2 / ducţiei. In unii ani cu inundaţii mari —ca de ex. în 1897 —toată lunca Dunării este o adevărată mare cu valuri puternice, pe care vapoare şi şlepuri pot naviga până la distanţe mari în interior făcând tot felul de transporturi; o pescărie mare se face pe câmpiile ei inundate. In alţi ani din contră, când apele Dunării abia ajung până la nivelul malurilor ei, câmpiile rămân uscate şi pe ele vedem păşune abondente sau ogoare bogate de grâu, orz, ovăz, mei, porumb, cânepă, etc. cu o putere de vegeta-ţiune extraordinară; bălţile mari din anii trecuţi le vedem acum reduse numai la nişte mici basene cu apă puţină, expuse vara a secă iar iarna a îngheţa până la fund şi a produce astfel mortalitatea peştelui din ele. In alţi ani în fine, când Dunărea abia revarsă peste maluri, nu mai vedem nici balta cea enormă şi nici ogoarele cele bogate ci mai toată câmpia are aparenţa unei întinse mlaştine, din care ese numai câtevâ locuri mai ridicate —grindurile — pe care se adăpostesc vitele şi-şi dispută dreptul de a păşună puţina iarbă de pe ele. întreaga natură ia cu totul un alt aspect după înălţimea Ia care ajung apele Dunării : Stuful, ale cărui rhizome cât timp câmpia era neinundată au stat ani întregi in pământ fără a se mai şti măcar de existenţa lor în acele locuri, îndată ce vine un an de inundaţie mare începe a vegeta cu o putere atât de mare, încât toamna ne putem trezi cu adevărate păduri înalte acolo unde înainte nu vedeam decât iarbă şi alte plante de câmp. Plante obicinuite de uscat ca diferite specii de graminee, etc., când vine inundaţia peste ele, spre a putea rezistă, caută a se adapta repede la noile condiţii de viaţă for-mându-şi aparate speciale pentru a putea pluti de- 3 asupra apei şi dând naştere din loc în loc pe tulpină la rădăcini adventive, prin cari se fixează din distanţa în distanţă în pământ spre a nu fi smulse şi distruse de valuri. O bogata micro-faună şi floră aquatică se desvoltă acum pe câmpiile pe cari înainte mulţi ani au crescut numai plante de uscat: Infuzorii, Crustacei, Rotatorii, Briozoari, tot felul de Alge, etc., se găsesc acum aci în număr mare, căci germenii lor rămaşi dela inundaţiunile trecute sunt dotaţi cu tot felul de aparate speciale pentru a se conserva vii un timp îndelungat şi a putea re-sistâ ani întregi la ger şi uscăciune fără a peri şi a aşteptă astfel un nou an de inundaţie spre a se putea desvoltâ. O asemenea inundaţie este dar o reînviere generală a unei naturi pe care o credeam dispărută de mulţi ani şi o înlocuire a unei alteia care intră acum într’o stare latentă spre a aşteptă ca după o serie mai mare sau mai mică de ani să i revină şi ei din nou condiţiunile favorabile de existenţa spre a se putea desvoltâ iarăşi. Chiar în bălţile mari unde avem apă în permanenţă aspectul general faunistic şi floristic se schimbă dela un an la altul, după nivelul pe care-1 ajung apele Dunării în creşterile lor: In unii ani predomină Crapul care ajunge pânâ chiar la 60% din producţia totală a unei bălţi (de ex. în Domeniul Brăilei în anul 1907), iar în alţi ani el dispare aproape cu totul şi predomină alte specii ca Babuşca, sau Linul, Caracuda, etc. (de ex. în 1905), etc. Pe de altă parte în unii ani stuful şi papura iau o desvoltare enormă, iar în alţi ani rămâne mic, pipernicit şi se înmulţeşte enorm Cosorul sau Cal-•covâţul (Stratiotes aloides) umplând toate bălţile. Această schimbare radicală a condiţiunilor de 4 viaţă dela un an la altul şi modul cum organismele s’au adaptat la ea înarmându-se cu tot felul de aparate spre a puteà resistâ în stare latentă timp îndelungat până le vin condiţiunile favorabile pentru a lua apoi din nou o desvoltare enormă, apariţia predominantă şi apoi dispariţiunea deodată a câte unei specii, etc. toate aceste fenomene de adaptare şi de lupta organismelor contra naturii sunt de cel mai mare interes ştiinţific, menite să atragă pe orice naturalist la studiul lor. De asemenea continuele transformări prin cari trec mereu aceste terenuri: Ostroave noi se formează în albia fluviuiui şi se alipesc încetul cu încetul la mal mărind astfel mereu suprafaţa acestei zone, braţe de Dunăre se transformă în verige şi gârle, bălţi mari şi adânci se potmolesc transfor-mându-se încetul cu încetul în japşe şi mlaştine, mlaştinele se transformă în terenuri uscate, cari se inundă numai primăvara; în unele locuri prin depuneri se formează grinduri noui, în altele prin eroziune noui bălţi sau privale, etc.; în toate aceste procese de continuă transformare vegetaţiunea joacă şi ea un rol important înlesnind şi accelerând secarea bălţilor şi mlaştinelor, etc., etc. O nouă serie dar de probleme se deschid omului de ştiinţă atât Geologului şi Geografului cât şi Biologului. Pe de altă parte economistul vede în aceste terenuri o mare rezervă de avuţie a ţării : O mulţime de terenuri, pe cari azi din cauza inundaţiilor nu se pot face decât rareori semănături, ar putea fi apărate şi câştigate pentru totdeauna la agricultură, o mulţime de mlaştine azi neproductive, cari ar puteà fi din contră inundate mai bine şi transformate în bălţi producătoare de peşte, o serie de bălţi mari şi adânci 5 cari însă- n’au putinţa de a se alimentă suficient cu apă proaspătă, aşa că din lipsa de oxigen producţia lor nu este destul de mare şi care cu mici lucrări ar puteà fi făcute foarte productive, etc. etc. O serie întreagă dar de chestiuni economice şi tehnice de cea mai mare importanţă şi o perspectivă de lucrări prin cari se poate câştiga o întreagă avuţie pentru ţară. Din toate aceste puncte de vedere dar zona noastră inundabilă a Dunării ne poate interesă atră-gându-ne la studiul ei şi oferindu-ne ocazia de a puteà cerceta şi rezolvi o întreagă serie de probleme ştiinţifice şi economice de cea mai mare importanţă. Dacă însă studierea unora din aceste chestiuni nu ne poate duce deocamdată la alte rezultate imediate decât la constatarea unor adevăruri pur ştiinţifice, de o mai mare sau mai mică importanţă, mul-ţumindu-ne astfel numai trebuinţa noastră sufleteas-scâ de a şti şi oferindu-ne satisfacţia de a fi contribuit prin cercetările noastre la rezolvirea unor probleme ştiinţifice mai generale, de sigur că nu este tot astfel şi cu toate celelalte chestiuni din studierea cărora se poate trage şi o serie de con-cluziuni practice imediate. Fără îndoială că studiind cu deamănuntul din toate punctele de vedere starea actuală a diferitelor părţi cari compun această zonă, studiind produc-ţiunea lor actuală şi modul ei de variaţiune în raport cu creşterile şi descreşterile Dunării, studiind rolul pe care-1 joacă aceasta zonă în economia generala a naturii, etc. etc. putem de sigur pe baza unor astfel de cunoştinţe pozitive ajunge să stabilim mijloacele prin cari am puteà să punem mai bine în valoare această întinsă porţiune din supra- 8 avantagioase şi înlesnitoare pentru Stat, etc. ; toate aceste Insă nu trebue să ne facă să deviem dela un program bine stabilit, rezultat din studierea obiectivă a chestiunii, căci altfel putem face greşeli ireparabile, cari să ne îngreueze şi să ne îndepărteze de ajungerea ţelului dorit şi chiar să ne compromită pe viitor toată lucrarea. In cele ce urmează dar voi căută a arătă mai întâi pe scurt care este starea diferitelor feluri de terenuri cari compun această zona şi producţia lor actuală, apoi voi arata modul cum pot fi ele puse mai bine în valoare şi în fine masurile pe cari e dator Statul să le iea pentru a execută şi înlesni executarea acestor lucrări. CAP. I. DESCRIEREA GENERALA A ZONEI INUNDABILE A DUNĂRII a. — Aspectul general şi întinderea ei. După cum am arătat în prima lucrare ce am publicat’o asupra acestei chestiuni (i), Dunărea dela intrarea ei în ţară şi până la Marea Neagră are pe teritoriul românesc o zonă inundabilă de 891.232 hectare şi anume: 463.615 hectare în Dobrogea şi 427.187 hect. în stânga Dunării. Din acestea, 432.187 hect. sunt bălţi şi stufârii, iar 459.045 hect. sunt terenuri inundabile propriu zise, cari se acopăr numai o parte a anului cu apă. Din cele 459.045 hect. terenuri inundabile propriu zise, 96.650 hectare sunt situate în Dobrogea şi 362.395 hect. în stânga Dunării. Statul posedă în total în zona inundabilă a Dunării o suprafaţă de 740.977 hect., din cari 449.361 (1) Dr. Gr. Antipa. Despre punerea în valoare a terenurilor de inundaţiune. Bucureşti. 1906. 12 cepe a se întinde balta mai întâi cu o lărgime de vre-o 4 km. lăţindu-se cevà mai mult pe la Dessa şi Rastu. Dela Bistreţ până la gura Jiului (Fig.9 pag. 42 ) zona de inundaţie are o suprafaţă de aproximativ 20.000 h., ea se lărgeşte mult trecând în unele locuri peste 10 km. şi formând bălţile bogate în peşte dela Bistreţul, Cârna-Măceşul şi Nedeia (toate la un loc Fig. 2. Gârla Orlea cu leasa de pescuit. numite Balta Nedeia), cari se alimentează din Dunăre din amonte prin Gârla Emiraşului (astăzi potmo-lita) şi din aval prin Gârla Nedeia. Această balta are o suprafaţă liberă de stuf de 3539 hectare. La Bechetzona de inundaţiune se îngustează pentru a se largi apoi iarăşi imediat şi a formă până la Corabia o regiune întinsă cu o suprafaţă de peste 26.000 hec., în unele locuri largă de aproape 9 km. în care se cuprind bălţile foarte productive Orlea şi Potelul cu o 13 suprafaţâliberă de stuf de 6338 hect. (Fig. 11 pag. 44). Aceste bălţi se alimentează din Dunăre pe la partea lor din aval printr’o gârlă lungă numită „ Gârla Orlea“ sau „ Gârla mare“ (Fig. 2 şi 3) a cărei parte inferioară se mai numeşte şi „Gârla Banului". Gârla lor din amonte numita „Poteleanca“ este aproape cu totul potmolita. Fig- 3- Gârla Orlea cu Gardul pentru închiderea peştelui. Dela Corabia la Gura-Oltului zona inundabila iarăşi nu are o mare importanţă decât cel mult la Gârcov şi Islaz, unde se întinde pe o suprafaţă ceva mai mare de peste vre-o 3000 hect. Dela Turnu-Măgurele însă această zona iarăşi începe şi merge în mod constant până la Călăraşi, lârgindu-se din ce în ce mai mult. Pe distanţa de 41 km. între Jur-nu-Măgurele şi Zimnicea ea ocupă o suprafaţa de 14 peste 21.000 hectare şi merge lărginduse până în spre Cioara şi Lisa, unde se uneşte cu valea Calmă-ţuiului şi ajunge la o lăţime de io km. De aci înainte ca cuprinde Ezerul Suhaia (cu o suprafaţă liberă de stuf de 3268 hect.), care se alimentează din Dunăre prin gârla Bălţii sau gârla Suhaia şi este foarte bogat în peşte. (Fig. 13 pag. 48). Dela Zimnicea la Giurgiu, pe o întindere de 59 k ii. balta ocupă o suprafaţă de vre-o 19.000 hect. şi ^‘o* 4* Gârla Cama cu Gardul de închis peştele la Balta Mahâru. are o lăţime mijlocie de vre-o 4 km. trecând în unele locuri peste 5 km. şi strângându-se aproape de Giurgiu până la mai puţin de 2 km. Aici, până la domeniul Giurgiului (în dreptul ostrovului Mecica), ea formează o câmpie întinsă, împărţita în diferite proprietăţi particulare şi preseratâ cu o serie de lacuri mai mici sau mai mari, cari se alimentează cu apă de Dunăre, fie prin gârle speciale, fie prin acumularea apelor 15 rămase dela inundaţiunile mari. In domeniul Giurgiului găsim din nou un lac mai mare „Balta Ma-hâru“ (suprafaţa de 890 hect. luciu de apa), (Fig. 15 pag. 52) care se alimentează din Dunăre: din aval dela o distanţă mare, aproape de Giurgiu, prin gârla Cama (Fig. 4) cât şi prin alte gârle mai mici; din amonte, afară de Cama, ea se mai alimentează şi prin Colibele pescarilor Turtucâeni pe malul Gârlei Cama. diferite alte gârle, cari aduc apă tocmai din regiunea Zimnicei. Dela Giurgiu la Olteniţa, pe o distanţă de 60 km. balta se lăţeşte foarte mult ajungând în unele locuri la 11 km. Ea ocupă aici o suprafaţă de peste 40 000 hect. din care 30.791 hect. sunt teren inundabil şi 9268 hect. bălţi. Pe toată această suprafaţă se află o întreagă serie de lacuri şi bălţi, care se alimentează prin gârle din Dunăre şi eari în anii când vin 16 apele mari au o producţie însemnată de peşte ; între acestea însă cu mult cel mai mare este Ezerul Greaca cu o suprafaţă de 7270 hect. luciu de apă (Fig. 18 pag. 54). Aceasta baltă, împărţită între patru proprietăţi : Prundu, Greaca, Hotarele şi Căscioarele, din care două ale Statului alternând cu două ale particularilor, se alimentează din Dunăre din amonte prin gârla Comasca şi din aval prin gârla Argeşelul. Ea este foarte bogată in peşte. Dela Olteniţa spre Călăraşi, pe o distanţă de 60 km. balta merge mereu laţindu-se şi se confundă în dreptul proprietăţilor Monastirea şi Vărăştii cu valea Mostiştei, care se termină aici prin Ezerul Mostiştea, (Fig. 20 pag. 59) iar înainte de Călăraşi ea ajunge la o lăţime de 13 km. Pe toată această distanţă balta Dunării are o suprafaţă de aproape 30.000 hectare şi în această regiune ea cuprinde o serie întreagă de lacuri bogate în peşte, între cari cele mai principale sunt : Ezerul Mostiştei zis şi Ezerul Monastirei (cu o suprafaţă de 2362 hect.), Ezerul Boian, 1366 h. şi Sticleanu dela Vărâşti, 461 h., care toate se alimentează prin gârla Dohanul-Scoiceni din amonte şi Botul din aval (Fig. 22 şi 24 pag. 61 şi 63); în fine Ezerul Călăraşi cu o serie de mici bălţi în partea sa din amonte (Gălăţuiu, 330 h. Sfrederile, etc.), alimentate din amonte prin gârla Botului şi din aval prin gârla Jârlău. (Fig. 25—26 pag. 64 şi 65). Dela Călăraşi la Gura Borcei mai avem în stânga Dunării încă o mică porţiune de luncă ca de vre-o 2300 hect. aparţinând la diferiţi proprietari. Dela Gura Borcei la Piua Petrei Dunărea se separă în două braţe formând Insula Borcea. Aceste braţe cuprind între ele o zonă inundabila de 80.125 hect. separata în doua printr’un canal transversal numit „Râul". Această regiune este împărţită Intre 25 de moşii dintre cari 9 sunt ale Statului şi restul ale particularilor. Şi în aceasta regiune este o serie de bălţi cu o suprafaţă totală de 7437 hect. luciu de apă în epoca apelor mici, dintre cari unele sunt mai mari ca: laculCăbălul, Pârlitura, Ezerul lor ga, Ezerul cu butuci, Ezerul mare, etc. Partea de jos a regiunii e=te drenata de o gârlă mare numita Saltava, care în unii ani da o recoltă foarte mare de peşte. Pe partea stângă a canalului Borcea zona inundabilă este mai mică (de 12.053 h.), din care numai două porţiuni sunt mai principale, una între Piua Petrei — Fâcăeni de 5296 hect. şi alta între Bur-duşani-Mari şi Stelnica de 2000 hect. In partea dreaptă a Dunării sunt numai bălţile numite din secţia I-a din Dobrogea, adică bălţile : Bugeac, Oltina Mărleanu, Vede roasa, Cochirleni şi Seimeni. Toate acestea, cu o suprafaţă de 12.621 hect. sunt bălţi foarte bogate în peşte comunicând fiecare cu Dunărea prin câte 2 gârle, din care cea din aval este de obiceiu cea adâncă prin care se alimentează dela apele medii. Dela Cernavoda până la Medgidia se mai întinde o lungă mlaştină în valea Carasu, care a fost odinioară o buna baltă şi care prin astuparea comunicaţiei ei cu Dunărea de către Societatea Engleză, care a construit linia ferată Cernavoda-Constanţa, s'a transformat în mlaştină. Dela Piua Petrei la Brăila Dunărea se bifurcă din nou în două braţe, Dunărea mare şi braţul Măcinului, care se întrunesc la un loc abia în faţa Brăilei şi cuprind între ele o suprafaţă întinsă din zona inundabilă nu-ţnită Insula Brăilei, care în unele locuri ajunge la o lăţime de 22 km. Suprafaţa zonei inundabile în 18 această regiune este de 87.642 hect., dintre care 14.349 hect. sunt luciu de apă (la ape scăzute). Insula Brăilei este repartizată între nouă moşii, dintre care 3 sunt ale Statului. Pe toată această insula pescăria este foarte bogată, cea mai bogată este însă în bălţile Domeniului Brăila, care formează jumătatea din aval a acestei insule (vezi harta No. 2). Aicea avem o serie de lacuri mari şi foarte productive, ca : Şerbanu, Scurtu, Orzea, Ruşeava, Bobocul, Lun- Fig. 6. Gârla Chimia. (Brateş) cu leasa de pescuit. guleţele, Gemenele, Dunărea veche, Ulmul, etc. Aceste lacuri se alimentează cu apa prin diferite gârle, iar din ele apa se scurge apoi într’un lung canal, de vre-o 24 km. lungime, numit canalul Filipoiu, care drenează întreaga regiune şi in care se pescuesc cele mai mari cantităţi de peşte. In timpul când Dunărea cieşte fară a trece peste maluri acest canal serveşte pentru alimentarea bălţilor. (Vezi Tab. IX-X! şi Fig. 45—46). 19 In stânga Dunării lunca este mai mare In partea din amonte având o suprafaţă totală de 29.658 h. Dintre acestea pe moşia Suciu Giurgeni este o suprafaţa de vre-o 4500 hect. pe care proprietarii executa acum lucrări de indiguire. De asemenea la moşiile Mihai Bravul, Viziru şi pe Noianul Gropeni, în Domeniul Brăilei, suprafaţa luncei e mai întinsă. Dela Brăila la Gura Prutului lunca de pe malul stâng are o suprafaţă aproximativă de 15.402 hect., dintre cari 7473 hect. sunt luciu de apă. Aicea este mai întâi, înainte de gura Şiretului, lunca dela Vă-deni, din care o parte de 6367 hect. aparţine Statului şi apoi moşia Brateşul cu balta Brateş. (Fig. 29 pag. 68). Brateşid se alimentează din Prut prin gârlele din sus şi prin gârla dela Ghimia (Fig. 6) ; din Dunăre se alimentează numai când trece apa peste maluri şi prin 2 gârle noui ce au fost de curând săpate de Serviciul pescăriilor (Gârla Tochileleş\ Gârla nouă). Pe partea dreaptă a Dunării dela Gura-Ialomiţei în jos vin bălţile din Dobrogea, zise Secţia Il-a, cu o suprafaţă de 13.667 hect. (din care 1338 hect. luciu de apă şi anume, lacul Rotundu şi Slalia cu gârla Băroiu şi Gârliciu) apoi bălţile zise Secţia IV-a cu o suprafaţă de 3224 hect. (din cari 2ii9hect. luciu de apă). In această din urmă secţiune sunt 3 lacuri mari şi bogate în peşte : Balta Măcinului, Balta dela Igliţa şi Ghiolul Armanului (Turcoaia). In partea dreaptă a Dunării, în cotul cel mare pe care îl face fluviul împrejurul dealurilor Dobrogei (munţii Măcinului şi Bugeacu) pentru a-şi schimbă acum cursul spre răsărit, către mare, începând dela Măcin până la Isaccea, pe o lungime de aproape 80km. se află bălţile aşa numite Secţia V-a din Dobrogea 20 (Vezi harta No. i). Aceste bălţi au o suprafaţă de 16 284 hect., din care 8566 hect. sunt luciu de apă, 1149 hect. stuf şi restul zonă de inundaţie. Ele sunt compuse din 3 ghioluri mari şi anume : Balta Cra-pma, Ghiolul Piatra Calcată şi Ghiolul Jijila precum şi o întreagă serie de ghioluri şi japşe mai mici, alimentate fiecare prin gârle speciale şi prin gârla Cin-lineţul, care drenează toată regiunea, şi se prelungeşte în gârla Lăţimea, în care se face o pescărie foarte mare. Aceste bălţi sunt foarte bogate şi dau acum Statului venituri însemnate din pescuit. Dela Isaccea spre Marea Neagră începe aşâ numita Secţia Vl-a, adică Delta Dunării cu lacurile mari litorale Razimul şi Sinoe (vezi harta Deltei). Aceste bălţi au o suprafaţă totală de 404.748 hect., din cari 98.566 hect. luciu de apă, 242.566 h. stufârii şi numai 63.653 h. teren inundabil. Pe malul drept al Dunării avem mai întâi, între Isaccea şi Tulcea, grupa de bălţi numită bălţile So-movei, Fig. 32 pag. 71), cari sunt compuse din un număr de ghioluri: Parcheşul, Săuna, Rotundu, Somova, etc., a căror apă se scurge cu încetul într’o gârlă numită Gârla Somova, care la apele mici serveşte şi pentru alimentarea acestor bălţi şi care se varsă în Dunăre puţin mai sus de Tulcea. După oraşul Tulcea vine Balta Zagănul şi apoi mai avem pe acest mal o baltă mare tocmai la Morughiol. De aici apoi se începe Insula Dranov — care face parte din delta Dunării propriu zisa — plinâ de stuf, pe care o străbate Canalul Dunavâţul şi diferite alte gârle mari ca: Suli-manca, Cerneţu, Gâscă, Dranovul, etc., care duc apa din Danăre la Lacul Razim sau la Lacul Dranov. Dela câţiva kilometri în sus de Tulcea, Dunărea bifurcându-se în braţul Tulcei şi braţul Chiliei, se 21 începe Delta Dunării propriu zisa. Delta e împărţita şi ea în cele două insule cuprinse între braţele sale şi anume : Insula Letea, cuprinsă între braţul Chilia şi Sulina şi Insula Sf. Gheorghe, cuprinsă între Sulina şi braţul Sf. Gheorghe. Delta este mai toată acoperita cu apă şi bălţile ei, cari reprezintă o depresiune generala sub nivelul Mărei Negre, au fundul lor la o cotă medie de 1.80 până la 2 m. sub 0 al Mărei Negre. (Vezi profi-lele Fig. 60 — 66 şi 70). Pământ propriu zis este foarte puţin, numai pe aşa zisele Grinduri, adică locurile cele mai ridicate, cari nu se inundă decât la apele mari. Deasemenea pe malurile actuale şi a vechilor canaluri ale Dunării până la distanţa de 1—2 km. sunt iarăşi grinduri provenite din depunerile în timpul creşterilor. Grindurile cele mai principale, afară de grindurile malurilor actuale, sunt, în insula Letea: Grindul Sti-pocului cu Grindul Chiliei şi Grindul Letii, pe care se află o frumoasă pădure de stejar — acum în mare parte distrusă In insula Sf. Gheorghe cele mai principale sunt : Grindul Caraormanului, pe care se află de asemenea o pădure de stejar şi Grindul Sără-turele de lângă Sf. Georghe. Bălţile în mare parte sunt acoperite cu stuf, care în multe locuri este plutitor numit „Plaur“, aşa ca el se ridică şi se scoboară împreuna cu nivelul apei. Bucăţi de plaur, reprezentând câte odată suprafeţe de mai multe sute de hectare, se despart adeseori şi devin Insule plutitoare, pe cari vântul şi valurile le poate mişcă încet în toate direcţiile. Sub ele găsesc peştii mari refugiul lor în timpul căldurilor de vară şi a frigului de iarnă. (Vezi Fig. 75 pag. 129 si Tab. XXII-XXIII). ’ 22 Lacurile mari dela Sudul braţului Sf. Gheorghe: Razim, Sinoe, etc., cari prin origina lor reprezintă un vechiu golf al Mărei Negre separat printr’un cordon litoral de nisip, au şi astăzi apa mai mult sau mai puţin sărată şi şi-au păstrat încă comunicaţia lor cu marea prin diferite guri (Portiţa, Ericurile de chef al dela Sinoe, gura Buazului, etc.). Toate aceste bălţi, cari constituesc Secţia Vl-a de pescării, au o producţie de peşte extraordinară, în-trecând prin bogăţia lor cu mult toate pescăriile din Europa. Ele dau astăzi Statului care este proprietarul lor, venituri foarte mari din pescuit. b. — Raporturile dintre zona inundabilă şi creşterile Dunării. După această scurtă şi foarte sumară descriere generală a zonei inundabile a Dunării să vedem acum cari sunt raporturile ei faţă cu creşterile şi descreşterile Dunării şi în ce mod se fac inundaţiunile. Dupâ cum se ştie, ca şi la toate cursurile de apă, nivelul Dunării oscilează mereu după cantitatea mai mare sau mai mică de apă pe care fluviul o primeşte zilnic dela afluenţii săi. In general noi avem de deosebit trei creşteri periodice ale apelor Dunării şi anume : i) Creşterile mari de primăvară, 2) Creşterile mici de toamnă şi 3) Zăporul. Creşterile de toamnă provin din cauza ploilor de toamnă, ele sunt foarte mici netrecând nici odată peste maluri şi nu au vre-o deosebită importanţă pentru chestiunile de cari voim să ne ocupam aici. Zăporul reprezintă creşterile parţiale din timpul 23 ruperii sloiurilor. Dunărea fiind încă prinsă cu ghiaţă în diferite locuri din aval şi venind sloiurile din amonte ele formează un baraj care provoacă creşteri parţiale, uneori foarte înalte. Cum vântul nostru dominant în această epocă a anului este Crivăţul, cazul acesta se întâmpla foarte des ca desgheţurile să înceapă mai înainte în amonte decât în aval. Deşi anormale, aceste creşteri însă pot avea la noi o mare importanţă mai cu seamă când se fac lucrări de îndiguire sau ori-ce fel de construcţii pe mal pentru cari constituesc adeseori un însemnat pericol. Creşterile cele mai principale şi singurile cari ne interesează de aproape în chestiunea de care ne ocupam aici sunt creşterile mari de primăvară. Ele provenind din ploile de primăvară şi din topirea zăpezii ajung la înălţimi foarte mari trecând foarte des peste maluri şi au o durată îndelungată. Epoca lor obişnuita este din Martie până la sfârşitul lui Iunie, se întind însă câte-odatâ şi dela Februarie până chiar în August. Pentru a ne da mai bine seama de importanţa acestor creşteri şi pentru a puteà face o comparaţie între ele pe un timp mai îndelungat, dăm aci alăturat o tabela numerica (Tab. No. i) pentru o serie de 20 de puncte mai principale de pe Dunăre, in cari se arată înâlţimele maxime deasupra etiajului acelor puncte ajunse de apele Dunării în creşterile de primăvara pentru o serie de 30 ani consecutivi (1) In acest tablou se mai arată, în câte o rubrică specială, distanţa kilometrica a acestor puncte între ele şi înălţimea etiajului fiecărui din aceste puncte dea- (i) Cil'rele sunt luate după datele Serviciului hidiaulic şi ale Comi-siunii Europene a Djnării. La câteva din aceste puncte nu s’au instalat mirele decât mult mai târziu, aşâ că pentru acestea s’au prevăzut datele numai pe mai puţini ani. No. curent 26 TABELA Dj durata în zile a apelor deasupra malului precum deasupra fundului) dela REGIUNEA Coti minimă a malului Şi Nivelul convenţional al bălţii deisupra fjndului Metri 1895 1896 Zile 1897 Zile 1898 Zib 1899 Zii Bistreţ-Bechet Balta Nedeia Bechet-Corabia Balta Potelu CorabiaZimnicea Balta Suhaia Zimnicea Giurgiu Balta Mahâru Cota de revărsare peste malul Dunării = 4,28 Nivelul convenţional al bălţii (1 m deasupra fundului) Cota 2,74 Cota de revărsare peste malul Dunării = 4,50 Nivelul convenţional al bălţii (i m. deasupra funduluii Cota 2,00 Cota de revărsare peste malul Dunării = 4,98 Nivelul convenţional al bălţii (1 m. deasupra fundului) Cota 3,25 Cota de revărsare peste malul Dunării 4,50 Nivelul convenţional al bălţii (1 m. deasupra fundului) Cota 3,41 108 19a 102 212 182 93 131 122 144 1 + 153 262 119 165 193 126 200 123 215 110 171 49 164 31 165 12 143 10 59 74 127 18 164 112 69 _ 27 No. 2 şi deasupra nivelului convenţional al bălţii (1 metru anul 1895 — 1908 1900 1901 1902 1903 1904 1905 1906 1907 1908 OBSERVAŢII Zile Zile Zile 152 80 163 60 70 60 55 83 --- 232 150 217 162 149 168 157 135 --- 133 58 104 16 2 58 4: 79 - 202 173 231 198 171 176 169 204 --- 124 52 78 12 --- 55 45 95 30 212 141 187 112 117 142 154 135 118 125 50 43 --- --- 85 73 148 43 198 91 174 51 94 139 151 181 --- I No. Curent 28 REGIUNEA Cota minima 1895 1896 ■ 1897 1898 1899 a malului Şi Nivelul convenţional al bălţii deasupra Zile Zile Zile Zile Zile fundului Metri Cota de revăr¬ Giurgiu-Olteniţa sare peste malul 109 51 131 48 21 Balta Greaca Dunării --- 4,50 Nivelul conven¬ ţional al bălţii (1 m. deasupra 244 332 251 161 135 fundului) Cota 2,34 Cota de revăr¬ Olteniţa-Călăraşi sare peste malul 108 112 10 Călăraşi Dunării = 4,70 Nivelul conven¬ ţional al bălţii (1 m. deasupra 190 178 250 157 129 fundului) Cota 2,48 Cota de revăr¬ Dom niul-Brăilei sare peste malul 102 10 135 28 Dunării = 4,00 Nivelul conven¬ ţional al bălţii (1 m deasupra 212 170 250 175 135 fundului) Cota 1,80 Cota de revăr¬ Galaţi-Gura Pru¬ sare peste malul 70 90 tului Dunării = 4,30 Nivelul conven¬ ţional al bălţii (1 m. deasupra 210 210 240 170 130 fundului) Cota 1,80 29 1900 1901 1902 1903 1904 1905 1906 1907 1908 OBSERVAŢII Zile Zile Zile Zile Zile Zile Zile Zile Zile 150 59 110 17 --- 69 71 125 43 228 207 220 164 139 162 177 217 126 129 50 62 11 - 44 27 140 - 208 170 224 167 137 149 165 210 110 165 53 60 20 - 70 70 120 29 210 190 250 210 170 165 212 220 132 115 25 10 8 --- 16 20 90 --- i I 205 203 232 200 175 160 180 218 130 ; No. curent 30 REGIUNEA Cota minimă a maluui Şi Nivelul convenţional al băljii deasupra fundului Metri 1895 Zile 1896 Zile 1897 Zile 1898 Zile 1899 Zile Balta Telincea Bălţile Somovei Balta Rotundu Balta Parcheş 10 Bălţile Deltei Cota de revărsare peste malul Dunării =2,20 Nivelul convenţional al bălţii (1 m deasupra fundului) Cota 0,40 Nivelul convenţional al bălţii (1 m. deasupra fundului) Cota 0,61 Nivelul convenţional al bălţii (1 m. deasupra fundului) Cota 0,17 Cota de revărsare peste malul Dunării = 2,7 m (deasupra etiajului Tulcei) Cota de alimentarea bălţilor prin gârle = 2,2 m. (deasupra etiajului Tulcei) 133 197 193 195 93 122 78 21Û 210 210 78 175 210 210 210 123 175 50 172 162 170 50 202 178 186 31 * 34 port cu etiajul punctului, deci se dă o idee generală de profitul longitudinal al malului Dunării; 2) Intr’o alta coloană se arată cota fundului bălţilor celor mai principale din acea regiune, deci a părţilor celor mai joase din acea regiune şi 3) Intr’o ultimă coloană se arată cota fundului privalelor la care începe a se face alimentarea sau scurgerea bălţilor. Deasemenea în figurile 9 — 34 se vede o serie de profiluri ce trec in toate direcţiunile prin regiunile bălţilor celor mai principale de pe tot lungul Dunării, spre a se da astfel o idee mai lămurită de poziţia, natura şi condiţiile hidrografice ale acelor bălţi. Configuraţiunea generală a acestor terenuri (Fig. 8) este cam următoarea : In apropiere de malul fluviului terenul prezintă o ridicătură înaltă — uneori de peste un metru — care se întinde paralel cu fluviul, formând pe toată lungimea sa un fel de dig natural numit „ Grindul malului". Acest val de pământ este format prin depunerile apelor fluviului în momentul când ele se revarsă : apele eşind din albia lor pierd din ce în ce viteza de care erau animate şi ajunge un moment când nu mai pot ţine în suspensiune materiile aluvionare cu care erau încărcate, aşâ că le depun formând pe mal acest cordon în formă de dig. înspre baltă acest cordon are o înclinare mai lenta, el se întinde perzându-se încetul cu încetul pânâ la distanţe relativ mari, cari de ex. în Deltă ajung uneori la peste 1 —1,5 km. Prin acest dig natural balta, care este mai joasă, rămâne apărată de apele de inundaţie până la o cotă ceva mai ridicata. Acest dig pe toată lungimea sa este întrerupt din loc în loc prin crestaturi mai înguste sau mai largi ca: guri de gârle sau privaluri, rupturi; etc. Terenul din- «s 05 CR Legenda Durata apelor de revărsare peste nivelul convenţional al balrei (P d’asupra fundului) HI Durate apelor de revărsare peste malul Dunărei Fig, 7 a !_(WWW HM—!■ Legenda na o urata apelor de revărsare pesie nivelul convenţional bâJte■ jtmdasupra fondulu BS D urata apelor de revărsare peste matul Dunâr<-. Fig. 7 b 37 dărătul acestor diguri are şi el în unele locuri porţiuni mai ridicate, cari nu se inundă decât mai rar (Grinduri), altele mai puţin ridicate (Terenuri inundabile) şi în fine altele joase de tot. Acestea din urma sunt Bălţile, în cari se acumulează apele râmase de pe urma inundaţiunii. Unele din ele având un fund Fig. 8. O vedere generală schematizată asupra unei porţiuni din zona inundabilă a Dunării. Se vede Grindul Malului, apoi o serie de Bălţi mari cu gârlele lor de alimentare, (câteva Japşe, Terenul inundabil cu păşune şi sălcii, apoi un grind ceva mai ridicat, sub deal un privai uscat, şi In fine malul abrupt al „Câmpului". mai ridicat şi suprafeţe mai mici, formează numai aşa zisele Băltoace, cari în cursul verei se usucă, iar altele, cu suprafeţe întinse şi cu fundul mai jos, rămân ca Bălţi permanente. Aceste bălţi permanente mai sunt încă alimentate şi prin gârle speciale şi anume: i)printr’o gârlă 88 TABELA Cota malului Bălţile principale c in deasupra etiaju¬ regiune lui punctului No. curent REGIUNEA f Maxima j; « Denumirea Fundulbălţii Nivelul conven¬ a §•£.= ţional al bălţii E»«< (1 in. deasupra j ■2 ,2 2 E fundului) { f T3 > 2 ** C « W «3 u o a Metri 1 Bistreţ-Bechet . . 5,56 4,28 i 1,74 2,74 Nedeia 2 Bechet-Corabia . 5,90 4,50 Potelul : 1,00 2,00 3 Corabia-Zimnicea . 6,30 4,98 Suhah 2,85 4 Zimnicea-Giurgiu . 8,58 4,50 Mahâru 2,41 3,41 5 Giurgiu-Olteniţa . 6,91 4,50 Greaca 1 1,34 2,34 6 Olteniţa-Călăraşi . 6,20 4,78 JSticlele 1,55 2,55 I ^Boianu 1,70 2,70 7 Idem..... 7,10 4,70 Călăraşi 1,48 2,48| Şerban Ulmu 8 Domeniul Brăilei . 4,00 ’) Lunguleţu ■ 0,80 1,80 (basinul Filipoiul şi Boboc Corotişca) Paţiu 8 bis Domeniul Brăila . --- 4,50 Dunărea-Veche -7,92 --- (Dunărea-Veche) 4,20 Măcin-Carcaliu 2,00 3,00 9 Secţia IV .... --- 4,20 Igliţa 1,55 2,55 4,50 Armanu-Tur- 2,25 3,25 coaia 10 Secţia V . . . . --- 4,30 Crapina -0,17 1,17 11 Galaţi-Gura Pru¬ 5,05 4,30 Brateş j 0,80^ 1,80 tului .... t No. 3. Oârla de alimentare Gârla de scurgere B D ^ --- *2 = .C OBSERVAŢII 'j= C ’s £ = A u ~ Denumirea C s J g Denumirea l-s £ § <3. « o, = .■c 3 Û . o ^ Si Coi u as glt (cler Iu . 0,86 Nedeia Orlea 2,75 | Călmăţuiu --- Gura Bălţii --- , Cama 2,32 Comasca 2,50 Argeşelul 2,00 (Gura Dohanul 2,90 Gîrla Botul 2,60 |Gârla Scoiceni G. Botului 0,70 Jirlău 2,25 Dimuleasa 0,61 Titcovul 1,05 Filipoiul 0,63 *) Cota e luată in raport cu eti- ajul Brăilei Filipoiul - 0,63 Coroţişca 0,63 Dunărea-Veche 1,03 Dunărea-Veche 1,22 G. Cosma 2,05 Privalulpotmolit --- --- --- Ghiol de faţă Privalul arma¬ 0,58 Priv. Armanului 2,85 nului .Ciulineţul f - 0,89 Ciulineţul (talan.) 1)54 JGîrla Crapina \(+0,58pr.! 1,69 Gârlele Prutului --- Ghimia 2,02 40 No. curent REGIUNEA Cola malului Bălţile principale din leasupra punctului regiune Maxima ÎMinima (când Denumirea Fundul bălţii Nivelul conven¬ începe revărsarea ţional al bălţii peste maluri) (1 m. deasupra fundului Parcheş -0,47 0,53 12 Somova ..... 3,90 2,20 Telincea --- 0,40 0,60 Rotundu -0,60 0,39 (Dranov -2,00 --- 13 Marile Lacuri . _ - I IRazim -2,75 Roşu - 1,80 - Puiuleţ Puiu 1,80 --- 14 Insula Sf. Gheorghe --- - Obretin Gorgova -1,80 Isacov 15 Insula Kilia . . . JMerhei 1 O 00 o (Răducu 1 Matiţa -1,40 41 Gârla de alimentare Gârla de scurgere Denumirea 3 >~ Denumirea Cota fundului OBSERVAŢII "5 3 dela --- (Gorgova O U 13 Gârlele şi bălţile jsulimanca - 0,30 dinamonte, Lo- patna, etc. 4 'V. 44 din aval nu mită Gârla de scurgere care. după apele mari, serveşte ca gârla de scurgere până ce apa bălţii ajunge la nivelul ei normal, iar pri-mâvara şi toamna în timpul creşterilor, până ce apele trec peste mal, serveşte ca gârla de alimentare şi 2) printr’o gârlă dm amonte numită Gârla de alimentare care serveşte numai pentru alimentare, care are însă gura ei dela Dunăre şi gura dela balta barata cu bancuri formate prin depunerile ei proprii, aşa că ea nu începe a 45 funcţiona decât după ce apele Dunării au ajuns la o cotă mai ridicată. Multe din gârlele mari sunt prin originea lor vechi braţe ale Dunării potmolite, ca de ex. Lopatna, Sonda, Dunăvăţul, Gâscă, Dranovul din Deltă, Profil transversai prin Balta Potelu. 40 l:JC£Xtmukasa- mpoM• Saltm°- Şi gârlele din aval, i„ timpul cât servesc de alimentare, formează la gurile lor cite ,m h de al t a parte ea ajungând la baltâ si imaWnd acob ■ . §urd DaItn ramâne îa permanent este pentru balta o buna amnrP 1 nare™niTs^’din^ ^ ^ i=ca^c;en szzzsî Cu'n Jf'"'1 balta sa se PO3» alimenta din nou lent d7 î T$ta d‘d SS P°ate observi u» Proces MU “ bd‘^-^es in contra Lu,a le fornZiă TaT * j rmeaza la gura gârlelor lor si în ţbprinl * • bancut m, gura gărkidm . J° P Ţ » sţare de eehtlibru a bălţilor 7 rcrăî *ssKftstîr.s: * * * Uitându-ne la tabela numerica No. 3 vedem ca a e bălţile de pe malul Dunării pana la gura Pru tu ui au nivelul fundului lor cu mult mai ridicat de cat etajul respectiv al Dunari, variind Intre 2 4I m la Maharu până la 0.80 m. Ia Brateş. 47 Dela Gura Prutului în jos bălţile de pe malurile Dunării încep a fi cevà mai adânci, aşa că la bălţile Somovei (Somova, Rotunda, Parcheş, etc.) fundul lor variază între 40 şi 60 cm. sub etiajul Tulcei. Numai bălţile din Delta Dunării şi marile lacuri litorale au o adâncime mai mare, între 1.80—2.75 sub o al Mării Negre. Comparând acum datele din cele 3 tabele numerice relative la creşterile apelor, la durata lor şi la nivelul malului şi al terenului inundabil împreună cu al bălţilor şi gârlelor lor, putem să ne facem o idee de modul cum se face alimentarea bălţilor şi revărsarea apelor pe câmpii. Apele Dunării crescând până la o cotă egală cu nivelul normal al luciului bălţilor (cota fundului bălţilor plus aprox. 1 m.) apa Dunării începe a intră în ele prin gârlele adânci din aval şi acestea umplân-du-se cu apă ele se întind pe suprafeţe din ce în ce mai mari. Apa Dunării crescând mai mult, gârlele din amonte încep şi ele a introduce cantităţi de apă şi mai mari şi suprafâţa bălţilor se măreşte din ce în ce mai mult în detrimentul câmpiei. Dacă apele mai cresc încă şi ajung până la nivelul rupturilor şi părţilor mai joase ale malului, apa începe a se revărsa pe câmp şi a inunda toata porţiunea din dosul grindului dela malul fluviului, astfel că nu mai rămân libere decât grindurile interioare şi digul natural al malului. Dacă-î-n fine^apele cresc foacte mult, -atunci se acopere şi grindul malului împreună cu grindurile celelalte din interior. Din combinaţia datelor din aceste 3 tabele putem acum vedeâ la câţi ani se întâmplă fiecare din aceste cazuri. Ca bălţile să nu se alimenteze decât foarte puţin şi ca toate părţile câmpiei să rămână neinun- Fig. 13. Balta Suhaia. (Plan de situaţie indicând traseul profilului dela Fig. 14). 50 S’d'T*»” [tri* ?mai foarte ^ » ori se întâmpla ca bâltile^se^r' MU'1 *"*' ^ scurta. P 6 malUn' ,nsa « ^rata lor sa fie * * * dùrarisTerà Vetor Dudna ^ lna't,mea cu totu, dela un noastre din zona de inundatiune schimbLd " aceasta totodată cu desavârs.w Se prm tiunii lor. Intr'un an pu em^ vedef kproduc- gate in peşte (,8o, °8o, , 'me"Se bal(i b<> ogoare încărcate cu recolte ah?’ alt ai> altul o serie de mlastm! ’ndente (I9o8), m Sa vedem mïl?' Pa?U"e saraca«ase, etc. astăzi aceste terenuri si caTeste"1 “ .eXp,oateaza rentabilitatea lor. ’ Producţiunea şi. CAP. II. DESCRIEREA SPECIALA A DIFERITELOR FELURI DE TERENURI CARI COAPUN ZONA INUNDABILĂ A DUNĂRII.—PRODUCŢIA 51 RENTABILITATEA LOR ACTUALĂ. Dupa cum s’a văzut din capitolul precedent, zona noastră inundabila a Dunării este compusă din : bălţi mari permanente, gârle şi stufăni, bălţi mai mia şi japşe, băltoace, care în cei mai mulţi ani seacă In timpul verii, terenuri joase uşor inundabile şi terenuri mai înalte, care nu se inundă decât când trec apele peste maluri precum şi grinduri înalte, care nu se inundă decât în timpul creşterilor mari, extraordinare. Modul cum sunt distribuite între ele aceste diferite feluri de terenuri variază după regiuni : în delta Dunării predomină bălţile mari permanente cu fund adânc şi stufăriile. In regiunea dela Piua-Petrei până la Tulcea predomină deasemenea ghiolurile mari permanente (acestea însă sunt aici mai puţin adânci) şi japşele precum şi terenurile joase, cari se inunda uşor — chiar şi numai prin gârle. In susul Dunării predomina băltoacele şi terenurile inundabile, iar bălţile mari permanente sunt la distanţe cu mult mai mari una de alta.. 52 Pentru a vedeà modul lor de producţie şi sistema după care se exploatează ele astăzi să luăm fiecare fel din aceste terenuri în paste şi, după ce le vom descrie pe scurt din punctul de vedere fizic, să examinăm mai de aproape producţia şi rentabilitatea Fl'g- 15 Balta Mahăru cu Gârla Cama. (Plan de situaţie indicând traseul profilului dela Fig. 16). lor în anii când apele Dunării revarsă si în anii de secetă. ' a - Bălţile mari permanente. Bălţile mari permanente din zona inundabilă a Dunării pot fi împărţite după poziţiunea, natura şi oo Fig. 17. Balta Mahării. Profil transversal. Fig. 19 a) şi b). Balta Greaca : a) Profil transversal prin baltă; b) Profil longitudinal prin Comasca, prin Balta Greaca şi prin Argeşel, arătând diferitele bancuri din gârla de alimentare şi din gârla de scurgere. \ ô6 * adâncimea lor şi după modul lor de alimentare cu apă în trei categorii: "• 1. Bălţile de pe malurile Dunării. 2. Bălţile din insulele formate în albia fluviului (bălţile din insula Brăilei, insula Borcei, etc.) având fundul puţin ridicat deasupra etiajului Dunării dar cu malurile joase şi uşor inundabile, şi, 3. Bălţile din deltă, cari sunt adânci având fundul lor sub nivelul Mărei Negre şi al căror fund a fost odinioară probabil fund de mare (sau de estuar al Dunării). A descrie pe fiecare din bălţile mari permanente ale Dunării în parte — cu tot interesul mare ce’l prezintă—ar fi desigur a intrâ prea mult în detalii şi a ne îndepărtă prea mult de scopul final ce’l urmărim prin această publicaţie. In cele ce urmează vom da dar o descriere mai detaliata a câte unei bălţi sau grupe de bălţi, pe care o vom alege-o ca tip pentru fiecare din aceste trei categorii pe care le-am distins, arătând totodată pentru fiecare în parte producţia ei şi modul cum ea variază în fiecare an în raport cu starea apelor Dunării. înainte de a arătă însă cifrele producţiei pentru fiecare din aceste bălţi şi modul lor de variaţie în raport cu nivelul apelor, trebue să insist asupra unei chestiuni generale şi să explic cari sunt: Factorii de care depinde producţia pescăriilor în general. Trebue să fac aceasta paranteză şi să tratez în câteva cuvinte această chestiune cu atâta mai mult cu cât asupra acestui punct esenţial domneşte încă o mare nedumerire şi cu cat din necunoaşterea acestor principii fundamentale se pot face greşeli mari, cari să compromită chiar întreaga chestiune de care ne vom ocupa în urmă, a modului cum vor trebui puse în valoare terenurile din zona inundabilă a Dunării. Producţiunea unei bălţi în peşte, nu depinde niciodată de adâncimea acelei bălţi, ci de suprafaţa care este acoperită cu apă. După cum în agricultură materiile nutritive aflate în pământ se transforma în cereale, tot astfel în pescărie aceleaşi materii nutritive din pământ se transformă în carne de peşte. Cu cât dar pământul pe care se face piscicultura este mai mare şi cu cât el e de o calitate mai bună cu atâta producţia va fi mai mare. Peştele (crapul şi celelalte specii din familia Ciprinoi-zilor) pentru a se desvoltâ şi creşte nu are nevoe de o apă adâncă, ci mai mult de o apă mică, pe care soarele să o poată încălzi uşor ca să se desvolte în ea cât mai repede Infuzoriile, Algele, Crustaceele şi toate micro-organizmele care servesc de hrană peştelui. Cu cât numărul caloriilor va fi mai mare, cu atât ouăle de peşte depuse pe plantele proaspăt inundate se vor desvoltâ mai repede, fără a risca să fie distruse de alţi peşti şi diferite animale răpitoare. Cu cât căldura e mai mare —de sigur fără a trece limitele permise — cu atât puii de crap şi de toate speciile de Cipri noizi —cari sunt locuitorii principali ai bălţilor noastre — se hrănesc şi cresc mai repede. Un pui de crap de doui ani, care are o greutate aproximativă de 0,5 kg. primăvara, dacă are o hrană bună şi căldură suficientă creşte până în toamnă până la 1,5 kg. deci da o producţie netă de 200 %. Şi cum pe 1 hectar se pot creşte până la 600 asemenea pui rezulta că la finele anului să avem o producţie neta a acelui an 58 de 600 kg. de crap sau o producţie brutâ de 900 kg. Când e frig, în timpul iernii, peştele încetează de a mai mâncâ şi de a creşte, atunci el caută numai locurile adânci unde se adună în cârduri spre a ernâ. Când dar în timpul iernii se pescuesc cantităţi mari de peşte într’o apă adâncă, aceasta nu reprezintă—după cum se crede —producţia acelei ape, peştele acesta a fost produs pe câmpia inundata şi apa adâncă e numai rezervoriul său unde s’a retras pentru iernat; aici el nu numai că nu creşte dar consumă din propria sa greutate. Producţia peştelui depinde atât de mult de cali-tateai terenului pe care se află balta, în cât azi se ştie că producţia de pe un teren bun poate fi dublă ca producţia unui teren de rea calitate. Sunt piscicultori cari chiar îngraşă anume pământul înainte de a-1 inunda pentru piscicultura spre a-i mări astfel producţia. Tot asemenea este o condiţiune esenţială pentru sporirea producţiei pescăriei ca terenurile pe cari peştele se reproduce şi creşte în timpul verii, să fie secate şi lăsate fără apă în timpul iernii, supuse la îngheţ şi la aerisire. Cu modul acesta ele sunt ferite de creşterea buruienilor aquatice precum şi de aciditate şi humine. In primăvară când se inundează apoi din nou, ele capătă puteri noui de producţiune extraordinară. Atât de adevărate sunt aceste principii fundamentale în cât azi piscicultura sistematica şi intensiva face în mod artificial ceea ce la noi se întâmplă în mod natural. In adevăr în culturile mari de crap ce se fac în Boemia, Galiţia, Silesia, etc., se inundă primăvara suprafeţe întinse de terenuri transformân-du-se în heleştee puţin adânci şi se cresc în ele până " toamna crapi; iarna însă aceste heleştee se usucă Fig. 20. Ezerul Mostiştei şi Privatul Scoiceni. — Plan de situaţie indicând mersul nrnfiini—' 60 i— „ Peştii din ele sunt 'ur‘ D°h’"“lllI transPortaţi în base, nuri speciale mici dar ; adânci pentru iernat. w De aici rezulta dar, producţia pescăriilor creşte în proporţie directă cu suprafaţa inundată; cu cât apel? sunt mai mari Şi acopăr suprafeţe mai mari şi cu căt durata creşterilor tine mm muÜ cu atât şi producţia e mai mare. Dacă după retragerea 1 apelor acest peşfe fuge, fie în Dunăre fie . în balta adâncă, acest peşte a fost totuşi produs numai pe câmpia inundată, carnea sa este formată din materile nutritive aflate în acel pământ. % Cea mai bună dovada * despre aceasta ne-o dă Tisa, unde vedem * că toată pescăria cea mare, care eră înainte aic', a dispărut deodată prin indigarea si oprirea inundaţiilor a- \ _ cestui râu. 1 * Din toate acestea 61 se vede dar că anii buni pentru producţia pescăriei trebue să fie anii cu inundaţiuni mari, cu cât sunt suprafeţe mai întinse acoperite cu apă şi cu cât acestea durează mai mult cu atâta producţia trebue să fie mai mare. După aceste câtevâ consideraţiuni generale putem acum să luăm ca exemplu câte o balta sau o serie de bălţi din fiecare din cele trei categorii ce Fig. 22. Plan de situaţie arătând traseul profilelor dela Fig. 23 şi 24, prin Lacul Boian, Lacul Sticleanu şi Gârla Bolului. le-am deosebit şi sâ vedem care este rentabilitatea şi producţiunea fiecăreia din ele şi cum variază ea din an în an în raport cu starea apelor Dunării. 