un chestia
Alcoolului denaturat
          Dr- NICOLAE I. ANGELESCU
 al V
 4 ^ li
                                                 BÜCURESCI
                                                   TIPOGRAFIA «SPERANŢA», STRADA
IN CHESTIA ALCOOLULUI DENATURAT
     '      — Răspuns unor defăimători —
   Pe domnul Alexandru Volanski îl credeam mort — la figurat. II împinsese păcatul la o polemică cu mine, şi după două riposte, a amuţit. Dar a fost, se vede, o simplă sincopă, căci azi domnul Volanski dă din noü semne de viaţă. Şi cum a deschis ochii, din noü a tăbărît asupra mea.
   E recalcitrant domnul Volanski; ii place lupta. De cât d-sa, de şi ridicol ca Don Quixotte, nu luptă cavalereşte, ca acesta; ci atacurile d-sale se deosebesc prin perfidie şi venin.
   Cu toată lumea s’a răsboit domnul Volanski. N’a rămas unul pe care să nu-1 fi împroşcat cu veninul d-sale. E un microb pernicios, pe care orî-ce om are grabnica datorie să-l distrugă.
   Asemenea operă de salubritate întreprind eù acum. Ea are o aparenţă personală ; de fapt însă caracterul ii este obştesc. Şi fiind-că a dat pacostea peste no! farmaciştii să avem pe d. Volanski în rindurile noastre, pot zice că e în interesul profesiune! noastre de a întreprinde această operă.
   La drept vorbind, acesta e şi adevăratul imbold care mă face să scriü paginile de faţă, căci d. Volanski pătează prin apucăturile şi prin mentalitatea d-sale corporaţia farmaceutică.
   Care e motivul direct al polemicei de faţă cu d. Volanski ?
   După luni întregi de neapariţie a aşa zisului «Buletin Farmaceutic», în care interval colegii noştri au rostit de multe ori o «veşnică pomenire» pe un ton de uşurare, ca atunci cind scapi de o belea saü o ruşine, buclucaşul nostru coleg a găsit de cuviinţă să mai scoată un număr, unul singur, dar vrednic de seria numerelor ce aü ilustrat pînă a-cum pomenitul Buletin. In ce scop şi cu ce prilej a scos d, Volanski acest număr1? Cu scopul de a lovi în mine, şi cu prilejul ultimei adunări generale a Societăţel Farmaciştilor, care a avut, loc la Iaşi în cursul lunel curente. D. Volanski ştia că comitetul acestei societăţi, în fruntea căruia am
onoarea să figurez, avea să prezinte adunărel un raport bogat în fapte şi succese pentru corporaţia noastră ; şi cum d. Volanski are o singură calitate stăpânitoare : invidia, o invidie care-1 face să pismuiască tot ce e ban, fiind-că d-sa nu e capabil de cât de râü ; şi cum d. Volanski mai făcea o comparaţie, dezastroasă pentru d-sa, intre activitatea d-sale de pe vremea când, din nenorocire pentru ea, se afla în sânul Societăţeî noastre, şi activitatea membrilor săî de acum, d. Volanski, ne mai putând de furie, şi-a vărsat necazul sub forma unui exemplar din «Buletinul Farmaceutic». Veţi crede poate că acest număr din Buletinul care se intitulează «Farmaceutic» conţine ceva care să intereseze corporaţia saü arta noastră? Nici un rând măcar.
   Buletinul nu este de cât o violentă diatribă la adresa mea, şi nu pe tema activităţeî mele ca preşedinte al Societăţeî Farmaciştilor, saü a activităţeî mele ca profesionist, ci pe tema... alcoolului denaturat!
   De când avui onoarea de a propune onor. Camere de Comerciü şi Industrie din Bucureşti ca să intervie pe lingă onor. guvern în sensul unei degrevări a alcoolului destinat industriiior, alcoolul denaturat a ajuns marota d-luî Volanski, care-î turbură nopţile. S’ar putea zice că alcoolul denaturat a... denaturat cu totul simţurile d-luî Volanski.
   In definitiv, ce vrea, ce urmăreşte, ce-1 roade pe d. Volanski in chestia alcoolului denaturat ? Nu ştrn. Cine poate pătrunde tainele sufletului omenesc, şi cine mal ales poate alege vre-o logică in mintea încâlcită a d-lui Volanski? Atîta ştiii că detractorul meü nu mal are răgaz de când am ridicat chestiunea alcoolului denaturat.
