CALEIDOSCOPUL LUI A. MIREA Marelui Sacerdot închină aceste prime cronice rimate A. Mirea LUI GRIGORESCU Se leagănă în pas agale Un mîndru car purtat de boi : Te duc pe nenturnata cale Şi-s albi ca neaua amîndoi. 5 Iar carul tău, cît e de mare, E-acoperit de-un lăvicer, Şi munţii-nalţi privesc din zare, Şi drumul parcă urcă-n cer. Pe unde treci un vînt dă viaţă 10 Şi-mbină felurimi de flori, Precum ţi se schimba la faţă Paleta-n sute de culori. Uimit de farmec o clipită, De sus, păstorul legendar 15 îşi lasă turma risipită Privind cum trece mîndrul car. Şi-acum, cînd carul se opreşte Şi plîng tălăngile-n ecou, Natura parcă retrăieşte 20 Cel de pe urmă-al tău tablou. 3 CIOFLECĂRII ŞI HILARIANTE Siniştrilor mei critici Virgil Cioflec şi Ilarie Chendi ÎN ZORI întîrziat-aţi voi vreodată-n capitală în zori de zi, cînd vin măturătorii ? Ei nu-s poeţi — şi, pentru dînşii, zorii Nu prevestesc lumina triumfală. 5 Ca nişte critici îngîmfaţi, pe uliţi, Cu gesturi largi aruncă nori de praf în soare... Dar el, senin, sporeşte în splendoare Ţintind în ei cu aurite suliţi ! în faţa lui, orbiţi, se dau în lături 10 Şi-apoi gonind, ca-ntr-un sabat murdar, în norii ridicaţi de ei dispar Ca-ntr-un Walpurgisnacht, călări pe mături... 0 DRAMA ÎNTR-O COLIVIE I întîia oară-n viaţă cînd i-am aflat de nume, Ca orice bard lunatic trăia într-o mansardă, Alt foc decît cel sacru el nu voia să ardă : Pe dînsul cinci etaje îl despărţeau de lume. 4 Privea de-acolo dînsul ogeag lîngă ogeag Cum cerul i~l astupă cu-a fumului risipă, Şi, mîniat, atuncea scotea şi el o pipă Şi s-ascundea-ntr-un nour, asemeni unui mag. Ascuns în noru-acela tot aştepta să vină, Să se pogoar-asupră-i deodată din văzduh, Pe fruntea lui îngustă să scrie Sfîntul Duh, Asemeni unei virguli, o flacără divină. Bătea un ceas, şi altul, şi nu venea nimică, Căci Sfîntul Duh, se vede, avea el altă treabă. Şi-atunci Virgilul nostru îşi închidea cu grabă Oblonul, şi-ntuneric făcea-n mansarda-i mică. Stetea aşa o vreme, ş-apoi zicea cu ciudă : „Cum vrei ca să mă afle, cînd nu i-am dat adresa ?tt Şi nu putea pricepe în mintea lui cea crudă Că una este muza — şi alta e metresa. II In albe dungi lumina trecea printre oblon, Cădea-ntr-un ciob de-oglindă şi se frîngea-n unghere ; Sonoră sticlăria suna pe etajere De-un sforăit năstruşnic şi gros ca un trombon. Cu faţa-n sus, poetul visa că se inspiră, Visa că-i un Virgiliu, şi-n vis ca scumpe pietre Zvîrlea cu dărnicie splendide hexametre, Pe cînd cu mîna dreaptă bătea măreţ în liră. Un sul de raze cade acum pieziş, şi iată O mică zburătoare captivă — un canar Trezit în colivie — salută c-un tril clar Lumina ce inundă mansarda-ntunecată. Mai viu, tot mai puternic el urcă-nalta gamă Ca-n vremea cînd sta gata să zboare în văzduh : 15 El cîntă şi n-aşteaptă să vie Sfîntul Duh, Nu ştie c-a lui viaţă se va sfîrşi cu-o dramă. Deschide-un ochi poetul, ursuz şi plin de ciudă : „Iar m-ai trezit, infame, chiar cînd găsisem tonul ?u Şi nu pricepe bardul în mintea lui cea crudă : 20 Că una e canarul — şi alta e trombonul. III „Cine te-nspiră oare, gînganie infimă, De cînţi cu-ntîia rază ?... La masa mea de scris Am stat o noapte-ntreagă şi n-am găsit o rimă, Şi mă deştepţi acum cînd am găsit-o-n vis ? 5 Pe viaţă şi pe moarte între noi doi de-acuma ! Va trebui ca unul din noi doi să renunţe ! Te-am suferit o vreme, dar s-a trecut cu gluma : Să ştii că-ţi tai de-acuma subsidiul de grăunţe !u Canaru-n colivie îşi urmăreşte trilul — 1° Şi somnoros poetul se-ntoarce spre părete... Da — nu sunt între dînşii afinităţi secrete, Căci una-i cîntăreţul — şi alta crocodilul ! IV Exasperat deodată, dînd plapuma-ntr-o parte, Tiptil înaintează spre micul lui vecin, Deschide colivia cu mîni de asasin — In colivie cîntă un condamnat la moarte ! 5 Grăbit el pune mîna pe bietul cîntăreţ Şi s-a făcut tăcere... în mîna lui de gîde Rămîne mort canarul... sinistrul bard surîde Şi-mtr-un ungher cadavrul l-aruncă cu dispreţ. 6 Dar unde cade, pare, cu mîndrele ei pene, Sărmana păsărică, un bulgăraş de aur... Se-ntinde asasinul — căscînd apoi alene, Se culcă să-şi viseze cununile de laur. Sus soarele începe acum să se ridice..,. Poetul cade iarăşi în dulcea-i somnolenţă, Un braţ supt cap şi-l trece, satisfăcut, şi-şi zice : „N-o să-mi mai facă nimeni de-acuma concurenţă !“ CIOFLECĂRIE Grupului „Tinerimea artistică“ Mi-ai aruncat mănuşa, ilustre Goliat ! Şi eu primesc duelul cu zîmbetul pe buze, Cu dolofani ca tine sînt gata să mă bat : In panoplii bogate am arcuri, archebuze Şi iatagane mîndre cu lama de Damasc, Hangere care-n teacă s-au plictisit să doarmă, Trombloane *, vincesteruri **, ca un senior fantasc — Şi cum eu-s insultatul şi-am drept s-aleg o armă, Pricepi acum ce lesne mi-ar fi să te ucid, Dar vezi, ce-ar pierde lumea, ce unic exemplar ! Prea ai părea ridicol pe carul funerar ! Renunţ dar la barbarul sistem al lui David ! Iau praştia satirii şi-n loc de pietre, glume Voi arunca în tine, rîzînd fără-ncetare : Te-oi lapida, Cioflece, cu versuri lapidare Pîn’ va ajunge clasic nemernicul tău nume ! Ţi-oi da aureola ce-o speri de-atîta vreme, Te voi tîrî de guler cu mine, în Parnas, Te-oi împăia de-a pururi... Azvîrle anateme Şi ţine-te de mine, Zoii, că nu te las ! Tromblon — puşcă scurtă, cu gura ţevii în formă de pîlnie. Vincester (Winchester) — puşcă de vînătoare. Tu ce-ai cercat deodată să fii şi vers şi proză, întocmai ea Bondreanu * cu băţ şi cu umbrelă, Cu clac peste căciulă, tu, om-metamorfoză, îmi eşti, oricum, simpatic... Hai, urcă-te-n nacelă ! 25 Prostia ta eternă mă va distra pe cale — Voi îndura cu milă chiar criticile tale, Cum păsări uriaşe pe aripele grele îngăduie să steie şi alte păsărele Ce n-ar putea ajunge în ţările cu soare... 30 Te-oi remorca cu mine... In veşnica splendoare Pe unde nu sînt neguri, ci numai lumi albastre, Vom evoca trecutul prieteniei noastre De care mi-e ruşine... Să nu ne-nduioşăm... 35 Sîntem protivniici doară... acuma pugilăm... Vom evoca pe Loghi, pe Iosif, pe Sextil, Pe Anghel, şi pe tine, sărman pterodactil, Vei fi din nou Mecena, distribuind cafea, Vei pune pantalonii cei vechi de catifea 40 Spre a părea cu dînşii că eşti şi tu artist... O, cînd mi-aduc aminte, nu pot să mai rezist... Erai aşa ridicol !... O ţin de prea mult timp... Mă întrebase Joe : „Ce caută-n Olimp Contrabandistu-acesta ?“ — I-am spus : „Fiţi indulgent ! 45 I-un bun băiat, sărmanul, deşi n-are talent ! Nu-i vina lui, stăpîne ! Aşa a fost născut !...“ Vom rechema în fine acest splendid trecut Şi vom nota în treacăt ce-a fost mai plin de haz. Şi dacă mai ai sînge să-ţi urce în obraz, 50 Eu mă voi face-a crede, ilustrul meu Cioflex, Că te-a atins o rază, că-i numai un reflex, Din sufletul acelor ou cari-ai stat alături, Tu ce-ai luat penelul drept coada unei mături Şi-ai preschimbat condeiul în bîtă de haidău !... Tip celebru în Bucureşti, care circulă pe străzi aşa cum e descris aci (n.a.)m 8 55 Vom poposi o clipă pe coasta unui nor Şi-n timp ce eu în aer voi împroşca cu clor, Tu, spre-a schimba, vei scoate frumos volumul tău, Îmi vei citi în tihnă vreo două epigrame Şi-l vei zvîrli la dracu... 60 Apoi, din an în an, Vei anunţa un studiu întins despre Chavannes * Şi... ne-om întoarce-n ţară. ** Vei trece-n altă barcă, Pîndind intimitatea persoanelor de marcă, 65 Vei scrie de poetul Coşbuc că are-o casă Cu geamurile sparte şi altele de-aceste, Şi-apoi supt stăpînirea unei mînii funeste, Vei da la mir lui Loghi, lui Iosif şi lui Anghel... Te vei simţi deodată al criticei arhanghel, 70 Alături de Ilariu... Vei patrona dueluri, Vei deveni multiplu, cercîind în mii de f eluri Să te afirmi pe lume, sărmanul meu ghiveci ! Eu — le-oi nota pe toate... că nu-s doi V. Ciofleci Supt firmamentul nostru... 75 Pe urmă, din crîmpeie, Răscumpărînd norocul de-a-ţi fi contemporan, Cu pana mea hazlie voi face un roman, Şi-apoi romanu-acesta va creşte-n epopee : Un munte de ridicol mai nalt ca Ararat... 80 In gardă deci de-acuma, sinistre Goliat ! PANTALONADĂ Cioflecăria pentru mine Incepe-a deveni un viţiu. * Pentru lămurirea cititorilor cari au avut nenorocirea să nu cunoască pînă în momentul de faţă personalitatea complexă a d-lui V. Cioflexe, declarăm că acest important personaj este şi autorul unui studiu asupra pictorului Puvis de Chavannes (n.a.). ** Pentru a evita orice confuzie, ţinem a spune că d. V. Cioflexe a fost un parizian foarte bine apreciat de... portarii muzeelor publice (n.a.)' Ce-i de făcut, că nu e bine ? Cum să închei un armistiţiu ? Mă persecută-o arătare : Un pantalon de catifea Ce strigă-ntruna : „Răzbunare !“ Ca-n Don Juan de Marana. O, pantalon, ce dramă sumbră Stîrni satira care-am scris-o, De umbli singur, fără umbră, Ca Petru Schlemihl din Chamisso Ce ţi-ai făcut proprietarul, O, pantalon rătăcitor ? Ce vrei cu mine ? Am eu darul Să renviez pe cei ce mor ? Te-ia renegat ; — oe-s eu de vină, Că ţi-am redat aureola ? Să poate fără de pricină Să-ţi pierzi în aşa hal busola ? Ce tot îmi joci şi-mi ieşi în cale, Şi tot te ţii în urma mea ? Nu mai vin vremurile tale, O, pantalon de catifea ! Păşeşte iar în tihnă Stixul !... Nu căuta în urmă-ţi trist, Căci te-a uitat de mult Cioflixul, Sărmane pantalon de-artist ! CORRIDA Ca un trufaş toreador M-am înarmat şi în arenă M-am coborît provocător, Pe umăr mantia cu trenă 5 Şi-n mînă spada de omor. Cu ochii ţintă spre torril Am stat aşa în aşteptare, Şi capa mi-o mişcăm agil, Cînd iată taurul mi-apare 10 Supt pielea lui Cioflec Virgil. Priveau la noi cu interes Senorii lumei literare Şi senorite mai ales — Toţi aşteptau cu nerăbdare, 15 Pronosticîndu-mi un deces. Din loji şi pînă-n galerii Se angajase rămăşaguri —• Şi se iveau discuţii vii — Deodată-n fîlfăiri de steaguri 20 Vin picadori pe bidivii. Dar taurul, nu ştiu de ce, Stetea hursuz, zbîrlindu-şi perii — Spunîndu-mi parcă : Lasă, bre ! In van strigau banderilerii 25 Şi senoritele : „Ollè !“ Un pas făcui atunci spre el, Să-i dau o primă estocadă — Dar se făcuse mititel — Şi milă-atunci mi-a fost de spadă 30 Şi scîrbă de aşa duel ! 11 Cînd l-am văzut aşa umil, M-am închinat la senorite — Iar taurul Cioflec Virgil, Mişcînd urechile-i pleoştite, 35 A reintrat iar în torril. VULCANII GLODOŞI Lui Virgil Cioflec şi Ilarie Chendi, spre dulce amintire... Mîincasem mult se vede-n seara ceea, Eu care-s cumpătat de obicei Ş-alt aliment nu am decît ideea. Căci poezia-i sobră, domnii mei, — 5 Dar altfel e la Lucullus la masă : Un boa nu mănîncă „funigei46, Ci o mîncare mult mai copioasă : Sterleţi * dungaţi veneau serviţi pe tave, Se perindau lachei cu faţa rasă, 10 Purtînd fazani cu garnituri grozave Pe care chiar piosul sfînt Anton Nu i-ar fi pus în cumpănă c-un „Ave !“ Cînd n-ai un pîntec vast ca un balcon, In care-atîta lume să încapă, 15 Şi cum în orice zi n-ai un patron, Ca să-ţi serveasc-asemenea agapă, Mănînci mai mult decît ţi-ar fi permis... Şi eu mă ospătasem cît un papă ! * Sterlet — cegă. 12 Dar, vai, ce-a fost cînd ochii i-am închis !., 20 Crud am plătit acea necumpătare, Căci groaznic lucru am văzut în vis... Şi se făcea prin nu ştiu ce-ntîmplare Că merg pe un teren petrolifer... Un zgomot surd venea din depărtare... 25 Plutea o atmosferă de mister, Iar sondele, macabre santinele, îşi profilau scheletele pe cer... Din ce în ce picioarele mai grele Mi le simţeam, de lutul cel cleios 30 Ce se lipea de păsurile mele... Ca un „preludiu46, un infam miros Venea ca de pe-o gură de canal Şi iată că dintr-un vulcan glodos Un om cu lătrătura de şacal 35 Inalţ-un cap hidos cu barbişon, Rînjind c-un galben rîset infernal... Creştea pînă la brîu din negrul con Şi iar cădea, ca-n urmă din noroi Să mai pompeze înc-un „foileton44. 40 Ca dintr-o rană plină de puroi Curgea venin pe gura lui murdară Şi descreştea pe urmă ca un foi... Se da afund, dar cînd să iasă iară, II văd că stă pe loc, şi că salută 45 Cu-o bucurie extra-ordinară, 13 Parc-ar vedea o mutră cunoscută... Şi-atunci zăresc din alt vulcan cum creşte încet un cap, ca după o redută... Umil răsare, parcă se sfieşte, Aruncă o privire-ntrebătoare Şi-apoi, ca alt piston, şi el porneşte. Se dă afund, cînd celălalt răsare, Şi iese iar, cînd celălalt s-afundă, Şi rînd pe rînd se-ntrec care de care Cîmpia cu mocirlă de-o inundă... In clocote noroiul negru joacă Şi groaznică-i figura lor imundă ! Se bălăcesc voioşi ca într-o troacă Şi cel citat în cronica trecută, Şi celălalt tovarăş de cloacă. Se lăfăiesc, se-ndeamnă şi strănută : Cioflecăresc cu note hilariante, Şi unul altui verva-şi împrumută... Cu invective abracadabrante Vroiau să iasă parcă din cratere, Ca umbrele din „IaduF tău, o, Dante ! Cr es cî n d spre mine ca un val de fiere, Pestilenţial venea acum noroiul, Şi-atunci am dat un strigăt cu putere : „Napoi !“ — şi-a dispărut întîi strigoiul Ca-n fundul unei vaste călimări... Dar celălalt tot mai urma războiul... „Napoi !“ strigai din nou şi lung în zări Ecoul mi-a răspuns, pîn’ ce-a pierit 75 Şi mutra celeilalte arătări... Şi-atunci din visul meu am tresărit Şi-am zis rîzînd : „Dacă voiţi, poeţi, Ca să vă fie somnul liniştit, Feriţi-vă de trufe şi sterleţi !“ SUICIDUL ŞI îNMORMlNTAREA UNUI CRITIC DE ARTA „S-a săvîrşit un furt la Ateneu. Una din pînzele cele mai bune ale maestrului Gri-gorescu, Colţ de atelier, a fost sustrasă şi înlocuită prin o copie fără valoare. D. V. Cioflec, descoperind această impietate, a publicat în ziare o scrisoare către cei în drept, cerînd anchetarea cazului.44 (Viaţa literara, no. de la 24. dec. 1907.) Ministerul Cultelor şi Instrucţiunei Publice „Un ziar din capitală a anunţat, pe baza unei scrisori particulare, că tabloul în atelier de Grigorescu, care se afla la Pinacoteca din Bucureşti, ar fi fost sustras şi înlocuit cu o copie. Ministerul, în urma cercetărilor sale, face cunoscut că acea informaţie este neîntemeiată şi că tabloul original se află neatins “ (Comunicatul din Monitorul oficial de la 2 ianuarie 1908.) Vai, ce proteiformă mai e şi disperarea ! Cu briciu-şi taie unul a gîtului arteră, Cu CO2 un altul şi-opreşte răsuflarea, Iar altul se aruncă pe geam dup-o himeră. 15 5 Preferă unii trenul ca Anna Karenina, Iar alţi postumi ca Iuda, frînghia şi săpunul, Celor grăbiţi să plece le recomand stricnina — Şi-l iau pe garanţie dac-o scăpa vreunul ! E excelent de-asemeni extractul de stramoniu * : 10 Cu siguranţă-ţi cîntă pe casă cucuvaia — Dar mai curat e totuşi cum a făcut Petroniu, Să mori cu Eunice senin luîndu-ţi baia. Frumos ştiu să moară de-asemeni Cleopatra, Lăsîndu-şi sînul fraged muşcat de o aspidă — 15 Dar scris a fost, pe groapă, să-ţi surpi tu însuţi piatra Şi morţile ilustre cu tine să se-nchidă. Tu ai făcut, Cioflece, ca-n lume nimeni altul ! Cu-al tău deces celebru ai întrecut măsura ! Spre a ţinea recordul, tu ai ales cobaltul : 20 Pe tine-n floarea vîrstei te-a „sinucis“ Pictura. Maestrul Grigorescu te-a dat, sărmane, gata ! Vezi, dragul meu, nici viii, nici morţii nu te cruţă ! Ursit-a fost pe tine ţărîna cu lopata — O ironie-a sorţii !— s-o zvîrle chiar Vlahuţă ! îi Original ai fost, Cioflece, Ai vrut să fii cu orice preţ, Priveai la toate-aşa de rece, De-aşa de sus şi cü dispreţ. * Stramoniu — plantă otrăvitoare din familia mătrăgunei. 16 5 Nimica nu făceai pe lume, Ca ceilalţi simpli muritori, Cînd porţi aşa de mîndru nume, Era fatal aşa să mori ! Ba chiar sfîrşitul tău celebru 10 L-ai anunţat original Printr-un comunicat funebru în Monitorul oficial. III Ţi-ai izbîndit în fine visul şi iată-te pe catafalc... Pe urma ta, în rînd cu lumea, cu-ai mei şoşoni smerit eu calc. Te duce unde nu-s tablouri un car purtat de şase cai : N-o să găseşti experţi pe-acolo de lucru gratis să le dai ! Emfatic pe o pernă roşă, ca epilog al astei drame, Cu grijă mare duce Nanu un mic volum de epigrame. Colivele enorme-s duse în loc de tave, pe palete, Se leagănă în mers coroane cu panglici pline de regrete. Drept torţe-aprinse St. O. Iosif şi Anghel poartă lampioane, Iar Tzigara şi A. Vlahuţă ţin capetele la cordoane. In frunte merge domnu’ Chendi, sinistrul iezuit umil, Şi după el înseamnă drumul cu lacrămi mari de crocodil. Alăturea de dînsul saltă, de el ţinîndu-se abia, Cu pasul larg şi fantomatic un pantalon de catifea. 15 Vin în monom tânguitorii, ai Vieţei literare scribi, Macabri ca în postul mare o generaţie de hribi. Urmează Scurtu, Sadoveanu, Doinaru, Sandu şi Murgoci, Purtînd pe-o bandieră moto : „Cu arta, dragă, nu te joci !“ Văd şi Viaţa românească cu d-1 Stere care vine, 20 Purtînd un steag pe care scrie : „Să fii cuviincios, creştine !“ Sunt multe panglici, multe moto şi unu-i mai frumos ca altul, Remarc pe-al pictorului Loghi : „Să nu te joci nici cu cobaltul !“ La o răscruce, Mihalache, cel mai „deştept44 din impresari, Cădelniţînd s-alăturează cu mîndrii lui turiferari *. 25 Amicul Cincinat şi-ascunde săgeata de epigramist Şi-mprovizează epitaful trudindu-se să pară trist. Ranetti şi cu Nenea Nae îşi duc Furnica lor bigamă — Şi plîng toţi trei că le dispare un musafir aşa de seamă. * Juriferar — aici, cu înţelesul de tămîietor. 18 E arborat un steag de doliu la domnu’ Anastase Simu, La domnu’ Kalinderu-asemeni — momentul a atins sublimu’. Plîng clopotele răposatul cu nota lor cea mai amară Şi iată că a stat acuma din mers coloana funerară. La Ateneu, l-au dus, fireşte, — căci nu avem alt Panteon... Şi domnul Chendi, de pe trepte, cu glas perfid şi monoton începe-un jalnic panegiric : „Mult întristată adunare î Vai, ce mai e şi viaţa noastră ! Ia, un biet muc de lumînare î Trec zilele nesăbuite ca nişte proaste «foiletoane», Te «fragmentezi»- pe zi ce merge, culegi «impresii» după toane, Mai dai un pumn în nas la altul, mai scrii o mică infamie, Te mai abaţi la vreo revistă, anunţi cîte-o monografie, Şi-apoi cînd se trezeşte-n tine arar imperiosul eu, Pe scara cea monumentală îţi faci intrarea-n Ateneu Şi strigi de-acolo-n gura mare ca vînzătorii de iaurt, Cu glas de stentor dai alarma că s-a comis un groaznic furt. C-au emigrat din rame maiştri şi-n locul lor sunt numai copii... Iar cînd îţi e mai dragă lumea, atuncea, vai ! dai ortul popii... Aşa ţi s-a-ntîmplat şi ţie pe lumea asta mult groaznic furt, Adio, dar, iubit prieten, ilustre critice de artă, Adio, da, pe totdeauna şi pentru cea din urmă oară... Pe cît ţi-a fost de grea prostia, să-ţi fie ţărna de uşoară !“ FIVE O’CLOCK Lui Iorgu Juvara I Stăpîna pretutindeni aşază flori în casă — Azi floarea-mpărătească avea rabat în piaţă — Şi crinii albi, clorotici, se săvîrşesc din viaţă, Tînjind ca cea din urmă mlădiţă dintr-o rasă... 5 Oglinda ştie numai cît s-a vopsit stăpîna, Şi sluga poate spune de caznele stăpînii, Cît s-a muncit, sărmana, întreagă săptămîna Să-şi facă albă faţa şi moale pielea mînii. Şi-a oblojit obrajii şi mîinile în colcreme 10 Şi le-a ţinut întinse în aer, ca fachirii, S-ascundă hieroglifa ce-o-nseamnă cruda vreme, Să nu i-o descifreze pe faţă musafirii. In circonflex sprinceana c-o umbră de funigeni Şi-a-ncondeiat-o meşter — şi-o dungă de carmin 15 Şi-a pus, ca să însemne pe buze şi pe gingeni Obişnuitu-i zîmbet ce-ascunde-atît venin. Un uruit de roate ; — răsună soneria... — Ah, ce plăcere rară! Comme c’est gentil, ma chère ! 20 Ce roşi bujori pe faţă ţi-a pus ştrengarul ger ! 20 Cum te întinereşte pe lume bucuria ! — Toujours aimable, dragă !... Şi-abia sfîrşeşte, iată, Şi clopotul iar sună... Şi e-o învălmăşeală De vorbe, de volane !... Ah, lumea cea bogată, Cum ştie să te-nşele şi cum se mai înşală ! 25 Aruncă fiecare o vorbă ce n-o crede Şi alta îi răspunde, făcînd o reverenţă... Maschează toţi ca struţul, deşi oricine vede In fond ce se ascunde supt mîndra aparenţă... ii : Văzut-aţi voi vreodată pletosul pin de dună, Cum e-apucat de spasmuri cînd vine uraganul ? La dreapta şi la stînga cum crengile şi-adună Şi iar si le resfiră ?... Aşa-i şi cu pianul, 5 Cînd e rugat maestrul să cînte-o rapsodie !... La dreapta şi la stînga buhosul cap şi-nclină Sărbătoritul geniu şi nu mai vrea să ştie De lumea muritoare în lumea lui divină ! Acum ea bidiviul, cînd şi-a găsit buiestrul, 10 Trec mînile-i pe clape, în maximul vitezii, Se-ncruntă şi se zbate şi-i furibund maestrul, Vai, ce păţesc acuma bemolii şi diezii ! Şi deodată parcă s-ar face-o acalmie... Dar, nu !... şi mai sălbatec prind notele să zboare ! 15 De necrezut ce poate să fac-un om, cînd ştie Să deie cu virtute din mîini şi din picioare ! 21 III Citeşte-acuma bardul. Solemn, supt policandru, Cu aerul macabru de cioclu nemîncat, Altfel ireproşabil în negru îmbrăcat, In frac... căci fracul este adesea un scafandru... 5 Cu el s-aruncă-n marea acestei lumi bizare, Scoboară, tot scoboară nemărginitul fund : El e-ncercat şi ştie că acolo s-ascund Nepreţuite stridii ce au mărgăritare ! Cu glas postum citeşte, citeşte-ntruna bardul... io Scandează cu emfază, accentuînd detaliuri ; Ca de pe-antioe ziduri, pe-obraji se scurge fardul Şi-un vînt uşor porneşte trezit de evantaliuri... Blazat, într-un fotoliu, un tip, căscînd, clipeşte, îşi şterge ochelarii, la bard se uită iar... 15 Şi-şi zice : „Doamne ! Fracul, ce mai veşmînt bizar : Adesea se termină în coada unui peşte !“ IV O clipă de repaos... Şi-un zgomot de argint, Din linguriţi mişcate în cupele de ceai... Dintr-un pahar poetul înghite cu un pai, Avînd pe-obraji lividul reflex de pipermint. 5 Maestrul nu mănîncă nici chiar zaharicale... Nu-i e celebritatea cea mai aleasă hrană ?... Stăpîna doar de-1 roagă, găseşte el cu cale Cu degetele-i sacre s-atingă o bomboană. Se fac grupări aparte, dar flirtul între tineri 10 E-acelaşi pretutindeni, atît că-şi schimbă locul. 22 Primeşte-o doamnă miercuri, şi altă doamnă vineri : Căci care dintre doamne nu-şi are five o’clock-ul ? ! Se vîntură divorţuri, şi vorbele au cheie... De-ar fi să poarte şorţul sau mîndra diademă, 15 E prodigios cît poate oriunde o femeie Cu brio să brodeze pe-aceeaşi veche temă ! Şi totuşi, dţi nu-şi lasă acolo bună parte Din sufletul lor candid, pînă ce văd odată Ce-nsarană five o’ clock-ul şi cît e de departe 20 Viaţa ăstor oameni de cea adevărată... De-aceea, cînd îţi spune, zîmbind simandicoasă, Vreo doamnă : „Primesc vineri44 — ori altă zi nefastă, Refuz-o categoric — iar dacă ai nevastă, Să te fereşti, române, de five o’clock în casă ! O LACRIMA LA DOSAR SAU TRIBULAŢIILE UNEI PETIŢII Editorului meu G. Filip I Eram pe vremuri o sărmană zdreanţă, Zvîrlită-n fundul unei lăzi murdare, Şi-ajunsă-ntr-o aşa de proastă stare, Pierdusem chiar şi ultima speranţă. 5 Trăiam în cel mai execrabil mediu, într-o infamă promiscuitate Cu fel de fel de lucruri disparate, Şi nu mai aşteptam nici un remediu. Vecinul meu adus de naufragiu, 1° Un biet şoşon, cu pneurile sparte, Ofta ades : „Sublim e-al tău adagiu, Psalmistule ! Da, toate sunt deşarte..." Alăturea o lingură coclită, Un piepten fără dinţi şi coji de ouă 15 Dormeau, tot aşteptînd o Viaţă nouă Şi-o lume mai puţin heteroclită. Mai înţeleaptă şi mai rezervată, Eu nu aveam nimica a le spune, Şi totuşi scris a fost să fiu salvată, 20 -Căci a venit o zi de redempţiune ! 24 II Era-ntr-un crepuscul murdar, Cînd m-a atins deodată O zare slabă de fanar Şi mă trezesc mirată. 