LA TURNU-MĂGURELE \ PERSONAGI ADELA, tînără văduvă HORCEA, sergent de Dorobanţi DOCTORUL LA TURNU-MĂGURELE SCENĂ ÎN VERSURI (Reprezentată în ajutorul ostaşilor răniţi.) Teatrul reprezenta o cameră mică şi simplă mobilată. Uşă în fund, altă uşă în stînga şi o fereastă în dreapta. în faţa scenii, mai în dreapta, o masă şi un scaun de lemn alb. SCENA I ADELA (sfîrşind de scris un răvaş, îl subsemnează, zicînd): „Amica ta, Adela... în Turnu-Măgurele.. Trei pagine ticsite !... Ce am mai scris în ele? (Citeşte:) „Scumpa mea Nataliţă!... ar fi un spectacol curios pentru tine de a mă vedea pe mine, o elegantă deprinsă a trăi în saloane luxoase, locuind acum într-o odăiţă goală şi purtînd costumul ambulanţei... Cu toată această schimbare însă, nu poţi crede, iubita mea, cît sînt de mulţămită!... Eu, o tînără văduvă, încongiurată de adoratorii patentaţi din Bucureşti şi din Iaşi, şi espusă a auzi în toate zilele aceleaşi declaraţii monotone de amor, mă simt astăzi mai demnă de poziţia mea înaltă în societatea română sub nobila haină de soră de caritate. în capitalele noastre eram asurzită de falşele suspine ale comediei lumeşti; aice sînt uimită de adevăratele suspine ale suferinţei, şi, pe cît acolo 355 inima mea era nesimţitoare, pe atît aice ea bate şi creşte animată de un nobil devotament... Am sub vegherea mea un june căpitan rănit, foarte interesant. .. La asediul Plevnii, sărmanul a priimit un glonţ 5 în braţul drept şi mult ne e teamă că va fi nevoie de o amputare... Ferească-1 Dumnezeu de o aşa nenorocire ! Sergentul lui, un viteaz din al 13-lea regiment de Dorobanţi, bun, simplu, cam original şi cu numele de Horcea, plînge ca un copil cînd se gîndeşte că o să rămîie căpi-10 tanul lui ciunt... Eu însămi mă înfior la această idee, căci încep a avea pentru scumpul meu rănit o afecţiune de soră... Te văd însă zîmbind şi clătinînd din cap, dar te poftesc să nu fii nebună şi să-ţi închipuieşti romanuri... etc— etc." 15 (Uşa din fund se deschide. Adela strînge scrisoarea, o pune sub plic şi scrie adresa pe ea.) A! se deschide uşa... sergentul Horcea vine... Să pun în plic scrisoarea... acum, adresa... bine ! SCENA II 20 ADELA, HORCEA (intră pin fund, se opreşte lingă uşă, face salutul militar şi tuşeşte) HORCEA Hmm! (Adela se scoală şi se întoarce spre Horcea.) 25 HORCEA Doresc sănătate. ADELA Ce face căpitanul? horcea 30 Te-ntreabă duducuţă, ş-oftează greu, sărmanul. 356 ADELA Se simte mai rău astăzi? (Horcea tace şi-şi muşcă musteaţa.) ADELA ( îngrijită) Răspunde... HORCEA ADELA 10 Cum ? Aşa-mi pare. horcea Apoi, cum s-ar zice, îl arde-un pojar mare... ADELA La rană? 15 HORCEA Şi sub coastă, colea, la inimioară... Ştii... inima tînjeşte cînd n-are sorioară, Şi, zău... să nu te superi... dar eu încep a crede, Că mult mai rău e bolnav, cînd bietul nu te vede... 20 ADELA Crezi? HORCEA Cred... ades mă-ntreabă pe mine,-n aiurire, De eşti ca în poveste, o zînă de iubire... 