreze, era nevoit să se ducă 58 59 pînă Ia ţărm şi să scuipe în mare. Şi răsufla după acelaş regulament, douăzeci la sută din respiraţia unui european în timpul săptămînii, şi douăzeci şi trei la sută duminica. Cu noţiunea politică a fost mai greu săd deprindem pe kuţi. Negăsind un termen just în limba lor, am căutat săd obţi; nem din cuvinte compuse, însă fără succes şi dînd naştere la erori grave de înţeles. Unii înţelegeau: oftică, alţii: găinaţ, — şi cred că nici pînă în ziua de azi, cînd i;am părăsit, kuţii nu au găsit cu; vîntul noţiunii şi mau asimilat încă noţiunea. _I Contribuţiile directe, subt formă de banane şi mandarine, nu erau satisfăcătoare. Movili de zmochine se acreau în jurul palatului preşedin; telui'guvernator şi rege, Butcubu. Mocirla porto; calelor stricate, cu catifelări albastre şi verzi pe cojile stacojii, influenţase terenul pe cîteva hec; tare, şi galoşii noştri se îngropau în zmîrcuri stag; nante de oranjadă. Trebuie să găsim o « modalitate », ziseră mini; ştrii mei de Finanţe, pe baza principiului nostru constituţional: «Aşa nu mai merge». Şi am emis o lună de zile concepţii (avralia) şi am examinat ipoteze (sazalia). Lia în limba kuty e marca nominativului plural nearticulat, forma articulată fiind, pentru aceste două cuvinte, avraliall şi saza* liall, genitivul luînd prefixul babă, cu singularul bibi. Am introdus, aşadară, moneta, care pe kuty se numeşte kanci. Ca să căpătăm, la un popor care nu cunoştea nici bronzul, nici cositorul, nici industria turnătoriei, parale, începutul trebuia exprimat într;o valoare curentă, recunoscută în toate continentele. Ne;am gîndit şase luni şi am găsit. Scoţîndu;mi busola, pe care o aveam incrus; tată în binoclul meu prizmatic, am căutat Sudul, unde ştiam că se găsesc minele de diamant ale başogilor. Indigenii ne;au venit într;ajutor, indi; cîndume două ape subterane paralele, care răspun; deau, fără să fie cunoscute, în mijlocul ţării de diamant. Aceste rîuri se bucurau de o facultate curioasă de balansare, amîndouă fiind totuş două aspecte ale unui aceluiaş curs de apă: pînă în Başogia, apa mergea de sus în jos, iar din Başogia, unde ieşea din pămînt la lumina zilei, descriind o curbă, o lua de;a;ndaratele, iarăş pe subt pămînt. Undele curgeau printrmn tunel, în care o Iun; tre se putea uşor angaja cu luntraşul în picioare. Situaţie ideală! Blocaţi din toate părţile, başogii sufereau de lipsa fructelor şi bananelor. Am în; cărcat în două luntri, care făceau naveta (ha dibă) între cele două puncte, încetdncet, toate contribuţiile directe, şi am luat în schimb bolo; vani de diamant. Prima dificultate era învinsă; mai rămînea o a doua. La întoarcere, rîul trecea prin lagărul filint. Cu urechea am cercetat unde putea să fie păretele bolţii mai subţire şi, odată, am descoperit şi o crăpătură fericită, prin care puturăm vedea tot ce se petrecea la filinţi, fără să fim văzuţi. Ne;am aşezat în dreptul plezniturii şi am strigat: — Ho! Aho! Oha! încolţind barca întrmn ungher, — şi am introdus o curea. Puţine clipe după aceea, filinţii au apucat de vîrful curelii şi au tras încet. Am tras şi noi încet, mnapoi. Apoi au tras şi ei din nou, stabilind între noi limbajul curelei. Cînd şi;au pus ochii şi auzul deasupra crăpăturii, am întrebat: — Diamont? (adică: « Vreţi diamante? ») Şi ei ne;au răspuns, evident: — Yes, yes, de repetate ori. Noi am zis: — Diamont? . . . Pound! . . . (adică: « Voi vreţi diamante, dar şi noi vrem lire sterline ».) 60 61 — Wonderfool! răspunseră filinţii (adică: «Splen* didă împrejurare! ») Şi făcurăm schimbul, noi vîrîndude banane şi ei vîrîndu*ne diamante. Tezaurul indigenilor s*a umplut considerabil, vînzarea pe întuneric a dia* mantelor durînd vreme îndelungată. Noi adop* taserăm şi o tactică de Stat şi o diplomaţie, pe de o parte vînzîndu*ne fructele la başogi, şi pe de altă parte informîndud de toate pregătirile filin* ţilor, observate prin crăpătura bolţii rîului Topi* Pito, adică rîul care scoboară şi urcă. Pot să fac o spovedanie sensaţională, astăzi, cînd nu mai există primejdie şi cînd adversarii trăiesc frăţeşte: numai mulţumită indigenilor în organizare, războiul a fost greu şi başogii au rezistat cît au rezistat. FINANŢE 24 i A doua faţă a problemei financiare. Trebuia găsită corespondenţa internaţională dintre banane şi franci. Cîte banane la un franc ? Cîte mandarine la lira sterlină? Şi ca să le putem lua francii şi nu roşcovele şi zmochinele, trebuia săd facem pe indigeni posesori de franci, de şilingi, de lire şi de dolari. Atunci am inventat cobiliţa, adică băţul întors, care pus pe umeri şi încărcat la capete cu cior* chini de banane, se cumpănea pe spinarea ne* guţătorului. Am pus cincizeci de cobiliţe pe cin* cizeci de spinări de kuţi şi i*am expediat pe huţi, cu un consemn, în cincizeci de direcţii, înnafară de Kuty. Dacă se întîlneau cu un om, ei trebuiau să strige: « Banane! Banane! » în prima săptămînă am pierdut patruzeci şi doi de huti si am cîstigat cîteva lire sterline, întorcîn* du *se acasă numai opt. Şapte huţi fuseseră mîncaţi de pantere sau supţi de şarpele boa, care, strîngînd pe om, îl deşartă de suflet şi măruntaie ca pe un tub de cremă de ras. Alţi cinci huţi s*au întors după două săptămîni, din regiuni mai depărtate, aducînd monetă portugheză. După doi ani s*a mai întors unul, care stabilise tocmai în vechea Cartagină o filială de portocale, şi venea acuma cu o caravană de cămile ca să*şi aprovizioneze staţiunea cu fructe. El se şi căsătorise cu trei alge* nene şi şase marocane, fiice de regi de triburi, 63 şi devenise bogat. Bietul Ţin*Ţotbâ! — aşa îl chema, — el a introdus în Kuty rachiul şi tot el a fost primul importator al cîrnaţilor împărechiaţi, doi cîte doi, consumaţi cu hrean, care imită, în carne tocată şi piele, bananele din Kuty. Am stabilit valoarea kilogramului de banane la o sută treizeci de reişi, şi pe acest criteriu interna* ţional am putut introduce reforma financiară, atît de binefăcătoare în Europa şi în cele două Ame* rici, şi am încasat impozitele la timp. Primul bu* get a dat un excedent de trei ori mai mare decît bugetul, ceea ce ne*a determinat, pentru binele colectiv, să dublăm în anul următor impozitele. Al treilea buget fiind deficitar, le*am sporit, pen* tru aceleaşi motive de ordin social, de patru ori. De fapt nu era un impozit, ci un total de impozite care devenea singur după ce am adu* nat optsprezece impozite divizionare. Un singur impozit, şi atît, ar fi fost poate comod, dacă vrei, însă nu uita că eu eram creatorul în materie de finanţe, şi eram dator să demonstrez că sînt un om complicat. Orice naiv ar fi putut să stabilească un impozit, care să fie plătit o dată: arta financiarului şi a omului politic e mai vastă: contribuabilul kuty fiind obligat săd plătească de mai multe ori, plătindud totuş, principial, una singură dată. _I Impozitul kuty se stabilea anual. Insul kuty era chemat la percepţie, unde figura în acelaş timp Siguranţa şi Jandarmeria. întîi, i se aducea la cunoştinţă că, deşi cetăţean, el era un bandit, toţi cetăţenii unui Stat fiind prin definiţie bandiţi, împotriva cărora se apără Statul, acesta avînd căderea, în vederea de a se putea apăra, să pro* voace. Deci kuty era întîi bătut bine. « Dacă nud vom putea lua altceva, cel puţin ne alegem cu atît, scrie Regulamentul, că ham bătut. » După bătaie urma declaraţia. — Cîte banane faci ? cîte mandarine ? cîte roşcove? cîte zmochine? cîte din fiecare? Kuty răspundea cu o cifră (mehmehet). Autori* tăţile, privindud fix, îl corectau: — Prea puţin. Tu faci mandarine mai multe. Scrie! îi porunceau secretarului, de opt ori mai mult. Bun. Kutul era impus opt la sută la roşcove, doispre* zece la sută la zmochine, optsprezece la sută la mandarine, douăzeci şi doi la sută la banane. Primul impozit. Apoi adunam roşcovele cu zmo* chinele şi, din total, mai luam douăzeci la sută; adunam roşcovele cu bananele şi luam alţi două* zeci la sută; adunam bananele cu roşcovele; a* dunam rubricele între ele, cîte două, o dată în* nainte, o dată dindărăt, o dată de la mijloc în* dărăt şi o dată de la mijloc înnainte, şi la fiece operaţie luam cîte douăzeci la sută. E impo* zitul eminamente democratic, numit progresiv. Ca săd socotim, am înfiinţat atîtea percepţii şi agenţii, încît am atins cifra ideală, numărul func* donărilor devenind egal cu numărul contribua* bililor. în sfîrşit, kuty era întrebat: — Ai copii? Kuty răspundea: — Să*mi trăiască, şapte. Şi cifra impozitelor totale generale era înmul* ţită cu şapte. Pot să afirm că am lăsat printre indigeni o a* nuntire neştearsă şi că toţi membrii generaţiei mele mă blagoslovesc cu elogii de care nu do* resc nici să*mi aduc aminte. 