CONCINA PERSOANE PRINCESA EMMA DOCTORUL LEONARD LINA, fiia doctorului CONCINA PROVERB ÎNTR-T'N ACT Scena se petrece în Iaşi, la princesa Emma. Teatrul reprezintă un salon elegant cu două uşi, una în fund şi alta în stînga; un cămin de marmoră în dreapta, cu pendulă de bronz aurit şi vase de porţelan chinez; lingă cămin, fotoliul princesei; alăture, o masă de cărţi, pe care este aşezată o lampă aprinsă; alt fotoliu, dincoace de masă, destinat pentru doctorul; în mijlocul scenei, un piano patrat şi pe păreţi tablouri. SCENA I PRINCESA, LINA (în toaletă elegantă de iarnă, şal, capelă de catife etc.) Princesa (conducînd pe Lina de lîngă cămin spre camera din stînga): Şterge-ţi lacrimile, dragă Lino... Doctorul Leonard te-a ierta... n-ai îndoială, deşi e foarte pornit asupră-ţi. El are să vie în curînd, după obicei, ca să facem împreună partida noastră de concină şi să ne sfădim, ca în toate serile... Oi căuta să-l îmblîn-zesc... deşi e lucru cam anevoie; căci ai un tată cam... urs de soiul lui... Tu, scumpa me, stăi ascunsă aici în camera me de culcat, şi să te-arăţi cînd oi da un semnal... Ce semnal? A! cînd oi 181 suna din piano... Mergi şi nu perde speranţa... Cunoşti proverbul: Ce vrea femeia... (Lina, ajungind lîngă uşa din stînga, sărută mîna princesei şi iese. ) 5 (După o scurtă tăcere-.) O! tinereţe, primăvară a vieţii! florile tale atît de frumoase port numele de nebunii... Nebunii!... Ferice de-acel care le culege-n calea sa şi-şi încunună fruntea cu ele! (Întorcîndu-se iute.) Iaca!... fac şi eu 10 tirade poetice ca doctorul Leonard, cînd vor- beşte de trecut. Nu cumva m-aude cineva?... la vîrsta me să duc dorul... nebuniilor? eu, o babă cuminte... (Oftînd.) Căci sînt babă... n-am încotro face... şi cuminte... (zîmbind) de 15 nevoie. (Se apropie de cămin.) Opt ore... ce-a păţit doctorul meu de-ntîrzie ?... focul pîlpîie voios în cămin, masa de concină e gata, fotoliul său îl aşteaptă cu braţele-ntinse... (Cu grijă.) Să nu i se fi-ntîmplat ceva !... E lunecuş afară... 20 poate c-a căzut undeva, bietul bătrîn; căci are mania să umble tot pe jos, şi la 60 de ani picioarele-s cam nesigure, cam... cu nărav; ele te răstorn uşor. Bine-aş face să trimit un fecior ca să-l caute de nu s-a troienit la vrun colţ de uliţă. 25 (Cînd voieşte să sune clopoţelul, se aude la uşa din fund vocea doctorului, zicînd: „Brrr!") SCENA II PRINCESA, DOCTORUL Princesa (cu bucurie): A ! iată-1!... mulţămită Dom-30 nului, nu s-a troienit. Doctorul: Sărut mînile, princesă. (Vine de sărută mîna princesei.) Brrr ! da frig îi! Princesa: Vino azi, doctore; am crezut că te-ai prefăcut în sloi de gheaţă. 35 Doctorul (frecîndu-şi mînile la foc): Brrr! da ger îi!... Cine? eu să-ngheţ?... ha, ha!... doar nu-s un tinerel din ziua de astăzi. 