25 Un... heruvim, un înger... mai ştiu eu cîte-mi spune? Eşti înger, duducuţă? ADELA (zîmbind ) Nu cred. 357 HORCEA Mare minune! Apoi de ce înşiră tot astfel de cuvinte? ADELA 5 El... are ferbinţeală şi-i... ameţit de minte. HORCEA Oare?... aşa să fie?... Eu unul dam cu gîndul Că poate, fiind tînăr, şi lui i-au venit rîndul Să cază-n slăbiciunea de fire omenească, 10' Să... cum fac toţi flăcăii din lume... să iubească. ADELA ( repede ) Pe cine? HORCEA 15 (în parte) Măi, că iute a întrebat pe cine! (Tare.) Pe cine, el o ştie; eu ştiu că nu pe mine. (Adela cade pe gînduri.) HORCEA 20 (în parte, privind-o) Na! au căzut pe gînduri acum şi puiculiţa... Cu miere, cum se vede, îi atinsei guriţa. ADELA Ian spune-mi: fost-au astăzi chirurgu-n ambulanţă? 25 HORCEA (posomorîndu-se) Au fost. ADELA Au văzut rana ?... şi are el speranţă 30 Că ea se va închide prin simplă vindecare? Şi n-a fi trebuinţă de-o crudă operare? 358 HORCEA Chirurgul cam pe gînduri ieşit-au astă-dată, Căci i-au părut lui rana mult mai înflăcărată. L-am întrebat ce crede?... Nu mi-au răspuns nimică,-Dar clătina din capu-i... şi, zău, mi-e tare frică. (înduioşîndu-se.) Sărmanul căpitanul, un bujorel în floare, S-ajungă ciunt, drăguţul!... de-a şti, să ştii că moare! ADELA (în parte) Să moară — o ! Doamne sfinte ! HORCEA A! bată-i-ar să-i bată Chirurgi! ei nu ştiu alta decît să taie-ndată Şi braţe şi picioare cu arma ascuţită... Doar braţul nu e creangă şi omul nu-i răchită... Eu îl cunosc, duducă, pe căpitan... mai bine S-ar împăca cu moartea decît cu-aşa ruşine. ADELA Dar dac-ar fi nevoie numaidecît... Ce-ai face în locul lui chiar însuşi? HORCEA Eu? zău, mai bine-mi place Să merg pe ceea lume întreg, cu cap, cu toate, Decît o viaţă lungă să fiu un trunchi cu cioate. ADELA O ştiu; aşa-i românul, nepăsător de viaţă; Dar lîngă-amărăciune mai este şi dulceaţă; Dar dacă-i crud de-a perde un braţ, acea durere Nu poate să găsească pe lume-o mîngiiere? Rănitul nostru-i june; din pragul tinereţii El poate să privească la bunurile vieţii; Plăceri, considerare, familie, iubire.. ’ La toate are dreptul viteazul să aspire. 359 HORCEA O fi, însă stejarul amar se oţereşte Cînd apriga secure de crengi îl despărţeşte, Şi, crede-mă, duducă, românul e de milă 5 Cînd n-are cu ce strînge la .sînu-i o copilă. Atunci nu-i mai rămîne decît să se sfîrşească, Sau... alte două braţe pe lume să găsească... Hei! cînd ai vrea, duducă, să-ţi faci cu el pomană... ADELA io Eu? Cum? HORCEA Eşti bună, bună de pus, zău, chiar pe rană. Ai două braţe... dă-le în dar lui căpitanul, Şi astfel, numai astfel, i-ai îndulci aleanul... 15 Le dai ?... Aud ?... Duducă, ascultă-mă pe mine, în locul dumitale le-aş da eu ca mai bine. ADELA Dar cum vrei cu-a mea milă să-i cad eu lui năpaste? HORCEA 20 Năpaste! Deie-mi Domnul şi mie tot de aste! Auzi? năpaste — o floare frumos îmbobocită... Dar unde se mai află mai veselă ursită? Năpaste! (0 priveşte cu admirare.) Căpitanul şi eu am fi în stare 25 De braţele-amîndouă să cerem o scurtare De-am şti că ne aşteaptă o astfel de răsplată. ADELA Dar bine, Horce dragă, gîndeşte încă-o dată, Cuvine-se chiar însămi să cerc de a-i propune 1... 30 HORCEA Ba nu, ferească Sfîntul!... Eu, de-nvoieşti, i-oi spune Că, dacă-a perde braţul şi n-a vrea ca să moară, I-a da braţele sale, în schimb, o zînişoară. 