1. Bălţile de pe malurile Dunării. Vom începe mai întâi cu descrierea bălţilor de pe malurile Dunării, de oarece acestea sunt cele mai ru Fig. 25. Regiunea coprinsà între Cura Botului şi Gura Jirlăului cuprinzând Ezerul Călăraşi, Sfrederile, etc. Linia punctată indică mersul profilului dela Fig. 26. ___________________________________________________________________: !__________ (i 6ô se scurgă în mod indirect. Aceste bălţi pot fi separate adeseori în mai multe trupuri, cari devin aparente mai cu seamă în timpul apelor scât zute, ele însă formează la un loc o singura balta, care sta în legătură cu Dunărea prin cele două gârle tipice arătate mai sus. Modul de alimentare al acestor bălţi este —dupa cum s’a vâzut şi în cap. 1. § 2 —cât se poate de simplu: apa din Dunăre întră mai întâi în baltă prin gârla din jos, apoi când apele cresc ceva mai mult începe a întră şi prin gârla din sus şi în fine la revărsare întră apele în baltă peste maluri La scăderea apelor apoi gârla de jos serveşte ca gârlă de scurgere. (Ca tip vezi Fig. 19. Balta Greaca cu gârlele ei). Din categoria acestor bălţi fac parte: Morughiolu, Brateşul (Fig. 14), ezerurile din Basarabia (Cahul, Cogurlui, Ialpug, Catlabug, etc.), bălţile din Noianul Brâilei, BaltaMă-cinului, Ghiolu Armanu, Igliţa, Seimeni, Cochirleni, Oltina, Bugeac, Baciu şi Vederoasa, Greaca (Fig. 19), Suhaia (Fig. 14), Potelu (Fig. 2), Nedeea (Fig.10), etc. Origina acestor bălţi este diferită: unele sunt vechi coturi sau braţe părăsite ale Dunării (Ghiolul Dunărea Veche (vezi şi Fig. 22), Zăto- PROPR. CEA.GU 67 nul Gluciului delà Hârşova, Belciug, Erin-ciuc, etc.), altele sunt vechi vai de erosiu-ne, estuare sau limanuri părăsite dela gurile râurilor, altele simple depresiuni in terenul inundabil ale căror maluri au fost înălţate prin cordoanele litorale formate din depunerile apelor fluviului In momentul revărsării lor peste maluri, altele în fi ne sunt bălţi alimentate cu izvoare cari stau în legătura şi cu Dunărea (Ve-deroasa), etc., etc. Toate aceste au însă de comun modul lor simplu de alimentare cu apă din Dunăre care Fig. 28. Profil transversal pe hotarul Ceacu—Călăraşii vechi trecând prin Japşa numita „Lacul Melcu* şi prin Ezerul Călăraşilor. 68 cele două gârle (la unele a rămas azi numai una) tise faœprîr^ pice arătate mai sus. 2) Prin bălţi compuse sau grupe de bălţi înţelegem acele bălţi situate la un loc,, ale căror gârle de scurgere conduc cu toatele în-tr’o gârlă mai mare principală, care drenează întreaga regiune şi se varsă apoi în Dunăre, astfel că din punctul de vedere al alimentarii lor toate aceste bălţi formează împreună o unitate. O mare parte din bălţile cari compun o asemenea grupă comunica si direct cu Dunărea prin câte o gârlă (gârla din amonte sau gârla de alimentare dela bălţile simple); aceste gârle de alimentare însa sunt mai toate astupate la gură cu praguri şi nu funcţionează decât când apele ajung la o cotă mai înaltă,, aşa că alimentarea principală a tuturor acestor bălţi se face, cât timp apele nu sun tpreâ crescute, tot prin Fig. 29. Regiunea Brateşuiui. gârla mare principala. Ca exemple din această categorie de bălţi putem -citâ grupa de bălţi situate între Ghecet şi Isaccea Oan oea Cotul GViiholuî Cotul Braniei Cotul Ursoia CP fi> C/i U c co “5 -5 » -o n c r*- C_ C Cotul Reculesei K»şl»ta Cotul F»hmon Cotul Parcei Cotul V-ădul Boulu» . n.eA 4 «Supra iïPT i«" »««»« •■'•f'1' Gura Prutului 70 (numite bălţile Crapinei sau bălţile din Dobrogea Secţia V-a), Bălţile Somovei, etc. Bălţile Secţiei V-a (vezi harta No. I) sunt compuse dintr’o serie de lacuri mari, ca : Crapina, Jijila, Piatra Călcată, Lăţimea şi mai multe jepci şi ghioluri mici. Fiecare din aceste ghioluri au câte o gârlă de alimentare spre Dunăre, cari însă sunt mai mult sau mai puţin barate cu bancuri şi în special cele -------------- • • -ti ■ rr~' ' " •’ Fig. 31. Braţul Măcinului. din sus nu funcţionează de cât când vin apele mai mari. Toate aceste ghioluri însă mai stau în legătură directă sau indirectă şi cu o gârlă mare principală, care drenează întreaga regiune, numită (•oria Ciulineţul, prin care se face atât alimentarea principală cât şi scurgerea. Această gârlă; care este un vechiu canal de Dunăre potmolit la Fig. 33. Regiunea Somovei. Profil longitudinal, p r 0 r 1 l 1 I \ PROFIL i t - ia 1' // w?# L 80 format şi altele nouişi toate au crescut aşâcă in cea mai mare parte s’au lipit între ele formând la un loc o insulă mare, nerămânând din vechile braţe care le separau decât câteva bălţi, jepşe şi zătoane pe ele. Braţul principal al Dunării din faţa oraşului Ostrov s’a transformat acum într’o simplă Verigă potmolindu-se din ce în ce mai mult şi arătând tendinţa dea dispărea şi a alipi întregul complex de insule la malul dobrogean âsând astfel orăşelul Ostrov în mijlocul uscatului. Braţul Plosca, care în 1856 era un mic canal, ca Borcea de azi, a devenit acum Canalul principal al Dunării. A urmări pas cu pas pentru fiecare baltă în parte modul ei de formaţiune şi transformările, prin cari a trecut şi .rece este o chestiune cât se poate de frumoasă, pe care însă cadrul restrâns al acestei lucrări nu ne permite să o desvoltâm mai departe. Mă mulţumesc dar astfel de a fi putut indică măcar numai în linii generale modul în care s’au făcut şi se fac aceste transformări. A descrie deasemenea toate bălţile de pe malurile Dunării în parte, împreună cu gârlele lor şi modul lor de alimentare, ar fi a intră de asemenea prea mult în detalii şi a ne Îndepărtă prea tare de scopul urmărit în prima linie de această publicaţie. In hărţile alăturate însă precum şi în diferitele figuri, schiţe şi profiluri, ce însoţesc această lucrare, cetitorul va puteă găsi complectarea descrierii din text. * * * Pentru a cunoaşte mai de aproape bălţile depe malurile Dunării şi a ne da seama mai bine de producţiunea şi rentabilitatea lor vom lua ca exem- 81 plu bălţile din Dobrogea cuprinse în Regiunea din* tre Măcin şi Isaccea numite şi bălţile Crapinei sau bălţile Secţiei a V-a. (Vezi harta No. i). După cum s’a văzut mai sus, în această regiune care are o suprafaţă aproximativă de 16,284 hectare, se află o serie de ghioluri mari precum şi o serie de ghioluri mai mici sau japşe. Toate aceste bălţi pot fi împărţite după posiţiunea lor şi după modul lor de alimentare în trei grupe principale şi anume : 1. Grupa bălţilor dela Piatra Călcată compusă din Ghiolul Piatra Călcată (Fig. 37) precum şi din jap- Fig- 37.—Ghiolul dela Piatra Călcată. şele : Leanca, Japşa Peatra Roşie, Japşa Rahova şi Japşa Lungă. Ghiolul Petrei are la apele joase o adâncime maximă de 1.5 m. şi se alimentează din Dunăre prin trei gârle dintre care: Gârla Petrei} care duce prin Japşa Leanca în Ghiolul Petrei, e gârla principală de alimentare a acestor bălţi. Ghiolul Petrei se mai alimentează însă şi pe la spate din gârla Ciulineţul, din care purcede un privai dela Luncaviţa şi duce în Ghiol prin japşele Piatra Roşie şi Japşa Lungă. Acest privai însă de când Ciulineţul nu mai are apă multă nu mai funcţionează decât la apele mari. t j rtmei Fig. 39. Profil prin Privalul Ciulineţ - Gârla Cătanele, Balta Crapina şi Gârla Lată (Gârla Crapina), arătând alimentarea bălţii atât direct dela Dunăre prin Gârla Crapina, cât şi alimentarea indirectă prin Ciulineţ — Gârla Cătanele. Fig. 38. O secţiune transversali prin Balta Crapina şi prin Ciulineţ, începând dela Văcăreni. 2. Grupa bălţilor dela Crapina şi Pisica compusă din Ghiolul Crapinei şi Ghiolurile mai mici din regiunea Pisicei : Popina, Lunga, Buciumul şi Car acuş. Ghiolul Crapinei (Tab. II. şi Fig. 38) are la apele joase o adâncime maximă de 1.5 — 2 m. şi se alimentează din Dunăre direct prin Gârla Ghidriciu şi prin Gârla Crapina. Aceasta din urmă (Tab. IV. Fig. c,) este o gârla artificială scurtă de vre-o 300 m. lungime, care a fost săpată acum vre-o 25 de ani de arendaşii acestor bălţi după ce gurile Ciulineţului şi ale Ghidriciului s’au potmolit astfel că apa nu mai avea destul curent pentru a se face aici leasa de pescuit ; ea conduce direct în baltă aducând aici şi peşte dela Dunăre, însă potmoleşte balta atât de tare în cât la gura ei s’a format în baltă un enorm banc pe care a crescut o întinsă pădure de sălcii. Astăzi ea este principala gârlă de alimentare a întregii regiuni. Ghiolul Crapinei se mai alimentează însă şi prin Gârla Ciulineţul. Această gârlâcaredrenează întreaga regiune a bălţilor din Secţia V-a a fost odinioară principala gârlă de alimentare şi a bălţii Crapina cu care este legata pe la spate prin Gârla Caianei. Astăzi Ciulineţul fiind în mare parte potmolit şi Crapina stând în legătura directă cu Dunărea, cantitatea de apa ce o aduce el in această baltă e cu mult mai mică. Totuşi este de remarcat că la scăderea apelor, chiar după ce Gârla Crapinei „se tae“ (adică după ce apa din baltă încetează de a se mai scurge prin ea) apa din baltă continuă a se scurge prin Gârla Catanei în Ciulineţ şi de aci în Dunăre. Ceeace dovedeşte că cu toate obstacolele mersul natural al apei din această regiune este tot pe aici. 3. Grupa Ghiolurilor dela Lăţimea situată în 84 e dreapta părţii din amonte a Gârlei Ciulineţul vechiu. Ea este compusă din Ghiolurile : Lăţimea, Jijila, Plosca şi Combra iar în regiunea dintre Ghecet şi Munţii Mâcinului din Ghiolurile şi Japşele: llenele, Somova, Earba roşie, Buciumul, Ghiolul cu Raci, Oaea, Lebăda, Lebădaru, Opinca, etc. Alimentarea principala a tutulor acestor ghioluri se face prin Ciulineţul nou. Acesta este o bifur-caţie a Gârlei Ciulineţul, care din dreptul satului Vâcăreni se Împarte în două ramuri: cea dela Nord merge sub numele de Ciulineţul vechiu pe o distanţă de vre-o 18 km. până lângă satul Pisica, unde are gura sa din amonte dela Dunăre, care însă este cu totul astupată ne mai introducând apă nici chiar în timpul creşterilor Dunării. Ramura delà Sud a Ciulineţului se numeşte Ciulineţul nou şi are prin diferitele locuri pe unde curge diferite nume, aşa în dreptul Văcărenilor se numeşte Gârla Satului, de aici înainte merge până la Gar-văn unde dă în Japşa Macul, apoi merge înainte sub numele de Lăţimea şi la Bisericuţa se desparte în trei ramuri înconjurând această stâncă (Fig. d din Tab. IV. arată tocmai această separare la Bisericuţa) spre a conduce apoi în ghiolurile : Jijila, Plosca şi Combra. Când Dunărea vine mare apaadusă de Ciulineţul nou umflă atât de tare aceste trei ghioluri încât ele se revarsă şi alimentează astfel şi pe toate celelalte ghioluri mai mici şi jepşele dintre Ghecet şi Măcin. In afară de Ciulineţ ghiolurile din această grupă se mai alimentează când apele vin mari şi printr’o serie de gârle ca : Gârla nouă, Gârla dela Zătoaca, Argeşul şi Mal acu, Gârla lui Tănase, Gârla Calului, Gârla Zăpada, etc., situate între Azaclău şi Ghecet, aceste gârle însă toate au gurile lor dela Dunăre cu totul 85 potmolite aşa cànu aduc apă decât la cote mai mari. După cum se vede dar bălţile din regiunea Secţiei a V-a se alimentează pe deoparte aproape fiecare prin câte una sau mai multe gârle direct din Dunăre, aceste însă fiind în majoritatea lor potmolite la gurile dinspre Dunăre alimentarea prin ele nu se face decât la cote mai ridicate. Pe de altă parte însă aceste bălţi se mai alimentează încă pe la spate —fie direct sau indirect — printr’o gârlă lungă —Gârla Ciulineţul — care traversează şi drenează întreaga regiune. Aceasta gârlă este un vechiu braţ de Dunăre care nu de mult timp a fost chiar navigabil, după cum se văd şi astăzi urme ca d. ex. şchelea dela Rachel unde se descârcau mărfuri; în el se adunau toate apele din această regiune spre a se scurge şi pe el acum 30 de ani se făcea Leasa cea mare de pescuit cum se face azi pe Gârla Fi-lipoiul în Domeniul Brăilei (1). La cotele mici ale creşterilor Dunării [apa începe şi azi a intra în bălţi mai întâi prin Ciulineţ, apoi, când apele cresc ceva mai mult, intra prin Gârla Crapina şi Gârla Petrei, apoi la o cotă ceva mai mare încă încep şi toate celelalte gârle a introduce apă şi în fine când creşterea Dunării la Galaţi ajunge la cota de 4.30 m. atunci apa trece peste maluri şi intră în bălţi pe distanţe mari, căci malurile acestei regiuni sunt mai toate joase. Odată cu intrarea apelor încep a intra şi peştii din Dunăre care aici se reproduc şi se hrănesc (1) Tot astfel şi Ciulineţul nou, care e o ramura a acestuia, nu e decât un vechiu braţ de Dunăre. Gârla Lăţimea a conservat cu totul aspectul de Dunăre şi are o adâncime de peste 4 m. 86 0 în bălţile bogate în hrană în tot timpul verii. Pentru ca peştele intrat să nu fugă, se închid mai întâi gârlele din sus cu garduri sterpe, apoi la o cotă mai mare se închide toată regiunea pe toată lungimea malului dela Ghecet la Isaccea cu „Pleter“ (ostreţe de alun şi dopuri de stuf) şi apoi la scăderea apelor se închid şi gârlele mari: Crapina, Piatra, Ghidriciu şi Ciulineţul cu garduri mari sterpe şi în fine se face la Gârla Crapina „Leasa" (vezi Tab. IV. fig. c) pentru prins peştele mare, care după ce a lepădat icrele vrea să fuga înapo afară din baltă. Peştii tineri cari au intrat din Dunăre şi puii găsind în aceste bălţi o hrană abundenta se hrănesc toată vara şi cresc; cu cât suprafaţa inundată a fost mai mare cu atât şi hrana e mai abundentă şi cu atât şi producţia e mai mare. Toamna apoi sunt pescuiţi cu năvoadele şi avele. Pescuirea cu năvoadele se începe mai întâi în bălţile şi japşele mai puţin adânci, se trece apoi la Piatra Calcată, Crapina, etc. şi se sfârşeşte în fine cu Lăţimea, care e cea mai adânca şi poate ţine peştele mai mult timp. Iată cum a variat producţia acestor bălţi dela 1900— 1908 : A 87 ANUL înălţimea Durata apelor Produc¬ Suma Partea 1 maximă crescute deasupra: ţia în totală Malului Nivelului Statului 4.30 m. convenţional al bălţii [ 4,80 Zile Zile 2.490.733 _ 316.000 1900 1 114 175 1901/2 4,46 24 60 3.011.448 --- 427.730 1902/3 4,32 11 70 2.213.585 --- 375.380 1903'4 4,42 9 30 1.613.635 696.554 336.491 1904/5 3,55 0 15 1.539.157 646.391 357.444 1905 6 4,34 18 120 2 095.485 774.959 466.630 1906 7 4,52 22 60 2.521.598 837.347 516.196 1907 8 5,15 96 110 4.177.838 1.220.251 697.182 Dupa cum se vede, în anul 1907 când apele au ajuns la înălţimea de 5,16 m. şi au acoperit toată regiunea cu apă producţia s’a suit la 4.177.838 kilograme, pe când în anul 1904, când apele au avut cota numai de 3,55 m. aşa că nici nu au putut trece peste maluri, producţia a scăzut ajungând abia la I-539-I57 klg. In anul 1903 apele au fost în adevăr ridicate la cota de 4,42 m., însă au fost foarte scurte trecând numai 30 zile peste cota convenţională de 1 m. deasupra nivelului fundului bălţilor. Deasemenea în 1900 apele au fost înalte şi au fost revărsate 175 de zile dând o producţie bună de 2.490.733 klg., această producţie ar fi fost însă şi mai mare dacă cu un an înainte în 1899 producţia nu ar fi fost scăzută din cauza apelor foarte mici (cota creşterii maxime la Galaţi în acel an a fost 3,55 m.) netrecând nici o zi peste maluri. Din toate acestea vedem că în anii când apele sunt foarte mari şi îndelungate acoperind toată zona inundabila, producţiunea in această secţie poate fi de 2 V2 ori mai mare ca în anii când apele sunt foarte scăzute. Rentabilitatea acestei regiuni este cât se poate de bună. Pescăria de aici, care înainte eră arendată cu 126.000 lei anual, produce azi în regie un venit net de 700.000 lei. Din pâşunat şi culturile făcute după retragerea apelor de pe terenurile inundabile se obţine 63.105 lei anual, din stuf 4 — 5000 lei, iar din exploatarea pădurilor de salcie aproximativ 24.000 lei anual. 2. Bălţile de pe insulele Dunării. Ca un exemplu din a doua categorie de bălţi să luăm bălţile Domeniului Brăilei (vezi harta No. 2. şi profilul dela Fig. 40). Aici avem în total o suprafaţă inundabila de 63.190 h., din cari 11.629 h. sunt bălţi cu luciu de apă şi gârle, iar restul de 51.560 h. teren inundabil, stufării, păduri de salcie, etc. Bălţile mai principale aici sunt: Şerbanulr Orzea, Gemenele. Ruşava, Scurtul, Bobocul, Lunguieţul, Ulmul, Dunărea veche, etc. (vezi şi Tab. III. fig. a). Mai toate aceste ghioluri au câte o gârlă speciala prin care se alimentează cu apă din Dunăre (Fig. 41 şi 42 şi Tab. VI—IX.); pe de altă parte ele au câte o altă gârla (gârla lor de scurgere) care le pune în comunicare direct sau indirect cu gârla Filipoiul (vezi Tab. IX. fig. a, b). Acesta este un canal lung de aproape 24 km. care începe dela lacul Şerbanu şi drenează întreaga re- 89 giune vărsându-se in braţul Măcinului mai sus de Ghecet. In acest canal se scurg toate bălţile din Domeniu. Toate bălţile de aici au nivelul fundului lor deasupra etiajului Dunării, numai ghiolul Dunarea Veche—care prin originea sa este un vechiu cot al Dunării — are apa foarte adâncă până la 8 ni. sub etiajul Dunării. (Vezi profilul dela Fig. 40). Alimentarea acestor bălţi se face în modul următor : când apele Dunării încep a creşte ajungând la un nivel de aproximativ 2,4 m. deasupra etiajului Brăilei şi bălţile sunt scăzute, apa încep;: a intra cu încetul prin gur;: Filipoiului şi prin gârla Co-rotişca (Fig. 42 si Tab. VI.) ; cu cât creşte apa mai tare cu atât intră mai multă apă. Când apa ajunge la un nivel aproximativ de 3 — 3,6 m. deasupra etiajului Brăilei, atunci ea începe a intra din amonte în bălţi prin gârlele de alimentare a diferitelor bălţi ca: Gârla Di. muleasa, Gârla Balaia şi Co-rotişca din Dunarea mare şi peştelui care vreà sa iasă în cârduri, iar malul se îngrădeşte cu „pleter11 (adică cu un gard mic de nuele de alun împletite cu papura) pe distanţe adeseori de mai multe zeci de km. care se lasă acolo până încep malurile a fi din nou vizibile. (Fig. 44 şi 52). (In primăvara aceasta închiderea cu pleter s’a făcut pe 62 km. lungime). Apele retrăgându-se şi malul fiind acum liber pleterul se scoate afară. Odată cu Fig. 44-Aşezarea „Pleterului". închiderea gârlelor începe a se construi un „gard mare sterp" şi la gura dela Dunăre a Filipoiului care este susţinut de piloţi mari şi care are de scop de a reţine aici peştele ce vreà sa fugă prin canal. (Tab. X b şi Tab. XI b şi c şi Fig. 44 şi 47). In urma se construeşte puţin mai sus „Leasa“ care serveşte la prinderea peştelui. 93 Apa revărsată peste câmpii, şi prin pădurile de sălcii (Fig. 47—53) unde peştele se hrăneşte şi creşte foarte repede găsind o hrană abondentă, începe încetul cu încetul a se retrage în bălţi şi de aici prin gârlele lor de scurgere (Fig. 54 şi Tab. VIII. fig. b) se varsă în Filipoi. Încetul cu încetul şi peştele urmează acest drum vrând să iasă în Dunăre, aşa că la retragerea apelor şi mai cu seamă toamna o mare parte din peştele de pe Domeniu este deja concentrat în ca- Fig. 45. Gardagii „Gropeneni plecând la închiderea Filipoiului. naiul Filipoiul. Aici el este pescuit la leasă în cantităţi enorme — odată am observat singur în 3 ore prinzându-se 26.000 kgr. (Tab. X. fig. a). Pescuitul bălţilor cu năvoade (Fig. 56) şi ave începe toamna pe la finele lui August, peştele care rămâne aici speriat de năvoade fuge din toate părţile şi se concentrează din nou în Filipoi. Ia Filipoi el caută a se ascunde la gropi şi pe sub butucii de sălcii însă pescarii îl găsesc şi-l pescuesc pe de o parte pe sub maluri cu tărbufurile, iar pe de altă parte la gropi cu prostovoalele. (Fig. 55). Astfel dar balta Domeniului Brăilei constitue pe de o parte o minunată capcană pentru a prinde peştele din Dunăre ce vine în ea pentru a se repro- Fig. 46. Aşezarea Gardului sterp dela Filipoiul. duce şi totodată un loc minunat unde peştele se reproduce, mănâncă şi creşte dând o enormă producţie, necunoscuta în alte pescării din Europa. Iată cari sunt rezultatele producţiunii acestor pescării şi modul cum depind ele in diferiţi ani de creşterile apelor Dunării: 95 Cota Durata apelor Producţia Suma Venitul maximă mari peste totală pro¬ l ANUL la Mal (cota I Fundul în kgr. Statului Brăila 4 m. gârlelor Brăila) | (cota 3,60 | Brăila) 1903/4 4,45 20 28 2.431 670 Lei Lei 884.103 517.487 j 1904/ 3,57 0 0 920.725 401.945 211.840 1905/6 4,57 74 142 3.296.361 1.030.094 583.188 1906/7 4,73 71 129 5.262.089 1.769.100 1.064.320 1907/8 5,40 128 154 6.447.793 1.663.396 1.000.597 j Fig. 47. Inundaţii în Balta Brăilei. Din acestea se vede dar iarăşi că şi in aceste bălţi cu cât apele sunt mai înalte şi cu cât durează ele mai mult, cu atât şi producţia creşte. In anul 1904 —1905 când apele au ajuns numai la cota de 3,57, m., deci nici nu au trecut peste maluri, şi alimentarea câtorva bălţi s’a făcut timp de 65 zile numai prin câteva gârle (Filipoiul şi Corotişca), producţia a fost foarte Fig. 48. Inundaţii în Balta Brăilei. mică ajungând abia la 920.725 kgr. Din contră Fig. 49. Inundaţii în_Balia Urâilei. in anul I907 —1908, când apele au fost foarte 97 înalte ajungând la cota 5,40 m. şi au durat 180 zile acoperind cu totul terenul inundabil, producţia a fost foarte mare, ajungând la 6.447.793 kgr., deci de 7 ori mai mare ca în anul 1904 —1905. Cercetând acum tabela numerică a creşterilor maximale ale apelor Dunării deasupra etiajuiui (Tab. No. 1), vedem ca cota medie a punctului Brăila este de 5,i4 metri şi ca în timp de 30 ani nu am avut decât de 2 ori — în 1899 şi 1904 — ape, cari nu au trecut Fig. 50. Inundaţii în Balta Brăilei. peste maluri, adică cari nu au trecut de cota de 4 metri deasupra etiajuiui Brăilei. Am avut însă în mai multe rinduri ape la limite ca de ex. în 1894 (4,01 metri), în 1896 (4,03 m.), în 1898 (4,12) şi în 1908 (4,17)- In general am puteâ dar zice că în această regiune în timp de 15 ani avem: un an foarte rău, doi ani mediocri, cinci ani buni şi şapte ani foarte buni (peste cota 5 m.). . .1 Dacă facem acum o comparaţiune între datele obţinute la Secţia V-a din Dobrogea şi între datele obţinute la bălţile din Domeniul Brăilei vedem că, pe când în Secţia V-a în anul cel mai bun producţia a întrecut numai de două ori şi 1/2 producţia din anul cel mai rău, în domeniul Brăilei producţia anului celui Fig- 51. Inundaţii în Balta Brăilei. mai bun a întrecut de 7 ori producţia anului celui mai rău. Şi acest fenomen îşi are explicaţiunea sa, căci, pe când regiunea Secţiei a V-a are o suprafaţă totală de 16.284 h., din cari 9715 h. sunt lucii de apă cu stuf şi numai 6569 h. teren inundabil, balta din Domeniul Brăilei are o suprafaţă totală de 63.190 h., \ 99 din cari numai 11.629 h. sunt luciu de apă, iar tot restul.de 51.560 h. teren inundabil. In anii deci când apa trece peste maluri, suprafaţa producătoare de peşte se măreşte aici proporţional cu mult mai mult decât la bâ'ţile Secţiei a V-a. Aceasta este şi ea încă o dovada mai^mult că în adevăr producţia principală a peştelui este pe câmpiile inundate. De altfel mai trebue de observat că atât la Dome- Fjg. 52. Inundaţii în Balta Brâilei. Baterea Pleterului pe mal. niul Brâilei cât şi la bălţile, Secţiei a V-a, când sunt apele mari, producţia nu provine numai din producţia proprie a acestor bălţi, ci ea este în ambele pârţi considerabil sporita şi prin mulţimea de peşti migratori (în special crap), care es din bălţile Deltei Dunârii şi intră în aceste bălţi primăvara pentru a se reproduce, unde rămâne închis cu garduri şi se pescueşte. ( 4 100 Rentabilitatea acestei regiuni este deasemenea cat Fig- 53- O colibă de pescari din Balta Brăilei în timpul inundaţiilor. se poate de bună. Numai pescuitul care se exploa- Fig. 54. Gârla Tâncava în timpul scăderii apelor, ducând apă în Filipoi. teazâ în regie de către Stat a produs un venit net de 101 peste i.000.000 lei (înainte era arendată împreună cu tot Domeniul Brăilei pentru 613.000 lei, din cari aproximativ 100.000 lei era partea din arendă cuvenită pentru pescuit). In afară de pescuit însă terenul inundabii, care este arendat, produce după retragerea apelor o sumă destul de considerabilă; în 1906 arendaşul a încasat din stuf şi papură, fân, erbărit, (Tab. XII a şi b) târlă şi băltărit o sumă _ Fig- 55- Pescuitul cu „Prostovoalele" în Filipoi. de 267.889 lei. Pădurea de salcie (Tab. XII. fig. c şi fig. 47 — 53) care se exploatează prin Serviciul Silvic al Statului produce de asemenea un venit anual de aproximativ 40.000 lei (în 1907 — 8). 3. Bălţile Deltei Dunării. Cu mult cele mai bogate ca pescărie din toate bălţile noastre —şi probabil după Volga dintre toate pescăriile de apă dulce din Europa — sunt bălţile din Fig. 56. Pescuitul cu Nevoadele în Lacul Şerbanu. ( * 102 Delta Dunării, adică, aşa numitele pescării, Secţia VI-a din Do-brogea. Am lăsat înadins descrierea lor la urmă, de oarece aici trebue să dăm o descriere cu mult mai a-mănunţ'tă. Pe deoparte natura acestor bălţi fiind încă foarte puţin cunoscută trebue să dăm o descriere fizică cu mult mai largă şi să întrăm in-tr’o serie de detalii, care ne vor fi de cea mai mare importanţă pentru scopurile pe care le urmărim, pe de altă parte şi din punctul de vedere economic lucrurile sunt cu mult mai complicate, producţiunea acestor bălţi fiind mai heterogenă. In Delta Dunării pe lângă peştele ce creşte şi se desvoltă în bălţile ei mai avem cantităţi mari de peşti migra- * tori, ce vin din mare spre a intra în Dunăre 103 sau bâlţi şi sporesc în mod considerabil producţia; între aceştia mai principali sunt : Sturionii (morunul, Fig- 57- Dunele de Nisip dela Periprava. nisetrul, păstruga, etc.), Scrumbiele de Dunăre, Cam-bula şi Chefalii. Pe de altă parte Delta Dunării, este Fig. 58. O porţiune diw pădurea Letii unde nisipul dunelor a redevenit sburator. ca un focar pentru repopularea tuturor bălţilor Dunării cu peşte, aşa ca in anii când 'vin apele mari, 104 trecând peste maluri, cantităţi mari de crapi, somni, babuşcă, etc., es din aceste bălţi şi emigrează în cârduri mari în susul Dunării, intrând acolo în bălţile ce le întâlnesc în cale şi mergând până chiar în sus de lacul Greaca; alţii înşelaţi de apele dulci proaspete aduse de Dunăre, fug prin gârle în mare şi dacă nu găsesc o intrare deschisă spre Razim, etc., mor din cauza apelor sărate ale mârii. Astfel dar prin aceste migraţiuni în aceşti ani cu ape mari, pe de o parte se sporeşte considerabil producţiu-nea bălţilor din susul Dunării, iar pe de alta se micşorează însă cu mult cantităţile ce se prind aici în Deltă. § 1. — Descrierea fizică. După cum s’a arătat mai sus şi după cum se poate vedea mai lămurit din seria de profiluri longitudinale şi transversale prin toate direcţiunile Deltei pe care le dăm ici (Fig. 59 — 52), întreagă această regiune reprezintă o depresiune generală al cărei fund e cam cu 1,80 m. sub nivelul Mârei Negre, întretăiată în toate direcţiunile prin grinduri. Grindurile au o origină diferita, aşa: grindul dela CJnlia (Tab. XIV. fig. 6) reprezintă înaintarea malului solid basarabean în terenurile aluvionare ale Deltei pe care Dunărea a trebuit să-l străbată (1). grindurile (1) D-l Ch. Kühl, inginer şef al Comisiunii Europene a Dunării, îmi comunică că în anul 1883 adâncind canalul tâiat la micul M din braţul Sulina între vechile mile 23 şi 24, la o adâncime de 19 până la 25 picioare a întâlnit în partea inferioară o argilă foarte dură de o culoare galbie, care împiedecase desvoltarea profilului trans- 105 ♦ Letea şi Caraorman reprezintă vechi dune mari de nisip (Fig. 57 şi 58 şi Tab. XIII) amestecate cu scoici marine; aceste nisipuri azi în mare parte s’au fixat şi cresc pe ele două frumoase păduri de stejari, plopi, etc. (1). Tot astfel e şi grindul Sărăturile versai al canalului in acest loc. Deasemenea ia canalul pe care l-a săpat (terminat în iço2) între noua milă 13 1 , şi 19 a găsit până la 20 picioaie adâncime sub etiaj o pătură de „loss" foarte moale şi uniformă pe toată lungimea canalului. Sub această pătură până la 22 picioare adâncime a găsit o pătură de argilă foarte dură pe o distanţă de 1524 metri între mila 19 şi mila 18. Dragând mai departe, până la 24 'j.l picioare, a găsit aceiaşi argilă insă mai dură încă şi lăţindu-se în aval până peste mila 18, având în totul o lăţime de 1768 metri. Concluziunile pe cari le trage d. Inginer Kühl din aceste (apte sunt: ..Si on tire une ligne courbée en continuation de la haute terrasse de Kilia Veche, vers le Sud, tangente au Grindul de Stipoc par la partie inférieure de l'ancienne coupure du petit M où l’argile dure a été trouvée à l’endroit I et continuée par Ja bande d’argile dure au 18 e nouveau milliaire et en amont, à l’endroit II, il est permis de supposer que la terrasse de Kilia Veche s’étendait dans les temps très réculés a travers d’une partie du Delta actuel du Danube, formant saillie dans l’estuaire du Bas Danube. „C’est cette argile dure qui a determiné les sinuosités importantes du bras de Sulina à cet endroit soit le petit M entre les anciens milliaires 24 et 27". Faptele acestea fiind de cea mai mare importanţă pentru istoria evoluţiunii Deltei -- deşi nu sunt în directă legătură cu chestiunile de cari ne ocupăm aici — am ţinut totuşi să le semnalez în interesul Ştiinţei. (1) D-l Inginer Kühl a binevoit a-mi pune la dispoziţie o serie de probe de materialele ce s’au scos la dragaj din secţiunea ce s’a făcut prin grindul Caraormanului cu ocazia tăerii primului canal dela marele M, la actuala milă 12 pe braţul Sulina. Din aceste probe se vede şi mai lămurit adevărata natură de cordon litoral marin al acestui grind. Mai întâi aver.i la suprafaţă până la o adâncime de 60 cm. o pătură de nisip amestecat cu pământ negru vegetal. Apoi până la nivelul apei o pătură de nisip curat. Apoi nisip .amestecat cu scoici marine, care din ce ne scoborîm mai jos devin mai numeroase. Sub acestea apoi o pătură de nisip amestecat cu scoici de stridii izolate sau lipite între ele prin concreţiuni calcaroase, şi în fine dragând până la o adâncime de 3 metri sub etiaj, s’au găsit scoicile marine lipite între ele, aşâ că formau adevărate bancuri '(Tab. XVI fig. c). f * 108 * malul gârlei Litcovul, în insula Sf. Gheorghe, etc. Tot astfel sunt în insula Dranov grindurile de pe malul gârlelor Dunavăţul şi Cerneţul, cari toate au fost odinioară braţe principale de Dunăre între-taind toată regiunea şi astăzi s’au transformat în gârle mari şi adânci, având unele maluri mai ridicate, pe care păşuneazâ vitele şi pe cari pescarii au făcut grădini de legume şi arbori fructiferi. De asemenea sunt grindurile mici în jurul ghiolurilor Erinciuc, Belciug, etc., cari nu sunt decât malurile unor vechi coturi ale Dunării ce au fost parasite şi transformate in lacuri adânci. Cele mai principale grinduri însa sunt grindurile maluri'.or actuale ale Dunării, (vezi Tab. XIV şi Tab. XV.) cari se întind spre baltă în regiunea inferioară a Deltei pe distanţa de 0,5 — 1,51dm. (pe braţul Chiliei în unele locuri chiar până la 2 kilometri) fFig. 67), iar în regiunea ei mai superioară fiind cu mult mai întinse. In regiunea Ceatalelor dela Tulcea şi sf. Gheorghe revărsându-se cantităţi mai mari de apă procesul de colmatare a bălţilor a fost mai puternic şi astăzi găsim aici grindul malului intinzându-se pe o regiune cu mult mai mare (Fig. 68) lăsând numai o serie de lacuri cu fundul mult mai ridicat (bălţile Tatarului, etc.) şi o mulţime de jepci cari se usucă în timpul apelor scăzute. Balta.— In afară de Regiunea Ceatalelor, toată Delta—în care cuprindem şi insula Dranov cu lacurile mari Dranovul, Razimul, etc. — este o imensă baltă adânca de 1,50 — 2,50 m. sub zero al Mărei Negre, împărţită printr’o serie de diguri longitudinale, transversale şi diagonale (grindurile) într’o serie de camere mari. Aspectul general al acestei regiuni ar fi al unei serii mari de polderuri olandeze, _ 109 — » separate între ele prin diguri mari şi umplute peste tot cu apă. In cea mai mare parte această imensă < Q baltă e acoperită cu stuf plutitor, aşa că prezintă la suprafaţa aspectul unei imense păduri de stuf ser- 111 puitâ de o serie de canaluri şi întreruptă din loc în loc prin suprafeţe întinse de luciu de apă. (Vezi profilele transversale şi longitudinale prin Delta, precum şi Tab. XIX-XXII). In aceasta regiune, pe malul drept al Dunării, se gâesc încă o serie de ghioluri ca : Morughiol, Ghiolul dela Mahmudia, Zagănul şi Malcoci din regiu- Fig. 63. Regiunea din Jos a Insulei Lelea, indicând cu o linie punctată mersul profilului transversal dela Fig. 64, nea Tulcea-Prislav şi ghiolurile Somovei din regiunea Tulcea-Isaccea. Toate aceste bălţi însă deşi învecinate, diferă mult de bălţile Deltei ele fiind din categoria bălţilor de pe malurile Dunării şi urmând cu totul un alt regim ; ele au fundurile lor cu mult mai ridi cate variind nu mai între 50 cent. până la 10 cent. sub etiajul Dunării, aşa că ele nu fac 112 parte d i n bălţile propriu zise ale Deltei. (Vezi Fig- 33 Şi 34 pag. 72—78, Alimentarea ba 'tilor Deliei.-Sa vedem acum cum se face alimentarea bălţilor din Delta. Dupa cum s’a văzut, bolţile Deltei, afara de o mica porţiune din unghiul ei din a-monte,auoadân-cime destul de mare pentru a conţinea în permanenţa o cantitate suficientă de apă, totuşi şi ele au nevoie de a se alimenta în fiecare an cu apă proaspăta, atât pentru a înlocui cantităţile mari de apă ce se scurg prin fil-traţiune în canalele Dunării (1) şi (1) Serviciul tehnic al Comisiunii Europene ____113_____ pierderile provenite din evaporaţie cât şi pentru a calculat că prin gura Sulinei se scurge în mare de trei ori mai multă apă decât intră în acest braţ la Ceatalul Sf. Gheorghe. Acest plus mare de apă, care în timpul apelor scăzute menţine curent:il şi adancimile la gura Sulinei contribuind foarte mult la menţinerea navi-gabilităţu in această epocă provine numai din apa ce se’scurge prin gârle din bălţi şi mai cu seamă din cantităţile mari de apă de baltă de- 114 a preînoi apa lor încărcata cu ga-zuri vătămătoare vieţei animale,, provenita din putrefacţia continuă, a materiilor organice, cu o altă. apă proaspătă oxigenată şi încărcată cu substanţe hrănitoare. Si aici s alimentarea şi scurgerea bâlţi-lorsefacelaocotâ mai joasă a apelor Dunării pria gârle, iar peste maluri se face când apele ajung la o cota care trece de 2,70 m. deasurapetiajului punctului Tulcea. Alimentarea prin gârle. — Privind harta Deltei Dunării, vedem câ în adevăr această, regiune este stră- cantată ce se filtrează prin malurile Dunării, şi străbat în canal în timpul apelor scăzute. bătuta de un foarte mare număr de gârle. Originea si rolul acestor gârle însă sunt diferite : Mai întâi avem o serie de gârle foarte mari şi adânci, cari prin originea lor sunt vechi braţe ale Dunării părăsite şi potmolite acum la ambele lor guri. Intre acestea, cele mai principale sunt, în insula Letea : Gârla Şondea, care este un vechiu braţ mare al Dunării, ce uniâ braţul Chiliei din jos de Ismail cu braţul Sulinei la punctul Şondea, dintre vechile mile Fig. 67. Satul Periprava cu Pădurea Letii în fund. 24 şi 25. Acest braţ s’a transformat în gârlă foarte recent —pe la 1840 eră încă un canal navigabil — aşa că Sir Hartley la început punea mare preţ pe apele ce i le aduceâ această gârlă în canalul Su-lina din braţul Chilia. Gârlele Hliboca-Saha, Iacob-Saha şi Par dina formau trei braţe ale Dunării cari plecau din jurul punctului Pardina şi mergeau spre grindul Chiliei, pe care neputându-1 străbate se întruneau mai întâi 4 116 într’un singur braţ mergând spre Nord, paralel cu acest grind, spre a conduce apoi în Dunăre lângă oraşul Chilia-Veche. Din acestea, cele două dintâi gârle sunt acum cu totul izolate, transformate în adevărate ghioluluri. Gârla Lopatna este un vechiu braţ de Dunăre foarte larg şi adânc aproape ca braţul Sulinei. Ea este de asemenea izolată şi transformată în ghiol. Gârla Siilimanca delà Periprava e o lungă Fig. 68. Recoltă de cânepă strânsă în clăi în regiunea Ceatalului Chiliei pe grindul malului dela Pătlăgeanca. gârlă de drenaj care conduce în ghiolurile Merheiul mic şi Merheiul mare, Matiţa, etc. Gârla Păpădia, astăzi cu totul neînsemnată, este un vechiu braţ de Dunăre, care forma un canal lateral al braţului Sulina între punctele Păpădia şi gârla Ciobanului, etc. Foarte interesant este că aici, astăzi sub ochii noştri, braţul Tatarului, dintre Tatanir şi Chilia Veche, este pe cale de a se transforma în gârlă şi tot aşa în ultimii 20 ani braţul Popineidela gura Stări Stambul s’a transformat^ într’o gârlă cu totul neînsemnata. 117 In insula Sf. Gheorghe, ca mai principala, avem gârla Litcovul, care eră un lung braţ al Dunării şi se întindea pe distanţe foarte mari; el pleca din apropierea Ceatalului Sf. Gheorghe drenând toată . 69. Porţiunea inferioară a Insulei Dranovului indicând traseul profilului dela Fig. 70. ’oL .1 118 insula până prin apropiere de grindul Caraormanului şi deacolo se scoborâ la Sud ducând în Dunăre aproape în faţa actualei guri a Dunâvâţului. Tot astfel eră un braţ de Dunăre şi gârla Rusca, care pleacă din braţul Sf. Gheorghe din jos de Pris-lav. In insula Dranov avem gârlele mari: Clincţul, Dunăvă-ţitl, Gâscă, Cerneţul şi Dranovul. Din acestea cele patru dintâi sunt de sigur vechi şi mari braţe de Dunăre, cari duceau la lacul Razim, adică în golful mă-rei din acest loc, care pe atunci poate nu eră încă închis printr’un cordon litoral şi transformat în lagună ca astăzi. ţ Unele din aceste gârle servesc şi azi 119 ca gârle de alimentare şi canale de drenaj având' în totdeauna un curent mai mic sau mai mare în ele. Altele din contră, deşi pe tot lungul lor au conservat in totul aspectul şi adâncimea unui braţ de Dunăre, au fost totuşi aproape complect izolate şi transformate în adevărate bălţi; apa lor este cu totul stătătoare şi suprafaţa lor este plină de o bogată vegetaţiune de nufăr, plutinţe şi ciuline. (Nup-har luteum, Nimphaea alba şi Trapa natans) (Vezi şi Tab. XVII fig. b). Modul de transformare al unui braţ de Dunăre în gârlă sau în lac se poate observă şi astăzi foarte bine. Mai întâi se formează un banc (prag) la gura din amonte, mai târziu apoi altul cevà mai mic la gura din aval, apoi cel dela gura din amonte creşte din ce în ce şi înaintează în canal, iar vegetaţiunea, stuful şi papura, începe a creşte pe malurile gurei din ce în ce mai mult. In scurt timp gura ecomplect astupată, aşa că apa nu mai străbate înăuntru decât la apele mari. Aşa e azi de ex. la gârla Şondea. Intr’un stadiu mai îndepărtat gura din amonte e perdută cu totul în stuf, acesta e cazul de ex. la gârla Gâscă din insula Dranov. Ca exemplu pentru modul de transformare a unui cot de Dunăre în ghiol ne pot servi lacurile Erinciuc şi Belciug din dreapta şi din stânga canalului Sf. Gheorghe. Amândouă acestea au fost coturi ale •canalului Sf. Gheorghe, apoi Dunărea sâpându-şi un alt drum mai uşor, acestea au fost părăsite pot-molindu-se gurile în modul cum s’a arătat şi pentru .gârla Sondea. Tot astfel au fost transformate în •O > mod artificial în ghioluri vechile coturi ale braţului Sulina, cari au rămas părăsite în urma rectificărilor canalului şi cărora li s’au astupat cu diguri de piatră ÏULINCl 5 '__ I Marea Neagra 121 submerse gurile lor din amonte înlesnin-du-se astfel maimult , 1 84ÊJ03HO JjS potmolirea lor. Multe din aceste gârle, pe când erau !:r:.