   Care e însă platforma agitaţiune! d-sale ?
   Ah! aci trebue să fac să intervină un alt personagiu.
   D. Volanski n’a plecat singur la drum. Poate că n’a avut destul curaj. Saü poate că şi-a zis ce-şl zice locuitorul co-, drulul : „Singur nu pot face mare lucru, să mă întovărăşesc cu alţii». Şi d. Volanski s’a întovărăşit cu d. V. Manolescu.
   Cine e d-nul ? Un ilustru necunoscut. Necunoscut, de şi poartă un nume reputat: numele unchiului d-sale, d. doctor Manolescu, profesor universitar şi director general al serviciului sanitar. Şi la umbra acestui nume, pe care il pângăreşte, ţinându-se de pulpana unchiului, nepotul—farmacist
 ! ii f1 .*i^ •?, -i, un i lyw.PM
5
  'Manolescu a plecat pe drum de seară pentru a-mi căta ceartă cu lumânarea. Cearta e asta: D. Manolescu-nepotul se leagă de faptul că in memoriul pe care l’am adresat Camerei de Comerciü din Bucureşti, asupra alcoolului denaturat, făcând o dare de seamă asupra unei expoziţiuni de alcool industrial organizată la Berlin, n’am menţionat că datele în privinţa acestei expoziţii eraü ale d-lul Sidersky, trimis al guvernului francez, care a făcut un referat asupra ei. Şi plecând de la acest fapt, pe tema aceasta mă acuză de nimic mai puţin de cât de un.... plagiat.
     Pentru d. Manolescu nepotul nu pot avea nici o consi-deraţiune ; din respect însă pentru cititorii săi, ţin să daü v lămurirea cuvenită.
     însuşi d. Manolescu recunoaşte in pamfletul d-sale că am avut numai trei săptămâni pentru a’ml face raportul în chestiune.
     In adevăr lucrurile se petrecuseră ast-fel : Ales membru al Camerei de Comerciü din Bucureşti, am sesizat prima ocaziune pentru a aduce în desbaterea acestui înalt corp importanta chestiune a întrebuinţărel alcoolului ca factor industrial. Am făcut aceasta isbit de faptul că o ţară atât de agricolă ca a noastră, unde alcoolul poate ii fabricat în cele mal avantagioase condiţiunl, nu cunoştea încă, într’o largă măsura, întrebuinţarea industrială a alcoolului.
     Sesizaţi de chestiune, onor. mei colegi de la Camera de Comerţ s’aü arătat atît de entusiasmaţl de propunere, că mi-au dat mandat de a le prezenta cât mai curind un me-moriü explicativ. Cazul prezenta in adevăr oare-care urgenţă, căci Corpurile legiuitoare se deschiseseră şi era vorba ca onor. Cameră de comerţ să intervină la timp pe lingă guvern, pentru ca chiar în acea sesiune să se prezinte un proect de lege de degrevare a alcoolului destinat scopurilor industriale.
     Mărturisesc că acela care a fost mal întàiü surprins de însărcinarea de a dresa un memoriu asupra întrebuinţărel alcoolului ca factor industrial, am fost eü însu-mi. Eü îmi făcusem propunerea, crezènd chestiunea destul de limpede, ca numai sugerarea ei să fie suficientă. Onor. Cameră de Comerţ şi Industrie a crezut însă că mai nimerit ar fi dacă chestiunea ar fi elucidată printr’un memoriü special, care
6
avea şi menirea de a populariza alcoolul denaturat. Am pri- \ mit dar însărcinarea cu care Camera de comerţ a bine- ' voit a mă însărcina.
   Am făcut, în mod digresiv, acest mic istoric al memoriului incriminat, pentru a învedera că nu eü am alergat după onoarea de a-1 dresa, că el a fost străin de intenţia mea iniţială. Şi acum, după ce am învederat aceasta, am tot dreptul de a spune că trebueşte o extraordinară doză de rea credinţă, pigmentată cu invidie, pentru a-mi se face o învinuire de orgoliu, cum fac d-niî Volanski et Manolescu (nepotul), din   faptul că am dresat acest memoriu.
   Dar să viii   la însuşi memoriul.
   După cum am arătat, şi după cum recunosc şi detractorii mei, acest memoriu a fost dresat, scris şi tipărit, într’un interval de abia 3 săptămâni.