182 Princesa: Nu, ce e drept... Doctorul: Oamenii de pe vremea noastră... Princesa: Sînt deprinşi cu frigul, fiind agiunşi de mult în iarna vieţii... asta vrei să zici? 5 Doctorul: Ba, mă iertaţi, princesă. Vroiam să zic că oamenii din vremea noastră păstrează, chiar sub părul lor alb, focul tinereţii în suflet... (cu emfaz) ca nişte vulcani cu zăpada pe frunte, dar cu lava aprinsă în sîn. 10 Princesa (rîzînd)-. Ha, ha, ha... un vulcan care se-ncălzeşte la foc! Doctorul: Da, da; degeaba rîdeţi... Noi sîntem născuţi într-o epohă în care soarele era tînăr, şi prin urmare mai ferbinte; cînd astăzi, bietul 15 soare au agiuns a pătimi şi el de cataroi, de podagră... mai ştiu eu?... căci toată căldura lui şi-o ţine pentru dînsul... De aceea generaţia asta nouă e chircită ca un fruct necopt... Princesa: Mai bine-aşa decît prea copt. 20 Doctorul (urmînd): Sîngele ei e amestecat cu şam- panie stricată, iar pulsul ei nu dă mai mult de 30 de bătăi pe minunt. Princesa: L-ai pipăit? Doctorul : Pipăit cu toată ştiinţa medicală cu care 25 m-am ghiftuit în curs de 40 de ani, ş-am desco- perit triste simptome de slăbăciune şi de dezorganizare. .. Princesa (şezînd jos lîngă cămin): Văd că iar ai să-ncepi a băga scalpelul în sărmana omenire... 30 Ce vrea să zică de-a fi cineva doctor, hirurg!... Pănă ce n-a tăia, n-a ciocîrti, n-a hăcui, nu se ţine mulţămit... Mai bine dă pace omenirii şi vino de-ţi fă partida de concină. Doctorul (aşezîndu-se pe celalt fotoliu): Mulţămit!... 35 da cum aş putea fi mulţămit, cînd văd trecînd sub ochii mei trista panoramă a unei generaţii palidă, zbîrcită, gîrbovită şi îmbătrînită fără vreme? Princesa (amestecînd cărţile): Ia seama, doctore, că 40 pătimeşti de gălbănare... Doctorul: Eu?... Ce vreţi să ziceţi?... 183 Princesa: Societatea modernă ţi se pare îmbătrînită pentru c-o priveşti poate cu ochi de 60 de ani. Doctorul: Şăizăci de ani fără cinci luni; dar anii nu-i opresc de-a vedea bine... Cu dînşii, şi fără 5 agiutorul ochelarilor, nota bene, descoper pe toată ziua o mulţime de neghiobii, de deşărtăciuni, de nebunii, de mizerii. Princesa: Şi celelalte... (Dîndu-i să taie cărţile.) Taie cărţile. io Doctorul (tăind): Pretutindene o ambiţie nemărginită pentru scopuri de nimic... pretutindene oameni pitici ce se cred urieşi, broaşte care se umflă în pele ca s-agiungă boi, viciuri care înfloresc şi dau roade la lumina soarelui, anarhie 15 în idei, în obiceiuri, ba chiar şi în limbă. Princesa (tăind cărţile): Ia seama să nu te-nşăli ca totdeauna. (Joacă.) Doctorul: Eu... nu mă-nşăl nicidecum... Ascultă pe toată ziua declamările de principii, de liber-20 tate, de egalitate, de fraternitate etc. etc. etc. Ţi se pare că auzi la moşi strigătul precupeţilor: încet, încet, nu mă grămădiţi, că v-oi da la toţi, cînd nimene nu-i grămădeşte. Princesa: Ha, ha, ha... mă faci să rîd. 25 Doctorul: Se poate; dar ştiţi ce-nsămnează cuvîntul de libertate în ziua de astăzi?... însămnează libertatea de a sări cu amîndouă picioarele peste regulele bunei-cuviinţi şi peste înfrînarea legilor, libertatea de a lua zăbala în dinţi cu 30 nătîngie şi de-a lovi cu copita în tot ce este respectabil şi respectat. Princesa (cu intenţie): Şi libertatea de a critica timpul de faţă în favorul celui trecut... Vezi că acea libertate au produs egalitatea tuturor dina- 35 intea criticei... Iată concina cea mică... o ieu. (Joacă.) Doctorul: Concina?... egalitatea vreu să