360 Şi ar primi? ADELA HORCEA N-ai grijă... hait, cu nepusă masă; 5 Ba ş-a juca drăgaica, rănit cum e, prin casă. Ce vrei? Aşa-i românul cînd strechia-1 loveşte» Cînd inima dă mugur şi muguru-nfloreşte. ADELA ( rîzînd ) 10 Glumeţ eşti. HORCEA Glumeţ, însă... cum găseşti gluma? ADELA Bună. 15 Dar... ian să schimbăm vorba. HORCEA S-o dăm pe-o altă strună? (în parte.) Se vede c-am sclintit-o cu-a mea avocăţie. De! nu m-a făcut mama mehenchi în limbuţie. 20 Păcat! ADELA Ştiu că-mpreună aţi fost răniţi odată; Iar cum, şi cînd, şi unde nu mi-ai spus încă... HORCEA 25 Iată Cum s-a-ntîmplat, duducă: Trecuse-o săptămînă De cînd eram în harţă cu litfa cea păgînă, Alăture cu Plevna, în faţă cu-o redută Ce-ntocmai ca ariciul, ghem toată prefăcută, 30 Părea că e pustie şi ne poftea aproape, In şanţurile-i dese de vii să ne îngroape. 361 / Noi tot ţinteam privirea, doar om zări duşmanul, Şi tot trăgeam la tunuri, doar i-om strica redanul, Dar, după parapete ascuns, el, cu urgie, Pe cînd noi dam în bobot, trăgea în carne vie. 5 Era iar, mai cu seamă, era-ntr-o pădurice, O baterie, care cu noi juca-n popice. Şi sămăna cu bombe, scurtîndu-ne de zile, Cum samănă românii cu grîu la Sîn-Vasile. O noapte, căpitanul vro zece inşi ne cheamă 10 Şi zice: Măi, de moarte vă este sau nu teamă? — Nu, domnule! răspundem. — Nu? — Nicidecum, — Prea bine; Eu merg la baterie s-o iau... Veniţi cu mine? — Venim! cu toţi răcnit-am şi ne-am pornit pe dată, 15 Ne-am furişat prin umbră ca vulpea cea şireată, Şi cînd să dea foc turcii la tun, pe neaşteptate, Ei se trezesc cu spaima şi cu românii-n spate. Pe loc şi dăm navală în ei, mînca-i-ar corbii! Şi ne-ncleştăm la luptă grămadă, chiar ca orbiL 20 Ce groaznică trînteală! ce răcnete de ura! Ce lovituri cu stratul! ce muşcături cu gura! Pîn’ ce din turci, hapsînii, nu au rămas nici unul, Pîn' ce le-am stricat cuibul, pîn’ ce le-am luat tunul t Pe tun pusese mîna el însuşi, căpitanul, 25 Luptînd cum luptă zmeul cu Badea Năzdrăvanul; Iar cînd în faptul zilei ne-am cercetat dobînda, Cu-o rană fiecare îşi măsura izbînda. La braţ căpitănaşul avea o-mpuşcătură Şi eu, colea pe frunte, această lovitură; 30 Dar fie! eram mîndri ca leul-paraleul Cînd am adus în lagăr cel tun... ce-i zic trofeul t ADELA ( entuziastă) A! bravo, bravo, bravo, români de vitejie! 35 (Uimindu-se.) Ah! inima mea creşte în veselă mîndrie... Şi simt... şi simt... (Plînge.) 362 HORCEA Duducă... ce plîngi?... Da nu mai plînge... (în parte.) Cînd văd plîns de femeie, un nod colea mă strînge. 5 (Uimit.) Tot plîngi?... ADELA Nu e nimică şi nu băga de seamă. (Dîndu-i batista ei.) Voinice, de la mine primeşte-astă năframă. io Şi-mi spune, cine astfel te-au încrestat în frunte? HORCEA Un turc urît şi negru, nalt, ţeapăn cît un munte. Vroia să-mi taie capul lovind cu iataganul... ADELA 15 Şi cum scăpaşi? HORCEA Văzut-ai cum crapă-n cinci bostanul Cînd îl izbeşti d-o peatră?... Aşa i-au crăpat capul Cînd l-am pocnit cu stratul în tidvă pe arapul. 