ţc ale Tunarii, stăteau in legătură cu diferite lacuri mari pe cari ' ° le alimentau prin gârle speciale de alimentare şi le primeau înapoi apele O JZ jţAeunQ | n| prin gârle de scur- o 1 cu totul alta şi îmi rezervasem a scrie despre această chestiune mai 127 § 2. — Descrierea Economică. Să vedem acum cum variază şi aici producţia în raport cu nivelul apelor Dunării în diferiţii ani. pe larg în o lucrare speciala, nu pot totuşi să mă abţin a nu atragi în câteva cuvinte atenţiunea asupra unora din conclu ziunile ce de curg din faptele pe cari le-am arătat. După cum s’a văzut dela capătul extrem nordic al Deltei, dela Gi-brieni, putem urmări un lung grind, care este un cordon litoral ce traversă actuala Deltă. El mergeâ dela Gibrieni prin Kuciugurile (dunele mari de nisip) dela Vâlcov, Periprava-Letea până la vechea milă 13 (având în faţă, spre Ost, dunele mari de nisip cu pădurea Letea) apoi de aici până la mila 15 pe malul drept al vechiului braţ Sulina, şi în fine spre Sud pe drumul spre Caraorman (trecând prin pădurea Caraormanului care este aşezată pe dunele din faţa sa, şi ajungând până aproape de braţul Sf. Gheorghe, unde pe deoparte se prelungeşte până la Ivancea, iar pe de alta se opreşte la Litcov, cam în fata gurei noui a Canalului Regele Carol. Toate acestea, atât cordonul litoral cât şi dunele pe care sunt aşezate pădurile — contrariu arătărilor lui Peters (1. c. pag. 98). — sunt formaţiuni curat marine. Fosilele din ele sunt scoici tipice marine din genurile: Solen, Pecten, Ostrea, Venus, etc. Acest mare cordon litoral marin închidea dar odată întreaga actuală deltă până la braţul Sf. Gheorghe şi aceasta anume pe timpul când trăiâ încă Mamutul si Rhinocéros antiquitatis. Pe de altă parte am văzut că grindul dela Chilia veche reprezintă prelungirea în deltă a terasei solide basarabene şi că acest pământ vârtos argilos se prelungeşteş i el la Sud până mai în jos de actualul canal al Sulinei, direct spre promontorul pe care sunt aşezate satele Dunăvăţ, ajungând probabil până pe aproape de braţul Sf. Gheorghe. Acest grind solid argilos a închis dar odată şi el toată partea superioară a actualei Delte mergând pe linia dreaptă Chilia Nouă-Dunăvăţ Privind acum pe o hartă configuraţiunea terenului, vedem că malurile solide ale Deltei formează o pâlnie, ale cărei extremităţi se limitează prin liniile cari unesc punctele Isacea-Terasponte în amonte şi Chilia-Nouă-Dunăvăţul de sus în aval. Acesta este vechiul estuar al fluviului, cari însă fiind închis la partea sa superioară prin grindul de argilă dură al Chiliei, Dunărea nu puteă curge decât pe la partea sa inferioară, adică prin actualul canal Sf. Gheorghe. Posibil chiar că, Dunărea avea o gură cu.liman, cum e gura de azi a Nistrului, sau cum trâ Razimul, limanul braţului Dunăvăţ. Abia ma târziu s’a format braţul Sulinei, care la vecheâ milă 27 întâlnind grindul dur al Chiliei, a fost nevoit să ieâ direcţia spre Nord şi apoi, la mila 24 s’a întors iarăşi spre Sud (formând micul M) până ce în fine 128 OQ C •“» Pc W Q_ s 3 Dupâ cum am amintit dela început, producţunea acestei regiuni este heterogenă: pe lângă peşti de baltă propriu zişi —adică peşti cari se reproduc, se nutresc, cresc şi sunt pescuiţi în baltă,—mai avem încă două feluri de peşti migratori şi anume: i. Peşti migratori, cari vin din mare pentru a intră în Dunăre sau bălţi unde sunt pescuiţi (cum sunt: Sturionii, Scrumbiile, Chefalii şi Cambula) şi 2. Peşti migratori, cari deşi se nasc şi cresc în aceste bălţi, îndată ce pot, ese din ele pentru a emigra în alte bălţi mai în susul Dunării, cum este Crapul. In statistica pe care o dăm aci nu vom pune dar producţia totală a bălţilor la un loc ci vom împărţi peştele prins şi vândut în fiecare an în aceste trei categorii. In prima categorie vine peştele de baltă propriu zis adică : Câr-janca, Plâtica, Cosac, Albitură, Ştiucă, Lin, Caracudă, Babuşcâ, Giborţ, Somn, Şalău, Vaduviţâ, Sabiţă, Biban şi Avat. In a doua categoric vin peştii cari emigrează dela o baltă la alta, a găsit un loc mai slab, unde a putut săJl străbată. De aici în fine mergând din nou spre Sud-Est a, trebuit iarăşi să apuce spre Nord din cauza cordonului litoral (grindul Caraormanului) pe care abiâ la vechea milă 13 a putut să’l străbată. , Intr’o altă fază mai îndepărtată s’a format o parte din actualul brăţ“> al Chiliei, dar acesta mergeă numai până la liugeac, care reprezintă 129 adică crapul de toate dimensiunile (Crap, Ciortocrap, Ciortan, Ciortănicâ). In a treia categorie vin peşti migratori cari intra din mare în Dunâre sau lacuri. De oarece insa aceşti peşti au fiecare o viaţă diferita şi fiecare specie intră în ape diferite, îi vom pune şi noi în rubrice diferite şi anume: a) Sturionii (Morun, Nisetru, Cegă, Păstruga, Viză şi Şip) cari intra din mare în Dunăre în tot timpul anului; b) Chefalii cari intra vara din mare în lacurile Razim-Sinoe şi în zatonul dela Sf. Gheorghe; c) Cambula care intră în tot timpul anu-ui în Razim şi d) Scrumbiele de Dunăre cari vin din mare în Martie până la finea lui Mai şi e) Calcanul care în această secţiune se pescueşte la coasta marei lângă Sulina şi în regiunea Portiţei până la Caraharman. Producţiunea acestor peşti depinde mai mult de curentele marine, vânturi, temperatură, etc., decât de starea apelor Dunării. Comparaţiunea o vom face pe 13 ani de când au început a se exploatâ aceste pescării în regie şi avem statistice exacte. Este de notat cu regret că acestea nu sunt statistice de producţie propriu zise, ci statistice de peştele vândut; prin aceasta deci ele nu dau o oglinda fidela a producţiei, căci pe de o parte tot peştele sărat în timpul ernei se vinde abia în vara următoare (mai cu seamă în Aprilie, Mai şi Iunie) deci el e trecut în anul următor, promontorul din faţa Ismailului pe drumul de astăzi, iar de aici o apucă prin actuala gârlă Sonda care atunci eră un puternic braţ de Dunăre şi mergea în braţul Sulinei. Probabil că din braţul Sulinei pe atunci porneă prin Lopatna şi Sulimanca un braţ puternic spre nord, care a spart la Vâlcov şi Periprava vechiul cordon litoral cu dunele de aici. In fine cel mai târziu s’a format actualul braţ al Chiliei, care a fost în stare să rupă grindul cel mare dela Chilia veche şi să iasă la mare prin tăietura făcută déjà prin cordonul litoral dela Vâlcov 9 ANUL Cota maximă Durata în zile a Afară de Crap Sturioni Chefali Cainbula Calcan Scrumbii la Tulcea apei la Tulcea peste Crap peşte kgr. kgr. kgr. kgr. kgr. de Dunăre 2,7 m. S (mal) CM CÎ 1894/5 1,75 0 0 --- --- --- - --- --- --- 1895/6 3,56 93 122 6.034.937 402.109 458.383 --- --- --- --- 1896/7 2,44 0 78 6.910.562 1.717.305 436.432 --- --- --- 1897/8 4,77 123 175 6.311.187 4.076.193 500.722 - --- --- 1898/9 2,54 0 50 5.239.526 3.590.131 1.248.064 75119 149.340 - 1.032.740 1899/900 2,14 0 0 4 184.805 5.095.056 1.011 934 680.347 494.662 53.815 2.631.330 1900/1 3,25 122 176 3.542.367 2 561.310 663 001 131.877 203.064 38.243 679.463 1901/2 3,36 34 98 4.332.213 3.700.202 527.606 105.872 130.740 36.070 778.044 1902/3 2,71 18 135 5.547.590 2.815.769 522 807 305.214 104.958 28 307 1.310.239 1903/4 2,65 0 31 3.818.604 2.741.261 515.252 220.234 218.127 85.755 1.278 547 1904/5 2,23 0 11 3.366.709 '1.496.403 390.884 33.452 202.463 115 646 2.938.909 1905/6 3,15 21 92 3.565.634 770.725 572.412 161.623 218.254 120.561 1.391.726 1906/7 2,93 34 128 3.942.798 544.490 594.936 214.457 187.977 123.440 1.644.976 1907/8 3,63 104 116 7.739.561 3.025.466 657.132" 428.190 168.910 184.031 3.423.186 1908/9 2,52 0 45 7.063.865 3.925.603 656.869 289.262 138.776 112.435 3.096.539 când s’a vândut şi nu în anul când a fost pescuit. 131 Pe de altă parte din aceste statistice nu se poate vedea cantitatea de peşte consumat de pescari şi aceasta e foarte mare, căci ei se hrănesc aproape esclusiv cu peşte. Ca şi la celelalte pescării pe cari le-am dat ca exemple şi aici vom pune în rubrici deosebite cota creşterii apelor de primăvară şi durata cât au stat ele revărsate peste maluri, adică timpul cât au fost creşterile peste 2,70 m. la Tulcea. Privind aceste cifre şi necynoscând condiţiunile speciale de producţiune ale acestei regiuni, am pu-teâ fi ademeniţi să tragem oarecari concluziuni cari sunt cu totul contrarii adevărului. Privind în special la producţiunea crapului vedem că tocmai în anul când au fost apele mai scăzute în 1898 — 99 avem producţiunea cea mai mare de 5.095.056 klgr. şi că în anii 1905 — 1906 şi 1906 — 1907 când apele au fost înalte producţiunea a fost cea mai scăzută. Toate aceste însă îşi au explicaţiunea lor naturală şi de aceea trebue să insist mai mult asupra lor. După aceasta vom putea vedea că în adevăr şi aici producţiunea a urmat regula stabilită şi pentru celelalte bălţi adică că mărimea ei este în totdeauna la peştele de baltă în raport direct cu starea apelor Dunării. Privind mai întâi la peştele de baltă propriu zis vedem că de la 1895 şi până la 1899 producţia a mers în mod normal crescând şi scăzând în raport direct cu apele Dunării. In 1899 fiind apele foarte mici (2,14 la Tulcea) când deci nici alimentarea prin gârle nu s’a putut face, producţia a scăzut dela 5.239.526 klgr. în 1898 la 4.184.805 în 1899. Această scădere însă în mod normal —adică dacă s’ar fi pescuit numai recolta acelui an lăsându-se în baltă numărul » « 132 necesar de reproductori — ar fi trebuit să fie şi mai mare; balta având însă în acest an foarte puţină apă şi peştele fiind concentrat toamna numai In mici basenuri pescarii îl prind cu mult mai uşor şi de aceea cantităţile pescuite sunt cu mult mai mari de cât ar trebui. Cu modul acesta dar se sporeşte artificial producţia acestui an, se influenţează însă în rău producţia anului viitor şi de aceea producţia din 1900 a scăzut, cu toate că apele au fost de 3,53 m. De aici până la 1902 producţia creşte iarăşi în mod normal. La 1902 creşterile de primăvară au fost la limită (2,71 m.) şi foarte scurte, aşâ ca alimentarea bălţilor care încă din anii precedenţi suferise, nu a fost suficientă ; în toamna acestui an apele Dunării au fost foarte scăzute, stând un timp îndelungat la etiaj şi tot âşâ au fost şi în bălţi; venind îngheţul deodată, precedat încă de o ninsoare care umpluse bălţile mai întâi cu zăpada, cantităţi enorme de peşte s’au asfixiat. Pescarii în aceasta iarnă au scos cantităţi enorme de crap şi alte specii umplându-şi cherhanalele de sărătură, nemai având nici căzi au sărat până şi în vechi butoae de catran, bărci etc. (1). Creşterea producţiunii deci în acest an la 5-547’59<> klgr. a fost mai mult o scontare a producţiunii anilor viitori aşa că a scăzut iarăşi în 1903 (apele 2,65) la 3.818.604 klg.; de aici înainte a urmat iarăşi regula generală, ajungând în anul 1907 —1908 (cota apelor la Tulcea 3,63) la 7.739.561 klgr. Acestea arătate pentru peştele de balta propriu zis, se aplică şi la producţia crapului, numai ca aici lucrurile se complică şi mai mult având a face cu un peşte migrator pe care nu suntem în totdeauna (1) Vezi Antipa. Exploatarea în regie a pescăriilor Statului, Buc. 1905 (Monit. Oficial din i Aprilie 1905). 133 în stare să-l ţinem pe loc. Dela 1895 până la 1898 producţia a mers sporind în mod normal dela 384.668 klgr. (1895) la 3.590.131 klgr. (1898) şi variind şi în raport cu starea apelor. La 1899 se întâmplă însă apele foarte scăzute despre care am vorbit (cota 2,14 m. deci bălţile nu s’au alimentat nici prin gârle) si toamna apa în bălţi fiind foarte mică, pescarii prindeau crapul şi cu mâna. S’au prins în acea iarnă cantităţi enorme de crap cari se vindeau pe preţuri ridicule (anul celebru de eftinătatea peştelui!!), s’au nimicit însă chiar şi reproductorii aşa că prin aceasta s’à scontat râu producţia anilor viitori (1). In acest an s’au vândut 5.095.056 kilograme de crap, cantitatea pescuită însă a fost şi mai mare, căci peste 1 1 milion kilograme sărat s’a vândut în anul \ 'i-tor şi s’a trecut în statistică ca producţie a acelui an. In anul următor 1900—901 deci producţia a ire-buit să scadă foarte mult deşi apele aveau un ni 1 suficient de 3,25 m; în adevăr, în statistica v m-zării vedem 2.561.310 klgr. dintre cari poate abia numai 1 milion a fost producţia reală a acestui an. De aici înainte având doui ani consecutivi de ape mari şi cu o supraveghere serioasă a cruţării puilor şi pază în epoca reproducţiei, producţia s’a putut ridica din nou în anul 1901 (apele 3,36 m.) la 3.700.202 kilograme. In anul 1902 vin iarăşi apele scăzute şi iarna avem încă şi acea mortalitate grozavă din cauza îngheţului când s’au pescuit şi sărat cantităţi enorme de crap cari s’au vândut în cea mai mare parte în primăvara anului 1903. Din cele 2.741.261 kilograme vândute în 1903 numai cel mult (1) De altfel a fost o necesitate a se prinde peştele căsi bălţile fiind aşa de scăzute, dacă veneâ un îngheţ toate aceste cantităţi ar fi murit, fiind o pierdere şi mai mare. i milion au fost pescuite în acest an, iar restul eră sărătură din anul trecut. Aceasta scădere bruscă a producţiunii crapului ţine apoi şi în anii următori cât am avut o serie de ani cu ape foarte joase, ajungând apa în unele din bălţile deltei a se infecta cu totul. Abia în anul 1906, după ce şi în 1905 avu-sem ape mai mari, începe crapul a se înmulţi şi reproduce din nou. Şi în acest an însă venind apele mai ridicate şi trecând un timp mai îndelungat peste Fig. 76 Lacul Obretin în locul unde a fost taeat în două prin canalul făcut pentru rectificarea „marelui M“ din braţul Sulinei. maluri o mare parte din crapul mare scapă primăvara peste maluri şi prin gârle şi emigrează în su-sul Dunării intrând în bălţile de acolo; şi în adevăr în bălţile Brateş şi domeniul Brăilei din ceeace cu un an înainte avusem numai 321.140 kilograme crap, în anul acesta (1906 — 7) se prind 3.020.352 kilograme de crap mare, în cea mai mare part fugit din delta Dunării. ____135 _ In anul 1907 — 1908 în fine după ce am avut trei ani de,ape favorabile producţia de crap creşte din nou la 3.025.466 kilograme deşi în acest an o mare cantitate din crapul mare a fugit în sus aşâ că în bălţile Brateş şi domeniul Brăilei producţia crapului a mai crescut încă la 5.117.567 kilograme iar la Crapina s a urcat dela 179.300 kilograme în i9°5 — 1906 la 540.302 kilograme în 1906— 1907 şi la 1.194 533 kilograme în 1907-1908. Fig. 77. Colibe de pescari de Moruni pe malul Mârei in apropriere de Portiţa. In anul 1908 când apele nu au trecut decât în unele locuri peste maluri în delta Dunării (cota 2,52 m.) şi când deci gârlele au putut fi bine închise, producţia crapului după trei ani de ape bune s’a ridicat a;ci iarăşi loarte mult. Anul financiar nefiind încă expirat şi neavând încă statistice complecte nu putem da cifrele totale, ştim insa că până la 31 Ianuarie 1909 producţia a fost de 3.175.713 kilograme; aşâ dar întrece cu mult producţia déjà mare i 136 a anului trecut deşi mai avem până la finea anului încă două luni din care Martie e una din cele mai mari din tot anul. Din toate acestea vedem dar că şi pentru bălţile deltei Dunării producţiunea reală creşte în raport cu cantitatea de apă adusă de Dunăre, numai că aici lucrurile sunt mai complicate, din cauza crapului care în aceste regiuni este un fel' de peşte migrator Fig. 78. Un zăvod de prins Morun pe limba de nisip care separă Marea de Iacul Razim. (Masa pescarilor). şi care în timpul apelor mari fuge din aceste bălţi în bălţile din susul Dunării. Pentru a constată dar adevărata producţiune a crapului şi variaţiunile ei în raport cu starea apelor Dunării, ar trebui luată la un loc şi producţia tuturor bălţilor din susul Dunării. De altfel este şi foarte natural ca producţiunea 137 şi în bălţile Deltei să depindă de starea apelor Dunării căci apele mari preînoesc pe de o parte apa stagnanta din bălţi —în care adese ori peştii dacă stau mai mult timp degenerează —iar pe de alta, acoperindu-se primăvara malurile mai ridicate şi grindurile cu apă proaspătă peştii şi In special crapul găsesc aici condiţiunile cele mai favorabile de a-şi lepăda icrele asigurând locuri bune de hrană pentru puii lor. Mai mult încă, umplându-se balta Fig. 79. Garduri de Chefal în lacul Razim. bine cu apa şi inundându-se stufariile, peştii găsesc o suprafaţa mult mai întinsa, unde sa se hrănească fie în stuf fie pe sub plaur, etc. Producţia ar fi de sigur şi mai mare încă, daca s’ar putea închide toate malurile Deltei cu „Pleter" în anii când vin apele mari cum se închid bălţile din secţia V-a şi domeniul Brăilei, căci atunci crapul nu ar mai putea fugi afară. Intru cât priveşte celelalte specii de peşti con- I 138 ţinute în statistica de mai sus am arătat că producţia lor depinde în cea mai mare parte cu totul de alţi factori decât de starea apelor Dunării; poate că numai la Scrumbii şi Sturioni aceste pot avea întrucâtva o influenţă cevà mai mare. întrucât priveşte Sturionii putem vedeâ că producţiunea lor variază obişnuit între 5 şi 600.000 kgr. anual şi că numai în doi ani în mod excepţional ea s’a ridicat la peste un milion kgr. (Fig. 77 Fig. 80. Gard de prins Chefali In Lacul Rasina. şi 78 reprezintă 2 zăvoade de prins morun în dreptul Portiţei). Din această regiune fac parte —după cum s’a a-râtat dela început —şi marile lacuri litorale Razim, Goloviţa, Sinoe, etc., toate la un loc în suprafaţă^ de aproape 80.000 hectare. Aceste lacuri odinioară bogate în peşti se alimentau cu apă dulce din Du- 139 năre prin gârla Dunavâţul şi prin apele ce veneau peste mal din braţul Sf. Gheorghe. Dela un timp însâ, Dunavâţulpotmolindu-se,alimentarea numaierâ suficientă şi lacul devenise un adevărat basen de concentraţiune, apa din el fiind cu mult mai sărată decât apa mării, ba chiar şi Dranovul începuse în timpul din urmă a avea o apă sărată amârie. In acest timp producţiunea acestor lacuri constă numai din peştii de mare ce intrau în Razim prin gura Fig. 81. Satul Jurilofca văzut de pe lacul Razim. Porţiţa şi în Sinoe prin nişte gârle mici săpate de pescari. Se pescuiau în cantităţi mai mari aici numai Cambula (aproximativ 200.000 kgr. pe an) şi Chefal (Fig. 79, 80 şi 81) cam la 2 până la 400.000 kgr. anual, celelalte specii ca guvidii, hamsiile nu au astăzi încă nici o importanţa comercială. In ultimul timp săpându-se un nou canal care are fundul de 2 metri sub etajul Dunării şi o lărgime « * 140 de 20 metri, în scurt timp apa din lac s’a îndulcit la loc şi acum avem aici o bogata pescărie de crap şi şalău. In toamna aceasta am scos cantităţi atât de mari în cât toată lucrarea a fost amortizată în câteva luni de pescuire (i). Asemenea şi lacul Sinoe a fost separat de lacul Razim şi amenajat mai bine în special pentru prinderea chefalilor. (vezi Tab. XVI. a şi b). . Rentabilitatea acestor pescării a mers mereu crescând: din ceeace la 1895 se oferise pe ele după cinci licitaţii numai 300.000 lei, astăzi ele produc din pescuit un venit de peste de 2.400.000 lei, şi acest venit creşte mereu în fiecare an, aşâ că e de sperat ca în scurt timp să fie ridicat încă cu mult şi încă cu atât ma) mult, cu cât lacul Razim abià a început acum a produce. ; Unul din marele avantage ale acestor pescării este tă producţia e variată, aşâ că într’un an când pentru o specie producţia e mai mica, ea e mai mare pentru alta, existând în totdeauna o compensaţie ; de aceea şi veniturile acestei secţiuni în 14 ani de exploatare în regie a mers continuu crescând, nedând înapoi nici odată. Dacă am avut un an rău pentru crap sau un an râu pentru chefali nu putem spune însă că am fi avut vre-o dată un an râu pentru producţia generala a acestor pescării. In afară de veniturile din pescuit însă, delta Dunării mai are şi alte venituri cari se ridică la sume importante. In prima linie sunt veniturile terenurilor, adică păşunatul, închiriatul de terenuri pentru araturi, fâneţe, etc., care toate produc la un loc aproape (1) A se vedea tabloul statistic pentru producţia Razimului pe timp de patru ani la cap. III, § 5. _ Ul- 500.000 lei, apoi vin stufăriile cu 40—60.000 lei, şi în fine pădurile de salcie (fără pădurile Letea şi Cara-orman), care dau anual 13.550 lei. In total pentru veniturile actuale ale deltei Dunării s’ar putea evalua astăzi în (exerciţiul 1908—909 un venit aproximativ de 3 milioane lei anual. Din aceste trei exemple pe care le-am luat pentru fiecare din cele trei categorii de bălţi mari permanente pe care le-am deosebit dela început, exemple pe cari înadins le-am ales din bălţile exploatate în regie spre a avea astfel datele cele mai pozitive şi mai controlate asupra lor, se poate vedea următoarele : 1) Ca complexul de bălţi mari permanente ale Dunărei dau şi în starea în care se află ele astăzi o producţiune foarte mare întrecând cu mult producţiunea tuturor pescăriilor similara din Europa. 2) Că producţiunea lor variază în general în raport direct cu creşterile apelor Dunării; cu cât apele sunt mai mari şi cu cât suprafaţa inundată e mai mare, cu atât în general şi producţia creşte. 3) Că anii răi la pescărie sunt fo.irte rari şi că influenţa secetelor e aici cu mult rn.ii puţin deza-stroasă decât la agricultura. 4) Că veniturile pescăriilor din accste complexe de bălţi au mers mereu crescând şi sunt încă susceptibile de o mare desvoltare. 5) Că terenurile cari au fost inundate—contribuind prin aceasta la sporirea producţiei peştelui — după retragerea apelor mai pot servi şi ele încă ca pâşunat, fâneţe, pădure, etc, etc., dând şi ca atare venituri însemnate. * fc * * 142 Deşi cele trei complexe de bâlţi pe care le-am ales ca exemple pentru cele trei categorii de bălţi permanente sunt dintre cele mai mari şi mai productive ce le avem, totuşi şi celelalte bălţi mari permanente din zona inundabilă a Dunării nu sunt nici ele de o mică importanţa, aşâ sunt : bălţile din Dobrogea: Carcaliul, Igliţa, Ghiolul Armanului, bălţile dela Ciobanii Seimeni, Cochirleni, Mârleanu, Oltina Bugeac, Baciu şi Vederoasa, etc., balta Brateş cu toate ghiolurile înconjurătoare din moşiile Brateş şi Bâdălan, complexul de bălţi din partea din aval a insulei Borcea drenate prin gârla Sal-tava, Ezerul Călăraşilor, bălţile dela Vărâşti cu E-zerul Boian şi Sticleanul, Ezerul Mostiştea cu ghiolurile şi gârlele aparţinătoare, balta Greaca, bălţile domeniului Giurgiu cu balta Mahâru, balta Suhaia, bălţile dela Orlea şi Potelu, bălţile Cârna Măceşul, Nedeia şi Bistreţu, etc., etc. Toate acestea au o pro-ducţiune permanenta de peşte foarte mare şi aduc venituri mari statului şi proprietarilor lor. Şi la aceste toate regula generala pe care am constatat-o că : cu cât suprafeţele inundate sunt mai mari şi cu cât apele crescute au o durată mai îndelungată, cu atât şi producţia lor sporeşte, se aplică pe deplin. B. J e p c i 1 e. După ce am arătat cum poate varia producţiunea bălţilor permanente în anii cu inundaţii şi în anii de secetă, să examinăm acum în aceleaş con-diţiuni producţiunea jepcilor. Numim Jepci (sau Japşe) micile depresiuni din ~ lunca Dunărei care după scăderea apelor Dunărei 144 servă mai mult timp —sau chiar în totdeauna — apa în ele şi prin aceasta se apropie mai mult de bălţile mari permanente, altele cu fundul mai ridicat se usucă mai repede şi formează deci tranzi-ţiunea la terenurile inundabile propriu zise. (Fig. 82 reprezintă Jepcile de pe moşii Spanţov înainte de indigarea terenului inundabil). Unele dintre jepci sunt situate în jurul bălţilor mari permanente şi fac parte din complexul acelor Fig. 83. Oi la păşune în balta dela Spanţov. bălţi; ele au o importanţa mai mare pentru piscicultura, căci venind din nou creşterile şi ploile de toamna şi unindu-le din nou cu balta mare, peştele care s’a hrănit şi a crescut în timpul verii în ele, găseşte acum ocazia de a fugi in balta adâncă spre a ernâ. Alte jepci sunt însă răspândite izolat pe lunca Dunării, numite Băltoace, Smârcuri, etc., fără a sta îni,~ legătură cu vre-o alta apă mai adâncă; peştele intrat 145 in acestea se prinde de obiceiu înainte de secarea lor căci altfel moare şi infectează locul, fie în timpul căldurilor mari de vară, fie în timpul ernei, când înghiaţă până în fund. Ele deci sunt mai mult un fel de capcană pentru a prinde peştele adus de Dunăre, nu au însă nici o importanţă pentru producţia sa. După originea lor jepcile reprezintă sau simple •depresiuni ale terenului sau mici eroziuni ale curentului pe luncă produs în anii când inundaţiile au fost foarte mari sau în fine vechi bălţi sau gârle potmolite. Cazul din urmă e cel mai frequent mai cu seamă pentru jepcile mari, aceste fiind vechi braţe de Dunăre sau vechi bălţi ia care procesul de colmatare e foarte îna:ntat; cele mai multe ori la aceste din urmă jepce găsim şi foastele lor gârle de alimentare şi de scurgere, numite privale, potmolite acum şi uscate şi ele. Să vedem dar acum care este producţiunea acestor jepci în anii cu ape mari şi în anii de secetă. întrucât priveşte jepcile dimprejurul bălţilor mari permanente cred că nu mai am nevoe să inzist mult asupra lor căci importanţa lor pentru pescărie s’a văzut deja îndeajuns din exemplele pe care le-am descris. Atât în bălţile deltei şi cele de la Crapina cât şi mai cu seamă în balta Domeniului Brăilei avem un număr mare de asemenea jepce şi noi am vâzut cu cât se măreşte producţiunea peştelui în baltă în anii când ele sunt inundate. Tot acelaşi lucru e şi la celelalte complexe de bălţi mari ca la Brateş, Călăraşi, etc., ele măresc cu mult suprafaţa de producţie şi oferă peştilor locuri foarte prielnice de reproducere şi hrană. In pescăriile Statului cel puţin, unde se fac continue amelioraţiuni, tendinţa 10 ____148 Aceste jepci sunt dar o anexă foarte utilă a bălţilor mari permanente şi contribuesc foarte mult la sporirea producţiunii lor. Nu tot astfel e şi cu jepcile care sunt izolate pe lunca Dunării. Acestea în adevăr în anii când vin apele foarte mari pot da o recoltă foarte bună. Cunosc multe cazuri când în anumiţi ani unele jepci, care de ordinar sunt uscate sau numai nişte mlaştini, pioduc câte un venit de io—12.000 lei, după aceea însă ele rămân iarăşi o serie de ani neproductive căci alimentarea lor şi mai cu seamă conservarea apei în ele este cu mult mai grea. Pe când jepcile din jurul bălţilor mari se alimentează uşor prin umflarea apelor din acele bălţi, jepcile izolate nu sq pot alimenta decât când trece apa peste maluri s’au când ajunge cel puţin la nivelul privalelor lor care toate sunt potmolite şi foarte ridicate. Pe multe moşii proprietarii şi arândasii lor caută a astupa gurile acestor privale, pentru a împiedeca revărsarea apelor prin ele pe luncă şi a face astfel semănături s’au cel puţin pentru a le folosi la păsunat s au pentru fân. ' Din toate acestea se vede dar: 1. Că în starea de azi jepcile din jurul bălţilor mari au o alimentare cu mult mai regulată şi servesc pentru piscicultura, sporind în mod considerabil venitul bălţilor prin producţia lor bogata. 2. Că jepcile izolate au o alimentare cu totul neregulată, dând numai în anii cu inundaţii mari o bună producţie de peşte provenită din peştele intrat din Dunăre. In cei mai mulţi ani însă ele nu se alimentează suficient şi dacă fundul lor nu e mlâstinos atunci ele pot servi la păsunat şi la fân. c. — Terenurile inundabile propriu zise. Porţiunile de teren care odată cu scăderea apelor Dunării rămân libere de apă sau porţiunile care nu se inundă decât numai în anii când apele vin foarte mari, constituesc ceeace numim noi aici terenul inundabil propriu zis. In general, producţiunea acestor terenuri, este iarba de păşunat, fân, stuf şi papură, pescărie, pădure de salcie şi de plopi şi cereale. In anii când apele vin mari şi inundă aceste terenuri peste tot, singurul venit deocamdată este pescăria, iar după retragerea apelor vine păşunatul (Fig. 83), stuful şi papura, precum şi pădurea de salcie (Tab. XII). Daca apele se retrag mai de timpuriu — adică chiar până la mijlocul lui Mai —atunci locuitorii seamănă „în baltă" porumb şi meiu iar toamna mai pot încă contă pe o producţie de fân. Orzul care se seamănă mai din vreme îl pun numai pe grindurile cele mai ridicate. Dacă apele sunt joase şi nu trec peste maluri, atunci se fac semănături pe o suprafaţa mai mare, ba chiar mulţi dintre proprietari şi arândaşi fac „la noroc" semănături de toamnă în baltă, punând grâu şi rapiţâ. In anii când Dunărea nu revarsă şi aceste semănături reuşesc, atunci avem în adevăr recolte admirabile întrecând cu mult cele mai frumoase recolte ce le putem aveă pe cele mai bune terenuri din ţara. Din nefericire, aici nu putem da o statistică generală care să ne arate felul şi cantitatea producţiei tuturor acestor terenuri, precum şi rentabilitatea lor pe o * 150 întreagă serie de ani. Vom luâ însă numai o regiune mai restrânsă, pe care s’a putut face de către serviciul pescăriilor o statistică a producţiunii din anul 1908 — care a fost un an de seceta, deci foarte nefavorabil pentru agricultură — şi din anul 1907 când s’a revărsat Dunărea bine preste maluri. Datele din aceasta statistică au fost obţinute de d-1 Inginer-agronom Mircea Florian dela arendaşii înşişi, ba în mare parte chiar au fost scoase din registrele lor. Vom luâ dar o serie de exemple mai caracteristice din această regiune care ne vor arătă lămurit de ce producţie sunt capabile aceste terenuri în anii când nu sunt inundaţii şi care e producţia lor în anii obişnuiţi : 1. Ca prim exemplu, vom luâ câteva moşii de baltă din regiunea Călăraşi-Piua Petrei. Iată după aceasta statistica câteva date asupra rezultatului semănaturilor făcute în anul 1908 pe terenul inundabil al Dunării, comparate pe deoparte cu rezultatul semănăturilor făcute pe porţiunea neinundabila «pe deal» a aceloraşi moşii iar pe dealtâ parte cu producţiunea aceloraşi terenuri de balta în anul precedent (1907), care a fost un an cu inundaţii mari. Pe regiunea dela Călăraşi la Piua Petrei, zona de inundaţie a Dunării are o suprafaţă de 86.668 hectare. Aici avem 26 de moşii, din care 9 sunt ale Statului, 3 ale Eforiei, 2 ale locuitorilor, una a moşnenilor şi restul aparţin la diferiţi particulari. Pe aceste moşii s’au făcut în anul 1908 de către proprietarii sau arendaşii lor în zona inundabila a Dunării să-mânâturi „la noroc" pe o suprafaţa de 18.371 hect. Recoltele au dat un venit brut aproximativ de 3.967.182 lei şi un venit net de 1.959.078 lei, ceeace 151 dă în mijlocie pe hectar: venit brut 215,90 lei şi venit net de 106,63 lei. In anul precedent 1907 când balta a fost inundată, venitul net pe hectar al întregei zone inundabile a fost numai de câte 8 lei pe hectar. Semănăturile ce s’au făcut în 1908 pe această suprafaţa au fost: porumb, grâu, orz, ovăz, secară, rapiţă, meiu, fasole, in. Mai interesante însă şi mai convingătoare sunt cifrele dacă luăm producţiunea în hectolitri pe hectar şi facem o comparaţiune pe fiecare moşie în parte între producţiunea semănăturilor de pe terenul neinundabil („partea de câmp", „pedeal“)şiproducţiuea semănăturilor din zona inundabila („în baltă"), (vezi Tabelele statistice No. 4 şi No. 5.). 159 LA 7 niţa-Călăraşi teren necultivat (1908). Trestie & Pădure TOTAL I Papură OBSERVAŢIUNl I Băltărit Lei Lei Lei _ __ 4 200 --- --- 4.200 --- 8 600 --- --- 5.000 - --- 700 1.400 400 5.240 --- - 3.700 _ --- 6 000 --- --- 30.600 --- --- 21.654 300 1.000 6.060 --- --- 16.218 8.000 8.000 44.000 2.000 --- 62.120 1.000 --- 16.000 1.200 --- 3 0.200 --- --- 24.000 4.000 900 28.600 --- --- 10 200 --- --- 9 041 17.900 10 300 336.833 ICO Din acest tablou vedem dar lămurit ce diferenţa enormă este între producţiunea unui hectar de baltă şi producţiunea unui hectar de câmp. Cum com-paraţiunea s’a făcut pentru fiecare moşie în parte, se vede că diferenţa nu poate proveni nici din cauză că într’o parte s’ar fi lucrat mai bine decât în alta sau că într’o parte ar fi ploat mai mult decât în alta, etc., ci numai din calitatea pământului. Ar putea fi o diferenţa însă în rău, căci pe terenurile Fig. 87. Prima arătură în balta dela Spanţov. inundabile, semănăturile în multe locuri s’au făcut prea târziu. Aceste observaţiuni dar pe o regiune destul de întinsă ne arată lămurit ce bogăţii enorme stau ascunse în aceste terenuri şi cum ele nu aşteaptă decât să nu fie inundate ca să se poată desvoltâ. 2. Ca al doilea exemplu să luăm o regiune unde s’a făcut câtevâ lucrări provizorii pentru a împiedică, inundaţiile (vezi şi Tab. XIX, fig. a, b, c, d). Aceasta este regiunea cuprinsă între Olteniţa şi proprieta- 161 tea Eforiei Surlari. Aici avem o serie de 12 moşii dintre cari trei sunt ale Statului, două ale locuitorilor şi restul aparţine la diferiţi particulari. Suprafaţa zonei de inundaţiune este aici de 8167 hectare. Se ştie că Statul în urma legii dela 22 Fevruarie 1906 a hotărît să înceapă lucrările de punere în valoare a terenurilor sale mai întâi pe o scară mai mică, construind diguri, etc., pe proprietatea sa Clinciu-Spanţov, pentru a apără de inundaţii o suprafaţă de Fig. 88. Sărăturâ în terenul apărat dela Spanţov.—Vegetaţia cu totul dispărută din cauza eflorescenţelor de sare. 2000 hectare de teren bâltos. Cum pentru această lucrare eră necesar a se împiedecă şi venirea apelor prin gârlele'de pe proprietăţile învecinate şi cum proprietarii şi arendaşii vecini cereau şi ei aceasta, li s’au fâcut oarecare lucrări provizorii astupându-se câteva gârle şi rupturi, care aduceau apă din Dunăre şi o revărsau pe câmpii, precum şi s’a ridicat puţin malul Dunării în unele locuri unde erà mai jos. încurajaţi de aceasta, ei au făcut semănături în anul 1908 162 ' pe o suprafaţă de 2969 hectare şi, cum în acest an apele au fost joase, au avut cu toţii o recoltă minunată. Din semănăturile făcute pe aceste 2969 hectare ei au obţinut un venit net de 656.474 lei şi anume : a) Pentru 1155 hectare grâu au avut o producţie de 40.460 hectolitri (producţia variază între 28 şi 42 hl. la hectar cu o mijlocie de 35 hectolitri la Fig. 89. Câmpurile de experienţă dela Spanţov. —Mazăre cultivată in-terenurile apărate. hectar) cu un beneficiu net de 461.030 lei, adică 399,16 lei la hectar venit net. b) Pentru 412 hect. porumb, o producţie de 13.986 hectolitri (adică 32.5 hectolitri pe hectar) cu un beneficiu net de 81.115 lei, adică câte 196,88 lei venit net pe hectar. c) Pentru 153,5 hect. ovăs o producţie de 7.179,5 hectolitri (adică 46.9 hl. pe hectar) cu un venit net de 27.265 lei, adică câte 777 lei venit net pe hectar. J 68 d). Pentru 774 hectare orz, o producţie de 10.654 hectolitri (adică 13.8 hl. la hectar) cu un beneficiu net de 57-5^9 lei, adică 74,38 lei pe hectar venit net. e) Pentru 220 hect. meiu, cu o producţie de 4783 hectolitri (adică 21-7 hl. la hectar) cu un venit net -de 18.186 lei, adică câte 82,63 lei venit net la hectar. f) Pentru 15 hectare rapiţă cu o producţie de 315 hectolitri (adică 21 hectolitri la hectar) un venit net de 585° lei, adică câte jgo lei pe hectar venit net. Fig 90. Câmpurile de .experienţă dela Spanţov. - Cânepa, în fund cultivată sistematic, în faţă cultivată tăraneste. g) Diferite alte culturi pe 239.5 hect. (fasole, mazăre, etc.), care au dat în totul un beneficiu net de 5469 lei. In total în anul 1908 venitul net al celor 2969 hect. teren inundabil, cultivate a fost 656.474 lei lei, adică câte 221,03 ^ Pe hectar. Venitul întregei regiuni inundabile de 8167 hectare împreună cu terenurile necultivabile a fost de 711.176 lei, deci 87,08 lei la hectar, iar în anul 1907 164 venitul net al aceleiaşi regiuni a fost de 89.900 lei, adică numai de 11 lei la hectar. Şi din aceste cifre, scoase dintr’o experienţa făcută pe o suprafaţă destul de mare, putem iarăşi constata enorma productivitate, de care pot fi capabile terenurile noastre de inundaţiune, când apele nu se revarsă peste ele. 3. Ca al treilea exemplu, în fine: să luăm o re- Fig. 91. Câmpurile de experienţă dela Spanţov.—Porumb de nutreţ etc. giune indiguită, pentru care s’au făcut deja lucrări anume de amelioraţiune. Aceasta este terenul inundabil de 2500 hect. din moşia Chirnogi (jud. Ilfov) aparţinând Eforiei Spitalelor, care a fost arendată pe 15 ani d-lui Inginer Dithmer cu obligaţiunea expresă de a-1 împrejmui cu diguri, etc. D-l Dithmer a avut bunătatea a comunică d-lui Inginer Ghiţescu, pe care îl însărcinasem cu facerea statisticei în aceasta regiune, următoarele cifre pentru producţia anului 1908 : 165 a) Grâu. Producţia pe hectar 42 hl. venit brut (a 112 lei chila) pe hectar........................672 lei Costul muncii, sâmânţa, etc. . . . 120 „ Anuitatea lucrărilor (13 ani), arenda 80 „ Totalul speselor..............200 . 200 „ Câştigul net pe hectar..........................472 lei b) Rapiţa. Producţia pe hectar 21 hl. venit brut pe hectar (a 160 lei kila).........................480 lei Costul muncii, sămânţa etc. ... 70 n Amortizmentul lucrărilor, arenda . 80 „ Totalul cheltuelilor . . . • 150 . 150 „ Beneficiul net la hectar .......................330 lei Şi aici dar vedem o producţiune cum nu s’a putut ob- ţine nici odaia mai frumoasă şi mai abondentâ în ţară la noi. Aşi mai puteâ cită încă un fel de exemple, spre a arăta încercările ce s’au făcut cu cultura unor plante noui în terenurile noastre de inundaţie, ca orezul şi cânepa. Neavând însă cifrele exacte ale producţiei mă mărginesc numai a aminti că pe terenul de baltă din moşiile Folteşti din Covurlui şi Gruia în Mehedinţi s’au făcut încercări în mic cu cultura orezului şi că rezultatele dobândite au fost cât se poate de satisfăcătoare. In tot cazul aceste încercări ne-au dovedit că orezul poate fi cultivat în terenurile noastre inundabile şi că nu ne rămâne decât să continuam încercările începute, pentru a ajunge să introducem în stil mare cultura acestei plante atât de rentabilă în ţară. Găsirea unei varietăţi, care să se coacă mai repede sau care să suporte seceta, sunt pentru noi de o mare importanţă. D-l dr. David Fairchild, exploratorul agricol dela Departament of Agriculture din Washington, a binevoit a-mi pune la dispoziţie, pentru experienţe, diferite seminţe de orez, care se cultivă în America, în condiţi-uni climaterice asemănătoare cu ale noastre; între acestea sunt mai cu seamă, două dintre care una provenind din Chang-li (China) poate creşte pe platouri înalte, şi alta numită „dry-îandrice" nu are nevoe de inundaţie şi suportă bine seceta. Intru cât priveşte cânepa „Fabrica de industria cânepei" din Brăila a împărţit sămânţă la diferiţi proprietari din ţară şi afirmă că ar fi obţinut cele mai bune rezultate, cu un beneficiu net de 250 lei pe hectar, în terenurile de baltă. Din toate aceste exemple variate se poate vedea dar lămurit : 1. Că terenurile inundabile propriu zise în anii când creşterile 167 Dunării sunt mari sau chiar normale nu pot fi utilizate în starea în care se află ele astăzi decât ca pescării, păşune, stufărit şi pădure, dând o rentabilitate de cel mult 8 —ii lei pe hectar. 2. Că în anii când apele Dunării sunt mici şi în mod excepţional nu se revarsă, puterea lor de producţie ca agricultura este extraordinară întrecând cu mult producţiunea celor mai bune terenuri din ţară. CAP. III. CU/A TREBUE SA SE PUNĂ IN VALOARE ZONA INUNDABILA A DUNĂRII. După ce am arătat în capitolele precedente care este în starea de astăzi producţia şi rentabilitatea diferitelor părţi a zonei noastre inundabile a Dunării şi cum variază ea din an în an în raport cu nivelul apelor fluviului,:'să vedem acum în ce mod poate fi ameliorată aceasta zonă astfel încât să deâ în permanenţă maximul şi optimul de producţie şi rentabilitate. înainte de toate de sigur că trebue să căutam a ne lămuri bine asupra sistemului de amelioraţiuni pe care voim să i aplicăm. Fireşte că ar fi un lucru foarte simplu să vedem ce au făcut alte ţări pentru a apără zona inundabila a fluviilor lor, transformând-o în terenuri agricole, şi a execută aceleaşi lucrări şi la noi. Am putea de exemplu, să vedem cum au desecat ţari ca Belgia, Holanda, Germania de Nord, etc., mlaştinile lor, sau am putea vedea cum în Ungaria la Tisa s’a tras pe fiecare mal câte un dig lung de 453 km., ne mai permiţând apei să se reverse, şi s’a desecat o suprafaţa de i.6oo.coo'de hectare: Condiţiunile noastre naturale şi economice, sin-gurile din care sistemul nostru de amelioraţiuni trebue să decurgă, nu se potrivesc însă cu condiţiu- nile din acele ţări; procedând deci astfel, am putea face greşeli ireparabile, care să ne aducă pagube mari pentru economia noastră naţională şi pe care nu vom puteâ în urmă să le regretăm în deajuns. A aplica de ex. la noi în valea Dunării - - unde avem o climă secetoasă cu ploi puţine — un sistem de ameliora-ţiuni ca în Ho-landa sau Germania de Nord — unde cantitatea de apa ca cade sub forma de ploaie e foarte mare şi unde deci scurgerea ei cât mai repede e o necesitate — ar fi de sigur cu ’tk* tul greşit şi periculos. 171 De asemenea a îndigui o regiune mlăştinoasă pentru a o transforma în pământ bun agricol şi a cheltui cu aceasta de ex. 2000 lei pe hectar — astăzi când valoarea celui mai bun pământ din ţară ar fi de ex.: decel mult 800 lei pe hectar—aceasta ar fi de sigur o anomalie economica, căci din producţia acestui pământ nu s’ar putea plăti nici măcar procentele şi amortismentul lucrării. Tot astfel a apără de inundaţie sau a scurge o baltă bună de pescuit, al cărui fund însă esie sub nivelul mării, sau în care apele de infiltraţie străbat uşor, ar fi deasemenea o gre-şală neiertata, cad în loc de o baltă productiva în peşte sau de un teren arabil am crea o mlaştină infectă şi neproductivă, cum a devenit aceia dintre Cernavoda şi Medgidia. Aceasta dar ar fi o adevărată distrugere a avutului naţional şi o risipire zadarnica de capital. Sistemul de amelioraţiuui dar pe care-l vom aplică zonei inundabile a Dunării, trebue să fie bine chibzuit şi să decurgă din studierea amănunţită a con-diţiundor naturale şi economice speciale a acestor regiuni precum şi din necesităţile economiei generale a ţării. Ele trebue să se bazeze pe deoparte pe cunoaşterea amănunţită a condiţiunilor fizice şi biologice ale acelor regiuni, adică a climei, a naturei solului a condiţiunilor hidrografice, a faunei şi vegetaţiunii, etc. ; pe de altă parte trebue să ţină seamă de toate condiţiunile economice generale şi speciale, adică de condiţiunile de producţiune şi de muncă, de capitalul necesar pentru investiţjuni şi pentru exploatare, de necesităţile consumaţiunii, de debu-şeuri şi de preţuri, de folosul care îl trage populaţia din fiecare fel de producţie, de profitele ce 172 rezultă pentru econo.nia generală a ţării, etc. Numai pe baza acestor cunoştiinţe vom puteâ şti prin ce anume fel de producţiune putem pune în valoare mai bine fiecare parte din zona inundabilă a Dunării făcând-o să dea în permanenţă o rentabilitate cât mai mare şi din care să rezulte şi pentru economia generală a ţării profite cât mai multe. După ce pe baza unor asemenea studii ştiinţifice şi economice vom fi putut stabili pentru fiecare regiune în parte care este felul de producţiune pe care trebue sâ-1 adoptăm, atunci abia ne vom putea gândi şi la lucrările technice pe care avem a Ie execută in acest scop. Numai atunci vom putea începe studiile în vederea lucrărilor pentru amenajarea şi adaptarea acestor terenuri la necesităţile producţiunii căreia le-am destinat, căutând a crea prin ele condiţiuni astfel, încât toate forţele productive aflate aci în stare latentă să fie utilizate şi puse în stare de a se desvoltâ devenind productive, pentru a obţine astfel mâximul de producţie la care putem să ajungem. Aceasta este calea pe care trebue să o apucăm şi principiul fundamenta! de care trebue să ne călăuzim în aceasta mare lucrare. A proceda invers, începând cu studiile technice în vederea proiectelor construcţiunii digurilor, etc., fără ca acestea să fie precedate de o serie de studii serioase ştiinţifice şi economice asupra acelor regiuni, ar fi o gre-şalâ foarte mare, pe care în urmă am plăti-o scump. Astfel s’a procedat de ex. la Tisa, când s’a proec-tat îndiguirea ei, făcâridu-se studiile numai din pune tul de vedere unilateral technic al alcătuirii proec-telor de diguri şi corecţiuni, fără a se ţine seamă de adevăratele necesităţi economice şi as- 173 tâzi se regretă mult greşalele ireparabile făcute, însuşi directorul Serviciului de hidraulica agricola din Ministerul Agriculturii, d-1 Inginer-Sef Re-passy, deplânge în raportul sau la congresul internaţional de pescarii din 1905 greşalele ce s’au făcut aici ca la alcătuirea proectelor nu au fost luate în considerare toate interesele economice; el ne arata ca din cauza acestor lucrări pescăria a scăzut în proporţie de 1 pentru 100 şi ca deşi din 1.600.000 hectare au râmas 200.000 hectare între diguri, etc acestea sunt aproape neproductive şi nu pot servi nici la piscicultura; ca «daca, cu toate acestea, s’ar «fi avut atunci aceste interese în vedere si s’ar fi «amenajat în mod special terenurile ramase, pescăria ar fi putut continua a rămâne un isvor prin-«cipal de producţie, aducând foloase însemnate populaţiei şi economiei generale a acelei ţâri»(i). lata cum se exprima în aceasta privinţa foarte lămurit şi profesorul August Vogler (1) : ' «Alle den verschiedensten Zwecken dienenden «kulturtechnischen Anlagen müssen teils technischen «teils landwirtschaftlichen Grundsâtzen angepasst «sein. Eme Vernachlăssigung oder Unterlassung der «einen oder anderen dahin gehôrigen Gesichtspunkte «hat bereits mehrfache Nachteile im Gefolge gehabt, «ivelche nicht den vollen Nutzen cius an und fur sich berechtigten Meliorationen gewăhren liesen. «Damit e;ne Rentabilităt kulturtechnischer A11-«lagen nach menschlichem Ermessen sichergestellt «werden kann, geniigt eine noch so detaillierte tech- (1) Repassy. Wahrehmung der Intcrressen der Fischerei beim Was-serbau, Wien, 1905. U) Pror. Dr. Ch. Aug. Vogler. Grundlehren der Kulturtechnik, 2-ter Bd. 3-te Aufl. Berlin 1908. pag. 89. * ____174 _ «msche Projectverfassung nicht aliem, sondern es «muss eine landwirtschafthche und nationalôkono-«mische Prüfung der Sachlage vorhergehen, und die «eigentlichen technischen Vorarbeiten sollten erst dann «beginnen, wenn durch jene Prüfung, die wirtschaft-«liche Zzveckmăssigkeit einer Anlage sichergestellt ist. «Es ist sonst unmôglich die Tragweite einer Melio-«ration zu übersehen und festzustellen»... Acestui principiu fundamental şi dealtmintrelea foarte aproape de mintea omului nu i s’a dat însă din nenorocire în totdeauna atenţiunea cuvenită şi de aceea pretutindeni greşalele dela început s’au răsbunat în urmă cu mari pagube. Insist aici dinadins asupra acestui punct principal, de; oarece am observat şi la noi o tendinţă foarte pronunţata*de a se da o atenţiune prea mare pâr-ţei technice în detrimentul studiilor fundamentale ştiinţifice şi economice. Prin aceasta s’ar comite o eroare mare, care ne-ar puteâ costă în urmă foarte mult şi în contra căreia cred de datoria mea a atrage atenţiunea din timp. * * * Acestea zise, să vedem acum în linii cu totul generale pe baza principiilor arătate, în ce mod s’ar putea face să devie productivă în permanenţă zona noastră inundabila a Dunării. După cum am arătat în descrierea fizică şi economică ce am dat-o în primele capitole ale acestei lucrări, s’a putut vedea că în starea de astăzi sunt unii ani foarte favorabili unuia sau altuia din felurile de producţiune actuale ale acestei zone: în anii cu apele mari, bălţile noastre dau o producţiune de peşte enormă, întrecând cu mult celelalte pescării 175 din Europa, iar în anii când Dunărea nu revarsă, unele părţi din terenurile inundabile propriu zise pot da o producţiune agricolă atât de abondentă, încât să întreacă cu mult producţia oricărui alt teren din ţară. De aici rezultă dar că în linii cu totul generale natura singură ne indică modul cum am putea să punem în valoare această zonă : noi ar trebui să căutăm ca prin lucrări technice speciale să creăm în mod artificial şi să menţinem în permanenţă pe regiuni cât mai întinse acele condiţiuni favorabile pentru fiecare din aceste două feluri de producţie : bălţile mari, împreună cu jepcile de lângă ele şi o parte din terenurile înconjurătoare să le amenajăm astfel ca să poată fi regulat şi cât mai bine inundate şi să le destinăm pescăriei ; terenurile inundabile propriu zise, împreună cu jepcile şi mlaştinele izolate, să le apărăm din contra de inundaţiuni şi să facem pe ele agricultură. Să examinăm dar mai de aproape aceste indi-caţiuni ale naturii şi să vedem dacă în adevăr procedând astfel, am putea prin aceste feluri de producţiune să punem în valoare zona inundabila a Dunării astfel, încât să ne deâ cea mai mare rentabilitate şi cele mai multe profite pentru economia generală a ţării. Să vedem apoi care sunt principiile generale de care va trebui să ne câlâuzim în lucrările ce le vom face pentru a amenaja fiecare porţiune din aceste bălţi şi terenuri astfel, ca să corespundă mai bine cerinţelor producţiunii căreia am destinat-o şi să utiliseze cât mai complect toate forţele productive disponibile. 