   Ce trebuia să fac în primul rind ")
   Să arăt avantajele de tot felul ce ar rezulta pentru ţara noastră din întrebuinţarea industrială a alcoolului.
   Am făcut aceasta în mai multe capitole, relevind foloasele ce le va trage în primul rînd agricultura noastră de pe urma intrebuinţărei alcoolului ca factor industrial. Am relevat a-vintul pe care-1 va lua la noi creşterea vitelor, graţie borhotului ce rămâne de la fabricarea alcoolului. Am menţionat faptul că o bună parte din cerealele noastre, cele de proastă calitate, cari nu pot fi nici întrebuinţate in ţară, nici exportate,  vor găsi o rentabilă   întrebuinţare  prin   prefacerea lor în                                                     alcool denaturat. Am atras atenţiunea asupra
faptului principal cS porumbul stricat, putând şi el servi la fabricaţiunea alcoolului, va putea fi scos din consumaţiune, ceea ce va aduce o sensibilă scădere, dacă nu o complectă dispariţiune, a teribilului llagel al pelagrei. Am enumărat toate industriile chimice şi de altă natură care si vor putea desvolta în ţară pe urma degrevărei alcoolului factor-in-dustrial ; am menţionat avântul pe care-1 va lua în special industria obiectelor casnice şi alte mici industrii, punîndu-se in vînzare alcoolul denaturat. Intr’un cuvint, am căutat să invoc toate argumentele cari pledează pentru întrebuinţarea industrială a alcoolului, întrebuinţare care va avea de rezultat creşterea bogăţiei naţionale. Toate acestea le-am dovedit cu date şi fapte scoase din observaţiunea atentă a sta-
diuluï economic în care se află ţara noastră. Ele formează cea maî mare parte a lucrăreî mele.
   întregul acest material nu e criticat de tovărăşia Volanski-Manolescu ; nici nu e relevat măcar !
   Dar lucrarea mea ar fi fost incomplectă, dacă mă mărgineam numai la enunţarea tuturor acestor argumente, cari formează oare cum partea teoretică a chestiuneî. Trebuia să relevez şi partea practică, citind faptele din domeniul utilizărei alcoolului ca factor industrial.
   Cum însă în ţara noastră aplicarea practică a alcoolului denaturat era ceva necunoscut, (tocmai de aceea avea rost propunerea mea), era firesc, îmi era chiar impus să fac o escursiune in ţările unde alcoolul denaturat a găsit o largă întrebuinţare. Şi pentru a nu cita prea multe fapte — mal dat fiind timpul scurt în care aveam a face raportul — m’am oprit asupra expoziţiei alcoolului denaturat care a, avut loc în iarna anului 1902 la Berlin, şi care e cea mal frumoasă şi mal concludentă sinteză a întrebuinţărel industriale a alcoolului.
. Această expoziţie n’am văzut-o, şi nicăerl, cu nici un cuvînt, nu afirm contrariul în lucrarea mea. Era dar firesc să mă servesc de o descriere a unuia care a văzut-o, şi din toate descrierile ce le-am cetit, cea a d-lul Sidersky părîn-dumi-se cea mal bună, de datele acestuia m’am servit.
   Declar însă că n’am avut la dispoziţia mea analele Ministerului francez de agricultură în care se află publicat, raportul lui Sidersky. Acest raport nu-1 cunosc în extenso, ci l’am găsit reprodus în mod fragmentar într’o revistă specială. Nici traducţia părţilor reproduse nu e făcută de mine, de oare-ce, împovărat cu adunarea materialului, am încredinţat altuia această traducere. Dacă numele lui Sidersky lipseşte, aceasta se datoreşte faptului că in graba în care am coordonat diversele elemente ale memoriului n’am observat că în partea încredinţată spre traducere, nu era menţionat numele Iul Sidersky.
   E un lapsus fatal, care se întâlneşte însă şi în alte uvraje scrise în toată tihna cabinetului de lucru. Intru cât ştirbeşte această omisiune valoarea lucrăreî '? Şi intru cît puţinele erori strecurate într’un capitol neînsemnat pot servi de pretext pentru o detractare?