20 S-a dus pe ceea lume în rai să facă jafuri Prin munţi de baclavale şi dealuri de pilafuri... Dar ce stau eu la vorbă şi dîrdîi ca o babă? La doftorul cel mare alerg cît mai în grabă Să vie-aice însuşi, pe căpitan să-l vadă, 25 Căci cel chirurg la vorbă-i nu are deloc nadă. ADELA Aleargă... şi la poştă să dai astă scrisoare, Te rog. HORCEA 30 Prea bine, adă; mă duc într-o-ntinsoare. (Se opreşte la uşa din stînga.) 363 Duducă... (Arată spre uşa din fund.) El te-aşteaptă. Fă azi o faptă buîiă. Şi Cel-de-Sus pe frunte ţi-a pune o cunună. (Iese prin stînga.) 5 SCENA III ADELA Ce oameni! Ce natură frumoasă şi bogată! Ce inimă vitează, şi simplă, şi curată Se bate-n aste sînuri, cînd e nevoia-n ţară! 10 O! nu, nu, România nu poate-n veci să piară Cît are pentru pază o verde seminţie Cu suflet aşa mare, cu minte-atît de vie! Nu! în zadar pe faţă-i invidia străină Cercat-au s-o mînjească cu-otravă şi cu tină; 15 Infami clevetitorii, vrăjmaşi ai României, Sînt inferaţi de-acuma cu ferul infamiei, Căci le-au răspuns românul cu-a sa dispreţuire Prin fapte glorioase ce merg la nemurire! Aice, lîngă mine, un tînăr erou zace 20 în ghearele durerei... sărmanul!... dar ce face? (Deschide puţin uşa din fund.) Doarme!... cît e de palid!... Ce tainică tristeţă. Pe fruntea lui e-ntinsă !... Ce aer de nobleţă, Ce aer de mărire cîştigă o fiinţă 25 Căzută pentru ţară în crudă suferinţă!... Ah ! trista lui privire adînc mă-nduioşează... Ce-aud?... suspină?... poate că el acum visează La mine... mă iubeşte !... şi eu... oare-n iubire Putut-au să se schimbe a mea compătimire? 30 (Cade pe gînduri.) SCENA IV ADELA, HORCEA (întră tulburai) HORCEA Duducă, duducuţă... 364 ADELA Ce este? HORCEA Nu e bine. 5 Am întîlnit chirurgul... (Oţerindu-se.) Vai! simt fiori prin vine. ADELA Chirurgul ? HORCEA 10 Dar, chirurgul, casapul, ciocîrtaşul. Mi-au spus că amputează chiar astăzi pătimaşul, Că-i teamă de cangrenă. ADELA ( spăriată) 15 Cangrenă ! Vai de mine! Cangrena-i moarte! HORCEA (perdut) Moartea!... să moară!... Cine? Cine? 20 Eu?... iată-mă... sunt gata... dar el?... O! Doamne sfinte! Ce fac eu făr’ de dînsul? Ce spun 1-al său părinte?... ADELA Dar ce să facem, frate? 25 HORCEA Ascultă... eşti creştină... De nu vrei s-ai mustrare c-ai fost cumva de vină, Aleargă lîngă dînsul şi-i spune ce-i şti spune, Ca să-l îndupleci soartei amare-a se supune. 365 Vorbeşte-i româneşte, grăieşte-i franţuzeşte, Cum ţi-a veni mai bine, dar mi-1 adimeneşte Rugîndu-1 şi zicîndu-i că-1 vei iubi mai tare De-a vrea ca să asculte pe doftorul cel mare. 5 ADELA Dar... Horcea... HORCEA Duducuţă... lumină... floare vie... Mergi, scapă-1 de la moarte şi mă dau rob... 10 .. ţ ADELA Ei!... fie!... (Intră în fund.) SCENA V HORCEA (cătînd prin uşa din fund) 15 Iat-o!... puicuţa... merge... cînd pasă, cînd s-opreşte... S-apropie de patu-i... El s-au trezit, zîmbeşte, Au şi uitat durerea... O ! farmec de muiere!... Femeia-i, cică, floare de leac pentru durere... 20 Ce spun ei oare? (Ascultă.) N-aud... de-aproape îi şopteşte... Ea pare că îl roagă... dar el se-mprotiveşte... Ea plînge! Na! chirurgul de-acum poate să vie... în lacrimi de femeie chiar ferul se mlădie... 