64 VULTURI PEDEŞTRI 26 i , . . . _I lntorcindu*ma in capitala, am cunoscut, in noua mea calitate, de reporter la New Ţuţy Herald, numeroşi oameni politici, fără îndoială, dar unul din ei mi*a atras atenţia, prin atitudinea lui sacer* dotală, purtînd subt barba jumătate tunsă o ji* letcă încheiată pînă la cravată, şi cravată neagră. El cumula, ca mulţi huţi, funcţia socială de poli* tician cu aceea de bancher şi cămătar, şi idealul lui fusese să intre într*o familie care din tată*n fiu se socotea că nu poate conduce decît State şi Bănci şi că sînt singurii calificaţi, cu patriotismul integral înnăscut, ca să deosibească binele de Stat de răul de Stat. îi plăcea pelticului să se propuie ca o pildă tuturor celor care aveau nevoie de un sprijin bancar, mărturisind că adevăratul om de viitor începe prin a nu avea absolut nimic. Zicînd nimic, el zicea în limbajul lui ni*ni*ni*mi*mic, troznindu*şi unghia degetului mare de marginea dinţilor, cu un zgomot al neantului total. El ţi* nuse Bancă în provincie, împrumutînd o roată ca să i se restituie un car, şi o potcoavă pentru o herghelie. Divorţînd pe neaşteptate, fratele fo* stei lui neveste justifica divorţul pe realităţi con* statate în căsnicie, şi pretindea că, în opt ani de căsătorie legitimă, soţul şi*a respectat soţia pro* fund şi detestabil. El n*a intrat niciodată decît în redingotă în camera nupţială, şi divorţata ar fi rămas şi după divorţ fecioară, imitînd, fără să dorească, un caz de divinitate. — Dacă mai trăia cu el, spunea fratele, ea tre* buia să se culce cu vizitiul. . . Impotentul a cerut, cum se zice, mîna unei persoane din familia politică, şi fratele i*a acorda* t*o cu atît mai bucuros cu cît peste vîrsta dom* nişoarei se mai puteau aşterne nesupărate cîteva vîrste. Fiinţa politică fuse şi mai respectată decît prima soţie, din pricina prestigiului de Stat al familiei, care har fi urmărit şi în idilă subt masca fraţilor mai mari, dinaintea cărora ginerele simţea instinctiv că trebuie să stea în picioare. Şi îl tur* bura şi mai mult prezenţa în familie a statuilor de bronz, înnalt ridicate pe socluri de piatră, şi care, ca un corp străin în stomac şi în pat, îl apăsau cu toată greutatea pe genitale. tecioara în vîrstă, din partea ei, a pus condiţia virginităţii definitive acestui soţ antipatic, şi căsă* toria s*a făcut ca o înmormîntare, după acope* rirea gropii ceremoniale. Nu se cunoaşte tragedie mai amară ca acest act mut, care durează cît viaţa, petrecut între con* venţii şi necesităţi, căsătoria unei femei inteli* gente, hotărîtă, după ce a eliminat posibilităţile incompatibile cu numele şi treapta, să ia de bărbat un idiot şi să nu guste existenţa decît în ipocrizia dozată cu răutatea sexului corsetat în mare doliu. 66 MYA LAK —_J Traduceri din autorul nostru preferat. Eram sîmbătă la bărbier. «Salon» îngust şi lung, cu opt fotolii învîrtitoare, puse la rînd. Opt clienţi în fotolii, opt bărbieri în acţiune, cu opt piepţini albi în păr, şi în opt halate. Opt becuri electrice în opt oglinzi. Intră din stradă Mya Lak, ultimul fiu al Soa* relui din partea locului. E uzat şi diformat ca un ambalaj de sac: urzeala cedează de jurîmpre* jur. Adipozităţi diluate întrmn material cu insta* bile coherenţe. Cusătura picioarelor e scoborîtă la gambe, subsuorile deplasate pe şolduri sînt ca la crapi, braţele şi*au pierdut coltucele, şi genun* chii rotula: e otova şi lins. însuş craniul s*a modi* ficat, ca pălăriile accidentate. Buze strînse ca gura pungii cu o sfoară cu căpătîiul deslînat, al unei ţă* călii de cîlţ. Poartă ochelari simbolici: doi de zero. Suind unica treaptă a bărbieriei, tălpile turtite şi dureroase, de crocodil, îl supără, şi fiul Soarelui pare că umblă şi schimbă locul pe stomac. Bărbierii bau recunoscut. Opt bărbieri (aplecîndu*se ceremonios în spa* tele clienţilor, mascaţi cu clăbuci de săpun): — Avem onoarea, domnule rector. Un client (şi*a întors capul, folosindu*se de un ochi liber): — Cined ăsta ? Bărbierul: — Mya Lak. . . S*a întors de la Paris. 68 Un client: — Ce spui? Şoapta parcurge clientela. Se aude de opt*nouă ori cuvîntul « Paris ». Opt clienţi (se scoală din fotolii, scoboară, fac închinăciune cu şervetele la gît): — Bine aţi sosit, domnule rector! Mya Lak (mojic, ca să nu pară naiv. Poartăm cerul gurii o alifie congenitală, cared geîatinează limba): — Cuvîntul sosire e circumstanţial şi mo* mentan, întrucît indică ajungerea la ţintă în ora şi clipa în care te*ai scoborît din tren. întîi, că nu imam întors azi, şi al doilea, că am sosit de*o lună de zile. Şedeţi şi vom vorbi mai tîrziu. . . (Clipind.) Apre. (A rostit acest cuvînt cu accen* tul bre, cared serveşte mnemotehnic.) Mulţumit că a putut ajusta, încă din primul răspuns, un cuvînt franţuzesc, dă o lămurire pa* tronului de la cassă. Mya Lak: —Adică: după; apre însemnează după; apre je: după mine. Nu*ţi închipui cum seamănă limba franceză cu limba. . . noastră. Dacă nu mă duceam la Paris, n*aş fi crezut nici eu. Cum intri pe graniţa Franciei, nu auzi decît mersi şi bonjur. Noi zicem literatură, ei zic literai tiur. Noi zicem universitate, ei zic iuniversite. Zi* cern librărie, ei zic librării. Toată limba franceză de după război e copiată după noi, însă puţin schimonosită, ca să nu se cunoască, şi piţigăiat, prin denaturarea vocalelor pure. Au renunţat la î şi ă. Să nu crezi că m*am sfiit, am spus*o în gura mare; eu mi*am păstrat însă pronunţia curată. N*aveţi idee. Toate instituţiile noastre sînt mai* muţărite la Paris, pînă şi Academia. Mai mult: literatura franceză actuală este furată întreagă, Şi poezia şi proza. Nu o dată am recunoscut ar* ticolele mele în presa pariziană. Am niai constatat ceva, că francezul e greu de cap, incult şi prost! Cu toate că ştiau perfect cine 69 sînt, ce sînt şi de unde sînt, cu toate că Ie*am repetat că «je fe la gher avec vu » — imbecilii au continuat să*mi atribuie calitatea marocană, de baraguin şi şarabia. Această ignoranţă stăpîneşte şi sferele intelectuale. Patronul bărbier: — Vine cîte un strein cîteo* dată şi se rade la mine şi stăm toţi cu gura în* chisă. Mă gîndesc, de multe ori, cum s*o fi zi* cînd brici pe franţuzeşte. Mya Lak (căutînd): — Brici ? N*are nicio im* portantă. De altfel, bărbierii de la Paris nu prea seamănă cu bărbierii noştri. Ţin totuş să*ţi de* clar că brici e un cuvînt mai bun decît toate cuvintele care însemnează brici în toate limbile civilizate. Un client (care auzise): — Brici se zice pe fran* ţuzeşte rasoir. Mya Lak (surprins): — Cine ţi*a spus? Un client: — Aşad zice briciului pe franţuzeşte. Mya Lak: — Cuvîntul pe cared spuseşi dum* neata însemnează desigur ceva, însă nu însem* nează brici, — şi nu e măcar substantiv. E un calificativ sinonim cu «caz extraordinar», cu « neaşteptat ». De multe ori am surprins pe co* legii de la Paris atribuindu*mi*l mie şi spunînd despre mine că sînt cum spuseşi dumneata. Un client: — Rflsoir? Mya Lak: — Exact! Un client rîde. Mya Lak (logic şi victorios): — Un om nu poate să fie brici. (După o pauză de reflecţie.) Uite, ei mi*au mai zis şi merd. Un client (rîzînd): — Şi nu v«a spus nimeni ce însemnează merde? Mya Lak: — Nu am nevoie să mă instruiască nimeni şi nici dumneata. . . Merd este cum s*ar zice la noi un mare savant, autor de opere de fond. Un client (rîzînd): — Domnule rector, merde este ceva care pute şi care se obţine normal cu coada ridicată sau cu pantalonii scoborîţi. Mya Lak: — Domnule, te rog să fii la locul dumitale. . . Ce trivial! (întoarce ostentativ spa* tele la un client.) Să presupunem că francezii i*ar zice briciului cum spune obraznicul de colo: tot cuvîntul nostru este mai bun. (Apropiindu*se de patronul bărbier.) E un individ suspect. Cum îl cheamă? trebuie să fie jidan. Patronul bărbier:—Domnul Tudorică. Mya Lak: —Ţi*ai găsit! Adevăratul lui nume nu poate să fie decît