PÎCALĂ ŞI TlNDALĂ PÎCALĂ ŞI TÎNDALĂ DIALOG POLITIC PÎCALĂ Ce ai astăzi, măi Tîndală, de eşti aşa supărat? 5 De corăbii înecate nu cumva poate-ai visat? Ce gîndire amărîtă astfel te-a posomorit Că pre cît nu erai mîndru, acum eşti şi mai urît? TÎNDALĂ ( oftînd) 10 Ah! Pîcală preaiubite, spune-mi: este-adevărat Că-n această ţară veche, că în laşul blăstămat S-a ivit o boală nouă ce pe mulţi a molipsit Şi la care tot românul chiar din fire-i e menit? PÎCALĂ 15 Care boală, măi Tîndală? TÎNDALĂ Boală grea şi făr’ de leac Ce de mult ne ameninţă! PÎCALĂ 20 Dar ce boală? TÎNDALĂ O! trist veac f 145 în ce vremi au fost s-ajungem! în ce rele! în ce foc! Auzi, frate, toţi românii să fie-uniţi la un loc! Moldovanul şi munteanul să-şi peardă numele lor! Să-ntrunească-a lor pămînturi! să se facă un popor l 5 Ba chiar naţie să fie!... auzi, naţie!... măi, măi, Zău că nu credeam românii atîta de nătărăi! PÎCALĂ De ce eşti aşa de aspru pentru neamul românesc, Măi Tîndală ?... al tău suflet îl ştiam mai creştinesc. 10 Precît îmi aduc aminte, tu odinioară-ai fost Atît de blăjîn că lumea te credea puţin cam... prost. Cine ţi-a turburat firea? Spune mie, dragul meu, Cine din miel cu blîndeţe te-a făcut leu-paraleu ? TÎNDALĂ 15 Cine, cine... n-am nevoie ca să ţi-1 destăinuiesc; Dar acela oarecine m-a făcut să-ncremenesc Cînd mi-a spus chiar la ureche, cu glas blînd şi-nduioşat, Că Moldova, sărmănica, spre peire a plecat, Căci de-a fi să se unească moldoveni şi cu munteni, 20 Muntenii dintr-o sorbire au să-nghit pe moldoveni! PÎCALĂ Elei! frate. TÎNDALĂ Aşa, dragă!... Ascultă să te-oţăreşti. 25 Se zice de capitală c-a să fie-n Bucureşti, Cale de treizeci de poşte departe de laşul meu, De-acest tîrg frumos şi mare unde trăim tu şi eu! Ei, Pîcală, orice-i spune, nici că-mi vine de crezut C-ar putea ca să ajungă laşul oraş de ţinut! 30 laşul, scaunul domniei, care, precum tu mi-ai zis, Se aduce de departe cu vestitul tău Paris, laşul, vechea capitală unde am căsuţa mea Care, de s-ar perde laşul, mult din preţu-i ar scădea. Înţelegi acum, măi frate? 146 PÎCALĂ înţeleg că şi tu vrei Să jertfeşti o ţară-ntreagă pentru-un ticălos bordei! TÎNDALĂ 5 Ş-apoi alta, altă poznă! Cică-n Statul Românesc Să fie la stăpînire domn de neam împărătesc, Domn străin, numit pe viaţă, şi cu drit de moştenit! Auzi, tron cu moştenire!... apoi nu-i de suferit! Care-atunce, cum s-ar prinde, eu ce am hambiţion, 10 Să-mi rîdic toată speranţa de-a mă acăţa pe tron! Eu ce sînt patriot mare, eu get-beget, să nu am Prilej de a fi în ţară nici măcar un caimacam! Şi, perzînd a mele drituri, să ajung chiar a videa Sub un prinţ străin, catolic, că se perde legea mea! 15 Nu, Pîcală, niciodată! PÎCALĂ Ei! Tîndală, te rog, taci, Că, precît eşti prost din fire, şi mai prost vrei să te faci. Ce te zbuciumi pentru lege astfel de înfuriat, 20 Cînd tu legea în picioare-ţi de-atîte ori ai călcat! TÎNDALĂ Eu, Pîcală ? PÎCALĂ Tu, Tîndală. 