zic?... hmm ! o maşină inventată pentru a nivela toată omenirea pe aceeaşi măsură, pentru a reduce deo- 40, potrivă meritele cu nulităţile, naturile măreţe şi generoase cu acele ticăloase, frumuseţa cu sluţânia, curajul cu mişălia, patriotismul cu şarlatanismul... Princesa: Ciuda noastră, doctore, este că acea maşină nu poate să facă deopotrivă şi bătrîneţa cu 5 tinereţa. (Jucînd.) Iată concina cea mare... Cine are s-o ia? Doctorul: Eu. .. (Aruncînd o carte pe masă.) Iaca... să-i fie de bine... am luat-o! Eu am să cîştig în astă-sară... îO Princesa: Cum?... vrei să iei zăce ochi de caro cu nouă ochi de treflă?... Frumos! Doctorul: Pardon... Nouă ochi era?... Nu l-am văzut bine. Princesa (rîzînd): N-ai văzut bine?... cu ochii 15 d-tale cei de 60 de ani fără cinci luni, care pă- trund aşa de adînc? Doctorul: O greşală... E liber de a greşi în ziua de astăzi. Princesa: Vezi, doctore?... dacă poţi greşi într-un 20 gioc simplu ca concina, dar apoi în giudecata ce faci asupra lumii, asupra progresului omenirii?. .. Doctorul: Progresul... hmm ! altă maşină! Princesa: Iar? 25 Doctorul: Iar!... Ce este progresul de astăzi? O spoială înşălătoare ce-ţi ia ochii; o civilizare pripită, fără rădăcini în ţară; o momiţărie generală de tot ce se petrece aiure... Poporul nostru, care este blînd, înţălept, patriarhal; el/ care 30 poartă cu mîndrie opinca străbună, sumanul strămoşesc, căciula română, noi vrem să-l încăl-tăm cu botine strimte, să-l îmbrăcăm cu frac > ' t care-1 strînge-n coate, să-i acoperim capul c-o pălărie neagră ce-1 face ridicul... Din român, 35 vrem a-1 schimba într-un manechin cosmopolit, sub cuvînt de progres. Princesa (rîzînd): O ! retrogradule ! Doctorul: Pe timpul nostru ei îşi ziceau fraţi: — Buna ziua, frate Vasile. — Mulţămim d-tale, 40 frate Grigori. Astăzi ei se poreclesc cetăţeni!... Pe timpul nostru ei îşi doreau belşug şi sănătate; 185 astăzi badea Vasile roagă pe badea Grigori să primească asiguraţiunea înaltei consideraţiuni şi stime, cu care are onoare a să subsămna al său devotat serv !... Princesa: Ha, ha, ha! Doctorul: Mărturiseşte, prinţesă, că dacă s-ar trezi părinţii noştri, sărmanii! ar cădea iar în mormintele lor... leşinaţi de rîs. Princesa: Cine stie? > Doctorul (aprinzîndu-se) : Eu ştiu... Auzi progres?... Anarhie! anarhie! Oricare perde-vară, cînd nu mai ştie ce să facă, se proclamă de la sine om de stat şi pretinde a fi chemat să regenereze lumea; oricare gură-căscată, în loc să-şi caute de păcate, se preocupă numai dacă orizonul politic este posomorît sau neposomorît; oricare grămătic se crede gramatic şi vrea să fie reformatorul limbei româneşti, şi prin urmare îl vezi făcînd proaşcă în această comoară naţională, păstrată cu sfinţenie de strămoşii noştri. Unul îi adaoge o codiţă, un dune, altul un ţiune, altul un ţione etc.; încît nu mai ştie bietul neam românesc ce este: naţie, năciune, naţiune ori naţione!... Ca mâne a veni un al cincilea reformator, care i-a zice năcială, fiindcă sînt cuvintele cotleală, răceală, ameţeală etc. Pănă şi amorului, prinţesă, i-au schimbat sexul şi l-au botezat