Bişof. Vorbeşte cu accent. Are tip semit. Patronul bărbier: — E doctor în medicină de la Paris. Mya Lak (punînd mîna pe rană): —Nu*mi spune mie ce se petrece la Facultatea de medi* cină. Cadavre, jidani. . . Patronul bărbier: —E băiatul parohului de la Sfîntul Niculae. Mya Lak: —Adevărat? Patronul bărbier: —Pe cinstea mea! Mya Lak (dezamăgit): —Ce ruşine! . . . Patronul bărbier: —Tare aş vrea să văd şi eu Parisul. Mya Lak: —Şi pentru ce? Nu te simţi fericit în ţara dumitale? Patronul bărbier: —Aş vrea să învăţ ă la garson, ca la Paris. Mya Lak: —Ştii dumneata cared cel mai bun săpun de pe faţa pămîntului? Patronul bărbier: —Cred că săpunul de ras englezesc. Mya Lak: —Te înşeli. Cel mai bun săpun este săpunul de rufe. (Trei clienţi s*au sculat raşi, tunşi, pudraţi.) Bărbierii respectivi: —Să vă fie de bine! 70 71 Trei clienţi: —Mulţumim. Mya Lak (pedagogic): —Incorect, profund in? corect! în asemenea cazuri se zice: mersi. Trei clienţi: —Sau: mulţumesc. Mya Lak:—Fără «sau»! Daţi*mi voie. întîi, cînd cumpărăm ceva, cînd ne costă parale, zicem: mulţumesc. Al doilea însă, cînd primim un dar, cum este cazul unei bune urări, atunci zicem: mersi. E o nuanţă. La un ce sufletesc trebuie să corespundă un ce sufletesc. Unul din trei clienţi: —Nu sezisăm. Mya Lak (răzbunător): —Mă aşteptam. Unul din trei clienţi: —Urările bărbiereşti sînt un ce nesufletesc şi costă un pol bucata. Mya Lak: —Este a se examina ce s*a produs întîi, între primul client şi primul bărbier; oare sentimentul primului bărbier, care a dorit să procure plăcere primului client ras, ori sentimen* tul datoriei în sufletul primului client impresionat şi obligat prin cele înnainte petrecute, —ras dulce, fără durere, săpun alunecos, brici bine ascuţit, mînă uşoară etc, — ca să dea un modest bacşiş, nu un pol, cum zici dumneata. Vezi, oricum te întorci, tot de suflet dai; de unde deducem că omul e un ins sufletesc şi că sufletul primează evenimentele. Eu, cînd mă felicită cineva, de pib dă de ziua mea, îl sărut în gură. Cei trei clienţi (întorc capul discret şi fiecare dă drumul unei guri de scuipat): —Cu ce impresii v*aţi întors de la Paris? Mya Lak: —încă o observaţie, înnainte de a termina subiectul. (întorcîndu«se către cei trei bărbieri rămaşi liberi.) Am şi pentru dumneavoas* tră ceva. Nu este nimerit să se spuie unui client, după ce îl bărbiereşti: să vă fie de bine. Peste puţine minute unul dintre dumneavoastră mă va bărbieri şi pe mine, şi nu aş vrea să particip, ca obiect, la un act criticabil. De ce: să vă fie de bine? (Analitic.) întîi, de ce: să vă fie? Al doilea, de ce: de bine ? Al treilea, de ce: să vă fie de bine ? Căci, întîi, nu este logic. Al doilea, nu este simetric. Al treilea, este problematic. Al patrulea, e mono* ton. Al cincilea, nu e plastic. Al şaselea, nu are culoare. Al şaptelea, nu există succesiune. Al optulea, nu are conţinut. Al noulea, este fără raport de cauză la efect. . . Sînt patruzeci şi trei de motive care se împotrivesc ivirii unei acţiuni în analogie cu o acţiune epuizată. (Un domn oprit în pragul uşii voise să intre. A ascultat, şi pleacă repede, înjurînd.) Domnul cu pălăria mare şi plete (plecînd): —Du*tem. . . (Respectuos, patronul îşi încleştează fălcile, şi închide ochii.) Mya Lak: —Sînt blamabili trecătorii care nu*şi supraveghiază cuvintele şi conrup urechea publi* cului. Patronul bărbier: —V*a insultat, domnule rector. Mya Lak (mirat): —Pe mine? Cei trei clienţi: —E regretabil, însă adevărat. Mya Lak: —A! înţeleg ce s*a produs. Străinul acela a încercat un sentiment de surpriză, adică de admiraţie, aflînd, în momentul în care venea la bărbier, în cîte subdiviziuni critice se împarte o idee mică şi bănuind că o idee mare prezintă cazul a mii de subdiviziuni critice. Nu acum pentru intlia oară provoc sentimentul de admiraţie, care se exprimă după vocabularul şi pregătirea fiecă* ruia, creatorului fiindud indiferentă forma şi pe el interesîndud exclusiv substratul. Să vedem de cîte feluri este sentimentul care provoacă produ* cerea interjecţiei apelative, căci injuria şi lauda suit două modele de interjecţii, în care monosi* labul devine polisilab, iar necunoscutul ia corp în cunoscut. Un client: —Absolut clar. 72 73 Mya Lak: —întîi, e vorba, deci, de surpriză, de confuzia pe care ne*o determină un lucru nou. Criteriul este, prin urmare, stabilit. Dar întîi*şi* întîi, adică înnainte cu un moment de momentul în care primim impresiunea?. . . Există o întreagă gamă de nuanţe de rangul întîi*şi*întîi, pe care aş putea*o numi serie antecedenţă sau gamă pre* cursoare, şi de care trebuie să ţinem neapărat seamă pentru a fixa spectacolul intelectual, pre* cedent motivului întîi, adică al întîiului pur. Să precizăm: întîi*şi«întîi: Interjecţia vine din moralul suges* tionat. Al doilea*şi*întîi: Ce este sufletul şi cum a fost interpretat de diversele şcoli? Al treilea*şi*întîi: în cîte facultăţi de liber arbi* tru însuş sufletul se divide? Al patrulea*şi*întîi: Subordonanţa facultăţilor între ele şi faţă de sufletul atoatecuprinzător. Al cincilea*şi*întîi: Facultăţile la rîndul lor se divid, se subdivid, se suprasubdivid şi se contra* suprasubdivid. Al şaselea (îmbătat): Nucleele motrice şi recep* trice în ce formulă psihică s*au închegat?. . . (Pe al noulea fotoliu, răsturnat, zace un client cu figura invizibilă, bandajată cu şervete fierbinţi, din care ies aburi. E un client regulat al secţiunii de întinerire. Deasupra oglinzii se citeşte inscrip* ţia: « Institut de înfrumuseţare ». Clientul stă lungit, ca pe o masă de operaţie. Două fete, cu care vorbeşte de toate, ţinîndu*i fiecare cîte o mînă pe genunchi, ca două ghicito* rese, cu unelte mici licăritoare, se îndeletnicesc săd mărească rădăcina unghiilor şi să i le lustru* iască artistic.) Clientul Institutului de înfrumuseţare (făcîn* du*şi o gaură prin şervete): — Tu erai, Mya Lak? Cînd te*ai întors? 74 Mya Lak: —Nu ştiu de unde să te iau. Clientul Institutului de înfrumuseţare: —Nu mă lua de nicăieri, că frige. (Repede.) Ai văzut turnul Eiffel? Ai mîncat nougat de Montelimar? Ai umblat cu automobilul? Te*ai dat în metro* politan? Te*ai suit în aeroplan? Ai călătorit cu balonul sferic? Mya Lak: —Drept să spun (către toţi clienţii) că nu m*am suit încă pe vapor şi în aeroplan. însă vorbesc la telefon. Clientul: —Te*am văzut fotografiat în uniformă de aviator. Mya Lak: —Avea fotograful un scaun cu aero* plan şi o cască de piele şi m*am fotografiat cu ele. Clientul: —Ai avut sensaţii? ■ ■ Mya Lak: —închideam ochii şi mă înfioram la ideea că mă găsesc la două mii de metri în văzduh. Clientul: —Afurisitul a găsit mijlocul să stea în acelaş timp pe scaun şi să plutească şi la două mii de metri între haos şi ocean! Todeauna a fost plin de ingeniozităţi. (Scoborînd vocea.) E un băiat excelent; suferă de un singur neajuns: cam şi miroase, să mă ierţi, a pişat. Costik (cel cared rade de obicei pe Mya Lak): —Cînd îl rădeam mirosea cum ziceţi dumnea* voastră. Fetele: — Cînd se rade vorbeşte cu Costik de poezia dragostei. Costik: — Şi, ştiţi, se pricepe şi la porcării. mtr*o zi, avea ochii tăiaţi şi mi*a spus că peste noapte. . . făcuse de opt ori. . . Clientul: — Piş?. . . Costik: — Nu. . . Nu ştiu cum să zic, ca să nu se supere domnişoarele. . . Fetele: — Sp une la ureche. (Costik şopteşte.) Clientul: — Se fuduleşte, însă e sincer. El face confuzie între două feluri de meşteşuguri contrarii 75 aceluiaş mădular, din care unul i*a rămas intact şi abundent, după ce s*a evaporat celălalt detot. Cînd urinează, el crede că face amor pasional, şi după ce i se goleşte băşica este îmbătat de volup* taţi. Ba, uneori, memoria ba înşelat atît de mult încît s*a temut să nu*şi fi lăsat salteaua însărcinată. (Toţi clienţii, afară de cel culcat pentru înfru* museţare, raşi, bine dispuşi, sînt în jurul lui Mya Lak.) Mya Lak: —Ceea ce m*a impresionat un mo* ment peste măsură, la Paris, a fost că toată lu* mea vorbeşte franţuzeşte. Un client (întrmn grup de trei): —A excelat întodeauna prin spiritul de sinteză. (Mya Lak, depărtîndu*şi picioarele, îşi duce mîna dedesubt şi trage de fundul pantalonului.) Un client (încet): —S*a excitat. Alt client: —I s*au lipit. Probabil, de năduşeală. Al treisprezecelea client: — Domnul rector are o ştampilă umedă