SURUGIUL CÎNTICEL COMIC Cîntat de d-nul X. pe Teatrul din Iaşi. (Teatrul reprezintă o poştă din Moldova. în fund, bordeiele 5 surugiilor; în stînga, grajdiul; cîteva căruţe şi hamuri pe lîngă păreţi; în mijloc, o fîntînă. La ridicarea cortinei se aude în apropiere chiote şi pocnete, pe urmă glasul surugiului strigînd, după grajdi): Ha ho ! tbrrr. Iată-ne la poştă, ard-o focu şi pe 10 cel care-o ţine !... Hi... la imaş, copii... acolo vă aşteaptă hambaru cu orz... hi, gloabă... (Pocneşte cu harapnicul.) surugiul (întră pe scenă îmbrăcat cu poturi de aba, ilic de postav cusut cu găitanuri, chingă de curea 15 bătută cu ţinte şi pălărie cu cordele. El se opreşte lîngă culisă şi zice): Aud, cucoane ?... dacă-i lungă poşta de-nainte?... Ba nu... ian cît cole, o palmă de loc, o fugă de cal... N-ai apucat a porni bine şi ai şi ajuns (în parte) într-amurgu. (Vine în faţa publicului, cătînd 20 în fundul pălăriei.) Ian să videm ce bacşiş mi-o aruncat boieriu?... O jumătate de carboanţă?... Crişu el!... A fi vreun ispravnic de cei noi, cărora le zic perfecţi... E grăbit s-ajungă la tact, de-aceea lasă bacşişuri bune. Tot ispravnici noi să deie Dumnezeu, căci dacă-s daţi 71 afară din slujbă, carboanţa scade cît un fifirig. Noi, surugiii, judecăm omu după bacşiş şi nu dăm greş niciodată cu chiteala. Cînd văd o droşcă nouă-nouţă 5 Ş-un tînăr mîndru lucind în ea, O-ntind la fugă... să fugi, Duluţă... Carboanţa vine pe urma mea. Iar de-i trăsura cam hîrbuită, Dacă-i drumeţul ros pe la cot 10 Şi cu sprinceana posomorită, Mîn pe tînjală numai de-un zlot. De-i vro carîtă închisă bine Cu o duducă ş-un cuconaş, Dămol la hopuri, că-n urmă vine 15 Dragoste dulce ş-un gălbănaş. Iar dacă este vrun rădvan mare, Cu o păreche cam dos la dos, Le trag o sfîntă de struncinare, Căci mă aşteaptă un bănuţ ros. 20 Oricum să fie, cînd merg în cale Cu de-alde-ai noştri, nu mă căiesc, Căci vorba ceea: tot cale-vale Iese bacşişul mai omenesc. Iar din păcate de-mi vine rîndul 25 Să duc vro capră sau vran jidan, La prăvălişuri îi culc de-a rîndul, Căci plătesc numai un gologan. Cu toate-aceste, puţin îmi pasă! Fie vînt, ploaie şi calea grea, 30 Fie şoseua dreasă, nedreasă, Cînd sînt călare, lumea-i a mea! (îşi aprinde luleua.) Hei, Doamne !... de 20 de ani de cînd sînt în poşte, ce de mai făpturi de oameni am mai văzut!... Cîţi domni cu alai am purtat, cînd să 35 suia pe scaun, şi după şepte ani — hait... maziliţi!... 72 tot eu i-am dus, însă fără alai!... Cîţi miniştri mîndri la început şi mai pe urmă cu nasu căzut... cîţi deputaţi cu Unirea, cîţi ciocoi vechi de-a Regulamentului, şi cîţi ciocoi noi de-a Convenţiei, şi ruşi, şi nemţi, şi 5 turci, de toată sămînţa... căci biata Moldova noastră o fost drumu cel mare a străinilor... Ian o ţară de jac, sa tu lui Cremine, fără cîni şi fără jitari!... Na ! că s-a stîns luleua... (Scapără.) îmi aduc aminte, cînd cu nemţii... am plecat 10 odată c-un biet căprar, iarna, pe vicol... Şonţişoru era numai în mundiraşu lui cel alb şi tremura, sărmanu, ca de năbădăici. I se făcuse nasu pipăruş şi obrazu patlagea vînătă. — Frigu-ţi-e, domnule ?... îl tot întrebam pe 15 drum. — No, cald, cald, saperment! îmi răspundea el. Dacă l-am auzit tot zicînd că-i e cald, mi-am cătat de drum pănă la poştă... Cînd acolo ce să văd? căpraru meu era bocnă !... îl îngheţase caldu lui cel 20 nemţesc. D-apoi mai acu vro opt ani, aduceam un gre-cuşor în căruţă de poştă... rupt, sărmanu, şi perpelit de ţi se făcea milă... Cică venea la noi să se îmbogă-ţască şi s-ajungă postelnic mare. Sosind la jumătate 25 de poştă, el mă-ntreabă în limba lui: — Mo, suruzi! gasimo ţeva de muncato la poştia? — Găsi, jupîne, cum nu? — Ma ţe gasimo? — Apoi dă !... brînză, mămăligă, ceapă... 