amoare!... de aceea amorurile din ziua de astăzi sînt hermafrodite. Pănă şi onorului, acestui sentiment nobil şi bărbătesc, i-au schimbat înţă-lesul, poreclindu-1 onoare!... Astfel încît ar crede cineva că românii sînt lipsiţi de onor şi că nu ambiţionează decît a dobîndi la onoare... De aceea vedem atîţi linguşitori ce se tîrîie pe brînci, pentru ca să agiungă la culmea onoa-relor... Acesta e progresul... o ameţală, o rătăcire, o anarhie, un delir! Princesa: Doctore, ştii cu ce sameni de-o oră de cînd te zbuciumi ca un oarecare fost orator la tribună?. .. Cu un arici de 60 de ani, ce s-ar răsto- goli şi şi-ar înfige ghimpii săi în toate încercările timpului de faţă. Doctorul (protestând): Eu... vă rog... Princesa: Ba nu, ai vorbit destul; acum e rîndul meu să mă sui pe tribună... Eşti un om învăţat şi nu vroieşti a înţălege că omenirea păşăşte, de voie, de nevoie, cătră un ţăl cunoscut de Provedinţă numai. Eşti inteligent şi vorbeşti ca un om cu mintea întunecată de nourii patimei. Timpul ce critici cu asprime are şi el defectele sale, ca toate epocele trecute şi viitoare; oamenii de astăzi au şi ei ridiculele şi nebuniile lor, precum le-am avut şi noi pe-ale noastre, cînd eram tineri; căci astfel va fi omenirea pănă la sfîrşitul lumii, un amestec de bine şi de rău, de mărire şi de micşurare, de spirit şi de prostie... însă caută să fim drepţi, deşi poate nu ne plac toate cele ce vedem, caută să mărturisim că generaţia asta nouă este mişcată de-un neastîmpăr generos, necunoscut pe timpul nostru, că ea este condusă de-o putere nevăzută, care-o împinge de umeri cătră un viitor măreţ, şi că această putere este tocmai geniul propăşirii, adică progresul!... Dar, doctore; progresul ce dezvoltă simţurile de dreptate, de libertate, de egalitate, pe care le porecleşti d-ta de maşini; progresul ce înfloreşte în inimi şi produce ca rod acea nobilă demnitate de om, prin care neamurile se fac puternice şi respectate... Românii de astăzi nu ştiu poate să-şi aleagă bine cărarea; poate că, în loc s-apuce pe-un drum drept şi bătut, ei se abat pe de lături şi dau prin hăugaşe, nu zic ba... însă să li se ierte acea abatere, căci ei încă sînt cam... copii... zburdalnici, ca tot ce este tînăr şi pornit de îndemnul entuziasmului. Inima lor e mai mare decît giudecata; ea îi duce cîteodată în rătăciri, îi face să cadă în greşeli periculoase... fie; dar ia sama, doctore, că românii nu dau îndărăt, ci, dimpotrivă, ei merg tot înainte, urmînd glasului celui tainic şi ademenitor ce le zice: înainte, copii, înainte !... \ Viitorul este al vostru, înainte!... Aşa este?... răspunde dacă poţi... Doctorul: Hmm, hmm! înainte... înainte... De aceea copiii nu mai respectează pe părinţi, şi 5 chiar fetele fug din casa părinţilor... Princesa (în parte): Aice-1 doare! (Tare.) Nu fi aspru pentru bieţii copii, dragă doctore; căci oricît de mare fie prifacerea introdusă în legile omeneşti, ea nu va putea niciodată să desfiin-10 ţeze legile sfinte ale Naturei. Cît va fi pămîntul locuit de oameni, tot va exista acea ferbinte legătură de inimi ce lipeşte părinţii de copii. Doctorul (cu amărîre): Părinţii de copii, dar copiii de părinţi, nu! 15 Princesa: Eşti nedrept. Doctorul: Nedrept?... Mă numiţi nedrept, cînd cunoaşteţi purtarea Linei cătră mine şi nerecunoştinţa cu care au răspuns la dragostea mea? Princesa: Lina n-au încetat niciodată de-a te iubi 20 şi respecta, ca pe cel mai bun părinte. Doctorul: Frumoasă iubire!... curios respect!... n-am ce zice... Acea iubire ş-acel respect n-au oprit-o de-a să revolta în contra vroinţei mele şi de a părăsi casa părintească, luîndu-se ca o-25 nebună după un străin şi lăsîndu-mă pe mine... pe mine... la bătrîneţe, sîngur, măhnit, fără mîngăiere... (Se înduioşată şi plînge.) Princesa (cu blîndeţe): E o greşală mare din parte-i, o recunosc, iubitul meu amic; dar cînd inima 30 începe a să trezi şi a bate în sînul unei fete; cînd amorul îi ameţeşte mintea... nimic nu-i în stare de a-i ridica de pe ochi acel văl aurit, prin care ea zăreşte ademenirile raiului... Gîn-deşte că Lina are 20 de ani, că ea se găseşte acum 35 în acea epohă critică a vieţii, unde sufletul aspiră a zbura în lumea visurilor fărmăcătoare... Eşti doctor, trebuie dar să fii indulgent pentru slăbiciunile naturii noastre; eşti părinte, trebuie să fii îndurător pentru greşelele copiilor... 40 N-am fost şi noi odinioară în vîrsta Linei?... 188 N-am căzut şi noi în păcat?... Cine din noi poate giura c-au fost totdeauna sfînt? Doctorul: Tocmai sfînt, nu zic; însă pe vremea noastră... 5 Prinţesa : Pe vremea noastră nu eram mai de treabă... Ş-apoi, în sfîrşit, tînărul cu care Lina s-au măritat într-ascuns este un om onorabil şi demn atît de iubirea ei, cît şi de stima d-tale. Doctorul (pornit)'. Aşa este! însă cu drept îi ca noi 10 părinţii să-ngrijim şi să creştem 20 de ani o copilă ca pe-o floare gingaşă; 20 de ani s-o considerăm ca pe-o avere neatinsă, pentru ca deodată cel întîi hoţ de tînăr cu pletile-n vînt şi cu musteaţa răsucită să vie să ne-o fure de la sîn? 15 Legile osîndesc pe-un nenorocit care, împins de foame, fură o pîne, şi pe cei care răpesc fete mari îi lasă în pace!... O! cu drept îi? Princesa (zîmbind)'. Dacă n-ar fi cu drept, n-ai fi d-ta părintele Linei... 20 Doctorul: Cum? Princesa: Pentru ca să ai această fericire, au trebuit mai întîi să te porţi şi d-ta ca un hoţ, pe cînd erai tînăr cu musteaţa răsucită, şi să răpeşti pe mama Linei din sînul familiei sale... Prin ur-25 mare: iartă. Doamne, greşelile noastre, precum şi noi iertăm... Doctorul: Nu-i totuna, prinţesă!... Soţia mea şi cu mine ne iubeam cînd ne-am cununat, căci pe vremea noastră exista încă amoriul... cînd în 30 ziua de astăzi n-au mai rămas decît un soi de dihanie sentimentală, ce-i zic amoare. Princesa: Amoare, amor, totuna e! Numele s-au stropşit, dar simţirea e tot aceeaşi. Doctorul: Ba, mă iertaţi... 