anală, de cauciuc fiziologic. Dacă ar spăla*o i s*ar usca. Un client: —La Paris, aţi acceptat, fără îndo* ială, să vorbiţi franţuzeşte. Mya Lak: —Nu fără o matură reflexiune. Vor* besc ca un francez. Am o savoare şi o facilitate de cuvinte în franţuzeşte! Dacă aş fi avut*o în limba mea, cum o am în scris, nu ştiu unde ajungeam. Graseiez perfect, şi în ce priveşte sunetele nazale sînt neîntrecut. Cînd vorbesc franţuzeşte, cuvin* tele vin ca un talaz, imaginile abundă ca într*o panoramă, comparaţiile sînt extraordinare. Mă întreb singur de unde vin. Şi mai am acea rapidi* tate muzicală, care distinge cît de colo pe parizian de marsiliez. Să vă dau cîteva exemple. Opt clienţi: —Mă rog frumos. Mya Lak: —Ia să vedem, dumneata de colo, cel grozav, care, nu ţi*am spus*o încă, mă agasezi cu rînjetul dumitale. Cum rosteşti dumneata nu* mele unui anume romancier francez psiholog, al cărui nume este pe toate buzele? Al optulea client, docil: —Paul Bourget? A murit demult. Mya Lak: —Nici nu mă îndoiam. într*adevăr, asta e rostirea din mahalaua dumitale. La Paris, se pronunţă, cum e şi logic de altfel, Păi Bîrgett. Ia să vedem cum citeşti dumneata ceea ce scriu eu aci. (Scrie pe o hîrtie: Psicholcgi experimantal.) Al optulea client: —Psicoloji experimantal. însă aţi omis ortografia. Mya Lak: —Se rosteşte pîrţicologi ispirimental. Dar: o conferinţă? Al optulea client: —Une conference. Mya Lak (corectează): —Iun kpnferenţ. Aţi vă* zut că domnul care rîde nu ştie nimic? Tot aşa: Rpviu dă literatur. . . Je un motadă dir. . . Fi şimoa lăpe. . . Chil ori itil?. . . Je lă ton er dă fer vo troconesanţ. . . Jesi ecriven, jesi lă pliu grandd. . . Al optulea client: — Camaradul mă întreabă cum s*o fi traducînd: trou du cu. Mya Lak: — Foarte simplu, rămîne ca în fran* ţuzeşte. E*o plantă extrem*orientală, din sucul căreia se extrage cartoful. Al optulea client: —Aţi auzit pe la Paris vor* ba: baise>moi le con? Mya Lak: — Desigur. însuş amicul meu Briand mi*a spus*o, între alţii, despărţindu*se de mine şi strîngîndu*mi mîinile călduros. Şi nu e singura distincţiune ce mi s*a acordat. Rectorul Sorbonii m*a primit cu cuvintele: Soaie lă bienveniu, Monsie La Poar. Nu mai insist asupra omagiilor publice. In Riu de Livori, de exemplu, poporul francez s*a dat de*a lungul trotuarului deoparte şi, făcîndu*mi loc să trec în costum sportiv cu şapcă şi jambiere, un matematician distins, care demonstra adevăru* fde euclidiene cu tibişirul pe trotuar, a strigat: Atanţion, lese pase lă piniuf. 76 77 Al optulea client: — Primirea a fost magnifică. Cinci clienţi: — Circulă tot felul de zvonuri asupra scopului cu care v*aţi dus la Paris. Unii spun că trebuia să renovaţi literatura franceză. Unul din cinci clienţi: — Alţii, că aţi fi făcut descoperiri sensaţionale, care trebuiau consacrate întîi la Paris. Un client: — Am citit că a descoperit al patru* lea picior de la scaun. Alt client: — Descoperise mai demult al patru* lea zeci şi treilea fir de păr din peria de ghete. Alt client: — A mai descoperit vîrful creionului şi fereastra care dă în curte. . . Alt client: — Limba fără briceag. Alt client: — Şi gaura covrigului. Mya Lak: — Nici unii nici ceilalţi nu sînteţi complectamente în greşeală. Literatura franceză nu mai putea merge ca pînă acum, îi trebuia un om, o mînă de fier. Iar descoperirile mele sînt de fapt nişte invenţii, chemate să revoluţioneze cui* tura. Muncesc la ele decînd m*am născut. . . Dacă doriţi să aflaţi principiile. . . Opt clienţi (scot cu toţii ceasornicul din bu* zunar): — Opt fără un sfert. Mya Lak: — Voi fi cît se poate de scurt. în pa* truzeci şi cinci de minute nu am ce*alege. întîi, din cea mai fragedă copilărie, nu înţelegeam niciodată ce citeam. Am crescut şi m*am dezvoltat cu acea* stă însuşire. Am făcut Universitatea stăpînit de ea. Am intrat în învăţămînt. M*am întors în Univer* sitate, în calitate de profesor. însuşirea se menţinea intactă: nu pricepeam nimic din ce citeam — şi citeam, mă rog! cîte unsprezece volume pe zi. Nu am dezarmat. Am citit cîte douăzeci şi două pe zi, am ajuns la patruzeci şi patru de volume pe zi. Un lucru m*a mirat încă din prima tinereţe, facultatea mea de a nu înţelege. Iau o carte, o citesc, şi nu pricep nimic. Dacă ar fi vorba de o nepricepere comună, aş cădea de acord cu colegii mei cu priceperea superficială. La mine, absenţa priceperii nu se manifestează ca la cititorii derînd, lipsiţi de cultură; e ca o însuşire excepţională. De cîte ori nu înţeleg, caut motivul pentru care nu înţeleg, şi nu mă liniştesc pînă ce nu dau de el. Fapt caracteristic şi sugestiv, motivul cade înto* deauna în sarcina autorului. Sau e neclar, sau a* lambicat, sau nu se aseamănă cu alţi autori, cu ca* re s*au obişnuit jaloanele spaţiului înţelegerii mele. între mine şi autor, îndată ce încep să citesc, se angajează un război, care durează paralel cu cartea citită. Eu atac cu toate premizele şi princi* piile mele, şi el rezistă. Rezistă o pagină, două, zece, — şi în cele din urmă cedează. Aşa că mi*am modificat încetul cu încetul poziţia faţă de litera* tură, eroarea mea venind dintnun raport greşit în* tre mine şi opera literară. Azi nu mai caut să o în* ţeleg, am trecut dincolo de acest nivel pasiv al ci* titorului vulgar, — ci acţionez ca să o elimin. Din această luptă, în care sînt biruitor întodeauna, ies cel puţin o dată pe săptămînă măgulit şi obiectiv conştient de superiorităţile mele critice. Eu nu cer unui autor eforturi cu neputinţă de realizat. Dacă scrisul lui începe cu propoziţie simplă, continuă cu propoziţie simplă şi sfîrşeşte cu pro* poziţie simplă, mă declar satisfăcut şi mă intere* sează. Este neapărat necesar să găsesc în fiecare propoziţie de a lui verbul a fi, şi în fiecare frază de mai multe ori verbul a avea. Cuvintele să fie întrebuinţate cu sensul lor cel mai uzitat, descrie* rile să se raporteze la lucruri ştiute şi repetate des şi prezente zilnic, şi să fie lungi. Imaginile aş dori să fie cu totul stîrpite din literatură, pentru că derutează şi te trec dincolo de antandament, în acea regiune de niveluri instabile şi de lucruri neaşteptate, care este de evitat din răsputeri. Tot ce contribuie la înţelegerea lesnicioasă a unui 78 79 text, fără a recurge la problematica pregătire intren* secă a cititorului şi mai ales a criticului, trebuie adoptat; căci critica are nevoie obligatorie de concursul autorilor, de care critica poate să facă la urma urmelor abstracţie, fără să putem formula acelaş adevăr pentru literatură. Autorul să înceapă todeauna cu începutul şi să lucreze cu plan dat. Silinţele noastre vor avea ca rezultat să oblige pe autori să puie în prefaţă planul schematic al lucrării poetice, cu divizianT, subdiviziuni, note şi enumeraţii, — şi denumirea materialului folosit. Aşa, dintr*o aruncătură de ochi, ca în tariful căilor ferate, ştii precis de unde porneşti şi unde poţi a* junge .Autorul sărfie mai previe: ce a voit să spuie. Sînt adversarul scrierilor care încep ca nelumea, din mijlocul sau din interiorul ideii, fără pregă* tirea cititorului. După cum într*o casă trebuie să intri pe scară, pe uşă, pe lîngă vestiar şi, progresiv, să ajungi în sala de mîncare, unde eşti invitat, tot aşa şi în literatură. Autorul cată să fie metodic şi să nu te bage în salon de*a dreptul. E regula defini* tivă a clasicismului adevărat. Autorul să nu facă economie de legăturile dintre idei, să fie înlăn* ţuit, curgător şi deductiv, utilizînd din belşug pe «aşadară», «rămînînd bineînţeles», «cum se vede mai sus », « astfel fiind », « dimpotrivă » şi să nu se oprească la amănunte bolnăvicioase, să ciocnească oricît de des pe ca cu că, pe că cu ca, pentru a obţine o serie cît mai laborioasă de caică, câica, căicare şi aşa mai departe, ca în articolele şi studiile mele. Pentru a căpăta o claritate cît mai totală, nu ne oprim la cuvinte şi nu ne ferim de întîlnirile explicite. Este admisibil ca unii să înţeleagă o lucrare literară, pe care nu o înţeleg eu? Ce au ei mai mult decît mine şi ce*mi lipseşte mie faţă de ei? Evident că nimic. Eu nu sînt partizanul acelor absurdităţi, după care un autor sau cititor dispune i de nu ştiu ce bănuite aporturi necontrolabile în fiinţa lui nevăzută, mai presus de dovezi şi analize şi, în secret, nici nu pricep