5 Văd două mîni ce răscolesc Grăbite şi barbare Şi ca prin vis mă pomenesc în traista din spinare. Adio, bunul meu şoşon, Tu rabdă şi visează — Eu trec din traiul monoton în altă ipostază. III Un uruit grăbit de roţi, De mii de transmisioane, Pufneşte fumul furios Pe coşuri, în coloane ; 5 Pe scări d-a valma-n sus şi-ri jos Aleargă sute de iloţi Şi apa clocote-n cazane... Iar eu necontenit mă plimb Din vas în vas zglobie, 10 Mă-ntind, mă primenesc, mă schimb Fac hidroterapie ! în fibre lungi alerg acum Şi iată-mă, sunt pastă — Vai, ce grozav de mare drum, 15 Ce luptă şi ce chin Mi-a trebuit ca să devin Din nou albă şi castă ! 25 Din sul în sul acu descind, Val după val mă-mbie Şi iată-mă că mă desprind... Nu cîrpă neagră, cum am fost, Ci marfă bună şi cu rost : ' Sunt coala de hîrtie ! IV Stam într-o librărie, ascunsă-ntr-o testea, Cînd uşa se deschide şi zgribulit apare Un tînăr trist şi palid şi supt de nemîncare... Şi iarăşi se preschimbă a vieţii mele stea ! întreaga castitate mi-o ia pe-un ban de zece. Şi iată-mă-ntr-o scundă şi mucedă chilie, Pe masă mă atinge încet o mînă rece, îngheţ de spaimă toată... Ah, Doamne, ce-o să scrie Să fie oare-o odă în falnicul vers safic ? Vreun testament macabru ori vreun roman sinistru ?. Ah, nu... văd bine-acuma : prea scrie caligrafic, E-un postulant, sărmanul !... „Stimate domn ministru Am trei copii şi traiul mi-a devenit acerb Şi aş munci .cît şapte pentr-un modest salar, Ce vreţi ?... Nu-i gratis lemnul la firma Bela Erb Şi-i trist cînd omul n-are un socru măcelar !...“ Cunosc străvechiul cîntec... „Primiţi, et caetera...^ Ştiu proza asta tristă a vremilor moderne : Iei tocul, aşterni proza, şi-oricum prinzi a spera — Căci fiecare doarme aşa cum îşi aşterne ! V Asemeni unui june c-o floare-n butonieră, La piept eu port un timbru şi-un număr de registru, Mă rog, sînt oficială... începe-o nouă eră : Un pas mai am acuma s-ajung la dom’ ministru. 5 Dar vai ! trei ani de zile am stat nerezolvată, Trecînd din mînă-n mînă, de pe-un birou pe altul, Şi n-am putut da ochii nicicînd cu Preaînaltul... Au n-o să se sfîrşească cu toate-acestea-odată ? ! Pe la direcţia-ntîia am stat un cîrd de vreme 10 Şi-iam transmigrat în urmă jos la direcţia-treia, Apoi iar la întîia... şi-n toată vremea-aceea Am auzit atîtea prostii şi anateme ! Ce rău-crescuţi sînt, Doamne, adesea impiegaţii ! Mă înhăţau barbarii şi m-azvîrleau cu ciudă : 15 N-aş fi crezut vreodată în mintea mea cea crudă Ca pin’ la dom’ ministru să fie-atîtea staţii ! Urîtă, zdrenţuită şi-anemică la faţă, Ou timbrul rupt şi veşted, aşa eram acum : Mai galbenă ca Grozeia cel săvîirsit din viaţă, 20 Mai searbădă ca versul comis de-Anton Naum ! Dar toate au un capăt, şi iată-mă la ţîntă... Sever mă cercetează ministrul, şi tresar... Se-ncruntă o sprinceană, şi-un glas ce înspăimîntă Rosteşte : „La dosar !“ VT Ca-n ţintirim tăcere-i în arhivă... Ce-o fi făcînd sărmanul postulant ? I-o fi mîncat copiii din colivă Sau i-a mutat cu dînsul în neant ?... 27 5 Eu nu mai ştiu... dorm somnul din in-folii... Au răposat atîţia arhivari ! In juru-mi trec fantasticele molii Şi-aud cum rod în lemn lugubrii cari. Deasupra mea grămezi sedimentare 10 S-au adunat mereu şi se adună... N-aud un glas, şi ceasul nu-mi mai sună, Căci pentru mine-s toate seculare. Ca un fosil păstrez pe veşnicie O lacrimă ce am cules-o-n cale, 15 Şi-o ţin intactă ca pe-o mărturie A veşnicei dureri universale ! BACHICA Lui Alecu Şmelţ Inşiruite-n rafturi pe brînci, supt vechea boltă, In fel de fel de sticle cu epitafuri varii, Dorm rarele selecţii, recoltă cu recoltă, Precum dormeau anticii romani în columbarii. 5 „Eu m-am născut in anno o mie şi opt sute, Da, sunt Matusalemul întregilor podgorii, Văzui pe Bonaparte încununat de glorii — Sunt cronicarul vesel al bunei vremi trecute.44 „Hei, eu crescui pe coasta rîposului Vezuviu, io pe vremea cînd pe lume nu apăruse sapa. Plantat am fost de Noe,-nainte de deluviu, Şi n-am cu toate-acestea nimic comun cu apa...44 „Eu sunt contemporanul lui domnu’ Ipsilante, Şi-am apucat zavera, de Beldiman descrisă, 15 De Beldiman, sărmanul, ce nu era un Dante — Fac parte dintr-o vreme grozav de compromisă !“ „Da, îmi aduc aminte şi eu : era în anul... în anul cu zavera4*... — „Confunzi cu strada Enii ? !“ „Nu... dar erau în ţară tot vremuri de bejenii...44 20 „Ei fi din Viişoara de unde-i Sadoveanu ? !44 29 „Ştirbey îmi este tată, am vîrsta mai recentă... Nu port cămaşă scumpă ţesută din tanin, Nici chiar foaia de viţă ca Venera decentă, Căci eu nu am ce-ascunde : sunt pur şi simplu vin.“ 25 „Mă recomand : sunt Tokay, magnat de viţă veche...“ „O, taci !“ răspunde corul de sticle iridente : „Cotnarul e mai nobil, e fără de păreche“... Cresc din extrema stingă proteste violente. Se umple-ntreaga boltă de clinchete rebele, 30 Şi zgomotul din hrubă în hrubă se repetă. — Rîd sticlele bătrîne : „Am fost şi noi ca ele... Dar astea-s prea lipsite de orice etichetă !“ DOLEANŢELE UNUI EX-TROGLODIT ÎN PREAJMA SFÎNTULUI DUMITRU Lui G. Murgoci I Neparcelat era p-atunci Pămîntul în hectare, Proprietarul nu venea La termen să mă mustre, 5 Căci nu erau proprietari In vremuri cvaternare — Din peşteri totuşi m-am mutat In locuinţi lacustre. Acolo mi-am sporit un timp Tihnit progenitura, Spre seară-ntrerupeam orice Relaţii cu uscatul ; Drept orişice vestmînt aveam O frunză de datura *, Căci nudul se părea firesc, Necunoscînd păcatul. Şi-aşa, la adăpost, cum stam, Cu puntea ridicată, Cu jind priveau la noi sticlind 20 Din ochii lor de aur * Datura — mătrăgună. 31 Gentilii mastodonţi pe mal, — Doar vreun plesiozaur * Venea înot cu coada lui In uşa mea să bată... 25 Fireşte că, deşi-ncîntat De-atîta politeţe, Eu vizita nu i-o-ntorceam, Deşi-i stimam tot neamul, Şi tot asemeni mă purtam 30 Şi cu hipopotamul, Sau alte memorabile Figuri p-atunci măreţe. Era un trai patriarhal, Senin din cale-afară, 35 Un trai de castor, dacă vreţi, Dar plin de libertate ! N-aveam chirie, poliţi, bir... O, vremuri mult beate, O, paradisul meu pierdut 40 Din vremuri cvaternare î II Şi milenarii au trecut — Iar printre cataclisme Ca Prichindelul legendar Cu uriaşe cizme, 5 Eu am păşit din veac în veac, Cu slabele-mi mijloace, Pe cînd degenerau pe-un cap Atîtea dobitoace. * Cerem iertare prietenului Murgoci dacă am mutat — cu ocazia Sfîntului Dumitru — pe sărmanul plesiozaur din secundar în cvaternar (n.a.). 32 Din sud spre nord am transmigrat, io Clădindu-mi adăposturi, La apa Vavilonului, La Teba, la Ninive, Dar rînd pe rînd am părăsit Aceste avantposturi, 15 Cu nostalgia peşterii Din vremuri primitive. în Occident am apărut Apoi, lăsînd ruine, Mi-am stilizat, precum vedeţi, 26 Perfect arhitectura, Şi astăzi secession * cum sînt, . Gîndesc şi rîd în mine : Ce-ar fi s-apar într-un salon C-o foaie de datura ! iii Ah, om modern, ex-troglodit, Cum îţi mai plîng de milă ! Aşteaptă camionul jos Aiurea să te mute... 5 Nu... cel ce-a spus că marile Dureri sunt veşnic mute, A fost desigur un cretin Cu mintea imbecilă ! Ce-njurături nu se aud 10 Pe scări ! vai ! ce scandaluri ! Grozavă speţă-s cioclii, dar Hamalii-s mai teribili ! Ah, fericiţi acei ce-ajung Stăpîni inamovibili 15 Şi dorm la dulce adăpost, Retraşi în caşcavaluri. * Secession — stil în arhitectura din ultimele decenii ale secolului trecut. 33 Hipopotam, amic iubit, Te fac pe tine-arbitru : Nu eram eu mai fericit 20 In vremea cvaternară ? Se poate oare, spune tu, O viaţă mai amară, Să fii silit să transmigrezi La orice Sfînt Dumitru ? ! IV De ce n-am dispărut cu toţi Colegii mei odată — Să fiu, ca dînşii, cernozem — Şi-am fost cruţat de moarte ? 5 Azi, poate, sufletele lor S-au ridicat în Marte, Şi aeriene-acuma duc O viaţă fermecată ! Oh, unde-i astăzi scumpul meu 10 Apartament lacustru ? Să stau la adăpost, cum stam, Cu puntea ridicată, Să vie iar, cu coada lui In uşa mea să bată 15 Plesiozaurul măreţ Sau alt amic ilustru ! O, dulce trai patriarhal, Senin din cale-afară, Cînd îmi creşteam smalaua * mea 20 în plină libertate ! Cînd nu eram un Heimatlos**... O, vremuri mult beâte ! O, paradisul meu pierdut Din vremea cvaternară ! ! * Smala — cuvînt arab (preluat din franceză), aici, cu sensul de familie numeroasă. ** Heimatlos — fără patrie. PROTESTUL ClRCIUMARILOR Lui C. D. Anghel Moto : „...apelăm la toţi oamenii de bine şi cu bun-simţ... apelăm la întreaga presă din ţară... ca să se ocupe de această... lovitură ce ni se pregăteşte şi care va îngropa de vii peste 30.000 familii..." etc* etc. Protestul cîrciumarilor piteşteni (Ziarele.} Aprob şi eu protestul vostru, bravi cetăţeni de la Piteşti, Şi mă revolt cu indignare în faţa groaznicelor veşti. Da, mă revolt cu voi alături, chiar eu, umilul cronicar,. Căci nu-mi tăgăduiesc strămoşii : da, sunt nepot de cîrciumar Ï 5 Era vestit în Sfînta Vineri din Iaşi, printre negustorime, Bunicu ce vindea rachiuri, ca mine care vînd azi rime. 35 în mine s-a trezit strămoşul şi-i natural să mă revolt, Deşi sunt rudă de aproape cu prefectura de la Olt. Oe vreţi ? treizeci de mii de oameni cu legitime şi copii 10 Nu-i glumă, ca Barbara Ubryk, să fie îngropaţi de vii ! Nu-i glumă să-i strămuţi, deodată, din lumea asta-n alte lumi ! Şi să-i inviţi pe nepoftite să se declare ca postumi ! Unde mai pui că cimitire nu sunt să aib-atîta loc Conglomeratul ăsta straniu să-l poat-escamota în bloc ! 15 Ce faci, guvernule ! Opreşte ! Retrage-ţi legea în tenebre ! Sau dacă nu, dă-mi pentru-o lună concesia pompelor funebre î II Da, mă revolt şi protestez, ; . > Cînd văd că şi conservatorii, - j - Pe care, dealtfel, îi stimez, Sunt contra bietelor podgorii. 5 Ei, oamenii de viţă veche, Vestiţi şi mari proprietari, Cred că e floare la ureche Un Dumitrescu-Militari ? 36 Cu cine vor mai face-alegeri ? 10 Adio toasturi şi trataţii ! Cui oare-or mai ţinea prelegeri Ou pieptul plin de decoraţii ? Adio chef şi masalale ! Din centru pînă la Obor, 15 Prin depărtate mahalale, Gem cîrciumarii trişti în cor : Se face statul negustor ! III Va fi o linişte macabră şi noaptea neagră o să pară Că s-a vărsat pe lumea-ntreagă ca un enorm pahar de şvarţ, N-o să mai fie mese-ntinse în nopţile tîrzii de vară — Renunţă, domnule ministru, nu fi cu inimă de cuarţ... 5 Şi cum acuma vine iarna la ceasuri mai înaintate, La ceasul cînd ar fi ridicol să-ţi speli măseaua cu Odol, Nici un fanar n-o să te cheme şi-n uşi zadarnic vei mai bate : Vei rătăci prin frig şi ceaţă ca bietul Nansen înspre Pol. Biletul de deces pe uşă te-a-ntîmpina în orice loc, 10 In loc de birji, funebre dricuri te-or îmbia să te transporte — Ţi-nchipui, domnule ministru, că nu m-ar aranja ' deloc — Cum poţi să zugrăveşti cu lacrimi aşa sinistru acvaforte ! 37 Renunţă, domnule ministru, la groaznicul proiect de lege ! Nu are fiecare-ntr-însul predispoziţii de sobol — Viaţa e destul de tristă şi-aşa cum este — înţelege Că vei ucide veselia de pui pe cîrciumi monopol ! IV Onoare deci vi se cuvine, O, cetăţenilor eroi ! — Voi staţi alăturea de mine Şi eu alăturea de voi ! 5 De iscăliţi această odă, De aderaţi cap lîngă cap, Apoi vom merge toţi la vodă Să ducem jalba în proţap. Şi vodă ne va da dreptate, 10 Că nu degeaba-i de pe Rin — Şi-oricît ar fi de majestate, Tot bea cîte-un pahar de vin ! La vodă dar ! Cu legitime Şi cu copii ! Treizeci de mii ! 15 Şi eu, cu-al meu bagaj de rime, Al treizeci şi-unulea voi fi ! CREZUL MEU Nu sunt Miron Costin, nici domnul Miile Pretenţii n-am s-ajung nemuritor, Dar cred că-i bine-n aste grave zile Să se audă rîsul meu sonor. 5 Voi rîde dar, în versuri săltăreţe, Din care nici un vers nu va fi şchiop, Voi învîrti în fel de fel de feţe Al vieţii noastre caleidoscop. Voi rîde cu întreaga mea dantură 10 Făr’ să păstrez un dinte nimănui, Că nici nu am atîţia dinţi în gură, Iar alţii falşi nici n-aş dori să-mi pui. Voi rîde sincer, fără de isfială, N-am să ascund lumina sub obroc 15 Şi, nefiind Mefisto sau Păcală, Eu voi fi eu, sau nu voi fi deloc. RACHETA D-lui M. Dragomirescu etc. Celebrule între esteţi, Declari că eu, subscrisul Mirea, Sunt pur şi simplu contopirea Hibridă între doi poeţi. 5 Aceasta e o infamie, O născocire infantilă !... Ai cercetat la primărie ? Cunoşti tu starea mea civilă ? De unde-ţi iei dar îndrăzneala 10 Să mă conteşti, sărman pigmeu, Cînd eu am rude în Walhalla Şi Wotan este tatăl meu ?! Hibrid eşti tu, ilustre critic, Tu, imposibilă treime : 15 Poet, estet şi om politic, Făptuitor de triple crime ; De-aceea, pentru Dumnezeu, Ascultă-mă şi ţine-ţi firea : Căci tu eşti tu şi eu sunt eu 20 ■ Aşa cum iscălesc : A. Mirea. 40 MĂNUŞA Aceluiaşi Iubite critic şi estet Ce te căzneşti să pari subtil, Mă văd silit cu mult regret Să-ţi spun că eşti un... crocodil ! Ţi-am spus de mult şi nu e greu Să cauţi bine în registre Că Wotan este tatăl meu... De ce recidivezi, magistre ? De ce mă faci să-ţi spun mereu Că Anghel, Iosif şi A. Mirea La urmă-i un secret al meu — Treime ca dumnezeirea ! Deci, bagă-ţi asta în urechi : Am şase mîni, şi la un oaz Mănuşi am sute de perechi, Pe cînd tu nu ai nici un haz ! Da, crocodilul meu buimac, Eu nu-s nici el, nici celălalt, Dar orişicînd, ca Bergerac, De vrei, sunt gata de asalt ! Şi-acuma, daca eu nu-s el Şi dacă el susţii că-s eu, Cum să ne batem în duel ? Ce-ai să te faci cu-acest Proteu ? ! SCARA LUI IACOB Aceluiaşi şi altora de aceeaşi speţă I E mare şi mănoasă ţara noastră Şi-avem şi sucursale prin vecini, Ici curge mîndră Dunărea albastră (Vezi Strauss) — şi colo-s munţii Carpatini. 5 Avem treizeci şi două de judeţe Ce pro'sperează-ntruna an cu an, Ascundeţi-vă, voi, figuri măreţe Cioplite pe Columna lui Traian ! De fiece judeţ o metropolă, 10 Şi-n metropolă cîte-un Ateneu Bolteşte strălucita lui cupolă Supt care se afirmă cîte-un eu. Se ţin discursuri, se destupă sticle De fiecare Ateneu deschis — 15 Renvie iarăşi vremea lui Pericle Şi fastul lui Lorenzo Medicis ! II Şi-n timp ce toţi pe-un cap se-ntrec, Cînd fiecare burtăverde Cu dărnicie vremea-şi pierde Spre-a oficia în templul grec ; 5 In timpul ăsta, cum vă zic, Cînd toţi s-afirmă şi deliră, Un biet proprietar de liră, Ce n-are-ncolo alt nimic, 42 Un visător, ca un neghiob, 10 De cer şi-atîrnă nalta-i scară Pe care îngerii coboară Ca-n visul sfîntului Iacob... III Sunt primele iluzii închise-ntr-un volum, Intîia emanare a spiritului sfînt — Cu mîni de marnoş gingaş îl netezeşti acum, Făcîndu-ţi corectura la ultimul cuvînt. 5 E gata şi erata... Ce-s două-trei greşeli Pe lîng-aşa copertă ?! Un pictor cu renume Şi-a cheltuit pe dînsa trei tuburi de vopseli, Şi iat-o ca o fată cînd iese-ntîi în lume. Dar cartea stă-n vitrină şi nimenea n-o cere — 10 (Cum stăm cu teoria de cerere şi-ofertă ?) Rămîne ca o fată ce n-ar avea avere — Deşi ca zestre are un preţ fix pe copertă... Priveşte autorul şi-ascult-atîtea glume !... N-o cumpără nici unul şi toţi de ea s-anină... 15 Şi-şi zice melancolic : „Ar fi de scris volume Ce de prostii aude o carte-ntr-o vitrină ! Răbdare însă, barde ! Lumina se va face ! N-avem în toată ţara atîtea Atenee ? O carte-i ca diamantul cu feţele opace 20 Şi trebuie tăiată de vrei ca să scînteie... Va da alarma unul, şi-atunci, să vezi ediţii ! Oleacă de răbdare ! Nu năvăliţi cu toţii ! Ce garanţii aduceţi ? Hei, la o parte hoţii ! E dreptul meu acuma ca să dictez condiţii !“ 43 IV Rămîne, vai, diamantul cu feţele obscure, Nu-i nimene să-i taie frumoasele lui feţe, Să-i deie strălucirea privirile să fure — Ghinionul pretutindeni îi pune-n roate beţe ! 5 Doar vreun bovin de critic te cere-n bibliotecă — Şi mîzgăleşte-o coală cu proza-i insipidă : Talentul tău ce încă abia-i în crisalidă Grevat ţi-1 vezi deodată c-o primă ipotecă. Şi uite insipidul că ţi se urcă-n cîrcă : 10 „Hai, scrie, mă, de-acuma ! Să pot să scriu şi eu ! Căci eu sunt tu ! Hai, scrie ! Tu eşti domeniul meu ! Ori te strivesc, infame, pe loc, ea pe-o năpîircă !w Tu bucură-te însă ! Şi-ndură cu răbdare Şi las’ să te greveze : rămîi la toate rece... I5 Au nu e scos pe lume întîiul în vînzare Acela care are mai multe ipotece ? ! V Da, cîntă, rabdă, speră Aed nemîngîiet ! Deşi nu-i o carieră, Cariera de poet ! 5 Continuă cuminte, Duiosul meu neghiob, Şi urcă-te-nainte Pe scara lui Iacob. Avîntu-ţi de se curmă Pe greul drum celest, De sus aruncă-n urmă Dispreţul tău ca lest. 44 Bovinului ce rage Tu zi-i : „Rămîi cu bine !“ Şi-odată-n ceruri, trage Şi scara după tine !... SCRISOAREA DESCHISA A UNUI MELC Lui Alfred Juvara- Iubitul meu amic A. Mirea ! Au scris atîţi în chestia agrară Cu pana lor adeseaori barbară, încît să nu te prindă azi uimirea, 5 Că îndrăznesc şi eu să-mi spun părerea. Aş fi trimis-o bucuros lui Sterea, Ştiind c-obişnuieşte să plătească — Dar apăruse Viaţa românească, Aşa păţesc eu mai întotdeauna. 10 Tu ştii că-s cam greoi la mers ; Pîn’ mă decid să scriu un vers, Mă pomenesc că iarăşi trece luna. De-aceea m-am gîndit la tine, Că scrii mai mult şi ţi-ai făcut un nume, 15 Şi-apoi cunoşti atît amar de lume Ca s-o plasezi într-un jurnal mai bine. De pildă-n Viitorul, de se poate, Deşi-s conservator, dar cu „nebunii4* Eu nu fac cîrd, şi mai întîi de toate, 20 Sunt adversar convins al „fuziunii“. 46 Să revenim, gentilul meu A. Mirea, Şi s-abordăm, deci, chestia agrară. Tu ştii că eu, ca melc, trăiesc la ţară Şi nu mă duc aproape nicăirea. 25 Nu-s un nabab, dar am proprietate, Am uţi palat şi eu, şi-l duc în spate ©riunde vreau şi după cum am chef : E un palat cu totul de sidef, O raritate arhitecturală ! 30 E un nonsens clădit dintr-o spirală Şi-n el eu singur poruncesc en chef, Şi-i ordine în el, şi disciplină, Nu ca la voi... Cînd vremea e senină, 35 îmi place să mă plimb ca un burghez Şi cîte nu văd eu, cît ţine vara... Din toţi cei cari au scris, Alfred Juvara Mi s-a părut c-a scris, ştii, mai cu miez... Dar las consideraţiile grave, 40 Nu-is un sociolog, ci un observator, N-au taină pentru mine palatele burgrave, Şi pe ţăran de-asemeni l-am urmărit de-aproape. Nu-s înzestrat eu oare cu două telescoape ? N-aş fi văzut eu, spune, pe-acel instigator 45 Care aruncă-n holde, ca duhul rău, neghină ? Dar n-am văzut nimica din cele ce se spun, Ţi-o jur solemn, o, Mirea ! pe casa mea rurală, Să se sfărîme-n hîrburi măiastra mea spirală, De-a fost măcar vreo umbră a vreunui căpcăun ! 50 Nu căutaţi aiurea şi altora pricină ! Că nu e nici N. Iorga, nici G. Coşbuc de vină, Ci Sărăcia cruntă, eterna Sărăcie !... Augustul gest aruncă seminţele în glie Şi glia le primeşte cu-aceeaşi nepăsare... 47 Ca peria de deasâ, fir lîngă fir, răsare Şi se ridică holda, pămîntul trist s-ascunde. Pe-ntinderea cea verde trec legănări de unde, Polenul ca un nour de aur fin se plimbă Şi verdele în galben treptat apoi se schimbă... Lucesc grăbite seceri şi snopii saltă-n claie... Lung duduie maşina, cresc piramizi de paie, Mugeşte greu batoza, şi-n praf, ca-ntr-un infern, Trec umbre dureroase cu saci greoi în spate, Şi peste-atîtea frînte cerbici încovoiate Atîrnă greul aur ca un blestem etern ! Dispare ca prin farmec, apoi, acest tablou... Felii, ca ciocolata, se-nşiruiesc din nou Tăiate cu măsură de-a plugului cuţite... Şi... cade iar sămînţa cu-acelaşi gest august ! Palatele burgrave cu geamuri oblonite Şi-au reluat tăcerea... De-i just, sau de nu-i just, întreaga energie a robilor sărmani în depărtate porturi s-a preschimbat în bani, Şi ei, după risipa de gesturi inutile, Rămîn cu deznădejdea... Trec zile după zile, Şi deodată iarăşi fulgi mari pornesc a cerne De-ai zice că în ceruri se bat sfinţii cu perne, Sau că un trib sălbatec de gîşte emigrante îşi scutură bagajul... Cu note delirante Ursuzul Crivăţ cearcă prin horn a lui arpegii... Şi nu mai umblă nimeni, doar vreo epidemie Din sat în sat aleargă... Nu vezi un om al legii, Nici suprefect, nici doftor, nici moaşă, — nicăirea... Veterinarii numai se mai decid să vină Spre-a declara la centru că peste cea bovină S-a declarat odată cu dînşii, prin comune, Şi-uitam pe perceptorul ce-aleargă în buiestru Să puie, cît e vreme, pe ce-a rămas, sechestru... Aşa e, mult iubite şi scumpe demn A. Mirea ! N-am inventat nimica, orice şi-ori cît s-ar spune, Acestea sunt văzute cu-a mele telescoape, Şi-acum că-i frig năprasnic — ca domnul Nordenskjëld, Neaşteptînd ca cioclii să vie să mă-ngroape — Mă fac eu singur cioclu : mă culc frumos pe-un şold, Pe ochii mei cei ageri las finele pleoape, îmi pun la cord surdină şi-astup orice-orificiu. Şi-acum mă-ntreb pe gînduri : N-ar fi oare-un deliciu, Să inventaţi un mijloc, lăsînd deoparte blaga, Ca muncitorul ăsta ce-şi stoarce toată vlaga, Să poată să se strîngă, ca mine, în găoace, Şi fără nici o grijă să doarmă-n bună pace, Cît ţine lunga iarnă cu nopţile-i enorme... N-ar fi cea mai cuminte şi bună din reforme ? Ştiţi ce ?... N-aveţi nimica să-l astupaţi hermetic ? N-ar mai umbla atuncea după mălai, bezmetic, Ci-ar sta tihnit pe vatră, în loc să protesteze — O, fericiţi aceia ce pot să hiberneze ! ! CIŞMIGIUL Lui M. Sadoveanu Penultimele frunze s-au scuturat pe-alee, Şi salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea în apă cu drag ca o femeie, A pleşuvit cu totul... Prind fulgi de-omăt să joace. 5 Platanii, uriaşii grădinii, se despoaie De coaja lor frumoasă, ca după scarlatină... S-a ramolit acuma şi falnica gherghină Zvîrlindu-şi, ca în Lenau, pe vînt pălită foaie. Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană, 1° Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Şi vîntul milogeşte o tînguire vană, Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod. O foaie de catalpa * pe-o bancă solitară Cum stă uitată,-ţi pare un pergament pierdut 15 Al cine ştie cărui poet necunoscut, Ce a dormit pe-acolo în nopţile de vară... * Catalpa — arbore decorativ originar din America de Nord, cu frunze mari în formă de inimă. 50 Un carpen îşi aşteaptă să-i vie spînzuratul, Cu legănări de pendul să-şi mişte umibra-n lună... Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul 20 Ca nişte simple gîşte... Fanfare nu mai sună ; S-au dus şi doici, şi bone, şi mîndri vistavoi... Cu florile în seră închis stă grădinarul... Şi trist e Cişmigiul precum e calendarul, 25 Din care-o mînă rupe cele din urmă foi... NUNTĂ LA ŢARĂ In vîrtej de iederă nemuritoare Cuprins e tot pridvorul ca-ntr-o plasă, Şi ici un strugur, dincolo o floare Atîrnă aşezate de mireasă... 5 E~un tărăboi ameţitor de glasuri, Şi vinul vechi dă vervă tuturora, Zvârlind pe grave şi-ancestrale nasuri Reflexe purpure ca aurora. In faţa casei cîntă barosanii io încredinţaţi de-nalta lor chemare : îşi uită reumatismul veteranii, Şi cercul horei creşte tot mai mare... Dar iată că mireasa-n prag s-arată Şi, după vechea datină păgînă, 15 Ea îşi desprinde vălul ei de fată Şi-l tine-o clipă fluturînd în mînă. Asemeni unui stol de rîndunele Vin fetele în ceată zgomotoasă Şi mîinile se luptă între ele 20 Cer cînd s-apuce vălul de mireasă... 52 Bucăţi e-acuma vălul de zăpadă, Şi ea, zîmbind duioasă, îl împarte Şi fost-a scris ca un crîmpei să cadă Şi-asupra mea, cum stam privind deoparte. Şi m-am gîndit la anii mei pustii Şi la a mele-mprăştiate cînturi — Aşa mi-am rupt eu sufletu-n făşii Şi l-am zvîrlit în cele patru vînturi, CRAI-NOU Crai-nou pe cer senin s-arată, Şi cum străluce-n geamul meu, îmi pare-o unghie tăiată Din degetul lui Dumnezeu... 