176 a. Punerea în valoare a bălţilor. Deşi, după cum s’a văzut din capitolele precedente, bălţile noastre permanente dela Dunăre dau ca pescarii şi în starea actuala o producţiune mare şi venituri considerabile, sigure şi cu mult mai constante decât la terenurile agricole, totuşi din diferite părţi se discută mereu necesitatea secării lor şi transformarea lor în terenuri agricole. Fraze ca „Bălţile Dunării trebuesc secate" sau „Delta Dunării trebue să devie grânarul Europii", etc., merg şi azi din gură în gură, fără ca nimeni să caute a-şi da seamă de importanţa lor şi de dificultăţile cu care sunt ele legate. Din partea medicilor se aude mereu că toate bălţile trebuesc secate deoarece în ele îşi depun ţânţarii ouăle şi răspândesc Malaria în ţară, unii înţelepţi economişti comparând producţiunea unui hectar de baltă exploatată ca pescărie cu a unui hectar de teren agricol trag concluzia că bălţile trebuesc secate deoarece rentabilitatea pământului ar fi mai mare, oameni politici cer secarea bălţilor pentru a avea pământuri de cultura de dat la ţărani. Un Prefect chiar alcătuise un anteproiect de lege prin care se autorizau judeţele să facă împrumuturi pentru a seca bălţile, iar in noul proiect de lege sanitară se prevedea crearea unui fond pentru acest scop. Ingineri iscusiţi au alcătuit în acest scop chiar proiecte mari de secarea bălţilor cu diguri solide, iar Ministerul Domeniilor are înregistrate o serie de propuneri şi cereri de concesiuni unele mai atrăgătoare decât altele pentru secarea bălţilor. După cum se vede dar chestiunea este astăzi cu totul la ordinea zilei şi lumea e gata să-i aplice 177 fără multa judecată soluţiunile cele mai radicale. Cu atât mai mult dar ni se impune nouă ca înainte de toate s’o examinăm în mod obiectiv şi să arătăm care este rolul şi importanţa bălţilor noastre şi care sunt adevăratele necesităţi decurgând din condiţiunile noastre naturale şi economice de care trebue să ţinem seama la alcătuirea proiectelor lor de ame-lioraţiune. Sâ vedem dacă în adevăr bălţile Dunării sunt ele atât de vătămătoare cum se arată şi dacă nu-şi au şi ele dreptul lor de existenţă, să vedem dacă răul cel fac ele astăzi sănătăţii publice este în adevăr atât de mare precum se susţine, şi dacă nu ar fi şi alte mijloace de a-1 combate. Să vedem în fine dacă secând bălţile nu s’ar produce efecte şi mai rele, care să aducă o vătămare şi mai mare atât producţiunii acestor regiuni, cât şi intereselor generale a ţării. Pentru aceasta vom cerceta dar în cele ce urmează rând pe rând din toate punctele de vedere, care este rolul şi importanţa bălţilor noastre mari dela Dunăre şi apoi pe baza acestor cunoştinţe vom stabili care este sistemul de amelioraţiuni care li s’ar puteâ aplică cu mai mult folos făcându-le să dea maximul şi optimul de producţie şi de rentabilitate. §. 1. Rolul bălţilor Dunării în economia naturii şi influenţa lor asupra climei şi vegetaţiunii. In capitolul precedent am arătat destul care este producţiunea şi rentabilitatea actuală a bălţilor noastre şi am văzut că ele ca pescării întrec cu mult toate pescăriile asemănătoare din Europa. Nu numai prin 1 2 * ___178 producţia lor însă au aceste bălţi o importanţă, ci ele ne aduc o serie de foloase indirecte cu mult mai mari încă. In primul loc bălţile Dunării joacă un rol foarte important în economia generală a naturii- având o mare influenţă asupra climei şi vegetaţiunii acestor regiuni. Vom examina dar şi această chestiune mai de-aproape servindu-ne şi de magistrala lucrare a celebrului botanist profesor A. Kerner von Marilaun (i) în care se tratează şi despre secarea mlaştinelor din Ungaria şi influenţa lor asupra climei şi vegetaţiunii acelei ţări. Kerner arată cu toată competinţa şi talentul său—tocmai când în Ungaria chestia secării mlaştinelor dela Tisa era la ordinea zilei — că influenţa mlaştinelor asupra climei este aceiaşi ca şi a pădurilor, ba încă cu mult mai puternică: „mlaştinele, zice el, joacă aici acelaş rol ca şi pădurile în alte regiuni, amândouă funcţionează pe „de o parte ca isvoare de umiditate, iar pe de altă „parte ca mijloace de condensare a vaporilor" (2}. Să vedem dar şi noi ce importanţa au bălţile noastre şi ce efect ar avea secarea lor asupra climei şi vegetaţiunii din acele regiuni. După cum se ştie, clima şesului nostru, al Dunării, este întrucâtva asemănătoare cu a şesului unguresc şi poate fi caracterizată în modul următor: o primăvară timpurie şi scurtă, însă întreruptă adeseori printr’o serie de geruri tardive. Vara soseşte brusc cu o urcare de temperatură foarte rapidă, are o temperatură medie foarte înaltă, iar către sfârşit e secetoasă. Toamna lungă cu cer senin însă adese- (1) A. Kerner. Das Pflanzenleben der Donaulănder Cap. X. Trocken-legung der Sümpfe. (2) 1. c. pag. 82. ' __ 179_ _ ori întrerupta cu geruri timpurii. Iarna în genere, nu preà greâ, însă foarte variabilă, cu scăderi de temperatura dese şi foarte mari. După cum se vede, epoca de vegetaţiune pe şesul Dunării, ca şi în şesul Ungariei, este foarte redusă — limitată fiind prin gerurile tardive ale primăverii şi prin căldurile excesive şi seceta verii, aşâ că aici pot creşte mai mult numai cereale şi plante de stepă, cari au un ciclu mai scurt al vieţei. Arborii, cari au nevoe de mai multe luni pentru a-şi îndeplini activitatea lor de creştere anuală, nu pot rezistă în totdeauna în condiţiunile naturale. Numai in regiunea bălţilor, unde caracterul de stepă nu rrçai e atât de pronunţat, vedem reapărând pe lângă sălcii, plopul şi chiar stejarul (Fig. 94) (1). Toate aceste observaţiuni ne arată dar totdeodată şi influenţa pe care o exercita bălţile noastre asupra climei şi vegetaţiei din aceste regiuni şi deci şi efectul pe care l-ar aveâ desecarea lor. După cum mările influenţează asupra climei ţărilor (1) Citez după Mojsisowics următorul interesant pasaj dintr’un studiu al vestitului Meteorolog Hann spre a se vedea încă mai bine cu ce greutăţi au de luptat arborii în asemenea clime : „Der mangelhafte Baumwuchs der Steppe, der tur sie typisch genannt „werden muss, erklărt sich aus der oft geringen Bodenfeuchtigkeit „im Winter, der Trockenheit des Sommers, der Wirkung der Step-„penwinde, der Spătfroste des Frühlings und Frühfroste iin Herbst, „die unter einem heiterem Himmel und bei trockener Luft in Folge „starker nâchtlicher Wărmestrahlung hâufiger eintretten als in Berg-„lăndern von gleichen mittleren Wărmeverhăltnissen. (Hann)“. — La aceste adaogă apoi Mojsisowics: „Zum grossen Teile hat der Baum-„wuchs mit den genannten Schwierigkeiten zu kâmpfen; hat er eimal „Boden geffast, dann ăndert er zum eigenen Wohle die localen klima-atischen Verhăltnisse", (Mojsisowics, 1. c., pag. 15). La noi pe o mare suprafaţă din şesul Dunării (dela Argeş în sus) apucaseră arborii a prinde bine şi erau chiar păduri enorme; astăzi prin mâna omului aceste imense păduri au fost distruse şi caracterele de stepă au reapărut. de pe coastele lor şi după cum lacurile mari din Elveţia, Nordul Italiei, etc., au o influenţă asupra regiunilor înconjurătoare, tot astfel şi apa din bălţile noastre are o influenţa moderatoare asupra climei şesului Dunării, ea micşorează contrastele între căldura verii şi frigul ernii (i). Dacă vom scurge prin desecare apa, îndepărtând acest element moderator, atunci pământul uscat şi pătura de aer care îl acopere se vor încălzi şi se vor răci cu mult mai repede decât se întâmplă azi la bălţi; atunci şi vegetaţiunea va începe a se desvoltâ primăvara mai de timpuriu, însă ea va fi cu mult mai expusă — tocmai când planta e mai gingaşă —gerurilor tardive de primăvara decât este expusă astăzi, când apa din bălţi moderează extremele de temperatură. Cultura multor plante—cum e d. ex. rapiţa, care deja astăzi (i) Eată ce scrie Forel asupra influenţii pe care o au lacurile asupra climei : „Da die Temperatur des Sees das Bestreben hat, sich der „anliegenden Luft mitzulheilen, so mildert der See das Klima, indem „er vor aliem die Temperaturextreme abstumpft,,. (Forel Dr. F. A. Handbuch der Seenkunde. AUgemeine Limnologie. Stuttgart 1901). Fig. 94. Ulmi pe un grind în lacul Boian. 181 este expusă din cauza secetei de toamnă şi gerurilor tardive de primăvară— precum şi creşterea arborilor va deveni aproape imposibilă. Seceta din timpul verii nu numai că va veni de timpuriu, scurtând încă şi mai mult timpul de vegetaţie, dar şi căldurile de vară vor creşte încă şi mai tare. Când apele Dunării nu se vor mai revărsă în bălţi şi pe câmpii acoperind ca azi luni întregi suprafeţe întinse, când deci suprafaţa de evaporaţiune se va micşoră foarte mult atunci şi căldura verii va creşte cu mult mai tare. „Când toată „cantitatea de apă, zice Kerner, care, prin mica ei „capacitate de insolaţiune şi prin absorbirea căldurii pentru evaporaţiune, potoleâ până acum căldura verii, se va restrânge numai pe o suprafaţă „mică şi va fi scursă repede, atunci căldura şi seceta „verii vor trebui să se mărească atât pânâ vor „ajunge de nesuferit (i)“. Dar nu numai seceta şi sporirea caidurilor mari de vară vor fi efectul acestor secări a bălţilor ci şi împuţinarea ploilor locale din acele regiuni. Se ştie că ploaia ce cade într’o ţară provine în cea mai mare parte din vaporii de apă ce se ridică din mări îndepărtate şi sunt aduşi de vânturi, pe de altă parte însă, mai sunt şi unele ploi locale — care însa pentru agricultura noastră au şi ele cea mai mare importanţa — şi cari provin adeseori din vaporii ridicaţi din rezervoriile de apă chiar din acea ţară. In ţările de pe coastele mărilor— ca de ex. Belgia, Holanda, Anglia, Germania de Nord, etc.,— ploile provenite din evaporaţiunea apelor interioare nu au nici o importanţa, căci aici vânturile de West (i) L. c. pag. 80. 182 aduc ploi mai mult decât suficiente; aici dar o desecare şi o scurgere cât mai repede a apelor se impune ca o necesitate. Intr’o ţară ca a noastră însă — şi în special în valea Dunării — unde ploile delà mare vin mai rar şi unde avem o atmosferă uscată, care provoacă o evaporare cu mult mai repede şi usucă pământul, aici de sigur bălţile au o importanţă cu mult mai mare; aici ele pe de o parte menţin umiditatea solului, iară pe de alta reprezintă întinse suprafeţe de evaporare si micşorarea lor ar aveâ ca consecinţă micşorarea stării de umiditate a atmosferii noastre şi deci şi împuţinarea ploilor locale. De aceea pe când pe şesul Dunării vedem mai totdeauna un cer senin, deasupra bălţilor cerul este adeseori înorat. Agricultorii noştri din aceste regiuni, în timpul secetelor de vară, pentru a vedea dacă le vine mult aşteptata ploae, se uită mereu „spre Dunăre" şi nu arare ori îi auzim zicând „începe a se vedeâ nori la Dunăre". ' Mult mai mare este însă importanţa bălţilor ca basene de condensare a vaporilor din atmosfera şi deci ca provocatoare a ploilor. Pentru ca vaporii formaţi deasupra mărilor şi aduşi la noi de vânturi să ne poată da ploae, trebue să avem mijloace de a-i condensa şi între acestea cele mai principale mijloace de condensare la noi în ţară sunt munţii, pădurile şi bălţile. Ce s’a făcut la noi cu pădurile, se ştie; şi ce influenţe funeste au avut aceste distrucţiuni se simte de oricine (i). (i) In timpurile din urma se contestase pădurilor ori şi ce influenţă asupra ploilor. Atunci s’a făcut din nou o serie de cercetări ştiinţifice cu mijloacele şi aparatele cele mai perfecţionate./5. Schreiber publică în 1899 în Anuarul Silvic delà Tharand (vol. XLIX) rezultatele cer- 183 Sâ vedem dar care e şi în această privinţă influenţa bălţilor asupra ploilor şi la ce ar trebui să ne aşteptam dacă le-am seca. In România predomină 3 vânturi principale : Crivăţul, Austrul şi Băltăreţul. — Din acestea se ştie că în afară de ploile mari, generale, datorite mişcărilor din straturile înalte ale atmosferei, acel ce ne aduce adeseori micile ploi locale binefăcătoare în timpul de vegetaţiune a plantelor şi toamna mai cu seamă, este Băltăreţul. Crivăţul, când suflă vara, aduce adeseori aer cald din stepele Rusiei meridionale şi ridică termometrul pană la -j- 35°. Austrul, pe care ţăranul nostru l-a numit atât de caracteristic „Sărăcită", ne aduce în ţară foamete şi secetă. Aerul încărcat cu vapori aduşi dela mare de vântul de SE trecând pe deasupra regiunii bălţilor noastre, dă acolo de o atmosferă mai răcorită şi mai umedă şi se condensează mai uşor, producând ploaie care se revarsă pe ogoarele noastre fecundîndu-le. Poporul nostru, atât de bun observator, numind acest vânt ■cetărilor sale asupra Saxoniei şi constată câ pentru o înălţime deasupra mării de i metru, avem un plus de ploae de 0,4 m.fn. şi 0,71 m.m. pentru o sporire de 1% a suprafeţii acoperită cu păduri. Prof. 1. Schubert constată pentru Silezia că pădurea produce o sporire a precipitaţiilor egală cu o Înălţime a pământului de 40 m. (Meteorolog. .Zeitschrift, 1905). Prof. Jos. Spôtte (Landwirtschafliche Bodenverbess erungen. Hand. d. Ingineurwissentschaften. Leipzig 1907), scrie: „die bisher ermittelten „Zahlenresultate aus den Ombrometer-Peobachlungen scheinen darzu-„thun, dass der Wald die durchziehende Wasserluft zwingt', einen „Verhaltnissmăssig grôsseren Teii ihres Fliissigkeitsgehaltes schon „innerhalb des Waldes auf Kosten der dahinterliegenden Umgèbung „abzugeben, so c/ass es im Walde thatsăchlich mehr regnet ats in vseiner unmittelbaren Umgebung". Ori cum ar fi dar se vede câ dacă pădurile chiar nu ar putea spori în mod absolut cantitatea de ploae ce cade, ele totuşi exercită o influenţă considerabilă asupra distribuţiei ei şi ca provocatoare de ploi. • 184 „Băltăreţul“ y dovedeşte că şi-a dat seama de unde-i vin aceste ploi binefăcătoare şi ce importanţă au bălţile Dunării pentru formarea lor. Şi cum să nu-şi dea seama când experienţa îi arată că dacă In unii ani apele Dunării au fost mici şi bălţile au rămas secate, atunci chiar dacă Băltăreţul îi aduce nori, el îi vede „împrăştiindu-se de arşiţa Bărăganului". In aceşti ani de seceta la baltă apa care „potoleşte arşiţa soarelui" (de oare ce ea nu se înferbântă atât de uşor şi absoarbe căldură multă pentru evaporare) lipsind iar pământul rămânând neacoperit „se în-ferbântâ ca un cuptor" şi trimite în sus coloane de aer ferbinţi („dă duhoare din el") care împrăştie şi distrug norii (2). Ezperienţa ne arată că în adevăr aşa este şi se ştie că mulfe din moşiile de pe malul bălţilor mari permanente — ca de ex. moşiile din jurul lacului Greaca — nu sufăr de secetă atât de mult, chiar în anii când în restul ţării domeneşle seceta cea mai mare. ■ Dacă aşa se petrec lucrurile dar, numai în anii când Dunărea nu se revarsă pe câmpii, cc ar fi (1).Prin „Băltăreţul" ţăranii nu înţeleg numai vântul SE ci ori şi ce vânt care vine dinspre baltă, deci direcţia acestui vânt variază după localităţi şi după poziţia pe care o are balta faţă cu acea localitate. (2) Iată în ce mod descrie celebrul meteorolog Hann aceste fenomene: „Je stărker die Ebene sich erwărmt, je mehr sie gegen die Sommer-„mitte hin austrocknet, die Feuchtigkeit der obersten Bodenschichten „sich verringert und die Pflanzendecke verwelkt, desto seltener werden „die Niederschlăge. Die von dem ausgetrockneten, stark erwărmten „Erdboden ausgehende Wărmestrahlung lôst die Wolken über den „Ebenen auf und verscheucht die Regenschauer, die heraufziehen „Wolken. Statt kiihlender, oft alltăglicher Gewitter schliessen sich über i „den grossen Niederungen die Thore des Himmels mehr und mehr *•'.* „mit steigender Sommerwărme". (Citat de Mojsisowics. Das Tierleben der oster. ung. Tiefebenen, Wien, 1897, pag. 14). 185 încă când şi toate bălţile mari permanente ar fi secate? Nu cred că pot trage mai bune concluziuni din cele arătate aici, decât citând propriile cuvinte ale lui Kerner relative la mlaştinele din Ungaria: „Influenţa pe care o au pădurile asupra climei „constă în aceea, că ele moderează şi ajuta a con-„densâ aerul umed în ploaie. Aceiaşi influenţa o „au şi mlaştinele. Intr’o regiune fără păduri ele ţin „locul pădurilor şi au acolo o importanţă chiar cu „mult mai mare decât pădurile într’o regiune pădu-„roasa, deoarece ele mai servesc şi ca rezervorii „de apă din care îşi ia origina o parte din ploaie, „importanţa care la păduri trece pe un plan mai „secundar. „Secarea unor regiuni întinse de mlaştine va avea „dar ca efect nu numai o exagerare a extremelor „de temperatura, ci şi o scădere a cantităţilor de „ploaie; ea va mări odată cu căldura şi secetele din „timpul verii şi prin aceasta va aveâ un efect foarte „dăunător asupra vegetaţiunii". Dacă aceste constatări atât de ştiinţifice au putut fi făcute de celebrul naturalist Kerner pentru mlaştinele Ungariei, cu cât mai mult suntem noi îndreptăţiţi a le face pentru zona inundabila a Dunării, unde avem o serie de bălţi mari permanente, şi unde pe de altă parte e ştiut câ chiar şi astăzi suferim de secete foarte mari - cantitatea medie de apă ce cade pe şesul Munteniei fiind de abia de 400 mm. anual. Dar dacă. după cum s’a văzut mai sus, unii meteorologi au căutat a combate influenţa pe care o au pădurile şi bălţile asupra cantităţilor de ploaie ce cad într’o regiune —chestiune, care dealtmintrelea • 186 s’a văzut în nota dela pag. 182 -că. s’a lămurit acum prin observaţiuni serioase ştiinţifice —nu a fost tot astfel cu influenţa pe care o exercită ele asupra distribuţiunii ploilor în cursul anului. Pe când în regiunile unde atmosfera e menţinută umedă prin păduri sau bălţi, ploile cad încete şi mărunte dar dese, în regiunile unde asemenea basene de condensare a vaporilor ne lipsesc, acolo ploile mărunte sunt înlocuite prin ploi repezi, torenţiale, sau chiar rupturi de nori, care în cea mai mare parte se scurg la suprafaţă, ducându-se repede în râuri, fără a mai Intra, decât foarte puţină apă, în pământ. Exemple de felul acesta găsim în toate ţările care şi-au distrus pădurile şi au secat bălţile. Şi la noi e foarte caracteristic că de un timp ploile torenţiale şi rupturile de nori au început a fi mai dese în timpul verii, iar ploile mărunte nu ne mai vin acum decât toamna şi primăvara. Dar nu numai atmosferii de deasupra lor dau bălţile umiditatea necesară, ele străbat deasemenea şi în pământ până la apele subterane, având o mare importanţă pentru menţinerea nivelului acestora cât mai ridicat. In adevăr, grija noastră trebue să fie totdeauna ca apele subterane să aibă chiar în timpurile de secetă un astfel de nivel, încât plantele care cresc pe pământ să-şi poată dobândi dela ele prin capilaritatea solului umezeala de care au nevoe; astfel se asigură plantelor chiar şi pentru timpul când nu plouă puterea de a rezista şi a se des voltă. Bălţile noastre de pe malurile Dunării îndeplinesc aici — unde tocmai ploile de vară sunt atât de rari — în această privinţa un rol foarte important, căci numai graţie lor, în mulţi ani secetoşi (de exemplu J908) pot birui recoltele de pe moşiile învecinate. 187 A secă dar aceste bâlţi ar fi a se scoborî nivelul apelor subterane şi mai mult(i), care deja este în aceste regiuni foarte jos; prin aceasta s’ar usca pământul încă şi mai mult, producând toate calamităţile care însoţesc un astfel de proces de uscare şi făcând în cea mai mare parte imposibilă ori ce fel de cultură. Iată ce scrie acum de curând în această privinţă cunoscutul Tnginer hidrotechnic german Fr. Konig(2): „Pentru regularea scurgerii apelor nu trebue să „mai conteze ca până acum principiul că apele tre-„buesc izolate cât mai repede şi scoase afară din „ţară, ci dinpotrivâ trebue să căutăm a face toceai contrariul. Pe deoparte trebue să dăm scurgere apelor de inundaţii să intre la apele subterane pentru a le mări pe acestea, pe de altă „parte trebue să le adunăm în eleştee şi rezervorii „pentru nevoile din timpul de uscăciune... „Construirea de heleştee şi de basene colectoare „trebue sprijinita pretutindeni pentru a aduna în ele „o parte cât mai mare din apele de inundaţie. De „asemenea se recomanda foarte mult inundarea a „suprafeţe întinse de terenuri prin conducerea pe „ele a apelor din fluvii pentru a înmulţi astfel apele „subterane". Din toate aceste se vede dar în deajuns cum astăzi s’a ajuns pretutindeni a se recu noaste din ce în ce mai mult importanţa mare a bălţilor şi ce rol înseninat joacă bălţile noastre dela Dunăre în economia naturii precum şi ce mare influenţă (1) Vezi Autipa. Fauna ichtiologica a României pag. 112. (2) Fr. Kônig : Der Vertrocknungsprozess der Erde u. Deutschlands verkehrte Wasserwirtschaft. Leipzig, 1908, pag. 98 şi pag. 101. au ele asupra climei şi deci'asupra vegetaţiunii acestor regiuni. A secă bălţile sau a micşoră chiar suprafaţa lor, fără a le înlocui cu alte isvoare de umiditate cel puţin egale cu ele, ar fi a se produce un desechilibru în economia naturii care ar aveă efecte foarte periculoase atât pentru viitorul agriculturii cât şi în general pentru clima acestor regiuni şi a tot ce depinde de dânsa. Istoria ştie să ne povestească despre multe ţări şi regiuni cari, din cauza distrugerilor pe care le-a făcut omul, au ajuns sa-şi piardă fertilitatea lor şi sa se despopuleze cu totul. „Multe ţari, cari înainte „erau adevărate paradisuri „zice Konig" au ajuns din „aceasta càuza a se transforma in stepe şi deserturi „neproductive : In Mesopotamia, ţara dintre Tigru şi Kufrat, paradisul celor vechi, de când pădurile ei au fost incendiate şi irigaţiile ei distruse în 363 d. Chr. de către soldaţii Imperatorului Iulian, pământul ei s’a uscat, devenind cu totul neproductiv, iar din populaţia numeroasă de atunci şi din multele oraşe civilizate n’a mai rămas decât ruinele palatelor şi a digurilor cu canalele care prindeau apa dela inundaţiile Tigrului şi Eufratului şi o răspândeau pe câmpiile ţării fertilizându-le. Mexico, unde cultul popor al Aztecilor crease o civilizaţie şi făcuse irigaţii însemnate, a fost „transformat într’o adevărată stepă" cu eflorescenţe de sare prin distrugerea pădurilor şi secarea apelor de către Spanioli (la 1521). In Peru, unde sub inteligenta conducere a Inkaşilor, se făcuseră irigaţiuni, care şi azi provoacă admiraţiu^' nea celor mai mari hidrotechnici moderni aducând apă _ l89 dela distanţe de 850 km. din basene şi eleştee artificiale în care erà înmagazinată pentru a transforma deserturi nisipoase în terenuri fertile, aceste lucrâri au fost asemenea distruse de Spanioli şi ţara şi-a perdut până astăzi cu totul productivitatea. Acelaş lucru s’a întâmplat în Spania, o parte din Italia, etc.; pretutindeni ţări fertile, adevărate pa-radisuri, au fost transformate prin distrugerile pădurilor şi secarea apelor în deserturi neproductive şi imposibile de a mai fi locuite. Din contra, ţări ca Egiptul şi regiunea fluviului Misisipi din America de Nord, unde condiţiile climaterice erau cu totul nefavorabile, au putut prin utilizarea apelor Nilului şi a fluviului Misisipi, creând rezer-vorii mari de apă şi făcând o irigaţiune sistematică, „nu numai să facă toate acele regiuni fertile ci chiar sa îmbunătăţească clima cea uscata de aici" (1). Din toate acestea dar, trebue să tragem învăţăminte şi să vedem că această chestiune atât de importanta nu trebue să fie tratată cu atâta uşurinţa; că nu e suficient să vie un oricine farâ nici o pregătire serioasă şi să declare ca „bălţile trebuesc secate" sau că „Delta Dunării trebue să devie grânarul Europei" pentru ca noi să’l luăm la serios şi să executăm asemenea lucrări ale căror efecte ne pot fi dezastruoase. Chiar proecte serioase inginereşti de indiguire a Dunârii — oricât de bine calculate ar fi ele şi orcât de iscusiţi ar fi autorii lor — nu trebue să ne ademenească a execută asemenea lucrări cât timp vom şti câ se distrug sau se micşorează suprafaţa bălţilor fără a le înlocui cu ceva echivalent. De aici însă mai reese că sistemul de ameliora- (1) Kônig, 1. c., pag. 87. / 190 ţi uni pe care-l vom aplică zonei inundabile a Dunării ar puteâ din acest punct de vedere fi numai acel care va tinde să menţie acoperită cu apă o suprafaţă de terenuri cel puţin egală cu suprafaţa actuală a bălţilor Dunării. § 2. — Influenţa bălţilor asupra creşterii şi descreşterii apelor Dunării. După ce am văzut influenţa mare pe care o au bălţile noastre asupra climei şi vegetaţiunii acestei regiuni şi cât de mare nevôe este din acest punct de vedere să le conservăm, să cercetam acum care este influenţa lor asupra creşterilor şi descreşterilor apelor Dunării. Şi din acest punct de vedere, importanţa lor nu este mai mică, căci ele îndeplinesc aici rolul unui regulator, care pe de o parte moderează creşterile mari, scăzând nivelul Dunării în epoca apelor mari, iar pe de altă parte menţine un nivel mai ridicat în fluviu în epoca apelor joase. După cum s’a văzut din Capitolul I al acestei lucrări, când apele Dunării ajung la un nivel egal cu 0.5 pâna la 1 m. deasupra nivelului fundului bălţilor, apa începe a intră prin gârle şi a le alimentă; această alimentare e cu atât mai activă, cu cât apele fluviului sunt mai înalte. Cu modul acesta dar bălţile absorb o cantitate însemnată din apele venite în Dunăre în timpul creşterilor. Când apele Dunării ajung la nivelul malurilor şi încep a se revărsă peste ele, cantitatea de apă ce intră în bălţi e foarte mare, căci acum absorbirea nu mai e limitata numai între-malurile gârlelor, ci se face peste maluri pe lungimi considerabile; astfel dar în timpul creşterilor 191 mari, se ajunge ca secţiunea fluviului, care la început eră îngusta şi limitata numai între malurile sale (albiei minoră a fluviului) sa se lărgească deodată considerabil şi să aibă în regiunea bălţilor o lăţime de 4 până chiar la 12 ori mai mare (albia majoră a fluviului). Cu modul acesta dar apele fluviului, care vin cu o iuţeală mare în epoca creşterilor, în loc de a rămâneâ restrânse între cele două maluri şi a se ridica din ce în ce mai mult în înălţime, sunt înmagazinate de bălţi, unde se răspândesc pe suprafeţe întinse făcând astfel ca nivelul fluviului să crească mult mai puţin şi mult mai încet. După studiile lui Hartley noi ştim ca debitul Dunării, care în timpul apelor mici e numai de 2000 metri cubi pe secundă creşte în timpul apelor mari până la 28.000 metri cubi pe secundă; deasemenea mai ştim că viteza curentului care în timpul apelor mici e numai de 0.31 pe secunda, ajunge în timpul creşterilor mari pânăla 1.65 metri pe secunda (1). Această sporire atât de considerabila a debitului şi vitezei face ca creşterile să vie foarte mari şi să să se propage foarte repede. Cum însă în faţa tuturor gurilor Dunării —afară de Sulina —se află bare mari de nisip transversale, evacuaţiunea în mare a acestei cantităţi enorme de apă nu se poate face destul de repede ; dacă dar în această epocă nu ar fi bălţile care să primească o mare parte din acest plus de apă, am aveâ în canalul Dunării o supraînâl-ţare considerabila a nivelului apelor. Efectul acestei supraînălţări ar fi pe de o parte că ne-am putea 1) In anul 1897, care a fost anul cu inundaţiile cele mai mari ce s'a observat până azi la Dunăre, aceste cifre maxime arătate de Hartley au fost chiar cu mult depăşite, debitul s’a urcat la 35.000 m. c. pe secundă iar viteza la 2 m. 192 trezi într’o singura zi cu toate porturile noastre inundate, iar pe de alta parte, dacă am aveâ diguri de apărare contra inundaţiilor, le-am găsi în mare parte rupte. Catastrofa într’un asemenea caz ar fi la noi cu mult mai mare chiar decât a fost la Seghedin în 1879, când s’a rupt digurile Tisei, căci Tisa este numai un afluent al Dunării, al cărui debit la creşterile maxime nu ajunge decât cel mult la 3500 metri cubi pe secunda, pe când la noi am văzut că debitul Dunării se poate urca chiar pânâ la 35000 metri cubi pe secunda, adică de 10 ori mai mult. Bălţile Dunării, aşâ dar, constituesc o serie de supape de siguranţă în tot lungul fluviului, care scad nivelul apelor în timpul creşterilor mari şi menţin o stare de eqijilibru, ferind porturile noastre de inun-daţium şi deci de tot felul de catastrofe care ar decurge din acestea. Pentru a ne da însă şi mai bine seamă de influenţa bălţilor noastre asupra creşterilor maxime ale Dunării, sa observăm mai de aproape cifrele din Tab. numerica No. I relative la media înălţimilor maxime ale Dunării deasupra etiajelor diferitelor puncte. Din acestea putem constata că, pe când pe distanţa de 745 kilometri dintre Severin-Galaţi diferenţa între nivelul mediu al creşterilor maxime la punctele extreme este numai de 1.16 m. (la Severin 6.05 m., la Galaţi 4.89 m.) deci de 0.155 m- Pe kilometru, pe distanţa Galaţi-Sulina care e numai de 156 kilometri, această diferenţa e de 4.40 m., deci de aproape 3 cm. pe kilometru sau de 19 ori mai mare. Diferenţa între aceste doua regiuni se explică 4.v între altele tocmai şi prin faptul ca în partea de sus a Dunării bălţile mari şi adânci care absorb apa 193 şi deci scoboară nivelul fluviului în epoca creşterilor mari, nu sunt atât de numeroase, pe când din contra în regiunea inferioară, dela Galaţi în jos, suprafaţa lor e foarte mare. Aici fluviul intrând în regiunea Deltei se revarsă pe suprafeţe din ce în ce mai întinse, aşâ că nivelul ' apelor sale maxime se micşorează foarte repede cu cât merge mai mult în aval. Dar pentru a documentă încă şi mai bine arătările noastre şi pentru a dovedi că bălţile în adevăr au acest efect moderator asupra creşterilor maxime, voi cită şi următorul pasaj din cunoscutul tratat de Hidraulica al lui Flamant i). „Mais les choses ne se passent pas, en général, „d’une manière aussi simple que nous l’avons ad-„mise et la diminution graduelle des débits maxime „n’est pas seulement la conséquence des conditions „du mouvement varié des liquides. D’autres causes „y contribuent souvent d’une façon plus efficace. „Ainsi lorsqu’une rivière déborde sur de larges plai-,,nes, dont le remplissage ne se fait pas instantanément, l’emmagasinement continue aussi longtemps „après que la crue a atteint sa plus grande hau-„teur dans le courant principal. Mais toütes ces „causes, quellesqu’elles ■ soient, se traduisent toujours par un emmagasinement des eaux pendant la „période ascendante dela crue; et si cet emma-„gasinement est diminué notablement, dans une certaine région, par des ouvrages de main d’homme, „tels que digues insubmersibles, les débits maxima „peuvent en être augmentés sensiblement et d’une manière dommageable dans les régions inférieures. Les „rétrécissements du champ d’inondation qui ont été i) A. Flamant Hydraulique pag. 391—392. îs * ' 194 „opères partout, depuis les plus petites vallées jusqu’aux plus vastes, au moyen de redressements de „rives et d’endiguements plus ou moins complets, „dit M. Kleitz, ont certainement une influence con-„siderable, sinon prédominante, sur les hauteurs plus „grandes que les crues atteignent généralment au-„jourdhui, comparativement à celles des siècles „passés". Din toate acestea vedem dar că şi din acest punct de vedere, dacă am ascultă de propunerile ce cu multă uşurinţă ni se fac şi se susţin mereu şi am seca bălţile Dunării, fie pentru motive aşa zise sanitare, fie pentru motive economice, etc., am face cel mai mare rău ce se poate, expunând porturile noastre şi m'ulte din satele aşezate pe terenurile mai ridicate din zona inundabilă precum şi digurile pentru apărarea terenurilor inundabile a fi distruse împreună cu toate culturile prin inundaţiuni atât în timpul viiturilor de primăvară cât şi mai cu seamă în timpul zâpoarelor, când apele es cu totul din regimul obicinuit al fluviului şi nu mai pot fi stăpânite. Ştiu prea bine că ni s’ar putea obiecta că ar fi şi alte mijloace, de a seca bălţile şi de a ne apăra totuşi în contra unor astfel de accidente; acestea ar fi, de a aşeza digurile la o distanţă atât de mare de mal încât apele să aibă totuşi loc suficient de scurgere chiar în timpul creşterilor celor mari; ni s’ar putea chiar cită ca exemplu Tisa, unde s’au făcut asemenea diguri continue şi unde ele azi nu mai sunt ameninţate de a fi distruse de apă. Şi o asemenea soluţiune însă ar fi, desigur, cu totul greşită. Mai întâi de toate condiţiunile naturale dela Tisa sunt cu totul diferite de cele dela ” Dunăre şi mai cu seamă acolo nu sunt cantităţile 195 enorme de apă ce le avem noi la Dunăre; cu toate acestea însă Comisiunea generală de ingineri, care a fost consultată în urma catastrofei dela 1879, a opinat să se reconstituiască din nou o serie de bălţi, din care una chiar lângă Seghedin; deasemenea, în urma catastrofei dela 1879 „Ies ingénieurs chargés „des travaux ont soin de ne pas condamner complètement les anciens lits, de les aménager autant que „possible en déversoirs pour les crues et de déposer „les déblais provenant des coupures en dehors de „l’emprise des nouveaux lits. Ce sont d’ailleurs des précautions élémentaires et il est surprenant qu elles vn aient pas été toujours observées (1)“. Comisiunea a recunoscut deasemenea care au fost adevăratele cauze cari au provocat aici creşterile cu mult mai mari decât în trecut: „Ce rezultat doit être attribué pour une bonne part à „l’influence des coupures qui, en suprimant certains „emmagasinements d’eaux et en diminuant la longueur „du parcours, n’ont pu manquer de contribuer dans „une certaine mesure au relèvement des crues (2)“. In afară de acestea însă noi trebue să mai observăm încă, că o asemenea soluţiune ne-ar lăsă suprafeţe foarte întinse cu totul neproductive, utilizabile cel mult numai ca păduri de salcie şi ca păşune după retragerea apelor. Noi ştim că la Tisa din 1.600.000 hectare au rămas între diguri aproximativ 200.000 hectare, cari nici măcar pentru piscicultura nu pot (1) Vezi Annales des Ponts et Chaussées io Livraison 1890 pag. 528—529. Note sur le Régime dela Theiss et les digues de Segédin 1. c. pag. 512. Vezi de asemenea şi V. Roşu, Desecările şi canaliză. sile din Ungaria. Bucureşti 1906 Acad. Română Publicaţiile fondului Acfamachi XVII pag. 9 şi 10. (2) Vezi Annales des Ponts et Chaussées 10 Livraison etc. 1. c. pag. 512. 196 fi întrebuinţate (i) şi această suprafaţă este acolo numai pentru o lungime de canal de 453 kilometri ; cu cât ar trebui ea să fie încă mai mare la Dunăre, unde avem o cantitate de apa de 10 ori mai mare şi unde avem o lungime a fluviului de 950 kilometri? deci de peste două ori mai mare. N’ar fi dar oare mai bine ca, la noi în loc de a secă bălţile şi a face un dig continuu lăsând suprafeţe atât de întinse cu totul neproductive sa menţinem şi să ameliorăm bălţile, care pe de o parte sunt foarte productive, iar pe de alta constituesc adevărate supape naturale de siguranţă în contra creşterilor prea mari ale apelor şi ale inundaţiilor? La asemenea propuneri dar de secare a bălţilor trebue sa răspundem cu cuvintele lui Lapparent : „dés lors il faut prendre garde d’entamer avec les débordements d’une rivière une lutte fatalement condamnée à l’insuccés (2), sau să repetam cuvintele lui Belgrand despre indiguările dela Pô : „J’ai voulu „faire voir que, même dans un pays où l’endigue-„ment existe depuis vingt siècles, ou la propriété „en a subi toutes les conséquences, la vallée du Pô, „il n’est pas bien démontré que les avantages soient „plus grands que les inconvénients" (3). Dar nu numai în epoca apelor mari, ci şi în timpul apelor scăzute bălţile noastre au aceiaşi importanţa ca regulatoare ale cursului Dunării. In adevăr—dupa cum am văzut—în timpul creşterilor mari bălţile noastre inmagazineazâ cantităţi mari de apa ; toate 1) Vezi Repassy. Die Wahrnehmung der Interessen der Fischerei beim Wasserbau. Wien. 1905. 2) A. de Lapparent. Géologie pag. 206. 3) Belgrand Annales des Ponts et Chaussés etc. citat după P. Guil-tonain. Rivières et Canaux. Tom. I. pag. 241. 197 aceste cantităţi, îndată ce Dunărea începe a scădea, încep şi ele a se scurge din nou în fluviu. Cu cât apele scad mai tare, cu atâta şi scurgerea bălţilor e mai mare. Prin aceasta dar bălţile, în această epocă/ contribue a menţine în Dunăre o cantitate de apă mai mare decât cea adusă de fluviu, adică a menţine un nivel mai ridicat tocmai atunci, când apele scad la etiaj ; bălţile contribue dar in acest mod la regularea cursului Dunării şi la menţinerea unui bui> şi permanent drum navigabil. Atât de adevărat este aceasta încât pentru acest scop, la alte râuri, s’a şi propus déjà crearea în mod artificial a unor asemenea rezervorii laterale, care să înmagazineze apa în timpul creşterilor şi s’o lase să se scurgă înapoi încetul cu încetul în timpul apelor scăzute. Cu atât mai necesar este încă şi din acest punct de vedere ca noi să ne conservăm bălţile noastre, cu cât se ştie că astăzi pe porţiunile din amonte, în Ungaria, Austria, etc., s’au executat o serie de lucrări de canalizaţiuni, rectificări, desecări, etc., atât la Dunăre cât şi la afluenţii ei ; multora din aceşti afluenţi li s’au tăiat toate coturile şi au fost transfosmaţi în adevărate canale. Efectul tuturor acestor rectificări, etc., este că apa se scurge mai repede şi că deci în locul creşterilor mai joase însă. îndelungate ce le aveam mai înainte, avem azi creşteri mai înalte, însă de scurtă durată, iar vara avem o scădere a nivelului şi mai mare. Tot ca o consecinţă a acestor lucrări am avut şi noi în anul trecut (1908) creşterile de primăvară înalte dar foarte scurte, iar toamna am avut o scădere a nivelului Dunării în unele locuri chiar cu 50 cm. mai jos decât etiajui, adică decât apele cele mai joase constatate până acum. Dificultăţile pe care % 198 In asemenea timpuri le întâmpină navigaţia şi deci pagubele pentru comerţul şi economia noastră naţională sunt cunoscute. Ce ar fi însă dacă şi bălţile noastre, cari oricum aduc un plus de apă şi menţin un nivel mai ridicat în fluviu în aceste timpuri, ar fi secate ? Din toate acestea vedem dar că, atât din punctul de vedere al evitării catastrofelor provenite din inun-daţiuni, cât şi din punctul de vedere al menţinerii unui bun drum navigabil în epoca apelor joase, bălţile noastre au cea mai mare importanţă— fiind adevărate regulatoare ale cursului Dunării — şi trebuesc deci conservate. Nu cred câ pot termina mai bine acest capitol decât citând un pasaj dintr’o scrisoare a celui mai bun cunoscător al Deltei Dunării, d-1 Inginer consultant al Comisianii Europene, Ch. Kühl, care timp de aproape 40 de ani a projectat şi a condus executarea tuturor lucrărilor celor mari ce. s’au executat la braţul şi la gura Sulinei, pe care d-sa mi a adresat-o din străinătate, în urma înştiinţării mele că o companie de capitalişti străini cer în concesiune terenurile de inundaţie spre a le deseca. Iat-o : „.... Ueber die Trockenlegung des Inundations-„gebietes der Donau habe ich seiner Zeit auf Ver-„langen des Herrn General Pencovici einen Be-„richt gemacht. Jegliche Eindeichungsarbeiten sind „navigationsfeindlich, und für den Sulina Arm ab-„solut unzulăssig. „Nach einer Ueberschwemmung gehtj-mal soviel „ Wzsser aus der Sulma Mündung zvie am Cea-„ tal hmem kommt, und es ist ja nur dieses klar& „ Grundwasser welches die grosse Tiefe im Sulma-„hafen erhălt. Deicht man den Fluss ein, fălit die 199 „ Tiefe in unteren Teii des Flusses auch auf 20 Fuss „wie beim Ceatal; „Bei Hochwasser wiirde der Strom so starkwer-„den, dass er sehr gefăhrlich filr die Schiffahrt „würde und aile Kunst-Arbeiten würden einfach fort-„gerissen werden. Finis Poloniae". § 3.—însemnătatea economică a bălţilor Dunării. După ce am văzut de ce mare însemnătate sunt bălţile Dunării prin influenţa ce o exercita ele atât asupra climei şi vegetaţiunii acelei regiuni, cât şi asupra creşterilor şi asupra descreşterilor apelor Dunării şi deci cât de mult interes avem noi din acele puncte de vedere a le conserva, să cercetăm acum care este însemnătatea lor din punctul de vedere curat economic. Să cercetăm dacă criticele ce li s’au adus că nu ar fi destul de rentabile şi că deci ar trebui secate şi transformate în terenuri agricole sunt câtuşi de puţin justificate şi merită a fi luate în considerare la alcătuirea proectelor de ameliorare a zonei inundabile a Dunării. Cercetând cu deamănuntul vedem că în adevăr bălţile mari permanente dela Dunăre au din acest punct de vedere o foarte mare însemnătate. Foloasele directe şi indirecte ce le aduc ele atât economiei private — prin veniturile însemnate ce le dau proprietarilor lor —cât şi economiei naţionale — prin rolul ce-1 joacă ele în producţia naţională şi influenţa ce o exercita asupra altor ramuri de producţie — sunt atât de mari, încât nu ar putea fi niciodată compensate prin foloasele ce le-ar aduce numai ca terenuri agricole. 