   Pentru a da însă o dovadă peremptorie a probităţeî mele publicistice, voi menţiona că :
   a)    Pentru 19 rin Juri de cifre — date statistice relative la consumul alcoolului în ţară — am citat pe d. Taban.
   b)    Pentru 4 rîndurî — cuprinzind date statistice referitoare la consumai alcoolului din anii 1899 — 902, am menţionat că sunt extrase în datele Ministerului de finanţe.
   c)    Pentra 9 învedera consumul de alcool de cap de locuitor, am citat opera confratelui nostru Dr. Urbeanu;
   d)    Pentru un singur rind relativ la consumaţia bere! de cap de locuitor, am citat din noü pe d. Taban.
   e)    Pentru un singur rind, relativ la consumaţia rachiului de drojdie şi tescovină, am citat pe d. Druţu.
   ţ) Vorbind de analiza borhotului, am citat pe Maercker şi Schulze.
   întreb acum dacă acestea toate nu sunt dovezi irecuzabile de scrupulositate ?
   întreb aceasta pe cititorii obiectivi, căci, după cum am spus, consider mal pre jos de demnitatea mea de a mă adresa direct detractorilor mei.
   Dar să continuî.
   Detractorii mei trec cu o uşurinţă prefăcută şi forţată peste capitolele în care e vorba de dénaturante, sub cuvin t că ele „se află expuse în deosebite tratate ale ţărilor respective4-. întreb însă : nu e un merit real de a fl adunat acest important material ştiinţific? înţeleg pizma detractorilor mei ; e invidia trîntorulul pentru albina care adună mierea de pe toată întinderea cîmpului. Lar noi în ţară munca nu numai că nu e recunoscută, dar e clevetită şi defăimată.
   Mă voiü cobori însă un moment — prin excepţie — să discut cu detractorii mei asupra unor părţi pur ştiinţifice.
   D-lor, cu o patentă rea credinţă, se leagă de o eroare de tipar din'lucrarea mea («triatomul Azot» în loc de «triato-micul Azot») şi denaturează înşişi termenii, interpretând expresia «triatomul Azot», în «triatomul de Azot», pentru a mă putea întreba cu emfază ce înseamnă «triatomul de Azot» ? Pun şi eü această întrebare, dar cu indicaţia lămuritoare că această expresie nu figurează în lucrarea mea şi că tovărăşia Volanski-Manolescu a intercalat-o pentru trebuinţa cauzei.
 9
   D-lor mal întreabă ce înseamnă «molecula protoplasmatică a amidonului» ? Cu regret, nu pot face pe profesorul, când toată activitatea d-lor arată că zadarnic aü frequentat băncile şcoalei, auzind toate teoriile asupra protoplasme!, de la Marcello Malpighi şi până în prezent, nereţinînd insă nici una.
   D. Volanski e cunoscut ca pamfletar bătăios, care s’a luat la arţag cu toată lumea; până azi însă nu şi-a luat osteneala, printr’un singur articol măcar, de a-şî stabili o reputaţie, cît de mică, de om de ştiinţă.
   Mă miră dar cum vrea d-sa să se improvizeze de odată ca atare. Se simte poate forte de concursul tovarăşului d-sale Manolescu4? Voi menţiona mal încolo în ce constă ştiinţa acestui domn.
   O altă sfidare pe care mi-o adresează detractorii, e cu privire la acetatul de calciu, pentru cuvântul că i-am dat denumirea de acetat de var. Orf-ce om de bună credinţă îmi va acorda creditul că ştiti deosebirea între calciü-metal şi hidratul de calciü, chestiune pe care o cunoaşte orl-ce elev din clasa V-a de liceü.
   Dacă am întrebuinţat expresia,, acetat de var“, e că ml-am dat seama că această expresie e mal adequată chestiune!. Iar dacă am mal întrebuinţat expresia „de var- impregnat cu acid acetic“, n’am înţeles prin aceasta un termen ştiinţific consacrat, ci am voit să denunţ un mod de fraudă practicat de către unii fabricanţi de acid acetic* şi cine va ceti pasagiul respectiv din lucrarea mea, îş! va da seama de temeiul aceste! afîrinaţiunî.
   O ultimă dovadă despre reaua credinţă a improvizaţilor critic! ştiinţific!, o oferă întrebarea provocâtoare : întru cât accidul acetic este mal periculos de cât fosforul şi acidul fenic ? Din punctul de vedere al toxicităţel, toate sunt de-o-potrivă de periculoase. Dacă am susţinut însă că acidul a-cetic e ma! periculos, am afirmat aceasta în mod figurat, a-dică în sensul că frequenţa acidului acetic în uzajul comun, înlesnirea relativă cu care şi-l poate procura orî-cine, îl fa.ce un agent toxic mal periculos, din punctul de vedere social, iar nu toxicologic.