54 CEASORNICUL „INDEPENDENŢEI" Lui Olimp loan Ies mîni grăbite-n noapte şi-obloanele se-nchid Şi liniştea pustie pe străzi s-a aşternut. Tramvaiul cel din urmă cu zgomot a trecut, Prin negura compactă lucind ca un bolid. îşi stinge şi vecinul acuma lampa lui Şi-a mea e cea din urmă fereastră luminată. Acum cu voluptate iau lira mea din cui, Dar cînd să-ncep, departe, un ceas a prins să bată... Prelung răspunde altul cu glasu-i monoton Şi iată că începe acum „Independenţa44 Cu timbrul ei metalic străvechiul cînt breton... Recade-apoi greoaie ca plumbul somnolenţa. Aş vrea să încerc un cîntec cum n-a mai fost cîntat, în care să renvie ca-n flautul lui Pan Tot farmecul naturii... mă simt că-s inspirat... Dar ritmul „Paimpolezei“ îmi sună în timpan. Ca pe-un ţînţar obraznic l-alung şi-ncep din nou... Mai am un vers s-adaug la cel dintîi catren... Dar nu ştiu cine parcă trezeşte-un vag ecou, Şi iar îmi vine-n minte diabolicul refren. 55 Rup strunele, şi lira mi-o zvîrl ciudos supt pat... Mă culc cu „Paimpoleza“, cu ea mă voi trezi... Şi-o s-o aud întruna, şi mîni, şi nencetat De douăzeci şi patru de ori în orice zi... Fac deci apel cu lacrimi, o, fraţi întru Apolo ! Să fim uniţi o dată cu toţi, şi noi, aezii, Şi orologiul ăsta să-l dărîmăm de-acolo, Căci altfel ne dă g»ta romanţa „Paimpolezii“. DESCHAMPS LA ATENEU La Ateneu — strălucitorul lustru E-aprins ca-n serile de gală... Dar conferenţa fu extrem de pală Pentr-un aşa conferenţiar ilustru. 5 Spre-a nu-şi dezminte numele, Deschamps Bătut-a cîmpii ca un virtuos Şi-a învîrtit acelaşi sarbăd sos Pe care-1 scrie zilnic în Le Temps. Duios, asemeni unei guvernante, 10 A evocat mici murdării intime Din viaţa celui care doar cu Dante E frate prin imagini şi prin rime. Sărman Victor Hugo ! bard al luminii ! Tu, care dormi măreţ în Panteon ! Te preţuiam mai altfel noi, latinii... H Rău ai căzut pe inîna lui Gaston ! POVESTEA UNEI NOPŢI DE IARNĂ Lui C. Sandu-Aldea E-un uruit de roţi, un zgomot de uşi ce se trîntesc cu pripă... „Cupeul prinţului Sodoma*... şi-i o întrecere de glasuri, S-afirmă domesticitatea împodobită cu lampasuri, E ceasul cînd domneşte verva în a muscalilor echipă. Se-nvectivează eunucii cercînd să ieie rînd la scară, Se-nalţă bicele în aer şi e un clinchet de zăbale, De cai struniţi în neastîmpăr ; se luminează feţe pale, Ici-colo fulgeră în treacăt dintr-un inel o piatră rară ; Atras de-o mînă-n întuneric dispare valul unei trene ; Ca mantii de omăt pe umeri albesc bogatele dantele, Ca nişte flăcări blonde-n umbră s-aprind şuviţele rebele, Albesc plastrOianele şi joacă reflexe lucii pe joibene... Apoi dispare ca prin farmec această fantasmagorie, Şi, cum rămîne singur, Teatrul, învăluit în neguri, pare Un mausoleu de piatră sură păzit de două lampadare, In care doarme Arta noastră căzută-n neurastenie. Spre Capşa se îndrum-alaiul ca să mănînce ciocolată... Bat evantaliurile iarăşi şi toate mesele sunt prinse... Ce curioase atitudini mai au persoanele distinse!... 20 Ca la panopticum, pe geamuri, vreun trecător la ele cată... Nici unul nu se simte-acasă, ca prinşi de-un pictor nedibaci, Stau ţepeni, ca halucinaţii, cu ochii ficşi la vreo garafă. Cusute parcă-n aţă albă lucesc cărările la ceafă, Şi zîmbetul, şi gestul — totul e calculat şi e stîngaci. 25 Pe unu-1 supără manşeta ori dunga de la pantalon, Pe alta umbra unei pene, ori cine ştii ce vag regret... Ştiu, e grozav să-ţi intre-n coaste balenele de la corset Şi să zîmbeşti ca o martiră... O, tu, eternule plastron ! 30 Faţadă care-acoperi toate, amăgitorule decor, Cîţi după ce se-ntorc acasă nu plîng cum plînge un actor Care-a jucat un rol de rege... Aşa gîndeşte-un biet poet Ce, zgribulit, s-opreşte-o clipă şi-apoi îşi vede iar de cale... 35 Ca un discurs contradictoriu, ecoul păsurilor sale Trezeşte uliţa pustie şi-apoi se stinge-ncet-ncet... E plin de deznădejde cerul ca un volum de Schopenhauer... Poetul ca o umbră trece, urmat de umbra lui pe zid, înspre redacţia, de unde, în întunericul livid, 40 Ca nişte faruri blestemate îl cheamă becurile Auer... 59 Cu paşi de somnambul se duce şi urcă scara în spirală... Cu el odată vîntul intră şi geme lung din gang în gang... Nu mai miroase ca la Capsa p-aicea a Ylang-ylang *, Ci pretutindenea domneşte un miros greu de răbuială **... 45 In atelier dorm monştrii încă, visîndu-şi prada viitoare, Şi numai transmisionul umblă şi bîzîie ca un bondar... Ca un moşneag în agonie motorul horcăie şi-arar O par-albastră, ca un suflet ce-ar vrea să scape şi să zboare, Fosforescentă joacă-n aer... 50 In fund, noptatecii zeţari, Minerii ăştia de oraşe, ce-n fruntea omenirii merg, îşi plimbă mîinile grăbite prin casele lui Gutenberg Şi pe pereţi cu ei odată culeg alţi robi imaginari... Poetul-corector s-aşează la masă trist, cu ochii grei... 55 Desface teancurile-n grabă şi moaie pana-n călimară : Ca un potop venit deodată în urma arşiţei de vară* Cad puncte, virguli, exclamaţii pe sărăcia de idei î Transcrie iute-o telegramă şi-o dă zeţarilor avizi* Apoi, grăbit, rencepe iarăşi, căci transmisionu-i sus pe axă... * Ylang-ylang — parfum obţinut din florile unui arbore cu acelaşi nume, cultivat în Indonezia şi Madagascar. ** Răbuială — unsoare preparată din păcură. 60 Ce-i pasă lui că Ies sau Ygrec n-a învăţat de-ajuns sintaxă, C-„ai noştri44 şi cu-„ai loru se luptă mai crunt ca tragicii Atrizi ! El corectează înainte. Şi-acuma monştrii se deşteaptă, Tresar, de bucurie parcă, din somn eternii nesătui; Motorul îşi revine-n fire şi ritmic bate pulsul lui... Roiesc ciocanele pe formă, şi „puitoarea“ sus aşteaptă. Coboară foile uşoare, imaculate, albe foi !... Le prinde sulul în rotire şi altele revin la loc, Sclipesc ca o cascadă albă cînd scapă, val cu val pe scoc, Şi ies, pe rînd, stigmatizate de-al prozei zilnice noroi... Din ele creşte-o adiere de vînt răcoritor de munte... Şi-n faţa lor stă melancolic sărmanul corector şi-adună In ochi priveliştea aceasta, zicînd ironic : „Noapte bunău Tovarăşilor lui de trudă... Afară-i un potop de puncte, De albe virguli jucăuşe şi de steluţe rotitoare... Fantastic, învîrtite-n viscol, cad lostopane de ninsoare... Un zurgălău voios îl cheamă din depărtare, ca să vie, Căci i s-aştern pînă acasă covoare mîndre de hermină... Priveşte împăcat poetul, atras de vesela lumină, Şi ca o umbră-albastră piere acum în alba feerie... J©S PĂPUŞILE ! FANTEZIE DE CRĂCIUN Lui G. Vasiliu E anotimpul sfîntului Bacşiş, Şi-o lume de întruchipări bizare Se etalează iar prin galantare, Ca scoasă dintr-o pipă de haşiş. 5 Ca pentru-o intervenţie străină Vin regimente de ulani de plumb, E-un bivuac în orişice vitrină, Cu tunuri, încărcate cu porumb. Oraşu-ntreg e-o arcă a lui Noe. 10 Rămîi stupid la orice pas pe drum, Parc-ai trăi un vis de Edgar Poë Sau te-ai plimba-n muzeul lui Barnum. Sătui de-aceste jucării neroade, Deşi bugetele nu sunt enorme, 15 Exasperaţi de-a'oeleaşi calapoade, Copiii strigă-n cor : „Voim reforme !“ Ameninţă cu greva generală : „Toţi laolaltă ca un singur om Ne-om ridica şi fără şovăială 20 Vom refuza tradiţionalul pom ! 62 Ne-am plictisit de veşnica paiaţă, De idolii cu cap de porţelan, De anoştii berbeci cu lînă creaţă, Ce se rentorc în fiecare an ! Suntem o generaţie precoce, De-aceea nimeni, vai, să nu ne-aţîţe, Căci pe păpuşi ne-om răzbuna atroce, Şi-or curge-n stradă valuri de tărîţe ! Ţinînd recordul capetelor sparte, Noi fără de cruţare vom lovi — Vom renvia un treisprezece Marte, Un şi mai crîncen Saint-Barthélemy. Colegi, să facem devastări enorme ! Să fim neînduraţi cu cei sus-puşi ! Jos pomul teuton ! Noi vrem reforme ! Destul cu învechitele păpuşi !...“ PĂŢANIA CELOR TREI MAGI Lui A. C. Cuza Cu paşi grăbiţi prin noapte călătoreau trei inşi Şi erau albi drumeţii de parcă erau ninşi, Le fluturau în urmă hlamidele în vînt ; Şi ca un cerc de pară pe capul unui sfînt 5 Pe fruntea fiecărui lucea cîte-o coroană — Deasupra lor, fantastic, a nourilor goană Ii urmărea, vrînd parcă tot cerul să cuprindă, — • Dar, slab, ca un tăciune ce-ncearcă să-l aprindă Un suflu îndărătnic, o stea necontenit 1° Se lumină şi iarăşi pierea în infinit... Cu dreapta tremurîndă pe ochi, priveau în zare Şi-apoi, atraşi în noapte de tainica chemare, Porneau iar înainte... Mergeau — şi paşii lor, Cum nu trezeşti un sunet cînd calci pe un covor, 15 Pluteau ca-n vis, şi noaptea se refăcea la loc. Arareori prin stepe, la zarea unui foc Îşi zugrăveau în treacăt conturul lor spectral... li revedeai acuma pe geana unui deal Crescînd fără de veste, ca să dispară iarăşi... 20 Neobosiţi de cale umblau cei trei tovarăşi... Pluteau pe punţi înguste, se străvedeau în ape Mai albi şi mai eterici, imateriali aproape, Luau iar trup, şi-n urmă trei umbre uriaşe Se furişau cu dînşii pe ziduri de oraşe... 64 Treceau pe subt arcade făr’ a trezi un zvon Şi descreşteau în urmă din nou pe orizon, Mînaţi mereu de-acelaşi nelămurit îndemn, Şi mai departe încă spre luminosul semn Care-i chema întruna pîn’ se ivea de zori... Ce se-ntîmpla atuncea cu cei trei călători Scriptura nu ne-o spune, dar, noaptea, cei trei inşi, Cu bărbile lor albe, de parcă erau ninşi, încet, cu-acelaşi aer de nepătruns mister, Se arătau odată cu steaua de pe cer... Le fluturau în urmă hlamidele în vînt, Şi, ca un cerc de pară pe capul unui sfînt, Pe fruntea fiecărui lucea cîte-o coroană... Dasupra lor, fantastic, a nourilor goană Ii urmărea, vrînd parcă tot cerul să-l cuprindă, — Dar steaua tot mai vie pornea să se aprindă : învăluită-n nouri lupta necontenit, Se lumina şi iarăşi pierea în infinit... Astfel cele trei umbre, cei trei bătrîni pribegi Au colindat de-a rîndul împărăţii întregi. Dar într-o noapte neagră misterioasa stea A dispărut deodată... şi repede-o perdea De întuneric groaznic i-a abătut din drum... Fulgi mari, aduşi de viscol, cădeau potop acum, Şi ei, ca nişte păsări ajunse de furtună, La piept a lor hlamide zadarnic şi le-adună... Bat albele veşminte ca nişte aripi grele Şi bărbile lor albe se-ncurcă între ele ; îngreuiaţi de ţurţuri rămîn pe loc şi cată Un adăpost să afle în noaptea-ntunecată... Ca pe-alt tărîm, departe, zăresc o licărire, Se uită lung şi parcă îşi mai revin în fire, Pornesc încet, cu grijă, pe stepa de zăpadă... Ţin darurile-n mînă, de teamă să nu cadă, Şi luptă prin troiene cu Crivăţul vrăjmaş, Spre dunga luminoasă ce-o-nseamnă un oraş... Topiţi de somn cum intră acum cei trei moşnegi, Cine-ar putea cunoaşte în ei pe magii regi? Miraţi străbat pe uliţi şi stau privind la geamuri, Văd albe candelabre de-argint, cu şapte ramuri, In care cîte şapte lumini bogate ard... Nedumerit rămîne, clipind din ochi, Gaspard, Şi Melchior se-ntoarce mirat spre Baltazar, Şi nu le vine-a crede, apoi ascultă iar : O limbă cunoscută le sună în urechi, Se-nalţă tînguirea unui psalom străvechi Şi-oriunde merg le pare că tot mereu aud Aceleaşi cadenţate verset uri din Talmud, Şi pretutindeni oameni în laibăre cernite, Cu cornul pus pe frunte, cu feţe chinuite, Se bat în piept şi cheamă, gemînd, pe lehova !... Uimiţii magi atuncea exclamă : „Osana ! Ajuns-am în Judeea ! Scăpaţi de-acum suntem ! Ce-ar fi să fie-aicea, Gaspare, Betleem ! Ia să-ntrebăm mai bine...44 Şi-acum cei trei moşnegi îşi potrivesc pe frunte coroanele de regi, îşi scutură hlamida, luînd un aer demn, Dar, nesvăzînd pe ceruri misteriosul semn, Rămîn pierduţi pe gînduri... O, regi asiriani ! Nu-i încă Betleemul, — e numai —*— Darabani ! GLASUL LUI MEMNON Lui I. Oncescu Mă-ntrebi de ce am stat deoparte Oa un profet într-un pustiu, Şi-acum ce năzuiri deşarte Mă fac să cînt fără să ştiu ? 5 Era-n Eghipet cunoscută, In preajma Tebei, o statuie Ce sta de-atîtea veacuri mută... întreab-o dacă vrei să-ţi spuie... Stăpîn peste pustia-ntreagă 10 Domnea colosul neclintit — Arar c-o pasăre pribeagă Veghind pe fruntea-i de granit. Cerca Simunul să-l îngroape, Zvîrlind asupra lui nisipul 15 Şi nu-1 mai cunoşteai aproape, Aşa i se schimbase chipul. Săpase vremea răni pe dînsul Şi-acuma goalele-i orbite Adesea-i lăcrămau de plînsul 20 Atîtor ploi necontenite... 67 Prin creştetu-i crăpat în două Spre inimă făcîndu-şi cale, Se aduna bogata rouă A nopţilor subtropicale... 25 Şi iată că-ntr-o auroră Statuia cea nepăsătoare Deodată deveni sonoră Cu roua ce urca în soare... 30 35 Vibra-năuntrul lui granitul, Şi lumea plină de mirare Pîndea de-atuncea răsăritul Ca să-i asculte-a lui cîntare... Şi tu te miri că imnuri nouă îmi izvorăsc din suflet mie, Cînd l-a trezit un strop de rouă Pe Memnon mut de-o veşnicie ! NEURASTENIE Se spune că neurastenia E boala marilor oraşe Şi-i creşte groaznică domnia Luînd proporţii uriaşe. 5 în adevăr, e-atîta larmă în capitalele moderne, Că omul n-are chip să doarmă, Oricît de bine şi-ar aşterne. Atîtea zilnice dispute, 10 Atîtea mîni care fac game, Şi-apoi jurnalele-apărute Cu sîngeroasele lor1 drame, Flaşnetele şi precupeţii, Ţigani cu curse şi grătare, 15 Schimbarea gărzii cu trompeţii, Societatea de salvare. Mari camioane cu gunoaie Şi vehicule de tot neamul, Trăsuri, cucoane şi tramvaie 20 Şi tot ce poartă macadamul, 69 Uzinele ce prind să cheme Şi clopotele grele-n turle... Oraşul pare la o vreme Un monstru osîndit să urle ! 25 Tăcerea-i un cuvînt fantastic, Un pleonasm al morţii poate ; — Să ai un nerv cît un elastic, Din balamale tot te scoate... De-aceea nu mă mir că-ţi pare, 30 ©ţ provincial ce stai departe, Că-n România noastră mare Bucureşteanu-i tip aparte ! — PROBLEMA Se-ntreab-un critic : „Tu, Horaţiu, Ce stai acuma în Olimp, Pe cînd trăiai, oare cît timp Şi cam ce loc aveai în spaţiu ?“ Şi a răspuns atunci Horaţiu Cu domiciliul în Olimp : „Dragomirescu are spaţiu, Horaţiu însă n-are timp“. \ SIMBOLISM „Poemul d-lor Iosif şi Anghel, apărut în Viaţa românească, cuprinde o notă simbolistă pe care ne mirăm că au aprobat-o poporaniştii de la Iaşi...“ etc. (Ervin-Densusianu, în Viaţa nouă, nr. 24, a. 1907.) Da, simbolist e tot poemul Şi-orice erou e un simbol — Ervin, ajungă-te blestemul ! Căci numai tu i-ai dat de gol ?! 5 Da, un simbol e toată drama — Mi-au spus-o mie autorii : Petrache Carp e Rilda-mama, Ce ştie bine ce vreau norii ! Ionescu Take Hunar este — 10 Pe-un nor călare, iată-1, vine... Da, Funigeii nu-s poveste... Cum ai ghicit aşa de bine ! 72 Dar cin’ să fie oare Runa ? Şi ce-i cămaşa fermecată 15 Ce-o ţese şi-o distramă-ntruna ? Aici e drama încurcată ! Cămaşa este „fuziunea44 Şi Runa-i chiar „partidul4*, dragă ! Cum altfel să-ţi explici minunea 20 Că ţese de-o vecie-ntreagă ?. Şi că Viaţa românească, Mult enigmatica revistă, S-a şi grăbit să tipărească O dramă-aşa de simbolistă !? HORNARUL Pe cerul alb se face-o pată, Apare şi dispare iar, Şi pata asta-ndoliată E-o siluetă de hornar... 5 Se pleacă omul de cărbune, Ţinînd în mînă un odgon, Şi-ntr-un ogeac nu ştiu ce spune Ca printr-un negru telefon. Din horn în horn îşi schimbă locul, 10 La orice pas primejduit, Dar neschimbat îi e norocul... Ş-atunci cu jale m-am gîndit : De ce atîtea suferinţe Să-ndure-naltul funcţionar, 15 Cînd sunt atîtea conştiinţe, Ce au nevoie de-un hornar ?! 74 OMUL DE ZAPADÀ Lui Iancu Păucescu Dorm duşi acum copiii, şi omul de zăpadă, Albind ca o fantomă sub liniştea lunară, Stă singur şi veghează în trista mea ogradă... Albastră umbră face fiinţa lui bizară 5 Ce creşte şi descreşte sub el, cu mersul lunii... Dar nemişcat stă dînsul, cum şade o statuie. Lugubri în orbite îi înnegresc cărbunii Şi gura-i încleştată parc-ar voi să-mi spuie O taină nenţeleasă, la geam cînd mă arăt... 10 Aşa mă deprinsesem cu el să-l ştiu, dar, iată, Pe cînd scriam, o mînă a prins în geam să-mi bată Şi am văzut cu spaimă pe omul de omăt Privindu-mă ironic : „Cum ? Tot nu te-ai culcat ! “ 15 Se zgîtina fereastra la vorba lui sonoră... „în fiecare noapte văd geamul luminat : De ce veghezi tu oare pîn’ la această oră ?... De vreai în astă noapte să-ţi ţiu tovărăşie, 75 Deschide ! Stinge focul, şi lampa poţi s-o stingi... 20 Ne luminează luna ; şi eu am insomnie : In doi tot e mai lesne urîtul să-l învingi... Ştiu gîndurile tale, deşi-s un om de gheaţă : Iubeşti o mîndră formă de lut, o Galatee, Şi-ai vrea cu-a tale versuri să-i împrumuţi viaţă, 25 Ca Pygmalion statuia s-o schimbi într-o femeie Care-ar simţi iubirea şi ar putea răspunde La patima ta caldă... şi scrii vers după vers... Şi nici nu iei aminte cum unde după unde, Cum oră după oră al vremurilor mers 30 Pe faţa ta înseamnă tăcutele-i stigmate... Pe nicovala de-aur a poeziei tale Tu baţi şi nu-ţi dai seama că inima ta bate Din ce în ce mai slabă, că degetele-ţi pale De tremur sunt cuprinse, că viaţa ta o nărui ! 35 Că dai o neagră noapte de somn pe-o albă filă Şi cu-ndărătnicie tu te trudeşti şi stărui, Că pentru tine însuţi eşti cel mai făr’ de milă Călău, sărman prieten... Dac-ai veni cu mine, Ţi-aş arăta cum alţii pricep frumoasa viaţă. 40 Şi iată-mă cu dînsul de mînă prin zăpadă... Mi-am pus o albă mască şi-un domino de gheaţă... Ca doi copii nevirstnici ne furişăm pe stradă : Ne cheamă pretutindeni fereşti licăritoare, Vedem sub candelabre cum se-nvîrtesc părechi... 45 „Vezi pentru ce-ţi sacrifici tu partea ta de soare ? Şi nu-nţelegi că soare-i şi-n vinurile vechi Şi-n ochii ce scînteie ? Că braţul ce se lasă Pe umărul tău, leneş, e cel mai dulce lanţ, Că versul nu îmbată ca rochia de mătasă 50 Ce freamătă vrăjită cînd se porneşte-n danţ ?...“ Sunau a lui picioare şi mă tîra-nainte : Suflarea lui de crivăţ cînd se pleca spre mine Mă pătrundea în suflet... O, ale lui cuvinte Parcă-ngheţau în aer !... 76 „Vezi tu, să fiu ca tine, De n-aş avea sfială de soare şi de foc, Cum aş iubi viaţa şi cum aş risipi-o ! Dar omul de zăpadă e-un om făr’ de noroc ! La cea dintăie rază de soare-mi iau adio Şi mă întorc în nouri... Trăieşte-ţi dar viaţa ! Loveşte în poarta-aceasta şi intră... Bun rămas !“ Şi am simţit o mînă mai rece decît gheaţa Cum mă-mpingea pe poartă... iar straniul său glas S-a depărtat în noapte... Cu spaimă îndărăt Mi-am aruncat privirea, dar nu l-am mai văzut De-atuncea nicăirea... Ah, unde-ai dispărut Şi ce ai vrut cu mine, fantasmă de omăt ? 1907 ...Cum în poveşti din pămînt răsărea un oraş ca prin farmec* Falnic spre cerul senin înălţlnd auritele turnuri, împodobit cu grădini şi cu punţi peste ape-aruncate,. Astfel pe cîmpul viran, dătător de friguri palustre,. 5 Unde nici un pas nu trezea vreun ecou mai-nainter Ne-am pomenit într-un zori ca-mpăratul acela din basme C-un Babilon înălţat de-un fachir al naţiei noastre, j Mîndre palate sclipeau mai fantastic unul ca altuly Cu balustrade bizare, cu turnuri şi vaste cupole 10 Intr-un amestec de stiluri cu fel de fel de podoabe, | Cu guralive fîntîni şi cu peşteri şi munţi ca j decoruri,. Cu o lagună pe care cîntau voioşi barcarole Gondolierii, ca-n vremea de fast a splendidei Veneţii, Cînd Bucentaurul mîndru ieşea cu dogele-n larguri 15 Ca să arunce inelul, ca semn de logodnă, în mare... Serile-apoi deodată cu stelele cerului, magul îşi aprindea feeria de candele multicolore : Unde cătai pretutindeni luceau girandole-n umbrare, Sori luminoşi s-aprindeau, şi rachete zburînd peste case 20 Dungi sclipitoare scriau şi-apoi recădeau în buchete 78 Ca nişte flori de scîntei fărîmate de-o mînă divină, Asurzitoare orchestre chemau la chermesă norodul, Alergător cu grămada din depărtate suburbii, Zilnic atras ca romanii cei vechi în măreţele-arene 25 Care vuiau de tumultul sălbatec al gloatei barbare Cînd un atlet biruit atingea cu un umăr pămîntul. Ca-n Saturnalii, setos dăduse buzna suburul, Trenul gemea de străini şi-i vărsa prin gări încontinuu, Şi provincialii curgeau din toate ungherele ţării, 30 Dornici să vadă această minune fără păreche. Dar dup-atîtea orgii au secat milioanele multe Ce-ar fi putut să prefacă-ntr-un Iov chiar pe regele Cresus ! Ultimul speech s-a ţinut la banchetul sardanapalic Şi după ce a căzut şi potopul de lente şi stele, 35 Ca o răsplată pe fracul atîtor bărbaţi meritorii — Magul un semn a făcut şi deodată s-au stins ca prin vrajă Coruri, fanfare şi-orchestre şi sori luminoşi şi rachete, Şi, cum se darm-un castel înălţat de-un copil ce se joacă, Mîndrul oraş zgomotos a rentrât surpîndu-se-n noapte... 40 Toate-au trecut cum pe lume lăsat e ca toate să treacă, Iarna veni viforoasă şi plină de semne de spaimă. Pînă şi marea-n neastîmpăr — acum amorţise la ţărmuri. Albe corăbii cu grijă pluteau îndrumate spre faruri, Pline de ţurţuri fantastici venind ca din porturi polare. 45 Viforul noaptea-nălţa în calea grăbitelor trenuri Albele lui baricade de-omăt, strămutîndu-le-ntruna — Parcă uitase de noi primăvara cea plină de farmec ! 79 De-ai fi venit mai devreme, tu blinda şi plina de pace, Ca să arunci toporaşii albaştri pe margini de drumuri 50 Şi să avînţi ciocîrliile-n slavă cu vesele triluri ! De-ai fi trezit mai devreme viaţa din somnul letargic, Poate c-atuncea şi robul învins de nevoi seculare S-ar fi lăsat amăgit să-ţi asculte eterna chemare. Mirosul proaspăt de glie-adăpată de-atîta zăpadă, 55 L-ar fi făcut să revadă cum cresc mănoasele holde, Mînile lui prin instinct ar fi prins ale plugului coarne, Brazda durată din nou i-ar fi dat virtutea să-ngroape Marea nădejde ce doarme închisă în micul grăunte. Altfel a vrut însă soarta şi straşnică fostu-i-a pilda ! 60 Cînd s-a văzut într-atît urgisit şi de legile firii, Mult-oropsitul de toţi şi-a pierdut cea din urmă nădejde ; Plin de-o surdă mînie-adunată în suflet de veacuri Mîna pe torţă a pus scuturînd-o aprinsă în aer Şi dintr-0 dată tot cerul păli luminat de văpaie ; 65 Ruguri pe măguri ardeau, făcîndu-şi tăcute semnale, Şi-altele jos răspundeau oglindite pe funduri de ape î Se profilau pe ceruri treptat luminînd orizontul Vîrfuri de codri în flăcări, părînd nişte negre convoiuri Cari cu f ăcliile-aprinse porneau să îngroape o moartă ; 70 Clopote-n dungă băteau ca-n vreme de cumpănă-ntruna, Gloate de oameni în groaznic tumult se-ndreptau spre conace ; Cel îndîrjit şi cel paşnic, cel slab şi nevolnic de-a valma, 80 Cain lîngă Abel, alături femei cu copiii în faşe, Turbur cum curge un rîu cînd zăporul porneşte din munte* 75 Astfel mergeau în amestec să ceară dreptate sau moarte ! înfricoşată bulboană e sufletul omului, Doamne ! Limpdde-ţi pare adesea ca apa tăcutelor lacuri Ce te-amăgesc cu privelişti pe care le fură luminii, Cînd în adîncu-i păstrează atît întuneric sălbatec ! 80 Cînd îngropate-s într-însul de alţii atîtea cadavre Şi-i de ajuns un vîrtej din adînc să le-arunce dasupra ! Da, e de-ajuns un cuvînt ca o piatră-n prăpăstii să cadă Spre-a deştepta în omul de astăzi deodată ecoul Omului-fiară din noaptea cumplită-a străvechilor peşteri ! 85 Năruie tot şi nu cruţă nimic şi-n cumpeni nu pune Viaţa copiilor lui, nici pe-a sa, nici pe-a celorlalţi semeni, Moartea nu-1 spërie-n mers, şi rînjind dezgropată chiar moartea, Gura umplîndu-i-o crunt cu pămîntul de care-i el lacom. Tot ce au strîns generaţii întregi prin muncă sau pradă 90 Zboară în nouri de fum şi cade în praf de cenuşă !... Tremură toate oraşele-acum apucate de spaimă, Ziua şi noaptea patrule călări colindă pe uliţi, Fulgere-albastre-aprinzînd în treacăt pe săbii şi coifuri ; Pulsul vieţii multiple o clipă se zbate nesigur, 95 înfrigurat de alarma nutrită dibaci de ziare... Iată şi gura de bronz că începe să-şi spună cuvîntul, 81 Dojenitor şi ursuz răspîndind pretutindeni teroarea ! Satele cad în cenuşe, căci focul nu ştie s-aleagă Nici somptuosul palat, nici coliba de stuf coperită. 