30 — Ţe ? mamalinga! ah ! ah ! vah ! panaghia mu !... şi o leşinat parpalecu, bată-1 concina!... Tocmai atunci soseşte din norocire un alt grec cu o brişcă hîrbuită, vreun posesoraş, sau vreun simzar... dracu-1 ştie. Cum îl văd cu fes, încep a striga: 3-5 — Kir Trufanda, vino de-ţi învie neamu. — Ma ţe a paţito simpatriot a mea? — Da ştiu eu, păcatele mele ?... O leşinat pentru că i-am spus c-a să mănînce mămăligă la poştă. — Mamalinga?... l-ai uţiso ! 40 — Eu ?... ferească sfîntu ! 73 — Neschi, dimiata... Cînd te-a întrebat de muncare, trebuia se respunzi la dimialui: măsliniu, limoni, ma nu mamalinga... Ha, ha, ha, ha, n-oi uita-o cît oi trăi. Numai 5 cît pomenise samsaru de măsline şi cel leşinat se puse a suge cu buzele ca un malac... ian aşa (imitează sugerea malacului) şi pe loc o înviet. D-apoi altă dată c-un jidan... Ce-am mai rîs!... Ajungînd la Strungă în deal, îi zic în glumă: 10 — Pare-mi-se, jupîne, c-o să întîlnim tâlhari. — Ei, vei! bade surugiu, ce să facem, mă rog ?... — Ştii una, jupîne ?... acoperi-te cu cerga ca să nu te vadă. Jidanu meu, de cuvînt, se tupilă în fundu căruţei, 15 iar eu n-am ce face?... îmi schimb glasu şi încep a striga: Stai, mă) Ce ai în căruţa asta? — Ce să am, căpitane? ian nişte stecle stricate. — Stecle să fie oare? — Dacă nu. mă crezi, căpitane, cearcă de vezi. 20 Atunci apuc o prăjină şi jachi! peste cergă. Jidanu face zinichi, zinichi, zinichi, adică suna a steclă ca să înşele tâlharii; eu iar trosc! el iar zinichi, zinichi; ş-aşa tot cu trosc şi cu zinichi ne-am coborît dealu Strungăi. De-atunci o ieşit cînticul ista-n ţară. (Cintd. 25 o arie jidovească.) Trosc, pliosc, trosc şi jachi şi lichi, Ei, vei, vei! zinichi, zinichi. Iată Leiba cel avan Care poartă harţagan. 30 Iată Leiba cel din cuşcă Care poartă la drum puşcă Şi cînd vede un român Armele-şi ascunde-n fîn Şi sub cerga scărmănată 35 Sună-a steclă fărîmată. Trosc, pliosc, trosc şi jachi şi lichi Ei, vei, vei! zinichi, zinichi! Acu străinu, ca străinu, dar cum sînt unii cio- coieşi, cu maţe pestriţe, săca-le-ar sămînţa! că mare 40 urgie mai sînt pe lumea asta! De-a lungu ţărei fac 74 pîrjol cu bătaia... Cică-i voinicie boierească să stîl-cească un biet om de surugiu ostenit ca vai de el, nemîncat, nedormit, plouat, ars de soare, degerat de frig, pentru că i-s caii căzuţi şi nu pot merge în fuga 5 mare. îmi aduc aminte, acu cinci ani, murise biata mămuca, Dumnezeu s-o odihnească!... (Ştergîndu-şi ochii cu mînica cămeşii.) Mi se udă ochii cînd mă gîndesc la ea, drăguţa. 10 (Arie: „Căruţa poştei") Sărmana mamă parc-o văd încă Pe patul morţei, moartă zăcînd Şi cu durere vie, adîncă, Ah! simt din ochii-mi lacrimi curgînd. 15 Biata bătrîna! ea pentru mine Avea un suflet mult iubitor; Ziua şi noaptea mă căta bine Şi-mi făcea traiul veselitor. 