2Q0 ' Din punctul de Vedere al economiei private s’a putut vedea îndeajuns deja din Cap. II al acestei lucrări că bălţile noastre dau o producţiune, ca pescării, care întrece cu mult producţiunea tuturor pescăriilor similare din Europa. Această produ- ţiune ar putea fi sporită încă cu mult prin lucrări speciale de amenajare a bălţilor şi de înlesnire a alimentării lor regulate cu apă. Modul cum s’a desvoltat pescăria în unele din bălţile Statului ce se exploatează în regie şi efectul ce l’au avut unele lucrări mici asupra sporirei producţiunii lor ne arată de câtă desvoltare este încă capabilă această ramură de producţie în viitor. Creşterea neîncetată â veniturilor bălţilor Statului exploatate în regie, dela 740.000 la peste 5.000 000 lei anual, ne confirmă în adevăr bogăţia mare latenta, care stă în bălţile Dunării şi care nu aşteaptă decât să ştim s’o punem tot mai mult în valoare pentru a se desvoltă din ce în ce mai repede. De altfel este foarte natural să fie aşâ. Nu avem decât sa facem o comparaţie între condiţiunile de producţiune a pescăriilor noastre şi între condiţiunile de producţiune a pescăriilor similare din străinătate şi atunci vom vedea imediat superioritatea bălţilor noastre. Să ştie că azi în Germania, Austria, Olanda, Italia, etc., cultura Crapului în heleşte a luat o desvoltare atât de mare cum nici nu ne-am fi putut-o imagină cu câţi-vâ ani în urmă. Ea a devenit o ramură a agriculturii şi încă poate cea mai rentabila ; moşii întregi ca de ex. Wittingau în Boemia, de 6000 hect. Lipsa in Saxonia, etc., etc., sunt transformate în heleştee artificiale pentru a se face în ele cultura de Crap. Proprietarii acelor moşii gă- 201 sesc că Crapul le rentează "mâi bine’decât recolta cea mai bună de grâu pe care ar avea-o de pe acele terenuri. Mai mult încă, ogoare întregi sunt semănate pe acele moşii cu porumb, lupine, etc., care în loc să se vândâ ca cereale servesc la hră-nirea artificială a Crapului şi aceasta iarăşi fiindcă proprietarii acelor moşii găsesc ca, din plusul ce-1 obţin la producţia peştelui prin hrănirea artificiala, trag mai mari beneficii decât ar trage vânzând cerealele ca atare. Se vede dar cu ce cheltueli mari este legată acolo producţia pescăriei : un întreg capital învestit în lucrările de terasamente pentru facerea heleşteelor, digurilor, zăgazurilor, regularea apelor, etc., chel-tuelile anuale foarte mari cu întreţinerea acestor instalaţiuni, cu procedeurile pisciculturii, cu personalul superior, cu muncitorii, etc., cheltueli cu hrana peştilor şi iernarea lor în basene speciale, etc., cheltueli cu strângerea recoltei (pescuitul), etc. Şi totuşi proprietarii găsesc o mai bună rentabilitate exploatând acele terenuri ca pescărie decât prin cultura de cereale. La noi în bălţile Dunării nimic din toate acestea, tot ce acolo se face cu cheltueli foarte mari, noi le aveai deagata dala natură: noi nu avem iievoe să cheltuim cu facerea heleşteelor artificiale, căci avem bălţile naturale, vom aveâ numai cel mult cheltuiala de a le amenaja mai bine, pentru a le pu-teâ exploatâ mai raţional şi mai intensiv ; la noi spesele de producţie se reduc numai la curăţirea gârlelor şi la închis j1 bălţilor, care sunt relativ foarte mici; toate celelalte lucrări pentru producţiune ni le face natura singură, ea ne inundă regulat bălţile, ne aduce reproducătorii, ne seacă 202 toamna suprafeţe întinse de bălţi pentru a le lăsă să îngheţe în timpul iernei şi a îmbunătăţi astfel calitatea pământului, etc. Singura cheltuială mare pe care o avem este strângerea recoltei, adică pescuitul- Noi nu avem deasemenea nevoie de a hrăni artificial peştii, căci bălţile noastre, alimentate regulat cu apă proaspătă din Dunăre, au o hrană naturală atât de bogata, încât peştii cresc cu mult mai repede chiar decât în heleşteele artificiale, unde se face cultura cea mai intensivă. Singura noastră grijă trebue să fie numai de a exploatâ raţional şi de a observă o serie de norme care să ne asigure creşterea producţiei şi îmbunătăţirea ei treptată. Dacă însă spesele noastre de producţiune sunt atât de mici şi în adevăr Statul la pescăriile sale nu cheltueşte nici 9% din venit (1) —în schimb însă avem o producţiune de o calitate cu totul superioară : Crapul şi Şalăul de Dunăre întrec cu mult, ca gust, peştii cultivaţi în heleşteele artificiale din Boemia, Silezia, Galiţia, etc. Astfel dar bălţile noastre din punctul de vedere al pisciculturii prezintă toate condiţiunile cele mai ideale pe care ori-cine poate să şi le dorească ; ele sunt în stare de a produce în cantităţi foarte mari, cit o cheltuială foarte mică, un produs de o calitate cu totul superioară, foarte căutată pe piaţă şi care poate rezistă la ori-ce concurenţă. (1) In aceste cheltuieli nu sunt cuprinse spesele pentru culegerea recoltei anuale, adică pentru pescuirea bălţilor, care la noi sunt foarte mari. La noi pentru pescuirea bălţilor se plăteşte pescarilor în bani valoarea unei părţi din producţiunea brută variind intre 25 —?5Vo-raport cu alte ţâri şi în raport cu preţurile muncii în ori-ce altă ramură de activitate dela noi din ţară, aceste spese sunt foarte mari. Ele vor puteâ fi considerabil micşorate cu cât vom regulă mai bine apele, astfel ca toamna când se strânge recolta bălţilor să putem scădea nivelul bălţilor foarte jos, ca să putem prinde peştele mai uşor. 2U3 Dar nu numai din punctul de vedere al modului de producţiune, ci şi din punctul de vedere al condiţiilor de exploatare bălţile dela Dunăre sunt cea mai comoda proprietate ce se poate avea. In adevăr, aici proprietarul sau arendaşul nu are nevoe decât de foarte puţin capital de exploatare, de oare-ce chiar din prima zi el poate aduce peşte la piaţă şi încasă din vânzarea zilnică banii de care are nevoe pentru conducerea gospodăriei sale. Deasemenea aici proprietarul nu riscă nici odată, ca în agricultură, de a-şi pierde capitalul, etc., el poate câştigă mai puţin, sau poate pierde într’un an mai râu cel mult o parte din câştigul pe care contâ să-l aibă, din pungă afară însă nu poate pierde niciodată, decât numai în cazul când este arendaş şi plăteşte o arendă prea mare. Anii răi la bălţi sunt de altfel foarte rari—după cum am arătat în capitolul II, la Domeniul Brăilei, de ex. să întâmpla abiă odată la 15 ani unul—şi atunci chiar nu se poate vorbi de o pierdere — căci toate cheltuelile de producţie se acopăr cu prisos — ci numai de un câştig mai mic; şi chiar în aceşti ani este şi o compensaţiune, căci bălţile care rămân neacoperite cu apă din cauza secetii, servesc acum pentru păşunat producând şi ca atare oare-cari venituri. După cum vedem dar, din punctul de vedere al economiei private, bălţile noastre dela Dunăre au, ca pescării, o foarte mare însemnătate. Ele reprezintă un mare isvor de bogăţie capabil de o desvoltare considerabilă încă în viitor. In starea actuală ele reprezintă o proprietate foarte rentabilă, dând un produs cu debuşeuri sigure pe pieţe, care cu cheltueli de exploatare foarte mici şi fără nici un nsic aduce 204 proprietarilor lor venituri însemnate, sigure şi mereu crescânde. Ele sunt dar prin felul producţiunii lor precum şi prin siguranţa şi constanţa rentabilităţii lor cu mult superioare ori-cărei alte ramure a agriculturii. ■ Dacă astfel stau lucrurile, este de sigur şi din acest punct de vedere o adevărată aberaţiune să susţină cineva că bălţile noastre trebuesc secate şi transformate în terenuri agricole. Aceasta ar fi în adevăr a tăia găina care ne făcea ouă de aur. Dacă în Germania, Boemia, etc., unde valoarea pământului e foarte mare şi totuşi se rentează a transformă cu cheltuieli mari terenuri agricole în bălţi pentru a produce peşte, nu ar fi oare o adevărată crimă,\ ca noi, care avem deagata dela natură cele mai minunate bălţi ce pot există, unde nu avem nevoe de aproape nici o cheltuiala de producţie, şi unde putem scoate produsele de calitatea cea mai superioara posibila, să ne gândim măcar un moment la distrugerea unui astfel'de isvor de bogăţie? Bălţile permanente ale Dunării trebue dar să le conservăm şi să le amenajem pentru a le face din ce în ce mai productive, căci ele constituesc una din rezervele principale de bogăţie ale acestei ţări. * * * Dar nu numai din punctul de vedere al economiei private —• prin veniturile însemnate ce le pot da ele proprietarilor lor — ci şi din punctul de vedere mai general, al economiei naţionale, au bălţile dela Dunăre o deosebită însemnătate: înainte de toate, bălţile noastre fiind foarte productive şi dând venituri mereu -crescânde şi sigure, fără îndoială câ ele au o importanţa foarte mare 205 şi pentru economia generală a ţării, căci prin aceasta contribuesc totodată şi la sporirea producţiunii generale şi deci a avutului nostru naţional. ' Bălţile dela Dunăre aparţinând în mare parte Statului, importanţa lor devine încă şi mai mare, căci prin aceasta Statul are un venit însemnat, care creşte în mod considerabil din an în an şi care nu provine din dări impuse populaţiunii, ci din sporirea puterilor naturale de producţiune a ţării Astăzi, după o activitate numai de 14 ani, veniturile bălţilor au ajuns a ocupă locul al doilea între veniturile domeniale ale Statului, şi aceste venituri provin numai şi numai din vânzarea recoltelor anuale, care reprezintă producţia reală a fiecărui an, şi nu din atacarea fondului şi scontarea viitorului, cum sa făcut în alte ramuri ca de ex. la petrol, păduri, etc. Veniturile pescăriilor noastre provenind din sporirea puterilor de producţie a solului nostru combinate cu binefacerile revărsărilor Dunării sunt încă capabile de o desvoltare foarte mare, şi ca atare asigură Statului şi pentru viitor un isvor însemnat de venituri. ■ . Faptul că anii răi la pescării sunt atât de rărişi că ei pot fi eliminaţi aproape cu totul prin lucrări technice speciale —pe când la agricultură trebue să contam din 5 ani cel puţin unul rău, la industrii după câţi-va ani de prosperitate câţi-va ani de criză — îi dă Statului o siguranţă şi mai mare ştiind că..la orice întâmplare poate contă pe aceste venituri modeste dar sigure. Cu mult mai mare este însă pentru economia generala a ţării însemnătatea bălţilor noastre din punctul de vedere al felului producţiunii lor. Să ştie că cu toate silin'ele mari ce ni le-am dat până acuma 206 de a ne desvoltà diferite alte ramuri de producţiune, ţara noastră continuă a aveà mai mult tot numai o producţiune unilaterală de cereale. Nici măcar numele banal de «ţară eminamente agricolă» ce ni se dă nu corespunde, din nenorocire, pe deplin adevărului, căci diferite din ramurile principale ale agriculturii, pentru care avem condiţiunile naturale cele mai excelente, nu sunt încă la înălţimea cuvenită : cultura vitelor, care este complimentul cel mai principal al agriculturii propriu zise, este foarte înapoiată din cauza lipsei dedebuşeuri; viile, ce ne au fost distruse de filoxeră, nu au fost încă pe deplin replantate; pomicultura şi grădinăria sunt încă într’o stare foarte primitivă, iar pădurile ştim în ce stare au ajuns prin exploatările sălbatice din ultimii ani, etc., etc. Pe de altă parte începuturile de industrie, pe care cu mari sacrificii ni le-am creat, sunt abia în faşc şi până să ajungă a fi de un folos real economiei noastre naţionale ele ne impun sarcine pe care populaţiunea noastră numai cu greu le poate suportă. Petrolul, în care acum câţivâ ani se puneau atâtea speranţe şi pentru care Statul a făcut atâtea sacrificii, se pare că a intrat şi el într’o fază mai îngrijitoare şi în tot cazul el reprezintă numai o bogăţie limitată, menită ca mai târziu sau mai curând să dispară. Singurile bogăţii reale şi permanente pe care le avem noi sunt şi rămân: natura, adică solul nostru şi puterea de muncă a poporului nostru ; pe acestea dar trebue să căutăm înainte de toate a le pune cât mai mult în valoare, sub toate formele sub care se pot ele manifesta. . Modul însă cum punem noi azi în valoare aceste 207 două mari isvoare de bogăţie ale ţării, printr’o producţiune prea unilaterală de cereale, nu este cel mai practic, căci nu aduce adevăratele foloase ce se poate economiei noastre naţionale şi nici nu ne dă siguranţa necesară. In adevăr noi ştim că producţiunea noastră de cereale, care se face pe o scară atât de întinsă, poate fi în unii ani foarte rentabilă; reuşita ei este însă foarte variabilă, căci producţia depinde şi de unii factori, pe care nu stă în puterea noastră să-i influenţăm. Secetele dese de care suferim fac ca cel puţin odată în 5 ani să avem un an agricol rău şi aceasta sgudue întreg organismul nostru economic atât de tare, încât se transformă pentru întreaga ţară într’o adevărată calamitate; ani ca 1899, 1904, etc., sunt în memoria tuturor şi cu groază ne gândim cu toţii că se pot repeta oricând. Datoria noastră este dar de a desvoltâ cât mai multe isvoare noi de producţie, care să fie mai constante şi în tot cazul mai independente de ploaie şi secetă, sau cel puţin ai căror ani răi sâ nu coincidă cu anii răi agricoli; astfel vom avea cel puţin o compensaţie, care să ne aducă şi în timpul de criză bani în ţară. Pe de altă parte producţiunea cerealelor ocupă populaţiunea noastră rurală timp de câtevâ luni pe an, dându-i o muncă foarte intensivă, restul anului însă, această întreagă populaţiune rămâne aproape neocupată. Ce capital mare rămâne cu modul acesta pierdut pentru economia noastră naţională şi ce efecte rele morale pot decurge din aceasta, nu mai am, cred, nevoe să le arăt aici. Şi din acest punct de vedere dar se impune să căutam a desvoltâ o serie de ramuri noui de pro- ' 208 ducţie, care mai cu seamă să dea populaţi'unii noastre o ocupaţiune mai constantă, sau cel puţin să le asigure un câştig şi pentru timpul stagriaţiunii muncilor agricole. La amândouă aceste cerinţe corespund pe deplin bălţile noastre dela Dunăre cu pescăriile lor. Aici, după cum am vâzut, avem o producţiune cu mult mai constantă, a cărei reuşita nu depinde atât de mult de ploaie şi seceta ca la agricultură; crize în adevăratul înţeles al cuvântului la pescărie aproape nici nu se cunosc, iar populaţiunea găseşte aici o ocupaţiune rentabila în tot cursul anului. Cine cunoaşte satele noastre pescăreşti din Dobrogea a putut sâ se convingă uşor de buna stare materială a locuitorilor lor în raport cu restul populaţiunii din ţară. . Cea mai evidentă dovadă însă despre importanţa bălţilor pentru economia noastră naţionala ni s’a da.t în anii. 1,899 ŞÎ I9°4> când în toata ţara criza cea mare bântuia astfel,-încât nici veniturile Statului nu se puteau încasa ; atunci numai în regiunea pescăriilor, efectele crizei nu se simţiau şi pescarii îşi achitau dările către Stat cu aceiaşi regularitate ca şi în timpurile de abundenţă. In acei ani de criză, — după cum se poate constată din situaţiunea tezaurului public, publicată de Ministerul de Finanţe — singurile venituri ale Statului, care nu numai s’au încasat pe deplin, dar au dat şi excedente considerabile, au fost veniturile înscrise la capitolul «Bălţi şi Pescuit». Ar fi deasemenea o greşală, dacă s’ar creJe că dându-se o desvoltare prea mare producţiunii pescăriilor am ajunge la crize de supraproducţiune, căci debuşeurile pentru peşte sunt cu mult mai 209 sigure, şi concurenţa e cu mult mai mică decât la cereale. Valoarea peştelui pe piaţa universală a crescut în timpurile din urmă cu atât mai mult, ■ cu cât pe deoparte prin îmulţirea căilor de comunicaţie şi perfecţionarea mijloacelor de transport ş’a mărit consumaţia în lume foarte mult, şi cu cât pe de altă parte prin desecări de bălţi şi heleştee şi corecţiuni de râuri, s’a micşorat producţiunea considerabil în ţările occidentale. Prin aceasta deci pescăriilor noastre le este rezervată pentru viitor o importanţă încă şi mai mare. După cum se vede dar din toate acestea: bălţile noastre exploatate ca pescării constituesc un isvor de bogăţie care utilizează mai bine şi mai raţional forţele productive ale solului şi piderea de muncă a populaţiei ce se îndeletniceşte cu ele. Ele dau o producţiune independentă de ploae şi secetă, cu debuşeuri sigure pe piaţa universală, contribuind prin aceasta a compensă crizele rezidtate din efectele anilor răi agricoli. Populaţiunii din acele regiuni, ele îi oferă ocaziune de muncă şi câştig şi deci o bună stare materială, iar Statului îi asigură venituri constante — capabile încă de o mare desvoltare, — pe care poate contă în anii răi agricoli ca şi în cei buni. • Prin acestea cred că am arătat în deajuns marea însemnătate pe care o au bălţile noastre, ca pescării, pentru economia generală a ţării. Faptul că o întreagă serie de industrii accesorii cresc şi se des-voltă pe lângă această ramură, dând o ocupaţiune rentabilă la un mare număr de oameni şi întrebuinţând o serie de materii prime din ţară, măreşte încă şi mai mult însemnătatea economică a bălţilor noastre. Nu am decât să amintesc industria conservelor de peşte, fabricarea instrumentelor de % 210 pescuit, fabricarea coşurilor de transport, rogojinilor,, cutiilor de tinichea şi materialelor de ambalaj, fabricarea de bărci şi vase de transport, fringhe-rie, etc. etc., precum şi un întreg comerţ ce se face cu produsele de pescărie; toate acestea s’au desvoltat încetul cu încetul şi progresează azi alături de ramura din care şi-au luat naştere. Nu pot însă încheia acest capitol fără să amintesc un alt mare folos, pe care sunt menite bălţile noastre să-l aducă în viitor economiei noastre naţionale şi în special agriculturii din acele regiuni. Voiesc să r - „ "■ ■ 1 - 1 1 * 1 Fig. 95. Roata de irigaţie dela o grădinârie de pe malul unei bălţi. amintesc de rolul bălţilor ca rezervorti de apă pentrn agricultură şi irigaţiuni. Bălţile Dunării înmagazinând în timpul inundaţiilor cantităţi mari de apă, acestea pot servi apoi în timpul verii ca rezervorii, din care să se facă irigaţii pe câmpiile învecinate — după cum de altfel ele servesc şi astăzi pe o scară mai mică pentru numeroasele grădinarii şi culturi de legume, ce le fac grădinarii bulgari pe malurile bălţilor noastre şi care ridică considerabil valoarea acestor pământuri. (Fig. 95). Cu modul acesta noi vom fi în stare de a scâpâ de seceta supra- 211 feţe foarte întinse din şesul Dunării, cât şi din terenurile indiguite din zona ei inundabilă. Fără aceste irigaţiuni ori şi ce lucrări de apărare a terenurilor inundabile în contra inundaţiunilor, ori-cât de solid ar fi ele făcute nu vor puteâ fi contate ca lucrări complecte şi nici nu ne vor putea da ca producţie agricolă rezultatele la care suntem în drept a ne aşteptă. Prin aceste irigaţiuni noi vom fi în stare — aici în şesul Dunării, unde cantitatea anuală de ploaie ce cade e abia de 400 mm. pe an — să facem grădinarii şi tot felul de culturi precum şi livezi artificiale, care să permită o desvoltare mai mare a creşterii vitelor, etc. Pe de altă parte însă acestea ne vor permite introducerea în stil mare a culturii unor plante noi foarte rentabile şi în special a culturii orezului. Cultura orezului combinată cu piscicultura de Crap şi Lin va da cu siguranţă în aceste regiuni rezultate excelente. Cum însă toate aceste le voi arăta mai pe larg în capitolul următor, în care voi trată despre modul cum trebue să ameliorăm terenurile noastre inundabile, mă mărginesc aicin umai să le amintesc, pentru a se vedeâ importanţa mare economică, pe care o au şi din acest punct de vedere bălţile noastre dela Dunăre. Din toate aceste s’a putut vedeâ dar, cred, îndeajuns însemnătatea mare pe care o au bălţile noastre atât din punctul de vedere al economiei private, cât şi al economiei generale a ţării şi cât de mare interes avem de a le conservă şi amenaja în mod special, pentru a puteâ corespunde mai bine menirii lor. Foloasele ce ni le aduc ele sunt şi din aceste puncte de vedere de cea mai mare însemnătate şi nu ar puteâ fi compensate nici 212 odatâ prin foloasele incomparabil mai mici ce ni le-ar aduce dacă le-am puteâ secă şi transformă în terenuri agricole. ' ' §. 4. Bălţile şi sănătatea publică. Am văzut In paragraful precedent ce rol însemnat joacă bălţile Dunării în economia generala a naturii şi ce mare interes am avea noi, din acel punct de vedere, de a le conservă. Cu toate acestea din partea multor medici se duce o campanie sistematică pentru secarea bălţilor, arătându-se că ele sunt cauza Malariei, care bântuie atât de greu populaţiunea noastră slăbindu-i organizmul făcând-o mai accesibila la tot felul de alte boale. Această idee propagată pe toate căile, atât la congrese ştiinţifice, cât şi în Parlament şi întruniri publice, a ajuns a prinde rădăcini adânci în opinia noastră publică şi astăzi se găsesc puţine persoane, care să nu fie convinse că în adevăr bălţile Dunării sunt cauza Malariei şi că ele trebue să fie secate. Pentru a o curma odată pentru totdeauna cu aceste erezii vătămătoare să examinăm şi noi în mod cu totul obiectiv această chestiune şi să cercetăm dacă în adevăr vătămarea pe care o aduc bălţile sănă tăţii publice este ea atât de mare pe cât se crede, dacă nu ar fi şi alte mijloace cu mult mai practice de a înlătură acest rău, fără ca ţara să facâ un sacrificiu atât de mare şi dacă în fine secând bălţile dela Dunăre atât de productive şi de necesare nu am aduce prin aceasta o vătămare cu mult mai*-mare încă sănătăţii publice. 213 Este cu atât mai necesar să ne lămurim bine dela început asupra acestei chestiuni, cu cât la lucrările de punere în valoare a zonei inundabile a Dunării ce s’au început a se face nu va trebui să pierdem nici un moment din vedere de a satisface cât mai mult pe lângă nevoile economice şi nevoile higienei publice. Se ştie că până în timpul din urmă credinţa generala eră că Frigurile sau Malaria ar proveni din cauza unor „emanaţiuni" a bălţilor şi mlaştinelor, că materiile organice din aceste bălţi intrând în pu-trefacţiune produc nişte „miazme", care strică aerul şi intoxica pe locuitorii de pe malurile lor; din această cauză această boală se mai numiâ şi „Pa-ludizm“. Abia In anul 1880 chirurgul militar francez La-veran, care atunci lucră în Algeria, descoperi în sângele omului părăsitul care produce Malaria; eră un mic animal protozar din clasa Sporozoarelor, ordinea Haemosporidiidelor, care s’a numit apoi Plasmodium malariae. Cum ajungeâ acest părăsit în sângele omului nu se ştia încă nimic; abia in anul 1897 Majorul Ross din serviciul indian al armatei engleze reuşi să descopere într’un ţânţar din genul Anopheles un parazit malarie şi prin cercetările sale şi mai cu seamă ale celebrului zoolog italian Grassi se putù în scurt timp cunoaşte cu deamanuntul întreaga istorie a vieţii acestui parazit (1). Astăzi noi ştim că ţânţarul este gazda interme- (1) Nu toate speciile de ţânţari sunt purtătorii parazitului malariei. Ţânţarul ordinar, Cttlex pipiens, care se găseşte in regiunea bălţilor noastre în cantităţi cu mult mai mari decât Anopheles şi care se aseamănă cu el ca aspect general foarte mult, este din punctul de vedere al malariei cu totul inofensiv. 214 diară a parazitului .malariei, că el sugând sângele omului suge totdeodată In stomacul său şi parazitul malariei, că acesta se îmulţeşte aci pe cale sexuală foarte mult aşâ că în stomacul unui singur ţânţar s’au găsit până la 500 bucăţi de paraziţi, că de aici trece prin peretele stomacului în cavitatea corpului şi de aici este transportat apoi prin sânge până în ghindurile salivare ale ţânţarului. Când ţânţarul înţeapă din nou un om el îi introduce în sângele său împreună cu saliva sa până la vre-o 50 de paraziţi malarigeni, care acuma au luat forma unor fuse lun-găreţe cu vârfuri ascuţite. Intrat în circulaţia omului, fiecare spor străbate în câte o globulă roşie a sângelui şi acolo ;creşte şi se îmulţeşte pe cale ase-xuală în câte *mai multe bucăţi fiecare. In urmă globula roşie se distruge şi fiecare spor intră într’o nouă globulă roşie, unde iarăşi se îmulţeşte pe cale asexUală şi aşâ mai departe până ce sângele omului se umple cu milioane de asemenea paraziţi. Din aceştia unii iarăşi iau forma sexuală — adică de celule masculine şi celule femenine — pe care iarăşi îi suge ţânţarul şi străbate în stomacul său unde se fecundează, etc., etc. şi continuă tot astfel înainte. Ţânţarul Anopheles este dar agentul care transportă boala dela un om la altul. De aici înainte concluzia a fost uşoară : dacă voim să combatem Malaria trebue să stârpim ţânţarii şi de oarece larvele şi nimfele trăesc în bălţi trebue să le facem viaţa imposibila secând bălţile. Cum însă şi în alte ţări, ca şi la noi, nu toate apele în care se găseau ţânţari puteau să fie secate şi cum în cele mai multe locuri unde s’au făcut desecări o mare parte din ţânţari tot au continuat a trăi găsindu-şi încă ape suficiente care le conveneau 215 pentru îmulţirea lor, s’a văzut atunci nevoia de a se studiâ şi alte mijloace de distrugere a ţânţarilor sau cel puţin de a-i face inofensivi. Pentru a se putea face aceasta era însă nevoe ca istoria vieţii ţânţarului să fie cu mult mai de-aproape cunoscuta ; trebueâ să se ştie cu preci-ziune : cum şi unde trâeşte el, cum se reproduce, cum se hrăneşte, cum trâesc larvele şi nimfele, cât e perioada de desvoltare a fiecărei forme, cum iernează ei, care le sunt duşmanii lor şi a diferitelor lor forme larvare, etc. Dela anul 1897 şi până azi zoologi şi medici din cei mai capabili s’au înhămat la această chestiune şi astăzi putem zice că cunoaştem până în cele mai mici detalii felul de viaţă al ţânţarului. Rezultatele acestor cercetări au adus lumină asupra unor particularităţi foarte importante din viaţa ţânţarilor, care au deschis căi cu totul noi pentru combaterea lor şi au făcut ca multe din vechile metoade să fie părăsite. In adevăr noi ştim astăzi că Anopheles se găseşte în toate regiunile atât la baltă cât şi la munte; ba el a fost găsit chiar şi în regiunile arctice şi antartice, iar Stephens şi Cristopher raportează că l’au găsit în Himalaia la o înălţime de 13.000 picioare. Noi ştim acuma că el nu caută spre a-şi depune ouălele bălţile mari şi adânci cu luciu întins de apă, ci preferă mlaştinile şi smârcurile mici, unde apa este cu totul stagnantă şi unde nu e nici curent nici vânt ca să facă valuri. Mai mult chiar, adunături de apă de ploaie, şanţuri de pe marginea şoselelor, cloace, puţuri, cisterne, butoaie cu apă, toate aceste ’i servesc mai cu seamă ca locuri unde-şi 216 depune ouăle. Dr. Howard (i) povesteşte că dintr’un butoi cu apă de ploaie stătută a scos 36.369 larve, nimfe şi ouă de Anopheles. Mai ştim încă acum că larvele—care stau în acest stadiu între 7 până la 14 zile-trăesc numai sub supra* fa{:a apei având gura sifonului prin care respiră aer în totdeauna scoasa puţin afară din apă şi că ele nu pot suporta să stea un timp mai îndelungat sub apă fără a respiră aer. O pătură subţire de petrol turnată pe suprafaţa apei astupă sifoanele larvelor şi ele mor toate asfixiate. De aceea acesta a fost adoptat ca un mijloc pentru distrugerea larvelor. Când larvele îşi desbracă haina de nimfa pentru a se transforma în insecte complete, atunci ele iarăşi trec printr’un moment critic, căci cel mai mic curent de apă le îneacă şi aceasta se face şi în mod artificial adeseori. In bălţile mari în acest stadiu valurile le-ar puteâ nimici pe toate. După ce insecta completa a eşit din nimfa, în 2 sau 3 zile ea e complet crescută, iar într’o săptămână începe a se reproduce. Femelele sunt mult mai numeroase, pentru un bărbat avem 9—10 femele ; bărbaţii trăesc numai câteva zile, femelele însă 1 — 2 luni, iar femelele cari iernează şi au a produce generaţiunea anului viitor trăesc cel puţin 6—8 luni. O femelă depune cam 50 de ouă, iar în cursul unui an pot fi mai multe generaţiuni; la Anopheles sunt 4 generaţii, ceeace face câte 6,250.000 urmaşi de fiecare ţânţar. Atât ţânţarii cât şi larvele lor au o mulţime de duşmani între animalele care trăesc împreună cu ele. (1) Dr. L. O. Hoivard. Mosquitoes. How they live. How they carr^ disease, How they are classified, How they may be destroyed. New-York, 1901, pag. 44. 217 Din aceste câteva observaţiuni biologice pe care le citez, din multele ce s’au făcut, se vede dar că dacă se speră că prin omorîrea ţânţarilor să se poate ajunge la vreun rezultat în contra Malariei, atunci mijloacele de distrugere a lor trebue să fie altele decât cele ce se credeau la început. • Acuma vedem că nu mai e nevoe a se secă bălţile mari permanente cu luciu mare de apă, căci-acestea nici astăzi nu sunt cele mai producătoare de ţânţari ; din contră însă toata activitatea ar trebui să se îndrepte asupra mlaştinelor mici, apelor stagnante, băltoacelor, şanţurilor, etc., care sunt principalele locuri unde trăesc larvele acestor insecte. Pentru acestea s’au şi întrebuinţat deja acolo unde s’a putut tot felul de substanţe chimice (petroleu, culori de analină, larvicid, etc.), care au de scop de a otrăvi apele şi de a le face improprii vieţii larvelor de ţânţari Anopheles. In multe locuri chiar ca : in Italia, Germania, etc., s’au secat multe mlaş-tine, s’au regulat cursuri de apă, cari înainte se revărsau pe câmpii, etc; rezultatele obţinute însă pe aceste căi nu au condus la ţinta aşteptată, căci ţânţarii tot nu au putut fi exterminaţi cu totul. In schimb însă s’au obţinut rezultate foarte bune prin tratamentul direct al bolnavilor cu chinină, deci acolo unde s’a căutat a se omorî direct parazitul şi nu numai intermediarul care-1 duce dela un om la altul. Ca cea mai bună dovada pentru aceasta voi cita propriile cuvinte ale celei mai mari autorităţi ştiinţifice, care s’a ocupat de această chestiune, ale profesorului Robert Koch(i): dupa ce el arată cum a (i) R. Koch. Zusamenfassende Darstellung d. Ergebnisse der Ma-lariaexpedition ia Deutschld. Med. Wochenschrilt. 6 Dec. 1900. Refer, in Naturw. Wochensch., pag. 6l6. 218 scăzut în Germania de Nord Malaria şi ieâ ca exemplu armata, unde în anul 1869 erau 13.563 cazuri de friguri, iar de aci înainte scăzând mereu a ajuns în 1897 numai la 230, etc., spune : „Această scădere a Malariei nu poate fi cauzată „de îmbunătăţirile higienei. Intr’adevăr întrucât priceşte locuinţele, hrana, curăţenia s’au făcut multe „în ultimele decenii : s'au regulat cursuri de apă, „miaştine s’au desecat, dar toate acestea nu avut o „influenţă remarcabilă tocmai asupra acelui factor „care este hotărîtor pentru naşterea şi răspândirea „ Malariei, asupra ţânţarului ; aceştia şi în special „Anopheles, care aici ne interesează mai deaproape, „se găsesc încă în mare număr pretutindeni unde „înainte eră Malaria11. . «Transmiţătorii infecţiunii aşa dar nu lipsesc, «ceea-ce lipseşte acum este materia infectantă adică «parazitele Malariei. Şi dacă aceştia au devenit acum «aşâ de rari, aceasta o datorim numai şi numai «chininei. Acelaş lucru ne spune Dahlgren(i) că raportează Nuttall despre Anglia : «Nuttall pe de altă parte descrie districte din An-«glia de unde Malaria a dispărut, totuşi Mosquiţii «au rămas. Aceasta dispariţiune a Malariei a fost «provocată printr’un uz general de chinină». . Deasemenea se ştie că, în timpul din urma în Italia s’au făcut foarte multe regulari de râuri şi desecări. Cu toate acestea plângerile contra ţânţarilor nu au încetat. Se arată câ chiar prin acele lucrări de apărare contra inundaţiilor s’a creat o mulţime de locuri favorabile pentru îmulţirea ţânţarilor, ca (1) B. E. Dahlgren.-The Malaria Mosquito. April 1908. Nevv-York. American Muséum of Natural History. 219 de exemplu: şanţuri, canale, acumulări de ape la spatele digurilor, etc. etc., locuri cari am văzut că s’a constatat astăzi, că sunt cu mult mai favorabile pentru desvoltarea ţânţarilor, decât bălţile mari. Drept toate acestea, Comisiunea centrală din Roma pentru combaterea Malariei recomandă aici ca singurul mijloc eficace, chininizarea populaţiei. Să ştie în fine ca Robert Koch, în localitatea Stephansort din Noua Guinee germană, procedând după un plan stabilit, fără a luâ însă vre-o măsură pentru distrugerea ţânţarilor, 'a putut face numai în câteva luni să dispară de acolo frigurile. El a ajuns la acest rezultat numai examinând sistematic sângele oamenilor care erau bănuiţi că au parazitul Malariei, pentru a l combate apoi cu chinină şi a-i scăpa astfel pentru totdeauna de el.(i) Din toate acestea se vede dar că, pe când acum câţiva ani speranţele principale erau îndreptate înspre exterminarea ţânţarilor, acuma lupta cea mare se dă direct contra parazitului Malariei însuşi, omo-rându-1 sistematic cu chinină, acolo unde se constată că el exista, pentru ca astfel ţânţarul să nu mai poată găsi în sângele omului parazitul pe care sâ-1 poată transmite dela un individ la altul. Din cele arătate mai sus, s’a putut vedeâ în adevăr că toate mijloacele artificiale, întrebuinţate până acuma pentru exterminarea ţânţarilor, nu au dat rezultatele aşteptate, deşi în unele locuri s’au aplicat cu multă rigurozitate. Regularea râurilor şi secarea sistematică a mlaş-tinelor în Germania, Italia, etc., am văzut după chiar constatările lui Robert Koch, că n’au fost în (i) R. Koch. 1. c., Ref. in Naturw. Wochenschrift vol. XV. No. 52. pag. 616. 220 stare sâ stârpească ţânţarii, că acestora le au mai rămas suprafeţe suficiente de apă, care le convin încă mai bine pentru a creşte şi a se îmulţi. Asfixiarea larvelor prin petrol nu se poate aplică decât la ape foarte mici ca: şanţuri, cloace, cisterne, puţuri părăsite, etc., niciodată la bălţi mai întinse. Otrăvirea apelor prin substanţe chimice şi diferite lar-vicide este asemenea absolut inaplicabilă pe o scară întinsa. Toate acestea au făcut ca lupta pe acest teren în contra Malariei să fie părăsită aproape pretutindeni. Acest fapt este încă cu alât mai explicabil, cu cât o asemenea luptă cere sacrificii enorme, atât directe prin procurarea substanţelor otrăvitoare şi executarea lucrărilor, cât şi mai cu seama indirecte. Nu am decât să amintesc câ, în ţările din Apusul Europei agricultura fără irigaţii nici nu mai poate fi conceputa, câ suprafeţe întinse de fâneţe artificiale trebue să fie mereu inundate, că o mullime de terenuri de o calitate inferioară pentru agricultura nu mai pot fi puse in valoare decât transformându-le în heleştee şi făcând în ele cultura Crapului cum se face în Austria, Germania, Italia, etc., etc. Trebuind dar a se renunţă la toate aceste mari foloase ale hidraulicei agricole moderne, cărora tocmai li se datoresc marile progrese realizate azi in agricultura, numai pentru a se stârpi ţânţarii, ar fi a se aduce pagube prea mari economiei naţionale a acèlor ţări, pe care cu greu ele le-ar mai putea suporta faţă cu marea concurenţă ce domneşte azi pe piaţa universală. Şi în adevăr deşi e bine cunoscut că Germania e una din ţările unde măsurile sanitare se aplica cu cea mai mare rigurozitate, totuşi aici azi cultura crapului în heleştee artificiale ieâ o 221 întindere mai mare; moşii întregi din Silezia, Saxonia, etc., se transformă din ce în ce mai mult în hele-ştee pentru a servî la cultura peştelui în loc de cultura cerealelor cum servea până acuma. * * Dacă însă terenul pe care s’a dat până acuma lupta în contra ţânţarilor prin mijloace artificiale, erâ, desigur, falş şi nepractic, aplicabil numai pe mici regiuni, nu e însă mai puţin adevărat că găsind un mijloc comod şi fară multe sacrificii prin care să se extermine ţânţarii, s’ar face, desigur, un mare pas în combaterea Malariei. O acţiune paralelă atât direct contra parazitului Malariei cât şi contra ţânţarilor ar puteâ duce de sigur cu mult mai repede la rezultat decât o luptă unilaterală. Un asemenea mijloc natural a fost studiat şi propus de către Profesorul John. B. Smith (i) din Statele Unite, şi apoi de către Profesorul C. Terni (2) din Milano. El consistă în a utiliza concurenţa vitală a animalelor aquatice, care se hrănesc cu insecte, pentru a se obţinea o distrucţiune constanţă şi naturală şi de aceia foarte extinsă a larvelor de Anopheles şi chiar a insectelor mature când se apropie de luciul apei pentru a-şi depune ouăle. Un asemenea mijloc natural bazat pe studii serioase biologice este fără îndoială singurul care poate să ne ducă la rezultate sigure. (3) (1 )John B Smith. Report of the New-Jersey St 'te agricultural Experiment Station upon the Mosquitoes ocurring within the State, their Habits, Life History, etc. Trenton 1905. (2) Prof. Rr. C. Terni. La piscicoltura nella lotta contro la Malaria. Nota comunicata al Congresso Agrario naziona'e di Milano 1906; in Revista Mensile di Pesca. Messina. August 1908. ■ (3) Vezi. Antipa. Dare de seamă asupra Congresului internaţional de Pescării dela Washington din Septemvrie 1908. Bucureşti Buletin. Miaistec. 1 Irunpniilnr Tnnn ■ 222 Profesorul Smith studiind duşmanii naturali ai Anophelilor din statul New-Jersey a găsit că cei mai principali sunt acei aquatici, cari atacă insectele în stadiul larval şi nimfal. Insecta în starea adultă nu e atacată decât de câteva pâsări insectivore crepusculare şi nocturne. In stadiul larval şi nimfal însă ele sunt atacate de diferite insecte aqua-tice ca : unele Gyrinidae, Ranatra fusca şi mai cu seamă de larvele de Dytiscus; în stomacul uneia s’au găsit în două zile 434 larve de ţânţari. Mai cu seamă aceste larve sunt distruse sistematic şi de către unele specii de peşti din familia Cyprinoizi-lor. Profesorul Terni găseşte că Crapul, Linul, Mreana şi Anguilla distrug cele mai multe larve, iar în apele salmastre el găseşte că Chefalii distrug cele mai multe. Mai mult încă, el găseşte că basi-nurile populate cu peşti (chiar în localităţile cele mai malarice ca în: Orbitello, Comacchio, lacurile din Italia centrală şi Sicilia) sunt cu mult mai puţin infectate cu ţânţari decât acelea unde nu sunt peşti. Bazat pe aceste observaţiuni biologice el propune ca toate apele cu ţânţari să se amenajeze în mod special şi să se populeze cu peşti făcându-se în ele o piscicultura antimalarică ; aceasta pe de o parte va distruge propagatorii Malariei, iar pe de alta va pune în valoare pământuri, care până azi erau neutilizate. Acest punct de vedere pârându-ne cel mai practic şi mai raţional, care poate să ne ducă la rezultate lente dar sigure, am început şi eu din vara anului trecut a face o serie de observaţiuni asupra peştilor noştri, pentru ca prin examinarea conţinutului lor stomahal să putem constată care din ei au o putere mai mare distrugătoare asupra larvelor de Anopheli şi pe care deci trebue să-i cruţăm şi îmulţim în interesul sănătăţii publice. 223 Ca un exemplu pentru asemenea campanie anti-malaricâ sistematică, care a fost pe deplin încoronată de succes, este campania propusă şi condusă de Ross pentru asanarea oraşului Ismailia delà Suez. Aici s’a tratat pe de o parte bolnavii cu chinină, care se distribuia gratuit, iar pe de alta s’a început o luptă sistematică contra ţânţarilor. Prin mijlocul mlaştinelor s’au făcut canale, în care se făceâ piscicultura. Puţurile, cisternele, cloacele, etc., se inspectau regulat şi se petrolizau (un pahar de petrol pe 1 m.p.). Ţânţarii adulţi se căutau şi prin case pentru a se omorî şi în fiecare casă se făceâ o inspecţie pe săptămână. Bălţile mici, şanţurile, etc., se astupau cu nisip. Rezultatul a fost că de unde în 1900 erau 2050 bolnavi, în 1905 nu a mai fost nici un caz de malarie şi au mai rămas numai 56 din anii precedenţi. * * * Am expus înadins mai pe larg starea în care a ajuns azi chestiunea Malariei în general, spre a se vedeâ că lucrurile nu sunt atât de simple cum se arată şi se crede la noi şi că nu e suficient să secăm bălţile ca să exterminăm ţânţarii —sau cum ar zice poporul nostru „să dăm foc morii ca să arză şoarecii"—ca chestiunea să fie rezolvită. Din toate acestea se poate vedeâ dar următoarele : 1. Că până azi singurul mijloc eficace, care dă rezultate sigure contra Malariei, este chininizarea sistematică a bolnavilor, precedată de analiza microscopică a sângelui la orice caz suspect. 2. Că exterminarea ţânţarilor de genul Anophe-les este o problemă grea, care încă nu şi-a găsit soluţia definitivă şi că până acum dispunem numai ' 224 de o èerie de paliative şi mijloace care toate se aplică după împrejurări şi localităţi. • 3. Că băltoacele, smârcurile, puţurile părăsite, cloacele, cisternele, şanţurile şi orice depresiune mică de teren unde se pot acumula ape provenite din ploi, isvoare sau din restul dela inundaţii con-stituesc adevăratele focare de îmulţire a ţânţarilor. -Acestea fiind de regulă în interiorul sau în aproprierea satelor şi oraşelor constituesc un adevărat pericol pentru menţinerea şi răspândirea boalei şi trebuesc dar, după cum împrejurările o permite, sau -astupate sau canalizate, spre a le scurge şi a nu mai permite apei să se acumuleze în ele, sau petrolizate dacă sunt mici de tot. 4. Că bălţile mari cu luciu întins de apâ nu constituesc adevăratele locuri de reproducere a ţânţarului care preferă apele mici şi liniştite. Că deci ele nu contribue mult la îmulţirea ţânţarilor, aşâ că nici din acest punct -de vedere ele nu aduc vre-o vătămare remarcabilă sănătăţii publice. 5. Că piscicultura este foarte favorabila luptei în contra Malariei şi că această ramură considerată până acuma ca având interese opuse se dovedeşte ca cea mai bună dintre toate tovarăşele de luptă. Ea nu numai că distruge pe propagatorul acestei periculoase boale, dar îl transforma chiar în carne de peşte procurând astfel populaţiei învecinate bălţilor o hrană bună, eftină şi higienică, care o face să fie mai sănătoasă şi mai rezistenta în lupta contra acestei boale. Dupa ce am văzut toate acestea ne este acuma uşor să ne dăm seama cum stă chestiunea Malariei la noi ” în ţară şi să vedem care sunt cauzele adevărate ale 225 răspândirii ei atât de mari şi ce măsuri sunt indicate a se luâ pentru stârpirea ei. De aici se va mai vedea şi care este rolul bălţilor Dunării precum şi modul cum ar trebui ele să fie amenajate pentru a corespunde mai bine adevăratelor cerinţe ale hi-gienii publice. Din numeroasele mele călătorii în mai toate sa- tele pescăreşti dela bălţile Dunării am putut să-mi formez singur convingerea că nu numai că aici nu avem o populaţiure atât de împaludată, după cum se susţine, dar chiar pot zice că în multe locuri am văzut populaţia cea mai robusta ce o avem în ţară. Nu are decât să viziteze cineva satele lipoveneşti 15 ' 226 din Deltă sau satele de pescari români din jurul Brăilei, etc., şi să vadâ dacă aspectul lor ca sănătate nu e cu mult mai bun decât al ţăranilor din judeţele Botoşani, Neamţu, Iaşi, etc., unde aproape nu există bălţi şi unde totuşi Malaria bântue cu furie. Am căutat totuşi să nu mă bazez numai pe simplele mele impresiuni şi să examinez statisticile Serviciului sanitar relative la răspândirea Malariei în diferitele judeţe din ţară şi am găsit statistica pe 7 ani, dela 1898 la 1904, publicată de d-1 dr. Obregia(i) în raportul sâu general asupra sănătăţii publice din ţară. Datele din această statistică le-am comparat apoi cu datele noastre relative la suprafaţa apelor din fiecare judeţ. Pentru a face să apară mai bine rezultatele acestei comparaţiuni am alcătuit alăturata diagramă, din care se vede raportul între suprafaţa apelor şi numârul bolnavilor din fiecare judeţ în parte (Vezi Fig. 96). Examinând cifrele acestei diagrame vedem că judeţul Tulcea, care are cea mai mare suprafaţă de ape din toate judeţele din ţară (51,09% din suprafaţa sa totală) este abiâ al 22-lea ca infecţiune malarică,judeţul Brăila care este al 2-lea ca suprafaţă de ape (17,4% din suprafaţa sa totală) este abiâ al 31-lea ca infecţiune malarică, iar judeţul Constanţa, care este al 3-lea ca suprafaţă de ape (8.07% apă) este al 12-lea ca infecţie malarică(2). Tot astfel judeţele dela Dunăre: (1) Dr. Alex. Obregia. Raport general asupra higienei publice şi asupra Serviciului sanitar. Partea I, 1907. (2) In acest din urmă judeţ se ştie că faptul de a avea cevà mai multe friguri nu este datorit bălţilor sale dela Dunăre sau lacurilor sale de lângă coasta mării, ci mlaştinei celei mari dela Cernavoda-Medgidia care Înainte eră o baltă bună şi adâncă venind chiar corăbii pe ea şi care s’a transformat în mlaştină numai din cauza digului ce i s’a făcut la Dunăre, cu ocazia construcţiei căei ferate, împedicându-se prin aceasta alimentarea ei cu totul. 