100 Cîţi n-au plătit pentru alţii cu viaţa lor simplă şi bună ! Oameni cinstiţi de tot satul, cu gestul romanilor antici Poala sumanului alb ca o togă pe ochi aducîndu-şi ; Preoţi bătrîni în odăjdii făcînd un semn de iertare ; Tineri apostoli ai vremii, crescuţi în izvorul luminii, 105 Dascăli cucernici de ţară, căzînd ca stejarii cei falnici, Mîndri cu braţele-n lături, de vii prefăcîndu-se-n cruce... Gîndul meu zboară acuma pios spre mormintele voastre, Vouă vă dau ce-am mai sfînt din durerile mele ! Sîngele vostru vărsat ne rămîie de-a pururi ca pildă, 110 Toţi să fim gata de jertfă şi preţ să nu punem pe viaţa Care-asfinţeşte cu noi, ci pe-aceea ce încă mijeşte, Şi-oricît de aspru calvarul ar fi — să urzim viitorul Astăzi, că nimeni nu ştie ce-aduce ziua de mîne ! REÎNTOARCEREA Ca pe-o fereastra deschisă m-ajunge răcoarea din şesuri, Butca se clatină-n mers domolit şi mă simt ca-ntr-un leagăn. Ochii se-nchid somnoroşi şi voinţa zadarnic mai luptă : Nu mai aud tropotind nici potcoava fugarilor ageri, 5 Nici unduiosul harapnic cu albul lui şfichi de mătasă Vesel pocnind în răstimpuri în liniştea nopţii sonore... Parcă alunec încet şi mă pierd într-o lume mai bună, Nu mai sunt eu, ci-i un altul ce nu-şi mai aduce aminte Cine a fost pîn-acum şi prin cîte-a trecut pînă astăzi. 10 Şi-n toropeala aceasta ce clipă cu clipă mă fură Numai mirosul rămîne atotputernic pe simţuri Şi-mi povesteşte în treacăt ce locuri anume străbatem... Aerul galben se face întîi supt pleoapele mele : Dulce-şi trimete mireasma uşoară pe vînt simziana, 83 Parcă o văd cum îşi mişcă domol filigranul de aur... Blondă e preajma şi floarea se schimbă-ntr-o fată bălaie Ce mă urmează zîmbind c-o tristă dojană-n privire... Nu ştiu de unde-o cunosc şi de ce mi-o recheamă mireasma Care dispare treptat depărtîndu-se-ncet cu fantoma... 20 Fără de veste tresar din fantastica mea reverie... Albul îmi farmecă ochii ca iarna un cîmp de zăpadă : Lanuri de hrişcă în floare lucesc supt lumina lunară. Somnul mă-nvinge din nou şi alb mi se face-acum somnul... Pare că sunt un rapsod cu barba şi pletele albe, 25 Alb peste tot îmbrăcat într-un straniu burnuz de mătase ; Dreapta mi-o razem în mers pe-un toiag cu mănunchiul de fildeş, Lira-mi la fiece pas redeşteaptă frînturi de acorduri, Parc-aş fi sunetul însuşi în mers care-şi caută drumul... Ritmic îmi sună toiagul pe lespezi de marmură scumpă, 30 Albe palate sclipesc orbitor potopite de soare, Antice statui supt arbori apar şi dispar ca vedenii... Iată acum o fîntînă păzită de nimfe marine, Roz ca o scoică-i havuzul scobit în porfir de Egipet. Patru tritoni îngenunche supt el sprijinindu-1 cu frică, 35 Apele vii forfotesc şi fruntea le-o-mbracă-n mărgele. Lîngă fîntînă m-aşez, zugrăvindu-mi umbra pe dale, Lira solemn mi-o-nalţ, şi sonorele strune de aur Scînteie-n aer ca şapte raze căzute din soare... Brusc mă trezeşte trăsura trecînd un podeţ peste-o apă, 40 Dîrdîie grinzile surd supt toaca potcoavelor grele. 84 Visul feeric surprins îşi distramă fugind canavaua... Prinde pe ceruri contur priveliştea lumii reale, Pare că supt orizont s-ar aprinde-o lumină de rampă* Palidă-ntîi ca reflexul ce doarme-ntr-o floare de nufăr* 45 Dăinuie-aşa un răstimp, cît ai sta să-ţi spui rugăciunea* Tainic-apoi ca un lînged obraz înflorit de sfială Palidu-n rumăn se schimbă treptat, cucerind înălţimea. Şi în tăcerea aceasta atîta de plină de taină, Iată că-n fund se iveşte acuma un creştet de aur* 50 Parcă un sfînt călător ar urca luminînd după dealuri... După fantasticul umbrei începe magia luminei : Flăcări de purpură vie aruncă pe-alocurea macii* Albe grămezi de zăpadă par boii ce pasc prin suhaturi* Ulii apar deşteptaţi din marea imensului verde* 55 Cruce rămîn în văzduh şi rotesc lărgindu-şi ocolul. Grauri cu zborul zvîcnit nălucesc ca o umbră de nour, Gîştele-n stoluri se-ndrumă spre bălţi lărmuind, iară cerul Fără de veste se umple acum ca de albe năframe... Ah, poezia-aceasta o simt atîta de bine ! 60 Ceasul acesta divin ce-1 trăiesc eu acum, altădată Nu era zi să nu-1 văd, dar, copil, nu ştiam cît de mare-i !’ Sună un clopot departe şi sufletul meu de pe vremuri,. Astfel cum sunetul clar se apropie undă cu undă* Simt că revine şi el, sărmanul, pierdutul meu suflet î OGLINDA Am o oglindă şi mă joc Cu razele ce le răsfrîng, Mutîndu-le din loc în loc, Le risipesc şi iar le strîng. 5 Le-adun ou drag, ca un avar, Şi-ades în sufletele voastre Cînd e mai noapte, ca un far Mi-arunc luminile albastre. Vă-ntind o punte de scăpare 10 Deasupra negrelor genuni, Şi raza mea strălucitoare Ê făcătoare de minuni. Mi-o plimb pe-atîtea feţe pale, Cînd cu oglinda mea mă joc — 15 Dar cînd îmi stă ceva în cale, Oglinda mea e-un ochi de foc. Mi-adun puterile solare Şi fulgerînd, după un semn, Ca Arhimed, în depărtare, 20 Aprind escadrele de lemn !... 86 NOCTURNA Lui G. Arghirescu Cu şvarţul meu stau singur şi e pustiu localul. Pe-un scaun lăturalnic stă dus pe gînduri ţalul. Un chelinăr dormitează eu coatele pe masă. Patroana, ca un Buddha, tronează sus, la casă, 5 Umplînd cu cifre golul fatalului registru... Prin ochiul lui de sticlă, ca un ciclop sinistru, Ceasornicul deasupra îi cată peste umăr... Bănuitor scrutează al şirurilor număr Şi vede că în vreme ce-şi mişc-a lui pendulă, 10 Treptat, şi capitalul sporeşte cu o nulă... Surîde sus, pe rafturi, o gamă colorată De sticle-n care doarme, hermetic astupată, Facticea veselie aşa de scump plătită... Supt orice etichetă pîndeşte o ispită... 15 De fum pălite-atîrnă afişele din cuie, De sus, lămpile-aruncă lumina lor verzuie, Pe-oglinzile murdare, făcînd să repercute La infinit macabrul acestei scene mute... ASFINŢIT DE LUNA Lui Leonte Moldovan Coboară peste ape luna Şi, cum şi-apropie figura, Ai spune-un cap ce se prăvale In fundul lacului de-a dura. 5 Insîngerată joacă apa Şi e-o tăcere sepulcrală : A fost pe undeva, se vede, O execuţie capitală... 88 IDOLUL PĂRĂSIT Lui M. O muză la urechea ta se pleacă Şi-mi vine-n gînd refrenul din poveste „...iar cel ce-aude şi va spune-aceste, Pin’ la genunchi de piatră să se facă...“ Pe faţa ta o rază-n treacăt joacă Şi-apoi din nou te-ntuneci fără veste : „.,.iar cel ce-aude şi va spune-aceste Pin’ la mijloc de piatră să se facă...44 întunecimea creşte-acum opacă Şi ceasu-i plin de presimţiri funeste : „...iar cel ce-aude şi va spune-aceste, De piatră pînă-n creştet să se facă...“ Şi nu mai vrea' refrenul trist să tacă... O, muză, tu, de le ştiai aceste. De ce din vreme nu i-ai dat de veste, Şi l-ai lăsat de piatră să se facă ?... PASTEL ÎN METRU ANTIC Lui Artur Stavri Trist îmi apare din neguri enormul oraş după ploaie, Soarele-i bate-n fereşti umede încă de plîns. Negrii castani îşi întind adormiţi candelabrul de ramuri... Cine-a suflat şi le-a stins albele flăcări de flori ? 5 Trece amurgul acuma pe ceruri cu dulcea-i estompă — Vesele farduri punînd ca pe o mască de mort. Cum înserează acuma clamoarea stridentă-a uzinii Umple de vaier prelung posomoritul amurg. Dreaptă-o coloană de fum se înalţă din horn către ceruri, 10 Stăruie-o clipă sporind, se risipeşte apoi, Se despleteşte-n şuviţe şi cade respinsă din slavă, Ca de pe rugul funest fumul fugar al lui Cain. 90 SONETE DE MART Lui Sextil Puşcariu I Am încercat să scriu în triolete, Cercai apoi ca Uhland o baladă, Am proiectat pe urm-o Iliadă... Emfatic mîna mi-am trecut prin plete. 10 La cap mi-am pus comprese de zăpadă, Ca alt Buf fon am tot schimbat manşete... O, cum m-aş da cu capul de părete, Ca Decebal m-aş arunca în spadă ! Un vers ! Un vers cum e un bronz de Spaethe Ce n-ar reprezintă pe Cincinat — Un vers într-adevăr înaripat, Un vers şi-apoi să mă înec în Lethe -Dar e-n zadar ! Azi nu sunt inspirat. De-aceea astăzi vă servesc sonete. II Arvers cu toate-acestea c-un sonet Şi-a pironit în veşnicie-un cui, Deşi nu exista, pe vremea lui, . Dragomirescu, marele estet. 91 5 Dar nu-s Arvers, ei un sărman poet, Şi sunt contemporanul domnului Mai sus citat, şi orice-ar fi să spui, Cît de frumos, de fin şi de discret, Hibridul critic ar strîmba din nas, 10 Şi-apoi cu o custură de-argument Tăind sonetul ce pe-un ananas. Ar decreta că nu sunt suculent... Ce vrei ?! Nu dai bacşiş — nu ai talent Aşa-i portarul nostru din Parnas ! IU Literatura noastră-i iarmarocul Spre care fel de fel de cavaleri Se năpustesc ca marile puteri Ce vor să ia cu orice preţ Marocul. 5 Ici-colo vezi Sibile cu ghiocul, Vin fii de proletari şi vin boieri, Sunt gloriile de astăzi şi de ieri, Şi toţi aleargă să-şi desfacă stocul. Ca din pămînt vezi că răsar barace, 10 Menajerii cu strigătoare firme... Se-ntind ca să te prindă mîni rapace, Te-nduioşează colo mîni infirme... Tu cugetă — şi lasă-i să s-afirme Cum poate fiecare... Dă-le pace ! IV „Ce oamend cumsecade sunt poeţii ! Cei morţi, bine-nţeles... Cei ce trăiest l-aştept să moară toţi ca să-i iubesc... O, Parcelor, lungiţi-mi firul vieţii ! 92 5 Cei morţi nu protestează, nu cîftesc, Dar ăştia vii, mai rău ca precupeţii, Mă-njură pentru-un vers în centrul pieţii, De-mi vine uneori să-nnebunesc ! Să am eu coasa ta, hidoasa moarte, io Ce hecatombe-aş face eu din ei ! Să-i văd murind aci, supt ochii mei !“ Aşa-şi zicea un critic : „Ah, ce brute ! Ce de volume nouă apărute !“ Apoi porni cu ciudă mai departe... tr : Fereşte-te de Idele lui Marte, Oricît ai crede îrf ^lÉ^Cempsicoza, Cum ţine-n veci persanu-n mînă-o roză, Tu urmăreşte-ţi gîndul pîn’ la moarte. — 5 De-ar fi să-i dai un strai în vers sau proză, Munceşte-ţi gîndul tău şi stai deoparte, Căci fără muncă nu-i apoteoză — Şi toate celelalte sunt deşarte. Dar mai cu samă-n luna ast’ nefastă 10 Munceşte îndoit şi fii cuminte, Căci moartea te pîndeşte la fereastă. Munceşte fără preget, înainte, Şi nu uita că viaţa asta proastă E ca şi antereul lui Arvinte. 93 r UNUI POET NECUNOSCUT (T. ROBEANU t 1906) Colecţii vechi, reviste prăfuite, Vă răsfoiesc şi-arar, din cînd în cînd, înduioşat, cu mîna tremurînd, Adun mărgăritare risipite. 5 M-afund sfios ca într-o necropolă Şi filele-mi par lespezi de morminte, Refac ici-colo cîte-o aureolă De care nimeni nu-şi aduce-aminte. Dau de pe-un nume umbra într-o parte . 10 Şi într-un vers aud un glas ce plînge Aşa de trist, de stîns şi de departe... Şi numele se-mpurpură de sînge... Il caut printre filele tăcute, II urmăresc din an în an cum creşte 15 Misterios din vremile trecute : Cum suferă, cum rîde, cum iubeşte... Cu fiecare vers spre el mă cheamă, I-aud acum tot mai aproape plînsul Şi, urmărit de-aceeaşi neagră teamă, 20 Mă plec şi plîng alăturea de dînsul... 94 „AMERICANISM LITERAR" Eu sunt americanul literar Şi-s înzestrat cu 32 de dinţi... Aşa-i, stimate domn S. Mehedinţi : Tot omul cu modestul său salar ! 5 Talentul meu e-ntocmai ca un bar ! Pui banul ici, şi versul a picat : Sunt, prin urmare, un automat Ca orice dascăl universitar ! Cum pentru bani, la ceasul anumit, 1° Se duce bietul om să-şi ţie cursul, Eu, pentru bani, îmi joc la poartă ursul... Atîta tot — şi cred că suntem chit. 95 CONTROVERS Subiect de meditaţie pentru d. Dragomirescu şi alţi filozofi moderni şi viitori. Garàfa esté plină Şi fila nencepută... : Au: care e de vină ? E-o înrudire mută 5 Ihtre pahar şi vers ? Ce aii; de se-m|)rumutâ ? E vrun raport invers ? Cum poate să se-ntîmple , Atare côntrovers ? 10 J Cu mîriilé là tîmple Stau ca un alt Esop : Cînd fila mi se împle De ce cu orice trop Garafa se deşartă 15 Şi scade strop cu strop ?... O, artă pentru artă ! 96 PRIN VISCOLELE BUCEGILOR în zilele de 24 martie, patru excursionişti şi cu d. Becescu Gh. Silvan cinci „şi-au luat inima-n dinţi“ — după cum spune Adevărul de la 7 (aprilie c. — „şi-au dispărut în Valea Cerbului, spre'Omul “ etc. etc. etc. Cu inime^e-n dinţi porniră Cinci Tartarini de la Ploieşti — O, muză, vino şi mă-nspiră, C-aşa subiect nu mai găseşti ! 5 Cu schiuri, blănuri, scări şi funii, Cu tîrnăcoape, alpenstockuri Cei cinci porniră ca nebunii Să urce falnicele blocuri. Pe vremea ast-aşa ursuză io Să-i însoţească prin zăpezi, , Nu s-a găsit o călăuză — Dar ei sunt curajoşi, ce crezi ! 97 Porniră dar, avînd în frunte Pe marele turist Silvan Ce însuşi el e cît un munte... Ce zic, un munte ! — un Caraiman Cercau troienii să-l îngroape, Dar el c-un gest îi da-ntr-o parte, Şi cînd vedea un stei aproape Că năvălea — el, de departe, Sufla cu focul său cel sacru, Şi-atuncea steiul de zăpadă, Schimbat în rîu de lapte acru, Curgea la vale în cascadă... Urcau din nou, săpînd tuneluri, Surpau la brazi să facă punţi Şi-aveau năstruşnice dueluri Cu urşi mai mari şi... mai mărunţi. Scrutau terenul pe-ndelete, Natura solului şi clima — Şi-umplură cîteva carnete Cu constatări de toată stima. Gustau în treacăt mineraluri Şi ciocăneau conglomerate, Şi pe supt albele portaluri Ieşeau din peşteri dărîmate. îi prefăcea în statui gerul, Oricît de gros li-era costumul — Pîn1 se-ndura la urmă cerul Şi soarele le da iar drumul... Dar iată-i sus, pe culme-n fine, Stăpîni acuma peste blocuri, Măreţi, cu feţele senine, Cum stau proptiţi în alpenstockuri ! 45 Şi cum pe piscurile ninse Nu mai puteai acum să vezi, Al bandei fotograf aprinse Cinci kilograme de magnez. Stau neclintiţi în faţa plăcii 50 Cei cinci eroi şi marii munţi Şi tot imperiul vast al păcii Şi urşii mari şi mai mărunţi ! Stăpîni apoi pe nemurire, Se gratulează călduros — 55 Silvan atuncea c-o zîmbire, Nainte de-a porni în jos : „La anul, Omule, revanşă !“ 'Şi-n urmă banda, cît clipeşti, A înhămat o avalanşă 60 Şi s-a trezit... iar la Ploieşti ! VREMEA PREMIILOR Lui N. lor ga Fumez mereu şi-am insomnie, Odaia e-necată-n fum... j E vremea premiilor — vai mie ! j Gîndesc la bietul meu volum. ] 5 5 Iar luna care-n geam luceşte, j La vremea asta-n orice an, ! Nu ştiu de ce îmi aminteşte Un craniu de-academician... 10 15 20 100 MONSTRUL DE FIER B~lui V. G. Morţun „Aleargă monstrul meu voinic, aleargă... Cu mîinile pe frînă stau, poţi merge-n pace... Inseamnă-ţi dunga ta de fum supt bolta largă : Naintea noastră drumul îşi desface Panglica lui de fier şerpuitoare... Hai, monstrul meu, voios descleaştă-ţi gura, Aruncă-ţi şuierul prelung — şi-aleargă ! Din goana* ta mi-e drag să văd natura Cu mîndrele-i decoruri schimbătoare : Păduri şi ţarini, tîrguri, sate, ape... Vin zările spre noi tot mai aproape : Ca nişte uriaşi în pas gimnastic, Cuprinşi ca de o panică, fantastic Fug stîlpii mari de telegraf în urmă... "Fug casele din sate ca o turmă Şi fuge turla după ea ca un păstor ; Ca gîturi de girafe însetate Se uită cumpeni de fîntîni la noi mirate, Se-nşiruie şi fug cantoanele-n monom Şi kilometrii fug în urma lor, Şi toate-aleargă ca pe-un hipodrom Parcă s-au pus să bată un record... 101 Şi-n fuga asta de la sud spre nord Pîn’ şi pămîntul antrenat deodată A prins să se învîrte ca o roată... Hai, monstrul meu, că iar e primăvară, înnoadă-ţi în tampoane lunga trenă... Divinul regizor a pus în scenă Cea mai frumoasă feerie iară : A pus întîi să măture Austrul Cele din urmă zdrenţe de zăpadă ; Ca unui nastur vechi, cînd e paradă, I-a dat pe cer lui Febus iarăşi lustrul ; A primenit decorurile toate, A cheltuit atîta verde şi albastru ; — Tavanul spart de-ai iernei crunt dezastru L-a zugrăvit din nou şi-acuma scoate Din garderoba lui făr’ de pereche Treptat strălucitoarele costume, Cîrpind din nou mizeria cea veche Spre a-nveseli această tristă lume... E tristă lumea, monstrul meu, priveşte : Vezi tu, în marea asta luminată In care totul reîntinereşte, Eu singur, unde trec, însemn o pată, De parc-aş fi în doliu totdeauna : De sus şi pînă jos sunt una Cu umbra mea,, de negru, ca un cioclu... Cu grije-n veci, prin vastul tău monoclu Scrutez mii de primejdii puse-n cale, Căci sunt răspunzător de-atîtea vieţi, închise în cutele de fier a trenei tale... Parlamentari cu libere permise, înalţi slujbaşi ai statului, miniştri, Suspecte mutre de casieri siniştri, Spoliatori, şi lume mai măruntă, însurăţei ce-şi fac voiajul lor de nuntă, Comişi, demimondene, barzi cu plete, Aventurieri ce pleacă să joace la rulete, 60 Şi cîţi nu port cu mine, pe cîţi nu-i am în samă... Ei beau, petrec, mănîncă şi nu ştiu sumbra dramă Ce se petrece-n mine... Vezi tu, iarăşi descinde Culoarea vieţii mele ca tuşul cel de China 65 Din călimara nopţii... Se-aprinde-acum lumina Treptat, supt capişoane, în şirul de vagoane, Şi fiecare-şi cată acuma un culcuş... Perdele şi zăvoare sunt trase-acum la uşi, îşi scoate unul gheata şi gulerul cellalt, 70 In wagon-lit se-ntinde un personaj înalt Şi sforăie cu toţii, feriţi, la adăpost... Eu singur stau de veghe şi neclintit la post, N-am voie să-nchid ochii... A, monstrul meu iubit, 75 Ce-ar fi acuma, spune, să-i prăvălim pe toţi ! Vezi cotul care-1 face Şiretul liniştit, Ţi-aduci aminte podul pe şubrezii piloţi, Ştii apa ce adîncă-i acolo în bulboane...44 ...Măreşte-acum viteza şi trena de vagoane 80 îşi zguduie întreaga coloană vertebrală, Fulgerător sporeşte a monstrului iuţeală, Descreşte depărtarea şi se iveşte podul... Dar iată că un clopot, cu nota lui sonoră, Vesteşte-n taina nopţii cea mai sublimă oră 85 Care-a sunat vreodată, chemînd la el norodul... Ascultă omul negru cu mînele pe frînă Şi îşi aduce-aminte că-i sfînta săptămână A patimilor... Vede din fugă cum s-aprind, Cum tremură pe drumuri făclii, ca puncte pale, 90 Cum joacă pretutindeni, cum se ajung pe cale Şi pier ca iar s-apară departe licărind... Tresare omul negru şi aiurit îşi duce La frunte mîna dreaptă, făcîndu-şi sfînta cruce, Brusc apăsînd cu stînga pe frînă... 103 Şi supt roţi 95 Răsună-n treacăt podul pe şubrezii piloţi, Se luminează-adîncul de fulgerări fugare, Zădarnic cheamă apa... „Hai monstrul meu iubit, 100 Inseamnă-ţi iarăşi dunga de fum supt negrul cer Aprinde-ţi ochii roşii mai vii în scăpărare, Să mergem înainte pe panglica de fier Ce-ncunjură pămîntul acesta-mbătrînit !...“ SONETE INDIGNATE Lui D. Biirileanu PROPRIETARULUI MEU DISTINS GENEALOGIST M-am săturat de zarvă şi bucluc, M-am săturat să dau din puţ în lac — Ca Diogene, marele sărac, Vreau să trăiesc o viaţă de bursuc. 5 Apartamentul meu e un copac — De cînd doream eu mobilă de nuc ! Drept ceas deşteptător îmi cînt-un cuc, Iar patul meu e un splendid hamac ! jT Sunt fericit şi nici o grijă n-am... 10 Dac-iaş fi fost şi eu un -cap mai logic, De mult din capitală mă mutam... Adio dar, proprietar infam ! Şi du-te de te spînzură de-un ram Al arborelui tău genealogic ! CONTRAST Asemeni unui japonez lampion Luceşte luna pe un ram de tei... La masă şade-un editor cu trei Mari scriitori, şi beau vin cu sifon. 105 5 E-n vervă azi simpaticul patron Şi-aprobă cele mai sanchii idei — Entuziast pledează pentru ei Privighetoarea-ntr-un ascuns amvon. Natura-ntreagă-n contra lui conspiră... 10 A doua zi cînd însă-i înmînez Ceremonios volumul meu cel nou, Se uită lung la mine şi se miră : E altul editorul la biurou — S-a stins acum lampionul japonez. VIS ATAVIC Visam că umblu prin păduri virgine, Că mă hrănesc, nu cu iluzii vane — Ci substanţial, cu beefsteak-uvi umane Şi mă simţeam aşa nespus de bine ! 5 Nu mai scriam nici versuri, nici romane... Sub baobabi dormeam... O, nopţi divine ! Trăia în vis exoticul din mine în mijlocul naturii suverane. Ca un goril eram agil şi tare, 10 Aveam stomac să-nghit o antilopă Şi o dantură ca un mastodont... Nu mă spălam pe dinţi cu kalodont... Cum nu te-aş renega cu indignare Cînd mi-amintesc, stupidă Europă ! 106 BEŢIVUL SOLITAR 1 mai Lipsit de viaţa binefăcătoare A aerului sănătos de ţară, Visînd într-o tavernă solitară, Eu stau cu lăutarul şi beau soare ! 5 Căci orice bob de strugur e-o-nchisoare, In care fierbe chestia agrară, Şi-n orice sticlă arşiţa solară A-nchis puteri în veci renăscătoare. Eu dezrobesc un şir de raze moarte... 10 Aşa sînt eu ! Sus ridicaţi dar teascul ! Lăsaţi-mă stăpîn pe tot fantascul... Stimez capacităţile deşarte... Cioroiule, mai cîntă-mi un adagiu ! Aşa... şi după mine — naufragiu ! PREMIUL MEU 4 mai Azi la Băneasa-i mare handicap Şi orişicine-ai fi, de nu eşti cal Sau un jocheu, ori cel puţin muscal, Ori o ţesală, sau măcar valtrap, 5 Nu eşti nimic... Dă starterul semnal... Pornesc celebrităţile în trap Şi Straja a bătut pe Flirt c-un cap In veritabil intelectual. 107 E-o zarvă şi-o-mbulzeală la tribune 10 Şi prosper eazâ tur ful de minune : Au trecere mîrţoagele de azi... De-aceea m-am decis şi eu, A. Mirea, Să pun un premiu spre-mbunătăţirea Degeneratei rase-a lui Pegaz ! PORTRET 5 mai Un speculant de speţa cea mai pură, Un purăţ deci. Un antic anticar, Evoluat cu vremea în librar — Căci toate-evoluează în natură. 5 Din toată casa lui de editură El este cel mai cinic exemplar — Ca mîne o să-l vezi milionar, Nefericita mea literatură ! Cincizeci de lei oferă pe-un volum, 10 Făr’ a-1 ceti, căci — crudă ironie ! — El nici măcar nu ştie să citească. Aşa e tipul meu. — Feriţi, de-acum ! Eu mi-am făcut o sfîntă datorie : Am smuls de pe-un obraz încă o mască ! EXCELSIOR! Cunosc atîţi netrebnici care zic : „Să nil pui preţ pe anii care zboară !“ Ei nu pricep că viaţa-i o comoară Şi nu prevăd în moarte-un inamic. 108 5 Lor li se pare natural să moară, Că după moarte nu mai e nimic : Nu ştiu că firea e un alambic, în care tot renaşte-a doua oară. Sub care formă viaţa-o să te cheme 1° Ca s-o trăieşti din nou în altă vreme, Tu nici nu poţi măcar să bănuieşti... De-aceea mergi şi luptă înainte, Ca dincolo, de-ţi vei aduce-aminte De viaţa ta de-acum, să nu roşeşti. NOSTALGIE Ah, suflet vagabond de Robinson, De zece luni eşti rob al capitalii ! Te-am îmbrăcat în fracul de salon, Ţi-am arătat şi flirtul mahalalii, 5 Te-am dus prin fel de fel de saturnalii, Prin locurile zise de bon-ton, în kake-walk, matchich-uri şi boston — Dar mi-e ruşine să mai dau detalii... Ce mai voieşti ?... Eu ţi-am făcut de toate, 10 Ţi-am dat ce-ai vrut : distracţii de tot felu Ai să-mi pretinzi acu ce nu se poate... Devii bucolic ?... însă n-am ce-ţi face, Că fonduri n-am. — Vreau linişte şi pace. — Ei lasă, că te-oi duce şi la Belu ! 109 PREPARATIVE 9 mai E-ajunul zilei celei mai măreţe Şi de pe-acum bătrîna capitală Se piaptănă cu grijă şi se spală Ca prinsă de-un acces de tinereţe. Ghirlănzi de flori şi-atîrnă pe ostreţe Şi tot cercîndu-şi rochia-i de gală, Ca o cochetă-n marea zăpuşală îşi face vînt cu mii de steguleţe. Apoi se dă petrecerilor pradă... Iluminaţii, muzice sonore, Şi toate celelalte ca-n tot anul... Mariţă,-nchide geamul dinspre stradă, Că simt că mi se sfarămă timpanul Şi-ncep să am vedenii tricolore... DEFILARE 10 mai îmi fac revista mea, de zece mai. Stau pe Pegaz şi nu-mi încap în piele, Căci azi prin faţa majestăţii mele Trec versuri după versuri în alai ! De la Minerva, Socec, Alcalay Sosesc troheii mei cu-armele grele, Iambi răsăriţi din ceste de cafele, Dactili uşori în trap mărunt de cai. 110 Trec anapeşti, trec iambi, trec iar trohei, Prezintă arma toţi supt ochii mei, Şi iată iar dactilii cu duiumul... Şi iar trohei şi iambi... Ho, mai sunteţi ? ! M-am plictisit de voi. Destul, băieţi ! Căraţi-vă şi rentegraţi volumul ! COLLOQUIUM Marelui Sacerdot PERSOANELE: POETUL SERVITOAREA CLEOPATRA CEASORNICUL I-IUL PAPUC AL II-LEA PAPUC UN MANUSCRIS NEISPRĂVIT CLOPOŢELUL O STICLA CU VIN I-IUL PAHAR AL II-LEA PAHAR O POLIŢA UN CONT STREŞINA CASEI UN DULAP UN PAT UN FOTOLIU UN CALENDAR DE PĂRETE UN PORTOFEL GOL O CITAŢIE VOCI DIN BIBLIOTECA etc. Scena se petrece în casa unui poet plecat în Bucovina. E noapte. Lumină fantastică de lună. CEASORNICUL Tic-tac ! Tic-tac ! I-iul PAPUC (căscînd) 5 Ce oră-i ?... CEASORNICUL Tic-tac : Dang ! dang AL II-lea PAPUC Tîrziu ! 10 CLOPOŢELUL * (pe birou) Colloquium ! I-iul PAHAR (trezindu-se) 15 Mi-e sete... STICLA Mai rabdă... AL II-lea PAHAR (suspinînd) 20 Un burghiu î 113 DOPUL N-ai grijă ! PATUL (trosnind) 25 Pac ! DULAPUL Ce-ţi este ? i-ul PAPUC Ce ai? 30 AL II-lea PAPUC (ironic) Presentiment ! CALENDARUL DE PĂRETE Mîni e zi-ntîi ! POLIŢA 35 Ce facem ?... AL II-lea PAPUC Las’ că plătim procente ! UN SEMN DE ÎNTREBARE Dar unde-o fi ? 