nici nu recunosc aşa* j numita personalitate. O regulă identică produce rezultate identice. în practică, bacalaureatul pro* ; • duce poeţi şi prozatori, iar licenţa şi doctoratul în ; litere, critici: şi încă nu întodeauna. Cum voiţi i "dumneavoastră ca un scriitor să nu fie înţeles de ! ■-.;■•„ un critic, şi cum se poate concepe ca îndrumătorii ' să se nască din cursul secundar şi nu pe catedră? I Elevii mei din Universitate, ies cu toţii eminenţi i critici literari şi artistici, identici unii cu alţii şi ! cu mine. E natural. I _. Nu este de ajuns să declari o literatură bună şi 1 un scriitor talentat, după o sensibilitate haotică, v improvizată din nu ştiu ce nedeterminat, care i rătăceşte de sute de ani lumea civilizată. Ne tre* buie o definiţie a talentului şi, deci, o regulă = ■■ care, exercitată, să permită să se şi obţie talent; l deci, o ştiinţă nouă, ştiinţa literaturii, a picturii, de o tehnică şi de un formular precis, i ■. Din studiul amănunţit al autorilor, am conchis zie de dragoste, este autobiografie, meditaţie, pro* i feie, filosofie. Pui în locul fetii pe Dumnezeu, ! obţii misticismul. Face fata un copil cu băiatul, iată I nuvela. Se căsătoreşte băiatul cu fata, interviu factorii zestre şi familie, conflictul e gata şi linia literară se ramifică: ai aci romanul, şi dincolo teatrul. Bărbatul e gelos şi nevasta frumoasă: drama sau comedia. Sînt amîndoi de origine aristo* cratică, interesînd poate şi Biserica şi Tronul: iată tragedia. Un copil pleacă la război: epopeea. I Mă învîrtesc şi trec la partea sedentară: se naşte eroismul literar. Ilustra mea origine vine dintr*o ţara de sud, nu mă întrebaţi care că am uitat, dar 80 81 m*am adaptat: se înfiinţează naţionalismul integral şi tradiţionalismul şi sînt înscris în buget. Vedeţi că sistemul se ţine, şi tot ce se ţine este adevărat. Prin urmare, de cîte ori mă voi aşeza în situaţii similare, produc similarii. Am numit acest cri* teriu: un criteriu sănătos. îndată ce va fi vorba de altceva, de ceva menit să mă fîstîcească, nu ezit: avem de*a face cu o boală, cu un produs trivial, cu o absenţă de ceea ce există în formular. Căci, închipuiţi*vă că neam potrivi să aprofundam şi să cuprindem toate aşa* zisele individualităţi, unde am ajunge ? în ce cate* gorie să punem un autor neprevăzut, care nu seamănă cu niciunul din cei învăţaţi de noii* Să tot înfiinţăm la categorii şi să permanentizăm anar* bia de pînă acum? să lăsăm liberi pe autori, de categorie şi clasă? Atunci ce fel de ştiinţă mai facem noi, care stabilim un regulament şi o ierarhie ? Sănătatea morală e definiţia, regula, ştiinţa. Zadarnic mi*arăţi dumneata că ai construit cu dalta şi cu ciocanul, dacă nu*mi dai definiţia ciocanului şi a dălţii, dacă nu*mi dai regula după care ai construit, dacă nu consemnezi opera dumi* tale întrmn tratat logic, pe articole şi paragrafe, aşa făcut încît săd înţeleg şi eu. Sîntem o corpo* raţie de intelecte, care am asudat şi am dat pe brînci în şcoala primară, în liceu şi în Universitate, şi ne*am găsit deodată în faţa unei literaturi la care n*a colaborat niciodată Universitatea, făcută fără noi şi împotriva noastră. Vi se pare normal? Dacă am admis ceea ce era deja consacrat la insta* larea noastră în bănci, treacă*meargă. Jignirea şi totodată dificultatea noastră, — vorba vine, căci de fapt am omis regulamentul, — vin de la contim* porani. Cum să recunoaştem noi admisibilă o literatură despre care nu am învăţat nimic, fără săd administrăm o regulă precisă? Nu înţelegeam eu cărţile şi fenomenul care se petrecea cu mine? într*o bună zi de maturitate, s*a făcut în inteligenţa mea lumină: aveam patru* zeci şi şase de ani împliniţi. M*am întrebat, tră* gînd ciorapii, obsedat de problemă: nu pricep eu nimic, sau niciuna din cărţile pe care le*am citit nu era bună? A fi pus problema exact, însemna că am şi dezlegat*o exact. într*adevăr, cărţile erau proaste. Şi m*am apucat să reformez literatura, şi numaidecît am observat că sînt un profet al litera* turii, pe care trebuia să o scap de pieire. Atunci am compus un grătar: grătarul literar; numele invenţiunii mele. Grătarul a corespuns pietrice* lelor mele, care treceau sau nu treceau prin gră* tar. Ce putea trece, era inevitabil bun; ce nu trecea prin grătar, rămînea dincoace de grătar, adică în neant. Cu această strecurătoare am cer* nut cărţile din nou. Rezultatul fu admirabil: ceva*ceva începuse să rămîie; prin urmare nu fusese toată literatura proastă. Pînă la mine, criteriul de selecţiune în artă era haotic şi inexistent. Dominau impresiile, sensaţiile, presimţirile, imponderabilele: un ridicul mişti* cism. O carte era frumoasă fără explicaţii, pentru că era frumoasă. Ce bîjbîială şi sălbătăcie! Inteli* genţele de calitatea mea, experimentale şi precise, nu se mai pot împăca uşor cu obscurităţile senti* mentale. Ne trebuie un regulament, ca în poliţie Ş1 ca în exploatările de petrol. Pînă la grătarul meu, compus din cinci mii şase sute optsprezece fire numărul unu, patrusprezece mii două sute opt numărul doi şi patru sute cincizeci şi şapte numărul trei, — a trebuit să creez întîi aceste fire, pţ* a rezultat apoi grătarul. Am lucrat, fără a Ca ■^urnnezeu< pe materia inexistenţei, şi dintrdnsa am zămislit ciurul meu. Descoperirea a plăcut elevilor mei silitori, şi anume acelora care nici ei nu pricepeau nimic 82 după vechile formule, şi care trebuiau să fie profe* sori de liceu. Azi totul devine clar şi geometric: pricep cu grătarul, şi ce nu se pricepe nu există. Un client: — Grătarul aplicat în extensiune şi bine studiat de elevii dumneavoastră este menit să cunoască progrese neaşteptate şi să umanizeze regnul animal. El permite elefanţilor să ţie cursuri, şi scroafelor să cînte serenade. Mya Lak: — Scoţînd dintrdnsa termenii jigni* tori, judecata dumitale este ştiinţifică. Un client violent şi pripit: — Dar, mai nainte, desigur că ucenicii dumneavoastră sînt supuşi unui examen intelectual, şi că preferaţi acel grad de inteligenţă, care, după vechile metode haotice, se numea, — ce revoluţie! — fără probe palpa* bile, stupiditate şi cretinism. Aci grătarul poate fi ajutat de ştiinţa medicală. Apostolii să vid alegeţi cu gîlci la limbă, cu polipi în nas, cu înghiţitoarea slabă, umflaţi la ochi şi cu cîte cinci sute grame apă la creier. Acest gen de bărbaţi a făcut în toate timpurile fericirea lumii în politică; aplica* ti*o la literatură. Căutaţi fără întîrziere să obţi* neţi chiar o lege care să interzică exerciţiul literaturii, picturii, muzicii, sculpturii şi arhitec* turii, tuturor copiilor care au apucat pînă la cincisprezece ani să numere pînă la o sută, şi reţineţi în special pe aceia care, numărînd pînă la şapte, greşesc de patru ori. Şi du*te din nou la Paris, cu ucenicii dumitale, o, Mya Lak! Mya Lak: — Deocamdată sînt cam dezgustat de francezi. Toţi: — De ce? Mya Lak: —Pentru că sînt scîrbosi! Toţi: ? ? ? Mya Lak: — Toată lumea în Franţa se hrăneşte cu carne « de poule ». Patronul bărbier: — Dar de unde atîta. . • carne ? Mya Lak: — Ştiu şi eu ?! De aceea evitam să mănînc în restaurante şi, ca să nu mă spurc, mi*am luat de*acasă, în geamantan, ouă răs* coapte şi covrigi. Patronul bărbier:—Foarte cuminte. (Opt clienţi au plecat odată.) Mya Lak: — Nu le convine. Ai văzut cum i*am înfundat? Să nu*ţi închipuieşti că în logica mea sînt atît de necruţător. Sînt numai sever, şi numai la necesitate devin caracteristic şi caustic. Costik: —Să vă fie de bine, domnule rector. Mya Lak: — Ţi*am mai spus ceva, şi mă sileşti să repet. (Mya Lak se caută în buzunare, pentru bacşiş.) Mya Lak: —N*am schimbat. . . Rămîne pe rîndul viitor. 