227 Côvurlui şi Ialomiţa cu suprafeţe întinse de bălţi sunt ca malarie abia ale 23-lea şi 24-lea. Din contră judeţul Iaşi, care are o suprafaţă de apă foarte mică (1.73% din suprafaţa sa), are cu mult numărul cel mai mare de malariei; el e de zece ori mai mare ca în Brăila (8214 : 837) de 6 ori mai mare ca în Tulcea (8414 : 1958) de 4V2 ori mai mare ca în Covurlui şi Ialomiţa. judeţele Botoşani (al 6-lea), Tecuciu (al 7-lea), Vâlcea (al 8-lea), Dorohoi (al 9-lea), Gorj (al 11-lea), etc., cari nu au aproape nici o baltă, decât heleştee, sunt între cele mai infecte din ţară. Numai judeţele Ilfov, Dolj şi Romanaţi sunt sin-gurile judeţe dela'Dunăre, care având bălţi mari au şi un număr mare de bolnavi. Şi la acestea însă frigurile nu sunt produse atât de bălţile Dunării cele mari şi permanente, ca : Potelul, Nedeia şi Greaca, ci mai mult de heleşteele infecte şi de mlaştinele Mostiştei sau de băltoacele formate prin desele revărsări ale Oltului şi Jiului. In Ilfov sunt şi mai multe jepci dela Dunăre care se usucă vara şi au apă infectată. Judeţul Mehedinţi, deşi situat pe malul Dunării, are însă foarte puţine bălţi (numai 1.19%, fiind în această privinţă al 16-lea la serie), cu toate acestea statistica ni-1 arată ca pe al 4-lea mai infectat judeţ. Din toate acestea dar se vede că raporturile ce s’au căutat a se stabili între suprafaţa apelor şi întinderea Malariei sunt absolut falşe şi închipuite. De altfel din cele ce am arătat la începutul acestui capitol, despre propagarea malariei în general, să vede că aceasta este şi foarte natural să fie aşâ. Noi am văzut acolo că nu atât bălţile mari, cari au un luciu întins de apă şi îşi primenesc regulat apa, cari au 228 în ele peşti, etc., sunt acele care convin mai bine îmulţirei ţânţarilor ; din contră, tocmai smârcurile şi mlaştinele mici cu ape infecte, unde peştii nu pot trăi, apa lor neprimenindu-se niciodată, adunăturile de apă de ploae sau din inundaţii, cloacele, puţurile părăsite, heleşteele infecte, în care apa nu se mai primeşte şi în care şi peştii degenerează, acestea joacă cel mai mare rol în înmulţirea lui Anopheles şi deci la răspândirea Malariei. Masurile deci ce ar trebui să se ieâ la noi contra Malariei, nu trebue dar să tinda la secarea bălţilor mari permanente ale Dunării, ci numai la amenajarea lor specială pentru acest scop şi la secarea mlaştinelor şi jèpciilor neproductive, la împedicarea adunăturilor de apă din inundaţii, ploae, etc., la astuparea puţurilor părăsite, cloacelor, băltoacelor de pe lângă fântâni, şi a tuturor felurilor de adunături de apă ce se formează chiar în mijlocul satelor şi care sunt adevărate pepiniere de ţânţari. A seca bălţile mari ale Dunării —chiar dacă aceasta din punctul de vedere technic ar fi posibil —ar fi a se face nu numai o cheltuiala zadarnică şi un sacrificiu enorm, însă cu totul inutil pentru sănătatea publica, ci s’ar aduce chiar şi un rău foarte mare bunei stări materiale şi higienice ale acestei popu-laţiuni. Am amintit mai sus că impresia ce o produc pescarii noştri şi în general populaţiunea de pe malul bălţilor Dunării este a unor oameni cu mult mai sănătoşi decât populaţiunea noastră rurală de la câmpie. Explicaţiunea acestui fapt e că bălţile le furnizează o hrană comodă, eftină şi sănătoasă, care le întăreşte organizmul şi îi pune în stare să poată munci şi să nu fie accesibili la orice boală. Dacă s’ar secă deci bălţile mari ale Dunării, toată această popu- 229 laţiune numeroasa, care azi se hrăneşte cu peşte, ar fi pe viitor lipsită de acest preţios aliment şi prin. aceasta s’ar aduce dar cea mai mare lovitură alimentaţiunii, deci sănătăţii publice. Această lovitură ar fi cu mult mai grea încă decât frigurile — care în cazul cel mai rău se pot lecui cu chinină — căci organizmul slăbit din lipsa de hrană suficientă va deveni acum accesibil nu numai la friguri, ci la toate boalele care bântue ţara noastră. Numai vorbesc încă de influenţa, ce am arătat că ar avea-o secarea bălţilor asupra climei şi vegeta-ţiunii noastre şi deci într’un grad încă şi mai mare asupra sănătăţii publice, care atârnă atât de direct de ea Iată acum în scurt cum cred că ar trebui să se procedeze în organizarea la noi a campaniei anti-malarice, pentru a se concilia interesele, în aparenţa opuse, ale economiei naţionale şi ale sănătăţii publice, şi totodată pentru ca cu ocaziunea efectuării lucrărilor de punere în valoare a zonei inundabile a Dunării, să se ieâ în deplină considerare şi interesele reale ale sănătăţii publice : i) Organizarea unui serviciu sistematic pentru chinizarea populaţiunii din centrele infectate (i). (i) D l Dr. St. Irimescu, care cu multă pricepere şi energie a condus timp de mai muţi ani campania antimalarică la noi în ţară şi căruia i-am cetit acest capitol, a binevoit a-mi pune la dispoziţie dintr’o conferinţa a sa încă nepublicată, o serie de cifre arătând rezultatele obţinute cu tratamentul profilactic prin chininizare, după sistemul lui Koch. Din aceste cifre se pot vedeâ rezultate în adevăr foarte îmbucurătoare: Din experienţele cu chininizareâ, făcute în anii 1904—1907 în judeţele: Ilfov (la Frăsinet). Teleorman (Belitori), Roman (Strunga) şi Vlaşca, s’a putut vedea că pe când din cei trataţi profilactic se îmbolnăveau de Malaria cel mult i’/0, martorii s’au îmbolnăvit 18 -25% (în 1905 \ în 1907 procentul bolnavilor profilaxaţi a scăzut încă mai tare, ajungând numai între 4—9 00/00 pe când la martori eră între 70—90 00/00. Aceste cifre ne sunt un indiciu minunat 230 2) Distrugerea ţânţarilor prin mijloacele artificiale cunoscute (petrolizare, substanţe chimice, etc.) apli-cându-le după împrejurări şi localităţi acolo unde este cu putinţă ca de ex. pentru: puţuri părăsite, cloace, mici băltoace, etc. 3) Cruţarea şi sprijinirea culturii animalelor care distrug ţânţarii şi anume: cruţarea pasărilor care distrug insectele adulte, cruţarea şi îmulţirea peştilor Ciprinoizi, etc., cari distrug larvele, etc. In special trebue introdusă în mod sistematic piscicultura antimalarică în ori-ce apă permanentă, ori-cât de mică ar fi ea (2). 4) Băltoacele, şanţurile, micele depresiuni pe terenuri, etc., în care se adună apă de ploaie sau din inundaţii,trebuesc sau colmatate, dacă sunt mici» s’au dată scurgere apelor din ele prin drenaj. 5) Mlaştinele neproductive trebue : sau drenate şi uscate, sau acoperite în permanenţă cu apă cu un nivel mâi înalt care să se poată reînoi cât mai des şi face piscicultura antimalarică în ele. 6) Terenurile de inundaţie trebue: sau ferite în permanenţa de inundaţii, sau menţinute prin diguri acoperite în tot cursul anului cu apă pentru a face piscicultura în ele. 7) Jepcile dacă sunt in regiunea bălţilor, trebuesc împreunate cu ele prin canaluri şi acoperite în permanenţă cu apâ, dacă sunt izolate trebuesc ferite în tot cursul anului de apă. că în această direcţie mai cu seamă trebue să se pornească mai cu energie în stil mare campania antimalarică, spre a scăpă odată ţara de această plagă. (2) In privinţa aceasta trebue să luăm un exemplu dela Chinezi,, care chiar în vasele lor decorative din case şi grădini, în basinurile“A dela puţurile lor, etc., pun peşti roşii (Carassius auralus Val.) anume ca să le distrugă larvele de ţânţari. - . 231 8) Bălţile mari trebuesc menţinute ca atare şi făcut în ele piscicultura, dându-se preferinţă speciilor antimalarice. Numai părţile de pe mărginile lor trebuesc amenajate, pentru a fi şi ele acoperite cu apă şi a nu lăsâ ochiuri de apă izolate, care se usucă vara şi se infectează. Cam în felul acesta cred că s’ar putea proceda pentru-ca nu numai ambele interese sa fie conciliate, dar chiar în ambele direcţii să se facă progrese considerabile asupra stării actuale. De altfel în capitolul următor, în care se va arătă modul cum urmează a se pune în valoare zona inundabilă a Dunării, aceste interese ale sănătăţii publice vor fi în mod cu totul particular luate în considerare. § 5. Ameliorarea bălţilor în vederea punerii lor în valoare prin pescărie şi piscicultură. Din cele arătate în capitolele precedente s’a putut vedea îndeajuns ce rol însemnat îndeplinesc şi ce mare importanţă au bălţile dela Dunăre şi cum deci condiţiunile noastre naturale şi economice nu ne pot permite secarea şi transformarea lor în terenuri agricole. Deasemenea s’a putut vedea pe de altă parte cari sunt adevăratele necesităţi ale sănătăţii publice şi cum şi din -acest punct de vedere nu numai că secarea lor nu este necesară, dar chiar că menţinerea lor ni se impune. Din acestea reiese dar că prima condiţiune pe care va trebui să o îndeplinească sistemul de amelioraţiuni ce-1 vom alege pentru punerea în valoare a zonei inundabile a Dunării, va trebui să fie de a 232 conservă pe cât se poate toate bălţile mari şi permanente din aceasta regiune; că deci ori şi ce sistem de apărare a acestei zone contra inundaţiunilor printr’un dig continuu pe tot lungul malului —cum este de exemplu sistemul ce s’a adoptat la Tisa — la noi trebue să rămână cu desăvârşire exclus. Dar dacă nu putem seca bălţile permanente ale Dunării pentru a le transformă în terenuri agricole, aceasta nu însemnează că voim a ne opune progreselor civilizaţiunii şi a le menţine în starea primitivă în care se află ele astăzi. Noi voim, din contră, să le amenajem astfel, încât puterea lor de producţiune, ca pescarii, să fie considerabil sporită şi asigurata pentru totdeauna, iar anii răi, pe care-i avem astăzi câte odatâ, să dispară cu totuJ sau sâ devie cât mai rari. Noi voim să le transformăm astfel, încât sa, se poată face în ele o cultura şi o exploatare cât mai raţionala; pe de altă parte însă mai voim să facem şi toate lucrările necesare — pe care le-am enumărat în § 4 al acestui capitol — pentru ca bălţile noastre să corespunda pe deplin şi cerinţelor sănătăţii publice. După cum într’un stat civilizat, când se fac tăeri de păduri în regiunile muntoase —unde conservarea lor este o necesitate — ele se înlocuesc cu planta-ţiuni cu mult mai sistematice, tot astfel voim şi noi aici a înlocui toate mlaştinele şi jepcile neproductive ce le avem azi în jurul bălţilor mari, cu basene sistematice şi productive. Deasemenea, după cum acolo se caută a se înlocui arborii tâieţi cu esenţe de o valoare mai mare şi a se da pueţilor în plantaţiuni o dispoziţiune mai raţională, pentru a se putea uti-, lizà mai bine toate substanţele nutritive aflate în pământ şi a le transforma astfel în lemne de o calitate cât mai superioară, spre a scoate o producţiune cât mai mare şi mai bună, tot astfel voim să procedam şi noi la bălţi; şi aicea trebue să amenajăm toate bălţile cu mlaştinele şi jepcile dimprejurul lor astfel, încât substanţele nutritive aflate în pământ să fie utilizate cât mai bine şi transformate în carne de peşte de calitatea cea mai superioară, pentru a ne da o producţie şi o rentabilitate cât mai mare. Sa vedem dar în ce mod trebue să amenajem bălţile noastre spre a le face să corespunda cât mai bine cerinţelor pisciculturii ştiinţifice moderne, adaptate la condiţiunile naturale speciale ale Dunării, precum şi putinţii de a le exploata în mod cât mai uşor şi mai raţional. Voi trată foarte pe scurt această chestiune, evitând orice detalii şi enunţând numai principiile generale de care trebue sa ne călăuzim în această lucrare; aceasta deoarece din descrierea dată stării actuale a pescăriilor s’a putut vedeâ deja îndeajuns lucrările care s’au făcut, sau care mai e nevoe a se face la bălţile noastre, şi principiile pe care sunt ele bazate. Pe de altă parte în capitolul al II-lea al acestei lucrări am arătat mai pe larg care sunt factorii de care depinde producţiunea pescăriilor noastre din bălţile Dunării, de aceea aici mă voi mărgini dar numai a recapitula în scurt câtevâ din punctele mai esenţiale, pe care trebue să le avem mai de aproape în vedere la lucrările de amenajare a apelor ce urmează să le facem, şi anume: 1) Speciile principale de peşte a câror producţiune trebue să o favorizăm şi prin care putem obţine rentabilitatea cea mai bună a bălţilor noastre dela Dunăre sunt : Crapul, Şalăul şi Linul. 2) Producţia totală a unei bălţi provine : a) din producţia proprie a acelei bălţi, adică din peştii născuţi şi crescuţi în acea baltă ; b) din peşti migratori intraţi din Dunăre, care aicea cel mult se hrănesc şi cresc. 3) Producţiunea unei bălţi depinde în primul rând de mărimea suprafeţii inundate şi de bogăţia în materii nutritive a terenului pe care este ea situată. Cu cât un pământ este de o calitate mai bună, cu atâta şi producţiunea de peşte ce o dă este mai mare; un pământ îngrăşat poate da o producţiune de peşte de 2 şi 3 ori mai mare ca acelaş pământ neîngrăşat. 4) Adâncimea bălţii nu are din punctul de vedere al producţiunii nici o importanţa, din contra, cu cât apa é mai joasă (între 0,50—i.m. adâncime) şi cu cât razele soârelui o încălzesc mai uşor, cu atât şi-peştele mănâncă, creşte şi se desvoltâ mai repede, deci cu atâta şi producţia totală se măreşte. 5) Hrana peştilor (crapi, etc.), care constă din crustacee, infuzorii, alge, larve de insecte, etc., se desvoltâ în cantităţile cele mai mari în bălţile care au fost secate în timpul iernei, şi au fost inundate cu apă proaspătă în timpul primăverii. In timpul iernei pământul rămânând neinundat şi supus îngheţului şi agenţilor atmosferici el este afânat, desacidat şi liberat de humine şi de tot felul de substanţe vătămătoare organizmelor, iar în timpul primăverii apa Dunării depunând peste el o pătura subţire de mîl îl îngraşe dându-i o putere de producţie foarte mare. 6) Iarna peştele nu se hrăneşte, ci se retrage în locurile cele mai adânci spre a ierna. In acest timp el consuma din propriile sale rezerve scăzând puţin,, în greutate. Cu cât o apa are locuri mai adânci 235 cu atât peştele iernează mai bine şi este mai sigur în contra îngheţurilor, asfixierii, etc. 7) Timpul cel mai favorabil pentru pescuirea bălţilor este toamna, atât fiind că peştele se poate transporta mai uşor şi este mai căutat pe piaţă, cât şi fiindcă în acest anotimp peştele încetează de a mai creşte. 8) Pentru Crap greutatea cea mai bună când trebue pescuit este când exemplarul are aproximativ i'/2 kgr. adică în toamna anului al 3-lea al vieţii sale, căci atunci el a trecut de maximul perioadei sale de creştere. După aceasta el creşte mult mai încet şi deci de aici înainte el consumă mai multe substanţe nutritive dând o producţie de carne relativ mai mică. 9) Cu cât o baltă are mai multă apă, cu atâta pescuirea ei este mai grea şi mai costisitoare. Cu cât o balta poate fi mai uşor secată, reducându-se apa numai într’un mic basen în care sa se concentreze tot peştele, cu atâta pescuitul ei este mai uşor, deci mai ieftin, reducându-se deci prin aceasta spesele de exploatare şi crescând considerabil rentabilitatea. 10) Reproducţiunea peştelui (Crapului) se face în mod natural pe câmpiile de curând inundate, unde depune icrele pe plante şi unde nu au avut încă timp duşmanii ouâlelor şi puilor săi să se desvolte- Acestea sunt, în scurt, cerinţele principale ale producţiei în vederea cărora trebue să căutăm a amenaja pe cât cu putinţă bălţile noastre. Nouă ne trebue dar din acest punct de vedere următoarele : 1) Suprafeţe de terenuri cât de întinse cu apă la un nivel de 0.50 — 1 m. pentru tot timpul verii. 2) Putinţa de a scurge după voinţa o mare parte din apă în timpul toamnei, pentru a înlesni pescui- ' 2a6 tul şi a lăsă o parte din terenuri neinundate pentru timpul iernei. 3) Siguranţa că în primăvară vom putea inunda din nou aceste terenuri cu apă proaspătă şi mâl— fără Insă ale potmoli — şi a le menţine acoperite cu apă tot timpul verii. 4) O serie de basene adânci în regiunea fiecărei bălţi, în care să se poată retrage peştele la iernat şi să fie în siguranţă contra îngheţurilor, asfixierii, etc. 5) O serie de terenuri pe care a crescut vege-taţiune şi care să se poată inunda numai cu puţin timp înaintea începerii bâtăei crapului spre a servi ca basene de reproducţiune. 6) O serie fie gârle bune, din care unele prevăzute cu stâvilare sau ecluze, prin care să putem alimenta şi scurge, după voinţa, bălţile şi prin care să poată intră peştii migratori din Dunâre în ele. 7) Să putem regulă alimentarea bălţilor astfel, încât chiar în anii când apele Dunării nu vin mari să le putem umple cu apă proaspătă şi să ajungem primăvara la nivelul necesar pentru fiecare baltă în parte. 8) Să fim în stare de a conserva bălţile şi de a le feri să se potmoleascâ prin aluviunile aduse de apele Dunării. In vederea acestor cerinţe generale ale producţiei—enumărate aci numai foarte scurt — trebue dar ca apoi inginerii sa-şi îndrepteze studiile lor spre a rezolvi diferitele probleme technice ce li se prezintă în fiecare caz, potrivit condiţiunilor speciale din diferitele regiuni şi dela fiecare baltă în parte. In special activitatea inginerului în acest caz trebue să aibă de scop de a ne face deplini stăpâni pe apă, pu- 237 tând-o să o dirigem după voinţă în direcţia în care vom aveâ nevoe. Aceste lucrări, împreuna cu o exploatare raţionala şi cu aplicarea unui sistem de măsuri de cruţare bine chibzuit, prin care să se protejeze speciile de valoare în contra speciilor care le sunt duşmani şi concurenţi la hrană, pot să ne dea rezultate minunate. Avându-se în vedere şi condiţiunile noastre naturale excelente —un pământ de o calitate cu totul superioara şi aluviunile fine, bogate în îngrăşăminte ce le depune apa pe fundul bălţilor în fiecare an — am puteâ ajunge a da cu modul acesta o producţiune de pescării atât de mare încât să dominăm cu desăvârşire toate pieţele Europei. De altfel la pescăriile Statului, care se exploatează în regie, asemenea lucrări s’au şi executat deja şi continuă a se face mereu dând roadele cele mai bune. Efectele fiecărei lucrări în parte se pot observa şi urmări în fiecare an şi graţie lor am ajuns ca de ex. în secţia Vl-a (Delta Dunării), în 14 ani de exploatare, veniturile să se urce dela 300.000 lei la aproape 2.400.000 lei anual. Cel mai bun exemplu însă pentru rezultatele la care poate să ne ducă o asemenea lucrare de ameliorare şi cât de mult se rentează cheltuelile relativ foarte mici care se fac cu ele, ni-1 dă lucrarea pe care am făcut-o în vederea ameliorării pescăriilor din lacul Razim. Acest lac după cum s’a arătat mai sus, având o suprafaţă de 80.000 hect. ajunsese a fi cu totul despopulat din cauză că gârlele sale de alimentare, care-i aduceau apă dulce din Dunăre şi în special Dunăvăţul, se potmolise cu totul. Apa din lac devenise atât de sărată încât peştele de apă dulce nu mai ■238 • puteâ trăi în el, se prindeau numai Guvizi şi Cambulă, care Insă nu au nici o valoare comercială ; numai Jacul Sinoe servea toamna la prinderea Chefalilor. Studiind cauzele acestei despopulari am făcut încă ■din 1894 un memoriu (1) arătând mijloacele de îmbunătăţire pe baza căruia apoi s’a cerut Parlamentului un credit de 150.000 lei pentru a executa lucrările .necesare.- . Lucrarea aceasta a fost data de atunci Ministerului Lucrărilor Publice spre a o studiâ din punctul de vedere technic şi a o execută, însă după mai mulţi ani Serviciul hidraulic a predat-o înapoi Ministerului Domeniilor fără a o putea duce la un bun sfârşit, după ce a cheltuit cu încercări nereuşite 51.267 lei adică peste 1/3 din fondul disponibil. Abiâ în 1903 Serviciul pescăriilor reluând această lucrare, d-nii ingineri Sclia şi Roco au alcătuit un nou proect technic, care cu toate greutăţile întâmpinate s’a executat în condiţiuni foarte bune de către D-l Inginer Sclia. Lucrarea a reuşit pe deplin, căci cu o cheltuiala de 170.463 lei avem azi un canal nou de 15 km. lungime şi cu o lărgime de 16 m. la fund şi 20 m. la suprafaţă (la etiaj) şi cu o adâncime de 2 m, sub etiaj. Gura Dunavăţului dela Razim s’a dragat de asemenea şi s’au făcut în lac 2 jeteuri de piatră pentru a mâri curentul şi a o feri pe viitor de potmolire. (Vezi Tab. XVII şi XVIII). Efectele acestei lucrări au fost : 1) că gura Por-tiţii care se închisese cu nisip a fost deschisă din nou în mod natural prin curentul format de plusul de apă adus de Dunăvăţ în Razim. 2) Că apa din Razim, care înainte ajunsese la un mare grad de (1) Antipa. Lacul Razim. Starea pescăriilor din el şi mijloacele de îmbunătăţire. Buc. 1894. Bul. Min. Dom. 239 salinitate având aproape 3 % sare, s’a îndulcit foarte mult având acuma numai o salinitate de 0,5%, aŞâ că peştii de apă dulce pot acum trăi şi reproduce aicea, 3) Că satele de pe Razim, care înainte erau cu totul izolate şi trebuiau să-şi transporte cu căruţele peştele la pieţele Brăila şi Galaţi, au acum la dispoziţie un canal navigabil, pe care-şi transportă produsele lor şi în fine, 4) Că pescăria, care mai înainte nu producea aici aproape nimic, a ajuns chiar din primul an de exploatare (1907 — 908) să dea o cantitate de 1.760.000 kgr. peşte. Iată cum a evoluat în ultimii 4 ani producţia lacului Razim : 1 ANUL Crap Şalău Alte specii Chefal Calcan, TOTAL de apîi Cambulâ dulce şi alte spe¬ cii de mare ! 1905/k 60.282 1.077 16.697 103.390 219.638 40 [.084 1906/7 14.059 160 29.811 227 984 214973 486.987 1907/8 73°.23I 22.878 418.546 412.902 175.868 1.760.425 1908/9 1.735 623 364.774 780.290 288.511 156.124 3.325.322 Din toate acestea se vede dar că această lucrare simplă a redat cu o cheltuială numai de 170.000 lei fertilitatea unei suprafeţe de 80.000 hectare (aproape o jumătate de judeţ) şi că această cheltuială a fost acoperită de mai multe ori din plusul producţiei ce l’a dat ea numai din primul an de exploatare. De sigur însă că această producţiune va creşte încă în mod considerabil în anii următori. Un rezultat mai bun, atât pentru veniturile Statului cât şi pentru economia generală a ţării de sigur că nu se puteâ aşteptă. Din acest exemplu însă se mai vede totodată ce 240 se poate face cu bălţile noastre şi cât de mult poate să fie sporită prin lucrări simple, însă bine chibzuite, producţiunea pescăriilor din ele. b. - Punerea in valoare a terenurilor inundabile propriu zise. După cum s’a văzut din Cap. I, zona inundabilă de pe malul stâng al Dunării, cuprinsă între T.-Se-verin şi Gura Prutului, are o suprafaţă aproximativă de 417.617 hec: din cari 55.222 hect. sunt bălţi mari permanente, iar 362,395 hect. sunt terenuri inundabile, jepci, mlaştine, etc. Dacă bălţile mari de aci dau şi astăzi ca pescării o producţiune destul de mare şi de constanta care după cum am văzut prin lucrări de amelioare poate fi sporita încă în mod considerabil, nu este tot astfel cu terenurile inundabile propriu zise. Unele porţiuni din terenurile inundabile,pot da în adevăr, în unii ani când apele nu se revarsă, ca agricultură, o recoltă extraordinar de mare ; aceşti ani buni însă sunt foarte rari, căci de obicei ele stau inundate tocmai în epoca principală a vegetaţiei şi numai după retragerea apelor servesc ca păşune, fâneţe, păduri de salcie, etc., producând proprietarilor sau arendaşilor lor un venit anual aproximativ de 8—11 lei pe hectar. Toate aceste terenuri împreună cu jepcile şi mla-ştinele aflate pe ele trebuesc dar făcute prin lucrări speciale de amelioraţiune să devie în permanenţă productive. Chestiunea principală însă este să ne lămurim bine dinainte cum- să facem aceste amelioraţiuni ___24J_ pentru a puteà trage din ele toate profitele care se ,pot trage şi a nu avea mai târziu să ne reproşăm că la alcătuirea proiectelor am fost neprevăzători şi am procedat în mod unilateral fără a luă în deplină considerare toate interesele. Şi aici ca şi la bălţi scopul principal pe care trebue să-l urmărim prin lucrările ce le vom face trebue să fie de a le creâ astfel de condiţiuni, încât toate forţele productive disponibile să poatâ fi utilizate pentru a scoate din ele în permanenţa producţiunea cea mai bună, cea mai mare şi care ne-ar asigură totodată şi maximul de rentabilitate. Şi aici înainte de toate trebue să stabilim pentru fiecare regiune în parte, care sunt anume felurile de producţiuni prin care s’ar puteâ pune mai bine în valare toate aceste forţe latente, spre a amenaja dela început aceste terenuri în vederea necesităţilor pro-ducţiunilor pentru care le-am destinat. De oarece, dupâ cum s’a văzut déjà, aceste terenuri în unii ani când apele Dunării nu se revarsă peste maluri, pot da şi în starea actuală recolte foarte mari, este foarte natural că soluţiunea cea mai simpla pentru a le face productive ar fi de a le indigul de jur împrejur şi ale apăra astfel pentru totdeauna de inundaţie. O astfel de soluţiune însă — de şi foarte populară şi recomandată la noi — are o serie de inconveniente foarte serioase atât de ordine generală cât şi economică care se opun cu totul la adoptarea ei şi de care dacă nu am ţineâ seamă am comite aceleiaşi greşale care s’au comis şi în alte ţări şi care ne-ar costa în urmă foarte mult. Iată care sunt principalele defecte ale acestui sistem ; i. Indiguindu-se toate terenurile inundabile de pe 1G 242 acest mal al Dunării s’ar ajunge în scurt timp ca aproape tot malul—numai cu mici întreruperi în faţa bălţilor —să fie prevăzut cu un dig de apărare care ar împiedică apa de a se mai revărsă peste câmpii. Cum însă în această regiune şi în special în partea mai superioară a Dunării, bălţile mari, care absorb apa în timpul creşterilor, sunt cu mult mai puţine decât în regiunea inferioară (după cum am văzut, dela Severin la Prut suprafaţa lor totală ocupă numai 55.722 hect. din cele 417.611 hect., cari constituesc aci zona inundabilă), toată această cantitate de apă care nu se va mai puteâ revărsă pe câmpii rămânând acum în albia fluviului limitată prin dig, ar supraînălţâ . consideraail nivelul fluviului în timpul creşterilor. Consecinţele, după cum am mai arătat, ar puteâ deocamdată să fie în timpul zâpoarelor sau chiar în epoca creşterilor mari de primăvară,, o inundare a porturilor noastre şi pericolul de rupere a digurilor de apărare. In contra acestora, nù am puteâ face alta decât să aşezam digurile de apărare la o distanţă cu mult mai îndepărtata de mal, spre a lăsa astfel loc suficient apei să se întindă chiar în epoca creşterilor mari. Procedând astfel însă, am sacrifica o porţiune prea mare de teren—între dig şi mal—care ar fi pentru totdeauna condamnată să rămână neproductivă şi să nu servească decât cel mult la păşunat după retragerea apelor şi ca pădure de salcie. Dupa cum am mai arătat, la Tisa, unde s’a aplicat acest sistem, din suprafaţa totală de 1.600.000 hectare a rămas între diguri o suprafaţă neproductivă de 200.000 hectare. 2. Ne mai permiţându-se acum fluviului să se întindă pe câmpii şi să-şi depună acolo aluviunile sale, 2ă3 el va depune pe cele mai grele chiar în albia sa înâlţând-o, iar pe cele mai uşoare le va transportă până în regiunea Deltei potmolind acolo bălţile şi contribuind a mări şi mai mult încă barele mari de nisip dela mare, din faţa gurilor Dunării, care le le astupă şi împiedică navigaţiunea. Inălţându-se treptat fundul albiei Dunării prin depunerile fluviului şi nivelul apelor maxime se va înălţă cu timpul tot mai mult, aşâ că pericolul inundării porturilor şi a ruperii digurilor va creşte din această cauză şi el din an în an tot mai tare. lata cum descrie foarte caracteristic Lapparent acest efect al indigărilor asupra înălţării fundului apelor : „Si, pour profiter d’une manière permanente de „la fertilité que le limon, déposé par les anciennes „crues, a donnée au sol du lit majeur on veut enfermer le cours d’eau a peu de distance de son „lit mineur, entre des digues insubmersibles, les matériaux entrainés dans les crues ne pourront plus „se déposer sur une large surface; il faudra donc „que le dépôt ait lieu sur le lit mineur lui même, „qui devra s’élever progressivement. „A mesure que se produira cet encombrement du „lit, on sera contraint de surélever les digues, c’est-,,a-dire d’augmenter les dangers des ruptures et l'intensité des désastres causés par chacune d’elles. „C’est de cette façon que l’endiguement du Pô a „conduit ce fleuve à couler, en certains points à „plusieurs mètres au-dessus de la plaine environante. „A Borgoforte, entre Mantoue et Modène, le Pô a „élevé son lit, depuis le quinzième siècle, de plus de „5,50 m. Aussi les ruptures des digues, assez rares 244 „dans le siècle précédent, ont elles fini par devenir „aussi fréquentes que désastreuses". 3. Ridicându-se nivelul fundului fluviului prin depunerea aluviunilor în albia sa limitată prin dig, cu timpul s’ar ajunge ca terenurile apărate să rămână mai joase decât porţiunea de teren cuprinsă între dig şi malul albiei minore a fluviului; atunci apele de infiltraţie se vor îmulţi pe aceste terenuri tot mai mult şi scurgerea lor devenind tot mai grea se va da posibilitate plantelor aquatice ca : stuful, rogozul, etc., să crească şi să transforme astfel din nou terenurile apărate în mlaştine. Iată un pasaj din Walter Schifif (1) care ne rezumă foarte bine experienţele făcute în alte ţări cu asemenea indigări : ■ «Eindâmtnungenund Eindeichungen___________in früherer «Zeit allgemein üblich, kommt man neuerdings von «ihnen immer mehr zurück, weil sie in der Regel «nur vorübergehenden Schutz gegen die Hochwasser «bieten, ohne die Ursache der letzteren zu beseitigen. «Dagegen wird meist gerade durch die Eindâmmung «das Profil des Wasserlaufes eingeengt, also der «Spiegel des letzteren gehoben. Da überdies inner-«halb der Damme eine starke Ablagerung des «Geschiebes stattfindet, die ausserhalb derselben «fehlt, erhôht sich die Flussohlekonstant; die Dâmme «werden allmahlich ungeniigend, uni das Land vor «Ueberflutung zu schützen, sie müssen stetig erhôht «werden, und damit steigert sich wieder die Gefahr «eines Dammbruches. Dazu kommt endlidi, dass «die Abwăsserung des umliegenden Terrains durch adie Erhôhung der Flussohle immer schwerer und .. ' «V* (1) Walter Schiff Osterreichs Agrarpolitik seit d. Grundentlastung.’ I. Bd. pag. 407 Tübingen 1898. 2-45 « itnvollkommener wird und schliesslich ganz aufhôrt, a tuas die Versumpfung des Bodens zur Folge haben v.muss'a. De altfel chiar şi la noi în ţară şi încă chiar la Dunărea de jos avem asemenea exemple foarte caracteristice: porţiunea de teren dela Mahmudia, ce fusese indigată acum 15 ani de Societatea Olandeză, ce luase în concesiune desecarea Deltei Dunării s a transformat astăzi din nou în mlaştină plină de stuf şi rogoz. Tot asemenea mlaştina cea mare dintre Cernavoda şi Medjidia nu este, după cum s’a arătat mai sus, decât o veche baltă pe atunci productivă şi sănătoasă, care a fost indigată de către Compania Engleză care a construit linia ferată, şi în care acu-mulându-se apele de infiltraţie şi neputându-se scurge s’a transformat în mlaştină infectă şi neproductivă. Tot astfel sunt diferite alte bălţi de pe malul Dunării, care înainte erau productive şi unde construin-du-se şosele de acces la porturi li s’au astupat gârlele de alimentare ; astăzi toate aceste bălţi ne mai având nici pe unde se alimentă cu apă proaspătă, şi nici pe unde să se scurgă apele ce se adună în ele prin infiltraţie, ploaie, revărsare peste maluri, etc., sunt pe cale a se transformă în mlaştine şi întregi suprafeţe productive vor deveni astfel neproductive şi insalubre. 4) Fertilitatea cea extraordinară a terenurilor de inundaţiune, în anii când se poate face agricultura pe ele, este datorită desigur în prima linie calităţii superioare a pământului care este îngrăşat in fiecare an prin aluviunile ce le întinde apele fluviului peste el. In special mâlul cel fin şi uşor, pe care apa îl poate ţineâ în suspensiune chiar când are o viteză mică de tot şi pe care deci îl poate depune până 246 la distanţele cele mai mari pe câmpii şi în bălţi, acesta constitue cele mai bune îngrăşeminte ce se pot aveâ, căci este compus din materiile organice şi minerale de care tocmai au plantele cea mai mare nevoie. Indigându-se acum terenurile inundabile şi împie-decându-se deci apa pentru totdeauna de a se mai răspândi pe ele,se va opri totdeodată pentru totdeauna şi întinderea acestei pături subţiri de nomol, care tocmai dădeâ acestor pământuri fertilitatea cea mare. Producţia agricolă, în primii ani, va fi de sigur foarte mare, însă extrăgând din acelaş pământ încontinuu aceleaşi materii nutritive, prin cultura unilaterală a cerealelor, va ajunge un timp când puterea de producţiune va scădea din ce în ce mai mult; atunci în loc de îngrăşeminte de calitatea cea mai superioară, pe care Dunărea ni le aduce şi ni le întinde gratuit pe ogoarele noastre, fertilizându-le şi dându-le şi umiditatea necesară, vom fi nevoiţi a cumpără îngrăşeminte artificiale din fabricile din străinătate, plătind sume mari pentru ele şi transportul lor precum şi pentru împrâştierei lor pe aceste câmpii. Prin acest sistem, prin care se apără pentru totdeauna aceste terenuri contra inundaţiilor, se renunţă dar la utilizarea celui mai principal element, care tocmai este cauza fertilităţii celei mari a acestei regiuni. După cum vedem dar acest sistem de amelioraţiune prin apărări permanente, prezintă în adevăr o serie de inconveniente foarte serioase, pe deoparte el ar puteâ avea o serie de efecte toarte periculoase, iar pe de altă parte nici nu ne garantează măcar pentru viitor ca aceste terenuri ne-ar putea da toate foloasele la care suntem în drept să ne aşteptăm 247 dela ele în urma unor lucrări atât de costisitoare. Trebue dar să ne gândim la un alt sistem de ame-lioraţiuni,care să înlăture toateinconvenientele arătate şi totdeodată să asigure pentru totdeauna acestor terenuri producţiunea şi rentabilitatea pe care ele ar fi în stare a o da. Iată, după părerea mea, în linii cu totul generale, care ar fi sistemul de amelioraţiuni care ar conveni mai bine a se aplică terenurilor noastre inundabile şi în special regiunii Severin — Gura Prutului, spre a le face pentru totdeauna să deie maximul de producţie şi rentabilitate şi totodată să nu aducă nici o vătămare cursului regulat al fluviului şi navigaţiunii precum şi terenurilor şi bălţilor din aval. i) înainte de toate trebue să căutăm ca prin lucrările noastre să fim în stare a pune în valoare o suprafaţă cât mai mare din aceste terenuri şi să nu mai lăsăm între mal şi dig suprafeţe atât de întinse, care să fie condamnate a rămâne neproductive, afară bine înţeles de suprafeţele strict necesare pentru apele mari în curgere. Aceasta nu se poate realiză însă în alt mod decât creind pe marginea fluviului din distanţă în distanţă o serie de basene — în afară de bălţile permanente care am arătat că trebue conservate şi amenajate — care sâ alterneze cu terenurile rezervate pentru agricultură şi în care să se poată revărsa apele fluviului. Cu acest sistem apele Dunării, în loc de a se ridică preâ mult în înălţime în timpul creşterilor mari şi a inunda porturile, rupe digurile, etc., vor găsi acum în tot lungul lor o serie de supape de siguranţa, în care se vor revarsă menţinându-şi regimul Jor din trecut. Suprafeţele rezervate însâ acum 248 pentru evitarea supraînâlţării nivelului Dunării, în loc de a rămâneâ neproductive, ca în sistemul celalalt, vor puteâ fi utilizate pentru piscicultura şi da astfel — dupâ cum am arătat mai sus —o producţiune şi rentabilitate ca a celor mai bune terenuri agricole. 2) Va trebui să căutăm ca în loc să scurgem în mare toată apa Dunării, cu toate îngrăşemintele preţioase ce le aduce în suspensiune, să o lăsăm din contra să se scurgă pe câmpiile noastre spre a le fecunda, dându-le umiditatea şi îngrăşemintea necesara. Va trebui chiar să facem lucrări anume spre a puteâ conduce după voinţă apa Dunării încărcata cu aluviuni pe aceste terenuri, spre a le depune acolo şi a nu o lăsa să se scurgă înapoi în fluviu, decât ca apă decantată. Aceasta nu se va puteâ ajunge decât dâcă vom amenaja aceste terenuri astfel ca din timp în timp ele să poată fi inundate cu totul si transformate în basinuri de piscicultura. Cu modul acesta Dunărea, în loc să-şi depună aluviunile pe fundul albiei sale, formând bancuri sau potmolind bălţile productive din Delta, sau formând bare şi mai mari la gurile ei, le va puteâ depune acum pe ogoarele noastre fertilizându-le. Ar fi în adevăr o curată barbarie a lăsă pe fiecare an îngrăşăminte în valoare de zeci de milioane să se scurgă în mare, perzându-se astfel cu totul o întreagă bogăţie pentru economia noastră naţională. Aceste terenuri, în anii când sunt inundate, ar puteâ servi la piscicultura sau la piscicultura combinata cu cultura orezului, dând astfel o producţiune mai mare chiar decât aceia a bălţilor naturale. 3) Pentru o mai bună gospodărie însă şi pentru a obţine rezultatele cele mai excelente posibile, va 249 trebui ca In modul de exploatare al acestor terenuri sa introducem, dupa cum se lace azi pe multe moşii în Germania, Austria, etc., o rotaţiune a culturilor ; adică sa facem astfel, ca fiecare teren sa servească câţiva ani pentru diferitele culturi agricole şi apoi să fie exploatate unul sau mai mulţi ani prin piscicultura. " Acest sistem rotativ cu culturi agricole alternând cu piscicultura, nu numai ca ne va asigura pentru toate felurile de producţie rezultatele cele mai bune, dar chiar ni se impune să-l întrebuinţăm şi pentru motive de o ordine mai generala. In adevăr, acum lâsând ca aluviunile să se depună deopotrivă pe toată zona inundabilă, terenurile indigate se vor înălţă şi ele treptat şi nu vor mai fi în pericol de a rămâne cu timpul mai joase decât terenurile din afară de diguri; albia fluviului ne mai având acum nici ea motive de a se înălţa, pericolul cel mare pe care l-am semnalat ca terenurile apărate să se transforme cu timpul in mlaştine, va fi şi el prin acest sistem evitat cu desăvârşire. Acest sistem rotativ dar este incontestabil cu mult superior celuilalt sistem al apărărilor permanente contra inundaţiilor, căci prin el vom fi în stare pe deoparte de a utiliza toate forţele naturale şi a le face productive, iar pe de altă parte avem şi siguranţa că rezultatele lucrărilor de ameliorare ce le vom face, vor fi durabile şi totodată nu pot produce efecte rele nici pentru cursul Dunării şi navigaţiei, etc. Pentru economia generală a ţarii, acest sistem mai prezintă încâ şi alte mari avantaje şi anume : i) In loc de o cultură unilaterala agricolă, aceste terenuri vor da o producţiune cu mult mai variată ' 250 (cereale, piscicultura, cânepă şi alte plance industriale, orez, fâneţe artificiale, şi deci vite, etc.) ; vom fi astfel la adăpostul dezastrelor unui an rău agricol şi asiguraţi totodată în contra orcărei eventualităţi, ca de ex. : supra producţia într’o ramură anumită, lipsă de debuşeuri pentru vre-un fel de producţie, boale parazitare sau insecte pentru vre-o specie de plante, epidemii pentru vite, infecţia apelor şi mortalitatea peştelui, îngheţuri şi tot felul de intemperii naturale, care să nimicească una sau alta din diferitele producte ce se fac. 2) Basenele inundate, alternând cu terenurile uscate pe care se va face agricultură, ele reprezintă în acelaş timp o serie de rezervorii de apă situate foarte comoda din care se va puteâ luă cu uşurinţă în timpul secetelor de vară apa necesară pentru irigarea culturilor de pe acele terenuri. Albiile vechilor privaluri din aceste polderuri ne vor fi şi ele de cel mai mare ajutor pentru aceste irigaţiuni, putându se uşor adapta şi la aceste scopuri. De asemenea aceste însemnate rezervorii de apâ ne vor permite a face o întregâ serie de amelioraţiuni agricole, ca de exemplu fâneţe artificiale, etc. Totdeodată aceste basene vor întreţine umiditatea necesară în atmosferă, potolind — după cum se arată în Cap. IlI-lea, § 1 — arşiţa soarelui şi contribuind la condensarea vaporilor de apă din atmosferă spre a provocă mai uşor ploile. Prin aceasta dar, ele, chiar dacă ar aveâ o rentabilitate mai mică prin producţia lor proprie ca pescării — ceeace de sigur însă nu va fi —foloasele indirecte ce ni le vor aduce asupra celorlalte culturi vor compensa cu mult orice pierdere. 3) Aceste rezervorii de apă ne vor permite în acelaş timp a începe o serie de culturi noi foarte 251 rentabile între care—după cum am mai amintit déjà cea mai principală e cultura orezului. Această cultură va fi de cea mai mare importanţă atât pentru economia noastrâ naţionala cât şi pentru alimenta-ţiunea ţăranului nostru (i). In Ungaria, în apropriere de Timişoara, pe domeniile Contelui Karatsony s au amenajat vre-o 700 hectare de teren inundabil, care se inundă regulat cu apă din râul Bersava şi se face pe ele cu mult succes deja de o serie de ani o cultură foarte rentabilă de orez. Condiţiunile climaterice de acolo sunt aproape identice cu ale noastre din valea Dunării şi putem fi şi noi siguri cel puţin de aceeaşi reuşită. De altfel încercările ce s’au făcut şi la noi,, la Fol-teşti pe malul Brateşului şi la Gruia —şi despre care am vorbit deja mai înainte—sunt foarte încurajatoare. La Folteşti s’au cultivat 45 hect. în 1907 dând o producţiune de 50 hect. la hectar, în 1908 s’au cultivat 70 hect. dând 40 hectl. la hectar şi în 1909 iarăşi 40 hectl. la hectar. * * # Acestea sunt principiile generale de care cred că trebue să ne călăuzim pentru a pune în valoare terenurile noastre inundabile. Modul cum se va aplicâ acest sistem depinde de sigur înainte de toate de condiţiunile speciale ale fiecărei regiuni în parte. In linii cu totul generale însă lucrările ce ar urmà a se face pe aceste terenuri ar fi următoarele : 1) De a le înconjură din toate părţile pe unde poate veni apa cu diguri insubmersibile fie pentru 1 Vezi I. Lahovari. Discursul ţinut în şedinţa dela 7 Martie 1909 a Camerei Deputaţilor. 252 a le feri de apă, fie din contră, pentru a puteâ păstra apa pe ele în tot timpul anului când vom avea nevoe de ea. Asemenea lucrări însă pentru a fi rentabile, trebue să se facă pe suprafeţe întinse, căci dacă s’ar in-digui de jur împrejur fiecare proprietate, cheltuelile ar fi cu mult mai mari decât valoarea pământului câştigat. Pentru aceste lucrări trebue dar făcut abstracţie de limitele proprietăţilor între ele şi digu-gurile transversale trebuesc aşezate după cum o indică mai bine configuraţiunea terenului, profitân-du-se cât mai mult şi de diferenţele de nivel, spre a se avea astfel cât mai puţină construcţie de dig posibilă. ; 2. După ce'vom fi înconjurat astfel cu diguri in-submersibile o suprafaţă de teren cât mai mare — de ex. de 12.000 hectare — formând un „polder11, va trebui apoi printr’o serie de diguri transversale, perpendiculare pe digul dela Dunăre, să împârţim polderul principal într’o serie de „polderuri secundare sau basene", de ex. în 3 sau 4 basene de câte 3 sau 4000 hect. fiecare. 3. Fiecare din aceste polderuri secundare va trebui sâ fie astfel amenajat, încât, după voinţa noastră, sa poată fi inundat lâsându-se în timpul creşterilor Dunării sâ intre în el cantitatea de apă de care vom avea nevoe. Cu modul acesta, după unul sau trai mulţi ani, câte unul din cele 4 polderuri secundare va puteâ fi utilizat alternativ pentru piscicultura iar celelalte pentru producţiunea agricolă ; astfel într’o serie de ani fiecare din aceste polderuri secundare va fi pe rând inundat, stând un an sub apă şi îngrăşat treptat prin aluviunile aduse de inun- 253 claţiuni şi prin materiile organice provenite din cu!-.tura peştelui. 4. Polderurile secundare trebue să fie legate între ele printr’un canal comun, care să poată conduce apa dela basenul inundat, în care am înmagazinat apă suficientă în timpul creşterilor de primăvara, la celelalte basenuri in care se fac culturi agricole, spre a servi astfel la iri^aţiunea lor. Acest canal interior trebue dar să fie prevăzut în dreptul fiecărui polder secundar cu câte un conduct cu stâvilar, spre a putea lasă prin el să curgă sau să oprim apa după cum vom avea nevoe. 