40 UN PUNCT DE EXCLAMAŢIE Nebunul ! MANUSCRISUL Eu mine ce mă fac? îmi trebui două pagini... 45 TOCUL (plictisit) Ei aşi ! UN PORTOFEL GOL Tare-s sărac ! 114 50 UŞA Dar cînd a spus că vine ?... STICLA Tare mi-e dor de dînsul ! FOTOLIUL 55 Cu braţele deschise l-aştept... STREŞINA CASEI M-apucă plînsul... UN „VIRGIL44 DIN BIBLIOTECA Da. Sunt lacrimae rerum. * 60 UN PAHAR Prefer lacrima Christi... MANUSCRISUL Ce mutră o să-mi facă directorul revistii ! UN „UNIVERS44 SUB BANDĂ 65 Da’ bine se distrează !... UN CONT NEPLĂTIT Ei, asta nu se face ! O CITAŢIE DE LA TRIBUNAL O să-l condamne-n lipsă.. 70 SOBA Lăsaţi pe om în pace, Că toate sunt cenuşă... SCRUMELNIŢA Cenuşă, da — şi scrum ! 75 CEASORNICUL Trei ore... * Ai de ce să verşi lacrimi (Eneida, I, 462). 115 UN PAPUC Noapte bună ! AL II-lea PAPUC 80 Merçi. CLOPOŢELUL Silentium POLIŢA Protest... 85 1 CONTUL S-achite suta ! CITAŢIA Ehei?... MANUSCRISUL 90 Dar eu ?... CEASORNICUL Tic-tac ! CLOPOŢELUL Silentium tic-tacu ! 95 CEASORNICUL Tic... CLOPOŢELUL Taci odată ! CEASORNICUL > 100 Tac ! (Se opreşte şi el din mers, şi toate lucrurile celelalte cad în somnolenţa lor obişnuită.) 116 SCENA II (Se face dimineaţă.) POETUL (cu hainele boţite, cu faţa umflată de nesomn, obosit de drum, intră aruncîndu-şi geamantanul într-un colţ. Privind 5 extaziat în jurul lui) V-am regăsit în fine, o larii mei iubiţi ! Cînd sunt de voi departe, de-aţi şti cît îmi lipsiţi ! (Zărind Fotoliul) Cu braţele deschise m-aştepţi tu, drag fotoliu ! 10 Nu te uita la mine c-am unghiile-n doliu... (Către Sobă) Ţie ţi-aduc căldură... \ (Către Lampă) Ţie ţi-aduc lumină ! 15 ^ (Cu un gest larg, Îmbrăţişîrd camera) Aduc la fiecare din dulcea Biicovină Un pic de veselie !... (Melancolic) Ce oameni sunt pe-acolo ! 20 Ei ştiu să preţuiască pe fiii lui Apollo ! Cu dragoste frăţească întîmpină pe fraţi, Şi ce surori frumoase !... Hei ! patru zile-ntregi Am fost noi, cei cinci oaspeţi, trataţi ca nişte regi... Aşa e-n Bucovina, o zeii mei penaţi ! 25 (Către Oglindă, potrivindu-şi hainele) Ei, ce te uiţi la mine?! Mi-e cam boţit decoru’... Dar... nu sunt eu de vină!... E domnu Teodoru... Auzi ? ! să-mi dea el mie, poet de-ntîia clasă, Bilet de clasa-a doua? !... Ei, dar, la urmă, lasă !... 30 Cînd o să trecem Styxul, Caron pe dînsul, parcă, N-o să-1 transporte-n Hades tot în aceeaşi barcă ? !... Am stat mai treaz ca Argus... de-aceea-s cum mă vezi... 117 (Se-ntoarce spre birou şi dă cu ochii de Manuscris) Dar tu, ce faci acolo ?... Sărmane, vegetezi... 35 Ia să-ncercăm o frază... (Moaie tocul în călimară şi rămîne pe gînduri) Hm! (Tuşeşte. Ca prin vis) Dulce Bucovină ! 40 (Tresare) Nu merge... Las’ pe mine !... (Aruncă tocul şi zăreşte Citaţia) Vii chiar la apropont ! (Vede Poliţa) 45 Dar asta ! ?... (Grav) Se amînă ! (Vede Contul ; mirat) Salut, domnule cont ! 50 Cum aţi crescut ! ?... (Către Portofel) Plăteşte !... Ce stai ?... N-ai astăzi ?... Mîne ? (Vede Ceasornicul) Şi tu ?... Pe loc, repaos ?... 55 (îl întoarce şi dă cu ochii de Sticlă, pe care o ridică-n sus, adresîndu-se către Ceasornic) Deşteaptă-te, române ! (Cercetează mirat Sticla) Mai este? !... 60 (Cu bucurie) Da !... Ei, drace ! Cum l-am uitat ? ! (Toarnă în amîndouă paharele, apoi ia unul şi ciocneşte cu celălalt) Trăiască i (Bea cu sete.) 65 Nu-i rău... îmi era gura uscată ca o iască ! 118 80 (Trece de cealaltă parte a mesei şi închină cu celait pahar. Ceasornicul batej Silentium ! 70 (Ceasornicul continuă.) Daţi-mi voie... (Tuşeşte.) deşi nu-s orator... (Tuşeşte încurcat.) 75 Să vă salut... (Adresîndu-se Patului) Ilustru vechi membru fondator ! Primeşte tot respectul... ^ (Către Autorii din bibliotecă) O, membri „emeriţi*, De şoareci, deie Domnul să fiţi în veci feriţi ! (Cătră mobile) Voi, mobilele mele, „comilitonii“ mei Şi, vastă călimară, tu, puţul cu idei, Şi tu, ilustră peană, o ! scaun, o ! dulap, Iertaţi-mă cu toţii de mi-am făcut de cap De patru zile-ntruna... Voi, care m-aţi urmat, Ca nişte demni tovarăşi, oriunde m-am mutat, Şi-adesea-n nopţi de veghe aţi stat ca mărturie, Privind cum truda-mi aspră să face poezie, Tu, lampa mea, ce-adesea n-aveai un pic de gaz Şi mă lăsai prin beznă călare pe Pegaz, Tu, calendar, ce-adesea mi-ai anunţat scadenţa, Şi tu, ritmice ornic, ce-mi măsurai cadenţa, în fine, voi, 'cu toţii, societatea mea, „Care nu se mai află“, permiteţi-mi a bea în sănătatea voastră acest ,,pocal“ cu vin... (Ciocneşte) Să zicem: Vivat! Crescatl şi Floreat ! Şi-amin î... 100 (Cade în fotoliu şi-adoarme, vorbind cu întreruperi prin somn) La revedere !... Ura !... Iţcanii... Foarte bine !... 85 90 95 119 Ce paşaport ? !... Celebru!... (Pauză.) Un şpriţ!... „îndată... vine.“ Cinci şpriţuri!... Alte şpriţuri!... Spre Şpriţberg !... U ! jidanii... Vereştii... Cinci minute !... Cinci şpriţuri !... Cinci !... Paşcanii... 105 Trăiască sacerdotul !... Şampanie... banchet... Tănase... Tanasacbe... Discursuri... berechet Care nu se mai află... Adios ! (Adoarme de-a binelea şi sforăie cu deliciu.) I-iul PAPUC 110 Ei, îţi place ? ! AL II-lea PAPUC S-a îmbătat pârlitul, de glorie — şi pace ! călimara Uitaţi-vă la dînsul ! 115 OGLINDA Priviţi-1 ! Asta-i — hal ? ! PATUL Lăsaţî-1 ca să doarmă... POETUL 120 (prin somn) Ridic acest pocal... (Intră servitoarea.) S C E N A III SERVITOAREA Vai !... s-a întors conaşul !... Conaşule... POETUL 5 (deschide un ochi) Trăiască ! SERVITOAREA V-am aşternut... 120 POETUL (buimăcit) 10 O, fiică a Romei, te salut ! (Se trezeşte uimit) A... tu eşti, Cleopatro ?... SERVITOAREA Eu sunt... V-am aşternut... 15 POETUL (gătindu-se de culcare, fredonează somnoros) O, dulce Bucovină ! O, ţară pitorească !... SERVITOAREA Ce spune ? !... POETUL 20 Dulce tară !... în fine : să trăiască ! ! LA ŞQSEA Lui I. G. Duca Ce e Şoseaua ? — Este un drum de-orizontale Creat odinioară de domnul Kiseleff Şi dat în concesiune progeniturei sale De cînd în România era muscal en chef. 5 Deci vechea ocupaţie n-a dispărut din scenă, Căci Kiseleff trăieşte în orişice muscal... Şi-apoi ce e muscalul ?... Nici birjă nu-i, nici cal, Nici om — ci toate-acestea... plus o demimondenă ! Rezultă că muscalul e un conglomerat... 10 Dar pînă una-alta renunţ la definiţii Şi-am să vă spun mai bine ce fel de exibiţii Zăreşte-un biet pedestru aicea pe-nserat. Castanul şi salcîmul spun mersul primăverii, Şi cînd a lor perucă s-a scuturat pe-alei, 15 Tulburător de simţuri afrodiziacul tei Şi-mprăştie mireasma... Şi iată, serii^serii Trăsuri şi echipagiuri cu mîndre cvadrupede Ce costă o avere. Din tot acest alai 20 Cîţi nu păţesc întocmai ca bietul Diomede Ce-a fost mîncat cu poftă de propriii săi cai ! 122 încep să defileze vitrinele mondene... Bat albe muselinuri ca zmeiele din coadă, Şi tremură din goană babilonii de pene De-ai crede că-i o trupă de struţi în cavalcadă. Trec migraţiuni bizare de păsări împăiate ; Grădini de zarzavaturi se balansează grele, Cu gîturile-ntinse fug caii după ele, Ca noi în căutarea himerelor visate. P-aici Ervin nu are obsesia opincii... Vezi blonde astăzi brune şi brune mîne blonde, Matroane emailate ce ţi-au furat, o, Vinci, Surîsul invincibil al straniei Gioconde... Trec rochii asortate cu roţile trăsurii... Ce-şi zice nalta doamnă ?... „Azi trebui să desfidem. Dacă mă-mbrac în verde, să fie toate idem, Spectrali de verzi să trecem prin verdele naturii.* „Vom fi o agonie de pală crizantemă*, îşi spune-o altă doamnă — şi astfel mai departe, E-atît de variată a frumuseţii temă, încît îşi dă tributul pin’ şi hidoasa moarte. Au doliul lor şi caii şi poartă negre hamuri... Cunosc cucoane blonde ce-n cruntul lor orgoliu Ar face-o hecatombă dac-ar putea-ntre neamuri, Căci blonda e mai blondă în negrul crep de doliu ! Trăsuri, automobile... trec toţi obişnuiţii, Ai spune că salutul e-o funcţiune sacră, Ici unul îşi salută pe viitoarea soacră, Sau poate chiar nevastă... depinde de ediţii... Şi astfel mai departe, trecînd în sus şi-n jos, Apare tot ce poartă blazoane şi sufixe, Precum pe cer ies aştri la ceasurile fixe, Ca să descrie-ntruna acelaşi cerc viţios. Dar după două ceasuri alaiu-ntr-o clipită, Cînd noaptea se coboară din ramuri pe alee, Dispare ca prin farmec, căci nobila elită Nu vine să ia aer, ci aere să-şi deie... SONETE ANTIMUZICALE I Lui I. Scurtu Ah, pentr-a suta oară iar Traviata ! In dreapta iarăşi marşul din Profetul ! în stînga, Walzertraum — iar sus poetul Cum vreţi să deie manuscrisul gata ! 5 Dar dac-ar fi să scriu Mahabharata ! Eu care nu pot seri măcar sonetul ? N-aş termina chiar de-aş trăi cît bietul Bunicu-meu, bunica şi cu tata ! Nu pot să scriu, să dorm, nu-mi aflu loc... 10 Ah, pentru ce nu sunt un diplodoc, Ce proaşcă-aş da cu coada prin orhestre... De vrei să nu m-azvîrlu pe ferestre, Fă, Dumnezeule, un hocus-pocus Şi schimbă-mă pe-un ceas în diplodocus ! II Pe-un afluent al rîului Iordan Stătea a Ierihonului cetate Cu ziduri tari şi turnuri crenelate, Pe care mulţi au asediat-o-n van. 125 5 Dar iată că nu ştiu în care an O-mpresură cu oşti nenumărate Un şef de-orhestră Iosua, sau poate, Un alt erou al neamului jidan. Şi cînd văzu că nu-şi ajunge scopul 10 Nici cu berbecii, nici cu tîrnăcopul, A poruncit atunci : „Strigaţi, măi, ho Suflaţi în surle tare, cu avînt !“ Şi — bîldîbîc ! — cetatea-i la pămînt. Am să mă dărm ca tine, Ieriho ! ELEGIE In cursul vieţii mele-atît de triste Am scris atîtea cronice rimate, Ce dorm acum uitate prin reviste Şi tot nu-s încă o celebritate. 5 Am scris la Convorbirile „Junimii* Cu Petre Carp şi Maiorescu Tit — Dar m-au uitat ca de-obicei sublimii Şi nici la jubileu nu m-au poftit. Contemporan mi-era-n Contemporanul 1° V. Gh. Morţun cu-a lui poeme-n proză El e ministru azi, şi eu, sărmanul, Aştept zădarnic o metamorfoză. Am scris apoi la Viaţa lui Vlahuţă, Dar Viaţa a murit, căci n-avea zile — 15 Şi am rămas şi-acolo de căruţă ! Nu-nvie Viaţa, e-n zădar, copile ! Colaboram la Pagini literare Cu-Artur Stavri, Gorun şi alţi eroi... Azi unde sunt ? !... O, vremuri funerare ! 20 Stavri e deputat de Dorohoi î Azi scriu c-o mînă la Sămănătorul, Cu cealaltă la Viaţa românească — Dar orişice-mi rezervă viitorul, Oricum, aceste două să trăiască ! 25 La Convorbirile lui Mişu, însă, De m-eţi vedea cumva, ori la Arhiva, Să ştiţi atunci că steaua mea e stinsă : Puteţi, o, critici, să-mi mîncaţi coliva ! t VIZIUNE TELEGRAFICA (REMINISCENŢA) Un turn din zile vechi rămas, Doi spadasini. Schimb de cuvinte. Pas înapoi, pas înainte. Un zîngănit, un jalnic glas. 5 Tumult. O ceată de arcaşi. Un felinar pe-obrazul pal... Tîrziu !... Infamul ucigaş ? Departe un galop de cal... 129 WAGNERISM Azi-dimineaţă Cişmigiul părea un parc de vechi castel, Şi, ca un rege singuratec, eu singur mă plimbam prin el. Treceam cu mînile la spate, tăcut, pe-aleele pustii, Copacii moţăiau din creştet ca nişte uriaşi cheflii. 5 Dar iat-un brad că se deşteaptă şi cu un ram bătînd uşor, Asemeni unui capelmaistru le dă semnal în do minor. Buimaci de somn se-ntind giganţii trosnind a lor încheieturi Şi tumultuoşi pornesc să cînte preludiul unei uverturi. Ca un catarg interminabil dasupra negrelor boschete, 10 Un plop s-alintă-n neastâmpăr, bătînd din mii de castaniete. 130 Un tei stufos ca un Dinicu s-a deşteptat acum şi el Şi amoroso plînge-n umbră cu nota lui de violoncel. Privindu-se ca-ntr-o oglindă în luciul apei liniştite» Din harfe sălciile cîntă ca nişte fete despletite. 15 Alăturea, ursuz, platanul, mîncat şi găurit de ploi. Prin scorburile lui respiră cu note grave de oboi. Tresare ca din altă lume, mişcîndu-şi foile ei late* Şi, la răstimpuri, zgomotoasă din talgere catalpa bate. Se întregeşte simfonia şi tot mai veselă devine, 20 Staccato păsările cîntă din fluiere şi piculine... Divin era concertul, gratis şi fără de compozitor f Iar eu, ca Ludwig, melomanul, în sală singur spectator. Şi-o lebădă misterioasă vîslea pe apa-aşa de lin... De ce n-am dispărut ca tine, fantasticule Lohengrin l ARCA LUI NOE îmi recitesc volumul rîzînd şi, fără voie, Printr-o apropiere bizară de idei, îmi vine-n gînd celebra corabie-a lui Noe. El şi-a făcut o arcă — eu, caleidoscop : 5 Deci pot să doarmă-n pace contemporanii mei Şi frică nu le fie de-un viitor potop. Pieri-va chiar Antipa, acest Noe modern, Ce şi-a zidit o arcă superbă la Şosea — Eu însă n-am subvenţii, ca el, de la guvern : 10 Eu mi-am clădit din versuri eterne arca mea Catarg mi-a fost condeiul, şi pînză fantezia, Iar platoşă solidă prostia lor cea grea. Da, m-am blindat mai trainic ca „Belgica“ şi „FramuF. Căci ce blindaj e oare mai trainic ca prostia ? 15 Şi-acuma daţi-mi voie să vă servesc programul ! Din vastul regn de bestii, şi pure şi impure, Eu mi-am ales cu grijă cîte-un specimen rar Şi am cîteva piese din cele mai obscure. Intraţi, onorat public... Un leu cincizeci volumul... 20 Aceste e un şarpe... zis „şarpe cu-ochelari“... E-n stare să vă-mbale pe toţi dacă-i dau drumul... Precum vedeţi, nu este reptil de mîn-a doua... înghite mai cu seamă poeţi, dar nu-i digeră. Priviţi-1 cu-atenţiune : e cel mai mare boa. 25 Nu muşcă... Dar să trecem acum la mamifere... Colecţia e bogată, şi autorul speră S-o mai sporească încă cu alte juvăere. Vedeţi aci şacalul... E puţintel la trup Şi mai puţin la suflet... dar foarte-nteresant : 30 S-ar zice-o corcitură de vulpe şi de lup... Nu v-apropiaţi prea tare, că muşcă pantalonii ! L-am pus în cuşca asta şi-i dau cîte-un calmant, Cîte-un picior pe oră... ică-1 stăpânesc demonii. Luaţi seama... Se hrăneşte cu orice-i dai : hîrtie, 35 Grafit, peniţe, tocuri şi bea numai cerneală... E monstruos... Să trecem la altă colivie... Aici sunt papagalii cu pene decadente... Dar să-i lăsăm în pace, c-aici e zăpăceală... E amator vreunul de ţipete stridente ? ! 133 40 Nu ?... Bine. Să ne-ntoarcem acum la pachiderme... Aici am un specimen cum n-are nici Barnum : Vai ce distanţă-i între un pachiderm şi-un vierme ! Aţi nimerit-o bine : e-n ora lui de baie... Priviţi-1 cum îşi scaldă frumosul lui volum,.. 45 Un aşa nud desigur că n-avea nici Danae ! El face o avere... da, el e-al meu tezaur ! Ce n-aş fi dat pe dînsul în arca mea să-l am — Aş fi fost larg ca Joe, cînd a plouat cu aur ! Dar a venit el singur şi s-a vîrît în arcă ! 50 Nu m-a costat nimica acest hipopotam... Vă rog trataţi-1 bine ca pe-un subiect de marcă, Că-i foarte irascibil şi foarte gastronom... Mănîncă rente proprii, dar cînd e mînios E-n stare pachidermul să deie şi la om... 55 E plină arca toată, precum v-am arătat, Ou fel de fel de tipuri de sus şi pînă jos, Şi-acum îndrept busola spre muntele-Ararat... Pot să se spargă norii, escamotînd uscatul, Să crească formidabil în jurul meu potopul, 60 Să fie tot o apă de-a lungul şi de-a latul, Eu n-am să-mi uit o clipă sublima mea menire, Ci voi pluti deasupra cu Caleidoscopul, Salvînd de-a doua oară această omenire ! 134 Cînd însă curcubeul va da semnal de pace Şi apele în matcă se vor retrage iar, Eu voi descinde vesel cu-a mele dobitoace. Şi-apoi, ca Noe, drumul le-oi da, sau cine ştie De n-o să fiu mai practic, şi ca un impresar De n-oi porni-n turneuri cu-a mea menagerie ? ! EPILOG MUZA Ai fi putut să scrii Atîtea variante, Brodînd cioflecării Şi hilariante. POETUL Aşa-i, dar ei s-au dus Şi n-o să mai apară : De-aceea-s indispus 1° Din cale-afară ! MUZA Nu-i plînge în zadar ; Cel mort de-o diatribă Nu reînvie iar, 15 Că nu-i amibă ! POETUL Atuncea să-i iertăm, Să doarmă în neştire Tihniţi... Să le cîntăm 20 Un Dies irae *... MUZA Da, dragul meu poet, Rămîie-acolo undi-s — Hai, şi-om clama-n duet 25 Şi-un De profundis ** ! Ziua mîniei, titlul unui cîntec din slujba pentru morţi la catolici. ** Din adîncuri, rugăciune pentru morţi. SONETE RUSTICANE PROLOG Mi-a dat gînsacul cea mai fină pană Şi-un strugure de boz mi-a dat cerneală Zicîndu-mi : „Scrie cea mai colosală Poemă scrisă-n Dacia Traiană. 5 Să pui într-însa viaţa rusticană Cu disciplina ei patriarhală : La opt te culcă şi la trei te scoală, De vrei să cînţi natura suverană !“ Gînsac iubit, poţi să te umfli-n pene ! 10 Am să te-ascult, cu toate că mi-e lene, Şi-oi căuta să fiu la înălţime Spre-a dovedi, cînd vreau, ce pot să fac Cu patru strofe, cinci perechi de rime, C-un boz şi cu o pană de gînsac ! CUCOŞUL Mereu aud prin somn prelungi somaţii Şi cresc biruitoare cucuriguri... Ai spune un norod cuprins de friguri Trezit în zorii unei proclamaţii... 138 Cu somnul luptă ochii mei nesiguri : Sînt în Stambul ori am halucinaţii ?... Văd valurile unei brave naţii Escaladînd ale robiei diguri... Tot mai strident s-aud cîntînd cocoşii... Mă scol... Pe cer o semilună pală Şi în ogradă numai fesuri roşii... S-au ridicat găinile rebele : Hai, dă-le-o constituţie liberală Şi tu, Abdul Hamid al curţii mele ! RĂSĂRITUL SOARELUI Îmi sorb acum cafeaua în balcon... Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare... Un tunet, cînd şi cînd, în depărtare * Incearc-o gamă, ca un bariton. Ce-o fi fierbînd la răsărit, în zare, Divinul nostru nevăzut patron ? Îşi potcoveşte caii Apolon, Ori ce să fie-acest incendiu mare ?... Tot mai compacţi ies aburii acum, Dar flăcările cresc mai vii şi ele, Din ce în ce tot cerul îl cîştigă... Şi iată că, prin nourii de fum, Ca un simbol al României mele, Răsare-o uriaşă mămăligă ! PAINGUL Cercam tihnit o nouă poezie, Ca să-mi continuu ciclul de la ţară,, Cînd fantomatic prinde să transpară Pe manuscris o umbră viorie. 5 Privesc mirat şi văd din bagdadie Cum un paing, torcînd un fir, coboară Asemeni unui saltimbanc pe sfoară, Treptat mărindu-şi pata pe hîrtie. s, Ce cauţi tu, o negru musafir, Ori te-a atins al lirei mele cîntec ? — Dar el se leagănă pe albu-i fir : „M-am coborît să-mi văd şi eu de pîntec, Căci eu, la masă, nu consum idei — Eu fac, nu scriu, ca tine, Funigei"... VIS BIBLIC Am fost să-mi văd ocolul meu de vite — Sărmanele, duc lipsă de nutreţ... Am dejunat apoi, şi într-un jeţ Am aţipit vreo cîteva clipite. 5 Şi iată-n vis mi-apar şapte poeţi Slabi, jigăriţi, cu feţe scofîlcite, Şi-alţi şapte graşi, cu burţile boltite, Păscînd în mijlocul unei fîneţi. Ca Faraon am tresărit cu frică 10 Şi am strigat : „Iosife, tu explică Ce-o fi-nsemnînd aceste lighioane ?“ 140 Şi-a zis losif atuncea : „Faraoane ! Fă material pe şapte ani, că-n tară Va bîntui o criză literară !“ INDIGNARE RECIPROCA — Cu pana ta măiastră cinci sonete Am scris, cum vezi, pînă acum, gînsace — Dar pana s-a uzat şi nu mai face — Dă-mi altă pană... — Nu, destul, poete ! 5 Vrei să mă jumuleşti de viu ? ! Dă-mi pace Plătesc cam scump promisele cuplete. Eu nu-ţi mai dau nimic... Mii de regrete ! De-aci încolo scrie cum îţi place !... — Măcar o pană dă-mi, te rog, confrate ! 10 Salvează-mă ! Acesta-ţi este rolul ! — Las’ c-am salvat o dată Capitolul Noi, gîştele — şi tot am fost mîncate... Purtarea voastră nu-i deloc galantă... — Hai, marş de-aci, friptură ambulantă ! SCRISOARE De cînd trăiesc la ţară, Sacerdote, M-a convertit, ca pe Rousseau, natura ; De-aceea de-astăzi las literatura Şi-azvîrl în foc carnetul meu de note. 5 De-acum mă pun serios s-adun bancnote, In pod îmi spînzur lancea şi armura, Şi cum vă spun, am să vă fac figura, Chiar dac-aş şti că-s Anghel Buonarrote ! 141 Ce-atîta artă cînd în pruni rodeşte Aperitivul zilelor de mîne, Cînd am hameiul dospitor de pîne Şi mă-nveşmîntă cînepa şi inul ? ! Vezi, Sacerdote, astfel se sfîrşeşte Cariera mea... Aşa mi-a fost destinul ! AMORUL ORB Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată !... Dar ambii sapă sumbre galerii, Ca doi mineri înmormîntaţi de vii Ce-n întuneric, făr’de lămpi, se cată. — Atraşi de-aeeleaşi tainici simpatii, Boltesc tuneluri lungi ca să răzbată, Şi solul sună, unde prind să bată, De zvonul surdei lor telegrafii. — Tot mai aproape se aud, şi tot Mai harnici sapă vesel să s-ajungă, Şi dup-atît ocol şi cale lungă Se întîlnesc deodată bot în bot Sub bolta nupţială a cupolei... Şi iată, astfel se iubesc — sobolii ! — 143 RĂSPUNS LA O SCRISOARE „...Sunt cîteva săptămîni de cînd am aflat că în literatura românească a apărut un poet ce semnează A. Mirea... 5 în consecinţă vă invit a părăsi numele de A. Mirea care este ai meu şi al unchiului meu, domiciliat în Cîmpulung44... etc. Paris A. Mirea Unchi fericit ce are-aşâ nepot ! Nepot ferice, vrednic de-aşa unchi î — Fiindcă-i monstruos acest mănunchi De trei A. Mirea... iată ce soeot : 5 Declar de mai-nainte că nu pot Să mă reneg — chiar de-aţi cădea-n genunchi, Surcea de neam şi tu, ilustre trunchi, Şi m-aţi ruga cu neamul vostru tot ! 144 Eu sunt A. Mirea şi voi fi în veci Adevăratul, singurul, sublimul ! Şi nu-mi împart cu nimeni nemurirea, îţi interzic eu dumitale, deci, Ca să mai iscăleşti de-acum A. Mirea... Căci prea mi-ai compromis pseudonimul ! REGINA MAB Sînt mîndre seri cu lună plină, cînd nu m-aş da nici pe-un nabab, Şi-acelea sînt cînd vine-n taină ca să mă ia regina Mab In cărucioara ei făcută din darul unei scoici marine... Mi-aruncă-n geam o perlă-n treacăt şi-mi strigă dulce : „Hai cu mine !“ 5 în lături dau atunci oblonul şi-ntreg azurul intră-n casă... Şi cum un spectator la teatru în garderob paltonu-şi lasă, Aşa îmi lepăd eu argila, vestmîntul ăsta de celule, Şi ca un clovn lansat în aer de scîndura unei bascule M-avînt cu Mab... Mă pierd în spaţiu şi uit de solul meu natal... 10 Nu mai cunosc hotar, sînt suflet, sînt cetăţean universal ! în implacabilul ei luciu oglinda nu-mi mai prinde chipul, Nu-şi mai strecoară pentru mine clepsidra fir cu fir nisipul, Eu umbră nu mai fac nici mie, nici nimănui... Sînt un ex-om : 146 De sub picioare eu pămîntul mi-1 amputez ca pe-un sarcom — 15 M-avînt cu Mab în furnicarul de sori şi stele fără număr... Cămaşa ei abia o ţine un cărăbuş de-argint pe umăr, Ca bici în dreapta ţine-o algă ce-un şfichi de spumă-o înfloreşte, Cu stînga frînele de raze — şi-acuma depărtarea creşte : Ca Wilburgh Wright desfid pămîntul de care-s bucuros să scap, 20 Planez deasupra tuturora şi pot dubla orişice cap, De-ar fi încoronat să fie... căci în a mele ascensiuni Eu pot urca la orice culme fără de-a face concesiuni... M-avînt cu Mab... Făr’ de bagaje decît carnetul meu şi-un toc — Sînt înălţimi nepipăite de vîrful unui alpenstock, 25 Sînt ţări neabordate încă de nici un Cristofor Columb, Sînt mări nestrăbătute încă nici chiar de biblicul porumb, Mai sînt regiuni neexplorate şi lumi între pămînt şi cer Spre cari turişti semeţi se-ndreaptă fără să aib-un Baedecker... Sînt călători ce n-apelează la nici o companie Cook... 30 Şi dacă nu-s... dac-aş şti bine c-am să rămîn eu singur-cuc, M-avînt cu Mab... Atinge-ţi caii cu alga ta cu şfichi de spumă, 0, tu, crăiasa fanteziei, şi unde vrei acuma du-mă, Dar scapă-mă de lumea asta de concesiuni şi compromisuri... 35 Reia-mi şi pîinea cotidiană, dar lasă-mi porţia de visuri ! 147 Iar voi cu libere-parcurse pe toate căile ferate, Lăsaţi poetului aceste localităţi neexplorate, Şi-n loc să-i puneţi beţe-n roate, încurajaţi-1 mai degrab’ — Căci nu primeşte pe oricine în carul ei regina Mab. UN FOST MINISTRU PORTRET Departe de-a fi un Narcis, El totuşi persoana-şi adoră ; Se vede şi noaptea în vis Şi ziua în fiece oră. 5 El poartă mănuşi couleur paille Şi păru-i e plin de unsoare, Şi are oglinzi ca-n Versailles, Ca Ludovic, Regele-Soare. El are ca vechii boieri 10 O vast-a strămoşilor sală, Burbonicii lui uşieri Gătiţi sunt în haine de gală. Pe ziduri de aur şi stuc Atîrn-un milion de portrete 15 Şi toate cu dînsul aduc, Spunînd diferite regrete. 