84 EMULAŢII 28 î v ■ • In Kuty, viaţa impusese o controversă. Ave* rile mai multe găsindu*se în mîini mai puţine decît s*ar fi cuvenit, — ceea ce ni se pare că e re* gula avuţiei, — cele mai gustoase din ele se făcu* seră într*o singură noapte. Oamenii nu aveau ne* voie todeauna de o mină de cărbuni, de o întindere mare de pămînt, ca să scoată din ele, ajutaţi de hazard, o comoară întocmită cumcetul, prin stră* dania cîtorva rînduri de mai mult sau mai puţin cetăţeni. Era de ajuns uneori, cum se spune în Europa, un mandat de deputat, cu care te pre* zintai la luarea în primire a fotoliului numerotat, în Kuty, alegerile pentru instituţiile englezeşti de legislaţie, introduse de înnaintaşii care învăţaseră carte, se făceau, cum s*a mai povestit, după moda locală. Ieşeau întîi cei care fugeau mai iute de*a buşile sau pe vine sau pe întuneric, întrmn sac cu gura legată. în politică, metoda era căpătată din studiul chirurgiei. Fiind ţara cea mai accidentată, scrin* tirea picioarelor şi, prin consecinţă, a braţelor, a umărului şi a cerbicei, constituia maladia, dacă se poate spune, cea mai răspîndită. însuş parchetul din odăi prezintă spinări şi depresiuni, încît îţi puteai suci căîcîiul, genunchiul sau coapsa şi eventual şira spinării, între odaia de culcare şi bucătărie. Aşa că antorsa se studia de mic, ca la chinezi scoaterea măselelor fără cleşti, copiii înce* pîndu*şi cariera desfacerii dinţilor de pe gingie prin zmulgerea cu buricele celor două degete de pipăit, a ţintelor fără floare, bătute din ce în ce mai adînc într*o scîndură groasă. La nevoie, dacă o măsea se strica peste măsură, îţi puneai clientul cu capul între genunchi, şi aşa, apucat din două părţi, de pe dinafară şi de pe dinlăuntru, de pildă, îi era fălcii cu neputinţă să scape. în scrîntitură, trebuia obţinută catifelarea com* plicată a tuturor celor zece degete de la mîini. Un schelet bine spălat în apă*de*var şi lustruit cu stearină era aruncat întrmn sac, şi sacul era cusut. Prin păreţii din ce în ce mai groşi ai sacului, pînă la imitarea volumului muscular anatomic, candi* datul la chirurgie era nevoit să puie fiece os la locul lui, şi atunci, expert, el putea să exercite pe viu cu dexteritate. Acest ultim stadiu al învăţă* turii conferea doctoratul. Căci studiul pornea, de fapt, de la scheletul unui singur deget cu falangele risipite, trecea la palmele întregi, la cârpe şi meta* cârpe, la cubitus şi radius şi, treptat, la toate prelungirile osoase ale trupului omenesc, omul fiind, şi în Kuty, tot atîta materie dură cît şi material elastic. 29 Intr*alte state, lucrurile sociale nu expri* mau, desigur, nici atît pitoresc nici atîta artă, selecţiunile făcîndu*se pe criterii de principii şi presupuneri. O problemă, vasăzică, de actualitate întrmn moment anumit, venea de la sărăcia celorlalţi. S*au propus reţete, experimentate pe rînd. S*a consacrat întîi şi întîi doctrina că cei care aveau deţineau materialitatea acestui verb de la Cel*de*Sus şi că, prin urmare, erau ca nişte sfiim ţlţi- Celor care nu aveau li s*a interzis şi să aibă, dar şi să le treacă prin minte că ar putea să 86 87 aibă vreodată. Datoria acestei categorii era să se uite la categoria consacrată sau, în cel mai bun caz, să poarte tăvile, castroanele şi tingirile, între mese, la sufragerie. Şi degetului mic îi era oprit să întingă în sos şi să se lase lins: contrariu, el era tăiat, şi nu se mai găsea niciun chirurg ca săd puie la loc, chirurgia ortopedică fiind ex* clusiv destinată scrintirii. Dar omul din Kuty e născut păcătos. Doctrina fuse bună numai o bu* cată de vreme. Vecinii din categoria proastă săriră gardul categoriei bune, şi toate bucatele se găsiră mîncate în mai multe bliduri decît era legiuit. Categoria bună fu în cele din urmă răzbită de categoria proastă, roata se întoarse şi sosurile curseră la vale. Dar legile vechi rămaseră bune şi pentru cate* goria nouă, eliminîndu*se numai Cel*de*Sus din doctrina ei, pentru că nu mai era nevoie de El, şi ideile, evoluînd de la prinţi la « hoţi », cum era numită o clasă din fosta categorie, de către cate* goria zisă prădată, s*a putut adopta Dreptul în acelaş timp cu chibriturile, o formă evoluată a precedentului amnar. Nici Dreptul nu fu prea rezistent, căci se ivi puricele lui, «ciupeala», o modalitate liniştită a săriturii gardului, de odini* oară. Toţi kuţii mei s*au îndeletnicit să ciupească, ciupind cîte puţin fiecare, şi totalizîndu*se ciupi* tura într*o dispariţie a obiectului. Dacă i*ai spune unui european că muştele, în Kuty, fug cu bur* duful de brînză la spinare, europeanul nu ar înţelege figura. Era de ajuns ca fiece muscă să ia din burduf numai cît vîrful de ac. —_J Un om de Stat a făcut inovaţia să dea înnapoi categoriei sărăcite avuţiile furate. însă venind cu întîrziere, el a băgat de seamă că murise categoria: omul decedează, şi în Kuty, cam între cinzeci şi şaizeci de ani, — şi a făcut o altă categorie. Alt om de Stat s*a silit să ia şi de la această categorie, dînd categoria afară din categorie, într*altă cate* gorie. S*a ajuns în cele din urmă la concepţia unei categorii care abandonase şi pe Cel*de*Sus şi Dreptul. Şi s*a admis că o categorie care încă nu s*a înnavuţit este întodeauna cinstită, cu deose* bire la început şi contrariu decît toate categoriile celelalte. Atunci s*a stabilit criteriul adevărat al multiplicării categoriilor şi al succesiunilor rapide, şi tot atunci s*a inventat şi jocul de şah, care vine din Kuty: calul mănîncă un număr de piese în diagonală, mi se pare, şi chiar în două diagonale, pecînd turnul mănîncă, mi se pare, mai puţin, şi întrmn singur sens şi pe sărite: tehnica şahului se întemeiază pe principii. La un moment delicat, în Kuty s*a prezintat situaţia subt un aspect original. Unii erau de părere să se tocmească o sută de puşcaşi şi să împuşte toată lumea, rezervîndu*se ţara categoriei noi: Au împuşcat trei luni şi s*au dezgustat: parcă era mai bine înnainte, în vremea Celui*de* Sus, a Dreptului şi a hoţomăniei, şi chiar în stadiul mizerabil al ciupelii. « O să împuşcăm pe toată lumea, i*a spus într*o zi sutaşului un om de Stat care instaurase această purificare forţată, şi o să ră* mînem noi, o sută cincizeci de oameni detreabă. » — « într*adevăr, Doamne, a răspuns sutaşul, n*o să ne mai putem mişca de oameni cumsecade. » -1 Credeţi că am povestit degeaba cum ajunsese de iscusit pipăitul chirurgilor noştri? Căci atunci fură chemaţi chirurgii şi învăţaţii să*şi aducă aminte o specialitate uitată a profesiunii lor. « Vă rugăm sa ne înviaţi cîteva mii de simpatici pungaşi, zise Mai*marele, ca să mai respirăm niţeluş.» Descîn* tecul fusese însă uitat. 88 89 Iată de ce s*a introdus avuţia şi cinstea cu schim* bul. O lună sînt eu bogat, şi pe urmă vii dumneata. O lună sînt eu cinstit, şi pe urmă vii dumneata. Şi toţi am putut gusta şi dintrmna şi dintnalta şi rînd pe rînd. Ce a fost, în definitiv, mai bine, n*aş putea hotărî, căci nici bine detot nici rău detot n*a fost niciodată. Este însă sigur că un lucru n*am putut găsi cu toate caznele noastre: viaţa oprită la douăzeci şi cinci de ani, care se zice că ar fi vîrsta ideală. Cînd vrei să faci fericirea omului, te ajută numai inteligenţa, dar te trădează nişte măruntaie: rini* chiul, ficatul, inima, intestinul. Şi din toate silim ţele dumitale se alege un profil de bronz ori o statuie, care măcar nu seamănă cu dumneata. PUNCTUL PE I —J Vederile unui mare petrolist din Kuty: — Este de ajuns un infim detaliu, ca să ţi se schimbe fizionomia. în romanele cu detectivi, scrise sau cinemato* grafiate, se văd adeseori urmăriţii şi urmăritorii, deghizaţi în personagii neaşteptate. Spinilor le cresc bărbile şi perucile în faţa oglinzii, păroşii năpîrlesc în blond: intră pe uşă un englez, şi iese pe fereastră un păstor de capre. Trebuie să vă mărturisesc că autorilor acestor înscenări succe* sive şi variate le dispare psihologia, covîrşită de cabotinism. în slujba unei utilităţi plătite şi a justiţiei, detectivii cu garderobă nu pot pierde din vedere pasiunea spectaculoasă şi genialitatea tea* trală. Vă aduceţi aminte că timp de douăzeci de ani am profesat, din inexorabilă necesitate, meşte* şugul escrocheriei. O mărturisesc cu sinceritate. Nefiind încă proprietarul sondelor din Tytypupa, cu o rentabilitate actuală de un miliard, am fost constrîns să mă folosesc de darurile cu care mă înzestrase natura, făcîndude să conveargă întrmn singur scop, ca diversele bare şi pîrghii ale basculei, asociate pentru a cîntări tone şi vagoane. Am în* lănţuit întrmn sistem echilibrat linia mea înnaltă, agerimea ochilor, îndrăzneala neturburată a fiinţei totale şi dulapul (haine bine croite, rufărie fină, Şi încălţăminte luxoasă). Limba mobilă a siste* 91 mului meu era inteligenţa, impresionabilă şi im stabilă în pipăirile echilibrului, ca zborul plutit şi deviat al libelulei. Aşa organizat, reptilă victorioasă a tuturor