5. In interiorul polderurilor secundare se vor putea face în urmă toate amenajările şi instalaţiunile necesare în vederea diferitelor feluri de culturi, pe care vom voi să le facem cât şi în vederea ame-lioraţiunii solului prin irigaţiune, drenaj, etc. In alăturata figură schematică (Fig 97) am încercat să schiţez modul cum ar trebui amenajat un teren pentru a puteâ fi pus în valoare prin sistemul rotativ cu culturi alternante, pe care l-am descris aci. In vederea unor astfel de lucrări trebue dar să se îndrepteze şi studiile noastre. Inginerii hidraulici, pe de o parte, vor trebui să rezolve o serie de probleme technice atât relative la poziţia şi profilul digurilor cât şi la modul de alimentare a polderurilor cu apă, etc. Inginerii de cultura, agronomii pisici-cultorii, etc., vor trebui, pe de altă parte, să stabilească pentru fiecare caz in parte modul de amenajare interioară al polderurilor şi prepararea terenurilor pentru diferitele feluri de culturi ce urmează a se face, etc. Juriştii economici şi financiari, în fine, vor trebui sa stabilească o bază legala pentru toate «Nu mai putem lâsà Delta să steà neproductiva », îmi spuneà de curând un ministru, etc., şi tot felul de asemenea fraze se aud repetându-se mereu de persoane cu situaţiuni politice şi administrative înalte, creindu-se astfel o credinţa generala ca, numai din nepăsarea noastră ar fi rămas până acum o suprafaţă atât de întinsă din teritoriul ţării neproductiva, şi că nu avem decât „să chemăm capitalurile străine" cari să vină să ne desvolte mai repede aceste imense bogăţii. De această stare a spiritelor au ştiut să profite foarte bine samsarii de afaceri şi solicitatorii de concesiuni, şi Statul din lipsa de studii ştiinţifice se-ripase necunoscând adevărata stare a chestiunii a şi acordat^odată o concesiune «pentru desecarea Deltei Dunării», care nu a dus — şi nici nu putea să ducă —la vre un rezultat, dar pentru care a trebuit să plătească în urmă concesionarilor o despăgubire de 250.000 lei. Astăzi i se cere Statului din nou o altă concesiune cu mai multă pompă şi cu mai mari promisiuni (1). (1) Capitalul Societăţii „ce se va forma după ce se va da concesiunea în principiu cu drept de opţiune" va fi de o sută de milioane lei;..... pentru direcţia lucrării, societatea nu a cruţat nici o chel- tuială, şi şi-a asigurat cu salarii foarte mari pe cei mai mari ingineri români; pentru consiliul de administraţie şi-a ales pe cele mai influente personalităţi, etc., şi desigur în tot cazul şi comisionul intermediarilor pentru o asemenea „afacere strălucită" nu va puteâ fi decât foarte mare. Cineva plăti în urmă toate aceste încercări zadarnice, precum şi pierderile este o altă chestiune; posibil să fie şi acţionarii inocenţi, care-şi vor plasă capitalurile într’o întreprindere „atât de strălucită", mai sigur însă este că va fi, ca în totdeauna, tot Statul nostru, care apoi va avea de luptat şi cu legaţiunile străine, care vor veni să sprijine interesele acţionarilor înşelaţi din ţările lor. 257 Astfel fiind, este desigur absolut necesar sa arătam în mod cu totul obiectiv care este adevărata stare a lucrurilor, spre a se pune odată capăt acestui pescuit în apă tulbure din partea tuturor samsarilor de toate categoriile, care caută să inducă mereu In eroare atât pe Stat cât şi pe oamenii de bună credinţă spre a trage ei profite. Totodată trebue să arătăm, pe baza studiilor ştiinţifice ce s’au făcut până acuma, în ce mod trebue exploatata şi cum se poate ameliorâ Delta Dunării, astfel încât să ne dea şi ea maximul de producţiune. şi rentabilitate posibil. . Desigur că şi aici primele chestiuni pe care trebue înainte de toate să ni le punem sunt: i) care este adevărata natură a acestor terenuri, 2) care :anume sunt felurile de producţiune posibile pentru diferitele regiuni ale Deltei, şi 3) care din aceste feluri de producţii ne oferă mai multă garanţie de a ne da în permanenţă maximul de rentabilitate, aducând totodată şi cele mai mari foloase pentru economia generala a ţării, fără însă a aduce vre-o vătămare intereselor superioare ale navigaţiunii, etc. Răspunsul la aceste întrebări fundamentale, fireşte că nu poate reeşi decât din cunoaşterea amănunţită a condiţiunilor naturale şi economice a acestor regiuni: o cunoaştere amănunţita a topografiei, oro-grafiei şi hidrografiei Deltei, studiul amănunţit al naturii diferitelor terenuri rezultat din diferite sondagii şi analize, cunoaşterea de aproape a faunei şi vege-taţiunii precum şi a condiţiunilor speciale biologice, etc.; pe de altă parte cunoaşterea amănunţită a felurilor de producţiuni actuale şi modul cum ele variază în diferiţii ani în raport cu creşterile şi descreşterile periodice ale ape'.or Dunării; observaţii « 258 îndelungate asupra efectului pe care îl au bâlţile asupra canalului navigabil al Dunării, etc. Numai pe baza unor astfel de cunoştinţe vom puteâ fi în stare să ne dam seama de felurile de producţiune prin care se poate pune mai bine această regiune în valoare şi de lucrările ce sunt nevoe a se face în acest scop. Tocmai lipsa acestor cunoştinţe fundamentale a fost cauza principala pentru care am văzut propu-nându-se soluţiuni atât de imposibile pentru rezol virea acestei însemnate chestiuni, cât şi pentru care samsarii de tot soiul au putut speculă asupra bunei credinţe a oamenilor noştri politici, făcând pe Stat să plătească sume însemnate pentru încercări nereuşite şi căutând acum a-1 >încurcâ încă în aventuri şi mai mari. 1. Este posibilă secarea Deltii Dunării? In capitolul al Il-lea al acestei lucrări am dat o sumară descriere — pentru cadrul acestei lucrări poate chiar preâ lungă şi obositoare —a condiţiunilor naturale şi economice ale Deltei Dunării. Din acea descriere s’a putut vedeâ că, în Delta Dunării predomină bălţile mari permanente şi adânci; că fundul acestor bălţi este, în mijlociu, cam la 1.80 sub nivelul Mării Negre; că în general întreaga Deltă reprezintă o imensă baltă adâncă sub zero al Mării Negre, întretăiată în lung şi în lat printr’o serie de grinduri, resturi ale vechilor cordoane litorale sau ale malurilor vechilor braţe de Dunăre, transformate azi în gârle. Ea are în totul aspectul unor imense polderuri olandeze, limitate îa marginile lor prin _ 259 _ nişte diguri gigantice, care sunt grindurile malurilor actuale şi separate fiecare într’o serie de camere secundare prin alte diguri longitudinale şi transversale reprezintate prin grindurile interioare. Toate aceste polderuri naturale însă, în loc de a servi ca în Holanda la agricultură, sunt aici umplute cu apă, formând cele mai minunate basenuri de piscicultura Fig. 99. Un rhizom de stuf (Phragmites communis) cu rădăcinile sale. din câte se cunosc. (Vezi profilele transversale dela figurile 67 şi 70, precum şi profilul longitudinal dus prin toată Insula Letii, dela Ceatalul Ismail la malul Mării, din Fig. 98). Dunărea prin creşterile ei periodice şi prin diferitele gârle primeneşte în fiecare primăvară apa din aceste basenuri, iar ele prin gârlele lor de scurgere şi prin permeabilitatea malurilor lor redau în fiecare toamnă în timpul apelor scăzute o parte i 260 din apa necesară pentru a întreţineâ canalul navigabil. Toate aceste bălţi adânci — după cum s*a văzut Fig. ioo. O bucată de Plaur. Figură schematică arătând dispoziţia orizontală a rhizoamelor, radăcinele si tulpinele stufului. în acel capitol — sunt acoperite cu enorme păduri de stuf având o putere de vegetaţie extraordi- 261 nară, cum nu se cunoaşte încă în alte ape din ^Stuful, care creşte pe grind la malul gârlelor şi bălţilor cu maluri solide — de obicei împreună cu pa- Fig. ioi. Fotografia unei bucăţi de Plaur văzut în secţiune transversală. \>\iră.{Typhalatifolia,ş\ T. angustifoha), diferite specii de rogozuri (Carex), stânjinei de baltă (Iris germanica şi Iris pseudoacorus), ţipirig (Scirpus lacustns), etc., şi tot felul de plante hydrophile — este relativ puţin; cea mai mare parte din stufăriile de aicea— şi mai cu seama cele din partea inferioară a Deltei— sunt însă formate din stuf plutitor aşă numit «Plaur» sau «Plav». Asupra acestuia e ne>'oe să insist mai mult, deoarece în capitolul II l’am amintit numai, fără a-i da o descriere mai detaliată şi deoarece el are o importanţa cu totul deosebită pentru judecarea chestiunilor de care ne interesăm aici. Plaurul este o formaţiune cu totul „sui generis", care în asemenea proporţiuni enorme, cum se găseşte în Deltă, nu a fost încă descris nicăiri. El are o grosime mijlocie cam de 90 cm. şi este format din ri^pame groase de stuf (Fig. 99) împletite între ele şi legată la un loc prin rădăcinile lor, subţiri ca nişte musteţe, care se întreţes între ele ca o pâslă şi leagă rizom de rizom, formând astfel toate la un loc o masă plutitoare, mai mult sau mai puţin compactă. Deasupra acestor grămezi de trestie uscată plutitoare creşte pe deoparte stuful verde, care se desvoltâ din rizoamele orizontale din plaur, iar pe de altă parte încep imediat a vegetâ diferite plante xero-phile, ale căror resturi anuale, printr’un proces special, de humificare, produc o pătură subţire de humus neagră şi grasă. (Fig. 100, 101 şi 102). Cu modul acesta în fiecare an plaurul se îngroaşă formând un fel de pământ, mai mult sau mai puţin solid, pe care creşte o întreagă vegetaţie xerophilâ foarte frumoasă. Aici întâlnim în totdeauna o ferigă (Filix tehpteris), o specie de mătrăgună (Solanum dulcamara), o holbură care se agaţă de stuf suindu-set la înălţimi mari ( Convolvulus sepium), o specie de Ranunculus, Miosotis palustris şi tot felul de flori> 263 cari prin varietatea lor de culori şi prin forţa lor extraordinară de vegetaţiune oferă unul din cele mai frumoase tablouri pe care natura ni le poate arătă în aceste regiuni (i). (Fig. 102). In partea inferioară a plaurului rizoamele de stuf Fig. 102. O bucată de Plaur cu vegetaţiunea de pe ea. încep a întră în putrefacţie ; neavând însă în apa oxigen suficient, nu are loc o putrefacţiune completa (1) Profit de ocaziune pentru a aduce mulţumirile mele distinsului botanist Prof. Dr. Grecescu pentru buna voinţă ce a avut de a-mi determină plantele citate mai sus. * 264 ci mai mult un proces de formaţiune de sapropel, aşa că rădăcinile lor (mustcţele) se transformă într’o masă neagra grasă, iar ele (rizoamele) îşi conservă forma, însă au aparenţa de a fi carbonizate (Fig. 103). Rizoamele din partea mai superioara a plaurului continuă a trăi şi a da dinele drept în sus, perpendi- Fig. 103. O bucata de Plaur văzută la partea ei inferioară. cular pe direcţia lor, fire noui de stuf (Fig. 99 şi Fig. 100). Astfel vedem aici cum prin ţesătura de rădăcini, de pe la o adâncime de 40—50 cm., îşi fac loc firele de stuf pentru a eşl la suprafaţă şi a creşte ajungând până în toamnă Ia înălţimi considerabile de 5—6 metri. 265 Intre rizoamele şi rădăcinile cari compun plaurul •străbate adeseori apa de desubt şi ajunge până la suprafaţa menţinând astfel, mai mult sau mai puţin, un strat de apă superficial şi dând adeseori întregului aparenţa unei mlaştine. Şi viaţa animală pe plaur este foarte bogată: în afară de tot felul de păsări aquatice, cari clocesc aici, pe plaur se adună tot felul de vânat mare ca : lupi de stufârii, vulpi şi mai cu seamă mistreţi. Aceştia pe deoparte găsesc aici o mâncare bună în coşcove (rizoamele de stuf), care sunt foarte dulci şi hrănitoare, dar mai cu seamă ei sunt aici asiguraţi în contra inundaţiilor, câci plaurul fiind plutitor oricât s’ar ridică apa, ei sunt tot pe uscat. De aceea în regiurile Sulinei, Chiliei şi Dranovului se ştie că sunt foarte mulţi mistreţi, pe când în partea superioara a Deltei, unde plaurul este ma rar şi predomină stufăriile de pe grinduri, acest vânat e şi el mai rar. In unele locuri unde plaurul e mai gros îşi con-struesc şi pescarii colibe şi cherhanale pe el în care se adăpostesc aproape tot anul. Cherhanalele dela ghiolul Matiţa de ex. sunt toate făcute pe plaur. Cu toate acestea însă în general plaurul este moale, aşâ că piciorul se afunda într’ânsul când călcăm pe el, iar când câlcăm pe plaurul vechiu şi întărit simţim cum tremura sub picior. Plaurul este de obicei în legătură cu stuful de pe un mal solid (grind) fiind oarecum continuarea acestuia {Fig. 75, p 128), el se întinde însă atât de mult înspre baltă, încât îl găsim la zeci de k'lometri de grind. Ochiurile libere ce le lasă el sunt tocmai lacurile Deltei, adică porţiunile din balta cea mare care au . 266_______________________ rămas ca luciu de apă neacoperit şi a căror contururi se pot schimbă dela un an la altul. Mişcările ce le face acest plaur sunt numai In direcţiunea verticală urcându-se şi scoborându-se după nivelul apelor din baltă. In unele bălţi cu fundurile mai puţin adânci (de ex. la un metru sub etiajul Dunării), când apa din baltă este scăzută, plaurul ajunge aproape a se lipi de fundul bălţii; atunci o mulţime de peşti mari, somni şi crapi mari, rămân izolaţi aici într’o apă mocirloasă, aşteptând apele de primăvară să ridice din nou plaurul pentru a putea scăpă şi ei. In săpăturile ce le-a făcut Corni-siunea Europeană la tăierea canalului Sulinei adeseori; se vedeau în galoanele dragei somni şi crapi mari scoşi împreună cu plaurul pe care-1 tăiau. In timpul iernei, îngheţând bălţile şi producându-se adeseori crăpături lungi în ghiaţă, se rupe împreună cu ea şi plaurul ca şi cum ar fi tăiat cu cuţitul; cu modul acesta se despart de plaurul principal bucăţi mari, cari continua a pluti şi a 'creşte formând aşa numite «insuleplutitoare» (numiteîn bălţile delà Crapina, etc. şi «Prundoae»). Ghiolul Matiţei, Obretinul, Ghiolul Ma-zilului sunt pline cu asemenea insule 'plutitoare, care sunt purtate de vânturi în toate părţile schimbând în fiecare zi conturul bălţilor şi constituind adeseori un pericol pentru pescari, cărora le astupă gura gârlelor şi nu mai găsesc locul de eşire din bălţi (Tab. XX). ' ’ întinderea plaurului în bălţile Deltei este foarte mare; am puteâ zice că 3/4 din suprafaţa Deltei inferioare sunt acoperite cu plaur şi numai 1/4 este luciu de apă sau grinduri. In tâeturile ce le-a făcutL* Serviciul technic al Comisiunei Europene a Dunării în Deltă sau în tâetura cea mare ce s’a făcut de Ser- 267 viciul pescăriilor la Dunavâţ s’a pulut vedeâ aceasta foarte bine, tâindu-se cu draga pe kilometri întregi numai în plaur plutitor, unde dedesupt eră apă. (Tab. XXII şi XXIII). Ba chiar mai mult, s’a lucrat în terenuri care aveau deja cu totul aparenţa pământului solid şi unde chiar la suprafaţă stuful era mic şi rar şi cu toate aceslea sâpându-se cu draga s’a văzut că eră plaur plutitor, iar la o adâncime de un metru sub el eră balta Dunării. Acesta este de obicei un plaur peste care o inundaţie mare a depus aluviunile sale de nisip şi nămol îngreuindu-1 astfel şi împiedecând o parte din vegetaţia de pe el de a se mai desvolta. (i) (i) Plaurul, adică formaţiunea plutitoare de stuf (Phragmites corn-munis), nu se formează decât în bălţile adânci şi în general în acele bălţi unde nu avem o apă turbure, ci o apă limpede care, sau se decantează în alte bălţi înainte de a ajunge aici, sau intră filtrân-du-se prin maluri sau printr'un fund permeabil. Pe grindul solid nu se formează plaur, ci numai acolo unde fundul e mocirlos, adică unde fundul e acoperit de acel nămol fin şi negru, care se formează în bălţile cu apăclară, decantată şi puţin oxigenată din descompunerea plantelor aquatice, nămol, numit de către Potonié Sapropel. Stuful dela mal dă în acest caz rizoame orizontale, care se întind pe distanţe mari pe fundul bălţilor; la săpături în insule plutitoare s'a scos la canalul Sulinei coşcove (rizoame) de câte 14 metri lungime. Aceste rizoame dau rădăcini subţiri din distanţă în distanţă, care caută a se prinde în pământ, însă fundul bălţilor fiind constituit din acel nămol fin ele nu se pot prinde. Tot astfel se întâmplă adeseori că tulpinele de stuf se apleacă înspre apă în direcţia vântului, ctc., formând, după cum le-a observat mai întâi Reissek (1) în Ungaria, aşâ numitele „Legehalmen“ (tulpini aplecate); acestea stând continuu în apă şi dacă sunt tinere, atunci foile lor încep a deveni rudimentare, iar nodurile lor dau de jur împrejur rădăcini fine şi dese ca nişte musteţe ; tulpinele cresc şi ele cu o repeziciune foarte mare formând internodii de câte 30—40 cm. lungime; apoi ele cad la fund şi rădăcinile lor caută a se prinde de fundul apei, unde însă întâlnesc acel nămol fin de care nu se pot fixă, iar (1) Reissek. Vegetations-Geschichte des Rohres an der Donau in Oesterreich und Ungarn. Wien 1859. 4 « - 268 Mai mult încă, săpând într’un asemenea plaur dacă se fixează, când vin apele mari le saltă în sus şi le desprinde. Atât rizoamele, cât şi tulpinele acestca aplecate se apropie unele de altele iar rădăcinile lor cele fine se anostomozează între ele aşâ de tare, încât formează o adevărată pâslă, aşâ că grupa întreagă pluteşte deasupra apei ; deasupra acesteia se depun apoi seminţe de plante de uscat şi încep a vegetâ, aşa că în câţiva ani din descompunerea fiecărei vegetaţii anuale se formează mereu o pătură de humus, care se suprapune îngropând plaurul. In bălţile mai puţin adânci, de ex. în domeniul Brăilei, plaur ca cel din Deltă nu se formează. Şi în aceste bălţi există însă un fel de stuf plutitor. Aici, prin călcările vitelor, prin viituri, îngheţ, etc., se desprind din rădăcini bucăţi mari de stuf vechiu, cari sunt legate între ele prin rădăcinile lor anastomozate. Acestea plutesc pe apă, duse de vânt şi pescarii din regiunea Brăilei le zic „Plavie“ sau „Plaghie", iar în alte locuri le numesc „Coşcove“, „Cocioace“ sau „Culoare“. Pe'aceste plâvii, în bălţile mai adânci şi cu apă liniştită — mai cu seamă în cele alimentate şi de izvoare — se aşează apoi seminţe de plante xerophile, cari vegetând formează după câţiva ani o pătură de humus şi astfel avem mici insule plutitoare. Astfel de insule plutitoare avem la: Somova, partea de Nord a Brateşului (Tab. XIX fig. i), la balta Vederoasa dela Raşova, chiar la Siutghiol, etc., care toate sunt bălţi adânci. Aceste insule plutitoare însă nu au nimic a face cu plaurul din Deltă, care este o altă formaţiune. Modul de formaţiune al plaurului este întrucâtva asemănător cu modul de formaţiune al turbei şi în adevăr turbierele din şesul Ungariei au la originea lor asemenea formaţiuni de plaur (numit în acele regiuni „Lap") (r). In procesul de continuă transformare a bălţilor de sigur că şi plaurul joacă un rol important. Noi ştim câ în general toate aceste bălţi tind încetul cu încetul a se umpleâ—de sigur unele foarte încet —şi a se transformă din baltă în mlaştină şi apoi din mlaştină în luncă sau livadă. In acest proces de transformare vegetaţiunea joacă totdeauna un rol important şi de sigur şi plaurul in unele cazuri poate acceleră mult această transformare. In timpul unei inundaţiuni mari, ca cea din 1897, când apele vin mari şi aduc cantităţi mari de aluviuni grele (nisip şi potmol), ele depunându-se peste plaur, acolo unde acesta e mai apropiat de maluri, îl îngreuiază şi-l face să cadă la fundul bălţii, care atunci se umple şi rămâne ca mlaştină. In tăeturile făcute in Dellă se văd adeseori straiuri de plaur vechiu acoperite cu straiuri de nisip şi apoi deasupra o nouă formaţiune de stuf. Nu pot aci să insist mai mult asupra acestor fenomene atât de interesante, dar aşi dori ca aceste linii să fie cel puţin un stimul pen- (1) Pokorny A. Betr. z. Flora d. ungar. Tieflandes pag. 288. 269 şi ajungând la apa de sub el constatăm adeseori curente, fie că întră apă proaspătă din Dunăre, fie că apa din baltă se filtrează prin maluri eşind afară, sau fie că apa urmează numai panta generală a Deltei, scurgându-se delà NW spre SE, spre mare. Pescarii Deltei cunosc foarte bine toate acestea şi au anume instrumente pentru tăierea plaurului. Cu un fel de hârleţ mare de 90 cm., numit de Lipoveni „Zastup11, ei taie plaurul în bucăţi mari pătrate, pe care le scot afară întregi cu furci de fer (Tab. XXII fig. 1 şi Tab. XXIII fig. 1, 2 şi 4), facându-şi astfel gârle de comunicaţie şi de pescuit în plaur. Deasemenea ei fac găuri pătrate în plaur pentru a pescui sub el, sau adeseori încunjură bucăţi de plaur cu setce şi tot felul de plăşi pentru a prinde peştele care vreà sa iasă afară, etc. Inginerii Comisiunii Europene a Dunării, când făceau tăieturile dela marele M, tăiau cu ferâstraele bucăţi mari de plaur, pe care le remorcau cu vapoarele (Tab. XX fig. 3) şi le fixau apoi cu piloţi tru un bun botanist, care să le studieze cu mai multă competinţă şi pricepere. De mare importanţă pentru viitorul şi starea actuală a bălţilor noastre mai sunt formaţiunile de Popăndaci (Carex stricta) şi de Risacă sau Cosor (Straliotes aloides). Amândouă se desvoltă în unele locuri în grupuri atât de mari încât umplu întregi porţiuni de bălţi. Cea dintâi se găseşte în unele locuri în grupuri mari asemănătoare cu cele studiate de Kerner(i) în mlaştinele dela Tisa sub numele de Zsombek-Formation ; ele ne ameninţă multe bălţi cu potmolirea şi transformarea lor în mlaştine, fixând în une locuri şi plaurul de fundul bălţii. Cea de a doua având aspectul unui Aloe s’a îmulţit în anii din urmă în bălţile dela Matiţa, etc. (Tab. XXI fig. 2) foarte mult şi împiedică cu desăvârşire pescuitul. Găsirea mijloacelor de a le extermină sau cel puţin de a le împiedică în desvoltarea lor ar fi deasemenea un studiu foarte important şi folositor. (1) Kerner v. Marilaun. 1. c. pag. 63. 270 în pământ pentru a face apărători la malurile noului canal; în lacul Obretin ei ancorau mai întâi bucăţile de plaur tăiete şi aşteptau până aveau un vânt favorabil, care le împingea şi le aşeză singur pe malurile noului canal, unde le fixau apoi cu piloţi. In figurile 66 si 70 şi în alăturata tabelă, Fig. 98, am dat o serie de secţiuni transversale şi longitudinale prin Delta Dunării spre a se vedeâ mai bine adevărata configuraţiune a terenului, cu bălţile şi adâncimile lor. Deoarece am fost nevoit a le face pe o scară atât de redusă, aceste profiluri sunt schematizate lăsându-se micile detalii la o parte, ele sunt făcute însă după studiile pe teren executate de mai multe echipe de operatori sub conducerea d-lor Ingineri Roccf, Sclia, Vidraşcu şi Stoica. Pentru constatarea fundului real al bălţilor s’au făcut în totdeauna sondagii prin plaur. In afară de bălţile mari permanente am arătat în capitolul II al acestei Jucrâri că, în Deltă mai sunt încă şi o serie de bălţi mai mici cu fundurile ceva mai ridicate şi chiar şi câtevâ japşe, care se usucă vara după retragerea apelor. Numărul acestora este însă relativ mic şi sunt restrânse mai mult numai în partea Superioară a Deltei, la începutul unghiului , format prin separarea celor 2 braţe principale. Aici fiind partea cea mai veche a Deltei şi apa ce se varsă fiind mai plină de aluviuni, bălţile au avut un timp mai îndelungat să se colmateze mai mult. In fig. 61 pag. 110 ni se arată tocmai o secţiune transversală prin Deltă în această regiune. După cum se vede însă din Fig. 62 pg. iii, dela o distanţă mica, chiar numai de câţiva kilometri, încep déjà bălţile a aveâ şi aici fundul sub etiajul Dunării şi merg scăzând mereu pentru a ajunge 271 în curând la nivelul depresiunei generale a Deltei de x,8o ni. sub zero al Mârei Negre. Din toate acestea se vede dar : 1) Câ toate acele suprafeţe despre cari mereu ni se spune că zac neproductive şi că ,,nu aşteaptă decât venirea capitalurilor străine" pentru a fi transformate în „partea cea mai fertilă a ţării" nu sunt în realitate decât nişte imense suprafeţe de stuf, care cresc pe o pătură formată din începutul de turbificare a rizoamelor şi resturilor stufului vechiu — numită plaur — şi care pluteşte deasupra bălţilor Deltei Dunării. 2) Câ „mlaştinile Deltei", despre care se spune că trebuesc desecate, sunt în realitate bălţi mari permanente şi cele mai adânci din tot cursul Dunării, având o adâncime medie de i,8o m. sub nivelul Mărei Megre, deci de cel puţin 2 — 2, 5 111. sub etiajul Dunării. In urma acestor constatări nu cred că mai am nevoe să insist mult pentru a arăta că desecarea Deltei Dunărei, apărarea ei cu diguri contra inun-daţiunilor şi transformarea bălţilor ei în terenuri agricole este o adevărată utopie. Chiar dacă ne-ar fi cu putinţă să scurgem şi să pompăm afară toată această cantitate enormă de apă — avem a face cu o suprafaţă de peste 300.000 hectare — cum fundul acestor bălţi e cu 1,80 m. sub nivelul mărei şi deci cu mai bine de 2 — 2,5 m- sub nivelul apelor celor mai scăzute ale Dunării şi cum pe de altă parte malurile bălţilor sunt în mare parte permeabile, este mai mult decât sigur că în cel mai scurt timp apa din Dunăre şi mare ar străbate prin infiltraţie din toate părţile înapoi în ele. Deasemenea apele provenite din ploile şi zăpezile ce cad neavând nici o scur- * * 272 gere s’ar acumula din nou în aceste bălţi, aşâ că în cel mai scurt timp în loc de terenuri arabile am transforma bălţile productive de azi ale Deltei în adevărate mlaştine. Dar chiar daca am putea face aici diguri nouă cu totul impermeabile, cu fundamente adânci, chiar şi cimentate, etc. şi dacă am aveâ putinţa de a scurge şi pompa afară din polderuri toate apele atmosferice, pământul pe care l’am câştiga ar fi totuşi—după cum s’a arătat mai sus —un pământ de cea mai proastă calitate, mai inferior chiar decât pământul din turbierele Germaniei, care cu toata cultura mare de acolo, cu tot capitalul abundent şi efţin şi cu toată valoarea mare pe care o are pământul îţi acea ţară tot încă a rămas în cea mai mare parte şi va rămâne mult timp înca necultivat. In afară de nămolul gras (sapropel) şi de Plaurul cu care e el acoperit, cea mai mare parte din pământul din fundul bălţilor— care, relativ nu de mult timp, erâ încă fund de mare —este un pământ sărat. Când s’a făcut de către Comisiunea Europeană a Dunării tăietura dela marele M în canalul Sulinei s’a scos cu draga de sub lacul Obretin şi înainte pâna după mila a 18-a un pământ atât de sărat în cât cu toată căldura verii a trebuit mai bine de io luni până s’a putut uscâ, căci sarea din el atrăgea mereu umezeala. De altmintrelea chiar şi pământul de pe multe din grindurile Deltei este departe de a fi de calitate atât de superioară cum sunt în general pământurile de aluviune, el este prea nisipos şi în cele „ mai multe locuri sărat. Aceasta a fost una din cau. zele principale pentru care cei ce obţinuseră în con- 273 cesiune desecarea Deltei nu şi-au putut plasa nicâeri întreprinderea şi au căutat să scape cât mai repede de ea. Dar în fine să presupunem că şi pământul obţinut prin desecarea bălţilor ar fi de cea mai perfectă calitate, că am aveâ mijlocul de a face toate cheltuelilâ mari pentru spălarea sârăturilor şi am puteâ să distrugem tot stuful şi plaurul de pe el, putând astfel să facem cea mai bună agricultura pe dânsul şi totuşi încă o asemenea lucrare, întru cât priveşte insula Ceatalului şi Letii, nu ar trebui executata, căci prin aceasta s’ar aduce cea mai mare lovitura navigaţiei pe canalul Sulina şi s’ar distruge cu totul portul Sulina, pe unde se face aproape tot exportul nostru de cereale (i). Ce pagubă ar reprezenta aceasta pentru economia noastră generală cred că nu mai am nevoe s’o arăt. Iată în adevăr un pasaj dintr’un foarte important memoriu pe care l’a făcut în anul 1893, d-1 Charles Kühl, Inginerul şef al Comisiunii Europene a Dunării, d-lui Delegat al României din acea comisiune, cu ocazia când se ceruse Statului de câtre o societate străina darea în concesiune a desecării Deltei Dunării, memoriu pe care d-1 Inginer Kühl a binevoit a mi-1 pune la dispoziţie şi pentru care îi exprim aici recunoştinţa mea sinceră : (1) Spre a nu se păreâ câ exagerez zicând că s’ar distruge cu totu portul Sulina atrag atenţiunea asupra scrisorei d-lui Ing. Kühl publicată la pag. 198 în care D-sa, după ce arată influenţele funeste ce ar avea desecarea asupra acestui port, zice că indigările ar însemnă pentru Sulina „finis Poloniae". 18 274 Soulina, le 9 Novembre I893. Monsieur le Général! „En me référant à votre ordre verbal, j’ai l’honneur de vous soumettre le rapport suivant sur la question qu’une „Société anonyme" continue a demander du Gouvernement royal, une concession pour l’endigue-ment et le dessèchement du Delta du Danube". „Le Delta du Danube est si vaste, qu’il y a assez de place pour l’activité de cette société; il importe pourtant, d’étudier quelle influence l’endiguement de- certaines parties du Delta, pourrait possiblement avoir sur Le bras de Soulina, la grande et la plus importante route pour l’exportation des céréales du pays". „Le bras de Soulina reçoit au Ceatal de St. Georges, une quantité d’eau qui représente le 7% du volume du Danube entier. Cette quantité d’eau suffit pour maintenir le lit du fleuve d’une largeur normale à la surface de 380 à 400 pieds (116 à 122 mètres), offrant un chenal navigable d’une largeur de 180 pieds (55 mètres) entre les lignes de contour des profondeurs de 15 pieds (4m. 57), avec une profondeur au centre de 16 pieds 3 pouces (4m. 95), réduite à zéro". „La section du fleuve à zéro est de 6000 pieds carrés (558 mètres carrés"). „La section à zéro, à moitié chemin de son parcours, soit au 25 milliaire du bras de Soulina, est de 7000 pieds carrés (651 mètres carrés"). „Au 12-e milliaire elle est de 9000 pieds carrés (937 métrés carrés"). 275 „A Soulina, entre les digues, elle est de 10.400 pieds carrés (967 mètres carrés"). „Au lieu du chenal peu profond et étroit au Ceatal de St. Georges, il y a dans le port de Soulina un chenal de 400 à 500 pieds (122 à 152 mètres) de largeur, avec plus de 30 pieds (9m. 15) de profondeur au centre". „La raison de ce grand accroissement de puissance (largeur et profondeur) de la partie inférieure du bras de Soulina est facilement expliquée. Quand la crue printannière descend le fleuve, elle rencontre, entre les villes d’Ismail et de Toultchea, une partie du fleuve qui au lieu de suivre la direction normale générale, de l’Ouest à l’Est, va au Nord et au Sud, c’est-à-dire qui coupe la normale à angle droit". „Quand les eaux arrivent à la hauteur de 10 pieds (3m. 15) + zéro, aux Ceatals, le fleuve commence à déborder“. „La pente générale du Delta étant aussfde l’Ouest à l’Est, le Delta reçoit les eaux avec avidité, et l’île du Ceatal est innondée et transformée en un grand lac ou réservoir". „Le même phénomène a lieu dans le bras de Kilia, surtout au coude de Boujac, près du village de Pardina, où se trouve l’ancien lit de la Shonda, et toute l’île de Leti est inondée aussi". ,,Aux saisons où il n’y a pas de crues, les fossés des pêcheurs (gîrlàs) amènent l’eau du fleuve dans le Delta, et il y a, en outre, la précipitation atmosphérique qui aussi produit beaucoup d’eau". „Ces eaux, en suivant la pente générale du Delta, de l’Ouest à l’Est, vers la mer, rencontrent la rive gauche du bras de Soulina qui va du Sud au Nord, entre les 27 et 24 milliaires (Austria Tavlassi), * 276 puis, dirigées vers le Sud par le terrain élevé de Kilia, la rive gauche entre le 19 et le 12 milliaires (Tchamourli Tavlassi), et ensuite entre la 8 et le 2 milliaires". „Après la crue, toutes ces rives, dont la longeur est de 16 milles marins, (29.632 mètres), sont inondées du côté du Delta, et il s’y forme une cascade d’eau tout le long, qui se déverse dans le bras de Soulina, augmentant ainsi son débit". „Même après le passage des eaux de la crue, il y a l’eau du sol qui filtre toujours par la berge et continue à alimenter le bras de Soulina d’une manière croissante, au fur et à mesure que les eaux du fleuve tpmbent". • „C’est grâce à cette circonstance que le volume des eaux s’accroit de 33 à 50% et que le bras de Soulina, nonobstant sa faible section au Tchatal de St. Georges, est en même de se développer et d’offrir à la navigation un port aussi large, profond et commode comme celui de Soulina". „Enlevez la source du sur croit d’eau reçue dans le parcours du Bras de Soulina, et le port de Soulina sera bientôt réduit à la faible section du Bras de Soulina à sa naissance au Tchatal de St. Georges1', Dupâ cum se vede dar din toate acestea ori-cum vom judeca chestiunea şi ori din ce punct de vedere ne-am pune, desecarea bălţilor din Delta Dunării şi transformarea lor în terenuri agricole este şi rămâne cel puţin o utopie. 2. Punerea în valoare a bălţilor şi stufăriilor. Dacă însă bălţile Deltei Dunării nu pot fi dese-cate şi date agriculturii, în ce mod şi prin ce anume fel de producţiune pot fi ele mai bine puse în valoare? In capitolul al II-lea al acestei lucrări am descris foarte amănunţit producţiunea bălţilor Deltei ca pescării şi am arătat modul cum s’a desvoltat ea în ultimii 14 ani, precum şi îmbunătăţirile ce s’au făcut aici treptat. Rezultatele obţinute pâna acum —o sporire a veniturilor dela 300.000 lei la aproape 2.400.000 lei fără a da nici odată înapoi — şi şansele de o desvoltare cu mult mai mare încă în viitor ne autoriză să mergem înainte pe calea pe care am apucat-o. In adevăr nu cunosc în toată lumea ape cari să prezinte condi-ţiiini mai ideale pentru piscicultura de Ciprinide ca bălţile Deltei Dunării şi într’un capitol precedent am arătat ce mari şanse au astăzi pe piaţă produsele pescăriei şi ce mari avantaje are acest fel de producţie atât pentru economia privată cât şi pentru economia generală a ţării. Modul cum s’au desvoltat aceste pescării în timpul de 14 ani de când le exploatează Statul în regie, progresând mereu şi nedând nici odată înapoi, ne arată ca a fost o desvoltare normală, neforţatâ şi deci trainică, aşâ că ne dă siguranţa de a continuă tot astfel şi în viitor. - . De altfel în cap. III §, 6 am arătat mai amănunţit principiile după cari trebuesc ameliorate bălţile noa- 278 stre pentru a fi puse în valoare prin pescărie şi piscicultură; acele principii se aplică în totul şi la Delta Dunării şi deci nu voi mai reveni de loc asupra lor; pot afirma însă că cu o serie de mici lucrări hidrotechnice şi culturale putem ajunge încă să dublăm şi sâ triplăm chiar veniturile ce le avem azi din pescuitul acestor bălţi. Paralel cu pescuitul însă noi trebue să căutăm a pune cât mai mult în valoare şi altele din produsele acestor bălţi şi a le găsi o întrebuinţare. Intre aceste produse în primul loc sunt enormele cantităţi de stuf, papurâ şi tot felul de plante aquatice ce le avem aici. Papura se ştie că se întrebuinţeză şi azi în tot* felul de mici industrii casnice ca: dogarii, rogojine, împletituri de coşuri, etc. Stuful serveşte la acoperişuri de case, zidărie, facerea de coteţe la pescuit, la încălzit iarna, etc. In timpul din urmă însă s’a găsit mijlocul de a se dâ acestor plante şi o întrebuinţare industrială mai largă, fâcându-se din stuf o celuloză foarte bună, iar din papură un fir de tors asemănător jutei. Statul după cum am arătat mai sus a şi încheiat deja un contract de furnizare cu nişte industriaşi, cari au şi construit în Brăila o fabrică foarte mare pentru acest scop şi au şi început a lucră. (Fig. 104). Şansele acestei industrii par a fi foarte mari, căci celuloza de stuf e mai eftinâ ca cea de lemn, însă este totodată şi de o calitate cu mult mai superioară. Cu modul acesta este de sperat că aceasta fabrică va aproviziona cu celuloză multe din fabricele de hârtie din Europa, aducând ţarii foloase mari şi Statului —care pe lângă că vinde stuful mai e încă şi părtaş la beneficiu —venituri însemnate. Asemenea întrebuinţări trebuesc căutate şi stu- 279 diate încă şi pentru tot felul de alte produse ale Deltei, cum ar fi de ex. cultura răchitei fine pentru împletit coşuri, vânatul, penele de păsări de baltă (egre- Fig. 104. —• Fabrica de celuloză din stuf dela Brăila. 280 tele şi garzetele) fabricarea perlelor artificiale din solzi de peşte, guano, etc., etc., şi tot feful de industrii derivate şi accesorii. 3. Punerea în valoare a grindurilor şi japşelor. In afară de bălţi, am arătat în capitolul II al acestei lucrări, că avem aici o serie de grinduri. Cred necesar să insist puţin şi asupra modului de a le pune şi pe acestea mai mult în voaloare şi aceasta cu atât mai mult, cu cât de chestiunea grindurilor este strânsa 'legată şi chestiunea colonizării Deltei. Grindurile din Deltă sunt aici acelaş lucru ca şi terenurile inundabile propriu zise din susul Dunării. Şi aici avem grinduri joase care se inunda în fiecare an şi nu servesc decât la păşune dupa retragerea apelor; altele mai ridicate care se inundă mai rar şi servesc şi la agricultură, fâcându se pe ele semănaturi de vară şi mai cil seama porumb, orz şi, în timpul din urmă, cânepă; altele în fine sunt ridicate de tot —cum e grindul Chilia, şi nu se inunda niciodată. Grindurile care-şi au originea în vechile cordoane litorale marine —ca d. ex. Letea, Caraorman, Sără* turile. etc., — în cea mai mare parte nu pot fi şi nu e bine sa se întrebuinţeze la agricultura, căci ele fiind cu totul nisipoase, nisipul din ele poate redeveni iarăşi sburător, cum se vede deja în multe locuri de ex. pe dunele mari delà Periprava, etc. Pe acetea e mai bine a se lăsă vechile păduri de stejar şi a face tot posibilul de a le replanta golurile şi a le îmbunătăţi starea cât mai mult. 281 Grindurile care servesc mai mult pentru satisfacerea trebuinţelor populaţiunii, sunt grindurile actualelor maluri ale Dunării. Pe ele sunt aşezate cea mai mare parte din satele Deltei şi nu arare ori găsim frumoase lucrări culturale făcute de locuitori ca de ex. vii, grădini cu arbori fructiferi, şi în special gutui, etc. Ele servesc ca păşune nu numai pentru vitele locuitorilor de aici, ci se aduc cârduri întregi de vite din toată ţara care se învoesc la pâşunat „în baltă11. In anul 1908/9 au fost învoite la pâşunat în Delta Dunării : 40.915 vite mari, 93.360 oi şi 5150 porci. In tabelele XIII, XIV şi XV şi în Fig. 68 pg. 116 dau o serie de fotografii reprezentând diferite vederi din culturile făcute pe grindurile din Deltă, precum şi în general diferite tablouri de vegetaţie din aceste regiuni, care ne pot da o idee de producţia şi modul de exploatare actual al accstor terenuri. Pentru o mai buna punere in valoare a terenurilor de pe aceste grinduri însă şi pentru a înlesni colonizarea Deltei, noi trebue să căutam a câştigă şi cât mai multe terenuri de culturel ferindu-le de inundaţie. Pentru acest scop trebue făcut un plan general şi alese în diferite regiuni anume porţiuni a căror indiguire nu ar aduce nici o vătămare alimentarei regulate a bălţilor cu apă, atât pentru trebuinţele pescăriei, care aici sunt predominante, cât şi mai cu seamă pentru trebuinţele navigaţiunei din braţul Sulina. Principiile după cari ar urma sâ se facă şi aici îndiguirile sunt aceleaşi ca şi cele propuse pentru terenurile inundabile propriu zise, adică acele arătate în Cap. III. §. B. Şi aici va trebui să căutăm a amenajâ aceste terenuri astfel, ca din timp în timp 282 să poată fi inundate pentru ca puterea lor de producţiune să fie mereu menţinută şi împrospătată prin îngrăşemintele depuse pe ele de aluviunile Dunării, precum şi pentru a le feri de pericolul supraînâlţării terenurilor înconjurătoare, şi deci de transformarea lor în mlaştine. împreună cu aceste terenuri inundabile se vor puteâ indigui chiar şi câteva din japşele cu fundul ridicat ce le avem în unele regiuni şi mai cu seamă în unghiurile superioare ale Deltei. Dacă procedăm în modul acesta, vom puteâ desigur câştigă în scurt timp destul teren pentru nevoile populaţiei de aici şi pentru a face colonizări. Nu Va fi însâ tot astfel de uşor de a transformă în teren cultfvabil şi mlaştinele sau bălţile cari au fundul cevâ mai jos; pentru acestea vor trebui mai întâi lucrări îndelungate şi sistematice de colmatare spre a le ridică încetul cu încetul fundul şi a câştiga astfel treptat mici porţiuni. Până atunci însă, când să se poată profită de aceste lucrări, trebue să treacă încă multe generaţiuni de oameni şi pământul din ţară să ajungă la altă valoare decât o are azi. CAP. IV. CE POLITICĂ TREBUE SĂ URMĂREASCĂ STATUL ÎN CHESTIUNEA A/AELIOR AŢIUNII ZONEI INUNDABILE A DUNĂRII. După ce în capitolele precedente am descris cu deamănuntul elementele principale care compun zona noastră inundabilă a Dunării, arătând care este producţiunea şi rentabilitatea ei actuală; după ce am schiţat apoi în linii generale modurile cum ar putea fi ea pusă în valoare şi lucrările ce ar fi necesare pentru acest scop, să vedem acum cum ar trebui să procedăm pentru a face posibila executarea acestor lucrări. Să vedem cari sunt îndatoririle Statului faţă de această chestiune şi care sunt mijloacele prin care ar putea el înrâuri mai bine rezolvirea ei. Din capitolele precedente s’a putut vedea că partea din zona inundabilă a Dunării care ne aparţine nouă are o suprafaţă aproximativă de 891.232 hectare. Dacă mai adăogim la aceasta încă zonele inundabile ale celorlalte râuri din interiorul ţării ajungem la o suprafaţă de aproape 1.200.000 hectare, ceeace face cam 1/11 parte din suprafaţa totală a » 284 ţării. Din capitolul II am putut vedea deasemenea cum variază producţiunea acestor terenuri din an în an, în raport cu starea creşterilor apelor Dunării; am văzut că terenurile inundabile propriu zise, care în anii când apele Dunării revarsă peste maluri, dau o rentabilitate abia de 8—ii lei pe hectar, pot da prin agricultură, în anii când apele nu se revarsă peste ele, venituri nete ajungând chiar în unele locuri până la 472 lei pe hectar, întrecând deci cu mult ca producţie şi rentabilitate pe cele mai bune terenuri agricole ce le avem în ţară. Pe de alta parte am văzut cum bălţile Statului, cari ca pescării produceau un venit numai de 740.000 lei au ajuns în sfcurt timp a da un venit net de peste 5.000.000 lef anual, venit care tinde din an în an a se mări încă şi mai mult. Singure aceste fapte ne fac să vedem dar ce bogăţie enormă zace în stare latentă în aceste suprafeţe şi ce rezerve mari pentru viitor are ţara noastră în ele. Acestea ne arată însă şi ce interes mare are Statul de a luâ toate măsurile şi de a da tot sprijinul spre a se face posibila executarea cât mai grabnică şi mai convenabila a tuturor lucrărilor necesare pentru punerea în valoare a unei suprafeţe atât de întinse din teritoriul său. Totodată ele ne mai arată şi cât de băgători de seama trebue să fim ca această bogăţie sa se des-volte în mod normal şi în conformitate cu interesele generale ale ţârii, astfel ca economia noastră naţionala sa tragă din ea toate foloasele ce se pot trage. Să nu ne pripim şi să nu ne lăsăm ademeniţi de speculanţi, căci dacă şi această chestiune va ajunge pe astfel de mâini desigur că se va compromite dela început pentru totdeauna şi vom păţi cum 28r» am păţit-o aproape cu toate celelalte bogăţii naturale ce le-am avut, cari s’au devastat şi istovit aproape fără ca ţara să fi tras din ele profitele ce trebuia să le tragă. Petrolul, pădurile, etc., să ne fie în totdeauna ca exemple vii înaintea ochilor de modul cum au sprijinit propăşirea noastră economică speculanţii internaţionali cu vestitele lor „capitaluri străine de sute de milioane", etc. După cum în locul pădurilor seculare ne-au lăsat munţii goi desbrăcaţi de pătura de humus, pe care astăzi râurile noastre o duc şi o aşează primăvara în faţa gurilor Dunării lăsând astfel pentru vecie neproductive întregi regiuni din ţară, tot astfel vor putea transformă şi această regiune lăsând în locul bălţilor productive o serie de mlaştine infecte Zona inundabilă a Dunării şi râurilor noastre cu terenurile şi pescăriile ei sunt aproape ultimile bogăţii mari latente ce ne-au mai rămas şi din des-voltarea cărora ţara întreagă poate să tragă foarte mari şi reale foloase; dacă le vom compromite şi pe aceasta dela început prin tot felul de combina-ţiuni şi speculaţiuni făcându-le desvoltarea lor normala imposibilă, atunci de sigur se va adeveri pe deplin trista prezicere a unui bun cunoscător şi iubitor al ţării şi poporului nostru Sir William White, fost mulţi ani ministru al Angliei la Bucureşti, care •zicea despre noi: „Oulc’est. .un ..bien riche pays, mais je crains fort „que mes chers Roumains ne finissent par mourir „de faim dans leur riche pays". De aceea dar este de cea mai sfântă datorie a Statului de a vegheà deaproape dela început asupra bunului mers şi desvoltârii normale a acestei avuţii. i 286 A. — Drepturile Statului de a interveni în chestiunea ameliorărei zo~ nei inundabile a Dunării. Drepturile Statului de a interveni în această chestiune şi de a da dela început o direcţiune sănătoasă desvoltării acestei avuţii decurg din faptul că aici interesul general este prodominant şi anume : 1. In primul rând Statul ca propagator al culturii şi prosperităţii are de datoria sa de a se in-grt'ji de creşterea averii şi producţiei naţionale. Ca atare el trebue să caute ca orice părticică din pământul ţării —ori cui ar aparţine ea—să fie pusă în stare de a da în permanenţa maximul de producţie şi rentabilitate. El trebue dar să sprijine orice lucrare menită a spori valoarea şi producţia oricărei proprietăţi, luând toate măsurile necesare pentru înlesnirea ei căci prin aceasta lucrează şi pentru interesul general ăl ţării. 2. Pământul într’un Stat nu constitue numai un obiect de câştig sau speculă, el formează în acelaş timp teritoriul Statului, pe care urmează să trăiască şi să se hrănească populaţia acelui Stat. Ca atare Statul are îndatorirea de a se îngriji şi a supra-veghiâ deaproape executarea oricărei, lucrări care are de scop de a spori producţiunea vre-unei porţiuni din teritoriul său precum şi a înlătură orice acţiune care ar fi îndreptată contra sau ar împiedică executarea unor astfel de lucrări. Faţă cu creşterea necontenită a populaţiunii Statul trebue să se îngrijească ca suprafaţă de pâ- 287 mânt disponibilă— care este limitată şi nu mai poate fi mărită—să fie pusă în stare de a da o producţie cât mai mare, pentru ca să se poată hrăni şi trăi pe dânsa un număr cât mai mare de oameni. Chestiunea colonizăilor interne şi rezolvirea ei este deci strâns legată de această chestiune. 