149 Aici e de-o lună şi-un ceas, în fazele primei epoce, Prin razele Rôntgen extras — 20 Căci mult a fost dînsul precoce ! Aici nemurit se trezi De-un zugrav celebru de firme : Era de un an şi o zi, Şi tot a ştiut să s-afirme. 25 Apoi de doi ani şi de trei, De patru, de şase, de şapte, Pe urmă în anii cei grei Şi plini de ilustrele-i fapte. Dincoace e adolescent 30 Cu două-trei fire de barbă, Şi-i pal şi c-un aer absent De parcă-i hrănit cu „rubarbă44. Mai sus e viril şi stă drept, De parcă digeră o bîrnă, 35 Căci pe redingotă la piept Un „Bene-merenti44 i-atîrnă. Dincoace mai poartă şi-o stea, Apoi tot mai mari şi mai multe, Deşi aduna doar abia 40 Recoltele vîrstei adulte. Dar iată-1 pe-un singur panou : Aici, unde-atinge sublimul, A pus să-l picteze din nou La piept cu întreg vicleimul. 150 45 Asemenea marilor duci E tot bandajat de cordoane Şi plin e de stele, de cruci, De lanţuri formînd macaroane. Aice, în scumpu-i Versailles, 50 Ca Ludovic, Regele-Soare, El intră — dar fără alai, Şi stă aiurit.de splendoare. Aici vine ziua furiş Şi noaptea în tainice ore, 55 Să-şi vadă-al său propriu fetiş, Distinsul său chip să-şi adore. Adesea c-un zîmbet şiret Se uită la „el“ din părete, Şi celălalt rîde şiret, Şi rîd celelalte portrete. 60 Atuncea burbonicul sclav Apare urmat de un pictor, Iar dînsul se umfl-atunci grav Şi demn, ca un boa constrictor. 65 Genunchiul în faţă-i plecînd, Burbonicul sclav îi oferă Cordonul primit de curînd Sau poate vreo nouă „jartieră*. De-abia i-o anină la gît — 70 Căci sclavul îi ştie tabietul — Şi pictorul numaidecît Se urcă şi-atacă portretul. 151 Subit, aub agilul penel, Podoaba abia căpătată 75 Răsare pe pînză là fel De-ài crede că e reflectată. C-un gest concediază pe sclav, C-un altul pe meşterul pictor, Şi cade-ntr-un jelţ apoi grav, BO Beât ca un boa constrictor. Şi-n liniştea de ţinterim, Ca-n sala strămoşilor creşte, Adoarme, lăsînd intérim Pe eul din cui — şi zîmbeşte : 85 Visează că moare-ngropat Sub munţi de cordoane şi lente, La urmă de tot decorat De cele cinci continente ! INCITATUS REDIVIVUS Maestrul Caragiale, la „Eforie“, a comparat pe d. Fleva eu un harmăsar. (Ziarele.) La dînşii unu-i „omul-soare“, Şi altul „vultur", altul „far“ — Un altul „sfînt“, un altul „floare" — Dar Fleva este-un „harmăsar" ! 5 Acum se naşte o-ntrebare : De unde e ? De la Nucet ? E-un Ducipal, Galben-din-Soare, . Sau Pegasul vreunui poet ? Să fie calul lui Ulise 10 Sau poate vreun pur sang rămas Din cei ce Hercul îi găsise In grajdul lui Augias ? E-un hippogrif * sau vreun centaur, Ori calul sfîntului vestit 15 Care-a ucis pe-acel balaur Cu şapte capete-nvestit ? * Hippogrif — animal fabulos, jumătate cal, jumătate grifon. 153 O fi din stava * lui Apolo, Sau poate chiar vreun strănepot Al Rosinantei ?! Fugi de-acolo ! 20 Nu insulta pe Don Chişot ! O, nu ! O, nu ! Vă cer iertare C-atîtea nume v-am citat ! El este-o simplă rencamare A falnicului Incitat. 25 Ştiţi, calul cel făr’ de păreche Pe care marele-mpărat Caligula, în Roma veche, La rang de consul 1-a-nălţat. Cunoaşteţi faptul din Anale 30 Cum e de Tacit povestit, Şi cred că domnul Oaragiale La el, desigur, s-a gîndit. O, da — dar este-o diferenţă : Pe cînd acel vestit cezar 35 Făcu-ntr-o clipă de demenţă Un consul dintr-un harmăsar. Tu Caragiale-ai fost mai tare, Căci pe-un ilustru demnitar, Pe Fleva, tu ai fost în stare 40 Să-l faci din consul „harmăsar“ ! * Stavă — herghelie. MOARTEA CÎRCIUMARULUI „D. Costinescu, îiitre altele, a admis ca un comerciant, încă trăind, să poată ceda brevetul său, fie vreunui fiu al său, sau vreunui băiat din prăvălie care l-ar fi servit cu credinţă mai mult timp.u (Legea cîrciumarilor.) Simţind că e pe drojdii cîrciumarul, Că viaţa lui e ca o picătură Ce-abia se mai prelinge pe paharul Pe care un beţiv l-a dus la gură, 5 A zis cu glasul stins : — © vin’ aici, Tu, cel ce cu credinţă mă serveşti ! Şi iat-un cap răsare din gîrlici, Stîrnind un vag miros de Odobeşti. O linişte profundă stăpînea *0 Năuntrul crîşmei în această oră, Şi n-auzeai decît arar, sonoră, Cum picură-ntr-o strachină-o canea... 155 — Deschide lada veche de Braşov în care-am pus „Brevetul* la păstrare. 15 Ţi-1 dăruiesc să-l ţii ca pe-un hrisov Rămas din vremea lui Ştefan cel Mare... Nu-1 terfeli şi ţine-1 fără pată Cum l-am ţinut eu pîn’ la bătrîneţe, Că-i cel din urmă titlu de nobleţe 20 Al bunilor crîşmari de altădată. Cu cinste, fiul meu să-l stăpîneşti !... A zis, şi-ntr-un sughiţ îşi dete duhul, Şi-n crîşmă se umplu din nou văzduhul De-acelaşi vag miros de Odobeşti. 25 Şi-n liniştea profundă ce domnea Năuntrul crîşmei în această oră Plîngea băietul ascultînd, sonoră, Cum picură-ntr-o strachină-o canea... REVELIONUL UNUI CONFRATE Era o seară tristă cum sunt atîtea sări, Doar glasul geamandurei vocaliza arar Şi-o stea făcea semnale din vîrful unui far Ca-n seara cînd deasupra întunecatei mări Veghea din turn lumina îndrăgostitei Hero : — Din umbra unei streşini pe ţărm două fereşti, Misterios cum cată doi ochi supt un sombrero, Clipeau, şi înăuntru puteai ca să zăreşti Pe unul dintre sumbrii confraţi ai lui A. Mirea... El singur nu plecase de-acasă nicăirea, Căci vrea să-şi amputeze un vers rămas olog, Intr-un ibric de-alamă bolborosea un grog Şi para cînd albastră, cînd verde, multiformă, Ca de-un suflai sporită acum creştea enormă, Se-nvolbura, pe urmă scădea pe loc ca suptă, Părea din clipă-n clipă că moare şi se stinge, Juca apoi pe margini, şi o vedeai cum luptă Să prindă iar putere, şi-aleargă, se prelinge Şi iar zbucnea ca para de sulfur, verde-pală, Precum apare-n Faust lumina infernală Cînd iese dintr-o trapă rînjind Mefistofel... 157 Uitase-acum poetul de versul lui olog Şi, cum privea în para fantasticului grog, Simţea că se petrece ceva bizar cu el ; 25 Se depărtau păreţii şi peste ei tavanul Se boltuia deasupra în gotice arcade ; Ca o fantomă neagră pe nişte baricade Pe mii de cărţi în vrafuri se strecura motanul ; Pe-o poliţă deoparte anticele lui ghete 30 Steteau încovoiate ca nişte eprubete, Şi-o bestie scăpată dintr-un apocalips I se părea că-i patul cu plapuma de rips, Iar el, bătrîn ca Faust, cu minţile-n delir, Şoptea formule stranii, plecat pe-un alambic 35 Fierbîndu-şi plin de taină supremul elixir... Şi iată, ca prin farmec, vedeniile triste Dispar, şi-ntinereşte ilustrul meu amic, îi scapără sub gene de bucurie ochii, Şi flacările-uşoare ca nişte baletiste 40 îşi flutură în aer spectralele lor rochii, Cînd albe, cînd albastre, cînd verzi, cînd violete... Jucau acu-mpreună, acu despărechete... Părînd că vor în horă să-l prindă şi pe el... Şi surîdea poetul zicînd : 45 „Mefistofel ! Te-am păcălit de-acuma şi nu-ţi mai dau nimic, N-ai să-mi mai iei de-acuma tu sufletul zălog, Cît timp mai am acasă eu apă-ntr-un ibric Şi spirt şi rom şi zahăr ca să-mi prepar un grog !tt POETUL ŞI PRIMĂVARA drama in cinci sonete Lui L Botez I Deschide-mi geamurile, primăvară ! îa-mi foile pe care îmi notez A mele versuri, smulse de Botez Ca să uimească lumea literară ! 5 Da, ai dreptate tu : nu mai lucrez ! E mult mai bine să te plimbi pe-afară... Dar vai ! nu pot, că trebuie s-apară Revista... Ia-ţi un scaun dar, şi şezi... Imprăştie-un parfum de viorele 10 In jurul meu şi spune-mi ce mai face Tot neamul tău pribeag de rîndunele ? Mai cîntă cucul tău, ori şi el tace Şi nu-şi găseşte nota lui de flaut, Cum nu-mi găsesc eu rima care-o caut ? II „O gioventù, prima ver a... etc.“ Metastasio Rine-ai venit ! Mă ierţi că te primesc Ca Empedocle, numai în papuci... Nu mă jenez deloc... Ei, ce-mi aduci ? Ce-mi dai, cu rime noi să te cinstesc ? 159 Dar stai puţin... De ce vrei să te duci ? Mai stai, măcar un rînd să isprăvesc... Pe cînd voi scrie eu un vers burlesc, O lacrimă pe-obraz tu să-mi usuci. Colaborează, dacă vrei, cu mine... Ajută-mă, că sunt într-un impas... Dar pentru ce, mă rog, cam strîmbi din nas Ce oare ? Nu cumva ţi-a fi ruşine Şi crezi că te-a cîntat cu mult mai bine Buonaventura Pietro Metastas ?!... III Eram prieteni buni odată noi... Tu-mi dădeai flori, şi eu-ţi dădeam sonete Şi mîna ta mi-o petreceai prin plete — O, de mi-ai da azi pletele-napoi ! Dă-mi inima de-atunci... — O, nu, poete î Deşi suntem amici buni amîndoi, Mai bine e să porţi în piept un sloi, De vrei să mori octogenar ca Goethe... — Dă-mi pletele măcar... — O, rătăcire ! Dar nu-nţelegi, cum eşti de furios, Că de te-aş face cum ai fost, pletos, In goana ta, pe Pegaz, spre mărire, Te-ai spînzura de creanga vreunui pom Ca lung-hirsutul biblic Absalom ?!... IV De este-aşa să ştii că amputez Din ale mele Opere complete Orişice ode, orice canţonete In care te-am slăvit... — Infam burghez ! Socoţi că ţin eu să mă celebrezi ? Cînd m-a cîntat în splendide sonete Pe mine-un Dante Gabriel Rosette — Pot maclatura ta s-o ignorez î 1° Atît aş vrea să ştiu, poet-bancnotă, Nenorocite boccengiu de rime, Ce-ai să mai cînţi, de nu mă cînţi pe mine ? — Ce^am să mai cînt ? mă-ntrebi ?! Orişice-mi vine Şi voi găsi accente mai sublime I5 Cîntîndu-mi soba mea de teracotă ! V —■ Ieşi dar, sulemenită peţitoare ! Cunosc a tale graţii ancestrale Şi toate şiretlicurile tale Şi foaia ta de zestre-amăgitoare ! 5 la-ţi fardurile, că nu fac parale ! Ia-ţi şi esenţele tulburătoare ! Căci tinereţea mea nemuritoare E lacomă de lumi mai ideale ! Să-ţi baţi tu joc de-un biet poet-sărac ?! 10 Nu vreau să te mai văd, vreau să visez ; Mi-oi pune cărţile sub cap, drept pernă, 161 Şi-n ciuda ta, să vezi tu ce-am să fac Cu flori retorice am să-mi creez O primăvară nouă şi eternă ! SONETUL UNUI REUMATIC O, cocostîrci, dragi păsări migratoare Ce primăvara-n fiecare an Veniţi cu veşti de peste ocean Ca nişte albe plicuri zburătoare, Blînzi musafiri ai omului sărman, Am să vă văd şi anul ăsta oare Prin mlaştini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean ? în igrasia locuinţei mele 10 Mă dor genunchii, mîinile mi-s grele Şi-am ceasuri de macabru pesimism. Voi cari umblaţi prin mlaştini şi băltoace, O, spuneţi-mi şi mie cum se face Că-n veci nu suferiţi de reumatism ? 163 O PLIMBARE LA ŞOSEA (SCENETA CE SE RECOMANDĂ STAGIUNII VIITOARE) Scena se petrece la Şosea. întîia zi caldă ; natura contrastează prin goliciunea ei cu razele arzătoare ale soarelui. Birji, echipaje, taximetré etc. Copacii se-ntind ca nişte somnoroşi şi vorbesc între ei. 5 O barză şi poeţii Anghel şi losif. UN PLOP Un punct alb în albastru... ALTUL Ce, eşti nebun ? 10 AL III-LEA Că văd un punct... e-o barză ! AL II-LEA 15 I-IUL PLOP Am spus Ei aşi ! 20 Priveşte, sus ! N-o vezi ca o năframă care ne face semne... UN TEI (ursuz) Ah, zdrenţele aceste de frunze sunt nedemne ! Şi nu pat să le lepăd... 164 ALŢI TEI Ce să mai zicem noi, Cînd stăm de astă-toamnă literalmente goi ! 25 UN TEI TÎNÀR Să n-ai măcar o frunză ca statuiele-antice... E scandalos ! Căci uite, mă rog, orişice-ai zice Trec doamne, domnişoare, muscali... 30 UN BRAD Ce-mi pasă mie ? ! î Roşiţi şi voi, ca omul, de-a voastră anatomie ?... TÎNĂRUL TEI Ba nu ! Voi sta ca tine întotdeauna verde !... Şi-apoi tu porţi şi vara şi iarna-aceleaşi haine... 35 Oroare ! BRADUL Stîrpitură ! POETUL IOSIF Avea dreptate Heine : „Nici pomul sub insultă nu poate sta de lemn*. 40 POETUL ANGHEL Te cred... Vezi tu, colega, copacul ăsta demn, Eu am să-l cînt odată... UN CIREŞ TIMPURIU 45 (către o salcie) Nu te găteşti de Paşte ? SALCIA (cochetă) Nu mi-a trimes comanda Printemps... CIREŞUL 50 Da — se cunoaşte... Tu ce-arborai aldată întîia toaletă... Ce-o fi zăbava asta ? 165 55 VÎNTUL (trecînd) Voi face o anchetă ! SALCIA (melancolic) An, într-o dimineaţă, ţii minte, ce surpriză ! M-am pomenit cu tine pudrat ca o marchiză 60 Din vremea cînd în Franţa domnea un Rege-Soare — Aşa erai de candid şi prăfuit de floare ! CIREŞUL Ce vrei ?... S-avem răbdare ! BARZA 65 (abia sosită, coborînd pe-o margine de băltoc) Degeaba mai răbdaţi ! TOŢI COPACII (în tumult) Ce spune mesagera ?!... 70 BARZA Nu toţi odată... staţi ! COPACII Ce-i cu comanda noastră, ei, tu de peste Nil ?! BARZA 75 Vă spun că nu mai este pe lume clorofil ! S-a consumat atîta venin în acest an, Curgînd prin călimara oricărui cotidian ; Au deşertat beţivii atîtea buţi de-absint : S-a înghiţit cu paiul atîta pipermint ; 80 Mai pune şi pe maiştrii al căror nume-1 tac, Ce-au desfăcut o supraproducţie de spanac, Plus moda asta nouă de pălării maghiare, Plus „Daţi-mi valea verde44... poemul vechi pe care La orice festivaluri îl spune Nottara — 166 85 Plus mesele pe care se joacă bacara, Şi livida figură a pontului ce pierde — Apoi folclorul vostru cu atîta „frunză verde* — Şi alte „verzi şi-uscate* — şi mai voiţi să fie Pe lume-un pic de verde dup-o aşa orgie ! 90 Sînteţi nebuni ! UN COPAC OARECARE Fugi, barză ! POEŢII (care, văzînd barza, se retrăsese pe o banca şi compuneauf 95 gravi, o Odă la barză) Ba nu, rămîi, mă rog ! Mai stai puţin şi-ascultă al nostru apolog !... BARZA (ascultă) 100 POEŢII (citind) „Bine-ai venit, o barză, din mîndrul Ceylan... Tu care vii de-acolo în fiecare an... Şi care... care... care...* 105 BARZA (încîntată) Mergi ! Tot voi sînteţi ? Ei, bată-vă norocul, iubiţii mei poeţi ! Ce-i aerul acesta solemn şi oficial ? HO Voi care-ntotdeauna staţi gata de scandal, V-aţi apucat de ode, umblaţi cu festivaluri, Primiţi Bene merenti !... POEŢII Ei, ale lumii valuri ! 115 BARZA Dar scumpul vostru critic, ilustrul pedagog, Nemuritorul Duică e decorat, mă rog ? 167 ! Il POEŢII Ijljj Cum ? Cine ? Domnul Duică ? Taci, că i|! te-aude-Apolo ! ! i 120 BARZA 1 ! ! Ba mie mi-e simpatic... POEŢII Ţi-o fi ! VARIAŢIUNI ASUPRA LUI „CUM* BARZA 125 Fugiţi încolo ! D-l Bogdan-Duică ceartă în Luceafărul Ei, faima-i schimbătoare, băieţi, ca cursul rentii... pe autorii poemului Carmen saeculare că Nu-i decorat ? Să-i spuneţi, că-n ciuda tuturor, 1 n-au pus pe Barbarossa în locul lui Da- Cînd l-oi vedea pe stradă, am să-i trimit din zbor nubiu şi le face o crimă de-a fi abuzat Din propria-mi pornire un mic Bene-merenti ! dp nart.irnla rnm“ i 120 BARZA j Ba mie mi-e simpatic... ! POEŢII Ţi-o fi ! VARIAŢIUNI ASUPRA LUI „CUM* BARZA 125 Fugiţi încolo ! D-l Bogdan-Duică ceartă în Luceafărul Ei, faima-i schimbătoare, băieţi, ca cursul rentii... pe autorii poemului Carmen saeculare că Nu-i decorat ? Să-i spuneţi, că-n ciuda tuturor, n-au pus pe Barbarossa în locul lui Da- Cînd l-oi vedea pe stradă, am să-i trimit din zbor nubiu şi le face o crimă de-a fi abuzat Din propria-mi pornire un mic Bene-merenti ! nartîpnl^ rnm“ !>!! BARZA 120 Ba mie mi-e simpatic... j POEŢII ! Ţi-o fi ! BARZA | VARIAŢIUNI ASUPRA LUI „CUM* 125 Fugiţi încolo ! D-l Bogdan-Duică ceartă în Luceafărul Ei, faima-i schimbătoare, băieţi, ca cursul rentii... pe autorii poemului Carmen saeculare că Nu-i decorat ? Să-i spuneţi, că-n ciuda tuturor, 1 n-au pus pe Barbarossa în locul lui Da- Cînd l-oi vedea pe stradă, am să-i trimit din zbor nubiu şi le face o crimă de-a fi abuzat Din propria-mi pornire un mic Bene-merenti ! 1 dp nart.irnla rnm“ CRONICA Şi-a pus pămîntul blană albă şi-şi doarme somnul hibernal, Orchestra Crivăţului cîntă un Oratorium de Bach Şi mii de hornuri şi furnale înscriu acum pe cerul pal Cu litere de fum reclama celebrei firme Lôwenbach. 5 Lignita, cocsul, antracitul, aceste negre escedente A capitalului teluric din timpul antedeluvian Abia acum, în vremea noastră, dau rezultate excelente In sobele de teracotă, de fontă şi de porţelan. Eu, lîngă calda salamandră, m->aşez comod într-un fotoliu 10 Şi-n timp ce antracitul negru se schimbă în bucăţi de soare, Visez şi-n dulcea mea visare surîd şi simt un just orgoliu Că pot trăi pe socoteala atîtor vîrste-anterioare. 170 Ard vastele păduri virgine şi noi ne încălzim cu toţii, Noi cheltuim acest tezaur cruţat de bunii troglodiţi, Căci astfel e, se vede, soarta capitaliştilor zgîrciţi : Ce-au adunat cu trudă unchii, să risipească strănepoţii ! ( JOS RAMOLIŢII i „...Vrem să cîntăm voluptatea primejdiei, energia şi îndrăzneala. ...Elementele esenţiale ale poeziei noastre vor fi curajul, îndrăzneala şi revolta. ...Literatura necîntînd pînă acuma decît inerţia gîndirii, extazul şi somnul, noi voim să exaltăm mişcarea agresivă, insomnia febrilă, pasul gimnastic, saltul mortal şi mai cu seamă loviturile de palmă şi de pumni... Urcaţi pe cel din urmă promontoriu al veacurilor, de pe culmea universului aruncăm încă o dată gestul nostru de sfidare stelelor.. Marinetti Fraternizăm cu tine, Marinetti ! Trăiască energia şi revolta ! Să ne-ncărcăm ca pilele lui Volta Şi să-i trăsnim pe toţi cu vîrful ghetii î 5 De-am şti că după noi se darmă bolta Şi aştri cad ca ploaie de confetti, Eu şi-autorii gemeni ai Cometii, Te vom urma, oricare-ar fi recolta ! 172 Te vom urma cu drag — îţi dăm parola.. 10 Trăiască bîta, boxul şi savata * ! Un ultim iuruş dîrz, ca la Magenta, Şi ai să vezi de nu i-om da noi gata ! Jos ramoliţii ! Şi-au mîncat polenta**! Hai să-i gonim, băieţi, din gorgonzola *** ! * Savata — trîntă. ** Polenta — mămăligă. *** Gorgonzola — brînză preparată în localitatea cu acelaşi nume din Lombardia. INDIGNAREA CLOPOTULUI DE LA MITROPOLIE (Şedinţă de noapte a Camerii ; cea din urmă din sesiunea aceasta. Din Parlament se aude un murmur difuz. în curtea Mitropoliei, o îngrămădire neobişnuită de birji şi automobile. Singur, ursuz, în cuşca lui de lemn, CLOPOTUL MITROPOLIEI vibrează încet, atins de vînt. Un reporter al Miner vei, auzind vibraţia clopotului, se apropie de el.) CLOPOTUL Eh ! în sfîrşit se-nchide şi-această grea sesiune î REPORTERUL Nu mai era sesiune... era o obsesiune î 5 De-atîta surmenare spun drept că sunt sătul... CLOPOTUL Aşa-i... eu devenisem aproape noctambul... Nu mă lăsau în pace nici noaptea să mai dorm... REPORTERUL Da, astăzi mai cu seamă fac un scandal enorm.,. Ai spune-un trib, cînd vine epoca migraţiunii... Se-ntorc la ginecee aleşii naţiunii 174 Şi, cum ajung acasă, îndată se cunoaşte : încep ca să roşească chiar ouăle de Paşte... 15 CLOPOTUL Dar turnul meu votat e ? REPORTERUL Ce turn ? CLOPOTUL 20 Am înţeles... M-au tras din nou pe sfoară ! Vlădicii, mai ales, Nu s-au gîndit la mine deloc... Era fatal Să nu m-audă nimeni, dacă nu fac scandal ! REPORTERUL 25 Mai las-o pîn’ la toamnă ! (Deputaţii încep să plece») CLOPOTUL (indignat) Ei aşi !... Balang ! Balang ! 30 Un prost pe lumea asta-i cel ce mai rabd-un ştreang ! (Către deputaţii care trec) Anunţ o-nterpelare : cînd mă urcaţi în turn ? UN DEPUTAT (ironic) 35 Să nu-ţi vie-ameţeală ! CLOPOTUL (crescendo) Ce ? Unde-s taciturn De felul meu şi numai la zile mari vorbesc, 40 Vă-nchipuiţi pesemne că eu nu mai trăiesc ?! Vă bateţi joc de mine şi mă lăsaţi la poartă Ca pe-un calic ? Ce ? Oare nu-s demn de altă soartă ? 175 Fiindcă tac, voi credeţi că n-am destul talent ? Ce ? Are glas ca mine vreunu-n Parlament ? 45 Nu am vorbit în toate ocaziile solemne ? Ce va să zică, spuneţi, acest coteţ de lemne ? Cît o să stau eu astfel ca un ermit uitat ? Cînd lîngă mine-alături, voi v-aţi făcut palat ! Dac-oi porni odată s-o iau într-o ureche 50 Şi mi-oi întoarce limba, chemînd din Delea-Veche, Din Popa Nan, din Spirii, din Cuibul-cel-cu barză Poporul la răscoală, vă fac pe toţi o varză ! Sunt opozant de-acuma, şi-mi pun candidatura ! REPORTERUL 55 Oho ! Puşchea pe limbă-ţi ! Ajunge ! :Tacă-ţi gura ! CLOPOTUL Ce face ? Las’ pe mine ! Voi spune cîte ştiu... UN DEPUTAT (în treacăt) 60 Eşti cam dogit, moşnege ! Prea te-ai trezit tîrziu... CLOPOTUL La vîrsta mea pe drumuri să stau, nu-i derizoriu? UN DEPUTAT (poet) 65 Las că-ţi cedez mansarda din turnul meu d-ivoriu !... D. Anghel şi St. O. Iosif (în volumul Corespondenţă, Editura pentru literatură, 1969) FANTEZIE DE SF. GHEORGHE (Un interior de bătrin divorţat ) CALENDARUL DE PĂRETE (cu cifra roşie de mînie) V-anunţ c-a venit Sfîntu Gheorghe ! 5 Un FOTOLIU VETERAN Hai cară-te ! UN CAMION (uruind afară) Lasă pe mine î 10 Vă car eu pe toate ! Răbdare ! TOATE MOBILELE (în cor) Ce plagă ! Ce chin î UN OBIECT INTIM 15 Ce ruşine ! UN PĂIANJEN Aşa se cuvine acelui ce nu-şi are propria casă ! De-mi daţi două puncte în spaţiu, îndată-mi întind a mea plasă ! 177 MĂTUROIUL (ameninţîndu-l) Mă urc eu la tine-arahnee şi-ţi spulber îndată eu verva ! PĂIANJENUL (fugind pe tavan) în trist hal ajuns^-ai, sărmana mea veche rivală, Minerva î Rămîi cu gunoaiele tale, respectă-mi exilul celest... UN ŞOAREC Plecaţi cine vreţi ! Eu sunt contra : moi, j’y suis, deci je reste ! o PLOŞNIŢA E trist ca să-ţi laşi un prieten cu care-ai trăit împreună ! Deci eu emigrez cu stăpînul pe care-1 ador... ŞOARECUL Poftă bună ! FOTOLIUL VETERAN (oftînd) Ce este şi viaţa umană decît o eternă mutare ! Dar tot universul acesta nu-i oare bazat pe mişcare ? De ce ne-am mai plînge, tovarăşi, cînd ştiţi c-a probat Galileu Că-n spaţiu pămîntul se mută, rotindu-se-n zodii mereu ; Că inamovibil nu este în viaţa aceasta amară Decît ghinionul lui Mirea, poetul — şi steaua polară ! UN ALTUL Aşa e ! Sunt toate mobile ! UN RAVAŞ DE DRAGOSTE RĂTĂCIT Da, pîn’ şi la donna è mobile ! 45 UN FULG DE PERNĂ Quoi pium’ al vento ! VETERANUL O, Doamne ! Ce vremuri ignobile ! Pe vremea cînd eu eram tînăr, ţin minte la-ntîia mutare... 50 UN SCAUN „MODERN STYL“ începe din nou ramolitul cu-a sale-oraţiuni funerare. VETERANUL Pe vremea cînd eu eram tînăr, eram adorat de stăpînă : Cu drag îmi păzea canavaua cusută de propria-i mînă, 55 Căci încă p-atuncea în casă era în onoare ghergheful... Cu degete fine şi albe, sub lampă lucind ca sideful, © văd cum broda curcubeie din firele lungi de mătasă... Ţii minte, micuţă oglindă ?... OGLINDA 60 (of tind) Era minunat de frumoasă ! Sub ceaţa întinsă de vremuri pe ochiul meu limpede-odată, Surîde şagalnică încă imaginea ei adorată, Şi parcă se miră de-atîta ruină şi-atîta vechime... 65 LAMPA O, dulci, neuitate şi-apuse de-a pururi ceasuri sublime ! Aice, pe colţul de masă, vegheam cu-abajurul meu roz, 179 Cînd ea-şi împletea de culcare cu panglici bogatele cozi, Şi stam luminîndu-i visarea ades pînă noaptea tîrziu... O PERNIŢA DE MĂTASE Oricît de ascuns şi de tainic, un gînd nu avea să nu4 ştiu, Aci-şi îngropa ea obrajii cînd singură-adesea plîngea... MAI MULTE VASE DE FLORI Podoabe de flori minunate tot anul purtam pentru ea ! CEASORNICUL Şi harnică ! SCRINUL Şi gospodină, cu cheile-n brîu şi cu şorţul... UŞA Era cam uşurelnică, totuşi... UN COD BLAZAT (pe birou) Ce pacoste, bre, şi divorţul î Doi inşi se-ntîlnesc cine ştie la ce festival sau serată, îşi fac cu piciorul sub masă, în timp ce mănîncă-ngheţată, îşi dau rendez-vous-uri pe stradă, îşi scriu cîtva timp post-restant, Şi dînsa devine amantă, iar dînsul devine amant. Apoi se complică-aventura, şi, dacă amanta-i abilă, 11 poartă pe-amant ce-1 mai poartă şi-l duce la starea-civilă : Biserică, popi, nun şi nună, Ciolac, fotograf, gratulări, Plecare urgentă la Nizza, dar după exces-dezmierdări, Golit e borcanul cu miere... necaz, gelozie scandal, Aprozi, trei somaţii legale, şi — uf, în sfîrşit ! — tribunal ! CEASORNICUL 95 De-atunci a-nceput iar boema... BIBLIOTECA O, Doamne, ce harababură ! O CANAPEA Mai an mi-am pierdut două coaste... 100 PIANUL Şi eu, mai întreaga dantură ! PENDULA Eu sticla din ochi... LAVABOUL 105 Eu, ibricul. O SOFA Şi eu jumătate din cîlţi ! FOTOLIUL VETERAN Din toată familia-mi scumpă eu astăzi sunt ultimul jilţ ! 