20 însă-amar mie! moartea cumplită A deschis iute al ei mormînt Şi de-atunci viaţa-mi e tot cernită, . C-am rămas singur pe-acest pămînt. Stam lîngă biata mamă şi o jăleam din fundu inimei, căci era acum pe aproape de îngropat, cînd îl 25 aduce dracu pe un ciocoi de cei afurisiţi. Toţi flăcăii erau porniţi la drum, numai eu, din păcate, mă aflam la poştă. Cuconaşu era grăbit, parcă-1 alungau tătarii din urmă; el vine la bordeiu meu şi mă smun-ceşte fără îndurare de lîngă săcriu maică-mea... în 30 zădar mă rugam să mă-ngăduie ca să duc pe mama la groapă... Ticălosul în loc să aibă milă, el pune pe arnăutu lui de-mi dă vro cîteva bice şi-i poronceşte să mă croiască tot drumu cu un harapnic de pe capră. Dac-am văzut ş-am văzut, mi-am făcut cruce şi am 35 zis în gîndu meu; Ajută-mi, Doamne, să dezbăr lumea de o jivină veninoasă!... şi, cu capu gol, pe arşiţa soarelui, am plecat. 75 Se făcea nu departe de poştă o vale lungă şi răpide de nu putea nici caru deşert să coboare fără pedică. Drumu cotigea pe lîngă o prăpastie adîncă, plină de bolovani... Mişcă, băiete!... să mi te duci de-a ruptu capului!... Unde-am răpezit caii la vale, unde-am cîrnit oiştea spre mal, şi-ntr-o clipală, cai, trăsură, surugiu, arnăut şi ciocoi, eram cu toţii stîl-ciţi şi ucişi în fundu prăpastiei... Arnăutu şi-o rupt gîtu, ciocoiu şi-o frînt nasu de-o rămas cîrn şi chior. De atunci nu l-am mai zărit prin poşte... El o prins frică şi merge la drum numai cu harabagii... Ei!... da ce stau eu de mă amărăsc cu gînduri pocite. (îşi scutură pletele.) Pei nălucă şi cruce-ajută!... să trăiască surugiu... Nu-i alt român mai voinic decît el în ţară. Surugiu vrednic! eu tot calare Ziua şi noaptea am traiul meu, Alung necazul din fuga mare Cînd mă ajunge necazul greu. Surugiu ager, alerg pămîntul Din puha lungă mereu pocnind, Dămol sau iute, iute ca vîntul Eu merg calare tot chiuind. (Chiuie surugieşte şi pocneşte din harapnic.) Dacă, de pildă, vine o cupea cu o porumbiţă albă şi frumoasă, care-mi zice subţirel: „Să mă duci bine, flăcău". — Lasă, cuconiţă, n-ai grijă că eşti cu mine! — şi-mi apuc hăţurile în mîna stîngă şi m-arunc pe şăuaş dintr-o săritură... Gata-i? gata! Mişcaţi, băieţi!... hi, hi... să mă duceţi ca vîntu şi ca gîndu. (Pocneşte.) Hi, breazule, nu te lenevi, că te stricnesc cu şfichiu de foc. (Bate cu harapnicul înainte ca şi cînd ar vroi să lovească hăţaşul.) Vîrtos, murgule, (se adresează la lăturaş) nu te lăsa pe tîn-jală că-mi eşti sub mînă. (Pocneşte de lături în dreapta.) Hi, acum pe şes -cu toţii, într-o întinsoare, să sfîrîie roţile. (Chiuie.) Hi-i-i-i, zmeişorii tatii... parcă zăresc pe Măriuca la colţu luncii... Măriuco fa, să mă aştepţi cu alivenci pe cînd m-oi întoarce, că ţi-oi aduce un tulpan nou. Haide-aşa, copii, tot aşa la copce, cu toţii, deopotrivă, frumos că ne priveşte duduca cea din trăsură... numai de n-ar deochea... Iacă dealu înainte... să vă văd acu, dragii mei... s-o luăm la fugă 5 din vălcică, ca să suim culmea într-un zbor... Odată cu toţii pe opinteală... (Chiuie şi pocneşte.) Hi-i-i-i, tătucă, nu mă lăsaţi... întinde, Surule... odată, Breazule, hi, hi... (Se zbuciumă ca cum ar sili caii la deal.) Mînca-v-ar cioarele! hi, perire-ar albinele 10 care or strînge ceara de făcut luminare celui ce vă are!... Ha, ho, ha, ho!... tbrrr... am suit dealu... să ne mai odihnim la umbră şi să vă mai frec pe ochi. Surugiu vesel, în cîmp la soare Eu cîte fete le întîlnesc 15 Preschimb cu ele glume uşoare Şi chiar din fugă le ameţesc. Iar cînd un duşman calea-mi aţine îi dismierd faţa cu şfichiu de foc, Şi cînd în ţară anul nou vine 20 La fraţii noştri urez noroc. (Pocneşte ca în ajunul Sfîntului Vasile.) Hăi, hăi! la mulţi ani cu fericire, să trăiţi toţi în unire... Hăi, hăi! să vă fie casa casă şi masa masă! hăi, hăi! Noroc bun şi veselie şi-mi faceţi parte şi mie... hăi, 25 hăi! (Cortina cade.)