25 Viteazul, leul, zmeul e-nvins de-o păpuşică... El îi sărută mîna... Ce mînă mititică!... Şi iaca!... Ce-mi văd ochii... şi ea... ea îl sărută Pe frunte?... Hait, acuma logodna-i şi făcută. Dar... iată şi chirurgul!... pei, drace !... El soseşte 30 Ca nourul pe soare cînd cerul străluceşte. 366 SCENA VI HORCEA, ADELA (intră tulburată) ADELA Ah! Horcej mergi degrabă... Te cheamă, el te cheamă... Chirurgul este gata... Eu nu pot sta, mi-e teamă. HORCEA Dar bietul căpitanul primeşte să-l... ADELA Primeşte. HORCEA Mă duc... ah! duducuţă, mult el te mai iubeşte ! (Iese.) s c E N a vii c ADELA (cade pe scaun ) O ! Doamne !... ce durere, ce groază pentru dînsul Să simtă ferul rece tăind un os într-însul!... Fiori îmi trec prin crieri... mi-e inima de gheaţă... A !... ce s-aude?... geme?... aş da chiar a mea viaţă Ca să-l scutesc, sărmanul, de chinuri... ah! iar geme?... (Ascultă.) Ba nu, mă-nşeală spaima... El rabdă... nu se teme. Cum aş voi să întru... (s-apropie încet de uşă), să-i şterg uşor pe frunte, Sudoarea îngheţată a suferinţei crunte, Să-i ţin pe braţe capul, s-aţint a mea privire în ochii lui, iubitul, cu toată-a mea iubire... Dar nu pot... n-am curajul... d-abia stau pe picioare. (Vine şovăind de se reazămă de masă.) 367 SCENA VIII ADELA, DOCTORUL (intră prin stingă) ADELA A ! Domnul doctor... 5 DOCTORUL ( închinîndu-se ) Doamnă, sergentul dinioare Mi-au spus c-aţi vrut îndată ca să alerg aice. ADELA io Eu? DOCTORUL De-am putut pricepe ce au voit a-mi zice, Chirurgul vrea să facă o amputare? ADELA 15 Aşa e. Vă rog să treceţi iute alăture-n odaie. DOCTORUL Mă duc... dar mai nainte primiţi astă hîrtie Şi astă cutioară... (întră în camera din fund.) 20 ADELA (deschide scrisoarea) Maiorul!... Ce îmi scrie? (C iteşte râpide :) „Iubită cumnăţică! Măria-sa domnitorul au acor-25 dat căpitanului şi sergentului încredinţaţi îngrijirei d-tale decoraţia Steaua României şi medalia Virtutea Militară, pentru eroica lor purtare. Ţi le trimit d-tale, iubită cumnăţică, pentru ca să ai mulţămirea de a-ţi decora însăşi protegeaţii etc.“ 30 A ! cîtă mulţămire pe dînşii!... dar ce-i oare? (Să aude alăture un glas răcnind.) 368 GLASUL A ! ADELA (ţipînd ) 5 A ! îi taie braţul! (Cade pe scaun.) Sărmanul! cum îl doare! SCENA IX ADELA, HORCEA (dînd bustnape scenă) HORCEA io Wra !... Nu mi-1 mai taie... Nu este trebuinţă. ADELA Cum ! ce zici ? HORCEA Iaca doftor cu cap şi cu ştiinţă! 15 El, cît au văzut rana, au început a rîde Ş-au spus că de la sine curînd se va închide. Atunci căpitanaşul, precum o fată mare, Inchis-au ochişorii în dulce leşinare. ADELA 20 ( veselă ) Mă duc să-i deschid vesel cu Steaua României... (Scoate decoraţiile.) I-au acordat-o Vodă ca semnul vitejiei. HORCEA 25 I! Sfinte si Părinte! Ce bine a să-i pară! Ura! ADELA (prezentîndu-i medalia) Şi d-tale: Virtutea Militară. 369 HORCEA ( ameţit) Eu?... Na!... se-ntoarce casa... m-apucă nebunia... Eu, decorat! (Primeşte medalia şi o sărută.) Drăguţa! Trăiască România! (Amîndoi se îndreaptă spre uşa din fund.) Mirceşti, noiemvrie 1877.