110 (Uşile se deschid brusc şi intră hamalii cu zgomot, scoţînd brutal lucrurile din casă. întîi dau jos cadrele.) O CADRA Adio perete ! PERETELE 115 (în ecou) Adio! 181 O OGLINDA VENEŢIANA Dămol ! FOTOLIUL VETERAN " 120 Aduceţi-mi brancardul ! UN PASTEL DE FEMEIE (către hamal) Sn lături cu laba, mojice, că-mi iei de pe faţă tot fardul ! (Un hamal scapă ghipsul Venerei din Milo, rupînău-i nasul 125 Şi căutlnd să i-l puie la loc.) VENUS Mutatis mutandis * ! Vai mie ! OGLINDA Sărmana mea Venus din Milo ! 130 Ca Duică, nici nas n-ai acuma... STĂPÎNUL (intrind, o zăreşte şi exclamă, ca Aeneas) O, quantum mutatus ab Mo ** ! * Schimbaţi ceea ce trebuie schimbat. ** O, cît de schimbat faţă de-acela ! PROLOG (Ce urma să fie recitat la reprezentaţia Cometei nereprezentate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti) Pe vremea lui Sofocle, Euripid sau Plaut Ştiţi bine că „prologul44 era un obicei, Şi dacă-n teatrul nostru să-l readuc eu caut, Nu e că vreau ca dînşii să tămîiez pe zei, 5 Nici chiar pe zeii zilei... O, nu ! Ar fi grotesc... Nu, n-am să rog pe nimeni, precum făceau cei vechi, Să-şi scoată dinainte bumbacul din urechi, Ori să impun tăcere acelor ce tuşesc Sau cască-n timpul celei mai tragice tirade... 1° Nu, că deşi nu-s clasic, eu sunt om cumsecade : S-a mai cioplit oleacă de-atunci şi Heliconul, Şi-altfel ştiu decît Plaut să fac pe-Amfitrionul... Să facă dar oricine cum vrea... Urmaţi, vă rog ! I5 Nu vă-ntrerupeţi, doamnă... tuşeşte, domnul meu ! Aplaudaţi frenetic, sau fluieraţi, căci eu Sunt hotărît a-mi spune oricum acest prolog î Deci, mai întîi de toate, vreo cîteva cuvinte Asupra piesei însăşi... V-atrag luarea-aminte 20 Că-i scrisă-n româneşte, în versuri şi cu rime ! Iar dacă autorii acestei triple crime Au îndrăznit s-o scrie, precum o să se vadă, E că au vrut să deie elitei o dovadă Că dulcea noastră limbă, cînd o vorbesc poeţii, 25 Nu-i mai prejos ca graiul simpaticei Luteţii... 183 Acum : de ce au scris-o în versuri, autorii, Ţinînd să plictisească şi publicul şi-actorii, Cînd mult era mai simplu ca s-o fi scris în proză ?... De ce ?... Fiindcă versul e o metamorfoză, 30 Un strai de feerie ţesut cu nopţi de trudă Spre-a-mpodobi a vieţii realitate crudă... De ce au scris-o-n versuri ?... De ce ? Fiindcă versul E însăşi cadenţarea ce-o are universul, Jonglînd fără-ncetare cu miile de astre, 35 Cu-aceste mari imagini zvîrlite-n infinit... De ce ?... Fiindcă-i ritmul pulsaţiilor noastre, E valul care-alungă alt val necontenit Şi naşte armonia eternelor cascade, E basmul care-1 spune etern Şeherezade, 40 E însuşi Pan ce cîntă din naiul lui de trestii, E miticul Orfeos îmblînzitor de bestii, E-nţelepciunea Vedei şi a Mahabharatei, A luminoasei Indii şi Saga-ntunecatei împărăţii polare... E Hesiod, Homer, 45 Sofocle, Euripide, Shakespeare, Corneille, Molière, Racine, Manzoni, Goethe, Alecsandri, Hugo !... Şi tot nu ştiţi ce-i versul ? Ce este versul ?... O ! E toată arta, teatrul, de la Aristofan Şi pîn’ la miliardarul de rime, la Rostand !... 50 E, cum aş spune-n fine, un fel de somatoză * ! Aţi înţeles acuma de ce n-au scris-o-n proză Cei doi poeţi Cometa ? Şi-altfel nici n-au să scrie Decît în versuri ? Totuşi, sărmana Polimnie 55 Arar deschide gura la Teatrul Naţional, Şi nici atunci nu poate vorbi fără scandal ! De cînd s-a stins duiosul maestru-al poeziei, Parc-a secat izvorul Fîntînei Blanduziei. De la Răzvan şi Vidra şi pîn’ la Vlaicu-Vodă * Somatoză — medicament fortifiant, conţinînd substanţe al-buminoase. * 184 60 Arar la festivaluri de se mai spmne-o odă Sau cine ştii ce versuri din vremea lui Pazvante... Precum Cenuşereasa sta între celelante Surori, necunoscută şi neluată-n seamă, Aşa sta poezia... 65 Vedeţi : nimeni n-o cheamă La balurile curţii, la teatru, în saloane, Pe ea ce are haine cum n-au multe cucoane, (Nu haine de duzină cu ciucuri sau dantele, Compuse şi semnate de maiştri croitori) — 70 Pe ea, ce cînd i-aţi cere ca să vă deie probe, Ar scoate din cuprinsul vrăjitei garderobe, Cînd rochia albastră a cerului cu stele, Cînd rochia cea verde a cîmpului cu flori... Nu, ea e surgunită de toţi şi din tot locul... 75 Dar va veni acela ce va avea norocul De jos ca să ridice condurul ei pierdut, Şi veţi vedea atuncea ce crimă s-a făcut : Veţi înţelege-atuncea ce farmec are versul, De ce pe zi ce merge tot mai greoi vi-i mersul, 80 De ce pe-a voastre umeri nu mai simţiţi aripe, De ce din şcoala voastră ies tristele echipe Cari au uitat că ceru-i boltit peste pămînt... Nu ştiţi ce frumuseţe-i închisă-ntr-un cuvînt Cînd versul ce-1 închide îl schimbă-n juvaer... 85 Voi aţi uitat că piatra nu poate-urca spre cer, De nu e ajutată de-avîntul unei prăştii... Mărgelele-adunate pe-un fir — de le împrăştii — Nu ard cu-aceeaşi pară cum ard într-un şirag... Cuvîntu-n vers devine un bici de foc, un steag, 90 O trîmbiţă de-alarmă, un dig — o baricadă Pe care vrea poetul să-nvingă ori să cadă ! (Pauză.) Acuma... despre piesă să vă mai spun ceva : Cometa se petrece în spaţiu, undeva, 95 Şi poate să se-nalţe ori poate ca să cadă... Indiferent... Povestea-i cam nebuloasă poate, 185 Dar vă desfid a-mi spüne că n-are cap, nici coadă., Nu-i, în sfîrşit, o piesă ca celelalte toate, Deşi e împărţită în acte şi în scene... 100 Un critic oarecare, ca să se umfle-n pene, Va afirma desigur că nu sunt caractere, Dar omul ce nu are tocmai aceea cere... Va spune-apoi că-n piesă nu-i intrigă defel... Fireşte, autorii nu-s intriganţi ca el ! 105 Că n-au nici o acţiune... Poet şi acţionar Veti fi de-acord cu mine că s-a văzut cam rar !... Vreo cîteva cuvinte mai spun — şi isprăvesc : „Cometele" ştiţi bine că-n veci călătoresc, Şi dacă azi planează pe Teatrul Naţional, HO Eu, după mine unul, cred că era fatal, în lumea asta plină de glorii trecătoare, S-apară şi-o Cometă dup-un Apus de soare ! Atît... vă las cu bine... Ce-o fi, o să vedeţi... Dar chiar dac-au să-şi facă de cap cei doi poeţi, 115 Pe capul lor nu faceţi ca marginea cortinei Să cadă ca tăiosul cuţit al ghilotinei !... MESAGIUL (Scena reprezintă sala Senatului, unde sunt adunaţi reprezentanţii naţiunei în dimineaţa deschiderii seziunîi din anul 19...) TUNUL (de departe) Bum ! Bum ! FOTOLIUL PREZIDENŢIAL Porneşte vodă ! CLOPOŢELUL Treziţi-vă cu toţii ! TUNUL Bum ! UN ECOU (din Sala paşilor pierduţi) N-auziţi ?! TRIBUNA PUBLICA Ia lasă, că nu dau ostrogoţii ! UN FOTOLIU Mai rău ca ostrogoţii ! 20 FOTOLIUL PREZIDENŢIAL Fiţi mai parlamentar î UMBRA UNUI MAMELUC Solemnă zi ! O CADRĂ VECHE 25 Solemnă ! O BILA NEAGRĂ începe farsa iar ! BILA ALBA Taci, bilă pesimistă ! 30 BILA NEAGRĂ Tot n-ai pierdut speranţa C-o să se-ndrepte lumea ? URNA S-a isprăvit vacanţa ! 35 TUNUL Bum! Bum! FOTOLIUL PREZIDENŢIAL Soseşte vodă ! N-aţi auzit iar tunul ? TRONUL REGAL 40 Las’ că mai este vreme ! Cinci din o sută unu ! Către Mitropolie se-ndreapt-acum duiumul, Şi pînă să ajungă, cît ţine Tedeum-ul, Avem destulă vreme să tragem un taifas... UN FOTOLIU SENATORIAL 45 Dacă mai este vreme, atunci mai dorm uri ceas... 188 TRONUL REGAL Şi-apoi, la urma urmei, ce-atîta gălăgie ?! De-mi acordaţi cuvîntul, vă spun eu ce-o să fie ! Tăceţi acuma dară cu toţii şi-ascultaţi : (Pauză.) (Tuşeşte Tronul şi începe) Domni senatori, domni deputaţi ! Simţesc o vie bucurie că-n sînul astei adunări Pot în daumont-ul * meu eu însumi s-aduc a mele salutări ! Cu toate statele vecine suntem în relaţiuni normale : Nu cerem, ca de pildă, sîrbii, compensaţiuni teritoriale. Şi pentru menţinerea păcii jertfindu-ne ca şi-altă dată, Congratulaţi şi strînşi în braţe am fost de Europa toată ! (Aici aplauze. Pe urmă) Domni senatori ! Domni deputaţi ! (Tăcere-adîncă în tribune.) Treizeci de ani sunt încheiaţi De cînd în fruntea-armatei mele am pus piciorul în Dobrogea, Cred c-a venit acuma timpul să-şi aibă dreptul lui şi Hogea în Dacia sa se coboare, ca cetăţean din minaret, Să steie-n Parlament alături cu domnul Stere sau Haret, Venind din gloriosul Tomis, ca şi din mlăştinoasa Tulce, Să-şi aibă în Senat pupitrul pe care capul să şi-l culce... Veţi fi chemaţi apoi să puneţi... (Mişcare vie între busturi.) în discuţiune şi proiectul acela groaznic pentru trusturi, Ce pune vîrf la celelalte şi care eclipsează restul — Daumont (d’Aumont) — trăsură luxoasă trasă de patru oai. Atît de discutat de pf^esă şi prevăzut în manifestul 70 Lansat în 12 marte o mie nouă-sute-şapte... Ministrul de comerţ şi-industrii va proceda la alte fapte : Va face tot ce-i stă-n putinţă spre a spori mereu progresul Industriei naţionale : spre a turti odată fesul Străinilor — ce pînă astăzi au încercat să ne supuie : 75 Să poată domnul Costinescu să toarne mii şi mii de cuie, Spre-a răstigni pe toţi tîlharii ca pe-alt Isus şi Baraba ! (Acesta-i cuiul din Mesagiu : deci crede tu şi nu-ntrebal) Cît despre-industria hîrtiei în fruntea căreia stă „Letea44 Din care — după cum se ştie — cei vechi veneau să-şi stingă setea 80 De viaţă, spre-a uita de lume, precum ai noştri îşi uitară Că din hîrtie şi cerneală trăieşte gintea literară, Vom mai scumpi pe cit se poate produsele de celuloză Să nu mai poată-n contra noastră să scrie nime-n vers sau proză ; Ne vom juca cu-Assan în nasturi, pe cari de-a gata îi importă 85 Ca să le facă în ureche ca Grădişteanului o bortă ; (Aplauze însufleţite...) Păşim cu-ncredere-nainte, Că înapoi nu-i chip să mergem, luînd angajamente sfinte Să aplicăm cu străşnicie în ţară legile agrare Şi în lucrarea cea comună să-şi aibă partea fiecare... 90 Guvernul o să aibă grijă, cercînd cele mai bune norme, Să-ncalţe vechea „talpă-a ţării44 cu sancţionatele reforme ; Voind de-asemeni prin judeţe să nu mai văd războiul punic 190 Azi, după-o matură gîndire, făgăduiesc „colegiul unic“ ! Văzînd că-n ţara mea întreagă populaţiunea-i decimată Mai rău ca-n’ 77 prea glorioasa mea armată, Cînd a dat piept cu Semiluna pe tristele cîmpii bulgare, Am hotărît modificarea bolnavelor legi sanitare. Finanţele sunt tot prospere şi nimeni nu se mai revoltă, Deşi a fost doi ani de-a rîndul o mizerabilă recoltă. Ca domnii Cuza şi N. Iorga să nu mai fie irascibili, Vom face — dacă nu v-opuneţi — pe magistraţi inamovibili. Ministrul nostru de domenii a pregătit o nouă lege, Pe care dacă veţi vota-o, menită-i mîinile să lege Silvanilor ce fără cuget de vremile care-or să vie, Ieşeau la drum în „codru66 silvic şi-l prefăcuse-ntr-o Vlăsie î Vom îngriji ca toţi să-şi aibă acasă sursa de petrol ; Cît despre staţii balneare ca Govora sau Tekirghiol, Vom priveghea ca tot creştinul să aibă îndestul noroi Spre a putea în vremi de criză s-arunce cu succes în noi î Armata a-nceput să fie obiectul grijii tuturora. Şi vă răspund că este gata oricînd va fi să sune ora î (Aici s-aplaudă frenetic...) Domni senatori ! Domni deputaţi î Adînc convins că fără preget cu toată rîvna toti lucraţi, Cum aţi lucrat întotdeauna în celelalte mari seziuni, Născînd atîtea legi faimoase în scurtul timp de şase luni, Păşind cu-ncredere-nainte pe calea marelui progres Ce printre celelalte state ne-a dobîndit un loc ales, 191 Deschid seziunea ordinară o, bravii mei parlamentari Cătaţi să staţi deci la-nălţime şi nu fiţi oameni ordinari !.. POSTSCRIPT UM Şi-acuma că trecură acele şase luni, Vă-ntreb : unde sunt toate promisele minuni?! BANCHETUL MEU Subscrisul, după cum se ştie, Fiind sacrat de-Academie, Spre a serba această dată în chip solemn, chemă îndată 5 La un ospăţ gargantuesc Pe numeroşii săi amici. Lectorii să-mi dea voie-aici Pe scurt ca să le povestesc Cum a decurs acest banchet, 10 In adevăr demn de-un poet ! Celebre au rămas pe lume ospeţele lui Baltazar, Chefliul descendent al celui din urmă crai din Babilon, Ce bea din cupele sacrate aduse din Ierusalim ; Sardanapal, afemeiatul, de-asemeni este legendar ; 15 Vestită-i nunta de la Cana, la care-un musafir sublim C-un gest de binecuvîntare ştia să schimbe apa-n vin ; Nemuritor rămase iarăşi banchetul marelui Platon, Banchetul cel mai de pe urmă, pe care-n casa lui l-a dat, Cînd renunţă la poezie ca să urmeze pe Socrat ; 20 Celebru în istoria lumii va rămînea de-a pururi iar Ospăţul dat de Cleopatra mult fastuosului Antoniu, 193 Cînd dînsa-i oferi-ntr-o cupă acel frumos mărgăritar, Ce preţuia cît un imperiu ; nemuritor e şi Petroniu Care-a descris cu-atîta vervă banchetul lui Trimalcion ; 25 Va face epocă desigur banchetul de la Tîrgovişte, Dar mai presus de Cleopatra, Brătianu, Baltazar, Platon, Sunt eu — căci ale lor ospeţe, pe lîng-al meu, nu-s decît nişte Agape fără importanţă... ★ Ospăţul era-ntins afară 30 în cea mai splendidă grădină din lumea mea imaginară, Cu flori enorme cît copacii, şi cu copaci, nişte copaci î Să nu-ţi ajung-o zi întreagă ocolul trunchiului să-l faci... Deasupra mea drept policandru se aprinsese o Cometă ; In capul mesei, lîngă mine, îmi instalasem o lunetă 35 Să pot vedea în celait capăt pe cel din urmă musafir... Poruncile mi-erau purtate prin telegrame fără fir... Pe uriaşul cîmp al mesei, imaculaţi ca luciul lunii, Se împînzise Funigeii, scăpaţi din stativele Runii ; Străvechea mea argintărie, cu-atîta artă cizelată 40 De rafinatul Benvenuto, sclipea pe masă înşirată... De la cleştarul alb de rocă şi pîn’ la amfora de lut Bogate cupe multiforme chemau pe oaspeţi la băut. Fîntînile-aruncau în aer efluvii de opoponax ; Negrese zvelte şi fardate cu cel mai autentic vax, 45 Din creştet pîn’ la talpă nude ca Veritas ieşind din puţ, Mişcau cu gesturi cadenţate apărătoarele de struţ. 194 Orchestra mea era condusă de însuşi zeul Apolon, Căci impozantul domn Dinicu, gătit cu marele cordon, Se îndurase să-i cedeze la urma urmelor bagheta... Şi ce divin cînta orchestra ! Eol, mă rog, ţinea trompeta, Orfeu din cetera-i măiastră scotea accente colosale, Pan da din cap, ca un isteric, suflînd în nai imensa-i jale, La contrabacus era Bachus ; alăturea de el, Triton Sufla-ntr-o scoică uriaşă, adusă-n formă de trombon, Şi-alţi virtuoşi din lumea veche, al căror nume-acum îmi scapă... Iar grosul îl făceau satirii, divinităţile de apă, Driadele, silvanii, faunii cîntînd din syrinx, citarezii... Ca o cascadă tumultoasă curgeau bemolii şi diezii î Era divină-a lor cîntare, ce se vărsa în valuri line, Căci cum puteau să cînte zeii decît doar armonii divine?!... Pe care să le-aprecieze n-ar fi putut decît Castalde, Mascagni, sau vreun alt maestru născut sub ceruri mult mai calde... Bacante-alese pe sprinceană, conduse-n danţ de Terpsichora, Desculţe-aşa cum joacă astăzi celebra Duncan Isadora, Şi-aşa cum le mai vezi pictate pe-al vazelor antice pîntec, Se legănau în jurul mesei, ritmîndu-şi pasul după cîntec... Voioase îşi sunau crotalii şi surîdeau provocătoare, Alcătuind ghirlănzi imense, ca nişte flori dănţuitoare, Ce-şi risipeau policromia şi iarăşi se strîngeau încet, Unindu-se pe nesimţite la loc ca un splendid buchet... 195 Greu să descriu în fine pasul unor femei aşa lejere ! Păreau că-s nişte preotese ce-oficiază vechi mistere. Nu un kake-walk neeuritmic, lasciv şi fără nici un haz. Aşa precum îl joacă turma demimondenelor de azi... 75 Vrăjiţi priveau la toate-acestea nenumăraţii musafiri, Pierduţi cu totul în beţia ce-o dau supremele uimiri ! Erau reprezentanţi iluştri din toate treptele sociale : Academia-n păr, cu toate că multe titve erau cheale, Mortzun cel iubitor de artă şi-atît de voitor de bine, -Q Blindat de cruci şi constelaţii autohtone şi străine, Reprezenta guvernul însuşi, ca unul care-n altă vreme Nu ducea trenul cel de astăzi, ci s-antrena scriind poeme ; Era intransigentul Stere şi domnul Maiorescu Tit, Cari, după ce se ospătase mîncînd cu mare apetit, 35 Făceau acuma curte muzei poporaniste a lui Goga ; Duiliu îşi plecase capul, pe ochi c-un gest trăgîndu-şi toga, Să nu mai vad-aşa oroare ; Ranetti, tînărul Silen, Ce de-obicei bea vin sau bere, se adăpa din La Fontaine ; Amicul nostru Peucescu, în culmea marei bucurii, 90 Armat cu şapte furculiţe, mînca din şapte farfurii ; Bucolicul Stavri pe gînduri visa la holdele-i de grîu ; Bârsan, simpaticul Danubiu, într-adevăr bea ca un rîu ; A. D. Holban sta lîngă Spaethe, ce se-ncerca cu miez de pine Să-i ieie masca, să-l cunoască şi generaţiile de mîne ; 95 Brătescu ot Voineşti, c-un zîmbet privind pierdut la craniul gol 196 Al miticului Caragiani, schiţa un gest de carambol ; Viu discuta cu A. Davila — Pompiliu Eliad, detalii, Sfidîndu-se unul pe altul şi măsurîndu-se în Thalii ; Efebul sprinten Minulescu, al muzelor precoce fiu, 100 îşi rezervase mai deoparte tacîmul pentru mai tîrziu ; Ovid, Dragomirescu, Motru, cu-a lor reviste excelente îşi făceau vînt, cercînd în aer ca să provoace mici curente ! Era-n sfîrşit tot ce-i ilustru, plus senatori şi deputaţi, Judecători, artişti, profesori, popor şi mateloţi, soldaţi, 105 Afar’ de doctorul Ureche, care făcea scandal enorm, Fiind poftit să ias-afară, căci mirosa a iodoform... Dar ce splendid era menu-ul î Ar trebui să fiu Flaubert Ca să descriu banchetul ăsta ce sta întins sub vastul cer, Ca cel ce l-au văzut odată grădinile lui Hamilcar... HO Ca Dumas-Père eram eu însumi, şi-Amphitrion şi bucătar : Citez vreo trei sau patru feluri din suculentele minuni : Erau întăi vreo şapte critici gătiţi cu pene de păuni, Apoi opt sclavi purtau pe-o tavă de zece metri, toată-n aur, Ceremonioşi, de-a lungul mesei, friptură de pleziozaur ; 115 Alţi ofereau piftii gătite din labe de hipopotam, Urechi de elefant; fragmente din vechea coast-a lui Adam ; Apoi (în toată Europa ca lucru rar, nemaivăzut), Adusă din regiuni polare, o îngheţată de mamut Făcu deliciul şi mirarea întregii adunări auguste : 197 Doar singur domnul Teodora n-a vrut cu nici un preţ s-o guste... Zaharicale şi bomboane şi prăjituri nu s-au servit, Căci vream să menajez stomacul lui domnul Maiorescu Tit, Dar portocali, banani şi rodii, nuci seculari şi mandarini Ca-n Richard III veneau în goană, tîrînd enorme rădăcini, Veneau, făcînd ocolul mesei, aşa împovăraţi de roadă Şi se plecau spre fiecare ca drept în gură să le cadâ.,. Iar cînd şi-atinse apogeul acest ospăţ demn de Homor, Am dat poruncă să se scoată din pivniţa lui Jupiter Un vas uitat, rămas acolo supt dărâmături din vechiul timp, Cînd zeii-au fost siliţi cu toţii să emigreze din Olimp, Şi, ridicînd, apoi, în aer, hanapul * meu plin de-ambrozie, Am zis cu glas măreţ : „Trăiască ilustra noastră-Academie ! Cînd dumneaei îmi recunoaşte cu laude talentul meu, Ca semn de reciprocitate e drept s-o recunosc şi eu ! V-am combătut cu îndîrjire mai an, e foarte-adevărat, Şi lănci am rupt în contra voastră — dar sufletul mi-a fost curat ! Şi dac-am îndrăznit ca astăzi să vă conduc la un banchet, E ca să ştiţi şi voi odată ce bine ştie un poet Hanap — cupă mare, folosită în evul-mediu. 340 Să-şi ospăteze musafirii... ţin însă să dezmint un zvon Ce tinde să s-acrediteze : s-a spus că eu, ca şi Platon, Voiesc să~mi ard a mele versuri şi să mă las de pc ^zi :. Să ştiţi, iluştri domni, că asta e-adevărată infamie. Nu ! Eu voi scrie înainte, doar nu-s nebun să tiu ca el, 345 Căci vreau cm orice preţ la anul să iau şi Premiul Năsturel ! î IN CIŞMIGIU FANTEZIE VÏNTUL (care rostogoleşte pe alee nişte jurnale vechi) Ciudat copac şi-aeesta al vieţei sociale ! Ceilalţi copaci, de-o pildă un tei sau un castan, 3 Scot foi o dată numai în timpul unui an, Şi-abia tîrziu, spre toamnă, cînd se-nvechesc şi-s pale, Se scutură din ramuri ; pe cînd cu-acest copac Ce scoate foi întruna, nu ştiu ce să mă fac. Zadarnic le tot mătur, că nu mai dovedesc... 10 Le iau pe sus, le spulber, le-ascund, le găvozdesc Prin scorburi, prin canale, prin beciuri, prin cotloane, Zadarnic cu de-a sila le duc în co'rilioane Şi le poftesc afară, căci tot alte ediţii Apar... De unde naiba mai au atîta sevă ! 15 De n-o lua guvernul o grabnică măsură, Voi fi silit la urmă ca să mă pun în grevă, Căci înţelegeţi bine că-n astfel de condiţii Nu-i chip să pun oleacă de ordine-n natură ! UN NUMĂR DIN „ORDINEA “ 20 De ce te legi de mine ? VÎNTUL Ah, blestemate foi ! 200 Poftim ! Abia le mătur şi iar vin înapoi ! (Le-aruncă afară. Se-ntoarce şi dă peste un număr din 25 (Epoca ce vine alergînd.) Dar tu, reacţionaro ? ! Pe unde-ai penetrat ? Ce caţi în paradisul acesta democrat ? EPOCA Aduc o ştire nouă despre remaniere ! 30 UN „ADEVĂR41 (galopînd) Şi eu ! UN „CONSERVATOR" (idem) 35 E-aproape sigur că intră domnul Stere... O „MINERVĂ“ Noi singuri ştim misterul din staţia B.M... VÎNTUL Hai, circulaţi ! Afară ! — Ei, aţi văzut de ce 40 Ies sute de ediţii ?!... O, voi copiii mei, Platani, jugaştri, paltini, mesteceni, brazi şi tei, Gîndiţi-vă că viaţa e o metamorfoză, Şi s-ar putea ca mîine s-ajungeţi celuloză... UN TEI 45 De este-aşa, mai bine să fiu incinerat ! UN BRAD Decît s-ajung un cinic, mai bine să fiu cinis * Să nu mă-ntrebe nimeni de unde viu şi cin-is... O „DIMINEAŢĂ14 50 Citiţi pe Manolescu din morţi reînviat ! * Cinis — cenuşă. 201 VÎNTUL Hai, circulaţi ! Ce-i asta ? Afară cu escrocii ! UN MESTEACĂN Eu am visat azi-noapte redacţia Epocii... 55 Era un întuneric de cameră obscură, O stranie lumină cum o-ntrevezi în vis. Nici umbră de redactor, nici pic de manuscris, Ci doar un singur foarfec ce clănţănea din gură... Oribil vis ! 60 VÎNTUL Ajunge ! am curăţit terenul ! Acum copaci cu toţii luaţi-vă refrenul ! Uf, ce miros în urma acestor flori de stil ! Hai, şi-oi atinge-n treacăt, ici-^colo, un pistil, ^5 Sau hai să fiu mai darnic şi să jertfesc o roză Să asanez cuprinsul greu infectat de proză ! VERSURI CANICULARE Cînd este o căldură de patruzeci şi două De şpriţuri mari la umbră, Cînd vezi pe agronomul, pe care nu-1 mai plouă, Făcînd o mină sumbră ; 5 Cînd eşti silit ca mine să rîzi ca Pagliacci De propria-ţi durere, Cînd nu ai ca Nababul în solul vechii Dacii Fîntîni petrolifere ; Cînd nici nu ai putinţa să treci măcar bariera, 10 Să-ţi cauţi sănătatea, Necum ca bardul Goga să pleci la Bordighera Să cînţi eternitatea... Cînd n-ai ca Sadoveanu o casă şi-o livadă, O moară şi-o albină, I5 Cînd numai creditorii mai vin ca să te vadă — N-ar mai veni să vină ! — Cînd n-ai o prefectură ca Gheorghe din Moldova Şi nici nu ţi-e odaia întreagă tapiţată cu piele de Cordova 20 Cum are la Sinaia 203 Poeta Carmen Sylva ; nici cum aveau latinii Un atriu cu fîntînă ; Nici chiar ca ex-sultanul o vilă Alatini, Un parc şi o cadînă ; 25 Cînd în a ta odaie din uşă la ferestre Abia te poţi întinde, Aşa că-i imposibil, ca alt Xavier de Maistre Voiajuri a-ntreprinde — Atunci renunţi la toate şi, aşteptînd să plouă, 30 Cu mina cea mai sumbră Faci versuri ca aceste, sub patruzeci şi două De şpriţuri mari la umbră... LUI EMINESCU O, Doamne, cîtă vreme rămasă înapoi ! Unde eşti tu acuma şi unde suntem noi, Nevrîstnicii romantici, sentimentali de ieri, Care plîngeam cu tine şi-a tale mari dureri 5 Ni le-nsuşeam, asemeni acelor neofiţi, Ce se visau aieve pe cruce răstigniţi Şi resimţeau tot chinul, batjocura şi-amar.ul, Ce le-ndurase-odată şi Christ urcînd Calvarul ?... Sunt ani de-atunci... şi astăzi nevrîstnicii de ieri 10 Au încercat ei înşişi cumplitele dureri, Au suferit şi dînşii şi-au plîns cu-adevărat, Ca tine, nopţi de trudă adese au vegheat, Slujind plini de credinţă divinului tău cult, Şi cine ştie dacă n-au suferit mai mult, 15 Lipsiţi de-aripa largă a geniului tău... Azi cînd pluteşti dincolo de bine şi de rău, Cînd nu mai simţi pe frunte cununa grea de spini, Pătrunşi de pietate, ca nişte pelerini, fi-aducem ţie altă cunună mai bogată — 30 Căci sunt şi flori pe lume ce nu mor niciodată !... Ca pelerini cucernici, trudiţi de lungul drum, Ne ridicăm privirea spre tine şi acum 205 Abia ne dăm noi seamă ce sfînt şi mare eşti : Ce sus, tot mai puternic, mai mîndru străjuieşti Umplînd tot orizontul cu raza ta cea clară, întocmai cum în zare luceafărul de sară Pe cerul gol de stele răsare timpuriu... Ca-n zori tot el să steie aprins cel mai tîrziu... CONGRESUL LITERAŢILOR In fine se-ncheiase ciclul nenumăratelor congrese... Banchetul A.