35 Princesa: Ba, decît să te iert eu, mai bine-i ierta pe Lina, care e disperată că te-a mâhnit, şi i-ai întinde braţele, ca să scapi de trista singurătate în care te găseşti... Gîndeşte-te la dulcea fericire de-a te vedea iubit, dismierdat, alintat de-o 40 copilă ca Lina; ea să te ţie de vorbă, ea să-ţi citească gazetele, ea să-ţi aducă dimineaţa cafeua 189 cu lapte, ferbinte, zăhărită, cu chifle proaspete, cum îţi place... căci de cînd lipseşte ea din casă, nu cred să fi mai băut cafe bună... Doctorul (cu jale): Nu... nime nu ştie s-o facă ca 5 dînsa. Princesa: Vezi?... şi cînd îi fi bolnav?... Doctorul (cu grijă): Bolnav ?... Princesa: Dar... deşi eşti doctor, poţi însă fi bolnav, ca toată lumea... Cine te-a căuta? cine te-a 10 privighea toată noaptea?... Ştii că nopţile sînt mai grele la boală... Cine? Doctorul (iute): Lina!... Princesa: Iar Lina!... ş-apoi... cine ştie?... poate ca Lina să-ţi facă mulţămirea de-a te rîdica la 15 rangul de tată bun... închipuieşte-te încun- giurat de vro giumătate de duzină de nepoţi şi nepoţele, o claie de tirani drăgălaşi. Doctorul (încîntat): Dar... o claie... o duzină... Princesa: Care să-ţi sară-n spinare, să se agaţe pe 20 genunchi, să-ţi tragă pletele cele albe... Doctorul (aprobînd): Hî, hî... Princesa: Şi să-ţi zică cu glasul lor de îngeraşi: moşu... papucu... Doctorul (transportat): Moşu, papucu... Moşu, pa-25 pucu !... Ah ! prinţesă, de ce nu mi-au făcut Lina această mulţămire făr-a fugi din casa părintească ? Princesa (rîzînd): Auzi, nătărăul! Doctorul: De ce nu vă samănă Lina?... De ce 30 n-au fost ca d-voastră, un model de virtute, de spirit, de... Princesa: Ca mine?... Ei!... doctore dragă; nu mă rîdica în nouri, căci mă tem să nu cad prea de sus.. . 35 Doctorul: N-am grijă despre asta... Vă cunosc eu... Princesa: Nu? Doctorul: Nu. Princesa: îţi figurezi poate că m-am născut pe lume ca o statuă... de marmoră. 48 Doctorul (cu convicţie): De marmoră albă şi fără pată. 190 Princesa: Şi fără sînge, care să fearbă, şi fără inimă, care să bată, şi fără închipuire, care să se a-prindă?... O! doctor lipsit de ştiinţă!... Ţi-ar părea un fenomen ca să fiu şi eu ca toate cele-5 lalte fiinţi şi numai dac-ai discoperi vro pată în marmora albă a statuei, numai atunci ai fi dispus a ierta greşala Linei?... Află dar, că şi eu am săcuşorul meu de păcate, un săcuşor mic, dar rotund şi plinuţ... 10 (Dcctcrul datina, din cap cu indciaîă.) Princesa: Nu crezi, Toma necredinciosule!... Să deschid săcuşorul? Doctorul: Deschideţi. (în parte.) Sînt curios să văd cu ce soi de păcate se laudă prinţesa. 15 Princesa: Ascultă dar... Am să-ţi fac o destăinuire din cele mai delicate, pentru ca să te conving că nu se cuvine “să osîndim tinerimea, cînd nu mai putem face nebunii plăcute ca dînsa... Ştii că m-am măritat tînără; aveam numai 18 ani 20 şi eram destul de frumuşică. Doctorul: Frumuşică?... poeţii de pe vremea noastră vă numea Afrodita, în versurile lor. Princesa: Eram de-abia sosită dintr-un pension de la Viena, une fusesem crescută, cînd părinţii 25 mei mă cununară, în contra voinţii mele, cu prinţul Mihail, un om mult mai în vîrstă decît mine, slab, bolnăvicios, de un caracter • aspru, temător... într-un cuvînt, nesuferit; căci pe timpul nostru, doctore, pe acel timp atît de lău-30 dat de d-ta, copiii erau ades victimele despotis- mului părintesc; căsătoriile se făceau nu în privirea fericirii copiilor, dar în privirea mulţumirii părinţilor... Peste opt luni, de o viaţă tristă şi amară pentru mine, prinţul căzu la .35 pat; doctorii, declarîndu-1 că pătimeşte de piept, îi ordonară să meargă într-o climă mai dulce, în Italia sau în Sicilia... Ne duserăm dar la Neapoli, unde prinţul muri după două luni de suferinţe... Cunoşti Neapoli, doctore? 