proiectelor mele, am dat lovituri izbutite la ghi* şeele Băncilor din Argentina. Am violat Londra, Roma; am silit să se verse în buzunarul meu, fără de certificate şi lipsit chiar de banalul şi normalul paşaport, ingeniozităţile transformate în bancnote, ale cîtorva uzine de chimicale şi materii colorante. Primul meu ideal fusese să*mi agonisesc zece dolari pe zi. Acest ideal atins, necesităţile mele au depăşit idealul şi, după ce am trecut dincolo de cinci sute de lire sterline săptămînal, m*am lansat în ceea ce numesc eu afacerile grandioase. Evident că nici insul meu, nici morala mea nu se acordă cu echilibrul moralei obşteşti, făcută pentru fiinţele tipărite, de mare tiraj, ale societăţii. Aţi numărat vreodată de o parte frunzele şi de altă parte fructele, şi aţi comparat oare cele două can* tităţi? Normele, regulile, sînt pentru mulţime; puţintimea, ca să zic aşa, se conduce după excep* ţii. Revoltă în principiu această situaţie, a inega* lităţilor categorice, dar excepţia şi privilegiul sînt atributele naturii. Cîtă vreme are să suspine cere* bralmente atletul, că s*a născut un advocat coco* şat? Cinci minute; apoi îşi reia masagiul muş* chiular. Cinstea mea începe mai sus şi sfîrşeşte într*altă parte decît cinstea dumitale. Ca şi intelectul, cinstea e personală: nu există o filieră unică a acestui lucru, din care proştii doresc să creeze o verighetă uniformă pentru un inelar moral, egal de gros şi deopotrivă de lung, lipit cu mîna socie* taţii. Zadarnic aş vorbi cu o cămilă despre gîtul ondulat al unei lebezi: forma ei nu poate pricepe. Atitudinea mea eu afirm că a fost cinstita. Demnitatea îmi interzice să cerşesc, şi ceea ce îmi putea produce celălalt idol sculptural, modelat pentru prostime, munca, munca declasată, se cifră dedesubtul nevoilor mele. Ia te uită dumneata la mine şi închipuieşte*mă în ipoteza de a mă încă* păţîna să plac autorilor de reflecţii şi sentinţe morale, copiate după alţi autori. Nu ţi*aş părea lamentabil şi ridicul? I_ Vezi, cu toate că sînt mai bogat decît un Stat şi că mi se întîmplă să împrumut republici şi imperii, subvenţionînd indirect însă profitabil magistraturile, bugetele cultelor, universităţile şi toate fabricile moralităţilor, recunoscute bune de administrat cu sugestia, cu forţa şi cu amenin* tarea legală, ideile mele nu sînt chiar atît de radi* cale, pecît ai crede, în materie de avere. Cînd un contabil sau un coleg dintr*un consiliu de administraţie mă pungăşeşte, eu îl înţeleg şid las să continue, ca şi cum nu bag de seamă. Cel mai devotat servitor intim al meu, care mă slujeşte în toate felurile şi pentru toate organe* le, este un director general bondoc, cu ochelari, prczintînd o figură diplomatică şi inocentă. El mă însoţeşte în automobil şi călătorii, nedespărţit de fizicul meu, ca o căptuşeală a comisurii panta* Ionului şi ca foaia de gutapercă a subsuorii. Nădu* Şeşte odată cu mine, e strîns cînd mă strînge cos* tumul, doarme cînd mădularele mele se odihnesc, miroase curat sau pute, după împrejurările locale. Acest doctor în Drept are iluzia că este cardi* naiul meu activ şi că*mi conduce Vaticanul. îl urmăresc ciupind de la icre, de la biscuiţi, de la laptele condensat, din leafa valeţilor, din furni* turile de camere de aer, de benzină şi de ulei mineral, — şi rapacitatea lui blîndă mă emoţio* nează. Căci admit şi încurajez furtul sărăciei din prisosul averii. Bunurile circulă, trebuie să circule, 92 93 ca apele, care trec din rezervorii înnalte în rezer* voriile joase, golind un izvor şi săturînd o rîpă. Planul averii este înclinat şi perpetuu schimbător. Metalul aur îşi aminteşte de metalul mercur, şi fuge pe suprafaţa şlefuită a oglinzilor vieţii, care răsfrîng furtunile şi strălucirile ei instantanee. I-1 Mă rog: poliţiile din şapte state se puseseră să prigonească lăcusta dibăciilor mele. Eram strict urmărit, constituiam obiectul profundelor analize din partea autorităţilor speciale şi excitam o va; stă corespondenţă internaţională. în absenţa mea de*acasă agenţii scotoceau pretutindeni. La Operă, mă asaltau asiduităţile detectivelor dansatoare, oferindu*mi şampania la bufet, pe trei sferturi goale şi împresurate de spuma fumurie, cu stropi* turi de aur, a volanelor de balet. Poliţiile intrau în patul meu subt formele alese ale cîte unei nocturne. Zadarnic ţi*aş spune, fiindcă mă cunoşti, de cîte ori şbau dat uitării mandatul autorită* ţile înjunghiate crîncen de pipăitul adînc al arză* toarelor mele tinereţi. Hotelurile din Riviera şi Chamonix au răcnit de zbieratul izbînzilor mele. Cu ochiul, cu zîmbetul, cu indiferenţa vigilentă am anulat în permanenţă numeroasele tentative de*a fi oprit şi cercetat. Nu am fugit niciodată, nu m*am ascuns: am jefuit, în războiul meu eco* nomic, călare, ca un cotropitor cu declaraţie de ostilităţi conform protocoalelor din congrese. într*o Bancă din Midi am fost întîia oară cate* goric semnalat, şi prima dată m*am văzut adus sâ*mi ridic gulerul şi să mă strecor în stradă pe o scară spirală. Ajuns în uliţă, mă aruncai întrmn automobil, îmi schimbai numai culoarea costumului şi ma instalai în vitrina celui mai mare restaurant din localitate. Vedeam tot ce se petrece şi cum se organizau în echipe împăinjenirile, ca să mă prindă. Liniştit, am consumat douăzeci şi cinci de mezelicuri diverse, botezate de spiritul culinar cu numele general de « entr^es». Am dejunat un ceas şi jumătate şi am plecat. Zece agenţi civili mă apucară cu discreţie de mînă, în chiar vestiarul marelui restaurant. Doi îmi încleştară rădăcina palmelor cu nişte curele împletite, pe care le învîrtiră. Mă uitai mirat la agenţi. Şeful lor îşi apropie deodată ochii de obrazul meu, apoi şid dete înnapoi cu o nuanţă de teroare. Porunci să fiu dezlegat. Scoase pălăria, îşi ceru scuze. Eram rugat să iert regretabila eroare. Devenind servil din confuziune, şeful poliţiştilor îmi ţinu pardesiul, îmi dete pălăria, mînuşile, bastonul. Ple* cai din mijlocul forţei executive, ca dintrmn ho* tel de localitate balneară, prin rîndul omagial de uniforme curbate în raport cu bacşişul considera* bii. Şi dispărui pentru todeauna din vechiul meu meşteşug, cumpărînd terenurile din Tytypupa. Crezi că poliţia s*a înşelat într*adevăr? Nici* decum. îmi schimbasem fizionomia. Un amănunt de nimic, exact exploatat, poate pricinui efecte neaşteptate. în momentul cînd mi*am dat seama că voi fi în sfîrşit prins, arestat şi dovedit, chiar în priveliştea restaurantului am operat schim* barea, zmulgînd un nasture din bretele şi interca* lîndud între gingia de sus şi obraz. în dreptul ochiului stîng s*a ivit astfel o ridicătură în linia nasului, care mi*a transformat perspectiva figurii şi mi*a dat un portret străin. Nu ţi s*a întîmplat să vrei să iscăleşti cu numele dumitale adevărat, şi o muscă să*ţi gîdîle, precis in momentul caracterizării semnăturii, urechea şi să*ţi alunece condeiul prin silabe? Primitorul seri* sorii dumitale nu va şti niciodată cine i s*a adresat Şi va rămîne cu credinţa căd scrie, din cine ştie ce ţară, un necunoscut. . . 