25 TÎNDALĂ (făcîndu-şi cruce) Mă ferească Dumnezeu! PÎCALĂ în zadar, căci pe-a ta urmă te paşte păcatul greu. 30 Adu-ţi bine tu aminte de ţiganii ce-ai avut: 147 Prin mezat, ca nişte vite, cîte suflete-ai vîndut? Despărţînd fără-ndurare mumele de-ai lor copii, Şi rîzînd de a lor lacrimi ca o feară din pustii! Spune mie, o! creştine, cîţi creştini ai chinuit 5 Cînd erai, chiar din păcate, în slujbă orînduit? Cîte văduve sărace, cîţi orfani tu ai prădat, Şi pînea de toată ziua chiar din gură le-ai luat? Spune-mi tu, o! stîlp a legei, ce umbli cu crucea-n sîn, Sînt aceste fapte rele de creştin sau de păgîn? 10 TÎNDALĂ Bine, frate, tu mă sparii... Ce greşală-am făptuit Pentru că, fiind în slujbă, şi eu m-am schivernisit ? Asa-i obiceiul tărei... t » PÎCALĂ 15 Taci, Tîndală, nu cîrti. Ai prădat sărmana ţară, e destul, n-o mai huli! Şi de vrei ca să se ierte trecutu-ţi mult păcătos, Hotărăşte-te odată a fi ţărei de folos, Iar nu umbla cu minciuna ca un şerpe cu venin, 20 Zicînd că s-ar perde legea de-am avea un domn străin, Căci românu-n astă lume orice rele-ar suferi, în legea care se naşte, în ea ştie a muri! Ungurii ce în Moldova sînt ca noi locuitori, Schimbat-au a lor credinţă sub românii domnitori? 25 Pentru ce dar pe-al tău frate mai uşor să-l socoteşti, Cînd el încă tot păstrează bunurile strămoşeşti? Şi de ce, supus orbirei unui mîrşav interes, Să nu vrei a înţelege lucru lesne de-nţeles: Că-n Unire stă puterea! Că la oricare nevoi, 30 Decît a fi unul singur, e mai bine de-a fi doi! Că pîraiele-adunate se prefac în rîuri mari, Că cei slabi, cînd se-mpreună, cumpănesc pe cei mai tari, Căci, precum zicea odată l-ai săi fii un biet moşneag: 35 E mai lesne-a rupe-o vargă decît un întreg toiag! 148 TÎNDALĂ Bine, dar ce are-a face? PÎCALĂ Nu-nţelegi?... ascultă dar: 5 Pentru ce ţările noastre au băut atît amar? Pentru ce acum, de veacuri, nici că mai hălăduiesc? Pentru ce fără sfială duşmanii le năvălesc, VN t , Incît astăzi biet românul, ce-a ajuns a fi de jac, Nu mai ştie ce mai este: tătar, jidov sau căzac? 10 Şi, privind îmbelşugarea holdelor din ţara lui, Se întreabă cu durere: a cui pradă-or fi, a cui? Ştii tu pentru ce, Tîndală, Dumnezeu ne-a părăsit, De-am rămas dintr-un neam mare un neam mic şi umilit ? TÎNDALĂ 15 Pentru ce? PÎCALĂ Pentru că vrajba între fraţi s-a încuibat! Pentru că românul frate de român s-a depărtat! Pentru că şi mai-nainte s-au găsit pintre români 20 Oameni vînzători ca Iuda, inimi rele de păgîni Carii, jertfind ca şi tine viitorul românesc Şi sămănînd dezbinarea pe pămîntul strămoşesc, Au scăzut, au stins Unirea, puterea neamului lor. Şi au mărit sumeţia duşmanului răpitor. 