191 Doctorul : Cum nu ?... Pe cînd îmi făceam studiile de medicină la Piza, mă duceam în toţi anii de petreceam carnavalul acolo... Mă înamorasem ca un lazaron de golful Neapolii şi trăiam mai mult pe mare, scăldîndu-mă în razele soarelui, visînd şi cîntînd la lumina stelelor... pe-atunci aveam un glas de tenor, foarte plăcut... Ah! prinţesă, ce ore de încîntare am gustat în acele nopţi senine şi poetice, cînd barca mea luneca pe marginea malurilor înflorite de la Castell-mare!... îmi aduc aminte mai cu samă de-o noapte, de-o serenadă, de-o întîmplare romantică, care-au lăsat urme neşterse în inima mea... închipuiţi-vâ... dar, pardon, v-am întrerupt... Vă rog să urmaţi. Princesa: Tocmai la Castellmare îmi alesesem locuinţa, după moartea bărbatului meu, într-o villa încungiurată de portocali şi de lauri, ca un cuib între flori, şi aşăzată chiar pe malul mării... De la ferestele salonului, ochii se preum-blau pe minunata panoramă a Neapolii, pe insulele Ischia şi Capri, ce par ca două corăbii fantastice, şi pe acel poetic tablou al golfului Neapolii, a cărui albăstrime limpede oglindează limpedea albăstrime a cerului Italiei. în timp de cinci luni petrecui într-o contemplare neîncetată ; nopţi întregi stam la fereasta salonului sau în grădină, sub înrîurirea unui farmec răpitor care mă îmbăta! Parfumul florilor, adierea răcoritoare a nopţii, lumina dulce a stelelor, cîntecele depărtate ale păscarilor neapolitani produceau o armonie, o atmosferă încîntătoare, în care sufletul meu plutea cu o plăcere nemărginită. .. Adeseori mintea-mi se exalta astfel de mult, că uitam tot ce era pe lume şi pare că întram într-o viată nouă, necunoscută, o viată y ’ ' t cerească !... Mă simţam în acele minute cuprinsă ca de un delir, ca de-o nebunie, ce mă aducea în stare de a nu mai avea conştiinţa faptelor mele... Ce să-ţi mai spun, amice? Aveam J9 ani!... inima-mi era însâtată de iubire... (Stă puţin pe gînduri.) Doctorul: Inima se deşteaptă!... (în tot cursul scenei ce urmează, ci dă semne de o mare uimire.) 5 Princesa: într-o noapte mă coborîi în grădină şi mă apropiai de malul mării... Sufla despre Sicilia un vîntişor cald şi-ncărcat de parfumul florilor de portocali... Stelele sclipeau în aer ca o ninsoare de diamanturi... Inima mi-era plină de 10 lacrimi... mintea-mi tulburată mai mult decît totdeauna... Căzui plîngînd pe iarbă!... Pentru ce plîngeam însă?... nu ştiam !... Deodată veni din depărtare un glas dulce şi pătrunzător ce cînta o barcarolă veneţiană... Acel glas părea 15 că răspunde la dorul tainic ce-mi frămînta su- fletul. .. El se apropia încet, răspîndind pe mare notele sale armonioase, şi cu cît se înainta spre malul unde mă gasam, cu atît sîmţam că mă atrage cătră el!... în sfîrşit... o barcă se opri 20 lîngă mine, în barcă era un tînăr, necunoscut mie, care-mi zise: Marea-i lină, noaptea-i frumoasă; vin’ de te primblă-n barca mea, signora... Doctorul (tremurînd): Şi ?... şi ?... Princesa (zîmbind): Şi... mă-i crede, doctore?... 