   Am răspuns pe scurt la diversele obiecţiunl râü-voitoare ale adversarilor mei. Pievin acum la acuzaţiunea de plagiat pe care mi-o aduc cu atâta desinvoltură. întreb pe ori-ce
10
om de bună-credinţă, care nu-î orbit de patimă, care are un creer laminat şi judecă limpede, dacă plagiat poate fi o simplă descriere a diverselor lămpi saü diverselor ustenzile alimentate cu alcool denaturat? Plagiat poate să însemne o trecere in revistă a diverselor fabrice cari aü trimis aparate la expoziţia din Berlin ?
   E clar că detractorii mei n’aü măcar noţiunea exactă a cuvîntuluT «plagiat».
   Plagiat are loc atunci când un pseudo-scriitor îşi însu-seşte cercetările şi observaţiile altuia, deduse în mod teoretic.
   Cînd un autor va face comentarii saü observaţiunl a-supra istoriei Romanilor, de pildă, servindu-se de comentariile şi observaţiile identice ale lui Mommsen, marele cercetător ale epocel romane, el este plagiator, chiar dacă se va exprima în alţi termeni, şi nu cu cuvintele lui Mommsen.
   Cînd vre-un scriitor va face oare-carl teorii asupra e-ducaţiel individuale şi sociale, servindu-se de teoriile Iul Herbert Spencer, fără a’l cita, el va fi plagiator, chiar dacă va modifica termenii întrebuinţaţi de marele scriitor englez.
   Dar ca cine-va să descrie o lampă «Ascher», saü lampa «Müntz», ori lampa «Heinrichdorf», repetând cele ce a scris un altul despre dânsele, e plagiat numai pentru nişte minţi pervertite, de rea credinţă. 0 lampă e un obiect, care cere un elementar spirit de observ^ţiune; pentru a o descrie, nue nevoe nici de o cultură deosebită şi îlici de un deosebit talent descriptiv. Şi a cita particularităţile unui obiect, după observaţiile altuia, e tot atât de puţin plagiat, după cum n’ar fi plagiat dacă cine-va ar spune că turnul Eiffel are 300 metri înălţime, de şi aceasta s’a scris şi spus de către alţii.
   Saü vor susţine detractorii că trebue vorbit numai de ce ai văzut ?
   In acest caz nimeni n’ar trebui să vorbească de o girafă, dacă n’a văzut-o, nimeni n’ar trebui să vorbească de popoarele dispărute de pe arena istoriei, sub cuvint că n’a fost contemporanul lor. Aceasta după logica detractorilor mei, logică pervertită ca şi spiritul care o dictează şi din care isvorăşte.
   Dar dualitatea Volanski-Manolescu nu are numai o logică pervertită, ci şi o rea credinţă desăvâr şită :
   Intr’o chestiune complexă ca cea a alcoolului industrial, era indicat ca să vorbesc pe larg de diversele dénaturante,
11
•după cum indicat mal era să vorbesc de legiferarea alcoolului denaturat în diferitele ţări. D. Manolescu-nepotul îmi face o crimă şi din aceasta, cu o condamnabilă rea credinţă. După ce la pag. 26, indicată de însuşi d. Manolescu, afirm că „am înaintea mea o lucrare premiată a d-lul chimist Arachequesne, care ajunge la concluzia că nu există un dénaturant ideal“ şi după ce imediat la pag. 27 adaug :
   «Şi iată care aü fost motivele care aü influenţat pe d-nul Arachequesne :
   „In starea actuală, zice d-sa, Regia (franceză) ne spune următoarele: Iată denatorantul pe care vi’l impun în cutare doză, iată composiţia lnî, procedeul de analisă, iată procedeul de pe urma căruia mi’l veţi precipita (descompune) şi, în sfîrşit, pro--cedeul spre a’l pune pe balanţa de precisiune.
   Operând mereü aşa, fără a schimba formula, dificultate ce ar întâmpina un chimist voind să comită frauda, ar consta numai în aceia că în loc să facă reacţiunî cu 10 cm.3, ar trebui să le aplice de-adreptul la hectolitri ; prin aceiaşi reacţiune sau prin altele analoage, să se debaraseze de dénaturant, obţinînd ast fel -alcoolul pur.