-Miresc, banchetul cel mai vestit în ăst sezon, Ce-a provocat în toată ţara o vîlvă-atît de colosală, Părea acum uitat şi dînsul, şi-un fapt istoric ajunsese... 5 Şi vremea-şi reluase cursul obişnuit şi monoton. Ceasornicul Independenţii, cu gravitatea-i oficială, Abia-şi mişca, din oră-n oră, metalica sa limbă-n gură, Gemînd ca un milog bicisnic plictisitoru-i cînt breton... Vreo trei babiloneni venise pe la congresul esperanto, 10 încolo, capitala-ntreagă părea un jalnic Campo Santo *, Căci toţi capitaliştii noştri plecaseră-n vilegiatură... Cînd iată, doi poeţi zburdalnici, care-amîndoi, de nu mă-nşel, Scriu şi la Viaţa românească, printr-un canicular apel Lansat către confraţi, stîrniră o-nsufleţire generală Î5 în pururea nemulţumita a literaţilor Walhallă... Apelul lor, cu toate-acestea, era un paşnic manifest, Era, după atîta sfadă şi zavistie,-ntîiul gest * Campo Santo — cimitir. 207 De împăcare,-o-nşiruire de-năbuşite doleanţe, Era-n sfîrşit năframa albă deasupra unei ambulanţe, 20 Era hulubül alb ce-aduce în plisc crenguţa de măslin, Splendidul curcubeu ce-anunţă că iarăşi s-a făcut senin. „Veniţi, confraţi din toată ţara“, zicea entuziast apelu, „Veniţi, cit mai avem vigoare şi încă n-am plecat la Belu, Să pregătim o soartă nouă şi mai lipsită de nevoi 25 Măcar acelor ce-au să vină, cum n-au făcut-o pentru noi Acei ce trebuiau s-o facă, bătrînii egoişti de ieri... Veniţi, voi, toţi pacienţii cronici ai muzelor, veniţi, truveri, Veniţi, voi, prozatori, voi, critici, veniţi, simpatici proletari Ai tocului şi ai hîrtiei, pioni ai artei mici şi mari, 30 Veniţi poporanişti şi clasici, parnasiani şi simbolişti, Voi, lacrimali şi gingaşi lirici, voi, irascibili umorişti, Descindeţi cu-ale voastre muze de prin cotloane şi mansarde, Veniţi, în fine, toţi aceia în care sacrul foc mai arde, Toţi care-aveţi în cui o liră, oricare-ar fi ai voştri zei, 35 Porniţi urgent spre capitală, cu tot bagajul de idei, Să discutăm, să ne-nţelegem şi să vedem ce-i de făcut...44 II Şi-abia a fost lansat apelul, aşa de sobru conceput, Şi capitala cea pustie, în toiul arzătoarei veri, Părea că s-a umplut deodată de-un codru viu de palmieri, Aşa pletoşi şi mulţi la număr, dăduse buzna trubadurii... 5 Vibra acum întreg văzduhul de-un zvon de harfă-eoliană. 208 Purtau, drept orişice insignii, la pălărie cîte-o pană, Dar n-aveau doi la fel costumul, aceşti bizari fii ai naturii... Vedeai mantale de hidalgo şi pălării de D’Artagnani, Cămăşi de purpură şi toge şi laticlave * de romani, Impermeabile şi fracuri, cagule ** vechi de pelerini, Patriarhale tundre albe, burnuzuri lungi de beduini, Fenomenale redingote, tăiate dintr-un tricolor, Lavaliere montmartreze, hlamide de imperator, Iţari, nădragi, şalvari, chiulote şi pantaloni de catifea, Gherocuri verzi, albastre, roşii, de şeviot, de alpaga, Picioare cu opinci, cu botfori, sandale, iminei, cu ghetre, Ritmînd cînd lenta elegie, cînd sprintenele hexametre... Mergeau discipoli după maiştri, cercînd să le imite pasul, Iar, de priveai mai lung la maiştri, credeai că şi-a deschis Parnasul 20 In lături porţile de aur, ş-au coborît din nou pe lume, Toţi cei ce şi-au gravat pe zidul eternităţii a lor nume. Ai fi jurat că vezi pe Goethe, cu clasicul lui chip sever, Pe inspiratul orb, pe Milton, acest mic frate-al lui Homer, Pe Dante şi pe Leopardi, pe naufragiatul Camoëns, 25 pe Paul Verlaine, Hugo, Manzoni, pe Mallarmé cel fără sens, Căci fiecare-şi potrivise o mască ce-1 avantaja, Şi iată cum un Byron, Heine, un Lermontov etcetera, Reînviase şi venise să ieie parte la congres. Laticlavă — fîşie de purpură care împodobea toga senatorilor romani. ** Cagulă — glugă. 209 III Vuia de larmă Ateneul ca vechiul templu din Efes. Discuţiile-au fost aprinse şi foarte mulţi s-au ilustrat, Deşi din oratori nici unul n-a imitat pe Herostrat. Da, toate-au mers cu disciplină, căci, în afară de-argumente, 5 N-avu nici unul voie-n sală s-aducă corpuri contondente Ca pipa, tocul, călimara, umbrela, lira sau ciomagul... Şedinţele fiind secrete, ce-a pus la cale-areopagul N-a transpirat deloc în public... dar ştiu atît, în linii mari, Că s-au luat măsuri severe spre a distruge pe librari, 10 Spre a forţa Academia s-acorde un surplus de premii, Să se incendieze „Leteau, această pacoste a vremii, Să se expună în vitrine contractele cu editorii, Să vadă lume-nspăimîntată ce onorarii derizorii Primesc sărmanii fii ai muzei... Şi alte mari revendicări... 15 Iar la sfîrşit, după mai multe donaţii şi comunicări, De care cu solemnitate luară congresiştii act, Au hotărît ca să formeze cu toţii un partid compact, Spre-a dovedi că sunt o forţă, jurînd că nu vor dezarma Păn’ nu vor prăbuşi cu zgomot această veche şandrama, 20 Sub care stă adăpostită minciuna ordinei sociale !... IV Iar seara steaguri pretutindeni, lampioane, cîntece, urale, Un zdrîngănit nebun de lire şi de teorbe * şi ghitare, Furtuni de ode şi epode, cu versuri pare şi impare, * Teorbă — instrument muzical similar lăutei. 210 Dezlănţuiri scăpărătoare de paradoxe şi de glume, 5 Şi, cum deasupra unei cupe şampania irumpe-n spume, Tot astfel clocotea arena de verva celor adunaţi... Ca-n sînu-aceleiaşi familii, păreau cu toţii că sînt fraţi : Magistrul critic Maiorescu vorbea de Taine şi de Platon Cu Gherea, ce-i servea-n răstimpuri cîte-o felie de jambon ; 10 Şi amîndoi priveau c-un zîmbet la generaţiile june, De parcă nu-ndrăzneau să creadă că văd cu ochii-aşa minune, Cînd iată că un grup de tineri i-opreşte şi le-oferă-n drum Polemicile lor legate în scoarţ-aceluiaşi volum. La braţ, A. Popovici şi Stere umblau, schimbînd cîte-o idee, 15 Ca două umbre fericite în cîmpurile Elizee, Ca două talgere egale ce oscilează-ntr-o balanţă, Aşa pluteau purtînd pe frunte aceeaşi rază de speranţă ; N. Iorga şi A. D. Xenopol, ca doi potrivnici voievozi, Se-mbrăţişau cu efuziune, în timp ce tinerii rapsozi, 20 Cu lirele proptite-n şolduri, cîntau un imn dumnezeiesc ; In litere fosforescente ieşise Neamul românesc Precum şi Viaţa românească şi Corworbmle-amîndouă, Luceafărul, Sămănătorul, ba pînă chiar şi Viaţa nouă. Numai revista lui Petraşcu nu-şi luminase frontispiciu... 25 Era un chef, şi-o bucurie, şi-o-nsufleţire — un deliciu, De-ai fi crezut că eşti pe vremea întîielor olimpiade... Şi după tot potopul ăsta de detirambe şi tirade S-a-ntins o horă uriaşă, în care parcă dinadins Ca să vădească era nouă, duşman lîngă duşman s-a prins. 211 Fireşte, eu pe Bogdan-Duică şi pe Cioflec mi i-am ales : Sanielevici, Sadoveanu jucau ţinîndu-se de S, Ibrăileanu, Scurtu, Chendi formau un fericit brelan ; Ilustrul polemist G. Panu, cuprins de-un juvenil elan, Se cumpănea cu eleganţă, cătînd să ţină în pas cadenţa, Purtat de Riria, poeta, şi de Gribincea Laurenţa ; Duiliu-n fine dase mîna cu Goga, junele aed : Fraterniza-n sfîrşit opinca şi cu mănuşa de Suède, Şi toţi aplaudau frenetic, se-mbrăţişau ca scoşi din minţi, In timp ce Rădulescu-Motru, Dragomirescu, Mehedinţi, Din teancuri negre de reviste clădeau un uriaş nonsens, Zvîrleau polemici, sfezi, nimicuri, formînd încet un rug imens, O hecatombă de ambiţii, de inepţii şi de orgoliu, Şi după ce-n sfîrşit turnară deasupra nard, petrol şi oliu, Ovid, scoţînd „lumini de fulger“, zvîrli scînteia salutară... Ah, ca un gaizer, ca o trombă, ca un gigantic stîlp de pară, Ca o spirală sulfuroasă, ţîşni vulcanul de hîrtie, Pocnea, trosnea, juca sălbatic şi toţi, cuprinşi de frenezie, Priveau coloana asta dreaptă de foc cum se urca la cer, Ca semn că jertfa e primită de-Apolon, şi de Jupiter... Dar toate-acestea-s numai mofturi ce le-am visat... O ! pentru ce N-a fost decît un vis serbarea şi-acest splendid autodafé ! VICTIMA FLORILOR DE TURNESOL Citiser-ntîmplător un critic într-o revistă cunoscută O laudă exagerată a unei proaste poetese, Şi, indignat, ce-i dă prin minte, văzînd tăcerea-ntregei prese ? Se duce repede acasă şi scoate-o filă nencepută, 5 Şi scoate ghetele, surtucul, şi scoate pana-i de Toledo Şi — plin de apriga-i mînie, văzîndu-şi falnicul său Credo Batjocorit — porneşte-a scrie cel mai splendid al lui articol... Curgea pe fruntea lui sudoarea — această rouă proletară Fără de care nu-ncolţeşte ideea-n glia literară — 10 Scria convins că face bine şi că denunţă un pericol, Că e un salvator şi dînsul în.genul doctorului Lupu... Căci dac-acesta se-ngrijeşte de hrana ce-o reclamă trupu, De pîinea plină de gunoaie ce muncitorul o mănîncă, Un critic are şi el dreptul şi chiar mai multe drepturi încă 15 Să dea-n vileag pe toţi aceia cari fără scrupul şi sfială Denaturează poezia, această pîine ideală... 213 Scria înflăcărat băiatul şi, cu-o luciditate rară, Profetiza, ca încheiere, că o pelagră literară Va bîntui cu siguranţă, de n-or lua măsuri urgente Cei responsabili de-nflorirea recoltei noilor talente. Şi cînd sub aprigu-i articol îşi puse în sfîrşit parafa, — îşi puse ghetele, surtucul, îşi şterse pana de Toledo, Făcu un sul din manuscrisul pe care îşi scrisese Credo, Pornind la drum, fără să ştie că de la Ana la Caiafa Va fi purtat, ca altădată Isus Christos Mîntuitorul. Se duse-ntîi la o gazetă la care însuşi directorul II îmbiase ca să scrie ce-i place lui şi după chef, Aşa cum inima-1 îndeamnă, făr\ de condiţii şi ' control... Vai, nu ştia că directorii-s ca florile de turnesol Silite a-şi întoarce capul întotdeauna după şef... Iar. şeful are-ntotdeauna motive binecuvîntate, Căci el gîndeşte pentru-aceste sărmane ginţi decapitate ! Deci cum s-ataci pe o poetă ce-i rudă cu savantul X Ce-i unul din „fruntaşii noştri44 şi poate-aduce-un număr fix De voturi sigure partidei ? Afară dar cu-aşa prostie ! îşi strînse filele-autorul oftînd, şi cu melancolie Se duse-aiurea ca să bată la uşa altui turnesol... Luă şi-acesta manuscrisul şi regretă : „N-avem ce face, Dar cu revista cunoscută suntem în relaţiuni de pace, Şi-apoi nici şeful nu-i aicea... “ Porni atunci cu pas domol Şi cam descurajat să-şi cerce la un. al treilea norocul. Grăbit acesta îi răspunse : „La noi e ocupat tot locul : Avem pe azi o deraiere, cinci sinucideri, şase drame 45 Şi alte multe catastrofe, iar restul plin tot de reclame... Unde mai vrei să aflu spaţiu să te plasez pe dumneata !...“ Şi precum Moise altdată porni cătînd pe Iehova, Prin arşiţa caniculară, semnîndu-şi paşii pe asfalt, Porni din nou martirul nostru de la un cap la celălalt, 50 Cutreierînd tot Bucureştii ; urca la scări, bătea la uşi, Se întîlnea prin curţi şi ganguri cu fel de fel de trepăduşi, Pe la gazetele-opozante, pe la ziare cu tiraj, Pe la reviste — pretutindeni, dar nimenea n-avu curaj Să-i tipărească cel mai splendid şi mai sublim al său articol. 55 Atunci cuprins de-amărăciune, văzînd cît este de ridicol Să ai ceva de spus pe lume, şi nicăiri să n-o poţi spune Cînd alţii n-au nimic, şi totuşi vorbesc în orice ocaziune, Scîrbit de alianţa asta tacită-a celor răi şi laşi, Cu manuscriptul subsuoară grăbit şi-ndreap'tă ai lui paşi 60 Spre cheiul unde Dîmboviţa se scurge-n strîmbul ei canal Servilă, cum se scurge proza mult indigestului jurnal La care el colaborase plin de convingere şi-avînt... 215 Se pleacă peste balustradă şi, făr’ să spună un cuvînt, îşi scoate ghetele, surtucul, măiastra-i pană de Toledo, Le-aruncă una după alta, aruncă şi sublimu-i Credo, Apoi şi dînsul le urmează... Şi astfel, după-atît ocol, Pieri această mîndră jertfă a florilor de turnesol, Colaborînd fără să ştie şi pentru cea din urmă oară Prin moartea sa senzaţională la toate foile din ţară... REDINGOTA Nu cam rentase versul anu-acesta Şi-n buzunar n-aveam nici o bancnotă, Aveam în schimb o neagră redingotă Cu pantalonul ei vărgat şi vesta. Am scos-o deci frumos din garderobă, Din somnu-i parfumat de naftalină, Şi am chemat pe un telal să vină, Deşi simţeam că ea mă dezaprobă. Cu mînecile triste-n jos căzute, C-un veşted trandafir la cheotoare, Parcă vroia să-mi spună cît o doare Că n-are nici un sfanţ să-mi împrumute. Părea muiată-n radiu pe la coate Şi mă privea cu-atîta-amărăciune, Că eu atunci mi-am amintit de toate Succesele, şi ea părea că-mi spune : „Vrei să mă vinzi acum unui telal, Să te desparţi de scumpa-ţi redingotă Ce te-a purtat cu drag din bal în bal — Şi asta-n schimb pe-o zdreanţă de bancnotă Să-ţi vinzi relicva cea mai glorioasă Cu care-ai plîns, şi-ai rîs, şi-ai petrecut ; Să-ţi vinzi bucata asta de trecut, Şi asta pentru că-s de molii roasă ? !6S Şi, amintindu-mi vremile acele, Am dat pe uşă-afară pe jidan, Şi trist, asemeni unui veteran, Am plîns la pieptul redingotei mele ! SARMANUL YORIK Nu-s filosof, nu-s nici istoric, Nici doctor din Paris sau Bonn, Ci pur şi simplu un bufon Ca bietul Yorik. 5 N-am zurgălăi, ci rime bufe Ce sună mult mai caraghios In versu-mi plin de Worcester sauce Şi plin de trufe. Nu-s melancolic ca Petrarca, 10 Dar ştiu isă nîid, şi pl'îng apoi, Că-i ceva putred şi la noi Ca-n Danemarca. Şi ca bufon tot una mi-este De m-o-ngropa, cînd am să mor, 15 La Belu sau la Elsenor... Cu toate-aceste, Cînd rîs şi plînset au să tacă Şi însumi eu voi putrezi — Tot mi-ar fi dulce într-o zi 20 Atuncea, dacă 219 Vreun filosof, sau vreun istoric, Privindu-mi tidva cu regret, Ar esclama ca alt Hamlet : Sărmane Yorik ! POETUL ŞI LEBEDELE Cu mînile înfipte-n buzunare, Un bard pîrlit, dat gîndurilor pradă, Ca un erou flămînd într-o baladă, Se plimbă-n Cişmigiu, pe sub umbrare, Cînd de sub sălcii iată că apare A lebedelor flotă de zăpadă... El se opreşte-o clipă să le vadă, Apoi le strigă plin de indignare „Cît am să stau mereu aşa sărac Şi-n buzunar să n-am nici o leţcaie Puteţi voi, lebede, să-mi spuneţi oare ! Dar lebedele care veşnic tac, Nedumerite gîtul şi-l îndoaie, Ca nişte albe semne de-ntrebare... NU ŞTIU, N-AM VĂZUT. Spun unii şi se poate să fie-adevărat Că şi în anu-acesta s-a desprimăvărat, C-au lineat plugarii în ţarini negre brazde, Şi-au tras aceleaşi berze, la vechile lor gazde, 5 Că holdele pe urmă bogate au crescut... Se poate... Cine ştie ! Eu nu ştiu, n-am văzut... Spun alţii că cireşii, salcîmii şi castanii Au înflorit şi-n anul acesta ca-n toţi anii. Că sub albastra boltă pictată de ozonă 10 A dat concerte iarăşi eterna primadonă Şi că natura toată un rai s-a prefăcut... Se poate... Cine ştie ! Eu nu ştiu, n-am văzut... Afirmă alţii iarăşi că holdele bogate S-au copt şi-au fost pe urmă cu grabă secerate, I5 C-au fluierat maşine şi-au clănţănit batoze, C-au fost seri violete şi răsărituri roze, C-a fiert prin crame mustul, voios ca şi-n trecut... Se poate... Cine ştie ! Eu nu ştiu, n-am văzut !... Spun în sfîrşit cu toţii c-au vilegiaturat, 20 Că aerul pe-aiurea nu e de comparat 222 Cu cel din capitală, că-n timp de două luni, Au auzit cu toţii şi au văzut minuni... M-eţi întreba acuma : „Dar tu ce ai făcut ?“ Am scris cinci mii de versuri... Eu nu ştiu, n-am văzut ARTISTUL Tîrzie este noaptea, şi albă creşte-n lună Străvechea mănăstire a bunului Neagoe, Tăcută năluceşte biserica străbună Cu turnuri răsucite ascunse sub cupole : 5 încet doar clopoţeii de-argint i-aud cum sună, I-aud vibrînd sub streşini duios, şi fără voie, Cu drag mi-aduc aminte de meşterul Manole. Renaşte parcă lumea uitată din baladă, Şi ce frumoasă-mi pare această lume moartă î 10 Se umple curtea-ntreagă de blocuri de zăpadă. Bat dălţile-n cadenţă şi pulberea cea fină Pe care cioplitorii o lasă ca^ să cadă O fură-n treacăt vîntul, o spulberă şi-o poartă împrejmuind cuprinsul c-un nour de lumină. 15 Trăieşte iar balada copilăriei mele... E-o goană,-un neastîmpăr, o-ntrecere, o larmă, Gem scripetele-n aer şi cad ciocane grele ; Doar meşterul Manole stă singur şi priveşte Treptat cum urcă zidul împresurat de schele. 20 Gîndind a cui e mîna ce peste noapte darmă Tot ce cu-atîta trudă el peste zi clădeşte ? 224 îl văd cum cercetează la temelii clădirea, Cum urcă şi coboară îngîndurat pe schele, Fărîmă-n mîini molozul, scrutează cu privirea 25 Şi piatra şi nisipul, şi cearcă şi socoate : Unde-i greşala care n-o află nicăierea ? Prin ce ascunse locuri vin duhurile rele ? Pîn’ ce-ntr-un zori de ziuă le-a priceput pe toate., 30 Ştia de ce nu ţine acuma temelia, Că fără jertfă-n lume nimica nu e trainic, Şi făr’ să stea la cumpeni, îşi ia atunci mistria Ca să-şi îngroape-n ziduri ce-avea mai scump în viaţa Treptat cum urcă zidul, îi scade bucuria, Dar el zideşte totuşi, întunecat şi tainic, 35 Zorit să-şi isprăvească clădirea lui măreaţă. Nici rugăminţi, nici plîngeri nu-1 mai abat şi iată Că după ani de trudă o mîndră mănăstire Se-nalţă orbitoare de albă şi bogată Cum n-a mai fost o alta mai falnică pe lume... 40 Rîd zidurile scumpe de marmură curată Şi viu luceşte sfîntul locaş de pomenire Clădit ca să cinstească a lui Neagoe nume... Dar cînd vru să-şi culeagă sărmanul meşter rodul Atîtor ceasuri pline de străduinţe grele, 45 Cînd s-a văzut pe culme slăvit de tot norodul Ce alerga s-admire minunea asta rară, Balada povesteşte atunci că voievodul A poruncit, drept plată, să-i darme scări şi schele Şi l-a lăsat acolo, pe-acoperiş, să moară... ELEGIE Ah, viaţă năcăjită de mici funcţionari, Ce scrieţi voi întruna în catastife mari ? Ce ţăcăniţi întruna vai la maşina Yost ? Ce-nseamnă toate-aceste coloane fără rost 5 De cifre cu eterne totaluri şi scăderi, Făr-a putea s-ajungeţi azi mai bogaţi ca ieri ? O, robi de modă nouă, cu mîneci de lustrină ! în călimări n-ajunge o rază de lumină... Ce scriţi voi cu-ntuneric pe-atîtea albe file ? 10 în călimări e noapte, şi trec a voastre zile Cum din a voastre, tocuri cad pe hîrtie pete... Ce demon de birouri încătuşaţi vă ţine ?... în călimări e noapte... Mă mir cum nu vă vine Să le zvîrliţi ca Luther odată de părete ? !... 15 Vedeţi ! Afară-i soare, şi trec trăsuri, cucoane... Ce gust aveţi întruna să forfecaţi cupoane Şi să schimbaţi la poliţi ce nu sunt ale voastre ?., Nu v-amintesc de ceruri hîrtiile albastre ? Nu vi se pare vouă că sunt bucăţi de cer ? 20 De ce închideţi cerul în lăzile de fier ?... 226 Dar voi tăceţi şi scrieţi în catastife mari Şi adunaţi coloane de cifre fără rost, Ori ţăcăniţi întruna la vreo maşină Yost... Ah, viaţă năcăjită de mici funcţionari ! AFIŞE.., Afişe-albastre, galbene, verzi, roşii, Otravă dulce-a muştelor stupide, Fereşti pe cari neantul le deschide Spre a privi prin ele curioşii ; Voi, zdrenţe de o zi, efemeride Cari trîmbiţaţi pe toţi nesăţioşii De bani şi glorii, pe toţi virtuoşii Şi toţi tîrîitorii de hlamide, Voi cari pe ziciuri vă iviţi cu zorii Spre a opri în cale pe drumeţi Şi a pieri pe urmă în tenebre, Puteţi să-mi spuneţi unde dispăreţi Ce faceţi voi cu numele celebre Şi unde duceţi voi atîtea glorii ? TRADUCÎND PE LA FONTAINE... Scîrbit de ticăloasele jivine De care zilnic mă izbesc în cale, M-am surghiunit şi mă găsesc mai bine în lumea veche-a fabulelor tale. 5 Te văd voios la vînătoare, Umblînd prin văi haihui, sărind păraie, Pe albele poteci şerpuitoare, Prin codri peste cari erai chihaie. Pădurea te-adumbrea cu bucurie Şi-ţi povestea viaţa ei intimă Cu tot misterul ei, lăsîndu-ţi ţie Doar greutatea de-a găsi o rimă... Nu erau lei, nici leoparzi, nici hiene, Nici elefanţi, nici urşi, nici colibri, 15 Dar tu ştiai c-un gest făcut alene Să-i chemi în codrii din Château-Thierry. Şi îi primeai cu drag, zîmbind cuminte, Iar ei veneau de peste tot pămîntul, Şi-asemeni unui vrednic preşedinte 20 Tu le luai sau le dedeai cuvîntul. 229 Vorbeai cu toţi pe limba lor natală Şi-i domoleai cu varga ta măiastră... O, La Fontaine, ce lume ideală Pe lîngă lumea rea din vremea noastră ! 25 Era pe-atunci girafa o girafă, Şi lupul lup, mistreţul tot mistreţ. Şi nu om /fjjrnica pOTnografă, n !Nici masciinil nu se credea isteţ... De-aceea astăzi eu mă simt mai bine 30 In lumea veche-a fabulelor tale Şi las să latre care cum îi vine, Văzîndu-mi vesel şi sfcnin de cale. STATUIA LUI HEINE „Statuia lui Heine, izgonită de la Corfu de Wilhelm al II-lea, continuă să rătăcească prin Germania, care îi refuză găzduirea/4 (Ziarele.) Ai stat atîta vreme între perne, Dar cînd viaţa ta a fost s-apuie, Te-ai reîntors din lumile eterne Spre a rătăci sub formă de statuie. 5 Germania burgheză şi ingrată Te-a izgonit de-acasă-odinioară Şi-acum te izgoneşte înc-o dată Ca pe un mort ce nu mai vrea să moară. Ca şi cum n-ai fi rătăcit în viaţă Destul, prin toate-oraşele germane, Din tîrg în tîrg acum, din piaţă-n piaţă, Ca o fantomă rătăceşti, sărmane ! Te-a adoptat o clipă-o-mpărăteasă Şi, mîndră de poetu-i adorat, 15 Departe, într-o insulă frumoasă, Cu flori şi chiparoşi, te-a aşezat... 231 Venea ecoul mării pîn’ la tine Pe coasta fermecată a Corcyrii, Sirenele-ţi cîntau în nopţi senine 20 Eternele legende-ale iubirii. Dar cînd stăpîna ta nevinovată înduioşaţii ochi şi i-a închis, Un împărat hursuz veni dodată Şi te-alungă din mîndrul paradis. 25 Se depărta în raze ţărmul ionic, Dar tu, ca o statuie înţeleaptă, Priveai în urma ta zîmbind ironic, Ştiind prea bine soarta ce te-aşteaptă. Ca şi cum n-ai fi rătăcit în viaţă, 30 In marmură acum cioplit, sărmane, Alergi gonit din nou din piaţă-n piaţă, Fiu renegat al patriei gerjnane ! Ţi-ai blestemat amar în viaţă patul, Şi-ai fost se vede osîndit de cer, 35 Să rătăceşti şi tu ca blestematul, Rătăcitorul jidov, Ahasver... TOAMNA Se trec şi pălăriile de paie De Panama, Manilla şi Bangkok, S-a potolit a soarelui văpaie ; Curînd va arde-n sobă-ntîiul foc. 5 Trec păsările călătoare-n bandă, îndurerat le urmăresc cu ochii... Vin alte pălării, vin alte rochii ; Adio tul şi crêpe-de-Chine şi-olandă ! Se-ntoarce iarăşi năzuroasa toamnă, Acuma-i soare şi acuma plouă... Să-i vină Femina cu moda nouă Nerăbdătoare-aşteaptă orice doamnă. îşi părăsesc a nordului cotloane Şi, profitînd de clima ţării noastre, 15 Vin urşii albi, vin lutri, vulpi albastre... Noroc că vin sub formă de manşoane ! Căci vii dac-ar ajunge fiecare, Vai, ce ne-am face noi în faţ-acestii Emigraţiuni din ţările polare — 20 Cînd ai să lupţi şi-aşa cu-atîtea bestii !... 233 DILIGENŢA La zile anumite sta-ntr-o piaţă O veche diligenţă-ncăpătoare Cu surugiii sprinteni de-a călare. Drumeţii se iveau pe rînd din ceaţă, 5 Şi cum se lumina de dimineaţă, Cînd cornul da semnalul de plecare, îşi lua în grabă locul fiecare Ca la taifas pe perne faţă-n faţă. Se opinteau mîrţoagele în hamuri 10 Şi-apoi în dîrdîit prelung de geamuri Pornea ca-n altă zi iar să apară. Dar zile noi pe ghemul vechi s-a tors... Şi biata diligenţă legendară Porni-ntr-o zi — şi nu s-a mai întors. 234 GRANDOMANIE A fi sau a nu fi-n antologie... Vezi şi aceasta este o-ntrebare Ce nu arar, cuprins de desperare, Şi-o pune orişice poet cînd scrie. Eu însă trec indiferent, căci mie Puţin îmi pasă. Nimenea nu are Ca mine rime şi imagini rare Şi-atîta-mpărătească dărnicie ! Orice părere ar avea prezentul, io De-mi preţuieşte sau de nu talentul, Eu mă îndrum unde mă cheamă steaua Şi las să cadă-n urmă-mi tot ce am, Cum perlele curgeau de pe mantaua Multfastuosului lord Buckingham. 235