3. Statul fiind şi el proprietar şi încă pe cea mai mare parte din zona inundabila a Dunării, de sigur că în prima linie e de datoria lui de bun gospodar de a face toate lucrările necesare pentru a ridică valoarea proprietăţii sale şi a o face să dea maximul de producţie şi rentabilitate. Cum însă aceste lucrări nu se pot face numai pe proprietăţi izolate, ci natura lucrărilor cere ca ele să se execute pe suprafeţe cât mai întinse, Statul are şi din acest punct de vedere tot interesul de a se ocupa nu numai de proprietăţile sale, ci de toate proprietăţile de pe această zonă. 4. Chestiunea indigărilor, asanărilor, etc., nu este numai o chestiune economică ci în acelaş timp şi o chestiune generală privind deaproape sănătatea publică, clima şi vegetaţiunea ţării, navigabilitatea Dunării, apărarea naţională, etc., etc. Ca atare deci este de datoria Statului de a su-praveghiâ deaproape ca soluţiunile ce se vor da acestei chestiuni să fie conforme cu interesul general şi interesele mari ale Statului şi a apăra interesul general împotriva tendinţelor de încălcare din partea intereselor particulare. Din toate acestea se vede dar că Statul are nu numai dreptul, dar chiar şi datoria de a interveni cu toată puterea şi autoritatea sa în această chestiune. Să vedem dar acum prin ce anume mijloace poate el înrâuri asupra modului de a o rezolvi. 288 B. —Mijloacele prin care poate înrîuri Statul în chestiunea ameliorării zonei inundabile a Dunării. 1. — Studiile şi proectele de amelioraţiuni. i. In capitolul precedent s’au arătat principiile generale de care trebue să ne călăuzim pentru a pune în valoare zona noastră inundabilă fie prin piscicultura, fie prin agricultura, fie prin aceste două culturî Combinate, etc. Pentru a puteâ însă sa ne dam' seama în ce mod să aplicăm aceste principii pentru fiecare regiune în parte şi pentru diferitele cazuri ce ni se pot prezenta, noi înainte de a alcătui proiectele avem nevoe încâ de o serie de studii foarte amănunţite ştiinţifice, economice şi technice şi anume : a) Ne trebue un studiu cât se poate de amănunţit asupra regimului general al apelor Dunării. Asupra creşterilor şi descreşterilor ei cu epoca şi durata lor în fiecare an, asupra debitului, vitezei şi pondului aluviunilor, asupra influenţii pe care o au toţi afluenţii ei şi în special asupra debitului râurilor noastre, asupra efectelor ce le au corecţiu-nile ce s’au făcut la afluenţii şi la albia ei din amonte, etc. etc. Toate aceste date trebuesc adunate cu cea mai mare minuţiozitate pentru cât mai mulţi ani din trecut şi luate măsurile necesare pentru a fi cât mai bine observate în viitor. b) Ne trebue un plan cotat foarte exact pe o _ 289___ scară cât se poate de mare pentru întreaga zonă inundabilă a Dunării noastre cu nivelmentul de pre-ciziune legat de zero al Mărei Negre. In acest plan trebue sâ avem toate detaliile topografice, orogra-fice şi hidrografice. Harta Statului Major pentru partea cât s’a ridicat până acuma ne poate fi de mare folos, ea nu ne poate însă satisface toate nevoile. Pe lângă că aceste regiuni sunt supuse la continue transformări, aşâ câ în multe locuri starea Fig. 105. Repere de beton armat pentru studiile hidrografice din zona inundabilă a Dunării. de azi nu se mai potriveşte cu starea de când s’a ridicat harta şi multe din bălţile şi gârlele de atunci au dispărut, iar altele noi s’au format, apoi detaliile hidrografice, care pentru noi sunt de cea mai mare importanţa, ne lipsesc aproape cu desăvârşire; nu mai insist că partea cea mai principala, tocmai 19 290 Delta Dunării, este cu desăvârşire greşită şi că pentru partea dela Zimnicea la Vârciorova nu s’au făcut încă ridicări de loc neavând decât vechea hartă austriacă dela 1856, învechită azi cu totul. c) Ne trebueşte o întreagă serie de studii asupra naturii terenului, fâcându-se în fiecare parte sondaje cât de dese la diferite adâncimi şi lu-ându-se probe spre a se analiza şi a constată constituţi-unea fizică şi chimică. d) Un studiu asupra apelor subterane din fiecare regiune în parte, nivelul lor, etc. e) Ne trebuesc o serie de studii hidrografice asupra fiecărei bălţi în parte spre a se constata modul ei de alimentare, starea privalelor ei de alimentare şi de scurgere, bancurile, adâncimea şi natura fundului, etc. f) O serie de studii ştiinţifice asupra bălţilor, ară-tându-se pentru fiecare în parte originea şi natura apei, temperatura ei în diferite anotimpuri, natura fundului, condiţiunile biologice, fauna şi flora, été,, spre a se constată astfel puterea de producţie a fiecărei bălţi. 291 g) Clima fiecàrei regiuni: cantitatea de apă ce cade anual sub formă de ploae, zăpadă, etc., şi repartizarea ei în diferitele epoce ale anului; vânturile predominante în fiecare regiune în parte şi repartizarea lor pe luni; temperatura maximă, minimă şi medie şi repartizarea ei în diferitele epoce ale anului, etc. h) O serie de studii economice asupra fiecărei regiuni (sau chiar moşii) în parte; producţiunile actuale şi variaţiunile lor în diferiţi ani în raport cu creşterile şi revărsările apelor Dunării; condiţiunile actuale de muncă (învoeli), debuşeuri, transportul produselor, etc. i) O serie de studii asupra repartizării proprietăţii pentru fiecare din regiunile zonei inundabile : originea fiecărei proprietăţi şi sarcinele ei; notiţe asupra stării materiale a proprietarilor şi locuitorilor, etc. j) Un studiu sanitar asupra fiecărei regiuni în parte: mortalitatea, boalele predominate şi cauzele lor. k) Un studiu asupra foloaselor ce eventual s’ar puteâ trage pentru apărarea ţării din lucrările ce ar urma să se facă, etc. etc. După ce toate aceste studii vor fi gata vom puteâ atunci pe baza lor hotărî pentru fiecare bucată din zona inundabila în parte prin ce anume feluri de producţiune poate fi ea pusă în valoare. Atunci dar vom împărţi întreaga zonă inundabilă într’o serie de regiuni mai mici grupând în fiecare regiune câte-o serie de moşii sau bălţi învecinate, care prin natura lor constituesc o unitate şi care urmează în mod natural a fi supuse aceluiaş tratament. După aceasta vom puteâ apoi face proectele pentru lucrările ce sunt necesare a se executa în vederea acelor amelioraţiuni. 292 In capitolele precedente s’a văzut ce influenţă mare pot exercită lucrările acestea atât asupra climei şi vegetaţiunii din aceste regiuni cât şi asupra regimului general al fluviului. S’a văzut de exemplu cum împiedicând în amonte apele fluviului să’şi depună aluviunile lor în bălţi sau pe terenurile de inundaţie putem provoca în aval potmoliri pe canalul Dunării sau potmolirea bălţilor mari, cari sunt supapele de siguranţa ale Dunării; prin aceasta s’a văzut că s’ar puteâ produce în timpul creşterilor mari o supraînâlţare a apelor fluviului şi deci s’ar puteâ provocă o inundare a porturilor şi ruperea digurilor—mai cu seamâ în timpul zăpoarelor — sau s’ar scăSeâ prea', mult nivelul Dunării în timpul apelor joase şi s’ai"'produce o serioasă piedica navigaţiunii în această epoca. S’a mai văzut iarăşi că portul Sulina ar fi aproape nimicit prin desecarea Deltei Dunării, etc. etc. Efectele dăunătoare ale unei asemenea lucrări sunt mai întotdeauna la distanţe foarte mari de cauza care le-a produs, aşâ că proprietarul lucrării în cele de mai multe ori nici nu îşi da cont despre răul ce l’a făcut. Astfel fiind este dar absolut necesar ca toate pro-ectele ce se vor face pentru ameliorarea întregii zone a Dunării să fie făcute după un plan unitar ; în tot cazul ele trebue cel puţin să se potrivească în cadrul unui plan general, la alcătuirea căruia să se aibă de aproape în vedere interesul general şi interesele mari ale Statului. Pentru aceasta dar atât studiile cât şi proectele acestor lucrări nu pot fi făcute pentru întreaga zonă inundabilă decât de Stat, sau, în cazul cel mai rău, cel puţin sub controlul sever al Statului şi pe baza indicaţiunilor date de dânsul. De asemenea nici o 293 lucrare de acest fel pe malul Dunării nu trebue să se poată pune în executare — chiar pe proprietăţile private — decât cu o învoire expresă a Statului dată numai în urma unui studiu amănunţit din partea tuturor organelor interesate şi căreia să i se poată aduce toate modificările necesare pentru a corespunde interesului general şi intereselor mari ale Statului. Aşâ dar prima îndatorire a Statului şi primul mijloc serios de care dispune el pentru a înrâuri asupra rezolvirei acestei chestiuni, dându-i o dezvoltare normală şi trainică conform cu interesul general şi cu interesele mari ale Statului, este de a face pe socoteala sa toate studiile, proectele şi devizele pentru ameliorarea întregii regiuni inundabile a Dunării precum şi chiar a supraveghiă executarea lucrărilor cu personalul său. Cheltuelile pentru alcătuirea acestor studii şi proecte nu sunt nici de cum prea mari dat fiind că Statul dispune de o mulţime de servicii şi in-stituţiuni ştiinţifice, cari pot colabora — fiecare întrucât îi priveşte—la aducerea la bun sfârşit a operei întreprinse. Pentru proprietarii particulari însă, cari au moşii în această zonă şi cari neştiind cum să le amelioreze, sau pot cădea în fie ce moment în mâna speculanţilor, sau se ruinează—cum s’a şi întâmplat deja—făcând lucrări inutile, pentru aceia studiile şi proectele ce li s’ar da deagata de către Stat ar fi o mare înlesnire, iar pentru rezolvirea întregei chestiuni o minunată îndrumare. De altfel, fara mult zgomot, Direcţiunea Pescăriilor şi Amelioraţiunilor funciare din Ministerul Domeniilor dispune déjà de un material bogat şi foarte preţios asupra Dunării şi zonei ei inundabile. 294 In urma legii dela 28 Februarie 1906 pentru crearea fondurilor de punere în valoare a terenurilor băltoase şi de inundaţie şi a pescăriilor aparţinând Statului, ea a studiat déjà aproape întreaga zonă inundabilă a Dunării pânâ la Tulcea, aşâ că astăzi se mai complectează numai studiile făcute lucrând pentru acest scop o serie de echipe pe teren sub conducerea a 7 ingineri; pe de altă parte o serie de echipe sub conducerea a 5 ingineri hidraulici continuă studierea Deltei Dunării, care până acuma este pe jumătate gata şi până în anul viitor se speră să fie complet gata. (Fig. 105 şi 106). Deasemenea o serie de monografii economice asupra moşiilor din această zonă precum şi diferite studii asupra bălţilor şi pescăriilor s’au alcătuit tot de personalul acestei Direcţiuni; Institutul Geologic al României a conlucrat şi conlucrează mereu şi el făcându-ne numeroase analize a probelor de pământ ce le dăm provenite din sondajele sistematice făcute în aceste regiuni, precum şi numeroase analize a apelor din lacurile şi bălţile noastre. In Muzeul de Istorie Naturală se studiază materialul biologic, etc. De altfel nu numai studiile sunt în mare parte gata dar chiar şi o lucrare de apărare cu diguri contra inundaţiilor a unei moşii a Statului cu o întindere de 2000 hectare s’a executat la Spanţov în judeţul Ilfov şi culturile experimentale, cu tot felul de cereale, ce s’au fâcut acolo, au dat rezultatele cele mai minunate. (Vezi Tabela XIX). Deasemenea diferite culturi experimentale: de cânepa, de arbori fructiferi, de răchită fină pentru împletit coşuri, etc « se fac cu succes sub direcţiunea D-lui Dr. D. G. Io-nescu, administratorul pescăriilor din Delta Dunârii. 295 2. înlăturarea piedicelor ce se opun executării proectelor de ameliorare. Dupa ce studiile şi proectele de ameliorare vor fi gata, a doua datorie a Statului este de a luă toate măsurile spre a înlătură toate piedicele ce se opun executării acelor proiecte. Descriind în capitolul precedent modul cum trebue să se facă punerea în valoare a diferitelor părţi a zonei inundabile, noi am considerat întreaga zonă ca aparţinând unei singure persoane şi am alcătuit proiectele noastre numai după cum ni le indică condiţiunile naturale şi configuraţiunea terenului că este mai raţional şi mai practic şi făcând cu totul abstracţie de limitele proprietăţilor dintre ele. De fapt insă această zonă şi mai cu seamă partea de pe malul stâng al Dunării, dela Vârcio-rova la gura Prutului, este împărţită într’o serie foarte mare de proprietăţi din cari unele —aşâ numitele „curele" — sunt nişte fâşii lungi şi înguste, întinzându-se din Dunăre până departe în zona şesului. Şi proprietăţile Statului, cari de altfel aici sunt destul de numeroase, nu formează o grupa mai mare la un loc, ci alternează atât în bălţi cât şi în terenul inundabil cu proprietăţi particulare. Din aceasta repartizare a proprietăţilor însă decurg o serie de dificultăţi, cari împiedică executarea acestor lucrări şi pentru înlăturarea cărora Statul e dator să iea o serie de masuri şi anume : a) Legea apelor. Prima serie de dificultăţi provine din cauza lipsei totale a unei legi asupra dreptului apelor, prin care să se stabilească norme fixe atât asupra 296 dreptului de a se apără în contra inundaţiilor şi de a întrebuinţa apa pentru agricultură, piscicultura, etc., cât şi pentru a se înlesni scurgerea apelor de pe proprietăţile unde este prea multă, putând trece pentru acest scop peste proprietăţi străine pentru a ajunge la basenul de deversare. Pentru aceasta se impune ca şi Statul nostru să facă cât mai în grabă o lege asupra dreptului apelor cum s’a făcut în toate statele civilizate din Europa. . Fărâ de aceasta lege, în loc de lucrări de ameliorare, nu vom puteâ aveâ decât o serie de procese interminabile între diferiţii proprietari vecini care-i va descurajă şi va compromite dela început întreaga chestiune. Legile mai moderne, mai cu seamă din Germania, cari au rezolvit deja cele mai grele probleme în această privinţă, ne pot servi de model. Nu pot face aci o analiză a acestor legi —avân-du-se în vedere cadrul restrâns al acestei lucrări — cu atât mai mult cu cât acestea sunt adevărate coduri, prin cari se regulează toate chestiunile foarte complicate relative la ape. Pe noi ne interesează aci numai chestiunile relative la dreptul de a construi diguri pentru apărarea contra inundaţiilor, dreptul de a utiliza apa pentru scopuri agricole, etc., şi dreptul de a scurge apa. In general putem spune că legea din Bavaria din 1852 este cea mai veche din toate Statele germane şi că principiile ei foarte înaintate au fost apoi luate de baza în toate Statele germane, în Austria şi în Ungaria. Legile din Hesse-Nassau, dela 17 Iulie 1887 şi 30 Iulie 1887, sunt între cele mai complete şi în fine chiar în anul 1909 s’a terminat votarea nouei legi din Saxonia. 297 Principiile generale de care se conduc toate aceste legi sunt foarte liberale şi pornesc dela următorul principiu fundamental „apa dacă poate „fi câteodată o sarcină făcând ravagii ea este „înainte de toate unul din principalii factori ai „bogăţiei publice, de care Statul trebue să poată „dispune cât mai bine în interesul tuturorAşa dar fără a neglija măsurile de protecţie contra ravagiilor posibile ale apelor, aceste legi „caută „din ce în ce mai mult a favoriza întrebuinţarea lor, punându-le cât mai mult la dispoziţiunea „tuturor, restrângând încetul cu încetul drepturile vechi acordate riveranilor ca compensaţie „a sarcinelor ce le impuneâ riveranitatea lor, „acordând drepturi identice la toţi cei ce le „pot utiliza cu profit, grevând pe riverani şi fondurile intermediare de un număr de servituţi „în favoarea proprietarilor mai îndepărtaţi şi cre-„ind în beneficiul persoanelor cari vor să le utilizeze drepturi de constrângere mari pentru a putea birui rezistenţa celorlalţi interesaţi" (i). Aceste principii sunt înscrise astăzi mai în toate legile germane, care evoluează din ce în ce mai mult în acest sens. De sigur ca şi la noi astăzi când atât Industria cât şi Agricultura cu toate ramurile ei încep a căută să utilizeze cât mai mult apele pentru scopuri economice, o legislaţiune complectă asupra dreptului apelor ar umple un mare gol în legislaţiunea noastră şi ar pune capăt la un mare număr de procese, cari zădărnicesc desvoltarea noastră economica. (i) Vezi Faure 1. c. pg. 322 298 b) Sindicatele de amelioraţiuni. Lucrările de punere în valoare pentru a fi rentabile trebue să fie făcute pe suprafeţe cât mai întinse şi să se profite pe cât se poate de configuraţia terenului pentru a se construi cât se poate mai puţine diguri. Dacă ar fi însă a se înconjură fiecare proprietate în parte cu diguri, cheltuelile ar fi atât de mari în cât de sigur nimeni nu ar mai executa o asemenea lucrare. Pe de altă parte asemenea lucrări pe lângâ cheltuiala iniţiala a execuţiei lor, mai cer în permanenţă o sumă de cheltueli de întreţinere; digurile cer să fie păzite bine şi ţinute mereu în bună stare, apa de ^infiltraţie şi apa din adunăturile de ploaie, zăpadă, etc., etc., trebue pompată mereu afară, etc. etc. In acest scop este dar necesar ca toţi proprietarii ale căror proprietăţi constituesc la un loc o unitate, care urmează să fie ameliorate împreună, să fie supuse aceluiaş tratament, să se grupeze între ei într’o asociaţie sau sindicat, pentru a execută şi întreţine lucrarea în comun. Pentru a puteâ însă face aceasta e absolută nevoe de o lege specială, prin care să se stabilească norme precise în privinţa cotei parte care trebue să o plătească fiecare în raport cu suprafaţa apărată, etc., etc. Prin această lege trebue sa se caute a înlesni cât se poate mai mult formarea acestor asociaţiuni sau sindicate şi chiar a se prevede mijloace pentru a sili pe proprietarii recalcitranţi să intre în ele. • Aşâ numitele sindicate obligatorii sau forţate (Zwangsgenossenschaften) este o măsură minunată de a ajunge la acest scop. In virtutea ei dacă proprietarii a două treimi din suprafaţa ce urmează à fi ameliorata cer formarea unui sindicat, Statul le poate acorda aceasta, forţând astfel pe ceilalţi să 299 se asocieze şi să contribue la lucrări. Aceasta este o măsură astăzi aproape general admisă în legile diferitelor ţări ; chiar şi legea franceză dela 21 Iunie 1875 le prevede. Sindicatele de amelioraţiune sunt persoane juridice şi au drepturi de a face împrumuturi pentru lucrări. Pentru ca sindicate forţate să se poată constitui e necesitate să fie pe deoparte o majoritate care cere, iar pe de altă parte trebue ca planurile de lucrări să fie aprobate de către autoritatea competenta, care constata dacă la facerea proectelor s’au păzit drepturile minoriţâţii şi dacă este în adevăr un motiv suficient de a-i forţa să consimtă la această lucrare care este de interes general. Spezele de întreţinere a digurilor, etc., sunt considerate în unele ţări (Prusia, legea dela 28/1 1848 şi 11/IV 1872) ca o sarcină reală a proprietăţii, care se transmite prin vindere şi se divide odată cu diviziunea proprietăţii. Intre legile principale de acest fel sunt : Prusia, legea dela 28/11 1845, complectată la 11/V 1853 şi transformata cu totul la 1872 precum şi legea despre diguri (Deichgesetz dela 1848); Baden, legea dela 25/VIII 1896; Hessen, legea delà 30/VII 1867; Bavaria legea dela 1852 şi legea nouă. Alsacia şi Lotaringia, dreptul vechiu francez şi legea nouă dela 30/VII 1890; Austria, legea apelor delà 30/V 1869; Ungaria, legea apelor delà 14/23/VII 1895,etc. Pentru noi o asemenea lege este absolut necesară şi cât timp nu vom avea-o, nici terenurile inundabile nu vor puteâ fi puse în valoare. Mai în totdeauna se găseşte câte un mic proprietar, care—fie din nepricepere fie din rea voinţă, sau fie că găseşte că ar puteâ câştigă mai mult speculând asu- 300 pra nevoei vecinilor săi şi făcând şantaj decât a-şi mări valoarea proprietăţii sale —se opune la facerea în comun a acestor lucrări; ba se opune chiar la trecerea digurilor sau a canalelor de scurgere, etc., pe proprietatea sa împedicând astfel toată lucrarea. In asemenea caz zeci de mii de hectare din teritoriul ţării sunt condamnate a sta neproductive şi o serie de proprietari se văd în imposibilitate de a-şi apăra moşiile lor de inundaţii. Acest lucru ni s’a întâmplat acum de curând, când proprietarii unei suprafeţe de aproape zece mii hectare doreau să formeze un sindicat şi au cerut chiar Ministerului Domeniilor să le facă proecte de apărare cu diguri; proectele sunţ de mult gata însă sindicatul nu se poate constitui şi lucrarea nu se poate execută din cauza opoziţiunii unui mic proprietar. Dar nu numai pentru a înlătura reaua voinţă a unor recalcitranţi, ci şi —după cum se vede mai departe—pentru a-şi puteâ procură mijloacele pentru executarea lucrărilor, va fi nevoe de crearea acestor sindicate sau asociaţiuni, căci aceste vor fi persoane juridice având dreptul să facă împrumuturi pentru lucrările de punere în valoare, după ce proectele acestor lucrări vor fi fost aprobate de Stat. 3. Măsuri financiare pentru înlesnirea ameliora- ţiunilor. a. Băncile de amelioraţiuni funciare. Dupa ce vom aveâ cele două legi fundamentale, care sa ne stabilească norme precise pentru -utilizarea şi scurgerea apelor şi sa înlesnească formarea sindicatelor de ameloraţiuni şi după ce Statul 301 va fi în stare să pună la dispoziţiunea acestor sindicate proecte şi devize de lucrările ce sunt a se execută, chestiunea ce ne va mai rămâne de rezolvat va fi de unde să se ieâ fondurile necesare pentru executarea şi întreţinerea acestor lucrări. Dupâ cum s’a văzut în capitolele precedente, din cele 427,187 hectare de zonă inundabila din stânga Dunării, 188,204 hectare aparţin particularilor. A-vându-se în vedere interesul general mare, care este ca aceste ameloraţiuni să se execute pe tot lungul Dunării cât mai repede şi în condiţiuni cât mai bune, este de datoria Statului de a înlesni acestor proprietari găsirea capitalului de care au nevoe. Cu împrumuturi cu scadenţă cu termen scurt şi cu procente mari asemenea lucrări nu se pot executa, cu atât mai mult cu cât în primii ani ele nu în totdeauna se rentează în deajuns şi cu cât capitalul învestit trebue să se amortizeze cu încetul într’un timp cât mai îndelungat. A rămâne dar în starea de astăzi ar fi de a lăsâ pe aceşti proprietari în alternativa, sau de a rămâne cu o parte din moşia lor neproductiva sau de a face împrumuturi ruinătoare. Desigur că în acest caz o bună parte din ei ar cădea pe mâna speculanţilor, care le-ar luă terenurile în concesiune pe un număr de ani, etc., luând partea leului dela câştig şi făcând lucrări a căror durabilitate de obicei nu ar întrece durata termenului concesiunii. Ce însemnează asemenea concesiuni şi ce profite pot trage proprietarii din ele, le cunoaştem prea bine şi dela modul cum au luat şi pădurile moşnenilor, devastându-le şi plătindu-le cu 8 lei hectarul, când la licitaţiile pentru pădurile Statului (la pădurea Tăzlău) se oferise chiar şi câte 28 lei pe arbore. 302 Chestiunea creditului eftin şi cu durata lungă de amortizare pentru lucrările de tot felul de amelioraţiuni funciare a fost pusă pe tapet în .toate ţările Europei civilizate încă dinainte de mijlocul secolului trecut. Pretutindeni ea s’a rezolvat în sensul că Statul a creat bănci speciale pentru acest scop, care acordă împrumuturi eftine, cu amortizarea lungă, luând de bază plus-valoarea ce se creiază prin acele lucrări. In ţările Germaniei unde azi aceste bănci au luat desvoltarea cea mai mare, organizarea lor a început încă din 1832, când s’a creat în Saxonia o bancă agricolă; din cauza scumpetei capitalurilor de pe atunci 4nsâ, împrumuturile ce le fâceâ la început erau foarte mici spre nemulţumirea agricultorilor. Abiâ în 1861, prin legea dela 26 Noemvrie, s’a creat noua bancă sub numele de „Saeclisische Landeskulturrentenbank“ (reorganizată apoi prin legile auxiliare dela I/IV 1872 şi I/V 1888) care astăzi satisface toate cerinţele. Astăzi Germania este plină de asemenea institu-ţiuni şi lor li se datoreşte în prima linie progresele enorme ce le-a făcut în această ţară agricultura şi punerea în valoare a tuturor terenurilor neproductive. După modelul Saxoniei a venit Prusia, care, prin legea delà 3/V 1879 (Gesetz betr. die Einrichtung von Landeskulturrentenbanken), conferă federaţiunilor provinciale (provinzial — (kommunal) — Verbanden) autorizarea de a institui bănci de cultura (Landeskulturrentenbanken). Pentru organizaţiunea şi funcţionarea lor legea da o serie de prescripţiuni obligatorii, lâsând însă câtevâ chestiuni de detalii a se hotărî prin statutele fiecărei bănci în parte. In afară de Prusia, unde băncile acestea sunt instituţiuni 303 provinciale, în celelalte State germane ele sunt în-stituţiuni de Stat: aşa în Ba varia s’a fundat prin legea delà 21/IV 1881 sub numele de Landeskul-turrentenanstalt; în Hessa prin legea delà 20/III 1880 sub numele] de Ladeskulturrentenkasse ; în Olden-burg, s’a format prin legea delà 14/II 1883 o asemenea bancâ pusă sub controlul Ministerului de Interne şi administrată de funcţionari din acest Departament. Toate aceste bănci împrumută cu o dobânda variind între 31/.,—4% şi cu o amortizare de i1/2°/o în Bavaria şi Prusia, 1% în Hessa, iVo% în Saxonia (aici însă e dobânda cea mai mică, de 31,-,0/0)- Pentru a-şi procură banii băncile emit scrisuri la purtător (unele dau şi scrisuri nominale). Găsirea siguranţei pentru aceste împrumuturi a fost partea cea mai grea şi aceasta a fost rezolvită în Saxonia, Bavaria şi Hessa în mod foarte simplu, prevăzându-se în lege că aceste datorii nu numai că trebuesc înscrise pe hipotece, ci că lor li se acordă chiar o prioritate faţă de alte ipoteci mai vechi afară de dările către Stat şi comună. împrumuturile se acordă numai pentru anume lucrări de ameliorare: drenaj, irigaţii indigări, întăriri de maluri, plantări de dune, etc. Pentru împrumuturi acordate la comunele urbane şi rurale şi la sindicatele de amelioraţiuni formate şi recunoscute conform legii nu se cere o ipotecă, aceasta pentru a se încurajâ şi mai mult formarea acelor asociaţiuni. Spre a se vedeâ acţiunea binefăcătoare a acestor bănci, citez după un studiu al d-lui L. Faure (1), un pasaj din raportul oficial al Comisiunii generale (1) L. Faure. Des Améliorations foncières en Alemagne et dans quelques pays de l’Europe centrale. Bulletin du Ministère de l’Agriculture, Paris, 1897. 304 din Bavaria, prin care se constată efectele ce le-a dat până la 1895 în acea ţară. „Depuis dix ans que „la banque agricole a été creée, il n’est pas de „branche de l’agriculture où son action bienfaisante „ne se soit exercée; la statistique est là pour l’attester. C’est ainsi qu’en 1883 la surface culturale „était de 4.587.530 hect. 91 ares seulement, tandis „qu’en 1893 „cette même surface atteignait le ciffre „de 4.635.314 hect. 33 ares. Même progression pour „les prairies, dont l’aire totale pendant ce laps de „temps a augmenté de 8924 hect. 41 ares. Cette „aire, les éleveurs bavarais s’étaient efforcés de „l’accroître, et ils ont été puissament secondés dans „ïeurs efforts par le nouvel établissement de crédit. „Chaque fois qu’un agriculteur, une commune ou un „syndicat agricole se proposent de tirer un meilleur „parti du sol et qu’ils sont arrêtés par le manque „du capital, la banque agricole leur fourni les mo-„yens d’augmenter la plus-value de leurs terres et „de contribuer ainsi à l’accroissement de la richesse „nationale". ' In Austria s’au luat altfel de masuri financiare pentru a se veni în ajutorul amelioraţiunilor fondare. Aici, prin legea dela 30 Iunie 1884, s’a creat un fond de amelioraţiuni numit „Meliorationsfond“, care este administrat de Ministerul de Interne şi cel de Finanţe. Acest fond este alimentat din bugetul Statului, care varsă în fiecare an câte 1.000.000 coroane, iar dela 1895 a ridicat această subvenţie la 1.500.000 coroane. Din acest fond se dau sub-venţiuni şi împrumuturi pentru diferite lucrări de amelioraţiuni agricole. Pentru împrumuturi se içà cel mult 4°'0. In afară de subvenţiile sau împrumuturile din fondul 305 de amelioraţiuni al Statului, mai au încă şi guvernele provinciale asemenea fonduri din cari acordă subvenţii pentru lucrări. Nici odată subvenţia dată de Stat nu poate întrece pe cea dată de guvernele provinciale. Subvenţiile se acordă numai pentru acele lucrări unde interesul general predomină. Cu cât interesul general este mai mare cu atât şi subvenţia este mai mare. Statul aprobă proiectele şi supraveghează mersul întreprinderii pentru toate lucrările subvenţionate sau ajutate de el. In Ungaria, prin legea din 30 Iunie 1889 (art. XXX), s’a reorganizat un institut de credit fonciar (Boden-Kredit-Institut) în scopul de a se acordă credite pentru a facilita regulările de apa şi amelioraţiunile solului. împrumuturile se fac pe 50 ani cu 4% dobândă. Creditul emite scrisuri speciale numite „Re-gulirungs und Bodenverbesserung Pfandbriefe“. In afară de împrumuturi, Statul mai acordă ca subvenţii —şi mai cu seamă la sindicate — restituiri de imposite. După art. 2 al legii împrumuturile nu pot întrece venitul net al acelui pământ —cum a fost evaluat la cadastru —îmulţit cu 12. Direcţia creditului reţine la fiecare împrumut câte 10% ca un fond de rezerva, care se restitue însă apoi mai târziu împrumutaţilor. Ratele creditului au dreptul de prioritate înainte de orice ipotecă chiar anterioară. Prin alta lege, dela 1900, Statul mai poate acordă şi subvenţii directe asociaţiunilor cari fac irigaţiuni. După cum se vede dar din toate acestea, pretutindeni Statul caută sa înlesnească proprietarilor dobândirea unui capital cu o dobândă mică şi cu o durata lungă de amortizare pentru a executa lucrările de amelioraţiuni; pentru acest scop s’au creat 20 306 pretutindeni instituţiuni speciale, cari supraveghiază mersul lucrărilor şi dau, fără multe formalităţi, ajutorul necesar la timp. Rezultatele pretutindeni sunt, că, fără concesionari şi fărâ speculanţi, proprietarii mici şi mari se asociază între ei şi cu ajutorul personalului technic al Statului, execută lucrările necesare sporind astfel mereu suprafaţa cultivată şi producţia ţării lor. Fără îndoială că şi la noi este absolut necesar a se crea o instituţiune de credit specială pentru amelioraţiunile fondare, care să deă împrumuturi pe baza plus-valoarei ce se va creă prin lucrarea pentru care se cere. împrumuturile să fie pe un termen îndelungat (40 ani cred că sunt suficienţi) cu un procent şi o cotă de amortizare mica. Direcţia să aibă în deaproape supraveghere, ca avansurile date să se întrebuinţeze numai la lucrarea pentru care s’au luat. Dacă această bancă să fie o instituţie curat de Stat, sau a Statului cu participarea particularilor, sau a particularilor cu participarea Statului, aceasta este deocamdată —• şi din punctul de vedere din care examinăm acuma chestiunea — indiferent ; principalul este să se pună la dispoziţia asociaţiunilor ce se vor forma, creditul necesar pentru a face amelioraţiunile necesare. De altfel s’ar puteâ chiar nici să nu se creieze o bancă nouă, şi ca Creditul funciar rural să-şi facă o secţiune specială — ca în Ungaria — pentru acest fel de operaţiuni emiţând scrisuri speciale. O lege specială trebue dar prezintata cât mai curând în acest sens şi prin aceasta Statul îşi va îndeplini o nouă îndatorire, şi încă una din cele mai principale faţă de chestiunea ameliorării zonei inundabile a Dunării. 307 b) Măsuri financiare pentru ameliorarea terenurilor Statului. In paragrafele precedente s’a văzut că Statul este cel mai mare proprietar în zona inundabilă a Dunăriişi că numai pe malul stâng al Dunării el poseda ca domenii ale sale 238.986 hectare, din care 194.969 hect. sunt teren inundabil propriu zis şi numai 44.2oobălţi. Pentru punerea în valoare a acestor terenuri, de sigur că şi Statul, ca şi ceilalţi proprietari, va avea nevoe de capitaluri însemnate pe care într’o serie de ani va trebui să le cheltuiască. Vine de sigur întrebarea de unde să ieâ el aceste sume. Prin legea dela 22 Februarie 1906 s’a adoptat deja un sistem de a se constitui un fond de punere în valoare a terenurilor Statului şi a alimentă acest fond din plusul venitului terenurilor ameliorate asupra veniturilor din trecut. Deşi acest sistem a, fost propus de mine trebue să recunosc, că nu e îndeajuns de practic în ce priveşte alimentarea fondului, căci sumele cu cari se alimentează fondul iniţial vor fi cu mult prea mici şi creşterea sa va merge mai încet decât vor cere-o lucrările. Ar trebui dar să ne gândim la alte mijloace de a alimenta acest fond spre a puteâ dispune la un moment dat de toate sumele necesare pentru a face lucrările ce vor trebui. Fără îndoială că unul dintre aceste mijloace, şi cel mai comod, ar fi a se face un împrumut special de vre-o 20—30.000.000 lei pentru acest scop; alt mijloc, mai puţin comod, însă care tot ne poate duce la rezultat, este ca Statui să prevadă în bugetele anuale, sau în bugetele excedentelor, sume cari să se verse la fondul de punere în valoare rămânând a fi întrebuinţate când se va execută o lucrare. 1 308 Cum însă şi Statul este aici proprietar ca şi toţi ceilalţi particulari şi cum aproape în fiecare asociaţiune de amelioraţiuni ce se va forma pe tot lungul Dunării, dela Severin la gura Prutului, şi el va fi reprezentat şi încă cu suprafeţe întinse, împrumuturile pe cari asociaţiunile în calitate de persoane juridice le vor face la banca specială de amelioraţiuni, vor coprinde şi o parte pentru terenurile Statului. Cu modul acesta dar pe toate terenurile Statului se vor executa lucrările necesare fără a mai avea nevoe să facem împrumuturi speciale, şi încă mai puţin să fim nevoiţi a le da în concesiune cu toptanul, c|upă cum ni se cere cu multă insistenţă să o facem. * Statul va continua a rămânea administratorul averii sale, va beneficia singur de plusurile veniturilor rezultate din lucrări şi-şi va dirija singur politica sa de colonizare internă, netrebuind să renunţe în favoarea unei societăţi străine, pe timp de 30 ani, la o suprafaţă de 740.977 hectare, adică cam, la 1/18 parte din teritoriul său. Dacă cu ocazia acestor lucrări va avea nevoe să aibă în vedere şi apărarea naţională, va face-o fără a fi nevoit să dea cont la nimeni de ce face; şi în tot cazul va fi sigur de a scăpă la urmă de tot felul de procese, plătind despăgubiri pentru toate încercările şi speculaţiunile nereuşite. (1) Procedând dar astfel Statul nu va aveâ pe viitor altă cheltueală decât să înscrie în bugetele sale (1) Toate terenurile Statului cu bălţi cu tot din zona inundabilă a Dunării îi produc azi 8.500.000 lei anual. Pentru concesionarea lor pe 30 ani la o societate i s’a olerit pe ele o arendă de 200.000 lei anual, care după fiecare 10 ani să fie sporită cu 100.000 lei. Frumoase beneficii ! ! ■m anuale (la datoria publica) sumele pe cari va aveâ a le plăti ca rate pentru împrumuturile făcute la Creditul sau Banca de amelioraţiunrfunciare, cu care el a participat în diferitele sindicate de amelioraţiuni, proporţional cu suprafaţa de teren ce’i e fost apărată cu diguri şi ameliorata. 4. Formarea personalului serviciului de amelioraţiuni. In paragraful precedent s’au arâtat în scurt cari sunt mijloacele mai principale prin cari credem câ Statul poate înrâuri deocamdată asupra desvoltării şi rezolvirii chestiunei atât de importante a amelio-raţiunei zonei inundabile a Dunării. Pe lângă ele mai sunt însă încă o întreagă serie de măsuri cari trebuesc luate treptat, fie pe calea administrativă, fie pe cale legală; astfel vor fi de exemplu masurile relative la comasări şi reuniunea parcelelor mici pentru a se face o noua împărţire şi mai raţională' a proprietăţilor locuitorilor, din cari sa se poată câştiga mai mult teren utilizabil etc. In tot cazul însă una din cele mai principale sarcini ale Statului va fi de a Jormà şi educă un personal competent, cu care să poată duce la un bun sfârşit o lucrare atât de mare. Nu e locul aci să desvolt această chestiune pe larg cu toata importanţa capitală ce o are. Mă mărginesc numai a o enunţa şi a atrage atenţiunea asupra unor principii mai generale, de care trebue să ne călăuzim în rezolvirea ei şi de care ne-am călăuzit şi noi în începuturile ce le-am făcut. Această sarcină e cu atât mai grea cu cât pentru aceste lucrări se cere o mare varietate t 310 de cunoştinţe; nu e suficient că acel care face proectele să fie bun inginer, el trebue să aibă şi cu-noştinţi solide de agricultură şi de piscicultura, să cunoască natura pământului, să fie în curent cu o serie de chestiuni de drept, etc. Pe de altă parte ne trebuesc naturalişti, oameni de drept, agronomi cu studii serioase, etc. In Germania mai întâi se luau pentru acest scop ingineri hidraulici; aceasta însă nu a dat rezultatele dorite câci „s’a dovedit că aceştia nu stau în nici „o legătura cu agricultura şi executau lucrările lor „numai conform regulelor hidro-technice. Punctul „de^vedere agricol însă la aceste lucrări nu-1 aveau; „aşâ de exepiplu despre cantitatea de apă care e „necesară culturilor, despre influenţa apei asupra „diferitelor culturi, despre evaluarea producţiunii „după executarea ameliorării, etc., la aceasta nu „puteau da nici un răspuns, de oare-ce le lipsea „ori-ce bază. Lucrările pur technice, de exemplu: „trasarea şi construirea canalelor, zăgazurilor, sta-„vilarelor, etc., le fâceau deasemenea fără această „bază şi cu mult mai scump". In urma acestor experienţe Germanii au fost nevoiţi a face scoale speciale pentru aşa numiţii ingineri de cultura (prima la Bonn sub direcţia lui Dün-kelberg, fondatorul technicei culturale moderne). • In Serviciul amelioraţiunilor creat la Ministerul Domeniilor în urma legii din 1906, s’a căutat a se corespunde şi acestor cerinţe şi pe de o parte inginerii ce-i avem s’a căutat să se punâ în curent mai de aproape cu cerinţele pisciculturii şi agriculturii, iar pe de alta s’au angajat elemente noi, cari au fâcut şcolile speciale din străinătate de hidraulică agricolă, etc. 311 Cum însă a Înotă se învaţă intrând în apă, tot astfel am trimis şi noi pe inginerii noştri „in mediaş res" şi am început o lucrare mică de indiguire la Spanţov, alta de construcţie de canale în Domeniul Brăilei, aiarâ de cea dela Dunăvăţ din Dobrogea. Dacă aceste mici lucrări nu vor însemnă nimic faţă de marea lucrare pe care o avem de făcut, ele au însă marele avantaj că au putut servi la formarea personalului şi greşalele ce se vor fi făcut aici în mic ne vor scuti de greşale mari costisitoare ce s’ar fi făcut daca am fi început deodată fără nici o experienţă la o lucrare mare. In toi cazul şi în această privinţă lucrurile sunt pe cea mai bună cale şi putem avea toata speranţa ■câ vom puteâ duce la bun sfârşit această mare lucrare cu propriile noastre puteri: „Prin noi înşine". c ■1 * BIBLIOGRAFIA E. Taitbout de Marigny. Hydrographie de la Mer noire et de la Mer d’Azow. Text. Triest. 1856; Atlas. Odessa 1850. E. v. Sydow. Ein Blick auf das russisch-türkische Grenz-gebiet. Mit 1 Karte. Petermann’s Mittheilg. 1856. Hartley, Sir Charles A. Description of the Delta of the Danube, and of the Works, recently executed at the Sulina Mouth. London 1862. XXI, vol., publ. of the Institution of Civil Engeneers. 34, pg. with 5 plates. Peters K. F. Vorlău figer Bericht ub. eine geologische Untersuchung d. Dobrudscha. Sitzungsber. d. K. Akad. d. Wissenschaften. Wien 1864. „ Reisebriefe eines ôsterreichischen Naturforschers aus der Dobrudscha. Oessterreichische Revue. 1865. „ Grundlinien zur Geographie und Geologie der Do- brudscha. Denkschriften d. K. Akad. d. Wissenschaften. Wien, 1866. „ Die Donau und ihr Gebiet. Leipzig 1876. Reissek, Dr. S. Vegetationsgeschichte des Rohres an der Donau in Oesterreich und Ungarn. Wien 1859. Pokorny, Dr. A. Beitrag zur Flora des ungarischen Tief-landes. Wien 1860. A. Kerner. Das Pflanzenleben der Donaulaender. Inns-bruck i863- Ernest Desjardins. Raport către comisiunea centrală a societăţii de Geografie din Paris, relativ la studiile ■ făcute asupra porturilor Dunării dela Marea Nea- gră. Iaşi 27 Iunie 1867. Monitorul oficial. « 314 M. Comoy. De la question des inondations et de la défense des plaines submersibles. Paris 1861. Credner, Dr. Georg R. Die Deltas. Petermann’s Mitthei-lungen. Ergânzungsband XII. 1878. W. Gotz. Das Donaugebiet mit Rücksicht cmf seine Was-serstrassen. Stuttgart. 1882. Edmond Kayser. Sur t‘organisation du Service Agricole en Alsace-Lorraine et d. les Grands-duchés de Bade et de Luxembourg. Bul. Minist. Agric. Paris 1886. P. Guillemain. Rivières et Canaux. 2 Ed. Paris 1885. A. Flamant. Hydraulique. 2. Ed. Paris . . Woeikow. Klimate der Erde. Jena 1887. Dünkelberg Dr. Fr. W. Encyclopadie und Méthodologie der Kulturtechnik. 2 Bde. Braunschweig 1883. Notes sur le régime de la Theiss et les digues de Szegé- ' din. irf Annales des Ponts et Chaussées. 10. Livrai- son, Paris 1890. M- Timonoff. Les embouchures du Volga. Raport présenté an V-me Congrès de Navigation intérieure, Paris 1892. Voisin Bey. Notice sur les Travaux d’amélioration de - t’embouchure, du Danube et du bras de Soulina (1857—1891). Annales des Ponts et Chaussées. Paris 1893. Dr. Albrecht Penck. Die Donau. Wien. 1891. Dr. Traugott Mueller. Die amerikanische Bevuasserungs-wirtschaft. Berlin 1894. Mojsisovics V. Mojsvar A. Das Thierleben der oesterr.-ungarisch. Tiefebenen. Wien 1897. L. Faure. Des Améliorations foncières en Allemagne et dans quelques pays de l’Europe Centrale. Bullet. d. Ministère de l’Agriculture. Paris 1897. Dr. Walter Schiff. Oesterreichs Agrarpotitik se/t der Grundentlastung. 2 Bde. Tübingen 1898. Buchenberger. Grundzüge der deutsch. Agrarpolitik. Berlin 1899. P. Schreiber. Untersuchungen über die Einwirckung des Watdes auf Klima und Witterung. Dresden 1899, (Tharander forstliches Jahrbuch. Bd. XLIX). 315 Hann. Handbuch der Klimatologie. 2 Aufl. Stuttgart 1897. V. v. Rummel. Gurele Chiliei fluviului Dunărea. Rezultatele studiilor făcute în 1894—9/. (ruseşte). St. Peters-burg. 1898. 1 voi. şi 1 Atlas. P. S. Cehovici. Braţul rusesc al fluviului Dunărea. Odessa 1904. (ruseşte). Commission européenne du Danube. Diferite publicaţi un i şi hărţi apărute dela 1857 pănă astăzi: Atlasele gurilor Dunării, Mémoire sur les travaux d’amélioration exécutés aux embouchures du Danube. Galatz 1867 ; Mémoire sur l’achèvement des travaux d'amélioration des embouchures du Danube. Galatz 1890. Note sur les travax techniques, Protocoalele şedinţelor anuale, etc. etc. Dr. Th v. d. Goltz. Agrarwesen und Agrarpolitik. Jena 1899. >1 Articolele: Bewăsserung und Entwăsserung, Deich-ivesen, Landeskulturrentcnbanken şi Wassergenossen-schaften in Elster’s Handwôrterbuch der Volks-wirtschaft. Jena. Conte Karatsonyi Jeno. Descrierea fermei pentru cultura Orezului din Times Tapolya. 1901 (ungur.): (Nagy-méltosàgu Beodrai Grof Karătsonyi Jeno, Tcm.es-Topolyai Rizstelepének Rôvid ismertétese. Temes-vâr igor). M. Suquet et Fontaine. De la Mer Baltique à la Mer Caspienne. IL part. La Volga, in Annales des Ponts et Chaussées. Paris 1900. Dr. S. A. Knapp. Riceculture in the Unités States. U. S. Département of Agriculture. Farmers Bulletin No. 110. Washington D. C. 1900. Robert Koch. Zusammenfassende Darstellung der Ergeb-nisse der Malaria-expedition. Deutsche Medic. Wo-chenschrift. 6 Dec. 1900. — Referat în Naturwis. Wochenschrift. Bd. XV. 1900. Terni Prof. C. La Piscicoltura nelta Lotta controla Malaria. Revista mensile di Pesca. Messina 1908. Howard L. O. Mosquitoes. Hoiv they live, How they carry disease, How they are classified, How they may be destroyed. New-York 1901. 318 Antipa Dr. Gr. Legea Pescuitului şi rezultatele ce le-a dat, Bucureşti, 1898. „ Die FischereiverhăItnisse Rumăniens, München, 1898. „ Măsurile necesare pentru a dezvoltă cultura Crapului in eleşiee, Bucureşti, 1906. „ Exploatarea în regie a pescăriilor aparţinând Statului, Bucureşti, 1906. * „ Punerea in valoare a terenurilor de inundaţie ale . Dunării,^ Bucureşti, 1907. „ Fauna ichthyologică a României, Academia Ro- mână, 1909.