   Bl bine, dacă e în adevăr posibil de a debarasa alcoolul de un dénaturant pe care’l cunoaştem, nu este tot aşa cînd dena--turantul nu e cunoscut, — de oare-ce chimistul, cel mai abil, ştie când începe analisa, însă nu ştie cînd are să se isprăvească,— mai ales cînd e vorba de nişte materii organice aşa1 de diverse -şi bizare în acelaşi timp, din cari se compun denaturantele.
   Un exemplu tipic îl avem ca analisa aerului atmosferic.
   De la nemuritorul Lavoisier ştim cu toţii, — Iar experienţele s’aü repetat de nenumărate ori, pe calea eudometrică, la toate cursurile de chimie ale lumel întregi, spre a o redemonstra —că -aerul se compune numai din azot şi oxigen.
   Or, afară de milioanele de ochi, trebuia să treacă mal bine de 100 ani, pînă ce să se găsească o pereche de ochi mal subtili de cît al altora, ochii lui Ramsay, pentru a descoperi un al treilea element în composiţia aerului : Argonul»
   D. Manolescu, cu complicitatea d-lul Volanski, susţine însă ■că „las a se vedea“ că am consultat comunicaţiunea d-lul Arachequesne!... Acesta e tonul de bună credinţă a d-lul Ma-nolascu (nepotul) în pamfletul d-sale contra mea. In asemenea condiţiunî se înţelege că ’mî este cu neputinţă să duc vre-o polemică cu d-sa.
   După cum am spus, paginile de faţă aü fost scrise pentru luminarea celora care aü avut nenorocul să citească pam-iletul d-lul Manolescu.
12
   D. Manolescu este, mi se pare, acel candidat care la concursul pentru obţinerea uneï farmacii, a susţinut că secara cornută este datorită unui microb. Tot d-sa, la proba scrisă, a vorbit de toate, număr de subiectul probeî — fenolul saü acidul fenic— nu. Aşa tăcea şi un coleg al meü din clasele primare, care profitînd de neatenţia profesorului, subtiliza chestiunea pusă de acesta, vorbind numai de unicul subiect ce-1 învăţase de acasă. Dar acest coleg a ajuns cu timpul — să fie oare o simplă împrejurare saü un rezultat firesc1? —a ajuns un client al penitenciarelor, al aceloraş penitenciare pentru a căror furnitură d. Manolescu interverteşte ordinea de rotaţiune, ca furnitura să-î revie d-sale.
   Acestea fiind mijloacele de luptă ale d-luî Manolescu, care n’a obţinut o farmacie în Bucureşti de cit graţie unei consideraţiuni de înaltă rubedenie, să ne mai mire mijloacele de polemică ale aceluiaş d. Manolescu ?
   Autorul pamfletului de care m’am ocupat a avut într’un moment dat însuşi d-sa ruşine de faptul ce a comis.
   Căci acest pamflet n’a apărut numai în cursul lunei Maiü, în ajunul adunărei generale a Societăţel farmaciştilor. El apăruse odată, ca broşură separată, toamna trecută. Dar conştiinţa unei fapte rele l’a făcut pe d. Manolescu să-l ţie ascuns, după ce constatase indignarea ce produseseră cele cîte-va exemplare distribuite în mod clandestin. A venit însă ura nepotolită şi spiritul turbulent al d-Iui Volanski, pentru a’l scoate din noü la lumină, de astă dată sub egida „Buletinului Farmaceutici
   Scopul era vădit : distribuit membrilor adunărei Societăţel farmaciştilor, acest număr din Buletin avea menirea de a mă ponegri în ochii colegilor met.
   Realegerea mea în unanimitate ca preşedinte al Socie-tăţeî farmaciştilor, a fost răspunsul pe care colegii din ţară l’aü dat dualităţei Volanski-Manolescu. Şi trebuia să asiste vre-unul din d-lor la adunarea din Iaşi, pentru a-şi da seama de indignarea produsă de opera lor odioasă, indignare echivalentă cu o condamnare.
   Mie îmi ajunge şi acest răspuns şi această condamnare.
   Dacă d-nii Volanski şi Manolescu nu le înţeleg rostul, de vină e epiderma d-lor.
   Bucureşti 15 Maiü, 1904.                 Doctor N. I. Angelescu