94 ELOGIUL OMULUI USCAT - Intr*o seară netam dus să ascultăm un program. Conferenţiarul îşi luase angajamentul primej* dios de a improviza pe temă dată, lipită întrmn plic, care trebuia desfăcut pe catedră. Asemenea jocuri ale inteligenţei sînt obişnuite în societă* ţile studioase străine, unde interesează, mai mult decît combustibilul, scînteia. Ştiinţă ştie toată lu* mea, dar facultatea de a ieşi din surdina ştiin* ţifică şi de a urmări ideea, ca pisica frunza dusă de vînt, şi de ad da o animaţie personală, este un spectacol de artă. Abia la orele opt şi un sfert găsirăm tema difi* cilâ, după ce aruncaserăm o sumedenie de propo* ziţii creionate pe un crîmpei de hîrtie şi prăpă* dirăm un mare număr de plicuri. « Elogiul Omu* lui Uscat» fusese titlul cel mai bun de idee, din care trebuia să se inspire oratorul. In mintea noastră omul uscat era bărbatul, muntele, socotind drept om umed pe adorabila lui tovarăşe, femeia, Marea. Din faptul umezelii, vorbitorul era dator, în concepţia noastră, să tragă concluzii favorabile bărbatului, construit de natură uscat. Noi făceam parte dintr*o intelectualitate care nu transfigurase prin filtrare cărturărească elementele vieţii în pomadă pentru părul de dea* supra de creier, intelectualizînd cu un sens de falsificare materia şi mutînd*o pe bîrtie tipărită. Dat fiind că umezeala provoacă ciuperca, noi porneam de la umezeala stagnantă, singurul mod de înfăţişare a umidităţii, analogul umezelii ac* tive, care nu mai e umezeală, fiind cursul de apă şi izvorul. Căci, trebuie să mărturisim, eram la o vîrstă cînd, împotriva zguduirilor impetuoase ale sîn* gelui, aspectul abstract şi metafizicul predomină simţurile şi le apasă. Creştini, atei, imperialişti sau diverşi, acelaş resort se muncea în secret să se desfacă în personalitatea noastră, şi, îndureraţi de o singură suferinţă, contradicţiile noastre aparente se găseau în principiu de acord. Şi, între alte probleme, ne preocupa şi o problemă de carne feminină; de s*ar fi zis că, înnainte de a iubi şi de*a ne căsători, eram obligaţi să stabilim valuta femeii în psihologia noastră. Conferenţiarul nu a prins ideea, enunţată în trei singure cuvinte, şi toată conferinţa lui a dat tîrcoale unei serii deosebite de realităţi şi sensaţii. Totuş, am ascultat*o, luînd notele pentru contra* dictoriu, şi n*am putea să afirmăm că ne*a displă* cut. El ne*a vorbit de omul uscat, indiferent de sex, pilduind cu omul umed, indiferent de sex. 36~1 ——J Pentru el, oamenii trebuiau împărţiţi în categorii numai după secreţiune. Pe cînd unii nu scuipă şi nu suflă în batistă niciodată normal, alţii scot dintrdnşii necontenit un produs guma* rabic amidoneu, o cocă, o lapoviţă, un zmîrc. Pentru aceştia, întreprinderile sanitare au fabri* cat un recipient cu zmalţ, care figurează în va* goane, biurouri, ministere, Bănci şi în biserici, ca o privată a nasului si a gurii. A citat oratori celebri, a cărora încăpere bucală s*a găsit deodată cuprinsă de volumul mucila* ginos al unui gălbenuş de ou şi care n*au mai 96 97 putut să continue o lecţie de mare educaţie sau de civism, decît după ce şi*au degajat înghiţi* toarea şi limba de marele inconvenient, lepădînd, cu spatele întors, echivalenţe de găluşti. Sînt şi oratori mai francamente sinceri, afirma conferen* ţiarul, care muşi opresc efectul unui accent dina* intea unui clăbuc de scuipat, şid dau drumul, dacă nud înghit, odată cu discursul, în obrazele rangului întîi de staluri. Sau, continuînd cugetarea cu fraze înnămolite, fac o pauză scurtă, subit, şi, rîcîind cu o sforăitură violentă canalizările unui profil interesant şi pur, se degajează cu eleganţă în văzul precis al auditoriului, şi merg la înche* iere, ca şi cum nu s*ar fi întîmplat nimic. 37 Dar umedul sau uscatul priveau numai pe jumătate categoria, din care trebuia făcută o subdiviziune. Trebuie să fim mai intimidaţi de «flegmă » ? argumenta conferenţiarul. Nu. în regim umed, nu trebuiesc excluse inspiraţia, entuziasmul şi elanul, după cum, în regim uscat, nici Universi* tatea nici Parlamentul şi niciuna din puterile care se scriu cu slovă mare, nu sînt incompatibile cu o laborioasă autosondare cu degetul, a portre* tului. Mă supără, spunea conferenţiarul, cu o nuanţă de nietzscheism, cuvîntul «nări», din pricină că aceste intervale aparţin altei politici. Introducerea unui deget în litera ă indică o stare gînditoare, un interval de generalizare, o urcare peste contingenţe, raporturi şi împrejurări. Ea se rosteşte la toate tribunele şi e constantă şi în ramura ştiinţifică şi în cea literară, pînă la istorie si filosofie. UNIVERSITATEA PENTRU MORAL _I Primind o invitaţie din partea celor doi învăţaţi sufleteşti, am căutat să particip la înche* ierea primului an de studii al Universităţii Pentru Moral. La uşa de intrare, fui întîmpinat de domnul Xavier Mamelon, consul general în Orient al Afacerilor Cîinelui Raţional, titlu desigur abun* dent, însă care îmbrăţişează o activitate incompa* rabilă. El e autorul celor trei sute şaptezeci şi trei de broşuri de propagandă, care au luminat chestiunea omului în raport cu animalitatea şi esenţa divină, cel puţin pentru două veacuri întregi. Deviza acestui teoretician al ameliorărilor psiho*fizice, către care păşeşte în front omenirea, ţinînd fiecare membru al colectivităţii, sau un papagal pe umăr, sau o pisică în braţe, sau un căţel, legat (după o veche regretabilă termino* logie, însă cu un lanţ de cauciuc) de o verigă, deviza lui este: « Nu omor o muscă ». lntr*adevăr, în apartamentul lui se răsfaţă cele mai variate stoluri, muştele cu ochi argintii, care scot smge prin ciorapi, şi marele muscoi, cu pîn* tecul indigo. Nu poţi şti dacă isonul lor nu poartă gemetele retrospective şi avînturile sufle* telor celor defuncţi, însetaţi după lumină. Domnul Mamelon se scoală din pat surîzînd, acoperit de aceşti îngeri misterioşi, născuţi din muşiţă albă — iar distincţia lui morală merge pînă la înmormîn* 99 tarea ceremonioasă a muştelor din supă. în gră* dină, întrmn pămînt afinat, el are, pe proprie* tatea lui, cel mai bine îngrijit cimitir de asemenea fiinţe cu aripi. Ca la marii gînditori, vocaţia de a perfecţiona domnii, doamnele, domnişoarele şi natura, i s*a manifestat într*o seară de urît. Surlele vîntului bătînd în ferestre, el şi*a chemat servitorii, aducîn* dude la cunoştinţă două prime hotărîri de prin* cipiu, născute una dintr*alta. întîi: cu începere de a doua zi, familia va consuma exclusiv vege* tale şi fructe. (Cui nud place să plece.) Al doilea: cîinelui Kutzu nu i se va mai zice « Kutzu», scurt, ci Domnule Kutzu. La întrebarea bucata* rului dacă Domnului Kutzu i se va servi cafea cu lapte, orz prăjit sistem Kneipp şi prune uscate, negăsindu*se cu începere de a doua zi la bucătărie cotlete, domnul Xavier Mamelon a spus că tocmai cîinii trebuiesc moralizaţi şi intelectualizaţi în sensul de a prefera alimentării bestiale sparan* ghelul şi salada. Onoarea folosului moral, pe care omul îl trage din hrana lui cu produse botanice, revine în întregime acestui învăţat, care a scos familia Ma* melon pentru todeauna din penibila obscuritate a strămoşilor, bogaţi însă modeşti. 39 | __J Universitatea Pentru Moral este edificată pe una din marile pieţe ale oraşului, în săli deose* bite, comunicînd totuş printno uşă, care permite experimentarea din timp în timp a rezultatelor obţinute în educaţia cîinilor şi a pisicilor. Esen* ţialul era ca dulăii să nu mai rupă spinarea seme* nilor miniaturali de apartament şi să se introducă armonia, transportînd această armonie din lumea cîinilor în sala pisicilor. Prima carte monumentală a domnului Mamelon a fost Prejudecata raselor. Animalele trebuiau să înveţe în primul rînd religia. La intrarea noastră în Universitate, se opera tocmai convertirea unui arici la ritul ortodox. Deschizîndud ochii asupra adevărului, ariciul trebuia aclimatizat întîi din punct de vedere psihic. Toţi profesorii erau adunaţi împrejurul neofitului, şi un doctor în teologie îi punea între* bările esenţiale. Clasa cîinilor era prezidată de o bătrînă domni* şoară occidentală, cu ochelari. Am admirat frater* nizarea generală: un an de studii şi reflecţii, jugu* lase natura. Unii examinau minuţios o rană rotundă, pe care alţii o purtau vizibilă dedesubtul unui organ numit vulgar coadă. Examinaţii se întorceau şi examinau la rîndul lor pe examinatori, părinteşte, în acelaş loc: indivizii îşi purtau, prin urmare, unii altora, un real interes. Alţii duceau în braţe, cuprinşi cu dragoste, pe unii camarazi, probabil mai anemici, şi care se lăsau duşi cu o dragoste egală. Cîinii geometri se cunoşteau după ocolurile date unui punct nevăzut, pe care se opreau ca să exprime centrul circonferinţei. Figura lor mărturisea o mare sinceritate. 40 — De două ori pe săptămînă, domnule, ne ducem la abator şi la ecarisaj, ca să propovăduim lepădarea de sine şi să întărim moralul fiinţelor jertfite, spunea un profesor. Dar dumneavoastră ştiţi că vacile sînt vegetariene ? adaose el, emoţionat de noua descoperire. Ieri, domnişoara Gwoalwy, de la clasa cîinelui moral, s*a întîlnit cu o vacă, şi aceasta, ridicîndu*se în două picioare, i*a mîncat cireşele de la pălărie. Sînt vegetariene chiar în cazul plantelor imitate în celuloid: vedeţi incalcu* labilele efecte ale doctrinei 1 Uitîndume la picioarele corpului profesoral, am remarcat un material necunoscut. 100 101 — Vreţi să ştiţi ce fel de încălţăminte purtăm ? ne întrebă un rector. Vegetală. Celuloză, bîrtie. Ne