25 m-am dus cu tînărul acel străin pe mare, uitînd lumea, uitîndu-mă chiar pe mine!... şi păn-rn zori de zi am fost legănata pe valurile mării ca într-un vis din cele mai fericite... un vis de tinereţe şi de poezie, precum ştiu a le face numai 30 imaginaţiile de 20 de ani... Ei! doctore, ce mai zici acum de statua de marmoră albă... fără pată? Doctorul (sub impresia unui suvenir): Şi de-atunci?... Princesa: Şi de-atunci n-am mai văzut niciodată pe 35 frumosul meu cîntăreţ... A doua zi am plecat la Moldova. Doctorul: O ! Dumnezăule... Dumnezăule! Princesa : Da ce ai ?... ce tulburare ? Doctorul: Barcarola... barcarola... V-o aduceţi 40 aminte? Princesa: Vezi bine?.... 193 Doctorul: Cîntaţi-mi-o, vă rog, cîntaţi-o... Princesa: Doreşti s-o cunoşti?... fie!... ascultă. (Se pune la piano, întorcînd spatele spre doctor.) (Arie de barcarolă) Cine-n gondolă, pe-o noapte lină, Atunci cînd luna ieşind din valuri Revarsă tainic a sa lumină Peste palaturi, peste canaluri, Cine-a plutit Şi n-a iubit ? (Figura doctorului se luminează ca de razele unui suvenir depărtat şi ineîntător. ) PRINCESA Cine-n gondolă culcat se duce, Atunci cînd suflă vîntul de noapte Şi de la Lido tainic aduce Suspine blînde, duioase şoapte... Cine-a plutit Şi n-a iubit ? (Pe cînd princesa cîntă a doua strofă, uşa din stînga se deschide şi Lina se arată ; ea se retrage în fund fără a fi zărită de doctorul. ) SCENA III PRINCESA, DOCTORUL. LINA (în fund) PrIncesa (întoreîndu-se spre doctor): Am uitat sfîr-şitul... strofa a treia... Doctorul (în estaz): Sfîrşitul? (Cîntă acompaniat pe piano de princesa.) Cine-n gondolă plutind în pace, Pe-ale lagunei lucioase spume, N-a simţit viaţa-i că se preface Şi că ren vie în altă lume? Cine-a plutit Şi n-a iubit? Princesa (cu multă mirare): Cunoşti barcarola mea?.. Doctorul (neputînd să vorbească de uimire): Eu... eu... eram... la Castellmare... cu barca... noaptea... pe mare... eu... 5 Princesa (turburată): D-ta?... (în parte.) El! Doctorul (ca în delir): Eu... acesta-i suvenirul acel neşters din inima mea!... (întinde braţele.) O! scumpă nălucire a trecutului! vin-înc-o dată în braţele mele !... 10 Princesa (zărind pe Lina, în parte): A! Lina! (împinge pe Lina în braţele doctorului.) Iată o realitate mult mai drăgălaşă... strînge-o pe inima ta. (Lina se aruncă în genunchi dinaintea doctorului.) 15 Doctorul (trezindu-se): Lina! Lina! (O sărută transportat.) Princesa (luînd pe doctor de mînă): La vîrsta noastră, dragă Leonard, cînd deschidem braţele, nu ne este iertat a cuprinde cu ele decît pe copiii 20 noştri. Doctorul (ştergîndu-şi ochii şi sărutînd mîna princesei): Aveţi dreptate... Eşti un înger, prinţesă ! Princesa (zîmbind): Aşa e c-am cîştigat eu concina? 25 (în parte, privind cu jale la doctor.) Cine-ar zice c-au fost tînăr, frumos şi poetic?... O! lume, lume !... (Cortina cade.)