25 Cînd e turma răzleţită, fără cîni, fără păstor, Lupul iese de la pîndă ş-o zugrumă mai uşor! TÎNDALĂ Adevărat... aşa este!... însă de ce, fătul meu, Păstorul acelei turme să nu fim sau tu, sau eu? 30 Pentru ce străin să fie? 149 PÎCALĂ Căci păstor în ţara mea Nici eu nu te-aş vrea pe tine, nici tu pe mine m-ai vrea. 5 Dulce e domnia, frate, şi mulţi vreu a se-ndulci, Ş-acei mulţi unul pe altul caută a să nimici Prin partide, prin corupţii, prin minciuni şi prin vînzări, Care toate sînt menite rău s-aducă bietei ţări! 10 Nu-i mai bine dar să-nchidem calea tronului slăvit Celor carii sînt în stare chiar şi neamul de jertfit? Nu-i mai bine, toţi românii însuflaţi de-acelaşi dor, Dintre două mici popoare să ne facem un popor? Iar ca prinţ al României un străin prinţ să dorim, 15 Şi cu tronurile-Europei pe al nostru să-l rudim? Atunci naţiile toate ne-or primi la sînul lor Ca pe-o naţie iubită şi de mare viitor; Ş-a strămoşilor ţărînă tresări-va în mormânt, C-a ajuns a lor vechi nume respectat iar pe pămînt; 20 Şi urmaşii noştri mîndri de părinţii ce-au avut, La copiii lor vor spune binele ce le-am făcut! TÎNDALĂ ( uimit) Ei! Pîcală, frăţioare, drept să-ţi zic... bine vorbeşti, 25 însă... spune-mi... capitala tot să fie-n Bucureşti? PÎCALĂ Bată-te norocu-n faţă! măi Tîndală, ce-ai păţit, De-ţi e drag aşa mult laşul?... Nu cumva te-ai jidovit? Dar nu vezi pe toată ziua valul negru, evreiesc, 30 Cum se-ntinde de îneacă tot oraşul creştinesc? Încît, oricine soseşte în lăuntru-i înglodat Socoate că în Iudeea din păcate a întrat! TÎNDALĂ D-apoi bine, Bucureştiul adică este mai bun? 150 PÎCALĂ Oricine ar socoti-o eu l-aş crede de nebun. Bucureştiul, ca şi laşul, este ca un vechi sucman Care, orişicît l-ai coase, nu plăteşte nici un ban. 5 Pentru noua Românie trebuie ca să dorim Nouă, mîndră capitală de care să ne mîndrim, Un oraş puternic, mare, pe un rîu îmbelşugat Şi în centrul României cu tărie aşezat. TÎNDALĂ 10 (aprinzîndu-se) Pe Şiret? PÎCALĂ Pe Şiret, fie. TÎNDALĂ 15 (cu ochii înflăcăraţi) Să-l numim Traian... Nu departe de Focşani, PÎCALĂ (zîmbind) 20 Prea bine. TÎNDALĂ (cu entuziasm) Să ne facem toţi Traiani! PÎCALĂ 25 Să dea Domnul, măi Tîndală. TÎNDALĂ (zvîrlină căciula-n sus) Ura! dacă este aşa, 151 Adu mina, măi Pîcală; mina vreu cu tine-a da. Să trăiască România şi Unirea-ntre români! Hai să tragem, măi, o horă în ciuda celor păgîni (Se prind de mîni şi joc „Hora XJnirei" HORA UNIRE! Hai să dăm mînă cu mînă Cei cu inimă română, Să-nvîrtim hora frăţiei Pe pămîntul României! Iarba ră din holde peară! Peară duşmănia-n ţară, între noi să nu mai fie Decît flori şi omenie! Măi muntene, măi vecine, Vină să te prinzi cu mine Şi la viaţă cu unire, Şi la moarte cu-nfrăţire! Unde-i unul, nu-i putere La nevoi şi la durere. Unde-s doi, puterea creşte Şi duşmanul nu sporeşte! Amîndoi sîntem de-o mamă, De-o făptură şi de-o samă, Ca doi brazi într-o tulpină, Ca doi ochi într-o lumină. Amîndoi avem un nume, Amîndoi o soartă-n lume. Eu ţi-s frate, tu-mi eşti frate, în noi doi un suflet bate. Vin’ la Milcov cu grăbire Să-l secăm dintr-o sorbire, Ca să treacă drumul mare Peste-a noastre vechi hotare Şi să vadă sfîntul soare, într-o zi de sărbătoare, Hora noastră cea frăţească Pe cîmpia românească!